Publicat la:
Ianuarie 30, 2023
BIBLIA este totuşi adevărată- de Petru Popovici „Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa, păsările cerului, şi îţi vor spune; vorbeşte pământului, şi te va învăţa; şi peştii mării îţi vor povesti” Iov 12:7,8 PREFAŢĂ…Sfinţirea…Eliberarea…Vegherea pentru luptă;Turnul Babel peste tot din nou: Unirea lumii împotriva lui Dumnezeu; Fotbal pe pâine. Daniel Brânzei; Zilele lui Noe: – Întreaga lume își flutură pumnul în fața lui Dumnezeu; HARUL MERITAT SAU ÎNCERCAREA DE A-L PRIVATIZA PE CRISTOS – Nelu Filip; Timpul sfârșitului- Werner Mücher; Fiara ridicată din pământ; Fiara din Apocalipsa 13, Semnul Ei și Calul Ei Troian; O alta fiara care iese din pamant; Care sunt urmasii fiarei? Care sunt urmasii Mielului? Ultima solie a cerului pentru o lume pierduta; Transumanist remarcant care vizează acum copiii noștri: Ce se află în noua carte pentru copii a lui Yuval Noah Harari? Mintea noastră este influențată de ceea ce privesc ochii noștrii ! – Daniel Bota; Intenții globaliste – Top zece profeții biblice din 2022; Căutându-l pe Allah, L-am găsit pe Isus – Nabeel Qureshi… 
Fără pomeni, bani, lumânări sau alte fapte “iconate” ne sunt dăruite TUTUROR – şi iertarea, iubirea, dragostea, mântuirea lui Dumnezeu- de către Prietenul acelor păcătoşi care-l cred, adică de oamenii innoiti, care- prin botezul în moartea lui, îngroapă tot ce ştiu şi ce au, (pentru că nimic bun nu locuieşte în omul nenăscut din nou), ca să-L primească impreună cu Învăţătura Lui,cu neprihănirea (Fil.3/9) ,cu Toată Plinătatea Dumnezeiască …” Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu,… care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. “(Rom.3/21-24)… Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie (Tit 2/11-12)
(Kaghebistii in sutana)…Preoții ruşi primesc sarcini de război de la Patriarhul Kirill; 100 de cărţi de citit într-o viaţă; Dragostea in vremea holerei, de Gabriel Garcia Marquez; Judecătorul Cristi Danileţ a câștigat un nou proces cu CSM // Perioada în care a fost suspendat va fi considerată vechime în muncă; Top 10 cele mai dorite carti crestine; De ce intirzie trezirea de Leonard Ravenhill; Top carti despre Holocaust; Bibliotecara de la Auschwitz – Antonio G. Iturbe; Știri – Recenzii cărți, pagina 1 ; ”Vladimir Putin trebuie judecat chiar anul acesta, in Ucraina”, considera Sir Geoffrey Nice, magistrat britanic; După ce globaliştii Kiry-Putinirii ne băga în beznă, urmează şantajul cu “bomba alimentară” şi cu alte muniţii naziste; Dar noi, blindaţi cu tot arsenalul Dumnezeiesc… Iliescu terorist și Băsescu securist?Adrian Papahagi: Rusia profundă e prelungirea cruzimii satrapiilor orientale în Europa, nu prelungirea civilizației europene în Asia; Jakub Maciejewski: Pe vremuri, stânga europeană a crezut în paradisul sovietic și s-a discreditat. Va cădea drepta pradă trucului similar al Kremlinului? Un genocid filetist: decodarea limbajului putinist;A îmbrăcat Vladimir Putin cămașa îngerului întunecat al distrugerii?Patriarhul Rusiei crede că în fruntea internetului va fi Antichristul ; Patriarhul Kiril, păstorul ce-și mănâncă turma;Rușii vor să înghită toată Europa! De la NU-ul meu în fața cipului, de-acolo înainte, orice-mi face diavolul este nul – Sfânta închisorilor, Aspazia Oțel Petrescu, despre martiri, cipuri, al treilea război mondial și domnia lui Antihrist;
Alexandr Soljenițîn despre măreţia Maicii Rusii în raport cu Europa pervertită de democrație;Cum de ascultaţi şi primiţi atât de uşor „serul păstorului –Anticrist”, (care nivelează calea CIP-uirii), dar nu acceptaţi Serul Duhovnicesc, care vindecă Dumnezeieşte, fiindcă este plin cu Esenţa vieţii, cu rânduiala şi învăţătura sfântă… Documente EXCLUSIVE: cum a reușit agentul FSB-ist Iurie Roșca să infiltreze și să controleze Mitropolia Basarabiei în perioada 2002-2009. Pentru gloria Rusiei și a ”mitropoliei” lui Vladimir Cantarean, colonelul KGB ; SA NU UITAM … ”Pandora Papers” – 100 de cetățeni români vizați. Un fost parlamentar a deschis o companie offshore pentru un cont din Elveția, un oficial în funcție este beneficiarul ascuns în două companii înregistrate în Insulele Virgine Britanice; Soros, atac fără precedent la Forumul Economic de la Davos! / Acuze incredibile la adresa Angelei Merkel;
STALIN ICONAT -DE PUPAT!
Elitele de la Davos și noul război cultural global;Ecuația va înlocui Creația: Klaus Schwab și Forumul de la Davos doresc să „externalizeze” liberul arbitru uman! Europa se inchina lui Satan – Ceremonia Satanista de la … ; Fact checking-ul săptămânii: Declarații distorsionate pentru a susține narațiuni despre „implantarea microcipurilor” ; Davos, șocant: șeful Siemens vrea ca „1 miliard de oameni să nu mai mănânce carne”!Davos: „Conspirația” se ascunde la vedere? Davos: „Conspirația” se ascunde la vedere? Miliarde pe diabet. Investigația „POLITICA NATALIEI MIRARI” a deschis o conspirație masivă a medicilor și farmaciștilor împotriva populației din România; Manipularea propagandei globaliste a învins rațiunea națională; Dictatura anormalității; Bomba „Deutsche Welle”: Pesta porcină „curăță terenul” pentru fermierii olandezi și danezi?Viața după Marea Resetare: Planurile sinistre ale Forumului Economic Mondial și ale elitelor reprezentate de Klaus Schwab; Patentul #666 al lui Bill Gates transformă oamenii in biosenzori si device-uri care sa genereze criptomonede pentru bogatii planetei!
Monseniorul Viganò: Marea Resetare este o Lovitură Globală pentru distrugerea lumii prin crize economice, războaie și pandemii în numele Satanei;„Marea Resetare” este doar un plan actualizat pentru Noua Ordine Mondială; Consilierul Diavolului de la Forumul Economic Mondial; Discursul reprezentantului Rusiei la OSCE. Detalii halucinante despre armament și viitorul războiului! MAREA RESETARE: ”PLANETA ASTA NUMAI ARE NEVOIE de marea majoritate a populației, oamenii sunt prea mulți și inutili!” Adrian Pătrușcă – Vestea bună: Globalizarea a murit! Vestea proastă: Se pregătește Ghetoizarea lumii; Harari: dacă omenirea refuză predarea suveranităţii în mâna elitei, va fi exterminate; Harari: Bogaţii trebuie să fie upgradaţi în dumnezei virtuali și săracii trebuie să fie degradaţi în oameni inutile; Sclavii de ieri și de azi; Harari: Nimeni nu va supraviețui fără a fi conectat la stup! Harari: Oamenii au devenit animale piratabile…Trebuie să ne pregătim pentru al doilea val pandemic declanșat de Guvernul Mondial;„Ruleta” de la Davos,de Ion Măldărescu; Un om fără teamă NU poate fi sclav! Avocați penalişti interceptați de DNA pentru că reuşeau să-şi scoată clienţii din arest pe vicii de procedură;Funcţia legii este de a păstra la putere pe cei care deţin puterea! Cum a ajuns Soros să conducă România?
Clubul de la Roma: „Lumea are cancer şi cancerul este OMUL!” Pandemia schimbă ordinea mondială. Cum va arăta lumea după această criză; JUSTIFICAREA RUSEASCĂ A ANEXĂRII CRIMEII ȘI PROPAGANDA NAZISTĂ: ASEMĂNĂRI MAJORE ȘI DIFERENȚE MINORE; Cine au fost cu adevărat ruşii. Piraţii şi războinicii care au transformat Rusia din uniune de triburi în imperiu; „Soldați fantomă”: Formează Putin o armată Potemkin pentru a crește numărul trupelor? (analiză France 24); (Din neant s-au format-neant devin cotropitorii imperiului demoni m…)Lech Walesa cere dezmembrarea Rusiei: ”Trebuie redusă la 50 de milioane de oameni”. Ruşii spumegă și îl acuză de incitare la genocide; Destrămarea Federaţiei Ruse, între binecuvântare şi risc major pentru Occident. Avertismentul unui general roman… Câte ceva despre NOUA ORDINE MONDIALĂ! 
Cum slabim cu fructe uscate; Un studiu german arata ca PRUNELE combat o maladie care ucide milioane de oameni; Fructele uscate: calorii şi beneficii; Topul celor mai sănătoase fructe uscate şi beneficiile acestora; Cum slabim cu fructe uscate; Fructele uscate: CAISELE; Siropuri de tuse preparate acasa si Preparate romanesti anti-tuse….
Legătura sfântă dintre Stalin și Biserica Ortodoxă Rusă…Top 20 carti de citit intr-o viata: recomandari de la bibliomani; 10 recomandări de bestseller care-și merită titlul și faima; (Peste)30 de ani de capitalism. De la un darac şi-o moară la Deliciosul de Vaslui şi Nutriva, unul din cele mai noi branduri de furaje pentru animale- brand cladit de Familia (foto)SAFIR
….:format(webp):quality(92)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2021/12/cei-3-Safir-630x420.jpg)
AM CITIT ȘI MERITĂ
10 recomandări de bestseller care-și merită titlul și faima
Pentru că zilele acestea le găsiți la reducere, am pus laolaltă 10 recomandări de bestseller, majoritatea noutăți, despre care am scris și cu alte ocazii. Poate o să ziceți: “reduceri sunt mereu”. Aveți perfectă dreptate. Dar. Cărțile noi sau foarte bune – cum e cea cu care voi începe – au rareori reduceri impresionante. Deci nu e momentul să ezitați în speranța că se poate mai ieftin.
Și apropos de ieftin. La cărți e valabilă maxima “dai un ban și stai în față” – cu puține și fericite excepții. Hai să ne obișnuim să punem un preț mai mare pe lucrurile pe care ni le băgăm în cap.
Svetlana Aleksievici, Rugăciune pentru Cernobîl
În 8 martie, am scris un articol la feminin, în care am o recomandam pe uriașa Svetlana. Am avut surpriza să aflu că laureata Nobel pentru Literatură e cvasi-necunoscută de publicul larg.
Nici nu știți ce pierdeți. Rugăciune pentru Cernobîl, cartea cu mărturii ale supraviețuitorilor, este, în aceeași măsură, cartea care vă va răspunde la o mie întrebări despre România și de ce “nu ne mai facem bine”. (O să ne facem, dar durează mai mult decât suntem dispuși sau putem să așteptăm.)
GUSTĂ UN FRAGMENT
Pe ușa asta, până sus, sunt numai tăieturi. Cum am crescut eu. Este marcat: clasa întâi, a doua. A șaptea. Înainte de armată. Iar alături, cum a crescut fiul meu, fiica mea. Pe ușa asta e scrisă toată viața noastră, ca pe niște papirusuri vechi. Cum să o las? L-am rugat pe vecin, el avea mașină: ajută-mă. Mi-a arătat spre cap: prietene, nu ești în toate mințile. Dar am luat-o. Ușa. Noaptea. Pe motocicletă. Prin pădure. Am adus-o peste doi ani, când apartamentul nostru fusese deja jefuit. Curățat! Mă urmărise miliția. „O să tragem! O să tragem!”, credeau, desigur, că sunt un hoț. Mi-am furat ușa de la casa mea!
James Clear, Atomic Habits
Din cartea lui James Clear despre obiceiuri, am rămas cu două “ticuri” comportamentale foarte valoroase.
1. Am mereu fizic la maxim 1 metru de mine cărți și laptopul (talismanele obiceiurilor mele eterne – scrisul și cititul).
Dacă nu ții cu tine ce iubești, e ușor să fii distras de experiențe pasagere, superficiale (nu că astea ar fi rele, dar cam sunt, dacă abuzezi) și să-ți neglijezi prioritățile
2. Scriu lunar (și țin la vedere) lista cărților pe care urmează să le citesc. În august, nu am scris nimic pe listă. Ghici câte cărți am terminat în august… (indiciu – e un număr, dar nu e)
Mai multe despre “rețeta” atomic habits ale lui James Clear, poți citi aici.
GUSTĂ UN FRAGMENT
O femeie pe care am cunoscut-o în timpul cercetărilor mele, și care fusese educatoare, se angajase într-o corporatie, în urma unei reconversii profesionale. Chiar daca acum lucra cu adulti, vechile ei obiceiuri ieseau la iveala – își intreba mereu colegii dacă s-au spălat pe mâini după ce mergeau la toaletă. Ar mai fi și povestea unui bărbat care lucrase câțiva ani ca salvamar și care se trezea uneori strigând: „Mergi încet!”, ori de câte ori vedea un copil alergând.
În timp, indiciile care ne declanșează obiceiurile devin atât de comune, încât trec neobservate: dulciurile de pe masa din bucătărie, telecomanda de lângă canapea, telefonul din buzunar. Reacțiile noastre la aceste indicii sunt atât de profund întipărite, încât nevoia de a acționa pare că vine de nicăieri. Din aceasta cauză, schimbarea comportamentală are nevoie de un proces de conștientizare. Înainte de a ne construi un nou obicei, trebuie să le gestionam pe cele deja formate. Acest lucru ar putea fi mai dificil decât pare la prima vedere, pentru ca orice obicei a prins rădăcini adânci în viața ta și pentru că, în general, acesta este non-conștient și automat. Dacă un obicei rămâne într-un stadiu reflex, nu te poți aștepta să-l îndrepți. Așa cum spunea psihanalistul Carl Jung: „Dacă nu aduci inconștientul în conștient, el îți va guverna viața pe care o vei denumi destin.”
Delia Owens, Acolo unde cântă racii
Deși nu mai e, de luni bune, o noutate, romanul Deliei Owens conduce topul celor mai vândute cărți din colecția Anansi. World Fiction a editurii Pandora M. De ce? Pentru că Acolo unde cântă racii este mixul perfect de povestea orfanului cu Tarzan feminin (ah, ce ne mai plac sălbăticiunile!) cu thriller și poveste de dragoste, finalizată cu un nobil mesaj anti-rasism.
GUSTĂ UN FRAGMENT
Balta nu e o mocirlă. Balta e un spaţiu al luminii, unde iarba creşte din apă, iar apa curge către cer. Pârâiaşe leneşe hălăduiesc în voie, purtând cu ele către mare globul soarelui, iar păsările cu picioroange se înalţă cu neaşteptată graţie – de parcă n-ar fi alcătuite pentru zbor – în zarva asurzitoare a gâştelor albe.
Apoi, în trupul bălţii, ici şi colo, petice de mocirlă adevărată cuprind limbile joase de pământ pitite în umezeala lipicioasă a pădurilor. Apa mocirlelor e neclintită şi întunecată, fiindcă a înghiţit lumina cu gâtlejul său nămolos. Până şi târâtoarele nopţii sunt diurne în vizuina asta ferită. Există sunete, fireşte, dar, în comparaţie cu balta, mocirla e tăcută, fiindcă descompunerea e munca celulelor. Viaţa se fărâmiţează, începe să duhnească şi redevine materie organică putredă, informă; o băltoacă moartă, cu iz înţepător, stă la originea vieţii.
În dimineaţa zilei de 30 octombrie 1969, cadavrul lui Chase Andrews zăcea în mocirlă. Îl păştea obişnuita absorbţie tăcută, care l-ar fi făcut nevăzut pentru totdeauna. O mocirlă se pricepe la moarte, n-o socoteşte neapărat o tragedie şi cu siguranţă nu un păcat. Însă în dimineaţa asta doi băieţi din sat, veniţi cu bicicletele până la vechiul foişor de foc, îi zăresc, de pe drumul vălurit, geaca de blugi.
Barack Obama, Pământul Făgăduinței
Pământul Făgăduinței îl plasează pe Obama printre cei mai inspiraţionali lideri ai lumii în care trăim. Cartea este o sursă excelentă de cultură generală şi cunoaştere pentru publicul larg, o lectură plăcută chiar şi pentru cei dezinteresaţi de politică şi istorie și un manual în cel mai bun sens al cuvântului pentru tinerii care vor să schimbe ceva în lumea în care trăiesc. Citește recenzia aici.
GUSTĂ UN FRAGMENT
Ascunzătoarea lui Osama bin Laden fusese un mister încă din decembrie 2001 când, la trei luni după atacurile de la 11 septembrie care au ucis aproape 3 000 de oameni nevinovaţi, acesta scăpaseră ca prin urechile acului de forţele americane şi aliate care luase cu asalt cartierul lui general din Tora Bora, dintr‑o zonă muntoasă de la graniţa Afghanistanului cu Pakistanul. Căutările au continuat fără încetare timp de mulţi ani, dar în momentul în care eu am preluat mandatul de preşedinte, i se pierduse urma. Era, desigur, pe undeva: al‑Qaeda se reorganizase şi îşi stabilise baza în regiunea FATA din Pakistan, în vreme ce liderul lor lansa periodic mesaje audio şi video, îndemnându‑şi susţinătorii la un război sfânt împotriva puterilor occidentale.
Încă de la prima mea declaraţie publică despre reacţia Americii la evenimentele din 11 septembrie şi de la anunţul că mă opuneam Războiului din Irak, cu ocazia mitingului din Federal Plaza din Chicago, în ajunul alegerilor pentru Senat din 2002, militasem pentru concentrarea forţelor în vederea aducerii lui bin Laden în faţa justiţiei. În timpul cursei pentru preşedinţie revenisem la acest subiect, angajându‑mă să îl urmăresc pe bin Laden până în Pakistan dacă guvernul de acolo nu era capabil sau nu era dispus să‑l prindă. Majoritatea politicienilor de la Washington, inclusiv Joe, Hillary şi John McCain, respinseseră acea promisiune drept o şmecherie de campanie, o modalitate a unui senator fără experienţă în politica externă de a părea dur. Chiar şi după ce fusesem ales preşedinte, au fost şi din aceia care au crezut că voi abandona subiectul bin Laden pentru a mă ocupa de alte probleme. Dar, în mai 2009, după o întâlnire în Camera Situaţiilor de Urgenţă privind ameninţările teroriste, am chemat câţiva consilieri în Biroul Oval, printre care Rahm, Leon Panetta şi Tom Donilon, şi am închis uşa.
«Vreau să facem din urmărirea lui bin Laden o prioritate», i‑am anunţat. «Vreau să văd un plan oficial de urmărire şi de capturare a acestuia. Vreau un raport pe biroul meu la fiecare 30 de zile, în care să‑mi descrieţi progresele înregistrate. Tom, te rog să introduci asta în directiva prezidenţială, ca să ne asigurăm că toată lumea e pe aceeaşi lungime de undă.
Guzel Iahina, Copiii de pe Volga
După ce a încântat cititorii și lumea literară cu “Zuleiha deschide ochii”, Guzel Iahina a reușit performanța rară de a “scoate” un al doilea roman la fel de bun.
Copiii de pe Volga spune povestea de dragoste a unui profesor și a elevei sale. Cei doi se îndrăgostesc și pleacă, departe de prejudecățile comunității în care trăiesc, pe celălalt mal al Volgăi, în căutarea unui loc în care se vor iubi… fericiți până la adânci bătrâneți? (Vezi și recenzia)
GUSTĂ UN FRAGMENT
A fost odată ca niciodată un tărâm al văilor de smarald și al câmpurilor cu spice de aur, locuit de păstori buni și plugari pașnici, un ținut înfloritor, a cărui frumusețe se întreceau s-o cânte pictorii și poeții. În inima acestui ținut, pe o colină înaltă, deasupra unui râu năvalnic, se înălța un castel. Și în el trăia preaputernicul rege. Era gras ca un butoi pentru heringi, chel ca o turtă de grâu, iar barba lui semăna cu un smoc de varză murată. Și avea regele ăsta o fiică – cu ochi albaștri ca valurile râului, și cu obrajii delicați precum aripile de fluture. Nu-și cunoscuse mama și fusese crescută doar de o servitoare – o bătrână uscățivă și mânioasă, care torcea zi după zi un fir fără sfârșit, iar dacă vreodată scotea un cuvințel, și acela era plin de răutate… Fusese de ajuns ca Bach să ia creionul în mână și să pună o foaie de hârtie cenușie pe tăblia stropită de lapte a mesei, că îndată cuvintele începuseră să se aștearnă singure pe hârtie: mâna amorțită abia apuca să traseze literele. Chipuri din trecut – fața lată a lui Udo Grimm, obrazul ridat al Tildei – au răsărit înaintea ochilor lui atât de clar, încât ar fi putut să-l descrie în amănunt pe fiecare. Deodată și-a amintit că șuvițele bărbii lui Grimm aveau nuanțe vag diferite, ca frunzele galbene din pădure toamna, iar desenul ridurilor de pe fruntea Tildei amintea de brazdele strâmbe cu care un colonist harnic marchează hotarele câmpului său.
Ioana Pârvulescu, Inocenții
Asta e cartea care s-a bătut lună de lună, în acest an, cu Marcus Aurelius pentru locul întâi în topul Humanitas. În august a câștigat. Despre “Inocenții”, autoarea spune că este: “Un roman despre cum se poate înota în timp și în timpuri fără să te îneci. Ar fi bine să fie citit fără grija vârstei proprii. Și fără orice alte griji, de altminteri. Aceasta e o urare!”
GUSTĂ UN FRAGMENT
Întâmplările care urmează s-au petrecut într-o altă lume. Nu numai istoria, care, nevăzută, țese viața de zi cu zi a oamenilor, era alta, dar și obiectele care le guvernează gesturile erau altele. Telefon exista, însă doar fix: un aparat mare, de obicei negru, de ebonită, cântărind vreo jumătate de kilogram, cu fir încolăcit sau împletit și un cadran alb cu 10 cifre, peste care se rotea un altul negru, perforat, mișcător. Puneai degetul arătător în cercul unei cifre și, când îl învârteai, revenea la loc cu un mic sunet de arc. Cadranul perforat se mișca de la stânga la dreapta până la un cârlig metalic, care-ți oprea degetul, cifrele erau scrise de la dreapta la stânga, asemenea unui ceas invers. Era nostim să telefonezi, era ca o joacă: cercul lui 1 revenea repede la loc, al lui 5 mai greu, dar la 9 și la 0, până roteai cadranul și se-ntorcea, dura o veșnicie, mai ales dacă te grăbeai, suna ocupat și trebuia să repeți numărul. Fiecare apel era deci un du-te-vino de mișcări circulare, un balet diferit al mâinii și cadranului, parcă ai fi vrut să aduci cifrele spre tine, dar ele-ți scăpau și zburau înapoi. Unii oameni pretindeau că-și pot da seama, din timpul de întoarcere a cadranului, ce număr se formează. Toate aparatele sunau la fel, țârr! țârrr! Telefon mobil nu exista: dacă un om pleca de lângă tine, n-aveai cum să știi ce face, unde e, când se întoarce, de ce întârzie. Dacă aveai întâlnire cu cineva și nu apărea, te uitai la ceas (cel de mână, un obiect important, care te plasa în rândul adulților) din ce în ce mai îngrijorat și începeai să-ți faci tot felul de gânduri. Iar el, întârziatul, n-avea cum să te anunțe și-și făcea gânduri despre gândurile tale.
Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși
Jurnalul lui Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși, este de peste un an, prima sau a doua cea mai bine vândută carte Humanitas în fiecare lună (concurenta Inocenților. Până s-o cumpăr, nu pricepeam cum este posibilă o conversație (o carte e mereu o conversație) cu un om care a trăit și murit acum două milenii. Un mileniu, o mie de ani, două milenii, două mii de ani. CUM?
Citește recenzia.
GUSTĂ UN FRAGMENT
Chiar dacă ți-ar fi dat să trăiești trei mii de ani și tot atâția ani de zece mii de ori, amintește-ți totuși că nimeni nu pierde o altă viață decât cea pe care o trăiește și nici nu trăiește altă viață decât cea pe care o vei pierde.
Colum McCann, Apeirogon
Poziționat la granița între ficțiune și realitate, apeirogonul lui Colum McCann este un caleidoscop al conflictului dintre Israel și Palestina, în care vezi sute de fațete ale acestor țări și ale oamenilor care trăiesc între zidurile de separație. McCann are o capacitate fenomenală de a întrețese narațiuni complementare într-un tip de roman ireplicabil, care-ți deschide zeci de lumi noi, unele pe care – deși știai că există – probabil că nu le-ai fi sondat vreodată, ca să le afli frumusețea. (Vezi aici recenzia)
GUSTĂ UN FRAGMENT
Soldatul care mi-a omorât sora era victima unei industrii a fricii. Conducătorii noștri ridică glasul îngâmfați, cerând moarte și răzbunare. Megafoanele sunt cocoțate peste maldăre de amnezie și negare. Dar vă cerem să vă scoateți armele din visele noastre. Ne-am săturat, gata, destul, de ajuns. Numele noastre au fost transformate în blesteme. Singura răzbunare e să facem pace. Familiile ni s-au unit în amara definiție a îndoielii. Arma n-a avut de ales, cel care a tras cu ea, da. Nu vorbim despre pace, facem pace. Numele lor rostite împreună, Smadar și Abir, sunt adevărul nostru simplu, fără rest.
Javier Marias, Așa începe răul
“Așa începe răul” spune două istorii distincte și amândouă sunt despre alegerile pe care le facem atunci când deținem puterea într-o relație de dragoste (sau suntem atât de vicleni încât pretindem că o avem) și felul în care ele schimbă radical viețile altora. Eu cred că cea de-a treia poveste, cea spusă de personajul narator, Juan, este cea pe care ar vrea să ne-o amintim: Așa începe răul și mai răul rămâne în urmă.
Citește recenzia aici.
GUSTĂ UN FRAGMENT
Pe atunci nu exista încă divorțul, și cu atât mai puțin se putea spera că va mai exista vreodată când Muriel și soția lui s‑au căsătorit, cu vreo douăzeci de ani înainte ca eu să mă amestec în viețile lor, sau mai degrabă ca ei s‑o străbată pe a mea, care era abia a unui începător, cum se spune. Însă din momentul în care te afli în lume ți se și întâmplă lucruri, roata ei vlăguită te încorporează cu scepticism și cu lehamite, ca să te târască în silă, căci e bătrână și a triturat multe vieți fără grabă, în lumina veghii ei leneșe, luna rece care dormitează și se uită cu o singură pleoapă întredeschisă, știe poveștile, înainte să se petreacă. E suficient să fii atent la cineva, ori să‑i arunci o privire indolentă și nu vei mai putea să te sustragi, chiar dacă te ascunzi, zăbovești liniștit în tăcere, nu ai inițiative și nici nu faci nimic. Chiar dacă vrei să nu fii remarcat, ai fost deja zărit, ca o mogâldeață îndepărtată în oceanul de care nu poți să faci abstracție, pe care trebuie să‑l eviți sau de care trebuie să te apropii; contează pentru ceilalți și ceilalți contează pe tine, până dispari. Nici aceasta nu a fost situația mea, în definitiv. N‑am fost pasiv pe de‑a‑ntregul și nici nu m‑am prefăcut miraj, n‑am încercat să devin invizibil.
Elena Ferrante, Zilele abandonului
La fel ca în cazul Guzelei, nu credeam (speram) că e posibil ca Ferrante să strălucească la fel ca în “Prietena mea genială”. Și ce m-am înșelat! Zilele abandonului, romanul despre chinurile și vindecarea unei femei părăsite de soț “peste noapte” e o bijuterie literară, scrisă cu nerv, de-o autenticitate răvășitoare. (Vezi recenzia)
GUSTĂ UN FRAGMENT
El mă asamblase pe baza celor două laturi mobile, necoordonate, ambigue și cine știe ce fizionomie îmi atribuise, cine știe ce montaj al meu îl făcuse să se îndrăgostească , dar care se dovedise apoi respingător pentru el, încetând să mai fie îndrăgostit. Eu – m-am înfiorat – pentru Mario nu fusesem niciodată Olga. Sentimentele, senzația vieții dinăuntrul ei – am înțeles brusc -, fuseseră doar o greșeală de la sfărșitul adolescenței, o iluzie de-a mea de stabilitate. De acum încolo, dacă voiam s-o scot la capăt, trebuia să am încredere în acele două profiluri, mai mult în faptul că mi-erau străine, nu familiare, și, pornind de acolo, să-mi recapăt, încet-încet, încrederea, să devin adultă.
https://rasfoiala.com/2021/09/22/am-citit-si-merita-10-recomandari-de-bestseller-care-si-merita-titlul-si-faima/
Top 20 carti de citit intr-o viata: recomandari de la bibliomani
Anticarii nostri au descoperit ca oamenii care poarta mereu asupra lor carti de citit, nu se vor plictisi niciodata. Fie ca se afla in autobuz, la coada la supermarket sau in pauza de masa, adevaratii iubitori de lectura vor sti intodeauna cum sa evadeze din rutina. Daca si tu simti nevoia unei escapade literare, lasa-i pe cititorii profesionisti sa te inspire! In acest sens, am convocat logophili cu experien??, bibliomani pretentiosi, aventurieri pe pagini de carte, campioni la descoperirea comorilor literare, prieteni si colaboratori. Astfel, dupa investigatii in adancurile bibliotecilor, am obtinut 20 de recomandari de la iubitorii de lectura. Iata cele mai bune carti de citit pe care sa le parcurgi pana vei implini o suta de ani!
Carti de citit
Cristina, 20 de ani, studenta la ASE, recomanda O viata mai buna de Og Mandino
Din categoria celor mai bune carti de citit nu ar trebuie excluse cartile de dezvoltare personala. Cine a zis ca beletristica este regina bibliotecii? Daca decizi sa citesti O viata mai buna, sa nu te astepti la reteta succesului. Intr-adevar, sunt dezbatute 17 reguli dupa care sa-ti ghidezi viata, insa acestea sunt doar puncte de pornire care te vor ajuta sa devii cea mai buna versiune a ta. De asemenea, sunt idei care te vor motiva sa-ti construiesti singur succesul! E unul dintre cele mai bune cadouri pe care le poti face unui om drag sau chiar tie!
O viata mai buna, una dintre cartile pe care iti prinde bine sa le parcurgi la orice varsta – Vezi oferta
Catalina, 25 de ani, librar, recomanda Zapada de Orhan Pamuk
Nu, Orhan Pamuk nu e DJ si nu are nicio colaborare cu Irina Rimes. Prin urmare, a nu se confunda cu DJ-ul Mahmut Orhan. Pamuk e scriitorul turc, laureat al Premiului Nobel, ale carui opere au fost traduse in peste 40 de limbi si publicate in peste 100 de tari. Pe langa Muzeul Inocentei si Ma numesc Rosu, dar si alte lucrari remarcabile, a mai scris o carte foarte faina numita Zapada. Despre ce este vorba? Ei bine, despre zapada, evident, dar nu numai. Ka, un alt suferind al dramei omului de geniu, revine in tara sa de bastina si se trezeste prins intr-o serie de cercetari jurnalistice cu privire la sinuciderile unor tinere carora li s-a interzis sa poarte valul islamic. Treptat, ne invaluie o multime de personaje, iar pe protagonist il înv?uie ispiratia, odata cu caderea zapezii. Pregateste-te pentru orgolii, interese politice, iubiri din tinerete, problema identitatii religioase si multe alte ingrediente care nu te vor lasa sa dormi pana nu vei termina de citit si ultimul paragraf! Asadar, pe lista cartilor de citit din 2020, nu uita sa o treci si pe aceasta!
Zapada, una dintre cartile care nu trebuie sa lipseasca din nicio biblioteca – Vezi oferta
Carti interesante de citit
Mihai, 30 de ani, programator, recomanda Colosul din Maroussi de Henry Miller
Sunt un cliseu ambulant, insa am citit Colosul din Maroussi in ultima vacanta pe care am petrecut-o in Grecia. Desigur, pe mine nu m-a invitat Lawrence Durrell la el acasa. In cadrul lecturii, am descoperit un Henry Miller diferit de cel pe care il stiam. L-am descoperit spiritual, revoltat fata de razboi, ziare, fata de ceea ce a ajuns America. Si spulbera visul american, atat de urcat pe piedestal de toata lumea. E realist, corect, e pe sufletul meu! Miller e ghid intr-o calatorie spirituala care i-ar prinde bine oricui.
Colosul din Maroussi, una dintre cartile pe care trebuie sa le citesti pana vei implini o suta de ani – Vezi oferta
Paul, 32 de ani, fotograf, recomanda Bine ca esti tu destept de John Farndon
Te crezi destept? Cartea asta s-ar putea sa te dea un pic peste cap. Inteligenta nu inseamna doar o minte brici cand vine vorba despre istorie si geografie, ci mai degraba abilitatea de sti cum sa-ti folosesti creierul. Intrebarile propuse de autor, care de care mai fistichii, te vor face sa sorbi pagina dupa pagina si sa ai cele mai misto subiecte de discutie atunci cand vei iesi cu prietenii la o bere. Totodata, te ajuta sa te pregatesti pentru minunatele intrebari ale copiilor, problematici existentiale de tipul Ce gandeste vaca? sau Ce se intampla daca scapi din mana o furnica?
Bine ca esti tu destept, o carte care unge sinapsele – Vezi oferta
Bianca, 35 de ani, freelancer, recomanda Cum m-am lasat de gandit de Hannes Stein
Am cumparat aceasta carte pentru ca m-a atras titlul. Cand am descoperit-o, la un targ, eram intr-o perioada marcata de insomnii. Noaptea, fix noaptea, cand voiam sa dorm, nu puteam din pricina gandurile care ma invadau, iar ziua sufeream de o forma cronica de overthinking. Am zis ca asta imi trebuie, sa ma las de gandit. Parca Universul incerca sa imi transmita un mesaj. Nu mi-am golit mintea de ganduri, insa am invatat cum sa gandesc si altfel, intr-un mod cu adevarat constructiv.
Cum m-am lasat de gandit, o carte care iti da si mai multe teme de gandire – Vezi oferta
Corina, 32 de ani, PR, recomanda Principiul micului pinguin de Denis Doucet
Denis Doucet e cel mai tare psiholog clinician pe care l-am citit vreodata. In cartea aceasta se foloseste de pinguinul Little Boy si foca Big Mouth pentru a explica principiile pe care le-a dezvoltat. E destinata acelora care gusta deopotriva revarsarea intelectului unei minti sclipitoare, dar si sarcasmul fin. In functie de lucrurile care te intereseaza, o sa descoperi despre tine ca nu suferi de dificultati de adaptare, ci de supraadaptare, poate ai si securitoza, burnout, sedentarism, narcisism etc. Vei gasi si cateva remedii. Nu vreau sa influentez pe nimeni, insa, trebuie sa recunosc, mie mi-a schimbat viata.
Principiul micului pinguin, o carte care nu trebuie sa-ti lipseasca de pe noptiera – Vezi oferta
Top carti de citit
Antonia, 29 de ani, asistent vanzari, recomanda Sapiens de Yuval Noah Harari
Uneori, in viata, exista momente cand mai porti si discutii serioase cu prietenii. Curios sau nu, aceste conversatii mai mult sau mai putin filosofice se poarta la o seara de board games si, inevitabil, bautura. Cine suntem, de unde venim si incotro mergem? Cartea nu ofera raspunsuri, ci repere, cred. Cica ar fi fost sase specii de oamenii, insa azi a mai ramas doar una. Ce s-a intamplat cu celelalte? Si, mai important de atat, cine ne-a pus sefi peste tot ceea ce ne inconjoara? Totodata, e interesant de urmarit cum, dintr-un om primitiv, individul a ajuns sa fie un sclav al consumerismului.
Sapiens de Yuval Noah Harari – Vezi oferta
Mariana, 36 de ani, designer florist, recomanda E-urile periculoase de C. Antonov
Toata lumea recomanda fictiune, istorie sau dezvoltare personala. Eu o sa recomand altceva. Fie ca iubeste sau nu lectura, orice om ar trebui sa citeasca E-urile periculoase. Nu doar dragostea trece prin stomac. Pe acolo trec o multime de alimente, zi de zi, iar mare parte dintre ele s-ar putea sa nu fie chiar cele mai bune alegeri pentru o viata sanatoasa. De cand am citit aceasta carte, ma uit de doua ori pe eticheta unui produs inainte de a-l pune in cosul de cumparaturi.
E-urile periculoase, o carte pe care trebuie sa o citesti inainte de a pleca la cumparaturi – Vezi oferta
Robert, 41 de ani, contabil, recomanda Posta de Charles Bukowski
In mod normal, cand aud cuvantul posta, o iau razna! Dar daca intra si Bukowski in ecuatie, imi schimb parerea. Desigur, nu as vrea niciodata ca dumnealui sa-mi fie postas, insa mi-ar fi placut sa-l intalnesc. Cred ca vorbea la fel cum a scris: cursiv, simplu, trivial, fara ascunzisuri. Posta nu e pentru pudiponzi, ci pentru aceia care sunt dispusi sa mai incerce si alte stiluri literare. Ei bine, stitlul lui Bukowski e ca insasi viata. Te izbeste in fata. In Posta, Bukowski isi insira femeile, dramele personale, frustrarile si repulsia fata de birocratie. Suna cunoscut?
Posta, o carte pentru cititorii curajosi – Vezi oferta
Mircea, 24 de ani, fotograf, recomanda De veghe in lanul de secara de J. D. Salinger
Romanul m-a atras pentru ca este inspirat din viata autorului. Limbajul este accesibil, pe alocuri presarat cu umor. Este prezentata, intr-o maniera atragatoare, clasica poveste a adolescentului neinteles. Holden e un pusti rebel, frustrat si…exmatriculat. Si sufera de depresie. Astfel, intreaga lucrarea e atent construita pentru a ne ajuta sa facem fata propriei vieti, dar sa si invatam cum sa-i ajutam pe cei dragi, captivi in situatii delicate. Fila dupa fila, vom vedea cum depresia zdrobeste tot in calea sa, cum omoara placerea de a fi si cum incearca sa ne izoleze de fericire, bunatate si dragoste. Citind De veghe in lanul de secara, iti dai seama ca, indiferent de situatia in care te aflii, nu esti singur.
De veghe in lanul de secara, una dintre cele mai bune carti din toate timpurile – Vezi oferta
Carti de citit intr-o viata
Oana, 41 de ani, grafician, recomanda Un veac de singuratate de Gabriel Garcia Marquez
La capitolul carti de citit, Un veac de singuratate reprezinta o adevarata provocare chiar si pentru un cititor experimentat. Primele 50 – 75 de pagini reprezinta o proba de foc. Pana se va obisnui corpul tau cu o astfel de lectura, o sa tragi de tine ca sa nu cedezi. Probabil e o reactie fireasca la rasucirile timpului, la dramele familiei Buendia, la singuratatea coplesitoare, la realitatea neinduratoare, la dragostea ca unica solutie salvatoare a situatiei. Cine stie, poate te vei regasi in anumite personaje, iar asta s-ar putea sa te rascoleasca un pic. Dupa ce treci acest prag, descoperi ca lectura deja ti-a creat dependenta.
Un veac de singuratate, o carte care iti va ajunge la suflet – Vezi oferta
Adriana, 22 de ani, traducator, recomanda Micul print de Antoine de Saint-Exupery
Prima data cand m-am intalnit cu aceasta carte eram in clasa a III-a. Nu am inteles-o. Drept urmare, nu mi-a placut deloc. Ulterior, pe la varsta de 20 si ceva de ani, am zarit-o pe raftul unei librarii. Am cumparat-o fara sa am intentii clare cu privire la ea. Prin nu stiu ce imprejurare, m-am oprit pe o banca in Cismigiu si mi-am zis sa o rasfoiesc cata vreme imi beau cafeaua. Nu am putut sa ma mai ridic pana nu am terminat-o. M-a facut sa zambesc, sa plang, m-a ravasit. Am recitit-o si la 30 si ceva de ani. Parca am inteles-o si mai bine de data asta. E o carte pentru copilul interior.
Micul print, o carte pe care trebuie sa o citesti de mai multe ori de-a lungul vietii – Vezi oferta
Maria, 28 de ani, farmacista, recomand? Cei frumosi si blestemati de F. Scott Fitzgerald
Nu stiu ce efect are asupra oamenilor normali, insa romanul acesta mi-a f?cut o pofta teribila de limonada si sandvis cu rosii. Acum sa nu credeti ca asta e singura emotie traita. Anthony si Gloria aveau tot ceea ce le trebuia pentru a se face remarcati in literatura si cinematografie. Insa unirea destinelor, la care se adauga aburii alcoolului, petrecerile si toate frivolitatile care-i ademenesc pe tineri de la calea cea dreapta, le-au distrus viata. Pot spune cu certitudine ca daca Gloria ar trai in zilele noastre, ar fi fost unul dintre cei mai apreciati influenceri. Din pacate, nu ar fi fost un model pozitiv. Problema tinerilor care isi bat joc de potentialul lor este una cat s epoate de actuala si de necontrolat.
Cei frumosi si blestemati, o carte de referinta pentru iubitorul de lectura – Vezi oferta
Cele mai bune carti de citit
Iulia, 30 de ani, agent de turism, recomanda Iditotul de F.M. Dostoievski
Printul Miskin, un tanar frumos, epileptic si, poate, un pic psihotic, il intalneste pe Rogozin, un tip care apartine clasei de mijloc, insa care dispune de pasiune, mai ales cand vine vorba despre femei. Asadar, in ecuatie apare si Nastasia, o femeie superba, insa promisa deja altcuiva. Urmeaza o confruntare in oferte, unul sare cu banul, adica Rogozin, celalalt cu sentimente puse pe tava, adica Miskin. Nastasia alege potenta financiara, insa ulterior isi da seama ca este prinsa intre doua iubiri. La randul lor, barbatii sunt torturati de gandul ca femeia iubita, il prefera pe celalalt. Miskin se logodeste, dar o pateste. Concluzia este ca oamenilor buni nu li se intampla mereu lucruri bune. Ba chiar, uneori, li se intampla lucruri foarte rele.
Idiotul, unul dintre cele mai bune romane din literatura clasica – Vezi oferta
Florin, 30 de ani, web designer, recomanda Mizerabilii de Victor Hugo
In copilarie, m-au marcat profund desenele animate Les Miserables. Odata cu trecerea timpului, am descoperit in manualele si caietele scolare, fragmente din acest roman. Le citeam pe nerasuflate. In cele din urma, am pus mana pe cartile din seria Mizerabilii. Am fost fascinat. Jan Valjean, Cosette, Marius si Gavroche sunt personaje profunde, construite cu grija. Desi actiunea romanului are loc in perioada revolutiei franceze, problemele sociale si tipologiile umane intalnite aici nu sunt straine de vremurile noastre. In ciuda tuturor problemelor intalnite de-a lungul vietii, unele dintre personaje au reusit sa-si depaseasca statutul de invidizi proscrisi, ba chiar sa-i ridice si pe cei din jurul lor.
Mizerabilii, un roman pe care nu ai cum sa nu-l indragesti – Vezi oferta
Eugen, 30 de ani, tehnician nutritionist, recomanda Marile sperante de Charles Dickens
De multe ori se intampla sa nu stiu exact daca am citit sau vazut la televizor Marile sperante. Exista si filmul, desigur, ba chiar doua versiuni. Nu le-am vazut, insa am citit cartea. E atat de bine scrisa, incat poti vizualiza personajele, cat de poate de clar, cu ochii mintii. O vezi acolo pe excentrica doamna Havisham, purtandu-si in permanenta rochia de mireasa, o vezi pe Estella, tanara inocenta dar cruda, il vezi pe Joe, barbatul tinut sub papuc, dar cu o inima mare. Il vezi pe Pip, cum aspira la statutul de gentleman, insa pana acolo il izbeste viata din toate partile.
Marile sperante, o carte pe care o citesti dintr-o suflare – Vezi oferta
Marius, 27 de ani, sofer, recomanda Minunata lume noua de Aldous Huxley
Cand fericirea devine o obligatie, nu vorbim despre o utopie, ci o distopie. Este evident ca atunci cand fericirea este obligatorie, e ceva in neregula la mijloc. De ce sa citesti aceasta carte? Pentru ca manipulare genetica, tehnologie, transformarea rasei umane, SF, Shakespeare, oameni conceputi in incubatoare imense. Crede-ma, o sa-ti placa! Da, exista si un film!
Minunata lume noua, o carte care nu te va lasa sa dormi pana nu o vei termina de citit – Vezi oferta
Andreea, 34 de ani, hairdresser, recomanda Eseu despre orbire de Jose Saramago
Mi se face pielea de gaina doar cand ma gandesc la cartea asta. Eseu despre orbire este o distopie mai putin cunoscuta, insa mult mai ravasitoare decat 1984 si Fahrenheit 451. Orbirea, cred eu, e o metafora pentru dezumanizare. Se transmite de la om la om, insa nu se stiu cauzele. Autoritatile decid sa inchida bolnavii intr-un sanatoriu. Toata lumea e afectata, mai putin sotia doctorului. Interesant este modul in care isi va folosi puterea in raport cu ceilalti. Nimeni nu are nume. Nici macar orasul. Nu poti asocia pe nimeni cu nimic. Intr-o lume in care e bezna totala, se naste intrebarea: cati dintre oameni reusesc sa ramana oameni in fata unei situatii devastatoare?
Eseu despre orbire, o carte care te va pune pe ganduri – Vezi oferta
Carti de citit in vacanta
Calin, 23 de ani, copyrighter, recomanda Padurea norvegiana de Haruki Murakami
Iata o invitatie la meditatie pe seama destinului. Daca ai pe fundal melodia omonima a celor de la The Beatles, cu atat mai bine! Nu o sa stau acum sa fac analiza pe text, nici la recenzii nu ma pricep, insa pot spune de ce acesta carte merita citita. Murakami ne subliniaza, printre altele, faptul ca apreciem un om de-abia atunci cand nu-l mai avem in viata noastra. Watanabe descopera ca o iubea pe Midori dupa ce aceasta se supara pe el si decide sa nu-i mai vorbeasca pentru o perioada de timp. Dupa ce ii moare cel mai bun prieten, acesta isi da seama cat este de sigur. Unii ar putea considera ca este o carte trista, pentru ca se pune accentul pe depresie si moarte, insa aici este ilustrata o alta perspectiva.
Padurea norvegiana, un roman la care te vei gandi mult timp dupa ce il vei da gata – Vezi oferta
Rebecca, 38 de ani, contabila, recomanda Jurnalul Annei Frank
Cartea aceasta se cite?te greu, si nu din motive stilistice, ci doar pentru ca ai impresia ca amanand finalul, o vei tine mai mult in viata pe Anne. Cand ma gandesc la ce scriam eu in jurnal cand aveam 13 ani si ce a scris fata asta, aproape ca mi se face rusine. Mi se pare ca sunt banala, cu toata libertatea pe care am avut-o la dispozitie. Autenticitatea jurnalului este data, cred, de problemele adolescentine si de invitatia la reflectie cu privire la atrocitatile naziste. Este o carte pe care o vor indragi deopotriva iubitorii de literatura de tip jurnal si pasionatii de istorie.
Jurnalul Annei Frank, o carte de excelenta a secolului al XX-lea – Vezi oferta
Cand vine vorba despre lectura, gusturile nu se discuta. Totodata, un adevarat iubitor de cuvinte, va cauta intotdeauna sa iasa din zona de confort literar. Tu care consideri ca sunt cele mai bune carti de citit intr-o viata?
Top 20 carti de citit intr-o viata: recomandari de la bibliomani
Arhiva suferinței | Nicolae Moldoveanu | Partea 10: Întâlnirea cu Vasile V. Moisescu, Eliberarea
30 de ani de capitalism. De la un darac şi-o moară la Deliciosul de Vaslui şi Nutriva, unul din cele mai noi branduri de furaje pentru animale
:format(webp):quality(92)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2021/12/cei-3-Safir.jpg)
„De fiecare dată când cineva ne întreabă de unde a pornit totul, o spunem la fel peste tot și cu mare mândrie: dintr-un darac și-o moară, ca o mică afacere de familie! Dintotdeauna Ghiorghi Safir, tatăl nostru, al meu și al fratelui meu Iulian, a fost pasionat de munca de la țară, de pământ și animale. Dar cel mai important este că această afacere a pornit cu un gând: să producem tot timpul ca pentru cei care vin după noi, ca pentru copiii noştri, să avem tot timpul încredere în ce facem şi ce vindem”, spune George Safir, managerul grupului de firme Safir. Menţionăm că, „darac”, conform DEX este o „unealtă de pieptănat și de scărmănat lâna, cânepa sau inul, formată dintr-un sistem de piepteni cu dinți mari de oțel, fixați pe un suport”.
Primii pași spre industria cărnii, domeniul în care activează acum grupul de firme, au fost făcuţi prin achiziţia fermelor din Miclești și Roșiești, în 1994, respectiv 1998, ferme care au dat nume primului brand de carne de pasăre, Deliciosul de Vaslui. În anul 2000 a fost achiziţionat şi modernizat abatorul din Vaslui, iar în 2010 a fost dezvoltată de la zero Fabrica de făinuri proteice – complet automatizată, prima de acest fel din România care are și scop comercial. În 2012, a fost lansat un nou brand, nu de carne, ci de furaje pentru animale, Nutriva. „Este fabrica noastră de nutrețuri combinate care asigură în primul rând hrana păsărilor noastre și desfăşoară activităţi comerciale şi cu alte categorii de parteneri”, spune Safir.
Primii pui crescuţi după standarde olandeze: acces la aer şi lumină naturală şi hrănirea din mână a puilor zilnic
Anul 2016 este marcat de achiziţia altor două ferme, Leorda și Cucorăni, ambele situate în judeţul Botoşani. „Am investit în modernizarea şi transformarea esenţială a fermei de la Cucorăni pntru a putea creşte puii noştri cu creştere lentă conform standardului olandez Beter Leven 1* care impune condiţii speciale de bunăstare: acces la aer şi la lumină naturală, padocuri exterioare, hrănirea din mână a puilor zilnic. Chiar dacă pare greu de crezut, puii sunt hrăniţi astfel, iar auditurile foarte riguroase ale partenerilor noştri olandezi ne confirmă de fiecare dată standardul ridicat de creştere al acestora. Respectarea acestor condiţii stricte de bunăstare superioară ne-au asigurat o piaţă de desfacere importantă, dar care impune menţinerea permanentă a standardelor ridicate impuse.
În zilele noastre, intenția de a produce ca pentru copiii noştri ne-a condus acum patru ani spre construcţia unei fabrici de preparate, utilizând 100% carne de pui şi condimente naturale. Fomică? a fost denumit acest brand curat (garantat), care are două linii de produse reunite sub sloganurile Pui la ghiozdan (gata preparate) şi Pui pe jar (semipreparate).
Pandemia ne-a creat premizele de a ne redescoperi şi a ne mobiliza. În 2020, am deschis prima Rotiserie cu gust adevărat de pui din Vaslui, chiar la poarta fabricii noastre. Aici servim meniuri calde și proaspete din carne de pui, garnituri delicioase și băuturi răcoritoare. Dacă e să tragem linie, pot să spun că am crescut treptat având ca motoare de dezvoltare necesităţile businessurilor existente, sugestiile şi solicitările din piaţă.”, spune George Safir.
Cele patru crize, financiare şi pandemice, din istoria grupului şi soluţii de relansare
„În calitate de producători români, vă putem confirma că traseul în business în România nu e unul plictisitor; ne-a obligat să reacţionăm la tot felul de provocări și situații care până la urmă ne-au mobilizat să căutăm variante şi soluţii adecvate”, îşi continuă omul de afaceri povestea.
„Au trecut peste noi perioade inedite prin tipologia lor şi cărora a trebuit să le creăm un standard; a fost greu în anii ’90 cu inflația, ne-am temut în 2008 când a venit criza financiară și ne-a şocat în 2020 contextul pandemic. Cea mai recentă, şi care ne afectează pe toţi, actuala criză sanitară, ne-a determinat să închidem şi activitatea în abator pentru două săptămâni, o iniţiativă pe care am avut-o şi, care, deşi ne-a impactat major businessul pe toate liniile, ne-a repus oamenii pe linie mai uşor.
Am avut şi destule situaţii interne care ne-au oprit activităţile şi ne-au obligat să ne regrupăm şi să reprioritizăm (cum a fost incendiul de la ferma Rosiesti de acum 3 ani). Am trecut cu bine peste aceasta și cred că ne-a salvat faptul că activăm într-o industrie importantă. Noi hrănim oameni. Noi punem pe raft, în coș, pe masă. Noi dezvoltăm şi alte industrii.
Ne lipseşte şi ne-ar trebui mai multă susţinere din partea decidenţilor, dar şi o mai mare coeziune la nivel de ramură. Împreună am putea face mai multe lucruri şi am creşte mai sustenabil şi corect iar vremurile grele nu ar mai fi atât de grele”,concluzionează omul de afaceri.
Un grup de firme care după un uşor recul în pandemie, încheie anul 2021 cu o cifră de afaceri de 55 de milioane de euro şi previzionează o creştere de 10% a business-ului în 2022
„Anul 2020 a venit ca o importantă lecţie de business pentru noi: ne-a obligat să gândim şi să acţionăm diferit, ne-a pus în faţa unor evenimente inedite, ne-a provocat şi ne-a marcat, atât pe linie de business cât şi ca oameni”, îşi aminteşte George Safir. Deşi un an dificil, marcat de pandemie, schimbări majore pe pieţele pe care activează (Horeca, export, distribuţie) şi lipsă de predictibilitate la nivelul comportamentului consumatorilor, anul 2020 a adus doar o ajustare modestă (sub 10%) în volumul de business consolidat la nivel de Grup.
După şocul iniţial, printr-un plan de acţiuni concrete, orientat spre managementul riscurilor, prudenţă şi anticipare, implementat rapid şi energic, cei trei au reuşit să realizeze, în 2020, o cifră de afaceri consolidată la nivel de Grup de 37 milioane Euro. „Am reuşit să ne păstrăm echilibrul cu eforturi considerabile pe toate liniile de business şi beneficiind de o echipă stabilă şi dedicată”, explică Safir.
În 2021 a fost continuată politica de dezvoltare echilibrată şi grupul de firme anticipează o creştere semnificativă la nivel de business, de până la 55 milioane Euro, cifră de afaceri consolidată pe Grup şi o îmbunătăţire substanţială a indicatorilor de profitabilitate, afectaţi de anul pandemic anterior.
„Pentru 2022 previzionăm o creştere de minim 10% a volumului de business la nivel de Grup. Suntem realişti şi conştienţi că va fi un an dificil, mai ales din perspectiva profitabilităţii aflată sub presiunea creşterii generalizate a costurilor: inflaţie, utilităţi, salarii, etc. Dar suntem prudent optimişti şi privim cu încredere la oportunităţile pe care ni le aduce noul an şi pe care ni le vom crea pentru a ne dezvolta”, arată omul de afaceri.
Relația companiei cu băncile se bazează pe un parteneriat pe termen lung. Antreprenorii recunosc că, în contextul pandemiei, băncile au fost puțin mai rezervate la început dar, pe măsură ce lucrurile s-au mai clarificat și așezat, disponibilitatea acestora a revenit.
Cine este George Safir
De profesie economist, face parte din a treia generaţie de antreprenori ai familiei Safir. Familist convins, tatăl a doi copii (Tudor şi Eva), posesor al unei maşini din 2007 şi al unui Jaguar de colecţie din 1976. Un om structurat şi disciplinat, pasionat de muzică şi filme.
„La o retrospectivă a celor 30 de ani realizăm că nu am fi ajuns aici dacă nu aveam eșecuri. Pare contradictoriu, dar ele ne-au făcut și mai ambițioși, puternici, cu chef de muncă şi de viață. Iar de-ar fi să enumerăm cele mai importante realizări, nu am ști cu ce să începem: fermele, fabricile, brandurile, magazinele și tot așa.
Sunt mulţumit de performanța noastră, în ciuda evoluţiei României. Totuşi, nu îmi pierd speranţa, sunt de fel un optimisto-realist”, se autocaracterizează George Safir.
30 de ani de capitalism. De la un darac şi-o moară la Deliciosul de Vaslui şi Nutriva, unul din cele mai noi branduri de furaje pentru animale
Legătura sfântă dintre Stalin și Biserica Ortodoxă Rusă
Persecutând creștinii, Stalin nu a făcut decât să distrugă partea foarte occidentalizată a ortodoxiei rusești, partea îmbibată de spiritul occidental. (Alexandr Dughin)
De pe Timpul.md am aflat că “Centrul editorial al Patriarhiei Ruse a tipărit calendarul biografic al anului : ‘Stalin’ “.
Coperta:
Timpul.md dă ca sursă situl rusesc echo.msk.ru, de unde aflăm mai multe detalii:
Centrul editorial patriarhal „Lavra Sfânta Troiță” (Sviato-Troițki) a tipărit calendarul biografic al anului 2014: “Stalin”. Calendarul „Patriarho-Stalinist” este mărturia faptului că legătura dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Stalin (“Conducătorul Așezat de Dumnezeu”) a fost și este apropiată de sacru. Pentru alte pagini din calendar și detalii, consultați situl centrului editorial https://www.id-dostoinstvo.ru/page/49.html.
Situl indicat ca fiind al editurii Patriarhiei anunță cu pompă: “Editura ‘Demnitatea’ e mândră să prezinte calendarul pentru anul 2014. Calendarul este cadoul perfect pentru veterani și împătimiții de istorie.“
O explicație
Deoarece poate părea contradictoriu faptul că editura Bisericii Ortodoxe Ruse publică, alături de calendare ortodoxe (în dreapta), un calendar dedicat unuia dintre cei mai mari criminali comuniști din istorie și prigonitori ai creștinismului, cu siguranță cel mai mare prigonitor al ortodoxiei rusești, se impun câteva explicații privind modul în care este văzută ortodoxia de conducerea de la Moscova.
Biserica Ortodoxă Rusă și Stalin?
Kiril I, “Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii” este un fost agent KGB, cu o avere de 4 miliarde de dolari, conform unui articol publicat în februarie 2012 de Novaya Gazeta. Același ziar relata că Patriarhul Kiril, un propovăduitor al “ascetismului creștin”, și-a făcut, în parte, impresionanta avere din trafic cu tutun și alcool scutite de taxe pe motive “umanitare”. Mai multe detalii în articolul lui David Satter, Russia’s State Church.
Despre ortodoxia rusă în concepția lui Alexandr Dughin, principalul ideolog și sursă de inspirație a eurasianismului Putinist, am mai scris cu altă ocazie:
Într-un interviu acordat unui jurnalist polonez în 1998, Dughin se declara un admirator entuziast al bolșevismului, leninismului și stalinismului și spunea că Eurasia va fi o sinteză între comunism și ortodoxie. În ochii lui Alexandr Dughin, comunismul și bolșevismul au reprezentat lupta “barbariei rusești pentru sacru în lume”. Întrebat cum se împacă anti-ortodoxismul comunismului, demolarea bisericilor, torturarea și uciderea clericilor, deportarea credincioșilor în Siberia și ateizarea forțată cu lupta pentru sacru, Dughin spune că Stalin nu a făcut decât să distrugă partea “foarte occidentalizată” a ortodoxiei, “îmbibată de spiritul occidental, alienată de națiune. Visul mesianic poate exista și înafara Bisercii Ortodoxe, poate înflori și în alte forme. Comunismul a fost încercare de a elibera acest mesianism de o înțelegere pur religioasă.” Dughin continuă spunând că “în următoarea expansiune, ar trebui să profităm de toate experiențele noastre, atât pur religioase cât și socialiste[…] Dacă îmi exprim necondiționat entuziasmul pentru bolșevism, Lenin și Stalin, nu este pentru că l-aș considera un sistem perfect, ci pentru că la acea vreme era unica noastră soluție […] Următorul pas va fi comunismul ortodox – Eurasianism, misionarism, pan-slavism, tătarofilie…” O combinație între comunism/nazism și ortodoxie, o “ortodoxie purificată de elementele occidentale”. Prin „elemente occidentale” de care ar trebui descotorosită ortodoxia, Dughin înțelege chiar creștinismul acesteia: „Ortodoxia şi creştinismul sunt două lucruri diferite. (…) Ortodoxia, care nu este o religie, ci o tradiţie, este mult mai aproape de ceea ce numim păgânism. Include şi încorporează în sine păgânismul.”
Mai multe detalii despre “ortodoxia stalinistă” ( dar și depsre ramificațiile ei în România), aici și aici.
În loc de încheiere
Câteva afișe staliniste care, în cuvintele ideologului lui Vladimir Putin, aveau rolul de “distrugere a părții ortodoxiei îmbibate de spirit occidental”:
“Religia e otravă. Protejați copiii!”
(Pe fațada clădirii spre care fata vrea cu disperare să meargă este scris: “Școală”)
“Lupta contra religiei este lupta pentru socialism!”
Yuri Gagarin spune “Nu există Dumnezeu!”
“Bunica mi-a spus cu asprime: Fără Dumnezeu, nu poți face nimic, dar lumina orbitoare a științei a demonstrat că nu există Dumnezeu!”
Două variante de “Crăciun”
“Triumful creștinismului” (a se vedea figura asupritorului capitalist de pe cruce)
“Ciorile negre pregătesc un atac terorist împotriva URSS. Proletar, fii atent!”
(Papa din imagine este, cel mai probabil, Pius XI)
“Religia este opiumul popoarelor!”
Dar “ortodoxia” dughinistă “nu este o religie”, nu-i așa?
Https://inliniedreapta.net/articole/legatura-sfanta-dintre-stalin-si-biserica-ortodoxa-rusa/
Fără pomeni, bani, lumânări sau alte fapte “iconate” ne sunt dăruite TUTUROR – şi iertarea, iubirea, dragostea, mântuirea lui Dumnezeu- de către Prietenul acelor păcătoşi care-l cred, adică de oamenii innoiti, care- prin botezul în moartea lui, îngroapă tot ce ştiu şi ce au, (pentru că nimic bun nu locuieşte în omul nenăscut din nou), ca să-L primească impreună cu Învăţătura Lui,cu neprihănirea (Fil.3/9) ,cu Toată Plinătatea Dumnezeiască …” Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu,… care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. “(Rom.3/21-24)… Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie (Tit 2/11-12)
Romani, cap.3………………………..
…Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat,
- După cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.
- Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.
- Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
- Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspida;
- Gură le este plină de blestem şi de amărăciune;
- au picioarele grabnice să verse sânge;
- Prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;
- Nu cunosc calea păcii;
- Frică de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”
- Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru că orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.
-
Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţă deplină a păcatului.
-
Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii –
- şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.
- Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.
- Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.
- Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;
- Pentru că, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.
- Unde este, dar, pricină de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei.
- Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.
- Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor;
- Deoarece Dumnezeu este Unul singur, şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.
- Deci prin credinţă desfiinţam noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.
Sfinţirea…
1. Ce este sfinţirea?
Sfinţirea este acţiunea prin care Dumnezeu pune deoparte pentru El pe aceia pe care îi cheamă.
a) Sfinţirea desăvârşită a celui credincios în Domnul Hristos.
Această punere deoparte are loc odată cu naşterea din nou. Credinciosul este un ,,sfânt chemat” sau ,,sfânt prin chemare”, adică sfinţit în virtutea chemării lui Dumnezeu şi a lucrării de la cruce. ,,Noi suntem din Dumnezeu” (1. Ioan 5:19 ), ,,Voi sunteţi în Hristos” (1. Corinteni 1:30 ), ,,Aţi fost sfinţiţi”. (1. Corinteni 6:11 )
Această sfinţenie deplină este partea binecuvântată şi nealterabilă a oricărui suflet mântuit. Ea îi este acordată de Dumnezeu Însuşi, în Hristos şi credinciosul o primeşte şi se bucură de ea prin credinţă. ,,Hristos Isus a fost făcut pentru noi… sfinţire”. (1. Corinteni 1:30 ) Noi am fost ,,aleşi în El, înainte de întemeierea lumii, pentru ca să fim fără pată înaintea Lui, în dragoste”. (Efeseni 1:4 ) Adevărul acesta se sprijineşte pe lucrarea de la cruce: ,,Am fost sfinţiţi prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna… Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna, pe cei sfinţiţi”. (Evrei 10:10,14 )
Aceasta este starea celui răscumpărat, pentru că este în Hristos, el este în ochii lui Dumnezeu, îmbrăcat în sfinţenia Domnului Hristos.
Fiecare dintre noi poate deci, într-o deplină siguranţă a credinţei şi prin puterea Duhului Sfânt, să-şi însuşească cu încredere, această descoperire: Hristos sfinţenia mea. Să nu căutăm nimic în afară de El, ci să ne bucurăm că suntem în El, una cu El şi în consecinţă, să ne bucurăm de tot ceea ce este El, în El Însuşi, pentru noi. Ce privilegiu slăvit avem de a poseda chiar sfinţenia lui Hristos! Dacă primim faptul acesta prin credinţă, ne vom da seama de realitatea lui.
b) Realizarea practică a acestei poziţii
Acelaşi har şi aceeaşi dreptate care ne asigură o poziţie de punere deoparte înaintea lui Dumnezeu în cer ne conferă o poziţie şi pe pământ, împreună însă cu răspunderea care este legată de ea. După ce a izbăvit un suflet de la moarte şi de sub puterea lui Satan, Dumnezeu îl modelează ca să îl facă tot mai asemenea cu Hristos. Sunt multe materiale nefolositoare de scos din ,,piatra brută”, dar Dumnezeu lucrează fără încetare în harul Său, pentru ca să producă în mod progresiv, în fiecare dintre ai Săi, o sfinţenie practică în toate privinţele: afecţiuni, obiceiuri, umblarea zilnică, etc. De aceea Cuvântul ne îndeamnă să urmărim sfinţenia (Evrei 12:14 ). Nu este vorba să o urmărim pentru că nu o posedăm, dimpotrivă, fiind sfinţi, trebuie să arătăm ce suntem în virtutea poziţiei noastre în Domnul Hristos. ,,Acum sunteţi lumină în Domnul; umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.” (Efeseni 5:8 ) Credinciosul are o fire nouă, sfântă, cu scopuri noi. (1. Ioan 3:9 ; 5:18 ) Sfinţenia practică a devenit posibilă datorită acestei firi noi. Această sfinţenie este însă graduală (merge crescând), căci firea veche, incorigibilă, este şi ea prezentă. Dacă realizăm creşterea în sfinţenie, aceasta va aduce în viaţa noastră roadă spre slava Domnului Isus, ne vom bucura de părtăşia Sa şi El va fi văzut în noi. Acolo unde sfinţenia practică dă greş, Duhul Sfânt este întristat, mărturia credinciosului este împiedicată, în el nu este nici bucurie, nici pace, nici putere. Un astfel de credincios este firesc, căci firea păcătoasă lucrează în el şi nu Duhul Sfânt; în loc de a fi ,,un om matur” el este un ,,prunc care nu suportă bucatele tari”. (Evrei 5:12-14 ; Efeseni 4:13 ; 1. Corinteni 3:1-3 ) El nu ,,vede” pe Hristos chiar de pe acum, căci acesta este privilegiul aceluia care ,,urmăreşte sfinţenia”.
2. Cum se ajunge la sfinţenia practică?
a) Prin lucrarea lui Dumnezeu în noi
Însuşi Dumnezeu lucrează în noi prin harul Său ca să producă identificarea noastră progresivă cu Domnul Hristos pentru ca ,,Hristos să ia chip în voi”. (Galateni 4:19 ) Lucrarea aceasta se desfăşoară zi de zi şi se va încheia în ziua Lui Hristos: ,,Sunt încredinţat că Acela care a început în voi o bună lucrare, o va duce la capăt până în ziua Lui Isus Hristos”. ,,Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă după plăcere şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 1:6 şi 2:13). Credinciosul îşi poate deci pune toată încrederea în Dumnezeu şi în făgăduinţa Lui că îl va păstra fără vina – duh, suflet şi trup – până la întoarcerea Domnului ,,Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta” (1. Tesaloniceni 5:23,24 ).
Dacă noi însă împiedicăm această lucrare a harului dumnezeiesc în noi, prin neascultarea noastră, Dumnezeu trebuie să recurgă la disciplină spre binele nostru ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Sale. (Evrei 12:10 ) Atunci El lucrează faţă de noi ca faţă de nişte fii, ,,căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?” O asemenea disciplină este expresia dragostei Lui Dumnezeu faţă de noi. ,,Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” (Evrei 12:6 ) Când această disciplină a lucrat în noi, ea ,,aduce roada dătătoare de pace a neprihanirii”, manifestată prin sfinţirea practică.
De aceea suntem îndemnaţi să nu dispreţuim disciplina Domnului şi să nu ne pierdem curajul, mai ales atunci când El ne mustră (Evrei 12:4-11 ). Ba dimpotrivă, putem să binecuvântăm dragostea care ne educă şi să cerem ca şi David ,,Cerceteaza-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile. Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!” (Psalmul 139:23,24 )
b) Prin mijlocirea Domnului Hristos
Domnul Isus, Marele nostru preot, mijloceşte pentru ai Săi la Tatăl, ca să fie păziţi de căderi, ,,…El rămâne în veac”,… ,,De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:24,25 ) El nu va îngădui să se piardă niciun singur răscumpărat în timpul trecerii prin pustia aceasta, ci, prin mijlocirea Sa puternică, El îi va ţine pe toţi în picioare. Ce mângâiere pentru cel credincios să aibă un Hristos viu, care se roagă pentru el!
c) Prin lucrarea Duhului Sfânt
,,…prin Duhul…” cel credincios, face ,,să moară faptele trupului…” (Romani 8:13 ), adică manifestările firii păcătoase care este în el. Trupul său este templul Duhului Sfânt şi nu-şi mai aparţine sieşi, căci a fost răscumpărat cu un preţ mare: sângele scump al lui Hristos. Deci, el trebuie să vegheze să nu împiedice lucrarea Domnului în El, pentru ca ,,să slăvească pe Dumnezeu în trupul Său”. (1. Corinteni 6:19,20 )
d) Prin lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu
Sufletul care se supune smerit lucrării Cuvântului, înaintează în sfinţenie ,,Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decăt o sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12 ) Să ne ferim de a ne sustrage de la pătrunderea acestei săbii! La rugăciunea Sa de Mare Preot, Domnul Isus cere lui Dumnezeu să-i sfinţească pe ai Săi prin adevăr şi adaugă: ,,Cuvântul Tău este adevărul”. (Ioan 17:17 ) ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. (2. Timotei 3:16,17 )
Dacă vrem însă ca acest Cuvânt să lucreze sfinţirea întregii noastre fiinţe, trebuie să-L cunoştem şi să-L ascultăm. Psalmistul putea să spună: ,,Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”. (Psalmul 119:11 ) Este deci necesar ca să ne hrănim din Cuvânt, să-l înghiţim cum spunea Ieremia. (Ieremia 15:16 )
Şi apoi am spus, trebuie să ascultăm Cuvântul. Acolo unde această ascultare dă greş, Cuvântul nu poate să-şi exercite acţiunea sfinţitoare, inima se împietreşte, se înşeală singură. ,,Fiţi împlinitori ai Cuvântului nu doar ascultători, înşelându-vă singuri”. (Iacov 1:22 ) Domnul Isus a insistat de multe ori asupra nevoii de ,,a păzi” Cuvântul Său, poruncile Sale. (Ioan 14:15,21,23,24 ) În privinţa aceasta ne sunt date înştiinţări solemne: ,,Cine zice: Îl cunosc şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el”. (1. Ioan 2:3-6 ; 3:24 ; 5:3,4 )
e) Prin contemplarea slavei lui Hristos
Sfinţenia practică se leagă totdeauna de un Hristos care stă în Slavă. Domnul Isus ,,S-a sfinţit” pentru ai Săi, adică S-a pus deoparte ca Om în Slavă, „Ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr”. (Ioan 17:19 ) În măsura în care noi nu întristăm pe Duhul Sfânt, El leagă afecţiunile noastre de un Hristos slăvit, pentru ca astfel să ne facă în fiecare zi, tot mai asemenea Lui. Apostolul Pavel doreşte ca Domnul să întărească inima tesalonicenilor ,,să fie fără prihană în sfinţenie înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi”. (1. Tesaloniceni 3:13 ; vezi şi Ioan 3:2,3 ) Credinciosul a cărei comoară este Domnul Hristos va avea fără îndoială inima lui în cer. (Matei 6:21 ) Această contemplare a Domnului Isus în Slavă va produce în cel credincios o asemănare progresivă cu dumnezeiescul lui Model. „Noi toţi privind cu faţa descoperită slava Domnului suntem transformaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2. Corinteni 3:18 ) Dacă facem din Persoana Lui slăvită, obiectul contemplării noastre statornice, desăvârşirile Lui se vor reflecta neapărat în noi, prin credinţa care le va reproduce în omul dinlăuntru şi în viaţa noastră. În adevăr această asemănare cu Hristos se manifestă în întreaga comportare a celui credincios care devine, astfel, o ,,epistolă a Lui Hristos cunoscută şi citită de toţi oamenii”. (2. Corinteni 3:2,3 )
3. Lucrarea sfinţeniei
Sfinţenia lucrează în tot ce suntem şi în tot ce facem.
a) În trupul nostru
Cuvântul lui Dumnezeu declară că trupul nostru ,,este pentru Domnul”. El este templul Duhului Sfânt, de aceea trebuie să ,,slăvim pe Dumnezeu în trupul nostru.” (1. Corinteni 6:19,20 ) Credinciosul este îndemnat ,,să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei… Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire.” (1. Tesaloniceni 4:4-7 ) Noi avem preţiosul privilegiu de ,,a aduce trupurile nostre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu”, adică de a le consacra în întregime lucrării Sale. (Romani 12:1 ; Romani 6:13,19 )
b) În gândurile noastre
Dumnezeu îndeamnă la sfinţenia ,,omului din lăuntru”. ,,Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” (Proverbe 4:23 ). ,,Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii…” (Psalmul 51:6 ). Apostolul Pavel îndemna pe Corinteni să se curăţească de orice întinăciune a cărnii şi a Duhului ducând până la capăt sfinţenia în frică de Dumnezeu (2. Corinteni 7:1 ). Viaţa lui Hristos în noi nu va putea să-şi găsească bucuria acolo unde Hristos nu şi-o poate găsi. Duhul Lui Hristos în noi n-ar putea să fie diferit de Duhul care era în Hristos, ,,Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El.” (1. Corinteni 6:17 )
c) În vorbirea noastră
Sfinţirea vorbirii noastre decurge din sfinţirea gândurilor noastre. Trebuie să evităm trei primejdii:
-defăimările (1. Petru 2:1 )
-vorbele deplasate şi nesănătoase (Efeseni 4:29 ; 5:4 )
-minciuna (care include şi exagerările)
Câte tulburări şi despărţiri au fost provocate de defăimări (bârfeli, clevetiri, vorbiri de rău)! Un frate bătrân a scris: ,,Nimic nu arată o stare de inima mai de plâns, şi nimic nu poate fi o piedică mai mare în calea binecuvântării, decât un duh de cenzură şi de critică”. Cuvântul condamnă de asemenea cu asprime ,,vorbele murdare, cuvintele nechibzuite şi uşuratice”. În sfârşit minciuna, al cărei tată este Satan, este incompatibilă cu sfinţenia. ,,Nu vă minţiţi unii pe alţii…” (Coloseni 3:9 ) ,,Lepădaţi… orice vicleşug…” (1. Petru 2:1 ) Minciuna reflectă o falsitate interioară de care Dumnezeu are oroare, căci El vrea ca adevărul să fie în omul dinlăuntru. (Psalmul 51:6 )
d) În umblarea noastră
Credinciosul este chemat să manifeste sfinţenia în toată umblarea sa, după modelul desăvârşit pe care Domnul ni l-a lăsat. ,,Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” (1. Ioan 2:6 ) Tot ce este nedemn de Hristos este nedemn de un credincios. Această sfinţenie va fi caracterizată prin lumină în toata comportarea noastră. Voi ,,…sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii… Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului,…” (Efeseni 5:8,10 )
Deci, scopul sfinţeniei este ca cel credincios să se asemene tot mai mult cu Domnul Isus, încă de aici de pe pământ. Desăvârşirea va fi atinsă în cer căci acolo ,,vom fi făcuţi asemenea Lui”. Atunci nu va mai fi nicio diferenţă. Modelul şi aceia pe care i-a sfinţit El. Scopul slăvit al Lui Dumnezeu va fi realizat din plin: ,,vom fi asemenea chipului Fiului Său”, care ,,va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale”. (Ioan 3:2 ; Romani 8:29 ; Filipeni 3:21 ) Ceea ce face posibilă împlinirea acestui minunat plan al lui Dumnezeu, este lucrarea lui Hristos de la cruce. Vom înainta în sfinţenie în măsura în care vom aprecia la adevărata ei valoare această lucrare a lui Hristos. Aceasta este dorinţa Domnului, ca toţi preaiubiţii Lui să ajungă la ,,starea de om matur, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” şi să crească ,,până la El care este Capul, Hristos” (Efeseni 4:12 şi următoarele).
Eliberarea…
1. Ce este eliberarea?
Termenul acesta desemna altădată actul juridic prin care un sclav era pus în libertate. Pe plan spiritual, eliberarea este izbăvirea de sub puterea păcatului. Omul nenăscut din nou nu are decât o fire în el: firea (sau natura) adamică, ale cărei roade nu sunt decât păcat. Prin lucrarea Duhului Sfânt care vine să locuiască în el, omul născut din nou primeşte de la Dumnezeu o fire nouă, dumnezeiască, desăvârşită, asemănătoare cu cea a lui Hristos; care nu poate păcătui căci ea este, după chipul Celui ce l-a creat (Coloseni 3:10 ). Puterea acestei vieţi noi este Duhul Sfânt.
Totuşi, naşterea din nou nu înlătură firea veche. Aceasta rămâne deci în cel credincios până la sfârşitul vieţii sale, ba mai mult, ea se străduieşte în mod constant să subjuge firea cea nouă. În cel credincios este deci o permanentă luptă nu între el însuşi şi firea păcătoasă ci între Duhul lui Sfânt care locuieşte în el şi firea păcătoasă care este în el. ,,Căci firea păcătoasă pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” (adică voia firii păcătoase)-Galateni 5:17 . Această luptă se datorează faptului că firea păcătoasă nu suportă să fie pusă la o parte, în virtutea judecăţii pe care Dumnezeu a pronunţat-o şi executat-o împotriva ei la cruce, în Hristos, când a ,,condamnat păcatul în firea pământească”. Dar acei care prin credinţă, acceptă cu recunoştinţă această judecată împotriva firii păcătoase, au dreptul şi puterea de a se socoti morţi, pentru că Hristos a murit şi trăiesc viaţa prin învierea Sa.
Se întâmplă totuşi, şi vai prea adeseori, ca firea păcătoasă să biruiască şi chiar să stăpânească atât de mult pe cel credincios încât Duhul nu poate deloc sa-şi manifeste puterea în el. Un astfel de om este un credincios firesc, a cărui comportare nu se deosebeşte, decât foarte puţin, de aceea a oamenilor nenăscuţi din nou. Astfel era de exemplu, cazul Corintenilor, cărora apostolul Pavel a trebuit să le spună: ,,Nu sunteţi voi lumeşti şi nu umblaţi voi în felul oamenilor?” (1. Corinteni 3:1-4 )
Sunt deci, credincioşi lumeşti (fireşti) şi credincioşi duhovniceşti – primii supuşi firii păcătoase, ceilalţi călăuziţi de Duhul Sfânt; prunci în Hristos şi oameni maturi – pruncii nu suportă decât ,,lapte”, ceilalţi se hrănesc cu ,,hrană tare”. În mod simbolic câteva seminţii ale lui Israel au rămas în partea de dincoace de Iordan şi altele care l-au trecut – simbolul morţii împreună cu Hristos – au intrat în ţara făgăduinţei. Seminţiile care nu au luat în stăpânire nimic din ţara făgăduinţei simbolizează pe creştinii care nu cunosc nici răstignirea firii păcătoase în Domnul Hristos, nici puterea unei vieţi de înviere în El, nici bucuria binecuvântărilor duhovniceşti ale Canaanului ceresc. (Efeseni 1:3 )
Şi nu aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu de la ai Săi; El vrea ca ei să fie oameni duhovniceşti, oameni maturi în Hristos, care trăiesc o viaţă de înviere, de bucurie, de putere şi care se bucură în mod real de moştenirea lor cerească în Domnul Isus. Cum se poate aceasta? Izbăvindu-i de puterea păcatului, dar în acelaşi timp făcându-i capabili să trăiască viaţa cea nouă care le-a fost dată, pentru că ei au înviat împreună cu Hristos.
Cel credincios este deci chemat să pună stăpânire, prin credinţă, pe un întreit adevăr şi să-l trăiască în realitatea fiecărei zile:
1. El este mort faţă de păcat, căci a fost răstignit împreună cu Hristos (Romani 6:2,6 ) (el a intrat în Iordan).
2. El a fost înviat împreună cu Hristos prin puterea Duhului Sfânt (Coloseni 2:20 ; 3:1-4 ) (el a ieşit din Iordan)
3. El este aşezat în locurile cereşti în Hristos (Efeseni 2:4-7 ), poziţia pe care o cunoaşte din Cuvânt, prin Duhul Sfânt şi de care se bucură prin puterea aceluiaşi Duh Sfânt care este în cel credincios (el a intrat în Canaan).
Cuvântul scoate în evidenţă această identificare a celui credincios cu Hristos, folosind, în multe rânduri expresia ,,împreună cu”.
Noi suntem răstigniţi împreună cu El (Romani 6:6 ), morţi împreună cu El (Romani 6:8 ; Coloseni 2:20 ), îngropaţi împreună cu El (Efeseni 2:5 ), înviaţi împreună cu El (Efeseni 2:6 ).
Am fost identificaţi cu El ,,în moartea ca şi învierea Sa”. După textul original: ,,am fost făcuţi o tulpină cu Hristos”. Una cu El în moartea Sa, noi suntem într-adevăr morţi; una cu El în învierea Sa, noi suntem în adevăr vii prin viaţa Lui. Judecata Lui Dumnezeu cu privire la păcatele noastre s-a efectuat în persoana Domnului Isus, pe cruce, dar această judecată fiind deja executată, noi suntem acum în întregime izbăviţi de orice condamnare (Romani 8:1 ), judecata a rămas în urma noastră şi fiind înviaţi împreună cu Hristos noi trăim viaţa Lui de înviere. ,,Cum este El, aşa suntem şi noi…” (1. Ioan 4:17 ).
Astfel, suntem uniţi cu Hristos pe cruce, în mormânt şi în locurile cereşti în aşa fel că împărţim cu El biruinţa Sa de la cruce, puterea învierii Lui şi plinătatea unei vieţi slăvite.
Însuşindu-ne prin credinţă această realitate o luăm în stăpânire ca pe o parte binecuvântată care ne aparţine. Nu este deci vorba deloc de a încerca să o câştigăm prin propriile noastre eforturi pentru că am obţinut-o deja în Domnul Isus Hristos. De îndată ce am primit acest preţios adevăr, prin Duhul Sfânt, în inima noastră, încetăm de a fi ocupaţi înaintea lui Dumnezeu cu omul cel vechi, gândind să scoatem ceva bun din el şi încetăm de a striga: ,,O, nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa de acest trup de moarte?” Ar fi, să aştepţi ce nu se va întâmpla niciodată, pentru că deja s-a întâmplat în Domnul Hristos. Omul cel vechi a fost complet anulat la cruce în moartea lui Hristos, astfel încât, înaintea Lui Dumnezeu, el nu mai există. Prin har, omul cel vechi a fost pus în mormânt, acum mai bine de 19 secole; prin credinţă vom menţine acest adevăr. Tiranul a fost detronat prin biruinţa pe care Domnul Isus Hristos a câştigat-o la cruce şi acum domneşte şi trăieşte în noi Hristos.
Cu alte cuvinte eliberarea arată în cel credincios viaţa şi puterea dumnezeiască:
Viaţa. Când anunţă ucenicilor Săi venirea Mângâietorului, Domnul Isus spune: ,,În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu că voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi” (Ioan 14:20 ). Dacă expresia ,,voi sunteţi în Mine” exprimă poziţia noastră în Domnul Hristos aşa cum ne vede şi ne priveşte Dumnezeu în El, expresia ,,Eu în voi” exprimă viaţa nouă pe care o are cel credincios. Prin credinţă eu ştiu că Hristos trăieşte în mine.
Puterea acestei vieţi noi este Duhul Sfânt cu care este pecetluit cel credincios (Efeseni 1:13 ; 4:30 ), dar de care va trebui să fie plin, ca de o putere care lucrează manifestând realitatea şi roadele vieţii noi pe care credinciosul o posedă.
2. Cum se înfăptuieşte eliberarea
Ca să ne bucurăm de puterea acestor adevăruri, trebuie nu numai să le luăm ca învăţături, dar trebuie şi să învăţăm să le punem în practică, ceea ce nu înseamnă deloc că trebuie să învăţăm lecţia noastră prin păcat şi căderi (de pildă ca Petru). Dimpotrivă, o inimă evlavioasă şi lipită de Domnul va învăţa lecţia în prezenţa lui Dumnezeum în părtăşie cu El şi lăsându-se învăţată de Duhul Sfânt. Aşa a fost cazul apostolului Pavel.
Găsim în Romani 7 descrierea unor astfel de experienţe. Credinciosul trebuie să înveţe:
a) Că în el este o fire coruptă în întregime: ,,…eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.” (versetul 14) Căci ,,Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea păcătoasă,…” (versetul 18). Descoperirea aceasta, este dureroasă şi produce în noi o adâncă dezamăgire. Atâta timp cât credinciosul a recunoscut că roadele pomului sunt rele (păcatele făcute în firea veche), dar n-a recunoscut că pomul în el însuşi este în totul corupt, el nu se poate vedea izbăvit, căci va încerca întotdeauna să se silească să-şi înbunătăţească firea păcătoasă, încercare cu totul zadarnică. Iată cea de a doua experienţă:
b) Că el nu are nici o putere ca să-şi stăpânescă sau să amelioreze firea pământească. ,,Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.” (versetul 15) ,,…pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” (versetul 18) ,,Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!” (versetul 19) Firea păcătoasă este deci o natură neîmblânzită şi imposibil de a fi îmblânzită (Romani 8:7 ). De aceea Dumnezeu n-a încercat să o îmbunătăţească, ci prin lege El a demonstrat totala neputinţă în bine şi corupţia iremdiabilă a firii păcătoase. Dumnezeu nu se aşteaptă de la copiii Săi ca ei să se silească s-o corijeze, ci dimpotrivă, El aşteaptă ca ei să fie în totul de acord cu El. Însuşi apostolul Pavel a trebuit să facă o experienţă că firea păcătoasă în el era atât de incorijibilă încât Dumnezeu a fost constrâns să-i trimită un ţepuş în carne, un înger al lui Satan ca să-l pălmuiască, pentru ca omul cel vechi să nu se îngâmfe din pricina extraordinarelor descoperiri care îi fuseră făcute când a fost răpit în al treilea cer (2. Corinteni 12:7-10 ).
c) Că păcatul este lipit de această fire pământească şi nu credinciosul însuşi, care face ceea ce nu vrea. ,,Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine,…” (versetul 17) ,,Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.” (versetul 20) Credinciosul descopere că firea lui pământească este o fire păcătoasă care nu poate să lucreze decât în conformitate cu ce este ea şi că produce numai păcat. Dar el are privilegiul de a nu recunoaşte decât firea cea nouă ca fiind el însuşi; firea veche este numai un vrăjmaş pe care trebuie să-l trateze ca atare.
d) Concluzia acestor constatări atât de neplăcute şi umilitoare este următoarea: ,,Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinlăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?…” (versetele 21-24) Îndată după aceea însă apostolul Pavel mulţumeşte pentru izbăvirea pe care a lucrat-o Dumnezeu prin Domnul Hristos, izbăvire ale cărei slăvite rezultate el le expune în capitolul 8. Deşi în capitolul 7 pronumele ,,eu” şi ,,pe mine” se întâlneşte de mai multe ori, pe când Duhul Sfânt nici nu este menţionat, în capitolul 8 nu găsim acest pronume decât de trei ori, dar Duhul Sfânt este menţionat, de 16 ori; ,,eu” este pus deoparte şi îi ia locul puterea Duhului Sfânt în viaţa credinciosului eliberat: ,,…legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” (Romani 8:2 ) O putere dată de Dumnezeu, Duhul de viaţă, intervine în cel credincios şi îl eliberează de această putere care-l constrânge să păcătuiască; credinciosul izbăvit este eliberat de puterea păcatului, el ştie că nu mai trebuie să păcătuiască, el nu mai este robul păcatului, este liber şi ca atare, supus neprihănirii.
S-a dat o ilustrare a acestei realităţi, macaraua echipată cu un puternic electro-magnet şi de care se serveşte pentru descărcarea fierăriei. De îndată ce curentul lucrează asupra electro-magnetului, fierăria este eliberată de forţa de gravitaţie şi macaraua poate s-o transporte în altă parte. Acolo, curentul se întrerupe şi gravitatea face să cadă încărcătura pe locul dorit. Legea păcatului – legea gravităţii ei din exemplul nostru – va face totdeauna să se păcătuiască. Dar de îndată ce curentul anulează gravitatea (atracţia păcatului), legea Duhului de viaţă în Isus Hristos ne izbăveşte de legea păcatului şi a morţii. Atâta timp cât lăsăm pe Duhul Sfânt să lucreze, legea păcatului este neutralizată. Dar dacă un cablu este tăiat electro-magnetul nu mai primeşte curentul şi nu mai are nici o eficacitate. Tot aşa, dacă Duhul este împiedicat prin manifestarea voinţei prorpii sau întristat prin lucrarea firii păcătoase, acţiunea Lui nu poate continua şi noi suntem fără putere şi fără roadă. ,,Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:10 ) ,,Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul.” (1. Petru 2:11 )
3. Care sunt efectele eliberării?
Credinciosul eliberat realizează practic:
-că a murit împreună cu Hristos
-că a înviat împreună cu El
-că el are pe Duhul Sfânt, puterea de viaţă nouă în Domnul Hristos.
Vom considera în lumina Scripturii, consecinţele care decurg din aceste trei fapte.
a) Efectele morţii împreună cu Hristos
Prin identificarea sa împreună cu Hristos în moartea Sa, credinciosul, eliberat de legea păcatului şi a morţii, nu mai este sub lovitura condamnării. ,,Acum deci, nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus.” (Romani 8:1 ) Nu poate fi condamnat un mort. Nici păcatele pe care le-au făcut, nici păcatul care locuieşte încă în firea lor pământească, nu mai pot expune la vreo condamnare pe cei ce sunt în Hristos. Judecata lor este în întregime împlinită, pentru că Domnul Hristos a suferit-o în locul lor: El a murit şi a înviat pentru ei. ,,Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.” (Evrei 10:14 ) ,,…pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Romani 8:30 )
Noi deci ne bucurăm pentru totdeauna în Cel Înviat, de o poziţie desăvârşită şi de nezdruncinat. Deşi firea păcătoasă este încă în noi, noi nu mai suntem în firea păcătoasă, ci în Domnul Isus Hristos, deci morţi faţă de păcat: fiindcă El a murit şi trăim viaţa Sa, fiindcă El a înviat. ,,Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12 ) Păcatul nu mai are nici un drept asupra noastră. Desigur, păcatul este încă în noi, dar nu are putere asupra noastră. Altădată eram robii păcatului, dar acum, prin moartea noastră împreună cu Hristos, suntem izbăviţi de această robie, suntem eliberaţi. Aşa va fi pentru fiecare credincios care, prin har, se socoteşte mereu mort faţă de păcat şi viu pentru Dumnezeu în Isus Hristos. Dacă Dumnezeu ne cere să ne socotim morţi, nu facem aceasta ca să murim, ci pentru că suntem morţi. Dumnezeu nu ne cere niciodată să recunoaştem ceea ce nu corespunde unei realităţi.
Firea a fost judecată, şi atât de absolut încât noi avem în Domnul Hristos o răscumpărare reală şi totală. Eliberarea noastră a fost săvârşită într-un mod desăvârşit, pentru că ceea ce face Dumnezeu nu poate fi decât desăvârşit. El n-ar putea să fie mulţumit să ne ierte păcatele, lăsându-ne în acelaşi timp sub puterea păcatului. De asemenea, o izbăvire incompletă, n-ar putea să dea inimilor noastre decât o pace şubredă, nesigură. O izbăvire totală ne este câştigată: iertarea păcatelor, pe de o parte şi pe de altă parte, izbăvirea de sub puterea păcatului. Dumnezeu în dragostea Lui, a avut grijă de una şi de alta prin dăruirea Fiului Său.
Identificarea credinciosului cu moartea Domnului Hristos are ca rezultat şi de a-l izbăvi de subjugarea oricărui fel de legalism, ,,Dacă aţi murit împreună cu Hristos… de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ce acestea: ,,Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!” (Coloseni 2:20-23 ).
Firii pământeşti îi place să prescrie ordonanţe, a căror observare (ascultare) îi pare că dă merit oarecare, în ochii Lui Dumnezeu, celui care se supune lor. Credinciosul, fiind răstignit împreună cu Domnul Hristos, nu mai este supus unor astfel de ordonanţe: el este mort faţă de lege şi faţă de toate poruncile. ,,Tot astfel, fraţii mei, prin trupul Lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai Altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu.” (Romani 7:4-6 ) ,,Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.” (Galateni 2:19 ) O lege nu are efect nici autoritate faţă de un mort. Prin moartea noastră împreună cu Hristos, suntem dezlegaţi de puterea legii, adică nu numai de legea pe care a dat-o Dumnezeu în Sinai, dar şi de orice principiu legal, adică de orice sistem care încearcă să stabilească neprihănirea omului înaintea Lui Dumnezeu prin fapte. Să nu ne înşelăm, legalismul este înnăscut în inima omului, fie că este evreu sau nu, şi dacă noi nu veghem, suntem în primejdia de a urma exemplul Colosenilor şi să stabilim ordonanţe pentru satisfacerea firii pământeşti. Ori, în ochii Lui Dumnezeu, faptele aşa zise religioase sunt tot atât oribile ca şi celelalte fapte ale firii păcătoase. Numai roada Duhului Sfânt Îl slăveşte pentru că este produsă nu prin strădania omului, ci prin puterea Dumnezeiască. Astfel, noi nu mai avem deloc de a face cu legea. Asta nu înseamnă totuşi că noi faţă de Dumnezeu, suntem fără lege, ci noi suntem de drept supuşii Lui Hristos (1. Corinteni 9:21 ). Din acest fapt, cerinţele drepte ale Legii Lui Dumnezeu sunt realizate în aceia care, fără să fie aşezaţi sub autoritatea şi blestemul legii, umblă nu după firea păcătoasă, ci după îndemnurile Duhului (Romani 8:4 ), pe urmele binecuvântate ale Modelului lor desăvârşit.
Un al treilea efect al morţii noastre împreună cu Domnul Hristos este faptul că noi trebuie să ,,dăm morţii mădularele care sunt pe pământ”. (Coloseni 3:5 ) Un mădular sau organ care nu mai primeşte hrana necesară slăbeşte treptat şi moare. În viaţa practică este exact ceea ce trebuie să facă un credincios cu privire la mădularele trupului (curvia, necurăţia, patima etc), trebuie să le retragă orice hrană.
Credinciosul trebuie de asemenea să ,,renunţe” la alte manifestări ale firii păcătoase: mânie, răutate, defăimare, vorbe ruşinoase etc. Chiar dacă acestea nu sunt dorinţe atât de puternice ca cele dinainte, ele sunt poate mai ascunse, mai perfide, şi cel credincios are nevoie de puterea Duhului Sfânt ca să renunţe la ele. Totuşi trebuie să ne fie foarte clar faptul că cel credincios nu lucrează această ,,omorâre” a cărnii pentru ca el să poată muri faţă de păcat, ci pentru că el este mort şi înviat împreună cu Hristos. Această mortificare este deci rezultatul binecuvântat al identificării noastre cu moartea şi învierea Domnului Isus.
În sfârşit a patra consecinţă a morţii noastre împreună cu Domnul Hristos este izbăvirea noastră faţă de lume. Apostolul Pavel spunea ,,În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume!” (Galateni 6:14) Crucea condamnă în mod hotărât lumea care a lepădat pe Domnul Isus. Pe de o parte ea dezvăluie adevăratul caracter al lumii; ea este vrăjmaşă lui Dumnezeu, şi „oricine este prieten cu lumea este vrăjmaş cu Dumnezeu” (Iacov 4:4 ). Pe de altă parte, crucea este o barieră de netrecut între lume şi cel credincios: ea este un stâlp de hotar dincolo de care se află teritoriul vrăjmaşului. Credinciosul nu va risca să se expună acolo, ci îşi va aminti că el murit împreună cu Hristos, faţă de lume, şi că el nu este din lume după cum Hristos nu este din lume (Ioan 17:14,16 ).
Credinciosul care realizează cu adevărat că el este o fiinţă cerească, socoteşte ca o întinare orice amprentă a lumii în viaţa sa. Dacă suntem conştienţi că lumea a lepădat şi răstignit pe Domnul nostru, noi n-avem altă dorinţă decât aceea de a fi părtaşi cu lepădarea şi cu Crucea Lui. În felul acesta în mod practic ne vom socoti morţi faţă de lume iar lumea va vedea în noi nişte morţi pe care nu-I poate atrage prin poftele ei. Să luăm însă seama, că lumea se strecoară foarte uşor în inima noastră. Ori, o inimă împărţită îşi pierde bucuria şi părtăşia cu Domnul Isus. ,,Sarea şi-a pierdut gustul”; mărturia noastră este fără putere, când, în ciuda cuvintelor noastre, faptele noastre dovedesc că în ochii noştri un Hristos lepădat are puţin preţ.
b) Efectele învierii împreună cu Hristos
Credinciosul nu a fost identificat cu Hristos numai în moartea Sa, dar şi în învierea Sa (Romani 6:5 ; Coloseni 2:12, 3 :1; Efeseni 2:5 ). ,,…nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” (Galateni 2:20 )
Fiind înviaţi împreună cu Domnul Isus, Dumnezeu ne vede acum în Hristosul înviat. Prin moartea noastră împreună cu El, noi am fost izbăviţi de vechea noastră stare naturală. Prin învierea noastră împreună cu El, El ne prezintă pentru totdeauna înaintea Lui Dumnezeu, într-o poziţie nouă. Prin credinţă, noi prindem aceste adevăruri şi prin puterea Duhului Sfânt, suntem făcuţi capabili să le realizăm în viaţă noastră zilnică. Atunci putem să umblăm într-un fel potrivit cu poziţia noastră de înviaţi în Hristos. Nu prin umblarea noastră putem căpăta această poziţie de desăvârşire înaintea Lui Dumnezeu, ci ne este dată în virtutea lucrării Domnului Hristos. Noi suntem în stare să arătăm această desăvârşire în mersul nostru, tocmai pentru că avem o poziţie desăvârşită. Este important ca fiecare din noi să înţelegm că este în afara lui, în Hristosul înviat, o plinătate de viaţă pe care noi o avem prin credinţa în El.
Această viaţă nouă ne aparţine, dar ea este în Hristos, ascunsă cu El în Dumnezeu, în siguranţă, în izvorul ei veşnic. Lumea nu o poate cunoaşte, da lumea va vedea în noi roadele dacă suntem credincioşi. ,,Oamenii nu pot vedea izvorul, dar trebuie să vadă că apa curge.” (J.N.D.) În Hristos, noi găsim o putere vie care ne izbăveşte de legea păcatului şi a morţii. (Romani 8:2 ) Prin unirea noastră cu El, noi avem deci viaţa şi puterea.
Care sunt efectele practice ale învierii noastre cu Hristos?
,,Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor,… Să nu vă daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca unelte ale nelegiurii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii din morţi cum eraţi, şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca nişte unelte ale neprihănirii.” (Romani 6:12,13 ) ,,Vă îndemn dar, fraţilor… să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujire duhovnicească.” (Romani 12:1 )
Credinciosul se pune deci în totul la dispoziţia Domnului. El ştie ca nu-şi mai aparţine lui însuşi căci a fost cumpărat cu sângele scump al lui Hristos, în aşa fel că acum el are cinstea de a slăvi pe Dumnezeu în trupul său (1. Corinteni 6:19,20 ). Hristos ,,…a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.” (2. Corinteni 5:15 ) Iar noi nu ne predăm viaţa noastră ca să fim ai Lui, ci pentru că suntem ai Lui.
După ,,…cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” (Romani 6:4 ) Atâta timp cât suntem încă în trup în firea păcătoasă, noi slujim păcatului, şi aducem roade pentru moarte. Dar prin învierea noastră împreună cu Hristos, noi suntem robi ai neprihănirii, ca să aducem roade pentru Dumnezeu. Slujirea noastră este cu totul diferită; altădată era pentru păcat; astăzi este pentru neprihănire. Roada acestei slujiri este deasemenea cu totul alta; altădată era pentru păcat; acum, este în sfinţenie pentru viaţa veşnică. (versetul 22) Izbăvirea aceasta de robia păcatului şi viaţa aceasta după voia Lui Dumnezeu nu pot fi realizate decât prin credinţă şi în puterea Duhului Sfânt.
Această consacrare (predare) Domnului, cuprinde toate mădularele trupului nostru. Totul este cuprins nimic nu este omis. Ea se produce ca o lucrare de temelie la naşterea din nou, dar trebuie reînnoită zilnic. În fiecare zi, trebuie ca şi la început să-I deschidem Domnului uşa inimii noastre spunându-I; ,,Doamne vino să locuieşti în mine. Tu eşti în fiinţa mea peste tot la Tine acasă!” să-I spunem: ,,Doamne iată-mă! Ce vrei să fac pentru Tine?” Avem pilda apostolului Pavel care, ştiind că nu a ajuns la desăvârşire ,,alerga căutând să apuce premiul” (Filipeni 3:12 ); era un efort neîntrerupt. Cât priveşte identificarea noastră cu moartea Lui Hristos – temelia eliberării – Pavel spunea: ,,Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.” (2. Corinteni 4:10 ) Era un lucru înoit în permanenţă în umblarea sa de fiecare zi ,,Întotdeauna, peste tot”; fie ca aceste cuvinte să se sape în inimile noastre!
c) Efectele prezenţei Duhului Sfânt în cel credincios.
Duhul Sfânt care locuieşte în cel credincios îl încredinţează de poziţia lui de fiu şi îi aduce bucuria legăturii lui cu Tatăl. ,,Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul Lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8:14 ) Bucuria acestei legături este foarte scumpă, căci prin ea, credinciosul eliberat gustă din plin dragostea Lui Dumnezeu în desăvârşita libertate a unui fiu. ,,Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă ,,Ava” adică ,,Tată”! Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu;…” (Galateni 4:6,7 ) Noi nu mai suntem robi, noi n-am primit un duh de robie, noi nu mai suntem sclavi pe care un stăpân aspru i-a vândut altui stăpân tot aşa de aspru, ci suntem fii, am primit Duhul de înfiere, prin care strigăm: Ava, Tată! (Romani 8:15 ) Duhul acesta de înfiere ne permite să ne apropiem de Dumnezeu cun încredere, ca de un Tată cu inimă iubitoare, pentru că ştim că Dumnezeu este pentru noi, că nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos şi că nimic nu ne poate despărţi de dragostea Lui Dumnezeu. Noi suntem în Domnul Hristos şi Dumnezeu ne iubeşte cum Îl iubeşte pe Hristos. Tu ,,…i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine… pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei,…” (Ioan 17:23,26 ) Dar fiecare credincios trebuie să-şi însuşească în mod personal aceste adevăruri scumpe: ,,Tu nu mai eşti rob, ci fiu”. De îndată ce credinciosul striga: ,,Ava, Tată!” înseamnă că a primit Duhul Sfânt de înfiere, căci trebuie mai întâi să fii fiu ca să primeşti Duhul de înfiere.
Credinciosul eliberat umblă prin Duhul, ceea ce îl face capabil să nu mai împlinească poftele firii pământeşti. (Galateni 5:16 ). ,,Noi nu trăim după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului…” (Romani 8:4 ) Izbăviţi de păcat, liberi înaintea lui Dumnezeu, el ,,face să moară prin Duhul, faptele trupului (adică ale firii pământeşti)”. (Romani 8:13 ) În loc să împlinească faptele firii păcătoase, el va arăta roada Duhului, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia. (Galateni 5:22 ) Cum se face aceasta? Prin faptul că el şi-a ,,…rastignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” (Galateni 5:24 ) şi deci, el se poate socoti mort faţă de păcat, şi viu pentru Dumnezeu în Isus Hristos. (Romani 6:11 ) Credinciosul care trăieşte prin Duhul a înţeles că Hristos este viaţa sa şi că este unit cu El prin Duhul Sfânt. Atâta timp cât Duhul nu este întristat, El ne face să ne bucurăm de o părtăşie neîntreruptă cu Domnul Hristos, care este viaţa noastră. Astfel, noi umblăm prin Duhul, cu ochii aţintiţi asupra Domnului Isus şi cu inima atât de plină de El încât suntem în afara firii păcătoase şi a dorinţelor ei. Sufletul nostru trăieşte fiind ocupat de Hristos, admirându-L, stând de vorbă cu El; credinciosul, ca să spunem aşa, este izbăvit de el însuşi şi trăieşte prin Duhul, viaţa Altuia. Firea păcătoasă fiind ţinută la locul pe care i l-a hotărât Dumnezeu, adusă la tăcerea morţii, atunci Duhul Sfânt Îşi manifestă toată puterea şi produce în noi roada Lui spre slava Lui Dumnezeu.
Faptul că cel credincios are Duhul lui Dumnezeu este, în sfârşit garanţia învierii trupului. ,,Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus dintre cei morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuieşte în voi.” (Romani 8:11 ) Trupul nostru are parte şi el de puterea învierii. Va veni ziua când trupul va fi în armonie cu viaţa nouă pe care o avem prin Duhul Sfânt.
Izbăvirea de sub puterea păcatului constituie pentru viaţa practică a credinciosului, unul din rezultatele cele mai slăvite ale lucrării Domnului Hristos. Creştinul izvăvit umblă în puterea Duhului Sfânt, ceea ce îl face în stare să trăiască o viaţă de biruinţă şi de sfinţenie, într-o mereu mai mare asemănare cu Domnul Isus. Viaţa Domnului Isus se arată în el, şi puterea Duhului Sfânt însufleţeşte această viaţă aducând roadă sprea slava lui Dumnezeu.
Vegherea pentru luptă
Lupta poate veni pe negândite; credinciosul trebuie să facă faţă la ispite deosebite, neobişnuite, vrăjmaşul lansează un atac neaşteptat, brusc, violent. Dar este o luptă permanentă pe care o avem de susţinut, în ce privesc slăbiciunile noastre, în mersul nostru zilnic.
Ce resurse pune Dumnezeu la dispoziţia a lor Săi ca să îi pregătească pentru această luptă şi să facă în stare să iasă biruitori din ea? Care trebuie să fie atitudinea lor faţă de luptă? Cum trebuie să se antreneze ei ca să poată s-o înfrunte ca biruitori?
În adevăr, este nevoie să ne pregătim pentru luptă, să ne antrenăm în mod metodic, să ne înfrânăm în toate lucrurile (1. Corinteni 9:25 ), antrenament care are scopul să facă din noi nişte luptători. Avem de susţinut o luptă permanentă din pricină că Satan, lumea şi firea noastră păcătoasă se silesc să ne împiedice să manifestăm ceea ce suntem în Hristos. Noi avem viaţa lui Hristos, suntem sfinţi. De aceea, scopul luptei noastre nu este de a ne face sfinţi, ci de a arăta ce-a făcut Dumnezeu din noi, adică nişte oameni sfinţiţi. Dumnezeu ne-a chemat în sfinţenie (nu la sfinţenie) (1. Tesaloniceni 4:7 ) Este important să prindem clar acest adevăr, pentru ca pregătirea noastră de luptă – şi lupta însăşi – să nu devină ceva legalistic, care să dea importanţă firii vechi.
(Traducerea noastră de la .1. Tesaloniceni 4:7 nu este cea mai corectă când spune: ,,Căci Dumnezeu… ne-a chemat la sfinţire”. Textul grecesc ca şi J.N.D. spune: ,,…ne-a chemat în sfinţenie” şi este mai corect deoarece, noi am fost sfinţiţi mai înainte de a exista, când Domnul Isus a împlinit voia şi sfatul Lui Dumnezeu care ne-a ales mai dinainte de veşnicii. La Evrei 10:10 spune: ,,Prin această ,,voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna.” Complementul circumstanţial de loc ,,în” arată spaţiul în interiorul căruia se află ceva sau cineva. Noi suntem în Hristos, în consecinţă în sfinţenie – nota traducătorului.)
1. Condiţiile morale ale pregătirii de luptă
Pasajele din epistolele lui Petru citate la începutul capitolului de care ne ocupăm, pun în lumină un anume număr de condiţii morale pe care cel credincios trebuie să le respecte dacă vrea să fie un luptător adevărat. Cu alte cuvinte, este vorba de răspunderea lui.
a) Ascultarea
Această însuşire este reamintită de trei ori. Aleşi ,,…prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultare… Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi de poftele, pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă… prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele…” (1. Petru 1:2,14,22 ) Dumnezeu cere ascultare de la copiii Lui. Aceasta se arată printr-un duh de atârnare care dă de o parte voinţa proprie. ,,Calităţile principale ale firii noi sunt atârnarea de Dumnezeu sau dependenţa şi supunerea.” (J.N.D.) Sufletele noastre n-au fost curăţite prin cunoaşterea adevărului, ci prin ascultarea de adevăr. Şi tot prin ascultarea de adevăr (Cuvântul lui Dumnezeu) sufletele noastre sunt curăţite în mersul nostru de fiecare zi. Este vorba de o primire cu inimă bucuroasă a voii lui Dumnezeu şi nu de o supunere prin constrângere. ,,Nu a ceda, ci a asculta” (Vinet). A iubi pe Domnul, înseamnă a păzi poruncile Lui şi a căuta să faci ce-I este plăcut. (2. Corinteni 5:9 ; Efeseni 5:10 ; Coloseni 1:10 )
b) Vegherea şi cumpătarea
Domnul în multe rânduri a îndemnat pe ucenici să vegheze, în deosebi în Grădina Ghetsimani. Deşi El îi rugase să vegheze împreună cu El, ei au adormit. Astfel, a trebuit să le spună: ,,Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” (Matei 26:41 ) Duhul este plin de râvnă: are toată dorinţa să vegheze împreună cu Domnul. Dar carnea aceasta este neputincioasă: ea este fără putere şi nu poate nimic. Trebuie veghere şi rugăciune. Vigilenţa trebuie legată de rugăciune. ,,Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea” (Coloseni 4:2 ), ,,vegheaţi şi rugaţi-vă” (1. Petru 4:7 ). În evanghelia după Marcu, Domnul Îşi încheie învăţăturile printr-un îndemn solemn la veghere: ,,Vegheaţi dar,… Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!” (Marcu 13:35,37 )
Cât priveşte cumpătarea, ea constituie una din condiţiile morale cele mai importante ale pregătirii de luptă. Ea nu se aplică numai la mâncare şi băutură ci implică un control de sine în toate lucrurile vieţii. Pasajele citate la începutul capitolului nostru, ne îndeamnă de două ori în privinţa aceasta (1. Petru 1:13 ; 5:8 ). (În traducerea noastră, în loc de ,,fiţi cumpătaţi” este tradus ,,fiţi treji”). Ne este de asemenea spus să ne purtăm ,,cu frică” (1. Petru 1:17 ). Cumpătarea este una din însuşirile fiilor zilei. Pentru că suntem astfel, spune apostolul Pavel ,,…să veghem şi să fim treji.” (1. Tesaloniceni 5:6 )
c) Fermitatea (tăria)
Calitatea aceasta este amintită de trei ori în textele citate. Fiţi fermi (tari) ,, …în credinţă… Dumnezeul oricărui har… vă va întări, vă va da putere… Aveţi grijă să nu vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să nu vă pierdeţi tăria”. (1. Petru 5:9,10 ; 2. Petru 3:17 ) Ca să înfrunte lupta, credinciosul trebuie să fie întărit în credinţă, adică în adevăr. Vedem, prin învăţăturile apostolului Pavel către Timotei, că se poate îndepărta cineva de la credinţă (1. Timotei 4:4, 6 :21), se poate abate de la adevăr (2. Timotei 2:18 ), apoi se poate rătăci de la credinţă (1. Timotei 6:10 ) ceea ce duce la naufragiu cu privire la credinţă (1. Timotei 1:19 ) la negarea credinţei (1. Timotei 5:8 ), la călcarea credinţei (1. Timotei 5:12 ), în timpurile din urmă falşii creştini se vor lepăda de credinţă şi astfel vor fi reprobaţi (găsiţi nevrednici) (1. Timotei 4:1 , 2. Timotei 3:8). Având în vedere această creştere a răului, credinciosul este îndemnat să păstreze credinţa (1. Timotei 1:19; 2. Timotei 4:7 ), să urmărească credinţa (1. Timotei 6:11 ; 2. Timotei 2:22 ), să fie o pildă de credinţă (1. Timotei 4:12 ), să se lupte lupta cea bună a credinţei (1. Timotei 6:12 ), în aşa fel încât să dobândească o mare îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Isus. (1. Timotei 3:13 )
Cum putem nădăjdui să biruim în luptă fără acest ferm ataşament al inimii faţă de adevăr? Acolo unde adevărul lipseşte, foarte uşor se va lăsa omul ,,târât de rătăcirea nelegiuiţilor”.
d) Evlavia
Este important ca cel credincios să menţină o părtăşie statornică cu Domnul, să întreţină o legătură cu El prin rugăciune, să se hrănească cu Cuvântul lui Dumnezeu, să-i slujească cu râvnă şi devotament, punându-şi toată încrederea în El pentru împrejurările pe care le întâmpină pe drum, străduinde-se să facă ce-I place Lui. O inimă care se va menţine neîntrerupt aproape de de izvorul îndurării Lui, va realiza că Domnul este cu el în mijlocul ispitei. Aşa cum spunea odată cineva, chiar dacă vijelia şi furtuna fac uneori ca acul busolei să tremure, ea se orientează totuşi totdeauna către nord. Tot aşa inima aceluia care trăieşte în permanenţă lângă Domnul, care Îl iubeşte şi care se bucură de dragostea Lui, se îndreaptă mereu către El ca să fie sprijinit în ispitele şi greutăţile prin care trece.
Dar menţinerea evlaviei cere energie şi statornicie. De aceea apostolul îi spunea lui Timotei: ,,…Caută să fii evlavios.” (1. Timotei 4:7 ) De aceea Petru spune: ,,…ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă…” (2. Petru 3:11 )
e) Aşteptarea întoarcerii Domnului
Gândul că Domnul vine în curând, aşteptarea vie a întoarcerii Lui, sunt foarte potrivite ca să ne facă să înaintăm în sfinţenie, lipindu-ne inimile de Domnul Isus şi întorcând spatele la lucrurile care se văd. Dacă trăim în aşteptarea constantă a arătării lui Hristos, nu ne va fi greu să ne despărţim de ceea ce va fi judecat şi nimicit când va veni El.
(Cineva spunea: ,,Să trăim ca şi când Domnul Isus a murit ieri, a înviat azi şi se va întoarce mâine”. Aceasta înseamnă că moartea Lui trebuie să fie mereu proaspătă în inima noastră ca şi cum ar fi fost ieri; învierea Lui să fie chezăşia vie a învierii noastre împreună cu El, iar reîntoarcerea Lui să fie atât de dorită şi sigură în sufletul nostru încât să-L aşteptăm cu multă grijă, ca o mireasă care-şi aşteaptă mirele cu dor – nota traducătorului).
Instituirea anului jubiliar ne dă o învăţătură de mare folos cu privire la subiectul acesta. La fiecare 50 de ani, pământurile vândute reveneau vechilor proprietari. Tot aşa preţul era fixat în funcţie de numărul de ani care s-a scurs până la anul jubiliar; se socoteau recoltele posibile până la anul jubiliar: cu cât acest an era mai aproape, cu atât mai ieftin era pământul (Levitic 25:8-16 ). Fie ca apropiata întoarcere a Domnului să îndepărteze din inimile noastre atracţia pe care o au lucrurile de pe pământ. După îndemnul apostolului Petru, să ne punem toată nădejdea în Harul care ne va fi adus la descoperirea lui Isus Hristos (1. Petru 1:13). Cu cât vom aştepta pe Domnul în mod viu şi real, cu atât mai debranşaţi vom fi de deşertăciunile pământeşti.
Să luăm seama la starea inimilor noastre în privinţa aceasta! Robul rău a zis în inima lui: ,,Stăpânul meu întârzie să vină!” Această uitare a întoarcerii Domnului produce un dublu efect: dispreţ şi asprime faţă de alţii (el a început să bată pe cei care sunt sclavi împreună cu el) şi o stare subjugată de pofte carnale (mănâncă si bea împreună cu beţivii) (Matei 14:28 şi următoarele). Aceasta scoate relief importanţa aşteptării Domnului Isus raportată la sfinţenie. ,,Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.” (1. Ioan 3:3 ) Apostolul Petru spune că noi putem chiar să grăbim, ,,…printr-o purtare sfântă şi evlavioasă,… venirea zilei lui Dumnezeu…” (2. Petru 3:12 )
f) Atitudinea faţă de rău
Citim în 1. Petru 1:15,16 ,,…după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: ,,Fiţi sfinţi, căci eu sunt sfânt.” Credinciosul care doreşte să slăvească pe Domnul Isus şi să învingă toate cursele vrăjmaşului, trebuie deci să se ţină departe de rău, sub toate formele lui. ,,Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.” (Romani 12:9 ) Mai întâi, este important ca credinciosul să nu se plaseze singur în situaţii în care se va expune la ispite, fie că este vorba de întovărăşiri, de distracţii sau de citirea literaturii lumeşti. De asemenea, trebuie ca el să se abţină de la orice lucru care l-ar putea îndepărta de Dumnezeu. Şi exact la aceasta se referă îndemnul apostolului Petru: ,,…siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.” (2. Petru 3:14 )
2. Vrăjmaşii noştri
Cei numiţi în pasajele care urmează, fac parte din adversarii noştri de fiecare zi. Am face bine să fim atenţi cu privire la ei, căci dacă nu luăm seama vom fi fără putere în ziua ispitei şi a luptei.
a) Voinţa personală
Se mai numeşte şi ,,eu”. Este manifestarea voinţei firii vechi care doreşte să domine, să conducă, să joace un rol care să-i dea importanţă şi protestează când acestea nu izbutesc. Atâta timp cât ,,eul” comandă în noi, este o dovadă că noi n-am acceptat cu totul şi din plin poziţia în care ne-a aşezat Dumnezeu ca ,,morţi împreună cu Hristos”. ,,Nu este mai mare izbăvire decât de a fi terminat cu noi înşine, în aşa fel că nu mai avem importanţă în proprii noştri ochi”. (J.N.D) Pentru Pavel acest ,,eu” vinovat şi asupritor era socotit ca şters de pe lista celor vii. Trăiesc ,,…dar nu mai trăiesc eu,…” (Galateni 2:20 ) Tot ce nu era de la Domnul Hristos era de la ,,eu” şi nu mai putea fi socotit ca aparţinând vieţii. Dumnezeu nu ne cere să îmbunătăţim ,,eul”, El ne spune că el este mort. Suntem noi gata să primim această declaraţie prin credinţă? Este o mare favoare să ştim că, pentru Dumnezeu şi prin credinţă, Domnul Isus a pus la cruce capăt acestui ,,eu” atât de îngâmfat şi de dezgustător.
Dar lucrarea Domnului Hristos n-a avut ca efect numai să pună ,,eul” deoparte; ea îl înlocuieşte, în noi, cu un alt şef, Domnul Isus. De aceea apostolul adaugă: ,,Ci Hristos locuieşte în mine”. Domnul Hristos Cel înviat este viaţa oricărui crede, în aşa fel că cel credincios trăieşte înaintea lui Dumnezeu, în Hristos şi prin Hristos. Puterea acestei vieţi noi, este Duhul Sfânt, care locuieşte în cel credincios (1. Corinteni 6:19 ), alcătuieşte legătura care-l uneşte în mod vital de Hristos şi manifestă viaţa lui Hristos în el. Problema cea mare, pentru noi, este de a primi prin credinţă aceste mărturii dumnezeieşti şi atunci ,,eul” va fi cu adevărat detronat, răstignit şi îngropat.
b) Poftele de altădată
,,Nu vă lăsaţi târâţi în poftele, pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.” (1. Petru 1:14 ) Aici este vorba de persoane care au trăit în lume, neţinând seama de Domnul şi de voia Sa. (1. Petru 4:2 ) Cei care au avut privilegiul de a fi crescuţi într-o familie creştină sunt scutiţi de multe ispite. Datorită acestui fapt, după întoarcerea lor la Dumnezeu, s-a produs în ei o schimbare înlăuntru mai mult decât în afară. Suntem toţi îndemnaţi să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, ci să fim transformaţi pentru că mintea noastră a fost înoită. (Romani 12:2 ) Să nu uităm niciodată că Domnul nostru Isus Hristos ,,…S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl.” (Galateni 1:4 ) De aceea noi trebuie să respingem lipsa de evlavie şi poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie. (Tit 2:12 ) Lumea poate să considere acest fel de comportare ca ciudat (1. Petru 4:4 ), şi uneori trebuie să înduri batjocură şi dispreţ.
c) Somnul spiritual
Dacă suntem chemaţi sa veghem, este pentru ca suntem întotdeauna în pericolul de a ne lăsa prinşi în somnul spiritual. ,,Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi!… Şi sărăcia vine peste tine, ca un hoţ, şi lipsa ca un înarmat.” (Proverbe 6:10,11 ) Nu este propriu zis intenţia de a adormi, ci numai dorinţa de puţină odihnă. Într-o dimineaţă se renunţă la o sculare mai devreme pentru a medita în prezenţa Domnului: ,,Este aceasta atât de grav, dacă se întâmplă o dată?” Într-o seară, nu este dorinţa de a merge la adunare şi rămâi acasă. Te laşi dus de puţină viaţă lumească, şi aşa mai departe până în clipa în care te găseşti căzut într-un adânc somn spiritual împreună cu primele lui consecinţe, sărăcia sufletească şi lipsa de putere care în ziua luptei vor aduce în mod sigur înfrângerea, ruşinea şi chiar lacrimi.
d) Descurajarea
Apostolul Petru ne îndeamnă ,,să nu ne pierdem tăria”. (2. Petru 3:17 ) Credinciosul poate să treacă prin perioade de descurajare, fie la servici, fie ca urmare a unei încercări personale. De aceea încuraja Pavel pe Timotei ca să înflăcăreze darul lui Dumnezeu care era în el (2. Timotei 1:6 ). Domnul Isus este Acelaşi şi în zilele de bucurie ca şi în zilele de suferinţă. Apostolul Pavel, atât de des încercat, învăţase să fie mulţumit în el însuşi, în împrejurările în care se găsea, oricare ar fi fost ele. (Filipeni 4:11 ) Dacă suntem descurajaţi să cercetăm pricinile descurajării noastre şi să ne lăsăm povara la picioarele Aceluia care cunoscând aceleaşi încercări, simte cu noi în slăbiciunile noastre (Evrei 2:18, 4 :15), şi vom face experienţa lui Pavel care, părăsit de toţi, nu s-a descurajat ci spunea: ,,Însă Domnul a stat lângă mine, şi m-a întărit,…” (2. Timotei 4:17 , 2. Corinteni 4:8,9 )
În felul acesta noi nu vom fi din aceia cărora Cuvântul le spune: ,,Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea.” (Proverbe 24:10 )
e) Şarpele şi leul
Satan recurge la două forme de acţiune, ilustrate una prin şarpe şi alta prin leul care răcneşte. Sub prima formă el foloseşte viclenia, minciuna; el se preface în înger de lumină ca să semene rătăcirea. El este înşelătorul care se sileşte să strice, să pervertească chiar mintea credincioşilor. În loc ca ei să primească simplu şi cu credinţă descoperirile lui Dumnezeu, se fac adăugări, se fac scoateri, se fac amestecări cu propriile lor puncte de vedere. Şi puţin câte puţin, gândurile sunt abătute de la simplitatea care este în Hristos (2. Corinteni 11:3 ). Tânărul credincios, în special cel care studiază, trebuie să rămână în gardă, ca să nu se lase antrenat de ,,rătăcirea acelor nelegiuţi”.
Când Satan se manifestă ca un leu care răcneşte, diavolul recurge la violenţă, la prigoană, la omor. Chiar în ţările noastre, noi nu-l mai cunoaştem, de destul de multă vreme sub aspectul acesta, să rămânem totuşi vigilenţi.
3. Resursele noastre
a) Harul lui Dumnezeu
Apostolul Petru a trăit personal acest har, fiind din plin ridicat prin el, după ce s-a lepădat de Domnul Isus. De aceea el putea să spună: ,,…să vă adeveresc că adevăratul har al lui Dumnezeu este acesta, de care v-aţi alipit.” (1. Petru 5:12 ) ,,Dumnezeul oricărui har” va desăvârşi pe ai Săi şi-i va întări. ,,…întăreşte-te în harul care în Hristos Isus.” (2. Timotei 2:1 ), scria Pavel lui Timotei. Aceasta este resursa cea mai importantă a celui credincios.
Harul lui Dumnezeu n-are scopul de a ne scuti de ispite, ci de a ne face să le biruim. În privinţa aceasta, Dumnezeu ne făgăduieşte două lucruri: 1. El nu va îngădui să fim vreodată ispitiţi peste puterile noastre. 2. Împreună cu ispita, El a pregătit şi ieşirea din ea ca s-o putem suporta. Cu cât este mai mare slăbiciunea noastră cu atât mai mult se manifestă puterea Sa. Să ne ferim să căutăm în noi putere şi înţelepciune, ci să ne abandonăm cu totul harului dumnezeiesc care ne-a iertat, care ne întăreşte, care ne învaţă. ,,Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice situaţie în care să se poată găsi un credincios şi în care să nu poată căuta prezenţa lui Dumnezeu pentru a fi ajutat.”
b) Cuvântul lui Dumnezeu
Printre resursele pe care Dumnezeu, în harul Său, ni le pune la dispoziţia noastră ca să ne facă să înfruntăm lupta credinţei ca biruitori, Cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi veşnic este unul din cele mai eficace. Îndemnurile Cuvântului fac parte din grijile lui Dumnezeu în vederea curăţirii noastre de orice întinare a cărnii şi a duhului (2. Corinteni 7:1 ). Cuvântul lucrează asupra cugetului nostru în puterea Duhului Sfânt care produce în noi simţăminte sfinte şi ne izbăveşte de sub stăpânirea păcatului. Din pricina aceasta Însuşi Domnul Isus, puţin înainte de a părăsi pe ai Săi, cerea lui Dumnezeu: ,,Sfinţeşte-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17:17 )
c) Rugăciunea
,,Pe când era încă întuneric de tot”, Domnul Isus s-a dus într-un loc pustiu ca să se roage (Marcu 1:35 ). Seara deasemenea se ruga pe munte. De multe ori a spus alor Săi: ,,Vegheaţi şi vă rugaţi”.
Pentru că a neglijat rugăciunea, Petru ,,a intrat în ispită”, atunci când Învăţătorul său, în agonia luptei din Ghetsimani, se ruga mai fierbinte (Luca 22:44 ). Numai datorită rugăciunii Domnului Isus a fost Petru deplin ridicat ca să poata ,,să întărească pe fraţii lui” (Luca 22:32 ), şi ,,să pască turma Domnului.” (Ioan 21:17 ) Isus Hristos ne-a lăsat o pildă ,,ca să călcăm pe urmele Lui”. (1. Petru 2:21 )
d) Părtăşia frăţească
Dragostea frăţească este un mijloc preţios pentru întărirea celui credincios. În adevăr, ce îmbărbătare se găseşte în îndemnurile reciproce, atât în grup cât şi individual, în prietenia care uneşte în Hristos pe tinerii credincioşi care se pot ruga împreună, îşi pot împărtăşi unii altora experinţele lor, problemele lor; înţelegându-se, de pildă, să citească aceeaşi carte din Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi să comenteze împreună prin corespondenţă sau cu ocazia unei întâlniri; să lupte împreună, chiar dacă sunt departe unii de alţii, printr-o mijlocire conştientă cu privire la nevoile personale. Nu putem să insistăm îndeajuns asupra valorii părtăşiei frăţeşti în viaţa practică, în raport cu sfinţenia. ,,Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima…” (1. Petru 1:22 )
e) Nădejdea izbăvirii
Credinciosul este supus unei pregătiri lăuntrice aici pe pământ la vederea clipei slăvite când va fi introdus lângă Domnul Isus. În măsura în care aşteptăm cu adevărat întoarcerea Sa, Duhul Sfânt ne abate privirile de la orice altceva şi le fixează asupra Domnului Hristos. Noi suntem chemaţi să curăţăm tocmai în vederea venirii Lui apropiate. ,,…puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos.” (1. Petru 1:13 ) ,,Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2. Petru 3:13 ) Scopul suprem al mântuirii noastre, este slava Domnului Isus. Slava aceasta va străluci în toată măreţia ei ,,când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi, şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut…” (2. Tesaloniceni 1:10 ) Această nădejde glorioasă, prinsă din plin prin credinţă, este un izvor puternic pe calea sfinţeniei în viaţa noastră: Şi ,,Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.” (1. Ioan 3:3 )
f) Alipirea de Domnul Isus
Ultimul îndemn al apostolului Petru, este ca să creştem în harul şi cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos (2. Petru 3:18 ). Sfinţenia îşi are modelul în Domnul Hristos. Să putem deci să-L cunoaştem mai bine pe Domnul Isus şi să ne asemănăm cu El tot mai mult! Esenţa sfinţeniei în noi, s-o spunem din nou, este viaţa cea nouă pe care am primit-o de la Domnul Hristos Cel înviat, împreună cu Duhul Sfânt care ne-a unit cu El, după cum viţa unită vu butucul, face o singură plantă cu el şi trăieşte viaţa sa. Viaţa aceasta a Domnului Hristos este ceea ce este în El Însuşi: neafectată de puterea răului, ,,Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.” (1. Ioan 3:9 ) Domnul Hristos care a devenit viaţa noastră, este modelul, sursa şi puterea de viaţă în noi.
Sfinţirea practică decurge din alipirea inimii noastre de Domnul Isus. Această alipire se realizează printr-o viaţă de părtăşie zilnică cu El şi de consacrare în slujba Lui. Dar Domnul nu sileşte pe nimeni şi aşteaptă ca noi să-i deschidem uşa inimii noastre. Atunci El va intra în viaţa noastră, va avea grijă de ea şi va deveni Stăpânul ei. ,,Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3:20 )
BIBLIA este totuşi adevărată- de Petru Popovici-
„Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa, păsările cerului, şi îţi vor spune; vorbeşte pământului, şi te va învăţa; şi peştii mării îţi vor povesti” Iov 12:7,8
Cuprins:
PREFAŢĂ
I. NECESITATEA UNUI AŞA STUDIU
A. PERIOADA PATRIARHALĂ
1) Potopul. 2) Nimicirea Sodomei 3) Împărăţia hitiţilor. 4) Avram nomadul. 6) Hurianii sau horiţii. 7) Scrisorile de la Mari şi amoriţii. 8) Textele feniciene de la Ugarit.
B. PERIOADA EXODULUI
1) Asuprirea în Egipt. 2) Moise. 3) Ieşirea din Egipt.
C. PERIOADA CUCERIRII CANAANULUI
1) Spre ţara promisă. 2) Primele cuceriri. 3) Aşezarea în Canaan.
D. PERIOADA ÎMPĂRAŢILOR
1) Vremea lui Saul. 2) Vremea lui David. 3) Vremea lui Solomon. 4) Fuga lui Ieroboam. 5) Năvălirea lui Şişac. 6) Evidenţe despre Ahab. 7) Iehu şi obeliscul negru. 8) Analele lui Tiglat Pileser. 9) Documente despre Salmanasar. 10) Evidenţe despre existenţa lui Sargon. 11) Confirmări pentru vremea lui Ezechia. 12) Probleme în legătură cu Manase.
E. PERIOADA CAPTIVITĂŢII
1) Nebucadneţar şi Biblia. 2) Existenţa lui Belşaţar confirmată de tăbliţe.
F. PERIOADA ÎNTOARCERII DIN CAPTIVITATE
1) Documente despre Cir. 2) Întoarcerea prinşilor de război. 3) Evreii sub perşi.
H. PERIOADA NAŞTERII DOMNULUI ISUS
1) Sunt vrednici de crezare evangheliştii? 2) Oare a existat recensământul? 3) A trăit Irod pe vremea naşterii? 4) Încurcătura cu Quirinius.
I. PERIOADA BISERICII PRIMARE
1) Guvernatorul insulei Cipru. 2) Au existat „politarhi” la Tesalonic? 3) S-au închinat atenierii „Unui Dumnezeu necunoscut”? 4) A fost Galion cârmuitor al Ahaiei? 5) Cum arătau cărţile de vrăjitorie de la Efes? 6) „Intrarea străinilor oprită”. 7) Erast, vistiernicul de la Corint.
III. MĂRTURIA FIZICII
1) Legea atracţiei universale. 2) Greutatea aerului. 3) Totul din atomi.
IV. MĂRTURIA ASTRONOMIEI
1) A fost soarele creat în ziua a patra? 2) Există întinderea cerului? 3) Pământul sprijinit pe nimic. 4) Pământul este rotund. 5) Globul e măsurat şi cântărit. 6) Mişcarea în spaţiu. 7) Pot fi legate apele? 8) S-a oprit soarele? 9) A existat steaua Betleemului?
V. MĂRTURIA ŞTIINŢELOR NATURALE
1) Plante fără soare? 2) Ordinea creaţiei. 3) Originea vieţii. 4) Împărţirea plantelor. 5) „După soiul lor”.
VI. MĂRTURIA ZOOLOGIEI
1) A putut fi înghiţit Iona de peşte? 2) Au existat monştrii marini în Mediterana? 3) A putut fi dat afară de peşte? 4) S-a putut să scape viu din sucul gastric?
VIII. MĂRTURIA MANUSCRISELOR
1) Evangheliile sunt scrise de evanghelişti. 2) Vechimea manuscriselor. 3) Vericitatea constatată din fragmente. 4) Vericitatea constatată din citate.
X. MĂRTURIA PERSONALĂ – PROBA INTERIOARĂ
XI. MĂRTURIA PERSONALĂ – PROBE EXTERIOARE
1) Proba vieţii înnoite. 2) Proba statorniciei. 3) Puterea de biruinţă.
BIBLIA este totuşi adevărată- de Petru Popovici
Cartea de faţă este un studiu ce l-am ţinut în Timişoara în anul 1966. Ele nu sunt studii lucrate în liniştea unui birou, unde se poate urmări frumuseţea şi eleganţa stilului, ci sunt predici rostite la amvon. Prin bunăvoinţa unora au fost înregistrate pe bandă, apoi au fost transcrise. Rămâne ca Domnul să dea răsplată fiecăruia pentru munca sa.
Capitolul „Mărturia arheologiei” l-am revizuit şi îmbunătăţit în lumina descoperirilor mai recente şi a materialului documentar de care am putut avea parte în vremea din urmă. Capitolul „Mărturia proorociilor” l-am scos afară, căci va fi o lucrare separată, iar la mărturia astronomiei am adăugat constatarea calculatoarelor electronice cu privire la oprirea soarelui, descrisă în cartea lui Iosua.
Mărturisesc că studiul mi-a fost folositor mie şi sper că va fi folositor multora. Dezvoltarea credinţei e în funcţie de creşterea cunoştinţelor noastre, iar trăinicia credinţei e în funcţie de verificarea teoretică şi experimentală a adevărului, de siguranţa că ceea ce cunoşti şi crezi e adevărat.
Fie ca o lumină deosebită a Domnului să se reverse prin această umilă lucrare asupra fiecărui cititor, spre a cunoaşte că Biblia, cartea aceasta veche, dispreţuită de mulţi, este adevărată.
Petru Popovici
I. NECESITATEA UNUI AŞA STUDIU
Biblia e „Cartea cărţilor”. Ea este scrisă de mulţi autori şi aceştia de diferite categorii: oameni învăţaţi şi oameni neînvăţaţi, împăraţi şi pescari, strângători de smochine şi ciobani, prooroci şi apostoli, legislatori şi medici. Cartea aceasta, care are 66 cărţi împărţite în 1.189 capitole şi 31.173 versete, cu un total de vreo 773.746 cuvinte, am vrea să ştim dacă este adevărată sau nu. Aceasta e o mare problemă a zilelor noastre. Azi omul nu e gata să creadă tot ce i se spune. El vrea să cerceteze şi să se convingă.
Cartea aceasta, care este denumită „Cuvântul lui Dumnezeu”, care poartă pe paginile sale de peste 2.000 de ori expresia: „Domnul a zis” sau „Aşa vorbeşte Domnul”, am vrea să ştim dacă este adevărată.
Unii spun că Biblia e o carte mitologică, că relatările ei sunt legende, că în cuprinsul ei sunt o mulţime de contraziceri; deci, după părerea lor, Biblia nu este adevărată.
Pentru noi, Biblia este de o valoare deosebită, ca şi pentru toţi creştinii. Ea este Cartea de temelie. Pe ea se fundamentează crezul nostru în Dumnezeu, în Hristos Domnul şi în Duhul Sfânt. Ea este singurul nostru îndreptar de credinţă şi de practică. Din învăţăturile ei izvorăsc virtuţile creştine şi frumoasa viaţă curată, plină de pace şi bucurie. Noi nu acceptăm tradiţia, nu acceptăm scrierile apocrife, ci doar Biblia, nimic în plus, nimic în minus.
Alţii, care au mai multe cărţi de temelie, se pot bizui pe ele. Dar noi avem numai Biblia şi dacă ea se dovedeşte neadevărată, aceasta înseamnă că toată credinţa noastră este zadarnică, toată vieţuirea noastră în curăţie şi dragoste, toată purtarea batjocurei din pricina lui Isus şi toate speranţele cu privire la răsplătirea şi fericirea veşnică nu au nici un sens. Dacă Biblia nu este adevărată, înseamnă că tot crezul nostru se prăbuşeşte, că tot edificiul grandios al Creştinismului nu are temelie.
Astăzi, când telescoape uriaşe observă galaxii îndepărtate şi fotografiază nebuloase în formarea lor, când cu ajutorul spectrului se analizează elementele din care este compusă o stea de la mii de ani lumină, când microscoape ionice cu măriri de milioane de ori cercetează atomul şi particulele elementare, când pe baza radioactivităţii se determină vârsta formaţiilor geologice şi a pieselor arheologice, astăzi în faţa atâtor metode de cercetare mai poate rămâne Biblia în picioare?
Dacă ea este numai o ticluire omenească, învelită în falsa afirmaţie că este o descoperire dumnezeiască, autorii vrând prin aceasta să ne ducă în rătăcire, să fie ştiut că nu vrem să ne lăsăm păcăliţi. Scepticismul veacului nostru ne-a învăţat să nu dăm crezare oricărei teorii, oricărei vorbe, ci să le cercetăm întâi. De aceea nu îi credem nici pe cei ce susţin că Biblia nu este adevărată. Noi vrem să ne convingem printr-o minuţioasă cercetare. Astfel o vom privi prin lunetă şi o vom analiza prin microscop, o vom proba cu rigla de calcul şi pe baza radiaţiei. Voi chema mai multe ramuri ale ştiinţei să depună mărturie dacă Biblia este adevărată sau nu.
Cineva îmi spunea odată cum fiind într-un grup, unul afirma sus şi tare că Biblia nu este adevărată. Un altul îl întrerupse cu întrebarea: „Ascultă, ai citit dta vreodată Biblia? Ai citit-o?” La aceasta, respectivul a răspuns sincer: „Nu, n-am citit-o”.
Gândiţi-vă că aş avea în faţa mea o farfurie cu mâncare şi fără să gust măcar o linguriţă, eu vin şi afirm că nu este bună. Oare e valabilă afirmaţia mea? Pe ce se întemeiază ea? Un om cinstit nu poate critica un lucru până ce nu îl cunoaşte îndeaproape.
Studiul acesta e necesar pentru credincioşii vremii noastre. Azi nu mai poţi zice că tu crezi Biblia fiindcă preotul sau predicatorul ţi-a spus că e adevărată. Tu însuţi trebuie să fii convins că e adevărată. Când alţii aud că tu citeşti Biblia, râd ironic şi-ţi zic: „Cum, mai citeşti Biblia? Se poate ca tu, om cu pregătire, să crezi aşa ceva?” Ironia este o armă foarte ascuţită. Pentru acei ce nu au cercetat, nu s-au convins ei personal de adevărul Bibliei, o aşa lovitură a vrăjmaşului e gata să-i doboare. La început, iau Biblia de pe masă ca să n-o vadă alţii, iar cu vremea nu mai citesc deloc în ea. E cu totul altfel pentru unul care a probat-o şi ştie că e aur curat. Bijutierul nu se sperie de părerea ţăranului cu privire la aur. Cu cât vei fi mai convins de adevărul Bibliei, cu atât vei fi mai de neclintit în credinţa ta.
Studiul acesta e necesar chiar şi pentru cei ce sunt pe deplin convinşi că Biblia e adevărată, că este Cuvântul lui Dumnezeu, ca să o citească mai mult, să o iubească mai mult. Mulţi au neglijat-o în vremea din urmă. Au trecut zile şi n-au citit-o. Nu au timp pentru ea şi nu le este foame de învăţăturile ei. Cercetarea noastră va fi ca mirosul de friptură, care trezeşte foamea şi în cel ce se părea că nu este flămând; ca şi curăţirea unui diamant ce zăcea plin de praf, dar acum nu te mai saturi a-l privi, cum reflectează cu multele sale feţe, razele scânteietoare ale soarelui. O, cum aş vrea ca Duhul Domnului să înlăture toată neglijenţa noastră faţă de Biblie!
Într-o zi, un copilaş luă de pe o poliţă din casă o carte veche cu scoarţe tari şi se jucă cu ea. Mamă-sa văzându-l, îl certă şi îi spuse că nu are voie să se joace cu ea, fiindcă e Cartea lui Dumnezeu. Copilul o privi îndelung şi apoi zise mamei: „Dacă e Cartea lui Dumnezeu, ar trebui s-o trimiteţi înapoi lui Dumnezeu, că voi şi aşa nu mai citiţi din ea”. Vai, în câte familii de credincioşi nu s-ar putea spune acelaş lucru! Noi cântăm adeseori:
Ea-i izvorul fericirii,
Când noaptea morţii va sosi,
Razele ei vor străluci”.
Da, Dumnezeu ne-a dat-o, dar o folosim noi? Găsim în ea izvorul fericirii? în clipa morţii oare ne vor străluci razele ei?
Apoi studiul acesta e necesar pentru cei necredincioşi. Mulţi au ajuns să nu creadă Biblia fiindcă aşa li s-a spus de alţii. Ei n-au cercetat, ci au luat de bun ce li s-a spus. Dar nimeni n-ar vrea să fie înşelat, nici în lucrurile mici, dar mai ales în cele mari, privitoare la viaţă, la fericire, la veşnicie. Acest studiu i-ar putea ajuta să vadă adevărul. Ah, cum doresc aceasta! Port în sufletul meu ruga ca Duhul Sfânt să dea fiecăruia multă lumină prin acest studiu. Atunci timpul cheltuit de mine în pregătirea lui şi timpul cheltuit de tine în citirea lui s-ar transforma într-un câştig pe care nici o minte omenească nu l-ar putea calcula, ci doar veşnicia îl va putea arăta. Cunoaşterea adevărului, alipirea de adevăr şi trăirea în adevăr, duce la cel mai mare câştig pentru timp şi eternitate.
Arheologia este ştiinţa care se ocupă cu studierea trecutului istoric al omenirii, pe baza rămăşiţelor materiale ale vechilor culturi scoase la suprafaţă prin săpături. Nu numai inscripţiile, ci chiar şi cioburile au grai pentru arheologi. Ele spun cărei civilizaţii aparţineau.
Biblia e o carte foarte veche. Întrucât ştiinţa aceasta studiază trecutul, voi chema arheologia să depună mărturie dacă Biblia este adevărată sau nu.
Arheologia dă grai pietrelor. Domnul Isus spunea odată duşmanilor Săi, care îi cereau să oprească pe copiii ce cântau laude: „Dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga” (Luca 19:40). Azi, fiindcă mulţi au încetat de a-L slăvi pe Hristos, iar unii chiar dacă îi cântă laude cu buzele, îl tăgăduesc prin traiul lor păcătos, există pietre care îl mărturisesc, care îl proslăvesc pe Dumnezeu. Da, există pietre care vorbesc despre El şi Cuvântul Lui, mai puternic decât cei mai talentaţi predicatori.
Dovezile pe care le dă arheologia cu privire la Biblie sunt foarte multe. Credeţi-mă, eu personal am rămas uimit de mulţimea lor, când am cercetat îndeaproape acest domeniu. Vă mărturisesc că pentru mine este folositor studiul acesta şi sper că va fi la fel pentru toţi cititorii.
O relatare a Bibliei pe care foarte mulţi o puneau la îndoială, iar alţii o tăgăduiau şi o ironizau, a fost POTOPUL. Capitolele 6 – 9 din Geneza se ocupă cu descrierea lui. „Cum s-ar putea să fie adevărat aşa ceva?” ziceau scepticii. Cu toate că ne despart câteva mii de ani de acel eveniment, noi vrem să ştim dacă a fost sau nu potopul. Vrem să ne convingem dacă e adevărat ce spune Biblia sau e minciună. Cum putem şti aşa ceva? întrebăm arheologia, ea ne poate lămuri.
Arheologia a scos la lumină o seamă de istorisiri ale potopului. Potopul e pomenit în vechile scrieri caldeene, chineze, mexicane, greceşti, egiptene şi feniciene. Iar la multe popoare, care nu cunoşteau tehnica scrisului, cunoştinţa despre potop a rămas pe cale de tradiţie, adică s-a transmis oral din tată în fiu. În Germania, Dr. Johannes Riem a făcut un studiu aprofundat asupra tradiţiei potopului la multe popoare şi rezultatul l-a consemnat în cartea sa: „Die Sintflut in Sage und Wissenschaft”. în introducere, el zice: „Dintre toate tradiţiile, nici una nu e atât de generală, atât de răspândită pe pământ… ca tradiţia potopului”. Iar Dr. Richard Andree, alt învăţat german, a colectat 88 de tradiţii diferite ale potopului: 20 din Asia, 5 din Europa, 7 din Africa, 10 din Australia şi 46 de la popoarele din America. Faptul că sunt diferite, ar putea obiecta cineva, arată că nu sunt adevărate. Da, ele sunt diferite, spune şi autorul, însă toate au trei lucruri comune: 1) Toate mărturisesc că a fost un potop de ape pe pământ, care a nimicit omenirea. 2) Toate afirmă că mijlocul de salvare a fost o corabie. 3) Toate spun că o sămânţă de oameni a fost salvată de la nimicire; unele chiar precizează cifra de opt.
Arheologia a scos la suprafaţă mai multe tăbliţe de teracotă, un fel de plăci de lut, care erau scrise când erau moi, apoi se puneau la uscat, iar după aceea se aşezau în bibliotecă. După mii de ani, cu ajutorul hârleţului şi a târnăcopului, arheologia a reuşit să scoată de sub dărâmături, tăbliţe pe care sunt relatări în legătură cu potopul.
O expediţie arheologică sub conducere lui A.H.Layard a făcut săpături la Ninive între anii 1845-1847 şi a dezgropat unul din palatele lui Sanherib. Layard a adus mult material arheologic pentru Muzeul Britanic. Camera Comunelor a votat suma de 3.000 lire pentru muzeu şi Layard a fost trimis din nou pentru excavaţii. Între anii 1849-1851, el dezgroapă alt palat al lui Sanherib şi palatul lui Asurbanipal. Un îmbelşugat material arheologic a fost adus la Muzeul Britanic. După mai mulţi ani, un tânăr geniu, George Smith, funcţionar la muzeu şi cunoscător al scrierii cuneiforme, a fost însărcinat cu sortarea materialului şi cu copierea inscripţiilor de pe tăbliţele cele mai importante pentru cercetătorii străini. Lucrând astfel, într-o zi, dădu peste un fragment de tăbliţă pe care erau următoarele cuvinte:
„Corabia s-a oprit pe muntele Nisir. Eu am trimis un porumbel, şi el s-a dus. Porumbelul a mers şi s-a întors şi un loc de odihnă nu a găsit şi s-a reîntors”.
Smith şi-a dat seama de asemănarea acestor rânduri cu relatarea potopului din Geneza. Numaidecât a început să caute după cealaltă bucată ruptă a tăbliţei. Căutând, a găsit alte două tăbliţe, cu alte relatări tot despre potop. El a anunţat marea lui descoperire la 30 dec.1872, înaintea Societăţii Biblice de Arheologie din Londra. Aceasta a fost ceva senzaţional nu numai pentru bărbaţii de ştiinţă, ci chiar şi pentru public în general.
Până atunci se cunoştea o versiune babiloneană a potopului, descrisă de istoricul Berosus, un contemporan cu Alexandru Macedon. Toţi presupuneau însă că Berosus a împrumutat istoria potopului de la evreii care au fost în captivitatea babiloneană. Iată că acum se găsi o descriere a potopului, care era mult mai veche ca perioada captivităţii şi care se asemăna până în cele mai mici detailii cu istorisirea biblică.
Imediat după anunţarea acestei descoperiri, proprietarii ziarului „Daily Telegraph” din Londra au pus la dispoziţia lui George Smith suma de 1.000 lire însărcinându-l să meargă la Ninive să caute celelalte fragmente de tabliţe, spre a întregi această versiune asiriană a potopului.
Conform cu Enciclopedia Americană, 1946, vol. 2 pag. 433, George Smith a mers la Ninive şi a făcut săpături arheologice în anul 1873. Munca lui a fost încununată de succes prin descoperirea fenomenală a unei imense biblioteci cu 30.000 de tăbliţe şi cilindri, care au aparţinut colecţiei împăratului Asurbanipal, 668-626 î.d.Cr. , ultimul mare înpărat al Asiriei. Tot materialul descoperit l-a adus Muzeului Britanic. Această descoperire a dat un imbold deosebit arheologiei. El a fost trimis încă în trei expediţii. Cea din urmă n-a reuşit s-o ducă la sfârşit, căci moare de febră la Alepo în 19 aug.1875.
Între tăbliţele descoperite, mai multe cuprind anumite versiuni ale potopului. O tăbliţă spune că toată omenirea a fost nimicită de potop; se precizează că a fost nimicită din cauza păcatelor, cu excepţia celor care s-au refugiat în corabia unuia numit Phitutroth. Doar acesta împreună cu câteva persoane şi cu câteva animale au scăpat. Deci, este un fel de Noe caldeian. Mai spune că potopul a pustiit şapte zile, iar după ce s-a terminat pustiirea, cei din corabie au dat drumul la trei păsări ca să cerceteze pământul: un corb, o rândunică şi un porumbel. Observaţi cum se aseamănă relatarea caldeiană cu cea biblică?
Să luăm o altă tăbliţă din biblioteca lui Asurbanipal. Tabliţa este înscrisă la Muzeul Britanic sub nr.3375. Ea spune că dumnezeii, la un sfat, au hotărât potopul şi au cerut lui Karitadra să-şi facă o corabie destul de mare pentru el, familie şi animale. Când corabia a fost gata, au intrat în ea, au închis uşa şi îndată a început potopul, care a distrus omenirea.
Pe alte tăbliţe s-a găsit un poem epic, care vorbeşte despre un personaj numit Ghilgameş. Poemul a fost scris pe 12 tăbliţe cu un total de vreo 3.000 rânduri din care noi avem abia vreo jumătate. Acest poem a fost tradus şi în româneşte şi editat la Bucureşti. Poemul a fost scris în cuneiformă cu mult înainte de scrierea Genezei de către Moise. În rândurile 132 şi 133 din acest poem se spune:
Şi toată omenirea era întoarsă în ţărână”.
Şi în acest poem sunt multe asemănări cu istorisirea biblică: îndrumarea dată, pregătirea corabiei, potopul cu furtună, nimicirea oamenilor, păstrarea vieţii, oprirea corăbiei pe un munte, trimiterea de păsări pentru cercetarea pământului, aducerea unei jertfe de mulţumire şi că această jertfă a fost acceptată, dându-se asigurarea că nu va mai fi un alt potop.
În descrierea potopului de către Berosus apar cam aceleaşi lucruri. Iată o parte din relatarea lui:
„În timpul domniei lui Xisutros, al zecelea împărat al Babilonului, a fost un mare potop. Înainte de a veni potopul, zeul Cronos a apărut regelui în vis şi l-a înştiinţat că pe ziua a 15-a a lunii Daisios, toţi oamenii vor pieri prin potop. El i-a spus… să-şi facă o corabie şi să intre în ea cu familia sa, cu prietenii săi cei mai dragi, să depoziteze în corabie provizii de mâncare şi băutură, să determine animale sălbatice, păsări şi patrupede, să intre… Xisutros a ascultat şi a clădit o corabie… A adunat tot ce i s-a poruncit şi s-a îmbarcat cu soţia, cu copiii şi cu prietenii săi cei mai intimi. Potopul a venit”.
Şi în această descriere, corabia s-a oprit pe un munte în Armenia, el a dat drumul la păsări şi a adus jertfă de mulţumire.
Ziarul „Buffalo Courier Express” a descris cum o expediţie recentă a lui Dana şi Ginger, într-o regiune neexplorată din Mexic, au găsit o veche descriere Mayaa potopului. Unele detalii ale acestei istorisiri, ce era cunoscută de vechile triburi de băştinaşi ai Americii Centrale, sunt puţin fantastice, totuşi elementele de bază sunt comune cu cele biblice: că a fost un potop care a acoperit tot pământul; că potopul a nimicit oamenii şi vieţuitoarele; că un om cu familia sa a fost salvat într-o corabie, împreună cu animale şi păsări; că la sfârşitul potopului s-a dat drumul la păsări şi chiar nici frunza de măslin nu a fost omisă.
Povestiri despre potop s-au găsit la vechii locuitori ai Sudanului, Africa, la indigenii din Alaska, din Hawaii din Groenlanda, din Sumatra, Borneo, Polinezia, Micronezia, Melanezia, Noua Guinee, la tribul Batac, la chinezi, la indieni, la egipteni şi la greci.
Apoi potopul se constată din termenii folosiţi în precizarea timpului. Istoricul antic Berosus şi scrierile cuneiforme pomenesc de 10 monarhi, care au trăit „Înainte de potop”, deci se afirmă că a existat potopul.
Cercetătorii Bibliei fac legătură între aceşti 10 monarhi şi cap.5 din Geneza, unde sunt înşiraţi cei 10 patriarhi de la Adam la Noe.
Ceva mai mult, Berosus susţine că scrisul a fost inventat nu după potop ci înainte de potop. Pe o tăbliţă cu scriere cuneiformă se păstrează relatarea cu privire la un împărat, care avea mare plăcere să citească scrierile rămase „dinaintea potopului”. Împăratul Asurbanipal, care a înfiinţat vestita bibliotecă de la Ninive, aminteşte de „inscripţiile din timpul dinaintea potopului”.
Deci, termenii „Înainte de potop”, „scrieri dinaintea potopului”, „inscripţii din timpul dinaintea potopului” găsiţi pe tăbliţele dezgropate de arheologie, dovedesc că a fost potopul.
Ceea ce spune Biblia e confirmat şi de săpăturile făcute de arheologi în solul pământului. Descoperiri deosebit de interesante şi izbitoare, cu mare câştig pentru adevărul Bibliei, au fost făcute în anul 1929, când trei echipe de savanţi în arheologie au făcut săpături în Mesopotamia. Materialul documentar scos la suprafaţă stabileşte că în trecutul îndepărtat, un mare potop de ape a îngropat toată civilizaţia. S-au descoperit sute de scule şi obiecte cu o vechime de circa trei mii de ani înainte de împăratul Dariu.
O expediţie arheologică condusă de Sir C.Leonard Woolley a făcut săpături la vechea cetate Ur în Caldeea, la vreo 18 km depărtare de locul unde se crede că a fost grădina Eden. După ce au coborât cu săpăturile la peste 20 m adâncime, au dat peste un strat de noroi aluvial. Acest strat e de aproape trei metri grosime. În stratul acesta nu s-a găsit nici o urmă de civilizaţie. Până la el s-au găsit cioburi, unelte, obiecte, la fel şi sub el, dar nimic în el. Dr. Woolley, examinând vestigiile civilizaţiei găsite sub depozitul de noroi aluvial, care erau cu totul deosebite de cele de deasupra acestui strat, a exclamat: „Trebuie să fi fost o dezlănţuire năpraznică, grozavă şi definitivă, care a rupt continuarea istoriei anterioare”.
Altă expediţie a făcut săpături la cetatea Fara. Aceasta era sub conducerea lui Dr. E.Schmidt de la Universitatea din Pennsylvania. Cetatea Fara este la vreo 75 km mai la nord pe valea Eufratului. Se presupune că aici a trăit Noe şi şi-a făcut corabia. Expediţia lui Dr. Schmidt la fel a găsit stratul de noroi aluvial, care era compus dintr-o amestecătură de pământ galben şi nisip. Sub strat s-au găsit cărbuni de lemn şi cenuşă, vase decorate artistic, schelete, sigilii cilindrice, unelte de casă, toate având aparenţa că populaţia lovită pe neaşteptate de o mare catastrofă, „a fugit grăbită în dezordine, părăsind case şi toate cele aparţinătoare”.
Cealaltă echipă de arheologi sub conducerea prof.Dr. S.Langdon de la Universitatea din Oxford a făcut săpături la cetatea Chiş, vreo 150 km în sus pe Eufrat. Şi aici s-a găsit stratul de noroi aluvial în grosime de 1,65 m fără nici un fel de obiecte. Astfel, hârleţul şi lopata au dat grai pământului, care mărturiseşte că a existat potopul.
În legătură cu potopul, ing.Theodor Thaut, cercetător ştiinţific la Institutul de Fizică Atomică al Academiei R.S.România, într-un documentar intitulat „Potopul: mit şi ipoteză ştiinţifică” spune: „…şi totuşi potopul biblic a existat. Este vorba nu atât de un „potop” (termenul e incorect, ci de o catastrofă ce a cuprins, la vremea aceea, aproape întreaga suprafaţă terestră; un cataclism cu cutremure şi erupţii vulcanice, cu inundaţii, cu deplasarea uscatului, cu mişcări ale continentelor şi scufundarea unor întregi regiuni ale globului”.
„Numărul argumentelor ştiinţifice, care confirmă potopul biblic, începând cu mitologia comparată şi terminând cu metodele moderne, nucleare, de măsurare a vârstelor diferitelor vestigii ce susţin teza, este din ce în ce mai mare”.
„În ce priveşte faptul în sine, (eliberat fireşte de aura mitului) s-ar părea că nu mai există suspiciuni”.
După ce face o analiză a mitologiei comparate, continuă: „Argumentele ştiinţifice care susţin ideea „potopului” pot fi dispuse în mai multe grupe. Una din acestea îl constitue domeniul ştiinţelor exacte: climatologia, hidrografia şi arheologia”.
Deci, ceea ce veacuri de-a rândul a fost tăgăduit de unii, în numele ştiinţei, cu scopul de a compromite Biblia, de a arăta că e o carte cu minciuni ce nu pot fi crezute, azi este confirmat ca adevăr, de ştiinţele exacte ale secolului al douăzecilea.
Biblia este stânca neclintită de la malul mării. Cu cât este mai lovită de valuri, cu atât devine mai sclipitoare în bătaia soarelui. Cu cât unii luptă împotriva ei, cu atât adevărul ei străluceşte mai mult.
Arheologia depune mărturie că potopul a existat, deci Biblia este adevărată.
Un alt text din Biblie de care scepticii au râs şi şi-au bătut joc, este cel din Geneza 19:12-29, care descrie nimicirea Sodomei şi a Gomorei, împreună cu alte două cetăţi, din pricina păcătoşeniei. Nimicirea afost prin pucioasă şi foc, iar soţia lui Lot, care n-a ascultat de porunca Domnului, ci s-a uitat înapoi, a fost prefăcută într-un stâlp de sare.
Unora li se părea prea de tot această relatare. Cu toate că acest text şi-a primit adeverirea din gura Domnului Isus (Luca 17:28,29,32), pentru ei n-a avut mare importanţă. Dar iată că descoperirile arheologice au înăbuşit sarcasmul lor.
În anul 1928, Dr. Kyle a condus o expediţie arheologică la locul vechilor cetăţi Sodoma şi Gomora. Regiunea este situată lângă Marea Moartă. Făcând săpături au descoperit un zăcământ de sare. Stratul de sare se întinde pe o lungime de 10 km şi are o grosime în unele locuri de 50 cm. Deasupra stratului de sare este un strat de pucioasă. De notat e că toată partea locului are zăcăminte de asfalt, de smoală la suprafaţă. În Geneza 14:10 citim: „Valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală”. Valea Sidim era în partea de sud a Mării Moarte, mai jos de peninsula Lisan, parte acoperită azi de apele mării.
Arheologul Howard F.Vos spune: „E clar că un belşug de material combustibil era în jurul cetăţilor din câmpie. Şi nu există motive de îndoială cu privire la relatarea din Geneza despre foc, fum gros şi ploaia de pucioasă, probabil ca un rezultat al unei explozii, care a aruncat în aer materialul inflamabil şi l-a aprins. Fie că un fulger a atins această regiune şi a aprins-o provocând explozii, fie că un cutremur a creat o reacţie în lanţ.” Având în vedere că zona era bogată în păcură, smoală şi sulf, nu a fost nici o greutate ca Dumnezeu s-o nimicească prin foc.
O altă mărturie despre nimicirea Sodomei e o tăbliţă scrisă în acadiană, descoperită de arheologi. Ea sună astfel: „Din mijlocul adâncimii cerului s-a pogorât furtuna; din mijlocul tăriei se ivi pedeapsa meritată. Sabia fulgerului a tocat pământul ca pe nişte iarbă. În cele patru vânturi, vâlvăia fulgerul, asemenea focului, distrugând totul. El a lovit pe oameni în oraşele lor, a nimicit trupurile lor. În oraş şi în ţară s-a instaurat jalea. Pe cel liber şi pe rob l-a lovit el deopotrivă. El a umplut pământul de durere; în cer şi pe pământ a bântuit el asemenea unei grozave furtuni şi totul a fost făcut scrum”.
Istoricul evreu Iosif Flaviu, în cartea sa „Războaiele iudaice” spune: „Provincia din preajma lacului Sodomei era cândva o ţară binecuvântată prin rodnicia sa şi se împodobea cu multe oraşe, dar acum este cu totul arsă. Se spune că pentru nelegiuirile locuitorilor ei, a fost distrusă de fulger. Chiar şi până azi se pot vedea unele rămăşiţe ale focului ceresc şi urmele a cinci oraşe. Până şi în fructe se arată cenuşa: după exterior şi culoare, ele par adevărate fructe, dar îndată ce le sfărâmi cu mâna, ele se prefac în cenuşă”. Flaviu face aluzie la aşa numitul „măr al Sodomei”, care pe din afară e ca merele, dar miezul e ca un fel de cenuşă.
Istoricul Tacitus la fel confirmă nimicirea descrisă în Biblie. El zice: „Şesul vecin cu Marea Moartă, cândva roditor şi populat cu oraşe mari, a fost nimicit prin fulger, urmele căruia se vede pe pământul ars, azi cu totul neroditor”.
La fel şi geograful Strabo pomeneşte nimicirea Sodomei în lucrarea sa „Geografia” XVII, 2, 44.
Pe vremea lui Iosif Flaviu ruinele nu erau acoperite de apă. Pe vremea stăpânirii romane, un drum trecea din apus înspre răsărit, pe la sudul Mării Moarte pe unde e peninsula Lisan, deci aproape pe la jumătatea ei. Cu vremea apele au crescut şi au acoperit partea de teren dinspre sud. În 1960, Dr. Ralph E.Baney în urma unor cercetări care au durat trei luni, a anunţat că a identificat Sodoma şi Gomora cu rămăşiţele lor sub apele din partea de sud a Mării Moarte”.
Aceste confirmări arată că Biblia este adevărată.
Multă vreme împărăţia hetiţilor a constituit pricină de aprinse discuţii şi controverse. Biblia vorbeşte despre „fiii lui Het”, ei fiind proprietarii peşterii Macpela pe care o cumpără Avram spre a îngropa pe Sara (Geneza 23:3). În Geneza 26:34 ni se spune că Esau s-a căsătorit cu una din „fetele lui Het”. Chiar şi mai târziu avem menţiuni despre acest popor. În armata lui David găsim pe Ahimelec Hetitul şi pe Urie Hetitul. În 1 împăraţi 10:29 ni se spune că Solomon făcea comerţ aducând cai din Egipt „pentru toţi împăraţii hetiţilor”. Deci, poporul era mare şi avea mai mulţi împăraţi. Pe vremea lui Elisei, când sirienii au despresurat Samaria şi au fugit, au zis: „Împăratul lui Israel a tocmit împotriva noastră pe împăraţii hetiţilor”.
Cum în manualele de istorie antică, înainte nu se pomenea nimic despre hetiţi, foarte mulţi necredincioşi râdeau de Biblie că vorbeşte despre un popor care n-a existat şi încă afirmă că avea mai mulţi împăraţi. Împotriva acestora nu aveai cu ce te apăra. Ei afirmau sus şi tare că Biblia nu e adevărată.
În secolul trecut, arheologia a descoperit câteva scrieri asiriene şi câteva scrieri hieroglifice aparţinătoare dinastiei a optsprezecea a Egiptului, precum şi tăbliţele de la Tel-el-Amarna, care pomenesc despre hetiţi.
Tel-el-Amarna e o localitate la aproape 160 mile sud de Cairo. Înainte se numea Aketaton şi a fost capitala Egiptului pe vremea lui Amenhotep IV, care a domnit între anii 1387-1366 î.d.Cr. Aici în 1887, în mod întâmplător, o ţărancă a descoperit 300 tăbliţe cu scriere cuneiformă în limba acadiană, reprezentând corespondenţa diplomatică dintre regii hetiţi şi canaaniţi, care erau tributari Egiptului şi faraonilor. Documentele reflectează condiţiile existente în Palestina, pe vremea cuceririi Canaanului de către evrei sub Iosua.
Cercetări arheologice cu privire la hetiţi au fost făcute între anii 1820-1830, dar fără rezultate. Misionarul William Wright din Damasc şi orientalistul A.H.Sayce au fost primii care, cu ajutorul monumentelor risipite, au reuşit să dea o imagine slabă a acestui popor. Lucrarea lui Wright intitulată „Imperiul hetiţilor” a apărut în 1884.
Săpăturile arheologice făcute sub îndrumarea germanului Hugo Winckler în anii 1906-1907, lângă localitatea numită azi Bogaz-Koi, la răsărit de Ankara, în Turcia asiatică, au scos la suprafaţă ruinele marelui oraş Hattuşaş, fosta capitală a hetiţilor. Aici au dat şi peste arhiva imperială cu vreo 20.000 documente cuneiforme. Dar miile de texte erau într-o limbă necunoscută şi nu puteau fi înţelese. După multă muncă, doi savanţi au reuşit să descifreze acest scris. Unul era elveţian E. Forrer, celalalt ceh, B. Hrozny.
Datorită acestor documente, astăzi se ştie că împărăţia hetiţilor se întindea în regiunea de nord a Siriei. Prin sec. al XVII-lea î.d.Cr. pornesc o serie de războaie şi ajung până înspre Mesopotamia. Ocupă chiar Babilonul prin 1650 şi îl jefuesc. Culmea puterii o ating sub împăratul lor Suppiluliuma, 1388-1347 î.d.Cr. , când forţează chiar pe Egipteni să se retragă din Siria.
Din documente ştim că împărăţia hetiţilor avea în fruntea sa pe marele împărat, iar sub el erau regi mai mici peste provincii. Deci, Biblia avea dreptate când vorbea la plural de „regii hetiţilor”. Dărâmăturile hetiţilor mărturisesc că Biblia e adevărată.
Multă vreme criticii Bibliei s-au poticnit în Avram, omul care se muta cu cortul din loc în loc. Ei spuneau că Avram nu este un personaj istoric, ci doar mitologic. Deci, toate relatările despre el nu sunt adevărate, ci legende ticluite de mintea omenească. Ei susţineau că nivelul de viaţă şi civilizaţie redat în Biblie în legătură cu viaţa lui Avram, era mult mai ridicat decât cel real în acea vreme. Avram călătoreşte din Ur la Haran, de la Haran la Hebron în Canaan. Aici face afaceri cu hetiţii, face tratate cu filistenii, formează alianţe militare cu amoriţii, se luptă cu împăraţii din îndepărtatul Şinear şi Elam, este întâmpinat de împăratul Salemului, călătoreşte în Egipt, toate acestea arată un nivel mai înalt de civilizaţie decât cel din epoca patriarhală. Afirmând că Avram este o persoană legendară, concluzia logică urmează, că Biblia nu este adevărată. Se poate? Cine are dreptate: Biblia sau criticii? Vrem să cunoaştem adevărul. Dar cum îl putem afla? Recurgem la arheologie şi-i cerem să ne spună ea cum stau lucrurile. Şi ea ne spune. Sapa şi lopata au scos adevărul la suprafaţă şi în legătură cu viaţa lui Avram.
În conformitate cu Geneza 11, Avram s-a născut în cetatea Ur din Caldeea. Aici şi-a petrecut copilăria şi tinereţea până după căsătorie. Deşi Urul a fost oraş de seamă, el a dispărut din istorie, după Cir, adică prin secolul al VI-lea î.d.Cr. , ca rezultat al schimbării albiei fluviului Eufrat. Nu s-a mai ştiut nici locul unde a fost.
În 1854 J.E.Taylor a făcut săpături arheologice la Tell Muquyyar, 150 mile nord-vest de Golful Persic şi a descoperit vechea cetate Ur. În 1918, H.R.Hall, sub auspiciile Muzeului Britanic, a făcut săpături la Ur. Între anii 1922-1934, eforturi comune au fost depuse de Muzeul Britanic şi Muzeul Universităţii din Filadelfia, cu echipe de cercetători sub conducerea vestitului arheolog Sir Leonard Woolley. Cele mai spectaculare descoperiri au fost făcute în mormintele împărăteşti. Sir Woolley a trasat istoria cetăţii Ur de la cel de-al patrulea mileniu înainte de Cr. până către anul 300 î.d.Cr.
Aceste săpături au scos la lumină că cetatea Ur avea o civilizaţie foarte avansată. Templele, palatele, casele şi mormintele dezgropate arată că, cu 2500 de ani î.d.Cr. , ei aveau instrumente muzicale, aveau bijuterii, felurite unelte, căruţe şi animale de povară, arme de aramă. Cunoşteau prelucrarea metalelor, a pietrelor preţioase; făceau comerţ cu aramă, pe care o aduceau din munţii Anatoliei, cu aur, cu fildeş, cu anumite pietre şi cu lemn. Aveau unele fabrici sau ateliere unde produceau textile, metale şi bunuri de consum. Din fericire pentru arheologie, cei din Ur întocmeau documente pentru toate tranzacţiile lor. Astfel s-au găsit facturi sau scrisori de trăsură, acte de împrumuturi, contracte, sentinţe judecătoreşti, dări de seamă, jurnale de casă, precum şi lecţii de şcoală. Educaţia a atins un înalt nivel de dezvoltare. Se cunoştea tabla înmulţirii şi a împărţirii, extragerea rădăcinii pătrate şi a cubului şi se făceau exerciţii de geometrie. Casele erau cu două etaje şi aveau câte 10 până la 20 de camere.
Sir Woolley spune: „Conţinutul mormintelor ilustrează o stare foarte înaltă de dezvoltare a societăţii de tip urban, a societăţii în care arhitectul era familiar, cu toate principiile de bază ale construcţiei cunoscute nouă azi… meşteşugarii în metal posedau o cunoştinţă a metalurgiei şi o dibăcie tehnică căreia puţini îi puteau rivaliza; negustorii îşi purtau mărfurile până departe şi ţineau evidenţe scrise de tranzacţiile lor; armata era bine organizată şi biruitoare; agricultura era prosperă şi marea bogăţie a dat loc luxului… şi cum s-a demonstrat deja… această civilizaţie avea vechime de mai multe secole”.
Astfel aceste descoperiri arheologice, au spulberat obiecţiile criticilor. Avram nu e o persoană legendară, ci istorică. El a crescut în mijlocul unei civilizaţii avansate. În trăirea ca nomad, el aplică totuşi cunoştinţele care şi le însuşise la Ur. A preferat să trăiască în corturi, „mărturisind prin aceasta că e străin şi călător pe pământ”. Discordanţa dintre cort şi civilizaţie a dispărut cu ajutorul târnăcopului şi a hârleţului. Ştiinţa şi-a spus cuvântul. Biblia a spus adevărul despre Avram.
Nici relatarea biblică cu privire la Iosif în Egipt nu a fost crezută de mintea ascuţită a criticilor. Şi aceasta, cu atât mai mult că numele lui Iosif nu e pomenit în scrierile egiptene.
Biblia ne spune că Iosif, fiind vândut de fraţii săi, negustorii ismaeliţi l-au dus în Egipt. Ajuns ca sclav în casa lui Potifar, datorită comportării sale şi binecuvântării lui Dumnezeu, stăpânul îl face şef peste toţi ceialalţi sclavi din casa sa. Fiindcă nu consimte să trăiască în adulter cu stăpâna, e aruncat în închisoare.
Arheologia recunoaşte că asemenea cazuri s-au petrecut în Egipt. Soţia lui Potifar nu a fost singură în felul acesta. Povestirile egiptene arată multe cazuri asemănătoare. Unul similar e redat într-un document arheologic ce poartă denumirea „Istoria celor doi fraţi”. Asemănarea e atât de remarcabilă, încât crezi că e exact acelaş caz.
Biblia spune că Iosif în închisoare s-a întâlnit cu „mai marele paharnicilor” şi cu „mai marele pitarilor” lui Faraon; că mai marele paharnicilor visase că înaintea lui era o viţă cu trei mlădiţe, pe care erau struguri, că paharul lui Faraon era în mâna lui şi că a luat struguri pe care i-a stors şi a dat paharul lui Faraon.
Criticii au râs zicând: „Nu vedeţi că nu se potriveşte? Cine storcea strugurii chiar în faţa faraonului? Datoria lui era să aducă paharul cu băutură, nu să stoarcă acolo strugurii”.
Dacă întrebăm arheologia, ea ne dă lumină şi asupra acestui caz. Egiptologii au constatat exactitatea obiceiurilor din Egipt cu cele relatate în Geneza cap. 45-50. Profesorul Yahuda, care a făcut un studiu special al acestor asemănări din literatura egipteană şi Biblie, le consemnează în două lucrări: „The language of the Pentateuh în its Relation to Egyptian” apărută la Londra în 1933 şi „The Accuracy of the Bible” (Exactitatea Bibliei), apărută tot la Londra în 1934. În Egipt era titlul de „căpetenie a străjerilor”, rang pe care îl avea Potifar. La fel era „mai marele paharnicilor” şi „mai marele pitarilor”.
Apoi inscripţiile egiptene spun că mustul era băutura preferată a faraonilor din acea epocă, iar paharnicul trebuia să stoarcă strugurii nu într-un vas, ci direct în pahar înaintea lui Faraon. S-au găsit chiar şi anumite scene desenate pe mai multe pietre de mormânt, care îl arată pe paharnic storcând mustul înaintea lui Faraon, deci exact cum spune Biblia.
În Geneza 41:14 citim că „Iosif s-a ras”. Inscripţiile egiptene spun că nu era îngăduit să te prezinţi în faţa Faraonului nebărbierit. Amănuntul e mic, dar de mare importanţă.
Biblia spune că în urma explicării visurilor lui Faraon, Iosif a fost ridicat la cea mai înaltă treaptă. Arheologia confirmă că în Egipt, visurilor li se dădea mare importanţă. Între scrierile egiptene s-a găsit un papirus care spune: „Un străin a fost ridicat la rangul cel mai înalt în Egipt”. Cei mai mulţi cercetători susţin că relatarea e făcută cu privire la Iosif. În colecţia M.Allemant este un inel de iaspis negru, gravat cu un şarpe înaripat şi două semne semitice; pe partea opusă este o inscripţie evreiască. Datează din vremea hicşoşilor. Se susţine că ar fi inelul lui Iosif.
Biblia vorbeşte despre cei şapte ani de foamete din Egipt. O inscripţie descoperită de arheologi menţionează foametea de şapte ani. La fel în mormântul El Kab este o inscripţie a guvernatorului Baba, care se crede că însuşi faraonul Apepi III, domnitorul din timpul lui Iosif, a poruncit să fie scrisă: „Am adunat grâu, ca prieten al Dumnezeului secerişului, după ce fusesem foarte băgător de seama la timpul semănatului. Şi acum în timpul foametei, care durează de mai mulţi ani, eu împărţesc grâu prin oraş, fiecărui lovit de foamete”. Bingsch susţine că este vorba de foametea pomenită în Geneza. La fel crede şi profesorul Kittel. Iar în 1947, mai multe reviste anunţau o nouă descoperire arheologică în Egipt. S-a găsit un templu pe a cărui lespezi erau menţionaţi cei şapte ani de foamete din Egipt şi se spune că s-a datorat lipsei de inundaţii a Nilului.
Biblia spune că Iosif şi-a adus fraţii cu familiile şi pe bătrânul Iacov în Egipt, aşezându-i în ţinutul Goşen. Denumirea semitică a unor oraşe din Egipt ca: Sucot, Baal-Ţefon, Migdol, Zilu, confirmă această aşezare. Un papirus, cam fragmentat, are înscris un raport al grănicerilor de prin anul 1210, care au permis unor semiţi să treacă frontiera în Egipt. El spune: „Am permis tranzitul unor beduini din Edom prin fortăreaţa Merneptah… În Teku spre lacurile de la Pitom din Merneptah… ca să-şi susţină viaţa lor şi a turmelor în domeniul lui Faraon, bunul soare al oricărei ţări.” Ceva care ilustrează acelaş adevăr este o sculptură pe mormântul lui Khnumhotep la Beni Hasan. Acesta a fost un dregător sub Senworset al II-lea. Scena reprezintă un grup de imigranţi semiţi coborând în Egipt, sub conducerea „Şeicului ţinuturilor de sus, Ibşe”. Atât numele cât şi feţele îi arată ca semiţi.
În Geneza 50:2 citim că la moartea lui Iacov, Iosif a poruncit doctorilor lui să îmbalsămeze pe tatăl său. Arheologia adevereşte că lucrul acesta se practica în Egipt.
Toate aceste date arheologice mărturisesc că istoria lui Iosif este reală, deci Biblia e adevărată.
Totuşi unora le vine greu să o creadă. Mai ales ridicarea în rang a lui Iosif şi aşezarea evreilor în ţinutul Goşen, cea mai mănoasă regiune din Egipt, le pare absurdă. Dar trebuie ţinut cont de realitatea istorică. Egiptul în această perioadă era condus de dinastia hicşoşilor, a regilor păstori. Ei nu erau de rasă hamită ca egiptenii, ci erau semiţi, care au pus mâna pe tronul Egiptului. Cei şase monarhi care au condus pe rând Egiptul au purtat nume egiptene. Conform analelor egiptene, ei au venit din răsărit sub Salatis, primul lor rege, şi au cucerit Memfisul, supunând Egiptul. Singura dare de seama detailată despre ei, este un pasaj dat de Iosif Flaviu dintr-o lucrare a lui Maneto, scriitor antic, lucrare pierdută azi. Ei vorbeau limba semită, ca şi evreii, aveau fizionomia feţei ca ei şi se ocupau cu creşterea oilor. Din această cauză, egiptenii urau păstorii (Geneza 46:34). Numai cine nu cunoaşte istoria se poticneşte. Biblia este adevărată.
Biblia vorbeşte despre horiţi. Prima pomenire a acestui popor o găsim în Geneza 14:6, unde ni se spune că au fost bătuţi de Chedorlaomer şi împăraţii aliaţi cu el. După Geneza 36:20 şi mai ales după 1 Cronici 1:38, la simpla privire, ar părea că horiţii se trag din Esau, dar ei au fost vechii locuitori ai Seirului unde s-a aşezat Esau, iar mai târziu, urmaşii lui au izgonit pe horiţi (Deuteronom 2:12,22).
Câteva mii de ani nu s-a ştiut nimic despre acest popor. Istoria nu vorbea nimic despre ei. Mulţi au râs de Biblie şi spuneau că vorbeşte de popoare care n-au existat, de hetiţi, de horiţi.
În secolul nostru, arheologia a confirmat şi acest adevăr al Bibliei. Între anii 1925-1931, Şcoala Americană de Cercetări Orientale din Bagdad, împreună cu Universitatea Harvard au făcut săpături într-un deal la Yoghlan Tepe, vreo 150 mile nord de Bagdad. Aici au dat peste cetatea Nuzi, care a fost locuită de vechii horiţi sau huriani. Înainte de horiţi, cetatea se numea Gasur şi a fost locuită de subariani. Aici au fost descoperite mii de texte scrise pe tăbliţe cu scriere cuneiformă. Tăbliţele de la Nuzi ne arată că horiţii nu erau semiţi. Ei apar la orizontul istoriei cam pe la anul 2400 î.d.Cr. Din regiunea de sud a Caucazului, ei au migrat în părţile de nord-est a Mesopotamiei. Alte tăbliţe cu texte horite au fost dezgropate la Arrapka, modernul Kirkuk, la vreo nouă mile la est. Toate aceste tăbliţe nu numai că arată existenţa poporului hurian, dar aruncă o lumină deosebită asupra vieţii patriarhale descrisă în Geneza. Ele vorbesc despre posibilitatea de a face pe un sclav moştenitorul averii, cum zicea Avram despre Eliezer; arată că în contractul de căsătorie pe lângă mireasă se dădea şi o sclavă, cum a dat Laban (Geneza 29:24,29); precizează posibilitatea vinderii dreptului de întâi născut, cum făcuse Esau; explică că necunoscuţii „terafimi” erau un fel de zeităţi mici ale familiei, de mărimea bibelourilor de azi; stabilesc că soţia avea dreptul de soră şi că în anumite împrejurări era numită aşa, cum spusese Avram despre Sara. Documentele de la Nuzi sunt de o deosebită valoare pentru confirmarea adevărului biblic.
7. Scrisorile de la Mari şi amoriţii
Un alt popor necunoscut de care vorbea Biblia au fost amoriţii. Săpăturile făcute de Andre Parrot sub auspiciile Muzeului Luvru începute în 1933, întrerupte din cauza războiului şi continuate între 1951-1956, la cetatea Mari, modernul Tell-el-Hariri, pe Eufrat, au scos la lumină temple, statui, palatul regal cu 300 de camere precum şi biblioteca regală compusă din vreo douăzeci mii de tăbliţe. Ele sunt scrisori ale împăraţilor, corespondenţa diplomatică şi cronici. Documentele sunt scrise în vechiul dialect babilonean.
Palatul regal de la Mari, contemporan cu prima dinastie a Babilonului, a fost de o mărime împunătoare. Sala tronului cu specimene de pictură rară, apartamentele împăratului, birourile administrative, şcoala scribilor, toate sunt o minunăţie. E considerat cel mai bine păstrat dintre toate palatele din Orientul mijlociu. Palatul a fost clădit de amoriţi.
Descoperirea arheologică de la Mari, are o deosebită valoare pentru cercetătorul Bibliei. Denumirea „Habiru” (evreul) pe care o avem în Biblie în legătură cu Avram (Geneza 14:13), se întâlneşte frecvent în scrisorile de la Mari. Numele lui Nahor (Geneza 24:10) e menţionat mai de multe ori în aceste scrisori. El era bine cunoscut împăratului. Documentele precizează că împăratul Samşi-Adad I al Asiriei, 1748-1716 î.d.Cr. era contemporan cu împăratul Hamurabi al Marelui Babilon, al cărui cod de legi s-a descoperit la Susa în 1901. Datorită acestor scrisori s-a stabilit că Hamurabi e Amrafel din Geneza 14:1, rezolvându-se astfel o veche enigmă. Descoperirea de la Mari dă multă lumină asupra vieţii din perioada patriarhală şi asupra istoriei amoriţilor. Astfel acest popor mare de care vorbeşte Biblia, este confirmat de arheologie.
8. Textele feniciene de la Ugarit
O altă descoperire importantă s-a făcut la Ugarit, modernul Raş Samra, din Fenicia de altă dată. Cetatea a fost necunoscută până în 1928, când un ţăran arându-şi holda, a scos cu plugul la suprafaţă anumite antichităţi, la Minet el-Beida. Anul următor, la 2 apr.1929, aici au început excavaţiile sub conducerea lui Claude F.Schäffer. După o lună s-au mutat la Ras, Samra şi la 20 Mai au fost dezgropate primele tăbliţe. Săpăturile au continuat între 1929 şi 1937. Între două mari temple, unul dedicat lui Baal şi altul lui Dagon, s-a descoperit o bibliotecă cu sute de tăbliţe cu texte religioase feniciene. Ele arată o mare asemănare între stilul şi vocabularul fenician şi cel evreesc.
Textele de la Ugarit arată imoralitatea în cultul şi viaţa canaaniţilor. Criticii Bibliei spuneau că nu e adevărată afirmaţia, că din cauza păcătoşeniei mari, popoarele canaanite au fost date spre nimicire. Nelegiuirea amoriţilor care nu şi-a atins vârful pe vremea lui Avraam, arheologia arată că a ajuns la culme spre, sfârşitul perioadei patriarhale. Documentele acestea mărturisesc că Biblia este adevărată, deci Dumnezeu este drept în judecăţile Sale.
Multă vreme criticii Bibliei au spus că această parte a Bibliei e prea subiectivă. Fiind scrisă de Moise, cartea Exodul caută să defăimeze pe egipteni, dar că robia nu a fost aşa aspră. Spre a face mai izbitoare dezrobirea lor, Moise a căutat să dea fondului o culoare mai întunecată decât era în realitate.
Faţă de aşa afirmaţii nu aveai cu ce te apăra. Nici o altă scriere nu vorbea nimic despre Israel în Egipt, iar toate semnele văzute pe unele monumente de acolo, erau nepricepute de egipteni şi cu atât mai puţin le pricepeau europenii.
Trebuie să ştiţi că Egiptul a fost un mare tezaur de documente arheologice. Aici sunt ruinele marelui templu de la Karnak, templele şi palatele de la Medina, Luxor, Teba, Memfis, On, cetatea soarelui, Nof, Dendrah, Abu-Simbel. În Egipt au fost marile grânare de la Pitom şi Ramses, marile piramide cu camerile lor tainice, obeliscurile şi sfincşii, mormintele cu inscripţii şi labirintul; aici se găseau tăbliţe scrise şi papirusuri. Dar toate erau mute. Nimeni nu putea descifra cele scrise. Vechii preoţi şi scribii egipteni au murit şi au dus cu ei în groapă taina acestui scris. Scrierea hieroglifă era scrierea ideografică sacră şi oarecum oficială a vechilor egipteni. Ea este compusă din figuri desenate. Propriu zis nu se scria, ci se desena. Prin mileniul al treilea a apărut scrierea hieraică. Ea folosea semne care semănau pentru câtva cu figura. Era un fel de simplificare a hieroglifelor. Ea a fost folosită mai ales în documentele comerciale. Scrierea demotică a apărut prin secolul al VIII-lea î.d.Cr. Ea este mult mai simplificată şi se scria cursiv, dar aproape că nu mai seamănă cu hieroglifa. Toate aceste trei feluri au încetat prin secolul al V-lea d.Cr.
În 1798, Napoleon Bonaparte, în dorinţa de noi cuceriri, a pornit spre Egipt. Deşi acea campanie s-a încheiat cu un eşec militar, pentru arheologie ea a adus o biruinţă deosebită.
În 1799, inginerul Bonssard în timp ce făcea nişte săpături la gurile Nilului, aproape de Rosetta, a dat peste o piatră curioasă. Ziarul „Courier de l’Egypte” din 15 sept.1799, anunţa această descoperire: „În cursul lucrărilor de fortificare pe care cetăţeanul d’Hautpoul, comandant de batalion de pionier, le-a intreprins pe actualul Fort Julien… s-a găsit sub dărâmături o piatră de granit negru, foarte dur, cu o granulaţie extrem de fină… Una din feţe este lustruită şi poartă trei inscripţii, separate net unele de altele prin câte un rând gol”.
„Prima, cea de sus, este scrisă în hieroglifă. Ea cuprinde 14 rânduri, dar o parte din inscripţie lipseşte, un colţ al pietrei fiind rupt. A doua, cea de la mijloc, se crede că este scrisă în siriană, aceasta numără 32 de rânduri. A treia, ultima, este grecească. Ea constă din 54 de rânduri, săpate foarte clar, care s-au păstrat, ca şi celelalte de deasupra, extrem de bine.
„Generalul Menon a pus să se traducă în parte inscripţia grecească… ea oferă cheia descifrării hieroglifelor”.
Descifrarea lor însă nu s-a făcut până în 1822, când Francois Champolion a reuşit să găsească taina acestui scris. Piatra din Rozetă cu inscripţiile respective a fost ridicată de preoţii egipteni adunaţi la Memfis în anul 195 î.d.Cr. , în care îl lăudau pe Ptolemeu Filopater, care pusese în funcţie canalele Egiptului. Făceau aceasta căci le iertase anumite dări cultice.
De la data descifrării hieroglifelor, Egiptul a început să-şi aducă tributul său Bibliei. Documentele sale au căpătat grai şi au început să mărturisească că Biblia este adevărată.
Secolul al XIX-lea a fost un secol de mari descoperiri în ale arheologiei. Cetăţi, care până atunci au zăcut veacuri de-a rândul sub nisipul vremii, au fost scoase la lumină. Şi cioburile pământului s-au ridicat să astupe gura criticilor răuvoitori.
Au fost găsite scrieri pe granit, scrieri pe alabastru, pe lemn, pe argilă, pe papirus. S-au descoperit inscripţii pe pereţii templelor, pe ale palatelor dezgropate, pe monumente, pe statui, pe lespezi, pe suluri, pe cilindrii şi chiar pe cărămizile din ziduri. În mod direct sau indirect, ele atestă adevărul Bibliei.
În Exodul 1:8 citim: „Peste Egipt s-a ridicat un nou înpărat, care nu cunoscuse pe Iosif,” iar în v.11 „Şi au pus peste ei isprăvnicei ca să-i asuprească prin munci grele”.
Împăraţii hicşoşi au stăpânit Egiptul între secolele XVIII şi XVI. Ei au dat două dinastii: pe a XV-a şi a XVI-a. Ei au avut capitala la Avaris. Egiptul de sus, înspre izvoarele Nilului, era condus de prinţi egipteni, care au fost tributari hicşoşilor. Ei aveau capitala la Teba. Unul dintre aceştia, Kamose s-a răsculat împotriva lui Apopi al III-lea şi a cucerit Egiptul, lăsându-i doar capitala Avaris. Urmaşul lui Kamose, Ahmose I, întemeietorul dinastiei a XVIII i-a izgonit pe hicşoşi din Egipt. Această dinastie era hamită şi ura pe semiţi. Ea avea ca moto: „Egiptul pentru egipteni”. Duşmănia împotriva hicşoşilor s-a răsfrânt asupra evreilor care au primit favoruri de la hicşoşi şi asupra tuturor străinilor.
Că în Egipt s-a ajuns la grea suferinţă sub noua dinastie, se constată dintr-o descriere a lui Eber. El spune: „Sub un sicomor stufos, un vânzător de ale mâncării, de băuturi spirtoase şi de afide pentru răcorirea apei, şi-a aşezat masa sa şi alăturea cu ea o ceată de barcagii şi vizitii, răcneau şi se ciorovăiau pentru ceva. Marinarii stăteau lungiţi pe bordul vapoarelor şi pe maluri la umbra palmierilor. Alţii, sub razele dogoritoare ale soarelui, de care se apărau acoperindu-şi faţa cu o parte de pânzătură, care le slujea drept haină. Pe alăturea treceau arestaţii şi sclavii, arşi de soare, negrii, încovoiaţi sub sarcinile grele pe care trebuiau să le ducă la destinaţie: în temple pentru jertfe sau la negustorii de diferite mărfuri. Pietrarii cărau bucăţi de piatră aduse din pietrăriile Kenu sau Suan, dirijându-le pe taluzi de lemn spre locul unde urma să se construiască un nou templu sau un nou palat. Lucrătorii udau cu apă tălpigile, ca să nu se aprindă prin frecare sub greul pietroaielor. Toţi aceşti lucrători erau mânaţi cu cravaşa de către isprăvnicei şi cântau cântecele lor de muncă grea. Dar glasul lor suna a apăsare şi răguşit. Abia în timpul repausului, când se strânseseră cu toţii, se mai însufleţiră puţin.
Roiuri dese de muşte câineşti, urmăreau aceste grupe suferinde de muncitori, car,e cu o răbdare apatică şi apăsătoare, suportau atât înţepăturile muştelor cât şi loviturile supraveghetorilor”.
În Biblie se spune că evreii au fost supuşi la munci grele de facerea cărămizilor şi că aveau o anumită normă pe care trebuiau să o îndeplinească. Arheologia confirmă aceasta. Pe un alt document denumit „Papirus Anastasius” se spune aşa:
„Doisprezece pietrari, afară de oamenii care se ocupau cu facerea cărămizilor în oraşele lor, au fost aduşi aici să lucreze la zidirea caselor. Să facă fiecare din ei, numărul hotărât de cărămizi, în fiecare zi. Ei nu trebuiau să slăbească munca la casa nouă. Pentru aceasta, eu mă supun poruncii date mie de stăpânul meu”.
Se pare că documentul aparţine unui ispravnic pus să supravegheze. Peste Israel supraveghiau nu numai ispravnicii egipteni, ci şi logofeţi evrei. Ca să-i stăpânească mai bine, Faraon corupe pe unii dintre evrei şi îi numeşte logofeţi peste fraţii lor. Ce dureros e să vezi cum pentru bani, oamenii devin unelte împotriva fraţilor lor! După ce nu li s-a mai dat paie pentru cărămizi şi astfel nu s-a putut face norma stabilită, logofeţii aceştia au ajuns să fie bătuţi şi ei. Aşa citim în Exod 5:14-18: „Au bătut chiar pe logofeţii copiilor lui Israel, puşi peste ei de isprăvniceii lui Faraon. „Pentru ce”, li se zicea, „n-aţi isprăvit ieri şi azi, ca mai înainte, numărul de cărămizi care vă fusese hotărât?”
Munca de facerea cărămizilor era grea şi neîndeplinirea normei atrăgea bătaia celui în cauză şi uneori şi a logofătului evreu, ca acesta să fie mai fără milă şi să-i forţeze pe cei daţi în grija sa la muncă. Pe un monument de la Adel Curah se vede o scenă cu cărămidari la locul de muncă. Unii rup pământul, alţii aduc apă, alţii frământă, alţii pun în forme, iar alţii răstoarnă formele. Tabloul arată şi doi isprăvnicei. Unul cu o cravaşă în mână, aplică lovituri pe spinarea goală a unui cărămidar. În Egipt fiind cald, muncitorii nu purtau cămăşi. Celălalt isprăvnicel sau logofătul şade pe un pietroi, cu toiagul lui ameninţător, împotriva oricui nu-şi face norma.
În Exod 1:13.14 ni se spune: „Atunci egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie. Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi şi prin tot felul de lucrări de pe câmp; şi în toate muncile acestea pe care-i sileau să le facă, erau fără nici un pic de milă”. Biblia vorbeşte despre aceste munci forţate, iar documentele arheologiei confirmă că ele existau şi arată că se purtau fără milă.
Un tablou din Benhatan arată o altă scenă de pedepsire. Un muncitor, care nu lucrase cum trebuia şi cât trebuia, e întins cu faţa la pământ, alţi doi îl ţin de mâni şi unul de picioare, iar isprăvnicelul îi brăzdează spatele cu lovituri.
Se pare că cel care a asuprit mai crunt pe Israel a fost faraonul Ramses al II-lea. E bine de ştiut că la egipteni, ca şi mai târziu la babiloneni, cărămizile purtau pecetea împăratului. În Muzeul Britanic se găsesc patru cărămizi cu pecetea lui Tutmes al III-lea şi câteva cu a lui Ramses al II-lea.
De fapt, cele mai multe clădiri au fost făcute sub Ramses al II-lea. De la el se găsesc cele mai multe cărămizi. El clădise cetăţile Pitom şi Ramses. Aceste cetăţi au fost căutate de arheologi şi au fost dezgropate. Ceva curios, s-a constatat că un mare număr de cărămizi nu mai aveau paie, mai ales la cetatea Pitom. Deci, cărămizi fără paie, aşa cum spune Biblia. Câteva din acestea se găsesc la Muzeul Britanic înregistrate sub nr.60-20. Ele poartă sigiliul lui Ramses. El a fost un împărat care şi-a depus străduinţele pentru construcţii. El a zidit palate, temple, magazii; a construit canale şi a ridicat obeliscuri. Din 32 obeliscuri câte au fost găsite în Egipt, 21 au fost făcute de Ramses II. Din 8 temple clădite în Teba, 7 au fost construite în întregime sau parţial de Ramses. El a domnit între anii 1290-1224 î.d.Cr. Cetăţile Pitom şi Ramses au fost cetăţi magazii sau hambare.
Săpăturile efectuate la Tel-el-Mascuta în anul 1883 sub supravegherea arheologului Eduard Nevin au descoperit cetatea Pitom din Goşen. Dezgroparea ei confirmă că a fost clădită de Ramses al II-lea, că avea magazii mari cu ziduri groase de doi metri şi jumătate până la trei metri, că o parte din cărămizi erau cu paie, iar altă parte fără paie. Deci relatarea biblică este adevărată.
Sub domnia hicşoşilor, evrei au dus-o bine, s-au îmbogăţit şi s-au înmulţit nespus de mult. După alungarea lor, noul Faraon dă ordine moaşelor să omoare copii de parte bărbătească ai evreilor. Cum aceasta nu a dat rezultatele dorite, Faraon porunceşte evreilor săşi arunce în râu toţi copiii ce se vor naşte, lăsând în viaţă doar fetele. Parcă nu ajungea jalea adusă asupra lui Israel prin muncile grele, ci a trebuit ca şi femeile să-şi aibă partea lor de jale.
Pe un document se află înscris un imn de biruinţă închinat faraonului Menefta, în care se spune că „nu a lăsat nici o sămânţă în Israel”. Menţiunea e în rândul al doilea de jos. Aceasta e cea mai veche menţiune în documentele străine despre Israel.
În familia lui Amram şi Iochebed s-a născut un fiu. Era drăguţ la înfăţişare şi n-au vrut să-l omoare. Mama se dovedeşte eroină. E mai de grabă gata să calce porunca împăratului decât să-şi arunce odrasla în râu. Ea l-a păstrat ascuns trei luni. Scriitorul către Evrei ne destăinuieşte că a făcut aceasta prin credinţă. După trei luni, fiindcă nu-l mai putea ţine ascuns, a făcut un sicriaş de papură, l-a uns cu lut şi smoală, a pus copilaşul în el şi l-a aşezat între trestiile râului, în locul unde avea obiceiul să se scalde fiica lui Faraon. Când aceasta vine la râu, aude plânsul copilaşului, porunceşte uneia din servitoare să-l aducă şi îl ia să-l crească ca fiu al ei. Nu se vede aici mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu? Oamenii nu pricep multe, dar El îşi îndeplineşte planurile Lui.
După Maneto, Moise s-a născut la Heliopolis, aproximativ prin 1520 î.d.Cr. Întrebarea care se ridică în mintea noastră este: Cine a fost această fiică a lui Faraon? Moise, căci el scrie Exodul, nu ne dă amănunte. Întrebăm arheologia dacă are vreun document care să ne lămurească, şi ea ne spune că are.
În dinastia a XIX a fost un faraon Tutmes I. Omul acesta a avut ca întâi născut, de la prima soţie, o fiică. De la a doua soţie a avut doi băieţi. Legile Egiptului cereau că dacă primul născut e fiică, să se căsătorească cu fratele vitreg, astfel ei să fie împărat şi ea împărăteasă. Aşa s-a făcut şi în cazul acesta. Hatshepsut s-a căsătorit cu Tutmes II, care după moartea tatălui a luat domnia, dar n-a trăit multă vreme şi a murit. Fiica lui Faraon a fost o femeie energică. Din trăsăturile ei, care se păstrează redate pe bustul ei ce se găseşte într-un muzeu, se constată că avea trăsături asemănătoare cu ale grecilor. Ea a fost o femeie foarte înţeleaptă şi a condus treburile Egiptului timp de 20 de ani.
Ea a ridicat două obeliscuri. Prin inscripţiile de pe ele, ea proslăveşte lucrările tatălui ei, Tutmes I. Ele au fost ridicate la Teba. Unul din obeliscuri a fost făcut bucăţi, celălalt există. E înalt de vreo 30 metri şi este tăiat din stâncă, o singură bucată. Se susţine că este cel mai frumos obelisc de pe faţa pământului. E înscris cu hieroglife şi cu scene. Meşterii au început să-l lucreze în al 15-lea an al domniei ei şi a fost isprăvit în anui al 17-lea. Pe acest obelisc sunt înscrise şi o parte din faptele ei. Ea se intitulează „Femeia împărat”, „Împărăteasa Egiptului de sus şi de jos,” precum şi „Fiica lui Faraon”. Deci, denumirea pe care o găsim în Biblie „Fiica lui Faraon”, o găsim şi pe obeliscul din Teba.
Pentru ca să aibă mai multă autoritate, ea purta haine bărbăteşti şi chiar o barbă din perucă. O mare parte din cercetători susţin că ea l-a crescut pe Moise, că fiind prea bine cunoscută, nu a fost necesar să-i dea numele.
Biblia spune că „Moise a învăţat toată înţelepciunea Egiptului” (Faptele apostolilor 7:22). Arheologia vine şi confirmă că Egiptul avea universităţi de seamă. Una din ele a fost Universitatea din On. On sau Heliopolis cum se mai numea, era cetatea soarelui sau a zeului Ra, situată la nord-est, cam vreo 16 km de la Cairo. Aici a fost şi Iosif ca sclav la Potifar. Unii sunt de părere că în anumite ramuri ale ştiinţei, nici studenţii de azi nu învaţă ce au învăţat studenţii de atunci ai Egiptului. Lopuhin, un scriitor religios rus, spune că universitatea aceasta a fost „Oxfordul Egiptului”.
După o descriere a geografului Strabo (63 î.d.Cr. – 21 d.Cr.), ştim că la On era un mare centru al zeului Ra, zeul soare, că spre poarta mare era o alee de sfincşi, deasupra porţii fluturau steaguri roşii şi albastre; că atât înaintea porţii, cât şi îndărătul ei, pe două rânduri erau chipuri de piatră a razelor soarelui. Se mai aflau obeliscuri şi un izvor sfânt. El a fost la Heliopolis în anul 24 î.d.Cr.
Stiinţele care se studiau erau multe şi felurite. De exemplu: istoria, geografia, medicina, chimia, geometria, matematicile, astronomia, dreptul, etc. În medicină.erau destul de avansaţi, ştiau chiar să înlocuiască anumite mădulare cu proteze. Apoi preparatele lor de îmbălsămare au rămas neîntrecute. Nici ştiinţa noastră de astăzi nu poate face ce au făcut ei. La fel se studia literatura şi compoziţia. La Teba era o bibliotecă cu 20.000 volume. Pe o inscripţie se aflau cuvintele: „Pentru vindecarea sufletului”. Astfel că nu e de mirare că Moise s-a priceput să compună cele cinci cărţi cu proză şi poezie. Iar tăbliţele de la Tel-el-Amarna arată că prinţii din vremea lui Moise cunoşteau scrierea hieroglifă, cuneiforma acadiană şi cuneiforma ugaritică, care e aproape identică cu ebraica.
Descrierea ieşirii din Egipt făcută de Moise în „Exodul”, a fost atacată vehement de mulţi critici. Aceasta fiindcă cronicile egiptene nu vorbesc nimic despre exodul lui Israel. După cum am mai pomenit însă, Egiptul nu are o istorie a lui. Singura lucrare istorică de care avem cunoştinţă a fost „Egiptica” scrisă pe la anul 240 î.d.Cr. de preotul Maneto, dar care este pierdută. Anumite citate din ea au fost păstrate în lucrările altor scriitori, precum şi o listă a treizeci dinastii de împăraţi. Deşi anumite nume şi cifre au fost copiate greşit, ea a fost documentul de bază care a slujit la refacerea istoriei Egiptului. Celelalte amănunte pentru recostituirea istoriei au fost culese din „Geografia Universală” a lui Strabo, din „Istoria Naturală” a lui Pliniu cel Bătrân, din tratatul de geografie a lui Ptolomeu şi din inscripţiile dezgropate de arheologie. Toate aceste inscripţii laudă isprăvile faraonilor şi nu redau înfrângerile lor. Exodul a fost o înfrângere pentru egipteni, un popor s-a eliberat din robia lor, aşa că era natural să nu fie înscris pe monumentele lor.
E Biblia adevărată? Din moment ce nu avem o istorie a Egiptului care să confirme exodul, cum putem verifica cele spuse de Moise? Şi în privinţa aceasta ne adresăm arheologiei să ne lămurească. Din tezaurul vechii civilizaţii a Egiptului, ea deţine anumite documente ce ne pot da o lumină oarecare.
Fapt cunoscut şi precis este că Israel a fost în Egipt. Tot atât de cunoscut şi precis e şi faptul că Israel a ieşit din Egipt. Doar felul cum a ieşit este pus în discuţie. Enciclopedia Britanică spune în privinţa aceasta: „Rezultatul general al cercetărilor ştiinţifice privitoare la faptele materiale ale exodului este dublu. În primul rând se stabileşte evenimentul; totul confirmă raportul biblic, că într-adevăr a fost o scăpare a lui Israel din Egipt. În al doilea rând, rezultatul ne duce la concluzia că acest eveniment a fost mai puţin important în vechiul Orient apropiat, locul unde s-a petrecut, decât pare că implică relatarea biblică”.
Eu nu caut să apreciez importanţa ieşirii, ci să analizez dacă relatarea ieşirii, dată de Moise, este adevărată sau nu. În Exod 7-12, ni se spune că Faraon nu a vrut să dea voie lui Israel să plece şi prin 10 plăgi, Dumnezeu a forţat pe Faraon să îngăduie plecarea lor. Criticii de obicei fiind necredincioşi, resping minunea, iar cele zece plăgi fiind minuni, nu sunt gata să le accepte. Totuşi să stăm puţin şi să analizăm spre a vedea dacă s-au putut petrece aşa minuni.
Prima plagă a fost prefacerea apei în sânge (Exod 7:19-25). Pentru oamenii de ştiinţă de azi, aceasta nu este ceva inexplicabil. Ei au analizat chiar şi zăpada roşie şi i-au găsit explicaţia. Nilul a mai fost roşu şi altă dată. Partea de sus a râului e numită Nilul Alb, apoi la Kartum, primeşte apele Nilului Albastru, iar de la sud-est primeşte apele râului Atbara. De la Nilul Albastru, curge printre nişte pământuri fine roşii la Sennaar şi cu cât apele sunt mai umflate, cu atât rup mai mult pământ şi sunt mai roşii. Relatarea lui Moise nu e absurdă. Ehrenberg, după minuţioase cercetări microscopice, susţine că a fost nu numai o schimbare a culorii, ci şi a compoziţiei chimice, determinată de plante criptogamice şi infuzorii, ceea ce a cauzat moartea peştilor. Fenomenul a fost natural. Minunea constă în aceea că a fost săvârşit la cuvântul lui Dumnezeu prin Moise. Prin această plagă, Dumnezeu loveşte în zeitatea lor principală, în Osiris, căci egiptenii considerau Nilul ca o personificare a lui Osiris.
A doua plagă au fost broaştele (Exod 8:1-15). Că asupra Egiptului au mai fost năvăliri de broaşte, se constată din faptul că aveau pe zeiţa Hekt căreia se rugau să fie feriţi de ele. Zeiţa era reprezentată cu cap de broască. Dar în cazul acesta, ea s-a dovedit neputincioasă. Pieirea deodată a broaştelor, ca şi apariţia lor, se face la termenul hotărât de Moise. Aici e minunea. Moartea şi putrefacţia lor rapidă, oamenii de ştiinţă susţin că s-ar fi datorat unei infecţii cauzate de bacilus antracis.
A treia plagă au fost păduchii. Ei erau consideraţi necuraţi. Ei au întinat şi pe preoţi şi chiar boul Apis, socotit sfânt de egipteni.
A patra plagă a fost musca câinească. Egiptul a mai fost atacat de roiuri mari de muşte. De aceea şiau făcut zeii-muşte care să-i apere. Dar zeii-muşte nu pot opri această plagă, nici nu pot să o înlăture.
Plaga a cincea, ciuma vitelor, a şasea vărsatul negru, a şaptea piatra şi focul şi a opta lăcustele au nenorocit economia Egiptului. Zeii care trebuiau să asigure belşugul, s-au arătat nevrednici, n-au putut împiedeca urgiile lui Iehova. Persoane de specialitate afirmă că ciuma vitelor ar fi fost provocată de bacilus antracis cu care au fost infectate păşunile prin moartea broaştelor, căci textul din Exod 9:3, face precizarea că plaga va atinge vitele de pe câmp. Belşugul mare de ploi care a determinat revărsarea Nilului, a creat în Etiopia şi Sudan condiţii pentru dezvoltarea roiurilor dense de lăcuste, care au apărut prin luna martie. În Egipt, lăcustele nu constitue un miracol. Faptul că au fost anunţate şi că în noaptea aceea a suflat vântul de răsărit, care a adus lăcustele, aşa cum spusese Moise, aceasta constitue minunea. Zeul Hapi n-a adus belşugul, ci ruina.
Plaga a şasea a fost vărsatul negru. El a atins pe oameni. Se susţine că ar fi fost provocat de microbi purtaţi de musca câinească de la plaga a patra. Pielea corpului se umplea de băşici usturătoare. Pliniu cel Bătrân vorbeşte despre boli de piele specifice Egiptului.
Plaga a noua a fost întunericul de trei zile. Ea a fost împotriva lui Ra, zeul soarelui. Trei zile a fost întuneric gros. Nu e vorba de o eclipsă de soare aşa de lungă, ceea ce pare imposibil de crezut pentru mulţi. Fenomenul a fost determinat de kamsin, o furtună de praf. În urma marilor inundaţii, care au adus un praf fin de pământ roşu, prin luna martie se ivesc furtuni ce ridică în văzduh acest praf. Atunci aerul devine gros şi întunecă soarele, totul se face beznă. Durata fenomenului relatată în Exodul e cea mai lungă cunoscută. Descrierea acestei plăgi nu este absurdă. Astfel de întunecimi s-au mai întâmplat în Egipt. Documentele arată groaza ce cuprinde îndeosebi pe călătorii prin deşert când kamsinul sau simunul începe să ridice praful şi nisipul pustiei. Atunci toţi stau în locurile lor, exact cum spune Biblia. Numai cine nu cunoaşte aceste anomalii ale climei Egiptului, râde de descrierea lui Moise, dar prin aceasta îşi dovedeşte ignoranţa sa. Adevărul rămâne în picioare.
Plaga a zecea a fost moartea întâilor născuţi. Ea a adus jalea asupra egiptenilor şi bucuria eliberării pentru copiii lui Israel. Chiar primul născut a lui Faraon a fost lovit de îngerul morţii. Un document arheologic spune că Menefta, şi-a pierdut fiul în vârstă de 18 ani. Lucrul acesta este notat pe un mormânt la Tanis, pe care cercetătorul Brugsch îl pune în legătură cu lovirea întâilor născuţi ai Egiptului, iar adevăratul mormânt al său se află neterminat la Teba.
Câteva tăbliţe găsite la Ghebal, reprezintă grupul regal, iar inscripţia dedesubt spune: „Moştenitorul tronului întregii ţări, scribul împărătesc, şeful soldaţilor, marele fiu… preaiubitul fiu al lui Menefta a murit”. Mulţi cercetători biblici susţin că Menefta a fost faraonul de pe vremea ieşirii lui Israel din Egipt.
Toate cele zece plăgi au fost folosite de Dumnezeu spre umilirea Egiptului şi eliberarea lui Israel din robie. Prin faptul că fiecare plagă a fost anunţată mai dinainte, a convins pe Faraon că Dumnezeu este Stăpânul fenomenelor naturii şi l-a obligat să dea voie lui Israel să plece. Vestea despre aceste plăgi s-a răspândit şi la alte popoare. Filistenii zic mai târziu: „Vai de noi! Cine ne va izbăvi din mâna acestor Dumnezei puternici? Dumnezeii aceştia au lovit pe egipteni cu tot felul de urgii în pustie” (1 Samuel 4:8).
E Biblia adevărată? Documentele arheologice arată că e adevărată.
După ieşirea din Egipt şi trecerea Mării Roşii, copiii lui Israel s-au îndreptat spre Canaan, „ţara în care curge lapte şi miere”. Denumirea aceasta pomenită des în Biblie, se găseşte şi la vechi scriitori egipteni. Ea este folosită în povestea lui Sinuhe, călătorul, datată pe la 1900 î.d.Cr. şi în descrierea campaniilor lui Faraon Pepi I, pe la 2350 î.d.Cr. Documentele arheologice care vorbesc despre această perioadă sunt multie. Din ele vom alege câteva care înlătură unele critici mai importante aduse Bibliei.
Încă înainte de a intra în Canaan, Biblia spune că Israel a ajuns să aibă un cod de legi scrise. Mulţi critici care au studiat aceste legi, au susţinut că nu se poate ca aceste legi să fi fost pe vremea lui Moise, ci doar mult mai târziu, însă scriitorul le-a pus pe seama lui Moise, ca poporul să le preţuiască mai mult. Ei îşi fundamentau această susţinere pe faptul că Israel a fost un popor înapoiat, o adunătură de sclavi, incapabili de formularea unor aşa legi; iar pe de altă parte, atât fondul cât şi forma unor aşa legi aparţin chiar la alte popoare perioadei împăraţilor lui Israel.
Da, e adevărat că Israel a fost un popor de sclavi, aceasta însă din cauza că duşmanii i-au înjosit la această treaptă. În scurgerea istoriei s-au văzut prinţi care au fost puşi să tragă la galere şi generali care au fost ciobani la oi. Nu întotdeauna slujba pe care o face cineva poate servi drept criteriu de stabilire a culturii lui. Apoi, ei n-au ţinut seama că Moise a învăţat „toată înţelepciunea Egiptului”. Ba mai mult, el afirmă că le-a primit de la Dumnezeu. Oare a fost imposibil ca El să dea aşa legi pe vremea aceea?
Săpăturile arheologice făcute între anii 1929-1937 la Ras Shamra pe coasta Siriei în dreptul Ciprului au scos la lumină un cod de legi civile şi religioase ale fenicienilor, scrise în ugarită cu vreo sută de ani înainte de cucerirea Canaanului”. Un alt cod de legi cu vreo patru sute de ani mai vechi, a fost găsit în săpăturile de la Suza în 1901 de către Jacques de Morgan. Era faimosul cod de legi al lui Hamurabi. Astfel, obiecţia criticilor a fost spulberată.
Biblia spune că Israel a avut un chivot pe care l-au făcut în pustie şi când porneau la luptă duceau şi chivotul cu ei. Diodorus ne spune că aşa făceau şi fenicienii.
În Numeri 20:17; 21:22 şi Deuteronom 2:27 se vorbeşte despre „drumul împărătesc”, pe care voiau să-l folosească în trecere prin ţara amoriţilor. Astăzi se ştie că a existat un aşa drum. Era o şosea ce făcea legătură între Egipt, Etiopia şi alte ţări din Africa, cu împărăţia hitiţilor, a asirienilor şi a babilonieilor. Şoseaua trecea pe la răsăritul Mării Moarte, prin Iordania spre Damasc. Anumite săpături făcute au scos la suprafaţă mai multe fortăreţe din Epoca Bronzului, care erau înşiruite pe această şosea. Aceasta arată că drumul exista prin anul 2000 î.d.Cr. deci, cu mult înainte de Moise.
În Numeri 13:28-29 ni se spune de către cele 12 iscoade, că ţara Canaan era locuită de mai multe popoare. Documentele din Palestina de pe acea vreme, poartă în înscripţiile lor nume de persoane, care ne dau o idee generală, de originea etnică felurită a acestor persoane. Şi azi, în multe cazuri, numele îţi sugerează naţionalitatea persoanei respective. Astfel Popescu ştii că e roman, Castalini e italian, Schmidt e german, Iuhasz e maghiar, Rubinstein e evreu. Tot aşa numele din inscripţii confirmă, că Palestina era locuită de mai multe popoare.
În Iosua 6 ne este descrisă cucerirea Ierihonului. Săpăturile arheologice făcute aici au constatat că era una din cele mai vechi cetăţi. Un turn de piatră, cu scări interioare şi cu case de jur-âmprejur, verificate cu ajutorul carbonului 14, arată o vechime de 7000 de ani î.d.Cr. Săpăturile prof. John Garstang între 1930-1936 au arătat că Ierihonul a fost dărâmat şi reconstruit în mai multe rânduri. El le-a dat denumiri alfabetice. Astfel până la anul 3000, el a numit-o cetatea A., care a fost dărâmată. Cetatea B. a fost clădită la 2500 şi a fost distrusă în anul 1700. Cetatea C. a fost mai mare decât cele anterioare, a avut palate frumoase şi a fost împrejmuită cu un zid de piatră. Ea a fost distrusă prin anul 1500. Cetatea D. a fost reconstruită prin anul 1500. Palatele au fost reclădite. Cetatea era apărată de ziduri duble făcute din cărămidă. Zidul interior era la o distanţă de 5 m de celălalt, avea o grosime de 4 m şi o înăţime de 10 m. Suprafaţa era mai mică, doar vreo şase acri, aproximativ 25.000 mp. Din această cauză, au ajuns să folosească şi spaţiul dintre ziduri, clădind şi acolo case. Aşa se explică coborârea celor două iscoade peste zid din casa lui Rahav (Iosua 2:15). Zidurile cetăţii D. poartă armele unei distrugeri violente. Zidul exterior s-a prăbuşit spre interior acoperind casele dintre ziduri. Cenuşa, cărămizi arse înroşite, precum şi lemne arse, arată că cetatea a fost dărâmată şi arsă cu foc, aşa cum spune în Iosua 6:24. Cetatea a fost reclădită pe la 860 î.d.Cr.
Wolf Schneider în cartea sa „Omniprezentul Babilon”, ce se află tradusă şi în limba romană, spune că „de la săpăturile efectuate acolo în 1956, Ierihonul este considerat cea mai veche aşezare de tip orăşenesc din lume”. În ce priveşte posibilitatea ca acele ziduri să fie dărâmate fără mână omenească, autorul susţine că Iosua a avut cutremurul ca aliat. El zice: „Cum de s-au surpat zidurile Ierihonului ne-o spune Werner Keller în cartea sa „Und die Bibel hat doch recht” („Biblia are totuşi dreptate”): „Din cauza unui cutremur de pământ, fenomen frecvent în împrejurimile Mării Moarte… Ceea ce au găsit arheologii referitor la catastrofa naturală care i-a venit în ajutor lui Iosua, ca şi la faptele acestuia din urmă, sunt pietre crăpate, dărâmături de ziduri înnegrite, lemn carbonizat şi moloz”.
Săpături făcute la Betel, Debir, Lachiş şi Haţor, arată că şi aceste cetăţi au fost arse pe aceeaşi vreme. Un alt amănunt interesant este secarea Iordanului, care a avut loc când poporul a trecut pentru cucerirea Ierihonului. Iosua primise porunca de trecere a Iordanului, din partea Domnului, cu prevestirea că apele de sus se vor opri şi că poporul va putea trece. Şi aşa s-a întâmplat. Textul spune: „Poporul a ieşit din corturi ca să treacă Iordanul… Când preoţii, care duceau chivotul, au ajuns la Iordan, şi când li s-au muiat picioarele în marginea apei – căci Iordanul se varsă peste malurile sale în tot timpul secerişului – apele care se pogoară de sus s-au oprit, iar cele ce se pogorau spre marea câmpiei, care este Marea Sărată, s-au scurs de tot. Poporul a trecut în faţa Ierihonului”. (Iosua 3:14-16). Toţi necredincioşii au râs de această relatare şi spuneau că este imposibil să creadă aşa ceva. Aceasta însă din pricina lipsei de cunoştinţă. În istorie se cunosc încă alte trei cazuri când Iordanul s-a oprit. În unele locuri patul albiei Iordanului se îngustează între 30 şi 45 metri. Unele cutremure de pământ cauzează alunecări de teren, care blochează cursul râului. Aceasta după confluenţa cu râul Iabboc. În noaptea precedentă lui 8 dec.1267, apele Iordanului au fost blocate timp de 16 ore. Alt caz similar s-a petrecut în 1906 şi în 1927, când apele au fost oprite 21 ore şi jumătate. Deci cele relatate de Iosua nu sunt o poveste, ci o realitate.
Săpăturile arheologice făcute în Palestina, arată că cele mai multe cetăţi au fost arse în aceeaşi perioadă, ceea ce coincide cu ocuparea ţării de către evrei. Câteva, între care Meghido şi Betşan, arată că au fost stăpânite de canaaniţi până ceva mai târziu. Dar şi aceasta nu tăgădueşte, ci confirmă adevărul Bibliei arătat în cartea Judecători cap.1:21-36, căci Israel n-a izgonit pe toţi canaaniţii la ocuparea Canaanului.
Canaaniţii aveau o civilizaţie mult mai înaintată decât a evreilor. Lucrul acesta se vede desluşit cu ocazia săpăturilor arheologice. Arhitectura canaanită a fost mult avansată. Dezgropările făcute la Meghido, Betşan şi Salmona, în partea de nord, arată o stare înfloritoare, aveau chiar palate bogat ornamentate. Casele clădite de evrei au fost rudimentare, sărace. Cele două nivele de culturi sunt foarte distincte. Lucrul este explicabil, căci Israel era un popor abia scăpat din sclavie. Totuşi lipsa de cultură nu a împiedecat pe Dumnezeu să le dea Ţara promisă. Documentele dezgropate la Ras Şamra, arată viaţa religioasă, zeii şi zeiţele, templele, ritualurile, imnurile religioase, precum şi prostituţia, stricăciunea mare de la temple. Chiar imediat după moartea lui Iosua, pe vremea judecătorilor, Israel fusese atras de cultul Baalilor (Judecători 2:11-13).
Templul lui Baal Berit, scos la suprafaţă cu ocazia săpăturilor la Sihem, confirmă istoria lui Abimelec, fiul lui Ghedeon (Judecători 9:4). Evidenţele arată că el exista pe vremea judecătorilor. Era o construcţie masivă de vreo 25 m pe 21 m, împrejmuit de un zid de vreo 5 m grosime.
Alte informaţii folositoare, ne sunt date de săpăturile de la Ghibea. Ruinele dezgropate, pot fi văzute la vreo 10 km nord de Ierusalim. Ele demonstrează că vechiul oraş fusese zidit pe sol virgin, prin secolul al XIII-lea î.d.Cr. şi a durat până în secolul următor, când a fost distrus prin foc. Aceasta confirmă cele relatate în Judecători 20:37-40. Cetatea a fost reclădită prin secolul al XI-lea, în zilele lui Saul.
Partea de sud-vest nu a fost cucerită de Israel, ea a rămas în stăpânirea filistenilor. Ei se trag din Casluhimi, fiul lui Miţraim (Egipt), fiul lui Ham (Geneza 10:14). Avraam şi Isaac au avut de-a face cu filistenii. La ieşirea din Egipt, Israel mai bine face un ocol mare decât să dea prin ţara filistenilor (Exod 13:17). Iar când s-au aşezat în Canaan, Iosua evită confruntarea între trupele sale şi cele ale celor cinci domnitori ai filistenilor. Cetăţile lor mai de seamă erau: Gaza, Aşdod, Ascalon, Gat şi Ecron (Iosua 13:2,3). Săpăturile arheologice efectuate în această parte au scos la lumină anumite lucruri, care confirmă cele scrise în Biblie. În Judecători 16:21 ni se spune că Samson a fost „legat cu nişte lanţuri de aramă”. Săpăturile de la Gherar, lângă Gaza şi de la Tell Qasile, lângă Tell Aviv, au dat lumii prilejul să cunoască topitoriile de fier şi aramă ce le aveau filistenii, precum şi atelierele de prelucrare a metalelor. Pe vremea lui Saul, filistenii deţineau monopolul fierului şi a prelucrării lui. „În toată ţara lui Israel nu se găsea nici un fierar… şi fiecare om din Israel se pogora la filisteni ca să-şi ascută fierul plugului, coasa, securea şi sapa” (1 Samuel 13:19,20). Săpăturile au arătat de asemenea, că unele case mari erau clădite în jurul unui mare hol central, care avea stâlpi de sprijinire a etajului şi a acoperişului. Pe aceşti stâlpi îi pomeneşte Biblia în legătură cu moartea lui Samson. „Şi Samson a îmbrăţişat amândoi stâlpii de la mijloc pe care se sprijinea casa, şi s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui şi altul la stânga lui… S-a plecat cu toată puterea şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo” (Judecători 16:29,30). Deci şi ruinele filistenilor le confirmă Biblia.
A fost o vreme când aşa numita „Înalta critică germană” a căutat să obiecteze la o seamă de împăraţi pomeniţi în Biblie şi să spună că sunt persoane mitologice, deoarece ei n-au găsit pomenit nicăieri numele acestor împăraţi.
Iov spunea: „Vorbeşte pământului şi te va învăţa.” De aceea chemăm pământul cu minele lui, cu secretele îngropate în pulberea lui, să ne înveţe adevărul, să ne dea dovezi spre convingerea noastră, ca să nu fim necredinciosi, ci credincioşi.
Primul împărat al lui Israel a fost Saul. El şi-a avut reşedinţa la Ghibea lui Beniamin, câţiva kilometri mai la nord de Ierusalim. Căci pe vremea lui Ierusalimul era stăpânit de iebusiţi. În 1922, 1923 şi 1933 o echipă sub conducerea Profesorului W.F.Albright a făcut săpături la Tell el Ful, vreo 5 km nord de Ierusalim. Aici au descoperit citadela lui Saul de la Ghibea. De aici el a condus pe Israel până la moartea sa în lupta cu filistenii.
La Betşan arheologii au dezgropat un mare templu al lui Dagon şi unul al Astarteii. Biblia spune că filistenii au pus armele lui Saul în templul Astarteii la Betşan (1 Samuel 31:10). Ruinele confirmă că era un aşa templu, că Biblia a spus adevărul.
David a fost al doilea împărat al lui Israel. Încă din tinereţe, el a fost mare cântăreţ la harfă şi compozitor. De la el avem cei mai mulţi psalmi. La fel ni se spune că el a organizat cântul la Casa Domnului, punând la o parte pentru slujba aceasta un număr de 288 corişti şi orchestranţi (1 Cronici 25:1-7).
Criticismul modern a tăgăduit multă vreme lucrul acesta. Ei spuneau că nu se poate ca muzica să fi fost aşa de dezvoltată. Dar cercetările arheologice confirmă relatarea biblică. Muzicienii palestinieni au fost bine cunoscuţi în antichitate, chiar cu mult înainte de David. Ei sunt arătaţi, încă de prin secolul al XIX-lea, pe monumentele din Egipt şi Mesopotamia. Semiţii, când coborau în Egipt, îşi duceau şi instrumentele cu ei. Basorelieful de la Beni Hasan, arată clar lucrul acesta. Iar epica religioasă descoperită la Ras Samra, arată că încă pe la 1400 î.d.Cr. , deci cu aproape 400 de ani înainte de David, la Ugarit, cântăreţii religioşi formau o clasă specială. Astfel, părerea că era imposibil ca la acea dată să fi fost cântăreţi organizaţi în coruri, a fost spulberată.
O altă confirmare arheologică este a iazului de la Gabaon. În 2 Samuel 2:12-16 citim că armata lui David, sub comanda lui Ioab şi cea a lui Işboşet sub comanda lui Abner, s-au întâlnit la iazul din Gabaon, azi El-Jib. În timpul săpăturilor arheologice din 1956, 1957 şi 1959, sub conducerea lui James B.Pritchard din partea Muzeului Universităţii Pennsylvania, s-a descoperit iazul de la Gabaon, la vreo 10 km nord de Ierusalim. Iazul era săpat în stâncă şi avea un diametru de 11,3 m şi o adâncime de 10,8 m. Acest bazin era făcut pentru adunarea apei. Pe fundul bazinului au fost găsite mânere de mari ulcioare, pe care este scrisă inscripţia locului „Gbn” adică Gabaon, căci este ştiut că scrierea evreiască este lipsită de vocale. Iazul era în folosinţă de pe la anul1200 î.d.Cr. Deci, exista pe vremea lui David, aşa cum spune Biblia.
Descoperirile arheologice în legătură cu perioada domniei lui Solomon sunt remarcabile. Profesorul Albright spune în volumul său că „vremea lui Solomon a fost cu siguranţă cea mai înfloritoare perioadă în istoria Palestinei”.
Fiind o vreme de pace, eforturile au fost depuse în domeniul construcţiilor. Mai de seamă a fost castelul său din pădurea Libanului şi templul de la Ierusalim. Biblia spune că meşterii au fost fenicieni din părţile Tirului. Arhitectura, stâlpii, capitelurile proto-ionice, detaliile, motivele sculptate, toate arată o puternică influenţă feniciană. Arheologii R.S.Lamon şi G.M.Shipton, care au condus excavaţii în Palestina între anii 1925-1939 afirmă: „Această evidenţă se acordă bine cu tipul de construcţie a templului lui Solomon din Ierusalim, cum este descris în 1 împăraţi 7:12”.
O afirmare a Bibliei ce n-a fost crezută de unii, a fost cea cu privire la grajdurile lui Solomon. În 1 împăraţi 4:26 citim: „Solomon avea patruzeci de mii de iesle pentru caii de la carăle lui.” El şi-a format o considerabilă forţă de care de război. Iar din 1 împăraţi 10:28,29 ştim că importa cai din Egipt, pentru el şi pentru împăraţii hitiţilor. Săpăturile arheologice efectuate la Meghido, vreo 32 km sud-est de Carmel, azi Tel el-Mutesellim, au dat la iveală grajdurile mari ale lui Solomon. Aici a fost un complex de clădiri cu două rânduri de stâlpi de piatră având între ei un pasaj de trei metri. Alte grajduri asemănătoare au fost găsite şi la Taanac, Haţor, Tel el-Hesi şi Ghezer.
La fel, săpăturile făcute de Nelson Glueck la Tel el Keleifeh, Elatul de azi, au confirmat, că aici Solomon
avea turnătoriile de aramă. Înainte se numea Eţion Gheber.
Tot aici era şi portul pentru flota sa, căci Solomon „avea pe mare corăbii din Tars” (1 împăraţi 10:22). O seamă de bucăţi de parâme dezgropate, precum şi alte indicii, arată că a fost un port mare pe vremea lui Solomon.
Cu prilejul unor construcţii la Milo, Solomon a dat supravegherea lucrărilor lui Ieroboam. Într-o zi, ieşind din Ierusalim, a întâlnit pe proorocul Ahia din Silo, îmbrăcat cu o haină nouă. Proorocul şi-a apucat haina şi a rupt-o în douăsprezece bucăţi şi a zis lui Ieroboam: „Ia-ţi zece bucăţi! Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi rupe împărăţia din mâna lui Solomon şi-ţi voi da zece seminţii… aceasta pentru că M-au părăsit” (1 împăraţi 11:30-33). Din cauza trăirii nepotrivite a lui Solomon, Dumnezeu hotărăşte ruperea împărăţiei. Solomon caută să pună mâna pe Ieroboam să-l omoare, dar el fuge la împăratul Egiptului şi cere azil politic. El rămâne la Şişac până la moartea lui Solomon. Aceasta spune Biblia.
Pentru unii necredincioşi asta părea de necrezut. Solomon avea de soţie pe fiica lui Faraon, iar Ieroboam fuge de Solomon tocmai la faraon. E posibil aşa ceva?
Documentele arheologice spun că este posibil. Faraonul, care avea fiica căsătorită cu Solomon, a fost detronat de Sişac. Cu el începe o nouă dinastie în ţara Egiptului, dinastia a XXII-a. La acest faraon găseşte adăpost Ieroboam de mânia lui Solomon. Deci, pricina de poticnire este spulberată. Biblia e adevărată.
5. Năvălirea lui Şişac în Palestina
Biblia vorbeşte despre năvălirea lui Şişac în Palestina. La 1 împăraţi 14:25-26 citim: „În al cincilea an al împărăţirii lui Roboam, Şişac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului. A luat vistieriile Casei Domnului şi visteriile casei împăratului, a luat tot. A luat toate scuturile de aur pe care le făcuse Solomon”.
Năvălirea lui Şişac în Palestina nu e o poveste, ea este confirmată de documente arheologice. Pe zidul de sud al curţii marelui templu de la Karnak, există un tablou care îl arată pe Şişac. Împăratul e făcut ca un gigant. În mâna stângă ţine capetele unor frânghii, de care sunt legaţi şiruri întregi de prizonieri. Captivii sunt legaţi la gât unul de altul. În mâna dreaptă ţine un toiag. Cel care lucrase tabloul, acoperise partea de jos a corpului fiecărui prizonier cu un scut, pe care a scris ţara de unde este prizonierul.
Datorită acestei sculpturi, astăzi noi ştim că Şişac a cucerit 133 cetăţi, dintre care cele mai însemnate sunt: Gaza, Adulam, Bethoron, Aialon, Ghibeon, Sunem, Iuda-Melec sau Ierusalimul. Templul de la Karnak, în sus pe Nil, adevereşte că Biblia este adevărată. Altă evidenţă arheologică este o stelă frântă a lui Şişac, ce a fost dezgropată la Meghido. Ea indică cucerirea acestei fortăreţe de către Şişac.
Printre alte amănunte despre Ahab, istorisirea biblică spune că şi-a zidit un palat de fildeş (1 împăraţi 22:39). Iar după vreo sută de ani, proorocul Amos prevesteşte surparea. În cap.3:15 zice din partea Domnului: „Voi surpa casele de iarnă şi casele de vară; palatele de fildeş se vor duce.” Aceasta sugerează un lux exorbitant. Un obiect de fildeş este scump, dar un palat de fildeş? Pilda împăratului a fost urmată şi de alţi bogătaşi ai Samariei. Ba, Amos ne spune că şi mobilierul îl aveau de fildeş. În cap.6:4 citim: „Ei se culcă pe paturi de fildeş…
Mulţi au tăgăduit aceste afirmaţii ale Bibliei. Li se păreau prea exagerate. Dar excavaţiile arheologice efectuate la Samaria în anii 1908-1910, de Universitatea Harvard, sub direcţia lui G.A.Reisner, D.G.Lyon şi C.S.Fisher, continuate între anii 1931-1933, tot de Universitatea Harvard, în colaborare cu Universitatea din Ierusalim şi cu Şcoala Britanică de Arheologie din Ierusalim sub direcţia lui J.W.Crowfoot, au scos la suprafaţă palate, cisterne şi fortificaţii de pe vremea lui Ahab. De sub dărâmături, au adus la lumină plăci de fildeş, cu care erau căptuşite aceste palate şi părţi de mobilă. Pe fildeş sunt gravate trestii de papirus, flori de lotus, lei, tauri, sfincşi, zei egipteni, ca Isis şi Horus. Aceasta indică nu numai luxul mare pe vremea lui Ahab, ci şi depărtarea mare de Dumnezeu. Rămăşişele de fildeş scoase de sub dărâmături, confirmă spusele Bibliei.
Apoi numele lui Ahab îl găsim pomenit în analele lui Salmanaser al III-lea, cu privire la bătălia de la Karkar în 853 î.d.Cr. El spune că aici a întâlnit o coaliţie de 12 împăraţi pe care i-a biruit. El dă o listă a forţelor coalizate. Iată un extras din Anale:
„Am plecat din Argana; m-am apropiat de Karkara. Am distrus, am dărâmat şi am ars cu foc Karkara, reşedinţa sa împărătească. Spre a-l ajuta, el a adus 1.200 care de război, 1.200 cavalerişti, 20.000 soldaţi Adad’idri pedestrii din Damasc; 700 care de război; 700 cavalerişti, 10.000 pedeştrii irhuleni din Hamat; 2000 care de război, 10.000 pedeştrii ai lui Ahab israelitul; 500 soldaţi din Que”.
Aceste anale se află pe aşa-numita „Inscripţia Monolită”, ce se găseşte în Muzeul Britanic.
Biblia vorbeşte despre supremaţia lui Israel pe vremea lui Ahab asupra Moabului. În 2 împăraţi 3:4 citim: „Meşa, împăratul Moabului, avea turme mari şi plătea împăratului lui Israel un bir de o sută mii de miei şi de o sută mii de berbeci cu lâna lor”. Iar în 2 împăraţi 1:1 şi 3:5 ni se spune că la moartea lui Ahab, Moab s-a răsculat împotriva lui Israel.
Scepticii ziceau că aceste lucruri le scriu evreii, ca să se laude, dar n-au fost reale. Ei n-au avut o aşa supremaţie. Nu credeau că moabiţii au plătit bir lui Israel. Nimeni nu a putut convinge pe aceşti sceptici că Biblia este adevărată. Nu exista nici o altă dovadă. Iată însă că într-o zi s-a descoperit tocmai mărturia lui Meşa, împăratul Moabului cu privire la adevărul celor relatate în Biblie. Mărturia este înscrisă pe piatra moabită.
În august 1868, F.A.Klein, un misionar german la Ierusalim, a vizitat localitatea Dibon din Moab, cam la vreo 12 mile în răsăritul Mării Moarte. Cetatea Dibon este pomenită în Isaia 15:2. Cu ocazia acestei vizite, misionarul a descoperit o piatră neagră de bazalt având o înălţime de 1,20 m, lăţime vreo 70 cm, iar grosimea de 34 cm. Pe ea se afla o inscripţie scrisă pe 34 rânduri. Fără să-şi dea seama de valoarea inscripţiei, Klein a copiat câteva şire şi a vrut să cumpere piatra pentru muzeul din Berlin. După un an de negocieri, piatra era să fie a autorităţilor germane pentru suma de 400 dolari. Rezidentul francez a trimis să ia pe hârtie o imprimare a inscripţiei de pe piatră şi a oferit localnicilor suma de 1.800 dolari să-i dea lui piatra. În mod natural, văzând că li se oferă o sumă aşa de mare, localnicii au bănuit că piatra are puteri miraculoase. Atunci guvernatorul din Nabulus a pretins-o pentru el. Teama că le-o ia guvernatorul şi ei nu vor primi suma, i-a determinat pe arabi să facă un foc mare sub ea, şi când a fost încinsă, au turnat apă rece peste ea. Aceasta a făcut ca piatra să se spargă în bucăţi, pe care le-au împărţit între ei ca amulete. Spargerea pietrei părea o pierdere ireparabilă pentru ştiinţa arheologiei. După câtva timp, Clermond Ganeau, dragomanul consulatului francez, a reuşit să adune cele mai multe bucăţi din lespedea cu inscripţie. Cu ajutorul hârtiei pe care imprimase inscripţia înainte de sfărâmare, el a reuşit să refacă piatra moabită. Azi ea poate fi văzută în Muzeul Luvru din Paris. Scrierea este ebreo-feniciană. Traducerea inscripţiei a fost făcută de Dr. Ginsburg, M.Ganneau şi profesorul Schlottman. În înscripţie se află numele lui Omri, care a subjugat pe moabiţi. La fel este pomenit şi Ahab, dar nu pe nume, ci îi spune „fiul lui Omri”. După moartea lui Ahab, Meşa n-a mai vrut să plătească tributul. Împăraţii aliaţi ai lui Israel, Iuda şi Edom au pornit să bată Moabul. Moabiţii s-au adunat în cetatea lor Kir-Haraset. Aici Mesa oferă pe zid ca ardere de tot lui Chemoş, zeul Moabului, pe însuşi fiul său. La vederea acestui fapt, Israel părăseşte Moabul. În comemorarea acestei izbăviri, Meşa a ridicat monumentul cunoscut sub numele de „Piatra moabită”. Iată în traducere câteva rânduri care ne interesează:
„1. Eu, Meşa fiul lui Chemoş-Melec, regele Moabului, dibonitul
2. Tatăl meu a domnit treizeci de ani peste Moab şi eu am domnit după tatăl meu.
3. Eu am pregătit acest monument pentru Chemoş la Korka…
4. Fiindcă el m-a mântuit de toţi împăraţii şi mi-a dat biruinţă asupra adversarilor mei.
5. Omri regele lui Israel a umilit pe Moab mulţi ani, căci Chemoş a fost supărat pe ţara sa.
6. Fiul său l-a urmat şi el de asemenea a zis: „Eu voi umili pe Moab.
7. Pe vremea mea a vorbit el (astfel), dar eu am biruit asupra lui şi asupra casei lui”.
În şirurile următoare, Meşa se laudă cu luptele sale şi cu cetăţile pe care le-a reclădit. Piatra Moabită ne spune că Biblia este adevărată, că ei, moabiţii, au fost tributari lui Israel, ba precizează mai jos că au fost umiliţi timp de patruzeci de ani, că Meşa a fost acela care s-a răsculat împotriva lui Israel.
Dinastia lui Omri se termină cu Ioram fiul lui Ahab, care este omorât de Iehu, unul din căpeteniile sale. El primise ungerea de împărat din partea unui trimis al lui Elisei (2 împăraţi 9 şi 10). Astfel el începe o nouă dinastie care va da cinci împăraţi peste Israel între anii 842 şi 745 î.d.Cr.
Iehu este singurul împărat din Israel şi Iuda a cărui pictură o avem astăzi. Salmanaser al III-lea domnea peste Asiria la urcarea pe tron a lui Iehu. Se pare că fără lupte, Iehu a consimţit să plătească tribut Asiriei.
Spre a reda biruinţele celei de a 31 expediţie militară a sa, Salmanaser a ridicat Obeliscul negru la Kala (Nimrud). Obeliscul este tăiat din marmoră neagră. Are o înălţime de 1,89 m, lăţimea celor patru feţe la vârf este de 0,457 m, iar la bază de 0,609 m. Jumătatea de sus are cinci rânduri de scene şi inscripţii. Jumătatea de jos este numai cu inscripţii. În total pe obelisc se află 210 rânduri scrise. Azi el se găseşte în Muzeul Britanic sub nr. 98.
Pe obelisc se pomeneşte despre „Casa lui Omri”. Omri a fost împăratul lui Israel care a zidit Samaria şi chiar ceialalţi succesori pe tronul Samariei, străini de familia lui Omri, sunt numiţi ca fii ai lui Omri. Aşa avem cazul lui Iehu. În scenele de pe obelisc, se zugrăveşte primirea tributului. În rândul al doilea de scene, sunt persoane care poartă tributul şi Iehu plecat în faţa lui Salmanaser, iar inscripţia spune: „Tributul lui Iehu fiul lui Omri, argint, aur, cupe de aur, pahare de aur, ligheane de aur, ulcioare de aur, plumb, un sceptru împărătesc, o suliţă”.
Obeliscul negru a fost găsit de arheologul Sir Henry Layard în anul 1840 la Nimrud.
Tot pe obeliscul negru se mai află pomenit şi numele lui Hazael din Damasc. De fapt împotriva lui venise Salmanaser să lupte în această a 31-a expediţie militară a sa. Această biruinţă a determinat ridicarea obeliscului. Pomenirea lui Hazael ca împărat al Siriei confirmă spusele Bibliei în 2 împăraţi 8:15.
8. Analele lui Tiglat Pileser al III-Iea
Tiglat Pileser al III-lea a domnit în Asiria între anii 745-727 î.d.Cr. El a inaugurat o nouă politică agresivă în Asiria. Domnia lui a fost pe vremea lui Azaria (Ozia) şi Ahazia, împăraţi în Iuda, iar Menahem şi Peca în Israel. Cu ei are de-a face, de aceea numele lor abundă în documentele asiriene. El nu a fost de viţă împărătească, ci probabil un general. În analele sale nu-şi pomeneşte nici tata, nici mama. El a restaurat palatul lui Salmanaser al III-lea la Kalchi. Pe zidurile camerelor a pus plăci de marmoră frumos gravate cu inscripţii, unde sunt descrise luptele sale.
Afară de acestea mai avem analele sale scrise pe tăbliţe de lut, unde sunt relatate campaniile sale militare în ordine geografică. Apoi alte tăbliţe suplimentare conţin liste de ţările cucerite, fără detaliile luptelor.
Tiglat Pileser spune că în al cincilea an al domniei, deci pe la 741 î.d.Cr. , fiind angajat în război în partea de sud a Siriei, a avut de înfruntat o armată puternică sub comanda lui Azaria, împăratul lui Iuda, mare monarh, a cărui oaste se spune în 2 Cronici 26:6-15 că era de 307.500 de oameni.
În anul 738, ca un rezultat al campaniilar sale, analele spun: „Nouăsprezece districte aparţinând Hamatului, împreună cu oraşele din hotarele lor, situate la marea soarelui apune (Marea Mediterană) care în necredincioşia lor s-au revoltat contra lui Azaria, eu le-am realipit la teritoriul ţării lui Asur; ofiţerii mei, guvernatorii mei i-am pus peste ei.” Un aIt fragment dintr-o inscripţie spune:
„În cursul campaniei mele am primit tributul regilor: (Azaria iudeul)”
Tiglat Pileser III înainte s-a numit Pul. Cu acest nume îl găsim înscris şi pe paginile Bibliei. În acelaşi an (738), Tiglat Pileser a atacat şi Palestina. În 2 împăraţi 15:19-20 găsim scris: „Pul, împăratul Asiriei a venit în ţară. Şi Menahem a dat lui Pul o mie de talanţi de argint, ca să-l ajute să-şi întărească domnia. Menahem a ridicat argintul acesta de la toţi cei cu avere din Israel, ca să-l dea împăratului Asiriei; i-a pus să dea fiecare câte cincizeci sicli de argint. Împăratul s-a întors înapoi şi nu s-a oprit atunci în ţară”.
Iar analele lui Tiglat Pileser spun:
„A primit tributul lui Kuştaşpi din Kamuk, a lui Rezon din Damasc, a lui Menahem din Samaria, a lui Hiram din Tir”.
Între anii 734-732, împăratul Reţin al Siriei şi Pecah împărăratul lui Israel, s-au suit împotriva Ierusalimului. Atunci Ahaz a cerut ajutorul lui Tiglat Pileser. Acesta a trimis armatele şi a bătut Damascul, apoi au coborât spre sud au cucerit o seamă de cetăţi din Galileea şi Galaad, iar pe locuitori i-a dus în captivitate. O revoltă pro-asiriană în Samaria condusă de Osea îl răpune pe Pecah (2 împăraţi 15:27-30). Tiglat Pileser însă spune în aqnalele sale:
„Ei l-au răsturnat pe împăratul lor Pecah şi eu am pus în locul lui pe Ozia ca împărat peste ei”. Relatările din anale despre Azaria, despre Menahem, despre Reţin, despre Pecah, despre Ozia, despre Ahazia mărturisesc că Biblia este adevărată.
În 2 împăraţi 15:29 citim: „Pe vremea lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat Pileser, împăratul Asiriei şi a luat Iionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedeş, Haţor, Galaad şi Galileea, toată Ţara lui Neftali şi pe locuitori i-a dus în prinsoare în Asiria”.
Evidenţele arheologice despre extinderea stăpânirii lui Tiglat Pileser asupra Palestinei confirmă spusele Bibliei. În anale este menţionat:
„… hotarele Bit-Humriei (adică ale casei lui Omri, Israel)… Întinsa ţară a lui Neftali, în totalitatea ei, le-am adus în hotarele Asiriei”.
9. Documente despre Salmanasar al V-lea
Salmanasar al V-lea este pomenit în 2 împăraţi 17:3; 18:9. El a fost fiul lui Tiglat Pileser al III-lea. Osea împăratul lui Israel, avea de plătit un tribut mare Asiriei, aur în valoare de aproximativ 200.000 dolari şi argint în valoare de 2.000.000 dolari, sume enorme. Din această cauză, a trimis soli la faraonul Egiptului şi i-a cerut sprijinul. Asigurat fiind de sprijin, n-a mai plătit tributul datorat Asiriei. Salmanasar prinzând de veste, în anul 725 a venit cu armatele împotriva Samariei pe care a asediat-o. Împăratul Osea a fost prins se pare în afara cetăţii şi a fost deportat înainte de căderea Samariei. Asediul Samariei a durat trei ani.
De la Salmanasar al V-lea nu avem anale. La fel şi inscripţiile sunt puţine. S-a găsit doar o greutate de cântar cu numele său, o piatră de hotar datată în timpul domniei sale şi listele asiriene eponim, care sunt liste de împăraţii Asiriei cu scurte notiţe în care sunt menţionate campaniile militare conduse de monarhi. Aici a arătată urcarea pe tron a lui Salmanasar al V-lea în anul 727 î.d.Cr. şi se pomeneşte o campanie împotriva unei cetăţi a cărei nume este lipsă, porţiunea fiind spartă. Cronicele babiloniene cu privire la acel an spun că Salmanasar „a frânt cetatea Samarain. Este important de notat că denumirea Samaria din Ezra 4:10, în ebraica se pronunţa „Samrain” ca şi în cronicile babiloniene.
10. Evidenţe despre existenţa lui Sargon
În cartea proorocului Isaia 20:1 ni se pomeneşte cumva în treacăt despre Sargon. „În anul când a venit Tartan la Asdod, trimis de Sargon, împăratul Asiriei să bată Asdodul şi l-a luat”.
Despre Sargon nu se mai pomenea nicăieri nimic. Acest fapt a determinat pe necredincioşi să spună că Sargon n-a existat, ci este un nume mitologic şi că Biblia conţine legende.
Arheologia a venit şi a curmat şi această acuză faţă de Bilie cu privire la Sargon. În anul 1842, săpăturile arheologice au scos la lumină palatul lui Sargon şi apoi în 1872, descoperindu-se biblioteca lui Asurbanipal; au fost găsite şi analele lui Sargon.
Azi ştim că el a existat, că după moartea lui Salmanaser al V-lea în dec.722, el a ocupat tronul Asiriei şi a domnit până în vara anului 705, când a fost asasinat de unul din proprii săi soldaţi. El a stabilit capitala împărăţiei la Khorsabad, câţiva kilometri mai sus de Ninive.
Între anii 1808-1820, un englez numit C.J.Rich, care a trăit o viaţă cam romantică în părţile răsăritului, ca ofiţer, scriitor şi secretar de ambasadă, un aventurier, a poposit la Bagdad. Aici a început să cerceteze cu mare interes mormanele de dărâmături din împrejurimi. A adunat o seamă de cioburi şi bucăţi de tăbliţe cu inscripţii pe care le-a predat Muzeului Britanic.
În mod practic, cercetările lui Rich n-au avut nici o valoare. Sir Henry Layard, un arheolog de seamă, vizitează ruinele de acolo prin anul 1840. În anul 1842, Franţa a trimis un consul la Mosul, numit P.E.Botta. Prin instruire şi înclinaţie fiind arheolog, el a observat la răsărit de Mosul un şir de dealuri artificiale, un fel de îngrămădiri de moloz. El a crezut că sunt ruinele cetăţii Ninive.
Acestea i-au stârnit atât de mult curozitatea, încât a angajat dintre localnici o companie de săpători. În timp ce săpau, oamenii au observat grija cu care Botta examina şi aduna fiecare ciob sau bucăţică de cărămidă, care purta ceva semne pe ea.
De fapt, ţăranii din împrejurimi i-au adus o mulţime de fragmente de alabastru şi de tăbliţe. Unul din ei l-a întrebat că de ce examinează şi păstrează cu atâta grijă toate cioburile. Botta i-a răspuns că el caută sculpturi vechi. Atunci unul din ţăranii săpători l-a sfătuit să facă cercetări în molozul pe care este zidit satul lor, căci în timp ce el a săpat pentru temelia casei sale, a găsit aşa ceva. I s-a spus că satul lor se numeşte Korsabad şi se află la vreo 20 km nord-est de Mosul. Botta şi-a transferat săpătorii la noul loc.
După o scurtă examinare a dâmbului curios, au început săpăturile. Nu mult de la suprafaţă, au dat de vârful unui perete. S-a făcut curăţirea lui şi în curând Botta s-a aflat într-o cameră de proporţii uriaşe. Toţi pereţii erau căptuşiţi cu lespezi de alabastru, pe care se distingea o excelentă panoramă: o bătălie, figuri de luptători, asediu, alai triumfal, scene de vânătoare.
Alături de scene erau şiruri de caractere scrise, ca cel de pe tăbliţele de cărămidă. În cea mai straşnică excitare de bucurie, Botta a trecut cu săpătorii în a doua cameră de dimensiuni asemănătoare, cu ornamentaţii şi figuri. Botta făcuse o mare descoperire. Era un palat imperial.
Mai târziu s-a constatat că era cel mai măreţ palat pe care l-a văzut lumea, palatul lui Sargon al II-lea, împăratul Asiriei pomenit în Isaia 20:1. Peste 100 coloşi din acest palat şi un mare număr de plăci de alabastru se află azi în Muzeul Britanic, dar una din cele mai mari colecţii de antichităţi asiriene, o comoară nepreţuită, a fost dată de Botta Muzeului Luvru din Paris. Când am vizitat acest muzeu în 1967, în sălile 120-122 am văzut porţiuni şi obiecte din palatul lui Sargon de la Korsabad. Acestea mărturisesc că el a existat, deci Biblia este adevărată.
La fel, Analele lui Sargon confirmă cucerirea Samariei în anul 721 î.d.Cr. şi ducerea Israeliţilor în robie, precum şi colonizarea Samariei. Dar să-l lăsăm pe Sargon să ne istorisească:
„Eu am asediat cetatea Samaria; 27.290 locuitori ai ei i-am adus captivi, cincizeci de care am luat pentru mine, dar rămăşiţei (poporului) i-am permis să-şi reţină posesiunile lor. Eu am numit un guvernator al meu peste ei şi le-am impus tributul pe care mi-l plătea fostul rege”.
Iată şi relatarea biblică: „Şi împăratul Asiriei a străbătut toată ţara şi s-a suit împotriva Samariei, pe care a împresurat-o timp de trei ani. În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria şi a dus pe Israel în robie în Asiria, l-a pus să locuiască la Halah şi Habor lângă râul Gozan şi în cetăţile mezilor” (2 împăraţi 17:5,6). Deşi în v.3 este pomenit Salmanasar, scriitorii recenţi îl identifică pe Sargon cu „Împăratul Asiriei” din v.6”. Căci de fapt Salmanaser începuse asediul, dar Sargon a capturat Samaria şi a dus poporul în robie. Astfel, relatarea biblică cu cea din anale se completează una pe alta în ce priveşte numărul prizonierilor şi locul unde au fost duşi şi sunt identice în ce priveşte asediul, cucerirea şi ducerea în robie.
În legătură cu coloniştii aduşi în Samaria, pomeniţi în 2 împăraţi 17:24, analele 94-99 spun:
„Triburile din Tamud şi Hadid, Marsiman şi Chaiapa, arabii, îndepărtaţii locuitori ai pustiei, de care nici un înţelept şi nici un şcolar n-a ştiut, care niciodată n-au plătit nici un tribut nici unui rege, eu în slujba lui Asur, domnul meu, i-am bătut; restul din ei, i-am dus şi i-am aşezat în Samaria”.
Un taur înaripat din piatră ce stătea la intrare în palatul lui Sargon a fost găsit de Chiera cu ocazia excavaţiilor făcute în 1929. El a fost tăiat dintr-un singur bloc de piatră. Are o lungime de 4,58 m şi tot atât în înălţime, iar în greutate este de 40 de tone. Din fericire, a fost spart şi astfel a putut fi transportat în bucăţi la Universitatea Chicago, cea mai mare cântărind 19 tone. Azi poate fi văzut la Muzeul Institutului Oriental Chicago.
Descoperirile recente a unor liste asiriene de împăraţi arată că Sargon, acesta este de fapt Sargon al III-lea, deoarece au mai fost alţi doi Sargon înaintea lui.
Toate aceste evidenţe arheologice despre Sargon, confirmă existenţa lui, aşa cum afirmă Biblia. Chiar şi textul din Isaia 20:1, singurul text ce vorbea despre Sargon, înainte de descoperirea documentelor arheologice, azi este confirmat de analele lui Sargon. Cu privire la revolta din Aşdod în 712 î.d.Cr. , Sargon spune:
„Azuri, regele Aşdodului, a plănuit să nu mai plătească tributul şi a trimis mesageri de ostilitate faţă de Asiria la toţi regii din vecinătatea sa… am mers… Împotriva Aşdodului, reşedinţa sa regală, l-am asediat şi am cucerit cetăţile Aşdod, Gat şi Aşdudimmu”.
Oare nu este minunat cum în vremurile din urmă, vremuri ale necredinţei, Dumnezeu a dat grai pietrelor şi cioburilor, ca să confirme adevărul Bibliei? Oricine vrea să-l tăgăduiască pe Sargon, are de luptat cu taurul înaripat de patruzeci de tone al lui Sargon, care susţine că Biblia este adevărată.
11. Confirmări pentru vremea lui Ezechia
Documentele arheologice care confirmă relatările Bibliei pentru acest timp sunt numeroase şi importante. Eu voi reda doar câteva.
Tributul plătit de împăratul Ezechia lui Sanherib este arătat în 2 împăraţi 18:14 „Şi împăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împăratul lui Iuda, 300 talanţi de argint şi 30 talanţi de aur”.
Asasinarea lui Sargon a făcut ca fiul său Sanherib, să ocupe tronul Asiriei. Că fiul a avut vreun amestec în uciderea tatălui nu se ştie, dar este semnificativ faptul că numele tatălui nu e pomenit nicidecum în cronicile fiului. Sanherib este cel mai pomenit împărat al Asiriei în Biblie. Inscripţiile lui Sanherib spun următoarele în legătură cu tributul lui Ezechia:
„În adaus la cei 30 talanţi de aur şi 800 talanţi de argint, pietre preţioase, antimoniu, bijuterii, tăbliţe mari de gresie,… fildeş, arţar, cutii de lemn, tot felul de comori scumpe… pe care le-au adus după mine la Ninive, cetatea mea împărătească”.
Cele două relatări sunt identice cu privire la numărul talanţilor de aur, dar diferă la numărul talanţilor de argint. Biblia spune 300, analele spun 800. Să fie o minciună sau o greşală de scris? Nici una, nici alta. Ezechia a dat 300 talanţi de argint şi scriitorul atât a scris. Sanherib a cântărit argintul şi a găsit 800 talanţi de argint, iar scribul atât a scris. Vă întrebaţi cum se poate aşa ceva? Oare s-or fi înmulţit pe drum? Nu nu a fost nici o minune. Lipsa de cunoştinţă ne-ar face să acuzăm Biblia că nu este adevărată. Dar ştiinţa arheologiei ne descurcă. Se ştie că talantul era o măsură de greutate. Arheologul Schrader ne spune că în timp ce talanţii de aur, ca greutate, erau la fel cei din Iuda cu cei din Asiria, talanţii de argint din Asiria erau mai mici, mai uşori. Astfel, cei 300 talanţi de argint din Ierusalim, făceau 800 talanţi în Asiria.
Un basorelief pe un perete dezgropat din palatul său din Ninive îl reprezintă pe Sanherib stând pe tron şi primind oameni care îi aduc daruri. În partea din faţă a capului este incripţia:
„Sanherib împăratul lumii, împăratul Asiriei stând pe tronul său şi prada cetăţii Lachiş este adusă înaintea lui”. Scena şi inscripţia se păstrează în Muzeul Britanic.
Palatul lui Sanherib, o capodoperă a Asiriei, a fost dezgropat de arheologul Sir A.Layard. După dezgroparea palatului lui Sargon de către Botta, Camera Comunelor din Londra a votat suma de 3.000 lire în favoarea Muzeului Britanic pentru cercetări arheologice şi săpături în părţile răsăritului. Layard a fost însărcinat cu aceste cercetări. El a început săpăturile în dealul de lângă Mosul, unde săpase Botta, înainte de a se muta la Korsabad. Munca sistematică şi energică a lui Layard a fost răsplătită prin descoperirea cetăţii Ninive, care zăcea ascunsă sub dărâmături de mai bine de 2.000 de ani şi nimeni nu mai ştia unde a existat ea altădată. Aici el a dezgropat un alt palat măreţ, care s-a constatat că a fost al lui Sanherib. Palatul avea 71 camere de diferite dimensiuni şi era ornamentat cu picturi şi sculpturi, scene şi inscripţii. Ele arată măreţia Ninivei şi sunt o confirmare a celor spuse de Biblie în Iona şi Naum despre această cetate.
Împresurarea Ierusalimului descrisă în 2 împăraţi 18:1737 la fel este confirmată în analele lui Sanherib ce se găsesc înscrise pe o prismă hexagonală de lut, găsită de colonelul Taylor în anul 1830 la Ninive. Cilindrul are o înălţime de 37 cm., iar pe cele şase feţe ale sale se află înscrise isprăvile lui Sanherib din prima parte a domniei lui. Este cel mai bine păstrat document. El poartă denumirea de „Cilindrul lui Taylor” şi se află în Muzeul Britanic sub nr.55-10-3-1. Iată un extract:
„Cum Ezechia iudeul nu a vrut să se supună jugului meu, 46 din cetăţile sale mai puternice, înconjurate cu ziduri şi nenumărate sate mai mici din aropierea lor, eu le-am cucerit… Pe el însuşi l-am făcut prizonier în Ierusalim, reşedinţa împărătească, ca pe o pasăre în colivie”.
Analele nu pretind că Sanherib ar fi cucerit Ierusalimul, ci că doar l-a asediat. La fel ele nu pomenesc nimic despre a doua expediţie militară împotriva Ierusalimului, care s-a sfârşit cu dezastru. Aceasta nu ne surprinde, căci aşa era practica în răsărit să se înscrie numai biruinţele, nu şi înfrângerile. Textul biblic spune că într-o noapte „Îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte” (Isaia 37:36). Herodot se pare că ne dă o confirmare (II, 141) când spune: „Sanherib, împăratul asirienilor şi arabilor” a condus o mare armată împotriva Egiptului. Lucru pomenit şi în 2 împăraţi 19:9. Tirhaca deşi era dintr-o dinastie etiopeană, el a domnit şi peste Egipt. Documentele egiptene arată clar lucrul acesta. Se pare că aceasta a avut loc în timp ce Ierusalimul era asediat, o parte din trupe au plecat împotriva Egiptului. Herodot spune că „o mulţime de şobolani noaptea au ros toate curelele de la arcuri şi de la tolbele cu săgeţi ale duşmanilor, precum şi toate curelele cu care ţin scuturile lor… dimineaţa următoare s-a început lupta şi un mare număr din ei a căzut căci nu aveau arme cu ce să se apere”. Asirienii puşi pe fugă de egipteni se pare că au revenit la cartierul lor de la Ierusalim. Pe de altă parte se ştie că şobolanii sunt purtătorii microbului ciumei, care într-o singură noapte a putut decima 185.000 ostaşi, despre care Biblia spune că au fost ucişi de îngerul Domnului, căci Domnul „din vânturi îşi face îngerii lui şi din flăcări de foc, slujitori ai Lui” (Evrei 1:7).
Despre moartea lui Sanherib, Biblia spune: „Pe când se închina în casa dumnezeului său Nisroc, Adramalec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi în locul său a domnit fiul său Esar Hadon” (2 împăraţi 19:37; Isaia 37:38).
În cronicile babiloniene este notat acest eveniment, fără să se dea numele fiului care l-a ucis. Iar o inscripţie de la Esar-Hadon spune: „În luna Nisanu, pe o zi favorabilă, supunându-mă înaltei porunci, mi-am făcut intrarea plină de veselie în palatul împărătesc, teribilul loc unde îi aşteaptă soarta pe regi. O hotărâre fermă a venit peste fraţii mei. Ei au uitat de dumnezei şi s-au întors la faptele lor de violenţă, complotând răul… Spre a câştiga domnia, l-au ucis pe Sanherib, tatăl lor”. Unii sunt de părere că Sanherib îl denumise pe Esar-Hadon ca moştenitor al tronului, din cauza aceasta ceialalţi doi l-au asasinat pe tatăl lor.
În legătură cu numele Tartan şi Rabşache pomenite în 2 împăraţi 18:17, constatăm din documentele asiriene că nu erau nume proprii, ci ranguri militare. În asiriană „tartanu” însemna al doilea în comanda armatelor, primul fiind împăratul, deci era echivalent cu rangul de general, iar „rab-şaqu” însemna ofiţerul şef.
În ce priveşte luxul şi moda vremii lui Ezechia atacată vehement de proorocul Isaia (3:16-24), este confirmată de descoperirile arheologice. S-a constatat că aveau parfumuri, anumite soluţii pentru păr, pentru ondulaţii, foloseau ruj de buze, purtau podoabe scumpe, aveau oglinzi şi anumite spatule şi instrumente de înfrumuseţare. M.G.Kyle descriind excavaţiile de la Kiriat Sefer a remarcat că femeile de atunci doar că aveau denumirile diferite pentru cosmeticile lor, pe care le folosesc extremistele modei moderne. Rareori a fost o zi, când să nu fi găsit instrumente de ale răsfăţatelor doame în timpul săpăturilor. Unul din excavatori a zis: „Se pare că fiecare evreică din oraş avea aşa scule”.
Biblia ne spune că Ezechia a făcut iazul şi canalul de apă şi a adus apele Ghihon în cetate (2 împăraţi 20:20; 2 Cronici 32:30). Aceasta ca să aibă apă în caz de asediu. Din 2 Cronici 32:1-4 se pare că lucrările au fost făcute în timp ce Sanherib se lupta cu celelalte cetăţi din Iuda. Apele au fost adunate în cetate printr-un tunel săpat în stâncă, ce dă în lacul Siloam. În secolul trecut acest canal-tunel a fost descoperit şi apoi a fost explorat de Dr. Robinson, Sir Charles Wilson şi Sir Charles Warren. Şi acesta confirmă adevărul Bibliei.
12. Probleme în legătura cu Manase
Succesorul lui Ezechia a fost Manase. El şi-a început domnia în anul 687 î.d.Cr. Istorisirea biblică ridică două probleme, care nu ar putea fi explicate fără arheologie. Ele au pricinuit încurcături multora. Ei spuneau că nu se poate să fie adevărat ce spune Biblia.
Despre Manase vorbesc mai multe documente arheologice. O listă asiriană a lui Esarhadon de împăraţii tributari cărora le-a cerut ajutor pentru construirea unui palat, îl pomeneşte şi pe Manase:
„Am chemat pe regii ţării Hatti şi a regiunilor de peste râu: pe Balu, împăratul Tirului, pe Manase, împăratul lui Iuda”.
Documentul arată că Manase a existat şi că a fost împărat al lui Iuda. O tăbliţa a lui Asurbanipal conţine lista a 22 împăraţi, între care e şi Manase.
Manase a fost un împărat ce s-a dedat la păcat şi a făcut mult rău. Uneori din părinţi credincioşi, ca Ezechia, ies copii foarte răi, ca Manase. În 2 Cronici 33:11 citim: „Atunci Domnul a trimis împotriva lor pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, care l-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon”. Aici se ridică prima problemă: De ce Manase e dus la Babilon şi nu la Ninive, capitala Asiriei? Să fie o greşală a scribului? Multă vreme necredincioşii au râs de acest verset. Cum se poate ca prizonierul împăratului Asiriei să fie dus în Babilon? Şi credincioşii nu puteau da nici o explicaţie. Dar iată că a venit arheologia şi a lămurit enigma. Nu este nici o greşală în textul biblic. Lucrurile s-au petrecut întocmai. Numai lipsa de cunoştinţă îi face pe unii să tăgăduiască adevărul Bibliei.
Există un document asirian denumit „Cilindrul Rassam”, care în col. a III-a, rândurile 96-108, spune cum sub domnia lui Asurbanipal au fost câteva răscoale: cea a fratelui său Samaş-sum-ukin, care domnea peste Babilon şi cea a ţărilor din apus. Cronicile lui Asurbanipal menţionează că dintre toate popoarele Palestinei, nimeni nu a avut mai mare importanţă ca regatul lui Iuda, cu Ierusalimul, capitala sa puternic fortificată, iar ca rege având pe Manase, vasalul de odinioară al lui Esarhadon. Scrierile cuneiforme spun că şi Manase a fost cuprins în această răscoală. De aceea a fost prins şi dus în lanţuri.
De ce a fost dus însă la Babilon şi nu la Ninive, cronicile ne spun că după răscoala fratelui său, Asurbanipal a refăcut palatul din Babilon şi îşi mutase temporar reşedinţa acolo. Iată ce spun tăbliţele:
„… prin rituri ale văzătorilor şi prezicătorilor mi s-a descoperit să reclădesc Babilonul şi să restaurez Esagila (templul zeilor) şi m-au determinat să dau poruncă scrisă în privinţa aceasta… Am somat pe toţi meşteşugarii mei şi pe tot poporul Babilonului. I-am pus să care cu coşul şi am pus brigadieri peste ei. Eu am clădit Babilonul din nou, l-am mărit, l-am înălţat, i-am dat splendoare”.
Deci, Biblia nu a greşit spunând că Manase a fost dus la Babilon. Împăratul Asiriei fiind la Babilon, era natural ca prizonierul să fie dus acolo.
A doua problemă o avem în 2 Cronici 33:14-20, unde ni se spune că Manase, ca împărat la Ierusalim a făcut întărituri, că a înlăturat dumnezeii străini din Casa Domnului, că a aşezat din nou altarul Domnului, că a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, că a murit şi a fost îngropat la Ierusalim. Cum se poate aşa ceva? Oare nu este aici o contrazicere? Nu a fost dus Manase în lanţuri în Babilon? Cine poate crede ce spune Biblia?
Da, e adevărat că Manase a fost dus în Babilon, dar tot atât de adevărat este că s-a reîntors la Ierusalim şi a împărăţit mai departe. Această afirmaţie a Bibliei este confirmată de practica împăraţilor Asiriei, precum şi de lista de împăraţi tributari ai lui Asurbanipal. Din documentele arheologice ştim că asirienii obişnuiau să repună în domnie pe anumiţi împăraţi, după un timp de prizonierat. Un caz similar a fost al faraonului Neco, care l-a fel fost prins şi dus în robie şi apoi a fost repus pe tron. Iar documentul arheologic denumit „Prisma lui Asurbanipal” ce dă o listă de 22 regi vasali din ţările de apus, îl menţionează din nou şi pe Manase ca rege tributar. Lista e diferită de cea a lui Esarhadon, fiind mai târzie, conţine alte nume”.
Biblia ne dă explicaţia în v. 12:13: „Când a fost la strâmtoare s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinţilor săi. I-a făcut rugăciuni şi Domnul, lăsându-se înduplecat, i-a ascultat cererile şi l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia sa. Şi Manase A CUNOSCUT CĂ ESTE DUMNEZEU”.
Când i-a mers bine, Manase a trăit în toate păcatele. A trebuit să fie smucit, pus în lanţuri, să ajungă în strâmtorare spre a-şi da seama de vina sa şi să se pocăiască. Iar după aceea a primit din nou tronul şi a fost o binecuvântare pentru popor. Cu câţi nu trebuie Dumnezeu să lucreze la fel şi astăzi? O, binecuvântată e nuiaua care întoarce îndărătnicii la Dumnezeu!
Biblia este adevărată. Inscripţiile scoase de sub dărâmături au rezolvat problemele neînţelese în legătură cu Manase. Adevărul rămâne adevăr chiar şi când nu-l pricepem. Adevărul trebuie crezut.
Ţara lui Israel a fost înfrântă cu totul sub Sargon, împăratul Asiriei, iar locuitorii au fost duşi în robie. În locul lor au fost aduşi colonişti, care prin încuscrirea cu rămăşiţa lui Israel au dat naştere poporului samaritean. Captivitatea lui Israel a început în anul 722 î.d.Cr. Captivitatea lui Iuda s-a făcut pe etape între anii 606-586 sub Nebucadneţar, împăratul Babilonului şi a durat 70 de ani, până în 536 î.d.Cr. Arheologia are o mare mulţime de documente din această perioadă, documente care confirmă cele relatate în Biblie.
Dintre toţi împăraţii străini, Nebucadneţar este cel mai des pomenit în Biblie, de peste 150 de ori. El a domnit vreo 43 de ani, între 604-561 î.d.Cr. El a fost fiul lui Nabopolasar, rege al Babilonului cu recunoaşterea împăratului Asiriei.
Imperiul asirian cu toate rânduelile lui din cale afară de precise, cu toate sumele mari ce le primeau ca tribut şi cu toate oştirile numeroase se prăbuşeşte. Hoarde de sciţi – după spusele lui Herodot – năvăliseră în valuri asupra provinciilor asiriene. Sub spectrul unui imperiu în declin, Asurbanipal moare în anul 626 î.d.Cr. Asur-etil-ilani îi devine succesor, dar ştim foarte puţin despre el.
În anul următor, 625, Nabopolasar devine împărat al Babilonului, cu încuviinţarea Ninivei. El năzuia spre independenţă. Spre a ajunge la aceasta el nu se răscoală, ci duce tratative cu Ciaxare, împăratul mezilor, care nutrea aceleaşi gânduri. Alianţa se ratifică prin căsătoria lui Nebucadneţar cu fiica lui Ciaxare, prinţesa Mediei. În urma acestei alianţe, cu multă precauţie, ei au făcut pregătirile şi într-o zi au scuturat jugul asirian.
Nebucadneţar a fost făcut părtaş la domnie, coregent cu tatăl său. El conduce lupta de la Carchemiş în 606 î.d.Cr. Împotriva lui Faraon Neco al Egiptului. Ieremia vorbeşte de această luptă în cap. 46:1,2. Ioiachim, împăratul lui Iuda, îl ajutase pe faraon împotriva lui Nebucadneţar. Nebucadneţar a fost biruitor, a luat pradă de la egipteni, dar nu l-a cruţat nici pe Ioiachim. Trupele lui au trecut pe la Ierusalim şi un prim lot de prizonieri sunt duşi în captivitatea Babilonului, împreună cu vasele sfinte de la templu. Printre cei duşi a fost şi Daniel cu ceialalţi trei tineri credincioşi (Daniel 1:1,2).
Întronarea lui Nebucadneţar s-a făcut pe data de 6 sept.605. Ultimele tăbliţe de la Nabopolasar sunt cu data de mai şi august 605. Iar primele două de la Nebucadneţar le avem cu data de august şi septembrie 605. În.Cr.
În ce priveşte lupta de la Carchemiş pomenită în Biblie, este confirmată de Iosif Flaviu, redând mărturia istoricului antic Berosus.
Ştim că deportarea lui Iuda s-a făcut în trei rânduri: în 606, 597 şi 586. Ioiachim a fost lăsat ca împărat, dar supus Babilonului. El a murit în anul 597 î.d.Cr. În locul lui a domnit fiul său Ioiachin, timp de trei luni şi zece zile, căci sosise Nebucadneţar a doua oară la Ierusalim. Probabil fiindcă Ioiachim nu mai voise să plătească tributul datorat. Împăratul a fost dus în Babilon ca prizonier (2 împăraţi 24:8-17).
Două tăbliţe cu inscripţii babilonene susţin cele spuse de Biblie. Prima vorbeşte despre acest atac al lui Nebucadneţar. Ea spune:
„În al şaptelea an, luna Kislev, împăratul Akadului şi-a trecut în revistă trupele şi a pornit spre ţara Hatti, a tăbărât împotriva cetăţii lui Iuda, iar în luna Adar ziua a doua a pus mâna pe cetate şi a capturat pe împărat. El a desemnat ca împărat pe unul pe care el l-a ales, a primit un bogat tribut, şi le-a trimis toate la Babilon”.
A doua provine din arhivele dezgropate în Babilon de excavatorul german Koldewey. Aici erau sute de bonuri de ulei pentru diferiţi captivi din cetate. Numele Yaukin (Ioiachin), împăratul lui Iuda, apare pe trei din acestea. Una din ele se referă şi la cei cinci fii ai săi. Iată fragmentul:
„…10 (raţii ulei) lui Ia-ku-u-ki-nu (Iaukin) fiul împăratului lui Ia-ku-du (Iuda), 2 şi jum. pentru cei cinci fii ai împăratului lui Ia-ku-du (Iuda)”.
Cu cel de-al doilea lot de captivi, a fost dus în robie şi proorocul Ezechiel. În cap.1:1 el ne spune locul unde au fost aşezaţi evreii: „…eram între prinşii de război de la râul Chebar”. Fiindcă nu s-a mai ştiut nimic de Chebar, criticii au atacat spusele lui Ezechiel. Mulţumită săpăturilor arheologice efectuate la Nippur, vreo 60 mile mai la sud de Babilon, azi ştim aria unde au fost aşezaţi captivii. În anul 1899, Universitatea Pennsylvania a făcut excavaţii la Nippur. În ruinele din partea de nord-vest, s-a descoperit o cameră cu 730 de tăbliţe cu inscripţii. Ele datează de pe vremea lui Artaxerxe, 465-424, iar altele de pe vremea lui Darius al II-lea, 423-404. Ele aparţineau unei familii Maraşu. Două dintre tabliţe vorbesc depre navigaţia pe „naru Kabari” sau „nehar kebar” ceea ce înseamnă „râul Kebar”. Era un canal navigabil ce pornea din partea de nord a Babilonului şi ducea o parte din apele Eufratului pe la Nippur şi se unea iarăş cu Eufratul la sud de cetaten Ur. Deci au fost înlăturate şi îndoielile cu privire la râul Chebar. Azi ştim locul unde au fost deportaţi Evreii din ţara lui Iuda. F.F.Bruce e de părere că ei au fost supuşi la muncă forţată în sistemele de irigare ale Babilonului.
În locul lui Ioiachin, Nebucadneţar a pus ca împărat peste Iuda pe Zedechia, unchiul lui Ioiachin. El domneşte între 597-586 î.d.Cr. Cu el are mult de-a face proorocul Ieremia. În cap.34:6.7 citim că cetăţile Lachiş şi Azeca „erau cetăţile care mai rămăseseră” necucerite de Nebucadneţar, pe vremea lui Zedechia. Pentru mulţi afirmaţia aceasta a lui Ieremia părea de necrezut. „Cum se putea ca ele să fi rezistat armatelor Babilonului?” se întrebau scepticii şi criticii Bibliei.
Azi însă ştim că Ieremia a scris adevărul. Cetatea Azeca a fost dezgopată de o echipă a Fondului de Explorare a Palestinei condusă de Frederick K.Bliss în anul 1898. S-a constatat că a fost o fortăreaţă puternică cu 8 turnuri. Iar cetatea Lachiş a fost dezgropată de Expediţia Arheologică Wellcome-Marston. Lucrările au început în 1933 sub conducere lui J.L. Starkey. În 1938, Starkey a fost ucis de bandiţi arabi. El a fost înlocuit de Lankester Harding şi Charles H.Inge. Cetatea era situată la 48 km sud-vest de Ierusalim, dominând vechiul drum ce lega Babilonul şi Siria cu Egiptul. Fortăreaţa avea ziduri duble şi porţi triple. Ca suprafaţă, în vremea ei de înflorire avea o arie mai mare decât Ierusalimul şi decât Meghido. La săpături au fost găsite într-un strat de tăciuni şi cenuşă un număr de 18 scrisori pe tăbliţe de lut. Ele dau lumină asupra perioadei lui Ieremia. Ele erau scrise de un ofiţer Hoşayahu, aflat la un post de observare situat la vreo 6 km către Yaoş, guvernatorul militar al cetăţii. În scrisoarea nr.4 se spune:
„Facă Iehova ca domnul meu, în această vreme, să audă veşti de bine… Cât despre Semachiah şi Semaia au fost luaţi şi duşi în capitală (Ierusalim)… Şi să ştie domnul meu că noi suntem în stare de veghe şi ne uităm după semnalele de focuri de la Lachiş, în conformitate cu indicaţiile date mie de domnul meu, căci noi nu putem vedea Azeca”.
Scrisoarea nr.6 conţine expresia biblică din Ieremia 38:4 „…moaie inima oamenilor de război”. Scrisorile dau o seamă de nume pe care le găsim şi în cartea lui Ieremia: Ghemaria, Iaazania, Neria, Matania şi chiar Ieremia. Haupert susţine că nici o altă descoperire arheologică recentă nu are o legătură mai directă cu Biblia ca scrisorile de la Lachiş.
Cel de-al treilea lot de prizonieri duşi în Babilon a fost după dărâmarea Ierusalimului în anul 586 î.d.Cr. În ce priveşte aceste evenimente sunt recunoscute de toţi ca adevărate.
Ceea ce stârneşte împotrivire este o altă latură a vieţii lui Nebucadneţar. În cartea lui Daniel la cap. 4:29-33 ni se spune: „După 12 luni, pe când se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon, împăratul a luat cuvântul şi a zis: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am clădit eu, ca loc de şedere împărătească prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?” Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului şi un glas s-a pogorât din cer şi a zis: „Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia!” Chiar în clipa aceea, s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor”.
Cercetările arheologice atestă că ceea ce a fost Ramses al II-lea pentru Egipt – împăratul constructor – a fost şi Nebucadneţar pentru Babilon. El a dat o măreţie deosebită Babilonului. A ridicat falnice palate, măreţe temple, puternice întărituri cu turnuri, precum şi renumitele grădini suspendate, care constituiau una din cele 7 minuni ale lumii. W.Schneider spune că „nici vechea Romă cu peste un milion de locuitori nu egala nici pe departe Babilonul în privinţa întinderii”. Istoricul grec Herodot a spus: „Babilonul nu este numai mare, ci şi un oraş de o splendoare neîntâlnită de mine la alte cetăţi”. Atacul criticilor nu a fost împotriva cuvintelor „Oare nu este acesta Babilonul cel mare”., ci împotriva afirmaţiei lui Daniel că a fost izgonit.
E adevărat că istoria nu pomeneşte nimic despre aceasta. Şi cum e natural, nici cronicile lui. Rawlinson ne spune însă de o inscripţie, puţin cam mutilată, care dă de înţeles cele afirmate de Daniel. Inscripţia spune:
„Pentru patru ani reşedinţa împărăţiei mele nu a desfătat inima mea; în nici una din posesiunile mele nu am ridicat nici o clădire importantă prin puterea mea. Nu am înălţat clădiri în Babilon pentru mine şi pentru fala numelui meu. În închinăciune înaintea lui Marduc, dumnezeul meu, nu am cântat laudele sale, nu am procurat jertfe pentru altarul său şi nu am curăţit canalele”.
Această înşirare de omisiuni indică suspendarea pentru un timp a lucrărilor marelui împărat. Cum pot fi împăcate cele două relatări cu privire la timp? Biblia vorbeşte de şapte vremi, iar inscripţia de patru ani. Deci, este o nepotrivire. Şi totuşi, Biblia este adevărată. Ea nu vorbeşte de ani, ci de vremi. În Babilon anul are două anotimpuri sau două vremi; şapte vremi fac trei ani şi jumătate. Aceasta se pare că este perioada cât împăratul a fost ca nebun, până i-a venit mintea la loc, cum scrie Daniel. Inscripţiile pomenesc patru ani, timp în care nu a lucrat.
O remarcabilă precizare găsim la marele istoric al Babilonului Berosus, care spune că împăratul Nebucadneţar „a căzut într-o stare de sănătate infirmă”, înainte cu ceva de moarte.
Un alt scriitor antic, Abydenus spune: „…După aceasta, caldeenii zic că Nebucadneţar, urcându-se pe acoperişul palatului său, a fost cuprins de o inspiraţie divină şi a izbucnit în vorbire, după cum urmează:
„Eu, Nebucadneţar, vă prezic vouă, o, Babilonieni, nenorocirea care stă să cadă peste voi, pe care Bel, strămoşul meu şi regina Beltis, amândoi nu sunt în stare să convingă soarta să se abată. Un catâr persan va veni, ajutat de dumnezeii săi şi va aduce robia peste voi, cu complicele său un Med, mândria asirienilor. O, de ar veni un vârtej sau un potop să-l înghită, să-l nimicească cu desăvârşire, mai înainte de a pune acest jug pe oamenii ţării mele… Şi eu aş fi fost mult mai fericit de mi-aş fi încheiat viaţa mai înainte ca aceste gânduri să-mi fi intrat în cap.” După ce a proorocit astfel, deodată a dispărut din vedere”.
Pasajul e foarte grăitor şi are puncte comune cu Daniel. Locul pe acoperiş, puterea de a profeţi, dispariţia sa dinaintea oamenilor coincid în totul. În plus, unii istorici ai Babilonului vorbesc că pe timpul boalei lui, împărăteasa a condus treburile împărăţiei în numele lui.
Palate dezgropate, inscripţii, tăbliţe scoase din cenuşă, bonuri de raţii de ulei pentru prizonieri, corespondenţă militară, cărămizi şi cioburi scoase de târnăcop la lumină, au căpătat grai pentru oamenii de ştiinţă şi graiul lor confirmă adevărul Bibliei.
Întrebarea este cum privesc eu această Carte? Care este atitudinea mea faţă de ea? Care este mărturia mea prin grai şi prin trai despre Biblie? Când alţii lovesc cu târnăcopul în solul inimii mele găsesc ei mărturii că Biblia este adevărată? O confruntare între spusele Bibliei şi documentul vieţii mele face să strălucească mai mult adevărul ei sau îl întunecă?
2. Existenţa lui Belşaţar confirmată de tăbliţe
În cartea lui Daniel cap. 5:1 citim: „Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui”.
Raţionaliştii şi criticii multă vreme au spus că aceste cuvinte nu corespund adevărului. Ei spuneau că Belşaţar n-a existat, deci e doar un personaj mitologic. Afirmaţia lor şi-o bazau pe faptul că după moartea lui Nebucadneţar a urmat la tron Nabonidus, că în timpul domniei lui Babilonul a fost ocupat de medo-perşi, că Nabonidus nu a fost omorât cum se relatează despre Belşaţar (Daniel 5:30), ci a fost luat captiv. Prin aceasta căutau să arate că Biblia nu este adevărată.
Cei credincioşi nu aveau cu ce să se apere de aceste atacuri. Chiar dacă nu puteau explica această nepotrivire dintre istorie şi Biblie, totuşi ei credeau că Biblia este adevărată.
Dar a venit o zi când savanţii în ale arheologiei au făcut lumină şi în privinţa aceasta. O foarte simplă descoperire făcută în Babilonul de jos a unei inscripţii, cu o rugă a lui Nabonidus, explică în mod satisfăcător aceste contradicţii dintre istorie şi Biblie. Inscripţia spune:
„Şi în inima lui Balşaţar, fiul meu cel mai mare, urmaşul meu, sădeşte teama de marea ta dumnezeire! Fă-l să nu păcătuiască! Fă-l să fie satisfăcut cu plinătatea vieţii!”
Alte tăbliţe găsite în vechea Babilonie şi depozitate în Muzeul Britanic au fost examinate de Dr. Theophilus G.Pinches, proeminent asiriolog din Londra. Pe una este pomenit numele lui Belşaţar, pe alta este pomenit şi Nabonid şi Belşaţar, alta se referă la Belşaţar ca fiul împăratului, iar alta ce cuprinde un contract, are jurământul luat în numele lui Nabonid şi Belşaţar. În Babilon, jurământul se lua în numele împăratului. Cum se poate ca Babilonul să fi avut doi împăraţi deodată? Da, căci şi Nebucadneţar a fost împărat cu tatăl său.
Cronicile lui Nabonid ne spun că în anul 556 î.d.Cr. el a încredinţat domnia fiului său, Belşaţar. Următorul text arată explicit că înainte de a face o expediţie militară în părţile apusene spre a potoli o răscoală şi spre a cuceri cetatea Tema, împăratul a făcut lucrul acesta:
„O tabără a încredinţat-o fiului său mai mare, întâiului născut trupele ţării le-a alăturat lui. El i-a dat mână liberă, i-a încredinţat lui domnia. Apoi el a întreprins o campanie la mare distanţă, puterea ţării Akkad a înaintat cu el spre Tema… a ucis pe prinţul din Tema … apoi şi-a stabilit domiciliul lui în Tema”.
Raymond P.Dougherty, fost profesor de asiriologie la Universitatea Yale, spune că în partea din urmă a domniei sale, Nabonid a petrecut timpul în Arabia cu scopul de a consolida acea parte a imperiului. De aceea a încredinţat domnia lui Belşaţar. Cronicile lui Nabonid scrise în anul al şaptelea, (col. II ob. 1, 5, 10, 19, 23) deci pe la 549 î.d.Cr. , precizează:
„…Împăratul a fost în cetatea Tema, fiul împăratului, nobilii şi trupele sale erau în ţara Akkad”.
Acelaş lucru se spune şi în anul al nouălea, al zecelea şi al unsprezecelea. Millar Burrows de pe lângă Şcoala de Cercetări Orientale spune: „Soluţia acestei discrepanţe aparente a fost găsită când s-au descoperit evidenţele că în partea din urmă a domniei sale, Nabonid a trăit în Arabia şi a lăsat administraţia guvernării fiului său Belşaţar”. Astfel înţelegem de ce spune Biblia că lui Daniel i s-a dat „locul al treilea în cârmuirea împărăţiei”, căci primul era Nabonid, Belşaţar al doilea şi Daniel al treilea.
Dar zilele lui Belşaţar au fost numărate, cum îi citise Daniel scrierea de pe perete. În noaptea de ospăţ şi orgii, trupele medo-persane ale lui Cir intră în Babilon şi ocupă cetatea fără vărsare de sânge, căci „poporul Babilonului, ca un singur om, întreagă ţara Sumerului şi Akkadului, nobilii şi cei mari s-au proşternut înaintea lui, i-au sărutat picioarele, s-au bucurat de suveranitatea lui.” spune cilindrul cu analele lui Cir. Iar Istoria Universală, apărută la Bucureşti, confirmă adevărul spus de Biblie cu privire la sfârşitul lui Belşaţar:
„Nabonid a fost făcut prizonier şi apoi trimis în exil în Carmania, Balthazar a fost ucis”.
Iată cum evidenţele arheologice fac lumină şi spulberă toată tăgăduirea scepticilor. Încă odată Biblia s-a dovedit că este adevărată.
Timp de 70 de ani poporul evreu şi-a ispăşit vina păcatelor în robia Babilonului, aşa cum le proorocise Ieremia. După împlinirea celor 70 de ani, Dumnezeu a schimbat cursul istoriei, aşa cum nu se aşteptau ei, Babilonul e cucerit de Cir, care proclamă eliberarea prinşilor de război şi întoarcerea lor acasă.
În cartea proorocului Isaia cap.45 v.1 citim: „Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cir, pe care-l ţine de mână, ca să doboare neamurile înaintea lui, şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă”.
În secolul al XIX-lea, arheologul amator Hormuzd Rassam a găsit o parte din analele lui Cir. Ele sunt scrise pe un cilindru cu şase feţe. Cilindrul e din lut şi scrierea datează din anul 536 î.d.Cr. Aici avem descrisă cucerirea Babilonului, eliberarea captivilor spre a se întoarce fiecare în ţara sa, precum şi repatrierea anumitor comori jefuite de babiloneni de la templele altor popoare. Documentul este numit „Cilindrul lui Cir” şi se află în Muzeul Britanic. Conţinutul acestui document are o deosebită importanţă pentru confirmarea adevărului biblic.
Cir s-a născut în anul 590 î.d.Cr. El a fost un descendent din dinastia Ahemenzilor, iar la domnie a ajuns în anul 558 î.d.Cr. În timp de 10 ani, el a cucerit Media, a prins pe Astiage şi l-a dus în captivitate, dar nu l-a omorât, ci i-a dat o reşedinţă frumoasă, princiară pentru tot restul zilelor. În 546 a luat cetatea Arbela pe Tigru şi ţara Iş. Apoi a bătut pe Cresus, împăratul Lidiei şi a ajuns până la Marea Egee.
Omul acesta despre care Dumnezeu, cu două sute de ani înainte de a apare pe scena istoriei, spunea că este unsul Său, avea menirea să cucerească Babilonul.
În analele sale, Cir confirmă vocaţia sa. El zice:
„… El (Dumnezeu-Merodac) l-a căutat, El l-a găsit, da, el a căutat un prinţ cinstit, după inima Sa, El l-a luat de mână pe Cir, împăratul cetăţii Anşan; El l-a chemat pe nume la stăpânirea întregului pământ… Merodac (Dumnezeu) marele domn, păzitorul poporului Său, a privit cu bucurie faptele lui binecuvântate şi curăţia lui de inimă. Spre Babilon, propria sa cetate, i-a dat porunci să meargă. El l-a invitat să apuce drumul spre Babilon; ca un prieten şi ajutor, El a mers alăturea. Trupele lui mult răspindite ca apele unui râu, a căror număr nu poate fi cunoscut, în deplină armură au mărşăluit alăturea de el. Fără împotrivire sau bătălie, El (Merodac) l-a făcut să intre în Babilon.” (Cilindrul lui Cir rândurile 11-29 şi 22-24).
Herodot (I, 189-191) spune că perşii sub comanda lui Gobrias, după ce au abătut apele râului într-un lac de acumulare, au pătruns în cetate pe albia râului la 16 oct.539. Şaptesprezece zile mai târziu Cir însuşi îşi face apariţia la porţile Babilonului pe care preoţii le deschid, iar poporul îl primeşte cu ovaţii de bucurie. El spune:
„Când am intrat paşnic în Babilon şi cu mare bucurie şi aclamaţii, mi-am instalat reşedinţa domniei în palatul regilor”.
Nici numărul mare al armatelor, nici zidurile puternice, nici porţile de aramă ale Babilonului, nici iscusinţa locuitorilor, nici bogăţiile cetăţii nu L-au împiedecat pe Domnul să-şi împlinească cuvântul şi să dea lui Cir falnica cetate, ca un dar. Deci, spusele Bibliei sunt adevărate cu privire la Cir.
Altă relatare e cu privire la eliberarea din captivitate. Evreii erau în robia Babilonului. Din Daniel 9:2 constatăm că s-au împlinit cei 70 de ani de robie, proorociţi de Ieremia. „Daniel a dus-o bine sub domnia lui Cir persanul” (Daniel 6:28). El era în vârstă de vreo 85-90 de ani. Ca tinerel fusese luat prizonier şi a stat în robie 70 de ani. La împlinirea celor 70 de ani, bătrânul acesta venerabil posteşte şi se roagă pentru eliberarea prinşilor de război. Binele Babilonului n-a putut înăbuşi iubirea de patrie. La fel nici poziţia înaltă, nici lunga perioadă de înstrăinare nu l-au înstrăinat de ţara sa iubită. Ce pildă frumoasă! înaltul demnitar, al treilea în cârmuirea împărăţiei îngenunchiat se roagă pentru eliberarea fraţilor săi umiliţi şi asupriţi!
În 2 Cronici 36:22-23 citim: „În cel dintâi an al lui Cir, împăratul perşilor,” referirea e cu privire la domnia asupra Babilonului, „ca să se împlinească cuvântul Domnului vestit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris, această vestire în toată împărăţia lui: „Aşa vorbeşte Cir, împăratul perşilor: „Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul Dumnezeul lui să fie cu el şi să plece!” Deci, s-a proclamat eliberarea captivilor. Acelaş decret îl găsiţi şi la Ezra 1:2.
Multă vreme istoricii n-au vrut să creadă afirmatia Bibliei cu privire la acest decret. Unii scriitori au căutat să combată această afirmaţie spunând că Cir a fost un împărat ce s-a închinat zeilor şi n-a avut nimic de-a face cu Iehova, Dumnezeul lui Israel. Dar toate aceste opintiri ale necredinţei de a răsfurna Biblia s-au dovedit zadarnice. Stânca adevărului nu putea fi clintită. Istoria trebuia să recunoască că Israel a fost în robia Babilonului şi că Israel s-a reîntors din captivitate. Aceste fapte nu se puteau tăgădui, dar se tăgăduia decretul. Aceasta până într-o zi, căci cu ajutorul târnăcopului, arheologia a scos de sub dărâmături Cilindrul lui Cir, care vorbeşte despre această eliberare:
„Cât priveşte pe locuitorii Babilonului, care împotriva voinţei zeilor… Eu am abolit jugul care era împotriva stării lor sociale… De asemenea, am adunat pe toţi locuitorii şi i-am reîntors la vechile lor locuinţe… Am înapoiat cetăţilor sacre de partea cealaltă a Tigrului, sanctuarelor care au fost ruinate de mult timp, zeităţile care au fost acolo, şi le-am construit sanctuare permanente. De asemenea am adunat locuitorii şi i-am trimis la locuinţele lor de odinioară… Fie ca zeii pe care i-am restabilit în cetăţile lor sfinte să se roage zilnic lui Bel şi Nebo, cerându-le viaţă lungă pentru mine”.
În Ezra 6:2-5 este scris: „S-a găsit la Ahmeta, capitala ţinutului Mediei, un sul pe care era scrisă această aducere aminte: „În anul întâi al domniei împăratului Cir, împăratul Cir a dat această poruncă privitoare la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim: „Casa să fie zidită iarăs, ca să fie un loc unde să se aducă jertfe, şi să aibă temelii tari. Să aibă o înălţime de şasezeci de coţi, o lăţime de şasezeci de coţi, trei rânduri de pietre cioplite şi un rând de lemn nou. Cheltuelile vor fi plătite din casa împăratului. Mai mult, uneltele de aur şi de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care le luase împăratul Nebucadneţar din templul de la Ierusalim şi le adusese la Babilon, să fie date înapoi, duse în templul din Ierusalim, la locul unde erau, şi puse în Casa lui Dumnezeu”.
Relatarea aceasta este în totul de acord cu afirmaţia de mai sus a lui Cir că a construit sanctuarele care au fost dărâmate. În relatarea din Cronici se spune că „Domnul a trezit duhul lui Cir”. Se spune că atunci când Cir a venit în Babilon, un evreu numit Zerubabel i-a arătat proorocia lui Isaia, spusă cu aproape două sute de ani înainte ca să ajungă Cir la porţile Babilonului. Când Cir a citit textul a fost foarte uimit şi a dat decretul de reîntoarcere la Ierusalim şi de reclădire a templului.
Documentele cu privire la Cir confirmă adevărul Bibliei. Cir, deşi păgân, a fost omul care a ascultat de Dumnezeu, astfel a putut fi folosit de Dumnezeu şi a fost onorat de Dumnezeu. El însuşi mărturiseşte pe cilindru că Dumnezeu a mers alături de el. Cea mai mare onoare a lui nu e că a fost mare împărat, ci că a fost robul Domnului.
2. Întoarcerea prinşilor de război
Decretul lui Cir, ce proclama eliberarea prizonierilor, a determinat pe mulţi să se pregătească pentru reîntoarcerea în Palestina. Un prim lot ce număra vreo 49.897 suflete a plecat la drum sub conducerea lui Seşbaţar (Zorobabel), voevodul lui Iuda (Ezra 1:8; 2:2). Acest lot a fost însărcinat să aducă la Ierusalim toate
vasele sfinte în număr de cinci mii patru sute bucăţi, vase care au fost luate de Nebucadneţar. Întoarcerea s-a făcut în anul 537 î.d.Cr.
Săpăturile arheologice au scos la lumină inscripţii cu numele lui Seşbaţar şi Zorobabel.
Prin anul 457 î.d.Cr. deci vreo 80 de ani mai târziu de primul lot s-a întors Ezra, cărturarul, iar după el cu vreo 13 ani mai târziu s-a întors Neemia, ca guvernator, spre a drege zidurile Ierusalimului.
Cei vreo 50.000 de evrei întorşi din robie (Neemia 6:66,67), au avut de înfruntat duşmănia vecinilor şi sterpiciunea pământului care n-a fost lucrat cât timp ei au fost în exil. Arheologul W.F.Albright spune în legătură cu aceasta: „Un mare număr de oraşe şi cetăţi din Iuda au fost excavate în întregime sau în parte; multe alte părţi au fost examinate cu grijă spre a se determina data aproximativă a ultimei lor distrugeri. Rezultatele sunt uniforme şi conclusive: cele mai multe au fost distruse la începutul secolului al şaselea î.d.Cr. şi n-au mai fost ocupate niciodată. Unele au fost distruse pe vremea aceea şi au fost reocupate parţial ceva mai târziu, iar altele au fost distruse şi reocupate după o lungă perioadă de abandonare, lucru marcat printr-o izbitoare schimbare în sol… Dar nu este cunoscut nici un caz unde un oraş din Iuda să fi fost ocupat în continuu în perioada exilului”.
În legătură cu rezidirea templului nu avem evidenţe arheologice, deoarece nu se pot face săpături, acolo fiind azi o mare moschee. Ştim că după sosirea la Ierusalim au pus temeliile templului, dar au fost împiedecaţi de vrăjmaşi şi au încetat lucrul până după moartea lui Cir. După vreo 16 ani (520 î.d.Cr. ), la îndemnurile proorocilor Hagai şi Zaharia lucrările încep din nou.
Deşi decretul lui Cir a îngăduit evreilor să se întoarcă în ţara lor, ei au rămas mai departe sub stăpânirea persană. O.T.Olmstead îl descrie pe Zorobabel ca fiind guvernator de rangul al treilea, superiorul său imediat fiind Tatnai, dregătorul de dincoace de râu, iar superiorul acestuia a fost Hystanes, satrapul Babilonului.
Datorită situaţiei bune ce şi-au creat în Babilon, nu toţi evreii au fost gata să se întoarcă în Palestina. Ezra şi alţi preoţi se întorc abia în al şaptelea an al domniei lui Artaxerxe (Ezra 7:1-8). Pe vremea Esterei, deci în timpul domniei lui Xerxe, în Persia se mai aflau mii de evrei care încă nu s-au fost întors în ţara lor.
O altă comunitate mare de evrei se afla la Elefantine, o aşezare la prima cataractă a Nilului, în Egipt; alta la Tahpanes, localitate unde a fost dus şi proorocul Ieremia. Tahpanes supravieţuieşte şi azi sub numele de Tell Defenneh. Sir Flinders Petrie a făcut aici excavaţii între anii 1883-1884 şi a dezgropat temeliile unui mare castel probabil unde Ieremia şi-a ascuns pietrele sale, când a proorocit despre venirea lui Nebucadneţar în Egipt.
Despre comunitatea de la Elefantine s-au găsit mai multe documente. În anul 1895, nişte săpători indigeni au dat peste nişte papirusuri pe această insulă. În anul 1904, Serviciul de Antichităţi a Egiptului a făcut excavaţii şi a scos la lumină mai multe papirusuri. Ele sunt scrise în limba aramaică de colonia evreiască în perioada dintre 500 şi 400 î.d.Cr. Unul din documente este o scrisoare scrisă guvernatorului persian de la Ierusalim în anul 407, cerând permisiunea să reclădească templul lor pe insulă.
Numele lui Sanbalat (Neemia 4:1), dregătorul Samariei, este confirmat în scrisoarea evreilor din Elefantine către guvernatorul Iudeii. După ce îşi exprimă dorinţa lor de a-şi reclădi templul lor, în încheiere spun:
„De asemenea, întreaga chestiune am supus-o într-o scrisoare în numele nostru către Delaia şi Selemia, fiii lui Sanbalat, guvernatorul Samariei”.
La fel şi numele lui Tobia este confirmat de arheologie. În Iordania, la Araq el-Emir, în partea de est a Amanului, se află ruinele castelului lui Tobia. Lângă castel se află mormântul familiei Tobia unde este săpat adânc în piatră, într-o veche scriere aramaică, numele Tobia. Albright, după felul scrisului, susţine că e mai vechi de anul 400 î.d.Cr. Astfel, vechiul înscris adevereşte spusele lui Neemia. Aceşti doi guvernatori au căutat să împiedece reclădirea zidurilor Ierusalimului, lucrare începută şi terminată de Neemia.
În Neemia 7:70 citim despre „darici de aur”. Aceasta a făcut pe mulţi necredincioşi să spună că pe vremea lui Neemia nu au existat aşa monede, prin urmare cartea ar fi fost scrisă abia pe la anul 250 î.d.Cr. , adică cu vreo 200 de ani mai târziu de vremea lui Neemia. Credincioşii nu aveau cu ce răsturna aşa afirmaţii. Dar a venit arheologia şi le-a spulberat. Excavaţiile făcute în anul 1931 la Bet-ţur, câţiva kilometri la sud de Ierusalim, au scos din subsolul persian (530-330) şase darici, deci monedele acestea circulau în Palestina pe vremea perşilor. Sistemul monedelor se susţine că ar fi fost introdus în Persia de Cresus, împăratul Libiei (560-546). Astfel, tăgăduirile lui Pfeiffer şi C.C.Torrey că n-ar fi existat aşa monede pe vremea lui Neemia au fost înlăturate, spusele Bibliei s-au dovedit adevărate.
În Neemia 5:4 citim: „Alţii ziceau: „Am împrumutat argint punând zălog ogoarele şi viile noastre pentru birul împăratului”. Săpăturile arheologice făcute în 1889 de o echipă a Universităţii Pennsylvania la Nippur în partea de sud a vechiului Babilon, au scos la suprafaţă vreo 730 de tăbliţe, datate de pe vremea lui Artaxerxe I şi a lui Dariu al II-lea (423-404). Între aceste tăbliţe, unele sunt a familiei Muraşu, care avea un fel de bancă şi acorda împrumuturi cu o dobândă până la 40% pe an. Deci, împrumuturile erau la ordinea zilei. Tăbliţele familiei Muraşu dau la iveală o seamă de nume evreieşti ceea ce ne face să înţelegem că mulţi au rămas în Babilon, după decretul lui Cir.
În cartea lui Ezra capitolele 5 şi 6 se vorbeşte despre împăratul Dariu. El a domnit peste Persia de la anul 522 a 486 î.d.Cr. El a dat porunca să se isprăvească reclădirea templului. În timpul lui au trăit proorocii Hagai şi Zaharia. Despre Dariu sunt o seamă de documente arheologice, dar cea mai importantă este inscripţia Behistun, săpată în anul 516 pe o faţă şlefuită a unei stânci în munţii Zagros, la o înălţime de vreo 383 m. Inscripţia a fost descoperită în 1835, de Henry C.Rawlinson, un ofiţer englez de geniu din armata persană. Această inscripţie a devenit cheia descifrării scrierii cuneiforme.
Cartea Esterei, deşi este aşezată după Neemia, evenimentele din ea s-au petrecut cu vreo 30 de ani înainte de reclădirea zidurilor Ierusalimului. Estera face parte din evreii care nu s-au întors din captivitate. Ea a devenit soţia împăratului Ahaşveroş, cunoscut în istorie sub numele de Xerxe, care a domnit în Persia între anii 485-465. Despre ospăţul pomenit în capitolul 1, inscripţiile persane spun că a fost dat în scopul pregătirii faimoasei expediţii împotriva grecilor cu care a luptat la Termopile şi Salamina în anul 480 î.d.Cr.
Cartea Esterei îl arată ca un împărat despot şi senzual. Înfierbântat de vin, a poruncit famenilor s-o aducă pe împărăteasa Vasti spre a-i arăta frumuseţea, asta însemna s-o aducă dezbrăcată, doar cu coroana pe cap. Când împărăteasa n-a consimţit la aceasta, ea a fost demisă, iar în locul ei a fost aleasă Estera.
Unii critici au căutat să tăgăduiască senzualismul lui Xerxe, că este doar o înfloritură a Bibliei. Caracterizarea lui din cartea Esterei corespunde cu relatările lui Herodot, marele istoric grec. Şi recentele excavaţii făcute la Persepolis arată că el şi-a mărit mult haremul şi că a trăit în desfrâu chiar cu soţia fratelui său.
Nume de seamă din cartea Esterei sunt: Vasti, Haman şi Mardoheu. Întrucât în istoria seculară nu sunt cunoscute aceste nume, mulţi au spus că întreaga carte este o legendă. Săpăturile arheologice efectuate între anii 1884-1886 la Susa, sub conducerea inginerului francez Dieulafoy, însărcinatul Muzeului Luvru din Paris, au adus la lumină marele palat al lui Xerxe. Locul a fost identificat încă din 1852, de Loftus, care a găsit o inscripţie a lui Artaxerxe al II-lea cu următorul conţinut:
„Înaintaşul meu, Darius, a clădit acest palat în vremile de demult. În timpul domniei bunicului meu (Artaxerxe I) a fost ars. Eu l-am restaurat”.
Dezgroparea acestui palat confirmă o mulţime de amănunte din cartea Esterei. Astfel s-a scos la lumină „curtea dinlăuntru”, unde, după post, Estera a aşteptat acordarea audienţei; „poarta împăratului” unde stătea Mardoheu şi nu-şi pleca genunchiul înaintea lui Haman; „curtea de afară” unde Haman aştepta să poată intra la împărat în acea dimineaţă care i-a adus umilire; „grădina casei împărăteşti” unde împăratul mânios a ieşit să se plimbe. Evidenţele arată că palatul avea o bogată ornamentaţie, lucru descris în cap.1. Documentele găsite arată că ei credeau în zile norocoase şi zile fără noroc (3:7) că la palat nu era îngăduită haina de jale (4:2), că pedeapsa capitală era spânzurătoarea (5:14), că binefăcătorilor împăratului li se acorda haina împăratului (6:8), că trimiterea scrisorilor se făcea prin curieri (3:13; 8:10}, că se folosea zarul spre a-şi afla norocul (3:7; 9:24). Printre alte obiecte găsite a fost şi un zar, în forma lui cubică, cu feţele numerotate de la 1 la 6. Antichităţile de valoare, în greutate de 46 tone, au fost duse la Muzeul Luvru din Paris. Ele confirmă cele spuse în cartea Esterei. Încă o dată târnăcopul şi lopata au confirmat adevărul Bibliei. Pietrele au căpătat grai după mii de ani şi şi-au spus mărturia lor.
Între Vechiul Testament şi Noul Testament se află o perioadă de peste patru sute de ani în care nu avem nici un prooroc şi nici o scriere biblică. Perioada Vechiului Testament se încheie pe la anul 430. Pe acea vreme, Palestina se afla sub stăpânirea persană. În anul 332 î.d.Cr. , Palestina e ocupată de Alexandru cel Mare. Stăpânirea greacă durează până în anul 167 î.d.Cr. Din 167-63 î.d.Cr. , este o perioadă de independenţă sub Macabei sau Aşmonieni. Cărţile Macabeilor nu au fost cuprinse în canonul Vechiului Testament. Ele se găsesc între cărţile apocrife. În anul 63 î.d.Cr. , Palestina este cucerită de armatele romane sub comanda lui Pompei. Antipater, un idumean, (edomit – descendent din Esau), a fost însărcinat cu guvernarea Iudeii. El a fost succedat de fiul său Irod cel Mare (37-3 î.d.Cr. ), care, spre a câştiga simpatia evreilor, el nefiind evreu, a reclădit templul din Ierusalim cu o mare splendoare.
Din vremea stăpânirii greceşti, în Palestina a rămas limba greacă, aşa se explică faptul că scrierile Noului Testament sunt în greacă; iar de la romani le-a rămas drumuri şi şosele, parcă înadins pregătite pentru misionarii ce aveau să poarte Evanghelia la alte popoare.
Încă în timpul stăpânirii greceşti o comunitate de evreii s-au retras în peşterile din dealurile sterpe ce se află în partea de nord şi de vest a Mării Moarte. Erau membrii unei secte ce a înflorit în ultima parte a secolului al doilea până în jurul anului 70 d.Cr. De atunci timp de aproape două mii de ani, nimeni n-a ştiut nimic de ei.
O parte din criticii necredincioşi şi unii rabini evrei multă vreme au tăgăduit autenticitatea capitolului 53 din cartea proorocului Isaia. Capitolul zugrăveşte pe Hristos Domnul ca om al durerii şi cu lux de amănunte arată suferinţele Lui. Parcă ar fi fost scris de unul care a stat lângă cruce. Rabinii evrei, fiindcă nu voiau să creadă că Isus este Mesia, au spus că acest capitol nu ar fi fost scris de Isaia, ci un copist creştin l-ar fi introdus în cartea lui Isaia; că ar fi fost strecurat acolo ca să semene a profeţie şi să-i facă pe evrei să creadă în Isus. Criticii necredincioşi s-au alăturat şi ei acestei susţineri.
Cu ce puteai să te aperi? Cum puteai să dovedeşti contrariul? Capitolul într-adevăr descrie prea limpede suferinţele Domnului Isus. Dar oare să fi făcut un creştin aşa ceva? Ca să dorească mântuirea evreilor, el trebuia să fie un bun creştin. Fiind un bun creştin, nu-şi putea permite o aşa falsificare, adică prin minciuna lui, scrisul lui interpolându-l în cartea lui Isaia, să dea la lumină cel mai glorios adevăr; prin inducerea în eroare a unui popor să-l scoată din starea de păcat.
Raţionamentul logic este just, dar lipsea dovada. Oamenii voiau dovadă. Şi Dumnezeu a dat-o. În anul 1947, doi băieţi păzeau caprele la Kirbet-Qumran, lângă Marea Moartă. Spre seară când să plece acasă, unul din ei, Muhammed ed Dhib, avea o capră lipsă. Numaidecât porni în căutarea ei. Pe malul abrupt al Mării Moarte, el observă nişte scobituri în stâncă şi a aruncat cu pietre într-acolo. O piatră a intrat în scobitură şi în cădere s-a auzit că a spart ceva. Curios să vadă ce s-a spart, copilul s-a căţărat şi a văzut că acolo era o peşteră. S-a strecurat înăuntru şi a observat că piatra lui nimerise un vas mare de lut pe care l-a spart. În vas se afla, înfăşurat în pânză de in, un sul de piele pe care îl luă cu gândul că îi va fi de folos spre a-şi face curele la sandalele lui. După ce a ieşit afară a împărţit pielea cu celalalt beduin. Nu-şi dădeau seama că pe sulul acela puteau să-şi cumpere mii de perechi de sandale.
Sulul purta o scriere veche necunoscută de ei. O parte a ajuns în atelierul unui cizmar din Betleem. Abia în 1948, s-a stabilit că pergamentul constitue o descoperire de mare valoare, căci avea pe el anumite cărţi din Biblie. Imediat oamenii de ştiinţă au trecut la cercetări în regiunea Qumran şi rezultatele au întrecut cu mult toate aşteptările. Au fost descoperite mai multe peşteri cu mii de suluri scrise. I.D.Amusin vorbeşte de circa 40.000 de fragmente de manuscrise. Din martie 1947, când a fost găsit primul sul, lucrările de cercetări arheologice au durat peste zece ani. Pe lângă suluri au fost găsite monede, vase de lut, instrumente de scris.
Între sulurile de piele ce conţineau Vechiul Testament s-a găsit şi cartea proorocului Isaia. De notat este faptul că avea şi capitolul 53. Oamenii voiau să ştie când au fost puse acolo, ce vechime au sulurile. Stabilirea vechimii unui manuscris se face de experţi pe baza materialului pe care s-a scris, a felului cum s-a scris, adică paleografia scrisului, ortografia scrisului, cuvintele folosite, ideile incluse, cerneala utilizată. O metodă mai recentă este cea pe baza radioactivităţii cabonului 14. Experţii de la Institutul de Studii Nucleare din Chicago au căutat să stabiliească vechimea sulului. Examinând radioactivitatea cenuşei cu un contor Geigher, li s-a indicat că ar fi din anii 166-233 î.d.Cr. Deci cu mult înainte ca un creştin să poată scrie capitolul 53 din Isaia, el se afla în grota de la Qumran. Ştiinţa a limpezit şi lucrul acesta.
Ce ne spune aceasta? Nimic altceva decât că Biblia este adevărată. Oamenii nu vreau să accepte aceasta, dar în faţa ştiinţei, în faţa dovezilor de netăgăduit, trebuie să plece capul şi să tacă. E minunat cum în secolele al nouăsprezecelea şi al douăzecilea, secole ale necredinţei, Dumnezeu a făcut, ca nicicând altădată, ca tocmai ştiinţa să vină şi să confirme adevărul Bibliei. Cu alte cuvinte, a luat armele necredinţei şi le-a făcut să-I arate slava.
Manuscrisele din perioada interbiblică de la Qumran au căpătat grai şi au mărturisit că Biblia este adevărată.
Credinţa noastră este în Hristos Isus, Domnul nostru. Cele mai înverşunate atacuri au fost îndreptate asupra acelor părţi din Scriptură care vorbesc despre El, îndeosebi în legătură cu naşterea Sa. S-a încercat totul spre a dovedi că El nici n-a existat ca persoană istorică, că totul este mit şi legendă. Şi totuşi oamenii cred în El. Pe ce se bazează crezul lor? Ce dovezi au că El s-a născut? Simplu, experienţa cu El. Cei ce trăiesc cu mine în casă nu au nevoie de certificatul meu de naştere, ca să ştie că exist. Părtăşia cu mine este cea mai puternică dovadă că nu sunt un mit, ci o realitate. Dar în anumite ocazii sunt necesare şi dovezile scrise, documentele.
În legătură cu naşterea Domnului Hristos, singurele documente ce le avem sunt Evanghelia lui Matei şi Luca. Dar cum pentru un om este suficient să aibe un singur certificat de naştere, tot aşa şi pentru noi ar fi suficientă chiar o singură Evanghelie, dar avem două care vorbesc despre naşterea Sa. Despre naşterea lui Avraam nu avem amănunte, cu toate acestea nimeni nu s-a gândit să-i tăgăduiască existenţa. Mulţimea urmaşilor lui sunt dovada categorică că a existat. Tot aşa mulţimea urmaşilor lui Isus este o dovadă că El nu este doar un mit, ci o puternică realitate.
Totuşi, pentru limpezirea noastră în legătură cu cele descrise de Matei şi Luca, este bine să analizăm câteva chestiuni.
1. Sunt vrednici de crezare evangheliştii?
Acceptarea spuselor unui om este în funcţie de creditul ce îl prezintă persoana respectivă. Omul dă valoare cuvintelor sale. Descrierea simplă şi sinceră ne face să spunem că sunt demni de crezare, chiar dacă nu ar mai fi nici o altă dovadă care să confirme cele scrise de ei. Ei descriu viaţa Domnului nostru Isus Hristos cu faptele Lui măreţe, dar descriu şi nereuşitele Lui încercări de a convinge pe cei din Nazaret, pe cei din Capernaum, pe preoţi, ba nici fraţii Lui nu credeau că El este Mesia. Ei redau părerile altora despre El, că este nebun, că are drac, că duce poporul în rătăcire. Ei descriu sfârşitul Său tragic. Ei îşi mărturisesc chiar şi deficienţele lor: de multe ori nu înţeleg învăţătura Lui, dorm în Ghetsemani, fug toţi la prinderea Lui, se îndoiesc la învierea Lui. Ei nu-L prezintă pe eroul lor ca pe unul aplaudat de toţi, ca pe unul care îi cucereşte pe toţi, ceea ce ar mirosi a ticluire. Din contră, îl arată părăsit de toţi. Sinceritatea lor e izbitoare. Aceasta îi face demni de crezare.
Pe de altă parte, potrivirea în totul a celor descrise de ei cu evenimentele istorice cunoscute, cu obiceiurile vremii, cu denumirile geografice, cu poziţia locurilor, cu atmosfera politică a vremii, sunt grăitoare pentru orice cercetător.
Sir William M.Ramsay a fost un necredincios. Ideile necredinciosului Bauer şi a Şcolii de Tubingen au pus stăpânire pe gândirea sa. Dar după minuţioase investigaţii făcute în părţile Asiei Mici şi analiza la faţa locului a celor spuse de Luca, necredinţa i-a fost spulberată şi a devenit un bun credincios. El îl descrie pe Luca ca pe „unul dintre istoricii de prim rang”. El a scris mai multe cărţi în care arată că scriitorii Noului Testament sunt vrednici de toată încrederea. Într-una spune: „Pot să afirm deschis că am pornit la această investigaţie fără vreun prejudiciu în favoarea concluziei pe care acum încerc s-o justific cititorului. Din contră, am pornit cu o minte împotrivitoare, căci spiritul ingenios şi aparenţa de ceva deplin a teoriei Tubingen, m-au convins cu totul pe acea vreme… mai recent am fost adus în contact cu cartea Faptele Apostolilor, ca o autoritate din pricina topografiei, a antichităţilor şi a societăţii din Asia Mică. Ea s-a născut în mine în mod gradual văzând că în diferite detalii naraţiunea arată adevăr minunat”.
Ceea ce a produs schimbarea radicală a opiniei în Ramsay a fost investigaţia arheologică care i-a demonstrat prin vestigiile trecutului, precum şi prin geografia şi topografia locurilor, că Luca este vrednic de crezare în tot ce a scris.
2. Oare a existat recensământul?
În Luca 2:1-3 citim: „În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui”.
Ca să-l discrediteze pe evanghelistul Luca şi spre a-şi susţine teza că Isus este doar un mit, scepticii au afirmat că n-a existat niciodată un aşa recensământ al oamenilor în imperiul roman, ci se făcea doar un recensământ al animalelor, dar pentru acesta nu trebuia să se deplaseze în alte localităţi.
Acum, pe cine să credem? Cine are dreptate? Cine ştie mai bine cum s-au petrecut lucrurile: cei de astăzi sau Luca care a trăit atunci? Mintea sănătoasă îmi spune că Luca. Totuşi ca să fiu mai sigur mă adresez arheologiei. Are ea ceva ce poate să mă ajute să văd adevărul? Da, slavă Domnului, are. Din nisipurile Egiptului au fost scoase la lumină mai multe papirusuri, care sunt grăitoare. Iată aici un document, care este formularul unui recensământ, completat în anul 48 d.Cr.:
„Către Dorion, magistratul şef şi către Didymus, secretarul oraşului, de la Thermoutharion, fiica lui Thoonis, cu protectorul ei Apollonius, fiul lui Sotades. Locatarii casei ce-mi aparţine în ulicioara de miazăzi, sunt: Thermoutharion, o sclavă liberată a susnumitului Sotades, în vârstă de 65, de înălţime mijlocie, cu tenul de culoarea mierei de stup, având o faţă lungă şi o cicatrice pe genunchiul drept. (Un şir care descrie pe o altă femeie este lipsă)… Eu, susnumita Thermoutharion (documentul continuă cu o declaraţie făcută sub prestare de jurământ) cu protectorul meu numitul Apollonius, jurăm pe Tiberius Claudius, Cezarul împărat, că i-am declarat în mod sigur, onest şi vrednic de încredere pe cei ce locuiesc cu mine, nici pe un străin, nici pe un Alexandrian nici pe un liberat, nici roman, nici egiptean decât pe cei spuşi mai sus. Dacă jur adevărat, binele să mă însoţească, dacă fals, contrariul”.
Iată încă un document. El este cu privire la recensământul din anul 104 d.Cr. Prefectul Egiptului cere înscrierea fiecăruia în cetatea sa:
„Gaius Vibius, prefectul şef al Egiptului. Din pricina apropierii recensământului, este necesar ca toţi cei care pentru anumite motive locuiesc în parte decât districtul lor, să se pregătească de îndată să se reîntoarcă la guvernământul lor, spre a putea completa formularele de înregistrare a familiei şi ca să-şi poată reţine pământurile cultivate ce le aparţin”.
Documentul arată clar că fiecare trebuie să se înscrie în cetatea lui cum scrie Luca, căci şi Palestina aparţinea stăpânirii romane ca şi Egiptul. Mai mult, din document reiese că se făcea periodic, el spune că recensământul se apropie. Azi se ştie că romanii făceau recensământul la patrusprezece ani. Mai sunt documente cu privire la recensămintele din anii 34, 48, 62, 90, 104, 118, 132 şi 230 d.Cr. Referinţe indirecte sunt şi cu privire la cel din anul 20.
A tăgădui astăzi recensământul pomenit de Luca înseamnă să fi rămas în urmă cu cunoştinţele, căci arheologia a limpezit de mult lucrul acesta.
3. A trăit Irod pe vremea naşterii?
Iată o altă problemă ridicată de unii. În Evanghelia după Matei cap.2 v.1 citim: „După ce s-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod”.
Despre Irod se ştie că a domnit între anii 37 – 4 î.d.Cr. În anul 4 a murit. Cum se poate ca el să fi trăit pe vremea naşterii din moment ce a murit în anul 4 î.d.Cr. ? întreabă unii vrând să arate că ce a scris Matei nu este adevărat.
Cei ce ridică această problemă ori nu ştiu, ori se fac că nu ştiu un amănunt care astăzi este atât de cunoscut: greşala lui Dionysius Exiguus, când a calculat datele calendaristice.
Conform relatărilor lui Iosif Flaviu, Irod a murit la Ierihon în valea Iordanului pe data de 13 martie, deci cu ceva înainte de Paştele evreieşti ale anului 750 de la fondarea Romei. Acest istoric mai face specificarea că în acea noapte a fost o eclipsă de lună. Pe baza calculelor matematice a eclipselor lunii, s-a confirmat data morţii lui Irod, relatată de istoricul evreu.
Dr.Edward Robinson precizează: „Prezenta eră creştină, care a fost fixată de călugărul Dionysius Exiguus în secolul al şaselea, asumă că anul erei creştine ar coincide cu anul 754 de la fondarea Romei. În orice caz, era noastră începe cu mai bine de patru ani mai târziu decât ar trebui”.
Până în secolul al şaselea, anii s-au socotit de la fondarea Romei. În anul 526 d.Cr. Împăratul Iustinian a însărcinat pe călugărul Dionysius Exiguus, să întocmească un calendar creştin, care să meargă în urmă până la naşterea lui Isus. În socotelile sale, călugărul a greşit şi în loc să pună naşterea în anul 749, anul Romei, a pus-o în anul 754. Acest calendar a fost folosit în lucrări istorice de Bede, la începutul secolului al VIII-lea şi nu mult după aceea a fost introdus în transcrierile publice de împăraţii francezi Pepin şi Carol cel Mare. Dionysius nu a dat naştere erei creştine, ci doar a calculat-o şi cum nu a posedat toate datele pe care le avem noi azi, a greşit cu cinci ani.
Conform datelor stabilite de cercetători, Isus s-a născut în anul 749 de la fondarea Romei, adică anul 5 înaintea erei noastre, iar Irod a murit în primăvara următoare, anul 4, deci a trăit pe vremea naşterii.
Evanghelistul Luca a avut un stil literar ales. Nu este de mirare că necredinciosul Renan a clasat Evanghelia după Luca ca „cea mai frumoasă carte ce s-a scris vreodată”. Pe lângă frumuseţea descrierii faptelor, el caută mereu să dea cadrul istoric, spre a şti când s-au petrecut. El are multă preciziune. El stabileşte când s-a întâmplat naşterea; cine a fost împărat la Roma când Ioan Botezătorul şi-a început activitatea, cine era dregător în Iudea, în Galilea; câţi ani a avut Domnul Isus când şi-a început misiunea.
Totuşi, precizia lui făcută în cap.2 v.2 cu privire la Quirinius a avut darul să încurce pe mulţi. Documentele istorice romane, arătau un recensământ făcut de Quirinius în anul 7 d.Cr., dată ce nu se potrivea cu naşterea lui Isus. Această discrepanţă a făcut pe mulţi să-şi bată joc de relatarea lui Luca şi să spună că nu e adevărată. Iar credincioşii se vedeau şi ei în încurcătură, căci din moment ce Irod a murit în anul 4 î.d.Cr. , iar Quirinius a fost guvernator al Siriei în anul 7 d.Cr., cum s-a putut naşte Isus pe vremea lor? între Irod şi Quirinius era un gol de vreo 11 ani. Dar şi această enigmă a dezlegat-o arheologia.
În anul 1828 s-a găsit la Roma o inscripţie care indica că Quirinius a fost guvernator de două ori. Iar după primul război mondial, Sir William Ramsay a descoperit un monument la Antiohia Pisidiei în Asia mică, care la fel arăta că Quirinius a fost de două ori guvernator. Această inscripţie pare a-l prezenta ca guvernator militar cu scopul de a conduce războiul Homanadensian, în timp ce guvernator civil era Sentius Saturninus (8-6 î.d.Cr. ). În felul acesta se împacă şi afirmaţia lui Tertulian, care spune că recensământul a fost făcut pe vremea guvernatorului Saturninus. De fapt, doctorul Luca precizează „Întâia dată” spre a-l deosebi de al doilea recensământ făcut tot de Quirinius la anul 7 d.Cr., cu ocazia celei de a doua guvernare a sa în Siria. Lucrurile s-au limpezit.
Adevărul a ieşit la suprafaţă. Nu Luca a greşit, ci oamenii, fiindcă n-au cunoscut amănuntul acesta.
Cartea „Faptele Apostolilor” din Noul Testament cuprinde o perioadă de vreo 33 ani. Formarea bisericii la Rusalii e în anul 30, iar întemniţarea lui Pavel la Roma e între anii 61-63. Dintre numeroasele documente arheologice privitoare la această perioadă, voi da doar câteva mai importante.
În Faptele Apostolilor 13:7-12 ni se descrie întâlnirea primilor misionari, Barnaba şi Saul, cu dregătorul insulei Sergius Paulus şi convertirea acestuia. O inscripţie găsită la Soloi, în partea de nord a insulei, e datată „pe vremea guvernării lui Paulus”. Unul din ofiţerii lui Claudius purta numele de Lucius Sergius Paulus. Bruce susţine că acesta a fost numit mai târziu guvernator al Ciprului. De la această întâlnire, Saul îşi ia numele de Pavel, după numele guvernatorului. Inscripţia dovedeşte că a existat un aşa guvernator, deci Luca a scris adevărul.
2. Au existat politarhi la Tesalonic?
În Faptele Apostolilor 17:6, Luca ne spune cum Iason şi alţi câţiva fraţi au fost târâţi înaintea dregătorilor cetăţii (politarchos în original). Cum termenul acesta nu a fost folosit în literatura greacă, mulţi nu au fost gata să creadă că la Tesalonic judecatorii au fost numiti politarhi. Puţinele excavaţii făcute la Salonic au scos la iveală un număr de monumente cu inscripţii unde este folosit termenul „politarhi”. Astăzi arheologia cunoaşte 19 inscripţii de acestea. Acesta era un titlu ce se purta de magistraţii cetăţilor de seamă din Macedonia. Din aceste inscripţii ştim că la Tesalonic, în primul secol ,au fost cinci politarhi, iar în secolul al doilea au fost şase politarhi. Titlul aceasta a dovedit încă o dată preciziunea textului scris de doctorul Luca.
3. S-au închinat atenienii „unui Dumnezeu necunoscut”?
Se ştie că atenienii au fost politeişti. Mulţi însă nu au vrut să creadă că ei ar fi avut şi un altar dedicat „Unui Dumnezeu necunoscut”, aşa cum scrie în Faptele Apostolilor 17:23.
Arheologia a descoperit aşa inscripţii la Atena, ba chiar şi la Pergam în Asia Mică. Pausanias, care a trăit în secolul al doilea şi a cutreierat Grecia, ne spune că la Atena erau altare închinate unor dumnezei numiţi „necunoscuţi”. La fel şi Filostratus, vorbind de Atena, spune: „…unde chiar şi divinităţi necunoscute îşi au ridicate altare”. Acestea îndreptăţesc afirmaţia lui Luca.
4. A fost Galion cârmuitor al Ahaiei?
Descriind prigoana provocată de iudei la Corint, Luca ne spune în cap.18:12-17 că Pavel a fost dus înaintea scaunului de judecată a lui Galion, cârmuitorul Ahaiei, în greceşte „anthupatos”.
O inscripţie găsită la Delfi, în Grecia centrală, ne redă o proclamaţie a împăratului Claudius din anul 52 d.Cr. În care se menţionează că Galion era proconsul al Ahaiei. Ea arată că el a fost însărcinat mai înainte în această slujbă, probabil în anul 51. Galion a fost fratele filozofului Seneca. Amândoi, împreună cu familiile lor au pierit din ordinul lui Nerone.
5. Cum arătau cărţile de vrăjitorie de la Efes?
În urma activităţii misionare a lui Pavel la Efes, o mare mulţime s-a convertit şi a crezut în Hristos. Între aceştia au fost unii, care mai înainte au făcut vrăjitorii, iar acum, spune Luca, „şi-au adus cărţile şi le-au ars” (Faptele Apostolilor 19:19). Acestea erau un fel de cărţi cu formule magice, foarte preţioase pentru efeseni. Oricine doreşte să vadă cum arătau aceste cărţi de vrăjitorie, le poate vedea în Muzeul Britanic din Londra sau în Muzeul Luvru din Paris, unde sunt o seamă de exemplare. Azi, aceste cărţi de vrăjitorie mărturisesc că Biblia este adevărată. La fel, ruinele teatrului şi ale templului Dianei din Efes ne spun că Luca a scris adevărul.
6. „Intrarea străinilor oprită”
Când s-a petrecut arestarea apostolului Pavel la Ierusalim, printre alte acuze a fost şi aceea că „a vârât şi pe nişte greci în templu şi a spurcat acest locaş sfânt”. Iar Luca explică: „În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim efeseanul, împreună cu el în cetate, şi credeau că Pavel îl băgase în templu” (Faptele Apostolilor 21:28.29).
La templu erau tăbliţe care arătau că intrarea străinilor este interzisă în templu. În 1871, Clermont Ganneau a găsit o inscripţie din acestea în greceşte. Ea conţine şapte rânduri scrise cu litere mari şi desigur a fost aşezată la loc vizibil lângă intrarea în Templu, spre a înştiinţa pe neamuri să nu intre în locul rezervat numai iudeilor. Inscripţia se află în muzeul din Istambul. Ea spune:
„Nimeni dintre neamuri nu poate intra în împrejmuirea templului. Oricine este prins este singur răspunzător de moartea care va urma”.
Altă tăbliţă fragmentată a fost găsită în 1935, în cursul excavaţiilor conduse de Departamentul de Antichităţi al Palestinei, în nişte moloz lângă poarta Sf. Ştefan.
7. Erast, vistiernicul de la Corint
În Romani 16:23 apostolul Pavel scrie salutări fraţilor din Roma din partea lui Erast, vistiernicul cetăţii. Iar în Faptele Apostolilor 19:22, Luca ne spune că Erast a fost unul din ajutoarele lui Pavel în lucrarea misionară.
Unii necredincioşi au spus că nu se poate să fie adevărată afirmaţia lui Pavel cu privire la Erast. Cum un creştin să fi fost vistiernicul cetăţii Corint?
Dar pricina necredinţei a fost înlăturată. În cursul săpăturilor făcute la Corint în anul 1929, de către prof. T.L.Shear s-a descoperit o piatră de marmoră din pavajul în apropiere de teatru cu inscripţia: „ERASTVS PRO: AED: S: P: STRAVIT”, ceea ce înseamnă „Erast, procurator şi şef edilitar a aşezat acest pavaj pe spesele sale”. F. F. Bruce spune: „Evidenţa indică că acest pavaj a existat în sec. I A.D. şi este mai mult decât probabil că donatorul este Erast, prietenul lui Pavel, menţionat în epistola către Romani”.
Chestiunea dacă cuvântul grecesc „oikonomos” folosit de Luca tradus „vistiernicul”, corespunde cu latinescul „aedile” din inscripţie, a fost limpezită de funcţia ce o aveau aceste persoane. Cei ce purtau titlul acesta, fie greci, fie romani, aveau sarcina afacerilor financiare ale cetăţii. Chiar şi din epistola lui Pavel către Corinteni se poate înţelege că Erast era din sânul bisericii. În cap.2:26, el spune: „Printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales,” nu mulţi, dar totuşi aveau câţiva şi unul era Erast.
E Biblia adevărată? Arheologia, această ramură a ştiinţei, ne spune că da, e adevărată. Sunt mii de documente care mărturisesc lucrul acesta. Eu am dat doar câteva din ele în acest studiu. Închei mărturia arheologiei cu cuvintele poetului:
Am o mie de dovezi;
Dar nu mai am nici una,
Când tu nu mai vrei să crezi”.
Acum vom părăsi dărâmăturile, templele, vom lăsa la o parte tăbliţele, inscripţiile de pe monumente, sulurile, cilindrii, papirusurile şi vom trece în alt domeniu.
Voi cere unei alte ramuri a ştiinţei să vină să ne răspundă la întrebarea noastră: E Biblia adevărată? Am luat o ramură a ştinţei care e foarte dezvoltată astăzi: FIZICA.
În fizică nu e vorbă de bâjbăială, căci azi se lucrează cu aparate de mare precizie, care verifică susţinerile ei. BIBLIA de altfel nu are pretenţie că ar fi un tratat de ştiinţă. Ea nu a fost scrisă de savanţi, ci de oameni simpli: unul cioban, alţii pescari, unul culegător de smochine, altul paharnic, altul făcător de corturi. Şi ţin să menţionez că nici eu nu sunt om de ştiinţă, ci doar un umil vestitor al Evangheliei.
Eu însă voi lua spusele unor savanţi sau a unor bărbaţi competenţi în ale fizicii şi vi le voi prezenta. Ţin să precizez că, cu cât autorii Sfintelor Scripturi nu au fost savanţi şi nici ştiinţa din vremea lor nu era de acord cu spusele lor, cu atât mai mult străluceşte adevărul dat pe paginile Bibliei despre care savanţii de azi vin şi spun: DA, e adevărată.
Iau doar vreo trei sâmburi de adevăr de pe paginile Bibliei. Sunt mai multe destăinuiri de adevăruri ştiinţifice, dar eu mă mărginesc la atât acum.
Unii necredincioşi afirmă că Biblia se bate cap în cap cu ştiinţa. Dar nu e adevărat. Ei spun aşa din cauza că n-au cercetat-o. Şi lor li se potrivesc cuvintele Domnului Isus: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Matei 22:29).
Un sâmbure de ştiinţă e afirmat în epistola apostolului Pavel către coloseni cap.1:17. Aici spune aşa: „EL (HristoS) este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin EL”. Deci, toate lucrurile, UNIVERSUL
Întreg, se ţine prin HristoS. Ce zice ştiinţa în privinţa aceasta? Recunoaşte ea vreo lege care să confirme aşa ceva? Ea vine şi spune printr-un mare savant, Newton, care a trăit între anii 1642-1727, că există în Universul acesta o lege, pe care el a numit-o „legea atracţiei universale”.
Datorită acestei legi, lucrurile sunt aşa cum sunt, în lumea atomilor şi în lumea astrelor. Pământul întreg, ba chiar lumile între ele, stele, sori, planete, nebuloase, toţi aştrii, sunt legaţi laolaltă cu această lege. O dovadă clară e pământul nostru, care se învârteşte în jurul soarelui şi nici nu se apropie, nici nu se depărtează de minunatul izvor al luminii şi al căldurii.
Dacă ne-am apropia, am da buzna peste soare, ne-am pârjoli, iar dacă ne-am depărta, am îngheţa cu toţii. Deci, toate sunt ţinute pe traiectoriile lor.
Biblia spune că „toate se ţin prin El”, prin HristoS, sau cum spune în altă parte că „ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui” (Evrei 1:3).
Nu e nici o contrazicere între ce zice Biblia şi ce spune fizica. Există o forţă, care le ţine pe toate; că tu o numeşti lege, iar Biblia spune că e Cuvântul puterii Lui, deosebirea este doar de termeni, nu de faptul în sine, recunoscut şi de o parte şi de altă parte.
Da, există o aşa forţă. Newton a arătat această lege, descoperită de el, într-o carte numită: „Principiile matematice ale filozofiei naturale” editată prin 1687.
Cât de mare e această forţă de atracţie! S-a calculat că pentru a ţine pământul legat de soare, fără forţa de atracţie, ar fi necesare funii atât de groase, încât fiecare să poată suporta greutatea de o mie kg şi ar trebui ca aceste funii să fie atât de dese de jur împrejurul pământului încât nici măcar un şoarece să nu-şi poată face loc printre ele. Şi totuşi, fără nici o funie din acestea, pământul e legat de soare.
Cel ce le-a făcut, le ţine cu forţa Sa şi ele îşi urmează cursul lor. „Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.” (Isaia 40:26).
Dacă n-ar fi această forţă, toate corpurile cereşti n-ar mai avea orbite, ar fi în stare de haos. Chiar pământul n-ar mai avea ziua şi noaptea, n-ar mai avea anotimpuri, n-ar fi mişcarea în jurul soarelui şi prin urmare n-ar mai fi viaţă. Ce puţin cugetăm noi însă la toate acestea!
Un alt sâmbure de adevăr ştiinţific, pe care-l avem pe paginile Bibliei, îl găsiţi în cartea lui Iov 28:25, unde spune: „A rânduit greutatea vântului”. Aici se afirmă că vântul, aerul, are greutate. Multă vreme unii oameni au râs de versetul acesta.
Cum, ziceau ei, aerul, vântul are greutate? Auzi ce spune Biblia? Şi erau oamenii învăţaţi ai vremii lor, căci cei simpli nu se împiedecau de aşa ceva. Chiar dacă nu înţelegeau, ei credeau că Dumnezeu ştie mai mult decât ei, pe când cei cu pregătire, găseau pricină de poticnire. Ei nu simţeau greutatea aerului şi nu puteau pricepe cum afirmaţia aceasta a Bibliei să fie adevărată.
Au trebuit să treacă multe secole, până ce Toricelli în anul 1643 a constatat că da, aerul are greutate şi a dovedit pe cale experimentală, că atmosfera are presiune (1,033 kgf/cm2).
E adevărat că noi nu ne dăm seama de greutatea aerului. Asupra noastră apasă câteva mii de kg. Simţim careva această greutate? Nu, desigur niciunul şi totuşi ea există. Fizica dovedeşte că există. Aparate de precizie pot oricând demonstra greutatea aerului.
Iov a trăit în perioada patriarhală, pe la anul 2000 î.d.Cr. , iar Toricelli constată presiunea aerului în anul 1643, deci au trebuit să treacă mai bine de trei mii şase sute de ani, de la afirmarea adevărului în Biblie, ca ştiinţa să vină să confirme că vântul, aerul are greutate, că Biblia este adevărată.
De unde ştia Iov să scrie acest adevăr? El n-a avut coloana de mercur folosită de Toricelli şi nici oamenii învăţaţi din vremea lui nu aveau idee de greutatea aerului. De unde a ştiut el acest adevăr? Din inspiraţie divină. Nimeni n-a crezut aşa ceva şi nici nu putea să conceapă aşa ceva, au râs de el, l-au tăgăduit, dar adevărul a ajuns să fie confirmat.
Dacă Biblia nu e carte inspirată de Dumnezeu, de unde a prins Iov această descoperire? Cu ce puteţi explica această afirmaţie a lui? Nu există alta decât că Iov, fiind inspirat, scrie acest adevăr. „Căci toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu”, aşa spune apostolul Pavel lui Timotei (2 Timotei 3:16) şi bine era dacă oamenii credeau mărturia ei de la început, puteau căuta să verifice şi desigur nu trebuiau să treacă atâtea mii de ani până la confirmare.
Un alt text care e de foarte mare importanţă în ceea ce priveşte fizica şi care se confirmă azi în totul adevărat, îl găsiţi în epistola către evrei 11:3 „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede, n-a fost făcut din lucruri care se văd”.
Deci tot ce se vede pe pământ, în apă, în aer, în marele cosmos, totul a fost făcut din lucruri care nu se văd. Ce are de zis fizica în privinţa aceasta?
Eu vă dau un mic extras dintr-o conferinţă a profesorului universitar I.Gh.Popescu, ţinută în sala Dales din Bucureşti la 5 febr.1951. El spunea aşa: „…Ştiinţa ne învaţă că toate obiectele şi substanţele de pe pământ, chiar pământul însuşi, soarele, luna şi tot ce există în lume, sunt forme şi înfăţişări diferite ale aceleeaşi materii. Ele sunt alcătuite toate din corpuşoare foarte mici, care nu se pot observa încă şi care poartă numele de atomi”.
„Ca să înţelegem mai bine cum arată atomul de hidrogen, să presupunem că el s-ar mări de un milion de milioane de ori. Dacă şi noi am creşte de un milion de milioane de ori, am fi atât de mari, încât pământul întreg, ar fi cât un bob de mazăre în palma noastră. Diametrul atomului astfel mărit, ar fi abia de o sută de metri, electronul ar arăta ca o sferă cu raza de 36 cm, care ar alerga repede rostogolindu-se pe un drum în formă de cerc puţin alungit, cu o rază de 50 m. În centrul acestui cerc alungit, se află nucleul, protonul pe care trebuie să-l căutăm cu foarte mare atenţie, căci el este mic, cam cât un bob de mei”.
Aşa spune fizica: Universul e construit din atomi. Scriitorul epistolei către evrei, spune că tot ce se vede, n-a fost făcut din lucruri, care se văd. Deci, fizica nu contrazice adevărul acesta, din contră, spune că totul e făcut din corpuşoare mici nevăzute, numite atomi.
O altă mărturie, pe care o dau, e a ing.fizician Th.Tauth. În articolul „În pragul necunoscutului” apărut în revista „Ştiinţă şi Tehnică” nr.1/1966 spune: „Microscoape ionice cu măriri de câteva milioane de ori l-au ajutat să vadă atomul”. Vă rog observaţi deosebirea: în 1951, atomul era încă nevăzut, iar în 1966 datorită progresului mare al ştiinţei, a ajuns să fie văzut. Şi el continuă:… „Acceleratoare de particule, adevărate uzini gigantice, i-au permis să pătrundă şi mai adânc în tainele materiei, el a reuşit să cunoască structura atomului şi cea a nucleelor atomice, să descopere „cărămizile” din care este ridicat edificiul grandios al lumii materiale, particulele elementare”.
„…Cele două lumi, Macrocosmosul şi Microcosmosul se întrepătrund. Ele nu sunt altceva decât două extreme de scară ale Universului material guvernat de aceleaşi legi”.
Deci lumea întreagă este construită din aceleaşi „cărămizi” nevăzute, atomii. Iar Biblia susţine că tot ce se vede, n-a fost făcut din lucruri care se văd. Microscoapele acestea uriaşe, ionice, au ajuns să confirme adevărul Biblic. Versetul rămâne în picioare. Totul este făcut din atomi.
Acum vom căuta să confruntăm spusele Bibliei, a Cărţii scrise, cu spusele Bibliei nescrise. Există şi o Biblie nescrisă, pe care, dacă vrem, o putem citi, mai bine zis o putem buchisi. Alţii o pot citi mai bine, de aceea îi vom chema pe ei în ajutor. Vrem să ştim dacă Biblia nescrisă contrazice sau confirmă Biblia scrisă.
Biblia scrisă este Sfânta Scriptură, cea nescrisă este Universul mare al lui Dumnezeu. Psalmul 19 începe cu cuvintele: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu”, deci au un grai pentru noi. „Întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre El. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii”.
Cu ajutorul astronomiei, vom căuta să vedem dacă Biblia este adevărată, dacă rămâne în picioare în faţa astronomiei sau se prăbuşeşte. De altfel, noi nu vrem să ascultăm de o carte ce nu conţine adevăr. Şi nu cred că e cineva pe pământ, care în mod conştient să-şi dea seama că o carte este mincinoasă şi totuşi să o asculte, să o urmeze. Ar însemna să se înşele pe el însuşi.
1. A fost soarele creat în ziua a patra?
În primul capitol al Bibliei, Geneza 1:1 ni se spune: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul” sau cum spune în textul original ebraic: „Beresit bara Elohim et ha-samaim iert ha-aret”. Evrei spun că fraza aceasta este formată din 7 cuvinte şi de 7 x 4 = 28 sunt literele ei. Pentru ei, cifra 7 însemna ceva desăvârşit, deci însemnează că adevărul desăvârşit este aşezat în primul verset al Bibliei.
Dar unii vin şi spu: „Cum poate fi Biblia adevărată când ea spune că Dumnezeu a creat lumina în prima zi, iar soarele abia în ziua a patra? Nu vedeţi că nu se potrivesc lucrurile? Cum a putut să fie lumină fără soare?
De altfel, obiecţia aceasta o ridică de obicei cei mai inculţi, cei mai fără pregătire, căci cei cu pregătire şcolară ştiu că soarele nu este singurul izvor de lumină. Sunt încă atâtea surse de lumină în universul acesta, încât sunt nenumărate. Dar totuşi rămânem puţin la obiecţia aceasta. Domnul Isus a spus celor din vremea Lui nişte cuvinte, care sunt valabile şi pentru cei de azi: „Oare nu vă rătăciţi din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?” (Marcu 12:24).
Cei ce ridică obiecţia aceasta au trecut peste primul verset fără să-l citească. În primul verset al Bibliei se spune clar: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul”. în capitolul 1 în textul original, sunt folosite două verbe, care în româneşte sunt traduse „a făcut”. În original, verbul „bara”, a crea, este folosit numai de trei ori: versetele 1:21, 27, şi are sensul creatio ex nihilo, creat din nimic. Al doilea verb e „asah” are sensul a face, a face să apară. Deci, soarele a fost creat în versetul 1, iar în ziua a patra a fost făcut să apară, să fie văzut de pe pământ.
Creaţiunea propriu-zisă este istorisită în versetul întâi. De la versetul 2 în jos, nu mai e descrisă creaţiunea universului, ci doar pregătirea pământului nostru pentru viaţa care avea să urmeze.
În versetul 2 ni se spune că „pământul era pustiu şi gol”, în original „tohu va bohu”, adică fără formă, în stare de haos. Din starea aceasta de haos a globului nostru, Dumnezeu în cele şase zile a făcut lumea noastră. Deci, globul pământesc nu a fost creat în cele şase zile, ci creaţia lui a fost înainte, „la început”; în cele şase zile a fost adaptat pentru viaţă şi a primit viaţa. Aceasta ne spune Biblia.
În prima zi, Dumnezeu a zis: „Să fie lumină”. Şi a fost lumină. Biblia nu precizează de unde a venit această lumină. Iar la sfârşitul ei, Biblia face încă o afirmaţie spunând că în Noul Ierusalim nu mai este trebuinţă de soare sau de vreo altă lumină, căci luminătorul ei este Mielul. În alte cuvinte, Biblia începe cu o lumină fără soare şi sfârşeşte cu o lumină fără soare.
Totuşi pentru cei ce găsesc pricini de poticnire în Biblie, precizez că creaţiunea e descrisă în versetul 1: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul”. Cum în starea de haos din pricina multelor convulsii, unii susţin că din pricina aruncării Satanei pe pământ, pământul era înconjurat de gaze, de aburi, de ceaţă, Dumnezeu a poruncit să fie lumină şi s-a făcut lumină. Izvoarele luminii sunt multe şi să nu uităm că Dumnezeu însuşi este lumină, de care nu te poţi apropia.
Unii vin şi obiectează altceva. „Bine, zic ei, dar după Biblie, pământul are circa 6.000 de ani, pe când după ştiinţă e vechi de tot. După academicianul sovietic Schmidt, pământul este de 2 miliarde de ani, iar după alţii de 4 miliarde de ani”.
Eu nu vin să spun că cei ce susţin că pământul este de 6.000 de ani au dreptate şi cu atât mai puţin îi voi putea împăca pe ceialalţi, căci diferenţa de 2 miliarde de ani între ei este prea mare. De fapt, oamenii se pot juca cu miliardele de ani, căci nu le dau din buzunar. Eu nu stabilesc vârsta pământului, căci nici Biblia nu face lucrul acesta.
Dar se împacă Biblia cu ce spun ei? Da, se îm,pacă. Vreau ei să fie de 5 miliarde de ani, fie aşa. Biblia spune: „La început.” Când a fost acest început? Ea îi lasă pe astronomi, pe geologi să se certe între ei şi să găsească când a fost acest „Început”.
Un alt astronom sovietic, Fesencov, admite că „soarele s-a format în acelaşi timp sau aproape în acelaşi timp cu planetele, vârsta soarelui fiind deci apropiată de vârsta pământului”. De altfel, el spune ce spune Biblia: „La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul”, aşa că nu este nici o contrazicere în ce priveşte vârsta pământului între Biblia şi ştiinţă.
O altă chestiune în care se împiedecă unii, este întinderea cerului. Deşi e sus, ei se împiedecă în ea. În Geneza 1:6 citim: „Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape şi ea să despartă apele de ape… Dumnezeu a numit întinderea „cer”. Deci, întinderea aceasta sau „firmamentul”, cum este în alte traduceri, nu ar fi fost găsit nicăieri, zic ei. S-a zburat cu avioanele şi cu rachetele şi nu s-a găsit nici un firmament. Dar Biblia spune că există.
Să vedem ce spune ştiinţa. Şi ea spune că există. Pământul nostru este înconjurat de o pătură atmosferică a cărei proprietăţi se menţin până la altitudini de circa 3.000 km (conform datelor obţinute în cadrul Anului Geofizic Internaţional). Atmosfera are cinci straturi principale: troposfera, stratosfera, mezosfera, ionosfera şi exosfera.
În Biblie, cuvântul „cer” este folosit în trei sensuri. Întâi, pătura atmosferică e numită cer. Astfel, în Matei 6:26, Hristos Domnul spune: „Uitaţi-vă la păsările cerului… În Luca 8:5, vorbind despre sămânţa căzută lângă drum, spune că „au mâncat-o păsările cerului”. În Matei 24:30 Isus a zis: „…vor vedea pe Fiul omului… venind pe norii cerului”. La fel în Matei 26:64: „Veţi vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului”. Acelaşi fel de exprimare îl găsim şi în Vechiul Testament. Ori e lucru ştiut că şi păsările şi norii zboară prin atmosferă. Deci, atmosfera e numită cer.
Al doilea sens e cu privire la spaţiul interplanetar. Astfel, în Geneza 22:17 citim despre „stelele cerului”. La fel în Naum 3:16. Iar în Deuteronom 4:19; 2 împăraţi 17:16, 21:3, Ieremia 33:22, soarele, luna şi stelele sunt denumite „oştirea cerurilor”. Deci, imensitatea spaţiului interplanetar este numită cer.
Al treilea sens priveşte locaşul Dumnezeului Preaânalt. Aşa avem: „Tatăl nostru care eşti în ceruri” şi o seamă de texte, care folosesc cuvântul cer doar pentru acest locaş. Doar puţină atenţie trebuie şi din text ne vom da seama că e vorba de atmosferă, de spaţiul interplanetar sau de locaşul lui Dumnezeu.
În Geneza 1:6 atmosfera e numită întindere sau firmament. Atmosfera desparte apele de jos, de apele legate în nori. Că cineva nu vede această întindere a cerului, înseamnă că este de compătimit. Nici sărmanii orbi nu văd soarele, dar aceasta nu înseamnă că nu există.
Datorită acestei pături atmosferice, noi putem respira. Datorită atmosferei se petrece fenomenul fizic de difuzare a luminii. Oamenii de ştiinţă şi cosmonauţii spun că pe lună, fiindcă lipseşte atmosfera, nu este lumină ca aici pe pământ, razele cad drept, nu se refractează, iar cerul acolo apare negru, nu albastru ca al nostru. Tot datorită atmosferei avem vânturile şi ploaia. Ce binecuvântată e întinderea aceasta pentru pământul nostru. Fără ea nu ar fi viaţă.
3. Pământul sprijinit pe nimic
Un alt amănunt care a produs aprinse discuţii şi tăgăduire din partea pretinşilor oameni de ştiinţă de altădată, se găseşte în cartea lui Iov 26:7 şi 38:6 unde se spune că pământul nu e sprijinit pe nimic. Ei spuneau că versetele acestea nu sunt adevărate. „Cum s-ar putea ca pământul să nu aibă nici un sprijin?” ziceau er. „Un măr, care nu se poate compara cu pământul şi totuşi nu poate sta aşa în aer, fără să fie sprijinit pe ceva, cade. Ce s-ar întâmpla cu pământul nostru, dacă ar fi aşa cum spune Biblia?”
Vechile concepţii difereau unele de altele doar cu privire la ceea ce formează sprijinul pământului, dar toţi erau de acord că e sprijinit pe ceva. Unii susţineau că Atlas îl sprijină cu umărul lui; alţii susţineau că e sprijinit pe patru stâlpi; alţii spuneau că se sprijină pe patru broaşte mari; alţii spuneau că o mare broască ţestoasă îl poartă pe spinarea ei. Păreri care mai de care mai năstruşnice, dar ele erau teoriile oamenilor de ştiinţa până în secolul al XVI-lea.
Biblia spunea însă acum 3.500 de ani: „El întinde miazănoaptea asupra golului şi spânzură pământul pe nimic”. Astronomia de astăzi dă dreptate Bibliei. Pământul, spun astronomii, nu e sprijinit pe nimic. Toate teoriile astronomilor de altădată s-au prăbuşit fiindcă n-au fost adevărate. Afirmaţia Bibliei a rămas în picioare fiindcă era adevărată. Oamenii, care altădată au râs de Biblie, astăzi au ajuns de râs cu teoriile lor. Cei ce râd astăzi de Biblie, oare nu se gândesc că mâine alţii vor râde şi de teoriile lor? Adevărul Bibliei că pământul e sprijinit pe nimic, a fost verificat de ştiinţă şi confirmat în totul ca adevărat.
Flamarion, mare astronom francez, spune aşa în privinţa aceasta: „Pământul pluteşte în spaţiu. Globul acesta stă singur în mijlocul unui spaţiu mare, neatingându-se de nimic. El e ca un balon de săpun, ce pluteşte în aer”.
E adevărat că era greu pentru mintea omenească de altădată să priceapă adevărul Bibliei. Oamenii erau gata să creadă mai degrabă minciunile astronomilor decât adevărul sfânt. Ei se credeau îndreptăţiţi în părerile lor şi de logică, căci din moment ce toate au nevoie de sprijin, cum s-ar putea ca pământul să facă excepţie de la aceasta? Şi li se părea cu totul absurdă şi imposibil de crezut afirmaţia Bibliei. Dar până la urmă, totuşi ea a triumfat. Dacă oamenii ar fi crezut de la început afirmaţia ei, nu era atâta bâjbâiala, mai ales la savanţi. Azi, în secolul sateliţilor artificiali, te întrebi cum oameni de seamă au putut crede aşa aberaţii şi n-au putut crede adevărul?
Într-o lume cu o altă mentalitate, Iov afirma un adevăr ştiinţific de mare valoare. De unde l-a ştiut el, că n-a fost astronom? Dacă Biblia nu este de origine divină, dacă nu e scrisă prin inspiraţia lui Dumnezeu, cum explicaţi că Iov a putut să scrie aşa ceva? în toată literatura acelei epoci nu găsiţi ceva asemănător. Nu există alt răspuns decât că Dumnezeu i-a descoperit. Numai Cel ce a spânzurat pământul pe nimic ştia pe vremea aceea adevărul acesta. Deci numai Dumnezeu a putut să-i descopere.
Dumnezeu a sprijinit pământul pe nimic. Aici, fraţii mei, e o lecţie pentru noi. El ar vrea ca şi noi să fim aşa. Să nu ne sprijinim pe nimic, nici pe bani, pe slujbă, nici pe prieteni, ci să depindem doar de El. Fie aşa viaţa noastră.
Un alt verset, care multe veacuri a fost în contrazicere cu părerea oamenilor de ştiinţa, se găseşte în Proverbe 8:31, unde se afirmă că pământul este rotund.
Chiar Ptolomeu, Plato, Aristotel şi alţii au afirmat că pământul are forma plată. Toţi astronomii susţineau că pământul e drept ca o faţă de masă. Până şi biserica catolică a îmbrăţişat această concepţie şi ea a patronat rătăcirea aceasta, prigonind cu ajutorul inchiziţiei pe cei ce au găsit adevărul, ca Jordano Bruno, Galileo Galilei şi alţii.
Dacă ar fi cercetat Biblia şi ar fi crezut-o, ei nu ar fi făcut aşa ceva, căci Solomon în textul citat vorbeşte clar de rotocolul pamântului, şi proorocul Isaia în cap. 40:22 spune: „El şade deasupra cercului pământului”. Traducerea Vulgata spune: „Deasupra globului pământului”, iar în altă traducere, Gesenius spune: „Deasupra sferei pământului”.
Învăţaţii vremii adunaţi la Salamanca au căutat să-i dovedească lui Hristofor Columb, pe baza ştiinţei de la Aristotel până în timpul lor, că pământul n-ar fi în formă de sferă şi că dacă ar fi într-adevăr, s-ar putea rostogoli, dar nu s-ar mai putea urca, nu şi-ar putea reveni la loc.
Noi azi râdem şi zicem: ce argumentare stupidă şi încă în numele ştiinţei. Dar aşa a fost.
Căutau pe temeiuri zise ştiinţifice să răstoarne spusele Bibliei care arată că pământul e rotund.
Mai există un text în Luca 17:34-36 care sugerează acelaşi adevăr. Vorbind despre venirea Sa a doua oară, Domnul Isus spune că momentul acela pe unii îi va surprinde în pat, va fi noapte, în altă parte va fi dimineaţă, căci două femei vor măcina împreună la moară, în părţile răsăritului măcinarea se făcea dimineaţa pe răcoare şi că în altă parte va fi miezul zilei căci doi bărbaţi vor fi la câmp. Datorită faptului că pământul e rotund, în acelaşi timp pe pământ într-o parte e noapte, în altă parte dimineată, în altă parte miezul zilei şi în altă parte e seară.
Astăzi nimeni nu se mai îndoieşte că pământul e rotund, aşa cum arfimă BIBLIA cu aproape 3.000 de ani înainte. Oamenii au făcut înconjurul pământului cu vapoarele şi avioanele. Mai recent cosmonauţii l-au văzut rotund şi l-au fotografiat. De asemenea, realizările ştiinţifice şi tehnice uimitoare din ultimii ani, au făcut posibilă obţinerea de imagini fotografice sau televizate, care arată forma sferică a pământului, aşa cum se vede pe lună.
O, voi învăţaţi ai trecutului, care în numele ştiinţei v-aţi ridicat şi aţi contrazis Biblia, unde sunteţi azi? Aţi crezut că îngropaţi adevărul Bibliei şi iată că zăceţi voi sub glie şi dacă ar fi să înviaţi, de ruşine aţi intra din nou în mormânt, că ştiinţa de azi a răsturnat afirmaţiile voastre şi a dat dreptate Bibliei, dovedind că pământul e rotund.
5. Globul e măsurat şi cântărit
Alt adevăr important arătat în Biblie e că pământul e măsurat şi cântărit. În cartea lui Iov 38:4-5 citim: „Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere. Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?” Deschideţi şi la cartea proorocului Isaia 40:12 „Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma şi a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munţii cu cântarul şi dealurile cu cumpăna?”
Aici se vorbeşte de o măsurare în întindere şi o cântărire în greutate. Şi de versetele acestea unii oameni au râs.
Dar astăzi se ştie că pentru ca pământul nostru să aibe viaţă pe el, trebuie să aibe orbita aceasta care o are. Dacă ar fi mai aproape de soare, ne-ar arde pe toţi; dacă am fi mai departe de soare, am îngheţa cu toţii. Deci, orbita aceasta pe care o are pământul, e cea potrivită.
Savanţii, când au conceput şi lansat sateliţii, au trebuit să facă calcule peste calcule. Şi n-au fost de ajuns creiere omeneşti, ci au intrat în acţiune şi creiere electronice să-i ajute. Erau necesare o sumedenie de calcule. Volumul şi greutatea au un mare rol şi o simplă greşeală ar fi dat peste cap totul.
Iar dacă nişte sateliţi au necesitat calcule, credeţi că pământul nu a trebuit să fie măsurat şi cântărit? După unele socoteli ale celor competenţi, globul nostru terestru ar cântări vreo 6.000 miliarde de miliarde de tone. Dacă pentru un satelit de câteva tone trebuiesc rachete uriaşe, ca forţă, ca să-l lanseze în spaţiu şi să-l plaseze pe orbită, gândiţi-vă ce forţă uriaşă a fost necesară pentru plasarea pe orbită a globului nostru. Iar pentru menţinerea lui pe orbită, are importanţă volumul şi greutatea lui, căci forţa de atracţie universală a corpurilor este direct proporţională cu masa corpurilor care se atrag şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele la centru. Deci, datorită faptului că pământul a fost măsurat şi cântărit, el e potrivit pentru viaţă. Biblia a spus adevărul.
Un alt adevăr important arătat în Biblie este mişcarea pământului şi a corpurilor cereşti. În cartea proorocului Isaia 40:26 ni se spune: „Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume: aşa de mare este puterea şi tăria Lui că una nu lipseşte”.
Vechile concepţii susţineau că pământul stă pe loc, iar firmamentul îl considerau ca o sferă solidă în care sunt fixate stelele ca nişte ornamente. Iar când li s-a spus oamenilor că pământul se mişcă, ei au zis că e imposibil, fiindcă dacă s-ar mişca pamântul, noi am cădea, copacii s-ar răsturna, totul s-ar prăbuşi.
Aristarh din Samos, pe la 280 î.d.Cr. a susţinut că pământul se învârteşte în jurul axei sale şi în jurul soarelui, dar nimeni n-a vrut să-l creadă. Oamenii au fost deprinşi să cugete că pământul stă fix pe suporţii lui, ca deodată să vină cineva şi să afirme că se mişcă. Nu puteau crede şi nu se puteau împăca cu o aşa idee.
Mai târziu, Copernic (1473-1543) a răsturnat teoria geocentrică a lui Ptolomeu şi a fundamentat sistemul heliocentric, adică planetele şi pământul se învârtesc în jurul soarelui.
După el, Galileo Galilei (1564-1642) a căutat să dovedească acest lucru, dar inchiziţia catolică l-a dus înaintea tribunalului. După multe umilinţe şi suferinţe, Galilei îşi retractează învăţătura sa. Se spune însă că după ce a ieşit din sala de judecată, a zis: „Şi totuşi se mişcă!” frază care a rămas proverbială.
Cu mai bine de şapte sute de ani înainte de Hristos, Biblia spunea: „Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor?” Astăzi se ştie că versetul acesta e în totul adevărat. Pământul zboară în spaţiu cu o viteza de 1.700 km pe minut, iar în jurul axei sale se învârteşte cu 1.600 km pe oră. Şi nu numai pământul, ci chiar şi soarele se mişcă cu 245 km pe secundă. La fel şi stelele se mişcă. Sunt unii aştrii care au viteze fantastice. Astfel, steaua Arctur, denumită şi „steaua alergătoare”, zboară în spaţiu cu viteza de 24.000 km pe minut, iar despre unele nebuloase se spune că zboară cu 40.000 km. pe secundă. Sunt unele stele din galaxiile aşa numite Seyfert, care au viteza colosală de 3,6 milioane mile pe oră. Deşi au aşa viteze, toate îşi păstrează orbita lor, „merg în şir”. În militărie, când un soldat pierde cadenţa, în încurcă şi pe ceialalţi şi riscă să fie călcat pe călcâi. Ce stare de haos s-ar petrece în marele univers, dacă n-ar merge „În şir”? Dacă pământul sau soarele nu şi-ar păstra orbitele lor, ci ar lua-o razna, tot ce are viaţă ar pieri. Aceasta însă nu se întâmplă, căci toate îşi păstrează, orbitele şi viteza.
De mii de ani pământul zboară în spaţiu, fără să-şi încetineze viteza. Câtă precizie! Ce ordine! Când te gândeşti la imensitatea unor aştrii, faţă de care pământul nostru e ca un bob de mazăre, la vitezele fantastice cu care zboară, rămâi uimit de legile şi buna rânduială ce domneşte în univers.
Căile ferate au regimente de impiegaţi de mişcare, de mecanici, de acari, care poartă grijă să nu se abată trenul de la mersul normal şi totuşi se produc atâtea accidente, atâtea întârzieri. Legile mecanicii cereşti sunt respectate cu cea mai mare precizie.
Despre aceste legi şi Autorul lor, marele astronom francez Flamarion spune: „Şi soarele nostru se mişcă în spaţiu. Totul se mişcă în univers, totul se schimbă şi se preschimbă. Numai legile naturii sunt neschimbate şi numai Cauza eternă ale cărei lucruri sunt efectele schimbătoare şi trecătoare”.
Wernher von Braun, celebrul savant contemporan, a zis: „Oricum aşa de bine rânduit şi perfect creat cum e pământul nostru şi universul, trebuie să aibă un Făcător, un Arhitect… Trebuie să fie un Făcător, nu există altă cale”.
Isaia a zis: „El le cheamă pe toate pe nume, aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte”.
Un alt adevăr ştiinţific relatat în Biblie este că Dumnezeu a legat apele. Desigur, unii se întreabă cum pot fi legate apele? Iov ne dă răspunsul: „Leagă apele în norii Săi” (26:8).
Pe pământ cad anual 800 milioane de milioane tone de apă. Dacă ar cădea deodată toată apa care e în atmosferă, pământul întreg ar fi acoperit cu un strat de 7 metri de apă, deci totul ar fi înecat. Apele legate în nori, care se afilă permanent în atmosferă, au fost calculate de unii oameni de ştiinţa şi se afirmă că ar fi cam 50 milioane de milioane de tone. Ce greutate fantastică! „Şi norii nu se sparg sub greutatea lor” (Iov 26:8).
Apele acestea nu cad deodată pe pământ, căci sunt legate. Noi nu prea pricepem cum pot sta milioane de tone de apă sus, dar aceasta nu are importanţă. Noi vedem norii cum plutesc şi cum, din când în când, îşi scutură greutatea, lăsând ploaia binecuvântată să ude pământul, spre a-l face să rodească.
Mai există încă un fel de legare a apelor: la pol,i în calotele de gheaţă. Antarctica este acoperită cu o calotă de gheaţă ce are o grosime medie de 2.200 m, iar gheţarul Filhner de acolo, are o lungime de 925 km şi o grosime de 4.000 metri.
În Groenlanda, stratul de gheaţă e de 2.300 metri şi s-a calculat că dacă numai aceasta s-ar topi, nivelul mărilor şi al oceanelor ar creşte cu 7 metri. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar topi toată gheaţa de la poli? Ce torente s-ar dezlănţui asupra pământului, dacă apele ar fi dezlegate toate deodată? Dar ele sunt legate prin anumite legi de Cel ce a creat toate. Nimic nu e la întâmplare.
Altă problema de care mulţi s-au poticnit şi n-au vrut să o creadă este oprirea soarelui, pomenită în Iosua 10:12,13. Aceste versete sunt cele mai combătute din Cartea Sfântă.
În text ni se relatează cum Iosua, fiind în luptă cu cinci împăraţi ai amoriţilor, la un moment dat a strigat: „Opreşte-te soare asupra Gabaonului şi tu lună asupra văii Aialonului!” Şi soarele s-a oprit şi luna şi-a întrerupt mersul, până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă”.
Unii, ca să scape mai uşor, spun că aici e un limbaj poetic şi că bătălia fiind grea, lui Iosua i s-a părut că au fost două zile legate laolaltă.
Cei ce spun aceasta nu ţin cont de citatul din Cartea Dreptului şi de afirmaţia lui Iosua din v.14: „N-a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om”.
Alţii spun ironic: „Nu vedeţi că de la început Biblia nu spune adevărul? Fiindcă oricine ştie azi că nu soarele se învârteşte în jurul pământului, ci pământul se învârteşte în jurul soarelui; iar ziua şi noaptea se datoresc mişcării pământului în jurul axei sale. Astfel, chiar dacă soarele s-ar fi oprit, tot nu ar fi fost o zi mai lungă”. Privind aşa lucrurile, ţi se pare că aici Biblia a dat greş. Dar se poate oare aşa ceva?
Biblia nu este manual de ştiinţă, dar ea spune adevărul. Şi noi cei de astăzi, care suntem aşa de familiari cu mişcarea de rotaţie şi de revoluţie a pământului, noi care ştim precis că nu soarele se învârteşte în jurul pământului, totuşi folosim expresii contrare ştiinţei, ca: „soarele răsare la”., „soarele apune la”., „răsărit de soare la mare”, „apus de soare”, etc. Chiar şi astronomii uzitează asemenea expresii. Orice copil îi poate înfrunta spunându-le: „Nu-i adevărat, ci pământul s-a învârtit”. Şi totuşi acesta este limbajul pe care îl folosim, deşi nu e în acord cu ştiinţa. Atunci de ce să mustrăm pe Iosua, când el foloseşte un limbaj ca al nostru?
Textul biblic ne spune că soarele s-a oprit. În original „opreşte-te” are şi sensul „stai liniştit”. Noi am zice că e acelaşi lucru să te opreşti sau să stai liniştit. Şi totuşi există o deosebire. Textul acesta a provocat o cercetare minuţioasă din partea multora. E adevărat sau nu ce a spus Iosua? Cum putea soarele să se oprească? Avea rost? Sau care ar fi fost urmarea dacă ar fi stat liniştit? Newton a demonstrat că pământul ar ,utea fi încetinit, fără ca locuitorii lui să simtă un apreciabil şoc în privinţa aceasta. Din cercetările efectuate de oamenii de ştiinţă, au ieşit câteva confirmări că relatarea lui Iosua este adevărată, ziua aceea a fost aproape dublă.
Una este confirmarea istorică. Herodot, istoricul grec care a trăit cu 480 ani înainte de Hristos, ne spune că preoţii egipteni i-au arătat o descriere a unei zile lungi. Scrierile vechi chineze la fel vorbesc de o zi lungă în timpul domniei împăratului Yeo, care a fost contemporan cu Iosua. Pe la începutul secolului al XX-lea, amiralul Palmer a descoperit în Mexico un document, care spune ca soarele s-a oprit pentru aproape o zi întreagă în anul „celor şapte iepuri”, care corespunde cu anul în care Iosua a cucerit Canaanul. La acestea, adăugaţi Cartea Dreptului, scrisă în Palestina. Deci, vechile scrieri ale egiptenilor, ale grecilor, ale chinezilor, ale mexicanilor şi ale evreilor vorbesc despre o zi lungă. Dacă nu a fost o zi lungă, de ce scriu egiptenii, grecii, chinezii şi mexicanii despre o aşa zi? Oare să-i fi mituit Iosua ca ei să scrie aşa, spre a confirma Biblia? Sau cei ce tăgăduiesc astăzi sunt atât de deştepţi, încât ştiu şi ce s-a petrecut atunci, mai bine ca cei de atunci?
Un adevăr se stabileşte pe baza a doi sau trei martori. Aici avem un număr dublu de martori. Afirmarea lor se întemeiază pe fapte, pe cunoaştere. Tăgăduirea se întemeiază pe nepricepere. Oamenii nu pot pricepe cum s-a putut opri soarele. Dar alţii, care trăiesc la ecuator, nu pot pricepe cum îngheaţă apa, alţii nu pricep cum se formează imaginea în tubul catodic sau cum calculează creierul electronic. Oare e cinstit să tăgăduim ceea ce nu pricepem?
Alta este confirmarea matematică. Anumiţi astronomi au cercetat pe bază de calcule să vadă dacă a fost sau nu o zi mai lungă, aşa cum spune Biblia. Astfel, profesorul Totten din America a făcut calcule astronomice pe care le-a publicat. Luând echinocţiile, eclipsele, tranzitele şi mergând cu calculele de la prezent înapoi la solistiţiul de iarna a zilei lui Iosua, a găsit că acţiunea s-a petrecut într-o zi de miercuri, iar calculând invers, de la creaţie spre Iosua, acţiunea a căzut într-o zi de marţi. El a demonstrat că în istoria lumii a fost introdusă a zi, care nu este alta decât ziua dublă a lui Iosua. Cercetătorul W.Maunders de la Observatorul Regal Greenwich, de asemenea a publicat un studiu asupra aceluiaşi subiect; şi prin calcule a stabilit nu numai data, ci şi timpul zilei când senzaţionalul fenomen a avut loc.
O a treia confirmarea electronică. În 1970, ziarul „Evening World” din Spencer, Indiana, U.S.A. a fost primul care a publicat ştirea. Revista „The Sword of the Lord” redă ştirea după cum urmează:
„Dl.Harold Hill, preşedintele Companiei Curtis Engine din Baltimore, Md. şi consultant în programul spaţial, a relatat următoarele: „Cred că unul din cele mai uimitoare lucruri pe care le are Dumnezeu pentru noi azi, s-a petrecut recent cu astronauţii şi bărbaţii de ştiinţă spaţială la Green Belt, Maryland. Ei controlează cum va fi poziţia soarelui, a lunii, a planetelor în spaţiu peste o sută de ani, peste o mie de ani. Noi trebuie să cunoaştem aceste date, ca să nu lansăm un satelit şi să se izbească de ceva şi astfel să fie scos din orbită. Noi trebuie să fixăm orbita în funcţie de viaţa satelitului şi de poziţia planetelor, ca să nu fie dată peste cap lucrarea. Cu ajutorul calculatorului electronic măsurau veacurile înainte şi înapoi. Deodată s-au oprit. Calculatorul a stopat şi a dat un semnal roşu, ceea ce însemna că e o greşală, ori la informaţiile introduse în el, ori la rezultatele comparate cu standardele. Au fost chemaţi specialiştii să vadă dacă e bun calculatorul. Aceştia l-au controlat şi au spus: „E perfect”. Şeful operaţiunilor I.B.M. a întrebat: „Care-i necazul?” – „Am găsit că e o zi lipsă în scurgerea vremii”. Toţi au dat din cap. Tăcere.
„Din grup, unul mai religios a zis: „Ştiţi, pe când eram în Şcoala Duminicală, ni s-a spus despre o oprire a soarelui”. Ceialalţi nu l-au crezut, dar nu aveau alt răspuns. Astfel au zis: „Arată-ne!” I-au adus o Biblie şi el a căutat la Iosua 10:12-14 şi a citit textul … Aici e ziua lipsă. Au mers cu calculatorul la vremea arătată şi au găsit-o, dar nu era destul. Timpul scurs care lipsea, găsit pe vremea lui Iosua era numai 23 ore şi 20 minute, nu o zi întreagă. Au citit iarăşi Biblia şi ea le-a spus: „…aproape o zi întreagă”.
Aceste simple cuvinte în Biblie sunt importante. Dar ei erau în încurcătură, căci dacă nu poţi da socoteală de 40 minute, te va încurca şi peste o mie de ani. Patruzeci de minute trebuiau găsite, căci puteau fi înmulţite de multe ori pe orbite. Atunci cel credincios şi-a adus aminte că undeva în Biblie scrie că soarele a mers înapoi. Cosmonauţii i-au spus că şi-a ieşit din ţninţi. Dar au luat Cartea şi au găsit la 2 împăraţi 20:8-11 „Şi Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se pogorâse pe cadranul soarelui lui Ahaz”. Zece trepte sunt exact 40 minute. Douăzeci şi trei ore şi douăzeci minute din Iosua cu 40 minute din 2 împăraţi fac ziua lipsă întreagă. Cosmonauţii au trebuit să înscrie în jurnal ziua ce lipseşte”. Calculatoarele electronice adeveresc Biblia. Cine s-ar fi gândit vreodată că acea zi va putea fi detectată nu numai de creierul omului ci şi de creierul electronic? într-un veac al necredinţei, Dumnezeu pe cale de ştiinţă îşi demonstrează adevărul Cuvântului Său. Ce minunate sunt căile Sale!
Totuşi cum a putut să fie o zi mai lungă? Pentru noi e greu de priceput. Dacă cele trei miliarde şi ceva de locuitori ne-am opinti să oprim pământul din mersul lui, nu am reuşi. Dar luând, prin analogie, mersul unei locomotive în plină viteză nu poate fi oprită de o mie de persoane ce s-ar aşeza pe linii, ci doar i-ar măcelări pe toţi. Totuşi locomotiva e oprită de un singur om, de mecanic, printr-o simplă mişcare de manivelă. El are stăpânire asupra ei şi o poate opri. Cu mult mai mult, Dumnezeu, care a creat toate şi conduce toate, poate face aşa ceva.
Cu Dumnezeu se poate înţelege ziua lungă a lui Iosua. Fără El este imposibil să o explici. Azi, de la distanţă, prin simpla apăsare de buton, omul poate porni şi opri rachete mari, gigantice, purtătoare de sateliţi. Să-i dăm voie şi lui Dumnezeu să poată face aşa ceva cu satelitul soarelui, cu pământul.
9. A existat steaua Betleemului?
O altă chestiune pomenită în Biblie, care e mult discutată şi necrezută de unii, este steaua Betleemului.
În Matei 2:2,7,8,10, se spune că magii au văzut o stea deosebită. Ce fel de stea a fost aceea? Cum a putut să se arate o aşa stea? Ce legătură au stelele cu naşterea unui copilaş pe pământ? Iată câteva întrebări pe care le ridică necredincioşii.
Dacă cei ce afirmă că au văzut-o ar fi fost oameni profani, nu astronomi, ar da loc la bănuieli. Ei însă au fost cititori în stele, astronomii vremii, deci erau competenţi să deosebească stelele. Cu adevărat fenomenul e extraordinar, dar nu e imposibil.
Există două explicaţii cu privire la steaua aceasta. Una e explicaţia celor credincioşi că a fost o stea miraculoasă. Dumnezeu, Creatorul tuturor astrelor, a putut porunci unei stele, ca prin graiul ei să vorbească magilor despre naşterea unui nou împărat. Deci, steaua Betleemului a fost un mesager divin către astronomii răsăritului. „La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă”.
Cealaltă este explicaţia oamenilor de ştiinţă. Ei spun că steaua deosebită, de o strălucire extraordinară, nu a fost altceva decât o conjuncţie a lui Jupiter şi Saturn, în zodia Peştilor, cu adăugirea planetei Marte.
De altfel, astrologii evrei atribuie acestei conjuncţii o importanţă deosebită. Ei o puneau în legătură cu naşterea lui Moise şi afirmau că se va repeta şi la naşterea lui Mesia.
Explicaţia ştiinţifică a fost fundamentată pe dovezi astronomice. Eminentul astronom Kepler s-a ocupat îndeaproape de această rezolvare. Pe data de 10 oct.1604, el a observat o stea strălucitoare, de o luminozitate excepţională. Era o asemenea conjuncţie între planetele Saturn, Jupiter şi Marte. Imediat i-a venit ideea că aşa trebuie să fi fost steaua magilor. Atunci s-a apucat de socoteli. Prin calcule amănunţite, el a descoperit că o conjuncţie similară a avut loc de trei ori între anii 7 şi 6 înainte de Hristos. Având în vedere calcularea greşită a calendarului, prima ei apariţie ar fi fost cu vreo doi ani înainte de naştere, permiţând magilor timpul necesar de pregătire pentru venirea la Ierusalim. Calculele lui Kepler au fost verificate de astronomi mai moderni, ca: Schubert de la Petrograd, Ideler şi Encke din Berlin, precum şi de Pritchard de la Observatorul din Greenvditch, care s-au pronunţat că datele „sunt tot aşa de sigure ca şi celelalte fenomene cereşti”.
Universul mare – Biblia nescrisă – confirmă Biblia scrisă, arătând că e cu putinţă apariţia unei stele cu luminozitate excepţională. Herschel, unul din marii astronomi şi descoperitorul razelor infraroşii, a zis: „Toate descoperirile omeneşti par a fi făcute numai cu scopul de a confirma, cu o şi mai mare putere, adevărurile care vin de sus şi care sunt cuprinse în Scripturile Sacre”.
Medler, un alt astronom, a zis: „Adevăratul naturalist nu poate fi ateu. Cine pătrunde, ca noi, într-o măsura atât de mare în atelierul lui Dumnezeu, acela trebuie să îngenunche cu supunere înaintea Providenţei Divine, care lucrează în natură”.
Flamarion ne spune cum odată fiind la marginea mării, sufletul lui a fost copleşit de măreţia Creatorului, văzută de el. Atunci a îngenunchiat şi a făcut următoarea rugăciune: „O, Necunoscut misterios! O, Mare Fiinţă! Fiinţă nemărginită, ce suntem noi? Suprem Făcător al armoniei, ce eşti Tu, dacă opera îţi este atât de măreaţă? Sărmane mituri omeneşti, care cred că Te cunosc! O, Dumnezeule, Dumnezeule! Atomi, nimicuri, cât suntem de mici! Şi cât de mare eşti Tu! O, Dumnezeule, Dumnezeul meu, Atotputernicule, Atotiubitorule! Nemărginire sublimă şi necunoscută… O, Tată al naturii! O, Te iubesc!… Te iubesc! început atotputernic şi necunoscut! Fiinţă pe care nici un cuvânt omenesc nu te poate numi. O, Divin Principiu, Te iubesc. Sunt însă aşa de mic, că nu ştiu dacă mă auzi… Da, mă auzi, Creatorule! Tu care dai micii flori câmpeneşti, frumuseţea şi parfumul său. Glasul oceanului nu-l covârşeşte pe al meu şi gândirea mi se înalţă către Tine, împreună cu rugăciunea tuturora!”
La fel şi Kepler avea o adânca reverenţă faţă de Dumnezeu. El a zis: „În creaţiune, eu parcă pipăiesc cu mâinile mele pe Dumnezeu”. Iar opera sa cea mai de seamă o încheie cu următoarea rugă: „Îţi mulţumesc, Creatorule şi Doamne, că ne-ai dăruit aceste bucurii de creaţiunea Ta, admiraţia de operele mâinilor Tale. Eu am făcut cunoscut strălucirea operelor Tale, pe cât spiritul meu mărginit a putut să cuprindă nemărginirea Ta. Unde am zis ceva, ce este nedemn de Tine sau am fost silit să năzuiesc la propria mea glorie, aceasta iartă-mi-o cu milostivire”.
Noi credem că există un Dumnezeu mare, care a creat cerurile şi pământul, care a creat cele vreo 150-200 miliarde de stele din galaxia noastră, precum şi vreun miliard de alte galaxii. El, fiind Creatorul, a putut sprijini pământul pe nimic, a putut produce ziua lungă din cartea lui Iosua şi a putut vorbi magilor prin lucirea unei stele despre naşterea noului împărat.
Cu privire la cele şase zile din Geneza capitolul întâi în care Dumnezeu a creat condiţiile prielnice pentru viaţă şi a creat viaţa, precizăm că cuvântul „yom” din original are sensul de zi obişnuită de 24 ore, precum şi de o perioada de timp. Nimic nu putut împiedeca pe Dumnezeu să creeze lumea noastră în perioade sau în zile obişnuite. El poate totul. Toiagul lui Aaron pus în faţa Domnului, n-a avut nevoie de perioada de timp, ci peste noapte a înmugurit, a înfrunzit, a înflorit şi a copt migdale (Numeri 17:1-8). Omului cu mâna uscată nu i-a trebuit luni de zile pentru refacerea ţesuturilor, ci într-o clipă şi-a întins mâna la porunca Domnului. Cu cât vom cunoaşte mai mult Atotputernicia Creatorului, cu atât vor dispare toate problemele noastre mărunte în legătură cu creaţia Sa. Copiii se chinuie multă vreme cu câte un lucru şi nu-l pot face, dar când a venit tata, l-a făcut într-o clipă. Ce minunat e că avem un Dumnezeu-Tată, care ştie şi poate mult mai mult decât noi! Imensitatea universului ne spune că avem un Dumnezeu mare şi un Tată bogat cu miliarde de lumi, care îl ascultă şi toate merg în şir.
Doamne ajută-ne să Te cunoaştem mai bine şi să Te ascultăm în totul!
V. MĂRTURIA ŞTIINŢELOR NATURALE
E Biblia adevărată? Aceasta e întrebarea de care ne vom ocupa şi în acest capitol. Acum vom căuta să auzim ce zic Ştiinţele Naturale. Biblia vorbeşte mult despre domeniul Ştiinţelor Naturale. Ea nu este o carte de ştiinţă, ea afirmă unele lucruri, pe care noi le vom verifica dacă sunt în acord sau în contrazicere cu ştiinţa. Voi căuta să pun în lumină câteva versete pe care unii le ironizează, le tăgăduiesc că ar fi adevărate.
Această afirmare a provocat multe discuţii. În Geneza 1:11 citim: „Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu seminţe, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ”. Şi aşa a fost. Aceasta a fost în ziua a treia, iar soarele apare abia în ziua a patra.
Se ştie bine că fotosinteza plantelor se face numai la lumină. „Cum a fost posibilă viaţa plantelor fără soare? Vedeţi că Biblia se contrazice cu ştiinţa?” – zic necredincioşii.
Să fie aceasta o contrazicere? Pe unii necunoscători îi pune pe gânduri. Dar tot necunoscător e şi cel ce ridică această problemă. Ea a mers în secolul trecut, dar nu mai merge azi. A pune astăzi această chestiune, înseamnă a-ţi dovedi singur ignoranţa, a arăta că nu eşti în pas cu vremea.
Ce minunat îşi descoperă Dumnezeu lucrările Sale! Azi, datorită cercetărilor ştiinţifice, se ştie că fotosinteza plantelor se face nu numai la lumina soarelui, ci la orice altă lumină. Experienţele făcute cu sere subterane, unde nu pătrunde lumina soarelui, ci doar lumina artificială, au dovedit din plin aceasta.
În anul 1961, la Expoziţia Horticolă Internaţională de la Erfurt, Germania, au fost prezentate legume: castraveţi, roşii, ridichi, salată şi ceapă, cultivate în timpul iernii în regiunile arctice ale U.R.S.S. În exploatări subterane, deci fără lumina soarelui, ci doar cu lumina electrică. Ştirea a fost publicată în ziare şi în revista „Orizonturi” nr. 125/1961.
Astfel, problema ridicată de unii necredincioşi cu privire la creşterea plantelor, afirmată în Geneza că ar fi în contrazicere cu ştiinţa, deoarece soarele a apărut abia în ziua a patra, cade. Biblia afirmă că lumina a fost făcută în ziua întâi, deci fotosinteza s-a făcut în ziua a treia la lumina care exista din ziua întâia.
O altă problemă ridicată de mulţi e ordinea creaţiei. Biblia vorbeşte că tot ce vedem pe pământul nostru a fost făcut în şase zile, iar în ziua a şaptea Dumnezeu S-a odihnit.
Mulţi nu pot crede că într-o zi să se fi putut usca pământul, apoi în aceeaşi zi au crescut plantele şi pomii. La oameni aceasta e cu neputinţă. Dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.
Totuşi pentru cei ce se împiedică, voi da o explicaţie. Cuvântul „yom”, din original, tradus în limba română „zi”, arată o perioadă de timp. Uneori în textul biblic cuvântul „yom” are sensul mult mai larg decât o perioadă de 24 ore. Astfel avem în Isaia 2:11,12 pomenită o zi de răzbunare a Domnului, răzbunare care nu s-a făcut într-o zi de 24 ceasuri, ci într-o perioadă de timp. La fel acelaşi sens e şi în Zaharia 12:11 unde e vorba de pocăinţa lui Israel şi în 14:1 unde cuvântul „ziua Domnului” are sensul de o perioadă de timp. În 2 Corinteni 6:2, prin cuvântul „ziua mântuirii” se înţelege întreagă perioada de timp a harului. De altfel şi azi se obişnuieşte să se folosească cuvântul „zi” cu sens de vreme sau perioadă nedefinită de timp. Nu aţi auzit pe unii zicând: „Las că vine şi ziua mea” şi el înţelege o perioadă de timp când va fi cineva sau că îi va merge bine.
Perioadelor acestora de timp, cărora Biblia le spune „zile”, geologii le spun „ere”. Cu privire la lungimea erelor, geologii se deosebesc în păreri. Unii susţin că era paleozoică în care au apărut nevertebratele, ar cuprinde 400 milioane de ani. După alţii, era paleozoică ar fi început acum 550 milioane de ani şi s-ar fi isprăvit acum 300 milioane de ani, deci ar fi durat o perioadă de 250 milioane de ani. Eu nu încerc să-i împac, ci spun că Biblia nu stabileşte lungimea acestor perioade. Unii caută să ia sensul restrâns al cuvântului „zi”, ca perioadă de 24 ore, susţin că pământul a fost creat acum 6.000 de ani, că soarele a fost creat în ziua a patra, căci aşa spune Biblia. Nu e nici o cădere din har în aceasta. Dar ei se izbesc de alte greutăţi neţânând în seamă limbajul Bibliei. De, exemplu: cum a putut fi zi de 24 ceasuri ziua întâia, a doua şi a treia dacă soarele a fost creat în ziua a patra?
Moise nu ne spune data când a fost creat pământul, ci el ne spune cine a creat pământul. Precizarea de date, de lungime a zilelor sau erelor, el a lăsat-o la o parte. Asta e treaba altora.
Textul din Geneza, când ne descrie creaţia, cuprinde următoarea ordine: lumină, aer, uscat, plante, căldură, peşti, păsări, animale, om. Nu ne oprim la perioadele de timp. Pe noi ne interesează dacă Ştiinţele Naturale contrazic sau confirmă această ordine a apariţiei vieţii pe pământ.
Fizicianul Amper scria despre Geneza: „Ordinea în care apar fiinţele organice este exact a celor şase zile ale creaţiunii, cum ne-o prezintă cartea Genezei. Sau Moise a avut aceleaşi cunoştinţe ştiinţifice superioare pe care le are secolul nostru, sau a fost iluminat de Dumnezeu”.
Cercetările în domeniul ştiinţelor naturale arată că întâi au apărut plantele, după aceea animalele, iar la urmă omul. Dacă în Biblie ar fi fost scris că întâi a fost făcut omul, apoi animalele şi numai la urmă plantele, ai fi putut spune că în Biblie e o babilonie, că toate sunt încurcate, ba chiar pe dos. Dar Biblia arată ordinea precisă a creaţiei cu mult înainte de a fi stabilită pe cale ştiinţifică. Dacă ea nu este scrisă sub inspiraţia divină, de unde au ştiut scriitorii ei lucrul acesta?
Cuvier, întemeietorul paleontologiei, spune: „Moise ne-a lăsat o cosmogonie, al cărei adevăr se confirmă de la o zi la alta în chip uimitor”.
Sunt unii cărora le place să râdă în chip batjocoritor de Biblie. Ei spun că în lumea aceasta nu e nici o ordine, că toate au apărut la întâmplare. Când Mendeleev a întocmit tabela elementelor, avea vreo 17 căsuţe necompletate şi unii l-au luat în derâdere, spunându-i: „Unde e legea, ordinea? Dacă ar fi, nu ar fi goluri!” Iar el le-a răspuns: „Nu vă grăbiţi, ci mai bine ziceţi, câte mai avem de învăţat. E drept că tabela mea are goluri, aceasta fiindcă ştiinţa n-a descoperit încă toate elementele. În opera lui Dumnezeu însă nu sunt goluri, legile sunt perfecte. Ca atare, în acele aşa zise goluri, va veni vremea să se aşeze elementele ce se vor descoperi.” Azi, noi ştim că ce el a spus, s-a împlinit întocmai. Toate căsuţele cu goluri au fost completate. În natură există ordine. La fel şi în creaţie a fost o ordine. Ştiinţele Naturale confirmă aceasta.
Altă problemă mult discutată e originea vieţii pe pământ. Cei ce nu vor să creadă Biblia au formulat anumite teorii, care însă nu pot sta în picioare. Iată câteva:
O teorie spune că viaţa a provenit din alte planete cu ajutorul meteoriţilor. Această teorie susţine că pe alte corpuri cereşti a existat viaţă, că la un moment dat de acolo s-a rupt o parte cu viaţa ce era pe porţiunea respectivă şi că aceste bucăţi de corpuri cereşti ajungând pe pământ, au adus viaţa.
Teoria pare frumoasă, dar examinarea ştiinţifică a bolizilor, a meteoriţilor a demonstrat că e imposibil aşa ceva. La pătrunderea acestora în păturile dense ale atmosferei pământului nostru, prin frecare, se înfierbântă la temperaturi de mii de grade, astfel căldura ar distruge orice germene de viaţă. Toţi meteoriţii analizaţi îndeaproape au dovedit aceasta.
Pe de altă parte, teoria aceasta nu rezolvă cu nimic problema originii vieţii, ci doar o mută pe alt plan. Să zicem, prin absurd, că la noi viaţa a venit de pe alte planete, dar acolo de unde a venit? Nu vedeţi că problema rămâne tot nerezolvată? Ce rău se încurcă oamenii când nu vreau să creadă adevărul şi cum însăşi ştiinţa le răstoarnă teoriile.
Altă teorie este aceea a generaţiei spontane. Aceasta susţine că viaţa, în chip spontan, a apărut la întâmplare. Dacă Biblia ar fi spus aşa ceva, oamenii necredincioşi ar fi râs de ea. Aristotel şi alţii credeau că şoarecii de pe ogor, care ies în urma plugului, se fac aşa din pământ, că a plouat şi astfel pământul a produs şoareci.
Cei ce susţin teoria generaţiei spontane spun că natura oarbă, printr-un joc al întâmplării, prin anumite combinaţii a unor elemente, a produs viaţa. Unii spun că această viaţă s-a produs în apă în urma unui trăznet şi astfel ar fi luat fiinţă prima celulă vie, din care apoi s-a dezvoltat viaţa în multiplele ei forme. Alţii spun că prima celulă vie s-ar fi format nu în apă, ci în craterul unui vulcan. Sărmana celulă cum ar fi fost pârjolită acolo! Câtă bijbâire! Dar în necredinţa lor, oamenilor le place să creadă mai bine o minciună absurdă, decât adevărul Bibliei.
Teoria generaţiei spontane a fost răsturnată de unii din cei mai de seamă bărbaţi de ştiinţă. Savanţi ca Liebig, Pasteur, Tyndall, etc. prin probe ştiinţifice au demonstrat că e imposibil aşa ceva. În apa fiartă, pusă în vase sterile şi închise ermetic, ca să nu pătrundă nici un fel de bacterii, nu a apărut nici o celulă vie. Ei au dovedit că viaţa nu provine din neviaţă.
Acum câţiva ani în urmă, a făcut mare vâlvă învăţatul italian Petrucci, care a încercat să dezvolte un embrion omenesc în eprubetă. Experienţa acestui doctor însă nu a demonstrat nimic spectacular în ce priveşte originea propriu zisă a vieţii. E ca şi cum un ţăran, în loc să-şi pună sămânţa de morcovi în stratul din grădină, o pune în ghiveciul de flori. Este vreo deosebire? Da, de mediu, nu de sămânţă.
Cei cu teoria generaţiei spontane spun că întâi a apărut în chip spontan o celulă vie, că din ea au apărut feluritele plante unicelulare; din plantele unicelulare au evoluat toate plantele, apoi viaţa a trecut din regnul vegetal la cel animal şi că mereu prin evoluţie s-a ajuns la maimuţă şi apoi la omul de astăzi, care construieşte zgârâie nori, care schimbă cursul apelor, care zboară în cosmos. Ei spun că toată viaţa a provenit din celula apărută la întâmplare.
Dar cum se explică faptul că toate celelalte întâmplări se repetă şi numai aceasta nu? Cum natura oarbă a reuşit odată în chip spontan să nască viaţa, iar azi cu ajutorul a batalioane de biologi care încearcă să forţeze natura, cu mii de laboratoare dotate cu o aparatură ultramodernă ce creează fel de fel de condiţii, fel de fel de combinaţii, natura se încăpăţânează, ca un catâr şi nu mai vrea să nască viaţa? Se cheltuiesc sume enorme, se irosesc energii, se pierde timp cu nemiluita, numai ca să poată răsturna afirmaţia Bibliei, dar toate încercările sunt ca tatuajele preoţilor lui Baal pe Carmel, fără nici un rezultat. Ba au, rezultatul zero, confirmă în mod puternic adevărul Bibliei că viaţa n-a apărut la întâmplare.
Vă mărturisesc sincer că nu pot să cred teoria generaţiei spontane. Mi se cere o credinţă împotriva tuturor demonstrărilor ştiinţifice şi împotriva raţiunii mele, o credinţă de un milion de ori mai mare decât credinţa care o acord cuvântului Bibliei. Dacă aş arăta cuiva o colibă într-un ogor de castraveţi şi i-aş spune că a ieşit din pământ, că s-a făcut singură, nu m-ar putea crede, m-ar considera nebun. Cum o colibă să se facă singură? Cu toate că ea nu are aer condiţionat, nu are sisteme de observare optică, nu are aparate de emisie şi recepţie, nu are nici un sistem de canalizare, nici o pompă automată, nici un creier electronic, nu are nimic din ce are corpul omenesc, totuşi oamenii nu pot crede că a apărut la întâmplare. Dar viaţa cu toate minunăţiile ei, corpul omenesc cu toată aparatura sa complicată, ei cred că a apărut la întâmplare. Dacă eu aş spune că coliba a apărut la întâmplare, toţi m-ar considera nebun. Dacă alţii spun că viaţa a apărut la întâmplare şi eu nu îi cred, iarăşi sunt considerat nebun. Nu vi se pare curios lucrul acesta?
Omul în răutatea lui, în împietrirea inimii lui, în aversiunea lui faţă de Dumnezeu, vrea să creadă orice, numai pe Dumnezeu nu. Vrea mai degrabă să aibă ca părinte un cimpanzeu, o maimuţă sau gorila, numai nu pe Dumnezeu. O sărmane om, în ce stare ai ajuns!
Biblia spune că viaţa provine de la Dumnezeu. El este izvorul vieţii. „În El era viaţa… toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3,4).
Ce zic Ştiinţele Naturale în legătură cu apariţia vieţii pe pământ? Darwin, unul din cei mai lăudaţi naturalişti, în cartea sa „Originea speciilor”, apărută în 1957 în Editura Academiei R.P.R. la pag. 385-386, zice: „În mintea mea, faptul că producerea şi extincţia locuitorilor trecuţi şi actuali ai lumii se datoresc unor cauze secundare, asemeni acelora care determină naşterea şi moartea individului, se acordă mai bine cu ceea ce ştim despre legile imprimate materiei de Creator.” Deci Darwin susţinea că există un Creator şi că El a imprimat legile universului. El continuă: „Există o măreţie în concepţia aceasta a vieţii, cu numeroasele ei forţe însufleţite iniţial de Creator în câteva forme sau numai într-una singură”.
Darwin susţinea că viaţa provine de la Creatorul. Nici el, care a formulat evoluţionismul ca doctrină, nu face afirmaţia că viaţa ar veni din neviaţă, din materie. În alte cuvinte, el confirmă adevărul Bibliei că Dumnezeu a dat viaţa pe pământ, dar diferă în ce priveşte felul de dezvoltare, de evoluţie a vieţii date de Dumnezeu. E mirare că cei ce-I susţin pe Darwin, au luat doar partea a doua, evoluţia, nu şi partea întâi originea vieţii de la Creatorul.
Lavoisier, savant francez, descoperitorul oxigenului şi a oxidaţiei, omul care a pus bazele chimiei, în Tratatul de chimie, vol.1, pag.20, zice: „Odată cu, lumina, Dumnezeu revărsă asupra pământului şi principiul vieţii, simţirii şi al cugetării”.
Altceva important şi vrednic de luat în seamă este împărţirea plantelor. În Geneza 1:11 citim: „Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod şi care îşi au sămânţa în ei”. întreg regnul vegetal îl împarte în trei categorii. Savantul suedez Linne, mare naturalist, s-a străduit să facă un sistem de împărţire a plantelor. Zavadovski, un membru al Academiei Agricole Lenin din U.R.S.S. zice despre el: „Abia la jumătatea secolului al XVIII-lea celebrul savant suedez Karl Linne a reuşit să elaboreze, să fundamenteze principiile şi metodele unui sistem bine închegat de clasificare a animalelor şi a plantelor… Linne a fost însă un om foarte religios… El afirmă cu îndărătnicie că speciile de animale şi plante sunt absolut fixe şi că există doar atâtea specii câte a creat Dumnezeu”.
Sistemul lui Linne e asemănător cu cel biblic, doar mult mai detailat. Împărţirea regnului vegetal făcută de Biblie s-a dovedit a fi cea mai bună. Deci Biblia e adevărată şi în privinţa aceasta.
Multe şi aprinse discuţii a provocat problema: există fixism sau evoluţie? Dacă aţi observat mai sus, între Zavadovski şi Linne există o deosebire de păreri. Linne a susţinut fixismul, iar Zavadovski a susţinut evoluţionismul; în alte cuvinte, de la râmă, prin evoluţie, s-a ajuns la peşte, la târâtoare la păsări, la animale, la maimuţă, la om.
Biblia nu dă loc la o aşa evoluţie. Ea spune atât despre plante, cât şi despre păsări, peşti şi animale că toate au fost făcute „după soiul lor”.
Cel ce a formulat teoria evoluţiei a fost Darwin. El şi-a bazat teoria pe asemănări embriologice, pe anatomia comparată şi pe îmbunătăţiri de rase. Darwin susţinea originea speciilor prin selecţie naturală şi îl contrazicea pe Lamark, un înaintaş al său, care susţinea că evoluţia s-a făcut datorită mediului şi condiţiilor de viaţă. Lamark spunea că girafa a devenit cu gâtul lung din cauza că lipsind iarba şi întinzându-se mereu după frunzele pomilor, i s-a întins gâtul până la 6 metri, precum şi picioarele din faţă. Deci aşa s-a ajuns la un animal cu gâtul lung.
Darwin a spus invers. El a afirmat că nu e adevărat ce a zis Lamark, căci şi alte animale s-au întins după frunze, dar nu li s-a întins gâtul. Girafa a avut gâtul lung şi tocmai datorită acestui fapt, ea a înfruntat seceta şi a rămas în viaţă, pe când celelelalte au pierit. Deci, s-a făcut o selecţie animală naturală, după părerea lui. Dar pe noi nu ne interesează cum s-a produs evoluţia, datorită mediului sau prin selecţie naturală, ci ne interesează dacă este evoluţie sau este fixism.
Cercetările au dat la iveală că se petrec anumite modificări după mediu. Anumiţi peşti, care de veacuri trăiesc în lacurile unor peşteri întunecoase, au rămas fără ochi. Se ştie că nefolosirea unui mădular duce la atrofierea lui.
La fel se petrec modificări şi după climă. Oi cu lână neagră din Italia duse în Anglia, după câteva generaţii, au devenit toate oi cu lâna albă. Şi invers, oi cu Iâna albă din Anglia duse în Italia, au devenit oi cu lâna neagră.
Apoi se ştie că prin încrucişare s-au obţinut diverse rase de oi, de câini, de găini, de porumbei. La fel prin altoire se obţin varietăţi superioare de fructe. Din mărul pădureţ ale cărui roade nu le poţi mânca de rele ce sunt, îl înobilăm în mărul Ionatan, ce produce mere excelente şi la culoare şi la gust. Din roza sălbatică, obţinem minunaţii trandafiri în toate culorile. Din mica garofiţă, astăzi s-a ajuns să avem garoafe de peste un metru înălţime. Acestea nu sunt teorii, ci fapte concrete. Există o evoluţie.
Dar cum ne împăcăm cu Biblia care spune că toate sunt „după soiul lor”? Cine are dreptate: Biblia sau Darwin?
Aici poate e bine să ascultăm îndemnul lui Iov: „Întreabă dobitoacele şi te vor învăţa, păsările cerului şi îţi vor spune, vorbeşte pământului şi te va învăţa, şi peştii mării îţi vor povesti” (Iov 12:7-8). În alte cuvinte să întrebăm însăşi natura, dacă Biblia este adevărată sau dacă există evoluţie.
Mai sus am arătat părerea lui Linne, care a studiat natura toată viaţa lui. El spune că există fixism şi nu evoluţie. Evoluţia se petrece doar în cadrul soiului, de la o stare inferioară, la una superioară.
Pentru noi cuvântul „soi” are de multe ori cu totul alt sens, mult mai restrâns decât cel biblic. Auzi pe câte cineva spunând că are un soi excelent de pere pergamute. Sensul biblic e mai larg. Toţi perii fac parte din „soiul lor”, ba şi merii şi chiar gutuiul. Moise nu ne precizează câte soiuri au fost la început, ci ne spune că toate au fost făcute „după soiul lor”.
Iată câteva dovezi care arată că este fixism şi nu evoluţie:
Sterilitatea catârului. Se ştie că prin încrucişarea între cal şi măgar obţinem catârul, dar acesta se încăpăţânează, ca un catâr, şi nu vrea să meargă mai departe. El e steril şi nu are urmaşi.
Reversibilitatea demonstrează că toate sunt „după soiul lor”. Prin reversibilitate se înţelege revenirea de la o treaptă superioară la una inferioară. De exemplu: există un fel de căpşuni numite Goliat, ce produc roadă mare. Dacă pe acestea le laşi în părăsire ani de zile, se sălbăticesc, adică decad la limita inferioară a soiului lor.
Acelaşi lucru s-a experimentat cu porumbeii. Prin încrucişări s-au obţinut o seamă de specii: porumbei roman, porumbei de carne, straser, lux, maltez, florentin, tipler, de Seghedin, de Danzig, de ornament, pescăruş, păun, guşat, golaş, etc. Din toate soiurile acestea însă, duşi într-o insulă, unde să trăiască de-a valma, fără îngrijire, după câteva generaţii, toţi devin porumbei sălbatici, având acelaşi peniş cenuşiu şi aceeaşi înfăţişare a porumbelului sălbatic.
Tot aşa şi caii duşi de spanioli în America de Sud şi lăsaţi în voia lor, au devenit cai sălbatici. Acelaşi lucru se petrece cu rasele de găini, de câini, cu trandafirii, cu roşiile, toate decad şi revin la starea lor primară de unde au evoluat. Aceasta se numeşte reversibiiitate.
Acum stai şi judecă puţin. Dacă ar exista evoluţie să se treacă dintr-o specie în alta, atunci n-ar trebui să fie reversibilitate sau şi dacă ar fi, nu ar trebui să se oprească la limita inferioară a „soiului”, cum zice Biblia, ci să coboare mai jos. De exemplu: porumbeii de soi să devină grauri, apoi vrăbii, dar aşa ceva nu se petrece. Reversibilitatea are o limită. Aceasta ne spune că toate sunt „după soiul lor”.
Arheologia, cu o seamă de dovezi, demonstrează că nu există evoluţie, ci fixism. Una din cele mai cultivate plante pe faţa pământului e grâul. Dacă există evoluţie de trecere dintr-un soi în altul, cum se face că grâul a rămas tot grâu? Boabele de grâu găsite de arheologi în mormintele faraonilor se aseamănă în totul cu boabele de grâu de azi. Cum de n-au evoluat în 5.000 de ani? Unele boabe de grâu scoase din piramide, fiindcă au fost păstrate în loc uscat, şi-au păstrat puterea de germinaţie. Puse în pământ, ele au încolţit şi au dat grâu. Singura deosebire ştiţi care a fost? Era ceva mai înalt decât grâul nostru, dar bobul era întocmai ca şi al nostru. Deci, pământul, prin ceea ce a păstrat ascuns, ne învaţă că toate sunt „după soiul lor”. La fel sămânţa de lucernă şi trifoi găsită la celţi, pusă în pământ a răsărit. Atât bobul cât şi planta erau în totul ca ale noastre. Deci n-a evoluat.
Tot aşa şi alunele găsite în locuinţele palustre, care datează cu mult înaintea piramidelor egiptene, sunt întocmai ca alunele noastre. De ce alunele în mii de ani nu au evoluat de loc?
În părţile Libiei, arheologii au găsit mumii de feline, pisici sălbatice, care sunt exact ca cele de astăzi. La fel leii şi urşii zugrăviţi pe pereţii vechilor palate ale egiptenilor şi asirienilor sunt întocmai ca cei de astăzi. Cum de n-au evoluat?
Arheologia mărturiseşte că în mii de ani nici plantele, nici animalele nu au evoluat, n-au trecut dintr-un soi în altul, ci toate au rămas în fiinţă „după soiui lor”, aşa cum spune Biblia.
Ca să justifice evoluţia, suştinătorii ei spun că pentru aceasta trebuiesc perioade lungi de timp şi împing lucrurile în perioada preistorică, că adică atunci s-ar fi petrecut evoluţia. Dar de unde ştiu ei aceasta? Sau o fac intenţionat ca, fără probe, să-şi poată susţine teoria? Vreau ei perioada preistorică? Bine, acceptăm să cercetăm chiar şi vremurile preistorice numai să ştim dacă există evoluţie sau e fixism. Vrem să ne convingem: e Biblia adevărată sau nu? Cum putem şti din moment ce trecem în negura vremurilor despre care nu mai avem nici un document scris? Simplu, întrebăm paleontologia şi mineralogia , cartea aceasta a pământului cu mii de stratificaţii şi ne va învăţa adevărul. Dumnezeu a purtat de grijă să se înscrie totul. Spun necredincioşii că pentru evoluţie nu sunt de ajuns mii de ani, ci sunt necesari sute de mii de ani, vom căuta probe în sutele de mii de ani.
Straturile de cărbuni se susţine că s-au format în a patra perioadă a erei paleozoice, de unde şi poartă numele de carbonifer. Periodul carbonifer se spune că ar fi început acum 340 milioane de ani. Nu Biblia, ci ştiinţa afirmă aceasta. Când coborâm în adânc, în lumea cărbunelui, ce ne spune? Nimic altceva decât ce ne spune Biblia că toate sunt „după soiul lor”. În straturile de cărbuni s-au găsit ferigi. Cum arată? Ca cele de azi la înfăţişare, dar mult mai mari. Deci feriga în 340 milioane de ani nu a evoluat, ci a devoluat, a devenit mai mică. S-au găsit frunze de stejar, de ulm, de tei şi ele sunt tot ca cele de astăzi.
În rocile de ardezie de la Solenhaffen au fost găsite libelule întocmai ca libelulele de azi. Dar cum, nici libelulele n-au vrut să evolueze? Ardezia care le-a prins dovedeşte că nu există evoluţie.
În unele straturi de chilimbar, s-au găsit paianjeni şi furnici. Chilimbarul e răşină fosilă provenită de la anumite specii de pini. Acum 300 milioane de ani în urmă, când a picurat răşina a prins aceste furnici sau paianjeni şi le-a păstrat pentru noi cei de astăzi, ca să ne spună că şi în perioada preistorică păianjenii şi furnicile au fost ca şi astăzi. Deci, păianjenii şi furnicile n-au evoluat.
În unele straturi de carbuni au fost găsite reptile, raci, scoici, care sunt în totul ca astăzi. În depozitele de fosile din munţii de pe coasta Pacificului se găsesc rechini, balene şi soiuri de peşti care se aseamănă în totul cu peştii de azi. Aceste fosile datează din eocen, adică de vreo 55 milioane ani, după socotelile oamenilor de ştiinţă.
În sedimentele din perioada campriană de acum 550-570 milioane de ani, s-au găsit agate, un fel de pietre semipreţioase, cu ţânţari în ele. Şi aceşti ţânţari sunt ca cei de astăzi. Astfel de agate pot fi văzute în multe muzee din lume. Ce ne-am fi făcut dacă ţânţarul ar fi devenit armăsar? Ce bine e că n-a evoluat!
În gheţarii de la Montana, gheţari ce au o vechime de vreo 25-50 milioane de ani, se află milioane de lăcuste prinse în gheaţă. Norul de lăcuste a fost surprins de curenţii reci, ele au căzut în lac şi au îngheţat acolo. Deci, milioanele de lăcuste, ce au trăit acum milioane de ani, dovedesc că nici după milioane de ani urmaşii lor n-au evoluat. Lacustele de azi sunt ca cele de atunci. Ele confirmă adevărul scris pe paginile Bibliei. Toate sunt „după soiul lor”.
Dar nu toţi au ocazia să se convingă cu ajutorul paleontologiei şi mineralogiei. Pentru aceştia dau o altă dovadă, care le poate fi la îndemână. E dovada botanicii. Şi aceasta ne spune că toate sunt „după soiul lor”.
Când eram copil, tata m-a luat în grădină şi m-a învăţat să altoiesc pomii. Altoirea e o metodă practică prin care poţi schimba natura pomului, din rău îl poţi face bun. Atunci însă tata mi-a spus un lucru: că nu pe orice pom se poate face orice altoi, ci trebuie să fie o asemănare între seminţe sau sâmburi. De exemplu: prunii de toate felurile, ringlotul, caisul, zarzărul, piersicul merg împreună şi se pot altoi unul pe celalalt. La fel merge mărul cu părul şi gutuiul, întrucât au sămânţa asemănătoare. Tata nu a fost agronom, ci un simplu ţăran, dar a ştiut legea aceasta. El a aplicat lucrul acesta şi l-am aplicat şi eu şi pomişorii confirmau adevărul acesta. Nu vrei să ţii cont de legea aceasta, nu te ascultă. Dacă există evoluţie, toţi pomii şi copacii au evoluat din plante, nu ar trebui să fie nici o piedică, nici un hotar, altoirea nar trebui să fie îngrădită. Atunci ar trebui să poţi altoi căpşunul pe nuc şi să-ţi verse roadă cu butoiul; la fel caisul pe gorun. Experienţa în ale altoirii spune că toate sunt „după soiul lor”. În cadrul soiului se pot face înnobilări, se pot obţine noi varietăţi, dar nu există nici un caz când scaietele să fi devenit piersic sau măceşul, nuc.
Tot aşa şi zoologia ne spune că toate sunt „după soiul lor”. Evoluţioniştii susţin că toate vieţuitaarele au evoluat unele din altele, iar în cele din urmă, maimuţa a evoluat în om. Până astăzi însă, nimeni nu a probat teoria aceasta. Ea a rămas simplă teorie.
Conform acestei teorii toate vieţuitoarele formează un lanţ, dar lanţul e rupt şi lipsesc verigele de legătură, lipsesc exemplarele care să arate trecerea de la un soi la altul.
Teoria evoluţiei ar cere ca în cele mai vechi depuneri să se găsească doar câteva forme simple de vială, forme care apoi să se dezvolte gradual, pas cu pas, până la formele de azi. Dar evidenţa de fosile din stratul cambrian e cu totul alta. În acest strat au fost găsite 455 specii difierite. Din cele 13 diviziuni (phyla) în care sunt clasificate toate animalele, unii bărbaţi de ştiinţă suştin că 9, 12 sau chiar toate 13 sunt reprezentate în fosilele acestei perioade.
Pe de altă parte, în evoluţie, formele de viaţă la început ar trebui să fie slabe şi apoi evoluând să se dezvolte tot mai mult. Dar lucrurile se prezintă altfel. Atât plantele cât şi animalele la început au fost mult mai mari, chiar uriaşe. Ferigile erau cât copacii. Elefanţii şi hipopotamii erau giganţi, chiar şi tigrii, leii, lupii, urşii, păsările şi reptilele erau mult mai mari. Nu mai vorbesc de dinozaurii uriaşi, de tiranozauri, de stiracozauri. Chiar şi broaştele erau mult mai mari. Duceţi-vă la muzeu şi priviţi-le, apoi întrebaţi-vă unde e evoluţia? Nu arată toate mai de grabă o trecere în decădere, în devoluţie?
Dar ştiţi care este cea mai bună dovadă contra evoluţiei, contra susţinerii că omul se trage din maimuţă? însăşi maimuţa. Căci dacă ar fi fost posibil să treacă pârleazul, toate ar fi preferat să devină oameni, nu numai să maimuţărească pe oameni. Vă întreb: cum s-a putut ca o specie de maimuţe să evolueze, aşa la voia întâmplării, în perioada preistorică şi să devină om? Cum se explică, că atunci o maimuţă, nesilită de nimeni, a sărit pragul soiului ei, iar astăzi se încăpăţânează şi în ruptul capului nu vrea să sară pragul? Căci trebuie să ştiţi că pe pământul nostru sunt anumite crescătorii de maimuţe, unde oameni învăţaţi sunt plătiţi să le dea educaţie, să le forţeze să treacă pragul „soiului lor”, iar ele se împotrivesc cu toată slaba lor putere, iar înţelepciunii omului îi opune prosita lor şi nu vor să devină oameni, ci rămân tot maimuţe. Există evoluţie? Maimuţa din pădure, precum şi cea din crescătoriile speciale îmi urlă că nu există aşa ceva.
Unii, ca să-şi susţină teoria, sunt g.ata să recurgă la minciuni, la falsuri în numele ştiinţei. Câtă perversitate! Aşa s-a petrecut cu profesorul Ernst Haeckel, până ce a fost prins şi nevoit să-şi recunoască vina. Citez aici din lucrarea Dr.E.Dennert, apărută în „Die Wahrheit über Ernst Haeckel und seine Welträtsel”. La pag.16-34 sub titlul „Istoria celor trei clişee” spune:
„În anul 1868, E. Haeckel publică prima ediţie a lucrării sale „Natürliche Schöpfungsgeschichte”. În această lucrare caută să dovedească că embrionii diferitelor mamifere şi ai omului nu prezintă nici.cea mai mică deosebire. În scopul acesta prezintă la pag. 242 figurile celulelor ovulare (embrionii) de om, de maimuţă şi câine, iar la pag. 248, figurile embrionilor de câine, găină şi broască ţestoasă.
„Puţin după apariţia acestei cărţi a profesorului Haeckel, un alt învăţat, Rutimeyer, profesor de zoologie şi anatomie comparată din Basel, Elveţia, a dovedit în „Archiv für Anthropologie”, vol.8,1866, pag.300, că Haeckel „a inventat figurile şi că altele au fost modelate şi generalizate în mod arbitrar”.
„O cercetare amănunţită a celor două rânduri de figuri a dovedit că toate cele trei figuri au fost tipărite pe rând cu acelaşi clişeu sau cel puţin că cele trei clişee au fost făcute de fiecare dată de pe aceeaşi planşă. Cu alte cuvinte, Haeckel arată cu una şi aceeaşi figură, odată embrionul omului, apoi pe al maimuţei şi pe al câinelui; şi tot aşa făcu şi cu ceialalţi embrioni”. Rutimeyer dojeni liniştit şi obiectiv acest procedeu, ca un păcat contra adevărului ştiinţific.
„Mai târziu, profesorul de anatomie din Leipzig, V.His, reluă chestiunea şi dovedi profesorului Haeckel şi alte noi falsificări în lucrarea sa „Unsere Körperform und das physiotogische Problem ihrer Entstehung”, apărută la Leipzig în 1875.
Constrâns de adversarii săi cu probe zdrobitoare, Haeckel răspunde în sfârşit: „Recunosc bucuros că în utilizarea figurilor schematice am mers uneori prea departe şi regret că multe din ele, (parte din ele din cauza propriei mele greşeli, parte din greşelile fabricantului de planşe) au ieşit foarte greşite”.
La desenarea unei figuri, naturalistul trebuie să redea ceea ce a văzut, dar Haeckel sau că a desenat ceea ce nu a văzut niciodată, sau că a prefăcut cât se poate de arbitrar ceea ce a văzut schematizat de alţii.
În altă lucrare, „Apologetisches Schlußwort der Antropogenie” acelaşi Haeckel mărturiseşte: „Specialiştii experţi ştiu că e vorba de o prostie foarte nesocotită, care am comis-o bona fide, la restaurarea pripită a celor câteva ilustraţiuni pentru prima ediţie a „Istoriei Creaţiunii Naturale” (1868). Am ilustrat cu trei figuri identice, trei obiecte foarte asemănătoare, atât de asemănătoare încât după cum se ştie nici un embriolog nu este în stare să găsească vreo deosebire între ele.
„În ediţia a doua (deci după demascarea făcută de Rutimeyer, nota noastră), am îndreptat această greşeală formală, care mi-a atras aparenţa de a fi făcut în mod intenţionat descrieri false”.
Iar în „Christlicher Hausfreund” nr. 45/1919, la pag.362 avem mărturisirea lui Haeckel la bătrâneţe că „cei mai mulţi cercetători din timpul din urmă au ajuns la rezultatul că teoria evoluţiei şi mai ales „darwinismul”, sunt o eroare care nu mai poate fi ţinută în picioare”.
Profesorul german Fleischmann din Erlangen, Germania, spune despre teoria evoluţiei: „Ea nu este confirmată în domeniul naturii de nici o dovadă”.
Iar Dr. Eteridge, marele explorator de fosile de la Muzeul Britanic, spune: „Nouă zecimi din discuţiile evoluţioniştilor sunt curate absurdităţi, neîntemeiate pe observaţii şi nesprijinite pe dovezi. Acest muzeu este plin de dovezi că părerile lor sunt cu totul false”.
În revista „În apărarea păcii” nr.43 din dec.1954, M.Rouze avea un documentar intitulat: „Strămoşii noştri n-au fost maimuţe”, în care spunea: „Omul descinde din maimuţă, această formulă rezuma în secolul trecut poziţia evoluţioniştilor. De atunci, ea a fost cu mult depăşită. Savanţii dispun de procedee diverse pentru a cerceta gradul de înrudire între două specii, vechimea lor relativă pe scara evoluţiei. Relieful dinţilor, forma craniului şi a anumitor oase, furnizează puncte de reper precise. Biochimia vine în ajutorul anatomiei… Aceasta dovedeşte că omul nu a descins din nici una din actualele specii de maimuţe superioare… O întrebare rămâne totuşi fără răspuns: care sunt adevăraţii nostri strămoşi? în mod cert, nici una din speciile actuale ale maimuţelor antropoide”. Documentarul lui e lung, dar chiar şi din acest scurt extras se poate observa cum pentru cercetători, teoria că omul descinde din maimuţă e cu totul depăşită, ea aparţine doar trecutului. A fost o vreme când nouă, care credem Biblia, ni se spunea că suntem rămaşi în urmă, dar azi, în lumina mijloacelor moderne de cercetare, se spune că cei ce cred că omul provine din maimuţă sunt rămaşi în urmă, trăiesc încă în mentalitatea secolului al nouăsprezecelea.
Până la urmă, chiar şi Darwin a recunoscut că a mers prea departe cu afirmaţiide lui. Doamna Hopp povesteşte cum într-o zi l-a vizitat pe Darwin la el acasă şi l-a găsit în pat cu Biblia în mână.
Ce citiţi? îl întrebă d-na Hopp.
Epistola către evrei, răspunse el, o numesc „cartea împărătească”. Şi arătând cu degetul unele versete, începu să le tălmăcească.
„Eu i-am amintit, zice d-na Hopp, de asprele critici exprimate de mulţi faţă de istoria creaţiunii şi atitudinea lor faţă de primele capitole ale Genezei. El deveni serios, faţa i s-a întunecat, iar degetele le mişca agitat şi zise: „Eram tânăr cu idei neformate. În toate părţile aruncam întrebări şi sugestii, minunându-mă de toate. Spre uimirea mea, ideile au prins ca focul în mirişte. Din ele, unii şi-au format o religie”.
Apoi făcu o pauză. După ce spuse câteva fraze despre sfinţenia lui Dumnezeu şi grandoarea Cărţii sfinte, privind la Biblia pe care o ţinea în mână, zise: „Am o verandă de vară în grădină, unde încap vreo treizeci de persoane. Iat-o! (şi arătă cu mâna prin geamul deschis). Aş vrea foarte mult să vorbiţi aici. Ştiu că predicaţi Evanghelia prin sate. Doresc ca mâine după masă să se adune servitorii mei, câţiva chiriaşi şi vecinii. Vreţi să le vorbiţi?”
„Despre ce să le vorbesc?” l-am întrebat.
„Despre Isus Hristos, spuse el cu o voce clară şi accentuată, şi mântuirea Lui. Oare nu e aceasta cea mai bună tema? Apoi aş vrea să cântaţi câteva imnuri creştine”. Deodată faţa i s-a luminat şi adăugă: „Dacă adunarea va fi la ora 3, această fereastră va fi deschisă şi fiţi sigură că şi eu mă voi uni la cântarea comună”.
Noi credem într-un Dumnezeu Atotputernic, care ne-a iubit, ne-a pregătit o mântuire aşa de scumpă şi ne-a lăsat Biblia, Cuvântul Său, care să ne spună despre această mântuire şi să ne fie drept ghid de vieţuire spre veşnicie. Zi de zi noi constatăm că acest Cuvânt este în totul adevărat.
Acest cuvânt te priveşte şi pe tine, căci şi tu ai un suflet de care vei răspunde odată. Dacă ar trebui să pleci acum în veşnicie, oare ai fi pregătit?
O capilă era pe patul de moarte. Ea avea mama credincioasă, iar tatăl necredincios. El scrisese chiar şi o carte împotriva lui Dumnezeu. Mama a îndemnat pe fetiţă să creadă în Dumnezeu, dar tata căuta să combată credinţa. Când fetiţa, slăbită de tot, se afla în pragul morţii, tatăl a venit ia patul ei, a luat mâna ei în mâna lui şi o privea înduioşat.
La un moment dat, fetiţa îi zise: „Tăticule, eu văd că plec, dar am o întrebare: Tu m-ai învăţat să nu cred în Dumnezeu, în Isus, în veşnicie, iar mama m-a învăţat să cred şi mi-a spus că voi avea parte de fericirea veşnică, ce-mi spui acum să fac? Să te ascult pe tine sau să ascult pe mămica?”
Tatăl a plecat capul, a tăcut un timp, apoi cu ochii scăldaţi în lacrimi şi-a îmbrăţişat copila scumpă şi i-a zis: „Fiica mea, ascultă pe mamă-ta. E mai bine să asculţi de ea”.
În faţa morţii, necredinţa îşi vede netrebnicia ei, iar credinţa devine biruitoare, dând seninătate şi chiar bucurie în clipa plecării spre veşnicie.
Biblia ne spune că suntem din Dumnezeu şi că trebuie să ne întoarcem la El în veşnicie. De aceea „pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău”.
Cartea proorocului Iona ne relatează un caz cu totul deosebit. El s-a petrecut prin anul 862 î.d.Cr. Iona a fost prooroc. Spre deosebire de ceialalţi prooroci, care în majoritate au fost din părţile Iudeii, Iona a fost din Galilea, dui localitatea Gat-Hefer, la vreo 6 km nord de Nazaret. El a primit însărcinarea să meargă departe la Ninive, capitala Asiriei şi să prezică nimicirea ei.
Iona refuză să meargă misionar în străinătate. În loc să meargă la Ninive, el coboară la Iafo, găseşte o corabie care mergea spre Tars, în Spania, azi Cadix, plăteşte costul călătoriei, se îmbarcă şi pleacă. Dar pe drum, se iscă o furtună, Iona se declară vinovat, aruncat fiind în Marea Mediterană e înghiţit de un peşte mare, care după trei zile îl varsă pe uscat. Iona e scăpat teafăr şi a învăţat minte că trebuie să asculte de Dumnezeu.
Relatarea aceasta a fost luată în derâdere de foarte muţi necredincioşi şi prin ea căutau să arate că Biblia nu e adevărată. Eu ridic întrebarea: s-a putut întâmpla aşa ceva? Pot eu să cred ceea ce spune Biblia aici? în ce măsură poate rezista această relatare, în faţa criticii ştiinţifice?
Noi credem şi spunem că Biblia este adevărată. Întâmplarea aceasta e scrisă în Biblie, deci şi ea trebuie să fie adevărată. Vericitatea acestui fapt e confirmată de însuşi Domnul Isus Hristos. El a vorbit despre cazul lui Iona, ca despre ceva în totul adevărat, zicând: „Căci după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în sânul pământului” (Matei 12:40). Cazul lui Iona era o icoana preînchipuitoare a îngropării şi învierii Domnului Isus.
Totuşi, pentru unii care au nedumeriri, aş vrea să fac limpede întâmplarea cu proorocul Iona. De aceea mă voi adresa zoologiei şi îi voi cere mărturia ei în privinţa acestui caz.
1. A putut fi înghiţit Iona de peşte?
Cei ce spun că aceasta e doar o legendă, susţin că o balena, care e uriaşă, nu poate să înghită un om, căci gâtlejul ei e atât de strâmt, încât un ban, dacă l-ar înghiţi, i s-ar opri în gât şi ar sufoca-o. Cum atunci Iona să fi fost înghiţit de o balenă?
De la început, eu ţin să fac precizarea că Biblia nu spune că Iona a fost înghiţit de balenă. Ea spune: „Un peşte mare”.
Când e vorba de peştii mari, monştrii marini, sunt de multe soiuri. Chiar balenele sunt de multe feluri şi se deosebesc mult între ele. Căpitanul Scoresby, care s-a ocupat mult cu pescuirea balenelor, spunea încă în 1820: „Nici o ramura a zoologiei nu este atât de complicată ca cetologia”. Eu vă înşir doar câteva specii de balene: caşaloţii, balena adevărată, balena de Groenlanda, balena cu înotătoare dorsală, balena cu balene, balena cu cocoaşă, balena de Islanda, balena Pott, balena cu pântece, balena albă, etc.
Oamenii care au umblat pe mări şi au vânat balene, nici ei nu le cunosc pe toate, căci sunt foarte multe specii. Nu e mirare că e atâta necunoştinţă la noi în domeniul acesta. Au fost oameni care au pretins că le cunosc şi totuşi nu le-au cunoscut. Astfel avem cazul lui Frederic Cuvier, bărbat de ştiinţă francez, care în 1836 a scris „Istoria naturală a balenelor”, în care inserează ceea ce numeşte el figura unui caşalot, iar Herman Mellville, autorul cărţii „Moby Dick”, balena albă, un bun cunoscător al balenelor, spune: „Caşalotul lui Fr.Cuvier nu e un caşalot, ci o pastă de fructe”. Primul le-a descris din relatările altora; al doilea le văzuse în realitate, transpirase în bătălia cu ele.
Lăsaţi să facem o cercetare anatomică, spre a ne da seama cum arată balenele; apoi să facem o cercetare istorică, să vedem dacă au mai fost cazuri asemănătoare cu cel al lui Iona şi astfel să ne convingem, dacă e adevărat sau nu ceea ce spune Biblia despre Iona.
Să facem întâi cercetarea anatomică. Cum poate o balenă, care are gâtul strâmt, să înghită un om? Aceasta e întrebarea care ne-o pun necredincioşii. Să vedem ce spune zoologia.
În cartea „Animale uriaşe” de Dr. I. Weinberg, apărută la Bucureşti în Editura Tineretului în 1966, la pag.73 ni se spune că în Oceanul îngheţat de Nord „trăieşte balena albastră, care impresionează prin mărimea ei, poate atinge 30 metri lungime; fiind culcată, spinarea ei ajunge la o înălţime a unui bloc cu trei etaje. O asemenea balenă cântăreşte circa 100.000 kg., ceea ce reprezintă încărcătura unui tren, compus din zece vagoane… Când deschide gura ei uriaşă, poate intra şi o şalupă întreagă… Balena e animalul cel mai mare din câte există. Elefanţii par simple jucării pe lângă acest mamifer uriaş”.
Vă daţi acum seama de mărimea ei? E cât o casă cu trei etaje. O matahală, un adevărat monstru. Despre alte specii se spune că sunt mai lungi, mai mari.
În zilele lui Banks şi Salander, naturaliştii lui Cook, un danez, membru al Academiei de Ştiinţe, scria că unele balene de Islanda aveau 120 yarzi (aproape 110 m). Naturalistul francez Lacepede în cartea sa „Istoria balenelor” la pag. 3 spune că balena adevărată are 100 metri lungime.
Leviatanul, uriaşul acesta al apelor, care scoate fum din nările lui, ca dintr-un cazan care fierbe, strănuturile lui fac să strălucească lumina; iar când coboară în adânc, face să clocotească fundul mării ca un cazan; monstrul acesta te îngrozeşte numai prin proporţiile lui.
Falca de jos e lungă de 5 – 6 metri şi o are de multe ori lăsată în jos, deci umblă cu gura deschisă. Herman Mellvile, când face descrierea gurii, a cavităţii interioare, în cartea sa „Moby Dick”, la pag. 413 spune: „Alunecăm acum în gură pe această buză, ca pe un topogan. Pe cinstea mea, dacă aş fi la mackinaw, aş crede că mă aflu în interiorul unui Wag-Wam indian. Dumnezeule! Ăsta să fie drumul pe care apucase Iona?
„Acoperişul e la o înăllime de 12 picioare (3 metri şi jumătate) şi se arcuieşte într-un unghi destul de ascuţit, de parcă ar fi o boltă… Într-adevăr gura balenei adevărate poate să adăpostească 2 mese de whist în jurul cărora jucătorii să stea comozi”.
În ce priveşte gâtul, balenele se deosebesc mult unele de altele. Unele au gâtul strâmt de tot, altele au gâtul larg încât pot înghiţi un om, nu în lungime, ci stând în picioare, ba chiar şi un cal. Acum, din moment ce balenele au aşa proporţii uriaşe, cât o casă cu trei etaje, să fie de mirare că Iona a fost înghiţit de un monstru marin? în Alabama a fost dezgropată o balenă, cine ştie din ce vremuri, care avea 22 metri lungime şi un caşalot de 33 metri lungime. Oare mai poate fi întrebarea cum a încăput Iona în stomacul peştelui? Dacă cavitatea gurii e ca o camera înaltă de 3 metri şi jumătate, atunci cât e stomacul? Căci ştiut este că întotdeauna stomacul depăşeşte cu mult cavitatea gurii. Dacă animalul e cât o casă cu trei etaje, stomacul este mai mare ca o cameră. Oare într-un aşa stomac nu poate să adăpostească un om de furia nebunatică a valurilor? Desigur că poate. Din punct de vedere anatomic, istorisirea lui Iona poate fi adevarată.
Să trecem acum la cercetarea istorică. Au fost oare cazuri asemănătoare cu al lui Iona? Se poate ca în Marea Mediterană să fi existat balene? Se poate ca ceea ce a înghiţit o balenă, să fie dat afară? Iată câteva întrebări la care voi căuta să răspund cu date istorice.
În scurgerea vremii au fost mai multe cazuri asemănătoare cu al lui Iona. Relatările confirmă că anumite balene au înghiţit nu numai oameni, ci şi alte animale de proporţii mult mai mari.
Un caz s-a petrecut în iunie 1912. Capitanul C. H. Thompson din Miami, Florida, a zărit un monstru marin, în care au înfipt cinci harpoane şi au tras 151 gloanţe. Monstrul a fost doborât numai după o luptă de 39 ore. În lupta aceasta, el a sfărâmat o corabie de 31 tone. Era lung de 15 metri. Când a fost despicat, au găsit în stomacul lui un animal în greutate de 700 kg pe care îl înghiţise. Animalul era aproximativ de zece ori mai greu ca Iona.
Frank Bullen, în cartea sa „Călătoriile caşalotului”, relatează cum în stomacul unei balene a fost găsit un rechin de 15 picioare lungime (cam 4 metri jumătate). Omul are 1,65-1,75 m înălţime. Deci rechinul era aproape cât trei oameni şi se afla în stomacul balenei.
Dacă balena, după spusele unora, nu poate înghiţi un ban, eu îi întreb: pe unde a intrat animalul de 700 kg şi rechinul acesta în stomacul balenei? în stomacul altei balene a fost găsit un cal întreg. Cum oare l-a înghiţit cu tot cu copite? Nu-i aşa că după părerea unora trebuia să se înnece cu o singură copită? Concluzia logică este că pe gâtlejul pe care a fost înghiţit un cal, putea să fie înghiţit nu un om, ci doi-trei alăturea.
Şi încă un caz foarte grăitor. El a fost redat în revista franceză „Cosmos” din febr.1891, în felul următor: „În luna debruarie 1891, balenierul „Star of the East” a dat drumul la două bărci de prins balene, cu scopul să prindă o balenă uriaşă Pott. Balena fu urmărâtă, atacată şi rănită de moarte cu harpoanele. În zvârcolirile agoniei ei, gigantica balenă lovi cu coada una din bărci şi o sfărâmă în bucăţi. Marinarii fură aruncaţi în mare. Toţi fură pescuiţi, afară de doi. După un timp, unul fu găsit mort, dar al doilea, pe nume James Bartley, nu putu fi găsit.
După ce balena îşi pierdu sângele, fu trasă cu lanţul şi legată de corabie. Apoi începură munca”. Au muncit în ziua când au prins-o, o parte din noapte şi a doua zi. Revista istoriseşte cum au înlăturat întâi stratul de grăsime, cum au despicat-o, iar când au ajuns la stomac şi au vrut să-l ridice pe puntea corăbiei, au observat anumite convulsii. Ei crezură că aceste tresăriri se datoresc muşchilor încă calzi. Când desfăcură marele stomac, au observat în el petece de haine şi mai jos găsiră un corp omenesc. Era James Bartley. Îmbrăcămintea lui de piele era zdrenţuită, iar pielea corpului său părea o piele în toiul tăbăcirii, din cauza sucului gastric din stomacul balenei. El nu era mort, mai respira şi inima îi bătea încet, dar normal, plămânii îi erau neatinşi, dar era inconştient. După jumătate ceas se trezi din leşin. Astfel, după 36 ore, cât a stat în stomacul balenei, el a revenit la viaţă.
Vestitul profesor de Ştiinţe Naturale Jubin, de la Muzeul din Paris, fiind un bun cunoscător al balenelor Pott, aflând despre această aventură a pescarului englez James Bartley, a zis: „Cazul acesta nu trebuie privit ca o poveste. E vorba de o balenă Pott, căci această stăpână a mării, atinge lungimea de 23 metri şi are, spre deosebire de balena de Groenlanda, o gură care când e deschisă, e de mărimea unei porţi înalte, aşa cum se găsesc la casele mari. În stomacul balenei Pott, după noile cercetări, pot încăpea 6 oameni. Circumferinţa pântecului ei măsoară 9 – 12 metri, capul ei e în aceeaşi proporţie, lung circa de 5 metri şi înalt de 3 metri. Deci ne putem face lesne o dreaptă închipuire de mărimea la care poate ajunge o aşa gură uriaşă când se deschide”.
„Coada acestui uriaş e lată de 5 metri. E deosebit de însemnat faptul că balena Pott, din specia căreia cunoaştem vreo 60 de feluri, în partea de sus a gurii nu are nici un dinte, iar în partea de jos are numai dinţi scurţi şi aşezaţi la distanţă între ei. La balenele mai bătrâne, chiar şi aceştia lipsesc, căci cad cu timpul”.
Cazul acesta al lui James Bartley confirmă că relatarea lui Iona este adevărată.
2. Au existat monştri marini în Mediterană?
Unii ridică obiecţia: „Dar Iona nu a fost înghiţit în apele Nordului sau ale Pacificului, unde se găsesc balene, ci în Marea Mediterană, unde nu sunt balene”.
Da, e adevărat că Iona a fost înghiţit în Marea Mediterană şi e adevărat că aici nu prea trăiesc balene. Dar după cum orice regulă îşi are excepţiile ei, tot aşa s-au constatat excepţii şi de balene în Mediterană. Dau câteva cazuri:
În secolul al şaselea, pe vremea împăratului Iustinian şi a generalului Belizarie, la Constantinopol, un judecător creştin a scris o carte, un fel de istorie a timpului său, de o deosebită valoare. În această istorie, el pomeneşte că în Propontida sau Marea Marmara din apropierea oraşului, a fost prins un monstru, care în mai bine de 50 de ani sfărâmase multe corăbii în acele ape.
Herman Mellvile în „Moby Dick” la pag. 263 spune că şi el a avut aceleaşi îndoieli cu privire la prezenţa balenelor în Mediterană şi continuă: „Dar cercetări mai târzii mi-au dovedit nu de mult că în timpurile moderne au fost cazuri izolate când caşalotul s-a arătat în Mediterană”.
Iar pe coastele de nord ale Africii, comandorul Davis a găsit scheletul unui caşalot. Deci şi pe vremea lui Iona, Mediterana putea să găzduiască un asemenea monstru marin.
3. A putut fi dat afară de peşte?
„Dar cum s-a putut să fie dat afară?” – obiectează alţii.
În capitolul 2 din cartea lui Iona ni se spune cum el s-a pocăit în pântecele peştefui şi cum peştele, la porunca lui Dumnezeu, „a vărsat pe Iona pe pământ”. E posibil aşa ceva? De unde am putea şti noi, care n-am avut de-a face cu balenele? Desigur trebuie să-i întrebăm pe cei ce au făcut studii şi cercetări speciale asupra vieţii acestor monştri marini.
Frank Bullen, în cartea sa „Călătoria caşalotului”, ne dă lumină şi în privinţa aceasta. El spune: „Balena când moare, adesea vomează conţinutul stomacului său. Odată una a vărsat o masă de carne de vreo doi metri şi jumătate. Nu se mai ştia ce animal a fost, dar era o mare masă de carne”.
Acum, dacă aceasta a putut vărsa ceva de doi metri şi jumătate, oare nu s-a putut petrece la fel cu Iona, care era ceva mai mic? Deci, relatarea lui Iona nu e absurdă. Dacă s-au petrecut alte cazuri asemănătoare şi acesta rămâne valabil.
4. S-a putut să scape viu din sucul gastric?
Aceasta e o altă întrebare care pare destul de grea. Dar cum a scăpat pescarul James Bartley din sucul gastric? îi dau aici mărturia lui: „Ţin minte foarte bine momentul când balena m-a aruncat în aer. Apoi căzând, am fost înghiţit şi m-am găsit închis într-un canal moale şi alunecos, ale cărui contracţii m-au forţat în jos. În fine, am ajuns într-un sac mare… Încă tot mai puteam respira. Apucai cu mâinile în jurul meu, totul era moale şi cleios. În toiul sforţărilor pe care le făcui pentru a mă elibera din situaţia ciudată, îmi pierdui cunoştinţa”.
Cum a scăpat din sucul gastric nici el nu ştie. Fapt este că a scăpat. Tot aşa a scăpat şi Iona. Pe James Bartley, sucul gastric nu l-a stricat decât la pielea feţei. Pielea şi-a pierdut culoarea, devenise pală, ca de om mort. Dar în altă privinţă nu i-a dăunat cu nimic sucul gastric. Digestia în stomacul mare al balenei se pare că se face într-o perioadă mult mai lungă. Probabil şi faptul că înghite prada fără s-o mestece în dinţi, fără s-o omoare, contribuie la întârzierea digerării.
Pricina de tăgăduire a adevărului Bibliei cu privire la cazul lui Iona este spulberată. Conformaţia gigantică a acestor monştri marini, precum şi cazuri asemănătoare petrecute, confirmă cele scrise despre Iona.
Revista „The Prairie Overcomer” din Alberta, Canada, în numărul din lunie 1972, la pag. 253, relata cum Marina Statelor Unite a eliberat din captivitate o balenă sură numită „Gigi” în greutate de 7 tone şi lungime de vreo 8 metri şi jum. Balena a fost prinsă când era doar de câteva săptămâni şi a fost crescută în California, pentru studii. Înainte de eliberare, pe spinarea ei a fost cusut un pachet cu aparate ce emit radio semnale. Acestea vor indica timp de 9 luni locul unde se află, precum şi anumite acţiuni ale ei. După aceasta cusăturile se vor deteriora şi mica platformă cu ustensile va pluti la suprafaţă spre a fi recuperată.
Dacă oamenii pot şti timp de 9 luni unde se află Gigi şi ce face, oare nu pot ei înţelege că Dumnezeu, Creatorul, a putut pregăti un peşte mare care să-l înghită pe Iona, că a poruncit acestuia să-l ducă şi să-l verse pe uscat? Oare e ceva imposibil pentru Dumnezeu? Fără Dumnezeu nu putem înţelege Biblia, ea pare absurdă. Cu Dumnezeu o putem înţelege şi e minunată.
Iona a vrut să fugă departe de faţa Domnului şi printr-o experienţă înspăimântătoare, a trebuit să înveţe că e imposibil aşa ceva. Chiar şi în inima mării, Dumnezeu e în stare să te urmărească. Iona a fost neascultător şi merita pedeapsa cu moartea, dar pentru omul care îşi recunoaşte vina, Dumnezeu are pregătit un mijloc de scăpare. În pântecele peştelui, şi groaza şi dorul de a scăpa, îl determină pe Iona să apeleze la Dumnezeul pe care n-a fost gata să-L asculte. Când n-a mai fost mână omenească, care să-l poată izbăvi, a strigat după mâna dumnezeiască. Şi strigarea lui n-a fost în zadar. La porunca lui Dumnezeu, peştele s-a dovedit mai ascultător ca proorocul şi a devenit un fel de submarin, care l-a salvat din valurile ce l-ar fi înecat şi l-a dus teafăr la uscat. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu de care şi monştrii ascultă. Cu mult mai mult merită să fie ascultat de noi care cunoaştem dragostea Lui. Şi Iona cel salvat a fost gata să-L asculte.
Fie ascultarea noastră dovada că am fost salvaţi, iar adevărul Bibliei să-l facem de cunoscut multor suflete, care, ca şi locuitorii Ninivei, să se întoarcă la Dumnezeu.
Aici voi da o altă mărturie că Biblia este adevărată, aceea a MATEMATICII.
Matematica face parte dintre ştiinţele pure, exacte. Aici nu merge pe presupuneri, pe ghicite sau la nimereală. Aici doi cu doi fac patru şi aceasta e valabil şi pentru omul cel mai simplu cât şi pentru savantul cel mai învăţat. Deci e ceva precis.
Eu aş vrea să probăm adevărul Bibliei cu ajutorul matematicii. În alte cuvinte, să punem Biblia sub rigla de calcul. Dacă corespunde, înseamnă că e adevărată, dacă nu corespunde, înseamnă că nu e adevărată. Am putea lua mai multe texte, dar spaţiul nu ne permite, de aceea mă voi rezuma doar la unul, la cel din Geneza 6.
Astăzi nu se mai discută chestiunea potopului. Atât tăbliţele vechi descifrate, cât şi săpăturile arheologice, precum şi toate cercetările ştiinţifice moderne, au confirmat că a existat potopul. Cine mai caută să-l tăgăduiască, nu arată prin aceasta decât propria sa ignoranţă.
Existenţa potopului am tratat-o când am dat mărturia arheologiei. De aceea aici nu voi mai insista asupra lui. Chiar şi revistele de popularizare a ştiinţei, publică articole care confirmă că a existat potopul. Astfel revista „Ştiinţă şi Tehnică” publică sub semnătura lui Ion Paşa articolul: „Izvoarele unei legende,” în care spune: „O veche zicătoare românească afirmă că de unde nu e foc, nu iese fum…. Experienţa multimilenară a poporului l-a învăţat, că chiar în cele mai fabuloase mituri, moştenite tradiţional din vechi generaţii, încă se ascunde un grăunte de adevăr. Nu pot fi deci surprinzătoare nici cercetările oamenilor de ştiinţă, care caută fundamentări istorice ale unor legende biblice”.
„Iar dintre acestea, un interes cu totul deosebit a stârnit povestirea despre potopul lui Noe”. Articolul e mai lung şi în el se recunoaşte că a existat potopul, dar se încearcă a se tăgădui inspiraţia divină a Bibliei, într-un mod fin. E o chestiune care, dacă nu eşti atent, îţi scapă.
Se afirmă că Moise ar fi scris relatarea potopului, inspirat de scrierile caldeene. Ori afirmaţia aceasta e o piramidă cu susul în jos, n-are temelie. Ea are tendinţă vădită de a răsturna inspiraţia divină a Scripturilor, de a le coborî la nivelul unor simple scrieri. Deci, dacă nu se mai poate pune la îndoială potopul, se încearcă a se pune la îndoială Biblia, care scrie despre potop.
Scriitorul caută a arăta că izvoarele Bibliei nu sunt în revelaţia divină, ci în vechile scrieri ale babilonienilor, ale sumerienilor. Pricepeţi diferenţa aceasta?
De altfel, Moise nu a fost prin Babilon ca să poată copia vechile scrieri ale acestora. El s-a născut şi a crescut în Egipt. E adevărat că cărţile Bibliei au fost scrise în mai multe perioade istorice, sub civilizaţii diferite. Totuşi un lucru e clar în legătură cu Biblia. Scriitorii ei, în scrierea mesajului lor, n-au fost influenţaţi de civilizaţiile în care au trăit. De exemplu: „Moise a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor”. Înţelepciunea Egiptului din acea vreme sau mai bine zis oamenii de ştiinţă susţineau anumite lucruri. În legătură cu antropologia, ei susţineau evoluţionismul. Spuneau că oamenii se trag din anumiţi viermi, care s-au format în mâlul Nilului.
Găsiţi la Moise ceva de felul acesta? Nimic. El spune clar că omul e creat de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Sa.
De aici reiese că Moise nu s-a lăsat înfluenţat de înţelepciunea Egiptului. La fel în ce priveşte astronomia. Savanţii Egiptului presupuneau că soarele e un mare glob de cristal, care primeşte lumină de la pământul nostru şi el, fiind de cristal, reflectează. Moise ne vorbeşte despre soare, dar nimic din ceea ce susţineau egiptenii, ci spune că aşa a fost creat de Dumnezeu, ca să fie luminător.
Dacă Moise ar fi scris ceva din ceea ce spuneau savanţii veacului său, astăzi ar râde cei necredincioşi de Biblie, că uite ce aberaţii spune Biblia, fiindcă noi astăzi ştim clar că nu soarele primeşte lumina din partea pământului, ci pământul primeşte lumină din partea soarelui, exact aşa cum spune Moise.
Dar nu numai Moise, ci şi ceilalţi scriitori nu s-au lăsat înfluenţaţi de concepţiile veacului lor. O teorie a caldeenilor susţinea că pământul e o creatură vie, că pomii şi plantele nu sunt altceva decât ceea ce e părul pe capul omului, iar noi oamenii şi vieţuitoarele suntem puricii şi păduchii pământului, aşa cum sunt paraziţii pe câine.
Vă rog, găsiţi undeva în Biblie împrumutată această idee? Nu, nicăieri. A fost un Ezechiel, un Daniel şi alţii care au trăit în părţile Caldeii, dar nu au împrumutat teoria aceasta, ci au lăsat-o caldeeenilor.
La babilonieni, în istoria creaţiei înscrisă pe tăbliţe, se spune că zeul principal Marduc, într-o zi a prins pe monstrul haosului numit Tiamat şi l-a omorât. După ce l-a omorât, l-a călcat în picioare şi l-a călcat atâta până ce monstrul s-a lăţit. După ce l-a lăţit, zeul Marduc nu a vrut să lase pustiu cadavrul acesta, ci l-a populat cu vieţuitoare, cu oameni, plante şi copaci. Deci pământul nostru n-ar fi altceva decât cadavrul lăţit al monstrului haos. Se vede că ei nu ştiau că totuşi e rotund, nu e lăţit.
Acum luaţi Biblia şi cercetaţi-o din scoarţă-n scoarţă. Găsiţi aşa ceva în ea? Nu, nicăieri. Nimeni nu a împrumutat o aşa ştiinţă a Babilonului, ci le-a lăsat-o lor. De aceea vă întreb: din moment ce n-au împrumutat alte concepţii de bază, cum de credeţi că istorisirea potopului a împrumutat-o Moise?
Noi vom căuta să cercetăm cu ajutorul matematicii, spre a vedea dacă relatarea biblică e cea adevărată sau descrierile sumerienilor, ale caldeeenilor. Între aceste descrieri ale potopului există multe asemănări, dar există şi deosebiri de ordin matematic. Toate vorbesc de un potop de apă, de o corabie, de salvarea a 8 persoane şi a vieţuitoarelor. Deosebirea e în dimensiunile corăbiei. Aici matematica îşi are cuvântul, calculele se pot verifica.
Dimensiunile corăbiei lui Noe se găsesc arătate în Geneza 6:15: „Iată cum s-o faci: corabia să aibă 300 coţi în lungime, 50 coţi în lăţime şi 30 în înălţime”. Celelalte relatări în legătură cu potopul nu dau dimensiunile corăbiei, afară de una care dă dimensiuni: lungimea şi lăţimea de 400 picioane, deci o corabie de formă pătrată. Care e adevărată: descrierea caldeeană sau cea a lui Moise?
De la început ţin să spun că Moise nu a fost inginer de construcţii navale ca să ştie să formuleze el dimensiunile. Se pare că n-a fost marinar decât la vârsta de 3 luni, când a fost pus în coşuleţul uns cu lut şi pus între trestiile Nilului. Atât a făcut şi el navigaţie.
Nici Noe nu a fost priceput în dimensionarea corăbiilor. El nu a trăit la mare. Cetatea Fara, unde se spune că a trăit şi şi-a făcut corabia, e sus pe valea Mesopotamiei. Nici Noe, nici Moise nu pretind să se fi priceput la dimensionarea unei corăbii, ci afirmă că Domnul a poruncit cât să-i fie dimensiunile.
Cei ce aţi văzut pe un inginer arhitect întocmind un plan, aţi observat că trebuie să facă calcule peste calcule. Şi ţineţi seama că o casă se clădeşte pe pământ solid. Pentru toate grinzile şi coarnele el trebuie să facă calcule de rezistenţa materialului, altfel i se prăbuşeşte lucrarea. Şi dacă la casele pe pământ se cer calcule, apoi mult mai multe calcule precise se cer la planurile de construcţii navale. Acolo ai de-a face cu stihiile naturii, cu dezlănţuirea furtunilor năpraznice. Dacă corabia lui Noe n-ar fi avut dimensiuni bine calculate, prăpădul s-ar fi ales de ea.
Inginerul T. Tauth, cercetător ştiinţific la Academia R.S.R. Bucureşti spune că potopul a fost un fel de cataclizm cu furtuni năpraznice. Cum ar fi putut face faţă la uraganele potopului, dacă corabia lui Noe nu ar fi fost bine dimensionată? De aceea să punem ceea ce spune Biblia sub rigla de calcul şi să vedem dacă dimensiunile ei corespund cerinţelor.
Ziarul „Dagbladet” din Danemarca a publicat un articol de o deosebită importanţă în problema noastră”. Un inginer numit Vogt făcuse o corabie, nu prea mare ca dimensiuni şi de o formă curioasă. Avea 30 picioare lungime, 5 picioare lăţime şi 3 picioare înălţime. După ce terminase corabia, ea a stârnit multă vâlvă şi unul din redactorii ziarului Dagbladet s-a dus să facă o anchetă cu privire la corabia aceasta de tip nou. Iată relatarea lui:
„Curtea Regală de construcţii navale a terminat de curând construirea unei corăbii remarcabile. Ea e de 30 picioare lungime, de 5 picioare lăţime şi 3 picioare înălţime, cu margini piezişe, mult asemănătoare acoperişului unei case. Ea este o nouă corabie a lui Noe, construită după planul Dlui Ing. Vogt, spesele fiind suportate de „Fundaţia Charles Bery”.
„Informaţia următoare privind corabia şi motivul pentru care a construit-o, ne-a fost pusă la dispoziţie de constructorul ei Dl. Vogt, binecunoscutul inginer şi inventator”.
Iată acum cuvintele lui: „Ştiţi că am fost angajat de câţiva ani pentru experienţe de navigaţie. În cursul experienţelor, cea mai mare importanţă era obţinerea de cele mai bune proporţii la dimensiunile vaselor. Atenţia mea a fost atrasă de nişte cifre găsite în Biblie la Geneza 6:15, dimensiunile date de Dumnezeu lui Noe pentru construcţia corăbiei. Remarcabilul lucru ce se poate spune despre aceste dimensiuni, este că după mii de ani de experienţe în ce priveşte arta construcţiilor de corăbii, ele sunt încă proporţiile ideale pentru construcţia unei mari corăbii.
„Una din cele mai mari dificultăţi este aceea a determinării dimensiunilor corecte şi proporţionale. Cu cât se măreşte lungimea unei corăbii, cu atât se liniştesc mişcările ei în mare, dar în acelaşi timp tăria ei proporţionată descreşte în mod aproape de necrezut. Dacă proporţiile unei corăbii vor fi mărite de zece ori, greutatea părţii din urmă va apăsa peste partea centrală, mărind de 10.000 de ori tendinţa de a o rupe în două, în timp ce puterea de rezistenţă la presiune a materialului este numai de 1.000 de ori mai mare. Fără îndoială că multe corăbii au fost pierdute, numai pentru că dimensiunile lor n-au fost precis proporţionate.
„Profesorul Simosen, primul şef rabin din Copenhaga, m-a informat că studiind în originalul ebraic textul amintit din Geneza, a ajuns la concluzia că secţiunea transversală a corăbiei era triunghiulară. Aceasta a clarificat dintr-odată toate dificultăţile în ceea ce priveşte tăria corabiei de a rezista în mare, pentru că nu este posibil să construieşti o corabie cu o formă mai bună decât forma triunghiulară, pentru a rezista loviturilor pe care le prirneşte de la valuri.
„Sunt convins că dacă am da celui mai mare inginer din lume sarcina de a construi o corabie tot atât de mare şi tot atât de simplu construită, ca şi corabia lui Noe, pentru a pluti cât mai liniştit pe mare, el n-ar putea face o corabie mai bună. Opinia mea este că arca lui Noe este o capodoperă, când ne gândim la raţiunea ei de a fi”.
Redactorul de ziar, când a auzit că primul şef rabin din Copenhaga i-a dat amănuntul acesta, s-a dus la el şi i-a spus: „Am auzit că Dvs. aţi dat inginerului Vogt ideea că corabia lui Noe ar fi fost triungiulară”. Şi Prof. Simosen a zis: „Exact”. Este scris că Domnul a zis către Noe: „Vei sfârşi deasupra într-un cot”. Eu am înţeles că marginile mergeau pieziş una spre alta până la un cot de punctul unde trebuiau să se întâlnească. Cu alte cuvinte, am înţeles că forma ei era triunghiulară, având baza şi două laturi. Desigur, eu sunt necunoscător în arta construirii corăbiilor, dar Dl. Vogt spunea că este imposibil să-ţi imaginezi o formă mai bună, mai potrivită pentru o corabie destinată scopului acela”.
Deci un specialist în construcţiile navale, un om care în viaţa lui a lucrat calcule peste calcule, când a ajuns la versetul acesta din Geneza s-a oprit, l-a calculat şi chiar mai mult, ajutat de o asociaţie, a căutat să-l probeze practic. A făcut prototipul corăbiei lui Noe, reducând dimensiunile din Biblie de 10 ori. De altfel, el pentru aceasta fusese angajat, ca să găsească dimensiunile cele mai potrivite. Şi după spusele lui, calculele nu puteau fi mai bune nici chiar azi, după o ştiinţă aşa de avansată în domeniul acesta. El spune că cel mai iscusit inginer de azi n-ar reuşi să dea alte dimensiuni unei aşa corăbii, decât cele date în Biblie.
În povestirile frigiene, în legătură cu potopul, printre altele, se povesteşte că Enoh neîncetat ar fi îndemnat oamenii de pe vremea lui să se întoarcă la Dumnezeu că are să vină potopul. Şi din cauza că oamenii nu voiau să urmeze îndemnurile lui, Enoh mereu plângea.
Tot în Frigia s-a găsit o veche monedă, care purta pe ea gravată o corabie în formă triunghiulară, aşa cum spunea rabinul şef din Copenhaga, iar pe margine se pot citi două litere în frigiana veche: N şi O, deci e vorba de Noe. Fie că numele Noe în frigiana era numai din două litere, fie că a treia literă este ştearsă, moneda fiind roasă de vremuri. Deci forma corăbiei este confirmată şi de arheologie.
În timp ce celelalte istorisiri ale potopului sunt lipsite de dimensiuni sau una indică forma pătrată, care nu poate fi practică, specialiştii, care au folosit rigla de calcul, au spus că corabia indicată de Geneza are dimensiunile ideale. Cum atunci unii pot spune că Moise şi-a cules relatarea sa din scrierile sumeriene şi caldeene? Da, cunoaştem motivul. Omul în perversitatea lui, a fost gata să spună orice în scopul de a tăgădui şi discredita Cuvântul lui Dumnezeu.
Întrucât tăbliţele sumeriene şi caldsene nu dau aceste date privitoare la dimensiunea corabiei, iar Moise şi Noe n-au fost ingineri de construcţii navale şi totuşi dimensiunile date în Biblie sunt constatate ca ideale, reiese clar că ele sunt din inspiraţie divină. Numai cel Preaânalt, care a calculat toate în mod precis, putea să dea robului Său, pe care voia să-l cruţe de prăpăd, aşa dimensiuni precise.
P.A.M. Dirac, mare fizician din Anglia, într-un studiu intitulat „Evoluţia fizicienilor asupra tabloului naturii”, publicat în „Materialismul dialectic şi ştiinţele naturii”, spune: „Există o altă linie pe care poate evolua gândirea teoretică. Se pare că una din proprietăţile fundamentale ale naturii constă în faptul, că legile fizice fundamentale sunt descrise cu ajutorul unei teorii matematice, care posedă atâta eficacitate şi eleganţă, încât pentru înţelegerea ei este nevoie de un nivel extrem de înalt al gândirii matematice. Aţi putea să mă întrebaţi: de ce este natura alcătuită tocmai în felul acesta? Trebuie pur şi simplu să fim de acord cu aceasta. Poate că descriind această situaţie, am putea spune că DUMNEZEU ESTE UN MATEMATICIAN DE FOARTE MARE CLASA şi că atunci când a construit universul s-a folosit de o matematică extrem de complicată. Slabele noastre încercări în domeniul matematicii ne dau posibilitatea de a înţelege numai o părticică a universului, întrucât continuăm să dezvoltăm matematica tot mai departe, putem nădăjdui să înţelegem mai bine universul”.
Împărtăşim părerea lui Dirac că Dumnezeu este un matematician de foarte mare clasă şi doar El a putut da dimensiuni, care au trecut cu bine proba teoretică a veacului nastru şi au trecut cu bine proba practică, înfruntând forţa uriaşă a valurilor năpraznice, dezlănţuite de urgia potopului. De aceea credem că Biblia este de inspiraţie divină. Şi aşa cum pentru Noe, ascultarea de Cuvântul Domnului l-a scăpat de pedeapsa divină, tot aşa azi, ascultarea de Cuvântul Domnului ne face să ne bucurăm de mântuirea Lui mare şi să fim scutiţi de mânia viitoare. Toţi cei ce au fost împotrivitori sau nepăsători de Cuvântul lui Dumnezeu; pe vremea lui Noe, s-au pierdut pe ei înşişi. Dv. din care faceţi parte: din cei ascultători sau din cei neascultători de Cuvântul Sfânt? Chiar dacă nu ascultaţi de Biblie, chiar dacă o tăgăduiti, să ştiţi că ea totuşi este adevărată şi când se vor dezlănţui urgiile scrise în ea, veţi constata aceasta, dar atunci va fi prea târziu. Ea spune: „Acum e vremea potrivită, acum e ziua mântuirii”. De aceea este mult mai bine s-o asculţaţi acum.
„Urarea de sănătate este scrisă cu mâna mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolă; aşa scriu eu” 2 Tesaloniceni 3:17
„Când vei veni, adu-mi mantaua, pe care am lăsat-o în Troa la Carp, şi căr ţile, mai ales pe cele de piele” 2 Timotei 4:13.
Când e vorba de BIBLIE şi mai ales de EVANGHELII, oamenii mereu născocesc câte un motiv, numai să nu creadă.
Cu Vechiul Testament parcă s-ar mai împăca, căci în mare parte e istorie, dar cu Noul Testament nu vor să se împace. Ei nu vor mântuirea şi vor cu orice chip să împiedice şi pe alţii de la ea: De aceea caută să tăgăduiască veridicitatea Noului Testament şi atacă în mod deschis manuscrisele Noului Testament.
1. Evangheliile sunt scrise de evanghelişti
Evangheliile nu ar fi scrise de evanghelişti, ci de alţii mult mai târziu, e o obiecţie ridicată de unii necredincioşi.
Scrierea lor, spun aceştia s-a făcut nu mai devreme de cel de al doilea pătrar al secolului al II-ea, deci după anul 150.
Aceasta ar însemna că trecuseră mai bine de 100 de ani de la toate cele întâmplate şi ce crezare poţi să mai acorzi atunci Evangheliilor?
Ceva mai mult. Aşa stând lucrurile, însemnează că nu Matei a scris Evanghelia care-i poartă numele, căci el era mort pe vremea aceea, iar persoana care a scris-o ne minte, ascunzându-se după numele lui Matei. Şi la fel cu celelalte Evanghelii.
Aceste afirmaţii sunt sămânţă de necredinţă, care la cei necunoscători prinde şi provoacă îndoială cu privire la adevărul Sfintelor Scripturi.
Noi, fiindcă nu suntem creduli, ne îndoim de spusa lor şi căutăm să facem o cercetare, să întrebăm mai mulţi martori, nu de azi, ci din primele secole şi să vedem ce spun ei.
Unul pe care îl chemăm să depună mărturie, e PAPIAS, prezbiter din Hierapolis – Frigia. El a trăit între anii 80-164 d.Cr. deci a fost contemporan cu apostolul Ioan şi cu alţi ucenici.
El spune: „Matei a scris Logia în ebraică şi fiecare a tradus-o cum a putut mai bine”.
Despre Ioan spune că el a vorbit-o bisericii, iar ei au scris-o desprinsă de pe buzele lui. La fel pomeneşte şi Evanghelia lui Marcu, din care dă citate. Deci ele erau scrise pe vremea lui şi ajunseseră răspândite până în Frigia.
Eusebiu, în „Istoria Bisericească” III, 39 păstrează pentru noi câteva fraze a lui Papias cu privire la originea Evangheliei după Marcu. „Marcu a fost interpretul lui Petru, scriind tot ce el a menţionat, fie vorbele sau faptele lui Hristos, nu însă în ordine… căci el a fost atent la un singur lucru, să nu omită nimic din ceea ce a auzit şi să nu includă nimic fals”.
CLEMENT din Roma , care a murit la anul 101, IGNAŢIU din Antiohia , martirizat în anul 115 şi POLICARP din Smirna, care a trăit între anii 80-166, tovarăşi şi prieteni ai apostolilor, în scrierile lor ne-au lăsat peste 100 de citate sau aluzii la citate din Noul Testament. Citatele cuprind aproape toate cărţile Noului Testament, afară de 2 Petru, Iuda, 2 şi 3 Ioan. Dovadă că pe vremea lor erau scrise şi chiar răspândite.
IRINEU, a trăit în Galia la Lyon între anii 120-200 d.Cr. Îl cunoştea pe Policarp, care fusese ucenic al lui Ioan.
În scrierea sa, „Contra ereticilor” III, 1, 5 el spune: „Matei într-adevăr a lucrat o Evanghelie între evrei în limba lor proprie”. Despre Marcu spune că a scris „ceea ce a predicat Petru. Şi Luca, însoţitorul lui Pavel, s-a apucat să scrie Evanghelia predicată de el (de Pavel). După aceea Ioan, ucenicul Domnului, care s-a aplecat pe pieptul Lui, el iarăşi a scris a patra evanghelie, în timpul şederii sale la Efes în Asia”.
Deci din spusele lui reiese clar că evangheliile sunt scrise de aceia a căror nume îl poartă.
JUSTIN MARTIRUL, care a murit în anul 165 d.Cr. În apologia sa către Antoniu Pius, scrisă pe la anul 140, dă o seamă de citate din Evanghelii şi spune că citează din „Memoriile Domnului nostru, numite Evanghelii, compuse de apostoli şi de cei ce L-au urmat”. Apoi spune că acestea sunt citite, alăturea de prooroci, la serviciile religioase în ziua duminicii.
TAŢIAN, asirian, elev al lui Justin, născut pe la 120 d.Cr. În lucrarea sa apologetică numită: „Adresă grecilor”, dă o seamă de citate din Evanghelii. Tot el a întocmit prin 172 d.Cr. o armonie a Evangheliilor numită „Diatessaron”. Cartea conţine relatările din cele 4 Evanghelii, rânduite cronologic.
În 1888 a fost publicată la Roma o traducere arabă a acestei lucrări. Din ea reiese că Evangheliile au fost scrise şi răspândite pe vremea lui, ba chiar traduse în limba siriană.
Istoricul Eusebiu spune că lucrarea lui Taţian a avut o largă răspândire.
CLEMENT ALEXANDRINUL, născut la Atena în anul 160 d.Cr. devine conducătorul şcolii catihetice din Alexandria între anii 190-203. El spune: „Evanghelia după Marcu s-a format în următoarele împrejurări: Când Petru a predicat Cuvântul în mod public la Roma şi mărturisea Evanghelia sub influenţa Duhului Sfânt, cum era un mare număr prezent, i-au cerut lui Marcu, care îl însoţea şi îşi aducea bine aminte ceea ce a spus, să aşterne în scris aceste lucruri şi după ce a compus Evanghelia, a dat-o celor ce au cerut-o”.
Citatul se păstrează în „Istoria Bisericească” a lui Eusebiu VI, 14.
„Luca, spune el, de asemenea în introducerea naraţiunii sale, declară cauza care l-a făcut să scrie… După ce Marcu şi Luca şi-au publicat deja Evangheliile lor, au zis că Ioan, care tot timpul acesta a predicat Evanghelia fără să scrie, în sfârşit a procedat la scrierea ei în următoarea ocazie: cele trei Evanghelli scrise mai dinainte, fiind împărţite între toţi, i-au fost înmânate şi lui, ei spun că le-a primit, mărturisind că sunt adevărate şi că doar o lipsă este în conţinutul lor, relatarea lucrurilor făcute de Hristos între primele lui fapte şi începutul Evangheliei…
Apostolul redă deci în Evanghelia sa faptele lui Isus, înainte ca Botezătorul să fie aruncat în închisoare, dar ceilalţi evanghelişti menţionează împrejurările după acel eveniment”.
Citatul se găseşte în „Istoria Bisericii” a lui Eusebiu III/24.
TERTULIAN, avocat din Cartagena, Africa de Nord care a trăit între anii 160-230, confirmă autenticitatea
celor patru Evanghelii, a Faptelor Apostolior., 1 Petru, 1 Ioan, 13 epistole ale lui Pavel şi Apocalipsa, pe scurt 21 din cele 27 de cărţi ale Noului Testament.
El era avocat şi nu putea fi înşelat cu orice ficţiuni. El cunoştea cărţile acestea, căci ajunseseră şi în Africa de Nord.
Tertulian în lucrarea sa „Contra lui Marcion” III, c. 5 se referă la a doua şi a treia evanghelie în următoarele cuvinte: „…ceea ce Marcu a scris se poate afirma că e a lui Petru, al cărui interpret era Marcu. Pe când forma Evangheliei lui Luca, oamenii de obicei o atribuie lui Pavel”.
ORIGEN, care a trăit între anii 185-254, menţionează ca fiind cunoscute de toţi cele 4 Evanghelii, Faptele, 13 epistole ale lui Pavel, 1 Petru, 1 Ioan, şi Apocalipsul, iar Epistola către Evrei, 2 Petru, 2 şi 3 Ioan, Iacov şi Iuda, spune că erau disputate de unii. Ele erau scrise, dar încă nu erau folosite la serviciile de închinăciune.
Dr. A. H. Strong în cartea sa „Systematic Teology” la pagina 120 spune că Evanghelia după Matei a fost scrisă între anii 65-70, Marcu la 68, iar Luca la 60, întrucât toţi omit împlinirea proorociei lui Isus cu privire la Ierusalim, chestiune de mare importanţă. Faptele apostolilor au fost scrise în anul 63, doi ani după sosirea lui Pavel la Roma. Evanghelia după Ioan ar fi fost scrisă între anii 93 şi 96 d.Cr.
Concluzia pe care o tragem din aceste mărturii este că Evangheliile au fost scrise în primul rând de către acei al căror nume îl poartă.
O altă obiecţiune pe care o ridică unii e că manuscrisele ce le avem sunt de o dată mai târzie.
La aceasta trebuie să răspundem: da, e adevărat. Există vreo 5.000 de manuscrise greceşti ale întregului Nou Testament sau a unor părţi din el, dar niciunul din cele principale nu sunt din primul secol, deci lipsesc manuscrisele originale. Iată câteva din ele:
Manuscrisul CODEX SINAITICUS a fost găsit de Tischendorf în 1844 la mănăstirea Sf. Caterina de la poalele Muntelui Sinai. A fost păstrat la Muzeul din Leningrad, până în ziua de Crăciun a anului 1933, când a fost cumpărat de guvernul englez pe suma de 100.000 lire şi a fost depus în Muzeul Britanic. Se află într-o excelentă stare de prezervare. El datează din sec.al IV-lea.
A fost publicat în facsimile la Leipzig în 300 copii, de către Alexandru al II-lea al Rusiei în 1862. Conţine Vechiul şi Noul Testament, epistola lui Barnaba şi Păstorul din Herma. Scrisul e în cerneală neagră, pe patru coloane, pe pielea a 100 antilope.
CODEX ALEXANDRINUS datează din sec.al V-lea şi se află în Muzeul Britanic. Ciril Lucar patriarhul Constantinopolului, l-a dat ca dar lui Carol I, în 1628.
Patriarhul susţine că manuscrisul a fost lucrat de a femeie, Doamna Tecla, aparţinătoare unei nobile familii din Egipt.
E scris excelent pe două coloane. În acest Codex, Noul Testament începe cu Matei 25:6 şi conţine întreg Noul Testament, afară de Ioan 6:50; 8:52, 2 Corinteni 4:13 şi 12:6. Are în plus epistola I-a a lui Clement şi parte din a doua.
A fost tipărit în facsimil în 1786 şi în 1860. Manuscrisul are 773 de foi.
CODEX BEZE poartă evidenţa scrisului din secolul al V-lea. Un timp a fost în mănăstirea Sf. Irineu din Lyon, iar acum se găseşte la Universitatea Cambridge, fiind dăruit în 1581 de Teodor de Beza, de unde îşi are şi numele.
El conţine textul Evangheliilor în limba greacă şi latină, precum şi Faptele Apostolilor şi 3 Ioan 11-15. Se crede că a fost scris în Galia. E pe o singură coloană, pagina din stânga e în limba greacă, cea din dreaptă în limba latină.
CODEX ROSSANENSIS e o adevărată lucrare de artă, pe un pergament extra fin purpuriu, scris cu litere de argint, iar la începutul fiecărei evanghelii, trei şire pe ambele coloane de aur.
Are 18 remarcabile picturi în culori, cu scene din Evanghelii şi cu figuri a 40 prooroci din Vechiul Testament. Numără 188 de foi. La început conţinea cele 4 Evanghelii, dar unele foi au fost deteriorate de umezeală. Azi mai are Matei şi Marcu 16:14.
Atât textul cât şi scrisul se aseamănă cu Codex Purpureus. El a fost descoperit în primăvara anului 1879 în catedrala din Rossano, Calabria, Italia de Sud. Manuscrisul aparţine sec. al VI-lea.
CODEX PURPUREUS e foarte frumos. A fost scris în secolul al VI-lea. Avea 45 de foi din care 33 sunt în mănăstirea Sf. Ioan din Patmos, 6 la Vatican, 4 în Muzeul Britanic şi 2 în Biblioteca din Viena. Alte 84 de foi au fost descoperite într-un sat lângă Cezarea în Capadocia şi au fost cumpărate de ambasadorul rus la Constantinopol.
CODEX VATICANUS e scris în sec. al IV-lea pe 3 coloane cu 42 rânduri pe coloană. Conţine Noul Testament fără Ep. Evrei de la 9:14 la sfârşit, 2 Timotei, Tit, Filimon, şi Apocalipsa. Se află în Biblioteca Vaticanului. Acesta şi cel Sinaiticus se crede că fac parte din cele 50 copii ale Bibliei scrise din porunca lui Constantin cel Mare, cam prin anul 331, sub supravegherea lui Eusebiu de Cezareea.
Am citat pe cele mai de seamă ca să avem o mică idee despre ele. Cei ce spun că avem puţine manuscrise vechi şi că niciunul nu poartă semnătura autorului, deci nu le pot crede ca adevărate, arată prin aceasta, că ei caută o motivare a necredinţei lor. Căci, vă întreb: câţi pun la îndoială „Războiul Galic” a lui Cezar, scris între anii 58 şi 50? Ştiţi câte manuscrise avem din această carte? Numai zece şi din acestea cel mai vechi e cu 900 de ani după Cezar. Deci, nici unul nu poartă semnătura lui. Dar acelea sunt bune? Numai Evangheliile nu?
Din 142 de cărţi ale „Istoriei Romane” de Liviu (59 în Cr. şi 17 d.Cr.) numai 35 supravieţuiesc cunoscute din 20 manuscrise, din care numai unul ce conţine cartea III-A şi a IV-a, e din secolul al IV-lea. Dar cine ridică obiecţie împotriva lor?
Din 15 cărţi ale lui Tacitus (100 d.Cr.) numai 4 şi jumătate supravieţuiesc: din 16 cărţi ale Analelor sale mai există 10 întregi şi 2 în parte. Şi Istoriile şi Analele ştiţi câte manuscrise au? Doar două. Unul e din secolul al IX-lea, celălalt din secolul al VIII-lea.
Istoria lui Tucidide, care a trăit între anii 460-400 î.d.Cr. ştiţi din câte manuscrise ne este cunoscută? Din opt, cel mai vechi fiind din secolul al IX-lea, deci cu 1300 ani după autor. Dar aţi auzit pe cineva să facă caz din
aceasta? Aţi auzit pe cineva spunând că nu le poate crede, fiindcă n-au manuscrisele originale, semnate de Tucidide?
Câţi v-aţi îndoit de Istoria lui Herodot? Şi ea e în aceeaşi situaţie. Adică la acestea sunt valabile manuscrisele, extrem de puţine şi cu peste 1300 de ani mai târzii ca originalul. Pe acestea le poţi crede, iar BIBLIA care are peste 5.000 de manuscrise şi cu mai puţin de 300 de ani între ele şi original, pe ea n-o poţi crede! Nu e că nu o poţi crede, ci nu vrei s-o crezi.
Vrei să-i tăgăduieşti adevărul ei şi de aceea îi cauţi nod în papură. Dar cele peste 5.000 de manuscrise îţi stau împotrivă, vei da odată socoteala de toate.
3. Vericitatea constatată din fragmente
Te întrebi: oare sunt conforme manuscrisele cu originalul? La aceasta îţi spunem da. Există o seamă de probe, care pot verifica adevărul acesta. Pe lângă Codex Sinaiticus şi Codex Vaticanus, care sunt scrise pe la anul trei sute şi ceva, există o seamă de fragmente de manuscrise, mai vechi descoperite, care confirmă manuscrisele pomenite.
Iată câteva:
CHESTER BEATY BIBLICAL PAPIRI publicat în 1931, consistă din 11 codici de papirusuri, din care trei conţin aproape tot Noul Testament. Unul are Evangheliile şi Faptele Apostolilor, scris după anul 200, altul cu epistolele pauline şi Evrei, copiat după anul 200, altul cu Apocalipsa din anul 250 d.Cr.
„FRAGMENTE DINTR-O EVANGHELIE NECUNOSCUTĂ” e titlul câtorva papirusuri descoperite în 1935.
Ele au fost datate de experţii papirologi cu anul 150. Unii spun că ar fi o a cincea Evanghelie: „The Times Literary Supliment” din 25 Aprilie 1935 scria:… „Aceste fragmente au fost scrise de cineva care a văzut cele patru Evanghelii înaintea sa şi le cunoştea bine. Ele nu arată a fi o Evanghelie independentă, ci sunt o parafrazare a istorisirilor şi a celorlalte lucruri din Evanghelii, destinate pentru explicaţii şi instruire, un manual după care poporul să înveţe istorisirile Evangheliilor.
FRAGMENTUL MORATORIAN publicat întâia dată în anul 1740, de Cardinalul Moratori, e de provenienţă romană. Din nefericire e mutilat în prima parte. Conţine o listă a cărţilor Noului Testament, pomeneşte că Luca e a treia Evanghelie, apoi menţionează pe Ioan, Faptele Apostolilor, 9 epistole pauline, Iuda, 2 epistole ale lui Ioan, Apocalipsa şi Petru. E scris de Caius prin anul 170, un ucenic a lui Irineu.
Două fragmente conţin texte din Evanghelia a patra, sunt dintr-un vechi codex papirus. Pe primul e Ioan 18:31-33, pe celălalt sunt versetele 37-38 din acelaş capitol. Ele se găsesc azi în Biblioteca „John Rylands” din Manchester, au fost descoperite în Egipt în anul 1917. Pe baze paleografice s-a stabilit că au fost scrise pe la anul 130 d.Cr.
Importanţa acestor frânturi nu numai că atestă manuscrisele mari, ci dovedeşte şi faptul că la acea dată Evangheliile scrise pe care le avem noi, circulau în Egipt.
PAPIRUSUL BODMER II constituie una din cele mai recente descoperiri. El a fost anunţat de Biblioteca Bodmer din Geneva, în 1956. A fost scris în anul 200 şi conţine primele 14 capitole din Evanghelia după Ioan şi părţi din celelalte şapte capitole. Iar mai recent Biblioteca Bodmer a anunţat descoperirea unui alt manuscris, cu Luca şi Ioan, datând din anul 200.
4. Vericitatea constatată din citate
Că MANUSCRISELE ACTUALE SUNT CONFORME CU ORIGINALUL, deci BIBLIA e ADEVĂRATĂ, se CONSTATĂ, nu numai din aceste fragmente foarte vechi, ci şi din aluzii şi citate din Noul Testament în alte scrieri timpurii, unele chiar înainte de anul 100. Astfel avem:
ÎNTÂIA EPISTOLĂ A LUI CLEMENT. Ea constituie unul din cele mai vechi documente şi a fost scrisă din Roma, prin anul 95 d.Cr. către biserica din Corint.
Istoricul Eusebiu spune că Clement ar fi fost al treilea episcop al Romei şi îl identifică cu Clement menţionat de Pavel în Filipeni 4:3. În ea, el îi mustră pe Corinteni pentru lipsă de umilinţă şi le aduce aminte de umilinţa lui Hristos Domnul.
În ea dă un mare număr de citate din Evanghelii, din Faptele Apostolilor, Romani, 1 Corinteni, Efeseni, Tit, Evrei şi 1 Petru.
Iată unul:… „Aduceţi-vă aminte de cuvintele Domnului Isus căci El a zis: „Vai de acel om. Ar fi fost mai bine de el dacă nu s-ar fi născut, decât să facă să cadă unul din aceşti mici. Era mai bine să-şi fi legat o piatră de moară de gât şi să se fi aruncat în mare, decât să strice pe unul din aleşii Mei”.
DIDAHIA sau învăţătura celor 12 apostoli, a fost lucrată undeva în Siria sau Palestina. Data e în jurul anului 100.
Un manuscris grecesc al ei, a fost descoperit în anul 1873 şi curând s-a dovedit că e un document foarte vechi şi de valoare.
Un manuscris mai scurt din aceeaşi lucrare, în limba latină, era cunoscut mai de mult. Ea cuprinde porunci privitoare la cele 2 căi. Ea la fel conţine citate şi redări din Noul Testament.
Un paragraf spune:… „Calea vieţii e aceasta: întâi să iubeşti pe veşnicul Dumnezeu, care te-a făcut; a doua pe aproapele tău ca pe tine”.
EPISTOLA LUI BARNABA a fost scrisă prin 130 şi cuprinde mult din învăţătura celor două căi, cu aluzii şi citate din Noul Testament. O frază sună aşa: „Astfel zice El: Acei ce doresc să mă vadă şi să aibe parte de împărăţia Mea, trebuie să mă primească prin necazuri şi suferinţe”.
EPISTOLA LUI IGNAŢIU din ANTIOHIA către diferite biserici, formează alt document, care atestă autenticitatea manuscriselor.
El a fost martirizat în anul 115, deci scrisorile sunt dinainte de această dată. El foloseşte citate din Matei, Ioan, Romani,1 şi 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, 1 şi 2 Timotei, Tit, şi aluzii la Marcu, Luca, Faptele Apostolilor, Coloseni, 2 Tesaloniceni, Filimon, Evrei, şi 1 Petru.
EPISTOLA LUI POLICARP către Filipeni e scrisă cam în aceiaşi perioadă, nu mult după plecarea lui Ignaţiu la Roma.
Ea poartă citate din Evangheliile sinoptice, Faptele, Romani, l şi 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, 2 Tesaloniceni 1 şi 2 Timotei, Evrei, 1 Petru şi 1 Ioan. Iată un pasaj din ea:
„Cel ce L-a înviat pe El din morţi, ne va învia şi pe noi la fel, dacă facem voia Lui şi trăim prin poruncile Lui şi iubim ce El a iubit, reţinându-ne de la orice nedreptate, lăcomie, iubire de bani, vorbire de rău, mărturie mincinoasă, neîntorcând rău pentru rău, sau abuz pentru abuz, lovire pentru lovire, sau blestem pentru blestem, ci aduceţi-vă aminte că Domnul a zis când a învăţat: …Nu judecaţi, aşa ca să nu fiţi judecaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi, aveţi milă, astfel ca să vi se arate milă; cu măsura cu care măsuraţi oamenilor, vi se va măsura înapoi şi fericiţi sunt cei săraci şi acei ce sunt prigoniţi din pricina neprihănirii lor, căci a lor este împărăţia Cerurilor”.
Aceste cuvinte ale lui Policarp sunt grăitoare. Ele atestă manuscrisele Bibliei pe care o avem. El a fost o figură importantă în biserica creştină, căci după cum afirmă Irineu, Policarp l-a cunoscut pe apostolul Ioan şi a discutat cu mulţi din cei ce au văzut pe DOMNUL.
„Şi orice lucruri pe care el le-a auzit de la ei despre Domnul şi despre minunile Sale şi despre învăţătura Sa, Policarp, întrucât le-a primit de la martori oculari ai Vieţii Cuvântului, le-a relatat toate în acord cu Scripturile”.
A DOUA EPISTOLĂ A LUI CLEMENT se pare a fi o predică. Data nu e precisă, se susţine că ar fi de pe la jumătatea secolului al doilea. În ea e mult material din Evanghelii. Iată nişte frânturi: „Căci El a zis: „Nu oricine îmi zice Doamne, Doamne, va fi mântuit, ci cel ce face neprihănirea”.
„Domnul a zis: „Deşi sunteţi cu Mine, în sunt Meu şi nu împliniţi poruncile Mele, vă voi arunca şi vă voi spune: „Depărtaţi-vă de la Mine, căci nu ştiu de unde sunteţi, voi lucrători ai fărădelegii”.
„Căci Domnul a zis în Evanghelie: „Dacă nu păstraţi ceea ce e mic, cine vă va da ceea ce e mare? Căci vă spun, că cine este credincios în puţin, este credincios de asemenea în mult”.
Manuscrisele, mulţimea lor, vechimea lor, arată că BIBLIA e adevărată. Martorii şi scrierile din vremea aceea atestă autenticitatea Noului Testament.
Noi îl credem şi dorim să urmăm învăţăturile lui. Dumnezeu să ne învrednicească la aceasta.
„Numai proştii mai cred” e o expresie care se aude atât de des astăzi. A vorbi despre BIBLIE sau a citi BIBLIA, pentru unii înseamnă a fi înapoiat, rămas cu mult în urmă, iar a afirma că tu crezi BIBLIA, înseamnă a fi prost.
„Cum se poate ca azi, în secolul al XX-lea, să mai crezi ce spune BIBLIA?” se întreabă unii.
Datorită acestei mentalităţi pervertite de diavolul, cei necredincioşi nu voiesc s-o citească, iar unii din cei credincioşi se sfiesc să-i dea locul de cinste pe masa lor, ci o ascund şi evită să vorbească despre ea, ca să nu fie consideraţi proşti.
E clar că BIBLIA e o carte dispreţuită, dar e dispreţuită tocmai fiindcă nu e citită şi mai mult, fiindcă nu e trăită de cei ce o citesc.
„Când eşti cu lupii, trebuie să urli ca ei,” e o părere cu totul greşită. Aceasta înseamnă să nu mai fi om. Afirmarea demnităţii sale, e caracteristica ce l-a făcut să rămână om.
E adevărat că mincinoşilor nu le place să le vorbeşti de adevăr, curvarilor nu le place să le vorbeşti de castitate, de sfinţenie, furioşilor de blândeţe, nervoşilor de răbdare, guralivilor de tăcere, beţivilor de abstinenţă. Dar oare e o ruşine că nu eşti ca ei? Nu, din contra, e o cinste.
Cel ce citeşte BIBLIA şi o trăieşte, are o viaţă curată, o viaţă paşnică în familie şi o viaţă demnă în societate. Cel ce o dispreţuieşte, trăind în desfrău îşi destramă căminul prin beţii, îşi nenoroceşte copiii şi soţia, ajunge în zdrenţe şi în noroiul şanţului. Care din aceştia doi dă dovadă de prostie?
Pe scena lumii s-au ridicat bărbaţi de seamă, cu renume mondial, stimaţi şi preţuiţi nu numai în timpul vieţii, ci şi după moarte, care au citit BIBLIA şi au fost adânc credincioşi.
Despre Newton, descoperitorul gravităţii, se spune că întotdeauna, când rostea Numele lui Dumnezeu, îşi ridica pălăria de pe cap în semn de reverenţă. Dau aici mai jos afirmaţiile unora din ei, ca cei înţelepţi să vadă că nu numai proştii cred.
Mărturii cu privire la BIBLIE
GALILEO GALILEI, cunoscutul astronom, fizician şi matematician, declară într-o scrisoare că: „Sfânta Scriptură nu poate niciodată să mintă sau să rătăcească. Adevărurile ei sunt absolute şi neîndoielnice”.
R. BOYLE, întemeietorul chimiei ştiinţifice, a lăsat aceste cuvinte prin testament: „Faţă de BIBLIE, toate cărţile omeneşti, chiar cele mai bune, sunt numai ca plantele care primesc toată lumina şi strălucirea lor numai de la soare.
BLAISE PASCAL, vestitul matematician, fizician şi filozof francez, scrie: „Scriptura are pasaje pentru a consola toate condiţiile şi pentru a intimida toate condiţiile”.
Sir WALTER SCOTT, celebrul romancier englez, când era pe patul de moarte, a rugat pe ginerele său, Lockhart, să-i citească ceva din carte. „Din care carte?” a întrebat Lockhart, privind la cele 20.000 de volume, care acopereau pereţii. „Nu există decât o singură carte: BIBLIA!” răspunse Scott.
LORDUL BYRON, ilustru poet englez a lăsat pe BIBLIA sa următoarea inscripţie: „În această prea sfântă Carte se cuprinde taina tuturor tainelor. Fericiţi sunt acei muritori, cărora Dumnezeu le-a dat darul de a auzi, de a citi, de a rosti o rugăciune şi de a primi cu umilinţă cuvintele acestei cărţi. Fericiţi cei care sunt în stare să deschidă poarta şi să meargă cu hotărâre, pe calea arătată de ea. Iar cei ce o citesc numai ca să se îndoiască de spusele ei, sau să le dispreţuiască, aceia mai bine nu s-ar fi născut”.
EMANUEL KANT, cel mai mare filozof german, scria lui STILLING, prietenul său, despre care a auzit că a început să citească Biblia: „Faci bine că îţi cauţi liniştea în Evanghelie, pentru că ea este un izvor nesecat al tuturor adevărurilor, cum nu se mai găseşte nicăieri”. „Dacă Evanghelia n-ar fi lăsat să ţâşnească depe paginile ei învăţăturile morale, care să alcătuiască temelia neclintită a vieţii omenirii întregi, apoi filozofia nu le-ar fi elaborat nici până azi, în curăţia lor divină”.
Iar la 72 de ani, Kant scria: „BIBLIA este cartea al cărei conţinut mărturiseşte el singur originea-i divină. Ea ne descoperă cât de mare este vina noastră, cât de adâncă ne este căderea, dar şi cât de mare este dragostea lui Dumnezeu. BIBLIA este comoara mea cea mai de preţ, fără de care aş fi nenorocit”.
JOHN F. W. HERSCHEL, astronom şi fizician englez spune: „Toate descoperirile omeneşti par a fi făcute numai cu scopul de a confirma cu o şi mai mare putere adevărurile care vin de sus, şi care sunt cuprinse în Sfintele Scripturi”.
RALF W. EMERSON, mare filozof spune: „BIBLIA nu e o carte, ea e o literatură”.
GIUSEPPE GARIBALDI, marele patriot italian, în timp ce lupta pentru eliberarea Italiei, de sub puterea papală şi a Austriei, scria lui Earl de Shaftesbury: „Cel mai bun din aliaţi, pe care ni-l puteţi procura, e BIBLIA, care ne va aduce realitatea eliberării”.
GUIZOT F. istoric francez şi bărbat de Stat, în ale sale „Meditaţii” prima ediţie pag. 252 face următoarea remarcă cu privire la Evanghelii: „Marea putere a acestor cărţi şi a relatărilor lor, a fost încercată şi probată. Ele au biruit păgânismul; ele au biruit Grecia, Roma şi Europa barbară, ele sunt pe cale de a birui lumea. Şi sinceritatea autorilor nu e cu nimic mai prejos decât puterea cărţilor. Noi putem pune în discuţie pregătirea scolastică şi perspicacitatea critică a primilor istorici ai lui Isus Hristos; dar e imposibil să contestăm buna lor credinţă; ea sclipeşte din cuvintele lor; ei au crezut ceea ce au spus; ei au pecetluit afirmaţiile lor cu sângele lor”.
ROBERT D. WILSON, profesor cunoscător a 26 de limbi. A studiat în America, apoi !a Oxford în Anglia şi la Berlin.
El mărturiseşte cum a ajuns la convingerea că „toate desbaterile privitoare la textul Bibliei şi la relatările istorâte din Biblie, ar trebui să fie aşezate nu pe terenul mişcător al părerilor personale şi al impresiilor subiective, ci pe terenul solid al faptelor dovedite în mod obiectiv”.
El îşi dădu seama că aceste fapte „n-ar putea să fie cunoscute în mod real, decât cu ajutorul unor adânci cercetări a documentelor redactate în limbile vechi, ce sunt în legătură cu BIBLIA”. Vrând să aibă lumină în privinţa această, el se dedică studiului.
„Eram pe atunci, spune el, în vârstă de 25 de ani şi mi-am stabilit planul pentru 45 ani de muncă. Mai întâi aveam să închin 15 ani studiului limbilor necesare, pentru a putea citi vechile documente, singure în stare să-mi procure informaţii de mâna întâia asupra istoriei Vechiului Testament şi anume:
1) Limba ebraică şi limbile înrudite cu ea;
2) Toate limbile în care a fost tradus Vechiul Testament, înainte de secolul al VII-lea al erei creştine.
3) În sfârşit limbile care, ca persana şi coptă, puteau să-mi arunce ceva lumină asupra Vechiului Testament.
După aceea aveam să închin, alţi 15 ani unui studiu foarte amănunţit al Vechiului Testament, cercetându-l în ebraică, cuvânt cu cuvânt, comparând textul original, cu vechile traduceri şi făcând adnotări. În fine aveam să studiez timp de 15 ani lucrările înaltei Critice”.
El istoriseşte cum, după ce a făcut studiul limbilor, s-a dus la Muzeul Britanic din Londra, cu Biblia sa ebraică în mână şi cum din toţi regii pomeniţi în Biblie, a găsit păstrat pe monumente numele a 41 din ei.
Aceste 41 de nume conţin 191 consoane, scrisul ebraic nu are vocale, din care el a găsit 188, care erau întocmai aceleaşi şi pe monumente.
După 30-40 de ani de studii temeinice, el a declarat: „Ştiinţificeşte, putem să afirmăm desăvârşita identitate a Bibliei ebraice actuale, cu aceea de care s-a slujit Hristos şi apostolii şi căreia ei i-au dat încuviinţarea lor”.
Deci pe bază de studii de o viaţă de om, nu pe prostie, s-a fondat convingerea şi credinţa lui că BIBLIA E ADEVĂRATĂ.
Sir WILLIAM RAMSAY, savant englez cu renume mondial. Are la activul lui o seamă de descoperiri şi lucrări ştiinţifice.
La început a fost necredincios şi susţinea că Biblia şi mai ales Faptele Apostolilor, scrise de Doctorul Luca, nu sunt demne de crezare.
Ca tânăr profesor, el întreprinse o călătorie de studii în Asia Mică. El căuta să descopere divergenţele între istorisirea Biblică şi proaspetele descoperiri arheologice.
După mai mulţi ani de studiu, a trebuit să renunţe la ideile sale. Descoperirile sale au confirmat în totul relatările biblice. El s-a convins că Biblia e cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.
În cartea sa: „Luke the Phisiycian” (Luca medicul) pp. 177-179, el îşi proclamă opiniile sale în faţa lumii, zicând: „Eu am primit convingerea că relatarea lui Luca e fără egal în ce priveşte exactitatea. Adâncind puţin examinarea de fond a textului, mergând mai departe decât se obişnuieşte cu lucrările altor istorici, el suportă verificarea cea mai minuţioasă şi tratamentul cel mai dur”.
Iar în prefaţa valoroasei sale lucrări ce poartă titlul: „The Bearing of Recent Discovery on the trustworthings of the New Testament,” editată în 1920, el spune: „Scopul meu e de a stabili anumite principii care decurg din descoperirile moderne şi de a arăta contribuţia lor faţă de Noul Testament.
Metoda constă din examinarea riguroasă, frază cu frază şi cuvânt cu cuvânt a câtorva pasaje care au fost expuse unei critici defavorabile; din această examinare rezultă că Noul Testament este o carte unică, prin coerenţa, limpezimea, bogăţia şi sinceritatea cea vie a expresiei. Aceasta nu e o caracteristică numai a uneia sau a două din scrierile care alcătuiesc Noul Testament; în diferite chipuri, această caracteristică aparţine tuturor”.
Şi când auzi pe unii neisprăviţi, cu liceul abia terminat, sau uneori doar cu patru clase, care nu-şi cunosc bine, nici istoria ţării lor, dar de unde să priceapă să facă examinarea unui document istoric, că vorbesc despre Biblie că nu e adevărată, o ironizează, spun că numai proştii mai cred. Nu e bine să râzi de ei, ci mai degrabă să-i compătimeşti. Şi nu e bine să te apuci la discuţii, la ceartă de vorbe cu ei, ci mai degrabă să te rogi pentru ei.
W. F. ALBRIGHT, eminent arheolog contemporan, în cartea sa „Archeology and the religion of Israel” 1942 pag. 176 zice: „Nu mai există nici o îndoială că arheologia a confirmat istoricitatea substanţială a istorisirilor Vechiului Testament”.
Sir FLINDERS W. M. PETRIE, profesor Universitar mare specialist în arheologie.
În primăvara anului 1937, în timp ce făcea săpături arheologice în Palestina, a fost vizitat la Ierusalim de către teologul David L. Cooper. Acesta spune în cartea sa: „What man must believe?” Los Angelos 1943 pag. 55, cum l-a întrebat dacă în timpul cercetărilor a descoperit ceva, care să discrediteze Scripturile, la care bărbatul de ştiinţă a afirmat că nu a găsit nimic, care să-i cauzeze vreo îndoială şi a adăogat următoare observaţie:
„Profesorii de catedră din Universităţi şi alte Institute de învăţământ, care nu au fost niciodată în câmpul cercetărilor, nu au făcut niciodată săpături, sunt singurii care se îndoiesc de relatările biblice; dar cei ce au cercetat în mod real şi au scos la lumină trecutul, sunt convinşi de exactitatea Scripturilor”.
JEAN REVILLE, într-un eseu publicat în „Revue des deux Mondes” 1864, spune: „Într-o zi, la o întrunire, a fost pusă problema: ce carte ar fi mai bine să ia cu el în celulă, un om care a fost condamnat pe viaţă, dacă i s-ar permite să ia o singură carte.
La întrunire erau catolici, protestanţi, filozofi şi chiar materialişti. Toţi au fost de acord că ar alege numai BIBLIA”.
HEINRICH HEINE, poet evreu, convertit la creştinism declară: „Luminarea mea o datorez pur şi simplu unei cărţi. Unei cărţi? Da. Ba încă este o carte veche, simplă, modestă, ca şi natura şi naturală ca şi aceasta. O carte care are înfăţişarea obişnuită şi lipsită de pretenţii, ca soarele care ne încălzeşte, ca pâinea care ne hrăneşte. O carte care ne priveşte cu atâta încredere şi bunătate, ca o lumină… Şi această carte se numeşte scurt şi cuprinzător, „CARTEA BIBLIA”. Pe drept se numeşte ea şi Sf. Scriptură.
„Cine a pierdut pe Dumnezeul său, acela îl poate găsi din nou în această carte şi cel ce nu L-a cunoscut niciodată, acela găseşte aici adierea Cuvântului Dumnezeisc.
„Evreii, .care îndeobşte ţin mult la lucrurile scumpe, îşi dădeau foarte bine seama de ceea ce făceau, când, la arderea celui de al doilea Templu al lor din Ierusalim, lăsară să li se distrugă obiectele de aur şi de argint, care serveau la jertfe, candelabrele şi candelele, ba chiar şi pieptarul marelui Preot, cu deosebitele lui pietre preţioase şi scăpară din flăcări numai Sfânta Scriptură. Aceasta făcea bogăţia Templului şi slavă Domnului, flăcările n-au mistuit-o”.
SILVIO PELICO, mare scriitor italian, a spus: „BIBLIA este codul adevărat al sfinţeniei şi prin urmare al adevărului”.
În cartea sa, „Închisorile mele” pag. 39 spune despre Biblie: „Cartea această dumnezeiască, pe care o iubisem întotdeauna mult, chiar când credeam că sunt necredincios, o studiam acum, cu mai mult respect decât oricând… ea mă învaţă să-L iubesc pe Dumnezeu şi pe oameni, să doresc tot mai mult domnia dreptăţii, să am groază de nedreptate, să iert pe cei nedrepţi”.
CHARLES DICKENS, mare romancier englez, într-o scrisoare adresată fiului cel mai mic, când acesta părăsea patria, pentru a se duce în Australia, îi scrise: „Îţi pun între cărţi un Nou Testament, din aceleaşi motive şi cu aceeaşi nădejdi care m-au călăuzit să scriu pentru tine când erai copil, pentru că acesta e cea mai bună carte pe care a avut-o şi o va avea lumea şi pentru că îţi dă cele mai bune reguli după care se poate conduce o fiinţa omenească, care încearcă să fie sinceră şi conştientă de datoria sa”.
„Când au plecat ceilalţi fraţi ai tăi, am scris pentru fiecare cuvinte cum scriu acum pentru tine şi i-am rugat pe toţi să se conducă după această carte, fără a ţine seamă de interpretările şi născocirile omeneşti”.
„Îţi aduci aminte că acasă n-ai fost plictisit cu practici religioase şi formalităţi seci… Vei înţelege cu atât mai bine acum adevărul şi frumuseţea religiei creştine, aşa cum provine de la Hristos însuşi şi neputinţa de a te abate de la adevărata religie, dacă o preţuieşti cu smerenie şi din inimă”.
Iar când cineva l-a întrebat pe Dickens, care i se pare că e cea mai patetică istorisire din toată literatura, acesta îi răspunse: „Pilda fiului risipitor”.
JEAN JACQUES ROUSSEAU, faimosul orator, cugetător, scriitor şi pedagog francez, în cartea sa: „Emil” – sau despre Educaţie” ediţia 1839, tomul III, pp. 365367, are cuvinte de toată frumuseţea faţă de Sfintele Scripturi.
El scrie: „Vă mărturisesc că majestatea Scripturilor mă umple cu admiraţie, după cum puritatea Evangheliei îşi are influenţa ei asupra inimii mele.
„Răsfoiţi lucrările filozofilor noştri, cu toată pompa lor de dicţiune, ce sărace, cât de dispreţuit sunt, în comparaţie cu Scripturile! E posibil oare, ca o carte atât de simplă şi totodată atât de sublimă, să fie simpla lucrare a omului?
„E posibil ca personajul sacru a cărui istorie o conţine, să fie un simplu om? Găsim ca El să-Şi fi asumat tonul unui sectar entuziast sau ambiţios? Ce dulceaţă, ce curăţie în comportarea Sa! Ce învăţături pline de har! Ce maxime sublime! Ce înţelepciune profundă în cuvântările Sale! Ce prezenţă de spirit, ce subtilitate, ce potrivire în răspunsurile sale…!”
„Unde este omul, unde este filozoful care să fi trăit aşa şi să fi murit aşa, fără slăbiciuni şi fără împotrivire?… Da, dacă viaţa şi moartea lui Socrate au fost acelea a unui înţelept, viaţa şi moartea lui Isus au fost acelea a unui Dumnezeu”.
„Să presupunem oare, că istoria evanghelică e simplă ficţiune? într-adevăr, prietenii mei, ea nu poartă nici un semn al ficţiunii. Din contra, istoria lui Socrate, pe care nimeni nu se gândeşte s-o pună la îndoială, nu e atât de bine dovedită ca aceea a lui Isus Hristos. O aşa presupunere de fapt, ar îmbrăca dificultatea numai în alte haine, fără s-o înlăture, căci e mai greu de conceput ca un număr de persoane să cadă de acord să scrie o aşa istorie, decât că unul singur le-ar fi furnizat materialul.
Autorii evrei erau incapabili de dicţiunea ei şi străini de morala conţinută în Evanghelie. Semnele adevărului ei sunt atât de izbitoare şi de neimitat, încât inventatorul ar fi un caracter mai uimitor decât eroul”.
DENIS DIDEROT, filozof ateu împreună cu alţi liberi cugetători, a întocmit faimoasa „Enciclopedie” editată prin 1751, care e presărată cu germenii necredinţei secolului al XVIII-lea.
A fost considerat ca ateu declarat pe faţă, dar către sfârşitul vieţii, spre înmărmurirea prietenilor săi, singurei sale fiice, el i-a făcut parte de o educaţie din Biblie.
Iar Stier în cartea sa „Reden Jesu” partea a VI-a pag. 496, ne relatează următoarea întâmplare din viaţa lui Diderot: „Într-una din acele partide de seară a Baronului de Holbach, unde obişnuiau să se adune cei mai celebri necredincioşi ai secolului, conversaţia s-a îndreptat liber, în modul cel mai hazliu spre presupusele absurdităţi, stupidităţi şi toate felurile de inconsistenţe ale Scripturilor Sacre. Filozoful Diderot, care nu a luat parte în discuţii, deodată le-a pus capăt prin următoarea remarcă:
„De minune domnilor, de minune! Eu nu cunosc pe nimeni, nici în Franţa, nici în altă parte, care să fi putut scrie şi vorbi cu mai multă artă şi talent… Eu vă provoc pe toţi câţi sunteţi aici, să pregătiţi o povestire aşa de simplă şi în acelaş timp atât de sublimă şi atât de mişcătoare, ca istoria patimilor şi a morţii lui Isus Hristos, care să producă acelaşi efect, care să dea senzaţie pe cât de puternică, pe atât de simţită şi a cărei influenţă să fie aceeaşi, după atâtea veacuri”.
„Eu personal iubesc şi preţuiesc BIBLIA, căci aproape numai ei îi datorez toată cultura mea morală. Istorisirile, învăţăturile, simbolurile, pildele ei, toate s-au întipărit adânc în mine şi m-au înfluenţat într-un fel sau altul. De aceea nu mi-au plăcut atacurile nedrepte, batjocoritoare şi răutăcioase împotriva ei.
Am citit-o toată de mai multe ori… am citit-o şi pe sărite şi de la început şi de la sfârşit… Marea cinste ce se dă Bibliei de multe popoare şi generaţii, se datorează valorii ei lăuntrice… Sunt încredintat că Biblia e cu atât mai frumoasă, cu cât o citeşti mai mult… Consider Evangheliile în totul adevărate, căci în ele există o reflecţie a sublimului, care emană din persoana lui Hristos”.
Iar înainte de moarte cu 11 zile, a mărturisit lui Eckerman următoarele: „N-are importanţă cât va progresa mintea omenească în cultura intelectuală, în ştiinţele naturii, în lărgime şi în adâncime: ea nu va fi în stare niciodată să se ridice deasupra demnităţii şi culturii morale a creştinismului, aşa cum străluceşte în Evanghelii. Viaţa şi puterea unui popor depinde de atitudinea pe care a luat-o faţă de BIBLIE”.
În timp ce ţinea prelegeri ştiinţifice, dădea şi lecţii biblice. Într-o zi fu găsit de un prieten al său, cu capul plecat asupra Bibliei şi cu ochii plini de lacrimi. Acesta îl întrebă dacă e bolnav. Nu, răspunse Faraday, ceea ce mă umple de tristeţe, este faptul că oamenii rătăcesc aşa de mult, fără să ia în seamă această Carte, care poate să-i călăuzească”.
Deci, nu numai că credea el, ci în chip deschis şi documentat căuta să apere credinţa în revelaţia divină.
Dr. N.C.PAULESCU, 1869-1931, profesor, fiziolog român, a făcut cercetări importante asupra structurei splinei, asupra mecanismelor de producere a febrei, asupra fiziologiei normele şi patologice, a pancreasului endocrin, care-l situează printre principalii precursori în descoperirea insulinei. El spune:
„Evanghelia Domnului Isus Hristos, e suprema treaptă a ştiinţei. Nu numai că cred în Dumnezeu, dar ştiu că este Dumnezeu”.
EDMOND BARKE, mare bărbat de stat englez şi orator fără pereche, a declarat: „Toată viaţa mea am citit Biblia, dimineaţa, la prânz şi seara. Obiceiul acesta mi-a fost de mare folos”.
Dr. HOWARD A. KELLY, profesor la Universitatea „John Hopkins” o autoritate în materie de radium şi herpetologie, chirurgie şi ginecologie, cunoscut în lumea întreagă, şi-a format obiceiul ca seara după cină, să nu mai citească nimic altceva decât Biblia.
Iată ce spune el:
„O credinţă creştină bine definită este singurul lucru cu adevărat important în viaţă. Şi aceasta în sens literal. Ea este mult mai importantă decât oricare profesiune, decât oricare cercetare ştiinţifică, decât oricare activitate umană.
Experienţa mea mi-a dovedit că Biblia este un Cuvânt viu, Cuvântul lui Dumnezeu, care mi se adresează mie şi tuturor oamenilor care o citesc, tot aşa de personal, ca şi cum mi se adresează mama mea în scrisoarea pe care o primesc de la ea. În acelaşi timp, Biblia conţine propria sa apărare şi nu are trebuinţă de nici un apologet sau apărător”.
Cu toate că a ajuns aşa departe în ştiinţă şi atât de renumit, el a rămas până la moarte un zelos cititor al Bibliei, pe care o considera adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu.
Pe monumentul lui din Westminster, se află următoarea inscripţie: „Interpret sârguincios, înţelept şi corect, al naturii şi al Sfintelor Scripturi. Prin filozofia sa, el a afirmat măreţia lui Dumnezeu cel Atotputernic, iar prin caracterul său, exprima simplitatea evanghelică”.
În legătură cu proorociile Scripturii el spune: „Dumnezeu a dat profeţiile nu spre a satisface curiozitatea oamenilor făcându-i să vadă mai dinainte lucrurile care urmează, ci pentru că după ce s-au împlinit să poată fi interpretate prin evenimente şi astfel Providenţa Sa, nu a interpretului, să fie arătată lumii”.
CHRISTOPH M. WIELAND, mare poet şi scriitor german, sceptic şi ironic, comparat de unii cu Voltaire al Franţei, a avut o întâlre cu Napoleon la Weimar. În timpul conversaţiei, ajungând să vorbească despre Biblie, despre Hristos, Napoleon îi zise în şoaptă: „De altfel mai rămâne o mare întrebare, dacă Hristos a trăit întradevăr”. Fără nici o şovăire poetul îi răspunse cam caustic: „Ştiu că sunt unii proşti care se îndoiesc de aceasta,” şi adăugă sarcastic: „Dar aceasta ar fi o prostie tot atât de mare, ca şi când cineva s-ar îndoi că Iuliu Cezar a existat, sau că Majestatea Voastră, trăieşte, Sire!”
NAPOLEON BONAPARTE, împărătul Franţei, într-o zi la un banchet, ceru Arhiepiscopului de Milano să-i dea cel mai scurt posibil argument în favoarea Bibliei şi a religiei revelate. Acesta se mulţumi să arate în tăcere cu degetul pe Mareşalul Massena, care era evreu.
W. GLADSTONE, bărbat de stat englez, fost prim ministru în vre-o patru rânduri, scrie următoarele în prefaţa unei ediţii populare a Bibliei: „În singurătatea unei odăiţe, în liniştea nopţii, pe patul de suferinţă, în faţa morţii, pretutindeni Sfânta Scriptură stă alături de noi; cuvinteie ei vindecă şi alină, îndreptează şi îndrumează, întăresc şi dau îndemn spre tot ce e bun. Mai mult chiar, în învălmăşeala Statului, a comunei, a tribunalului, a străzii, sau a pieţii, când deşteptarea poftelor, a pornirilor egoiste, a afacerilor, pare a pune stăpânire deplină pe orice gând al fiecărui suflet, chiar şi atunci, tocmai atunci se aude glasul Sfintei Scripturi dulce şi potolitor, şi unul sau altul din cuvintele ei dă aripi sufletului încât el îşi ia zborul ca o porumbiţă şi îşi găseşte pacea”.
JOHANN H. PESTALOZZI, mare pedagog elveţian, gânditor şi scriitor deosebit de înzestrat. El a fost unul care s-a adăpat la izvoarele Bibliei. Când i-a murit soţia, cu Biblia în mână, vorbea cu ea, ca şi cum ar fi fost vie:
„Când toţi ne ocoleau, când boala şi sărăcia ne pricinuiau dureri amare, cine ne-a întărit atunci? Apoi puse o Biblie pe pieptul soţiei şi continuă: „Din izvorul acesta am primit şi tu şi eu, curaj şi pace!”
FR. COPPEE, supranumit poetul umiliţilor, mărturiseşte:… „Săptămâni şi luni, cât am stat în pat, am trăit cu Evanghelia. Încet, încet, fiecare verset din Evanghelie a ajuns să fie viu pentru mine. În toate versetele am văzut strălucind adevărul ca o stea şi l-am simţit palpitând în mine ca o inimă.
Cum n-aş crede în minuni, după ce a săvârşit Cartea aceasta în mine însumi? Ochiul meu era orb faţă de lumina credinţei, iar acum o vede în toată măreţia ei. Sufletul îmi era surd la Cuvântul lui Dumnezeu, iar azi sufletul mi se ridică spre cer, în avântul dragostei. Spiritele necurate de care eram stăpânit, au fost alungate pentru totdeauna”.
LABOULAYE, scriitor şi gânditor francez se destăinuieşte: „După ce am străbătut diversitatea de sisteme filozofice, obosit şi abătut, ca un om copleşit de un vis penibil, deschid Evanghelia: mi se pare, ca şi cum aş ieşi din imperiul umbrelor, pentru a intra în regatul adevărului”.
„Acest limbaj familiar, care mi-a fermecat copilăria, mă uimeşte prin adâncimea lui. Văd şi simt în el o ştiinţă care depăşeşte cu mult toate concepţiile omeneşti. După nouăsprezece veacuri, înţelepciunea veacului ne duce îndărăt la îndoielile unei lumi care se sfârşeşte: după nouăsprezece veacuri Hristos ne vorbeşte de Dumnezeu, de suflet, de mântuire, de libertate, de datorie, de dreptate, ca şi cum ar auzi glasul nostru emoţionat, ca şi cum ar răspunde la strigătul inimii noastre neliniştite”.
RUDOLF WAGNER, unul din cei mai vestiţi anatomişti şi fiziologi, spune în cartea sa „Lupta pentru suflet”: „Cea mai minunată însuşire a Scripturilor este fără îndoială puterea cu care încredinţează pe cei ce se adâncesc în ea cu toată sinceritatea şi evlavia, că obârşia ei nu poate fi decât dumnezeiască”.
JOHANN HEINRICH VON MADLER, mare astronom, când se mută într-o casă nouă, luă Biblia şi zise: „Înaintea tuturor celorlalte cărţi, Cartea aceasta trebuie să fie în casa mea” şi el însuşi o duse în casa nouă.
Dr. GOTTHILF HEINRICH VON SCHUBERT, consilier şi profesor la München, doctor naturalist, filozof, psiholog şi scriitor, în cartea sa „Lucruri noi şi vechi din domeniul psihologiei” spune: „Cuvântul acela necunoscut de cei înţelepţi, are în el cea mai mare înţelepciune. Ştiinţa care cercetează fără întrerupere, de pildă Geognozia şi caută pătrunderea tot mai adânc în mitologie şi limbile popoarelor, a ajuns la rezultate uimitoare şi totuşi ele nu ne spun altceva decât ceea ce ne spune Biblia. Nu e în firea noastră însetată şi cu multe nevoi, nici o trebuinţă, nici o pornire pe care studiul adâncit al acelei cărţi să n-o fi trezit, dezvoltat şi mulţumit. Şi tocmai un astfel de imbold multilateral al puterilor omeneşti, pare că este cea mai de seamă ţintă a Cuvântului revelat: „Să lumineze nu numai părţile simţurilor întunecate, ci şi pe acelea ale cunoştinţelor limpezi şi adânci”.
FR. BETTEX, pastor german, scrie: „BIBLIA! O carte într-adevăr cum nu e alta. Urâtă şi prigonită, ca nici a altă carte, ea totuşi e indistructibilă. Ea e în acelaş timp şi dispreţuită şi venerată, luată în râs şi foarte stimată, declarată moartă şi totuşi plină de viaţă. Împăraţi, regi şi pontifici puternici nu au cruţat nici o osteneală şi nu s-au dat în lături de la nimic ca s-o poată nimici. Înţelepţii şi învăţăţii au combătut-o cu sudoarea pe frunte şi acum când ştiinţa şi critica cred că au distrus-o, ea se răspândeşte cu o iuţeală uimitoare în sute de limbi, în milioane de exemplare în lumea întreaga, se citeşte şi se propovăduieşte de la un pol al pământului, până la celălalt. Pentru credinţa în ea, negrii primesc să fie arşi de vii, armenii şi chinezii să fie torturaţi până la moarte. Ei, voi, învăţaţilor şi criticilor, scrieţi o carte ca aceasta şi atunci vom crede în voi”.
„BIBLIA este un pom al vieţii, printre ale cărui ramuri uriaşe şi veşnic verzi, adie când dulce, când cu putere, vântul ceresc, un pom cu roade care aduce sfinţenie, putere, sănătate, viaţă de veci, celor atinşi de otrava păcatului.
„Ea este o carte îngrozitoare şi plăcută, plină de o cerească pace, care întrece orice pricepere, plină de tunetele şi trăznetele lui Dumnezeu cel Atotputernic, care zdrobeşte popoarele, cum sfărâmă olarul oalele sale, şi înaintea căruia ele sunt ca o picătură de apă într-o vadră. E plină de cele mai delicate şi plăcute mângâieri şi făgăduinţi ale unui Dumnezeu care hrăneşte păsările văzduhului, numără perii capului şi dă sănătate copilului pentru care se roagă cu lacrămi o sărmană mamă. O carte care dezleagă cu vorbe simple cele mai adânci probleme ce au frământat omenirea de când există, care dă răspunsuri copilului şi se joacă cu înţelepciunea înţelepţilor; o poezie şi o epopee impunătoare, care cuprinde totul în sine, atât de înaltă şi totodată atât de profundă, cum nu e nimic din tot ce s-a scris între oameni”.
Mărturiile oamenilor mari sunt multe, dar mă opresc aici. Cred că acestea sunt destule ca să ne facă să înţelegem că nu numai proştii cred că Biblia e adevărată, ci şi savanţii.
Dacă nu crezi, nu fii leneş, ci străduieşte-te să ai dovezile contrare adevărului. Spre a o combate trebuie să o citeşti şi dacă vei fi sincer, vei sfârşi crezând în ea.
Într-o zi, în timp ce călătorea cu trenul, generalul englez Lew Wallace, un înverşunat duşman al credinţei, îl întâlni pe colonelul Robert Ingersoll, un ateu binecunoscut. Amândoi în discuţii au început să ridiculizeze creştinismul şi Biblia.
Deodată, Ingersoll fixă pe general şi-i lansă provocarea: „D-voastră sunteţi inteligent şi aveţi o înaltă cultură. Pentru ce nu scrieţi o carte spre a arăta că creştinismul e absurd şi că Isus Hristos nici nu a existat?” O atare carte ar avea un mare succes!”
Dorinţa generalului Wallace de a deveni cât mai celebru, l-au făcut timp de câţiva ani să adune material împotriva Bibliei şi a lui Hristos. În fine, s-a apucat să scrie. Când a ajuns pe la capitolul patru, a început să-şi dea seama că Isus Hristos a existat în mod real. Dobândi apoi certitudinea că El a fost ceva mai mult decât un personaj istoric.
Şi în vârstă de cincizeci de ani generalul Wallace, pentru prima oară în viaţa sa, a îngenunchiat pentru rugăciune şi a cerut ca Isus Hristos să fie şi Mântuitorul său personal.
Bogatul material adunat n-a fost lepădat. El revizui primele patru capitole şi le complectă dând lumii cartea „BEN-HUR”, care a pasionat pe mii de cititori din lumea întreagă.
Facă Domnul lumină şi în mintea şi inima ta, cu privire la Biblie şi atunci şi tu vei repeta cuvintele Domnului Isus: „CUVÂNTUL TĂU ESTE ADEVĂRUL!”
X. MĂRTURIA PERSONALĂ
(Faptele apostolilor 8:26-39)
CARTEA aceasta pe care o avem în mâinile noastre, am căutat să vedem dacă e adevărată.
Nu fiecare are la îndemână documentele arheologice. Nu toţi cunoaştem conţinutul lor. Tot aşa şi cu celelalte mărturii. Dar aici e o mărturie în mii de exemplare. O mărturie pe care poate să o aibe fiecare. E mărturia personală.
O poate avea omul învăţat, savantul; şi o poate avea analfabetul. O poate avea cel încărunţit, gârbovit de povoara anilor şi o poate avea tânărul în frăgezimea vârstei lui. O, cum aş vrea să-ţi dai seama că BIBLIA e adevărată! Să poţi avea şi tu mărturia aceasta.
Mărturia personală depăşeşte pe toate celelalte mărturii. Toate celelalte mărturii sunt seci, uscate, fără viaţă, mărturia aceasta e plină de vigoare. Mărturia ceasta e Cuvântul Sfânt, făcut trup, care locuieşte în noi plin de har şi de adevăr.
E mare deosebire între o pictură, care reprezintă un câmp cu pomi cu fructe, verdeaţă şi flori, şi realitate; pictura desfătează doar privirea, pe când realitatea te poate convinge nu numai de frumuseţe, ci şi de gustul fructelor, de mireasma florilor. Tot a.şa e o mare deosebire între dovezile culese din alte domenii şi cea pe care o port în mine. Toate celelalte sunt tablouri, dar aici e realitatea.
Noi ne bucurăm când privim o fotografie de la cineva iubit, dar ne bucurăm mai mult, mult mai mult, când vine el însuşi.
Celelalte mărturii sunt cunoştinţe teoretice, aici e o cunoştinţă experimentală, o cunoştinţă pe care eu personal am probat-o. Aşa cum a spus altădată Toma că vrea să pună degetul în rana cuielor, iar când a pus a strigat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” aşa e şi mărturia aceasta. Ea ţâşneşte din adâncul fiinţei.
Toma auzise că Hristos a înviat, dar convingerea personală a fost aceea care l-a proclamat pe Hristos ca Domn.
De data aceasta, aş vrea să apropii CARTEA aceasta mai mult de noi şi sufletul nostru. CARTEA aceasta pe care o avem în casele noastre şi pe care unii o citesc aşa de rar, o preţuiesc aşa de puţin, aş vrea să vă daţi seama că ea are o deosebită valoare. Ea a fost preţuită de văduva săracă, care în vreme de prigoană cruntă, o citea pe furiş, la lumina unei lumănări, cu uşa zăvorită, ca nu cumva să o găsească cineva că citeşte în ea.
Cartea aceasta a fost citită de sărac în coliba lui şi a fost citită de împăraţi în palatele lor.
Rudolf Wagner, un vestit anatomist şi fiziolog, ce a trăit între anii 1805-1864, în cartea sa, „Lupta pentru suflet” spune: „Cea mai minunată însuşire a Scripturii este, fără îndoială, puterea cu care încredinţează pe cei ce se adâncesc în ea cu adevărată seriozitate şi evlavie, că obârşia ei nu poate fi decât dumnezeiască.
Iar vestitul bărbat al credinţei, Georg Müller, care a fost supranumit „Părintele orfanilor” şi care prin îndurarea lui Dumnezeu a fost folosit ca să crească mii şi mii de orfani în clădirile pe care le-a ridicat pentru scopul acesta, spunea odată aşa: „Deşi am citit de vreo 100 de ori Cuvântul lui Dumnezeu, îl citesc şi acum tot cu aceeaşi plăcere ca adinioară”.
Pentru el, Cuvântul Sfânt era mereu proaspăt, avea gust, mereu îl atrăgea.
Cum e Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine? E adevărat? îţi este plăcut? Ai tu în tine proba că Biblia e adevărată?
Ca să-ţi poţi da seama că ai sau nu ai proba aceasta, vreau să-ţi arăt cum să te încerci pe tine însuţi. Oamenii care poartă în ei mărturia că Biblia e adevărată, au bucuria mântuirii în sufletul lor, ca şi famenul. Bucuria aceasta e proba categorică că Biblia e adevărată.
BIBLIA e ca un ghid, ca un îndrumător. Noi – eu şi tu – suflete pornite pe cărarea păcatului, am rătăcit, ne-am depărtat de Dumnezeu şi de tot ce e sfânt, am ajuns în întuneric, eram prăbuşiţi în păcate şi fărădelegi.
Din starea noastră de prăbuşire, nimeni nu se găsea să ne scape. Într-o zi însă, cuvintele acestei cărţi ne-au îndrumat spre Hristos. BIBLIA e cartea care îl prezintă pe Hristos. El e prezentat pe toate paginile ei. Proorociile, tipurile, simbolurile, sărbătorile, îngerii, apostolii, evangheliştii, Duhul Sfânt şi Dumnezeu, ni-L prezintă pe HristoS:… „Căci nu este sub cer, nici un alt NUME, dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi”.
Deci, fie că citeşti în Vechiul Testament, fie că citeşti în Noul Testament, îl poţi găsi pe El. Cartea aceasta te îndrumă la El. Ea e steaua călăuzitoare spre El. Şi aşa cum magii s-au bucurat când au văzut din nou steaua, aşa sufletul meu, aşa sufletul a mii de persoane, a tresăltat când a auzit glasul Evangheliei. Una din cântările noastre spune:
Astăzi, că eu sunt un păcătos,
Şi în locul meu muri Hristos,
Pe Golgota”.
BIBLIA îmi îndrumează privirea la Golgota. Acolo Cel ce a murit a fost un neprihănit, aşezat între tâlhari. Cel prea sfânt a fost făcut păcat, a fost încărcat cu povara nelegiuirilor noastre, ca noi să fim mântuiţi. Acolo la Golgota, aşa cum spune apostolul Pavel: „A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, l-a nimicit pironirrdu-l pe cruce” (Coloseni 2:14) Acolo ne-a iertat toate greşelile.
Se spune despre Carol al V-lea, că datora o sumă enormă de bani unui mare negustor Fugger. Când era termenul să restituie suma, împăratul s-a dus la negustor să-i ceară păsuire, amânare încă pe un timp.
Negustorul, când a văzut că împăratul a venit la el să-i ceară amănarea, a luat zapisul, s-a dus de a deschis uşa sobei şi a spus: „Împărate, uite zapisul!” şi l-a aruncat în foc. Asta a însemnat că nu dă păsuire, ci iertare de toată datoria.
Pe Golgota aşa a făcut Dumnezeu. A pironit vina păcatului meu şi azi eu sunt iertat.
Cartea aceasta mă îndrumează la Calvar. Eu am avut o zi când am primit această îndrumare. Ascultând, m-am apropiat de Hristos Domnul şi El m-a Mântuit. Ce zi scumpă a fost aceea! Nu o voi uita niciodată!
Orbul vindecat de Domnul spune: „Eu una ştiu: Am fost orb şi acuma văd”. Aceasta e mărturia tuturor celor ce s-au apropiat de cruce. Ştiu că am fost păcătos, dar acum sunt salvat.
Dar ştiu atât, că m-a scăpat Isus.
Sufletul meu prin moarte-I la Calvar,
Primi iertare, viaţă-n dar”.
Chiar dacă nu cunosc destul de bine viitorul, eu cunosc trecutul şi ştiu că am fost scăpat de Mântuitorul meu scump.
Această bucurie am primit-o atunci şi-o port mereu în mine. Apostolul Pavel spune fraţilor din Tesalonic, cărora li s-a vestit Cuvântul „nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrâzneală” că au călcat pe urmele Domnului, întrucât, zicea el, „aţi primit Cuvântul în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt.” (1 Tesaloniceni 1:5-6).
Biserica lor a fost înfiinţată în mijlocul prigoanelor, dar fraţii s-au bucurat nespus. Bucuria aceasta provenea de la Duhul Sfânt. Tocmai contrastul acesta: prigoane, bucurie, face să fie mai izbitoare proba, că Biblia e adevărată. Toate condiţiile înconjurătoare sunt protivnice şi tu totuşi te bucuri.
E exact aşa cum ceruse Ghedeon semnul: „Dacă numai lâna va fi acoperită de rouă şi tot pământul va rămânea uscat, voi cunoaşte că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus”. Iar a doua zi zice: „Numai lâna să rămână uscată şi tot pământul să se acopere cu rouă”.
Aşa e viaţa celui ce s-a apropiat de Cel răstignit. După pocăinţă are mai multe greutăţi, necazuri, e batjocorit de toţi, dar el se bucură ca niciodată înainte. Jertfa crucii îl face să cânte:
Cât lumea păcătoasă de mult Tu ai iubit.
Tu M-ai iubit pe mine, pe toţi Tu ne-ai iubit,
Şi-n locul nost’ mai bine să suferi ai primit”.
Un tânăr, într-o seară, se afla sub o poartă unde intrase cu pistolul în mână şi voia să-şi tragă un glonţ în tâmplă, să termine cu viaţa aceasta. Era un băieţandru de 17 ani şi în timp ce se pregătea să-şi descarce pistolul, a auzit sus la etaj, unde era o casă de rugăciune, că au început o cântare. El s-a oprit, şi-a vârât pistolul în buzunar şi a urcat să audă cântarea, urmând a se sinucide după aceea. După terminarea cântării, predicatorul a citit pilda fiului risipitor. În seara aceea Evanghelia a avut harul binecuvântat să dăruiască acestui suflet naufragiat, salvare. Şi tânărul acesta care ajunse să recunoască dragostea Tatălui, ce e gata să-şi primească fiul rătăcit, şi-a consacrat viaţa lui Hristos.
A renunţat la sinucidere, găsise viaţa şi a jertfit-o lui Dumnezeu. Din el a devenit „băiatul predicator”, despre care unii aţi citit, că o săptămâna întreagă, seara de seară, a predicat din textul: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibe viaţa veşnică”.
Bucuria aceasta a mântuirii clocotea în sufletul lui Moorehouse şi Moody, care îl ascultase a zis: „Am rămas uimit ascultându-l pe Moorehause vorbind despre această dragoste”.
Moody care era şi el predicator spunea: „Niciodată până atunci nu mi-am dat seama că Dumnezeu iubeşte aşa de mult pe un păcătos”. Proba aceasta pe care o are un suflet mântuit, prin bucuria lăuntrică, e dovada că BIBLIA e adevărată.
Când un suflet primeşte mântuirea aceasta mare, la care îl îndreaptă Biblia, s-ar putea să nu se bucure? înainte de a se apropia de cruce, oamenii au o idee vagă despre Dumnezeu, unii nici nu-L cunosc. Şi nu-L cunosc pentru că niciodată n-au căutat, să-L cunoască.
Scriitorul nostru George Coşbuc zicea:… „Ca să-L auzi pe Dumnezeu, întâi trebuie în tine să tacă toate”.
Apropiindu-te de crucea Domnului Isus, ajungi să cunoşti că Dumnezeu există şi iubeşte pe cel păcătos. Cel ce a ajuns să se apropie de Hristos Domnul, să primească mântuirea, să-L cunoască pe Dumnezeu prin Hristos, prin jertfa crucii, a ajuns să posede cea mai puternică dovadă pentru el că BIBLIA e adevărată.
În cartea, „Jean Barois” e tratată viaţa unui necredincios ateu, care fiind director al unei publicaţii numite „Semănătorul”, a publicat articole în serie împotriva credinţei în Dumnezeu.
El a fost căsătorit şi a avut o fetiţă, dar nu după mult timp s-au despărţit, soţia plecând cu fetiţa.
Pe la vârsta de 18 ani, ea a făcut o vizită tatălui. În timpul acesta, tatăl a dat fetei mai multe volume din revistele lui legate pe ani. Ziua fiind singură acasă, fata le-a cetit. După vreo trei săptămâni, într-o zi începu discuţia asupra credinţei şi el o întrebă: „Ai citit: „De ce nu trebuie să credem”? Sunt opt articole succesive”.
Şi Maria îi spune: „Da!” „Dar asta: „Dogma în faţa ştiinţei?” şi cealaltă „Originile comparate ale religiilor”? „Da!” „Le-ai citit toate cu atenţie? N-ai avut impresia că ceea ce ţi se păruse adevărat până acum s-a prăbuşit?”
Şi fata îi răspunde: „Bine tată, dar dacă certitudinea mea ar fi la cheremul unor obiecţii oarecare, n-ar mai fi o certitudine”. Ea avea o siguranţă. Apoi continuă: „Când cineva a simţit ce am simţit eu, tată… nu ştiu cum să spun… am simţit însăşi prezenţa lui Dumnezeu. Un Dumnezeu care pătrunde în suflet, care umple de dragoste şi de fericire. Cine a simţit aşa ceva, fie numai o singură dată în viaţă, pentru cine a simţit asta, toate raţionamentele pe care le construieşti pentru a-ţi dovedi d-tale însuţi că n-ai un suflet nemuritor, că sufletul acesta nu e fărâmă din Dumnezeu, toate aceste raţionamente, tată.” Voia să-l facă să înţeleagă, că toate nu valorează doi bani.
Şi tânăra a rămas credincioasă, căci avea pentru ea proba lăuntrică. Raţionamentele teoretice s-au izbit de proba experimentală şi s-au prăbuşit, iar la urmă tatăl ajunse înfrânt. El, care scrisese o viaţă întreagă împotriva credinţei, devine credincios în Dumnezeu.
Fraţii mei, există proba aceasta pe care trebuie să o ai tu personal, care e mai scumpă decât toate celelalte, proba bucuriei mântuirii în sufletul tău. Ai tu aceasta probă? Celelalte probe că Biblia e adevărată, fără aceasta din urmă, nu prea au mare valoare, pe când aceasta chiar fără celelalte e suficientă. Tu poţi cânta:
Şi mii de buze să cuvânt,
Pe tonuri mii, o armonie,
Spre Slava Celui pururi Sfânt.
I-aşi mulţumi de ce-a făcut,
Cu mine, fiul cel pierdut”.
O, voi toţi care aţi auzit îndrumarea Evangheliei şi prin experienţa voastră aţi ajuns să cunoaşteţi că Biblia e adevărată, aţi ascultat de ea şi aţi ajuns mântuiţi, plini de bucurie, voi posedaţi în voi mărturia de nezdruncinat că BIBLIA E ADEVĂRATĂ.
De aceea, mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru Harul primit, trăiţi pentru Dumnezeu şi mărturisiţi pe acest Dumnezeu, care ne-a dat o carte atât de binecuvântată.
Iar voi, care n-aţi avut până azi aceasta dovadă, n-aţi vrea s-o aveţi acum? N-ai vrea ca tu personal să experimentezi adevărul Bibliei? După cum un om poate proba mersul de tren, care îi spune că la ora cutare pleacă din Timişoara şi la ora cutare soseşte la Bucureşti, iar el mergând la gară şi urcându-se în tren, se convinge că ce a fost scris în mersul trenurilor, e adevărat, în ce priveşte plecarea de aici şi sosirea acolo, aşa şi tu poţi proba Biblia şi te poţi convinge chiar acum de adevărul ei.
Ea îţi spune că Domnul Isus a zis: „Veniţi la Mine, voi toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi EU vă voi da adihnă.”
Tu eşti trudit de atâta alergare pe cărările păcatului, tu eşti obosit de povara nelegiuirilor tale. Vrei odihnă? Ascultă Cuvântul Domnului acum. Şi dacă nu împlineşte ce a spus, să nu-I slujeşti. Dar dacă îţi dă odihnă, ascultă-L toată viaţa.
El a spus: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”. Vino la El aşa cum eşti. Tu cel ce ai fost atras de plăcerile momitoare ale păcatului, tu cel ce ai risipit tot ce ai avut mai sfânt şi eşti acum în zdrenţele murdare ale fărădelegii şi necurăţiei, tu care ai iubit desfrâul, tu care ai devenit stăpânit de patima fumatului sau a beţiei, vino la El acum.
Şi din experienţa ta, vei constata că El te iartă, te primeşte cu toată dragostea, exact aşa cum spune Biblia. Şi atunci bucuria mântuirii, care va copleşi sufletul tău, va fi cea mai bună mărturie că BIBLIA E ADEVĂRATĂ. Fie aceasta experienţa a ta acum.
(1 Petru 1:14-25)
E BIBLIA ADEVĂRATĂ? în capitolul precedent, am căutat să dau una din dovezile puternice, care nu poate fi contrazisă, mărturia personală. Eu, pentru mine însumi, sunt martor că BIBLIA a adevărată.
Chiar dacă toată lumea ar tăgădui-o, eu care am gustat bucuria mântuirii, ştiu că ea e adevărată.
Ea a spus că dacă vin la Domnul Hristos, El îmi ia povara de păcate. Eu am venit la El şi am fost uşurat şi sufletul meu care fusese chinuit, a primit pacea, a primit bucuria aceea sfântă, pe care lumea nu o poate da.
Totuşi această probă, care e mare pentru mine, e reală; unii pot să n-o creadă. Ea e de domeniul lăuntrului. Pentru mine, ea rămâne de netăgăduit. Altul însă, care nu a gustat aşa ceva, nu o poate pricepe.
Eu spun unuia că mierea e dulce, dar dacă el n-a gustat niciodată miere, poate să se îndoiască că e dulce. Am eu o altă dovadă, afară de bucuria mântuirii, să-i pot adeveri, fără posibilitate de tăgadă, ca el să trebuiască să recunoască că BIBLIA e adevărată? Am sau nu am? El spune că bucuria mântuirii e o stare emotivă, de moment, un fel de beţie, că ea e de domeniul fanteziei, deci nu vrea s-o creadă.
Eu am o altă probă că BIBLIA e adevărată,chiar mai mare decât bucuria mântuirii. Ea e văzută, e concretă, e izbitoare şi nu se poate tăgădui. E proba vieţii înoite.
Viaţa e o realitate. Ea e văzută, e simţită, e trăită. O viaţă care a fost trăită în păcat înainte, ajunge prin Cuvântul BIBLIEI, a EVANGHELIEI, să fie schimbată. Şi asta nu se poate tăgădui.
Domnul Isus, când tâlcuieşte pilda semănătorului, spune: „Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 8:11).
În natură, noi ştim că sămânţă e bună pentru un timp, iar după un timp oarecare, unele după doi ani, altele după trei ani, îşi pierd puterea de germinaţie.
E curios, atât ca formă, cât şi ca greutate rămâne tot aşa, dar ceva s-a pierdut, e puterea de germinaţie. Ca să vezi dacă sămânţa e bună sau nu e bună o probezi. Proba o poţi face fără aparatură specială, ci simplu o pui în pământ. Dacă încolţeşte înseamnă că are putere de germinaţie, dacă nu încolţeşte înseamnă că sămânţa e moartă şi nu are de unde să răsară, ci putrezeşte. Deci nu ai de unde să culegi roadă.
BIBLIA e Cuvântul lui Dumnezeu, e sămânţa. Noi vom căuta să-i facem proba aceasta, să vedem dacă are puterea de germinaţie. Dacă încolţeşte şi aduce roada pe care o spune, înseamnă că e sămânţa bună, ADEVĂRATĂ. Dacă nu încolţeşte, atunci înseamnză că nu e adevărată.
În viaţa noastră, noi am avut o zi binecuvântată când am primit sămânţa, Cuvântul lui Dumnezeu. Şi cu noi s-a petrecut ceea ce spune apostolul Petru în întâia epistolă 1:23.” Aţi fost născuţi din nou, nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac”.
Credincioşilor din primul veac, apostolul Petru le spune: „Aţi fost născuţi din nou”. Astăzi în al XX-lea veac, Evanghelia, Cuvântul Domnului, a rămas cu aceeaşi putere de germinaţie în viaţa omenească, produce naşterea din nou, schimbarea totală a vieţii.
Prin Cuvântul lui Dumnezeu, se produce o schimbare în gânduri şi sentimente. În cea mai adâncă parte e fiinţei noastre începe schimbarea. De altfel oamenii nu ne cunosc gândurile, nici sentimentele noastre, ci doar anumite manifestări.
Dar în taina această ascunsă a omului lăuntric, se produce înnoirea. Şi omul care a gândit într-un fel, prin Cuvântul Evangheliei, începe să gândească altfel. Omul care a avut unele sentimente, unele dorinţi, unele plăceri, ajunge să aibe cu totul altele.
Dumitru Cornilescu, traducătorul Bibliei, a fost un om care a crezut că există Dumnezeu, dar era necredincios, nu trăia viaţa pentru Dumnezeu, cu toate că făcuse teologia şi devenise preot. În broşura: „Cum m-am întors la Dumnezeu şi cum am spus şi altora”, el mărturiseşte cum s-a produs înoirea vieţii sale.
Cuvântul lui Dumnezeu a fost sămânţa. Întrucât traducerea Bibliei de Nisipeanu, precum şi alte traduceri erau într-un limbaj arhaic, el s-a hotărât să facă o nouă traducere a Bibliei.
În timp ce făcea traducerea Bibliei, şi-a văzut starea sa de păcătoşenie, s-a întors la Dumnezeu, a fost născut din nou, devenind un om nou în Hristos. Până atunci viaţa sa creştină a fost formală, de atunci a devenit plină de vigoare, până atunci credea că există Dumnezeu, dar nu L-a iubit, de atunci a început să-L iubească cu toată ardoarea; până atunci nu avea o plăcere deosebită pentru Cuvântul lui Dumnezeu, de atunci Cuvântul i-a devenit hrana lui. Toate aceste, fără ca să fi auzit predici excelente, fără să fi fost influenţat de alţii, ci doar prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin BIBLIE.
În anul 1908, în oraşul Manila din Filipine, un bărbat a fost angajat să traducă Biblia. Era necredincios. Cunoştea mai multe limbi, precum şi limbile de bază ale originalului Bibliei şi a fost însărcinat să facă traducerea.
În timp ce traducea, a ajuns la Evanghelia după Ioan 4 şi s-a oprit la versetul 24 care spune: „Dumnezeu este Duh şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi adevăr”.
În lumina acestui verset, el s-a verificat pe sine însu.şi şi toată religia lui până atunci şi a constatat că nu corespunde acestui adevăr. Religia lui era una formală, dumnezeii lui erau de lemn şi de piatră. Atunci şi-a zis că acesta e adevăratul Dumnezeu şi omul s-a întors la acest Dumnezeu.
Părinţii şi fraţii i-au fost împotrivă. Au văzut că atitudinea lui e neschimbată, că nu mai merge cu ei la zeităţile lor păgâne şi s-au făcut foc împotriva lui.
Ştiţi însă ce a făcut? A dat fiecăruia câte o Biblie. Nu a căutat să le vorbească, să-i lămurească, ci le-a pus Cuvântul lui Dumnezeu în mână. Şi toţi au ajuns la aceeaşi convingere ca şi el.
Ce înseamnă aceasta? Cuvântul lui Dumnezeu e sămânţa care generează o viaţă nouă; schimbă şi gândurile şi sentimentele.
Tertulian, un mare apologet creştin, într-o apărare adresată împăratului, căci erau vremuri de mari prigoane, spunea aşa:… „Noi ce am urât ieri, astăzi iubim şi ce am iubit ieri, astăzi urâm”.
Ieri a iubit păcatul, astăzi a ajuns să urască păcatul. Ieri ura învăţătura creştinilor, azi a ajuns să o iubească. Era deci o răsturnare în concepţia şi sufletul lor.
Tolstoi spune el însuşi în cartea „Religia mea” acelaşi lucru: „Acum cinci ani am primit credinţa. Am crezut doctrina lui Isus şi întreaga mea viaţa a devenit transformată deodată. Ceea ce am dorit altădată, acum nu mai doresc şi am început să doresc ceea ce niciodată mai înainte nu am dorit. Ceea ce altădată îmi părea drept bun, acum a devenit rău”.
Ce înseamnă aceasta? Nimic altceva decât schimbarea vieţii. În el se petrecuse transformarea lăuntrică. Din contele renumit de altădată şi cu titlu de mare scriitor, deodată se dezbracă de onoruri, se duce şi apucă coarnele plugului şi începe să are holdele văduvelor şi ale săracilor. Cum? De ce asta? O criză spirituală au spus unii.
Ea era însă o transformare a gândirii contelui. Din omul arogant de altădată, devine omul umil, folositor, pus în slujba altora. Schimbarea aceasta e produsul Cuvântului lui Dumnezeu.
Dar nu numai în gândire se petrece schimbarea. Şi pe aceasta, fiindcă e tot de ordin lăuntric, unii ar putea-o pune la îndoială. Dar gândirea şi sentimentele nu pot fi zăgăzuite, ele se transformă în trăire. Gândul de azi e fapta de mâine. Omul care în trecut a fost rău, devine bun, omul aspru, devine blând, omul beţiv, devine om care nu mai bea.
Odată cineva spunea unui credincios: „Religia d-tale e de domeniul fanteziei, e o iluzie, atâta tot”. „Cum ilzuie?” a întrebat el. „Dacă m-ai cunoaşte cine am fost eu, n-ai vorbi aşa. Eu am fost beţiv, am fost feroce, am sfărârmat sticla în dinţi. E iluzie religia mea? Să dea Dumnezeu iluzia aceasta la toţi beţivii, ca să scape de patima care îi chinuieşte”.
Nu era iluzie, ci realitatea vieţii înnoite. Omul devenise altul în trăirea lui.
Altul călătorea în tren. Lângă el se aşezase un frate, care avea o servietă în care îşi pusese Biblia. Mergea într-o localitate ca să vestească Cuvântul lui Dumnezeu. Celălalt a profitat de o clipă de neatenţie a fratelui, a pus mâna pe servietă şi a şters-o. Când trenul a ajuns în gara respectivă, fratele dă să ia servieta ca să coboare, dar servieta nu mai era. Paguba nu era de servieta, ci de Biblia. N-avea ce să facă, a coborât fără ea, dar s-a rugat: „Doamne fă-l să se pocăiască!”
După câţiva ani, primeşte o scrisoare în care îi scria cam aşa:… „Iubite frate… vă înapoiez cu poşta de azi BIBLIA dv. pe care am furat-o la data… din trenul… Mulţumesc lui Dumnezeu, că furând Biblia dv. am ajuns să cunosc dragostea lui Dumnezeu şi să devin alt om, frate cu dv. Am ţinut să vă înapoiez Biblia, căci ştiu că v-a fost scumpă, aşa cum îmi e şi mie azi, căci prin ea a ajuns să cunosc mântuirea. Eu voi căuta să-mi găsesc alta. Vă rog să mă iertaţi, pentru fapta săvârşită”.
Ce l-a făcut pe omul acesta, ca din hoţ să devină om cinstit? Cuvântul lui Dumnezeu. Noi aveam aici printre noi, azi e în veşnicie, unul care în tinereţe făcuse parte dintr-o bandă de tâlhari de codru. Era solid, uriaş, nu se temea de nimeni. Asta până într-o zi.
Şi omul a ajuns să audă cuvântul lui Dumnezeu, s-a pocăit, devenind chiar vestitor al Evangheliei. Am petrecut cu el aici. Ne-am rugat cu el aici. La câţiva ani după pocăinţă, a mers ca predicator al Evangheliei în comuna Roşia, pe valea Crişului. Acolo a fost arestat de şeful de post şi bătut şi el a răbdat, el care îl putea fărâma în bucăţi.
Cum a ajuns tâlharul de codru să fie răbdător? Prin Cuvântul Evangheliei.
Fraţii mei, aceasta e dovada palpabilă, fără să o poată tăgădui cineva, că BIBLIA e Cuvântul lui Dumnezeu.
Eu aş vrea ca tu să te convingi de adevărul acesta, să ajungi tu însuţi schimbat. În căminul tău să fie pace şi bucurie. În loc să fii aspru, să fii bun cu semenii tăi.
Această înnoire, Hristos Domnul e gata să o facă în viaţa fiecărui păcătos, oricât de decăzut, beţiv, destrăbălat, mincinos, bătăuş sau pătimaş ar fi. Şi omul ruinat de toate fărădelegile, putred în păcat, stricat până în măduva oaselor, a venit la Hristos, a îngenunchiat în faţa Celui răstignit pe cruce, şi-a predat viaţa Lui, aşa rea, murdară şi a devenit înnoit, schimbat cu totul.
Dintr-un om ce a fost un gunoi al societăţii, a devenit un om cu o viaţă bună, scumpă, binecuvântată, folositoare societăţii. Aceasta datorită Bibliei. Ea e adevărată.
Te întrebi cum se poate trăi această viaţă nouă în mijlocul lumii păcătoase? Da, e posibil. Deschideţi, vă rog, la Psalmul 119:9. Şi alţii au avut aceeaşi întrebare: „Cum îşi va ţinea tânărul curată cărarea?” dar ni se dă şi răspunsul: „Îndreptându-se după Cuvântul Tău”. Tânărul care a ajuns să se bucure de înoirea vieţii prin Cuvântul Sfânt, caută apoi zi de zi să se îndrepte după acest cuvânt.
Dr. Moffat, misionar în Africa, în călătoriile sale a ajuns într-un trib, unde a găsit o credincioasă. Nu era nimeni altul acolo creştin, nimeni pocăit, doar ea singură.
La întrebarea cum a devenit credincioasă şi cum a putut să reziste stricăciunii ani de zile, ea a scos un Nou Testament în limba germană, pe care-l primise înainte de a se pocăi şi a spus: „Cartea aceasta m-a învăţat”.
Cuvântul ne înnoieşte viaţa şi el ne-o sfinţeşte. Domnul Isus se ruga în Ioan 17:17… „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este Adevărul”.
Naşterea din nou e grăitoare, dar unii o pun pe seama hotărârii omului de a o rupe definitiv cu relele. Omul s-a convins că e rău să bea şi nu mai bea. S-a convins că nu e bine să fumeze şi nu mai fumează. S-a convins că nu e bine să trăieşti în stricăciune, nici pentru el ,nici pentru familie şi s-a despărţit de toate.
Deci, se pune pe seama puterilor fireşti. Şi cu toate că omul mărturiseşte că el n-a vrut şi n-a putut face aşa ceva, ci că e lucrarea minunată a Cuvântului, cel necredincios nu vrea să creadă. Mărturia noastră e pentru noi suficientă. Noi ştim că a intervenit Cuvântul lui Dumnezeu, care e viu şi lucrător. Pentru cei ce nu vor să o creadă, avem proba credincioşiei până la capăt.
Orice lucru, ca să ştii că e bun, trebuie probat. O casă e clădită şi pare bună şi frumoasă, dar Domnul Isus spunea că atunci se dovedeşte că e bună, dacă rezistă vânturilor, furtunilor, şuvoaielor.
Aurul e probat prin foc. Şi tot aşa şi pentru viaţa creştină există o probă a focului, ca toţi să vadă adevărul.
Chiar şi cei mai înrăiţi duşmani ai creştinismului au trebuit să recunoască că oamenii aceştia, care au fost înoiţi prin Cuvântul lui Dumnezeu, nu au putut fi înfrânţi.
În timpurile bune şi cei formali şi cei adevăraţi sunt împreună, dar când vine proba focului, îi vezi că se deosebesc.
În bine cântă cu noi, se şi roagă, că au învăţat, cu toate că în sufletul lor poate sunt un lup răpitor. Au interese, urmăresc poate scopuri mârşave. Ei ţin „numai până la o vreme”, când vine arşiţa dogoritoare a soarelui, ei se usucă.
De îndată ce se ivesc greutăţi, prigoane, s-a terminat cu credincioşia lor formală. „Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintr-ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri” (1 Ioan 2:19). Deci aşa ceva se petrecuse şi în primul veac al creştinismului.
Unul făcea pe credinciosul, se strecurase între ei ca să vadă ce vorbesc credincioşii, parcă ei ar fi pus la cale răsturnarea statului roman. Când a venit vremea de prigoană, ceilalţi au mers la moarte, dar el s-a retras şi a dispărut.
Proba statorniciei e numai la cei ce sunt adevăraţi credincioşi. În vremea bună mulţi se laudă că şi ei cred în Dumnezeu, dar dacă li s-ar cere să sufere pentru Dumnezeu, dacă ar trebui ca credinţa lor să fie pusă în foc, să fie pusă la încercare,atunci s-ar vedea ce fel de credinţă au.
Acum eu pun problema: oamenii aceştia, care rămân starornici şi sunt gata să sufere orice, cui îi datorează statornicia lor?
Unei iluzii? Dar cine a fost vreodată gată să sufere pentru o iluzie? Aţi auzit de vreun aşa caz? Oricât de frumoasă ar fi fost iluzia, în faţa focului ea se risipeşte, piere. La o înţepătură de ac, ea dispare.
Dar credincioşii au rămas credincioşi statornici, nu la o înţepătură de ac, ci la toate torturile, chiar la cele mai groaznice pe care le-a putut născoci mintea omenească în înfierbântarea clocotitoare a urii, şi nu s-au dat la o parte.
Statornicia e văzută în voluntarismul acesta de a suferi. În timp ce falşii creştini se retrăgeau, cei adevăraţi stăteau cu fruntea sus şi când erau întrebaţi spuneau fiecare în parte: … „DA, sunt creştin!” Ba uneori se întâmpla ca unii, care nu erau prezenţi la biserică când s-a făcut arestarea, se prezentau de bună voie să fie torturaţi.
Pe vremea lui Anius Antoninus, proconsul în Asia Mică, fiind prigoană, creştinii au dat dovadă de mare curaj şi s-au înfăţişat atâţia ca să fie executaţi spre a deveni martiri, încât l-au speriat pe proconsul. Acesta execută pe câţiva, iar celorlalţi le strigă: „Nenorociţilor, dacă voi ţineţi atât de mult să muriţi, sunt funii şi prăpăstii…!”
Voluntarismul acesta dovedeşte că BIBLIA e adevărată. Căci dacă omul nu ar fi primit ce spune BIBLIA că dă Dumnezeu, cum credeţi că ar fi fost gata să sufere? Cum credeţi că ar mai fi fost gata să-L asculte cu preţul vieţii?
Gândiţi-vă aşa fireşte, vă rog. Sunt doi prieteni. Unul spune celuilalt: „Tu să asculţi de mine şi îţi dau avantaje, te fac să trăieşti bine, îţi dau cutare înălţare în rang”. Omul îl ascultă dar celălalt îl păcăleşte, nu-i dă nimic din ce i-a promis. Se duce la el, să-l scape de la necaz şi acela nici nu-l ia în seamă.
Iar peste puţin timp ajunge luat la rost pentru prietenia cu acel om. Vă întreb eu: din moment ce l-a înşelat, nu i-a dat nimic, nu a vrut să-l ajute cu nimic, mai rămâne acesta credincios celuilalt? Dar de unde? Din contră, va spune în gura mare: „Domnilor, m-a înşelat, m-a păcălit, îmi pare rău că am ţinut la el”. Se leapădă de el ca de o zdreanţă murdară. Aşa au făcut creştinii? Nu, ei au rămas credincioşi şi în chip voluntar au fost gata să sufere torturile oribile şi chiar moartea. Aceasta arată că ei au primit de la Dumnezeu ceea ce a spus BIBLIA că le dă.
Dacă Hristos Domnul nu şi-ar fi îndeplinit Cuvântul dat, nici unul nu ar fi îndurat moartea de martir. Statornicia lor voluntară mărturiseşte că BIBLIA e adevărată.
Unii dintre credincioşi, e adevărat că au mai avut unele căderi în viaţă. N-au fost desăvârşiţi, au mai avut câte o alunecare. Pentru alunecare au fost puşi sub disciplină.
Disciplina din primul veac nu era cum o aplicăm noi azi. Atunci era mai severă. Cel ce era pus sub disciplină pentru o abatere, nu avea voie să intre în adunarea Domnului. Trebuia să stea la uşă şi acolo să-şi plângă păcatele. Acolo, la prag, era locul lui. Şi toţi care veneau, îl vedeau şi ştiau că e pus sub disciplină, că e pedepsit, iar el suferea ocara aceasta.
Aceştia ca şi psalmistul, puteau zice: „Eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii .” (Psalm 84:10).
Şi au rămas acolo la prag, până ce biserica a fost gata să-i primească. Cum eşti bătut, eşti lovit de ai tăi şi nu eşti gata să te lepezi? Vă întreb: „Rămâneau ei acolo dacă nu ar fi primit harul făgăduit de Hristos Domnul?
Rămânerea lor arată că BIBLIA e adevărată, chiar dacă duşmanul i-a amăgit cu ceva, n-au fost gata să se depărteze, ci îşi plângeau cu amar păcatul.
Toate suferinţele şi schingiuirile pricinuite creştinilor au scos în evidenţă o putere de biruinţă. Ei au murit, dar au învins. Nu aveţi pe seama cui să puneţi puterea aceasta, care au avut-o creştinii, dacă nu vreţi să acceptaţi că BIBLIA e adevărată.
Ea rămâne atunci o enigmă. Logica nu poate găsi o argumentare care să justifice puterea aceasta. Există un singur răspuns: PUTEREA LUI DUMNEZEU S-A DOVEDIT ÎN NEPUTINŢELE OMENEŞTI.
Oamenii au avut mult de suferit pentru cauza lui Hristos aici pe pământ. Eu nu pot să vă înşirui toate suferinţele pe care le-au îndurat creştinii. Ele au fost prea multe şi prea grozave. Vreau să vă amintesc doar câteva, aşa în treacăt.
Ştefan e omorât cu pietre. Lui Iacov i se taie capul cu sabia. Andrei e răstignit pe o cruce în formă de „X”. Petru e răstignit cu capul în jos. Aristarh Macedoneanul, un tovarăş de slujbă a lui Pavel, e decapitat. Trofim Efeseanul, alt tovarăş de slujba a lui Pavel, e decapitat. Marcu de Aretuza (nu evanghelistul) e uns cu miere, legat într-un copac şi dat pradă viespilor. Zoe, o tânără credincioasă, e legată cu o funie, care era dată pe după craca unui copac şi e lăsată deasupra unui foc, după ce se prăjea puţin, era ridicată în sus, apoi iarăşi i se dădea drumul deasupra focului. Se făcea aceasta, ca doar, doar, o vor face să renege şi să se lepede de creştinism. Dar a îndurat toate torturile şi n-a renunţat la Hristos. Irene, o tânără din Tesalonic, e legată la rug şi i se dă foc. Barsaba zis şi Iust, e ucis împreună cu un alt convertit. Anania din Damasc, e ucis în cetatea sa. Erast, vistiernicul cetăţii Corint, despre care pomeneşte apostolul Pavel în Romani 16:23 e martirizat la Filipi. Dionisie Areopagitul, care se pocăieşte la Atena, primeşte şi el moartea de martir prin tăierea capului cu sabia. Timotei, ucenicul prea iubit al lui Pavel, în Efes, la o serbare păgână, e bătut cu nuiele până îşi dă sfârşitul.
Fraţii mei, ce mare har avem noi că putem citi Biblia în casele noastre! Au fost vremuri când se considera ca o mare crimă să citeşti BIBLIA. Azi o poţi citi fără teama că vei fi aruncat în închisoare din cauza aceasta. Poţi s-o porţi la subsuoară fără nici o frică.
În Scoţia, într-o zi tot pe vremea închiziţiei, un băiat mergea pe un drum şi avea la subsuoară, o Biblie. Pe drum s-a întâlnit cu un pluton de ostaşi şi un ofiţer. Comandantui când l-a văzut, l-a întrebat: „Ce carte ai la subsuoară?”
„BIBLIA”, răspunse băiatul. „Leapădă-o în şanţ!” tună cu vocea poruncitoare ofiţerul.
„Nu o leapăd, căci e Cuvântul lui Dumnezeu,” îi răspunse băiatul. Comandantul repetă: „Leapădă-o în şanţ”. „Nu pot s-o leapăd,” ripostă din nou băiatul. „Ai să fii împuşcat” spuse ofiţerul. „De ce să fiu înpuşcat?” întrebă băiatul ce ţinea strâns sub braţ BIBLIA. „Trageţi şapca pe ochi” porunci băiatului, iar soldaţilor le strigă: „Trageţi foc!”
Băiatul dârz şi el, spuse: „Nu trag şapca pe ochi; aşa cum mă priviţi voi, vreau şi eu să vă privesc şi aşa cum vă privesc acuma, vă voi privi şi în ziua judecăţii”.
La început soldaţii au ezitat să tragă, dar comandantul în furia lui nebună, a început să ţipe: „Trageţi!” Şi şi-au descărcat armele în copil, iar el se prăbuşi cu BIBLIA la subsuoară.
Nu a avut, sărmanul, nici o vină decât că purta BIBLIA şi nu a vrut s-o lepede, nu a fost gata să se despartă de ea.
Fraţii mei, prietenii mei, oamenii aceştia au preţuit mult BIBLIA, pentru că au găsit în ea tot harul dumnezeiesc. Au găsit ce lumea nu le-a putut da şi nu le-a putut lua. Au preferat să-şi dea viaţa, dar să nu renunţe la BIBLIE şi la Dumnezeul pe care L-au cunoscut prin BIBLIE.
Bătaia cu nuiele şi biciuirea au fost aplicate cleştele înroşit şi grătarul, scara de întins şi scripetele pentru desfacerea încheieturilor, scrijelirea şi presărarea cu sare, jupuirea, scoaterea ochilor cu mugurul şi smulgerea mădularelor, iar în locul lor turnarea de plumb topit, fiarele sălbatice şi gladiatorii, rugul, crucea, şi butucul, ştreangul şi glonţul şi atâtea alte torturi înspăimântătoare, care nici nu pot fi spuse, au fost aplicate creştinilor, dar ei au rămas credincioşi Domnului.
Nimic nu i-a putut despărţi de EL. Au fost gata să îndure toate, dar n-au fost gata să se despartă de Dumnezeu. Apostolul Pavel strigă fraţilor din Roma: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui HristoS? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU, care este în ISUS HristoS DOMNUL nostru” (Romani 8:35-38).
Proba aceasta a focului adevereşte că BIBLIA E ADEVĂRATĂ. Noi avem proba aceasta în noi înşine. Noi ştim că în vremurile de grea prigoană, căci şi noi am trecut puţin prin aşa ceva. Câţiva fraţi au fost pe la puşcărie şi unii au coaste rupte de patul puştei. Nu puterea noastră ne-a păstrat statornici, ci PUTEREA LUI. El care ne-a făgăduit: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip, nu te voi părăsi.” şi-a împlinit făgăduinţa. Noi am experimentat-o şi ştim bine în cine am crezut. Într-una din cântările noastre, noi spunem:
Răscumpărat pentru ce sunt, eu care mult am greşit?
Dar ştiu bine în cine mă-ncred, nu mă va despărti nimic de El,
Îmi va da partea veşnică, când va fi să vină EL”.
Încă o probă şi închei. Ştiţi care e?
Fraţii mei, nu mult va dura traiul pământesc, în curând vom păşi pe celălalt ţărm. Atunci vom uita şi suferinţele şi necazurile. Când vom vedea râul vieţii, vom zice că da, Biblia a fost adevărată. Am citit în ea că există râul vieţii.
Când vom gusta din pomul vieţii, vom spune: „Da, Biblia a fost adevărată, am citit în ea despre pomul vieţii”.
Când vom privi slăvile, vom zice: „Da, am citit în Biblie că: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”.
Iar când cerul, va izbucni în acea cântare, ce va fi ca un vuiet de ape multe, în acea cântare nouă, ce nimeni n-o ştie, decât aleşii Mielului eroi, în acel triumfal ALELUIA, atunci extaziaţi vom înţelege că BIBLIA a fost în totul ADEVĂRATĂ.
Atunci când plecaţi în faţa Tronului, pe fruntea ta obosită vei primi coroana vieţii, atunci poate vei exclama: „Am auzit în multe seri că Biblia e adevărată, dar acum văd în chip desăvârşit adevărul ei”. Aşa cum n-ai cunoscut pe pământ, aşa vei cunoaşte atunci, fratele meu şi te vei bucura pe veci de veci.
Dar sunt suflete, care la toate dovezile au rămas în starea lor, care nu cred că Biblia e adevărată. Ţin să-ţi spun acum la încheierea studiului nostru, fiecăruia: Te vei convinge odată că Biblia e adevărată. Dar, vai, ce convingere groaznică!
Atunci când vei părăsi pământul şi vei vedea că mai este o viaţă, când vei ajunge în faţa Tronului de judecată, când vei privi pe CEL ce a fost răstignit şi pe care tu L-ai dispreţuit, îţi vei zice: „Şi totuşi BIBLIA a fost adevărată!”
Când îţi vei auzi sentinţa: „Duceţi-vă blestemaţilor în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui” atunci îngrozit îţi vei zice: „Şi totuşi BIBLIA a fost adevărată, căci ea a spus aşa ceva”.
Când vei ajunge în iad, când vei fi chinuit grozav în văpaia aceia, când vei dori o picătură de apă şi nici pe aceea n-o vei avea, când vei vedea că nu mai există nici o posibilitate de scăpare, când îţi vei da seama că viermele nu moare şi focul nu se stinge, când te va cuprinde plânsul şi scrâşnirea dinţilor, îţi vei aduce aminte că ţi-am spus că BIBLIA E ADEVĂRATĂ, că te-am rugat de atâtea ori să o asculţi şi n-ai vrut; ah, atunci în acea simfonie a durerii şi-a chinului veşnic, vei zice: „Şi totuşi BIBLIA A FOST ADEVĂRATĂ”.
Şi ai vrea să treacă timpul, dar timpul nu se mai socoteşte, ai vrea să scapi, dar nu mai e cu putinţă, atunci când îţi vei da seama că osânda ta e pentru veci de veci, că nu va avea sfârşit, atunci ştiu că-mi vei da crezare, că vei repeta: „Şi totuşi BIBLIA A FOST ADEVĂRATĂ”, dar totul e mult prea târziu.
Eu am căutat în Numele Domnului meu să vă vorbesc că BIBLIA E ADEVĂRATĂ. V-am dat atâtea probe şi dovezi. V-am îndemnat să o citiţi, să vă convingeţi personal.
În clipa aceasta îţi pun din nou aceeaşi chestiune în faţă.
BIBLIA îl arată pe HristoS. Suferinţele Lui, jertfa Lui, străbate ca un fir roşu paginile ei. „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor noastre”.
BIBLIA îţi cere să crezi în EL, să-L urmezi:… „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, spune Domnul Isus Hristos, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”.
E calea crucii, dar duce la glorie. E mai bine să porţi ocara lui Hristos aici în viaţa trecătoare şi să ai parte de fericirea eternă, căci „suferinţele din vremea de acum, nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare.” decât să te bucuri de plăcerile de o clipă ale păcatului şi apoi să ajungi în iad pe veci.
Ce vei alege în clipa aceasta?
„Iată îţi pun înainte calea vieţii şi calea morţii: alege,” zice Domnul şi completează: „Alege viaţa, ca să trăieşti” (Deuteronom 30:15.19).
Şi eu ca un rob umil al Lui, nu pot decât să te îndemn la acelaşi lucru. În Numele Lui, în numele a tot ce e sfânt, pentru sufletul tău, pentru mântuirea şi înnoirea vieţii tale, pentru bucuria şi pacea ta pe pământ şi pentru fericirea ta eternă, te îndemn să-L alegi pe HristoS şi calea vieţii.
Aşa cum stai aici, hotăreşte-te să asculţi acum CUVÂNTUL SĂU. Ascultă-L acum, acum!…
Cum slabim cu fructe uscate; Un studiu german arata ca PRUNELE combat o maladie care ucide milioane de oameni; Fructele uscate: calorii şi beneficii; Topul celor mai sănătoase fructe uscate şi beneficiile acestora; Cum slabim cu fructe uscate; Fructele uscate: CAISELE; Siropuri de tuse preparate acasa si Preparate romanesti anti-tuse
Un studiu german arata ca PRUNELE combat o maladie care ucide milioane de oameni
Un studiu recent al cercetatorilor de la Universitatea din Berlin a aratat ca oamenii care consuma zilnic timp de 3 saptamani cel putin 6 prune proaspete sau uscate au mai putine probleme medicale cu oasele, cu nivelul de colesterol LDL si cu posibilitatea de a avea cancer de colon.
unele au si proprietati diuretice, de stimulare a sistemului nervos, decongestive, hepatice, dezintoxicante si laxative. Aceste fructe amelioreaza starile inflamatorii ale ficatului si splinei. De asemenea, prunele si sucul proaspat pregatit din ele contribuie la scaderea aciditatii sucului gastric, ceea ce le face sa fie un mijloc de tratament auxiliar in gastrite, ulcer stomacal si duodenal. Prunele imbunatatesc semnificativ starea bolnavilor de ateroscleroza, colecist, hipertensiune si rinichi.
Resveratrolul care se gaseste si in compozitia prunelor inchise la culoare, intre indigo si negru si visiniul cel mai inchis, este un colorant polifenolic, considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut pana acum, de 4-5 ori mai puternic decat betacarotenul, de 50 de ori mai puternic decat vitamina E si de 20 de ori mai puternic ca vitamina C.
Un pahar de suc de prune, inainte cu o jumatate de ora de mesele principale, ajuta la intarirea sistemului imunitar, creste rezistenta organismului la infectii, ceea ce este foarte bine tinand cont de faptul ca toamna e foarte aproape, si este un tonic eficient pentru sistemul nervos.
Sucul de prune, ca si fructul intreg, de altfel, este un laxativ natural, lucru pe care il stiu multe persoane cu probleme digestive si care adesea apeleaza la aceasta bautura. Ca laxativ natural, sucul de prune contribuie la eliberarea toxinelor din organism, dar si la eliminarea excesului de grasimi. Ceea ce trebuie sa stii e ca pentru a pierde din greutate trebuie sa bei zilnic doua pahare de suc de prune.
Pruna este si un fruct care are puternice calitati energizante. Acest lucru se datoreaza zaharurilor pe care le contine si care potenteaza capacitatea energetica a organismului, intervenind si stimuland sistemul muscular si nervos. Pentru cei care depun eforturi fizice mari, se recomanda mai ales folosirea fructelor uscate, deoarece au o valoare energetica de cinci ori mai mare decat cele proaspete.
Prunele ajuta la digestie si au un efect laxativ
Ele contin apa; zaharuri, distribuite intre glucoza, fructoza si zaharoza; fibre alimentare (celuloza si pectine); acizi organici, care favorizeaza eliminarea acidului uric; saruri minerale, in special potasiu; vitamine (B1, B2, B3, B6, C, E si D); antociani (in coaja), substante antioxidante care confera fructului culoarea specifica; tanini si substante amare, in frunze si scoarta pomului. Prunele uscate au un continut caloric mai ridicat decat cele proaspete si o concentratie mai mare de vitamine si saruri minerale.
Pentru ca deja a inceput sezonul prunelor, trebuie sa stiti ca specialistii recomanda o cura de opt-zece prune proaspete, dimineata, inainte de micul dejun, mai ales persoanelor care sufera de constipatie.
Alte beneficii ale consumului de PRUNE
:
Stimulează memoria – Ştiai că dacă mănânci cel puţin trei prune pe zi, antioxidanţii puternici din acestea te ajută să elimini celulele deteriorate care îţi afectează memoria?
Ideale la dietă – Prunele sunt sărace în calorii, ceea ce înseamnă că sunt benefice dietei tale. Fiecare prună conţine 30 de calorii, adică 1,5% din caloriile recomandate pentru fiecare zi pentru o dietă bazată pe 2.000 de calorii pe zi. Poţi să arzi caloriile din prune foarte uşor: înotând 4-5 minute elimini 30 de calorii.
Previn bolile de inimă – Prunele sunt foarte sărace în grăsimi, fiecare fruct conţine mai puţin de 0,2 grame. În plus, ele nu conţin grăsimi saturate, care pot creşte riscul atacului de cord prin creşterea colesterolului.
Sunt pline de carbohidraţi buni – Dacă dieta pe care o ţii interzice consumul de carbohidraţi, prunele pot fi printre puţinele fructe pe care le poţi consuma.
Atenţie însă! Prunele uscate au o concentraţie mare de carbohidraţi care stimulează pancreasul să secrete insulină, aşa că limitaţi-vă la a consuma prune proaspete, dacă nu vreţi să aveţi probleme cu glicemia şi un risc crescut de a face diabet.
Te fereşte de cancer – O prună de dimensiuni medii conţine 113 mg de potasiu, mineral ce ţine sub control tensiunea arterială şi reduce riscul accidentelor vasculare cerebrale. Dacă acest lucru nu v-a convins, pigmentul roşiatic-albăstrui al prunelor, numit antocianină, poate ajuta la prevenirea diverselor tipuri de cancer.
Benefice pentru oase – Prunele conţin şi vitamina A, iar un singur fruct conţine 8 % din aportul zilnic de vitamina, despre care este recunoscut faptul că promovează refacerea şi creşterea oaselor.
Pruna este si un fruct care are puternice calitati energizante. Acest lucru se datoreaza zaharurilor pe care le contine si care potenteaza capacitatea energetica a organismului, intervenind si stimuland sistemul muscular si nervos. Pentru cei care depun eforturi fizice mari, se recomanda mai ales folosirea fructelor uscate, deoarece au o valoare energetica de cinci ori mai mare decat cele proaspete.
Combat anemia – Mecanismul prin care prunele combat anemia şi previn reapariţia acesteia nu este legat de conţinutul ridicat de fier al acestor fructe, ci datorită acţiunii vitaminei C, care intervine în absorbţia fierului la nivelul organelor digestive, jucând astfel un rol indirect în prevenirea şi tratarea anemiei feriprive.
Tratează constipaţia – Numeroşi factori favorizează această problemă din ce în ce mai des întâlnită printre adulţi, precum: sedentarismul, alimentaţia săracă în fructe şi legume crude, consumul predominant de carne, lipsa sportului etc.
Consumul de prune ajută în prevenirea şi tratarea constipaţiei, o porţie de prune la 2-3 zile, de preferabil după-amiaza, fiind recomandată graţie conţinutului crescut de celuloză şi mucilagiu, care au acţiune benefică asupra intestinului, stimulând tranzitul intestinal şi conferind astfel un efect laxativ.
Fructele proaspete de prun se folosesc si in cosmetica pentru tenurile cu pori deschizi. Ele se zdrobesc si se aseaza pe fata, realizand o masca astringenta, timp de 20 minute, dupa care se spala cu apa calduta.
Previn diabetul – Diabetul se caracterizează prin tulburări ale metabolismului glucozei şi variaţiile acesteia în sânge. Deşi au un conţinut moderat de glucide, prunele proaspete prezintă proprietăţi de reglare a glicemiei şi previn apariţia diabetului prin stimularea metabolismului glucid.
Bogate în vitamina C – Prunele sunt o sursă bună de vitamina C, fiecare fruct conţine 7% din aportul recomandat zilnic. Vitamina C este un antioxidant, aşa că îţi poate apăra celulele de o posibilă degradare.
Vitamina C ajută la producerea carnitinei, un produs sintetizat din aminoacizii lizina şi metionina care joacă un rol important în metabolismul celulelor vii, în descompunerea ţesutului adipos şi în transformarea lui în energie.
Atenţie!
Prunele uscate nu sunt recomandate persoanelor care suferă deja de diabet zaharat pentru că au o concentraţie ridicată de glucide, dar în schimb se pare că prunele uscate ajută în cura de slăbire. De asemenea, consumul de prune este contraindicat în boala diareică acută sau cronică şi în caz de suferinţe renale, cum sunt pietrele la rinichi.
Citeva recomandari
– Prunele trebuie sa fie carnoase, stralucitoare, fara ciuperci, relativ moi si cu bruma alba pe ele.
– Perioada de prospetime se prelungeste prin pastrarea la frigider, in recipiente etans, unde rezista pana la 6 luni.
– Prunele foarte uscate se inmoaie in apa fierbinte, cateva minute.
– Daca se pun la copt, se tin in apa sau suc inainte si timpul de coacere va fi mai scurt.
– Amestec de fructe uscate – se taie prunele si se amesteca cu alte fructe uscate si nuci.
– La copt – se reduce cantitatea de grasime, dar se obtine un aluat mai moale prin inlocuirea unei cantitati de grasime cu aceeasi cantitate de piure de prune.
– Peste clatite sau gogosi se pot pune prune oparite sau inmuiate.
– Umpluturi – adaugati prune sau magiun de prune in prajiturile sau placintele preferate.
Se recomanda sa se consume foarte proaspete. Prunele se pot usca. Pentru efecte imediate in durerile de gat dizolvati o lingura de jeleu de prune intr-o cana de apa fierbinte in care ati adaugat suc de lamaie si putina scortisoara si beti acest amestec inainte de culcare.
SECRETUL prunelor uscate – De ce e bine să le consumi
Atât proaspete, cât și uscate, prunele constituie subiectul a numeroase cercetări datorită conținutului mare de fitonutrienți numiți acizi neoclorogenici și clorogenici. Substanțele găsite în prunele proaspete și în prunele uscate se numesc fenoli, iar proprietățile lor antioxidante au fost îndelung studiate. Aceste substanțe sunt cunoscute, în special, pentru eficiența în neutralizarea radicalului liber al oxigenului numit anion superoxid.
Abilitatea prunelor uscate de a stopa răul făcut de oxigen celulelor noastre este dată și de conținutul de beta caroten. Beta carotenul funcționează ca un antioxidant, eliminând radicalii liberi,
Prunele uscate sunt o bună sursă de potasiu, mineral esențial pentru menținerea unei presiuni sanguine normale și a bunei funcționări a inimii, astfel redând și riscul accidentelor vasculare cerebrale. Eficiența alimentelor bogate în potasiu în scăderea presiunii sanguine a fost demonstrată într-un număr mare de studii. Potasiul stopează pierderea de calciu prin urină și astfel ajută la prevenirea subțierii oaselor în mod rapid. Prunele, prin conținutul de vitamina A, contribuie la refacerea și creșterea oaselor.
Fibrele solubile din prunele uscate ajută la normalizarea nivelului de zahăr din sânge și la creșterea sensibilității insulinei, astfel jucând un rol important în prevenirea și tratarea diabetului de tip 2. Aceste fibre oferă și o senzație de sațietate, fiind recomandate în curele de slăbire.
Resveratrolul care se găsește în compoziția prunelor închise la culoare, între indigo și negru și vișiniul cel mai închis, este un colorant polifenolic, considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut până în prezent, de 4-5 ori mai puternic decât betacarotenul, de 50 de ori mai puternic decât vitamina E și de 20 de ori mai puternic ca vitamina C. Antioxidanții puternici din aceste fructe ajută la eliminarea celulelor deteriorate care afectează memoria.
Prunele uscate sunt cunoscute pentru abilitatea lor de a preveni constipația. Pe lângă faptul că ajută tranzitul intestinal, astfel scăzând riscul apariției cancerului de colon și a hemoroizilor, fibrele insolubile oferă hrana bacteriilor „prietenoase” din intestinul gros.
Acidul propionic poate fi în parte responsabil pentru proprietățile de reducere a colesterolului oferite de fibre.
Un alt avantaj al consumului de prune îl reprezintă faptul că sporesc, prin vitamina C, capacitatea de absorbție a fierului. Prunele au mari proprietăți energizante, în special datorită conținutului natural de zaharuri. Ele pot alunga oboseala sau senzația de stres.
Se recomandă însă a fi consumate cu moderație de către persoanele care au probleme cu glicemia și au un risc crescut de a face diabet. De asemenea, nu este recomandat să mâncăm prune uscate și afumate, acestea conțin substanțe care pot fi cancerigene.
Un studiu german arata ca PRUNELE combat o maladie care ucide milioane de oameni
Un studiu recent al cercetatorilor de la Universitatea din Berlin a aratat ca oamenii care consuma zilnic timp de 3 saptamani cel putin 6 prune proaspete sau uscate au mai putine probleme medicale cu oasele, cu nivelul de colesterol LDL si cu posibilitatea de a avea cancer de colon.
Prunele au si proprietati diuretice, de stimulare a sistemului nervos, decongestive, hepatice, dezintoxicante si laxative. Aceste fructe amelioreaza starile inflamatorii ale ficatului si splinei. De asemenea, prunele si sucul proaspat pregatit din ele contribuie la scaderea aciditatii sucului gastric, ceea ce le face sa fie un mijloc de tratament auxiliar in gastrite, ulcer stomacal si duodenal. Prunele imbunatatesc semnificativ starea bolnavilor de ateroscleroza, colecist, hipertensiune si rinichi.
Resveratrolul care se gaseste si in compozitia prunelor inchise la culoare, intre indigo si negru si visiniul cel mai inchis, este un colorant polifenolic, considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut pana acum, de 4-5 ori mai puternic decat betacarotenul, de 50 de ori mai puternic decat vitamina E si de 20 de ori mai puternic ca vitamina C.
Un pahar de suc de prune, inainte cu o jumatate de ora de mesele principale, ajuta la intarirea sistemului imunitar, creste rezistenta organismului la infectii, ceea ce este foarte bine tinand cont de faptul ca toamna e foarte aproape, si este un tonic eficient pentru sistemul nervos.
Sucul de prune, ca si fructul intreg, de altfel, este un laxativ natural, lucru pe care il stiu multe persoane cu probleme digestive si care adesea apeleaza la aceasta bautura. Ca laxativ natural, sucul de prune contribuie la eliberarea toxinelor din organism, dar si la eliminarea excesului de grasimi. Ceea ce trebuie sa stii e ca pentru a pierde din greutate trebuie sa bei zilnic doua pahare de suc de prune.
Pruna este si un fruct care are puternice calitati energizante. Acest lucru se datoreaza zaharurilor pe care le contine si care potenteaza capacitatea energetica a organismului, intervenind si stimuland sistemul muscular si nervos. Pentru cei care depun eforturi fizice mari, se recomanda mai ales folosirea fructelor uscate, deoarece au o valoare energetica de cinci ori mai mare decat cele proaspete.
Prunele ajuta la digestie si au un efect laxativ
Ele contin apa; zaharuri, distribuite intre glucoza, fructoza si zaharoza; fibre alimentare (celuloza si pectine); acizi organici, care favorizeaza eliminarea acidului uric; saruri minerale, in special potasiu; vitamine (B1, B2, B3, B6, C, E si D); antociani (in coaja), substante antioxidante care confera fructului culoarea specifica; tanini si substante amare, in frunze si scoarta pomului. Prunele uscate au un continut caloric mai ridicat decat cele proaspete si o concentratie mai mare de vitamine si saruri minerale.
Pentru ca deja a inceput sezonul prunelor, trebuie sa stiti ca specialistii recomanda o cura de opt-zece prune proaspete, dimineata, inainte de micul dejun, mai ales persoanelor care sufera de constipatie.
Alte 10 beneficii ale consumului de PRUNE
:
Stimulează memoria – Ştiai că dacă mănânci cel puţin trei prune pe zi, antioxidanţii puternici din acestea te ajută să elimini celulele deteriorate care îţi afectează memoria?
Ideale la dietă – Prunele sunt sărace în calorii, ceea ce înseamnă că sunt benefice dietei tale. Fiecare prună conţine 30 de calorii, adică 1,5% din caloriile recomandate pentru fiecare zi pentru o dietă bazată pe 2.000 de calorii pe zi. Poţi să arzi caloriile din prune foarte uşor: înotând 4-5 minute elimini 30 de calorii.
Previn bolile de inimă – Prunele sunt foarte sărace în grăsimi, fiecare fruct conţine mai puţin de 0,2 grame. În plus, ele nu conţin grăsimi saturate, care pot creşte riscul atacului de cord prin creşterea colesterolului.
Sunt pline de carbohidraţi buni – Dacă dieta pe care o ţii interzice consumul de carbohidraţi, prunele pot fi printre puţinele fructe pe care le poţi consuma.
Atenţie însă! Prunele uscate au o concentraţie mare de carbohidraţi care stimulează pancreasul să secrete insulină, aşa că limitaţi-vă la a consuma prune proaspete, dacă nu vreţi să aveţi probleme cu glicemia şi un risc crescut de a face diabet.
Bogate în vitamina C – Prunele sunt o sursă bună de vitamina C, fiecare fruct conţine 7% din aportul recomandat zilnic. Vitamina C este un antioxidant, aşa că îţi poate apăra celulele de o posibilă degradare.
Vitamina C ajută la producerea carnitinei, un produs sintetizat din aminoacizii lizina şi metionina care joacă un rol important în metabolismul celulelor vii, în descompunerea ţesutului adipos şi în transformarea lui în energie.
Te fereşte de cancer – O prună de dimensiuni medii conţine 113 mg de potasiu, mineral ce ţine sub control tensiunea arterială şi reduce riscul accidentelor vasculare cerebrale. Dacă acest lucru nu v-a convins, pigmentul roşiatic-albăstrui al prunelor, numit antocianină, poate ajuta la prevenirea diverselor tipuri de cancer.
Benefice pentru oase – Prunele conţin şi vitamina A, iar un singur fruct conţine 8 % din aportul zilnic de vitamina, despre care este recunoscut faptul că promovează refacerea şi creşterea oaselor.
Pruna este si un fruct care are puternice calitati energizante. Acest lucru se datoreaza zaharurilor pe care le contine si care potenteaza capacitatea energetica a organismului, intervenind si stimuland sistemul muscular si nervos. Pentru cei care depun eforturi fizice mari, se recomanda mai ales folosirea fructelor uscate, deoarece au o valoare energetica de cinci ori mai mare decat cele proaspete.
Combat anemia – Mecanismul prin care prunele combat anemia şi previn reapariţia acesteia nu este legat de conţinutul ridicat de fier al acestor fructe, ci datorită acţiunii vitaminei C, care intervine în absorbţia fierului la nivelul organelor digestive, jucând astfel un rol indirect în prevenirea şi tratarea anemiei feriprive.
Tratează constipaţia – Numeroşi factori favorizează această problemă din ce în ce mai des întâlnită printre adulţi, precum: sedentarismul, alimentaţia săracă în fructe şi legume crude, consumul predominant de carne, lipsa sportului etc.
Consumul de prune ajută în prevenirea şi tratarea constipaţiei, o porţie de prune la 2-3 zile, de preferabil după-amiaza, fiind recomandată graţie conţinutului crescut de celuloză şi mucilagiu, care au acţiune benefică asupra intestinului, stimulând tranzitul intestinal şi conferind astfel un efect laxativ.
Fructele proaspete de prun se folosesc si in cosmetica pentru tenurile cu pori deschizi. Ele se zdrobesc si se aseaza pe fata, realizand o masca astringenta, timp de 20 minute, dupa care se spala cu apa calduta.
Previn diabetul – Diabetul se caracterizează prin tulburări ale metabolismului glucozei şi variaţiile acesteia în sânge. Deşi au un conţinut moderat de glucide, prunele proaspete prezintă proprietăţi de reglare a glicemiei şi previn apariţia diabetului prin stimularea metabolismului glucid.
Atenţie! Prunele uscate nu sunt recomandate persoanelor care suferă deja de diabet zaharat pentru că au o concentraţie ridicată de glucide, dar în schimb se pare că prunele uscate ajută în cura de slăbire. De asemenea, consumul de prune este contraindicat în boala diareică acută sau cronică şi în caz de suferinţe renale, cum sunt pietrele la rinichi.
Cand alegem si consumam PRUNE, este bine sa tinem seama de urmatoarele idei si recomandari
– Prunele trebuie sa fie carnoase, stralucitoare, fara ciuperci, relativ moi si cu bruma alba pe ele.
– Perioada de prospetime se prelungeste prin pastrarea la frigider, in recipiente etans, unde rezista pana la 6 luni.
– Prunele foarte uscate se inmoaie in apa fierbinte, cateva minute.
– Daca se pun la copt, se tin in apa sau suc inainte si timpul de coacere va fi mai scurt.
– Amestec de fructe uscate – se taie prunele si se amesteca cu alte fructe uscate si nuci.
– La copt – se reduce cantitatea de grasime, dar se obtine un aluat mai moale prin inlocuirea unei cantitati de grasime cu aceeasi cantitate de piure de prune.
– Peste clatite sau gogosi se pot pune prune oparite sau inmuiate.
– Umpluturi – adaugati prune sau magiun de prune in prajiturile sau placintele preferate.
Se recomanda sa se consume foarte proaspete. Prunele se pot usca. Pentru efecte imediate in durerile de gat dizolvati o lingura de jeleu de prune intr-o cana de apa fierbinte in care ati adaugat suc de lamaie si putina scortisoara si beti acest amestec inainte de culcare.
Stiati ca… in 1905, un cultivator de prune din California a decis sa “angajeze” 500 de maimute pentru a-si culege recolta. Din nefericire, angajatii-maimuta au mancat toate prunele pe care le-au cules…
Fructele uscate: calorii şi beneficii
Beneficiile nutriţionale ale fructelor sunt bine cunoscute, iar porţia recomandată este de două fructe pe zi. În timp ce fructele proaspete se găsesc în funcţie de sezon, cele uscate oferă o alternativă convenabilă oricând. Fructele sunt deseori folosite în diete şi programe de slăbit. Cu toate acestea, beneficiile nutriţionale ale fructelor uscate nu sunt atât de clare.
Procesul de uscare îndepărtează şi câteva vitamine solubile în apă, inclusiv vitaminele B, C, precum şi alţi antioxidanţi. Problema adevărată în cazul fructelor uscate este cantitatea de zahăr şi carbohidraţi conţinută. O ceaşcă de caise tăiate bucăţi are 74 de calorii, în timp ce o ceaşcă de caise uscate are 212 calorii. Prin urmare, consumul de fructe uscate pentru nutrienţii aduşi vine şi cu calorii în plus, însă această comparaţie nu este tocmai îndreptăţită din moment ce majoritatea oamenilor nu ar mânca o ceaşcă întreagă de caise uscate, scrie hubpages.com.
Nu toate fructele uscate sunt la fel, iar unele sunt mai bune decât altele din punct de vedere nutriţional.
O altă problemă este că multe dintre acestea conţin conservanţi cum ar fi sulf şi sulfiţi, care pot declanşa reacţii alergice şi atacuri de astm.
Cu toate că în general nu sunt mai sănătoase decât fructele proaspete, cele uscate au şi multe beneficii, precum:
-sunt uşor de folosit şi pot fi adăugate la multe feluri de mâncare în care nu am putea folosi fructe proaspete;
– sunt o sursă bună de fibre
– nu se strică repede şi ocupă un spaţiu mic de depozitare
– reprezintă o gustare sănătoasă atunci când e consumată în cantităţi mici
Cele mai bune fructe uscate ca valoare nutriţională sunt smochinele, caisele, prunele şi piersicile, în timp ce la polul opus se află merele, perele şi bananele.
Fitday.com a făcut o lista cu cele mai sănătoase fructe uscate, care este foarte folositoare dacă doriţi să faceţi o comparaţie între caloriile şi nutrienţii pe care le au fiecare. O porţie de fructe este socotită la o jumătate de ceaşcă.
Piersicile – o porţie, adică ½ ceaşca, conţine 191 de calorii; 6.5 grame de fibre; 34% din necesarul de vitamina A, 18% din necesarul de fier, dar şi potasiu, cupru şi niacin.
Merele – ½ ceaşca conţine 104 calorii; 3.5 grame.
Caisele – ½ ceaşca conţine 156 de calorii; 4.5 grame; 47% din necesarul zilnic de vitamina A, potasiu, vitamina E şi cupru.
Prunele – ½ ceaşca contine 223 de calorii, 0 grame de fibre, 2.5 grame de proteine şi 13% din necesarul zilnic de fier.
Smochine – ½ ceaşca conţine 185 calorii; 7.5 grame de fibre, calciu, magneziu, fier, potasiu.
Merişoare – ½ ceaşca conţine 185 de calorii; 3 grame de fibre, fitonutrienţi.
Stafide – ½ ceaşca conţine 217 calorii; 2.5 grame de fibre; 2 grame de proteine, potasiu şi magneziu.
Pere uscate – ½ ceaşca conţine 236 de calorii; 7 grame de fibre, vitamina C, fier, vitamina K, cupru
Topul celor mai sănătoase fructe uscate şi beneficiile acestora
În general, oamenii consideră fructele uscate ca fiind un înlocuitor optim pentru fructele proaspete. Unii dintre noi prefera varianta deshidratată a fructelor fie datorită faptului că fructele uscate sunt mai dulci, fie pentru că nu au fructe proaspete la îndemână.
Cât de sănătoase sunt fructele uscate?
„Atunci când sunt expuse la căldura uscată a unui aparat de deshidratare sau când sunt uscate la cuptor, fructele pierd mare parte din vitamina C pe care o conţin”Datorită faptului că au o dimensiune mai redusă, înclinam să consumăm o cantitate mai mare de fructe uscate decât dacă am consuma fructe proaspete. În plus, în procesul de uscare, fructele deshidratate pierd părţi însemnate din valoarea lor nutritivă. Atunci când sunt expuse la căldura uscată a unui aparat de deshidratare sau când sunt uscate la cuptor, fructele pierd mare parte din vitamina C pe care o conţin. La fel se întâmplă şi cu alte beneficii ale fructelor proaspete, sunt distruse de căldură în procesul deshidratării. Vestea bună este că fructele uscate îşi păstrează integral conţinutul de fibre şi fier.
Unele fructe uscate pe care le cumpărăm conţin conservanţi, de obicei sulfiţi, care pot agrava astmul, emfizemul, bolile cardiovasculare sau renale. Conservanţii apar pe etichetă ca E220 până la E228.
Vă prezentăm cele mai sănătoase fructe uscate şi beneficiile acestora:
10. CURMALELE
O să îţi vină greu să crezi dar coaja subţire care acoperă curmalele conţine toate vitaminele (mai puţin vitamina E şi H) şi o cantitate impresionantă de fier, fosfor, magneziu, calciu şi potasiu. De asemenea, curmalele conţin mai mulţi aminoacizi decât merele, portocalele sau bananele. Specialiştii le recomanda ca ajutor în lupta contra constipaţiei, tulburărilor intestinale, creşterii în greutate şi afecţiunilor cardiovasculare.
9. SMOCHINELE
Smochinele uscate reprezintă o gustare dulce, cu gust intens, textura granulată şi sunt bogate în nutrienţi esenţiali. În plus, conţin potasiu, magneziu, fier şi vitamina K. În cazul în care nu ştiaţi, acestea pot fi folosite în locul grăsimii pentru prepararea produselor de patiserie. Jumătate din cantitatea de grăsime care ar trebui folosită poate fi înlocuită cu piure de smochine şi vei avea garantat o savoare deosebită.
8
Prunele uscate
sunt o sursă bogată de vitamine – A, C şi grupul B, şi minerale, precum calciu, magneziu, potasiu, seleniu şi fier. De asemenea, prunele uscate oferă organismului o bună doza de fibre care potolesc foamea şi o amâna pentru mai multe ore. Că mai toate fructele şi legumele de culoare închisă, de fapt, o culoare intermediară, intre indigo şi negru şi vişiniul cel mai închis, şi prunele au în compoziţia lor resveratrol, considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut până acum.
7. BANANELE
Deşi le găsim pe tot parcursul anului în orice supermarket bananele sunt o alegere potrivită şi în varianta uscată. Bananele au în componenţa 3 tipuri de zahăr natural: zaharoza, glucoza şi fructoza iar combinarea acestora cu fibre sunt baza unei explozii de energie. Pe lângă aceste beneficii bananele uscate conţin potasiu, vitamina A, B, B6, B12, şi C.
6. CAISELE USCATE
Conţin vitamina A, C, B şi beta-caroten. Caisele îmbunătăţesc vederea şi ajuta la regenerarea ţesuturilor şi a nervilor. Prin aportul ridicat de fier, aceste fructe sunt recomandate în cazurile severe de anemie Caisele uscate sunt o sursă bună de fibre alimentare şi potasiu, având un conţinut scăzut de grăsimi săturate, colesterol şi sodiu. Fructul este foarte nutritiv, laxativ, şi este recomandat în anemii, astenii, insomnii, convalescente.
5. AFINELE
Afinele uscate se număra printre cei mai puternici antioxidanţi din natură cu beneficii multiple pentru starea noastră de sănătate. Sunt recomandate în special persoanelor anemice dar şi persoanelor care u probleme de vedere. Afinele uscate, prin conţinutul ridicat de vitamine şi minerale, ajuta la regenerarea vaselor de sânge, la normalizarea glicemiei, la neutralizarea infecţiilor din intestin şi la protejarea organismului împotriva radioactivităţii.
4. MĂCEŞE
Vitaminizant de excepţie, astringent din cauza taninului, antidiareic, colagog, coleretic, antilitiazic, antiinflamator intestinal, elimina toxinele din corp, reface capilarele, scade permeabilitatea şi fragilitatea vaselor capilare, ajuta la funcţionarea glandelor endocrine, stimulează activitatea biliară, vermicid, dilata arterele, reface circulaţia până la nivelul creierului. Ajuta în cazul în care se dă interferon, ca acesta să aibă o acţiune mai puternică.
.
3. MERIŞOR
Fructele uscate de merişor sunt extreme de benefice pentru organism dar trebuie să ai grijă să le alegi pe cele cu cel mai mic adaos de zahăr sau să culegi fructe proaspete şi să le deshidratezi chiar tu. Merişorul contribuie la scăderea riscului de infecţii urinare, problema recurenta pentru multe femei, iar unele studii arata şi că încetineşte creşterea tumorilor.
2. ACAI
Chiar dacă se găsesc mai greu pe piaţa din România fructele de acai sunt în topul celor mai puternici antioxidanţi având o o concentraţie de 10 ori mai mare decât merele, murele, zmeura sau cireşele. Micuţele boabe negre sunt bogate în fibre alimentare şi în plus au o concentraţie mare de Vitamina B1, B2, B3, C, E, Omega 3,6,9 potasiu şi calciu.
1. Goji
Vedetele topului nostru sunt gojiile datorită beneficiilor aduse în fortifierea imunitatii, întărirea inimii şi reducerea procesului de îmbătrânire. Foarte eficient în curele de slăbire şi lupta contra celulitei. Conţin fitosteroli care au un rol extreme de important în menţinerea nivelului de colesterol la un nivel cât mai mic. Ajută la îmbunătăţirea performanţei sexuale şi a fertilităţii. Stimulează nivelul energetic şi bună dispoziţie
Fereşte-te de confiate!
Fructele confiate sunt fierte într-un sirop de zahăr, scoase din sirop atunci când s-au fiert şi uscate puţin pentru a putea fi ambalate. Dulceaţa naturală a fructelor este îmbogăţită cu zahărul în exces. Mai mult, prin fierbere, fructele îşi pierd culoarea. Producătorii adaugă coloranţi artificiali la procesul de fierbere, dându-le fructelor confiate, de cele mai multe ori, o culoare aprinsă, nefirească. Există şi fructe confiate prin procedee naturale, care rămân la culoarea lor palidă, însă conţinutul zahărului este foarte ridicat, fiind mult mai puţin sănătoase decât „surorile“ lor deshidratate.
Cum slabim cu fructe uscate
Poamele sau fructele uscate pot fi invitate la masa celui care se ingrijeste de silueta lui. Alunga monotonia, dau gust si ofera o multime de elemente nutritive valoroase. Cu o conditie: tineti seama de valoarea lor calorica.
100 g de smochine uscate au 267 de calorii, curmalele – 310, prunele uscate – 306, iar caisele – 304 calorii. In aceste conditii este fireasca intrebarea: putem sa mancam fructe uscate daca tinem o cura de slabire?Raspunsul specialistilor este afirmativ. Cu o conditie insa: sa excludem din dieta celelalte surse de carbohidrati (painea, orezul, cartofii, pastele fainoase, produsele de patiserie, biscuitii). In urma uscarii, smochinele, curmalele, caisele, stafidele, prunele ajung sa contina pana la 60%-70% carbohidrati sau glucide. Iata numai un exemplu: 100 g stafide contin 35 g glucoza si 35 g fructoza.”Intr-o dieta echilibrata, carbohidratii trebuie sa reprezinte aproximativ 50%-60% din ratia calorica zilnica. Chiar daca au multe calorii, fructele uscate sau poamele, cum le spuneau bunicii nostri, pot fi folosite si in curele de slabire, dar cu moderatie si tinand cont de ratia calorica zilnica”, precizeaza prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. O cura de slabire in care includem smochine, curmale sau caise uscate este usor de tinut. Aceste fructe sunt satioase, bogate in substante nutritive, de aceea nu vom suferi de foame. Si nici nu ne vom plange ca avem o dieta prea monotona!In acest moment, pe piata, segmentul fructelor uscate este unul foarte larg: de la prune uscate, smochine, curmale, stafide, mere, pere si pana la banane, papaya, mango, ananas. S-a demonstrat ca ananasul uscat contribuie la arderea naturala a grasimilor datorita bromelainei, o substanta continuta in aceste fructe.
Cu precautie la diabetici
Datorita proprietatilor tonifiante, laxative, diuretice, emoliente, fructele uscate aduc beneficii tuturor. Singurii care trebuie sa fie precauti cand consuma fructe uscate sunt bolnavii cu tulburari metabolice – obezitate, diabet. Supraponderalii, diabeticii de tip 1 sau 2 se pot bucura de savoarea smochinelor sau a curmalelor numai respectand indicatiile medicului curant. Altfel pot avea probleme din cauza glucidelor. Daca nu avem restrictie din partea medicului, atunci fructele uscate pot inlocui o masa zilnic. Chiar daca sunt uscate si deshidratate, chiar daca contin foarte putina apa, curmalele, smochinele, caisele uscate se digera la fel de usor ca si fructele crude.
Sfatul mediculuiProf. dr. Gheorghe Mencinicopschi ne atrage atentia asupra fructelor confiate: „Acestea contin foarte multa zaharoza, de aceea nu le-as recomanda. De asemenea, unele fructe uscate contin urme de conservanti, in special compusi cu sulf – niste E-uri iritante pentru tubul digestiv si care impiedica asimilarea vitaminelor din grupa B. Fructele uscate fara adaos de zahar si conservanti sunt cele mai sanatoase. Curmalele, smochinele, prunele, caisele uscate, stafidele reprezinta o sursa valoroasa de energie in timpul iernii. In acelasi timp, sunt bogate in potasiu, calciu, fier, seleniu, vitaminele A, B1, B2, C.” Vitaminele, macro si microelementele din fructele uscate contribuie la intarirea sistemului imunitar. |
|
|
|
|
|
SMOCHINE. Ca si celelalte fructe uscate, smochinele pot fi folosite in tratarea asteniei, anemiei, iritatiilor gastrointestinale, afectiunilor respiratorii (viroze, bronsite, laringite, traheite). Si asta pentru ca 100 g smochine ne furnizeaza 840 mg potasiu, 190 mg calciu, 105 mg fosfor, 3,3 mg fier si vitaminele A, B1, B2, B3, C.
|
Fructele uscate: CAISELE;
Potrivit cercetatorului de la Universitatea din Leeds, fructele uscate ar trebui incluse in dieta zilnica a familiei, deoarece ele contin multe vitamine, antioxidanti si celuloza. „Oamenii au spus intotdeauna ca fructele uscate sunt delicioase, dar ei nu-si pot imagina cat sunt de folositoare sanatatii, deoarece sunt bogate in polifenoli care intaresc imunitatea organismului si protejaza celulele de distrugere. In plus, fructele imbunatatesc activitatea musculara, intineresc pielea si ajuta in lupta impotriva infectiilor. Doar acum am inceput sa intelegem efectul lor protector”, a conchis dr. Williamson.Ce fructe sa alegem?La aceasta intrebare raspundem cu „din pacate”… Da, din pacate, in timpul iernii se gasesc tot mai putine fructe autohtone, naturale, iar cele ce inca mai au aspect comercial (merele, de exemplu) au pierdut in cadrul procesului de pastrare o parte din vitamine. Cele de import, ce sunt vandute in piete si, in special, in supermarketuri, pot fi privite doar ca delicatese, care aproape ca nu contin vitamine. Fructele aduse din tarile calde sunt colectate inainte de coacere, astfel incat sa nu se strice la transportare, ceea ce inseamna ca nutrientii, pur si simplu, nu au avut timp sa patrunda in cantitati suficiente in celulele fructelor. In plus, ele sunt imbibate cu diverse substante chimice speciale – conservanti, care le mentin atractive, dar le fac uneori si periculoase pentru persoanele sensibile sau cu probleme de sanatate.
Toate fructele uscate sunt, de obicei, foarte dulci, dar ele nu contin zahar, ci glucide naturale – glucoza si fructoza, de aceea nu au efecte negative asupra organismului, precum zaharul rafinat, nu contribuie la cresterea nivelului de insulina din sange si nu cauzeaza obezitate, daca nu sunt consumate in exces. Fructele uscate sunt hranitoare, au multe calorii. Se digera si se asimileaza atat de usor, incat pot fi combinate chiar si cu grasimi. Astfel, o salata de fructe uscate si nuci, cu smantana proaspata sau frisca naturala, este un fel de mancare minunat la gust si bogat in minerale.
Alegeti caisele!
In piete sau in magazine se gasesc diferite soiuri de caise uscate, iar cei ce s-au obisnuit cu concediile petrecute in Bulgaria pot sa se aprovizioneze cu alimentul-minune pentru mai multe luni. Continutul de minerale – fier, magneziu, potasiu, calciu, fosfor, cupru, iod, cobalt, siliciu, zinc, dar si elemente rare cu o importanta imensa pentru mentinerea sanatatii – argint, titan, molibden, nichel este mult mai mare in caisele uscate decat in cele proaspete. Un set de vitamine (C, A, PP, si vitaminele din grupul B) asociate cu pectina si cu acizi organici, fac o combinatie redutabila ce poate elimina din organism chiar radionuclizi si metale grele.
Recomandari pentru sanatate
* Vitamina A este responsabila de functionarea normala a multor sisteme ale corpului nostru, de vederea sanatoasa, un ten matasos si podoaba capilara bogata.
* Protectia organismului de cancer la plamani, vezica urinara sau stomac – 15-20 de caise uscate sau 6-7 caise proaspete contin doza zilnica necesara pentru un adult.
* Consumul regulat de caise uscate creste activitatea cerebrala si imbunatateste memoria, fapt pentru care este recomandat elevilor, studentilor si celor ce s-au dedicat muncii intelectuale.
* Caisele uscate fac parte din asa-numitele „Diete de magneziu”, prescrise celor cu hipertensiune si anemie alimentara. O suta de grame de fructe favorizeaza procesul de producere a sangelui.
* Caisele uscate nu trebuie sa lipseasca de pe masa celor ce sufera de afectiuni gastro-intestinale, hipovitaminoza, boli de inima.
Reteta: infuzia de caise uscate se foloseste in meniul bolnavilor cu probleme ale tractului gastro-intestinal si ale ficatului. Se toarna peste 2 linguri de caise uscate tocate marunt un pahar de apa fiarta calda si se lasa sa se infuzeze sub capac timp de 1,5-2 ore. Se prepara zilnic infuzia proaspata si se bea, impartind-o in trei doze, inainte de fiecare masa.
Cat sa mancam?
Ce cantitati de fructe uscate ar trebui sa mancam pentru a mentine sanatatea? Caisele uscate sunt un produs concentrat. In timp ce caisele proaspete contin 2 g de celuloza la 100 g de masa totala, cele uscate au 18 g. Deci, daca mancam caise uscate in cantitati mari la o singura masa, putem sa ne dereglam procesul digestiv. Specialistii in nutritie ne recomanda sa mancam cate 80-100 g pe zi, in 3-4 reprize, in stare naturala sau combinate cu salate, orez, carne si peste, fara sa expunem fructele la tratament termic (pe cat posibil).
Cum sa alegem corect caisele uscate?
Ca sa alegeti caise uscate corect, trebuie sa stiti ca sunt trei metode de uscare a fructelor: 1. la soare, direct pe crengi 2. intinse la umbra si 3. prin tratament termic, uneori cu folosire de produse chimice.
Prima metoda, cea mai naturala si ecologica, cand caisele se usuca la soare, cu tot cu sambure, direct pe crengi, este si cea mai ieftina. In celulele fructelor se pastreaza toate vitaminele, microelementele, enzimele. Sunt cele mai dulci caise, dar si cele mai tari, de aceea se lasa la inmuiat in apa calduta timp de 3 ore inainte de folosire. Nu aruncati apa, ea devine un compot gustos, bogat in vitamine.
Caisele uscate la umbra (cu samburi sau fara) capata o culoare maroniu-inchisa, mata, cu o tenta gri. Sunt mai moi decat cele descrise mai sus, de asemenea, pastreaza toate calitatile terapeutice.
Daca caisele uscate sunt prea portocalii, stralucitoare precum chihlimbarul, aceasta poate fi o consecinta a utilizarii de produse chimice, care imbunatatesc aspectul marfii.
Contraindicatii
Se stie ca orice remediu terapeutic are si contraindicatii. Medicii nu recomanda consumul caiselor bolnavilor de hipotiroidie (scaderea functiilor glandei tiroide) si hepatita, deoarece, in cazul lor, carotenul din fructe nu se asimileaza.
In cazuri de gastrita cu aciditate marita si de diabet zaharat, bolnavii trebuie sa consulte medicul specialist si sa aleaga (cei cu diabet) caisele cu un gust mai acru.
Datorita cantitatilor mari de fructoza si glucoza, din meniu se scoate sau se micsoreaza cantitatea de caise uscate. Vreau sa precizez totusi ca sunt si caise cu nivel scazut de zaharuri, in functie de soiul si de climatul in care cresc, si sunt posibile alegeri favorabile.
Retete cu caise uscate
In bucatariile din intreaga lume exista atat de multe retete culinare in care se folosesc caisele uscate, incat se pot face zeci de carti pe aceasta tema. Le-am ales pentru dvs. pe cele mai bune.
Compotul din caise uscate
Compotul din caise sau alte fructe uscate nu trebuie facut cu fructele fierte. Caisele uscate se spala bine, se incalzeste apa cu fructele pana la 50-60 de grade, se indeparteaza de pe foc, se adauga cateva frunzulite de menta sau roinita (melisa) si se infuzeaza timp de cateva ore. Pentru acest compot, zaharul nu este necesar, ba chiar este daunator. Daca preferati un gust mai dulce, puteti adauga la fierbere cateva lingurite de stafide sau o lingurita de radacina de lemn dulce, iar dupa racire – miere de albine.
Salata din morcov si caise
Ingrediente: 3 morcovi, 2 pahare de caise uscate, o lamaie, 2 mere, 1/2 de pahar miez de nuca tocat, 150 g smantana, 2 linguri de zahar sau miere de albine, frunzulite de menta pentru infrumusetare.
Mod de preparare: Morcovul crud si merele se rad pe razatoarea cu orificii mari. Caisele inmuiate cu 3 ore inainte se scot din apa, se scurg pe sita si se toaca marunt. Lamaia se curata si se taie in cubulete mici. Se amesteca toate ingredientele, se orneaza cu menta.
Linte cu caise uscate
Ingrediente: 1 pahar linte, 100g caise, 1/2 pahar miez de nuca, o ceapa mare, 3 linguri ulei.
Mod de preparare: Lintea se spala in 2-3 ape, se pune la fiert in 750 ml de apa si se lasa pe foc o ora sau pana devine moale. Ceapa si caisele se toaca marunt si se prajesc impreuna in ulei. Nucile pisate si ceapa prajita se pun in vasul cu linte. Se adauga sare si alte condimente dupa gust si se mai fierb 10-15 minute. Se serveste presarata cu marar tocat.
Pui cu caise uscate
Ingrediente: un pui (circa 1,5 kg), 200 g caise uscate, 3 rosii, 2 cepe, 4 catei de usturoi, sare, condimente si unt.
Mod de preparare: un pui mare se taie in portii potrivite, se sareaza si se freaca cu condimente dupa gust, apoi se prajeste la foc mic in ulei sau unt topit, acoperit cu capac, pana devine moale. Caisele uscate, inmuiate in prealabil in apa, se taie in fasii subtiri. Se scoate coaja de pe rosii (oparite cu apa clocotita), usturoiul se toaca fin, ceapa se taie fideluta. Se adauga legumele si caisele la carnea de pui si se prajeste inabusit la foc mic, acoperit, timp de jumatate de ora.
Budinca cu branza si fructe
Ingrediente: 1 pahar de caise uscate, 3 mere, 2 portocale, 500 g branza de vaci proaspata, 2 linguri faina de grau, 2 oua, 3/4 lingurite bicarbonat de sodiu, ulei, gris.
Mod de preparare: Se taie cubulete caisele, merele si portocalele curatate de coaja. Se amesteca faina cu bicarbonatul de sodiu. Se bat ouale si se amesteca in branza, cu toate ingredientele pregatite. Se unge cu ulei o forma de tort sau de chec, se presara cu gris. Se coace la foc mediu, timp de 25 de minute.
Sanatate si pofta buna!
Siropuri de tuse preparate acasa si Preparate romanesti anti-tuse
Ingrediente: 200 g frunze proaspete sau 100 g frunze uscate de patlagina, 1 lingurita de anason macinat, 1 lingurita de seminte de marar, 250 g zahar.
Mod de preparare: ingredientele se pun intr-o jumatate de litru de apa si se lasa la fiert pe foc mic, o jumatate de ora. Se strecoara printr-o sita fina, cat lichidul e inca fierbinte, intr-o sticla curata. Se lasa sa se raceasca. Se ia cate o lingurita de mai multe ori pe zi.Sirop de morcoviTaiati 3-4 morcovi curatati si spalati, in rondele subtiri. Puneti-i pe o farfurie adanca si acoperiti-i cu zahar pudra. Lasati siropul sa se formeze peste noapte. Se iau 3-4 linguri pe zi.Sirop de ceapa
Tocati marunt 100 g ceapa si puneti-o la fiert, in 200 ml de apa, timp de 10 minute. Strecurati si adaugati doua linguri cu varf de miere. Puneti din nou la fiert si lasati preparatul pe foc, pana ce obtineti un sirop gros. Se iau intre 2 si 6 lingurite pe zi.
Sirop de ridiche neagra
Scobiti o ridiche neagra in maniera unui vulcan. Umpleti gaura cu zahar pudra. Se formeaza un sirop gros. Se iau 3-4 linguri pe zi.
Sirop de usturoi
Curatati 50 g de usturoi si puneti cateii la fiert cu o cana de apa, vreme de 2 minute. Adaugati 50 g de miere si amestecati bine. Luati cate o lingurita, de trei ori pe zi.
Sirop de bere
Amestecati 250 ml bere cu 3 lingurite de tinctura de menta si doua cescute de miere poliflora. Puneti ingredientele intr-un vas, pe flacara mica, si lasati sa dea 2-3 clocote. Se iau trei linguri de sirop pe zi.
Sirop de praz
Puneti trei tulpini de praz la fiert, in apa cat sa le acopere. Cand se inmoaie bine, scoateti prazul din apa si adaugati 2 linguri de miere. Zdrobiti prazul si amestecati-l bine cu lichidul. Se ia o lingura din aceasta potiune, la fiecare aparitie a simptomului de tuse.
(Kaghebistii TURNATORI in sutana)…Preoții ruşi primesc sarcini de război de la Patriarhul Kirill; 100 de cărţi de citit într-o viaţă; Dragostea in vremea holerei, de Gabriel Garcia Marquez; Judecătorul Cristi Danileţ a câștigat un nou proces cu CSM- Perioada în care a fost suspendat va fi considerată vechime în muncă; Top 10 cele mai dorite carti crestine; De ce intirzie trezirea de Leonard Ravenhill; Top carti despre Holocaust; Bibliotecara de la Auschwitz – Antonio G. Iturbe; Știri – Recenzii cărți, pagina 1 ; ”Vladimir Putin trebuie judecat chiar anul acesta, in Ucraina”, considera Sir Geoffrey Nice, magistrat britanic; După ce globaliştii Kiry-Putinirii ne băga în beznă, urmează şantajul cu “bomba alimentară” şi cu alte muniţii naziste; Dar noi, blindaţi cu tot arsenalul Dumnezeiesc… Iliescu terorist și Băsescu securist?Adrian Papahagi: Rusia profundă e prelungirea cruzimii satrapiilor orientale în Europa, nu prelungirea civilizației europene în Asia; Jakub Maciejewski: Pe vremuri, stânga europeană a crezut în paradisul sovietic și s-a discreditat. Va cădea drepta pradă trucului similar al Kremlinului? Un genocid filetist: decodarea limbajului putinist;A îmbrăcat Vladimir Putin cămașa îngerului întunecat al distrugerii?Patriarhul Rusiei crede că în fruntea internetului va fi Antichristul ; Patriarhul Kiril, păstorul ce-și mănâncă turma;Rușii vor să înghită toată Europa! De la NU-ul meu în fața cipului, de-acolo înainte, orice-mi face diavolul este nul – Sfânta închisorilor, Aspazia Oțel Petrescu, despre martiri, cipuri, al treilea război mondial și domnia lui Antihrist;
Alexandr Soljenițîn despre măreţia Maicii Rusii în raport cu Europa pervertită de democrație;Cum de ascultaţi şi primiţi atât de uşor „serul păstorului –Anticrist”, (care nivelează calea CIP-uirii), dar nu acceptaţi Serul Duhovnicesc, care vindecă Dumnezeieşte, fiindcă este plin cu Esenţa vieţii, cu rânduiala şi învăţătura sfântă… Documente EXCLUSIVE: cum a reușit agentul FSB-ist Iurie Roșca să infiltreze și să controleze Mitropolia Basarabiei în perioada 2002-2009. Pentru gloria Rusiei și a ”mitropoliei” lui Vladimir Cantarean, colonelul KGB ; SA NU UITAM … ”Pandora Papers” – 100 de cetățeni români vizați. Un fost parlamentar a deschis o companie offshore pentru un cont din Elveția, un oficial în funcție este beneficiarul ascuns în două companii înregistrate în Insulele Virgine Britanice; Soros, atac fără precedent la Forumul Economic de la Davos! / Acuze incredibile la adresa Angelei Merkel; Elitele de la Davos și noul război cultural global;Ecuația va înlocui Creația: Klaus Schwab și Forumul de la Davos doresc să „externalizeze” liberul arbitru uman! Europa se inchina lui Satan – Ceremonia Satanista de la … ; Fact checking-ul săptămânii: Declarații distorsionate pentru a susține narațiuni despre „implantarea microcipurilor” ; Davos, șocant: șeful Siemens vrea ca „1 miliard de oameni să nu mai mănânce carne”!Davos: „Conspirația” se ascunde la vedere? Davos: „Conspirația” se ascunde la vedere? Miliarde pe diabet. Investigația „POLITICA NATALIEI MIRARI” a deschis o conspirație masivă a medicilor și farmaciștilor împotriva populației din România; Manipularea propagandei globaliste a învins rațiunea națională; Dictatura anormalității; Bomba „Deutsche Welle”: Pesta porcină „curăță terenul” pentru fermierii olandezi și danezi?Viața după Marea Resetare: Planurile sinistre ale Forumului Economic Mondial și ale elitelor reprezentate de Klaus Schwab; Patentul #666 al lui Bill Gates transformă oamenii in biosenzori si device-uri care sa genereze criptomonede pentru bogatii planetei!
Monseniorul Viganò: Marea Resetare este o Lovitură Globală pentru distrugerea lumii prin crize economice, războaie și pandemii în numele Satanei;„Marea Resetare” este doar un plan actualizat pentru Noua Ordine Mondială; Consilierul Diavolului de la Forumul Economic Mondial; Discursul reprezentantului Rusiei la OSCE. Detalii halucinante despre armament și viitorul războiului! MAREA RESETARE: ”PLANETA ASTA NUMAI ARE NEVOIE de marea majoritate a populației, oamenii sunt prea mulți și inutili!” Adrian Pătrușcă – Vestea bună: Globalizarea a murit! Vestea proastă: Se pregătește Ghetoizarea lumii; Harari: dacă omenirea refuză predarea suveranităţii în mâna elitei, va fi exterminate; Harari: Bogaţii trebuie să fie upgradaţi în dumnezei virtuali și săracii trebuie să fie degradaţi în oameni inutile; Sclavii de ieri și de azi; Harari: Nimeni nu va supraviețui fără a fi conectat la stup! Harari: Oamenii au devenit animale piratabile…Trebuie să ne pregătim pentru al doilea val pandemic declanșat de Guvernul Mondial;„Ruleta” de la Davos,de Ion Măldărescu; Un om fără teamă NU poate fi sclav! Avocați penalişti interceptați de DNA pentru că reuşeau să-şi scoată clienţii din arest pe vicii de procedură;Funcţia legii este de a păstra la putere pe cei care deţin puterea! Cum a ajuns Soros să conducă România?Clubul de la Roma: „Lumea are cancer şi cancerul este OMUL!” Pandemia schimbă ordinea mondială. Cum va arăta lumea după această criză;
JUSTIFICAREA RUSEASCĂ A ANEXĂRII CRIMEII ȘI PROPAGANDA NAZISTĂ: ASEMĂNĂRI MAJORE ȘI DIFERENȚE MINORE; Cine au fost cu adevărat ruşii. Piraţii şi războinicii care au transformat Rusia din uniune de triburi în imperiu; „Soldați fantomă”: Formează Putin o armată Potemkin pentru a crește numărul trupelor? (analiză France 24); (Din neant s-au format-neant devin cotropitorii imperiului demoni m…)Lech Walesa cere dezmembrarea Rusiei: ”Trebuie redusă la 50 de milioane de oameni”. Ruşii spumegă și îl acuză de incitare la genocide; Destrămarea Federaţiei Ruse, între binecuvântare şi risc major pentru Occident. Avertismentul unui general roman… Câte ceva despre NOUA ORDINE MONDIALĂ!
Câte ceva despre NOUA ORDINE MONDIALĂ
Publicat de Snake
Publicat în: Asa NU
David Rockefeller
„Unii chiar cred că familia Rockefeller face parte din Cabala secretă şi că lucrează împotriva celor mai bune interese ale Statelor Unite, caracterizând familia mea și pe mine ca fiind „internaționaliști” și conspiraționişti şi că lucrăm cu alții din întreaga lume pentru a construi împreună structura integrării globale politice și economice – o nouă lume, dacă vreţi. Dacă asta e sarcina mea, sunt vinovat și sunt mândru de asta. „
David Rockefeller, Memorii
„Suntem recunoscători ziarelor Washington Post, The New York Times, revistei Time și altor publicații mari ale căror directori au participat la întâlnirile noastre și şi-au respectat promisiunile de apreciere faţă de planul nostru timp de aproape patruzeci de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi să ne dezvoltăm planul dacă, în tot acest timp, am fi fost supuşi luminilor strălucitoare ale publicităţii. Acum lumea este mult mai sofisticată și mai pregătită să mărșăluiască spre un guvern mondial. Suveranitatea super-națională a unei elite și lumea intelectuală a bancherilor sunt cu siguranță preferabile auto–determinării naționale practicate în secolele trecute. „
David Rockefeller, la o întâlnire a Grupului Bilderberg din 1991
„Dă-mi controlul asupra bogăției unei națiuni și nu-mi pasă cine face legile.”
David Rockefeller
„Dă-mi controlul asupra monedelor popoarelor și nu îmi pasă cine le face legile.”
Meyer Nathaniel Rothschild într-un discurs susţinut la o adunare mondială a bancherilor pe 12 februarie 1912. În anul următor, SUA a subscris la „serviciile” nou introduse de Federal Reserve, condusă de dl. Rothschild.
„Noua Ordine Mondială nu se poate întâmpla fără participarea SUA, așa că noi suntem componentă unică şi cea mai semnificativă a acestui plan. Da, va exista o Nouă Ordine Mondială care va forța Statele Unite ale Americii să-şi schimbe percepţiile sale.
„Henry Kissinger, Consiliul Mondial de Afaceri – Conferinţă de presă, Regent Beverly Wilshire Hotel, 19 aprilie 1994.
„Vom avea guvern mondial, fie că ne place, fie că nu. Singura întrebare este dacă Guvernul Mondial va fi realizat prin cucerire sau consimțământ.” James Paul Warburg – Declaraţie făcută în faţa Senatului Statelor Unite pe 7.02.1950.
„Treaba noastră este aceea de a oferi oamenilor nu ceea ce vor ci ceea ce vom decide noi că ar trebui să aibă.”
Richard Salent, fostul președinte al CBS News
„Avem nevoie de un program de psihochirurgie pentru a controla politic întreaga noastră societate. Scopul este acela de a controla fizic mintea individului. Toți cei care se abat de la norma dată pot fi mutilaţi chirurgical. Individul poate gândi că cea mai importantă realitate este propria sa existență, dar acesta este doar punctul de vedere personal. . . Omul nu are dreptul să-şi dezvolte mintea. . . . Creierul trebuie controlat electronic. Într-o zi, armatele și generalii vor fi controlaţi prin stimularea electronică a creierului.
„
Dr. Jose Delgado MR, Director spital de Neuropsihiatrie, Yale University Medical School, Declaraţie în Congresul din 24 februarie de 1974.
„Una dintre cel mai puţin înţelese strategii ale revoluției mondiale se mişcă acum rapid spre îndeplinirea scopului său şi anume acela de a controla mintea umană ca mijloc major necesar pentru aprobarea acesteia de către oameni, care vor fi subiecți ai Noii Ordini Mondiale.”
K.M. Heaton de la National Educator
„Timpul suveranităţii absolute și exclusive … a trecut; teoria acestora nu s-a potrivit niciodată realităţii.”
Secretarul General al ONU Boutros Boutros-Ghali, O agendă pentru Pace 1992.
„Lumea, prin urmare, poate să profite de oportunitatea oferită (criza din Golful Persic) pentru a-și îndeplini promisiunea veche referitoare la instaurarea noii ordini mondiale dacă diverse națiuni sunt trase împreună în această cauză comună al cărei scop este acela de a realiza aspirațiile universale ale omenirii.”
George Herbert Walker Bush
„Desigur, oamenii de rând nu vor război: nici în Rusia, nici în Anglia, nici în Germania. Asta este de înțeles. Dar, la urma urmei, liderii țărilor determină politica și întotdeauna este o chestiune simplă de a atrage oamenii de partea ta, fie că vorbim despre o democrație, o dictatură fascistă, un parlament sau o dictatură comunistă. Vocali sau nevocali, oamenii pot fi întotdeauna atraşi la licitaţia liderilor. Şi se întâmpă ușor. Tot ce trebuie să faceți este să le spuneţi că ţările lor sunt atacate, să ne declarăm împăciuitori şi să denunţăm lipsa lor de patriotism care expune țara la pericol. FUNCŢIONEAZA la fel în orice țară. „
Hermann Goering, președinte al Reichstag-ului, Partidul nazist și comandantul şef al Luftwaffe
„Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială, cu excepția cazului în care el/ea va face promisiunea că se va închina lui Lucifer. Nimeni nu va intra în New Age cu excepția cazului în care el/ea va trece printr-o inițiere luciferică.”
David Spangler, director al Inițiativei Planetare, Organizația Națiunilor Unite
„Astăzi, America va fi indignată dacă trupele ONU intră în Los Angeles pentru a restabili ordinea. Mâine vor fi recunoscători! Acest lucru este valabil mai ales în cazul în care s-a spus că a existat o amenințare din exterior, fie ea reală sau promulgată, care a amenințat însăși existența noastră. Ulterior, toate popoarele lumii vor pleda pentru a scăpa americanii de acest rău. Singurul lucru de care se teme omul este NECUNOSCUTUL. Când se prezintă acest scenariu, drepturile individuale vor fi abandonate de bună voie în schimbul garanţiei bunăstării acordate de Guvernul Mondial. „
Dr. Henry Kissinger, Conferinţa Bilderberg, Evians, Franța, 1991
https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/asa-nu/page/6/
////////////////////////////////////////
Fostul ministru al Agriculturii, deputatul Adrian Chesnoiu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu organizarea unor concursuri.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane, respectiv:
Adrian Ionuţ Chesnoiu, în prezent deputat, iar la data faptelor având şi funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru patru infracţiuni de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, şi pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;
Andrei Cristian Răducan, la data faptelor director general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sub aspectul comiterii a patru infracţiuni de complicitate la infracţiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite;
Aurel Sandu, fost şef serviciu în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihai Cosmin Corobea, fost consilier clasa I în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,
Mihai Pârv, fost director executiv adjunct gradul II la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Arad, şi
Cătălin Ionuţ Lăscaie, la data faptelor şi în prezent consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi vicepreşedinte al unei organizaţii judeţene de partid, pentru folosire, în orice mod, direct, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite.
Procurorii anticorupţie susțin în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 9 februarie – 11 aprilie, Adrian Ionuţ Chesnoiu, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze lui Andrei-Cristian Răducan (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene.
„Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidaţii ”agreaţi”, respectiv Aurel Sandu, Mihai-Cosmin Corobea, Mihai Pârv şi Cătălin Ionuţ Lăscaie. După primirea subiectelor şi promovarea probei scrise, inculpatul Cătălin Ionuţ Lăscaie ar fi fost respins la proba interviului”, spun anchetatorii.
La intervenţia directă a ministrului, în cazul candidatului Aurel Sandu, membrii comisiei ar fi fost nevoiţi să-l promoveze în condiţiile în care acesta nu obţinuse un punctaj corespunzător.
„Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcţia de şef serviciu, obţinând, în perioada ocupării funcţiei, venituri salariale în valoare de 50.995 lei”, arată DNA.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă cu suma menţionată mai sus, în vederea recuperării cheltuielilor salariale efectuate pentru inculpatul Sandu Aurel cât timp acesta a ocupat funcţia de şef serviciu, informează procurorii anticorupţie.
„În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 50.995 lei pusă la dispoziţie de către Adrian Ionuţ Chesnoiu”, precizează anchetatorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
https://investigative-report.ro/dna-fostul-ministru-al-agriculturii-adrian-chesnoiu-judecat-pentru-abuz-in-serviciu/
/////////////////////////////////
Destrămarea Federaţiei Ruse, între binecuvântare şi risc major pentru Occident. Avertismentul unui general român
Federaţia Rusă ar putea să o ia pe calea fostei URSS şi să se dezintegreze, crede generalul Cristian Barbu, consilier al ministrului Apărării Naţionale şi fost rector şi comandant al Academiei Tehnice Militare.
Unicul Lech Walesa, fostul preşedinte al Poloniei şi fondator al Solidarităţii, a ridicat, la începutul săptămânii, problema dezmembrării Federaţiei Ruse. Omul care a coalizat întreaga Polonie împotriva comunismului şi a dat un semnal pentru ţările foste socialiste, în anii 80, crede că cea mai bună soluţie ar fi ca Federaţia Rusă să se dezintegreze, printr-o „revoltă a popoarelor anexate de către Rusia”. Occidentului i-ar reveni sarcina, spune el în cadrul unui interviu dat postului francez de televiziune LCI, de a ajuta aceste state să obţină independenţa.
Walesa nu este singurul care susţine această idee şi nici nu s-a luat în calcule toate efectele unui cutremur de asemenea amplitudine, comparabil cu cel produs după dezintegrarea fostei URSS. Pe de altă parte, această ipoteză a fost dezbătută şi în alte ţări, chiar dacă marile cancelarii europene evită să o pună direct pe tapet. Întrebarea care se pune este însă în ce context s-ar putea ajunge la implozia Federaţiei Ruse şi care ar fi urmările asupra altor state, inclusiv asupra Occidentului.
CUM POATE AJUNGE FEDERAŢIA RUSĂ LA IMPLOZIE
Generalul Cristian Barbu nu exclude o implozie în interiorul Federaţiei Ruse şi crede că există deja o parte din condiţiile interne pentru ca acest lucru să se şi întâmple.
„În acest conglomerat de ţări din Federaţia Rusă sunt şi foste ţărişoare, actuale teritorii care nu achiesează neapărat la politica agresivă a Moscovei. Discuţia asta privind fărâmiţarea Federaţiei Ruse este însă cu adevărat una complicată. E o problemă pe care chiar şi ruşii o au în vedere şi de aceea nici nu au decis mobilizarea generală, aşa cum se aşteptau unii. Nu au făcut-o pentru că erau conştienţi că acest lucru ar fi nemulţumit populaţia în Federaţia Rusă, pentru că e vorba de foarte mulţi oameni care nu au nicio legătură cu Ucraina. Gândiţi-va că şi la ei se pune problema undeva prin Orient sau chiar prin partea siberiană ori prin Urali: «Domne, ce treabă avem noi cu Ucraina, de ce trebuie să moară copiii noştri pentru Putin?» Şi atunci ar putea izbucni o astfel de mişcare internă chiar în Federaţia Rusă. Iar asta ar duce chiar la implozie şi situaţia ar deveni de necontrolat chiar şi pentru o mână de fier cum e Putin”, explică generalul Barbu.
El a vorbit şi despre condiţiile în care ar putea avea loc această dezintegrare a Federaţiei Ruse. În opinia sa, o eventuală cădere a lui Putin ar crea cel mai potrivit context pentru asta. Pe de altă parte, implozia ar putea avea loc chiar dacă Putin va rămâne în funcţie şi va avea în continuare sprijinul clasei conducătoare.
„Nu e obligatoriu să cadă Putin ca să se întâmple chestiunea asta, ci doar să scape de sub control situaţia. Dacă lucrurile merg prost pe front şi ai pierderi mari, pur şi simplu lucrurile acestea în interior nu mai pot fi gestionate pentru că nu mai ai nici forţa necesară şi nu mai ai argumentele pe care să le scoţi în faţă şi cu care să calmezi lumea, să păstrezi spiritul acela de unitate. Ai pierdut argumentele chiar în război. Le-ai pierdut şi prin sancţiunile care au fost aplicate ţării tale, iar atunci n-ai ce să spui. Se poate să mergem în direcţia asta, pentru că dacă lucrurile din punct de vedere intern se agravează şi ne ducem către un război de lungă durată, de o uzură fantastică, cu consumuri extraordinare, cu pierderi fantastice, sigur că fiecare om de acolo îşi va pune problema de ce trebuie să se sacrifice el şi ai lui pentru ambiţiile Rusiei şi de ce el şi neamul său nu îşi pot crea singuri un viitor. Să nu uităm şi că nu ar fi pentru prima dată în istoria Rusiei când s-ar pune problema aşa”, a punctat generalul Barbu, aluzie la căderea şi dezintegrarea fostei URSS.
CINE AR PROFITA, CINE AR PIERDE
Ca în orice situaţie, de pe urma unui astfel de cutremur ar exista câştigători şi perdanţi. De pierdut, ar pierde actuala clasă politică din Federaţia Rusă. Pe de altă parte, China ar fi marea câştigătoare, pentru că şi-ar spori puterea şi nu ar mai avea un oponent serios în zonă, poate cu excepţia Indiei.
„Dezmembrarea unui stat ca Federaţia Rusă ar însemna o afectare a echilibrului şi ar aduce haos în zonă. Cine ar avea de câştigat? China s-ar putea să câştige, dar mai sunt şi alte state care ar putea să câştige. Mă refer la Kazahstan, Uzbekistan, Azerbaidjan, Turkmenistan, ţări care au şi ele pe acolo nişte zone, nişte teritorii care ar putea la un moment dat să le fie favorabile”, crede generalul.
Pe de altă parte, lucrurile sunt mai complicate decât ar putea să pară la o primă vedere. Occidentul ar avea clar de câştigat, pe de o parte, prin faptul că o putere cu politică agresivă precum Federaţia Rusă ar dispărea. Numai că, paradoxal, pe de altă parte Occidentul ar putea avea şi de pierdut în acest caz. Asta pentru că în haosul creat, în acel vid de putere, armele nucleare ale Federaţiei Ruse ar ajunge şi pe mâinile altor state, actualmente membre ale Federaţiei. Iar în vidul de putere şi în haosul creat nu ar fi foarte clar cine ar ajunge la putere în aceste state, devenite independente peste noapte, iar unele dintre ele ar putea deveni o ameninţare pentru vecini şi nu numai.
„Problema ar fi o mare pierdere, pentru că din acel moment în care ar exista o astfel de fărâmiţare a Federaţiei Ruse, două lucruri ar fi complicate. Primul lucru ar fi că s-ar pierde un echilibru macro-economic şi s-ar destabiliza zona. Şi al doilea ar fi cel militar, s-ar pune problema cui îi revin elementele nucleare. Pentru că nu trebuie uitat că armele nucleare nu se află toate doar pe teritoriul Rusiei. A doua zi nu ai mai şti cu cine mai vorbeşti, de unde vorbeşti, care sunt autorităţile şi care sunt intenţiile autorităţilor”, a explicat generalul Barbu. În opinia sa, varianta ideală ar fi ca Federaţia Rusă să fie învinsă în Ucraina, iar Putin şi ai săi să piardă puterea. Pe acest fond, Federaţia Rusă s-ar putea fragmenta în timp, iar Rusia şi unele dintre statele rezultate ar putea face treptat trecerea spre democraţie.
EXCLUS UN RĂZBOI NATO-RUSIA
Dacă în privinţa dezintegrării Federaţiei Ruse nu există garanţii, generalul este convins că ambele tabere sunt deja epuizate şi nu vede posibil un conflict direct NATO-Rusia, în pofida declaraţiilor belicoase de ambele părţi.
„După părerea mea nu se pune problema unei confruntări directe pentru că NATO, în momentul acesta, nu îşi doreşte o confruntare cu Rusia sau cu oricine altcineva. De cealaltă parte, Rusia nici nu şi-ar permite un asemenea conflict, diferenţa e prea mare. Nici ţările europene nu vor asta. Un război clasic, cum îl ştim noi, ar face ca luptele să se ducă pe teritoriul Europei. America, clar, nu ar fi teritoriu de acţiune, ci doar teritoriu de comandă şi dirijare, ceea ce ar însemna ca Europa să devină front. Aproape sigur însă că un război clasic ar escalada într-unul nuclear şi toată lumea ar avea numai de pierdut. Iar ambele părţi ştiu asta”, a conchis generalul.
https://timpul.md/articol/premierul-ucrainean-ucraina-vrea-sa-adere-la-ue-in-termen-de-doi-ani.html
////////////////////////////////////////////
(Din neant s-au format-neant devin cotropitorii imperiului demoni m…)Lech Walesa cere dezmembrarea Rusiei: ”Trebuie redusă la 50 de milioane de oameni”. Ruşii spumegă și îl acuză de incitare la genocide
Fost președinte al Poloniei, Lech Walesa, în vârstă de 78 de ani, a îndemnat Occidentul într-un interviu pentru Le Figaro să meargă mai departe de eliberarea Ucrainei sugerând destrămarea Rusiei astfel încât populaţia să scadă de la 144 de milioane la 50 de milioane de oameni.
De Redactia Observator
Lech Walesa cere dezmembrarea Rusiei: ”Trebuie redusă la 50 de milioane de oameni”. Ruşii spumegă și îl acuză de incitare la genocid – Profimedia
Lech Walesa laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1983 a sugerat ca Occidentul să sprijine o răscoală a popoarelor care au fost „anexate” de Rusia. Sistemul politic din Rusia trebuie schimbat, susţine acesta. Declaraţia că populaţia Rusiei trebuie redusă la 50 de milioane de locuitori a creat isterie pe rețelele de socializare printre ruşi care au scos din context afirmaţiile fostului preşedinte polonez şi l-au acuzat de incitare la genocid.
„Chiar dacă Ucraina va câștiga acum acest război, peste cinci ani vom avea același lucru, peste zece ani vom vedea ridicându-se un alt Putin”, a avertizat Walesa. Pentru a evita acest scenariu, el spune că „trebuie să forțăm azi schimbarea sistemului politic sau să organizăm o revoltă a popoarelor” din Rusia.
Dacă nu va exista o schimbare completă a regimului politic la Moscova, securitatea mondială va putea fi asigurată doar prin dezmembrarea Rusiei de astăzi, pe care Lech Walesa o consideră imperială: „Sunt 60 de popoare care au fost anexate ca ucrainenii de astăzi. Ar fi necesară o revoltă a acestor popoare care au fost anexate de Rusia (…). Fie schimbăm sistemul politic al Rusiei, fie o readucem la o populație de mai puțin de 50 de milioane”.
00:00
Federația Rusă are în prezent 144 de milioane de locuitori. Este împărțită în 88 de subiecte federale, din care 21 sunt republici.
PE ACELAŞI SUBIECT
Ambasadorul Rusiei la Bucureşti îi ironizează pe români: Vor să transporte cerealele ucrainene, dar nu şi-au rezolvat problemele lor
Ruşii au ras de pe faţa pământului oraşul Druzcovca: cratere adânci 5 metri lăsate de bombe, nicio casă nu mai e întreagă
Rogozin îi amenință „pe românii răzbunători” cu rachetele nucleare Satan 2: „Nu le va cere permisiunea de a zbura”
Război în Ucraina. Lech Walesa sugerează reducerea Rusiei la mai puțin de 50 de milioane de locuitori
Deși recunoaște că Occidentul are propriile sale interese în extinderea influenței și a puterii, el subliniază că Vestul face asta pe o cale democratică, adică legitimă: „Trebuie să înțelegem că Occidentul își dezvoltă puterea prin NATO, prin UE, se extinde, dar o face prin mijloace democratice. Rusia o face prin violență”.
Pentru Lech Walesa, lumea este din nou tăiată în două. „Sunt acum două sisteme: pe de o parte, democrațiile și NATO, care vor să se extindă, dar prin mijloace democratice, la solicitarea popoarelor, pe de altă parte Rusia și China, care recurg la vechile metode de anexare”.
Lech Walesa critică totuși Occidentul, despre care spune că greșit crezând că Rusia va deveni inofensivă. Potrivit acestuia, această greșeală datează de pe vremea lui Gorbaciov. „Ar fi trebuit să doborâm atunci Rusia. Dar Gorbaciov era prea inteligent pentru asta. Ne-am spus atunci: ”A fost Stalin, Brejnev, dar Gorbaciov, e carismatic”. Așa că i-am lăsat în pace. Rusia a așteptat vremuri tulburi și acum vor să continue așa cum au făcut-o de secole și să anexeze popoare în imperiul lor. A fost greșeala noastră la momentul respectiv. Eu am vrut să fac altfel, dar nu m-au lăsat.”
Lech Walesa a fost cofondator al primului sindicat independent din Europa de Est comunistă și a îndeplinit funcția de președinte al Poloniei între 1990 și 19995. În mandatul său Polonia a trecut de la comunism la democrație.
https://observatornews.ro/extern/lech-walesa-cere-dezmembrarea-rusiei-trebuie-redusa-la-50-de-milioane-de-oameni-rusii-spumega-si-il-acuza-de-incitare-la-genocid-478968.html
//////////////////////////////////////////
„Soldați fantomă”: Formează Putin o armată Potemkin pentru a crește numărul trupelor? (analiză France 24)
RFI România
Experții spun că planul lui Vladimir Putin de a crește efectivele armatei ruse cu 137.000 de soldați nu poate fi realizat.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat pe 25 august că va crește efectivele armatei cu 137.000 de soldați noi, războiul din Ucraina continuându-și cursul. Dar analiștii sunt de părere că Moscova nu-și poate îndeplini acest obiectiv.
Putin vrea să-și intensifice ofensiva în Ucraina, adăugând întăriri, 137.000 de soldați noi – numărul total al luptătorilor activi ajungând astfel la 1,15 milioane. Aceasta ar fi cea mai mare creștere a personalului militar rus din ultimii ani, ultima dată întâmplându-se în 2017, atunci când Moscova a anunțat că efectivele armatei s-au mărit cu 13.698 de soldați.
Liderii ruși par să creadă că un număr mai mare de luptători pe teren le va oferi forțelor sale avantajul, pe fondul obstacolelor din estul și sudul Ucrainei.
Dar analiștii sunt sceptici. „În regulă, dar așa cum am văzut de mai multe ori în trecut, acest lucru e mai ușor de decretat decât de făcut”, a scris Mark Galeotti, expert în problemele Rusiei și director al firmei de consultanță Mayak Intelligence, pe contul de Twitter.
„Ceea ce își dorește și are cu adevărat nevoie Ministerul rus al Apărării sunt mai mulți profesioniști, dar asta însemnă oferirea de salarii și condiții mai bune, cu alte cuvinte, bani reali”, a continuat Galeotti pe Twitter. „Poți să mergi atât de departe doar dacă angajezi condamnați”.
„Așa că s-ar putea să ne îndreptăm spre o nouă armată Potemkin, cu Moscova emițând decrete și Ministerul Apărării înființând noi organizați care nu se mai potrivesc cu cifrele reale din serviciu”, a mai scris Galeotti. „Vom vedea dacă/cum va fi concretizat, dar la prima vedere, arată ca un Kremlin care se luptă cu neputința și cu lipsa unor idei corecte despre cum ar putea să schimbe situația în Ucraina”, a concluzionat acesta.
„Foarte puține opțiuni” pentru Rusia
Galeotti a făcut referire la „satele lui Potemkin”, amenajările urbane trompe-l’oeil, despre care se presupune că au fost construite în Crimeea în secolul al XVIII-lea pentru a ascunde sărăcia de împărăteasa Rusiei, Ecaterina cea Mare, în timpul vizitelor. Deși această legendă a fost de atunci respinsă în mare parte, cuvântul „Potemkin” este în continuare folosit adesea pentru a descrie eforturile de a oferi unei situații proaste o imagine favorabilă.
Primul motiv pentru care planurile lui Putin trimit cu gândul la fenomenul „Potemkin” este reprezentant de faptul că se bazează pe calcule greșite. Președintele rus folosește cifrele oficiale care arată că armata țării are puțin peste un milion de oameni. „Dar știm că au mai puțini de atât de când au invadat Ucraina”, a precizat Huseyn Aliyev, expert în războiul din Ucraina în cadrul Universității Glasgow.
„Estimările variază de la 250.000 la 300.000 de oameni pregătiți să lupte”, a continuat Aliyev. „Restul sunt membri civili ai armatei care au fost înregistrați ca soldați sau membri ai familiilor oficialilor guvernamentali ale căror nume au fost adăugate pentru a putea primi salarii militare”.
Deci, chiar dacă ar da roade, planul de a aduce încă 137.000 de soldați nu ar însemna că Rusia ar ajunge la 1,15 milioane de militari. Dar chiar și această cifră de 137.000 pare nerealistă.
„Rusia are foarte puține opțiuni pentru a găsi rapid atât de mulți soldați”, a spus Jeff Hawn, specialist în problemele armatei ruse la centrul de cercetare geopolitică din SUA, New Lines Institute.
Moscova a trimis pe 27 august pe frontul din Ucraina noul Corp 3 al armatei, demonstrând astfel dificultățile pe care le întâmpină Rusia în procesul de recrutare a noilor soldați.
„Este un contingent de rezerviști format în urmă cu câteva luni”, a precizat Aliyev. „Trebuia să includă aproximativ 18.000 de soldați. Dar Kremlinul a reușit să adune doar 15.000 de oameni, în ciuda faptului că a oferit o serie de stimulente”.
Mobilizare generală?
Noii recruți primesc un salariu de trei ori mai mare decât salariul obișnuit al soldaților ruși. Anterior, vârsta maximă de înrolare era de 40 de ani. Totuși, această a fost desființată la sfârșitul lunii mai pentru a încuraja bărbații mai în vârstă să participe la efortul militar din Ucraina.
Armata rusă a căutat să fie cât mai creativă posibil în ultimele luni, deoarece încearcă să-și sporească numărul de soldați și să înlocuiască trupele ucise sau rănite în Ucraina. În special, a mers în închisorile din mai multe orașe, oferind grațiere soldaților cu experiență militară care sunt de acord să meargă pe front. „De asemenea, armată rusă a adus mercenari, a recrutat luptători din Siria și trupe din cadrul minorităților etnice ale statelor din Asia Centrală [în special tadjici și kârgâzi]”, a subliniat Hawn.
Toate aceste inițiative au compensat cu siguranță într-o oarecare măsură pierderile de pe front, dar este „în continuare insuficient pentru a atinge obiectivul de 137.000 de soldați”, a continuat Hawn.
În multe dintre cazuri, acești noi recruți provin din medii foarte îndepărtate de armată rusă și adesea nu au cunoștințe despre cultura militară rusă. „Așa că nu se integrează bine în lanțul de comandă al armatei”, a adăugat Hawn. Cu alte cuvinte, este o problemă atât de calitate, cât și de cantitate.
„Aceste așa-numite batalioane de „voluntari” primesc două săptămâni de pregătire înainte de a fi trimise pe front, nefiind suficient”, a spus Aliyev. „Chiar dacă Moscova reușește să găsească 137.000 de soldați, armata este departe de a avea suficienți ofițeri care să îi poată pregăti pe noii recruți astfel încât aceștia să fie pregătiți de luptă”.
Poate cea mai evidentă soluție este declararea stării de mobilizare militară generală. Dar pentru a face acest lucru, Kremlinul ar trebui să recunoască că este implicat într-un război în Ucraina, spre deosebire de versiunea oficială potrivit căreia este doar o „operațiune militară specială”.
Putin a refuzat până acum să facă acest pas, preferând să se asigure că propaganda rusă încadrează conflictul în acea expresie eufemistică – deoarece recunoașterea că acesta este un război „riscă să ducă la tensiuni sociale în Rusia”, a precizat Aliyev.
Putin trăiește într-o „bulă”
Cu toate acestea, nu este nicidecum garantat că o mobilizare generală ar fi suficientă. „Armata efectuează deja un fel de mobilizare generală pe furiș, făcând presiuni asupra tinerilor să se înroleze – totuși, sunt foarte puțini recruți”, a subliniat Aliyev.
„Kremlinul știe asta și nu-și va asuma riscul de a impune o stare de mobilizare generală de care toată lumea încearcă să scape”, a mai spus Aliyev. „Ar fi o mare lovitură pentru Vladimir Putin”.
De aici vine riscul de a ajunge la o armată Potemkin. „Rezultatul cel mai probabil este că fiecare cazarmă va avea obiective numerice pentru noi recruți, iar armata va face tot ce-i stă în putință pentru a-i găsi, chiar dacă asta înseamnă să inventeze soldați fantomă”, a spus Hawn. „Bugetul lor va depinde de asta”.
Așadar, se pare că Putin își îndeamnă ofițerii superiori să trișeze în privința cifrelor semnând acest decret. În același timp, se pare că este deosebit de important pentru președintele rus să demonstreze că poate crește numărul de soldați fără nicio problemă.
În primul rând, în scopuri de propagandă internă, umflarea cifrelor ar „ajuta la menținerea iluziei rușilor că există toată această dorință de a merge să lupte în Ucraina”, a spus Aliyev. „De asemenea, reprezintă o modalitate de a demonstra Occidentului că Moscova este pregătită pentru un conflict de lungă durată”, a adăugat acesta. Kremlinul nu ar propune să recruteze și să trimită alte mii de trupe dacă și-ar dori să pună capăt războiului cât mai curând posibil.
Dar mai există o ipoteză: Putin s-a îndepărtat atât de mult de realitate încât crede că este posibil să crească dimensiunea forțelor ruse în Ucraina. „Trăiește într-o bulă, existând șansa să creadă că armata poate găsi cu ușurință 137.000 de soldați noi”, a concluzionat Hawn.
Traducere și adaptare de Miruna-Alexandra Obaciu de pe pagina în limba engleză a France 24
https://www.rfi.ro/politica-148469-soldati-fantoma-formeaza-putin-o-armata-potemkin-pentru-creste-numarul-trupelor
////////////////////////////////////////
Cine au fost cu adevărat ruşii. Piraţii şi războinicii care au transformat Rusia din uniune de triburi în imperiu
Cosmin Pătraşcu Zamfirache
Numele ruşilor, spun specialiştii, vine de fapt de la o serie de popoare scandinave din neamurile vikingilor. Aceşti războnici din nord ar fi ocupat şi înrobit populaţiile slave care trăiau pe teritoriul vestic al Rusiei de astăzi. Acesti vikingi au civilizat şi dat naştere statelor ruseşti medievale.
Ruşii aşa cum îi cunoaştem astăzi sunt în mare parte neamuri slave, cel puţin în zona de vest a Rusiei. Limba rusă aparţine de altfel familiei de limbii est-slavice apropiată de cea ucraineană, bielorusă, poloneză sau slovenă. Slavii de est care locuiesc însă Rusia de astăzi nu sunt de fapt ruşi în adevăratul sens al cuvântului. Numele de rus le-a fost împrumutat lor. Adevăraţii ruşi sunt de fapt nordici, spun specialiştii, şi i-au invadat în zorii evului mediu pe slavi, civilizându-i.
Slavii erau populaţii indo-europene atestate documentar pentru prima dată în izvoarele bizantine începând cu secolul al VI-lea. Primele triburi menţionate locuiau în zona de nord-est a Europei, în zona de est a Poloniei, dar şi în Ucraina actuală. Se numeau antii şi sclavinii. Cronicarul bizantin Procopius din Caesarea din timpul domniei lui Iustinian I din secolul al VI lea spune că aceste triburi au plecat din zonele Carpaţilor, Dunării de Jos, dar şi din spaţiile nord-pontice, atacând provinciile romane din zona Dunării.
”Aceste triburi, sclavenii şi antae, nu sunt conduse de un singur om, ci trăiesc într-un soi de democraţie şi totul se hotărăşte în comun”, spunea despre aceştia istoricul bizantin al împăratului Iustinian. Tot Procopius spune despre slavi că sunt populaţii primitive dar formate din indivizi puternici şi frumoşi. ”Trăiesc în colibe amărâte îndepărtate una de cealaltă, schimbându-şi locul des. Pleacă la război pe jos, cu scuturile şi suliţe, dar fără pieptare. Unii dintre ei nu au nici măcar o cămaşă sau o mantie, dar strângându-şi bucăţile de postav în zonele intime intră în luptă cu adversarii. Pentru că ei fără excepţie sunt bărbaţi înalţi şi voinici, cu părul nici foarte blond dar nici întunecat, mai degrabă roşcat”, adăuga Procopius din Caesarea.
Mulţi istorici spun că slavii au ieşit din anonimat odată cu migraţiile hunilor într-o primă fază, când au luat locul unor neamuri germanice împinse către est, dar mai apoi şi a avarilor care i-au luat în anumite campanii către vest drept federaţi. Către zona Rusiei de astăzi s-au aşezat anumite triburi de slavi estici, consideraţi genetic urmaşii populaţiilor ruse de astăzi şi anume krivichianii, radimichianii, vyatichianii, severianii şi slavii din neamul Ilmen. Aceştia locuiau în teritoriile sud şi est baltice. Nu erau cunoscuţi în aceea perioadă ca ruşi. De fapt nici măcar nu erau ruşi, erau triburi de slavi estici.
Adevăraţii ruşi sunt de fapt suedezi
Aceste triburi slave au căpătat numele de ruşi mult mai târziu, începând cu secolele VIII-IX. Şi asta de la adevăraţii ruşii, care erau de fapt suedezi, arată anumiţi oameni de ştiinţă şi cronicari. Istoricul Donald F. Logan, istoricii ruşi A. A. Shakhmatov şi S. Tomasivsky, dar şi Frederind Durand plus numeroase descoperiri întinse în spaţiul rusesc de astăzi atestă faptul că „rus” erau numiţi suedezii din Uppland şi Gottland care se ocupau cu comerţul către Bizanţ, prin est sau mai precis prin ţinuturile slavilor. Purtau şi numele de varegi dar şi cel de ”rus” sau mai bine zis ruşi. Erau vikingi în toată regula, foarte buni navigatori, războinici neîntrecuţi şi buni negustori care au colonizat multe dintre teritoriile de astăzi ale Rusiei.
”Vikingii care au părăsit Uppland şi insula Gotland au urmat acest drum pe râuri şi uscat, pătrunzând adânc în inima Europei răsăritene”, preciza Donald Logan în ”Vikingii în istorie”. Tot ei au dat şi numele populaţiilor de slavi pe care au ajuns să le supună. Coloniile ”ruşilor” suedezi sunt atestate arheologic la sud de Baltica. „Înainte de epoca vikingilor, suedezii şi gotlandezii creaseră colonii pe ţărmul de sud al Balticii. O serie de săpături au scos la iveală două cimitire scandinave mai mari lângă oraşul Grobin situat în apropierea oraşului Libau de azi pe coasta baltică a Letoniei”, adaugă Donald F. Logan în aceeaşi lucrare. Mai apoi aceşti ruşi suedezi au înaintat mult către est, ajungând în inima teritoriile locuite de slavi estici de pe teritoriul de astăzi al Rusiei, navigând pe Nipru, Volga şi ajungând în cele din urmă la Marea Neagră şi Bizanţ.
Citește și: Slavii au sărbătorit astăzi Masleniţa în centrul Capitalei cu clătite, ceai fierbinte şi muzică tradiţională rusească
”Cu siguranţă colonizarea a putut să capete în anumite locuri proporţii impunătoare: în regiunile care se întinde de la Vladimir la Iaroslav au fost inventariaţi în secolul al XIX lea, 7729 de tumuli, iar centrele create de vikingi în locuri ca Staraia Ladoga,novgorod şi Kiev au fost cu siguranţă capitale în care timp de generaţiui, au domnit dinastii suedeze”, precizează şi Frederic Durand. Misiunea lor iniţială în est a fost explorarea şi comerţul. Arabul Ibn Rustah preciza de altfel clar în secolul al IX lea că varegii sau vikingii ruşi ”trăiesc exclusiv din comerţul cu slavii”.
Ruşii i-au supus pe slavi, i-au civilizat şi le-au împrumutat numele
Cronica lui Nestor, scrisă de un călugăr dintr-o mănăstire kieveană din secolul al XII-lea, atestă acest nume de ”ruşi„ dat de populaţiile finice în secolul al IX-lea suedezilor. Mai mult decât atât, cronica rusească arată că suedezii au fost factor civilizator în rândul uniunilor de triburi slave. Mai precis, aceştia ar fi fost chemaţi de slavi să-i conducă şi să le dea legii. Iniţial suedezii i-au supus şi obligat la tribut, dar mai apoi slavii de bună voie le-au cerut să le devină stăpâni.
”Varegii de peste mare au pus tribut asupra ciuzilor, slavilor, merianilor, vesilor şi crivicilor. Cei care fuseseră siliţi să plătească tribut varegilor i-au alungat înapoi peste mare şi fără să le mai plătească tribut, au început să se cârmuiască singuri. Dar n-avea niciun fel de legiuri şi au început să se bată între ei. Atunci şi-au spus unii altora: ”Haideţi să căutăm un prinţ care să ne poată conduce şi să ne judece după lege”. Ca urmare s-au dus peste mări la ruşii varegi.(….) Ciuzii, slavii, crivicii şi vesii au spus oamenilor din rândul varegilor: Ţara noastră este mare şi bogată, dar nu este rânduială în ea. Veniţi să cârmuiţi şi să domniţi peste noi”, scria în cronica lui Nestor despre evenimente care ar fi avut loc în secolul al IX lea. În acest fel, slavii au ajuns să fie cârmuiţi de ruşii suedezi.
Primii lideri au fost Rurik şi Oleg, cei care au întemeiat Novgorodul şi Kievul în 862 şi respectiv 869. Practic, vikingii suedezi, adevăraţii ruşi, au creat primele cnezate şi principate slave bine dezvoltate. De altfel, dinastia de ţari a ruricovicilor, adică urmaşi ai Rurik, va continua să stăpânească în Rusia până în secolul al XVII lea. Totodată un important document precum ”Analele Sfântului Bertin” atestă pentru secolele IX-X existenţa unor personaje numite ”rhos” sau ”ruşi”, care erau de fapt suedezi.
Controverse pro şi anti-normande
Totodată în istoriografia rusă a apărut şi un curent anti-normand care neagă faptul că denumirea de ruşi ar fi venit de la scandinavi. Mai mult decât atât, aceşti istorici spun că de fapt şi slavii ar fi întemeiat state înainte de venirea vikingilor. Istoricii anti-normanzi arată că de fapt ruşii erau slavi care au locuit la sud de Kiev încă din preistorie. Ca să-şi susţină teoria, au folosit numeroase dovezi printre care nume de râuri precum Ros din apropiere de Dniepr.
Anti-normandiştii încearcă să demonstreze că nu exista niciun trib numit ”rus” în Suedia. Totodată aceştia se bazează şi pe scrierile lui Ibn Khurdadhbeh, care în 840 scria că Rus este un trib slav. Aceste argumente avansate de istorici precum S. Gedeonov, M. Hrushevskyj, B. D. Grekov sau V. T. Pasuto nu au fost însă foarte convingătoare. Cu toate acestea, doctrina anti-normandistă a fost susţinută de regimul comunist.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Teoria revoluţionară a unor istorici şi arheologi români. Vikingii au ajuns în Dobrogea acum 1.200 de ani, în drum spre Constantinopol
Legăturile temuţilor vikingi cu românii. Cum a fost ucis şi jefuit un negustor scandinav de războinicii din Moldova
Cosmin Pătraşcu Zamfirache
https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/cine-au-fost-cu-adevarat-rusii-piratii-si-1689162.html
//////////////////////////////////////////////
JUSTIFICAREA RUSEASCĂ A ANEXĂRII CRIMEII ȘI PROPAGANDA NAZISTĂ: ASEMĂNĂRI MAJORE ȘI DIFERENȚE MINORE
Prof. Dr. Dainius Žalimas
Președintele Curții Constituționale a Republicii Lituania,
Profesor în cadrul Centrului Științific de Drept Internațional și European
(Facultatea de Drept, Universitatea din Vilnius)
Anexarea unei părți a teritoriului Ucrainei – peninsula Crimeea a fost un incident neașteptat și șocant pentru comunitatea internațională. În general, această anexare a fost apreciată ca fiind o încălcare gravă a principiilor fundamentale ale dreptului internațional, cum ar fi principiile de bază de neutilizare a forței, respectare a integrității teritoriale a statelor și a inviolabilității frontierelor acestora. După cel de-al doilea război mondial, aceste principii au fost considerate ca fiind temelia stabilității internaționale și, în special, a securității în Europa, care a avut cel mai mult de suferit în timpul celor două războaie mondiale. De aceea, în mare măsură, anexarea a fost identificată ca fiind o provocare majoră la adresa ordinii juridice internaționale contemporane și, în special, la adresa credibilității sistemului european de securitate fondat în 1975, la Helsinki (Actul Final OSCE).
Deoarece evaluarea juridică a acțiunilor Federației Ruse împotriva Ucrainei nu pare să fie o sarcină atât de dificilă, s-ar crea impresia că nu se merită examinarea argumentelor expuse de oficialii și oamenii de știință ruși ce justifică anexarea Crimeii și acțiunile ulterioare din Ucraina. Totuși, publicațiile juriștilor ruși sunt importante pentru identificarea modului prin care aceste argumente susțin și dezvoltă poziția oficială a Federației Ruse. Chiar dacă aceste publicații și declarații, ce stau la baza așa-numitei teze privind „reunificarea Crimeii cu Rusia”, sunt de ceva vreme obiectul unor cercetări, totuși acest articol oferă o bună ocazie de a le privi dintr-un unghi diferit. Acesta este unul istoric și ține de experiența celui de-al doilea război mondial, care a fost precedat și inițiat de anexări și alte acte de agresiune realizate în aceeași manieră ca și cea din cazul Crimeii.
Astfel, obiectivul principal al acestui articol constă în evaluarea, prin prisma istorică, a celui de-al doilea război mondial, a argumentelor și strategiilor utilizate de politicienii și juriștii ruși în contextul consolidării tezei de „reunificare a Crimeii cu Rusia”. Articolul începe cu evaluarea generală a anexării Crimeii din punct de vedere a dreptului internațional. Apoi urmează discursurile oficialilor ruși și publicațiile juriștilor ruși, în care s-au făcut încercări de a demonstra legalitatea anexării Crimeii, acestea fiind analizate sistemic și prin generalizare. Apoi se trece la identificarea declarațiilor tipic utilizate de către demnitarii și juriștii ruși, ce consolidează evaluarea anexării ca fiind una favorabilă Federației Ruse. Scopul acestei analize este de a divulga modul prin care dreptul internațional este manipulat de mediul academic rus. Și în cele din urmă, prin utilizarea metodelor de analogie și analiză comparativă, argumentele prezentate de oficialii și juriștii ruși, în favoarea anexării Crimeii, sunt analizate prin prisma argumentelor ce au fost enunțate de conducerea nazistă pentru a justifica actele de agresiune ale celui de-al treilea Reich, efectuate în timpul celui de-al doilea război mondial.
Această comparație ne va ghida spre răspunsul la întrebarea „în ce măsură discursul juridic al savanților ruși se aseamănă cu argumentele invocate de naziști la justificarea politicii agresive a celui de-al treilea Reich?”. În convingerea autorului, un jurist ar trebui să fie îndeajuns de curajos pentru a spune adevărul. Prin urmare, odată ce suntem în stare să constatăm identitatea dintre teza „reunificării“ ruse și ideologia naziștilor în coroborare cu argumentarea susținerii agresiunilor întreprinse de ei, trebuie să recunoaștem și să afirmăm în mod deschis acest fapt. Cu greu poți învăța lecții din cel de-al doilea război mondial, dacă îți este frică să vezi adevărul atunci când te confrunți cu faptele și ideile ce odată deja au dus la consecințe catastrofale. Cine altcineva, dacă nu juriștii, trebuie să ia o poziție principială față de crimele internaționale, cum ar fi cea de agresiune, condamnându-le cu vehemență.
- Evaluarea anexării Crimeii din punct de vedere a dreptului international………………………………………..Continuare aici https://www.constcourt.md/libview.php?l=ro&idc=9&id=1045&t=/Media/Publicatii/JUSTIFICAREA-RUSEASCA-A-ANEXARII-CRIMEII-I-PROPAGANDA-NAZISTA-ASEMANARI-MAJORE-I-DIFERENE-MINORE
///////////////////////////////////////////////
Pandemia schimbă ordinea mondială. Cum va arăta lumea după această criză
Ana Chivu
Pandemia schimbă ordinea în lume. Cum va arăta totul după această criză sanitară?
Pandemia va creiona de acum încolo ordinea în lume și va face ca totul să arate altefel. Ce va vedea omenirea după această criză sanitară pe care încă o traversăm?
Pandemia schimbă ordinea mondială
Ordinea Mondială nu va mai fi ca înainte, pentru că pandemia a schimbat-o pe termen nelimitat. Henry Kissinger, fost secretar de stat, a afirmat că pandemia va modifica total peisajul. Acesta a vorbit pe larg despre subiectul aferent în cadrul unui editorial publicat în ziarul The Wall Street Journal. Sursa citată precizează că atmosfera suprarealistă a pandemiei îi amintește cum s-a simțit când era tânăr în Divizia de Infanterie 84, în timpul Ofensivei din Ardeni.
Cu toate astea, există o diferență importantă între perioada aceea și cea actuală – rezistența americană de atunci era fortificată de un obiect final național. „Acum, într-o naţiune divizată, este necesar un guvern eficient şi cu perspective îndelungate pentru a fi depăşite obstacolele fără precedent ca anvergură şi de nivel mondial.” Kissinger susține că SUA trebuie să înceapă urgent acțiunile de planificare pentru o epocă nouă.
PLAYTECH.RO
Pandemia schimbă definitiv ordinea mondială
„Eșecul ar putea avea efecte dezastruoase”
„Este necesară reticenţă din partea tuturor, în domeniul politicilor interne şi diplomaţiei internaţionale. Trebuie stabilite priorităţile. Am pornit de la Ofensiva din Ardeni spre o lume a prosperităţii în creştere şi a demnităţii umane consolidate. Acum, suntem într-o perioadă epocală. Provocarea istorică pentru liderii politici este să gestioneze criza prin construirea viitorului. Eşecul ar putea avea efecte dezastruoase. Liderii politici abordează această criză în principal la nivel naţional, dar efectele virusului de divizare a societăţilor nu cunosc graniţe. Chiar dacă atacul asupra sănătăţii oamenilor sperăm că va fi temporar, impactul negativ structural la nivel politic şi economic ar putea dura generaţii. Nicio naţiune, nici măcar Statele Unite, nu va putea depăşi epidemia printr-un efort strict naţional. Abordarea necesităţilor momentului trebuie dublată în final printr-o viziune şi un program de colaborare globală. Dacă nu putem face aceste două lucruri împreună, ne vom confrunta cu ce este mai grav din amândouă”
Henry Kissinger
Pandemia schimbă ordinea mondială. Cum va arăta lumea după această criză
//////////////////////////////////////////
Clubul de la Roma: „Lumea are cancer şi cancerul este OMUL!”
Publicat de Snake
Puterea este o iluzie
Cei mai mulți oameni nu au absolut nici o idee despre ceea ce gândeşte elita mondială, cu toate acestea multe bloguri şi filmuleţe se răspândesc pe internet arătând filosofia întunecată a boşorogilor care vor să distrugă lumea.
Cine sunt acești oameni care fac parte din elita globală a lumii şi de ce doresc cu fervoare controlul populației? Unele dintre numele pe care le veţi citi mai jos ar putea să vă provoace un șoc total. Multe dintre ele sunt nume mari, cunoscute în întreaga lume. N-ar trebui să vă şocheze. Gândiţi-vă la principiul „Nimic nu e ce pare a fi!”
Majoritatea dintre ei, bătrânei spre 80-90 ani, afirmă aparent îngrijoraţi, că populația lumii este în rapidă expansiune şi că aceasta ar fi de fapt prima problemă a lumii, în ciuda faptului că datele statistice arată contrariul. Numai dacă am analiza România constatăm că cifrele au scăzut dramatic şi că în 26 ani populaţia a ajuns la aproximativ 18 milioane, cu tot cu românii plecaţi în lumea largă. Natalitatea este pe tobogan iar mortalitatea în creştere. Suntem o populaţie îmbătrânită la fel cum este cea a întregii Europe. Deci, problema suprapopulării planetei invocată de băşinoşii lumii este una complet falsă!!! La fel de falsă ca şi povestea cu „încălzirea globală”! Prima catastrofă planetară, din punctul meu de vedere, este tembelizarea populaţiei. Şi asta este într-adevăr foarte grav! Nu mai există cale de întoarcere. Vom trăi într-o lume din ce în ce mai tembelă, formată în majoritar din … intelectuali de carton, incapabili să raţioneze, să ia decizii, să facă anumite conexiuni. Posibil ca mică parte din ei să poată totuşi manipula maşinăriile care vor lua un avânt uimitor.
Observaţi, vă rog, cum aceşti psihopaţi bătrâni şi putred de bogaţi, adepţi ai segregărilor de orice fel, împart lumea în două: NOI şi ceilalţi! Toate metodele criminale propuse se vor aplica pe ceilalţi! În alegaţiile lor vorbesc doar la persoana a III-a: ceilalţi sunt prea mulţi, ceilalţi sunt cobaii, ceilalţi trebuie să moară, ceilalţi trebuie sterilizaţi…
Percepţia complet deformată a esenţei vieţii se datorează cu siguranţă problemelor psihice dobândite odată cu înaintarea în vârstă, a frustărilor acumulate de-a lungul timpului, elemente care au generat retragerea şi trăirea într-o lume închipuită, virtuală, unde şi-au construit poveşti sinistre, şi-au arogat roluri de zei… Bieţii de ei, asemeni pruncilor de 2-5 ani, s-au auto-declarat străpâni ai lumii fantasmagorice, imaginându-şi că au putere de decizie asupra maselor largi de oameni, nereacţionare, similare sclavilor, că le pot manipula şi ucide oricând şi oricum! Ce mai, bătrâneii sclerozaţi sunt „nemuritori” în toată regula 😉 Din fericire pentru noi şi din păcate pentru ei, sunt MURITORI. La fel ca noi „supuşii”. În faţa morţii devin inutile baldachinul de aur în care obişnuia să se lăfăie pe timpul nopţii; cupa perfect sculptată, şlefuită măiastru de cel mai scump artist din lume pe buza căreia a bătut smaralde rare şi diamante; pijamaua confecţionată din mătasea cea mai fină comandată de pe Venus ori Jupiter, nici el nu mai ştie că-l uită Alzheimer în conversaţii 😉 … nimic din toate acestea nu poate pune oprelişte clipei de pe urmă… nici conturile bancare, nici lingourile, nici corporaţiile, nimic, nimic… MOARTEA… NU IA ŞPĂGĂ!!!
În acea zi şi-n acel ceas neştiut de nimeni, toţi sociopaţii acestia vor descoperi pe rând că şi ei sunt simpli oameni! Şi oamenii sunt muritori! Moartea nu te ia pentru că eşti bun sau rău, sărac sau bogat, religios sau ateu, bolnav ori sănătos, vesel sau trist, ci te ia pentru că EŞTI VIU!!! Şi tot ceea ce este viu, este sortit pieirii! Pieirea nu însemna afundarea în nimic ci transformare…
În continuare vă prezint câteva extrase din declaraţiile boşorogimii numită Illuminati, o parte din ei sunt politicieni, alţii oameni de ştiinţă, exploratori, ecologişti înfocaţi, medici, profesori … Reflectaţi, analizaţi profund şi să trageţi concluzii. Înainte de a lectura, vă mai dau un sfat:
NU UITAŢI! PUTEREA ESTE O ILUZIE ŞI FUNCŢIILE SUNT VREMELNICE!
♣ ♣ ♣
Clubul de la Roma:
“Lumea are cancer şi cancerul este OMUL!”( 1974)
(Politica depopulării a devenit o prioritate pe Agenda Clubului de la Roma şi a politicienilor din SUA).
Michael Oppenheimer, profesor de geoştiinţa afacerilor naţionale şi internaţionale la Universitatea Princeton, SUA:
„Singura speranţă a lumii este să ne asigurăm că nu există o ală ţară mai dezvoltată ca SUA. Nu putem permite altor țări să aibă același număr de autoturisme ca noi şi nici aceeaşi importanţă industrială ca SUA. Trebuie să stopăm urgent dezvoltarea ţărilor din lumea a 3-a!”
Prima poruncă din cele 10, încrustate în pietrele „Guidestones” din Georgia, SUA, presupuse a fi poruncile de căpătâi ale Illuminati:
„Menţineţi populaţia lumii sub 500.000.000 de oameni pentru a rămâne în echilibru perpetuu cu natura.”
Henry Kisinnger, diplomat american și om de știință în domeniul politic, consilier pe probleme de securitate și mai târziu secretar de stat în administrațiile președinților Richard Nixon și Gerald Ford:
„Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe față de lumea a treia, pentru că economia SUA va necesita cantități mari și tot mai mari de minerale din străinătate, în special din țările mai puțin dezvoltate.”
„Populaţia lumii trebuie să scadă cu 50%”.
„Dacă facem ceea ce este necesar, toate șansele sunt în favoarea noastră”.
„Este un act de nebunie și de umilire națională să existe o lege care interzice președintelui să dispună ordinul de asasinare a unei persoane.” (Declarație făcută la o reuniune a Consiliului Național de Securitate în 1975)
“Cine controlează aprovizionarea cu alimente controlează oamenii; cine controlează energia poate controla întregi continente; cine controlează banii poate controla lumea.”
Eric Pianka, biolog american, a cărui activitate include herpetologie și ecologie evolutivă, profesor de biologie la Universitatea din Austin, Texas:
„Virusul SIDA nu este un criminal eficient pentru că ucide prea lent. Candidatul meu preferat pentru a elimina 90% din populatia lumii este virusul aerofob Ebola (Ebola Reston), deoarece are un grad extrem de letalitate și ucide în zile, nu în ani. Noi trebuie să ucidem 90% din populaţia lumii cu Ebola. Trebuie să ucidem oamenii. Gândiţi-vă la aceasta. Şi cu gripa aviară se poate ucide, dar mai puţin. Trebuie să ucidem atât de mult încât din 10 oameni, unul să-i îngroape pe ceilalţi 9!!!”
„Această planetă ar putea fi în măsură să susțină, probabil, cel mult o jumătate de miliard de oameni care ar putea trăi o viață durabilă în confort relativ. De aceea populațiile umane trebuiau de mult diminuate, și dacă nu am făcut-o, s-o facem cât mai repede posibil pentru a limita deteriorarea continuă a mediului. „
Thomas Ferguson, fost funcționar în Departamentul de Stat al SUA :
„Există o singură temă în spatele muncii noastre: reducerea populaţiei. Fie guvernele fac în felul nostru, prin metode curate şi frumoase, fie vor primi mizerii de tipul celor pe care le-am făcut în El Salvador, Iran sau Beirut. Populația este o problemă politică. Odată ce populația este scăpată de sub control, este nevoie de un guvern autoritar, chiar și fascist, capabil să o reducă. „
Maurice Strong F., antreprenor canadian, ecologist și susținător al implicării Națiunilor Unite în afacerile mondiale:
„Dacă nu ne vom schimba, specia noastră nu va supraviețui … Sincer, am putea ajunge la punctul în care singurul mod de a salva lumea să fie prăbuşirea civilizației industriale. (…) Nu este speranţa noastră colapsul industrial? Nu este responsabilitatea noastră să producem acest colaps pentru a salva planeta?”(Declaraţie din 1997)
Justice Oliver Wendell Holmes, Jr., jurist american, asociat al Curții Supreme a Statelor Unite, 1902-1932, Ministru interimar al Justiției:
„Este mai bine pentru toată lumea dacă în loc să așteptăm executarea urmaşilor degeneraţi condamnaţi pentru crimă, să-i lăsăm să moară de foame pentru imbecilitatea lor; societatea îi poate împiedica pe cei care sunt în mod evident improprii să se reproducă. Principiul care susţine vaccinarea obligatorie este suficient de larg răspândit astfel încât putem masca tăierea tuburilor falopiene (uterelor).”
Arne Schlotz, american, Directorul Fondului Mondial de Conservare a Faunei Sălbatice:
„Malthus a fost justificat; în sfârşit realitatea malthusiană a fost înţeleasă. Ţările lumii a treia sunt suprapopulate, acolo este o mizerie economică şi nu există nicio cale de a ieşi din asta atâta vreme cât populaţiile lor cresc rapid.”
Dixy Lee Ray, scriitoare:
„Graviditatea ar trebui să fie considerată o crimă împotriva societăţii şi în consecinţă pedepsită aspru, cu excepția cazului în care părinții dețin licență de reproducere emisă de guvern . Toți potenţialii părinți ar trebui să utilizeze substanțe chimice contraceptive, emiţătoare de antidoturi, iar guvernul să aleagă cetățenii care au dreptul să rămână fertili.” (citat din cartea sa „Distrugerea planetei” (1990)
„In timp ce moartea tinerilor în război este regretabilă, totuşi nu este mai gravă decât emoţiiile munților și zonele pustiite de oameni.” (citat din cartea sa „Dezastrul mediului”, 1993)
Paul Ehrlich, entomolog, profesor la Universităţi din Pennsylvania & Arkansas, SUA, membru marcant al Partidului Liberal:
„Cancerul este o multiplicare necontrolată a celulelor; explozia demografică este o multiplicare necontrolată a oamenilor. Tratarea simptomelor de cancer poate crea victimei o stare mai confortabilă la început, dar în final tot moare – de multe ori oribil. O soartă similară va avea lumea ca urmare a exploziei populației, asta dacă ne vom ocupa doar de tratarea simptomelor. Trebuie să redirecţionăm eforturile noastre de la tratarea simptomelor la eliminarea cancerului. Operațiunea va cere multe decizii aparent brutale și fără inimă. Durerea poate fi intensă. Dar boala este atât de avansată, încât numai cu o intervenție chirurgicală radicală pacientul poate să aibă o șansă de supraviețuire.”
„Avem nevoie de reglementări obligatorii privitoare la naștere (…) prin adăugarea sterilizanţilor temporari ce pot fi introduşi în apa comercializată sau în alimentele principale. Dozele de antidot trebuie raționalizate cu atenție de către guvern astfel încât să se obţină dimensiunea dorită a familiei.”
Acest nebun, în 1968, alarma lumea că „în anul 1970 pământenii vor suferi de foamete” şi că „sute de milioane de oameni vor muri de inaniţie”, ceea ce s-a dovedit a fi complet fals. Totuşi, pentru a îndeplini cumva „predicţia” nematerializată, americanii au decis să decimeze lumea prin războaie (peste 240 în ultimii 40 de ani) şi virusuri! Planul de exterminare a populaţiei trebuie să continue.
În acelaşi an (1968) recomanda partidului liberal: „Trebuie să avem controlul populației şi acasă, de aceea trebuie să creăm un sistem de stimulente și sancțiuni, iar dacă metodele voluntare eşuează, să recurgem şi la constrângeri.”
Sir James Lovelock, om de știință independent, ecologist și futurist, din Devon, Anglia:
„Oamenii de pe Pământ se comportă într-un fel ca şi microorganismele patogene sau ca celulele unei tumori sau ca neoplasmul” (Lovelock 1991, p. 153).
ONU, Programul Biodiversităţii Globale, 1995:
„O estimare rezonabilă a societăţii industrializate ne arată că în prezent în SUA pot locui şi trăi la un standard material mulţumitor 1 miliard de nord-americani iar în Europa e posibil să trăiască doar 2-3 miliarde de oameni”. (Observaţi că ONU compară o ţară federală – SUA – cu continentul Europa!!!! Celelalte continente nici nu intră în ecuaţie, evident ca nici vieţile acelor oameni!!!!
David Rockefeller, bancher american, președinte și director executiv al Chase Manhattan Corporation, cel mai bătrân membru al familiei:
„Suntem în pragul unei transformări globale. Tot de ce avem nevoie este o criză majoră astfel încât ulterior, toate ţările lumii, să accepte paşnic Noua Ordine Mondială.”
Ted Turner, mogulul presei americane:
„O populație totală mondială de 250-300 de milioane de oameni, o scădere de 95% față de nivelul actual, ar fi ideal.” (interviu în Audubon Magazine)
Paul Watson, activist ecologist canadiano-american:
„Trebuie să reducem radical și inteligent populația umană la mai puțin de un miliard. Trebuie să eliminăm naționalismul și tribalismul și să devenim pământeni. Și, ca Pământeni, trebuie să recunoaștem că toate celelalte specii care trăiesc pe această planetă sunt, de asemenea, colegi, cetățeni, adică într-un cuvânt: pământeni. Aceasta este o planetă cu o diversitate incredibilă a formelor de viață; aceasta nu este o planetă pentru o anumită specie (n.r. a oamenilor) aşa cum mulţi dintre noi credem. „
Prințul Philip, soţul reginei Elisabeth a II-a a Marii Britanii:
„Canibalismul este o soluție radicală, dar din punct de vedere realistic, rezolvă problema suprapopulării.„
David Foreman, ecologist, fondator al unei mişcări radicale de salvare a mediului şi Pământului:
„Am trei obiective principale: reducerea populației până la aproximativ 100 de milioane de oameni în întreaga lume, distrugerea infrastructurii industriale și lumea sălbatică, formată dintr-un număr imens de specii, să se întoarcă în ecosistemele lor.”
Bill Gates, magnatul american de la Microsoft:
„Lumea de azi are o populaţie de 6,8 miliarde de oameni. Se îndreaptă uşor spre 9 miliarde. Am putea face o treabă foarte bună dacă am introduce noi vaccinuri, noi sisteme de asigurare a sănătăţii, servicii controlate de reproducere şi cu siguranţă luate împreună, ar putea contiribui la scăderea populaţiei cu cel puţin 10-15%”.
John P. Holdren, cercetător, consilierul de top al lui Barack Obama:
„Un program de sterilizare a femeii după al doilea sau al treilea copil, în ciuda dificultăţilor legate de operaţiile de vasectomie, ar putea fi mai ușor de implementat decât încercarea de a steriliza bărbaţii. (…) Dezvoltarea unei capsule de sterilizare a femeii pe termen lung, care poate fi implantată subcutanat şi eliminată doar atunci când se dorește păstrarea sarcinii, deschide posibilități suplimentare pentru controlul fertilității coercitiv. Capsula poate fi implantată la pubertate și poate fi detașabilă, cu permisiunea oficială a statului, pentru un număr limitat de nașteri. „
Un Raport al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație intitulat „Confruntarea cu o lume în schimbare: Femeile, populația și clima”:
„Nici un om nu este cu adevărat „carbon neutru”, în special atunci când toate gazele cu efect de seră sunt gândite în aceeaşi ecuație.”
Jacques Cousteau:
„Pentru a stabiliza populația mondială, trebuie să eliminăm 350.000 de oameni pe zi. Este un mod oribil de-a o spune dar este şi mai oribil să n-o spunem”
Margaret Sanger, fondatoarea Planului Parental:
„Cel mai milostiv lucru pe care o familie ar putea să-l facă la unul dintre membrii săi ar fi să-şi ucidă sugarul.„
Peter Singer, profesor de filosofie la Universitatea Princeton – SUA:
„Deci, de ce nu am fi noi ultima generație de pe pământ? Dacă am fi toţi de acord să ne sterilizăm, atunci nici un alt sacrificiu nu ar mai fi necesar – am putea petrece împreună drumul spre dispariția speciei umane.”
Maurice King, profesor la catedra de Sănătate Publică din Leeds, Anglia, născut în Sri Lanka:
„Durabilitatea globală impune cercetarea deliberată a sărăciei, reducerea consumului de resurse și stabilirea unor niveluri de control ale mortalității. ” (Unii îl consideră vizionar, alţii psihopat, nebun sau schizofrenic.)
Theodore Roosevelt, Președintele Statelor Unite în perioada 1901-1909:
„Societatea nu face nicio afacere dacă permite degeneraților să se reproducă în felul lor.”
https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/asa-nu/page/5/
/////////////////////////////////////////
Cum a ajuns Soros să conducă România?
Publicat de Snake
Începuturile influenţei lui Soros în România
România este una dintre țările europene foarte orientate şi vajnic susţinătoare a proiectului geopolitic existent în agenda atlantiştilor. În ciuda faptului că românii sunt majoritari creştini, elitele sunt fanii nemuritori ai Uniunii Europene şi SUA. Motivul este foarte simplu: elitele și societatea civilă din România au fost aproape complet acaparate şi formate de şi prin ONG-urile americane, în mod special de cele patronate de George Soros.
Infiltrarea lui Soros în România
La începutul anilor ’80, George Soros făcuse primii paşi în finanţarea grupurilor de rezistență şi a oamenilor care se opuneau regimurilor comuniste din Europa de Est, promovând ideile unei „Open Society” (Societatea Deschisă). În 1979, „Open Society” a pătruns nu numai în Europa de Est dar şi în alte ţări precum cele din Africa, Asia, America Latină și Centrală. În 1992, la Budapesta, Soros a fondat „Central European University”, ocazie cu care a început să selecteze şi să formeze cadre din întreaga Europă de Est, din fosta URSS şi din România.
Unele voci spun că George Soros ar fi fost implicat în “afacerile” din România ultimelor zile ale anului 1989 însă, după căderea regimului tototalitar al lui Ceaușescu, a declarat presei că nu ar fi avut niciodată vreo legătură cu evenimentele respective în schimb a recunoscut că a sponsorizat unele case de filme din ţările comuniste, conduse de adversari ai regimurilor comuniste.
Totuşi, fix pe 31 decembrie 1989, în vacarmul evenimentelor din întreaga ţară, George Soros pune bazele “Grupului pentru Dialog Social” (GDS) şi apoi a “Fundaţiei pentru o Societate Deschisă” (Open Society), care fusese iniţial botezată “Fundaţia Soros”, cunoscută astăzi în întreaga lume. Este greu de îngurgitat ideea că, în vremurile tulburi, specifice schimbărilor de regim, Soros ar fi reuşit să cunoască într-un timp extrem de scurt (5 zile!!!), foarte mulţi intelectuali din România, deoarece nu se poate presupune că i-ar fi abordat întâmplător pe străzi, le-ar fi făcut imediat propuneri nerefuzabile şi aceştia s-ar fi pus imediat cu burta pe înfiinţare de Fundaţii taman atunci când românii erau încă nauciţi şi nimeni nu ştia sigur în ce mod se va finaliza revolta. Din aceste motive devine foarte credibilă ipoteza referitoare la faptul că respectivii intelectuali se cunoşteau deja între ei şi toţi îl cunoşteau pe Soros de mai mulţi ani, fiind beneficiarii direcţi sau indirecţi ai sponsorizărilor anterioare sale.
Prima organizație Soros-istă din România – Grupul pentru Dialog Social (GDS) – a avut ca membri fondatori pe Silviu Brucan, Andrei Pleșu, Gabriel Andreescu și Stelian Tănase.
Primul canal privat de televiziune, apărut după decembrie 1989 – SOTI – a fost sponsorizat masiv de acelaşi George Soros, şi a reprezentat un mijloc important de comunicare media prin care s-a impus ferm şi categoric promovarea exclusivă a ideologiei americane. Soros a alocat sume uriaşe pentru şcolarizarea jurnaliştilor angajaţi în acea televiziune (Andreea Esca beneficiară).
Gravitatea constă în aceea că toate structurile politice aflate în opoziţie, inclusiv sindicatele aşa-zis independente (studenţeşti sau profesionale), erau finanţate din puşculiţa fără fund a magnatului maghiaro-evreo-american Soros, prin fundaţiile sale deschise direct în România: Open Society (O societate Deschisă), Freedom House, NED, Institutul Naţional Republican.
Ca urmare a sponsorizării masive în toate părţile, George Soros reuşeşte să construiască în scurt timp VOCEA SOROS-istă ce va domina România. Formată din intelectualii şi jurnaliştii „scolarizaţi” de magnat, oamenii devin peste noapte cei care decid şi/sau influienţează clasa politică românească. De exemplu, fostul ministru al Apărării – Mihnea Motoc – primise anterior numirii în funcţie, o bursa la George Washington University din SUA şi, din acel moment, a devenit agent american de influență în România. Soţia dânsului – Iulia Motoc – a fost numită de fostul preşedinte Băsescu, judecător la CEDO, numire controversată în breasla magistraţilor datorită slabei sale pregătiri profesionale.
Din anul 1990, Soros şi ONG-urile sale controlează învăţământul românesc. Astfel, unele fundaţii s-au ocupat de elaborarea “manualelor şcolare alternative”, colaborarea cu Ministerul Educaţiei fiind una fructuoasă şi îndelungată .
Chingile lui Soros
Primul reprezentant direct al lui George Soros în România a fost Sandra Pralong (Sandra Marilyn Andreea Budis), o persoană care, deloc întâmplător, a emigrat din România în anii ’70 și a revenit după căderea lui Ceaușescu. Sandra Pralong a fost iniţial consilierul preşedintelui Emil Constantinescu, iar astăzi este consilierul președintelui actual, Klaus Iohannis.
Demn de menționat este faptul că fostul premier Dacian Cioloș, fost comisar european pentru agricultură, a fost la rândul său membru al „Friends of Europe” (Prietenii Europei), altă asociaţie finanțată de “Fundația pentru o Societate Deschisă”. De altfel, Guvernul său a fost poreclit “Guvernul Soros” datorită componenţei sale: “tehnocraţi” Soros-işti, scoliţi prin universităţi din Europa şi SUA care practic s-au dovedit a fi cei mai slabi miniştri postdecembrişti, performanţa lor fiind ZERO!
Astăzi, cunoscând toate aceste informaţii, concluzionăm că România este condusă, într-o manieră deschisă şi făţişă, aproape exclusiv de oamenii lui Soros. Altfel spus, Soros conduce România din umbră!!!
Reţeaua Soros: ONG-uri & Sucursale
În afară de GDS și “Open Society – Fundația Soros”, finanţatorul american a dezvoltat o multitudine de structuri asociative legate de ONG-urile mamă: sucursalele!!! Iată doar câteva exemple: „Soros Consiliere și Avizarea Centrului de Plasament”, „Soros Centrul de Informații Universitare”, „Uniunea pentru Reconstrucția României”, „Centrul de Parteneriat pentru Egalitate”, „Centrul pentru Dezvoltare Economică”, Fundația „Concept”, „Centrul pentru drepturile Omului – București”, „Asociația pentru drepturile Omului din România -. Comitetul Helsinki (APADOR-CH)” Asociația „Pro-Democrația”, „Societatea Academică Română”, etc. etc.etc. ONG-urile soros-iste se nasc peste noapte şi sufocă planeta, fără ca justiţia vreunui stat să obstrucţioneze planurile sale diabolice.
Printre membrii organismelor susmenţionate puteți descoperi cu ușurință foşti sau actuali miniștri, consilieri ai președinților României, directori ai instituțiilor de stat, jurnaliști influenți, miniştri secretari de stat, avocaţi, magistraţi… Este demn de remarcat faptul că trei dintre cei patru preşedinţi ai României au avut sau au consilieri persoane formate şi crescute în rețeaua Soros.
Practic, Soros şi-a construit o adevărată şi puternică rețea insituţională prin care conduce România de la un capăt la altul. De exemplu, în cadrul ONG-ului „Soros Open Network România” (ITS), operează o mare varietate de ONG-uri, cum ar fi:
APD – Fondată în august 1990 de către Adrian Moruzi din Braşov. Aceasta a fost finanțată, în primul rând, de „National Democratic Institute” apoi a intrat în piramida ONG-urilor sorosiste. Asociaţia are 30 de sucursale în întreaga ţară şi peste 1.000 de membri. Specializări: supravegherea alegerilor, numărarea paralelă a voturilor etc. Organizeaza în fiecare an „Universitatea de Vara din Balvanyos” (Covasna), alături de „Liga Pro-Europa” și „Uniunea Tineretului Maghiar” și IDESZ.
„Pro-Democrația” – finanţată de „National Democratic Institute”, „Freedom House”, (Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională) „USAID” şi „Westminster Foudation for democracy”.
„Societatea Academică din România” (SAR), condusă de Alina Mungiu. A promovat fuziunea dintre Partidul Democrat Liberal şi Partidul Național Liberal, astfel că, PNL-ul, partid istoric românesc, a fost complet deturnat de activiştii soros-işti. Alina Mungiu este sora lui Cristian Mungiu, regizor de film românesc, premiat cu Oscar pentru pelicula “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” în care subiectul central era avortul din vremea comunismului. Mungiu este finanţată din fondurile “Open Society Institute”, Banca Mondială, Freedom House şi Marshall Fund.
„Asociatia Pentru Drepturile Omului În România – Comitetul Helsinki” (APADOR-CH), condusă iniţial de Renate Weber iar din 1996 de Monica Macovei.
Grupul pentru Dialog Social (GDS), prima asociaţie sorosită din România, fondată în 1990, include oameni din mass-media, consideraţi intelectuali de frunte ai României de azi: Andrei Pleșu, Gabriel Andreescu, Stelian Tănase, Gabriela Adameșteanu, Mariana Celac, Andrei Cornea, Adrian Cioroianu, Andrei Oişteanu etc.
Personalități de seamă în cadrul rețelei „Soros Open Network România”: Renate Weber, Alina Mungiu, Monica Macovei, Cristian Pârvulescu, Mihai Răzvan Ungureanu, Adrian Cioroianu etc.
O poveste de succes
Unul dintre cele mai bune exemple de lucru a rețelei Soros este cariera lui Mihai Răzvan Ungureanu, fost șef al Serviciului de Informații Externe al României (SIE), fost prim-ministru (2012) și ministru de externe (2004-2007). Din 1997 Răzvan Ungureanu, a lucrat pentru FSD. Acest lucru i-a permis să beneficieze de burse și stagii de practică în diverse ţări. Astfel, în anii ‘90-’91, Ungureanu a primit o bursa la master la St. Cross College – University of Oxford. Acest lucru i-a permis să devină ulterior membru a prestigioasei „Asociații Europene pentru Studii iudaice din Oxford.” In 1998, Ungureanu a devenit „Senior Fellow” la „Centrul Oxford pentru Studii Ebraice și evreiești” din cadrul „St. Cross College” (Oxford), centrul celei mai faimoase universităţi de gen din lume. A primit „Premiul Posen” şi a beneficiat de o bursa de doi ani (1996/1997 și 1997/1998) la renumita „Universitatea Ebraică” din Ierusalim. In anul 2000 Ungureanu a revendicat titlul de „Senior Reader” la „NATO School” din Oberammergau (Germania), iar din 2003 devine „Senior Reader” la „George C. Marshall, Centrul pentru Studii de Securitate” din Garmisch-Partenkirchen (Germania). Mihai Răzvan Ungureanu este doar un exemplu de Oportunități oferite de FSD și George Soros tinerilor români. La fel se poate spune şi despre ceilalţi membri din fundaţiile Soros.
Lista lui Soros
Mai jos veţi citi o listă succintă cu românii „norocoşi” care au avansat uluitor pe scara profesională NUMAI din momentul în care au devenit membri ai Grupului pentru Dialog Social, Fundației pentru o Societate Deschisă și a ONG-urilor sorosiste afiliate:
Dacian Cioloș – fost Prim-ministrul României
Sandra Pralong – fost consilier al președintelui Emil Constantinescu, consilierul actual al presedintelui Klaus Johannis.
Mihai Răzvan Ungureanu – fost ministru de externe (2004 – 2007), fost director al SIE (2007 de – 2012), fost prim-ministru al României (februarie 2012 – mai 2012).
Helvig Edward – Directorul al SRI (Serviciul Român de Informații);
Corina Şuteu – fost ministru al Culturii, director de formare al Institutului Cultural Roman din New York
Prună Raluca Alexandra – fost ministru al Justiției, membru fondator al Transparency International – România
Alexander Lăzescu – director de formare al TVR (Televiziunea Română de Stat)
Andrei Pippidi – istoric, membru al Comitetului care a elaborat și “Raportul Tismaneanu” , mai precis “Raportul de participare a României la Holocaust”.
Vladimir Tismăneanu – om de științe politice, președinte al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, unul dintre cei mai importanți intelectuali neoconservatori din România modernă
Andrei Pleșu – scriitor, fost ministru al Culturii (28 decembrie 1989 – 16 octombrie 1991), fost ministru de externe (29 decembrie 1997 – 22 decembrie 1999), consilier al președintelui Traian Băsescu (Decembrie 2004 – mai 2005)
Catrinel Pleșu – Director de formare, Centrul Național de carte a Institutului Cultural Român (2009 – 2012)
Mihai Șora – filosof, ministru al educației (decembrie 1989 – 28 iunie 1990)
Renate Weber – consilier al președintelui Traian Băsescu (2004 – 2005), europarlamentar PNL.
Liviu Antonesei – scriitor, jurnalist
Alin Teodorescu – sociolog, primul președinte al GDS, consilier al prim-ministru Adrian Năstase
Andrei Marga – filosof, ministru al educației (1997 – 2000), ministrul de externe (Mai 2012 – August 2012), Președinte al ICR (septembrie 2012 – Iunie 2013)
Horia-Roman Patapievici – filosof, membru al CNSAS (Consiliul Național pentru examinarea Arhivelor Securității ) (2000 – 2004), Președinte al Institutului Cultural Român (ICR) (2005 – 2012)
Mircea Mihaieş – critic literar, eseist, fost Vicepreşedinte al ICR (2005-2012)
Cristian Pârvulescu – om de științe politice, președintele „Pro Democrația”
Victor Rebengiuc – actor
Sabina Fati – jurnalist
Andrei Oişteanu – etnolog, antropolog, membru al comitetului de educație al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”
Andreea Pora – jurnalist
Teodor Baconschi – teolog, fost ministru al afacerilor externe (decembrie 2009 – ianuarie 2012), ambasadorul României la Vatican, Portugalia, San Marino. Secretarul de stat MAE (2005-2006), Consilier al presedintelui Traian Basescu (2006 – 2007)
Monica Macovei – europarlamentar, fost Ministru al Justiției (2004 -2007), candidat la președinția României
Alina Mungiu – om de științe politice, șef al News TVR (1997 – 1998), a fondat Societatea Academică din România, cadru didactic la SNSPA
Stelian Tanase – scriitor, presedinte si CEO al TVR, director de formare al Realitatea TV
Laura Ștefan – membru al ONG-ului „Expert Forum”, director în cadrul Ministerului Justiției (2005-2007), a fost declarată expert pe probleme de corupție de către Ambasada SUA
Adrian Cioroianu – istoric, decan al Facultății de Istorie a Universității din București, a fost unul dintre susținătorii introducerii manualelor alternative, o inițiativă a Fundației Soros. Fost senator de Timiș, fost deputat, fost Ministrul de externe (aprilie 2007 – aprilie 2008)
Rodica Culcer – jurnalist, fost referent la Ambasada SUA din București (1985 – 1991), director de formare al TVR News
Adrian Cioflâncă – cercetător și fost membru al CNSAS, susţinător al Raportului lui Elie Wiesel şi al Raportului Tismaneanu.
Stere Gulea – director, fost presedinte al TVR
Gabriel Liiceanu – filosof, director al Editurii Humanitas
Sorin Ioniță – om de științe politice, consultant al Consiliului Europei, al Băncii Mondiale privind Europa de Est și Balcani; reprezentant al României în Comitetul European Social Economic (CESE) pe secțiunile Transporturi, Energie și Mediu, Agricultură, fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice
Smaranda Enache – Președinte al ONG-ului Pro Europa League, fost ambasador al României în Finlanda (1998 – 2001)
Radu Filipescu – fratele nepotului lui Petru Groza, membru fondator al GDS
Armand (Armant Constantin) Gosu – istoric, fost consilier al ministrului de externe (2010-2012), fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, fost director al Institutului Român de Istorie Recentă
Dan Perjovschi – caricaturist, ilustrator
Mircea Toma – activist, ActiveWatch.
Michael Bumbeş – istoric.
Claudiu Crăciun – om de știință politică, lector al Departamentului de Științe Politice și Studii Europene din SNSPA, fost expert în cadrul Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Educației (2004-2009). Lucrarea sa „Proiect de cercetare a învățării Guvernului: Evaluarea politicii prin efectuarea reformei în România” a fost publicată sub auspiciile “Open Society” și a “Centrului pentru Studii Politice” de la Central European University ambele fondate de George Soros.
SOS Macedonia
O iniţiativă curajoasă a fost anunţată de jurnalistul Nikola Srbov: „Stop Operațiunea Soros (SOS)”, dedicată contracarării influenței activistului miliardar american George Soros care a finanţat şi monopolizat societatea civilă din Macedonia, ajungând până într-acolo încât să suprime punctele de vedere divergente, mai precis cele care vin în opoziţie cu linia impusă de acesta.
Fondatorii Mişcării SOS i-au chemat pe toți „cetățenii cu minți libere,” indiferent de etnie sau religie, să li se alăture în lupta împotriva lui George Soros, omul care a acaparat total societatea civilă şi, prin faptele sale, distruge Macedonia!!!
Membrii SOS se vor concentra în primul rând pe descoperirea activităților „subversive” de pe teritoriul Macedoniei, derulate şi/sau finanțate de Soros prin intermediul ONG-urilor sale.
SOS Ungaria
Şi în Ungaria se pregăteşte o mişcare similară cu cea din Macedonia. În sfârşit lumea începe să vadă puzzle-ul în ansamblul său. Se trezeşte. O fi prea târziu? Vom vedea.
https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/asa-nu/page/5/
///////////////////////////////////
Funcţia legii este de a păstra la putere pe cei care deţin puterea!
Publicat de Snake
Nu cred că o persoană normală psihic îşi poate imagina că legea şi actul justiţiei sunt juste. Toată lumea știe sau ar trebui să ştie că există o lege şi o justiţie pentru cei bogați și altele pentru cei săraci deşi teoretic sunt unanim aplicabile. Magistraţii, parlamentarii, înalţii funcţionari publici, medicii, profesorii, aproape toţi iau mită, sunt corupţi ori şantajabili. Marea majoritate ajunge în posturi de conducere doar pentru că este element parte al aceluiaşi mecanism corupt. Toate posturile vacante existente în instituţiile publice ale statului sunt ocupate exclusiv de piloşi, angajaţi aparent legal, în baza unor examene pur formale, piloşi care la rândul lor au conexiuni cu indivizi aflaţi în interiorul reţelei: rude, amante, prieteni etc. Nicăieri nu mai contează calitatea umană, profesionalismul, moralitatea, inovaţia, strategia evolutivă, mintea deschisă, viziunea creativă… Ceea ce contează este strict legătura individului cu sistemul corupt (irelevante devin gradul de prostie, obscurantismul ori incompetenţa). Aceşti indivizi, fiind simbolurile amestecului ciudat între realitate şi iluzie, democrație și privilegiu, impostură și decență, formează rețeaua subtilă plină de compromisuri şi mizerie umană prin care statul îşi menține nestingherit puterea şi forma sa coruptă.
Alegeți lideri care vor investi în construirea de poduri, nu în ziduri, în cărți, nu în arme, în Moralitate, nu în Corupție, în înțelepciune şi nu în ignoranța, în Stabilitate, nu în teamă și teroare, în Pace, nu haos, în Iubire, nu în Ură, în Convergență, nu în segregare, în Toleranță, nu în discriminare, în Corectitudine, nu în Ipocrizie, în Substanţă, nu în superficialitate, în Caracter, nu în Imaturitate, în Transparență, nu în secrete, în Dreptate, nu Nedreptate, în Adevăr, nu în Minciuni. Abia când vom alege astfel de lideri VOM DĂRÂMA DEFINITIV SISTEMUL CORUPT, până atunci…trăim în iluzii!
Şi, până când nu se vor reaşeza lucrurile în ordinea lor firească, nu are nimeni dreptul să pretindă justiţie împotriva hoţilor şi a corupţilor pentru că Statul a permis acestor oameni să crească şi să se dezvolte în cea mai pestilenţioasă mocirlă, i-a împins cu bună ştiinţă (direct sau indirect) spre crime şi infracţiuni, fie condamnându-i la sărăcie, fie tolerându-le actele vădite de corupţie, apoi tot statul „neprihănit” vine şi îi pedepseşte discriminatoriu/aleatoriu pe unii dintre ei deşi EL este singurul vinovat al creaţiei sale: Statul a educat copiii de mici să devină hoţi, corupţi, criminali, mimetici, le-a modelat perfect mentalitatea pe structura societăţii conformiste în care urmau să-şi continue destinul! Statul are nevoie de sclavi şi roboţi! Atâta timp cât „uneltele” nu se revoltă, sunt facil manipulabile, laşe, depravate, alienate psihic, Statul nu are motive de panică. Comportamentele dezaxate, inumane sunt frecvent laudative şi promovate în media astfel că indivizii depravaţi, drogaţi, alcoolici, impersonali devin modele naţionale/mondiale iar mulţimile, nu-i aşa?, se satură cu pâine puţină şi circ.
Priviţi cum de ani buni ne dispar rând pe rând Libertățile şi Drepturile fundamentale. Ce facem? Înghiţim cu noduri atrocităţile şi crimele lumii, ascundem capul şi mai adânc în pământ, ne baricadăm în case şi aşteptăm timoraţi fie opresiunea statului pentru orice, fie ridicarea cuiva din mulţime, capabil să ne răzbune toate umilinţele suportate de-a lungul anilor, să ne şteargă lacrimile din suflet, să ne plângă morţii nevinovaţi. Atât! Fiecare aşteaptă pe altcineva să se revolte, altcineva aşteaptă pe altcineva şi uite cum aşteptarea continuă spre plus infinit. Dar…dacă nu ne oprim ACUM din tăcere, dacă nu ne revoltăm împotriva a tot ceea ce este greșit, copiii noştri sunt condamnaţi să trăiască destinul indigo al părinţilor, poate chiar unul mai hidos, mai diabolic. A lăsa Schimbarea pe umerii generaţiilor viitoare, de teama sacrificiului personal, din pasivitate sau obişnuinţă, riscăm să nu schimbăm niciodată nimic, ba mai mult, odată cu trecerea timpului, schimbarea să devină imposibilă. Sistemul, cu cât se învecheşte în metehne, se autoconsolidează şi se auto-protejează continuu prin legi împotriva propriului popor. Acest sistem bătrân, metastazat, îşi continuă dinamica dezastrului atâta vreme cât nimeni, nicăieri, nu va îndrăzni să se ridice în picioare şi să strige: STOP! AJUNGE! ACUM avem nevoie de o mulţime ridicată într-o singură VOCE, şi NU de o singură voce ridicată din mulţime!
Un om fără teamă NU poate fi sclav!
Publicat de Snake
Ce ziceţi? Recunoaşteţi mecanismele şi efectele manipulării?
- Manipularea conștientă și inteligentă a obiceiurilor organizate și a opiniilor maselor este un element important în societatea democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societății constituie un guvern invizibil care este adevărata putere de conducere a țării noastre. … Suntem guvernați, mințile noastre sunt modelate, gusturile noastre sunt formate, ideile noastre sunt sugerate, în mare parte, de oameni pe care i-am auzit niciodată. Acesta este un rezultat logic al modului în care este organizată societatea noastră democratică. Un număr mare de oameni trebuie să coopereze în acest mod dacă trebuie să trăiască împreună ca o societate fără probleme. … În aproape fiecare act al vieții noastre de zi cu zi, fie în sfera politicii sau a afacerilor, în conduita noastră socială sau în gândirea noastră etică, suntem dominaţi de un număr relativ mic de persoane … care înțeleg procesele mentale și sociale: Modele ale maselor. Ei sunt aceia care trag firele şi care controlează mintea publică.
Edward L. Bernays, Propaganda
- Trăim într-o lume în care, din păcate, distincția dintre adevărat și fals pare a deveni din ce în ce mai încețoșată prin manipularea faptelor, prin exploatarea minților necritice și prin poluarea limbii.
Arne Tiselius
- Putem fi seduși de grupuri politice puternice care promit mai multă bogăție și impozite mai mici. Cei cu putere pot folosi trucuri inteligente, psihologice și se pot juca cu slăbiciunile și fracturile noastre pentru a ne atrage spre modul lor de gândire. Putem fi manipulați în iluzie.
Jean Vanier, Găsirea păcii
- Persoanele care vor să vă manipuleze și să vă folosească nu vă vor spune petele oarbe (punctele slabe) ale voastre. Ele pot construi o strategie pe baza punctelor dvs. slabe şi vor continua să o folosească în avantajul lor.
Assegid Habtewold – trainer
- Percepția este mai importantă decât realitatea. Dacă cineva percepe ceva ca fiind adevărat, este mai important decât dacă este adevărat.
IvankaTrump
- Redarea rolului victimei: Manipulatorul se descrie el însuși ca victimă a circumstanței sau a comportamentului altcuiva pentru a obține milă, simpatie sau a evoca compasiunea și astfel obține ceva de la altul. Persoanele miloase și conștiincioase nu pot suporta să vadă pe nimeni suferind și manipulatorul adesea joacă cărţile pe simpatie pentru a obține cooperare.
George K. Simon Jr., În îmbrăcămintea de oaie: înțelegerea și tratarea persoanelor manipulatoare
- Dacă cineva vă poate schimba mintea, el v-a învins fără să ridice mâna împotriva voastră. Acesta este viitorul războiului.
Bangambiki Habyarimana, Perlele eternităţii
- În epoca facebookerismului și tweeterismului, oamenii sunt manipulați să se comporte nebuneşte. „Uită-te la mine, sunt aici” şi uite-aşa cultura a prosperat.
Kamil Toume
- Atunci când nevoile umane de bază sunt ignorate, respinse sau invalidate de cei aflaţi în roluri și poziții ce ar putea să le satisfacă în mod corespunzător; atunci când mijloacele prin care aceste nevoi au fost îndeplinite anterior dar nu mai sunt disponibile în prezent și când abuzul prealabil a lăsat deja un om vulnerabil pentru a fi exploatat în continuare, scena este stabilită pentru posibilitatea ca aceste nevoi să fie prostituate/corupte. Această situație plasează supraviețuitorul care are nevoi nesatisfăcute într-o dilemă incredibilă: să facă sau să nu facă ceva pentru satisfacerea nevoilor prin intermediul unei surse „nelegitime”? Dilema îl lasă din ce în ce mai divizat în sine și dacă o va face, va fi ostracizat şi de ceilalți.
- Jeffrey Means
- Este mult mai ușor să exploatezi și să manipulezi oamenii dacă sunt îngroziţi sau confuzi și descurajați să se încreadă în propria lor judecată.
Daniel Waterman
Avocați penalişti interceptați de DNA pentru că reuşeau să-şi scoată clienţii din arest pe vicii de procedură
Publicat de Snake
Doi avocați din Bistrița, specializați în Drept penal, au fost ascultați luni în șir de procurorii DNA. Ce a atras atenția procurorilor? Tocmai faptul că cei doi reușeau să-și scoată clienții din arest, folosindu-se de greșelile procurorilor (adică speculau viciile de procedură). În acelaşi dosar au fost ascultați şi un fost procuror şef, dar şi un fost preşedinte al unei Curţii de Apel.
„Telefoanele mele şi ale colegului meu au fost puse sub ascultare luni întregi fără ca noi să ştim nimic. Abia după o perioadă destul de lungă am primit de la DNA Bucureşti o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, în care ni se comunica că am fost ascultaţi, de mai multe ori. În acelaşi dosar cu noi au fost ascultaţi şi un fost procuror şef al unui parchet din Bistriţa dar şi un fost preşedinte al Curţii de Apel Cluj.
Cel mai probabil procurorilor li s-a părut suspect faptul că în acea perioadă aveam foarte multe persoane reţinute sau arestate preventiv pe care reuşeam să le scoatem din arest. Nu ştim exact în ce dosar am fost urmăriţi însă ni s-a comunicat că nu s-a început urmărirea penală împotriva noastră, că nu se confirmă sesizările, procurorii susţinând că s-ar fi sesizat în urma unor date, informaţii şi activităţi specifice. În acest caz era vizat şi un fost prim procuror de la parchet şi un fost preşedinte de Curte de Apel, dar ce căutam noi în acelaşi dosar chiar nu avem idee…”, a declarat pentru Mediafax avocatul Aris Cupşa.
După ce au fost intercepaţi mai bine de un an, procurorii au stabilit că nu există nimic suspect în activitatea celor doi avocaţi bistriţeni.
„Ne-au interceptat pe toţi o perioadă destul de lungă, pe bucăţi, luni în şir, peste un an. Nouă ne-a venit rezoluţia că nu se confirmă nimic, în cazul celorlalte persoane ascultate în acelaşi dosar nu ştiu ce rezoluţie au primit… Ne-au ascultat cei de la DNA din Bucureşti. Nu ştim nimic de cererea de interceptare, cert este că nu s-a descoperit nimic”, a mai spus avocatul.
Iar cazuri similare, susţine apărătorul, sunt la tot pasul.
„Am numeroşi clienţi care au fost interceptaţi, lucru care se poate vedea din dosarele de urmărire penală şi în cazul cărora nu s-a putut găsi nici o probă împotriva lor. Chiar discutăm şi cu alţi avocaţi pe tema asta, că din 300-400 de cereri de interceptare se respinge eventual una şi aia probabil pentru că persoana care ar urma să fie interceptată a decedat… Eu mă aştept ca la Curtea de Apel să fie acceptate multe astfel de solicitări, dar chiar toate?! Nu există să poată fi admise toate, dar acesta este sistemul”, mai spune Aris Cupşa, care susţine că în ultimii ani a devenit o practică a anchetatorilor să îşi facă problele numai din interceptări.
Acesta avertizează că există probleme serioase din cauza interceptărilor în stabilirea eventuală a stării de fapt dar şi a prejudiciilor, fiind luate în calcul convorbirile chiar dacă acestea nu se materializează.
„Este o problemă mare a sistemului… Judecătorul poate sau nu să ia în seamă solicitările de interceptare. Dacă le ia în seamă, este şi problema lui… Să pice şi ei (n.n. judecătorii), să vadă şi ei cum este. Nu este normal să iei toate intercepările în seamă, pică şi ei… poate aşa se învaţă să nu le mai ia în seamă chiar pe toate”.
Cele patru instanţe din Bistriţa-Năsăud au admis 99,5 % dintre cererile de interceptare a discuţiilor primite în ultimii ani, conform statisticii făcute publice de avocatul Radu Chiriţă, în urmă cu o săptămână.
https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/asa-nu/page/5/
/////////////////////////////////////
„Ruleta” de la Davos,de Ion Măldărescu
Rămas cu „mansarda” puternic distorsionată de uraganul „Katrina”, la zece ani după trecerea fenomenului „natural”, prin anul 2015, cunoscutul psihopat Bill Gates promova „mașinăria” -Omniprocesorul „Janicki” – care distila fecalele din sistemele de canalizare având ca rezultat apă potabilă… Au circulat pe internet filmuleţe şi alte fotografii în care Gates era cu paharul la gură, sugerând că ar consuma apa rezultată din fecale. [1]. Nu prea l-a crezut nimeni, dar, pentru „binele omenirii” s-a reprofilat în domeniul creării armelor biologige în laboratorele S.U.A. din zeci de țări. Și uite-așa ne-am pricopsit cu Covid-19 și celebrele vaccinuri letale recomandate ca „sigure”. Da, sunt sigure, atât de sigure, dar nu pentru viață, sunt surse sigure de profit pentru corporațiile farmaceutice și pentru pentru plecarea „instantanee” în altă lume a celor vaccinați,.
Dorind cu tot dinadinsul transpunerea în realitate a „teoriei conspirației” prin genocid planetar, creatorii „Marii Resetări”, pe măsură ce cuceresc redută după redută, se debarasează de costumația de camuflaj dincolo de care filmele cu „zombi” par modeste.
Înainte ca tehnicile de inginerie genetică să fie dezvoltate (1973) și utilizate pe scară largă (de la sfârșitul anilor 1970), au fost create laboratoare pentru dezvoltarea armelor biologice – deja folosite -, ca „soldați de război biologic cărora le lipsește amprenta de identificare. În ceea ce privește vaccinul C-19, a fost/este unul dintre acești „soldați bacteriologici”, creație fără precedent a unor asasini globaliști
Schwabismele patologice criminale ale gândacilor de la Davos
N-a intrat bine pe ușă anul 2023 că evenimentele malefice au scos deja capul din bălegar. Miercuri, 18 ianuarie 2023, în cadrul „Annual Meeting 2023” (Forumul Economic de Davos-Elveția), imbecilismele patologice au explodat. Jim Hagemann Snabe, președintele gigantului german „Siemens”, a susținut programul „Great Reset” de înlocuire a cărnii cu proteine sintetice: „Dacă un miliard de oameni încetează să mănânce carne, acest fapt nu numai că va avea un mare impact asupra sistemului alimentar actual, dar va inspira și inovarea sistemelor alimentare. Prevăd că în viitor vom avea proteine care nu provin din carne și, probabil că vor avea gust chiar mai bun […] cu zero carbon și mult mai sănătos decât mâncarea pe care o mâncăm astăzi. Aceasta este misiunea pe care trebuie să o îndeplinim”[2].
Haz de necaz: poate spune cineva că Ursula de la U.E. nu mănâncă… „rahat”?
În Uniunea Europeană, prin hotărârea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (E.F.S.A.) larvele de gândac de bălegar (Alphitobius diaperinus) au fost adăugate pe lista celor potrivite pentru comercializare și consum uman. Pot fi gătite întregi sau sub formă de pudră sau făină. Pot fi adăugate ca ingredient în diverse produse alimentare, cum ar fi batoane de cereale, paste, analogi de carne și produse de panificație.
În Spania, pe lângă aceasta, celelalte insecte permise sunt viermele de făină (Tenebrio molitor), lăcusta migratoare (Locusta migratoria) și greierul domestic (Acheta domesticus), fie sub formă congelată, uscată sau pudră. Acesta din urmă poate fi folosit pentru produse precum pâine și chifle multicereale, biscuiți și grisine, batoane de cereale, paste, sosuri sau pizza, potrivit datelor colectate de Asociaţia Consumatorilor (F.A.C.U.A.)[3].
Pe tabla de șah de la Davos, se joacă la ruletă soarta umanității.
————————————–
[1] https://www.totb.ro/video-bill-gates-promoveaza-masinaria-care-transforma-fecalele-din-canalizare-in-apa-potabila/ – 7 ianuarie 2015.
[2] https://www.breitbart.com/europe/2023/01/20/great-reset-siemens-chief-calls-for-billion-people-to-stop-eating-meat-at-world-economic-forum/ – 20 ianuarie 21023.
[3] https://60m.ro/2023/01/19/ue-extinde-lista-insectelor-autorizate-ca-hrana-umana-larva-gandacului-de-balegar-poate-fi-acum-consumata/ – 19 ianuarie 2023.
https://www.art-emis.ro/editoriale/ruleta-de-la-davos
/////////////////////////////////////
Trebuie să ne pregătim pentru al doilea val pandemic declanșat de Guvernul Mondial
Publicat de Snake
Preluare de pe Art-emis.ro
Aşa cum am mai menţionat şi cu alt prilej, omenirea trăieşte astăzi exercitarea punerii în practică a mult contriversatei şi condamnatei „Teorii a conspiraţiei”, după cum demonstrează realitatea, atât de… reală. Strateg și analist militar de elită, generalul cu patru stele, Sir Richard Barrons, 61 ani, a fost – până la trecerea sa în rezervă în 2016 – unul dintre cei șase comandanţi ai Forțelor Armate Britanice. De-a lungul carierierei militare a comandat operațiuni în Bosnia, Kosovo, Irlanda de Nord, Irak și Afganistan şi este considerat unul dintre cei mai importanți lideri de gândire militară din Marea Britanie. Generalul Richard Barrons afirmă că nici războaiele, nici focoasele nucleare nu mai sunt necesare, mult mai periculoasă fiind combinația de rachete de precizie, cyberattacks și social-media. Pentru etapa următoare – probabil în 2021 – el anticipează carantina electronică, închidere a rețelelor sociale și a internetului, în stil chinezesc. Guvernul va fi responsabil de cea mai mare represiune a a comunicațiilor având ca scuză Securitatea Națională în fața unui eveniment de origine electronică neanunțat încă. Vă supunem atenţiei adaptarea textului publicat de „Der Spiegel”[1], având în centrul atenţiei declaraţiile extrem de importante ale generalului Baronns (Ion Măldărescu, ART-EMIS).
Poţi pune în genunchi toate ţările europene în doar 14 zile.
„De această dată nu mai este vorba de « Teoria conspiraţiei », ci de doctrină militară. Pentru troli e deja prea târziu, pentru că ei nu vor înțelege nici când vor da nas in nas cu doamna cu coasa” (General Richard Barrons).
Prima etapă de restricționare a libertăților prin Covid-19 a oferit Guvernului Mondial informaţii practice despre gradul de rezistență socială şi al mass-media. Al doilea va fi un test bazat pe lipsa de comunicare, înstrăinare și izolare: va fi interzis să ne întâlnim (obiectiv deja implementat prin etapa Covid 19 și fazele ridicole ale succesului dubios, când vom fi din nou închiși în toamnă). Realizând încetarea comunicărilor printr-o întrerupere a electricității și blocarea rețelelor sociale cu lansarea primei fazei a unui program de monitorizare a comunicațiilor, blocarea și ștergerea grupurilor, și o listă de cuvinte interzise. Toate comunicările vor fi cenzurate, ca şi mersul pe stradă. Ceva ce înainte ne imaginam science fiction, acum trăim și vom trăi ca realitate zilnică. Astfel pot fi puse în genunchi toate ţările europene în doar 14 zile.
China este în drum spre puterea globală, în timp ce S.U.A. se retrage.
Lumea se schimbă dramatic. Schimbările au existat şi înainte de criza coronavirus, dar pandemia a accelerat radical acest proces. Covid-19 acționează ca un șoc global si strategic care are un impact masiv asupra securității și prosperității Europei. Și mă preocupă cât de mult rămânem în urma cu aceste schimbări. Am crezut prea mult timp că ceilalți ne vor lăsa în pace, pe europeni, și că putem discuta nestingheriți cu privire la starea U.E., la euro sau la Brexit, dar în realitate trăim într-o lume schimbată. Dacă criza coronavirus a arătat ceva clar, acest „ceva” este că China este în drum spre puterea globală, în timp ce S.U.A. se retrage. Lumea previzibilă a Occidentului așa cum o cunoaștem din perioada Războiului Rece aparține trecutului. Mulți piloni care garantează securitatea și prosperitatea noastră se vor rupe. Și ar putea exista o mare luptă între China și Statele Unite.
Astăzi, nici războaiele, nici focoasele nucleare nu mai sunt necesare, mult mai periculoasă este combinația de rachete de precizie, cyberattacks și social-media.
Pentru a justifica blocarea internetului vor avea nevoie de o scuză foarte puternică ca cea de acum cu Covid-19 și carantinarea. Probabil, se vor referi la o problemă globală de energie electrică datorată atacului unui virus informatic mai avansat decât Stuxnet[3] sau Sauron[4], sau Fepmis[5], sau, mai probabil, încă un război electromagnetic care să doboare toate rețelele 4 și 5G. Cauza nu trebuie să provină neapărat din confruntarea blocurilor, ci din terorismul electronic electromagnetic […], poate printr-o mătura electronică de sateliți cu laser, cum ar fi „THORN” testat cu succes pentru prima dată în Taijin China și în arderea a mii de hectare de pădure din Spania, Portugalia și California.
Noua Ordine Mondială doreşte război cu orice preț.
Poșta, telegrafele și cabinele guvernamentale vor fi pline de cozi precum cele de rații și la bănci. Căderea rețelelor electronice și de telefonie va pune guvernul în mișcare pentru liniile publice sigure în Poștă și companiile de telefonie mobilă în camioane militare autonome și de la companii de telefonie în acest scop. Scrisorile din căsuța poștală ca în trecut vor fi din nou mijlocul de comunicare în timpul carantinei electronice. Sunt măsuri care, din moment ce toate țările lumii au deja o structură militară și de armament foarte completă, și fară îndoială cele ale Noii Ordini Mondiale își doresc război cu orice preț, din moment ce s-au organizat pentru războiul biologic și apoi război cibernetic sau război electronic, dat fiind că distrugerea cu arme moderne ar fi apocaliptică, iar guvernul din umbră nu poate să nu le genereze pentru interesele sale de putere și control.
Lipsă de comunicare, înstrăinare și izolare când vom fi din nou închiși în toamnă.
Prima repetiție de restricționare a libertăților prin pandemia Covid-19 a oferit Noului Guvern Mondial cunoștințe practice despre gradul de rezistență în stradă și pe reţelele social media. Al doilea va fi un test de lipsă de comunicare, înstrăinare și izolare: va fi interzis să ne întâlnim (procedeu deja implementat prin criza Covid-19 și fazele ridicole ale succesului dubios, când vom fi din nou închiși în toamnă). Realizând încetarea comunicărilor printr-o întrerupere a electricității și blocarea rețelelor sociale cu lansarea primei faza programului de monitorizare a comunicațiilor, blocare a și ștergere a grupurilor, și o listă de cuvinte interzise. Toate comunicările vor fi cenzurate, ca şi mersul pe stradă. Ceva ce înainte ne imaginam science fiction, acum trăim și vom trăi ca realitate cotidiană.
Dacă odată cu carantina Covid-19 a putut fi observat stresul pe care îl provoacă aceste măsuri oamenilor, imaginați-vă ce efect dezastruos va avea blocarea rețelelor sociale la o noua carantină, în toamnă. Multe persoane care nu sunt obișnuite azi să facă schimb de conversații altele decât pe rețele, și care să nu le vor mai avea, vor intra într-un stress Faza Zombi pe care îl vor realiza cu 5G și aerosoli fumigeni pentru a inhiba proteina TOM 1.
Implantarea microcipurilor prin vaccinuri obligatorii și internarea în lagare pentru zombi.
Unul dintre fenomenele care s-au produs cel mai mult cu arestul forţat la domiciliu este irascibilitatea, nu numai în fiecare familie și locuință, ci și în rețelele de socializare care au redat măsura nemulțumirilor. Reducerea comunicațiilor electronice va avea efecte devastatoare, deoarece, prin intermediul rețelelor sociale și What´sAp, s-a trecut de la efectul colectiv al informațiilor și comportamentului, la o izolare pe care o vom trăi individual și fără a şti ce să facem în războiul electronic, mai mult decât instrucțiunile guvernului. Vor funcționa doar televiziunile toxice, mercenare ale Noii Ordini Mondiale. În această fază, s-ar putea ca începutul împlantării microcipurilor să fie impus prin vaccinuri obligatorii (nanochips și smartwines), sau direct cip, și internarea în lagare pentru zombi. Utilizarea efectelor „fumigene” vor avea aibă efectul dorit asupra cortexului cerebral insular și a cortexului cu inhibitori ai proteinei TOM 1 asociată în cantități mici cu celule Alzheimer.
Notă – Subtitlurile aparţin redacţiei şi au fost extrase din text.
––––––––––
[1] https://www.spiegel.de/politik/ausland/ex-general-richard-barrons-ueber-den-krieg-der-zukunft-kampfroboter-bekommen-keine-pension-a-058c61c5-e4c2-4845-9d0e-33f3a7a3e4cc – 23 mai 2020
[2] https://www.spiegel.de/politik/ausland/ex-general-richard-barrons-ueber-den-krieg-der-zukunft-kampfroboter-bekommen-keine-pension-a-058c61c5-e4c2-4845-9d0e-33f3a7a3e4cc
[3] Stuxnet – virus informatic care vizează sistemele de control, de supraveghere şi achiziţie de date (SCADA).
[4] Sauron – virus informatic de tip Malware.
– Antitoxina polivalentă unică –
Programul electronic de programe electronice FEPMIS poate utiliza toate avioanele, mașinile și comunicărilel online care nu a fost active timp de 60 de zile. Programul 1033/1122 este dotat cu milioane de proprietăți fără posibilitatea de contracarare. Agenda 2021 are în program lansarea eugeniei mondiale şi instalarea – pentru început în cadrul O.N.U. – a guvernului unic, care are deja pregătită o operaţiune pandemică pentru momentul depăşirii nivelului de imunizare. Programul militar „Pentagon Otan 2018” a fost creat pentru lansarea unei pandemii, obiectivul principal fiind modernizarea batalioanelor de infanterie.
https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/asa-nu/page/3/
///////////////////////////////////////
Harari: Nimeni nu va supraviețui fără a fi conectat la stup!
Publicat de Snake
Nu daţi putere descreieraţilor și nu credeţi nimic din ceea ce umbrele satanice din ei dictează ce anume să vorbească ori să execute. Lumina învinge întunericul! Aceste fiinţe NU mai sunt oameni!
Harari: Nimeni nu va supraviețui fără a fi conectat la stup!
///////////////////////
Harari: Oamenii au devenit animale piratabile
Publicat de Snake
Un om NU poate emite astfel de concluzii decât dacă în el NU mai există nimic uman.
Nebunii au invadat administraţiile publice și politice ale lumii. Oameni sănătoși psihic întâlnim din ce în ce mai rar. Moare o specie. Cea umană. Poate că nu mai este nimic de salvat în ea. S-a degradat într-atât încât e nevoie de o altă creaţie.
Harari: Oamenii au devenit animale piratabile
//////////////////
Sclavii de ieri și de azi
Publicat de Snake
V-aţi întrebat de ce politicienii și promotorii de top ai „vaccinării” NU mor subit, deși au declarat că au făcut 3-4 doze? Otrăvurile au fost doar pentru proști (cum îi eticheta Attali) sau mâncători inutili (cum îi numea Harari).
Otrăvurile au și un efect pozitiv: curăță planeta de proști. Deveniseră majoritari. Exclud din masa oilor doar pe cei obligați – prin șantaj ordinar – să se injecteze la ordinul intern al șefilor de instituții/companii. Acestea sunt VICTIME. Tot victime, dar fără voia lor, sunt copiii injectați la cererea expresă a părinților. Mulți au murit deja, alții…urmează. În ciuda evidențelor și a milioanelor de decese, mai ales subite, majoritatea injectaților trăiește încă în negare. Până într-o zi când vor da nas în nas cu un infarct miocardic, o tromboză agresivă sau un cancer galopant. Și în ceasul al 12-lea, mulți vor crede că încălzirea globală a fost cauza sfârșitului
//////////////////////////////////////////
Harari: Bogaţii trebuie să fie upgradaţi în dumnezei virtuali și săracii trebuie să fie degradaţi în oameni inutile
Publicat de Snake
Ce afirma Yuval Noah Harari, creierul lui Klaus Schwab, în 2015? (minutul 15.20)
” – Acum vedem crearea unei noi clase masive de OAMENI INUTILI. Este posibil ca oamenii să devina REDUNDANȚI. Așa cum computerele devin din ce în ce mai bune în domeniile lor, există posibilitatea ca computerele să ne depășească și să facă oamenii redundanți și atunci marea problema politico-economică a secolului 21 va fi : pentru ce avem nevoie de oameni?
– Și aveți vreun răspuns?
– Pentru moment cea mai bună presupunere este – menține-i fericiți cu droguri cu jocuri pe computer, dar acesta nu sună ca fiind un viitor prea atractiv.
– Deci spuneți în carte și acum despre creșterea semnificativă a inegalității sociale, că suntem la începutul unui proces?
– Este un fel de profeție, sunt mai multe posibilităti . O posibilitate este crearea unei clase noi, masive de oameni inutili și o altă posibilitate este diviziunea omenirii în două caste diferite biologic: bogații să fie upgradați în Dumnezei virtuali și săracii să fie degradați la acest nivel de oameni inutili „
Conferinţa TED a globaliștilor unde Harari a fost aplaudat pentru asemenea abominaţii verbale. Cum de omul acesta este încă liber? Pentru că justiția e complicele criminalilor!
Într-o filmare din 2018, același Harari îi explica doamnei Christine Lagarde cum și doctorii vor ajunge … inutili în faţa inteligenţei artificiale (min.12:30).
Inteligenţa artificială va detecta cu senzori de pe corp sau din corp starea de sănătate a oamenilor și va stabili un algoritm de diagnostic și tratament.
Viitorul aparține asistenţei medicale și nu medicilor! Inteligența artificială, deocamdată, nu poate înlocui munca asistenţilor.
/////////////////////////////////////
Harari: dacă omenirea refuză predarea suveranităţii în mâna elitei, va fi exterminate
Publicat de Snake
Vorbind la Summit-ul economic de la Warwick din 2022, Harari a început prin a rosti papagalicește punctele de discuție obișnuite ale extremei stângi referitoare la schimbările climatice și a îndemnat națiunile lumii să plătească un plus de 2% din PIB pe an pentru a preveni un eveniment climatic „catastrofal”.
O critică adresată de Harari a fost aceea că politicienii transferă frecvent sume mari din banii țărilor lor către armate în timpul războaielor, argumentând că ar putea face același lucru și pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice.
De asemenea, în timpul summit-ului, Harari a promovat ideea că oamenii nu trebuie să călătorească în insule îndepărtate în vacanțe pentru a fi fericiți și nici nu trebuie să cheltuiască bani pe produse cosmetice care dăunează mediului, numai pentru a fi mai arătoși.
În esență, el sugerează omului obișnuit să renunțe la lucrurile de bază care îi fac plăcere în schimbul unor alternative pe care FEM le consideră mai „prietenoase cu mediul”.
Desigur, în același timp, Brad Pitt, Leonardo DiCaprio, Yuval Noah Hararis, Klaus Schwab, Bill Gates, membrii caselor regale și alţii ca ei pot zbura cu avioane private oriunde în lume, în timp ce restul sunt forțați prin legi criminale să stea acasă pentru a ajuta la „salvarea Pământului”.
În ceea ce privește America, Harari a spus că Statele Unite au renunțat deja la locul lor de lider global, adăugând că „nimeni nu face cu adevărat un pas înainte pentru a umple acest vid”.
Profitând de presupusa înlăturare a Americii ca lider mondial sub „conducerea” lui Joe Biden, organizații precum WEF și OMS vor interveni pentru a împinge planeta într-o dictatură tehnocratică și medicală globală, potrivit lui Harari.
„Nu avem nevoie de o singură țară să fie lider. În mod ideal, multe țări și multe organizații ar trebui să contribuie minimal cu ideile lor, motivate de un proiect comun”, a spus el.
Gazda discuției a fost Bill Weir de la CNN, care l-a întrebat pe Harari dacă noua tehnologie va ajuta omenirea să prospere fără a dăuna Pământului?
Consilierul lui Klaus Schwab i-a răspuns lui Weir că tehnologia este o „sabie cu două tăișuri” care poate fi folosită fie pentru a răni, fie pentru a ajuta oamenii.
El a avertizat, de asemenea, că elita nu ar trebui să se bazeze pe o tehnologie de tip „Arca lui Noe” pentru a se salva de un eveniment global catastrofal.
Harari a recunoscut practic că elita va aduna tehnologia pentru a se salva, în timp ce marea majoritate a oamenilor suferă.
„Există un pericol foarte mare ca, odată cu schimbările climatice, când oamenii vorbesc despre cum va fi viitorul nostru, să nu existe „NOI”. Nu există „viitorul nostru”. Umanitatea s-ar putea împărți într-o majoritate – poate – de oameni, care ar suferi enorm și o minoritate care va avea resursele, bogăția și tehnologia pentru a se proteja și chiar va înflori într-un fel de Arcă tehnologică al lui Noe. Acest lucru este extrem de periculos”, a spus el.
Harari a criticat dur și ascensiunea la putere a ultranaţionaliștilor care, zice el, lansează tot felul de fantasmagorii legate de înlocuirea populaţiilor native, de metisare etc. dar recunoaște că și dacă teoriile astea ar fi reale, s-ar întâmpla în 40-50 de ani.
Un spectator al summit-ului l-a întrebat pe Harari ce pot face globaliştii cu dictatori precum Xi Jinping din China, care ar putea să nu fie de acord cu mişcarea verde de stânga.
Răspunzând, consilierul WEF a sugerat că cetățenii au încă capacitatea de a crea schimbarea chiar și în națiuni uriașe precum China.
În încheiere, Harari a avertizat omenirea că „nu avem prea mult timp” să ne realiniem prioritățile, astfel încât toți locuitorii lumii să poată avea „orice fel de viitor”, în loc să fie doar viitorul elitei. Care ar fi acel viitor, n-a precizat dar putem să-l intuim datorită istoriei recente.
Soluția lui Harari este consolidarea puterii globale în mâinile aceleiași elite care dorește să reducă populația lumii pentru a crea o clasă de sclavi (muncitori & sexuali – tot Harari spunea într-un alt interviu!), altfel va fi rău. Practic, nu avem de ales decât între două variante de exterminare: una aplicată de elită și cealaltă, ipotetică, îngrozitoare în viziunea lui Harari. Adică exterminarea de către Inteligența Artificială? De ce n-a spus-o concret? Aici îi dau dreptate. Autonomia IA, care nu e departe, va extermina OMUL! Cu toate astea, omul e cel care-i dă și-i hrănește puterea, altfel ar reduce drastic digitalizarea!
//////////////////////////////////////
Adrian Pătrușcă – Vestea bună: Globalizarea a murit! Vestea proastă: Se pregătește Ghetoizarea lumii
Adrian Pătrușcă, ActiveNews.ro:
Trei cai mascați au tras la dricul Globalizării prin pandemie. Apoi, brusc, telegarii s-au speriat, au rupt hamurile și au fugit. Acum, dricul alunecă singur la vale, spre groapa căscată larg.
Occidentul, China și Rusia s-au înhămat cu entuziasm la Dictatura COVID sub pretextul unei boli respiratorii ceva mai agresive ca gripa. De altfel, primele două au fost cele care au finanțat, creat și scăpat Pretextul din laborator.
La toate trei, COVID-ul le-a venit mănușă. China și Rusia, deja dictaturi cum scrie la carte, au găsit în COVID un mijloc nou de a-și mări controlul asupra popoarelor și zonelor lor de influență.
Pentru Occident, COVID-ul a însemnat pierderea definitivă a inocenței democratice, câtă mai era. Dezvirginarea și eliberarea de ața „Libertății”, a „Drepturilor Omului” și altor asemenea racile ale copilăriei.
În doi ani, Occidentul s-a transformat în dictatură sadea. S-a dedulcit la Tiranie. A început să semene cu suratele sale din Troica Globalizării.
Diferențele erau infime. Rusia și China păstrau urmele trecutului lor comunist, mânjit de sânge, și erau ahtiate după o Nouă Ordine Mondială mai brutală. Mai asiatică. Un nou Comintern.
Occidentul râvnea la o Globalizare mai efeminată, în care vârtoasele organe de represiune să fie ascunse sub fuste înflorate și chiloței simpatici de dantelă.
Însă, una peste alta, timp de doi ani, nimic nu a tulburat armonia dintre cele trei. Până și micile certuri „Tu ai scăpat virusul” – „Ba tu!” păreau puse în scenă pentru uzul galeriei, prea înspăimântate să judece cu capul ei ce mai era real și ce nu.
Dar pandemia nu putea dura la nesfârșit. Așa cum spunea mentorul Klaus Schwab, ea era o „fereastră rară, dar ÎNGUSTĂ, de oportunitate”.
(…)
Asemenea Pandemiei, Războiul a venit mănușă tuturor. Pușca a fost continuarea firească a Seringii.
În orice război, prima reacție a comunității internaționale este de a cere încetarea imediată a focului și a lansa apeluri la pace și pentru o soluție negociată. Nu și acum: toate părțile au aruncat gaz pe foc.
Citește întreaga analiză aici: ActiveNews.ro
https://daniel-roxin.ro/adrian-patrusca-vestea-buna-globalizarea-a-murit-vestea-proasta-se-pregateste-ghetoizarea-lumii/
/////////////////////////////////////////
MAREA RESETARE: ”PLANETA ASTA NUMAI ARE NEVOIE de marea majoritate a populației, oamenii sunt prea mulți și inutili!”
În anul 2020, Klaus Schwaab , președintele Forumului Economic Mondial, un ONG cu ideologie neomarxistă globalistă, care a ajuns să decidă, în mod ilegal, politicile statelor suverane, a scris o carte care se numea Marea Resetare, în care a expus un plan detaliat de parcurs al umanității, având ca țintă anul 2030, an până la care lumea pe care o vedem și o cunoaștem ar trebui să fie deja înlocuită cu una nouă, în care valori precum drepturile și libertățile cetățenești, intimitatea, normalitatea să fie înlocuite cu concepte precum: supravegherea extinsă, reducerea drastică a numărului de locuitori ai planetei (concept mascat sub eufemisme de genul “reziliență” sau “sustenabilitate”, “durabilitate”), predominanță a inteligenței artificiale în toate aspectele vieții publice și private, măsuri drastice menite să “protejeze mediul înconjurător” etc.
Toate aceste principii sunt expuse de către instituțiile internaționale în vorbe goale, specifice limbajului masonic, în care predomină dragostea nețărmurită față de oameni, dorința ca ei să fie fericiți, egalitate și echitate etc. Klaus Schwab le enunță un pic mai direct în lucrarea sa și pe față în toate acțiunile din 2020 încoace.
Marea resetare, concept care se află astăzi pe buzele tuturor, a debutat cu o oprire, la nivel planetar, a întregii economii timp de doi ani, în care mai ales clasa de mijloc a suferit o pauperizare profundă.
În spatele acestui plan s-a aflat exclusiv obiectivul desființării modului de viață cu care ne-am obișnuit, bazat pe capacitatea de a ne procura cele necesare traiului prin muncă cinstită, și înlocuirea sa cu un nou mod de viață, bazat pe dependența noastră completă față de statul planetar, concretizată printr-un concept deja implementat la nivel regional sau local numit venit universal minim garantat, adică o sumă de bani pe care cetățeanul viitorului se pregătește să o primească fără a face nimic, pentru că nu va mai fi nimic de făcut, din care își poate asigura o subzistență biologică mizeră.
Această sumă de bani însă nu va veni ca un gest de mărinimie al statului planetar și nu va fi încasată la ghișeul primăriei, ci va fi condiționată de un plan de digitalizare, prin care se va primi prin intermediul unei monede virtuale, la care se va avea acces prin racordarea la un sistem complex de portofel digital, care se va elibera și va putea fi accesat doar de către cei ce vor dobândi dreptul de a participa la societatea care urmează a se clădi pe ruinele actualei societăți, sub sloganul Reclădim mai bine!
Participarea la această societate nu va fi automată, în virtutea capacității de folosință a individului adică a faptului de a fi în viață, nici a cetățeniei dobândite prin naștere sau altfel.
Criteriile de participare la această nouă societate sunt de natură a contura identitatea și chiar substanța “omului nou” (omul transuman sau postuman) care se dorește, pe care, în mod paradoxal, “profetul” și “panditul” acestei îndrăznețe arhitecturi sociale planetare, Yuval Noah Harari, îl numește homo deus (omul Dumnezeu)!
După ce aceeași masonerie l-a “moșit”, prin manipularea cognitivă darwinistă, pe om din maimuță și l-a “înnobilat” cu statutul de homo sapiens, apoi, când i-a pus calculatorul în brațe l-a numit homo sapiens sapiens, acum îl proiectează în ultima fază a înșelării, în care îi dă iluzia de homo deus, iluzie cu care a păcălit-o demonul pe Eva în grădinile raiului, când i-a spus “veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Facerea 3,5), deși Dumnezeu cunoaște numai binele, răul fiindu-I străin.
Homo deus, expresie ce ne aduce aminte direct de amăgirea lui Satan.
Accesarea venitului universal minim garantat va depinde de îndeplinirea tuturor acestor condiții și a altora care se vor mai impune, printr-un sistem care deja a fost brevetat în China comunistă cu denumirea de sistem de credite sociale, introdus și în Europa anul trecut prin pașaportul digital.
O componentă esențială a acestei noi lumi va fi supravegherea totală a individului, asumată prin renunțarea de bună voie la intimitatea firească a persoanei. Pentru a exista o astfel de supraveghere reală, omul marii resetări trebuie să trăiască în ceea ce se numește smart city, aglomerări urbane uriașe complet digitalizate, complet supravegheate și conduse de către inteligența artificială.
Pentru ca întreaga populație planetară, care va mai rămâne până în 2030, să accepte să se mute în aceste aglomerații urbane conduse de inteligența artificială, este necesară aplicarea unor politici aflate deja în plină desfășurare.
Astfel, una dintre promisiunile lui Klaus Schwab este desființarea proprietății private: “Nu veți avea nimic și veți fi fericiți!”. Acest vis comunist, pe care și-au dorit să îl îndeplinească regimurile socialiste de teroare din secolul XX din Asia și Europa de Est, este preluat de noua stângă radicală globalistă și este imperativ necesar pentru ca o mână de oameni să poată stăpâni 500 de milioane, dacă este să luăm ca reper numărul de cetățeni ai viitorului apropiat, gravat timp de decenii pe un monument care, în mod “misterios” din Atlanta, Georgia, USA, care a fost a fost dărâmat recent…
Cum regimul nu va putea să emită pur și simplu o lege prin care să se transfere proprietatea privată în cea a statului, așa cum a făcut dictatura comunistă în URSS și statele satelite, sau în China și satelitele acesteia, din pricina riscului unei deșteptări a populației la scară planetară, se vor urmări alte mijloace de deposedare.
Impunerea unui regim de taxare a imobilelor care să facă proprietatea acestora indezirabilă ar putea fi o primă astfel de metodă. De remarcat că în țările occidentale s-a cultivat intens timp de decenii bune disprețul pentru proprietatea asupra locuinței și preferința pentru închirierea acesteia. În aceste locuri, situația va fi ușor de controlat, în condițiile în care statul va propune același regim și, probabil, în condiții percepute ca mai bune și mai ales… gratuit.
Cine este Yuval Noah Harari consilierul de top al șefilor Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab și George Soros?
Yuval Noah Harari (n. 24 februarie 1976, Kiriat Ata, Districtul Haifa, Israel) este un istoric israelian, profesor titular la departamentul de Istorie al Universității Ebraice din Ierusalim, autorul cărților de succes internațional Sapiens Scurtă istorie a omenirii (2011, tradusă în românește în 2017) și Homo Deus Scurtă istorie a viitorului (2015, tradusă în românește în 2018).
A început la 17 ani studii de istorie la Universitatea Ebraică din Ierusalim, în cadrul unui program special de amânare a serviciului militar în scopuri academice. Ulterior a servit în forțele de tanchiști dar după câtva timp a fost eliberat la vatră din motive de sănătate.
La 20 ani și-a făcut cunoscută orientarea sa homosexuală, ulterior căsătorindu-se în Canada cu prietenul său israelian, Itzik Yahav, care lucrase ca producător de spectacole de teatru.
Și-a luat titlul de master în 1998 cu o teză despre logistica militară în evul mediu. Între anii 1998-2002, Harari și-a făcut doctoratul în istorie la Jesus College, la Universitatea Oxford sub îndrumarea lui Steven Gunn.
Între anii 2003-2005, el a urmat studii post-doctorale în istorie cu o bursă a Fondului Yad Hanadiv.
În anul 2005 a fost numit lector la facultatea de istorie a Universității din Ierusalim, în 2008 căpătând definitivatul pe postul de conferențiar. Din septembrie 2014 a devenit profesor universitar. Între anii 2003-2011 a fost coordonatorul programului de istorie universală la Universitatea ebraică, și, în cadrul acestei sarcini, au luat naștere cele două cărți ale sale care i-au adus faimă peste hotare.În anul 2012 a fost ales membru în Tânăra Academie de Științe a Israelului.
Harari practică meditația Vipassana, din anul 2000,[10] ceea ce, după afirmațiile sale, i-a „schimbat viața”. În plus conferențiază și în domeniul meditației pe care o privește ca o cale de cercetare. Tot din anul 2000 a ales un regim alimentar vegan;(https://en.wikipedia.org/wiki/Yuval_Noah_Harari)
Declarații contradictorii făcute de neomarxistul Yuval Noah Harari de-a lungul timpului
După ce în 2020, la debutul pandemiei Covid-19, făcea o afirmație controversată – Fiecare criză este o oportunitate” – Harari a revenit cu o serie de vorbe ce par a fi completarea mesajului de acum doi ani – planeta asta nu mai are nevoie de marea majoritate a populației, suntem prea mulți și inutili!
Mai mult de atât! Pentru că oamenii învechiți (în gândire) sunt nefolositori societății viitorului, Yuval Noah Harari propune redistribuirea averilor acestora. Și nu doar la nivel local/național, ci global, într-o mișcare fără precedent, dar pe care Forumul Economic de la Davos a propus-o nu cu mult timp în urmă!
Acum, vorbele „Nu vei mai deține nimic și vei fi fericit” (din „programul” Marea Resetare) capătă, cu adevărat, sens.Progresiștii nu iau prizonieri
Într-un interviu acordat lui Chris Anderson, care conduce popularul grup media TED, Yuval Noah Harari afirmă că lumea „nu mai are nevoie de marea majoritate a populației actuale” din cauza progreselor tehnologice.
„Șomerii” societății viitorului fac parte dintr-o „clasă inutilă” de oameni, care nu va aduce niciun progres lumii de mâine.
Consilierul de top al „davosiștilor” a comparat ultimele două veacuri afirmând că, spre deosebire de secolul 20, când „marii eroi” ai sistemelor politice erau „oamenii de rând”, acum în secolul 21, „oamenii nu mai fac parte din povestea viitorului”.
Ei au fost deja înlocuiți de inteligența artificială (IA) și nu se mai dovedesc folositori în economia de înaltă tehnologie care se dezvoltă în prezent.
Rugat să comenteze reticența oamenilor de rând față de curentul progresist, cunoscutul autor și lector universitar a lansat ipoteza potrivit căreia anxietatea de a fi „teleportat” într-o economie viitoare condusă de Inteligența Artificială și de o clasă socială foarte educată este la baza „deziluziei și reacției lumii împotriva noi ordini liberale”.
„O PARTE DIN CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ ESTE CĂ OAMENII ÎNCEP SĂ ÎȘI DEA SEAMA ȘI AU DREPTATE SĂ SE GÂNDEASCĂ LA ASTA – «VIITORUL NU ARE NEVOIE DE MINE. POATE DACĂ SUNT DRĂGUȚI, ÎMI VOR ARUNCA NIȘTE FIRIMITURI, CUM AR FI VENITUL DE BAZĂ UNIVERSAL».
DAR, DIN PUNCT DE VEDERE PSIHOLOGIC, ESTE MULT MAI RĂU SĂ SIMȚI CĂ EȘTI INUTIL DECÂT SĂ SIMȚI CĂ EȘTI EXPLOATAT!”, a explicat Harari.
Oamenii, înlocuiți de mașini, planul „davosiștilor”
„Acum, suntem pe fast forward la început de secol 21, când pur și simplu nu mai avem nevoie de marea majoritate a populației, pentru că viitorul este despre dezvoltarea tehnologiei din ce în ce mai sofisticate, cum ar fi Inteligența Artificială și bioingineria”, a continuat el.
Cu o nonșalanță înspăimântătoare, care lasă să se vadă ce planuri au „elitele” planetei cu oamenii de rând, Harari spune că „aceste tehnologii sofisticate vor face din ce în ce mai redundante activitățile curente ale oamenii”. De fapt, „vor face posibilă înlocuirea oamenilor”.
În timp ce a recunoscut că tehnologii precum IA vor deschide „noi locuri de muncă mai interesante”, Harari a detaliat:
„NU ESTE CLAR DACĂ OAMENII VOR PUTEA SĂ LE OCUPE DEOARECE VOR NECESITA ABILITĂȚI ÎNALTE ȘI MULTĂ EDUCAȚIE”.
„Nu veți deține nimic și veți fi fericiți”.
Ca parte a planului „Marea Resetare”, prezentat la Davos și cu insistență promovat de „săgețile” WEF, stă și redistribuirea bogăției în lume.
Yuval Noah Harari a sugerat ca bogăția lumii să fie redistribuită la nivel global: „Aș spune că cea mai mare problemă de departe nu este la nivel național. Este la nivel global”.
„ÎMI POT IMAGINA REDISTRIBUIREA BOGĂȚIEI DE LA GIGANȚII TEHNOLOGICI DIN CALIFORNIA SPRE MAMELE DIN PENNSYLVANIA, DAR NU VĂD CA BOGĂȚIA SĂ FIE REDISTRIBUITĂ ÎN HONDURAS, MEXIC SAU BRAZILIA” – YUVAL NOAH HARARI
Cu alte cuvinte, în toate țările de pe glob autoritățile naționale (guvernele) ar trebui să intervină în forță confiscând averile sub pretextul „redistribuirii egale a bogăției”!
Surse:
https://www.national.ro/social/suntem-prea-multi-si-inutili-anunt-socant-despre-depopularea-planetei-771741.html
https://www.marturisireaortodoxa.ro – marea-resetare-epoca-antihrismului-
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/noah-hariri/
///////////////////////////////////////
Discursul reprezentantului Rusiei la OSCE. Detalii halucinante despre armament și viitorul războiului!
De
News Solid
RECOMANDĂRI
Problema rotativei: Rămâne Alexandru Muraru în funcția de consilier și pentru Marcel Ciolacu?
ianuarie 28, 2023
Artificiul prin care contractul privatizării Petrom ar putea fi revocat. Părerea lui Augustin Zegrean, fostul șef al CCR
ianuarie 28, 2023
Discursul reprezentantului Rusiei la OSCE. Detalii halucinante despre armament și viitorul războiului!
ianuarie 28, 2023
Dezvăluirile șocante ale prostituatelor despre culisele murdare ale Forumului Economic Mondial de la Davos 2023!
ianuarie 28, 2023
News Solid
În urmă cu trei zile, la Viena, șeful delegației Federației Ruse la discuțiile privind securitatea militară și controlul armelor, Konstantin Gavrilov, a avut următorul discurs la reuniunea plenară, pe care-l redăm aici deoarece conține elemente stupefiante despre mersul și viitorul războiului, din viziune rusească:
(Subiect: Despre desfășurarea unei operațiuni militare speciale de denazificare și demilitarizare a Ucrainei)
“Stimate domnule președinte,
Junta de la Kiev, după ce a abandonat bunul simț și a cedat iluziei victoriei pe câmpul de luptă, continuă să cheme Occidentul la a fi solidar în eforturile de a sprijini Ucraina și invită la o luptă ‘hibridă’ împotriva Federației Ruse.
- Podolyak, consilier al șefului biroului președintelui Ucrainei, într-un interviu recent acordat radioului național al Spaniei, a declarat: ‘Cu cât dau Ucrainei mai multe arme, cu atât situația va fi mai bună’. Cu toate acestea, această ultimă încercare a elitei politice de la Kiev de a crește presiunea asupra opiniei publice din țările occidentale înseamnă un singur lucru – forțarea Europei, Statelor Unite și Canadei să ‘stingă focul cu benzină’.
Partea rusă a avertizat în mod repetat că incitarea deschisă a țărilor membre NATO, venită din partea Ucrainei, de a ridica miza în conflict crește foarte mult riscul ca acesta să se transforme într-o ciocnire directă între NATO și Rusia. Cu toate acestea, declarațiile și acțiunile foștilor noștri parteneri dau din ce în ce mai multe semne că aceștia sunt conduși de Kiev și fac o alegere conștientă în favoarea escaladării.
Înregistrăm cu atenție informațiile venite de la administrația prezidențială americană că Washington intenționează să ajute Ucraina să dezvolte o nouă etapă a contraofensivei armatei, a cărei țintă va fi peninsula Crimeea. Potrivit New York Times, comandanții americani elaborează deja planuri ofensive și le compară cu armele pe care le deține Ucraina și pe care le vor furniza aliații. Dacă Washingtonul și țările NATO furnizează Kievului arme pentru a lovi puternic în Rusia, în orașe pașnice, și pentru a încerca să pună mâna pe teritoriile noastre garantate constituțional, acest lucru va forța Moscova să ia măsuri dure. Să nu spuneți mai târziu că nu v-am avertizat.
Suntem de acord cu declarația șefului Consiliului European, Charles Michel, că ‘săptămânile următoare sunt decisive’ în conflictul ucrainean. În același timp, ne referim la cea aprobată de aliații transatlantici în format Rammstein la data de 20 ianuarie a acestui an. Livrările de sisteme de apărare aeriană și de tancuri grele către Ucraina nu vor aduce în niciun caz mult râvnita ‘înfrângere strategică’ a Rusiei, ci doar vor adăuga în mod cert probleme Ucrainei și întregii Europe.
Nu este un secret cum funcționează în realitate sistemul de apărare aeriană în Ucraina, ale căror fragmente de rachete cad periodic pe teritoriul țărilor vecine – Polonia, Moldova și Belarus. De asemenea, se știe că sistemele străine de apărare aeriană sunt furnizate Kievului nu pentru a proteja ‘lumea liberă’, ci pentru a ucide ucrainenii civili. Mass-media de renume confirmă faptul că rachetele americane de apărare aeriană au lovit clădirile rezidențiale din Kiev și Kramatorsk. Un alt exemplu flagrant este distrugerea intrării unei clădiri cu mai multe etaje din Dnepropetrovsk pe 14 ianuarie a acestui an, ca urmare a exploatării sistemului de apărare aeriană, care a încercat să doboare o rachetă rusească îndreptată spre unul dintre obiectele infrastructurii militare sau militaro-industriale. Deciziile luate în timpul lui Rammstein vor permite regimului de la Kiev să continue să-și folosească propriul popor ca ‘scut uman’.
Așadar, în mod intenționat am urmărit discuția animată din cadrul Alianței Nord-Atlantice privind aprovizionarea cu tancuri germane Leopard 2 către Ucraina. Comunitatea internațională a devenit din nou un martor al modului în care ‘disciplina stick-ului’ operează în NATO. Conform canoanelor ‘Occidentului civilizat’, la început, aliații au amenințat Berlinul cu izolarea internațională în cazul refuzului de a transfera ‘leoparzii’. Apoi, nimeni altul decât reprezentantul Departamentului de Stat al SUA, N. Price, a anunțat ‘o veste iminentă’ cu privire la direcția ‘fiarei’ germane către Kiev. Așa se creează ‘solidaritatea’ transatlantică.
Deoarece Berlinul a făcut o alegere conștientă de a pune tancurile germane cu cruci pe armură să atace din nou soldații ruși, am dori să demonstrăm la ce se pot aștepta trupele care operează tancurile Leopard 2 în zona de război – vor fi distruse și arse pe câmpul de luptă, așa cum se întâmplă și acum cu restul ‘grădinii zoologice’ a armelor NATO din Ucraina. Aceasta va fi soarta tancurilor americane ‘M1 Abrams’ după decizia de a le oferi – colegii americani nu trebuie să-și facă griji pentru o ‘reclamă’ demnă a complexului militar-industrial american.
De la începutul acestui an, Forțele Armate ale Federației Ruse au distrus aproximativ 20 de obuziere M777 și trei sisteme M109 Paladin fabricate în SUA, precum și trei monturi de artilerie autopropulsate franceze Caesar, în cursul luptei cu contrabaterie la posturi de tragere. Ca urmare a rachetelor și a loviturilor aeriene din regiunea Donețk, lansatoarele HIMARS MLRS au fost avariate, patru vehicule de luptă cehe RM-70 Vampire MLRS și 10 obuziere poloneze Krab au fost distruse. 32 de stații radar cu contrabaterie fabricate în SUA au fost dezactivate (16 – AN / TPQ-50, 3 – AN / TPQ-48, 7 – AN / TPQ-37, 7 – AN / TPQ-36). Sistemele rusești de apărare aeriană au interceptat peste 137 de rachete HIMARS, Alder și Uragan și au doborât zece rachete antiradar americane HARM. Acesta este doar începutul.
Domnule Presedinte,
Distrugerea sistematică a echipamentelor militare occidentale din Ucraina obligă junta de la Kiev să recurgă la provocări periculoase, al căror preț va trebui să fie plătit de sute de mii de ucraineni și europeni.
Potrivit Serviciului de Informații Externe al Rusiei, Forțele Armate ale Ucrainei stochează echipamente militare și muniții furnizate de țările NATO și UE pe teritoriile centralelor nucleare. Vorbim despre cele mai scumpe rachete deja menționate pentru sistemele HIMARS MLRS și străine de apărare aeriană, precum și muniția de artilerie de mare calibru. Logica teroriștilor de la Kiev este simplă: prin analogie cu modul în care banderiștii bombardează orașele Donbass și alte regiuni ale Rusiei din spatele populației civile, acum depozitele de arme vor fi desfășurate sub acoperirea reactoarelor nucleare. Și dacă o detonare pe scară largă a depozitelor și distrugerea unei centrale nucleare au loc din vina unei alte rachete ucrainene de apărare aeriană ‘rătăcită’, atunci vina pentru tragedie, ca întotdeauna, poate fi atribuită Moscovei. Amintiți-vă – Kiev a mai acționat în acest mod.
Avertizăm sponsorii occidentali ai mașinii militare de la Kiev să nu încurajeze provocările nucleare și șantajul. Știm că tancul Leopard 2, precum și vehiculele de luptă ale infanteriei Bradley și Marder, au obuze APCR cu miez de uraniu, a căror utilizare duce la contaminarea zonei, așa cum s-a întâmplat în Iugoslavia și Irak. În cazul în care astfel de obuze sunt furnizate Kievului pentru echipamente militare grele NATO, vom considera acest lucru drept folosirea bombelor nucleare murdare împotriva Rusiei, cu toate consecințele care decurg.
Domnule Presedinte,
Livrările de arme convenite către Kiev întinează și mai mult reputația statelor membre UE și NATO ca părți la conflict, făcând totul pentru a continua suferința civililor. În fiecare zi, zeci de obuze și rachete cad pe capitala RPD. Forțele armate ale Ucrainei lovesc acolo unde nu este nici măcar o singură persoană în uniformă militară. Civili din Donețk și Lugansk sunt uciși de arme grele americane, franceze, cehe, germane, poloneze și alte arme grele.
La sfârșitul lunii decembrie 2022, inamicul a început să folosească rachete slovace explozive JROF-M cu o rază de acțiune crescută de până la 40,2 km și putere de lovire crescută, precum și rachete cu fragmentare JROF-HEAP împotriva construcției de locuințe civile în RPD. În ajunul Anului Nou în Donețk, acest lucru s-a soldat cu trei victime și pagube semnificative la 23 de case.
Ca urmare a utilizării artileriei de calibru mare NATO cu proiectile cu rachete active M982 Excalibur în districtul Leninsky din Donețk, la 21 decembrie 2022, doi civili au fost uciși și alți șase au fost răniți. Faptul că Excalibur aparține clasei de arme de înaltă precizie demonstrează caracterul intenționat al atacului de artilerie al Forțelor Armate ale Ucrainei.
În ceea ce privește infamul american MLRS M142 „HIMARS”, pentru perioada 28 iunie – 10 decembrie 2022, în Donbass au fost înregistrate 185 de atacuri cu rachete, 81% din bombardamente având loc asupra infrastructurii sociale, industriale și civile a LPR. Consecințele monstruoase ale ‘diplomației lor în materie de arme’ le pot vedea pe ecrane reprezentanții SUA.
Este semnificativ faptul că reprezentanții ucraineni au recunoscut că nici o singură lovitură de la HIMARS MLRS nu are loc fără acordul americanilor. Regretăm că tradițiile fasciste sunt reînviate peste ocean atunci când conceptul de ‘untermensch’ își dobândește semnificația anterioară în raport cu rușii. Acest lucru este confirmat de campania frenetică de dezumanizare a cetățenilor noștri din ediția americană a The Times, care justifică sistematic uciderea populației de limbă rusă sub titlurile ‘Ucideți!’, ‘O zi fără un rus ucis este o zi proastă’ și ‘Ei nu sunt oameni pentru noi’.
Toate acestea, la care se adaugă amploarea amenințărilor la adresa securității naționale a țării noastre, confirmă încă o dată justificarea și echilibrul deciziei suverane a Federației Ruse de a lansa o operațiune militară specială (SVO) de demilitarizare și denazificare a Ucrainei. Aducem un omagiu oamenilor curajoși din Donbass, care s-au opus juntei de la Kiev și curatorilor săi occidentali de aproape nouă ani. Obiectivele NWO stabilite de conducerea de vârf a Rusiei, care includ protejarea poporului de politica de genocid sponsorizată de NATO, vor fi cu siguranță îndeplinite.
Domnule Presedinte,
Anticipând încercările tradiționale ale delegațiilor anglo-saxone de a întoarce pe dos situația reală din zona NWO, aș dori să raportez următoarele.
În acest moment, trupele ruse au intrat în linia de apărare a Forțelor Armate ale Ucrainei în anumite zone ale frontului din regiunea Zaporojie și avansează în aproape toate secțiunile liniei de contact din RPD. În grabă, Forțele Armate ale Ucrainei transferă masiv unități la Artyomovsk și Marinka pentru a deține poziții acolo. Înălțimi importante din jurul lui Kleshcheevka la sud de Artyomovsk sunt aproape complet ocupate de forțele Federației Ruse. În această zonă, inamicul suferă pierderi colosale, ceea ce a fost confirmat de Serviciul Federal de Informații German.
Mobilizarea forțată pe scară largă lansată în Ucraina provoacă daune semnificative spiritului de luptă al Forțelor Armate ale Ucrainei. Ucrainenii nu vor să lupte, slujind interesele ‘conglomeratului occidental’ de state. Moralul militarilor este afectat și de echipamentul slab al recruților și al ofițerilor înșiși, care aruncă soldații în luptă drept ‘carne de tun’. Recent, luptătorii ucraineni au înregistrat o serie întreagă de mesaje video către conducerea politico-militară a Ucrainei despre refuzul lor de a lua parte la ostilități. Potrivit militarilor Brigăzii 116 Apărare Teritorială, ei ‘nu au hrană, doctori, nimic’.
Nu este de mirare că, în aceste condiții, Kievul și operatorii săi occidentali se bazează pe mercenari străini. În special, aproximativ 13 mii de ‘soldați ai norocului’ sau militanți ai țărilor membre NATO au fost concentrați doar în direcția Soledar. Vă reamintim că mercenarii trimiși de Occident pentru a ajuta regimul naționalist de la Kiev în temeiul dreptului internațional umanitar nu sunt combatanți și nu au dreptul la statutul de prizonier de război. Cel mai bun lucru de care se poate aștepta de la ei este predarea voluntară și închisoarea. În caz contrar, vor fi eliminați ca parte a demilitarizării Ucrainei. Numai în acest an, peste 200 de ‘soldați ai norocului’ au fost uciși și peste 100 de răniți în urma loviturilor cu arme ghidate de precizie ale Forțelor Aerospațiale Ruse la punctele de desfășurare temporară a unităților ‘legiunii străine’ în regiuni din RPD, precum și regiunea Harkov.
În concluzie, aș dori să subliniez că Kievul și stăpânii săi americani nu cruță nici populația Ucrainei, nici personalul militar ucrainean, nici cetățenii statelor occidentale, pe care sunt gata să-i sacrifice pentru propria lor lăcomie și dorința irezistibilă de a face rău Rusiei. Țara noastră nu și-a propus niciodată obiectivul de a distruge Ucraina ca stat. Cu toate acestea, nu intenționăm să tolerăm o dictatură mizantropică anti-rusă sponsorizată de SUA și NATO în apropierea granițelor noastre.
Vă mulțumim pentru atenție!”
/////////////////////////////////////
Consilierul Diavolului de la Forumul Economic Mondial
De
News Solid
sursă: activenews.ro
Problema rotativei: Rămâne Alexandru Muraru în funcția de consilier și pentru Marcel Ciolacu?
Artificiul prin care contractul privatizării Petrom ar putea fi revocat. Părerea lui Augustin Zegrean, fostul șef al CCR
Discursul reprezentantului Rusiei la OSCE. Detalii halucinante despre armament și viitorul războiului!
Dezvăluirile șocante ale prostituatelor despre culisele murdare ale Forumului Economic Mondial de la Davos 2023!
News Solid
Autor: Adrian Pătrușcă
Dacă ar fi nevoie de o singură idee care să caracterizeze vremurile pe care le trăim aceasta este: dracii nu se mai feresc. Joacă tontoroiul în văzul lumii și se fălesc cu demonismul lor.
Despre unul dintre diavolii exponențiali care influențează direct cursul drăcesc al lumii, și anume Yuval Harari, consilierul lui Klaus Schwab, scrie Emily Mangiaracina un editorial excepțional în LifeSiteNews, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.
*
Yuval Harari este pe bună dreptate privit de cei care gândesc cu capul lor ca fiind unul dintre cei mai periculoși intelectuali în viață.
Consilierul Forumului Economic Mondial și-a dobândit până acum o mare notorietate prindeclarațiile sale dezumanizante, prin predicțiile sale distopice și prin rolul său într-o organizație care pare să accelereze punerea acestora în practică (gândiți-vă la aplicațiile pentru urmărirea digitală a contactelor cu scopul de a opri răspândirea bolii).
Însă cum putem ști noi că oamenii nu reacționează într-o manieră excesivă la o caricatură a lui Harari?
Răspunsul se reduce la această întrebare: dacă, din punctul de vedere al lui Harari, noi, oamenii nu suntem mai presus de animale, iar marea majoritate a populației lumii a devenit acum ne-necesară, spre ce ne îndreptăm?
În mod cât se poate de direct, el ne-a oferit argumentul decisiv pentru o tiranie fără limite. Harari crede în ceea ce este considerat un principiu fundamental al marxismului: nu există adevăr, ci numai putere.
Altfel zis, Harari crede în modul cel mai consecvent și mai periculos cu putință că NU există adevăr.
Deși recunoaște că există o realitate științifică obiectivă, Harari respinge fățiș existența valorilor obiective.
El respinge valorile ferme, cum ar fi caracterul sacru al vieții ca fundament pentru societate și legile ei.
El a afirmat cu claritate acest lucru într-un interviu recent cu Chris Anderson, șeful grupului media al TED, același faimos interviu în care a declarat că lumea nu are nevoie de „marea majoritate” a populației sale.
În discuția lor, Harari a calificat în mod clar valorile societății drept „ficțiuni” sau „povești”, dând ca exemplu drepturile omului.
El a declarat că drepturile omului „nu sunt o realitate biologică”, ci o „poveste pe care am construit-o noi”.
De fapt, anterior, Harari a mers până acolo încât a declarat că „Homo Sapiens este o specie post-adevăr, ale cărei puteri depind de crearea și credința în ficțiuni”.
Importanța convingerilor sale devineși mai clară în dialogul său cu Anderson, atunci când pare să se distanțeze total de drepturile omului ca principiu stabil.
Când Anderson evocă din nou drepturile omului, calificându-le și el drept un„construct uman”, Harari intervine și, vorbind despre ele la trecut, afirmă în mod răspicat că drepturile inalienabile nu sunt un principiu aplicabil la nesfârșit.
„Au fost o poveste foarte bună… Dar este periculos să confunzi o poveste pe care am creat-o într-un anumit cadru al istoriei și a crede că putem pur și simplu să o aplicăm la orice altă perioadă istorică sau în orice alt loc politic și istoric, astăzi, în lume.”
Harari și Anderson sunt atât de sofisticați încât transcend ideea de drepturile omului!
De fapt, ideea lor este o consecință naturală a ateismului, care consideră arbitrară orice credință în niște valori obiective.
Afirmația culturală marxistă a lui Harari, conform căreia puterea a uzurpat adevărul a fost sugerată cu tărie în articolele și interviurile sale precedente, ca atunci când a pretins că știința este despre putere și nu despre adevăr, sau când a scris că „specia oamenilor preferă puterea în locul adevărului”.
Această îngrijorătoare convingere este afirmată și în interviul lui Harari cu Anderson, atunci când acesta din urmă întreabă: „Nu este posibil ca unele din aceste povești (citește: valori) să fie mai adevărate decât altele?”, și dă exemplu știința ca exemplu care nu ar trebui considerată „doar o altă poveste”.
Imediat, Harari abordează subiectul puterii și răspunde: „Nu, știința nu este. Trebuie să facem deosebire între două tipuri de putere în istorie. Avem puterea asupra realității obiective, cum ar fi construirea de poduri, vindecarea de boli sau construirea unei bombe atomice. Și avem puterea asupra oamenilor și asupra sentimentelor lor obiective, a imaginației lor, făcându-i să creadă în ceva…”
Harari dă de înțeles aici că vede întregul spectru al realității mai degrabă prin lentilele puterii decât prin cele ale adevărului, Chiar și domeniul „obiectiv”al științei.
Importanța pe care o acordă puterii asupra voinței umane, prin intermediul „sentimentelor”și „imaginației”, este și ea revelatoare.
Atunci când ideile sale sunt puse laolaltă, se poate vedea apărând cu claritate viziunea marxistă asupra lumii pe care o are Harari: cei aflați la putere pot manipula valorile societății în propriile lor scopuri și făcând abstracție de lucruri precum valorile obiective – inclusiv drepturile omului.
Societatea este aservită ideilor arbitrare și capriciilor guvernanților săi.
În 2018, Harari scria:
„Adevărul și puterea nu pot călători prea mult împreună. Mai devreme sau mai târziu, se despart. Dacă dorești putere, la un moment dat trebuie să răspândești ficțiuni. Dacă vrei să cunoști adevărul asupra lumii, la un moment dat, trebuie să renunți la putere. Trebuie să recunoști lucruri – de exemplu despre sursele propriei tale puteri – care îi vor înfuria pe aliații tăi, îi vor descuraja pe partizanii tăi sau îți vor submina armonia socială.”
„Ca specie, oamenii preferă puterea, adevărului. Consacrăm mult mai mult timp și eforturi încercării de a controla lumea decât încercării de a o înțelege. Și chiar atunci când încercăm să o înțelegem, o facem în general cu speranța că înțelegerea lumii ne va facilita controlul ei. În consecință, dacă visezi la o societate în care domnește adevărul și miturile sunt ignorate, nu ai mare lucru de așteptat de la Homo Sapiens. Mai degrabă merită să-ți încerci norocul cu cimpanzeii.”
Ținând cont de poziția lui Harari, de consilier al președintelui Forumului Economic Mondial, care exercită o influență uriașă asupra guvernelor și companiilor din toată lumea, trebuie să ne punem întrebarea:
Ce dezvăluie această declarație despre Harari însuși și despre Forumul Economic Mondial?
https://solidnews.ro/parteneri/2022/08/20/consilierul-diavolului-de-la-forumul-economic-mondial/
///////////////////////////////
„Marea Resetare” este doar un plan actualizat pentru Noua Ordine Mondială
Internetul a făcut cu siguranță zgomot legat de „Marea Resetare” în ultima vreme. Acest termen a fost popular pe Facebook și Twitter, iar New York Times chiar a publicat un articol în care respinge acest lucru, luându-l drept „teoria conspirației”. Dar cu siguranță nu este o teorie a conspirației.
Eram hotărât să ajung la originea acestei chestiuni și voi împărtăși faptele pe care New York Times fie nu le-a găsit, fie a refuzat să le împărtășească.
Se dovedește că „Marea Resetare” este, de fapt, o inițiativă care a fost demarată de Forumul Economic Mondial și care este concepută pentru a determina „părțile globale, interesate să coopereze în gestionarea simultană a consecințelor directe ale crizei COVID-19”. Următoarele vin direct de pe site-ul oficial al Forumului Economic Mondial…
Există o nevoie urgentă ca părțile globale interesate, să coopereze în gestionarea simultană a consecințelor directe ale crizei COVID-19. Pentru a îmbunătăți starea lumii, Forumul Economic Mondial începe inițiativa The Great Reset.
Așa că New York Times a prezentat știri false când ne-a spus tuturor că „Marea Resetare” este doar o „teorie a conspirației” și ne datorează tuturor scuze majore.
Conform Forumului Economic Mondial, „Marea Resetare” este o „fereastră unică de oportunități” pentru liderii globali de a modela „starea viitoare a relațiilor globale, direcția economiilor naționale, prioritățile societăților, natura modelelor de afaceri și managementul unui bun comun global”.
Pe măsură ce intrăm într-o fereastră unică de oportunitate în a modela redresarea, această inițiativă va oferi perspective pentru a ajuta la informarea tuturor celor care determină starea viitoare a relațiilor globale, direcția economiilor naționale, prioritățile societăților, natura modelelor de afaceri și managementul de bunuri globale comune.
Pornind de la viziunea și expertiza vastă a liderilor implicați în comunitățile Forumului, inițiativa Great Reset are un set de dimensiuni pentru a construi un nou contract social care onorează demnitatea fiecărei ființe umane. Cu alte cuvinte, „Marea Resetare” este în esență doar un plan actualizat pentru o Nouă Ordine Mondială.
Omul din spatele „Marii Resetări” se numește Klaus Schwab. El este fondatorul și președintele executiv al Forumului Economic Mondial, iar în altă parte pe site-ul oficial al WEF există un articol al lui Schwab intitulat „Acum este timpul pentru o „mare resetare”. Ceea ce urmează este un extras din acel articol…
Pentru a obține un rezultat mai bun, lumea trebuie să acționeze în comun și rapid pentru a moderniza toate aspectele societăților și economiilor noastre, de la educație la contracte sociale și condiții de muncă.
Fiecare țară, de la Statele Unite până la China, trebuie să participe și fiecare industrie, de la petrol și gaz la tehnologie, trebuie să fie transformată. Pe scurt, avem nevoie de o „Mare Resetare” a capitalismului.
Este foarte deschis cu privire la faptul că dorește „renovarea tuturor aspectelor societăților și economiilor noastre”. Asta înseamnă că toate aspectele activității umane ar intra sub planul lui.
Dar, în special, își dorește foarte mult o „Mare Resetare” a capitalismului, care cu siguranță declanșează alarma. Când oamenii încep să vorbească despre schimbări dramatice ale capitalismului, de obicei, ceea ce vor să spună este că ar trebui să ne îndreptăm și mai mult în direcția socialismului. Potrivit lui Schwab, există trei componente principale pentru „Marea Resetare”. Prima presupune reformarea sistemelor noastre economice astfel încât acestea să „promoveze rezultate mai echitabile”…
În plus, guvernele ar trebui să implementeze reforme mult așteptate care să promoveze rezultate mai echitabile. În funcție de țară, acestea pot include modificări ale impozitelor pe avere, retragerea subvențiilor pentru combustibilii fosili și noi reguli care guvernează proprietatea intelectuală, comerțul și concurența.
Din păcate, cred că el vrea să spună exact același lucru pe care îl vrea Alexandria Ocasio-Cortez când vorbește despre „rezultate mai echitabile”.
În al doilea rând, Schwab spune că una dintre componentele principale ale „Marii Resetări” ar implica investiții guvernamentale masive în infrastructura urbană „verde” și alte proiecte similare…
A doua componentă a agendei „Marea Resetare” ar asigura faptul că investițiile promovează obiectivele comune, cum ar fi egalitatea și sustenabilitatea. Aici, programele de cheltuieli pe scară largă pe care multe guverne le implementează reprezintă o oportunitate majoră de progres.
Comisia Europeană, de exemplu, a dezvăluit planuri pentru un fond de recuperare de 750 de miliarde de euro (826 de miliarde de dolari). SUA, China și Japonia au, de asemenea, planuri ambițioase de stimulare economică. În loc să folosim aceste fonduri, precum și investițiile de la entități private și fonduri de pensii, pentru a umple crăpăturile din vechiul sistem, ar trebui să le folosim pentru a crea unul nou, mai rezistent, mai echitabil și mai durabil pe termen lung.
Aceasta înseamnă, de exemplu, construirea unei infrastructuri urbane „verzi” și crearea de stimulente pentru ca industriile să își îmbunătățească istoricul în ceea ce privește parametrii de mediu, social și guvernanță (ESG).
Nu seamănă foarte mult cu „Green New Deal” pe care mulți politicieni de stânga l-au împins aici în Statele Unite?
În al treilea rând, Schwab are în vedere aplicarea „inovațiilor” la care am asistat în timpul pandemiei de COVID ca model pentru „fiecare sector” al societății…
A treia și ultima prioritate a unei agende a Marii Resetări este de a valorifica inovațiile celei de-a patra revoluții industriale pentru a sprijini binele public, în special prin abordarea provocărilor de sănătate și sociale.
În timpul crizei COVID-19, companiile, universitățile și altele și-au unit forțele pentru a dezvolta diagnostice, terapii și posibile vaccinuri; înființarea de centre de testare; crearea mecanismelor de urmărire a infecțiilor; și să livreze telemedicină. Imaginați-vă ce ar putea fi posibil dacă s-ar depune eforturi similare concentrate în fiecare sector. Cu alte cuvinte, Schwab crede că răspunsul global la pandemia de COVID poate fi un model pentru guvernarea fiecărui domeniu al vieții noastre, în continuare.
Nu sună minunat?
Globaliştii vizează un viitor „durabil” în care toate formele de activitate umană sunt foarte atent monitorizate şi controlate pentru „binele planetei”.
Ei sunt pe deplin convinși că un sistem global în care toate națiunile lumii sunt din ce în ce mai integrate este cel mai bine pentru umanitate, dar noi care rezistăm globaliștilor înțelegem că un sistem mondial va evolua inevitabil într-un sistem global complet și un coșmar total.
Publicațiile globaliste, precum New York Times, vor continua să încerce să ne convingă pe toți că planuri precum „Marea Resetare” nici măcar nu există, chiar dacă organizațiile globaliste precum Forumul Economic Mondial își anunță public planurile.
În vremuri ca acestea, este absolut imperativ să gândești singur pentru că înșelăciunea este pretutindeni și cei care spun adevărul sunt adesea foarte ridiculizați.
De MICHAEL SNYDER
Tradus și postat cu permisiune.
Sursa: ProphecyNewsWatch
https://www.voceacrestinilor.com/editoriale/marea-resetare-este-doar-un-plan-actualizat-pentru-noua-ordine-mondiala/
/////////////////////////////////////////
Monseniorul Viganò: Marea Resetare este o Lovitură Globală pentru distrugerea lumii prin crize economice, războaie și pandemii în numele Satanei
DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ
Monseniorul Viganò:
Marea Resetare este o Lovitură Globală pentru distrugerea lumii prin crize economice, războaie și pandemii în numele Satanei
„Suntem guvernați de un grup de conspiratori criminali globaliști care ne spun în față că planul lor este să ne elimine, în timp ce noi ne pierdem vremea discutând de ce trebuie să purtăm măști în autobuze și nu în restaurante.”
Citiți mai jos transcrierea senzaționalului interviu acordat de monseniorul Carlo Maria Viganò realizatorului Armando Manocchia de la Byoblu TV. Cele două părți ale emisiunii pot fi urmărite AICI și AICI.
Pentru comoditatea lecturii, puteți înlocui „Italia” cu „România” și „catolic” cu „creștin”
*
Excelența Voastră, (aici, în Italia), ne aflăm într-un colaps economic și financiar, în condițiile în care datoria publică a ajuns astăzi la peste 2,7 miliarde de dolari. În opinia mea, problema este falimentul moral și etic, nu doar al clasei conducătoare, ci și al unei importante părți din populație. Ce putem face pentru a reconstrui un sistem social care să includă și simțul eticii și al moralei?
Falimentul este rezultatul inevitabil al mai multor factori. Primul este transferul suveranității monetare a țărilor către organisme supranaționale, cum este de pildă Uniunea Europeană.
Banca Centrală Europeană este o bancă privată, care împrumută bani cu dobândă statelor membre, forțându-le la o îndatorare perpetuă.
Amintesc, în trecere, că Banca Centrală Europeană este deținută oficial de băncile centrale ale țărilor membre. De aceea, cum băncile centrale sunt controlate de companii private, BCE însăși este o companie privată și acționează ca atare.
Al doilea factor este „seniorajul”, adică veniturile pe care Banca Centrală le obține din tipărirea de monedă în beneficiul statului, stat care se împrumută de la aceasta nu pentru costul material al tipăririi bancnotelor, ci pentru valoarea lor nominală. Este un jaf în detrimentul comunității, deoarece banii aparțin cetățenilor și nu unei entități private alcătuită din bănci private.
Al treilea factor rezidă în politica economică și financiară a Uniunii Europene, care impune împrumuturi cu dobândă din fondurile pe care țările membre le-au plătit anterior.
Italia, care este un contributor net, ajunge să plătească anticipat miliarde pentru care nu doar că nu primește dobândă, dar care se întorc înapoi cu camătă, ca și cum nu ar fi banii săi.
Al patrulea factor este cauzat de politicile fiscale catastrofale ale administrațiilor (italiene) recente, la ordinul peremptoriu al Troicii, adică Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană, care sunt creditorii oficiali ai țărilor membre.
Substanțiala scutire de taxe a marilor grupuri financiare și de afaceri și hărțuirea micilor antreprenori reprezintă cauza sărăcirii tot mai mari a țării și a eșecului multor activități, având drept consecință creșterea șomajului și ieftinirea forței de muncă.
Nu trebuie uitat nici că UE este cea care impune de fiecare dată așa-zisele reforme, bazate pe afirmații false – cum ar fi încălzirea globală sau suprapopularea – prin șantajarea cu împrumuturile pe care o exercită asupra țărilor membre: egalitatea de gen și alte orori au fost introduse în legislațiile naționale fără nici o consultare a cetățenilor, știind foarte bine că aceștia s-ar împotrivi.
În fine, perversa Agenda 2030 a ONU – adică Marea Resetare a Forumului Economic Mondial – are drept scop declarat transferul avuțiilor naționale și individuale către mari fonduri de investiții conduse de mafia globalistă.
Acestă operațiune subversivă trebuie denunțată și judecată în instanțe, deoarece constituie o adevărată lovitură de stat tăcută dată împotriva comunității.
Aș dori totuși să subliniez că aspectul economic este doar unul din mijloacele care își propun atingerea unor scopuri mult mai îngrijorătoare, cum ar fi controlul total asupra populației lumii și înrobirea acesteia:
– dacă cetățenii sunt privați de proprietatea asupra casei; dacă sunt împiedicați să aibă libertatea de întreprindere;
– dacă șomajul endemic este provocat și sporit de imigrația necontrolată, de urgențele sanitare și de reducerea costurilor de muncă;
– dacă italienii sunt hărțuiți cu taxe exorbitante;
– dacă familia tradițională este sancționată, făcând practic imposibil ca doi tineri să se căsătorească și să aibă copii;
– dacă educația este distrusă din școala elementară și este creat un vid cultural prin frustrarea talentelor individuale;
– dacă istoria patriei noastre este cenzurată și glorioasa moștenire a Italiei este negată în numele inclusivității și al renunțării la identitatea noastră națională, la ce ne putem aștepta atunci decât la o societate fără viitor, fără speranțe, și fără dorința de a mai lupta și a se implica?
Pentru a reconstrui structura socială, este esențial în primul rând să conștientizăm cu toții lovitura de stat care este în derulare, realizată cu complicitatea celor care conduc și a întregii clase politice.
Primul pas pe care trebuie obligatoriu să îl facem este să înțelegem că am fost jefuiți de drepturile noastre inalienabile de către o organizație internațională criminală.
Odată realizat acest lucru, în special de partea sănătoasă a instituțiilor și a justiției, va fi posibilă judecarea trădătorilor care au favorizat această lovitură de stat tăcută, alungându-i pentru totdeauna de pe scena politică.
Evident, Italia va trebui să își recapete suveranitatea, în primul rând prin părăsirea Uniunii Europene.
În această operă de reconstrucție, în care Alianța Anti-Globalistă pe care ați creat-o va juca un rod decisiv, care vor fi primele inițiative ce vor fi lansate?
Va fi necesară implementarea unui proiect amplu, pe termen lung, care să aibă drept scop formarea intelectuală, științifică, culturală, politică și chiar religioasă a viitoarei clase conducătoare, dotând-o cu capacitate de judecată critică și cu referințe morale ferme.
Vor trebui înființate școli și fundații din care să iasă o clasă conducătoare de oameni drepți, conducători cinstiți și antreprenori care știu să împace nevoia legitimă de profit cu drepturile lucrătorilor și cu nevoile consumatorilor.
Cei care vor deține poziții publice, ca orice alți cetățeni cinstiți, trebuie să fie conștienți că au o responsabilitate înaintea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce fac și că trebuie să pună binele comun înaintea interesului personal dacă doresc să devină sfinți, așa cum i-a hărăzit Dumnezeu și să merite moștenirea cerească.
Trebuie să educăm copiii și tinerii în spiritul cinstei, în spiritul datoriei și al disciplinei, în lucrarea virtuților cardinale, ca o consecință firească a virturților teologice.
În responsabilitatea înțelegerii că binele și răul există, și că libertatea noastră constă în a ne mișca în sfera Binelui, pentru că așa ne-a lăsat Dumnezeu: „Voi sunteți prietenii mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc.” (Ioan 15, 14)
Și asta se aplică și afacerilor publice, unde moralitatea a fost înlocuită de corupție, de goana după folosul personal, de abuzul legilor, de trădarea cetățenilor și înrobirea lașă față de puteri ostile.
Să luăm exemplu de la alegoria bunei guvernări, pictată de Antonio Lorenzetti în sălile Palazzo Comunale din Siena: vom găsi aici simplitatea principiilor care au inspirat și călăuzit autoritățile publice ale municipalităților italiene (Comuni) în secolul al XV-lea.
În Italia, cultura apolitică a ultimilor 50 de ani a produs o clasă conducătoare coruptă și acum, poate tocmai din această cauză, avem un regim totalitar. Iubita și minunata noastră țară suferă cele mai nocive efecte din istoria ei. Pare că nu mai face parte din Europa sau Occident. Cetățenii, indivizii, nu mai contează sub nici un aspect. Politicienii, în primul rând, apoi guvernele și acum țările întregi se supun diktatelor Agendei Globaliste a Noi Ordini Mondiale. Pe lângă corupția pomenită mai sus, există vreo legătură între faptul că Italia a fost din punct de vedere istoric leagănul creștinismului și centrul Bisericii Catolice?
Dar este evident acest lucru! Furia globalistă lovește în special, în mod barbar și brutal, mai ales țările catolice, împotriva cărora s-a înverșunat de secole pentru a le șterge Credința, identitatea, cultura și tradițiile.
Tocmai țările catolice – Italia, Spania, Portugalia, Irlanda – au suferit cel mai mult de pe urma atacului elitei masonice, care, pe de altă parte, favorizează țările protestante, unde francmasoneria a condus necontestată de nimeni timp de secole.
Prin Revoluția Franceză, monarhia capețiană a fost distrusă; prin Primul Război Mondial, Imperiul Austro-Ungar, de asemenea catolic, a fost distrus; la fel și Imperiul Rus ortodox; prin Al Doilea Război Mondial a fost distrusă monarhia de Savoia, care a contribuit la început la așa-numitul Risorgimento, pentru a deveni apoi victima lui.
Schimbarea de regim nu este o invenție recentă. Dimpotrivă!
Există țări care nu tolerează ca națiunile catolice să fie prospere și competitive, independente și pașnice, pentru că asta ar dovedi că este posibil să fii un bun creștin, să ai legi bune și drepte, taxe corecte, politici în sprijinul familiei, prosperitate și pace.
Nu trebuie să existe termeni de comparație.
De aceea, nu doresc doar sărăcirea populației, ci și coruperea ei, urâciunea viciilor, egoismul cinic al profitului, înrobirea celor mai josnice patimi.
Un popor sănătos cu sufletul și cu trupul, liber, independent și mândru de identitatea sa este neînfricat, pentru că nu renunță cu ușurință la ceea ce este și nu îngăduie să fie înrobit fără a reacționa.
Un popor care îl cinstește pe Hristos ca Împărat al său știe că conducătorii trebuie să fie vicari ai Acestuia, și nu niște despoți obedienți față de cei care i-au îmbogățit sau le-au dat puterea.
Să nu uităm că Revoluția Franceză a smuls coroana regală de la Iisus Hristos, opunând pretinsele „drepturi ale omului și cetățeanului” drepturilor suverane ale lui Dumnezeu.
Aceste „drepturi”, eliberate de respectul pentru legea morală naturală, includ avortul, eutanasia (inclusiv a săracilor, așa cum se întâmplă acum în Canada), căsătoriile între persoane de același sex, căsătoria cu animale, și chiar căsătoria cu obiecte neînsuflețite (există proiecte de legi pentru aprobarea tuturor acestor lucruri făcute de Mișcarea 5 Stele), teoria genului, ideologia LGBTQ, și în general tot răul pe care o societate fără principii și credință îl poate dori.
Laicitatea statului nu este o cucerire a civilizației, ci mai degrabă o alegere deliberată de barbarizare a corpului social, prin care se impune presupusa neutralitate a guvernului în ce privește religia, dar care reprezintă de fapt o opțiune religioasă pentru ateismul militant și anti-catolic.
Și atunci când manipularea maselor eșuează în a le forța să facă anumite „reforme”, intervine șantajul cu fondurile UE, date doar țărilor care se supun acestor diktate.
Practic, se distruge mai întâi economia, se elimină suveranitatea monetară și autonomia deciziei în domeniile fiscal și economic, și apoi se condiționează ajutorul de acceptarea unui model de societate egoist și corupt, în care nici o persoană cinstită nu își dorește să trăiască.
„Europa ne cere să facem asta!” – adică un grup de tehnocrați, nealeși de nimeni și care se conduce după principii total ireconciliabile cu legea naturală și cu credința catolică.
Însă dacă Statul Paralel a început să elimine religia catolică din viața publică a țărilor și din viața privată a cetățenilor, trebuie să recunoaștem că Biserica Paralelă are și ea o contribuție la această secularizare, încă de la Conciliul Vatican II, ajungând până la susținerea secularismului, deși acesta a fost condamnat de Fericitul Pius IX, reducând doctrina domniei sociale a lui Hristos la o dimensiune simbolică și eshatologică.
După șase ani de negocieri cu mentalitatea lumească, Iisus Hristos nu mai este Împărat nici măcat în Biserica Catolică, de vreme ce Bergoglio a renunțat la titlul de Vicar al Său și preferă să își ocupe timpul jucându-se cu Pachamama în Basilica Sfântul Petru.
Psiho-pandemia creată cu abilitate a produs psihoză, panică, teroare și suferință fizică, lăsând urme de neșters și tulburări sociale grave la un nivel nemaiîntâlnit în istorie. Au transformat omul într-un zombie. Ce mesaj poate fi transmis față de această conformare și formatare impusă populației?
Ați folosit pe bună dreptate termenul „formatare”, care într-un fel amintește de Marea Resetare inaugurată de psiho-pandemie și care continuă și azi prin starea de urgență provocată de război și de criza energetică.
Trebuie să ne întrebăm ce a împins țări întregi să se lepede de Credința lor, să își șteargă fără remușcări identitatea, să-și uite tradițiile, lăsându-se modelate după tiparele ghiveciului anglo-saxon.
Acest aspect se aplică în primul rând iubitei noastre Italii, desfigurată decenii întregi de subordonarea, pe de o parte față de Stânga franceză sau comunismul sovietic, pe de altă parte față de liberalismul american „Neo-Con”.
Astăzi, vedem cum comunismul chinez și liberalismul globalist s-au unit în cadrul Forumului de la Davos, amenințând țara noastră și lumea întreagă.
Desigur, cel de-Al Doilea Război Mondial a creat condițiile pentru colonizare, după un model consacrat, pe care îl vedem astăzi adoptat și de NATO: distrugeți, bombardați și puneți la pământ dictaturile reale sau presupuse, pentru a le înlocui cu regimuri-marionetă în serviciul intereselor străine.
Redescoperirea mândriei de afirmare a identității și suveranității este un pas esențial pentru izbăvirea Italiei și reconstruirea a tot ce a fost distrus.
De aceea, consider că modelul multipolar este o perspectivă interesantă de combatere a Leviatanului globalist, care ne amenință azi toate aspectele vieții.
Înfrângerea Statului Paralel de către forțele sănătoase din cadrul SUA va fi premisa pentru o coexistență pașnică a țărilor, fără a mai exista o națiune care să se considere superioară și îndreptățită să le subjuge pe celelalte.
Acesta este motivul pentru care președintele Donald Trump a fost înlăturar prin fraudă electorală de la Președinția Statelor Unite, înlocuit – încă o schimbare de regim – cu un caracter atât de corupt încât nu poate guverna fără a fi manevrat.
Se poate afirma că Occidentul se află în criză pentru că Îl respinge pe Dumnezeu și legea naturală, și, mai presus de toate, subestimează valoarea vieții, și a făcut o teribilă eroare din punct de vedere moral, economic și social, care a dus la un derapaj etic și la un declin moral?
Nu cred că putem vorbi de o „eroare”; este vorba mai degrabă de o escrocherie, o trădare făcută de cei care, aflați în poziții de putere, au decis în mod vinovat să transforme Italia într-o colonie, parțial a Germaniei (din punct de vedere economic), parțial a Franței (din punct de vedere cultural), parțial a Statelor Unite (din punct de vedere al politicii externe) și parțial a întregii Uniuni Europene (din punct de vedere al politicii fiscale și al așa-ziselor reforme).
Suntem întotdeauna slugile cuiva, în ciuda faptului că țara noastră a a demonstrat de multe ori în istorie – în vremuri mult mai dificile și mai tulburi – că poate concura foarte bine cu marile puteri.
Problema mare este că guvernele pe care le-am avut – după monarhia de Savoia – au fost manipulate toate de francmasonerie, în deciziile în privința reformelor, în declararea războaielor, în trasarea frontierelor și în semnarea tratatelor mereu și numai la ordinele Lojii.
Parlamentari masoni notorii, miniștri masoni, profesori universitari masoni, primari masoni, ofițeri superiori masoni, ziariști masoni și episcopi masoni au acționat conform jurământului de fidelitate făcut Marii Loji și au trădat interesele națiunii italiene.
Astăzi, francmasoneria se folosește de „brațul său secular”, Forumul de la Davos, care stabilește agenda ONU, a Organizației Mondiale a Sănătății, a Uniunii Europene, a diferitelor fundații „filantropice”, a partidelor politice și a bisericii bergogliene.
Dar faptul că această lovitură de stat este atât de vastă și de ramificată nu înseamnă că este mai puțin reală.
Într-adevăr, situația actuală este foarte gravă, tocmai pentru că implică sute de țări, guvernate de fapt de un singur grup de conspiratori criminali.
Pe de altă parte, nu este nevoie să vorbim despre „teorii ale conspirației”: este suficient să ascultăm ce a spus principalul arhitect al Marii Resetări, Klaus Schwab, pe 23 mai, la Forumul de la Davos:
„Viitorul nu se construiește de la sine: noi (membrii Forumului Economic Mondial) suntem cei care vom construi viitorul. Avem mijloacele de a impune lumea pe care ne-o dorim. Și putem face acest lucru, acționând ca «părți interesate» în comunități și colaborând unii cu alții.” (AICI și AICI).
Criza ucraineană face și ea parte din acest plan. „Cu un discurs public potrivit, vom folosi războiul pentru a vă face «verzi».”
Consilierul lui Schwab, Yuval Noah Harari, care însumează toate „talentele”, ca intelectual progresist israelian, homosexual, vegan, activist pentru drepturile omului, anti-Putin și anti-rus, dar și ca dușman înverșunat al lui Donald Trump, a mers până acolo încât a afirmat cu nerușinare:
„Peste zece ani, toată lumea va avea un implant pe creier și viață eternă în lumea digitală… Google și Microsoft vor decide ce carte trebuie să citești, cu cine să te căsătorești, unde să lucrezi și cu cine să votezi…” (AICI).
Harari este autorul mai multor eseuri, printre care Sapiens. De la animale la Dumnezeu. Scurtă istorie a omenirii(2011) și Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului (2015).
El reprezintă delirul fără limite al transumanismului care crede că poate învinge moartea și se poate transforma în Dumnezeu.
Frauda săvârșită împotriva poporului italian a fost aceea de a-l face să creadă, începând cu secolul XIX, că este voința sa să se elibereze de jugul tiraniei diferitelor state italiene, de dinainte de unificare, sub egida piemontezilor, supuși masoneriei.
Că este voința sa să se răzvrătească împotriva autorității Suveranilor legitimi, în numele „libertății”, fără să înțeleagă că vor ajunge să se spună unor indivizi mult mai răi și mai corupți.
Că este voința lor să scape de monarhia de Savoia în perioada imediat posbelică, pentru a întemeia în loc Republica Italiană.
Că este voința lor să se alăture Uniunii Europene, cu mirajul unui El Dorado (promisiunea bogăției și a prosperității).
Pentru a descoperi mai apoi ce înșelăciuni au reprezentat toate acestea.
Și cine s-a aflat în spatele acestor revendicări de libertate, democrație și progres? De fiecare dată, doar francmasoneria, cu slujitorii ei inflitrați peste tot.
Poate că a venit momentul ca italienii să înceapă să-și decidă singuri propriul viitor, fără ca acesta să fie dictat de trădători în toată regula.
Și poate a venit momentul ca trădătorii să fie judecați drept ceea ce sunt – conspiratori criminali – și scoși pentru totdeauna din viața politică și luându-li-se orice posibilitate de a se mai amesteca vreodată în viața țării.
Poate a venit momentul ca magistrații și poliția să ia în considerare ca foarte curând toți cei care au susținut acest regim dictatorial să fie considerați complici și condamnați ca atare.
O tresărire de onoare și de demnitate din partea lor chiar și acum ar fi credibilă.
De ce Occidentul, cu o istorie și o cultură atât de bogate, nu ia seama la efectele pe care le are atitudinea sa de a contrazice și nega legea naturală? Cum este posibil pentru un om rațional să o nege?
Omul este o ființă rațională, într-adevăr. Dar este și subiectul patimilor, al concupiscenței, al ispitelor lumii.
Doar printr-o viață sub harul divin, omul este ajutat de Dumnezeu să rămână în prietenie cu Acesta și să poată acționa întru Bine.
Dar ce ne-a învățat mult-lăudatul Romantism, dacă nu faptul că rațiunea trebuie să cedeze în fața simțirii și că voința nu poate guverna patimile, că „inimii nu i se poate porunci”, când în realitate contrariul este cel adevărat?
Vedem și aici cum, prin operațiuni de manipulare relativ banale ale maselor – începând cu Giuseppe Verdi, cu toate operele și romanele – a fost șters din rândurile poporului și ale burgheziei simțul datoriei morale, fiind înlocuit cu aservirea față de iraționalitate, de trăirea clipei și de patimi, cu toate necazurile care au decurs din asta.
La originea acestei negări a legii naturale stă relativismul, concepția că toate ideile sunt acceptabile și legitime, negarea principiului transcendent înscris în om de către Creator.
Istoria, cultura și arta au devenit apoi fenomene analizate în cheie sociologică sau psihologică și nu mai sunt elementele constitutive ale civilizației.
Aveți grijă, însă: cei care Îl neagă pe Dumnezeu ca Creator și Mântuitor o fac nu pentru a le permite celor care nu sunt creștini să își practice religia, ci mai degrabă pentru a-i împiedica pe creștini să modeleze societatea după principiile doctrinei sociale și ale binelui comun.
În spatele tuturor acestor lucruri sunt oameni care îl urăsc pe Dumnezeu.
Întrebarea pe care mi-o puneți, doctore Manocchia, ar trebui să fie așadar: „De ce slugile Satanei ar înceta să deteste tot ceea ce, fie și pe departe, seamănă cu Hristos, din moment ce au făcut acest lucru întotdeauna?”
A crede că putem avea un dialog cu un dușman care dorește distrugerea noastră este un act fie iresponsabil, fie criminal.
Acești dușmani trebuie distruși fără nici un fel de scrupule, din moment ce sunt supușii Răului.
Greșeala Occidentului este să creadă în minciunile Revoluției – care a fost de asemenea o Mare Resetare – și s-a lăsat târât într-un vârtej de rebeliune și apostazie, de violență și moarte.
Dar nu asta s-a întâmplat și cu Adam și Eva, când s-au lăsat ispitiți de Șarpe?
Și atunci, promisiunea Satanei a fost falsă și mincinoasă, dar Adam și Eva au cedat totuși cuvintelor ispititorului –Veți fi ca dumnezeii! – și au descoperit că au fost înșelați.
Ce credeam noi, occidentalii, că vom realiza tăind capetele regilor, nobililor și preoților?
Ce credeam noi că se poate îmbunătăți cu personaje ca Fouchet, Danton, Robespierre și tot amestecul de asasini corupți care trebuia să îi înlocuiască pe cei ghilotinați?
A crezut vreunul dintre noi că a permite divorțul reprezintă un progres?
Sau că acordarea dreptului mamei de a-și ucide copilul pe care îl poartă în pântece este o cucerire a libertății?
Ori că otrăvirea bătrânilor în somn, a bolnavilor, sau a săracilor este un semn de civilizație?
Există cineva sincer convins că ostentația celor mai abominabile vicii este un drept fundamental, sau că o persoană își poate schimba sexul, modificând grotesc ceea ce Natura a decis ceva?
Cei care acceptă aceste orori o fac doar pentru că aceste orori sunt impuse de „civilizație” și „progres”, iar cei care le acceptă vor să urmeze turma pentru a nu ieși în evidență.
Problema este că omul contemporan este Fiul Revoluției, îndoctrinat inconștient în Corectitudinea Politică de relativism, de ideea că nu există adevăr obiectiv și că toate ideile sunt la fel de acceptabile.
Această boală a gândirii este prima cauză a succesului adversarilor, deoarece mulți oameni acceptă principiile fără înțeleagă că tocmai acele idei au făcut posibilă transformarea țării noastre (într-un mod distructiv).
Înrobirea Uniunii Europene – și a ideologiei sale infernale – a fost doar unul dintre ultimii pași prin care Italiei i s-a aplicat lovitura de grație.
De aceea, când aud laude pentru Revoluție, drepturile omului, Iluminism, Risorgimento și Expediția celor O Mie (un legendar moment în istoria reunificării Italiei din 1860) mă înfior: globalismul este o metastază a tuturor erorilor moderne, pe care doar Biserica – încă de la începuturile ei – a știut să le condamne în mod prevăzător.
Și, de fapt, dacă globalismul a cunoscut o accelerare, aceasta este tocmai din cauza faptului că, de la Vatican II încoace, ierarhia bisericească a fost transformată din inamicul jurat al conspirației masonice în aliatul ei zelos.
Occidentul trece printr-un declin demografic constant și de neoprit, cu toate consecințele pe care acest lucru le implică. Actuala „Vulgata” susține că este un fenomen îngrijorător pentru umanitate, deoarece va provoca o sărăcie și mai mare. Ar putea fi declinul demografic principala cauză a declinului economic? Acest fenomen nu pare să preocupe guvernele țărilor occidentale. De ce credeți că se întâmplă asta?
Știm, prin recunoașterea explicită a globaliștilor, că scopul lor principal este reducerea drastică a populației lumii.
Ministrul italian pentru Tranziție Ecologică, Roberto Cingolani – care, întâmplător, provine de la compania Leonardo (aerospațiale, apărare și securitate) – susține că planeta este „proiectată” pentru cel mult trei miliarde de oameni.
Ar trebui să aibă amabilitatea și să ne explice cum își propune să elimine surplusul și, mai ales, cine l-a autorizat vreodată – împreună cu guvernul său, Uniunea Europeană, ONU, OMS și întreaga mafie globalistă – să decidă motu proprio și să procedeze în această direcție cu avorturile, eutanasia, serurile experimentale, foametea și homosexualitatea în masă?
Cine i-a angajat pe ei în rolul de„Călăreți ai Apocalipsei”?
Cine a aprobat proiectul lor prin vot popular, presupunând că un asemenea proiect ar putea fi propus vreodată spre aprobare cetățenilor unei țări?
De aceea, nu mă surprinde că liderii occidentali nu sunt îngrijorați de prăbușirea ratei natalității, ale cărei cifre, în cazul țării noastre, sunt compensate de prezența multor cetățeni din afara UE, care sunt mult mai prolifici decât italienii.
Scăderea populației este rezultatul premiselor, care au fost enunțate tocmai în acest scop, la fel cum lockdown-urile au fost folosite pentru a distruge economia, deja grav afectată de competiția corporațiilor multinaționale și a taxării incorecte.
Pe scurt: suntem guvernați de un grup de conspiratori criminali globaliști care ne spun în față că planul lor este să ne elimine, în timp ce noi ne pierdem vremea discutând de ce trebuie să purtăm măști în autobuze și nu în restaurante.
Riscă oare cei care nu acceptă teoriile nihiliste și neomalthusiene – pentru că rămân credincioși principiilor creștinismului – să fie îndepărtați din pozițiile de putere?
Este evident: cei care nu susțin discursul oficial despre psiho-pandemie, teoria genului, ideologia LGBTQ, liberalismul colectivist al Forumului de la Davos, Noua Ordine Mondială și marea religie universală sunt ostracizați, delegitimați și considerați nebuni sau infractori.
Orice voce disidentă deranjează atunci când puterea se bazează pe violență fizică și pe manipularea maselor.
Acest lucru i se întâmplă doctorului care nu acceptă protocoalele lui Speranza (ministrul italian al Sănătății), profesorului care refuză să îi discrimineze pe cei nevaccinați, ziaristului care relatează adevărul despre neo-naziștii ucraineni, preotului de parohie care refuză să sprijine vaccinarea și cardinalului care denunță înrobirea Vaticanului față de dictatura chineză.
Vorbind despre viață și despre legea naturală înseamnă să vorbim și despre coloana vertebrală a societății: familia. În afară de scăderea natalității, care sunt consecințele crizei economice asupra familiei?
Familia se află cu certitudine în centrul atacului globaliștilor. Familia înseamnă tradiție, identitate, credință, ajutor și sprijin reciproc și transmiterea de principii și valori.
Familia înseamnă mamă și tată, fiecare cu un rol specific și de neînlocuit, și nu interșanjabil, atât în relația reciprocă dintre soți și în educația copiilor, dar și față de comunitate.
Familia înseamnă credință trăită, credință transmisă prin gesturi mici, bune obiceiuri, formarea conștiinței și a simțului moral.
Se înțelege că atacurile împotriva familiei duc automat la dizolvarea corpului social, care, prin natura sa, este incapabil să înlocuiască rolul familiei.
Și astfel rezultă: divorțul, avortul, căsătoria între persoane de același sex, adopția de copii de către persoane singure sau cupluri nelegitime, privarea de autoritatea părintească din motive ideologice, eliminarea bunicilor și a rudelor din viața casnică, condițiile de muncă pentru mame care nu le permit să își îndeplinească responsabilitățile familiale, sancționarea femeilor căsătorite sau cu copii atunci când își caută un loc de muncă, îndoctrinarea copiilor începând cu clasele elementare.
Și în acest domeniu este nevoie de acțiuni curajoase și hotărâte pentru apărarea familiei naturale și pentru apărarea drepturilor părinților la educația copiilor lor.
https://www.activenews.ro/covid-era-covid-si-marea-resetare-the-great-reset/Monseniorul-Vigan%C3%B2-Marea-Resetare-este-o-Lovitura-Globala-pentru-distrugerea-lumii-prin-crize-economice-razboaie-si-pandemii-in-numele-Satanei-174832
//////////////////////////////////////
Patentul #666 al lui Bill Gates transformă oamenii in biosenzori si device-uri care sa genereze criptomonede pentru bogatii planetei!
Scris de: ZIUA NEWS
Incredibil, dar brevetul cu numarul 666 ii apartine lui Bill Gates, artizanul pandemiei! In data de 6 iunie 2006, cand Gates era proprietar deplin, Microsoft cerea sa se elibereze patentul care sa transforme activitatea umană, cu omul ca biosenzor, pentru „minarea” (producerea) de criptomonede. Patentul din sectiunea inteligentei artificiale (AI) este WO/2020/060606/AI. Coincidenta, dar 666 este numarul fiarei, fara de care „nimeni nu va putea cumpăra sau vinde decat daca are semnul (pe mana sau pe frunte)”, conform Apocalipsei lui Ioan.
Compania Microsoft a ajuns, astfel, tot mai aproape de ID-ul digital pentru care face lobby. Colosul din IT a depus actele să obțină brevetul patentării unui cip conectat la corpul omenesc, deocamdata printr-un device, și care permite „titularului” să tranzacționeze (sa mineze) criptomonede. Biblic sau nu, criptomonedele urmeaza sa fie legate direct de „portofelul digital”, care este implicit conectat la „identitatea digitala” (proiectul ID2020) si pe care Bill Gates o promoveaza prin GAVI (alianta internationala pentru vaccinuri) prin vaccinarea generala, planetara. Un exercitiu pentru toate acestea l-am vazut in pandemie cu certificatul digital. Toate acestea sunt prevazute si in viziunea Forumului Economic Global de la Davos, patronat de Klaus Schwab, in „A patra Revolutie Industriala”, care prevede si „legarea” digitala a omului de computer, dar si „internetul corpurilor si lucrurilor”, alaturi de scripturi pentru block-chains (celulele IT de validare si tranzactionare de criptomonede).
Nicio altă companie din lume nu s-a grăbit să facă pasul spre digitalizarea totală a individului, însă tocmai asta este particularitatea care aduce diferența în cazul Microsoft. Tot Bill Gates anunta in 2015 pandemia de coronavirus, iar in octombrie 2019 initia un exercitiu pentru o pandemie globala, denumit Event 201, care avea sa fie identic cu pandemia declansata in 2020. Brevetul pentru un dispozitiv atașat corpului uman care permite cumpărarea și vânzarea de criptomonede este si el obtinut in 2020, anul pandemiei, cu toate ca formalitatile au fost incepute in 6 iunie 2006 (06.06.06). Cu alte cuvinte, activitatea corpului, asociată cu o sarcină furnizată unui utilizator extern, poate fi folosită într-un astfel de proces de tranzacționare monetară prn faptul ca asemeni unui microprocesor de PC poate genera scripturi pentru block-chains care sa fie folosite pe internet.
Conform brevetului, datele privind activitatea corporală vor fi generate pe baza activității organismului detectat de serverul extern. Cuplat la cipul (dispozitivul) subiectului (utilizator) – intr-o prima faza un device gen ceas, telefon mobil etc., ulterior printr-un dispozitiv implanatat in mana (tot ca-n Apocalipsa lui Ioan) -, sistemul, adică serverul, verifică dacă activitatea corpului îndeplinește condițiile stabilite pentru tranzacționarea de criptomonede. Cipul interacționează cu pulsul, temperatura și undele cerebrale ale corpului omenesc, în scopul de a controla întreaga activitate financiară a „subiectului”. Microsoft Cryptocurrency System este încă un pas spre ID-ul digitial pe care îl tot impune omenirii Bill Gates, omul de afaceri folosind orice prilej pentru a vorbi interlocutorilor despre avantajele acestui sistem de control al populației.
Brevetul poate fi cercetat in amanunt AICI sau descarcat AICI.
https://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/patentul-666-al-lui-bill-gates-transform-oamenii-in-biosenzori-si-device-uri-care-sa-genereze-criptomonede-pentru-bogatii-planetei-1570258
///////////////////////////////////
Viața după Marea Resetare: Planurile sinistre ale Forumului Economic Mondial și ale elitelor reprezentate de Klaus Schwab
Scris de: ZIUA NEWS
Elitele vor să dicteze fiecare aspect al vieții tale, de la ceea ce mănânci, la unde mergi, la de câte ori pe săptămână ai voie să faci duș și să-ți speli lenjeria intimă.
Forumul Economic Mondial (World Economic Forum – WEF) a publicat videoclipuri de propagandă alarmante în care prezintă cum va fi viața după Marea Resetare, planul radical al globaliștilor de a reface economia globală în lumea post-pandemică. Lansarea videoclipurilor urmează unui summit discret organizat de WEF și Adunarea Generală a ONU în Elveția pe tema „sustenabilității”. Pe lângă problema de lungă durată a „climei”, aceștia au discutat, de asemenea, despre transformarea sistemului fiscal global și crearea de noi rute de migrație „legale”.
Scopul central al summitului lor radical a fost de a reorganiza lumea la toate nivelurile până când oamenii vor fi oameni fără posesie, fără pastile, mâncători de carne creată în laborator, în „orașe inteligente” și în haine hipertehnice, conectate în rețea digitală, scrie Reseau International.
WEF a creat videoclipuri scurte, ciudate și de bun augur, care evidențiază modul în care oamenii îi vor ajuta să regândească lumea. Videoclipurile variază de la vaci care nu mai râgâie metan datorită tabletelor, stele de mare create în eprubete pentru a combate schimbările climatice, drone pentru reîmpădurirea în Africa, enzime din sângele uman pentru a stabiliza betonul și igienă precară pentru a salva mediul înconjurător. WEF a promovat, de asemenea, noi vaccinuri cu ARNm împotriva diferitelor boli. În plus, au sărbătorit supravegherea 24 de ore din 24, identificatori digitali pentru îmbrăcăminte, mâncare artificială și cafea.
Case „prietenoase cu clima
În țările în curs de dezvoltare, unde orașul inteligent poate fi încă puțin mai departe, se începe cu case „prietenoase cu clima” realizate cu ajutorul imprimantei 3D. Cine va beneficia de această idee de afaceri? Un sfat: agricultorii din Africa probabil că nu vor face acest lucru.
Sunt proprietari de avioane private pline de umor și călătorii frecvente, precum Klaus Schwab și prietenii săi de la WEF, care sunt preocupați de mediu. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că acțiunea începe întotdeauna cu cetățeanul, iar cei care fac toate aceste sugestii și cereri nu dau un exemplu.
Sfaturile de spălare ale lui Klaus Schwab
Recomandarea Marelui Reset și acum papă al rufelor, Klaus Schwab, este simplă: nu ar trebui să spălați blugii mai mult de o dată pe lună, puloverele o dată la două săptămâni și pijamalele o dată pe săptămână. Singurele excepții pe care cetățenii ar trebui să le permită sunt lenjeria intimă, care, cu binecuvântarea lui Schwab, poate fi spălată după fiecare utilizare, potrivit Wochenblick.
Vacile nu mai au voie să râgâie sau să urineze afară
FEM dorește ca vacile să înceapă să primească Bovaer, un aditiv furajer produs de compania olandeză Royal DSM NV. Doar un sfert de linguriță de Bovaer pe zi va reduce cu o treime eructațiile de metan pentru o vacă de lapte, spune WEF. Acest lucru ar trebui să facă agricultura prietenoasă cu clima, dar și dependentă din punct de vedere economic.
Gata cu injecțiile genetice „voluntare”
WEF promovează testele efectuate de Moderna pe oameni pentru un „vaccin” împotriva HIV care utilizează tehnologia ARNm. Se laudă că este aceeași tehnologie de succes folosită în „injecția Covid-19”. WEF a pus întrebarea: „Ce alte boli ar putea preveni tehnologia ARNm?”. În curând ar putea exista o injecție „voluntară” de gene împotriva tuturor bolilor, reale sau imaginare.
Alimente artificiale din laboratoare
Ori de câte ori te poți juca de-a Dumnezeu, WEF-ul este în flăcări. Globaliștii sărbătoresc proiectele care reproduc în laboratoare stele de mare și corali modificați genetic pentru a „stabiliza” ecosistemul din ocean.
Acum puteți lua arici de mare și să le folosiți măruntaiele ca pe o delicatesă pentru a face sushi. Este acesta doar un miraj? Pentru că, în același timp, GEF, Bill Gates & Co. lucrează la carnea artificială care, într-o zi, va hrăni lumea. Cu toate acestea, în timp ce așteptăm carnea noastră creată în laborator, suntem încurajați să mâncăm insecte.
WEF promovează cafeaua cultivată în laborator pentru a reduce defrișările, distrugând în același timp mijloacele de trai ale micilor fermieri.
În noua lume a WEF, animalele consumate de oameni ar trebui să fie hrănite cu alimente cultivate în laborator. De asemenea, ei cred că animalele de companie ar trebui să mănânce alimente crescute în laborator.
Beton cu auto-vindecare
WEF anunță o nouă armă miraculoasă pentru industria construcțiilor: „betonul autovindecător”. Betonul conține o enzimă produsă din sânge uman.
În curând, întreaga lume va putea să bea cafea falsă și să mănânce carne și legume false. Nu vi se pare că elitele încearcă să ne omoare?
Alianța de supraviețuire de 24 de ore
WEF vrea să desfășoare drone inteligente în întreaga lume, pentru a salva planeta. Nu este o coincidență faptul că guvernele au folosit drone pentru a depista „violatorii de coroane în timpul crizei coronavirusului”. Astfel, ele pot fi folosite pentru a monitoriza oamenii, așa cum se întâmplă deja în China.
Urmărirea hainelor tale va salva planeta, spune WEF. Dacă globaliștii pot urmări pe toată lumea și tot ceea ce vor ei să crezi, lumea ta va deveni cumva mai bună? Marea resetare înseamnă că elitele vor avea un control mai mare asupra vieții voastre.
https://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/via-a-dup-marea-resetare-planurile-sinistre-ale-forumului-economic-mondial-i-ale-elitelor-reprezentate-de-klaus-schwab-1571065
//////////////////////////////////////
Bomba „Deutsche Welle”: Pesta porcină „curăță terenul” pentru fermierii olandezi și danezi?
Posted by justitiarul
Sorin Minea, președintele Romalimenta, susține că creșterea porcului ar putea fi compromisă, la noi, de pesta porcină pentru vreo 20 de ani de aici încolo. Dar e contrazis vehement de către Deutsche Welle, care livrează o informație explozivă, capabilă să lămurească dedesubturile misterioasei izbucniri a plăgii și lichidarea efectivelor autohtone de animale.
Mai exact, DW relatează că marii fermieri crescători de porci și Danemarca și Olanda se pregătesc să își mute afacerile în România din cauza presiunilor existente în țările lor legat de pericolele pe care le reprezintă industrializarea fermelor de animale.
„Numeroase studii atestă efectele nocive ale suprapopulării fermelor nu doar pentru animale şi personal, dar şi pentru întreaga zonă. Cercetătorii au comparat ferme din Germania, Olanda şi Statele Unite, unde efectivele de porci depăşeau 25.000 de animale, concluzionând că pesticidele şi antibioticele folosite se regăsesc în pânza freatică din zonele marilor crescătorii de animale, în timp ce mulți angajați se confruntă cu probleme cauzate de bacteriile rezistente la antibiotice, precum stafilococul auriu. În Germania, un studiu realizat pe 7.000 de persoane care locuiau la circa 500 de metri distanță de marile crescătorii de porci a scos la iveală problemele pulmonare ale oamenilor, cauzate de endotoxinele şi concentrația mare de amoniac din aer” afirmă jurnaliștii germani.
Soluția de evitare a acestor probleme care au dus inclusiv la manifestații de protest ale ONG-urilor de mediu?
„În contextul sensibilizării opiniei publice asupra riscurilor pe care le reprezintă crescătoriile în masă, marii fermieri danezi, dar şi cei olandezi anunță că se mută în România sau în Țările Baltice.
Tot mai des marii crescători de porci din Danemarca anunță că îşi vor muta fermele în România şi în statele baltice, dacă li se vor aplica restricții la folosirea de antibiotice şi pesticide sau vor fi reclamate drepturile animalelor. Ceea ce înseamnă că vor exporta problemele de mediu în România şi alte noi state comunitare.”, a declarat pentru DW Jette Friis Tuca, o ecologistă convinsă, care a participat la un protest din fața guvernului danez”.
DW mai punctează că, deși România este momentan afectată de pesta porcină africană, „marii investitori din Olanda sau Danemarca dispun de logistica necesară relocării marilor ferme, atunci când situația se va calma. Fără efective de animale, dar cu spațiu şi personal, România nu este întâmplător invocată de fermierii din occident, cu precădere din Olanda şi Danemarca”.
Și amintește că danezii deja au crescătorii masive de porci și cumpără, totodată, suprafețe imense de teren agricol în țara noastră. Premium Porc, spre exemplu, e al doilea mare crescător de porci din România, e firmă daneză și, interesant, nu e deloc afectată de pesta porcină.
„Că danezii se simt bine în România confirmă şi Erik Jantzen. Venit în 2006 în România, Jantzen a cumpărat în mod discret zeci de mii de hectare, pe care fie le-a cultivat, fie le-a arendat, fie le-a vândut mai departe. Jantzen Development s-a implicat în tranzacții însumând mai mult de 28.000 de hectare în toată țara, declara pentru economica.net fermierul danez, care numai în Ialomița deține o fermă de aproximativ 5.000 de hectare, la care se adaugă alte 2.500 de hectare la malul mării.
Danezii s-au acomodat aşadar în România. Rămâne de văzut cât de uşor se vor acomoda porcii danezilor, dacă marii crescători vor fi nevoiți să se îndrepte către România” conchide DW.
Marea întrebare: să fie, în contextul informațiilor prezentate de Deutsche Welle, o simplă coincidență suprapunerea pestei porcine pe interesele danezilor și olandezilor de a monopoliza piața autohtonă de porci, ori e o modalitate abilă de a „curăța terenul” de afaceriștii români pentru a lăsa loc celor din UE?
Bogdan Tiberiu IACOB
Sursa: inPolitics.ro
Bomba „Deutsche Welle”: Pesta porcină „curăță terenul” pentru fermierii olandezi și danezi?
//////////////////////////////////
Dictatura anormalității
Posted by justitiarul
Săptămâna trecută, parlamentarii europeni au hotărât că un bărbat poate naște copiii și au votat un raport în acest sens (Raportul Matic). Nu e obligatoriu, e doar un act politic, însă a strecurat în conștiința opiniei publice ideea insidioasă că și bărbații pot rămâne însărcinați și pot face copiii. Nu contează faptul că nu a existat încă nici un caz în istoria umanității sau a biologiei mamiferelor în care un mascul să nască pui vii, iar demersul este similar unui semnal de alarmă la adresa protejării inorogilor în fața atacurilor dragonilor. S-a cerut (de către cine !?), s-a votat !
În urmă cu două zile, un transgender (un fost bărbat care și-a schimbat prin chirurgie plastică și tratamente hormonale sexul, devenind femeie) a “câștigat” concursul de frumusețe “Miss Nevada” din SUA. Nu contează faptul că respectivul individ nu corespunde definiției biologice a femeii (factorul principal fiind acela că nu are aparatul reproducător al femeii). Dacă el vrea să se considere “femeie”, a devenit incorect politic să te pui în calea fericirii lui, considerându-l bărbat.
Laurel Hubbard (43 de ani, fostă Gavin Hubbard) este primul sportiv transgender care va concura la Jocurile Olimpice, după ce Federația de Haltere din Noua Zeelandă l-a înscris oficial pe lista de participanți la probele feminine.
Selectarea lui Laurel Hubbard a fost posibilă după ce Federația Internațională de Haltere a schimbat criteriile de calificare pentru Olimpiada de la Tokyo și a permis astfel participarea sportivilor transgender.
Hubbard nu a câștigat nici un titlu semnificativ cât timp a concurat în concursurile masculine de haltere. Începând cu vârsta de 35 de ani, când s-a declarat femeie și a început să concureze în competițiile feminine, a câștigat medalia de argint la Campionatele Mondiale din 2017 și medalia de aur la Jocurile Pacificului în 2019.
Belgianca Anna Vanbellinghen, principala favorită în competiția olimpică de la Tokyo la categoria la care va concura și Hubbard (87 kg), a numit selectarea sa drept ”o glumă proastă” și a criticat mișcarea pentru lipsa de fairplay la adresa celorlalte competitoare.
Se preconizează deja introducerea categoriei transgender, alături de masculin și feminin, la competițiile deja existente – însă inițiativa se lovește de opoziția mișcărilor gay, care critică acest demers. Dacă un bărbat se declară femeie, de ce nu i-am recunoaște până la capăt acest statut , char dacă el are morfologia și musculatura unui bărbat !?
Exemplele de acest gen pot continua, căci sunt din ce în ce mai multe, în special în lumea sportului, iar reacțiile nu întârzie să apară.
Mișcarea feministă, care până mai ieri clama egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații, vârful de lance al revendicărilor fiind dreptul la avort (sub sloganul “fac ce vreau cu corpul meu”) s-a trezit atacată de invazia de transgenderi care doresc să intre în istorie, să devină relevanți ca femei, în domenii în care erau anonimi ca bărbați. În momentul de față, feministele au început să reacționeze la adresa acaparării de către transgenderi a unor zone destinate femeilor, cu consecința unor rupturi ideologice în cadrul frontului pentru libertățile sexuale.
Pentru noi, cei majoritari, genul acesta de știri ne provoacă cel mult amuzament și o ridicare indiferentă din umeri, deoarece nu vedem nici o miză în aceste încercări (aparent ratate), de modificare a legilor firii însă femeilor (competitoare la concursuri de frumusețe sau sportive) care își văd răpită munca de o viață și dreptul la podium, nu prea le mai arde de zâmbete îngăduitoare.
Pentru cei care susțin din umbră aceste aberații însă, ele sunt foarte importante, deoarece acum se scrie istoria transgenderismului: primul transsexual care a câștigat eurovizionul, primul transsexual care a câștigat un concurs de miss, primul transsexual care a câștigat o competiție atletică feminină. Primul transsexual care a câștigat dreptul la concediu maternal. Primul bărbat care a câștigat dreptul de a folosi toaleta femeilor. Toate aceste date, nume și evenimente sunt adunate cu grijă și glorificate în viitoarele manuale de educație sexuală, ce sunt destinate schimbării mentalității privind ideologia de gen, a copiilor noștri. Ele vor fi prezentate ca fiind egale în importanță cu primul transplant renal sau hepatic, sau cu descoperirea insulinei. Copii noștri vor trebui să învețe, să memoreze aceste date și nume “importante”, vor primi note și le va fi testat și reeducat simțul realității și normalității (redenumit “homofobie”).
Viitorul “aparține” – în viziunea scelerată a mondialiștilor, indivizilor “neutri” (nici bărbați, nici femei). Deja se promovează cântăreți, modele și haine unisex, personaje, păpuși pentru copiii cu o identitate sexuală cât mai vagă (androgină).
Pentru copiii, pentru viitor, au fost inventate genuri noi, ce nu există în natură (cisgen, non-binar, transgen) și orientări sexuale noi (asexuali, bisexuali, homosexuali, bi-curioși, demisexuali, non-heterosexuali, pansexuali, polisexuali, queer). Vor trebui să învețe definiția fiecărui gen și orientare, vor da examen din ele, iar probabil până în 2050 vor trebui să învețe despre câte tipuri de inorogi și curcubee specifice mișcării LGTBQIA există și care sunt diferențele între ele, câte sub-categorii de gay există și prin ce se identifică. În America, copii învață la școală despre cultura bear și simbolurile gay friendly din zonele în care pot fi găsiți respectivii.
Ne dăm seama că treaba devine serioasă, când un președinte european, Emmanuel Macron ajunge să susțină ideea unei „bătălii culturale” cu statele-membre al Uniunii Europene din est, precum Ungaria sau Polonia, care adoptă legislație anti-LGBT sau anti-minorități.
„Trebuie să încercăm să aflăm cum pot ajunge unele ţări în această situaţie. Trebuie să ducem o bătălie culturală, o bătălie a civilizaţiilor”, a spus Macron la Bruxelles la conferinţa de presă de spătămâna trecută, după terminarea unui summit european unde au avut loc discuţii aprinse pe tema noii legi din Ungaria împotriva promovării homosexualităţii în rândul minorilor.
În spatele tuturor acestor inițiative și luări de poziție a politicienilor există un puternic lobby, ce sprijină deja o industrie a culturii sexuale de gen. În SUA, grupuri de presiune (ONG-uri) finanțate generos de mișcarea neo-marxistă evreiască, au determinat deja la Hollywood introducerea scenelor și personajelor gay sau transgender în filme, seriale și desene animate, ținta predilectă fiind copiii. În premieră, personajul mitologiei nordice Loki, portretizat de Marvel în seria de filme Thor, devine primul personaj bisexual din filmele destinate copiilor ! Credeți că paradele anuale, săptămânile (devenite luni !) ale “diversității” sunt organizate gratuit, de către voluntari inimoși ?! Toți activiștii gay sunt bine finanțați și sponsorizați pentru activitatea lor, unii chiar trăiesc foarte dine doar din asta ! A devenit profitabil să devii gay, transgender sau susținător al mișcării LGTBQIA și mulți fripturiști din artă, cultură, muzică sau politică s-au prins de treaba asta și au devenit peste noapte susținători ai noii ideologii de gen.
De ce este importantă pentru mondialiști denaturarea normalității identității de gen ? Deoarece conștiința propriei identități pornește de la conceptul fundamental de bărbat sau femeie. Șubrezirea individului și a societății – prin alterarea conștiinței propriei identități este cheia viitoarei dictaturi planetare. Dacă îi lăsăm să distrugă identitatea naturală a copiilor noștri, bătălia lor împotriva Umanității este ca și câștigată.
Mihai RAPCEA
Dictatura anormalității
////////////////////////////////////
Manipularea propagandei globaliste a învins rațiunea națională
Posted by justitiarul
Pseudo-liberalii, alianța securistică USR-PLUS, iohaniștii, băsiștii și restul menajeriei globalisto-progresiste se vor „la butoane”
Mâine e azi
Am crezut până-n ultimul moment că vom reuși evitarea scenariului extern, am crezut că, în ciuda manipulării uriașe, va exista o doză de bun simț care va vota în cunoștință de cauză. Din păcate m-am înșelat sau, mai bine spus, m-am auto-iluzionat. Și asta până-n ultima clipă. Aiurea. Forțele imbecilității sunt mult prea puternice.
A fi tefelist înseamnă a trăi într-o perpetuă disonanță cognitivă. Te opui tăierilor de păduri, dar urli când auzi că cineva s-ar atinge de interesele drujbarilor austrieci din România. Te plângi că n-ai autostrăzi, dar îi aplauzi p-ăia care nu vor să construiască un metru de autostradă care să unească România. Te plângi că nu merg serviciile publice, dar dacă se răstește cineva la multinaționale pentru că nu-și plătesc obligațiile la stat iei foc. În mare ăsta e electoratul. Ce naiba poți face cu el? Absolut nimic, doar să constați și să nu te mai miri când vezi câți nevrotici pedalează în jurul tău.
S-a spus că a fost un vot al urii. Greșit! A fost un vot al minciunii, al manipulării grosolane, al post-adevărului. La prezidențiale a câștigat „Puie Monta”, acum a venit la putere „Muie PSD”. Trebuie să fii extrem de rafinat astfel încât să votezi mânat de-acest principiu. Și nu doar o singură dată, ci-n mod repetat.
Dacă te bucuri că și-a luat-o „Dracnea”, ești prost. Pentru că, în fapt, nu și-a luat-o el, ci ți-ai luat-o chiar tu. Dragnea e un pion pe tabla de șah a puterii, desigur unul ceva mai impertinent care s-a gândit că ar putea juca rol de nebun sau chiar de regină. S-a gândit că are o extrem de mare flexibilitate, că poate ataca diagonal ca nebunul și, la urma urmei, mișcându-se atât vertical cât și diagonal e una dintre cele mai bune piese. A ignorat, desigur, faptul că nu poate merge decât înainte – în sensul în care nu se poate replia făcând mișcări tactice în spate – că nu se poate mișca orizontal și – poate cea mai mare eroare – că nu poate înaintadecât cu câte o pătrățică. Doar prima dată își ia avânt două pătrate, dar acel avânt se termină iremediabil cu o frânare pe toată durata partidei. Un pion e un pion și-atât. Devine ceva doar dacă ajunge la celălalt capăt al tablei și se transformă în regină. Doar atunci, însă, esența sa este doar împingerea de către adevăratul jucător la sacrificiu.
Așadar, bucurându-te c-a luat-o „Dracnea” nu faci altceva decât să te bucuri c-a mai fost sacrificat un pion. Adică nimic. Uiți însă că această partidă în care tu aplauzi sacrificarea propriei piese se desfășoară împotriva ta, iar decizia sacrificării n-a aparținut șahistului tău, ci oponentului. Sau, mai bine spus, șahistul tău face doar un blat infect întrucât se opune doar de formă celuilalt. În esență meciul e jucat și, dacă vrei să mai ai o șansă, ori schimbi șahistul, ori îți iei tabla de joc și pleci acasă.
Puțini înțeleg cele pe care le-am spus. Niciunul dintre cei bucuroși că „au scăpat țara de ciuma roșie” nu-și imaginează ce-l așteaptă. Se bucură precum copilul căruia tatăl i-a spus că sunt participanți la un mega-joc pe care urmează să-l câștige și că cei care-i leagă la ochi o fac pentru că urmează să joace „baba oarba”. Copilul nu știe că-n scurt timp plutonul de execuție își va descărca plumbii în ei. Asta e situația României.
Bucurați-vă! Drujbele vor hurui mai bucuroase începând de azi, asfaltul autostrăzilor va reintra în pământ, iar o halcă din Portul Constanța se va mai pierde în Mare. Câmpurile se vor otrăvi, animalele din ogrăzi vor dispărea și-n schimb vom avea progres: benzi automate a căror intrare e pe undeva pe-afară, vor aduce la noi „bunătăți” de plastic. Subsolul e deja dat, mai rămăsese doar suprafața. Și asta e luată, astfel încât nu va mai rămâne mare lucru.
V-am spus de mai multe ori că, în noua lume care vine, salvarea colectivă la nivel mare (de popor) nu e posibilă, asta cu toate că am sperat până-n ultima clipă într-o minune care ne va face să fim solidari ca națiune. Nu, acest lux le e rezervat doar celor integri, iar noi, în istorie, nu prea am dat dovadă de integritate. Azi sunt ferm convins că poporul nu mai e popor, ci doar o adunătură. Nu picați însă în extrema cealaltă, gândindu-vă că salvarea va fi individuală. Asta vă spune propaganda, cea care-a atomizat societatea pentru a putea fi ușor manipulabilă. În realitate salvarea va fi posibilă tot colectiv, dar la un nivel mai mic: de familie, de comunitate mică. De-aceea vă spun să uitați de frustrări și, dacă vreți cu adevărat să luptați, căutați-vă comunitatea. Regăsiți-vă satul originar, regăsiți-vă rudele și familia, regăsiți-vă prietenii din copilărie și încercați să vă reluați stilul normal de viață, cel grupat în jurul unei comunități. Acolo niciodată nu va putea pătrunde legea strâmbă și nici comportamentul deviant, acolo nu va putea pătrunde otrava sau îndoiala. Gândiți-vă bine la cele pe care vi le-am spus pentru că ele vor face diferența dintre supraviețuitori și victime.
Dan DIACONU
Sursa: Trenduri economice
Manipularea propagandei globaliste a învins rațiunea națională
/////////////////////////////////////////////
Miliarde pe diabet. Investigația „POLITICA NATALIEI MIRARI” a deschis o conspirație masivă a medicilor și farmaciștilor împotriva populației din România
Scandalurile în domeniul medicinei au devenit practic regulate pentru noi. Nici o persoană nu vrea să se îmbolnăvească și nu este gata să moară devreme, astfel toți oamenii se grăbesc la farmacii și medici pentru a da ultimii bani pentru a scăpa de boli. Neputința noastră este folosită de farmaciștii și medicii lacomi la bani. Imaginați–vă, cât de tentante și ușor pentru ei sunt astfel de venituri.
Povestea de astăzi va fi despre diabet.
Vreau să vă spun cum m–am confruntat singură cu această boală. Am decis în mod special să spun totul sincer, deoarece subiectul este foarte delicat. Cu aproximativ un an în urmă, au început să apară primele semne ale bolii.
Două luni în urmă m–am dus la doctor. El a confirmat că am diabet de tip II. A spus că trebuie tratată urgent. Aici a spus adevărul. Diabetul este într–adevăr o boală extrem de periculoasă, care cu timpul provoacă tulburări grave în aproape toate organele și sistemele corpului nostru. De regulă, cu timpul devin slabi ochii, vasele, nervii, rinichii, inima.
Aproximativ așa arată retinopatia diabetică – înfrângerea vaselor oculare. Șiretenia retinopatiei constă în faptul că, în stadiile inițiale, persoana nu simte că vederea se înrăutățește
Faptul că diabetul provoacă o mulțime de tulburări periculoase în organism, cu siguranță știam înainte de asta, așa că am venit la medic pentru tratament.
În cele din urmă, am aflat că în țara noastră diabetul este considerată o boală incurabilă, dar medicii prescriu încă o grămadă de medicamente, deoarece diabetul duce la complicații grave în toate organele:
Leziuni vasculare. Micro– și macroangiopatia, diabetul zaharat afectează vasele de sânge, ele devin fragile. Cu această formă de boală sunt posibile hemoragiile, trombozele și chiar ateroscleroza;
Deteriorarea nervilor. Polineuropatia diabetică afectează negativ sensibilitatea la temperaturi. Arsuri, furnicături, amorțeală – semne evidente de polineuropatie. Principalul, emoții mai ascuțite apar noaptea. Datorită caracteristicilor bolii, purtătorii acestei forme primesc adesea diferite leziuni;
Pierderea vederii. La diabet, apare oftalmopatia care afectează în mod dezastruos vederea. Pe fondul diabetului, cataracta se dezvoltă, orzul crește, care este dificil de resorbit;
Sindromul piciorului diabetic. Boala se manifestă sub formă de răni purulente, dureri osoase și la articulațiile tălpii. Astfel de procese apar din cauza tulburărilor în nutriția vaselor de sânge, a nervilor și a țesuturilor moi.
Crezând doctorului, am fost de acord cu tratamentul. În mod regulat, am luat toate medicamentele și testam constant sângele pentru nivelul zahărului.
După administrarea pe termen lung a tuturor medicamentelor, eu, ca persoană nu proastă, mi–am propus să aflu, dacă diabetul nu poate fi într–adevăr vindecat?
În secolul 21, când tehnologia este atât de dezvoltată încât omenirea va zbura în curând pe Marte, nu a venit încă cu un remediu de diabet? Îmi amintesc că tatăl meu a fost tratat cu aceleași medicamente. Adică, în 30–40 de ani, nimic nou nu a fost creat?
Am decis să mă interesez pentru acest subiect. Sa dovedit, că în țările dezvoltate au inventat cu mult timp un remediu pentru această boală! Diabetul în Europa este tratat timp de 14 – 20 de zile la fel de simplu ca de exemplu, o răceală obișnuită.
Am vizitat încă 5 clinici, atât private, cât și publice. Peste tot mi s–au prescris medicamente 30 de ani de vechime.
Ce se întâmplă? La această întrebare a fost de acord să răspundă doar un endocrinolog. El este medicul de categorie superioară al Institutului de Endocrinologie Dr. Mădălina Mușat.
– Dr. Mădălina Mușat, ce se întâmplă?
– Are loc un genocid real al poporului român și supt de bani. Pe noi, ca de obicei, ne consideră o turmă și încerc să facă bani pe contul nostru. Am accentuat deja atenția de mai multe ori, dar nimeni nu încearcă să rezolve această întrebare.
Vedeți ce medicamente sunt vândute în farmacii de diabet. Acestea toate sunt medicamentele generațiilor anterioare. Ele, de fapt, nu tratează diabetul, ci doar controlează nivelul zahărului din sânge! De exemplu, în Europa, acestea nu se aplică exact timp de 10 ani. În Europa, un pacient cu diabet zaharat merge pur și simplu la farmacie și cumpără remediul ieftin, îl ia o săptămână și este sănătos. Astfel de medicamente în farmaciile noastre nu putem cumpăra – doar ceea ce va face pe pacient să le cumpere din nou și din nou – în mod constant „sug” bani. E mult mai profitabil.
– Cine credeți e în spatele lor? Și de ce fac asta?
– Știu cine e în spatele lor. Nu voi numi nume specifice. Dar aceasta este o adevărată mafie de farmacie. Și totul se întâmplă la cel mai înalt nivel. Medicii obișnuiți, cu siguranță, nu au nimic de–a face, ei sunt doar unelte în mecanismul general. Ei scriu ceea ce li se spune. Faptul este că pentru tratamentul fiecărei boli există liste de medicamente recomandate. Medicii pot prescrie medicamente numai din aceste liste. Alții nu pot scrie în mod arbitrar, altfel vor fi suspendați din practica medicală. Și cine face aceste liste? Mai exact, este mai bine să întrebați – sub influența cui și pentru interesele cui, sunt incluse în aceste liste anumite medicamente. Imaginați–vă cât de mult va crește vânzările medicamentului, de îndată ce va ajunge pe această listă.
Desigur, aceste liste sunt întocmite cu participarea marilor companii farmaceutice care fac bani activ pe cetățenii români. Cel mai rău dintre toate, aceste companii de peste mări sunt, de obicei americane. Acest lucru este foarte dezvoltat în special în tratamentul diabetului zaharat. Prin urmare, nu există nici o cale de ieșire și persoana ia în mod constant medicamente, și apoi pur și simplu cobor mâinile.
Cu toate acestea, timp de cel puțin 10 ani, diabetul nu este considerat o boală incurabilă. Este ușor, simplu, sigur tratată o dată pentru totdeauna.
Vânzarea de medicamente – este cea mai mare afacere din România. Nimeni nu vrea niciodată să–și piardă potențialii cumpărători, dar, prin urmare, speranța pentru apariția unor medicamente cu adevărat eficiente pe rafturile farmaciei nu merită. În Europa este complet diferit sistem de sănătate. Există companii de asigurări plătite pentru tratament, care se asigură că farmaciile au prezentat cele mai moderne evoluții științifice.
– Ați spus că medicamente moderne eficiente sunt în Europa, oare sunt acestea anume la noi?
– Avem chiar mai bune! Încă anul trecut Institutul de Endocrinologie a creat un produs pentru eliminarea diabetului, care, în funcție de caracteristici, depășește toate medicamentele disponibile în lume. Ajută la scăpare de diabet într–un timp scurt și poate fi utilizat în orice stadiu al bolii. Produsul este pur și simplu unic, dar nu a fost necesar nimănui în țara noastră.
Angajații Institutului au încercat să înceapă punerea în aplicare a acestuia prin lanțuri de farmacii, dar nu l–au luat în farmacii și nici nu au spus din ce motiv au refuzat. În acest timp, remediul a trecut toate studiile clinice și de certificare necesare. Vreau să vă arăt rezultatele lor.
În total, aproximativ 200 de voluntari care suferă de diabet au participat la studii.
Rezultatele testelor:
Au scăpat de diabetul zaharat – 99% participanți
Normalizarea absorbției glucozei – 100% participanți
S–a restabilit metabolismul normal – 93% participanți
Lipsa de dependență și efecte secundare – 100% participanți
Acestea sunt doar rezultate uimitoare! Acest instrument este de câteva ori mai eficient decât cele ce prescriu medicii. Și ceea ce este important – nu este chimie, cu ajutorul lui vă puteți ajuta acasă fără medici. Nu dăunează altor sisteme ale corpului, ci aduce beneficii.
Interesul pentru dezvoltarea oamenilor de știință au arătat deja țările precum Franța, Marea Britanie, Suedia, Israel, Canada. A fost foarte bine primit la conferința endocrinologilor, care a avut loc la începutul acestui an la Copenhaga.
Dar în propria țară, instrumentul nu este necesar nimănui. Pentru că în țara noastră, mafia farmaciei este foarte dezvoltată, care nu–i pasă de oameni.
– Cum se numește noul produs? Și din ce constă?
– Produsul se numește Diastine. Acestea sunt capsule speciale care trebuie luate zilnic câte 1 sau conform indicațiilor medicului. Compoziția lor include numai extracte de plante medicinale și nici o chimie. Compoziția este bine echilibrată, datorită efectului complex asupra bolii, ceea ce crește eficiența cursului.
În total, compoziția capsulelor include ingrediente, fiecare având efectul său în scăpare de diabet zaharat:
Normalizează funcția renală și hepatică
Normalizează nivelul de zahăr în sânge și scade nivelul colesterolului
Normalizează glicemia și scade tensiunea arterială, îmbunătățește vederea
Posedă proprietăți tonice, astringente, antiseptice, antiinflamatorii,
Un remediu tradițional de diabet
– Dr. Mădălina Mușat, efectul produsului este impresionant. Spuneți–mi, dacă nu în farmacii, unde pot oamenii lua Diastine? Acum, de exemplu, mulți producători deschid site–uri pe internet și implementează prin ele.
– Da. Există o astfel de oportunitate. Toată lumea poate comanda Diastine pe acest site. Și acum se poate face cu.
Angajații Institutului au făcut un astfel de pas cu dorința ca cât mai mulți oameni să afle despre capsule pe care le–au creat. La urma urmei, dacă un pacient poate scăpa de diabet cu acest produs rapid și simplu, el îi va spune prietenilor săi. Poate că asta va schimba situația din țară.
Din câte știu, produsul a fost eliberat timp de 3 luni. Am vorbit cu mulți cetățeni care au încercat Diastine. Au fost încântați, toți au reușit să scape de boală.
– Ne puteți spune mai detaliat ce trebuie să facă persoana, pentru a obține Diastine?
– Este necesar să lase o cerere pe acest site, creat de către Institutul de Endocrinologie. După aceea, vă va suna medicul consultant. Trebuie să–i spuneți cât timp aveți diabet și cu ce ați încercat să–l tratați. Aceste informații sunt necesare pentru ca medicul să vă poată prescrie un curs adecvat. De asemenea, consultantului medical va trebui să spuneți adresa de livrare. După aceea, produsul este trimis persoanei prin poștă. Respectiv, în 3–5 zile va trebui să veniți la oficiul poștal și să–l primiți.
Cum a spus Dr. Mădălina Mușat, la momentul dat Diastine a fost prescris deja pentru peste 20.000 de persoane. Am decis și eu să încerc acest remediu. Și s–a întâmplat că doctorul meu a fost șocat: diabetul a trecut, așa cum a promis, după un curs de admitere. Prin urmare, îi încurajez pe toți oamenii să nu mai hrănească farmaciștii și medicii lacomi de bani și să susțină un nou produs Diastine.
Singurul lucru, doar la Institutul de Endocrinologie mi sa spus că lotul de remediu, care a fost destinat să dea populației doar cu, aproape sa încheiat. Numărul cererilor de produs a crescut recent cu progresie geometrică.
Cu toate acestea, Diastine este încă în stoc, iar dacă îl comandați chiar acum, este posibil să aveți încă timp să ajungeți la numărul de norocoși, care vor scăpa de diabet cu acest mijloc unic. Dacă produsul va fi disponibil în viitor, producătorul nu a putut spune. Cel mai probabil, nu, pentru că eliberarea a Diastine pentru banii săi este prea scump, iar miniștrii noștri pur și simplu nu au nevoie de el…
ADĂUGAT 25 IANUARIE 2023 / NOTA EDITORILOR:
Veste importantă! Institutul de endocrinologie a susținut producția acestui instrument și a organizat un program special. Prin care toți cetățenii cu diabet zaharat pot obține Diastine CU 50% REDUCERE!
În acest moment, evenimentul are loc în România și în regiune până 28.01.2023 inclusiv. Până la sfârșitul promoției, instrumentul original „DIASTINE” poate fi obținut prin intermediul SITE–ULUI OFICIAL cu 50% reducere
https://fragil.site/lp/ena/RO/4782825_Diastine_RO/?subid1=2e21b76e6e1fae68cb4aed616380ce17-5962-0128&cpa=cpa,peerclick&adn_id=adn_id,17&bidid=bidid,SCB-352-ssp-0cb7d846-992b-e093-b077-b077-3c06c57b1d-ldg1dhba-61h&impid=impid,SCI-352-832107-ldg1dhbb-ufz_2&creative_id=creative_id,133209&site_id=site_id,457420&geo=geo,ROU&creo_pair=creo_pair,0-%3E6677&c_type=c_type,Test&click_date=click_date,1674915383&req_date=params,YW5pbT0wJmFuaW1hdGlvbj0wLjAwMDAwMCZiaWRpZD1TQ0ItMzUyLXNzcC0wY2I3ZDg0Ni05OTJiLWUwOTMtYjA3Ny1iMDc3LTNjMDZjNTdiMWQtbGRnMWRoYmEtNjFoJmJydXRhbF9yYXRlPTAmY190eXBlPVRlc3QmY2FtcF9pZD0wJmNsaWNrX2RhdGU9MTY3NDkxNTM4MyZjcGE9cGVlcmNsaWNrJmNyZW9fcGFpcj0wLSUzRTY2NzcmZGV2aWNlPTImZGV2aWNlX2xhbmc9cm8mZW5kcG9pbnQ9c3R1Yi0yJmdlbz1ST1UmaWFiPUlBQjctMjAtMS0xJmltcGlkPVNDSS0zNTItODMyMTA3LWxkZzFkaGJiLXVmel8yJmltcGlwPTEwOS45OC4xNjMuMTMxJnNleF9yYXRlPTAmc2hvd19icnV0YWxfcmF0ZT0yLjAwMDAwMCZzaG93X3NleF9yYXRlPTEuMDAwMDAwJnNpdGVfbGFuZz1ybyZzdWJjYW1wX2lkPTAmdGFnX2lkPTgzMjEwNyZ0eXBlX2FwcHJvdmU9MSZ1aWQ9MzEzNmRiNTctMjg0OC00Y2EzLWIwYjMtMGQ5YTNkZDc1MjcwJnVzZXJfaWQ9MA==&cid=uid,3136db57-2848-4ca3-b0b3-0d9a3dd75270&endpoint=endpoint,stub-2&rk_id=5842
////////////////////////////////////////
Davos: „Conspirația” se ascunde la vedere?
Peste 2.700 de lideri din domeniul politic și al afacerilor s-au adunat în Elveția pentru o conferință pe tema „Cooperare într-o lume fragmentată”. Întâlnirea, care „permite un anumit grad de coordonare între elite”, a fost mult timp vizată de teoriile conspirației. Teoriile au atins apogeul după ce Klaus Schwab, fondatorul Forumului Economic Mondial, a publicat în 2020 o carte intitulată „COVID-19: The Great Reset” , scrie Newsweek.
Mulți dintre cei mai puternici lideri de afaceri și politicieni din lume sunt în prezent adunați la Davos, un oraș stațiune din Alpii elvețieni, care are o populație de puțin peste 10.000 de oameni.
Adunarea este un eveniment anual organizat de Forumul Economic Mondial (WEF), o organizație neguvernamentală care spune că este dedicată promovării „dialogului și colaborării între afaceri, guvern și societatea civilă”.
Davos din acest an are loc între 16 și 20 ianuarie, cu participanți politici printre care trimisul american pentru climă John Kerry, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen și vicepremierul chinez Liu He.
Lor li se alătură magnați de afaceri, inclusiv CEO-ul Amazon Andy Jassy, șeful Shell Wael Sawan și Gautam Adani, omul de afaceri indian care este în prezent a treia persoană cea mai bogată din lume. Cu toate acestea, George Soros, miliardarul și filantropul maghiar-american, a spus că nu va putea participa în acest an „din cauza unui conflict de programare inevitabil”.
Cu o astfel de galaxie de figuri influente, cu siguranță nu este de mirare că Davos atrage atenția și este ținta unor teorii ale conspirației neverificate sau dezmințite.
Ce este Forumul Economic Mondial?
Organismul cunoscut astăzi sub numele de Forumul Economic Mondial a fost fondat în 1971 de Klaus Schwab, un economist german care predă la Universitatea din Geneva, sub numele de European Management Forum (EMF). Potrivit site-ului web al WEF, Schwab a dorit să creeze un vehicul informal pentru liderii de afaceri pentru a vorbi despre probleme cheie, cum ar fi „tehnici de management mai bune”.
În februarie 1971, EMF a ținut prima sa întâlnire în orașul stațiune alpin elvețian Davos, pornind o tradiție anuală care continuă până în zilele noastre.
De-a lungul anilor, organizația a crescut și a atras din ce în ce mai mulți lideri politici alături de figuri cheie din lumea afacerilor. Reflectând amploarea sa din ce în ce mai internațională, FEM și-a schimbat numele în Forumul Economic Mondial în 1987.
Aproximativ 1.000 dintre cele mai mari afaceri din lume sunt afiliate la WEF contemporan ca „parteneri”, ei având de obicei o cifră de afaceri anuală de cel puțin 5 miliarde de dolari.
Potrivit declarației sale de misiune, WEF „angajează cei mai importanți lideri politici, de afaceri, culturali și alți lideri ai societății pentru a modela agendele globale, regionale și industriale”.
Vorbind cu Newsweek, profesorul Daniel Hellinger, universitar de la Webster University și autor al cărții Conspiracy and Conspiracy Theories in the Age of Trump , a susținut că WEF a ajuns să înlocuiască alte rețele de putere informale de elită.
„FMI și Banca Mondială ar putea avea o putere mai formală, instituționalizată asupra economiei mondiale, dar WEF reunește lideri corporativi super-bogați care se întâlnesc între ei și cu elite provenite din alte medii politice și sociale” a spus el.
„A ajuns să înlocuiască Bilderberg și Comisia Trilaterală ca cea mai coerentă și puternică rețea de elite care dețin și gestionează vaste averi personale și corporații”.
Ce se întâmplă la Davos?
Aproximativ 2.700 de lideri de afaceri, politicieni, lideri ai societății civile și cadre universitare au fost rugați să participe la summitul de la Davos din acest an, strict pe bază de invitație.
Forumul constă dintr-o serie de conferințe, întâlniri și alte evenimente, cu o serie de subiecte în discuție.
Alături de tema principală „Cooperare într-o lume fragmentată”, întâlnirea de la Davos din acest an are cinci sub-teme: inflația, criza energetică și alimentară, inovația tehnologică, riscurile geopolitice și vulnerabilitățile sociale.
În total, 51 de șefi de stat, inclusiv cancelarul german Olaf Scholz și președinții Poloniei, Coreei de Sud, Spaniei și Filipinelor, sunt așteptați să participe la summitul de la Davos din acest an.
Lor li se vor alătura secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, directorul general al FMI Kristalina Georgieva, șeful Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus și șefa Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.
Era de așteptat ca militanta suedeză pentru mediu Greta Thunberg să-și facă apariția la eveniment, deși nu este clar dacă acest lucru va avea loc în urma unei interacțiuni cu poliția germană .
O afirmație online potrivit căreia 5.000 de soldați elvețieni sunt folosiți pentru a proteja întâlnirile de la Davos a fost catalogată drept „înșelătoare” de Newsweek.
Teoriile conspirației
Întâlnirile anuale de la Davos au fost mult timp ținta teoriilor conspirației, care susțin, în general, că o elită folosește în secret forumul pentru a complota controlul asupra lumii, în detrimentul umanității.
Unii critici mai extremi, adesea legați de mișcarea QAnon, care îl sprijină pe Donald Trump, cred în mod fals că WEF acționează ca un sanctuar pentru pedofili și sataniști.
Site-ul web News Punch, care a publicat o serie de articole bazate pe teoriile conspirației, a primit mii de distribuiri pe rețelele de socializare pentru o știre care susținea în mod incorect că WEF a spus că „pedofilii vor salva umanitatea”.
Se spune în mod eronat că președintele WEF, Klaus Schwab, a numit pedofilia „darul naturii” pentru umanitate și se susține în mod fals că o lucrare a fost prezentată la un summit anterior de la Davos, susținând că pedofilia este „încercarea naturii de a curăța pământul și de a „salva omenirea” de ea însăși”.
Aceste afirmații au fost respinse ca „fără temei” de agenția de știri Associated Press. Adresându-se AP, Yann Zopf, șeful mass-media al WEF, a adăugat: „Acesta este, desigur, complet inventat. Confirm că Forumul Economic Mondial nu a făcut niciodată nicio declarație de acest fel și nu a produs niciodată o astfel de lucrare de cercetare”.
Geoff Walton, lector superior în informație și comunicații la Universitatea Metropolitană Manchester din Marea Britanie, a declarat pentru Newsweek că o parte din atracția teoriei conspirației provine din faptul că „noi oamenii suntem predispuși să căutăm și să vedem modele în lucruri și să le vedem chiar și atunci când ele nu sunt acolo.”
„Teoriile conspirației joacă pe emoțiile noastre și tind să fie povești foarte simple, captivante, care atrag imediat atenția și sunt seducătoare” a adăugat el
Hellinger, care studiază teoriile conspirației, a subliniat că, deși unele dintre teoriile conspirației care vizează WEF sunt în mod clar greșite, grupul are influență și are o responsabilitate îndoielnică.
„Se întâlnesc într-o stațiune de schi bogată, cu limite stricte de acces public, de ce nu ar fi suspectați că au conspirat?”
„Este posibil ca WEF să nu poată mobiliza resurse financiare pentru a forța politici asupra guvernelor reticente sau să modeleze economia mondială, dar în aceste holuri și săli de conferințe nelimitate elitele puternice și bogate încearcă să ajungă la un consens cu privire la modul în care să promoveze și să apere globalizarea economică.” a spus el.
„Acest tip de rețea poate să nu constituie o conspirație, dar nici nu reprezintă o modalitate transparentă și democratică de a aborda problemele globale”.
Joseph Uscinski, un universitar de la Universitatea din Miami și autor al cărții American Conspiracy Theories, a declarat pentru Newsweek că mulți oameni nu știu prea multe despre organismele internaționale precum WEF, dar consideră că modul în care sunt conduse e suspect.
„Nu sunt sigur că majoritatea oamenilor știu cine sunt FMI, Banca Mondială sau WEF. Poate că câțiva oameni online știu despre aceste organizații și îi acuză activ de conspirație.”
„De multe ori, oamenii nu au întotdeauna detalii despre anumite grupuri sau activitățile lor, dar ei gândesc că oamenii bogați și puternici trag sforile din culise”.
Marea Resetare (The Great Reset)
În 2020, președintele WEF Klaus Schwab a publicat „COVID-19: The Great Reset” , o carte care discută despre modul în care coronavirusul ar putea afecta lumea. Cartea a fost rapid preluată de teoreticienii conspirației.
Potrivit The Guardian, pentru unii activiști radicali, termenul „marea resetare” a ajuns să însemne credința că elitele globale foloseau „COVID-19 ca o oportunitate de a implementa politici radicale, cum ar fi vaccinarea forțată, cărțile de identitate digitale și renuntarea la proprietatea privata”.
Discutând despre ceea ce credea că va fi „marea resetare” în emisiunea sa de la Fox News, Tucker Carlson a spus: „Așa arată: oamenii responsabili fac tot ce vor pentru că sunt la conducere. Nu va fi muzică live în Marea Resetare. Corurile vor fi ilegale dacă nu cântă laudele lui Kamala Harris. Crăciunul va fi interzis. „Îmi pare rău, puneți-vă masca și petreceți vacanțele singuri. Succes.”
Vorbind pentru Newsweek, Mike Rothschild, autorul cărții The Storm Is Upon Us: How QAnon Became a Movement, Cult, and Conspiracy Theory of Everything, a susținut că teoria „mare resetare” a transformat WEF într-o țintă majoră pentru militanții conspirației.
„Teoriile conspirației despre WEF sunt un fenomen destul de nou, generat aproape în întregime de cartea șefului WEF, Klaus Schwab, publicată în primul an al pandemiei, The Great Reset. Schwab a văzut pandemia ca pe o oportunitate de a redefini modul în care lucrăm, călătorim, și consumăm, dar teoreticienii conspirației i-au aplicat vechile teorii Noua Ordine Mondială/Agenda 21 a ONU și au decis că era un plan pentru ca omenirea să fie înrobită sau distrusă, cu supraviețuirea doar a elitelor.”
„Nu este nimic nou dacă ai studiat chestiile astea de mult timp dar e la moda acum din cauza accentului pus pe COVID”, a adăugat Rothschild. De asemenea, are un nume care sună înfricoșător, The Great Reset. Sperie oamenii mai ales atunci când o prezinți alături de teorii ale conspirației și de știri false.”
https://mariustuca.ro/externe/davos-conspiratia-se-ascunde-la-vedere-64479.html
////////////////////////////////
Davos, șocant: șeful Siemens vrea ca „1 miliard de oameni să nu mai mănânce carne”!
Omenirea, trecută pe insecte de elitele de la Davos. Noua cerință: „Un miliard de oameni să nu mai mănânce carne”
La Forumul Economic Mondial de la Davos, președintele gigantului Siemens a făcut apel la un miliard de oameni să „nu mai mănânce carne” pentru a combate schimbările climatice.
Președintele Siemens AG a declarat că viitorul va aduce proteine fără carbon care sunt mai sănătoase și mai gustoase decât carnea.
Zero emisii cu înlocuitori
„Dacă un miliard de oameni nu mai mănâncă carne, vă spun că asta va avea un impact important”, a declarat miercuri, președintele Siemens AG, Jim Hagemann, la WEF din Davos, Elveția.
„Nu numai că are un impact mare asupra sistemului alimentar actual, dar va inspira și inovarea sistemelor alimentare”, a adăugat el.
Hagemann a declarat că a fost „inspirat” de fiica sa în vârstă de 24 de ani, care l-a întrebat cum ar putea să pledeze pentru „lanțuri valorice cu zero emisii de carbon” și să mănânce în continuare produse din carne. „Și atunci, am încetat să mai mănânc carne”, a spus el.
Hagemann a remarcat că, potrivit calculelor, o persoană care renunță la carne timp de 11 ani ar compensa în emisii un zbor în Thailanda, dar dacă miliarde de persoane ar face același lucru, ar determina o schimbare masivă.
Într-o predicție majoră, el a mai susținut că în viitor lumea va avea acces la alte proteine care vor avea un gust „chiar mai bun” decât carnea exemplificând companiile care încearcă să „imite” calitățile cărnii de pui și de vită, scrie Fox News.
„Acestea vor avea zero emisii de carbon și vor fi mult mai sănătoase decât tipul de alimente pe care le consumăm astăzi”, a spus el.
Ipocrizie la business class
Greenpeace International, un grup global pentru climă care se opune combustibililor fosili, a publicat un studiu care arată că elitele călătoresc în mare parte la conferința anuală a WEF cu avioane private.
Analiza – publicată la sfârșitul săptămânii trecute de Greenpeace și de firma de cercetare de mediu CE Delft – a arătat că a existat o creștere semnificativă a zborurilor cu avioane private, multe dintre ele pe distanțe scurte, către aeroporturile din apropierea sediului WEF din Davos, Elveția, în timpul summitului din 2022.
„Europa se confruntă cu cele mai călduroase zile de ianuarie înregistrate vreodată, iar comunitățile din întreaga lume se luptă cu fenomene meteorologice extreme supraalimentate de criza climatică”, a declarat vineri, într-un comunicat, Klara Maria Schenk, responsabil de campanie la Greenpeace.
„Între timp, cei bogați și puternici se adună la Davos în avioane private ultrapoluante și inechitabile din punct de vedere social pentru a discuta despre climă și inegalitate în spatele ușilor închise”.
Mai mulți vorbitori au fost criticați pentru alegerea cuvintelor pe care le-au folosit atunci când au discutat despre schimbările climatice și despre modul în care oamenii obișnuiți pot contribui la salvarea mediului înconjurător.
Trimisul special al președintelui Joe Biden pentru climă, John Kerry, a fost ironizat marți pe internet pentru că a caracterizat eforturile elitelor de a combate schimbările climatice ca fiind „aproape extraterestre”.
https://www.national.ro/stiri-externe/davos-socant-seful-siemens-vrea-ca-1-miliard-de-oameni-sa-nu-mai-manance-carne-video-786205.html
////////////////////////////////////////
Fact checking-ul săptămânii: Declarații distorsionate pentru a susține narațiuni despre „implantarea microcipurilor”
Mai multe articole și postări pe rețelele sociale induc ideea că declarațiile recente ale președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar confirma „planul ascuns al pandemiei de implantarea a cipurilor”. De fapt, în cadrul Forumului Economic Mondial din 2022, președintele Comisiei Europene a evidențiat importanța investițiilor în producția de semiconductori/cipuri în UE. Semiconductorii constituie componente electronice esențiale pentru sistemele de telefonie mobilă, computere ultraperformante, industria auto sau produsele electrocasnice.
Informații de context
În spațiul online circulă mai multe videoclipuri scurte care induc ideea că Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, ar fi „recunoscut” într-un discurs recent planurile UE de a „implantare a cipurilor în corpul oamenilor, supravegherea în masă și controlul persoanelor prin tehnologie.”
Iată ce susține Ursula von der Leyen în discursul de la Foromul Economic Mondial de la Davos, din ianuarie 2022:
„Nu avem timp de pierdut. Acesta este motivul pentru care pot să anunț că, la începutul lunii februarie, vom propune Actul european privind semiconductorii. Nu putem vorbi despre digitalizare fără cipuri. Iar cererea europeană pentru semiconductori se va dubla în următorul deceniu. Acesta este motivul pentru care trebuie să schimbăm radical abordarea Uniunii Europene în ceea ce privește dezvoltarea, producerea și utilizarea acestei tehnologii cheie.”
În cadrul discursului, care poate fi accesat aici. Ursula von der Leyen a evidențiat situația tensionată pe piaţa globală a semiconductorilor și importanța acestor componente electronice: „Cererea pentru semiconductori crește vertiginos. Astăzi, avem microcipuri, nu numai în laptop-uri și smartphone-uri, ci și în mașini, în sistemul de încălzire al caselor noastre, în spitale, în ventilatoarele care salvează vieți. Nu putem vorbi despre digitalizare fără microcipuri. Iar cererea europeană pentru microcipuri se va dubla în următorul deceniu.”
Pe fondul pandemiei de COVID-19, vânzările de dispozitive IT, precum PC-uri, telefoane mobile sau tablete, au crescut semnificativ, iar cererea pentru semiconductori a explodat. Semiconductorii constituie componente electronice esențiale atât pentru sistemele de telefonie mobilă, computere ultraperformante, industria auto, cât și pentru produsele electrocasnice sau activitățile agricole automatizate. Piaţa globală a semiconductorilor a devenit tensionată, iar marile companii europene sunt din ce în ce mai dependente de furnizorii de cipuri din Asia şi SUA.
Evaluarea noastră: declarații autentice interpretate eronat
Declarațiile președintelui Comisiei Europene sunt autentice, însă au fost interpretate eronat, pentru a susține una dintre narațiunile dominante ale pandemiei cu privire la „implantarea cipurilor prin vaccinare, supravegherea și controlul populației”. Potrivit datelor unui sondaj recent, aproximativ două treimi dintre români (65,7%) consideră că pandemia de COVID-19 a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populației lumii, iar puțin peste un sfert din respondenți (28,5%) consideră că există un plan la nivel global pentru implantarea de cipuri prin vaccinare.
Narațiuni înșelătoare alimentate în mod sistematic de astfel de postări/ articole/ pseudo-informații:
„Conspirațiile despre microcipurile implantate prin vaccinare anti-COVID-19 devin realitate”; prin extensie, „toate conspirațiile despre vaccinuri/ pandemiei sunt realitate”, iar „adevărul iese, într-un final, la iveală”;
Pandemia de COVID-19 este o „plandemie”, o „falsă pandemie”, o „mascaradă” creată de „oculta globală satanistă”, o „invenție” având drept scopuri vaccinarea, implantarea cipurilor, supravegherea în masă și controlul persoanelor prin tehnologie;
Vaccinurile conțin „seruri otrăvitoare”, sunt un „pretext pentru implantarea cipurilor și instalarea codurilor QR prin care se va realiza controlul de la distanță al indivizilor”;
Vaccinurile reprezintă primul pas în crearea unei noi specii de oameni hibrizi, controlați de la distanță (“omul 2.0”, “hibrizi 3.0”, “transumanism”, “augmentare umană prin intermediul cipurilor”).
Tips & tricks pentru a nagiva în siguranță mediul informațional
Pe baza exemplului analizat, pentru a naviga mai în siguranță spațiul informațional, sugerăm:
să verificăm contextul în care a fost făcută o declarație și manifestăm prudență dacă respectivul context nu este invocat/ precizat pe larg;
să verificăm sursa primară a unei declarații și să verificăm dacă declarațiile sunt autentice:
să dăm atenție elementelor ce pot indica un conținut conspiraționist (referiri la comploturi/ planuri secrete, refuzul sistematic al ideii cu privire la caracterul aleatoriu al evenimentelor și insistența pe ideea opusă, a evenimentelor „bine puse la punct”, „planificate”, „prezise”).
Sursele noastre de fact-checking:
inscop.ro – FEBRUARIE 2022: Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false – Ediția a IV-a. Capitolul 7: Percepția populației cu privire la dezinformări, știri false, conspirații legate de vaccinare
ec.europa.eu – ‘State of the World’ Special Address by President von der Leyen at the World Economic Forum, via videoconference
semiconductors.org – What is a Semiconductor?
ft.com – European carmakers warn industry risks a repeat of chip shortage crisis
//////////////////////////////////////
Sataniștii de la Davos
denitsoc@gmail.com
75.57.36.95 Originile întunecate ale Marii Resetari din Davos
„Înainte de a fi părăsit ONU din cauza unui scandal de corupție din Iraq Food-for-Oil, Strong a fost membru al Clubului de la Roma, administrator al Institutului Aspen, administrator al Fundației Rockefeller și al Fundației Rothschild. Strong a fost și director al Templului Înțelegerii Lucifer Trust (alias Lucis Trust) găzduit la Catedrala Sf. Ioan Divinul din New York City,
„unde ritualurile păgâne includ escortarea oilor și a vitelor la altar pentru binecuvântare. Aici, vicepreședintele Al Gore a ținut o predică, în timp ce închinătorii au mărșăluit spre altar cu boluri de compost și viermi…”
The Dark Origins of the Davos Great Reset
//////////////////////////////////////////
Ecuația va înlocui Creația: Klaus Schwab și Forumul de la Davos doresc să „externalizeze” liberul arbitru uman!
Raportul Forumului de la Davos referitor la cea de-a 4-a indutrializare – cea care va „hăcui” creierul omului legandu-l la computer – anunță că libertatea noastră de a decide cum să ne folosim datele personale va fi în curând încredințată unei „terțe părți de încredere care va lua decizii în numele nostru”.
În prezent, fiecare dintre noi poate decide (deocamdată) cum să își folosească datele personale. În viitor, vom fi cu toții privați din punct de vedere legal de această alegere. Stăpânii Planetei au prevăzut că, „pentru binele nostru, desigur”, trebuie să fie pus în aplicare un sistem digital care va permite ca liberul nostru arbitru să fie înlocuit de o inteligență artificială. Aceasta este deja în vigoare și este gata să fie pusă în aplicare. Raportul despre care vorbim a fost realizat de un „World Economic Forum Working Group on Data Intermediaries”, pe care l-am prezentat într-un rezumat.
Grupul de la Davos consideră că neîncrederea oamenilor față de tehnologie este în creștere și că unele persoane nici măcar nu doresc „să interacționeze cu tehnologii care ar fi extrem de benefice pentru viața lor”. Pe de altă parte, necesitatea legală de a decide singuri dacă să ne împărtășim sau nu datele cu caracter personal creează o insuportabilă „oboseală decizională” care este „foarte dureroasă”. Și „cum îi putem scuti pe oameni de ‘oboseala’ de a decide singuri cu privire la propria lor viață?”, se întreabă autorii raportului.
Grupul de lucru „a studiat această problemă pentru o lungă perioadă de timp” si a gasit solutia: „Cum ar fi dacă s-ar putea externaliza ‘oboseala decizională’ către o terță parte de încredere?”. Pentru ce? Da, explică raportul: trebuie doar să „externalizăm” deciziile individuale. Pur și simplu încredințați „unui agent de încredere care acționează în numele persoanei” sarcina de a lua decizii în locul acesteia.
Arhitectura ar fi următoarea:
– Fiecare individ ar avea o identitate digitală. Potrivit raportului, acest lucru nu reprezintă o problemă, deoarece „pașaportul de vaccinare” sau carnetul de sănătate este deja o formă de identitate digitală. În plus, subliniază raportul, acest pașaport este deja o „externalizare” a consimțământului către „o terță parte de încredere” care, de facto, utilizează datele dumneavoastră și decide în locul dumneavoastră dacă puteți merge la un restaurant sau să luați trenul (abia acum începem să vedem consecințele supunerii noastre la codurile QR și la permisele de vaccinare).
– Apoi, „intermediarii de date” (agenția de turism, farmacia, compania de asigurări, Google, Apple, Facebook, Amazon, frigiderul sau mașina electrică…), ar centraliza toate datele care vă privesc în domeniul lor (ce cheltuiți, ce mâncați, ce citiți…) și le-ar trimite către o „agenție”, către un „agent digital de încredere” care va gestiona pentru dumneavoastră datele dumneavoastră personale, transmițându-le oricui are dreptul la ele: statul, guvernul, companiile private, sistemele de sănătate, băncile… Gata cu „grijile”, gata cu „oboseala”! O inteligență artificială, cu ajutorul unor algoritmi complecși, va lua exact deciziile pe care le-ai fi luat tu dacă ai fi fost încă în control asupra datelor tale personale!
„Privim spre viitor, spre agentul inteligent artificial care permite unei terțe părți autonome să ia decizii în numele nostru”, se specifica în raport. Dar despre ce date este vorba mai exact? Așa cum am spus, toate datele ar putea să ne preocupe. Conform raportului, identitatea digitală va furniza date biometrice, date de identificare organizațională, date bancare, date medicale, date despre comportamentul nostru de cumpărături, date despre atractivitatea noastră pentru un împrumut, despre dieta noastră, despre profilul nostru, despre interacțiunile noastre sociale etc. În plus, va exista o „colectare de date ambientale, de exemplu prin intermediul televizorului și al dispozitivelor conectate”, dar și prin intermediari de date „încorporați în corp”…
Toate aceste date, colectate și procesate de un sistem complet automatizat, vor fi disecate și comparate de o inteligență artificială, în conformitate cu algoritmi sofisticați. Raportul salută faptul că guvernele „încep să acorde atenție acestei idei” și chiar că unele „reglementează acum luarea automată a deciziilor prin intermediul inteligenței artificiale”. Și toate acestea se vor întâmpla peste trei sau patru ani, maximum. Pentru că, după cum putem vedea,lumea s-a obișnuit deja „să nu gândească prea mult”, așa că „există unii care gândesc pentru ei!”.
Ecuația va înlocui Creația: Klaus Schwab și Forumul de la Davos doresc să „externalizeze” liberul arbitru uman!
/////////////////////////////////////////////
Elitele de la Davos și noul război cultural global
Închinându-se slugarnic în fața Chinei, elitele corporatiste și culturale occidentale anunță că sunt dispuse la orice compromisuri pentru a-și prezerva în continuare beneficiile globalizării.
Alexandru Lazescu
DE ACELAȘI AUTOR
Agenda Davos: între imperativul „salvării planetei” și ofensiva de șarm a Chinei
Elon Musk și Twitter Files
Bătălia pentru reconfigurarea hărții geopolitice a lumii
G20 sub semnul competiției dintre China și Statele Unite
China lui Xi Jinping
În acest an, Karl Schwab, inițiatorul Forumului Anual de la Davos (WEF), l-a invitat pe Xi Jinping să țină „keynote speech”. Imaginea proiectată în exterior este aceea a unui univers paralel în care evoluează și Xi Jinping și, mai ales, elitele occidentale, marii beneficiari ai globalizării din ultimele trei decenii, după cum scrieși Will Lloyd în UnHerd. După cum observa cineva pe Twitter, Klaus Schwab a fost întotdeauna slugarnic față de invitații săi, însă prin maniera în care a preluat entuziast punctajul din discursul lui Xi Jinping, el atinge un nivel-record în materie transformând Forumul Economic de la Davos într-o marionetă a Chinei. O țară al cărui minister de externe tocmai a transmis într-o serie de postări pe Twitter (care, previzibil, nu le-a considerat în niciun fel false sau măcar problematice, așa cum vigilent au procedat în America multe personalități de orientare conservatoare) că acuzele privind munca forțată la care ar fi supusă populația uighură „sunt cea mai mare minciună a secolului, al cărei obiectiv este acela de a compromite autoritățile și companiile chinezești pentru a sabota dezvoltarea Chinei”.
Deloc surprinzător, Xi Jinping a lăudat virtuțile globalizării și multilateralismului. Cu precizarea, știm deja asta, deși nu ni s-a spus explicit, că acestea trebuie să aibă obligatoriu „caracteristici chinezești”, ca să parafrazăm felul în care Beijingul descrie comunismul practicat în China. Adică să țină cont de interesele Chinei. La fel de previzibil, el nu a avut nici o referire la Hong Kong, Taiwan sau uighuri, iar în ceea ce privește pandemia pornită din Wuhan, care a dat peste cap întreaga planetă, s-a mulțumit să constate că „ghidată de știință, rațiune și spirit umanitar, lumea a obținut progrese în lupta cu COVID-19”. Este interesant de subliniat că noua administrație de la Washington a interzis utilizarea sintagmelor „China Virus” sau „Wuhan Virus” în toate documentele oficiale. Această grijă pentru menajarea sensibilității Beijingului vine în contrast, după cum observa Ionuț Popescu pe Facebook, cu maniera deschisă și tolerantă din Occident față de denumiri precum rădăcina COVID-19 „britanică”, „braziliană” sau „sud-africană”.
Spre satisfacția audienței și în aplauzele lui Karl Schwab, care s-a arătat încîntat de discursul liderului chinez despre „viitorul nostru comun”, Xi Jinping a repudiat fără să o spună deschis abordarea Statelor Unite în timpul mandatului lui Donald Trump, pe care a caracterizat-o drept „un nou Război Rece”, un demers izolaționist care nu poate duce decât la diviziune și confruntare. Ceea ce ar avea, sugerează el destul de explicit, un impact economic negativ inacceptabil asupra marilor corporații occidentale prezente pe piața chineză. Avertisment pe care elitele occidentale, în special cele corporatiste, îl conștientizează perfect. Singura problemă este aceea că audiența de la Davos ignoră complet semnalul transmis de alegerea lui Donald Trump din 2016, de entuziasmul cu care a fost votat de 75 de milioane de americani anul trecut sau de nervozitatea în creștere din Europa, dacă ar fi să ne uităm doar la revoltele recente din Olanda sau Austria. Nu ar trebui. O reamintire utilă ar fi maniera în care celebrul diplomat francez Talleyrand caracteriza comportamentul Bourbonilor reveniți la putere după înfrângerea lui Napoleon la Waterloo: „Nu au învățat nimic și nu au uitat nimic”.
La fel de bulversantă este imaginea acestor proeminenți lideri politici, corporatiști și ONG-iști, mulți dintre ei abonați permanenți la reuniunile anuale din Elveția, care nu scapă nici un prilej să facă trimitere la principii generoase și valori înalte, care par cu toții cuprinși de o amnezie generalizată în privința naturii regimului de la Beijing. „Caracterizarea făcută de Xi influenței Chinei în afacerile mondiale s-ar potrivi perfect într-o discuție despre social- democrația scandinavă sau într-o dezbatere dintr-un workshop organizat de Barack Obama”, remarcă Will Lloyd. „Devenită o țară socialistă modernă, China va lucra cu alte țări pentru a construi o lume deschisă, incluzivă, pașnică și frumoasă, unde vor domni pacea durabilă, securitatea universală și prosperitatea comună”. E greu de crezut că Klaus Schwab și restul audienței nu realizează că maniera în care China și Occidentul văd „viitorul comun” este fundamental diferită de cea occidentală și că întregul discurs al liderului chinez nu este nimic altceva decît o înșiruire de platitudini menite să rezoneze cu frazele standard agreate în Occident. Însă se pare că acest lucru este de interes secundar în raport cu beneficiile imediate ale afacerilor făcute în China și salvarea globalismului în forma sa actuală, extrem de dezechilibrată.
În acest sens este interesant de menționat faptul că, așa după cum relevă Wall Street Journal, anul trecut a fost prima dată cînd investițiile directe făcute în China au fost mai mari decît cele din Statele Unite, iar printre marii investitori se numără mari corporații occidentale, de la Walmart, Starbucks (o investiție de 150 milioane $), gigantul industrial Honeywell International, Adidas din Germania, la Tesla și Walt Disney sau corporații farmaceutice ca Astra Zeneca, care va deschide în acest an birouri în 5 orașe chinezești. Toate par prea puțin preocupate de faptul că pandemia a plecat din China, de reprimarea dură din Hong Kong, de amenințarea Taiwanului (chiar înaintea discursului lui Xi de la Davos, Beijingul a trimis, un exercițiu de intimidare, avioane militare în spațiul aerian al Taiwanului) și de comportamentul agresiv al Beijingului față de companiile străine. Iată cum problema lanțurilor de aprovizionare riscante, de pildă, în domeniul medical, dependente de voința unui guvern autoritar, chestiune intens discutată anterior, la începutul pandemiei, s-a evaporat brusc între timp.
Corporațiile occidentale sunt interesate doar de impactul imediat și deloc de cel geostrategic și până la urmă de viitorul lumii occidentale, spre deosebire de cele chinezești, care, ca Huawei sau ZTE, de pildă, sunt parte integrantă, ca vectori de influență și control, a strategiei Chinei de obținere a hegemoniei globale. Am primit o ultimă confirmare chiar zilele trecute, din Suedia, unde CEO Ericsson, Borje Ekholm, a avertizat că o decizie a țării sale de interzice echipamentele Huawei și ZTE pentru rețeaua 5G va avea un impact negativ asupra afacerilor corporației în China într-un moment în care profiturile din ultimul trimestru din 2020 au fost extrem de promițătoare.
Davosul confirmă încă o dată ruptura enormă dintre majoritatea elitelor occidentale din spațiul politic, din cel academic și cultural, din mediul de afaceri, care promovează un cinic corporatism geo-economic, și restul populației. Tema acestei rupturi fundamentale nu este neapărat nouă. În 1941, James Burnham vorbea despre ceea ce el descria drept mariajul dintre capitalism și un amplu stat birocratic în care vechea burghezie este înlocuită de o „nouă clasă managerială” care, spunea el, la sfîrșitul procesului va obține dominația socială, pentru că, deși nu reprezintă decît 10-15 procente din populație, se bucură de o enormă influență asupra guvernării, în mass-media, în spațiul academic și în economie. Alte două cărți apărute anul trecut, „Culture Wars” a lui Michael Lind și „The Coming of Neo-Feudalism” (un titlu mai mult decât sugestiv) sub semnătura lui Joel Kotkin, abordează și ele această confruntare majoră, de natură culturală, care a înlocuit vechea confruntare dintre dreapta și stânga, de natură preponderent economică. Ceea ce explică acest nou „război cultural”, amplificat de globalizare, între o clasă superioară, elitele politice, manageriale, din spațiul media, din universități, din aparatul birocratic al statelor și din cel al organizațiilor internaționale, de la structurile în mare parte osificate de la ONU la cele din UE, cosmopolite și educate, și restul societății.
După o perioadă remarcabilă prin dispersia mare a bogăției și oportunităților, scrie Kotkin, ne întoarcem inexorabil spre o eră de tip neo-feudal, caracterizată de o concentrare a bogăției, de stagnare demografică și de un dogmatism sporit. În opinia sa, noua structură de clasă seamănă cu cea din timpurile medievale. „În vârful noii ordini se află o elită clericală renăscută, clerisy, care domină etajele superioare de decizie profesionale din universități, mass-media și spațiul cultural, și o nouă aristocrație, în care rolul principal îl joacă noua oligarhie tehnologică și care se bucură de o bogăție fără precedent și exercită un control în creștere asupra informațiilor. Aceste două clase corespund celor două stări dominante din perioada premergătoare Revoluției Franceze”.
Mottoul Davosului din acest an este: „Un an crucial pentru reconstruirea încrederii”. În ultimul an, Karl Schwab a inițiat un proiect, „Marea Resetare”, prezentat într-o carte pe care a publicat-o recent și care a stârnit enorme controverse pe plan internațional. Ideea fiind aceea că trebuie să ne schimbăm fundamental modul de viață pe liniile de discurs de acum clasice: schimbările climatice, despre care ni se reamintește permanent că suntem responsabili (o ipoteză mai mult decît discutabilă), deschiderea generală către comerțul global, lupta cu inechitățile. E vorba de utopia globalistă cu care și China este de acord atîta vreme cît îi servește interesele. . În acest context atît Klaus Schwab, în consens cu elitele care de regulă vin la Davos (anul acesta s-a organizat online), nu au avut nici un fel de reținere să-l invite și să-l salute entuziast pe liderul unui regim autoritar, tot mai agresiv față de toți cei care îl deranjează, să ofere viziunea sa privind direcția în care ar trebui să evolueze planeta.
În Globalist Civilization Is Bound to Fall,un jurnalist spaniol face o incursiune în istorie, cu trimitere la declinul Imperiului Roman după moartea lui Marc Aurelius sub fiul acestuia, Commodus, și la cel al dinastiei Ming în timpul împăratului Wanli, pentru a scoate în evidență enorma falie care desparte astăzi elitele globaliste reunite, într-o de-acum adunare rituală anuală, la Davos și acea clasă de mijloc care asigură, în fond, osatura de sprijin a democrațiilor occidentale. O imagine de ansamblu care, crede el, „aduce aminte de comportamentul aberant al împăratului Wanli și nebunia lui Commodus”. Sub semnul „Marii Resetări”, care, ni se spune, ar trebui să fie țelul grandios al omenirii pentru următorii 10 ani, când după ce vom renunța complet la orice fel de proprietate și la viața privată vom fi fericiți peste măsură. „Problema cu această elită dominantă este că s-au lăsat convinși de Big Tech că funcționăm ca oameni întocmai ca acele nenorocite ecrane albastre din Windows-ul lui Bill Gates, că suntem aidoma unor simple mașini care pot fi închise și apoi repornite cu un simplu Ctrl-Alt-Delete”, mai crede jurnalistul spaniol.
https://revista22.ro/opinii/alexandru-lazescu/elitele-de-la-davos-si-noul-razboi-cultural-global
////////////////////////////////////////////
Soros, atac fără precedent la Forumul Economic de la Davos! / Acuze incredibile la adresa Angelei Merkel
Soros, atac fără precedent la Forumul Economic de la Davos / Angela Merkel și dependența de gazul rusesc
Într-un discurs susținut la Forumul Economic Mondial de la Davos, miliardarul George Soros a spus că „înțelegerile speciale” ale fostului cancelar german Angela Merkel cu Moscova au cauzat dependența Europei de gazul rusesc.
„Dependența Europei de combustibilii fosili ruși rămâne excesivă, în mare parte din cauza politicilor mercantiliste duse de fostul cancelar Angela Merkel”, a declarat Soros, într-un discurs susținut marți seară în marja Forumului Economic Mondial.
Egoismul Germaniei și „curajul” Italiei
„Ea a încheiat acorduri speciale cu Rusia pentru furnizarea de gaze și a făcut din China cea mai mare piață de export a Germaniei”, a spus el.
În timp ce invazia Rusiei în Ucraina își începe a patra lună, sancțiunile UE împotriva petrolului rusesc – și cu atât mai puțin a gazului – rămân doar pe hâertie, scrie Politico.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că nu se așteaptă la un acord privind astfel de sancțiuni atunci când liderii UE se vor întâlni săptămâna viitoare.
Soros a lăudat-o pe Von der Leyen pentru că a găsit o „voce europeană puternică”. El a adăugat că, în timp ce actualul cancelar german Olaf Scholz a fost ales pentru a continua politicile lui Merkel, acesta „pare să facă întotdeauna ceea ce trebuie, în cele din urmă”, citând măsurile de respingere a Nord Stream 2, de creștere a cheltuielilor pentru apărare și de trimitere de arme în Ucraina.
Soros l-a lăudat în repetate rânduri și pe premierul italian Mario Draghi, care a fost „mai curajos, deși dependența de gaz a Italiei este aproape la fel de mare ca cea a Germaniei”.
https://www.national.ro/stiri-externe/soros-atac-fara-precedent-la-forumul-economic-de-la-davos-angela-merkel-si-dependenta-de-gazul-rusesc-763705.html
/////////////////////////////////////////
SA NU UITAM … ”Pandora Papers” – 100 de cetățeni români vizați. Un fost parlamentar a deschis o companie offshore pentru un cont din Elveția, un oficial în funcție este beneficiarul ascuns în două companii înregistrate în Insulele Virgine Britanice
În jur de 100 de cetățeni români se numără între liderii, politicienii și miliardarii din peste 400 de țări ale căror averi și afaceri secrete au fost dezvăluite în unele dintre cele mai ample documente financiare publicate de Pandora Pepers, în care figurează nume ca fostul premier Tony Blair, premierul ceh Andrej Babic, care s-a folosit de firme offshore pentru a ascunde o investiție de 15 milioane de euro într-o proprietate de lux din sudul Franței, și foștii președinți din Muntenegru, Kenya, Gabon și Chile, relatează BBC. Un număr de 21.175 de documente conțin cuvântul România, dar numărul lor poate fi mult mai mare având în vedere sistemul de tip matrioșka, prin care companii din România sunt deținute de alte companii din România, aflate în proprietatea unor firme offshore deținute la rândul lor de companii din România, arată news.ro. CITEȘTE ȘI UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes Documentele Pandora Pepers fac referire, de exemplu, la miliardarul Frank Timiș, care a fost implicat în proiectul Roșia Montana. Noile documente menționează un fost parlamentar român care a deschis o companie offshore pentru a controla un cont din Elveția, în timp ce un oficial în funcție este beneficiarul ascuns în două companii înregistrate în Insulele Virgine Britanice care dețin la rândul lor companii în Cipru. Aproximativ 35 de actuali și foști lideri și peste 300 de oficiali publici figurează în documentele de la companiile offshore, potrivit Pandora Papers, care dezvăluie că regele Iordaniei a acumulat proprietăți în Marea Britanie și Statele Unite în valoare de 70 de milioanr de lire sterline. De asemenea, fostul premier Tony Blair și soția sa au evitat plata a 312.000 de lire la cumpărarea unui birou în Londra, cumpărând o firmă offshore care deține clădirea. CITEȘTE ȘI FOTO Paturi amplasate pe holurile Institutului „Marius Nasta” pentru pacienții cu COVID-19 Documentele arată o legătură între preșdintele rus Vladimir Putin cu active secrete din Monaco și arată că premierul ceh Andrej Babis, care va trece prin alegeri în această săptămână, nu a declarat o companie offshore de investiții utilizată pentru cumpărarea a două vile pentru 12 milioane de lire, în sudul Franței. Aceasta este cea mai recentă dintr-o serie de documente publicate de Pandora pepers în ultimii ani, după FinCen Files, Paradise Papers, Panama Papers și LuxLeaks. Analiza documentelor este cea mai largă organizată de Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație, la care participă peste 650 de reporteri. O investigație comună a BBC Panorama, The Guardian și ceilalți parteneri mass-media a avut acces la aproape 12 milioane de documente și dosare de la 14 companii de servicii financiare din țări precum Insulele Virgine Britanice, Panama, Belize, Cipru, Emiratele Arabe Unite, Singapore și Elveția. CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Presa internațională scrie despre incendiul de la spitalul din Constanța, a treia astfel de tragedie în mai puțin de un an. „Un sistem de sănătate afectat de corupție și ineficiență!” Unii lideri se confruntă cu acuzații de corupție, spălare de bani și evaziune fiscală globală. Dar una dintre cele mai mari dezvăluiri este modul în care oamenii proeminenți și bogați au înființat în mod legal companii pentru a cumpăra în secret proprietăți în Marea Britanie. Documentele relevă proprietarii unora dintre cele 95.000 de firme offshore din spatele achizițiilor. Acesta evidențiază eșecul guvernului britanic de a introduce un registru al deținătorilor de proprietăți offshore, în pofida promisiunilor repetate de a face acest lucru, pe fondul îngrijorărilor că unii cumpărători de proprietăți ar putea ascunde activități de spălare a banilor. Președintele azer Ilham Aliyev și familia sa, care au fost acuzați că și-au jefuit propria țară, sunt un exemplu. Ancheta a constatat că Aliyev și apropiații săi au fost implicați în secret în tranzacții imobiliare în Marea Britanie în valoare de peste 400 de milioane de lire sterline. Familia Aliyev din Azerbaidjan, acuzată de multă vreme de corupție, a construit o vastă rețea offshore pentru a-și ascunde banii Dosarele arată cum familia Aliyev și asociații apropiați au fost implicați în tranzacții imobiliare în Marea Britanie în valoare de peste 400 de milioane de lire sterline Acestea includ o proprietate de 33 de milioane de lire sterline din centrul Londrei cumpărată pentru fiul de 11 ani al președintelui. De asemenea, a vândut o proprietate către Crown Estate pentru 66 de milioane de lire sterline în 2018, după ce a plătit 35 de milioane de lire sterline cu 10 ani în urmă. Dezvăluirile s-ar putea dovedi jenante pentru guvernul britanic, deoarece familia Aliyev par să fi obținut un profit de 31 de milioane de lire sterline după ce și-au vândut una dintre proprietățile lor din Londra către Crown Estate – compania caei regale britanice, administrată de Trezorerie și care strânge bani pentru națiune. Multe dintre tranzacțiile din documente nu implică nicio ilegalitate. Dar Fergus Shiel, de la ICIJ, a spus: „Nu a existat niciodată nimic pe această scară și arată realitatea a ceea ce pot oferi companiile offshore pentru a ajuta oamenii să ascundă bani înșelători sau să evite impozitele”. El a adăugat: ”Folosesc acele conturi offshore, acele trusturi offshore, pentru a cumpăra proprietăți în alte țări în valoare de sute de milioane de dolari și pentru a-și îmbogăți propriile familii, în detrimentul cetățenilor lor”. CITEȘTE ȘI EXCLUSIV UNIQA Asigurări taie puternic comisionul brokerilor pentru polițele RCA – efectul City Insurance ICIJ consideră că ancheta ”deschide o cutie cu o mulțime de lucruri” – de unde și numele Pandora Papers. Conacele din Malibu ale regelui Iordaniei Documentele financiare dezvăluite arată cum regele Iordaniei a adunat în secret un imperiu imobiliar în Marea Britanie și SUA în valoare de peste 70 milioane de lire sterline (peste 100 de milioane de dolari). Acestea identifică o rețea de companii offshore din Insulele Virgine Britanice și alte paradisuri fiscale folosite de Abdullah II bin Al-Hussein pentru a cumpăra 15 case de când a preluat puterea în 1999. Acestea includ investiții de 50 de milioane de lire sterline în trei proprietăți cu vedere la ocean în Malibu, California, și proprietăți în Londra și Ascot în Marea Britanie. Interesele sale imobiliare au crescut în timp ce regele Abdullah a fost acuzat că prezidează un regim autoritar, în ultimii ani având loc proteste pe fondul măsurilor de austeritate și al creșterii impozitelor. Avocații regelui Abdullah au spus că toate proprietățile au fost cumpărate cu averea personală, pe care o folosește și pentru finanțarea proiectelor pentru cetățenii Iordaniei. Ei au spus că este o practică obișnuită ca persoanele cu profil înalt să cumpere proprietăți prin intermediul companiilor offshore din motive de confidențialitate și securitate. Printre celelalte dezvăluiri din documentele Pandora: Președintele Kenyei Uhuru Kenyatta și șase membri ai familiei sale dețin în secret o rețea de companii offshore. Acestea au fost legate de 11 firme – dintre care una a fost evaluată ca active de 30 de milioane de dolari. CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ în PNRR-ul aprobat de Bruxelles: România s-a angajat să renunțe la încălzirea cu lemne Apropiați ai primului ministru pakistanez Imran Khan, inclusiv miniștrii cabinetului și familiile lor, dețin în secret companii și trusturi care au milioane de dolari. Firma de avocatură fondată de președintele Nicos Anastasiades din Cipru pare să fi declarat proprietari falși pentru a proteja adevăratul proprietar al unei serii de companii offshore – un fost politician rus acuzat de delapidare. Cu toate acestea, firma de avocatură neagă acest lucru Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a transferat participația într-o companie secretă offshore chiar înainte de a câștiga alegerile din 2019. Președintele Ecuadorului, Guillermo Lasso, fost bancher, a înlocuit o fundație panameză care făcea plăți lunare membrilor săi apropiați ai familiei cu un trust cu sediul în Dakota de Sud, în SUA. Fără taxă de timbru la cumpărarea biroului lui Blair Nu există nicio sugestie în documentele Pandora că Tony și Cherie Blair își ascund averea. Dar documentele arată de ce taxa vamală nu era plătibilă atunci când cuplul a cumpărat o proprietate de 6,45 milioane de lire sterline. Fostul prim-ministru laburist și soția sa Cherie au achiziționat clădirea din Marylebone, centrul Londrei, în iulie 2017, cumpărând compania offshore care o deținea. Este legal să achiziționezi astfel de proprietăți în Regatul Unit, iar taxa de timbru nu trebuie să fie plătită – dar Blair a criticat anterior lacunele fiscale. Casa din Marylebone, centrul Londrei, găzduiește acum firma de consultanță juridică a doamnei Blair, care consiliază guverne din întreaga lume, precum și fundația ei pentru femei. CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Adrian Stroilescu, manager al fondului american de investiții Highlander, și Alexandru Mănăilă, fost consultant pe Wall Street, trec, în România, la ansambluri rezidențiale de mari dimensiuni Dna Blair a declarat că vânzătorii au insistat ca tranzacția să aibă loc prin intermediul companiei offshore. Ea a spus că au readus proprietatea în conformitate cu normele Regatului Unit și vor fi obligați să plătească impozitul pe câștigurile de capital dacă o vor vinde în viitor. Proprietarii finali ai proprietății erau o familie cu legături politice în Bahrain – dar ambele părți spun că inițial nu știau cu cine au de-a face. Alte documente arată cum familia Aliyev, guvernantă a Azerbaidjanului, a achiziționat în secret proprietăți din Marea Britanie folosind companii offshore. Dosarele arată cum familia – acuzată de multă vreme de corupție în națiunea europeană – a cumpărat 17 proprietăți, inclusiv un bloc de 33 de lire sterline în Londra pentru fiul președintelui Heydar Aliyev, în vârstă de 11 ani. Clădirea din Mayfair a fost cumpărată de o companie frontală deținută de un prieten de familie al președintelui Ilham Aliyev în 2009. A fost transferat o lună mai târziu la Hedyar. Cercetarea relevă, de asemenea, cum un alt bloc de birouri deținut de familia din apropiere a fost vândut către Crown Estate pentru 66 milioane de lire sterline în 2018. Crown Estate a declarat că a efectuat controalele cerute de lege la momentul cumpărării, dar acum analizează problema. Guvernul britanic declară că combate spălarea banilor cu legi și aplicări mai dure și că va introduce un registru al companiilor offshore care dețin proprietăți în Marea Britanie atunci când parlamentul o va permite. UPDATE Doi politicieni din România, dintr-un total de 336 din întreaga lume, sunt la rândul lor vizați în ancheta Pandora Papers, de evaziune fiscală. Numele lor nu este încă dezvăluit. În 2016 a izbucnit un alt mare scandal, denumit atunci Panama Papers. Acum, mai mulți lideri de stat, printre care premierul Cehiei, regele Iordaniei sau președinții kenyan și ecuadorian, au ascuns bunuri prin societăți offshore, în special în scop de evaziune fiscală, potrivit unei anchete publicate duminică de Consorțiul Internațional al Jurnaliștilor de Investigație (ICIJ), informează AFP. Ancheta, denumită „Pandora Papers”, la care au colaborat circa 600 de jurnaliști, se bazează pe circa 11,9 milioane de documente, ce provin de la 14 societăți de servicii financiare, și a scos la iveală peste 29.000 de societăți offshore, arată Agerpres. CITEȘTE ȘI UTILBEN, povestea unei afaceri de familie care a devenit o companie de succes Printre personalitățile expuse se numără și cântăreața columbiană Shakira, modelul german Claudia Schiffer și legenda cricketului indian Sachin Tendulkar, conform Hotnews. Potrivit acestor documente, regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a înființat cel puțin 30 de societăți offshore, în țări sau teritorii cu fiscalitate avantajoasă. Prin intermediul acestor entități, el a cumpărat 14 proprietăți de lux în SUA și Regatul Unit, în valoare de peste 106 milioane de dolari. În ceea ce-l privește pe premierul ceh Andrej Babis, el a plasat 22 de milioane de dolari în societăți paravan ce au servit la finanțarea achiziționării castelului Bigaud, o mare proprietate situată la Mougins, în sudul Franței. Președintele ecuadorian Guillermo Lasso a depus fonduri în două trusturi al căror sediu se află în SUA, în Dakota de Sud. În total, ICIJ a descoperit legături între active offshore și 336 de lideri și responsabili politici de prim rang, care au înființat aproape 1000 de societăți, dintre care mai mult de două treimi în Insulele Virgine britanice. CITEȘTE ȘI Era predictibil falimentul City Insurance? Printre persoanele expuse se află de asemenea cântăreața columbiană Shakira, manechinul german Claudia Schiffer sau legenda indiană a cricketului Sachin Tendulkar. În majoritatea țărilor, aceste fapte nu sunt pasibile de urmăriri penale, însă în cadrul liderilor de stat ICIJ pune în balanță discursurile anti-corupție susținute de unii dintre ei și plasamentele lor în paradisuri fiscale. Înființat în 1997 de Centrul American pentru Integritate Publică, ICIJ a devenit o entitate independentă în 2017. Rețeaua sa numără 280 de jurnaliști de investigație din peste 100 de țări și teritorii, precum și circa 100 de media partenere.
Citește mai mult la: https://www.profit.ro/must-read/pandora-papers-100-cetateni-romani-vizati-parlamentar-deschis-companie-offshore-cont-elvetia-oficial-functie-beneficiarul-ascuns-doua-companii-inregistrate-insulele-virgine-britanice-20416808
Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
https://www.profit.ro/must-read/pandora-papers-100-cetateni-romani-vizati-parlamentar-deschis-companie-offshore-cont-elvetia-oficial-functie-beneficiarul-ascuns-doua-companii-inregistrate-insulele-virgine-britanice-20416808
//////////////////////////////////////
Documente EXCLUSIVE: cum a reușit agentul FSB-ist Iurie Roșca să infiltreze și să controleze Mitropolia Basarabiei în perioada 2002-2009. Pentru gloria Rusiei și a ”mitropoliei” lui Vladimir Cantarean, colonelul KGB
Răzvan Gheorghe
La 3 aprilie 1992, câțiva deputați basarabeni din Primul Parlament au trimis memorii către Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și către Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei, în care au solicitat reactivarea Mitropoliei Basarabiei. Acela a fost momentul în care s-a redeschis problema Mitropoliei Basarabiei ca parte a BOR – indiscutabil, vorbim despre un moment istoric pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. Prăbușirea URSS a făcut posibilă inițierea acestui demers, deși lupta pentru recunoașterea oficială va fi crâncenă și se va întinde de-a lungul următorilor 10 ani.
Prea Fericitul Teoctist avea să-i adreseze o scrisoare demnă lui Alexei al II-lea (care era la fel de KGB-ist cum e Kirill), în care a punctat că Mitropolia Basarabiei a fost smulsă anticanonic din trupul Bisericii-Mamă, Biserica Ortodoxă Română, somându-l pe patriarhul Rusiei să nu se opună acestei reactivări legitime. La 14 septembrie 1992, Mitropolia Basarabiei a fost recunoscută drept succesoarea spirituală, canonică și istorică a Mitropoliei Basarabiei, care a funcționat până în 1944. În fruntea Mitropoliei se află Petru Păduraru, mitropolit și exarh al Plaiurilor. Mitropolia Basarabiei funcționează în paralel cu așa-zisa ”mitropolie a Chișinăului și a întregii Moldove”, care este supusă Bisericii Ruse și e condusă de mitropolitul Vladimir (adică Nicolae Cantarean, colonel KGB / )
Persecuțiile și abuzurile guvernărilor rusofile și moldoveniste din R.Moldova (coroborate cu acțiunile cozilor de topor ale Kremlinului) au făcut însă ca lupta pentru recunoașterea oficială a Mitropoliei Basarabiei să se întindă pe durata a 10 ani, finalmente problema fiind tranșată abia în martie 2002. Abuzurile au continuat și după acel moment, ani la rândul, și nici acum situația nu este una dezirabilă. Dacă nu mai putea opri oficializarea Mitropoliei Basarabiei, Rusia a dat curs altor tactici la care se pricepe foarte bine: infiltrarea și manevrarea.
Din a doua jumătate a anilor ’90 – și asta independent de foștii deputați ai Primului Parlament, care redeschiseră problematica Mitropoliei Basarabiei – de ”reînsuflețirea”, de banii și de soarta Mitropoliei românești din stânga Prutului se va ocupa (evidență documentată din n surse) chiar Iurie Roșca, pe atunci șef al așa-zisului Partid Popular Creștin Democrat (PPCD), și asta se va întâmpla până la finalul anilor 2000. Acum (de fapt, de ani de zile), avem o evidență de netăgăduit: Iurie Roșca este agent FSB și coordonator al Sputnik.md, dușman declarat al României și al BOR, motiv pentru care e interzis pe o perioadă nedeterminată pe teritoriul țării noastre.
Cu toate acestea, în perioada la care fac referire, mai cu seamă la cea de dinainte de 2002, Roșca reușise să păcălească cu brio autoritățile de la București, dar și pe multe personalități din dreapta Prutului, din diverse domenii, cu atât mai mult din sfera politicii și din aria serviciilor de informații, fiind considerat ”unionist” și ”produs 100% românesc”. Acum știm prea bine cât de ”unionist” și de pro-România va fi fost Roșca.
La 4 aprilie 2001, comunistul Vladimir Voronin a câștigat președinția R.Moldova. El a beneficiat și de susținerea lui Roșca, deși aceasta nu a fost fățișă. Susținerea oficială va veni destul de curând, în 2005, când ”unionistul”, ”pro-românul” și ”creștinul” Roșca l-a votat la vedere pe comunistul, românofobul și ateul Voronin, deopotrivă cu cei mai mulți lideri ai PPCD, ba chiar a lansat și apeluri publice în sensul ăsta. După ce l-a readus la putere pe Voronin, Iurie Roșca a devenit numărul 2 în regimul acestuia (un regim anti-românesc prin excelență). Mai exact, a ajuns viceprim-ministru peste toate instituțiile de forță și de drept: servicii secrete, Miliție, Procuratură, tribunale. Dacă Iurie Roșca ar fi fost ”unionist” și ”pro-român” măcar 3% din cât se lăuda, oare i-ar mai fi dat Voronin pe mână toată această putere? Mai ajungea coordonator Sputnik.md?
Am făcut această lungă introducere pentru ca cititorii interesați – cei mai mulți nu sunt familiarizați cu perioada aceea, nici cu numeroasele capcane pe care le presupune – să poată înțelege mai bine documentele exclusive pe care le voi publica în cele ce urmează. Mai exact, e vorba despre niște scrisori care nu au fost niciodată deferite publicității, expediate de un grup de 44 de preoți ai Mitropoliei Basarabiei, în perioada decembrie 2002-iulie 2008, care acuză, la unison, faptul că Iurie Roșca numea cu mâna lui ierarhi în cadrul Mitropoliei, aduși direct din conducerea PPCD sau din redacțiile oficioaselor partidului, deși aceștia nici măcar nu aveau studii teologice. Respectivii îl ascultau orbește pe el, nu pe mitropolitul Petru Păduraru.
Scrisorile sunt adresate Patriarhului Daniel, căruia preoții basarabeni îi sesizează pe larg situațiile, dar și mitropolitului Petru Păduraru, superiorul lor ierarhic direct, căruia îi cer să-l excludă de urgență pe Vlad Cubreacov, lider al PPCD și principal colaborator al lui Iurie Roșca, din poziția de consilier permanent cu ”misiuni speciale” în cadrul Mitropoliei Basarabiei. Mâna dreaptă a lui Roșca – Cubreacov – era consilier permanent al mitropolitului Petru Păduraru. Potrivit preoților semnatari, deciziile lui Roșca privind Mitropolia Basarabiei erau impuse prin intermediul lui Cubreacov, care gestiona și banii proveniți din România pentru reînsuflețirea instituției, acesta recurgând la presiuni, ingerințe și amenințări – se susține în scrisori. O altă scrisoare îi e adresată chiar lui Iurie Roșca.
317874390_1239367510257172_4761808742093482541_n
(Iurie Roșca, coordonator al Sputnik.md)
Documentele sunt cu atât mai interesante cu cât au fost redactate într-o perioadă extrem de tulbure – 2002-2009, când ”unionistul” și ”pro-românul” Roșca l-a adus la putere pe românofobul Voronin și i s-au dat pe mână toate instituțiile de forță și de drept, devenind unul dintre cei mai puternici oameni din R.Moldova. De remarcat și că, în 2002, a avut loc puțin spus dubioasa ”răpire” a lui Cubreacov (detalii AICI), când, cel mai probabil, acesta și-a aranjat ”răpirea” la comanda lui Iurie Roșca, pentru a da un plus electoral PPCD. Multe voci din Basarabia au acuzat asta, iar procurorii au mers pe aceeași pistă, rechizitoriul durând ani și ani. Dosarul a sfârșit clasat, nefiind niciodată soluționat.
În scrisori, preoții nemulțumiți acuzau că, în realitate, Iurie Roșca și oamenii lui făceau jocul Rusiei și al așa-zisei mitropolii a lui Vladimir, colonelul KGB, care e supusă Patriarhiei Ruse. În ceea ce-l privește pe Roșca, e clar că preoții l-au citit cu acuratețe – anii ce au urmat au demonstrat cu prisosință că au avut 100% dreptate în tot ceea ce au spus despre el, deși atunci nu i-a ascultat nimeni, nici la București, nici la Chișinău.
Preoții invocă în mod repetat și problematica banilor trimiși din România pentru Mitropolia Basarabiei, acuzând deturnări de fonduri. E invocat și numele lui Dan Dungaciu, care, potrivit surselor Podul.ro, a fost un vechi colaborator al lui Vlad Cubreacov la fundația ”Răsăritul românesc”, ce s-a ocupat, de-a lungul anilor, cu astfel de colectări financiare.
Anul trecut, cu prilejul acordării de distincții pentru clericii și credincioșii Mitropoliei Basarabiei, Patriarhul Daniel l-a decorat cu ”Ordinul Crucea Patriarhală” pe Vlad Cubreacov, iar pe Dan Dungaciu cu ”Ordinul Sfântul Ioan Iacob de la Neamț. Noul Hozevit”, pentru merite excepționale în susținerea Mitropoliei românești din stânga Prutului. În prezent, Vlad Cubreacov este consilier AUR în Parlamentul României.
În cele ce urmează, public în integralitate scrisorile ajunse în posesia Podul.ro. Precizez că le-am consultat în original, dar alegem să le publicăm numai în format text, fără fotografii sau PDF-uri, la solicitarea sursei noastre, care nu vrea ca identitatea să-i fie dezvăluită din cauza adnotărilor și trimiterilor de pe documente:
6 decembrie 2002
Înalt Prea Sfinţiei Sale Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor
Înalt Prea Sfinţite Stăpâne,
Subsemnaţii, preoţi şi consilieri ai Mitropoliei Basarabiei, cu fiască supunere, Vă aducem la cunoştinţă că am rămas contrariaţi de poziţia acuzatoare a deputatului Vlad Cubreacov faţă de majoritatea clericilor Mitropoliei şi de atitudinea ostilă pe care o manifestă faţă de necesitatea urgentă a unor schimbări pozitive de ordin administrativ în interiorul Mitropoliei Basarabiei. Totodată, Domnia sa şi-a permis de mai multe ori să Vă critice în public, în faţa clericilor şi mirenilor, acuzându-vă de inactivitate, de imoralitate şi incapacitate de a conduce o mitropolie.
În toţi aceşti ani în care Mitropolia Basarabiei nu a fost recunoscută oficial, dl Vlad Cubreacov şi-a permis să facă declaraţii şi afirmaţii importante fără acordul ÎPS Voastre şi fără consultarea consilierilor permanenţi, fapt care, după părerea noastră, a cauzat prejudicii imaginii Mitropoliei Basarabiei.
Dorim să avem un dialog edificator cu ÎPS Voastră, ca între fii şi părintele lor duhovnicesc, spre bunul mers al lucrurilor în toate domeniile de activitate ale Sfintei noastre Mitropolii, fără să fim învrăjbiţi cu ÎPS voastră şi conform art. 67 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Mitropoliei Autonome a Basarabiei, Vă rugăm să-l excludeţi, prin decizie mitropolitană, pe politicianul Vlad Cubreacov din rândul consilierilor permanenţi şi să-i cereţi să transfere cât mai urgent pe contul Mitropoliei Basarabiei banii primiţi de la Guvernul Republicii Moldova în calitate de reparaţii morale în urma procesului judiciar de la Strasbourg.
În caz de necesităţi majore, cu binecuvântarea ÎPS voastre şi aprobarea Consiliului Eparhial, dl Vlad Cubreacov ar putea îndeplini unele misiuni speciale spre binele şi folosul Mitropoliei Autonome a Basarabiei.
Cu fiiască supunere
Semnatarii (aceiași – la următoarea scrisoare sunt enumerați cu toții)
Președintelui Partidului Popular Creștin Democrat, Iurie Roșca
Domnule preşedinte,
Exprimăm sincera noastră consideraţiune pentru Dumneavoastră şi pentru partidul pe care-l conduceţi, Vă admirăm şi salutăm curajul, devotamentul de care daţi dovadă în tot ce faceţi pentru neam şi pentru credinţa străbună. Vă suntem profund recunoscători pentru strădaniile DVS în ce priveşte aducerea Bisericii Neamului în cadrul legal şi nădăjduim să fim împreună în tot ce ţine de spirit şi trăire românească pe pământul strămoşesc.
Dar, totodată, ne întristează faptul că majoritatea consilierilor şi preoţilor Mitropoliei Basarabiei nu găsesc limbaj comun cu dl Vlad Cubreacov. Cu eforturi comune, iată-ne, slavă Domnului, aduşi în legalitate, de aceea dorim să ne manifestăm ca o instituţie bisericească bine închegată, cu noi posibilităţi de realizare. Considerăm că pe vechi nu se mai poate de trăit, situaţia cu obloane închise şi uşi zăvorâte nu mai poate fi tolerată.
Bineînţeles, unii slujitori se simt bine cu deprinderile din acele timpuri şi nu vor să fie deranjaţi. Chiar şi pe unele persoane din conducerea de vârf le supără mişcările menite să învioreze activitatea instituţiei noastre ecleziastice. A lăsa lucrurile la voia întâmplării ar însemna să ne supunem unei pieiri lente, să renunţăm benevol la tot ce am realizat până acum.
E adevărat, avem probleme, îndeosebi de ordin intern, însă ele pot fi soluţionate. Cu un mic efort, ele ar putea fi aduse în albia normalităţii, aşa cum ne-am dorit în aceşti zece ani de aşteptare, dar şi de luptă pentru drepturile noastre la autodeterminare.
O problemă de ordin intern este şi dl Vlad Cubreacov, care, spre marele nostru regret, se consideră cheia Mitropoliei Basarabiei, cheie care închide şi deschide orice problemă după bunul său plac. Noi, slujitorii Mitropoliei, suntem ignoraţi, părerea dumnealui e lege şi altfel decât spune el nu poate fi. Până şi de întocmirea majorităţii documentelor tot el se ocupă.
Îi purtăm respect dlui Cubreacov pentru tot ce a făcut întru înregistrarea Mitropoliei Basarabiei, dar considerăm că în toate trebuie să existe o măsură.
Aceasta fiind situaţia, Vă propunem să discutaţi cu dl Cubreacov pe marginea obiecţiilor expuse în acest memoriu, rugându-l să nu intervină în problemele de administrare a Mitropoliei Basarabiei ce nu ţin de competenţa sa şi să se limiteze doar la prerogativele pe care i le acordă permanenţa sau Mitropolitul.
I-am fi recunoscători dlui Cubreacov dacă nu ar agrava situaţia, pentru că ar putea duce la confruntări, iar noi nu dorim acest lucru. Ar fi bine ca soluţionarea problemelor din interiorul Mitropoliei să fie lăsată în seama noastră, a slujitorilor, după cum şi problemele din interiorul partidului e firesc să le soluţionaţi Dumneavoastră, fără amestecul unor forţe din exterior sau al Mitropoliei Basarabiei. În caz contrar, şi unii, şi alţii nu vom face decât să prejudiciem propria imagine, lucru pe care, la sigur, nu ni-l dorim. Îndeosebi acum, în preajma alegerilor şi altor evenimente delicate, când de eşecurile noastre s-ar bucura şi ar profita oponenţii noştri.
Cu profund respect şi înaltă apreciere, ai Dumneavoastră rugători către Domnul, membrii Consiliului eparhial al Mitropoliei Basarabiei, preoţi şi protopopi:
Pr. Vlad Mihăilă, Pr. Vasile Petrov, Prot. Ioan Ciuntu, Pr. Anatolie Goncear, Pr. Veaceslav Marian, Prot. Nazarie Ochişor, Pr. Ioan Vrânceanu, Pr. Galben Roman, Pr. Al. Furdui, Pr. Gheorghe Ioniţă, Pr. Nicolae Ioniţă, Pr. Nicolae Lebedenco, Arhim. Marcu Ghimciuc, Arhim. Porfirie Dobre, Ierom. Natanael Prisăcaru, Prot. Mihail Golban, Pr. Marcel Corja, Pr. Stoica Gheorghe, Prot. Anatolie Bălan, Pr. Teodor Botezatu, Prot. Petru Botezatu, Pr. Andrei Beregoi, Prot. Nicolae Grosu, Pr. Grigore Surchicean,
Din încredinţarea susnumiţilor,
Protoiereu mitrofor Petru Buburuz,
Consilier administrativ al Mitropoliei Basarabiei
Marţi, 10 decembrie 2002
Dlui Vlad Cubreacov, Sediul Mitropoliei Basarabiei, Chişinău
Domnule Cubreacov,
Subsemnaţii, preoţi ai Mitropoliei Basarabiei, reuniţi în Grupul de iniţiativă, vă aducem la cunoştinţă că am rămas contrariaţi de poziţia dvs acuzatoare faţă de majoritatea clericilor Mitropoliei şi de atitudinea ostilă pe care o manifestaţi faţă de necesitatea urgentă a unor schimbări pozitive de ordin administrativ în interiorul Mitropoliei Basarabiei, deşi în anii precedenţi deseori l-aţi criticat pe mitropolitul nostru, ÎPS Petru, şi anturajul său în faţa clericilor şi mirenilor, acuzându-l în public că nu activează, că este imoral şi incapabil de a conduce o mitropolie. Această atitudine duplicitară a DVS ne face să credem că nu urmăriţi binele Bisericii Române în Basarabia, ci numai interese politice şi personale meschine.
Având în vedere cele de mai sus, Vă rugăm insistent să încetaţi campania de ameninţare, intimidare şi presiune psihologică asupra preoţilor semnatari ai Memoriului din 22 noiembrie curent (2002), pe care o faceţi personal, prin telefon şi împreună cu arhimandritul Andrei Caramalău. Cerem să vă retrageţi declaraţiile făcute împotriva preoţilor semnatari, să nu dezinformaţi conducerea superioară a Bisericii Ortodoxe Române şi să nu influenţaţi negativ ierarhul nostru, cu care dorim să avem un dialog edificator, ca între fii şi părintele lor duhovnicesc, spre bunul mers al lucrurilor în toate domeniile de activitate a sfintei noastre Mitropolii a Basarabiei.
În cazul în care veţi persista în neadevăr, veţi dezbina şi învrăjbi preoţii cu ierarhul lor, veţi continua lupta împotriva bunei organizări şi redresări a sfintei Biserici Române din Basarabia – fapte calificate drept PĂCATE ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT, care nu se iartă – vom fi nevoiţi să ne adresăm forurilor superioare ale Bisericii Ortodoxe Române cu rugămintea să fiţi EXCOMUNICAT şi vom face declaraţii publice în presa din Republica Moldova şi România despre implicarea Dvs brutală în problemele interne, canonice şi administrative, ale Bisericii din Basarabia.
Nu credem că este necesar să vă amintim despre faptul că mulţi preoţi şi mireni din Republica Moldova sunt dispuşi să mărturisească public fapte reprobabile din viaţa Dvs şi credem că este în interesul tuturor să păstrăm o imagine pozitivă a persoanelor care, într-un fel sau altul, au fost şi mau sunt legaţi de Mitropolia Basarabiei.
Cu alese sentimente de preţuire,
Grupul de iniţiativă 2002
Semnăturile-aceleaşi
Iulie, 2008
Prea Fericite Părinte Patriarh Daniel,
Un număr tot mai mare de clerici şi mireni aşteaptă în continuare ca Mitropolitul Basarabiei Petru Păduraru să-i onoreze cu un răspuns la Memoriul din 10 iunie 2008, semnat la început de 35 de preoţi, iar până acum de 44 de preoţi din cei 104 preoţi ai eparhiei noastre, Mitropolia Basarabiei.
Suntem puşi într-o situaţie delicată: pentru că nu dorim să dăm publicităţii documente ce ţin de viaţa internă a Mitropoliei (memorii depuse de-a lungul anilor, proteste, procese verbale), organele de presă – EUTV şi Flux – ale Partidului Popular Creştin Democrat (PPCD), partid vizat în aceste memorii, răstălmăcesc orice gest al nostru, dezinformând atât cititorii şi telespectatorii din R. Moldova, cât şi pe cei din România şi diaspora. Întărindu-se în minciună, chiriarhul şi consilierul eparhial pe probleme externe Vlad Cubreacov au început să trimită scrisori: unuia îi aduce la cunoştinţă că nu mai este protopop de Chişinău, altora că au fost destituiţi din alte funcţii etc. Pe de altă parte, anunţă prin comunicate de presă că nu vor tolera „comportamentul violent şi cerinţele nestatutare” ale „unui grup de 8 preoţi răzvrătiţi” din Mitropolia Basarabiei. De când au început să-şi aducă aminte că există un Statut al BOR şi al Mitropoliei Basarabiei? De când memoriul trece drept formă de violentare a aproapelui?
Clericii semnatari ai Memoriului, care au primit copia scrisorii Mitropolitului Petru din 12.06.2008, scrisoare adresată de fapt Prea Fericirii Voastre, sunt indignaţi de tonul şi conţinutul ei, dar totodată mulţumesc Domnului pentru că a făcut să iasă adevărul din chiar gura păcătosului. În loc să evite a se amesteca, pentru ca să nu-l putem învinui în continuare, dlVladimir Cubreacov, vicepreşedintele PPCD, fost şef al secţiei Culte la Ministerul Culturii şi Cultelor, şi apoi „consilier cu misiuni speciale” al Mitropoliei Basarabiei, a ticluit încă un text în cel mai pur stil al anilor ‘50, pe care ÎPS Petru l-a semnat, nu se ştie din ce motive. Dacă mitropolitul ar fi autorul acestei note informative scrisă în stil KGB-ist, ar fi şi mai grav. Am vrea să ne edificăm în privinţa necesităţii acestui fel de consilier, întâlnit de obicei în cadrul MAI. În ce mitropolie din ţară există consilier laic cu misiuni speciale şi ce fel de misiuni sunt acelea?
Textul de 6 pagini al scrisorii din 12.06.2008 ar putea fi trecut la rubrica „No comment”, dacă nu ar avea pretenţia că prin aceste insinuări murdare ni s-a răspuns la Memoriul din 10.06.2008. În realitate, cineva apelează fără frică la procedeul comunist de substituire a temei abordate de noi prin sugestii perfide făcute Patriarhului Daniel, de parcă Prea Fericirea Sa ar avea nevoie de ajutor la descifrarea memoriului nostru. Gestul este cu atât mai condamnabil, cu cât este mai mare numărul de preoţi care au primit copia acestei obraznice scrisori, adresată de mitropolitul nostru Patriarhului României. Nu vedem cu ce scop ne-a parvenit şi nouă copia, decât ca să ne intimideze prin dispreţul faţă de Biserică, de Patriarh şi de preoţime în general.
Cum e posibil ca un ierarh să se desolidarizeze de preoţii săi şi să-i bănuiască de influenţe politice, tocmai când aceştia caută căi de evitare a servituţii faţă de politicieni? Oare lupta acestor preoţi cu forţele care pun piedici la ieşirea de sub jurisdicţie rusă nu este un argument al bunei lor credinţe faţă de Biserica-mamă? De ce mitropolitul nostru îi simte mai aproape pe politicieni ca Vladimir poreclit „Curveacov”, lider al unui partid care şi-a trădat electoratul anticomunist prin parteneriatul cu comuniştii? Agenţii lui sunt toleraţi în bisericile Mitropoliei Basarabiei ca discreţi supraveghetori sau consilieri parohiali responsabili de finanţe. Şeful lor, Vladimir Cubreacov, nu calcă în schimb pragul bisericii, el fiind cunoscut, după mărturiile multor colegi, ca fiind un ateu convins.
Presupunem că mitropolitul nostru nu ştie istoria partidului comunist, şi anume că strategia Fronturilor Populare (numele cel mai cunoscut al PPCD) era trasată încă din 1935 de Komintern, la un congres din acel an, la Paris. Dar ÎPS Sa nu poate să nu observe cu ce cuvinte lăuda Vladimir Socor mai dăunăzi, în toată presa, acest partid: ”Am salutat faptul că PPCD s-a transformat dintr-un partid naţional român din BASARABIA într-un partid european în Republica Moldova”. Euroconformismul PPCD, atât de des invocat demagogic de deputatul Vladimir Cubreacov, vine pe filieră comunistă şi este foarte lăudat şi de preşedintele comunist Vladimir Vornin şi, în taină, chiar de Mitropolitul „ÎNTREGII” Moldove, Vladimir Cantarean.
Ca mijloc de intimidare, campania de presă declanşată de PPCD împotriva semnatarilor Memoriului din 10.06.2008 se face cu consimţământul mitropolitului nostru. Ne simţim jigniţi de faptul că, deşi îl implorăm să nu transforme Mitropolia Basarabiei în marioneta PPCD, ÎPS Sa ne răspunde chiar prin intermediului cotidianului Flux al partidului comunist numit Frontul Popular, apoi PPCD. Deschizi acest ziar şi Mitropolitul Petru te priveşte de acolo ca un ostatec.
Tot aşa s-a comportat arhiereul nostru şi la cele câteva (în aproape douăzeci de ani) Adunări Eparhiale: flancat de preoţi PPCD-işti, hirotoniţi de regulă înainte de a face studii teologice. Aceste indulgenţe pentru membrii PPCD (tot în stil comunist, cu obişnuinţa lor de a face peste noapte preoţi din instructori politici şi tractorişti), sunt strigătoare la cer, ATÂTA TIMP CÂT absolvenţii basarabeni ai facultăţilor de Teologie din Ţară sunt refuzaţi sau ghidaţi spre Mitropolia Moldovei de sub jurisdicţie rusă.
Acţiunile recente de intimidare împotriva clericilor din Ungheni, care vor să adere la Mitropolia Basarabiei de sub jurisdicţie română, au fost executate, tot la ordinul lui Cubreacov, de preoţi cunoscuţi pentru aderenţa lor la PPCD, doi dintre ei hirotoniţi înainte de a face studii teologice: pr. Valeriu Matceac, consilier administrativ bisericesc şi Andrei Deleu, fost jurnalist în presa PPCD, devenit subit diacon şi şef al cancelariei Mitropoliei Basarabiei, hirotonit recent, deşi nu are studii teologice.
Recent, după protestul nostru, mitropolitul şi-a ales noi consilieri, tot dintre PPCD-işti. În scrisoarea către Patriarh, din 12.06.2008, enumeră însă partidele de opoziţie, pe lista cărora a găsit pe câţiva preoţi dintre semnatarii memoriului. Prin aceasta mitropolitul Petru face deosebirea nu numai între PPCD-işti şi alte partide, ci şi între PPCD-iştii care au părăsit formaţiunea în semn de protest faţă de infiltrările comuniste şi PPCD-iştii care păstrează ataşamentul faţă de partid, chiar şi după ce acesta şi-a dat pe faţă arama comunistă.
Conform hotărârilor din 1996 şi 2000 ale Sfântului Sinod al BOR, clericii pot candida , cu aprobarea chiriarhului, ca independenţi, urmând să fie suspendaţi din activitatea parohială pe durata mandatului. În cazul Mitropoliei Basarabiei însă, nu vorbim despre acest fel de a face politică militantă, ci despre infiltrarea reprezentanţilor unui partid în structurile de conducere ale eparhiei şi parohiilor, cu scopul de a surpa pe dinăuntru prin ideologie comunistă şi a-şi asigura profituri necuvenite din activitatea Bisericii.
Durerea noastră s-a ridicat la cer când am înţeles că dl Cubreacov a fost nesincer din start şi, cu toate că este acum demascat, se ţine ca o zgaibă de Biserica pe care o urăşte, numai pentru a-i face rău în continuare. Paginile pline de ură din Flux şi „măsurile” de răzbunare pe care le ia cu consimţământul mitropolitului ne deschid ochii asupra motivelor pentru care Cubreacov a ţinut din start ca Mitropolia Basarabiei să fie autonomă şi de stil vechi. S-a infiltrat între preoţii care au cerut reactivarea Mitropoliei Basarabiei şi doreau o autonomie a Bisericii faţă de puterea lumească. Upolnomoşnicul Cubreacov interpretează însă autonomia ca posibilitatea de a scăpa de controlul şi exigenţele de organizare a eparhiilor Bisericii Române. Din aceleaşi viclene calcule Cubreacov îl implora pe Patriarhul Teoctist să salute fără întârziere independenţa declarată a R. Moldova în 1992, interpretată de PPCD-işti ca independenţă faţă de patria-mamă.
Concluzia preoţilor care au citit scrisoare din 12.06.2008 a Mitropolitului Petru este că ierarhului nostru nu-i convine aderarea noilor parohii din raionul Ungheni la Mitropolia Basarabiei, căci astfel depăşim fără să vrem scenariul PPCD-ist, care preconiza o mitropolie mică şi slabă – formă fără fond, cum a fost şi aşa-zisa opoziţie politică PPCD-istă, distrusă de aceeaşi troică: Iurie Roşca, Vladimir Cubreacov, Ştefan Secăreanu. Aceşti criptocomunişti sunt specializaţi în a ghida nemulţumirile maselor către o revoltă fără noimă, pentru a detensiona şi pulveriza Mişcarea Naţională. Ei au distrus generaţia tânără cu marşurile lor pe fundalul strigătelor „Trăiască, Trăiască, Trăiască! Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”, adică Unirea împărţită-n trei.
De ce activismul creştinilor este salutat de Cubreacov numai la etapa desprinderii de Patriarhia Rusă şi complet descurajat din momentul aderării la Mitropolia Basarabiei? Pentru că acest comunist mascat este interesat numai de conflicte interminabile şi fără sens, căci mulţi sunt împinşi înapoi la Vladimir al „INTREGII” Moldove, de sub jurisdicţie rusă. Cu o sută de parohii faţă de 1200 ale Mitropolitului Vladimir Cantarean, pe jumătate ucrainean, devotat Moscovei, Mitropolia Basarabiei este controlată uşor de upolnomoşnicul Vladimir, cheia MB. Pe fundalul indiferentismului nostru înfloresc afacerile şi fraudele la care se dedau conducătorii oficiali şi neoficiali ai Mitropoliei Basarabiei. Cel mai nedorit de ei lucru ar fi ca Patriarhia Română să trimită un inspector bisericesc, pentru verificarea modului în care au fost administrate fondurile primite de Mitropolia Basarabiei din România în toţi aceşti ani. Atunci s-ar vedea că „patriotismul” unora ca Vladimir Cubreacov a costat foarte mult. Avem noi oare dreptul să fim informaţi: la cine se află acum banii datoraţi de R.Moldova Mitropoliei noastre după câştigarea procesului la CEDO?
Episodul cu CEDO este speculat cel mai mult, dar este cel mai puţin convingător. Am putea folosi aici eşafodajul de argumente al lui Eminescu în legătură cu cedarea în 1878, a doua oară, a Basarabiei istorice ruşilor, ca o condiţie a recunoaşterii independenţei României.
După ce un număr atât de mare de persoane din RM au ajuns să-şi apere drepturile prin apelarea la CEDO, a-l prezenta pe Cubreacov ca pe singurul care a nimerit Strasbourgul este ridicol. Deputaţi din Parlamentul din Chişinău au dat mărturie despre gestul incalificabil al PPCD-iştilor de a fi părăsit sala în momentul votării atunci când aici, acasă, înainte de 2002, erau şanse de legalizare a Mitropoliei Basarabiei. Ei doreau nişte bani, euroconformismul lor avea un subtext bănesc.
Şi dacă a fost legalizată de stat, ce s-a schimbat? Dacă se condiţionează activitatea Mitropoliei Basarabiei de recunoaşterea oficială a statului, constatăm că din 2002 nu suntem mai puţin persecutaţi, chiar dacă suntem înregistraţi de Ministerul Justiţiei. Iar secte, care decenii la rând s-au aflat în ilegalitate, desfăşoară o activitate nestingherită de stat şi nici chiar de Biserica Ortodoxă. Am fost martori trişti şi neputincioşi ai eforturilor lui Cubreacov de a face ca problema Mitropoliei Basarabiei să ajungă anume la CEDO, pentru că este în interesul acestui deputat să mimeze activităţi de anvergură. Biserica Ortodoxă a fost însă lovită de CEDO în 2002, prin condiţionarea de a fi schimbată Legea Cultelor (opera lui Cubreacov) în şi mai rău, în sensul acordării unor drepturi şi mai mari celor mai agresive minuscule secte care s-au pripăşit în R.Moldova, stat care tolerează orice, cu excepţia românismului.
Prea Fericirea Voastră,
Noi suntem clerici şi nu vrem să recurgem la calomnie, la alte metode perfide de manipulare, utilizate pe larg de presa PPCD şi de cei care lustruiesc de mulţi ani imaginea acestui partid în presa românească (Victor Roncea, Dan Dungaciu, Mihai D. Gheorghiu şi alte persoane care se laudă cu strategiile lor de „sprijinire” a românilor din Basarabia). Ne jigneşte faptul că semnatarii Memoriului sunt etichetaţi ca diversionişti, complotişti şi calomniatori chiar şi în scrisoarea oficială pe care Mitropolitul Basarabiei V-a expediat-o (dacă nu cumva este o înscenare şi de fapt nu V-a adresat nici o scrisoare). Scopul scrisorii din 12.06.2008 este evident: ponegrirea clericilor şi nu a salvării Mitropoliei de politicieni milionari, care creează dovezi paralele pentru a ascunde adevărul în ceea ce priveşte îmbogăţirea lor peste noapte. Am urmărit presa PPCD-istă, ca să vedem cum ațâţă ea împotriva noastră pe unii preoţii mai izolaţi de prin sate: cumpăraţi sau de frică, ei îşi exprimă „ataşamentul” faţă de Mitropolitul Petru în ziarul de partid Flux, dar nu neagă nici ei că „într-adevăr este o problemă” şi „totuşi nişte schimbări sunt necesare”. Noi dorim ca Mitropolia noastră să funcţioneze ca orice altă mitropolie ortodoxă din Ţară, având o structură clară, bine determinată după statutul BOR şi nu ca o firmă condusă de un director cu apucături dictatoriale. Mascată făţarnic, această criză se va adânci şi atunci urmările vor fi grave.
Se insinuează şi în presa PPCD, şi în scrisoarea din 12.06.2008, că unul din subiectele de „maximă iritaţie” pentru semnatari ar fi „chestiunea eparhiilor istorice”. De ce Cubreacov pune pe tapet problema înfiinţării unor episcopii sufragane cât mai repede după alegerea noului Patriarh şi fără ca preoţii să ştie despre această intenţie? Scopul este provocarea de noi ostilităţi între patriarhii prin acest paralelism jurisdicţional, dar şi, din teama că preoţii îl vor izgoni din dreapta mitropolitului, încearcă să împingă mai repede în scaune episcopale noi PPCD-işti, cât timp Patriarhul nu s-a informat în privinţa lucrăturii de partid din Mitropolia Basarabiei. Acesta este scopul final: în fiecare orăşel din Republica Moldova trebuie să fie câte doi episcopi (unul sub jurisdicţie rusă, altul sub jurisdicţie română), care să se certe – asta pentru ca oamenii să identifice Biserica cu scandalul.
În 1917 patrioţii noştri au lucrat discret şi eficient; acum cei cu misiuni speciale „lucrează” zgomotos şi fără niciun folos, ba chiar compromit şi distrug cele mai sfinte idealuri ale românului basarabean.
Considerăm că problema acestei Mitropolii a Basarabiei a fost pusă greşit mai demult, chiar după Marea Unire, iar Cubreacov alege anume acele opţiuni greşite, pentru a culege ultimele consecinţe în scop antiunionist. Dl Cubreacov, autorul scrisorii din 12.06.2008, fiind preocupat mai mult de amprentele şi stilul în care se exprimă semnatarii Memoriului, nu cunoaşte istoria BOR (nu vrea s-o recunoască) şi nici noţiunea de „sufragan”. Şi este atât de încrezut că nici alţii nu cunosc aceste lucruri, încât afirmă cu viclenie în acea scrisoare că „orice altă abordare exprimă punctul de vedere rusesc”. Ce vrea să însemne în concepţia lui Cubreacov „Mitropolia Basarabiei cuprinde 4 eparhii sufragane”?
Ştim că tot teritoriul dintre Prut şi Nistru a făcut parte din eparhia sufragană de Huşi a vechii Mitropolii istorice a Moldovei. Le-ar fi stat bine basarabenilor, măcar de formă, să menţioneze acest lucru în procesul Marii Uniri de la 1918, şi să scoată în evidenţă tendinţele de reunire şi nu să persevereze în tendinţe separatiste în anii 1918-1919, cât a fost aici arhiereu Nicodim Munteanu, episcopul de Huşi.
După 1812 şi după 1990, eparhia nouă, creată sau reactivată în acest teritoriu înstrăinat de Biserica mamă nu trebuie considerată istorică, fiind croită de ruşi, din raţiuni de ordin politic şi nu administrativ-bisericesc. Acum această Mitropolie Autonomă a Basarabiei, de stil vechi, care nu are nici cea mai elementară organizare, care a ajuns în starea că păstorul ei trebuie să se alfabetizeze în probleme de statut şi organizare de circumscripţii pentru alegerea membrilor Adunării Eparhiale, înfiinţează peste noapte nişte episcopii pe care le numeşte istorice, fără să le reia măcar numele, dacă nu şi spaţiul canonic din perioada interbelică. De ce ? Pentru că PPCD-iştii au nevoie să-şi pună în aceste scaune oameni, cât mai mulţi oameni de-ai lor, aşa cum a procedat şi Mitropolitul Vladimir cu cei 5 episcopi comunişti ai săi. Avem o minusculă Basarabie (faţă de cea din 1812) şi aceea plină de camilafce albe şi cu mitroforie generalizată, şi bolnavă de rusofilie până la trădare.
Mitropolia Basarabiei avea până în 1944 o singură episcopie sufragană, cea a Cetăţii Albe- Ismail, reactivată acum ca Episcopie a Basarabiei de Sud. Cea mai mare parte a episcopiei păstorite de sf. ier. Dionisie Erhan şi de ierarhul Antim Nica până în 1944 se află acum în statul Ucraina. La 24 iulie 2008 liderii PPCD participau la conferinţa de la Kiev cu genericul „Dialogul regional dintre Biserica Ortodoxă şi grupul PPE”. Au vorbit ei oare despre recuperarea episcopiei Cetatea Alba-Ismail de la Biserica Ucrainei? Nicidecum, deşi asta nu înseamnă retrocedări teritoriale.
Legea de organizare bisericească din 1925 ridica Chişinăul la rang de mitropolie, dar cu o sferă jurisdicţională restrânsă comparativ cu episcopia din perioada ţaristă. Episcopia Hotinului, cu centrul la Bălţi, înfiinţată în 1923, trecea sub jurisdicţia Mitropoliei Bucovinei. Episcopii de Bălţi – Visarion Puiu şi Tit Simedrea – au condus această eparhie sufragană, de unde au fost avansaţi apoi ca mitropoliţi la Cernăuţi.
De ce Chişinăul se afla în relaţii înăsprite cu ierarhii de la Cernăuţi? Din cauza prea marilor pretenţii ale basarabenilor de a dicta Sfântului Sinod Român cum trebuie aleşi arhiereii locului, după criterii separatiste, de patriotism local, şi nu după statutul BOR. Şi actualii propagandişti ai celor „4 eparhii istorice”, sub umbrela Autonomiei vor să-şi aranjeze nişte afaceri cu oamenii lor puşi în 4 locuri. După ce şi l-au văzut instalat pe episcopul de Bălţi, Antonie Telembici, tot dintre redactorii devotați din presa PPCD-istă, inclus nu întâmplător şi în echipa „luptătoare” pentru scumpele drepturi acordate de CEDO, acum vor fi mai mulţi ca să câştige încă un proces la CEDO, pentru recăpătarea şi exploatarea averilor Mitropoliei Basarabiei. Lăcomia liderilor PPCD-işti pentru averi este deja cunoscută. Unul din ei, spirit justiţiar, explica pentru cei nedumeriţi: ”Partidul comunist are Mitropolia Moldovei, iar noi, PPCD – Mitropolia Basarabiei”. Cu alte cuvinte: unde nu s-a impus comunismul hard, a reuşit comunismul prin metoda soft.
Mulţi dintre preoţii semnatari ai Memoriilor din 2002 şi 2008 au fost nevoiţi să plece din R. Moldova sau să se întoarcă în Mitropolia Moldovei de sub jurisdicţie rusă. Concluzia lor a fost că cine scapă la noi de dracu, numaidecât dă peste tată-său.
În scrisoare citată suntem învinuiţi de amestec „în treburile unor eparhii”, care nu există decât pe hârtie („episcopia” din Transnistria, cică şi-ar fi reluat activitatea din 2005), ca şi seminarele şi facultatea de teologie inexistente la Chişinău, ca şi presa bisericească a Mitropoliei Basarabiei. Semnatarii Memoriilor din 2002 şi 2008, care trag clopotele simţind capturarea Bisericii din Basarabia de către partidele comuniştilor şi criptocomuniştilor, nu mai au putere fizică şi morală să reziste. Aproape resemnaţi, constatăm că „binele” făcut în 1992 de episcopul de Bălţi Petru Păduraru a fost făcut rău, iar răul făcut de ÎPS Sa împreună cu upolnomoşnicul Vladimir Cubreacov a fost făcut bine”.
https://www.podul.ro/articol/19882/exploziv-documente-exclusive-cum-a-reuit-agentul-fsb-ist-iurie-roca-s-infiltreze-i-s-controleze-mitropolia-basarabiei-in-perioada-2002-2009-pentru-gloria-rusiei-i-a-mitropoliei-lui-vladimir-cantarean-colonelul-kgb
///////////////////////////////////////
Cum de ascultaţi şi primiţi atât de uşor „serul păstorului –Anticrist”, (care nivelează calea CIP-uirii), dar nu acceptaţi Serul Duhovnicesc, care vindecă Dumnezeieşte, fiindcă este plin cu Esenţa vieţii, cu rânduiala şi învăţătura sfântă, bună, plăcută, desăvarşită- cu imunitate veşnică; De ce nu „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Mat.6/33) Nu vă doare PRIGOANA “Doctorului Duhovnicesc”, care a coborât la noi să ne vindece, dar noi nu i-am găsit un loc în ieslea inimii ?După ce l-am pironit pe Isuss, pe Duhul Sfânt trimis să ne ajute, de ce îl respingem? De ce nu credem că El este unicul Prieten al TUTUROR păcătoşilor, venit să ne slujească (Ioan, 13/14), fiindcă este mai mare, mai tare şi mai bun decât noi toţi la un loc! Dacă ne conectăm/hrănim aşa de uşor întru toate sursele, învăţăturile şi “izvoarele” lumii -care ne înrăiesc, mint, manipulează, otrăvesc, îmbolnăvesc, demonizează, de ce nu ne prizăm, gratuit, la transfuzia cu Gândirea- cu Sângele Sfânt, Sănătos, Hrănitor, Veşnic, Purificator, plin cu globule Atotputernice, Atotcunoscătoare, Atotvindecative?
http://informatii-agrorurale.ro/ucenicul-lui-iliescu-hrebenciuc-a-furat-la-praznicul-comunismului-cca-un-miliard-de-eurocat-credeti-ca-au-muls-pina-la-singe-ceilalti-potopisti-care-au-defrisat-poporulau-furat-izvorul-bunastar/
///////////////////////////////////////
Alexandr Soljenițîn despre măreţia Maicii Rusii în raport cu Europa pervertită de democrație
Ion Cristoiu
În 1994, după Căderea comunismului, Alexandr Soljenițîn se întoarce în Rusia.
Activitatea sa a surprins pe mulți comentatori occidentali.
Ei aşteptau să-l vadă pe celebrul scriitor manifestîndu-se ca un adept entuziast al reformei şi economiei de piaţă, al democraţiei, al unei Rusii occidentalizate, într-un cuvînt. În locul acestei ipostaze de militant postcomunist, ei au descoperit un Soljeniţîn panslavist, criticînd, în numele Maicii Rusii, evenimentele din ultimii ani. Firește el a continuat să critice comunismul. A făcut-o însă nu dinspre Europa, ci dinspre Asia. Pentru el, democraţia occidentală e prea păcătoasă şi, mai ales, prea măruntă ca să poată fi instaurată pe pămîntul Sfintei Rusii. La o privire mai atentă, mirarea stîrnită de gesturile şi declaraţiile lui Soljeniţîn după revenirea din exil e nejustificată. Cine i-a citit atent opera îşi poate da seama că Aleksandr Soljeniţîn nu putea fi, la întoarcerea în Rusia, altfel decît un adversar al reformelor şi democraţiei, al europenizării ţării sale. Pentru că atît democraţia, cît şi economia de piaţă reprezintă în viziunea lui Soljeniţîn Occidentul. Un Occident care, judecat din perspectiva Măreţei Rusii, nu trebuie imitat. El trebuie cel puţin dispreţuit. Această viziunea asupra lumii o regăsim, toată, în literatura scrisă de Soljeniţîn înainte de a lua drumul exilului. La vremea disidenţei marelui scriitor, presa occidentală a receptat opera lui Aleksandr Soljeniţîn în exclusivitate ca un atac virulent la adresa comunismului sovietic. Aşa au văzut-o şi liderii marxist-leninişti de la Kremlin. Drept pentru care l-au şi expulzat fără să clipească pe marele scriitor. Numai că nici Occidentul, nici Kremlinul n-au sesizat un lucru. Şi anume că Aleksandr Soljeniţîn denunţa comunismul nu de pe poziţii occidentale, ci de pe poziții slavofile. Înscrisă perfect într-o solidă tradiţie a literaturii ruse, opera sa făcea elogiul omului slav. Al omului care se sfinţeşte prin suferinţă. Al omului care e superior occidentului prin capacitatea de a găsi fericirea acolo, unde omul din Vest vede numai disperare. Atît pentru cei din Occident, cît şi pentru cei de la Moscova, Soljeniţîn a fost considerat un adversar al puterii sovietice, pentru că abordase în opera sa viaţa din lagărele staliniste. La o primă vedere părea că între liderii sovietici şi Aleksandr Soljeniţîn e o incompatibilitate absolută. „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici”, „Primul cer”, „Pavilionul canceroşilor” înfăţişează strivitoarea maşinărie a represiunii comuniste. Cum liderii de la Kremlin erau comunişti, literatura lui Soljeniţîn a fost interpretată ca o tentativă de subminare a sistemului. Luînd de bună ostilitatea Kremlinului faţă de marele scriitor, Occidentul l-a cultivat intens, l-a primit cu braţele deschise, a făcut din el un erou al luptei anticomuniste. Numai că o asemenea interpretare a operei lui Soljeniţîn suferă de viciul grav al simplificării. Profetul care, la ajungerea pe pămîntul rusesc, nu s-a grăbit să ia avionul spre Moscova, ci a preferat să străbată Rusia timp de zeci de zile, pentru a vedea cum trăieşte omul de rînd, e mult mai profund, în viziunea sa asupra lumii, decît anticomunismul propagandistic pe care i l-au conferit atît adversarii, cît şi amicii. Lagărul stalinist e pentru Soljeniţîn un simplu decor. Un decor pentru a-şi înfăţişa filosofia sa panslavistă. Ajunse în lagăr, personajele lui Soljeniţîn îşi dau seama că fericirea stă în suferinţă. Această teză a martiriului pentru izbăvirea lumii aparţine însă viziunii panslaviste, în centrul căreia se află teza măreţiei indiscutabile a sufletului slav. A unui suflet aparte, superior sufletului occidental – suflet pervertit de valorile materiale, slăbit de exerciţiul democratic. Dispreţul faţă de Occident, măreţia Maicii Rusii în raport cu Europa şi cu întreaga lume, superioritatea sufletului slav constituiau însă într-un fel şi tezele liderilor sovietici la ora cînd Soljeniţîn era înfăţişat atît în Rusia, cît şi în Occident ca un adversar de moarte al Kremlinului. Chiar dacă Leonid Brejnev şi ai lui, urmîndu-i pe Lenin şi Stalin, vorbeau nu despre superioritatea Maicii Rusii, ci de superioritatea socialismului real din Uniunea Sovietică, vedeau în Moscova nu centrul panslavismului, ci centrul comunismului, ei rămîneau demni reprezentanţi ai panslavismului, şi, prin aceasta, demni continuatori ai lui Petru cel Mare şi ai Ecaterinei cea Mare. Judecată cu luciditate, opera lui Soljeniţîn avea mult mai multe motive să fie simpatizată decît să fie antipatizată de către liderii de la Kremlin. Cum Occidentul, dacă ar fi priceput-o mai bine, şi-ar fi dat seama că Aleksandr Soljeniţîn îi era de fapt nu un prieten, ci un adversar. În perioada comunistă, marele scriitor rus a fost un duşman al modernizării accelerate a ţării sale. După prăbuşirea comunismului el a rămas mai departe un duşman al acestei modernizări. Adică al democraţiei şi reformei.
https://www.cristoiublog.ro/alexandr-soljenitin-despre-maretia-maicii-rusii-in-raport-cu-europa-pervertita-de-democratie/
////////////////////////////////
Rușii vor să înghită toată Europa! De la NU-ul meu în fața cipului, de-acolo înainte, orice-mi face diavolul este nul – Sfânta închisorilor, Aspazia Oțel Petrescu, despre martiri, cipuri, al treilea război mondial și domnia lui Antihrist
DE FLORIN PALAS
Gânduri, mărturisiri și îndemnuri ale Doamnei Aspazia Oțel Petrescu: „Fraților, vă încredințez, cu o încredere de nezdruncinat, că Domnul nu ne părăsește nici o singură clipă. Să nu vă fie frică! CU NOI ESTE DUMNEZEU!”
Cinci ani cu Sfânta Închisorilor bolșevice la Ceruri. Doamna Aspazia Oțel Petrescu: „E cumplit să înveți pe propria piele că nu există Înviere fără Răstignire”. Cuvântul Patriarhului, interviu cu Arhim. Hariton Negrea și mărturii ale apropiatelor sale Cinci ani cu Sfânta Închisorilor bolșevice la Ceruri. Doamna Aspazia Oțel Petrescu: „E cumplit să înveți pe propria piele că nu există Înviere fără Răstignire”. Cuvântul Patriarhului, interviu cu Arhim. Hariton Negrea și mărturii ale apropiatelor sale
Au trecut patru ani de la nașterea la Ceruri a Doamnei Aspazia Oțel Petrescu, mielușeaua Domnului din temnițele bolșevice. Publicăm aici extrase din cartea realizată de autorul articolului cu Aspazia Oțel Petrescu și Nicolae Purcărea, Generația Mărturisitoare:
„Meritul Bisericii Ortodoxe este că ea nu a modernizat nimic, ea nu a aliniat credința la mofturile lumii. N-a avut nevoie Iisus de aggiornamento, este neschimbător, este Cel Ce este, aici și acum, oricând și oriunde, n-ai ce să modernizezi la el. Este de la început până la sfârșit. „Eu sunt Cel Ce sunt” i-a răspuns lui Moise când L-a întrebat: „Tu cine ești? Tu, Care dai porunci, Tu, care aprinzi rugul fără să se mistuie, Tu Cine ești?” Și Dumnezeu a răspuns cu sinceritate. Deci și azi, și mâine. El este atemporal, aspațial. Ce aggiornamento să-i aduci veșniciei?
Părintele Justin a zis despre martirii din închisorile comuniste că sunt forța veacului acestuia.
Eu l-am cunoscut foarte bine pe Aurel Leșanu, mi-a fost vecin, l-am meditat la limba franceză. El făcea liceul comercial și pentru mine era foarte greu să-l meditez la franceză în limbaj comercial. L-am cunoscut foarte bine, foarte de aproape. L-am întrebat: ”Aurel, cum ai putut să reziști la închisoarea Pitești? Spune-mi și mie. Căci eu am avut șansa că nu m-au bătut în continuare, dar îți dau în scris că la a doua bătaie la tălpi, cedam! Dacă în loc să mă bage în groapa cu șobolani, mă băteau, eu cedam. Dar Domnul a vrut altfel”. Și el a spus: ”Din neputință!”. Și eu am rămas interzisă. „Cum adică din neputință? Costache Oprișan n-a putut să reziste și tu ai rezistat!”. „Pur și simplu din neputință”, mi-a spus.Era în el un duh de puritate care nu-i permitea să spună blasfemii.
Mi-a trimis cineva niște hârțoage și mi-a spus că vine cu un procuror, ca să-l dăm în judecată pe Vișinescu, care m-a ținut la limita vieții. Dacă nu aveam puterea credinței care să mă țină, mă scoteau de la izolatorul de la Mislea, în gerosul februarie 1954, cu picioarele înainte! Pe mine m–au scos în criză hipotermică. Este crimă! Și am zis: ”Să-l dau în judecată pe ăsta? Du-te cu procurorul tău! Noi trâmbițăm pe toate drumurile că i-am iertat pe torționari, și acum mergem să-i dăm în judecată?!”. I-am mai spus: ”Dar tu știi că creștinul nu are voie să deschidă proces? N-are voie să dea în judecată! Să dai în judecată este păcat! Și pentru cine să-l fac? Pentru Vișinescu? Lasă-l în plata Domnului! Știe Dumnezeu ce să facă cu el! Dacă e posibil, să se întoarcă”.Dar ăsta nu se întoarce…
Are Mitropolitul Antonie Plămădeală, înTelegraful Român, un articol în care vorbește despre „căderea de sus” (cea din prea mare zel). Să nu fie! Adevărul credinței ne îmbracă în înțelepciune, dă o bună așezare, un echilibru, o armonie. Toate acestea se regăsesc în Pacea Domnului.
Cineva m-a întrebat: ce se întâmplă dacă refuz cipul și vine cineva prin somn, îmi face o narcoză și-mi pune cipul? Te face sluga lui, dar faptul că n-ai acceptat și c-a venit și ți-a făcut-o pe furiș, împotriva voinței tale, nu ți-a luat mântuirea. În momentul în care eu am renunțat la cipul lor, m-am opus, eu mi-am câștigat mântuirea. Mă salvez spunând un singur „NU”. De la „NU”-ul meu, de-acolo înainte, orice-mi face diavolul este nul. Prin acel „NU” m-am făcut ostaș al lui Hristos. Ceea ce face diavolul după aceea face peste voia mea. Aproape că-mi doresc să trăiesc până să pot spune „NU”. Îmi asigur mântuirea, indiferent de câte păcate a făcut nevrednica de mine până atunci. Prin cipurire te pun să faci ceea ce tu n-ai face. Din momentul în care diavolul ți-a tăiat liberul arbitru, din momentul acela tu nu mai răspunzi de faptele tale, răspunde el. Faptele lui sunt ale lui, nu sunt ale tale. Ți le ordonă, te manipulează. Dar diavolul nu va face acest lucru, pentru că a învățat de la Pitești că dacă ți-l pune fără să-l accepți tu, sufletul nu este al lui. El va vrea să îl recunoaștem pe el ca stăpân.
O maică catolică a trecut pe la mine, cu o săptămână în urmă. Mi-a spus: Mie nu-mi este frică de cip. Fac semnul crucii și merg mai departe! I-am spus: Dar te întrebi dacă poți să-l mai faci? Păi, dar cum să nu pot să-l fac? I-am zis:Părintele Cleopa ne-a spus că nu-l vei putea face, pentru că ți se ordonă să nu-l faci! A rămas pe gânduri și mi-a spus că nu s-a gândit la asta. I-am spus: Rămâi fără apărarea Crucii!
Părintele Cleopa spune că atunci când îți pun pecetea pe frunte îți controlează toate gândurile, iar când îți pun pecetea pe mână îți controlează toate acțiunile. Pun pecetea și pe cap pentru că, atunci când omul își dă seama, își poate tăia mâna dreaptă. Dar capul nu ți-l poți tăia. Dar și pe mână sunt doi centri nervoși care acționează la fel. Acțiunea este aceiași.
O mare problemă este cu semnătura electronică. Nu accepți, pierzi tot. În America foarte mulți dintre cei care dorm în stradă nu sunt cei care nu și-au plătit creditele, sunt și din aceștia, dar sunt foarte mulți dintre cei care nu au acceptat sistemul.
Am ajuns să cred că Dumnezeu ne va da un al treilea „vai” (război mondial), ca să ne scape de toate servituțile astea care le vor pune pe noi.
Am citit profețiile unui călugăr, care se întâlnesc cu cele ale Sfântului Nicolae Velimirovici, cu privire la ce vor face rușii la noi, în prima fază a unui posibil război. Vor face prăpăd. Rușii vor să înghită toată Europa. Vor fi trei imperii, a spus și Gorbaciov: unul arab, unul eurasiatic și unul american. Cel euroasiatic, ortodox, de rit vechi, ar putea fi visul de aur al lui Petru cel Mare. Eu nu am nicio părere proprie în acest domeniu, știu doar că omul propune, dar bunul Dumnezeu dispune.
Daniel, din groapa leilor, spunea că cele trei imperii nu se vor mai lipi, așa cum nu se lipește lutul de fier. Deci, oamenii își fac planuri, numai că Dumnezeu are planul Lui. În orice caz, dacă se vor încăiera, va fi rău de tot.
Rușii, când vin să cucerească, au metoda lor de luptă: dau drumul oștilor. „Mergeți, cuceriți, faceți ce vreți, totul e al vostru!”. Așa au venit și la noi în timpul celui de-al doilea război mondial: violuri, omoruri, beție etc.
Spunea un unchi al meu, care a și căzut în luptă, lovit la cap: erai deznădăjduit când vedeai că vin valuri, valuri! Veneau îmbătați și făceau prăpăd! Erau o armată dezorganizată, dar cuceritoare!
Eu, să spun drept, n-am darul rugăciunii. Pot să mă concentrez și să strig. Rugăciunea mea este strigătul inimii mele. Când spun o rugăciune-strigare, plâng. Plâng în hohote. Eu nu pot să stau ore întregi în contemplarea lui Dumnezeu. Mă pot concentra într-o foarte scurtă rugăciune, dar atunci o fac într-adevăr cu toate mădularele și sunt ascultată.
Într-o închisoare, la Miercurea Ciuc, spuneam Paraclisul Maicii Domnului, în fiecare seară, pentru toată celula.Îl spuneam cu dicție, aproape retoric, spuneam toată rugăciunea, dar n-aveam inima mea în rugăciunea aceea. Mă uitam însă la fete și le vedeam pe unele, concentrate, cum se roagă și le invidiam. Eu spuneam rugăciunea și în același timp gândeam ce văd, ceea ce nu era rugăciune. Dar faptul că totuși cuvintele pe care le spuneam aveau ecou în unele din inimi se reîntorcea la mine și mă impresiona, mă emoționa și-mi mișca inima. Eu mă rugam prin puterea altora de rugăciune.
Nicio jertfă n-a fost zadarnică. Ea a rodit.Nici Scripturile n-au rămas neîmplinite. Toată Apocalipsa este criptică. Dar capitolul care se referă la fiara apocaliptică și la dominația ei este foarte clar. Se știe că numai pe mână și pe frunte este operabilă suspendarea liberului arbitru. Ce nu se prea știe însă este faptul că această tehnică atât de precisă și de înfricoșătoare este inoperantă în prezența sfintei împărtășanii. Deci, împărtășirea este salvatoare.
Domnia lui Antihrist va fi. Dar pe-ai Lui, Dumnezeu nu îi părăsește. De-asta ne-am convins în închisori. O cale de recuperare va fi. Chiar martirajul este o cale de salvare. Antihrist este forțat să vină pe nepregătite. Cel de-al treilea război mondial îl va obliga să se declare guvernator și va domni cei trei ani și jumătate, conform Apocalipsei. Când va fi sorocul? Știe numai bunul Dumnezeu. Noi trebuie să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!
Am explicat cum era ecumenismul închisorilor și am explicat cât era de diferit față de ce se înțelege azi prin ecumenism. Mi-este foarte teamă de acești ortodocși care pândesc și scotocesc pur și simplu viețile oamenilor, ca să scoată de-acolo necreștinătatea ori neîndreptățirea luptei naționaliste a unor mari sfinți și martiri români. Să ne ferească Dumnezeu de dreptatea zeloșilor detractori!
Eu nu cred în ecumenismul acesta care e globalism, care e sincretism, care e orice. Diavolul pervertește termenii ca să creeze confuzii.
În închisoare mi s-a limpezit cum vine povestea cu frica. Este frica o lașitate? Atunci de ce frica de Dumnezeu este începutul înțelepciunii? Este, pentru că frica de Dumnezeu este o binecuvântare. Ea ne apără de greșeală și ne asigură liniștea. Ne e frică să nu ofensăm iubirea, călcând legile ei. Important este ca nicio frică să nu fie mai mare decât frica de Dumnezeu.
Rugăciunea este arma de tărie a necredinciosului și îi garantează biruința. Cea mai puternică rugăciune este a mamei pentru copilul său. De aceea rugăciunea Maicii Domnului este atât de glorioasă!
Dumnezeirea se oglindește în cerul albastru și în ochii unui copil. Inocența! Livada cu pomi înfloriți!Spunea cineva mai zilele trecute: „Pazi, nu-i așa că Raiul trebuie să fie o livadă cu meri înfloriți?”. Iar copiii sunt livada noastră.
Trecerea noastră pe-aici este tot un dar al lui Dumnezeu. Trist este că nu știm să ne folosim de el. Și chiar dacă știm, nu reușim întotdeauna. Peste toate mila lui Dumnezeu biruie!
Înviem cu fiecare primăvară și hibernăm cu fiecare iarnă, starea mea de spirit ține foarte puțin de anotimp. Sigur că mă bucur în continuare de o petală de floare, de o frunză mișcată de vânt, de-un cer albastru! Toate lucrurile astea au rămas în percepția mea, peste toate este îngrijorarea sau, cum spunea Lucian Blaga, destrămarea, cum se face destrămarea. Și asta vine cu vârsta. Mama mea mi-a spus odată un lucru care pe mine m-a înfiorat. Mi-a spus: Să știi că a trăi ani mulți nu e o mare bucurie! Și eu i-am spus: Cum, să ajungi la o vârstă patriarhală, cum să nu fie o bucurie? Îți dă Dumnezeu zile multe! Și ea mi-a spus: Dar știi cum ești? Când ești foarte bătrân, ești ca un condamnat sine die. Știi că e aproape și nu mai ai bucuria lipită de această cunoaștere. Și acum constat că mama avea într-adevăr dreptate. Nu că te-ai simți un întemnițat, dar îți faci un proiect și imediat îți spui: Ei, dar ce știu eu dacă mai apuc să-l termin? Este o problemă pe care nu ți-o pui până nu ajungi la senectute. Paradoxul vieții este că te naști ca să mori!Rămâne neliniștea și frământarea cum vor fi zilele acelea când vor fi să vină!
VIDEO: Părintele Valerian Pâslaru despre mărturisitoarea Aspazia Oțel, sfântă a închisorilor comuniste
Evocare făcută de mărturisitoarea Aspazia Oțel Petrescu fostei deținute politic Eugenia Fuică Purcărea. „Discreție și gingășie”
În 7 ianuarie s-au împlinit 38 de ani de la mutarea la Domnul a Eugeniei (Gica) Fuică Purcărea. A fost arestată în mai 1948, studentă fiind la Iași, la Facultățile de Drept și Artă Dramatică – secția regie. După opt ani de închisoare este trimisă cu Domiciliu Obligatoriu (D.O.) în Bărăgan, la Lătești, unde s-a căsătorit în 29 septembrie 1957 cu Nicolae Purcărea, fost deținut politic vreme de 17 ani. În 1958, au fost din nou întemnițați până în anul 1964. Eugenia Fuică Purcărea s-a mutat la Domnul la 7 ianuarie 1984. (Florin Palas)
Redăm o emoționantă evocare făcută fostei deținute politic de memorialista închisorilor comuniste pentru femei, Aspazia Oțel Petrescu, în lucrarea „In memoriam. Spice”
Discreție și gingășie (Elena Fuică Purcărea)
Fiecare dintre cei mulți, mult prea mulți care purtăm cu noi acel destin românesc ce ne-a înrolat în coloana 1948, avem în suflet un cimitir de martiri, un imens cimitir. Realizez cât este de mare de fiecare dată când încep să mi le amintesc pe toate câte le-am întâlnit în rotirea noastră pe această orbită. Mă plimb cu pietate printre cruci și încerc să deslușesc nume și destine. Aș vrea să nu trec pe nimeni cu vederea, aș vrea să aștern pe fiecare cruce o cununiță evocatoare, dar îmi este cu neputință. Prea multe nume-cruce, prea multe jertfe, prea multe oseminte. Laun moment dat nici nu le mai deosebești. Ca într-o viziune a Maicii Teodosia, toate se contopesc într-o luminoasă ceață a memoriei și zic sufletului meu să îngenuncheze într-o confuză ardoare: „Ești prea slab să suporți povara atâtor amintiri”. Smerit și sfios, sufletul se oprește în fața unui mormânt, la întâmplare, și-i încredințează o solie pentru „toți cei care nu mai sunt” și care„s-au ascuns în lumina Celui Nepătruns”. Azi m-am oprit la Gica, rugând-o să ducă surorilor, fiecăreia în parte, închinarea și neuitarea mea.
Pe Gica Fuică am cunoscut-o la Mislea, imediat ce s-au unit secțiile. Venea din secția a II-a, „copii”, cu tot lotul de studente ieșene. Era o persoană deosebită, nu pentru că era frumoasă – erau atâtea la fel printre noi -, ci pentru că avea o grație, o gingășie ieșite din comun. Se spunea că se datorează studiilor sale de balet, eu cred, însă, că era felul ei natural de a fi. Îmi amintesc de o remarcă a Doamnei Liliana (Protopopescu – nota noastră), care a văzut-o la un moment dat traversând curtea în fugă:
Cine este, Pazi, căprioara aceasta? Ce superbă fugă, câtă grație!
Este Gica Fuică, din lotul ieșenelor, a studiat baletul.
Nu este numai „studiul”,în fuga aceasta este un suflet delicat ce modelează cu gingășie mișcările trupului.
De fiecare dintre noi s-a legat câte ceva caracteristic, ceva care a devenit emblematic. De Gica s-a legat „Balada” lui Ciprian Porumbescu. Nu o cânta, ci o fluiera atât de frumos cum nu vă puteți imagina. Era solemnă, aproape liturgică, era unică clipa când admitea să ne „reproducă” duhul baladei cu fluieratul ei aproape nepământean. O făcea rar pentru că era obositor, noi înțelegeam asta, deși am fi ascultat-o zilnic.
Tot amintirea Gicăi se leagă de Corina Boghici, o altă frumusețe luminoasă. Corina venea din secția a patra și făcea parte din grupul studentelor bucureștene. Prietenia lor era atât de exemplară, încât unele dintre noi le spuneam Castor și Pollux, gemenii mitologici ai lui Jupiter și Ledei, considerați simbolul prieteniei.
În ce mă privește, ne-am intersectat în câteva rânduri prin diferite celule. (…) S-a întâmplat după ce grupul D.O.-istelor a revenit în închisori, Gica fiind căsătorită cu Nicușor Purcărea. A venit spre mine cu discreția ce o caracteriza, probabil pentru că eram prima care continuam închisoarea în condiții draconice de „strict secret”. M-a pus la curent în mod exact și fără părtinire cu ceea ce a fost viața lor în D.O. Totodată m-a lămurit ce a fost, de fapt, înfiorătorul Pitești, cu date primite de la o sursă informată și obiectivă, chiar soțul ei. Am constatat că avea o percepție destul de exactă despre mine, deoarece m-a învățat exact cântecul ce-l doream. Am apreciat „raportul” Gicăi nu atât pentru informațiile ce mi le aducea, ci pentru că mă punea în legătură din nou cu ele, umplând spațiul ce ne despărțise. Ca o subliniere a faptului că Gica era foarte atentă la nevoile „aproapelui” am găsit sub pătura mea o frumoasă cămașă de noapte, eu fiind în totală lipsă de lenjerie. Era cea mai frumoasă cămașă a Gicăi. În felul acesta, discretă și atentă, Gica a dovedit că respectă porunca de a nu păstra două cămăși când cel de lângă tine nu are niciuna.
Dar „clipa mea Gica”, acea clipă care ne leagă de semenul nostru prin ceva unic, frumos și adevărat, pentru totdeauna, a avut loc la Botoșani, când am încasat bătaia ca șefă de cameră. Gica a intuit ce grea problemă se iscase în sufletul meu. Posteam și mă rugam cu disperare să nu-mi cotropească sufletul ura față de ciomăgari. A simțit că, de data aceasta, morala, observația dură nu și-ar fi atins scopul. Ținea totuși, din spiritul de solidaritate ce ne lega și ne dădea putere, să-mi vină în ajutor. Și atunci a venit să-mi propună să mă învețe „Îngerul a strigat” în tonalitatea călugărească pe care o stăpânea la perfecție.
Astfel, când eram scoasă la program, pe sala din anticameră la grupul sanitar, vocea amplă a Gicăi m-a ajutat să urc pe volutele melodiei către adevărul pe care intenționa să mi-l sublinieze în felul acesta: „…și iarăși zic, bucură-te că Fiul…” da, a înviat spre bucuria sufletului creștin, nu spre întristare.
Superb gest, demn de Gica, și nu-l voi putea uita nici „dincolo” sau, mai ales, acolo.
La primul congres A.F.D.P.R. ținut la Brașov, unde aveam și eu o delegație din partea orașului meu (Roman), l-am cunoscut pe Nicușor Purcărea, soțul Gicăi. Era exact așa cum mi-l prezentase. Având aceeași delicatețe discretă, m-a purtat spre Gica, amintindu-mi de personalitatea ei atât de prezentă în casa lor. Locuința lor era asemenea stăpânilor, deosebită, frumoasă, plină de bun gust. La piciorul unei superbe scări sculptate în lemn (Nicușor era un foarte talentat sculptor) se afla poza Gicăi lângă un vas cu flori. Surâdea abia perceptibil, enigmatic și luminos, așa cum o cunoscusem. Nu-mi permit să încerc o creionare a acestei nemaipomenite „întâlniri”. Am întrebat dacă Gica mai fluiera „Balada”. Răspunsul a venit ca un ecou:
O, cum mai fluiera!
Nicușor m-a dus la mormântul ei. Acolo i-am șoptit să transmită tuturor surorilor metania mea evlavioasă. Le rog să mă ierte că nu le-am pomenit pe toate ici și colo, în vreun cuvânt al meu, dar în sufletul meu încap toate, așa cum au fost, cu virtuți și cu scăderi, dar luminoase în iubire și jertfă. Știu că o va face cu discreție, cu gingășie și cu fermitate.
Alături de Nicușor, în fața crucii, ne-am rugat în tăcere, ceas lung, fiecare cu sentimentele ce ne legau de Gica.
Am simțit, pentru a nu știu câta oară, că adevărata rugăciune este tăcerea profundă… Nu găsesc un mesaj mai potrivit pentru Gica din partea noastră decât un gând al altei Eugenii (Gigi Indreica): „dacă trădezi o prietenie și nu intri în conflict cu tine însuți trebuie să te îngrijoreze starea de degradare morală la care ai ajuns”.
Gica a dat cel mai înalt sens prieteniei, slujind-o cu gingășie și smerenie.”
https://www.activenews.ro/cultura-cultul-eroilor/Rusii-vor-sa-inghita-toata-Europa-De-la-NU-ul-meu-in-fata-cipului-de-acolo-inainte-orice-mi-face-diavolul-este-nul-Sfanta-inchisorilor-Aspazia-Otel-Petrescu-despre-martiri-cipuri-al-treilea-razboi-mondial-si-domnia-lui-Antihrist.-23-IANUARIE-172265
////////////////////////////////
Patriarhul Kiril, păstorul ce-și mănâncă turma
de Paul Palencsar
Patriarhul Kiril a abdicat de mult de la misiunea sa. El va rămâne în istorie ca patriarhul care a semnat pactul cu diavolul, un antihrist al vremii sale. Ironia tristă a istoriei face ca patriarhul ortodox al Rusiei să fie sluga lui Putin, care-și trage seva din bolșevicii demolatori de Biserică și biserici.
Îndemnurile criminale ale patriarhului Kiril reflectă disperarea dictatorului Putin, care simte că întreg constructul regimului său se prăbușește. Într-un tablou halucinant, alături de monstrul de la Kremlin stă patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, care a pus Biserica lui Dumnezeu în mâinile mânjite cu sânge ale celui mai înfiorător criminal de la Stalin încoace.
Departe de a îndemna poporul rus să-și câștige libertatea și demnitatea, patriarhul Kiril instigă la crimă în masă. Predicile sale nu diferă de cele ale imamilor Statului Islamic, care nu se sfiesc să-și transforme adepții în bombe cu ceas, în schimbul Paradisului cu 70 de fecioare sau, aici, Împărăția lui Dumnezeu.
Kiril al Moscovei L-a evacuat pe Iisus Hristos de pe tronul inimii sale și l-a întronizat pe Vladimir Putin, căruia i se închină necondiționat, cu slugărnicia pe care sclavul i-o arată stăpânului. Ironia tristă a istoriei face ca patriarhul ortodox al Rusiei să fie prizonierul celui care-și trage seva din bolșevicii demolatori de Biserică și biserici, care au ucis în Gulag preoți și episcopi. Spre deosebire de martiri, patriarhul Kiril își pune viața în slujba minciunii și crimei.
Patriarhul Kiril a abdicat de mult de la misiunea sa dumnezeiască. Veșmintele, barba, crucile, ritualul le-a transformat în forme golite de sens, menite să fure ochiul celor care încă mai au nativitatea de a-l crede pe cuvânt. Ca și diavolul ce-l ispitea pe Iisus Hristos, Kiril își trimite poporul la moarte folosind argumente evanghelice. Crima devine iubire de țară, iar îndeplinirea ordinelor unui criminal genocidar, ascultare de Dumnezeu.
Actualul cap al Bisericii Ortodoxe Ruse va rămâne în istorie ca patriarhul care a semnat pactul cu diavolul, un antihrist al vremii sale. În timpuri tulburi, când turma sa are cea mai mare nevoie de ajutorul și îndrumarea sa, acesta devine complice al călăului Putin, trădându-și menirea de mesager al păcii și dragostei între oameni.
Patriarhul ortodox al Moscovei nu doar că nu propovăduiește eliberarea celor robiți de sub securea dictaturii putiniste, dar instigă la ascultarea oarbă pe care el însuși o dă unuia dintre cei mai mari criminali pe care planeta i-a văzut.
Paul Palencsar, jurnalist și teolog
https://ziaristii.com/patriarhul-kiril-pastorul-ce-si-mananca-turma/
//////////////////////////////////
Patriarhul Rusiei crede că în fruntea internetului va fi Antichristul
Cu ocazia sărbătoririi Crăciunului pe stil vechi, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse a făcut o declarație cel puțin bizară, împotriva tehnologiei.
Acesta a afirmat că Antichristul ”este persoana care va fi în fruntea web-ului mondial, controlând întreaga omenire” prin intermediul gadget-urilor moderne și inteligente, conform Adevarul.ro.
În timpul unei apariții televizate, partiarhul rus a mai subliniat că ”toate lucrurile conectate la internet reprezintă un pericol pentru credincioşi”. „De fiecare dată când utilizaţi gadgetul dvs., indiferent dacă vă place sau nu, dacă vă activaţi locaţia sau nu, cineva poate afla exact unde vă aflaţi, exact ceea ce vă interesează şi de ce vă este frică”, le-a mai transmis Patriarhul Kirill ascultătorilor.
Reacțiile din social media au fost, și ele, pe măsura declarației. Unii au răspuns cu umor şi scepticism, alţii acuzând Biserica că face jocul Kremlinului.
Patriarhul Rusiei crede că în fruntea internetului va fi Antichristul
////////////////////////////////////
A îmbrăcat Vladimir Putin cămașa îngerului întunecat al distrugerii?
Cristian Felea
„Un grup secret de monitorizare al NATO, format din oficiali ai unei companii militare private românești, a început să lucreze la Odesa. Așadar, românii ajută regimul nazist kievean instalat la Odesa, la fel cum forțele armate ale României au ajutat forțele germane să ocupe Odesa în 1943. Se pare că cineva nu a învățat din istorie.”
Mesaj postat pe Twitter de Ambasada Federației Ruse în Africa de Sud[1]
„În timpul remorcării crucișătorului Moscova către portul de destinație, nava și-a pierdut stabilitatea din cauza avariilor suferite de corpul navei, ca urmare a incendiului provocat de detonarea muniției la bord. În condițiile unei mări agitate, nava s-a scufundat”[2], se arată într-un comunicat al ministerului rus al Apărării dat publicității în seara zilei de joi, 14 aprilie ac., și preluat de agenția de știri „Ria Novosti”.
Crucişătorul „Moscova” s-a scufundat ANADOLU AGENCY
La primele ore ale zilei de joi vestea lovirii navei amiral a flotei ruse din Marea Neagră cu două rachete anti-navă ucrainene de tip „Neptun” făcea înconjurul agențiilor de știri din toată lumea. Armata rusă nu a recunoscut atacul, dar nu a putut să nege total incidentul, așa că inițial a făcut public următorul comunicat: „În urma unui incendiu la bordul navei, muniția a explodat. Nava a fost grav avariată. Echipajul a fost complet evacuat”[3].
Se speculează asupra faptului că, odată cu apropierea zilei de 9 mai, Kremlinul pune tot mai multă presiune pe armata sa să livreze orice îndeplinire parțială a vreunui obiectiv ce ar putea fi considerată o victorie care să poată fi sărbătorită cu fast și, pe cât posibil, nu doar la Moscova.
Un consilier local din Mariupolul aproape transformat în ruine de ruși – Petro Andriușcenko -, a postat un mesaj pe contul său de Telegram, în care dezvăluie că cel pe care rușii l-au mandatat să conducă administrația rusă a părții de oraș pe care au ocupat-o – Kostiantin Ivașcenko – a primit ordin să „curețe o parte din cartierul central al orașului de moloz și cadavre pentru a se asigura că o paradă poate fi organizată pe 9 mai”[4].
Pentru ca obiectivele politice să fie atinse, Vladimir Putin a schimbat și conducerea militară a forțelor care acționează în Ucraina, numindu-l pe generalul de armată Alexandr Dvornikov, șeful districtului militar de sud, în funcția de comandant al tuturor operațiunilor.
Noul comandat nu a avut cine știe ce noroc, pentru că în Mariupol pușcașii marini ucraineni și cei din Batalionul Azov au reușit să manevreze cu succes și să fuzioneze pentru a apăra în continuare sudul orașului, iar în apropierea Odessei marina ucraineană a reușit chiar mai mult, lovind și scufundând nava simbol a flotei Mării Negre.
FRUSTRAREA FĂRĂ MARGINI A KREMLINULUI
Sursa: bbc.com
Dacă comparăm două hărți ale acțiunilor militare ale Federației Ruse în Ucraina, de la mijlocul lunii martie ac. și de acum câteva zile, așa cum sunt acestea aduse la zi de specialiștii „Institutului de Studii asupra Războiului” de la Washington, nu putem să nu remarcăm că progresul obținut de ruși pe frontul din est și din sud este limitat, în timp ce au fost nevoiți să renunțe complet la tot ce obținuseră în nord în urmă cu o lună.
Cineva trebuie să fie vinovat de acest lucru. Occidentul, în primul rând! Statele Unite au trimis Ucrainei de la începutul invaziei ruse ajutoare militare care se ridicau – înainte de ultimul pachet anunțat – la 2,5 miliarde de dolari și au inclus: sisteme de artilerie, muniție, transportoare blindate și bărci de apărare de coastă fără pilot.
Noul pachet de ajutoare militare, anunțat de președintele Joe Biden miercuri, 13 aprilie ac., va include alte 11 elicoptere de fabricație rusă Mi-17, piese de artilerie – 18 obuziere de 155 de mm cu 40.000 de proiectile aferente, radare contra artileriei, 200 de transportoare blindate și 300 de drone „Switchblade”.
Slovacia a furnizat Ucrainei sisteme de apărare aeriană de fabricație sovietică S-300 și negocierile sunt avansate, pentru a oferi un nou pachet de sprijin cu armament, constând în furnizarea unui număr de până la 11 avioane de vânătoare MiG 29 și obuziere autopropulsate „Zuzana” proiectate și fabricate în Slovacia. Și Cehia a furnizat Ucrainei tancuri T-72, vehicule blindate de infanterie și sisteme de rachete Strela-10 (SA-13 Gopher).
Germania a decis să majoreze ajutorul internațional în sectorul apărării la două miliarde de euro printr-o suplimentare bugetară, iar ministrul de finanțe Christian Lindner, într-un mesaj postat pe Twitter, a explicat că cea mai mare parte, adică cel puțin un miliard de euro, va reprezenta ajutor militar pentru Ucraina, care poate fi transformat inclusiv în echipamente militare de producție germană.
Asistența financiară totală din partea Uniunii Europene pentru forțele armate ucrainene se ridică la 1,5 miliarde de euro, incluzând 500 de milioane de euro suplimentare, după cum a declarat Josep Borrell, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate: „Următoarele săptămâni vor fi decisive. În timp ce Rusia se pregătește pentru o ofensivă în estul Ucrainei, este crucial să continuăm și să ne intensificăm sprijinul militar acordat Ucrainei pentru a-și apăra teritoriul și populația și pentru a preveni noi suferințe.”[5]
O bună parte a ajutorul militar occidental a ajuns în Ucraina și continuă să ajungă acolo zilnic, devenind din ce în ce mai consistent, ceea ce a transformat frustrarea Kremlinului în furie, pentru că armata ucraineană dovedește că știe să folosească foarte bine atât ceea ce are disponibil din fabricație proprie, cât și ceea ce primește din afară, din Europa și Statele Unite.
Moscova a decis să dea glas furiei și să transmită un avertisment formal în scris Occidentului, mai precis Casei Albe, după cum afirmă jurnaliștii de la „Washington Post”. O notă de două pagini a fost depusă la Departamentul de Stat după ce președintele Joe Biden a fost de acord cu noul ajutor de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina; iar mesajul rușilor, pe scurt, ar fi următorul: „Vor fi consecințe imprevizibile dacă Ucraina va continua să fie ajutată”.[6]
Scufundarea crucișătorului Moscova – care se pare că avea la bord cel puțin două focoase nucleare[7], iar în încercarea de a salva vasul și a-l ține pe linia de plutire și în siguranță până în portul Sevastopol s-au prăpădit zeci de marinari, inclusiv căpitanul navei – este o lovitură atât de grea pentru mândria armatei și pentru Kremlin (chiar dacă oficial Moscova nu recunoaște că atacul ucrainean a scufundat nava) încât rușii iau în calcul să declare oficial război statului Ucraina.
VLADIMIR PUTIN SE COMPORTĂ CA UN LEU ÎN CUȘCĂ
Indiferent ce susține Kremlinul – acum după ce au trecut mai bine de șapte săptămâni de război purtat de Federația Rusă împotriva poporului Ucrainean în care armatele sale au bătut pasul pe loc și s-au făcut remarcate doar prin oribile crime de război (care ar putea de fapt să fie în curând încadrate de procurorii Curții Penale Internaționale ca fiind crime împotriva umanității[8]), distrugeri masive, violuri sistematice și jefuirea de bunuri și alimente -, este tot mai evident că rezistența dârză a poporului ucrainean nu a fost luată în calcul și îl scoate din minți pe Vladimir Putin.
În parte Kremlinul dă vina pe ajutorul militar occidental pentru a-și explica rezistența armată pe care o întâmpină în Ucraina, dar Vladimir Putin este tot mai nesigur și de loialitatea și bunele intenții ale colaboratorilor săi; cel puțin în ceea ce privește informațiile pe care le-a avut la dispoziție atunci când a dat ordinul de începere a invaziei, este clar că se simte pur și simplu tras pe sfoară de oamenii săi.
General-colonelul FSB Serghei Beseda, cel care a condus operațiunile informative ale fostului KGB în Ucraina, a fost prima victimă a furiei lui Vladimir Putin, fiind arestat la domiciliu după prima săptămână de conflict și, mai recent, încarcerat la închisoarea Lefortovo.
Nu este singurul, alături de el sunt și o parte a subordonaților săi, presa independentă rusă și ucrainenii vorbind de circa 150 de lucrători ai FSB care sunt anchetați, mulți fiind în stare de arest – deci se încearcă dovedirea unui adevărat complot, după vechile practici staliniste.
O altă victimă de calibru a furiei (și totodată a fricii) lui Vladimir Putin se pare că a devenit și Vladislav Surkov, fost adjunct al șefului administrației prezidențiale și reprezentant al Kremlinului în Ucraina. Acuzele ce-i sunt aduse seamănă cu cele aduse lui Serghei Beseda: delapidarea de fonduri, sau în limbajul cunoscătorilor „trădare”.
Arestarea lui Vladislav Surkov, dacă se dovedește reală, este un fapt semnificativ pentru serviciile de informații occidentale; ea este acreditată de publicația rusă „Buninskaya Alleya”, care o pune în legătură cu o presupusă delapidare a 5 miliarde de dolari (mult prea mare pentru a fi reală) de către serviciile ruse de informații, sumă ce ar fi trebuit folosită pentru crearea unei rețele spioni sub acoperire pe teritoriul Ucrainei.
Arestul la domiciliu a lui Vladislav Surkov ar fi semnificativ și pentru că el a fost considerat în Vest ca ideologul cu cea mai mare influență asupra lui Putin, creatorul conceptului de „democrație suverană” ca o mască pentru autoritarism (vezi și originile „suveranismului” european și apropierea ideologică a lui Viktor Orban sau Marine Le Pen de Vladimir Putin).
Surkov susține necesitatea apărării rușilor și dincolo de granițele Federației Ruse: „Lumea rusă este ceva mai mare decât Rusia însăși! Pentru că suntem de fapt un popor dispersat, populația noastră se întinde cu mult dincolo de granițele noastre. (…) Ce este lumea rusă din punctul meu de vedere? Este peste tot, unde oamenii vorbesc rusă și gândesc ca rușii sau unde respectă cultura rusă.”[9]
Vladimir Putin este exponentul unui grup care a pus practic stăpânire pe Kremlin și dictează – prin perspectiva propriilor interese și convingeri – politica internă și externă a Federației Ruse, având ca atuuri resursele vaste (energetice și neenergetice) ale statului și faptul că, prin președintele statului, controlează triada nucleară, care teoretic face din Rusia o putere intangibilă.
Acest grup este numit de americani[10] al „silovarhilor”, adică a acelor siloviki care, asemeni lui Vladimir Putin, au dobândit averi uriașe folosindu-se de puterea deținută în stat și de accesul la resursele publice. Dintre silovarhi fac cu parte personaje extrem de bogate, puternice și influente în stat ca Alexei Miller (Gazprom), Igor Secin (Rosneft), Vladimir Iakunin (RJD – Căile Ferate Ruse) sau Andrei Patrușev (Rosneft), fiul lui Nikolai Patrușev, Nikolai Tokarev (Transneft), Viktor Zubkov (Gazprom), Serghei Cemezov (Rostec) etc.[11].
Din momentul în care Vladimir Putin a dat ordinul de invadare a Ucrainei, a devenit practic condamnat să livreze singurul rezultat care se așteaptă de la el, pentru a-și conserva nu doar puterea, ci și averea dobândită și pentru a-și păstra viața, inclusiv viața membrilor familiei sale, care s-au îmbogățit și își permit să trăiască în lux în Occident exclusiv datorită lui.
Chiar dacă se speculează că ar fi bolnav de cancer (de tiroidă[12] sau de colon[13]), lui Vladimir Putin nu-i este totuna cum va ieși din scenă; ar prefera să o facă ca un erou, căruia să i se ridice o statuie la Moscova, eventual lângă cea a cneazului Vladimir I-ul.
Dacă războiul din Ucraina se prelungește și armata rusă bate pasul pe loc, silovarhii vor considera că a eșuat în misiunea lui, iar Vladimir Putin va deveni dispensabil. Este evident că Putin simte acest lucru, poate chiar știe exact ce i se pregătește, așa că nu mai are încrede în multă lume din jurul său. Dar, cel mai important aspect dintre toate este că devine tot mai determinat să joace totul pe o carte.
ÎNGERUL MORȚII ȘI SPECTRUL DISTRUGERII
Care carte? Victoria în Ucraina, cu orice cost pentru Rusia, cu orice preț pentru ucraineni. La fel ca în Cecenia, atunci când, proaspăt ajuns la putere la Kremlin, Vladimir Putin a trebuit să dovedească în același mod pentru ce anume silovarhii ar avea încredere în el că este omul potrivit să conducă țara.
Victoria în Ucraina poate fi obținută în multe feluri de Federația Rusă și toate sunt luate acum în calcul, mai ales după ce marina ucraineană a scufundat nava amiral a flotei din Marea Neagră.
Pentru ca cele mai drastice dintre aceste mijloace, și anume armele de distrugere în masă, să nu fie deocamdată luate în calcul, generalul Alexandr Dvornikov are o singură încercare la dispoziție: să cucerească Donbass-ul în câteva săptămâni și să pună pe masa deciziilor de la Kremlin această victorie de etapă.
Până una, alta generalul Alexandr Dvornikov trebuie să găsească rapid soluția pentru a lichida ultimul bastion al rezistenței din Mariupol, combinatul „Azovstal” și împrejurimile sale, precum și o parte a portului, unde sunt baricadați circa o mie de luptători din Batalionul Azov și pușcașii marini[14] și să proclame „eliberarea” totală a orașului până la data de 9 mai ac..
Dacă Dvornikov eșuează în misiunea sa, totul este pregătit pentru escaladare. Ce ar presupune escaladarea? Planul este destul de simplu și foarte probabil: Federația Rusă va declara război Ucrainei (pretextul este aproape găsit deja și va clama că Ucraina a atacat localități de pe teritoriul Rusiei), va trece la mobilizarea rezerviștilor și a recruților și va cere ferm Belarusului să i se alăture și să declare război Ucrainei.
De altfel, potrivit unei analize a Departamentului de Stat, pe care secretarul de stat american Antony Blinken a transmis-o și aliaților Statelor Unite din NATO, războiul declanșat de Rusia în Ucraina ar putea dura întregul an 2022, pentru că obiectivele președintelui Vladimir Putin în Ucraina nu s-au schimbat și este puțin probabil ca el să fie interesat de negocieri de pace până nu le atinge[15].
Dar cele mai grave evoluții sunt cele legate de perspectiva ca la Kremlin să se decidă politic folosirea armelor de distrugere în masă în Ucraina: arme chimice, biologice sau nucleare tactice. Spectrul acestor evoluții a fost deja evocat public de președintele Volodimir Zelenski și susținut de analizele bazate pe informațiile de care dispune Casa Albă[16].
Primul obiectiv ce poate fi atacat cu arme de distrugere în masă este Mariupol. Joi, 14 aprilie ac., Mariupol a fost bombardat și prin folosirea unui bombardier strategic cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3, care poate transporta armament nuclear, chimic sau biologic.
Deocamdată s-au folosit bombe clasice, dar exercițiul cu Tu-22M3 a fost util, pentru ca piloții să deprindă rutina de atac pentru cazul în care nuca tare de rezistență de la combinatul „Azovstal” nu va putea fi desfăcută la timp, conform obiectivului politic fixat.
La „Azovstal” ar putea fi un atac cu bombe cu toxina „Novicioc”[17], după care cadavrele să fie incinerate în crematoriile mobile (după unele informații deja 17 echipamente de acest fel se află la Mariupol) pentru a „scăpa” de probele care ar dovedi o intolerabilă crimă de război.
În fine, Vladimir Putin poate decide, odată declarat oficial războiul împotriva Ucrainei, că trebuie să se treacă la folosirea de arme nucleare tactice în Ucraina, amenințând totodată Occidentul că, dacă intervine, va folosi astfel de arme și împotriva unor capitale europene. Țintele vizate de atacuri nucleare tactice pot fi capacități de producție militară, dar și ceea ce rușii au numit deja „centre de comandă” ale ucrainenilor, adică, pe scurt, Kievul.
Este capabil Vladimir Putin să ia o astfel de decizie? Răspunsul scurt este da, cu siguranță o va face, dacă consideră că așa își salvează pielea și este în interesul grupului al cărui exponent este. Iar decizia îi va aduce respectul silovarhilor și a majorității poporului rus, fără îndoială. Dar lumea întreagă trebuie să fie în gardă, pentru că ce urmează după o astfel de escaladare, numai Dumnezeu știe.
Note:
[1] https://ziare.com/grup-secret-nato/ambasada-rusiei-africa-de-sud-mesaj-romania-grup-nato-odesa-1735967
[2] https://www.digi24.ro/stiri/externe/crucisatorul-moscova-s-a-scufundat-este-cea-mai-mare-pierdere-navala-suferita-de-rusia-de-la-al-doilea-razboi-mondial-1906233
[3] https://www.libertatea.ro/stiri/ucrainenii-anunta-ca-au-lovit-moscova-crucisatorul-emblematic-al-flotei-ruse-din-marea-neagra-rusia-confirma-avaria-navei-dar-o-pune-pe-seama-unui-incendiu-4083874
[4] https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25495653-rusia-pregateste-parada-ziua-victoriei-mariupol-oficial-local.htm
[5] https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25496918-uniunea-europeana-acorda-inca-500-milioane-euro-ucrainei-ajutor-militar.htm
[6] https://ziare.com/vladimir-putin/rusia-a-trimis-avertisment-oficial-statelor-unite-vor-fi-consecinte-imprevizibile-ce-suparat-vladimir-putin-1735968?utm_source=ZiareCom-https%3A%2F%2Fziare.com%2F&utm_medium=BN-NW-1735968-Rusia+a+trimis+un+avertisment+oficial+Statelor+Unite%3A+%E2%80%9DVor+fi+consecin%C8%9Be+imprevizibile%E2%80%9D.+Ce+l-a+sup%C4%83rat+pe+Vladimir+Putin&utm_campaign=BN-NW-ZiareCom-2022-04-15
[7] https://stiri.md/article/international/anunt-infiorator-crucisatorul-moscova-avea-la-bord-doua-focoase-nucleare
[8] https://www.digi24.ro/stiri/externe/procurorul-curtii-penale-internationale-a-mers-la-bucha-ucraina-este-o-scena-a-crimei-1904709
[9] https://ziare.com/razboi-rusia-ucraina/omul-inventat-putinism-mazilit-lider-kremlin-1735589
[10] Termen folosit pentru prima dată de Daniel Treisman, profesor de științe politice la Universitatea din California (https://www.g4media.ro/cine-sunt-silovarhii-elitele-din-jurul-lui-putin-mai-influente-si-mai-puternice-decat-oligarhii.html)
[11] https://www.g4media.ro/cine-sunt-silovarhii-elitele-din-jurul-lui-putin-mai-influente-si-mai-puternice-decat-oligarhii.html
[12] https://www.hotnews.ro/stiri-razboi_ucraina-25471248-video-ancheta-privind-starea-sanatate-lui-putin-liderul-kremlinului-inconjurat-doctori-inclusiv-specialist-cancer-tiroidian-presa.htm
[13] https://adevarul.ro/entertainment/celebritati/vladimir-putin-agonie-cauza-cancerului-faza-terminala-conform-surse-pentagon-1_622492c15163ec4271d642c2/index.html
[14] https://www.digi24.ro/stiri/externe/uzina-din-mariupol-al-lui-rinat-ahmetov-cel-mai-bogat-om-din-ucraina-a-devenit-o-fortareata-pentru-fortele-ucrainene-1907153
[15] https://cursdeguvernare.ro/ce-a-obtinut-rusia-in-50-de-zile-de-razboi-in-ucraina.html
[16] https://ziare.com/arma-nucleara/arme-nucleare-tactice-razboi-ucraina-rusia-sef-cia-1735864
[17] https://www.digi24.ro/stiri/externe/cum-actioneaza-novicioc-neurotoxina-extrem-de-puternica-cu-care-a-fost-otravit-fostul-spion-rus-894193
https://www.contributors.ro/a-imbracat-vladimir-putin-camasa-ingerului-intunecat-al-distrugerii/
/////////////////////////////////////////
Un genocid filetist: decodarea limbajului putinist
Războiul a revenit în Europa și nu dă semne să plece foarte curând, cât nu dispare, de la Kremlin, Vladimir Putin.
Discursul său de miercuri și repetatele cuvântări ale fostului său coleg din KGB, actualul patriarh Kiril (care a justificat războiul ”metafizic” din Ucraina – fără să-i spună pe nume – și a înmânat invadatorilor sub arme o icoană, ca să-i ducă la victorie), spun puțin voalat, dar, pentru cine înțelege codul limbajului putinist, clar ca lumina zilei, ce va urma: dacă li se face voia liderilor politic și clerical ai Rusiei, urmează apocalipsa.
Și nu e vorba, cum scria un ziar german comentând discursul lui Putin de la 16 martie, că Rusia vrea doar, în mod declarat, ”să pună capăt dominației globale a vestului”. E chiar mai grav.
Rusia, crede Putin, confundându-se pe sine cu țara care are nefericirea majoră de fi condusă de el, poartă un război pe viață și pe moarte pentru supraviețuirea ei identitară și spirituală, pe scurt, pentru supraviețuire pur și simplu. Ca atare, nu vor putea fi tratați cu vreo milă, ci zdrobiți până la ultimul cei considerați de Putin inamicii Rusiei.
Cine sunt inamicii?
De vreme ce Rusia, un stat care include, firește, Ucraina toată, e departe de a fi numai o țară, ci rămâne, în capul său îmbolnăvit de ideologia ortodoxist-nazist-bolșevică a ”noii Rome”, deopotrivă un concept metafizic, un soi de Arhanghelul aflat în luptă cu Anticristul, adică Vestul, e clar că acești inamici îi includ nu doar pe luptătorii ucraineni și poporul care, vădit, îi susține. Această parte a poporului ucrainean, deci ”rus”, din unghiul Kremlinului, e ori vândută, ori spălată pe creier de occidentali, în măsura în care continuă să-l susțină pe cosmopolitul, pe dezrădăcinatul și occidentalizatul președinte Zelenski și regimul său alienat de Rusia.
Corolarul acestei viziuni e că întreaga lume apuseană apare ca inamicul de moarte – metafizic și militar, nu doar politic și economic – al Rusiei pravoslavnice a lui Vladimir Putin, care include, firește Ucraina.
Pacea și apocalipsa
E deci limpede că nu poate exista o pace negociată între Rusia lui Putin și inamicii ei cât mai există Putin și Ucraina, ori restul lumii libere. Armistiții? Poate. Dar o pace? Niciodată.
Cât timp există Putin și inamicul n-a fost răpus, războiul va trebui să continue. Pentru că e unul apocaliptic. Și pentru că în joc e existența Rusiei, citește și înțelege: existența la putere a lui Putin.
Întrucât fostul ofițer KGB pricepe excelent limbajul puterii, dictatorul, care altfel nu e o lumină, iar ideologia, psihopatia și steroidele par să-l fi prostit și mai mult, e totuși perfect edificat că rușii, în majoritatea lor, nu-l vor ierta, dacă nu iese clar învingător din acest război, cu imaginea unui șef de stat omnipotent și atotcuceritor.
Fiindcă el însuși, luat de valul trufiei, a ridicat ștacheta mizei conflictului cât a putut de sus. Și nici el nu le-a iertat unor Gorbaciov și Elțin slăbiciunea endemică din finalul domniilor lor.
Limbajul decodat și finalul războiului
Se vor întreba ca atare unii, poate, de ce Putin nu-i permite războiului ”metafizic”, de agresiune, declanșat de el în Ucraina, să i se spună pe nume, deci ”război”?
Pentru că ideologia totalitară merge mână în mână cu newspeakul, limbajul nou, totalitar, determinant pentru narativul regimului. În acest narativ, ucrainenii sunt doar o anexă a poporului rus, nu o națiune în sine. Or, numai cu o națiune alta decât cea proprie se poate purta război. Iar ucrainenii sunt oile pierdute. Care, de vreme ce nu se lasă adunate, trebuie masacrate, pentru că le-au crescut dinți și coarne și își apără cu ele stâna de lup.
Căci, potrivit țarului, Vestul încearcă să-l doboare pe el, care e Rusia, economic, prin sancțiuni. În consecință, ”operațiunea specială”, cum îi zice în delirul său, care ar ”evolua cu succes”, potrivit președintelui Rusiei, va continua până la capăt. În traducere: până la ”salvarea” Rusiei, deci până la îngenuncherea definitivă a Vestului ”anticristic”, cum îl consideră patriarhul Kiril. ”Se va duce până la capăt”, mi-a confirmat exegeza chiar Vladimir Putin, textual.
Nu mult altfel s-a exprimat spionul-șef, Narîșkin. Șeful serviciului secret extern a declarat că Rusia „trăiește acum un moment cu adevărat istoric” și că i se ”decide soarta și viitorul loc în lume”. Apoi șeful SRV s-a concentrat pe semnificația suveranității Rusiei, o garanție ”a bunăstării și demnității cetățenilor noștri,…viitorul copiilor noștri”. „În asemenea chestiuni, Rusia nu s-a retras niciodată și nu se va retrage, pentru că altfel va înceta să mai fie Rusia”.
În cauză, cum reiese din contextul discursurilor celorlalți dregători ruși, nu e ”suveranismul” de felul celor cu care sunt momiți aderenții suveraniști ai populiștilor occidentali. Căci ei nu vor apocalipsa.
Ce reiese, prin urmare, din discursurile puterii putiniste că urmează să facă Moscova? Întrucât pentru Moscova = Putin nu e cale înapoi, ci doar înainte, va avea loc războiul total. Goebbelsian.
Or, tradiționala Maskirovka, arma strategică a dezinformării în care sunt școliți de mici ofțerii asasini și auxiliari ai CEKA/NKVD/KGB/FSB, predă la loc de frunte lecția articulatului propriilor obiective sub forma învinuirii inamicului (real sau imaginar) de crima pe care stăpânii poliției politice urmează s-o comită. Aceeași metodă au aplicat propagandiștii naziști.
Nu miră deci că discursul lui Putin a luat, de la un moment dat, o turnură pur hitleristă. Pentru că liderul de la Kremlin i-a denunțat compatrioților săi ruși, ca ”muște” trădătoare, pe ”rușii” (citește: ucrainenii) care, ”oligarhi fiind”, s-au dat cu vestul.
Discursul nazist al lui Putin
Muștele cu pricina (pline de bani, ca evreii în discursul nazist) vor ”să facă parte din elita occidentală”, să mănânce ”stridii și foie gras pe Riviera” și își ”trădează” ca atare patria, maica Rusia, dar vor fi ”scuipați cu insectele care-ți pătrund în gură”. Cam așa. Textual. Ce înseamnă exact cuvintele tiranului știm de la predecesorii săi totalitari. ”Păduchii”, ”șobolanii”, ”dăunătorii” erau la nemții național-socialiști evreii. ”Insectele”, ca și ”trădătorii”, se știe, se extermină. Iată soarta pe care Hitler le-o rezervase evreilor. Nu alta e, în capul lui Putin, soarta pe care o merită ucrainenii luptând exemplar, sub Zelenski, pentru libertate și independența de o Rusie genocidară.
Și în cadrul lui, un genocid filetist. Care să curețe Rusia pravoslavnică de trădătorii vestului anticristic. În acest context, pretextul genocidului proiectat contează prea puțin. Minciuna justificativă inițială a Rusiei a pretins că la putere, la Kiev, ar fi ”naziști” care comit un ”genocid”. N-a ținut, întrucât prea se știe că Zelenski e evreu și un democrat convins.
Mai nou, Ucraina ar pregăti, cu presupusa complicitate a SUA, producția de arme de distrugere în masă biologice și ar trebui, chipurile, oprită. Așa cum trebuie lichidată tentativa vestului de a reduce Rusia la statutul de țară înapoiată și dependentă, un proces pe care l-a demarat cu succes, pornind războiul din Ucraina, chiar Putin însuși.
Speră mulți ca Putin să poată fi oprit rapid. Pe bună dreptate. Altminteri discursul său înseamnă că e hotărât să facă să curgă oceane de sânge în valuri. Am mai spus-o, citând-o pe Hannah Arendt. Și Hitler și Stalin și-au anunțat abia voalat crimele în masă pe care urmau să le comită.
Vestul nu va mai avea cum să se ascundă după deget, așteptând să-i vină dictatorului mintea la cap, în timp ce se preface că ignoră adevăratele intenții ale ”criminalului de război”, cum adecvat l-a numit, mai nou, pe Putin omologul său american, Joe Biden. Vestul e de mult, fără să vrea, parte a acestui război care a debutat în capul președintelui Rusiei înainte de a incendia Ucraina. Căci are dreptate Zelenski, au dreptate observatori lucizi ca Gary Kasparov. Urmează globul.
VĂ MAI RECOMANDĂM
Care sunt liniile roşii ale NATO în războiul Rusia-Ucraina?
Nimeni nu ştie cât de aproape e Rusia de folosirea unor arme chimice sau atomice în Ucraina, cu efecte dincolo de graniţe. E pe cale să se schimbe percepţia NATO vizând siguranţa?
Zelenski: „Domnule cancelar Scholz, dărâmați acest zid!”
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a susținut astăzi un discurs prin legătură video în parlamentul german.
https://www.dw.com/ro/un-genocid-filetist-decodarea-limbajului-putinist/a-61160172
/////////////////////////////////////////
Jakub Maciejewski: Pe vremuri, stânga europeană a crezut în paradisul sovietic și s-a discreditat. Va cădea drepta pradă trucului similar al Kremlinului?
Autor
Costin Andrieş
„Nu vom uita în câțiva ani astfel de greșeli, ci ne vom aminti de ele timp de decenii. Dreapta trebuie să se ferească de orice act de simpatie pentru imperiul de răsărit”
Jurnalistul polonez Jakub Maciejewski a scris pentru portalul wpolityce.pl despre așa-zișii conservatori de azi care, la fel ca gânditorii de stânga ai secolului trecut, au căzut pradă cameleonicei propagande rusești, „socialistă ieri, presupus conservatoare azi, orice altceva mâine.” Un articol relevant și pentru virajul din ultimele zece luni al unor dreptaci români:
„Cercurile intelectuale conservatoare și anticomuniste aveau dreptul la un anumit sentiment de superioritate față de gânditorii de stânga, dintre care mulți au închis ochii față de caracterul criminal și ineficiența economică a Uniunii Sovietice. Ca forță comunistă, Kremlinul a orbit mulți progresiști care, cu declarațiile și acțiunile lor, și-au compromis tabăra și au scos la iveală falimentul moral și deficitele intelectuale ale stângii.
Imperiul comunist a fost lăudat de scriitori precum Artur Koestler, Bernard Shaw și Andre Malraux, politicieni precum Edouard Herriot și filozofi precum Jean-Paul Sartre. Cei sus-menționați au vizitat Uniunea Sovietică și apoi au descris realitățile acesteia, trecând sub tăcere foamea, moartea și mizeria. Herriot a vizitat, lângă Harkov, Comuna Copiilor „Felisk Dzierżyński” a văzut doar copii bine hrăniți, fericiți, Shaw la rândul lui a mâncat la Comuna Copiilor „Lenin” de lângă Tambov și nici el nu a observat înfățișările sinistre ale stalinismului. Ani mai târziu, Koestler a recunoscut că a văzut și a știut, dar a preferat să nu scrie despre asta în Occident.
Asta e o mare rușine a găndirii de stânga, care poate fi înfierată până astăzi, arătându-se cum Moscova a învârtit pe degete elitele progresiste.
Dreapta, pe urmele lui Sartre?
Jean-Paul Sartre și Simone de Beauvoir se întâlnesc cu Che Guevara în martie 1960. Sartre a scris mai târziu că Che a fost „cea mai completă ființă umană a timpului nostru”
Dar iată-ne în ziua de azi, iar unii dintre cei de dreapta vor să calce pe urmele unor astfel de erori flagrante. Miercuri, Wojciech Cejrowski îi spunea lui Paweł Lisicki despre îndoielile lui cu privire la invazia rusă.
„Observ inadvertențele de pe scenă, de parcă ar fi o piesă scrisă prost. Dacă bombele zburau spre Kiev și rușii erau aproape de Kiev, și în același timp Johnson vine la Kiev și se plimbă cu Zelenski. Nu mi se leagă absolut deloc”…
… comentează scriitorul-călător. O face în a zecea lună de război, așa că, dacă nu era sigur că războiul este real, avea la dispoziție 300 de zile – el, care s-a cufundat prin junglele ecuatoriale – să ia un tren câteva sute de kilometri spre est și să vadă invazia rusă cu ochii lui.
Există însă mai mulți autori care se consideră conservatori și care răspândesc teorii neadevărate despre invazia rusă. În America, de exemplu, se remarcă Tucker Carlson, un prezentator popular la Fox News, în timp ce în Polonia, unii jurnalişti care vor să fie văzuţi ca anti-sistem, nonconformişti, urmează şi ei calea distorsionării realităţii, astfel încât în cele din urmă Moscova e absolvită de o parte din vină, sau de toată vina. Acești dreptaci nu sunt la fel de mainstream precum erau Koestler sau Shaw la mijlocul secolului al XX-lea, dar totuși faptul că oameni care se declară apărători ai valorilor tradiționale minimalizează crimele sălbăticimii rusești și echivalează călăii cu victimele este extrem de periculos.
Pentru click-uri, pentru promovarea articolelor lor, pentru mobilizarea unor cititori radicali, ei dovedesc lipsă de respect față de adevăr și își discreditează tabăra. Astfel de greșeli nu sunt uitate în câțiva ani, ele vor fi amintite timp de decenii. Dreapta trebuie să se ferească de orice act de simpatie pentru imperiul de la Răsărit, indiferent de înfățișarea pe care ar lua-o. Socialist ieri, presupus conservator azi, orice altceva mâine – nu contează. Nicăieri, nimic, niciodată cu Estul moscovit!„
Jakub Maciejewski
traducere în limba română: Anca Cernea
sursa: wpolityce.pl
Vladimir Putin, singurul participant la slujba de Crăciun pe rit vechi de la Kremlin
Jakub Maciejewski e columnist al săptămânalului „Sieci” și al portalului wPolityce.pl, asociat cu bilunarul din Cracovia ARCANA. Autor al cărților: „Oamenii întunericului roșu” dedicat ideologiilor și practicilor de stânga și „Frontul interior. Războiul informațional al lui Lukașenko și criza migrației de la granița polono-belarusă”. A călători de multe ori în România și Repubica Moldova. Se ocupă de istorie, ideologii de stânga și – recent – realizează reportaje de război din Ucraina.
/////////////////////////////////////////
Adrian Papahagi: Rusia profundă e prelungirea cruzimii satrapiilor orientale în Europa, nu prelungirea civilizației europene în Asia
Să ne înțelegem: rușii nu au eliberat Europa de nazism. Rușii au ocupat Polonia alături de naziști, iar apoi au ocupat Europa de Est în locul naziștilor. Americanii și englezii au eliberat Europa de nazism, și apoi de comunism. Americanii nu au ocupat Franța, Belgia sau Olanda după ce le-au eliberat; rușii au ocupat Polonia …
Să ne înțelegem: rușii nu au eliberat Europa de nazism. Rușii au ocupat Polonia alături de naziști, iar apoi au ocupat Europa de Est în locul naziștilor.
Americanii și englezii au eliberat Europa de nazism, și apoi de comunism. Americanii nu au ocupat Franța, Belgia sau Olanda după ce le-au eliberat; rușii au ocupat Polonia sau Cehoslovacia după ce le-au “eliberat”.
Nazismul (național-socialism), bolșevismul (internațional-socialism), comunismul, putinismul (național-socialism pur), etc. sunt variante ale aceluiași totalitarism.
Rușii nu au eliberat niciodată nimic, nici măcar pe ei înșiși de dictatura sub care trăiesc de când se știu. Ca hoardele asiatice (care constituie de altfel o bună parte din militarii ei), armata sovietică/rusă e o bandă abrutizată de hoți, violatori și criminali.
În ciuda câtorva genii occidentalizate (inclusiv grație ortodoxiei), Rusia profundă, copleșitoare demografic și mentalitar, e prelungirea cruzimii satrapiilor orientale în Europa mai degrabă decât prelungirea civilizației democrațiilor europene în Asia.
Adrian Papahagi
Adrian Papahagi: Rusia profundă e prelungirea cruzimii satrapiilor orientale în Europa, nu prelungirea civilizației europene în Asia
///////////////////////////////////
Iliescu terorist și Băsescu securist?
Sărbătorim într-un fel foarte românesc președinția românească a UE, care se apropie de final și în care și Guvernul s-a descurcat onorabil, și a ieșit decent și întâlnirea de la Sibiu a șefilor de state europeni – chiar dacă devenită inutilă din cauze foarte europene, Brexit și diviziuni interne.
CNSAS a dibuit în sfîrșit un candidat care a colaborat cu Securitatea, după ce ani de zile nu ajungea nici să îi mai verifice (le-am tot scris cereri în acest sens). E vorba de Traian Băsescu.
Fără să intru pe fondul problemei, că nu cred că se duceau în instanță dacă nu aveau dovezi, aș vrea să întreb și eu ce dovedește asta, după ani în care Băsescu a fost demascat la diverse televiziuni, a făcut corupția problemă de securitate națională și cu ocazia asta a pus serviciile secrete și mai abitir deasupra legii și a creat un DNA care strălucea în rapoartele MCV în același timp în care rețeaua lui Cocoș captura toate rentele, cu binecuvântarea SRI? Îmi pare rău să o spun, dar dovedește numai că adevărul despre oamenii cu putere din România poate fi aflat numai după ce nu ne mai folosește ca să ne apărăm de efectele lor nocive. Băsescu o să intre în istorie ca o Elizabeta a Angliei, ca să folosesc comparația lui Andrei Cornea, că trupa lui de laudaci oricum nu se uită la fapte și după ce au țipat 15 ani că Antena 3 îl calomniază doar nu o să își schimbe ei părerea numai pentru că a reieșit că nu era așa. Nu contează că toate prejudiciile recuperate de DNA sub Băsescu sunt sub valoarea unui tun mai serios al lui Cocoș-Udrea, deja e istorie scrisă în MCV că anticorupția sub Băsescu a fost succes mare, iar Udrea nu e de fel pomenită, că, la fel ca SRI, nu face parte dintre benchmarkurile de urmărit.
Procuratura militară a găsit și ea vinovatul pentru cei o mie de morți la Revoluție, este Ion Iliescu, și dă a înțelege că acest lucru nu putea fi spus mai devreme din cauză de presiuni. Trec peste faptul că totuși unii l-au spus și l-au tot spus, ca și ”Băsescu securist”, ”Iliescu terorist” a fost slogan de pancartă multă vreme. Și, la fel ca și la Băsescu, cine era cu el a considerat asta culmea calomniei și s-a consolidat în credința că i se face o nedreptate așa de mare încît nu mai contează ce zice procuratura astăzi. Iar pentru cine a tot luptat cu el, din tabăra noastră, iarăși nu contează, că noi am tot scris despre el în termeni mai drastici ca procuratura, dar cînd era în putere și la putere, nu cînd a ajuns la spital și numărîndu-și zilele. Poate numai Tismăneanu să scrie un update la cartea de spălare a imaginii lui Iliescu, tradusă și distribuită pe bani publici prin ambasadele României sub cea de a treia președinție iliesciană – cînd Alin Giurgiu era băgat de PSD la pușcărie pentru privatizări și alte asemenea. Dar mă îndoiesc.
Pe scurt, adevărul tardiv și parțial nu mai servește nimănui la nimic după ce țara s-a împărțit în tabere și nimeni nu mai vrea să îl știe, că așa sunt oamenii, se apără de orice dovezi că nu au avut dreptate. Nu ați făcut decît să-i informați pe europenii care ne-au vizitat că din cei doi mai longevivi președinți ai României democratice de după 1989, unul a fost un mincinos și un criminal, iar celălalt un mincinos și un securist. Douăzeci de ani din treizeci. Ce să zic, se puteau lipsi și ei, și noi de revelațiile astea în anul 2019. Adevărul servește cînd o națiune e încă tînără și deschisă la minte și se poate construi cu ajutorul lui o tabără a obiectivității și a dreptății. Cei treizeci de ani de la Revoluție ne-au dus însă tot mai departe de acest ideal și acest pas suplimentar, ca și aceia din titlurile cărților prezidențiale, duce tot în aceeași fundătură, nicăieri altundeva.
https://www.romaniacurata.ro/iliescu-terorist-si-basescu-securist/
///////////////////////////////////////
După ce globaliştii Kiry-Putinirii ne băga în beznă, urmează şantajul cu “bomba alimentară” şi cu alte muniţii naziste; Dar noi, blindaţi cu tot arsenalul Dumnezeiesc, dăruit şi în Efeseni cap. 6/10-20, pentru a-i pune pe URSI cu botul pe labe, să ne întoarcem la cel mai mare, tare, biruitor şi mai corect din univers; Prin pocăinţa Cristică, să devenim şi să rămânem UNA cu El, cu toate Darurile Lui, cu Învăţătura, Voia, Rânduiala, Răstignirea, Învierea, Înălţarea, Gândirea şi Înfăptuirea Lui (Fil.2/13); Să credem că în spatele uşilor închise, ei se distrează la cina cea de spaimă a omenirii (împreună cu prima şi a doua Fiară, dar şi cu Anticrist, cu prorocul mincinos şi cu tot neamul lor-prost, demonic, păcătos); Tot ei pun la cale mama crizelor, pentru ca falsul salvator să “” rezolve”” toate nevoile lumii! Dar când va apărea “învingătorul” -666, tocmai atunci va veni pe aripile norilor Adevăratul şi Desăvârşitul Salvator -7 al Dumnezeirii…” Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai că cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi -l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru ceice sunt pe calea pierzării, pentrucă n’au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu…” (2 Tes.2/2-17) nu ne lasă orfani (Ioan, cap.14); Ne înştiinţează şi prin cele 7 Biserici (Ap.1/4,11); Şapte duhuri (Ap.1/4); Şapte sfeşnice de aur (Ap.1/12); Şapte stele (Ap.1/16); Şapte peceţi (Ap.5/1) ; Şapte coarne şi şapte ochi (Ap.5/6) ; Şapte trâmbiţe (Ap.8/2); Şapte tunete (Ap.10/3); Şapte semne (Ap.12/1,3 etc)
După ce globaliştii Kiry-Putinirii ne băga în beznă, urmează şantajul cu “bomba alimentară” şi cu alte muniţii naziste; Dar noi, blindaţi cu tot arsenalul Dumnezeiesc, dăruit şi în Efeseni cap. 6/10-20, pentru a-i pune pe URSI cu botul pe labe, să ne întoarcem la cel mai mare, tare, biruitor şi mai corect din univers; Prin pocăinţa Cristică, să devenim şi să rămânem UNA cu El, cu toate Darurile Lui, cu Învăţătura, Voia, Rânduiala, Răstignirea, Învierea, Înălţarea, Gândirea şi Înfăptuirea Lui (Fil.2/13); Să credem că în spatele uşilor închise, ei se distrează la cina cea de spaimă a omenirii (împreună cu prima şi a doua Fiară, dar şi cu Anticrist, cu prorocul mincinos şi cu tot neamul lor-prost, demonic, păcătos); Tot ei pun la cale mama crizelor, pentru ca falsul salvator să “” rezolve”” toate nevoile lumii! Dar când va apărea “învingătorul” -666, tocmai atunci va veni pe aripile norilor Adevăratul şi Desăvârşitul Salvator -7 al Dumnezeirii…” Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai că cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi -l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru ceice sunt pe calea pierzării, pentrucă n’au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu…” (2 Tes.2/2-17) nu ne lasă orfani (Ioan, cap.14); Ne înştiinţează şi prin cele 7 Biserici (Ap.1/4,11); Şapte duhuri (Ap.1/4); Şapte sfeşnice de aur (Ap.1/12); Şapte stele (Ap.1/16); Şapte peceţi (Ap.5/1) ; Şapte coarne şi şapte ochi (Ap.5/6) ; Şapte trâmbiţe (Ap.8/2); Şapte tunete (Ap.10/3); Şapte semne (Ap.12/1,3 etc)
/////////////////////////////////////////////
”Vladimir Putin trebuie judecat chiar anul acesta, in Ucraina”, considera Sir Geoffrey Nice, magistrat britanic
Sir Geoffrey Nice, magistratul britanic care a condus urmărirea penală a fostului lider sîrb Slobodan Milosevic, spune că liderul rus Vladimir Putin ar trebui să fie judecat anul acesta, în Ucraina, pentru crimele de război comise în această ţară.
Cazul „nu ar putea fi mai clar” împotriva lui Putin şi nu există „nici o îndoială” că există un lanţ de comandă care duce către omul forte de la Kremlin, a explicat la BBC Sir Geoffrey Nice.
„Cel mai important lucru” este ca liderul rus să fie judecat în persoană, şi nu soldaţii de rang inferior. Din punctul său de vedere, procesul ar putea avea loc chiar „mîine dimineaţă” şi ar trebui să fie organizat de ucraineni în limba ucraineană, iar Putin însuşi ar trebui să fie prezent în boxa acuzaţilor.
Sir Geoffrey Nice a declarat, pentru BBC, că Putin se face vinovat pentru atacurile asupra ţintelor civile din timpul războiului. Magistratul britanic este surprins că procurorii şi politicienii ”nu au explicat acest lucru mult mai liber şi mai deschis”.
Magistratul vede şi un posibil motiv pentru care liderul rus nu s-a confruntat cu măsuri mai dure pînă acum, sugerînd că ar putea exista un demers prin care Putin să scape de urmărirea penală ca parte a unui acord de pace. Nice a declarat, pentru BBC, că „reticenţa” Curţii Penale Internaţionale (CPI) de a-l pune sub acuzare pe Putin a ridicat „perspectiva îngrozitoare” că instanţa dă prioritate unui acord de pace.
CPI a respins ideea că ar exista vreo „presiune sau influenţă” asupra procurorului Karim Khan pentru a tergiversa investigaţiile şi a declarat că mandatele de arestare vor fi emise atunci cînd vor fi adunate suficiente probe.
Pe de altă parte, se ştie că este dificil să legi direct un lider politic de infracţiunile comise de forţele armate pe teren şi, chiar dacă Putin ar fi inculpat, trimiterea sa în judecată ar fi o provocare în absenţa prăbuşirii regimului său.
Postat de: Mihai Mihai
https://moldova-suverana.md/article/vladimir-putin-trebuie-judecat-chiar-anul-acesta-in-ucraina-considera-sir-geoffrey-nice-magistrat-britanic_46096
/////////////////////////////////////////////
Știri – Recenzii cărți, pagina 1
Când Dumnezeu scrie destinul
Mă numesc Ramona Trocin, am 26 de ani, sunt născută pe data de 04.02.1994 și sunt din Arad. Pe soțul meu, Mirel, l-am cunoscut în anul 2015, logodna noastră a fost pe data 14.02.2016, iar căsătoria noastră a fost pe data de 30.10.2016. Suntem membri în biserica Harvest Arad.“Nu există un lift direct către succes. Va trebui să urci pe scări…treaptă cu treaptă.” ( Joe Girard)Cam așa a fost și în…
Femeia, mărgăritar de preț
Mesajul cărții își propune să creioneze caracterul și frumusețea femeii descrisă de Dumnezeu în Proverbe 31. Ea se vrea a fi întruchiparea realității a ceea ce e scris deja. Adevărurile cărții scot în evidență, în primul rând, femeia universal valabilă ca și timp, loc și circumstanțe. Aceeași frumusețe și strălucire o are femeia trecutului antic ca și cea cotidiană, femeia bogată…
Teologumena
Cartea Teologumena este o colecție de reflecții etice și religioase personale cu privire la credința, speranța și iubirea creștină în contextul paradigmei postmoderne și postcreștine, al apariției și al influenței tot mai persuasive și mai perverse a noului ateism militant, al ispitelor de autodeificare a omului, al obsesiei agonisirii de bunuri materiale în detrimentul însușirii valorilor spirituale, al…
Timp cu Dumnezeu când nu mai ai timp de nimic: fii consecventă în părtășia ta zilnică
Sufletul nostru înflorește în prezența lui Dumnezeu. Știi deja acest lucru. Nu trebuie să te simți și mai vinovată și să ți se scoată ochii cu Biblia. Ai nevoie de ajutor pentru a fi consecventă în părtășia ta zilnică, astfel încât să poți trăi toate acele lucruri pe care le promite Isus. Autoarea Asheritah Ciuciu știe ce înseamnă să nu mai ai resursele necesare pentru a…
Prezență mai presus de perfecțiune
TRĂIEȘTE O VIAȚĂ PLINĂ DE ÎNSEMNĂTATE ȘI RELAȚIONARE în loc să cauți cu ardoare perfecțiunea.În urmă cu câțiva ani, m-am pomenit epuizată și izolată, bolnavă în suflet și trup. Eram sătulă să mai fiu obosită, epuizată să mai fiu ocupată. Și se părea că toată lumea cu care vorbeam era în aceeași barcă: tânjind după relaționare, însemnătate și profunzime, dar…
Armura lui Dumnezeu – nouă apariție la Editura Poarta Bucuriei
În fiecare zi, fără încetare, în jurul tău are loc un război invizibil. Un dușman viclean și diabolic caută să devasteze tot ceea ce este important pentru tine – emoțiile tale, mintea ta, familia ta, viitorul tău. Însă domnia lui se încheie chiar aici. Se încheie chiar acum. Cu tine. Dușmanul întotdeauna eșuează lamentabil atunci când întâlnește o femeie echipată…
Păzește ce ți s-a încredințat! – Apariție nouă la Editura Poarta Bucuriei!
Învață să păzești ceea ce ți-a încredințat Dumnezeu!Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca noi să facem această călătorie singure sau în secret. El ne-a încredințat darul măreț și puternic al Evangheliei, un lucru prea valoros ca să îl păstrăm doar pentru noi.În acest studiu biblic alcătuit din șase sesiuni, Beth Moore te va încuraja să păzești ceea ce ți-a încredințat…
Un an de meditații pentru băieți activi
Chiar dacă ești adolescent, a fi dedicat lui Dumnezeu nu este un lucru demodat. A crește și a rămâne în voia lui Dumnezeu este cea mai înaltă misiune și onoare a vieții tale. Doar Dumnezeu este Cel care poate să te ajute să crești și să te dezvolți armonios pentru a fi o binecuvântare pentru familie, prieteni, comunitate și pentru lume.Dumnezeu este interesat de toate preocupările tale, de toate…
Iacov: Triumful Milei – Setul liderului
Iacov: Triumful milei – Setul liderului ajută îndrumătorul să faciliteze experimentarea acestui studiu biblic cu femeile şi conţine tot ce este necesar pentru a organiza timpul celor 7 săptămâni de studiu în grup restrâns. Iacov, fratele lui Isus însuşi, a fost un sceptic la început. În acest studiu vei descoperi cum o întrezărire a Mântuitorului înviat a transformat…
Când oamenii evlavioși fac lucruri lipsite de evlavie-Setul Liderului
Când oamenii evlavioși fac lucruri lipsite de evlavie – Înarmați-vă într-o vreme a ademenirilor – Setul liderului, de Beth Moore, îl ajută pe lider să conducă acest studiu biblic pentru femei și conține toate instrumentele necesare pentru cele șase săptămâni de studiu în grupuri mici. În acest ghid de studiu biblic, care facilitează pocăința și restaurarea…
David – setul liderului (ediție revizuită)
David: În căutarea unei inimi ca a lui – Setul liderului pe DVD, de Beth Moore, ajută liderul să modereze acest studiu biblic captivant adresat femeilor despre David și conține tot ce este nevoie pentru a organiza cele 11 săptămâni de studiu din cadrul grupurilor mici.Dumnezeu nu va renunța la tine niciodată. Descoperă felul în care viața lui David dovedește că această promisiune este adevărată…
Un an de meditații despre limbajele dragostei
Tu și partenerul tău de viață vorbiți aceeași limbă? Poate că soțul îți trimite flori, când ceea ce îți dorești tu cu adevărat este un timp de discuție. Sau poate că soția îți oferă o îmbrățișare, când ceea ce tu ai nevoie cu adevărat este o mâncare gătită. Problema nu este dragostea, ci limbajul tău de dragoste. Un an de meditații despre limbajele…
Un an de înţelepciune pentru femei : 365 de meditaţii din Proverbe
“Un an de înţelepciune pentru femei: 365 de meditaţii din Proverbe” este un instrument practic care va ajuta femeile în umblarea lor zilnică cu Dumnezeu.Fiecare femeie are nevoie de încurajare oricât de încrezătoare ar fi!Nu întotdeauna vei găsi lângă tine sau în cercul tău de prietene, persoane de la care să poți învăța ceva sau care să te inspire să…
Un an de meditații pentru mame:
Ești mamă și iubești acest rol! Însă cum poate o mamă ocupată să găsească timp pentru a se întâlni cu Dumnezeu în fiecare zi? Un an de meditații pentru mame este unealta perfectă care să te ajute să începi.Textul va constitui o încurajare pentru tine în îndeplinirea rolului de mamă, te va provoca la o mai mare apropiere de Cristos și îți va oferi sfaturi înțelepte…
Timp cu Dumnezeu când nu mai ai timp de nimic: fii consecventă în părtășia ta zilnică
Autoarea Asheritah Ciuciu știe ce înseamnă să nu mai ai resursele necesare pentru a înainta, dar în același timp a descoperit ce înseamnă să fii plină de puterea și prezența Duhului Sfânt în momentele dificile. Ea a trăit ambele experiențe și dorește să-ți împărtășească aceste lecții prețioase care au influențat peste 5000 de femei ca tine. Timp cu Dumnezeu…
Tot ce am mai de preț pentru Cel Preaînalt – Ediție de jurnal devoțional
Conținând ediția revizuită în limbaj contemporan a textului operei lui Oswald Chambers, Tot ce am mai de preț pentru Cel Preaînalt, această ediție sub formă de jurnal îți oferă un spațiu amplu pentru răspunsul tău personal la lecturile din fiecare zi.Tematicile abordate de Oswald Chambers includ o gamă foarte diversificată de la abordarea depresiei, a deznădejdii, a necredinței și a suferinței,…
Mesagerul
Nuvelele lui Eugen Oniscu sau Frumusețea simplității sufletești, bucuria darului suprem al protecției divine (prefață de Gheorghe A. Stroia)Motto: Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea…
Lumină Lină – Poezii
Cartea de poezie creștină “Lumină Lină” se înscrie pe linia tradițională a poeziei de inspirație religioasă, psaltică și liturgică scrisă de Grigore Nazianz, Efrem Sirul, Romanos Melodul, Simion Noul Teolog, Teresa de Avila, Ioan al Crucii, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic,Tudor Arghezi, Zorica Latcu, Ioan Alexandru, Daniel Turcea… Poezia creștină este aidoma artei picturii de icoane unde pictorul nu se…
La Țarmul Marilor Lacuri
La Țărmul Marilor Lacuri Poezii Marin Mihalache …
Carte de poezii – Tezaur ceresc, Alexandrina Tulics, Editura Stef, Iași, 2019
Carte de poezii – Tezaur ceresc, Alexandrina Tulics, Editura Stef, Iași, 2019
Recenzii cărți | Adaugata de Softy in 07/10/2019
Dincolo de orice moștenire pământească, omul este beneficiarul unui tezaur ceresc, dăruit și pus la dispoziție de însuși Creatorul a toate, încă de la începutul vieții fiecăruia. De modul cum vom gestiona această avuție cerească, dată nouă de Creator, vom fi întrebați la Marea Judecată. Am gospodărit bine talanții încredințați ori i-am risipit? Sau i-am îngropat…
1
2
3
4
5
https://stiri.resursecrestine.ro/recenzii-carti
////////////////////////////////////////////
Bibliotecara de la Auschwitz – Antonio G. Iturbe
Autor: Antonio G. Iturbe
ISBN: 9786060063957
Editura: Rao Books
DESCRIERE
Romanul reda intamplarile din viata Ditei, o copila de 14 ani, care, in blocul 31 de la Auschwitz, a luat in grija cele cateva carti interzise, folosite ca manuale de un grup de adulti, „profesori” ai copiilor deportati.
Blocul 31 era o mica oaza de liniste in interiorul lagarului de concentrare, intrucat aici Fredy Hirsch, un prizonier, a capatat permisiunea sa creeze un spatiu rezervat copiilor, pe care acesta l-a transformat in scoala.
Biblioteca Ditei este cea mai mica din istorie: opt carti, insa una dintre cele mai valoroase, intrucat ea isi risca viata pentru a-i ajuta pe ceilalti ca, prin lectura, sa poata evada din dura realitate. Cititorul afla, putin cate putin, nu numai povestea Ditei, ci si pe aceea a celorlalti supraveghetori si profesori din blocul 31. Va descoperi Rezistenta si va intelege cum actiona aceasta si, inevitabil, se va confrunta cu doctorul Moarte (Josef Mengele), care trece adesea prin blocul 31, in cautare de noi victime pentru experientele sale macabre, dintre care unele sunt descrise, in detaliu, in carte.
//////////////////////////////////////////////
Top carti despre Holocaust
Avand in vedere ca in aceasta luna, pe data de 9 octombrie, a fost Ziua Nationala de Comemorare a Holocaustului, m-am gandit sa adun in acest articol o serie de carti despre Holocaust. E important sa cunoastem istoria asa cum a fost ea, chiar daca este greu de suportat.
Ce este Holocaustul?
Holocaustul este termenul ce se refera la uciderea a aproape 5 milioane de evrei, din intreaga lume in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, adica intre anii 1939 – 1945. Acest program de eliminarea a evreilor a fost condus de regimul national-socialist din Germania, al carui conducator era Adolf Hitler.
Carti despre Holocaust
Tatuatorul de la Auschwitz impreuna cu continuarea Calatoria Cilkai.Tatuator Auschwitz
Tatuatorul de la Auschwitz spune povestea lui Lale, un evreu slovac, care ajunge cu trenul groazei in lagar si reuseste sa scape, devenind tatuator. El tatueaza pe bratul fiecarei persoane numarul pe care il reprezinta in acest loc oribil. Intr-o zi, privirea ii este atrasa de Gita, o noua prizoniera. Cei doi se indragostesc si dupa multe suferinte, ajung sa scape de la Auschwitz si sa se casatoreasca, avand chiar un copil. Continuarea urmareste destinul Cilkai dupa eliberarea din lagar si modul in care a ajuns in gulag. Ambele carti sunt scrise de catre Heather Morris. Mai multe detalii poti gasi in articolul pe care l-am scris pe blog: Tatuatorul de la Auschwitz recenzie.
jurnal anne frankJurnalul Annei Frank
Anne Frank, o adolescenta evreica in varsta de 13 ani, isi spune povestea intr-un jurnal, de-a lungul a doi ani, in timp ce se ascunde de nemti. Fata locuieste in aceasta perioada, impreuna cu familia si alti 4 cunoscuti evrei, in Anexa firmei unde lucra tatal ei. Chiar inainte de a se termina razboiul acestia sunt tradati si trimisi in lagare. Ea moare de tifos cateva luni mai tarziu. Jurnalul a fost publicat ulterior de catre tatal fetei, Otto Frank sau Pim, cum era alintat. Daca ti-am trezit interesul poti gasi mai multe informatii si in articolul Jurnalul Annei Frank recenzie.
PianistulPianistul. Amintiri din Varsovia 1939 – 1945
Pianistul este o carte scrisa de Wladyslaw Szpilman despre perioada dintre anii 1939 – 1945, din Varsovia. Acesta este un evreu de origine poloneza, care locuieste impreuna cu familia lui: parintii si cei 3 frati (un frate si doua surori), intr-un cartier din oras. Barbatul este pianist la Radio Polonia si isi sustine ultimul recital inainte de izbucnirea razboiului. Nemtii incep sa ocupe tara si sa impuna tot mai multe restrictii evreilor. Asista neputincios atat la distrugerea orasului, cat si la imbarcarea familiei in trenurile ce duc catre lagarele mortii. Desi, de cateva ori este pe punctul de a fi prins si omorat, acesta reuseste sa scape de fiecare data. Dupa terminarea razboiului reuseste sa se intoarca la dragostea lui, pianul. Am scris mai multe despre aceasta carte in articolul de pe blog.
bibliotecara de la auschwitzBibliotecara de la Auschwitz
Bibliotecara de la Auschwitz se bazeaza pe povestea Ditei, o fata de 14 ani, care locuieste in blocul 31 din lagar, ce a fost transformat in scoala de catre prizonierul Fredy Hirsch. Copila are o biblioteca formata din doar 8 carti, insa pe care le pretuieste foarte mult. Cartea aduce in discutie si modalitate prin care doctorul Mengele facea vizite in acest bloc 31 pentru a-si alege noile victime, pe care sa testeze experimentele lui macabre. Cartea a fost scrisa de catre Antonio G. Iturbe, la editura Rao.
farmacistul de la auschwitzFarmacistul de la Auschwitz
Aceasta carte spune povestea unui reprezentant de vanzari de la Bayer, din Romania, Victor Capesius. Acesta se alatura trupelor naziste in anul 1943 si dupa scurt timp, devine farmacist-sef la Auschwitz. In carte vei gasi detaliat toate crimele savarsite de acesta in lagar. Vei afla si cum, in prima instanta a reusit sa scape de toate acuzatiile care planau asupra lui. Insa, dupa 20 de ani de la terminarea razboiului, un procuror a reusit sa il aduca in fata judecatorilor pentru a fi acuzat de crima. Cartea a fost scrisa de Patricia Posner si a aparut la editura Rao.
auschwitz ultima statieAuschwitz, ultima statie. Povestea mea din lagar 1943 – 1945
Aceasta este singura carte scrisa de la Auschwitz, inca din timpul razboiului. Eddy de Wind, este un tanar medic evreu, din Olanda, care se ofera voluntar pentru a merge in Westerbork, in sperenta ca isi va regasi mama. Dar aceasta se afla deja la Auschwitz. Intre timp, baiatul se indragosteste de Friedel si sunt trimisi amandoi in lagarul de la Auschwitz. Eddy va face parte din personalul medical, in schimb Friedel va fi in blocul 10, de unde isi alege Mengele victimele. Ambii supravietuiesc, insa nu raman impreuna. Dupa eliberarea lagarului, barbatul va ramane inca o vreme la Auschwitz pentru a-si termina povestea sub numele de Hans. Friedel pleaca in ceea ce se numeste marsul mortii.
https://misshygge.ro/top-carti-despre-holocaust/
/////////////////////////////////////////////
De ce intirzie trezirea de Leonard Ravenhill
by rodi in Christian Living/
–Biografia lui Leonard Ravenhill– Biografia prietenului sau A.W.Tozer–
traducere de Valentin Popovici.
Cuprins:
Cuvântul traducătorului
Cuvânt înainte
- Cu orice preţ, căutaţi să aveţi ungerea
- Rugăciunea atinge veşnicia
- La amvoane, ungerea! În popor, strângerea!
- Unde este acum Dumnezeul lui Ilie?
- O trezire într-un cimitir plin cu oase
- Trezirea întârzie… fiindcă…
- Unde sunt predicile acelea înflăcărate?
- Credincioşii necredincioşi
- Se caută: Proroci pentru vremuri de restrişte!
- Focul naşte foc!….
- De ce atâta nepăsare?
- Obiserică dezorientată, intr-o lume pierdută!
- Se caută: Un proroc care să predice predicatorilor!
- Un constructor al Împărăţiei
- Însemnat -„PENTRU CRISTOS!”
16.„Dă-mi copii, sau mor!”
17.„Gunoiul lumii acesteia”
- Rugăciuni cât Dumnezeu de mari!
19.După cum e Biserica, aşa e şi societatea!
- Cunoscut în iad
Daca doriti click pe linkul de sub panou sa cititi cartea direct de la Scribd (scrisul e mai mare) sau puteti sa faceti click pe FULL SCREEN si va aparea pe ecranul calculatorului (ca sa iesiti/reveniti faceti click pe esc-deasupra numarului 1 pe keyboard)
////////////////////////////////////////////
Top 10 cele mai dorite carti crestine pe www.clcromania.ro
Atunci cand vrei sa faci cadou o carte, si nu prea esti priceput in a alege, ajuta daca ai idee ce au cumparat si altii. Ne-am gandit sa va prezentam cele mai vandute 10 titluri pe www.clcromania.ro si cine stie poate chiar iti lipseste vreuna din biblioteca! Si nu uita ca se apropie Craciunul, o carte (sau doua, trei) este cadoul perfect pentru oamenii speciali din viata ta!
- Dragoste si respect
http://www.clcromania.ro/dragoste-si-respect_prd7228.html
- Pericolele unei credinte superficiale
- Cu Dumnezeu in subterana
http://www.clcromania.ro/cu-dumnezeu-in-subterana_prd1938.html
- Gradina Leotei
http://www.clcromania.ro/gradina-leotei_prd12584.html
- In valtoarea apelor
http://www.clcromania.ro/in-valtoarea-apelor_prd12345.html
- Cand se incheie jocul, totul se intoarce in cutie, Ortberg
http://www.clcromania.ro/cand-se-incheie-jocul-totul-se-intoarce-in-cutie_prd8134.html
- Viata fara limite
http://www.clcromania.ro/viata-fara-limite-inspiratie-pentru-o-viata-ridicol-de-buna_prd11593.html
- Cand greierii plang
http://www.clcromania.ro/cand-greierii-plang_prd9536.html
- Sa-i castige inima
http://www.clcromania.ro/sa-i-castige-inima_prd12840.html
- Cand povestea de dragoste ti-o scrie Dumnezeu
http://www.clcromania.ro/cand-povestea-de-dragoste-ti-o-scrie-dumnezeu_prd4094.html
//////////////////////////////////////////
Judecătorul Cristi Danileţ a câștigat un nou proces cu CSM // Perioada în care a fost suspendat va fi considerată vechime în muncă
Cornelia Cozonac
Înalta Curte de Casație și Justiție din România l-a repus în drepturi pe judecătorul Cristi Danileț, într-unul din procesele cu Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a fost suspendat din funcție, urmare a unor postări pe Tik-Tok. Instanța a recunoscut perioada în care magistartul a fost suspendat din funcție drept vechime în muncă.
„Procesul despre postările pe Tik-Tok: după ce în decembrie s-a stabilit că fapta nu a fost gravă, acum s-a stabilit definitiv că perioada în care am fost suspendat de CSM este recunoscută vechime în muncă”, a scris magistratul pe pagina sa de Facebook. Cristi Danileț a obținut, la sfârșitul anului trecut cetățenia Republicii Moldova.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, a admis recursul împotriva sentinței Curții de Apel Cluj și a anulat hotărârea CSM prin care se dispunea suspendarea magistratului Cristi Danileț din funcție, începînd cu data de 13.12.2021. Ca o consecință, ICCJ i-a recunoscut reclamantului vechimea în muncă şi în magistratură pentru perioada în care a produs efecte hotărârea anulată.
„Mă bucur că am reușit să contribui cu modestele mele mijloace la această mică victorie a normalității. Este regretabil că un magistrat a trebuit să lupte ani prin instanțe pentru a anula o decizie injustă a unui for profesional ce are ca misiune, printre altele, tocmai apărarea imaginii profesionale a magistraților. Procesul încheiat azi arată cât de importante și delicate sunt mecanismele statului de drept și cât de prețios este să apărăm ce s-a câștigat cu greu în ultimul deceniu”, a scris pe pagina sa de Facebook avocatul Dumitru Dobrev.
https://anticoruptie.md/ro/dosare-de-coruptie/judecatorul-cristi-danilet-a-castigat-un-nou-proces-cu-csm-perioada-in-care-a-fost-suspendat-va-fi-considerata-vechime-in-munca
///////////////////////////////////////
Dragostea in vremea holerei
De (autor): Gabriel Garcia Marquez
- Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura
… Traisera destul impreuna ca sa-si dea seama ca dragostea era dragoste oricand si oriunde, dar cu atat mai intensa cu cat se apropia de moarte.
In tinerete, Florentino Ariza si Fermina Daza traisera o pasionanta poveste de dragoste. Numai ca viata iti rezerva uneori surprize… La inceput, cand Florentino afla ca Fermina se va casatori cu un doctor bogat, simte ca viata lui s-a sfarsit. Desi isi gaseste echilibrul, bucurandu-se de succes in afaceri si nu numai… (cele 622 de relatii amoroase ar putea confirma acest lucru), dragostea lui pentru Fermina ramane la fel de puternica. Asa ca, dupa 50 de ani, 9 luni si 4 zile de despartire, Florentino isi reinnoieste declaratia de dragoste in fata femeii visurilor lui. I se va mai oferi, oare, sansa unui nou inceput? Dragostea in vremea holerei, una dintre cele mai frumoase si mai tragice povesti de dragoste din literatura universala, a fost ecranizata in 2008, adaptarea pentru cinema a romanului fiind facuta de scenaristul Ron Harwoord, castigator al Premiului Oscar si al Globului de Aur.
Carte recomandata de Tudor Chirilă, Ioana Chicet Macoveiciuc si Iulia Badea-Gueritee in cadrul proiectului Libris, „Oameni si carti”.
Fragment:
„Florentino Ariza s-a numarat printre putinii care au rezistat pana la capat. Cand, ud leoarca, a ajuns acasa, a fost cuprins de spaima la gandul ca ar putea face o pneumonie dupa atatia ani de ingrijiri minutioase si precautii excesive. A cerut sa i se pregateasca o limonada fierbinte, cu un strop de coniac in ea, pe care a baut-o in pat, a inghitit doua tablete de fenaspirina si a transpirat din belsug, infofolit intr-o patura de lana, pana ce si-a regasit temperatura placuta a corpului. Cand s-a intors la priveghi, se simtea plin de vigoare. Fermina Daza luase din nou fraiele gospodariei in mana, casa era maturata si pregatita sa primeasca oaspeti, iar pe altarul improvizat in biblioteca, se afla un portret pictat in pastel al sotului mort, cu o banderola neagra prinsa pe rama. La ora opt, se stransese tot atata lume ca si in seara precedenta, iar caldura era la fel de inabusitoare, dar dupa ce s-au rostit rugaciunile rozariului, cineva le-a sugerat discret celor aflati de fata sa se retraga mai devreme, pentru ca vaduva sa se poata odihni, in sfarsit, dupa nenorocirea din dupa-amiaza zilei de duminica.
Fermina Daza si-a luat ramas-bun de la cei mai multi stand in picioare langa altar, doar la sfarsit si-a insotit cativa prieteni buni pana la iesire, ca sa inchida usa cu mana ei, asa cum avea obiceiul. Tocmai se pregatea s-o faca si de data aceasta, cu ultimele puteri, cand l-a zarit in mijlocul salonului pustiu pe Florentino Ariza, imbracat in doliu. S-a bucurat, pentru ca trecusera multi ani de cand il alungase pentru totdeauna din viata ei si pentru prima oara, ii aparea in alta, lumina, parca purificat de uitare. insa inainte de a-i putea multumi pentru vizita, el isi puse palaria in dreptul inimii si, infrigurat, dar plin de demnitate, sparse buba al carei venin ii hranise intreaga existenta.
— Fermina, ii spuse, am asteptat prilejul acesta mai bine de o jumatate de veac, ca sa-ti pot jura din nou fidelitate eterna si iubire de-a pururi vie.
Fermina Daza si-ar fi putut inchipui ca barbatul din fata ei se smintise de-a binelea, de n-ar fi avut motive suficiente sa creada ca, in clipa aceea, prin gura lui Florentino Ariza vorbea insusi Sfantul Duh. Era gata sa-l blesteme pentru ca ii pangarea casa cand trupul neinsufletit al sotului ei nici nu se racise bine in groapa, dar a oprit-o demnitatea maniei. „Pleaca, i-a spus. si sa nu te mai arati in fata mea cati ani o sa-ti mai ramana de trait.” Apoi, deschizand din nou usa pe care tocmai se pregatea s-o inchida, adauga:
— Si nadajduiesc sa nu fie prea multi.
Cand a auzit stingandu-se pasii pe strada pustie, a inchis usa foarte incet, a pus drugul, a tras zavoarele si s-a trezit singura in fata propriului destin. Niciodata pana in clipa aceea nu se gandise cat de coplesitoare si de ampla putea fi drama provocata chiar de ea cand inca nu implinise optsprezece ani si care avea s-o urmareasca pana la moarte. A plans pentru prima data din ziua nenorocirii, fara martori, caci numai asa putea s-o faca. „
https://www.libris.ro/dragostea-in-vremea-holerei-rao-clasic-gabriel-rao978-606-609-615-7.html?utm_source=2parale&utm_medium=quicklink&utm_campaign=6667b3e19&utm_content=https://www.google.com/&utm_source=2parale&utm_medium=quicklink&utm_campaign=ca63837a1&utm_content=&2pau=ca63837a1&2ptt=quicklink&2ptu=9a6f02fef&2prp=4JSgyVL4Y_zXMy1O5fyMFvwrdZJI5olXUwSSA2ajvMn-8cwmAyG2nOsaB2J9OUgDItMnzmLK28x2mMEKJY7AjjyWvfcBUg4r5ZrWt-Cyu5M&2pdlst=#descriptionHead
//////////////////////////////////////
100 de cărţi de citit într-o viaţă
Am întrebat membrii grupurilor de cărţi care ar fi titlurile ce merită incluse în topul cărţilor de citit într-o viaţă. Vă mărturisesc că lista a fost mult, mult mai lungă, însă în acest articol m-am rezumat la 100. Ordinea este aleatorie. Această listă este, evident, subiectivă şi reprezintă doar o mică parte din cărţile valoroase. Este posibil să nu fiţi de acord cu toate sau să aveţi alte titluri în minte, aşa că vă aştept părerile în comentarii. Tu câte cărţi ai citit din această listă?
- Zece negri mititei – Agatha Christie
- Jane Eyre – Charlote Bronte
- Decameronul – Giovanni Boccaccio
- Crimă şi pedeapsă – F.M. Dostoievski
- La răscruce de vânturi – Emily Bronte
- Mizerabilii – Victor Hugo
- Biblia
- Contele de Monte-Cristo – Alexandre Dumas
- Zbor deasupra unui cuib de cuci – Ken Kesey
- De veghe în lanul de secară – J.D.Salinger
- Madame Bovary – Gustave Flaubert
- Cei trei muschetari – Alexandre Dumas
- Robin Hood – Henry Gilbert
- Idiotul – F.M. Dostoievski
- Scandalul – F. Backman
- Mândrie şi prejudecată – Jane Austen
- Plânsul lui Nietzsche – Irvin D. Yalom
- Minunea – R.J. Palacio
- Cămaşa lui Cristos – Lloyd Douglas
- Război şi pace – Lev Tolstoi
- Anna Karenina – Lev Tolstoi
- Don Quijote de la Mancha – Miguel de Cervantes
- Stăpânul Inelelor – J.R.R. Tolkien
- Roşu şi negru – Stendhal
- Maestrul şi margareta – Mihail Bulgakov
- Lupul de stepă – Hermann Hesse
- Inimi cicatrizate – Max Blecher
- Dama cu camelii – Alexandre Dumas
- Dragoste în vremea holerei – Gabriel Garcia Marquez
- Demonii – F.M. Dostoievski
- Fraţii Karamazov – F.M. Dostoievski
- Trilogia secolului – Ken Follett
- Coliba unchiului Tom – Harriet Beecher Stowe
- Harry Potter – J.K. Rowling
- 1984 – George Orwell
- Umbra vântului – Carlos Ruiz Zafon
- …Să ucizi o pasăre cântătoare – Harper Lee
- Un veac de singurătate – Gabriel Garcia Marquez
- Quo vadis – Henryk Sienkiewicz
- Spune-mi cine sunt – Julia Navaro
- Jurnalul Annei Frank – Anne Frank
- Scara lui Iakov – Ludmila Ulitkaia
- Jocurile foamei – Suzanne Collins
- Castelul de sticlă – Jeannette Walls
- Solenoid – Mircea Cărtărescu
- Toată lumina pe care nu o putem vedea – Anthony Doerr
- Portretul lui Dorian Gray – Oscar Wilde
- Ledengele Olimpului – Alexandru Mitru
- Memoriile unei gheişe – Arthur Golden
- Fahrenheit 451 – Ray Bradbury
- Viaţa lui Pi – Yann Martel
- Flori pentru Algernon – Daniel Keyes
- Măştile fricii – Camelia Cavadia
- Culoarea purpurie – Alice Walker
- Moby Dick – Herman Melville
- Îngeri rătăciţi – Marius Albert Neguţ
- Cele patruzeci de legi ale iubirii – Elif Shafak
- Când greierii plâng – Charles Martin
- Divina comedie – Dante Alighieri
- Istoria frumuseţii – Umberto Eco
- Nuntă în cer – Mircea Eliade
- Călătoarea – Diana Gabaldon
- Învierea – Lev Tolstoi
- Cântecul maorilor – Sarah Lark
- În căutarea timpului pierdut – Marcel Proust
- Viaţa ca o coridă – Octavian Paler
- Circul nopţii – Erin Morgenstern
- Procesul – Franz Kafka
- Marile speranţe – Charles Dickens
- Ferma animalelor – George Orwell
- Viaţa pe un peron – Octavian Paler
- Magicianul – John Fowles
- Lista lui Schindler – Thomas Keneally
- Culoarea sentimentelor – Kathryn Stockett
- Împăratul muştelor – William Golding
- Zeiţa orezului – Rani Manicka
- Străinul – Albert Camus
- Numele trandafirului – Umberto Eco
- Winnetou – Karl May
- Maitreyi – Mircea Eliade
- Alice în ţara minunilor – Lewis Carroll
- Strălucirea – Stephen King
- Fantoma de la operă – Gaston Leroux
- Romeo şi Julieta – William Shakespeare
- Ultimul mohican – James Fenimore Cooper
- Litera stacojie – Nathaniel Hawthorne
- Apă pentru elefanţi – Sara Gruen
- Batrânul şi marea – Ernest Hemingway
- Iliada şi Odiseea – Homer
- Zorba grecul – Nikos Kazantzakis
- Adam şi Eva – Liviu Rebreanu
- Invitaţie la vals – Mihail Drumeş
- Pianistul – W. Szpilman
- Mănăstirea din Parma – Stendhal
- La răsărit de Eden – John Steinbeck
- Notre Dames de Paris – Victor Hugo
- Pădurea norvegiană – Haruki Murakami
- O viaţă măruntă – Hanya Yanagihara
- Singur pe lume – Hector Malot
- Un fiu – Alejandro Palomas
Articole recente
Învingătorii de Fredrik Backman (recenzie)
Zboruri frânte de Christy Lefteri (recenzie)
Piatră, hârtie, foarfecă de Alice Feeney (recenzie)
Eu sunt Maia de Maia Morgenstern (recenzie)
Casa de sticlă de Eve Chase (recenzie)
https://cartoteka.ro/100-de-carti-de-citit-intr-o-viata/
////////////////////////////////////////////////////////
Preoții ruşi primesc sarcini de război de la Patriarhul Kirill
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill, le-a cerut preoţilor să se implice mai mult în campania militară din Ucraina, să-i mobilizeze pe enoriaşi pentru ca aceştia să strângă echipamente şi alimente pentru soldaţi, ba chiar să se ducă pe front pentru a le oferi sprijin spiritual, transmite EFE.
„Dacă spunem că biserica este alături de poporul său, fiecare parohie trebuie să-i ajute pe cei aflaţi în prima linie. Trebuie să ne mobilizăm enoriaşii pentru ca aceştia să strângă echipamente şi alimente”, a declarat Kirill, citat de agenţia oficială RIA Novosti, cu prilejul unei reuniuni cu reprezentanţii clerului la Catedrala Epifaniei din Moscova.
Şeful Bisericii Ortodoxe Ruse nu s-a mulţumit doar să ceară ajutor material pentru participanţii la invazia Rusiei în Ucraina, ci le-a cerut preoţilor să se ducă pe front pentru a le oferi sprijin spiritual soldaţilor.
„Ştiu că deja se face mult, dar cred că este insuficient. În plus, în spaţiul mediatic nu se menţionează cu frecvenţă ajutorul pe care Biserica Ortodoxă Rusă îl oferă celor care se află în Doneţk, Lugansk, în prima linie a frontului”, a spus el.
Patriarhul Kirill a reiterat că cei care merg pe front au nevoie în primul rând de ajutor spiritual.
„Nu li se pot spune formalităţi. Trebuie să ştii ce să-i spui persoanei care să o întărească atunci când se dă ordinul de atac. Un ordin fără de care nu poate exista victorie, când trebuie să te ridici şi să mergi să-ţi înfrunţi moartea. Asta fac băieţii noştri: se ridică din tranşee şi se duc la întâlnirea cu moartea”, a afirmat el.
https://www.cotidianul.ro/preotii-rusi-primesc-sarcini-de-razboi-de-la-patriarhul-kirill/
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Turnul Babel peste tot din nou: Unirea lumii împotriva lui Dumnezeu; Fotbal pe pâine. Daniel Brânzei; Zilele lui Noe: – Întreaga lume își flutură pumnul în fața lui Dumnezeu; HARUL MERITAT SAU ÎNCERCAREA DE A-L PRIVATIZA PE CRISTOS – Nelu Filip; Timpul sfârșitului- Werner Mücher; Fiara ridicată din pământ; Fiara din Apocalipsa 13, Semnul Ei și Calul Ei Troian; O alta fiara care iese din pamant; Care sunt urmasii fiarei? Care sunt urmasii Mielului? Ultima solie a cerului pentru o lume pierduta; Transumanist remarcant care vizează acum copiii noștri: Ce se află în noua carte pentru copii a lui Yuval Noah Harari? Mintea noastră este influențată de ceea ce privesc ochii noștrii ! – Daniel Bota; Intenții globaliste – Top zece profeții biblice din 2022; Căutându-l pe Allah, L-am găsit pe Isus – Nabeel Qureshi…
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Căutându-l pe Allah, L-am găsit pe Isus – Nabeel Qureshi
VOCEA CREȘTINILOR
Căutându-l pe Allah, L-am găsit pe Isus
Se împlinesc astăzi 4 ani de când Nabeel Qureshi a fost chemat la Cel pe care l-a căutat încă din copilărie. Nabeel a fost diagnosticat cu cancer la stomac în anul 2016 iar în anul 2017 și-a sfârșit alergarea. Am auzit numele lui rostit de multe ori în asociere cu numele apologetului Ravi Zacharias și al organizației RZIM.
I-am răsfoit cartea de multe ori însă doar cu câteva zile în urmă am început să o citesc. Cartea cuprinde mărturia convertirii lui Nabeel de la islam la creștinism. Cele trei scopuri ale scrieri acestei cărți sunt simple: (1) Dărâmarea unor ziduri prin oferirea unor informații clare despre musulmani; (2) Echiparea oamenilor cu anumite argumente care reprezintă pilonii fundamentali ai Evangheliei și (3) descrierea frământărilor și problemelor pe care le are un musulman înfruntat în momentul convertiri.
Cartea începe cu povestea vieții lui, creșterea lui în cultura musulmană și devotamentul familiei la tot ce înseamnă reguli și tradiții islamice.Felul în care Nabeel scrie despre creșterea lui ca un ambasador al islamului și relația strânsă a familiei te face să privești cu alți ochi tot ceea ce înseamnă religia islamului. Încă din adolescență, Nabeel face cunoștință cu oameni din religia creștină și duce dezbateri grele pentru a-și face cunoscută religia. Când este chemat la biserica catolică participă împreună cu tatăl său la piesa „Porțile raiului și flăcările iadului” iar după vizionarea acesteia în mintea lui încep să se ridice anumite întrebări. În perioada următoare familia lui se mută în Marea Britanie iar aceasta mutare marchează un nou capitol în viața lui.
Într-una din zile, Nabeel se roagă pentru întâlnirea lui cu un grup de tineri pe care nu-I mai văzuse de 8 ani, iar ca răspuns primește un semn care-l călăuzește spre ei. În acel moment el recunoaște că „Nu există nici o alternativă. Dumnezeu este real și El aude rugăciunile mele, chiar și pe cele mărunte cum ar fi să aflu unde sunt prietenii mei. Din ziua aceea, nu m-am limitat la a crede că Dumnezeu este real. Am știut sigur că Dumnezeu este real. Și am știut că lui Dumnezeu îi pasă de mine .[…] Acela a fost un semn pentru mnine și am trecut de la o siguranță de 99% în existența lui Dumnezeu, la una de 100%. Patru ani mai târziu, când lumea mea a început să se destrame, acel 1% a contat enorm.”
Nabeel continuă să scrie cum evenimentul din 11 septembrie 2001 a întors pe dos tot ceea ce știa el despre religia islamului ca fiind religia păcii. „Zilele au trecut și s-a dovedit că cei care deturnaseră avioanele erau într-adevăr musulmani și că atacul asupra țării noastre fusese executat în numele islamului. Dar ce fel de islam era acesta? În mod clar, nu era vorba de islamul pe care îl cunoșteam eu.[…] În străfundul sufletului doream să aflu adevărul cu privire la islam, însă îmi era aproape imposibil să pun sub semnul întrebării crezurile desprinse din copiulărie, supunândule pur și simplu unor cercetări atente. […]Aveam nevoie de un prieten, de un prieten nemusulman inteligent și intransigent care să fie dispus să mă provoace. […] Habar nu aveam că Dumnezeu ne făcuse deja cunoștință și că pornisem deja pe o cale care avea să-mi schimbe viața pentru totdeauna.”
Relația de prietenie dintre Nabeel și David mi s-a părut una dintre cele mai frumoase părți ale cărții; felul în care cei doi dezbat teme religioase atât din creștinism cât și din islam constituie mare parte din conținutul cărții. Nabeel începe studiul Biblie pentru a contesta toate punctele esențiale ale acesteia și ajunge, într-un final să-L cunoască pe Isus. Căutările inimii nu se opresc atunci când acesta recunoaște mesajul crucii ca fiind adevărat iar perioada de zbatere continuă, rugăciunile lui fiind din ce în ce mai sincere:„Dumnezeule neprețuit, știu că mă auzi! Știu că ești acolo și că vorbele mele nu se izbesc de niște urechi surde. Nu Îți ascunde fața de mine. M-ai călăuzit altădată prin viziuni. I-ai descoperit viitorul tatălui meu, prin vise. Te rog, arată-mi adevărul Tău. Dă-mi iarăși o viziune; dă-mi vise ca să pot să știu cine ești Tu.”
„În momentul acela, în cel mai chinuitor moment din viața mea, s-a întâmplat ceva ce depășea cu mult tehnologia și închipuirea mea. Ca si când Dumnezeu ar fi luat un megafon și ar fi vorbit prin intermediul conștiinței mele, am auzit următoarele cuvinte reverberând în întreaga mea ființă: „Pentru că nu despre tine este vorba.”[…] În timp ce mă bălăceam în autocompătimire și mă concentram asupra propriei persoane, exista o lume întreagă, alcătuită literalmente din miliarde de oameni, care habar nu aveau cine este Dumnezeu, cât de uimitor este El și câte minuni a înfăptuit prntru noi.”
Dumnezeu se descoperă lui Nabeel în mai multe rânduri iar decizia lui este mărturisită în fața multor oameni, în ciuda prețului îmbrățisării crucii: pierderea familiei și a relației cu aceștia.
În 2006 Nabeel începe o lucrare alături de prietenul lui David. În anul 2011 acesta îl cunoaște pe Ravi Zacharias iar în 2013 se alătură lucrării.
„Merită să treci prin orice suferință, de dragul chemării lui Isus. El este uluitor. Mă rog, ca într-o bună zi, să am ocazia să mă întâlnesc cu tine, dragul meu prieten, pentru a ne bucura și a-L lăuda pe Dumnezeu împreună, pentru toate bucuriile și suferințele prin care am trecut.”
Cred cu toată tăria că acea zi va veni atunci când vom ajunge în Cer și ne vom bucura împreună cu cel care a fost Nabeel Qureshi iar până atunci mă rog ca Dumnezeu să ne facă conștienți pe fiecare dintre noi că nu este despre noi ci este despre Dumnezeu și Evanghelie. Mă rog ca fiecare acțiune din viața mea și din viața ta, să ne ducă mai aproape de Cel care se lasă descoperit atunci când Îl căutăm.
https://www.voceacrestinilor.com/recenzii-carti/cautandu-l-pe-allah-l-am-gasit-pe-isus-nabeel-qureshi/
///////////////////////////////////
Intenții globaliste – Top zece profeții biblice din 2022
Reflectând asupra anului 2022, m-am confruntat cu aceeași problemă anuală. Cum selectăm zece evenimente de top ale anului când, în realitate, au existat o sută zece întâmplări proeminente în timpul anului, acum când ultimele zile din an se termină? Permiteți-mi să vă împărtășesc câteva despre care consider că merită discutate. Toate au implicații profetice.
Ascensiunea Clicii Forumului Economic Mondial (WEF) și goana lor către Guvernul Global
Acum zece ani, ați auzit de Klaus Schwab? Cum rămâne cu Yuval Noah Harari? I-ați urmărit și acum cinci ani? Bineînțeles că nu. Astăzi, mulți sunt conștienți de această mulțime și de intențiile lor de a crea o singură lume. Mulți dintre cititorii noștri înțeleg că acesta este adevăratul guvern din umbră. Apocalipsa 13 prezintă bine planul lor.
Agitarea Duhului lui Antihrist
Cu toții vedem noua nelegiuire și rebeliune în fiecare aspect al societății! Suprapopularea sa actuală a fost declanșată în orașul meu natal, Minneapolis, în mai 2020, cu calvarul lui George Floyd. Acum forțele de poliție sunt reduse, infractorii nu se confruntă cu cauțiune, iar procurorii încurajează mai multe fărădelegi. Dar duhul lui Antihrist este peste tot – în guvernul nostru, în școlile noastre și în multe altele. El pregătește drumul pentru adevăratul Antihrist.
Guvernul știe cel mai bine – ai încredere în el
Aceasta a fost sloganul în lumea occidentală de aproape trei ani. Aveți încredere în guvern pentru vaccinuri, pentru a gestiona în mod corespunzător pandemiile și alte probleme de sănătate și pentru a vă menține bine! Milioane de oameni au fost păcăliți cu asta. Milioane de oameni vor trece acum de la a avea încredere în guvern la a avea încredere în Antihrist.
Ascensiunea Dragonului Verde: Adorarea Mamei Pământ
Continente întregi au cedat religiei schimbărilor climatice și ecologismului. Ei se închină mai degrabă Mamei Pământ decât Tatălui Dumnezeu iubitor. Joe Biden vrea să blocheze soarele pentru a lupta împotriva încălzirii globale În numele economisirii energiei, fermierilor din Europa li se inchid afacerile, o acțiune care duce la foamete. Oamenii sănătoși la minte știu că asta este nebunie, dar sunt neajutorați atunci când guvernele lor impun nebunia.
Cursa către moneda digitală: Moneda digitală a Băncii Centrale (CBDC)
De ce suntem surprinși când autoritățile ne spun că banii vor dispărea? Un sistem fără numerar joacă un rol biblic proeminent în timpul sfârșitului. Mai mult de 100 de țări explorează CBDC, potrivit FMI. Administrația Biden insistă asupra acestui lucru. Este prezentat ca fiind răspunsul la multe dintre problemele lumii! Am putea vedea acest lucru în 2023.
Declinul Americii, ascensiunea liberalismului radical și lipsa unui lider mondial
Deși este greu de urmărit, America este în declin. În același timp, ei sunt numiți chiar și lideri globali. Stânga încearcă să facă din America un paradis liberal ca Venezuela. Din păcate, rezultatul este mai mult ca o republică bananieră. Progresiștii încearcă să realizeze ceea ce orice altă țară socialistă/comunistă a făcut: Să distrugă clasa de mijloc, să obțină o putere fără sfârșit, să creeze un stat social permanent și să creeze dependență totală. Nu poți avea o superputere atunci când obiectivul este un guvern global.
Creștinii sunt neutralizați, evreii sunt atacați
Când Comitetul Național pentru libertate religioasă al lui Sam Brownbeck a avut nevoie de un cont bancar, au mers la J.P. Morgan Chase. Și-au dat seama repede că li s-a închis contul! Ei ripostează. În același timp, evreii sunt atacați în multe țări. Atacurile au crescut cu peste 100% în ultimul an. Atacurile din New York împotriva evreilor au crescut cu 125% în ultimul an. „Poporul cărții”, evreii și creștinii, sunt urâți așa cum a prezis Biblia.
Ascensiunea iluziei puternice și a înșelăciunii globale
Cum altfel explicați nebunia că fetele pot deveni băieți și băieții pot deveni fete? Că bărbații se pot alătura sportului femeilor și pot schimba hainele în vestiarele doamnelor? Și că toate acestea sunt complet normale și sănătoase? Copiii cu identitate trans din SUA au crescut cu aproape 1.000% în ultimii doi ani. Cum explici dragostea de a ucide un copil în uter, în orice etapă a vieții, cu o procedură chinuitoare? Dumnezeu nu va mai tolera acest lucru mult timp!
Apostazia în Biserică
Ar fi nevoie de o carte de trei sute de pagini pentru a rezuma starea actuală a bisericii acum. În ultimii doi ani, mii de oameni s-au „trezit” (woke), au devenit sensibili la căutări și multe altele. Dreptatea socială înlocuiește mântuirea. Mulți învață că biserica va face lumea un loc mai bun – chiar perfect. Oile încearcă să găsească o biserică solidă – și una care vorbește despre problemele zilei și profeția biblică. Multe biserici vor să spună oamenilor că pot avea cea mai bună viață acum.
Ascensiunea uimitoare a paranormalului și a ocultismului, numită vrăjitorie în Biblie
Lumea, și unii din biserică, pur și simplu dansează cu diavolul. Social media încurajează acest lucru și oferă o platformă. Chiar și creștinii se ocupă de lucruri pe care știu că nu ar trebui să le facă. Apoi mai este flagrantul – Jocurile Commonwealth din vara trecută, care au prezentat re-crearea Turnului Babel și o femeie călare pe o fiară – cu mulți care se închină fiarei. Toate acestea duc la vrăjitoria agresivă despre care se vorbește în Apocalipsa, și acolo este combinată cu drogurile.
Cum credeți că vor arăta ultimele zile? Credeți în Biblie când numește vremurile noastre periculoase și pline de oameni care sunt posedați de motive egoiste și nesăbuite. Dumnezeu orchestrează evenimente pentru a sfârși această dramă uimitoare cunoscută sub numele de Epoca Bisericii. Ultimul act poate avea loc oricând. Așteptați-vă sa auziți trâmbița și un strigăt în orice minut. (I Tesaloniceni. 4:16)
De Jan Markell
Sursă text și foto: HarbingersDaily
https://www.voceacrestinilor.com/mapamond/intentii-globaliste-top-zece-profetii-biblice-din-2022/
////////////////////////////////////////////
Mintea noastră este influențată de ceea ce privesc ochii noștrii ! – Daniel Bota
Calitatea vieții noastre este dată și de calitatea imaginilor pe care mintea noastră le stochează. “Privind suntem schimbați!”, scria în secolul trecut Ellen White.
Mintea noastră este influențată de ceea ce privesc ochii noștri iar ceea ce privim mai des se transformă în comportamente. Oamenii nu se nasc răi, violenți fizic sau verbal, ci devin astfel din cauza imitării unor comportamente care le-au servit drept modele.
“Nu voi pune nimic rău înaintea ochilor mei…” ((Ps.101:3), scria cu multe secole în urmă autorul psalmilor, conștient fiind de efectele dezastruoase pe care le aduce “pofta ochilor”.
Schimbă imaginile la care te uiți și îți vei schimba viața! Privește spre acele imagini, scene, locuri care nu-ți compromit și nu-ți pătează caracterul, integritatea, onoarea, stima, valoarea, calitatea de a fi om.
Există în lumea noastră multe lucruri, imagini, scene, peisaje, clipuri foarte frumoase de văzut, care ne hrănesc mintea și sufletul nostru, de aceea trebuie să le accesăm cât mai des. Dar sunt, din păcate, și o foarte mare cantitate de imagini imorale și violente, literatură ieftină, scandaluri televizate, show-uri și filme care pătează și tulbură mintea, față de care este înțelept să ne păzim ochii și să ne îndepărtăm privirile.
Este important să alegem intenționat să petrecem mai mult timp cu oamenii care ne plac și îi iubim, să ajungem în locuri unde găsim liniște, să privim apusuri și răsărituri mai des, să ne ridicăm ochii din ecrane și să ne privim mai des unul pe celălalt, să privim mai mult la cer, să punem pauze mai dese alergării și tumultului oferindu-ne momente prelungi de tihnă.
Hrănește-ți privirea cu frumos, decide ca ochii să-ți absoarbă imagini care merită memorate, lasă cerul să te locuiască cu toată armonia sa și viața va vibra în armonii încântătoare.
Daniel Bota
///////////////////////////////////////////
Transumanist remarcant care vizează acum copiii noștri: Ce se află în noua carte pentru copii a lui Yuval Noah Harari?
Deborah DeGroff este autoare și expertă în cărți pentru copii, pe care le analizează din perspectivă biblică. În cel mai recent articol al său, ea rescrie straturile de înșelăciune într-o nouă carte a lui Yuval Noah Harari, un cunoscut globalist, futurist și transumanist.
Unii l-au descris pe Harari, un povestitor talentat, ca fiind unul dintre cei mai periculoși oameni din lume. El este unul dintre consilierii de top ai lui Klaus Schwab la Forumul Economic Mondial, (FEM ) a scris multe cărți și este un vorbitor căutat nu numai la FEM, ci și în campusurile universitare din întreaga lume. El a declarat că el crede că oamenii sunt „animale piratabile”, lipsite de voință liberă sau de suflet și că, pentru că am acceptat supravegherea în masă în timpul restricțiilor COVID, este doar o chestiune de timp înainte de a accepta următorul pas într-o tehnocrație globală viitoare – plasarea acestei supravegheri „sub piele”.
De fapt, Harari arată foarte clar cărui dumnezeu se va închina el.
Dar cu o carte nou-nouță care a ajuns în librării, aceasta marchează prima încercare a lui Harari de a ajunge la copiii noștri. Cartea, care vizează copiii cu vârste între 10 și 14 ani, este foarte comercializată și va fi prima dintr-o serie de patru părți, așa că șansele copilului sau nepotului tău să intre în contact cu ea la un moment dat sunt destul de mari.
DeGroff se uită pătrunzător la unul dintre cei mai periculoși bărbați din lume și cum lucrează pentru a avea acces la mințile celor mai vulnerabili și impresionabili – copiii noștri.
După Deborah DeGroff
Cine este Yuval Noah Harari și de ce a devenit atât de influent? Care este mesajul lui? Oare noua sa carte pentru copii, foarte comercializată, reflectă aceleași sentimente pe care le hrănește cu atâta fermitate publicul său adult?
Profesorul Yuval Noah Harari este un istoric, filosof și autor de bestselleruri Sapiens: A Brief History of Humankind, Homo Deus: A Brief History of Tomorrow, 21 Lessons for the 21st Century și Sapiens: A Graphic History. Cărțile sale s-au vândut în peste 40 de milioane de exemplare în 65 de limbi, iar el este considerat astăzi unul dintre cei mai influenți intelectuali publici din lume.
Harari a fost vorbitor principal la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, atât în 2018, cât și în 2020. Discursurile și interviurile sale pe diverse platforme media sunt urmărite de milioane de oameni.
Harari nu se sfiește să-și afirme convingerile. Pe scurt, în Evanghelia lui Harari nu există nici un Dumnezeu, nici un suflet și nici o voință liberă. Odată ce acești piloni vor fi acceptați ca adevăr de către adepții săi – dintre care mulți se află în poziții de putere – următorul pas va fi să decidă soarta a miliarde de oameni care nu mai sunt necesari într-o lume viitoare care constă din inteligență artificială, biotehnologie și transumanism.
Cartea lui Harari, Sapiens, a fost susținută de Mark Zuckerberg, Bill Gates și Barak Obama.
Christopher Carbone a scris articolul “oamenii se vor uni în cele din urmă cu mașinile, spune profesorul” („Humans Will Eventually Merge With Machines, Professor Saysˮ), pentru Fox News în iulie 2019, declarând:
„Este din ce în ce mai greu să spun unde mă sfârșesc eu și unde începe computerulˮ, a declarat Harari, profesor de istorie la Universitatea Ebraică din Ierusalim, la festivalul Fast Company European Innovation. În viitor, este probabil ca smartphone-ul să nu mai fie separat de tine. Poate fi încorporat în corpul sau creierul tău, scanând în mod constant datele biometrice și emoțiile tale.
Harari a continuat: „Dacă le-am spune strămoșilor noștri din Epoca de piatră despre viețile noastre de astăzi, ei ar crede că suntem deja zei. Dar adevărul este că, deși am dezvoltat instrumente mai sofisticate, suntem aceleași animale. Avem aceleași emoții, aceleași minți. Revoluția care vine va schimba acest lucru. Va schimba nu doar instrumentele noastre, ci și ființa umană însăși.”
În discursul său de la Forumul Economic Mondial de la Davos din 2020, Harari și-a informat publicul că automatizarea va elimina în curând milioane și milioane de locuri de muncă (creând o clasă mare de „oameni inutili”). a declarat Harari:
“Vechile locuri de muncă vor dispărea, noi locuri de muncă vor apărea, dar apoi noile locuri de muncă se vor schimba rapid și vor dispărea. În timp ce în trecut oamenii au trebuit să lupte împotriva exploatării, în secolul XXI lupta cu adevărat mare va fi împotriva irelevanței.
Și este mult mai rău să fii irelevant decât exploatat.
Cei care eșuează în lupta împotriva irelevanței ar constitui o nouă „clasă inutilă” – oameni care sunt inutili nu din punctul de vedere al prietenilor și al familiei, ci inutili din punctul de vedere al sistemului economic și politic.
. . . Și ce se va întâmpla cu politica în țara voastră peste douăzeci de ani, când cineva din San Francisco sau Beijing cunoaște întreaga istorie medicală și personală a fiecărui politician, a fiecărui judecător și a fiecărui jurnalist din țara voastră, inclusiv toate escapadele lor sexuale, toate slăbiciunile lor mentale și toate acțiunile lor corupte? Va mai fi o țară independentă sau va deveni o colonie de date?
Când aveți suficiente date, nu trebuie să trimiteți soldați pentru a controla o țară.
. . . Dacă știi suficientă biologie și ai suficientă putere de calcul și date, îmi poți controla corpul, creierul și viața și mă poți înțelege mai bine decât mă înțeleg eu. . . . Tu știi mai multe despre mine decât știu eu despre mine. Și poți face asta nu doar cu mine, ci cu toată lumea.
Un sistem care ne înțelege mai bine decât ne înțelegem pe noi înșine ne poate prezice sentimentele și deciziile, ne poate manipula sentimentele și deciziile și, în cele din urmă, poate lua decizii pentru noi.
. . . Dar în curând, cel puțin unele corporații și guverne vor putea să atace sistematic toți oamenii. Noi, oamenii, ar trebui să ne obișnuim cu ideea că nu mai suntem suflete misterioase – suntem acum animale piratabile. Asta suntem.
. . . În următoarele decenii, IA (inteligența artificială) și biotehnologia ne vor oferi abilități divine de a reproiecta viața și chiar de a crea forme de viață complet noi. După patru miliarde de ani de viață organică, modelată de selecția naturală, suntem pe cale să intrăm într-o nouă eră a vieții anorganice, modelată de un design inteligent.
Designul nostru inteligent va fi noua forță motrice a evoluției vieții. ..”
Chris Anderson, șeful TED media, l-a intervievat pe Harari în august 2022. Anderson a comentat că Harari recomandă cu tărie meditația. Harari a răspuns că meditează două ore pe zi și că face meditația Vipassana, pe care a învățat-o de la S.N. Goenka.
— Și. . . vacanța mea anuală este să merg într-o perioadă lungă de retragere între 30 zile și 60 zile. Tocmai m-am întors luna trecută dintr-un refugiu de meditație de 60 zile”, spune Harari.
În timpul acestui interviu, Harari îi spune lui Anderson că nu este împotriva tehnologiei, deoarece „poate aduce beneficii enorme umanității ca întreg”. El continuă că „și-a întâlnit soțul online într-unul dintre primele site-uri de dating pentru persoanele LGBT din Israel la începutul anilor 2000”.
Yuval Noah Harari are o mare influență cu mulți oameni în poziții de putere. Până de curând, această audiență a fost formată din adulți.
Acum, Harari își prezintă mesajul către copii.
Toamna anului 2022 l-a văzut pe Harari aventurându-se în lumea cărților pentru copii, cu seria pre-adolescentă: Unstoppable Us. Aici, el spune povestea incredibilă a oamenilor – specia noastră atotcuceritoare și insațiabilă – într-un mod accesibil copiilor. Seria va fi publicată în patru volume, cu ilustrații color, începând cu Unstoppable Us, Volumul 1: How Humans Took Over the World (Cum au preluat oamenii lumea).
Harari include o cronologie a istoriei la începutul cărții Unstoppable Us.
PARTEA 1: ISTORIA UMANITĂȚII
El începe cu 6 milioane de ani în urmă cu o imagine a unei creaturi drepte care este o trecere între un om și o maimuță. Textul spune că acesta a fost „ultimul strămoș comun al oamenilor și cimpanzeilor”.
El continuă cu un salt la 2,5 milioane de ani în urmă, în care afirmă că „oamenii evoluează în Africa”. Evanghelia lui Harari avansează încă o jumătate de milion de ani cu „(e)voluția diferitelor tipuri de oameni”.
Cu 400.000 de ani în urmă, „Neanderthalienii au evoluat în Europa și Orientul Mijlociu” și cu 300.000 de ani în urmă, „sapiens au evoluat în Africa”. Acum 70.000 de ani, „sapiens părăsesc Africa în număr mare”. Cu 35.000 de ani în urmă, neanderthalienii au dispărut și „sapiens sunt ultimul tip de om care a supraviețuit”.
Planeta Pământ a fost odată condusă de multe animale diferite. . . Dar acum noi, oamenii, stăpânim totul: Pământul, marea și cerul. . . . Singurul motiv pentru care leii, delfinii și vulturii încă mai există este pentru că le permitem să o facă.
El încheie această introducere cu: „ȘI este o poveste adevărată”.
Capitolul 1 îi învață pe copii că, cu milioane de ani în urmă, eram doar animale obișnuite care mâncau viermi și se cățărau în copaci pentru a culege fructe. Până când oamenii au învățat să facă unelte, celelalte animale nu s-au temut de ele.
Harari explică faptul că atunci când copiii se trezesc noaptea speriați că există monștri sub paturile lor, aceasta este pur și simplu „o amintire de acum milioane de ani. . . [când] monștri. . . trezeau copiii în noapte.” Exemplul lui este un leu care vine să mănânce copilul. Această idee se repetă la încheierea cărții.
Apoi oamenii au inventat focul.
Un singur om slab, cu o torță de foc, ar putea arde o pădure întreagă în câteva ore, distrugând mii de copaci și ucigând mii de animale.
Acum, oamenii își pot găti mâncarea. Oamenii au început să se schimbe: Aveau dinți mai mici, stomacuri mai mici. . . mult mai mult timp liber”.
Harari a adăugat că unii oameni de știință „sugerează că gătitul a făcut posibil ca creierul uman să înceapă să crească”.
Odată ce au început să gătească. . . oamenii ar putea consuma mult mai puțină energie mestecând și digerând și ar avea mai multă energie pentru a hrăni creierul mare. Stomacul lor s-a micșorat, creierul lor a crescut, iar oamenii au devenit mai inteligenți.
În capitolul următor, copiii învață că „planeta noastră a fost, de fapt, casa multor tipuri diferite de oameni”.
Harari îi prezintă pe florezieni și îi urmează pe neanderthalienii „cu creierul mai mare” și pe denisovani. Cu toate acestea, potrivit lui, Sapiens în cele din urmă au ucis pe toți acești „strămoși”.
„. . . Când noii super-sapiens au ajuns în Europa, au cules toate perele, au mâncat toate fructele de pădure și au vânat toți cerbii. Acest lucru a însemnat că neanderthalienii locali nu mai aveau nimic de mâncare, așa că au murit de foame. Și dacă vreun neanderthal a încercat să-i oprească pe sapiens să ia toată hrana, probabil că sapiens i-au ucis.
Atunci strămoșii noștri au mers în Siberia și au luat toată mâncarea de la Denisovani. Apoi s-au dus la Flores și. . . în curând nu a mai rămas nici un om mic sau elefant mic. Și când toți ceilalți oameni au dispărut, strămoșii noștri erau tot mulțumiți. Deși acum erau incredibil de puternici, doreau și mai multă putere și mai multă hrană, așa că uneori se luptau între ei.
Următorul capitol începe cu: „Vedeți, noi, sapiens, nu suntem animale foarte drăguțe.” De multe ori, concluzionează el, acest lucru se datorează diferitelor culori ale pielii, limbi sau religii.
Dar acum câțiva ani, oamenii de știință au descoperit că cel puțin unii dintre strămoșii noștri sapiens nu au ucis sau înfometat pe toți ceilalți oameni pe care i-au întâlnit.
Harari explică faptul că, datorită cunoștințelor noastre despre ADN, oamenii de știință au stabilit că unii neanderthalieni au avut copii cu sapiens. Cred că Harari intenționează ca acești elevi de clasa medie să concluzioneze că unii oameni de astăzi nu sunt 100% răi, deoarece au niște ADN de neanderthal. . .
Harari speculează despre cum ar fi fost lumea astăzi dacă „strămoșii noștri ar fi fost mai buni și ar fi permis neanderthalienilor și floresienilor să trăiască și să se dezvolte”.
PARTEA 2: DUMNEZEU ESTE DOAR UN BASM
În partea 2 a cărții, cartea lui Harari explică de ce și cum au ajuns sapiens să conducă lumea. El spune că cooperarea este ceea ce ne face atât de puternici.
Harari pune apoi întrebarea: Cum au învățat strămoșii noștri să coopereze în număr mare în primul rând și cum putem să ne schimbăm în mod constant comportamentul?
Este abilitatea noastră de a visa lucruri care nu există cu adevărat și de a spune tot felul de povești imaginare. Dacă mii de oameni cred în aceeași poveste, atunci toți vor urma aceleași reguli, ceea ce înseamnă că pot coopera eficient.
Să spunem că un sapiens spune tuturor această poveste: „Există un mare Spirit Leu care trăiește deasupra norilor. Dacă asculți de Marele Spirit al Leului, atunci când vei muri, vei merge în țara spiritelor și vei avea toate bananele pe care le poți mânca. Dar dacă nu asculți de Marele Spirit al Leului, va veni un leu mare și te va mânca!”
„Desigur, această poveste nu este deloc adevărată. Dar dacă o mie de oameni cred, toți vor începe să facă ceea ce povestea le spune să facă.
El se extinde asupra acestui lucru – doar în cazul în care a trecut peste capetele copiilor. Dacă spui: „Marele Spirit al Leului vrea ca toți să dea o banană preotului din templu, iar când mor, vor primi o mulțime de banane în țara spiritelor”, atunci o mie de oameni vor aduce banane preotului.
Nu ai putea convinge niciodată un cimpanzeu să-ți dea o banană promițându-i că atunci când va muri, va merge în raiul cimpanzeilor și va avea toate bananele pe care le poate mânca. . . Doar sapiens cred astfel de povești. Și de aceea noi stăpânim lumea, în timp ce săracii cimpanzei sunt închiși în grădini zoologice.
Unii se luptă cu oamenii de cealaltă parte a lumii pentru că ei cred că un dumnezeu le-a spus. Alții dau o mulțime de bani pentru a construi o clădire mare pentru că ei cred că un dumnezeu o vrea.
Harari îi informează pe copii despre „unul dintre cele mai interesante jocuri pe care le joacă adulții. . . se numește „corporație”. El folosește McDonald’s Corporation ca o ilustrație și îi informează pe copii că, deși poți merge la restaurante sau poți vorbi cu angajații, ceea ce văd ei nu este McDonald’s pentru că „există doar în imaginația noastră”.
„. . . Dacă vrei să deschizi un restaurant, dar nu vrei să riști să pierzi totul sau să mergi la închisoare, creezi o corporație. Și apoi corporația face totul și își asumă toate riscurile.
Corporația împrumută bani de la bancă, iar dacă nu poate rambursa banii, nimeni nu te poate învinovăți pentru asta și nimeni nu îți poate lua casa sau sosetele. La urma urmei, banca a dat banii corporației, nu ție. Și dacă cineva mănâncă un burger și are o durere de stomac foarte urâtă, nimeni nu te poate trage la răspundere. Nu tu ai făcut acel burger – corporația a făcut-o.”
Ei bine, banii sunt, de asemenea, doar o altă poveste imaginară pe care adulții o cred. Bancherii și politicienii spun povești precum „această bucată mică de hârtie valorează cât zece banane”, iar adulții le cred.
„. . . oamenii pot schimba rapid modul în care ne comportăm prin simpla schimbare a poveștilor în care credem.
Harari folosește apoi Franța pentru a ilustra următorul punct pe care vrea să-l facă:
Oamenii credeau că un zeu mare deasupra norilor spunea că Franța trebuie să fie condusă de un rege și că toți francezii trebuie să facă tot ceea ce regele a poruncit. . . . Dar atâta timp cât francezii au crezut această poveste, ei au ascultat de regele lor.
El continuă cu o poveste despre fiica unui rege care a vrut să conducă Franța. „Nu poți conduce Franța,” au spus ei, „pentru că marelui zeu de deasupra norilor nu-i plac foarte mult fetele. Marele zeu de deasupra norilor este un băiat, așa că i-a făcut pe băieți mult mai deștepți și mai curajoși decât pe fete. O fată nu poate conduce regatul Franței. Doar băieții pot.” Și pentru că oamenii au crezut povestea, nu au lăsat fetele să devină conducători. De fapt, nu le lasă să facă tot felul de alte lucruri: . .
Dar există două lucruri importante de reținut: Oamenii au nevoie de povești pentru a coopera și pot schimba modul în care cooperează prin schimbarea poveștilor în care cred.
La pagina 72, Harari sugerează că cineva „ar fi putut să le spună povești”, cum ar fi:
„Marele Spirit al Leului vrea ca noi să scăpăm de neanderthalieni. . . [ei] sunt foarte puternici, dar nu vă faceți griji. Chiar dacă un Neanderthal te ucide, este de fapt un lucru bun, pentru că vei merge în țara spiritelor de deasupra norilor, unde Marele Spirit al Leului te va primi și îți va da o mulțime de afine și fripturi de girafe de mâncat.
Și oamenii au crezut povestea, așa că au cooperat pentru a scăpa de neanderthalieni.
„. . . Această credință în povești le-a dat strămoșilor noștri atât de multă putere încât s-au răspândit în întreaga lume, cucerind fiecare pământ de pe planetă.
VIZIUNEA CORUPTĂ A LUI HARARI ASUPRA FAMILIEI
Harari, care este căsătorit cu un bărbat, cântărește și asupra familiilor:
În zilele noastre, unii oameni au un singur partener toată viața, unii au mulți parteneri, iar alții rămân singuri. În unele țări, un bărbat poate fi căsătorit cu mai multe femei în același timp. În alte țări, două femei se pot căsători una cu cealaltă, la fel și doi bărbați.
Fetele Bonobo (cimpanzeu) nu visează să se căsătorească cu un prinț frumos – de obicei ar prefera o prietenă cool!
Harari speculează apoi despre tipurile de familii care ar fi putut exista în epoca de piatră:
„. . . În cea de-a patra colibă, o femeie, cei trei copii ai ei și actuala ei prietenă.
„Ei bine, poate că așa a fost. . . și poate că nu. Este ușor să ne imaginăm diferite posibilități, dar oamenii de știință trebuie să distingă imaginația de fapt. . . . aveți nevoie de dovezi”.
„. . . un trib ar fi putut crede că după ce ai murit, te-ai întors ca un nou copil, sau poate chiar ca un animal. Poate că un al doilea trib credea că atunci când ai murit, ai devenit o fantomă. Un al treilea trib ar fi putut crede că aceste două teorii erau o grămadă de prostii – când ai murit, ai plecat, și asta a fost.
HARARI DESPRE UMANITATE: „Cele mai mortale animale de pe pământ
„. . . Există un lucru, totuși, suntem siguri că strămoșii noștri au făcut-o și este ceva despre care știm multe: Au făcut ca majoritatea animalelor mari din lume să dispară.
„. . . strămoșii balenelor erau animale terestre care nu erau mai mari decât un câine mare. În urmă cu aproximativ 50 de milioane de ani, unele dintre aceste animale au început să-și petreacă o parte din timp în râuri și lacuri, vânând pești și alte creaturi mici. . . . își petreceau tot mai mult timp în râuri, rareori aventurându-se pe uscat. Picioarele lor, de care nu mai aveau nevoie pentru mers, au evoluat în flippers. De asemenea, cozile lor s-au schimbat pentru a-i ajuta mai bine la înot. În cele din urmă, aceste animale au înotat în mare: Au abandonat complet pământul, și-au petrecut întreaga viață în ocean. Și trupurile lor s-au adaptat, crescând enorm, până când au devenit balene.
Dar acest proces a durat milioane și milioane de ani.
La scurt timp după ce Sapiens au ajuns în Australia, toate aceste animale uriașe au dispărut – și multe animale mici au făcut-o.
De ce au dispărut brusc exact când au sosit primii oameni? Să fim sinceri și să acceptăm adevărul: Cea mai plauzibilă explicație este că Sapiens au cauzat dispariția tuturor acestor animale.
„. . . Nu aveau arme și bombe. . . . Dar au avut trei mari avantaje: Cooperarea, elementul surpriză și capacitatea de a controla focul.
Primul lor avantaj a fost că puteau spune povești care au adus mulți oameni împreună. . . . Dacă oamenii dintr-o grupă ar dezvolta un nou truc pentru a vâna diprotodoni, ar putea să predea rapid trucul tuturor celorlalte grupe.
„. . . Adevărul este că oamenii erau deja cele mai mortale animale de pe pământ.
„Lucrul despre obiceiurile proaste este că este atât de greu să scapi de ele. Ele au tendința de a rămâne cu tine oriunde te duci. . . . Eliminarea multor animale din Australia a fost primul lucru mare pe care l-au făcut. Al doilea lucru important a fost să nimicească animalele din America.
De ce au fost strămoșii noștri atât de cruzi? De ce au șters complet mamuții?”
„Problema este că probabil nu au vrut să o facă. Le era doar foame, iar copiilor le era foame și vânau câțiva mamuți în fiecare an pentru că aveau nevoie de ceva de mâncare. Ei nu știau ce efect va avea acest lucru în mulți, mulți ani. De multe ori facem lucruri foarte importante fără să ne dăm seama ce facem.”
„. . . Dar, în timp, micile schimbări se acumulează și devin schimbări foarte mari.
Problema cu Sapiens nu era că erau răi; problema era că erau prea buni în ceea ce făceau. Când au început să vâneze mamuți, au devenit atât de buni la asta încât nici un mamut nu a supraviețuit. Așa că au mers să vâneze elani. Dar și ei erau foarte buni la asta și foarte curând și elanul a început să dispară.”
Deci pasul 1: O mulțime de animale, fără Sapiens. Pasul 2: Apar Sapiens. Pasul 3: O mulțime de Sapiens, fără animale.
VINOVAȚII TREBUIE SĂ FACĂ REPARAȚII
Harari le spune apoi copiilor că, deși strămoșii noștri nu au realizat impactul a ceea ce făceau, noi realizăm. Nu avem nicio scuză și suntem responsabili pentru viitorul tuturor animalelor. El îi provoacă pe acești copii de 10 până la 14 ani să devină activiști și le spune că nu contează cât de tineri sunt. Ei pot avea grijă de acest lucru.
„Amintește-ți, chiar și când ești copil, ești deja mai puternic decât orice leu sau balenă!ˮ
„. . . O balenă cântărește cât 5.000 de copii. Și totuși, balenele nu se pot proteja împotriva oamenilor, deoarece oamenii au învățat să spună povești și să coopereze în moduri foarte sofisticate, pe care balenele nu le pot înțelege.
Astfel, corporațiile vânau din ce în ce mai multe balene și făceau din ce în ce mai mulți bani. În urmă cu 50 de ani, balenele albastre aproape că au dispărut. . . Din fericire, unii oameni au observat ce se întâmplă și au decis să salveze balenele. Fiind ei înșiși oameni, au înțeles ce sunt banii și cum funcționează corporațiile, așa că au știut ce să facă. Au scris scrisori către ziare, au semnat petiții către politicieni și au organizat demonstrații. Ei au spus oamenilor să nu cumpere produse de la corporații care vânau balene și au cerut guvernelor să interzică vânătoarea de balene. Mulți dintre cei care au făcut toate acestea au fost copii.”
„. . . Astfel, noi, oamenii, am devenit conducătorii planetei Pământ. Și cum am ajuns să ținem soarta tuturor celorlalte animale în mâinile noastre. Chiar înainte ca oamenii să construiască primul oraș, să inventeze roata și să învețe să scrie, ne-am răspândit deja în întreaga lume și am ucis aproximativ jumătate din toate animalele terestre mari.
„. . . Și știi că dacă inventezi o poveste bună în care cred destui oameni, poți cuceri lumea.
******
A inventat Yuval Noah Harari o poveste destul de bună?
Această carte este intens comercializată. Harari oferă multe interviuri despre Unstoppable Us. Va schimba mesajul Evangheliei sale viziunea asupra lumii a copiilor noștri? De-a lungul cărții sale, el vorbește despre povești bune care influențează oamenii suficient pentru a schimba lumea, și totuși el declară că povestea lui este cea adevărată. Cu alte cuvinte, el dorește ca cititorii sau ascultătorii săi să creadă povestea lui și să acționeze în consecință.
Această carte este doar primul din cele patru volume. Următorul volum va fi despre Revoluția agricolă. Linie după linie; precept după precept. Fiecare carte se va baza pe fundația pusă în volumul anterior. Evanghelia lui Harari a convins deja cel puțin o parte din audiența sa că Dumnezeu este doar o poveste creată pentru a-i face pe oameni ascultători sau cooperanți. Pe care dintre ideile sale bine documentate le va introduce în continuare? Că oamenii nu au suflet și nici voință liberă?
Vor decide puterile care vor fi să-i țină pe cei care mănâncă inutil, oferindu-le un venit universal și menținându-i distrați în Metaverse? Va fi un genocid în masă? Cine va susține drepturile omului dacă oamenii nu au suflet sau voință liberă? Ce ar mai conta?
De multe ori, părinții îmi spun că copiii lor știu mai bine. Sper că au dreptate. Poate că ei merg la biserică de fiecare dată când ușile sunt deschise, dar cine îi învață și ce învață? Știi? Sunt ei învățați sau distrați? Dacă sunt într-o școală guvernamentală, din păcate, au absorbit deja o mare parte din mesajul lui Harari.
Știți ce se află între coperțile cărților pe care le citesc copiii voștri?
Sursă text și foto: Leohohmann
https://www.voceacrestinilor.com/stiri/transumanist-remarcant-care-vizeaza-acum-copiii-nostri-ce-se-afla-in-noua-carte-pentru-copii-a-lui-yuval-noah-harari/
///////////////////////////////////////
Ultima solie a cerului pentru o lume pierduta
Cea mai solemna si mai importanta solie divina care ar trebui sa atinga azi urechea si inima oricarui om de pe fata pamîntului este solia cartii Apocalipsa cuprinsa în capitolul 14. Aceasta este solia Evangheliei celei vesnice a lui Dumnezeu. Ea este o solie de avertizare, si de fapt, daca verificam cu atentie Sfintele Scripturi ea este ultima solie de avertizare pentru aceasta omenire, pentru generatia sfîrsitului. în aceasta solie, pe scurt, Dumnezeu anunta pe locuitorii pamîntului cu o înfricosatoare si solemna urgenta marele adevar ca în ceruri, în prezent are loc judecata celor credinciosi. Acesta este cutremuratorul adevar pe care cei mai multi crestini nu-1 stiu, sau daca-1 sti TI îl trec adeseori cu vederea. Si cînd aceasta judecata se va sfîrsi, Dumnezeu Se va ridica sa judece întreg pamîntul. Si atunci va da pooporului Sau credincios rasplatirile cele vesnice pregatite pentru cei sfinti, iara asupra celor ce au refuzat pîna si aceasta ultima invitatie a Evangheliei Dumnezeu va revarsa paharul mîniei Sale. Atît rasplatirile Sale cît si torentele mîniei Sale vor fi vazute de toti în curînd cînd Isus Hristos va reveni. Iubiti cititori, noi trebuie sa ne pregatim pentru acest eveniment, trebuie sa fim gata. Astazi noi trebuie sa acordam toata atentia si consideratia acestei ultime solii de avertizare si de invitatie a lui Dumnezeu catre întreaga lume. Notati va rog. Ea se gaseste cuprinsa în capitolul 14 din Apocalipsa începînd de la versetul 6 la 12, si suna astfel: „Si am vazut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica pentru ca s-o vesteasca locuitorilor pamîntului; oricarui neam, oricarei semintii, oricarei limbi si oricarui norod. El zicea cu glas tare: ATemeti-va de Dumnezeu si dati-I slava caci a venit ceasul judecatii Lui, si închinati-va Celui ce a facut cerul si pamîntul, marea si izvoarele apelor*. Apoi a urmat un alt înger, al doilea, si a zis: *A cazut, a cazut Babilonul, cetatea cea mare care a adapat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei*. Apoi a urmat un alt înger, al treilea, si a zis cu glas tare: xDaca se închina cineva fiarei si icoanei ei si primeste semnul ei pe frunte sau pe mîna, va bea si el din vinul mîniei lui Dumnezeu turnat neamestecat în paharul mîniei Lui; si va fi chinuit în foc si pucioasa înaintea sfintilor îngeri si înaintea Mielului; si fumul chinului lor se suie în sus în vecii vecilor. Si nici ziua nici noaptea n-au odihna cei ce se închina fiarei si icoanei ei si oricine primeste semnul numelui ei. Aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus*”. Pentru a întelege bine aceasta solie de avertizare a cerului noi trebuie sa o privim în contextul capitolelor 12 si 13 care au fost studiate mai înainte. Capitolul 12 este o viziune simbolica a cerului si a luptei care s-a declansat acolo între Isus si Satana si cum aceasta lupta s-a transferat pe pamînt. Si, de ce aici pe pamînt? Pentru ca aici este singurul loc din univers unde Satana a reusit sa cîstige prin înselaciune atît teren cît si supusi. Cu toate acestea, Isus avea de gînd sa invadeze terenul lui Satana cu propria Sa prezenta si în împaratia Satanei sa-si întemeieze propria Sa împaratie, o
Radio 131
împaratie vesnica compusa din fostii supusi ai Satanei dar care s-au hotarît sa pazeasca poruncile lui Dumnezeu si sa tina marturia lui Isus. în capitolul 13 avem descrierea împaratiei lui Satana privita atît din latura civila cît si din cea religioasa. Aceasta este o împaratie condusa de o fiara. Satana pare sa fie nevazut, însa el este totusi prezent, deoarece tot ce are fiara si tot ce etaleaza ea în vazul tuturor locuitorilor pamîntului, putere, scaun de domnie, stapînire mare, si acel spirit de cruzime, de îngîmfare si de pofta nepotolita dupa suprematie mondiala, toate acestea nu sînt ale ei ci le-a primit de la Satana. Capitolul 13 se încheie cu aparenta biruinta a împaratiei Satanei si a uneltelor sale – fiara si proorocul mincinos. Dar, priviti acum si asupra capitolului 14. Din acest capitol ni se atrage atentia ca acesta împaratie a Satanei nascuta din revolta si întemeiata pe minciuna, neascultare si ura fata de Dumnezeu si de oamenii Sai, este în mod inevitabil sortita pieirii. La începutul capitolului 14 vedem cum Mielul, cu fiinta Sa plapînda ce parea amenintat sa fie distrus de fiara, sade acum triumfator, înconjurat de urmasii Sai pe Muntele Sionului. Cine ar fi putut crede asa ceva? în capitolul 13, urmasii Mielului nu mai aveau nici un drept si nici un loc sigur sub soare în împaratia lui Antihrist, împaratia fiarei. Dar acum, în capitolul 14, ei sînt la un loc sigur, rascumparati de Miel pentru vesnicie. Cu hainele caracterului lor albite în sîngele Mielului, ei s-au pastrat neîntinati într-o lume decazuta si nu au acceptat sa se închine nici fiarei si nici chipului ei, pentru ca ei apartineau altui Stapîn si altei lumi. De aceea, pe fruntile lor, în locul semnului numelui fiarei, se putea citi numele Mielului si al Tatalui Sau. Despre acesti urmasi ai Mielului din ultimele zile ale istoriei ni se mai spune în capitolul 14 ca în toiul focului încercarilor finale prin care au trecut, ei au învatat un cîntec unic, un cîntec cu totul necunoscut în tot universul nepatat al lui Dumnezeu. Acesta este cîntecul experientei lor. Acesta este cîntecul acelora care, în ciuda primejdiilor si tiraniei din partea fiarei, la care s-au expus datorita credinciosiei lor fata de Miel, ei au ramas neîntinati si statornici alaturi de Miel. Asa se va încheia Marea Lupta cîndva începuta în cer, ne asigura prima parte a capitolului 14. Satana, cu împaratia sa si cu toti urmasii sai Vor fi în cele din urma nimiciti de Isus, de împaratia Sa si a urmasilor Sai credinciosi. Aceastat a fost si concluzia pe care profetul Daniel a rostit-o cîndva înaintea împaratului Nabucodonosor atunci cînd i-a tîlcuit împaratului acel vis descris de Daniel în capitolul 2 din cartea sa. Deznodamîntul divin suna astfel: „Dar în vremea acestor împarati, Dumnezeul cerurilor va ridica o împaratie care nu va fi nimicita niciodata si care nu va trece sub stapînirea unui alt popor. Ea va sfarîma si va nimici toate acele împaratii; si ea însasi va dainui vesnic”. Astazi, stimati cititori, ne gasim în preajma împlinirii ultimelor avertizari profetice. Desi cea de a doua fiara din Apocalipsa 13 nu a aparut înca si nu a început sa lucreze cu puterea fiarei dinaintea ei, si desi locuitorilor pamîntului nu li s-a impus cu
Radio 131
forta sa primeasca semnul fiarei pe frunte sau pe mîna, totusi, noi sîntem numai la un pas de împlinirea acestor lucruri. Si tot asa, desi împaratia cerurilor nu a repurtat si ultima si definitiva biruinta asupra împaratiei fiarei, iar Mielul si urmasii Sai înca nu au urcat pe culmea triumfului pe Muntele Sionului, totusi, putem spune cu toata certitudinea ca de acel eveniment ne mai desparte doar putina vreme. Daca acum 2 000 de ani apostolul Pavel îsi permitea sa încurajeze biserica prin cuvintele: „înca putina, foarte putina vreme si Cel ce vine va veni, si nu va zabovi”, ma întreb cu cît mai multa certitudine am putea noi rosti astazi aceasta soliei Tocmai pentru ca timpul încheierii tuturor lucrurilor este foarte aproape, de aceea si Dumnezeu doreste sa adreseze în auzul întregului pamînt ultima Sa solie de avertizare, ultimul apel al dragostei Sale divine. Sub înfatisarea simbolica a trei îngeri zburînd prin mijlocul cerului cu o Evanghelie vesnica ca s-o vesteasca întregului pamînt, Dumnezeu întreprinde o ultima încercare în întreaga lume, o ultima campanie, o ultima oferta înaintea marei lupte care ne sta în fata. Acesti îngeri sînt împuterniciti de Dumenzeu sa mearga în graba la orice neam, semintie, limba si popor de pe întreg pamîntul, pentru a-i face pe toti oamenii constienti de cîteva lucruri extreme de importante, de care va depinde soarta vesnica a fiecarui om. Dumnezeu stie bine ca nu toti oamenii din generatia sfîrsitului au avut ocazia sa cunoasca evenimentele care ne stau în perspectiva, sa cunoasca subiectele care se pun în discutie în Marea Lupta dintre Isus si Satana, si nu toti au avut ocazia sa decida sa se aseze cu credinciosie de partea lui Dumnezeu sau de partea Satanei. Cei mai multi oameni nu stiu ca în prezent întreg cerul se afla în sesiune de judecata si ca aceasta judecata a început cu casa lui Dumnezeu, cu aceia care si-au legat viata lor de Isus. Ei nu stiu cînd a început aceasta judecata si în ce consta ea. Din pacate multi, enorm de multi crestini ai zilelor noastre traiesc fara nici o umbra de teama cu privire la soarta lor vesnica. Satana priveste la ei, se bucura cînd îi vede plutind în acea liniste nepasatoare si face tot ce-i posibil ca sa-i întretina în aceasta stare. Dar, ridicati-va putin privirea de la pamînt si de la religia noastra personala de care sînt atît de satisfacuti. Ridicati-va privirea de la acea atmosfera de sarbatoare a bisericilor noastre, de la acea placere de fast, de spectacol, de la acea goana dupa popularitate dupa care toate bisericile de azi alearga. Si priviti la îngerii cerului, la cei trei îngeri. Priviti si ascultati cît de solemna este chemarea lor: „Temeti-va de Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui. Multe din bisericile care se numesc si se considera evanghelice, fundamentaliste, au uitat sa mai predice despre judecata, sa mai avertizeze pe membrii lor ca Dumnezeu a intrat la judecata cu poporul Sau. Evanghelia pe care cele mai multe anvoane o predica azi este o Evanghelie fara judecata, fara legea divina, fara cerintele divine de altadata de ascultare, de consacrare totala, de sfintenie. Evanghelia fara lege si fara judecata este o evanghelie saraca, incompleta si foarte
primejdioasa. Daca am putea trai cu o evanghelie fara sa ne mai preocupe si chestiunea judecatii, credeti ca ar mai fi fost nevoie de solia primului înger? Potrivit cu acea pfrofetie biblica pe care o gasim în cartea profetului Daniel, aceasta judecata a început în ceruri la anul 1844. Pornind de la aceasta data, potrivit cu cele scrise în cartilew din ceruri, cazul fiecarui credincios din vremurile trecutului a fost luat în discutie si a fost masurat în lumina dreptarului a doua lucruri: primul fiind legea lui Dumnezeu iar al doilea, jertfa si neprihanirea Domnului Isus Hristos. Prin cuvîntul lui Dumnezeu toti oamenii au fost si sînt chemati sa traiasca, sa vorbeasca si sa lucreze ca niste oameni care au sa fie judecati dupa o lege a slobozeniei. însa, aceasta judecata contine în sine o veste buna. Acelora care în lumina legii divine si-au vazut pacatosenia vietii lor si au apelat la sîngele Domnului Isus ca sa-i curateasca de orice pacat si la neprihanirea Sa sa le acopere goliciunea propriilor lor vieti, Isus le ofera iertare, curatire, si le împartaseste din meritele vietii Sale. Caci El a fost facut pentru noi întelepciune, neprihanire, sfintire si rascumparare. Generatia noastra va fi si ea supusa judecatii divine, ca si oricare alta generatie. Oare, îsi vor întoarce oamenii atît crestinii, cît si necrestinii privirea spre cer, spre Dumnezeu? Vor da ei ascultare avertizarii primului înger? Ne vom privi noi viata în lumina legii divine si vom alerga noi la sîngele curatitor al jertfei de pe Golgota? Prin glasul aceluiasi înger, Dumnezeu cheama pe locuitorii întregului pamînt sa se închine adevaratului Creator. într-o vreme cînd fiara si icoana ei vor pretinde si vor forta pe toti sa li se închine, Dumnezeu ne va cere sa ne închinam Aceluia care a facut cerul si pamîntul. La 1844, dupa cum am subliniat, potrivit cu profetia biblica, a început în cer sesiunea de judecata a locuitorilor pamîntului. Tot cronologic vorbin, numai la cîtiva ani mai tîrziu, la anul 1856, lumea avea sa cunoasca una din marile rataciri care avea sa aduca noapte asupra mintilor multor generatii de atunci si pîna astazi, aceasta fiind teoria evolutionista. Ideea acestei teorii, simplificata pe întelesul oricarei minti, era ca nu Dumnezeu a creat tot ceea ce vedem, inclusiv fiinta omeneasca, ci ca toate au ajuns la existenta datorita unui proces lung de evolutie care a durat miliarde si miliarde de ani. Cu alte cuvinte solia acestei teorii evolutioniste declara nu moartea, ci inexistenta lui Dumnezeu. Si care a fost urmarea, urmarea logica în mintea acelora care au îmbratisat aceasta teorie? Daca Dumnezeu nu exista, atunci eu nu trebuie sa dau nimanui socoteala cu privire la viata mea. Eu nu sînt raspunzator înaintea niciunui scaun divin de judecata ci, cel mult, înaintea scaunelor de judecata ale lumii. însa solia primului înger este mult prea clara pentru a putea fi înteleasa gresit. Ea someaza pe orice om cu judecata lui Dumnezeu si cu prezenta personala a lui Dumnezeu în univers. Pentru a ne închina Creatorului nostru pe deplin, noi trebuie sa recunoastem nu numai opera puterii Sale creatoare, ci si semnul acestei puteri, Sabatul Domnului. Caci în sase zile a facut Domnul cerul si pamîntul si s-a odihnit în ziua
Radio 131
a saptea. De aceea a binecuvîntat Domnul ziua a saptea si a sfintit-o. Dumnezeu a binecuvîntat si a sfintit o singura zi din toate cele sapte ale saptamînii punînd-o deoparte pentru un scop anumit, ca zi de închinare înaintea Lui. Cine va da ascultare azi soliei urgente a cerului? Cine se va teme cu adevarat si se va închina înaintea lui Dumnezeu în ziua pe care El a rînduit-o? Cine dintre noi va onora pe Creatorul sau cu adevarat în felul în care El asteapta astazi de la noi? Oare, daca aceasta este ultima Sa solie de avertizare si de apel pentru toti locuitorii pamîntului, dupa care urmeaza sfîrsitul si întîlnirea triumfala cu Isus în cer, stau si ma întreb care din aceasta generatie vor ajunge în cer? Va ajunge acolo vreun urmas al Mielului din zilele noastre care va alege cu buna stiinta sa se închine înaintea Creatorului sau în alta zi decît în ziua pe care El a sfintit-o si a binecuvîntat-o? Ziua duminicii, întîia, si nu a saptea zi a saptamînii este astazi aproape universal recunoscuta între crestini ca fiind Sabatul Domnului. Numai ca în lumina Sfintelor Scripturi acesta este Sabatul omului si nu al Domnului. Biserica Catolica recunoaste fara nici o umbra de sfiala ca ea este aceea care a operat aceasta schimbare. Atunci, întreb, este duminica cu adevarat Ziua Domnului? Sau trebuie sa fim cinstiti cu noi însine si pe deplin interesati de propria noastra mîntuire dînd ascultare mai degraba la ce spune Dumnezeu si nu ce spune omul. Celor ce nu vor sa dea ascultare glasului lui Isus, El le spune prin pana evanghelistului Marcu, la capitolul 7 versetul 7 astfel: „Degeaba Ma cinstesc ei dînd învataturi care nu sînt decît niste învataturi omenesti”. Spuneti-mi va rog, nu cumva asezînd religia noastra fata în fata cu solia primului înger, auzim înlauntrul constiintei noastre concluzia mare a Domnului Isus: „Degeaba”. Atunci, acum este timpul sa ne ridicam si sa dam ascultare somatiei urgente a cerului „Temeti-va de Dumnezeu; dati-I slava si închinati-va celui ce a facut cerul si pamîntul”. Al doilea înger îsi împleteste misiunea cu aceea a primului înger si anunta si el în auzul întregului pamînt: „A cazut Babilonul, cetatea cea mare care a adapat toate neamurile din vinul mîniei curviei ei”. Aici este prima oara cînd gasim în Apocalipsa amintit numele Babilon. Si, natural ca întrebarea noastra este: Ce legatura are numele vechii capitale a Imperiului Babilonian cu ultima solie a lui Dumnezeu pentru locuitorii acestui pamînt? Desigur ca nu acela era Babilonul la care se referea cel de al doilea înger! Chiar la data cînd apostolul Ioan nota în cartea sa cuvintele îngerului, Babilonul antic era de mult îngropat în faldurile istoriei si ale pamîntului. Atunci, este simplu de înteles ca numele Babilonului amintit în Apocalipsa este neaparat un simbol ale carui radacini merg înapoi în istorie spre turnul Babei. în istoria relatiilor omului cu Dumnezeu, turnul Babei reprezinta prima încercare deliberata si organizata a omenirii de a opune rezistenta si a se lupta împotriva lui Dumnezeu si împotriva planurilor Sale. Si acel loc a capatat numele Babei, care înseamna confuzie, încurcatura. De atunci si pîna azi Babei, sau Babilonul de mai tîrziu, au ramas un simbol al arogantei, al
Radio 131
confuziei, al apostaziei, al încercarilor omenesti de a se salva prin mijloace proprii. Babilonul este folosit aici în Apocalipsa pentru a simboliza bisericile crestine din vremea sfîrsitului care marturisesc ca urmeaza lui Isus, dar care în realitate tradeaza cauza lui Isus. Caderea Babilonului este de natura spirituala si ea este rezultatul a doua cauze: prima este data de alianta bisericilor din vremea sfîrsitului cu puterile civile ale statului, alianta descrisa în Apocalipsa ca fiind desfrînare cu împaratii pamîntului, iar a doua cauza a caderii Babilonului se datoreaza învataturilor false pe care bisericile le-au amestecat încupa lor si le-au oferit oamenilor. Aici este o clara referinta la bisericile Romei. Asa cum de-a lungul secolelor biserica din Roma s-a departat de la învataturile apostolilor si pîna astazi a ramas tot departe, tot asa se poate spune si despre bisericile protestante. Marea majoritate a acestor biserici au întors treptat treptat spatele marilor adevaruri ale reformatiunii protestante si ale Evangheliei celei vesnice. Babilonul modern al crestinismului zilelor noastre cuprinde pe toti aceia care resping autoritatea Sfintelor Scripturi ca norma a credintei si a purtarii, dar care continua sa se numeasca crestini. în mare masura în aceste biserici, învataturile limpezi ale cuvîntului lui Dumnezeu au fost înlocuite cu speculatii filozofice si cu traditii bisericesti iar spiritul lumesc a corupt evlavia si curatia membrilor lor. înca din zilele apostolilor fusese prezisa o cadere de la credinta a crestinilor. Curînd însa, în zilele noastre, acest proces va fi încheiat. Curînd, Dumnezeu va striga prin mesagerii Sai credinciosi pe tot pamîntul, avertizînd pe toti aceia care vor sa ia seama: „A cazut Babilonul”. Care dintre dumneavoastra, ascultînd acum solia celui de al doilea înger va alege de buna voie sa se refugieze într-o cladire gata sa cada? Cine va alege sa-si piarda propria sa mîntuire, viata vesnica sub darîmaturile spirituale ale Babilonului de azi? Cine va alege în acest ceas solemn al istoriei pamîntului sa se îmbete cu vinul desfrînarii Babilonului refuzînd apa curata a Evangheliei lui Dumnezeu? Sînt sigur ca nimeni dintre dumneavoastra care ati citit aceasta prelegere, nu va face o alegere gresita. Sînt sigur ca în inima dumneavoastra deja ati ales sa dati ascultare chemarii insistente si urgente a lui Dumnezeu si sa va asezati de partea lui Isus, Acela care este pentru noi Calea Adevarul si Viata. Si, fie ca Domnul sa asculte rugaciunea noastra de consacrare.
///////////////////////////////////////
Care sunt urmasii Mielului?
Avem acum ocazia sa facem înca un pas înainte în cunoasterea profetiilor din Apocalipsa si mai ales în cunoasterea Aceluia pe care Apocalipsa vrea sa ni-L descopere – Domnul nostru Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu. Pentru aceasta, sa deschidem sulul profetic al Apocalipsei la capitolul 14, la care am ajuns cu studiile noastre, versetele 1-5: „Apoi m-am uitat si iata ca Mielul statea pe Muntele Sionului. Si împreuna cu El stateau 144 de mii care aveau scris pe frunte numele Sau si numele Tatalui Sau. Si am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic. Si glasul pe care l-am auzit era ca al celor ce cînta cu alauta; si cîntau din alautele lor. Cîntau o cîntare noua înaintea scaunului de domnie, înaintea celor patru fapturi vii si înaintea batrînilor. Si nimeni nu putea sa învete cîntarea afara de cei 144 de mii care fusesera rascumparati de pe pamînt. Ei nu s-au întinat cu femei, caci sînt verguri, si urmeaza pe Miel oriunde merge El. Au fost rascumparati dintre oameni ca cel dintîi rod pentru Dumnezeu si pentru Miel; si în gura lor nu s-a gasit minciuna caci sînt fara vina înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu”.
Ce scena minunata! Ce schimbare de decor si de continut! În multe locuri în Apocalipsa, dupa descrierea unor scene dramatice si înfricosatoare inspiratia divina a dispus prezentarea unei viziuni de slava si de triumf întocmai cum este si aceasta viziune pe care am citit-o, de la începutul capitolului 14. Aceasta este de fapt una din metodele folosite de spiritul profetiei cu care apostolul Ioan a fost înzestrat, pentru a atrage privirea celor credinciosi spre realitatile pozitive ale vietii. În întunericul istoriei în desfasurarea ei, din loc în loc Dumnezeu deschide ochilor nostri ferestre în cer prin care privirea noastra sa se transfere mereu si mereu de la întuneric la lumina. Aceasta nu este numai o metoda literara, ci este însasi esenta cartii Apocalipsa. În Apocalipsa ne este prezentata de fapt cea mai mare lupta care a existat vreodata si cel mai izbitor contrast dintre împaratia luminii si împaratia întunericului, dintre principiul binelui si raului, dintre Iisus si Satana. Asa se face ca în capitolul 12, mai clar ca oriunde pe paginile Apocalipsei, descoperim contrastul si lupta dintre balaur si femeie, dintre balaur si samînta femeii si dintre balaur si ramasita semintei femeii, balaurul fiind Satana, femeia fiind biserica Domnului Hristos, samînta femeii fiind Iisus Hristos iar ramasita semintei ei fiind adevarata biserica a Domnului Hristos din ultimele zile, asupra careia Satana si-a îndreptat toata furia sa. Motivul furiei balaurului? Pentru ca aceasta ramasita se tine strînsa de Iisus prin pazirea poruncilor lui Dumnezeu si prin tinerea Marturiei Domnului Iisus.
Acum în capitolul 13 gasim descrierea uneltelor de care Satana s-a folosit si se va folosi în marea sa lupta contra lui Iisus – doua fiare, aparent diferite, dar în acelasi timp, mînate de acelasi spirit, dirijate de aceea si minte satanica si lucrînd în vederea aceluiasi scop, în vederea amagirii si înselarii întregei lumi. Din acest capitol care zugraveste natura si proportiile luptei dintre împaratia Satanei si împaratie lui Iisus aflam ca toti aceia care au ales sa se închine fiarei au primit un semn, si ca numai aceia care au primit acest semn pot sa se bucure de privilegiile vietii în aceasta împaratie a minciunii si întunericului. Dar aceia care au ramas credinciosi lui Dumnezeu nu vor putea nici sa cumpere si nici sa vînda, nu vor putea deci sa procure nici hrana, nici îmbracaminte si nici adapost. Pe scurt, capitolul 13 este un tablou al suferintelor, necazurilor si persecutiei de care vor avea parte cei credinciosi care au ales sa ramîna ascultatori de Dumnezeu, coste aceasta oricît ar costa.
Acum însa, în capitolul 14, avem o rasturnare de situatii, avem pur si simplu reversul capitolului 13. Contrastul dintre aceste doua capitole este evident.
În capitolul 13 am avut imaginea unei fiare care domnea tiranic peste întreg pamîntul, iar în capitolul 14 avem viziunea Mielului, viziunea Domnului Iisus stînd pe Muntele Sionului plin de maiestate si autoritate ca împarat si aparator al poporului Sau.
În capitolul 13 vedem cum închinatorii fiarei primesc semnul ei pe mîna dreapta sau pe frunte, iar aici, în capitolul 14 aflam ca si închinatorii adevarati ai lui Dumnezeu primesc semnul lui Iisus si al Tatalui ceresc.
În capitolul 13 urmasii fiarei traiesc suprema bucurie si fericire, aceea de a stapîni întreg pamîntul. Însa în capitolul 14 avem o scena cu adevarat mareata. Aici ascultam cîntecul triumfator al celor 144 de mii, un cîntec de slava si bucurie infinita care nu se limiteaza la zona pamîntului ci strabate spatiile cosmice si ajunge pîna la cer, la tronul lui Dumnezeu.
În capitolul 13 urmasii Mielului sînt amenintati cu exterminarea si cauza lui Iisus si a alesilor Sai pare ratata. Însa în capitolul 14 descoperim ca Iisus este biruitorul iar cauza Sa va triumfa.
În capitolul 13 copiii lui Dumnezeu sînt cuprinsi de amaraciune si groaza, dar aici, în capitolul 14, în cea de a doua parte a lui aflam cum cerul rosteste un vai si o sentinta de nimicire asupra fiarei, asupra urmasilor ei si asupra Babilonului.
Cele doua capitole, 13 si 14 din Apocalipsa, cu contrastele lor îmi amintesc de o întîmplare nespus de captivanta din istoria unui profet al lui Dumnezeu de pe vremuri, Elisei. El se afla la data respectiva despre care raporteaza cronicarul în 2 împarati 6, într-o cetate mica Dotan împreuna cu slujitorul sau Ghehazi. Într-o dimineata, cînd slujitorul lui Elisei s-a sculat a observat ca întreaga cetate era împresurata de jur împrejur de vrajmasi si ca nu mai era nici o cale de iesire. Privind la întreaga situatie din unghiul omenesc de a vedea lucrurile, natural ca Ghehazi avea tot dreptul sa fie derutat, în panica, îngrozit. Privind la stapînul sau, singura lui întrebare a fost: „Ah, domnul meu, cum vom face?” Însa profetul Domnului, în loc de orice explicatie, în loc de orice încercare de încurajare a slujitorului sau s-a rugat lui Dumnezeu doar pentru un singur lucru: ca Domnul sa-i deschida ochii încît Ghehazi sa poata cuprinde si acele laturi ale realitatii care stateau înca ascunse de privirea lui. Si cînd Domnul i-a deschis ochii lui Ghehazi, el a vazut ca mai multi erau cu ei decît cu armata vrajmasilor, el a vazut tot muntele plin de cai si de care de foc.
Tot asa stau lucrurile si cu cele doua viziuni paralele din Apocalipsa 13 si 14. În capitolul 13 antihristul pare superior în putere, pare suprem. El stapîneste asupra întregului pamînt si se pare ca nimic nu poate sta în calea voiei sale. Se pare ca în sfîrsit diavolul a cîstigat lupta. Poporul lui Dumnezeu este îngrozit. Din latura vizibila, naturala a ceea ce ochiul omenesc poate sesiza, se pare ca întreaga cauza a Mielului si a urmasilor Sai este pentru totdeauna pierduta. Dar nu uitati ca ochiul nostru firesc nu poate surprinde realitatile nevazute. Numai atunci cînd lumina cerului se asterne asupra ochilor nostri, de abia atunci sîntem în stare sa descoperim pe Mielul lui Dumnezeu stînd pe Muntele Sionului într-o maiestate calma, suverana, si pe poporul Sau asezat în preajma Sa în siguranta. Daca aceasta viziune este înteleasa corect, atunci nu ne va fi greu sa patrundem întelesul chiar si al detaliilor din acest ceas al triumfului.
Despre Mielul din aceasta viziune nu cred ca este nevoie sa facem un efort deosebit pentru a-L identifica. El este Domnul Iisus Hristos spre care Ioan Botezatorul îndreptase cîndva la apa Iordanului privirea tuturor, spunînd: „Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii”. El este Mielul care a fost junghiat, El este subiectul cîntarilor de lauda ale locuitorilor cerului, pentru ca prin sîngele Sau a rascumparat pentru Dumnezeu oameni din orice semintie, de orice limba si din orice norod si de orice neam, facînd din ei o împaratie si preoti pentru Dumnezeu. Vrednic este Mielul care a fost junghiat sa primeasca puterea, bogatia, întelepciunea, taria, cinstea, slava si lauda.
Acesta este Mielul, dar ce reprezinta Muntele Sionului? Este vorba aici chiar de Muntele Sionului pe care era zidita cetatea vechiului Ierusalim? Unii asa gîndesc. Ei fac legatura cu capitolul 7 din Apocalipsa unde se vorbeste pentru prima data de cei 144 de mii care au fost pecetluiti, cîte 12 mii din fiecare semintie a lui Israel. Daca acesti 144 de mii fac parte din Israel, atunci si Muntele Sionului pe care cei 144 de mii sînt vazuti împreuna cu Mielul, trebuie sa fie neaparat adevaratul Munte al Sionului. Sa nu uitam însa ca în Apocalipsa noi avem de a face cu imagini simbolice, cu reprezentari ale realitatii si nu cu realitatile luate ca atare. În sens simbolic însa, numele Muntele Sionului implica doua lucruri: el ne vorbeste în primul rînd despre autoritatea si puterea lui Dumnezeu, despre locul înalt de pe care Dumnezeu conduce si apara pe poporul Sau, sau în al doilea rînd, Muntele Sionului este o reprezentare a locului înalt al sederii Sale unde El va conduce în final pe toti alesii Sai. Mielul si Muntele Sionului sînt la un loc un singur simbol. Acest simbol poate fi înteles foarte
bine daca-l privim în lumina capitolului 2 din cartea Psalmilor la care Apocalipsa face adeseori referinta. Aici, în acest Psalm, în primele 3 versete, în cîteva expresii foarte sugestive, ne este zugravita starea de lucruri cuprinsa în capitolul 13 din Apocalipsa. împaratiile pamîntului adunate toate într-o conflagratie mondiala, într-o stare de revolta împotriva lui Dumnezeu si împotriva Unsului Sau. Toate împaratiile pamîntului în lupta contra împaratiei lui Isus, conduse de Satana în încercarea de a rasturna domnia lui Dumnezeu, daca nu se poate în vastul univers, macar pe aceasta planeta. Versetul 4 din Psalmul 2 ne arata care este atitudinea lui Dumnezeu fata de mînia neamurilor. Este Dumnezeu cumva înspaimîntat de acest fapt? Va accepta El oare ideea înfrîngerii si cedarii împaratiei Sale în mîna celor ce încearca sa-I uzurpe tronul? Nu, absolut ca nu! Cuvîntul, dimpotriva, ne spune despre Dumnezeu astfel: „Cel ce sade în ceruri rîde, Domnul îsi bate joc de ei”. Cînd fiara va racni ca un balaur, îsi va largi granitele împaratiei sale si se va crede stapîna peste întreg pamîntul, Dumnezeu nu va tremura ci va rîde. Încumetarea, ambitia, mîndria si încrederea în sine a fiarei vor aparea în ochii lui Dumnezeu ca o sarmana urzeala a nebuniei omenesti, demna de luat în rîs. Si asa si este.
A te gîndi sa întemeiezi o împaratie puternica împotriva lui Dumnezeu, sub conducerea unuia care a fost atît de puternic încît a fost aruncat din cer ca un gunoi, cu adevarat ca este o încercare sarmana. Cît de zadarnice se vor dovedi toate eforturile si toate sperantele oamenilor sub calauzirea Satanei, de a izgoni din univers pe Dumenzeu si cu atît mai mult de a-L înfrînge. Iata ce spune Psalmul 2 în continuare, de la versetul 5: „Apoi în mînia Lui le vorbeste si-i îngrozeste cu mînia Sa zicînd: „Totusi, Eu am uns pe împaratul Meu, pe Sion, muntele Meu cel sfînt. Eu voi vesti hotarîrea Lui, zice Unsul. Domnul Mi-a zis: ‘Tu esti Fiul Meu, astazi Te-am nascut. Cere-Mi si-Ti voi da neamurile de mostenire si marginile pamîntului în stapînire. Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier si le vei sfarîma ca pe vasul unui olar’„. Pentru ca Dumnezeu a uns pe Hristos si nu pe Satana pe Muntele Sau cel sfînt, conflagratia satanica nu va reusi si va fi înfrînta, spulberata. Aici, în acest Psalm gasim întelesul expresiei din capitolul 14 din Apocalipsa a Mielului stînd pe Muntele Sionului. Aceasta viziune vrea sa ne asigure ca hotarîrile lui Dumnezeu vor sta în picioare si ca nici o încercare omeneasca nu va fi în stare sa zadarniceasca planurile divine. Aceasta înseamna ca Unsul lui Dumnezeu, Mielul Sau va sta în final îmbracat cu toata puterea si slava Sa pe tronul Sau, pe muntele biruintei Sale vesnice, pe Muntele Sionului.
Dar Mielul nu este singur pe Muntele Sionului. El este înconjurat de urmasii Sai credinciosi, de cei 144 de mii. Pe cine reprezinta acesti 144 de mii? Este acest numar un numar real sau simbolic? Daca în capitolul 14 avem un fel de rasturnare a situatiilor descrise în capitolul 13, atunci si acest detaliu trebuie privit în lumina contrastului dintre cele doua capitole. Cei ce urmeaza fiarei si primesc semnul ei pe mîna dreapta sau pe frunte sînt în directa opozitie cu cei 144 de mii care urmeaza pe Miel oriunde merge El. Numarul celor nelegiuiti este necunoscut, dar trebuie sa fie deosebit de impresionant, de vreme profetia ne spune ca toti locuitorii pamîntului, cu anumite exceptii vor accepta închinarea si supunerea fata de fiara. Însa numarul celor ce urmeaza pe Miel pare sa fie cunoscut. Sa fie el exact 144 de mii; nici mai mult nici mai putin? Greu de crezut. Cred ca ne aducem bine aminte de cele citite si studiate împreuna de cele citite si studiate împreuna în capitolul 7 din Apocalipsa, despre acea gloata de nenumarat pe care apostolul Ioan a vazut-o în jurul tronului lui Dumnezeu. Acea gloata de nenumarat reprezinta pe toti cei mîntuiti din toate generatiile, începînd de la Adam si sfîrsind cu cei din ultima generatie. Însa despre cei 144 de mii exista scris în capitolul 14 ca ei sînt cel dintîi rod al celor rascumparati de pe pamînt, sau pîrga celor mîntuiti. Sa fie acest ‘cel dintîi rod’, un numar fix? Daca Mielul este un nume simbolic, daca Muntele Sionului este un alt nume simbolic, atunci, fara îndoiala ca si cei 144 de mii reprezinta un numar tot simbolic. El provine evident din înmultirea numarului 12 cu 12 si apoi cu 1000. Numarul 12 se afla scris de cel putin 5 ori în capitolul 21 atunci cînd apostolul Ioan descrie cetatea celor mîntuiti ca avînd 12 porti, 12 temelii, 12 îngeri pazitori, cîte unul la fiecare poarta, pe porti fiind scris numele celor 12 semintii ale lui Israel iar pe temelii numele celor 12 apostoli. Si daca veti citi cu rabdare capitolul 21 veti observa ca pîna si dimensiunile cetatii sfintilor sînt legate de cifra 12. Se pare deci ca semnificatia celor 144 de mii este legata nu atît de acest numar fix, ci de prezenta numarului 12 care pare sa exprime aici o lucrare divina deplina completa, încheiata, atotcuprinzatoare. Desigur ca acestea toate sînt numai niste încercari omenesti de a trece dincolo de granita necunoscutului, încercari de a patrunde în teritoriul nedescoperit înca al tainelor lui Dumnezeu. Cine sînt cei 144 de mii? Tocmai datorita imposibilitatii noastre de a da un raspuns sigur la o întrebare ca aceasta, de aceea cei mai multi dintre comentatori si-au îndreptat atentia lor spre o alta întrebare; nu cine, ci ce sînt acestia care formeaza grupa de elita a celor 144 de mii. Sau, cu alte cuvinte, ce fel de caracter asteapta Dumnezeu sa posede aceia care apar aici ca si cum ar fi fost codificat de cer sub numele de 144 de mii. Cuvîntul spune ca ei au ramas credinciosi Mielului. Ei s-au lasat condusi de Miel în vremuri de restriste pe parcursul marei strîmtorari. Acele vremuri au fost extrem de grele. Suferintele lor de dragul lui Hristos au fost aspre. Ei nu au mai putut cumpara sau vinde, ei nu au mai avut nicaieri un cuib al lor. Ei au fost urîti de toti oamenii. Ei au fost vînati, chinuiti si unii dintre ei chiar dati la moarte. Dar, cea mai mare problema a celor 144 de mii nu a fost daca trebuie sa sufere sau nu din pricina credinciosiei lor fata de Mîntuitorul lor, ci cum sa faca spre a ramîne credinciosi în acele vremuri de grea strîmtorare, de necaz si prigoana. Si iata ca despre ei sta scris ca si-au pastrat cinstea, curatia de caracter. Despre ei gasim scris astfel: „Ei nu s-au întinat cu femei, caci sînt verguri”. Desigur ca nici aceste cuvinte nu trebuie luate în sens propriu, literal. În Sfintele Scripturi desfrîul fizic este folosit ca un simbol al desfrîului spiritual al necredinciosiei omului fata de Dumnezeu. Adeseori, poporul vechiului Israel este zugravit în scrierile proorocilor printr-o femeie desfrînata care a lepadat legamîntul ei cu Dumnezeu si a alergat dupa alti dumnezei, dumnezei pagîni, idolii neamurilor din jur. Dar despre cei 144 de mii citim ca nu s-au întinat în timp ce mai toata lumea comitea desfrînare în sens spiritual, întretinea o legatura nesfînta cu fiara, cei 144 de mii au ramas credinciosi Mielului.
Acelasi adevar este exprimat si prin expresia „caci sînt fara vina înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu”. Nu, ei nu s-au lasat alterati si nici macar mînjiti de stricaciunea lumii din jurul lor. În gura lor nu s-a gasit minciuna. Împaratia fiarei, dimpotriva, a fost plina de minciuni, ea însasi fiind cladita pe minciuna, iar adevaratul ei împarat fiind Satana pe care Domnul Iisus l-a numit tatal minciunii. O împaratie plina de minciuni… Toate învataturile biblice cu privire la adevarata închinare, adevarata cale de mîntuire, adevarata preotie, adevaratele principii de vietuire crestina, adevarata zi de odihna, adevarata biserica, au fost înlocuite cu minciuni. Însa credinciosii ultimelor zile, elita Mielului, au ramas credinciosi adevarurilor curate ale Sfintelor Scripturi fara teama. Ei au cunoscut adevarul, s-au hranit cu adevaraul si adevarul i-a facut slobozi de minciuna si de orice frica. În ceas de criza, ei au ramas tari în adevar. Ei erau, vorbind în mod simbolic, cu Mielul pe Muntele Sionului, urmînd pe Miel, pe Iisus, care pentru ei era totul: Calea, Adevarul si Viata. Cui s-a datorat taria, credinciosia si nevinovatia lor? Evident ca nu lor. Ei apartineau lui Iisus cu trup si suflet. Ei depindeau în toate de Dumnezeu. Nu e de mirare de aceea ca pe fruntile celor 144 de mii au fost vazute numele Mielului si al Tatalui ceresc. Ei au fost sapati pe palmele Domnului Iisus si nimeni nu i-ar fi putut smulge din mîna Sa. Ei si-au spalat hainele în sîngele Mielului si nimeni nu i-ar fi putut întina. Ei au ales sa apartina cerului, sa traiasca viata cerului si sa se pregateasca pentru a trai o vesnicie cu Iisus si cu Tatal lor ceresc.
Prietene drag, aici ar trebui sa ma opresc pentru a ne desparti. Dar, înainte de a ne desparti as dori sa-ti pun o întrebare foarte directa, foarte personala: Urmezi tu astazi pe Miel oriunde merge El? Este viata ta condusa de El, de toate adevarurile cuvîntului Sau? Este viata ta curata, devotata numai Lui si neîntinata de pacatele generatiei noastre? Se afla în experienta ta crestina acel refren al biruintei prin sîngele Domnului Iisus? Esti tu chiar astazi cu El pe Muntele Sionului? O, rugaciunea mea pentru mine, pentru tine si pentru toti cei ce au citit aceste prelegeri este ca Domnul sa ne dea harul ca înca de azi din aceasta viata sa fim cu El pe Muntele Sionului. Azi aici si mîine tot cu El în vesnicie. Amin!
Care sunt urmasii Mielului?
///////////////////////////////////////
Care sunt urmasii fiarei?
Am vorbit în prelegerea trecuta despre semnul lui Dumnezeu si semnul fiarei. Profetia din Apocalipsa 13 ne vorbeste, dupa cum stiti, despre doua fiare. Aceste doua fiare sînt, fara îndoiala, niste supraputeri politico religioase ale caror unic scop este dominarea lumii întregi. Despre prima fiara profetia ne spune ca în trecerea vremii, dupa 42 de luni profetice, sau 1260 de ani calendaristici de suprematie, aceasta avea sa primeasca o rana de moarte în urma careia urma sa se refaca. Aceasta fiara trece aparent în umbra si doar pentru o vreme, pentru a da loc celei de a doua fiare sa apara si sa-si savîrseasca lucrarea. Daca alaturam la capitolul 13 din Apocalipsa cele scrise în cartea profetului Daniel la capitolul 7 vom descoperi mai mult de 8 elemente caracteristice care ne ajuta sa identificam fiara dintîi. Toate aceste caracteristici despre care am vorbit în prelegerile precedente îsi focalizeaza privirea spre biserica Romano-Catolica în timp ce elementele caracteristice celei de a doua fiare arata cu precizie spre Statele Unite. Despre aceasta cea de a doua fiara, profetia din Apocalipsa spune ca ea va lucra cu toata puterea fiarei dintîi. Despre ea se mai spune ca va amagi pe locuitorii pamîntului prin semne mari si minuni si va zice locuitorilor pamîntului sa faca o icoana fiarei dintîi. Expresia ‘a face o icoana’ înseamna a copia, a repeta, a întruchipa din nou nu atît înfatisarea, cît purtarea fiarei dintîi. Puterea acestei fiare va fi atît de mare si cumplita încît în cele din urma ea va impune prin amenintarea cu foametea sau cu moartea, tuturor locuitorilor pamîntului primirea semnului fiarei.
Am vazut în prelegerea trecuta care este semnul fiarei. El este un semn în directa contradictie cu semnul lui Dumnezeu. Semnul lui Dumnezeu este adevarata zi de închinare pe care El a dat-o omului chiar de la creatiune, este Sabatul, este ziua a saptea a saptamînii, Sîmbata. Aceasta este ziua pe care Dumnezeu a ales-o ca amintitoare a puterii Sale creatoare si a puterii Sale sfintitoare. „Paziti Sabatele Mele”, zice Dumnezeu, „caci ele sînt un semn între Mine si voi ca sa stiti ca Eu sînt Domnul care va sfintesc” (Ezechiel 20,12). Semnul fiarei trebuie sa fie tot o zi pe care fiara o recomanda ca fiind semnul puterii ei, dar în realitate fiind semnul razvratirii si hulei ei fata de Dumnezeu. Prin citatele prezentate în prelegerea trecuta am observat cu cîta îngîmfare si încumetare afirma biserica Romano-Catolica schimbarea pe care ea a facut-o în legea lui Dumnezeu promovînd în locul semnului divin al Sîmbetei semnul ei, Duminica. Fiara a doua, ne spune profetia, va lucra prin puterea fiarei dintîi, care nu este alta decît puterea Satanei si va forta pe oricine sa primeasca semnul fiarei, semnul razvratirii contra lui Dumnezeu. „Si a facut ca toti, mici si mari, bogati si saraci, slobozi si robi sa primeasca un semn pe mîna dreapta sau pe frunte si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde fara sa aiba semnul acesta, adica numele fiarei sau numarul numelui ei”. Potrivit cu aceasta profetie, Statele Unite ale Americii vor impune în final tuturor semnul fiarei. Ce înseamna acest lucru? Pazirea duminicii în locul adevaratului Sabat biblic este semnul ascultarii si supunerii fata de biserica Romano-Catolica. Aceasta înseamna ca Statele Unite ale Americii vor pretinde în viitor de la omenire ascultare fortata fata de biserica Romano-Catolica, supunere sub amenintarea cu boicotul si moartea. Deja America face pasi în directia în care profetia biblica a vorbit cu aproape 2000 de ani mai înainte. De zeci de ani diferite grupuri religioase ultraconservatoare sprijinesc ideea promulgarii unei legi duminicale nationale si chiar lupta în vederea obtinerii ei din partea guvernului. În anul 1980 în preajma alegerilor prezidentiale, reprezentanti ai miscarii religioase Majoritatea Morala au contactat pe presedintele Statelor Unite la acea data, Jimmi Carter pentru a afla în ce masura se identifica presedintele cu idealul lor de a dobîndi o legislatie religioasa. Nu, a raspuns presedintele Carter, asa ceva este împotriva Constitutiei. Cu aceeasi întrebare a fost confruntat si candidatul Anderson, care a raspuns ca si Carter, negativ. Dar în Dallas, Ronald Reagan a promis acestei mari coalitii evanghelice care aducea 20% din totalul tuturor voturilor, ca daca ea îl va sprijini cu voturile membrilor ei, el le va îndeplini toate dorintele. Curînd în presa a aparut stirea ca Majoritatea Morala sprijina candidatura lui Ronald Reagan. Asa se face ca în scurt timp pe agenda de lucru a noului presedinte au aparut niste subiecte cu totul noi, neobisnuite, cu caracter religios. Evident, ele fusesera puse în discutie pe plan national de Majoritatea Morala care sprijinise cu cîtva timp mai înainte, cu sutele ei de mii de voturi, candidatura lui Reagan. Acum, acele probleme, ca introducerea rugaciunii în scolile publice, interzicerea avortului si sanctiuni contra tuturor surselor de pornografie în arta si în presa, trebuiau sa fie tratate si satisfacute de guvern. Aceasta fusese conventia dinainte de alegeri. Acum, sosise vremea ca Reagan sa-si plateasca datoriile. Este cert ca opinia publica a fost mai tare si aceste probleme au ramas nesatisfacute. De curînd am citit ca presedintele George Bush a scris pe agenda sa de lucru, pentru început, problema interzicerii avorturilor. Sa fi preluat oare Bush de la Reagan, odata cu voturile Majoritatii Morale si datoriile vechi, înca neplatite fata de aceasta organizatie religioasa? N-ar fi de mirare sa fie asa. Daca fostul presedinte Reagan nu a reusit sa satisfaca dorintele Majoritatii Morale, el totusi ramîne în istorie ca fiind presedintele care pentru prima data în istoria Statelor Unite a asezat un pod solid peste prapastia de veacuri dintre Washington si Vatican, dintre America protestanta si Roma papala. În timpul presedintiei lui de 8 ani, 3 evenimente ramîn înscrise în relatiile Americii cu Vaticanul: trimiterea primului ambasador al Statelor unite la Vatican, moment care era asteptat la Roma de mai bine de 200 de ani, cît si cele doua vizite ale actualului papa în America. Pe de alta parte, unii politicieni de azi, înflacarati de un zel religios extrem de viu, folosesc tribuna Senatului sau a Congresului pentru a se obtine din partea guvernului modificarea primului amendament al Constitutiei, asa încît guvernul la presiunea tuturor fortelor interesate în acest domeniu sa aiba mîna libera sa dicteze si sa controleze pe oameni în probleme de religie, în probleme de constiinta. Deja în aceasta privinta s-au facut cîtiva pasi seriosi în trecut care dau mari sperante de reusita politicienilor de azi care depind de suportul bisericilor. De pilda în anul 1961 curtea suprema a Statelor Unite a declarat urmatoarele: „Asigurarea bunastarii publice într-o zi de odihna comuna tuturor este o chestiune de interes legitim a guvernului. Ea precizeaza în continuare ca legile duminicale prezente în legislatia locala a mai toate statele din America, nu sînt în mod neaparat neconstitutionale sau descriminatorii deoarece ele nu au un caracter strict religios, ci ele au mai degraba în vedere protejarea sanatatii si bunastarii poporului american.
Dar, problema legiferarii duminicii ca zi de odihna sta de mult timp si pe agenda economistilor acestei tari uriase, bogate, dar totodata foarte fragila în fata crizelor financiare care bîntuie astazi pretutindeni. Întelegînd bine care este framîntarea economistilor, în dorinta sa de a le oferi o solutie, editorul Harold Lingfeld al revistei evanghelice de prestigiu „Christianity Today” s-a exprimat astfel în editia lui din 7 mai 1976 la pagina 12. Cuvintele lui, pe care doresc sa le redau sînt extrase din articolul cu titlul foarte semnificativ ‘Ziua Domnului si Resursele Naturale‘. Cu scopul de a se conserva energia, Harold Lingfeld propune: „Toate oficiile comerciale, inclusiv statiile de benzina si restaurantele sa fie închise în fiecare duminica” Convingerea lui Lingfeld este ca o asemenea masura ar fi de acord atît cu legile naturale care guverneaza bunastarea corpului omenesc cît si cu voia lui Dumnezeu pentru toti oamenii. Sesizînd faptul ca oamenii sînt extrem de deosebiti în ce priveste respectarea duminicii ca zi de odihna printr-un act voluntar, el sugereaza mai departe ca singura cale de a se realiza dublul obiectiv al serbarii duminicii si conservarii energiei ar fi acela al „deciziei puterii legislative prin persoanele alese de catre popor„. Calculul pe care multi slujitori ai anvoanelor îl fac este ca blestemul lui Dumnezeu zace asupra acestei natiuni din pricina nesfintirii duminicii si ca acest blestem nu va fi îndepartat pîna ce oamenii nu se pocaiesc si se întorc la Dumnezeu sfintind ziua duminicii.
O alta forta, pe lînga fortele religioase, politice sau economice care sustin ideea emiterii unei legi cu caracter national prin care duminica sa devina o zi de odihna obligatorie, mai este si forta care lucreaza din ascuns – forta bisericii Catolice. Rapida crestere a catolicismului în aceasta tara, influenta puternica a lui în afacerile politice, agitatia care s-a stîrnit de cîtiva ani pentru o relatie si mai strînsa cu Vaticanul, vizitele pline de succes ale papei pe pamîntul Statelor Unite, trecerea legala sau ilegala a
granitelor Statelor Unite zilnic a unui numar de aproximativ 3000 de oameni veniti din tarile Americii Latine, care în alta ordine de idei sînt de fapt tot atîtia membri ai bisericii Catolice, toate aceste fapte si multe altele spun foarte mult. Dar un fapt care este si mai evident este miscarea de unire a bisericilor. Daca ati fost avizati pîna în prezent si ati urmarit cu atentie tendintele din ultimii ani, ati putut surprinde cerinta tot mai insistenta a multora dintre liderii bisericesti pentru o mai strînsa unitate între crestini. Dar, nu numai între crestinii diferitelor biserici protestante evanghelice ci si între protestanti si catolici. Pumnii care altadata erau strînsi, gata de lupta, sînt dispusi astazi sa se deschida si oamenii sa-si dea mîna în semn de colaborare. Daca în multe privinte, acest nou spirit de prietenie si cooperare între protestanti si catolici este demn de laudat, totusi, el prezinta un element foarte periculos. Mai înainte ca acea unitate sa se realizeze trebuie ca macar una din parti sa fie dispusa sa cedeze vechile ei pozitii iar cînd este vorba de unirea protestantilor cu catolicii, protestantii sînt aceia care trebuie sa faca toate concesiile ce se cer. Mottoul Romei „Semper idem„, adica „mereu aceeasi„, spune mult. Acest motto exprima mentalitatea papalitatii cînd vorbeste despre unire. Singurul fel în care ea întelege unirea si colaborarea este acela de a aduce pe toti într-o din ce în ce mai apropiata întelegere cu papalitatea.
Multi crestini care regreta starea de divizare a crestinatatii simt ca este un imperativ stringent al zilei de a realiza o unire a tuturor bisericilor, indiferent de cost. Dar sa fim acum atenti care ar putea fi finalul. Crestinatatea va descoperi ca a realizat de fapt o unitate superficiala la care, atunci cînd se va adauga si autoritatea statului de a impune legi, ceea ce ea a reusit sa realizeze nu este altceva decît o organizatie religioasa asemenea originalului ei de peste ocean, asemenea papalitatii. Sau, cum spune profetia, atunci America a facut o icoana fiarei dintîi. Tendintele aparent inofensive care stapînesc protestantismul de azi vor sfîrsi mîine în aceeasi stare de intoleranta si opresiune fata de toti aceia care vor refuza cooperarea sau supunerea fata de acea lege duminicala nationala. Iata ce scria în aceasta privinta în Marturii voi.5, pag. 712 Ellen G. White,profetul modern al bisericii ramasitei. „Cînd natiunea noastra va renunta la principiile guvernarii ei si va promulga legea duminicala, prin aceasta protestantismul va da mîinile cu papalitatea. Aceasta nu va mai fi nimic altceva decît ca va da viata acelei tiranii care de atîta vreme a urmarit cu înfocare ocazia de a izbucni din nou într-un despotism activ”. Aceeasi pana inspirata avea sa scrie cu multe zeci de ani înainte felul în care vor evolua lucrurile aici în America tuturor libertatilor. Citatul poate fi gasit în cartea Strabatînd Veacurile, care în original se numeste Marea Lupta, la pag. 355 (în editia româna): „cînd bisericile principale din Statele Unite se vor uni asupra punctelor de credinta comune si vor influenta statul sa impuna cu forta hotarîrile lor si sa le sustina institutiile, atunci America protestanta va face icoana puterii bisericii Romei, iar urmarea inevitabila va fi aplicarea de pedepse civile celor de alta credinta decît a lor”. La pagina 356, în cuprinsul primului paragraf gasim scris urmatoarele: „Icoana fiarei reprezinta acea forma de protestantism decazut care se va arata cînd bisericile protestante vor cauta ajutorul puterii civile pentru impunerea cu forta a dogmelor lor. Pe aceeasi pagina citim în continuare: „Numai schimbînd legea lui Dumnezeu putea papalitatea sa se înalte mai presus de Dumnezeu, iar cine, cu buna stiinta, va tine legea astfel schimbata, aduce închinare si cinste puterii care a facut schimbarea. Un astfel de act de ascultare de legile papale constituie un semn de supunere fata de papa, în locul supunerii fata de Dumnezeu”.
Iubiti cititori, încurînd icoana fiarei va prinde viata si va începe sa intimideze, sa persecute si în cele din urma sa dea la moarte pe cei ce pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin credinta în Iisus. Curînd numarul fiarei, 666, care este totuna cu numele ei, urmeaza sa fie asezat cu forta pe mîna si pe fruntea tuturor. . Multi întreaba ce înseamna acest numar 666 si ce legatura are el cu numele fiarei. Din celelalte semne de identificare ale fiarei, prezentate în prelegerile precedente, am înteles ca fiara nu este alta decît biserica Romano-Catolica reprezentata prin capul ei -papa de la Roma. Aici as dori sa fac o scurta precizare: cînd ne referim la biserica Romano-Catolica si la papa, nu ne referim la persoane particulare, ci la o institutie, la un sistem politico-religios. Este îndeobste stiut ca numele latin pe care papa si l-a asumat, nume pe care l-a înscris chiar si pe întreita sa coroana papala numita tiara, este Vicarius Filii Dei, care înseamna Loctiitorul Fiului lui Dumnezeu. Acum, daca cunoasteti semnificatia numerica a literelor din numele latin pe care papa si l-a asumat, atunci, însumînd toate aceste litere cu valoarea numerica veti obtine cifra 666.666
(Literele A, R, F si E nu au valoare numerica).
Acesta este numarul simbolic pe care fiara va cauta sa-l aseze pe mîna dreapta si pe fruntea tuturor oamenilor. Dar adevarul este ca nu toti îl vor accepta, însa cei ce-l vor accepta vor recunoaste prin aceasta autoritatea fiarei, vor asculta de poruncile ei si vor primi semnul de identificare cu fiara. Curînd, închinarea cu forta, aici în America în fata deciziilor civile în probleme de constiinta si ascultare de legea lui Dumnezeu va fi adevarata piatra de încercare a credintei tuturor. Aceasta proba însa, va sta în cele din urma în fata tuturor locuitorilor pamîntului caci profetia spune clar ca tot pamîntul se mira dupa fiara. Desigur ca acest lucru ar putea sa vi se para de necrezut ca tot pamîntul sa ia în seama deciziile Americii care a facut o icoana fiarei. Howard J. Rough în cartea sa cu titlul Cum sa prosperi în timpul anilor rai ce vor veni, scrie la pagina 14 un mare adevar pe care l-a exprimat în niste vorbe care par o gluma. El a spus: „America, cu adevarat se afla pe marginea prapastiei si tot asa se poate spune despre restul lumii, deoarece cînd noi stranutam, restul lumii se îmbolnaveste de gripa”. Aceste vorbe cred ca vor fi mîine mai bine întelese de noi. Curînd locuitorii pamîntului se vor pomeni grupati fiecare sub steagul pe care si l-au ales; fie steagul ascultarii de poruncile lui Dumnezeu, fie steagul respingerii poruncilor divine si al ascultarii de poruncile oamenilor. Timpul alearga cu grabire. Marea lupta începuta cîndva în cer va intra înultimele ei faze.
În timp ce miscarea ecumenica de unire a bisericilor într-un singur bloc religios se va remarca din ce în ce mai mult prin neascultarea fata de Sabatul biblic si impunerea pazirii duminicii, sabatul cel fals, Dumnezeu va aseza în vazul lumii pe poporul Sau credincios, pazitorul adevaratului Sau Sabat. Întrebarea este: Unde ma voi afla în acele zile? Unde ma aflu azi?
În capitolul urmator, capitolul 14, vedem cum privirea apostolului Ioan este atrasa spre o alta scena, o scena fara fiare, fara moarte, fara desfasurari de forte satanice. El vede pe Muntele Sionului pe Iisus, Mielul lui Dumnezeu si împreuna cu El pe cei 144 de mii care aveau pe fruntile lor scris nu numele fiarei, ci numele Sau mîntuitor si numele Tatalui Sau. O, daca este ceva ce-mi doresc în acest moment cînd trebuie sa ne despartim, este ca astazi sa va hotarîti sa va întoarceti privirea spre Dumnezeu si legea Sa. Descatusati-va chiar astazi mîinile si mintea si primiti semnul lui Dumnezeu, adevaratul Sau Sabat. Pregatiti-va astfel înca de astazi pentru mareata zi cînd Domnul va înscrie pe fruntea tuturor credinciosilor Sai adevarati numele Sau si numele Tatalui Sau. Pregatiti-va pentru mareata zi a biruintei Sale. Amin.
Care sunt urmasii fiarei?
////////////////////////////////////
O alta fiara care iese din pamant
Sa culegem în continuare din cuvîntul profetiilor Apocalipsei lumina pentru azi si mai ales lumina pentru mîine. În ultimele doua prelegeri am discutat despre prima fiara apocaliptica descrisa în prima parte a capitolului 13. Ea a fost vazuta de apostolul Ioan ca iesind din mare si în înfatisarea ei erau adunate la un loc trasaturile specifice ale unui leopard, urs si leu. Aceasta fiara avea sapte capete si zece coarne. În urma studiilor noastre, documentate suficient, am ajuns la concluzia ca în primul rînd aceasta fiara este un simbol al unei puteri politice mondiale, dar totodata si al unei puteri religioase universale. Cele doua aspecte ale manifestarii ei pe plan politic si pe plan religios s-au dovedit a fi inseparabile. În ceea ce priveste caracterul ei spiritual religios, aceasta fiara reprezinta un sistem de guvernare în totala vrajmasie contra lui Dumnezeu, contra Domnului Hristos, contra împaratiei Sale vesnice si contra sfintilor al caror nume au fost scrise în cartea vietii Mielului. Aceasta vrajmasie apare foarte evidenta din faptul ca fiara a primit puterea si tronul ei de la balaur, de la sarpele cel vechi, de la diavolul, marele vrajmas al lui Dumnezeu si al Mielului. Acest lucru este clar deoarece fiara poarta pe toate cele sapte capete ale ei nume de hula si a primit din partea balaurului o gura care rosteste hule împotriva Celui Prea înalt, împotriva templului si împotriva sfintilor Lui. Dar, nu numai atît. Pe lînga putere si o gura care rosteste hule, fiara a mai primit de la Satana si un spirit de ura si de cruzime. Aceasta reiese clar din faptul ca fiara ucide si persecuta pe sfintii care refuza sa se închine înaintea ei. Despre aceasta fiara am citit ca la un moment dat a primit o rana de moarte dar care mai tîrziu s-a vindecat. Ca urmare a acestei vindecari, toti locuitorii pamîntului, cu exceptia acelora care compun ramasita credincioasa, se vor închina fiarei. Aceasta închinare urmeaza sa-si gaseasca împlinirea ei desavîrsita în viitor. Desi astazi papalitatea primeste omagii si închinare din partea unor grupari mari de oameni, totusi, majoritatea lumii de azi nu-i arata nici un interes si nici o consideratie. Dar, lucrurile se vor schimba cît de curînd.
Versetul 11 din capitolul 13 îndreapta privirea spre cea de a doua fiara care lucrînd cu puterea fiarei dintîi înaintea ei va face ca pamîntul si locuitorii lui (de notat „pamîntul si locuitorii lui”), sa se închine fiarei dintîi a carei rana de moarte fusese vindecata. Pentru acela care întelege cuvintele acestei profetii si poate citi semnele timpului în mod corect este clar ca timpul este deja sosit si ca toate lucrurile se îndreapta cu toata graba spre împlinirea ultimelor cuvinte ale acestui capitol. În ultima parte a acestui capitol atît de important, cuvîntul profetic ne vorbeste despre o a doua fiara. Cine este aceasta fiara? Dar, sa dam mai întîi citire cuvîntului profetiei. Citez Apocalipsa 13,11-:
„Apoi am vazut ridicîndu-se din pamînt o alta fiara care avea doua coarne ca ale unui miel si vorbea ca un balaur. Ea lucra cu toata puterea fiarei dintîi înaintea ei si facea ca pamîntul si locuitorii lui sa se închine fiarei dintîi a carei rana de moarte fusese vindecata. Savîrsea semne mari, pîna acolo ca facea chiar sa se coboare foc din cer pe pamînt în fata oamenilor si amagea pe locuitorii pamîntului prin semnele pe care i se daduse ca sa le faca în fata fiarei. Ea a zis locuitorilor pamîntului sa faca o icoana fiarei care avea rana de sabie si traia. I s-a dat putere sa dea suflare icoanei fiarei ca icoana fiarei sa vorbeasca si sa faca sa fie omorîti toti cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Si a facut ca toti, mici si mari, bogati si saraci, slobozi si robi sa primeasca un semn pe mîna dreapta sau pe frunte si nimeni sa nu poata cumpara sau vinde fara sa aiba semnul acesta, adica numele fiarei sau numarul numelui ei. Aici este întelepciunea; cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei caci este un numar de om, si numarul ei este sase sute saizeci si sase”.
Desigur ca acum, în urma celor citite, fiecare din dumneavoastra ar dori sa stie pe cine anume reprezinta cea de a doua fiara, fiara cu doua coarne ca de miel. Pîna a ajunge sa dam un raspuns la aceasta întrebare cred ca este necesar sa subliniem cîteva lucruri referitoare la cea de a doua fiara. Primul lucru pe care îl subliniaza profetia este ca a doua fiara, la fel ca si prima, este o putere atît politica cît si religioasa, care-si face aparitia la data cînd fiara dintîi cunoaste prabusirea puterii ei în urma primirii ranii de moarte. Marele reformator englez John Wesley în lucrarea sa Note explicative asupra Noului Testament, scrisa cu numai 22 de ani mai înainte de declaratia americana de independenta, scria despre fiara aceasta astfel: „Ea nu a aparut, desi nu se poate sa fie asa de departe, deoarece ea urmeaza sa apara la sfîrsitul domniei de 42 de luni ale fiarei dintîi”. Aceasta înseamna ca a doua fiara urmeaza sa apara în jurul anului 1798 cînd cei 1260 de ani de suprematie papala aveau sa înceteze. Ce corecta a fost interpretarea data de Wesley, ce inspirata! Papa a fost luat în captivitate în anul 1798 la putin timp dupa ce departe de marea agitata a natiunilor Europei într-o lume noua si înca nepopulata, o noua mare natiune îsi ridica fruntea si numai la scurt timp dupa ce primul ei presedinte George Washington îsi încheia primul sau mandat. Notati în al doilea rînd ca aceasta putere urma sa fie nu o natiune batrîna ca toate celelalte natiuni de pe batrînul continent, ci o natiune tînara ca un miel în ale carui vine clocotea o viata noua. Notati al treilea indiciu pe care ni-l da profetia, locul de unde avea sa se ridice aceasta fiara. Ea a fost vazuta iesind din pamînt. Prima fiara a iesit din mare, simbolul multimilor de popoare pe cînd pamîntul este exact opusul marii. Pamîntul reprezinta niste tinuturi virgine, nepopulate, locul de unde avea sa se ridice o mare natiune, o mare putere, Statele Unite ale Americii. În acelasi secol în care Guttenberg a tiparit primul exemplar al Bibliei sale si în care s-a nascut marele reformator protestant Martin Luther, îndraznetul navigator Cristofor Columb naviga în necunoscut, sau, cel mult, spre ceea ce credea el sa fie Indiile de Vest, atingînd însa tarmurile unei lumi noi. Aici, în aceasta lume noua Dumnezeu urma sa aseze temelia pe care sa înalte mai tîrziu o tara libera, un protestantism liber si o Evanghelie libera care sa fie dusa lumii întregi. Deja, dupa cum vedeti, nu am putut sa mai tin în secret, pe cine reprezinta cea de a doua fiara. Notati, în al patrulea rînd felul în care aceasta putere apare. Ea iese la iveala ridicîndu-se din pamînt întocmai ca o planta. Acesta este chiar întelesul cuvîntului grecesc folosit pentru verbul ‘a se ridica’. Daca coarnele în profetie reprezinta putere, stapînire, guvernare, cele doua coarne de miel atunci, reprezinta o guvernare pasnica, în care cele doua aspecte ale vietii sociale, stat si biserica, sînt separate. întemeietorii acestei natiuni, al Statelor Unite s-au gîndit sa aseze o forma de guvernamînt diferita de tot ce se gasea pe vechiul continent al Europei, o forma democratica, republicana, libera, în care sa nu existe nici o forma de discriminare pe temei de rasa, religie, culoare sau cultura. Pastrînd înca vii în memoria lor persecutiile papale din Europa, întemeietorii acestei noi natiuni au asezat în Constitutie anumite limite privind puterea majoritatii de a invada si calca în picioare drepturile inalienabile ale oamenilor ce formeaza minoritatea. Nici un om nu trebuie sa sufere pentru convingerile lui chiar daca acestea nu se potrivesc cu ale majoritatii. Fiecare om trebuie sa fie liber sa gîndeasca, sa învete, sa lucreze, sa se închine lui Dumnezeu si sa se roage asa cum crede el ca este mai bine atîta timp cît felul lui de a fi nu violeaza dreptul celorlalti de a proceda la fel. Aceasta este America, simbolizata prin fiara cu doua coarne ca de miel, o tara în care exista o despartire neta între biserica si stat si în care fiecare are libertati civile si religioase.
Coarnele acestei fiare, cred ca ati remarcat, nu au coroane. Ea nu este o tara cu regi si papi. Deoarece biserica Catolica sustine din principiu unirea bisericii cu statul, fapt pentru care o persoana catolica nu este libera sa creada, sa afirme, sa publice sau sa apere idei straine de cele acceptate de biserica sa, aceasta natiune a Americii niciodata nu va avea sa fie predominant catolica. Dar, notati cîteva schimbari extrem de importante care au loc în manifestarile acestei fiare. În primul rînd ea savîrsea semne mari, minuni, pîna acolo ca sa se coboare chiar foc din cer. Desigur ca America, tara tuturor posibilitatilor, ea însasi o minune între natiunile lumii, avea sa devina o natiune în care la orice pas, în orice domeniu, avea sa puna în uimire întregul pamînt. Dar si în domeniul spiritual America avea sa savîrseasca minuni, minuni de natura spiritista, foc din cer, prooroci mincinosi, Hristosi mincinosi.
O alta schimbare care merita sa fie notata în aceasta profetie
este ca aceasta, cea de a doua fiara va face o icoana fiarei dintîi. Ce înseamna aceasta? Nimic mai mult decît ca în aceasta tara cu predominenta evanghelica, protestanta, lucrurile vor lua o asa întorsatura încît cele ce au fost caracteristice purtarii si stapînirii fiarei dintîi în Europa vor putea fi vazute si aici. Aceasta înseamna ca vechiul principiu al separarii bisericii de stat, care a fost temelia pe care s-a cladit cîndva societatea si forma de guvernamînt în America urmeaza sa fie violat, calcat în picioare. Deja auzim azi cum voci foarte influente din rîndul marilor biserici evanghelice, fundamentaliste, dau de zor alarma ca America a devenit prea lumeasca, prea pacatoasa si aceste voci cheama biserica sa puna mîna pe puterea statului. În aceasta privinta au aparut chiar miscari de grupare ale tuturor fortelor religioase care cauta salvarea Americii. Una din ele care a atras în ultima vreme atentia în mod deosebit este miscarea sau organizatia interdenominationala care poarta numele ‘Majoritatea Morala’. Si stiti care este deviza sau tinta pentru care aceasta organizatie militeaza? Ea este „Washingtonul pentru Iisus”. Evident, biserica crestina a ajuns falimentara. Ea vede ca este aproape imposibil sa mai salveze societatea de azi aducînd-o pe bancile bisericii, de aceea biserica spera sa poata realiza salvarea Americii în Congres sau Senat punînd mîna pe frînele puterii politice. Dînd uitarii vechile principii de libertate pe care societatea americana a fost initial asezata, în dorinta lor dupa mai multa siguranta, prosperitate, pace si stabilitate sociala, oamenii îsi vor întoarce aici în America privirea spre o religie totalitara. Teologii multor biserici de azi se exprima astfel: „Protestantismul este slab pentru ca este împartit, pe cînd catolicismul este puternic pentru ca este unit sub un singur for, un singur cap”. Atunci, în dorinta lor pentru mai multa unitate de gîndire si miscare, cînd bisericile din America vor selectiona cîteva puncte de credinta comune, convenabile tuturor si cînd va cîstiga si puterea politica prin care sa exprime si sa impuna aceste dogme tuturor, atunci America a facut o icoana fiarei. Atunci religia protestanta, dominanta azi în America se va asemana cu papalitatea atît în purtare cît si în scop.
Notati va rog si o alta schimbare , de data aceasta în ceea ce priveste vocea celei de a doua fiare. Proorocia ne avertizeaza ca ea vorbea ca un balaur. O fiara cu coarne ca de miel, simt domestic, gentilete, bunavointa. Ce ar putea fi mai placut decît cineva care sfatuieste pe oameni, le poarta de grija, vrea sa le îndrepte privirea spre Dumnezeu si sa le rezolve problemele cu care sînt confruntati în aceasta lume? Ca un miel, dar este ceva înselator în glasul acestei fiare cu înfatisare de miel, ceva care o face chiar si mai primejdioasa decît fiara dintîi. De ce? Deoarece aceasta fiara are o influenta si o autoritate imensa. Tocmai în aceasta sta ascunsa puterea amagitoare cu care ea urmeaza sa lucreze asupra mintii locuitorilor pamîntului carora le va cere sa faca o icoana fiarei dintîi. Aceasta fiara apare ca un miel, dar curînd vocea o va trada, o va da de gol. Vorbirea si faptele ei vor fi asemenea vorbirii si faptelor balaurului. Aceasta fiara are doua coarne ca de miel, dar nu este un miel adevarat. Adevaratul Miel al lui Dumnezeu a fost vazut în capitolul 5 la versetul 6 ca avînd sapte coarne, adica plinatatea desavîrsirii divine. Aceasta fiara însa este o imitatie de miel. Ea doar pretinde ca este un miel, ca este un reprezentant al Domnului Hristos pe pamînt. Vorbind însa ca un balaur ea este de fapt produsul unui crestinism pervertit si apostaziat. Este uimitor, ne necrezut ca tocmai din aceasta natiune crestina si istorie crestina, sa se nasca acest profet mincinos. Vocea balaurului în curînd va fi auzita în America. Aceasta este vocea vrajmasului Domnului Hristos si adevaratei Sale biserici. Aceasta este vocea persecutiei. Satana a fost acela care a persecutat pe Iisus si biserica Sa prin intermediul Romei pagîne, apoi prin intermediul Romei papale si în cele din urma va ridica flacarile persecutiei si pe acest pamînt, cîndva pamîntul libertatii. Aceasta înseamna ca fiara a doua, America, va lucra ca si prima fiara, adica va impune oamenilor cu forta convingerile religioase ale majoritatii; sau, cu alte cuvinte, daca apelurile profetului nu vor avea un efect convingator, atunci profetul mincinos va folosi ca si fiara dintîi puterea constrîngatoare a legilor civile, a fortei politienesti. Atunci cînd America va ajunge în aceasta stare în care între stat si biserica nu va mai fi nici o deosebire, nici o limita, atunci aceasta forma de guvernare va avea putere ca sa dea suflare icoanei fiarei dintîi. Si aceasta putere va fi atît de bine exercitata încît sa nu existe nici o opozitie. Dar, din fericire, va exista o opozitie care nu va accepta sa se închine icoanei fiarei. Ce se întîmpla cu aceasta opozitie? Cuvîntul profetiei precizeaza la încheierea versetului 15 raspunsul: „Sa faca sa fie omorîti toti cei ce nu se vor închina icoanei fiarei”. Sa fie omorîti ! Cred ca ati notat ca putin cîte putin a doua fiara va începe sa ne schimbe bunele impresii date de cele doua coarne ca de miel prin aceea ca va începe sa vorbeasca asemenea unui balaur, va începe sa lucreze cu puterea balaurului si nu cu a lui Dumnezeu, va trece la manifestari spiritiste, la amagiri, la idolatrie si apoi la fortarea constiintei oamenilor si în final la crime în numele religiei, întocmai ca si fiara dintîi. Influenta cuvintelor si purtarii fiarei cu doua coarne ca de miel vor avea un rasunet asupra întregii lumi. Sînt astazi sisteme ideologice totalitare în care societatea, statul, majoritatea sînt considerate a fi cu mult mai importante decît persoana cuiva si pe masura ce statului i se acorda mai multa semnificatie omul de rînd este jefuit de importanta si de drepturi. În astfel de societati totalitare supremul scop sau ideal al guvernului este unitatea, încolonarea tuturor sub o singura idee, sub un singur steag. Caci, de fapt, ceea ce conteaza pentru asemenea guverne este constiinta de masa si nu constiinta individuala care trebuie anulata, eliminata. Oricît vi s-ar parea de necrezut, acesta este drumul pe care va pasi în curînd America si dupa ea toate stale lumii sub influenta careia acestea stau. Caci, pîna la urma, care din statele lumii îsi va permite sa nu tina cont de glasul Americii, de pozitia ei fata de un anumit subiect important, major? în cele din urma profetia subliniaza ca asa de importanta va deveni fiara dintîi în fata celei de a doua fiare, încît cei ce nu vor accepta sa primeasca pe mîna dreapta sau pe frunte semnul fiarei si nu vor accepta sa se închine icoanei ei, vor fi dati la moarte. Dar aceasta mai înseamna ceva, aceasta înseamna ca Dumnezeu va avea credinciosi adevarati si în acele timpuri de grea încercare, înseamna ca ei nu sînt înca rapiti la cer. Acestia vor fi aceia care vor refuza sa mearga pe calea cea larga a lumii. Ei vor refuza sa accepte sa asculte de glasul celei de a doua fiare, pentru ca pentru ei acesta este de fapt glasul balaurului. Ei vor refuza sa se lase fascinati de înselaciunile spiritismului. Ei vor refuza sa se închine fiarei dintîi. Toate acestea vor face ca prezenta lor în societate sa nu mai poata fi tolerata. Ei trebuie sa fie dati la iveala, trebuie sa fie vinati si trebuie sa fie condamnati. În curînd adevarata credinta, adevarata supunere fata de glasul lui Dumnezeu va costa, va costa mult de tot. Poate ca va gînditi ca va va costa viata. Nu ! Mai mult decît viata, mai mult decît viata aceasta. Ea ne va costa viata vesnica. Atunci, în acele zile, care nu sînt deloc departe de noi, se va face deosebirea despre care vorbeste cu atîta seriozitate proorocul Maleahi la capitolul 3 cu versetul 18. Se va face deosebirea dintre cel neprihanit si cel rau, dintre cel ce slujeste lui Dumnezeu si cel ce nu-I slujeste. Astazi este înca timp de pace, de libertate. Astazi este timp totodata pentru a face repetitia generala a atitudinii, a pozitiei noastre pentru acele vremuri grele. Oare, prezenta mea în societatea de atunci va fi remarcata ca stînd de partea lui Dumnezeu? Dar, care este pozitia mea de azi? Ma numar eu printre aceia care pazesc poruncile lui Dumnezeu si tin marturia lui IIsus Hristos? Sînt eu identificat azi dupa aceste caracteristici, sau sînt mai degraba dispus sa merg cu gloata, sa ascult de glasul opiniei publice, sa ma încolonez în dreptul unui om sau al unei biserici? Nu este mai putin adevarat ca în timp ce aceia care urmeaza si dau ascultare fiarei primesc un semn pe mîna dreapta sau pe frunte, cei credinciosi refuza semnul fiarei. Pe fruntea si pe mîna lor dreapta a fost pusa pecetea Viului Dumnezeu, semnul Sau divin. Dar, care este semnul fiarei si care este semnul lui Dumnezeu? Raspunsul se gaseste în prelegerea urmatoare.
O alta fiara care iese din pamant
////////////////////////////////////////////
Fiara din Apocalipsa 13, Semnul Ei și Calul Ei Troian
Mitul unui ciclu săptămânal continuu se bazează pe”semnul fiarei”. Gândești că Sâmbăta este Sabatul observat de Adam, Noe, Patriarhi, Moise, Profeți, Yahushua și Apostoli? Răzgândește-te! Timpul este scurt, preaiubitul lui Yahuwah. Studiază ca să fii pregătit.
Cine este infama „fiară“din Apocalipsa?
În Apocalipsa 13 găsim două fiare: (1) o fiară din mare; (2) o fiară din pământ. Primordială este prima fiară de care suntem preocupați aici, deoarece, semnul ei, este ceea ce dorim să explorăm în continuare. Pentru mai multe informații despre fiara din pământ, vă rugăm să consultați: SUA în Profeția Biblică.
Cine este FIARA din Apocalipsa?
Cine este FIARA din Apocalipsa?
Prima fiară din Apocalipsa 13 este, fără îndoială, Roma și, prin extensie, Biserica Romano-Catolică (BRC). Când atributele și istoria Bisericii Catolice sunt juxtapuse cu caracteristicile fiarei din mare, oferite de Ioan Vizionarul, găsim o potrivire perfect inconfundabilă. Când adăugăm descrierea lui Ioan despre „desfrânata” din Apocalipsa 17 și descrierea lui Daniel despre puterea anticristului din Daniel 7, nu mai avem de ce să ne îndoim de rolul BRC în profeția biblică.
Biserica Romano-Catolică se potrivește perfect cu fiecare detaliu al descrierii profetice. BRC este „fiara”.
BRC este atât Biserică, cât și Cetate.
BRC este așezată pe șapte munți.
BRC este îmbrăcată în purpuriu și cărămiziu și împodobită cu aur și pietre prețioase.
BRC își afirmă puterea asupra TUTUROR locuitorilor Pământului.
BRC a apărut într-o zonă dens populată, cu diversitate culturală.
BRC a eradicat complet alte trei regate atunci când a ajuns la putere.
BRC face război cu Sfinții.
BRC are un singur om care acționează și vorbește pentru toți.
Papa se înalță pe sine la înălțimea lui Yahuwah.
Papa este identificat cu numărul „666”.
BRC rostește hule și blasfemii.
BRC a încercat să schimbe calendarul și legea lui Yahuwah.
BRC a condus cu supremație timp de 1260 de ani.
BRC a fost dezbrăcată de autoritate de o putere civilă și a fost luată în „captivitate”.
BRC a fost rănită de moarte (dar în cele din urmă va reveni).
Pentru o explicație detaliată a împlinirii perfecte a Bisericii Catolice din punctele de mai sus, vă rugăm să consultați: Cine este fiara din Cartea Apocalipsei?
Care este „semnul” fiarei?
Știm cu certitudine că Roma este „fiara”. Deci, mai degrabă decât să generalizăm despre ceea ce înseamnă „semnul fiarei”, hai să fim specifici și să întrebăm ce este „semnul Romei”. Pentru a găsi răspunsul, nu trebuie să privim mult. BRC, în aroganța ei grosolană și mândria luciferiană, se fălește că „semnul” autorității ei este înălțarea Duminicii. Aceasta, spune ea, este o dovadă că ea este „deasupra Bibliei”.
Duminica este semnul nostru de autoritate. . . biserica este deasupra Bibliei, iar această transferare a respectării Sabatului este dovada acestui fapt. (Înscrisul Catolic din Londra, Ontario, 1 septembrie 1923).
Mark of the Beast
Semnul Fiarei
Such reprehensible statements are hardly uncommon by the RCC. The „beast” is quite proud of its efforts to exalt the pagan Sunday, while trampling the word of Yahuwah under foot:
Astfel de afirmații înfumurate rar rămân necunoscute de BCR. ”Fiara” chiar se mândrește cu eforturile sale de a înălța Duminica (Ziua Soarelui) păgână, în timp ce calcă în picioare cuvântul lui Yahuwah:
„Duminica … este pur și simplu o creație a Bisericii Catolice” (American Catholic Quarterly Review, ianuarie 1883).
„Duminica … este doar legea Bisericii Catolice …” (American Sentinel (Catolic), iunie 1893.)
„Duminica este o instituție catolică, iar pretenția ei de a fi respectată poate fi apărată numai pe principii catolice”. (Catholic Press, Sydney, Australia, august 1900.)
„Ei [protestanții] consideră că este de datoria lor să țină Duminica sfântă. De ce? Pentru că Biserica Catolică le spune să facă acest lucru, ei nu au nici un alt motiv … Observarea Duminicii devine astfel o lege bisericească complet diferită de legea divină a respectării Sabatului … Autorul legii duminicale … este Biserica Catolică „. (Revizia Ecleziastică, februarie 1914.)
„Nu este fiecare creștin obligat să sfințească Duminica și să se abțină în acea zi de lucrarea de slujire inutilă? Nu este respectarea acestei legi printre cele mai proeminente îndatoriri sacre ale noastre?” Dar puteți citi Biblia de la Geneza la Apocalipsa și nu veți găsi o singură linie care să autorizeze sfințirea Duminicii. „(Cardinalul James Gibbons, Credința Părinților noștri (ediția 1917), p. 72-73 (ediția a 16-a, p. 111; ediția a 88-a, p. 89).)
„Este bine să reamintim presbiterienilor, baptiștilor, metodiștilor și tuturor celorlalți creștini că Biblia nu susține nicidecum în respectarea Duminicii. Duminica este o instituție a Bisericii Romano-Catolice și cei care observă ziua, observă porunca Bisericii Catolice „. (Preot Brady, într-o adresă raportată în The News, Elizabeth, New Jersey, 18 martie 1903.)
„Cui ÎI Arătăm Reverență și Îi Dăm Omagiul prin Păstrarea Sfintei Duminicii? Din acest motiv, putem înțelege cât de mare este autoritatea bisericii în interpretarea sau explicarea poruncilor lui Dumnezeu – o autoritate care este recunoscută de practica universală a întregii Lumii creștine, chiar din acele secte care pretind că iau Sfintele Scripturi ca singurul lor standard de credință, deoarece ei observă ca și zi de odihnă, nu a șaptea zi a săptămânii cerută de Biblie, ci prima zi. Despre aceasta noi știm că este ținută sfântă, numai prin tradiția și învățătura bisericii Catolice „. (Henry Gibson, Catehism Made Easy, # 2, ediția a 9-a, vol. 1, pp. 341-342.)
Biserica Catolică a transferat această odihnă la Duminică în amintirea învierii Domnului nostru. Astfel, respectarea Duminicii de către protestanți este un omagiu pe care ei îl plătesc, în ciuda însăși autorității [Bisericii Romano-Catolice.” (Mons. Louis Segur, Discuție Simplă Despre Protestantismul de Astăzi, 1868, p. 213.)
„Protestanții … acceptă Duminica, mai degrabă decât Sâmbăta, ca zi de închinare publică după ce Biserica Catolică a făcut schimbarea … Dar mintea protestantă nu pare să realizeze că … în respectarea Duminicii, ei acceptă autoritatea purtătorului de cuvânt al bisericii, Papa „. (Vizitatorul Nostru de Duminică, 15 februarie 1950.)
„Biserica [romano-catolică] a schimbat respectarea Sabatului la Duminică prin dreptul autorității divine, infailibile, care i-a fost dată de către fondatorul ei, Isus Hristos. Protestantul care pretinde că Biblia este singurul ghid al credinței nu are niciun mandat pentru observarea Duminicii. „(Buletinul Universului Catolic, 14 august 1942, p. 4.)
Ceea ce este adesea neglijat aici este că nu este doar o schimbare a zilelor cu care BRC se mândrește plin de aroganță, ci o schimbare de calendare. În timp ce mulți oameni de știință, chiar și în cadrul BRC în sine, se pare că nu știu acest lucru, istoria o poartă fără incertitudine. Vom detalia mai mult despre aceasta mai târziu.
Biserica Catolică care se mândrește că are puterea să schimbe Zilele Sfinte ale Cerului, conduce la realizarea scopului mult iubit de Satana de a primi închinarea – stabilind când sa aibă loc închinarea.
Heaven’s Holy Days
Sărbătorile Sfinte din Ceruri
Cum ai căzut din cer, O, Lucifer, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, cum ai ajuns o priveliște pentru neamuri!
Tu spunea-i în inima ta, Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui El: Voi ședea pe muntele adunării [H4150 – mo’ed], în partea de miază-zi:
Mă voi înălța deasupra norilor; Voi fi ca Cel Prea Înalt. (Isaia 14: 12-14)
„Adunarea” din pasajul de mai sus este tradusă din cuvântul ebraic, „mo’ed”, care „este folosit într-un sens larg pentru toate adunările religioase. A fost strâns asociat cu tabernacolul însuși.”1 Scopul de început al lui Satan a fost să stabilească când să aibă loc închinarea, și în virtutea exercitării acestei competențe, să uzurpe dreptul de a fi adorat. Biserica romano-catolică, ca agent pământesc, l-a ajutat și l-a îndemnat la fiecare pas.
. . . și balaurul [Satan2] i-a dat [Romei] puterea și scaunul său de domnie și mare autoritate. (Apocalipsa 13: 2)
Cât de trist este să vezi atât de mulți creștini declarați, indiferenți astăzi față de mărturia Scripturii și de punctul culminant al veacurilor care se desfășoară înaintea lor. Este absolut inimaginabil să vedem atât de mulți dintre oamenii declarați ai lui Yahuwah, stând plini de bucurie pe picioarele tradiției, în timp ce cuvântul Său viu, acoperit cu praful neglijenței, strigă pentru copiii săi.
Care este antiteza „semnului” fiarei?
În Scriptură, descoperim că, nu numai Roma are un „semn“, ci, de asemenea, Cerul. Uneori menționat „sigiliu”, semnul Cerului este antiteza sau opusul direct al semnului Romei.
Semnul Romei = înălțarea Duminicii și stabilirea zilelor de închinare prin calendarul contrafăcut modern (contrar legii divine)
Sigiliul Cerului/Semnul = Ascultarea iubitoare față de legea divină, inclusiv observarea Sabatului zilei a șaptea, Lunile Noi și sărbătorile anuale (toate fiind stabilite prin calendarul Cerului)
Este absolut inimaginabil să vedem atât de mulți dintre oamenii declarați ai lui Yahuwah, stând bucuroși la picioarele tradiției, în timp ce cuvântul Său viu, acoperit cu praful neglijenței, strigă după copiii săi.
Notă: Când vorbim aici despre sigiliul/semnul Cerului, spunem „ascultare iubitoare” de legea divină pentru că nu putem câștiga favoarea Cerului prin fapte sau prin manifestări exterioară. Cu toții, fără excepție, suntem nevrednici de favoarea și dragostea Tatălui. „Faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită“3 înaintea Cerului și singura noastră speranță este Yahushua și neprihănirea Lui. Păzirea poruncilor Tatălui este rodul mântuirii noastre, nu rădăcina. Toți cei care se află cu adevărat într-o relație mântuitoare cu Tatăl și care au o legătură vie cu El vor păzi cu bucurie poruncile Lui și vor trăi toată lumina disponibilă.4 Astfel este primit sigiliul/semnul lui Yahuwah, căci supunerea noastră iubitoare este cea care ne descoperă spiritual Său care lucrează în noi.
Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoși și nu se așează pe scaunul celor batjocoritori. Dar își găsește plăcerea în legea lui Yahuwah; și zi și noapte cugetă la Legea Sa. (Psalmul 1: 1-2)
Cu mai mult de 2500 de ani în urmă, profetul Ezechiel a făcut o descriere profetică remarcabilă a dihotomiei calendaristice pe care o vedem astăzi. Descrierea lui nu a putut fi mai exactă, deoarece astăzi, milioane de creștini mărturisiți stau cu spatele la legea lui Yahuwah, înălțând calendarul solar contrafăcut al Romei.
Christmas: Origin, History, & Traditions
Craciunul: Origini, Istorie si traditii
Apoi mi-a zis, Ai văzut aceasta, fiu al omului? Întoarce-te din nou, și vei vedea urâciuni mai mari decât acestea. Și m-a dus în curtea dinăuntru a casei lui Yahuwah, și iată, la ușa templului lui Yahuwah, între pridvor și altar, erau aproape douăzeci și cinci de oameni, cu spatele întors spre templul lui Yahuwah, și cu fața spre răsărit; și se închinau înaintea soarelui, spre răsărit. (Ez.8: 15-16, sublinierile)
În mod natural, când înțelegem importanța extraordinară a zilelor de sărbătoare ale Cerului (calculate în calendarul Cerului), devenim din ce în ce mai distrași față de cei care, în mod conștiincios sau inconștient, le ignoră în favoarea zilelor fiarei, de ex. Sâmbăta / Duminica, Crăciunul și Paștele.
Această remușcare autentică este cunoscută Părintelui Yahuwah, la fel ca orice gând, emoție, motiv și intenție a inimii. În condescendență iubitoare, El plasează semnul Său (sau sigiliul) asupra tuturor celor care suspină și plâng de abundența faptelor abominabile și de urâciunile samavolnice.
Și Yahuwah i-a zis: Du-te prin mijlocul cetății, prin mijlocul Ierusalimului, și fă un semn pe fruntea oamenilor care suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor ce se săvârșesc în mijlocul ei. (Ezechiel 9: 4, sublinierile)
Yahuwah poruncește apoi mesagerilor Săi să-i ucidă pe toți care nu poartă semnul Său. (Țineți minte că sigiliul/semnul lui Yahuwah este opus semnului fiarei. În final, toți cei care trăiesc vor avea pe unul sau pe celălalt, nu vor mai fi între ele.)
Iar celorlalți le-a zis în auzul meu: Treceți după el prin cetate și loviți; ochiul vostru să fie fără milă și să nu vă îndurați. . . dar să nu vă atingeți de nici unul dintre cei care au semnul pe frunte; începeți însă cu locașul Meu cel sfânt. Apoi ei au început cu bătrinii care erau înaintea casei. (Ezechiel 9: 5-6, accentul pus la dispoziție)
Semnul: Literal sau Figurativ?
Mulți au susținut că „semnul fiarei“trebuie să fie un semn literal (de exemplu, un cip de computer, un tatuaj, etc), care poate fi văzut/detectat de ființele umane. În Ezechiel 9 (de mai sus), totuși, avem un exemplu clar al unui „semn” care este văzut, aparent, numai de către Tatăl și îngerii Săi. Mai mult, pasajele din Apocalipsa care introduc „semnul fiarei” din Apocalipsa 13 sunt înconjurate de simboluri. Fiara din mare, de exemplu, nu este destinată să reprezinte un animal literal care se ridica din apă. În timp ce limba utilizată folosește expresii literare, semnificația în context trebuie interpretată simbolic. Acest aspect este ilustrat în continuare de locul unde semnul fiarei urmează să fie plasat:
Apoi,a urmat un alt înger, al treilea, zicând cu glas tare: Dacă se închină cineva fiarei și icoanei ei, și primește semnul ei pe frunte sau pe mână, va bea și el din vinul mâniei lui Yahuwah, care este turnat neamestecat în paharul mâniei lui. . . . (Apocalipsa 14: 9-10, accentul pus la dispoziție)
666: Number of the Beast | Identifying Satan’s Power Elite!
666: Numărul Fiarei | Identificarea Elitei de sub Puterea lui Satana!
Fruntea este folosită figurativ în Vechiul Testament pentru a reprezenta mintea, gândurile sau credințele:
Măcar că ploile au fost oprite și ploaia de primăvară a lipsit. Totuși tu ți-ai păstrat fruntea de defrânată; n-ai vrut să te rușinezi. (Ieremia 3: 3)
Iată, ți-am făcut fața tot așa de aspră ca și fețele lor, și fruntea tot așa de aspră ca fruntea lor. Ți-am făcut fruntea ca un diamant, mai tare decât cremenea; nu te teme și nu te speria de ei, căci sunt o casă de răzvrătiți. (Ezechiel 3: 8-9, accent furnizat)
Mâna este folosită de-a lungul Vechiului Testament pentru a desemna acțiunile sau practicile cuiva.
Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta; Căci în locuința morților în care mergi nu este nici o lucrare, nici plan, nici cunoștiință, nici înțelepciune. (Eccl 9:10, accent furnizat)
Păzește poruncile mele și vei trăi, și legea mea ca pe lumina ochilor. Leagăți-le pe degete; Scrie-le pe tăblița inimii tale. (Proverbe 7: 3, accent furnizat)
Să-ți fie ca un semn pe mînă și ca un semn de aducere aminte pe frunte între ochii tăi, pentru ca legea lui Yahuwah să fie totdeauna în gura ta; căci cu mână puternică te-a scos Yahuwah din Egipt. (Exodul 13: 9, accentul pus la dispoziție)
Și poruncile acestea pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești fiilor tăi și să vorbești despre ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula. Să le legi ca pe un semn pe mâna ta, și să-ți fie ca niște fruntare între ochi. (Deut. 6: 6-8, accentul pus la dispoziție)
Puneți-vă dar în inimă și-n suflet aceste cuvinte ale mele, legați-le ca un semn pe mâna voastră și să fie ca niște fruntare între ochii voștri. (Deuteronom 11:18)
Notă: Fruntariile între ochi indică fruntea. Conform Dicționarului Teologic din Vechiul Testament, marcarea frunții și a mâinii „erau, în primul rând, în ecuația figurativă a poruncilor lui Dumnezeu ca” fruntariile „… prevederile generale ale legământului mozaic (Deut. 6: 8; 11:18) [care include observarea Sabatelor și a zilelor de sărbătoare]. Aceste „fruntarii urmau să fie „memoriale“pe frunte… amintind israelitului să se gândească la poruncile Domnului și să le păzească. Mai târziu, evreii a luat aceste „fruntarii“într-un mod ostentativ literal și au fost mustrați de Isus (Mt 23: 5).”5
A purta ceva ca sigiliu/semn pe frunte înseamnă să crezi sau să-l susții cu facultățile tale mentale. A purta ceva ca sigiliu/semn pe mână, înseamnă să-l aprobi sau să îl susții prin acțiune sau practică.
Amintește-ți că Ioan era cercetător al Scripturii. El era bine familiarizat cu scrierile lui Moise și ale profeților. Imaginea pe care a văzut-o în viziunile sale și limba pe care o foloseau atunci când îi comunicau nu era străină de el. El ar fi înțeles totul în contextul Scripturilor din Vechiul Testament. Și s-ar fi așteptat ca cititorii săi să interpreteze în același fel tot ce a scris.
Ce rol joacă ciclul săptămânal modern în toate acestea?
Așa cum am menționat mai devreme, calendarul modern, este o fraudă. Calendarul Gregorian observat astăzi în întreaga lume este punctul culminant al sutelor de ani de înșelăciune și compromis. Nu este calendarul stabilit la Creație și nu este calendarul care a fost observat de patriarhi, prooroci și apostoli.
O scurtă istorie a calendarului modern:
Julian Calendar History
Istoria Calendarului Iulian
Înainte de stabilirea calendarului Iulian, calendarul Republicii Romane exista un calendar observator lunar care a angajat o săptămână de 8 zile.
45 î.H. – A fost stabilit calendarul Iulian. Calendarul Iulian a renunțat la calculul lunar al calendarului precedent6, dar a continuat să utilizeze o săptămână de 8 zile.
Primul secol dr.H – Calendarul Iulian a trecut la o săptămână planetară de 7 zile, începând de Sâmbătă și terminând Vineri.
321-325 dr.H (Conciliul de la Niceea) – Constantin a stabilit oficial săptămâna planetară de 7 zile, începând de Duminică și terminând Sâmbătă.
1582 – Papa Grigorie al XIII-lea a introdus calendarul Gregorian. La trecerea la calendarul Gregorian, au fost eliminate 10 zile (5-14 octombrie) pentru a aduce calendarul în aliniere cu anotimpurile. Săptămâna planetară de 7 zile pe care Constantin a instituit-o la Consiliul de la Niceea nu a fost afectată de tranziție.
1927 – Lumea s-a unit în utilizarea calendarul Gregorian. (Turcia a fost ultima țară care a făcut oficial schimbarea.7)
Conținut Asemănător: Falsitatea unui ciclu săptămânal continuu Istoria clarifică săptămâna planetară de 7 zile (începând de Duminică și terminând Sâmbătă) pe care lumea o observă astăzi, având doar o vechime de aproximativ 1700 de ani. Aici se află esența chestiunii. Vremurile rânduite de Creator nu pot fi găsite folosindu-se un calendar vechi Roman [fiara] de 1700 ani! Cei care insistă să se agațe de paradigma unui ciclu continuu săptămânal, începând de Duminică și încheindu-se Sâmbătă, fac acest lucru, excluzând atât mărturia Biblică, cât și probele istorice. Dacă cineva este încă tentat să îmbrățișeze orbește un ciclu continuu săptămânal, să ia în considerare și faptul că Linia Internațională a Datei care guvernează ciclul săptămânal modern a fost concepută de o comisie de oameni din Washington DC cu mai puțin de 200 de ani în urmă, 1884. (TREBUIE CITIT: Înșelăciunea Liniei Datei: Ce este și de ce contează!)
Calendarul Creatorului:
Calendarul Creatorului este un calendar luni-solar, nu un calendar solar roman.
Și Elohim a zis: Să fie niște luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ele să fie niște semne pentru anotimpuri [timpuri de închinare8] și pentru zile și ani. (Geneza 1:14, accentul pus la dispoziție)
În Scriptură, fiecare lunație începe cu celebrarea unei zile speciale de cult: New Day Moon. Deoarece este o zi de închinare, nu este considerată ca parte a celor 6 zile lucrătoare din prima săptămână a fiecărei luni. Ziua Lunii noi începe cu primul zor al lunii noi astronomice, cunoscută și sub denumirea de conjuncție. Șase zile lucrătoare urmează și apoi un Sabat de ziua a șaptea în a opta a lunii. Încă trei săptămâni urmează, terminând pe 29. Prin măsurare și calcul în zilele care duc până la 29, timpul de conjuncție este dezvăluit, astfel încât se poate determina dacă luna are 29 sau 30 de zile. Nici o lună nu are mai mult de 30 de zile. Calendarul real luni-solar este foarte ușor de utilizat. Zilele săptămânii intră mereu pe aceleași date ale lunii. De fiecare dată când un Sabat de ziua a șaptea în Scriptură are o dată, el intră întotdeauna în zilele 8, 15, 22 și 29 ale lunii. (Calendarul creatorului)
Amintiți-vă, din nou, distincția clară între semnul fiarei și semnul Cerului:
Semnul Romei = înălțarea Duminicii și stabilirea timpurilor de închinare prin calendarul contrafăcut modern (contrar legii divine)
Sigiliul Cerului/Semnul = Ascultarea iubitoare față de legea divină, inclusiv observarea Sabatului zilei a șaptea,Lunile Noi și sărbătorile anuale (toate fiind stabilite prin calendarul Cerului)
Cei care persistă cu sfidare în folosirea calendarului fiarei pentru stabilirea timpurilor de închinare vor avea în cele din urmă semnul său („semnul fiarei”), în timp ce aceia care ascultă cu bucurie chemarea de a „ieși din ea” și aleg în schimb să se închine în conformitate cu calendarul Cerului vor primi în cele din urmă sigiliul lui Yahuwah.
Subterfugiu mortal: Calul troian al Fiarei
Credința eronată într-un ciclu săptămânal continuu este un cal troian în mințile maselor; această credință, este cea care va permite ca semnul fiarei să fie ușor acceptat fără detectare sau proteste, chiar de către mulți dintre cei care mărturisesc un zel pentru Sabatele lui Yah și zilele de sărbătoare – pentru că ei se agață cu încăpățânare de simplitatea paradigmei unei Sâmbete vs Duminică.
The Procession of the Trojan Horse in Troy
Fie ca fiecare bărbat și femeie să studieze pentru a se arăta aprobat. Având în vedere mărturia Scripturii și abundența de dovezi istorice, nu există nici o scuză pentru oricine insistă asupra săptămânii moderne planetare de 7 zile, că face parte dintr-un ciclu neîntrerupt care se întinde înapoi până-n săptămâna Creației. Pur și simplu, nu este așa. Doar presupunere și o tradiție susțin această doctrină înșelătoare. Vă rugăm să nu folosiți cuvântul WLC pentru oricare din acestea. Cercetați cu rugăciune acest lucru pentru voi înșivă. Adevărul nu se teme niciodată de cea mai completă investigație.
Fiecare bărbat și femeie să studieze ca să se arăte aprobat. În lumina mărturiei Scripturii și a bogăției dovezilor istorice, nu există nicio scuză pentru oricine insistă asupra faptului că săptămâna modernă de 7 zile a planetei face parte dintr-un ciclu neîntrerupt care se întinde înapoi până la săptămâna Creației.
Timpul se scurge!
Timpul e scurt, dragi prieteni. Lumea vine dezlipită la cusături. Ne apropiem rapid de punctul culminant al veacurilor și în curând fiecare persoană de pe Pământ (inclusiv tu), va trebui să ia decizia ireversibilă de a accepta invitația Tatălui ca să trăiască sau să o respingă pentru totdeauna. În cele din urmă, fiecare persoană în viață va purta fie sigiliul lui Yahuwah, fie semnul Romei („semnul fiarei”). Acum nu e timpul să fim lipsiți de atitudine față de doctrinele pe care le avem, inclusiv calendarul la care aderăm și zilele de sărbătoare pe care le observăm. Alegerile pe care le facem astăzi vor decide mâine și, în cele din urmă, eternitatea noastră.
Istoria o clarifică incontestabil:
Săptămâna modernă de șapte zile nu face parte dintr-un ciclu neîntrerupt care se duce înapoi la Creație.
Sâmbăta nu este Sabatul Biblic de ziua a șaptea
Niciuna din zilele de sărbătoare ale Cerului nu poate fi găsită pe calendarul Roman / al fiarei.
Calendarul modern e o înșelăciune născută de Roma.
Greutatea dovezilor Scripturii este clar decisivă:
Ciclul săptămânal biblic reîncepe cu fiecare Lună Nouă.
Ziua Lunii Noi e prima zi a lunii lunare și e urmată de șase zile lucrătoare și apoi de un Sabat de ziua a șaptea. Mai sunt șase zile lucrătoare și apoi un alt Sabat de ziua a șaptea. Acest model se repetă pentru un total de patru săptămâni în fiecare lună lunară biblică.
Sabatul zilei a șaptea se încadrează întotdeauna în ziua a 8-a, a 15-a, a 22-a și a 29-a a lunii lunare.
Sabatul biblic de ziua a șaptea și zilele de sărbătoare anuale pot fi găsite numai pe calendarul Cerului.
Leaving Laodicea: Becoming Philadelphian
Philadelphia, sau Laodicea?
În care biserică ești tu?
Ce vei face acum?
Vei continua să te pleci în supunere față de calendarul fiarei? Vei accepta semnul ei fără protest sau îngrijorare? Sau vei dori, ca un credincios Berean, să cercetezi aceste afirmații ca să vezi dacă sunt veridice?
Și frații au trimis îndată, noaptea pe Pavel și pe Sila la Berea; când au sosit au intrat în sinagoga iudeilor. Aceștia aveau un caracter mai nobili decât cei din Tesalonic, au primit cuvântul cu toată bunăvoința și cercetau zilnic Scripturile, ca să vadă dacă ce li se spunea este așa. (Fapte 17: 10-11).
Veșnicia este la îndemână. Alege în această zi cui și pe cine vei sluji. Nu fiți împietriți prin înșelăciunea presupunerilor și a tradiției, ci căutați adevărul din toată inima.
Să nu te părăsească bunătatea și adevărul; Leagați-le în jurul gâtului, Scrieți-le pe tăblița inimii tale, și astfel vei căpăta trecere înaintea lui Elohim și a omului. Încrede-te în Yahuwah cu toată inima ta, și nu te sprijini pe înțelepciunea ta; Recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările. (Proverbe 3: 3-3: 6)
Toate citatele Scripturii sunt luate de la KJV sau NKJV, dacă nu se specifică altfel. Numele adecvate ale Tatălui și Fiului au fost restaurate în textele citate.
1 „Sfaturi Lexicale pentru Vechiul Testament”, Biblia Ebraică-Greacă Studiată, p. 1626.
2 „Balaurul” din Apocalipsa 13: 2 este o referire la Satana. „Și marele balaur a fost alungat, acel șarpe vechi, numit Diavolul și Satana, care înșeală întreaga lume; a fost aruncat pe pământ și îngerii lui au fost aruncați împreună cu el”. (Apocalipsa 12: 9)
3 Isaia 64: 6
4 Mulți dintre urmașii credincioși ai lui Yahuwah care au trecut înaintea noastră nu au avut lumina pe care o avem astăzi. Ei erau credincioși tuturor lucrurilor pe care le aveau și acum e responsabilitatea noastră să îmbrățișăm tot ce dezvăluie Yahuwah generației noastre.
5 Harris, R. Laird., Archer, Gleason L., Waltke, Bruce K., Cartea Teologică a Vechiului Testament, Moody Publishers, 1980, Entry 804a, p. 348, accentul pus la dispoziție.
6 „La mijlocul secolului I î.Hr. Iulius Cesar l-a invitat pe Sosigenes, un astronom austriac, să-l consilieze despre reforma calendarului, iar Sosigenes a decis că singurul pas practic era să abandoneze calendarul lunar cu totul. Lunile trebuiau aranjate în funcție de anotimpuri și a fost folosit un an tropical (solar), ca în calendarul egiptean … ” („Calendarul iulian”, Enciclopedia Britanica.)
7 https://www.timeanddate.com/calendar/julian-gregorian-switch.html
8 Cuvântul tradus ca „anotimpuri” în Geneza 1:14 e mo’ed. „Mo’ed este folosit într-un sens larg pentru toate întrunirile religioase. A fost strâns asociat cu tabernacolul însuși … [Yahuwah] s-a întâlnit cu Israel acolo la anumite momente pentru a-și dezvălui voia. Adunarea de închinare a poporului … lui Yahuwah.” („SIDA Lexicală pentru Vechiul Testament”, Biblia Ebraică-Greacă pentru Studierea Cuvântului Ebraic, p. 1626.) Pentru mai multe despre acest subiect important, consultați: Calendarul Creatorului (Content Directory)
//////////////////////////////////////////////
Fiara ridicată din pământ
- Care sunt caracteristicile fiarei a doua? Ce semnifică faptul că ea se ridică din pământ?
Apocalipsa 13:11
Apoi am văzut ridicându-se din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel şi vorbea ca un balaur.
Apocalipsa 12:14-16
- Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustiu, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri şi jumătatea unei vremi, departe de faţa şarpelui.
- Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul.
- Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură.
Ioan vede o altă fiară ridicându-se din pământ. Prima fiară este înspăimântătoare la vedere, iar a doua are o înfăţişare inofensivă, are „două coarne ca ale unui miel” (Apocalipsa 13:11). În Apocalipsa, mielul este exclusiv un simbol al lui Hristos. Prin urmare, puterea aceasta pare a fi blândă.
Ea apare pe teritoriul care a protejat biserica persecutată de „apele” vărsate de balaur la finalul celor 1 260 de zile profetice (Apocalipsa 12:14-16) şi pare prietenoasă cu biserica. În mod evident, ea este un actor nou pe scena lumii, o putere care a devenit mondială după ce fiara din mare a primit rana de moarte, adică după Revoluţia Franceză, deci nu poate fi decât o putere din timpul sfârşitului. Dar puterea aceasta care seamănă cu un miel vorbeşte ca un balaur, ca Diavolul însuşi. Ea va avea un rol esenţial în încercarea de a convinge întreaga lume să i se închine primei fiare care a primit rana de moarte. Aceasta înseamnă că ea se va ridica din teritoriul care, în epoca postmedievală, i-a oferit protecţie bisericii şi va ajunge acum să o persecute.
„Ce naţiune din Lumea Nouă se ridica la putere în anul 1798, având perspectiva forţei şi măreţiei şi atrăgând atenţia întregii lumi? Interpretarea simbolului nu lasă loc vreunui dubiu. O singură naţiune, şi numai una, corespunde descrierii din această profeţie, care face referire indiscutabil la Statele Unite ale Americii” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, ed. 2011, p. 363).
Când au fost identificate cu această fiară, Statele Unite nu aveau nici pe departe puterea și influența de acum. De ce este corectă identificarea lor cu puterea descrisă în profeție?
https://studiu-biblic.ro/studiu-majori/2019/02/26/fiara-ridicata%CC%86-din-pa%CC%86ma%CC%82nt.html
/////////////////////////////////////////////
Timpul sfârșitului- Werner Mücher
„În ziua aceea, nu va mai fi lumină; stelele strălucitoare se vor ascunde. Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina. În ziua aceea vor izvorî ape vii din Ierusalim… Şi Domnul va fi împărat peste tot pământul. În ziua aceea, Domnul va fi singurul Domn, şi Numele Lui va fi singurul Nume“ (Zaharia 14.6-9).
Introducere
În decurs de numai câţiva ani, lumea s-a schimbat decisiv. În Europa de Est au avut loc schimbări radicale. Cortina de fier împreună cu Zidul Berlinului au căzut. A avut loc reunificarea Germaniei. Nimeni nu ar fi îndrăznit acum doi ani şi jumătate să se gândească la aceasta. De aproape doi ani, dictatorul român Ceauşescu nu mai trăieşte… În ultimul timp, multe conflicte au fost rezolvate în mod paşnic… Toţi au respirat uşuraţi… Dar apoi, deodată, au apărut nori negri la orizont: Irakul a atacat Kuweitul. Nu după mult timp, câţiva tineri arabi au aruncat cu pietre în evreii care se rugau la Zidul Plângerii. Este adevărat, aşa cum afirmă unii, că acolo urmează să se pună temelia unui nou templu? Şaptesprezece arabi au fost împuşcaţi de evrei… Organizaţia Naţiunilor Unite a dispus sancţiuni după sancţiuni pentru Irak şi i-a dat un ultimatum, ca până la 15 ianuarie 1991 să se retragă din Kuweit. Pentru puţin timp lumea şi-a ţinut respiraţia. Va fi Israelul atras într-un conflict?
Între timp am fost martorii unui război îngrozitor. Sadam Hussein nu s-a dat înapoi să distrugă mediul înconjurător în chip îngrozitor şi să omoare zeci de mii de oameni.
Apoi lumea a fost din nou pentru câteva ore cu respiraţia tăiată, când în luna august a acestui an s-a răspândit vestea că Gorbaciov a fost înlăturat printr-un puci. Evenimente politice mondiale de cele mai mari proporţii se precipită unele după altele. Atunci s-au ridicat multe întrebări: Cum va arăta Uniunea Sovietică în viitor? … Cât va mai dura războiul civil din Iugoslavia? Cât timp vor mai putea comuniştii din China să ţină puterea în mâinile lor?
A fost acest război din Orientul Apropiat o expresie a evenimentelor viitoare? Este iminentă venirea Domnului Isus, aşa cum cred mulţi creştini credincioşi? Cum vor arăta reglementările pentru menţinerea păcii în Orientul Apropiat? Pot ele garanta o pace durabilă? Cum vor decurge în continuare lucrurile? Când vor începe de fapt ultimele evenimente decisive, despre care Biblia vorbeşte foarte clar, aproape cu minuţiozitate, cu privire la timpul sfârşitului? Toate acestea sunt întrebări, care peste noapte au apărut noi în focarul intereselor.
Cu siguranţă, mulţi au citit deja o carte sau alta cu privire la profeţie, însă unora li s-a părut prea complicată sau au uitat detaliile. în această carte mică doresc să prezint o privire de ansamblu a evenimentelor viitoare esenţiale şi succesiunea lor posibilă, şi prin aceasta, nu în ultimul rând, să trezesc la tinerii cititori interesul pentru profeţia biblică. Pentru aceasta voi cita o serie de locuri din Biblie şi voi încerca să le comentez ţinând seama de contextul lor, şi în felul acesta să las Biblia să vorbească ea însăşi. De aceea rugămintea mea este, ca fiecare, care ia această cărticică în mână, să o citească împreună cu Biblia.
Însă prima mea dorinţă este, ca toţi aceia care cred din inimă în Domnul şi Mântuitorul nostru, să-L aştepte cu bucurie.
Marienheide, Septembrie 1991 Werner Mucher
Prefaţă la ediţia în limba română
De la prima ediţie a acestei cărţi în limba germană, în anul 1991, au trecut aproape douăzeci de ani. în acel timp aveau loc în lume mari evenimente politice: cortina de fier a fost înlăturată, iar ca urmare au avut loc schimbări importante în ţările comuniste. Astfel, tensiunile dintre SUA şi Rusia s-au diminuat. A apărut o nouă orientare. Între timp suntem martori la ceea ce aspiră China şi la puternica ei dezvoltare economică.
Din punct de vedere tehnico-financiar, lumea a devenit foarte nesigură şi se mişcă pe marginea unei prăpastii. Criza declanşată de falimentul băncii Lehman Brothers din SUA, în toamna anului 2008, a zdruncinat lumea financiară şi a dus la mari pierderi economice în multe ţări. Există teama că următorul val de criză va avea efecte mult mai puternice.
Nici ţările din Europa nu sunt una. De câteva luni, lumea arabă este zguduită de cutremure politice. În momentul de faţă, războiul civil din Libia, în care au intervenit statele din Vest, continuă. Cum vor decurge evenimentele în Siria şi Egipt? Vor obţine supremaţia puterile islamice? Va recunoaşte Organizaţia Naţiunilor Unite, în această toamnă, un stat palestinian? Va dispune Iranul în curând de bomba atomică şi îşi va face regimul de acolo simţită ameninţarea de a şterge Israelul de pe hartă? Toate acestea sunt întrebări, de care oamenii se interesează în general, dar de care suntem interesaţi şi noi ca cititori ai Bibliei. Nu vrem să intrăm pe terenul speculaţiilor, mai degrabă să căutăm temelia tare în Cuvântul lui Dumnezeu.
Textul acestei ediţii a fost puţin prelucrat. Mă bucur că acum conţinutul acestei cărţi este accesibil şi cititorilor în limba română. Doresc să mulţumesc traducătorului şi tuturor fraţilor şi surorilor care au contribuit la realizarea acestei lucrări.
Marienheide, Mai 2011 Werner Mucher
Momente
„Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi când va veni vremea aceea.“
(Marcu 13.32-33)
Dintotdeauna, oamenii, care s-au ocupat cu profeţiile biblice privind timpul sfârşitului, şi-au pus întrebarea, când oare se vor întâmpla toate acestea. Răspunsul este simplu: nu ştim exact. Se poate întâmpla mâine; dar pot trece ani de zile. De aceea prima şi cea mai importantă întrebare pentru noi nu este când se vor împlini toate profeţiile biblice, ci dacă noi suntem oricând dispuşi să ne bizuim pe împlinirea lor.
Să nu uităm un lucru: Dumnezeu strânge în momentul de faţă o recoltă bogată. în Uniunea Sovietică se întorc[1] la Dumnezeu mii de oameni. Credincioşii de acolo nu pot să facă faţă la cererile de Biblii şi literatură creştină. Dumnezeu face o lucrare măreaţă. Să ne rugăm stăruitor, ca şi în China, India şi în celelalte ţări, să se mai deschidă încă o dată uşile pentru Evanghelie.
Împlinirea profeţiilor sfârşitului a început deja – Statul Israel
„De la smochin învăţaţi pilda lui: Când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape. Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul Omului este aproape, este chiar la uşi. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta până se vor întâmpla toate aceste lucruri.“ (Matei 24.32-34)
Din mai 1948, după o întrerupere de aproape 1900 de ani, există din nou statul Israel. Cu acest eveniment a început împlinirea profeţiei Bibliei cu privire la sfârşitul vremurilor. Unul dintre locurile cele mai clare cu privire la aceasta este fără îndoială Matei 24, unde Domnul Isus Hristos Însuşi, în ultimele zile ale vieţii Sale pe pământ, a vorbit despre viitorul poporului Israel.
Ucenicii L-au întrebat pe Domnul, după ce ar putea ei recunoaşte, când va reveni El. Însă Domnul Isus nu le-a numit niciun moment exact, ci le-a vorbit printre altele despre smochin ca un semn. Cine citeşte cu atenţie Evanghelia după Matei, va vedea că smochinul este o imagine a poporului Israel (a se vedea capitolul 21.18-21; a se compara cu Ioel 1.7). Aceasta rezultă foarte clar din expresia: „nu va trece neamul[2] acesta până…“ (Matei 24.34), care se referă cu claritate la poporul Israel. Două mii de ani de istorie dovedesc adevărul acestor cuvinte. Cât de multe popoare au încercat deja să extermine acest popor! Unul din cele mai odioase exemple în acest sens este ce a făcut poporul german evreilor în secolul al XX-lea. Acest lucru ne face să roşim de ruşine.
Ramurile smochinului vor frăgezi şi vor înfrunzi. Da, ramurile au frăgezit deja şi au dat frunze, pentru că această imagine se referă la reabilitarea naţională a poporului Israel. Va veni însă momentul, când smochinul va aduce roade coapte pentru Dumnezeu, când Israel va fi reabilitat şi spiritual. Nici acest timp nu este departe, pentru că vedem clar „că vara este aproape“.
În cartea prorocului Ezechiel, în capitolul 37, găsim o descriere ilustrativă detaliată a reabilitării naţionale şi în final a reabilitării spirituale a poporului Israel. Acolo, profetul descrie, în tabloul osemintelor, strângerea lor, iar în acoperirea osemintelor cu tendoane, carne şi piele descrie în primul rând reabilitarea naţională (versetele 1-8). Reabilitarea spirituală are loc când Duhul (Suflarea) lui Dumnezeu va sufla asupra poporului şi astfel va fi trezit la viaţă (versetele 9-14).
Există multe alte locuri în Cuvântul lui Dumnezeu, care descriu acest grandios eveniment al restabilirii poporului Israel. Pe cât este de sigur că s-a împlinit deja o parte din aceste prorocii, pe atât de sigur este că se vor împlini şi toate celelalte prorocii. Dacă există în decursul timpului ceva care este demn de încredere, atunci acesta este Cuvântul lui Dumnezeu.
Poporul Israel este şi rămâne poporul lui Dumnezeu, chiar dacă Dumnezeu trebuie să conducă acest popor pentru un timp pe un drum greu. Împăratul Friedrich cel Mare al Prusiei a cerut odată unui mareşal de la curtea sa, să-i aducă o dovadă care să ateste existenţa lui Dumnezeu. Răspunsul a fost scurt: „Evreii, Majestate!“
Întrebarea arzătoare este acum: Ce urmează să aibă loc?
Răpirea tuturor credincioşilor adevăraţi
„Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. lată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.“ (1 Tesaloniceni 4.13-18)
Răpirea celor credincioşi, pe care o va face Domnul Isus Însuşi, este următorul eveniment care va avea loc, şi cu aceasta dorim să ne ocupăm acum. După părerea mea, nu există niciun alt eveniment care ar trebui să aibă mai înainte loc[3].
Motivul pentru care apostolul Pavel a scris aceste rânduri, a fost o neclaritate a credincioşilor din Tesalonic. Ei auziseră cu ceva timp înainte de la apostol (când acesta a fost pentru un timp între ei) că Domnul Isus ar reveni. Aceasta era speranţa credincioşilor atunci, chiar şi a apostolului Pavel, căci el scrie: „noi cei vii“. Venirea lui Hristos ar trebui să fie aşteptarea permanentă a tuturor credincioşilor. Atunci, această speranţă devine un izvor de putere şi de bucurie.
De la şederea apostolului în Tesalonic, unii credincioşi de acolo au adormit, iar cei rămaşi erau întristaţi, că cei adormiţi nu vor fi prezenţi la venirea lui Hristos. Ca răspuns la întrebarea cu privire la ce se va întâmpla cu cei adormiţi, Pavel le scrie, că Dumnezeu va aduce pe cei adormiţi în Isus împreună cu El. Când Hristos va reveni din cer, pentru a instaura Împărăţia, vor veni împreună cu El şi toţi cei care au adormit în El. De aceasta Se va îngriji Dumnezeu. Aceasta înseamnă că aceşti credincioşi care au adormit, pentru ca să poată veni apoi împreună cu El, mai înainte vor trebui să fie înviaţi şi să fie cu El. Cum va avea loc aceasta, este explicat în textul citat din 1 Tesaloniceni 4.
Mai întâi, apostolul spune că în privinţa aceasta el a primit o revelaţie deosebită, un cuvânt din partea Domnului. Studiind mai atent, observăm că aici este vorba de două ori despre o venire: Isus va reveni, şi cu această ocazie Dumnezeu va aduce împreună cu El pe cei adormiţi în El (în Domnul Isus). Însă Domnul Isus va veni mai înainte, pentru ca „să-i răpească“, aceasta înseamnă, deci, mai întâi să-i ia la Sine (versetul 17); apoi, mai târziu, va apărea cu ei (a se compara cu 2 Tesaloniceni 1.10; Zaharia 14.5).
La această venire pentru răpire, Domnul va lua la El în cer două grupe de credincioşi: pe de o parte credincioşii adormiţi şi pe care îi înviază (prima grupă), iar pe de altă parte credincioşii care sunt în acel moment în viaţă pe pământ, care mai înainte au fost transformaţi (a doua grupă).[4]
Credincioşii care vor trăi încă atunci pe pământ, nu vor lua-o înaintea celor care au adormit, pentrucă Domnul Isus, când va coborî din cer, mai întâi va porunci cu un strigăt puternic credincioşilor care au adormit, să iasă afară din morminte. O mulţime mare, nenumărată de oameni vor învia, şi anume toţi credincioşii adevăraţi, de la începutul omenirii până la ultimul care a adormit înainte de răpire. Aceasta este desăvârşirea tuturor credincioşilor, atât din timpul Vechiului, cât şi din timpul Noului Testament, despre care se spune în Evrei 11.40: aceşti credincioşi din Vechiul Testament nu vor fi făcuţi desăvârşiţi fără „noi“ (credincioşii din Noul Testament).
După învierea tuturor celor adormiţi, va avea loc – aproape în acelaşi timp – într-o clipă[5] transformarea credincioşilor care sunt în viaţă în acel moment, şi imediat după aceasta va avea loc răpirea tuturor acestora.
Întâlnirea cu Domnul Isus Hristos va avea loc în văzduh, în mod invizibil pentru ochii tuturor celorlalţi oameni, care nu au crezut în Hristos şi care atunci rămân pe pământ. Despre această luare acasă a vorbit şi Domnul Isus Însuşi, când a fost încă pe pământ.
LOCUINŢELE DIN CASA TATĂLUI
„Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.“
(Ioan 14.1-3)
Aceste cuvinte le-a spus Fiul lui Dumnezeu ucenicilor Săi, în ultima noapte, înainte ca în ziua următoare să moară[6] pe cruce. Sunt cuvintele Lui de despărţire, adresate ucenicilor care L-au însoţit pe parcursul mai multor ani. El urma să moară, să învie-ze şi să Se întoarcă la Tatăl Său în cer, de unde venise. După înălţarea Domnului la cer, El nu va mai fi vizibil pentru ei, ci ei vor trebui să creadă în El, aşa cum credeau în Dumnezeu, pe care nu-L văzuseră niciodată. Apoi El le-a spus ca o mângâiere deosebită – fără să dea amănunte sau să vorbească despre un anume timp -, că El va veni din nou ca să-i ia la Sine (pe ei şi pe toţi care vor mai crede în Hristos) în Casa Tatălui Său.
Să ne imaginăm: într-o clipă, deodată, milioane de oameni nu vor mai fi aici pe pământ. Şi cu siguranţă nu erau dintre cei mai răi, chiar dacă aveau „idei ciudate“, după cum se spunea.
Aveţi certitudinea că faceţi parte dintre aceia care vor fi răpiţi, când vine Domnul nostru Isus Hristos, pentru a împlini aceste cuvinte ale Lui şi cuvintele apostolilor Săi?
Vom urmări acum mai departe alte locuri din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a vedea ce se va întâmpla după acest eveniment atât de decisiv. În locurile următoare din Scriptură găsim totodată o dovadă a faptului că răpirea va avea loc[7] înaintea venirii pe neaşteptate a judecăţilor îngrozitoare ale lui Dumnezeu asupra acestui pământ.
CEASUL ÎNCERCĂRII
„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului. Eu vin curând… “
(Apocalipsa 3.10-11)
Să ne întrebăm acum în ce context este scris acest verset. Acesta este unul dintre cele mai importante principii al unei interpretări sănătoase a Scripturii.
Apocalipsa este singura carte din Noul Testament, care este în exclusivitate o carte profetică. Capitolul 1 este înainte de toate, după o scurtă introducere, o descriere a Persoanei Domnului Isus Hristos ca Judecător. Capitolele 2 şi 3 conţin şapte scrisori scurte, dar cu conţinut deosebit de bogat către şapte adunări, care existau, în timpul scrierii cărţii Apocalipsa, în Asia Mică (una dintre provinciile romane de atunci). În spatele semnificaţiei istorice a acestor şapte scrisori se ascunde un sens profund: ele sunt o „miniatură a istoriei Bisericii“, care ne descrie în şapte pasaje liniile principale ale dezvoltării Bisericii (a se vedea Anexa II). O preocupare amănunţită cu această temă ar ieşi din cadrul acestei cărţi, de altfel o carte mică; pentru aceasta există literatură bună, prezentată în Anexa VII.
Din scrisoarea a şasea, adresată bisericii din Filadelfia, aflăm că Domnul Isus va păzi pe credincioşi de o încercare mondială (sau: încercare din partea
lui Dumnezeu) foarte grea.[8] Acest timp de încercare sau de judecată este descris amănunţit în capitolele următoare ale Apocalipsei. La unele pasaje din acestea vom reveni şi noi deseori.
Judecăţile vor lovi pe „locuitorii pământului“. Această expresie apare frecvent în cartea Apocalipsei şi îi denumeşte pe oamenii care au reşedinţa aici pe pământ.[9] Interesele lor sunt în exclusivitate îndreptate spre pământ. Ei nu ştiu nimic despre o chemare cerească a Bisericii lui Dumnezeu. O promisiune a răpirii, cum a descris-o Pavel, sau o luare în Casa Tatălui, despre care a vorbit Domnul nostru, le este necunoscută sau îi face doar să zâmbească dispreţuitor.
Însă, pentru toţi cei care aşteaptă răpirea credincioşilor, şi chiar mai mult, aşteaptă pe Domnul lor, care va veni atunci, acest loc din Scriptură este un alt indiciu, că nu există niciun eveniment, care ar trebui să aibă loc înainte de răpire, cu atât
mai puţin că credincioşii ar trebui să treacă prin perioada de judecăţi.
Dar acum să vedem ce se întâmplă mai departe pe pământ după răpire. Pentru aceasta citim un pasaj din Scriptură din cartea profetului Daniel, care a trăit în întreaga perioadă a celor 70 de ani de captivitate babiloniană (ca. 606 – 536 î.H.).
Ultima săptămână-an a lui Daniel
„Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. Să ştii dar, şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare. După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni, va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile. El va face un legământ trainic cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.“ (Daniel 9.24-27)
Să cercetăm acum acest text, care cu siguranţă nu este uşor de înţeles. El este de o importanţă decisivă pentru înţelegerea tuturor profeţiilor care se referă la perioada scurtă de timp dintre răpirea credincioşilor şi începutul împărăţiei de o mie de ani. Acest fragment ne pune la îndemână cheia pentru înţelegerea acestei perioade de timp supraîncărcate de evenimente.
Prefer ca în locul explicaţiilor detaliate să redau liber textul cu propriile cuvinte şi completările necesare:
Versetul 24: „şaptezeci de săptămâni (săptămâni-ani)[10], aşadar încă 490 de ani vor mai dura în ceea ce priveşte poporul Israel şi cetatea Ierusalim. După aceea va înceta desconsiderarea permanentă a Legii lui Dumnezeu de către poporul Israel şi se va termina cu păcătuirea permanentă a poporului. Poporul va găsi acceptare la Dumnezeu (la fel ca toţi adevăraţii creştini astăzi) pe baza morţii lui Hristos pe cruce. În acelaşi timp Dumnezeu va institui o Împărăţie veşnică (aici este vorba de Împărăţia de o mie de ani), în care va domni neprihănirea (dreptatea). Toate profeţiile de mai înainte se vor împlini. Templul (din Ezechiel 40-48) va fi construit şi va fi din nou casa lui Dumnezeu pe pământ.“
Versetul 25: „Observă cu atenţie următoarele: aceşti 490 de ani încep cu momentul, în care intervine planul de a zidi din nou Ierusalimul (ceea ce s-a întâmplat de fapt în anul 445 înainte de Hristos, pe când Neemia şi-a exprimat înaintea împăratului Artaxerxe – cunoscut în istorie ca Artaxerxe Longimanus – dorinţa de a rezidi Ierusalimul; a se vedea Neemia 2). Din acest moment până la timpul lui Mesia (aceasta înseamnă Unsul, în limba greacă: Hristos) sunt 7 săp-tămâni-ani şi 62 de săptămâni-ani, deci 69 de săptămâni-ani sau 483 de ani. Ierusalimul va fi reconstruit într-un timp de mare necaz.“
Versetul 26: „După cele 62 de săptămâni-ani, Hristos va fi omorât (răstignit) şi nu va avea nimic. După aceea, cetatea Ierusalimului şi templul vor fi distruse printr-un domnitor al unui popor, care va juca un rol însemnat şi în timpul de pe urmă. Nimicirea va fi asemenea unui potop. Ierusalimul va fi făcut una cu pământul (ceea ce s-a şi întâmplat în anul 70 după Hristos, când comandantul trupelor romane Titus a cucerit cetatea şi templul a fost distrus). Dumnezeu va împrăştia poporul, care se va găsi în acel timp în ţara Israel, în toate punctele cardinale. Apoi va fi o lungă perioadă intermediară de timp care nu este amintită aici. Totuşi, în timpul sfârşitului va izbucni din nou un război crâncen; este hotărât din partea lui Dumnezeu să aibă loc pustiiri năpraznice.“
Versetul 27: „Imperiul Roman va reapărea în forma unei „Europe Unite“ şi va avea un domnitor puternic. Acest domnitor va încheia o confederaţie de prietenie (sau: un tratat de apărare) pentru şapte ani cu mulţi (cu majoritatea poporului iudeu care va fi atunci complet decăzut de la Dumnezeu), care de asemenea vor avea un domnitor deosebit de remarcabil în mijlocul lor, respectiv: antihristul. Antihristul va fi un aliat apropiat al „stăpânitorului roman“. Totuşi la mijlocul ultimei săptămâni-an (anii care lipsesc celei de-a 70-a săptămâni-an, aşadar după trei ani şi jumătate), se va desfiinţa rapid jertfa necurmată introdusă de iudeii credincioşi în Ierusalim. (Acesta este momentul în care satan este aruncat din cer şi antihristul se aşază în templu şi impune să i se aducă închinare; a se compara cu Apocalipsa 12 şi 2 Tesaloniceni 2.) Deoarece această îngrozitoare slujbă de închinare la idoli se va introduce în locul jertfelor din templu, Dumnezeu va aduce un pustiitor în Israel, care va aduce judecata lui Dumnezeu peste iudeii necredincioşi, şi astfel ei vor fi nimiciţi. Din partea lui Dumnezeu totul este deja ferm hotărât, astfel că nu va mai fi nicio scăpare.“
Rezumăm încă o dată acest capitol în următoarele puncte esenţiale:
- Pentru poporul Israel este profeţită o perioadă de timp de 490 de ani. După această perioadă începe împărăţia de o mie de ani a păcii.
- După 483 de ani se interpune o întrerupere a acestei perioade de timp, şi anume după moartea lui Mesia.
- După omorârea lui Mesia prin crucificare, cetatea Ierusalimului şi templul vor fi distruse de către romani.
- După această întrerupere, având o durată neprecizată, se încheie o alianţă de 7 ani între o „Europă unită“ şi Israel (probabil deja sub conducerea lui antihrist).
- După scurgerea a trei ani şi jumătate, jertfa de la Ierusalim se suspendă prin instaurarea urâciunii pustiirii în templu.
- Mai departe urmează nimicirea şi pustiirea datorită instaurării urâciunii pustiirii.
Întrebarea decisivă însă, la care vrem să mai rămânem un moment, este: Când are loc această alianţă de şapte ani? Am văzut că timpul de 490 de ani se scurge ajungând în Împărăţia păcii. Prin aceasta este suficient de clar, că profeţiile referitoare la această alianţă nu s-au împlinit încă, pentru că Împărăţia păcii de asemenea nu a fost încă instaurată.
S-ar putea ca această alianţă să înceapă în timpul când are loc şi răpirea? Cu toate că în acest sens nu se dau în Scriptură date exacte ca timp, se poate însă presupune, că odată cu încheierea existenţei Bisericii lui Dumnezeu pe pământ, deci odată cu răpirea ei, Dumnezeu va relua imediat legătura cu poporul Său pământesc, şi anume Duhul lui Dumnezeu va conduce oameni din acest popor Israel la credinţa vie în Dumnezeu. Dacă în zilele noastre sunt iudei care se întorc cu sinceritate la Dumnezeu, aceştia sunt adăugaţi de El la Biserică. Aceasta face imposibilă o suprapunere a perioadei de timp în care sunt adăugaţi oameni Bisericii cu perioada când vin la credinţa vie în Hristos iudei, cu toate că rămân iudei (a se compara cu Galateni 3.28 şi Coloseni 3.11).
S-ar putea de asemenea ca răpirea să aibă loc cu câtva timp înainte de ultima săptămână-an. Este de remarcat faptul că venirea Domnului Isus pentru răpirea Bisericii şi venirea încă o dată pentru instaurarea Împărăţiei este văzută în Sfânta Scriptură ca o venire, deşi are loc în perioade de timp diferite. Noi nu putem şi nu vrem să stabilim un moment al răpirii, chiar dacă credem că ea va avea loc înainte de judecăţi.
SUIE-TE AICl!
„După aceste lucruri, m-am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbiţe şi care vorbea cu mine, mi-a zis: «Suie-te aici şi-ţi voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!»“ (Apocalipsa 4.1)
Ne-am ocupat deja cu „istoria în miniatură a Bisericii“ în Apocalipsa 2 şi 3. Această istorie se termină cu ultima adunare denumită acolo „Laodiceea“. Imediat după ce apostolul Ioan a primit textul scrisorilor adresate celor şapte adunări, i se cere să se suie în cer.
Ioan vede apoi în cer pe Dumnezeu şezând pe un tron, înconjurat de 24 de bătrâni (capitolul 4), şi apoi vede cum un Miel înjunghiat (o imagine a Domnului nostru Isus Hristos; a se compara cu Ioan 1.29) ia cartea pecetluită cu şapte peceţi, care cuprinde planurile şi căile lui Dumnezeu cu acest pământ, din mâna Celui ce şade pe tron (capitolul 5), pentru ca să rupă peceţile una după alta. De fiecare dată au loc evenimente deosebite pe pământ (a se vedea Anexa III). Într-o intercalare (capitolul 7) sunt descrişi cei 144.000 de iudei pecetluiţi (un număr simbolic) şi o mare mulţime de oameni – a nu se confunda cu credincioşii, care au fost deja răpiţi – din toate naţiunile. Ambele grupe vor fi păzite în perioada de judecată şi vor intra fiind în viaţă în Împărăţia păcii. După ce Mielul rupe pecetea a şaptea, încep cele şapte judecăţi anunţate prin trâmbiţe (capitolul 8). Încheierea judecăţilor o formează apoi judecăţile grele anunţate prin vărsarea potirelor în Apocalipsa 16, care vor avea loc nemijlocit înainte de venirea lui Hristos pentru instaurarea Împărăţiei păcii, şi ele vor lovi pământul cu mare intensitate.
O comparaţie a acestor capitole cu Matei 24 duce la concluzia că evenimentele descrise în Apocalipsa 6 au loc în prima jumătate a ultimei săptămâni-an din Daniel, iar evenimentele descrise de la capitolul 8 până la 16 vor avea loc în a doua jumătate a acestei săptămâni.
În „răpirea“ lui Ioan în cer putem desigur să vedem un indiciu referitor la răpirea credincioşilor. Istoria Bisericii lui Dumnezeu pe pământ se încheie cu Apocalipsa 3, şi cu capitolul 6 ne găsim ca timp deja la începutul ultimei săptămâni-an din Daniel. Aceasta este pentru noi o altă dovadă că răpirea Adunării va avea loc înainte de judecăţi.
Domnul Isus face de fapt deosebirea între „începutul durerilor“ şi „sfârşit“ (Matei 24.1-14). De aici deducem că întregul timp al celor şapte ani este identic cu „ceasul încercării“, pe când timpul necazului se referă în principal la ultimii trei ani şi jumătate. Cu perioada „necazul cel mare“ ne vom ocupa într-un capitol special.
Înainte de a ne ocupa cu una din cele mai importante persoane, care va juca un rol principal în timpul sfârşitului – antihristul -, trebuie să privim un eveniment, care marchează mai mult decât toate celelalte evenimentele din ultimii trei ani şi jumătate şi care în acelaşi timp conduce la necazul cel mare: aruncarea lui satan din cer. Pentru aceasta deschidem la Apocalipsa 12.
ARUNCAREA LUI SATAN DIN CER
„Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi satan, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui… De aceea bucuraţi-vă, ceruri, şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi, cuprins de mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.“
(Apocalipsa 12.7-9, 12)
Contextul acestor versete este următorul: la începutul acestui capitol, poporul Israel este văzut în imaginea unei femei, care este aproape să nască. Ea primeşte un Fiu, despre care se spune că va cârmui popoarele cu un toiag de fier, însă apoi El va fi răpit la Dumnezeu şi la tronul Său. Nu este greu să recunoaştem din Psalmul 2, că acest Fiu este Hristos, care a provenit din poporul Israel şi care, după moartea Sa pe cruce, prin înălţarea Lui la cer, S-a reîntors la Dumnezeu. Despre femeie se spune, că a fugit în pustiu, unde a fost păzită de Dumnezeu 1260 de zile, adică trei ani şi jumătate (a se vedea mai târziu capitolul „Necazul cel mare“). Motivul pentru fuga femeii, aşa cum aflăm din versetele 13-17 ale acestui capitol, este prigonirea ei de către balaurul care fusese aruncat pe pământ. Deci odată cu
aruncarea lui satan şi a demonilor lui (aceştia sunt îngerii decăzuţi, care s-au dat de partea lui) începe necazul cel mare.
Îngerul Mihail este amintit în patru locuri în Biblie: în Daniel capitolul 10, în capitolul 12, în Epistola lui Iuda şi aici. Aceste locuri scot în evidenţă că el intervine în mod special pentru poporul Israel. Mihail şi îngerii lui sunt cei care luptă cu balaurul şi demonii lui.
Balaurul este numit aici cu câteva din numele lui diferite:
- a) balaur: văzut ca stăpânitor despotic şi ca distrugător; înainte de toate, în vrăjmăşia lui împotriva poporului Israel (de altfel, el este numit balaur numai în Apocalipsa);
- b) şarpele cel vechi: înşelătorul viclean începând cu Geneza 3;
- c) diavolul: literal „cel ce produce dezordine“, cel care vrea să distrugă ordinea lui Dumnezeu; şi în final
- d) satan: împotrivitorul lui Dumnezeu.
Până în acest moment, satan avea acces în cer, unde putea merge chiar înaintea lui Dumnezeu, pentru ca acolo să-i acuze pe aleşii lui Dumnezeu. În primele două capitole din cartea Iov este descris foarte expresiv un dialog între Dumnezeu şi satan: aceste capitole ne dezvăluie modul în care lucrează satan cu omul, dar şi modul în care lucrează Dumnezeu, în cele din urmă Dumnezeu fiind cel care ţine în mâna Sa toată soarta pământului şi a oamenilor care locuiesc pe el.
Aşadar, de acum încolo, lui satan îi este interzis accesul în cer la tronul lui Dumnezeu. Din acest moment, singura lui reşedinţă este pe pământ. Este strigat un vai pământului şi mării, căci diavolul a fost aruncat jos pe pământ şi el îşi va manifesta furia lui îngrozitoare. El ştie că în definitiv poate acţiona liber încă trei ani şi jumătate, înainte de a fi legat şi aruncat în adânc pentru o mie de ani (Apocalipsa 20.1-3). De aceea el va încerca împreună cu demonii lui, printr-o înşelătorie fără precedent, să-i facă pe oameni să se împotrivească lui Dumnezeu.
Întreaga sa vrăjmăşie este îndreptată înainte de toate împotriva unui popor mic: poporul Israel. Aşa cum a încercat, înainte cu aproape două mii de ani, să înlăture pe Hristos prin uciderea pruncilor, folosindu-se de Irod, va încerca să distrugă acest popor, aceasta însemnând mai exact: vrăjmăşia lui se va îndrepta împotriva iudeilor, care vor crede în Dumnezeu, căci cea mai mare parte a acestui popor se va subordona de bunăvoie domniei antihristului. În acest moment va începe astfel o persecuţie îngrozitoare a acestor credincioşi.
ANTIHRISTUL
„Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte «Dumnezeu», sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu. Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, când eram încă la voi? Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea lui satan, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună; pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.“ (2 Tesaloniceni 2.3-12)
În Daniel 9, suntem informaţi deja pe scurt despre antihrist. El va juca în timpul sfârşitului un rol central. Unul dintre locurile cele mai clare în privinţa aceasta îl găsim în 2 Tesaloniceni.
În Tesalonic existau credincioşi, care auziseră că perioada judecăţii (numită aici „ziua Domnului“) ar fi venit deja. Pavel respinge hotărât această părere şi arată că acest timp nu putea să vină, pentru că nu avusese loc decăderea deplină. Caracteristica deosebită a acestei decăderi este tocmai descoperirea antihristului, pe care el îl numeşte în această scrisoare „omul fărădelegii, fiul pierzării“ şi câteva versete mai departe „acel nelegiuit“ (sau: „omul fărădelegii“).
Antihristul se va aşeza în templu şi va impune să i se aducă închinare ca lui Dumnezeu. Decăderea va începe prin aceea, că antihristul va apărea. Dar el nu poate să apară până când ceva nu va fi luat din calea sa, şi anume „cel ce opreşte“. Sunt de aceeaşi părere cu mulţi comentatori, că prezenţa Bisericii lui Dumnezeu, în care locuieşte Duhul Sfânt, este aceea care împiedică apariţia antihristului. După răpirea Bisericii, răul va năvăli ca torentul vijelios după ruperea unui baraj, şi aceasta nu în ultimul rând prin acţiunea neobişnuită a antihristului. El va lucra în puterea lui satan cu toată forţa şi cu toate semnele şi minunile mincinoase, şi astfel va atrage o mulţime de oameni în lepădarea totală de Dumnezeu.
Sfârşitul său este de asemenea descris aici: Domnul Isus îl va mistui cu suflarea gurii Sale, aşa cum vom vedea amănunţit mai târziu în comentariul la Apocalipsa 19.19-21.
Aici ni se mai spune încă un amănunt deosebit de important, peste care nu vrem să trecem cu vederea. Versetele 10-12 ne arată clar, că oamenii, care în timpul harului nu acceptă Evanghelia despre Domnul Isus – numită aici „dragostea adevărului“ -, în această perioadă îngrozitoare a decăderii nu vor mai avea nicio ocazie de a se întoarce la Dumnezeu. Dumnezeu însuşi le va împietri inimile printr-o „lucrare de rătăcire“, astfel că ei nu vor mai fi în stare să creadă altceva decât minciuni. Ei vor fi victime ale unei rătăciri îngrozitoare.
În aceasta constă avertizarea serioasă, că un om nu se poate întoarce la Dumnezeu când vrea el, ci atunci când Dumnezeu îi oferă această ocazie.
Am arătat deja pe scurt faptul că antihristul va fi împărat în Israel şi un aliat al domnitorului „Europei Unite“. În mod eronat, în trecut, mulţi au văzut în viitorul domnitor al Europei şi în antihrist una şi aceeaşi persoană. Prin aceasta, multe prorociri au fost tratate foarte superficial. Din Apocalipsa 13 reiese foarte clar, că este vorba de două persoane diferite. Vom vorbi mai târziu în mod deosebit despre domnitorul Europei, care este numit în Apocalipsa în general „fiara“.
Antihristul este persoana despre care Domnul Isus a spus: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu, şi nu Mă primiţi; dacă va veni un altul, în numele lui însuşi, pe acela îl veţi primi“ (Ioan 5.43). Aşteptarea unui Mesia pentru Israel joacă în prezent pentru iudeii tradiţionali un mare rol. Poporul evreu a respins acum două mii de ani pe adevăratul Mesia al lor, însă la sfârşitul vremurilor cea mai mare parte a poporului Israel va accepta pe antihrist ca mesia al său.
Să ne ocupăm acum pe scurt de pasajul despre antihrist din Apocalipsa 13.11-16. Acolo Ioan îl vede pe antihrist în imaginea unei fiare cu două coarne ca ale unui miel – el vine aşadar sub masca lui Mesia, adevăratul Miel al lui Dumnezeu -, însă acesta vorbeşte ca un balaur: este purtătorul de cuvânt al lui satan.
Antihristul stă în strânsă legătură cu prima fiară din Apocalipsa 13.1-8, care este o imagine a viitorului domnitor al Europei. El va reprezenta în Israel puterea acestui domnitor. El va face semne şi minuni mari, aşa cum am văzut deja în 2 Tesaloniceni 2, şi prin aceste semne oculte îi va înşela pe oameni. În afară de aceasta, el va face o icoană a primei fiare, îi va da chiar suflare de viaţă şi îi va constrânge pe oameni să se închine acestei icoane. Oamenii care vor refuza să se închine icoanei vor trebui să plătească aceasta cu viaţa. Păcatul, stricăciunea şi nesocotirea premeditată a legilor date de Dumnezeu îşi vor găsi punctul culminant absolut în el.
Aşadar, antihristul nu va exercita numai puterea politică, ci el va fi totodată capul religios al unui iudaism anticreştin al ultimelor zile. Prin învăţături satanice, el va atrage de partea lui oameni din afara iudaismului şi lucrul acesta explică de ce antihristul este denumit mai departe pe parcursul Apocalipsei „prorocul mincinos“. El va folosi toată puterea şi influenţa sa pentru a-L necinsti pe Dumnezeu şi a-L discredita pe Hristosul Său.
Aici prezint un rezumat al numelor:
- Antihristul: aşa îl numeşte apostolul Ioan în prima sa epistolă, capitolul 2.18 şi 22. Literar antihrist înseamnă „împotriva lui Hristos“ sau „în locul lui Hristos“.
- Împăratul: aşa este denumit în Daniel 11.36-39. El va fi în timpul sfârşitului capul guvernării în Israel şi va fi recunoscut de masele poporului ca Mesia cel făgăduit.
- Omul păcatului, fiul pierzării, nelegiuitul: aşa îl numeşte Pavel în 2 Tesaloniceni 2.3, 8 şi ne spune acolo că el se va ridica peste tot ceea ce se numeşte Dumnezeu sau peste tot ceea ce este vrednic de închinare. El va permite să i se aducă închinare ca lui Dumnezeu şi se va aşeza în templu.
- Fiara: Aşa este numit în Apocalipsa 13.11-18. Fiara are coarne ca ale unui miel.
- Prorocul mincinos: acesta este numele lui începând cu Apocalipsa 13 şi pe parcursul acestei cărţi: capitolul 16.13; 19.20; 20.10.
După ce am ajuns deja să vorbim de mai multe ori despre timpul „necazului cel mare“, este momentul să vedem ce spune Scriptura cu privire la acest subiect.
NECAZUL CEL MARE
„De aceea, când veţi vedea «urâciunea pustiirii», despre care a vorbit prorocul Daniel, «aşezată în locul sfânt» – cine citeşte să înţeleagă! – atunci, cei ce vor fi în ludeea, să fugă la munţi; cine va fi pe acoperişul casei, să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă; şi cine va fi la câmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina. Vai de femeile, care vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de sabat. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.“ (Matei 24.15-22)
Domnul Isus vorbeşte deci aici despre urâciunea pustiirii (acesta este un idol, care va fi cinstit), despre care am citit deja în Vechiul Testament în Daniel 9.27. Acum aflăm că acest idol al urâciunii va fi aşezat în locul sfânt. Acest idol este icoana primei fiare, făcută la iniţiativa lui antihrist, şi căreia antihristul îi dă suflare de viaţă, aşa că icoana poate chiar să vorbească (Apocalipsa 13.15). Acest idol va fi aşezat în templu şi i se va aduce închinare.
Dintr-o comparaţie între Daniel 9 şi Matei 24 putem trage concluzia, că aceasta va avea loc la mijlocul ultimei săptămâni-an, când slujba jertfelor se încheie brusc, din cauză că această icoană a idolului
va fi aşezată în templu. Aceasta este confirmat în Daniel 12.11: „…şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci[11] de zile“.
Din acest moment începe necazul cel mare. Pentru această perioadă de timp de trei ani şi jumătate există în Apocalipsa denumiri diferite:
- 1260 de zile (acestea sunt trei ani şi jumătate, calculând o lună cu 30 de zile)[12]
- 42 de luni (la fel trei ani şi jumătate)[13] şi în sfârşit
- un timp, timpuri şi jumătate de timp (aplicând formula Timp = An, obţinem din nou trei ani şi jumătate)[14].
Cuvintele Domnului Isus din Matei 24.15-18 pot fi înţelese şi ca o chemare adresată oamenilor, care locuiesc atunci în Iudeea, şi astfel trăiesc începutul necazului cel mare, să se grăbească şi să fugă din Iudeea în munţii din împrejurimi. Fuga trebuie să fie fără nicio întârziere: cine se găseşte pe acoperişul casei sale în acel moment şi ajunge la el ştirea că în templu a fost instaurată urâciunea pustiirii, trebuie să fugă pe treptele exterioare, fără să meargă în casă pentru a lua ceva cu sine. Cine lucrează la câmp şi de exemplu şi-a dezbrăcat o haină la marginea câmpului, nu trebuie să se întoarcă să o ia. Se rosteşte un vai pentru femeile gravide şi mamele cu sugari, pentru că ele sunt defavorizate privind fuga. În afară de aceasta, oamenii trebuie să se roage pentru ca fuga lor să nu fie în sabat sau pe timp de iarnă. Greutatea necazului care începe atunci, depăşeşte tot ce au trăit oamenii vreodată în cazul catastrofelor de pe pământ.
Cine sunt oamenii cărora le sunt adresate aici cuvintele: „Cine citeşte să înţeleagă“? Trebuie să fie acei iudei din Israel, care în acel timp citesc nu numai Vechiul Testament, ci şi Noul Testament şi se întorc la Dumnezeu din toată inima; ei vor fi numiţi mai târziu cei aleşi.[15] Lor le este adresat îndemnul să fugă.
Dar de ce trebuie să părăsească în grabă ţara, şi unde trebuie să fugă? În acelaşi moment, în care idolul urâciunii va fi aşezat în templu, începe o prigoană brutală împotriva celor care au dat dovadă până atunci că se tem de Dumnezeu. Există deja martiri din timpul primilor trei ani şi jumătate, cum ştim din Apocalipsa 6.9-11, dar evenimentele ce se vor desfăşura la începutul necazului cel mare nu se pot compara cu toate prigoanele din perioada precedentă. Cine refuză să se închine icoanei şi să se supună acestei slujbe idoleşti, trebuie să plătească cu viaţa (Apocalipsa 13.15-17). Bineînţeles, cea mai mare parte a poporului Israel care îl va primi pe antihrist ca şi Mesia va accepta să exercite închinarea la idoli introdusă de antihrist. Să nu uităm că tocmai în acest timp satan şi îngerii lui sunt aruncaţi pe pământ.
Acesta este motivul pentru care Domnul Isus cere aleşilor să părăsească fără întârziere ţara. Aici este vorba de ore. În acest mod, Dumnezeu va separa pe ai Săi de „cei mulţi“, respectiv de iudeii fără Dumnezeu aflaţi sub conducerea lui antihrist. Astfel, Dumnezeu va aduce o mare parte a aleşilor Săi în siguranţă. Locuri din Scriptură care ne descriu clar aceasta sunt mai ales Apocalipsa 12.6, 13-17; Psalm 60.9 şi Isaia 16.4.
Majoritatea poporului nu va fugi, pentru că aceşti oameni se simt în siguranţă sub dominaţia lui antihrist, şi nu în ultimul rând din cauză că a fost încheiat un tratat de şapte ani între „domnul care va veni“, domnitorul „Europei unite“, şi Israel (Daniel 9.26-27). La acest tratat se referă şi Isaia 28.15: „Pentru că ziceţi: «Noi am făcut un legământ cu moartea, am făcut o învoială cu locuinţa morţilor (moartea şi locuinţa morţilor semnifică puterile demonice, care sunt implicate în aceste evenimente): când va trece urgia apelor năvălitoare, nu ne va atinge…»“
Dumnezeu va păstra totuşi şi în acest timp de întuneric o mărturie a drepturilor Sale în Ierusalim. El va ridica doi martori şi îi va dota cu puteri deosebite. Ei vor proroci în perioada întregului interval de timp din necazul cel mare. Ei vor mistui cu foc pe vrăjmaşii lor, în afară de aceasta vor putea să închidă cerul, ca să nu dea ploaie, şi de asemenea vor transforma apa în sânge. Până la urmă, aceşti martori vor fi totuşi omorâţi, dar după trei zile şi jumătate vor învia şi vor fi luaţi în cer (Apocalipsa 11.1-12).
Totuşi, şi acest timp al necazului cel mare, care este aşadar înainte de toate un timp îngrozitor al slujirii idolilor şi al prigoanei celor aleşi ai lui Dumnezeu, se va termina odată. El va fi limitat din cauza
celor aleşi, la trei ani şi jumătate. Dumnezeu a hotărât aceasta mai dinainte. În profeţiile Cuvântului lui Dumnezeu este hotărât şi în ce mod se va termina această perioadă de timp.
Dumnezeu va introduce un vrăjmaş în ţară, care este denumit în Isaia 28.15 „urgia apelor năvălitoare“, care va trece prin ţară şi o va lovi cu o violenţă fără precedent (a se compara cu Isaia 28.18-22). Să observăm în mod deosebit expresia „nimicirea hotărâtă“ (versetul 22), pe care am întâlnit-o deja în Daniel 9.27. Această expresie o găsim de asemenea în Isaia 10.23, şi acolo se află în legătură cu descrierea unui vrăjmaş străvechi al poporului Israel: asirianul. Dumnezeu va permite acestui vrăjmaş, în timpul sfârşitului, să năvălească încă o dată asupra lui Israel. Prin aceasta va începe desfăşurarea ultimelor evenimente.
ClNE ESTE ASIRIANUL?
„Vai de asirian – zice Domnul – nuiaua mâniei Mele, care poartă în mână toiagul urgiei Mele! I-am dat drumul împotriva unui neam nelegiuit, l-am trimis împotriva unui popor pe care sunt mâniat… Dar, după ce Domnul Îşi va împlini toată lucrarea Lui pe muntele Sionului şi la Ierusalim, voi pedepsi – zice Domnul – pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngâmfate şi pentru trufia privirilor lui semeţe, … căci nimicirea este hotărâtă, făcând să se reverse dreptatea. Şi nimicirea aceasta, care a fost hotărâtă, Domnul, Dumnezeul oştirilor, o va aduce la îndeplinire în toată ţara.“ (Isaia 10.5-6, 12, 22-23)
Cine este deci de fapt în profeţii acest pustiitor, această nuia de disciplinare a lui Dumnezeu, care va exercita judecata lui Dumnezeu asupra iudeilor decăzuţi, fără Dumnezeu?
Găsim răspunsul în Isaia 10: În trecut acesta nu a fost altceva decât Imperiul Asirian mondial, care a precedat Imperiul Babilonian mondial. Isaia a trăit şi a fost activ în Israel aproximativ în perioada de timp dintre anii 760 – 700 înainte de Hristos. El a fost cel ce a anunţat pe poporul Israel, şi în mod special pe cele zece seminţii din nord cu capitala în Samaria, judecata, pentru că poporul a păcătuit foarte mult împotriva lui Dumnezeu. Şi aşa, cum a profeţit el, s-au întâmplat lucrurile: asirianul a năvălit în Imperiul de Nord şi a deportat pe locuitorii acestuia după trei ani de asediu, în anul 722 sau 721 înainte de Hristos, în captivitate, de unde cele zece seminţii nu s-au mai întors niciodată (a se vedea 2 Împăraţi 17).
Totuşi, profeţiile despre asirian s-au împlinit doar în parte, pentru că Dumnezeu în marea Sa îndurare a cruţat poporul de loviturile celor mai grele judecăţi. În timpul sfârşitului, aceste profeţii însă se vor împlini complet.
Dacă cercetăm amănunţit cărţile profetice în care este anunţată judecata poporului pământesc al lui
Dumnezeu prin marele vrăjmaş al lui Israel în vremea sfârşitului, ajungem la următoarea concluzie: la profeţii care au profeţit înainte de ultimul asediu al Ierusalimului, în anul 588 înainte de Hristos[16] (ei au fost denumiţi şi profeţi Ami, aceasta înseamnă profeţi „poporul Meu“), acest vrăjmaş se numeşte asirianul; la profeţii care au profeţit în timpul prizonieratului, respectiv în timpul naţiunilor[17] (ei sunt denumiţi profeţi Lo-Ami, aceasta înseamnă profeţi „nu este poporul Meu“), acest vrăjmaş este numit înainte de toate „împăratul nordului“ (Daniel 11.40-45), iar în Ezechiel „împăratul nordului îndepărtat“ (capitolul 38 şi 39). De aici reiese clar că, privit din punct de vedere profetic, asirianul profeţilor Ami este acelaşi cu aceşti doi împăraţi din nord şi din nordul îndepărtat, pe care îi găsim în profeţii Lo-Ami. De altfel, în Ioel 2.20 asirianul este denumit „vrăjmaşul de la miazănoapte (nord)“.
Chiar dacă împăratul nordului şi împăratul nordului îndepărtat sunt două puteri diferite, ambii au trăsăturile de caracter ale asirianului, acest vechi duşman al poporului Israel.
Teritoriul Imperiului Asirian de atunci cuprindea ţările de azi, Siria, Irak, Iordania, Liban, şi părţi ale Turciei şi Iranului. Capitala Asiriei era în acel timp Ninive, în nordul Irakului de azi, nu departe de oraşul Mosul.
După această explicaţie privind asirianul ne aflăm încă în perioada necazului cel mare. Însă când împăratul nordului va năvăli în Israel, acest timp se va apropia de sfârşit. Consider că asedierea prin împăratul nordului va dura cinci luni, căci în Apocalipsa 9.1-11 găsim o descriere a acestui atac. În versetul 4, se spune că oamenii care nu vor avea pecetea lui Dumnezeu pe frunte – şi aceştia sunt iudeii necredincioşi -, sunt ţinta acestei judecăţi. Acolo găsim şi menţionarea timpului, că aceşti oameni vor fi chinuiţi cinci luni (versetul 5). Aceasta înseamnă aşadar că, în acel moment, au trecut deja mai mult de trei ani din necazul cel mare şi că suntem deja înaintea marilor evenimente, care încheie timpul sfârşitului.
Să ne ocupăm acum detaliat cu acest atac al împăratului nordului (Daniel 11.40-45).
ÎMPĂRATUL DE LA MIAZĂNOAPTE (ÎMPĂRATUL NORDULUI)
„La vremea sfârşitului, împăratul de la miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care şi călăreţi, şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu şi le va îneca. Va intra şi în ţara cea minunată, şi zeci de mii vor cădea. Dar Edomul, Moabul şi fruntaşii copiilor lui Amon vor scăpa din mâna lui. Îşi va întinde mâna peste felurite ţări, şi nici ţara Egiptului nu va scăpa. Ci se va face stăpân pe vistieriile de aur şi de argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii şi etiopienii vor veni în alai după el. Dar nişte zvonuri, venite de la răsărit şi de la miazănoapte, îl vor înspăimânta, şi atunci va porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi. Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt. Apoi îşi va ajunge sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor.“ (Daniel 11.40-45)
În acest capitol ne este relatată mai întâi confruntarea dintre împăratul sudului (acesta este Egiptul) şi „el“, acesta este antihristul, care este împărat în Israel şi care este descris nemijlocit înaintea acestui pasaj (Daniel 11.36-39). Însă curând după aceasta sau chiar în acelaşi timp, în aceste controverse se va implica împăratul nordului (acesta este înainte de toate Siria, probabil în alianţă cu alte state arabe[18]), şi anume într-un atac foarte violent, comparat aici cu un râu care dă peste maluri (compară cu Isaia 8.7-8; 10.22; 28.17; Daniel 9.27), care înfrânge totul. Acest atac va fi desfăşurat atât de pe pământ, cât şi de pe mare. Râul va inunda în final nu numai Israelul, care aici este denumit „ţara cea minunată“, ci va pătrunde şi în alte ţări. Împăratul nordului va juca aşadar în aceste ultime lupte un rol dominant.
Trei ţări se vor putea sustrage furiei cotropitoare a acestui împărat: Edomul, Moabul şi o parte din Amon. Aceste trei ţări se găseau în teritoriul Iordaniei de azi. Va fi oare acesta teritoriul, unde Dumnezeu va adăposti rămăşiţa care se refugiază dinaintea pieirii ameninţătoare? S-ar putea de asemenea ca Edomul să fie numele profetic al Arabiei Saudite, dar nu vrem să facem astfel de speculaţii.
După ce împăratul nordului (de la miazănoapte) va năvăli în Israel şi va face ţara aproape una cu pământul, va înainta mai departe şi va năvăli şi în Egipt. În această campanie de cucerire, împăratul nordului va fi sprijinit de Libia şi Etiopia, două ţări din Africa de Nord, respectiv Africa de Nord-Est. Însă deodată, în timpul campaniei de cucerire, îi vor veni veşti „de la răsărit şi de la nord“ care îl vor speria foarte tare.
Însă înainte de a ne preocupa cu întrebarea, ce veşti sunt acelea pe care le va primi, încheiem pentru moment studiul acestui fragment scurt din Daniel 11: împăratul nordului întrerupe campania lui victorioasă în Egipt şi se retrage plin de furie, ca să nimicească şi să distrugă pe mulţi. Însă înainte ca el să dea un nou atac, îşi întinde „corturile palatului său“ (un fel de cartier general) între mare (Marea Mediterană) şi muntele cel slăvit şi sfânt (pe care este construit Ierusalimul). El se va aşeza nu departe de Ierusalim, desigur cu scopul să atace din nou Ierusalimul, pe care mai înainte îl cucerise numai parţial (a se compara cu Zaharia 14.2), ca să-l distrugă definitiv. Însă el va fi nimicit deodată, fără ca cineva să intervină pentru a-l ajuta.
În continuare ne ocupăm pe scurt încă o dată cu „domnul care va veni“, despre care am citit în Daniel 9.26 şi pe care Ioan îl numeşte în Apocalipsa 13.1-8, fiara.
Fiara sau o „Europă unită“
„Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti, şi pe capete avea nume de hulă. Fiara, pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare. Unul din capetele ei părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: «Cine se poate asemăna cu fiara şi cine poate lupta cu ea?» I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari şi hule. Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni. Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul şi pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască. Şi i s-a dat stăpânire peste orice seminţie, peste orice popor, peste orice limbă şi peste orice naţiune. Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat.“ (Apocalipsa 13.1-8)
Ioan stă la marginea mării şi vede o fiară care iese din mare. Marea este deseori în Cuvântul lui Dumnezeu o imagine a popoarelor neliniştite (a se compara cu Psalm 65.7; Isaia 17.12-13; Ezechiel 26.3; Luca 21.25-26; Apocalipsa 17.15). În Apocalipsa 11.7 se vorbeşte despre această fiară că se ridică din adânc: este aşadar de obârşie satanică.
Această fiară are zece coarne, o imagine despre zece împăraţi, care în faza finală vor primi putere împreună cu fiara (Apocalipsa 17.12 şi 14). În spate este satan, numit aici balaurul, care dă acestei fiare putere nemaipomenită. În afară de aceasta, această fiară are şapte capete, ceea ce arată în primul rând o inteligenţă extraordinară. Acest domnitor puternic va folosi puterea sa, capacitatea sa spirituală şi forţele sale oculte, în primul rând, pentru a huli pe Dumnezeu şi pentru a atrage pe mulţi oameni în cădere de la Dumnezeu, constrângându-i la aceasta în modul cel mai brutal.
Fiara reuneşte în sine caracteristicile a trei animale: este asemenea unui leopard, are labe ca de urs şi o gură ca o gură de leu. Aceste simboluri sunt în legătură cu cele patru fiare pe le-a văzut şi le-a descris Daniel (capitolul 7). Ele sunt acolo imagini ale celor patru imperii mondiale, care s-au succedat unul după altul: Imperiul Babilonian, Imperiul Medo-Persan, Imperiul Grec şi Imperiul Roman. La ultima fiară din Daniel nu sunt amintite capetele, dar sunt amintite cele zece coarne.
Ioan vede că unul din capete are o rană de moarte, care spre marea mirare a întregii omeniri este vindecată. Aceasta are ca urmare faptul că majoritatea oamenilor devin închinători ai balaurului şi închinători ai fiarei.
Această fiară nu este numai o imagine a unui imperiu, ci şi a persoanei care va deţine puterea acestui imperiu. Este vorba de domnitorul peste un teritoriu care corespunde aproximativ teritoriului principal al fostului Imperiu Roman de Apus. Ce poate fi aceasta altceva decât o „Europă unită“, care în faza finală va fi compusă din zece domenii de stăpânire?[19]
Fiarei îi este permis să acţioneze nestingherită timp de 42 de luni. Aceasta este din nou perioada de timp a necazului cel mare. În acest timp, fiara va purta un război împotriva sfinţilor. Mulţi dintre cei care vor rămâne în acest timp credincioşi lui Dumnezeu, vor plăti aceasta cu viaţa. Dumnezeu va îngădui fiarei să învingă pe mulţi sfinţi, deci să-i omoare. Aceşti sfinţi însă vor învia la începutul împărăţiei de o mie de ani (Apocalipsa 20.4; a se vedea capitolul respectiv).
Europa va fi, fără îndoială, în perioada unificării sale, cea mai puternică putere a pământului. Vom vedea de fapt cum acest puternic imperiu se va revolta împotriva lui Dumnezeu, va lupta chiar împotriva Domnului Isus.
Exact aceasta este tema Psalmului 2. Este locul potrivit să cităm aici acest psalm. El este deosebit de animat, dacă luăm seama la diverşii vorbitori, sau la diversele grupe:
Versetele 1 şi 2: Psalmistul începe psalmul cu cuvintele: „Pentru ce se întărâtă naţiunile şi pentru ce cugetă popoarele lucruri deşarte? Împăraţii pământului se răscoală şi domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său…“
Versetul 3: Acum psalmistul îi citează pe aceşti conspiratori: „Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor!“
Versetele 4 şi 5: Psalmistul descrie reacţia lui Dumnezeu la aceasta: „Cel ce şade în ceruri râde, Domnul îşi bate joc de ei. Apoi, în mânia Lui, le vorbeşte şi-i îngrozeşte cu urgia Sa… „
Versetul 6: Acum Dumnezeu Însuşi vorbeşte despre planul Său cu privire la Mesia: „Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt.“
Versetele 7-9: Mesia ia Cuvântul şi vorbeşte despre ce I-a spus Dumnezeu: „Eu voi vesti hotărârea Lui, – zice Unsul – Domnul Mi-a zis: «Tu eşti Fiul Meu! Astăzi Te-am născut. Cere-Mi şi-Ţi voi da naţiunile de moştenire şi marginile pământului în stăpânire! Tu le vei zdrobi cu un toiag de fier şi le vei sfărâma ca pe vasul unui olar.»„
Versetele 10-12: În final, psalmistul cere împăraţilor să se supună de bunăvoie domniei lui Hristos: „Acum dar, împăraţi, purtaţi-vă cu înţelepciune! Luaţi învăţătură, judecătorii pământului! Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă tremurând! Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!“
BĂTĂLIA DE LA ARMAGHEDON
„Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, care au să vină din răsărit. Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte. Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui atotputernic. …i-au strâns în locul care pe evreieşte se cheamă Armaghedon.“ (Apocalipsa 16.12-16)
Când al şaselea înger îşi varsă potirul mâniei, ne găsim aproape la sfârşitul necazului cel mare. În primii trei ani şi jumătate au avut loc deja judecăţile vestite prin peceţi şi pe parcursul celorlalţi trei ani şi jumătate au avut loc judecăţile vestite prin trâmbiţe. Vărsarea potirelor mâniei are loc direct înaintea venirii lui Hristos.
În timpul noii judecăţi a lui Dumnezeu prin cel de-al şaselea şi cu acesta penultimul potir al mâniei are loc o concentrare de trupe fără egal la Armaghedon. Armaghedon este forma greco-latină a numelui muntelui Meghido, care este în sud-vestul câmpiei Izreel, ce se întinde în nordul Israelului între ţinutul muntos al Galileii şi Samariei până la Marea Mediterană. În localitatea Meghido este cunoscutul câmp de luptă, unde în vremea Vechiului Testament şi-au găsit moartea mulţi împăraţi (a se compara în privinţa aceasta cu Judecători 4; 5.19; 6.33; 7.1; 1 Samuel 31.1-7; 2 împăraţi 9.27; 23.29). Meghido a fost pe vremea lui Solomon unul dintre cele mai importante puncte strategice de apărare (1 împăraţi 9.15-19).
Al şaselea potir este vărsat peste Eufrat care seacă, şi astfel drumul devine liber pentru împăraţii care vor veni din răsărit, adică vor intra din partea de răsărit în Israel. Eufratul este compus din doi afluenţi în estul Turciei de azi, curge prin Siria, traversează apoi Irakul şi se uneşte apoi cu Tigrul la Schatt al Arab, care în final se varsă în Golful Persic în apropierea oraşului persan Abadan.
Faptul că acestor împăraţi din est nu li se spune numele, complică mult o explicaţie. Cine depune efortul de a citi comentariile biblice la această întrebare, va constata că asupra acestei probleme există înţelegeri diferite. De aceea lăsăm întrebarea deschisă, dacă aceşti împăraţi sunt alte popoare arabe sau chiar popoare care locuiesc mult mai departe spre est, cum este Pakistan, India şi China. Un lucru este în orice caz clar: la această judecată vestită prin al şaselea potir este vorba despre o înaintare masivă în marş a numeroase trupe în direcţia Israelului.
În versetele 13-16 citim despre modul în care, sub influenţa balaurului (satan), fiara (domnitorul „Europei unite“) şi profetul mincinos (antihristul) reacţionează la atacul prin surprindere al împăratului nordului şi la acest marş al trupelor. Ioan vede cum din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos ies trei duhuri necurate care semănau cu nişte broaşte. Aceste duhuri sunt duhuri ale demonilor, care fac semne (a se compara cu a doua plagă din Egipt în Exod 8.1-7) şi strâng pe împăraţii întregului pământ la Armaghedon. Aici se desfăşoară toată acţiunea răului.
Cine sunt deci aceşti împăraţi ai întregului pământ? Expresia „întregului pământ“ înseamnă textual „a tot ce este locuit“. Aceasta este o expresie pe care o găsim şi în Luca 2.1, unde este vorba despre locuitorii Imperiului Roman de atunci. Din aceasta se poate deduce, că atunci când vorbim despre aceşti împăraţi, trebuie să ne gândim la cei zece domnitori ai viitoarei Europe unite (Apocalipsa 17.12-14).
Versetul 15 face o legătură clară între perioada dintre acest război şi apariţia lui Hristos sau ziua Domnului (1 Tesaloniceni 5.2; Apocalipsa 3.3). Ferice de cei care aşteaptă venirea lui Hristos şi vor fi găsiţi veghind! O comparaţie cu Apocalipsa 19.19-20 arată că Armaghedonul este în cele din urmă locul unde forţele armate europene vor fi nimicite de Hristos. Aceasta este tema capitolului următor.
HRISTOS LICHIDEAZĂ CELE DOUĂ FIARE ŞI PE VASALII ACESTORA
„Apoi am văzut un înger, care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor, care zburau prin mijlocul cerului: «Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu, ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor şi carnea a tot felul de oameni, liberi şi robi, mici şi mari!» Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui. Şi fiara a fost prinsă. Şi împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia, care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor.“
(Apocalipsa 19.17-21)
Aceste versete ne dau informaţii despre sfârşitul fiarei, al domnitorului puternic al Europei şi despre sfârşitul lui antihrist şi al celor zece împăraţi cu marile lor forţe de război. După ce a avut loc nunta Mielului cu Mireasa Sa, Biserica (capitolul 19.6-10), Ioan vede cum Hristos coboară cu oastea cerească din cer, ca să facă judecată (capitolul 19.11-16).
După aceea el vede un înger stând în soare, simbolul celei mai mari autorităţi, care acum intră în acţiune. În limbajul simbolic al Apocalipsei sunt chemate păsările cerului, pentru a se strânge la marele ospăţ al lui Dumnezeu, care are loc în ziua cea mare a lui Dumnezeu, a Celui atotputernic (a se compara cu Apocalipsa 16.14).
În Armaghedon sunt adunate armate uriaşe, ca în fond să facă război cu Cel ce şade pe cal, acesta fiind Mielul (a se vedea capitolul 17.13-14). Este posibil ca oamenii să considere în aroganţa lor că pot lupta împotriva Fiului lui Dumnezeu? Satan şi demonii lui ştiu că această bătălie de la Armaghedon va conduce în final la un război împotriva lui Hristos Însuşi, chiar dacă motivul exterior este că ei vor să elibereze Israelul şi oraşul Ierusalim de asediul împăratului nordului.
Fiara şi prorocul mincinos vor fi prinşi deodată de Domnul Isus şi vor fi aruncaţi de vii în iazul de foc, fără ca mai înainte să fie judecaţi (versetul 20). Încă înaintea începutului Împărăţiei de o mie de ani îi va surprinde această judecată. Satan însuşi şi îngerii lui (demonii), pentru care este pregătit iazul de foc (Matei 25.41), vor ajunge acolo o mie de ani mai târziu, şi anume cu puţin timp înainte de începerea stării veşnice (Apocalipsa 20.10).
După ce se exercită judecata asupra fiarei şi asupra prorocului mincinos, împăraţii pământului vor fi omorâţi împreună cu armatele europene. Aceste armate puternice sunt compuse din oamenii care au primit semnul fiarei şi astfel au sprijinit răutatea
ei demonică. Ei vor împărtăşi cândva soarta fiarei, dar nu imediat. Ei vor muri prin sabia care iese din gura Domnului Isus, fără ca altcineva să contribuie la căderea acestor trupe (a se compara cu Apocalipsa 19.15). Trupurile lor vor fi întinse pe pământ. În Isaia 11.4 se spune cu privire la această judecată: „…va lovi pământul (armatele europene) cu toiagul cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău (acesta este antihristul).“
Am impresia că judecata celor două fiare, precum şi a celor zece împăraţi şi a oştirilor lor va avea loc înainte de nimicirea împăratului nordului. Hristos nu a apărut încă pe muntele Măslinilor, ci judecata de la Armaghedon o va exercita din cer.
ÎMPĂRATUL DE LA MIAZĂNOAPTE ÎNCĂ O DATĂ
„Dar nişte zvonuri, venite de la răsărit şi de la miazănoapte, îl vor înspăimânta, şi atunci va porni cu o mare mânie, ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi. Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel slăvit şi sfânt. Apoi îşi va ajunge sfârşitul şi nimeni nu-i va fi într-ajutor.“ (Daniel 11.44-45)
În continuare are loc nimicirea împăratului nordului. Am văzut mai înainte că împăratul nordului va năvăli în Israel puţin înainte de sfârşitul necazului cel mare, iar după aceea va înainta mai departe spre Egipt. Însă deodată el se va reîntoarce din Egipt, ca să se aşeze între Marea Mediterană şi Ierusalim. În mod vizibil, el intenţionează să asedieze din nou Ierusalimul, pentru a-l cuceri definitiv.
Această întoarcere din Egipt are loc din cauza zvonurilor din est şi din nord şi este foarte posibil ca aici să fie vorba de ştirea privind apropierea marilor forţe de război, despre care am citit în Apocalipsa
16.12-16:
- împăratul de la răsărit, al cărui drum se eliberează prin secarea Eufratului şi
- armatele europene, care se îndreaptă spre Armaghedon pentru a elibera Israelul şi Ierusalimul. Acesta ar putea să fie motivul pentru această întoarcere neaşteptată a împăratului nordului.
Însă în ce mod este lichidat împăratul nordului cu oştirea lui fără să-i vină cineva în ajutor? Eu cred că între timp a avut loc un alt eveniment de cele mai mari dimensiuni: Hristos A revenit şi a apărut pe muntele Măslinilor. Acest eveniment nu apare nicăieri mai clar descris, ca în Zaharia 14.3-5.
HRISTOS APARE PE MUNTELE MĂSLINILOR
„Ci Domnul Se va arăta şi va lupta împotriva acestor naţiuni, cum S-a luptat în ziua bătăliei. Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor, care este în faţa Ierusalimului, spre răsărit; muntele Măslinilor se va despica la mijloc, spre răsărit şi spre apus, şi se va face o vale foarte mare: jumătate din munte se va trage înapoi spre miazănoapte, iar jumătate spre miazăzi. Veţi fugi atunci în valea munţilor Mei, căci valea dintre munţi se va întinde până la Aţel; şi veţi fugi cum aţi fugit de cutremurul de pământ de pe vremea lui Ozia, împăratul lui Iuda. Şi atunci va veni Domnul, Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii împreună cu El!“ (Zaharia 14.3-5)
Acest eveniment va determina mai mult decât toate celelalte evenimente desfăşurarea în continuare a lucrurilor. Acum se împlineşte o promisiune anunţată de mult timp: într-un moment anume, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu Însuşi, Isus Hristos, va reveni în chip vizibil.
Au trecut două mii de ani de când El a fost pe pământ şi a trăit puţin mai mult de 30 de ani în Israel. Acolo a împlinit în mod inegalabil, în ultimii trei ani ai vieţii Sale pe pământ, slujba Sa unică, pe care I-a încredinţat-o Dumnezeu. În final El a murit pe crucea de la Golgota, pentru că poporul iudeu a lepădat pe Mesia al lui. În acelaşi timp, El a suferit pe cruce, ca Locţiitor, judecata lui Dumnezeu asupra păcatului şi a satisfăcut pe Dumnezeu în cerinţele Lui îndreptăţite faţă de om. Dumnezeu a fost glorificat prin lucrarea Fiului Său, şi ca dovadă a acestui fapt El L-a înviat pe Hristos după trei zile. Timp de 40 de zile după învierea Sa, Isus Hristos S-a arătat de mai multe ori, pe lângă multor altora, ucenicilor Săi, apostolilor (a se compara cu 1 Corinteni 15.5-8), şi apoi, cu zece zile înainte de sărbătoarea Rusaliilor, a fost înălţat la cer.
Despre revenirea Sa au vorbit cei doi îngeri, care s-au arătat ucenicilor imediat după înălţarea la cer a Domnului Isus pe muntele Măslinilor: „Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel, cum L-aţi văzut mergând la cer“ (Faptele Apostolilor 1.11). Cine se mai îndoieşte acum că Fiul lui Dumnezeu devenit Om este Domnul din Vechiul Testament, o comparaţie între Faptele Apostolilor 1 şi Zaharia 14 îl poate convinge pe deplin. Picioarele Fiului lui Dumnezeu vor sta pe muntele Măslinilor!
În momentul apariţiei Sale va avea loc un cutremur de pământ, prin care muntele Măslinilor se va desface în două jumătăţi în direcţia est-vest. Una din jumătăţile muntelui se va deplasa spre nord şi cealaltă jumătate spre sud. Valea, care ia naştere în acest mod, este numită aici „valea munţilor Mei“. Ea va oferi locuitorilor din Ierusalim posibilitatea să fugă din cetate. Ei vor fugi prima dată până la „Aţel“, o localitate, care este amintită încă o dată în Mica 1.11 (Bet-Haeţel) şi care nu se află departe de Ierusalim.
Domnul Isus va apărea împreună cu toţi sfinţii Săi din cer şi cu toţi îngerii Săi pe muntele Măslinilor.
În Apocalipsa 19.11-16 ei sunt văzuţi în imaginea oştilor de război care îl însoţesc, când El va prinde fiara şi pe împăraţii Europei de Vest cu oştile lor şi îi va omorî.
Hristos apare în momentul când locuitorii Ierusalimului ajung în cel mai mare necaz şi pericol. Împreună cu ei, El dă o lovitură nimicitoare împăratului nordului. Atunci locuitorii din Ierusalim vor fi ajutaţi de locuitorii din Iudeea, care au fugit la începutul necazului cel mare şi care acum s-au întors (Zaharia 10.3-5; 12.1-6).
JUDECATA POPOARELOR VECINE ISRAELULUI
„Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de ameţire pentru toate popoarele de primprejur, şi chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului. În ziua aceea voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce o vor ridica, vor fi vătămaţi, şi toate naţiunile pământului se vor strânge împotriva lui… În ziua aceea voi face pe căpeteniile lui Iuda ca o vatră de foc sub lemn, ca o făclie aprinsă sub snopi; vor mistui în dreapta şi în stânga pe toate popoarele… “ (Zaharia 12.2-6).
Dar ce se întâmplă cu celelalte popoare, care, în afara împăratului nordului, se strâng la Ierusalim, ca să lupte împotriva acestui oraş? Şi la această întrebare găsim un răspuns clar în cartea profetului Zaharia. Am văzut deja, că oastea europeană cu fiara şi prorocul mincinos şi-au găsit sfârşitul, că Hristos a revenit şi S-a arătat poporului Său pe muntele Măslinilor şi că împăratul nordului a fost bătut. În unele locuri din Vechiul Testament citim despre multe alte popoare sau naţiuni[20], care de asemenea se vor strânge în jurul Ierusalimului. Câteva locuri importante cu privire la aceasta sunt: Maleahi 4.1-3; Ioel 3.1-2, 11-16; Psalm 83.2-8 şi în final Zaharia 12.1-6.
Este clar că toate aceste popoare nu sunt identice cu cei zece împăraţi şi oştirile lor. În Maleahi 4 aflăm, înainte de toate, că aceste popoare vor fi judecate după apariţia lui Hristos. Ioel ne face cunoscut că locul acestor acţiuni este valea lui Iosafat[21]. În Psalmul 83, aceste popoare sunt denumite cu numele lor profetic: Edom, ismaeliţii, Moabul şi hagareniţii, Ghebal, Amon, Amalec, filistenii cu locuitorii Tirului şi Asiria. Din Zaharia 12.1-6 aflăm că Dumnezeu va judeca aceste popoare, prin aceea că locuitorii cetăţii Ierusalim şi ai Iudeii vor bate aceste popoare (a se compara şi cu Zaharia 10.3-5).
Pentru informaţii mai detaliate, referitoare la anunţarea judecării acestor popoare vrăjmaşe poporului Israel, a se vedea versetele din Isaia 13-27; 34 şi din Ieremia 46-50.
CE SE ÎNTÂMPLĂ CU RUSIA?
„Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Gog, din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi proroceşte împotriva lui! Şi spune: «Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului! Te voi târî şi-ţi voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine şi toată oastea ta, … Persia, Etiopia şi Put, … popoare multe împreună cu tine! … După multe zile vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi vei merge împotriva ţării, … strânşi dintre mai multe popoare … tu te vei sui, vei înainta ca o furtună, vei fi ca un nor negru care va acoperi ţara, tu cu toate oştile tale, şi multe popoare cu tine.»“ (Ezechiel 38.1-9)
Este recomandabil ca mai întâi să citim în context Ezechiel 38 şi 39. Aceste două capitole tratează aceeaşi temă unică: nimicirea uriaşelor puteri militare. Mai întâi aflăm că aceste puteri militare, neţinând seama de multele popoare care le însoţesc (printre altele Persia şi Etiopia), sunt stabilite în nordul extrem. Denumirea locului „nordul îndepărtat“ apare de trei ori în aceste capitole (38.6, 15; 39.2) şi trebuie văzut în raport cu Israel. Cine are o hartă la îndemână poate vedea că nu este vorba decât despre Rusia cu capitala ei Moscova. Putem face o deosebire clară între „împăratul nordului“ şi aceste oşti din „nordul îndepărtat“, deşi ele vor deveni una în vrăjmăşia lor împotriva poporului Israel.
Trupe puternice ruseşti vor năvăli într-un anume timp în Israel, când această ţară mică se va afla atunci deja într-o relativă linişte şi siguranţă (capitolul 38.14) – ea se va numi „ţara deschisă“ (capitolul 38.11) -, la începutul Împărăţiei păcii. Acest moment pare trupelor ruseşti foarte potrivit de a ocupa ţara Israel, cu siguranţă nu în ultimul rând pentru că armatele europene au fost nimicite, împăratul nordului a fost deja înfrânt, iar judecata asupra ţărilor vecine lui Israel a fost deja exercitată. Până în acest moment, Rusia nu s-a amestecat în evenimentele războiului. Să nu fie oare acum uşor să ia prada de la Israelul slăbit din cauza războiului (să ne gândim numai la zăcămintele uriaşe de petrol din ţările cucerite atunci de Israel)?
Dar un lucru nu îl ştiu conducătorii acestor forţe militare: Dumnezeu Însuşi este Cel ce conduce oştirile lor încoace şi încolo, asemenea unui cal, în ale cărui fălci sunt cârlige, şi îi va duce la munţii lui Israel. Acolo Dumnezeu va nimici atunci această oştire puternică: „Atunci voi chema groaza împotriva lui pe toţi munţii Mei, zice Domnul Dumnezeu; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său. Îl voi judeca prin ciumă şi sânge, printr-o ploaie năpraznică şi prin pietre de grindină; voi ploua foc şi pucioasă peste el, peste oştile lui şi peste popoarele cele multe, care vor fi cu el. Îmi voi arăta astfel mărimea şi sfinţenia, Mă voi face cunoscut înaintea mulţimii naţiunilor şi vor şti că Eu sunt Domnul“ (Ezechiel 38.21-23).
Acesta va fi sfârşitul acestei puteri militare, pe care Dumnezeu o va zdrobi prin aceea că, pe de o parte, va face să se omoare unii pe alţii, iar, pe de altă parte, să fie omorâţi prin catastrofe naturale. Sub această judecată vor muri atât de mulţi oameni, încât locuitorii ţării Israel vor trebui să îngroape cadavrele acestora timp de şapte luni (Ezechiel 39.12-16).
JUDECATA CELOR VII
„Când va veni Fiul Omului în slava Sa, cu toţi sfinţii îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate naţiunile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: «Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit; am fost gol şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă şi aţi venit pe la Mine.» … «Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.» Apoi va zice celor de la stânga Lui: «Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui! Căci am fost flămând şi nu Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete şi nu Mi-aţi dat să beau; am fost străin şi nu M-aţi primit; am fost gol şi nu M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă şi n-aţi venit pe la Mine.» … «Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.» Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.“ (Matei 25.31-46)
La începutul Împărăţiei păcii, când Fiul Omului apare în slava Sa, toate popoarele pământului vor fi adunate înaintea Lui.[22] Aceste popoare sunt văzute aici în două grupe: ca oi şi capre. Aceste popoare vor fi despărţite unele de altele. Oile intră în Împărăţia pe care Dumnezeu le-a pregătit-o, iar caprele merg în pierzarea veşnică. Criteriul pentru judecată, respectiv pentru binecuvântare se bazează numai pe modul în care s-au comportat aceşti oameni cu fraţii Împăratului.
Cine sunt fraţii Împăratului? În primul rând sunt solii din poporul Israel, care după răpirea Bisericii şi în mod deosebit în prima jumătate a ultimei săptămâni-an a lui Daniel, vor propovădui Evanghelia împărăţiei pretutindeni tuturor popoarelor (Matei 24.14). Ei fac acest lucru cu o energie nemaipomenită, dar sub multă vrăjmăşie şi cu preţul vieţii lor.
La judecată, când toate popoarele sunt adunate înaintea Lui, Domnul priveşte la ceea ce ele au făcut fraţilor Lui în timpul acestor timpuri grele ca fiind făcut Lui. La întrebarea surprinzătoare a celor două grupe, când s-au comportat ele astfel cu împăratul, El le spune, că este vorba de comportarea lor faţă de fraţii Lui. „Oile“ au primit Evanghelia şi aceasta au dovedit-o nu în ultimul rând prin aceea că au primit pe solii Împăratului, fraţii Lui. Însă „caprele“ au exprimat refuzul lor prin faptul că nu au dat solilor să mănânce, să bea, nici nu i-au îmbrăcat şi nici nu i-au vizitat în închisoare.
Nu cred că trebuie să ne imaginăm această judecată în aşa fel că fiecare persoană a acestor popoare va veni în mod personal în Ierusalim, ci că sentinţa acestei judecăţi va fi pronunţată în Ierusalim – posibil în prezenţa trimişilor acestor popoare, aşa cum în timpul Împărăţiei păcii se vor sui în fiecare an la Ierusalim -, dar care apoi va fi executată în ţările respective. Locuri din Scriptură precum Matei 13.38-43; 49-50 indică spre acest înţeles.
ÎMPĂRĂŢIA DE O MIE DE ANI A PĂCII
Cu evenimentul de care ne-am ocupat ultima dată s-a încheiat în adevăratul sens timpul sfârşitului. Ne aflăm acum în timpul minunat al Împărăţiei păcii, subiectul multor profeţii ale Bibliei. Pentru început vom cita un pasaj din Isaia 65:
„Căci iată, Eu fac ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute, şi nimănui nu-i vor mai veni în minte. Ci vă veţi bucura şi vă veţi veseli, pe vecie, pentru cele ce voi face. Căci voi preface Ierusalimul în veselie şi pe poporul lui în bucurie. Eu Însumi Mă voi veseli asupra Ierusalimului şi Mă voi bucura de poporul Meu; nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor, nici glasul ţipetelor. Nu vor mai fi în el nici copii cu zile puţine, nici bătrâni care să nu-şi împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr, şi cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos. Vor zidi case şi le vor locui; vor sădi vii şi le vor mânca rodul. …căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor. Nu vor munci degeaba şi nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămânţă binecuvântată de Domnul, şi copiii lor vor fi împreună cu ei. Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul, şi şarpele se va hrăni cu ţărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul.“ (versetele 17-25)
Singurul loc din care ştim că Împărăţia milenară va dura exact o mie de ani, îl găsim în Apocalipsa 20.2-7, unde citim de şase ori despre aceşti „o mie de ani“.
Alte versete, în care citim despre această Împărăţie, sunt în primul rând în Psalm 22.26-31; Psalm 45; 72; 110; 111; 132; 133; 145, Isaia 2.24; 9.7; 11.6-16; 25.6-8; 32.1-5, 15-18; 33.17-20; 35.1-10; 54.13; 66.10-14, 18-24; Ieremia 31.3140; apoi în Ezechiel 40-48, unde găsim descrierea amănunţită a noului templu, care va fi construit în Împărăţia de o mie de ani; Daniel 7.27; Osea 14.48; Ioel 3.17; Amos 9.11-15; Ţefania 3.5, 9-20; Hagai 2.7-9; Zaharia 6.13 şi 14.6-21.
Acum Împăratul dreptăţii a intrat în Ierusalim şi şade pe tronul Lui de glorie. El a bătut, parţial împreună cu poporul Său, pe toţi vrăjmaşii lui Israel. Toate judecăţile îngrozitoare, despre care este vorba în mod deosebit în cartea Apocalipsa, au lovit popoarele pământului. În teritoriul „ţărilor creştine din apus“, unde Dumnezeu cândva în timpul creştinismului putuse să dăruiască binecuvântări minunate şi unde oamenii sub domnia fiarei I-au întors spatele lui Dumnezeu, au murit mulţi oameni. Oamenii, care vor trăi atunci acolo, sunt aceia care mai înainte nu au auzit Evanghelia harului şi astfel au încă posibilitatea să se întoarcă la Dumnezeu.
Toţi iudeii, care l-au acceptat pe antihrist ca Mesia, au murit de asemenea în războaie. Niciun iudeu necredincios lui Dumnezeu nu va intra în împărăţie: „Nu vor mai fi decât oameni neprihăniţi în poporul tău“ (Isaia 60.21). Popoarele arabe vecine au fost bătute şi în final şi puterile armate ruseşti au căzut pe munţii Israelului.
Pe cât de îngrozitoare sunt pe de o parte aceste judecăţi, cu atât mai mult pe de altă parte Dumnezeu va fi glorificat prin ele, căci dreptatea Lui nu s-a impus niciodată mai înainte cu o asemenea amploare mondială. Isaia scrie cu privire la judecăţile lui Dumnezeu: „Dar Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată, şi Dumnezeul cel sfânt va fi sfinţit prin dreptate“ (capitolul 5.16). Ca urmare a acestui fapt, pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului, precum apa acoperă fundul mării (Isaia 11.9). În afară de aceasta, locuitorii pământului vor învăţa dreptatea, când Dumnezeu aduce judecata peste acest pământ (Isaia 26.9). Da, pământul trebuie să fie curăţit prin judecată. Dumnezeu va da deoparte pe toţi vrăjmaşii Săi şi astfel va crea premisa pentru o Împărăţie în care va domni pacea şi dreptatea. Pe cât de mult ne îngrozeşte gândul cu privire la judecăţi (deşi Biserica adevărată nu va trăi acest timp pe pământ), pe atât de mult ne bucurăm că prin intermediul judecăţilor se netezeşte drumul spre această Împărăţie.
Ne întoarcem acum la Isaia 65. Pasajul citat începe cu constatarea că Dumnezeu va crea un cer nou şi un pământ nou. Dacă citim aceasta superficial şi comparăm cu Apocalipsa 20.11 şi 21.1, am putea
ajunge la concluzia că această nouă creare a cerului şi pământului se referă la starea veşnică (cu aceasta ne vom ocupa în capitolul respectiv). Însă Isaia arată clar în capitolul 65.20 că pe „noul pământ“ descris de el va mai exista încă judecată şi moarte. Dacă ne gândim apoi, că profeţiile din Vechiul Testament nu ies în afara Împărăţiei milenare a păcii, atunci devine clar că „cerul nou“ şi „pământul nou“ din Isaia 65 se referă la cerul curăţit şi la pământul curăţit din Împărăţia de o mie de ani.
Această creare nouă se referă deci la începutul Împărăţiei păcii. În acest sens a vorbit Domnul Isus cu privire la acest timp şi despre o înnoire a tuturor lucrurilor (Matei 19.28). Dumnezeu va face Ierusalimul o bucurie şi pe poporul lui o desfătare (versetul 18). Dumnezeu Însuşi Se va bucura de Ierusalim şi de poporul Său (versetul 19). În acest timp, moartea va fi o excepţie, şi anume ca judecată a păcatelor descoperite, ca decădere de la Dumnezeu. Nu va mai exista moartea sugarilor. Bătrânul cu perii albi îşi va împlini zilele. După câte ştim, niciun om nu a depăşit în vechime, nici chiar în timpul dinaintea potopului, vârsta de 1000 de ani, lucrul acesta va fi posibil însă în viitor pentru oamenii care vor fi în viaţă pe pământ şi vor intra în împărăţie. Lui Metusala, cel mai bătrân om din Biblie, i-au lipsit 31 de ani ca să ajungă la vârsta de 1000 de ani (Geneza 5.27). Cine va muri la vârsta de o sută de ani, şi anume atunci când el va fi judecat de Dumnezeu din cauză că a păcătuit, va fi încă tânăr.
Dumnezeu va împlini toate promisiunile, pe care le-a făcut poporului Său Israel. Poporul va contribui la reconstruirea treptată, la modificările prin binecuvântările minunate ale acestei Împărăţii. Ei vor contribui la crearea stării de „paradis“; vor construi şi vor planta vii, aşa cum se spune aici.
Vor avea loc modificări fundamentale în lumea animalelor: lupul şi mielul vor paşte împreună, ceea ce astăzi este de neconceput. Leul va mânca paie ca boul. Devorarea reciprocă şi uciderea nu va mai exista în lumea animală, aşa cum este acum. Blestemul, care s-a extins şi asupra animalelor prin căderea în păcat, va fi ridicat în cea mai mare parte: şarpele însă se va târî mai departe pe pântece şi va mânca ţărână (a se vedea Geneza 3.14).
Aceasta ne oferă o imagine despre modificările enorme din acest timp. Să concluzionăm acum în câteva puncte caracteristicile principale ale Împărăţiei păcii:
- Hristos va fi la Ierusalim Împărat peste tot pământul (Isaia 24.23; Zaharia 14.9).
- Va exista o guvernare centrală mondială la Ierusalim.
- Ierusalimul cu templul Său va fi singurul loc unde se va exercita adevărata închinare. Toate naţiunile (prin reprezentanţii respectivi) trebuie să vină o dată pe an la Ierusalim, ca să serbeze sărbătoarea corturilor, în caz contrar peste ţara respectivă nu va mai ploua (Zaharia 14.16-19).
- Satan şi demonii lui vor fi ţinuţi legaţi pentru o mie de ani (Apocalipsa 20.2, 7; Isaia 24.21-22).
- Oamenii nu vor muri, cu excepţia celor care se vor revolta împotriva guvernării drepte, exercitate de Hristos.
- Păcatele înfăptuite din greşeală (prin omisiune) vor fi iertate pe baza jertfei de ispăşire cu privire la căile de guvernare ale lui Dumnezeu, căci se va reintroduce slujba jertfelor (Ezechiel 40-48).
- Bolile vor fi numai o urmare directă a exercitării disciplinării din partea lui Dumnezeu, pentru această situaţie există însă un mijloc de vindecare (Ezechiel 47.12; a se compara cu Psalm 103.3 şi Exod 15.26).
- Vor avea loc modificări esenţiale în natură: pelângă modificările din lumea animală se va modifica şi structura suprafeţei pământului (Zaharia 14.10).
În final, la sfârşitul Împărăţiei păcii, satan va fi eliberat din închisoarea sa şi va avea posibilitatea să corupă naţiunile. El se va sluji atunci în mod deosebit de popoarele care locuiesc cel mai departe de Ierusalim. Menţionarea lui „Gog“ şi „Magog“ ar putea fi un indiciu privind rolul important al Rusiei în acest eveniment. Această ţară, chiar şi după o domnie de o mie de ani a lui Hristos, va reveni la trecutul ei ateist şi va juca un rol conducător în ultima revoltă împotriva lui Dumnezeu, când popoarele se vor urca încă o dată să lupte împotriva Ierusalimului. Dumnezeu le va mistui cu foc căzut din cer (a se vedea Apocalipsa 20.7-9). În aceste trei versete găsim relatări cuprinzătoare privind sfârşitul Împărăţiei păcii.
După aceea în Apocalipsa 20.10 ne este descrisă într-un singur verset judecata definitivă a lui satan: „Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă.“ Acolo satan va fi din nou împreună cu cele două mari „instrumente“ ale lui, respectiv cu fiara şi cu prorocul mincinos, care sunt deja acolo de o mie de ani. „Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor“ (versetul 10). Judecata lor nu se va sfârşi niciodată.
Nu este îngrozitor să citeşti apoi în versetele următoare despre persoane care vor ajunge de asemenea în acest loc de condamnare veşnică? Mai înainte însă, ele vor sta înaintea marelui tron alb şi vor fi judecate.
Marele tron alb – Judecata celor morţi
„Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb, şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele. Şi am văzut pe cei morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea. … Iazul de foc este moartea a doua. Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.“ (Apocalipsa 20.11-15)
Cine este Cel care şade pe acest tron, al Cărui Nume nu este dat? Nu este altul decât Domnul nostru Isus Hristos, căci în timpul vieţii Lui pe pământ El a vorbit despre faptul că Dumnezeu I-a încredinţat Lui ca Fiu al Omului toată judecata (Ioan 5.22, 27). Dumnezeu a vrut ca în final toţi oamenii să dea cinste Fiului, chiar dacă ei numai vor cădea în genunchi înaintea Lui ca Judecătorul cel drept al tuturor oamenilor (a se compara cu Filipeni 2.9-11).
Îmi permiteţi să vă întreb în acest moment, dacă dumneavoastră daţi deja cinste Fiului lui Dumnezeu? Aceasta este întrebarea decisivă în viaţa dumneavoastră. Este vorba de relaţia dumneavoastră personală cu El, Cel care odată Şi-a dat viaţa Sa pe cruce la Golgota pentru păcătoşi ca dumneavoastră şi ca mine. În timpul de acum Îl puteţi onora pe Fiul lui Dumnezeu numai crezând în El şi mărturisindu-vă sincer păcatele înaintea lui Dumnezeu. Îl cunoaşteţi deja ca Mântuitor al dumneavoastră? Dacă nu, atunci faceţi acum cunoştinţă cu El. Nu vă pot recomanda ceva mai bun, decât să citiţi Evanghelia după Ioan, şi anume cu rugăciune serioasă către Dumnezeu, ca El să vă descopere pe Fiul Său.
Cerul şi pământul vor fugi dinaintea Celui care şade pe tron. Ele trebuie să facă loc unei creaţii noi şi definitive. După aceea Ioan îi vede pe morţi stând în picioare înaintea tronului. Cu toate că aceşti oameni au înviat, ei sunt numiţi totuşi „morţi“. Ei sunt din punct de vedere spiritual despărţiţi de Dumnezeu. Acolo sunt toţi: mari şi mici – această deosebire se referă la importanţa pe care au avut-o cândva
în viaţa lor. Acolo stau oameni, al căror nume a fost sute sau mii de ani pe buzele tuturor, acolo stau oameni, la care aproape nimeni nu s-a gândit după ce au murit. Acolo stau domnitori şi cerşetori, acolo stau bogaţi şi săraci, mari şi mici, acolo stau soţul şi soţia, pe care tu i-ai întâlnit în viaţa ta, prietenul meu credincios, şi cărora nu le-ai transmis mesajul Evangheliei.
Se deschid cărţi, cărţi în care sunt scrise toate păcatele acestei mulţimi de oameni, care stau acolo în picioare. Judecata celor morţi corespunde exact cu ceea ce este scris în cărţi. Ei vor fi judecaţi după faptele lor. Greutatea judecăţii lor corespunde mărimii abaterii lor. Acolo însă este şi o altă carte, şi anume cartea vieţii. Şi cine nu este scris în cartea vieţii, acela va fi aruncat în iazul de foc.
Toţi aceşti morţi nu experimentează numai moartea trupească, prima moarte, ci ei sunt acum trimişi în a doua moarte, cea veşnică, moartea care nu încetează, aceasta este iazul de foc. Partea îngrozitoare este că această a doua moarte nu reprezintă ştergerea personalităţii lor, a existenţei lor. Nu! Dimpotrivă, aceşti morţi, pe deplin conştienţi, vor fi chinuiţi zi şi noapte. Cu toate că acest loc de chin, pe care Domnul Isus îl denumeşte în Matei 25.41 „focul cel veşnic“, a fost pregătit pentru diavol şi îngerii lui, toţi oamenii, care l-au urmat, vor avea parte de aceeaşi soartă veşnică cu aceştia.
Cine nu se întoarce din inimă la Dumnezeu, adică nu-şi mărturiseşte sincer păcatele, Dumnezeu nu poate să-i scrie numele în cartea vieţii. Un astfel de
om va fi aruncat în iazul de foc. Acesta este ultimul lucru pe care Dumnezeu îl va face, înainte să ia fiinţă un cer nou şi un pământ nou.
Cu aceasta am ajuns la starea veşnică viitoare.
Starea veşnică viitoare
„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou, pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. … Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: «Iată, cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.» Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: «Iată, Eu fac toate lucrurile noi.» Şi a adăugat: «Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.» Apoi mi-a zis: «S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu. Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.»“
(Apocalipsa 21.1-8)
Aici avem descrierea stării veşnice în doar opt versete: Ioan vede un cer nou şi un pământ nou. Primul cer şi primul pământ au fugit din faţa Judecătorului de pe tronul mare şi alb.
În starea veşnică, Dumnezeu va fi într-o relaţie cordială cu oamenii de pe pământ. El va locui cu oamenii într-un mod în care azi noi nu ni-l putem imagina. Toţi oamenii de pe pământ vor fi[23] împreună poporul Său. Nu vor mai exista popoare diferite.
Dumnezeu Se va ocupa cu grijă de fiecare om în parte: El le va şterge lacrimile, precum o mamă copilului ei, şi astfel le va îndepărta amintirile evenimentelor grele pe care le-au traversat. Nu va mai fi nici moarte, nici tristeţe, nici ţipete, nici durere. Lucrurile dintâi au trecut. Dumnezeu face totul nou.
Dumnezeu va fi Dumnezeul celui ce va birui, iar el va fi fiul Său. Nu este o binecuvântare minunată, veşnică, să cunoşti pe Dumnezeu în modul acesta?
Ca încheiere a acestui capitol sunt enumerate încă opt grupe de păcătoşi. Dumnezeu avertizează astfel încă o dată şi dă totodată un răspuns la întrebarea, care oameni nu au parte de binecuvântările veşnice pe noul pământ, ci vor fi pentru totdeauna în iazul de foc şi pucioasă:
- Toţi laşii (fricoşii): Aceştia sunt oamenii, care au fost prea laşi şi prea fricoşi, pentru a se întoarce la Dumnezeu.
- Necredincioşii: Aceştia sunt oamenii care nu au crezut în Dumnezeu. Sau ar trebui să spunem: cei care nu au vrut să asculte de Dumnezeu? Rădăcina cuvântului semnifică şi necredincioşie.
- Oamenii care sunt pătaţi cu urâciuni nu sunt în ultimul rând cei care s-au închinat icoanei făcută de antihrist. Sunt toţi care s-au murdărit prin închinarea înaintea urâciunii.
- Ucigaşii: Primul om care s-a născut pe acest pământ, Cain, primul fiu al lui Adam şi al Evei, a fost în acelaşi timp şi primul criminal. Acesta a ucis pe fratele său Abel, şi aceasta din motive religioase. Cea mai înfiorătoare crimă, care s-a petrecut vreodată pe pământ, este fără îndoială aceea pe care a făcut-o omul cu Fiul lui Dumnezeu.
- Curvarii: Aceştia sunt oamenii care exercită relaţii sexuale nepermise. Curvia nu era numai păcatul din cauza căruia cetăţile Sodoma şi Gomora au fost distruse, ci şi păcatul din cauza căruia omenirea de azi se distruge din punct de vedere moral.
- Vrăjitorii: Aceştia sunt oamenii care într-un fel sau altul s-au preocupat cu ocultismul, ajungând astfel la legături satanice.
- Închinătorii la idoli: Aceştia sunt oamenii care în loc să dea cinste lui Dumnezeu, au slujit unui alt dumnezeu. Sunt şi aceia care s-au închinat fiarei şi prorocului mincinos. Nu rareori eul propriu a fost dumnezeul lor, căruia i-au slujit.
- Mincinoşii: Minciuna nu este în niciun caz un păcat mic în ochii lui Dumnezeu. Există vreun om care să nu fi minţit niciodată?
Partea tuturor acestor oameni este iazul care arde cu foc şi cu pucioasă. Noi susţinem cu tărie că nu există nicio posibilitate de a scăpa de această judecată, de moartea a doua, decât numai dacă cineva deja în timpul vieţii lui pe pământ I-a mărturisit lui Dumnezeu păcatele sale şi a acceptat lucrarea Domnului Isus.
Sfânta Scriptură nu ne spune că Dumnezeu va nimici în final pe aceşti oameni. Afirmaţia clară este că toţi cei care vor fi aruncaţi în iazul de foc şi de pucioasă, vor fi expuşi acolo unui chin fără sfârşit.
Final
Cum putem judeca evoluţia lucrurilor actuale în lumina acestor evenimente?
Cu puţin timp în urmă, fiind împreună la masa de prânz, am avut un dialog cu un partener de afaceri. Ajunsesem să discutăm despre războiul din Golful Persic şi despre posibilele efecte economice. Ne-am întrebat reciproc cum ar putea fi rezolvate durabil problemele. Partenerul meu de afaceri spuse: „Vedeţi şi dumneavoastră, de fapt totdeauna acestea sunt războaie religioase.“ Această constatare m-a pus pe gânduri. După un moment de gândire am spus: „Cred că aveţi dreptate.“ Am luat o coală de hârtie din mapă şi am întrebat dacă pot desena ceva cu privire la ce spune Biblia despre această problemă.
Am pus foaia de hârtie pe masă şi am făcut următoarea schiţă:
Am privit împreună foaia de hârtie, iar eu am reluat întrebarea: „Cum poate fi soluţionată durabil problema din Orientul Apropiat?“ Partenerul meu a tăcut un moment, apoi a spus: „Israel trebuie să dispară.“ Exact aceasta este intenţia arabilor.
Apoi i-am explicat în câteva cuvinte ce se va întâmpla: mai întâi atacul Egiptului împotriva Israelului, apoi năvala înspăimântătoare a împăratului nordului în Israel, care va merge mai departe în Egipt, după aceea marşul armatelor europene spre Armaghedon, care vor fi nimicite acolo de Hristos, apoi sfârşitul împăratului nordului, judecata statelor arabe vecine şi în final atacul armatelor ruseşti şi sfârşitul lor pe munţii lui Israel. Am anulat unul după altul cercurile: mai întâi cercul ţărilor creştine din Occident, apoi cercul statelor arabe şi în final cercul Rusiei. Şi ce a rămas? Suprafaţa minusculă Israel.
Am spus: „Dumnezeu Se va îngriji să rezolve problema Orientului Apropiat, dar altfel decât îşi imaginează majoritatea oamenilor de azi.“
Am citat în timpul explicaţiilor mai multe locuri din Biblie. Partenerul meu m-a rugat să-i scriu aceste locuri din Biblie pe o bucată de hârtie, pe care mi-a dat-o el. Am făcut acest lucru. El a adăugat: „în seara aceasta voi citi aceste locuri în Biblia mea.“
„Dar“, spuse el, „ce se întâmplă cu America?“ -“Nu ştiu“, am răspuns. „Din câte înţeleg eu, Biblia nu face nicio afirmaţie directă cu privire la America. America rămâne în afara cercului istoriei profetice. Dacă America este văzută ca o «anexă» a «Europei unite», sau dacă se va cufunda în lipsa de însemnătate politică, nu pot să spun.“
„Încă un lucru“, am spus eu, „nu trebuie să-l ţin ascuns de dumneavoastră. Ştiţi ceva despre răpire?“ – „Nu“, răspunse el, „despre acest lucru nu am auzit încă nimic.“ Mi-a dat înapoi foaia lui de hârtie cu locurile din Biblie şi am notat ca ultim loc: 1 Tesaloniceni 4.15-18. Am încercat să-i explic mai aprofundat detalii cu privire la răpire, dar am avut impresia că nu accepta să gândească la aşa ceva. La ce se gândea el oare? A fost oare trezit în el interesul după Cuvântul lui Dumnezeu? Mi-ar plăcea la următoarea ocazie să continui să vorbesc cu el despre aceste lucruri. Sau poate vine între timp Domnul?
CUVÂNT DE ÎNCHEIERE
Titlul cărţii „Timpul sfârşitului“ a apărut abia după terminarea manuscrisului şi nu în ultimul rând pentru că Daniel foloseşte această expresie în capitolul 11.40, iar Domnul Isus Însuşi a vorbit de trei ori în Matei 24 despre „sfârşit“. Însă acest sfârşit este de fapt uşa spre un început minunat, şi anume spre minunata Împărăţie a păcii.
Dacă ne gândim pe de o parte cu spaimă şi groază la acest timp al judecăţilor îngrozitoare, ştim totuşi pe de altă parte că această perioadă a judecăţilor este un timp clar limitat, pe care Dumnezeu îl va scurta din pricina aleşilor Săi. Este un timp asemenea durerilor care preced o naştere. De aceea este total nepotrivit ca noi ca creştini să ne plecăm astăzi capetele cu privire la acest timp şi să ne lăsăm copleşiţi de atmosfera referitoare la „sfârşitul lumii“. Dimpotrivă, nu numai că răscumpărarea noastră se apropie (Luca 21.28), dar Dumnezeu va face ca pământul acesta să devină prin judecăţi un vas nou pentru desfăşurarea slavei Sale.
După acest „sfârşit“ urmează un nou început măreţ şi Dumnezeu va spune din nou poporului Său: „Iată, voi face ceva nou, şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustie şi râuri în locuri secetoase“ (Isaia 43.19). Aceluia care ţine sfârşitul şi începutul în mâna Sa, care El Însuşi este Începutul şi Sfârşitul (Apocalipsa 21.6; 22.13), a Lui să fie slava, cinstea, puterea şi autoritatea, înainte de orice timp, şi acum, şi în toată veşnicia! Amin.
Cuprins
Introducere……………………………………………………
Prefaţă la ediţia în limba română …………………
Momente ……………………………………………………..
Împlinirea profeţiilor sfârşitului a început
deja – Statul Israel …………………………………….
Răpirea tuturor credincioşilor adevăraţi ……….
Locuinţele din Casa Tatălui …………………………….
Ceasul încercării ……………………………………….
Ultima săptămână-an a lui Daniel …………………….
Suie-te aici! ……………………………………………..
Aruncarea lui satan din cer ……………………….
Antihristul……………………………………………………..
Necazul cel mare……………………………………….
Cine este asirianul? ………………………………………
Împăratul de la miazănoapte
(împăratul nordului) …………………………………
Fiara sau o „Europă unită“ …………………………….
Bătălia de la Armaghedon ……………………………….
Hristos lichidează cele două fiare şi
pe vasalii acestora ………………………………………….
Împăratul de la miazănoapte încă o dată ……….
Hristos apare pe muntele Măslinilor ……………
Judecata popoarelor vecine Israelului …………
Ce se întâmplă cu Rusia? ………………………….
Judecata celor vii …………………………………………..
împărăţia de o mie de ani a păcii…………………
Marele tron alb – Judecata celor morţi …………
Starea veşnică viitoare……………………………….
Final ……………………………………………………………
Cuvânt de încheiere ………………………………….
1 Prin întoarcere la Dumnezeu, în această carte, nu înţelegem o schimbare a unei religii cu alta, ci acceptarea conştientă a Evangheliei Domnului Isus Hristos, însoţită de o recunoaştere a vinovăţiei înaintea lui Dumnezeu, şi acceptarea prin credinţă a lucrării de ispăşire a Domnului Isus Hristos pe crucea de la Golgota.
[2] Expresia „neam“ se poate într-adevăr traduce şi cu „generaţie“, dar cu siguranţă aici nu acesta este înţelesul. A se compara de exemplu cu Deuteronom 32.5, 20; Psalm 12.7; Matei 11.16; 12.39-45 şi 23.36; Faptele Apostolilor 2.40.
3 Mulţi creştini credincioşi aşteaptă de fapt construirea unui templu în Ierusalim, unde în curând iudeii tradiţionali vor jertfi din nou. Este de asemenea posibil ca acest templu să fie doar o clădire, unde se vor aduce temporar jertfe. În orice caz, Pavel vorbeşte despre un templu în care se va aşeza antihristul, care va pretinde să fie glorificat ca Dumnezeu (2 Tesaloniceni 2.4). Chiar dacă s-ar construi un templu nou, acesta nu va fi în niciun caz templul definitiv, care urmează să fie construit în Împărăţia de o mie de ani, conform descrierii din Ezechiel 40-48.
[4] Atât învierea, cât şi transformarea se referă la trupul celor credincioşi. La înviere, respectiv la transformare, credincioşii vor primi un trup nou, de slavă, al cărui „bob de sămânţă“ este trupul pământesc. Sufletul şi duhul, care au fost despărţite de trup la moarte şi care între timp au fost în Paradis, se unesc în acest moment cu trupul de slavă.
[5] Traducerea engleză a Bibliei făcută de J. N. Darby are aici următoarea expresie: „in the twinkling of an eye“ (într-o clipeală din ochi). Toate acestea vor avea loc într-o fracţiune de secundă.
6 După calculul de timp al evreilor a fost chiar una şi aceeaşi zi.
7 Este foarte regretabil, că tot mai mulţi creştini adevăraţi nu mai stăruie în adevărul că răpirea tuturor copiilor lui Dumnezeu va avea loc înaintea perioadei judecăţilor. Sper ca pe parcurs să arăt, că Cuvântul lui Dumnezeu are indicaţii clare cu privire la răpire înainte de acest timp.
În acest context amintesc studiul deosebit al lui Walter A. Lickley asupra cărţii Maleahi, în care el, printre altele, redă paisprezece motive, care dovedesc că Biserica nu va trece prin necazul cel mare.
8 Să observăm expresia „de ceasul încercării“ (ek tes horas tou peirasmou). Adepţii învăţăturii, conform căreia credincioşii vor trece prin necazul cel mare (sau printr-o parte a acestuia), vor să traducă aici prepoziţia „ek“ cu „din“, ceea ce în general este redarea corectă a prepoziţiei „ek“, dar în acest loc nu redă nicidecum sensul acesta. Atunci ne-am aştepta aici mai degrabă să fie prepoziţia „în“ sau „prin“. Dacă se vrea să se traducă prin „din“, atunci sensul este „din (pericole)“, dar în acest caz mai bine s-ar traduce prin „de (dinaintea)“. A se compara în privinţa aceasta versetele următoare: „Isus, care ne scapă de (ek) mânia viitoare“ (1 Tesaloniceni 1.10); „ci să-i păzeşti de (ek) cel rău“ (Ioan 17.15); „să vă feriţi de (ek)“ (Faptele Apostolilor 15.29).
9 Tradus literal aceasta înseamnă: „locuitorii pământului“ (a se vedea capitolele 6.10; 8.13; 11.10; 13.8, 12, 14; 17.2, 8).
[10] Faptul că aici este vorba de săptămâni-ani şi nu de zile, este susţinut de Cuvântul lui Dumnezeu în Levitic 25.8, şi nu în ultimul rând de semnificaţia celor 69 de săptămâni trecute din versetul 26.
[11] De ce sunt aici 1290 de zile şi nu 1260? Sunt 30 de zile mai mult decât timpul de necaz, care pătrund deci în Împărăţia păcii. În Daniel 12.12 este numită chiar o perioadă de 1335 de zile, deci 75 de zile mai mult. Aceste 30 respectiv 75 de zile s-ar putea să fie în legătură cu judecata asupra popoarelor învecinate.
[12] Apocalipsa 11.3; 12.6; a se compara cu Daniel 12.11-12
[13] Apocalipsa 11.2; 13.5
[14] Apocalipsa 12.14; Daniel 7.25; 12.7
15 Deci în acest timp, în Israel vor fi iudei temători de Dumnezeu, care cred în Dumnezeu, cu toate că pe pământ nu se va mai afla niciun creştin, deoarece în momentul acela creştinii sunt deja răpiţi. Începând cu ziua de Rusalii, în care Duhul Sfânt a venit pe pământ, ca să locuiască în fiecare credincios în parte, a fost vestită în multe moduri Evanghelia minunată, că acela care se întoarce din toată inima la Dumnezeu, prin faptul că îşi mărturiseşte păcatele şi crede în lucrarea de ispăşire a lui Hristos, obţine iertarea păcatelor. El poate şti, că prin primirea cu credinţă a Evangheliei aparţine Bisericii lui Dumnezeu, al cărei loc de destinaţie veşnică este Casa Tatălui.
Această Evanghelie a mai fost numită şi „Evanghelia harului“, ca s-o deosebească de cealaltă Evanghelie, „Evanghelia Împărăţiei“ (Matei 24.14). Vestirea acestei Evanghelii a harului va înceta odată cu încheierea timpului existenţei Bisericii lui Dumnezeu pe pământ, însă imediat după aceea Dumnezeu va trezi martori credincioşi în vechiul Său popor Israel, care în foarte scurt timp vor vesti pe plan mondial Evanghelia Împărăţiei.
Conţinutul principal al acestei Evanghelii va fi: pocăiţi-vă, mărturisiţi-vă păcatele şi întoarceţi-vă din toată inima la Dumnezeu, ca să fiţi gata să întâmpinaţi pe Hristos ca Împărat, când El va intra în Israel şi Îşi va începe domnia. Aceasta este de fapt Evanghelia pe care a propovăduit-o Ioan Botezătorul (a se vedea Matei 3.1-12), cu toate că mărturia lui a fost după scurt timp respinsă şi Ioan a fost decapitat. Şi Hristos Însuşi a vestit această Evanghelie (Matei 4.23) şi a consolidat vestirea Sa prin semne şi minuni.
16 Ierusalimul a fost de trei ori asediat: (1) în anul 606, când, printre alţii, Daniel şi prietenii lui au fost deportaţi în Babilon (Daniel 1). Din acest moment este socotită captivitatea babiloniană; (2) în anul 599, când, printre alţii, împăratul Ioiachin şi mama lui au fost duşi în Babilon; printre aceşti exilaţi se afla şi Ezechiel (2 Împăraţi 24.8-17), şi în sfârşit (3) în anul 588, când împăratul Zedechia după 11 ani de guvernare a fost dus la Babilon (2 Împăraţi 25.1-7).
17 Aceasta este perioada care a început cu Imperiul Babilonian, după care a urmat Imperiul Medo-Persan, apoi Imperiul Grec şi în cele din urmă Imperiul Roman, şi care în cele din urmă se va încheia cu venirea Domnului.
[18] Este foarte remarcabil, că la ora actuală între Siria şi Irak este aproape o ură de moarte. Acesta este motivul pentru care în războiul din Golf, Siria a luptat de partea forţelor aliate împotriva Irakului. Siria procedează de mulţi ani cu îndemânare tactică şi urmăreşte o poziţie de frunte în lumea arabă.
[19] Eu nu mă îndoiesc că Uniunea Europeană este precursorul acestei Europe unite. Este prematur să se spună care ţări vor aparţine în cele din urmă acesteia şi unde vor fi graniţele, chiar dacă este vorba aproximativ de teritoriul Imperiului Roman de Apus, din care nu vor face parte Siria şi Egiptul, fapt ce reiese clar din Daniel 11. Acest imperiu va prelua moştenirea spirituală a Imperiului Roman de odinioară. Din Apocalipsa 17.9 ştim că cele şapte capete indică spre Roma, care este aşezată pe cele şapte coline, capitala Imperiului Roman.
20 În Zaharia 12.2, 6 este vorba de „popoarele de primprejur“ şi în capitolul 12.3 este vorba de „toate naţiunile pământului“. Nu este clar unde se află această vale. Unii presupun că ar fi în imediata apropiere a Ierusalimului.
22 Aceasta este aşadar a cincea grupă de popoare, pe care trebuie să o diferenţiem privind evenimentele timpului sfârşitului. Vrem să ne amintim încă o dată de fiecare grupă în parte: armatele Europei, împăratul nordului, popoarele vecine Israelului, Rusia cu aliaţii ei şi apoi toate celelalte popoare care au mai rămas. Nu este improbabil ca apoi să fie judecate definitiv şi popoarele, ale căror oşti au pierit deja mai înainte în Israel.
[23] Credincioşii, Biserica, vor avea atunci locuinţa lor în Casa Tatălui. Ea este văzută aici ca şi „cortul lui Dumnezeu“ pe noul pământ; aceasta arată că Dumnezeu, când va locui cu oamenii pe noul pământ, nu va face aceasta fără Adunare, care este în veşnicie „locuinţa“ Sa.
http://www.mesagerul-crestin.net/carti/HTM/Timpul_sfarsitului.htm
/////////////////////////////////////////////
HARUL MERITAT SAU ÎNCERCAREA DE A-L PRIVATIZA PE CRISTOS – Nelu Filip
„Dacă am înțelege distincția dintre dogmă, doctrină negociabilă și practică bisericească, ne-am scuti de multe discuții inutile în biserici” – Lucian Bălănescu
Drumul magilor veniți din răsărit la Ierusalim ne arată încă de la începutul evangheliilor, că Domnul Isus Cristos a venit ca să fie al tuturor celor ce vor să i se închine și să-i recunoască stăpânirea.
Ciudat este faptul că venirea magilor la Ierusalim, ca să-l caute pe Cristos, l-a tulburat nespus de mult pe Irod și această tulburare s-a împrăștiat în tot Ierusalimul. De ce atât de mare tulburare? Pentru că, nu se poate ca oameni din Persia sau din Babilon să acceseze harul care ne-a fost dat nouă, iudeilor… Nu se poate ca și alții să se apropie de ceea ce este al nostru… Să nu ne spună nouă alții, veniți de departe, despre împăratul nostru…
Din nefericire ne este dat și astăzi să vedem această tendință a oamenilor de a-l privatiza pe Mântuitorul, când avem de a face cu oameni sau biserici care au pretenția că numai practica lor religioasă are legitimitate, că ei sunt măsura tuturor lucrurilor în materie de credință și de închinare, că numai ei au rețeta unei închinări acceptate de Dumnezeu. Astfel de oameni îi privesc cu dispreț pe toți ceilalți, se tulbură și îi tulbură pe toți cei din jur.
Cert este că lângă Domnul au încăput oameni atât de diferiți, și El, în bunătatea sa, i-a acceptat pe fiecare dintre ei, deoarece i-a privit pe toți cu dragoste. Apostolul Petru, în vremea sa, a trebuit să vină cu o pledoarie bine pusă la punct ca să îi determine pe cei din comunitatea creștină a vremii să accepte ceea ce Dumnezeu a început să lucreze între neamuri, și asta numai pentru că unii credeau că Mântuitorul le este dăruit numai lor și că alții nu sunt îndreptățiți să-i aducă închinare. (Fapte 11:1-18)
Nimeni nu poate avea exclusivitate asupra lui Cristos, și nimeni nu poate pretinde în materie de închinare, că numai el deține rețeta formei acceptate de Dumnezeu.
Păstorii s-au închinat cu mâinile goale dar cu inimile pline de dragoste pentru Dumnezeu, magii s-au închinat cu mâinile pline dar și cu inimile pline de dragoste pentru Împăratul…
Asta mă face să înțeleg că Dumnezeu vrea să ne apropiem de El pe calea bine trasată de El în Sfânta Scriptură, fără să adăugăm părerile noastre omenești, fără să credem că noi merităm acest har al apropierii și niciodată să nu-i disprețuim pe cei ce înțeleg altfel această apropiere.
Apropierea omului de Dumnezeu este posibilă numai prin ușa harului și acest har ar trebui să ne smerească și să ne uimească, tocmai pentru că ni se deschide și nouă ușă de acces spre Dumnezeu și de asemenea ar trebui să fim plini de bucurie când vedem că și alții caută să acceseze această ușă, chiar dacă sunt diferiți sau dacă au o formă de închinare diferită.
Marcu 9:39-40 – „Nu-l opriți”, a răspuns Isus, „căci nu este nimeni care să facă minuni în Numele Meu și să Mă poată grăi de rău îndată după aceea. Cine nu este împotriva noastră este pentru noi”
Nelu Filip
https://www.voceacrestinilor.com/editoriale/harul-meritat-sau-incercarea-de-a-l-privatiza-pe-cristos-nelu-filip/
/////////////////////////////////////////////
Zilele lui Noe: – Întreaga lume își flutură pumnul în fața lui Dumnezeu
Isus a spus că în zilele din urmă lumea va deveni la fel ca în zilele lui Noe. Cu siguranță am ajuns pentru că ne gândim la planul lui Dumnezeu la fiecare pas. Ce vreau să spun prin asta?
Astăzi vreau să vorbesc despre admisiunea lui Dumnezeu că în zilele din urmă lumea va deveni precum cea din zilele lui Noe. Această referință vine din Matei 24:37. Noi recunoaștem că Isus spune că în zilele din urmă oamenii vor fi răi și răul se va înmulți pe tot pământul. Putem recunoaște, de asemenea, că în zilele lui Noe toți, în afară de Noe și familia sa, au fost în răzvrătire totală față de Dumnezeu.
Să privim înapoi la începutul istoriei omenirii, chiar înainte de epoca lui Noe, și să privim la modul în care Dumnezeu a stabilit planul Său pentru omenire, în special dezvăluirea deosebirilor dintre El și creația Sa, adică ordinea creată. Am putea merge până la Geneza 1:1 unde se spune: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.” Domnul Însuși a menționat această deosebire între Dumnezeu ca și Creator și ordinea creată.
Mergând mai departe în Geneza 1:26-28, El a declarat o deosebire între omenire și regnul animal. El a spus: „Să facem om după chipul nostru și să aibă stăpânire peste tot restul regnului animal.”
Apoi Dumnezeu a creat femeia pentru a-i fi de ajutor bărbatului (Gen. 2:18). Și astfel, bărbatul și femeia au fost creați pentru a fi egali în ochii lui Dumnezeu, amândoi făcuți după chipul lui Dumnezeu, dar deosebiți în ceea ce privește sexele lor biologice. În ceea ce privește relațiile, Dumnezeu a stabilit căsătoria ca o uniune între un bărbat și o femeie. Ar servi la o relație distinctă, diferită de toate celelalte relații pe care le-ar avea omul. Bărbații și femeile relaționează cu animalele de companie. Relaționează cu prietenii. Ei relaționează cu anumite grupuri. Dar există ceva special în legătură cu un bărbat și o femeie care se unesc în căsătorie, așa cum a fost rânduit de Dumnezeu.
Și totuși, în zilele noastre, am ajuns să ne găsim trăind ca în zilele lui Noe în termenii unei lumi imorale și a unei societăți degradate. Oamenii îl resping pe Dumnezeu ca Creator spunând că nu există nicio entitate exterioară care să fi creat întregul univers cunoscut. Ei resping omul ca fiind special și separat de tot regnul animal. De prea multe ori auzim astăzi oameni care susțin că omul este doar un animal. Ei neagă că omenirea a fost făcută după chipul lui Dumnezeu.
Cel mai rău dintre toate, acum avem mulți oameni care sunt înclinați să distrugă ideea că bărbatul și femeia sunt două sexe distincte – două tipuri biologice create de Dumnezeu. Bărbații și femeile sunt complementari unii cu alții, dar unici și separați.
Pe lângă această minciună, există un întreg val de oameni care au denigrat instituția căsătoriei. Este adevărat că acest lucru se întâmplă de mulți ani, dar acum societatea noastră a negat aproape în totalitate stabilirea de către Dumnezeu a oficierii căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie.
Oameni buni, societatea noastră s-a întors la Romani 1! Întreaga lume își flutură pumnul în fața lui Dumnezeu și se răzvrătește, la fel cum a făcut-o omenirea decăzută în zilele lui Noe.
Iată cele patru distincții prin care tocmai am trecut:
Dumnezeu este distinct și separat de ordinea Sa creată.
Omul este distinct și separat de toate celelalte creaturi pe care Dumnezeu le-a creat.
Bărbatul și femeia sunt separați și distincți unul de celălalt; complimentați și creați după chipul lui Dumnezeu, dar separați și deosebiți.
Acea relație specială rânduită de Dumnezeu, a unui bărbat și a unei femei care se unesc în căsătorie, pentru a fi unită cu scopul evident de a produce copii.
Acestea sunt deosebirile stabilite ale lui Dumnezeu și am fi înțelepți să le ascultăm chiar și în zilele și în veacul nostru. Ştiu că cultura noastră va riposta. Cultura seculară își scutură pumnul în fața lui Dumnezeu și se răzvrătește complet. Dar cei care îl cunosc pe Dumnezeu – cei care au ochi să vadă și urechi să audă și să discearnă – trebuie să se hotărască să se bazeze pe Cuvântul lui Dumnezeu și să recunoască și să aprecieze aceste distincții.
Ar trebui să-l lăudăm pe Tatăl nostru Ceresc atot-iubitor pentru distincțiile pe care le-a făcut. Fie ca El să fie lăudat și slăvit în viața ta astăzi.
De Tim Moore
Sursă text și foto: HarbingersDaily
https://www.voceacrestinilor.com/editoriale/zilele-lui-noe-intreaga-lume-isi-scutura-pumnul-in-fata-lui-dumnezeu/
//////////////////////////////////////////
Fotbal pe pâine. Daniel Brânzei
Am aflat târziu despre această discuție. Un prieten din România m-a întrebat dacă știu și dacă am o părere. Ei bine …
- N-am știut. Și nici nu cred că ar fi trebuit să știu. Acestea sunt „evenimente“ doar în mințile mici, înguste și întunecate în prejudecăți. Dacă aș fi aflat, aș fi spus că eu am fost unul care a dus televizorul la biserică pe când eram la Bacău. Era un fel de mare meci și Cehoslovacia ne tot bloca drumul spre europene. Nu mi-a spus nimeni atunci că am făcut ceva rău. Dimpotrivă …
- Nu văd o problemă reală. Fratele Aurel Popescu schimba orele serviciilor de închinăciune la Portland ca să poată vedea un meci important, cei care o doreau (și dânsul!). Sportul trezește în ființa umană unele din cele mai intense emoții. Așa a fost și pe vremea apostolului Pavel. Citiți și veți vedea cât de priceput ia el ilustrații din sporturile vremii ca să îndemne la perseverență, dedicație și efort. Este clar că Pavel știa despre ce vorbește și știa că și cei ce-l citesc, știau amănuntele despre sporturile amintite. Altfel ar fi ales alte ilustrații. El a ținut însă să le aleagă tocmai pe acestea. Nu se putea altfel într-o societate pasionată de sporturi cu jocurile istmice (mai târziu olimpice) la Greci și cu deviza romanilor „Men sana in corpore mentosano“ (citat aproximativ glumeț).
- Mai toate bisericile creștine din America (române sau nu) au câte o sală de sport (când nu-și pot permite un întreg complex sportiv). John MacArthur Jr. excela în jocul de baschet pe când eram eu student la ei. Mai toți păstorii de la Grace Community Church jucau baschet. Pistol Piee (Marinovici) probabil cel mai spectaculos jucător de baschet pe care l-a cunoscut America a murit secerat de un atac de cord tocmai după un mic meci pe care l-a jucat cu James Dobson (cel cu Focus on The Family) în sala de sport a bisericii lor. În America creștină, nu știu multe biserici care să aibă servici de închinare când este „super Bowl“-ul la fotbalul american.
- A rupe trăirile emotive legate de sport de viața creștină îndeamnă la o dihotomie legalistă artificială, un fel de schizofrenie religioasă. Cei care încearcă să facă așa ceva îi împing pe creștini la o „păcătuire“ cu voia și apoi la o căință artificială. Christos este Domn peste toate trăirile noastre, chiar și peste cele sportive. De fapt, Christos ne întâlnește acolo „where the rubber meets the road“, coborând la nivelul trăirilor noastre de fiecare zi. Noi, păstorii baptiști de pe coasta de vest, facem sport la toate întrunirile noastre. Când nu putem fotbal, facem tenis sau altceva. L-am sfătuit acum câțiva ani pe Cristian Bărbosu să facă un complex sportiv pe la pădurea Ceala (sau împrejurimi) și să-i invite acolo pe păstorii tineri din jur. Nu m-a ascultat atunci, iar acum …
- Sportul poate fi un excelent „pod“ misionar cu societatea din jur. Cam toate misiunile pe care le fac tinerii noștri în alte țări, africane sau nu, împletesc evanghelizarea cu sportul. Ei duc cu ei tot ce este nevoie: mingi, fileu, echipament, trofee, etc. Nici nu ne-am putea închipui altfel! După meciuri se mănâncă ceva, se cântă și se face evanghelizare. La fel ar trebui să facem și cu finalele Campionatelor mondiale. Am putea atrage spre biserică oameni care n-ar veni altfel niciodată pe acolo.
- Trebuie să vă las și să fug la biserică, altfel aș mai continua. Și nu, nu am văzut ultima finală câștigată de Argentina. Cu vârsta, vine și un fel de neputință care naște indiferentismul. Prea le-ai văzut pe toate … Las’ că vedeți voi când ajungeți la vârsta mea.
Sursa: Daniel Brânzei
https://www.voceacrestinilor.com/editoriale/fotbal-pe-paine-daniel-branzei/
///////////////////////////////////////
Turnul Babel peste tot din nou: Unirea lumii împotriva lui Dumnezeu
Este din nou Turnul Babel. De data aceasta, nu vedem o structură care se întinde spre cer, ci mai degrabă Forumul Economic Mondial (FEM) condus de Klaus Schwab și consilierul său apropiat, Yuval Harari. Intenția de a se opune lui Dumnezeu și de a uni lumea sub un regim satanic este aceeași ca în Geneza 11.
În săptămâna 16 – 20 ianuarie 2023, FEM și-a organizat reuniunea anuală la Davos. Elveția. Ei se așteptau la 2.700 de participanți, constând din cincizeci de șefi de stat, 380 de oficiali guvernamentali de top, mulți directori executivi de corporații și alți câțiva demnitari puternici.
Nu vă lăsați înșelați de agenda lor aparent benignă; adevărata lor intenție este atât diabolică, cât și mortală. Leo Hohmann, blogger și reporter de investigație, a scris acest lucru despre încercarea FEM de a rezolva problemele lumii, dintre care cele mai multe au fost proiectate de ei înșiși:
Dar acum mizele sunt mai mari, deoarece mai mulți dintre noi, oamenii obișnuiți, ne trezim și învățăm despre adevărata agendă a Marii Resetări și a celei de-a patra revoluții industriale a FEM. Ei intenționează să înrobească digital lumea într-o stare de supraveghere totală bazată pe un ID digital global (probabil deghizat ca pașapoarte de vaccin) și o monedă digitală globală pentru a înlocui numerarul.
FEM deplânge realitatea economică actuală în Raportul său privind riscurile globale, ignorând faptul că majoritatea problemelor economice au fost cauzate chiar de elitele care acum propun să aibă soluțiile.
Nu vă înșelați, trăim într-un moment în care împărăția lui Satan se ciocnește cu domnia lui Dumnezeu. Cu toate acestea, odată cu ciocnirea vine un motiv de bucurie! Ea arată că apariția lui Isus este tot mai aproape.
VEȘTI BUNE ȘI RELE
Am atât vești bune, cât și vești rele cu privire la bătălia împărățiilor care are loc în jurul nostru.
Spre strălucirea puterilor întunericului, planurile malefice și mortale ale elitei globaliste vor părea să reușească pentru o vreme. Cu toate acestea, bucuria lor va fi de scurtă durată.
În 1 Corinteni 2:7-8, Pavel a scris despre un eșec anterior al slujitorilor lui Satana de a înțelege înțelepciunea infinită a lui Dumnezeu:
1 Corinteni 2:7-8 – „Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei.”
În ciuda eșecului lor abject de a opri scopurile mântuitoare ale Domnului prin cruce și înviere, puterile întunericului cred acum că pot perturba domnia viitoare a lui Isus asupra națiunilor așezate pe tronul lui David.
Pentru a face acest lucru, ei vor încerca să elimine poporul evreu și să corupă omenirea prin transumanism. (Biblia spune că vor eșua din nou: Isus va domni peste națiuni dintr-un Israel răscumpărat și restaurat.)
În timpul Necazului, va părea, pentru scurt timp, ca și cum puterile întunericului au reușit. Puterile care controlează FEM și ONU vor implementa un guvern mondial unic, așa cum spune Scriptura că se va întâmpla în timpul Necazului.
Vestea bună pentru noi, cei care suntem în Hristos, este dublă. În primul rând, Domnul spune că Răpirea va avea loc înainte ca El să-și reverse mânia asupra lumii în timpul în care va conduce anticristul (1 Tesaloniceni 5:1-10). În al doilea rând, ciocnirea împărățiilor din zilele noastre ne spune că întoarcerea lui Isus pentru a ne duce acasă în glorie este iminentă.
ÎMPĂRĂȚIA LUI DUMNEZEU
Biserica nu este Împărăția lui Dumnezeu; această învățătură falsă a dus la multă înșelăciune și la multă durere de-a lungul istoriei bisericii.
Noi suntem trupul lui Hristos peste care El este Cap, „Păstorul nostru principal”. Biblia nu echivalează niciodată biserica cu împărăția fizică a lui Dumnezeu pe pământ, niciodată.
Ca urmași ai lui Isus, aparținem împărăției spirituale a lui Dumnezeu (Coloseni 1:13-14). Pentru moment, este invizibil, dar real și destul de puternic. Când Hristos se va întoarce pe pământ, fiecare își va vedea Împărăția; El va domni peste toate națiunile pământului exact așa cum spune Scriptura că va face în pasaje precum Zaharia 14:9-21. Atunci națiunile vor experimenta minunile stăpânirii lui Dumnezeu și se vor bucura (Psalmul 98).
Atunci și numai atunci, se va face voia lui Dumnezeu „așa cum este în cer și pe pământ” (Matei 6:10). O astfel de ascultare perfectă nu s-a întâmplat niciodată în istoria omenirii, cu siguranță nu se întâmplă acum și este mult, mult dincolo de competența bisericii de a aduce în această lume.
În prezent, vedem un alt tărâm care câștigă teren ca niciodată înainte.
ÎMPĂRĂȚIA LUI SATAN
În cartea Efeseni, Pavel se referă la natura invizibilă a forțelor care ni se opun în prezent (2:1-3; 6:12). Satana stăpânește peste această împărăție întunecată și prin ea își exercită puterea asupra națiunilor lumii.
FEM, combinat cu ONU și Agenda 2030, reprezintă efortul reînnoit al diavolului de a forma un guvern mondial vizibil, care va constrânge supunerea față de scopurile sale mortale și distructive.
Majoritatea oamenilor nu doresc guvernarea globală pe care Schwab și acoliții săi o susțin. Elon Musk a întrebat recent pe Twitter dacă FEM ar trebui sau nu să „controleze lumea”. După mai mult de două milioane de voturi, procentul celor care spun „nu” se ridică la 86%. Deși nu este un sondaj științific, arată că o majoritate clară nu dorește ceea ce FEM vinde.
Cu toate acestea, globaliștii de elită sunt pe cale să-și atingă obiectivul de guvernare mondială. Mai jos sunt doar câteva dintre modalitățile prin care își impun voința asupra umanității:
Un pas esențial în obținerea controlului asupra națiunilor este acela de reducere a populației lumii. Vedem acest lucru prin ororile avortului, prin atacul LGBTQ+ asupra copiilor care provoacă confuzie de gen și prin injecțiile cu mRNA care cauzează infertilitate și ucid oameni într-un ritm alarmant și tot mai mare.
Mulți se așteaptă ca SUA să introducă o monedă digitală în 2023. Poate părea benign la început, dar în cele din urmă va oferi globaliștilor control absolut asupra tuturor cheltuielilor noastre.
Transumanismul, pe care FEM îl numește „a patra revoluție industrială”, este o prioritate pentru ei și sunt mult mai aproape de acest lucru decât își poate imagina oricine. Obiectivul lor declarat în acest sens, prin intermediul Yuval Harari, este de a elimina orice liber arbitru uman.
„Tratatul pandemiei”, dacă va fi aprobat de națiunile membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), ar da șefului PUTERILOR suverane ALE OMS peste toate națiunile membre să declare urgențe medicale cu restricții și vaccinări pe care le poate impune cu putere militară.
Acceptarea pe scară largă a acestor lucruri, chiar și de mulți care se opun agendei FEM, ne spune cât de aproape este lumea de formarea împărăției lui antihrist. Scena este deja stabilită și mulți dintre actori așteaptă ridicarea cortinei.
ISUS VA ZDROBI ÎMPĂRĂȚIA LUI ANTIHRIST
Acum 2.600 de ani, Daniel a prezis moartea împărăției lui Satan, cea pe care o vedem formându-se sub ochii noștri. Într-un vis despre puterile lumii care aveau să vină după el, împăratul Nebucadnețar a văzut „o piatră” care „a lovit chipul la picioarele lui de fier și de lut și le-a sfărâmat” (Daniel 2:34). În interpretarea lui, profetul a spus aceste cuvinte împăratului în Daniel 2:44:
Daniel 2:44 După aceea, „Daniel s-a dus la Arioc, căruia îi poruncise împăratul să piardă pe înţelepţii Babilonului; s-a dus şi i-a vorbit aşa: „Nu pierde pe înţelepţii Babilonului! Du-mă înaintea împăratului şi voi da împăratului tâlcuirea!”.
Când Împărăția lui Dumnezeu va veni pe pământ la a doua venire, va distruge toate tărâmurile pământești sub puterea diavolului prin anticrist. Acest lucru cu siguranță nu s-a întâmplat la Cincizecime, așa cum pretind mulți în mod greșit și nu este o sarcină atribuită trupului lui Hristos. Dar Hristos, și numai El, va zdrobi puterile Satanei la întoarcerea sa.
Globaliștii cred că pot conduce lumea, dar ei doar pregătesc calea pentru ca Isus să aducă marea împărăție a lui Dumnezeu pe pământ cu cea mai uimitoare manifestare de putere, slavă și măreție pe care lumea a văzut-o vreodată. Și vom avea un loc în prima linie pentru aceasta.
Rezultatul pentru aceia dintre noi care sunt în Hristos va fi mult mai bucuros și glorios decât orice am experimentat vreodată pe pământ. Asta pentru că Dumnezeul nostru este atotputernic și suveran peste istorie și toate afacerile omenirii.
Ciocnirea actuală a regatelor indică apariția în curând a lui Isus. O astfel de speranță ne luminează ziua în ciuda umbrelor întunecate și prevestitoare ale tărâmului care se apropie rapid.
De Jonathan Brentner
Sursă text și foto: Harbingersdaily
https://www.voceacrestinilor.com/stiri/turnul-babel-peste-tot-din-nou-unirea-lumii-impotriva-lui-dumnezeu/
/////////////////////////////////////
