Chiar dacă austriacul Hitler, maoistul- ori stalinistul demonic ne (ex)termină prin intunecătorul, pustiitorul, gunoierul Satan (Gen.1/2), care ne are la mână, Adevăratul Tată ne păstrează în inimă: “Doresc Eu moartea păcătosului? Zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască?’’ (EZECHIEL 18/23) De aceea (şi cu Putin cu poporul Rus) să învăţăm de la cel mai sfânt om de pe pământ (Iov, cap. 1, 2 şi 42), sau de la Petru care a plâns cu amar (Mat.26/75), dar şi de la Pavel cel prăbuşit în mijlocul drumului, când s-a întâlnit cu pocăinţa lui Hristos (F.A. 26/13-20); NUMAI Pocăinţa dăruită din Cer, ne naşte din nou din Sămânţa Biblică a lui Dumnezeu (Marcu 4/14); Să credem că Prietenul TUTUROR PĂCĂTOŞILOR ne cheamă pe fiecare (Mat.11/28-30) , ca să-l primim plin de Har şi Adevăr şi să-l urmăm (Ioan 8/12), căci el este şi Calea, Adevarul, Viaţa veşnică, Invierea, dar şi Izvorul Vieţii-Lumina lumii; Să înfometăm nu doar după mâncarea pieritoare (Ioan, cap. 4, Mat.4/4 şi Deut. 8/3), ci după Pâinea vieţii (Ioan, cap.6), ca să însetăm după Apa vie (Ioan, cap.7)! El ne cheamă să triumfăm, dacă ne înhămăm cu el la jugul biruinţei asupra păcatului, asupra lui Satan şi prin “întruparea” Bibliei ; Pentru că a venit la ai săi şi nu l-au primit, să nu uităm, că TOŢI purtăm în noi- răstignirea Lui (2 Cor.4/10)! Înnoiţi în Duh şi în Adevăr, să-l primim dimpreună cu toate ale sale-învăţătura, rânduiala, răstignirea-Constuţia Cerească; Să nu ne furişăm pentru ce suntem şi ce am făcut; Să nu fardăm nelegiuirile; Aşa zdrenţuiţi şi cârpiţi (Îs.64/6) de uzurpatorul gunoier, măcar pe Duhul Sfânt pe care ni l-a trimis, să-l căutăm, ca să ne ajute (Ioan 14/18); Să nu-l credem pe măscăriciul care ne învaţă să spălăm o mână mânjită pe o altă mână şi mai murdară, căci toţi suntem întrupaţi din păcat şi zămisliţi în nelegiuiri (Ps.51)… Să ne dezbrăcăm de frunze, de scuze, de sine şi de satan, pentru a ne îmbrăca în Mantia Cristică, ţesută din învăţături, frumuseţi şi bunătăţi DUMNEZEIEŞTI… Decât să ne facem una cu ea (1 Ioan 2/15-17 şi 1 Cor.6/16), să devenim una cu învierea, răstignirea, gândirea, voia, înfierea, înălţarea, înfăptuirea şi… neprihănirea sa (Fil. 3/9…); Dacă-l căutăm din toată inima (Mat.7/7) el se lasă găsit, ca să-l întronăm drept Căpetenie pe el, nu pe eul neânnoit, demonic, căci nimic bun nu locuieşte în omul firesc (Rom. cap.7); Lui să-i dăm toate pârghiile de control şi decizie şi să rămânem una cu el- Cap, nu coadă, fiindcă numai el (dimpreună cu noi) face totul foarte bine (Gen 1/31) şi pentru veşnicie (Ecl.3/11-14); Lui să-i dăm prioritate şi suveranitate oricând şi oriunde, căci fără el suntem faliţi şi falimentari (Ioan, cap.15)… Este adevărat că putem totul în Hristos, dar nu noi putem, căci am fost răstigniţi (Gal.2/20), ci Harul care s-a îndurat să locuiască în noi, precum locuia Dumnezeirea în Omul Isuss, când suferea şi ne slujea-aici, pe pământ… (Ioan, cap. 13)

BIBLIA este totuşi adevărată- de Petru Popovici „Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa, păsările cerului, şi îţi vor spune; vorbeşte pământului, şi te va învăţa; şi peştii mării îţi vor povesti” Iov 12:7,8 PREFAŢĂ…Sfinţirea…Eliberarea…Vegherea pentru luptă;Turnul Babel peste tot din nou: Unirea lumii împotriva lui Dumnezeu; Fotbal pe pâine. Daniel Brânzei; Zilele lui Noe: – Întreaga lume își flutură pumnul în fața lui Dumnezeu; HARUL MERITAT SAU ÎNCERCAREA DE A-L PRIVATIZA PE CRISTOS – Nelu Filip; Timpul sfârșitului- Werner Mücher; Fiara ridicată din pământ; Fiara din Apocalipsa 13, Semnul Ei și Calul Ei Troian; O alta fiara care iese din pamant; Care sunt urmasii fiarei? Care sunt urmasii Mielului? Ultima solie a cerului pentru o lume pierduta; Transumanist remarcant care vizează acum copiii noștri: Ce se află în noua carte pentru copii a lui Yuval Noah Harari? Mintea noastră este influențată de ceea ce privesc ochii noștrii ! – Daniel Bota;  Intenții globaliste – Top zece profeții biblice din 2022; Căutându-l pe Allah, L-am găsit pe Isus – Nabeel Qureshi… Fără pomeni, bani, lumânări sau alte fapte “iconate” ne sunt dăruite TUTUROR – şi iertarea, iubirea, dragostea, mântuirea lui Dumnezeu- de către Prietenul acelor păcătoşi  care-l cred, adică de oamenii innoiti, care- prin botezul în moartea lui, îngroapă tot ce ştiu şi ce au, (pentru că nimic bun nu locuieşte în omul nenăscut din nou), ca să-L primească impreună cu Învăţătura Lui,cu neprihănirea (Fil.3/9) ,cu Toată Plinătatea Dumnezeiască   …” Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu,… care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. “(Rom.3/21-24)… Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie (Tit 2/11-12)

(Kaghebistii in sutana)…Preoții ruşi primesc sarcini de război de la Patriarhul Kirill; 100 de cărţi de citit într-o viaţă; Dragostea in vremea holerei, de Gabriel Garcia Marquez; Judecătorul Cristi Danileţ a câștigat un nou proces cu CSM // Perioada în care a fost suspendat va fi considerată vechime în muncă; Top 10 cele mai dorite carti crestine; De ce intirzie trezirea de Leonard Ravenhill; Top carti despre Holocaust; Bibliotecara de la Auschwitz – Antonio G. Iturbe; Știri – Recenzii cărți, pagina 1 ; ”Vladimir Putin trebuie judecat chiar anul acesta, in Ucraina”, considera Sir Geoffrey Nice, magistrat britanic; După ce globaliştii Kiry-Putinirii ne băga în beznă, urmează şantajul cu “bomba alimentară” şi cu alte muniţii naziste; Dar noi, blindaţi cu tot arsenalul Dumnezeiesc… Iliescu terorist și Băsescu securist?Adrian Papahagi: Rusia profundă e prelungirea cruzimii satrapiilor orientale în Europa, nu prelungirea civilizației europene în Asia; Jakub Maciejewski: Pe vremuri, stânga europeană a crezut în paradisul sovietic și s-a discreditat. Va cădea drepta pradă trucului similar al Kremlinului? Un genocid filetist: decodarea limbajului putinist;A îmbrăcat Vladimir Putin cămașa îngerului întunecat al distrugerii?Patriarhul Rusiei crede că în fruntea internetului va fi Antichristul ; Patriarhul Kiril, păstorul ce-și mănâncă turma;Rușii vor să înghită toată Europa! De la NU-ul meu în fața cipului, de-acolo înainte, orice-mi face diavolul este nul – Sfânta închisorilor, Aspazia Oțel Petrescu, despre martiri, cipuri, al treilea război mondial și domnia lui Antihrist;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este img-1-1024x614.jpgAlexandr Soljenițîn despre măreţia Maicii Rusii în raport cu Europa pervertită de democrație;Cum de ascultaţi şi primiţi atât de uşor „serul păstorului –Anticrist”, (care nivelează calea CIP-uirii), dar nu acceptaţi Serul Duhovnicesc, care vindecă Dumnezeieşte, fiindcă este plin cu Esenţa vieţii, cu rânduiala şi învăţătura sfântă… Documente EXCLUSIVE: cum a reușit agentul FSB-ist Iurie Roșca să infiltreze și să controleze Mitropolia Basarabiei în perioada 2002-2009. Pentru gloria Rusiei și a ”mitropoliei” lui Vladimir Cantarean, colonelul KGB ; SA NU UITAM … ”Pandora Papers” – 100 de cetățeni români vizați. Un fost parlamentar a deschis o companie offshore pentru un cont din Elveția, un oficial în funcție este beneficiarul ascuns în două companii înregistrate în Insulele Virgine Britanice; Soros, atac fără precedent la Forumul Economic de la Davos! / Acuze incredibile la adresa Angelei Merkel;STALIN ICONAT -DE PUPAT!

Elitele de la Davos și noul război cultural global;Ecuația va înlocui Creația: Klaus Schwab și Forumul de la Davos doresc să „externalizeze” liberul arbitru uman! Europa se inchina lui Satan – Ceremonia Satanista de la …  ;  Fact checking-ul săptămânii: Declarații distorsionate pentru a susține narațiuni despre „implantarea microcipurilor” ; Davos, șocant: șeful Siemens vrea ca „1 miliard de oameni să nu mai mănânce carne”!Davos: „Conspirația” se ascunde la vedere? Davos: „Conspirația” se ascunde la vedere? Miliarde pe diabet. Investigația „POLITICA NATALIEI MIRARI” a deschis o conspirație masivă a medicilor și farmaciștilor împotriva populației din România; Manipularea propagandei globaliste a învins rațiunea națională; Dictatura anormalității; Bomba „Deutsche Welle”: Pesta porcină „curăță terenul” pentru fermierii olandezi și danezi?Viața după Marea Resetare: Planurile sinistre ale Forumului Economic Mondial și ale elitelor reprezentate de Klaus Schwab; Patentul #666 al lui Bill Gates transformă oamenii in biosenzori si device-uri care sa genereze criptomonede pentru bogatii planetei!Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este x-1.jpgMonseniorul Viganò: Marea Resetare este o Lovitură Globală pentru distrugerea lumii prin crize economice, războaie și pandemii în numele Satanei;„Marea Resetare” este doar un plan actualizat pentru Noua Ordine Mondială; Consilierul Diavolului de la Forumul Economic Mondial; Discursul reprezentantului Rusiei la OSCE. Detalii halucinante despre armament și viitorul războiului!  MAREA RESETARE: ”PLANETA ASTA NUMAI ARE NEVOIE de marea majoritate a populației, oamenii sunt prea mulți și inutili!” Adrian Pătrușcă – Vestea bună: Globalizarea a murit! Vestea proastă: Se pregătește Ghetoizarea lumii; Harari: dacă omenirea refuză predarea suveranităţii în mâna elitei, va fi exterminate; Harari: Bogaţii trebuie să fie upgradaţi în dumnezei virtuali și săracii trebuie să fie degradaţi în oameni inutile; Sclavii de ieri și de azi; Harari: Nimeni nu va supraviețui fără a fi conectat la stup! Harari: Oamenii au devenit animale piratabile…Trebuie să ne pregătim pentru al doilea val pandemic declanșat de Guvernul Mondial;„Ruleta” de la Davos,de Ion Măldărescu; Un om fără teamă NU poate fi sclav! Avocați penalişti interceptați de DNA pentru că reuşeau să-şi scoată clienţii din arest pe vicii de procedură;Funcţia legii este de a păstra la putere pe cei care deţin puterea! Cum a ajuns Soros să conducă România?Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este ppo.jpgClubul de la Roma: „Lumea are cancer şi cancerul este OMUL!” Pandemia schimbă ordinea mondială. Cum va arăta lumea după această criză; JUSTIFICAREA RUSEASCĂ A ANEXĂRII CRIMEII ȘI PROPAGANDA NAZISTĂ: ASEMĂNĂRI MAJORE ȘI DIFERENȚE MINORE; Cine au fost cu adevărat ruşii. Piraţii şi războinicii care au transformat Rusia din uniune de triburi în imperiu; „Soldați fantomă”: Formează Putin o armată Potemkin pentru a crește numărul trupelor? (analiză France 24); (Din neant s-au format-neant devin cotropitorii imperiului  demoni m…)Lech Walesa cere dezmembrarea Rusiei: ”Trebuie redusă la 50 de milioane de oameni”. Ruşii spumegă și îl acuză de incitare la genocide; Destrămarea Federaţiei Ruse, între binecuvântare şi risc major pentru Occident. Avertismentul unui general roman… Câte ceva despre NOUA ORDINE MONDIALĂ! Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este cx.jpgCum slabim cu fructe uscate; Un studiu german arata ca PRUNELE combat o maladie care ucide milioane de oameni; Fructele uscate: calorii şi beneficii; Topul celor mai sănătoase fructe uscate şi beneficiile acestora; Cum slabim cu fructe uscate; Fructele uscate: CAISELE; Siropuri de tuse preparate acasa si Preparate romanesti anti-tuse….

Legătura sfântă dintre Stalin și Biserica Ortodoxă Rusă…Top 20 carti de citit intr-o viata: recomandari de la bibliomani; 10 recomandări de bestseller care-și merită titlul și faima; (Peste)30 de ani de capitalism. De la un darac şi-o moară la Deliciosul de Vaslui şi Nutriva, unul din cele mai noi branduri de furaje pentru animale- brand cladit de Familia (foto)SAFIR

….30 de ani de capitalism. De la un darac şi-o moară la Deliciosul de Vaslui şi Nutriva, unul din cele mai noi branduri de furaje pentru animale

 

 

AM CITIT ȘI MERITĂ

10 recomandări de bestseller care-și merită titlul și faima

Pentru că zilele acestea le găsiți la reducere, am pus laolaltă 10 recomandări de bestseller, majoritatea noutăți, despre care am scris și cu alte ocazii. Poate o să ziceți: “reduceri sunt mereu”. Aveți perfectă dreptate. Dar. Cărțile noi sau foarte bune – cum e cea cu care voi începe – au rareori reduceri impresionante. Deci nu e momentul să ezitați în speranța că se poate mai ieftin.

Și apropos de ieftin. La cărți e valabilă maxima “dai un ban și stai în față” – cu puține și fericite excepții. Hai să ne obișnuim să punem un preț mai mare pe lucrurile pe care ni le băgăm în cap.

Svetlana Aleksievici, Rugăciune pentru Cernobîl

În 8 martie, am scris un articol la feminin, în care am o recomandam pe uriașa Svetlana. Am avut surpriza să aflu că laureata Nobel pentru Literatură e cvasi-necunoscută de publicul larg.

Nici nu știți ce pierdeți. Rugăciune pentru Cernobîl, cartea cu mărturii ale supraviețuitorilor, este, în aceeași măsură, cartea care vă va răspunde la o mie întrebări despre România și de ce “nu ne mai facem bine”. (O să ne facem, dar durează mai mult decât suntem dispuși sau putem să așteptăm.)

GUSTĂ UN FRAGMENT

Pe ușa asta, până sus, sunt numai tăieturi. Cum am crescut eu. Este marcat: clasa întâi, a doua. A șaptea. Înainte de armată. Iar alături, cum a crescut fiul meu, fiica mea. Pe ușa asta e scrisă toată viața noastră, ca pe niște papirusuri vechi. Cum să o las? L-am rugat pe vecin, el avea mașină: ajută-mă. Mi-a arătat spre cap: prietene, nu ești în toate mințile. Dar am luat-o. Ușa. Noaptea. Pe motocicletă. Prin pădure. Am adus-o peste doi ani, când apartamentul nostru fusese deja jefuit. Curățat! Mă urmărise miliția. „O să tragem! O să tragem!”, credeau, desigur, că sunt un hoț. Mi-am furat ușa de la casa mea!

James Clear, Atomic Habits

Din cartea lui James Clear despre obiceiuri, am rămas cu două “ticuri” comportamentale foarte valoroase.

1. Am mereu fizic la maxim 1 metru de mine cărți și laptopul (talismanele obiceiurilor mele eterne – scrisul și cititul).

Dovada

Dacă nu ții cu tine ce iubești, e ușor să fii distras de experiențe pasagere, superficiale (nu că astea ar fi rele, dar cam sunt, dacă abuzezi) și să-ți neglijezi prioritățile

2. Scriu lunar (și țin la vedere) lista cărților pe care urmează să le citesc. În august, nu am scris nimic pe listă. Ghici câte cărți am terminat în august… (indiciu – e un număr, dar nu e)

Mai multe despre “rețeta” atomic habits ale lui James Clear, poți citi aici.

GUSTĂ UN FRAGMENT

O femeie pe care am cunoscut-o în timpul cercetărilor mele, și care fusese educatoare, se angajase într-o corporatie, în urma unei reconversii profesionale. Chiar daca acum lucra cu adulti, vechile ei obiceiuri ieseau la iveala – își intreba mereu colegii dacă s-au spălat pe mâini după ce mergeau la toaletă. Ar mai fi și povestea unui bărbat care lucrase câțiva ani ca salvamar și care se trezea uneori strigând: „Mergi încet!”, ori de câte ori vedea un copil alergând.


În timp, indiciile care ne declanșează obiceiurile devin atât de comune, încât trec neobservate: dulciurile de pe masa din bucătărie, telecomanda de lângă canapea, telefonul din buzunar. Reacțiile noastre la aceste indicii sunt atât de profund întipărite, încât nevoia de a acționa pare că vine de nicăieri. Din aceasta cauză, schimbarea comportamentală are nevoie de un proces de conștientizare. Înainte de a ne construi un nou obicei, trebuie să le gestionam pe cele deja formate. Acest lucru ar putea fi mai dificil decât pare la prima vedere, pentru ca orice obicei a prins rădăcini adânci în viața ta și pentru că, în general, acesta este non-conștient și automat. Dacă un obicei rămâne într-un stadiu reflex, nu te poți aștepta să-l îndrepți. Așa cum spunea psihanalistul Carl Jung: „Dacă nu aduci inconștientul în conștient, el îți va guverna viața pe care o vei denumi destin.”

Delia Owens, Acolo unde cântă racii

Deși nu mai e, de luni bune, o noutate, romanul Deliei Owens conduce topul celor mai vândute cărți din colecția Anansi. World Fiction a editurii Pandora M. De ce? Pentru că Acolo unde cântă racii este mixul perfect de povestea orfanului cu Tarzan feminin (ah, ce ne mai plac sălbăticiunile!) cu thriller și poveste de dragoste, finalizată cu un nobil mesaj anti-rasism.

GUSTĂ UN FRAGMENT

Balta nu e o mocirlă. Balta e un spaţiu al luminii, unde iarba creşte din apă, iar apa curge către cer. Pârâiaşe leneşe hălăduiesc în voie, purtând cu ele către mare globul soarelui, iar păsările cu picioroange se înalţă cu neaşteptată graţie – de parcă n-ar fi alcătuite pentru zbor – în zarva asurzitoare a gâştelor albe.

Apoi, în trupul bălţii, ici şi colo, petice de mocirlă adevărată cuprind limbile joase de pământ pitite în umezeala lipicioasă a pădurilor. Apa mocirlelor e neclintită şi întunecată, fiindcă a înghiţit lumina cu gâtlejul său nămolos. Până şi târâtoarele nopţii sunt diurne în vizuina asta ferită. Există sunete, fireşte, dar, în comparaţie cu balta, mocirla e tăcută, fiindcă descompunerea e munca celulelor. Viaţa se fărâmiţează, începe să duhnească şi redevine materie organică putredă, informă; o băltoacă moartă, cu iz înţepător, stă la originea vieţii.

În dimineaţa zilei de 30 octombrie 1969, cadavrul lui Chase Andrews zăcea în mocirlă. Îl păştea obişnuita absorbţie tăcută, care l-ar fi făcut nevăzut pentru totdeauna. O mocirlă se pricepe la moarte, n-o socoteşte neapărat o tragedie şi cu siguranţă nu un păcat. Însă în dimineaţa asta doi băieţi din sat, veniţi cu bicicletele până la vechiul foişor de foc, îi zăresc, de pe drumul vălurit, geaca de blugi.

Barack Obama, Pământul Făgăduinței

Pământul Făgăduinței îl plasează pe Obama printre cei mai inspiraţionali lideri ai lumii în care trăim. Cartea este o sursă excelentă de cultură generală şi cunoaştere pentru publicul larg, o lectură plăcută chiar şi pentru cei dezinteresaţi de politică şi istorie și un manual în cel mai bun sens al cuvântului pentru tinerii care vor să schimbe ceva în lumea în care trăiesc. Citește recenzia aici.

GUSTĂ UN FRAGMENT

Ascunzătoarea lui Osama bin Laden fusese un mister încă din decembrie 2001 când, la trei luni după atacurile de la 11 septembrie care au ucis aproape 3 000 de oameni nevinovaţi, acesta scăpaseră ca prin urechile acului de forţele americane şi aliate care luase cu asalt cartierul lui general din Tora Bora, dintr‑o zonă muntoasă de la graniţa Afghanistanului cu Pakistanul. Căutările au continuat fără încetare timp de mulţi ani, dar în momentul în care eu am preluat mandatul de preşedinte, i se pierduse urma. Era, desigur, pe undeva: al‑Qaeda se reorganizase şi îşi stabilise baza în regiunea FATA din Pakistan, în vreme ce liderul lor lansa periodic mesaje audio şi video, îndemnându‑şi susţinătorii la un război sfânt împotriva puterilor occidentale.

Încă de la prima mea declaraţie publică despre reacţia Americii la evenimentele din 11 septembrie şi de la anunţul că mă opuneam Războiului din Irak, cu ocazia mitingului din Federal Plaza din Chicago, în ajunul alegerilor pentru Senat din 2002, militasem pentru concentrarea forţelor în vederea aducerii lui bin Laden în faţa justiţiei. În timpul cursei pentru preşedinţie revenisem la acest subiect, angajându‑mă să îl urmăresc pe bin Laden până în Pakistan dacă guvernul de acolo nu era capabil sau nu era dispus să‑l prindă. Majoritatea politicienilor de la Washington, inclusiv Joe, Hillary şi John McCain, respinseseră acea promisiune drept o şmecherie de campanie, o modalitate a unui senator fără experienţă în politica externă de a părea dur. Chiar şi după ce fusesem ales preşedinte, au fost şi din aceia care au crezut că voi abandona subiectul bin Laden pentru a mă ocupa de alte probleme. Dar, în mai 2009, după o întâlnire în Camera Situaţiilor de Urgenţă privind ameninţările teroriste, am chemat câţiva consilieri în Biroul Oval, printre care Rahm, Leon Panetta şi Tom Donilon, şi am închis uşa.

«Vreau să facem din urmărirea lui bin Laden o prioritate», i‑am anunţat. «Vreau să văd un plan oficial de urmărire şi de capturare a acestuia. Vreau un raport pe biroul meu la fiecare 30 de zile, în care să‑mi descrieţi progresele înregistrate. Tom, te rog să introduci asta în directiva prezidenţială, ca să ne asigurăm că toată lumea e pe aceeaşi lungime de undă.

Guzel Iahina, Copiii de pe Volga

După ce a încântat cititorii și lumea literară cu “Zuleiha deschide ochii”, Guzel Iahina a reușit performanța rară de a “scoate” un al doilea roman la fel de bun.

Copiii de pe Volga spune povestea de dragoste a unui profesor și a elevei sale. Cei doi se îndrăgostesc și pleacă, departe de prejudecățile comunității în care trăiesc, pe celălalt mal al Volgăi, în căutarea unui loc în care se vor iubi… fericiți până la adânci bătrâneți? (Vezi și recenzia)

GUSTĂ UN FRAGMENT

A fost odată ca niciodată un tărâm al văilor de smarald și al câmpurilor cu spice de aur, locuit de păstori buni și plugari pașnici, un ținut înfloritor, a cărui frumusețe se întreceau s-o cânte pictorii și poeții. În inima acestui ținut, pe o colină înaltă, deasupra unui râu năvalnic, se înălța un castel. Și în el trăia preaputernicul rege. Era gras ca un butoi pentru heringi, chel ca o turtă de grâu, iar barba lui semăna cu un smoc de varză murată. Și avea regele ăsta o fiică – cu ochi albaștri ca valurile râului, și cu obrajii delicați precum aripile de fluture. Nu-și cunoscuse mama și fusese crescută doar de o servitoare – o bătrână uscățivă și mânioasă, care torcea zi după zi un fir fără sfârșit, iar dacă vreodată scotea un cuvințel, și acela era plin de răutate… Fusese de ajuns ca Bach să ia creionul în mână și să pună o foaie de hârtie cenușie pe tăblia stropită de lapte a mesei, că îndată cuvintele începuseră să se aștearnă singure pe hârtie: mâna amorțită abia apuca să traseze literele. Chipuri din trecut – fața lată a lui Udo Grimm, obrazul ridat al Tildei – au răsărit înaintea ochilor lui atât de clar, încât ar fi putut să-l descrie în amănunt pe fiecare. Deodată și-a amintit că șuvițele bărbii lui Grimm aveau nuanțe vag diferite, ca frunzele galbene din pădure toamna, iar desenul ridurilor de pe fruntea Tildei amintea de brazdele strâmbe cu care un colonist harnic marchează hotarele câmpului său.

Ioana Pârvulescu, Inocenții

Asta e cartea care s-a bătut lună de lună, în acest an, cu Marcus Aurelius pentru locul întâi în topul Humanitas. În august a câștigat. Despre “Inocenții”, autoarea spune că este: “Un roman despre cum se poate înota în timp și în timpuri fără să te îneci. Ar fi bine să fie citit fără grija vârstei proprii. Și fără orice alte griji, de altminteri. Aceasta e o urare!”

GUSTĂ UN FRAGMENT

Întâmplările care urmează s-au petrecut într-o altă lume. Nu numai istoria, care, nevăzută, țese viața de zi cu zi a oamenilor, era alta, dar și obiectele care le guvernează gesturile erau altele. Telefon exista, însă doar fix: un aparat mare, de obicei negru, de ebonită, cântărind vreo jumătate de kilogram, cu fir încolăcit sau împletit și un cadran alb cu 10 cifre, peste care se rotea un altul negru, perforat, mișcător. Puneai degetul arătător în cercul unei cifre și, când îl învârteai, revenea la loc cu un mic sunet de arc. Cadranul perforat se mișca de la stânga la dreapta până la un cârlig metalic, care-ți oprea degetul, cifrele erau scrise de la dreapta la stânga, asemenea unui ceas invers. Era nostim să telefonezi, era ca o joacă: cercul lui 1 revenea repede la loc, al lui 5 mai greu, dar la 9 și la 0, până roteai cadranul și se-ntorcea, dura o veșnicie, mai ales dacă te grăbeai, suna ocupat și trebuia să repeți numărul. Fiecare apel era deci un du-te-vino de mișcări circulare, un balet diferit al mâinii și cadranului, parcă ai fi vrut să aduci cifrele spre tine, dar ele-ți scăpau și zburau înapoi. Unii oameni pretindeau că-și pot da seama, din timpul de întoarcere a cadranului, ce număr se formează. Toate aparatele sunau la fel, țârr! țârrr! Telefon mobil nu exista: dacă un om pleca de lângă tine, n-aveai cum să știi ce face, unde e, când se întoarce, de ce întârzie. Dacă aveai întâlnire cu cineva și nu apărea, te uitai la ceas (cel de mână, un obiect important, care te plasa în rândul adulților) din ce în ce mai îngrijorat și începeai să-ți faci tot felul de gânduri. Iar el, întârziatul, n-avea cum să te anunțe și-și făcea gânduri despre gândurile tale.

Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși

Jurnalul lui Marcus Aurelius, Gânduri către sine însuși, este de peste un an, prima sau a doua cea mai bine vândută carte Humanitas în fiecare lună (concurenta Inocenților. Până s-o cumpăr, nu pricepeam cum este posibilă o conversație (o carte e mereu o conversație) cu un om care a trăit și murit acum două milenii. Un mileniu, o mie de ani, două milenii, două mii de ani. CUM?

Citește recenzia.

GUSTĂ UN FRAGMENT

Chiar dacă ți-ar fi dat să trăiești trei mii de ani și tot atâția ani de zece mii de ori, amintește-ți totuși că nimeni nu pierde o altă viață decât cea pe care o trăiește și nici nu trăiește altă viață decât cea pe care o vei pierde.

Colum McCann, Apeirogon

Poziționat la granița între ficțiune și realitate, apeirogonul lui Colum McCann este un caleidoscop al conflictului dintre Israel și Palestina, în care vezi sute de fațete ale acestor țări și ale oamenilor care trăiesc între zidurile de separație. McCann are o capacitate fenomenală de a întrețese narațiuni complementare într-un tip de roman ireplicabil, care-ți deschide zeci de lumi noi, unele pe care – deși știai că există – probabil că nu le-ai fi sondat vreodată, ca să le afli frumusețea. (Vezi aici recenzia)

GUSTĂ UN FRAGMENT

Soldatul care mi-a omorât sora era victima unei industrii a fricii. Conducătorii noștri ridică glasul îngâmfați, cerând moarte și răzbunare. Megafoanele sunt cocoțate peste maldăre de amnezie și negare. Dar vă cerem să vă scoateți armele din visele noastre. Ne-am săturat, gata, destul, de ajuns. Numele noastre au fost transformate în blesteme. Singura răzbunare e să facem pace. Familiile ni s-au unit în amara definiție a îndoielii. Arma n-a avut de ales, cel care a tras cu ea, da. Nu vorbim despre pace, facem pace. Numele lor rostite împreună, Smadar și Abir, sunt adevărul nostru simplu, fără rest.

Javier Marias, Așa începe răul

“Așa începe răul” spune două istorii distincte și amândouă sunt despre alegerile pe care le facem atunci când deținem puterea într-o relație de dragoste (sau suntem atât de vicleni încât pretindem că o avem) și felul în care ele schimbă radical viețile altora. Eu cred că cea de-a treia poveste, cea spusă de personajul narator, Juan, este cea pe care ar vrea să ne-o amintim: Așa începe răul și mai răul rămâne în urmă.

Citește recenzia aici.

GUSTĂ UN FRAGMENT

Pe atunci nu exista încă divorțul, și cu atât mai puțin se putea spera că va mai exista vreodată când Muriel și soția lui s‑au căsătorit, cu vreo douăzeci de ani înainte ca eu să mă amestec în viețile lor, sau mai degrabă ca ei s‑o străbată pe a mea, care era abia a unui începător, cum se spune. Însă din momentul în care te afli în lume ți se și întâmplă lucruri, roata ei vlăguită te încorporează cu scepticism și cu leha­mite, ca să te târască în silă, căci e bătrână și a triturat multe vieți fără grabă, în lumina veghii ei leneșe, luna rece care dormitează și se uită cu o singură pleoapă întredes­chisă, știe poveștile, înainte să se petreacă. E suficient să fii atent la cineva, ori să‑i arunci o privire indolentă și nu vei mai putea să te sustragi, chiar dacă te ascunzi, zăbo­vești liniștit în tăcere, nu ai inițiative și nici nu faci nimic. Chiar dacă vrei să nu fii remarcat, ai fost deja zărit, ca o mogâldeață îndepărtată în oceanul de care nu poți să faci abstracție, pe care trebuie să‑l eviți sau de care trebuie să te apropii; contează pentru ceilalți și ceilalți contează pe tine, până dispari. Nici aceasta nu a fost situația mea, în definitiv. N‑am fost pasiv pe de‑a‑ntregul și nici nu m‑am prefăcut miraj, n‑am încercat să devin invizibil.

Elena Ferrante, Zilele abandonului

La fel ca în cazul Guzelei, nu credeam (speram) că e posibil ca Ferrante să strălucească la fel ca în “Prietena mea genială”. Și ce m-am înșelat! Zilele abandonului, romanul despre chinurile și vindecarea unei femei părăsite de soț “peste noapte” e o bijuterie literară, scrisă cu nerv, de-o autenticitate răvășitoare. (Vezi recenzia)

GUSTĂ UN FRAGMENT

El mă asamblase pe baza celor două laturi mobile, necoordonate, ambigue și cine știe ce fizionomie îmi atribuise, cine știe ce montaj al meu îl făcuse să se îndrăgostească , dar care se dovedise apoi respingător pentru el, încetând să mai fie îndrăgostit. Eu – m-am înfiorat – pentru Mario nu fusesem niciodată Olga. Sentimentele, senzația vieții dinăuntrul ei – am înțeles brusc -, fuseseră doar o greșeală de la sfărșitul adolescenței, o iluzie de-a mea de stabilitate. De acum încolo, dacă voiam s-o scot la capăt, trebuia să am încredere în acele două profiluri, mai mult în faptul că mi-erau străine, nu familiare, și, pornind de acolo, să-mi recapăt, încet-încet, încrederea, să devin adultă.

perfect-tour.eu

https://rasfoiala.com/2021/09/22/am-citit-si-merita-10-recomandari-de-bestseller-care-si-merita-titlul-si-faima/

 

Top 20 carti de citit intr-o viata: recomandari de la bibliomani

Fata care citeste o carte cu coperte albastre

Anticarii nostri au descoperit ca oamenii care poarta mereu asupra lor carti de citit, nu se vor plictisi niciodata. Fie ca se afla in autobuz, la coada la supermarket sau in pauza de masa, adevaratii iubitori de lectura vor sti intodeauna cum sa evadeze din rutina. Daca si tu simti nevoia unei escapade literare, lasa-i pe cititorii profesionisti sa te inspire! In acest sens, am convocat logophili cu experien??, bibliomani pretentiosi, aventurieri pe pagini de carte, campioni la descoperirea comorilor literare, prieteni si colaboratori. Astfel, dupa investigatii in adancurile bibliotecilor, am obtinut 20 de recomandari de la iubitorii de lectura. Iata cele mai bune carti de citit pe care sa le parcurgi pana vei implini o suta de ani!

Carti de citit

Cristina, 20 de ani, studenta la ASE, recomanda O viata mai buna de Og Mandino 
Din categoria celor mai bune carti de citit nu ar trebuie excluse cartile de dezvoltare personala. Cine a zis ca beletristica este regina bibliotecii? Daca decizi sa citesti O viata mai buna, sa nu te astepti la reteta succesului. Intr-adevar, sunt dezbatute 17 reguli dupa care sa-ti ghidezi viata, insa acestea sunt doar puncte de pornire care te vor ajuta sa devii cea mai buna versiune a ta. De asemenea, sunt idei care te vor motiva sa-ti construiesti singur succesul! E unul dintre cele mai bune cadouri pe care le poti face unui om drag sau chiar tie!

Coperta cartii O viata mai buna de Og Mandino

O viata mai buna, una dintre cartile pe care iti prinde bine sa le parcurgi la orice varsta – Vezi oferta

 

Catalina, 25 de ani, librar, recomanda Zapada de Orhan Pamuk
Nu, Orhan Pamuk nu e DJ si nu are nicio colaborare cu Irina Rimes. Prin urmare, a nu se confunda cu DJ-ul Mahmut Orhan. Pamuk e scriitorul turc, laureat al Premiului Nobel, ale carui opere au fost traduse in peste 40 de limbi si publicate in peste 100 de tari. Pe langa Muzeul Inocentei si Ma numesc Rosu, dar si alte lucrari remarcabile, a mai scris o carte foarte faina numita Zapada. Despre ce este vorba? Ei bine, despre zapada, evident, dar nu numai. Ka, un alt suferind al dramei omului de geniu, revine in tara sa de bastina si se trezeste prins intr-o serie de cercetari  jurnalistice cu privire la sinuciderile unor tinere carora li s-a interzis sa poarte valul islamic. Treptat, ne invaluie o multime de personaje, iar pe protagonist il înv?uie ispiratia, odata cu caderea zapezii. Pregateste-te pentru orgolii, interese politice, iubiri din tinerete, problema identitatii religioase si multe alte ingrediente care nu te vor lasa sa dormi pana nu vei termina de citit si ultimul paragraf! Asadar, pe lista cartilor de citit din 2020, nu uita sa o treci si pe aceasta!

Coperta cartii Zapada de Orhan Pamuk

Zapada, una dintre cartile care nu trebuie sa lipseasca din nicio biblioteca – Vezi oferta

 

Carti interesante de citit

Mihai, 30 de ani, programator, recomanda Colosul din Maroussi de Henry Miller
Sunt un cliseu ambulant, insa am citit Colosul din Maroussi in ultima vacanta pe care am petrecut-o in Grecia. Desigur, pe mine nu m-a invitat Lawrence Durrell la el acasa. In cadrul lecturii, am descoperit un Henry Miller diferit de cel pe care il stiam. L-am descoperit spiritual, revoltat fata de razboi, ziare, fata de ceea ce a ajuns America. Si spulbera visul american, atat de urcat pe piedestal de toata lumea. E realist, corect, e pe sufletul meu! Miller e ghid intr-o calatorie spirituala care i-ar prinde bine oricui.

Coperta cartii Colosul din Maroussi de Henry Miller

Colosul din Maroussiuna dintre cartile pe care trebuie sa le citesti pana vei implini o suta de ani – Vezi oferta

 

Paul, 32 de ani, fotograf, recomanda Bine ca esti tu destept de John Farndon
Te crezi destept? Cartea asta s-ar putea sa te dea un pic peste cap. Inteligenta nu inseamna doar o  minte brici cand  vine vorba despre istorie si geografie, ci mai degraba abilitatea de sti cum sa-ti folosesti creierul. Intrebarile propuse de autor, care de care mai fistichii, te vor face sa sorbi pagina dupa pagina si sa ai cele mai misto subiecte de discutie atunci cand vei iesi cu prietenii la o bere. Totodata, te ajuta sa te pregatesti pentru minunatele intrebari ale copiilor, problematici existentiale de tipul Ce gandeste vaca? sau Ce se intampla daca scapi din mana o furnica?

Coperta cartii Bine ca esti tu destept de John Farndon

Bine ca esti tu destept, o carte care unge sinapsele – Vezi oferta

 

Bianca, 35 de ani, freelancer, recomanda Cum m-am lasat de gandit de Hannes Stein
Am cumparat aceasta carte pentru ca m-a atras titlul. Cand am descoperit-o, la un targ, eram intr-o perioada marcata de insomnii. Noaptea, fix noaptea, cand voiam sa dorm, nu puteam din pricina gandurile care ma invadau, iar ziua sufeream de o forma cronica de overthinking. Am zis ca asta imi trebuie, sa ma las de gandit. Parca Universul incerca sa imi transmita un mesaj. Nu mi-am golit mintea de ganduri, insa am invatat cum sa gandesc si altfel, intr-un mod cu adevarat constructiv.

Coperta cartii Cum m-am lasat de gandit de Hannes Stein

Cum m-am lasat de gandit, o carte care iti da si mai multe teme de gandire – Vezi oferta

 

Corina, 32 de ani, PR, recomanda Principiul micului pinguin de Denis Doucet
Denis Doucet e cel mai tare psiholog clinician pe care l-am citit vreodata. In cartea aceasta se foloseste de pinguinul Little Boy si foca Big Mouth pentru a explica principiile pe care le-a dezvoltat. E destinata acelora care gusta deopotriva revarsarea intelectului unei minti sclipitoare, dar si sarcasmul fin. In functie de lucrurile care te intereseaza, o sa descoperi despre tine ca nu suferi de dificultati de adaptare, ci de supraadaptare, poate ai si securitoza, burnout, sedentarism, narcisism etc. Vei gasi si cateva remedii. Nu vreau sa influentez pe nimeni, insa, trebuie sa recunosc, mie mi-a schimbat viata.

Coperta cartii Principiul micului pinguin de Denis Doucet

Principiul micului pinguin, o carte care nu trebuie sa-ti lipseasca de pe noptiera – Vezi oferta

Top carti de citit

Antonia, 29 de ani, asistent vanzari, recomanda Sapiens de Yuval Noah Harari
Uneori, in viata, exista momente cand mai porti si discutii serioase cu prietenii. Curios sau nu, aceste conversatii mai mult sau mai putin filosofice se poarta la o seara de board games si, inevitabil, bautura. Cine suntem, de unde venim si incotro mergem? Cartea nu ofera raspunsuri, ci repere, cred. Cica ar fi fost sase specii de oamenii, insa azi a mai ramas doar una. Ce s-a intamplat cu celelalte? Si, mai important de atat, cine ne-a pus sefi peste tot ceea ce ne inconjoara?  Totodata, e interesant de urmarit cum, dintr-un om primitiv, individul a ajuns sa fie un sclav al consumerismului.

Coperta cartii Sapiens de Yuval Noah Harari

Sapiens de Yuval Noah Harari – Vezi oferta

 

Mariana, 36 de ani, designer florist, recomanda E-urile periculoase de C. Antonov
Toata lumea recomanda fictiune, istorie sau dezvoltare personala. Eu o sa recomand altceva. Fie ca iubeste sau nu lectura, orice om ar trebui sa citeasca E-urile periculoase. Nu doar dragostea trece prin stomac. Pe acolo trec o multime de alimente, zi de zi, iar mare parte dintre ele s-ar putea sa nu fie chiar cele mai bune alegeri pentru o viata sanatoasa. De cand am citit aceasta carte, ma uit de doua ori pe eticheta unui produs inainte de a-l pune in cosul de cumparaturi.

Coperta cartii E-urile periculoase de C. Antonov

E-urile periculoase, o carte pe care trebuie sa o citesti inainte de a pleca la cumparaturi – Vezi oferta

 

Robert, 41 de ani, contabil, recomanda Posta de Charles Bukowski
In mod normal, cand aud cuvantul posta, o iau razna! Dar daca intra si Bukowski in ecuatie, imi schimb parerea. Desigur, nu as vrea niciodata ca dumnealui sa-mi fie postas, insa mi-ar fi placut sa-l intalnesc. Cred ca vorbea la fel cum a scris: cursiv, simplu, trivial, fara ascunzisuri. Posta nu e pentru pudiponzi, ci pentru aceia care sunt dispusi sa mai incerce si alte stiluri literare.  Ei bine, stitlul lui Bukowski e ca insasi viata. Te izbeste in fata. In Posta, Bukowski isi insira femeile, dramele personale, frustrarile si repulsia fata de birocratie. Suna cunoscut?

Coperta cartii Posta de Charles Bukowski

Posta, o carte pentru cititorii curajosi – Vezi oferta

 

Mircea, 24 de ani, fotograf, recomanda De veghe in lanul de secara de  J. D. Salinger
Romanul m-a atras pentru ca este inspirat din viata autorului. Limbajul este accesibil, pe alocuri presarat cu umor. Este prezentata, intr-o maniera atragatoare, clasica poveste a adolescentului neinteles. Holden e un pusti rebel, frustrat si…exmatriculat. Si sufera de depresie. Astfel, intreaga lucrarea e atent construita pentru a ne ajuta sa facem fata propriei vieti, dar sa si invatam cum sa-i ajutam pe cei dragi, captivi in situatii delicate. Fila dupa fila, vom vedea cum depresia zdrobeste tot in calea sa, cum omoara placerea de a fi si cum incearca sa ne izoleze de fericire, bunatate si dragoste. Citind De veghe in lanul de secara, iti dai seama ca, indiferent de situatia in care te aflii,  nu esti singur.

Coperta cartii De veghe in lanul de secara de J. D. Salinger

De veghe in lanul de secara, una dintre cele mai bune carti din toate timpurile – Vezi oferta

 

Carti de citit intr-o viata

Oana, 41 de ani, grafician, recomanda Un veac de singuratate de Gabriel Garcia Marquez
La  capitolul carti de citit, Un veac de singuratate reprezinta o adevarata provocare chiar si pentru un cititor experimentat. Primele 50 – 75 de pagini reprezinta o proba de foc. Pana se va obisnui corpul tau cu o astfel de lectura, o sa tragi de tine ca sa nu cedezi. Probabil e o reactie fireasca la rasucirile timpului, la dramele familiei Buendia, la singuratatea coplesitoare, la realitatea neinduratoare, la dragostea ca unica solutie salvatoare a situatiei. Cine stie, poate te vei regasi in anumite personaje, iar asta s-ar putea sa te rascoleasca un pic. Dupa ce treci acest prag, descoperi ca lectura deja ti-a creat dependenta.

Coperta cartii Un veac de singuratate de Gabriel Garcia Marquez

Un veac de singuratate, o carte care iti va ajunge la suflet – Vezi oferta

 

Adriana, 22 de ani, traducator, recomanda Micul print de Antoine de Saint-Exupery
Prima data cand m-am intalnit cu aceasta carte eram in clasa a III-a. Nu am inteles-o. Drept urmare, nu mi-a placut deloc. Ulterior, pe la varsta de 20 si ceva de ani, am zarit-o pe raftul unei librarii. Am cumparat-o fara sa am intentii clare cu privire la ea. Prin nu stiu ce imprejurare, m-am oprit pe o banca in Cismigiu si mi-am zis sa o rasfoiesc cata vreme imi beau cafeaua. Nu am putut sa ma mai ridic pana nu am terminat-o. M-a facut sa zambesc, sa plang, m-a ravasit. Am recitit-o si la 30 si ceva de ani. Parca am inteles-o si mai bine de data asta. E o carte pentru copilul interior.

Coperta cartii Micul print de Antoine de Saint-Exupery

Micul print, o carte pe care trebuie sa o citesti de mai multe ori de-a lungul vietii – Vezi oferta

 

Maria, 28 de ani, farmacista, recomand? Cei frumosi si blestemati de F. Scott Fitzgerald
Nu stiu ce efect are asupra oamenilor normali, insa romanul acesta mi-a f?cut o pofta teribila de limonada si sandvis cu rosii. Acum sa nu credeti ca asta e singura emotie traita. Anthony si Gloria aveau tot ceea ce le trebuia pentru a se face remarcati in literatura si cinematografie. Insa unirea destinelor, la care se adauga aburii alcoolului, petrecerile si toate frivolitatile care-i ademenesc pe tineri de la calea cea dreapta, le-au distrus viata. Pot spune cu certitudine ca daca Gloria ar trai in zilele noastre, ar fi fost unul dintre cei mai apreciati influenceri. Din pacate, nu ar fi fost un model pozitiv. Problema tinerilor care isi bat joc de potentialul lor este una cat s epoate de actuala si de necontrolat.

Coperta cartii Cei frumosi si blestemati de F. Scott Fitzgerald

Cei frumosi si blestemati, o carte de referinta pentru iubitorul de lectura – Vezi oferta

Cele mai  bune carti de citit

Iulia, 30 de ani, agent de turism, recomanda Iditotul de F.M. Dostoievski
Printul Miskin, un tanar frumos, epileptic si, poate, un pic psihotic, il intalneste pe Rogozin, un tip care apartine clasei de mijloc, insa care dispune de pasiune, mai ales cand vine vorba despre femei. Asadar, in ecuatie apare si Nastasia, o femeie superba, insa promisa deja altcuiva. Urmeaza o confruntare in oferte, unul sare cu banul, adica Rogozin, celalalt cu sentimente puse pe tava, adica Miskin. Nastasia alege potenta financiara, insa ulterior isi da seama ca este prinsa intre doua iubiri. La randul lor, barbatii sunt torturati de gandul ca femeia iubita, il prefera pe celalalt. Miskin se logodeste, dar o pateste. Concluzia este ca oamenilor buni nu li se intampla mereu lucruri bune. Ba chiar, uneori, li se intampla lucruri foarte rele.

Coperta cartii Iditotul de F.M. Dostoievski

Idiotul, unul dintre cele mai bune romane din literatura clasica – Vezi oferta

 

Florin, 30 de ani, web designer, recomanda Mizerabilii de Victor Hugo
In copilarie, m-au marcat profund desenele animate Les Miserables. Odata cu trecerea timpului, am descoperit in manualele si caietele scolare, fragmente din acest roman. Le citeam pe nerasuflate. In cele din urma, am pus mana pe cartile din seria Mizerabilii. Am fost fascinat. Jan Valjean, Cosette, Marius si Gavroche sunt personaje profunde, construite cu grija. Desi actiunea romanului are loc in perioada revolutiei franceze, problemele sociale si tipologiile umane intalnite aici nu sunt straine de vremurile noastre. In ciuda tuturor problemelor intalnite de-a lungul vietii, unele dintre personaje au reusit sa-si depaseasca statutul de invidizi proscrisi, ba chiar sa-i ridice si pe cei din jurul lor.

Coperta cartii Mizerabilii de Victor Hugo

Mizerabilii, un roman pe care nu ai cum sa nu-l indragesti – Vezi oferta

 

Eugen, 30 de ani, tehnician nutritionist, recomanda Marile sperante de Charles Dickens
De multe ori se intampla sa nu stiu exact daca am citit sau vazut la televizor Marile sperante. Exista si filmul, desigur, ba chiar doua versiuni. Nu le-am vazut, insa am citit cartea. E atat de bine scrisa,  incat poti vizualiza personajele, cat de poate de clar, cu ochii mintii. O vezi acolo pe excentrica doamna Havisham, purtandu-si  in permanenta rochia de mireasa, o vezi pe Estella, tanara inocenta dar cruda, il vezi  pe Joe, barbatul tinut sub papuc, dar cu o inima mare. Il vezi pe Pip, cum aspira la statutul de gentleman, insa pana acolo il izbeste viata din toate partile.

Coperta cartii Marile sperante de Charles Dickens

Marile sperante, o carte pe care o citesti dintr-o suflare – Vezi oferta

 

Marius, 27 de ani, sofer, recomanda Minunata lume noua de Aldous Huxley
Cand fericirea devine o obligatie, nu vorbim despre o utopie, ci o distopie. Este evident ca atunci cand fericirea este obligatorie, e ceva in neregula la mijloc. De ce sa citesti aceasta carte? Pentru ca manipulare genetica, tehnologie, transformarea rasei umane, SF, Shakespeare, oameni conceputi in incubatoare imense. Crede-ma, o sa-ti placa! Da, exista si un film!

Coperta cartii Minunata lume noua de Aldous Huxley

Minunata lume noua, o carte care nu te va lasa sa dormi pana nu o vei termina de citit – Vezi oferta

 

Andreea, 34 de ani, hairdresser, recomanda Eseu despre orbire de Jose Saramago
Mi se face pielea de gaina doar cand ma gandesc la cartea asta. Eseu despre orbire este o distopie mai putin cunoscuta, insa mult mai ravasitoare decat 1984 si Fahrenheit 451. Orbirea, cred eu, e o metafora pentru dezumanizare. Se transmite de la om la om, insa nu se stiu cauzele. Autoritatile decid sa inchida bolnavii intr-un sanatoriu. Toata lumea e afectata, mai putin sotia doctorului. Interesant este modul in care isi va folosi puterea in raport cu ceilalti. Nimeni nu are nume. Nici macar orasul. Nu poti asocia pe nimeni cu nimic. Intr-o lume in care e bezna totala, se naste intrebarea: cati dintre oameni reusesc sa ramana oameni in fata unei situatii devastatoare?

 

Coperta cartii Eseu despre orbire de Jose Saramago

Eseu despre orbire, o carte care te va pune pe ganduri – Vezi oferta

 

Carti de citit in vacanta

Calin, 23 de ani, copyrighter, recomanda Padurea norvegiana de Haruki Murakami
Iata o invitatie la meditatie pe seama destinului. Daca ai pe fundal melodia omonima a celor de la The Beatles, cu atat mai bine! Nu o sa stau acum sa fac analiza pe text, nici la recenzii nu ma pricep, insa pot spune de ce acesta carte merita citita. Murakami ne subliniaza, printre altele, faptul ca apreciem un om de-abia atunci cand nu-l mai avem in viata noastra. Watanabe descopera ca o iubea pe Midori dupa ce aceasta se supara pe el si decide sa nu-i mai vorbeasca pentru o perioada de timp.  Dupa ce ii moare cel mai bun prieten, acesta isi da seama cat este de sigur. Unii ar putea considera ca este o carte trista, pentru ca se pune accentul pe depresie si moarte, insa aici este ilustrata o alta perspectiva.

 

Copeta cartii Padurea norvegiana de Haruki Murakami

Padurea norvegiana, un roman la care te vei gandi mult timp dupa ce il vei da gata – Vezi oferta

 

Rebecca, 38 de ani, contabila, recomanda Jurnalul Annei Frank
Cartea aceasta se cite?te greu, si nu din motive stilistice, ci doar pentru ca ai impresia ca amanand finalul, o vei tine mai mult in viata pe Anne. Cand ma gandesc la ce scriam eu in jurnal cand aveam 13 ani si ce a scris fata asta, aproape ca mi se face rusine. Mi se pare ca sunt banala, cu toata libertatea pe care am avut-o la dispozitie. Autenticitatea jurnalului este data, cred, de problemele adolescentine si de invitatia la reflectie cu privire la atrocitatile naziste. Este o carte pe care o vor indragi deopotriva iubitorii de literatura de tip jurnal si pasionatii de istorie.

Coperta cartii Jurnalul Annei Frank

Jurnalul Annei Frank, o carte de excelenta a secolului al XX-lea – Vezi oferta

 

Cand vine vorba despre lectura, gusturile nu se discuta. Totodata, un adevarat iubitor de cuvinte, va cauta intotdeauna sa iasa din zona de confort literar. Tu care consideri ca sunt cele mai bune carti de citit intr-o viata?

 

Top 20 carti de citit intr-o viata: recomandari de la bibliomani

 

Arhiva suferinței | Nicolae Moldoveanu | Partea 10: Întâlnirea cu Vasile V. Moisescu, Eliberarea

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este x-1.jpg

 

30 de ani de capitalism. De la un darac şi-o moară la Deliciosul de Vaslui şi Nutriva, unul din cele mai noi branduri de furaje pentru animale

George Safir, managerul general al Grupului de firme Safir, povesteşte cum pornind „de la un darac şi-o moară”, ca mică firmă de familie, societăţile pe care le coordonează alături de tatăl şi fratele său au ajuns în 30 de ani la un business în industria cărnii de zeci de milioane de euro. Chiar dacă 2020, anul declanşării pandemiei, a adus un uşor recul afacerilor, grupul s-a reinventat şi va încheia 2021 cu o cifră de afaceri consolidată pe grup de 55 de milioane de euro.
30 de ani de capitalism. De la un darac şi-o moară la Deliciosul de Vaslui şi Nutriva, unul din cele mai noi branduri de furaje pentru animale

„De fiecare dată când cineva ne întreabă de unde a pornit totul, o spunem la fel peste tot și cu mare mândrie: dintr-un darac și-o moară, ca o mică afacere de familie! Dintotdeauna Ghiorghi Safir, tatăl nostru, al meu și al fratelui meu Iulian, a fost pasionat de munca de la țară, de pământ și animale. Dar cel mai important este că această afacere a pornit cu un gând: să producem tot timpul ca pentru cei care vin după noi, ca pentru copiii noştri, să avem tot timpul încredere în ce facem şi ce vindem”, spune George Safir, managerul  grupului de firme Safir. Menţionăm că, „darac”, conform DEX este o „unealtă de pieptănat și de scărmănat lâna, cânepa sau inul, formată dintr-un sistem de piepteni cu dinți mari de oțel, fixați pe un suport”.

 

Primii pași spre industria cărnii, domeniul în care activează acum grupul de firme, au fost făcuţi prin achiziţia fermelor din Miclești și Roșiești, în 1994, respectiv 1998, ferme care au dat nume primului brand de carne de pasăre, Deliciosul de Vaslui. În anul 2000 a fost achiziţionat şi modernizat abatorul din Vaslui, iar în 2010 a fost dezvoltată de la zero Fabrica de făinuri proteice – complet automatizată, prima de acest fel din România care are și scop comercial. În 2012, a fost lansat un nou brand, nu de carne, ci de furaje pentru animale, Nutriva. „Este fabrica noastră de nutrețuri combinate care asigură în primul rând hrana păsărilor noastre și desfăşoară activităţi comerciale şi cu alte categorii de parteneri”, spune Safir.

Primii pui crescuţi după standarde olandeze: acces la aer şi lumină naturală şi hrănirea din mână a puilor zilnic

Anul 2016 este marcat de achiziţia altor două ferme, Leorda și Cucorăni, ambele situate în judeţul Botoşani. „Am investit în modernizarea şi transformarea esenţială a fermei de la Cucorăni pntru a putea creşte puii noştri cu creştere lentă conform standardului olandez Beter Leven 1* care impune condiţii speciale de bunăstare: acces la aer şi la lumină naturală, padocuri exterioare, hrănirea din mână a puilor zilnic. Chiar dacă pare greu de crezut, puii sunt hrăniţi astfel, iar auditurile foarte riguroase ale partenerilor noştri olandezi ne confirmă de fiecare dată standardul ridicat de creştere al acestora. Respectarea acestor condiţii stricte de bunăstare superioară ne-au asigurat o piaţă de desfacere importantă, dar care impune menţinerea permanentă a standardelor ridicate impuse.

 

În zilele noastre, intenția de a produce ca pentru copiii noştri ne-a condus acum patru ani spre construcţia unei fabrici de preparate, utilizând 100% carne de pui şi condimente naturale. Fomică? a fost denumit acest brand curat (garantat), care are două linii de produse reunite sub sloganurile Pui la ghiozdan (gata preparate) şi Pui pe jar (semipreparate).

Pandemia ne-a creat premizele de a ne redescoperi şi a ne mobiliza. În 2020, am deschis prima Rotiserie cu gust adevărat de pui din Vaslui, chiar la poarta fabricii noastre. Aici servim meniuri calde și proaspete din carne de pui, garnituri delicioase și băuturi răcoritoare. Dacă e să tragem linie, pot să spun că am crescut treptat având ca motoare de dezvoltare necesităţile businessurilor existente, sugestiile şi solicitările din piaţă.”, spune George Safir.

Cele patru crize, financiare şi pandemice, din istoria grupului şi soluţii de relansare

 

„În calitate de producători români, vă putem confirma că traseul în business în România nu e unul plictisitor; ne-a obligat să reacţionăm la tot felul de provocări și situații care până la urmă ne-au mobilizat să căutăm variante şi soluţii adecvate”, îşi continuă omul de afaceri povestea.

„Au trecut peste noi perioade inedite prin tipologia lor şi cărora a trebuit să le creăm un standard; a fost greu în anii ’90 cu inflația, ne-am temut în 2008 când a venit criza financiară și ne-a şocat în 2020 contextul pandemic. Cea mai recentă, şi care ne afectează pe toţi, actuala criză sanitară, ne-a determinat să închidem şi activitatea în abator pentru două săptămâni, o iniţiativă pe care am avut-o şi, care, deşi ne-a impactat major businessul pe toate liniile, ne-a repus oamenii pe linie mai uşor.

Am avut şi destule situaţii interne care ne-au oprit activităţile şi ne-au obligat să ne regrupăm şi să reprioritizăm (cum a fost incendiul de la ferma Rosiesti de acum 3 ani). Am trecut cu bine peste aceasta și cred că ne-a salvat faptul că activăm într-o industrie importantă. Noi hrănim oameni. Noi punem pe raft, în coș, pe masă. Noi dezvoltăm şi alte industrii.

Ne lipseşte şi ne-ar trebui mai multă susţinere din partea decidenţilor, dar şi o mai mare coeziune la nivel de ramură. Împreună am putea face mai multe lucruri şi am creşte mai sustenabil şi corect iar vremurile grele nu ar mai fi atât de grele”,concluzionează omul de afaceri.

Un grup de firme care după un uşor recul în pandemie, încheie anul 2021 cu o cifră de afaceri de 55 de milioane de euro şi previzionează o creştere de 10% a business-ului în 2022

„Anul 2020 a venit ca o importantă lecţie de business  pentru noi: ne-a obligat să gândim şi să acţionăm diferit, ne-a pus în faţa unor evenimente inedite, ne-a provocat şi ne-a marcat, atât pe linie de business cât şi ca oameni”, îşi aminteşte George Safir. Deşi un an dificil, marcat de pandemie, schimbări majore pe pieţele pe care activează (Horeca, export, distribuţie) şi lipsă de predictibilitate la nivelul comportamentului consumatorilor, anul 2020 a adus doar o ajustare modestă (sub 10%) în volumul de business consolidat la nivel de Grup.

 

După şocul iniţial, printr-un plan de acţiuni concrete, orientat spre managementul riscurilor, prudenţă şi anticipare, implementat rapid şi energic, cei trei au reuşit să realizeze, în 2020, o cifră de afaceri consolidată la nivel de Grup de 37 milioane Euro. „Am reuşit să ne păstrăm echilibrul cu eforturi considerabile pe toate liniile de business şi beneficiind de o echipă stabilă şi dedicată”, explică Safir.

În 2021 a fost continuată politica de dezvoltare echilibrată şi grupul de firme anticipează o creştere semnificativă la nivel de business, de până la 55 milioane Euro, cifră de afaceri consolidată pe Grup şi o îmbunătăţire substanţială a indicatorilor de profitabilitate, afectaţi de anul pandemic anterior.

„Pentru 2022 previzionăm o creştere de minim 10% a volumului de business la nivel de Grup. Suntem realişti şi conştienţi că va fi un an dificil, mai ales din perspectiva profitabilităţii aflată sub presiunea creşterii generalizate a costurilor: inflaţie, utilităţi, salarii, etc. Dar suntem prudent optimişti şi privim cu încredere la oportunităţile pe care ni le aduce noul an şi pe care ni le vom crea pentru a ne dezvolta”, arată omul de afaceri.

Relația companiei cu băncile se bazează pe un parteneriat pe termen lung. Antreprenorii recunosc că, în contextul pandemiei, băncile au fost puțin mai rezervate la început dar, pe măsură ce lucrurile s-au mai clarificat și așezat, disponibilitatea acestora a revenit.

 

Cine este George Safir

De profesie economist, face parte din a treia generaţie de antreprenori ai familiei Safir. Familist convins, tatăl a doi copii (Tudor şi Eva), posesor al unei maşini din 2007 şi al unui Jaguar de colecţie din 1976. Un om structurat şi disciplinat, pasionat de muzică şi filme.

„La o retrospectivă a celor 30 de ani realizăm că nu am fi ajuns aici dacă nu aveam eșecuri. Pare contradictoriu, dar ele ne-au făcut și mai ambițioși, puternici, cu chef de muncă şi de viață. Iar de-ar fi să enumerăm cele mai importante realizări, nu am ști cu ce să începem: fermele, fabricile, brandurile, magazinele și tot așa.

Sunt mulţumit de performanța noastră, în ciuda evoluţiei României. Totuşi, nu îmi pierd speranţa, sunt de fel un optimisto-realist”, se autocaracterizează George Safir.

 

30 de ani de capitalism. De la un darac şi-o moară la Deliciosul de Vaslui şi Nutriva, unul din cele mai noi branduri de furaje pentru animale

 

Legătura sfântă dintre Stalin și Biserica Ortodoxă Rusă

Persecutând creștinii, Stalin nu a făcut decât să distrugă partea foarte occidentalizată a ortodoxiei rusești, partea îmbibată de spiritul occidental. (Alexandr Dughin)

De pe Timpul.md am aflat că “Centrul editorial al Patriarhiei Ruse a tipărit calendarul biografic al anului  : ‘Stalin’ “.

Coperta:

Timpul.md dă ca sursă situl rusesc echo.msk.ru, de unde aflăm mai multe detalii:

 

 

Centrul editorial patriarhal „Lavra Sfânta Troiță” (Sviato-Troițki) a tipărit calendarul biografic al anului 2014: “Stalin”. Calendarul „Patriarho-Stalinist” este mărturia faptului că legătura dintre Biserica Ortodoxă Rusă și Stalin (“Conducătorul Așezat de Dumnezeu”) a fost și este apropiată de sacru. Pentru alte pagini din calendar și detalii, consultați situl centrului editorial https://www.id-dostoinstvo.ru/page/49.html.

Situl indicat ca fiind al editurii Patriarhiei anunță cu pompă: “Editura ‘Demnitatea’ e mândră să prezinte calendarul pentru anul 2014. Calendarul este cadoul perfect pentru veterani și împătimiții de istorie.

"Calendarul este cadoul perfect pentru veterani și împătimiții de istorie.“
“Calendarul este cadoul perfect pentru veterani și împătimiții de istorie.“

O explicație

"Calendarul este cadoul perfect pentru întreaga familie!"
“Calendarul este cadoul perfect pentru întreaga familie!”

Deoarece poate părea contradictoriu faptul că editura Bisericii Ortodoxe Ruse publică, alături de calendare ortodoxe (în dreapta), un calendar dedicat unuia dintre cei mai mari criminali comuniști din istorie și prigonitori ai creștinismului, cu siguranță cel mai mare prigonitor al ortodoxiei rusești, se impun câteva explicații privind modul în care este văzută ortodoxia de conducerea de la Moscova.

Biserica Ortodoxă Rusă și Stalin?

Kiril I, “Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii” este un fost agent KGB, cu o avere de 4 miliarde de dolari, conform unui articol publicat în februarie 2012 de Novaya Gazeta. Același ziar relata că Patriarhul Kiril, un propovăduitor al “ascetismului creștin”, și-a făcut, în parte, impresionanta avere din trafic cu tutun și alcool scutite de taxe pe motive “umanitare”. Mai multe detalii în articolul lui David Satter, Russia’s State Church.

Despre ortodoxia rusă în concepția lui Alexandr Dughin, principalul ideolog și sursă de inspirație a eurasianismului Putinist, am mai scris cu altă ocazie:

Într-un interviu acordat unui jurnalist polonez în 1998, Dughin se declara un admirator entuziast al bolșevismului, leninismului și stalinismului și spunea că Eurasia va fi o sinteză între comunism și ortodoxie. În ochii lui Alexandr Dughin, comunismul și bolșevismul au reprezentat lupta “barbariei rusești pentru sacru în lume”. Întrebat cum se împacă anti-ortodoxismul comunismului, demolarea bisericilor, torturarea și uciderea clericilor, deportarea credincioșilor în Siberia și ateizarea forțată cu lupta pentru sacru, Dughin spune că Stalin nu a făcut decât să distrugă partea “foarte occidentalizată” a ortodoxiei, “îmbibată de spiritul occidental, alienată de națiune. Visul mesianic poate exista și înafara Bisercii Ortodoxe, poate înflori și în alte forme. Comunismul a fost încercare de a elibera acest mesianism de o înțelegere pur religioasă.” Dughin continuă spunând că “în următoarea expansiune, ar trebui să profităm de toate experiențele noastre, atât pur religioase cât și socialiste[…] Dacă îmi exprim necondiționat entuziasmul pentru bolșevism, Lenin și Stalin, nu este pentru că l-aș considera un sistem perfect, ci pentru că la acea vreme era unica noastră soluție […] Următorul pas va fi comunismul ortodox – Eurasianism, misionarism, pan-slavism, tătarofilie…” O combinație între comunism/nazism și ortodoxie, o “ortodoxie purificată de elementele occidentale”. Prin „elemente occidentale” de care ar trebui descotorosită ortodoxia, Dughin înțelege chiar creștinismul acesteia: „Ortodoxia şi creştinismul sunt două lucruri diferite. (…) Ortodoxia, care nu este o religie, ci o tradiţie, este mult mai aproape de ceea ce numim păgânism. Include şi încorporează în sine păgânismul.”

Mai multe detalii despre “ortodoxia stalinistă” ( dar și depsre ramificațiile ei în România), aici și aici.

În loc de încheiere

Câteva afișe staliniste care, în cuvintele ideologului lui Vladimir Putin, aveau rolul de “distrugere a părții ortodoxiei îmbibate de spirit occidental”:

“Religia e otravă. Protejați copiii!”
(Pe fațada clădirii spre care fata vrea cu disperare să meargă este scris: “Școală”)

“Lupta contra religiei este lupta pentru socialism!”

Yuri Gagarin spune “Nu există Dumnezeu!”

“Bunica mi-a spus cu asprime: Fără Dumnezeu, nu poți face nimic, dar lumina orbitoare a științei a demonstrat că nu există Dumnezeu!”

Două variante de “Crăciun”

“Triumful creștinismului” (a se vedea figura asupritorului capitalist de pe cruce)

“Ciorile negre pregătesc un atac terorist împotriva URSS. Proletar, fii atent!”
(Papa din imagine este, cel mai probabil, Pius XI)

“Religia este opiumul popoarelor!”

Dar “ortodoxia” dughinistă “nu este o religie”, nu-i așa?

 

 

Https://inliniedreapta.net/articole/legatura-sfanta-dintre-stalin-si-biserica-ortodoxa-rusa/

 

 

 

 

Fără pomeni, bani, lumânări sau alte fapte “iconate” ne sunt dăruite TUTUROR – şi iertarea, iubirea, dragostea, mântuirea lui Dumnezeu- de către Prietenul acelor păcătoşi  care-l cred, adică de oamenii innoiti, care- prin botezul în moartea lui, îngroapă tot ce ştiu şi ce au, (pentru că nimic bun nu locuieşte în omul nenăscut din nou), ca să-L primească impreună cu Învăţătura Lui,cu neprihănirea (Fil.3/9) ,cu Toată Plinătatea Dumnezeiască   …” Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu,… care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. “(Rom.3/21-24)… Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie (Tit 2/11-12)

Romani, cap.3………………………..

 

 

…Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat,

 

  1. După cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.

 

  1. Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.

 

  1. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.

 

  1. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspida;

 

  1. Gură le este plină de blestem şi de amărăciune;

 

  1. au picioarele grabnice să verse sânge;

 

  1. Prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;

 

  1. Nu cunosc calea păcii;

 

  1. Frică de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”

 

  1. Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru că orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.

 

  1. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţă deplină a păcatului.

 

  1. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii –

 

  1. şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire.

 

  1. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

 

  1. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.

 

  1. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;

 

  1. Pentru că, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.

 

  1. Unde este, dar, pricină de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei.

 

  1. Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.

 

  1. Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este şi al Neamurilor? Da, este şi al Neamurilor;

 

  1. Deoarece Dumnezeu este Unul singur, şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.

 

  1. Deci prin credinţă desfiinţam noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.

 

Sfinţirea…

1. Ce este sfinţirea?

Sfinţirea este acţiunea prin care Dumnezeu pune deoparte pentru El pe aceia pe care îi cheamă.

a) Sfinţirea desăvârşită a celui credincios în Domnul Hristos.

Această punere deoparte are loc odată cu naşterea din nou. Credinciosul este un ,,sfânt chemat” sau ,,sfânt prin chemare”, adică sfinţit în virtutea chemării lui Dumnezeu şi a lucrării de la cruce. ,,Noi suntem din Dumnezeu” (1. Ioan 5:19 ), ,,Voi sunteţi în Hristos” (1. Corinteni 1:30 ), ,,Aţi fost sfinţiţi”. (1. Corinteni 6:11 )

Această sfinţenie deplină este partea binecuvântată şi nealterabilă a oricărui suflet mântuit. Ea îi este acordată de Dumnezeu Însuşi, în Hristos şi credinciosul o primeşte şi se bucură de ea prin credinţă. ,,Hristos Isus a fost făcut pentru noi… sfinţire”. (1. Corinteni 1:30 ) Noi am fost ,,aleşi în El, înainte de întemeierea lumii, pentru ca să fim fără pată înaintea Lui, în dragoste”. (Efeseni 1:4 ) Adevărul acesta se sprijineşte pe lucrarea de la cruce: ,,Am fost sfinţiţi prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna… Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna, pe cei sfinţiţi”. (Evrei 10:10,14 )

Aceasta este starea celui răscumpărat, pentru că este în Hristos, el este în ochii lui Dumnezeu, îmbrăcat în sfinţenia Domnului Hristos.

Fiecare dintre noi poate deci, într-o deplină siguranţă a credinţei şi prin puterea Duhului Sfânt, să-şi însuşească cu încredere, această descoperire: Hristos sfinţenia mea. Să nu căutăm nimic în afară de El, ci să ne bucurăm că suntem în El, una cu El şi în consecinţă, să ne bucurăm de tot ceea ce este El, în El Însuşi, pentru noi. Ce privilegiu slăvit avem de a poseda chiar sfinţenia lui Hristos! Dacă primim faptul acesta prin credinţă, ne vom da seama de realitatea lui.

b) Realizarea practică a acestei poziţii

Acelaşi har şi aceeaşi dreptate care ne asigură o poziţie de punere deoparte înaintea lui Dumnezeu în cer ne conferă o poziţie şi pe pământ, împreună însă cu răspunderea care este legată de ea. După ce a izbăvit un suflet de la moarte şi de sub puterea lui Satan, Dumnezeu îl modelează ca să îl facă tot mai asemenea cu Hristos. Sunt multe materiale nefolositoare de scos din ,,piatra brută”, dar Dumnezeu lucrează fără încetare în harul Său, pentru ca să producă în mod progresiv, în fiecare dintre ai Săi, o sfinţenie practică în toate privinţele: afecţiuni, obiceiuri, umblarea zilnică, etc. De aceea Cuvântul ne îndeamnă să urmărim sfinţenia (Evrei 12:14 ). Nu este vorba să o urmărim pentru că nu o posedăm, dimpotrivă, fiind sfinţi, trebuie să arătăm ce suntem în virtutea poziţiei noastre în Domnul Hristos. ,,Acum sunteţi lumină în Domnul; umblaţi deci ca nişte copii ai luminii.” (Efeseni 5:8 ) Credinciosul are o fire nouă, sfântă, cu scopuri noi. (1. Ioan 3:9 5:18 ) Sfinţenia practică a devenit posibilă datorită acestei firi noi. Această sfinţenie este însă graduală (merge crescând), căci firea veche, incorigibilă, este şi ea prezentă. Dacă realizăm creşterea în sfinţenie, aceasta va aduce în viaţa noastră roadă spre slava Domnului Isus, ne vom bucura de părtăşia Sa şi El va fi văzut în noi. Acolo unde sfinţenia practică dă greş, Duhul Sfânt este întristat, mărturia credinciosului este împiedicată, în el nu este nici bucurie, nici pace, nici putere. Un astfel de credincios este firesc, căci firea păcătoasă lucrează în el şi nu Duhul Sfânt; în loc de a fi ,,un om matur” el este un ,,prunc care nu suportă bucatele tari”. (Evrei 5:12-14 Efeseni 4:13 1. Corinteni 3:1-3 ) El nu ,,vede” pe Hristos chiar de pe acum, căci acesta este privilegiul aceluia care ,,urmăreşte sfinţenia”.

2. Cum se ajunge la sfinţenia practică?

a) Prin lucrarea lui Dumnezeu în noi

Însuşi Dumnezeu lucrează în noi prin harul Său ca să producă identificarea noastră progresivă cu Domnul Hristos pentru ca ,,Hristos să ia chip în voi”. (Galateni 4:19 ) Lucrarea aceasta se desfăşoară zi de zi şi se va încheia în ziua Lui Hristos: ,,Sunt încredinţat că Acela care a început în voi o bună lucrare, o va duce la capăt până în ziua Lui Isus Hristos”. ,,Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă după plăcere şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 1:6 şi 2:13). Credinciosul îşi poate deci pune toată încrederea în Dumnezeu şi în făgăduinţa Lui că îl va păstra fără vina – duh, suflet şi trup – până la întoarcerea Domnului ,,Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta” (1. Tesaloniceni 5:23,24 ).

Dacă noi însă împiedicăm această lucrare a harului dumnezeiesc în noi, prin neascultarea noastră, Dumnezeu trebuie să recurgă la disciplină spre binele nostru ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Sale. (Evrei 12:10 ) Atunci El lucrează faţă de noi ca faţă de nişte fii, ,,căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?” O asemenea disciplină este expresia dragostei Lui Dumnezeu faţă de noi. ,,Căci Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” (Evrei 12:6 ) Când această disciplină a lucrat în noi, ea ,,aduce roada dătătoare de pace a neprihanirii”, manifestată prin sfinţirea practică.

De aceea suntem îndemnaţi să nu dispreţuim disciplina Domnului şi să nu ne pierdem curajul, mai ales atunci când El ne mustră (Evrei 12:4-11 ). Ba dimpotrivă, putem să binecuvântăm dragostea care ne educă şi să cerem ca şi David ,,Cerceteaza-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă­-mă, şi cunoaşte-mi gândurile. Vezi dacă sunt pe o cale rea şi du-mă pe calea veşniciei!” (Psalmul 139:23,24 )

b) Prin mijlocirea Domnului Hristos

Domnul Isus, Marele nostru preot, mijloceşte pentru ai Săi la Tatăl, ca să fie păziţi de căderi, ,,…El rămâne în veac”,… ,,De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:24,25 ) El nu va îngădui să se piardă niciun singur răscumpărat în timpul trecerii prin pustia aceasta, ci, prin mijlocirea Sa puternică, El îi va ţine pe toţi în picioare. Ce mângâiere pentru cel credincios să aibă un Hristos viu, care se roagă pentru el!

c) Prin lucrarea Duhului Sfânt

,,…prin Duhul…” cel credincios, face ,,să moară faptele trupului…” (Romani 8:13 ), adică manifestările firii păcătoase care este în el. Trupul său este templul Duhului Sfânt şi nu-şi mai aparţine sieşi, căci a fost răscumpărat cu un preţ mare: sângele scump al lui Hristos. Deci, el trebuie să vegheze să nu împiedice lucrarea Domnului în El, pentru ca ,,să slăvească pe Dumnezeu în trupul Său”. (1. Corinteni 6:19,20 )

d) Prin lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu

Sufletul care se supune smerit lucrării Cuvântului, înaintează în sfinţenie ,,Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decăt o sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12 ) Să ne ferim de a ne sustrage de la pătrunderea acestei săbii! La rugăciunea Sa de Mare Preot, Domnul Isus cere lui Dumnezeu să-i sfinţească pe ai Săi prin adevăr şi adaugă: ,,Cuvântul Tău este adevărul”. (Ioan 17:17 ) ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. (2. Timotei 3:16,17 )

Dacă vrem însă ca acest Cuvânt să lucreze sfinţirea întregii noastre fiinţe, trebuie să-L cunoştem şi să-L ascultăm. Psalmistul putea să spună: ,,Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”. (Psalmul 119:11 ) Este deci necesar ca să ne hrănim din Cuvânt, să-l înghiţim cum spunea Ieremia. (Ieremia 15:16 )

Şi apoi am spus, trebuie să ascultăm Cuvântul. Acolo unde această ascultare dă greş, Cuvântul nu poate să-şi exercite acţiunea sfinţitoare, inima se împietreşte, se înşeală singură. ,,Fiţi împlinitori ai Cuvântului nu doar ascultători, înşelându-vă singuri”. (Iacov 1:22 ) Domnul Isus a insistat de multe ori asupra nevoii de ,,a păzi” Cuvântul Său, poruncile Sale. (Ioan 14:15,21,23,24 ) În privinţa aceasta ne sunt date înştiinţări solemne: ,,Cine zice: Îl cunosc şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el”. (1. Ioan 2:3-6 3:24 5:3,4 )

e) Prin contemplarea slavei lui Hristos

Sfinţenia practică se leagă totdeauna de un Hristos care stă în Slavă. Domnul Isus ,,S-a sfinţit” pentru ai Săi, adică S­-a pus deoparte ca Om în Slavă, „Ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr”. (Ioan 17:19 ) În măsura în care noi nu întristăm pe Duhul Sfânt, El leagă afecţiunile noastre de un Hristos slăvit, pentru ca astfel să ne facă în fiecare zi, tot mai asemenea Lui. Apostolul Pavel doreşte ca Domnul să întărească inima tesalonicenilor ,,să fie fără prihană în sfinţenie înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, la venirea Domnului nostru Isus Hristos împreună cu toţi sfinţii Săi”. (1. Tesaloniceni 3:13 ; vezi şi Ioan 3:2,3 ) Credinciosul a cărei comoară este Domnul Hristos va avea fără îndoială inima lui în cer. (Matei 6:21 ) Această contemplare a Domnului Isus în Slavă va produce în cel credincios o asemănare progresivă cu dumnezeiescul lui Model. „Noi toţi privind cu faţa descoperită slava Domnului suntem transformaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2. Corinteni 3:18 ) Dacă facem din Persoana Lui slăvită, obiectul contemplării noastre statornice, desăvârşirile Lui se vor reflecta neapărat în noi, prin credinţa care le va reproduce în omul dinlăuntru şi în viaţa noastră. În adevăr această asemănare cu Hristos se manifestă în întreaga comportare a celui credincios care devine, astfel, o ,,epistolă a Lui Hristos cunoscută şi citită de toţi oamenii”. (2. Corinteni 3:2,3 )

3. Lucrarea sfinţeniei

Sfinţenia lucrează în tot ce suntem şi în tot ce facem.

a) În trupul nostru

Cuvântul lui Dumnezeu declară că trupul nostru ,,este pentru Domnul”. El este templul Duhului Sfânt, de aceea trebuie să ,,slăvim pe Dumnezeu în trupul nostru.” (1. Corinteni 6:19,20 ) Credinciosul este îndemnat ,,să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste, nu în aprinderea poftei… Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire.” (1. Tesaloniceni 4:4-7 ) Noi avem preţiosul privilegiu de ,,a aduce trupurile nostre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu”, adică de a le consacra în întregime lucrării Sale. (Romani 12:1 Romani 6:13,19 )

b) În gândurile noastre

Dumnezeu îndeamnă la sfinţenia ,,omului din lăuntru”. ,,Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii.” (Proverbe 4:23 ). ,,Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii…” (Psalmul 51:6 ). Apostolul Pavel îndemna pe Corinteni să se curăţească de orice întinăciune a cărnii şi a Duhului ducând până la capăt sfinţenia în frică de Dumnezeu (2. Corinteni 7:1 ). Viaţa lui Hristos în noi nu va putea să-şi găsească bucuria acolo unde Hristos nu şi-o poate găsi. Duhul Lui Hristos în noi n-ar putea să fie diferit de Duhul care era în Hristos, ,,Dar cine se lipeşte de Domnul, este un singur duh cu El.” (1. Corinteni 6:17 )

c) În vorbirea noastră

Sfinţirea vorbirii noastre decurge din sfinţirea gândurilor noastre. Trebuie să evităm trei primejdii:

-defăimările (1. Petru 2:1 )

-vorbele deplasate şi nesănătoase (Efeseni 4:29 5:4 )

-minciuna (care include şi exagerările)

Câte tulburări şi despărţiri au fost provocate de defăimări (bârfeli, clevetiri, vorbiri de rău)! Un frate bătrân a scris: ,,Nimic nu arată o stare de inima mai de plâns, şi nimic nu poate fi o piedică mai mare în calea binecuvântării, decât un duh de cenzură şi de critică”. Cuvântul condamnă de asemenea cu asprime ,,vorbele murdare, cuvintele nechibzuite şi uşuratice”. În sfârşit minciuna, al cărei tată este Satan, este incompatibilă cu sfinţenia. ,,Nu vă minţiţi unii pe alţii…” (Coloseni 3:9 ) ,,Lepădaţi… orice vicleşug…” (1. Petru 2:1 ) Minciuna reflectă o falsitate interioară de care Dumnezeu are oroare, căci El vrea ca adevărul să fie în omul dinlăuntru. (Psalmul 51:6 )

d) În umblarea noastră

Credinciosul este chemat să manifeste sfinţenia în toată umblarea sa, după modelul desăvârşit pe care Domnul ni l-a lăsat. ,,Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.” (1. Ioan 2:6 ) Tot ce este nedemn de Hristos este nedemn de un credincios. Această sfinţenie va fi caracterizată prin lumină în toata comportarea noastră. Voi ,,…sunteţi lumină în Domnul. Umblaţi deci ca nişte copii ai luminii… Cercetaţi ce este plăcut înaintea Domnului,…” (Efeseni 5:8,10 )

Deci, scopul sfinţeniei este ca cel credincios să se asemene tot mai mult cu Domnul Isus, încă de aici de pe pământ. Desăvârşirea va fi atinsă în cer căci acolo ,,vom fi făcuţi asemenea Lui”. Atunci nu va mai fi nicio diferenţă. Modelul şi aceia pe care i-a sfinţit El. Scopul slăvit al Lui Dumnezeu va fi realizat din plin: ,,vom fi asemenea chipului Fiului Său”, care ,,va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale”. (Ioan 3:2 Romani 8:29 Filipeni 3:21 ) Ceea ce face posibilă împlinirea acestui minunat plan al lui Dumnezeu, este lucrarea lui Hristos de la cruce. Vom înainta în sfinţenie în măsura în care vom aprecia la adevărata ei valoare această lucrare a lui Hristos. Aceasta este dorinţa Domnului, ca toţi preaiubiţii Lui să ajungă la ,,starea de om matur, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” şi să crească ,,până la El care este Capul, Hristos” (Efeseni 4:12 şi următoarele).

Eliberarea…

De citit: Romani 6:14-23 7:14-25 8:1-4 12 – 17

 

 

1. Ce este eliberarea?

Termenul acesta desemna altădată actul juridic prin care un sclav era pus în libertate. Pe plan spiritual, eliberarea este izbăvirea de sub puterea păcatului. Omul nenăscut din nou nu are decât o fire în el: firea (sau natura) adamică, ale cărei roade nu sunt decât păcat. Prin lucrarea Duhului Sfânt care vine să locuiască în el, omul născut din nou primeşte de la Dumnezeu o fire nouă, dumnezeiască, desăvârşită, asemănătoare cu cea a lui Hristos; care nu poate păcătui căci ea este, după chipul Celui ce l-a creat (Coloseni 3:10 ). Puterea acestei vieţi noi este Duhul Sfânt.

Totuşi, naşterea din nou nu înlătură firea veche. Aceasta rămâne deci în cel credincios până la sfârşitul vieţii sale, ba mai mult, ea se străduieşte în mod constant să subjuge firea cea nouă. În cel credincios este deci o permanentă luptă nu între el însuşi şi firea păcătoasă ci între Duhul lui Sfânt care locuieşte în el şi firea păcătoasă care este în el. ,,Căci firea păcătoasă pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” (adică voia firii păcătoase)-Galateni 5:17 . Această luptă se datorează faptului că firea păcătoasă nu suportă să fie pusă la o parte, în virtutea judecăţii pe care Dumnezeu a pronunţat-o şi executat-o împotriva ei la cruce, în Hristos, când a ,,condamnat păcatul în firea pământească”. Dar acei care prin credinţă, acceptă cu recunoştinţă această judecată împotriva firii păcătoase, au dreptul şi puterea de a se socoti morţi, pentru că Hristos a murit şi trăiesc viaţa prin învierea Sa.

Se întâmplă totuşi, şi vai prea adeseori, ca firea păcătoasă să biruiască şi chiar să stăpânească atât de mult pe cel credincios încât Duhul nu poate deloc sa-şi manifeste puterea în el. Un astfel de om este un credincios firesc, a cărui comportare nu se deosebeşte, decât foarte puţin, de aceea a oamenilor nenăscuţi din nou. Astfel era de exemplu, cazul Corintenilor, cărora apostolul Pavel a trebuit să le spună: ,,Nu sunteţi voi lumeşti şi nu umblaţi voi în felul oamenilor?” (1. Corinteni 3:1-4 )

Sunt deci, credincioşi lumeşti (fireşti) şi credincioşi duhovniceşti – primii supuşi firii păcătoase, ceilalţi călăuziţi de Duhul Sfânt; prunci în Hristos şi oameni maturi – pruncii nu suportă decât ,,lapte”, ceilalţi se hrănesc cu ,,hrană tare”. În mod simbolic câteva seminţii ale lui Israel au rămas în partea de dincoace de Iordan şi altele care l-au trecut – simbolul morţii împreună cu Hristos – au intrat în ţara făgăduinţei. Seminţiile care nu au luat în stăpânire nimic din ţara făgăduinţei simbolizează pe creştinii care nu cunosc nici răstignirea firii păcătoase în Domnul Hristos, nici puterea unei vieţi de înviere în El, nici bucuria binecuvântărilor duhovniceşti ale Canaanului ceresc. (Efeseni 1:3 )

Şi nu aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu de la ai Săi; El vrea ca ei să fie oameni duhovniceşti, oameni maturi în Hristos, care trăiesc o viaţă de înviere, de bucurie, de putere şi care se bucură în mod real de moştenirea lor cerească în Domnul Isus. Cum se poate aceasta? Izbăvindu-i de puterea păcatului, dar în acelaşi timp făcându-i capabili să trăiască viaţa cea nouă care le-a fost dată, pentru că ei au înviat împreună cu Hristos.

Cel credincios este deci chemat să pună stăpânire, prin credinţă, pe un întreit adevăr şi să-l trăiască în realitatea fiecărei zile:

1. El este mort faţă de păcat, căci a fost răstignit împreună cu Hristos (Romani 6:2,6 ) (el a intrat în Iordan).

2. El a fost înviat împreună cu Hristos prin puterea Duhului Sfânt (Coloseni 2:20 3:1-4 ) (el a ieşit din Iordan)

3. El este aşezat în locurile cereşti în Hristos (Efeseni 2:4-7 ), poziţia pe care o cunoaşte din Cuvânt, prin Duhul Sfânt şi de care se bucură prin puterea aceluiaşi Duh Sfânt care este în cel credincios (el a intrat în Canaan).

Cuvântul scoate în evidenţă această identificare a celui credincios cu Hristos, folosind, în multe rânduri expresia ,,împreună cu”.

Noi suntem răstigniţi împreună cu El (Romani 6:6 ), morţi împreună cu El (Romani 6:8 Coloseni 2:20 ), îngropaţi împreună cu El (Efeseni 2:5 ), înviaţi împreună cu El (Efeseni 2:6 ).

Am fost identificaţi cu El ,,în moartea ca şi învierea Sa”. După textul original: ,,am fost făcuţi o tulpină cu Hristos”. Una cu El în moartea Sa, noi suntem într-adevăr morţi; una cu El în învierea Sa, noi suntem în adevăr vii prin viaţa Lui. Judecata Lui Dumnezeu cu privire la păcatele noastre s-a efectuat în persoana Domnului Isus, pe cruce, dar această judecată fiind deja executată, noi suntem acum în întregime izbăviţi de orice condamnare (Romani 8:1 ), judecata a rămas în urma noastră şi fiind înviaţi împreună cu Hristos noi trăim viaţa Lui de înviere. ,,Cum este El, aşa suntem şi noi…” (1. Ioan 4:17 ).

Astfel, suntem uniţi cu Hristos pe cruce, în mormânt şi în locurile cereşti în aşa fel că împărţim cu El biruinţa Sa de la cruce, puterea învierii Lui şi plinătatea unei vieţi slăvite.

Însuşindu-ne prin credinţă această realitate o luăm în stăpânire ca pe o parte binecuvântată care ne aparţine. Nu este deci vorba deloc de a încerca să o câştigăm prin propriile noastre eforturi pentru că am obţinut-o deja în Domnul Isus Hristos. De îndată ce am primit acest preţios adevăr, prin Duhul Sfânt, în inima noastră, încetăm de a fi ocupaţi înaintea lui Dumnezeu cu omul cel vechi, gândind să scoatem ceva bun din el şi încetăm de a striga: ,,O, nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa de acest trup de moarte?” Ar fi, să aştepţi ce nu se va întâmpla niciodată, pentru că deja s-a întâmplat în Domnul Hristos. Omul cel vechi a fost complet anulat la cruce în moartea lui Hristos, astfel încât, înaintea Lui Dumnezeu, el nu mai există. Prin har, omul cel vechi a fost pus în mormânt, acum mai bine de 19 secole; prin credinţă vom menţine acest adevăr. Tiranul a fost detronat prin biruinţa pe care Domnul Isus Hristos a câştigat-o la cruce şi acum domneşte şi trăieşte în noi Hristos.

Cu alte cuvinte eliberarea arată în cel credincios viaţa şi puterea dumnezeiască:

Viaţa. Când anunţă ucenicilor Săi venirea Mângâietorului, Domnul Isus spune: ,,În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu că voi sunteţi în Mine şi Eu sunt în voi” (Ioan 14:20 ). Dacă expresia ,,voi sunteţi în Mine” exprimă poziţia noastră în Domnul Hristos aşa cum ne vede şi ne priveşte Dumnezeu în El, expresia ,,Eu în voi” exprimă viaţa nouă pe care o are cel credincios. Prin credinţă eu ştiu că Hristos trăieşte în mine.

Puterea acestei vieţi noi este Duhul Sfânt cu care este pecetluit cel credincios (Efeseni 1:13 4:30 ), dar de care va trebui să fie plin, ca de o putere care lucrează manifestând realitatea şi roadele vieţii noi pe care credinciosul o posedă.

2. Cum se înfăptuieşte eliberarea

Ca să ne bucurăm de puterea acestor adevăruri, trebuie nu numai să le luăm ca învăţături, dar trebuie şi să învăţăm să le punem în practică, ceea ce nu înseamnă deloc că trebuie să învăţăm lecţia noastră prin păcat şi căderi (de pildă ca Petru). Dimpotrivă, o inimă evlavioasă şi lipită de Domnul va învăţa lecţia în prezenţa lui Dumnezeum în părtăşie cu El şi lăsându-se învăţată de Duhul Sfânt. Aşa a fost cazul apostolului Pavel.

Găsim în Romani 7 descrierea unor astfel de experienţe. Credinciosul trebuie să înveţe:

a) Că în el este o fire coruptă în întregime: ,,…eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.” (versetul 14) Căci ,,Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea păcătoasă,…” (versetul 18). Descoperirea aceasta, este dureroasă şi produce în noi o adâncă dezamăgire. Atâta timp cât credinciosul a recunoscut că roadele pomului sunt rele (păcatele făcute în firea veche), dar n-a recunoscut că pomul în el însuşi este în totul corupt, el nu se poate vedea izbăvit, căci va încerca întotdeauna să se silească să-şi înbunătăţească firea păcătoasă, încercare cu totul zadarnică. Iată cea de a doua experienţă:

b) Că el nu are nici o putere ca să-şi stăpânescă sau să amelioreze firea pământească. ,,Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.” (versetul 15) ,,…pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.” (versetul 18) ,,Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul, pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!” (versetul 19) Firea păcătoasă este deci o natură neîmblânzită şi imposibil de a fi îmblânzită (Romani 8:7 ). De aceea Dumnezeu n-a încercat să o îmbunătăţească, ci prin lege El a demonstrat totala neputinţă în bine şi corupţia iremdiabilă a firii păcătoase. Dumnezeu nu se aşteaptă de la copiii Săi ca ei să se silească s-o corijeze, ci dimpotrivă, El aşteaptă ca ei să fie în totul de acord cu El. Însuşi apostolul Pavel a trebuit să facă o experienţă că firea păcătoasă în el era atât de incorijibilă încât Dumnezeu a fost constrâns să-i trimită un ţepuş în carne, un înger al lui Satan ca să-l pălmuiască, pentru ca omul cel vechi să nu se îngâmfe din pricina extraordinarelor descoperiri care îi fuseră făcute când a fost răpit în al treilea cer (2. Corinteni 12:7-10 ).

c) Că păcatul este lipit de această fire pământească şi nu credinciosul însuşi, care face ceea ce nu vrea. ,,Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine,…” (versetul 17) ,,Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.” (versetul 20) Credinciosul descopere că firea lui pământească este o fire păcătoasă care nu poate să lucreze decât în conformitate cu ce este ea şi că produce numai păcat. Dar el are privilegiul de a nu recunoaşte decât firea cea nouă ca fiind el însuşi; firea veche este numai un vrăjmaş pe care trebuie să-l trateze ca atare.

d) Concluzia acestor constatări atât de neplăcute şi umilitoare este următoarea: ,,Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă, după omul dinlăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu; dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea, şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?…” (versetele 21-24) Îndată după aceea însă apostolul Pavel mulţumeşte pentru izbăvirea pe care a lucrat-o Dumnezeu prin Domnul Hristos, izbăvire ale cărei slăvite rezultate el le expune în capitolul 8. Deşi în capitolul 7 pronumele ,,eu” şi ,,pe mine” se întâlneşte de mai multe ori, pe când Duhul Sfânt nici nu este menţionat, în capitolul 8 nu găsim acest pronume decât de trei ori, dar Duhul Sfânt este menţionat, de 16 ori; ,,eu” este pus deoparte şi îi ia locul puterea Duhului Sfânt în viaţa credinciosului eliberat: ,,…legea Duhului de viaţă în Hristos Isus, m-a izbăvit de Legea păcatului şi a morţii.” (Romani 8:2 ) O putere dată de Dumnezeu, Duhul de viaţă, intervine în cel credincios şi îl eliberează de această putere care-l constrânge să păcătuiască; credinciosul izbăvit este eliberat de puterea păcatului, el ştie că nu mai trebuie să păcătuiască, el nu mai este robul păcatului, este liber şi ca atare, supus neprihănirii.

S-a dat o ilustrare a acestei realităţi, macaraua echipată cu un puternic electro-magnet şi de care se serveşte pentru descărcarea fierăriei. De îndată ce curentul lucrează asupra electro-magnetului, fierăria este eliberată de forţa de gravitaţie şi macaraua poate s-o transporte în altă parte. Acolo, curentul se întrerupe şi gravitatea face să cadă încărcătura pe locul dorit. Legea păcatului – legea gravităţii ei din exemplul nostru – va face totdeauna să se păcătuiască. Dar de îndată ce curentul anulează gravitatea (atracţia păcatului), legea Duhului de viaţă în Isus Hristos ne izbăveşte de legea păcatului şi a morţii. Atâta timp cât lăsăm pe Duhul Sfânt să lucreze, legea păcatului este neutralizată. Dar dacă un cablu este tăiat electro-magnetul nu mai primeşte curentul şi nu mai are nici o eficacitate. Tot aşa, dacă Duhul este împiedicat prin manifestarea voinţei prorpii sau întristat prin lucrarea firii păcătoase, acţiunea Lui nu poate continua şi noi suntem fără putere şi fără roadă. ,,Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:10 ) ,,Prea iubiţilor, vă sfătuiesc ca pe nişte străini şi călători, să vă feriţi de poftele firii pământeşti care se războiesc cu sufletul.” (1. Petru 2:11 )

3. Care sunt efectele eliberării?

Credinciosul eliberat realizează practic:

-că a murit împreună cu Hristos

-că a înviat împreună cu El

-că el are pe Duhul Sfânt, puterea de viaţă nouă în Domnul Hristos.

Vom considera în lumina Scripturii, consecinţele care decurg din aceste trei fapte.

a) Efectele morţii împreună cu Hristos

Prin identificarea sa împreună cu Hristos în moartea Sa, credinciosul, eliberat de legea păcatului şi a morţii, nu mai este sub lovitura condamnării. ,,Acum deci, nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus.” (Romani 8:1 ) Nu poate fi condamnat un mort. Nici păcatele pe care le-au făcut, nici păcatul care locuieşte încă în firea lor pământească, nu mai pot expune la vreo condamnare pe cei ce sunt în Hristos. Judecata lor este în întregime împlinită, pentru că Domnul Hristos a suferit-o în locul lor: El a murit şi a înviat pentru ei. ,,Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.” (Evrei 10:14 ) ,,…pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Romani 8:30 )

Noi deci ne bucurăm pentru totdeauna în Cel Înviat, de o poziţie desăvârşită şi de nezdruncinat. Deşi firea păcătoasă este încă în noi, noi nu mai suntem în firea păcătoasă, ci în Domnul Isus Hristos, deci morţi faţă de păcat: fiindcă El a murit şi trăim viaţa Sa, fiindcă El a înviat. ,,Aşa dar, fraţilor, noi nu mai datorăm nimic firii pământeşti, ca să trăim după îndemnurile ei.” (Romani 8:12 ) Păcatul nu mai are nici un drept asupra noastră. Desigur, păcatul este încă în noi, dar nu are putere asupra noastră. Altădată eram robii păcatului, dar acum, prin moartea noastră împreună cu Hristos, suntem izbăviţi de această robie, suntem eliberaţi. Aşa va fi pentru fiecare credincios care, prin har, se socoteşte mereu mort faţă de păcat şi viu pentru Dumnezeu în Isus Hristos. Dacă Dumnezeu ne cere să ne socotim morţi, nu facem aceasta ca să murim, ci pentru că suntem morţi. Dumnezeu nu ne cere niciodată să recunoaştem ceea ce nu corespunde unei realităţi.

Firea a fost judecată, şi atât de absolut încât noi avem în Domnul Hristos o răscumpărare reală şi totală. Eliberarea noastră a fost săvârşită într-un mod desăvârşit, pentru că ceea ce face Dumnezeu nu poate fi decât desăvârşit. El n-ar putea să fie mulţumit să ne ierte păcatele, lăsându-ne în acelaşi timp sub puterea păcatului. De asemenea, o izbăvire incompletă, n-ar putea să dea inimilor noastre decât o pace şubredă, nesigură. O izbăvire totală ne este câştigată: iertarea păcatelor, pe de o parte şi pe de altă parte, izbăvirea de sub puterea păcatului. Dumnezeu în dragostea Lui, a avut grijă de una şi de alta prin dăruirea Fiului Său.

Identificarea credinciosului cu moartea Domnului Hristos are ca rezultat şi de a-l izbăvi de subjugarea oricărui fel de legalism, ,,Dacă aţi murit împreună cu Hristos… de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ce acestea: ,,Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!” (Coloseni 2:20-23 ).

Firii pământeşti îi place să prescrie ordonanţe, a căror observare (ascultare) îi pare că dă merit oarecare, în ochii Lui Dumnezeu, celui care se supune lor. Credinciosul, fiind răstignit împreună cu Domnul Hristos, nu mai este supus unor astfel de ordonanţe: el este mort faţă de lege şi faţă de toate poruncile. ,,Tot astfel, fraţii mei, prin trupul Lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai Altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu.” (Romani 7:4-6 ) ,,Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.” (Galateni 2:19 ) O lege nu are efect nici autoritate faţă de un mort. Prin moartea noastră împreună cu Hristos, suntem dezlegaţi de puterea legii, adică nu numai de legea pe care a dat-o Dumnezeu în Sinai, dar şi de orice principiu legal, adică de orice sistem care încearcă să stabilească neprihănirea omului înaintea Lui Dumnezeu prin fapte. Să nu ne înşelăm, legalismul este înnăscut în inima omului, fie că este evreu sau nu, şi dacă noi nu veghem, suntem în primejdia de a urma exemplul Colosenilor şi să stabilim ordonanţe pentru satisfacerea firii pământeşti. Ori, în ochii Lui Dumnezeu, faptele aşa zise religioase sunt tot atât oribile ca şi celelalte fapte ale firii păcătoase. Numai roada Duhului Sfânt Îl slăveşte pentru că este produsă nu prin strădania omului, ci prin puterea Dumnezeiască. Astfel, noi nu mai avem deloc de a face cu legea. Asta nu înseamnă totuşi că noi faţă de Dumnezeu, suntem fără lege, ci noi suntem de drept supuşii Lui Hristos (1. Corinteni 9:21 ). Din acest fapt, cerinţele drepte ale Legii Lui Dumnezeu sunt realizate în aceia care, fără să fie aşezaţi sub autoritatea şi blestemul legii, umblă nu după firea păcătoasă, ci după îndemnurile Duhului (Romani 8:4 ), pe urmele binecuvântate ale Modelului lor desăvârşit.

Un al treilea efect al morţii noastre împreună cu Domnul Hristos este faptul că noi trebuie să ,,dăm morţii mădularele care sunt pe pământ”. (Coloseni 3:5 ) Un mădular sau organ care nu mai primeşte hrana necesară slăbeşte treptat şi moare. În viaţa practică este exact ceea ce trebuie să facă un credincios cu privire la mădularele trupului (curvia, necurăţia, patima etc), trebuie să le retragă orice hrană.

Credinciosul trebuie de asemenea să ,,renunţe” la alte manifestări ale firii păcătoase: mânie, răutate, defăimare, vorbe ruşinoase etc. Chiar dacă acestea nu sunt dorinţe atât de puternice ca cele dinainte, ele sunt poate mai ascunse, mai perfide, şi cel credincios are nevoie de puterea Duhului Sfânt ca să renunţe la ele. Totuşi trebuie să ne fie foarte clar faptul că cel credincios nu lucrează această ,,omorâre” a cărnii pentru ca el să poată muri faţă de păcat, ci pentru că el este mort şi înviat împreună cu Hristos. Această mortificare este deci rezultatul binecuvântat al identificării noastre cu moartea şi învierea Domnului Isus.

În sfârşit a patra consecinţă a morţii noastre împreună cu Domnul Hristos este izbăvirea noastră faţă de lume. Apostolul Pavel spunea ,,În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume!” (Galateni 6:14) Crucea condamnă în mod hotărât lumea care a lepădat pe Domnul Isus. Pe de o parte ea dezvăluie adevăratul caracter al lumii; ea este vrăjmaşă lui Dumnezeu, şi „oricine este prieten cu lumea este vrăjmaş cu Dumnezeu” (Iacov 4:4 ). Pe de altă parte, crucea este o barieră de netrecut între lume şi cel credincios: ea este un stâlp de hotar dincolo de care se află teritoriul vrăjmaşului. Credinciosul nu va risca să se expună acolo, ci îşi va aminti că el murit împreună cu Hristos, faţă de lume, şi că el nu este din lume după cum Hristos nu este din lume (Ioan 17:14,16 ).

Credinciosul care realizează cu adevărat că el este o fiinţă cerească, socoteşte ca o întinare orice amprentă a lumii în viaţa sa. Dacă suntem conştienţi că lumea a lepădat şi răstignit pe Domnul nostru, noi n-avem altă dorinţă decât aceea de a fi părtaşi cu lepădarea şi cu Crucea Lui. În felul acesta în mod practic ne vom socoti morţi faţă de lume iar lumea va vedea în noi nişte morţi pe care nu-I poate atrage prin poftele ei. Să luăm însă seama, că lumea se strecoară foarte uşor în inima noastră. Ori, o inimă împărţită îşi pierde bucuria şi părtăşia cu Domnul Isus. ,,Sarea şi-a pierdut gustul”; mărturia noastră este fără putere, când, în ciuda cuvintelor noastre, faptele noastre dovedesc că în ochii noştri un Hristos lepădat are puţin preţ.

b) Efectele învierii împreună cu Hristos

Credinciosul nu a fost identificat cu Hristos numai în moartea Sa, dar şi în învierea Sa (Romani 6:5 Coloseni 2:12, 3 :1; Efeseni 2:5 ). ,,…nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” (Galateni 2:20 )

Fiind înviaţi împreună cu Domnul Isus, Dumnezeu ne vede acum în Hristosul înviat. Prin moartea noastră împreună cu El, noi am fost izbăviţi de vechea noastră stare naturală. Prin învierea noastră împreună cu El, El ne prezintă pentru totdeauna înaintea Lui Dumnezeu, într-o poziţie nouă. Prin credinţă, noi prindem aceste adevăruri şi prin puterea Duhului Sfânt, suntem făcuţi capabili să le realizăm în viaţă noastră zilnică. Atunci putem să umblăm într-un fel potrivit cu poziţia noastră de înviaţi în Hristos. Nu prin umblarea noastră putem căpăta această poziţie de desăvârşire înaintea Lui Dumnezeu, ci ne este dată în virtutea lucrării Domnului Hristos. Noi suntem în stare să arătăm această desăvârşire în mersul nostru, tocmai pentru că avem o poziţie desăvârşită. Este important ca fiecare din noi să înţelegm că este în afara lui, în Hristosul înviat, o plinătate de viaţă pe care noi o avem prin credinţa în El.

Această viaţă nouă ne aparţine, dar ea este în Hristos, ascunsă cu El în Dumnezeu, în siguranţă, în izvorul ei veşnic. Lumea nu o poate cunoaşte, da lumea va vedea în noi roadele dacă suntem credincioşi. ,,Oamenii nu pot vedea izvorul, dar trebuie să vadă că apa curge.” (J.N.D.) În Hristos, noi găsim o putere vie care ne izbăveşte de legea păcatului şi a morţii. (Romani 8:2 ) Prin unirea noastră cu El, noi avem deci viaţa şi puterea.

Care sunt efectele practice ale învierii noastre cu Hristos?

,,Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor,… Să nu vă daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca unelte ale nelegiurii, ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii din morţi cum eraţi, şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca nişte unelte ale neprihănirii.” (Romani 6:12,13 ) ,,Vă îndemn dar, fraţilor… să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujire duhovnicească.” (Romani 12:1 )

Credinciosul se pune deci în totul la dispoziţia Domnului. El ştie ca nu-şi mai aparţine lui însuşi căci a fost cumpărat cu sângele scump al lui Hristos, în aşa fel că acum el are cinstea de a slăvi pe Dumnezeu în trupul său (1. Corinteni 6:19,20 ). Hristos ,,…a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.” (2. Corinteni 5:15 ) Iar noi nu ne predăm viaţa noastră ca să fim ai Lui, ci pentru că suntem ai Lui.

După ,,…cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.” (Romani 6:4 ) Atâta timp cât suntem încă în trup în firea păcătoasă, noi slujim păcatului, şi aducem roade pentru moarte. Dar prin învierea noastră împreună cu Hristos, noi suntem robi ai neprihănirii, ca să aducem roade pentru Dumnezeu. Slujirea noastră este cu totul diferită; altădată era pentru păcat; astăzi este pentru neprihănire. Roada acestei slujiri este deasemenea cu totul alta; altădată era pentru păcat; acum, este în sfinţenie pentru viaţa veşnică. (versetul 22) Izbăvirea aceasta de robia păcatului şi viaţa aceasta după voia Lui Dumnezeu nu pot fi realizate decât prin credinţă şi în puterea Duhului Sfânt.

Această consacrare (predare) Domnului, cuprinde toate mădularele trupului nostru. Totul este cuprins nimic nu este omis. Ea se produce ca o lucrare de temelie la naşterea din nou, dar trebuie reînnoită zilnic. În fiecare zi, trebuie ca şi la început să-I deschidem Domnului uşa inimii noastre spunându-I; ,,Doamne vino să locuieşti în mine. Tu eşti în fiinţa mea peste tot la Tine acasă!” să-I spunem: ,,Doamne iată-mă! Ce vrei să fac pentru Tine?” Avem pilda apostolului Pavel care, ştiind că nu a ajuns la desăvârşire ,,alerga căutând să apuce premiul” (Filipeni 3:12 ); era un efort neîntrerupt. Cât priveşte identificarea noastră cu moartea Lui Hristos – temelia eliberării – Pavel spunea: ,,Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.” (2. Corinteni 4:10 ) Era un lucru înoit în permanenţă în umblarea sa de fiecare zi ,,Întotdeauna, peste tot”; fie ca aceste cuvinte să se sape în inimile noastre!

c) Efectele prezenţei Duhului Sfânt în cel credincios.

Duhul Sfânt care locuieşte în cel credincios îl încredinţează de poziţia lui de fiu şi îi aduce bucuria legăturii lui cu Tatăl. ,,Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul Lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” (Romani 8:14 ) Bucuria acestei legături este foarte scumpă, căci prin ea, credinciosul eliberat gustă din plin dragostea Lui Dumnezeu în desăvârşita libertate a unui fiu. ,,Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă ,,Ava” adică ,,Tată”! Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu;…” (Galateni 4:6,7 ) Noi nu mai suntem robi, noi n-am primit un duh de robie, noi nu mai suntem sclavi pe care un stăpân aspru i-a vândut altui stăpân tot aşa de aspru, ci suntem fii, am primit Duhul de înfiere, prin care strigăm: Ava, Tată! (Romani 8:15 ) Duhul acesta de înfiere ne permite să ne apropiem de Dumnezeu cun încredere, ca de un Tată cu inimă iubitoare, pentru că ştim că Dumnezeu este pentru noi, că nu mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos şi că nimic nu ne poate despărţi de dragostea Lui Dumnezeu. Noi suntem în Domnul Hristos şi Dumnezeu ne iubeşte cum Îl iubeşte pe Hristos. Tu ,,…i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine… pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei,…” (Ioan 17:23,26 ) Dar fiecare credincios trebuie să-şi însuşească în mod personal aceste adevăruri scumpe: ,,Tu nu mai eşti rob, ci fiu”. De îndată ce credinciosul striga: ,,Ava, Tată!” înseamnă că a primit Duhul Sfânt de înfiere, căci trebuie mai întâi să fii fiu ca să primeşti Duhul de înfiere.

Credinciosul eliberat umblă prin Duhul, ceea ce îl face capabil să nu mai împlinească poftele firii pământeşti. (Galateni 5:16 ). ,,Noi nu trăim după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului…” (Romani 8:4 ) Izbăviţi de păcat, liberi înaintea lui Dumnezeu, el ,,face să moară prin Duhul, faptele trupului (adică ale firii pământeşti)”. (Romani 8:13 ) În loc să împlinească faptele firii păcătoase, el va arăta roada Duhului, dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia. (Galateni 5:22 ) Cum se face aceasta? Prin faptul că el şi-a ,,…rastignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” (Galateni 5:24 ) şi deci, el se poate socoti mort faţă de păcat, şi viu pentru Dumnezeu în Isus Hristos. (Romani 6:11 ) Credinciosul care trăieşte prin Duhul a înţeles că Hristos este viaţa sa şi că este unit cu El prin Duhul Sfânt. Atâta timp cât Duhul nu este întristat, El ne face să ne bucurăm de o părtăşie neîntreruptă cu Domnul Hristos, care este viaţa noastră. Astfel, noi umblăm prin Duhul, cu ochii aţintiţi asupra Domnului Isus şi cu inima atât de plină de El încât suntem în afara firii păcătoase şi a dorinţelor ei. Sufletul nostru trăieşte fiind ocupat de Hristos, admirându-L, stând de vorbă cu El; credinciosul, ca să spunem aşa, este izbăvit de el însuşi şi trăieşte prin Duhul, viaţa Altuia. Firea păcătoasă fiind ţinută la locul pe care i l-a hotărât Dumnezeu, adusă la tăcerea morţii, atunci Duhul Sfânt Îşi manifestă toată puterea şi produce în noi roada Lui spre slava Lui Dumnezeu.

Faptul că cel credincios are Duhul lui Dumnezeu este, în sfârşit garanţia învierii trupului. ,,Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus dintre cei morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuieşte în voi.” (Romani 8:11 ) Trupul nostru are parte şi el de puterea învierii. Va veni ziua când trupul va fi în armonie cu viaţa nouă pe care o avem prin Duhul Sfânt.

Izbăvirea de sub puterea păcatului constituie pentru viaţa practică a credinciosului, unul din rezultatele cele mai slăvite ale lucrării Domnului Hristos. Creştinul izvăvit umblă în puterea Duhului Sfânt, ceea ce îl face în stare să trăiască o viaţă de biruinţă şi de sfinţenie, într-o mereu mai mare asemănare cu Domnul Isus. Viaţa Domnului Isus se arată în el, şi puterea Duhului Sfânt însufleţeşte această viaţă aducând roadă sprea slava lui Dumnezeu.

Vegherea pentru luptă

De citit: 1. Petru 1:13-25, 5 :8-11, 2. Petru 3:11-14, 17-18Credinciosul care vrea să ,,urmărească sfinţenia”, va întâmpina pe calea lui piedici, greutăţi, ispite, vrăjmaşi dinlăuntru şi din afară. El va avea deci să susţină o luptă. Desigur, lupta aceasta nu reprezintă singurul aspect al luptei creştine, dar experienţa învaţă că un loc important în ea îl are lupta împotriva păcatului, poate în mod mai deosebit în viaţa tânărului credincios. În capitolul de faţă, am dori să cercetăm ce ne învaţă Cuvântul cu privire la pregătirea pentru acest fel de luptă creştină.

 

Lupta poate veni pe negândite; credinciosul trebuie să facă faţă la ispite deosebite, neobişnuite, vrăjmaşul lansează un atac neaşteptat, brusc, violent. Dar este o luptă permanentă pe care o avem de susţinut, în ce privesc slăbiciunile noastre, în mersul nostru zilnic.

Ce resurse pune Dumnezeu la dispoziţia a lor Săi ca să îi pregătească pentru această luptă şi să facă în stare să iasă biruitori din ea? Care trebuie să fie atitudinea lor faţă de luptă? Cum trebuie să se antreneze ei ca să poată s-o înfrunte ca biruitori?

În adevăr, este nevoie să ne pregătim pentru luptă, să ne antrenăm în mod metodic, să ne înfrânăm în toate lucrurile (1. Corinteni 9:25 ), antrenament care are scopul să facă din noi nişte luptători. Avem de susţinut o luptă permanentă din pricină că Satan, lumea şi firea noastră păcătoasă se silesc să ne împiedice să manifestăm ceea ce suntem în Hristos. Noi avem viaţa lui Hristos, suntem sfinţi. De aceea, scopul luptei noastre nu este de a ne face sfinţi, ci de a arăta ce-a făcut Dumnezeu din noi, adică nişte oameni sfinţiţi. Dumnezeu ne-a chemat în sfinţenie (nu la sfinţenie) (1. Tesaloniceni 4:7 ) Este important să prindem clar acest adevăr, pentru ca pregătirea noastră de luptă – şi lupta însăşi – să nu devină ceva legalistic, care să dea importanţă firii vechi.

(Traducerea noastră de la .1. Tesaloniceni 4:7 nu este cea mai corectă când spune: ,,Căci Dumnezeu… ne-a chemat la sfinţire”. Textul grecesc ca şi J.N.D. spune: ,,…ne-a chemat în sfinţenie” şi este mai corect deoarece, noi am fost sfinţiţi mai înainte de a exista, când Domnul Isus a împlinit voia şi sfatul Lui Dumnezeu care ne-a ales mai dinainte de veşnicii. La Evrei 10:10 spune: ,,Prin această ,,voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna.” Complementul circumstanţial de loc ,,în” arată spaţiul în interiorul căruia se află ceva sau cineva. Noi suntem în Hristos, în consecinţă în sfinţenie – nota traducătorului.)

1. Condiţiile morale ale pregătirii de luptă

Pasajele din epistolele lui Petru citate la începutul capitolului de care ne ocupăm, pun în lumină un anume număr de condiţii morale pe care cel credincios trebuie să le respecte dacă vrea să fie un luptător adevărat. Cu alte cuvinte, este vorba de răspunderea lui.

a) Ascultarea

Această însuşire este reamintită de trei ori. Aleşi ,,…prin sfinţirea lucrată de Duhul, spre ascultare… Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi de poftele, pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă… prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele…” (1. Petru 1:2,14,22 ) Dumnezeu cere ascultare de la copiii Lui. Aceasta se arată printr-un duh de atârnare care dă de o parte voinţa proprie. ,,Calităţile principale ale firii noi sunt atârnarea de Dumnezeu sau dependenţa şi supunerea.” (J.N.D.) Sufletele noastre n-au fost curăţite prin cunoaşterea adevărului, ci prin ascultarea de adevăr. Şi tot prin ascultarea de adevăr (Cuvântul lui Dumnezeu) sufletele noastre sunt curăţite în mersul nostru de fiecare zi. Este vorba de o primire cu inimă bucuroasă a voii lui Dumnezeu şi nu de o supunere prin constrângere. ,,Nu a ceda, ci a asculta” (Vinet). A iubi pe Domnul, înseamnă a păzi poruncile Lui şi a căuta să faci ce-I este plăcut. (2. Corinteni 5:9 Efeseni 5:10 Coloseni 1:10 )

b) Vegherea şi cumpătarea

Domnul în multe rânduri a îndemnat pe ucenici să vegheze, în deosebi în Grădina Ghetsimani. Deşi El îi rugase să vegheze împreună cu El, ei au adormit. Astfel, a trebuit să le spună: ,,Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” (Matei 26:41 ) Duhul este plin de râvnă: are toată dorinţa să vegheze împreună cu Domnul. Dar carnea aceasta este neputincioasă: ea este fără putere şi nu poate nimic. Trebuie veghere şi rugăciune. Vigilenţa trebuie legată de rugăciune. ,,Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea” (Coloseni 4:2 ), ,,vegheaţi şi rugaţi-vă” (1. Petru 4:7 ). În evanghelia după Marcu, Domnul Îşi încheie învăţăturile printr-un îndemn solemn la veghere: ,,Vegheaţi dar,… Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi!” (Marcu 13:35,37 )

Cât priveşte cumpătarea, ea constituie una din condiţiile morale cele mai importante ale pregătirii de luptă. Ea nu se aplică numai la mâncare şi băutură ci implică un control de sine în toate lucrurile vieţii. Pasajele citate la începutul capitolului nostru, ne îndeamnă de două ori în privinţa aceasta (1. Petru 1:13 5:8 ). (În traducerea noastră, în loc de ,,fiţi cumpătaţi” este tradus ,,fiţi treji”). Ne este de asemenea spus să ne purtăm ,,cu frică” (1. Petru 1:17 ). Cumpătarea este una din însuşirile fiilor zilei. Pentru că suntem astfel, spune apostolul Pavel ,,…să veghem şi să fim treji.” (1. Tesaloniceni 5:6 )

c) Fermitatea (tăria)

Calitatea aceasta este amintită de trei ori în textele citate. Fiţi fermi (tari) ,, …în credinţă… Dumnezeul oricărui har… vă va întări, vă va da putere… Aveţi grijă să nu vă lăsaţi târâţi de rătăcirea acestor nelegiuiţi şi să nu vă pierdeţi tăria”. (1. Petru 5:9,10 2. Petru 3:17 ) Ca să înfrunte lupta, credinciosul trebuie să fie întărit în credinţă, adică în adevăr. Vedem, prin învăţăturile apostolului Pavel către Timotei, că se poate îndepărta cineva de la credinţă (1. Timotei 4:4, 6 :21), se poate abate de la adevăr (2. Timotei 2:18 ), apoi se poate rătăci de la credinţă (1. Timotei 6:10 ) ceea ce duce la naufragiu cu privire la credinţă (1. Timotei 1:19 ) la negarea credinţei (1. Timotei 5:8 ), la călcarea credinţei (1. Timotei 5:12 ), în timpurile din urmă falşii creştini se vor lepăda de credinţă şi astfel vor fi reprobaţi (găsiţi nevrednici) (1. Timotei 4:1 2. Timotei 3:8). Având în vedere această creştere a răului, credinciosul este îndemnat să păstreze credinţa (1. Timotei 1:192. Timotei 4:7 ), să urmărească credinţa (1. Timotei 6:11 2. Timotei 2:22 ), să fie o pildă de credinţă (1. Timotei 4:12 ), să se lupte lupta cea bună a credinţei (1. Timotei 6:12 ), în aşa fel încât să dobândească o mare îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Isus. (1. Timotei 3:13 )

Cum putem nădăjdui să biruim în luptă fără acest ferm ataşament al inimii faţă de adevăr? Acolo unde adevărul lipseşte, foarte uşor se va lăsa omul ,,târât de rătăcirea nelegiuiţilor”.

d) Evlavia

Este important ca cel credincios să menţină o părtăşie statornică cu Domnul, să întreţină o legătură cu El prin rugăciune, să se hrănească cu Cuvântul lui Dumnezeu, să-i slujească cu râvnă şi devotament, punându-şi toată încrederea în El pentru împrejurările pe care le întâmpină pe drum, străduinde-se să facă ce-I place Lui. O inimă care se va menţine neîntrerupt aproape de de izvorul îndurării Lui, va realiza că Domnul este cu el în mijlocul ispitei. Aşa cum spunea odată cineva, chiar dacă vijelia şi furtuna fac uneori ca acul busolei să tremure, ea se orientează totuşi totdeauna către nord. Tot aşa inima aceluia care trăieşte în permanenţă lângă Domnul, care Îl iubeşte şi care se bucură de dragostea Lui, se îndreaptă mereu către El ca să fie sprijinit în ispitele şi greutăţile prin care trece.

Dar menţinerea evlaviei cere energie şi statornicie. De aceea apostolul îi spunea lui Timotei: ,,…Caută să fii evlavios.” (1. Timotei 4:7 ) De aceea Petru spune: ,,…ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă…” (2. Petru 3:11 )

e) Aşteptarea întoarcerii Domnului

Gândul că Domnul vine în curând, aşteptarea vie a întoarcerii Lui, sunt foarte potrivite ca să ne facă să înaintăm în sfinţenie, lipindu-ne inimile de Domnul Isus şi întorcând spatele la lucrurile care se văd. Dacă trăim în aşteptarea constantă a arătării lui Hristos, nu ne va fi greu să ne despărţim de ceea ce va fi judecat şi nimicit când va veni El.

(Cineva spunea: ,,Să trăim ca şi când Domnul Isus a murit ieri, a înviat azi şi se va întoarce mâine”. Aceasta înseamnă că moartea Lui trebuie să fie mereu proaspătă în inima noastră ca şi cum ar fi fost ieri; învierea Lui să fie chezăşia vie a învierii noastre împreună cu El, iar reîntoarcerea Lui să fie atât de dorită şi sigură în sufletul nostru încât să-L aşteptăm cu multă grijă, ca o mireasă care-şi aşteaptă mirele cu dor – nota traducătorului).

Instituirea anului jubiliar ne dă o învăţătură de mare folos cu privire la subiectul acesta. La fiecare 50 de ani, pământurile vândute reveneau vechilor proprietari. Tot aşa preţul era fixat în funcţie de numărul de ani care s-a scurs până la anul jubiliar; se socoteau recoltele posibile până la anul jubiliar: cu cât acest an era mai aproape, cu atât mai ieftin era pământul (Levitic 25:8-16 ). Fie ca apropiata întoarcere a Domnului să îndepărteze din inimile noastre atracţia pe care o au lucrurile de pe pământ. După îndemnul apostolului Petru, să ne punem toată nădejdea în Harul care ne va fi adus la descoperirea lui Isus Hristos (1. Petru 1:13). Cu cât vom aştepta pe Domnul în mod viu şi real, cu atât mai debranşaţi vom fi de deşertăciunile pământeşti.

Să luăm seama la starea inimilor noastre în privinţa aceasta! Robul rău a zis în inima lui: ,,Stăpânul meu întârzie să vină!” Această uitare a întoarcerii Domnului produce un dublu efect: dispreţ şi asprime faţă de alţii (el a început să bată pe cei care sunt sclavi împreună cu el) şi o stare subjugată de pofte carnale (mănâncă si bea împreună cu beţivii) (Matei 14:28 şi următoarele). Aceasta scoate relief importanţa aşteptării Domnului Isus raportată la sfinţenie. ,,Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.” (1. Ioan 3:3 ) Apostolul Petru spune că noi putem chiar să grăbim, ,,…printr-o purtare sfântă şi evlavioasă,… venirea zilei lui Dumnezeu…” (2. Petru 3:12 )

f) Atitudinea faţă de rău

Citim în 1. Petru 1:15,16 ,,…după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: ,,Fiţi sfinţi, căci eu sunt sfânt.” Credinciosul care doreşte să slăvească pe Domnul Isus şi să învingă toate cursele vrăjmaşului, trebuie deci să se ţină departe de rău, sub toate formele lui. ,,Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.” (Romani 12:9 ) Mai întâi, este important ca credinciosul să nu se plaseze singur în situaţii în care se va expune la ispite, fie că este vorba de întovărăşiri, de distracţii sau de citirea literaturii lumeşti. De asemenea, trebuie ca el să se abţină de la orice lucru care l-ar putea îndepărta de Dumnezeu. Şi exact la aceasta se referă îndemnul apostolului Petru: ,,…siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.” (2. Petru 3:14 )

2. Vrăjmaşii noştri

Cei numiţi în pasajele care urmează, fac parte din adversarii noştri de fiecare zi. Am face bine să fim atenţi cu privire la ei, căci dacă nu luăm seama vom fi fără putere în ziua ispitei şi a luptei.

a) Voinţa personală

Se mai numeşte şi ,,eu”. Este manifestarea voinţei firii vechi care doreşte să domine, să conducă, să joace un rol care să-i dea importanţă şi protestează când acestea nu izbutesc. Atâta timp cât ,,eul” comandă în noi, este o dovadă că noi n-am acceptat cu totul şi din plin poziţia în care ne-a aşezat Dumnezeu ca ,,morţi împreună cu Hristos”. ,,Nu este mai mare izbăvire decât de a fi terminat cu noi înşine, în aşa fel că nu mai avem importanţă în proprii noştri ochi”. (J.N.D) Pentru Pavel acest ,,eu” vinovat şi asupritor era socotit ca şters de pe lista celor vii. Trăiesc ,,…dar nu mai trăiesc eu,…” (Galateni 2:20 ) Tot ce nu era de la Domnul Hristos era de la ,,eu” şi nu mai putea fi socotit ca aparţinând vieţii. Dumnezeu nu ne cere să îmbunătăţim ,,eul”, El ne spune că el este mort. Suntem noi gata să primim această declaraţie prin credinţă? Este o mare favoare să ştim că, pentru Dumnezeu şi prin credinţă, Domnul Isus a pus la cruce capăt acestui ,,eu” atât de îngâmfat şi de dezgustător.

Dar lucrarea Domnului Hristos n-a avut ca efect numai să pună ,,eul” deoparte; ea îl înlocuieşte, în noi, cu un alt şef, Domnul Isus. De aceea apostolul adaugă: ,,Ci Hristos locuieşte în mine”. Domnul Hristos Cel înviat este viaţa oricărui crede, în aşa fel că cel credincios trăieşte înaintea lui Dumnezeu, în Hristos şi prin Hristos. Puterea acestei vieţi noi, este Duhul Sfânt, care locuieşte în cel credincios (1. Corinteni 6:19 ), alcătuieşte legătura care-l uneşte în mod vital de Hristos şi manifestă viaţa lui Hristos în el. Problema cea mare, pentru noi, este de a primi prin credinţă aceste mărturii dumnezeieşti şi atunci ,,eul” va fi cu adevărat detronat, răstignit şi îngropat.

b) Poftele de altădată

,,Nu vă lăsaţi târâţi în poftele, pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.” (1. Petru 1:14 ) Aici este vorba de persoane care au trăit în lume, neţinând seama de Domnul şi de voia Sa. (1. Petru 4:2 ) Cei care au avut privilegiul de a fi crescuţi într-o familie creştină sunt scutiţi de multe ispite. Datorită acestui fapt, după întoarcerea lor la Dumnezeu, s-a produs în ei o schimbare înlăuntru mai mult decât în afară. Suntem toţi îndemnaţi să nu ne potrivim chipului veacului acestuia, ci să fim transformaţi pentru că mintea noastră a fost înoită. (Romani 12:2 ) Să nu uităm niciodată că Domnul nostru Isus Hristos ,,…S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru şi Tatăl.” (Galateni 1:4 ) De aceea noi trebuie să respingem lipsa de evlavie şi poftele lumeşti şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie. (Tit 2:12 ) Lumea poate să considere acest fel de comportare ca ciudat (1. Petru 4:4 ), şi uneori trebuie să înduri batjocură şi dispreţ.

c) Somnul spiritual

Dacă suntem chemaţi sa veghem, este pentru ca suntem întotdeauna în pericolul de a ne lăsa prinşi în somnul spiritual. ,,Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi!… Şi sărăcia vine peste tine, ca un hoţ, şi lipsa ca un înarmat.” (Proverbe 6:10,11 ) Nu este propriu zis intenţia de a adormi, ci numai dorinţa de puţină odihnă. Într-o dimineaţă se renunţă la o sculare mai devreme pentru a medita în prezenţa Domnului: ,,Este aceasta atât de grav, dacă se întâmplă o dată?” Într-o seară, nu este dorinţa de a merge la adunare şi rămâi acasă. Te laşi dus de puţină viaţă lumească, şi aşa mai departe până în clipa în care te găseşti căzut într-un adânc somn spiritual împreună cu primele lui consecinţe, sărăcia sufletească şi lipsa de putere care în ziua luptei vor aduce în mod sigur înfrângerea, ruşinea şi chiar lacrimi.

d) Descurajarea

Apostolul Petru ne îndeamnă ,,să nu ne pierdem tăria”. (2. Petru 3:17 ) Credinciosul poate să treacă prin perioade de descurajare, fie la servici, fie ca urmare a unei încercări personale. De aceea încuraja Pavel pe Timotei ca să înflăcăreze darul lui Dumnezeu care era în el (2. Timotei 1:6 ). Domnul Isus este Acelaşi şi în zilele de bucurie ca şi în zilele de suferinţă. Apostolul Pavel, atât de des încercat, învăţase să fie mulţumit în el însuşi, în împrejurările în care se găsea, oricare ar fi fost ele. (Filipeni 4:11 ) Dacă suntem descurajaţi să cercetăm pricinile descurajării noastre şi să ne lăsăm povara la picioarele Aceluia care cunoscând aceleaşi încercări, simte cu noi în slăbiciunile noastre (Evrei 2:18, 4 :15), şi vom face experienţa lui Pavel care, părăsit de toţi, nu s-a descurajat ci spunea: ,,Însă Domnul a stat lângă mine, şi m-a întărit,…” (2. Timotei 4:17 2. Corinteni 4:8,9 )

În felul acesta noi nu vom fi din aceia cărora Cuvântul le spune: ,,Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea.” (Proverbe 24:10 )

e) Şarpele şi leul

Satan recurge la două forme de acţiune, ilustrate una prin şarpe şi alta prin leul care răcneşte. Sub prima formă el foloseşte viclenia, minciuna; el se preface în înger de lumină ca să semene rătăcirea. El este înşelătorul care se sileşte să strice, să pervertească chiar mintea credincioşilor. În loc ca ei să primească simplu şi cu credinţă descoperirile lui Dumnezeu, se fac adăugări, se fac scoateri, se fac amestecări cu propriile lor puncte de vedere. Şi puţin câte puţin, gândurile sunt abătute de la simplitatea care este în Hristos (2. Corinteni 11:3 ). Tânărul credincios, în special cel care studiază, trebuie să rămână în gardă, ca să nu se lase antrenat de ,,rătăcirea acelor nelegiuţi”.

Când Satan se manifestă ca un leu care răcneşte, diavolul recurge la violenţă, la prigoană, la omor. Chiar în ţările noastre, noi nu-l mai cunoaştem, de destul de multă vreme sub aspectul acesta, să rămânem totuşi vigilenţi.

3. Resursele noastre

a) Harul lui Dumnezeu

Apostolul Petru a trăit personal acest har, fiind din plin ridicat prin el, după ce s-a lepădat de Domnul Isus. De aceea el putea să spună: ,,…să vă adeveresc că adevăratul har al lui Dumnezeu este acesta, de care v-aţi alipit.” (1. Petru 5:12 ) ,,Dumnezeul oricărui har” va desăvârşi pe ai Săi şi-i va întări. ,,…întăreşte-te în harul care în Hristos Isus.” (2. Timotei 2:1 ), scria Pavel lui Timotei. Aceasta este resursa cea mai importantă a celui credincios.

Harul lui Dumnezeu n-are scopul de a ne scuti de ispite, ci de a ne face să le biruim. În privinţa aceasta, Dumnezeu ne făgăduieşte două lucruri: 1. El nu va îngădui să fim vreodată ispitiţi peste puterile noastre. 2. Împreună cu ispita, El a pregătit şi ieşirea din ea ca s-o putem suporta. Cu cât este mai mare slăbiciunea noastră cu atât mai mult se manifestă puterea Sa. Să ne ferim să căutăm în noi putere şi înţelepciune, ci să ne abandonăm cu totul harului dumnezeiesc care ne-a iertat, care ne întăreşte, care ne învaţă. ,,Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice situaţie în care să se poată găsi un credincios şi în care să nu poată căuta prezenţa lui Dumnezeu pentru a fi ajutat.”

b) Cuvântul lui Dumnezeu

Printre resursele pe care Dumnezeu, în harul Său, ni le pune la dispoziţia noastră ca să ne facă să înfruntăm lupta credinţei ca biruitori, Cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi veşnic este unul din cele mai eficace. Îndemnurile Cuvântului fac parte din grijile lui Dumnezeu în vederea curăţirii noastre de orice întinare a cărnii şi a duhului (2. Corinteni 7:1 ). Cuvântul lucrează asupra cugetului nostru în puterea Duhului Sfânt care produce în noi simţăminte sfinte şi ne izbăveşte de sub stăpânirea păcatului. Din pricina aceasta Însuşi Domnul Isus, puţin înainte de a părăsi pe ai Săi, cerea lui Dumnezeu: ,,Sfinţeşte-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17:17 )

c) Rugăciunea

,,Pe când era încă întuneric de tot”, Domnul Isus s-a dus într-un loc pustiu ca să se roage (Marcu 1:35 ). Seara deasemenea se ruga pe munte. De multe ori a spus alor Săi: ,,Vegheaţi şi vă rugaţi”.

Pentru că a neglijat rugăciunea, Petru ,,a intrat în ispită”, atunci când Învăţătorul său, în agonia luptei din Ghetsimani, se ruga mai fierbinte (Luca 22:44 ). Numai datorită rugăciunii Domnului Isus a fost Petru deplin ridicat ca să poata ,,să întărească pe fraţii lui” (Luca 22:32 ), şi ,,să pască turma Domnului.” (Ioan 21:17 ) Isus Hristos ne-a lăsat o pildă ,,ca să călcăm pe urmele Lui”. (1. Petru 2:21 )

d) Părtăşia frăţească

Dragostea frăţească este un mijloc preţios pentru întărirea celui credincios. În adevăr, ce îmbărbătare se găseşte în îndemnurile reciproce, atât în grup cât şi individual, în prietenia care uneşte în Hristos pe tinerii credincioşi care se pot ruga împreună, îşi pot împărtăşi unii altora experinţele lor, problemele lor; înţelegându-se, de pildă, să citească aceeaşi carte din Cuvântul lui Dumnezeu şi apoi să comenteze împreună prin corespondenţă sau cu ocazia unei întâlniri; să lupte împreună, chiar dacă sunt departe unii de alţii, printr-o mijlocire conştientă cu privire la nevoile personale. Nu putem să insistăm îndeajuns asupra valorii părtăşiei frăţeşti în viaţa practică, în raport cu sfinţenia. ,,Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima…” (1. Petru 1:22 )

e) Nădejdea izbăvirii

Credinciosul este supus unei pregătiri lăuntrice aici pe pământ la vederea clipei slăvite când va fi introdus lângă Domnul Isus. În măsura în care aşteptăm cu adevărat întoarcerea Sa, Duhul Sfânt ne abate privirile de la orice altceva şi le fixează asupra Domnului Hristos. Noi suntem chemaţi să curăţăm tocmai în vederea venirii Lui apropiate. ,,…puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos.” (1. Petru 1:13 ) ,,Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea.” (2. Petru 3:13 ) Scopul suprem al mântuirii noastre, este slava Domnului Isus. Slava aceasta va străluci în toată măreţia ei ,,când va veni, în ziua aceea, ca să fie proslăvit în sfinţii Săi, şi privit cu uimire în toţi cei ce vor fi crezut…” (2. Tesaloniceni 1:10 ) Această nădejde glorioasă, prinsă din plin prin credinţă, este un izvor puternic pe calea sfinţeniei în viaţa noastră: Şi ,,Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.” (1. Ioan 3:3 )

f) Alipirea de Domnul Isus

Ultimul îndemn al apostolului Petru, este ca să creştem în harul şi cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos (2. Petru 3:18 ). Sfinţenia îşi are modelul în Domnul Hristos. Să putem deci să-L cunoaştem mai bine pe Domnul Isus şi să ne asemănăm cu El tot mai mult! Esenţa sfinţeniei în noi, s-o spunem din nou, este viaţa cea nouă pe care am primit-o de la Domnul Hristos Cel înviat, împreună cu Duhul Sfânt care ne-a unit cu El, după cum viţa unită vu butucul, face o singură plantă cu el şi trăieşte viaţa sa. Viaţa aceasta a Domnului Hristos este ceea ce este în El Însuşi: neafectată de puterea răului, ,,Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.” (1. Ioan 3:9 ) Domnul Hristos care a devenit viaţa noastră, este modelul, sursa şi puterea de viaţă în noi.

Sfinţirea practică decurge din alipirea inimii noastre de Domnul Isus. Această alipire se realizează printr-o viaţă de părtăşie zilnică cu El şi de consacrare în slujba Lui. Dar Domnul nu sileşte pe nimeni şi aşteaptă ca noi să-i deschidem uşa inimii noastre. Atunci El va intra în viaţa noastră, va avea grijă de ea şi va deveni Stăpânul ei. ,,Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3:20 )

BIBLIA este totuşi adevărată- de Petru Popovici-

„Întreabă dobitoacele, şi te vor învăţa, păsările cerului, şi îţi vor spune; vorbeşte pământului, şi te va învăţa; şi peştii mării îţi vor povesti” Iov 12:7,8

Cuprins:

PREFAŢĂ
I. NECESITATEA UNUI AŞA STUDIU

II. MĂRTURIA ARHEOLOGIEI

A. PERIOADA PATRIARHALĂ
1) Potopul. 2) Nimicirea Sodomei 3) Împărăţia hitiţilor. 4) Avram nomadul. 6) Hurianii sau horiţii. 7) Scrisorile de la Mari şi amoriţii. 8) Textele feniciene de la Ugarit.

B. PERIOADA EXODULUI
1) Asuprirea în Egipt. 2) Moise. 3) Ieşirea din Egipt.

C. PERIOADA CUCERIRII CANAANULUI
1) Spre ţara promisă. 2) Primele cuceriri. 3) Aşezarea în Canaan.

D. PERIOADA ÎMPĂRAŢILOR
1) Vremea lui Saul. 2) Vremea lui David. 3) Vremea lui Solomon. 4) Fuga lui Ieroboam. 5) Năvălirea lui Şişac. 6) Evidenţe despre Ahab. 7) Iehu şi obeliscul negru. 8) Analele lui Tiglat Pileser. 9) Documente despre Salmanasar. 10) Evidenţe despre existenţa lui Sargon. 11) Confirmări pentru vremea lui Ezechia. 12) Probleme în legătură cu Manase.

E. PERIOADA CAPTIVITĂŢII
1) Nebucadneţar şi Biblia. 2) Existenţa lui Belşaţar confirmată de tăbliţe.

F. PERIOADA ÎNTOARCERII DIN CAPTIVITATE
1) Documente despre Cir. 2) Întoarcerea prinşilor de război. 3) Evreii sub perşi.

G. PERIOADA INTERBIBLICĂ

H. PERIOADA NAŞTERII DOMNULUI ISUS
1) Sunt vrednici de crezare evangheliştii? 2) Oare a existat recensământul? 3) A trăit Irod pe vremea naşterii? 4) Încurcătura cu Quirinius.

I. PERIOADA BISERICII PRIMARE
1) Guvernatorul insulei Cipru. 2) Au existat „politarhi” la Tesalonic? 3) S-au închinat atenierii „Unui Dumnezeu necunoscut”? 4) A fost Galion cârmuitor al Ahaiei? 5) Cum arătau cărţile de vrăjitorie de la Efes? 6) „Intrarea străinilor oprită”. 7) Erast, vistiernicul de la Corint.

III. MĂRTURIA FIZICII
1) Legea atracţiei universale. 2) Greutatea aerului. 3) Totul din atomi.

IV. MĂRTURIA ASTRONOMIEI
1) A fost soarele creat în ziua a patra? 2) Există întinderea cerului? 3) Pământul sprijinit pe nimic. 4) Pământul este rotund. 5) Globul e măsurat şi cântărit. 6) Mişcarea în spaţiu. 7) Pot fi legate apele? 8) S-a oprit soarele? 9) A existat steaua Betleemului?

V. MĂRTURIA ŞTIINŢELOR NATURALE
1) Plante fără soare? 2) Ordinea creaţiei. 3) Originea vieţii. 4) Împărţirea plantelor. 5) „După soiul lor”.

VI. MĂRTURIA ZOOLOGIEI
1) A putut fi înghiţit Iona de peşte? 2) Au existat monştrii marini în Mediterana? 3) A putut fi dat afară de peşte? 4) S-a putut să scape viu din sucul gastric?

VII. MĂRTURIA MATEMATICII

VIII. MĂRTURIA MANUSCRISELOR
1) Evangheliile sunt scrise de evanghelişti. 2) Vechimea manuscriselor. 3) Vericitatea constatată din fragmente. 4) Vericitatea constatată din citate.

IX. MĂRTURIA UNOR OAMENI MARI

X. MĂRTURIA PERSONALĂ – PROBA INTERIOARĂ

XI. MĂRTURIA PERSONALĂ – PROBE EXTERIOARE
1) Proba vieţii înnoite2) Proba statorniciei. 3) Puterea de biruinţă.

XII. PROBA VEŞNICIEI

BIBLIA este totuşi adevărată- de Petru Popovici

Cartea de faţă este un studiu ce l-am ţinut în Timişoara în anul 1966. Ele nu sunt studii lucrate în liniştea unui birou, unde se poate urmări frumuseţea şi eleganţa stilului, ci sunt predici rostite la amvon. Prin bunăvoinţa unora au fost înregistrate pe bandă, apoi au fost transcrise. Rămâne ca Domnul să dea răsplată fiecăruia pentru munca sa.

Capitolul „Mărturia arheologiei” l-am revizuit şi îmbunătăţit în lumina descoperirilor mai recente şi a materialului documentar de care am putut avea parte în vremea din urmă. Capitolul „Mărturia proorociilor” l-am scos afară, căci va fi o lucrare separată, iar la mărturia astronomiei am adăugat constatarea calculatoarelor electronice cu privire la oprirea soarelui, descrisă în cartea lui Iosua.

Mărturisesc că studiul mi-a fost folositor mie şi sper că va fi folositor multora. Dezvoltarea credinţei e în funcţie de creşterea cunoştinţelor noastre, iar trăinicia credinţei e în funcţie de verificarea teoretică şi experimentală a adevărului, de siguranţa că ceea ce cunoşti şi crezi e adevărat.

Fie ca o lumină deosebită a Domnului să se reverse prin această umilă lucrare asupra fiecărui cititor, spre a cunoaşte că Biblia, cartea aceasta veche, dispreţuită de mulţi, este adevărată.

Petru Popovici

 

 

I. NECESITATEA UNUI AŞA STUDIU


Biblia e „Cartea cărţilor”. Ea este scrisă de mulţi autori şi aceştia de diferite categorii: oameni învăţaţi şi oameni neînvăţaţi, împăraţi şi pescari, strângători de smochine şi ciobani, prooroci şi apostoli, legislatori şi medici. Cartea aceasta, care are 66 cărţi împărţite în 1.189 capitole şi 31.173 versete, cu un total de vreo 773.746 cuvinte, am vrea să ştim dacă este adevărată sau nu. Aceasta e o mare problemă a zilelor noastre. Azi omul nu e gata să creadă tot ce i se spune. El vrea să cerceteze şi să se convingă.

Cartea aceasta, care este denumită „Cuvântul lui Dumnezeu”, care poartă pe paginile sale de peste 2.000 de ori expresia: „Domnul a zis” sau „Aşa vorbeşte Domnul”, am vrea să ştim dacă este adevărată.

Unii spun că Biblia e o carte mitologică, că relatările ei sunt legende, că în cuprinsul ei sunt o mulţime de contraziceri; deci, după părerea lor, Biblia nu este adevărată.

Pentru noi, Biblia este de o valoare deosebită, ca şi pentru toţi creştinii. Ea este Cartea de temelie. Pe ea se fundamentează crezul nostru în Dumnezeu, în Hristos Domnul şi în Duhul Sfânt. Ea este singurul nostru îndreptar de credinţă şi de practică. Din învăţăturile ei izvorăsc virtuţile creştine şi frumoasa viaţă curată, plină de pace şi bucurie. Noi nu acceptăm tradiţia, nu acceptăm scrierile apocrife, ci doar Biblia, nimic în plus, nimic în minus.

Alţii, care au mai multe cărţi de temelie, se pot bizui pe ele. Dar noi avem numai Biblia şi dacă ea se dovedeşte neadevărată, aceasta înseamnă că toată credinţa noastră este zadarnică, toată vieţuirea noastră în curăţie şi dragoste, toată purtarea batjocurei din pricina lui Isus şi toate speranţele cu privire la răsplătirea şi fericirea veşnică nu au nici un sens. Dacă Biblia nu este adevărată, înseamnă că tot crezul nostru se prăbuşeşte, că tot edificiul grandios al Creştinismului nu are temelie.

Astăzi, când telescoape uriaşe observă galaxii îndepărtate şi fotografiază nebuloase în formarea lor, când cu ajutorul spectrului se analizează elementele din care este compusă o stea de la mii de ani lumină, când microscoape ionice cu măriri de milioane de ori cercetează atomul şi particulele elementare, când pe baza radioactivităţii se determină vârsta formaţiilor geologice şi a pieselor arheologice, astăzi în faţa atâtor metode de cercetare mai poate rămâne Biblia în picioare?

Dacă ea este numai o ticluire omenească, învelită în falsa afirmaţie că este o descoperire dumnezeiască, autorii vrând prin aceasta să ne ducă în rătăcire, să fie ştiut că nu vrem să ne lăsăm păcăliţi. Scepticismul veacului nostru ne-a învăţat să nu dăm crezare oricărei teorii, oricărei vorbe, ci să le cercetăm întâi. De aceea nu îi credem nici pe cei ce susţin că Biblia nu este adevărată. Noi vrem să ne convingem printr-o minuţioasă cercetare. Astfel o vom privi prin lunetă şi o vom analiza prin microscop, o vom proba cu rigla de calcul şi pe baza radiaţiei. Voi chema mai multe ramuri ale ştiinţei să depună mărturie dacă Biblia este adevărată sau nu.

Cineva îmi spunea odată cum fiind într-un grup, unul afirma sus şi tare că Biblia nu este adevărată. Un altul îl întrerupse cu întrebarea: „Ascultă, ai citit dta vreodată Biblia? Ai citit-o?” La aceasta, respectivul a răspuns sincer: „Nu, n-am citit-o”.

Gândiţi-vă că aş avea în faţa mea o farfurie cu mâncare şi fără să gust măcar o linguriţă, eu vin şi afirm că nu este bună. Oare e valabilă afirmaţia mea? Pe ce se întemeiază ea? Un om cinstit nu poate critica un lucru până ce nu îl cunoaşte îndeaproape.

Studiul acesta e necesar pentru credincioşii vremii noastre. Azi nu mai poţi zice că tu crezi Biblia fiindcă preotul sau predicatorul ţi-a spus că e adevărată. Tu însuţi trebuie să fii convins că e adevărată. Când alţii aud că tu citeşti Biblia, râd ironic şi-ţi zic: „Cum, mai citeşti Biblia? Se poate ca tu, om cu pregătire, să crezi aşa ceva?” Ironia este o armă foarte ascuţită. Pentru acei ce nu au cercetat, nu s-au convins ei personal de adevărul Bibliei, o aşa lovitură a vrăjmaşului e gata să-i doboare. La început, iau Biblia de pe masă ca să n-o vadă alţii, iar cu vremea nu mai citesc deloc în ea. E cu totul altfel pentru unul care a probat-o şi ştie că e aur curat. Bijutierul nu se sperie de părerea ţăranului cu privire la aur. Cu cât vei fi mai convins de adevărul Bibliei, cu atât vei fi mai de neclintit în credinţa ta.

Studiul acesta e necesar chiar şi pentru cei ce sunt pe deplin convinşi că Biblia e adevărată, că este Cuvântul lui Dumnezeu, ca să o citească mai mult, să o iubească mai mult. Mulţi au neglijat-o în vremea din urmă. Au trecut zile şi n-au citit-o. Nu au timp pentru ea şi nu le este foame de învăţăturile ei. Cercetarea noastră va fi ca mirosul de friptură, care trezeşte foamea şi în cel ce se părea că nu este flămând; ca şi curăţirea unui diamant ce zăcea plin de praf, dar acum nu te mai saturi a-l privi, cum reflectează cu multele sale feţe, razele scânteietoare ale soarelui. O, cum aş vrea ca Duhul Domnului să înlăture toată neglijenţa noastră faţă de Biblie!

Într-o zi, un copilaş luă de pe o poliţă din casă o carte veche cu scoarţe tari şi se jucă cu ea. Mamă-sa văzându-l, îl certă şi îi spuse că nu are voie să se joace cu ea, fiindcă e Cartea lui Dumnezeu. Copilul o privi îndelung şi apoi zise mamei: „Dacă e Cartea lui Dumnezeu, ar trebui s-o trimiteţi înapoi lui Dumnezeu, că voi şi aşa nu mai citiţi din ea”. Vai, în câte familii de credincioşi nu s-ar putea spune acelaş lucru! Noi cântăm adeseori:

 

„Cartea asta Dumnezeu ne-a dat.
Ea-i izvorul fericirii,
Când noaptea morţii va sosi,
Razele ei vor străluci”.

Da, Dumnezeu ne-a dat-o, dar o folosim noi? Găsim în ea izvorul fericirii? în clipa morţii oare ne vor străluci razele ei?

 

Apoi studiul acesta e necesar pentru cei necredincioşi. Mulţi au ajuns să nu creadă Biblia fiindcă aşa li s-a spus de alţii. Ei n-au cercetat, ci au luat de bun ce li s-a spus. Dar nimeni n-ar vrea să fie înşelat, nici în lucrurile mici, dar mai ales în cele mari, privitoare la viaţă, la fericire, la veşnicie. Acest studiu i-ar putea ajuta să vadă adevărul. Ah, cum doresc aceasta! Port în sufletul meu ruga ca Duhul Sfânt să dea fiecăruia multă lumină prin acest studiu. Atunci timpul cheltuit de mine în pregătirea lui şi timpul cheltuit de tine în citirea lui s-ar transforma într-un câştig pe care nici o minte omenească nu l-ar putea calcula, ci doar veşnicia îl va putea arăta. Cunoaşterea adevărului, alipirea de adevăr şi trăirea în adevăr, duce la cel mai mare câştig pentru timp şi eternitate.

 

 

 

II. MĂRTURIA ARHEOLOGIEI


 

A. PERIOADA PATRIARHALĂ

Arheologia este ştiinţa care se ocupă cu studierea trecutului istoric al omenirii, pe baza rămăşiţelor materiale ale vechilor culturi scoase la suprafaţă prin săpături. Nu numai inscripţiile, ci chiar şi cioburile au grai pentru arheologi. Ele spun cărei civilizaţii aparţineau.

 

Biblia e o carte foarte veche. Întrucât ştiinţa aceasta studiază trecutul, voi chema arheologia să depună mărturie dacă Biblia este adevărată sau nu.

Arheologia dă grai pietrelor. Domnul Isus spunea odată duşmanilor Săi, care îi cereau să oprească pe copiii ce cântau laude: „Dacă aceştia vor tăcea, pietrele vor striga” (Luca 19:40). Azi, fiindcă mulţi au încetat de a-L slăvi pe Hristos, iar unii chiar dacă îi cântă laude cu buzele, îl tăgăduesc prin traiul lor păcătos, există pietre care îl mărturisesc, care îl proslăvesc pe Dumnezeu. Da, există pietre care vorbesc despre El şi Cuvântul Lui, mai puternic decât cei mai talentaţi predicatori.

Dovezile pe care le dă arheologia cu privire la Biblie sunt foarte multe. Credeţi-mă, eu personal am rămas uimit de mulţimea lor, când am cercetat îndeaproape acest domeniu. Vă mărturisesc că pentru mine este folositor studiul acesta şi sper că va fi la fel pentru toţi cititorii.

1. Potopul

O relatare a Bibliei pe care foarte mulţi o puneau la îndoială, iar alţii o tăgăduiau şi o ironizau, a fost POTOPUL. Capitolele 6 – 9 din Geneza se ocupă cu descrierea lui. „Cum s-ar putea să fie adevărat aşa ceva?” ziceau scepticii. Cu toate că ne despart câteva mii de ani de acel eveniment, noi vrem să ştim dacă a fost sau nu potopul. Vrem să ne convingem dacă e adevărat ce spune Biblia sau e minciună. Cum putem şti aşa ceva? întrebăm arheologia, ea ne poate lămuri.

Arheologia a scos la lumină o seamă de istorisiri ale potopului. Potopul e pomenit în vechile scrieri caldeene, chineze, mexicane, greceşti, egiptene şi feniciene. Iar la multe popoare, care nu cunoşteau tehnica scrisului, cunoştinţa despre potop a rămas pe cale de tradiţie, adică s-a transmis oral din tată în fiu. În Germania, Dr. Johannes Riem a făcut un studiu aprofundat asupra tradiţiei potopului la multe popoare şi rezultatul l-a consemnat în cartea sa: „Die Sintflut in Sage und Wissenschaft”. în introducere, el zice: „Dintre toate tradiţiile, nici una nu e atât de generală, atât de răspândită pe pământ… ca tradiţia potopului”. Iar Dr. Richard Andree, alt învăţat german, a colectat 88 de tradiţii diferite ale potopului: 20 din Asia, 5 din Europa, 7 din Africa, 10 din Australia şi 46 de la popoarele din America. Faptul că sunt diferite, ar putea obiecta cineva, arată că nu sunt adevărate. Da, ele sunt diferite, spune şi autorul, însă toate au trei lucruri comune: 1) Toate mărturisesc că a fost un potop de ape pe pământ, care a nimicit omenirea. 2) Toate afirmă că mijlocul de salvare a fost o corabie. 3) Toate spun că o sămânţă de oameni a fost salvată de la nimicire; unele chiar precizează cifra de opt.

Arheologia a scos la suprafaţă mai multe tăbliţe de teracotă, un fel de plăci de lut, care erau scrise când erau moi, apoi se puneau la uscat, iar după aceea se aşezau în bibliotecă. După mii de ani, cu ajutorul hârleţului şi a târnăcopului, arheologia a reuşit să scoată de sub dărâmături, tăbliţe pe care sunt relatări în legătură cu potopul.

O expediţie arheologică sub conducere lui A.H.Layard a făcut săpături la Ninive între anii 1845-1847 şi a dezgropat unul din palatele lui Sanherib. Layard a adus mult material arheologic pentru Muzeul Britanic. Camera Comunelor a votat suma de 3.000 lire pentru muzeu şi Layard a fost trimis din nou pentru excavaţii. Între anii 1849-1851, el dezgroapă alt palat al lui Sanherib şi palatul lui Asurbanipal. Un îmbelşugat material arheologic a fost adus la Muzeul Britanic. După mai mulţi ani, un tânăr geniu, George Smith, funcţionar la muzeu şi cunoscător al scrierii cuneiforme, a fost însărcinat cu sortarea materialului şi cu copierea inscripţiilor de pe tăbliţele cele mai importante pentru cercetătorii străini. Lucrând astfel, într-o zi, dădu peste un fragment de tăbliţă pe care erau următoarele cuvinte:

„Corabia s-a oprit pe muntele Nisir. Eu am trimis un porumbel, şi el s-a dus. Porumbelul a mers şi s-a întors şi un loc de odihnă nu a găsit şi s-a reîntors”.

Smith şi-a dat seama de asemănarea acestor rânduri cu relatarea potopului din Geneza. Numaidecât a început să caute după cealaltă bucată ruptă a tăbliţei. Căutând, a găsit alte două tăbliţe, cu alte relatări tot despre potop. El a anunţat marea lui descoperire la 30 dec.1872, înaintea Societăţii Biblice de Arheologie din Londra. Aceasta a fost ceva senzaţional nu numai pentru bărbaţii de ştiinţă, ci chiar şi pentru public în general.

Până atunci se cunoştea o versiune babiloneană a potopului, descrisă de istoricul Berosus, un contemporan cu Alexandru Macedon. Toţi presupuneau însă că Berosus a împrumutat istoria potopului de la evreii care au fost în captivitatea babiloneană. Iată că acum se găsi o descriere a potopului, care era mult mai veche ca perioada captivităţii şi care se asemăna până în cele mai mici detailii cu istorisirea biblică.

Imediat după anunţarea acestei descoperiri, proprietarii ziarului „Daily Telegraph” din Londra au pus la dispoziţia lui George Smith suma de 1.000 lire însărcinându-l să meargă la Ninive să caute celelalte fragmente de tabliţe, spre a întregi această versiune asiriană a potopului.

Conform cu Enciclopedia Americană, 1946, vol. 2 pag. 433, George Smith a mers la Ninive şi a făcut săpături arheologice în anul 1873. Munca lui a fost încununată de succes prin descoperirea fenomenală a unei imense biblioteci cu 30.000 de tăbliţe şi cilindri, care au aparţinut colecţiei împăratului Asurbanipal, 668-626 î.d.Cr. , ultimul mare înpărat al Asiriei. Tot materialul descoperit l-a adus Muzeului Britanic. Această descoperire a dat un imbold deosebit arheologiei. El a fost trimis încă în trei expediţii. Cea din urmă n-a reuşit s-o ducă la sfârşit, căci moare de febră la Alepo în 19 aug.1875.

Între tăbliţele descoperite, mai multe cuprind anumite versiuni ale potopului. O tăbliţă spune că toată omenirea a fost nimicită de potop; se precizează că a fost nimicită din cauza păcatelor, cu excepţia celor care s-au refugiat în corabia unuia numit Phitutroth. Doar acesta împreună cu câteva persoane şi cu câteva animale au scăpat. Deci, este un fel de Noe caldeian. Mai spune că potopul a pustiit şapte zile, iar după ce s-a terminat pustiirea, cei din corabie au dat drumul la trei păsări ca să cerceteze pământul: un corb, o rândunică şi un porumbel. Observaţi cum se aseamănă relatarea caldeiană cu cea biblică?

Să luăm o altă tăbliţă din biblioteca lui Asurbanipal. Tabliţa este înscrisă la Muzeul Britanic sub nr.3375. Ea spune că dumnezeii, la un sfat, au hotărât potopul şi au cerut lui Karitadra să-şi facă o corabie destul de mare pentru el, familie şi animale. Când corabia a fost gata, au intrat în ea, au închis uşa şi îndată a început potopul, care a distrus omenirea.

Pe alte tăbliţe s-a găsit un poem epic, care vorbeşte despre un personaj numit Ghilgameş. Poemul a fost scris pe 12 tăbliţe cu un total de vreo 3.000 rânduri din care noi avem abia vreo jumătate. Acest poem a fost tradus şi în româneşte şi editat la Bucureşti. Poemul a fost scris în cuneiformă cu mult înainte de scrierea Genezei de către Moise. În rândurile 132 şi 133 din acest poem se spune:

 

„Am privit deasupra apelor, era linişte,
Şi toată omenirea era întoarsă în ţărână”.

Şi în acest poem sunt multe asemănări cu istorisirea biblică: îndrumarea dată, pregătirea corabiei, potopul cu furtună, nimicirea oamenilor, păstrarea vieţii, oprirea corăbiei pe un munte, trimiterea de păsări pentru cercetarea pământului, aducerea unei jertfe de mulţumire şi că această jertfă a fost acceptată, dându-se asigurarea că nu va mai fi un alt potop.

 

În descrierea potopului de către Berosus apar cam aceleaşi lucruri. Iată o parte din relatarea lui:

„În timpul domniei lui Xisutros, al zecelea împărat al Babilonului, a fost un mare potop. Înainte de a veni potopul, zeul Cronos a apărut regelui în vis şi l-a înştiinţat că pe ziua a 15-a a lunii Daisios, toţi oamenii vor pieri prin potop. El i-a spus… să-şi facă o corabie şi să intre în ea cu familia sa, cu prietenii săi cei mai dragi, să depoziteze în corabie provizii de mâncare şi băutură, să determine animale sălbatice, păsări şi patrupede, să intre… Xisutros a ascultat şi a clădit o corabie… A adunat tot ce i s-a poruncit şi s-a îmbarcat cu soţia, cu copiii şi cu prietenii săi cei mai intimi. Potopul a venit”.

Şi în această descriere, corabia s-a oprit pe un munte în Armenia, el a dat drumul la păsări şi a adus jertfă de mulţumire.

Ziarul „Buffalo Courier Express” a descris cum o expediţie recentă a lui Dana şi Ginger, într-o regiune neexplorată din Mexic, au găsit o veche descriere Mayaa potopului. Unele detalii ale acestei istorisiri, ce era cunoscută de vechile triburi de băştinaşi ai Americii Centrale, sunt puţin fantastice, totuşi elementele de bază sunt comune cu cele biblice: că a fost un potop care a acoperit tot pământul; că potopul a nimicit oamenii şi vieţuitoarele; că un om cu familia sa a fost salvat într-o corabie, împreună cu animale şi păsări; că la sfârşitul potopului s-a dat drumul la păsări şi chiar nici frunza de măslin nu a fost omisă.

Povestiri despre potop s-au găsit la vechii locuitori ai Sudanului, Africa, la indigenii din Alaska, din Hawaii din Groenlanda, din Sumatra, Borneo, Polinezia, Micronezia, Melanezia, Noua Guinee, la tribul Batac, la chinezi, la indieni, la egipteni şi la greci.

Apoi potopul se constată din termenii folosiţi în precizarea timpului. Istoricul antic Berosus şi scrierile cuneiforme pomenesc de 10 monarhi, care au trăit „Înainte de potop”, deci se afirmă că a existat potopul.

Cercetătorii Bibliei fac legătură între aceşti 10 monarhi şi cap.5 din Geneza, unde sunt înşiraţi cei 10 patriarhi de la Adam la Noe.

Ceva mai mult, Berosus susţine că scrisul a fost inventat nu după potop ci înainte de potop. Pe o tăbliţă cu scriere cuneiformă se păstrează relatarea cu privire la un împărat, care avea mare plăcere să citească scrierile rămase „dinaintea potopului”. Împăratul Asurbanipal, care a înfiinţat vestita bibliotecă de la Ninive, aminteşte de „inscripţiile din timpul dinaintea potopului”.

Deci, termenii „Înainte de potop”, „scrieri dinaintea potopului”, „inscripţii din timpul dinaintea potopului” găsiţi pe tăbliţele dezgropate de arheologie, dovedesc că a fost potopul.

Ceea ce spune Biblia e confirmat şi de săpăturile făcute de arheologi în solul pământului. Descoperiri deosebit de interesante şi izbitoare, cu mare câştig pentru adevărul Bibliei, au fost făcute în anul 1929, când trei echipe de savanţi în arheologie au făcut săpături în Mesopotamia. Materialul documentar scos la suprafaţă stabileşte că în trecutul îndepărtat, un mare potop de ape a îngropat toată civilizaţia. S-au descoperit sute de scule şi obiecte cu o vechime de circa trei mii de ani înainte de împăratul Dariu.

O expediţie arheologică condusă de Sir C.Leonard Woolley a făcut săpături la vechea cetate Ur în Caldeea, la vreo 18 km depărtare de locul unde se crede că a fost grădina Eden. După ce au coborât cu săpăturile la peste 20 m adâncime, au dat peste un strat de noroi aluvial. Acest strat e de aproape trei metri grosime. În stratul acesta nu s-a găsit nici o urmă de civilizaţie. Până la el s-au găsit cioburi, unelte, obiecte, la fel şi sub el, dar nimic în el. Dr. Woolley, examinând vestigiile civilizaţiei găsite sub depozitul de noroi aluvial, care erau cu totul deosebite de cele de deasupra acestui strat, a exclamat: „Trebuie să fi fost o dezlănţuire năpraznică, grozavă şi definitivă, care a rupt continuarea istoriei anterioare”.

Altă expediţie a făcut săpături la cetatea Fara. Aceasta era sub conducerea lui Dr. E.Schmidt de la Universitatea din Pennsylvania. Cetatea Fara este la vreo 75 km mai la nord pe valea Eufratului. Se presupune că aici a trăit Noe şi şi-a făcut corabia. Expediţia lui Dr. Schmidt la fel a găsit stratul de noroi aluvial, care era compus dintr-o amestecătură de pământ galben şi nisip. Sub strat s-au găsit cărbuni de lemn şi cenuşă, vase decorate artistic, schelete, sigilii cilindrice, unelte de casă, toate având aparenţa că populaţia lovită pe neaşteptate de o mare catastrofă, „a fugit grăbită în dezordine, părăsind case şi toate cele aparţinătoare”.

Cealaltă echipă de arheologi sub conducerea prof.Dr. S.Langdon de la Universitatea din Oxford a făcut săpături la cetatea Chiş, vreo 150 km în sus pe Eufrat. Şi aici s-a găsit stratul de noroi aluvial în grosime de 1,65 m fără nici un fel de obiecte. Astfel, hârleţul şi lopata au dat grai pământului, care mărturiseşte că a existat potopul.

În legătură cu potopul, ing.Theodor Thaut, cercetător ştiinţific la Institutul de Fizică Atomică al Academiei R.S.România, într-un documentar intitulat „Potopul: mit şi ipoteză ştiinţifică” spune: „…şi totuşi potopul biblic a existat. Este vorba nu atât de un „potop” (termenul e incorect, ci de o catastrofă ce a cuprins, la vremea aceea, aproape întreaga suprafaţă terestră; un cataclism cu cutremure şi erupţii vulcanice, cu inundaţii, cu deplasarea uscatului, cu mişcări ale continentelor şi scufundarea unor întregi regiuni ale globului”.

„Numărul argumentelor ştiinţifice, care confirmă potopul biblic, începând cu mitologia comparată şi terminând cu metodele moderne, nucleare, de măsurare a vârstelor diferitelor vestigii ce susţin teza, este din ce în ce mai mare”.

„În ce priveşte faptul în sine, (eliberat fireşte de aura mitului) s-ar părea că nu mai există suspiciuni”.

După ce face o analiză a mitologiei comparate, continuă: „Argumentele ştiinţifice care susţin ideea „potopului” pot fi dispuse în mai multe grupe. Una din acestea îl constitue domeniul ştiinţelor exacte: climatologia, hidrografia şi arheologia”.

Deci, ceea ce veacuri de-a rândul a fost tăgăduit de unii, în numele ştiinţei, cu scopul de a compromite Biblia, de a arăta că e o carte cu minciuni ce nu pot fi crezute, azi este confirmat ca adevăr, de ştiinţele exacte ale secolului al douăzecilea.

Biblia este stânca neclintită de la malul mării. Cu cât este mai lovită de valuri, cu atât devine mai sclipitoare în bătaia soarelui. Cu cât unii luptă împotriva ei, cu atât adevărul ei străluceşte mai mult.

Arheologia depune mărturie că potopul a existat, deci Biblia este adevărată.

2. Nimicirea Sodomei

Un alt text din Biblie de care scepticii au râs şi şi-au bătut joc, este cel din Geneza 19:12-29, care descrie nimicirea Sodomei şi a Gomorei, împreună cu alte două cetăţi, din pricina păcătoşeniei. Nimicirea afost prin pucioasă şi foc, iar soţia lui Lot, care n-a ascultat de porunca Domnului, ci s-a uitat înapoi, a fost prefăcută într-un stâlp de sare.

Unora li se părea prea de tot această relatare. Cu toate că acest text şi-a primit adeverirea din gura Domnului Isus (Luca 17:28,29,32), pentru ei n-a avut mare importanţă. Dar iată că descoperirile arheologice au înăbuşit sarcasmul lor.

În anul 1928, Dr. Kyle a condus o expediţie arheologică la locul vechilor cetăţi Sodoma şi Gomora. Regiunea este situată lângă Marea Moartă. Făcând săpături au descoperit un zăcământ de sare. Stratul de sare se întinde pe o lungime de 10 km şi are o grosime în unele locuri de 50 cm. Deasupra stratului de sare este un strat de pucioasă. De notat e că toată partea locului are zăcăminte de asfalt, de smoală la suprafaţă. În Geneza 14:10 citim: „Valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală”. Valea Sidim era în partea de sud a Mării Moarte, mai jos de peninsula Lisan, parte acoperită azi de apele mării.

Arheologul Howard F.Vos spune: „E clar că un belşug de material combustibil era în jurul cetăţilor din câmpie. Şi nu există motive de îndoială cu privire la relatarea din Geneza despre foc, fum gros şi ploaia de pucioasă, probabil ca un rezultat al unei explozii, care a aruncat în aer materialul inflamabil şi l-a aprins. Fie că un fulger a atins această regiune şi a aprins-o provocând explozii, fie că un cutremur a creat o reacţie în lanţ.” Având în vedere că zona era bogată în păcură, smoală şi sulf, nu a fost nici o greutate ca Dumnezeu s-o nimicească prin foc.

O altă mărturie despre nimicirea Sodomei e o tăbliţă scrisă în acadiană, descoperită de arheologi. Ea sună astfel: „Din mijlocul adâncimii cerului s-a pogorât furtuna; din mijlocul tăriei se ivi pedeapsa meritată. Sabia fulgerului a tocat pământul ca pe nişte iarbă. În cele patru vânturi, vâlvăia fulgerul, asemenea focului, distrugând totul. El a lovit pe oameni în oraşele lor, a nimicit trupurile lor. În oraş şi în ţară s-a instaurat jalea. Pe cel liber şi pe rob l-a lovit el deopotrivă. El a umplut pământul de durere; în cer şi pe pământ a bântuit el asemenea unei grozave furtuni şi totul a fost făcut scrum”.

Istoricul evreu Iosif Flaviu, în cartea sa „Războaiele iudaice” spune: „Provincia din preajma lacului Sodomei era cândva o ţară binecuvântată prin rodnicia sa şi se împodobea cu multe oraşe, dar acum este cu totul arsă. Se spune că pentru nelegiuirile locuitorilor ei, a fost distrusă de fulger. Chiar şi până azi se pot vedea unele rămăşiţe ale focului ceresc şi urmele a cinci oraşe. Până şi în fructe se arată cenuşa: după exterior şi culoare, ele par adevărate fructe, dar îndată ce le sfărâmi cu mâna, ele se prefac în cenuşă”. Flaviu face aluzie la aşa numitul „măr al Sodomei”, care pe din afară e ca merele, dar miezul e ca un fel de cenuşă.

Istoricul Tacitus la fel confirmă nimicirea descrisă în Biblie. El zice: „Şesul vecin cu Marea Moartă, cândva roditor şi populat cu oraşe mari, a fost nimicit prin fulger, urmele căruia se vede pe pământul ars, azi cu totul neroditor”.

La fel şi geograful Strabo pomeneşte nimicirea Sodomei în lucrarea sa „Geografia” XVII, 2, 44.

Pe vremea lui Iosif Flaviu ruinele nu erau acoperite de apă. Pe vremea stăpânirii romane, un drum trecea din apus înspre răsărit, pe la sudul Mării Moarte pe unde e peninsula Lisan, deci aproape pe la jumătatea ei. Cu vremea apele au crescut şi au acoperit partea de teren dinspre sud. În 1960, Dr. Ralph E.Baney în urma unor cercetări care au durat trei luni, a anunţat că a identificat Sodoma şi Gomora cu rămăşiţele lor sub apele din partea de sud a Mării Moarte”.

Aceste confirmări arată că Biblia este adevărată.

3. Împărăţia hetiţilor

Multă vreme împărăţia hetiţilor a constituit pricină de aprinse discuţii şi controverse. Biblia vorbeşte despre „fiii lui Het”, ei fiind proprietarii peşterii Macpela pe care o cumpără Avram spre a îngropa pe Sara (Geneza 23:3). În Geneza 26:34 ni se spune că Esau s-a căsătorit cu una din „fetele lui Het”. Chiar şi mai târziu avem menţiuni despre acest popor. În armata lui David găsim pe Ahimelec Hetitul şi pe Urie Hetitul. În 1 împăraţi 10:29 ni se spune că Solomon făcea comerţ aducând cai din Egipt „pentru toţi împăraţii hetiţilor”. Deci, poporul era mare şi avea mai mulţi împăraţi. Pe vremea lui Elisei, când sirienii au despresurat Samaria şi au fugit, au zis: „Împăratul lui Israel a tocmit împotriva noastră pe împăraţii hetiţilor”.

Cum în manualele de istorie antică, înainte nu se pomenea nimic despre hetiţi, foarte mulţi necredincioşi râdeau de Biblie că vorbeşte despre un popor care n-a existat şi încă afirmă că avea mai mulţi împăraţi. Împotriva acestora nu aveai cu ce te apăra. Ei afirmau sus şi tare că Biblia nu e adevărată.

În secolul trecut, arheologia a descoperit câteva scrieri asiriene şi câteva scrieri hieroglifice aparţinătoare dinastiei a optsprezecea a Egiptului, precum şi tăbliţele de la Tel-el-Amarna, care pomenesc despre hetiţi.

Tel-el-Amarna e o localitate la aproape 160 mile sud de Cairo. Înainte se numea Aketaton şi a fost capitala Egiptului pe vremea lui Amenhotep IV, care a domnit între anii 1387-1366 î.d.Cr. Aici în 1887, în mod întâmplător, o ţărancă a descoperit 300 tăbliţe cu scriere cuneiformă în limba acadiană, reprezentând corespondenţa diplomatică dintre regii hetiţi şi canaaniţi, care erau tributari Egiptului şi faraonilor. Documentele reflectează condiţiile existente în Palestina, pe vremea cuceririi Canaanului de către evrei sub Iosua.

Cercetări arheologice cu privire la hetiţi au fost făcute între anii 1820-1830, dar fără rezultate. Misionarul William Wright din Damasc şi orientalistul A.H.Sayce au fost primii care, cu ajutorul monumentelor risipite, au reuşit să dea o imagine slabă a acestui popor. Lucrarea lui Wright intitulată „Imperiul hetiţilor” a apărut în 1884.

Săpăturile arheologice făcute sub îndrumarea germanului Hugo Winckler în anii 1906-1907, lângă localitatea numită azi Bogaz-Koi, la răsărit de Ankara, în Turcia asiatică, au scos la suprafaţă ruinele marelui oraş Hattuşaş, fosta capitală a hetiţilor. Aici au dat şi peste arhiva imperială cu vreo 20.000 documente cuneiforme. Dar miile de texte erau într-o limbă necunoscută şi nu puteau fi înţelese. După multă muncă, doi savanţi au reuşit să descifreze acest scris. Unul era elveţian E. Forrer, celalalt ceh, B. Hrozny.

Datorită acestor documente, astăzi se ştie că împărăţia hetiţilor se întindea în regiunea de nord a Siriei. Prin sec. al XVII-lea î.d.Cr. pornesc o serie de războaie şi ajung până înspre Mesopotamia. Ocupă chiar Babilonul prin 1650 şi îl jefuesc. Culmea puterii o ating sub împăratul lor Suppiluliuma, 1388-1347 î.d.Cr. , când forţează chiar pe Egipteni să se retragă din Siria.

Din documente ştim că împărăţia hetiţilor avea în fruntea sa pe marele împărat, iar sub el erau regi mai mici peste provincii. Deci, Biblia avea dreptate când vorbea la plural de „regii hetiţilor”. Dărâmăturile hetiţilor mărturisesc că Biblia e adevărată.

4. Avram nomadul

Multă vreme criticii Bibliei s-au poticnit în Avram, omul care se muta cu cortul din loc în loc. Ei spuneau că Avram nu este un personaj istoric, ci doar mitologic. Deci, toate relatările despre el nu sunt adevărate, ci legende ticluite de mintea omenească. Ei susţineau că nivelul de viaţă şi civilizaţie redat în Biblie în legătură cu viaţa lui Avram, era mult mai ridicat decât cel real în acea vreme. Avram călătoreşte din Ur la Haran, de la Haran la Hebron în Canaan. Aici face afaceri cu hetiţii, face tratate cu filistenii, formează alianţe militare cu amoriţii, se luptă cu împăraţii din îndepărtatul Şinear şi Elam, este întâmpinat de împăratul Salemului, călătoreşte în Egipt, toate acestea arată un nivel mai înalt de civilizaţie decât cel din epoca patriarhală. Afirmând că Avram este o persoană legendară, concluzia logică urmează, că Biblia nu este adevărată. Se poate? Cine are dreptate: Biblia sau criticii? Vrem să cunoaştem adevărul. Dar cum îl putem afla? Recurgem la arheologie şi-i cerem să ne spună ea cum stau lucrurile. Şi ea ne spune. Sapa şi lopata au scos adevărul la suprafaţă şi în legătură cu viaţa lui Avram.

În conformitate cu Geneza 11, Avram s-a născut în cetatea Ur din Caldeea. Aici şi-a petrecut copilăria şi tinereţea până după căsătorie. Deşi Urul a fost oraş de seamă, el a dispărut din istorie, după Cir, adică prin secolul al VI-lea î.d.Cr. , ca rezultat al schimbării albiei fluviului Eufrat. Nu s-a mai ştiut nici locul unde a fost.

În 1854 J.E.Taylor a făcut săpături arheologice la Tell Muquyyar, 150 mile nord-vest de Golful Persic şi a descoperit vechea cetate Ur. În 1918, H.R.Hall, sub auspiciile Muzeului Britanic, a făcut săpături la Ur. Între anii 1922-1934, eforturi comune au fost depuse de Muzeul Britanic şi Muzeul Universităţii din Filadelfia, cu echipe de cercetători sub conducerea vestitului arheolog Sir Leonard Woolley. Cele mai spectaculare descoperiri au fost făcute în mormintele împărăteşti. Sir Woolley a trasat istoria cetăţii Ur de la cel de-al patrulea mileniu înainte de Cr. până către anul 300 î.d.Cr.

Aceste săpături au scos la lumină că cetatea Ur avea o civilizaţie foarte avansată. Templele, palatele, casele şi mormintele dezgropate arată că, cu 2500 de ani î.d.Cr. , ei aveau instrumente muzicale, aveau bijuterii, felurite unelte, căruţe şi animale de povară, arme de aramă. Cunoşteau prelucrarea metalelor, a pietrelor preţioase; făceau comerţ cu aramă, pe care o aduceau din munţii Anatoliei, cu aur, cu fildeş, cu anumite pietre şi cu lemn. Aveau unele fabrici sau ateliere unde produceau textile, metale şi bunuri de consum. Din fericire pentru arheologie, cei din Ur întocmeau documente pentru toate tranzacţiile lor. Astfel s-au găsit facturi sau scrisori de trăsură, acte de împrumuturi, contracte, sentinţe judecătoreşti, dări de seamă, jurnale de casă, precum şi lecţii de şcoală. Educaţia a atins un înalt nivel de dezvoltare. Se cunoştea tabla înmulţirii şi a împărţirii, extragerea rădăcinii pătrate şi a cubului şi se făceau exerciţii de geometrie. Casele erau cu două etaje şi aveau câte 10 până la 20 de camere.

Sir Woolley spune: „Conţinutul mormintelor ilustrează o stare foarte înaltă de dezvoltare a societăţii de tip urban, a societăţii în care arhitectul era familiar, cu toate principiile de bază ale construcţiei cunoscute nouă azi… meşteşugarii în metal posedau o cunoştinţă a metalurgiei şi o dibăcie tehnică căreia puţini îi puteau rivaliza; negustorii îşi purtau mărfurile până departe şi ţineau evidenţe scrise de tranzacţiile lor; armata era bine organizată şi biruitoare; agricultura era prosperă şi marea bogăţie a dat loc luxului… şi cum s-a demonstrat deja… această civilizaţie avea vechime de mai multe secole”.

Astfel aceste descoperiri arheologice, au spulberat obiecţiile criticilor. Avram nu e o persoană legendară, ci istorică. El a crescut în mijlocul unei civilizaţii avansate. În trăirea ca nomad, el aplică totuşi cunoştinţele care şi le însuşise la Ur. A preferat să trăiască în corturi, „mărturisind prin aceasta că e străin şi călător pe pământ”. Discordanţa dintre cort şi civilizaţie a dispărut cu ajutorul târnăcopului şi a hârleţului. Ştiinţa şi-a spus cuvântul. Biblia a spus adevărul despre Avram.

5. Iosif în Egipt

Nici relatarea biblică cu privire la Iosif în Egipt nu a fost crezută de mintea ascuţită a criticilor. Şi aceasta, cu atât mai mult că numele lui Iosif nu e pomenit în scrierile egiptene.

Biblia ne spune că Iosif, fiind vândut de fraţii săi, negustorii ismaeliţi l-au dus în Egipt. Ajuns ca sclav în casa lui Potifar, datorită comportării sale şi binecuvântării lui Dumnezeu, stăpânul îl face şef peste toţi ceialalţi sclavi din casa sa. Fiindcă nu consimte să trăiască în adulter cu stăpâna, e aruncat în închisoare.

Arheologia recunoaşte că asemenea cazuri s-au petrecut în Egipt. Soţia lui Potifar nu a fost singură în felul acesta. Povestirile egiptene arată multe cazuri asemănătoare. Unul similar e redat într-un document arheologic ce poartă denumirea „Istoria celor doi fraţi”. Asemănarea e atât de remarcabilă, încât crezi că e exact acelaş caz.

Biblia spune că Iosif în închisoare s-a întâlnit cu „mai marele paharnicilor” şi cu „mai marele pitarilor” lui Faraon; că mai marele paharnicilor visase că înaintea lui era o viţă cu trei mlădiţe, pe care erau struguri, că paharul lui Faraon era în mâna lui şi că a luat struguri pe care i-a stors şi a dat paharul lui Faraon.

Criticii au râs zicând: „Nu vedeţi că nu se potriveşte? Cine storcea strugurii chiar în faţa faraonului? Datoria lui era să aducă paharul cu băutură, nu să stoarcă acolo strugurii”.

Dacă întrebăm arheologia, ea ne dă lumină şi asupra acestui caz. Egiptologii au constatat exactitatea obiceiurilor din Egipt cu cele relatate în Geneza cap. 45-50. Profesorul Yahuda, care a făcut un studiu special al acestor asemănări din literatura egipteană şi Biblie, le consemnează în două lucrări: „The language of the Pentateuh în its Relation to Egyptian” apărută la Londra în 1933 şi „The Accuracy of the Bible” (Exactitatea Bibliei), apărută tot la Londra în 1934. În Egipt era titlul de „căpetenie a străjerilor”, rang pe care îl avea Potifar. La fel era „mai marele paharnicilor” şi „mai marele pitarilor”.

Apoi inscripţiile egiptene spun că mustul era băutura preferată a faraonilor din acea epocă, iar paharnicul trebuia să stoarcă strugurii nu într-un vas, ci direct în pahar înaintea lui Faraon. S-au găsit chiar şi anumite scene desenate pe mai multe pietre de mormânt, care îl arată pe paharnic storcând mustul înaintea lui Faraon, deci exact cum spune Biblia.

În Geneza 41:14 citim că „Iosif s-a ras”. Inscripţiile egiptene spun că nu era îngăduit să te prezinţi în faţa Faraonului nebărbierit. Amănuntul e mic, dar de mare importanţă.

Biblia spune că în urma explicării visurilor lui Faraon, Iosif a fost ridicat la cea mai înaltă treaptă. Arheologia confirmă că în Egipt, visurilor li se dădea mare importanţă. Între scrierile egiptene s-a găsit un papirus care spune: „Un străin a fost ridicat la rangul cel mai înalt în Egipt”. Cei mai mulţi cercetători susţin că relatarea e făcută cu privire la Iosif. În colecţia M.Allemant este un inel de iaspis negru, gravat cu un şarpe înaripat şi două semne semitice; pe partea opusă este o inscripţie evreiască. Datează din vremea hicşoşilor. Se susţine că ar fi inelul lui Iosif.

Biblia vorbeşte despre cei şapte ani de foamete din Egipt. O inscripţie descoperită de arheologi menţionează foametea de şapte ani. La fel în mormântul El Kab este o inscripţie a guvernatorului Baba, care se crede că însuşi faraonul Apepi III, domnitorul din timpul lui Iosif, a poruncit să fie scrisă: „Am adunat grâu, ca prieten al Dumnezeului secerişului, după ce fusesem foarte băgător de seama la timpul semănatului. Şi acum în timpul foametei, care durează de mai mulţi ani, eu împărţesc grâu prin oraş, fiecărui lovit de foamete”. Bingsch susţine că este vorba de foametea pomenită în Geneza. La fel crede şi profesorul Kittel. Iar în 1947, mai multe reviste anunţau o nouă descoperire arheologică în Egipt. S-a găsit un templu pe a cărui lespezi erau menţionaţi cei şapte ani de foamete din Egipt şi se spune că s-a datorat lipsei de inundaţii a Nilului.

Biblia spune că Iosif şi-a adus fraţii cu familiile şi pe bătrânul Iacov în Egipt, aşezându-i în ţinutul Goşen. Denumirea semitică a unor oraşe din Egipt ca: Sucot, Baal-Ţefon, Migdol, Zilu, confirmă această aşezare. Un papirus, cam fragmentat, are înscris un raport al grănicerilor de prin anul 1210, care au permis unor semiţi să treacă frontiera în Egipt. El spune: „Am permis tranzitul unor beduini din Edom prin fortăreaţa Merneptah… În Teku spre lacurile de la Pitom din Merneptah… ca să-şi susţină viaţa lor şi a turmelor în domeniul lui Faraon, bunul soare al oricărei ţări.” Ceva care ilustrează acelaş adevăr este o sculptură pe mormântul lui Khnumhotep la Beni Hasan. Acesta a fost un dregător sub Senworset al II-lea. Scena reprezintă un grup de imigranţi semiţi coborând în Egipt, sub conducerea „Şeicului ţinuturilor de sus, Ibşe”. Atât numele cât şi feţele îi arată ca semiţi.

În Geneza 50:2 citim că la moartea lui Iacov, Iosif a poruncit doctorilor lui să îmbalsămeze pe tatăl său. Arheologia adevereşte că lucrul acesta se practica în Egipt.

Toate aceste date arheologice mărturisesc că istoria lui Iosif este reală, deci Biblia e adevărată.

Totuşi unora le vine greu să o creadă. Mai ales ridicarea în rang a lui Iosif şi aşezarea evreilor în ţinutul Goşen, cea mai mănoasă regiune din Egipt, le pare absurdă. Dar trebuie ţinut cont de realitatea istorică. Egiptul în această perioadă era condus de dinastia hicşoşilor, a regilor păstori. Ei nu erau de rasă hamită ca egiptenii, ci erau semiţi, care au pus mâna pe tronul Egiptului. Cei şase monarhi care au condus pe rând Egiptul au purtat nume egiptene. Conform analelor egiptene, ei au venit din răsărit sub Salatis, primul lor rege, şi au cucerit Memfisul, supunând Egiptul. Singura dare de seama detailată despre ei, este un pasaj dat de Iosif Flaviu dintr-o lucrare a lui Maneto, scriitor antic, lucrare pierdută azi. Ei vorbeau limba semită, ca şi evreii, aveau fizionomia feţei ca ei şi se ocupau cu creşterea oilor. Din această cauză, egiptenii urau păstorii (Geneza 46:34). Numai cine nu cunoaşte istoria se poticneşte. Biblia este adevărată.

6. Hurianii sau horiţii

Biblia vorbeşte despre horiţi. Prima pomenire a acestui popor o găsim în Geneza 14:6, unde ni se spune că au fost bătuţi de Chedorlaomer şi împăraţii aliaţi cu el. După Geneza 36:20 şi mai ales după 1 Cronici 1:38, la simpla privire, ar părea că horiţii se trag din Esau, dar ei au fost vechii locuitori ai Seirului unde s-a aşezat Esau, iar mai târziu, urmaşii lui au izgonit pe horiţi (Deuteronom 2:12,22).

Câteva mii de ani nu s-a ştiut nimic despre acest popor. Istoria nu vorbea nimic despre ei. Mulţi au râs de Biblie şi spuneau că vorbeşte de popoare care n-au existat, de hetiţi, de horiţi.

În secolul nostru, arheologia a confirmat şi acest adevăr al Bibliei. Între anii 1925-1931, Şcoala Americană de Cercetări Orientale din Bagdad, împreună cu Universitatea Harvard au făcut săpături într-un deal la Yoghlan Tepe, vreo 150 mile nord de Bagdad. Aici au dat peste cetatea Nuzi, care a fost locuită de vechii horiţi sau huriani. Înainte de horiţi, cetatea se numea Gasur şi a fost locuită de subariani. Aici au fost descoperite mii de texte scrise pe tăbliţe cu scriere cuneiformă. Tăbliţele de la Nuzi ne arată că horiţii nu erau semiţi. Ei apar la orizontul istoriei cam pe la anul 2400 î.d.Cr. Din regiunea de sud a Caucazului, ei au migrat în părţile de nord-est a Mesopotamiei. Alte tăbliţe cu texte horite au fost dezgropate la Arrapka, modernul Kirkuk, la vreo nouă mile la est. Toate aceste tăbliţe nu numai că arată existenţa poporului hurian, dar aruncă o lumină deosebită asupra vieţii patriarhale descrisă în Geneza. Ele vorbesc despre posibilitatea de a face pe un sclav moştenitorul averii, cum zicea Avram despre Eliezer; arată că în contractul de căsătorie pe lângă mireasă se dădea şi o sclavă, cum a dat Laban (Geneza 29:24,29); precizează posibilitatea vinderii dreptului de întâi născut, cum făcuse Esau; explică că necunoscuţii „terafimi” erau un fel de zeităţi mici ale familiei, de mărimea bibelourilor de azi; stabilesc că soţia avea dreptul de soră şi că în anumite împrejurări era numită aşa, cum spusese Avram despre Sara. Documentele de la Nuzi sunt de o deosebită valoare pentru confirmarea adevărului biblic.

7. Scrisorile de la Mari şi amoriţii

Un alt popor necunoscut de care vorbea Biblia au fost amoriţii. Săpăturile făcute de Andre Parrot sub auspiciile Muzeului Luvru începute în 1933, întrerupte din cauza războiului şi continuate între 1951-1956, la cetatea Mari, modernul Tell-el-Hariri, pe Eufrat, au scos la lumină temple, statui, palatul regal cu 300 de camere precum şi biblioteca regală compusă din vreo douăzeci mii de tăbliţe. Ele sunt scrisori ale împăraţilor, corespondenţa diplomatică şi cronici. Documentele sunt scrise în vechiul dialect babilonean.

Palatul regal de la Mari, contemporan cu prima dinastie a Babilonului, a fost de o mărime împunătoare. Sala tronului cu specimene de pictură rară, apartamentele împăratului, birourile administrative, şcoala scribilor, toate sunt o minunăţie. E considerat cel mai bine păstrat dintre toate palatele din Orientul mijlociu. Palatul a fost clădit de amoriţi.

Descoperirea arheologică de la Mari, are o deosebită valoare pentru cercetătorul Bibliei. Denumirea „Habiru” (evreul) pe care o avem în Biblie în legătură cu Avram (Geneza 14:13), se întâlneşte frecvent în scrisorile de la Mari. Numele lui Nahor (Geneza 24:10) e menţionat mai de multe ori în aceste scrisori. El era bine cunoscut împăratului. Documentele precizează că împăratul Samşi-Adad I al Asiriei, 1748-1716 î.d.Cr. era contemporan cu împăratul Hamurabi al Marelui Babilon, al cărui cod de legi s-a descoperit la Susa în 1901. Datorită acestor scrisori s-a stabilit că Hamurabi e Amrafel din Geneza 14:1, rezolvându-se astfel o veche enigmă. Descoperirea de la Mari dă multă lumină asupra vieţii din perioada patriarhală şi asupra istoriei amoriţilor. Astfel acest popor mare de care vorbeşte Biblia, este confirmat de arheologie.

8. Textele feniciene de la Ugarit

O altă descoperire importantă s-a făcut la Ugarit, modernul Raş Samra, din Fenicia de altă dată. Cetatea a fost necunoscută până în 1928, când un ţăran arându-şi holda, a scos cu plugul la suprafaţă anumite antichităţi, la Minet el-Beida. Anul următor, la 2 apr.1929, aici au început excavaţiile sub conducerea lui Claude F.Schäffer. După o lună s-au mutat la Ras, Samra şi la 20 Mai au fost dezgropate primele tăbliţe. Săpăturile au continuat între 1929 şi 1937. Între două mari temple, unul dedicat lui Baal şi altul lui Dagon, s-a descoperit o bibliotecă cu sute de tăbliţe cu texte religioase feniciene. Ele arată o mare asemănare între stilul şi vocabularul fenician şi cel evreesc.

Textele de la Ugarit arată imoralitatea în cultul şi viaţa canaaniţilor. Criticii Bibliei spuneau că nu e adevărată afirmaţia, că din cauza păcătoşeniei mari, popoarele canaanite au fost date spre nimicire. Nelegiuirea amoriţilor care nu şi-a atins vârful pe vremea lui Avraam, arheologia arată că a ajuns la culme spre, sfârşitul perioadei patriarhale. Documentele acestea mărturisesc că Biblia este adevărată, deci Dumnezeu este drept în judecăţile Sale.

 

 

 

II. MĂRTURIA ARHEOLOGIEI


 

B. PERIOADA EXODULUI

Multă vreme criticii Bibliei au spus că această parte a Bibliei e prea subiectivă. Fiind scrisă de Moise, cartea Exodul caută să defăimeze pe egipteni, dar că robia nu a fost aşa aspră. Spre a face mai izbitoare dezrobirea lor, Moise a căutat să dea fondului o culoare mai întunecată decât era în realitate.

 

Faţă de aşa afirmaţii nu aveai cu ce te apăra. Nici o altă scriere nu vorbea nimic despre Israel în Egipt, iar toate semnele văzute pe unele monumente de acolo, erau nepricepute de egipteni şi cu atât mai puţin le pricepeau europenii.

Trebuie să ştiţi că Egiptul a fost un mare tezaur de documente arheologice. Aici sunt ruinele marelui templu de la Karnak, templele şi palatele de la Medina, Luxor, Teba, Memfis, On, cetatea soarelui, Nof, Dendrah, Abu-Simbel. În Egipt au fost marile grânare de la Pitom şi Ramses, marile piramide cu camerile lor tainice, obeliscurile şi sfincşii, mormintele cu inscripţii şi labirintul; aici se găseau tăbliţe scrise şi papirusuri. Dar toate erau mute. Nimeni nu putea descifra cele scrise. Vechii preoţi şi scribii egipteni au murit şi au dus cu ei în groapă taina acestui scris. Scrierea hieroglifă era scrierea ideografică sacră şi oarecum oficială a vechilor egipteni. Ea este compusă din figuri desenate. Propriu zis nu se scria, ci se desena. Prin mileniul al treilea a apărut scrierea hieraică. Ea folosea semne care semănau pentru câtva cu figura. Era un fel de simplificare a hieroglifelor. Ea a fost folosită mai ales în documentele comerciale. Scrierea demotică a apărut prin secolul al VIII-lea î.d.Cr. Ea este mult mai simplificată şi se scria cursiv, dar aproape că nu mai seamănă cu hieroglifa. Toate aceste trei feluri au încetat prin secolul al V-lea d.Cr.

În 1798, Napoleon Bonaparte, în dorinţa de noi cuceriri, a pornit spre Egipt. Deşi acea campanie s-a încheiat cu un eşec militar, pentru arheologie ea a adus o biruinţă deosebită.

În 1799, inginerul Bonssard în timp ce făcea nişte săpături la gurile Nilului, aproape de Rosetta, a dat peste o piatră curioasă. Ziarul „Courier de l’Egypte” din 15 sept.1799, anunţa această descoperire: „În cursul lucrărilor de fortificare pe care cetăţeanul d’Hautpoul, comandant de batalion de pionier, le-a intreprins pe actualul Fort Julien… s-a găsit sub dărâmături o piatră de granit negru, foarte dur, cu o granulaţie extrem de fină… Una din feţe este lustruită şi poartă trei inscripţii, separate net unele de altele prin câte un rând gol”.

„Prima, cea de sus, este scrisă în hieroglifă. Ea cuprinde 14 rânduri, dar o parte din inscripţie lipseşte, un colţ al pietrei fiind rupt. A doua, cea de la mijloc, se crede că este scrisă în siriană, aceasta numără 32 de rânduri. A treia, ultima, este grecească. Ea constă din 54 de rânduri, săpate foarte clar, care s-au păstrat, ca şi celelalte de deasupra, extrem de bine.

„Generalul Menon a pus să se traducă în parte inscripţia grecească… ea oferă cheia descifrării hieroglifelor”.

Descifrarea lor însă nu s-a făcut până în 1822, când Francois Champolion a reuşit să găsească taina acestui scris. Piatra din Rozetă cu inscripţiile respective a fost ridicată de preoţii egipteni adunaţi la Memfis în anul 195 î.d.Cr. , în care îl lăudau pe Ptolemeu Filopater, care pusese în funcţie canalele Egiptului. Făceau aceasta căci le iertase anumite dări cultice.

De la data descifrării hieroglifelor, Egiptul a început să-şi aducă tributul său Bibliei. Documentele sale au căpătat grai şi au început să mărturisească că Biblia este adevărată.

Secolul al XIX-lea a fost un secol de mari descoperiri în ale arheologiei. Cetăţi, care până atunci au zăcut veacuri de-a rândul sub nisipul vremii, au fost scoase la lumină. Şi cioburile pământului s-au ridicat să astupe gura criticilor răuvoitori.

Au fost găsite scrieri pe granit, scrieri pe alabastru, pe lemn, pe argilă, pe papirus. S-au descoperit inscripţii pe pereţii templelor, pe ale palatelor dezgropate, pe monumente, pe statui, pe lespezi, pe suluri, pe cilindrii şi chiar pe cărămizile din ziduri. În mod direct sau indirect, ele atestă adevărul Bibliei.

1. Asuprirea în Egipt

În Exodul 1:8 citim: „Peste Egipt s-a ridicat un nou înpărat, care nu cunoscuse pe Iosif,” iar în v.11 „Şi au pus peste ei isprăvnicei ca să-i asuprească prin munci grele”.

Împăraţii hicşoşi au stăpânit Egiptul între secolele XVIII şi XVI. Ei au dat două dinastii: pe a XV-a şi a XVI-a. Ei au avut capitala la Avaris. Egiptul de sus, înspre izvoarele Nilului, era condus de prinţi egipteni, care au fost tributari hicşoşilor. Ei aveau capitala la Teba. Unul dintre aceştia, Kamose s-a răsculat împotriva lui Apopi al III-lea şi a cucerit Egiptul, lăsându-i doar capitala Avaris. Urmaşul lui Kamose, Ahmose I, întemeietorul dinastiei a XVIII i-a izgonit pe hicşoşi din Egipt. Această dinastie era hamită şi ura pe semiţi. Ea avea ca moto: „Egiptul pentru egipteni”. Duşmănia împotriva hicşoşilor s-a răsfrânt asupra evreilor care au primit favoruri de la hicşoşi şi asupra tuturor străinilor.

Că în Egipt s-a ajuns la grea suferinţă sub noua dinastie, se constată dintr-o descriere a lui Eber. El spune: „Sub un sicomor stufos, un vânzător de ale mâncării, de băuturi spirtoase şi de afide pentru răcorirea apei, şi-a aşezat masa sa şi alăturea cu ea o ceată de barcagii şi vizitii, răcneau şi se ciorovăiau pentru ceva. Marinarii stăteau lungiţi pe bordul vapoarelor şi pe maluri la umbra palmierilor. Alţii, sub razele dogoritoare ale soarelui, de care se apărau acoperindu-şi faţa cu o parte de pânzătură, care le slujea drept haină. Pe alăturea treceau arestaţii şi sclavii, arşi de soare, negrii, încovoiaţi sub sarcinile grele pe care trebuiau să le ducă la destinaţie: în temple pentru jertfe sau la negustorii de diferite mărfuri. Pietrarii cărau bucăţi de piatră aduse din pietrăriile Kenu sau Suan, dirijându-le pe taluzi de lemn spre locul unde urma să se construiască un nou templu sau un nou palat. Lucrătorii udau cu apă tălpigile, ca să nu se aprindă prin frecare sub greul pietroaielor. Toţi aceşti lucrători erau mânaţi cu cravaşa de către isprăvnicei şi cântau cântecele lor de muncă grea. Dar glasul lor suna a apăsare şi răguşit. Abia în timpul repausului, când se strânseseră cu toţii, se mai însufleţiră puţin.

Roiuri dese de muşte câineşti, urmăreau aceste grupe suferinde de muncitori, car,e cu o răbdare apatică şi apăsătoare, suportau atât înţepăturile muştelor cât şi loviturile supraveghetorilor”.

În Biblie se spune că evreii au fost supuşi la munci grele de facerea cărămizilor şi că aveau o anumită normă pe care trebuiau să o îndeplinească. Arheologia confirmă aceasta. Pe un alt document denumit „Papirus Anastasius” se spune aşa:

„Doisprezece pietrari, afară de oamenii care se ocupau cu facerea cărămizilor în oraşele lor, au fost aduşi aici să lucreze la zidirea caselor. Să facă fiecare din ei, numărul hotărât de cărămizi, în fiecare zi. Ei nu trebuiau să slăbească munca la casa nouă. Pentru aceasta, eu mă supun poruncii date mie de stăpânul meu”.

Se pare că documentul aparţine unui ispravnic pus să supravegheze. Peste Israel supraveghiau nu numai ispravnicii egipteni, ci şi logofeţi evrei. Ca să-i stăpânească mai bine, Faraon corupe pe unii dintre evrei şi îi numeşte logofeţi peste fraţii lor. Ce dureros e să vezi cum pentru bani, oamenii devin unelte împotriva fraţilor lor! După ce nu li s-a mai dat paie pentru cărămizi şi astfel nu s-a putut face norma stabilită, logofeţii aceştia au ajuns să fie bătuţi şi ei. Aşa citim în Exod 5:14-18: „Au bătut chiar pe logofeţii copiilor lui Israel, puşi peste ei de isprăvniceii lui Faraon. „Pentru ce”, li se zicea, „n-aţi isprăvit ieri şi azi, ca mai înainte, numărul de cărămizi care vă fusese hotărât?”

Munca de facerea cărămizilor era grea şi neîndeplinirea normei atrăgea bătaia celui în cauză şi uneori şi a logofătului evreu, ca acesta să fie mai fără milă şi să-i forţeze pe cei daţi în grija sa la muncă. Pe un monument de la Adel Curah se vede o scenă cu cărămidari la locul de muncă. Unii rup pământul, alţii aduc apă, alţii frământă, alţii pun în forme, iar alţii răstoarnă formele. Tabloul arată şi doi isprăvnicei. Unul cu o cravaşă în mână, aplică lovituri pe spinarea goală a unui cărămidar. În Egipt fiind cald, muncitorii nu purtau cămăşi. Celălalt isprăvnicel sau logofătul şade pe un pietroi, cu toiagul lui ameninţător, împotriva oricui nu-şi face norma.

În Exod 1:13.14 ni se spune: „Atunci egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie. Le-au făcut viaţa amară prin lucrări grele de lut şi cărămizi şi prin tot felul de lucrări de pe câmp; şi în toate muncile acestea pe care-i sileau să le facă, erau fără nici un pic de milă”. Biblia vorbeşte despre aceste munci forţate, iar documentele arheologiei confirmă că ele existau şi arată că se purtau fără milă.

Un tablou din Benhatan arată o altă scenă de pedepsire. Un muncitor, care nu lucrase cum trebuia şi cât trebuia, e întins cu faţa la pământ, alţi doi îl ţin de mâni şi unul de picioare, iar isprăvnicelul îi brăzdează spatele cu lovituri.

Se pare că cel care a asuprit mai crunt pe Israel a fost faraonul Ramses al II-lea. E bine de ştiut că la egipteni, ca şi mai târziu la babiloneni, cărămizile purtau pecetea împăratului. În Muzeul Britanic se găsesc patru cărămizi cu pecetea lui Tutmes al III-lea şi câteva cu a lui Ramses al II-lea.

De fapt, cele mai multe clădiri au fost făcute sub Ramses al II-lea. De la el se găsesc cele mai multe cărămizi. El clădise cetăţile Pitom şi Ramses. Aceste cetăţi au fost căutate de arheologi şi au fost dezgropate. Ceva curios, s-a constatat că un mare număr de cărămizi nu mai aveau paie, mai ales la cetatea Pitom. Deci, cărămizi fără paie, aşa cum spune Biblia. Câteva din acestea se găsesc la Muzeul Britanic înregistrate sub nr.60-20. Ele poartă sigiliul lui Ramses. El a fost un împărat care şi-a depus străduinţele pentru construcţii. El a zidit palate, temple, magazii; a construit canale şi a ridicat obeliscuri. Din 32 obeliscuri câte au fost găsite în Egipt, 21 au fost făcute de Ramses II. Din 8 temple clădite în Teba, 7 au fost construite în întregime sau parţial de Ramses. El a domnit între anii 1290-1224 î.d.Cr. Cetăţile Pitom şi Ramses au fost cetăţi magazii sau hambare.

Săpăturile efectuate la Tel-el-Mascuta în anul 1883 sub supravegherea arheologului Eduard Nevin au descoperit cetatea Pitom din Goşen. Dezgroparea ei confirmă că a fost clădită de Ramses al II-lea, că avea magazii mari cu ziduri groase de doi metri şi jumătate până la trei metri, că o parte din cărămizi erau cu paie, iar altă parte fără paie. Deci relatarea biblică este adevărată.

2. Moise

Sub domnia hicşoşilor, evrei au dus-o bine, s-au îmbogăţit şi s-au înmulţit nespus de mult. După alungarea lor, noul Faraon dă ordine moaşelor să omoare copii de parte bărbătească ai evreilor. Cum aceasta nu a dat rezultatele dorite, Faraon porunceşte evreilor săşi arunce în râu toţi copiii ce se vor naşte, lăsând în viaţă doar fetele. Parcă nu ajungea jalea adusă asupra lui Israel prin muncile grele, ci a trebuit ca şi femeile să-şi aibă partea lor de jale.

Pe un document se află înscris un imn de biruinţă închinat faraonului Menefta, în care se spune că „nu a lăsat nici o sămânţă în Israel”. Menţiunea e în rândul al doilea de jos. Aceasta e cea mai veche menţiune în documentele străine despre Israel.

În familia lui Amram şi Iochebed s-a născut un fiu. Era drăguţ la înfăţişare şi n-au vrut să-l omoare. Mama se dovedeşte eroină. E mai de grabă gata să calce porunca împăratului decât să-şi arunce odrasla în râu. Ea l-a păstrat ascuns trei luni. Scriitorul către Evrei ne destăinuieşte că a făcut aceasta prin credinţă. După trei luni, fiindcă nu-l mai putea ţine ascuns, a făcut un sicriaş de papură, l-a uns cu lut şi smoală, a pus copilaşul în el şi l-a aşezat între trestiile râului, în locul unde avea obiceiul să se scalde fiica lui Faraon. Când aceasta vine la râu, aude plânsul copilaşului, porunceşte uneia din servitoare să-l aducă şi îl ia să-l crească ca fiu al ei. Nu se vede aici mâna călăuzitoare a lui Dumnezeu? Oamenii nu pricep multe, dar El îşi îndeplineşte planurile Lui.

După Maneto, Moise s-a născut la Heliopolis, aproximativ prin 1520 î.d.Cr. Întrebarea care se ridică în mintea noastră este: Cine a fost această fiică a lui Faraon? Moise, căci el scrie Exodul, nu ne dă amănunte. Întrebăm arheologia dacă are vreun document care să ne lămurească, şi ea ne spune că are.

În dinastia a XIX a fost un faraon Tutmes I. Omul acesta a avut ca întâi născut, de la prima soţie, o fiică. De la a doua soţie a avut doi băieţi. Legile Egiptului cereau că dacă primul născut e fiică, să se căsătorească cu fratele vitreg, astfel ei să fie împărat şi ea împărăteasă. Aşa s-a făcut şi în cazul acesta. Hatshepsut s-a căsătorit cu Tutmes II, care după moartea tatălui a luat domnia, dar n-a trăit multă vreme şi a murit. Fiica lui Faraon a fost o femeie energică. Din trăsăturile ei, care se păstrează redate pe bustul ei ce se găseşte într-un muzeu, se constată că avea trăsături asemănătoare cu ale grecilor. Ea a fost o femeie foarte înţeleaptă şi a condus treburile Egiptului timp de 20 de ani.

Ea a ridicat două obeliscuri. Prin inscripţiile de pe ele, ea proslăveşte lucrările tatălui ei, Tutmes I. Ele au fost ridicate la Teba. Unul din obeliscuri a fost făcut bucăţi, celălalt există. E înalt de vreo 30 metri şi este tăiat din stâncă, o singură bucată. Se susţine că este cel mai frumos obelisc de pe faţa pământului. E înscris cu hieroglife şi cu scene. Meşterii au început să-l lucreze în al 15-lea an al domniei ei şi a fost isprăvit în anui al 17-lea. Pe acest obelisc sunt înscrise şi o parte din faptele ei. Ea se intitulează „Femeia împărat”, „Împărăteasa Egiptului de sus şi de jos,” precum şi „Fiica lui Faraon”. Deci, denumirea pe care o găsim în Biblie „Fiica lui Faraon”, o găsim şi pe obeliscul din Teba.

Pentru ca să aibă mai multă autoritate, ea purta haine bărbăteşti şi chiar o barbă din perucă. O mare parte din cercetători susţin că ea l-a crescut pe Moise, că fiind prea bine cunoscută, nu a fost necesar să-i dea numele.

Biblia spune că „Moise a învăţat toată înţelepciunea Egiptului” (Faptele apostolilor 7:22). Arheologia vine şi confirmă că Egiptul avea universităţi de seamă. Una din ele a fost Universitatea din On. On sau Heliopolis cum se mai numea, era cetatea soarelui sau a zeului Ra, situată la nord-est, cam vreo 16 km de la Cairo. Aici a fost şi Iosif ca sclav la Potifar. Unii sunt de părere că în anumite ramuri ale ştiinţei, nici studenţii de azi nu învaţă ce au învăţat studenţii de atunci ai Egiptului. Lopuhin, un scriitor religios rus, spune că universitatea aceasta a fost „Oxfordul Egiptului”.

După o descriere a geografului Strabo (63 î.d.Cr. – 21 d.Cr.), ştim că la On era un mare centru al zeului Ra, zeul soare, că spre poarta mare era o alee de sfincşi, deasupra porţii fluturau steaguri roşii şi albastre; că atât înaintea porţii, cât şi îndărătul ei, pe două rânduri erau chipuri de piatră a razelor soarelui. Se mai aflau obeliscuri şi un izvor sfânt. El a fost la Heliopolis în anul 24 î.d.Cr.

Stiinţele care se studiau erau multe şi felurite. De exemplu: istoria, geografia, medicina, chimia, geometria, matematicile, astronomia, dreptul, etc. În medicină.erau destul de avansaţi, ştiau chiar să înlocuiască anumite mădulare cu proteze. Apoi preparatele lor de îmbălsămare au rămas neîntrecute. Nici ştiinţa noastră de astăzi nu poate face ce au făcut ei. La fel se studia literatura şi compoziţia. La Teba era o bibliotecă cu 20.000 volume. Pe o inscripţie se aflau cuvintele: „Pentru vindecarea sufletului”. Astfel că nu e de mirare că Moise s-a priceput să compună cele cinci cărţi cu proză şi poezie. Iar tăbliţele de la Tel-el-Amarna arată că prinţii din vremea lui Moise cunoşteau scrierea hieroglifă, cuneiforma acadiană şi cuneiforma ugaritică, care e aproape identică cu ebraica.

3. Ieşirea dân Egipt

Descrierea ieşirii din Egipt făcută de Moise în „Exodul”, a fost atacată vehement de mulţi critici. Aceasta fiindcă cronicile egiptene nu vorbesc nimic despre exodul lui Israel. După cum am mai pomenit însă, Egiptul nu are o istorie a lui. Singura lucrare istorică de care avem cunoştinţă a fost „Egiptica” scrisă pe la anul 240 î.d.Cr. de preotul Maneto, dar care este pierdută. Anumite citate din ea au fost păstrate în lucrările altor scriitori, precum şi o listă a treizeci dinastii de împăraţi. Deşi anumite nume şi cifre au fost copiate greşit, ea a fost documentul de bază care a slujit la refacerea istoriei Egiptului. Celelalte amănunte pentru recostituirea istoriei au fost culese din „Geografia Universală” a lui Strabo, din „Istoria Naturală” a lui Pliniu cel Bătrân, din tratatul de geografie a lui Ptolomeu şi din inscripţiile dezgropate de arheologie. Toate aceste inscripţii laudă isprăvile faraonilor şi nu redau înfrângerile lor. Exodul a fost o înfrângere pentru egipteni, un popor s-a eliberat din robia lor, aşa că era natural să nu fie înscris pe monumentele lor.

E Biblia adevărată? Din moment ce nu avem o istorie a Egiptului care să confirme exodul, cum putem verifica cele spuse de Moise? Şi în privinţa aceasta ne adresăm arheologiei să ne lămurească. Din tezaurul vechii civilizaţii a Egiptului, ea deţine anumite documente ce ne pot da o lumină oarecare.

Fapt cunoscut şi precis este că Israel a fost în Egipt. Tot atât de cunoscut şi precis e şi faptul că Israel a ieşit din Egipt. Doar felul cum a ieşit este pus în discuţie. Enciclopedia Britanică spune în privinţa aceasta: „Rezultatul general al cercetărilor ştiinţifice privitoare la faptele materiale ale exodului este dublu. În primul rând se stabileşte evenimentul; totul confirmă raportul biblic, că într-adevăr a fost o scăpare a lui Israel din Egipt. În al doilea rând, rezultatul ne duce la concluzia că acest eveniment a fost mai puţin important în vechiul Orient apropiat, locul unde s-a petrecut, decât pare că implică relatarea biblică”.

Eu nu caut să apreciez importanţa ieşirii, ci să analizez dacă relatarea ieşirii, dată de Moise, este adevărată sau nu. În Exod 7-12, ni se spune că Faraon nu a vrut să dea voie lui Israel să plece şi prin 10 plăgi, Dumnezeu a forţat pe Faraon să îngăduie plecarea lor. Criticii de obicei fiind necredincioşi, resping minunea, iar cele zece plăgi fiind minuni, nu sunt gata să le accepte. Totuşi să stăm puţin şi să analizăm spre a vedea dacă s-au putut petrece aşa minuni.

Prima plagă a fost prefacerea apei în sânge (Exod 7:19-25). Pentru oamenii de ştiinţă de azi, aceasta nu este ceva inexplicabil. Ei au analizat chiar şi zăpada roşie şi i-au găsit explicaţia. Nilul a mai fost roşu şi altă dată. Partea de sus a râului e numită Nilul Alb, apoi la Kartum, primeşte apele Nilului Albastru, iar de la sud-est primeşte apele râului Atbara. De la Nilul Albastru, curge printre nişte pământuri fine roşii la Sennaar şi cu cât apele sunt mai umflate, cu atât rup mai mult pământ şi sunt mai roşii. Relatarea lui Moise nu e absurdă. Ehrenberg, după minuţioase cercetări microscopice, susţine că a fost nu numai o schimbare a culorii, ci şi a compoziţiei chimice, determinată de plante criptogamice şi infuzorii, ceea ce a cauzat moartea peştilor. Fenomenul a fost natural. Minunea constă în aceea că a fost săvârşit la cuvântul lui Dumnezeu prin Moise. Prin această plagă, Dumnezeu loveşte în zeitatea lor principală, în Osiris, căci egiptenii considerau Nilul ca o personificare a lui Osiris.

A doua plagă au fost broaştele (Exod 8:1-15). Că asupra Egiptului au mai fost năvăliri de broaşte, se constată din faptul că aveau pe zeiţa Hekt căreia se rugau să fie feriţi de ele. Zeiţa era reprezentată cu cap de broască. Dar în cazul acesta, ea s-a dovedit neputincioasă. Pieirea deodată a broaştelor, ca şi apariţia lor, se face la termenul hotărât de Moise. Aici e minunea. Moartea şi putrefacţia lor rapidă, oamenii de ştiinţă susţin că s-ar fi datorat unei infecţii cauzate de bacilus antracis.

A treia plagă au fost păduchii. Ei erau consideraţi necuraţi. Ei au întinat şi pe preoţi şi chiar boul Apis, socotit sfânt de egipteni.

A patra plagă a fost musca câinească. Egiptul a mai fost atacat de roiuri mari de muşte. De aceea şiau făcut zeii-muşte care să-i apere. Dar zeii-muşte nu pot opri această plagă, nici nu pot să o înlăture.

Plaga a cincea, ciuma vitelor, a şasea vărsatul negru, a şaptea piatra şi focul şi a opta lăcustele au nenorocit economia Egiptului. Zeii care trebuiau să asigure belşugul, s-au arătat nevrednici, n-au putut împiedeca urgiile lui Iehova. Persoane de specialitate afirmă că ciuma vitelor ar fi fost provocată de bacilus antracis cu care au fost infectate păşunile prin moartea broaştelor, căci textul din Exod 9:3, face precizarea că plaga va atinge vitele de pe câmp. Belşugul mare de ploi care a determinat revărsarea Nilului, a creat în Etiopia şi Sudan condiţii pentru dezvoltarea roiurilor dense de lăcuste, care au apărut prin luna martie. În Egipt, lăcustele nu constitue un miracol. Faptul că au fost anunţate şi că în noaptea aceea a suflat vântul de răsărit, care a adus lăcustele, aşa cum spusese Moise, aceasta constitue minunea. Zeul Hapi n-a adus belşugul, ci ruina.

Plaga a şasea a fost vărsatul negru. El a atins pe oameni. Se susţine că ar fi fost provocat de microbi purtaţi de musca câinească de la plaga a patra. Pielea corpului se umplea de băşici usturătoare. Pliniu cel Bătrân vorbeşte despre boli de piele specifice Egiptului.

Plaga a noua a fost întunericul de trei zile. Ea a fost împotriva lui Ra, zeul soarelui. Trei zile a fost întuneric gros. Nu e vorba de o eclipsă de soare aşa de lungă, ceea ce pare imposibil de crezut pentru mulţi. Fenomenul a fost determinat de kamsin, o furtună de praf. În urma marilor inundaţii, care au adus un praf fin de pământ roşu, prin luna martie se ivesc furtuni ce ridică în văzduh acest praf. Atunci aerul devine gros şi întunecă soarele, totul se face beznă. Durata fenomenului relatată în Exodul e cea mai lungă cunoscută. Descrierea acestei plăgi nu este absurdă. Astfel de întunecimi s-au mai întâmplat în Egipt. Documentele arată groaza ce cuprinde îndeosebi pe călătorii prin deşert când kamsinul sau simunul începe să ridice praful şi nisipul pustiei. Atunci toţi stau în locurile lor, exact cum spune Biblia. Numai cine nu cunoaşte aceste anomalii ale climei Egiptului, râde de descrierea lui Moise, dar prin aceasta îşi dovedeşte ignoranţa sa. Adevărul rămâne în picioare.

Plaga a zecea a fost moartea întâilor născuţi. Ea a adus jalea asupra egiptenilor şi bucuria eliberării pentru copiii lui Israel. Chiar primul născut a lui Faraon a fost lovit de îngerul morţii. Un document arheologic spune că Menefta, şi-a pierdut fiul în vârstă de 18 ani. Lucrul acesta este notat pe un mormânt la Tanis, pe care cercetătorul Brugsch îl pune în legătură cu lovirea întâilor născuţi ai Egiptului, iar adevăratul mormânt al său se află neterminat la Teba.

Câteva tăbliţe găsite la Ghebal, reprezintă grupul regal, iar inscripţia dedesubt spune: „Moştenitorul tronului întregii ţări, scribul împărătesc, şeful soldaţilor, marele fiu… preaiubitul fiu al lui Menefta a murit”. Mulţi cercetători biblici susţin că Menefta a fost faraonul de pe vremea ieşirii lui Israel din Egipt.

Toate cele zece plăgi au fost folosite de Dumnezeu spre umilirea Egiptului şi eliberarea lui Israel din robie. Prin faptul că fiecare plagă a fost anunţată mai dinainte, a convins pe Faraon că Dumnezeu este Stăpânul fenomenelor naturii şi l-a obligat să dea voie lui Israel să plece. Vestea despre aceste plăgi s-a răspândit şi la alte popoare. Filistenii zic mai târziu: „Vai de noi! Cine ne va izbăvi din mâna acestor Dumnezei puternici? Dumnezeii aceştia au lovit pe egipteni cu tot felul de urgii în pustie” (1 Samuel 4:8).

E Biblia adevărată? Documentele arheologice arată că e adevărată.

 

 

 

II. MĂRTURIA ARHEOLOGIEI


 

C. PERIOADA CUCERIRII CANAANULUI

După ieşirea din Egipt şi trecerea Mării Roşii, copiii lui Israel s-au îndreptat spre Canaan, „ţara în care curge lapte şi miere”. Denumirea aceasta pomenită des în Biblie, se găseşte şi la vechi scriitori egipteni. Ea este folosită în povestea lui Sinuhe, călătorul, datată pe la 1900 î.d.Cr. şi în descrierea campaniilor lui Faraon Pepi I, pe la 2350 î.d.Cr. Documentele arheologice care vorbesc despre această perioadă sunt multie. Din ele vom alege câteva care înlătură unele critici mai importante aduse Bibliei.

 

1. Spre ţara promisă

Încă înainte de a intra în Canaan, Biblia spune că Israel a ajuns să aibă un cod de legi scrise. Mulţi critici care au studiat aceste legi, au susţinut că nu se poate ca aceste legi să fi fost pe vremea lui Moise, ci doar mult mai târziu, însă scriitorul le-a pus pe seama lui Moise, ca poporul să le preţuiască mai mult. Ei îşi fundamentau această susţinere pe faptul că Israel a fost un popor înapoiat, o adunătură de sclavi, incapabili de formularea unor aşa legi; iar pe de altă parte, atât fondul cât şi forma unor aşa legi aparţin chiar la alte popoare perioadei împăraţilor lui Israel.

Da, e adevărat că Israel a fost un popor de sclavi, aceasta însă din cauza că duşmanii i-au înjosit la această treaptă. În scurgerea istoriei s-au văzut prinţi care au fost puşi să tragă la galere şi generali care au fost ciobani la oi. Nu întotdeauna slujba pe care o face cineva poate servi drept criteriu de stabilire a culturii lui. Apoi, ei n-au ţinut seama că Moise a învăţat „toată înţelepciunea Egiptului”. Ba mai mult, el afirmă că le-a primit de la Dumnezeu. Oare a fost imposibil ca El să dea aşa legi pe vremea aceea?

Săpăturile arheologice făcute între anii 1929-1937 la Ras Shamra pe coasta Siriei în dreptul Ciprului au scos la lumină un cod de legi civile şi religioase ale fenicienilor, scrise în ugarită cu vreo sută de ani înainte de cucerirea Canaanului”. Un alt cod de legi cu vreo patru sute de ani mai vechi, a fost găsit în săpăturile de la Suza în 1901 de către Jacques de Morgan. Era faimosul cod de legi al lui Hamurabi. Astfel, obiecţia criticilor a fost spulberată.

Biblia spune că Israel a avut un chivot pe care l-au făcut în pustie şi când porneau la luptă duceau şi chivotul cu ei. Diodorus ne spune că aşa făceau şi fenicienii.

În Numeri 20:17; 21:22 şi Deuteronom 2:27 se vorbeşte despre „drumul împărătesc”, pe care voiau să-l folosească în trecere prin ţara amoriţilor. Astăzi se ştie că a existat un aşa drum. Era o şosea ce făcea legătură între Egipt, Etiopia şi alte ţări din Africa, cu împărăţia hitiţilor, a asirienilor şi a babilonieilor. Şoseaua trecea pe la răsăritul Mării Moarte, prin Iordania spre Damasc. Anumite săpături făcute au scos la suprafaţă mai multe fortăreţe din Epoca Bronzului, care erau înşiruite pe această şosea. Aceasta arată că drumul exista prin anul 2000 î.d.Cr. deci, cu mult înainte de Moise.

2. Primele cuceriri

În Numeri 13:28-29 ni se spune de către cele 12 iscoade, că ţara Canaan era locuită de mai multe popoare. Documentele din Palestina de pe acea vreme, poartă în înscripţiile lor nume de persoane, care ne dau o idee generală, de originea etnică felurită a acestor persoane. Şi azi, în multe cazuri, numele îţi sugerează naţionalitatea persoanei respective. Astfel Popescu ştii că e roman, Castalini e italian, Schmidt e german, Iuhasz e maghiar, Rubinstein e evreu. Tot aşa numele din inscripţii confirmă, că Palestina era locuită de mai multe popoare.

În Iosua 6 ne este descrisă cucerirea Ierihonului. Săpăturile arheologice făcute aici au constatat că era una din cele mai vechi cetăţi. Un turn de piatră, cu scări interioare şi cu case de jur-âmprejur, verificate cu ajutorul carbonului 14, arată o vechime de 7000 de ani î.d.Cr. Săpăturile prof. John Garstang între 1930-1936 au arătat că Ierihonul a fost dărâmat şi reconstruit în mai multe rânduri. El le-a dat denumiri alfabetice. Astfel până la anul 3000, el a numit-o cetatea A., care a fost dărâmată. Cetatea B. a fost clădită la 2500 şi a fost distrusă în anul 1700. Cetatea C. a fost mai mare decât cele anterioare, a avut palate frumoase şi a fost împrejmuită cu un zid de piatră. Ea a fost distrusă prin anul 1500. Cetatea D. a fost reconstruită prin anul 1500. Palatele au fost reclădite. Cetatea era apărată de ziduri duble făcute din cărămidă. Zidul interior era la o distanţă de 5 m de celălalt, avea o grosime de 4 m şi o înăţime de 10 m. Suprafaţa era mai mică, doar vreo şase acri, aproximativ 25.000 mp. Din această cauză, au ajuns să folosească şi spaţiul dintre ziduri, clădind şi acolo case. Aşa se explică coborârea celor două iscoade peste zid din casa lui Rahav (Iosua 2:15). Zidurile cetăţii D. poartă armele unei distrugeri violente. Zidul exterior s-a prăbuşit spre interior acoperind casele dintre ziduri. Cenuşa, cărămizi arse înroşite, precum şi lemne arse, arată că cetatea a fost dărâmată şi arsă cu foc, aşa cum spune în Iosua 6:24. Cetatea a fost reclădită pe la 860 î.d.Cr.

Wolf Schneider în cartea sa „Omniprezentul Babilon”, ce se află tradusă şi în limba romană, spune că „de la săpăturile efectuate acolo în 1956, Ierihonul este considerat cea mai veche aşezare de tip orăşenesc din lume”. În ce priveşte posibilitatea ca acele ziduri să fie dărâmate fără mână omenească, autorul susţine că Iosua a avut cutremurul ca aliat. El zice: „Cum de s-au surpat zidurile Ierihonului ne-o spune Werner Keller în cartea sa „Und die Bibel hat doch recht” („Biblia are totuşi dreptate”): „Din cauza unui cutremur de pământ, fenomen frecvent în împrejurimile Mării Moarte… Ceea ce au găsit arheologii referitor la catastrofa naturală care i-a venit în ajutor lui Iosua, ca şi la faptele acestuia din urmă, sunt pietre crăpate, dărâmături de ziduri înnegrite, lemn carbonizat şi moloz”.

Săpături făcute la Betel, Debir, Lachiş şi Haţor, arată că şi aceste cetăţi au fost arse pe aceeaşi vreme. Un alt amănunt interesant este secarea Iordanului, care a avut loc când poporul a trecut pentru cucerirea Ierihonului. Iosua primise porunca de trecere a Iordanului, din partea Domnului, cu prevestirea că apele de sus se vor opri şi că poporul va putea trece. Şi aşa s-a întâmplat. Textul spune: „Poporul a ieşit din corturi ca să treacă Iordanul… Când preoţii, care duceau chivotul, au ajuns la Iordan, şi când li s-au muiat picioarele în marginea apei – căci Iordanul se varsă peste malurile sale în tot timpul secerişului – apele care se pogoară de sus s-au oprit, iar cele ce se pogorau spre marea câmpiei, care este Marea Sărată, s-au scurs de tot. Poporul a trecut în faţa Ierihonului”. (Iosua 3:14-16). Toţi necredincioşii au râs de această relatare şi spuneau că este imposibil să creadă aşa ceva. Aceasta însă din pricina lipsei de cunoştinţă. În istorie se cunosc încă alte trei cazuri când Iordanul s-a oprit. În unele locuri patul albiei Iordanului se îngustează între 30 şi 45 metri. Unele cutremure de pământ cauzează alunecări de teren, care blochează cursul râului. Aceasta după confluenţa cu râul Iabboc. În noaptea precedentă lui 8 dec.1267, apele Iordanului au fost blocate timp de 16 ore. Alt caz similar s-a petrecut în 1906 şi în 1927, când apele au fost oprite 21 ore şi jumătate. Deci cele relatate de Iosua nu sunt o poveste, ci o realitate.

3. Aşezarea în Canaan

Săpăturile arheologice făcute în Palestina, arată că cele mai multe cetăţi au fost arse în aceeaşi perioadă, ceea ce coincide cu ocuparea ţării de către evrei. Câteva, între care Meghido şi Betşan, arată că au fost stăpânite de canaaniţi până ceva mai târziu. Dar şi aceasta nu tăgădueşte, ci confirmă adevărul Bibliei arătat în cartea Judecători cap.1:21-36, căci Israel n-a izgonit pe toţi canaaniţii la ocuparea Canaanului.

Canaaniţii aveau o civilizaţie mult mai înaintată decât a evreilor. Lucrul acesta se vede desluşit cu ocazia săpăturilor arheologice. Arhitectura canaanită a fost mult avansată. Dezgropările făcute la Meghido, Betşan şi Salmona, în partea de nord, arată o stare înfloritoare, aveau chiar palate bogat ornamentate. Casele clădite de evrei au fost rudimentare, sărace. Cele două nivele de culturi sunt foarte distincte. Lucrul este explicabil, căci Israel era un popor abia scăpat din sclavie. Totuşi lipsa de cultură nu a împiedecat pe Dumnezeu să le dea Ţara promisă. Documentele dezgropate la Ras Şamra, arată viaţa religioasă, zeii şi zeiţele, templele, ritualurile, imnurile religioase, precum şi prostituţia, stricăciunea mare de la temple. Chiar imediat după moartea lui Iosua, pe vremea judecătorilor, Israel fusese atras de cultul Baalilor (Judecători 2:11-13).

Templul lui Baal Berit, scos la suprafaţă cu ocazia săpăturilor la Sihem, confirmă istoria lui Abimelec, fiul lui Ghedeon (Judecători 9:4). Evidenţele arată că el exista pe vremea judecătorilor. Era o construcţie masivă de vreo 25 m pe 21 m, împrejmuit de un zid de vreo 5 m grosime.

Alte informaţii folositoare, ne sunt date de săpăturile de la Ghibea. Ruinele dezgropate, pot fi văzute la vreo 10 km nord de Ierusalim. Ele demonstrează că vechiul oraş fusese zidit pe sol virgin, prin secolul al XIII-lea î.d.Cr. şi a durat până în secolul următor, când a fost distrus prin foc. Aceasta confirmă cele relatate în Judecători 20:37-40. Cetatea a fost reclădită prin secolul al XI-lea, în zilele lui Saul.

Partea de sud-vest nu a fost cucerită de Israel, ea a rămas în stăpânirea filistenilor. Ei se trag din Casluhimi, fiul lui Miţraim (Egipt), fiul lui Ham (Geneza 10:14). Avraam şi Isaac au avut de-a face cu filistenii. La ieşirea din Egipt, Israel mai bine face un ocol mare decât să dea prin ţara filistenilor (Exod 13:17). Iar când s-au aşezat în Canaan, Iosua evită confruntarea între trupele sale şi cele ale celor cinci domnitori ai filistenilor. Cetăţile lor mai de seamă erau: Gaza, Aşdod, Ascalon, Gat şi Ecron (Iosua 13:2,3). Săpăturile arheologice efectuate în această parte au scos la lumină anumite lucruri, care confirmă cele scrise în Biblie. În Judecători 16:21 ni se spune că Samson a fost „legat cu nişte lanţuri de aramă”. Săpăturile de la Gherar, lângă Gaza şi de la Tell Qasile, lângă Tell Aviv, au dat lumii prilejul să cunoască topitoriile de fier şi aramă ce le aveau filistenii, precum şi atelierele de prelucrare a metalelor. Pe vremea lui Saul, filistenii deţineau monopolul fierului şi a prelucrării lui. „În toată ţara lui Israel nu se găsea nici un fierar… şi fiecare om din Israel se pogora la filisteni ca să-şi ascută fierul plugului, coasa, securea şi sapa” (1 Samuel 13:19,20). Săpăturile au arătat de asemenea, că unele case mari erau clădite în jurul unui mare hol central, care avea stâlpi de sprijinire a etajului şi a acoperişului. Pe aceşti stâlpi îi pomeneşte Biblia în legătură cu moartea lui Samson. „Şi Samson a îmbrăţişat amândoi stâlpii de la mijloc pe care se sprijinea casa, şi s-a rezemat de ei; unul era la dreapta lui şi altul la stânga lui… S-a plecat cu toată puterea şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo” (Judecători 16:29,30). Deci şi ruinele filistenilor le confirmă Biblia.

 

 

 

II. MĂRTURIA ARHEOLOGIEI


 

D. PERIOADA ÎMPĂRAŢILOR

A fost o vreme când aşa numita „Înalta critică germană” a căutat să obiecteze la o seamă de împăraţi pomeniţi în Biblie şi să spună că sunt persoane mitologice, deoarece ei n-au găsit pomenit nicăieri numele acestor împăraţi.

 

Iov spunea: „Vorbeşte pământului şi te va învăţa.” De aceea chemăm pământul cu minele lui, cu secretele îngropate în pulberea lui, să ne înveţe adevărul, să ne dea dovezi spre convingerea noastră, ca să nu fim necredinciosi, ci credincioşi.

1. Vremea lui Saul

Primul împărat al lui Israel a fost Saul. El şi-a avut reşedinţa la Ghibea lui Beniamin, câţiva kilometri mai la nord de Ierusalim. Căci pe vremea lui Ierusalimul era stăpânit de iebusiţi. În 1922, 1923 şi 1933 o echipă sub conducerea Profesorului W.F.Albright a făcut săpături la Tell el Ful, vreo 5 km nord de Ierusalim. Aici au descoperit citadela lui Saul de la Ghibea. De aici el a condus pe Israel până la moartea sa în lupta cu filistenii.

La Betşan arheologii au dezgropat un mare templu al lui Dagon şi unul al Astarteii. Biblia spune că filistenii au pus armele lui Saul în templul Astarteii la Betşan (1 Samuel 31:10). Ruinele confirmă că era un aşa templu, că Biblia a spus adevărul.

2. Vremea lui David

David a fost al doilea împărat al lui Israel. Încă din tinereţe, el a fost mare cântăreţ la harfă şi compozitor. De la el avem cei mai mulţi psalmi. La fel ni se spune că el a organizat cântul la Casa Domnului, punând la o parte pentru slujba aceasta un număr de 288 corişti şi orchestranţi (1 Cronici 25:1-7).

Criticismul modern a tăgăduit multă vreme lucrul acesta. Ei spuneau că nu se poate ca muzica să fi fost aşa de dezvoltată. Dar cercetările arheologice confirmă relatarea biblică. Muzicienii palestinieni au fost bine cunoscuţi în antichitate, chiar cu mult înainte de David. Ei sunt arătaţi, încă de prin secolul al XIX-lea, pe monumentele din Egipt şi Mesopotamia. Semiţii, când coborau în Egipt, îşi duceau şi instrumentele cu ei. Basorelieful de la Beni Hasan, arată clar lucrul acesta. Iar epica religioasă descoperită la Ras Samra, arată că încă pe la 1400 î.d.Cr. , deci cu aproape 400 de ani înainte de David, la Ugarit, cântăreţii religioşi formau o clasă specială. Astfel, părerea că era imposibil ca la acea dată să fi fost cântăreţi organizaţi în coruri, a fost spulberată.

O altă confirmare arheologică este a iazului de la Gabaon. În 2 Samuel 2:12-16 citim că armata lui David, sub comanda lui Ioab şi cea a lui Işboşet sub comanda lui Abner, s-au întâlnit la iazul din Gabaon, azi El-Jib. În timpul săpăturilor arheologice din 1956, 1957 şi 1959, sub conducerea lui James B.Pritchard din partea Muzeului Universităţii Pennsylvania, s-a descoperit iazul de la Gabaon, la vreo 10 km nord de Ierusalim. Iazul era săpat în stâncă şi avea un diametru de 11,3 m şi o adâncime de 10,8 m. Acest bazin era făcut pentru adunarea apei. Pe fundul bazinului au fost găsite mânere de mari ulcioare, pe care este scrisă inscripţia locului „Gbn” adică Gabaon, căci este ştiut că scrierea evreiască este lipsită de vocale. Iazul era în folosinţă de pe la anul1200 î.d.Cr. Deci, exista pe vremea lui David, aşa cum spune Biblia.

3. Vremea lui Solomon

Descoperirile arheologice în legătură cu perioada domniei lui Solomon sunt remarcabile. Profesorul Albright spune în volumul său că „vremea lui Solomon a fost cu siguranţă cea mai înfloritoare perioadă în istoria Palestinei”.

Fiind o vreme de pace, eforturile au fost depuse în domeniul construcţiilor. Mai de seamă a fost castelul său din pădurea Libanului şi templul de la Ierusalim. Biblia spune că meşterii au fost fenicieni din părţile Tirului. Arhitectura, stâlpii, capitelurile proto-ionice, detaliile, motivele sculptate, toate arată o puternică influenţă feniciană. Arheologii R.S.Lamon şi G.M.Shipton, care au condus excavaţii în Palestina între anii 1925-1939 afirmă: „Această evidenţă se acordă bine cu tipul de construcţie a templului lui Solomon din Ierusalim, cum este descris în 1 împăraţi 7:12”.

O afirmare a Bibliei ce n-a fost crezută de unii, a fost cea cu privire la grajdurile lui Solomon. În 1 împăraţi 4:26 citim: „Solomon avea patruzeci de mii de iesle pentru caii de la carăle lui.” El şi-a format o considerabilă forţă de care de război. Iar din 1 împăraţi 10:28,29 ştim că importa cai din Egipt, pentru el şi pentru împăraţii hitiţilor. Săpăturile arheologice efectuate la Meghido, vreo 32 km sud-est de Carmel, azi Tel el-Mutesellim, au dat la iveală grajdurile mari ale lui Solomon. Aici a fost un complex de clădiri cu două rânduri de stâlpi de piatră având între ei un pasaj de trei metri. Alte grajduri asemănătoare au fost găsite şi la Taanac, Haţor, Tel el-Hesi şi Ghezer.

La fel, săpăturile făcute de Nelson Glueck la Tel el Keleifeh, Elatul de azi, au confirmat, că aici Solomon
avea turnătoriile de aramă. Înainte se numea Eţion Gheber.

Tot aici era şi portul pentru flota sa, căci Solomon „avea pe mare corăbii din Tars” (1 împăraţi 10:22). O seamă de bucăţi de parâme dezgropate, precum şi alte indicii, arată că a fost un port mare pe vremea lui Solomon.

4. Fuga lui Ieroboam în Egipt

Cu prilejul unor construcţii la Milo, Solomon a dat supravegherea lucrărilor lui Ieroboam. Într-o zi, ieşind din Ierusalim, a întâlnit pe proorocul Ahia din Silo, îmbrăcat cu o haină nouă. Proorocul şi-a apucat haina şi a rupt-o în douăsprezece bucăţi şi a zis lui Ieroboam: „Ia-ţi zece bucăţi! Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi rupe împărăţia din mâna lui Solomon şi-ţi voi da zece seminţii… aceasta pentru că M-au părăsit” (1 împăraţi 11:30-33). Din cauza trăirii nepotrivite a lui Solomon, Dumnezeu hotărăşte ruperea împărăţiei. Solomon caută să pună mâna pe Ieroboam să-l omoare, dar el fuge la împăratul Egiptului şi cere azil politic. El rămâne la Şişac până la moartea lui Solomon. Aceasta spune Biblia.

Pentru unii necredincioşi asta părea de necrezut. Solomon avea de soţie pe fiica lui Faraon, iar Ieroboam fuge de Solomon tocmai la faraon. E posibil aşa ceva?

Documentele arheologice spun că este posibil. Faraonul, care avea fiica căsătorită cu Solomon, a fost detronat de Sişac. Cu el începe o nouă dinastie în ţara Egiptului, dinastia a XXII-a. La acest faraon găseşte adăpost Ieroboam de mânia lui Solomon. Deci, pricina de poticnire este spulberată. Biblia e adevărată.

5. Năvălirea lui Şişac în Palestina

Biblia vorbeşte despre năvălirea lui Şişac în Palestina. La 1 împăraţi 14:25-26 citim: „În al cincilea an al împărăţirii lui Roboam, Şişac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului. A luat vistieriile Casei Domnului şi visteriile casei împăratului, a luat tot. A luat toate scuturile de aur pe care le făcuse Solomon”.

Năvălirea lui Şişac în Palestina nu e o poveste, ea este confirmată de documente arheologice. Pe zidul de sud al curţii marelui templu de la Karnak, există un tablou care îl arată pe Şişac. Împăratul e făcut ca un gigant. În mâna stângă ţine capetele unor frânghii, de care sunt legaţi şiruri întregi de prizonieri. Captivii sunt legaţi la gât unul de altul. În mâna dreaptă ţine un toiag. Cel care lucrase tabloul, acoperise partea de jos a corpului fiecărui prizonier cu un scut, pe care a scris ţara de unde este prizonierul.

Datorită acestei sculpturi, astăzi noi ştim că Şişac a cucerit 133 cetăţi, dintre care cele mai însemnate sunt: Gaza, Adulam, Bethoron, Aialon, Ghibeon, Sunem, Iuda-Melec sau Ierusalimul. Templul de la Karnak, în sus pe Nil, adevereşte că Biblia este adevărată. Altă evidenţă arheologică este o stelă frântă a lui Şişac, ce a fost dezgropată la Meghido. Ea indică cucerirea acestei fortăreţe de către Şişac.

6. Evidenţe despre Ahab

Printre alte amănunte despre Ahab, istorisirea biblică spune că şi-a zidit un palat de fildeş (1 împăraţi 22:39). Iar după vreo sută de ani, proorocul Amos prevesteşte surparea. În cap.3:15 zice din partea Domnului: „Voi surpa casele de iarnă şi casele de vară; palatele de fildeş se vor duce.” Aceasta sugerează un lux exorbitant. Un obiect de fildeş este scump, dar un palat de fildeş? Pilda împăratului a fost urmată şi de alţi bogătaşi ai Samariei. Ba, Amos ne spune că şi mobilierul îl aveau de fildeş. În cap.6:4 citim: „Ei se culcă pe paturi de fildeş…

Mulţi au tăgăduit aceste afirmaţii ale Bibliei. Li se păreau prea exagerate. Dar excavaţiile arheologice efectuate la Samaria în anii 1908-1910, de Universitatea Harvard, sub direcţia lui G.A.Reisner, D.G.Lyon şi C.S.Fisher, continuate între anii 1931-1933, tot de Universitatea Harvard, în colaborare cu Universitatea din Ierusalim şi cu Şcoala Britanică de Arheologie din Ierusalim sub direcţia lui J.W.Crowfoot, au scos la suprafaţă palate, cisterne şi fortificaţii de pe vremea lui Ahab. De sub dărâmături, au adus la lumină plăci de fildeş, cu care erau căptuşite aceste palate şi părţi de mobilă. Pe fildeş sunt gravate trestii de papirus, flori de lotus, lei, tauri, sfincşi, zei egipteni, ca Isis şi Horus. Aceasta indică nu numai luxul mare pe vremea lui Ahab, ci şi depărtarea mare de Dumnezeu. Rămăşişele de fildeş scoase de sub dărâmături, confirmă spusele Bibliei.

Apoi numele lui Ahab îl găsim pomenit în analele lui Salmanaser al III-lea, cu privire la bătălia de la Karkar în 853 î.d.Cr. El spune că aici a întâlnit o coaliţie de 12 împăraţi pe care i-a biruit. El dă o listă a forţelor coalizate. Iată un extras din Anale:

„Am plecat din Argana; m-am apropiat de Karkara. Am distrus, am dărâmat şi am ars cu foc Karkara, reşedinţa sa împărătească. Spre a-l ajuta, el a adus 1.200 care de război, 1.200 cavalerişti, 20.000 soldaţi Adad’idri pedestrii din Damasc; 700 care de război; 700 cavalerişti, 10.000 pedeştrii irhuleni din Hamat; 2000 care de război, 10.000 pedeştrii ai lui Ahab israelitul; 500 soldaţi din Que”.

Aceste anale se află pe aşa-numita „Inscripţia Monolită”, ce se găseşte în Muzeul Britanic.

Biblia vorbeşte despre supremaţia lui Israel pe vremea lui Ahab asupra Moabului. În 2 împăraţi 3:4 citim: „Meşa, împăratul Moabului, avea turme mari şi plătea împăratului lui Israel un bir de o sută mii de miei şi de o sută mii de berbeci cu lâna lor”. Iar în 2 împăraţi 1:1 şi 3:5 ni se spune că la moartea lui Ahab, Moab s-a răsculat împotriva lui Israel.

Scepticii ziceau că aceste lucruri le scriu evreii, ca să se laude, dar n-au fost reale. Ei n-au avut o aşa supremaţie. Nu credeau că moabiţii au plătit bir lui Israel. Nimeni nu a putut convinge pe aceşti sceptici că Biblia este adevărată. Nu exista nici o altă dovadă. Iată însă că într-o zi s-a descoperit tocmai mărturia lui Meşa, împăratul Moabului cu privire la adevărul celor relatate în Biblie. Mărturia este înscrisă pe piatra moabită.

În august 1868, F.A.Klein, un misionar german la Ierusalim, a vizitat localitatea Dibon din Moab, cam la vreo 12 mile în răsăritul Mării Moarte. Cetatea Dibon este pomenită în Isaia 15:2. Cu ocazia acestei vizite, misionarul a descoperit o piatră neagră de bazalt având o înălţime de 1,20 m, lăţime vreo 70 cm, iar grosimea de 34 cm. Pe ea se afla o inscripţie scrisă pe 34 rânduri. Fără să-şi dea seama de valoarea inscripţiei, Klein a copiat câteva şire şi a vrut să cumpere piatra pentru muzeul din Berlin. După un an de negocieri, piatra era să fie a autorităţilor germane pentru suma de 400 dolari. Rezidentul francez a trimis să ia pe hârtie o imprimare a inscripţiei de pe piatră şi a oferit localnicilor suma de 1.800 dolari să-i dea lui piatra. În mod natural, văzând că li se oferă o sumă aşa de mare, localnicii au bănuit că piatra are puteri miraculoase. Atunci guvernatorul din Nabulus a pretins-o pentru el. Teama că le-o ia guvernatorul şi ei nu vor primi suma, i-a determinat pe arabi să facă un foc mare sub ea, şi când a fost încinsă, au turnat apă rece peste ea. Aceasta a făcut ca piatra să se spargă în bucăţi, pe care le-au împărţit între ei ca amulete. Spargerea pietrei părea o pierdere ireparabilă pentru ştiinţa arheologiei. După câtva timp, Clermond Ganeau, dragomanul consulatului francez, a reuşit să adune cele mai multe bucăţi din lespedea cu inscripţie. Cu ajutorul hârtiei pe care imprimase inscripţia înainte de sfărâmare, el a reuşit să refacă piatra moabită. Azi ea poate fi văzută în Muzeul Luvru din Paris. Scrierea este ebreo-feniciană. Traducerea inscripţiei a fost făcută de Dr. Ginsburg, M.Ganneau şi profesorul Schlottman. În înscripţie se află numele lui Omri, care a subjugat pe moabiţi. La fel este pomenit şi Ahab, dar nu pe nume, ci îi spune „fiul lui Omri”. După moartea lui Ahab, Meşa n-a mai vrut să plătească tributul. Împăraţii aliaţi ai lui Israel, Iuda şi Edom au pornit să bată Moabul. Moabiţii s-au adunat în cetatea lor Kir-Haraset. Aici Mesa oferă pe zid ca ardere de tot lui Chemoş, zeul Moabului, pe însuşi fiul său. La vederea acestui fapt, Israel părăseşte Moabul. În comemorarea acestei izbăviri, Meşa a ridicat monumentul cunoscut sub numele de „Piatra moabită”. Iată în traducere câteva rânduri care ne interesează:

„1. Eu, Meşa fiul lui Chemoş-Melec, regele Moabului, dibonitul
2. Tatăl meu a domnit treizeci de ani peste Moab şi eu am domnit după tatăl meu.
3. Eu am pregătit acest monument pentru Chemoş la Korka…
4. Fiindcă el m-a mântuit de toţi împăraţii şi mi-a dat biruinţă asupra adversarilor mei.
5. Omri regele lui Israel a umilit pe Moab mulţi ani, căci Chemoş a fost supărat pe ţara sa.
6. Fiul său l-a urmat şi el de asemenea a zis: „Eu voi umili pe Moab.
7. Pe vremea mea a vorbit el (astfel), dar eu am biruit asupra lui şi asupra casei lui”.

În şirurile următoare, Meşa se laudă cu luptele sale şi cu cetăţile pe care le-a reclădit. Piatra Moabită ne spune că Biblia este adevărată, că ei, moabiţii, au fost tributari lui Israel, ba precizează mai jos că au fost umiliţi timp de patruzeci de ani, că Meşa a fost acela care s-a răsculat împotriva lui Israel.

7. Iehu şi Obeliscul Negru

Dinastia lui Omri se termină cu Ioram fiul lui Ahab, care este omorât de Iehu, unul din căpeteniile sale. El primise ungerea de împărat din partea unui trimis al lui Elisei (2 împăraţi 9 şi 10). Astfel el începe o nouă dinastie care va da cinci împăraţi peste Israel între anii 842 şi 745 î.d.Cr.

Iehu este singurul împărat din Israel şi Iuda a cărui pictură o avem astăzi. Salmanaser al III-lea domnea peste Asiria la urcarea pe tron a lui Iehu. Se pare că fără lupte, Iehu a consimţit să plătească tribut Asiriei.

Spre a reda biruinţele celei de a 31 expediţie militară a sa, Salmanaser a ridicat Obeliscul negru la Kala (Nimrud). Obeliscul este tăiat din marmoră neagră. Are o înălţime de 1,89 m, lăţimea celor patru feţe la vârf este de 0,457 m, iar la bază de 0,609 m. Jumătatea de sus are cinci rânduri de scene şi inscripţii. Jumătatea de jos este numai cu inscripţii. În total pe obelisc se află 210 rânduri scrise. Azi el se găseşte în Muzeul Britanic sub nr. 98.

Pe obelisc se pomeneşte despre „Casa lui Omri”. Omri a fost împăratul lui Israel care a zidit Samaria şi chiar ceialalţi succesori pe tronul Samariei, străini de familia lui Omri, sunt numiţi ca fii ai lui Omri. Aşa avem cazul lui Iehu. În scenele de pe obelisc, se zugrăveşte primirea tributului. În rândul al doilea de scene, sunt persoane care poartă tributul şi Iehu plecat în faţa lui Salmanaser, iar inscripţia spune: „Tributul lui Iehu fiul lui Omri, argint, aur, cupe de aur, pahare de aur, ligheane de aur, ulcioare de aur, plumb, un sceptru împărătesc, o suliţă”.
Obeliscul negru a fost găsit de arheologul Sir Henry Layard în anul 1840 la Nimrud.

Tot pe obeliscul negru se mai află pomenit şi numele lui Hazael din Damasc. De fapt împotriva lui venise Salmanaser să lupte în această a 31-a expediţie militară a sa. Această biruinţă a determinat ridicarea obeliscului. Pomenirea lui Hazael ca împărat al Siriei confirmă spusele Bibliei în 2 împăraţi 8:15.

8. Analele lui Tiglat Pileser al III-Iea

Tiglat Pileser al III-lea a domnit în Asiria între anii 745-727 î.d.Cr. El a inaugurat o nouă politică agresivă în Asiria. Domnia lui a fost pe vremea lui Azaria (Ozia) şi Ahazia, împăraţi în Iuda, iar Menahem şi Peca în Israel. Cu ei are de-a face, de aceea numele lor abundă în documentele asiriene. El nu a fost de viţă împărătească, ci probabil un general. În analele sale nu-şi pomeneşte nici tata, nici mama. El a restaurat palatul lui Salmanaser al III-lea la Kalchi. Pe zidurile camerelor a pus plăci de marmoră frumos gravate cu inscripţii, unde sunt descrise luptele sale.

Afară de acestea mai avem analele sale scrise pe tăbliţe de lut, unde sunt relatate campaniile sale militare în ordine geografică. Apoi alte tăbliţe suplimentare conţin liste de ţările cucerite, fără detaliile luptelor.

Tiglat Pileser spune că în al cincilea an al domniei, deci pe la 741 î.d.Cr. , fiind angajat în război în partea de sud a Siriei, a avut de înfruntat o armată puternică sub comanda lui Azaria, împăratul lui Iuda, mare monarh, a cărui oaste se spune în 2 Cronici 26:6-15 că era de 307.500 de oameni.

În anul 738, ca un rezultat al campaniilar sale, analele spun: „Nouăsprezece districte aparţinând Hamatului, împreună cu oraşele din hotarele lor, situate la marea soarelui apune (Marea Mediterană) care în necredincioşia lor s-au revoltat contra lui Azaria, eu le-am realipit la teritoriul ţării lui Asur; ofiţerii mei, guvernatorii mei i-am pus peste ei.” Un aIt fragment dintr-o inscripţie spune:

„În cursul campaniei mele am primit tributul regilor: (Azaria iudeul)”

Tiglat Pileser III înainte s-a numit Pul. Cu acest nume îl găsim înscris şi pe paginile Bibliei. În acelaşi an (738), Tiglat Pileser a atacat şi Palestina. În 2 împăraţi 15:19-20 găsim scris: „Pul, împăratul Asiriei a venit în ţară. Şi Menahem a dat lui Pul o mie de talanţi de argint, ca să-l ajute să-şi întărească domnia. Menahem a ridicat argintul acesta de la toţi cei cu avere din Israel, ca să-l dea împăratului Asiriei; i-a pus să dea fiecare câte cincizeci sicli de argint. Împăratul s-a întors înapoi şi nu s-a oprit atunci în ţară”.

Iar analele lui Tiglat Pileser spun:

„A primit tributul lui Kuştaşpi din Kamuk, a lui Rezon din Damasc, a lui Menahem din Samaria, a lui Hiram din Tir”.

Între anii 734-732, împăratul Reţin al Siriei şi Pecah împărăratul lui Israel, s-au suit împotriva Ierusalimului. Atunci Ahaz a cerut ajutorul lui Tiglat Pileser. Acesta a trimis armatele şi a bătut Damascul, apoi au coborât spre sud au cucerit o seamă de cetăţi din Galileea şi Galaad, iar pe locuitori i-a dus în captivitate. O revoltă pro-asiriană în Samaria condusă de Osea îl răpune pe Pecah (2 împăraţi 15:27-30). Tiglat Pileser însă spune în aqnalele sale:

„Ei l-au răsturnat pe împăratul lor Pecah şi eu am pus în locul lui pe Ozia ca împărat peste ei”. Relatările din anale despre Azaria, despre Menahem, despre Reţin, despre Pecah, despre Ozia, despre Ahazia mărturisesc că Biblia este adevărată.

În 2 împăraţi 15:29 citim: „Pe vremea lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat Pileser, împăratul Asiriei şi a luat Iionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedeş, Haţor, Galaad şi Galileea, toată Ţara lui Neftali şi pe locuitori i-a dus în prinsoare în Asiria”.

Evidenţele arheologice despre extinderea stăpânirii lui Tiglat Pileser asupra Palestinei confirmă spusele Bibliei. În anale este menţionat:

„… hotarele Bit-Humriei (adică ale casei lui Omri, Israel)… Întinsa ţară a lui Neftali, în totalitatea ei, le-am adus în hotarele Asiriei”.

9. Documente despre Salmanasar al V-lea

Salmanasar al V-lea este pomenit în 2 împăraţi 17:3; 18:9. El a fost fiul lui Tiglat Pileser al III-lea. Osea împăratul lui Israel, avea de plătit un tribut mare Asiriei, aur în valoare de aproximativ 200.000 dolari şi argint în valoare de 2.000.000 dolari, sume enorme. Din această cauză, a trimis soli la faraonul Egiptului şi i-a cerut sprijinul. Asigurat fiind de sprijin, n-a mai plătit tributul datorat Asiriei. Salmanasar prinzând de veste, în anul 725 a venit cu armatele împotriva Samariei pe care a asediat-o. Împăratul Osea a fost prins se pare în afara cetăţii şi a fost deportat înainte de căderea Samariei. Asediul Samariei a durat trei ani.

De la Salmanasar al V-lea nu avem anale. La fel şi inscripţiile sunt puţine. S-a găsit doar o greutate de cântar cu numele său, o piatră de hotar datată în timpul domniei sale şi listele asiriene eponim, care sunt liste de împăraţii Asiriei cu scurte notiţe în care sunt menţionate campaniile militare conduse de monarhi. Aici a arătată urcarea pe tron a lui Salmanasar al V-lea în anul 727 î.d.Cr. şi se pomeneşte o campanie împotriva unei cetăţi a cărei nume este lipsă, porţiunea fiind spartă. Cronicele babiloniene cu privire la acel an spun că Salmanasar „a frânt cetatea Samarain. Este important de notat că denumirea Samaria din Ezra 4:10, în ebraica se pronunţa „Samrain” ca şi în cronicile babiloniene.

10. Evidenţe despre existenţa lui Sargon

În cartea proorocului Isaia 20:1 ni se pomeneşte cumva în treacăt despre Sargon. „În anul când a venit Tartan la Asdod, trimis de Sargon, împăratul Asiriei să bată Asdodul şi l-a luat”.

Despre Sargon nu se mai pomenea nicăieri nimic. Acest fapt a determinat pe necredincioşi să spună că Sargon n-a existat, ci este un nume mitologic şi că Biblia conţine legende.

Arheologia a venit şi a curmat şi această acuză faţă de Bilie cu privire la Sargon. În anul 1842, săpăturile arheologice au scos la lumină palatul lui Sargon şi apoi în 1872, descoperindu-se biblioteca lui Asurbanipal; au fost găsite şi analele lui Sargon.

Azi ştim că el a existat, că după moartea lui Salmanaser al V-lea în dec.722, el a ocupat tronul Asiriei şi a domnit până în vara anului 705, când a fost asasinat de unul din proprii săi soldaţi. El a stabilit capitala împărăţiei la Khorsabad, câţiva kilometri mai sus de Ninive.

Între anii 1808-1820, un englez numit C.J.Rich, care a trăit o viaţă cam romantică în părţile răsăritului, ca ofiţer, scriitor şi secretar de ambasadă, un aventurier, a poposit la Bagdad. Aici a început să cerceteze cu mare interes mormanele de dărâmături din împrejurimi. A adunat o seamă de cioburi şi bucăţi de tăbliţe cu inscripţii pe care le-a predat Muzeului Britanic.

În mod practic, cercetările lui Rich n-au avut nici o valoare. Sir Henry Layard, un arheolog de seamă, vizitează ruinele de acolo prin anul 1840. În anul 1842, Franţa a trimis un consul la Mosul, numit P.E.Botta. Prin instruire şi înclinaţie fiind arheolog, el a observat la răsărit de Mosul un şir de dealuri artificiale, un fel de îngrămădiri de moloz. El a crezut că sunt ruinele cetăţii Ninive.

Acestea i-au stârnit atât de mult curozitatea, încât a angajat dintre localnici o companie de săpători. În timp ce săpau, oamenii au observat grija cu care Botta examina şi aduna fiecare ciob sau bucăţică de cărămidă, care purta ceva semne pe ea.

De fapt, ţăranii din împrejurimi i-au adus o mulţime de fragmente de alabastru şi de tăbliţe. Unul din ei l-a întrebat că de ce examinează şi păstrează cu atâta grijă toate cioburile. Botta i-a răspuns că el caută sculpturi vechi. Atunci unul din ţăranii săpători l-a sfătuit să facă cercetări în molozul pe care este zidit satul lor, căci în timp ce el a săpat pentru temelia casei sale, a găsit aşa ceva. I s-a spus că satul lor se numeşte Korsabad şi se află la vreo 20 km nord-est de Mosul. Botta şi-a transferat săpătorii la noul loc.

După o scurtă examinare a dâmbului curios, au început săpăturile. Nu mult de la suprafaţă, au dat de vârful unui perete. S-a făcut curăţirea lui şi în curând Botta s-a aflat într-o cameră de proporţii uriaşe. Toţi pereţii erau căptuşiţi cu lespezi de alabastru, pe care se distingea o excelentă panoramă: o bătălie, figuri de luptători, asediu, alai triumfal, scene de vânătoare.

Alături de scene erau şiruri de caractere scrise, ca cel de pe tăbliţele de cărămidă. În cea mai straşnică excitare de bucurie, Botta a trecut cu săpătorii în a doua cameră de dimensiuni asemănătoare, cu ornamentaţii şi figuri. Botta făcuse o mare descoperire. Era un palat imperial.

Mai târziu s-a constatat că era cel mai măreţ palat pe care l-a văzut lumea, palatul lui Sargon al II-lea, împăratul Asiriei pomenit în Isaia 20:1. Peste 100 coloşi din acest palat şi un mare număr de plăci de alabastru se află azi în Muzeul Britanic, dar una din cele mai mari colecţii de antichităţi asiriene, o comoară nepreţuită, a fost dată de Botta Muzeului Luvru din Paris. Când am vizitat acest muzeu în 1967, în sălile 120-122 am văzut porţiuni şi obiecte din palatul lui Sargon de la Korsabad. Acestea mărturisesc că el a existat, deci Biblia este adevărată.

La fel, Analele lui Sargon confirmă cucerirea Samariei în anul 721 î.d.Cr. şi ducerea Israeliţilor în robie, precum şi colonizarea Samariei. Dar să-l lăsăm pe Sargon să ne istorisească:

„Eu am asediat cetatea Samaria; 27.290 locuitori ai ei i-am adus captivi, cincizeci de care am luat pentru mine, dar rămăşiţei (poporului) i-am permis să-şi reţină posesiunile lor. Eu am numit un guvernator al meu peste ei şi le-am impus tributul pe care mi-l plătea fostul rege”.

Iată şi relatarea biblică: „Şi împăratul Asiriei a străbătut toată ţara şi s-a suit împotriva Samariei, pe care a împresurat-o timp de trei ani. În al nouălea an al lui Osea, împăratul Asiriei a luat Samaria şi a dus pe Israel în robie în Asiria, l-a pus să locuiască la Halah şi Habor lângă râul Gozan şi în cetăţile mezilor” (2 împăraţi 17:5,6). Deşi în v.3 este pomenit Salmanasar, scriitorii recenţi îl identifică pe Sargon cu „Împăratul Asiriei” din v.6”. Căci de fapt Salmanaser începuse asediul, dar Sargon a capturat Samaria şi a dus poporul în robie. Astfel, relatarea biblică cu cea din anale se completează una pe alta în ce priveşte numărul prizonierilor şi locul unde au fost duşi şi sunt identice în ce priveşte asediul, cucerirea şi ducerea în robie.

În legătură cu coloniştii aduşi în Samaria, pomeniţi în 2 împăraţi 17:24, analele 94-99 spun:

„Triburile din Tamud şi Hadid, Marsiman şi Chaiapa, arabii, îndepărtaţii locuitori ai pustiei, de care nici un înţelept şi nici un şcolar n-a ştiut, care niciodată n-au plătit nici un tribut nici unui rege, eu în slujba lui Asur, domnul meu, i-am bătut; restul din ei, i-am dus şi i-am aşezat în Samaria”.

Un taur înaripat din piatră ce stătea la intrare în palatul lui Sargon a fost găsit de Chiera cu ocazia excavaţiilor făcute în 1929. El a fost tăiat dintr-un singur bloc de piatră. Are o lungime de 4,58 m şi tot atât în înălţime, iar în greutate este de 40 de tone. Din fericire, a fost spart şi astfel a putut fi transportat în bucăţi la Universitatea Chicago, cea mai mare cântărind 19 tone. Azi poate fi văzut la Muzeul Institutului Oriental Chicago.

Descoperirile recente a unor liste asiriene de împăraţi arată că Sargon, acesta este de fapt Sargon al III-lea, deoarece au mai fost alţi doi Sargon înaintea lui.

Toate aceste evidenţe arheologice despre Sargon, confirmă existenţa lui, aşa cum afirmă Biblia. Chiar şi textul din Isaia 20:1, singurul text ce vorbea despre Sargon, înainte de descoperirea documentelor arheologice, azi este confirmat de analele lui Sargon. Cu privire la revolta din Aşdod în 712 î.d.Cr. , Sargon spune:

„Azuri, regele Aşdodului, a plănuit să nu mai plătească tributul şi a trimis mesageri de ostilitate faţă de Asiria la toţi regii din vecinătatea sa… am mers… Împotriva Aşdodului, reşedinţa sa regală, l-am asediat şi am cucerit cetăţile Aşdod, Gat şi Aşdudimmu”.

Oare nu este minunat cum în vremurile din urmă, vremuri ale necredinţei, Dumnezeu a dat grai pietrelor şi cioburilor, ca să confirme adevărul Bibliei? Oricine vrea să-l tăgăduiască pe Sargon, are de luptat cu taurul înaripat de patruzeci de tone al lui Sargon, care susţine că Biblia este adevărată.

11. Confirmări pentru vremea lui Ezechia

Documentele arheologice care confirmă relatările Bibliei pentru acest timp sunt numeroase şi importante. Eu voi reda doar câteva.

Tributul plătit de împăratul Ezechia lui Sanherib este arătat în 2 împăraţi 18:14 „Şi împăratul Asiriei a cerut lui Ezechia, împăratul lui Iuda, 300 talanţi de argint şi 30 talanţi de aur”.

Asasinarea lui Sargon a făcut ca fiul său Sanherib, să ocupe tronul Asiriei. Că fiul a avut vreun amestec în uciderea tatălui nu se ştie, dar este semnificativ faptul că numele tatălui nu e pomenit nicidecum în cronicile fiului. Sanherib este cel mai pomenit împărat al Asiriei în Biblie. Inscripţiile lui Sanherib spun următoarele în legătură cu tributul lui Ezechia:

„În adaus la cei 30 talanţi de aur şi 800 talanţi de argint, pietre preţioase, antimoniu, bijuterii, tăbliţe mari de gresie,… fildeş, arţar, cutii de lemn, tot felul de comori scumpe… pe care le-au adus după mine la Ninive, cetatea mea împărătească”.

Cele două relatări sunt identice cu privire la numărul talanţilor de aur, dar diferă la numărul talanţilor de argint. Biblia spune 300, analele spun 800. Să fie o minciună sau o greşală de scris? Nici una, nici alta. Ezechia a dat 300 talanţi de argint şi scriitorul atât a scris. Sanherib a cântărit argintul şi a găsit 800 talanţi de argint, iar scribul atât a scris. Vă întrebaţi cum se poate aşa ceva? Oare s-or fi înmulţit pe drum? Nu nu a fost nici o minune. Lipsa de cunoştinţă ne-ar face să acuzăm Biblia că nu este adevărată. Dar ştiinţa arheologiei ne descurcă. Se ştie că talantul era o măsură de greutate. Arheologul Schrader ne spune că în timp ce talanţii de aur, ca greutate, erau la fel cei din Iuda cu cei din Asiria, talanţii de argint din Asiria erau mai mici, mai uşori. Astfel, cei 300 talanţi de argint din Ierusalim, făceau 800 talanţi în Asiria.

Un basorelief pe un perete dezgropat din palatul său din Ninive îl reprezintă pe Sanherib stând pe tron şi primind oameni care îi aduc daruri. În partea din faţă a capului este incripţia:

„Sanherib împăratul lumii, împăratul Asiriei stând pe tronul său şi prada cetăţii Lachiş este adusă înaintea lui”. Scena şi inscripţia se păstrează în Muzeul Britanic.

Palatul lui Sanherib, o capodoperă a Asiriei, a fost dezgropat de arheologul Sir A.Layard. După dezgroparea palatului lui Sargon de către Botta, Camera Comunelor din Londra a votat suma de 3.000 lire în favoarea Muzeului Britanic pentru cercetări arheologice şi săpături în părţile răsăritului. Layard a fost însărcinat cu aceste cercetări. El a început săpăturile în dealul de lângă Mosul, unde săpase Botta, înainte de a se muta la Korsabad. Munca sistematică şi energică a lui Layard a fost răsplătită prin descoperirea cetăţii Ninive, care zăcea ascunsă sub dărâmături de mai bine de 2.000 de ani şi nimeni nu mai ştia unde a existat ea altădată. Aici el a dezgropat un alt palat măreţ, care s-a constatat că a fost al lui Sanherib. Palatul avea 71 camere de diferite dimensiuni şi era ornamentat cu picturi şi sculpturi, scene şi inscripţii. Ele arată măreţia Ninivei şi sunt o confirmare a celor spuse de Biblie în Iona şi Naum despre această cetate.

Împresurarea Ierusalimului descrisă în 2 împăraţi 18:1737 la fel este confirmată în analele lui Sanherib ce se găsesc înscrise pe o prismă hexagonală de lut, găsită de colonelul Taylor în anul 1830 la Ninive. Cilindrul are o înălţime de 37 cm., iar pe cele şase feţe ale sale se află înscrise isprăvile lui Sanherib din prima parte a domniei lui. Este cel mai bine păstrat document. El poartă denumirea de „Cilindrul lui Taylor” şi se află în Muzeul Britanic sub nr.55-10-3-1. Iată un extract:

„Cum Ezechia iudeul nu a vrut să se supună jugului meu, 46 din cetăţile sale mai puternice, înconjurate cu ziduri şi nenumărate sate mai mici din aropierea lor, eu le-am cucerit… Pe el însuşi l-am făcut prizonier în Ierusalim, reşedinţa împărătească, ca pe o pasăre în colivie”.

Analele nu pretind că Sanherib ar fi cucerit Ierusalimul, ci că doar l-a asediat. La fel ele nu pomenesc nimic despre a doua expediţie militară împotriva Ierusalimului, care s-a sfârşit cu dezastru. Aceasta nu ne surprinde, căci aşa era practica în răsărit să se înscrie numai biruinţele, nu şi înfrângerile. Textul biblic spune că într-o noapte „Îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte” (Isaia 37:36). Herodot se pare că ne dă o confirmare (II, 141) când spune: „Sanherib, împăratul asirienilor şi arabilor” a condus o mare armată împotriva Egiptului. Lucru pomenit şi în 2 împăraţi 19:9. Tirhaca deşi era dintr-o dinastie etiopeană, el a domnit şi peste Egipt. Documentele egiptene arată clar lucrul acesta. Se pare că aceasta a avut loc în timp ce Ierusalimul era asediat, o parte din trupe au plecat împotriva Egiptului. Herodot spune că „o mulţime de şobolani noaptea au ros toate curelele de la arcuri şi de la tolbele cu săgeţi ale duşmanilor, precum şi toate curelele cu care ţin scuturile lor… dimineaţa următoare s-a început lupta şi un mare număr din ei a căzut căci nu aveau arme cu ce să se apere”. Asirienii puşi pe fugă de egipteni se pare că au revenit la cartierul lor de la Ierusalim. Pe de altă parte se ştie că şobolanii sunt purtătorii microbului ciumei, care într-o singură noapte a putut decima 185.000 ostaşi, despre care Biblia spune că au fost ucişi de îngerul Domnului, căci Domnul „din vânturi îşi face îngerii lui şi din flăcări de foc, slujitori ai Lui” (Evrei 1:7).

Despre moartea lui Sanherib, Biblia spune: „Pe când se închina în casa dumnezeului său Nisroc, Adramalec şi Şareţer, fiii săi, l-au ucis cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi în locul său a domnit fiul său Esar Hadon” (2 împăraţi 19:37; Isaia 37:38).

În cronicile babiloniene este notat acest eveniment, fără să se dea numele fiului care l-a ucis. Iar o inscripţie de la Esar-Hadon spune: „În luna Nisanu, pe o zi favorabilă, supunându-mă înaltei porunci, mi-am făcut intrarea plină de veselie în palatul împărătesc, teribilul loc unde îi aşteaptă soarta pe regi. O hotărâre fermă a venit peste fraţii mei. Ei au uitat de dumnezei şi s-au întors la faptele lor de violenţă, complotând răul… Spre a câştiga domnia, l-au ucis pe Sanherib, tatăl lor”. Unii sunt de părere că Sanherib îl denumise pe Esar-Hadon ca moştenitor al tronului, din cauza aceasta ceialalţi doi l-au asasinat pe tatăl lor.

În legătură cu numele Tartan şi Rabşache pomenite în 2 împăraţi 18:17, constatăm din documentele asiriene că nu erau nume proprii, ci ranguri militare. În asiriană „tartanu” însemna al doilea în comanda armatelor, primul fiind împăratul, deci era echivalent cu rangul de general, iar „rab-şaqu” însemna ofiţerul şef.

În ce priveşte luxul şi moda vremii lui Ezechia atacată vehement de proorocul Isaia (3:16-24), este confirmată de descoperirile arheologice. S-a constatat că aveau parfumuri, anumite soluţii pentru păr, pentru ondulaţii, foloseau ruj de buze, purtau podoabe scumpe, aveau oglinzi şi anumite spatule şi instrumente de înfrumuseţare. M.G.Kyle descriind excavaţiile de la Kiriat Sefer a remarcat că femeile de atunci doar că aveau denumirile diferite pentru cosmeticile lor, pe care le folosesc extremistele modei moderne. Rareori a fost o zi, când să nu fi găsit instrumente de ale răsfăţatelor doame în timpul săpăturilor. Unul din excavatori a zis: „Se pare că fiecare evreică din oraş avea aşa scule”.

Biblia ne spune că Ezechia a făcut iazul şi canalul de apă şi a adus apele Ghihon în cetate (2 împăraţi 20:20; 2 Cronici 32:30). Aceasta ca să aibă apă în caz de asediu. Din 2 Cronici 32:1-4 se pare că lucrările au fost făcute în timp ce Sanherib se lupta cu celelalte cetăţi din Iuda. Apele au fost adunate în cetate printr-un tunel săpat în stâncă, ce dă în lacul Siloam. În secolul trecut acest canal-tunel a fost descoperit şi apoi a fost explorat de Dr. Robinson, Sir Charles Wilson şi Sir Charles Warren. Şi acesta confirmă adevărul Bibliei.

12. Probleme în legătura cu Manase

Succesorul lui Ezechia a fost Manase. El şi-a început domnia în anul 687 î.d.Cr. Istorisirea biblică ridică două probleme, care nu ar putea fi explicate fără arheologie. Ele au pricinuit încurcături multora. Ei spuneau că nu se poate să fie adevărat ce spune Biblia.

Despre Manase vorbesc mai multe documente arheologice. O listă asiriană a lui Esarhadon de împăraţii tributari cărora le-a cerut ajutor pentru construirea unui palat, îl pomeneşte şi pe Manase:

„Am chemat pe regii ţării Hatti şi a regiunilor de peste râu: pe Balu, împăratul Tirului, pe Manase, împăratul lui Iuda”.

Documentul arată că Manase a existat şi că a fost împărat al lui Iuda. O tăbliţa a lui Asurbanipal conţine lista a 22 împăraţi, între care e şi Manase.

Manase a fost un împărat ce s-a dedat la păcat şi a făcut mult rău. Uneori din părinţi credincioşi, ca Ezechia, ies copii foarte răi, ca Manase. În 2 Cronici 33:11 citim: „Atunci Domnul a trimis împotriva lor pe căpeteniile oştirii împăratului Asiriei, care l-au legat cu lanţuri de aramă, şi l-au dus la Babilon”. Aici se ridică prima problemă: De ce Manase e dus la Babilon şi nu la Ninive, capitala Asiriei? Să fie o greşală a scribului? Multă vreme necredincioşii au râs de acest verset. Cum se poate ca prizonierul împăratului Asiriei să fie dus în Babilon? Şi credincioşii nu puteau da nici o explicaţie. Dar iată că a venit arheologia şi a lămurit enigma. Nu este nici o greşală în textul biblic. Lucrurile s-au petrecut întocmai. Numai lipsa de cunoştinţă îi face pe unii să tăgăduiască adevărul Bibliei.

Există un document asirian denumit „Cilindrul Rassam”, care în col. a III-a, rândurile 96-108, spune cum sub domnia lui Asurbanipal au fost câteva răscoale: cea a fratelui său Samaş-sum-ukin, care domnea peste Babilon şi cea a ţărilor din apus. Cronicile lui Asurbanipal menţionează că dintre toate popoarele Palestinei, nimeni nu a avut mai mare importanţă ca regatul lui Iuda, cu Ierusalimul, capitala sa puternic fortificată, iar ca rege având pe Manase, vasalul de odinioară al lui Esarhadon. Scrierile cuneiforme spun că şi Manase a fost cuprins în această răscoală. De aceea a fost prins şi dus în lanţuri.

De ce a fost dus însă la Babilon şi nu la Ninive, cronicile ne spun că după răscoala fratelui său, Asurbanipal a refăcut palatul din Babilon şi îşi mutase temporar reşedinţa acolo. Iată ce spun tăbliţele:

„… prin rituri ale văzătorilor şi prezicătorilor mi s-a descoperit să reclădesc Babilonul şi să restaurez Esagila (templul zeilor) şi m-au determinat să dau poruncă scrisă în privinţa aceasta… Am somat pe toţi meşteşugarii mei şi pe tot poporul Babilonului. I-am pus să care cu coşul şi am pus brigadieri peste ei. Eu am clădit Babilonul din nou, l-am mărit, l-am înălţat, i-am dat splendoare”.

Deci, Biblia nu a greşit spunând că Manase a fost dus la Babilon. Împăratul Asiriei fiind la Babilon, era natural ca prizonierul să fie dus acolo.

A doua problemă o avem în 2 Cronici 33:14-20, unde ni se spune că Manase, ca împărat la Ierusalim a făcut întărituri, că a înlăturat dumnezeii străini din Casa Domnului, că a aşezat din nou altarul Domnului, că a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, că a murit şi a fost îngropat la Ierusalim. Cum se poate aşa ceva? Oare nu este aici o contrazicere? Nu a fost dus Manase în lanţuri în Babilon? Cine poate crede ce spune Biblia?

Da, e adevărat că Manase a fost dus în Babilon, dar tot atât de adevărat este că s-a reîntors la Ierusalim şi a împărăţit mai departe. Această afirmaţie a Bibliei este confirmată de practica împăraţilor Asiriei, precum şi de lista de împăraţi tributari ai lui Asurbanipal. Din documentele arheologice ştim că asirienii obişnuiau să repună în domnie pe anumiţi împăraţi, după un timp de prizonierat. Un caz similar a fost al faraonului Neco, care l-a fel fost prins şi dus în robie şi apoi a fost repus pe tron. Iar documentul arheologic denumit „Prisma lui Asurbanipal” ce dă o listă de 22 regi vasali din ţările de apus, îl menţionează din nou şi pe Manase ca rege tributar. Lista e diferită de cea a lui Esarhadon, fiind mai târzie, conţine alte nume”.

Biblia ne dă explicaţia în v. 12:13: „Când a fost la strâmtoare s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinţilor săi. I-a făcut rugăciuni şi Domnul, lăsându-se înduplecat, i-a ascultat cererile şi l-a adus înapoi la Ierusalim în împărăţia sa. Şi Manase A CUNOSCUT CĂ ESTE DUMNEZEU”.

Când i-a mers bine, Manase a trăit în toate păcatele. A trebuit să fie smucit, pus în lanţuri, să ajungă în strâmtorare spre a-şi da seama de vina sa şi să se pocăiască. Iar după aceea a primit din nou tronul şi a fost o binecuvântare pentru popor. Cu câţi nu trebuie Dumnezeu să lucreze la fel şi astăzi? O, binecuvântată e nuiaua care întoarce îndărătnicii la Dumnezeu!

Biblia este adevărată. Inscripţiile scoase de sub dărâmături au rezolvat problemele neînţelese în legătură cu Manase. Adevărul rămâne adevăr chiar şi când nu-l pricepem. Adevărul trebuie crezut.

 

 

 

II. MĂRTURIA ARHEOLOGIEI


 

E. PERIOADA CAPTIVITĂŢII

Ţara lui Israel a fost înfrântă cu totul sub Sargon, împăratul Asiriei, iar locuitorii au fost duşi în robie. În locul lor au fost aduşi colonişti, care prin încuscrirea cu rămăşiţa lui Israel au dat naştere poporului samaritean. Captivitatea lui Israel a început în anul 722 î.d.Cr. Captivitatea lui Iuda s-a făcut pe etape între anii 606-586 sub Nebucadneţar, împăratul Babilonului şi a durat 70 de ani, până în 536 î.d.Cr. Arheologia are o mare mulţime de documente din această perioadă, documente care confirmă cele relatate în Biblie.

 

1. Nebucadneţar şi Biblia

Dintre toţi împăraţii străini, Nebucadneţar este cel mai des pomenit în Biblie, de peste 150 de ori. El a domnit vreo 43 de ani, între 604-561 î.d.Cr. El a fost fiul lui Nabopolasar, rege al Babilonului cu recunoaşterea împăratului Asiriei.

Imperiul asirian cu toate rânduelile lui din cale afară de precise, cu toate sumele mari ce le primeau ca tribut şi cu toate oştirile numeroase se prăbuşeşte. Hoarde de sciţi – după spusele lui Herodot – năvăliseră în valuri asupra provinciilor asiriene. Sub spectrul unui imperiu în declin, Asurbanipal moare în anul 626 î.d.Cr. Asur-etil-ilani îi devine succesor, dar ştim foarte puţin despre el.

În anul următor, 625, Nabopolasar devine împărat al Babilonului, cu încuviinţarea Ninivei. El năzuia spre independenţă. Spre a ajunge la aceasta el nu se răscoală, ci duce tratative cu Ciaxare, împăratul mezilor, care nutrea aceleaşi gânduri. Alianţa se ratifică prin căsătoria lui Nebucadneţar cu fiica lui Ciaxare, prinţesa Mediei. În urma acestei alianţe, cu multă precauţie, ei au făcut pregătirile şi într-o zi au scuturat jugul asirian.

Nebucadneţar a fost făcut părtaş la domnie, coregent cu tatăl său. El conduce lupta de la Carchemiş în 606 î.d.Cr. Împotriva lui Faraon Neco al Egiptului. Ieremia vorbeşte de această luptă în cap. 46:1,2. Ioiachim, împăratul lui Iuda, îl ajutase pe faraon împotriva lui Nebucadneţar. Nebucadneţar a fost biruitor, a luat pradă de la egipteni, dar nu l-a cruţat nici pe Ioiachim. Trupele lui au trecut pe la Ierusalim şi un prim lot de prizonieri sunt duşi în captivitatea Babilonului, împreună cu vasele sfinte de la templu. Printre cei duşi a fost şi Daniel cu ceialalţi trei tineri credincioşi (Daniel 1:1,2).

Întronarea lui Nebucadneţar s-a făcut pe data de 6 sept.605. Ultimele tăbliţe de la Nabopolasar sunt cu data de mai şi august 605. Iar primele două de la Nebucadneţar le avem cu data de august şi septembrie 605. În.Cr.

În ce priveşte lupta de la Carchemiş pomenită în Biblie, este confirmată de Iosif Flaviu, redând mărturia istoricului antic Berosus.

Ştim că deportarea lui Iuda s-a făcut în trei rânduri: în 606, 597 şi 586. Ioiachim a fost lăsat ca împărat, dar supus Babilonului. El a murit în anul 597 î.d.Cr. În locul lui a domnit fiul său Ioiachin, timp de trei luni şi zece zile, căci sosise Nebucadneţar a doua oară la Ierusalim. Probabil fiindcă Ioiachim nu mai voise să plătească tributul datorat. Împăratul a fost dus în Babilon ca prizonier (2 împăraţi 24:8-17).

Două tăbliţe cu inscripţii babilonene susţin cele spuse de Biblie. Prima vorbeşte despre acest atac al lui Nebucadneţar. Ea spune:

„În al şaptelea an, luna Kislev, împăratul Akadului şi-a trecut în revistă trupele şi a pornit spre ţara Hatti, a tăbărât împotriva cetăţii lui Iuda, iar în luna Adar ziua a doua a pus mâna pe cetate şi a capturat pe împărat. El a desemnat ca împărat pe unul pe care el l-a ales, a primit un bogat tribut, şi le-a trimis toate la Babilon”.

A doua provine din arhivele dezgropate în Babilon de excavatorul german Koldewey. Aici erau sute de bonuri de ulei pentru diferiţi captivi din cetate. Numele Yaukin (Ioiachin), împăratul lui Iuda, apare pe trei din acestea. Una din ele se referă şi la cei cinci fii ai săi. Iată fragmentul:

„…10 (raţii ulei) lui Ia-ku-u-ki-nu (Iaukin) fiul împăratului lui Ia-ku-du (Iuda), 2 şi jum. pentru cei cinci fii ai împăratului lui Ia-ku-du (Iuda)”.

Cu cel de-al doilea lot de captivi, a fost dus în robie şi proorocul Ezechiel. În cap.1:1 el ne spune locul unde au fost aşezaţi evreii: „…eram între prinşii de război de la râul Chebar”. Fiindcă nu s-a mai ştiut nimic de Chebar, criticii au atacat spusele lui Ezechiel. Mulţumită săpăturilor arheologice efectuate la Nippur, vreo 60 mile mai la sud de Babilon, azi ştim aria unde au fost aşezaţi captivii. În anul 1899, Universitatea Pennsylvania a făcut excavaţii la Nippur. În ruinele din partea de nord-vest, s-a descoperit o cameră cu 730 de tăbliţe cu inscripţii. Ele datează de pe vremea lui Artaxerxe, 465-424, iar altele de pe vremea lui Darius al II-lea, 423-404. Ele aparţineau unei familii Maraşu. Două dintre tabliţe vorbesc depre navigaţia pe „naru Kabari” sau „nehar kebar” ceea ce înseamnă „râul Kebar”. Era un canal navigabil ce pornea din partea de nord a Babilonului şi ducea o parte din apele Eufratului pe la Nippur şi se unea iarăş cu Eufratul la sud de cetaten Ur. Deci au fost înlăturate şi îndoielile cu privire la râul Chebar. Azi ştim locul unde au fost deportaţi Evreii din ţara lui Iuda. F.F.Bruce e de părere că ei au fost supuşi la muncă forţată în sistemele de irigare ale Babilonului.

În locul lui Ioiachin, Nebucadneţar a pus ca împărat peste Iuda pe Zedechia, unchiul lui Ioiachin. El domneşte între 597-586 î.d.Cr. Cu el are mult de-a face proorocul Ieremia. În cap.34:6.7 citim că cetăţile Lachiş şi Azeca „erau cetăţile care mai rămăseseră” necucerite de Nebucadneţar, pe vremea lui Zedechia. Pentru mulţi afirmaţia aceasta a lui Ieremia părea de necrezut. „Cum se putea ca ele să fi rezistat armatelor Babilonului?” se întrebau scepticii şi criticii Bibliei.

Azi însă ştim că Ieremia a scris adevărul. Cetatea Azeca a fost dezgopată de o echipă a Fondului de Explorare a Palestinei condusă de Frederick K.Bliss în anul 1898. S-a constatat că a fost o fortăreaţă puternică cu 8 turnuri. Iar cetatea Lachiş a fost dezgropată de Expediţia Arheologică Wellcome-Marston. Lucrările au început în 1933 sub conducere lui J.L. Starkey. În 1938, Starkey a fost ucis de bandiţi arabi. El a fost înlocuit de Lankester Harding şi Charles H.Inge. Cetatea era situată la 48 km sud-vest de Ierusalim, dominând vechiul drum ce lega Babilonul şi Siria cu Egiptul. Fortăreaţa avea ziduri duble şi porţi triple. Ca suprafaţă, în vremea ei de înflorire avea o arie mai mare decât Ierusalimul şi decât Meghido. La săpături au fost găsite într-un strat de tăciuni şi cenuşă un număr de 18 scrisori pe tăbliţe de lut. Ele dau lumină asupra perioadei lui Ieremia. Ele erau scrise de un ofiţer Hoşayahu, aflat la un post de observare situat la vreo 6 km către Yaoş, guvernatorul militar al cetăţii. În scrisoarea nr.4 se spune:

„Facă Iehova ca domnul meu, în această vreme, să audă veşti de bine… Cât despre Semachiah şi Semaia au fost luaţi şi duşi în capitală (Ierusalim)… Şi să ştie domnul meu că noi suntem în stare de veghe şi ne uităm după semnalele de focuri de la Lachiş, în conformitate cu indicaţiile date mie de domnul meu, căci noi nu putem vedea Azeca”.

Scrisoarea nr.6 conţine expresia biblică din Ieremia 38:4 „…moaie inima oamenilor de război”. Scrisorile dau o seamă de nume pe care le găsim şi în cartea lui Ieremia: Ghemaria, Iaazania, Neria, Matania şi chiar Ieremia. Haupert susţine că nici o altă descoperire arheologică recentă nu are o legătură mai directă cu Biblia ca scrisorile de la Lachiş.

Cel de-al treilea lot de prizonieri duşi în Babilon a fost după dărâmarea Ierusalimului în anul 586 î.d.Cr. În ce priveşte aceste evenimente sunt recunoscute de toţi ca adevărate.

Ceea ce stârneşte împotrivire este o altă latură a vieţii lui Nebucadneţar. În cartea lui Daniel la cap. 4:29-33 ni se spune: „După 12 luni, pe când se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon, împăratul a luat cuvântul şi a zis: „Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am clădit eu, ca loc de şedere împărătească prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?” Nu se sfârşise încă vorba aceasta a împăratului şi un glas s-a pogorât din cer şi a zis: „Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia!” Chiar în clipa aceea, s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor”.

Cercetările arheologice atestă că ceea ce a fost Ramses al II-lea pentru Egipt – împăratul constructor – a fost şi Nebucadneţar pentru Babilon. El a dat o măreţie deosebită Babilonului. A ridicat falnice palate, măreţe temple, puternice întărituri cu turnuri, precum şi renumitele grădini suspendate, care constituiau una din cele 7 minuni ale lumii. W.Schneider spune că „nici vechea Romă cu peste un milion de locuitori nu egala nici pe departe Babilonul în privinţa întinderii”. Istoricul grec Herodot a spus: „Babilonul nu este numai mare, ci şi un oraş de o splendoare neîntâlnită de mine la alte cetăţi”. Atacul criticilor nu a fost împotriva cuvintelor „Oare nu este acesta Babilonul cel mare”., ci împotriva afirmaţiei lui Daniel că a fost izgonit.

E adevărat că istoria nu pomeneşte nimic despre aceasta. Şi cum e natural, nici cronicile lui. Rawlinson ne spune însă de o inscripţie, puţin cam mutilată, care dă de înţeles cele afirmate de Daniel. Inscripţia spune:

„Pentru patru ani reşedinţa împărăţiei mele nu a desfătat inima mea; în nici una din posesiunile mele nu am ridicat nici o clădire importantă prin puterea mea. Nu am înălţat clădiri în Babilon pentru mine şi pentru fala numelui meu. În închinăciune înaintea lui Marduc, dumnezeul meu, nu am cântat laudele sale, nu am procurat jertfe pentru altarul său şi nu am curăţit canalele”.

Această înşirare de omisiuni indică suspendarea pentru un timp a lucrărilor marelui împărat. Cum pot fi împăcate cele două relatări cu privire la timp? Biblia vorbeşte de şapte vremi, iar inscripţia de patru ani. Deci, este o nepotrivire. Şi totuşi, Biblia este adevărată. Ea nu vorbeşte de ani, ci de vremi. În Babilon anul are două anotimpuri sau două vremi; şapte vremi fac trei ani şi jumătate. Aceasta se pare că este perioada cât împăratul a fost ca nebun, până i-a venit mintea la loc, cum scrie Daniel. Inscripţiile pomenesc patru ani, timp în care nu a lucrat.

O remarcabilă precizare găsim la marele istoric al Babilonului Berosus, care spune că împăratul Nebucadneţar „a căzut într-o stare de sănătate infirmă”, înainte cu ceva de moarte.

Un alt scriitor antic, Abydenus spune: „…După aceasta, caldeenii zic că Nebucadneţar, urcându-se pe acoperişul palatului său, a fost cuprins de o inspiraţie divină şi a izbucnit în vorbire, după cum urmează:

„Eu, Nebucadneţar, vă prezic vouă, o, Babilonieni, nenorocirea care stă să cadă peste voi, pe care Bel, strămoşul meu şi regina Beltis, amândoi nu sunt în stare să convingă soarta să se abată. Un catâr persan va veni, ajutat de dumnezeii săi şi va aduce robia peste voi, cu complicele său un Med, mândria asirienilor. O, de ar veni un vârtej sau un potop să-l înghită, să-l nimicească cu desăvârşire, mai înainte de a pune acest jug pe oamenii ţării mele… Şi eu aş fi fost mult mai fericit de mi-aş fi încheiat viaţa mai înainte ca aceste gânduri să-mi fi intrat în cap.” După ce a proorocit astfel, deodată a dispărut din vedere”.

Pasajul e foarte grăitor şi are puncte comune cu Daniel. Locul pe acoperiş, puterea de a profeţi, dispariţia sa dinaintea oamenilor coincid în totul. În plus, unii istorici ai Babilonului vorbesc că pe timpul boalei lui, împărăteasa a condus treburile împărăţiei în numele lui.

Palate dezgropate, inscripţii, tăbliţe scoase din cenuşă, bonuri de raţii de ulei pentru prizonieri, corespondenţă militară, cărămizi şi cioburi scoase de târnăcop la lumină, au căpătat grai pentru oamenii de ştiinţă şi graiul lor confirmă adevărul Bibliei.

Întrebarea este cum privesc eu această Carte? Care este atitudinea mea faţă de ea? Care este mărturia mea prin grai şi prin trai despre Biblie? Când alţii lovesc cu târnăcopul în solul inimii mele găsesc ei mărturii că Biblia este adevărată? O confruntare între spusele Bibliei şi documentul vieţii mele face să strălucească mai mult adevărul ei sau îl întunecă?

2. Existenţa lui Belşaţar confirmată de tăbliţe

În cartea lui Daniel cap. 5:1 citim: „Împăratul Belşaţar a făcut un mare ospăţ celor o mie de mai mari ai lui”.

Raţionaliştii şi criticii multă vreme au spus că aceste cuvinte nu corespund adevărului. Ei spuneau că Belşaţar n-a existat, deci e doar un personaj mitologic. Afirmaţia lor şi-o bazau pe faptul că după moartea lui Nebucadneţar a urmat la tron Nabonidus, că în timpul domniei lui Babilonul a fost ocupat de medo-perşi, că Nabonidus nu a fost omorât cum se relatează despre Belşaţar (Daniel 5:30), ci a fost luat captiv. Prin aceasta căutau să arate că Biblia nu este adevărată.

Cei credincioşi nu aveau cu ce să se apere de aceste atacuri. Chiar dacă nu puteau explica această nepotrivire dintre istorie şi Biblie, totuşi ei credeau că Biblia este adevărată.

Dar a venit o zi când savanţii în ale arheologiei au făcut lumină şi în privinţa aceasta. O foarte simplă descoperire făcută în Babilonul de jos a unei inscripţii, cu o rugă a lui Nabonidus, explică în mod satisfăcător aceste contradicţii dintre istorie şi Biblie. Inscripţia spune:

„Şi în inima lui Balşaţar, fiul meu cel mai mare, urmaşul meu, sădeşte teama de marea ta dumnezeire! Fă-l să nu păcătuiască! Fă-l să fie satisfăcut cu plinătatea vieţii!”

Alte tăbliţe găsite în vechea Babilonie şi depozitate în Muzeul Britanic au fost examinate de Dr. Theophilus G.Pinches, proeminent asiriolog din Londra. Pe una este pomenit numele lui Belşaţar, pe alta este pomenit şi Nabonid şi Belşaţar, alta se referă la Belşaţar ca fiul împăratului, iar alta ce cuprinde un contract, are jurământul luat în numele lui Nabonid şi Belşaţar. În Babilon, jurământul se lua în numele împăratului. Cum se poate ca Babilonul să fi avut doi împăraţi deodată? Da, căci şi Nebucadneţar a fost împărat cu tatăl său.

Cronicile lui Nabonid ne spun că în anul 556 î.d.Cr. el a încredinţat domnia fiului său, Belşaţar. Următorul text arată explicit că înainte de a face o expediţie militară în părţile apusene spre a potoli o răscoală şi spre a cuceri cetatea Tema, împăratul a făcut lucrul acesta:

„O tabără a încredinţat-o fiului său mai mare, întâiului născut trupele ţării le-a alăturat lui. El i-a dat mână liberă, i-a încredinţat lui domnia. Apoi el a întreprins o campanie la mare distanţă, puterea  ţării Akkad a înaintat cu el spre Tema… a ucis pe prinţul din Tema … apoi şi-a stabilit domiciliul lui în Tema”.

Raymond P.Dougherty, fost profesor de asiriologie la Universitatea Yale, spune că în partea din urmă a domniei sale, Nabonid a petrecut timpul în Arabia cu scopul de a consolida acea parte a imperiului. De aceea a încredinţat domnia lui Belşaţar. Cronicile lui Nabonid scrise în anul al şaptelea, (col. II ob. 1, 5, 10, 19, 23) deci pe la 549 î.d.Cr. , precizează:

„…Împăratul a fost în cetatea Tema, fiul împăratului, nobilii şi trupele sale erau în ţara Akkad”.

Acelaş lucru se spune şi în anul al nouălea, al zecelea şi al unsprezecelea. Millar Burrows de pe lângă Şcoala de Cercetări Orientale spune: „Soluţia acestei discrepanţe aparente a fost găsită când s-au descoperit evidenţele că în partea din urmă a domniei sale, Nabonid a trăit în Arabia şi a lăsat administraţia guvernării fiului său Belşaţar”. Astfel înţelegem de ce spune Biblia că lui Daniel i s-a dat „locul al treilea în cârmuirea împărăţiei”, căci primul era Nabonid, Belşaţar al doilea şi Daniel al treilea.

Dar zilele lui Belşaţar au fost numărate, cum îi citise Daniel scrierea de pe perete. În noaptea de ospăţ şi orgii, trupele medo-persane ale lui Cir intră în Babilon şi ocupă cetatea fără vărsare de sânge, căci „poporul Babilonului, ca un singur om, întreagă ţara Sumerului şi Akkadului, nobilii şi cei mari s-au proşternut înaintea lui, i-au sărutat picioarele, s-au bucurat de suveranitatea lui.” spune cilindrul cu analele lui Cir. Iar Istoria Universală, apărută la Bucureşti, confirmă adevărul spus de Biblie cu privire la sfârşitul lui Belşaţar:
„Nabonid a fost făcut prizonier şi apoi trimis în exil în Carmania, Balthazar a fost ucis”.

Iată cum evidenţele arheologice fac lumină şi spulberă toată tăgăduirea scepticilor. Încă odată Biblia s-a dovedit că este adevărată.

 

 

 

II. MĂRTURIA ARHEOLOGIEI


 

F. PERIOADA ÎNTOARCERII DIN ROBIE

Timp de 70 de ani poporul evreu şi-a ispăşit vina păcatelor în robia Babilonului, aşa cum le proorocise Ieremia. După împlinirea celor 70 de ani, Dumnezeu a schimbat cursul istoriei, aşa cum nu se aşteptau ei, Babilonul e cucerit de Cir, care proclamă eliberarea prinşilor de război şi întoarcerea lor acasă.

 

1. Documente despre Cir

În cartea proorocului Isaia cap.45 v.1 citim: „Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cir, pe care-l ţine de mână, ca să doboare neamurile înaintea lui, şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă”.

În secolul al XIX-lea, arheologul amator Hormuzd Rassam a găsit o parte din analele lui Cir. Ele sunt scrise pe un cilindru cu şase feţe. Cilindrul e din lut şi scrierea datează din anul 536 î.d.Cr. Aici avem descrisă cucerirea Babilonului, eliberarea captivilor spre a se întoarce fiecare în ţara sa, precum şi repatrierea anumitor comori jefuite de babiloneni de la templele altor popoare. Documentul este numit „Cilindrul lui Cir” şi se află în Muzeul Britanic. Conţinutul acestui document are o deosebită importanţă pentru confirmarea adevărului biblic.

Cir s-a născut în anul 590 î.d.Cr. El a fost un descendent din dinastia Ahemenzilor, iar la domnie a ajuns în anul 558 î.d.Cr. În timp de 10 ani, el a cucerit Media, a prins pe Astiage şi l-a dus în captivitate, dar nu l-a omorât, ci i-a dat o reşedinţă frumoasă, princiară pentru tot restul zilelor. În 546 a luat cetatea Arbela pe Tigru şi ţara Iş. Apoi a bătut pe Cresus, împăratul Lidiei şi a ajuns până la Marea Egee.

Omul acesta despre care Dumnezeu, cu două sute de ani înainte de a apare pe scena istoriei, spunea că este unsul Său, avea menirea să cucerească Babilonul.

În analele sale, Cir confirmă vocaţia sa. El zice:

„… El (Dumnezeu-Merodac) l-a căutat, El l-a găsit, da, el a căutat un prinţ cinstit, după inima Sa, El l-a luat de mână pe Cir, împăratul cetăţii Anşan; El l-a chemat pe nume la stăpânirea întregului pământ… Merodac (Dumnezeu) marele domn, păzitorul poporului Său, a privit cu bucurie faptele lui binecuvântate şi curăţia lui de inimă. Spre Babilon, propria sa cetate, i-a dat porunci să meargă. El l-a invitat să apuce drumul spre Babilon; ca un prieten şi ajutor, El a mers alăturea. Trupele lui mult răspindite ca apele unui râu, a căror număr nu poate fi cunoscut, în deplină armură au mărşăluit alăturea de el. Fără împotrivire sau bătălie, El (Merodac) l-a făcut să intre în Babilon.” (Cilindrul lui Cir rândurile 11-29 şi 22-24).

Herodot (I, 189-191) spune că perşii sub comanda lui Gobrias, după ce au abătut apele râului într-un lac de acumulare, au pătruns în cetate pe albia râului la 16 oct.539. Şaptesprezece zile mai târziu Cir însuşi îşi face apariţia la porţile Babilonului pe care preoţii le deschid, iar poporul îl primeşte cu ovaţii de bucurie. El spune:

„Când am intrat paşnic în Babilon şi cu mare bucurie şi aclamaţii, mi-am instalat reşedinţa domniei în palatul regilor”.

Nici numărul mare al armatelor, nici zidurile puternice, nici porţile de aramă ale Babilonului, nici iscusinţa locuitorilor, nici bogăţiile cetăţii nu L-au împiedecat pe Domnul să-şi împlinească cuvântul şi să dea lui Cir falnica cetate, ca un dar. Deci, spusele Bibliei sunt adevărate cu privire la Cir.

Altă relatare e cu privire la eliberarea din captivitate. Evreii erau în robia Babilonului. Din Daniel 9:2 constatăm că s-au împlinit cei 70 de ani de robie, proorociţi de Ieremia. „Daniel a dus-o bine sub domnia lui Cir persanul” (Daniel 6:28). El era în vârstă de vreo 85-90 de ani. Ca tinerel fusese luat prizonier şi a stat în robie 70 de ani. La împlinirea celor 70 de ani, bătrânul acesta venerabil posteşte şi se roagă pentru eliberarea prinşilor de război. Binele Babilonului n-a putut înăbuşi iubirea de patrie. La fel nici poziţia înaltă, nici lunga perioadă de înstrăinare nu l-au înstrăinat de ţara sa iubită. Ce pildă frumoasă! înaltul demnitar, al treilea în cârmuirea împărăţiei îngenunchiat se roagă pentru eliberarea fraţilor săi umiliţi şi asupriţi!

În 2 Cronici 36:22-23 citim: „În cel dintâi an al lui Cir, împăratul perşilor,” referirea e cu privire la domnia asupra Babilonului, „ca să se împlinească cuvântul Domnului vestit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris, această vestire în toată împărăţia lui: „Aşa vorbeşte Cir, împăratul perşilor: „Domnul Dumnezeul cerurilor mi-a dat toate împărăţiile pământului şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul Dumnezeul lui să fie cu el şi să plece!” Deci, s-a proclamat eliberarea captivilor. Acelaş decret îl găsiţi şi la Ezra 1:2.

Multă vreme istoricii n-au vrut să creadă afirmatia Bibliei cu privire la acest decret. Unii scriitori au căutat să combată această afirmaţie spunând că Cir a fost un împărat ce s-a închinat zeilor şi n-a avut nimic de-a face cu Iehova, Dumnezeul lui Israel. Dar toate aceste opintiri ale necredinţei de a răsfurna Biblia s-au dovedit zadarnice. Stânca adevărului nu putea fi clintită. Istoria trebuia să recunoască că Israel a fost în robia Babilonului şi că Israel s-a reîntors din captivitate. Aceste fapte nu se puteau tăgădui, dar se tăgăduia decretul. Aceasta până într-o zi, căci cu ajutorul târnăcopului, arheologia a scos de sub dărâmături Cilindrul lui Cir, care vorbeşte despre această eliberare:

„Cât priveşte pe locuitorii Babilonului, care împotriva voinţei zeilor… Eu am abolit jugul care era împotriva stării lor sociale… De asemenea, am adunat pe toţi locuitorii şi i-am reîntors la vechile lor locuinţe… Am înapoiat cetăţilor sacre de partea cealaltă a Tigrului, sanctuarelor care au fost ruinate de mult timp, zeităţile care au fost acolo, şi le-am construit sanctuare permanente. De asemenea am adunat locuitorii şi i-am trimis la locuinţele lor de odinioară… Fie ca zeii pe care i-am restabilit în cetăţile lor sfinte să se roage zilnic lui Bel şi Nebo, cerându-le viaţă lungă pentru mine”.

În Ezra 6:2-5 este scris: „S-a găsit la Ahmeta, capitala ţinutului Mediei, un sul pe care era scrisă această aducere aminte: „În anul întâi al domniei împăratului Cir, împăratul Cir a dat această poruncă privitoare la Casa lui Dumnezeu din Ierusalim: „Casa să fie zidită iarăs, ca să fie un loc unde să se aducă jertfe, şi să aibă temelii tari. Să aibă o înălţime de şasezeci de coţi, o lăţime de şasezeci de coţi, trei rânduri de pietre cioplite şi un rând de lemn nou. Cheltuelile vor fi plătite din casa împăratului. Mai mult, uneltele de aur şi de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care le luase împăratul Nebucadneţar din templul de la Ierusalim şi le adusese la Babilon, să fie date înapoi, duse în templul din Ierusalim, la locul unde erau, şi puse în Casa lui Dumnezeu”.

Relatarea aceasta este în totul de acord cu afirmaţia de mai sus a lui Cir că a construit sanctuarele care au fost dărâmate. În relatarea din Cronici se spune că „Domnul a trezit duhul lui Cir”. Se spune că atunci când Cir a venit în Babilon, un evreu numit Zerubabel i-a arătat proorocia lui Isaia, spusă cu aproape două sute de ani înainte ca să ajungă Cir la porţile Babilonului. Când Cir a citit textul a fost foarte uimit şi a dat decretul de reîntoarcere la Ierusalim şi de reclădire a templului.

Documentele cu privire la Cir confirmă adevărul Bibliei. Cir, deşi păgân, a fost omul care a ascultat de Dumnezeu, astfel a putut fi folosit de Dumnezeu şi a fost onorat de Dumnezeu. El însuşi mărturiseşte pe cilindru că Dumnezeu a mers alături de el. Cea mai mare onoare a lui nu e că a fost mare împărat, ci că a fost robul Domnului.

2. Întoarcerea prinşilor de război

Decretul lui Cir, ce proclama eliberarea prizonierilor, a determinat pe mulţi să se pregătească pentru reîntoarcerea în Palestina. Un prim lot ce număra vreo 49.897 suflete a plecat la drum sub conducerea lui Seşbaţar (Zorobabel), voevodul lui Iuda (Ezra 1:8; 2:2). Acest lot a fost însărcinat să aducă la Ierusalim toate
vasele sfinte în număr de cinci mii patru sute bucăţi, vase care au fost luate de Nebucadneţar. Întoarcerea s-a făcut în anul 537 î.d.Cr.

Săpăturile arheologice au scos la lumină inscripţii cu numele lui Seşbaţar şi Zorobabel.

Prin anul 457 î.d.Cr. deci vreo 80 de ani mai târziu de primul lot s-a întors Ezra, cărturarul, iar după el cu vreo 13 ani mai târziu s-a întors Neemia, ca guvernator, spre a drege zidurile Ierusalimului.

Cei vreo 50.000 de evrei întorşi din robie (Neemia 6:66,67), au avut de înfruntat duşmănia vecinilor şi sterpiciunea pământului care n-a fost lucrat cât timp ei au fost în exil. Arheologul W.F.Albright spune în legătură cu aceasta: „Un mare număr de oraşe şi cetăţi din Iuda au fost excavate în întregime sau în parte; multe alte părţi au fost examinate cu grijă spre a se determina data aproximativă a ultimei lor distrugeri. Rezultatele sunt uniforme şi conclusive: cele mai multe au fost distruse la începutul secolului al şaselea î.d.Cr. şi n-au mai fost ocupate niciodată. Unele au fost distruse pe vremea aceea şi au fost reocupate parţial ceva mai târziu, iar altele au fost distruse şi reocupate după o lungă perioadă de abandonare, lucru marcat printr-o izbitoare schimbare în sol… Dar nu este cunoscut nici un caz unde un oraş din Iuda să fi fost ocupat în continuu în perioada exilului”.

În legătură cu rezidirea templului nu avem evidenţe arheologice, deoarece nu se pot face săpături, acolo fiind azi o mare moschee. Ştim că după sosirea la Ierusalim au pus temeliile templului, dar au fost împiedecaţi de vrăjmaşi şi au încetat lucrul până după moartea lui Cir. După vreo 16 ani (520 î.d.Cr. ), la îndemnurile proorocilor Hagai şi Zaharia lucrările încep din nou.

3. Evreii sub perşi

Deşi decretul lui Cir a îngăduit evreilor să se întoarcă în ţara lor, ei au rămas mai departe sub stăpânirea persană. O.T.Olmstead îl descrie pe Zorobabel ca fiind guvernator de rangul al treilea, superiorul său imediat fiind Tatnai, dregătorul de dincoace de râu, iar superiorul acestuia a fost Hystanes, satrapul Babilonului.

Datorită situaţiei bune ce şi-au creat în Babilon, nu toţi evreii au fost gata să se întoarcă în Palestina. Ezra şi alţi preoţi se întorc abia în al şaptelea an al domniei lui Artaxerxe (Ezra 7:1-8). Pe vremea Esterei, deci în timpul domniei lui Xerxe, în Persia se mai aflau mii de evrei care încă nu s-au fost întors în ţara lor.

O altă comunitate mare de evrei se afla la Elefantine, o aşezare la prima cataractă a Nilului, în Egipt; alta la Tahpanes, localitate unde a fost dus şi proorocul Ieremia. Tahpanes supravieţuieşte şi azi sub numele de Tell Defenneh. Sir Flinders Petrie a făcut aici excavaţii între anii 1883-1884 şi a dezgropat temeliile unui mare castel probabil unde Ieremia şi-a ascuns pietrele sale, când a proorocit despre venirea lui Nebucadneţar în Egipt.

Despre comunitatea de la Elefantine s-au găsit mai multe documente. În anul 1895, nişte săpători indigeni au dat peste nişte papirusuri pe această insulă. În anul 1904, Serviciul de Antichităţi a Egiptului a făcut excavaţii şi a scos la lumină mai multe papirusuri. Ele sunt scrise în limba aramaică de colonia evreiască în perioada dintre 500 şi 400 î.d.Cr. Unul din documente este o scrisoare scrisă guvernatorului persian de la Ierusalim în anul 407, cerând permisiunea să reclădească templul lor pe insulă.

Numele lui Sanbalat (Neemia 4:1), dregătorul Samariei, este confirmat în scrisoarea evreilor din Elefantine către guvernatorul Iudeii. După ce îşi exprimă dorinţa lor de a-şi reclădi templul lor, în încheiere spun:

„De asemenea, întreaga chestiune am supus-o într-o scrisoare în numele nostru către Delaia şi Selemia, fiii lui Sanbalat, guvernatorul Samariei”.

La fel şi numele lui Tobia este confirmat de arheologie. În Iordania, la Araq el-Emir, în partea de est a Amanului, se află ruinele castelului lui Tobia. Lângă castel se află mormântul familiei Tobia unde este săpat adânc în piatră, într-o veche scriere aramaică, numele Tobia. Albright, după felul scrisului, susţine că e mai vechi de anul 400 î.d.Cr. Astfel, vechiul înscris adevereşte spusele lui Neemia. Aceşti doi guvernatori au căutat să împiedece reclădirea zidurilor Ierusalimului, lucrare începută şi terminată de Neemia.

În Neemia 7:70 citim despre „darici de aur”. Aceasta a făcut pe mulţi necredincioşi să spună că pe vremea lui Neemia nu au existat aşa monede, prin urmare cartea ar fi fost scrisă abia pe la anul 250 î.d.Cr. , adică cu vreo 200 de ani mai târziu de vremea lui Neemia. Credincioşii nu aveau cu ce răsturna aşa afirmaţii. Dar a venit arheologia şi le-a spulberat. Excavaţiile făcute în anul 1931 la Bet-ţur, câţiva kilometri la sud de Ierusalim, au scos din subsolul persian (530-330) şase darici, deci monedele acestea circulau în Palestina pe vremea perşilor. Sistemul monedelor se susţine că ar fi fost introdus în Persia de Cresus, împăratul Libiei (560-546). Astfel, tăgăduirile lui Pfeiffer şi C.C.Torrey că n-ar fi existat aşa monede pe vremea lui Neemia au fost înlăturate, spusele Bibliei s-au dovedit adevărate.

În Neemia 5:4 citim: „Alţii ziceau: „Am împrumutat argint punând zălog ogoarele şi viile noastre pentru birul împăratului”. Săpăturile arheologice făcute în 1889 de o echipă a Universităţii Pennsylvania la Nippur în partea de sud a vechiului Babilon, au scos la suprafaţă vreo 730 de tăbliţe, datate de pe vremea lui Artaxerxe I şi a lui Dariu al II-lea (423-404). Între aceste tăbliţe, unele sunt a familiei Muraşu, care avea un fel de bancă şi acorda împrumuturi cu o dobândă până la 40% pe an. Deci, împrumuturile erau la ordinea zilei. Tăbliţele familiei Muraşu dau la iveală o seamă de nume evreieşti ceea ce ne face să înţelegem că mulţi au rămas în Babilon, după decretul lui Cir.

În cartea lui Ezra capitolele 5 şi 6 se vorbeşte despre împăratul Dariu. El a domnit peste Persia de la anul 522 a 486 î.d.Cr. El a dat porunca să se isprăvească reclădirea templului. În timpul lui au trăit proorocii Hagai şi Zaharia. Despre Dariu sunt o seamă de documente arheologice, dar cea mai importantă este inscripţia Behistun, săpată în anul 516 pe o faţă şlefuită a unei stânci în munţii Zagros, la o înălţime de vreo 383 m. Inscripţia a fost descoperită în 1835, de Henry C.Rawlinson, un ofiţer englez de geniu din armata persană. Această inscripţie a devenit cheia descifrării scrierii cuneiforme.

Cartea Esterei, deşi este aşezată după Neemia, evenimentele din ea s-au petrecut cu vreo 30 de ani înainte de reclădirea zidurilor Ierusalimului. Estera face parte din evreii care nu s-au întors din captivitate. Ea a devenit soţia împăratului Ahaşveroş, cunoscut în istorie sub numele de Xerxe, care a domnit în Persia între anii 485-465. Despre ospăţul pomenit în capitolul 1, inscripţiile persane spun că a fost dat în scopul pregătirii faimoasei expediţii împotriva grecilor cu care a luptat la Termopile şi Salamina în anul 480 î.d.Cr.

Cartea Esterei îl arată ca un împărat despot şi senzual. Înfierbântat de vin, a poruncit famenilor s-o aducă pe împărăteasa Vasti spre a-i arăta frumuseţea, asta însemna s-o aducă dezbrăcată, doar cu coroana pe cap. Când împărăteasa n-a consimţit la aceasta, ea a fost demisă, iar în locul ei a fost aleasă Estera.

Unii critici au căutat să tăgăduiască senzualismul lui Xerxe, că este doar o înfloritură a Bibliei. Caracterizarea lui din cartea Esterei corespunde cu relatările lui Herodot, marele istoric grec. Şi recentele excavaţii făcute la Persepolis arată că el şi-a mărit mult haremul şi că a trăit în desfrâu chiar cu soţia fratelui său.

Nume de seamă din cartea Esterei sunt: Vasti, Haman şi Mardoheu. Întrucât în istoria seculară nu sunt cunoscute aceste nume, mulţi au spus că întreaga carte este o legendă. Săpăturile arheologice efectuate între anii 1884-1886 la Susa, sub conducerea inginerului francez Dieulafoy, însărcinatul Muzeului Luvru din Paris, au adus la lumină marele palat al lui Xerxe. Locul a fost identificat încă din 1852, de Loftus, care a găsit o inscripţie a lui Artaxerxe al II-lea cu următorul conţinut:

„Înaintaşul meu, Darius, a clădit acest palat în vremile de demult. În timpul domniei bunicului meu (Artaxerxe I) a fost ars. Eu l-am restaurat”.

Dezgroparea acestui palat confirmă o mulţime de amănunte din cartea Esterei. Astfel s-a scos la lumină „curtea dinlăuntru”, unde, după post, Estera a aşteptat acordarea audienţei; „poarta împăratului” unde stătea Mardoheu şi nu-şi pleca genunchiul înaintea lui Haman; „curtea de afară” unde Haman aştepta să poată intra la împărat în acea dimineaţă care i-a adus umilire; „grădina casei împărăteşti” unde împăratul mânios a ieşit să se plimbe. Evidenţele arată că palatul avea o bogată ornamentaţie, lucru descris în cap.1. Documentele găsite arată că ei credeau în zile norocoase şi zile fără noroc (3:7) că la palat nu era îngăduită haina de jale (4:2), că pedeapsa capitală era spânzurătoarea (5:14), că binefăcătorilor împăratului li se acorda haina împăratului (6:8), că trimiterea scrisorilor se făcea prin curieri (3:13; 8:10}, că se folosea zarul spre a-şi afla norocul (3:7; 9:24). Printre alte obiecte găsite a fost şi un zar, în forma lui cubică, cu feţele numerotate de la 1 la 6. Antichităţile de valoare, în greutate de 46 tone, au fost duse la Muzeul Luvru din Paris. Ele confirmă cele spuse în cartea Esterei. Încă o dată târnăcopul şi lopata au confirmat adevărul Bibliei. Pietrele au căpătat grai după mii de ani şi şi-au spus mărturia lor.

 

 

 

II. MĂRTURIA ARHEOLOGIEI


 

G. PERIOADA INTERBIBLICĂ

Între Vechiul Testament şi Noul Testament se află o perioadă de peste patru sute de ani în care nu avem nici un prooroc şi nici o scriere biblică. Perioada Vechiului Testament se încheie pe la anul 430. Pe acea vreme, Palestina se afla sub stăpânirea persană. În anul 332 î.d.Cr. , Palestina e ocupată de Alexandru cel Mare. Stăpânirea greacă durează până în anul 167 î.d.Cr. Din 167-63 î.d.Cr. , este o perioadă de independenţă sub Macabei sau Aşmonieni. Cărţile Macabeilor nu au fost cuprinse în canonul Vechiului Testament. Ele se găsesc între cărţile apocrife. În anul 63 î.d.Cr. , Palestina este cucerită de armatele romane sub comanda lui Pompei. Antipater, un idumean, (edomit – descendent din Esau), a fost însărcinat cu guvernarea Iudeii. El a fost succedat de fiul său Irod cel Mare (37-3 î.d.Cr. ), care, spre a câştiga simpatia evreilor, el nefiind evreu, a reclădit templul din Ierusalim cu o mare splendoare.

 

Din vremea stăpânirii greceşti, în Palestina a rămas limba greacă, aşa se explică faptul că scrierile Noului Testament sunt în greacă; iar de la romani le-a rămas drumuri şi şosele, parcă înadins pregătite pentru misionarii ce aveau să poarte Evanghelia la alte popoare.

Încă în timpul stăpânirii greceşti o comunitate de evreii s-au retras în peşterile din dealurile sterpe ce se află în partea de nord şi de vest a Mării Moarte. Erau membrii unei secte ce a înflorit în ultima parte a secolului al doilea până în jurul anului 70 d.Cr. De atunci timp de aproape două mii de ani, nimeni n-a ştiut nimic de ei.

O parte din criticii necredincioşi şi unii rabini evrei multă vreme au tăgăduit autenticitatea capitolului 53 din cartea proorocului Isaia. Capitolul zugrăveşte pe Hristos Domnul ca om al durerii şi cu lux de amănunte arată suferinţele Lui. Parcă ar fi fost scris de unul care a stat lângă cruce. Rabinii evrei, fiindcă nu voiau să creadă că Isus este Mesia, au spus că acest capitol nu ar fi fost scris de Isaia, ci un copist creştin l-ar fi introdus în cartea lui Isaia; că ar fi fost strecurat acolo ca să semene a profeţie şi să-i facă pe evrei să creadă în Isus. Criticii necredincioşi s-au alăturat şi ei acestei susţineri.

Cu ce puteai să te aperi? Cum puteai să dovedeşti contrariul? Capitolul într-adevăr descrie prea limpede suferinţele Domnului Isus. Dar oare să fi făcut un creştin aşa ceva? Ca să dorească mântuirea evreilor, el trebuia să fie un bun creştin. Fiind un bun creştin, nu-şi putea permite o aşa falsificare, adică prin minciuna lui, scrisul lui interpolându-l în cartea lui Isaia, să dea la lumină cel mai glorios adevăr; prin inducerea în eroare a unui popor să-l scoată din starea de păcat.

Raţionamentul logic este just, dar lipsea dovada. Oamenii voiau dovadă. Şi Dumnezeu a dat-o. În anul 1947, doi băieţi păzeau caprele la Kirbet-Qumran, lângă Marea Moartă. Spre seară când să plece acasă, unul din ei, Muhammed ed Dhib, avea o capră lipsă. Numaidecât porni în căutarea ei. Pe malul abrupt al Mării Moarte, el observă nişte scobituri în stâncă şi a aruncat cu pietre într-acolo. O piatră a intrat în scobitură şi în cădere s-a auzit că a spart ceva. Curios să vadă ce s-a spart, copilul s-a căţărat şi a văzut că acolo era o peşteră. S-a strecurat înăuntru şi a observat că piatra lui nimerise un vas mare de lut pe care l-a spart. În vas se afla, înfăşurat în pânză de in, un sul de piele pe care îl luă cu gândul că îi va fi de folos spre a-şi face curele la sandalele lui. După ce a ieşit afară a împărţit pielea cu celalalt beduin. Nu-şi dădeau seama că pe sulul acela puteau să-şi cumpere mii de perechi de sandale.

Sulul purta o scriere veche necunoscută de ei. O parte a ajuns în atelierul unui cizmar din Betleem. Abia în 1948, s-a stabilit că pergamentul constitue o descoperire de mare valoare, căci avea pe el anumite cărţi din Biblie. Imediat oamenii de ştiinţă au trecut la cercetări în regiunea Qumran şi rezultatele au întrecut cu mult toate aşteptările. Au fost descoperite mai multe peşteri cu mii de suluri scrise. I.D.Amusin vorbeşte de circa 40.000 de fragmente de manuscrise. Din martie 1947, când a fost găsit primul sul, lucrările de cercetări arheologice au durat peste zece ani. Pe lângă suluri au fost găsite monede, vase de lut, instrumente de scris.

Între sulurile de piele ce conţineau Vechiul Testament s-a găsit şi cartea proorocului Isaia. De notat este faptul că avea şi capitolul 53. Oamenii voiau să ştie când au fost puse acolo, ce vechime au sulurile. Stabilirea vechimii unui manuscris se face de experţi pe baza materialului pe care s-a scris, a felului cum s-a scris, adică paleografia scrisului, ortografia scrisului, cuvintele folosite, ideile incluse, cerneala utilizată. O metodă mai recentă este cea pe baza radioactivităţii cabonului 14. Experţii de la Institutul de Studii Nucleare din Chicago au căutat să stabiliească vechimea sulului. Examinând radioactivitatea cenuşei cu un contor Geigher, li s-a indicat că ar fi din anii 166-233 î.d.Cr. Deci cu mult înainte ca un creştin să poată scrie capitolul 53 din Isaia, el se afla în grota de la Qumran. Ştiinţa a limpezit şi lucrul acesta.

Ce ne spune aceasta? Nimic altceva decât că Biblia este adevărată. Oamenii nu vreau să accepte aceasta, dar în faţa ştiinţei, în faţa dovezilor de netăgăduit, trebuie să plece capul şi să tacă. E minunat cum în secolele al nouăsprezecelea şi al douăzecilea, secole ale necredinţei, Dumnezeu a făcut, ca nicicând altădată, ca tocmai ştiinţa să vină şi să confirme adevărul Bibliei. Cu alte cuvinte, a luat armele necredinţei şi le-a făcut să-I arate slava.

Manuscrisele din perioada interbiblică de la Qumran au căpătat grai şi au mărturisit că Biblia este adevărată.

 

 

 

II. MĂRTURIA ARHEOLOGIEI


 

H. PERIOADA NAŞTERII DOMNULUI ISUS

Credinţa noastră este în Hristos Isus, Domnul nostru. Cele mai înverşunate atacuri au fost îndreptate asupra acelor părţi din Scriptură care vorbesc despre El, îndeosebi în legătură cu naşterea Sa. S-a încercat totul spre a dovedi că El nici n-a existat ca persoană istorică, că totul este mit şi legendă. Şi totuşi oamenii cred în El. Pe ce se bazează crezul lor? Ce dovezi au că El s-a născut? Simplu, experienţa cu El. Cei ce trăiesc cu mine în casă nu au nevoie de certificatul meu de naştere, ca să ştie că exist. Părtăşia cu mine este cea mai puternică dovadă că nu sunt un mit, ci o realitate. Dar în anumite ocazii sunt necesare şi dovezile scrise, documentele.

 

În legătură cu naşterea Domnului Hristos, singurele documente ce le avem sunt Evanghelia lui Matei şi Luca. Dar cum pentru un om este suficient să aibe un singur certificat de naştere, tot aşa şi pentru noi ar fi suficientă chiar o singură Evanghelie, dar avem două care vorbesc despre naşterea Sa. Despre naşterea lui Avraam nu avem amănunte, cu toate acestea nimeni nu s-a gândit să-i tăgăduiască existenţa. Mulţimea urmaşilor lui sunt dovada categorică că a existat. Tot aşa mulţimea urmaşilor lui Isus este o dovadă că El nu este doar un mit, ci o puternică realitate.

Totuşi, pentru limpezirea noastră în legătură cu cele descrise de Matei şi Luca, este bine să analizăm câteva chestiuni.

1. Sunt vrednici de crezare evangheliştii?

Acceptarea spuselor unui om este în funcţie de creditul ce îl prezintă persoana respectivă. Omul dă valoare cuvintelor sale. Descrierea simplă şi sinceră ne face să spunem că sunt demni de crezare, chiar dacă nu ar mai fi nici o altă dovadă care să confirme cele scrise de ei. Ei descriu viaţa Domnului nostru Isus Hristos cu faptele Lui măreţe, dar descriu şi nereuşitele Lui încercări de a convinge pe cei din Nazaret, pe cei din Capernaum, pe preoţi, ba nici fraţii Lui nu credeau că El este Mesia. Ei redau părerile altora despre El, că este nebun, că are drac, că duce poporul în rătăcire. Ei descriu sfârşitul Său tragic. Ei îşi mărturisesc chiar şi deficienţele lor: de multe ori nu înţeleg învăţătura Lui, dorm în Ghetsemani, fug toţi la prinderea Lui, se îndoiesc la învierea Lui. Ei nu-L prezintă pe eroul lor ca pe unul aplaudat de toţi, ca pe unul care îi cucereşte pe toţi, ceea ce ar mirosi a ticluire. Din contră, îl arată părăsit de toţi. Sinceritatea lor e izbitoare. Aceasta îi face demni de crezare.

Pe de altă parte, potrivirea în totul a celor descrise de ei cu evenimentele istorice cunoscute, cu obiceiurile vremii, cu denumirile geografice, cu poziţia locurilor, cu atmosfera politică a vremii, sunt grăitoare pentru orice cercetător.

Sir William M.Ramsay a fost un necredincios. Ideile necredinciosului Bauer şi a Şcolii de Tubingen au pus stăpânire pe gândirea sa. Dar după minuţioase investigaţii făcute în părţile Asiei Mici şi analiza la faţa locului a celor spuse de Luca, necredinţa i-a fost spulberată şi a devenit un bun credincios. El îl descrie pe Luca ca pe „unul dintre istoricii de prim rang”. El a scris mai multe cărţi în care arată că scriitorii Noului Testament sunt vrednici de toată încrederea. Într-una spune: „Pot să afirm deschis că am pornit la această investigaţie fără vreun prejudiciu în favoarea concluziei pe care acum încerc s-o justific cititorului. Din contră, am pornit cu o minte împotrivitoare, căci spiritul ingenios şi aparenţa de ceva deplin a teoriei Tubingen, m-au convins cu totul pe acea vreme… mai recent am fost adus în contact cu cartea Faptele Apostolilor, ca o autoritate din pricina topografiei, a antichităţilor şi a societăţii din Asia Mică. Ea s-a născut în mine în mod gradual văzând că în diferite detalii naraţiunea arată adevăr minunat”.

Ceea ce a produs schimbarea radicală a opiniei în Ramsay a fost investigaţia arheologică care i-a demonstrat prin vestigiile trecutului, precum şi prin geografia şi topografia locurilor, că Luca este vrednic de crezare în tot ce a scris.

2. Oare a existat recensământul?

În Luca 2:1-3 citim: „În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui”.

Ca să-l discrediteze pe evanghelistul Luca şi spre a-şi susţine teza că Isus este doar un mit, scepticii au afirmat că n-a existat niciodată un aşa recensământ al oamenilor în imperiul roman, ci se făcea doar un recensământ al animalelor, dar pentru acesta nu trebuia să se deplaseze în alte localităţi.

Acum, pe cine să credem? Cine are dreptate? Cine ştie mai bine cum s-au petrecut lucrurile: cei de astăzi sau Luca care a trăit atunci? Mintea sănătoasă îmi spune că Luca. Totuşi ca să fiu mai sigur mă adresez arheologiei. Are ea ceva ce poate să mă ajute să văd adevărul? Da, slavă Domnului, are. Din nisipurile Egiptului au fost scoase la lumină mai multe papirusuri, care sunt grăitoare. Iată aici un document, care este formularul unui recensământ, completat în anul 48 d.Cr.:

„Către Dorion, magistratul şef şi către Didymus, secretarul oraşului, de la Thermoutharion, fiica lui Thoonis, cu protectorul ei Apollonius, fiul lui Sotades. Locatarii casei ce-mi aparţine în ulicioara de miazăzi, sunt: Thermoutharion, o sclavă liberată a susnumitului Sotades, în vârstă de 65, de înălţime mijlocie, cu tenul de culoarea mierei de stup, având o faţă lungă şi o cicatrice pe genunchiul drept. (Un şir care descrie pe o altă femeie este lipsă)… Eu, susnumita Thermoutharion (documentul continuă cu o declaraţie făcută sub prestare de jurământ) cu protectorul meu numitul Apollonius, jurăm pe Tiberius Claudius, Cezarul împărat, că i-am declarat în mod sigur, onest şi vrednic de încredere pe cei ce locuiesc cu mine, nici pe un străin, nici pe un Alexandrian nici pe un liberat, nici roman, nici egiptean decât pe cei spuşi mai sus. Dacă jur adevărat, binele să mă însoţească, dacă fals, contrariul”.

Iată încă un document. El este cu privire la recensământul din anul 104 d.Cr. Prefectul Egiptului cere înscrierea fiecăruia în cetatea sa:

„Gaius Vibius, prefectul şef al Egiptului. Din pricina apropierii recensământului, este necesar ca toţi cei care pentru anumite motive locuiesc în parte decât districtul lor, să se pregătească de îndată să se reîntoarcă la guvernământul lor, spre a putea completa formularele de înregistrare a familiei şi ca să-şi poată reţine pământurile cultivate ce le aparţin”.

Documentul arată clar că fiecare trebuie să se înscrie în cetatea lui cum scrie Luca, căci şi Palestina aparţinea stăpânirii romane ca şi Egiptul. Mai mult, din document reiese că se făcea periodic, el spune că recensământul se apropie. Azi se ştie că romanii făceau recensământul la patrusprezece ani. Mai sunt documente cu privire la recensămintele din anii 34, 48, 62, 90, 104, 118, 132 şi 230 d.Cr. Referinţe indirecte sunt şi cu privire la cel din anul 20.

A tăgădui astăzi recensământul pomenit de Luca înseamnă să fi rămas în urmă cu cunoştinţele, căci arheologia a limpezit de mult lucrul acesta.

3. A trăit Irod pe vremea naşterii?

Iată o altă problemă ridicată de unii. În Evanghelia după Matei cap.2 v.1 citim: „După ce s-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod”.

Despre Irod se ştie că a domnit între anii 37 – 4 î.d.Cr. În anul 4 a murit. Cum se poate ca el să fi trăit pe vremea naşterii din moment ce a murit în anul 4 î.d.Cr. ? întreabă unii vrând să arate că ce a scris Matei nu este adevărat.
Cei ce ridică această problemă ori nu ştiu, ori se fac că nu ştiu un amănunt care astăzi este atât de cunoscut: greşala lui Dionysius Exiguus, când a calculat datele calendaristice.

Conform relatărilor lui Iosif Flaviu, Irod a murit la Ierihon în valea Iordanului pe data de 13 martie, deci cu ceva înainte de Paştele evreieşti ale anului 750 de la fondarea Romei. Acest istoric mai face specificarea că în acea noapte a fost o eclipsă de lună. Pe baza calculelor matematice a eclipselor lunii, s-a confirmat data morţii lui Irod, relatată de istoricul evreu.

Dr.Edward Robinson precizează: „Prezenta eră creştină, care a fost fixată de călugărul Dionysius Exiguus în secolul al şaselea, asumă că anul erei creştine ar coincide cu anul 754 de la fondarea Romei. În orice caz, era noastră începe cu mai bine de patru ani mai târziu decât ar trebui”.

Până în secolul al şaselea, anii s-au socotit de la fondarea Romei. În anul 526 d.Cr. Împăratul Iustinian a însărcinat pe călugărul Dionysius Exiguus, să întocmească un calendar creştin, care să meargă în urmă până la naşterea lui Isus. În socotelile sale, călugărul a greşit şi în loc să pună naşterea în anul 749, anul Romei, a pus-o în anul 754. Acest calendar a fost folosit în lucrări istorice de Bede, la începutul secolului al VIII-lea şi nu mult după aceea a fost introdus în transcrierile publice de împăraţii francezi Pepin şi Carol cel Mare. Dionysius nu a dat naştere erei creştine, ci doar a calculat-o şi cum nu a posedat toate datele pe care le avem noi azi, a greşit cu cinci ani.

Conform datelor stabilite de cercetători, Isus s-a născut în anul 749 de la fondarea Romei, adică anul 5 înaintea erei noastre, iar Irod a murit în primăvara următoare, anul 4, deci a trăit pe vremea naşterii.

4. Încurcătura cu Quirinius

Evanghelistul Luca a avut un stil literar ales. Nu este de mirare că necredinciosul Renan a clasat Evanghelia după Luca ca „cea mai frumoasă carte ce s-a scris vreodată”. Pe lângă frumuseţea descrierii faptelor, el caută mereu să dea cadrul istoric, spre a şti când s-au petrecut. El are multă preciziune. El stabileşte când s-a întâmplat naşterea; cine a fost împărat la Roma când Ioan Botezătorul şi-a început activitatea, cine era dregător în Iudea, în Galilea; câţi ani a avut Domnul Isus când şi-a început misiunea.

Totuşi, precizia lui făcută în cap.2 v.2 cu privire la Quirinius a avut darul să încurce pe mulţi. Documentele istorice romane, arătau un recensământ făcut de Quirinius în anul 7 d.Cr., dată ce nu se potrivea cu naşterea lui Isus. Această discrepanţă a făcut pe mulţi să-şi bată joc de relatarea lui Luca şi să spună că nu e adevărată. Iar credincioşii se vedeau şi ei în încurcătură, căci din moment ce Irod a murit în anul 4 î.d.Cr. , iar Quirinius a fost guvernator al Siriei în anul 7 d.Cr., cum s-a putut naşte Isus pe vremea lor? între Irod şi Quirinius era un gol de vreo 11 ani. Dar şi această enigmă a dezlegat-o arheologia.

În anul 1828 s-a găsit la Roma o inscripţie care indica că Quirinius a fost guvernator de două ori. Iar după primul război mondial, Sir William Ramsay a descoperit un monument la Antiohia Pisidiei în Asia mică, care la fel arăta că Quirinius a fost de două ori guvernator. Această inscripţie pare a-l prezenta ca guvernator militar cu scopul de a conduce războiul Homanadensian, în timp ce guvernator civil era Sentius Saturninus (8-6 î.d.Cr. ). În felul acesta se împacă şi afirmaţia lui Tertulian, care spune că recensământul a fost făcut pe vremea guvernatorului Saturninus. De fapt, doctorul Luca precizează „Întâia dată” spre a-l deosebi de al doilea recensământ făcut tot de Quirinius la anul 7 d.Cr., cu ocazia celei de a doua guvernare a sa în Siria. Lucrurile s-au limpezit.

Adevărul a ieşit la suprafaţă. Nu Luca a greşit, ci oamenii, fiindcă n-au cunoscut amănuntul acesta.

 

 

 

II. MĂRTURIA ARHEOLOGIEI


 

I. PERIOADA BISERICII PRIMARE

Cartea „Faptele Apostolilor” din Noul Testament cuprinde o perioadă de vreo 33 ani. Formarea bisericii la Rusalii e în anul 30, iar întemniţarea lui Pavel la Roma e între anii 61-63. Dintre numeroasele documente arheologice privitoare la această perioadă, voi da doar câteva mai importante.

 

1. Guvernatorul insulei Cipru

În Faptele Apostolilor 13:7-12 ni se descrie întâlnirea primilor misionari, Barnaba şi Saul, cu dregătorul insulei Sergius Paulus şi convertirea acestuia. O inscripţie găsită la Soloi, în partea de nord a insulei, e datată „pe vremea guvernării lui Paulus”. Unul din ofiţerii lui Claudius purta numele de Lucius Sergius Paulus. Bruce susţine că acesta a fost numit mai târziu guvernator al Ciprului. De la această întâlnire, Saul îşi ia numele de Pavel, după numele guvernatorului. Inscripţia dovedeşte că a existat un aşa guvernator, deci Luca a scris adevărul.

2. Au existat politarhi la Tesalonic?

În Faptele Apostolilor 17:6, Luca ne spune cum Iason şi alţi câţiva fraţi au fost târâţi înaintea dregătorilor cetăţii (politarchos în original). Cum termenul acesta nu a fost folosit în literatura greacă, mulţi nu au fost gata să creadă că la Tesalonic judecatorii au fost numiti politarhi. Puţinele excavaţii făcute la Salonic au scos la iveală un număr de monumente cu inscripţii unde este folosit termenul „politarhi”. Astăzi arheologia cunoaşte 19 inscripţii de acestea. Acesta era un titlu ce se purta de magistraţii cetăţilor de seamă din Macedonia. Din aceste inscripţii ştim că la Tesalonic, în primul secol ,au fost cinci politarhi, iar în secolul al doilea au fost şase politarhi. Titlul aceasta a dovedit încă o dată preciziunea textului scris de doctorul Luca.

3. S-au închinat atenienii „unui Dumnezeu necunoscut”?

Se ştie că atenienii au fost politeişti. Mulţi însă nu au vrut să creadă că ei ar fi avut şi un altar dedicat „Unui Dumnezeu necunoscut”, aşa cum scrie în Faptele Apostolilor 17:23.

Arheologia a descoperit aşa inscripţii la Atena, ba chiar şi la Pergam în Asia Mică. Pausanias, care a trăit în secolul al doilea şi a cutreierat Grecia, ne spune că la Atena erau altare închinate unor dumnezei numiţi „necunoscuţi”. La fel şi Filostratus, vorbind de Atena, spune: „…unde chiar şi divinităţi necunoscute îşi au ridicate altare”. Acestea îndreptăţesc afirmaţia lui Luca.

4. A fost Galion cârmuitor al Ahaiei?

Descriind prigoana provocată de iudei la Corint, Luca ne spune în cap.18:12-17 că Pavel a fost dus înaintea scaunului de judecată a lui Galion, cârmuitorul Ahaiei, în greceşte „anthupatos”.

O inscripţie găsită la Delfi, în Grecia centrală, ne redă o proclamaţie a împăratului Claudius din anul 52 d.Cr. În care se menţionează că Galion era proconsul al Ahaiei. Ea arată că el a fost însărcinat mai înainte în această slujbă, probabil în anul 51. Galion a fost fratele filozofului Seneca. Amândoi, împreună cu familiile lor au pierit din ordinul lui Nerone.

5. Cum arătau cărţile de vrăjitorie de la Efes?

În urma activităţii misionare a lui Pavel la Efes, o mare mulţime s-a convertit şi a crezut în Hristos. Între aceştia au fost unii, care mai înainte au făcut vrăjitorii, iar acum, spune Luca, „şi-au adus cărţile şi le-au ars” (Faptele Apostolilor 19:19). Acestea erau un fel de cărţi cu formule magice, foarte preţioase pentru efeseni. Oricine doreşte să vadă cum arătau aceste cărţi de vrăjitorie, le poate vedea în Muzeul Britanic din Londra sau în Muzeul Luvru din Paris, unde sunt o seamă de exemplare. Azi, aceste cărţi de vrăjitorie mărturisesc că Biblia este adevărată. La fel, ruinele teatrului şi ale templului Dianei din Efes ne spun că Luca a scris adevărul.

6. „Intrarea străinilor oprită”

Când s-a petrecut arestarea apostolului Pavel la Ierusalim, printre alte acuze a fost şi aceea că „a vârât şi pe nişte greci în templu şi a spurcat acest locaş sfânt”. Iar Luca explică: „În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim efeseanul, împreună cu el în cetate, şi credeau că Pavel îl băgase în templu” (Faptele Apostolilor 21:28.29).

La templu erau tăbliţe care arătau că intrarea străinilor este interzisă în templu. În 1871, Clermont Ganneau a găsit o inscripţie din acestea în greceşte. Ea conţine şapte rânduri scrise cu litere mari şi desigur a fost aşezată la loc vizibil lângă intrarea în Templu, spre a înştiinţa pe neamuri să nu intre în locul rezervat numai iudeilor. Inscripţia se află în muzeul din Istambul. Ea spune:

„Nimeni dintre neamuri nu poate intra în împrejmuirea templului. Oricine este prins este singur răspunzător de moartea care va urma”.

Altă tăbliţă fragmentată a fost găsită în 1935, în cursul excavaţiilor conduse de Departamentul de Antichităţi al Palestinei, în nişte moloz lângă poarta Sf. Ştefan.

7. Erast, vistiernicul de la Corint

În Romani 16:23 apostolul Pavel scrie salutări fraţilor din Roma din partea lui Erast, vistiernicul cetăţii. Iar în Faptele Apostolilor 19:22, Luca ne spune că Erast a fost unul din ajutoarele lui Pavel în lucrarea misionară.

Unii necredincioşi au spus că nu se poate să fie adevărată afirmaţia lui Pavel cu privire la Erast. Cum un creştin să fi fost vistiernicul cetăţii Corint?

Dar pricina necredinţei a fost înlăturată. În cursul săpăturilor făcute la Corint în anul 1929, de către prof. T.L.Shear s-a descoperit o piatră de marmoră din pavajul în apropiere de teatru cu inscripţia: „ERASTVS PRO: AED: S: P: STRAVIT”, ceea ce înseamnă „Erast, procurator şi şef edilitar a aşezat acest pavaj pe spesele sale”. F. F. Bruce spune: „Evidenţa indică că acest pavaj a existat în sec. I A.D. şi este mai mult decât probabil că donatorul este Erast, prietenul lui Pavel, menţionat în epistola către Romani”.

Chestiunea dacă cuvântul grecesc „oikonomos” folosit de Luca tradus „vistiernicul”, corespunde cu latinescul „aedile” din inscripţie, a fost limpezită de funcţia ce o aveau aceste persoane. Cei ce purtau titlul acesta, fie greci, fie romani, aveau sarcina afacerilor financiare ale cetăţii. Chiar şi din epistola lui Pavel către Corinteni se poate înţelege că Erast era din sânul bisericii. În cap.2:26, el spune: „Printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales,” nu mulţi, dar totuşi aveau câţiva şi unul era Erast.

E Biblia adevărată? Arheologia, această ramură a ştiinţei, ne spune că da, e adevărată. Sunt mii de documente care mărturisesc lucrul acesta. Eu am dat doar câteva din ele în acest studiu. Închei mărturia arheologiei cu cuvintele poetului:

 

„Pentru cine vrea să creadă,
Am o mie de dovezi;
Dar nu mai am nici una,
Când tu nu mai vrei să crezi”.

 

 

 

 

III. MĂRTURIA FIZICII


Acum vom părăsi dărâmăturile, templele, vom lăsa la o parte tăbliţele, inscripţiile de pe monumente, sulurile, cilindrii, papirusurile şi vom trece în alt domeniu.

Voi cere unei alte ramuri a ştiinţei să vină să ne răspundă la întrebarea noastră: E Biblia adevărată? Am luat o ramură a ştinţei care e foarte dezvoltată astăzi: FIZICA.

În fizică nu e vorbă de bâjbăială, căci azi se lucrează cu aparate de mare precizie, care verifică susţinerile ei. BIBLIA de altfel nu are pretenţie că ar fi un tratat de ştiinţă. Ea nu a fost scrisă de savanţi, ci de oameni simpli: unul cioban, alţii pescari, unul culegător de smochine, altul paharnic, altul făcător de corturi. Şi ţin să menţionez că nici eu nu sunt om de ştiinţă, ci doar un umil vestitor al Evangheliei.

Eu însă voi lua spusele unor savanţi sau a unor bărbaţi competenţi în ale fizicii şi vi le voi prezenta. Ţin să precizez că, cu cât autorii Sfintelor Scripturi nu au fost savanţi şi nici ştiinţa din vremea lor nu era de acord cu spusele lor, cu atât mai mult străluceşte adevărul dat pe paginile Bibliei despre care savanţii de azi vin şi spun: DA, e adevărată.

Iau doar vreo trei sâmburi de adevăr de pe paginile Bibliei. Sunt mai multe destăinuiri de adevăruri ştiinţifice, dar eu mă mărginesc la atât acum.

Unii necredincioşi afirmă că Biblia se bate cap în cap cu ştiinţa. Dar nu e adevărat. Ei spun aşa din cauza că n-au cercetat-o. Şi lor li se potrivesc cuvintele Domnului Isus: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Matei 22:29).

1. Legea atracţiei universale

Un sâmbure de ştiinţă e afirmat în epistola apostolului Pavel către coloseni cap.1:17. Aici spune aşa: „EL (HristoS) este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin EL”. Deci, toate lucrurile, UNIVERSUL
Întreg, se ţine prin HristoS. Ce zice ştiinţa în privinţa aceasta? Recunoaşte ea vreo lege care să confirme aşa ceva? Ea vine şi spune printr-un mare savant, Newton, care a trăit între anii 1642-1727, că există în Universul acesta o lege, pe care el a numit-o „legea atracţiei universale”.

Datorită acestei legi, lucrurile sunt aşa cum sunt, în lumea atomilor şi în lumea astrelor. Pământul întreg, ba chiar lumile între ele, stele, sori, planete, nebuloase, toţi aştrii, sunt legaţi laolaltă cu această lege. O dovadă clară e pământul nostru, care se învârteşte în jurul soarelui şi nici nu se apropie, nici nu se depărtează de minunatul izvor al luminii şi al căldurii.

Dacă ne-am apropia, am da buzna peste soare, ne-am pârjoli, iar dacă ne-am depărta, am îngheţa cu toţii. Deci, toate sunt ţinute pe traiectoriile lor.

Biblia spune că „toate se ţin prin El”, prin HristoS, sau cum spune în altă parte că „ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui” (Evrei 1:3).

Nu e nici o contrazicere între ce zice Biblia şi ce spune fizica. Există o forţă, care le ţine pe toate; că tu o numeşti lege, iar Biblia spune că e Cuvântul puterii Lui, deosebirea este doar de termeni, nu de faptul în sine, recunoscut şi de o parte şi de altă parte.

Da, există o aşa forţă. Newton a arătat această lege, descoperită de el, într-o carte numită: „Principiile matematice ale filozofiei naturale” editată prin 1687.

Cât de mare e această forţă de atracţie! S-a calculat că pentru a ţine pământul legat de soare, fără forţa de atracţie, ar fi necesare funii atât de groase, încât fiecare să poată suporta greutatea de o mie kg şi ar trebui ca aceste funii să fie atât de dese de jur împrejurul pământului încât nici măcar un şoarece să nu-şi poată face loc printre ele. Şi totuşi, fără nici o funie din acestea, pământul e legat de soare.

Cel ce le-a făcut, le ţine cu forţa Sa şi ele îşi urmează cursul lor. „Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte.” (Isaia 40:26).

Dacă n-ar fi această forţă, toate corpurile cereşti n-ar mai avea orbite, ar fi în stare de haos. Chiar pământul n-ar mai avea ziua şi noaptea, n-ar mai avea anotimpuri, n-ar fi mişcarea în jurul soarelui şi prin urmare n-ar mai fi viaţă. Ce puţin cugetăm noi însă la toate acestea!

2. Greutatea aerului

Un alt sâmbure de adevăr ştiinţific, pe care-l avem pe paginile Bibliei, îl găsiţi în cartea lui Iov 28:25, unde spune: „A rânduit greutatea vântului”. Aici se afirmă că vântul, aerul, are greutate. Multă vreme unii oameni au râs de versetul acesta.

Cum, ziceau ei, aerul, vântul are greutate? Auzi ce spune Biblia? Şi erau oamenii învăţaţi ai vremii lor, căci cei simpli nu se împiedecau de aşa ceva. Chiar dacă nu înţelegeau, ei credeau că Dumnezeu ştie mai mult decât ei, pe când cei cu pregătire, găseau pricină de poticnire. Ei nu simţeau greutatea aerului şi nu puteau pricepe cum afirmaţia aceasta a Bibliei să fie adevărată.

Au trebuit să treacă multe secole, până ce Toricelli în anul 1643 a constatat că da, aerul are greutate şi a dovedit pe cale experimentală, că atmosfera are presiune (1,033 kgf/cm2).

E adevărat că noi nu ne dăm seama de greutatea aerului. Asupra noastră apasă câteva mii de kg. Simţim careva această greutate? Nu, desigur niciunul şi totuşi ea există. Fizica dovedeşte că există. Aparate de precizie pot oricând demonstra greutatea aerului.

Iov a trăit în perioada patriarhală, pe la anul 2000 î.d.Cr. , iar Toricelli constată presiunea aerului în anul 1643, deci au trebuit să treacă mai bine de trei mii şase sute de ani, de la afirmarea adevărului în Biblie, ca ştiinţa să vină să confirme că vântul, aerul are greutate, că Biblia este adevărată.

De unde ştia Iov să scrie acest adevăr? El n-a avut coloana de mercur folosită de Toricelli şi nici oamenii învăţaţi din vremea lui nu aveau idee de greutatea aerului. De unde a ştiut el acest adevăr? Din inspiraţie divină. Nimeni n-a crezut aşa ceva şi nici nu putea să conceapă aşa ceva, au râs de el, l-au tăgăduit, dar adevărul a ajuns să fie confirmat.

Dacă Biblia nu e carte inspirată de Dumnezeu, de unde a prins Iov această descoperire? Cu ce puteţi explica această afirmaţie a lui? Nu există alta decât că Iov, fiind inspirat, scrie acest adevăr. „Căci toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu”, aşa spune apostolul Pavel lui Timotei (2 Timotei 3:16) şi bine era dacă oamenii credeau mărturia ei de la început, puteau căuta să verifice şi desigur nu trebuiau să treacă atâtea mii de ani până la confirmare.

3. Totul din atomi

Un alt text care e de foarte mare importanţă în ceea ce priveşte fizica şi care se confirmă azi în totul adevărat, îl găsiţi în epistola către evrei 11:3 „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede, n-a fost făcut din lucruri care se văd”.

Deci tot ce se vede pe pământ, în apă, în aer, în marele cosmos, totul a fost făcut din lucruri care nu se văd. Ce are de zis fizica în privinţa aceasta?

Eu vă dau un mic extras dintr-o conferinţă a profesorului universitar I.Gh.Popescu, ţinută în sala Dales din Bucureşti la 5 febr.1951. El spunea aşa: „…Ştiinţa ne învaţă că toate obiectele şi substanţele de pe pământ, chiar pământul însuşi, soarele, luna şi tot ce există în lume, sunt forme şi înfăţişări diferite ale aceleeaşi materii. Ele sunt alcătuite toate din corpuşoare foarte mici, care nu se pot observa încă şi care poartă numele de atomi”.

„Ca să înţelegem mai bine cum arată atomul de hidrogen, să presupunem că el s-ar mări de un milion de milioane de ori. Dacă şi noi am creşte de un milion de milioane de ori, am fi atât de mari, încât pământul întreg, ar fi cât un bob de mazăre în palma noastră. Diametrul atomului astfel mărit, ar fi abia de o sută de metri, electronul ar arăta ca o sferă cu raza de 36 cm, care ar alerga repede rostogolindu-se pe un drum în formă de cerc puţin alungit, cu o rază de 50 m. În centrul acestui cerc alungit, se află nucleul, protonul pe care trebuie să-l căutăm cu foarte mare atenţie, căci el este mic, cam cât un bob de mei”.

Aşa spune fizica: Universul e construit din atomi. Scriitorul epistolei către evrei, spune că tot ce se vede, n-a fost făcut din lucruri, care se văd. Deci, fizica nu contrazice adevărul acesta, din contră, spune că totul e făcut din corpuşoare mici nevăzute, numite atomi.

O altă mărturie, pe care o dau, e a ing.fizician Th.Tauth. În articolul „În pragul necunoscutului” apărut în revista „Ştiinţă şi Tehnică” nr.1/1966 spune: „Microscoape ionice cu măriri de câteva milioane de ori l-au ajutat să vadă atomul”. Vă rog observaţi deosebirea: în 1951, atomul era încă nevăzut, iar în 1966 datorită progresului mare al ştiinţei, a ajuns să fie văzut. Şi el continuă:… „Acceleratoare de particule, adevărate uzini gigantice, i-au permis să pătrundă şi mai adânc în tainele materiei, el a reuşit să cunoască structura atomului şi cea a nucleelor atomice, să descopere „cărămizile” din care este ridicat edificiul grandios al lumii materiale, particulele elementare”.

„…Cele două lumi, Macrocosmosul şi Microcosmosul se întrepătrund. Ele nu sunt altceva decât două extreme de scară ale Universului material guvernat de aceleaşi legi”.

Deci lumea întreagă este construită din aceleaşi „cărămizi” nevăzute, atomii. Iar Biblia susţine că tot ce se vede, n-a fost făcut din lucruri care se văd. Microscoapele acestea uriaşe, ionice, au ajuns să confirme adevărul Biblic. Versetul rămâne în picioare. Totul este făcut din atomi.

 

 

 

IV. MĂRTURIA ASTRONOMIEI


Acum vom căuta să confruntăm spusele Bibliei, a Cărţii scrise, cu spusele Bibliei nescrise. Există şi o Biblie nescrisă, pe care, dacă vrem, o putem citi, mai bine zis o putem buchisi. Alţii o pot citi mai bine, de aceea îi vom chema pe ei în ajutor. Vrem să ştim dacă Biblia nescrisă contrazice sau confirmă Biblia scrisă.

Biblia scrisă este Sfânta Scriptură, cea nescrisă este Universul mare al lui Dumnezeu. Psalmul 19 începe cu cuvintele: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu”, deci au un grai pentru noi. „Întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre El. Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii”.

Cu ajutorul astronomiei, vom căuta să vedem dacă Biblia este adevărată, dacă rămâne în picioare în faţa astronomiei sau se prăbuşeşte. De altfel, noi nu vrem să ascultăm de o carte ce nu conţine adevăr. Şi nu cred că e cineva pe pământ, care în mod conştient să-şi dea seama că o carte este mincinoasă şi totuşi să o asculte, să o urmeze. Ar însemna să se înşele pe el însuşi.

1. A fost soarele creat în ziua a patra?

În primul capitol al Bibliei, Geneza 1:1 ni se spune: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul” sau cum spune în textul original ebraic: „Beresit bara Elohim et ha-samaim iert ha-aret”. Evrei spun că fraza aceasta este formată din 7 cuvinte şi de 7 x 4 = 28 sunt literele ei. Pentru ei, cifra 7 însemna ceva desăvârşit, deci însemnează că adevărul desăvârşit este aşezat în primul verset al Bibliei.

Dar unii vin şi spu: „Cum poate fi Biblia adevărată când ea spune că Dumnezeu a creat lumina în prima zi, iar soarele abia în ziua a patra? Nu vedeţi că nu se potrivesc lucrurile? Cum a putut să fie lumină fără soare?

De altfel, obiecţia aceasta o ridică de obicei cei mai inculţi, cei mai fără pregătire, căci cei cu pregătire şcolară ştiu că soarele nu este singurul izvor de lumină. Sunt încă atâtea surse de lumină în universul acesta, încât sunt nenumărate. Dar totuşi rămânem puţin la obiecţia aceasta. Domnul Isus a spus celor din vremea Lui nişte cuvinte, care sunt valabile şi pentru cei de azi: „Oare nu vă rătăciţi din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?” (Marcu 12:24).

Cei ce ridică obiecţia aceasta au trecut peste primul verset fără să-l citească. În primul verset al Bibliei se spune clar: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul”. în capitolul 1 în textul original, sunt folosite două verbe, care în româneşte sunt traduse „a făcut”. În original, verbul „bara”, a crea, este folosit numai de trei ori: versetele 1:21, 27, şi are sensul creatio ex nihilo, creat din nimic. Al doilea verb e „asah” are sensul a face, a face să apară. Deci, soarele a fost creat în versetul 1, iar în ziua a patra a fost făcut să apară, să fie văzut de pe pământ.

Creaţiunea propriu-zisă este istorisită în versetul întâi. De la versetul 2 în jos, nu mai e descrisă creaţiunea universului, ci doar pregătirea pământului nostru pentru viaţa care avea să urmeze.

În versetul 2 ni se spune că „pământul era pustiu şi gol”, în original „tohu va bohu”, adică fără formă, în stare de haos. Din starea aceasta de haos a globului nostru, Dumnezeu în cele şase zile a făcut lumea noastră. Deci, globul pământesc nu a fost creat în cele şase zile, ci creaţia lui a fost înainte, „la început”; în cele şase zile a fost adaptat pentru viaţă şi a primit viaţa. Aceasta ne spune Biblia.

În prima zi, Dumnezeu a zis: „Să fie lumină”. Şi a fost lumină. Biblia nu precizează de unde a venit această lumină. Iar la sfârşitul ei, Biblia face încă o afirmaţie spunând că în Noul Ierusalim nu mai este trebuinţă de soare sau de vreo altă lumină, căci luminătorul ei este Mielul. În alte cuvinte, Biblia începe cu o lumină fără soare şi sfârşeşte cu o lumină fără soare.

Totuşi pentru cei ce găsesc pricini de poticnire în Biblie, precizez că creaţiunea e descrisă în versetul 1: „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul”. Cum în starea de haos din pricina multelor convulsii, unii susţin că din pricina aruncării Satanei pe pământ, pământul era înconjurat de gaze, de aburi, de ceaţă, Dumnezeu a poruncit să fie lumină şi s-a făcut lumină. Izvoarele luminii sunt multe şi să nu uităm că Dumnezeu însuşi este lumină, de care nu te poţi apropia.

Unii vin şi obiectează altceva. „Bine, zic ei, dar după Biblie, pământul are circa 6.000 de ani, pe când după ştiinţă e vechi de tot. După academicianul sovietic Schmidt, pământul este de 2 miliarde de ani, iar după alţii de 4 miliarde de ani”.

Eu nu vin să spun că cei ce susţin că pământul este de 6.000 de ani au dreptate şi cu atât mai puţin îi voi putea împăca pe ceialalţi, căci diferenţa de 2 miliarde de ani între ei este prea mare. De fapt, oamenii se pot juca cu miliardele de ani, căci nu le dau din buzunar. Eu nu stabilesc vârsta pământului, căci nici Biblia nu face lucrul acesta.

Dar se împacă Biblia cu ce spun ei? Da, se îm,pacă. Vreau ei să fie de 5 miliarde de ani, fie aşa. Biblia spune: „La început.” Când a fost acest început? Ea îi lasă pe astronomi, pe geologi să se certe între ei şi să găsească când a fost acest „Început”.

Un alt astronom sovietic, Fesencov, admite că „soarele s-a format în acelaşi timp sau aproape în acelaşi timp cu planetele, vârsta soarelui fiind deci apropiată de vârsta pământului”. De altfel, el spune ce spune Biblia: „La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul”, aşa că nu este nici o contrazicere în ce priveşte vârsta pământului între Biblia şi ştiinţă.

2. Există întinderea cerului?

O altă chestiune în care se împiedecă unii, este întinderea cerului. Deşi e sus, ei se împiedecă în ea. În Geneza 1:6 citim: „Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape şi ea să despartă apele de ape… Dumnezeu a numit întinderea „cer”. Deci, întinderea aceasta sau „firmamentul”, cum este în alte traduceri, nu ar fi fost găsit nicăieri, zic ei. S-a zburat cu avioanele şi cu rachetele şi nu s-a găsit nici un firmament. Dar Biblia spune că există.

Să vedem ce spune ştiinţa. Şi ea spune că există. Pământul nostru este înconjurat de o pătură atmosferică a cărei proprietăţi se menţin până la altitudini de circa 3.000 km (conform datelor obţinute în cadrul Anului Geofizic Internaţional). Atmosfera are cinci straturi principale: troposfera, stratosfera, mezosfera, ionosfera şi exosfera.

În Biblie, cuvântul „cer” este folosit în trei sensuri. Întâi, pătura atmosferică e numită cer. Astfel, în Matei 6:26, Hristos Domnul spune: „Uitaţi-vă la păsările cerului… În Luca 8:5, vorbind despre sămânţa căzută lângă drum, spune că „au mâncat-o păsările cerului”. În Matei 24:30 Isus a zis: „…vor vedea pe Fiul omului… venind pe norii cerului”. La fel în Matei 26:64: „Veţi vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului”. Acelaşi fel de exprimare îl găsim şi în Vechiul Testament. Ori e lucru ştiut că şi păsările şi norii zboară prin atmosferă. Deci, atmosfera e numită cer.

Al doilea sens e cu privire la spaţiul interplanetar. Astfel, în Geneza 22:17 citim despre „stelele cerului”. La fel în Naum 3:16. Iar în Deuteronom 4:19; 2 împăraţi 17:16, 21:3, Ieremia 33:22, soarele, luna şi stelele sunt denumite „oştirea cerurilor”. Deci, imensitatea spaţiului interplanetar este numită cer.

Al treilea sens priveşte locaşul Dumnezeului Preaânalt. Aşa avem: „Tatăl nostru care eşti în ceruri” şi o seamă de texte, care folosesc cuvântul cer doar pentru acest locaş. Doar puţină atenţie trebuie şi din text ne vom da seama că e vorba de atmosferă, de spaţiul interplanetar sau de locaşul lui Dumnezeu.

În Geneza 1:6 atmosfera e numită întindere sau firmament. Atmosfera desparte apele de jos, de apele legate în nori. Că cineva nu vede această întindere a cerului, înseamnă că este de compătimit. Nici sărmanii orbi nu văd soarele, dar aceasta nu înseamnă că nu există.

Datorită acestei pături atmosferice, noi putem respira. Datorită atmosferei se petrece fenomenul fizic de difuzare a luminii. Oamenii de ştiinţă şi cosmonauţii spun că pe lună, fiindcă lipseşte atmosfera, nu este lumină ca aici pe pământ, razele cad drept, nu se refractează, iar cerul acolo apare negru, nu albastru ca al nostru. Tot datorită atmosferei avem vânturile şi ploaia. Ce binecuvântată e întinderea aceasta pentru pământul nostru. Fără ea nu ar fi viaţă.

3. Pământul sprijinit pe nimic

Un alt amănunt care a produs aprinse discuţii şi tăgăduire din partea pretinşilor oameni de ştiinţă de altădată, se găseşte în cartea lui Iov 26:7 şi 38:6 unde se spune că pământul nu e sprijinit pe nimic. Ei spuneau că versetele acestea nu sunt adevărate. „Cum s-ar putea ca pământul să nu aibă nici un sprijin?” ziceau er. „Un măr, care nu se poate compara cu pământul şi totuşi nu poate sta aşa în aer, fără să fie sprijinit pe ceva, cade. Ce s-ar întâmpla cu pământul nostru, dacă ar fi aşa cum spune Biblia?”

Vechile concepţii difereau unele de altele doar cu privire la ceea ce formează sprijinul pământului, dar toţi erau de acord că e sprijinit pe ceva. Unii susţineau că Atlas îl sprijină cu umărul lui; alţii susţineau că e sprijinit pe patru stâlpi; alţii spuneau că se sprijină pe patru broaşte mari; alţii spuneau că o mare broască ţestoasă îl poartă pe spinarea ei. Păreri care mai de care mai năstruşnice, dar ele erau teoriile oamenilor de ştiinţa până în secolul al XVI-lea.

Biblia spunea însă acum 3.500 de ani: „El întinde miazănoaptea asupra golului şi spânzură pământul pe nimic”. Astronomia de astăzi dă dreptate Bibliei. Pământul, spun astronomii, nu e sprijinit pe nimic. Toate teoriile astronomilor de altădată s-au prăbuşit fiindcă n-au fost adevărate. Afirmaţia Bibliei a rămas în picioare fiindcă era adevărată. Oamenii, care altădată au râs de Biblie, astăzi au ajuns de râs cu teoriile lor. Cei ce râd astăzi de Biblie, oare nu se gândesc că mâine alţii vor râde şi de teoriile lor? Adevărul Bibliei că pământul e sprijinit pe nimic, a fost verificat de ştiinţă şi confirmat în totul ca adevărat.

Flamarion, mare astronom francez, spune aşa în privinţa aceasta: „Pământul pluteşte în spaţiu. Globul acesta stă singur în mijlocul unui spaţiu mare, neatingându-se de nimic. El e ca un balon de săpun, ce pluteşte în aer”.

E adevărat că era greu pentru mintea omenească de altădată să priceapă adevărul Bibliei. Oamenii erau gata să creadă mai degrabă minciunile astronomilor decât adevărul sfânt. Ei se credeau îndreptăţiţi în părerile lor şi de logică, căci din moment ce toate au nevoie de sprijin, cum s-ar putea ca pământul să facă excepţie de la aceasta? Şi li se părea cu totul absurdă şi imposibil de crezut afirmaţia Bibliei. Dar până la urmă, totuşi ea a triumfat. Dacă oamenii ar fi crezut de la început afirmaţia ei, nu era atâta bâjbâiala, mai ales la savanţi. Azi, în secolul sateliţilor artificiali, te întrebi cum oameni de seamă au putut crede aşa aberaţii şi n-au putut crede adevărul?

Într-o lume cu o altă mentalitate, Iov afirma un adevăr ştiinţific de mare valoare. De unde l-a ştiut el, că n-a fost astronom? Dacă Biblia nu este de origine divină, dacă nu e scrisă prin inspiraţia lui Dumnezeu, cum explicaţi că Iov a putut să scrie aşa ceva? în toată literatura acelei epoci nu găsiţi ceva asemănător. Nu există alt răspuns decât că Dumnezeu i-a descoperit. Numai Cel ce a spânzurat pământul pe nimic ştia pe vremea aceea adevărul acesta. Deci numai Dumnezeu a putut să-i descopere.

Dumnezeu a sprijinit pământul pe nimic. Aici, fraţii mei, e o lecţie pentru noi. El ar vrea ca şi noi să fim aşa. Să nu ne sprijinim pe nimic, nici pe bani, pe slujbă, nici pe prieteni, ci să depindem doar de El. Fie aşa viaţa noastră.

4. Pământul este rotund

Un alt verset, care multe veacuri a fost în contrazicere cu părerea oamenilor de ştiinţa, se găseşte în Proverbe 8:31, unde se afirmă că pământul este rotund.

Chiar Ptolomeu, Plato, Aristotel şi alţii au afirmat că pământul are forma plată. Toţi astronomii susţineau că pământul e drept ca o faţă de masă. Până şi biserica catolică a îmbrăţişat această concepţie şi ea a patronat rătăcirea aceasta, prigonind cu ajutorul inchiziţiei pe cei ce au găsit adevărul, ca Jordano Bruno, Galileo Galilei şi alţii.

Dacă ar fi cercetat Biblia şi ar fi crezut-o, ei nu ar fi făcut aşa ceva, căci Solomon în textul citat vorbeşte clar de rotocolul pamântului, şi proorocul Isaia în cap. 40:22 spune: „El şade deasupra cercului pământului”. Traducerea Vulgata spune: „Deasupra globului pământului”, iar în altă traducere, Gesenius spune: „Deasupra sferei pământului”.

Învăţaţii vremii adunaţi la Salamanca au căutat să-i dovedească lui Hristofor Columb, pe baza ştiinţei de la Aristotel până în timpul lor, că pământul n-ar fi în formă de sferă şi că dacă ar fi într-adevăr, s-ar putea rostogoli, dar nu s-ar mai putea urca, nu şi-ar putea reveni la loc.

Noi azi râdem şi zicem: ce argumentare stupidă şi încă în numele ştiinţei. Dar aşa a fost.

Căutau pe temeiuri zise ştiinţifice să răstoarne spusele Bibliei care arată că pământul e rotund.

Mai există un text în Luca 17:34-36 care sugerează acelaşi adevăr. Vorbind despre venirea Sa a doua oară, Domnul Isus spune că momentul acela pe unii îi va surprinde în pat, va fi noapte, în altă parte va fi dimineaţă, căci două femei vor măcina împreună la moară, în părţile răsăritului măcinarea se făcea dimineaţa pe răcoare şi că în altă parte va fi miezul zilei căci doi bărbaţi vor fi la câmp. Datorită faptului că pământul e rotund, în acelaşi timp pe pământ într-o parte e noapte, în altă parte dimineată, în altă parte miezul zilei şi în altă parte e seară.

Astăzi nimeni nu se mai îndoieşte că pământul e rotund, aşa cum arfimă BIBLIA cu aproape 3.000 de ani înainte. Oamenii au făcut înconjurul pământului cu vapoarele şi avioanele. Mai recent cosmonauţii l-au văzut rotund şi l-au fotografiat. De asemenea, realizările ştiinţifice şi tehnice uimitoare din ultimii ani, au făcut posibilă obţinerea de imagini fotografice sau televizate, care arată forma sferică a pământului, aşa cum se vede pe lună.

O, voi învăţaţi ai trecutului, care în numele ştiinţei v-aţi ridicat şi aţi contrazis Biblia, unde sunteţi azi? Aţi crezut că îngropaţi adevărul Bibliei şi iată că zăceţi voi sub glie şi dacă ar fi să înviaţi, de ruşine aţi intra din nou în mormânt, că ştiinţa de azi a răsturnat afirmaţiile voastre şi a dat dreptate Bibliei, dovedind că pământul e rotund.

5. Globul e măsurat şi cântărit

Alt adevăr important arătat în Biblie e că pământul e măsurat şi cântărit. În cartea lui Iov 38:4-5 citim: „Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere. Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?” Deschideţi şi la cartea proorocului Isaia 40:12 „Cine a măsurat apele cu mâna lui? Cine a măsurat cerurile cu palma şi a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură? Cine a cântărit munţii cu cântarul şi dealurile cu cumpăna?”

Aici se vorbeşte de o măsurare în întindere şi o cântărire în greutate. Şi de versetele acestea unii oameni au râs.
Dar astăzi se ştie că pentru ca pământul nostru să aibe viaţă pe el, trebuie să aibe orbita aceasta care o are. Dacă ar fi mai aproape de soare, ne-ar arde pe toţi; dacă am fi mai departe de soare, am îngheţa cu toţii. Deci, orbita aceasta pe care o are pământul, e cea potrivită.

Savanţii, când au conceput şi lansat sateliţii, au trebuit să facă calcule peste calcule. Şi n-au fost de ajuns creiere omeneşti, ci au intrat în acţiune şi creiere electronice să-i ajute. Erau necesare o sumedenie de calcule. Volumul şi greutatea au un mare rol şi o simplă greşeală ar fi dat peste cap totul.

Iar dacă nişte sateliţi au necesitat calcule, credeţi că pământul nu a trebuit să fie măsurat şi cântărit? După unele socoteli ale celor competenţi, globul nostru terestru ar cântări vreo 6.000 miliarde de miliarde de tone. Dacă pentru un satelit de câteva tone trebuiesc rachete uriaşe, ca forţă, ca să-l lanseze în spaţiu şi să-l plaseze pe orbită, gândiţi-vă ce forţă uriaşă a fost necesară pentru plasarea pe orbită a globului nostru. Iar pentru menţinerea lui pe orbită, are importanţă volumul şi greutatea lui, căci forţa de atracţie universală a corpurilor este direct proporţională cu masa corpurilor care se atrag şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele la centru. Deci, datorită faptului că pământul a fost măsurat şi cântărit, el e potrivit pentru viaţă. Biblia a spus adevărul.

6. Mişcarea în spaţiu

Un alt adevăr important arătat în Biblie este mişcarea pământului şi a corpurilor cereşti. În cartea proorocului Isaia 40:26 ni se spune: „Ridicaţi-vă ochii în sus şi priviţi! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor? El le cheamă pe toate pe nume: aşa de mare este puterea şi tăria Lui că una nu lipseşte”.

Vechile concepţii susţineau că pământul stă pe loc, iar firmamentul îl considerau ca o sferă solidă în care sunt fixate stelele ca nişte ornamente. Iar când li s-a spus oamenilor că pământul se mişcă, ei au zis că e imposibil, fiindcă dacă s-ar mişca pamântul, noi am cădea, copacii s-ar răsturna, totul s-ar prăbuşi.

Aristarh din Samos, pe la 280 î.d.Cr. a susţinut că pământul se învârteşte în jurul axei sale şi în jurul soarelui, dar nimeni n-a vrut să-l creadă. Oamenii au fost deprinşi să cugete că pământul stă fix pe suporţii lui, ca deodată să vină cineva şi să afirme că se mişcă. Nu puteau crede şi nu se puteau împăca cu o aşa idee.

Mai târziu, Copernic (1473-1543) a răsturnat teoria geocentrică a lui Ptolomeu şi a fundamentat sistemul heliocentric, adică planetele şi pământul se învârtesc în jurul soarelui.

După el, Galileo Galilei (1564-1642) a căutat să dovedească acest lucru, dar inchiziţia catolică l-a dus înaintea tribunalului. După multe umilinţe şi suferinţe, Galilei îşi retractează învăţătura sa. Se spune însă că după ce a ieşit din sala de judecată, a zis: „Şi totuşi se mişcă!” frază care a rămas proverbială.

Cu mai bine de şapte sute de ani înainte de Hristos, Biblia spunea: „Cine a făcut să meargă după număr, în şir, oştirea lor?” Astăzi se ştie că versetul acesta e în totul adevărat. Pământul zboară în spaţiu cu o viteza de 1.700 km pe minut, iar în jurul axei sale se învârteşte cu 1.600 km pe oră. Şi nu numai pământul, ci chiar şi soarele se mişcă cu 245 km pe secundă. La fel şi stelele se mişcă. Sunt unii aştrii care au viteze fantastice. Astfel, steaua Arctur, denumită şi „steaua alergătoare”, zboară în spaţiu cu viteza de 24.000 km pe minut, iar despre unele nebuloase se spune că zboară cu 40.000 km. pe secundă. Sunt unele stele din galaxiile aşa numite Seyfert, care au viteza colosală de 3,6 milioane mile pe oră. Deşi au aşa viteze, toate îşi păstrează orbita lor, „merg în şir”. În militărie, când un soldat pierde cadenţa, în încurcă şi pe ceialalţi şi riscă să fie călcat pe călcâi. Ce stare de haos s-ar petrece în marele univers, dacă n-ar merge „În şir”? Dacă pământul sau soarele nu şi-ar păstra orbitele lor, ci ar lua-o razna, tot ce are viaţă ar pieri. Aceasta însă nu se întâmplă, căci toate îşi păstrează, orbitele şi viteza.

De mii de ani pământul zboară în spaţiu, fără să-şi încetineze viteza. Câtă precizie! Ce ordine! Când te gândeşti la imensitatea unor aştrii, faţă de care pământul nostru e ca un bob de mazăre, la vitezele fantastice cu care zboară, rămâi uimit de legile şi buna rânduială ce domneşte în univers.

Căile ferate au regimente de impiegaţi de mişcare, de mecanici, de acari, care poartă grijă să nu se abată trenul de la mersul normal şi totuşi se produc atâtea accidente, atâtea întârzieri. Legile mecanicii cereşti sunt respectate cu cea mai mare precizie.

Despre aceste legi şi Autorul lor, marele astronom francez Flamarion spune: „Şi soarele nostru se mişcă în spaţiu. Totul se mişcă în univers, totul se schimbă şi se preschimbă. Numai legile naturii sunt neschimbate şi numai Cauza eternă ale cărei lucruri sunt efectele schimbătoare şi trecătoare”.

Wernher von Braun, celebrul savant contemporan, a zis: „Oricum aşa de bine rânduit şi perfect creat cum e pământul nostru şi universul, trebuie să aibă un Făcător, un Arhitect… Trebuie să fie un Făcător, nu există altă cale”.

Isaia a zis: „El le cheamă pe toate pe nume, aşa de mare e puterea şi tăria Lui, că una nu lipseşte”.

7. Pot fi legate apele?

Un alt adevăr ştiinţific relatat în Biblie este că Dumnezeu a legat apele. Desigur, unii se întreabă cum pot fi legate apele? Iov ne dă răspunsul: „Leagă apele în norii Săi” (26:8).

Pe pământ cad anual 800 milioane de milioane tone de apă. Dacă ar cădea deodată toată apa care e în atmosferă, pământul întreg ar fi acoperit cu un strat de 7 metri de apă, deci totul ar fi înecat. Apele legate în nori, care se afilă permanent în atmosferă, au fost calculate de unii oameni de ştiinţa şi se afirmă că ar fi cam 50 milioane de milioane de tone. Ce greutate fantastică! „Şi norii nu se sparg sub greutatea lor” (Iov 26:8).

Apele acestea nu cad deodată pe pământ, căci sunt legate. Noi nu prea pricepem cum pot sta milioane de tone de apă sus, dar aceasta nu are importanţă. Noi vedem norii cum plutesc şi cum, din când în când, îşi scutură greutatea, lăsând ploaia binecuvântată să ude pământul, spre a-l face să rodească.

Mai există încă un fel de legare a apelor: la pol,i în calotele de gheaţă. Antarctica este acoperită cu o calotă de gheaţă ce are o grosime medie de 2.200 m, iar gheţarul Filhner de acolo, are o lungime de 925 km şi o grosime de 4.000 metri.

În Groenlanda, stratul de gheaţă e de 2.300 metri şi s-a calculat că dacă numai aceasta s-ar topi, nivelul mărilor şi al oceanelor ar creşte cu 7 metri. Ce s-ar întâmpla dacă s-ar topi toată gheaţa de la poli? Ce torente s-ar dezlănţui asupra pământului, dacă apele ar fi dezlegate toate deodată? Dar ele sunt legate prin anumite legi de Cel ce a creat toate. Nimic nu e la întâmplare.

8. S-a oprit soarele?

Altă problema de care mulţi s-au poticnit şi n-au vrut să o creadă este oprirea soarelui, pomenită în Iosua 10:12,13. Aceste versete sunt cele mai combătute din Cartea Sfântă.

În text ni se relatează cum Iosua, fiind în luptă cu cinci împăraţi ai amoriţilor, la un moment dat a strigat: „Opreşte-te soare asupra Gabaonului şi tu lună asupra văii Aialonului!” Şi soarele s-a oprit şi luna şi-a întrerupt mersul, până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă”.

Unii, ca să scape mai uşor, spun că aici e un limbaj poetic şi că bătălia fiind grea, lui Iosua i s-a părut că au fost două zile legate laolaltă.

Cei ce spun aceasta nu ţin cont de citatul din Cartea Dreptului şi de afirmaţia lui Iosua din v.14: „N-a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte, nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om”.

Alţii spun ironic: „Nu vedeţi că de la început Biblia nu spune adevărul? Fiindcă oricine ştie azi că nu soarele se învârteşte în jurul pământului, ci pământul se învârteşte în jurul soarelui; iar ziua şi noaptea se datoresc mişcării pământului în jurul axei sale. Astfel, chiar dacă soarele s-ar fi oprit, tot nu ar fi fost o zi mai lungă”. Privind aşa lucrurile, ţi se pare că aici Biblia a dat greş. Dar se poate oare aşa ceva?

Biblia nu este manual de ştiinţă, dar ea spune adevărul. Şi noi cei de astăzi, care suntem aşa de familiari cu mişcarea de rotaţie şi de revoluţie a pământului, noi care ştim precis că nu soarele se învârteşte în jurul pământului, totuşi folosim expresii contrare ştiinţei, ca: „soarele răsare la”., „soarele apune la”., „răsărit de soare la mare”, „apus de soare”, etc. Chiar şi astronomii uzitează asemenea expresii. Orice copil îi poate înfrunta spunându-le: „Nu-i adevărat, ci pământul s-a învârtit”. Şi totuşi acesta este limbajul pe care îl folosim, deşi nu e în acord cu ştiinţa. Atunci de ce să mustrăm pe Iosua, când el foloseşte un limbaj ca al nostru?

Textul biblic ne spune că soarele s-a oprit. În original „opreşte-te” are şi sensul „stai liniştit”. Noi am zice că e acelaşi lucru să te opreşti sau să stai liniştit. Şi totuşi există o deosebire. Textul acesta a provocat o cercetare minuţioasă din partea multora. E adevărat sau nu ce a spus Iosua? Cum putea soarele să se oprească? Avea rost? Sau care ar fi fost urmarea dacă ar fi stat liniştit? Newton a demonstrat că pământul ar ,utea fi încetinit, fără ca locuitorii lui să simtă un apreciabil şoc în privinţa aceasta. Din cercetările efectuate de oamenii de ştiinţă, au ieşit câteva confirmări că relatarea lui Iosua este adevărată, ziua aceea a fost aproape dublă.

Una este confirmarea istorică. Herodot, istoricul grec care a trăit cu 480 ani înainte de Hristos, ne spune că preoţii egipteni i-au arătat o descriere a unei zile lungi. Scrierile vechi chineze la fel vorbesc de o zi lungă în timpul domniei împăratului Yeo, care a fost contemporan cu Iosua. Pe la începutul secolului al XX-lea, amiralul Palmer a descoperit în Mexico un document, care spune ca soarele s-a oprit pentru aproape o zi întreagă în anul „celor şapte iepuri”, care corespunde cu anul în care Iosua a cucerit Canaanul. La acestea, adăugaţi Cartea Dreptului, scrisă în Palestina. Deci, vechile scrieri ale egiptenilor, ale grecilor, ale chinezilor, ale mexicanilor şi ale evreilor vorbesc despre o zi lungă. Dacă nu a fost o zi lungă, de ce scriu egiptenii, grecii, chinezii şi mexicanii despre o aşa zi? Oare să-i fi mituit Iosua ca ei să scrie aşa, spre a confirma Biblia? Sau cei ce tăgăduiesc astăzi sunt atât de deştepţi, încât ştiu şi ce s-a petrecut atunci, mai bine ca cei de atunci?

Un adevăr se stabileşte pe baza a doi sau trei martori. Aici avem un număr dublu de martori. Afirmarea lor se întemeiază pe fapte, pe cunoaştere. Tăgăduirea se întemeiază pe nepricepere. Oamenii nu pot pricepe cum s-a putut opri soarele. Dar alţii, care trăiesc la ecuator, nu pot pricepe cum îngheaţă apa, alţii nu pricep cum se formează imaginea în tubul catodic sau cum calculează creierul electronic. Oare e cinstit să tăgăduim ceea ce nu pricepem?

Alta este confirmarea matematică. Anumiţi astronomi au cercetat pe bază de calcule să vadă dacă a fost sau nu o zi mai lungă, aşa cum spune Biblia. Astfel, profesorul Totten din America a făcut calcule astronomice pe care le-a publicat. Luând echinocţiile, eclipsele, tranzitele şi mergând cu calculele de la prezent înapoi la solistiţiul de iarna a zilei lui Iosua, a găsit că acţiunea s-a petrecut într-o zi de miercuri, iar calculând invers, de la creaţie spre Iosua, acţiunea a căzut într-o zi de marţi. El a demonstrat că în istoria lumii a fost introdusă a zi, care nu este alta decât ziua dublă a lui Iosua. Cercetătorul W.Maunders de la Observatorul Regal Greenwich, de asemenea a publicat un studiu asupra aceluiaşi subiect; şi prin calcule a stabilit nu numai data, ci şi timpul zilei când senzaţionalul fenomen a avut loc.

O a treia confirmarea electronică. În 1970, ziarul „Evening World” din Spencer, Indiana, U.S.A. a fost primul care a publicat ştirea. Revista „The Sword of the Lord” redă ştirea după cum urmează:

„Dl.Harold Hill, preşedintele Companiei Curtis Engine din Baltimore, Md. şi consultant în programul spaţial, a relatat următoarele: „Cred că unul din cele mai uimitoare lucruri pe care le are Dumnezeu pentru noi azi, s-a petrecut recent cu astronauţii şi bărbaţii de ştiinţă spaţială la Green Belt, Maryland. Ei controlează cum va fi poziţia soarelui, a lunii, a planetelor în spaţiu peste o sută de ani, peste o mie de ani. Noi trebuie să cunoaştem aceste date, ca să nu lansăm un satelit şi să se izbească de ceva şi astfel să fie scos din orbită. Noi trebuie să fixăm orbita în funcţie de viaţa satelitului şi de poziţia planetelor, ca să nu fie dată peste cap lucrarea. Cu ajutorul calculatorului electronic măsurau veacurile înainte şi înapoi. Deodată s-au oprit. Calculatorul a stopat şi a dat un semnal roşu, ceea ce însemna că e o greşală, ori la informaţiile introduse în el, ori la rezultatele comparate cu standardele. Au fost chemaţi specialiştii să vadă dacă e bun calculatorul. Aceştia l-au controlat şi au spus: „E perfect”. Şeful operaţiunilor I.B.M. a întrebat: „Care-i necazul?” – „Am găsit că e o zi lipsă în scurgerea vremii”. Toţi au dat din cap. Tăcere.

„Din grup, unul mai religios a zis: „Ştiţi, pe când eram în Şcoala Duminicală, ni s-a spus despre o oprire a soarelui”. Ceialalţi nu l-au crezut, dar nu aveau alt răspuns. Astfel au zis: „Arată-ne!” I-au adus o Biblie şi el a căutat la Iosua 10:12-14 şi a citit textul … Aici e ziua lipsă. Au mers cu calculatorul la vremea arătată şi au găsit-o, dar nu era destul. Timpul scurs care lipsea, găsit pe vremea lui Iosua era numai 23 ore şi 20 minute, nu o zi întreagă. Au citit iarăşi Biblia şi ea le-a spus: „…aproape o zi întreagă”.

Aceste simple cuvinte în Biblie sunt importante. Dar ei erau în încurcătură, căci dacă nu poţi da socoteală de 40 minute, te va încurca şi peste o mie de ani. Patruzeci de minute trebuiau găsite, căci puteau fi înmulţite de multe ori pe orbite. Atunci cel credincios şi-a adus aminte că undeva în Biblie scrie că soarele a mers înapoi. Cosmonauţii i-au spus că şi-a ieşit din ţninţi. Dar au luat Cartea şi au găsit la 2 împăraţi 20:8-11 „Şi Domnul a dat cu zece trepte înapoi umbra din locul în care se pogorâse pe cadranul soarelui lui Ahaz”. Zece trepte sunt exact 40 minute. Douăzeci şi trei ore şi douăzeci minute din Iosua cu 40 minute din 2 împăraţi fac ziua lipsă întreagă. Cosmonauţii au trebuit să înscrie în jurnal ziua ce lipseşte”. Calculatoarele electronice adeveresc Biblia. Cine s-ar fi gândit vreodată că acea zi va putea fi detectată nu numai de creierul omului ci şi de creierul electronic? într-un veac al necredinţei, Dumnezeu pe cale de ştiinţă îşi demonstrează adevărul Cuvântului Său. Ce minunate sunt căile Sale!

Totuşi cum a putut să fie o zi mai lungă? Pentru noi e greu de priceput. Dacă cele trei miliarde şi ceva de locuitori ne-am opinti să oprim pământul din mersul lui, nu am reuşi. Dar luând, prin analogie, mersul unei locomotive în plină viteză nu poate fi oprită de o mie de persoane ce s-ar aşeza pe linii, ci doar i-ar măcelări pe toţi. Totuşi locomotiva e oprită de un singur om, de mecanic, printr-o simplă mişcare de manivelă. El are stăpânire asupra ei şi o poate opri. Cu mult mai mult, Dumnezeu, care a creat toate şi conduce toate, poate face aşa ceva.

Cu Dumnezeu se poate înţelege ziua lungă a lui Iosua. Fără El este imposibil să o explici. Azi, de la distanţă, prin simpla apăsare de buton, omul poate porni şi opri rachete mari, gigantice, purtătoare de sateliţi. Să-i dăm voie şi lui Dumnezeu să poată face aşa ceva cu satelitul soarelui, cu pământul.

9. A existat steaua Betleemului?

O altă chestiune pomenită în Biblie, care e mult discutată şi necrezută de unii, este steaua Betleemului.

În Matei 2:2,7,8,10, se spune că magii au văzut o stea deosebită. Ce fel de stea a fost aceea? Cum a putut să se arate o aşa stea? Ce legătură au stelele cu naşterea unui copilaş pe pământ? Iată câteva întrebări pe care le ridică necredincioşii.

Dacă cei ce afirmă că au văzut-o ar fi fost oameni profani, nu astronomi, ar da loc la bănuieli. Ei însă au fost cititori în stele, astronomii vremii, deci erau competenţi să deosebească stelele. Cu adevărat fenomenul e extraordinar, dar nu e imposibil.

Există două explicaţii cu privire la steaua aceasta. Una e explicaţia celor credincioşi că a fost o stea miraculoasă. Dumnezeu, Creatorul tuturor astrelor, a putut porunci unei stele, ca prin graiul ei să vorbească magilor despre naşterea unui nou împărat. Deci, steaua Betleemului a fost un mesager divin către astronomii răsăritului. „La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă”.

Cealaltă este explicaţia oamenilor de ştiinţă. Ei spun că steaua deosebită, de o strălucire extraordinară, nu a fost altceva decât o conjuncţie a lui Jupiter şi Saturn, în zodia Peştilor, cu adăugirea planetei Marte.

De altfel, astrologii evrei atribuie acestei conjuncţii o importanţă deosebită. Ei o puneau în legătură cu naşterea lui Moise şi afirmau că se va repeta şi la naşterea lui Mesia.

Explicaţia ştiinţifică a fost fundamentată pe dovezi astronomice. Eminentul astronom Kepler s-a ocupat îndeaproape de această rezolvare. Pe data de 10 oct.1604, el a observat o stea strălucitoare, de o luminozitate excepţională. Era o asemenea conjuncţie între planetele Saturn, Jupiter şi Marte. Imediat i-a venit ideea că aşa trebuie să fi fost steaua magilor. Atunci s-a apucat de socoteli. Prin calcule amănunţite, el a descoperit că o conjuncţie similară a avut loc de trei ori între anii 7 şi 6 înainte de Hristos. Având în vedere calcularea greşită a calendarului, prima ei apariţie ar fi fost cu vreo doi ani înainte de naştere, permiţând magilor timpul necesar de pregătire pentru venirea la Ierusalim. Calculele lui Kepler au fost verificate de astronomi mai moderni, ca: Schubert de la Petrograd, Ideler şi Encke din Berlin, precum şi de Pritchard de la Observatorul din Greenvditch, care s-au pronunţat că datele „sunt tot aşa de sigure ca şi celelalte fenomene cereşti”.

Universul mare – Biblia nescrisă – confirmă Biblia scrisă, arătând că e cu putinţă apariţia unei stele cu luminozitate excepţională. Herschel, unul din marii astronomi şi descoperitorul razelor infraroşii, a zis: „Toate descoperirile omeneşti par a fi făcute numai cu scopul de a confirma, cu o şi mai mare putere, adevărurile care vin de sus şi care sunt cuprinse în Scripturile Sacre”.

Medler, un alt astronom, a zis: „Adevăratul naturalist nu poate fi ateu. Cine pătrunde, ca noi, într-o măsura atât de mare în atelierul lui Dumnezeu, acela trebuie să îngenunche cu supunere înaintea Providenţei Divine, care lucrează în natură”.

Flamarion ne spune cum odată fiind la marginea mării, sufletul lui a fost copleşit de măreţia Creatorului, văzută de el. Atunci a îngenunchiat şi a făcut următoarea rugăciune: „O, Necunoscut misterios! O, Mare Fiinţă! Fiinţă nemărginită, ce suntem noi? Suprem Făcător al armoniei, ce eşti Tu, dacă opera îţi este atât de măreaţă? Sărmane mituri omeneşti, care cred că Te cunosc! O, Dumnezeule, Dumnezeule! Atomi, nimicuri, cât suntem de mici! Şi cât de mare eşti Tu! O, Dumnezeule, Dumnezeul meu, Atotputernicule, Atotiubitorule! Nemărginire sublimă şi necunoscută… O, Tată al naturii! O, Te iubesc!… Te iubesc! început atotputernic şi necunoscut! Fiinţă pe care nici un cuvânt omenesc nu te poate numi. O, Divin Principiu, Te iubesc. Sunt însă aşa de mic, că nu ştiu dacă mă auzi… Da, mă auzi, Creatorule! Tu care dai micii flori câmpeneşti, frumuseţea şi parfumul său. Glasul oceanului nu-l covârşeşte pe al meu şi gândirea mi se înalţă către Tine, împreună cu rugăciunea tuturora!”

La fel şi Kepler avea o adânca reverenţă faţă de Dumnezeu. El a zis: „În creaţiune, eu parcă pipăiesc cu mâinile mele pe Dumnezeu”. Iar opera sa cea mai de seamă o încheie cu următoarea rugă: „Îţi mulţumesc, Creatorule şi Doamne, că ne-ai dăruit aceste bucurii de creaţiunea Ta, admiraţia de operele mâinilor Tale. Eu am făcut cunoscut strălucirea operelor Tale, pe cât spiritul meu mărginit a putut să cuprindă nemărginirea Ta. Unde am zis ceva, ce este nedemn de Tine sau am fost silit să năzuiesc la propria mea glorie, aceasta iartă-mi-o cu milostivire”.

Noi credem că există un Dumnezeu mare, care a creat cerurile şi pământul, care a creat cele vreo 150-200 miliarde de stele din galaxia noastră, precum şi vreun miliard de alte galaxii. El, fiind Creatorul, a putut sprijini pământul pe nimic, a putut produce ziua lungă din cartea lui Iosua şi a putut vorbi magilor prin lucirea unei stele despre naşterea noului împărat.

Cu privire la cele şase zile din Geneza capitolul întâi în care Dumnezeu a creat condiţiile prielnice pentru viaţă şi a creat viaţa, precizăm că cuvântul „yom” din original are sensul de zi obişnuită de 24 ore, precum şi de o perioada de timp. Nimic nu putut împiedeca pe Dumnezeu să creeze lumea noastră în perioade sau în zile obişnuite. El poate totul. Toiagul lui Aaron pus în faţa Domnului, n-a avut nevoie de perioada de timp, ci peste noapte a înmugurit, a înfrunzit, a înflorit şi a copt migdale (Numeri 17:1-8). Omului cu mâna uscată nu i-a trebuit luni de zile pentru refacerea ţesuturilor, ci într-o clipă şi-a întins mâna la porunca Domnului. Cu cât vom cunoaşte mai mult Atotputernicia Creatorului, cu atât vor dispare toate problemele noastre mărunte în legătură cu creaţia Sa. Copiii se chinuie multă vreme cu câte un lucru şi nu-l pot face, dar când a venit tata, l-a făcut într-o clipă. Ce minunat e că avem un Dumnezeu-Tată, care ştie şi poate mult mai mult decât noi! Imensitatea universului ne spune că avem un Dumnezeu mare şi un Tată bogat cu miliarde de lumi, care îl ascultă şi toate merg în şir.

Doamne ajută-ne să Te cunoaştem mai bine şi să Te ascultăm în totul!

 

 

 

V. MĂRTURIA ŞTIINŢELOR NATURALE


E Biblia adevărată? Aceasta e întrebarea de care ne vom ocupa şi în acest capitol. Acum vom căuta să auzim ce zic Ştiinţele Naturale. Biblia vorbeşte mult despre domeniul Ştiinţelor Naturale. Ea nu este o carte de ştiinţă, ea afirmă unele lucruri, pe care noi le vom verifica dacă sunt în acord sau în contrazicere cu ştiinţa. Voi căuta să pun în lumină câteva versete pe care unii le ironizează, le tăgăduiesc că ar fi adevărate.

1. Plante fără soare

Această afirmare a provocat multe discuţii. În Geneza 1:11 citim: „Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu seminţe, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ”. Şi aşa a fost. Aceasta a fost în ziua a treia, iar soarele apare abia în ziua a patra.

Se ştie bine că fotosinteza plantelor se face numai la lumină. „Cum a fost posibilă viaţa plantelor fără soare? Vedeţi că Biblia se contrazice cu ştiinţa?” – zic necredincioşii.

Să fie aceasta o contrazicere? Pe unii necunoscători îi pune pe gânduri. Dar tot necunoscător e şi cel ce ridică această problemă. Ea a mers în secolul trecut, dar nu mai merge azi. A pune astăzi această chestiune, înseamnă a-ţi dovedi singur ignoranţa, a arăta că nu eşti în pas cu vremea.

Ce minunat îşi descoperă Dumnezeu lucrările Sale! Azi, datorită cercetărilor ştiinţifice, se ştie că fotosinteza plantelor se face nu numai la lumina soarelui, ci la orice altă lumină. Experienţele făcute cu sere subterane, unde nu pătrunde lumina soarelui, ci doar lumina artificială, au dovedit din plin aceasta.

În anul 1961, la Expoziţia Horticolă Internaţională de la Erfurt, Germania, au fost prezentate legume: castraveţi, roşii, ridichi, salată şi ceapă, cultivate în timpul iernii în regiunile arctice ale U.R.S.S. În exploatări subterane, deci fără lumina soarelui, ci doar cu lumina electrică. Ştirea a fost publicată în ziare şi în revista „Orizonturi” nr. 125/1961.

Astfel, problema ridicată de unii necredincioşi cu privire la creşterea plantelor, afirmată în Geneza că ar fi în contrazicere cu ştiinţa, deoarece soarele a apărut abia în ziua a patra, cade. Biblia afirmă că lumina a fost făcută în ziua întâi, deci fotosinteza s-a făcut în ziua a treia la lumina care exista din ziua întâia.

2. Ordinea creaţiei

O altă problemă ridicată de mulţi e ordinea creaţiei. Biblia vorbeşte că tot ce vedem pe pământul nostru a fost făcut în şase zile, iar în ziua a şaptea Dumnezeu S-a odihnit.

Mulţi nu pot crede că într-o zi să se fi putut usca pământul, apoi în aceeaşi zi au crescut plantele şi pomii. La oameni aceasta e cu neputinţă. Dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.

Totuşi pentru cei ce se împiedică, voi da o explicaţie. Cuvântul „yom”, din original, tradus în limba română „zi”, arată o perioadă de timp. Uneori în textul biblic cuvântul „yom” are sensul mult mai larg decât o perioadă de 24 ore. Astfel avem în Isaia 2:11,12 pomenită o zi de răzbunare a Domnului, răzbunare care nu s-a făcut într-o zi de 24 ceasuri, ci într-o perioadă de timp. La fel acelaşi sens e şi în Zaharia 12:11 unde e vorba de pocăinţa lui Israel şi în 14:1 unde cuvântul „ziua Domnului” are sensul de o perioadă de timp. În 2 Corinteni 6:2, prin cuvântul „ziua mântuirii” se înţelege întreagă perioada de timp a harului. De altfel şi azi se obişnuieşte să se folosească cuvântul „zi” cu sens de vreme sau perioadă nedefinită de timp. Nu aţi auzit pe unii zicând: „Las că vine şi ziua mea” şi el înţelege o perioadă de timp când va fi cineva sau că îi va merge bine.

Perioadelor acestora de timp, cărora Biblia le spune „zile”, geologii le spun „ere”. Cu privire la lungimea erelor, geologii se deosebesc în păreri. Unii susţin că era paleozoică în care au apărut nevertebratele, ar cuprinde 400 milioane de ani. După alţii, era paleozoică ar fi început acum 550 milioane de ani şi s-ar fi isprăvit acum 300 milioane de ani, deci ar fi durat o perioadă de 250 milioane de ani. Eu nu încerc să-i împac, ci spun că Biblia nu stabileşte lungimea acestor perioade. Unii caută să ia sensul restrâns al cuvântului „zi”, ca perioadă de 24 ore, susţin că pământul a fost creat acum 6.000 de ani, că soarele a fost creat în ziua a patra, căci aşa spune Biblia. Nu e nici o cădere din har în aceasta. Dar ei se izbesc de alte greutăţi neţânând în seamă limbajul Bibliei. De, exemplu: cum a putut fi zi de 24 ceasuri ziua întâia, a doua şi a treia dacă soarele a fost creat în ziua a patra?

Moise nu ne spune data când a fost creat pământul, ci el ne spune cine a creat pământul. Precizarea de date, de lungime a zilelor sau erelor, el a lăsat-o la o parte. Asta e treaba altora.

Textul din Geneza, când ne descrie creaţia, cuprinde următoarea ordine: lumină, aer, uscat, plante, căldură, peşti, păsări, animale, om. Nu ne oprim la perioadele de timp. Pe noi ne interesează dacă Ştiinţele Naturale contrazic sau confirmă această ordine a apariţiei vieţii pe pământ.

Fizicianul Amper scria despre Geneza: „Ordinea în care apar fiinţele organice este exact a celor şase zile ale creaţiunii, cum ne-o prezintă cartea Genezei. Sau Moise a avut aceleaşi cunoştinţe ştiinţifice superioare pe care le are secolul nostru, sau a fost iluminat de Dumnezeu”.

Cercetările în domeniul ştiinţelor naturale arată că întâi au apărut plantele, după aceea animalele, iar la urmă omul. Dacă în Biblie ar fi fost scris că întâi a fost făcut omul, apoi animalele şi numai la urmă plantele, ai fi putut spune că în Biblie e o babilonie, că toate sunt încurcate, ba chiar pe dos. Dar Biblia arată ordinea precisă a creaţiei cu mult înainte de a fi stabilită pe cale ştiinţifică. Dacă ea nu este scrisă sub inspiraţia divină, de unde au ştiut scriitorii ei lucrul acesta?

Cuvier, întemeietorul paleontologiei, spune: „Moise ne-a lăsat o cosmogonie, al cărei adevăr se confirmă de la o zi la alta în chip uimitor”.

Sunt unii cărora le place să râdă în chip batjocoritor de Biblie. Ei spun că în lumea aceasta nu e nici o ordine, că toate au apărut la întâmplare. Când Mendeleev a întocmit tabela elementelor, avea vreo 17 căsuţe necompletate şi unii l-au luat în derâdere, spunându-i: „Unde e legea, ordinea? Dacă ar fi, nu ar fi goluri!” Iar el le-a răspuns: „Nu vă grăbiţi, ci mai bine ziceţi, câte mai avem de învăţat. E drept că tabela mea are goluri, aceasta fiindcă ştiinţa n-a descoperit încă toate elementele. În opera lui Dumnezeu însă nu sunt goluri, legile sunt perfecte. Ca atare, în acele aşa zise goluri, va veni vremea să se aşeze elementele ce se vor descoperi.” Azi, noi ştim că ce el a spus, s-a împlinit întocmai. Toate căsuţele cu goluri au fost completate. În natură există ordine. La fel şi în creaţie a fost o ordine. Ştiinţele Naturale confirmă aceasta.

3. Originea vieţii

Altă problemă mult discutată e originea vieţii pe pământ. Cei ce nu vor să creadă Biblia au formulat anumite teorii, care însă nu pot sta în picioare. Iată câteva:

O teorie spune că viaţa a provenit din alte planete cu ajutorul meteoriţilor. Această teorie susţine că pe alte corpuri cereşti a existat viaţă, că la un moment dat de acolo s-a rupt o parte cu viaţa ce era pe porţiunea respectivă şi că aceste bucăţi de corpuri cereşti ajungând pe pământ, au adus viaţa.

Teoria pare frumoasă, dar examinarea ştiinţifică a bolizilor, a meteoriţilor a demonstrat că e imposibil aşa ceva. La pătrunderea acestora în păturile dense ale atmosferei pământului nostru, prin frecare, se înfierbântă la temperaturi de mii de grade, astfel căldura ar distruge orice germene de viaţă. Toţi meteoriţii analizaţi îndeaproape au dovedit aceasta.

Pe de altă parte, teoria aceasta nu rezolvă cu nimic problema originii vieţii, ci doar o mută pe alt plan. Să zicem, prin absurd, că la noi viaţa a venit de pe alte planete, dar acolo de unde a venit? Nu vedeţi că problema rămâne tot nerezolvată? Ce rău se încurcă oamenii când nu vreau să creadă adevărul şi cum însăşi ştiinţa le răstoarnă teoriile.

Altă teorie este aceea a generaţiei spontane. Aceasta susţine că viaţa, în chip spontan, a apărut la întâmplare. Dacă Biblia ar fi spus aşa ceva, oamenii necredincioşi ar fi râs de ea. Aristotel şi alţii credeau că şoarecii de pe ogor, care ies în urma plugului, se fac aşa din pământ, că a plouat şi astfel pământul a produs şoareci.

Cei ce susţin teoria generaţiei spontane spun că natura oarbă, printr-un joc al întâmplării, prin anumite combinaţii a unor elemente, a produs viaţa. Unii spun că această viaţă s-a produs în apă în urma unui trăznet şi astfel ar fi luat fiinţă prima celulă vie, din care apoi s-a dezvoltat viaţa în multiplele ei forme. Alţii spun că prima celulă vie s-ar fi format nu în apă, ci în craterul unui vulcan. Sărmana celulă cum ar fi fost pârjolită acolo! Câtă bijbâire! Dar în necredinţa lor, oamenilor le place să creadă mai bine o minciună absurdă, decât adevărul Bibliei.

Teoria generaţiei spontane a fost răsturnată de unii din cei mai de seamă bărbaţi de ştiinţă. Savanţi ca Liebig, Pasteur, Tyndall, etc. prin probe ştiinţifice au demonstrat că e imposibil aşa ceva. În apa fiartă, pusă în vase sterile şi închise ermetic, ca să nu pătrundă nici un fel de bacterii, nu a apărut nici o celulă vie. Ei au dovedit că viaţa nu provine din neviaţă.

Acum câţiva ani în urmă, a făcut mare vâlvă învăţatul italian Petrucci, care a încercat să dezvolte un embrion omenesc în eprubetă. Experienţa acestui doctor însă nu a demonstrat nimic spectacular în ce priveşte originea propriu zisă a vieţii. E ca şi cum un ţăran, în loc să-şi pună sămânţa de morcovi în stratul din grădină, o pune în ghiveciul de flori. Este vreo deosebire? Da, de mediu, nu de sămânţă.

Cei cu teoria generaţiei spontane spun că întâi a apărut în chip spontan o celulă vie, că din ea au apărut feluritele plante unicelulare; din plantele unicelulare au evoluat toate plantele, apoi viaţa a trecut din regnul vegetal la cel animal şi că mereu prin evoluţie s-a ajuns la maimuţă şi apoi la omul de astăzi, care construieşte zgârâie nori, care schimbă cursul apelor, care zboară în cosmos. Ei spun că toată viaţa a provenit din celula apărută la întâmplare.

Dar cum se explică faptul că toate celelalte întâmplări se repetă şi numai aceasta nu? Cum natura oarbă a reuşit odată în chip spontan să nască viaţa, iar azi cu ajutorul a batalioane de biologi care încearcă să forţeze natura, cu mii de laboratoare dotate cu o aparatură ultramodernă ce creează fel de fel de condiţii, fel de fel de combinaţii, natura se încăpăţânează, ca un catâr şi nu mai vrea să nască viaţa? Se cheltuiesc sume enorme, se irosesc energii, se pierde timp cu nemiluita, numai ca să poată răsturna afirmaţia Bibliei, dar toate încercările sunt ca tatuajele preoţilor lui Baal pe Carmel, fără nici un rezultat. Ba au, rezultatul zero, confirmă în mod puternic adevărul Bibliei că viaţa n-a apărut la întâmplare.

Vă mărturisesc sincer că nu pot să cred teoria generaţiei spontane. Mi se cere o credinţă împotriva tuturor demonstrărilor ştiinţifice şi împotriva raţiunii mele, o credinţă de un milion de ori mai mare decât credinţa care o acord cuvântului Bibliei. Dacă aş arăta cuiva o colibă într-un ogor de castraveţi şi i-aş spune că a ieşit din pământ, că s-a făcut singură, nu m-ar putea crede, m-ar considera nebun. Cum o colibă să se facă singură? Cu toate că ea nu are aer condiţionat, nu are sisteme de observare optică, nu are aparate de emisie şi recepţie, nu are nici un sistem de canalizare, nici o pompă automată, nici un creier electronic, nu are nimic din ce are corpul omenesc, totuşi oamenii nu pot crede că a apărut la întâmplare. Dar viaţa cu toate minunăţiile ei, corpul omenesc cu toată aparatura sa complicată, ei cred că a apărut la întâmplare. Dacă eu aş spune că coliba a apărut la întâmplare, toţi m-ar considera nebun. Dacă alţii spun că viaţa a apărut la întâmplare şi eu nu îi cred, iarăşi sunt considerat nebun. Nu vi se pare curios lucrul acesta?

Omul în răutatea lui, în împietrirea inimii lui, în aversiunea lui faţă de Dumnezeu, vrea să creadă orice, numai pe Dumnezeu nu. Vrea mai degrabă să aibă ca părinte un cimpanzeu, o maimuţă sau gorila, numai nu pe Dumnezeu. O sărmane om, în ce stare ai ajuns!

Biblia spune că viaţa provine de la Dumnezeu. El este izvorul vieţii. „În El era viaţa… toate lucrurile au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3,4).

Ce zic Ştiinţele Naturale în legătură cu apariţia vieţii pe pământ? Darwin, unul din cei mai lăudaţi naturalişti, în cartea sa „Originea speciilor”, apărută în 1957 în Editura Academiei R.P.R. la pag. 385-386, zice: „În mintea mea, faptul că producerea şi extincţia locuitorilor trecuţi şi actuali ai lumii se datoresc unor cauze secundare, asemeni acelora care determină naşterea şi moartea individului, se acordă mai bine cu ceea ce ştim despre legile imprimate materiei de Creator.” Deci Darwin susţinea că există un Creator şi că El a imprimat legile universului. El continuă: „Există o măreţie în concepţia aceasta a vieţii, cu numeroasele ei forţe însufleţite iniţial de Creator în câteva forme sau numai într-una singură”.

Darwin susţinea că viaţa provine de la Creatorul. Nici el, care a formulat evoluţionismul ca doctrină, nu face afirmaţia că viaţa ar veni din neviaţă, din materie. În alte cuvinte, el confirmă adevărul Bibliei că Dumnezeu a dat viaţa pe pământ, dar diferă în ce priveşte felul de dezvoltare, de evoluţie a vieţii date de Dumnezeu. E mirare că cei ce-I susţin pe Darwin, au luat doar partea a doua, evoluţia, nu şi partea întâi originea vieţii de la Creatorul.

Lavoisier, savant francez, descoperitorul oxigenului şi a oxidaţiei, omul care a pus bazele chimiei, în Tratatul de chimie, vol.1, pag.20, zice: „Odată cu, lumina, Dumnezeu revărsă asupra pământului şi principiul vieţii, simţirii şi al cugetării”.

4. Împărţirea plantelor

Altceva important şi vrednic de luat în seamă este împărţirea plantelor. În Geneza 1:11 citim: „Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod şi care îşi au sămânţa în ei”. întreg regnul vegetal îl împarte în trei categorii. Savantul suedez Linne, mare naturalist, s-a străduit să facă un sistem de împărţire a plantelor. Zavadovski, un membru al Academiei Agricole Lenin din U.R.S.S. zice despre el: „Abia la jumătatea secolului al XVIII-lea celebrul savant suedez Karl Linne a reuşit să elaboreze, să fundamenteze principiile şi metodele unui sistem bine închegat de clasificare a animalelor şi a plantelor… Linne a fost însă un om foarte religios… El afirmă cu îndărătnicie că speciile de animale şi plante sunt absolut fixe şi că există doar atâtea specii câte a creat Dumnezeu”.

Sistemul lui Linne e asemănător cu cel biblic, doar mult mai detailat. Împărţirea regnului vegetal făcută de Biblie s-a dovedit a fi cea mai bună. Deci Biblia e adevărată şi în privinţa aceasta.

5. „După soiul lor”

Multe şi aprinse discuţii a provocat problema: există fixism sau evoluţie? Dacă aţi observat mai sus, între Zavadovski şi Linne există o deosebire de păreri. Linne a susţinut fixismul, iar Zavadovski a susţinut evoluţionismul; în alte cuvinte, de la râmă, prin evoluţie, s-a ajuns la peşte, la târâtoare la păsări, la animale, la maimuţă, la om.

Biblia nu dă loc la o aşa evoluţie. Ea spune atât despre plante, cât şi despre păsări, peşti şi animale că toate au fost făcute „după soiul lor”.

Cel ce a formulat teoria evoluţiei a fost Darwin. El şi-a bazat teoria pe asemănări embriologice, pe anatomia comparată şi pe îmbunătăţiri de rase. Darwin susţinea originea speciilor prin selecţie naturală şi îl contrazicea pe Lamark, un înaintaş al său, care susţinea că evoluţia s-a făcut datorită mediului şi condiţiilor de viaţă. Lamark spunea că girafa a devenit cu gâtul lung din cauza că lipsind iarba şi întinzându-se mereu după frunzele pomilor, i s-a întins gâtul până la 6 metri, precum şi picioarele din faţă. Deci aşa s-a ajuns la un animal cu gâtul lung.

Darwin a spus invers. El a afirmat că nu e adevărat ce a zis Lamark, căci şi alte animale s-au întins după frunze, dar nu li s-a întins gâtul. Girafa a avut gâtul lung şi tocmai datorită acestui fapt, ea a înfruntat seceta şi a rămas în viaţă, pe când celelelalte au pierit. Deci, s-a făcut o selecţie animală naturală, după părerea lui. Dar pe noi nu ne interesează cum s-a produs evoluţia, datorită mediului sau prin selecţie naturală, ci ne interesează dacă este evoluţie sau este fixism.

Cercetările au dat la iveală că se petrec anumite modificări după mediu. Anumiţi peşti, care de veacuri trăiesc în lacurile unor peşteri întunecoase, au rămas fără ochi. Se ştie că nefolosirea unui mădular duce la atrofierea lui.
La fel se petrec modificări şi după climă. Oi cu lână neagră din Italia duse în Anglia, după câteva generaţii, au devenit toate oi cu lâna albă. Şi invers, oi cu Iâna albă din Anglia duse în Italia, au devenit oi cu lâna neagră.

Apoi se ştie că prin încrucişare s-au obţinut diverse rase de oi, de câini, de găini, de porumbei. La fel prin altoire se obţin varietăţi superioare de fructe. Din mărul pădureţ ale cărui roade nu le poţi mânca de rele ce sunt, îl înobilăm în mărul Ionatan, ce produce mere excelente şi la culoare şi la gust. Din roza sălbatică, obţinem minunaţii trandafiri în toate culorile. Din mica garofiţă, astăzi s-a ajuns să avem garoafe de peste un metru înălţime. Acestea nu sunt teorii, ci fapte concrete. Există o evoluţie.

Dar cum ne împăcăm cu Biblia care spune că toate sunt „după soiul lor”? Cine are dreptate: Biblia sau Darwin?
Aici poate e bine să ascultăm îndemnul lui Iov: „Întreabă dobitoacele şi te vor învăţa, păsările cerului şi îţi vor spune, vorbeşte pământului şi te va învăţa, şi peştii mării îţi vor povesti” (Iov 12:7-8). În alte cuvinte să întrebăm însăşi natura, dacă Biblia este adevărată sau dacă există evoluţie.

Mai sus am arătat părerea lui Linne, care a studiat natura toată viaţa lui. El spune că există fixism şi nu evoluţie. Evoluţia se petrece doar în cadrul soiului, de la o stare inferioară, la una superioară.

Pentru noi cuvântul „soi” are de multe ori cu totul alt sens, mult mai restrâns decât cel biblic. Auzi pe câte cineva spunând că are un soi excelent de pere pergamute. Sensul biblic e mai larg. Toţi perii fac parte din „soiul lor”, ba şi merii şi chiar gutuiul. Moise nu ne precizează câte soiuri au fost la început, ci ne spune că toate au fost făcute „după soiul lor”.

Iată câteva dovezi care arată că este fixism şi nu evoluţie:

Sterilitatea catârului. Se ştie că prin încrucişarea între cal şi măgar obţinem catârul, dar acesta se încăpăţânează, ca un catâr, şi nu vrea să meargă mai departe. El e steril şi nu are urmaşi.

Reversibilitatea demonstrează că toate sunt „după soiul lor”. Prin reversibilitate se înţelege revenirea de la o treaptă superioară la una inferioară. De exemplu: există un fel de căpşuni numite Goliat, ce produc roadă mare. Dacă pe acestea le laşi în părăsire ani de zile, se sălbăticesc, adică decad la limita inferioară a soiului lor.

Acelaşi lucru s-a experimentat cu porumbeii. Prin încrucişări s-au obţinut o seamă de specii: porumbei roman, porumbei de carne, straser, lux, maltez, florentin, tipler, de Seghedin, de Danzig, de ornament, pescăruş, păun, guşat, golaş, etc. Din toate soiurile acestea însă, duşi într-o insulă, unde să trăiască de-a valma, fără îngrijire, după câteva generaţii, toţi devin porumbei sălbatici, având acelaşi peniş cenuşiu şi aceeaşi înfăţişare a porumbelului sălbatic.

Tot aşa şi caii duşi de spanioli în America de Sud şi lăsaţi în voia lor, au devenit cai sălbatici. Acelaşi lucru se petrece cu rasele de găini, de câini, cu trandafirii, cu roşiile, toate decad şi revin la starea lor primară de unde au evoluat. Aceasta se numeşte reversibiiitate.

Acum stai şi judecă puţin. Dacă ar exista evoluţie să se treacă dintr-o specie în alta, atunci n-ar trebui să fie reversibilitate sau şi dacă ar fi, nu ar trebui să se oprească la limita inferioară a „soiului”, cum zice Biblia, ci să coboare mai jos. De exemplu: porumbeii de soi să devină grauri, apoi vrăbii, dar aşa ceva nu se petrece. Reversibilitatea are o limită. Aceasta ne spune că toate sunt „după soiul lor”.

Arheologia, cu o seamă de dovezi, demonstrează că nu există evoluţie, ci fixism. Una din cele mai cultivate plante pe faţa pământului e grâul. Dacă există evoluţie de trecere dintr-un soi în altul, cum se face că grâul a rămas tot grâu? Boabele de grâu găsite de arheologi în mormintele faraonilor se aseamănă în totul cu boabele de grâu de azi. Cum de n-au evoluat în 5.000 de ani? Unele boabe de grâu scoase din piramide, fiindcă au fost păstrate în loc uscat, şi-au păstrat puterea de germinaţie. Puse în pământ, ele au încolţit şi au dat grâu. Singura deosebire ştiţi care a fost? Era ceva mai înalt decât grâul nostru, dar bobul era întocmai ca şi al nostru. Deci, pământul, prin ceea ce a păstrat ascuns, ne învaţă că toate sunt „după soiul lor”. La fel sămânţa de lucernă şi trifoi găsită la celţi, pusă în pământ a răsărit. Atât bobul cât şi planta erau în totul ca ale noastre. Deci n-a evoluat.

Tot aşa şi alunele găsite în locuinţele palustre, care datează cu mult înaintea piramidelor egiptene, sunt întocmai ca alunele noastre. De ce alunele în mii de ani nu au evoluat de loc?

În părţile Libiei, arheologii au găsit mumii de feline, pisici sălbatice, care sunt exact ca cele de astăzi. La fel leii şi urşii zugrăviţi pe pereţii vechilor palate ale egiptenilor şi asirienilor sunt întocmai ca cei de astăzi. Cum de n-au evoluat?

Arheologia mărturiseşte că în mii de ani nici plantele, nici animalele nu au evoluat, n-au trecut dintr-un soi în altul, ci toate au rămas în fiinţă „după soiui lor”, aşa cum spune Biblia.

Ca să justifice evoluţia, suştinătorii ei spun că pentru aceasta trebuiesc perioade lungi de timp şi împing lucrurile în perioada preistorică, că adică atunci s-ar fi petrecut evoluţia. Dar de unde ştiu ei aceasta? Sau o fac intenţionat ca, fără probe, să-şi poată susţine teoria? Vreau ei perioada preistorică? Bine, acceptăm să cercetăm chiar şi vremurile preistorice numai să ştim dacă există evoluţie sau e fixism. Vrem să ne convingem: e Biblia adevărată sau nu? Cum putem şti din moment ce trecem în negura vremurilor despre care nu mai avem nici un document scris? Simplu, întrebăm paleontologia şi mineralogia , cartea aceasta a pământului cu mii de stratificaţii şi ne va învăţa adevărul. Dumnezeu a purtat de grijă să se înscrie totul. Spun necredincioşii că pentru evoluţie nu sunt de ajuns mii de ani, ci sunt necesari sute de mii de ani, vom căuta probe în sutele de mii de ani.

Straturile de cărbuni se susţine că s-au format în a patra perioadă a erei paleozoice, de unde şi poartă numele de carbonifer. Periodul carbonifer se spune că ar fi început acum 340 milioane de ani. Nu Biblia, ci ştiinţa afirmă aceasta. Când coborâm în adânc, în lumea cărbunelui, ce ne spune? Nimic altceva decât ce ne spune Biblia că toate sunt „după soiul lor”. În straturile de cărbuni s-au găsit ferigi. Cum arată? Ca cele de azi la înfăţişare, dar mult mai mari. Deci feriga în 340 milioane de ani nu a evoluat, ci a devoluat, a devenit mai mică. S-au găsit frunze de stejar, de ulm, de tei şi ele sunt tot ca cele de astăzi.

În rocile de ardezie de la Solenhaffen au fost găsite libelule întocmai ca libelulele de azi. Dar cum, nici libelulele n-au vrut să evolueze? Ardezia care le-a prins dovedeşte că nu există evoluţie.

În unele straturi de chilimbar, s-au găsit paianjeni şi furnici. Chilimbarul e răşină fosilă provenită de la anumite specii de pini. Acum 300 milioane de ani în urmă, când a picurat răşina a prins aceste furnici sau paianjeni şi le-a păstrat pentru noi cei de astăzi, ca să ne spună că şi în perioada preistorică păianjenii şi furnicile au fost ca şi astăzi. Deci, păianjenii şi furnicile n-au evoluat.

În unele straturi de carbuni au fost găsite reptile, raci, scoici, care sunt în totul ca astăzi. În depozitele de fosile din munţii de pe coasta Pacificului se găsesc rechini, balene şi soiuri de peşti care se aseamănă în totul cu peştii de azi. Aceste fosile datează din eocen, adică de vreo 55 milioane ani, după socotelile oamenilor de ştiinţă.

În sedimentele din perioada campriană de acum 550-570 milioane de ani, s-au găsit agate, un fel de pietre semipreţioase, cu ţânţari în ele. Şi aceşti ţânţari sunt ca cei de astăzi. Astfel de agate pot fi văzute în multe muzee din lume. Ce ne-am fi făcut dacă ţânţarul ar fi devenit armăsar? Ce bine e că n-a evoluat!

În gheţarii de la Montana, gheţari ce au o vechime de vreo 25-50 milioane de ani, se află milioane de lăcuste prinse în gheaţă. Norul de lăcuste a fost surprins de curenţii reci, ele au căzut în lac şi au îngheţat acolo. Deci, milioanele de lăcuste, ce au trăit acum milioane de ani, dovedesc că nici după milioane de ani urmaşii lor n-au evoluat. Lacustele de azi sunt ca cele de atunci. Ele confirmă adevărul scris pe paginile Bibliei. Toate sunt „după soiul lor”.

Dar nu toţi au ocazia să se convingă cu ajutorul paleontologiei şi mineralogiei. Pentru aceştia dau o altă dovadă, care le poate fi la îndemână. E dovada botanicii. Şi aceasta ne spune că toate sunt „după soiul lor”.

Când eram copil, tata m-a luat în grădină şi m-a învăţat să altoiesc pomii. Altoirea e o metodă practică prin care poţi schimba natura pomului, din rău îl poţi face bun. Atunci însă tata mi-a spus un lucru: că nu pe orice pom se poate face orice altoi, ci trebuie să fie o asemănare între seminţe sau sâmburi. De exemplu: prunii de toate felurile, ringlotul, caisul, zarzărul, piersicul merg împreună şi se pot altoi unul pe celalalt. La fel merge mărul cu părul şi gutuiul, întrucât au sămânţa asemănătoare. Tata nu a fost agronom, ci un simplu ţăran, dar a ştiut legea aceasta. El a aplicat lucrul acesta şi l-am aplicat şi eu şi pomişorii confirmau adevărul acesta. Nu vrei să ţii cont de legea aceasta, nu te ascultă. Dacă există evoluţie, toţi pomii şi copacii au evoluat din plante, nu ar trebui să fie nici o piedică, nici un hotar, altoirea nar trebui să fie îngrădită. Atunci ar trebui să poţi altoi căpşunul pe nuc şi să-ţi verse roadă cu butoiul; la fel caisul pe gorun. Experienţa în ale altoirii spune că toate sunt „după soiul lor”. În cadrul soiului se pot face înnobilări, se pot obţine noi varietăţi, dar nu există nici un caz când scaietele să fi devenit piersic sau măceşul, nuc.

Tot aşa şi zoologia ne spune că toate sunt „după soiul lor”. Evoluţioniştii susţin că toate vieţuitaarele au evoluat unele din altele, iar în cele din urmă, maimuţa a evoluat în om. Până astăzi însă, nimeni nu a probat teoria aceasta. Ea a rămas simplă teorie.

Conform acestei teorii toate vieţuitoarele formează un lanţ, dar lanţul e rupt şi lipsesc verigele de legătură, lipsesc exemplarele care să arate trecerea de la un soi la altul.

Teoria evoluţiei ar cere ca în cele mai vechi depuneri să se găsească doar câteva forme simple de vială, forme care apoi să se dezvolte gradual, pas cu pas, până la formele de azi. Dar evidenţa de fosile din stratul cambrian e cu totul alta. În acest strat au fost găsite 455 specii difierite. Din cele 13 diviziuni (phyla) în care sunt clasificate toate animalele, unii bărbaţi de ştiinţă suştin că 9, 12 sau chiar toate 13 sunt reprezentate în fosilele acestei perioade.

Pe de altă parte, în evoluţie, formele de viaţă la început ar trebui să fie slabe şi apoi evoluând să se dezvolte tot mai mult. Dar lucrurile se prezintă altfel. Atât plantele cât şi animalele la început au fost mult mai mari, chiar uriaşe. Ferigile erau cât copacii. Elefanţii şi hipopotamii erau giganţi, chiar şi tigrii, leii, lupii, urşii, păsările şi reptilele erau mult mai mari. Nu mai vorbesc de dinozaurii uriaşi, de tiranozauri, de stiracozauri. Chiar şi broaştele erau mult mai mari. Duceţi-vă la muzeu şi priviţi-le, apoi întrebaţi-vă unde e evoluţia? Nu arată toate mai de grabă o trecere în decădere, în devoluţie?

Dar ştiţi care este cea mai bună dovadă contra evoluţiei, contra susţinerii că omul se trage din maimuţă? însăşi maimuţa. Căci dacă ar fi fost posibil să treacă pârleazul, toate ar fi preferat să devină oameni, nu numai să maimuţărească pe oameni. Vă întreb: cum s-a putut ca o specie de maimuţe să evolueze, aşa la voia întâmplării, în perioada preistorică şi să devină om? Cum se explică, că atunci o maimuţă, nesilită de nimeni, a sărit pragul soiului ei, iar astăzi se încăpăţânează şi în ruptul capului nu vrea să sară pragul? Căci trebuie să ştiţi că pe pământul nostru sunt anumite crescătorii de maimuţe, unde oameni învăţaţi sunt plătiţi să le dea educaţie, să le forţeze să treacă pragul „soiului lor”, iar ele se împotrivesc cu toată slaba lor putere, iar înţelepciunii omului îi opune prosita lor şi nu vor să devină oameni, ci rămân tot maimuţe. Există evoluţie? Maimuţa din pădure, precum şi cea din crescătoriile speciale îmi urlă că nu există aşa ceva.

Unii, ca să-şi susţină teoria, sunt g.ata să recurgă la minciuni, la falsuri în numele ştiinţei. Câtă perversitate! Aşa s-a petrecut cu profesorul Ernst Haeckel, până ce a fost prins şi nevoit să-şi recunoască vina. Citez aici din lucrarea Dr.E.Dennert, apărută în „Die Wahrheit über Ernst Haeckel und seine Welträtsel”. La pag.16-34 sub titlul „Istoria celor trei clişee” spune:

„În anul 1868, E. Haeckel publică prima ediţie a lucrării sale „Natürliche Schöpfungsgeschichte”. În această lucrare caută să dovedească că embrionii diferitelor mamifere şi ai omului nu prezintă nici.cea mai mică deosebire. În scopul acesta prezintă la pag. 242 figurile celulelor ovulare (embrionii) de om, de maimuţă şi câine, iar la pag. 248, figurile embrionilor de câine, găină şi broască ţestoasă.

„Puţin după apariţia acestei cărţi a profesorului Haeckel, un alt învăţat, Rutimeyer, profesor de zoologie şi anatomie comparată din Basel, Elveţia, a dovedit în „Archiv für Anthropologie”, vol.8,1866, pag.300, că Haeckel „a inventat figurile şi că altele au fost modelate şi generalizate în mod arbitrar”.

„O cercetare amănunţită a celor două rânduri de figuri a dovedit că toate cele trei figuri au fost tipărite pe rând cu acelaşi clişeu sau cel puţin că cele trei clişee au fost făcute de fiecare dată de pe aceeaşi planşă. Cu alte cuvinte, Haeckel arată cu una şi aceeaşi figură, odată embrionul omului, apoi pe al maimuţei şi pe al câinelui; şi tot aşa făcu şi cu ceialalţi embrioni”. Rutimeyer dojeni liniştit şi obiectiv acest procedeu, ca un păcat contra adevărului ştiinţific.

„Mai târziu, profesorul de anatomie din Leipzig, V.His, reluă chestiunea şi dovedi profesorului Haeckel şi alte noi falsificări în lucrarea sa „Unsere Körperform und das physiotogische Problem ihrer Entstehung”, apărută la Leipzig în 1875.

Constrâns de adversarii săi cu probe zdrobitoare, Haeckel răspunde în sfârşit: „Recunosc bucuros că în utilizarea figurilor schematice am mers uneori prea departe şi regret că multe din ele, (parte din ele din cauza propriei mele greşeli, parte din greşelile fabricantului de planşe) au ieşit foarte greşite”.

La desenarea unei figuri, naturalistul trebuie să redea ceea ce a văzut, dar Haeckel sau că a desenat ceea ce nu a văzut niciodată, sau că a prefăcut cât se poate de arbitrar ceea ce a văzut schematizat de alţii.

În altă lucrare, „Apologetisches Schlußwort der Antropogenie” acelaşi Haeckel mărturiseşte: „Specialiştii experţi ştiu că e vorba de o prostie foarte nesocotită, care am comis-o bona fide, la restaurarea pripită a celor câteva ilustraţiuni pentru prima ediţie a „Istoriei Creaţiunii Naturale” (1868). Am ilustrat cu trei figuri identice, trei obiecte foarte asemănătoare, atât de asemănătoare încât după cum se ştie nici un embriolog nu este în stare să găsească vreo deosebire între ele.

„În ediţia a doua (deci după demascarea făcută de Rutimeyer, nota noastră), am îndreptat această greşeală formală, care mi-a atras aparenţa de a fi făcut în mod intenţionat descrieri false”.

Iar în „Christlicher Hausfreund” nr. 45/1919, la pag.362 avem mărturisirea lui Haeckel la bătrâneţe că „cei mai mulţi cercetători din timpul din urmă au ajuns la rezultatul că teoria evoluţiei şi mai ales „darwinismul”, sunt o eroare care nu mai poate fi ţinută în picioare”.

Profesorul german Fleischmann din Erlangen, Germania, spune despre teoria evoluţiei: „Ea nu este confirmată în domeniul naturii de nici o dovadă”.

Iar Dr. Eteridge, marele explorator de fosile de la Muzeul Britanic, spune: „Nouă zecimi din discuţiile evoluţioniştilor sunt curate absurdităţi, neîntemeiate pe observaţii şi nesprijinite pe dovezi. Acest muzeu este plin de dovezi că părerile lor sunt cu totul false”.

În revista „În apărarea păcii” nr.43 din dec.1954, M.Rouze avea un documentar intitulat: „Strămoşii noştri n-au fost maimuţe”, în care spunea: „Omul descinde din maimuţă, această formulă rezuma în secolul trecut poziţia evoluţioniştilor. De atunci, ea a fost cu mult depăşită. Savanţii dispun de procedee diverse pentru a cerceta gradul de înrudire între două specii, vechimea lor relativă pe scara evoluţiei. Relieful dinţilor, forma craniului şi a anumitor oase, furnizează puncte de reper precise. Biochimia vine în ajutorul anatomiei… Aceasta dovedeşte că omul nu a descins din nici una din actualele specii de maimuţe superioare… O întrebare rămâne totuşi fără răspuns: care sunt adevăraţii nostri strămoşi? în mod cert, nici una din speciile actuale ale maimuţelor antropoide”. Documentarul lui e lung, dar chiar şi din acest scurt extras se poate observa cum pentru cercetători, teoria că omul descinde din maimuţă e cu totul depăşită, ea aparţine doar trecutului. A fost o vreme când nouă, care credem Biblia, ni se spunea că suntem rămaşi în urmă, dar azi, în lumina mijloacelor moderne de cercetare, se spune că cei ce cred că omul provine din maimuţă sunt rămaşi în urmă, trăiesc încă în mentalitatea secolului al nouăsprezecelea.

Până la urmă, chiar şi Darwin a recunoscut că a mers prea departe cu afirmaţiide lui. Doamna Hopp povesteşte cum într-o zi l-a vizitat pe Darwin la el acasă şi l-a găsit în pat cu Biblia în mână.

Ce citiţi? îl întrebă d-na Hopp.

Epistola către evrei, răspunse el, o numesc „cartea împărătească”. Şi arătând cu degetul unele versete, începu să le tălmăcească.

„Eu i-am amintit, zice d-na Hopp, de asprele critici exprimate de mulţi faţă de istoria creaţiunii şi atitudinea lor faţă de primele capitole ale Genezei. El deveni serios, faţa i s-a întunecat, iar degetele le mişca agitat şi zise: „Eram tânăr cu idei neformate. În toate părţile aruncam întrebări şi sugestii, minunându-mă de toate. Spre uimirea mea, ideile au prins ca focul în mirişte. Din ele, unii şi-au format o religie”.

Apoi făcu o pauză. După ce spuse câteva fraze despre sfinţenia lui Dumnezeu şi grandoarea Cărţii sfinte, privind la Biblia pe care o ţinea în mână, zise: „Am o verandă de vară în grădină, unde încap vreo treizeci de persoane. Iat-o! (şi arătă cu mâna prin geamul deschis). Aş vrea foarte mult să vorbiţi aici. Ştiu că predicaţi Evanghelia prin sate. Doresc ca mâine după masă să se adune servitorii mei, câţiva chiriaşi şi vecinii. Vreţi să le vorbiţi?”

„Despre ce să le vorbesc?” l-am întrebat.

„Despre Isus Hristos, spuse el cu o voce clară şi accentuată, şi mântuirea Lui. Oare nu e aceasta cea mai bună tema? Apoi aş vrea să cântaţi câteva imnuri creştine”. Deodată faţa i s-a luminat şi adăugă: „Dacă adunarea va fi la ora 3, această fereastră va fi deschisă şi fiţi sigură că şi eu mă voi uni la cântarea comună”.

Noi credem într-un Dumnezeu Atotputernic, care ne-a iubit, ne-a pregătit o mântuire aşa de scumpă şi ne-a lăsat Biblia, Cuvântul Său, care să ne spună despre această mântuire şi să ne fie drept ghid de vieţuire spre veşnicie. Zi de zi noi constatăm că acest Cuvânt este în totul adevărat.

Acest cuvânt te priveşte şi pe tine, căci şi tu ai un suflet de care vei răspunde odată. Dacă ar trebui să pleci acum în veşnicie, oare ai fi pregătit?

O capilă era pe patul de moarte. Ea avea mama credincioasă, iar tatăl necredincios. El scrisese chiar şi o carte împotriva lui Dumnezeu. Mama a îndemnat pe fetiţă să creadă în Dumnezeu, dar tata căuta să combată credinţa. Când fetiţa, slăbită de tot, se afla în pragul morţii, tatăl a venit ia patul ei, a luat mâna ei în mâna lui şi o privea înduioşat.

La un moment dat, fetiţa îi zise: „Tăticule, eu văd că plec, dar am o întrebare: Tu m-ai învăţat să nu cred în Dumnezeu, în Isus, în veşnicie, iar mama m-a învăţat să cred şi mi-a spus că voi avea parte de fericirea veşnică, ce-mi spui acum să fac? Să te ascult pe tine sau să ascult pe mămica?”

Tatăl a plecat capul, a tăcut un timp, apoi cu ochii scăldaţi în lacrimi şi-a îmbrăţişat copila scumpă şi i-a zis: „Fiica mea, ascultă pe mamă-ta. E mai bine să asculţi de ea”.

În faţa morţii, necredinţa îşi vede netrebnicia ei, iar credinţa devine biruitoare, dând seninătate şi chiar bucurie în clipa plecării spre veşnicie.

Biblia ne spune că suntem din Dumnezeu şi că trebuie să ne întoarcem la El în veşnicie. De aceea „pregăteşte-te să întâlneşti pe Dumnezeul tău”.

 

 

 

VI. MĂRTURIA ZOOLOGIEI


Cartea proorocului Iona ne relatează un caz cu totul deosebit. El s-a petrecut prin anul 862 î.d.Cr. Iona a fost prooroc. Spre deosebire de ceialalţi prooroci, care în majoritate au fost din părţile Iudeii, Iona a fost din Galilea, dui localitatea Gat-Hefer, la vreo 6 km nord de Nazaret. El a primit însărcinarea să meargă departe la Ninive, capitala Asiriei şi să prezică nimicirea ei.

Iona refuză să meargă misionar în străinătate. În loc să meargă la Ninive, el coboară la Iafo, găseşte o corabie care mergea spre Tars, în Spania, azi Cadix, plăteşte costul călătoriei, se îmbarcă şi pleacă. Dar pe drum, se iscă o furtună, Iona se declară vinovat, aruncat fiind în Marea Mediterană e înghiţit de un peşte mare, care după trei zile îl varsă pe uscat. Iona e scăpat teafăr şi a învăţat minte că trebuie să asculte de Dumnezeu.

Relatarea aceasta a fost luată în derâdere de foarte muţi necredincioşi şi prin ea căutau să arate că Biblia nu e adevărată. Eu ridic întrebarea: s-a putut întâmpla aşa ceva? Pot eu să cred ceea ce spune Biblia aici? în ce măsură poate rezista această relatare, în faţa criticii ştiinţifice?

Noi credem şi spunem că Biblia este adevărată. Întâmplarea aceasta e scrisă în Biblie, deci şi ea trebuie să fie adevărată. Vericitatea acestui fapt e confirmată de însuşi Domnul Isus Hristos. El a vorbit despre cazul lui Iona, ca despre ceva în totul adevărat, zicând: „Căci după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în sânul pământului” (Matei 12:40). Cazul lui Iona era o icoana preînchipuitoare a îngropării şi învierii Domnului Isus.

Totuşi, pentru unii care au nedumeriri, aş vrea să fac limpede întâmplarea cu proorocul Iona. De aceea mă voi adresa zoologiei şi îi voi cere mărturia ei în privinţa acestui caz.

1. A putut fi înghiţit Iona de peşte?

Cei ce spun că aceasta e doar o legendă, susţin că o balena, care e uriaşă, nu poate să înghită un om, căci gâtlejul ei e atât de strâmt, încât un ban, dacă l-ar înghiţi, i s-ar opri în gât şi ar sufoca-o. Cum atunci Iona să fi fost înghiţit de o balenă?

De la început, eu ţin să fac precizarea că Biblia nu spune că Iona a fost înghiţit de balenă. Ea spune: „Un peşte mare”.

Când e vorba de peştii mari, monştrii marini, sunt de multe soiuri. Chiar balenele sunt de multe feluri şi se deosebesc mult între ele. Căpitanul Scoresby, care s-a ocupat mult cu pescuirea balenelor, spunea încă în 1820: „Nici o ramura a zoologiei nu este atât de complicată ca cetologia”. Eu vă înşir doar câteva specii de balene: caşaloţii, balena adevărată, balena de Groenlanda, balena cu înotătoare dorsală, balena cu balene, balena cu cocoaşă, balena de Islanda, balena Pott, balena cu pântece, balena albă, etc.

Oamenii care au umblat pe mări şi au vânat balene, nici ei nu le cunosc pe toate, căci sunt foarte multe specii. Nu e mirare că e atâta necunoştinţă la noi în domeniul acesta. Au fost oameni care au pretins că le cunosc şi totuşi nu le-au cunoscut. Astfel avem cazul lui Frederic Cuvier, bărbat de ştiinţă francez, care în 1836 a scris „Istoria naturală a balenelor”, în care inserează ceea ce numeşte el figura unui caşalot, iar Herman Mellville, autorul cărţii „Moby Dick”, balena albă, un bun cunoscător al balenelor, spune: „Caşalotul lui Fr.Cuvier nu e un caşalot, ci o pastă de fructe”. Primul le-a descris din relatările altora; al doilea le văzuse în realitate, transpirase în bătălia cu ele.

Lăsaţi să facem o cercetare anatomică, spre a ne da seama cum arată balenele; apoi să facem o cercetare istorică, să vedem dacă au mai fost cazuri asemănătoare cu cel al lui Iona şi astfel să ne convingem, dacă e adevărat sau nu ceea ce spune Biblia despre Iona.

Să facem întâi cercetarea anatomică. Cum poate o balenă, care are gâtul strâmt, să înghită un om? Aceasta e întrebarea care ne-o pun necredincioşii. Să vedem ce spune zoologia.

În cartea „Animale uriaşe” de Dr. I. Weinberg, apărută la Bucureşti în Editura Tineretului în 1966, la pag.73 ni se spune că în Oceanul îngheţat de Nord „trăieşte balena albastră, care impresionează prin mărimea ei, poate atinge 30 metri lungime; fiind culcată, spinarea ei ajunge la o înălţime a unui bloc cu trei etaje. O asemenea balenă cântăreşte circa 100.000 kg., ceea ce reprezintă încărcătura unui tren, compus din zece vagoane… Când deschide gura ei uriaşă, poate intra şi o şalupă întreagă… Balena e animalul cel mai mare din câte există. Elefanţii par simple jucării pe lângă acest mamifer uriaş”.

Vă daţi acum seama de mărimea ei? E cât o casă cu trei etaje. O matahală, un adevărat monstru. Despre alte specii se spune că sunt mai lungi, mai mari.

În zilele lui Banks şi Salander, naturaliştii lui Cook, un danez, membru al Academiei de Ştiinţe, scria că unele balene de Islanda aveau 120 yarzi (aproape 110 m). Naturalistul francez Lacepede în cartea sa „Istoria balenelor” la pag. 3 spune că balena adevărată are 100 metri lungime.

Leviatanul, uriaşul acesta al apelor, care scoate fum din nările lui, ca dintr-un cazan care fierbe, strănuturile lui fac să strălucească lumina; iar când coboară în adânc, face să clocotească fundul mării ca un cazan; monstrul acesta te îngrozeşte numai prin proporţiile lui.

Falca de jos e lungă de 5 – 6 metri şi o are de multe ori lăsată în jos, deci umblă cu gura deschisă. Herman Mellvile, când face descrierea gurii, a cavităţii interioare, în cartea sa „Moby Dick”, la pag. 413 spune: „Alunecăm acum în gură pe această buză, ca pe un topogan. Pe cinstea mea, dacă aş fi la mackinaw, aş crede că mă aflu în interiorul unui Wag-Wam indian. Dumnezeule! Ăsta să fie drumul pe care apucase Iona?

„Acoperişul e la o înăllime de 12 picioare (3 metri şi jumătate) şi se arcuieşte într-un unghi destul de ascuţit, de parcă ar fi o boltă… Într-adevăr gura balenei adevărate poate să adăpostească 2 mese de whist în jurul cărora jucătorii să stea comozi”.

În ce priveşte gâtul, balenele se deosebesc mult unele de altele. Unele au gâtul strâmt de tot, altele au gâtul larg încât pot înghiţi un om, nu în lungime, ci stând în picioare, ba chiar şi un cal. Acum, din moment ce balenele au aşa proporţii uriaşe, cât o casă cu trei etaje, să fie de mirare că Iona a fost înghiţit de un monstru marin? în Alabama a fost dezgropată o balenă, cine ştie din ce vremuri, care avea 22 metri lungime şi un caşalot de 33 metri lungime. Oare mai poate fi întrebarea cum a încăput Iona în stomacul peştelui? Dacă cavitatea gurii e ca o camera înaltă de 3 metri şi jumătate, atunci cât e stomacul? Căci ştiut este că întotdeauna stomacul depăşeşte cu mult cavitatea gurii. Dacă animalul e cât o casă cu trei etaje, stomacul este mai mare ca o cameră. Oare într-un aşa stomac nu poate să adăpostească un om de furia nebunatică a valurilor? Desigur că poate. Din punct de vedere anatomic, istorisirea lui Iona poate fi adevarată.

Să trecem acum la cercetarea istorică. Au fost oare cazuri asemănătoare cu al lui Iona? Se poate ca în Marea Mediterană să fi existat balene? Se poate ca ceea ce a înghiţit o balenă, să fie dat afară? Iată câteva întrebări la care voi căuta să răspund cu date istorice.

În scurgerea vremii au fost mai multe cazuri asemănătoare cu al lui Iona. Relatările confirmă că anumite balene au înghiţit nu numai oameni, ci şi alte animale de proporţii mult mai mari.

Un caz s-a petrecut în iunie 1912. Capitanul C. H. Thompson din Miami, Florida, a zărit un monstru marin, în care au înfipt cinci harpoane şi au tras 151 gloanţe. Monstrul a fost doborât numai după o luptă de 39 ore. În lupta aceasta, el a sfărâmat o corabie de 31 tone. Era lung de 15 metri. Când a fost despicat, au găsit în stomacul lui un animal în greutate de 700 kg pe care îl înghiţise. Animalul era aproximativ de zece ori mai greu ca Iona.

Frank Bullen, în cartea sa „Călătoriile caşalotului”, relatează cum în stomacul unei balene a fost găsit un rechin de 15 picioare lungime (cam 4 metri jumătate). Omul are 1,65-1,75 m înălţime. Deci rechinul era aproape cât trei oameni şi se afla în stomacul balenei.

Dacă balena, după spusele unora, nu poate înghiţi un ban, eu îi întreb: pe unde a intrat animalul de 700 kg şi rechinul acesta în stomacul balenei? în stomacul altei balene a fost găsit un cal întreg. Cum oare l-a înghiţit cu tot cu copite? Nu-i aşa că după părerea unora trebuia să se înnece cu o singură copită? Concluzia logică este că pe gâtlejul pe care a fost înghiţit un cal, putea să fie înghiţit nu un om, ci doi-trei alăturea.

Şi încă un caz foarte grăitor. El a fost redat în revista franceză „Cosmos” din febr.1891, în felul următor: „În luna debruarie 1891, balenierul „Star of the East” a dat drumul la două bărci de prins balene, cu scopul să prindă o balenă uriaşă Pott. Balena fu urmărâtă, atacată şi rănită de moarte cu harpoanele. În zvârcolirile agoniei ei, gigantica balenă lovi cu coada una din bărci şi o sfărâmă în bucăţi. Marinarii fură aruncaţi în mare. Toţi fură pescuiţi, afară de doi. După un timp, unul fu găsit mort, dar al doilea, pe nume James Bartley, nu putu fi găsit.

După ce balena îşi pierdu sângele, fu trasă cu lanţul şi legată de corabie. Apoi începură munca”. Au muncit în ziua când au prins-o, o parte din noapte şi a doua zi. Revista istoriseşte cum au înlăturat întâi stratul de grăsime, cum au despicat-o, iar când au ajuns la stomac şi au vrut să-l ridice pe puntea corăbiei, au observat anumite convulsii. Ei crezură că aceste tresăriri se datoresc muşchilor încă calzi. Când desfăcură marele stomac, au observat în el petece de haine şi mai jos găsiră un corp omenesc. Era James Bartley. Îmbrăcămintea lui de piele era zdrenţuită, iar pielea corpului său părea o piele în toiul tăbăcirii, din cauza sucului gastric din stomacul balenei. El nu era mort, mai respira şi inima îi bătea încet, dar normal, plămânii îi erau neatinşi, dar era inconştient. După jumătate ceas se trezi din leşin. Astfel, după 36 ore, cât a stat în stomacul balenei, el a revenit la viaţă.

Vestitul profesor de Ştiinţe Naturale Jubin, de la Muzeul din Paris, fiind un bun cunoscător al balenelor Pott, aflând despre această aventură a pescarului englez James Bartley, a zis: „Cazul acesta nu trebuie privit ca o poveste. E vorba de o balenă Pott, căci această stăpână a mării, atinge lungimea de 23 metri şi are, spre deosebire de balena de Groenlanda, o gură care când e deschisă, e de mărimea unei porţi înalte, aşa cum se găsesc la casele mari. În stomacul balenei Pott, după noile cercetări, pot încăpea 6 oameni. Circumferinţa pântecului ei măsoară 9 – 12 metri, capul ei e în aceeaşi proporţie, lung circa de 5 metri şi înalt de 3 metri. Deci ne putem face lesne o dreaptă închipuire de mărimea la care poate ajunge o aşa gură uriaşă când se deschide”.

„Coada acestui uriaş e lată de 5 metri. E deosebit de însemnat faptul că balena Pott, din specia căreia cunoaştem vreo 60 de feluri, în partea de sus a gurii nu are nici un dinte, iar în partea de jos are numai dinţi scurţi şi aşezaţi la distanţă între ei. La balenele mai bătrâne, chiar şi aceştia lipsesc, căci cad cu timpul”.

Cazul acesta al lui James Bartley confirmă că relatarea lui Iona este adevărată.

2. Au existat monştri marini în Mediterană?

Unii ridică obiecţia: „Dar Iona nu a fost înghiţit în apele Nordului sau ale Pacificului, unde se găsesc balene, ci în Marea Mediterană, unde nu sunt balene”.

Da, e adevărat că Iona a fost înghiţit în Marea Mediterană şi e adevărat că aici nu prea trăiesc balene. Dar după cum orice regulă îşi are excepţiile ei, tot aşa s-au constatat excepţii şi de balene în Mediterană. Dau câteva cazuri:

În secolul al şaselea, pe vremea împăratului Iustinian şi a generalului Belizarie, la Constantinopol, un judecător creştin a scris o carte, un fel de istorie a timpului său, de o deosebită valoare. În această istorie, el pomeneşte că în Propontida sau Marea Marmara din apropierea oraşului, a fost prins un monstru, care în mai bine de 50 de ani sfărâmase multe corăbii în acele ape.

Herman Mellvile în „Moby Dick” la pag. 263 spune că şi el a avut aceleaşi îndoieli cu privire la prezenţa balenelor în Mediterană şi continuă: „Dar cercetări mai târzii mi-au dovedit nu de mult că în timpurile moderne au fost cazuri izolate când caşalotul s-a arătat în Mediterană”.

Iar pe coastele de nord ale Africii, comandorul Davis a găsit scheletul unui caşalot. Deci şi pe vremea lui Iona, Mediterana putea să găzduiască un asemenea monstru marin.

3. A putut fi dat afară de peşte?

„Dar cum s-a putut să fie dat afară?” – obiectează alţii.

În capitolul 2 din cartea lui Iona ni se spune cum el s-a pocăit în pântecele peştefui şi cum peştele, la porunca lui Dumnezeu, „a vărsat pe Iona pe pământ”. E posibil aşa ceva? De unde am putea şti noi, care n-am avut de-a face cu balenele? Desigur trebuie să-i întrebăm pe cei ce au făcut studii şi cercetări speciale asupra vieţii acestor monştri marini.

Frank Bullen, în cartea sa „Călătoria caşalotului”, ne dă lumină şi în privinţa aceasta. El spune: „Balena când moare, adesea vomează conţinutul stomacului său. Odată una a vărsat o masă de carne de vreo doi metri şi jumătate. Nu se mai ştia ce animal a fost, dar era o mare masă de carne”.

Acum, dacă aceasta a putut vărsa ceva de doi metri şi jumătate, oare nu s-a putut petrece la fel cu Iona, care era ceva mai mic? Deci, relatarea lui Iona nu e absurdă. Dacă s-au petrecut alte cazuri asemănătoare şi acesta rămâne valabil.

4. S-a putut să scape viu din sucul gastric?

Aceasta e o altă întrebare care pare destul de grea. Dar cum a scăpat pescarul James Bartley din sucul gastric? îi dau aici mărturia lui: „Ţin minte foarte bine momentul când balena m-a aruncat în aer. Apoi căzând, am fost înghiţit şi m-am găsit închis într-un canal moale şi alunecos, ale cărui contracţii m-au forţat în jos. În fine, am ajuns într-un sac mare… Încă tot mai puteam respira. Apucai cu mâinile în jurul meu, totul era moale şi cleios. În toiul sforţărilor pe care le făcui pentru a mă elibera din situaţia ciudată, îmi pierdui cunoştinţa”.

Cum a scăpat din sucul gastric nici el nu ştie. Fapt este că a scăpat. Tot aşa a scăpat şi Iona. Pe James Bartley, sucul gastric nu l-a stricat decât la pielea feţei. Pielea şi-a pierdut culoarea, devenise pală, ca de om mort. Dar în altă privinţă nu i-a dăunat cu nimic sucul gastric. Digestia în stomacul mare al balenei se pare că se face într-o perioadă mult mai lungă. Probabil şi faptul că înghite prada fără s-o mestece în dinţi, fără s-o omoare, contribuie la întârzierea digerării.

Pricina de tăgăduire a adevărului Bibliei cu privire la cazul lui Iona este spulberată. Conformaţia gigantică a acestor monştri marini, precum şi cazuri asemănătoare petrecute, confirmă cele scrise despre Iona.

Revista „The Prairie Overcomer” din Alberta, Canada, în numărul din lunie 1972, la pag. 253, relata cum Marina Statelor Unite a eliberat din captivitate o balenă sură numită „Gigi” în greutate de 7 tone şi lungime de vreo 8 metri şi jum. Balena a fost prinsă când era doar de câteva săptămâni şi a fost crescută în California, pentru studii. Înainte de eliberare, pe spinarea ei a fost cusut un pachet cu aparate ce emit radio semnale. Acestea vor indica timp de 9 luni locul unde se află, precum şi anumite acţiuni ale ei. După aceasta cusăturile se vor deteriora şi mica platformă cu ustensile va pluti la suprafaţă spre a fi recuperată.

Dacă oamenii pot şti timp de 9 luni unde se află Gigi şi ce face, oare nu pot ei înţelege că Dumnezeu, Creatorul, a putut pregăti un peşte mare care să-l înghită pe Iona, că a poruncit acestuia să-l ducă şi să-l verse pe uscat? Oare e ceva imposibil pentru Dumnezeu? Fără Dumnezeu nu putem înţelege Biblia, ea pare absurdă. Cu Dumnezeu o putem înţelege şi e minunată.

Iona a vrut să fugă departe de faţa Domnului şi printr-o experienţă înspăimântătoare, a trebuit să înveţe că e imposibil aşa ceva. Chiar şi în inima mării, Dumnezeu e în stare să te urmărească. Iona a fost neascultător şi merita pedeapsa cu moartea, dar pentru omul care îşi recunoaşte vina, Dumnezeu are pregătit un mijloc de scăpare. În pântecele peştelui, şi groaza şi dorul de a scăpa, îl determină pe Iona să apeleze la Dumnezeul pe care n-a fost gata să-L asculte. Când n-a mai fost mână omenească, care să-l poată izbăvi, a strigat după mâna dumnezeiască. Şi strigarea lui n-a fost în zadar. La porunca lui Dumnezeu, peştele s-a dovedit mai ascultător ca proorocul şi a devenit un fel de submarin, care l-a salvat din valurile ce l-ar fi înecat şi l-a dus teafăr la uscat. Dumnezeul nostru este un Dumnezeu de care şi monştrii ascultă. Cu mult mai mult merită să fie ascultat de noi care cunoaştem dragostea Lui. Şi Iona cel salvat a fost gata să-L asculte.

Fie ascultarea noastră dovada că am fost salvaţi, iar adevărul Bibliei să-l facem de cunoscut multor suflete, care, ca şi locuitorii Ninivei, să se întoarcă la Dumnezeu.

 

 

 

VII. MĂRTURIA MATEMATICII


Aici voi da o altă mărturie că Biblia este adevărată, aceea a MATEMATICII.

Matematica face parte dintre ştiinţele pure, exacte. Aici nu merge pe presupuneri, pe ghicite sau la nimereală. Aici doi cu doi fac patru şi aceasta e valabil şi pentru omul cel mai simplu cât şi pentru savantul cel mai învăţat. Deci e ceva precis.

Eu aş vrea să probăm adevărul Bibliei cu ajutorul matematicii. În alte cuvinte, să punem Biblia sub rigla de calcul. Dacă corespunde, înseamnă că e adevărată, dacă nu corespunde, înseamnă că nu e adevărată. Am putea lua mai multe texte, dar spaţiul nu ne permite, de aceea mă voi rezuma doar la unul, la cel din Geneza 6.

Astăzi nu se mai discută chestiunea potopului. Atât tăbliţele vechi descifrate, cât şi săpăturile arheologice, precum şi toate cercetările ştiinţifice moderne, au confirmat că a existat potopul. Cine mai caută să-l tăgăduiască, nu arată prin aceasta decât propria sa ignoranţă.

Existenţa potopului am tratat-o când am dat mărturia arheologiei. De aceea aici nu voi mai insista asupra lui. Chiar şi revistele de popularizare a ştiinţei, publică articole care confirmă că a existat potopul. Astfel revista „Ştiinţă şi Tehnică” publică sub semnătura lui Ion Paşa articolul: „Izvoarele unei legende,” în care spune: „O veche zicătoare românească afirmă că de unde nu e foc, nu iese fum…. Experienţa multimilenară a poporului l-a învăţat, că chiar în cele mai fabuloase mituri, moştenite tradiţional din vechi generaţii, încă se ascunde un grăunte de adevăr. Nu pot fi deci surprinzătoare nici cercetările oamenilor de ştiinţă, care caută fundamentări istorice ale unor legende biblice”.

„Iar dintre acestea, un interes cu totul deosebit a stârnit povestirea despre potopul lui Noe”. Articolul e mai lung şi în el se recunoaşte că a existat potopul, dar se încearcă a se tăgădui inspiraţia divină a Bibliei, într-un mod fin. E o chestiune care, dacă nu eşti atent, îţi scapă.

Se afirmă că Moise ar fi scris relatarea potopului, inspirat de scrierile caldeene. Ori afirmaţia aceasta e o piramidă cu susul în jos, n-are temelie. Ea are tendinţă vădită de a răsturna inspiraţia divină a Scripturilor, de a le coborî la nivelul unor simple scrieri. Deci, dacă nu se mai poate pune la îndoială potopul, se încearcă a se pune la îndoială Biblia, care scrie despre potop.

Scriitorul caută a arăta că izvoarele Bibliei nu sunt în revelaţia divină, ci în vechile scrieri ale babilonienilor, ale sumerienilor. Pricepeţi diferenţa aceasta?

De altfel, Moise nu a fost prin Babilon ca să poată copia vechile scrieri ale acestora. El s-a născut şi a crescut în Egipt. E adevărat că cărţile Bibliei au fost scrise în mai multe perioade istorice, sub civilizaţii diferite. Totuşi un lucru e clar în legătură cu Biblia. Scriitorii ei, în scrierea mesajului lor, n-au fost influenţaţi de civilizaţiile în care au trăit. De exemplu: „Moise a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor”. Înţelepciunea Egiptului din acea vreme sau mai bine zis oamenii de ştiinţă susţineau anumite lucruri. În legătură cu antropologia, ei susţineau evoluţionismul. Spuneau că oamenii se trag din anumiţi viermi, care s-au format în mâlul Nilului.

Găsiţi la Moise ceva de felul acesta? Nimic. El spune clar că omul e creat de Dumnezeu, după chipul şi asemănarea Sa.

De aici reiese că Moise nu s-a lăsat înfluenţat de înţelepciunea Egiptului. La fel în ce priveşte astronomia. Savanţii Egiptului presupuneau că soarele e un mare glob de cristal, care primeşte lumină de la pământul nostru şi el, fiind de cristal, reflectează. Moise ne vorbeşte despre soare, dar nimic din ceea ce susţineau egiptenii, ci spune că aşa a fost creat de Dumnezeu, ca să fie luminător.

Dacă Moise ar fi scris ceva din ceea ce spuneau savanţii veacului său, astăzi ar râde cei necredincioşi de Biblie, că uite ce aberaţii spune Biblia, fiindcă noi astăzi ştim clar că nu soarele primeşte lumina din partea pământului, ci pământul primeşte lumină din partea soarelui, exact aşa cum spune Moise.

Dar nu numai Moise, ci şi ceilalţi scriitori nu s-au lăsat înfluenţaţi de concepţiile veacului lor. O teorie a caldeenilor susţinea că pământul e o creatură vie, că pomii şi plantele nu sunt altceva decât ceea ce e părul pe capul omului, iar noi oamenii şi vieţuitoarele suntem puricii şi păduchii pământului, aşa cum sunt paraziţii pe câine.

Vă rog, găsiţi undeva în Biblie împrumutată această idee? Nu, nicăieri. A fost un Ezechiel, un Daniel şi alţii care au trăit în părţile Caldeii, dar nu au împrumutat teoria aceasta, ci au lăsat-o caldeeenilor.

La babilonieni, în istoria creaţiei înscrisă pe tăbliţe, se spune că zeul principal Marduc, într-o zi a prins pe monstrul haosului numit Tiamat şi l-a omorât. După ce l-a omorât, l-a călcat în picioare şi l-a călcat atâta până ce monstrul s-a lăţit. După ce l-a lăţit, zeul Marduc nu a vrut să lase pustiu cadavrul acesta, ci l-a populat cu vieţuitoare, cu oameni, plante şi copaci. Deci pământul nostru n-ar fi altceva decât cadavrul lăţit al monstrului haos. Se vede că ei nu ştiau că totuşi e rotund, nu e lăţit.

Acum luaţi Biblia şi cercetaţi-o din scoarţă-n scoarţă. Găsiţi aşa ceva în ea? Nu, nicăieri. Nimeni nu a împrumutat o aşa ştiinţă a Babilonului, ci le-a lăsat-o lor. De aceea vă întreb: din moment ce n-au împrumutat alte concepţii de bază, cum de credeţi că istorisirea potopului a împrumutat-o Moise?

Noi vom căuta să cercetăm cu ajutorul matematicii, spre a vedea dacă relatarea biblică e cea adevărată sau descrierile sumerienilor, ale caldeeenilor. Între aceste descrieri ale potopului există multe asemănări, dar există şi deosebiri de ordin matematic. Toate vorbesc de un potop de apă, de o corabie, de salvarea a 8 persoane şi a vieţuitoarelor. Deosebirea e în dimensiunile corăbiei. Aici matematica îşi are cuvântul, calculele se pot verifica.

Dimensiunile corăbiei lui Noe se găsesc arătate în Geneza 6:15: „Iată cum s-o faci: corabia să aibă 300 coţi în lungime, 50 coţi în lăţime şi 30 în înălţime”. Celelalte relatări în legătură cu potopul nu dau dimensiunile corăbiei, afară de una care dă dimensiuni: lungimea şi lăţimea de 400 picioane, deci o corabie de formă pătrată. Care e adevărată: descrierea caldeeană sau cea a lui Moise?

De la început ţin să spun că Moise nu a fost inginer de construcţii navale ca să ştie să formuleze el dimensiunile. Se pare că n-a fost marinar decât la vârsta de 3 luni, când a fost pus în coşuleţul uns cu lut şi pus între trestiile Nilului. Atât a făcut şi el navigaţie.

Nici Noe nu a fost priceput în dimensionarea corăbiilor. El nu a trăit la mare. Cetatea Fara, unde se spune că a trăit şi şi-a făcut corabia, e sus pe valea Mesopotamiei. Nici Noe, nici Moise nu pretind să se fi priceput la dimensionarea unei corăbii, ci afirmă că Domnul a poruncit cât să-i fie dimensiunile.

Cei ce aţi văzut pe un inginer arhitect întocmind un plan, aţi observat că trebuie să facă calcule peste calcule. Şi ţineţi seama că o casă se clădeşte pe pământ solid. Pentru toate grinzile şi coarnele el trebuie să facă calcule de rezistenţa materialului, altfel i se prăbuşeşte lucrarea. Şi dacă la casele pe pământ se cer calcule, apoi mult mai multe calcule precise se cer la planurile de construcţii navale. Acolo ai de-a face cu stihiile naturii, cu dezlănţuirea furtunilor năpraznice. Dacă corabia lui Noe n-ar fi avut dimensiuni bine calculate, prăpădul s-ar fi ales de ea.

Inginerul T. Tauth, cercetător ştiinţific la Academia R.S.R. Bucureşti spune că potopul a fost un fel de cataclizm cu furtuni năpraznice. Cum ar fi putut face faţă la uraganele potopului, dacă corabia lui Noe nu ar fi fost bine dimensionată? De aceea să punem ceea ce spune Biblia sub rigla de calcul şi să vedem dacă dimensiunile ei corespund cerinţelor.

Ziarul „Dagbladet” din Danemarca a publicat un articol de o deosebită importanţă în problema noastră”. Un inginer numit Vogt făcuse o corabie, nu prea mare ca dimensiuni şi de o formă curioasă. Avea 30 picioare lungime, 5 picioare lăţime şi 3 picioare înălţime. După ce terminase corabia, ea a stârnit multă vâlvă şi unul din redactorii ziarului Dagbladet s-a dus să facă o anchetă cu privire la corabia aceasta de tip nou. Iată relatarea lui:

„Curtea Regală de construcţii navale a terminat de curând construirea unei corăbii remarcabile. Ea e de 30 picioare lungime, de 5 picioare lăţime şi 3 picioare înălţime, cu margini piezişe, mult asemănătoare acoperişului unei case. Ea este o nouă corabie a lui Noe, construită după planul Dlui Ing. Vogt, spesele fiind suportate de „Fundaţia Charles Bery”.

„Informaţia următoare privind corabia şi motivul pentru care a construit-o, ne-a fost pusă la dispoziţie de constructorul ei Dl. Vogt, binecunoscutul inginer şi inventator”.

Iată acum cuvintele lui: „Ştiţi că am fost angajat de câţiva ani pentru experienţe de navigaţie. În cursul experienţelor, cea mai mare importanţă era obţinerea de cele mai bune proporţii la dimensiunile vaselor. Atenţia mea a fost atrasă de nişte cifre găsite în Biblie la Geneza 6:15, dimensiunile date de Dumnezeu lui Noe pentru construcţia corăbiei. Remarcabilul lucru ce se poate spune despre aceste dimensiuni, este că după mii de ani de experienţe în ce priveşte arta construcţiilor de corăbii, ele sunt încă proporţiile ideale pentru construcţia unei mari corăbii.

„Una din cele mai mari dificultăţi este aceea a determinării dimensiunilor corecte şi proporţionale. Cu cât se măreşte lungimea unei corăbii, cu atât se liniştesc mişcările ei în mare, dar în acelaşi timp tăria ei proporţionată descreşte în mod aproape de necrezut. Dacă proporţiile unei corăbii vor fi mărite de zece ori, greutatea părţii din urmă va apăsa peste partea centrală, mărind de 10.000 de ori tendinţa de a o rupe în două, în timp ce puterea de rezistenţă la presiune a materialului este numai de 1.000 de ori mai mare. Fără îndoială că multe corăbii au fost pierdute, numai pentru că dimensiunile lor n-au fost precis proporţionate.

„Profesorul Simosen, primul şef rabin din Copenhaga, m-a informat că studiind în originalul ebraic textul amintit din Geneza, a ajuns la concluzia că secţiunea transversală a corăbiei era triunghiulară. Aceasta a clarificat dintr-odată toate dificultăţile în ceea ce priveşte tăria corabiei de a rezista în mare, pentru că nu este posibil să construieşti o corabie cu o formă mai bună decât forma triunghiulară, pentru a rezista loviturilor pe care le prirneşte de la valuri.

„Sunt convins că dacă am da celui mai mare inginer din lume sarcina de a construi o corabie tot atât de mare şi tot atât de simplu construită, ca şi corabia lui  Noe, pentru a pluti cât mai liniştit pe mare, el n-ar putea face o corabie mai bună. Opinia mea este că arca lui Noe este o capodoperă, când ne gândim la raţiunea ei de a fi”.

Redactorul de ziar, când a auzit că primul şef rabin din Copenhaga i-a dat amănuntul acesta, s-a dus la el şi i-a spus: „Am auzit că Dvs. aţi dat inginerului Vogt ideea că corabia lui Noe ar fi fost triungiulară”. Şi Prof. Simosen a zis: „Exact”. Este scris că Domnul a zis către Noe: „Vei sfârşi deasupra într-un cot”. Eu am înţeles că marginile mergeau pieziş una spre alta până la un cot de punctul unde trebuiau să se întâlnească. Cu alte cuvinte, am înţeles că forma ei era triunghiulară, având baza şi două laturi. Desigur, eu sunt necunoscător în arta construirii corăbiilor, dar Dl. Vogt spunea că este imposibil să-ţi imaginezi o formă mai bună, mai potrivită pentru o corabie destinată scopului acela”.

Deci un specialist în construcţiile navale, un om care în viaţa lui a lucrat calcule peste calcule, când a ajuns la versetul acesta din Geneza s-a oprit, l-a calculat şi chiar mai mult, ajutat de o asociaţie, a căutat să-l probeze practic. A făcut prototipul corăbiei lui Noe, reducând dimensiunile din Biblie de 10 ori. De altfel, el pentru aceasta fusese angajat, ca să găsească dimensiunile cele mai potrivite. Şi după spusele lui, calculele nu puteau fi mai bune nici chiar azi, după o ştiinţă aşa de avansată în domeniul acesta. El spune că cel mai iscusit inginer de azi n-ar reuşi să dea alte dimensiuni unei aşa corăbii, decât cele date în Biblie.

În povestirile frigiene, în legătură cu potopul, printre altele, se povesteşte că Enoh neîncetat ar fi îndemnat oamenii de pe vremea lui să se întoarcă la Dumnezeu că are să vină potopul. Şi din cauza că oamenii nu voiau să urmeze îndemnurile lui, Enoh mereu plângea.

Tot în Frigia s-a găsit o veche monedă, care purta pe ea gravată o corabie în formă triunghiulară, aşa cum spunea rabinul şef din Copenhaga, iar pe margine se pot citi două litere în frigiana veche: N şi O, deci e vorba de Noe. Fie că numele Noe în frigiana era numai din două litere, fie că a treia literă este ştearsă, moneda fiind roasă de vremuri. Deci forma corăbiei este confirmată şi de arheologie.

În timp ce celelalte istorisiri ale potopului sunt lipsite de dimensiuni sau una indică forma pătrată, care nu poate fi practică, specialiştii, care au folosit rigla de calcul, au spus că corabia indicată de Geneza are dimensiunile ideale. Cum atunci unii pot spune că Moise şi-a cules relatarea sa din scrierile sumeriene şi caldeene? Da, cunoaştem motivul. Omul în perversitatea lui, a fost gata să spună orice în scopul de a tăgădui şi discredita Cuvântul lui Dumnezeu.

Întrucât tăbliţele sumeriene şi caldsene nu dau aceste date privitoare la dimensiunea corabiei, iar Moise şi Noe n-au fost ingineri de construcţii navale şi totuşi dimensiunile date în Biblie sunt constatate ca ideale, reiese clar că ele sunt din inspiraţie divină. Numai cel Preaânalt, care a calculat toate în mod precis, putea să dea robului Său, pe care voia să-l cruţe de prăpăd, aşa dimensiuni precise.

P.A.M. Dirac, mare fizician din Anglia, într-un studiu intitulat „Evoluţia fizicienilor asupra tabloului naturii”, publicat în „Materialismul dialectic şi ştiinţele naturii”, spune: „Există o altă linie pe care poate evolua gândirea teoretică. Se pare că una din proprietăţile fundamentale ale naturii constă în faptul, că legile fizice fundamentale sunt descrise cu ajutorul unei teorii matematice, care posedă atâta eficacitate şi eleganţă, încât pentru înţelegerea ei este nevoie de un nivel extrem de înalt al gândirii matematice. Aţi putea să mă întrebaţi: de ce este natura alcătuită tocmai în felul acesta? Trebuie pur şi simplu să fim de acord cu aceasta. Poate că descriind această situaţie, am putea spune că DUMNEZEU ESTE UN MATEMATICIAN DE FOARTE MARE CLASA şi că atunci când a construit universul s-a folosit de o matematică extrem de complicată. Slabele noastre încercări în domeniul matematicii ne dau posibilitatea de a înţelege numai o părticică a universului, întrucât continuăm să dezvoltăm matematica tot mai departe, putem nădăjdui să înţelegem mai bine universul”.

Împărtăşim părerea lui Dirac că Dumnezeu este un matematician de foarte mare clasă şi doar El a putut da dimensiuni, care au trecut cu bine proba teoretică a veacului nastru şi au trecut cu bine proba practică, înfruntând forţa uriaşă a valurilor năpraznice, dezlănţuite de urgia potopului. De aceea credem că Biblia este de inspiraţie divină. Şi aşa cum pentru Noe, ascultarea de Cuvântul Domnului l-a scăpat de pedeapsa divină, tot aşa azi, ascultarea de Cuvântul Domnului ne face să ne bucurăm de mântuirea Lui mare şi să fim scutiţi de mânia viitoare. Toţi cei ce au fost împotrivitori sau nepăsători de Cuvântul lui Dumnezeu; pe vremea lui Noe, s-au pierdut pe ei înşişi. Dv. din care faceţi parte: din cei ascultători sau din cei neascultători de Cuvântul Sfânt? Chiar dacă nu ascultaţi de Biblie, chiar dacă o tăgăduiti, să ştiţi că ea totuşi este adevărată şi când se vor dezlănţui urgiile scrise în ea, veţi constata aceasta, dar atunci va fi prea târziu. Ea spune: „Acum e vremea potrivită, acum e ziua mântuirii”. De aceea este mult mai bine s-o asculţaţi acum.

 

 

 

VIII. MĂRTURIA MANUSCRISELOR


„Urarea de sănătate este scrisă cu mâna mea: Pavel. Acesta este semnul în fiecare epistolă; aşa scriu eu” 2 Tesaloniceni 3:17

„Când vei veni, adu-mi mantaua, pe care am lăsat-o în Troa la Carp, şi căr ţile, mai ales pe cele de piele” 2 Timotei 4:13.

Când e vorba de BIBLIE şi mai ales de EVANGHELII,  oamenii mereu născocesc câte un motiv, numai să nu creadă.

Cu Vechiul Testament parcă s-ar mai împăca, căci în mare parte e istorie, dar cu Noul Testament nu vor să se împace. Ei nu vor mântuirea şi vor cu orice chip să împiedice şi pe alţii de la ea: De aceea caută să tăgăduiască veridicitatea Noului Testament şi atacă în mod deschis manuscrisele Noului Testament.

1. Evangheliile sunt scrise de evanghelişti

Evangheliile nu ar fi scrise de evanghelişti, ci de alţii mult mai târziu, e o obiecţie ridicată de unii necredincioşi.
Scrierea lor, spun aceştia s-a făcut nu mai devreme de cel de al doilea pătrar al secolului al II-ea, deci după anul 150.

Aceasta ar însemna că trecuseră mai bine de 100 de ani de la toate cele întâmplate şi ce crezare poţi să mai acorzi atunci Evangheliilor?

Ceva mai mult. Aşa stând lucrurile, însemnează că nu Matei a scris Evanghelia care-i poartă numele, căci el era mort pe vremea aceea, iar persoana care a scris-o ne minte, ascunzându-se după numele lui Matei. Şi la fel cu celelalte Evanghelii.

Aceste afirmaţii sunt sămânţă de necredinţă, care la cei necunoscători prinde şi provoacă îndoială cu privire la adevărul Sfintelor Scripturi.

Noi, fiindcă nu suntem creduli, ne îndoim de spusa lor şi căutăm să facem o cercetare, să întrebăm mai mulţi martori, nu de azi, ci din primele secole şi să vedem ce spun ei.

Unul pe care îl chemăm să depună mărturie, e PAPIAS, prezbiter din Hierapolis – Frigia. El a trăit între anii 80-164 d.Cr. deci a fost contemporan cu apostolul Ioan şi cu alţi ucenici.

El spune: „Matei a scris Logia în ebraică şi fiecare a tradus-o cum a putut mai bine”.

Despre Ioan spune că el a vorbit-o bisericii, iar ei au scris-o desprinsă de pe buzele lui. La fel pomeneşte şi Evanghelia lui Marcu, din care dă citate. Deci ele erau scrise pe vremea lui şi ajunseseră răspândite până în Frigia.

Eusebiu, în „Istoria Bisericească” III, 39 păstrează pentru noi câteva fraze a lui Papias cu privire la originea Evangheliei după Marcu. „Marcu a fost interpretul lui Petru, scriind tot ce el a menţionat, fie vorbele sau faptele lui Hristos, nu însă în ordine… căci el a fost atent la un singur lucru, să nu omită nimic din ceea ce a auzit şi să nu includă nimic fals”.

CLEMENT din Roma , care a murit la anul 101, IGNAŢIU din Antiohia , martirizat în anul 115 şi POLICARP din Smirna, care a trăit între anii 80-166, tovarăşi şi prieteni ai apostolilor, în scrierile lor ne-au lăsat peste 100 de citate sau aluzii la citate din Noul Testament. Citatele cuprind aproape toate cărţile Noului Testament, afară de 2 Petru, Iuda, 2 şi 3 Ioan. Dovadă că pe vremea lor erau scrise şi chiar răspândite.

IRINEU, a trăit în Galia la Lyon între anii 120-200 d.Cr. Îl cunoştea pe Policarp, care fusese ucenic al lui Ioan.
În scrierea sa, „Contra ereticilor” III, 1, 5 el spune: „Matei într-adevăr a lucrat o Evanghelie între evrei în limba lor proprie”. Despre Marcu spune că a scris „ceea ce a predicat Petru. Şi Luca, însoţitorul lui Pavel, s-a apucat să scrie Evanghelia predicată de el (de Pavel). După aceea Ioan, ucenicul Domnului, care s-a aplecat pe pieptul Lui, el iarăşi a scris a patra evanghelie, în timpul şederii sale la Efes în Asia”.

Deci din spusele lui reiese clar că evangheliile sunt scrise de aceia a căror nume îl poartă.

JUSTIN MARTIRUL, care a murit în anul 165 d.Cr. În apologia sa către Antoniu Pius, scrisă pe la anul 140, dă o seamă de citate din Evanghelii şi spune că citează din „Memoriile Domnului nostru, numite Evanghelii, compuse de apostoli şi de cei ce L-au urmat”. Apoi spune că acestea sunt citite, alăturea de prooroci, la serviciile religioase în ziua duminicii.

TAŢIAN, asirian, elev al lui Justin, născut pe la 120 d.Cr. În lucrarea sa apologetică numită: „Adresă grecilor”, dă o seamă de citate din Evanghelii. Tot el a întocmit prin 172 d.Cr. o armonie a Evangheliilor numită „Diatessaron”. Cartea conţine relatările din cele 4 Evanghelii, rânduite cronologic.

În 1888 a fost publicată la Roma o traducere arabă a acestei lucrări. Din ea reiese că Evangheliile au fost scrise şi răspândite pe vremea lui, ba chiar traduse în limba siriană.

Istoricul Eusebiu spune că lucrarea lui Taţian a avut o largă răspândire.

CLEMENT ALEXANDRINUL, născut la Atena în anul 160 d.Cr. devine conducătorul şcolii catihetice din Alexandria între anii 190-203. El spune: „Evanghelia după Marcu s-a format în următoarele împrejurări: Când Petru a predicat Cuvântul în mod public la Roma şi mărturisea Evanghelia sub influenţa Duhului Sfânt, cum era un mare număr prezent, i-au cerut lui Marcu, care îl însoţea şi îşi aducea bine aminte ceea ce a spus, să aşterne în scris aceste lucruri şi după ce a compus Evanghelia, a dat-o celor ce au cerut-o”.

Citatul se păstrează în „Istoria Bisericească” a lui Eusebiu VI, 14.

„Luca, spune el, de asemenea în introducerea naraţiunii sale, declară cauza care l-a făcut să scrie… După ce Marcu şi Luca şi-au publicat deja Evangheliile lor, au zis că Ioan, care tot timpul acesta a predicat Evanghelia fără să scrie, în sfârşit a procedat la scrierea ei în următoarea ocazie: cele trei Evanghelli scrise mai dinainte, fiind împărţite între toţi, i-au fost înmânate şi lui, ei spun că le-a primit, mărturisind că sunt adevărate şi că doar o lipsă este în conţinutul lor, relatarea lucrurilor făcute de Hristos între primele lui fapte şi începutul Evangheliei…

Apostolul redă deci în Evanghelia sa faptele lui Isus, înainte ca Botezătorul să fie aruncat în închisoare, dar ceilalţi evanghelişti menţionează împrejurările după acel eveniment”.

Citatul se găseşte în „Istoria Bisericii” a lui Eusebiu III/24.

TERTULIAN, avocat din Cartagena, Africa de Nord care a trăit între anii 160-230, confirmă autenticitatea
celor patru Evanghelii, a Faptelor Apostolior., 1 Petru, 1 Ioan, 13 epistole ale lui Pavel şi Apocalipsa, pe scurt 21 din cele 27 de cărţi ale Noului Testament.

El era avocat şi nu putea fi înşelat cu orice ficţiuni. El cunoştea cărţile acestea, căci ajunseseră şi în Africa de Nord.

Tertulian în lucrarea sa „Contra lui Marcion” III, c. 5 se referă la a doua şi a treia evanghelie în următoarele cuvinte: „…ceea ce Marcu a scris se poate afirma că e a lui Petru, al cărui interpret era Marcu. Pe când forma Evangheliei lui Luca, oamenii de obicei o atribuie lui Pavel”.

ORIGEN, care a trăit între anii 185-254, menţionează ca fiind cunoscute de toţi cele 4 Evanghelii, Faptele, 13 epistole ale lui Pavel, 1 Petru, 1 Ioan, şi Apocalipsul, iar Epistola către Evrei, 2 Petru, 2 şi 3 Ioan, Iacov şi Iuda, spune că erau disputate de unii. Ele erau scrise, dar încă nu erau folosite la serviciile de închinăciune.

Dr. A. H. Strong în cartea sa „Systematic Teology” la pagina 120 spune că Evanghelia după Matei a fost scrisă între anii 65-70, Marcu la 68, iar Luca la 60, întrucât toţi omit împlinirea proorociei lui Isus cu privire la Ierusalim, chestiune de mare importanţă. Faptele apostolilor au fost scrise în anul 63, doi ani după sosirea lui Pavel la Roma. Evanghelia după Ioan ar fi fost scrisă între anii 93 şi 96 d.Cr.

Concluzia pe care o tragem din aceste mărturii este că Evangheliile au fost scrise în primul rând de către acei al căror nume îl poartă.

2. Vechimea manuscriselor

O altă obiecţiune pe care o ridică unii e că manuscrisele ce le avem sunt de o dată mai târzie.

La aceasta trebuie să răspundem: da, e adevărat. Există vreo 5.000 de manuscrise greceşti ale întregului Nou Testament sau a unor părţi din el, dar niciunul din cele principale nu sunt din primul secol, deci lipsesc manuscrisele originale. Iată câteva din ele:

Manuscrisul CODEX SINAITICUS a fost găsit de Tischendorf în 1844 la mănăstirea Sf. Caterina de la poalele Muntelui Sinai. A fost păstrat la Muzeul din Leningrad, până în ziua de Crăciun a anului 1933, când a fost cumpărat de guvernul englez pe suma de 100.000 lire şi a fost depus în Muzeul Britanic. Se află într-o excelentă stare de prezervare. El datează din sec.al IV-lea.

A fost publicat în facsimile la Leipzig în 300 copii, de către Alexandru al II-lea al Rusiei în 1862. Conţine Vechiul şi Noul Testament, epistola lui Barnaba şi Păstorul din Herma. Scrisul e în cerneală neagră, pe patru coloane, pe pielea a 100 antilope.

CODEX ALEXANDRINUS datează din sec.al V-lea şi se află în Muzeul Britanic. Ciril Lucar patriarhul Constantinopolului, l-a dat ca dar lui Carol I, în 1628.

Patriarhul susţine că manuscrisul a fost lucrat de a femeie, Doamna Tecla, aparţinătoare unei nobile familii din Egipt.

E scris excelent pe două coloane. În acest Codex, Noul Testament începe cu Matei 25:6 şi conţine întreg Noul Testament, afară de Ioan 6:50; 8:52, 2 Corinteni 4:13 şi 12:6. Are în plus epistola I-a a lui Clement şi parte din a doua.

A fost tipărit în facsimil în 1786 şi în 1860. Manuscrisul are 773 de foi.

CODEX BEZE poartă evidenţa scrisului din secolul al V-lea. Un timp a fost în mănăstirea Sf. Irineu din Lyon, iar acum se găseşte la Universitatea Cambridge, fiind dăruit în 1581 de Teodor de Beza, de unde îşi are şi numele.

El conţine textul Evangheliilor în limba greacă şi latină, precum şi Faptele Apostolilor şi 3 Ioan 11-15. Se crede că a fost scris în Galia. E pe o singură coloană, pagina din stânga e în limba greacă, cea din dreaptă în limba latină.

CODEX ROSSANENSIS e o adevărată lucrare de artă, pe un pergament extra fin purpuriu, scris cu litere de argint, iar la începutul fiecărei evanghelii, trei şire pe ambele coloane de aur.

Are 18 remarcabile picturi în culori, cu scene din Evanghelii şi cu figuri a 40 prooroci din Vechiul Testament. Numără 188 de foi. La început conţinea cele 4 Evanghelii, dar unele foi au fost deteriorate de umezeală. Azi mai are Matei şi Marcu 16:14.

Atât textul cât şi scrisul se aseamănă cu Codex Purpureus. El a fost descoperit în primăvara anului 1879 în catedrala din Rossano, Calabria, Italia de Sud. Manuscrisul aparţine sec. al VI-lea.

CODEX PURPUREUS e foarte frumos. A fost scris în secolul al VI-lea. Avea 45 de foi din care 33 sunt în mănăstirea Sf. Ioan din Patmos, 6 la Vatican, 4 în Muzeul Britanic şi 2 în Biblioteca din Viena. Alte 84 de foi au fost descoperite într-un sat lângă Cezarea în Capadocia şi au fost cumpărate de ambasadorul rus la Constantinopol.

CODEX VATICANUS e scris în sec. al IV-lea pe 3 coloane cu 42 rânduri pe coloană. Conţine Noul Testament fără Ep. Evrei de la 9:14 la sfârşit, 2 Timotei, Tit, Filimon, şi Apocalipsa. Se află în Biblioteca Vaticanului. Acesta şi cel Sinaiticus se crede că fac parte din cele 50 copii ale Bibliei scrise din porunca lui Constantin cel Mare, cam prin anul 331, sub supravegherea lui Eusebiu de Cezareea.

Am citat pe cele mai de seamă ca să avem o mică idee despre ele. Cei ce spun că avem puţine manuscrise vechi şi că niciunul nu poartă semnătura autorului, deci nu le pot crede ca adevărate, arată prin aceasta, că ei caută o motivare a necredinţei lor. Căci, vă întreb: câţi pun la îndoială „Războiul Galic” a lui Cezar, scris între anii 58 şi 50? Ştiţi câte manuscrise avem din această carte? Numai zece şi din acestea cel mai vechi e cu 900 de ani după Cezar. Deci, nici unul nu poartă semnătura lui. Dar acelea sunt bune? Numai Evangheliile nu?

Din 142 de cărţi ale „Istoriei Romane” de Liviu (59 în Cr. şi 17 d.Cr.) numai 35 supravieţuiesc cunoscute din 20 manuscrise, din care numai unul ce conţine cartea III-A şi a IV-a, e din secolul al IV-lea. Dar cine ridică obiecţie împotriva lor?

Din 15 cărţi ale lui Tacitus (100 d.Cr.) numai 4 şi jumătate supravieţuiesc: din 16 cărţi ale Analelor sale mai există 10 întregi şi 2 în parte. Şi Istoriile şi Analele ştiţi câte manuscrise au? Doar două. Unul e din secolul al IX-lea, celălalt din secolul al VIII-lea.

Istoria lui Tucidide, care a trăit între anii 460-400 î.d.Cr. ştiţi din câte manuscrise ne este cunoscută? Din opt, cel mai vechi fiind din secolul al IX-lea, deci cu 1300 ani după autor. Dar aţi auzit pe cineva să facă caz din
aceasta? Aţi auzit pe cineva spunând că nu le poate crede, fiindcă n-au manuscrisele originale, semnate de Tucidide?

Câţi v-aţi îndoit de Istoria lui Herodot? Şi ea e în aceeaşi situaţie. Adică la acestea sunt valabile manuscrisele, extrem de puţine şi cu peste 1300 de ani mai târzii ca originalul. Pe acestea le poţi crede, iar BIBLIA care are peste 5.000 de manuscrise şi cu mai puţin de 300 de ani între ele şi original, pe ea n-o poţi crede! Nu e că nu o poţi crede, ci nu vrei s-o crezi.

Vrei să-i tăgăduieşti adevărul ei şi de aceea îi cauţi nod în papură. Dar cele peste 5.000 de manuscrise îţi stau împotrivă, vei da odată socoteala de toate.

3. Vericitatea constatată din fragmente

Te întrebi: oare sunt conforme manuscrisele cu originalul? La aceasta îţi spunem da. Există o seamă de probe, care pot verifica adevărul acesta. Pe lângă Codex Sinaiticus şi Codex Vaticanus, care sunt scrise pe la anul trei sute şi ceva, există o seamă de fragmente de manuscrise, mai vechi descoperite, care confirmă manuscrisele pomenite.

Iată câteva:

CHESTER BEATY BIBLICAL PAPIRI publicat în 1931, consistă din 11 codici de papirusuri, din care trei conţin aproape tot Noul Testament. Unul are Evangheliile şi Faptele Apostolilor, scris după anul 200, altul cu epistolele pauline şi Evrei, copiat după anul 200, altul cu Apocalipsa din anul 250 d.Cr.

„FRAGMENTE DINTR-O EVANGHELIE NECUNOSCUTĂ” e titlul câtorva papirusuri descoperite în 1935.

Ele au fost datate de experţii papirologi cu anul 150. Unii spun că ar fi o a cincea Evanghelie: „The Times Literary Supliment” din 25 Aprilie 1935 scria:… „Aceste fragmente au fost scrise de cineva care a văzut cele patru Evanghelii înaintea sa şi le cunoştea bine. Ele nu arată a fi o Evanghelie independentă, ci sunt o parafrazare a istorisirilor şi a celorlalte lucruri din Evanghelii, destinate pentru explicaţii şi instruire, un manual după care poporul să înveţe istorisirile Evangheliilor.

FRAGMENTUL MORATORIAN publicat întâia dată în anul 1740, de Cardinalul Moratori, e de provenienţă romană. Din nefericire e mutilat în prima parte. Conţine o listă a cărţilor Noului Testament, pomeneşte că Luca e a treia Evanghelie, apoi menţionează pe Ioan, Faptele Apostolilor, 9 epistole pauline, Iuda, 2 epistole ale lui Ioan, Apocalipsa şi Petru. E scris de Caius prin anul 170, un ucenic a lui Irineu.

Două fragmente conţin texte din Evanghelia a patra, sunt dintr-un vechi codex papirus. Pe primul e Ioan 18:31-33, pe celălalt sunt versetele 37-38 din acelaş capitol. Ele se găsesc azi în Biblioteca „John Rylands” din Manchester, au fost descoperite în Egipt în anul 1917. Pe baze paleografice s-a stabilit că au fost scrise pe la anul 130 d.Cr.

Importanţa acestor frânturi nu numai că atestă manuscrisele mari, ci dovedeşte şi faptul că la acea dată Evangheliile scrise pe care le avem noi, circulau în Egipt.

PAPIRUSUL BODMER II constituie una din cele mai recente descoperiri. El a fost anunţat de Biblioteca Bodmer din Geneva, în 1956. A fost scris în anul 200 şi conţine primele 14 capitole din Evanghelia după Ioan şi părţi din celelalte şapte capitole. Iar mai recent Biblioteca Bodmer a anunţat descoperirea unui alt manuscris, cu Luca şi Ioan, datând din anul 200.

4. Vericitatea constatată din citate

Că MANUSCRISELE ACTUALE SUNT CONFORME CU ORIGINALUL, deci BIBLIA e ADEVĂRATĂ, se CONSTATĂ, nu numai din aceste fragmente foarte vechi, ci şi din aluzii şi citate din Noul Testament în alte scrieri timpurii, unele chiar înainte de anul 100. Astfel avem:

ÎNTÂIA EPISTOLĂ A LUI CLEMENT. Ea constituie unul din cele mai vechi documente şi a fost scrisă din Roma, prin anul 95 d.Cr. către biserica din Corint.

Istoricul Eusebiu spune că Clement ar fi fost al treilea episcop al Romei şi îl identifică cu Clement menţionat de Pavel în Filipeni 4:3. În ea, el îi mustră pe Corinteni pentru lipsă de umilinţă şi le aduce aminte de umilinţa lui Hristos Domnul.

În ea dă un mare număr de citate din Evanghelii, din Faptele Apostolilor, Romani, 1 Corinteni, Efeseni, Tit, Evrei şi 1 Petru.

Iată unul:… „Aduceţi-vă aminte de cuvintele Domnului Isus căci El a zis: „Vai de acel om. Ar fi fost mai bine de el dacă nu s-ar fi născut, decât să facă să cadă unul din aceşti mici. Era mai bine să-şi fi legat o piatră de moară de gât şi să se fi aruncat în mare, decât să strice pe unul din aleşii Mei”.

DIDAHIA sau învăţătura celor 12 apostoli, a fost lucrată undeva în Siria sau Palestina. Data e în jurul anului 100.

Un manuscris grecesc al ei, a fost descoperit în anul 1873 şi curând s-a dovedit că e un document foarte vechi şi de valoare.

Un manuscris mai scurt din aceeaşi lucrare, în limba latină, era cunoscut mai de mult. Ea cuprinde porunci privitoare la cele 2 căi. Ea la fel conţine citate şi redări din Noul Testament.

Un paragraf spune:… „Calea vieţii e aceasta: întâi să iubeşti pe veşnicul Dumnezeu, care te-a făcut; a doua pe aproapele tău ca pe tine”.

EPISTOLA LUI BARNABA a fost scrisă prin 130 şi cuprinde mult din învăţătura celor două căi, cu aluzii şi citate din Noul Testament. O frază sună aşa: „Astfel zice El: Acei ce doresc să mă vadă şi să aibe parte de împărăţia Mea, trebuie să mă primească prin necazuri şi suferinţe”.

EPISTOLA LUI IGNAŢIU din ANTIOHIA către diferite biserici, formează alt document, care atestă autenticitatea manuscriselor.

El a fost martirizat în anul 115, deci scrisorile sunt dinainte de această dată. El foloseşte citate din Matei, Ioan, Romani,1 şi 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, 1 şi 2 Timotei, Tit, şi aluzii la Marcu, Luca, Faptele Apostolilor, Coloseni, 2 Tesaloniceni, Filimon, Evrei, şi 1 Petru.

EPISTOLA LUI POLICARP către Filipeni e scrisă cam în aceiaşi perioadă, nu mult după plecarea lui Ignaţiu la Roma.

Ea poartă citate din Evangheliile sinoptice, Faptele, Romani, l şi 2 Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, 2 Tesaloniceni 1 şi 2 Timotei, Evrei, 1 Petru şi 1 Ioan. Iată un pasaj din ea:

„Cel ce L-a înviat pe El din morţi, ne va învia şi pe noi la fel, dacă facem voia Lui şi trăim prin poruncile Lui şi iubim ce El a iubit, reţinându-ne de la orice nedreptate, lăcomie, iubire de bani, vorbire de rău, mărturie mincinoasă, neîntorcând rău pentru rău, sau abuz pentru abuz, lovire pentru lovire, sau blestem pentru blestem, ci aduceţi-vă aminte că Domnul a zis când a învăţat: …Nu judecaţi, aşa ca să nu fiţi judecaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi, aveţi milă, astfel ca să vi se arate milă; cu măsura cu care măsuraţi oamenilor, vi se va măsura înapoi şi fericiţi sunt cei săraci şi acei ce sunt prigoniţi din pricina neprihănirii lor, căci a lor este împărăţia Cerurilor”.

Aceste cuvinte ale lui Policarp sunt grăitoare. Ele atestă manuscrisele Bibliei pe care o avem. El a fost o figură importantă în biserica creştină, căci după cum afirmă Irineu, Policarp l-a cunoscut pe apostolul Ioan şi a discutat cu mulţi din cei ce au văzut pe DOMNUL.

„Şi orice lucruri pe care el le-a auzit de la ei despre Domnul şi despre minunile Sale şi despre învăţătura Sa, Policarp, întrucât le-a primit de la martori oculari ai Vieţii Cuvântului, le-a relatat toate în acord cu Scripturile”.

A DOUA EPISTOLĂ A LUI CLEMENT se pare a fi o predică. Data nu e precisă, se susţine că ar fi de pe la jumătatea secolului al doilea. În ea e mult material din Evanghelii. Iată nişte frânturi: „Căci El a zis: „Nu oricine îmi zice Doamne, Doamne, va fi mântuit, ci cel ce face neprihănirea”.

„Domnul a zis: „Deşi sunteţi cu Mine, în sunt Meu şi nu împliniţi poruncile Mele, vă voi arunca şi vă voi spune: „Depărtaţi-vă de la Mine, căci nu ştiu de unde sunteţi, voi lucrători ai fărădelegii”.

„Căci Domnul a zis în Evanghelie: „Dacă nu păstraţi ceea ce e mic, cine vă va da ceea ce e mare? Căci vă spun, că cine este credincios în puţin, este credincios de asemenea în mult”.

Manuscrisele, mulţimea lor, vechimea lor, arată că BIBLIA e adevărată. Martorii şi scrierile din vremea aceea atestă autenticitatea Noului Testament.

Noi îl credem şi dorim să urmăm învăţăturile lui. Dumnezeu să ne învrednicească la aceasta.

 

 

 

IX. MĂRTURIA UNOR OAMENI MARI


„Numai proştii mai cred” e o expresie care se aude atât de des astăzi. A vorbi despre BIBLIE sau a citi BIBLIA, pentru unii înseamnă a fi înapoiat, rămas cu mult în urmă, iar a afirma că tu crezi BIBLIA, înseamnă a fi prost.

„Cum se poate ca azi, în secolul al XX-lea, să mai crezi ce spune BIBLIA?” se întreabă unii.

Datorită acestei mentalităţi pervertite de diavolul, cei necredincioşi nu voiesc s-o citească, iar unii din cei credincioşi se sfiesc să-i dea locul de cinste pe masa lor, ci o ascund şi evită să vorbească despre ea, ca să nu fie consideraţi proşti.

E clar că BIBLIA e o carte dispreţuită, dar e dispreţuită tocmai fiindcă nu e citită şi mai mult, fiindcă nu e trăită de cei ce o citesc.

„Când eşti cu lupii, trebuie să urli ca ei,” e o părere cu totul greşită. Aceasta înseamnă să nu mai fi om. Afirmarea demnităţii sale, e caracteristica ce l-a făcut să rămână om.

E adevărat că mincinoşilor nu le place să le vorbeşti de adevăr, curvarilor nu le place să le vorbeşti de castitate, de sfinţenie, furioşilor de blândeţe, nervoşilor de răbdare, guralivilor de tăcere, beţivilor de abstinenţă. Dar oare e o ruşine că nu eşti ca ei? Nu, din contra, e o cinste.

Cel ce citeşte BIBLIA şi o trăieşte, are o viaţă curată, o viaţă paşnică în familie şi o viaţă demnă în societate. Cel ce o dispreţuieşte, trăind în desfrău îşi destramă căminul prin beţii, îşi nenoroceşte copiii şi soţia, ajunge în zdrenţe şi în noroiul şanţului. Care din aceştia doi dă dovadă de prostie?

Pe scena lumii s-au ridicat bărbaţi de seamă, cu renume mondial, stimaţi şi preţuiţi nu numai în timpul vieţii, ci şi după moarte, care au citit BIBLIA şi au fost adânc credincioşi.

Despre Newton, descoperitorul gravităţii, se spune că întotdeauna, când rostea Numele lui Dumnezeu, îşi ridica pălăria de pe cap în semn de reverenţă. Dau aici mai jos afirmaţiile unora din ei, ca cei înţelepţi să vadă că nu numai proştii cred.

 

Mărturii cu privire la BIBLIE

 

GALILEO GALILEI, cunoscutul astronom, fizician şi matematician, declară într-o scrisoare că: „Sfânta Scriptură nu poate niciodată să mintă sau să rătăcească. Adevărurile ei sunt absolute şi neîndoielnice”.

 

R. BOYLE, întemeietorul chimiei ştiinţifice, a lăsat aceste cuvinte prin testament: „Faţă de BIBLIE, toate cărţile omeneşti, chiar cele mai bune, sunt numai ca plantele care primesc toată lumina şi strălucirea lor numai de la soare.

BLAISE PASCAL, vestitul matematician, fizician şi filozof francez, scrie: „Scriptura are pasaje pentru a consola toate condiţiile şi pentru a intimida toate condiţiile”.

Sir WALTER SCOTT, celebrul romancier englez, când era pe patul de moarte, a rugat pe ginerele său, Lockhart, să-i citească ceva din carte. „Din care carte?” a întrebat Lockhart, privind la cele 20.000 de volume, care acopereau pereţii. „Nu există decât o singură carte: BIBLIA!” răspunse Scott.

LORDUL BYRON, ilustru poet englez a lăsat pe BIBLIA sa următoarea inscripţie: „În această prea sfântă Carte se cuprinde taina tuturor tainelor. Fericiţi sunt acei muritori, cărora Dumnezeu le-a dat darul de a auzi, de a citi, de a rosti o rugăciune şi de a primi cu umilinţă cuvintele acestei cărţi. Fericiţi cei care sunt în stare să deschidă poarta şi să meargă cu hotărâre, pe calea arătată de ea. Iar cei ce o citesc numai ca să se îndoiască de spusele ei, sau să le dispreţuiască, aceia mai bine nu s-ar fi născut”.

 

EMANUEL KANT, cel mai mare filozof german, scria lui STILLING, prietenul său, despre care a auzit că a început să citească Biblia: „Faci bine că îţi cauţi liniştea în Evanghelie, pentru că ea este un izvor nesecat al tuturor adevărurilor, cum nu se mai găseşte nicăieri”. „Dacă Evanghelia n-ar fi lăsat să ţâşnească depe paginile ei învăţăturile morale, care să alcătuiască temelia neclintită a vieţii omenirii întregi, apoi filozofia nu le-ar fi elaborat nici până azi, în curăţia lor divină”.

Iar la 72 de ani, Kant scria: „BIBLIA este cartea al cărei conţinut mărturiseşte el singur originea-i divină. Ea ne descoperă cât de mare este vina noastră, cât de adâncă ne este căderea, dar şi cât de mare este dragostea lui Dumnezeu. BIBLIA este comoara mea cea mai de preţ, fără de care aş fi nenorocit”.

JOHN F. W. HERSCHEL, astronom şi fizician englez spune: „Toate descoperirile omeneşti par a fi făcute numai cu scopul de a confirma cu o şi mai mare putere adevărurile care vin de sus, şi care sunt cuprinse în Sfintele Scripturi”.

RALF W. EMERSON, mare filozof spune: „BIBLIA nu e o carte, ea e o literatură”.

 

GIUSEPPE GARIBALDI, marele patriot italian, în timp ce lupta pentru eliberarea Italiei, de sub puterea papală şi a Austriei, scria lui Earl de Shaftesbury: „Cel mai bun din aliaţi, pe care ni-l puteţi procura, e BIBLIA, care ne va aduce realitatea eliberării”.

GUIZOT F. istoric francez şi bărbat de Stat, în ale sale „Meditaţii” prima ediţie pag. 252 face următoarea remarcă cu privire la Evanghelii: „Marea putere a acestor cărţi şi a relatărilor lor, a fost încercată şi probată. Ele au biruit păgânismul; ele au biruit Grecia, Roma şi Europa barbară, ele sunt pe cale de a birui lumea. Şi sinceritatea autorilor nu e cu nimic mai prejos decât puterea cărţilor. Noi putem pune în discuţie pregătirea scolastică şi perspicacitatea critică a primilor istorici ai lui Isus Hristos; dar e imposibil să contestăm buna lor credinţă; ea sclipeşte din cuvintele lor; ei au crezut ceea ce au spus; ei au pecetluit afirmaţiile lor cu sângele lor”.

ROBERT D. WILSON, profesor cunoscător a 26 de limbi. A studiat în America, apoi !a Oxford în Anglia şi la Berlin.

El mărturiseşte cum a ajuns la convingerea că „toate desbaterile privitoare la textul Bibliei şi la relatările istorâte din Biblie, ar trebui să fie aşezate nu pe terenul mişcător al părerilor personale şi al impresiilor subiective, ci pe terenul solid al faptelor dovedite în mod obiectiv”.

El îşi dădu seama că aceste fapte „n-ar putea să fie cunoscute în mod real, decât cu ajutorul unor adânci cercetări a documentelor redactate în limbile vechi, ce sunt în legătură cu BIBLIA”. Vrând să aibă lumină în privinţa această, el se dedică studiului.

„Eram pe atunci, spune el, în vârstă de 25 de ani şi mi-am stabilit planul pentru 45 ani de muncă. Mai întâi aveam să închin 15 ani studiului limbilor necesare, pentru a putea citi vechile documente, singure în stare să-mi procure informaţii de mâna întâia asupra istoriei Vechiului Testament şi anume:

1) Limba ebraică şi limbile înrudite cu ea;

2) Toate limbile în care a fost tradus Vechiul Testament, înainte de secolul al VII-lea al erei creştine.

3) În sfârşit limbile care, ca persana şi coptă, puteau  să-mi arunce ceva lumină asupra Vechiului Testament.

După aceea aveam să închin, alţi 15 ani unui studiu foarte amănunţit al Vechiului Testament, cercetându-l în ebraică, cuvânt cu cuvânt, comparând textul original, cu vechile traduceri şi făcând adnotări. În fine aveam să studiez timp de 15 ani lucrările înaltei Critice”.

El istoriseşte cum, după ce a făcut studiul limbilor, s-a dus la Muzeul Britanic din Londra, cu Biblia sa ebraică în mână şi cum din toţi regii pomeniţi în Biblie, a găsit păstrat pe monumente numele a 41 din ei.

Aceste 41 de nume conţin 191 consoane, scrisul ebraic nu are vocale, din care el a găsit 188, care erau întocmai aceleaşi şi pe monumente.

După 30-40 de ani de studii temeinice, el a declarat: „Ştiinţificeşte, putem să afirmăm desăvârşita identitate a Bibliei ebraice actuale, cu aceea de care s-a slujit Hristos şi apostolii şi căreia ei i-au dat încuviinţarea lor”.

Deci pe bază de studii de o viaţă de om, nu pe prostie, s-a fondat convingerea şi credinţa lui că BIBLIA E ADEVĂRATĂ.

Sir WILLIAM RAMSAY, savant englez cu renume mondial. Are la activul lui o seamă de descoperiri şi lucrări ştiinţifice.

La început a fost necredincios şi susţinea că Biblia şi mai ales Faptele Apostolilor, scrise de Doctorul Luca, nu sunt demne de crezare.

Ca tânăr profesor, el întreprinse o călătorie de studii în Asia Mică. El căuta să descopere divergenţele între istorisirea Biblică şi proaspetele descoperiri arheologice.

După mai mulţi ani de studiu, a trebuit să renunţe la ideile sale. Descoperirile sale au confirmat în totul relatările biblice. El s-a convins că Biblia e cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu.

În cartea sa: „Luke the Phisiycian” (Luca medicul) pp. 177-179, el îşi proclamă opiniile sale în faţa lumii, zicând: „Eu am primit convingerea că relatarea lui Luca e fără egal în ce priveşte exactitatea. Adâncind puţin examinarea de fond a textului, mergând mai departe decât se obişnuieşte cu lucrările altor istorici, el suportă verificarea cea mai minuţioasă şi tratamentul cel mai dur”.

Iar în prefaţa valoroasei sale lucrări ce poartă titlul: „The Bearing of Recent Discovery on the trustworthings of the New Testament,” editată în 1920, el spune: „Scopul meu e de a stabili anumite principii care decurg din descoperirile moderne şi de a arăta contribuţia lor faţă de Noul Testament.

Metoda constă din examinarea riguroasă, frază cu frază şi cuvânt cu cuvânt a câtorva pasaje care au fost expuse unei critici defavorabile; din această examinare rezultă că Noul Testament este o carte unică, prin coerenţa, limpezimea, bogăţia şi sinceritatea cea vie a expresiei. Aceasta nu e o caracteristică numai a uneia sau a două din scrierile care alcătuiesc Noul Testament; în diferite chipuri, această caracteristică aparţine tuturor”.

Şi când auzi pe unii neisprăviţi, cu liceul abia terminat, sau uneori doar cu patru clase, care nu-şi cunosc bine, nici istoria ţării lor, dar de unde să priceapă să facă examinarea unui document istoric, că vorbesc despre Biblie că nu e adevărată, o ironizează, spun că numai proştii mai cred. Nu e bine să râzi de ei, ci mai degrabă să-i compătimeşti. Şi nu e bine să te apuci la discuţii, la ceartă de vorbe cu ei, ci mai degrabă să te rogi pentru ei.

W. F. ALBRIGHT, eminent arheolog contemporan, în cartea sa „Archeology and the religion of Israel” 1942 pag. 176 zice: „Nu mai există nici o îndoială că arheologia a confirmat istoricitatea substanţială a istorisirilor Vechiului Testament”.

Sir FLINDERS W. M. PETRIE, profesor Universitar mare specialist în arheologie.

În primăvara anului 1937, în timp ce făcea săpături arheologice în Palestina, a fost vizitat la Ierusalim de către teologul David L. Cooper. Acesta spune în cartea sa: „What man must believe?” Los Angelos 1943 pag. 55, cum l-a întrebat dacă în timpul cercetărilor a descoperit ceva, care să discrediteze Scripturile, la care bărbatul de ştiinţă a afirmat că nu a găsit nimic, care să-i cauzeze vreo îndoială şi a adăogat următoare observaţie:

„Profesorii de catedră din Universităţi şi alte Institute de învăţământ, care nu au fost niciodată în câmpul cercetărilor, nu au făcut niciodată săpături, sunt singurii care se îndoiesc de relatările biblice; dar cei ce au cercetat în mod real şi au scos la lumină trecutul, sunt convinşi de exactitatea Scripturilor”.

JEAN REVILLE, într-un eseu publicat în „Revue des deux Mondes” 1864, spune: „Într-o zi, la o întrunire, a fost pusă problema: ce carte ar fi mai bine să ia cu el în celulă, un om care a fost condamnat pe viaţă, dacă i s-ar permite să ia o singură carte.

La întrunire erau catolici, protestanţi, filozofi şi chiar materialişti. Toţi au fost de acord că ar alege numai BIBLIA”.

HEINRICH HEINE, poet evreu, convertit la creştinism declară: „Luminarea mea o datorez pur şi simplu unei cărţi. Unei cărţi? Da. Ba încă este o carte veche, simplă, modestă, ca şi natura şi naturală ca şi aceasta. O carte care are înfăţişarea obişnuită şi lipsită de pretenţii, ca soarele care ne încălzeşte, ca pâinea care ne hrăneşte. O carte care ne priveşte cu atâta încredere şi bunătate, ca o lumină… Şi această carte se numeşte scurt şi cuprinzător, „CARTEA BIBLIA”. Pe drept se numeşte ea şi Sf. Scriptură.

„Cine a pierdut pe Dumnezeul său, acela îl poate găsi din nou în această carte şi cel ce nu L-a cunoscut niciodată, acela găseşte aici adierea Cuvântului Dumnezeisc.

„Evreii, .care îndeobşte ţin mult la lucrurile scumpe, îşi dădeau foarte bine seama de ceea ce făceau, când, la arderea celui de al doilea Templu al lor din Ierusalim, lăsară să li se distrugă obiectele de aur şi de argint, care serveau la jertfe, candelabrele şi candelele, ba chiar şi pieptarul marelui Preot, cu deosebitele lui pietre preţioase şi scăpară din flăcări numai Sfânta Scriptură. Aceasta făcea bogăţia Templului şi slavă Domnului, flăcările n-au mistuit-o”.

SILVIO PELICO, mare scriitor italian, a spus: „BIBLIA este codul adevărat al sfinţeniei şi prin urmare al adevărului”.

În cartea sa, „Închisorile mele” pag. 39 spune despre Biblie: „Cartea această dumnezeiască, pe care o iubisem întotdeauna mult, chiar când credeam că sunt necredincios, o studiam acum, cu mai mult respect decât oricând… ea mă învaţă să-L iubesc pe Dumnezeu şi pe oameni, să doresc tot mai mult domnia dreptăţii, să am groază de nedreptate, să iert pe cei nedrepţi”.

CHARLES DICKENS, mare romancier englez, într-o scrisoare adresată fiului cel mai mic, când acesta părăsea patria, pentru a se duce în Australia, îi scrise: „Îţi pun între cărţi un Nou Testament, din aceleaşi motive şi cu aceeaşi nădejdi care m-au călăuzit să scriu pentru tine când erai copil, pentru că acesta e cea mai bună carte pe care a avut-o şi o va avea lumea şi pentru că îţi dă cele mai bune reguli după care se poate conduce o fiinţa omenească, care încearcă să fie sinceră şi conştientă de datoria sa”.

„Când au plecat ceilalţi fraţi ai tăi, am scris pentru fiecare cuvinte cum scriu acum pentru tine şi i-am rugat pe toţi să se conducă după această carte, fără a ţine seamă de interpretările şi născocirile omeneşti”.

„Îţi aduci aminte că acasă n-ai fost plictisit cu practici religioase şi formalităţi seci… Vei înţelege cu atât mai bine acum adevărul şi frumuseţea religiei creştine, aşa cum provine de la Hristos însuşi şi neputinţa de a te abate de la adevărata religie, dacă o preţuieşti cu smerenie şi din inimă”.

Iar când cineva l-a întrebat pe Dickens, care i se pare că e cea mai patetică istorisire din toată literatura, acesta îi răspunse: „Pilda fiului risipitor”.

JEAN JACQUES ROUSSEAU, faimosul orator, cugetător, scriitor şi pedagog francez, în cartea sa: „Emil” – sau despre Educaţie” ediţia 1839, tomul III, pp. 365367, are cuvinte de toată frumuseţea faţă de Sfintele Scripturi.

El scrie: „Vă mărturisesc că majestatea Scripturilor mă umple cu admiraţie, după cum puritatea Evangheliei îşi are influenţa ei asupra inimii mele.

„Răsfoiţi lucrările filozofilor noştri, cu toată pompa lor de dicţiune, ce sărace, cât de dispreţuit sunt, în comparaţie cu Scripturile! E posibil oare, ca o carte atât de simplă şi totodată atât de sublimă, să fie simpla lucrare a omului?

„E posibil ca personajul sacru a cărui istorie o conţine, să fie un simplu om? Găsim ca El să-Şi fi asumat tonul unui sectar entuziast sau ambiţios? Ce dulceaţă, ce curăţie în comportarea Sa! Ce învăţături pline de har! Ce maxime sublime! Ce înţelepciune profundă în cuvântările Sale! Ce prezenţă de spirit, ce subtilitate, ce potrivire în răspunsurile sale…!”

„Unde este omul, unde este filozoful care să fi trăit aşa şi să fi murit aşa, fără slăbiciuni şi fără împotrivire?… Da, dacă viaţa şi moartea lui Socrate au fost acelea a unui înţelept, viaţa şi moartea lui Isus au fost acelea a unui Dumnezeu”.

„Să presupunem oare, că istoria evanghelică e simplă ficţiune? într-adevăr, prietenii mei, ea nu poartă nici un semn al ficţiunii. Din contra, istoria lui Socrate, pe care nimeni nu se gândeşte s-o pună la îndoială, nu e atât de bine dovedită ca aceea a lui Isus Hristos. O aşa presupunere de fapt, ar îmbrăca dificultatea numai în alte haine, fără s-o înlăture, căci e mai greu de conceput ca un număr de persoane să cadă de acord să scrie o aşa istorie, decât că unul singur le-ar fi furnizat materialul.

Autorii evrei erau incapabili de dicţiunea ei şi străini de morala conţinută în Evanghelie. Semnele adevărului ei sunt atât de izbitoare şi de neimitat, încât inventatorul ar fi un caracter mai uimitor decât eroul”.

DENIS DIDEROT, filozof ateu împreună cu alţi liberi cugetători, a întocmit faimoasa „Enciclopedie” editată prin 1751, care e presărată cu germenii necredinţei secolului al XVIII-lea.

A fost considerat ca ateu declarat pe faţă, dar către sfârşitul vieţii, spre înmărmurirea prietenilor săi, singurei sale fiice, el i-a făcut parte de o educaţie din Biblie.

Iar Stier în cartea sa „Reden Jesu” partea a VI-a pag. 496, ne relatează următoarea întâmplare din viaţa lui Diderot: „Într-una din acele partide de seară a Baronului de Holbach, unde obişnuiau să se adune cei mai celebri necredincioşi ai secolului, conversaţia s-a îndreptat liber, în modul cel mai hazliu spre presupusele absurdităţi, stupidităţi şi toate felurile de inconsistenţe ale Scripturilor Sacre. Filozoful Diderot, care nu a luat parte în discuţii, deodată le-a pus capăt prin următoarea remarcă:

„De minune domnilor, de minune! Eu nu cunosc pe nimeni, nici în Franţa, nici în altă parte, care să fi putut scrie şi vorbi cu mai multă artă şi talent… Eu vă provoc pe toţi câţi sunteţi aici, să pregătiţi o povestire aşa de simplă şi în acelaş timp atât de sublimă şi atât de mişcătoare, ca istoria patimilor şi a morţii lui Isus Hristos, care să producă acelaşi efect, care să dea senzaţie pe cât de puternică, pe atât de simţită şi a cărei influenţă să fie aceeaşi, după atâtea veacuri”.

 

 

 J.W. GOETHE, mare poet, gânditor şi om de ştiinţă german, unul din cei mai distinşi bărbaţi ai literaturii universale, a zis: „BIBLIA nu este o carte naţională, ci cartea naţiunilor. Ea este o carte ce va trăi veşnic, pentru că atât cât va fi lumea, nu se va găsi nimeni care să se ridice şi să spună: „Eu o pricep în tot amănuntul şi în tot cuprinsul ei”.

„Eu personal iubesc şi preţuiesc BIBLIA, căci aproape numai ei îi datorez toată cultura mea morală. Istorisirile, învăţăturile, simbolurile, pildele ei, toate s-au întipărit adânc în mine şi m-au înfluenţat într-un fel sau altul. De aceea nu mi-au plăcut atacurile nedrepte, batjocoritoare şi răutăcioase împotriva ei.

Am citit-o toată de mai multe ori… am citit-o şi pe sărite şi de la început şi de la sfârşit… Marea cinste ce se dă Bibliei de multe popoare şi generaţii, se datorează valorii ei lăuntrice… Sunt încredintat că Biblia e cu atât mai frumoasă, cu cât o citeşti mai mult… Consider Evangheliile în totul adevărate, căci în ele există o reflecţie a sublimului, care emană din persoana lui Hristos”.

Iar înainte de moarte cu 11 zile, a mărturisit lui Eckerman următoarele: „N-are importanţă cât va progresa mintea omenească în cultura intelectuală, în ştiinţele naturii, în lărgime şi în adâncime: ea nu va fi în stare niciodată să se ridice deasupra demnităţii şi culturii morale a creştinismului, aşa cum străluceşte în Evanghelii. Viaţa şi puterea unui popor depinde de atitudinea pe care a luat-o faţă de BIBLIE”.

 

 

 MICHAEL FARADAY, distins bărbat de ştiinţă, fizician şi chimist englez, fondatorul concepţiei despre câmpul electromagnetic, a descoperit benzenul, a descoperit fenomenul de inducţie electromagnetică, a descoperit legea electrolizei, etc…. dar a fost şi un bun creştin, un bun credincios.

În timp ce ţinea prelegeri ştiinţifice, dădea şi lecţii biblice. Într-o zi fu găsit de un prieten al său, cu capul plecat asupra Bibliei şi cu ochii plini de lacrimi. Acesta îl întrebă dacă e bolnav. Nu, răspunse Faraday, ceea ce mă umple de tristeţe, este faptul că oamenii rătăcesc aşa de mult, fără să ia în seamă această Carte, care poate să-i călăuzească”.

 

 

 EULER LEONHARD, mare matematician şi fizician elveţian, creatorul calculului variaţiilor, a pus bazele teoriei ecuaţiilor diferenţiale, a elaborat cinematica şi dinamica corpului solid, a pus bazele teoriei giroscopului, etc., dar ştiinţa nu l-a făcut necredincios, ci din contra, pe lângă alte lucrări ştiinţifice, pe la 1767 scrie cartea „Apărarea revelaţiei divine, faţă de obiecţiunile liber-cugetătorilor”.

Deci, nu numai că credea el, ci în chip deschis şi  documentat căuta să apere credinţa în revelaţia divină.

Dr. N.C.PAULESCU, 1869-1931, profesor, fiziolog român, a făcut cercetări importante asupra structurei splinei, asupra mecanismelor de producere a febrei, asupra fiziologiei normele şi patologice, a pancreasului endocrin, care-l situează printre principalii precursori în descoperirea insulinei. El spune:

„Evanghelia Domnului Isus Hristos, e suprema treaptă a ştiinţei. Nu numai că cred în Dumnezeu, dar ştiu că este Dumnezeu”.

EDMOND BARKE, mare bărbat de stat englez şi orator fără pereche, a declarat: „Toată viaţa mea am citit Biblia, dimineaţa, la prânz şi seara. Obiceiul acesta mi-a fost de mare folos”.

Dr. HOWARD A. KELLY, profesor la Universitatea „John Hopkins” o autoritate în materie de radium şi herpetologie, chirurgie şi ginecologie, cunoscut în lumea întreagă, şi-a format obiceiul ca seara după cină, să nu mai citească nimic altceva decât Biblia.

Iată ce spune el:

„O credinţă creştină bine definită este singurul lucru cu adevărat important în viaţă. Şi aceasta în sens literal. Ea este mult mai importantă decât oricare profesiune, decât oricare cercetare ştiinţifică, decât oricare activitate umană.

Experienţa mea mi-a dovedit că Biblia este un Cuvânt viu, Cuvântul lui Dumnezeu, care mi se adresează mie şi tuturor oamenilor care o citesc, tot aşa de personal, ca şi cum mi se adresează mama mea în scrisoarea pe care o primesc de la ea. În acelaşi timp, Biblia conţine propria sa apărare şi nu are trebuinţă de nici un apologet sau apărător”.

 

 

 ISAAC NEWTON, mare matematician, fizician şi astronom englez a relaizat formula binomului, care-i poartă numele, a studiat dispersia luminii, a inventat telescopul cu oglindă, a adus contribuţii la fundamentarea mecanicii, a descoperit legea atracţiei universale, etc. E unul din cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă.
Cu toate că a ajuns aşa departe în ştiinţă şi atât de renumit, el a rămas până la moarte un zelos cititor al Bibliei, pe care o considera adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu.

Pe monumentul lui din Westminster, se află următoarea inscripţie: „Interpret sârguincios, înţelept şi corect, al naturii şi al Sfintelor Scripturi. Prin filozofia sa, el a afirmat măreţia lui Dumnezeu cel Atotputernic, iar prin caracterul său, exprima simplitatea evanghelică”.

În legătură cu proorociile Scripturii el spune: „Dumnezeu a dat profeţiile nu spre a satisface curiozitatea oamenilor făcându-i să vadă mai dinainte lucrurile care urmează, ci pentru că după ce s-au împlinit să poată fi interpretate prin evenimente şi astfel Providenţa Sa, nu a interpretului, să fie arătată lumii”.

CHRISTOPH M. WIELAND, mare poet şi scriitor german, sceptic şi ironic, comparat de unii cu Voltaire al Franţei, a avut o întâlre cu Napoleon la Weimar. În timpul conversaţiei, ajungând să vorbească despre Biblie, despre Hristos, Napoleon îi zise în şoaptă: „De altfel mai rămâne o mare întrebare, dacă Hristos a trăit întradevăr”. Fără nici o şovăire poetul îi răspunse cam caustic: „Ştiu că sunt unii proşti care se îndoiesc de aceasta,” şi adăugă sarcastic: „Dar aceasta ar fi o prostie tot atât de mare, ca şi când cineva s-ar îndoi că Iuliu Cezar a existat, sau că Majestatea Voastră, trăieşte, Sire!”

 

 

NAPOLEON BONAPARTE, împărătul Franţei, într-o zi la un banchet, ceru Arhiepiscopului de Milano să-i dea cel mai scurt posibil argument în favoarea Bibliei şi a religiei revelate. Acesta se mulţumi să arate în tăcere cu degetul pe Mareşalul Massena, care era evreu.

 

 

 WOODROW WILSON, fost preşedinte al S.U.A. la sfârşitul primului război mondial, a spus despre Biblie următoarele: „Datorită citirii regulate a Bibliei, am primit prin bunătatea lui Dumnezeu, ajutorul necesar care mi-a îngăduit să trec printr-o serie lungă de mari încercări, fără a slăbi. Sunt 14 ani de când am luat acest obicei şi nu-l pot recomanda de ajuns tuturora. Dar trebuie să citim sub privirea lui Dumnezeu şi cerându-I ajutorul, ca să pătrundem gândurile Sale. Deplâng pe cei ce nu citesc Biblia zilnic. Se lipsesc astfel de un izvor nesecat de putere spirituală”.

W. GLADSTONE, bărbat de stat englez, fost prim ministru în vre-o patru rânduri, scrie următoarele în prefaţa unei ediţii populare a Bibliei: „În singurătatea unei odăiţe, în liniştea nopţii, pe patul de suferinţă, în faţa morţii, pretutindeni Sfânta Scriptură stă alături de noi; cuvinteie ei vindecă şi alină, îndreptează şi îndrumează, întăresc şi dau îndemn spre tot ce e bun. Mai mult chiar, în învălmăşeala Statului, a comunei, a tribunalului, a străzii, sau a pieţii, când deşteptarea poftelor, a pornirilor egoiste, a afacerilor, pare a pune stăpânire deplină pe orice gând al fiecărui suflet, chiar şi atunci, tocmai atunci se aude glasul Sfintei Scripturi dulce şi potolitor, şi unul sau altul din cuvintele ei dă aripi sufletului încât el îşi ia zborul ca o porumbiţă şi îşi găseşte pacea”.

 

 

JOHANN H. PESTALOZZI, mare pedagog elveţian, gânditor şi scriitor deosebit de înzestrat. El a fost unul care s-a adăpat la izvoarele Bibliei. Când i-a murit soţia, cu Biblia în mână, vorbea cu ea, ca şi cum ar fi fost vie:

„Când toţi ne ocoleau, când boala şi sărăcia ne pricinuiau dureri amare, cine ne-a întărit atunci? Apoi puse o Biblie pe pieptul soţiei şi continuă: „Din izvorul acesta am primit şi tu şi eu, curaj şi pace!”

FR. COPPEE, supranumit poetul umiliţilor, mărturiseşte:… „Săptămâni şi luni, cât am stat în pat, am trăit cu Evanghelia. Încet, încet, fiecare verset din Evanghelie a ajuns să fie viu pentru mine. În toate versetele am văzut strălucind adevărul ca o stea şi l-am simţit palpitând în mine ca o inimă.

Cum n-aş crede în minuni, după ce a săvârşit Cartea aceasta în mine însumi? Ochiul meu era orb faţă de lumina credinţei, iar acum o vede în toată măreţia ei. Sufletul îmi era surd la Cuvântul lui Dumnezeu, iar azi sufletul mi se ridică spre cer, în avântul dragostei. Spiritele necurate de care eram stăpânit, au fost alungate pentru totdeauna”.

LABOULAYE, scriitor şi gânditor francez se destăinuieşte: „După ce am străbătut diversitatea de sisteme filozofice, obosit şi abătut, ca un om copleşit de un vis penibil, deschid Evanghelia: mi se pare, ca şi cum aş ieşi din imperiul umbrelor, pentru a intra în regatul adevărului”.

„Acest limbaj familiar, care mi-a fermecat copilăria, mă uimeşte prin adâncimea lui. Văd şi simt în el o ştiinţă care depăşeşte cu mult toate concepţiile omeneşti. După nouăsprezece veacuri, înţelepciunea veacului ne duce îndărăt la îndoielile unei lumi care se sfârşeşte: după nouăsprezece veacuri Hristos ne vorbeşte de Dumnezeu, de suflet, de mântuire, de libertate, de datorie, de dreptate, ca şi cum ar auzi glasul nostru emoţionat, ca şi cum ar răspunde la strigătul inimii noastre neliniştite”.

RUDOLF WAGNER, unul din cei mai vestiţi anatomişti şi fiziologi, spune în cartea sa „Lupta pentru suflet”: „Cea mai minunată însuşire a Scripturilor este fără îndoială puterea cu care încredinţează pe cei ce se adâncesc în ea cu toată sinceritatea şi evlavia, că obârşia ei nu poate fi decât dumnezeiască”.

JOHANN HEINRICH VON MADLER, mare astronom, când se mută într-o casă nouă, luă Biblia şi zise: „Înaintea tuturor celorlalte cărţi, Cartea aceasta trebuie să fie în casa mea” şi el însuşi o duse în casa nouă.

Dr. GOTTHILF HEINRICH VON SCHUBERT, consilier şi profesor la München, doctor naturalist, filozof, psiholog şi scriitor, în cartea sa „Lucruri noi şi vechi din domeniul psihologiei” spune: „Cuvântul acela necunoscut de cei înţelepţi, are în el cea mai mare înţelepciune. Ştiinţa care cercetează fără întrerupere, de pildă Geognozia şi caută pătrunderea tot mai adânc în mitologie şi limbile popoarelor, a ajuns la rezultate uimitoare şi totuşi ele nu ne spun altceva decât ceea ce ne spune Biblia. Nu e în firea noastră însetată şi cu multe nevoi, nici o trebuinţă, nici o pornire pe care studiul adâncit al acelei cărţi să n-o fi trezit, dezvoltat şi mulţumit. Şi tocmai un astfel de imbold multilateral al puterilor omeneşti, pare că este cea mai de seamă ţintă a Cuvântului revelat: „Să lumineze nu numai părţile simţurilor întunecate, ci şi pe acelea ale cunoştinţelor limpezi şi adânci”.

FR. BETTEX, pastor german, scrie: „BIBLIA! O carte într-adevăr cum nu e alta. Urâtă şi prigonită, ca nici a altă carte, ea totuşi e indistructibilă. Ea e în acelaş timp şi dispreţuită şi venerată, luată în râs şi foarte stimată, declarată moartă şi totuşi plină de viaţă. Împăraţi, regi şi pontifici puternici nu au cruţat nici o osteneală şi nu s-au dat în lături de la nimic ca s-o poată nimici. Înţelepţii şi învăţăţii au combătut-o cu sudoarea pe frunte şi acum când ştiinţa şi critica cred că au distrus-o, ea se răspândeşte cu o iuţeală uimitoare în sute de limbi, în milioane de exemplare în lumea întreaga, se citeşte şi se propovăduieşte de la un pol al pământului, până la celălalt. Pentru credinţa în ea, negrii primesc să fie arşi de vii, armenii şi chinezii să fie torturaţi până la moarte. Ei, voi, învăţaţilor şi criticilor, scrieţi o carte ca aceasta şi atunci vom crede în voi”.

„BIBLIA este un pom al vieţii, printre ale cărui ramuri uriaşe şi veşnic verzi, adie când dulce, când cu putere, vântul ceresc, un pom cu roade care aduce sfinţenie, putere, sănătate, viaţă de veci, celor atinşi de otrava păcatului.

„Ea este o carte îngrozitoare şi plăcută, plină de o cerească pace, care întrece orice pricepere, plină de tunetele şi trăznetele lui Dumnezeu cel Atotputernic, care zdrobeşte popoarele, cum sfărâmă olarul oalele sale, şi înaintea căruia ele sunt ca o picătură de apă într-o vadră. E plină de cele mai delicate şi plăcute mângâieri şi făgăduinţi ale unui Dumnezeu care hrăneşte păsările văzduhului, numără perii capului şi dă sănătate copilului pentru care se roagă cu lacrămi o sărmană mamă. O carte care dezleagă cu vorbe simple cele mai adânci probleme ce au frământat omenirea de când există, care dă răspunsuri copilului şi se joacă cu înţelepciunea înţelepţilor; o poezie şi o epopee impunătoare, care cuprinde totul în sine, atât de înaltă şi totodată atât de profundă, cum nu e nimic din tot ce s-a scris între oameni”.

Mărturiile oamenilor mari sunt multe, dar mă opresc aici. Cred că acestea sunt destule ca să ne facă să înţelegem că nu numai proştii cred că Biblia e adevărată, ci şi savanţii.

Dacă nu crezi, nu fii leneş, ci străduieşte-te să ai dovezile contrare adevărului. Spre a o combate trebuie să o citeşti şi dacă vei fi sincer, vei sfârşi crezând în ea.

Într-o zi, în timp ce călătorea cu trenul, generalul englez Lew Wallace, un înverşunat duşman al credinţei, îl întâlni pe colonelul Robert Ingersoll, un ateu binecunoscut. Amândoi în discuţii au început să ridiculizeze creştinismul şi Biblia.

Deodată, Ingersoll fixă pe general şi-i lansă provocarea: „D-voastră sunteţi inteligent şi aveţi o înaltă cultură. Pentru ce nu scrieţi o carte spre a arăta că creştinismul e absurd şi că Isus Hristos nici nu a existat?” O atare carte ar avea un mare succes!”

Dorinţa generalului Wallace de a deveni cât mai celebru, l-au făcut timp de câţiva ani să adune material împotriva Bibliei şi a lui Hristos. În fine, s-a apucat să scrie. Când a ajuns pe la capitolul patru, a început să-şi dea seama că Isus Hristos a existat în mod real. Dobândi apoi certitudinea că El a fost ceva mai mult decât un personaj istoric.

Şi în vârstă de cincizeci de ani generalul Wallace, pentru prima oară în viaţa sa, a îngenunchiat pentru rugăciune şi a cerut ca Isus Hristos să fie şi Mântuitorul său personal.

Bogatul material adunat n-a fost lepădat. El revizui primele patru capitole şi le complectă dând lumii cartea „BEN-HUR”, care a pasionat pe mii de cititori din lumea întreagă.

Facă Domnul lumină şi în mintea şi inima ta, cu privire la Biblie şi atunci şi tu vei repeta cuvintele Domnului Isus: „CUVÂNTUL TĂU ESTE ADEVĂRUL!”

 

 

 

X. MĂRTURIA PERSONALĂ
(Faptele apostolilor 8:26-39)


CARTEA aceasta pe care o avem în mâinile noastre, am căutat să vedem dacă e adevărată.

Nu fiecare are la îndemână documentele arheologice. Nu toţi cunoaştem conţinutul lor. Tot aşa şi cu celelalte mărturii. Dar aici e o mărturie în mii de exemplare. O mărturie pe care poate să o aibe fiecare. E mărturia personală.

O poate avea omul învăţat, savantul; şi o poate avea analfabetul. O poate avea cel încărunţit, gârbovit de povoara anilor şi o poate avea tânărul în frăgezimea vârstei lui. O, cum aş vrea să-ţi dai seama că BIBLIA e adevărată! Să poţi avea şi tu mărturia aceasta.

 

PROBA INTERIOARĂ

Mărturia personală depăşeşte pe toate celelalte mărturii. Toate celelalte mărturii sunt seci, uscate, fără viaţă, mărturia aceasta e plină de vigoare. Mărturia ceasta e Cuvântul Sfânt, făcut trup, care locuieşte în noi plin de har şi de adevăr.

 

E mare deosebire între o pictură, care reprezintă un câmp cu pomi cu fructe, verdeaţă şi flori, şi realitate; pictura desfătează doar privirea, pe când realitatea te poate convinge nu numai de frumuseţe, ci şi de gustul fructelor, de mireasma florilor. Tot a.şa e o mare deosebire între dovezile culese din alte domenii şi cea pe care o port în mine. Toate celelalte sunt tablouri, dar aici e realitatea.

Noi ne bucurăm când privim o fotografie de la cineva iubit, dar ne bucurăm mai mult, mult mai mult, când vine el însuşi.

Celelalte mărturii sunt cunoştinţe teoretice, aici e o cunoştinţă experimentală, o cunoştinţă pe care eu personal am probat-o. Aşa cum a spus altădată Toma că vrea să pună degetul în rana cuielor, iar când a pus a strigat: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” aşa e şi mărturia aceasta. Ea ţâşneşte din adâncul fiinţei.

Toma auzise că Hristos a înviat, dar convingerea personală a fost aceea care l-a proclamat pe Hristos ca Domn.

De data aceasta, aş vrea să apropii CARTEA aceasta mai mult de noi şi sufletul nostru. CARTEA aceasta pe care o avem în casele noastre şi pe care unii o citesc aşa de rar, o preţuiesc aşa de puţin, aş vrea să vă daţi seama că ea are o deosebită valoare. Ea a fost preţuită de văduva săracă, care în vreme de prigoană cruntă, o citea pe furiş, la lumina unei lumănări, cu uşa zăvorită, ca nu cumva să o găsească cineva că citeşte în ea.

Cartea aceasta a fost citită de sărac în coliba lui şi a fost citită de împăraţi în palatele lor.

Rudolf Wagner, un vestit anatomist şi fiziolog, ce a trăit între anii 1805-1864, în cartea sa, „Lupta pentru suflet” spune: „Cea mai minunată însuşire a Scripturii este, fără îndoială, puterea cu care încredinţează pe cei ce se adâncesc în ea cu adevărată seriozitate şi evlavie, că obârşia ei nu poate fi decât dumnezeiască.

Iar vestitul bărbat al credinţei, Georg Müller, care a fost supranumit „Părintele orfanilor” şi care prin îndurarea lui Dumnezeu a fost folosit ca să crească mii şi mii de orfani în clădirile pe care le-a ridicat pentru scopul acesta, spunea odată aşa: „Deşi am citit de vreo 100 de ori Cuvântul lui Dumnezeu, îl citesc şi acum tot cu aceeaşi plăcere ca adinioară”.

Pentru el, Cuvântul Sfânt era mereu proaspăt, avea gust, mereu îl atrăgea.

Cum e Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine? E adevărat? îţi este plăcut? Ai tu în tine proba că Biblia e adevărată?

Ca să-ţi poţi da seama că ai sau nu ai proba aceasta, vreau să-ţi arăt cum să te încerci pe tine însuţi. Oamenii care poartă în ei mărturia că Biblia e adevărată, au bucuria mântuirii în sufletul lor, ca şi famenul. Bucuria aceasta e proba categorică că Biblia e adevărată.

BIBLIA e ca un ghid, ca un îndrumător. Noi – eu şi tu – suflete pornite pe cărarea păcatului, am rătăcit, ne-am depărtat de Dumnezeu şi de tot ce e sfânt, am ajuns în întuneric, eram prăbuşiţi în păcate şi fărădelegi.

Din starea noastră de prăbuşire, nimeni nu se găsea să ne scape. Într-o zi însă, cuvintele acestei cărţi ne-au îndrumat spre Hristos. BIBLIA e cartea care îl prezintă pe Hristos. El e prezentat pe toate paginile ei. Proorociile, tipurile, simbolurile, sărbătorile, îngerii, apostolii, evangheliştii, Duhul Sfânt şi Dumnezeu, ni-L prezintă pe HristoS:… „Căci nu este sub cer, nici un alt NUME, dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi”.

Deci, fie că citeşti în Vechiul Testament, fie că citeşti în Noul Testament, îl poţi găsi pe El. Cartea aceasta te îndrumă la El. Ea e steaua călăuzitoare spre El. Şi aşa cum magii s-au bucurat când au văzut din nou steaua, aşa sufletul meu, aşa sufletul a mii de persoane, a tresăltat când a auzit glasul Evangheliei. Una din cântările noastre spune:

 

„Din Cuvântul Domnului cunosc,
Astăzi, că eu sunt un păcătos,
Şi în locul meu muri Hristos,
Pe Golgota”.

BIBLIA îmi îndrumează privirea la Golgota. Acolo Cel ce a murit a fost un neprihănit, aşezat între tâlhari. Cel prea sfânt a fost făcut păcat, a fost încărcat cu povara nelegiuirilor noastre, ca noi să fim mântuiţi. Acolo la Golgota, aşa cum spune apostolul Pavel: „A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, l-a nimicit pironirrdu-l pe cruce” (Coloseni 2:14) Acolo ne-a iertat toate greşelile.

 

Se spune despre Carol al V-lea, că datora o sumă enormă de bani unui mare negustor Fugger. Când era termenul să restituie suma, împăratul s-a dus la negustor să-i ceară păsuire, amânare încă pe un timp.

Negustorul, când a văzut că împăratul a venit la el să-i ceară amănarea, a luat zapisul, s-a dus de a deschis uşa sobei şi a spus: „Împărate, uite zapisul!” şi l-a aruncat în foc. Asta a însemnat că nu dă păsuire, ci iertare de toată datoria.

Pe Golgota aşa a făcut Dumnezeu. A pironit vina păcatului meu şi azi eu sunt iertat.

Cartea aceasta mă îndrumează la Calvar. Eu am avut o zi când am primit această îndrumare. Ascultând, m-am apropiat de Hristos Domnul şi El m-a Mântuit. Ce zi scumpă a fost aceea! Nu o voi uita niciodată!

Orbul vindecat de Domnul spune: „Eu una ştiu: Am fost orb şi acuma văd”. Aceasta e mărturia tuturor celor ce s-au apropiat de cruce. Ştiu că am fost păcătos, dar acum sunt salvat.

 

„Eu nu ştiu azi ce slăvi sunt colo sus,
Dar ştiu atât, că m-a scăpat Isus.
Sufletul meu prin moarte-I la Calvar,
Primi iertare, viaţă-n dar”.

Chiar dacă nu cunosc destul de bine viitorul, eu cunosc trecutul şi ştiu că am fost scăpat de Mântuitorul meu scump.

 

Această bucurie am primit-o atunci şi-o port mereu în mine. Apostolul Pavel spune fraţilor din Tesalonic, cărora li s-a vestit Cuvântul „nu numai cu vorbe, ci cu putere, cu Duhul Sfânt şi cu o mare îndrâzneală” că au călcat pe urmele Domnului, întrucât, zicea el, „aţi primit Cuvântul în multe necazuri, cu bucuria care vine de la Duhul Sfânt.” (1 Tesaloniceni 1:5-6).

Biserica lor a fost înfiinţată în mijlocul prigoanelor, dar fraţii s-au bucurat nespus. Bucuria aceasta provenea de la Duhul Sfânt. Tocmai contrastul acesta: prigoane, bucurie, face să fie mai izbitoare proba, că Biblia e adevărată. Toate condiţiile înconjurătoare sunt protivnice şi tu totuşi te bucuri.

E exact aşa cum ceruse Ghedeon semnul: „Dacă numai lâna va fi acoperită de rouă şi tot pământul va rămânea uscat, voi cunoaşte că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus”. Iar a doua zi zice: „Numai lâna să rămână uscată şi tot pământul să se acopere cu rouă”.

Aşa e viaţa celui ce s-a apropiat de Cel răstignit. După pocăinţă are mai multe greutăţi, necazuri, e batjocorit de toţi, dar el se bucură ca niciodată înainte. Jertfa crucii îl face să cânte:

 

„O, jertfa-Ţi glorioasă ne arată desluşit,
Cât lumea păcătoasă de mult Tu ai iubit.
Tu M-ai iubit pe mine, pe toţi Tu ne-ai iubit,
Şi-n locul nost’ mai bine să suferi ai primit”.

Un tânăr, într-o seară, se afla sub o poartă unde intrase cu pistolul în mână şi voia să-şi tragă un glonţ în tâmplă, să termine cu viaţa aceasta. Era un băieţandru de 17 ani şi în timp ce se pregătea să-şi descarce pistolul, a auzit sus la etaj, unde era o casă de rugăciune, că au început o cântare. El s-a oprit, şi-a vârât pistolul în buzunar şi a urcat să audă cântarea, urmând a se sinucide după aceea. După terminarea cântării, predicatorul a citit pilda fiului risipitor. În seara aceea Evanghelia a avut harul binecuvântat să dăruiască acestui suflet naufragiat, salvare. Şi tânărul acesta care ajunse să recunoască dragostea Tatălui, ce e gata să-şi primească fiul rătăcit, şi-a consacrat viaţa lui Hristos.

 

A renunţat la sinucidere, găsise viaţa şi a jertfit-o lui Dumnezeu. Din el a devenit „băiatul predicator”, despre care unii aţi citit, că o săptămâna întreagă, seara de seară, a predicat din textul: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibe viaţa veşnică”.

Bucuria aceasta a mântuirii clocotea în sufletul lui Moorehouse şi Moody, care îl ascultase a zis: „Am rămas uimit ascultându-l pe Moorehause vorbind despre această dragoste”.

Moody care era şi el predicator spunea: „Niciodată până atunci nu mi-am dat seama că Dumnezeu iubeşte aşa de mult pe un păcătos”. Proba aceasta pe care o are un suflet mântuit, prin bucuria lăuntrică, e dovada că BIBLIA e adevărată.

Când un suflet primeşte mântuirea aceasta mare, la care îl îndreaptă Biblia, s-ar putea să nu se bucure? înainte de a se apropia de cruce, oamenii au o idee vagă despre Dumnezeu, unii nici nu-L cunosc. Şi nu-L cunosc pentru că niciodată n-au căutat, să-L cunoască.

Scriitorul nostru George Coşbuc zicea:… „Ca să-L auzi pe Dumnezeu, întâi trebuie în tine să tacă toate”.

Apropiindu-te de crucea Domnului Isus, ajungi să  cunoşti că Dumnezeu există şi iubeşte pe cel păcătos. Cel ce a ajuns să se apropie de Hristos Domnul, să  primească mântuirea, să-L cunoască pe Dumnezeu prin Hristos, prin jertfa crucii, a ajuns să posede cea mai puternică dovadă pentru el că BIBLIA e adevărată.

În cartea, „Jean Barois” e tratată viaţa unui necredincios ateu, care fiind director al unei publicaţii numite „Semănătorul”, a publicat articole în serie împotriva credinţei în Dumnezeu.

El a fost căsătorit şi a avut o fetiţă, dar nu după mult timp s-au despărţit, soţia plecând cu fetiţa.

Pe la vârsta de 18 ani, ea a făcut o vizită tatălui. În timpul acesta, tatăl a dat fetei mai multe volume din revistele lui legate pe ani. Ziua fiind singură acasă, fata le-a cetit. După vreo trei săptămâni, într-o zi începu discuţia asupra credinţei şi el o întrebă: „Ai citit: „De ce nu trebuie să credem”? Sunt opt articole succesive”.

Şi Maria îi spune: „Da!” „Dar asta: „Dogma în faţa ştiinţei?” şi cealaltă „Originile comparate ale religiilor”? „Da!” „Le-ai citit toate cu atenţie? N-ai avut impresia că ceea ce ţi se păruse adevărat până acum s-a prăbuşit?”
Şi fata îi răspunde: „Bine tată, dar dacă certitudinea mea ar fi la cheremul unor obiecţii oarecare, n-ar mai fi o certitudine”. Ea avea o siguranţă. Apoi continuă: „Când cineva a simţit ce am simţit eu, tată… nu ştiu cum să spun… am simţit însăşi prezenţa lui Dumnezeu. Un Dumnezeu care pătrunde în suflet, care umple de dragoste şi de fericire. Cine a simţit aşa ceva, fie numai o singură dată în viaţă, pentru cine a simţit asta, toate raţionamentele pe care le construieşti pentru a-ţi dovedi d-tale însuţi că n-ai un suflet nemuritor, că sufletul acesta nu e fărâmă din Dumnezeu, toate aceste raţionamente, tată.” Voia să-l facă să înţeleagă, că toate nu valorează doi bani.

Şi tânăra a rămas credincioasă, căci avea pentru ea proba lăuntrică. Raţionamentele teoretice s-au izbit de proba experimentală şi s-au prăbuşit, iar la urmă tatăl ajunse înfrânt. El, care scrisese o viaţă întreagă împotriva credinţei, devine credincios în Dumnezeu.

Fraţii mei, există proba aceasta pe care trebuie să o ai tu personal, care e mai scumpă decât toate celelalte, proba bucuriei mântuirii în sufletul tău. Ai tu aceasta probă? Celelalte probe că Biblia e adevărată, fără aceasta din urmă, nu prea au mare valoare, pe când aceasta chiar fără celelalte e suficientă. Tu poţi cânta:

 

„O, de-aş avea eu limbi o mie
Şi mii de buze să cuvânt,
Pe tonuri mii, o armonie,
Spre Slava Celui pururi Sfânt.
I-aşi mulţumi de ce-a făcut,
Cu mine, fiul cel pierdut”.

O, voi toţi care aţi auzit îndrumarea Evangheliei şi prin experienţa voastră aţi ajuns să cunoaşteţi că Biblia e adevărată, aţi ascultat de ea şi aţi ajuns mântuiţi, plini de bucurie, voi posedaţi în voi mărturia de nezdruncinat că BIBLIA E ADEVĂRATĂ.

 

De aceea, mulţumiţi-I lui Dumnezeu pentru Harul primit, trăiţi pentru Dumnezeu şi mărturisiţi pe acest Dumnezeu, care ne-a dat o carte atât de binecuvântată.

Iar voi, care n-aţi avut până azi aceasta dovadă, n-aţi vrea s-o aveţi acum? N-ai vrea ca tu personal să experimentezi adevărul Bibliei? După cum un om poate proba mersul de tren, care îi spune că la ora cutare pleacă din Timişoara şi la ora cutare soseşte la Bucureşti, iar el mergând la gară şi urcându-se în tren, se convinge că ce a fost scris în mersul trenurilor, e adevărat, în ce priveşte plecarea de aici şi sosirea acolo, aşa şi tu poţi proba Biblia şi te poţi convinge chiar acum de adevărul ei.

Ea îţi spune că Domnul Isus a zis: „Veniţi la Mine, voi toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi EU vă voi da adihnă.”

Tu eşti trudit de atâta alergare pe cărările păcatului, tu eşti obosit de povara nelegiuirilor tale. Vrei odihnă? Ascultă Cuvântul Domnului acum. Şi dacă nu împlineşte ce a spus, să nu-I slujeşti. Dar dacă îţi dă odihnă, ascultă-L toată viaţa.

El a spus: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară”. Vino la El aşa cum eşti. Tu cel ce ai fost atras de plăcerile momitoare ale păcatului, tu cel ce ai risipit tot ce ai avut mai sfânt şi eşti acum în zdrenţele murdare ale fărădelegii şi necurăţiei, tu care ai iubit desfrâul, tu care ai devenit stăpânit de patima fumatului sau a beţiei, vino la El acum.

Şi din experienţa ta, vei constata că El te iartă, te primeşte cu toată dragostea, exact aşa cum spune Biblia. Şi atunci bucuria mântuirii, care va copleşi sufletul tău, va fi cea mai bună mărturie că BIBLIA E ADEVĂRATĂ. Fie aceasta experienţa a ta acum.

 

 

 

XI. MĂRTURIA PERSONALĂ


 

PROBE EXTERIOARE
(1 Petru 1:14-25)

E BIBLIA ADEVĂRATĂ? în capitolul precedent, am căutat să dau una din dovezile puternice, care nu poate fi contrazisă, mărturia personală. Eu, pentru mine însumi, sunt martor că BIBLIA a adevărată.

 

Chiar dacă toată lumea ar tăgădui-o, eu care am gustat bucuria mântuirii, ştiu că ea e adevărată.

Ea a spus că dacă vin la Domnul Hristos, El îmi ia povara de păcate. Eu am venit la El şi am fost uşurat şi sufletul meu care fusese chinuit, a primit pacea, a primit bucuria aceea sfântă, pe care lumea nu o poate da.

Totuşi această probă, care e mare pentru mine, e reală; unii pot să n-o creadă. Ea e de domeniul lăuntrului. Pentru mine, ea rămâne de netăgăduit. Altul însă, care nu a gustat aşa ceva, nu o poate pricepe.

Eu spun unuia că mierea e dulce, dar dacă el n-a gustat niciodată miere, poate să se îndoiască că e dulce. Am eu o altă dovadă, afară de bucuria mântuirii, să-i pot adeveri, fără posibilitate de tăgadă, ca el să trebuiască să recunoască că BIBLIA e adevărată? Am sau nu am? El spune că bucuria mântuirii e o stare emotivă, de moment, un fel de beţie, că ea e de domeniul fanteziei, deci nu vrea s-o creadă.

1. Proba vieţii înnoite

Eu am o altă probă că BIBLIA e adevărată,chiar mai mare decât bucuria mântuirii. Ea e văzută, e concretă, e izbitoare şi nu se poate tăgădui. E proba vieţii înoite.

Viaţa e o realitate. Ea e văzută, e simţită, e trăită. O viaţă care a fost trăită în păcat înainte, ajunge prin Cuvântul BIBLIEI, a EVANGHELIEI, să fie schimbată. Şi asta nu se poate tăgădui.

Domnul Isus, când tâlcuieşte pilda semănătorului, spune: „Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 8:11).

În natură, noi ştim că sămânţă e bună pentru un timp, iar după un timp oarecare, unele după doi ani, altele după trei ani, îşi pierd puterea de germinaţie.

E curios, atât ca formă, cât şi ca greutate rămâne tot aşa, dar ceva s-a pierdut, e puterea de germinaţie. Ca să vezi dacă sămânţa e bună sau nu e bună o probezi. Proba o poţi face fără aparatură specială, ci simplu o pui în pământ. Dacă încolţeşte înseamnă că are putere de germinaţie, dacă nu încolţeşte înseamnă că sămânţa e moartă şi nu are de unde să răsară, ci putrezeşte. Deci nu ai de unde să culegi roadă.

BIBLIA e Cuvântul lui Dumnezeu, e sămânţa. Noi vom căuta să-i facem proba aceasta, să vedem dacă are puterea de germinaţie. Dacă încolţeşte şi aduce roada pe care o spune, înseamnă că e sămânţa bună, ADEVĂRATĂ. Dacă nu încolţeşte, atunci înseamnză că nu e adevărată.

În viaţa noastră, noi am avut o zi binecuvântată când am primit sămânţa, Cuvântul lui Dumnezeu. Şi cu noi s-a petrecut ceea ce spune apostolul Petru în întâia epistolă 1:23.” Aţi fost născuţi din nou, nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac”.

Credincioşilor din primul veac, apostolul Petru le spune: „Aţi fost născuţi din nou”. Astăzi în al XX-lea veac, Evanghelia, Cuvântul Domnului, a rămas cu aceeaşi putere de germinaţie în viaţa omenească, produce naşterea din nou, schimbarea totală a vieţii.

Prin Cuvântul lui Dumnezeu, se produce o schimbare în gânduri şi sentimente. În cea mai adâncă parte e fiinţei noastre începe schimbarea. De altfel oamenii nu ne cunosc gândurile, nici sentimentele noastre, ci doar anumite manifestări.

Dar în taina această ascunsă a omului lăuntric, se produce înnoirea. Şi omul care a gândit într-un fel, prin Cuvântul Evangheliei, începe să gândească altfel. Omul care a avut unele sentimente, unele dorinţi, unele plăceri, ajunge să aibe cu totul altele.

Dumitru Cornilescu, traducătorul Bibliei, a fost un om care a crezut că există Dumnezeu, dar era necredincios, nu trăia viaţa pentru Dumnezeu, cu toate că făcuse teologia şi devenise preot. În broşura: „Cum m-am întors la Dumnezeu şi cum am spus şi altora”, el mărturiseşte cum s-a produs înoirea vieţii sale.

Cuvântul lui Dumnezeu a fost sămânţa. Întrucât traducerea Bibliei de Nisipeanu, precum şi alte traduceri erau într-un limbaj arhaic, el s-a hotărât să facă o nouă traducere a Bibliei.

În timp ce făcea traducerea Bibliei, şi-a văzut starea sa de păcătoşenie, s-a întors la Dumnezeu, a fost născut din nou, devenind un om nou în Hristos. Până atunci viaţa sa creştină a fost formală, de atunci a devenit plină de vigoare, până atunci credea că există Dumnezeu, dar nu L-a iubit, de atunci a început să-L iubească cu toată ardoarea; până atunci nu avea o plăcere deosebită pentru Cuvântul lui Dumnezeu, de atunci Cuvântul i-a devenit hrana lui. Toate aceste, fără ca să fi auzit predici excelente, fără să fi fost influenţat de alţii, ci doar prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin BIBLIE.

În anul 1908, în oraşul Manila din Filipine, un bărbat a fost angajat să traducă Biblia. Era necredincios. Cunoştea mai multe limbi, precum şi limbile de bază ale originalului Bibliei şi a fost însărcinat să facă traducerea.

În timp ce traducea, a ajuns la Evanghelia după Ioan 4 şi s-a oprit la versetul 24 care spune: „Dumnezeu este Duh şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi adevăr”.

În lumina acestui verset, el s-a verificat pe sine însu.şi şi toată religia lui până atunci şi a constatat că nu corespunde acestui adevăr. Religia lui era una formală, dumnezeii lui erau de lemn şi de piatră. Atunci şi-a zis că acesta e adevăratul Dumnezeu şi omul s-a întors la acest Dumnezeu.

Părinţii şi fraţii i-au fost împotrivă. Au văzut că atitudinea lui e neschimbată, că nu mai merge cu ei la zeităţile lor păgâne şi s-au făcut foc împotriva lui.

Ştiţi însă ce a făcut? A dat fiecăruia câte o Biblie. Nu a căutat să le vorbească, să-i lămurească, ci le-a pus Cuvântul lui Dumnezeu în mână. Şi toţi au ajuns la aceeaşi convingere ca şi el.

Ce înseamnă aceasta? Cuvântul lui Dumnezeu e sămânţa care generează o viaţă nouă; schimbă şi gândurile şi sentimentele.

Tertulian, un mare apologet creştin, într-o apărare adresată împăratului, căci erau vremuri de mari prigoane, spunea aşa:… „Noi ce am urât ieri, astăzi iubim şi ce am iubit ieri, astăzi urâm”.

Ieri a iubit păcatul, astăzi a ajuns să urască păcatul. Ieri ura învăţătura creştinilor, azi a ajuns să o iubească. Era deci o răsturnare în concepţia şi sufletul lor.

Tolstoi spune el însuşi în cartea „Religia mea” acelaşi lucru: „Acum cinci ani am primit credinţa. Am crezut doctrina lui Isus şi întreaga mea viaţa a devenit transformată deodată. Ceea ce am dorit altădată, acum nu mai doresc şi am început să doresc ceea ce niciodată mai înainte nu am dorit. Ceea ce altădată îmi părea drept bun, acum a devenit rău”.

Ce înseamnă aceasta? Nimic altceva decât schimbarea vieţii. În el se petrecuse transformarea lăuntrică. Din contele renumit de altădată şi cu titlu de mare scriitor, deodată se dezbracă de onoruri, se duce şi apucă coarnele plugului şi începe să are holdele văduvelor şi ale săracilor. Cum? De ce asta? O criză spirituală au spus unii.

Ea era însă o transformare a gândirii contelui. Din omul arogant de altădată, devine omul umil, folositor, pus în slujba altora. Schimbarea aceasta e produsul Cuvântului lui Dumnezeu.

Dar nu numai în gândire se petrece schimbarea. Şi pe aceasta, fiindcă e tot de ordin lăuntric, unii ar putea-o pune la îndoială. Dar gândirea şi sentimentele nu pot fi zăgăzuite, ele se transformă în trăire. Gândul de azi e fapta de mâine. Omul care în trecut a fost rău, devine bun, omul aspru, devine blând, omul beţiv, devine om care nu mai bea.

Odată cineva spunea unui credincios: „Religia d-tale e de domeniul fanteziei, e o iluzie, atâta tot”. „Cum ilzuie?” a întrebat el. „Dacă m-ai cunoaşte cine am fost eu, n-ai vorbi aşa. Eu am fost beţiv, am fost feroce, am sfărârmat sticla în dinţi. E iluzie religia mea? Să dea Dumnezeu iluzia aceasta la toţi beţivii, ca să scape de patima care îi chinuieşte”.

Nu era iluzie, ci realitatea vieţii înnoite. Omul devenise altul în trăirea lui.

Altul călătorea în tren. Lângă el se aşezase un frate, care avea o servietă în care îşi pusese Biblia. Mergea într-o localitate ca să vestească Cuvântul lui Dumnezeu. Celălalt a profitat de o clipă de neatenţie a fratelui, a pus mâna pe servietă şi a şters-o. Când trenul a ajuns în gara respectivă, fratele dă să ia servieta ca să coboare, dar servieta nu mai era. Paguba nu era de servieta, ci de Biblia. N-avea ce să facă, a coborât fără ea, dar s-a rugat: „Doamne fă-l să se pocăiască!”

După câţiva ani, primeşte o scrisoare în care îi scria cam aşa:… „Iubite frate… vă înapoiez cu poşta de azi BIBLIA dv. pe care am furat-o la data… din trenul… Mulţumesc lui Dumnezeu, că furând Biblia dv. am ajuns să cunosc dragostea lui Dumnezeu şi să devin alt om, frate cu dv. Am ţinut să vă înapoiez Biblia, căci ştiu că v-a fost scumpă, aşa cum îmi e şi mie azi, căci prin ea a ajuns să cunosc mântuirea. Eu voi căuta să-mi găsesc alta. Vă rog să mă iertaţi, pentru fapta săvârşită”.

Ce l-a făcut pe omul acesta, ca din hoţ să devină om cinstit? Cuvântul lui Dumnezeu. Noi aveam aici printre noi, azi e în veşnicie, unul care în tinereţe făcuse parte dintr-o bandă de tâlhari de codru. Era solid, uriaş, nu se temea de nimeni. Asta până într-o zi.

Şi omul a ajuns să audă cuvântul lui Dumnezeu, s-a pocăit, devenind chiar vestitor al Evangheliei. Am petrecut cu el aici. Ne-am rugat cu el aici. La câţiva ani după pocăinţă, a mers ca predicator al Evangheliei în comuna Roşia, pe valea Crişului. Acolo a fost arestat de şeful de post şi bătut şi el a răbdat, el care îl putea fărâma în bucăţi.

Cum a ajuns tâlharul de codru să fie răbdător? Prin Cuvântul Evangheliei.

Fraţii mei, aceasta e dovada palpabilă, fără să o poată tăgădui cineva, că BIBLIA e Cuvântul lui Dumnezeu.

Eu aş vrea ca tu să te convingi de adevărul acesta, să ajungi tu însuţi schimbat. În căminul tău să fie pace şi bucurie. În loc să fii aspru, să fii bun cu semenii tăi.

Această înnoire, Hristos Domnul e gata să o facă în viaţa fiecărui păcătos, oricât de decăzut, beţiv, destrăbălat, mincinos, bătăuş sau pătimaş ar fi. Şi omul ruinat de toate fărădelegile, putred în păcat, stricat până în măduva oaselor, a venit la Hristos, a îngenunchiat în faţa Celui răstignit pe cruce, şi-a predat viaţa Lui, aşa rea, murdară şi a devenit înnoit, schimbat cu totul.

Dintr-un om ce a fost un gunoi al societăţii, a devenit un om cu o viaţă bună, scumpă, binecuvântată, folositoare societăţii. Aceasta datorită Bibliei. Ea e adevărată.

Te întrebi cum se poate trăi această viaţă nouă în mijlocul lumii păcătoase? Da, e posibil. Deschideţi, vă rog, la Psalmul 119:9. Şi alţii au avut aceeaşi întrebare: „Cum îşi va ţinea tânărul curată cărarea?” dar ni se dă şi răspunsul: „Îndreptându-se după Cuvântul Tău”. Tânărul care a ajuns să se bucure de înoirea vieţii prin Cuvântul Sfânt, caută apoi zi de zi să se îndrepte după acest cuvânt.

Dr. Moffat, misionar în Africa, în călătoriile sale a ajuns într-un trib, unde a găsit o credincioasă. Nu era nimeni altul acolo creştin, nimeni pocăit, doar ea singură.

La întrebarea cum a devenit credincioasă şi cum a putut să reziste stricăciunii ani de zile, ea a scos un Nou Testament în limba germană, pe care-l primise înainte de a se pocăi şi a spus: „Cartea aceasta m-a învăţat”.

Cuvântul ne înnoieşte viaţa şi el ne-o sfinţeşte. Domnul Isus se ruga în Ioan 17:17… „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este Adevărul”.

2. Proba statorniciei

Naşterea din nou e grăitoare, dar unii o pun pe seama hotărârii omului de a o rupe definitiv cu relele. Omul s-a convins că e rău să bea şi nu mai bea. S-a convins că nu e bine să fumeze şi nu mai fumează. S-a convins că nu e bine să trăieşti în stricăciune, nici pentru el ,nici pentru familie şi s-a despărţit de toate.

Deci, se pune pe seama puterilor fireşti. Şi cu toate că omul mărturiseşte că el n-a vrut şi n-a putut face aşa ceva, ci că e lucrarea minunată a Cuvântului, cel necredincios nu vrea să creadă. Mărturia noastră e pentru noi suficientă. Noi ştim că a intervenit Cuvântul lui Dumnezeu, care e viu şi lucrător. Pentru cei ce nu vor să o creadă, avem proba credincioşiei până la capăt.

Orice lucru, ca să ştii că e bun, trebuie probat. O casă e clădită şi pare bună şi frumoasă, dar Domnul Isus spunea că atunci se dovedeşte că e bună, dacă rezistă vânturilor, furtunilor, şuvoaielor.

Aurul e probat prin foc. Şi tot aşa şi pentru viaţa creştină există o probă a focului, ca toţi să vadă adevărul.

Chiar şi cei mai înrăiţi duşmani ai creştinismului au trebuit să recunoască că oamenii aceştia, care au fost înoiţi prin Cuvântul lui Dumnezeu, nu au putut fi înfrânţi.

În timpurile bune şi cei formali şi cei adevăraţi sunt împreună, dar când vine proba focului, îi vezi că se deosebesc.

În bine cântă cu noi, se şi roagă, că au învăţat, cu toate că în sufletul lor poate sunt un lup răpitor. Au interese, urmăresc poate scopuri mârşave. Ei ţin „numai până la o vreme”, când vine arşiţa dogoritoare a soarelui, ei se usucă.

De îndată ce se ivesc greutăţi, prigoane, s-a terminat cu credincioşia lor formală. „Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintr-ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri” (1 Ioan 2:19). Deci aşa ceva se petrecuse şi în primul veac al creştinismului.

Unul făcea pe credinciosul, se strecurase între ei ca să vadă ce vorbesc credincioşii, parcă ei ar fi pus la cale răsturnarea statului roman. Când a venit vremea de prigoană, ceilalţi au mers la moarte, dar el s-a retras şi a dispărut.

Proba statorniciei e numai la cei ce sunt adevăraţi credincioşi. În vremea bună mulţi se laudă că şi ei cred în Dumnezeu, dar dacă li s-ar cere să sufere pentru Dumnezeu, dacă ar trebui ca credinţa lor să fie pusă în foc, să fie pusă la încercare,atunci s-ar vedea ce fel de credinţă au.

Acum eu pun problema: oamenii aceştia, care rămân starornici şi sunt gata să sufere orice, cui îi datorează statornicia lor?

Unei iluzii? Dar cine a fost vreodată gată să sufere pentru o iluzie? Aţi auzit de vreun aşa caz? Oricât de frumoasă ar fi fost iluzia, în faţa focului ea se risipeşte, piere. La o înţepătură de ac, ea dispare.

Dar credincioşii au rămas credincioşi statornici, nu la o înţepătură de ac, ci la toate torturile, chiar la cele mai groaznice pe care le-a putut născoci mintea omenească în înfierbântarea clocotitoare a urii, şi nu s-au dat la o parte.

Statornicia e văzută în voluntarismul acesta de a suferi. În timp ce falşii creştini se retrăgeau, cei adevăraţi stăteau cu fruntea sus şi când erau întrebaţi spuneau fiecare în parte: … „DA, sunt creştin!” Ba uneori se întâmpla ca unii, care nu erau prezenţi la biserică când s-a făcut arestarea, se prezentau de bună voie să fie torturaţi.

Pe vremea lui Anius Antoninus, proconsul în Asia Mică, fiind prigoană, creştinii au dat dovadă de mare curaj şi s-au înfăţişat atâţia ca să fie executaţi spre a deveni martiri, încât l-au speriat pe proconsul. Acesta execută pe câţiva, iar celorlalţi le strigă: „Nenorociţilor, dacă voi ţineţi atât de mult să muriţi, sunt funii şi prăpăstii…!”

Voluntarismul acesta dovedeşte că BIBLIA e adevărată. Căci dacă omul nu ar fi primit ce spune BIBLIA că dă Dumnezeu, cum credeţi că ar fi fost gata să sufere? Cum credeţi că ar mai fi fost gata să-L asculte cu preţul vieţii?

Gândiţi-vă aşa fireşte, vă rog. Sunt doi prieteni. Unul spune celuilalt: „Tu să asculţi de mine şi îţi dau avantaje, te fac să trăieşti bine, îţi dau cutare înălţare în rang”. Omul îl ascultă dar celălalt îl păcăleşte, nu-i dă nimic din ce i-a promis. Se duce la el, să-l scape de la necaz şi acela nici nu-l ia în seamă.

Iar peste puţin timp ajunge luat la rost pentru prietenia cu acel om. Vă întreb eu: din moment ce l-a înşelat, nu i-a dat nimic, nu a vrut să-l ajute cu nimic, mai rămâne acesta credincios celuilalt? Dar de unde? Din contră, va spune în gura mare: „Domnilor, m-a înşelat, m-a păcălit, îmi pare rău că am ţinut la el”. Se leapădă de el ca de o zdreanţă murdară. Aşa au făcut creştinii? Nu, ei au rămas credincioşi şi în chip voluntar au fost gata să sufere torturile oribile şi chiar moartea. Aceasta arată că ei au primit de la Dumnezeu ceea ce a spus BIBLIA că le dă.

Dacă Hristos Domnul nu şi-ar fi îndeplinit Cuvântul dat, nici unul nu ar fi îndurat moartea de martir. Statornicia lor voluntară mărturiseşte că BIBLIA e adevărată.

Unii dintre credincioşi, e adevărat că au mai avut unele căderi în viaţă. N-au fost desăvârşiţi, au mai avut câte o alunecare. Pentru alunecare au fost puşi sub disciplină.

Disciplina din primul veac nu era cum o aplicăm noi azi. Atunci era mai severă. Cel ce era pus sub disciplină pentru o abatere, nu avea voie să intre în adunarea Domnului. Trebuia să stea la uşă şi acolo să-şi plângă păcatele. Acolo, la prag, era locul lui. Şi toţi care veneau, îl vedeau şi ştiau că e pus sub disciplină, că e pedepsit, iar el suferea ocara aceasta.

Aceştia ca şi psalmistul, puteau zice: „Eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii .” (Psalm 84:10).

Şi au rămas acolo la prag, până ce biserica a fost gata să-i primească. Cum eşti bătut, eşti lovit de ai tăi şi nu eşti gata să te lepezi? Vă întreb: „Rămâneau ei acolo dacă nu ar fi primit harul făgăduit de Hristos Domnul?

Rămânerea lor arată că BIBLIA e adevărată, chiar dacă duşmanul i-a amăgit cu ceva, n-au fost gata să se depărteze, ci îşi plângeau cu amar păcatul.

3. Puterea de biruinţă

Toate suferinţele şi schingiuirile pricinuite creştinilor au scos în evidenţă o putere de biruinţă. Ei au murit, dar au învins. Nu aveţi pe seama cui să puneţi puterea aceasta, care au avut-o creştinii, dacă nu vreţi să acceptaţi că BIBLIA e adevărată.

Ea rămâne atunci o enigmă. Logica nu poate găsi o argumentare care să justifice puterea aceasta. Există un singur răspuns: PUTEREA LUI DUMNEZEU S-A DOVEDIT ÎN NEPUTINŢELE OMENEŞTI.

Oamenii au avut mult de suferit pentru cauza lui Hristos aici pe pământ. Eu nu pot să vă înşirui toate suferinţele pe care le-au îndurat creştinii. Ele au fost prea multe şi prea grozave. Vreau să vă amintesc doar câteva, aşa în treacăt.

Ştefan e omorât cu pietre. Lui Iacov i se taie capul cu sabia. Andrei e răstignit pe o cruce în formă de „X”. Petru e răstignit cu capul în jos. Aristarh Macedoneanul, un tovarăş de slujbă a lui Pavel, e decapitat. Trofim Efeseanul, alt tovarăş de slujba a lui Pavel, e decapitat. Marcu de Aretuza (nu evanghelistul) e uns cu miere, legat într-un copac şi dat pradă viespilor. Zoe, o tânără credincioasă, e legată cu o funie, care era dată pe după craca unui copac şi e lăsată deasupra unui foc, după ce se prăjea puţin, era ridicată în sus, apoi iarăşi i se dădea drumul deasupra focului. Se făcea aceasta, ca doar, doar, o vor face să renege şi să se lepede de creştinism. Dar a îndurat toate torturile şi n-a renunţat la Hristos. Irene, o tânără din Tesalonic, e legată la rug şi i se dă foc. Barsaba zis şi Iust, e ucis împreună cu un alt convertit. Anania din Damasc, e ucis în cetatea sa. Erast, vistiernicul cetăţii Corint, despre care pomeneşte apostolul Pavel în Romani 16:23 e martirizat la Filipi. Dionisie Areopagitul, care se pocăieşte la Atena, primeşte şi el moartea de martir prin tăierea capului cu sabia. Timotei, ucenicul prea iubit al lui Pavel, în Efes, la o serbare păgână, e bătut cu nuiele până îşi dă sfârşitul.

Fraţii mei, ce mare har avem noi că putem citi Biblia în casele noastre! Au fost vremuri când se considera ca o mare crimă să citeşti BIBLIA. Azi o poţi citi fără teama că vei fi aruncat în închisoare din cauza aceasta. Poţi s-o porţi la subsuoară fără nici o frică.

În Scoţia, într-o zi tot pe vremea închiziţiei, un băiat mergea pe un drum şi avea la subsuoară, o Biblie. Pe drum s-a întâlnit cu un pluton de ostaşi şi un ofiţer. Comandantui când l-a văzut, l-a întrebat: „Ce carte ai la subsuoară?”

„BIBLIA”, răspunse băiatul. „Leapădă-o în şanţ!” tună cu vocea poruncitoare ofiţerul.

„Nu o leapăd, căci e Cuvântul lui Dumnezeu,” îi răspunse băiatul. Comandantul repetă: „Leapădă-o în şanţ”. „Nu pot s-o leapăd,” ripostă din nou băiatul. „Ai să fii împuşcat” spuse ofiţerul. „De ce să fiu înpuşcat?” întrebă băiatul ce ţinea strâns sub braţ BIBLIA. „Trageţi şapca pe ochi” porunci băiatului, iar soldaţilor le strigă: „Trageţi foc!”

Băiatul dârz şi el, spuse: „Nu trag şapca pe ochi; aşa cum mă priviţi voi, vreau şi eu să vă privesc şi aşa cum vă privesc acuma, vă voi privi şi în ziua judecăţii”.

La început soldaţii au ezitat să tragă, dar comandantul în furia lui nebună, a început să ţipe: „Trageţi!” Şi şi-au descărcat armele în copil, iar el se prăbuşi cu BIBLIA la subsuoară.

Nu a avut, sărmanul, nici o vină decât că purta BIBLIA şi nu a vrut s-o lepede, nu a fost gata să se despartă de ea.

Fraţii mei, prietenii mei, oamenii aceştia au preţuit mult BIBLIA, pentru că au găsit în ea tot harul dumnezeiesc. Au găsit ce lumea nu le-a putut da şi nu le-a putut lua. Au preferat să-şi dea viaţa, dar să nu renunţe la BIBLIE şi la Dumnezeul pe care L-au cunoscut prin BIBLIE.

Bătaia cu nuiele şi biciuirea au fost aplicate cleştele înroşit şi grătarul, scara de întins şi scripetele pentru desfacerea încheieturilor, scrijelirea şi presărarea cu sare, jupuirea, scoaterea ochilor cu mugurul şi smulgerea mădularelor, iar în locul lor turnarea de plumb topit, fiarele sălbatice şi gladiatorii, rugul, crucea, şi butucul, ştreangul şi glonţul şi atâtea alte torturi înspăimântătoare, care nici nu pot fi spuse, au fost aplicate creştinilor, dar ei au rămas credincioşi Domnului.

Nimic nu i-a putut despărţi de EL. Au fost gata să îndure toate, dar n-au fost gata să se despartă de Dumnezeu. Apostolul Pavel strigă fraţilor din Roma: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui HristoS? Necazul sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia? Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU, care este în ISUS HristoS DOMNUL nostru” (Romani 8:35-38).

Proba aceasta a focului adevereşte că BIBLIA E ADEVĂRATĂ. Noi avem proba aceasta în noi înşine. Noi ştim că în vremurile de grea prigoană, căci şi noi am trecut puţin prin aşa ceva. Câţiva fraţi au fost pe la puşcărie şi unii au coaste rupte de patul puştei. Nu puterea noastră ne-a păstrat statornici, ci PUTEREA LUI. El care ne-a făgăduit: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip, nu te voi părăsi.” şi-a împlinit făgăduinţa. Noi am experimentat-o şi ştim bine în cine am crezut. Într-una din cântările noastre, noi spunem:

 

„În îndurarea Domnului, cum am ajuns nu ştiu
Răscumpărat pentru ce sunt, eu care mult am greşit?
Dar ştiu bine în cine mă-ncred, nu mă va despărti nimic de El,
Îmi va da partea veşnică, când va fi să vină EL”.

Încă o probă şi închei. Ştiţi care e?

 

 

 

 

XII. PROBA VEŞNICIEI


Fraţii mei, nu mult va dura traiul pământesc, în curând vom păşi pe celălalt ţărm. Atunci vom uita şi suferinţele şi necazurile. Când vom vedea râul vieţii, vom zice că da, Biblia a fost adevărată. Am citit în ea că există râul vieţii.

Când vom gusta din pomul vieţii, vom spune: „Da, Biblia a fost adevărată, am citit în ea despre pomul vieţii”.

Când vom privi slăvile, vom zice: „Da, am citit în Biblie că: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”.

Iar când cerul, va izbucni în acea cântare, ce va fi ca un vuiet de ape multe, în acea cântare nouă, ce nimeni n-o ştie, decât aleşii Mielului eroi, în acel triumfal ALELUIA, atunci extaziaţi vom înţelege că BIBLIA a fost în totul ADEVĂRATĂ.

Atunci când plecaţi în faţa Tronului, pe fruntea ta obosită vei primi coroana vieţii, atunci poate vei exclama: „Am auzit în multe seri că Biblia e adevărată, dar acum văd în chip desăvârşit adevărul ei”. Aşa cum n-ai cunoscut pe pământ, aşa vei cunoaşte atunci, fratele meu şi te vei bucura pe veci de veci.

Dar sunt suflete, care la toate dovezile au rămas în starea lor, care nu cred că Biblia e adevărată. Ţin să-ţi spun acum la încheierea studiului nostru, fiecăruia: Te vei convinge odată că Biblia e adevărată. Dar, vai, ce convingere groaznică!

Atunci când vei părăsi pământul şi vei vedea că mai este o viaţă, când vei ajunge în faţa Tronului de judecată, când vei privi pe CEL ce a fost răstignit şi pe care tu L-ai dispreţuit, îţi vei zice: „Şi totuşi BIBLIA a fost adevărată!”

Când îţi vei auzi sentinţa: „Duceţi-vă blestemaţilor în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui” atunci îngrozit îţi vei zice: „Şi totuşi BIBLIA a fost adevărată, căci ea a spus aşa ceva”.

Când vei ajunge în iad, când vei fi chinuit grozav în văpaia aceia, când vei dori o picătură de apă şi nici pe aceea n-o vei avea, când vei vedea că nu mai există nici o posibilitate de scăpare, când îţi vei da seama că viermele nu moare şi focul nu se stinge, când te va cuprinde plânsul şi scrâşnirea dinţilor, îţi vei aduce aminte că ţi-am spus că BIBLIA E ADEVĂRATĂ, că te-am rugat de atâtea ori să o asculţi şi n-ai vrut; ah, atunci în acea simfonie a durerii şi-a chinului veşnic, vei zice: „Şi totuşi BIBLIA A FOST ADEVĂRATĂ”.

Şi ai vrea să treacă timpul, dar timpul nu se mai socoteşte, ai vrea să scapi, dar nu mai e cu putinţă, atunci când îţi vei da seama că osânda ta e pentru veci de veci, că nu va avea sfârşit, atunci ştiu că-mi vei da crezare, că vei repeta: „Şi totuşi BIBLIA A FOST ADEVĂRATĂ”, dar totul e mult prea târziu.

Eu am căutat în Numele Domnului meu să vă vorbesc că BIBLIA E ADEVĂRATĂ. V-am dat atâtea probe şi dovezi. V-am îndemnat să o citiţi, să vă convingeţi personal.

În clipa aceasta îţi pun din nou aceeaşi chestiune în faţă.

BIBLIA îl arată pe HristoS. Suferinţele Lui, jertfa Lui, străbate ca un fir roşu paginile ei. „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor noastre”.

BIBLIA îţi cere să crezi în EL, să-L urmezi:… „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, spune Domnul Isus Hristos, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”.

E calea crucii, dar duce la glorie. E mai bine să porţi ocara lui Hristos aici în viaţa trecătoare şi să ai parte de fericirea eternă, căci „suferinţele din vremea de acum, nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare.” decât să te bucuri de plăcerile de o clipă ale păcatului şi apoi să ajungi în iad pe veci.

Ce vei alege în clipa aceasta?

„Iată îţi pun înainte calea vieţii şi calea morţii: alege,” zice Domnul şi completează: „Alege viaţa, ca să trăieşti” (Deuteronom 30:15.19).

Şi eu ca un rob umil al Lui, nu pot decât să te îndemn la acelaşi lucru. În Numele Lui, în numele a tot ce e sfânt, pentru sufletul tău, pentru mântuirea şi înnoirea vieţii tale, pentru bucuria şi pacea ta pe pământ şi pentru fericirea ta eternă, te îndemn să-L alegi pe HristoS şi calea vieţii.

Aşa cum stai aici, hotăreşte-te să asculţi acum CUVÂNTUL SĂU. Ascultă-L acum, acum!…

 

Cum slabim cu fructe uscate; Un studiu german arata ca PRUNELE combat o maladie care ucide milioane de oameni; Fructele uscate: calorii şi beneficii; Topul celor mai sănătoase fructe uscate şi beneficiile acestora; Cum slabim cu fructe uscate; Fructele uscate: CAISELE; Siropuri de tuse preparate acasa si Preparate romanesti anti-tuse

 

Un studiu german arata ca PRUNELE combat o maladie care ucide milioane de oameni

Un studiu recent al cercetatorilor de la Universitatea din Berlin a aratat ca oamenii care consuma zilnic timp de 3 saptamani cel putin 6 prune proaspete sau uscate au mai putine probleme medicale cu oasele, cu nivelul de colesterol LDL si cu posibilitatea de a avea cancer de colon.

 

wwww

unele au si proprietati diuretice, de stimulare a sistemului nervos, decongestive, hepatice, dezintoxicante si laxative. Aceste fructe amelioreaza starile inflamatorii ale ficatului si splinei. De asemenea, prunele si sucul proaspat pregatit din ele contribuie la scaderea aciditatii sucului gastric, ceea ce le face sa fie un mijloc de tratament auxiliar in gastrite, ulcer stomacal si duodenal. Prunele imbunatatesc semnificativ starea bolnavilor de ateroscleroza, colecist, hipertensiune si rinichi.

Resveratrolul care se gaseste si in compozitia prunelor inchise la culoare, intre indigo si negru si visiniul cel mai inchis, este un colorant polifenolic, considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut pana acum, de 4-5 ori mai puternic decat betacarotenul, de 50 de ori mai puternic decat vitamina E si de 20 de ori mai puternic ca vitamina C.

Un pahar de suc de prune, inainte cu o jumatate de ora de mesele principale, ajuta la intarirea sistemului imunitar, creste rezistenta organismului la infectii, ceea ce este foarte bine tinand cont de faptul ca toamna e foarte aproape, si este un tonic eficient pentru sistemul nervos.

Sucul de prune, ca si fructul intreg, de altfel, este un laxativ natural, lucru pe care il stiu multe persoane cu probleme digestive si care adesea apeleaza la aceasta bautura. Ca laxativ natural, sucul de prune contribuie la eliberarea toxinelor din organism, dar si la eliminarea excesului de grasimi. Ceea ce trebuie sa stii e ca pentru a pierde din greutate trebuie sa bei zilnic doua pahare de suc de prune.

Pruna este si un fruct care are puternice calitati energizante. Acest lucru se datoreaza zaharurilor pe care le contine si care potenteaza capacitatea energetica a organismului, intervenind si stimuland sistemul muscular si nervos. Pentru cei care depun eforturi fizice mari, se recomanda mai ales folosirea fructelor uscate, deoarece au o valoare energetica de cinci ori mai mare decat cele proaspete.

Prunele ajuta la digestie si au un efect laxativ

Ele contin apa; zaharuri, distribuite intre glucoza, fructoza si zaharoza; fibre alimentare (celuloza si pectine); acizi organici, care favorizeaza eliminarea acidului uric; saruri minerale, in special potasiu; vitamine (B1, B2, B3, B6, C, E si D); antociani (in coaja), substante antioxidante care confera fructului culoarea specifica; tanini si substante amare, in frunze si scoarta pomului. Prunele uscate au un continut caloric mai ridicat decat cele proaspete si o concentratie mai mare de vitamine si saruri minerale.

Pentru ca deja a inceput sezonul prunelor, trebuie sa stiti ca specialistii recomanda o cura de opt-zece prune proaspete, dimineata, inainte de micul dejun, mai ales persoanelor care sufera de constipatie.

Alte  beneficii ale consumului de PRUNE

:

Stimulează memoria – Ştiai că dacă mănânci cel puţin trei prune pe zi, antioxidanţii puternici din acestea te ajută să elimini celulele deteriorate care îţi afectează memoria?

Ideale la dietă – Prunele sunt sărace în calorii, ceea ce înseamnă că sunt benefice dietei tale. Fiecare prună conţine 30 de calorii, adică 1,5% din caloriile recomandate pentru fiecare zi pentru o dietă bazată pe 2.000 de calorii pe zi. Poţi să arzi caloriile din prune foarte uşor: înotând 4-5 minute elimini 30 de calorii.

 

Previn bolile de inimă – Prunele sunt foarte sărace în grăsimi, fiecare fruct conţine mai puţin de 0,2 grame. În plus, ele nu conţin grăsimi saturate, care pot creşte riscul atacului de cord prin creşterea colesterolului.

Sunt pline de carbohidraţi buni – Dacă dieta pe care o ţii interzice consumul de carbohidraţi, prunele pot fi printre puţinele fructe pe care le poţi consuma.
Atenţie însă! Prunele uscate au o concentraţie mare de carbohidraţi care stimulează pancreasul să secrete insulină, aşa că limitaţi-vă la a consuma prune proaspete, dacă nu vreţi să aveţi probleme cu glicemia şi un risc crescut de a face diabet.

 

Te fereşte de cancer – O prună de dimensiuni medii conţine 113 mg de potasiu, mineral ce ţine sub control tensiunea arterială şi reduce riscul accidentelor vasculare cerebrale. Dacă acest lucru nu v-a convins, pigmentul roşiatic-albăstrui al prunelor, numit antocianină, poate ajuta la prevenirea diverselor tipuri de cancer.

Benefice pentru oase – Prunele conţin şi vitamina A, iar un singur fruct conţine 8 % din aportul zilnic de vitamina, despre care este recunoscut faptul că promovează refacerea şi creşterea oaselor.

Pruna este si un fruct care are puternice calitati energizante. Acest lucru se datoreaza zaharurilor pe care le contine si care potenteaza capacitatea energetica a organismului, intervenind si stimuland sistemul muscular si nervos. Pentru cei care depun eforturi fizice mari, se recomanda mai ales folosirea fructelor uscate, deoarece au o valoare energetica de cinci ori mai mare decat cele proaspete.

Combat anemia – Mecanismul prin care prunele combat anemia şi previn reapariţia acesteia nu este legat de conţinutul ridicat de fier al acestor fructe, ci datorită acţiunii vitaminei C, care intervine în absorbţia fierului la nivelul organelor digestive, jucând astfel un rol indirect în prevenirea şi tratarea anemiei feriprive.

Tratează constipaţia – Numeroşi factori favorizează această problemă din ce în ce mai des întâlnită printre adulţi, precum: sedentarismul, alimentaţia săracă în fructe şi legume crude, consumul predominant de carne, lipsa sportului etc.

Consumul de prune ajută în prevenirea şi tratarea constipaţiei, o porţie de prune la 2-3 zile, de preferabil după-amiaza, fiind recomandată graţie conţinutului crescut de celuloză şi mucilagiu, care au acţiune benefică asupra intestinului, stimulând tranzitul intestinal şi conferind astfel un efect laxativ.

Fructele proaspete de prun se folosesc si in cosmetica pentru tenurile cu pori deschizi. Ele se zdrobesc si se aseaza pe fata, realizand o masca astringenta, timp de 20 minute, dupa care se spala cu apa calduta.

Previn diabetul – Diabetul se caracterizează prin tulburări ale metabolismului glucozei şi variaţiile acesteia în sânge. Deşi au un conţinut moderat de glucide, prunele proaspete prezintă proprietăţi de reglare a glicemiei şi previn apariţia diabetului prin stimularea metabolismului glucid.

Bogate în vitamina C – Prunele sunt o sursă bună de vitamina C, fiecare fruct conţine 7% din aportul recomandat zilnic. Vitamina C este un antioxidant, aşa că îţi poate apăra celulele de o posibilă degradare.
Vitamina C ajută la producerea carnitinei, un produs sintetizat din aminoacizii lizina şi metionina care joacă un rol important în metabolismul celulelor vii, în descompunerea ţesutului adipos şi în transformarea lui în energie.

 

Atenţie!

Prunele uscate nu sunt recomandate persoanelor care suferă deja de diabet zaharat pentru că au o concentraţie ridicată de glucide, dar în schimb se pare că prunele uscate ajută în cura de slăbire. De asemenea, consumul de prune este contraindicat în boala diareică acută sau cronică şi în caz de suferinţe renale, cum sunt pietrele la rinichi.

Citeva  recomandari

– Prunele trebuie sa fie carnoase, stralucitoare, fara ciuperci, relativ moi si cu bruma alba pe ele.
– Perioada de prospetime se prelungeste prin pastrarea la frigider, in recipiente etans, unde rezista pana la 6 luni.
– Prunele foarte uscate se inmoaie in apa fierbinte, cateva minute.
– Daca se pun la copt, se tin in apa sau suc inainte si timpul de coacere va fi mai scurt.
– Amestec de fructe uscate – se taie prunele si se amesteca cu alte fructe uscate si nuci.
– La copt – se reduce cantitatea de grasime, dar se obtine un aluat mai moale prin inlocuirea unei cantitati de grasime cu aceeasi cantitate de piure de prune.
– Peste clatite sau gogosi se pot pune prune oparite sau inmuiate.
– Umpluturi – adaugati prune sau magiun de prune in prajiturile sau placintele preferate.

Se recomanda sa se consume foarte proaspete. Prunele se pot usca. Pentru efecte imediate in durerile de gat dizolvati o lingura de jeleu de prune intr-o cana de apa fierbinte in care ati adaugat suc de lamaie si putina scortisoara si beti acest amestec inainte de culcare.

SECRETUL prunelor uscate – De ce e bine să le consumi

 
prune uscate
Prunele uscate au un gust dulce și sunt bogate în nutrienți. Ca și alte fructe uscate, acestea pot fi găsite pe toată perioada anului. Conțin: vitamina A, C și grupul B, fibre, potasiu, cupru, calciu, magneziu, seleniu, fier și puține calorii. Acestea oferă organismului o cantitate de fibre, care potolesc foamea și o amână pentru mai multe ore.Cercetările moderne efectuate în laboratoare confirmă faptul că prunele uscate sunt un aliment delicios, dar și un medicament de nădejde în caz de nevoie.
 

Atât proaspete, cât și uscate, prunele constituie subiectul a numeroase cercetări datorită conținutului mare de fitonutrienți numiți acizi neoclorogenici și clorogenici. Substanțele găsite în prunele proaspete și în prunele uscate se numesc fenoli, iar proprietățile lor antioxidante au fost îndelung studiate. Aceste substanțe sunt cunoscute, în special, pentru eficiența în neutralizarea radicalului liber al oxigenului numit anion superoxid.

Abilitatea prunelor uscate de a stopa răul făcut de oxigen celulelor noastre este dată și de conținutul de beta caroten. Beta carotenul funcționează ca un antioxidant, eliminând radicalii liberi, 

Prunele uscate sunt o bună sursă de potasiu, mineral esențial pentru menținerea unei presiuni sanguine normale și a bunei funcționări a inimii, astfel redând și riscul accidentelor vasculare cerebrale. Eficiența alimentelor bogate în potasiu în scăderea presiunii sanguine a fost demonstrată într-un număr mare de studii. Potasiul stopează pierderea de calciu prin urină și astfel ajută la prevenirea subțierii oaselor în mod rapid. Prunele, prin conținutul de vitamina A, contribuie la refacerea și creșterea oaselor.

Fibrele solubile din prunele uscate ajută la normalizarea nivelului de zahăr din sânge și la creșterea sensibilității insulinei, astfel jucând un rol important în prevenirea și tratarea diabetului de tip 2. Aceste fibre oferă și o senzație de sațietate, fiind recomandate în curele de slăbire.

Resveratrolul care se găsește în compoziția prunelor închise la culoare, între indigo și negru și vișiniul cel mai închis, este un colorant polifenolic, considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut până în prezent, de 4-5 ori mai puternic decât betacarotenul, de 50 de ori mai puternic decât vitamina E și de 20 de ori mai puternic ca vitamina C. Antioxidanții puternici din aceste fructe ajută la eliminarea celulelor deteriorate care afectează memoria.

Prunele uscate sunt cunoscute pentru abilitatea lor de a preveni constipația. Pe lângă faptul că ajută tranzitul intestinal, astfel scăzând riscul apariției cancerului de colon și a hemoroizilor, fibrele insolubile oferă hrana bacteriilor „prietenoase” din intestinul gros.

Acidul propionic poate fi în parte responsabil pentru proprietățile de reducere a colesterolului oferite de fibre.

Un alt avantaj al consumului de prune îl reprezintă faptul că sporesc, prin vitamina C, capacitatea de absorbție a fierului. Prunele au mari proprietăți energizante, în special datorită conținutului natural de zaharuri. Ele pot alunga oboseala sau senzația de stres.

Se recomandă însă a fi consumate cu moderație de către persoanele care au probleme cu glicemia și au un risc crescut de a face diabet. De asemenea, nu este recomandat să mâncăm prune uscate și afumate, acestea conțin substanțe care pot fi cancerigene.

Un studiu german arata ca PRUNELE combat o maladie care ucide milioane de oameni

 

Un studiu recent al cercetatorilor de la Universitatea din Berlin a aratat ca oamenii care consuma zilnic timp de 3 saptamani cel putin 6 prune proaspete sau uscate au mai putine probleme medicale cu oasele, cu nivelul de colesterol LDL si cu posibilitatea de a avea cancer de colon.

Prunele au si proprietati diuretice, de stimulare a sistemului nervos, decongestive, hepatice, dezintoxicante si laxative. Aceste fructe amelioreaza starile inflamatorii ale ficatului si splinei. De asemenea, prunele si sucul proaspat pregatit din ele contribuie la scaderea aciditatii sucului gastric, ceea ce le face sa fie un mijloc de tratament auxiliar in gastrite, ulcer stomacal si duodenal. Prunele imbunatatesc semnificativ starea bolnavilor de ateroscleroza, colecist, hipertensiune si rinichi.

Resveratrolul care se gaseste si in compozitia prunelor inchise la culoare, intre indigo si negru si visiniul cel mai inchis, este un colorant polifenolic, considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut pana acum, de 4-5 ori mai puternic decat betacarotenul, de 50 de ori mai puternic decat vitamina E si de 20 de ori mai puternic ca vitamina C.

Un pahar de suc de prune, inainte cu o jumatate de ora de mesele principale, ajuta la intarirea sistemului imunitar, creste rezistenta organismului la infectii, ceea ce este foarte bine tinand cont de faptul ca toamna e foarte aproape, si este un tonic eficient pentru sistemul nervos.

Sucul de prune, ca si fructul intreg, de altfel, este un laxativ natural, lucru pe care il stiu multe persoane cu probleme digestive si care adesea apeleaza la aceasta bautura. Ca laxativ natural, sucul de prune contribuie la eliberarea toxinelor din organism, dar si la eliminarea excesului de grasimi. Ceea ce trebuie sa stii e ca pentru a pierde din greutate trebuie sa bei zilnic doua pahare de suc de prune.

Pruna este si un fruct care are puternice calitati energizante. Acest lucru se datoreaza zaharurilor pe care le contine si care potenteaza capacitatea energetica a organismului, intervenind si stimuland sistemul muscular si nervos. Pentru cei care depun eforturi fizice mari, se recomanda mai ales folosirea fructelor uscate, deoarece au o valoare energetica de cinci ori mai mare decat cele proaspete.

Prunele ajuta la digestie si au un efect laxativ

Ele contin apa; zaharuri, distribuite intre glucoza, fructoza si zaharoza; fibre alimentare (celuloza si pectine); acizi organici, care favorizeaza eliminarea acidului uric; saruri minerale, in special potasiu; vitamine (B1, B2, B3, B6, C, E si D); antociani (in coaja), substante antioxidante care confera fructului culoarea specifica; tanini si substante amare, in frunze si scoarta pomului. Prunele uscate au un continut caloric mai ridicat decat cele proaspete si o concentratie mai mare de vitamine si saruri minerale.

Pentru ca deja a inceput sezonul prunelor, trebuie sa stiti ca specialistii recomanda o cura de opt-zece prune proaspete, dimineata, inainte de micul dejun, mai ales persoanelor care sufera de constipatie.

Alte 10 beneficii ale consumului de PRUNE

:

Stimulează memoria – Ştiai că dacă mănânci cel puţin trei prune pe zi, antioxidanţii puternici din acestea te ajută să elimini celulele deteriorate care îţi afectează memoria?

Ideale la dietă – Prunele sunt sărace în calorii, ceea ce înseamnă că sunt benefice dietei tale. Fiecare prună conţine 30 de calorii, adică 1,5% din caloriile recomandate pentru fiecare zi pentru o dietă bazată pe 2.000 de calorii pe zi. Poţi să arzi caloriile din prune foarte uşor: înotând 4-5 minute elimini 30 de calorii.

 

Previn bolile de inimă – Prunele sunt foarte sărace în grăsimi, fiecare fruct conţine mai puţin de 0,2 grame. În plus, ele nu conţin grăsimi saturate, care pot creşte riscul atacului de cord prin creşterea colesterolului.

Sunt pline de carbohidraţi buni – Dacă dieta pe care o ţii interzice consumul de carbohidraţi, prunele pot fi printre puţinele fructe pe care le poţi consuma.
Atenţie însă! Prunele uscate au o concentraţie mare de carbohidraţi care stimulează pancreasul să secrete insulină, aşa că limitaţi-vă la a consuma prune proaspete, dacă nu vreţi să aveţi probleme cu glicemia şi un risc crescut de a face diabet.

Bogate în vitamina C – Prunele sunt o sursă bună de vitamina C, fiecare fruct conţine 7% din aportul recomandat zilnic. Vitamina C este un antioxidant, aşa că îţi poate apăra celulele de o posibilă degradare.
Vitamina C ajută la producerea carnitinei, un produs sintetizat din aminoacizii lizina şi metionina care joacă un rol important în metabolismul celulelor vii, în descompunerea ţesutului adipos şi în transformarea lui în energie.

Te fereşte de cancer – O prună de dimensiuni medii conţine 113 mg de potasiu, mineral ce ţine sub control tensiunea arterială şi reduce riscul accidentelor vasculare cerebrale. Dacă acest lucru nu v-a convins, pigmentul roşiatic-albăstrui al prunelor, numit antocianină, poate ajuta la prevenirea diverselor tipuri de cancer.

Benefice pentru oase – Prunele conţin şi vitamina A, iar un singur fruct conţine 8 % din aportul zilnic de vitamina, despre care este recunoscut faptul că promovează refacerea şi creşterea oaselor.

Pruna este si un fruct care are puternice calitati energizante. Acest lucru se datoreaza zaharurilor pe care le contine si care potenteaza capacitatea energetica a organismului, intervenind si stimuland sistemul muscular si nervos. Pentru cei care depun eforturi fizice mari, se recomanda mai ales folosirea fructelor uscate, deoarece au o valoare energetica de cinci ori mai mare decat cele proaspete.

Combat anemia – Mecanismul prin care prunele combat anemia şi previn reapariţia acesteia nu este legat de conţinutul ridicat de fier al acestor fructe, ci datorită acţiunii vitaminei C, care intervine în absorbţia fierului la nivelul organelor digestive, jucând astfel un rol indirect în prevenirea şi tratarea anemiei feriprive.

Tratează constipaţia – Numeroşi factori favorizează această problemă din ce în ce mai des întâlnită printre adulţi, precum: sedentarismul, alimentaţia săracă în fructe şi legume crude, consumul predominant de carne, lipsa sportului etc.

Consumul de prune ajută în prevenirea şi tratarea constipaţiei, o porţie de prune la 2-3 zile, de preferabil după-amiaza, fiind recomandată graţie conţinutului crescut de celuloză şi mucilagiu, care au acţiune benefică asupra intestinului, stimulând tranzitul intestinal şi conferind astfel un efect laxativ.

Fructele proaspete de prun se folosesc si in cosmetica pentru tenurile cu pori deschizi. Ele se zdrobesc si se aseaza pe fata, realizand o masca astringenta, timp de 20 minute, dupa care se spala cu apa calduta.

Previn diabetul – Diabetul se caracterizează prin tulburări ale metabolismului glucozei şi variaţiile acesteia în sânge. Deşi au un conţinut moderat de glucide, prunele proaspete prezintă proprietăţi de reglare a glicemiei şi previn apariţia diabetului prin stimularea metabolismului glucid.

Atenţie! Prunele uscate nu sunt recomandate persoanelor care suferă deja de diabet zaharat pentru că au o concentraţie ridicată de glucide, dar în schimb se pare că prunele uscate ajută în cura de slăbire. De asemenea, consumul de prune este contraindicat în boala diareică acută sau cronică şi în caz de suferinţe renale, cum sunt pietrele la rinichi.

Cand alegem si consumam PRUNE, este bine sa tinem seama de urmatoarele idei si recomandari

– Prunele trebuie sa fie carnoase, stralucitoare, fara ciuperci, relativ moi si cu bruma alba pe ele.
– Perioada de prospetime se prelungeste prin pastrarea la frigider, in recipiente etans, unde rezista pana la 6 luni.
– Prunele foarte uscate se inmoaie in apa fierbinte, cateva minute.
– Daca se pun la copt, se tin in apa sau suc inainte si timpul de coacere va fi mai scurt.
– Amestec de fructe uscate – se taie prunele si se amesteca cu alte fructe uscate si nuci.
– La copt – se reduce cantitatea de grasime, dar se obtine un aluat mai moale prin inlocuirea unei cantitati de grasime cu aceeasi cantitate de piure de prune.
– Peste clatite sau gogosi se pot pune prune oparite sau inmuiate.
– Umpluturi – adaugati prune sau magiun de prune in prajiturile sau placintele preferate.

Se recomanda sa se consume foarte proaspete. Prunele se pot usca. Pentru efecte imediate in durerile de gat dizolvati o lingura de jeleu de prune intr-o cana de apa fierbinte in care ati adaugat suc de lamaie si putina scortisoara si beti acest amestec inainte de culcare.

Stiati ca… in 1905, un cultivator de prune din California a decis sa “angajeze” 500 de maimute pentru a-si culege recolta. Din nefericire, angajatii-maimuta au mancat toate prunele pe care le-au cules…

Fructele uscate: calorii şi beneficii

Beneficiile nutriţionale ale fructelor sunt bine cunoscute, iar porţia recomandată este de două fructe pe zi. În timp ce fructele proaspete se găsesc în funcţie de sezon, cele uscate oferă o alternativă convenabilă oricând. Fructele sunt deseori folosite în diete şi programe de slăbit. Cu toate acestea, beneficiile nutriţionale ale fructelor uscate nu sunt atât de clare.

 

Procesul de uscare îndepărtează şi câteva vitamine solubile în apă, inclusiv vitaminele B, C, precum şi alţi antioxidanţi. Problema adevărată în cazul fructelor uscate este cantitatea de zahăr şi carbohidraţi conţinută. O ceaşcă de caise tăiate bucăţi are 74 de calorii, în timp ce o ceaşcă de caise uscate are 212 calorii. Prin urmare, consumul de fructe uscate pentru nutrienţii aduşi vine şi cu calorii în plus, însă această comparaţie nu este tocmai îndreptăţită din moment ce majoritatea oamenilor nu ar mânca o ceaşcă întreagă de caise uscate, scrie hubpages.com.

 

Nu toate fructele uscate sunt la fel, iar unele sunt mai bune decât altele din punct de vedere nutriţional.

O altă problemă este că multe dintre acestea conţin conservanţi cum ar fi sulf şi sulfiţi, care pot declanşa reacţii alergice şi atacuri de astm.

Cu toate că în general nu sunt mai sănătoase decât fructele proaspete, cele uscate au şi multe beneficii, precum:

-sunt uşor de folosit şi pot fi adăugate la multe feluri de mâncare în care nu am putea folosi fructe proaspete;

– sunt o sursă bună de fibre

– nu se strică repede şi ocupă un spaţiu mic de depozitare

– reprezintă o gustare sănătoasă atunci când e consumată în cantităţi mici

Cele mai bune fructe uscate ca valoare nutriţională sunt smochinele, caisele, prunele şi piersicile, în timp ce la polul opus se află merele, perele şi bananele.

Fitday.com a făcut o lista cu cele mai sănătoase fructe uscate, care este foarte folositoare dacă doriţi să faceţi o comparaţie între caloriile şi nutrienţii pe care le au fiecare. O porţie de fructe este socotită la o jumătate de ceaşcă.

Piersicile – o porţie, adică ½ ceaşca, conţine 191 de calorii; 6.5 grame de fibre; 34% din necesarul de vitamina A, 18% din necesarul de fier, dar şi potasiu, cupru şi niacin.

Merele – ½ ceaşca conţine 104 calorii; 3.5 grame.

Caisele – ½ ceaşca conţine 156 de calorii; 4.5 grame; 47% din necesarul zilnic de vitamina A, potasiu, vitamina E şi cupru.

Prunele – ½ ceaşca contine 223 de calorii, 0 grame de fibre, 2.5 grame de proteine şi 13% din necesarul zilnic de fier.

Smochine – ½ ceaşca conţine 185 calorii; 7.5 grame de fibre, calciu, magneziu, fier, potasiu.

Merişoare – ½ ceaşca conţine 185 de calorii; 3 grame de fibre, fitonutrienţi.

Stafide – ½ ceaşca conţine 217 calorii; 2.5 grame de fibre; 2 grame de proteine, potasiu şi magneziu.

Pere uscate – ½ ceaşca conţine 236 de calorii; 7 grame de fibre, vitamina C, fier, vitamina K, cupru

Topul celor mai sănătoase fructe uscate şi beneficiile acestora

 

 

 

În general, oamenii consideră fructele uscate ca fiind un înlocuitor optim pentru fructele proaspete. Unii dintre noi prefera varianta deshidratată a fructelor fie datorită faptului că fructele uscate sunt mai dulci, fie pentru că nu au fructe proaspete la îndemână.

Cât de sănătoase sunt fructele uscate?

„Atunci când sunt expuse la căldura uscată a unui aparat de deshidratare sau când sunt uscate la cuptor, fructele pierd mare parte din vitamina C pe care o conţin”Datorită faptului că au o dimensiune mai redusă, înclinam să consumăm o cantitate mai mare de fructe uscate decât dacă am consuma fructe proaspete. În plus, în procesul de uscare, fructele deshidratate pierd părţi însemnate din valoarea lor nutritivă. Atunci când sunt expuse la căldura uscată a unui aparat de deshidratare sau când sunt uscate la cuptor, fructele pierd mare parte din vitamina C pe care o conţin. La fel se întâmplă şi cu alte beneficii ale fructelor proaspete, sunt distruse de căldură în procesul deshidratării. Vestea bună este că fructele uscate îşi păstrează integral conţinutul de fibre şi fier.

Unele fructe uscate pe care le cumpărăm conţin conservanţi, de obicei sulfiţi, care pot agrava astmul, emfizemul, bolile cardiovasculare sau renale. Conservanţii apar pe etichetă ca E220 până la E228.

Vă prezentăm  cele mai sănătoase fructe uscate şi beneficiile acestora:

10. CURMALELE

O să îţi vină greu să crezi dar coaja subţire care acoperă curmalele conţine toate vitaminele (mai puţin vitamina E şi H) şi o cantitate impresionantă de fier, fosfor, magneziu, calciu şi potasiu. De asemenea, curmalele conţin mai mulţi aminoacizi decât merele, portocalele sau bananele. Specialiştii le recomanda ca ajutor în lupta contra constipaţiei, tulburărilor intestinale, creşterii în greutate şi afecţiunilor cardiovasculare.

9. SMOCHINELE

Smochinele uscate reprezintă o gustare dulce, cu gust intens, textura granulată şi sunt bogate în nutrienţi esenţiali. În plus, conţin potasiu, magneziu, fier şi vitamina K. În cazul în care nu ştiaţi, acestea pot fi folosite în locul grăsimii pentru prepararea produselor de patiserie. Jumătate din cantitatea de grăsime care ar trebui folosită poate fi înlocuită cu piure de smochine şi vei avea garantat o savoare deosebită.

 

8

Prunele uscate

 
sunt o sursă bogată de vitamine – A, C şi grupul B, şi minerale, precum calciu, magneziu, potasiu, seleniu şi fier. De asemenea, prunele uscate oferă organismului o bună doza de fibre care potolesc foamea şi o amâna pentru mai multe ore. Că mai toate fructele şi legumele de culoare închisă, de fapt, o culoare intermediară, intre indigo şi negru şi vişiniul cel mai închis, şi prunele au în compoziţia lor resveratrol, considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut până acum.

7. BANANELE

Deşi le găsim pe tot parcursul anului în orice supermarket bananele sunt o alegere potrivită şi în varianta uscată. Bananele au în componenţa 3 tipuri de zahăr natural: zaharoza, glucoza şi fructoza iar combinarea acestora cu fibre sunt baza unei explozii de energie. Pe lângă aceste beneficii bananele uscate conţin potasiu, vitamina A, B, B6, B12, şi C.

6. CAISELE USCATE

Conţin vitamina A, C, B şi beta-caroten. Caisele îmbunătăţesc vederea şi ajuta la regenerarea ţesuturilor şi a nervilor. Prin aportul ridicat de fier, aceste fructe sunt recomandate în cazurile severe de anemie Caisele uscate sunt o sursă bună de fibre alimentare şi potasiu, având un conţinut scăzut de grăsimi săturate, colesterol şi sodiu. Fructul este foarte nutritiv, laxativ, şi este recomandat în anemii, astenii, insomnii, convalescente.

5. AFINELE

Afinele uscate se număra printre cei mai puternici antioxidanţi din natură cu beneficii multiple pentru starea noastră de sănătate. Sunt recomandate în special persoanelor anemice dar şi persoanelor care u probleme de vedere. Afinele uscate, prin conţinutul ridicat de vitamine şi minerale, ajuta la regenerarea vaselor de sânge, la normalizarea glicemiei, la neutralizarea infecţiilor din intestin şi la protejarea organismului împotriva radioactivităţii.

4. MĂCEŞE

Vitaminizant de excepţie, astringent din cauza taninului, antidiareic, colagog, coleretic, antilitiazic, antiinflamator intestinal, elimina toxinele din corp, reface capilarele, scade permeabilitatea şi fragilitatea vaselor capilare, ajuta la funcţionarea glandelor endocrine, stimulează activitatea biliară, vermicid, dilata arterele, reface circulaţia până la nivelul creierului. Ajuta în cazul în care se dă interferon, ca acesta să aibă o acţiune mai puternică.

.

 

3. MERIŞOR

Fructele uscate de merişor sunt extreme de benefice pentru organism dar trebuie să ai grijă să le alegi pe cele cu cel mai mic adaos de zahăr sau să culegi fructe proaspete şi să le deshidratezi chiar tu. Merişorul contribuie la scăderea riscului de infecţii urinare, problema recurenta pentru multe femei, iar unele studii arata şi că încetineşte creşterea tumorilor.

2. ACAI

Chiar dacă se găsesc mai greu pe piaţa din România fructele de acai sunt în topul celor mai puternici antioxidanţi având o o concentraţie de 10 ori mai mare decât merele, murele, zmeura sau cireşele. Micuţele boabe negre sunt bogate în fibre alimentare şi în plus au o concentraţie mare de Vitamina B1, B2, B3, C, E, Omega 3,6,9 potasiu şi calciu.

1. Goji

Vedetele topului nostru sunt gojiile datorită beneficiilor aduse în fortifierea imunitatii, întărirea inimii şi reducerea procesului de îmbătrânire. Foarte eficient în curele de slăbire şi lupta contra celulitei. Conţin fitosteroli care au un rol extreme de important în menţinerea nivelului de colesterol la un nivel cât mai mic. Ajută la îmbunătăţirea performanţei sexuale şi a fertilităţii. Stimulează nivelul energetic şi bună dispoziţie

Fereşte-te de confiate!

Fructele confiate sunt fierte într-un sirop de zahăr, scoase din sirop atunci când s-au fiert şi uscate puţin pentru a putea fi ambalate. Dulceaţa naturală a fructelor este îmbogăţită cu zahărul în exces. Mai mult, prin fierbere, fructele îşi pierd culoarea. Producătorii adaugă coloranţi artificiali la procesul de fierbere, dându-le fructelor confiate, de cele mai multe ori, o culoare aprinsă, nefirească. Există şi fructe confiate prin procedee naturale, care rămân la culoarea lor palidă, însă conţinutul zahărului este foarte ridicat, fiind mult mai puţin sănătoase decât „surorile“ lor deshidratate.

Cum slabim cu fructe uscate

 

Poamele sau fructele uscate pot fi invitate la masa celui care se ingrijeste de silueta lui. Alunga monotonia, dau gust si ofera o multime de elemente nutritive valoroase. Cu o conditie: tineti seama de valoarea lor calorica.

100 g de smochine uscate au 267 de calorii, curmalele – 310, prunele uscate – 306, iar caisele – 304 calorii. In aceste conditii este fireasca intrebarea: putem sa mancam fructe uscate daca tinem o cura de slabire?Raspunsul specialistilor este afirmativ. Cu o conditie insa: sa excludem din dieta celelalte surse de carbohidrati (painea, orezul, cartofii, pastele fainoase, produsele de patiserie, biscuitii). In urma uscarii, smochinele, curmalele, caisele, stafidele, prunele ajung sa contina pana la 60%-70% carbohidrati sau glucide. Iata numai un exemplu: 100 g stafide contin 35 g glucoza si 35 g fructoza.”Intr-o dieta echilibrata, carbohidratii trebuie sa reprezinte aproximativ 50%-60% din ratia calorica zilnica. Chiar daca au multe calorii, fructele uscate sau poamele, cum le spuneau bunicii nostri, pot fi folosite si in curele de slabire, dar cu moderatie si tinand cont de ratia calorica zilnica”, precizeaza prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. O cura de slabire in care includem smochine, curmale sau caise uscate este usor de tinut. Aceste fructe sunt satioase, bogate in substante nutritive, de aceea nu vom suferi de foame. Si nici nu ne vom plange ca avem o dieta prea monotona!In acest moment, pe piata, segmentul fructelor uscate este unul foarte larg: de la prune uscate, smochine, curmale, stafide, mere, pere si pana la banane, papaya, mango, ananas. S-a demonstrat ca ananasul uscat contribuie la arderea naturala a grasimilor datorita bromelainei, o substanta continuta in aceste fructe.

Cu precautie la diabetici

Datorita proprietatilor tonifiante, laxative, diuretice, emoliente, fructele uscate aduc beneficii tuturor. Singurii care trebuie sa fie precauti cand consuma fructe uscate sunt bolnavii cu tulburari metabolice – obezitate, diabet. Supraponderalii, diabeticii de tip 1 sau 2 se pot bucura de savoarea smochinelor sau a curmalelor numai respectand indicatiile medicului curant. Altfel pot avea probleme din cauza glucidelor. Daca nu avem restrictie din partea medicului, atunci fructele uscate pot inlocui o masa zilnic. Chiar daca sunt uscate si deshidratate, chiar daca contin foarte putina apa, curmalele, smochinele, caisele uscate se digera la fel de usor ca si fructele crude.

Sfatul medicului

Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi ne atrage atentia asupra fructelor confiate: „Acestea contin foarte multa zaharoza, de aceea nu le-as recomanda. De asemenea, unele fructe uscate contin urme de conservanti, in special compusi cu sulf – niste E-uri iritante pentru tubul digestiv si care impiedica asimilarea vitaminelor din grupa B. Fructele uscate fara adaos de zahar si conservanti sunt cele mai sanatoase. Curmalele, smochinele, prunele, caisele uscate, stafidele reprezinta o sursa valoroasa de energie in timpul iernii. In acelasi timp, sunt bogate in potasiu, calciu, fier, seleniu, vitaminele A, B1, B2, C.” Vitaminele, macro si microelementele din fructele uscate contribuie la intarirea sistemului imunitar.

PRUNE. Datorita continutului de seleniu, prunele uscate sunt un aliment ce fortifica sistemul imunitar. Sunt si o buna sursa de potasiu, necesar normalizarii functionarii inimii. Daca prunele uscate sunt puse de seara in apa, ele imbunatatesc digestia, fiind recomandate celor cu predispozitie la constipatie.
CURMALE. 100 g curmale furnizeaza 310 calorii, 74 g glucide, 8,7 g fibre alimentare, 59 mg magneziu. Fibrele alimentare din aceste fructe previn aparitia cancerului, in special a celui de colon. Curmalele contin vitamine din grupul B (B2, B3, B5 si B6), care sunt necesare in metabolismul glucidelor.
CAISE. Aceste fructe reprezinta una dintre cele mai bune surse de betacaroten, un antioxidant puternic ce protejeaza pielea de razele solare. Caisele uscate contin vitaminele A, C si o cantitate semnificativa de potasiu (1.150 mg/100 g), care stimuleaza functionarea sistemului nervos si regleaza tensiunea arteriala.
STAFIDE. 306 calorii – aceasta este energia pe care ne-o ofera 100 g stafide. In acelasi timp reprezinta unul dintre cele mai bune alimente pentru a rezista mai bine la stres si la oboseala, datorita glucidelor pe care le contin (71 g/100 g). O mana de stafide ne furnizeaza cantitatea zilnica necesara de fier.
SMOCHINE. Ca si celelalte fructe uscate, smochinele pot fi folosite in tratarea asteniei, anemiei, iritatiilor gastrointestinale, afectiunilor respiratorii (viroze, bronsite, laringite, traheite). Si asta pentru ca 100 g smochine ne furnizeaza 840 mg potasiu, 190 mg calciu, 105 mg fosfor, 3,3 mg fier si vitaminele A, B1, B2, B3, C.

Fructele uscate: CAISELE;

Fructele uscate: CAISELE

 
Vitaminele iernii* Faptul ca fructele uscate sunt extrem de folositoare este cunoscut de toata lumea, cu toate astea, majoritatea oamenilor le folosesc mult mai rar decat alte produse alimentare. In cel mai bun caz, smochinele si curmalele se cumpara de Craciun, prunele uscate se mananca in post, iar fructele confiate sunt puse ca adaos la produsele de patiserie. Mare greseala! Desi uscate, fructele isi pastreaza continutul in minerale si vitamine, si iarna dobandesc valoare de medicament *Desi poate parea ciudat, fructele uscate au ajuns obiect de studiu la congrese internationale, unde nu sunt studiate ca alimente, ci ca medicamente naturale cu proprietati de exceptie. Recent, savantii englezi, prin vocea autoritara a profesorului Gary Williamson din Leeds (University of Leeds), au confirmat ca fructele uscate ajuta la normalizarea metabolismului, combaterea cancerului si a bolilor de inima, la diminuarea tulburarilor metabolice.
Potrivit cercetatorului de la Universitatea din Leeds, fructele uscate ar trebui incluse in dieta zilnica a familiei, deoarece ele contin multe vitamine, antioxidanti si celuloza. „Oamenii au spus intotdeauna ca fructele uscate sunt delicioase, dar ei nu-si pot imagina cat sunt de folositoare sanatatii, deoarece sunt bogate in polifenoli care intaresc imunitatea organismului si protejaza celulele de distrugere. In plus, fructele imbunatatesc activitatea musculara, intineresc pielea si ajuta in lupta impotriva infectiilor. Doar acum am inceput sa intelegem efectul lor protector”, a conchis dr. Williamson.Ce fructe sa alegem?La aceasta intrebare raspundem cu „din pacate”… Da, din pacate, in timpul iernii se gasesc tot mai putine fructe autohtone, naturale, iar cele ce inca mai au aspect comercial (merele, de exemplu) au pierdut in cadrul procesului de pastrare o parte din vitamine. Cele de import, ce sunt vandute in piete si, in special, in supermarketuri, pot fi privite doar ca delicatese, care aproape ca nu contin vitamine. Fructele aduse din tarile calde sunt colectate inainte de coacere, astfel incat sa nu se strice la transportare, ceea ce inseamna ca nutrientii, pur si simplu, nu au avut timp sa patrunda in cantitati suficiente in celulele fructelor. In plus, ele sunt imbibate cu diverse substante chimice speciale – conservanti, care le mentin atractive, dar le fac uneori si periculoase pentru persoanele sensibile sau cu probleme de sanatate.
Toate fructele uscate sunt, de obicei, foarte dulci, dar ele nu contin zahar, ci glucide naturale – glucoza si fructoza, de aceea nu au efecte negative asupra organismului, precum zaharul rafinat, nu contribuie la cresterea nivelului de insulina din sange si nu cauzeaza obezitate, daca nu sunt consumate in exces. Fructele uscate sunt hranitoare, au multe calorii. Se digera si se asimileaza atat de usor, incat pot fi combinate chiar si cu grasimi. Astfel, o salata de fructe uscate si nuci, cu smantana proaspata sau frisca naturala, este un fel de mancare minunat la gust si bogat in minerale.

Alegeti caisele!

In piete sau in magazine se gasesc diferite soiuri de caise uscate, iar cei ce s-au obisnuit cu concediile petrecute in Bulgaria pot sa se aprovizioneze cu alimentul-minune pentru mai multe luni. Continutul de minerale – fier, magneziu, potasiu, calciu, fosfor, cupru, iod, cobalt, siliciu, zinc, dar si elemente rare cu o importanta imensa pentru mentinerea sanatatii – argint, titan, molibden, nichel este mult mai mare in caisele uscate decat in cele proaspete. Un set de vitamine (C, A, PP, si vitaminele din grupul B) asociate cu pectina si cu acizi organici, fac o combinatie redutabila ce poate elimina din organism chiar radionuclizi si metale grele.

Recomandari pentru sanatate

* Vitamina A este responsabila de functionarea normala a multor sisteme ale corpului nostru, de vederea sanatoasa, un ten matasos si podoaba capilara bogata.
* Protectia organismului de cancer la plamani, vezica urinara sau stomac – 15-20 de caise uscate sau 6-7 caise proaspete contin doza zilnica necesara pentru un adult.
* Consumul regulat de caise uscate creste activitatea cerebrala si imbunatateste memoria, fapt pentru care este recomandat elevilor, studentilor si celor ce s-au dedicat muncii intelectuale.
* Caisele uscate fac parte din asa-numitele „Diete de magneziu”, prescrise celor cu hipertensiune si anemie alimentara. O suta de grame de fructe favorizeaza procesul de producere a sangelui.

 

* Caisele uscate nu trebuie sa lipseasca de pe masa celor ce sufera de afectiuni gastro-intestinale, hipovitaminoza, boli de inima.
Reteta: infuzia de caise uscate se foloseste in meniul bolnavilor cu probleme ale tractului gastro-intestinal si ale ficatului. Se toarna peste 2 linguri de caise uscate tocate marunt un pahar de apa fiarta calda si se lasa sa se infuzeze sub capac timp de 1,5-2 ore. Se prepara zilnic infuzia proaspata si se bea, impartind-o in trei doze, inainte de fiecare masa.

Cat sa mancam?

Ce cantitati de fructe uscate ar trebui sa mancam pentru a mentine sanatatea? Caisele uscate sunt un produs concentrat. In timp ce caisele proaspete contin 2 g de celuloza la 100 g de masa totala, cele uscate au 18 g. Deci, daca mancam caise uscate in cantitati mari la o singura masa, putem sa ne dereglam procesul digestiv. Specialistii in nutritie ne recomanda sa mancam cate 80-100 g pe zi, in 3-4 reprize, in stare naturala sau combinate cu salate, orez, carne si peste, fara sa expunem fructele la tratament termic (pe cat posibil).

Cum sa alegem corect caisele uscate?

Ca sa alegeti caise uscate corect, trebuie sa stiti ca sunt trei metode de uscare a fructelor: 1. la soare, direct pe crengi 2. intinse la umbra si 3. prin tratament termic, uneori cu folosire de produse chimice.

 
 

Fructele uscate: CAISELE

 

Prima metoda, cea mai naturala si ecologica, cand caisele se usuca la soare, cu tot cu sambure, direct pe crengi, este si cea mai ieftina. In celulele fructelor se pastreaza toate vitaminele, microelementele, enzimele. Sunt cele mai dulci caise, dar si cele mai tari, de aceea se lasa la inmuiat in apa calduta timp de 3 ore inainte de folosire. Nu aruncati apa, ea devine un compot gustos, bogat in vitamine.
Caisele uscate la umbra (cu samburi sau fara) capata o culoare maroniu-inchisa, mata, cu o tenta gri. Sunt mai moi decat cele descrise mai sus, de asemenea, pastreaza toate calitatile terapeutice.
Daca caisele uscate sunt prea portocalii, stralucitoare precum chihlimbarul, aceasta poate fi o consecinta a utilizarii de produse chimice, care imbunatatesc aspectul marfii.

Contraindicatii

Se stie ca orice remediu terapeutic are si contraindicatii. Medicii nu recomanda consumul caiselor bolnavilor de hipotiroidie (scaderea functiilor glandei tiroide) si hepatita, deoarece, in cazul lor, carotenul din fructe nu se asimileaza.
In cazuri de gastrita cu aciditate marita si de diabet zaharat, bolnavii trebuie sa consulte medicul specialist si sa aleaga (cei cu diabet) caisele cu un gust mai acru.
Datorita cantitatilor mari de fructoza si glucoza, din meniu se scoate sau se micsoreaza cantitatea de caise uscate. Vreau sa precizez totusi ca sunt si caise cu nivel scazut de zaharuri, in functie de soiul si de climatul in care cresc, si sunt posibile alegeri favorabile.

Retete cu caise uscate

In bucatariile din intreaga lume exista atat de multe retete culinare in care se folosesc caisele uscate, incat se pot face zeci de carti pe aceasta tema. Le-am ales pentru dvs. pe cele mai bune.

Compotul din caise uscate

Compotul din caise sau alte fructe uscate nu trebuie facut cu fructele fierte. Caisele uscate se spala bine, se incalzeste apa cu fructele pana la 50-60 de grade, se indeparteaza de pe foc, se adauga cateva frunzulite de menta sau roinita (melisa) si se infuzeaza timp de cateva ore. Pentru acest compot, zaharul nu este necesar, ba chiar este daunator. Daca preferati un gust mai dulce, puteti adauga la fierbere cateva lingurite de stafide sau o lingurita de radacina de lemn dulce, iar dupa racire – miere de albine.

Salata din morcov si caise

Ingrediente: 3 morcovi, 2 pahare de caise uscate, o lamaie, 2 mere, 1/2 de pahar miez de nuca tocat, 150 g smantana, 2 linguri de zahar sau miere de albine, frunzulite de menta pentru infrumusetare.
Mod de preparare
: Morcovul crud si merele se rad pe razatoarea cu orificii mari. Caisele inmuiate cu 3 ore inainte se scot din apa, se scurg pe sita si se toaca marunt. Lamaia se curata si se taie in cubulete mici. Se amesteca toate ingredientele, se orneaza cu menta.

Linte cu caise uscate

Ingrediente: 1 pahar linte, 100g caise, 1/2 pahar miez de nuca, o ceapa mare, 3 linguri ulei.
Mod de preparare
: Lintea se spala in 2-3 ape, se pune la fiert in 750 ml de apa si se lasa pe foc o ora sau pana devine moale. Ceapa si caisele se toaca marunt si se prajesc impreuna in ulei. Nucile pisate si ceapa prajita se pun in vasul cu linte. Se adauga sare si alte condimente dupa gust si se mai fierb 10-15 minute. Se serveste presarata cu marar tocat.

Pui cu caise uscate

Ingrediente: un pui (circa 1,5 kg), 200 g caise uscate, 3 rosii, 2 cepe, 4 catei de usturoi, sare, condimente si unt.
Mod de preparare
: un pui mare se taie in portii potrivite, se sareaza si se freaca cu condimente dupa gust, apoi se prajeste la foc mic in ulei sau unt topit, acoperit cu capac, pana devine moale. Caisele uscate, inmuiate in prealabil in apa, se taie in fasii subtiri. Se scoate coaja de pe rosii (oparite cu apa clocotita), usturoiul se toaca fin, ceapa se taie fideluta. Se adauga legumele si caisele la carnea de pui si se prajeste inabusit la foc mic, acoperit, timp de jumatate de ora.

Budinca cu branza si fructe

Ingrediente: 1 pahar de caise uscate, 3 mere, 2 portocale, 500 g branza de vaci proaspata, 2 linguri faina de grau, 2 oua, 3/4 lingurite bicarbonat de sodiu, ulei, gris.
Mod de preparare
: Se taie cubulete caisele, merele si portocalele curatate de coaja. Se amesteca faina cu bicarbonatul de sodiu. Se bat ouale si se amesteca in branza, cu toate ingredientele pregatite. Se unge cu ulei o forma de tort sau de chec, se presara cu gris. Se coace la foc mediu, timp de 25 de minute.
Sanatate si pofta buna!

Siropuri de tuse preparate acasa si Preparate romanesti anti-tuse

Siropuri de tuse preparate acasa si Preparate romanesti anti-tuse

 
Sirop de patlaginaN-are nici un fel de efecte secundare si substante nocive. Indicat in mod special pentru copii si femeile insarcinate.
Ingrediente: 200 g frunze proaspete sau 100 g frunze uscate de patlagina, 1 lingurita de anason macinat, 1 lingurita de seminte de marar, 250 g zahar.
Mod de preparare: ingredientele se pun intr-o jumatate de litru de apa si se lasa la fiert pe foc mic, o jumatate de ora. Se strecoara printr-o sita fina, cat lichidul e inca fierbinte, intr-o sticla curata. Se lasa sa se raceasca. Se ia cate o lingurita de mai multe ori pe zi.Sirop de morcoviTaiati 3-4 morcovi curatati si spalati, in rondele subtiri. Puneti-i pe o farfurie adanca si acoperiti-i cu zahar pudra. Lasati siropul sa se formeze peste noapte. Se iau 3-4 linguri pe zi.Sirop de ceapa

Tocati marunt 100 g ceapa si puneti-o la fiert, in 200 ml de apa, timp de 10 minute. Strecurati si adaugati doua linguri cu varf de miere. Puneti din nou la fiert si lasati preparatul pe foc, pana ce obtineti un sirop gros. Se iau intre 2 si 6 lingurite pe zi.

Sirop de ridiche neagra

Scobiti o ridiche neagra in maniera unui vulcan. Umpleti gaura cu zahar pudra. Se formeaza un sirop gros. Se iau 3-4 linguri pe zi.

 

Sirop de usturoi

Curatati 50 g de usturoi si puneti cateii la fiert cu o cana de apa, vreme de 2 minute. Adaugati 50 g de miere si amestecati bine. Luati cate o lingurita, de trei ori pe zi.

Sirop de bere

Amestecati 250 ml bere cu 3 lingurite de tinctura de menta si doua cescute de miere poliflora. Puneti ingredientele intr-un vas, pe flacara mica, si lasati sa dea 2-3 clocote. Se iau trei linguri de sirop pe zi.

 
 

Sirop de praz

Puneti trei tulpini de praz la fiert, in apa cat sa le acopere. Cand se inmoaie bine, scoateti prazul din apa si adaugati 2 linguri de miere. Zdrobiti prazul si amestecati-l bine cu lichidul. Se ia o lingura din aceasta potiune, la fiecare aparitie a simptomului de tuse.

 

 

 

  

(Kaghebistii TURNATORI  in sutana)…Preoții ruşi primesc sarcini de război de la Patriarhul Kirill; 100 de cărţi de citit într-o viaţă; Dragostea in vremea holerei, de Gabriel Garcia Marquez; Judecătorul Cristi Danileţ a câștigat un nou proces cu CSM- Perioada în care a fost suspendat va fi considerată vechime în muncă; Top 10 cele mai dorite carti crestine; De ce intirzie trezirea de Leonard Ravenhill; Top carti despre Holocaust; Bibliotecara de la Auschwitz – Antonio G. Iturbe; Știri – Recenzii cărți, pagina 1 ; ”Vladimir Putin trebuie judecat chiar anul acesta, in Ucraina”, considera Sir Geoffrey Nice, magistrat britanic; După ce globaliştii Kiry-Putinirii ne băga în beznă, urmează şantajul cu “bomba alimentară” şi cu alte muniţii naziste; Dar noi, blindaţi cu tot arsenalul Dumnezeiesc… Iliescu terorist și Băsescu securist?Adrian Papahagi: Rusia profundă e prelungirea cruzimii satrapiilor orientale în Europa, nu prelungirea civilizației europene în Asia; Jakub Maciejewski: Pe vremuri, stânga europeană a crezut în paradisul sovietic și s-a discreditat. Va cădea drepta pradă trucului similar al Kremlinului? Un genocid filetist: decodarea limbajului putinist;A îmbrăcat Vladimir Putin cămașa îngerului întunecat al distrugerii?Patriarhul Rusiei crede că în fruntea internetului va fi Antichristul ; Patriarhul Kiril, păstorul ce-și mănâncă turma;Rușii vor să înghită toată Europa! De la NU-ul meu în fața cipului, de-acolo înainte, orice-mi face diavolul este nul – Sfânta închisorilor, Aspazia Oțel Petrescu, despre martiri, cipuri, al treilea război mondial și domnia lui Antihrist;

 Alexandr Soljenițîn despre măreţia Maicii Rusii în raport cu Europa pervertită de democrație;Cum de ascultaţi şi primiţi atât de uşor „serul păstorului –Anticrist”, (care nivelează calea CIP-uirii), dar nu acceptaţi Serul Duhovnicesc, care vindecă Dumnezeieşte, fiindcă este plin cu Esenţa vieţii, cu rânduiala şi învăţătura sfântă… Documente EXCLUSIVE: cum a reușit agentul FSB-ist Iurie Roșca să infiltreze și să controleze Mitropolia Basarabiei în perioada 2002-2009. Pentru gloria Rusiei și a ”mitropoliei” lui Vladimir Cantarean, colonelul KGB ; SA NU UITAM … ”Pandora Papers” – 100 de cetățeni români vizați. Un fost parlamentar a deschis o companie offshore pentru un cont din Elveția, un oficial în funcție este beneficiarul ascuns în două companii înregistrate în Insulele Virgine Britanice; Soros, atac fără precedent la Forumul Economic de la Davos! / Acuze incredibile la adresa Angelei Merkel; Elitele de la Davos și noul război cultural global;Ecuația va înlocui Creația: Klaus Schwab și Forumul de la Davos doresc să „externalizeze” liberul arbitru uman! Europa se inchina lui Satan – Ceremonia Satanista de la …  ;  Fact checking-ul săptămânii: Declarații distorsionate pentru a susține narațiuni despre „implantarea microcipurilor” ; Davos, șocant: șeful Siemens vrea ca „1 miliard de oameni să nu mai mănânce carne”!Davos: „Conspirația” se ascunde la vedere? Davos: „Conspirația” se ascunde la vedere? Miliarde pe diabet. Investigația „POLITICA NATALIEI MIRARI” a deschis o conspirație masivă a medicilor și farmaciștilor împotriva populației din România; Manipularea propagandei globaliste a învins rațiunea națională; Dictatura anormalității; Bomba „Deutsche Welle”: Pesta porcină „curăță terenul” pentru fermierii olandezi și danezi?Viața după Marea Resetare: Planurile sinistre ale Forumului Economic Mondial și ale elitelor reprezentate de Klaus Schwab; Patentul #666 al lui Bill Gates transformă oamenii in biosenzori si device-uri care sa genereze criptomonede pentru bogatii planetei!

 

Monseniorul Viganò: Marea Resetare este o Lovitură Globală pentru distrugerea lumii prin crize economice, războaie și pandemii în numele Satanei;„Marea Resetare” este doar un plan actualizat pentru Noua Ordine Mondială; Consilierul Diavolului de la Forumul Economic Mondial; Discursul reprezentantului Rusiei la OSCE. Detalii halucinante despre armament și viitorul războiului!  MAREA RESETARE: ”PLANETA ASTA NUMAI ARE NEVOIE de marea majoritate a populației, oamenii sunt prea mulți și inutili!” Adrian Pătrușcă – Vestea bună: Globalizarea a murit! Vestea proastă: Se pregătește Ghetoizarea lumii; Harari: dacă omenirea refuză predarea suveranităţii în mâna elitei, va fi exterminate; Harari: Bogaţii trebuie să fie upgradaţi în dumnezei virtuali și săracii trebuie să fie degradaţi în oameni inutile; Sclavii de ieri și de azi; Harari: Nimeni nu va supraviețui fără a fi conectat la stup! Harari: Oamenii au devenit animale piratabile…Trebuie să ne pregătim pentru al doilea val pandemic declanșat de Guvernul Mondial;„Ruleta” de la Davos,de Ion Măldărescu; Un om fără teamă NU poate fi sclav! Avocați penalişti interceptați de DNA pentru că reuşeau să-şi scoată clienţii din arest pe vicii de procedură;Funcţia legii este de a păstra la putere pe cei care deţin puterea! Cum a ajuns Soros să conducă România?Clubul de la Roma: „Lumea are cancer şi cancerul este OMUL!” Pandemia schimbă ordinea mondială. Cum va arăta lumea după această criză;

JUSTIFICAREA RUSEASCĂ A ANEXĂRII CRIMEII ȘI PROPAGANDA NAZISTĂ: ASEMĂNĂRI MAJORE ȘI DIFERENȚE MINORE; Cine au fost cu adevărat ruşii. Piraţii şi războinicii care au transformat Rusia din uniune de triburi în imperiu; „Soldați fantomă”: Formează Putin o armată Potemkin pentru a crește numărul trupelor? (analiză France 24); (Din neant s-au format-neant devin cotropitorii imperiului  demoni m…)Lech Walesa cere dezmembrarea Rusiei: ”Trebuie redusă la 50 de milioane de oameni”. Ruşii spumegă și îl acuză de incitare la genocide; Destrămarea Federaţiei Ruse, între binecuvântare şi risc major pentru Occident. Avertismentul unui general roman… Câte ceva despre NOUA ORDINE MONDIALĂ!        

 

Câte ceva despre NOUA ORDINE MONDIALĂ

 

 

Publicat de Snake  

Publicat în: Asa NU

 

David Rockefeller

 

 

 

„Unii chiar cred că familia Rockefeller face parte din Cabala secretă şi că lucrează împotriva celor mai bune interese ale Statelor Unite, caracterizând familia mea și pe mine ca fiind „internaționaliști” și conspiraționişti şi că lucrăm cu alții din întreaga lume pentru a construi împreună structura integrării globale politice și economice – o nouă lume, dacă vreţi. Dacă asta e sarcina mea, sunt vinovat și sunt mândru de asta. „

 

David Rockefeller, Memorii

 

„Suntem recunoscători ziarelor Washington Post, The New York Times, revistei Time și altor publicații mari ale căror directori au participat la întâlnirile noastre și şi-au respectat promisiunile de apreciere faţă de planul nostru timp de aproape patruzeci de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi să ne dezvoltăm planul dacă, în tot acest timp, am fi fost supuşi luminilor strălucitoare ale publicităţii. Acum lumea este mult mai sofisticată și mai pregătită să mărșăluiască spre un guvern mondial. Suveranitatea super-națională a unei elite și lumea intelectuală a bancherilor sunt cu siguranță preferabile auto–determinării naționale practicate în secolele trecute. „

David Rockefeller, la o întâlnire a Grupului Bilderberg  din 1991

 

„Dă-mi controlul asupra bogăției unei națiuni și nu-mi pasă cine face legile.”

David Rockefeller

 

„Dă-mi controlul asupra monedelor popoarelor și nu îmi pasă cine le face legile.”

Meyer Nathaniel Rothschild într-un discurs susţinut la o adunare mondială a bancherilor pe 12 februarie 1912. În anul următor, SUA a subscris la „serviciile” nou introduse de Federal Reserve, condusă de dl. Rothschild.

 

„Noua Ordine Mondială nu se poate întâmpla fără participarea SUA, așa că noi suntem componentă unică şi cea mai semnificativă a acestui plan. Da, va exista o Nouă Ordine Mondială care va forța Statele Unite ale Americii să-şi schimbe percepţiile sale.

„Henry Kissinger, Consiliul Mondial de Afaceri – Conferinţă de presă, Regent Beverly Wilshire Hotel, 19 aprilie 1994.

 

Vom avea guvern mondial, fie că ne place, fie că nu. Singura întrebare este dacă Guvernul Mondial va fi realizat prin cucerire sau consimțământ.” James Paul Warburg – Declaraţie făcută în faţa Senatului Statelor Unite pe 7.02.1950.

 

Treaba noastră este aceea de a oferi oamenilor nu ceea ce vor ci ceea ce vom decide noi că ar trebui să aibă.”

 

Richard Salent, fostul președinte al CBS News

 

„Avem nevoie de un program de psihochirurgie pentru a controla politic întreaga noastră societate. Scopul este acela de a controla fizic mintea individului. Toți cei care se abat de la norma dată pot fi mutilaţi chirurgical. Individul poate gândi că cea mai importantă realitate este propria sa existență, dar acesta este doar punctul de vedere personal. . . Omul nu are dreptul să-şi dezvolte mintea. . . . Creierul trebuie controlat electronic. Într-o zi, armatele și generalii vor fi controlaţi prin stimularea electronică a creierului.

 „

Dr. Jose Delgado MR, Director spital de Neuropsihiatrie, Yale University Medical School, Declaraţie în Congresul din 24 februarie de 1974.

 

„Una dintre cel mai puţin înţelese strategii ale revoluției mondiale se mişcă acum rapid spre îndeplinirea scopului său şi anume acela de a controla mintea umană ca mijloc major necesar pentru aprobarea acesteia de către oameni, care vor fi subiecți ai Noii Ordini Mondiale.”

 

K.M. Heaton de la National Educator

 

„Timpul suveranităţii absolute și exclusive … a trecut; teoria acestora nu s-a potrivit niciodată realităţii.”

 

Secretarul General al ONU Boutros Boutros-Ghali, O agendă pentru Pace 1992.

 

„Lumea, prin urmare, poate să profite de oportunitatea oferită (criza din Golful Persic) pentru a-și îndeplini promisiunea veche referitoare la instaurarea noii ordini mondiale dacă diverse națiuni sunt trase împreună în această cauză comună al cărei scop este acela de a realiza aspirațiile universale ale omenirii.”

 

George Herbert Walker Bush

 

„Desigur, oamenii de rând nu vor război: nici în Rusia, nici în Anglia, nici în Germania. Asta este de înțeles. Dar, la urma urmei, liderii țărilor determină politica și întotdeauna este o chestiune simplă de a atrage oamenii de partea ta, fie că vorbim despre o democrație, o dictatură fascistă, un parlament sau o dictatură comunistă. Vocali sau nevocali, oamenii pot fi întotdeauna atraşi la licitaţia liderilor. Şi se întâmpă ușor. Tot ce trebuie să faceți este să le spuneţi că ţările lor sunt atacate, să ne declarăm împăciuitori şi să denunţăm lipsa lor de patriotism care expune țara la pericol. FUNCŢIONEAZA la fel în orice țară. „

 

Hermann Goering, președinte al Reichstag-ului, Partidul nazist și comandantul şef al Luftwaffe

 

„Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială, cu excepția cazului în care el/ea va face promisiunea că se va închina lui Lucifer. Nimeni nu va intra în New Age cu excepția cazului în care el/ea va trece printr-o inițiere luciferică.”

 

David Spangler, director al Inițiativei Planetare, Organizația Națiunilor Unite

 

„Astăzi, America va fi indignată dacă trupele ONU intră în Los Angeles pentru a restabili ordinea. Mâine vor fi recunoscători! Acest lucru este valabil mai ales în cazul în care s-a spus că a existat o amenințare din exterior, fie ea reală sau promulgată, care a amenințat însăși existența noastră. Ulterior, toate popoarele lumii vor pleda pentru a scăpa americanii de acest rău. Singurul lucru de care se teme omul este NECUNOSCUTUL. Când se prezintă acest scenariu, drepturile individuale vor fi abandonate de bună voie în schimbul garanţiei bunăstării acordate de Guvernul Mondial. „

Dr. Henry Kissinger, Conferinţa Bilderberg, Evians, Franța, 1991

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/asa-nu/page/6/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Fostul ministru al Agriculturii, deputatul Adrian Chesnoiu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu organizarea unor concursuri.

 

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane, respectiv:

 

Adrian Ionuţ Chesnoiu, în prezent deputat, iar la data faptelor având şi funcţia de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru patru infracţiuni de instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, şi pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit;

Andrei Cristian Răducan, la data faptelor director general adjunct în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, sub aspectul comiterii a patru infracţiuni de complicitate la infracţiunea de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite;

Aurel Sandu, fost şef serviciu în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Mihai Cosmin Corobea, fost consilier clasa I în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale,

Mihai Pârv, fost director executiv adjunct gradul II la Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Arad, şi

Cătălin Ionuţ Lăscaie, la data faptelor şi în prezent consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi vicepreşedinte al unei organizaţii judeţene de partid, pentru folosire, în orice mod, direct, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite.

Procurorii anticorupţie susțin în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 9 februarie – 11 aprilie, Adrian Ionuţ Chesnoiu, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze lui Andrei-Cristian Răducan (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene.

 

„Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la candidaţii ”agreaţi”, respectiv Aurel Sandu, Mihai-Cosmin Corobea, Mihai Pârv şi Cătălin Ionuţ Lăscaie. După primirea subiectelor şi promovarea probei scrise, inculpatul Cătălin Ionuţ Lăscaie ar fi fost respins la proba interviului”, spun anchetatorii.

 

La intervenţia directă a ministrului, în cazul candidatului Aurel Sandu, membrii comisiei ar fi fost nevoiţi să-l promoveze în condiţiile în care acesta nu obţinuse un punctaj corespunzător.

 

„Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcţia de şef serviciu, obţinând, în perioada ocupării funcţiei, venituri salariale în valoare de 50.995 lei”, arată DNA.

 

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă cu suma menţionată mai sus, în vederea recuperării cheltuielilor salariale efectuate pentru inculpatul Sandu Aurel cât timp acesta a ocupat funcţia de şef serviciu, informează procurorii anticorupţie.

 

„În cauză a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra sumei de 50.995 lei pusă la dispoziţie de către Adrian Ionuţ Chesnoiu”, precizează anchetatorii.

 

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

 

https://investigative-report.ro/dna-fostul-ministru-al-agriculturii-adrian-chesnoiu-judecat-pentru-abuz-in-serviciu/

 

/////////////////////////////////

 

 

Destrămarea Federaţiei Ruse, între binecuvântare şi risc major pentru Occident. Avertismentul unui general român

 

Federaţia Rusă ar putea să o ia pe calea fostei URSS şi să se dezintegreze, crede generalul Cristian Barbu, consilier al ministrului Apărării Naţionale şi fost rector şi comandant al Academiei Tehnice Militare.

 

Unicul Lech Walesa, fostul preşedinte al Poloniei şi fondator al Solidarităţii, a ridicat, la începutul săptămânii, problema dezmembrării Federaţiei Ruse. Omul care a coalizat întreaga Polonie împotriva comunismului şi a dat un semnal pentru ţările foste socialiste, în anii 80, crede că cea mai bună soluţie ar fi ca Federaţia Rusă să se dezintegreze, printr-o „revoltă a popoarelor anexate de către Rusia”. Occidentului i-ar reveni sarcina, spune el în cadrul unui interviu dat postului francez de televiziune LCI, de a ajuta aceste state să obţină independenţa.

 

Walesa nu este singurul care susţine această idee şi nici nu s-a luat în calcule toate efectele unui cutremur de asemenea amplitudine, comparabil cu cel produs după dezintegrarea fostei URSS. Pe de altă parte, această ipoteză a fost dezbătută şi în alte ţări, chiar dacă marile cancelarii europene evită să o pună direct pe tapet. Întrebarea care se pune este însă în ce context s-ar putea ajunge la implozia Federaţiei Ruse şi care ar fi urmările asupra altor state, inclusiv asupra Occidentului.

 

 

CUM POATE AJUNGE FEDERAŢIA RUSĂ LA IMPLOZIE

Generalul Cristian Barbu nu exclude o implozie în interiorul Federaţiei Ruse şi crede că există deja o parte din condiţiile interne pentru ca acest lucru să se şi întâmple.

 

„În acest conglomerat de ţări din Federaţia Rusă sunt şi foste ţărişoare, actuale teritorii care nu achiesează neapărat la politica agresivă a Moscovei.  Discuţia asta privind fărâmiţarea Federaţiei Ruse este însă cu adevărat una complicată. E o problemă pe care chiar şi ruşii o au în vedere şi de aceea nici nu au decis mobilizarea generală, aşa cum se aşteptau unii. Nu au făcut-o pentru că erau conştienţi că acest lucru ar fi nemulţumit populaţia în Federaţia Rusă, pentru că e vorba de foarte mulţi oameni care nu au nicio legătură cu Ucraina. Gândiţi-va că şi la ei se pune problema undeva prin Orient sau chiar prin partea siberiană ori prin Urali: «Domne, ce treabă avem noi cu Ucraina, de ce trebuie să moară copiii noştri pentru Putin?» Şi atunci ar putea izbucni o astfel de mişcare internă chiar în Federaţia Rusă. Iar asta ar duce chiar la implozie şi situaţia ar deveni de necontrolat chiar şi pentru o mână de fier cum e Putin”, explică generalul Barbu.

 

El a vorbit şi despre condiţiile în care ar putea avea loc această dezintegrare a Federaţiei Ruse. În opinia sa, o eventuală cădere a lui Putin ar crea cel mai potrivit context pentru asta. Pe de altă parte, implozia ar putea avea loc chiar dacă Putin va rămâne în funcţie şi va avea în continuare sprijinul clasei conducătoare.

 

 

„Nu e obligatoriu să cadă Putin ca să se întâmple chestiunea asta, ci doar să scape de sub control situaţia. Dacă lucrurile merg prost pe front şi ai pierderi mari, pur şi simplu lucrurile acestea în interior nu mai pot fi gestionate pentru că nu mai ai nici forţa necesară şi nu mai ai argumentele pe care să le scoţi în faţă şi cu care să calmezi lumea, să păstrezi spiritul acela de unitate. Ai pierdut argumentele chiar în război. Le-ai pierdut şi prin sancţiunile care au fost aplicate ţării tale, iar atunci n-ai ce să spui. Se poate să mergem în direcţia asta, pentru că dacă lucrurile din punct de vedere intern se agravează şi ne ducem către un război de lungă durată, de o uzură fantastică, cu consumuri extraordinare, cu pierderi fantastice, sigur că fiecare om de acolo îşi va pune problema de ce trebuie să se sacrifice el şi ai lui pentru ambiţiile Rusiei şi de ce el şi neamul său nu îşi pot crea singuri un viitor. Să nu uităm şi că nu ar fi pentru prima dată în istoria Rusiei când s-ar pune problema aşa”, a punctat generalul Barbu, aluzie la căderea şi dezintegrarea fostei URSS.

 

 

CINE AR PROFITA, CINE AR PIERDE

Ca în orice situaţie, de pe urma unui astfel de cutremur ar exista câştigători şi perdanţi. De pierdut, ar pierde actuala clasă politică din Federaţia Rusă. Pe de altă parte, China ar fi marea câştigătoare, pentru că şi-ar spori puterea şi nu ar mai avea un oponent serios în zonă, poate cu excepţia Indiei.

 

 „Dezmembrarea unui stat ca Federaţia Rusă ar însemna o afectare a echilibrului şi ar aduce haos în zonă. Cine ar avea de câştigat? China s-ar putea să câştige, dar mai sunt şi alte state care ar putea să câştige. Mă refer la Kazahstan, Uzbekistan, Azerbaidjan, Turkmenistan, ţări care au şi ele pe acolo nişte zone, nişte teritorii care ar putea la un moment dat să le fie favorabile”, crede generalul.

 

Pe de altă parte, lucrurile sunt mai complicate decât ar putea să pară la o primă vedere. Occidentul ar avea clar de câştigat, pe de o parte, prin faptul că o putere cu politică agresivă precum Federaţia Rusă ar dispărea. Numai că, paradoxal, pe de altă parte Occidentul ar putea avea şi de pierdut în acest caz. Asta pentru că în haosul creat, în acel vid de putere, armele nucleare ale Federaţiei Ruse ar ajunge şi pe mâinile altor state, actualmente membre ale Federaţiei. Iar în vidul de putere şi în haosul creat nu ar fi foarte clar cine ar ajunge la putere în aceste state, devenite independente peste noapte, iar unele dintre ele ar putea deveni o ameninţare pentru vecini şi nu numai.

 

 

„Problema ar fi o mare pierdere, pentru că din acel moment în care ar exista o astfel de fărâmiţare a Federaţiei Ruse, două lucruri ar fi complicate. Primul lucru ar fi că s-ar pierde un echilibru macro-economic şi s-ar destabiliza zona. Şi al doilea ar fi cel militar, s-ar pune problema cui îi revin elementele nucleare. Pentru că nu trebuie uitat că armele nucleare nu se află toate doar pe teritoriul Rusiei. A doua zi nu ai mai şti cu cine mai vorbeşti, de unde vorbeşti, care sunt autorităţile şi care sunt intenţiile autorităţilor”, a explicat generalul Barbu. În opinia sa, varianta ideală ar fi ca Federaţia Rusă să fie învinsă în Ucraina, iar Putin şi ai săi să piardă puterea. Pe acest fond, Federaţia Rusă s-ar putea fragmenta în timp, iar Rusia şi unele dintre statele rezultate ar putea face treptat trecerea spre democraţie.

 

EXCLUS UN RĂZBOI NATO-RUSIA

Dacă în privinţa dezintegrării Federaţiei Ruse nu există garanţii, generalul este convins că ambele tabere sunt deja epuizate şi nu vede posibil un conflict direct NATO-Rusia, în pofida declaraţiilor belicoase de ambele părţi.

 

„După părerea mea nu se pune problema unei confruntări directe pentru că NATO, în momentul acesta, nu îşi doreşte o confruntare cu Rusia sau cu oricine altcineva. De cealaltă parte, Rusia nici nu şi-ar permite un asemenea conflict, diferenţa e prea mare. Nici ţările europene nu vor asta. Un război clasic, cum îl ştim noi, ar face ca luptele să se ducă pe teritoriul Europei. America, clar, nu ar fi teritoriu de acţiune, ci doar teritoriu de comandă şi dirijare, ceea ce ar însemna ca Europa să devină front. Aproape sigur însă că un război clasic ar escalada într-unul nuclear şi toată lumea ar avea numai de pierdut. Iar ambele părţi ştiu asta”, a conchis generalul.

https://timpul.md/articol/premierul-ucrainean-ucraina-vrea-sa-adere-la-ue-in-termen-de-doi-ani.html

 

////////////////////////////////////////////

 

(Din neant s-au format-neant devin cotropitorii imperiului  demoni m…)Lech Walesa cere dezmembrarea Rusiei: ”Trebuie redusă la 50 de milioane de oameni”. Ruşii spumegă și îl acuză de incitare la genocide

 

 

Fost președinte al Poloniei, Lech Walesa, în vârstă de 78 de ani, a îndemnat Occidentul într-un interviu pentru Le Figaro să meargă mai departe de eliberarea Ucrainei sugerând destrămarea Rusiei astfel încât populaţia să scadă de la 144 de milioane la 50 de milioane de oameni.  

 

De Redactia Observator  

 

Lech Walesa cere dezmembrarea Rusiei: ”Trebuie redusă la 50 de milioane de oameni”. Ruşii spumegă și îl acuză de incitare la genocid – Profimedia

 

Lech Walesa laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1983 a sugerat ca Occidentul să sprijine o răscoală a popoarelor care au fost „anexate” de Rusia. Sistemul politic din Rusia trebuie schimbat, susţine acesta.  Declaraţia că populaţia Rusiei trebuie redusă la 50 de milioane de locuitori a creat isterie pe rețelele de socializare printre ruşi care au scos din context afirmaţiile fostului preşedinte polonez şi l-au acuzat de incitare la genocid.

 

 

„Chiar dacă Ucraina va câștiga acum acest război, peste cinci ani vom avea același lucru, peste zece ani vom vedea ridicându-se un alt Putin”, a avertizat Walesa. Pentru a evita acest scenariu, el spune că „trebuie să forțăm azi schimbarea sistemului politic sau să organizăm o revoltă a popoarelor” din Rusia.

 

Dacă nu va exista o schimbare completă a regimului politic la Moscova, securitatea mondială va putea fi asigurată doar prin dezmembrarea Rusiei de astăzi, pe care Lech Walesa o consideră imperială: „Sunt 60 de popoare care au fost anexate ca ucrainenii de astăzi. Ar fi necesară o revoltă a acestor popoare care au fost anexate de Rusia (…). Fie schimbăm sistemul politic al Rusiei, fie o readucem la o populație de mai puțin de 50 de milioane”.

 

 

00:00

Federația Rusă are în prezent 144 de milioane de locuitori. Este împărțită în 88 de subiecte federale, din care 21 sunt republici.

 

PE ACELAŞI SUBIECT

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti îi ironizează pe români: Vor să transporte cerealele ucrainene, dar nu şi-au rezolvat problemele lor

Ruşii au ras de pe faţa pământului oraşul Druzcovca: cratere adânci 5 metri lăsate de bombe, nicio casă nu mai e întreagă

Rogozin îi amenință „pe românii răzbunători” cu rachetele nucleare Satan 2: „Nu le va cere permisiunea de a zbura”

Război în Ucraina. Lech Walesa sugerează reducerea Rusiei la mai puțin de 50 de milioane de locuitori

Deși recunoaște că Occidentul are propriile sale interese în extinderea influenței și a puterii, el subliniază că Vestul face asta pe o cale democratică, adică legitimă: „Trebuie să înțelegem că Occidentul își dezvoltă puterea prin NATO, prin UE, se extinde, dar o face prin mijloace democratice. Rusia o face prin violență”.

 

 

Pentru Lech Walesa, lumea este din nou tăiată în două. „Sunt acum două sisteme: pe de o parte, democrațiile și NATO, care vor să se extindă, dar prin mijloace democratice, la solicitarea popoarelor, pe de altă parte Rusia și China, care recurg la vechile metode de anexare”.

 

Lech Walesa critică totuși Occidentul, despre care spune că greșit crezând că Rusia va deveni inofensivă. Potrivit acestuia, această greșeală datează de pe vremea lui Gorbaciov. „Ar fi trebuit să doborâm atunci Rusia. Dar Gorbaciov era prea inteligent pentru asta. Ne-am spus atunci: ”A fost Stalin, Brejnev, dar Gorbaciov, e carismatic”. Așa că i-am lăsat în pace. Rusia a așteptat vremuri tulburi și acum vor să continue așa cum au făcut-o de secole și să anexeze popoare în imperiul lor. A fost greșeala noastră la momentul respectiv. Eu am vrut să fac altfel, dar nu m-au lăsat.”

 

Lech Walesa a fost cofondator al primului sindicat independent din Europa de Est comunistă și a îndeplinit funcția de președinte al Poloniei între 1990 și 19995. În mandatul său Polonia a trecut de la comunism la democrație.

 

 

 

https://observatornews.ro/extern/lech-walesa-cere-dezmembrarea-rusiei-trebuie-redusa-la-50-de-milioane-de-oameni-rusii-spumega-si-il-acuza-de-incitare-la-genocid-478968.html

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

„Soldați fantomă”: Formează Putin o armată Potemkin pentru a crește numărul trupelor? (analiză France 24)

 

RFI România

 

Experții spun că planul lui Vladimir Putin de a crește efectivele armatei ruse cu 137.000 de soldați nu poate fi realizat.

 

 

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat pe 25 august că va crește efectivele armatei cu 137.000 de soldați noi, războiul din Ucraina continuându-și cursul. Dar analiștii sunt de părere că Moscova nu-și poate îndeplini acest obiectiv.

 

Putin vrea să-și intensifice ofensiva în Ucraina, adăugând întăriri, 137.000 de soldați noi – numărul total al luptătorilor activi ajungând astfel la 1,15 milioane. Aceasta ar fi cea mai mare creștere a personalului militar rus din ultimii ani, ultima dată întâmplându-se în 2017, atunci când Moscova a anunțat că efectivele armatei s-au mărit cu 13.698 de soldați.

 

Liderii ruși par să creadă că un număr mai mare de luptători pe teren le va oferi forțelor sale avantajul, pe fondul obstacolelor din estul și sudul Ucrainei.

 

Dar analiștii sunt sceptici. „În regulă, dar așa cum am văzut de mai multe ori în trecut, acest lucru e mai ușor de decretat decât de făcut”, a scris Mark Galeotti, expert în problemele Rusiei și director al firmei de consultanță Mayak Intelligence, pe contul de Twitter.

 

„Ceea ce își dorește și are cu adevărat nevoie Ministerul rus al Apărării sunt mai mulți profesioniști, dar asta însemnă oferirea de salarii și condiții mai bune, cu alte cuvinte, bani reali”, a continuat Galeotti pe Twitter. „Poți să mergi atât de departe doar dacă angajezi condamnați”.

 

„Așa că s-ar putea să ne îndreptăm spre o nouă armată Potemkin, cu Moscova emițând decrete și Ministerul Apărării înființând noi organizați care nu se mai potrivesc cu cifrele reale din serviciu”, a mai scris Galeotti. „Vom vedea dacă/cum va fi concretizat, dar la prima vedere, arată ca un Kremlin care se luptă cu neputința și cu lipsa unor idei corecte despre cum ar putea să schimbe situația în Ucraina”, a concluzionat acesta.

 

„Foarte puține opțiuni” pentru Rusia

 

Galeotti a făcut referire la „satele lui Potemkin”, amenajările urbane trompe-l’oeil, despre care se presupune că au fost construite în Crimeea în secolul al XVIII-lea pentru a ascunde sărăcia de împărăteasa Rusiei, Ecaterina cea Mare, în timpul vizitelor. Deși această legendă a fost de atunci respinsă în mare parte, cuvântul „Potemkin” este în continuare folosit adesea pentru a descrie eforturile de a oferi unei situații proaste o imagine favorabilă.

 

Primul motiv pentru care planurile lui Putin trimit cu gândul la fenomenul „Potemkin” este reprezentant de faptul că se bazează pe calcule greșite. Președintele rus folosește cifrele oficiale care arată că armata țării are puțin peste un milion de oameni. „Dar știm că au mai puțini de atât de când au invadat Ucraina”, a precizat Huseyn Aliyev, expert în războiul din Ucraina în cadrul Universității Glasgow.

 

„Estimările variază de la 250.000 la 300.000 de oameni pregătiți să lupte”, a continuat Aliyev. „Restul sunt membri civili ai armatei care au fost înregistrați ca soldați sau membri ai familiilor oficialilor guvernamentali ale căror nume au fost adăugate pentru a putea primi salarii militare”.

 

Deci, chiar dacă ar da roade, planul de a aduce încă 137.000 de soldați nu ar însemna că Rusia ar ajunge la 1,15 milioane de militari. Dar chiar și această cifră de 137.000 pare nerealistă.

 

„Rusia are foarte puține opțiuni pentru a găsi rapid atât de mulți soldați”, a spus Jeff Hawn, specialist în problemele armatei ruse la centrul de cercetare geopolitică din SUA, New Lines Institute.

 

Moscova a trimis pe 27 august pe frontul din Ucraina noul Corp 3 al armatei, demonstrând astfel dificultățile pe care le întâmpină Rusia în procesul de recrutare a noilor soldați.

 

„Este un contingent de rezerviști format în urmă cu câteva luni”, a precizat Aliyev. „Trebuia să includă aproximativ 18.000 de soldați. Dar Kremlinul a reușit să adune doar 15.000 de oameni, în ciuda faptului că a oferit o serie de stimulente”.

 

Mobilizare generală?

Noii recruți primesc un salariu de trei ori mai mare decât salariul obișnuit al soldaților ruși. Anterior, vârsta maximă de înrolare era de 40 de ani. Totuși, această a fost desființată la sfârșitul lunii mai pentru a încuraja bărbații mai în vârstă să participe la efortul militar din Ucraina.

 

Armata rusă a căutat să fie cât mai creativă posibil în ultimele luni, deoarece încearcă să-și sporească numărul de soldați și să înlocuiască trupele ucise sau rănite în Ucraina. În special, a mers în închisorile din mai multe orașe, oferind grațiere soldaților cu experiență militară care sunt de acord să meargă pe front. „De asemenea, armată rusă a adus mercenari, a recrutat luptători din Siria și trupe din cadrul minorităților etnice ale statelor din Asia Centrală [în special tadjici și kârgâzi]”, a subliniat Hawn.

 

Toate aceste inițiative au compensat cu siguranță într-o oarecare măsură pierderile de pe front, dar este „în continuare insuficient pentru a atinge obiectivul de 137.000 de soldați”, a continuat Hawn.

 

În multe dintre cazuri, acești noi recruți provin din medii foarte îndepărtate de armată rusă și adesea nu au cunoștințe despre cultura militară rusă. „Așa că nu se integrează bine în lanțul de comandă al armatei”, a adăugat Hawn. Cu alte cuvinte, este o problemă atât de calitate, cât și de cantitate.

 

„Aceste așa-numite batalioane de „voluntari” primesc două săptămâni de pregătire înainte de a fi trimise pe front, nefiind suficient”, a spus Aliyev. „Chiar dacă Moscova reușește să găsească 137.000 de soldați, armata este departe de a avea suficienți ofițeri care să îi poată pregăti pe noii recruți astfel încât aceștia să fie pregătiți de luptă”.

 

Poate cea mai evidentă soluție este declararea stării de mobilizare militară generală. Dar pentru a face acest lucru, Kremlinul ar trebui să recunoască că este implicat într-un război în Ucraina, spre deosebire de versiunea oficială potrivit căreia este doar o „operațiune militară specială”.

 

Putin a refuzat până acum să facă acest pas, preferând să se asigure că propaganda rusă încadrează conflictul în acea expresie eufemistică – deoarece recunoașterea  că acesta este un război „riscă să ducă la tensiuni sociale în Rusia”, a precizat Aliyev.

 

Putin trăiește într-o „bulă”

Cu toate acestea, nu este nicidecum garantat că o mobilizare generală ar fi suficientă. „Armata efectuează deja un fel de mobilizare generală pe furiș, făcând presiuni asupra tinerilor să se înroleze – totuși, sunt foarte puțini recruți”, a subliniat Aliyev.

 

„Kremlinul știe asta și nu-și va asuma riscul de a impune o stare de mobilizare generală de care toată lumea încearcă să scape”, a mai spus Aliyev. „Ar fi o mare lovitură pentru Vladimir Putin”.

 

De aici vine riscul de a ajunge la o armată Potemkin. „Rezultatul cel mai probabil este că fiecare cazarmă va avea obiective numerice pentru noi recruți, iar armata va face tot ce-i stă în putință pentru a-i găsi, chiar dacă asta înseamnă să inventeze soldați fantomă”, a spus Hawn. „Bugetul lor va depinde de asta”.

 

Așadar, se pare că Putin își îndeamnă ofițerii superiori să trișeze în privința cifrelor semnând acest decret. În același timp, se pare că este deosebit de important pentru președintele rus să demonstreze că poate crește numărul de soldați fără nicio problemă.

 

În primul rând, în scopuri de propagandă internă, umflarea cifrelor ar „ajuta la menținerea iluziei rușilor că există toată această dorință de a merge să lupte în Ucraina”, a spus Aliyev. „De asemenea, reprezintă o modalitate de a demonstra Occidentului că Moscova este pregătită pentru un conflict de lungă durată”, a adăugat acesta. Kremlinul nu ar propune să recruteze și să trimită alte mii de trupe dacă și-ar dori să pună capăt războiului cât mai curând posibil.

 

Dar mai există o ipoteză: Putin s-a îndepărtat atât de mult de realitate încât crede că este posibil să crească dimensiunea forțelor ruse în Ucraina. „Trăiește într-o bulă, existând șansa să creadă că armata poate găsi cu ușurință 137.000 de soldați noi”, a concluzionat Hawn.

 

Traducere și adaptare de Miruna-Alexandra Obaciu de pe pagina în limba engleză a France 24

 

https://www.rfi.ro/politica-148469-soldati-fantoma-formeaza-putin-o-armata-potemkin-pentru-creste-numarul-trupelor

 

////////////////////////////////////////

 

 

Cine au fost cu adevărat ruşii. Piraţii şi războinicii care au transformat Rusia din uniune de triburi în imperiu

 

 

Cosmin Pătraşcu Zamfirache

 

 

Numele ruşilor, spun specialiştii, vine de fapt de la o serie de popoare scandinave din neamurile vikingilor. Aceşti războnici din nord ar fi ocupat şi înrobit populaţiile slave care trăiau pe teritoriul vestic al Rusiei de astăzi. Acesti vikingi au civilizat şi dat naştere statelor ruseşti medievale.

 

Ruşii aşa cum îi cunoaştem astăzi sunt în mare parte neamuri slave, cel puţin în zona de vest a Rusiei. Limba rusă aparţine de altfel familiei de limbii est-slavice apropiată de cea ucraineană, bielorusă, poloneză sau slovenă. Slavii de est care locuiesc însă Rusia de astăzi nu sunt de fapt ruşi în adevăratul sens al cuvântului. Numele de rus le-a fost împrumutat lor. Adevăraţii ruşi sunt de fapt nordici, spun specialiştii, şi i-au invadat în zorii evului mediu pe slavi, civilizându-i.

 

Slavii erau populaţii indo-europene atestate documentar pentru prima dată în izvoarele bizantine începând cu secolul al VI-lea. Primele triburi menţionate locuiau în zona de nord-est a Europei, în zona de est a Poloniei, dar şi în Ucraina actuală. Se numeau antii şi sclavinii. Cronicarul bizantin Procopius din Caesarea din timpul domniei lui Iustinian I din secolul al VI lea spune că aceste triburi au plecat din zonele Carpaţilor, Dunării de Jos, dar şi din spaţiile nord-pontice, atacând provinciile romane din zona Dunării. 

 

”Aceste triburi, sclavenii şi antae, nu sunt conduse de un singur om, ci trăiesc într-un soi de democraţie şi totul se hotărăşte în comun”, spunea despre aceştia istoricul bizantin al împăratului Iustinian. Tot Procopius spune despre slavi că sunt populaţii primitive dar formate din indivizi puternici şi frumoşi. ”Trăiesc în colibe amărâte îndepărtate una de cealaltă, schimbându-şi locul des. Pleacă la război pe jos, cu scuturile şi suliţe, dar fără pieptare. Unii dintre ei nu au nici măcar o cămaşă sau o mantie, dar strângându-şi bucăţile de postav în zonele intime intră în luptă cu adversarii. Pentru că ei fără excepţie sunt bărbaţi înalţi şi voinici, cu părul nici foarte blond dar nici întunecat, mai degrabă roşcat”, adăuga Procopius din Caesarea.

 

 

Mulţi istorici spun că slavii au ieşit din anonimat odată cu migraţiile hunilor într-o primă fază, când au luat locul unor neamuri germanice împinse către est, dar mai apoi şi a avarilor care i-au luat în anumite campanii către vest drept federaţi. Către zona Rusiei de astăzi s-au aşezat anumite triburi de slavi estici, consideraţi genetic urmaşii populaţiilor ruse de astăzi şi anume krivichianii, radimichianii, vyatichianii, severianii şi slavii din neamul Ilmen. Aceştia locuiau în teritoriile sud şi est baltice. Nu erau cunoscuţi în aceea perioadă ca ruşi. De fapt nici măcar nu erau ruşi, erau triburi de slavi estici.

 

Adevăraţii ruşi sunt de fapt suedezi

 

Aceste triburi slave au căpătat numele de ruşi mult mai târziu, începând cu secolele VIII-IX. Şi asta de la adevăraţii ruşii, care erau de fapt suedezi, arată anumiţi oameni de ştiinţă şi cronicari. Istoricul Donald F. Logan, istoricii ruşi A. A. Shakhmatov şi S. Tomasivsky, dar şi Frederind Durand plus numeroase descoperiri întinse în spaţiul rusesc de astăzi atestă faptul că „rus” erau numiţi suedezii din Uppland şi Gottland care se ocupau cu comerţul către Bizanţ, prin est sau mai precis prin ţinuturile slavilor. Purtau şi numele de varegi dar şi cel de ”rus” sau mai bine zis ruşi. Erau vikingi în toată regula, foarte buni navigatori, războinici neîntrecuţi şi buni negustori care au colonizat multe dintre teritoriile de astăzi ale Rusiei.

 

”Vikingii care au părăsit Uppland şi insula Gotland au urmat acest drum pe râuri şi uscat, pătrunzând adânc în inima Europei răsăritene”, preciza Donald Logan în ”Vikingii în istorie”. Tot ei au dat şi numele populaţiilor de slavi pe care au ajuns să le supună. Coloniile ”ruşilor” suedezi sunt atestate arheologic la sud de Baltica. „Înainte de epoca vikingilor, suedezii şi gotlandezii creaseră colonii pe ţărmul de sud al Balticii. O serie de săpături au scos la iveală două cimitire scandinave mai mari lângă oraşul Grobin situat în apropierea oraşului Libau de azi pe coasta baltică a Letoniei”, adaugă Donald F. Logan în aceeaşi lucrare. Mai apoi aceşti ruşi suedezi au înaintat mult către est, ajungând în inima teritoriile locuite de slavi estici de pe teritoriul de astăzi al Rusiei, navigând pe Nipru, Volga şi ajungând în cele din urmă la Marea Neagră şi Bizanţ.

 

 Citește și:   Slavii au sărbătorit astăzi Masleniţa în centrul Capitalei cu clătite, ceai fierbinte şi muzică tradiţională rusească

”Cu siguranţă colonizarea a putut să capete în anumite locuri proporţii impunătoare: în regiunile care se întinde de la Vladimir la Iaroslav au fost inventariaţi în secolul al XIX lea, 7729 de tumuli, iar centrele create de vikingi în locuri ca Staraia Ladoga,novgorod şi Kiev au fost cu siguranţă capitale în care timp de generaţiui, au domnit dinastii suedeze”, precizează şi Frederic Durand. Misiunea lor iniţială în est a fost explorarea şi comerţul. Arabul Ibn Rustah preciza de altfel clar în secolul al IX lea că varegii sau vikingii ruşi ”trăiesc exclusiv din comerţul cu slavii”.

 

Ruşii i-au supus pe slavi, i-au civilizat şi le-au împrumutat numele

 

 

Cronica lui Nestor, scrisă de un călugăr dintr-o mănăstire kieveană din secolul al XII-lea, atestă acest nume de ”ruşi„ dat de populaţiile finice în secolul al IX-lea suedezilor. Mai mult decât atât, cronica rusească arată că suedezii au fost factor civilizator în rândul uniunilor de triburi slave. Mai precis, aceştia ar fi fost chemaţi de slavi să-i conducă şi să le dea legii. Iniţial suedezii i-au supus şi obligat la tribut, dar mai apoi slavii de bună voie le-au cerut să le devină stăpâni.

 

”Varegii de peste mare au pus tribut asupra ciuzilor, slavilor, merianilor, vesilor şi crivicilor. Cei care fuseseră siliţi să plătească tribut varegilor i-au alungat înapoi peste mare şi fără să le mai plătească tribut, au început să se cârmuiască singuri. Dar n-avea niciun fel de legiuri şi au început să se bată între ei. Atunci şi-au spus unii altora: ”Haideţi să căutăm un prinţ care să ne poată conduce şi să ne judece după lege”. Ca urmare s-au dus peste mări la ruşii varegi.(….) Ciuzii, slavii, crivicii şi vesii au spus oamenilor din rândul varegilor: Ţara noastră este mare şi bogată, dar nu este rânduială în ea. Veniţi să cârmuiţi şi să domniţi peste noi”, scria în cronica lui Nestor despre evenimente care ar fi avut loc în secolul al IX lea. În acest fel, slavii au ajuns să fie cârmuiţi de ruşii suedezi.

 

 

Primii lideri au fost Rurik şi Oleg, cei care au întemeiat Novgorodul şi Kievul în 862 şi respectiv 869. Practic, vikingii suedezi, adevăraţii ruşi, au creat primele cnezate şi principate slave bine dezvoltate. De altfel, dinastia de ţari a ruricovicilor, adică urmaşi ai Rurik, va continua să stăpânească în Rusia până în secolul al XVII lea. Totodată un important document precum ”Analele Sfântului Bertin” atestă pentru secolele IX-X existenţa unor personaje numite ”rhos” sau ”ruşi”, care erau de fapt suedezi.

 

Controverse pro şi anti-normande

 

Totodată în istoriografia rusă a apărut şi un curent anti-normand care neagă faptul că denumirea de ruşi ar fi venit de la scandinavi. Mai mult decât atât, aceşti istorici spun că de fapt şi slavii ar fi întemeiat state înainte de venirea vikingilor. Istoricii anti-normanzi arată că de fapt ruşii erau slavi care au locuit la sud de Kiev încă din preistorie. Ca să-şi susţină teoria, au folosit numeroase dovezi printre care nume de râuri precum Ros din apropiere de Dniepr.

 

Anti-normandiştii încearcă să demonstreze că nu exista niciun trib numit ”rus” în Suedia. Totodată aceştia se bazează şi pe scrierile lui Ibn Khurdadhbeh, care în 840 scria că Rus este un trib slav. Aceste argumente avansate de istorici precum S. Gedeonov, M. Hrushevskyj, B. D. Grekov sau V. T. Pasuto nu au fost însă foarte convingătoare. Cu toate acestea, doctrina anti-normandistă a fost susţinută de regimul comunist.

 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

 

Teoria revoluţionară a unor istorici şi arheologi români. Vikingii au ajuns în Dobrogea acum 1.200 de ani, în drum spre Constantinopol

 

Legăturile temuţilor vikingi cu românii. Cum a fost ucis şi jefuit un negustor scandinav de războinicii din Moldova

 

Cosmin Pătraşcu Zamfirache

 

https://adevarul.ro/stiri-locale/botosani/cine-au-fost-cu-adevarat-rusii-piratii-si-1689162.html

 

//////////////////////////////////////////////

JUSTIFICAREA RUSEASCĂ A ANEXĂRII CRIMEII ȘI PROPAGANDA NAZISTĂ: ASEMĂNĂRI MAJORE ȘI DIFERENȚE MINORE

      

 

Prof. Dr. Dainius Žalimas

 

Președintele Curții Constituționale a Republicii Lituania,

 

Profesor în cadrul Centrului Științific de Drept Internațional și European

 

(Facultatea de Drept, Universitatea din Vilnius)

 

  

Anexarea unei părți a teritoriului Ucrainei – peninsula Crimeea a fost un incident neașteptat și șocant pentru comunitatea internațională. În general, această anexare a fost apreciată ca fiind o încălcare gravă a principiilor fundamentale ale dreptului internațional, cum ar fi principiile de bază de neutilizare a forței, respectare a integrității teritoriale a statelor și a inviolabilității frontierelor acestora. După cel de-al doilea război mondial, aceste principii au fost considerate ca fiind temelia stabilității internaționale și, în special, a securității în Europa, care a avut cel mai mult de suferit în timpul celor două războaie mondiale. De aceea, în mare măsură, anexarea a fost identificată ca fiind o provocare majoră la adresa ordinii juridice internaționale contemporane și, în special, la adresa credibilității sistemului european de securitate fondat în 1975, la Helsinki (Actul Final OSCE).

 

Deoarece evaluarea juridică a acțiunilor Federației Ruse împotriva Ucrainei nu pare să fie o sarcină atât de dificilă, s-ar crea impresia că nu se merită examinarea argumentelor expuse de oficialii și oamenii de știință ruși ce justifică anexarea Crimeii și acțiunile ulterioare din Ucraina. Totuși, publicațiile juriștilor ruși sunt importante pentru identificarea modului prin care aceste argumente susțin și dezvoltă poziția oficială a Federației Ruse. Chiar dacă aceste publicații și declarații, ce stau la baza așa-numitei teze privind „reunificarea Crimeii cu Rusia”, sunt de ceva vreme obiectul unor cercetări, totuși acest articol oferă o bună ocazie de a le privi dintr-un unghi diferit. Acesta este unul istoric și ține de experiența celui de-al doilea război mondial, care a fost precedat și inițiat de anexări și alte acte de agresiune realizate în aceeași manieră ca și cea din cazul Crimeii.

 

Astfel, obiectivul principal al acestui articol constă în evaluarea, prin prisma istorică, a celui de-al doilea război mondial, a argumentelor și strategiilor utilizate de politicienii și juriștii ruși în contextul consolidării tezei de „reunificare a Crimeii cu Rusia”. Articolul începe cu evaluarea generală a anexării Crimeii din punct de vedere a dreptului internațional. Apoi urmează discursurile oficialilor ruși și publicațiile juriștilor ruși, în care s-au făcut încercări de a demonstra legalitatea anexării Crimeii, acestea fiind analizate sistemic și prin generalizare. Apoi se trece la identificarea declarațiilor tipic utilizate de către demnitarii și juriștii ruși, ce consolidează evaluarea anexării ca fiind una favorabilă Federației Ruse. Scopul acestei analize este de a divulga modul prin care dreptul internațional este manipulat de mediul academic rus. Și în cele din urmă, prin utilizarea metodelor de analogie și analiză comparativă, argumentele prezentate de oficialii și juriștii ruși, în favoarea anexării Crimeii, sunt analizate prin prisma argumentelor ce au fost enunțate de conducerea nazistă pentru a justifica actele de agresiune ale celui de-al treilea Reich, efectuate în timpul celui de-al doilea război mondial.

 

Această comparație ne va ghida spre răspunsul la întrebarea „în ce măsură discursul juridic al savanților ruși se aseamănă cu argumentele invocate de naziști la justificarea politicii agresive a celui de-al treilea Reich?”. În convingerea autorului, un jurist ar trebui să fie îndeajuns de curajos pentru a spune adevărul. Prin urmare, odată ce suntem în stare să constatăm identitatea dintre teza „reunificării“ ruse și ideologia naziștilor în coroborare cu argumentarea susținerii agresiunilor întreprinse de ei, trebuie să recunoaștem și să afirmăm în mod deschis acest fapt. Cu greu poți învăța lecții din cel de-al doilea război mondial, dacă îți este frică să vezi adevărul atunci când te confrunți cu faptele și ideile ce odată deja au dus la consecințe catastrofale. Cine altcineva, dacă nu juriștii, trebuie să ia o poziție principială față de crimele internaționale, cum ar fi cea de agresiune, condamnându-le cu vehemență.

 

 

 

  1. Evaluarea anexării Crimeii din punct de vedere a dreptului international………………………………………..Continuare aici https://www.constcourt.md/libview.php?l=ro&idc=9&id=1045&t=/Media/Publicatii/JUSTIFICAREA-RUSEASCA-A-ANEXARII-CRIMEII-I-PROPAGANDA-NAZISTA-ASEMANARI-MAJORE-I-DIFERENE-MINORE

 

///////////////////////////////////////////////

 

 

Pandemia schimbă ordinea mondială. Cum va arăta lumea după această criză

Ana Chivu

 

 

Pandemia schimbă ordinea în lume. Cum va arăta totul după această criză sanitară?

Pandemia va creiona de acum încolo ordinea în lume și va face ca totul să arate altefel. Ce va vedea omenirea după această criză sanitară pe care încă o traversăm?

 

Pandemia schimbă ordinea mondială

Ordinea Mondială nu va mai fi ca înainte, pentru că pandemia a schimbat-o pe termen nelimitat. Henry Kissinger, fost secretar de stat, a afirmat că pandemia va modifica total peisajul. Acesta a vorbit pe larg despre subiectul aferent în cadrul unui editorial publicat în ziarul The Wall Street Journal. Sursa citată precizează că atmosfera suprarealistă a pandemiei îi amintește cum s-a simțit când era tânăr în Divizia de Infanterie 84, în timpul Ofensivei din Ardeni.

 

Cu toate astea, există o diferență importantă între perioada aceea și cea actuală – rezistența americană de atunci era fortificată de un obiect final național. „Acum, într-o naţiune divizată, este necesar un guvern eficient şi cu perspective îndelungate pentru a fi depăşite obstacolele fără precedent ca anvergură şi de nivel mondial.” Kissinger susține că SUA trebuie să înceapă urgent acțiunile de planificare pentru o epocă nouă.

 

 

PLAYTECH.RO

 

 

Pandemia schimbă definitiv ordinea mondială

 

„Eșecul ar putea avea efecte dezastruoase”

„Este necesară reticenţă din partea tuturor, în domeniul politicilor interne şi diplomaţiei internaţionale. Trebuie stabilite priorităţile. Am pornit de la Ofensiva din Ardeni spre o lume a prosperităţii în creştere şi a demnităţii umane consolidate. Acum, suntem într-o perioadă epocală. Provocarea istorică pentru liderii politici este să gestioneze criza prin construirea viitorului. Eşecul ar putea avea efecte dezastruoase. Liderii politici abordează această criză în principal la nivel naţional, dar efectele virusului de divizare a societăţilor nu cunosc graniţe. Chiar dacă atacul asupra sănătăţii oamenilor sperăm că va fi temporar, impactul negativ structural la nivel politic şi economic ar putea dura generaţii. Nicio naţiune, nici măcar Statele Unite, nu va putea depăşi epidemia printr-un efort strict naţional. Abordarea necesităţilor momentului trebuie dublată în final printr-o viziune şi un program de colaborare globală. Dacă nu putem face aceste două lucruri împreună, ne vom confrunta cu ce este mai grav din amândouă”

Henry Kissinger

 

Pandemia schimbă ordinea mondială. Cum va arăta lumea după această criză

//////////////////////////////////////////

 

Clubul de la Roma: „Lumea are cancer şi cancerul este OMUL!”

 

Publicat de Snake

 

Puterea este o iluzie

 

Cei mai mulți oameni nu au absolut nici o idee despre ceea ce gândeşte elita mondială, cu toate acestea multe bloguri şi filmuleţe se răspândesc pe internet arătând filosofia întunecată a boşorogilor care vor să distrugă lumea.

 

Cine sunt acești oameni care fac parte din elita globală a lumii şi de ce doresc cu fervoare controlul populației? Unele dintre numele pe care le veţi citi mai jos ar putea să vă provoace un șoc total. Multe dintre ele sunt nume mari, cunoscute în întreaga lume. N-ar trebui să vă şocheze. Gândiţi-vă la principiul „Nimic nu e ce pare a fi!”

 

Majoritatea dintre ei, bătrânei spre 80-90 ani, afirmă aparent îngrijoraţi, că populația lumii este în rapidă expansiune şi că aceasta ar fi de fapt prima problemă a lumii, în ciuda faptului că datele statistice arată contrariul. Numai dacă am analiza România constatăm că cifrele au scăzut dramatic şi că în 26 ani populaţia a ajuns la aproximativ 18 milioane, cu tot cu românii plecaţi în lumea largă. Natalitatea este pe tobogan iar mortalitatea în creştere. Suntem o populaţie îmbătrânită la fel cum este cea a întregii Europe. Deci, problema suprapopulării planetei invocată de băşinoşii lumii este una complet falsă!!! La fel de falsă ca şi povestea cu „încălzirea globală”! Prima catastrofă planetară, din punctul meu de vedere, este tembelizarea populaţiei. Şi asta este într-adevăr foarte grav! Nu mai există cale de întoarcere. Vom trăi într-o lume din ce în ce mai tembelă, formată în majoritar din … intelectuali de carton, incapabili să raţioneze, să ia decizii, să facă anumite conexiuni. Posibil ca mică parte din ei să poată totuşi manipula maşinăriile care vor lua un avânt uimitor.

 

Observaţi, vă rog, cum aceşti psihopaţi bătrâni şi putred de bogaţi, adepţi ai segregărilor de orice fel, împart lumea în două: NOI şi ceilalţi! Toate metodele criminale propuse se vor aplica pe ceilalţi! În alegaţiile lor vorbesc doar la persoana a III-a: ceilalţi sunt prea mulţi, ceilalţi sunt cobaii, ceilalţi trebuie să moară, ceilalţi trebuie sterilizaţi…

 

Percepţia complet deformată a esenţei vieţii se datorează cu siguranţă problemelor psihice dobândite odată cu înaintarea în vârstă, a frustărilor acumulate de-a lungul timpului, elemente care au generat retragerea şi trăirea într-o lume închipuită, virtuală, unde şi-au construit poveşti sinistre, şi-au arogat roluri de zei… Bieţii de ei, asemeni pruncilor de 2-5 ani, s-au auto-declarat străpâni ai lumii fantasmagorice, imaginându-şi că au putere de decizie asupra maselor largi de oameni, nereacţionare, similare sclavilor, că le pot manipula şi ucide oricând şi oricum! Ce mai, bătrâneii sclerozaţi sunt „nemuritori” în toată regula 😉 Din fericire pentru noi şi din păcate pentru ei, sunt MURITORI. La fel ca noi „supuşii”. În faţa morţii devin inutile baldachinul de aur în care obişnuia să se lăfăie pe timpul nopţii; cupa perfect sculptată, şlefuită măiastru de cel mai scump artist din lume pe buza căreia a bătut smaralde rare şi diamante; pijamaua confecţionată din mătasea cea mai fină comandată de pe Venus ori Jupiter, nici el nu mai ştie că-l uită Alzheimer în conversaţii 😉 … nimic din toate acestea nu poate pune oprelişte clipei de pe urmă… nici conturile bancare, nici lingourile, nici corporaţiile, nimic, nimic… MOARTEA… NU IA ŞPĂGĂ!!!

 

În acea zi şi-n acel ceas neştiut de nimeni, toţi sociopaţii acestia vor descoperi pe rând că şi ei sunt simpli oameni! Şi oamenii sunt muritori! Moartea nu te ia pentru că eşti bun sau rău, sărac sau bogat, religios sau ateu, bolnav ori sănătos, vesel sau trist, ci te ia pentru că EŞTI VIU!!! Şi tot ceea ce este viu, este sortit pieirii! Pieirea nu însemna afundarea în nimic ci transformare…

 

În continuare vă prezint câteva extrase din declaraţiile boşorogimii numită Illuminati, o parte din ei sunt politicieni, alţii oameni de ştiinţă, exploratori, ecologişti înfocaţi, medici, profesori … Reflectaţi, analizaţi profund şi să trageţi concluzii. Înainte de a lectura, vă mai dau un sfat:

 

NU UITAŢI! PUTEREA ESTE O ILUZIE ŞI FUNCŢIILE SUNT VREMELNICE!

♣ ♣ ♣

 

Clubul de la Roma:

“Lumea are cancer şi cancerul este OMUL!”( 1974)

(Politica depopulării a devenit o prioritate pe Agenda Clubului de la Roma şi a politicienilor din SUA).

 

Michael Oppenheimer, profesor de geoştiinţa afacerilor naţionale şi internaţionale la Universitatea Princeton, SUA:

 

„Singura speranţă a lumii este să ne asigurăm că nu există o ală ţară mai dezvoltată ca SUA. Nu putem permite altor țări să aibă același număr de autoturisme ca noi şi nici aceeaşi importanţă industrială ca SUA. Trebuie să stopăm urgent dezvoltarea ţărilor din lumea a 3-a!”

Prima poruncă din cele 10, încrustate în pietrele „Guidestones” din Georgia, SUA, presupuse a fi poruncile de căpătâi ale Illuminati:

 

„Menţineţi populaţia lumii sub 500.000.000 de oameni pentru a rămâne în echilibru perpetuu cu natura.”

Henry Kisinnger, diplomat american și om de știință în domeniul politic, consilier pe probleme de securitate și mai târziu secretar de stat în administrațiile președinților Richard Nixon și Gerald Ford:

 

„Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe față de lumea a treia, pentru că economia SUA va necesita cantități mari și tot mai mari de minerale din străinătate, în special din țările mai puțin dezvoltate.”

„Populaţia lumii trebuie să scadă cu 50%”.

„Dacă facem ceea ce este necesar, toate șansele sunt în favoarea noastră”.

„Este un act de nebunie și de umilire națională să existe o lege care interzice președintelui să dispună ordinul de asasinare a unei persoane.” (Declarație făcută la o reuniune a Consiliului Național de Securitate în 1975)

“Cine controlează aprovizionarea cu alimente controlează oamenii; cine controlează energia poate controla întregi continente; cine controlează banii poate controla lumea.”

Eric Pianka, biolog american, a cărui activitate include herpetologie și ecologie evolutivă, profesor de biologie la Universitatea din Austin, Texas:

 

„Virusul SIDA nu este un criminal eficient pentru că ucide prea lent. Candidatul meu preferat pentru a elimina 90% din populatia lumii este virusul aerofob Ebola (Ebola Reston), deoarece are un grad extrem de letalitate și ucide în zile, nu în ani. Noi trebuie să ucidem 90% din populaţia lumii cu Ebola. Trebuie să ucidem oamenii. Gândiţi-vă la aceasta. Şi cu gripa aviară se poate ucide, dar mai puţin. Trebuie să ucidem atât de mult încât din 10 oameni, unul să-i îngroape pe ceilalţi 9!!!”

„Această planetă ar putea fi în măsură să susțină, probabil, cel mult o jumătate de miliard de oameni care ar putea trăi o viață durabilă în confort relativ. De aceea populațiile umane trebuiau de mult diminuate, și dacă nu am făcut-o, s-o facem cât mai repede posibil pentru a limita deteriorarea continuă a mediului. „

Thomas Ferguson, fost funcționar în Departamentul de Stat al SUA :

 

„Există o singură temă în spatele muncii noastre: reducerea populaţiei. Fie guvernele fac în felul nostru, prin metode curate şi frumoase, fie vor primi mizerii de tipul celor pe care le-am făcut în El Salvador, Iran sau Beirut. Populația este o problemă politică. Odată ce populația este scăpată de sub control, este nevoie de un guvern autoritar, chiar și fascist, capabil să o reducă. „

Maurice Strong F., antreprenor canadian, ecologist și susținător al implicării Națiunilor Unite în afacerile mondiale:

 

„Dacă nu ne vom schimba, specia noastră nu va supraviețui … Sincer, am putea ajunge la punctul în care singurul mod de a salva lumea să fie prăbuşirea civilizației industriale. (…) Nu este speranţa noastră colapsul industrial? Nu este responsabilitatea noastră să producem acest colaps pentru a salva planeta?”(Declaraţie din 1997)

Justice Oliver Wendell Holmes, Jr., jurist american, asociat al Curții Supreme a Statelor Unite, 1902-1932, Ministru interimar al Justiției:

 

„Este mai bine pentru toată lumea dacă în loc să așteptăm executarea urmaşilor degeneraţi condamnaţi pentru crimă, să-i lăsăm să moară de foame pentru imbecilitatea lor; societatea îi poate împiedica pe cei care sunt în mod evident improprii să se reproducă. Principiul care susţine vaccinarea obligatorie este suficient de larg răspândit astfel încât putem masca tăierea tuburilor falopiene (uterelor).”

Arne Schlotz, american, Directorul Fondului Mondial de Conservare a Faunei Sălbatice:

 

„Malthus a fost justificat; în sfârşit realitatea malthusiană a fost înţeleasă. Ţările lumii a treia sunt suprapopulate, acolo este o mizerie economică şi nu există nicio cale de a ieşi din asta atâta vreme cât populaţiile lor cresc rapid.”

Dixy Lee Ray, scriitoare:

 

„Graviditatea ar trebui să fie considerată o crimă împotriva societăţii şi în consecinţă pedepsită aspru, cu excepția cazului în care părinții dețin licență de reproducere emisă de guvern . Toți potenţialii părinți ar trebui să utilizeze substanțe chimice contraceptive, emiţătoare de antidoturi, iar guvernul să aleagă cetățenii care au dreptul să rămână fertili.” (citat din cartea sa „Distrugerea planetei” (1990)

„In timp ce moartea tinerilor în război este regretabilă, totuşi nu este mai gravă decât emoţiiile munților și zonele pustiite de oameni.” (citat din cartea sa „Dezastrul mediului”, 1993)

Paul Ehrlich, entomolog, profesor la Universităţi din Pennsylvania & Arkansas, SUA, membru marcant al Partidului Liberal:

 

„Cancerul este o multiplicare necontrolată a celulelor; explozia demografică este o multiplicare necontrolată a oamenilor. Tratarea simptomelor de cancer poate crea victimei o stare mai confortabilă la început, dar în final tot moare – de multe ori oribil. O soartă similară va avea lumea ca urmare a exploziei populației, asta dacă ne vom ocupa doar de tratarea simptomelor. Trebuie să redirecţionăm eforturile noastre de la tratarea simptomelor la eliminarea cancerului. Operațiunea va cere multe decizii aparent brutale și fără inimă. Durerea poate fi intensă. Dar boala este atât de avansată, încât numai cu o intervenție chirurgicală radicală pacientul poate să aibă o șansă de supraviețuire.”

„Avem nevoie de reglementări obligatorii privitoare la naștere (…) prin adăugarea sterilizanţilor temporari ce pot fi introduşi în apa comercializată sau în alimentele principale. Dozele de antidot trebuie raționalizate cu atenție de către guvern astfel încât să se obţină dimensiunea dorită a familiei.”

Acest nebun, în 1968, alarma lumea că „în anul 1970 pământenii vor suferi de foamete” şi că „sute de milioane de oameni vor muri de inaniţie”, ceea ce s-a dovedit a fi complet fals. Totuşi, pentru a îndeplini cumva „predicţia” nematerializată, americanii au decis să decimeze lumea prin războaie (peste 240 în ultimii 40 de ani) şi virusuri! Planul de exterminare a populaţiei trebuie să continue.

 

În acelaşi an (1968) recomanda partidului liberal: „Trebuie să avem controlul populației şi acasă, de aceea trebuie să creăm un sistem de stimulente și sancțiuni, iar dacă metodele voluntare eşuează, să recurgem şi la constrângeri.”

Sir James Lovelock, om de știință independent, ecologist și futurist, din Devon, Anglia:

 

„Oamenii de pe Pământ se comportă într-un fel ca şi microorganismele patogene sau ca celulele unei tumori sau ca neoplasmul” (Lovelock 1991, p. 153).

ONU, Programul Biodiversităţii Globale, 1995:

 

„O estimare rezonabilă a societăţii industrializate ne arată că în prezent în SUA pot locui şi trăi la un standard material mulţumitor 1 miliard de nord-americani iar în Europa e posibil să trăiască doar 2-3 miliarde de oameni”. (Observaţi că ONU compară o ţară federală – SUA – cu continentul Europa!!!! Celelalte continente nici nu intră în ecuaţie, evident ca nici vieţile acelor oameni!!!!

David Rockefeller, bancher american, președinte și director executiv al Chase Manhattan Corporation, cel mai bătrân membru al familiei:

 

„Suntem în pragul unei transformări globale. Tot de ce avem nevoie este o criză majoră astfel încât ulterior, toate ţările lumii, să accepte paşnic Noua Ordine Mondială.”

Ted Turner, mogulul presei americane:

 

„O populație totală mondială de 250-300 de milioane de oameni, o scădere de 95% față de nivelul actual, ar fi ideal.” (interviu în Audubon Magazine)

Paul Watson, activist ecologist canadiano-american:

 

„Trebuie să reducem radical și inteligent populația umană la mai puțin de un miliard. Trebuie să eliminăm naționalismul și tribalismul și să devenim pământeni. Și, ca Pământeni, trebuie să recunoaștem că toate celelalte specii care trăiesc pe această planetă sunt, de asemenea, colegi, cetățeni, adică într-un cuvânt: pământeni. Aceasta este o planetă cu o diversitate incredibilă a formelor de viață; aceasta nu este o planetă pentru o anumită specie (n.r. a oamenilor) aşa cum mulţi dintre noi credem. „

Prințul Philip, soţul reginei Elisabeth a II-a a Marii Britanii:

 

„Canibalismul este o soluție radicală, dar din punct de vedere realistic, rezolvă problema suprapopulării.„

David Foreman, ecologist, fondator al unei mişcări radicale de salvare a mediului şi Pământului:

 

„Am trei obiective principale: reducerea populației până la aproximativ 100 de milioane de oameni în întreaga lume, distrugerea infrastructurii industriale și lumea sălbatică, formată dintr-un număr imens de specii, să se întoarcă în ecosistemele lor.”

Bill Gates, magnatul american de la Microsoft:

 

„Lumea de azi are o populaţie de 6,8 miliarde de oameni. Se îndreaptă uşor spre 9 miliarde. Am putea face o treabă foarte bună dacă am introduce noi vaccinuri, noi sisteme de asigurare a sănătăţii, servicii controlate de reproducere şi cu siguranţă luate împreună, ar putea contiribui la scăderea populaţiei cu cel puţin 10-15%”.

John P. Holdren, cercetător, consilierul de top al lui Barack Obama:

 

„Un program de sterilizare a femeii după al doilea sau al treilea copil, în ciuda dificultăţilor legate de operaţiile de vasectomie, ar putea fi mai ușor de implementat decât încercarea de a steriliza bărbaţii. (…) Dezvoltarea unei capsule de sterilizare a femeii pe termen lung, care poate fi implantată subcutanat şi eliminată doar atunci când se dorește păstrarea sarcinii, deschide posibilități suplimentare pentru controlul fertilității coercitiv. Capsula poate fi implantată la pubertate și poate fi detașabilă, cu permisiunea oficială a statului, pentru un număr limitat de nașteri. „

Un Raport al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație intitulat „Confruntarea cu o lume în schimbare: Femeile, populația și clima”:

 

„Nici un om nu este cu adevărat „carbon neutru”, în special atunci când toate gazele cu efect de seră sunt gândite în aceeaşi ecuație.”

Jacques Cousteau:

 

„Pentru a stabiliza populația mondială, trebuie să eliminăm 350.000 de oameni pe zi. Este un mod oribil de-a o spune dar este şi mai oribil să n-o spunem”

Margaret Sanger, fondatoarea Planului Parental:

 

„Cel mai milostiv lucru pe care o familie ar putea să-l facă la unul dintre membrii săi ar fi să-şi ucidă sugarul.„

Peter Singer, profesor de filosofie la Universitatea Princeton – SUA:

 

„Deci, de ce nu am fi noi ultima generație de pe pământ? Dacă am fi toţi de acord să ne sterilizăm, atunci nici un alt sacrificiu nu ar mai fi necesar – am putea petrece împreună drumul spre dispariția speciei umane.”

Maurice King, profesor la catedra de Sănătate Publică din Leeds, Anglia, născut în Sri Lanka:

 

„Durabilitatea globală impune cercetarea deliberată a sărăciei, reducerea consumului de resurse și stabilirea unor niveluri de control ale mortalității. ” (Unii îl consideră vizionar, alţii psihopat, nebun sau schizofrenic.)

Theodore Roosevelt, Președintele Statelor Unite în perioada 1901-1909:

 

„Societatea nu face nicio afacere dacă permite degeneraților să se reproducă în felul lor.”

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/asa-nu/page/5/

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Cum a ajuns Soros să conducă România?

 

Publicat de Snake

Începuturile influenţei lui Soros în România

România este una dintre țările europene foarte orientate şi vajnic susţinătoare a proiectului geopolitic existent în agenda atlantiştilor. În ciuda faptului că românii sunt majoritari creştini, elitele sunt fanii nemuritori ai Uniunii Europene şi  SUA.  Motivul este foarte simplu: elitele și societatea civilă din România au fost aproape complet acaparate şi formate de şi prin ONG-urile americane, în mod special de cele patronate de George Soros.

 

Infiltrarea lui Soros în România

La începutul anilor ’80, George Soros făcuse primii paşi în finanţarea grupurilor de rezistență şi a oamenilor care se opuneau regimurilor comuniste din Europa de Est, promovând ideile unei „Open Society” (Societatea Deschisă). În 1979, „Open Society” a pătruns nu numai în Europa de Est dar şi în alte ţări precum cele din Africa, Asia,  America Latină și Centrală. În 1992, la Budapesta, Soros a fondat „Central European University”, ocazie cu care a început să selecteze şi să formeze cadre din întreaga Europă de Est, din fosta URSS şi din România.

 

Unele voci spun că George Soros ar fi fost implicat în “afacerile” din România ultimelor zile ale anului 1989 însă, după căderea regimului tototalitar al lui Ceaușescu, a declarat presei că nu ar fi avut niciodată vreo legătură cu evenimentele  respective în schimb a recunoscut că a sponsorizat unele case de filme din ţările comuniste, conduse de adversari ai regimurilor comuniste.

 

Totuşi, fix pe 31 decembrie 1989, în vacarmul evenimentelor din întreaga ţară, George Soros pune bazele “Grupului pentru Dialog Social” (GDS) şi apoi a “Fundaţiei pentru o Societate Deschisă” (Open Society), care fusese iniţial botezată “Fundaţia Soros”, cunoscută astăzi în întreaga lume. Este greu de îngurgitat ideea că, în vremurile tulburi, specifice schimbărilor de regim, Soros ar fi reuşit să cunoască într-un timp extrem de scurt (5 zile!!!), foarte mulţi intelectuali din România, deoarece nu se poate presupune că i-ar fi abordat întâmplător pe străzi, le-ar fi făcut imediat propuneri nerefuzabile şi aceştia s-ar fi pus imediat cu burta pe înfiinţare de Fundaţii taman atunci când românii erau încă nauciţi şi nimeni nu ştia sigur în ce mod se va finaliza revolta. Din aceste motive devine foarte credibilă ipoteza referitoare la faptul că respectivii intelectuali se cunoşteau deja între ei şi toţi îl cunoşteau pe Soros de mai mulţi ani, fiind beneficiarii direcţi sau indirecţi ai  sponsorizărilor anterioare sale.

 

Prima organizație Soros-istă din România – Grupul pentru Dialog Social (GDS) – a avut ca membri fondatori pe Silviu Brucan, Andrei Pleșu, Gabriel Andreescu și Stelian Tănase.

 

Primul canal privat de televiziune, apărut după decembrie 1989 – SOTI – a fost sponsorizat masiv de acelaşi George Soros, şi a reprezentat un mijloc important de comunicare media prin care s-a impus ferm şi categoric promovarea exclusivă a ideologiei americane. Soros a alocat sume uriaşe pentru şcolarizarea jurnaliştilor angajaţi în acea televiziune (Andreea Esca beneficiară).

 

Gravitatea constă în aceea că toate structurile politice aflate în opoziţie, inclusiv sindicatele aşa-zis independente (studenţeşti sau profesionale), erau finanţate din puşculiţa fără fund a magnatului maghiaro-evreo-american Soros, prin fundaţiile sale deschise direct în România: Open Society (O societate Deschisă), Freedom House, NED, Institutul Naţional Republican.

 

Ca urmare a sponsorizării masive în toate părţile, George Soros reuşeşte să construiască în scurt timp VOCEA SOROS-istă ce va domina România. Formată din intelectualii şi jurnaliştii „scolarizaţi” de magnat, oamenii devin peste noapte cei care decid şi/sau influienţează clasa politică românească. De exemplu, fostul ministru al Apărării – Mihnea Motoc – primise anterior numirii în funcţie, o bursa la George Washington University din SUA şi, din acel moment, a devenit agent american de influență în România.  Soţia dânsului – Iulia Motoc – a fost numită de fostul preşedinte Băsescu, judecător la CEDO, numire controversată în breasla magistraţilor datorită slabei sale pregătiri profesionale.

 

Din anul 1990, Soros şi ONG-urile sale controlează învăţământul românesc. Astfel, unele fundaţii s-au ocupat de elaborarea “manualelor şcolare alternative”, colaborarea cu Ministerul Educaţiei fiind una fructuoasă şi îndelungată .

 

Chingile lui Soros

Primul reprezentant direct al lui George Soros în România a fost Sandra Pralong (Sandra Marilyn Andreea Budis), o persoană care, deloc întâmplător, a emigrat din România în anii ’70 și a revenit după căderea lui Ceaușescu. Sandra Pralong a fost iniţial consilierul preşedintelui Emil Constantinescu, iar astăzi este consilierul președintelui actual, Klaus Iohannis.

 

Demn de menționat  este faptul că fostul premier Dacian Cioloș, fost comisar european pentru agricultură, a fost la rândul său  membru al „Friends of Europe” (Prietenii Europei), altă asociaţie finanțată de “Fundația pentru o Societate Deschisă”. De altfel, Guvernul său a fost poreclit “Guvernul Soros” datorită componenţei sale:  “tehnocraţi” Soros-işti, scoliţi prin universităţi din Europa şi SUA care practic s-au dovedit a fi cei mai slabi miniştri postdecembrişti, performanţa lor fiind ZERO!

 

Astăzi, cunoscând toate aceste informaţii, concluzionăm că România este condusă, într-o manieră deschisă şi făţişă, aproape exclusiv de oamenii lui Soros. Altfel spus, Soros conduce România din umbră!!!

 

Reţeaua Soros: ONG-uri & Sucursale

În afară de GDS și “Open Society – Fundația Soros”, finanţatorul  american a dezvoltat o multitudine de structuri asociative legate de ONG-urile mamă: sucursalele!!!  Iată doar câteva exemple: „Soros Consiliere și Avizarea Centrului de Plasament”, „Soros Centrul de Informații Universitare”, „Uniunea pentru Reconstrucția României”, „Centrul de Parteneriat pentru Egalitate”, „Centrul pentru Dezvoltare Economică”, Fundația „Concept”, „Centrul pentru drepturile Omului – București”, „Asociația pentru drepturile Omului din România -. Comitetul Helsinki (APADOR-CH)” Asociația „Pro-Democrația”, „Societatea Academică Română”, etc. etc.etc. ONG-urile soros-iste se nasc peste noapte şi sufocă planeta, fără ca justiţia vreunui stat să obstrucţioneze planurile sale diabolice.

 

Printre membrii organismelor susmenţionate puteți descoperi cu ușurință foşti sau actuali miniștri, consilieri ai președinților României, directori ai instituțiilor de stat, jurnaliști influenți, miniştri secretari de stat, avocaţi, magistraţi… Este demn de remarcat faptul că trei dintre cei patru preşedinţi ai României au avut sau au consilieri persoane formate şi crescute în rețeaua Soros.

 

Practic, Soros şi-a construit o adevărată şi puternică rețea insituţională prin care conduce România de la un capăt la altul. De exemplu, în cadrul ONG-ului „Soros Open Network România” (ITS), operează o mare varietate de ONG-uri, cum ar fi:

 

APD  – Fondată în august 1990 de către Adrian Moruzi din Braşov. Aceasta a fost finanțată, în primul rând, de „National Democratic Institute” apoi a intrat în piramida ONG-urilor sorosiste. Asociaţia are 30 de sucursale în întreaga ţară şi peste 1.000 de membri. Specializări: supravegherea alegerilor, numărarea paralelă a voturilor etc. Organizeaza în fiecare an „Universitatea de Vara din Balvanyos” (Covasna), alături de „Liga Pro-Europa” și „Uniunea Tineretului Maghiar” și IDESZ.

 

„Pro-Democrația” – finanţată de „National Democratic Institute”, „Freedom House”, (Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională) „USAID” şi „Westminster Foudation for democracy”.

 

„Societatea Academică din România” (SAR), condusă de Alina Mungiu. A promovat fuziunea dintre Partidul Democrat Liberal şi Partidul Național Liberal, astfel că, PNL-ul, partid istoric românesc, a fost complet deturnat de activiştii soros-işti. Alina Mungiu este sora lui Cristian Mungiu, regizor de film românesc, premiat cu Oscar pentru pelicula “4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” în care subiectul central era avortul din vremea comunismului. Mungiu este finanţată din fondurile “Open Society Institute”, Banca Mondială, Freedom House şi Marshall Fund.

 

„Asociatia Pentru Drepturile Omului În România – Comitetul Helsinki” (APADOR-CH), condusă iniţial de Renate Weber iar din 1996 de Monica Macovei.

 

Grupul pentru Dialog Social (GDS), prima asociaţie sorosită din România, fondată în 1990, include oameni din mass-media, consideraţi intelectuali de frunte ai României de azi: Andrei Pleșu, Gabriel Andreescu, Stelian Tănase, Gabriela Adameșteanu, Mariana Celac, Andrei Cornea, Adrian Cioroianu, Andrei Oişteanu etc.

 

Personalități de seamă în cadrul rețelei „Soros Open Network România”: Renate Weber, Alina Mungiu, Monica Macovei, Cristian Pârvulescu, Mihai Răzvan Ungureanu, Adrian Cioroianu etc.

 

O poveste de succes

Unul dintre cele mai bune exemple de lucru a rețelei Soros este cariera lui Mihai Răzvan Ungureanu, fost șef al Serviciului de Informații Externe al României (SIE), fost prim-ministru (2012) și ministru de externe (2004-2007). Din 1997 Răzvan Ungureanu, a lucrat pentru FSD. Acest lucru i-a permis să beneficieze de burse și stagii de practică în diverse ţări. Astfel, în anii ‘90-’91, Ungureanu a primit o bursa la master la St. Cross College – University of Oxford. Acest lucru i-a permis să devină ulterior membru a prestigioasei „Asociații Europene pentru Studii iudaice din Oxford.” In 1998, Ungureanu  a devenit „Senior Fellow” la „Centrul Oxford pentru Studii Ebraice și evreiești” din cadrul „St. Cross College” (Oxford), centrul  celei mai faimoase universităţi de gen din lume. A primit „Premiul Posen” şi a beneficiat de o bursa de doi ani (1996/1997 și 1997/1998) la renumita „Universitatea Ebraică” din Ierusalim. In anul 2000 Ungureanu a revendicat titlul de „Senior Reader” la „NATO School” din Oberammergau (Germania), iar din 2003 devine „Senior Reader” la „George C. Marshall, Centrul pentru Studii de Securitate” din Garmisch-Partenkirchen (Germania). Mihai Răzvan Ungureanu este doar un exemplu de Oportunități oferite de FSD și George Soros tinerilor români. La fel se poate spune şi despre ceilalţi membri din fundaţiile Soros.

 

Lista lui Soros

Mai jos veţi citi o listă succintă cu românii „norocoşi” care au avansat uluitor pe scara profesională NUMAI din momentul în care au devenit membri ai Grupului pentru Dialog Social, Fundației pentru o Societate Deschisă și a ONG-urilor sorosiste afiliate:

 

Dacian Cioloș – fost Prim-ministrul României

Sandra Pralong – fost consilier al președintelui Emil Constantinescu, consilierul actual al presedintelui Klaus Johannis.

Mihai Răzvan Ungureanu – fost ministru de externe (2004 – 2007), fost director al SIE (2007 de – 2012), fost prim-ministru al României (februarie 2012 – mai 2012).

Helvig Edward – Directorul al SRI (Serviciul Român de Informații);

Corina Şuteu – fost ministru al Culturii, director de formare al Institutului Cultural Roman din New York

Prună Raluca Alexandra – fost ministru al Justiției, membru fondator al Transparency International – România

Alexander Lăzescu – director de formare al TVR (Televiziunea Română de Stat)

Andrei Pippidi – istoric, membru al Comitetului care a elaborat și “Raportul Tismaneanu” , mai precis “Raportul de participare a României la Holocaust”.

Vladimir Tismăneanu – om de științe politice, președinte al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, unul dintre cei mai importanți intelectuali neoconservatori din România modernă

Andrei Pleșu – scriitor, fost ministru al Culturii (28 decembrie 1989 – 16 octombrie 1991), fost ministru de externe (29 decembrie 1997 – 22 decembrie 1999), consilier al președintelui Traian Băsescu (Decembrie 2004 – mai 2005)

Catrinel Pleșu – Director de formare, Centrul Național de carte a Institutului Cultural Român (2009 – 2012)

Mihai Șora – filosof, ministru al educației (decembrie 1989 – 28 iunie 1990)

Renate Weber – consilier al președintelui Traian Băsescu (2004 – 2005), europarlamentar PNL.

Liviu Antonesei – scriitor, jurnalist

Alin Teodorescu – sociolog, primul președinte al GDS, consilier al prim-ministru Adrian Năstase

Andrei Marga – filosof, ministru al educației (1997 – 2000), ministrul de externe (Mai 2012 – August 2012), Președinte al ICR (septembrie 2012 – Iunie 2013)

Horia-Roman Patapievici – filosof, membru al CNSAS (Consiliul Național pentru examinarea Arhivelor Securității ) (2000 – 2004), Președinte al Institutului Cultural Român (ICR) (2005 – 2012)

 Mircea Mihaieş – critic literar, eseist, fost Vicepreşedinte al ICR (2005-2012)

Cristian Pârvulescu – om de științe politice, președintele „Pro Democrația”

Victor Rebengiuc – actor

Sabina Fati – jurnalist

Andrei Oişteanu – etnolog, antropolog, membru al comitetului de educație al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”

Andreea Pora – jurnalist

Teodor Baconschi – teolog, fost ministru al afacerilor externe (decembrie 2009 – ianuarie 2012), ambasadorul României la Vatican, Portugalia, San Marino. Secretarul de stat MAE (2005-2006), Consilier al presedintelui Traian Basescu (2006 – 2007)

Monica Macovei – europarlamentar, fost Ministru al Justiției (2004 -2007), candidat la președinția României

Alina Mungiu – om de științe politice, șef al News TVR (1997 – 1998), a fondat Societatea Academică din România, cadru didactic la SNSPA

Stelian Tanase – scriitor, presedinte si CEO al TVR, director de formare al Realitatea TV

Laura Ștefan – membru al ONG-ului „Expert Forum”, director în cadrul Ministerului Justiției (2005-2007), a fost declarată expert pe probleme de corupție de către Ambasada SUA

Adrian Cioroianu – istoric, decan al Facultății de Istorie a Universității din București, a fost unul dintre susținătorii introducerii manualelor alternative, o inițiativă a Fundației Soros. Fost senator de Timiș, fost deputat, fost Ministrul de externe (aprilie 2007 – aprilie 2008)

Rodica Culcer – jurnalist, fost referent la Ambasada SUA din București (1985 – 1991), director de formare al TVR News

Adrian Cioflâncă – cercetător și fost membru al CNSAS, susţinător al Raportului lui Elie Wiesel şi al Raportului Tismaneanu.

Stere Gulea – director, fost presedinte al TVR

Gabriel Liiceanu – filosof, director al Editurii Humanitas

Sorin Ioniță – om de științe politice, consultant al Consiliului Europei, al Băncii Mondiale privind Europa de Est și Balcani; reprezentant al României în Comitetul European Social Economic (CESE) pe secțiunile Transporturi, Energie și Mediu, Agricultură, fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice

Smaranda Enache – Președinte al ONG-ului Pro Europa League, fost ambasador al României în Finlanda (1998 – 2001)

Radu Filipescu – fratele nepotului lui Petru Groza, membru fondator al GDS

Armand (Armant Constantin) Gosu – istoric, fost consilier al ministrului de externe (2010-2012), fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, fost director al Institutului Român de Istorie Recentă

Dan Perjovschi – caricaturist, ilustrator

Mircea Toma – activist, ActiveWatch.

Michael Bumbeş – istoric.

Claudiu Crăciun – om de știință politică, lector al Departamentului de Științe Politice și Studii Europene din SNSPA, fost expert în cadrul Secretariatului General al Guvernului și Ministerului Educației (2004-2009). Lucrarea sa „Proiect de cercetare a învățării Guvernului: Evaluarea politicii prin efectuarea reformei în România” a fost publicată sub auspiciile “Open Society” și  a “Centrului pentru Studii Politice” de la Central European University ambele fondate de George Soros.

SOS Macedonia

O iniţiativă curajoasă a fost anunţată de jurnalistul Nikola Srbov: „Stop Operațiunea Soros (SOS)”, dedicată contracarării influenței activistului miliardar american George Soros care a finanţat şi monopolizat societatea civilă din Macedonia, ajungând până într-acolo încât să suprime punctele de vedere divergente, mai precis cele care vin în opoziţie cu linia impusă de acesta.

 

Fondatorii Mişcării SOS i-au chemat pe toți „cetățenii cu minți libere,” indiferent de etnie sau religie, să li se alăture în lupta împotriva lui George Soros, omul care a acaparat total societatea civilă şi, prin faptele sale, distruge Macedonia!!!

 

Membrii SOS se vor concentra în primul rând pe descoperirea activităților „subversive” de pe teritoriul Macedoniei, derulate şi/sau finanțate de Soros prin intermediul ONG-urilor sale.

 

 SOS Ungaria

Şi în Ungaria se pregăteşte o mişcare similară cu cea din Macedonia. În sfârşit lumea începe să vadă puzzle-ul în ansamblul său. Se trezeşte. O fi prea târziu? Vom vedea.

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/asa-nu/page/5/

 

///////////////////////////////////

 

 

 

 

Funcţia legii este de a păstra la putere pe cei care deţin puterea!

 

Publicat de Snake

 

 

Nu cred că o persoană normală psihic îşi poate imagina că legea şi actul justiţiei sunt juste. Toată lumea știe sau ar trebui să ştie că există o lege şi o justiţie pentru cei bogați și altele pentru cei săraci deşi teoretic sunt unanim aplicabile. Magistraţii, parlamentarii, înalţii funcţionari publici, medicii, profesorii, aproape toţi iau mită, sunt corupţi ori şantajabili. Marea majoritate ajunge în posturi de conducere doar pentru că este element parte al aceluiaşi mecanism corupt. Toate posturile vacante existente în instituţiile publice ale statului sunt ocupate exclusiv de piloşi, angajaţi aparent legal, în baza unor examene pur formale, piloşi care la rândul lor au conexiuni cu indivizi aflaţi în interiorul reţelei: rude, amante, prieteni etc. Nicăieri nu mai contează calitatea umană, profesionalismul, moralitatea, inovaţia, strategia evolutivă, mintea deschisă, viziunea creativă… Ceea ce contează este strict legătura individului cu sistemul corupt (irelevante devin gradul de prostie, obscurantismul ori incompetenţa). Aceşti indivizi, fiind simbolurile amestecului ciudat între realitate şi iluzie, democrație și privilegiu, impostură și decență, formează rețeaua subtilă plină de compromisuri şi mizerie umană prin care statul îşi menține nestingherit puterea şi forma sa coruptă.

 

Alegeți lideri care vor investi în construirea de poduri, nu în ziduri, în cărți, nu în arme, în Moralitate, nu în  Corupție, în înțelepciune şi nu în ignoranța, în Stabilitate, nu în teamă și teroare, în Pace, nu haos, în Iubire, nu în Ură, în Convergență, nu în segregare, în Toleranță, nu în discriminare, în Corectitudine, nu în Ipocrizie, în  Substanţă, nu în superficialitate, în Caracter, nu în Imaturitate, în Transparență, nu în secrete, în Dreptate, nu Nedreptate, în Adevăr, nu în Minciuni. Abia când vom alege astfel de lideri VOM DĂRÂMA DEFINITIV SISTEMUL CORUPT, până atunci…trăim în iluzii!

 

Şi, până când nu se vor reaşeza lucrurile în ordinea lor firească, nu are nimeni dreptul să pretindă justiţie împotriva hoţilor şi a corupţilor pentru că Statul a permis acestor oameni să crească şi să se dezvolte în cea mai pestilenţioasă mocirlă, i-a împins cu bună ştiinţă (direct sau indirect) spre crime şi infracţiuni, fie condamnându-i la sărăcie, fie tolerându-le actele vădite de corupţie, apoi tot statul „neprihănit” vine  şi îi pedepseşte discriminatoriu/aleatoriu pe unii dintre ei deşi EL este singurul vinovat al creaţiei sale: Statul a educat copiii de mici să devină hoţi, corupţi, criminali, mimetici, le-a modelat perfect mentalitatea pe structura societăţii conformiste în care urmau să-şi continue destinul! Statul are nevoie de sclavi şi roboţi! Atâta timp cât „uneltele” nu se revoltă, sunt facil manipulabile, laşe, depravate, alienate psihic, Statul nu are motive de panică. Comportamentele dezaxate, inumane sunt frecvent laudative şi promovate în media astfel că indivizii depravaţi, drogaţi, alcoolici, impersonali devin modele naţionale/mondiale iar mulţimile, nu-i aşa?, se satură cu pâine puţină şi circ.

 

Priviţi cum de ani buni ne dispar rând pe rând Libertățile şi Drepturile fundamentale. Ce facem? Înghiţim cu noduri atrocităţile şi crimele lumii, ascundem capul şi mai adânc în pământ, ne baricadăm în case şi aşteptăm timoraţi fie opresiunea statului pentru orice, fie ridicarea cuiva din mulţime, capabil să ne răzbune toate umilinţele suportate de-a lungul anilor, să ne şteargă lacrimile din suflet, să ne plângă morţii nevinovaţi. Atât! Fiecare aşteaptă pe altcineva să se revolte, altcineva aşteaptă pe altcineva şi uite cum aşteptarea continuă spre plus infinit. Dar…dacă nu ne oprim ACUM din tăcere, dacă nu ne revoltăm împotriva a tot ceea ce este greșit,  copiii noştri sunt condamnaţi să trăiască destinul indigo al părinţilor, poate chiar unul mai hidos, mai diabolic. A lăsa Schimbarea pe umerii generaţiilor viitoare, de teama sacrificiului personal, din pasivitate sau obişnuinţă, riscăm să nu schimbăm niciodată nimic, ba mai mult, odată cu trecerea timpului, schimbarea să devină imposibilă. Sistemul, cu cât se învecheşte în metehne, se autoconsolidează şi se auto-protejează continuu prin legi împotriva propriului popor. Acest sistem bătrân, metastazat, îşi continuă dinamica dezastrului atâta vreme cât nimeni, nicăieri, nu va îndrăzni să se ridice în picioare şi să strige: STOP! AJUNGE! ACUM avem nevoie de o mulţime ridicată într-o singură VOCE, şi NU de o singură voce ridicată din mulţime!

 

Un om fără teamă NU poate fi sclav!  

Publicat de Snake

 

 

Ce ziceţi? Recunoaşteţi mecanismele şi efectele manipulării?

  1. Manipularea conștientă și inteligentă a obiceiurilor organizate și a opiniilor maselor este un element important în societatea democratică. Cei care manipulează acest mecanism nevăzut al societății constituie un guvern invizibil care este adevărata putere de conducere a țării noastre. … Suntem guvernați, mințile noastre sunt modelate, gusturile noastre sunt formate, ideile noastre sunt sugerate, în mare parte, de oameni pe care i-am auzit niciodată. Acesta este un rezultat logic al modului în care este organizată societatea noastră democratică. Un număr mare de oameni trebuie să coopereze în acest mod dacă trebuie să trăiască împreună ca o societate fără probleme. … În aproape fiecare act al vieții noastre de zi cu zi, fie în sfera politicii sau a afacerilor, în conduita noastră socială sau în gândirea noastră etică, suntem dominaţi de un număr relativ mic de persoane … care înțeleg procesele mentale și sociale: Modele ale maselor. Ei sunt aceia care trag firele şi care controlează mintea publică.

 

Edward L. Bernays, Propaganda

 

  1. Trăim într-o lume în care, din păcate, distincția dintre adevărat și fals pare a deveni din ce în ce mai încețoșată prin manipularea faptelor, prin exploatarea minților necritice și prin poluarea limbii.

 

Arne Tiselius

 

  1. Putem fi seduși de grupuri politice puternice care promit mai multă bogăție și impozite mai mici. Cei cu putere pot folosi trucuri inteligente, psihologice și se pot juca cu slăbiciunile și fracturile noastre pentru a ne atrage spre modul lor de gândire. Putem fi manipulați în iluzie.

 

Jean Vanier, Găsirea păcii

 

  1. Persoanele care vor să vă manipuleze și să vă folosească nu vă vor spune petele oarbe (punctele slabe) ale voastre. Ele pot construi o strategie pe baza punctelor dvs. slabe şi vor continua să o folosească în avantajul lor.

 

Assegid Habtewold – trainer

 

  1. Percepția este mai importantă decât realitatea. Dacă cineva percepe ceva ca fiind adevărat, este mai important decât dacă este adevărat.

 

IvankaTrump

 

  1. Redarea rolului victimei: Manipulatorul se descrie el însuși ca victimă a circumstanței sau a comportamentului altcuiva pentru a obține milă, simpatie sau a evoca compasiunea și astfel obține ceva de la altul. Persoanele miloase și conștiincioase nu pot suporta să vadă pe nimeni suferind și manipulatorul adesea joacă cărţile pe simpatie pentru a obține cooperare.

 

George K. Simon Jr., În îmbrăcămintea de oaie: înțelegerea și tratarea persoanelor manipulatoare

 

  1. Dacă cineva vă poate schimba mintea, el v-a învins fără să ridice mâna împotriva voastră. Acesta este viitorul războiului.

 

Bangambiki Habyarimana, Perlele eternităţii

 

  1. În epoca facebookerismului și tweeterismului, oamenii sunt manipulați să se comporte nebuneşte. „Uită-te la mine, sunt aici” şi uite-aşa cultura a prosperat.

 

Kamil Toume

 

  1. Atunci când nevoile umane de bază sunt ignorate, respinse sau invalidate de cei aflaţi în roluri și poziții ce ar putea să le satisfacă în mod corespunzător; atunci când mijloacele prin care aceste nevoi au fost îndeplinite anterior dar nu mai sunt disponibile în prezent și când abuzul prealabil a lăsat deja un om vulnerabil pentru a fi exploatat în continuare, scena este stabilită pentru posibilitatea ca aceste nevoi să fie prostituate/corupte. Această situație plasează supraviețuitorul care are nevoi nesatisfăcute într-o dilemă incredibilă: să facă sau să nu facă ceva pentru satisfacerea nevoilor prin intermediul unei surse „nelegitime”? Dilema îl lasă din ce în ce mai divizat în sine și dacă o va face, va fi ostracizat şi de ceilalți.

 

  1. Jeffrey Means

 

  1. Este mult mai ușor să exploatezi și să manipulezi oamenii dacă sunt îngroziţi sau confuzi și descurajați să se încreadă în propria lor judecată.

 

Daniel Waterman

 

Avocați penalişti interceptați de DNA pentru că reuşeau să-şi scoată clienţii din arest pe vicii de procedură

Publicat de Snake

 

Doi avocați din Bistrița, specializați în Drept penal, au fost ascultați luni în șir de procurorii DNA. Ce a atras atenția procurorilor? Tocmai faptul că cei doi reușeau să-și scoată clienții din arest, folosindu-se de greșelile procurorilor (adică speculau viciile de procedură). În acelaşi dosar au fost ascultați şi un fost procuror şef, dar şi un fost preşedinte al unei Curţii de Apel.

„Telefoanele mele şi ale colegului meu au fost puse sub ascultare luni întregi fără ca noi să ştim nimic. Abia după o perioadă destul de lungă am primit de la DNA Bucureşti o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, în care ni se comunica că am fost ascultaţi, de mai multe ori. În acelaşi dosar cu noi au fost ascultaţi şi un fost procuror şef al unui parchet din Bistriţa dar şi un fost preşedinte al Curţii de Apel Cluj.

 

Cel mai probabil procurorilor li s-a părut suspect faptul că în acea perioadă aveam foarte multe persoane reţinute sau arestate preventiv pe care reuşeam să le scoatem din arest. Nu ştim exact în ce dosar am fost urmăriţi însă ni s-a comunicat că nu s-a început urmărirea penală împotriva noastră, că nu se confirmă sesizările, procurorii susţinând că s-ar fi sesizat în urma unor date, informaţii şi activităţi specifice. În acest caz era vizat şi un fost prim procuror de la parchet şi un fost preşedinte de Curte de Apel, dar ce căutam noi în acelaşi dosar chiar nu avem idee…”, a declarat pentru Mediafax avocatul Aris Cupşa.

 

După ce au fost intercepaţi mai bine de un an, procurorii au stabilit că nu există nimic suspect în activitatea celor doi avocaţi bistriţeni.

 

„Ne-au interceptat pe toţi o perioadă destul de lungă, pe bucăţi, luni în şir, peste un an. Nouă ne-a venit rezoluţia că nu se confirmă nimic, în cazul celorlalte persoane ascultate în acelaşi dosar nu ştiu ce rezoluţie au primit… Ne-au ascultat cei de la DNA din Bucureşti. Nu ştim nimic de cererea de interceptare, cert este că nu s-a descoperit nimic”, a mai spus avocatul.

 

Iar cazuri similare, susţine apărătorul, sunt la tot pasul.

 

„Am numeroşi clienţi care au fost interceptaţi, lucru care se poate vedea din dosarele de urmărire penală şi în cazul cărora nu s-a putut găsi nici o probă împotriva lor. Chiar discutăm şi cu alţi avocaţi pe tema asta, că din 300-400 de cereri de interceptare se respinge eventual una şi aia probabil pentru că persoana care ar urma să fie interceptată a decedat… Eu mă aştept ca la Curtea de Apel să fie acceptate multe astfel de solicitări, dar chiar toate?! Nu există să poată fi admise toate, dar acesta este sistemul”, mai spune Aris Cupşa, care susţine că în ultimii ani a devenit o practică a anchetatorilor să îşi facă problele numai din interceptări.

 

Acesta avertizează că există probleme serioase din cauza interceptărilor în stabilirea eventuală a stării de fapt dar şi a prejudiciilor, fiind luate în calcul convorbirile chiar dacă acestea nu se materializează.

 

„Este o problemă mare a sistemului… Judecătorul poate sau nu să ia în seamă solicitările de interceptare. Dacă le ia în seamă, este şi problema lui… Să pice şi ei (n.n. judecătorii), să vadă şi ei cum este. Nu este normal să iei toate intercepările în seamă, pică şi ei… poate aşa se învaţă să nu le mai ia în seamă chiar pe toate”.

 

Cele patru instanţe din Bistriţa-Năsăud au admis 99,5 % dintre cererile de interceptare a discuţiilor primite în ultimii ani, conform statisticii făcute publice de avocatul Radu Chiriţă, în urmă cu o săptămână.

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/asa-nu/page/5/

 

/////////////////////////////////////

 

„Ruleta” de la Davos,de Ion Măldărescu  

 

 

Rămas cu „mansarda” puternic distorsionată de uraganul „Katrina”, la zece ani după trecerea fenomenului „natural”, prin anul 2015, cunoscutul psihopat Bill Gates promova „mașinăria” -Omniprocesorul  „Janicki” – care distila fecalele din sistemele de canalizare având ca rezultat apă potabilă… Au circulat pe  internet filmuleţe şi alte fotografii în care Gates era cu paharul la gură, sugerând că ar consuma apa rezultată din fecale. [1]. Nu prea l-a crezut nimeni, dar, pentru „binele omenirii” s-a reprofilat în domeniul creării armelor biologige în laboratorele S.U.A. din zeci de țări. Și uite-așa ne-am pricopsit cu Covid-19 și celebrele vaccinuri letale recomandate ca „sigure”. Da, sunt sigure, atât de sigure, dar nu pentru viață, sunt surse sigure de profit pentru corporațiile farmaceutice și pentru pentru plecarea „instantanee” în altă lume a celor vaccinați,.

 

Dorind cu tot dinadinsul transpunerea în realitate a „teoriei conspirației” prin genocid planetar, creatorii „Marii Resetări”, pe măsură ce cuceresc redută după redută, se debarasează de costumația de camuflaj dincolo de care filmele cu „zombi” par modeste.

 

Înainte ca tehnicile de inginerie genetică să fie dezvoltate (1973) și utilizate pe scară largă (de la sfârșitul anilor 1970), au fost create laboratoare pentru dezvoltarea armelor biologice – deja folosite -,  ca „soldați de război biologic cărora le lipsește amprenta de identificare. În ceea ce privește vaccinul C-19, a fost/este unul dintre acești „soldați bacteriologici”, creație fără precedent a unor asasini globaliști

 

Schwabismele patologice criminale ale gândacilor de la Davos

 

N-a intrat bine pe ușă anul 2023 că evenimentele malefice au scos deja capul din bălegar. Miercuri, 18 ianuarie 2023, în cadrul „Annual Meeting 2023” (Forumul Economic de Davos-Elveția), imbecilismele patologice au explodat. Jim Hagemann Snabe, președintele gigantului german „Siemens”, a susținut programul „Great Reset” de înlocuire a cărnii cu proteine sintetice: „Dacă un miliard de oameni încetează să mănânce carne, acest fapt nu numai că va avea un mare impact asupra sistemului alimentar actual, dar va inspira și inovarea sistemelor alimentare. Prevăd că în viitor vom avea proteine care nu provin din carne și, probabil că vor avea gust chiar mai bun […] cu zero carbon și mult mai sănătos decât mâncarea pe care o mâncăm astăzi. Aceasta este misiunea pe care trebuie să o îndeplinim”[2].

 

Haz de necaz: poate spune cineva că Ursula de la U.E. nu mănâncă… „rahat”?

 

În Uniunea Europeană, prin hotărârea Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (E.F.S.A.) larvele de gândac de bălegar (Alphitobius diaperinus) au fost adăugate pe lista celor potrivite pentru comercializare și consum uman. Pot fi gătite întregi sau sub formă de pudră sau făină. Pot fi adăugate ca ingredient în diverse produse alimentare, cum ar fi batoane de cereale, paste, analogi de carne și produse de panificație.

 

În Spania, pe lângă aceasta, celelalte insecte permise sunt viermele de făină (Tenebrio molitor), lăcusta migratoare (Locusta migratoria) și greierul domestic (Acheta domesticus), fie sub formă congelată, uscată sau pudră. Acesta din urmă poate fi folosit pentru produse precum pâine și chifle multicereale, biscuiți și grisine, batoane de cereale, paste, sosuri sau pizza, potrivit datelor colectate de Asociaţia Consumatorilor (F.A.C.U.A.)[3].

 

Pe tabla de șah de la Davos, se joacă la ruletă soarta umanității.

 

 

————————————–

[1] https://www.totb.ro/video-bill-gates-promoveaza-masinaria-care-transforma-fecalele-din-canalizare-in-apa-potabila/ – 7 ianuarie 2015.

[2] https://www.breitbart.com/europe/2023/01/20/great-reset-siemens-chief-calls-for-billion-people-to-stop-eating-meat-at-world-economic-forum/ – 20 ianuarie 21023.

[3] https://60m.ro/2023/01/19/ue-extinde-lista-insectelor-autorizate-ca-hrana-umana-larva-gandacului-de-balegar-poate-fi-acum-consumata/ – 19 ianuarie 2023.

 

https://www.art-emis.ro/editoriale/ruleta-de-la-davos

 

/////////////////////////////////////

 

Trebuie să ne pregătim pentru al doilea val pandemic declanșat de Guvernul Mondial

 

Publicat de Snake   

Preluare de pe Art-emis.ro

 

 

Aşa cum am mai menţionat şi cu alt prilej, omenirea trăieşte astăzi exercitarea punerii în practică a mult contriversatei şi condamnatei „Teorii a conspiraţiei”, după cum demonstrează realitatea, atât de… reală. Strateg și analist militar de elită, generalul cu patru stele, Sir Richard Barrons, 61 ani, a fost – până la trecerea sa în rezervă în 2016 – unul dintre cei șase comandanţi ai Forțelor Armate Britanice. De-a lungul carierierei militare a comandat operațiuni în Bosnia, Kosovo, Irlanda de Nord, Irak și Afganistan şi este considerat unul dintre cei mai importanți lideri de gândire militară din Marea Britanie. Generalul Richard Barrons afirmă că nici războaiele, nici focoasele nucleare nu mai sunt necesare, mult mai periculoasă fiind combinația de rachete de precizie, cyberattacks și social-media. Pentru etapa următoare – probabil în 2021 – el anticipează carantina electronică, închidere a rețelelor sociale și a internetului, în stil chinezesc. Guvernul va fi responsabil de cea mai mare represiune a a comunicațiilor având ca scuză Securitatea Națională în fața unui eveniment de origine electronică neanunțat încă. Vă supunem atenţiei adaptarea textului publicat de „Der Spiegel”[1], având în centrul atenţiei declaraţiile extrem de importante ale generalului Baronns (Ion Măldărescu, ART-EMIS).

Poţi pune în genunchi toate ţările europene în doar 14 zile.

 

„De această dată nu mai este vorba de « Teoria conspiraţiei », ci de doctrină militară. Pentru troli e deja prea târziu, pentru că ei nu vor înțelege nici când vor da nas in nas cu doamna cu coasa” (General Richard Barrons).

 

Prima etapă de restricționare a libertăților prin Covid-19 a oferit Guvernului Mondial informaţii practice despre gradul de rezistență socială şi al mass-media. Al doilea va fi un test bazat pe lipsa de comunicare, înstrăinare și izolare: va fi interzis să ne întâlnim (obiectiv deja implementat prin etapa Covid 19 și fazele ridicole ale succesului dubios, când vom fi din nou închiși în toamnă). Realizând încetarea comunicărilor printr-o întrerupere a electricității și blocarea rețelelor sociale cu lansarea primei fazei a unui program de monitorizare a comunicațiilor, blocarea și ștergerea grupurilor, și o listă de cuvinte interzise. Toate comunicările vor fi cenzurate, ca şi mersul pe stradă. Ceva ce înainte ne imaginam science fiction, acum trăim și vom trăi ca realitate zilnică. Astfel pot fi puse în genunchi toate ţările europene în doar 14 zile.

 

China este în drum spre puterea globală, în timp ce S.U.A. se retrage.

 

Lumea se schimbă dramatic. Schimbările au existat şi înainte de criza coronavirus, dar pandemia a accelerat radical acest proces. Covid-19 acționează ca un șoc global si strategic care are un impact masiv asupra securității și prosperității Europei. Și mă preocupă cât de mult rămânem în urma cu aceste schimbări. Am crezut prea mult timp că ceilalți ne vor lăsa în pace, pe europeni, și că putem discuta nestingheriți cu privire la starea U.E., la euro sau la Brexit, dar în realitate trăim într-o lume schimbată. Dacă criza coronavirus a arătat ceva clar, acest „ceva” este că China este în drum spre puterea globală, în timp ce S.U.A. se retrage. Lumea previzibilă a Occidentului așa cum o cunoaștem din perioada Războiului Rece aparține trecutului. Mulți piloni care garantează securitatea și prosperitatea noastră se vor rupe. Și ar putea exista o mare luptă între China și Statele Unite.

 

Astăzi, nici războaiele, nici focoasele nucleare nu mai sunt necesare, mult mai periculoasă este combinația de rachete de precizie, cyberattacks și social-media.

 

Pentru a justifica blocarea internetului vor avea nevoie de o scuză foarte puternică ca cea de acum cu Covid-19 și carantinarea. Probabil, se vor referi la o problemă globală de energie electrică datorată atacului unui virus informatic mai avansat decât Stuxnet[3] sau Sauron[4], sau Fepmis[5], sau, mai probabil, încă un război electromagnetic care să doboare toate rețelele 4 și 5G. Cauza nu trebuie să provină neapărat din confruntarea blocurilor, ci din terorismul electronic electromagnetic […], poate printr-o mătura electronică de sateliți cu laser, cum ar fi „THORN” testat cu succes pentru prima dată în Taijin China și în arderea a mii de hectare de pădure din Spania, Portugalia și California.

 

Noua Ordine Mondială doreşte război cu orice preț.

 

Poșta, telegrafele și cabinele guvernamentale vor fi pline de cozi precum cele de rații și la bănci. Căderea rețelelor electronice și de telefonie va pune guvernul în mișcare pentru liniile publice sigure în Poștă și companiile de telefonie mobilă în camioane militare autonome și de la companii de telefonie în acest scop. Scrisorile din căsuța poștală ca în trecut vor fi din nou mijlocul de comunicare în timpul carantinei electronice. Sunt măsuri care, din moment ce toate țările lumii au deja o structură militară și de armament foarte completă, și fară îndoială cele ale Noii Ordini Mondiale își doresc război cu orice preț, din moment ce s-au organizat pentru războiul biologic și apoi război cibernetic sau război electronic, dat fiind că distrugerea cu arme moderne ar fi apocaliptică, iar guvernul din umbră nu poate să nu le genereze pentru interesele sale de putere și control.

 

Lipsă de comunicare, înstrăinare și izolare când vom fi din nou închiși în toamnă.

 

Prima repetiție de restricționare a libertăților prin pandemia Covid-19 a oferit Noului Guvern Mondial cunoștințe practice despre gradul de rezistență în stradă și pe reţelele social media. Al doilea va fi un test de lipsă de comunicare, înstrăinare și izolare: va fi interzis să ne întâlnim (procedeu deja implementat prin criza Covid-19 și fazele ridicole ale succesului dubios, când vom fi din nou închiși în toamnă). Realizând încetarea comunicărilor printr-o întrerupere a electricității și blocarea rețelelor sociale cu lansarea primei faza programului de monitorizare a comunicațiilor, blocare a și ștergere a grupurilor, și o listă de cuvinte interzise. Toate comunicările vor fi cenzurate, ca şi mersul pe stradă. Ceva ce înainte ne imaginam science fiction, acum trăim și vom trăi ca realitate cotidiană.

 

Dacă odată cu carantina Covid-19 a putut fi observat stresul pe care îl provoacă aceste măsuri oamenilor, imaginați-vă ce efect dezastruos va avea blocarea rețelelor sociale la o noua carantină, în toamnă. Multe persoane care nu sunt obișnuite azi să facă schimb de conversații altele decât pe rețele, și care să nu le vor mai avea, vor intra într-un stress Faza Zombi pe care îl vor realiza cu 5G și aerosoli fumigeni pentru a inhiba proteina TOM 1.

 

Implantarea microcipurilor prin vaccinuri obligatorii și internarea în lagare pentru zombi.

 

Unul dintre fenomenele care s-au produs cel mai mult cu arestul forţat la domiciliu este irascibilitatea, nu numai în fiecare familie și locuință, ci și în rețelele de socializare care au redat măsura nemulțumirilor. Reducerea comunicațiilor electronice va avea efecte devastatoare, deoarece, prin intermediul rețelelor sociale și What´sAp, s-a trecut de la efectul colectiv al informațiilor și comportamentului, la o izolare pe care o vom trăi individual și fără a şti ce să facem în războiul electronic, mai mult decât instrucțiunile guvernului. Vor funcționa doar televiziunile toxice, mercenare ale Noii Ordini Mondiale. În această fază, s-ar putea ca începutul împlantării microcipurilor să fie impus prin vaccinuri obligatorii (nanochips și smartwines), sau direct cip, și internarea în lagare pentru zombi. Utilizarea efectelor „fumigene” vor avea aibă efectul dorit asupra cortexului cerebral insular și a cortexului cu inhibitori ai proteinei TOM 1 asociată în cantități mici cu celule Alzheimer.

 

Notă – Subtitlurile aparţin redacţiei şi au fost extrase din text.

 

––––––––––

[1] https://www.spiegel.de/politik/ausland/ex-general-richard-barrons-ueber-den-krieg-der-zukunft-kampfroboter-bekommen-keine-pension-a-058c61c5-e4c2-4845-9d0e-33f3a7a3e4cc – 23 mai 2020

[2] https://www.spiegel.de/politik/ausland/ex-general-richard-barrons-ueber-den-krieg-der-zukunft-kampfroboter-bekommen-keine-pension-a-058c61c5-e4c2-4845-9d0e-33f3a7a3e4cc

[3] Stuxnet – virus informatic care vizează sistemele de control, de supraveghere şi achiziţie de date (SCADA).

[4] Sauron – virus informatic de tip Malware.

[5] Fepmis – https://eladiofernandez.wordpress.com/2020/03/16/la-unica-antitoxina-polivalente-alemana-esta-siendo-secuestrada-por-el-pentagono-para-romper-las-lineas-de-proteccion-inmunologica-y-que-no-lleguen-a-rusia-pentagono-podria-estar-organizando-una-in/

 

– Antitoxina polivalentă unică –

Programul electronic de programe electronice FEPMIS poate utiliza toate avioanele, mașinile și comunicărilel online care nu a fost active timp de 60 de zile. Programul 1033/1122 este dotat cu milioane de proprietăți fără posibilitatea de contracarare. Agenda 2021 are în program lansarea eugeniei mondiale şi instalarea – pentru început în cadrul O.N.U. – a guvernului unic, care are deja pregătită o operaţiune pandemică pentru momentul depăşirii nivelului de imunizare. Programul militar „Pentagon Otan 2018” a fost creat pentru lansarea unei pandemii, obiectivul principal fiind modernizarea batalioanelor de infanterie.

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/category/asa-nu/page/3/

 

 

///////////////////////////////////////

 

Harari: Nimeni nu va supraviețui fără a fi conectat la stup!

Publicat de Snake   

 

Nu daţi putere descreieraţilor și nu credeţi nimic din ceea ce umbrele satanice din ei dictează ce anume să vorbească ori să execute. Lumina învinge întunericul! Aceste fiinţe NU mai sunt oameni!

 

Harari: Nimeni nu va supraviețui fără a fi conectat la stup!

 

///////////////////////

 

Harari: Oamenii au devenit animale piratabile

 

Publicat de Snake  

 

Un om NU poate emite astfel de concluzii decât dacă în el NU mai există nimic uman.

 

Nebunii au invadat administraţiile publice și politice ale lumii. Oameni sănătoși psihic întâlnim din ce în ce mai rar. Moare o specie. Cea umană. Poate că nu mai este nimic de salvat în ea. S-a degradat într-atât încât e nevoie de o altă creaţie.

Harari: Oamenii au devenit animale piratabile

 

//////////////////

 

Sclavii de ieri și de azi

 

Publicat de Snake  

 

 

 

V-aţi întrebat de ce politicienii și promotorii de top ai „vaccinării” NU mor subit, deși au declarat că au făcut 3-4 doze?  Otrăvurile au fost doar pentru proști (cum îi eticheta Attali) sau mâncători inutili (cum îi numea Harari).

 

Otrăvurile au și un efect pozitiv: curăță planeta de proști. Deveniseră majoritari. Exclud din masa oilor doar pe cei obligați – prin șantaj ordinar – să se injecteze la ordinul intern al șefilor de instituții/companii. Acestea sunt VICTIME. Tot victime, dar fără voia lor, sunt copiii injectați la cererea expresă a părinților. Mulți au murit deja, alții…urmează. În ciuda evidențelor și a milioanelor de decese, mai ales subite, majoritatea injectaților trăiește încă în negare. Până într-o zi când vor da nas în nas cu un infarct miocardic, o tromboză agresivă sau un cancer galopant. Și în ceasul al 12-lea, mulți vor crede că încălzirea globală a fost cauza sfârșitului

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Harari: Bogaţii trebuie să fie upgradaţi în dumnezei virtuali și săracii trebuie să fie degradaţi în oameni inutile

 

Publicat de Snake

 

 

Ce afirma Yuval Noah Harari, creierul lui Klaus Schwab, în 2015? (minutul 15.20)

 

” – Acum vedem crearea unei noi clase masive de OAMENI INUTILI. Este posibil ca oamenii să devina REDUNDANȚI. Așa cum computerele devin din ce în ce mai bune în domeniile lor, există posibilitatea ca computerele să ne depășească și să facă oamenii redundanți și atunci marea problema politico-economică a secolului 21 va fi : pentru ce avem nevoie de oameni?

– Și aveți vreun răspuns?

– Pentru moment cea mai bună presupunere este  – menține-i fericiți cu droguri cu jocuri pe computer, dar acesta nu sună ca fiind un viitor prea atractiv.

– Deci spuneți în carte și acum despre creșterea semnificativă a inegalității sociale, că suntem la începutul unui proces?

– Este un fel de profeție, sunt mai multe posibilităti . O posibilitate este crearea unei clase noi,  masive de oameni inutili și o altă posibilitate este diviziunea omenirii în două caste diferite biologic: bogații să fie upgradați în Dumnezei virtuali și săracii să fie degradați la acest nivel de oameni inutili „

 

Conferinţa TED a globaliștilor unde Harari a fost aplaudat pentru asemenea abominaţii verbale. Cum de omul acesta este încă liber? Pentru că justiția e complicele criminalilor!

 

 

 

Într-o filmare din 2018, același Harari îi explica doamnei Christine Lagarde cum și doctorii vor ajunge … inutili în faţa inteligenţei artificiale (min.12:30).

 

Inteligenţa artificială va detecta cu senzori de pe corp sau din corp starea de sănătate a oamenilor și va stabili un algoritm de diagnostic și tratament.

 

Viitorul aparține asistenţei medicale și nu medicilor! Inteligența artificială, deocamdată, nu poate înlocui munca asistenţilor.

 

Harari: Bogaţii trebuie să fie upgradaţi în dumnezei virtuali și săracii trebuie să fie degradaţi în oameni inutili

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

Harari: dacă omenirea refuză predarea suveranităţii în mâna elitei, va fi exterminate

 

Publicat de Snake  

 

Vorbind la Summit-ul economic de la Warwick din 2022, Harari a început prin a rosti papagalicește punctele de discuție obișnuite ale extremei stângi referitoare la schimbările climatice și a îndemnat națiunile lumii să plătească un plus de 2% din PIB pe an pentru a preveni un eveniment climatic „catastrofal”.

 

O critică adresată de Harari a fost aceea că politicienii transferă frecvent sume mari din banii țărilor lor către armate în timpul războaielor, argumentând că ar putea face același lucru și pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice.

 

De asemenea, în timpul summit-ului, Harari a promovat ideea că oamenii nu trebuie să călătorească în insule îndepărtate în vacanțe pentru a fi fericiți și nici nu trebuie să cheltuiască bani pe produse cosmetice care dăunează mediului, numai pentru a fi mai arătoși.

 

În esență, el sugerează omului obișnuit să renunțe la lucrurile de bază care îi fac plăcere în schimbul unor alternative pe care FEM le consideră mai „prietenoase cu mediul”.

 

Desigur, în același timp, Brad Pitt, Leonardo DiCaprio, Yuval Noah Hararis, Klaus Schwab, Bill Gates, membrii caselor regale și alţii ca ei pot zbura cu avioane private oriunde în lume, în timp ce restul sunt forțați prin legi criminale să stea acasă pentru a ajuta la „salvarea Pământului”.

 

În ceea ce privește America, Harari a spus că Statele Unite au renunțat deja la locul lor de lider global, adăugând că „nimeni nu face cu adevărat un pas înainte pentru a umple acest vid”.

 

Profitând de presupusa înlăturare a Americii ca lider mondial sub „conducerea” lui Joe Biden, organizații precum WEF și OMS vor interveni pentru a împinge planeta într-o dictatură tehnocratică și medicală globală, potrivit lui Harari.

 

„Nu avem nevoie de o singură țară să fie lider. În mod ideal, multe țări și multe organizații ar trebui să contribuie minimal cu ideile lor, motivate de un proiect comun”, a spus el.

 

Gazda discuției a fost Bill Weir de la CNN, care l-a întrebat pe Harari dacă noua tehnologie va ajuta omenirea să prospere fără a dăuna Pământului?

 

Consilierul lui Klaus Schwab i-a răspuns lui Weir că tehnologia este o „sabie cu două tăișuri” care poate fi folosită fie pentru a răni, fie pentru a ajuta oamenii.

 

El a avertizat, de asemenea, că elita nu ar trebui să se bazeze pe o tehnologie de tip „Arca lui Noe” pentru a se salva de un eveniment global catastrofal.

 

Harari a recunoscut practic că elita va aduna tehnologia pentru a se salva, în timp ce marea majoritate a oamenilor suferă.

 

„Există un pericol foarte mare ca, odată cu schimbările climatice, când oamenii vorbesc despre cum va fi viitorul nostru, să nu existe „NOI”. Nu există „viitorul nostru”. Umanitatea s-ar putea împărți într-o majoritate – poate – de oameni, care ar suferi enorm și o minoritate care va avea resursele, bogăția și tehnologia pentru a se proteja și chiar va înflori într-un fel de Arcă tehnologică al lui Noe. Acest lucru este extrem de periculos”, a spus el.

 

Harari a criticat dur și ascensiunea la putere a ultranaţionaliștilor care, zice el, lansează tot felul de fantasmagorii legate de înlocuirea populaţiilor native, de metisare etc. dar recunoaște că și dacă teoriile astea ar fi reale, s-ar întâmpla în 40-50 de ani.

 

Un spectator al summit-ului l-a întrebat pe Harari ce pot face globaliştii cu dictatori precum Xi Jinping din China, care ar putea să nu fie de acord cu mişcarea verde de stânga.

 

Răspunzând, consilierul WEF a sugerat că cetățenii au încă capacitatea de a crea schimbarea chiar și în națiuni uriașe precum China.

 

În încheiere, Harari a avertizat omenirea că „nu avem prea mult timp” să ne realiniem prioritățile, astfel încât toți locuitorii lumii să poată avea „orice fel de viitor”, în loc să fie doar viitorul elitei. Care ar fi acel viitor, n-a precizat dar putem să-l intuim datorită istoriei recente.

 

 

Soluția lui Harari este consolidarea puterii globale în mâinile aceleiași elite care dorește să reducă populația lumii pentru a crea o clasă de sclavi (muncitori & sexuali – tot Harari spunea într-un alt interviu!), altfel va fi rău. Practic, nu avem de ales decât între două variante de exterminare: una aplicată de elită și cealaltă, ipotetică, îngrozitoare în viziunea lui Harari. Adică exterminarea de către Inteligența Artificială? De ce n-a spus-o concret? Aici îi dau dreptate. Autonomia IA, care nu e departe, va extermina OMUL! Cu toate astea, omul e cel care-i dă și-i hrănește puterea, altfel ar reduce drastic digitalizarea!

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2022/09/16/harari-daca-omenirea-refuza-predarea-suveranitatii-in-mana-elitei-va-fi-exterminata/

 

 

//////////////////////////////////////

 

Adrian Pătrușcă – Vestea bună: Globalizarea a murit! Vestea proastă: Se pregătește Ghetoizarea lumii

 

 

Adrian Pătrușcă, ActiveNews.ro:

Trei cai mascați au tras la dricul Globalizării prin pandemie. Apoi, brusc, telegarii s-au speriat, au rupt hamurile și au fugit. Acum, dricul alunecă singur la vale, spre groapa căscată larg.

 

Occidentul, China și Rusia s-au înhămat cu entuziasm la Dictatura COVID sub pretextul unei boli respiratorii ceva mai agresive ca gripa. De altfel, primele două au fost cele care au finanțat, creat și scăpat Pretextul din laborator.

 

 

La toate trei, COVID-ul le-a venit mănușă. China și Rusia, deja dictaturi cum scrie la carte, au găsit în COVID un mijloc nou de a-și mări controlul asupra popoarelor și zonelor lor de influență.

 

Pentru Occident, COVID-ul a însemnat pierderea definitivă a inocenței democratice, câtă mai era. Dezvirginarea și eliberarea de ața „Libertății”, a „Drepturilor Omului” și altor asemenea racile ale copilăriei.

 

În doi ani, Occidentul s-a transformat în dictatură sadea. S-a dedulcit la Tiranie. A început să semene cu suratele sale din Troica Globalizării.

 

Diferențele erau infime. Rusia și China păstrau urmele trecutului lor comunist, mânjit de sânge, și erau ahtiate după o Nouă Ordine Mondială mai brutală. Mai asiatică. Un nou Comintern.

 

Occidentul râvnea la o Globalizare mai efeminată, în care vârtoasele organe de represiune să fie ascunse sub fuste înflorate și chiloței simpatici de dantelă.

 

Însă, una peste alta, timp de doi ani, nimic nu a tulburat armonia dintre cele trei. Până și micile certuri „Tu ai scăpat virusul” – „Ba tu!” păreau puse în scenă pentru uzul galeriei, prea înspăimântate să judece cu capul ei ce mai era real și ce nu.

 

Dar pandemia nu putea dura la nesfârșit. Așa cum spunea mentorul Klaus Schwab, ea era o „fereastră rară, dar ÎNGUSTĂ, de oportunitate”.

 

(…)

 

Asemenea Pandemiei, Războiul a venit mănușă tuturor. Pușca a fost continuarea firească a Seringii.

 

În orice război, prima reacție a comunității internaționale este de a cere încetarea imediată a focului și a lansa apeluri la pace și pentru o soluție negociată. Nu și acum: toate părțile au aruncat gaz pe foc.

 

Citește întreaga analiză aici: ActiveNews.ro

 

https://daniel-roxin.ro/adrian-patrusca-vestea-buna-globalizarea-a-murit-vestea-proasta-se-pregateste-ghetoizarea-lumii/

 

/////////////////////////////////////////

 

 

MAREA RESETARE: ”PLANETA ASTA NUMAI ARE NEVOIE de marea majoritate a populației, oamenii sunt prea mulți și inutili!”

 

În anul 2020, Klaus Schwaab  , președintele Forumului Economic Mondial, un ONG cu ideologie neomarxistă globalistă, care a ajuns să decidă, în mod ilegal, politicile statelor suverane, a scris o carte care se numea Marea Resetare, în care a expus un plan detaliat de parcurs al umanității, având ca țintă anul 2030, an până la care lumea pe care o vedem și o cunoaștem ar trebui să fie deja înlocuită cu una nouă, în care valori precum drepturile și libertățile cetățenești, intimitatea, normalitatea să fie înlocuite cu concepte precum: supravegherea extinsă, reducerea drastică a numărului de locuitori ai planetei (concept mascat sub eufemisme de genul “reziliență” sau “sustenabilitate”, “durabilitate”), predominanță a inteligenței artificiale în toate aspectele vieții publice și private, măsuri drastice menite să “protejeze mediul înconjurător” etc.

 

Toate aceste principii sunt expuse de către instituțiile internaționale în vorbe goale, specifice limbajului masonic, în care predomină dragostea nețărmurită față de oameni, dorința ca ei să fie fericiți, egalitate și echitate etc. Klaus Schwab le enunță un pic mai direct în lucrarea sa și pe față în toate acțiunile din 2020 încoace.

 

Marea resetare, concept care se află astăzi pe buzele tuturor, a debutat cu o oprire, la nivel planetar, a întregii economii timp de doi ani, în care mai ales clasa de mijloc a suferit o pauperizare profundă.

 

În spatele acestui plan s-a aflat exclusiv obiectivul desființării modului de viață cu care ne-am obișnuit, bazat pe capacitatea de a ne procura cele necesare traiului prin muncă cinstită, și înlocuirea sa cu un nou mod de viață, bazat pe dependența noastră completă față de statul planetar, concretizată printr-un concept deja implementat la nivel regional sau local numit venit universal minim garantat, adică o sumă de bani pe care cetățeanul viitorului se pregătește să o primească fără a face nimic, pentru că nu va mai fi nimic de făcut, din care își poate asigura o subzistență biologică mizeră.

 

Această sumă de bani însă nu va veni ca un gest de mărinimie al statului planetar și nu va fi încasată la ghișeul primăriei, ci va fi condiționată de un plan de digitalizare, prin care se va primi prin intermediul unei monede virtuale, la care se va avea acces prin racordarea la un sistem complex de portofel digital, care se va elibera și va putea fi accesat doar de către cei ce vor dobândi dreptul de a participa la societatea care urmează a se clădi pe ruinele actualei societăți, sub sloganul Reclădim mai bine!

 

Participarea la această societate nu va fi automată, în virtutea capacității de folosință a individului adică a faptului de a fi în viață, nici a cetățeniei dobândite prin naștere sau altfel.

 

Criteriile de participare la această nouă societate sunt de natură a contura identitatea și chiar substanța “omului nou” (omul transuman sau postuman) care se dorește, pe care, în mod paradoxal, “profetul” și “panditul” acestei îndrăznețe arhitecturi sociale planetare, Yuval Noah Harari, îl numește homo deus (omul Dumnezeu)!

 

După ce aceeași masonerie l-a “moșit”, prin manipularea cognitivă darwinistă, pe om din maimuță și l-a “înnobilat” cu statutul de homo sapiens, apoi, când i-a pus calculatorul în brațe l-a numit homo sapiens sapiens, acum îl proiectează în ultima fază a înșelării, în care îi dă iluzia de homo deus, iluzie cu care a păcălit-o demonul pe Eva în grădinile raiului, când i-a spus “veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Facerea 3,5), deși Dumnezeu cunoaște numai binele, răul fiindu-I străin.

 

Homo deus, expresie ce ne aduce aminte direct de amăgirea lui Satan.

 

Accesarea venitului universal minim garantat va depinde de îndeplinirea tuturor acestor condiții și a altora care se vor mai impune, printr-un sistem care deja a fost brevetat în China comunistă cu denumirea de sistem de credite sociale, introdus și în Europa anul trecut prin pașaportul digital.

 

O componentă esențială a acestei noi lumi va fi supravegherea totală a individului, asumată prin renunțarea de bună voie la intimitatea firească a persoanei. Pentru a exista o astfel de supraveghere reală, omul marii resetări trebuie să trăiască în ceea ce se numește smart city, aglomerări urbane uriașe complet digitalizate, complet supravegheate și conduse de către inteligența artificială.

 

Pentru ca întreaga populație planetară, care va mai rămâne până în 2030, să accepte să se mute în aceste aglomerații urbane conduse de inteligența artificială, este necesară aplicarea unor politici aflate deja în plină desfășurare.

 

Astfel, una dintre promisiunile lui Klaus Schwab este desființarea proprietății private: “Nu veți avea nimic și veți fi fericiți!”. Acest vis comunist, pe care și-au dorit să îl îndeplinească regimurile socialiste de teroare din secolul XX din Asia și Europa de Est, este preluat de noua stângă radicală globalistă și este imperativ necesar pentru ca o mână de oameni să poată stăpâni 500 de milioane, dacă este să luăm ca reper numărul de cetățeni ai viitorului apropiat, gravat timp de decenii pe un monument care, în mod “misterios” din Atlanta, Georgia, USA, care a fost a fost dărâmat recent…

 

Cum regimul nu va putea să emită pur și simplu o lege prin care să se transfere proprietatea privată în cea a statului, așa cum a făcut dictatura comunistă în URSS și statele satelite, sau în China și satelitele acesteia, din pricina riscului unei deșteptări a populației la scară planetară, se vor urmări alte mijloace de deposedare.

 

Impunerea unui regim de taxare a imobilelor care să facă proprietatea acestora indezirabilă ar putea fi o primă astfel de metodă. De remarcat că în țările occidentale s-a cultivat intens timp de decenii bune disprețul pentru proprietatea asupra locuinței și preferința pentru închirierea acesteia. În aceste locuri, situația va fi ușor de controlat, în condițiile în care statul va propune același regim și, probabil, în condiții percepute ca mai bune și mai ales… gratuit.

 

Cine este Yuval Noah Harari consilierul de top al șefilor Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab și George Soros?

 

 

Yuval Noah Harari (n. 24 februarie 1976, Kiriat Ata, Districtul Haifa, Israel) este un istoric israelian, profesor titular la departamentul de Istorie al Universității Ebraice din Ierusalim, autorul cărților de succes internațional Sapiens Scurtă istorie a omenirii (2011, tradusă în românește în 2017) și Homo Deus Scurtă istorie a viitorului (2015, tradusă în românește în 2018).

 

A început la 17 ani studii de istorie la Universitatea Ebraică din Ierusalim, în cadrul unui program special de amânare a serviciului militar în scopuri academice. Ulterior a servit în forțele de tanchiști dar după câtva timp a fost eliberat la vatră din motive de sănătate.

 

La 20 ani și-a făcut cunoscută orientarea sa homosexuală, ulterior căsătorindu-se în Canada cu prietenul său israelian, Itzik Yahav, care lucrase ca producător de spectacole de teatru.

 

Și-a luat titlul de master în 1998 cu o teză despre logistica militară în evul mediu. Între anii 1998-2002, Harari și-a făcut  doctoratul în istorie la Jesus College, la Universitatea Oxford sub îndrumarea lui Steven Gunn.

 

Între anii 2003-2005, el a urmat studii post-doctorale în istorie cu o bursă a Fondului Yad Hanadiv.

 

În anul 2005 a fost numit lector la facultatea de istorie a Universității din Ierusalim, în 2008 căpătând definitivatul pe postul de conferențiar. Din septembrie 2014 a devenit profesor universitar. Între anii 2003-2011 a fost coordonatorul programului de istorie universală la Universitatea ebraică, și, în cadrul acestei sarcini, au luat naștere cele două cărți ale sale care i-au adus faimă peste hotare.În anul 2012 a fost ales membru în Tânăra Academie de Științe a Israelului.

 

Harari practică meditația Vipassana, din anul 2000,[10] ceea ce, după afirmațiile sale, i-a „schimbat viața”. În plus conferențiază și în domeniul meditației pe care o privește ca o cale de cercetare. Tot din anul 2000 a ales un regim alimentar vegan;(https://en.wikipedia.org/wiki/Yuval_Noah_Harari)

 

 

Declarații contradictorii făcute de neomarxistul Yuval Noah Harari de-a lungul timpului

 

După ce în 2020, la debutul pandemiei Covid-19, făcea o afirmație controversată – Fiecare criză este o oportunitate” – Harari a revenit cu o serie de vorbe ce par a fi completarea mesajului de acum doi ani – planeta asta nu mai are nevoie de marea majoritate a populației, suntem prea mulți și inutili!

 

Mai mult de atât! Pentru că oamenii învechiți (în gândire) sunt nefolositori societății viitorului, Yuval Noah Harari propune redistribuirea averilor acestora. Și nu doar la nivel local/național, ci global, într-o mișcare fără precedent, dar pe care Forumul Economic de la Davos a propus-o nu cu mult timp în urmă!

Acum, vorbele „Nu vei mai deține nimic și vei fi fericit” (din „programul” Marea Resetare) capătă, cu adevărat, sens.Progresiștii nu iau prizonieri

Într-un interviu acordat lui Chris Anderson, care conduce popularul grup media TED, Yuval Noah Harari afirmă că lumea „nu mai are nevoie de marea majoritate a populației actuale” din cauza progreselor tehnologice.

 

„Șomerii” societății viitorului fac parte dintr-o „clasă inutilă” de oameni, care nu va aduce niciun progres lumii de mâine.

 

Consilierul de top al „davosiștilor” a comparat ultimele două veacuri afirmând că, spre deosebire de secolul 20, când „marii eroi” ai sistemelor politice erau „oamenii de rând”, acum în secolul 21, „oamenii nu mai fac parte din povestea viitorului”.

 

Ei au fost deja înlocuiți de inteligența artificială (IA) și nu se mai dovedesc folositori în economia de înaltă tehnologie care se dezvoltă în prezent.

 

Rugat să comenteze reticența oamenilor de rând față de curentul progresist, cunoscutul autor și lector universitar a lansat ipoteza potrivit căreia anxietatea de a fi „teleportat” într-o economie viitoare condusă de Inteligența Artificială și de o clasă socială foarte educată este la baza „deziluziei și reacției lumii împotriva noi ordini liberale”.

 

„O PARTE DIN CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ ESTE CĂ OAMENII ÎNCEP SĂ ÎȘI DEA SEAMA ȘI AU DREPTATE SĂ SE GÂNDEASCĂ LA ASTA – «VIITORUL NU ARE NEVOIE DE MINE. POATE DACĂ SUNT DRĂGUȚI, ÎMI VOR ARUNCA NIȘTE FIRIMITURI, CUM AR FI VENITUL DE BAZĂ UNIVERSAL».

 

DAR, DIN PUNCT DE VEDERE PSIHOLOGIC, ESTE MULT MAI RĂU SĂ SIMȚI CĂ EȘTI INUTIL DECÂT SĂ SIMȚI CĂ EȘTI EXPLOATAT!”, a explicat Harari.

 

Oamenii, înlocuiți de mașini, planul „davosiștilor”

„Acum, suntem pe fast forward la început de secol 21, când pur și simplu nu mai avem nevoie de marea majoritate a populației, pentru că viitorul este despre dezvoltarea tehnologiei din ce în ce mai sofisticate, cum ar fi Inteligența Artificială și bioingineria”, a continuat el.

 

Cu o nonșalanță înspăimântătoare, care lasă să se vadă ce planuri au „elitele” planetei cu oamenii de rând, Harari spune că „aceste tehnologii sofisticate vor face din ce în ce mai redundante activitățile curente ale oamenii”. De fapt, „vor face posibilă înlocuirea oamenilor”.

 

În timp ce a recunoscut că tehnologii precum IA vor deschide „noi locuri de muncă mai interesante”, Harari a detaliat:

„NU ESTE CLAR DACĂ OAMENII VOR PUTEA SĂ LE OCUPE DEOARECE VOR NECESITA ABILITĂȚI ÎNALTE ȘI MULTĂ EDUCAȚIE”.

 

„Nu veți deține nimic și veți fi fericiți”.

 

Ca parte a planului „Marea Resetare”, prezentat la Davos și cu insistență promovat de „săgețile” WEF, stă și redistribuirea bogăției în lume.

Yuval Noah Harari a sugerat ca bogăția lumii să fie redistribuită la nivel global: „Aș spune că cea mai mare problemă de departe nu este la nivel național. Este la nivel global”.

 

„ÎMI POT IMAGINA REDISTRIBUIREA BOGĂȚIEI DE LA GIGANȚII TEHNOLOGICI DIN CALIFORNIA SPRE MAMELE DIN PENNSYLVANIA, DAR NU VĂD CA BOGĂȚIA SĂ FIE REDISTRIBUITĂ ÎN HONDURAS, MEXIC SAU BRAZILIA” – YUVAL NOAH HARARI

 

Cu alte cuvinte, în toate țările de pe glob autoritățile naționale (guvernele) ar trebui să intervină în forță confiscând averile sub pretextul „redistribuirii egale a bogăției”!

 

 

Surse:

 

https://www.national.ro/social/suntem-prea-multi-si-inutili-anunt-socant-despre-depopularea-planetei-771741.html

https://www.marturisireaortodoxa.ro – marea-resetare-epoca-antihrismului-

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/noah-hariri/

 

///////////////////////////////////////

 

 

Discursul reprezentantului Rusiei la OSCE. Detalii halucinante despre armament și viitorul războiului!

De

News Solid

RECOMANDĂRI

Problema rotativei: Rămâne Alexandru Muraru în funcția de consilier și pentru Marcel Ciolacu?

ianuarie 28, 2023

 

Artificiul prin care contractul privatizării Petrom ar putea fi revocat. Părerea lui Augustin Zegrean, fostul șef al CCR

ianuarie 28, 2023

 

Discursul reprezentantului Rusiei la OSCE. Detalii halucinante despre armament și viitorul războiului!

ianuarie 28, 2023

 

Dezvăluirile șocante ale prostituatelor despre culisele murdare ale Forumului Economic Mondial de la Davos 2023!

ianuarie 28, 2023

 

 

News Solid

În urmă cu trei zile, la Viena, șeful delegației Federației Ruse la discuțiile privind securitatea militară și controlul armelor, Konstantin Gavrilov, a avut următorul discurs la reuniunea plenară, pe care-l redăm aici deoarece conține elemente stupefiante despre mersul și viitorul războiului, din viziune rusească:

 

(Subiect: Despre desfășurarea unei operațiuni militare speciale de denazificare și demilitarizare a Ucrainei)

“Stimate domnule președinte,

 

Junta de la Kiev, după ce a abandonat bunul simț și a cedat iluziei victoriei pe câmpul de luptă, continuă să cheme Occidentul la a fi solidar în eforturile de a sprijini Ucraina și invită la o luptă ‘hibridă’ împotriva Federației Ruse.

  1. Podolyak, consilier al șefului biroului președintelui Ucrainei, într-un interviu recent acordat radioului național al Spaniei, a declarat: ‘Cu cât dau Ucrainei mai multe arme, cu atât situația va fi mai bună’. Cu toate acestea, această ultimă încercare a elitei politice de la Kiev de a crește presiunea asupra opiniei publice din țările occidentale înseamnă un singur lucru – forțarea Europei, Statelor Unite și Canadei să ‘stingă focul cu benzină’.

Partea rusă a avertizat în mod repetat că incitarea deschisă a țărilor membre NATO, venită din partea Ucrainei, de a ridica miza în conflict crește foarte mult riscul ca acesta să se transforme într-o ciocnire directă între NATO și Rusia. Cu toate acestea, declarațiile și acțiunile foștilor noștri parteneri dau din ce în ce mai multe semne că aceștia sunt conduși de Kiev și fac o alegere conștientă în favoarea escaladării.

Înregistrăm cu atenție informațiile venite de la administrația prezidențială americană că Washington intenționează să ajute Ucraina să dezvolte o nouă etapă a contraofensivei armatei, a cărei țintă va fi peninsula Crimeea. Potrivit New York Times, comandanții americani elaborează deja planuri ofensive și le compară cu armele pe care le deține Ucraina și pe care le vor furniza aliații. Dacă Washingtonul și țările NATO furnizează Kievului arme pentru a lovi puternic în Rusia, în orașe pașnice, și pentru a încerca să pună mâna pe teritoriile noastre garantate constituțional, acest lucru va forța Moscova să ia măsuri dure. Să nu spuneți mai târziu că nu v-am avertizat.

Suntem de acord cu declarația șefului Consiliului European, Charles Michel, că ‘săptămânile următoare sunt decisive’ în conflictul ucrainean. În același timp, ne referim la cea aprobată de aliații transatlantici în format Rammstein la data de 20 ianuarie a acestui an. Livrările de sisteme de apărare aeriană și de tancuri grele către Ucraina nu vor aduce în niciun caz mult râvnita ‘înfrângere strategică’ a Rusiei, ci doar vor adăuga în mod cert probleme Ucrainei și întregii Europe.

Nu este un secret cum funcționează în realitate sistemul de apărare aeriană în Ucraina, ale căror fragmente de rachete cad periodic pe teritoriul țărilor vecine – Polonia, Moldova și Belarus. De asemenea, se știe că sistemele străine de apărare aeriană sunt furnizate Kievului nu pentru a proteja ‘lumea liberă’, ci pentru a ucide ucrainenii civili. Mass-media de renume confirmă faptul că rachetele americane de apărare aeriană au lovit clădirile rezidențiale din Kiev și Kramatorsk. Un alt exemplu flagrant este distrugerea intrării unei clădiri cu mai multe etaje din Dnepropetrovsk pe 14 ianuarie a acestui an, ca urmare a exploatării sistemului de apărare aeriană, care a încercat să doboare o rachetă rusească îndreptată spre unul dintre obiectele infrastructurii militare sau militaro-industriale. Deciziile luate în timpul lui Rammstein vor permite regimului de la Kiev să continue să-și folosească propriul popor ca ‘scut uman’.

Așadar, în mod intenționat am urmărit discuția animată din cadrul Alianței Nord-Atlantice privind aprovizionarea cu tancuri germane Leopard 2 către Ucraina. Comunitatea internațională a devenit din nou un martor al modului în care ‘disciplina stick-ului’ operează în NATO. Conform canoanelor ‘Occidentului civilizat’, la început, aliații au amenințat Berlinul cu izolarea internațională în cazul refuzului de a transfera ‘leoparzii’. Apoi, nimeni altul decât reprezentantul Departamentului de Stat al SUA, N. Price, a anunțat ‘o veste iminentă’ cu privire la direcția ‘fiarei’ germane către Kiev. Așa se creează ‘solidaritatea’ transatlantică.

Deoarece Berlinul a făcut o alegere conștientă de a pune tancurile germane cu cruci pe armură să atace din nou soldații ruși, am dori să demonstrăm la ce se pot aștepta trupele care operează tancurile Leopard 2 în zona de război – vor fi distruse și arse pe câmpul de luptă, așa cum se întâmplă și acum cu restul ‘grădinii zoologice’ a armelor NATO din Ucraina. Aceasta va fi soarta tancurilor americane ‘M1 Abrams’ după decizia de a le oferi – colegii americani nu trebuie să-și facă griji pentru o ‘reclamă’ demnă a complexului militar-industrial american.

De la începutul acestui an, Forțele Armate ale Federației Ruse au distrus aproximativ 20 de obuziere M777 și trei sisteme M109 Paladin fabricate în SUA, precum și trei monturi de artilerie autopropulsate franceze Caesar, în cursul luptei cu contrabaterie la posturi de tragere. Ca urmare a rachetelor și a loviturilor aeriene din regiunea Donețk, lansatoarele HIMARS MLRS au fost avariate, patru vehicule de luptă cehe RM-70 Vampire MLRS și 10 obuziere poloneze Krab au fost distruse. 32 de stații radar cu contrabaterie fabricate în SUA au fost dezactivate (16 – AN / TPQ-50, 3 – AN / TPQ-48, 7 – AN / TPQ-37, 7 – AN / TPQ-36). Sistemele rusești de apărare aeriană au interceptat peste 137 de rachete HIMARS, Alder și Uragan și au doborât zece rachete antiradar americane HARM. Acesta este doar începutul.

Domnule Presedinte,

Distrugerea sistematică a echipamentelor militare occidentale din Ucraina obligă junta de la Kiev să recurgă la provocări periculoase, al căror preț va trebui să fie plătit de sute de mii de ucraineni și europeni.

Potrivit Serviciului de Informații Externe al Rusiei, Forțele Armate ale Ucrainei stochează echipamente militare și muniții furnizate de țările NATO și UE pe teritoriile centralelor nucleare. Vorbim despre cele mai scumpe rachete deja menționate pentru sistemele HIMARS MLRS și străine de apărare aeriană, precum și muniția de artilerie de mare calibru. Logica teroriștilor de la Kiev este simplă: prin analogie cu modul în care banderiștii bombardează orașele Donbass și alte regiuni ale Rusiei din spatele populației civile, acum depozitele de arme vor fi desfășurate sub acoperirea reactoarelor nucleare. Și dacă o detonare pe scară largă a depozitelor și distrugerea unei centrale nucleare au loc din vina unei alte rachete ucrainene de apărare aeriană ‘rătăcită’, atunci vina pentru tragedie, ca întotdeauna, poate fi atribuită Moscovei. Amintiți-vă – Kiev a mai acționat în acest mod.

Avertizăm sponsorii occidentali ai mașinii militare de la Kiev să nu încurajeze provocările nucleare și șantajul. Știm că tancul Leopard 2, precum și vehiculele de luptă ale infanteriei Bradley și Marder, au obuze APCR cu miez de uraniu, a căror utilizare duce la contaminarea zonei, așa cum s-a întâmplat în Iugoslavia și Irak. În cazul în care astfel de obuze sunt furnizate Kievului pentru echipamente militare grele NATO, vom considera acest lucru drept folosirea bombelor nucleare murdare împotriva Rusiei, cu toate consecințele care decurg.

Domnule Presedinte,

Livrările de arme convenite către Kiev întinează și mai mult reputația statelor membre UE și NATO ca părți la conflict, făcând totul pentru a continua suferința civililor. În fiecare zi, zeci de obuze și rachete cad pe capitala RPD. Forțele armate ale Ucrainei lovesc acolo unde nu este nici măcar o singură persoană în uniformă militară. Civili din Donețk și Lugansk sunt uciși de arme grele americane, franceze, cehe, germane, poloneze și alte arme grele.

La sfârșitul lunii decembrie 2022, inamicul a început să folosească rachete slovace explozive JROF-M cu o rază de acțiune crescută de până la 40,2 km și putere de lovire crescută, precum și rachete cu fragmentare JROF-HEAP împotriva construcției de locuințe civile în RPD. În ajunul Anului Nou în Donețk, acest lucru s-a soldat cu trei victime și pagube semnificative la 23 de case.

Ca urmare a utilizării artileriei de calibru mare NATO cu proiectile cu rachete active M982 Excalibur în districtul Leninsky din Donețk, la 21 decembrie 2022, doi civili au fost uciși și alți șase au fost răniți. Faptul că Excalibur aparține clasei de arme de înaltă precizie demonstrează caracterul intenționat al atacului de artilerie al Forțelor Armate ale Ucrainei.

În ceea ce privește infamul american MLRS M142 „HIMARS”, pentru perioada 28 iunie – 10 decembrie 2022, în Donbass au fost înregistrate 185 de atacuri cu rachete, 81% din bombardamente având loc asupra infrastructurii sociale, industriale și civile a LPR. Consecințele monstruoase ale ‘diplomației lor în materie de arme’ le pot vedea pe ecrane reprezentanții SUA.

Este semnificativ faptul că reprezentanții ucraineni au recunoscut că nici o singură lovitură de la HIMARS MLRS nu are loc fără acordul americanilor. Regretăm că tradițiile fasciste sunt reînviate peste ocean atunci când conceptul de ‘untermensch’ își dobândește semnificația anterioară în raport cu rușii. Acest lucru este confirmat de campania frenetică de dezumanizare a cetățenilor noștri din ediția americană a The Times, care justifică sistematic uciderea populației de limbă rusă sub titlurile ‘Ucideți!’, ‘O zi fără un rus ucis este o zi proastă’ și ‘Ei nu sunt oameni pentru noi’.

Toate acestea, la care se adaugă amploarea amenințărilor la adresa securității naționale a țării noastre, confirmă încă o dată justificarea și echilibrul deciziei suverane a Federației Ruse de a lansa o operațiune militară specială (SVO) de demilitarizare și denazificare a Ucrainei. Aducem un omagiu oamenilor curajoși din Donbass, care s-au opus juntei de la Kiev și curatorilor săi occidentali de aproape nouă ani. Obiectivele NWO stabilite de conducerea de vârf a Rusiei, care includ protejarea poporului de politica de genocid sponsorizată de NATO, vor fi cu siguranță îndeplinite.

Domnule Presedinte,

Anticipând încercările tradiționale ale delegațiilor anglo-saxone de a întoarce pe dos situația reală din zona NWO, aș dori să raportez următoarele.

În acest moment, trupele ruse au intrat în linia de apărare a Forțelor Armate ale Ucrainei în anumite zone ale frontului din regiunea Zaporojie și avansează în aproape toate secțiunile liniei de contact din RPD. În grabă, Forțele Armate ale Ucrainei transferă masiv unități la Artyomovsk și Marinka pentru a deține poziții acolo. Înălțimi importante din jurul lui Kleshcheevka la sud de Artyomovsk sunt aproape complet ocupate de forțele Federației Ruse. În această zonă, inamicul suferă pierderi colosale, ceea ce a fost confirmat de Serviciul Federal de Informații German.

Mobilizarea forțată pe scară largă lansată în Ucraina provoacă daune semnificative spiritului de luptă al Forțelor Armate ale Ucrainei. Ucrainenii nu vor să lupte, slujind interesele ‘conglomeratului occidental’ de state. Moralul militarilor este afectat și de echipamentul slab al recruților și al ofițerilor înșiși, care aruncă soldații în luptă drept ‘carne de tun’. Recent, luptătorii ucraineni au înregistrat o serie întreagă de mesaje video către conducerea politico-militară a Ucrainei despre refuzul lor de a lua parte la ostilități. Potrivit militarilor Brigăzii 116 Apărare Teritorială, ei ‘nu au hrană, doctori, nimic’.

Nu este de mirare că, în aceste condiții, Kievul și operatorii săi occidentali se bazează pe mercenari străini. În special, aproximativ 13 mii de ‘soldați ai norocului’ sau militanți ai țărilor membre NATO au fost concentrați doar în direcția Soledar. Vă reamintim că mercenarii trimiși de Occident pentru a ajuta regimul naționalist de la Kiev în temeiul dreptului internațional umanitar nu sunt combatanți și nu au dreptul la statutul de prizonier de război. Cel mai bun lucru de care se poate aștepta de la ei este predarea voluntară și închisoarea. În caz contrar, vor fi eliminați ca parte a demilitarizării Ucrainei. Numai în acest an, peste 200 de ‘soldați ai norocului’ au fost uciși și peste 100 de răniți în urma loviturilor cu arme ghidate de precizie ale Forțelor Aerospațiale Ruse la punctele de desfășurare temporară a unităților ‘legiunii străine’ în regiuni din RPD, precum și regiunea Harkov.

În concluzie, aș dori să subliniez că Kievul și stăpânii săi americani nu cruță nici populația Ucrainei, nici personalul militar ucrainean, nici cetățenii statelor occidentale, pe care sunt gata să-i sacrifice pentru propria lor lăcomie și dorința irezistibilă de a face rău Rusiei. Țara noastră nu și-a propus niciodată obiectivul de a distruge Ucraina ca stat. Cu toate acestea, nu intenționăm să tolerăm o dictatură mizantropică anti-rusă sponsorizată de SUA și NATO în apropierea granițelor noastre.

Vă mulțumim pentru atenție!”

 

https://solidnews.ro/externe/2023/01/28/discursul-reprezentantului-rusiei-la-osce-detalii-halucinante-despre-armament-si-viitorul-razboiului/

 

/////////////////////////////////////

 

Consilierul Diavolului de la Forumul Economic Mondial

De

News Solid

sursă: activenews.ro

Problema rotativei: Rămâne Alexandru Muraru în funcția de consilier și pentru Marcel Ciolacu?

 

Artificiul prin care contractul privatizării Petrom ar putea fi revocat. Părerea lui Augustin Zegrean, fostul șef al CCR

 

Discursul reprezentantului Rusiei la OSCE. Detalii halucinante despre armament și viitorul războiului!

 

 

Dezvăluirile șocante ale prostituatelor despre culisele murdare ale Forumului Economic Mondial de la Davos 2023!

 

News Solid

Autor: Adrian Pătrușcă

 

Dacă ar fi nevoie de o singură idee care să caracterizeze vremurile pe care le trăim aceasta este: dracii nu se mai feresc. Joacă tontoroiul în văzul lumii și se fălesc cu demonismul lor.

 

Despre unul dintre diavolii exponențiali care influențează direct cursul drăcesc al lumii, și anume Yuval Harari, consilierul lui Klaus Schwab, scrie Emily Mangiaracina un editorial excepțional în LifeSiteNews, pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.

 

*

Yuval Harari este pe bună dreptate privit de cei care gândesc cu capul lor ca fiind unul dintre cei mai periculoși intelectuali în viață.

 

Consilierul Forumului Economic Mondial și-a dobândit până acum o mare notorietate prindeclarațiile sale dezumanizante, prin predicțiile sale distopice și prin rolul său într-o organizație  care pare să accelereze punerea acestora în practică (gândiți-vă la aplicațiile pentru urmărirea digitală a contactelor cu scopul de a opri răspândirea bolii).

 

Însă cum putem ști noi că oamenii nu reacționează într-o manieră excesivă la o caricatură a lui Harari?

 

Răspunsul se reduce la această întrebare: dacă, din punctul de vedere al lui Harari, noi, oamenii nu suntem mai presus de animale, iar marea majoritate a populației lumii a devenit acum ne-necesară, spre ce ne îndreptăm?

 

În mod cât se poate de direct, el ne-a oferit argumentul decisiv pentru o tiranie fără limite. Harari crede în ceea ce este considerat un principiu fundamental al marxismului: nu există adevăr, ci numai putere.

 

Altfel zis, Harari crede în modul cel mai consecvent și mai periculos cu putință că NU există adevăr.

 

Deși recunoaște că există o realitate științifică obiectivă, Harari respinge fățiș existența valorilor obiective.

 

El respinge valorile ferme, cum ar fi caracterul sacru al vieții ca fundament pentru societate și legile ei.

 

El a afirmat cu claritate acest lucru într-un interviu recent cu Chris Anderson, șeful grupului media al TED, același faimos interviu în care a declarat că lumea nu are nevoie de „marea majoritate” a populației sale.

 

În discuția lor, Harari a calificat în mod clar valorile societății drept „ficțiuni” sau „povești”, dând ca exemplu drepturile omului.

 

El a declarat că drepturile omului „nu sunt o realitate biologică”, ci o „poveste pe care am construit-o noi”.

 

De fapt, anterior, Harari a mers până acolo încât a declarat că „Homo Sapiens este o specie post-adevăr, ale cărei puteri depind de crearea și credința în ficțiuni”.

 

Importanța convingerilor sale devineși mai clară în dialogul său cu Anderson, atunci când pare să se distanțeze total de drepturile omului ca principiu stabil.

 

Când Anderson evocă din nou drepturile omului, calificându-le și el drept un„construct uman”, Harari intervine și, vorbind despre ele la trecut, afirmă în mod răspicat că drepturile inalienabile nu sunt un principiu aplicabil la nesfârșit.

 

„Au fost o poveste foarte bună… Dar este periculos să confunzi o poveste pe care am creat-o într-un anumit cadru al istoriei și a crede că putem pur și simplu să o aplicăm la orice altă perioadă istorică sau în orice alt loc politic și istoric, astăzi, în lume.”

 

Harari și Anderson sunt atât de sofisticați încât transcend ideea de drepturile omului!

 

De fapt, ideea lor este o consecință naturală a ateismului, care consideră arbitrară orice credință în niște valori obiective.

 

Afirmația culturală marxistă a lui Harari, conform căreia puterea a uzurpat adevărul a fost sugerată cu tărie în articolele și interviurile sale precedente, ca atunci când a pretins că știința este despre putere și nu despre adevăr, sau când a scris că „specia oamenilor preferă puterea în locul adevărului”.

 

Această îngrijorătoare convingere este afirmată și în interviul lui Harari cu Anderson, atunci când acesta din urmă întreabă: „Nu este posibil ca unele din aceste povești (citește: valori) să fie mai adevărate decât altele?”, și dă exemplu știința ca exemplu care nu ar trebui considerată „doar o altă poveste”.

 

Imediat, Harari abordează subiectul puterii și răspunde: „Nu, știința nu este. Trebuie să facem deosebire între două tipuri de putere în istorie. Avem puterea asupra realității obiective, cum ar fi construirea de poduri, vindecarea de boli sau construirea unei bombe atomice. Și avem puterea asupra oamenilor și asupra sentimentelor lor obiective, a imaginației lor, făcându-i să creadă în ceva…”

 

Harari dă de înțeles aici că vede întregul spectru al realității mai degrabă prin lentilele puterii decât prin cele ale adevărului, Chiar și domeniul „obiectiv”al științei.

 

Importanța pe care o acordă puterii asupra voinței umane, prin intermediul „sentimentelor”și „imaginației”, este și ea revelatoare.

 

Atunci când ideile sale sunt puse laolaltă, se poate vedea apărând cu claritate viziunea marxistă asupra lumii pe care o are Harari: cei aflați la putere pot manipula valorile societății în propriile lor scopuri și făcând abstracție de lucruri precum valorile obiective – inclusiv drepturile omului.

 

Societatea este aservită ideilor arbitrare și capriciilor guvernanților săi.

 

În 2018, Harari scria:

 

„Adevărul și puterea nu pot călători prea mult împreună. Mai devreme sau mai târziu, se despart. Dacă dorești putere, la un moment dat trebuie să răspândești ficțiuni. Dacă vrei să cunoști adevărul asupra lumii, la un moment dat, trebuie să renunți la putere. Trebuie să recunoști lucruri – de exemplu despre sursele propriei tale puteri –  care îi vor înfuria pe aliații tăi, îi vor descuraja pe partizanii tăi sau îți vor submina armonia socială.”

 

„Ca specie, oamenii preferă puterea, adevărului. Consacrăm mult mai mult timp și eforturi încercării de a controla lumea decât încercării de a o înțelege. Și chiar atunci când încercăm să o înțelegem, o facem în general cu speranța că înțelegerea lumii ne va facilita controlul ei. În consecință, dacă visezi la o societate în care domnește adevărul și miturile sunt ignorate, nu ai mare lucru de așteptat de la Homo Sapiens. Mai degrabă merită să-ți încerci norocul cu cimpanzeii.”

 

Ținând cont de poziția lui Harari, de consilier al președintelui Forumului Economic Mondial, care exercită o influență uriașă asupra guvernelor și companiilor din toată lumea, trebuie să ne punem întrebarea:

 

Ce dezvăluie această declarație despre Harari însuși și despre Forumul Economic Mondial?

 

https://solidnews.ro/parteneri/2022/08/20/consilierul-diavolului-de-la-forumul-economic-mondial/

 

 

 

///////////////////////////////

 

 

 

 

„Marea Resetare” este doar un plan actualizat pentru Noua Ordine Mondială

Internetul a făcut cu siguranță zgomot legat de „Marea Resetare” în ultima vreme. Acest termen a fost popular pe Facebook și Twitter, iar New York Times chiar a publicat  un articol în care respinge acest lucru, luându-l drept „teoria conspirației”. Dar cu siguranță nu este o teorie a conspirației.

Eram hotărât să ajung la originea acestei chestiuni și voi împărtăși faptele pe care New York Times fie nu le-a găsit, fie a refuzat să le împărtășească.

 

Se dovedește că „Marea Resetare” este, de fapt, o inițiativă care a fost demarată de Forumul Economic Mondial și care este concepută pentru a determina „părțile globale, interesate să coopereze în gestionarea simultană a consecințelor directe ale crizei COVID-19”. Următoarele vin direct de pe site-ul oficial al Forumului Economic Mondial…

 

Există o nevoie urgentă ca părțile globale interesate, să coopereze în gestionarea simultană a consecințelor directe ale crizei COVID-19. Pentru a îmbunătăți starea lumii, Forumul Economic Mondial începe inițiativa The Great Reset.

 

Așa că New York Times a prezentat știri false când ne-a spus tuturor că „Marea Resetare” este doar o „teorie a conspirației” și ne datorează tuturor scuze majore.

 

Conform Forumului Economic Mondial, „Marea Resetare” este o „fereastră unică de oportunități” pentru liderii globali de a modela „starea viitoare a relațiilor globale, direcția economiilor naționale, prioritățile societăților, natura modelelor de afaceri și managementul unui bun comun global”.

 

Pe măsură ce intrăm într-o fereastră unică de oportunitate în a modela redresarea, această inițiativă va oferi perspective pentru a ajuta la informarea tuturor celor care determină starea viitoare a relațiilor globale, direcția economiilor naționale, prioritățile societăților, natura modelelor de afaceri și managementul de bunuri globale comune.

 

Pornind de la viziunea și expertiza vastă a liderilor implicați în comunitățile Forumului, inițiativa Great Reset are un set de dimensiuni pentru a construi un nou contract social care onorează demnitatea fiecărei ființe umane. Cu alte cuvinte, „Marea Resetare” este în esență doar un plan actualizat pentru o Nouă Ordine Mondială.

 

Omul din spatele „Marii Resetări” se numește Klaus Schwab. El este fondatorul și președintele executiv al Forumului Economic Mondial, iar în altă parte pe site-ul oficial al WEF există un articol al lui Schwab intitulat „Acum este timpul pentru o „mare resetare”. Ceea ce urmează este un extras din acel articol…

 

Pentru a obține un rezultat mai bun, lumea trebuie să acționeze în comun și rapid pentru a moderniza toate aspectele societăților și economiilor noastre, de la educație la contracte sociale și condiții de muncă.

 

Fiecare țară, de la Statele Unite până la China, trebuie să participe și fiecare industrie, de la petrol și gaz la tehnologie, trebuie să fie transformată. Pe scurt, avem nevoie de o „Mare Resetare” a capitalismului.

 

Este foarte deschis cu privire la faptul că dorește „renovarea tuturor aspectelor societăților și economiilor noastre”. Asta înseamnă că toate aspectele activității umane ar intra sub planul lui.

 

Dar, în special, își dorește foarte mult o „Mare Resetare” a capitalismului, care cu siguranță declanșează alarma. Când oamenii încep să vorbească despre schimbări dramatice ale capitalismului, de obicei, ceea ce vor să spună este că ar trebui să ne îndreptăm și mai mult în direcția socialismului. Potrivit lui Schwab, există trei componente principale pentru „Marea Resetare”. Prima presupune reformarea sistemelor noastre economice astfel încât acestea să „promoveze rezultate mai echitabile”…

 

În plus, guvernele ar trebui să implementeze reforme mult așteptate care să promoveze rezultate mai echitabile. În funcție de țară, acestea pot include modificări ale impozitelor pe avere, retragerea subvențiilor pentru combustibilii fosili și noi reguli care guvernează proprietatea intelectuală, comerțul și concurența.

 

Din păcate, cred că el vrea să spună exact același lucru pe care îl vrea Alexandria Ocasio-Cortez când vorbește despre „rezultate mai echitabile”.

 

În al doilea rând, Schwab spune că una dintre componentele principale ale „Marii Resetări” ar implica investiții guvernamentale masive în infrastructura urbană „verde” și alte proiecte similare…

 

A doua componentă a agendei „Marea Resetare” ar asigura faptul că investițiile promovează obiectivele comune, cum ar fi egalitatea și sustenabilitatea. Aici, programele de cheltuieli pe scară largă pe care multe guverne le implementează reprezintă o oportunitate majoră de progres.

 

Comisia Europeană, de exemplu, a dezvăluit planuri pentru un fond de recuperare de 750 de miliarde de euro (826 de miliarde de dolari). SUA, China și Japonia au, de asemenea, planuri ambițioase de stimulare economică. În loc să folosim aceste fonduri, precum și investițiile de la entități private și fonduri de pensii, pentru a umple crăpăturile din vechiul sistem, ar trebui să le folosim pentru a crea unul nou, mai rezistent, mai echitabil și mai durabil pe termen lung.

 

Aceasta înseamnă, de exemplu, construirea unei infrastructuri urbane „verzi” și crearea de stimulente pentru ca industriile să își îmbunătățească istoricul în ceea ce privește parametrii de mediu, social și guvernanță (ESG).

 

Nu seamănă foarte mult cu „Green New Deal” pe care mulți politicieni de stânga l-au împins aici în Statele Unite?

 

În al treilea rând, Schwab are în vedere aplicarea „inovațiilor” la care am asistat în timpul pandemiei de COVID ca model pentru „fiecare sector” al societății…

 

A treia și ultima prioritate a unei agende a Marii Resetări este de a valorifica inovațiile celei de-a patra revoluții industriale pentru a sprijini binele public, în special prin abordarea provocărilor de sănătate și sociale.

 

În timpul crizei COVID-19, companiile, universitățile și altele și-au unit forțele pentru a dezvolta diagnostice, terapii și posibile vaccinuri; înființarea de centre de testare; crearea mecanismelor de urmărire a infecțiilor; și să livreze telemedicină. Imaginați-vă ce ar putea fi posibil dacă s-ar depune eforturi similare concentrate în fiecare sector. Cu alte cuvinte, Schwab crede că răspunsul global la pandemia de COVID poate fi un model pentru guvernarea fiecărui domeniu al vieții noastre, în continuare.

 

Nu sună minunat?

 

Globaliştii vizează un viitor „durabil” în care toate formele de activitate umană sunt foarte atent monitorizate şi controlate pentru „binele planetei”.

 

Ei sunt pe deplin convinși că un sistem global în care toate națiunile lumii sunt din ce în ce mai integrate este cel mai bine pentru umanitate, dar noi care rezistăm globaliștilor înțelegem că un sistem mondial va evolua inevitabil într-un sistem global complet și un coșmar total.

 

Publicațiile globaliste, precum New York Times, vor continua să încerce să ne convingă pe toți că planuri precum „Marea Resetare” nici măcar nu există, chiar dacă organizațiile globaliste precum Forumul Economic Mondial își anunță public planurile.

 

În vremuri ca acestea, este absolut imperativ să gândești singur pentru că înșelăciunea este pretutindeni și cei care spun adevărul sunt adesea foarte ridiculizați.

 

De MICHAEL SNYDER

 

Tradus și postat cu permisiune.

 

Sursa: ProphecyNewsWatch

 

https://www.voceacrestinilor.com/editoriale/marea-resetare-este-doar-un-plan-actualizat-pentru-noua-ordine-mondiala/

/////////////////////////////////////////

 

Monseniorul Viganò: Marea Resetare este o Lovitură Globală pentru distrugerea lumii prin crize economice, războaie și pandemii în numele Satanei

DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ 

 

Monseniorul Viganò:

Marea Resetare este o Lovitură Globală pentru distrugerea lumii prin crize economice, războaie și pandemii în numele Satanei   

 

 „Suntem guvernați de un grup de conspiratori criminali globaliști care ne spun în față că planul lor este să ne elimine, în timp ce noi ne pierdem vremea discutând de ce trebuie să purtăm măști în autobuze și nu în restaurante.”

 

 

Citiți mai jos transcrierea senzaționalului interviu acordat de monseniorul Carlo Maria Viganò realizatorului Armando Manocchia de la Byoblu TV. Cele două părți ale emisiunii pot fi urmărite AICI și AICI.

 

Pentru comoditatea lecturii, puteți înlocui „Italia” cu „România” și „catolic” cu „creștin”

 

 

*

Excelența Voastră, (aici, în Italia), ne aflăm într-un colaps economic și financiar, în condițiile în care datoria publică a ajuns astăzi la peste 2,7 miliarde de dolari. În opinia mea, problema este falimentul moral și etic, nu doar al clasei conducătoare, ci și al unei importante părți din populație. Ce putem face pentru a reconstrui un sistem social care să includă și simțul eticii și al moralei?

 

Falimentul este rezultatul inevitabil al mai multor factori. Primul este transferul suveranității monetare a țărilor către organisme supranaționale, cum este de pildă Uniunea Europeană.

 

Banca Centrală Europeană este o bancă privată, care împrumută bani cu dobândă statelor membre, forțându-le la o îndatorare perpetuă.

 

Amintesc, în trecere, că Banca Centrală Europeană este deținută oficial de băncile centrale ale țărilor membre. De aceea, cum băncile centrale sunt controlate de companii private, BCE însăși este o companie privată și acționează ca atare.

 

Al doilea factor este „seniorajul”, adică veniturile pe care Banca Centrală le obține din tipărirea de monedă în beneficiul statului, stat care se împrumută de la aceasta nu pentru costul material al tipăririi bancnotelor, ci pentru valoarea lor nominală. Este un jaf în detrimentul comunității, deoarece banii aparțin cetățenilor și nu unei entități private alcătuită din bănci private.

 

 

Al treilea factor rezidă în politica economică și financiară a Uniunii Europene, care impune împrumuturi cu dobândă din fondurile pe care țările membre le-au plătit anterior.

 

Italia, care este un contributor net, ajunge să plătească anticipat miliarde pentru care nu doar că nu primește dobândă, dar care se întorc înapoi cu camătă, ca și cum nu ar fi banii săi.

 

Al patrulea factor este cauzat de politicile fiscale catastrofale ale administrațiilor (italiene) recente, la ordinul peremptoriu al Troicii, adică Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană, care sunt creditorii oficiali ai țărilor membre.

 

Substanțiala scutire de taxe a marilor grupuri financiare și de afaceri și hărțuirea micilor antreprenori reprezintă cauza sărăcirii tot mai mari a țării și a eșecului multor activități, având drept consecință creșterea șomajului și ieftinirea forței de muncă.

 

Nu trebuie uitat nici că UE este cea care impune de fiecare dată așa-zisele reforme, bazate pe afirmații false – cum ar fi încălzirea globală sau suprapopularea – prin șantajarea cu împrumuturile pe care o exercită asupra țărilor membre: egalitatea de gen și alte orori au fost introduse în legislațiile naționale fără nici o consultare a cetățenilor, știind foarte bine că aceștia s-ar împotrivi.

 

În fine, perversa Agenda 2030 a ONU – adică Marea Resetare a Forumului Economic Mondial – are drept scop declarat transferul avuțiilor naționale și individuale către mari fonduri de investiții conduse de mafia globalistă.

 

Acestă operațiune subversivă trebuie denunțată și judecată în instanțe, deoarece constituie o adevărată lovitură de stat tăcută dată împotriva comunității.

 

Aș dori totuși să subliniez că aspectul economic este doar unul din mijloacele care își propun atingerea unor scopuri mult mai îngrijorătoare, cum ar fi controlul total asupra populației lumii și înrobirea acesteia:

 

 

– dacă cetățenii sunt privați de proprietatea asupra casei; dacă sunt împiedicați să aibă libertatea de întreprindere;

 

– dacă șomajul endemic este provocat și sporit de imigrația necontrolată, de urgențele sanitare și de reducerea costurilor de muncă;

 

– dacă italienii sunt hărțuiți cu taxe exorbitante;

 

– dacă familia tradițională este sancționată, făcând practic imposibil ca doi tineri să se căsătorească și să aibă copii;

 

– dacă educația este distrusă din școala elementară și este creat un vid cultural prin frustrarea talentelor individuale;

 

– dacă istoria patriei noastre este cenzurată și glorioasa moștenire a Italiei este negată în numele inclusivității și al renunțării la identitatea noastră națională, la ce ne putem aștepta atunci decât la o societate fără viitor, fără speranțe, și fără dorința de a mai lupta și a se implica?

 

Pentru a reconstrui structura socială, este esențial în primul rând să conștientizăm cu toții lovitura de stat care este în derulare, realizată cu complicitatea celor care conduc și a întregii clase politice.

 

Primul pas pe care trebuie obligatoriu să îl facem este să înțelegem că am fost jefuiți de drepturile noastre inalienabile de către o organizație internațională criminală.

 

Odată realizat acest lucru, în special de partea sănătoasă a instituțiilor și a justiției, va fi posibilă judecarea trădătorilor care au favorizat această lovitură de stat tăcută, alungându-i pentru totdeauna de pe scena politică.

 

Evident, Italia va trebui să își recapete suveranitatea, în primul rând prin părăsirea Uniunii Europene.

 

 În această operă de reconstrucție, în care Alianța Anti-Globalistă pe care ați creat-o va juca un rod decisiv, care vor fi primele inițiative ce vor fi lansate?

 

 

Va fi necesară implementarea unui proiect amplu, pe termen lung, care să aibă drept scop formarea intelectuală, științifică, culturală, politică și chiar religioasă a viitoarei clase conducătoare, dotând-o cu capacitate de judecată critică și cu referințe morale ferme.

 

Vor trebui înființate școli și fundații din care să iasă o clasă conducătoare de oameni drepți, conducători cinstiți și antreprenori care știu să împace nevoia legitimă de profit cu drepturile lucrătorilor și cu nevoile consumatorilor.

 

Cei care vor deține poziții publice, ca orice alți cetățeni cinstiți, trebuie să fie conștienți că au o responsabilitate înaintea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce fac și că trebuie să pună binele comun înaintea interesului personal dacă doresc să devină sfinți, așa cum i-a hărăzit Dumnezeu și să merite moștenirea cerească.

 

Trebuie să educăm copiii și tinerii în spiritul cinstei, în spiritul datoriei și al disciplinei, în lucrarea virtuților cardinale, ca o consecință firească a virturților teologice.

 

În responsabilitatea înțelegerii că binele și răul există, și că libertatea noastră constă în a ne mișca în sfera Binelui, pentru că așa ne-a lăsat Dumnezeu: „Voi sunteți prietenii mei, dacă faceți ceea ce vă poruncesc.” (Ioan 15, 14)

 

Și asta se aplică și afacerilor publice, unde moralitatea a fost înlocuită de corupție, de goana după folosul personal, de abuzul legilor, de trădarea cetățenilor și înrobirea lașă față de puteri ostile.

 

Să luăm exemplu de la alegoria bunei guvernări, pictată de Antonio Lorenzetti în sălile Palazzo Comunale din Siena: vom găsi aici simplitatea principiilor care au inspirat și călăuzit autoritățile publice ale municipalităților italiene (Comuni) în secolul al XV-lea.

 

În Italia, cultura apolitică a ultimilor 50 de ani a produs o clasă conducătoare coruptă și acum, poate tocmai din această cauză, avem un regim totalitar. Iubita și minunata noastră țară suferă cele mai nocive efecte din istoria ei. Pare că nu mai face parte din Europa sau Occident. Cetățenii, indivizii, nu mai contează sub nici un aspect. Politicienii, în primul rând, apoi guvernele și acum țările întregi se supun diktatelor Agendei Globaliste a Noi Ordini Mondiale. Pe lângă corupția pomenită mai sus, există vreo legătură între faptul că Italia a fost din punct de vedere istoric leagănul creștinismului și centrul Bisericii Catolice?

 

 

Dar este evident acest lucru! Furia globalistă lovește în special, în mod barbar și brutal, mai ales țările catolice, împotriva cărora s-a înverșunat de secole pentru a le șterge Credința, identitatea, cultura și tradițiile.

 

Tocmai țările catolice – Italia, Spania, Portugalia, Irlanda – au suferit cel mai mult de pe urma atacului elitei masonice, care, pe de altă parte, favorizează țările protestante, unde francmasoneria a condus necontestată de nimeni timp de secole.

 

Prin Revoluția Franceză, monarhia capețiană a fost distrusă; prin Primul Război Mondial, Imperiul Austro-Ungar, de asemenea catolic, a fost distrus; la fel și Imperiul Rus ortodox; prin Al Doilea Război Mondial a fost distrusă monarhia de Savoia, care a contribuit la început la așa-numitul Risorgimento, pentru a deveni apoi victima lui.

 

Schimbarea de regim nu este o invenție recentă. Dimpotrivă!

 

Există țări care nu tolerează ca națiunile catolice să fie prospere și competitive, independente și pașnice, pentru că asta ar dovedi că este posibil să fii un bun creștin, să ai legi bune și drepte, taxe corecte, politici în sprijinul familiei, prosperitate și pace.

 

Nu trebuie să existe termeni de comparație.

 

De aceea, nu doresc doar sărăcirea populației, ci și coruperea ei, urâciunea viciilor, egoismul cinic al profitului, înrobirea celor mai josnice patimi.

 

Un popor sănătos cu sufletul și cu trupul, liber, independent și mândru de identitatea sa este neînfricat, pentru că nu renunță cu ușurință la ceea ce este și nu îngăduie să fie înrobit fără a reacționa.

 

Un popor care îl cinstește pe Hristos ca Împărat al său știe că conducătorii trebuie să fie vicari ai Acestuia, și nu niște despoți obedienți față de cei care i-au îmbogățit sau le-au dat puterea.

 

 

Să nu uităm că Revoluția Franceză a smuls coroana regală de la Iisus Hristos, opunând pretinsele „drepturi ale omului și cetățeanului” drepturilor suverane ale lui Dumnezeu.

 

Aceste „drepturi”, eliberate de respectul pentru legea morală naturală, includ avortul, eutanasia (inclusiv a săracilor, așa cum se întâmplă acum în Canada), căsătoriile între persoane de același sex, căsătoria cu animale, și chiar căsătoria cu obiecte neînsuflețite (există proiecte de legi pentru aprobarea tuturor acestor lucruri făcute de Mișcarea 5 Stele), teoria genului, ideologia LGBTQ, și în general tot răul pe care o societate fără principii și credință îl poate dori.

 

Laicitatea statului nu este o cucerire a civilizației, ci mai degrabă o alegere deliberată de barbarizare a corpului social, prin care se impune presupusa neutralitate a guvernului în ce privește religia, dar care reprezintă de fapt o opțiune religioasă pentru ateismul militant și anti-catolic.

 

Și atunci când manipularea maselor eșuează în a le forța să facă anumite „reforme”, intervine șantajul cu fondurile UE, date doar țărilor care se supun acestor diktate.

 

Practic, se distruge mai întâi economia, se elimină suveranitatea monetară și autonomia deciziei în domeniile fiscal și economic, și apoi se condiționează ajutorul de acceptarea unui model de societate egoist și corupt, în care nici o persoană cinstită nu își dorește să trăiască.

 

„Europa ne cere să facem asta!” – adică un grup de tehnocrați, nealeși de nimeni și care se conduce după principii total ireconciliabile cu legea naturală și cu credința catolică.

 

Însă dacă Statul Paralel a început să elimine religia catolică din viața publică a țărilor și din viața privată a cetățenilor, trebuie să recunoaștem că Biserica Paralelă are și ea o contribuție la această secularizare, încă de la Conciliul Vatican II, ajungând până la susținerea secularismului, deși acesta a fost condamnat de Fericitul Pius IX, reducând doctrina domniei sociale a lui Hristos la o dimensiune simbolică și eshatologică.

 

După șase ani de negocieri cu mentalitatea lumească, Iisus Hristos nu mai este Împărat nici măcat în Biserica Catolică, de vreme ce Bergoglio a renunțat la titlul de Vicar al Său și preferă să își ocupe timpul jucându-se cu Pachamama în Basilica Sfântul Petru.

 

Psiho-pandemia creată cu abilitate a produs psihoză, panică, teroare și suferință fizică, lăsând urme de neșters și tulburări sociale grave la un nivel nemaiîntâlnit în istorie. Au transformat omul într-un zombie. Ce mesaj poate fi transmis față de această conformare și formatare impusă populației?

 

Ați folosit pe bună dreptate termenul „formatare”, care într-un fel amintește de Marea Resetare inaugurată de psiho-pandemie și care continuă și azi prin starea de urgență provocată de război și de criza energetică.

 

Trebuie să ne întrebăm ce a împins țări întregi să se lepede de Credința lor, să își șteargă fără remușcări identitatea, să-și uite tradițiile, lăsându-se modelate după tiparele ghiveciului anglo-saxon.

 

Acest aspect se aplică în primul rând iubitei noastre Italii, desfigurată decenii întregi de subordonarea, pe de o parte față de Stânga franceză sau comunismul sovietic, pe de altă parte față de liberalismul american „Neo-Con”.

 

Astăzi, vedem cum comunismul chinez și liberalismul globalist s-au unit în cadrul Forumului de la Davos, amenințând țara noastră și lumea întreagă.

 

Desigur, cel de-Al Doilea Război Mondial a creat condițiile pentru colonizare, după un model consacrat, pe care îl vedem astăzi adoptat și de NATO: distrugeți, bombardați și puneți la pământ dictaturile reale sau presupuse, pentru a le înlocui cu regimuri-marionetă în serviciul intereselor străine.

 

Redescoperirea mândriei de afirmare a identității și suveranității este un pas esențial pentru izbăvirea Italiei și reconstruirea a tot ce a fost distrus.

 

De aceea, consider că modelul multipolar este o perspectivă interesantă de combatere a Leviatanului globalist, care ne amenință azi toate aspectele vieții.

 

Înfrângerea Statului Paralel de către forțele sănătoase din cadrul SUA va fi premisa pentru o coexistență pașnică a țărilor, fără a mai exista o națiune care să se considere superioară și îndreptățită să le subjuge pe celelalte.

 

Acesta este motivul pentru care președintele Donald Trump a fost înlăturar prin fraudă electorală de la Președinția Statelor Unite, înlocuit – încă o schimbare de regim – cu un caracter atât de corupt încât nu poate guverna fără a fi manevrat.

 

Se poate afirma că Occidentul se află în criză pentru că Îl respinge pe Dumnezeu și legea naturală, și, mai presus de toate, subestimează valoarea vieții, și a făcut o teribilă eroare din punct de vedere moral, economic și social, care a dus la un derapaj etic și la un declin moral?

 

Nu cred că putem vorbi de o „eroare”; este vorba mai degrabă de o escrocherie, o trădare făcută de cei care, aflați în poziții de putere, au decis în mod vinovat să transforme Italia într-o colonie, parțial a Germaniei (din punct de vedere economic), parțial a Franței (din punct de vedere cultural), parțial a Statelor Unite (din punct de vedere al politicii externe) și parțial a întregii Uniuni Europene (din punct de vedere al politicii fiscale și al așa-ziselor reforme).

 

Suntem întotdeauna slugile cuiva, în ciuda faptului că țara noastră a a demonstrat de multe ori în istorie – în vremuri mult mai dificile și mai tulburi – că poate concura foarte bine cu marile puteri.

 

Problema mare este că guvernele pe care le-am avut – după monarhia de Savoia – au fost manipulate toate de francmasonerie, în deciziile în privința reformelor, în declararea războaielor, în trasarea frontierelor și în semnarea tratatelor mereu și numai la ordinele Lojii.

 

Parlamentari masoni notorii, miniștri masoni, profesori universitari masoni, primari masoni, ofițeri superiori masoni, ziariști masoni și episcopi masoni au acționat conform jurământului de fidelitate făcut Marii Loji și au trădat interesele națiunii italiene.

 

Astăzi, francmasoneria se folosește de „brațul său secular”, Forumul de la Davos, care stabilește agenda ONU, a Organizației Mondiale a Sănătății, a Uniunii Europene, a diferitelor fundații „filantropice”, a partidelor politice și a bisericii bergogliene.

 

Dar faptul că această lovitură de stat este atât de vastă și de ramificată nu înseamnă că este mai puțin reală.

 

Într-adevăr, situația actuală este foarte gravă, tocmai pentru că implică sute de țări, guvernate de fapt de un singur grup de conspiratori criminali.

 

Pe de altă parte, nu este nevoie să vorbim despre „teorii ale conspirației”: este suficient să ascultăm ce a spus principalul arhitect al Marii Resetări, Klaus Schwab, pe 23 mai, la Forumul de la Davos:

 

„Viitorul nu se construiește de la sine: noi (membrii Forumului Economic Mondial) suntem cei care vom construi viitorul. Avem mijloacele de a impune lumea pe care ne-o dorim. Și putem face acest lucru, acționând ca «părți interesate» în comunități și colaborând unii cu alții.” (AICI și AICI).

 

Criza ucraineană face și ea parte din acest plan. „Cu un discurs public potrivit, vom folosi războiul pentru a vă face «verzi».”

 

Consilierul lui Schwab, Yuval Noah Harari, care însumează toate „talentele”, ca intelectual progresist israelian, homosexual, vegan, activist pentru drepturile omului, anti-Putin și anti-rus, dar și ca dușman înverșunat al lui Donald Trump, a mers până acolo încât a afirmat cu nerușinare:

 

„Peste zece ani, toată lumea va avea un implant pe creier și viață eternă în lumea digitală… Google și Microsoft vor decide ce carte trebuie să citești, cu cine să te căsătorești, unde să lucrezi și cu cine să votezi…” (AICI).

 

Harari este autorul mai multor eseuri, printre care Sapiens. De la animale la Dumnezeu. Scurtă istorie a omenirii(2011) și Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului (2015).

 

El reprezintă delirul fără limite al transumanismului care crede că poate învinge moartea și se poate transforma în Dumnezeu.

 

Frauda săvârșită împotriva poporului italian a fost aceea de a-l face să creadă, începând cu secolul XIX, că este voința sa să se elibereze de jugul tiraniei diferitelor state italiene, de dinainte de unificare, sub egida piemontezilor, supuși masoneriei.

 

Că este voința sa să se răzvrătească împotriva autorității Suveranilor legitimi, în numele „libertății”, fără să înțeleagă că vor ajunge să se spună unor indivizi mult mai răi și mai corupți.

 

Că este voința lor să scape de monarhia de Savoia în perioada imediat posbelică, pentru a întemeia în loc Republica Italiană.

 

Că este voința lor să se alăture Uniunii Europene, cu mirajul unui El Dorado (promisiunea bogăției și a prosperității).

 

Pentru a descoperi mai apoi ce înșelăciuni au reprezentat toate acestea.

 

Și cine s-a aflat în spatele acestor revendicări de libertate, democrație și progres? De fiecare dată, doar francmasoneria, cu slujitorii ei inflitrați peste tot.

 

Poate că a venit momentul ca italienii să înceapă să-și decidă singuri propriul viitor, fără ca acesta să fie dictat de trădători în toată regula.

 

Și poate a venit momentul ca trădătorii să fie judecați drept ceea ce sunt – conspiratori criminali – și scoși pentru totdeauna din viața politică și luându-li-se orice posibilitate de a se mai amesteca vreodată în viața țării.

 

Poate a venit momentul ca magistrații și poliția să ia în considerare ca foarte curând toți cei care au susținut acest regim dictatorial să fie considerați complici și condamnați ca atare.

 

O tresărire de onoare și de demnitate din partea lor chiar și acum ar fi credibilă.

 

De ce Occidentul, cu o istorie și o cultură atât de bogate, nu ia seama la efectele pe care le are atitudinea sa de a contrazice și nega legea naturală? Cum este posibil pentru un om rațional să o nege?

 

Omul este o ființă rațională, într-adevăr. Dar este și subiectul patimilor, al concupiscenței, al ispitelor lumii.

 

Doar printr-o viață sub harul divin, omul este ajutat de Dumnezeu să rămână în prietenie cu Acesta și să poată acționa întru Bine.

 

Dar ce ne-a învățat mult-lăudatul Romantism, dacă nu faptul că rațiunea trebuie să cedeze în fața simțirii și că voința nu poate guverna patimile, că „inimii nu i se poate porunci”, când în realitate contrariul este cel adevărat?

 

Vedem și aici cum, prin operațiuni de manipulare relativ banale ale maselor – începând cu Giuseppe Verdi, cu toate operele și romanele – a fost șters din rândurile poporului și ale burgheziei simțul datoriei morale, fiind înlocuit cu aservirea față de iraționalitate, de trăirea clipei și de patimi, cu toate necazurile care au decurs din asta.

 

La originea acestei negări a legii naturale stă relativismul, concepția că toate ideile sunt acceptabile și legitime, negarea principiului transcendent înscris în om de către Creator.

 

Istoria, cultura și arta au devenit apoi fenomene analizate în cheie sociologică sau psihologică și nu mai sunt elementele constitutive ale civilizației.

 

Aveți grijă, însă: cei care Îl neagă pe Dumnezeu ca Creator și Mântuitor o fac nu pentru a le permite celor care nu sunt creștini să își practice religia, ci mai degrabă pentru a-i împiedica pe creștini să modeleze societatea după principiile doctrinei sociale și ale binelui comun.

 

În spatele tuturor acestor lucruri sunt oameni care îl urăsc pe Dumnezeu.

 

Întrebarea pe care mi-o puneți, doctore Manocchia, ar trebui să  fie așadar: „De ce slugile Satanei ar înceta să deteste tot ceea ce, fie și pe departe, seamănă cu Hristos, din moment ce au făcut acest lucru întotdeauna?”

 

A crede că putem avea un dialog cu un dușman care dorește distrugerea noastră este un act fie iresponsabil, fie criminal.

 

Acești dușmani trebuie distruși fără nici un fel de scrupule, din moment ce sunt supușii Răului.

 

Greșeala Occidentului este să creadă în minciunile Revoluției – care a fost de asemenea o Mare Resetare – și s-a lăsat târât într-un vârtej de rebeliune și apostazie, de violență și moarte.

 

Dar nu asta s-a întâmplat și cu Adam și Eva, când s-au lăsat ispitiți de Șarpe?

 

Și atunci, promisiunea Satanei a fost falsă și mincinoasă, dar Adam și Eva au cedat totuși cuvintelor ispititorului –Veți fi ca dumnezeii! – și au descoperit că au fost înșelați.

 

Ce credeam noi, occidentalii, că vom realiza tăind capetele regilor, nobililor și preoților?

 

Ce credeam noi că se poate îmbunătăți cu personaje ca Fouchet, Danton, Robespierre și tot amestecul de asasini corupți care trebuia să îi înlocuiască pe cei ghilotinați?

 

A crezut vreunul dintre noi că a permite divorțul reprezintă un progres?

 

Sau că acordarea dreptului mamei de a-și ucide copilul pe care îl poartă în pântece este o cucerire a libertății?

 

Ori că otrăvirea bătrânilor în somn, a bolnavilor, sau a săracilor este un semn de civilizație?

 

Există cineva sincer convins că ostentația celor mai abominabile vicii este un drept fundamental, sau că o persoană își poate schimba sexul, modificând grotesc ceea ce Natura a decis ceva?

 

Cei care acceptă aceste orori o fac doar pentru că aceste orori sunt impuse de „civilizație” și „progres”, iar cei care le acceptă vor să urmeze turma pentru a nu ieși în evidență.

 

Problema este că omul contemporan este Fiul Revoluției, îndoctrinat inconștient în Corectitudinea Politică de relativism, de ideea că nu există adevăr obiectiv și că toate ideile sunt la fel de acceptabile.

 

Această boală a gândirii este prima cauză a succesului adversarilor, deoarece mulți oameni acceptă principiile fără înțeleagă că tocmai acele idei au făcut posibilă transformarea țării noastre (într-un mod distructiv).

 

Înrobirea Uniunii Europene – și a ideologiei sale infernale – a fost doar unul dintre ultimii pași prin care Italiei i s-a aplicat lovitura de grație.

 

De aceea, când aud laude pentru Revoluție, drepturile omului, Iluminism, Risorgimento și Expediția celor O Mie (un legendar moment în istoria reunificării Italiei din 1860) mă înfior: globalismul este o metastază a tuturor erorilor moderne, pe care doar Biserica – încă de la începuturile ei – a știut să le condamne în mod prevăzător.

 

Și, de fapt, dacă globalismul a cunoscut o accelerare, aceasta este tocmai din cauza faptului că, de la Vatican II încoace, ierarhia bisericească a fost transformată din inamicul jurat al conspirației masonice în aliatul ei zelos.

 

Occidentul trece printr-un declin demografic constant și de neoprit, cu toate consecințele pe care acest lucru le implică. Actuala „Vulgata” susține că este un fenomen îngrijorător pentru umanitate, deoarece va provoca o sărăcie și mai mare. Ar putea fi declinul demografic principala cauză a declinului economic? Acest fenomen nu pare să preocupe guvernele țărilor occidentale. De ce credeți că se întâmplă asta?

 

Știm, prin recunoașterea explicită a globaliștilor, că scopul lor principal este reducerea drastică a populației lumii.

 

Ministrul italian pentru Tranziție Ecologică, Roberto Cingolani – care, întâmplător, provine de la compania Leonardo (aerospațiale, apărare și securitate) – susține că planeta este „proiectată” pentru cel mult trei miliarde de oameni.

 

Ar trebui să aibă amabilitatea și să ne explice cum își propune să elimine surplusul și, mai ales, cine l-a autorizat vreodată – împreună cu guvernul său, Uniunea Europeană, ONU, OMS și întreaga mafie globalistă – să decidă motu proprio și să procedeze în această direcție cu avorturile, eutanasia, serurile experimentale, foametea și homosexualitatea în masă?

 

Cine i-a angajat pe ei în rolul de„Călăreți ai Apocalipsei”?

 

Cine a aprobat proiectul lor prin vot popular, presupunând că un asemenea proiect ar putea fi propus vreodată spre aprobare cetățenilor unei țări?

 

De aceea, nu mă surprinde că liderii occidentali nu sunt îngrijorați de prăbușirea ratei natalității, ale cărei cifre, în cazul țării noastre, sunt compensate de prezența multor cetățeni din afara UE, care sunt mult mai prolifici decât italienii.

 

Scăderea populației este rezultatul premiselor, care au fost enunțate tocmai în acest scop, la fel cum lockdown-urile au fost folosite pentru a distruge economia, deja grav afectată de competiția corporațiilor multinaționale și a taxării incorecte.

 

Pe scurt: suntem guvernați de un grup de conspiratori criminali globaliști care ne spun în față că planul lor este să ne elimine, în timp ce noi ne pierdem vremea discutând de ce trebuie să purtăm măști în autobuze și nu în restaurante.

 

Riscă oare cei care nu acceptă teoriile nihiliste și neomalthusiene – pentru că rămân credincioși principiilor creștinismului – să fie îndepărtați din pozițiile de putere?

 

Este evident: cei care nu susțin discursul oficial despre psiho-pandemie, teoria genului, ideologia LGBTQ, liberalismul colectivist al Forumului de la Davos, Noua Ordine Mondială și marea religie universală sunt ostracizați, delegitimați și considerați nebuni sau infractori.

 

Orice voce disidentă deranjează atunci când puterea se bazează pe violență fizică și pe manipularea maselor.

 

Acest lucru i se întâmplă doctorului care nu acceptă protocoalele lui Speranza (ministrul italian al Sănătății), profesorului care refuză să îi discrimineze pe cei nevaccinați, ziaristului care relatează adevărul despre neo-naziștii ucraineni, preotului de parohie care refuză să sprijine vaccinarea și cardinalului care denunță înrobirea Vaticanului față de dictatura chineză.

 

Vorbind despre viață și despre legea naturală înseamnă să vorbim și despre coloana vertebrală a societății: familia. În afară de scăderea natalității, care sunt consecințele crizei economice asupra familiei?

 

Familia se află cu certitudine în centrul atacului globaliștilor. Familia înseamnă tradiție, identitate, credință, ajutor și sprijin reciproc și transmiterea de principii și valori.

 

Familia înseamnă mamă și tată, fiecare cu un rol specific și de neînlocuit, și nu interșanjabil, atât în relația reciprocă dintre soți și în educația copiilor, dar și față de comunitate.

 

Familia înseamnă credință trăită, credință transmisă prin gesturi mici, bune obiceiuri, formarea conștiinței și a simțului moral.

 

Se înțelege că atacurile împotriva familiei duc automat la dizolvarea corpului social, care, prin natura sa, este incapabil să înlocuiască rolul familiei.

 

Și astfel rezultă: divorțul, avortul, căsătoria între persoane de același sex, adopția de copii de către persoane singure sau cupluri nelegitime, privarea de autoritatea părintească din motive ideologice, eliminarea bunicilor și a rudelor din viața casnică, condițiile de muncă pentru mame care nu le permit să își îndeplinească responsabilitățile familiale, sancționarea femeilor căsătorite sau cu copii atunci când își caută un loc de muncă, îndoctrinarea copiilor începând cu clasele elementare.

 

Și în acest domeniu este nevoie de acțiuni curajoase și hotărâte pentru apărarea familiei naturale și pentru apărarea drepturilor părinților la educația copiilor lor.

 

 

https://www.activenews.ro/covid-era-covid-si-marea-resetare-the-great-reset/Monseniorul-Vigan%C3%B2-Marea-Resetare-este-o-Lovitura-Globala-pentru-distrugerea-lumii-prin-crize-economice-razboaie-si-pandemii-in-numele-Satanei-174832

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

Patentul #666 al lui Bill Gates transformă oamenii in biosenzori si device-uri care sa genereze criptomonede pentru bogatii planetei!

 

Scris de: ZIUA NEWS

 

Incredibil, dar brevetul cu numarul 666 ii apartine lui Bill Gates, artizanul pandemiei! In data de 6 iunie 2006, cand Gates era proprietar deplin, Microsoft cerea sa se elibereze patentul care sa transforme activitatea umană, cu omul ca biosenzor, pentru „minarea” (producerea) de criptomonede. Patentul din sectiunea inteligentei artificiale (AI) este WO/2020/060606/AI. Coincidenta, dar 666 este numarul fiarei, fara de care „nimeni nu va putea cumpăra sau vinde decat daca are semnul (pe mana sau pe frunte)”, conform Apocalipsei lui Ioan.

 

Compania Microsoft a ajuns, astfel, tot mai aproape de ID-ul digital pentru care face lobby. Colosul din IT a depus actele să obțină brevetul patentării unui cip conectat la corpul omenesc, deocamdata printr-un device, și care permite „titularului” să tranzacționeze (sa mineze) criptomonede. Biblic sau nu, criptomonedele urmeaza sa fie legate direct de „portofelul digital”, care este implicit conectat la „identitatea digitala” (proiectul ID2020) si pe care Bill Gates o promoveaza prin GAVI (alianta internationala pentru vaccinuri) prin vaccinarea generala, planetara. Un exercitiu pentru toate acestea l-am vazut in pandemie cu certificatul digital. Toate acestea sunt prevazute si in viziunea Forumului Economic Global de la Davos, patronat de Klaus Schwab, in „A patra Revolutie Industriala”, care prevede si „legarea” digitala a omului de computer, dar si „internetul corpurilor si lucrurilor”, alaturi de scripturi pentru block-chains (celulele IT de validare si tranzactionare de criptomonede).

 

Nicio altă companie din lume nu s-a grăbit să facă pasul spre digitalizarea totală a individului, însă tocmai asta este particularitatea care aduce diferența în cazul Microsoft. Tot Bill Gates anunta in 2015 pandemia de coronavirus, iar in octombrie 2019 initia un exercitiu pentru o pandemie globala, denumit Event 201, care avea sa fie identic cu pandemia declansata in 2020. Brevetul pentru un dispozitiv atașat corpului uman care permite cumpărarea și vânzarea de criptomonede este si el obtinut in 2020, anul pandemiei, cu toate ca formalitatile au fost incepute in 6 iunie 2006 (06.06.06). Cu alte cuvinte, activitatea corpului, asociată cu o sarcină furnizată unui utilizator extern, poate fi folosită într-un astfel de proces de tranzacționare monetară prn faptul ca asemeni unui microprocesor de PC poate genera scripturi pentru block-chains care sa fie folosite pe internet.

 

Conform brevetului, datele privind activitatea corporală vor fi generate pe baza activității organismului detectat de serverul extern. Cuplat la cipul (dispozitivul) subiectului (utilizator) – intr-o prima faza un device gen ceas, telefon mobil etc., ulterior printr-un dispozitiv implanatat in mana (tot ca-n Apocalipsa lui Ioan) -, sistemul, adică serverul, verifică dacă activitatea corpului îndeplinește condițiile stabilite pentru tranzacționarea de criptomonede. Cipul interacționează cu pulsul, temperatura și undele cerebrale ale corpului omenesc, în scopul de a controla întreaga activitate financiară a „subiectului”. Microsoft Cryptocurrency System este încă un pas spre ID-ul digitial pe care îl tot impune omenirii Bill Gates, omul de afaceri folosind orice prilej pentru a vorbi interlocutorilor despre avantajele acestui sistem de control al populației.

 

Brevetul poate fi cercetat in amanunt AICI sau descarcat AICI.

 

https://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/patentul-666-al-lui-bill-gates-transform-oamenii-in-biosenzori-si-device-uri-care-sa-genereze-criptomonede-pentru-bogatii-planetei-1570258

 

///////////////////////////////////

 

 

 

Viața după Marea Resetare: Planurile sinistre ale Forumului Economic Mondial și ale elitelor reprezentate de Klaus Schwab

 

Scris de: ZIUA NEWS

 

 

Elitele vor să dicteze fiecare aspect al vieții tale, de la ceea ce mănânci, la unde mergi, la de câte ori pe săptămână ai voie să faci duș și să-ți speli lenjeria intimă.

 

Forumul Economic Mondial (World Economic Forum – WEF) a publicat videoclipuri de propagandă alarmante în care prezintă cum va fi viața după Marea Resetare, planul radical al globaliștilor de a reface economia globală în lumea post-pandemică. Lansarea videoclipurilor urmează unui summit discret organizat de WEF și Adunarea Generală a ONU în Elveția pe tema „sustenabilității”. Pe lângă problema de lungă durată a „climei”, aceștia au discutat, de asemenea, despre transformarea sistemului fiscal global și crearea de noi rute de migrație „legale”.

 

Scopul central al summitului lor radical a fost de a reorganiza lumea la toate nivelurile până când oamenii vor fi oameni fără posesie, fără pastile, mâncători de carne creată în laborator, în „orașe inteligente” și în haine hipertehnice, conectate în rețea digitală, scrie Reseau International.

 

WEF a creat videoclipuri scurte, ciudate și de bun augur, care evidențiază modul în care oamenii îi vor ajuta să regândească lumea. Videoclipurile variază de la vaci care nu mai râgâie metan datorită tabletelor, stele de mare create în eprubete pentru a combate schimbările climatice, drone pentru reîmpădurirea în Africa, enzime din sângele uman pentru a stabiliza betonul și igienă precară pentru a salva mediul înconjurător. WEF a promovat, de asemenea, noi vaccinuri cu ARNm împotriva diferitelor boli. În plus, au sărbătorit supravegherea 24 de ore din 24, identificatori digitali pentru îmbrăcăminte, mâncare artificială și cafea.

 

Case „prietenoase cu clima

 

În țările în curs de dezvoltare, unde orașul inteligent poate fi încă puțin mai departe, se începe cu case „prietenoase cu clima” realizate cu ajutorul imprimantei 3D. Cine va beneficia de această idee de afaceri? Un sfat: agricultorii din Africa probabil că nu vor face acest lucru.

 

Sunt proprietari de avioane private pline de umor și călătorii frecvente, precum Klaus Schwab și prietenii săi de la WEF, care sunt preocupați de mediu. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că acțiunea începe întotdeauna cu cetățeanul, iar cei care fac toate aceste sugestii și cereri nu dau un exemplu.

 

Sfaturile de spălare ale lui Klaus Schwab

 

Recomandarea Marelui Reset și acum papă al rufelor, Klaus Schwab, este simplă: nu ar trebui să spălați blugii mai mult de o dată pe lună, puloverele o dată la două săptămâni și pijamalele o dată pe săptămână. Singurele excepții pe care cetățenii ar trebui să le permită sunt lenjeria intimă, care, cu binecuvântarea lui Schwab, poate fi spălată după fiecare utilizare, potrivit Wochenblick.

 

Vacile nu mai au voie să râgâie sau să urineze afară

FEM dorește ca vacile să înceapă să primească Bovaer, un aditiv furajer produs de compania olandeză Royal DSM NV. Doar un sfert de linguriță de Bovaer pe zi va reduce cu o treime eructațiile de metan pentru o vacă de lapte, spune WEF. Acest lucru ar trebui să facă agricultura prietenoasă cu clima, dar și dependentă din punct de vedere economic.

 

Gata cu injecțiile genetice „voluntare”