Pentru că în lista O carte pe lună în 2015 am recomandat cartea lui Richard Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, o carte autobiografică în care autorul relatează experienţele pe care le-a avut în cei 14 ani petrecuţi în închisorile comuniste, m-am gândit să vă ofer astăzi mai multe detalii.

Richard Wurmbrand a fost un pastor luteran născut din părinţi evrei în România, care a trăit între 1909-2001. Din cauza activităţilor religioase în care era implicat ca pastor, Wurmbrand a fost arestat de comunişti şi închis între 1948-1956 şi 1959-1964.

Să fi stat în închisoare nu e o nenorocire, declară el. Dar e o nenorocire să fi stat ani lungi în închisoare şi să nu fi învăţat din asta. Eu am învăţat. Am învăţat să-L iubesc pe Dumnezeu mult, chiar când trec prin suferinţă şi să-i iubesc pe toţi oamenii.

Wurmbrand începe prima parte a cărţii cu câteva informaţii despre perioada dinaintea convertirii sale, despre convertire şi despre cum a ajuns prima oară în închisoare. M-a impresionat una dintre rugăciunile pe care le-a făcut Wurmbrand în ziua convertirii sale: „Doamne, am fost ateu. Acum, fă să ajung în Rusia ca misionar printre atei şi nu mă voi plânge dacă, după aceea, va trebui să-mi petrec restul vieţii în închisoare.“ Dar Dumnezeu nu m-a trimis pe mine într-o lungă călătorie în Rusia. În schimb, au venit ruşii la mine, spune autorul.

Cum a ajuns să fie misionar printre ruşi? După război, colabora cu misiunile bisericilor occidentale şi împărţea broşuri creştine cu Marx pe frontispiciu şi câteva pagini introductive cu argumentele lui Lenin împotriva religiei. Cenzorii nu se uitau mai departe şi astfel Evanghelia a putut fi dusă mai departe şi în acele condiţii.

În 1945 a fost convocat un congres al cultelor în clădirea Parlamentului, eveniment ce avea să contribuie la grăbirea arestării lui Wurmbrand. Am cerut cuvântul şi am spus că datoria slujitorului lui Dumnezeu era de a-L slăvi pe El şi pe Isus Cristos, şi nu puterea trecătoare, pământească. Noi avem a sprijini eterna Împărăţie a iubirii împotriva vanităţilor efemere.

În data de 29 februarie 1948 va fi arestat pentru prima oară şi dus la închisoarea Rahova. Ce m-a surprins pe mine este că Wurmbrand reuşeşte să-şi împărtăşească experienţele fără să creeze o atmosferă deprimantă, ci dimpotrivă, să ne încurajeze în credinţă pe noi, cititorii, care poate suferim sau care poate chiar nici nu avem nicio problemă, fie prin faptul că ne spune că suferinţa are un rost, fie prin istorisirea discuţiilor apologetice pe care le purta în închisoare cu alţi deţinuţi sau chiar cu superiorii.

La un moment dat, Wurmbrand este închis singur într-o celulă mică timp de doi ani. Celula nu îngăduia decât trei paşi, în orice direcţie, astfel că m-am întins cu ochii ţintă la bec, spune el. În tot acest timp stătea treaz noaptea şi ţinea slujba ca şi când ar fi fost la biserică, predica, se ruga şi vorbea cu ai săi în gând, îşi spunea anecdote, se juca şah cu sine însuşi. Este impresionant felul în care, în condiţii foarte grele, mai grele decât cele în care de multe ori noi cedăm amărăciunii şi apatiei, Wurmbrand a reuşit să răscumpere timpul, să se agaţe de Dumnezeu şi să nu se lase cuprins de disperare şi depresie.

Apoi, într-o zi, aude o bătaie în perete dinspre celula alăturată şi aşa începe să comunice cu vecinul său. Ne-am împrietenit prin alfabetul morse, aşa cum alţii se împrietenesc prin scrisori. L-am învăţat versete din Biblie. Făceam schimb de anecdote, jucam şah, transmiţându-ne mişcările prin bătăi. I-am spus multe despre Isus Cristos, predicând prin codul nostru. El va continua să comunice prin acest sistem cu toţi vecinii săi de celulă, împărtăşindu-le tuturor Evanghelia.

În partea a doua a cărţii, el istoriseşte despre perioada în care, fiind bolnav de tuberculoză, ajunge la spitalul închisorii Văcăreşti şi apoi la Târgu Ocna în temuta cameră 4, în care erau duşi numai cei pe moarte, în situaţii disperate. Nici acolo, în ciuda bolii, Wurmbrand nu stă degeaba, ci le vorbeşte despre Isus tuturor celor dispuşi să asculte. Şi când omul e pe moarte, e mult mai dispus să asculte.

În partea a cincea a cărţii sale Wurmbrand ne spune cum a ajuns în 1955 în închisoarea de la Craiova, apoi din nou la Văcăreşti, ca apoi să ajungă în temuta închisoare Jilava, de unde va fi eliberat în 1956.

În partea a şasea, Wurmbrand povesteşte despre scurta perioadă de libertate înainte de fi închis din nou. Este impresionant modul în care se ruga: Doamne, dacă ştii că sunt închişi oameni pe care-i pot ajuta, suflete pe care le pot aduce la mântuire, trimite-mă înapoi în închisoare. O voi îndura bucuros. Şi Dumnezeu l-a trimis. Securitatea a venit să mă ridice la ora 1 noaptea, pe data de 15 ianuarie 1959, mărturiseşte Wurmbrand, după o perioadă scurtă de timp de când fusese eliberat.

Partea a opta prezintă ultimii ani de închisoare, printre care şi cei de la închisoarea Gherla în care deţinuţii erau puşi pe categorii, aşa că Wurmbrand a fost pus alături de preoţi şi pastori din toate confesiunile creştine şi nu numai, fapt care a dat naştere la multe discuţii interesante, dar şi la dezbinări.

În luna iunie a anului 1964, după ce cumulase în total vreo 14 ani de închisoare, Richard Wurmbrand este eliberat, pentru ca, un an mai târziu, să părăsească ţara şi să înceapă o lucrare de ajutorare a tuturor creştinilor persecutaţi de pretutindeni, Vocea martirilor.

În finalul cărţii Wurmbrand spune: Această carte conţine episoade din viaţa unui om şi a celor care au fost cu el în închisoare. În spatele tuturor stă o fiinţă nevăzută: Isus Cristos, care ne-a ţinut în credinţă şi ne-a dat forţa de a birui.

Fie ca această carte să fie şi pentru voi o încurajare şi să vă întărească această credinţă că Dumnezeu este cu noi întotdeauna şi ne va da puterea de a ne păstra credinţa, dacă ne încredem în El şi facem totul pentru slava Lui şi pentru a le spune altora despre El.