Publicat la:
August 6, 2023
Rusia aliată cu China pentru o „ordine mondială multipolară; Sfârșitul democrației; REPRESIUNEA CREȘTINILOR DIN CHINA; (Pepiniera cu propagandistii minciunii,hotiei,inculturii,leneviei stangaciei social demoniste…) Câți oameni primesc ajutor social în România. Suma medie plătită;Romania multilateral de ILIESCIANA …rodeste – Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă; Să vorbim puțin despre trădare. Dragnea, Iulian Iancu, Virgil Popescu și interesele Gazprom în România; Zelenski și curajul regăsit al europenilor. Putin e o toxină; Conferința Rusia lui Putin și moștenirea criminală a comunismului sovietic de Stéphane Courtois; PE: Regimurile naziste și comuniste au comis genocid și crime la o scară nemaivăzută în istorie; Reformă – de formă; Reminiscențe totalitare, mituri politice și manipulare în România postdecembristă; (In tara suprapopulata cu “”sfintii justitiei””…) Mircea Beuran a fost achitat definitiv în dosarul în care era acuzat de luare de mită; HOLOCAUSTUL ÎN ROMÂNIA; Medi Wechsler Dinu: Interviu; Armand Beraru: Fragment din manuscris, privind deportarea în masă a evreilor din comuna Ițcani – Suceava, în Transnistria; Alexandru Elias: Curajul elevilor evrei de la Liceele Cultura – București 1942;Cele 999 de fete de la Auschwitz: povestea primului transport către lagărul morții și a supraviețurii; Ucraina este doar primul pas. Ce urmează concret, dacă planul lui Putin reușește; Partidul sau Serviciile, cine a câștigat în 1989? Și despre colaborările preoților ortodocși, într-un dialog cu Thierry Wolton; Mărturiile evreilor din ghetoul de la Bistriţa; Jurnalistul şi istoricul Thierry Wolton: „Comunismul este ca un cancer”; Fraude cu gir academic în lucrările zise științifice scrise în penitenciar; (Legiferarea hotiei sau…) Frăţia penal-academică;
(Alt maciucar- prieten al lui Iliescu nu se dezminte…)Generalul care a scris, în penitenciar, opere ştiinţifice publicate anterior; (Pentru ca am votat pe aceeasi Marie cu aceeasi palarie,iata …)Topul penalilor pe guverne: PSD detronat de pe locul I, guverne integral penale; Marii Cavaleri Penali. Politicienii și generalii de Armată și SRI decorați dar condamnați; Să credem că TOŢI, încă din coapsele lui Adam, din grădina Eden suntem faliţi şi, tot noi, suntem falimentari din Ghetsimani; Asadar, de ce nu vrem să gândim, să ne pocăim, să vorbim şi să făptuim totul Dumnezeieşte, prin Iisuss,căci noi am murit(Gal.2/20)! (Sa vina Ilescu sa-si vada pepiniera-FIREAsca din propria ograda- lagarul de exterminare in masa …)Centrul de Investigații Media: Sora Gabrielei Firea era șefă la Asistența Socială din Voluntari în perioada abuzurilor de la azilele pentru persoanele cu dizabilități. După izbucnirea scandalului, s-a mutat. Reacția ministrului; (Aschia iliesciana…) Zelenski, schimb de replici dure cu președintele Bulgariei: „Dacă tu ar trebui să fii în locul meu, ai spune: «Putin, te rog, ia teritoriul bulgar»?”(Nazismul de langa noi,platit din bani publici…)Viermi în rănile bătrânilor bătuți în azilele groazei. Primeau o felie de pâine cu margarină, mâncarea le era furată; (Domnii jurnalisti care dezvaluie taine din lagarele de exterminare…”truncheaza adevarul”)! Ministrul Muncii, ”supărat” de ce a văzut la televizor despre azilele groazei. Din dosare ”păreau condiții de hotel lux”; (Neamurile si tovarasii de campanie electoral de Pesediala nu se dezmint)…Consiliera Gabrielei Firea, implicată în dosarul azilelor groazei, a cerut suspendarea din funcție;Scandalul azilelor. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române o critică indirect pe Firea: ”Proba supremă de abjecție”; Putin, patriarhul Kirill și „teroriștii gay”, de George Enache;Tentative de justificare a anexării Basarabiei la Imperiul Rus în 1812 şi consecinţele acestui act nefast; EXPANSIUNEA RUSĂ : ÎNTRE AVERTISMENTELE ISTORIEI ȘI PROPAGANDĂ …avea „mania de a pune mâna pe alte țări”;
Cine l-a învățat pe Vladimir Putin „să mintă” și să gândească „ca un terorist”. Foștii spioni rup tăcerea …Mercenarii Wagner ar părăsi Republica Centrafricană. „Se vorbeşte despre plecarea lor”;Șeful azilelor groazei a câștigat 3,7 milioane de lei de pe urma bătrânilor. Cheltuia banii pe droguri și prostituate; (In loc sa recunoastem opera nazisto-pesedisto-neo/liberala ,generalizam…) Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis despre azilele groazei din Ilfov: ”Este o rușine națională”; Curand,cele 2 FIARE (Apocalipsa ,cap. 13) vor bate palma, ca sa ne (ex)termine…Ce merită reținut după „Davosul de vară” din China. În noul război comercial ce împarte lumea, să fii antiglobalist e o iluzie…Lagărele Cristinei: vârstnici bătuți, lăsați în fecale și cu răni până la os. Condițiile inumane dintr-un centru social din Voluntari…(Dupa cum era de asteptat-Preafericitele nevinovate au fost spalate…) Ioana Băsescu și Elena Udrea scapă de închisoare în dosarul finanţării campaniei electorale. Faptele s-au prescris
Cumpărând produse autohtone ajutați la creșterea profitabilității românești în agricultură, nu la îmbogățirea unui alt stat, care ne „ajuta „să nu mai producem nimic…Valorificarea eficientă a azotului în patru variante – “Reprezentaţia” lui DK EXCEPTION în Centrul de Testare DEKALB; Oferta ECOVOLT Romania & LP ELECTRIC Systems- Sistem de pompare apa alimentat cu energie solara sau eoliana’Tehnologia de cultură pe strat adânc de soluție nutritivă folosită în cultivarea legumelor; Cum cultivăm ceapă pe pervazul ferestrei; Cum se cultivă broccoli, conopida, pepenele galben în câmp; Cum combatem cele mai răspândite boli la plantele din grădină etc… 
Roboți în biserică, omilii create pe moment și rugăciuni: atunci când IA sfidează religia; Siguranta vesniciei – Zac POONEN; Nu pierdeţi nimic, dar câştigaţi Totul Totului TOT, dacă –astazi (Evrei, cap. 3) ” Căutaţi pe… Babel / Babilonul și a Doua Venire… Clasamentul Mondial al țărilor unde creștinii sunt persecutați; Să ne iubim unii pe alţii, de E. A. Bremicker; „Cum v-am iubit Eu” (1); Găsește dragostea pe care ai căutat-o si Duhul Sfânt: sursa ta de putere desăvârșită,de Joyce Meyer; Iubirea in Biblie- citate biblice despre iubire; Iubeşte-ţi aproapele; Dacă iubește cineva pe mamă, pe tată, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine ,sau…( Dacă iubește cineva betia,preacurvia,fumatul,idolatria etc ); Iubirea in noul testament; Dragostea desăvârșită (1 Ioan 4:7-19);Epistola 1 Ioan (4)- Capitolul 4, de Stanley Bruce Anstey; Ce este hula împotriva Duhului Sfânt?(diverşi comentatori: Hole; MacDonald; Darby; etc.); Împăcaţi într-un trup…O inimă nespus de înșelătoare… Încrede-te în ce spune Sfânta Scriptură;A CUNOAŞTE CĂILE LUI DUMNEZEU scris de Zac Poonen ; 
A CUNOAŞTE CĂILE LUI DUMNEZEU scris de Zac Poonen cuprins :1 . CUNOSCÂND CĂILE LUI DUMNEZEU 2. CÂTEVA ADEVĂRURI IMPORTANTE PE CARE …3. PRINCIPIILE SLUJIRII LUI DUMNEZEU 4. CUM DECADE O MIŞCARE SPIRITUALĂ 5. TREI PARTICULARITĂŢI ALE UNUI OM DUHOVNICESC 6. CINCI PĂCATE PE CARE ISUS LE-A URÂT CEL MAI MULT 7. FIECARE BISERICĂ TREBUIE SĂ AIBĂ UN UŞIER 8. O SECURE LA RĂDĂCINĂ 9. SLUJITORII NOULUI LEGĂMÂNT ŞI BISERICILE N. LEG. 10. LECŢII DE LA CAIN ŞI ABEL 11. SĂ NU DATOREZI NIMIC NICIUNUI OM 12. ACUZI SAU MIJLOCEŞTI? 13. UN FOC MISTUITOR ÎN MIJLOCUL BISERICII 14. PREŢUIND BISERICA 15. VĂZÂND SLAVA LUI HRISTOS ŞI FIINDU-I PĂRTAŞI 16. O INIMĂ CURATĂ ŞI O VIAŢĂ PURĂ 17. CEI ŞAPTE STÂLPI AI ÎNŢELEPCIUNII 18. ADEVĂRATUL HAR AL LUI DUMNEZEU 19. ADEVĂRUL DESPRE VORBIREA ÎN LIMBI 20. ŞIBOLEŢI PRINTRE CREDINCIOŞI 21. A ÎNŢELEGE ADEVĂRUL CU ACURATEŢE
Rusia aliată cu China pentru o „ordine mondială multipolară; Sfârșitul democrației; REPRESIUNEA CREȘTINILOR DIN CHINA; (Pepiniera cu propagandistii minciunii,hotiei,inculturii,leneviei stangaciei social demoniste…) Câți oameni primesc ajutor social în România. Suma medie plătită;Romania multilateral de ILIESCIANA …rodeste – Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă; Să vorbim puțin despre trădare. Dragnea, Iulian Iancu, Virgil Popescu și interesele Gazprom în România; Zelenski și curajul regăsit al europenilor. Putin e o toxină; Conferința Rusia lui Putin și moștenirea criminală a comunismului sovietic de Stéphane Courtois; PE: Regimurile naziste și comuniste au comis genocid și crime la o scară nemaivăzută în istorie; Reformă – de formă; Reminiscențe totalitare, mituri politice și manipulare în România postdecembristă; (In tara suprapopulata cu “”sfintii justitiei””…) Mircea Beuran a fost achitat definitiv în dosarul în care era acuzat de luare de mită; HOLOCAUSTUL ÎN ROMÂNIA; Medi Wechsler Dinu: Interviu; Armand Beraru: Fragment din manuscris, privind deportarea în masă a evreilor din comuna Ițcani – Suceava, în Transnistria; Alexandru Elias: Curajul elevilor evrei de la Liceele Cultura – București 1942;Cele 999 de fete de la Auschwitz: povestea primului transport către lagărul morții și a supraviețurii; Ucraina este doar primul pas. Ce urmează concret, dacă planul lui Putin reușește; Partidul sau Serviciile, cine a câștigat în 1989? Și despre colaborările preoților ortodocși, într-un dialog cu Thierry Wolton; Mărturiile evreilor din ghetoul de la Bistriţa; Jurnalistul şi istoricul Thierry Wolton: „Comunismul este ca un cancer”; Fraude cu gir academic în lucrările zise științifice scrise în penitenciar; (Legiferarea hotiei sau…) Frăţia penal-academică;
(Alt maciucar- prieten al lui Iliescu nu se dezminte…)Generalul care a scris, în penitenciar, opere ştiinţifice publicate anterior; (Pentru ca am votat pe aceeasi Marie cu aceeasi palarie,iata …)Topul penalilor pe guverne: PSD detronat de pe locul I, guverne integral penale; Marii Cavaleri Penali. Politicienii și generalii de Armată și SRI decorați dar condamnați; Să credem că TOŢI, încă din coapsele lui Adam, din grădina Eden suntem faliţi şi, tot noi, suntem falimentari din Ghetsimani; Asadar, de ce nu vrem să gândim, să ne pocăim, să vorbim şi să făptuim totul Dumnezeieşte, prin Iisuss,căci noi am murit(Gal.2/20)! (Sa vina Ilescu sa-si vada pepiniera-FIREAsca din propria ograda- lagarul de exterminare in masa …)Centrul de Investigații Media: Sora Gabrielei Firea era șefă la Asistența Socială din Voluntari în perioada abuzurilor de la azilele pentru persoanele cu dizabilități. După izbucnirea scandalului, s-a mutat. Reacția ministrului; (Aschia iliesciana…) Zelenski, schimb de replici dure cu președintele Bulgariei: „Dacă tu ar trebui să fii în locul meu, ai spune: «Putin, te rog, ia teritoriul bulgar»?”(Nazismul de langa noi,platit din bani publici…)Viermi în rănile bătrânilor bătuți în azilele groazei. Primeau o felie de pâine cu margarină, mâncarea le era furată; (Domnii jurnalisti care dezvaluie taine din lagarele de exterminare…”truncheaza adevarul”)! Ministrul Muncii, ”supărat” de ce a văzut la televizor despre azilele groazei. Din dosare ”păreau condiții de hotel lux”; (Neamurile si tovarasii de campanie electoral de Pesediala nu se dezmint)…Consiliera Gabrielei Firea, implicată în dosarul azilelor groazei, a cerut suspendarea din funcție;Scandalul azilelor. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române o critică indirect pe Firea: ”Proba supremă de abjecție”; Putin, patriarhul Kirill și „teroriștii gay”, de George Enache;Tentative de justificare a anexării Basarabiei la Imperiul Rus în 1812 şi consecinţele acestui act nefast; EXPANSIUNEA RUSĂ : ÎNTRE AVERTISMENTELE ISTORIEI ȘI PROPAGANDĂ …avea „mania de a pune mâna pe alte țări”; Cine l-a învățat pe Vladimir Putin „să mintă” și să gândească „ca un terorist”. Foștii spioni rup tăcerea …Mercenarii Wagner ar părăsi Republica Centrafricană. „Se vorbeşte despre plecarea lor”;Șeful azilelor groazei a câștigat 3,7 milioane de lei de pe urma bătrânilor. Cheltuia banii pe droguri și prostituate; (In loc sa recunoastem opera nazisto-pesedisto-neo/liberala ,generalizam…) Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis despre azilele groazei din Ilfov: ”Este o rușine națională”; Curand,cele 2 FIARE (Apocalipsa ,cap. 13) vor bate palma, ca sa ne (ex)termine…Ce merită reținut după „Davosul de vară” din China. În noul război comercial ce împarte lumea, să fii antiglobalist e o iluzie…Lagărele Cristinei: vârstnici bătuți, lăsați în fecale și cu răni până la os. Condițiile inumane dintr-un centru social din Voluntari …(Dupa cum era de asteptat-Preafericitele nevinovate au fost spalate…) Ioana Băsescu și Elena Udrea scapă de închisoare în dosarul finanţării campaniei electorale. Faptele s-au prescris…
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Alte lecturi…………………………………………
https://www.stiricrestine.ro/2014/11/04/65-4-dintre-laureatii-premiului-nobel-cred-in-dumnezeu/
https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/2022/09/23/este-noua-ordine-mondiala-o-ordine-satanica-ii/
https://codulbibliei.editura-fotini.ro/blog/2022/09/21/este-noua-ordine-mondiala-o-ordine-satanica-i/
https://kmkz.ro/de-ras/mihnea-nastase-se-distraza-pe-yacht-tot-pe-banii-matusii-tamara-ca-tac-su-n-fost-stare-sa
(Dupa santajul energetic (esuat) si nuclear,urmeaza cel alimentar …
https://republica.ro/putin-isi-continua-santajul-la-adresa-lumii-un-plan-ticalos-ca-si-cei-ce-l-au-creat-si-l-sustin
https://www.astrosens.ro/top-8-mistere-neelucidate-de-pe-pamant_4880.html
https://www.astrosens.ro/cele-mai-cunoscute-mistere-de-pe-pamant-ce-merita-sa-stim_6385.html
https://defapt.ro/pandele-santaj-la-patriarh-banescu-amenintat/
https://destepti.ro/carti-cenzurate-de-a-lungul-timpului-in-lume-si-in-romania/
Caritas: cea mai mare țeapă dată românilor (anii ’90)
https://www.youtube.com/watch?v=IObbNuEbPz8
https://www.romaniatv.net/romanii-sunt-in-top-cand-vine-vorba-de-dat-tepe-un-barbat-a-ramas-si-fara-apartament-si-fara-bani-cum-s-a-intmplat-asta-prostia-se-plateste_7186421.html
https://romania.europalibera.org/a/31991141.html
https://inliniedreapta.net/legatura-sfanta-dintre-stalin-si-biserica-ortodoxa-rusa/
https://asapteadimensiune.ro/analiza-dictaturii-comuniste-xx.html
https://asapteadimensiune.ro/analiza-dictaturii-comuniste-xix.html
https://romania.europalibera.org/a/patriarhul-kirill-moarte-pacate-ucraina/32052762.html
https://searchnewsglobal.wordpress.com/category/anti-prostie/
Femeia aruncata sa nasca pe trotuar sau alte mizerii medicale …nu sunt exceptii!
IMAGINI SOCANTE – Un medic roman i-a cusut pacientului in picior manerul de frana de la bicicleta!
https://stireazilei.com/imagini-socante-un-medic-roman-i-a-cusut-pacientului-in-picior-manerul-de-frana-de-la-bicicleta/
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
(Dupa cum era de asteptat-Preafericitele nevinovate au fost spalate…) Ioana Băsescu și Elena Udrea scapă de închisoare în dosarul finanţării campaniei electorale. Faptele s-au prescris
Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări în dosarul finanţării campaniei electorale, ca urmare a prescrierii faptelor, potrivit deciziei Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus, marţi, încetarea procesului împotriva Elenei Udrea, ca urmare a prescrierii faptelor, în dosarul în care fostul ministru primise la instanţa de fond o condamnare de 8 ani închisoare pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009.
Magistraţii au pus în aplicare deciziile Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor, fiind anulată astfel condamnarea de 8 ani aplicată de Curtea de Apel Bucureşti.
În acelaşi dosar, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal şi în cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, fiindu-i anulată o pedeapsă de 5 ani închisoare primită la Curtea de Apel Bucureşti pentru instigare la delapidare şi spălarea banilor, potrivit Agerpres.
Condamnări anulate și pentru ceilalți inculpați
De asemenea, au fost anulate toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări), care avea o pedeapsă de 6 ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la 3 ani cu suspendare pentru delapidare.
Pe latură civilă, instanţa a dispus confiscarea sumei de 1,9 milioane lei de la Elena Udrea.
În plus, Ioana Băsescu şi Ioan Silviu Wagner trebuie să plătească suma de 119.000 lei către partea civilă Oil Terminal SA.
Decizia instanţei este definitivă.
În prezent, Udrea se află închisă la Penitenciarul Târgşor, unde execută o condamnare de şase ani primită în dosarul „Gala Bute”.
Conform DNA, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală, care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală.
„Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale s-a disimulat prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă”, mai spune DNA.
Concret, în perioada octombrie – noiembrie 2009, Elena Udrea, care îndeplinea funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, l-a determinat Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului, să ceară şi să primească suma de 918.864 lei de la reprezentantul unei societăţi comerciale (om de afaceri), în schimbul asigurării plăţii unor contracte pe care societatea respectivă le avea în derulare.
Contractele, în valoare de aproape 50 de milioane de euro, fuseseră încheiate cu autorităţi locale finanţate de Ministerul Turismului privind construirea de domenii schiabile şi telegondole, în cadrul programului „Schi în România”.
Ce acuzații li s-au adus
Anchetatorii arată că, în cadrul acestui program, decontarea cheltuielilor efectuate de societăţile comerciale depindea de deciziile ministrului, care stabilea prioritatea plăţilor. În condiţiile în care nu existau reguli scrise, general aplicabile, care să stabilească criteriile de prioritizare şi existau diferenţe semnificative între finanţarea unor proiecte similare, societăţile care executau lucrări depindeau de deciziile Elenei Udrea.
Întârzierile la decontare puteau atrage incapacitatea de plată a societăţilor, în condiţiile în care sumele avansate proveneau din credite bancare.
Astfel, Elena Udrea i-a indicat lui Gheorghe Nastasia atât suma pe care urma să o solicite de la reprezentantul societăţii comerciale în schimbul asigurării finanţării ce urma să fie aprobată de către minister în contul unor lucrări deja executate de societate, cât şi denumirea firmei către care urma să se realizeze plata foloaselor pretinse (a mitei).
În perioada 27 noiembrie – 21 decembrie 2009, omul de afaceri a virat în contul firmei indicate, în două tranşe, suma de 918.864 lei, în baza unui contract fictiv ce avea ca obiect prestarea unor servicii de publicitate, deşi societăţile administrate de omul de afaceri nu aveau nevoie de o campanie naţională de publicitate pentru promovarea unor proiecte locale. În realitate, suma de bani a fost folosită pentru plata unor servicii de publicitate stradală pentru campania electorală.
În aceeaşi perioadă, Elena Udrea l-a determinat pe Victor Tarhon, preşedintele CJ Tulcea, să pretindă şi să primească de la reprezentantul unei alte societăţi comerciale (om de afaceri) suma de 691.029 lei, pentru a asigura buna derulare a unor contracte şi efectuarea la timp a plăţilor. Societatea omului de afaceri încheiase anterior cu CJ Tulcea mai multe contracte finanţate de MDRT.
Astfel, în perioada 26 octombrie – 23 noiembrie 2009, societatea omului de afaceri a virat în conturile a patru firme, în baza unor contracte fictive de consultanţă şi servicii de publicitate, suma totală de 691.029 lei. DNA susţine că nici de această dată serviciile respective nu au fost realizate în realitate, iar sumele de bani au fost folosite pentru plata unor servicii prestate în timpul campaniei electorale.
Procurorii mai arată că, în luna decembrie 2009, Ioana Băsescu i-a cerut lui Silviu Ioan Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, să achite o factură fiscală despre care a spus că reprezintă cheltuieli restante din campania pentru alegerile prezidenţiale, care se desfăşurase în toamna aceluiaşi an.
În baza acestei solicitări, la data de 30 decembrie 2009, societatea reprezentată de Silviu Ioan Wagner a încheiat un contract fictiv de prestări servicii cu o anumită firmă, în valoare de 419.000 lei, preţul menţionat în cuprinsul contractului fiind indicat de Ioana Băsescu, care a şi intermediat încheierea tranzacţiei.
În baza acestui contract, la data de 16 februarie 2010, s-a realizat plata sumei de 119.000 lei, diferenţa de 300.000 lei nemaifiind virată din dispoziţia lui Wagner, ca urmare a faptului că nu a primit niciun document justificativ pentru suma achitată în avans. Şi de această dată, serviciile respective nu au fost prestate, societatea reprezentată de Wagner neavând nevoie reală de publicitate (avea un obiect de activitate cu consumatori captivi şi nu mai achiziţionase niciodată publicitate de asemenea valoare).
Mai mult, firma „prestatoare” nu desfăşurase anterior activităţi comerciale semnificative şi nu avea experienţă relevantă în domeniul publicităţii. Pe 19 februarie 2010, la două zile de la încasarea banilor, firma respectivă a virat suma de 100.000 lei către o societate administrată de Giovanni-Mario Francesco, care era în acea perioadă concubinul Ioanei Băsescu.
DNA arată că între cele două societăţi nu au existat în realitate niciun fel de operaţiuni comerciale, iar prin transferul bancar s-a urmărit exclusiv ascunderea originii infracţionale a banilor proveniţi din prejudicierea societăţii de stat reprezentată de Wagner.
În cursul lunii februarie 2010, suma de bani obţinută a fost folosită în interes personal de Ioana Băsescu şi Giovanni-Mario Francesco pentru achitarea contravalorii unei excursii în Cuba şi a cheltuielilor efectuate pe parcursul deplasării.
Sursa: Agerpres
////////////////////
Curand,cele 2 FIARE (Apocalipsa ,cap. 13) vor bate palma, ca sa ne (ex)termine…Ce merită reținut după „Davosul de vară” din China. În noul război comercial ce împarte lumea, să fii antiglobalist e o iluzie
Globalizarea economico-culturală este norma timpurilor noastre. A spera la o ieșire din această spirală este utopic-iluzoriu. Cel mult unele state pot alege: globalizarea de tip China-Brazilia-Rusia-India sau globalizarea tip SUA. Este noua lume multipolară, noul război comercial, ivit de mult la orizont. Între 27-29 iunie 2023, la Tianjin, în China, s-a desfășurat Forumul Economic Mondial, supranumit și Davosul de Vară – World Economic Forums „Summer Davos”. Tianjin, un oraș de aproape 14 milioane de locuitori, este localizat în nordul țării, fiind al șaptelea ca mărime din China. În discursul de deschidere, Li Qiang, premierul Chinei, a denunțat (i) politizarea economiei („the politicisation of economic issues”), criticând Occidentul pentru faptul că încearcă să limiteze comerțul liber, China arătându-se a fi un (ii) apărător al globalizării. În săptămâna de dinaintea forumului, Li Qiang vizitase Germania și Franța. Acolo acesta s-a arătat favorabil cooperării și comunicării, în discursul său acesta precizând că țara lui e integrată profund în economia mondială, China dezvoltându-se în contextul deschiderii, al globalizării și nu al închiderii – link aici. În altă ordine de idei, relațiile dintre China și Statele Unite sunt foarte proaste, la cel mai jos nivel de decenii încoace. Și Biden, și predecesorul său, Trump, au încercat să limiteze afacerile dintre firmele din SUA și cele din China. Biden s-a referit la Xi Jinping ca la un dictator, iar după declanșarea ostilităților în Ucraina lumea occidentală a devenit îngrijorată de posibilitatea unui conflict în Taiwan. RECOMANDĂRI AZILELE GROAZEI. Managerul de la Obregia e singurul medic care susține că „nu am constatat” urme de violență la pacienții din Voluntari. Țîbîrnă a fost numit de Firea și a lucrat pentru Pandele Când în aprilie 2023 președintele Franței, Emmanuel Macron, a vizitat China (împreună cu Macron a fost și Ursula von der Leyen, dar aceasta a stat doar o singură zi acolo), spunând un răspicat „Nu” vizavi de decuplarea economică a Hexagonului de țara asiatică, presa din SUA și din Marea Britanie a luat atitudine: „French Diplomacy Undercuts U.S. Efforts to Rein China In” („Diplomația franceză subminează eforturile SUA de a ține China în frâu”) – a titrat The New York Times, iar în The Telegraph s-a scris că „Macron s-a umilit și pe el, și pe UE” („Macron has humiliated himself – and the EU”). ADVERTISING Dar de ce vor SUA și Marea Britanie să țină China în frâu? Dar despre globalizare? Ce se poate spune? Este ea bună sau este rea? Actualmente, pe planetă sunt curente naționalist-suveraniste care și-au făcut un obicei din a denunța globalizarea, atât cea economică, cât și cea culturală. Pe de altă parte, sunt și țări care susțin globalizarea și virtuțile-i evidente, unele care duc la dezvoltarea economică a unor regiuni înapoiate. Partidele liberale, cele care se închină pieței libere, au susținut și susțin globalizarea. Chiar Uniunea Europeană este una ce funcționează pe un asemenea principiu al pieței libere. Opusul liberei circulații a bunurilor, mărfurilor și oamenilor este o piață controlată prin mecanisme de protecție, adică prin tarife și taxe vamale. Să ne uităm puțin în istorie și să sintetizăm anumite informații. RECOMANDĂRI INTERCEPTĂRI. „Cel mai bun asistent social” din România, înregistrat când discuta cu șeful „azilelor groazei” despre desființarea protocolului cu ONG-ul care semnalase problemele: „Aproape că mă băteam cu ele” Primul episod al globalizării, în secolul al XIX-lea, este legat de dezvoltarea Marii Britanii și nevoia acesteia de piețe. Totuși, trebuie știut că Perfidul Albion a fost una din țările cele mai protecționiste țări din lume până a trecut la liberul schimb la mijlocul secolului al XIX-lea. După cel de-Al Doilea Război Mondial direcția liberală a fost dată de hegemonia americană. În general, toate aceste principii (neo)liberale au fost implementate prin intermediul a trei instituții moderne: Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Mondială, ambele înființate în 1944, cu ocazia unei conferințe a țărilor aliate (Marea Britanie și SUA – cele mai importante). Pentru că această conferință a fost organizată la Bretton Woods (New Hampshire), aceste agenții mai sunt denumite colectiv Instituțiile Bretton Woods. A treia organizație, Organizația Mondială a Comerțului (OMC), completează lista instituțiilor importante cu rol în guvernarea economiei lumii. Dar acum, cu dezvoltarea accelerată a Chinei, țara a devenit principala producătoare de mărfuri din lume. Iată de ce pentru țara asiatică este vitală menținerea deschisă a piețelor, deopotrivă pentru exportul supraproducției de mărfuri, dar și pentru exploatarea unor resurse relativ ieftine din Africa sau de aiurea. China este acum Marea Britanie din secolul al XIX-lea. Protecționismul, tarifele vamale, toate o încurcă. Au nevoie de dechidere, nu de închidere. În schimb, Marea Britanie și SUA, sunt cele mai vehemente împotriva Chinei, acest laissez-faire asiatic nu sună bine. Supremația americană se clatină. RECOMANDĂRI VIDEO INTERVIU Efectul latte: cum poți de la o cafea, să ajungi la economii de 150.000 de euro. Sfaturi de economisire inteligentă de la Cristian Pascu, vicepreședinte AAF (P) Iată cum se vorbește de un nou război rece (cold war), unul ideologico-economic. Țările BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), termen creat pentru a descrie economiile în creștere, unele despre care s-a spus că vor domina colectiv economia globală până în 2050, vorbesc deja de de-dolarizare și utilizarea unei alte monede, yuan – moneda Chinei -, în exporturile internaționale. Țări precum Pakistan și Argentina au adoptat deja plățile non-dolar în tranzacțiile lor internaționale. Această tendință de explorare a unor metode alternative pentru reducerea dependenței de dolar se face via organizații precum BRICS sau ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est). Recent, în 2014, una dintre cele mai importante instituții create de BRICS este Noua Bancă pentru Dezvoltare (New Development Bank), iar din martie 2023 șefă este Dilma Rousseff – fosta președinte a Braziliei. Unul dintre obiectivele Noii Bănci pentru Dezvoltare se referă explicit la de-dolarizare – în intervalul 2022-2026, 30% din împrumuturile între țările membre se vor face în moneda locală. Iată cum în Financial Times, prin vocea lui Gillian Tett, se vorbește despre „o lume valutară multipolară”, iar în ianuarie 2023 economistul Zoltan Pozsar (Swiss investment bank Credit Suisse) a scris că „era unipolară” a hegemoniei SUA s-a încheiat și a fost înlocuită cu o ordine „multipolară”, „o singură lume, două sisteme”. Cam așa arată noul război rece dintre Occident (în special lumea anglo-saxonă) și China, pe de o parte, dintre Occident și Sudul Global, pe de altă parte. Cât despre țările mici? După cum s-a tot scris, ce se întâmplă în economia mondială este determinat de ceea ce fac țările bogate, cele care gestionează comerțul internațional. Iată de ce, anumite pretenții suveranist-conservator-izolaționiste pe care le tot clamează partidele naționaliste apărute precum ciupercile după ploaie în perioada postcriza economică din 2008-2010 nu prea pot avea sorți de izbândă. Globalizarea economico-culturală este norma timpurilor noastre. A spera la o ieșire din această spirală este utopic-iluzoriu. Cel mult unele state pot alege: globalizarea de tip China-BRICS sau globalizarea tip SUA. Este noua lume multipolară, noul război comercial care s-a ițit de mult la orizont. Acesta va seta pentru multă vreme politica internațională și cea domestică, din fiecare țară în parte, pentru multă vreme de acum încolo.
Citeşte întreaga ştire: Ce merită reținut după „Davosul de vară” din China. În noul război comercial ce împarte lumea, să fii antiglobalist e o iluzie
/////////////////////////////////
(In loc sa recunoastem opera nazisto-pesedisto-neo/liberala ,generalizam…) Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis despre azilele groazei din Ilfov: ”Este o rușine națională”
Președintele Klaus Iohannis este de părere că ceea ce s-a întâmplat în azilele din Ilfov este ”o rușine națională”. Aflat la Vilnius, unde participă la summit-ul NATO, șeful statului a fost întrebat de reporteri despre această situație gravă din țară.
autor
CRISTIAN MATEI
Șeful statului s-a întrebat, retoric, ”cum putem să ne imaginăm că funcționează aceste azile fără ca autoritățile de verificare și control să știe”.
Recent, Centrul de Resurse Juridice, ONG care a demascat abuzurile de la azilele din Ilfov, a cerut demiterea ministrului Muncii, Marius Budăi (PSD), pe care l-a acuzat că știa încă din noiembrie 2022 de aceste abuzuri.
De asemenea, un consilier al ministrului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, are calitatea de martor în dosarul deschis de DIICOT pentru infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, fals în declaraţii, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi delapidare, fapte comise în legătură cu administrarea unor centre pentru vârstnici şi persoane cu handicap mintal, unităţi administrate privat dar finanţate din fonduri publice.
În schimb, ministrul Firea a susținut că nu a avut ”cunoștință despre activitatea centrelor și a asociației menționate în această anchetă” a celor 3 azile din Ilfov.
CITEȘTE ȘI
Gabriela Firea, Florentin Pandele
În numele soției. Pandele îl atacă dur pe Vasile Bănescu (BOR): Fiecare fariseu pe limba lui piere”
Președintele Klaus Iohannis: ”Chestiunea cu… așa cum s-au numit, azilele groazei, este una foarte complicată și dacă îmi permite să fac o afirmație, cred că este o rușine națională. Este o rușine națională și măsurile care vor fi luate trebuie să taie răul de la rădăcină. Este evident că aici sunt mulți vinovați, dar nu toți pot fi încadrați. La fel. Sunt unii vinovați direct, cei care au supus la rele tratamente pe bătrânii care acolo și-au căutat liniștea și un tratament uman. Este foarte problematic și aceste persoane trebuie identificate și sancționate conform legii. Dar mai sunt și alții. Cum putem să ne imaginăm că funcționează aceste azile fără ca autoritățile de verificare și control să știe?
Trebuie văzut cine a știut și nu a acționat, trebuie tras la răspundere și cred că lucrurile vor merge mai departe, fiindcă vinovați sunt toți cei care au știut și n-au făcut nimic, n-au sesizat, n-au intervenit. Și atunci cred că trebuie să fie găsiți toți vinovații, indiferent dacă vorbim despre o vinovăție în exercițiul funcției sau o vinovăție politică sau morală. Și, până când nu vor fi trași la răspundere toți cei care au permis o astfel de grozăvie în România, lucrurile nu vor putea fi îmbunătățite. Deci, eu sunt adeptul unei intervenții clare, ferme și hotărâte”
Reporter: Ar trebui ministrul Muncii să demisioneze?
Președintele Klaus Iohannis: ”Nu știu cine se face vinovat politic. Asta se va vedea și eu. Sper foarte mult ca cei care sunt în poziții să ia măsuri politice, să aibă curajul să o facă”.
Azilele groazei
În București au fost închise patru cămine pentru persoane vârstnice, iar conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 a fost demisă.
Astfel de verificări au fost peste tot în țară.
Între timp, 82 dintre persoanele preluate din azilele din Ilfov au fost evaluate de medici. Nouă sunt internate acum la Spitalul Obregia din Capitală. Medicii au constatat că unii dintre pacienți nu aveau schemele de tratament actualizate de ani de zile.
Aceste lucruri se regăsesc și în raportul de arestare. Procurorii au notat că ”beneficiarii nu primesc la timp și conform schemelor de tratament medicamentele de care au nevoie, activitatea fiind lăsată în voia hazardului și delegată unor persoane fără calificare medicală”.
Statul român știa de azilele groazei
Statul român știa de mult că bătrânii din cele trei azile din Ilfov sunt chinuiți înfiorător, dar i-a lăsat acolo să sufere în continuare, oficialii guvernamentali considerând că și-au făcut treaba și au rezolvat situația prin sesizarea DIICOT.
Informația apare într-o comunicare oficială a Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, ca precizare la știrea ”Azilele groazei: Peste 100 de bătrâni erau maltratați și înfometați în Ilfov, pe bani grei. Operațiune uriașă de salvare”.
Sursa: Pro TV
CITEȘTE ȘI…
Dosarul azilelor groazei. Vecinii unui centru au sesizat inclusiv instanța despre ţipete și urlete extrem de puternice
STIRI ACTUALE
Dosarul azilelor groazei. Vecinii unui centru au sesizat inclusiv instanța despre ţipete și urlete extrem de puternice
De la Primăria Voluntari, până la Ministerul Afacerilor Interne, precum şi alte instituţii ale statului au avut pe masă, cel mai târziu în data de 17 ianuarie 2022, detalii clare despre cele trei „lagăre” din Ilfov, scrie Centrul de Investigaţii Media.
În numele soției. Pandele îl atacă dur pe Vasile Bănescu (BOR): Fiecare fariseu pe limba lui piere”
STIRI ACTUALE
În numele soției. Pandele îl atacă dur pe Vasile Bănescu (BOR): Fiecare fariseu pe limba lui piere”
Cum dovezile care arată că ştia ce se întâmplă în azilele groazei se adună, primarul din Voluntari, Florentin Pandele, devine din ce în ce mai nervos şi îşi revarsă nervii asupra lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii.
Bătrânii cărați în două case în construcție din Tunari proveneau dintr-un azil din Voluntari, închis din cauza neregulilor
STIRI ACTUALE
Bătrânii cărați în două case în construcție din Tunari proveneau dintr-un azil din Voluntari, închis din cauza neregulilor
Noi descinderi legate de centrele pentru persoane vulnerabile
au avut loc luni noapte, în județul Ilfov.
Azile de bătrâni închise și demiteri printre micii șefi. ”Am scăpat-o dracului pe una de am zis că acolo a murit”
STIRI ACTUALE
Azile de bătrâni închise și demiteri printre micii șefi. ”Am scăpat-o dracului pe una de am zis că acolo a murit”
În plin scandal național al azilelor din Ilfov, în care au fost chinuiți cu bună știintă zeci de vârstnici, autoritățile au închis luni cinci cămine. Patru sunt din Capitală, iar unul din județul Timiș.
Știau că vor fi controlate, dar nu și-au rezolvat problemele: ”Asta este”. Ce s-a descoperit la azilele de bătrâni din țară
STIRI SOCIALE
Știau că vor fi controlate, dar nu și-au rezolvat problemele: ”Asta este”. Ce s-a descoperit la azilele de bătrâni din țară
Deși ar fi avut timp destul timp să-și rezolve problemele, unele centre din țară tot au fost prinse pe picior greșit de controalele și așa tardive ale autorităților.
RECOMANDĂRI
Aleksei Navalnîi susține că personalul închisorii i-a pus același discurs al lui Putin în fiecare seară timp de 100 de zile
STIRI EXTERNE
Aleksei Navalnîi susține că personalul închisorii i-a pus același discurs al lui Putin în fiecare seară timp de 100 de zile
Opozantul rus, Aleksei Navalnîi, spune că personalul închisorii în care este încarcerat i-a pus același discurs al lui Vladimir Putin în fiecare seară timp de 100 de zile, scrie
Sky News.
Zelenski: ”Este fără precedent și absurd” dacă Ucraina nu primește nici un interval de timp pentru aderarea la NATO
STIRI EXTERNE
Zelenski: ”Este fără precedent și absurd” dacă Ucraina nu primește nici un interval de timp pentru aderarea la NATO
Președintele Ucrainei spune că ar fi „absurd” dacă Ucrainei nu i se oferă aderarea la NATO la summitul alianței.
„Alimente expirate, mucegai, igrasie”. Amenzi de 900.000 de lei după controale la 12 azile private din Argeș
STIRI ACTUALE
„Alimente expirate, mucegai, igrasie”. Amenzi de 900.000 de lei după controale la 12 azile private din Argeș
Autorităţile din Argeş au aplicat amenzi în valoare totală de aproape 900.000 de lei după controalele efectuate, luni, la 12 azile private pentru persoanele vârstnice, a anunţat, marţi, prefectul Radu Perianu.
//////////////////////////////////
Șeful azilelor groazei a câștigat 3,7 milioane de lei de pe urma bătrânilor. Cheltuia banii pe droguri și prostituate
Ştefan Godei, liderul şi coordonatorul grupului care a pus la cale afacerea cu azilele de bătrâni, de pe urma cărora a câştigat peste 3,7 milioane de lei, îşi cheltuia o parte din bani pe droguri, prostituate şi lăutari, potrivit procurorilor DIICOT.
autor
MEDEEA DUMITRACHE
„Potrivit procesului verbal al organelor de cercetare penală din 22.06.2023 au mai reieşit date potrivit cărora Godei Ştefan Cristian dispune de sume de bani însemnate pe care le cheltuieşte pentru a apela periodic la serviciile unor prostituate, pentru a îşi procura droguri sau sume pe care le oferă la lăutari, sens în care potrivit discuţiilor avute de acesta în seara de 26-27.05.2023, a cheltuit pentru o singură astfel de serie de distracţii, într-o noapte, suma de 25.000 de lei”, se menţionează în referatul întocmit de procurori, potrivit digi24.
În total, membrii grupului infracțional organizat condus Ștefan Godei au obținut de la DGASPC Ilfov, DGASPC Sector 3 și alte direcții/servicii din cadrul altor primării, conturile Asociației „Sf. Gabriel cel Viteaz”, suma de 3.763.869 de lei în perioada 25.11.2021 – 08.06.2023.
Ştefan Godei a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în acest dosar, alături de fratele său, Daniel Godei, care avea rol de coordonator în cadrul grupului.
Detalii halucinante apar în referatul de arestare întocmit de procurorii DIICOT în urma descinderilor la centrele sociale private din Voluntari. Discuţiile surprinse între angajaţi dar şi declaraţiile martorilor şi supravegherile ambientale arată că pe lângă faptul că victimele au fost înfometate intenţionat, acestea au fost şi batjocorite şi exploatate, scrie Buletin de Bucureşti care, alături de Centrul de Investigaţii Media a relatat, la începutul acestui an, despre ororile din aceste centre.
CITEȘTE ȘI
azil
Directorul DGASPC Sector 3, suspendat din funcţie. Instituția plătea 30.000 de euro lunar către azilele groazei
Înaintea descinderilor de marţi, procurorii DIICOT au interceptat mai multe discuţii telefonice în dosarul “lagărelor” din Ilfov. Parte dintre acestea, dar şi declaraţiile martorilor, surprind regimul de înfometare la care au fost supuse victimele.
„Membrii grupării cu rol de execuţie sunt implicaţi în infracţiuni de furt al produselor alimentare destinate hrănirii beneficiarilor, atât din hrana achiziţionată din fondurile centrelor dar şi din hrana adusă de aparţinătorii beneficiarilor. De altfel, aceştia sunt implicaţi şi în furtul articolelor de îmbrăcăminte şi a medicamentelor aduse acestora de către familii”, notează procurorii, conform Buletin de Bucureşti.
De asemenea, cadrele medicale au relatat că pacienţii erau bătuţi, iar o femeie avea o rană gravă la mână.
”Am găsit-o pe doamna XXX cu mâna roşie, ardea, cu o bubă, iar înăuntru, am stors-o şi a ieşit ca un vierme, ca o muscă, sper să nu fi fost intrată acolo vreo arătanie d-asta. Noi am făcut nişte poze mai concludente…”, i-a relatat asistenta managerului.
Patru inculpaţi în acest dosar au fost arestaţi preventiv, 11 sunt în arest la domiciliu, pentru 6 a fost decisă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, iar 3 inculpaţi sunt în stare de libertate. DIICOT a depus contestaţii în cazurile în care au fost dispuse alte măsuri decât cea a arestului preventiv
98 de persoane au fost preluate de la cele trei centre din Voluntari în care au avut loc percheziţii.
Ligia Gheorghe, o apropiată şi consilier al ministrului Familiei Gabriela Firea, al cărei nume apare în legătură cu acest caz şi care este martor în dosar, a cerut suspendarea din funcţie.
De asemenea, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a anunţat, vineri seară, că a aprobat cererea de suspendare din funcţie a directorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3. Potrivit Centrului de Investigaţii Media, instituţia plătea lunar 30.000 euro Asociaţiei Sf. Gabriel cel Viteaz care administra, care administra centrele în care ar fi trebuit să fie îngrijiţi vârstnicii şi persoanele vulnerabile.
Sursa: News.ro
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/seful-azilelor-groazei-a-castigat-3-7-milioane-de-lei-de-pe-urma-batranilor-cheltuia-banii-pe-droguri-si-prostituate.html
///////////////////////
Mercenarii Wagner ar părăsi Republica Centrafricană. „Se vorbeşte despre plecarea lor”
Un număr necunoscut de mercenari din grupul paramilitar rus Wagner ar fi părăsit Republica Centraafricană în ultimele zile, potrivit mai multor surse străine, o informaţie dezminţită ferm de guvernul acestei ţări, relatează France Presse.
autor
VLAD DOBREA
„Se vorbeşte despre plecarea lor. Îşi reduc activitatea. Este probabil un amestec între dificultăţile actuale ale Wagner şi limitele carnetului de cecuri (al preşedintelui Faustin-Archange) Touadera”, a indicat pentru AFP o sursă franceză apropiată dosarului.
Statutul societăţii paramilitare private şi al şefului său Evgheni Prigojin este mai incert ca niciodată după rebeliunea eşuată în Rusia în 23 şi 24 iunie. Un grup de mercenari a ajuns până la câteva sute de kilometri de Moscova înainte de a primi ordinul să renunţe, în urma unui acord cu preşedintele rus Vladimir Putin, ale cărui detalii sunt necunoscute.
Dar intervenţiile sale în străinătate, în special în Siria şi în mai multe ţări africane (Sudan, Republica Centrafricană, Mali), nu au fost puse sub semnul întrebării în mod public până în prezent. De la anunţul privind încheierea rebeliunii, Bangui a afirmat chiar că activităţile Wagner „vor continua”.
„Rusia a subcontractat Wagner, dacă Rusia nu mai este de acord cu Wagner, atunci ne va trimite un nou contingent”, a declarat Fidele Gouadjika, ministrul consilier special al preşedintelui Touadera.
„Avem mişcări de avioane, posturi care au fost părăsite. Nu am o listă cu unităţi, dar am văzut liste cu avioane de tip Iliuşin-76 (avion rusesc destinat transportului de trupe – n.r.) care au decolat”, a confirmat o sursă străină din domeniul securităţii.
Acest tip de aparat este utilizat de regulă din 2018 pentru a transporta mercenarii Wagner spre şi de la Bangui pentru rotaţia de efective.
„Speculaţiile care circulă par să fie fondate”, a adăugat aceeaşi sursă externă. „Privim de asemenea la ceea ce se petrece în Mali, dar în acest stadiu nu se observă nimic”, a mai precizat sursa.
Fidele Gouandjika a dezminţit totuşi vineri această informaţie. „Nu există o plecare a trupelor ruseşti din Republica Centraafricană spre o ţară străină, ei sunt toţi în teritoriu şi ceea ce spun aceste media nu sunt decât alegaţii mincinoase”, a afirmat el.
O sursă de securitate franceză a justificat mişcarea prin „incertitudini majore asupra plăţii salariilor în lunile viitoare şi îngrijorări cu privire la represalii asupra familiilor mercenarilor care rămân la Wagner”.
Potrivit acesteia, ei au de ales între o revenire la viaţă civilă, angajament în armata rusă sau o înrolare în alte firme private ruseşti.
Sursa: Agerpres
//////////////////////////////////
Cine l-a învățat pe Vladimir Putin „să mintă” și să gândească „ca un terorist”. Foștii spioni rup tăcerea
Autor:
Lupu Eduard
Președintele rus Vladimir Putin şi-a pus toată lumea în cap după ce a declanșat primul război major din Europa din 1945, care a provocat o criză energetică globală și apoi temeri cu privire la un conflict nuclear. În timp ce agențiile de informații occidentale luptă pentru a fi cu doi pași în fața liderului rus și de a intra în mintea sa, privirea în trecutul lui Putin ca ofițer KGB poate oferi indicii despre ce ar putea face în continuare.
Perioada în care președintele rus Vladimir Putin a fost ofițer KGB explică viziunea sa despre lume și concepția brutală despre război, potrivit dezvăluirilor unor foști spioni. Mai exact, timpul petrecut de Putin ca ofițer KGB l-a învățat „cum să mintă” și să gândească ca „un terorist”.
Cu mult înainte de a fi lider mondial, Putin a fost un ofițer KGB de nivel mediu, staționat la Dresda, Germania de Est, spre sfârșitul Războiului Rece. Foștii spioni și experți din Rusia au declarat că timpul petrecut de Putin în KGB – temuta agenția de securitate a Uniunii Sovietice – a jucat un rol esențial în modelarea mentalității sale.
Un fost agent KGB a explicat cum formarea lui Putin ca spion l-a învățat în principal „cum să mintă”
Un ofițer CIA de carieră crede că tacticile nemiloase la care apelează Putin în războiul din Ucraina fac parte din mentalitatea sa de ofițer KGB.
„Istoricul lui Putin în KGB ne spune multe despre cum gândește și cum vede războiul. El este o creație a KGB-ului, iar KGB-ul a fost o organizație teroristă”, a declarat pentru Insider John Sipher, un fost ofițer CIA care a activat Rusia. „Totul avea legătură cu menținerea conducerii la putere cu orice preț. A sugrumat orice opoziție internă față de Partidul Comunist și a folosit subversiunea în străinătate”.
Din Cecenia până în Siria și acum Ucraina, liderul rus și-a arătat dorința de a devasta orașe și de a ucide zeci de civili, în timp ce armata și comandanții săi au comis o gamă largă de crime de război – de la răpiri, tortură, viol și execuții sumare. Strategia de la baza lor este frângerea voinței ucrainenilor și forțarea lor să capituleze și să cedeze guvernării Rusiei.
Jhon Sipher spune că războiul împotriva Ucrainei face parte dintr-o „gândire KGB/teroristă”
Sipher, cu o experiență de 30 de ani în KGB, spune că serviciile secrete ale Moscovei s-au specializat în dezinformare, sabotaj, inducere în eroare, provocare și asasinate; și Putin a apelat în cei 20 de ani la putere la aceleași atacuri asimetrice specifice grupărilor teroriste care, neavând posibilitatea unei lupte directe, „caută să exploateze slăbiciunile și țintele ușoare”.
Jack Barsky, ex-agent KGB infiltrat în SUA în perioada Războiului Rece, a explicat ce se aștepta de la un angajat al KGB – să fie în slujba statului, să execute ordine – doar că Putin a fost capabil să se ridice deasupra acestor îndatoriri și să ajungă la conducerea Rusiei.
Cei ce aspirau să facă parte din KGB nu o făceau doar din rațiuni de carieră, ci și din patriotism, ceea ce a rămas valabil și pentru Putin, care se consideră un mare patriot, spune Barsky, un fost agent KGB expus drept spion în SUA și care ulterior a colaborat cu FBI.
Despre perioada în care Putin a fost detașat la Dresda (1985-1990) se cunosc puține detalii – de pildă, se presupune că Putin colabora cu poliția secretă Stasi, în Germania de Est, favorabilă URSS, și probabil se ocupa de recrutări.
„Când Uniunea Sovietică s-a prăbușit, Putin a avut o rețea grozavă de agenți foşti KGB”
Lucru confirmat şi de Barsky, care a fost recrutat de KGB pe când era în student. De asemenea, în cartea lor, „Mr. Putin”, Fiona Hill și Clifford Gaddy avansează ideea că probabil Putin a călătorit uneori și în Germania de Vest ca agent sub acoperire, tot în scopul de a face recrutări. Putin își formase o rețea „grozavă” de agenți KGB care ulterior l-a ajutat să ajungă la putere „pentru că ei știau cum funcționează lumea de tip capitalist”.
Sfârșitul detașării sale la Dresda a coincis cu căderea URSS și un episod din acea perioadă este revelator pentru abilitățile lui Putin: o mulțime de protestatari se adunase în fața clădirii unde se afla biroul său, pentru a-i vâna pe membri Stasi.
„Când l-au întrebat furioși cine este, Putin le-a răspuns că este traducător. A mințit să scape din necaz”, au scris Hill și Gaddy.
Născut în Germania de Est ca Albert Dittrich, Barsky a fost spion în SUA vreme de un deceniu, misiunea lui fiind să-și facă contacte la nivel înalt în societatea americană.
https://bani.md/cine-l-a-invatat-pe-vladimir-putin-sa-minta-si-sa-gandeasca-ca-un-terorist-fostii-spioni-rup-tacerea/
////////////////////////////////
EXPANSIUNEA RUSĂ : ÎNTRE AVERTISMENTELE ISTORIEI ȘI PROPAGANDĂ
Sau… Ulterior, succesorii lui Petru cel Mare, îndeosebi Ekaterina a II-a (1762-1796) care, după cum scria istoricul rus Derjavin, citat de Soljenițîn, avea „mania de a pune mâna pe alte țări”
Amenințarea dinspre Est: între propagandă și avertismentele istoriei
Prestigioasa publicație de la Chișinău https://limbaromana.md, constată că invadarea Ucrainei de către trupe ale Federației Ruse, în așa-numita operațiune militară specială, ale cărei consecințe, după mai bine de 100 de zile de la declanșare, se resimt dramatic la scară planetară, a readus în atenție o temă majoră care i-a preocupat pe români de-a lungul timpului.
Este vorba de cursul sinuos al relațiilor dintre România și Rusia (țaristă, bolșevică, sovietică și contemporană) și de întrebarea care a frământat periodic mințile românilor: cât de benefice sau de riscante sunt raporturile cu marele vecin de la Răsărit?
Istoria acestor relații este bogată în evenimente și plină de învățăminte. Să rememorăm succint câteva episoade.
Cu secole în urmă, deși îndepărtate geografic, Moldova lui Ștefan cel Mare avea raporturi bune cu imperiul muscalilor, iar domnitorul moldovean a găsit de cuviință să stabilească legături politice și de rudenie cu familia conducătoare țaristă prin căsătoriile sale și ale unora dintre fiice cu ramuri împărătești din Lituania, Ucraina, Rusia și Crimeea, ceea ce l-a făcut pe Nicolae Iorga să afirme: „Cine nu vede vastul plan dinastic, politic, comercial care cuprindea departe peste Nistru tot Răsăritul?”1
Ceva mai târziu, Petru cel Mare, prin tratatul semnat în 1711 cu domnitorul Dimitrie Cantemir, recunoștea și garanta granița de est a Moldovei pe „râul Nistru, Cameniță, Bender, cu tot ținutul Bugeacului, Dunărea…” (Art. 11).
Tot în timpul lui Petru cel Mare, mulți români au luptat de partea țarului rus, în timp ce alți români de peste Nistru, alături de ucrainenii hatmanului Ivan Mazepa, s-au aflat în tabăra regelui Carol al XII-lea al Suediei (Poltava, 1709) care pornise o campanie împotriva Rusiei.
Ulterior, succesorii lui Petru cel Mare, îndeosebi Ekaterina a II-a (1762-1796) care, după cum scria istoricul rus Derjavin, citat de Soljenițîn, avea „mania de a pune mâna pe alte țări” și…………………………………………………………………Cont aici
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/propaganda-rusa/
////////////////////////////////
Tentative de justificare a anexării Basarabiei la Imperiul Rus în 1812 şi consecinţele acestui act nefast
Autorităţile otomane nu puteau decide dezmembrarea teritorială a Principatului Moldovei în favoarea Imperiului Rus fără acordul prealabil al domnului moldovean şi al boierilor ţării, aşa cum prevedeau vechile capitulaţii, semnate de domnii români şi sultanii otomani. Este adevărat că la Iaşi, ca şi la Bucureşti, pe durata ocupaţiei ruseşti a Principatelor Române, domnii fuseseră alungaţi de autorităţile militare ruse de ocupaţie şi cele două ţări române erau guvernate de persoane numite de împăratul rus. Poarta Otomană, conform prerogativelor de putere suzerană a Principatelor Române, avea obligaţiunea să garanteze integritatea teritorială a acestora. Prin acordul dat la această nouă amputare teritorială a Moldovei, după cea de la 1775, când Bucovina fusese cedată Austriei, îşi încălcase, din nou, angajamentele faţă de Principatele Române, provocând poporului român grave prejudicii, ale căror urmări se mai resimt până în prezent.
Istoricul rus recurge la mai multe falsuri
Din vastul plan de expansiune a Imperiului Rus în sud-estul Europei, care prevedea anexarea celor două Principate Române, Moldova şi Ţara Românească, s-a realizat doar o parte. Pentru diplomaţia rusă justificarea acestui rapt teritorial constituia o dificultate greu de surmontat. Pentru prima oară în istoria politicilor de cuceriri teritoriale pe direcţia sud-vestică fusese încorporată o regiune cu o populaţie nerusă. „Teoria” despre mesianismul rusesc – care ar fi avut ca intenţie „nobilă şi dezinteresată” „eliberarea populaţiei ortodoxe de sub jugul odios otoman” – era vulnerabilă în cazul românilor basarabeni, întrucât acestora nu le-a fost redată libertatea, promisă altă dată, ei pomenindu-se sub o altă dominaţie politică, exercitată de o putere ortodoxă. Istoricii de la curtea împăratului rus, punându-şi în valoare imaginaţiile debordante, au căutat să identifice argumente, cât de cât plauzibile, pentru justificarea acestui rapt ordinar teritorial, din rândul atâtora, câte le-a realizat politica imperială rusă, de-a lungul celor câteva secole de cuceriri teritoriale, realizate prin intermediul numeroaselor războaie, purtate, practic, cu toţi vecinii. Din multitudinea de „teorii”, inventate de scribii aflaţi în serviciul politicii imperiale de anexări de teritorii străine, cel mai „exotic” sună cea pe care a susţinut-o istoricul P. Batiuşkov, pe care o vom reproduce în cele ce urmează: „…Moldova de la Est de Prut, teritoriu care altă dată a fost unul rusesc, ulterior, încorporat de către Valahia şi Moldova şi cucerită de la acestea de către turci, în cele din urmă, a revenit iarăşi Rusiei şi, chiar dacă a conservat puţină populaţie rusească, dar, în schimb, în timpul numeroaselor războaie pentru aceste teritorii, ele au fost, la modul direct, stropite cu sângele celor mai buni fii ai Rusiei şi, în felul acesta, acestea sunt pregătite pentru încetăţenirea rusească şi pentru instruirea rusească”. Istoricul rus recurge la mai multe falsuri pentru a justifica dezmembrarea teritoriului Principatului Moldovei – şi cel cu referire la caracterul rusesc al teritoriului de la est de Prut, care, cică, ar fi aparţinut cândva statului rus, şi cel despre conservarea „puţinei populaţii ruseşti” în această parte a statului moldovenesc. În realitate, ruşii nu sunt atestaţi aici nici chiar de către recensământul din anul 1817, adică după cinci ani de la anexare. Cel mai şocant argument, invocat de Batiuşkov, este cel cu referire la sângele vărsat de soldaţii ruşi pe aceste meleaguri, care, în viziunea lui, constituia un argument inatacabil în favoarea încorporării abuzive a acestor teritorii româneşti în componenţa Imperiului Rus. Remarcăm că, prin intermediul acestui arsenal de argumente false, este justificată nu doar acţiunea propriu-zisă de anexare a unui teritoriu străin, dar avea loc şi legitimarea unei politici de deznaţionalizare şi asimilare a populaţiei majoritare româneşti.
Consecinţele dezmembrării teritoriale de la 1812
Pentru Principatul Moldovei amputarea ţinuturilor sale de la est de Prut a constituit o mare pierdere. S-a diminuat în mod esenţial potenţialul său economic, întrucât aceste teritorii alcătuiau grânarul ţării. Nici Basarabia n-a prosperat sub aspect economic pe durata celor 106 ani de ocupaţie imperială rusă, ea rămânând una din cele mai sărace regiuni (gubernii) din imperiu, cu o infrastructură economică inferioară faţă de toate guberniile limitrofe. Cea mai gravă consecinţă a actului de la 1812 a constituit-o, însă, înstrăinarea, pentru o perioadă îndelungată, a românilor basarabeni de restul neamului românesc, cu toate consecinţele dezastruoase, cea mai dureroasă fiind conservarea unei stări constante de subdezvoltare a populaţiei majoritare, ca urmare a lipsei desăvârşite a instruirii în limba maternă.
Cronicarul Manolache Drăghici (1801-1887), în lucrarea sa Istoria Moldovei pe timp de 500 de ani. Până în zilele noastre (Iaşi, 1857), redă destul de sugestiv momentul dramatic al răşluirii vechiului teritoriu românesc: „Ceasurile acelea – scrie el – au fost de plângeri, un timp neuitat pentru că poporul cu cârdul, ca turmele de oi, încinsese toată marginea Prutului de la un capăt la altul, mergând şi revenind de prin sate şi de prin târguri săptămâni încheiate, cu luare de ziuă bună de la părinţi, de la fraţi şi de la rudenii, cu care crescuse şi vieţuise dimpreună până în vremea aceea când se despărţeau unii de alţii pentru totdeauna”.
Conform mărturiilor lui Ioanis Capodistria, ministrul rus al Afacerilor Externe (1816-1822), de origine greacă, mărturisiri depistate în Arhiva de Stat a regiunii Odesa, scopul politic al autorităţilor ţariste în Basarabia era „de a face din această ţară un azil pentru persoanele şi transfugii compromişi în raport cu turcii şi în favoarea cărora tratatul de pace de la Bucureşti nu conţinea nici o prevedere protectoare”. Este adevărat că Basarabia a fost nu numai „un azil” pentru zecile de mii de persoane din teritoriile de la sud de Dunăre, ademenite cu promisiuni tentante de autorităţile militare, dar şi pentru alte sute de mii de ţărani iobagi, transfugi de pe latifundiile moşierilor ruşi, ţăranilor de stat, strămutaţi, în mod organizat, de către autorităţile ruse şi înzestraţi, în mod copios, cu întinse terenuri arabile din contul populaţiei majoritare româneşti. Din fluxul imens de colonişti străini, stabiliţi în teritoriul dintre Nistru şi Prut, în special în prima jumătate a secolului al XIX-lea, au mai făcut parte etnici ucraineni, germani, evrei etc.
Basarabiei i se mai rezerva, totodată, rolul de bază strategico-militară pentru viitoarea expansiune a Imperiului Rus în Balcani, de furnizor de cereale şi alte materii prime pentru armata rusă în viitoarele campanii militare.
În felul acesta, populaţia Basarabiei a avut de suportat – ca, de altfel, şi cea din principate – toate consecinţele de pe urma altor războaie purtate de ruşi contra turcilor, servind, totodată, şi ca bulevard de trecere, dar şi ca regiune de dislocare, unde staţionau contingente importante ale acestei armate.
Ion Varta
Nota redacţiei: Mai multe despre raptul Basarabiei la 1812 citiţi pe www.1812.md
https://timpul.md/articol/ciprian-demeter-majordomul-iohannis-specialist-in-proiecte-si-ceremonii-de-la-romania-educata-la-romania-dreapta.html
////////////////////////////
Putin, patriarhul Kirill și „teroriștii gay”, de George Enache
Noțiunea de „geopolitică a religiei” are două înțelesuri complementare: pe de-o parte, este vorba de utilizarea mijloacelor politico-militare în vederea atingerii unor obiective religioase (impunerea în rândurile populației a unei anumite religii, cucerirea unui loc sfânt, etc.) iar, pe de altă parte avem utilizarea discursului religios și exploatarea sentimentelor religioase ale oamenilor în vederea atingerii unor obiective geopolitice, de acumulare de putere. Nu este deloc ușor să distingi între cele două aspecte, care de fapt coexistă în cadrul unui fenomen în desfășurare. Mereu au fost (și vor fi) oameni care vor vedea în primul rând scopurile religioase, în timp ce alții se vor folosi de ocazie pentru a-și atinge obiective de natură politică.
Pentru adepții comunismului lucrurile erau clare: de-a lungul istoriei, religia a fost o iluzie, de care puternicii lumii s-au folosit ca de un văl, aruncat peste ochii celor ignoranți, pentru a acumula în voie bogății și putere. Din acest punct de vedere, o geopolitică a religiei din perspectivă comunistă nu ar avea decât al doilea înțeles, menționat mai sus. Aceiași comuniști au pretins că au rupt vălul ignoranței, propovăduind o nouă viziune, o ideologie eliberatoare pentru întreaga umanitate. Pentru ca acțiunea de eliberare a lumii să aibă loc în mod organizat, s-a creat Internaționala a III-a comunistă (Cominternul), cu sediul la Moscova. Se pretindea că nu poate exista partid comunist care să nu fie membru al Cominternului, iar ca un partid să fie membru al Cominternului trebuia să respecte cu strictețe indicațiile Moscovei, care stabilea ora exactă în ceea ce privește ortodoxia comunistă. Treptat, lumea a început să se întrebe: prin Comintern Moscova sprijină emanciparea lumii în spirit comunist, sau de fapt Moscova de folosește de mișcarea comunistă internațională pentru a-și atinge obiective proprii, geopolitice, care au prea puțin în comun cu idealul generos afirmat public? Compromis de instrumentalizările evidente generate de către Kremlin, care conduseseră la ideea că partidele comuniste din restul lumii sunt simple instrumente ale intereselor sovietice, Cominternul a fost oficial desființat în 1943, fiind înlocuit cu o structură considerată mai flexibilă, Cominformul, în care, chipurile, exista egalitate între partidele comuniste. A fost însă de ajuns ca liderul iugoslav, Tito, să iasă din front, pentru ca el să fie tratat ca un veritabil eretic, iar furia blocului comunist controlat de către URSS să se reverse ani la rândul asupra Iugoslaviei. Cominternul și alte structuri de acest gen au fost, prin urmare, instrumente excelente de proiectare în lume a influenței Moscovei, mult dincolo de granițele sovietice, fapt care a creat avantaje însemnate de natură geopolitică, mai ales în termeni de soft power. Însă ideea comunistă nu a fost singura exploatată de către liderii bolșevici.
În luna decembrie 1940, la câteva luni de la ocuparea Basarabiei și a nordului Bucovinei, își făcea apariția la Chișinău un arhiereu rus, care s-a prezentat drept Alexie de Tula, care a pretins să reorganizeze Biserica Ortodoxă din Basarabia, până atunci aflată sub autoritatea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pentru a o aduce sub omoforul sinodului de la Moscova. Lucrul acesta poate părea foarte straniu, dacă știm că atunci în URSS campania ateistă era la apogeu, iar la acel moment sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse practic nu mai exista, majoritatea absolută a ierarhilor fiind uciși sau în închisoare. De asemenea, serviciile represive sovietice trecuseră la arestarea preoților basarabeni care nu apucaseră să se refugieze dincoace de Prut. Ce rost avea să mai vină un ierarh să reorganizeze în Basarabia o biserică care, oricum, urma să fie distrusă în foarte scurtă vreme? După cum am spus deja, bolșevicii s-au delimitat cu oroare de religie, considerată expresie a unei etape revolute, de ignoranță, din istoria umanității și menținută artificial în societate de către clasele exploatatoare ca instrument de exploatare. Biserica Ortodoxă Rusă, în particular, era asociată cu țarismul și trebuia să dispară asemeni tuturor rămășițelor vechii orânduiri. Cu toate acestea, liderii sovietici și-au dat seama că religia și cultele pot fi exploatate ca instrumente de soft power, mai ales în relațiile internaționale, consolidând influența Moscovei în lume. De aici, această dualitate a puterii sovietice în ceea ce privește religia: pe de-o parte persecuție, pe de altă parte instrumentalizare în vederea atingerii unor obiective de natură geopolitică.
Biserica Ortodoxă Rusă în anii regimului bolșevic
Odată cu instaurarea puterii bolșevice, Biserica Ortodoxă Rusă a intrat în zodia persecuțiilor. Profitând de căderea regimului țarist (februarie 1917), Biserica Ortodoxă Rusă se reorganizase, alegând un patriarh, pe Tihon, după ce, de la Petru cel Mare, avusese în frunte un funcționar civil. În martie 1918, Tihon afirma: ,,Nu ne revine nouă să judecăm puterea pământească: orice putere îngăduită de Dumnezeu va vedea coborând asupra ei binevoirea noastră, dacă ea se va dovedi cu adevărat «slujitoare a lui Dumnezeu spre binele celor cârmuiți » (Romani, 13,4)”. Cuvintele sale nu au fost deloc bine primite de către bolșevicii care tocmai preluaseră puterea, prin lovitura de stat din 7 noiembrie 1917, aceștia începând rapid persecuțiile antireligioase.
Marea foamete din 1921 – 1922 a fost o excelentă ocazie pentru bolșevici în a organiza o represiune pe scară largă a cultelor religioase. Patriarhul Tihon a adresat în august 1921 un apel Bisericii ruse (și de asemenea bisericilor străine) în vederea strângerii de fonduri pentru înfometați. Pentru a priva biserica de capitalul moral care l-ar fi dobândit în urma acestei acțiuni, guvernul emite un decret prin care se confiscau toate odoarele bisericilor. Dorind să evite dispariția unui imens patrimoniu cultural, Patriarhul Tihon a solicitat ca odoarele utilizate în mod nemijlocit la actul liturgic să fie păstrate, valoarea lor urmând să fie răscumpărată de către credincioși. Guvernul s-a folosit de afirmațiile patriarhului ca pretext pentru a declanșa o campanie intensă împotriva Bisericii, acuzând-o de reacționarism și de refuzul de a ajuta pe cei aflați în suferință. Chestiunea odoarelor bisericești a permis guvernului ca pentru prima oară să intenteze procese publice clericilor de vază, printre victime aflându-se și mitropolitul de Petrograd (Leningrad), Veniamin, care a fost condamnat și împușcat cu mai mulți colaboratori ai săi
Însuși patriarhul Tihon a fost arestat pe 9 mai 1922, stând în închisoare mai bine de un an. Eliberat în cele din urmă, Patriarhul își recunoștea „greșelile trecutului” și se angaja să nu mai critice actele guvernului sovietic. După moartea lui Tihon ziarul „Izvestia” publica un ,,testament”, prin care Patriarhul recunoștea noul regim, exprimându-și în același timp speranța că se va permite bisericii să educe copiii în spirit religios, școlile teologice să funcționeze normal iar publicațiile religioase să apară în mod regulat. Problema autenticității „testamentului” va suscita discuții extrem de aprinse și va crea premisele ca o mare parte din emigrația rusă să nu mai recunoască autoritatea canonică a urmașilor lui Tihon.
În anii în care au urmat, mii de preoți și monahi au fost uciși sau aruncați în închisoare, doar câțiva ierarhi au supraviețuit în libertate iar structurile ecleziastice au fost practic desființate.
Însă, odată cu atacul german din vara anului 1941 și marile înfrângeri din prima parte a războiului, Stalin își amintește brusc de „Maica Rusie” și de biserică ca factor mobilizator al populației. Ierarhii supraviețuitori sunt adunați la Kremlin, se reconstituie oficial un sfânt sinod și se alege un patriarh, în persoana mitropolitului Serghie. Se redeschid lăcașele de cult iar biserica primește resurse pentru a-și transmite mesajul în rândul populației (ironia sorții a făcut ca bunurile primite să fie cele alocate mișcărilor și publicațiilor ateiste). Efectul este formidabil, bisericile sunt pline, iar oamenii sunt îndemnați să se încreadă în Dumnezeu, în Stalin și în victorie, ierarhii nepregetând să susțină justețea „Marelui Război pentru Apărarea Patriei”. Ierarhii ruși a adresat mesaje inclusiv soldaților români, aliații Germaniei, amintindu-le că românii și rușii au aceeași credință, deci nu trebuie să lupte unii cu alții.
Foarte important, după ce obiectivele de politică internă și externă din timpul războiului care necesitau implicarea Bisericii Ortodoxe Ruse au fost în mare parte atinse, conducerea sovietică a considerat că viața religioasă a renăscut în URSS într-un mod profund nesănătos și periculos, astfel încât s-a început o nouă campanie ateistă, extrem de virulentă, fiind din nou arestați ierarhi și clerici ortodocși.
Refacerea structurilor Bisericii Ortodoxe Ruse a avut și alte rațiuni. Inamicii URSS au prezentat campania lor drept un adevărat război sfânt îndreptat împotriva comunismului ateu, puterile Axei având grijă să restaureze viața religioasă în teritoriile ocupate. Cu acest prilej, au existat ierarhi ortodocși, supraviețuitori ai masacrelor bolșevice, care au trecut de partea ocupantului. Așa s-au înființat/reorganizat în zona Ucrainei și Bielorusiei structuri ecleziastice diferite de Sinodul de la Moscova care, ulterior, odată cu retragerea forțelor Axei, s-au constituit în biserici ale exilului.
Un alt motiv l-a reprezentat activitatea Vaticanului în Europa de Est, acesta încercând să creeze un baraj în fața înaintării bolșevice, prin crearea unui front comun al statelor catolice și ortodoxe din regiune. Papa devine pentru Stalin aliatul numărul unu al „imperialismului” american. Pentru a-l combate, după ce armata sovietică se instaurează peste o bună parte a Europei, Stalin forțează desființarea Bisericilor greco-catolice și, cum în zona de influență sovietică se aflau majoritatea bisericilor ortodoxe, el preconizează o adevărată „Internațională” ortodoxă, patronată de Patriarhia rusă, care să se constituie într-o contrapondere la Biserica Catolică, „Internațională” care să promoveze pe plan extern interesele URSS și ale lagărului comunist. Principala misiune a bisericilor (nu doar a celor ortodoxe, dar a tuturor cultelor) din lagărul sovietic, în primii ani ai Războiului Rece, a fost „lupta pentru pace”, care însemna denunțarea neobosită a faptului că Occidentul vrea război în timp ce lagărul sovietic dorește pacea („URSS bastionul păcii e”). După cum se poate observa lesne, tema a revenit în aceste zile, conducătorii politici și religioși de la Moscova acuzând Occidentul (în special Statele Unite) de dorință de expansiune fără limite, fapt care a obligat Rusia să organizeze „operația militară specială” în Ucraina (care, astfel, ar fi de fapt o acțiune de autoapărare!).
În afara zonei de influență sovietică a rămas patriarhul de la Constantinopol, care a fost prezentat permanent drept o persoană supusă intereselor americane. În aceste condiții, noul lider al lumii ortodoxe trebuia să fie patriarhul rus, fapt care s-a încercat a fi confirmat printr-o conferință panortodoxă la Moscova, în 1948.
Rivalitatea Moscova-Constantinopol
De fapt, rivalitatea dintre Constantinopol și Moscova, veche de secole, doar intrase într-o nouă etapă. În condițiile destrămării Imperiului rus după primul război mondial, multe teritorii, cu o populație ortodoxă numeroasă, intraseră în componența a noi state. Cum situația în ceea ce privește situația cultelor în URSS era cea descrisă mai devreme, credincioșii ortodocși aflați în afara statului sovietic au solicitat Patriarhiei ecumenice recunoașterea autocefaliei, așa născându-se noi structuri ecleziastice ortodoxe în Polonia, Finlanda, Estonia, etc. Guvernul sovietic a impus Bisericii ruse (pe care, în același timp, o persecuta) să nu recunoască noua realitate și să considere pe mai departe zonele respective drept teritoriu canonic al Bisericii Ruse. După reocuparea unor teritorii, în urma celui de-al doilea război mondial, o parte din aceste biserici au fost (re)înglobate în cadrele Patriarhiei ruse, iar ortodocșii care au rămas în afara granițelor sovietice, dar despre care se considera că sunt legați istoric de Patriarhia de la Moscova, au trebuit să solicite de la aceasta o nouă autocefalie, cea acordată de Constantinopol nefiind considerată valabilă.
În 1923 are loc la Constantinopol Sinodul pan-ortodox convocat de către patriarhul ecumenic Meletie Metaxakis, foarte deschis colaborării cu alte biserici creștine, în special cu Biserica Anglicană. La acest sinod s-a pus problema „modernizării” Bisericii Ortodoxe, printre chestiunile discutate fiind și cea a îndreptării calendarului. Se știe că această îndreptare a produs mari frământări în lumea ortodoxă, apărând curentul calendarist, ai cărui aderenți au continuat să urmeze vechiul calendar iulian și să considere restul bisericii ca fiind schismatică. Printre adepții greci ai acestui curent, Meletie este perceput ca un diavol care a tulburat biserica. Este momentul care deschide, în unele medii ortodoxe radicale, opoziția la „ecumenism”, „globalizare” și, în general, la orice formă de modernitate. Meletie a trebuit să părăsească scaunul patriarhal de la Constantinopol, ajungând patriarh al Alexandriei. Din această poziție, el inițiază o acțiune misionară intensă în Africa subsahariană, punând bazele unei biserici ortodoxe în această parte a lumii, care, recent, a devenit ținta Patriarhiei ruse, prin crearea așa numitului Exarhat african, o structură bisericească supusă Moscovei, prin care se caută ruperea unei părți a clerului și a credincioșilor de patriarhia Alexandriei, ca represalii pentru că aceasta a sprijinit autocefalia bisericii din Ucraina.
Biserica rusă, date fiind condițiile obiective, nu a luat parte la sinodul din 1923. Cu toate acestea, ea s-a poziționat ferm pentru păstrarea vechiului calendar, punându-se în opoziție din nou cu Constantinopolul. După cum se știe, în România, Biserica Ortodoxă a impus calendarul îndreptat, fapt care a stârnit reacții de împotrivire, mai ales în zona Moldovei, revoltele fiind stimulate de agenți sovietici veniți de peste Nistru, care se foloseau de problema religioasă pentru a destabiliza România. Cum a fost ocupată Basarabia în 1940 s-a și introdus în biserică „stilul vechi”, ca o altă formă de diviziune ale celor două maluri ale Prutului. Disputele teologice și ecleziologice deveniseră pentru puterea sovietică pretexte excelente pentru a genera crize.
Revenind la situația de după 1948, „Internaționala ortodoxă” creată de Moscova și-a continuat misiunea până la începuturile Conciliului Vatican II, care-și propunea o reînnoire a Bisericii Catolice, precum și inițierea unui dialog cu Biserica Ortodoxă, în vederea anulării disputelor din secolele trecute. Foarte mulți din acea epocă au văzut în dialogul dintre catolici și ortodocși o formă de apropiere între părțile lumii, sfâșiate de realitatea Războiului Rece. De altfel, mișcarea ecumenică, în care erau implicate toate cultele creștine, mai mult sau mai puțin, se dezvoltase după Primul Război Mondial tocmai ca un răspuns creștin la ororile războiului, promovând pacea și apropierea între oameni, în numele lui Iisus Hristos.
Partenerul de dialog al Bisericii catolice în tot acest proces de apropiere, încheiat cu ridicarea reciprocă a anatemelor pronunțate în 1054, a fost patriarhul ecumenic Athenagoras, care a căutat să antreneze în proces și bisericile ortodoxe din lagărul comunist. Cum lumea intra în perioada de coexistență pașnică, prin slăbirea tensiunilor din anii ‘50, iar patriarhul ecumenic nu putea fi lăsat să negocieze singur în numele Ortodoxiei, Moscova a acceptat ca reprezentanți ai lumii ortodoxe de dincoace de Cortina de Fier să ia parte, ca observatori, la lucrările conciliului Vatican II și să participe activ la întâlnirile pan-ortodoxe de la Rhodos (1963, 1964) și de la Chambessy (1968).
Cum a fost subminat Sfântul și Marele Sinod Pan-ortodox din Creta (2016)
La Chambessy, în Elveția, se structurează un centru coordonat de Patriarhia ecumenică, unde se adună reprezentați ai tuturor bisericilor ortodoxe, scopul acestora fiind să pregătească documentele pentru un viitor „Sfânt și mare Sinod ortodox”, care să continue tradiția sinoadelor ecumenice și să rezolve marile probleme ale ortodoxiei secolului XX. Cu alte cuvinte, din 1978 până în 2016, s-au tot discutat teme și pregătit documente pentru marele sinod. Evident, pe o durată atât de lungă, unele teme au devenit caduce, altele au căpătat alte semnificații în funcție de noile contexte istorice, iar între reprezentanții diverselor biserici autocefale au existat permanent neînțelegeri de natură teologică, în multe cazuri în spatele disputelor teologice ascunzându-se de fapt interese politice.
Cu toate acestea, patriarhul ecumenic Bartolomeu, care a fost implicat de când era simplu arhiereu în acest proiect, a insistat ca documentele pregătitoare să fie finalizate și discutate în diverse conferințe preconciliare, pasul penultim înaintea marelui sinod fiind sinaxa întâistătorilor bisericilor ortodoxe autocefale, din februarie 2016, de la Chambessy. Erau 10 documente care trebuiau analizate, pe patru teme nu s-a reușit consensul și au fost abandonate, urmând ca la sinod să se discute doar cele șase documente acceptate de către toți delegații.
Dar, cu puțin înainte de începerea Marelui Sinod, Biserica bulgară, a Antiohiei și a Georgiei s-au retras, sub diferite pretexte, astfel că Biserica rusă, constatând retragerea acestor biserici, s-a retras și ea, considerând sinodul drept nereprezentativ. În cele din urmă, acesta s-a ținut, într-o manieră restrânsă, însă impactul său s-a diminuat considerabil. Unii spun că cele trei biserici au fost stimulate de către Moscova pentru a se retrage, astfel încât Biserica rusă să nu iasă în față ca principală inițiatoare a „sabotajului”. Prin această manevră autoritatea Patriarhului ecumenic a fost subminată.
Apoi, documentele semnate la Creta au fost atacate sistematic, chestiunea pe care s-a bătut monedă cel mai mult fiind relațiile cu celelalte biserici creștine. S-a făcut apropierea dintre documentele de la Creta și cele adoptate în timpul conciliului de unire de la Florența din secolul al XV-lea, ierarhii semnatari fiind considerați schismatici și chiar apostați, iar cei care nu au semnat documentele au fost comparați cu Marcu al Efesului, ierarhul care s-a opus categoric înțelegerilor de la Florența. Toate aceste lucruri au stimulat opoziția grupărilor care de mai multă vreme se opuneau ierarhiei canonice din țări precum Grecia sau România, apărând însă și grupări noi, de „nepomenitori” ai ierarhiei legiuite. Toți aceștia tind să-l considere pe patriarhul Bartolomeu eretic iar pe patriarhul Kirill drept liderul adevărat al lumii ortodoxe. De aceea, unii s-au întrebat dacă în spatele neparticipării Bisericii ruse în Creta și a poziției adoptate ulterior de aceasta cu privire la documentele sinodului (pe care, la întâlnirile pregătitoare, le acceptase) se află nu rațiuni teologice, ci ele reprezintă doar un pretext, pentru a submina poziția Patriarhului ecumenic, într-o luptă pentru jurisdicție asupra lumii ortodoxe, dintre care cea mai spinoasă chestiune este Biserica Ortodoxă din Ucraina.
Problema Bisericii ucrainene
Contestarea poziției Patriarhiei constantinopolitane în cadrul ortodoxiei este strâns legată de problema jurisdicției asupra unor teritorii canonice aflate în dispută, din fostul spațiu al URSS. În Estonia, o parte din credincioșii ortodocși au dorit revenirea sub ascultarea Patriarhiei ecumenice, așa cu era situația în perioada interbelică. La fel, o parte din locuitorii Republicii Moldova au cerut reînființarea Mitropoliei Basarabiei, dependentă de Patriarhia Română. Ambele cazuri au fost întâmpinate cu ostilitate de către Patriarhia de la Moscova. Nu voi insista asupra situației din Republica Moldova, unde biserica dependentă de București a întâmpinat mari opreliști din partea puterii politice comuniste și filoruse, fiind nevoie de un proces la Curtea Europeană de Drepturilor Omului pentru ca guvernul de la Chișinău să permită funcționarea Mitropoliei Basarabiei, ci mă aplec doar asupra cazului estonian.
Recunoașterea unei biserici ortodoxe estoniene autonome, sub jurisdicția Patriarhului ecumenic, a dus la o primă schismă (ruptură) între Constantinopol și Moscova. La 23 februarie 1996, Moscova a întrerupt comuniunea și l-a declarat pe Bartolomeu I drept „schismatic”. În aprilie 1996 au avut loc la Zurich lucrările unei comisii mixte. Din partea Patriarhiei Moscovei a participat actualul patriarh Kirill, pe atunci șeful Departamentului de Relații Externe, care a insistat pe ideea că reactivarea vechii eparhii interbelice sufragane Patriarhiei ecumenice ar fi ilegală. Prin acordul de la 16 mai 1996, s-a hotărât ca creștinii ortodocși din Estonia să decidă cui biserici să aparțină. Decizia Patriarhiei ecumenice urma să fie suspendată pe o perioadă de timp, până când chestiunea urma să se lămurească. De fapt, provizoratul s-a întins până în 2000, în Estonia parohiile împărțindu-se între timp, în două, fiecare optând pentru una dintre jurisdicții. Biserica rusă a preferat să mențină acest provizorat, care bloca de fapt demersul celor care voiau să iasă de sub jurisdicția ei, însă la 1 septembrie 2000 Bartolomeu a considerat că acordul din 16 mai 1996 permite recunoașterea a două jurisdicții în Estonia și a finalizat toate demersurile pentru reînființarea eparhiei, care urma să cuprindă o parte din ortodocșii estonieni, restul rămânând sub ascultarea Bisericii ruse. Aceasta a respins decizia Patriarhului ecumenic, considerând pe mai departe Estonia drept parte integrantă a teritoriului canonic al Moscovei, fapt dovedit de declarațiile din septembrie 2018 ale mitropolitului Ilarion, noul șef al Departamentului de Relații Externe: „problema Estoniei, din perspectiva noastră, nu a fost rezolvată, iar existența a două jurisdicții paralele, din punctul de vedere al canoanelor bisericești, este o anomalie.” Însă, schisma estoniană nu a mai fost (deocamdată) reactivată.
În Ucraina, după 1990, s-au delimitat trei structuri ecleziastice ortodoxe majore:
– Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană (UAOC) se consideră urmașa structurii formate în urma sinodului de la Kiev din 1921, unde s-a proclamat independența bisericii ucrainene de sub autoritatea sinodului rus, alegând drept primat pe mitropolitul Vasil Lipchivschi. Reprezentanții acestei structuri bisericești au fost persecutați după ocuparea Ucrainei de către puterea sovietică, putându-se manifesta în perioada ocupației naziste. O parte dintre ierarhi au reușit să fugă, punând bazele unei biserici ortodoxe autocefale ucrainene în exil. După 1991, reprezentanții acestei biserici au reactivat prezența ei în Ucraina, UAOC fiind condusă în 2018, de mitropolitul Macarie.
– Biserica Ortodoxă a Ucrainei – Patriarhatul de Kiev (UOC-KP) a fost creată în ianuarie 1992 ca urmare a demersului mitropolitului de Kiev, Filaret Denisenko, de a cere Patriarhiei Moscovei autocefalia pentru Biserica Ortodoxă din Ucraina, deoarece Ucraina devenise independentă. Demersul a fost refuzat, iar Filaret a fost suspendat și, ulterior, anatemizat de către Sinodul Bisericii ruse. El a continuat să conducă un număr de parohii care au dorit independența de Moscova, creând în timp o nouă ierarhie. Și UAOC și UOC-KP nu au fost până în 2018 recunoscute de una dintre bisericile ortodoxe autocefale.
– Biserica Ortodoxă Ucraineană – Patriarhia Moscovei (UOC-MP). Urmare a acțiunilor mitropolitului Filaret, ierarhii rămași loiali Moscovei au organizat un sinod la Harkov, în mai 1992, în care a fost ales drept „mitropolit al Kievului și al întregii Ucraine” Vladimir Sabodan, care a fost urmat în scaun, din 2014, de către mitropolitul Onufrie Berezovschi (fost al Cernăuțiului).
Până în anul 2018 UOC-MP a fost singura structură recunoscută canonic de restul bisericilor ortodoxe autocefale. După alegerea ca președinte a lui Victor Iușcenco, demersurile cu privire la înființarea unei biserici ortodoxe autocefale ucrainene recunoscute la nivel internațional s-au intensificat, însă restul lumii ortodoxe a ezitat să se amestece într-o chestiune care ar fi iritat la maxim partea rusă. Problema a fost amplificată și de neînțelegerile dintre UAOC și UOC-KP. După ocuparea Crimeii și amplificarea conflictului din Donbass, președintele Petro Poroșenco a accelerat demersurile pentru crearea autocefaliei ucrainene.
Pe 16 iunie 2016, Parlamentul ucrainean a votat o rezoluție prin care solicita Patriarhiei Ecumenice ca să anuleze actul din 1686, prin care Constantinopolul cedase Moscovei, temporar, jurisdicția asupra mitropoliei Kievului, și să se implice în organizarea unui congres de unificare a diverselor părți ale ortodoxiei ucrainene, urmând să acorde, în final, autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Pe 19 iunie, Patriarhia Ecumenică a anunțat că va crea o comisie sinodală care să examineze problema autocefaliei ucrainene, fapt care a stârnit reacții vehemente din partea Moscovei.
În aprilie 2018 Petro Poroșenco s-a întâlnit la Istanbul cu patriarhul Bartolomeu, reiterând importanța creării unui sinod unic pentru ortodoxia ucraineană și acordarea autocefaliei. Tot atunci Parlamentul de la Kiev a solicitat oficial Constantinopolului acordarea documentului (tomos) de recunoaștere a autocefaliei. De asemenea UAOC și UOC-KP s-au declarat gata să se implice în proces. Pe 22 aprilie patriarhul Bartolomeu a comunicat că sinodul Patriarhiei Ecumenice a examinat situația bisericească din Ucraina, a luat act de doleanțele exprimate de către reprezentanții bisericești și politici și a decis să rezolve problema, în coordonare cu celelalte biserici ortodoxe surori. Pe de altă parte, reprezentanții UOC-MP au declarat că situația canonică din acel moment nu trebuie schimbată, UOC-MP desfășurându-și activitatea misionară în Ucraina drept unică reprezentantă legitimă a Ortodoxiei.
Pe 31 august 2018, patriarhul Bartolomeu s-a întâlnit cu patriarhul Kirill al Moscovei, anunțându-i intenția sa de a acorda autocefalia bisericii ucrainene. Pe 1 septembrie o adunare (sinaxă) a episcopilor care țin de tronul de Constantinopol a luat în discuție autocefalia ucraineană. S-a amintit că autocefalia acordată Patriarhiei Moscovei în veacul al XVI-lea s-a rezumat la teritoriul din acea vreme al țaratului moscovit, în timp ce mitropolia de Kiev a continuat timp de veacuri să fie sub jurisdicția Constantinopolului. Cum Moscova refuză să rezolve situația bisericească din Ucraina, Patriarhul Ecumenic trebuie să preia inițiativa. Prin urmare, pe 7 septembrie patriarhul Bartolomeu a trimis în Ucraina doi episcopi ca reprezentanți personali ai săi (exarhi) cu misiunea de a pregăti unificarea diverselor structuri bisericești și acordarea autocefaliei. Răspunsul Moscovei nu a întârziat să apară, prin suspendarea pomenirii la Sf. Liturghie a Patriarhului Ecumenic, oprirea conslujirii și neparticiparea reprezentanților moscoviți la evenimentele organizate de Constantinopol
Pe 11 octombrie patriarhul Bartolomeu a retras autorizația acordată Moscovei în 1686 de către Patriarhia Ecumenică cu privire la administrarea mitropoliei de Kiev și a ridicat excomunicarea pentru liderii UOC-KP (patriarhul Filaret) și UAOC (mitropolitul Macarie), aflați până atunci în afara rânduielii canonice, iar sacramentele oficiate în cadrul celor două biserici au fost considerate valide. Astfel, cei doi ierarhi au fost puși pe picior de egalitate cu mitropolitul Onufrie, întâistătătorul UOC-MP. În același timp, toate cele trei structuri ecleziastice au fost considerate desființate, de vreme ce urma să se revină la situația de dinainte de 1686. Toți reprezentanții ortodoxiei ucrainene au fost invitați la sinodul de unificare, care a avut loc pe 15 decembrie 2018, unde au luat parte UOC-KP, UAOC și câțiva reprezentanți ai UOC-MP. Aici s-a votat crearea Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, în fruntea noii structuri fiind ales ca primat mitropolitul Epifanie, considerat mâna dreaptă a liderului istoric al UOC-KP, Filaret. Pe 6 ianuarie 2019, în catedrala patriarhală Sfântul Gheorghe din Fanar, patriarhul Bartolomeu a înmânat mitropolitului Epifanie tomosul de autocefalie al Bisericii Ucrainei, eveniment la care a luat parte și președintele Poroșenco.
Evident, Patriarhia Moscovei nu a rămas nepăsătoare în fața evenimentelor aflate în desfășurare. Pe 15 octombrie 2018 Biserica Ortodoxă Rusă a întrerupt comuniunea cu Constantinopolul. UOC-MP era văzută de Moscova în continuare drept singura entitate canonică din cuprinsul Ucrainei, fiind în plus net majoritară, cuprinzând 12000 de parohii, spre deosebire de cele 6000 pe care le aveau împreună UOC-KP și UAOC. Moscova insista că, în practică, UOC-MP este o biserică independentă, care-și alege ierarhia fără niciun fel de amestec din partea Moscovei, legăturile fiind doar de natură spirituală. UOC-MP ar fi, prin urmare adevărata Biserică Ortodoxă a Ucrainei, nu doar o simplă eparhie rusă pe teritoriul Ucrainei. Patriarhia ecumenică a replicat, afirmând că, în urma deciziei din 11 octombrie 2018, UOC-MP a încetat să existe din punct de vedere canonic. În Ucraina putea să existe doar o singură biserică ortodoxă, iar continuarea existenței UOC-MP ar fi considerată doar ca o menținere necanonică a unui exarhat la Bisericii Ortodoxe Ruse în Ucraina, fapt care nu putea fi acceptat, nemaidorindu-se repetarea celor petrecute în Estonia.
Patriarhia Moscovei, „Sfânta Rusie”/ „Lumea Rusă”: politică și religie
Moscova a reclamat amestecul organelor de stat ucrainene (Președinția, Parlamentul) în lămurirea unei probleme de natură bisericească. Forțele pro-ruse din Ucraina au atacat măsurile adoptate de parlament în chestiunea autocefaliei la Curtea Constituțională, dar contestațiile au fost respinse. Rațiunea pentru care instituțiile ucrainene s-au implicat în rezolvarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe a fost rolul politic jucat de UOC-MP, un rol care exprima pozițiile Rusiei, devenit inamic al integrității și independenței Ucrainei, după anexarea Crimeii și inițierea secesiunii regiunii Donbas. Mitropolitul Onufrie și reprezentanții UOC-MP au fost acuzați că nu au sprijinit Euromaidanul, nu au condamnat anexarea Crimeii și desființarea parohiilor din peninsulă ale celorlalte două structuri ecleziastice ucrainene, nu au condamnat războiul separatist din Donbas. Din acest motiv, UOC-MP a fost considerată, în pofida tuturor asigurărilor date de Moscova, un cal troian al Rusiei în Ucraina. Din acest motiv, argumenta Patriarhia Ecumenică, credincioșii ucraineni au cerut rezolvarea de urgență a problemei autocefaliei, astfel încât să nu mai fie posibil ca interesele rusești să fie promovate prin intermediul bisericii. În același spirit s-a exprimat președintele Poroșenco, cu ocazia alegerii ca mitropolit a lui Epifanie, când a afirmat că noua biserică autocefală va fi „fără Putin, fără Kirill, dar cu Dumnezeu și cu Ucraina”.
Liderii ucraineni s-au așteptat la o trecere în masă a credincioșilor la noua Biserică autocefală însă în realitate acest lucru nu s-a întâmplat, nu pentru că oamenii ar fi fost simpatizanți ai lui Putin, ci pentru că cei care mergeau la biserică făceau acest lucru din rațiuni religioase, fără a percepe în mod acut miza politică din spatele întregii povești. Ei erau mulțumiți cu slujbele oficiate de preoții UOC-MP, acesta fiind de fapt lucrul esențial pentru ei, neresimțind nevoia unei „treceri”. Din acest motiv, autoritățile ucrainene au căutat să „dinamizeze” acțiunea de trecere la noua structură, fapt care a generat ample frământări, rezultatele fiind modeste. Cu toate acestea, autoritățile ucrainene s-au ferit să interzică prin lege activitatea UOC-MP, care a continuat să funcționeze în paralel cu Biserica ucraineană autocefală. Acest lucru a fost motivat și de faptul că autocefalia a fost recunoscută doar de către o parte din bisericile ortodoxe. Unele, precum Biserica Ortodoxă Română, a amânat pronunțarea până la rezolvarea problemei prin dialog între toate părțile.
Toate frământările bisericești din Ucraina au fost motive pentru Moscova de a denunța o persecuție religioasă împotriva credincioșilor UOC-MP. Această persecuție ar fi fost inițiată de un regim de la Kiev calificat drept ultra-naționalist, care ușor a fost încadrat, pentru uzul societății ruse, obișnuită cu termenul, drept „nazist”. Denunțata persecuție religioasă a mers mână în mână cu măsurile adoptate de Kiev privind limitarea utilizării limbii ruse în Ucraina, fapt care a „impus” Moscovei, conform afirmațiilor lui Putin, organizarea „operației militare speciale”.
Revenind însă la chestiunile bisericești, cât de mare a fost totuși implicarea Bisericii Ortodoxe Ruse în afacerile politice ale țărilor vecine în care există eparhii sub jurisdicția Moscovei? După cum am spus, Moscova pretinde că structurile bisericești aflate sub ascultarea sa din țările foste membre ale URSS sunt practic independente, legăturile fiind doar de natură spirituală. Mai mult, Biserica Ortodoxă Rusă a renunțat la utilizarea exclusivă a limbii ruse, care mai este folosită doar în parohiile rusești, pentru ca în restul acestora să se folosească limba națională a țării respective, cum se întâmplă bunăoară în Republica Moldova, unde limba română este folosită pe scară largă în cuprinsul Mitropoliei Chișinăului „și a întregii Moldove”. Prin urmare, nu ar putea fi vorba de o „rusificare” prin biserică. Însă, la 21 august 2010, patriarhul Kirill i-a îndemnat pe preoții amintitei eparhii, în contextul disputelor legate de recunoașterea Mitropoliei Basarabiei, sufragană Sf. Sinod de la București, să rămână ferm pe teren bisericesc alături de Moscova: „Uneori suntem întrebați. Dar de ce atribuiți Moldova Sfintei Rusii, căci moldovenii vorbesc o altă limbă, neslavă? Și eu răspund că Sfânta Rusie este o noțiune nici etnică, nici politică, nici lingvistică, este o noțiune spirituală.”
Noțiunea de „Sfânta Rusie” e veche de secole în imaginarul religios și politic rusesc. „Rusia – a treia Romă” este o temă care a justificat expansionismul moscovit și integrarea sub cupola sinodului rus a multor popoare ortodoxe. O altă noțiune, mai laică, a revenit în forță în prim plan odată cu izbucnirea conflictului cu Ucraina, anume „Lumea rusă” (Russkiy Mir). Și „Lumea rusă” este o noțiune la fel de veche, menită să dea contur excepționalismului rusesc. Sub influența discursurilor lui Vladimir Putin, care neagă hotărât existența unei identități naționale aparte pentru ucraineni, „Lumea rusă” este înțeleasă de unii ca referindu-se strict la popoarele est-slave (ucrainenii – „malorușii”, bielorușii) înrudite (până la identitate) cu rușii. De fapt, noțiunea este mult mai cuprinzătoare, referindu-se la toate popoarele care, într-un fel sau altul, s-au aflat în contact cu cultura rusă, chiar dacă vorbesc limbi diferite și au religii diferite. Astfel, popoarele din Caucaz sau Asia Centrală fac parte, la rândul lor, din „Lumea rusă”. „Sfânta Rusie” este o noțiune complementară, care extinde influența Moscovei în lumea ortodoxă. Biserica Ortodoxă Rusă nu se mai definește pe sine ca o biserică etnică, așa cum sunt marea majoritate a bisericilor ortodoxe, ci este o biserică cu respirație globală, care include în spațiul ei canonic diverse popoare. Din acest punct de vedere, Biserica Rusă se vede mai mult în situația Bisericii Catolice, patriarhul Moscovei fiind considerat cel mai „egal” dintre ierarhii creștini în raport cu papa. De aceea, nu întâmplător patriarhul Kirill caută să aibă întâlniri bilaterale „exclusive” cu suveranul pontif, cum a fost cea de la Havana, din 2016.
Însă, „Sfânta Rusie” s-a dovedit a fi nu doar o „noțiune spirituală”. În același discurs din 2010, Kirill își exprima speranța că orientarea politică a Republicii Moldova va continua să contribuie la „păstrarea unității Sfintei Rusii”. În fapt, departe de a se ocupa doar cu chestiuni spirituale, bisericile aflate sub ascultarea Moscovei s-au dovedit în ultimii 30 de ani agenți puternici de influență în slujba intereselor Kremlinului, sprijinind la modul deschis mișcările politice pro-ruse și opunându-se oricăror tentative ale statelor respective de a se apropia de Occident. Mai mult, ele au promovat pe Putin și putinismul, ca model politic demn de urmat, stabilind chiar valențe „spirituale” acestui putinism.
Nu insist asupra modului în care UOC-MP a subminat Euromaidanul și a evitat să condamne anexarea Crimeii. Să ne amintim doar de atacurile făcute de către reprezentanții Mitropoliei Moldovei împotriva candidatului proeuropean Maia Sandu, pe care au acuzat-o că intenționează să aducă în țară 30000 de sirieni și urmează să adopte o politică permisivă față de comunitatea gay. Culmea turpitudinii a fost atinsă de Marchel, episcopul de Bălți și Fălești, care, în noiembrie 2016, a chemat pe credincioși să nu o voteze pe Maia Sandu, deoarece aceasta este „stearpă” și este un „pericol pentru biserică”. Marchel a îndemnat ca lumea să-l voteze pe Igor Dodon, care este „un candidat creștin și moral sănătos”, în plus acesta fiind și „patriot”. Ierarhul a subliniat că biserica nu se amestecă în politică, dar are datoria să explice oamenilor care sunt persoanele publice care promovează „valorile morale sănătoase”.
Cele petrecute recent au demonstrat și celor mai puțin atenți că asemenea discursuri nu sunt întâmplătoare, ci fac parte dintr-o viziune mai amplă, deopotrivă geopolitică și eshatologică, care sugerează faptul că „Lumea Rusă”/ „Sfânta Rusie” se află în luptă cu un Occident „globalist”/ „satanic”, pentru salvarea întregii lumi.
Mesianismul rusesc versus „Occidentul satanic”
Cel puțin de două secole, de la Revoluția franceză, Occidentul evoluează sub semnul unui război cultural, care cunoaște fluxuri și refluxuri, dar care, se vede, că nu a încetat nici acum, el reluându-se cu o forță sporită în zilele noastre, între taberele definite drept „progresiste”/„neomarxiste” și „creștine”/„conservatoare”. Sunt veșnicele dileme, între alegerea unui „progres” fără limite, care nu știi exact încotro duce și menținerea unei „tradiții” ale cărei conținuturi și eficiență socială pot fi contestabile, respectiv între menținerea religiei (creștinismul) drept un element central al identității europene (occidentale) sau renunțarea la aceasta și trimiterea religiei strict în spațiul privat.
Tematica este serioasă și merită a fi tratată cu toată atenția. Puțină lume își mai amintește azi de războiul cultural care a animat Franța celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea, care a opus stânga radicală, liber cugetătoare/atee și Biserica Catolică, mai precis ordinele monastice. Considerată drept un exponent al Vechiului Regim (monarhia absolutistă), Bisericii Catolice i-au fost confiscate bunurile de către revoluționarii de la 1789 iar ordinele monahale au fost interzise, deoarece erau privite drept instrumentul cel mai puternic de influență al Bisericii. Relegalizate ulterior, aceste ordine monastice nu și-au cerut înapoi proprietățile pierdute, și-au învățat lecția trecutului, îndreptându-și misiunea către ajutorarea săracilor. Rezultatul a fost o activitate caritativă și educațională excepțională, care a crescut considerabil influența în societate a ordinelor monahale franceze, care, printre altele, au avut și un rol important în consolidarea influenței Parisului în colonii, prin școlile și spitalele organizate pentru populațiile indigene. Activitatea acestor ordine nu a fost privită cu ochi buni de o stângă tot mai atee în convingeri, deoarece publicul țintă era același – populația săracă a Franței – iar „creștinismul social” practicat de monahi era în contradicție cu soluția marxistă. Din acest motiv, conflictul s-a accentuat tot mai mult. În momentul în care o coaliție de stânga a preluat puterea în Franța, la începutul secolului XX, s-au luat măsuri dure care priveau în principal blocarea activității școlare a congregațiilor, totul culminând cu expulzarea majorității acestor congregații din Franța. Mai mult, în 1905, s-a adoptat o lege radicală a separării bisericii de stat, care, ulterior, a devenit sursă de inspirație pentru legislația sovietică în domeniul religios. Despre consecințele acestei legi și cât de utilă a fost ea evoluției societății franceze este mult de discutat, dar nu este locul aici pentru aceasta.
Dacă în Franța a triumfat un stângism radical, în Spania, în urma războiului civil, Franco a introdus un regim conservator, cu tendințe fasciste, în care catolicismul juca un rol eminent, iar stânga era aspru combătută. Se încerca astfel, prin violență, lichidarea fracturii profunde din interiorul societății spaniole, fractură care, în multe moduri, persistă și azi.
Războiul cultural s-a reaprins de ceva vreme peste ocean, în Statele Unite, unde „progresiștii” și „conservatorii” se confruntă aprig, iar cele două partide mari (democrații și republicanii) s-au contaminat, luând partea uneia sau alteia din aceste tabere. Aici temele dominante sunt distanțările de etica creștină propuse de „progresiști” (mai ales în ceea ce privește drepturile comunității LGBTQ) precum și inovațiile „socialiste” (gen Obamacare), care contraziceau tradiționalul „American Way of Life” bazat pe primatul individualismului. Importat în primă instanță din America, în Europa războiul cultural a devenit tot mai evident odată ce efectele crizei din 2008 își făceau simțită prezența, generând o tot mai mare neîncredere în capacitatea Uniunii Europene de a gestiona corect problemele socio-economice. Astfel, se naște un curent tot mai puternic suveranist-populist, care într-o măsură mai mare sau mai mică, este prezent în toată Europa, tema principală fiind contestarea Uniunii Europene ca realitate suprastatală, ea devenind, treptat, în imaginarul adepților acestor mișcări, o întruchipare a curentului „globalist”. Nu insist ce înseamnă globalismul din perspectiva neoliberalilor, ci mă voi concentra pe dimensiunea conspiraționistă pe care a căpătat-o, în ochii unora, această noțiune, prin presupunerea că există o „ocultă internațională” care se ocupă cu distrugerea națiunilor și introducerea unui „guvern mondial”.
Povestea nu este deloc nouă. În ultimul său roman, „Cimitirul din Praga”, Umberto Eco narează povestea lui Simone Simonini, un personaj din veacul al XIX-lea, al cărui bunic era un adept al Vechiului Regim și inamic al oricărei înnoiri. Bunicul citea cu sfințenie lucrările abatelui Barruel, cel care considera că Revoluția franceză și decapitarea regelui Ludovic al XVI-lea s-a produc datorită unei conspirații oculte, dezvoltată de-a lungul secolelor de templierii supraviețuitori ai persecuției ordonate de regele Filip al IV-lea cel Frumos în veacul al XIV-lea, care, în timp, s-au deghizat în francmasoni. Însă, vajnicul lector credea că Barruel nu avea pe deplin dreptate, o contribuție esențială la marea conspirație având-o evreii.
Dacă bunicul era adeptul conspirației iudeo-masonice, tatăl lui Simone era un inamic feroce al regalității și adept al mișcării carbonare (revoluționarii italieni), văzând în Biserică exclusiv un ferment al reacțiunii. Simone povestește că tatăl său credea în deviza: „să spânzurăm ultimul rege cu mațele ultimului preot”. Pentru tatăl lui Simone, încarnarea răului erau iezuiții, ordinul religios cel mai detestat de revoluționari, fiind considerat drept încarnarea „reacțiunii” și a ce este mai rău în creștinism. Nu întâmplător, iezuiții sunt expulzați din Franța încă din 1880, adică cu 20 de ani înainte de expulzarea celorlalte ordine monahale.
„Contaminat” deopotrivă de moștenirea bunicului și al tatălui, Simone ajunge să le asimileze pe amândouă, într-un mod paradoxal, prin dedublare în două personaje care ajung să nu mai știe unul de celălalt, un iezuit și un căpitan francmason. Într-un proces de regăsire de sine, Simone își dă seama că joacă, alternativ, două roluri, supuse însă ambele aceluiași scop: Simone este un agent (un trol de secol al XIX-lea) supus unui șef de poliție, care produce texte de propagandă, teorii ale conspirației de ambele nuanțe, iudeo-masonică respectiv iezuită, menită să tulbure lumea și, în același timp, să permită poliției să-și exercite controlul asupra societății. Oamenii se dovedesc extrem de sensibili la existența unei mișcări oculte („guvernul mondial”) care are în intenție să genereze o amplă inginerie socială, peste capul și voința societății, schimbarea fiind una funestă. Există însă persoane „lucide” care, vigilente, citesc „semnele vremii” și atrag atenția asupra acestei „conspirații”. Simone își dă seama că memoria mulțimii este scurtă și, în meseria sa de „trol”, nu face altceva decât să bricoleze, periodic, texte vechi, pe care doar le coafează și le adaptează contextului, menținând aprinsă ideea conspirației mondiale, fie cea a „iudeo-masonilor”, fie cea a iezuiților, cei din urmă avându-l în spate pe papă. Lumea este agitată, exaltații ies la lumină, problemele reale sunt uitate iar poliția poate controla societatea prin aceste veșnice povești servite unei opinii publice lipsite de spirit critic, intervenind „salvator” atunci când situația degenerează. Însă, cei care practică asemenea jocuri se joacă de fapt cu focul. Colportarea, cu bună știință sau în mod naiv, a „conspirației iudeo-masonice” se știe la ce tragedie a condus în secolul XX. Ca parte a drumului care a dus spre tragedia Holocaustului, nu trebuie uitat că de la antisemitismul considerat „soft” al primarului Vienei, Karl Lueger, la „soluția finală” propusă de un Hitler obsedat de ideea că tot răul provine de la evrei, a fost doar un pas.
În ultimii ani, Europa s-a văzut confruntată cu numeroase probleme, care au subminat încrederea în construcția europeană: criza economică, chestiunea căsătoriilor între persoane de același sex, migrația masivă din zone aflate în conflict (Afganistan, Siria), gestiunea pandemiei de covid. În legătură cu chestiunea căsătoriilor persoanelor de același sex și a identității religioase a musulmanilor veniți recent în Europa, a reapărut problema rolului religiei în societate, a faptului dacă Europa trebuie sau nu să-și asume creștinismul ca o parte fundamentală a identității sale istorice sau, din contra, soluția „magică” ar fi o laicizare radicală.
În mod normal, problemele enumerate sunt suficient de distincte, iar oamenii pot alege soluțiile de rezolvare ale fiecăreia independent una de alta. Însă, au apărut și inevitabilele teorii ale conspirației care leagă toate aceste chestiuni la un loc și caută să forțeze pe oameni să adopte o anumită soluție, obligatorie, la o anumită chestiune. Astfel, forțele „satanice” globaliste, progresiste, neo-marxiste ar căuta să producă „marea resetare”, de natură să conducă de fapt la o sclavie generalizată. Ca acest lucru să nu se întâmple, este obligatoriu să refuzi soluțiile neoliberale în economie, să te declari suveranist (prin urmare anti-UE), să respingi legislația favorabilă minorităților sexuale, să nu accepți „invazia” musulmană, să consideri că, de fapt, pandemia este o „plandemie” menită să extindă controlul asupra populației și, în anumite medii, să-ți asumi în mod deplin condiția de „creștin”. De fapt, creștinismul de care se face vorbire este un fel de milenarism, care îl vede pe Antihrist în toate lucrurile arătate mai sus. Acest „creștinism” este continuatorul curentelor milenariste de la sfârșitul secolului XX, care-l vedeau pe Antihrist în codurile de bare, apoi în cărțile de identitate cu cip, pentru a se ajunge azi, pe măsură ce tehnologia evoluează, în a arăta că vaccinurile în general, dar mai ales cele anti-covid, reprezintă o formă subtilă de microcipare sau, mai rău, de modificare genetică a indivizilor, pentru a se prelua controlul asupra lor.
Trebuie spus că există, pentru cei care nu cred în Dumnezeu, și varianta „secularizată”, fără referința la religie, a acestor „soluții” legate în lanț. De asemenea, adversarii religiei au construit și ei legende despre pericolul „fundamentalismului religios” și au băgat în aceeași oală a teoriei conspirației pe toți cei care se declară credincioși, deși, la o privire atentă, sunt foarte puțini cei care urmează consecvent linia doctrinară prezentată mai sus. Exemplul cel mai elocvent în cazul românesc este cel al acuzației, absolut gratuite și fără dovezi, făcute la începutul pandemiei, că în biserici rata de infectare cu Covid 19 este mult mai mare decât, bunăoară, în mall-uri. Au urmat atacurile cu privire la modul în care se desfășoară actul administrării împărtășaniei, amestecându-se în mod brutal și fără noimă planurile sanitar și liturgic. Acest lucru a condus la o ruptură majoră în societatea românească, care a generat neîncredere, frustrare și revoltă, care a condus la piedici majore în ceea ce privește rezolvarea problemei sanitare, stimulând la cote mari ideile conspiraționiste în mediile religioase.
Cei care au atacat Biserica, cu slogane de genul „vrem spitale nu catedrale” sau cu acuzele de contaminare masivă în incinta bisericilor se numără dintre cei nemulțumiți de faptul că Biserica Ortodoxă Română a luat poziție publică împotriva căsătoriilor între persoanele de același sex, îndemnând la participare la celebrul „referendum pentru familie”. Însă, aceste persoane nu au observat (sau s-au făcut că nu observă) că Biserica Ortodoxă Română, cel puțin la nivel oficial, a manifestat multă înțelegere față de problema imigranților, a îndemnat la toleranță și dialog în raport cu lumea musulmană, a respins teoriile conspirației cu privire la „plandemie” și a afirmat (corect) că vaccinarea este o problemă medicală, care nu are legătură cu chestiuni de natură dogmatică, care trebuie rezolvată în mod responsabil, prin informarea corectă a cetățenilor, respectându-se libertățile acestora, deci fără constrângeri arbitrare. De asemenea, în toți acești ani, Biserica Ortodoxă Română, prin vocile ei cele mai autorizate, a fost o fermă susținătoare a integrării europene a României, iar la sinodul de la Creta a fost una din vocile de echilibru în lumea ortodoxă.
Am insistat pe aceste aspecte, deoarece există persoane care, atunci când aud de ortodocși, tind să spună, în mod fals, să-i considere, la paușal, pe toți „putiniști”. Cine sunt de fapt acești „putiniști” care se ascund sub o identitate religioasă? Sunt oameni care cred în decadența Occidentului, în conspirația globaliștilor, consideră că legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, migrația musulmană și p(l)andemia sunt doar aspecte ale aceluiași plan menit să distrugă Europa, Occidentul în general și, în cele din urmă, întreaga lume. Fie în varianta secularizată sau în cea religioasă (ambele având însă iz milenarist) pentru ei există un salvator, iar acesta este Putin.
Lumea occidentală a avut mereu obsesia, dusă până la voluptate, a decadenței, a „apusului” așa cum se exprimă Oswald Spengler. Pe de altă parte, Rusia, care este datoare, la un mod incalculabil, Europei, pentru întreg progresul pe care l-a cunoscut începând cu Petru cel Mare, s-a comportat de la un moment dat ca o altă lume, diferită, „lumea rusă” de care vorbeam mai devreme, o lume superioară, cel puțin în „spirit”, o lume chemată să înnoiască civilizația umană printr-o revoluție mesianică. Dacă la un moment dat această „mare idee” părea ortodoxismul, mai apoi aceasta a fost comunismul.
După prăbușirea URSS, Boris Elțîn și o parte din elitele ruse au dorit să se integreze în lumea occidentală, discutându-se inclusiv aderarea Rusiei la NATO. Putin a schimbat macazul, reluând teza excepționalismului rus, cu scopul de a reface URSS și de a defini poziția Rusiei ca o forță distinctă în lume, egală cu Statele Unite și China.
Putin a găsit în Alexander Dughin persoana capabilă să construiască narațiunea legitimantă a noii renașteri a Rusiei în ochii propriilor concetățeni și să găsească simpatizanți ai Kremlinului în Occident. Geopolitica lui Dughin vizează practic refacerea URSS, insistându-se pe ideea că fostele republici membre ale URSS sunt parte a „lumii ruse”, iar această refacere poate implica și utilizarea armelor.
Reîntorcându-se la filoanele slavofilismului, Dughin a acordat o atenție specială „ortodoxiei”, pe care a adaptat-o unei viziuni pseudo-conservatoare, care cuprinde toate elementele descrise mai sus, în ceea ce privește problema globalizării, a imigrației, a drepturilor LGBTQ sau pandemiei. Dughin proclamă că Occidentul este bolnav, însă avem de-a face cu un bolnav agresiv, care amenință inclusiv Rusia. Însă, afirmă Dughin, Putin ar fi reușit să întreprindă o „revoluție” conservatoare și suveranistă, care a stopat marșul agresiv al progresiștilor/ globaliștilor/ neomarxiștilor. Este o poveste care a prins în Europa (sau poate banii pompați în diverse mișcări populiste au fost mai convingători), astfel că mulți lideri populiști europeni l-au văzut pe Putin drept un model. În viziunea lui Dughin, conflictul dintre Rusia și Occident urma să fie inevitabil, și nu doar pentru un „mărunțiș” precum controlul asupra Ucrainei, ci pentru „sufletul” civilizației occidentale. Iată ce spune Dughin, la scurtă vreme după începerea agresiunii împotriva Ucrainei: „Acesta nu este un război împotriva Ucrainei. Este o confruntare împotriva globalismului ca fenomen planetar integral. Este o confruntare la toate nivelurile – geopolitic și ideologic. Rusia este acum exclusă din rețelele globaliste. Ea nu mai are de ales. Fie să-și construiască lumea, fie să dispară. Rusia a trasat un curs pentru a-și construi lumea, civilizația. Și suntem în război pentru asta. De aici reacția legitimă. Și acum primul pas a fost făcut. Dar suveranul în fața globalismului nu poate fi decât un spațiu mare, un stat-continent, un stat-civilizație. Nicio țară nu poate rezista mult timp la deconectarea completă.
Rusia creează un câmp de rezistență global. Victoria noastră ar fi o victorie pentru toate forțele alternative, de dreapta și de stânga, și pentru toate popoarele. Începem, ca întotdeauna, cele mai dificile și periculoase procese. Dar când câștigi, toți beneficiază. Creăm condițiile pentru o adevărată multipolaritate. Iar cei care sunt gata să ne omoare acum vor fi primii care vor profita.
Ce înseamnă pentru Rusia ruperea de Occident? Este mântuirea. Occidentul modern, unde triumfă Rothschild, Soros, Schwab, Bill Gates și Zuckerberg, este cel mai dezgustător lucru din istoria lumii. Este un cimitir pentru deșeurile toxice ale civilizației, este anti-civilizație. Și, cu cât Rusia se desprinde mai repede și mai complet de ea, cu atât mai repede la rădăcini. La ce? La rădăcinile greco-romane, creștine, europene. Adică la rădăcinile comune cu adevăratul Occident, pe care Occidentul modern le-a suprimat. Și au rămas în Rusia.” Prin urmare, luptând cu Occidentul, Rusia, de fapt, salvează sufletul acestui Occident.
Lăsând deoparte versiunea „secularizată” să insistăm pe cea religioasă, în care reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Ruse, în frunte cu patriarhul Kirill, joacă un rol eminent.
Implicarea Bisericii Ortodoxe Ruse în războiul din Ucraina
Până la analiza rolului jucat de Biserica Ortodoxă Rusă în aceste săptămâni de război, să facem câteva precizări, care sunt absolut necesare. Rusia se consideră o mare putere, egală cu Statele Unite. Critică acerb acțiunile Washingtonului, dar, în același timp, visează să fie aidoma Unchiului Sam, adică, în concepția rusă, o superputere care nu se împiedică de nimic în relațiile internaționale.
Decenii la rândul, statele lumii au căutat să implementeze două lucruri în relațiile internaționale: nerecurgerea la forță în rezolvarea problemelor dintre două state suverane și neamestecul în treburile interne. Prima mare provocare după încheierea Războiului Rece a fost ocuparea Kuweitului de către Irak, adică atacul unui stat suveran asupra altui stat suveran, fapt care însemna o încălcare gravă a principiilor internaționale, iar problema a fost rezolvată prin organizarea unei coaliții sub egida ONU, care a împins pe Saddam Hussein înapoi, dincolo de graniță, fără însă a-l răsturna de la putere (deocamdată). Mai apoi, conflictele din fosta Iugoslavie și recrudescența fenomenului terorist, sub haină islamică, marcat de atacul asupra turnurilor gemene la 11 septembrie 2001, au arătat că în relațiile internaționale este foarte dificil fără recursul la o soluție armată. Astfel că, treptat, s-a dezvoltat tot mai mult o teorie a „războiului just”, care să justifice intervențiile militare în anumite situații. „War on terror” (războiul împotriva terorismului) a fost considerat de la sine înțeles un „război just”, mai ales că se desfășura împotriva unor actori internaționali nelegitimi (grupările teroriste), prin urmare fiind vorba de un conflict asimetric prin care urma a se lichida bande care încălcau sistematic legile războiului, asasinând civili pe bandă rulantă. În cazul conflictului din Iugoslavia, lucrurile au fost mai complicate, deoarece era vorba de amestecul în chestiunile interne ale unui stat. Ori, în acest caz, s-a vorbit de dreptul comunității internaționale de a interveni atunci când populația, mai exact o minoritate, este persecutată de către autoritățile de stat. Bombardamentele masive asupra Belgradului s-au făcut pentru a obliga autoritățile sârbe să stopeze operațiunea de purificare etnică asupra populației albaneze din Kosovo. În sfârșit, cea mai controversată dintre acțiunile americane, invazia Irakului și eliminarea lui Saddam Hussein, s-a făcut în numele pretinsei legături a dictatorului irakian cu grupările teroriste și cu producția de arme chimice, care fuseseră folosite, cu mai mulți ani în urmă, împotriva minorității kurde. Trebuie spus că, cel puțin în anumite situații, „războaiele juste” duse de americani au primit conotație de „război sfânt” (Holy War). În special George W. Bush, creștin fervent, a folosit terenul de „cruciadă” pentru a denumi războiul împotriva terorismului islamic.
Rusia a condamnat, sistematic, la vremea lor, acțiunile Statelor Unite, insistând pe neamestecul în treburile interne, inviolabilitatea frontierelor și rezolvarea pe calea pașnică a conflictelor. Critica Americii a fost reiterată de un universitar rus în timpul unui recent interviu pe Channel 4. Întrebat de ce Rusia, în loc să se comporte altfel, face exact precum Statele Unite, universitarul a replicat: pentru că-și permite, pentru că Rusia este o mare putere și așa acționează marile puteri.
De ce în Ucraina nu este vorba de război, ci de o „operație militară specială”? Pentru că Ucraina nu este condusă de o putere legitimă, din perspectiva rusă, deci nu avem de-a face cu un conflict între două state suverane. Pentru imaginarul rus, lucrurile se apropie de situația din Afganistan din anii ’80 ai secolului XX. Trebuie amintit că, inițial, sovieticii fuseseră chemați în ajutor de către Nur Muhammad Taraki, care, mai apoi, a fost înlăturat de la putere de către Hafizullah Amin. Acesta nu a mai văzut cu ochi buni prezența masivă a sovieticilor. De aceea, Amin a fost înlăturat printr-o operațiune a forțelor speciale sovietice, în decembrie 1979 (operațiunea Storm-333) care amintește izbitor de ce se dorea să se facă și în cazul președintelui Volodimir Zelenski. În locul lui Amin a fost instalat un fidel al Kremlinului iar operațiunea de „pacificare” și de eliminarea a rebelilor a continuat. Pentru un rus este foarte ușor de acceptat ideea că URSS s-a luptat în Afghanistan cu teroriștii musulmani iar acum Rusia se confruntă în Ucraina cu „teroriștii” conduși de Zelenski. Dar, cum chestiunea terorismului fusese ani de zile valabilă în cazul cecen și deloc asociată cu ucrainenii, s-a recurs, pentru siguranță, și la termenul de „naziști”, făcându-se legătura cu vechii adepți ai lui Stepan Bandera din timpul celui de-al doilea război mondial. Fie că e vorba de „naziști”, fie că e vorba de „teroriști” se sugerează ideea nelegitimității de la Kiev și justețea acțiunii ruse. Cum „War on Terror” este acceptat drept legitim în relațiile internaționale, „operațiunea militară specială” este la rându-i legitimă, dacă la Kieva avem de-a face cu „teroriști”. Din acest motiv, al ilegitimității, inițial Moscova nu a vrut niciun dialog cu Zelenski. Pentru Putin el este doar un instrument, o marionetă, un „actoraș” care joacă într-o piesă scrisă de alții. Prin urmare, Zelenski trebuia eliminat și abia apoi Kremlinul iniția dialogul cu noul guvern „legitim”. Rezistența formidabilă a ucrainenilor i-a făcut pe Putin și compania să-și revizuiască poziția.
Fie că este vorba de „teroriști” în Ucraina, fie că este vorba de „naziști”, aceștia primesc ajutor din Occident, așa cum Occidentul oferise ajutor talibanilor în anii ‘80. Prin urmare, Occidentul a fost de la început, că a vrut sau nu, parte a narațiunii construite de ruși. Ucrainenii sunt practic același popor cu rușii, crede Putin, iar Ucraina, în mod natural, trebuie să fie alături de Rusia. Regimul terorist/nazist de la Kiev a pus în aplicare un plan de rescriere a identității naționale, încercând să rupă Ucraina de „Mama Rusia”, la ordinele Occidentului, care urmărește să folosească Ucraina ca bază pentru un atac împotriva Rusiei. Acest atac, conform propagandei rusești, era inevitabil, iar „operațiunea militară specială” este doar o acțiune preventivă menită să evite o catastrofă națională. În plus, acești „agenți” dețin puterea la Kiev ar fi adus în Ucraina toate turpitudinile unui Occident decadent. De aici utilizarea atât de frecventă a termenului de „gay” atunci când venea vorba de conducerea de la Kiev, „gay-ul” fiind, în ochii Moscovei, simbolul decăderii Occidentului. Astfel, la Kiev nu avem un guvern ales democratic, ci o bandă de teroriști-naziști-gay complet ilegitimă, care trebuie eliminată, crede Kremlinul.
Recent, liderii moscoviți, preluați de trompetele din România, au acuzat Occidentul că este vinovat de prelungirea conflictului, prin ajutorul militar oferit Kievului, generând victime tot mai numeroase. Occidentul este somat să nu mai acorde acest ajutor, pentru ca astfel conflictul să-și găsească o rezolvare. S-au găsit și la noi mulți naivi care să susțină așa ceva. De fapt, nu este vorba de inițierea unor negocieri deschise, de la egal la egal, ci de solicitarea ca Occidentul să se dea la o parte, pentru ca Rusia să-i poată lichida pe „teroriști”. Cum Occidentul nu va înceta ajutorul, după cum arată toate semnele, mesajul este unul menit să justifice în fața opiniei publice ruse eșecul de până acum. Rusia nu luptă doar cu teroriștii din Ucraina, ci cu întreg Occidentul, astfel că, în ultimele zile, fantasmele lui Dughin, pe care mulți le luau în derâdere, au devenit inima propagandei moscovite, menită să inducă în sufletul cetățenilor ruși sentimentul de cetate asediată și să-i mobilizeze la lupta mesianică împotriva Occidentului „satanic”.
Prin urmare, dacă pentru un european normal este limpede că avem de-a face cu o agresiunea rusă împotriva unui stat suveran, pentru un rus este vorba de o încercare a Occidentului de a rupe o parte din „Lumea Rusă”, prin intermediul unei grupări teroriste/naziste iar intervenția Rusiei este una cu caracter preventiv și eliberator, deplin legitimă.
Această schemă interpretativă a fost preluată și „sanctificată” de către reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ruse. Să luăm doar răspunsul dat de patriarhul Kirill părintelui Ioan Sauca, secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor, care, printr-o scrisoare deschisă, îi ceruse să intervină pentru a pune capăt vărsării de sânge. Patriarhul Kirill afirmă că Occidentul este cel vinovat, nu doar că oferă arme puterii de la Kiev, dar pentru că, prin intermediul celui guvern, pe care cu alte prilejuri Kirill îl va numi la rându-i „terorist/nazist”, Occidentul este de acord cu „o tentativă de reeducare a ucrainenilor, pentru a-i transforma în dușmani ai Rusiei”. Când Kirill afirmă că ucrainenii și rușii s-au născut creștini din aceeași cristelniță a Niprului, el subliniază unitatea nu doar spirituală, dar și etnică dintre cele două popoare. Forțarea unei construcții naționale distincte în Ucraina, care s-a manifestat prin măsurile de limitare a utilizării limbii ruse și de blocare a activității mitropoliei ortodoxe dependente de Moscova sunt considerate semne ale unei agresiuni care privește direct „Lumea rusă” iar războiul început de Putin este, practic, unul de apărare, legitim și „sfânt”. Caracterul de război sfânt l-a afirmat de altfel însuși Putin, în discursul ținut pe stadion, cu prilejul aniversării anexării Crimeii, atunci când a citat din Evanghelie, pomenind de „dragostea” care trebuie arătată prin ajutorarea „fraților” (ucraineni), care trebuiau scăpați de „naziști”.
Cu alt prilej, Kirill a reamintit de apelul patriarhului Tihon pentru înfometați, din 1921, îndemnând pe credincioșii bisericii ruse de pretutindeni să strângă ajutoare pentru cei aflați în nevoie din Ucraina, referința directă fiind la credincioșii ucraineni ce țin de Patriarhia rusă. Situația bisericii din Ucraina aflate sub ascultarea Moscovei era asemănată cu cea din perioada terorii bolșevice iar mitropolitul Onufrie era comparat cu Tihon. Ucraina, afirmă Kirill, este „țara fraternă”, atacată de „forțe ale răului”, care încearcă să distrugă unitatea poporului Rus` (termen folosit pentru a desemna pe locuitorii Rusiei kieviene, de dinaintea despărțirii in cele doua națiuni, rușii și ucrainenii) și a Bisericii Ruse. Nu trebuie permis, spune Kirill, ca aceste forțe ale răului să triumfe, ci trebuie făcut totul ca să nu mai fie război între frații de sânge (rușii și ucrainenii), membri ai aceleiași biserici (Patriarhia rusă). Care sunt aceste „forțe ale răului”, nu se spunea deschis. S-a explicat ulterior, la modul general, că este vorba de acele forțe care, asemeni bolșevicilor, caută să distrugă biserica. În cele din urmă, s-a lămurit mai clar cine sunt aceste forțe: „naziștii” din guvernul de la Kiev, sprijiniți de Occidentul „decadent”, care caută să-și răspândească „otrava” în spațiul „Sfintei Rusii”. De aici afirmația, foarte stranie pentru mulți, făcută de Kirill în timpul unei predici, că, printre altele, „operația militară specială” are drept misiune să împiedice paradele gay la Kiev. Kirill vine astfel și preia ideile lui Dughin, conferind dimensiunea sacră, de război sfânt, unui război cultural, dimensiunea milenaristă devenind astfel limpede una cu conotații religioase.
Prin urmare, și Biserica Ortodoxă Rusă s-a integrat perfect în mecanismul propagandistic pe care regimul de la Kremlin l-a construit, se pare cu succes, pentru a-i convinge pe conaționali să susțină războiul din Ucraina. Pornind de la vechi spaime din imaginarul rus, propaganda insistă pe atacul „cosmic” al Occidentului împotriva unei Rusii care este obligată, a câta oară în istoria ei, să se apare. Dincolo de teritorii și interesele geopolitice, în joc este „sufletul rusesc”, care este amenințat de un Occident decadent/satanic, iar Putin este un adevărat personaj mesianic, chemat să lupte împotriva acestei amenințări. Ucraina este parte a acestei „lumi ruse” iar războiul început este doar o acțiune de apărare a acestei regiuni, de o bandă de naziști/teroriști/gay care nu au, în fapt, sprijinul poporului. Acest vârtej propagandistic este susținut cu tărie de către patriarhul Kirill și de către mulți reprezentanți ai Bisericii ruse.
Însă, evoluția pe teren a războiului a demonstrat limpede că avem de-a face nu cu o bandă de teroriști, ci cu o întreagă națiune care luptă pentru libertatea sa. De aceea, discursul milenarist a trebuit să cunoască ajutări, pe măsură ce discursul inițial se dovedea lipsit complet de substanță. Astfel, episcopul Pitirim Tvorogov, într-un discurs mai recent, consideră întreaga Ucraină ca o „rătăcită”, iubită însă de Dumnezeu, care, tocmai de aceea, o pedepsește: „Rușii sunt doar o unealtă a lui Dumnezeu, precum o curea cu care tatăl își pedepsește copilul. Dar copiii, proști, se mânie pe curea.”
„Ucraina și-a dorit în chip maniacal să adere la Uniunea Europeană – și-a dorit prosperitate europeană, ca sa aibă parte de o bucată de slănină și de pâine, continuă Pitirim. Însă UE de acum este Sodoma din vechime. Occidentul colectiv de astăzi este un desfrânat pe care Tatăl ceresc nu îl iubește și, prin urmare, nu îl pedepsește, așa că aceste țări trăiesc bine… La sfârșit, ele vor fi pedepsite… Statele Unite sunt desfrânata babiloniană care se desfată în sângele creștinilor…Războiul trebuie să se încheie cu unificarea popoarelor rus, ucrainean și belarus într-un singur popor.”
În toată această sarabandă de declarații, cele spuse de mitropolitul Onufrie al UOC-MP, că tocmai pentru faptul că ucrainenii și rușii sunt creștini care au primit același botez în apele Niprului, războiul fratricid trebuie să înceteze, sugerând o responsabilitate a ambelor părți implicate, nu a avut ecoul scontat. Rușii sunt învățați în continuare de către Patriarhia Moscovei că ei sunt de fapt cei amenințați, că li se dorește răul, iar pentru a evita aceasta ei trebuie să lupte, inclusiv în Ucraina, pentru a-i elibera pe ucraineni, chiar de ei înșiși. Evident că acest mixaj de religie și politică a stârnit revoltă în țările care se simt amenințate de Rusia și care cuprind eparhii aflate sub ascultarea Moscovei. Mulți episcopi și preoți au oprit pomenirea patriarhului Kirill și se pune problema dacă aceste eparhii vor mai putea activa după război.
Propaganda prin biserică, cu conotații religioase nu s-a făcut doar pentru uzul „Lumii ruse” dar și printre ceilalți ortodocși, țintele fiind mai ales acea parte a credincioșilor care a ajuns să-l vadă pe patriarhul ecumenic drept un schismatic, a crezut în ideea „plandemiei” și s-au împotrivit vaccinării și, în general, vede Occidentul drept sursa tuturor relelor. Și în România foarte mulți dintre așa-zișii „putiniști” nu sunt de fapt mari fani ai Rusiei, însă pentru ei pericolul Occidentului „decăzut și anticreștin” este mai mare, astfel încât ei tind să creadă că cele petrecute în Ucraina se întâmplă de fapt din vina Vestului.
Revenind la momentul 2019 și proclamarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene autocefale, cânt a deveni limpede că patriarhul Bartolomeu va merge până la capăt, Sinodul rus l-a declarat pe Patriarhul Ecumenic drept „schismatic”, sugerând astfel că s-a îndepărtat de la dreapta credință. Considerându-se conducătoare efectivă peste mai bine de jumătate dintre ortodocșii din lume, Moscova neagă astfel sistematic autoritatea Patriarhului Ecumenic, calitatea acestuia de a fi „primul dintre egali” în lumea ortodoxă, sugerând prin diverse canale că ea trebuie să preia întâietatea, fiind depozitara dreptei credințe. Astfel, demersurile începute în 2016, cu prilejul sinodului de la Creta, s-au accentuat și mai mult. Inclusiv în România există o minoritate zgomotoasă care insistă în mediul on-line pe caracterul schismatic pe care l-a dobândit Patriarhia Ecumenică și calitatea patriarhului Kirill de reprezentant autentic al Ortodoxiei. Lucrurile au mers și mai departe, prin amestecul Patriarhiei Moscovei pe teritoriul canonic al Patriarhiei Alexandriei, care a fost deschis de partea tronului ecumenic în ceea ce privește problema ucraineană. S-a profitat de multele nevoi materiale ale preoților ortodocși africani pentru a-i atrage pe unii dintre aceștia sub umbrela Moscovei, care a organizat în Africa un „exarhat”, un prim pas spre afirmarea dominației în întreaga lume ortodoxă.
Odată început războiul, propaganda a activat discursul prin care încearcă să convingă că un „adevărat ortodox” nu poate fi decât un anti-globalist, un suveranist, un luptător pentru libertate împotriva „plandemiei”, un denunțător al „Occidentului satanic” și al agentului acestuia în lumea ortodoxă (patriarhul Bartolomeu), precum și o persoană convinsă de ideea că „Salvatorul” este Vladimir Putin, cel care aduce restaurarea adevăratei credințe. Dacă spui că Putin este un agresor, iar în Rusia ortodoxia este de fapt în suferință, fiind instrumentalizată politic în mod cinic, că, în timp ce pentru restul lumii Rusia făcea o campanie deșănțată anti-vaccin, preoții ruși care combăteau vaccinul erau aspru pedepsiți, trolii intră imediat în acțiune și te taxează că nu ești de fapt ortodox. Iată cum răspunde un asemenea trol unui preot român care condamnă atrocitățile făcute de armata rusă la Bucea: „Seamănă mult aceste imagini cu cadavrele covid, cărate în saci de plastic cu două degete. Apropo… de ecumenism, de slujirea ierarhilor ortodocși cu ereticii, ce spuneți? Sau de „sinodul” din Creta… Sau lăsați turma pradă lupilor? Războiul rușilor este împotriva imperiului american, a Noii Ordini Mondiale, și a sataniștilor ce vor a pregăti împărăția lui „Mesia”…spuneți aceste lucruri, nu mai dați „slavă” celor ce auziți în media…citiți proorocirile sfinților și spuneți poporului că vremea este aproape!”. Cu acest gen de discurs apocaliptic, în care inamicii și oamenii Domnului sunt bine precizați se încearcă convingerea celor credincioși, deturnându-se astfel ortodoxia.
În majoritate, discursurile promovate se păstrează la acest nivel rudimentar, însă, în anumite cazuri, e drept foarte izolate, am întâlnit și elaborări teologice mai ample. Una aparține unui preot simpatizant deschis al unui partid din România bănuit că ar avea legături cu Rusia. Discursul lui este o pledoarie pentru ca credincioșii să voteze respectivul partid, însă argumentele aduse sunt foarte valabile și pentru justificarea acțiunilor lui Vladimir Putin. Se pornește de la răul pe care Occidentul îl generează și datoria ca acesta să fie combătut. Iar lupta trebuie dusă de persoane care au elecțiunea divină, chiar dacă aceștia sunt oameni cu păcate. Este adus în față exemplul împăratului Constantin cel Mare care, deși și-a ucis soția și feciorul, prin credința sa în Iisus Hristos a primit putere să restaureze Imperiul Roman și să oficializeze religia creștină. Cu alte cuvinte, chiar dacă Putin și respectivul partid din România sunt departe dea fi perfecți, prin faptul că vorbim de persoane credincioase, acestea sunt net de preferat unui Occident fără Dumnezeu:
„Sunt încă mulți ortodocși care nu votează (partidul, n.n.), inclusiv preoți. Unii pentru că sunt bolnav de suspicioși, alții pentru că trăiesc doar în capul egocentrismului lor, alții pentru că înțeleg Ortodoxia ca pe o sectă complet ruptă de lume, anistorică, aproape antisocială, alții care cred asemeni dogmei protestante: „doar eu și Dumnezeu”, că mântuirea este strict o chestiune privată, pur personală, alții pentru că sunt săraci de iubire neînțelegând sintagmele profund ortodoxe: „mântuirea mea sunt ceilalți”; „de fiecare rău care se întâmplă în lume și eu sunt vinovat” (Dostoievski), „pentru ca răul să se întâmple în lume trebuie ca oamenii buni să nu facă nimic” (Edmond Burke), alții pentru că nu sunt empatici cu părinții ai căror copii sunt violați moral și spiritual de legislații trecute în vremuri de restricții ale religiei covidiste ce îi obligă la ore de educație sexuală (sodomo-pedofilică), alții asemeni unei preotese perfect idealiste și foarte suspecte de perfida mândrie a utopiei: „totul sau nimic” – în subsidiar tot de un fel de individualism rapace cu accente narcisiace, când spune: „nu voi vota decât cu acel politician care va fi ușă de biserică”. Trist, foarte trist, că există atât de puțin spațiu de manevră inteligentă/înțeleaptă în toate aceste minți și inimi cu potențial real, dar pierdute (căzute în opinia mea – poate prea aspră de pe scara Raiului) de raționamente sofiste, create de bagheta magicianului diavol. Din nefericire estimez că acești frați mai mici ai noștri în puterea de înțelegere și acțiune duhovnicească (preoți și mireni) sunt serios majoritari în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română, iar orbirea lor menține robia noastră sub brațul politic dur și intransigent al vrăjmașilor corporato-globalisto-sexomarxiști. Acești frați ai noștri fără de care nu putem învinge până nu se trezesc, au nevoie de răbdarea, mila, iertarea, rugăciunea și iubirea noastră, căci sunt frații mai mici și fără pricepere. Fără ei nu ne putem elibera de Antihrist și nici în Rai nu putem intra lăsându-i în urmă, rătăciți pe cale. Va trebui să le explicăm din nou și din nou pilda solomonică cu cele două mame care-și dispută copilul. Frații noștri ortodocși prea puri pentru a accepta salvatoare compromisuri – jumătăți de măsură, spun: „mai bine să fie dat copilul ortodox uciderii de către sabia progresistă a partidelor… decât să îl dau pe măna dubioșilor de la partidul… care nu prezintă garanții. Noi aiștialalți care ne îngrozim de uciderea spirituală pe care o propovăduiesc aceste partide al ciumei soroșiste bruxelleze preferăm sa-l dăm mai bine pe mâna unei mame vitrege….. dar să trăiască! Să mai aibă șansa nepervertirii pe care cu siguranță ar face-o mercenarii anticreștini. Un preot celebru îmi spunea mai ieri în grava sa înșelare că partidul… e mult mai periculos decât partidul… pentru că discreditează Ortodoxia în numele căreia vorbește adeseori și că preoții trebuie să fie imparțiali în fața partidelor. Deși aparent pare a avea dreptate – în condiții de echilibru democratic și pace socială, distinsul preot perfect utopic și inconștient asupra înaltei gravități a situației actuale, nu a înțeles că azi suntem exact în vremea luptelor romanilor creștini din armata Sf. Împărat Constantin cel Mare cu urâtorii de Hristos Liciniu și Maxențiu, învinși de mica armată cu crucea în frunte. Prefer să fiu condus de un împărat roman semiarian și ucigaș al propriului său copil (viclean și trădător) spre libertatea creștinismului, a Bisericii și apărarea copiilor de urgia ultraperverso – progresistă decât să aștept să fim salvați de Arhanghelii puri pe care, un orgoliul părelnic, aparent vertical în semeția sa inflexibilă și lipsită de compasiune pentru frații mai mici ai lui Hristos (expuși zilnic pervertirii), înzorzonat cu tămâieri fariseice, smiorcăieli – ba abstracto – neputincioase, ba imbecil-optimiste și cruciulițe formale, i-a comandat ca pe un meniu imaginar-salvator, direct de la cabinetul personal al lui Dumnezeu! Dumnezeu lucrează prin noi păcătoșii care trebuie să ne facem treaba („m-am făcut tuturor toate” spune neobositul Sf. Ap. Pavel), precum și prin alți păcătoși care ne pot ajuta pentru că în ei este preponderent binele nu răul. Mori de sete în deșert și refuzi în al doisprezecelea ceas (!!!) Cămila unui non sau „semiortodox” „beduin suspect” dar trimis de Dumnezeu? Eroare totală.”
Concluzii. „Războiul sfânt” al lui Putin – între credință și propagandă
În aceste zile s-a discutat intens dacă Putin și acoliții săi cred cu adevărat în Dumnezeu și vor cu adevărat o restaurare a ortodoxiei. În cea mai mare parte răspunsurile au fost negative. Iată ce spune Vassa Larin, comentând pe Rowan Williams, care scrisese un articol intitulat „Putin believes he is defending Orthodox Christianity from the Godless West”: „Nu, Putin nu crede că apără creștinătatea ortodoxă, deoarece nu dă o ceapă degerată pe ea. Cleptocrația putinistă, spre deosebire de regimurile țarist și sovietic, nu are un fundament religios sau ideologic. Doar fură anumite simboluri ale ambelor foste regimuri, pe care le combină într-un mod straniu, paradoxal și contradictoriu, doar cu scopul de a coloniza mințile rușilor: astfel, aveam acvila bicefală, pe Patriarh, la un loc cu trupul lui Lenin în Piața Roșie, steaguri roșii cu secera și ciocanul la paradele militare, portrete ale unor asasini precum Iagoda (fost director NKVD).” La un moment dat, adaug eu, cele două imaginare, care ar trebui să se excludă reciproc, se amestecă în strania icoană a unui Stalin cu nimb de sfânt.
Nu am certitudinea absolută, dar Putin, în viziunea mea, nu crede în această poveste milenaristă, în care se combină conspirația globalistă, Occidentul „satanic” și Rusia „mesianică și ortodoxă”. El joacă rolul polițistului din romanul lui Eco, folosindu-se de spaimele oamenilor pentru a-și atinge obiectivele sale geopolitice, în fapt la fel de fantaste în modul în care le-a conceput, anume refacerea URSS și readucerea Moscovei la nivel de superputere globală. Dughin și patriarhul Kirill sunt alter ego-uri ale lui Simone Simonini, furnizând narațiunile necesare, care pot fi înghițite de către creduli: rușii, pe de-o parte, nostalgici după imperiul de alți dată și doritori de revanșă, „ortodoxiștii” (să le spunem), pe de altă parte, cei care văd Biserica ca pe o cetate asediată, care văd pretutindeni numai dușmani și conspirații, care citesc ortodoxia doar în cheie apocaliptică și conspiraționistă și ajung să vadă în Putin un salvator.
Probabil dacă Rusia ar fi repurtat o victorie rapidă în Ucraina, temele conspirația anti-Rusia, „războiul sfânt”, lupta împotriva „globaliștilor” s-ar fi atenuat, trecându-se la chestiuni mult mai pragmatice. Însă, în fața rezistenței formidabile a Ucrainei și a fermității de care a dat dovadă, cel puțin până acum, Occidentul, Putin și compania au devenit prizonierii propriei povești. Ei argumentează eșecul subliniind și mai mult „conspirația mondială” împotriva Rusiei, iar accentuarea presiunii trebuie să meargă mână în mână cu o mobilizare și mai mare din partea societății ruse, pentru a se rezista în fața amenințării „satanice”. Ca „ultimă soluție” este invocată tot mai des amenințarea nucleară. Din nou, pentru un om normal totul ține de domeniul absurdului. Rusia a atacat un stat independent și suveran, care se apără în mod legitim. O serie de țări furnizează armament Ucrainei pentru ca aceasta să se apere, fără însă a trimite și trupe care să sprijine Ucraina împotriva Rusiei, o chestiune perfect legitimă. Și, cu toate astea, deși este agresor, Rusia continuă să clameze că este cea atacată, cere oprirea furnizării de arme Ucrainei, pentru ca, în sfârșit, să rezolve problema pe care tot ea a generat-o amenințând, în caz contrar, cu utilizarea bombei atomice. În loc să detensioneze situația, prin singurul mijloc firesc (retragerea armatei ruse din Ucraina), liderii ruși escaladează amenințarea nucleară, ducând pe noi culmi propaganda bazată pe teoria conspirației împotriva Rusiei. Este un punct în care această narațiune fantastă poate căpăta o energie de sine stătătoare și tot mai multă lume să fie convinsă de realitatea acestui lucru, inclusiv liderii de la Kremlin. Incapacitatea de a ieși din propria poveste, servită poporului rus, și frustrarea de care suferă limpede Putin sunt elemente care-i fac pe mulți lideri politici și militari din Occident să ia în considerație la modul foarte serios această amenințare. Apocalipsa nucleară este ultima carte pe care o poate juca Moscova și, din păcate, în această poveste s-a implicat și Biserica Ortodoxă Rusă. Recent, în 2019, Dmitry Adamsky a publicat o carte intitulată Russian Nuclear Orthodoxy. Religion, Politics and Strategy. Este un studiu care-și propune să vadă cum Biserica rusă legitimează și influențează, în egală măsură strategia de securitate națională a Moscovei în secolul 21, concentrându-se pe chestiunea utilizării armelor nucleare. Este un studiu cu multe observații extrem de valoroase, însă tinde, din anumite motive, să exagereze rolul de „influencer” al Patriarhiei. Cum lucrurile nu s-au schimbat prea mult din perioada sovietică, avem toate motivele să credem că Patriarhia este, în cea mai mare parte, un executant, cu rol de a servi muniție pentru o geopolitică populară, adresată păturilor religioase ale populației, din Rusia și din restul lumii.
În ceea ce privește cazul românesc, propaganda putinistă a avut oarecare succes în mediile religioase anti-Creta și anti-vacciniste, care continuă să vadă în Occident un inamic potențial mai mare decât Rusia lui Putin. Cu toate acestea, masacrele comise de ruși în Ucraina, care doar pentru un trol autentic sunt un mit, precum și amenințarea cu bomba nucleară îi fac și pe cei care l-au simpatizat inițial pe Putin să dea înapoi. Evident, nu înainte de a reinterpreta teoria conspirației, astfel încât ea să fie în continuare confirmată. Cea mai recentă perspectivă pe care am întâlnit-o este cea care-l face pe Putin drept un instrument al conspirației mondiale, prin care ortodoxia va fi complet compromisă. Deci Putin iese din poziția de salvator și devine parte a conspirației împotriva căreia, inițial, lupta.
Povestea cu „Occidentul decadent” e veche în mediile ortodoxe românești. Ea a fost preluată de teologi și oameni de cultură chiar din Vest. Cel mai cunoscut este cazul Noica (datorită notorietății „Jurnalul de la Păltiniș”, în care Gabriel Liiceanu amintește de dilema „Germania untului” vs. „Germania spiritului”) însă și Nicolae Steinhardt, și părintele Daniil (Sandu Tudor), și profesorul Alexandru Mironescu, ș.a.m.d., au denunțat această „decadență” care înseamnă, în esență, coborârea civilizației strict la nivelul consumerismului, fără niciun „ideal spiritual”. Acest ideal, identificat cel mai adesea cu idealul creștin, trebuia readus în inima civilizației occidentale. În scrierile acestor autori, în niciun chip URSS nu era un exemplu demn de urmat, din contra. Comunismul sovietic era adevărata întruchipare a lui Antihrist. Prin urmare, lupta creștinilor trebuia să fie, deopotrivă, și împotriva comunismului impus de Moscova, și împotriva civilizației consumeriste. Rezultatul trebuia să fie o nouă spiritualitate, care, pornind de Hristos, să aducă în rândul omenirii pacea, libertatea, democrația, promovate de persoane umane integre și responsabile. Cu alte cuvinte, o „creștin democrație” sau un „social creștinism” ideale. Evident, pentru mulți din cei care nu au apetență pentru religie aceste chestiuni sunt complet irelevante. Însă, pentru cei pentru care creștinismul continuă să fie important, chestiunea este esențială. „Decadența Occidentului” este doar o parte a problemei. Este nevoie și de o soluție, iar această soluție nu este nicidecum o Rusie putinistă autocrată, imperialistă, lipsită de democrație, care se folosește de biserică și religie în mod cinic, pentru scopuri de putere, o Rusie care continuă cu succes practici din perioada URSS, dezvoltând mai nou și o componentă fascistă, deloc neglijabilă, în ideologia sa, care practică în continuare un război de tip masacru, operează inginerii sociale brutale și nu respectă nicio regulă internațională, continuând să vorbească în continuare despre morală.
Culmea, că există admiratori ai numelor enumerate mai sus din cultura românească care cred (la modul serios) că în Rusia s-a produs deja schimbarea și aveam de-a face cu o nouă civilizație, „spirituală”. Pentru asemenea oameni, faptul că restul ortodocșilor nu-l urmează pe Putin este semnul unei alienări, iar responsabil de acest lucru este inclusiv Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
După cum am arătat deja, acesta s-a poziționat clar și nuanțat în numeroase chestiuni delicate, evitând să se lase angrenat în lanțul teoriei conspirației, ale cărui elemente nu le mai amintesc. În ceea ce privește războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a condamnat fără echivoc agresiunea Rusiei și a participat masiv la efortul de ajutorare a refugiaților ucraineni. De asemenea, Biserica a respins pretenția unui partid care pretindea că el reprezintă interesele Bisericii, iar Biserica trebuie să-i fie recunoscătoare că o apără. Biserica se reprezintă pe sine, are dreptul să emită puncte de vedere în chestiuni care o afectează, însă aceste puncte de vedere nu este necesar să se suprapună peste ideologia unui partid, ci Biserica poate propune răspunsuri diferite la probleme diferite, evitând căderea într-un lanț ideologic cum este cel anti-european, anti-imigrație, anti-vaccinare, pro-Putin, pe care unii îl confundă cu „ortodoxia”.
Nu știm cum vor evolua lucrurile în viitor în ceea ce privește lumea ortodoxă. Oricum, multe lucruri se vor schimba după acest război, mai ales în ceea ce privește modul în care este percepută în lume Patriarhia rusă, precum și în ceea ce privește jurisdicția ei în spații terțe. Cum va scăpa această patriarhie de stigmatul „ortodoxiei nucleare” rămâne de văzut.
În ceea ce privește situația din România, este esențial să se explice în mediile religioase că „Sfânta Rusie” nu este nicidecum calea pe care trebuie mers, chiar dacă din Occident vin probleme numeroase. De asemenea, nu trebuie cedat la presiunea acelora care vor să-i facă pe oameni să confunde calitatea de ortodox cu naționalismul, xenofobia, izolaționismul, cu prețuirea unor dictatori sângeroși, în general ca un ortodox să adere la toate teoriile conspirației. Ortodoxul nu trebuie să se izoleze în rugăciune, cum spune chiar preotul al cărui lung citat îl reproduc mai sus. Însă, răspunsul care trebuie dat a fost sugerat deja de mari personalități creștine, care au suferit în închisorile comuniste pentru ideea unei lumi democratice și drepte, nu pentru una a tiraniei, dominată de mesianisme politice antiumane. Și, nu în ultimul rând, când în lume se petrec asemenea tragedii, „războaiele culturale” din interiorul Occidentului ar trebui să ia o pauză. Altfel, „barbarii” din afară nu vor avea decât de profitat, pentru a atrage o parte a cetății de partea lor.
https://www.contributors.ro/putin-patriarhul-kirill-si-teroristii-gay/
///’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’’
Scandalul azilelor. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române o critică indirect pe Firea: ”Proba supremă de abjecție”
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a criticat-o în mod indirect pe Gabriela Firea, după ce ministrul Familiei a susținut că nu a știut nimic despre ororile la care erau supuși bătrânii din aziluri.
autor
CRISTIAN MATEI
În mesajul pe care l-a transmis pe Facebook, Bănescu nu a menționat numele Gabrielei Firea, însă cuvintele sale vin la scurt timp după ce ministrul a scris – tot pe rețeaua de socializare – că nu a avut ”cunoștință despre activitatea centrelor și a asociației menționate în această anchetă” a celor 3 azile din Ilfov.
„Doamne ajută”, e proba supremă de abjec
”Să spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit ție și cinism” – spune Vasile Bănescu.
Autoritățile știau de ani de zile de situația gravă a azilelor din Ilfov. Au intervenit, însă, abia acum, pentru că, susțin ele, au avut nevoie de mult timp pentru a strânge probe suficiente.
În plus, Bănescu face aluzie la anumite manifestări ale lui Gabriela Firea, cunoscută pentru mesajele sale publice cu subiect religios.
Printre persoanele implicate în dosar este și o consilieră a Gabrielei Firea de la Ministerul Familiei. Potrivit instituției, Ligia Gheorghe are calitatea de martor, după ce a condus o perioadă una dintre asociațiile care operau ”azilele groazei”.
Pe de altă parte, azilele care maltratau bătrâni funcționau în Voluntari, oraș în care primar este Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea.
Mesajul complet al lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române:
”Monstruoasa banalizare a răului, dezumanizare și conștiință împăcată
Cruzimea este probabil fața cea mai hidoasă a omului pervertit, purtător de măști. Când toate cad, rămâne chipul dezgolit și hâd al cruzimii.
Când ea se manifestă în mod obscen față de bătrâni sau copii, maltratați ca și cum ar face parte din altă specie decât cea umană, avem de-a face în mod evident cu manifestarea insuportabilă a Răului absolut, lipsit de sens, deci absurd.
Surd la strigătele care imploră milă, hrană, apă.
Să spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit „Doamne ajută”, e proba supremă de abjecție și cinism.
Creștinismul afișat, clamat, formalizat, instrumentalizat este doar varianta plină de E-uri a religiei iubirii și confiscată antihristic de persoane adânc dedublate. Realul creștinism e viu, agonic, pulsatil pe crucea răstignirii egoismului hrăpăreț, a egolatriei psihopatologice, a nepăsării cinice. El inspiră noblețe, care la rândul ei e milostivire, smerenie și bunătate care (ne) salvează”.
Ulterior, Bănescu a mai transmis un mesaj presei, în care afirmă că – de fapt – postarea sa de pe Facebook nu vizează ”anumite persoane concrete”, ci ”vizează coabitarea cu atrocități care ne-au îngrozit pe toți doar a acelor persoane care vor fi identificate ca vinovate de către autoritățile abilitate”.
”În urma apariției în presă a unei informații care asociază o postare personală a mea pe Facebook cu anumite persoane concrete, care ar fi vizate critic de mesajul meu, fac precizarea oficială că acesta vizează coabitarea cu atrocități care ne-au îngrozit pe toți doar a acelor persoane care vor fi identificate ca vinovate de către autoritățile abilitate. Nu persoane care nu au legătură cu acest caz si care se pot simți lezate acum de un abuz de nedreaptă asociere. Mesajul vizează din perspectivă creștină răul, banalizarea lui și denunțarea cruzimii” – este precizarea lui Vasile Bănescu.
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/scandalul-azilelor-purtatorul-de-cuvant-al-patriarhiei-romane-o-critica-pe-firea-e-proba-suprema-de-abjectie-si-cinism.html
/////////////////////////////////////////////////////
(Neamurile si tovarasii de campanie electoral de Pesedala nu se dezmint)…Consiliera Gabrielei Firea, implicată în dosarul azilelor groazei, a cerut suspendarea din funcție
Ministerul Familiei anunţă, vineri, suspendarea din funcţie a Ligiei Gheorghe, consiliera ministrului Gabriela Firea chemată ca martor în dosarul vizând constituirea unui grup infracţional.
autor
IOANA ANDREESCU
Decizia a fost luată, conform ministerului, în condiţiile în care Ligia Gheorghe a cerut suspendarea sa, „pentru a nu afecta percepţia publică” privind activitatea Gabrielei Firea.
„Pentru a nu afecta percepţia publică privind activitatea ministrului Gabriela Firea şi a ministerului, doamna G. L. a solicitat astăzi suspendarea contractului de muncă pentru funcţia de consilier al ministrului, pe perioada desfăşurării anchetei. Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse susţine eforturile autorităţilor de a cerceta faptele regretabile din căminele de bătrâni şi consideră că, acolo unde sesizările se confirmă, persoanele care se fac vinovate trebuie să răspundă în faţa legii. Orice fel de abuz asupra unor oameni, în special asupra unor persoane fără ajutor, este inacceptabil. Este intolerabil orice act de cruzime asupra unor bătrâni şi nu putem fi de acord cu astfel de comportamente” anunţă, vineri după amiază, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.
Instituţia reafirmă că nu are atribuţii pentru acreditarea şi/sau controlul căminelor de bătrâni şi/sau a centrelor pentru persoane cu dizabilităţi, domeniul de activitate al centrelor anchetate, îngrijirea persoanelor adulte cu dizabilităţi, nefiind printre în atribuţiile ministerului.
CITEȘTE ȘI
Gabriela Firea, după scandalul azilelor groazei: „Se încearcă intimidarea mea. Care este vina mea?”
Conform oficialilor instituţiei, Ligia Gheorghe are în continuare calitatea de martor în ancheta deschisă de DIICOT, în care zeci de persoane au fost inculpate.
Ministerul precizează că aceasta „a avut legături cu asociaţia din dosar o scurtă perioadă şi pe o funcţie onorifică, dar nu a lucrat niciodată la căminele de bătrâni şi nici nu a cunoscut activitatea acestora”, ea punând, conform Ministerului Familiei, la dispoziţia organelor de cercetare toate informaţiile pe care le deţine şi fiind în continuare la dispoziţia instituţiilor pentru a oferi explicaţiile necesare.
Ligia Gheorghe, consilier al ministrului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, are calitatea de martor în dosarul deschis de DIICOT pentru infracţiuni de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, fals în declaraţii, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi delapidare, fapte comise în legătură cu administrarea unor centre pentru vârstnici şi persoane cu handicap mintal, unităţi administrate privat dar finanţate din fonduri publice.
Anterior, Ministerul Familiei informase că Ligia Gheorghe şi-a dat demisia din asociaţia despre care Centrul de Investigaţii Media a scris că se ocupă de centrele unde bătrânii şi bolnavii erau trataţi inuman, deşi statul plăteşte pentru fiecare dintre beneficiari peste o mie de euro lunar.
Ministrul Gabriela Firea nu a avut cunoştinţă de activitatea centrelor şi a asociaţiei menţionate în această anchetă. În plus, singura legătură cu ministrul este faptul că în conducerea acestei asociaţii a făcut parte, pentru o scurtă perioadă de timp, unul dintre consilieri.
Informaţiile puse la dispoziţia ministrului şi a ministerului de către doamna G. L. au fost că nu mai ocupă funcţia NEREMUNERATĂ de vicepreşedinte al Asociaţiei Sf. Gabriel cel Viteaz, demisia având loc în luna Martie 2022, la scurt timp după angajarea la minister. Acest lucru a fost probat cu cererea de demisie depusă de doamna G. L. şi înregistrată la sediul asociaţiei respective cu nr. 248/21.03.2022.
De asemenea, doamna G. L. a informat instituţia că nu a urmărit modul în care asociaţia a dus la îndeplinire solicitarea sa, demisia fiind un act unilateral. Doamna G. L. a precizat că a aflat cu surprindere, abia când a fost contactată de jurnalişti la finalul anului 2022, că încă figura în acest Consiliu Director. Imediat după a solicitat explicaţii din partea conducerii asociaţiei şi a cerut urgentarea punerii în aplicare a cererii de demisie.
În prezent, din informaţiile pe care le deţinem, doamna G. L. nu mai figurează printre membrii Consiliului Director al Asociaţiei. Doamna ministru Gabriela Firea nu are legătură cu centrele menţionate în ancheta respectivă şi nici cu asociaţia.
”Afirmaţiile privind legătura dintre ministrul Gabriela Firea şi doamna G. L., alta decât cea de prietenie şi colegialitate, sunt tendenţioase şi au rolul de a deforma realitatea”, a transmis, ministerul condus de Gabriela Firea.
Aproape 100 de persoane au fost preluate de autorităţi din trei imobile în care acestea ar fi trebuit să primească îngrijiri, în urma celor 31 de percheziţii care au avut loc marţi dimineaţă în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş, într-un caz de exploatare a persoanelor cu dizabilităţi sau în situaţii vulnerabile.
Ancheta în acest caz a arătat că, pe lângă faptul că victimele au fost înfometate intenţionat, acestea au fost şi batjocorite şi exploatate, scrie Buletin de Bucureşti care, alături de Centrul de Investigaţii Media a relatat, la începutul acestui an, despre ororile din aceste centre.
„Membrii grupării cu rol de execuţie sunt implicaţi în infracţiuni de furt al produselor alimentare destinate hrănirii beneficiarilor, atât din hrana achiziţionată din fondurile centrelor dar şi din hrana adusă de aparţinătorii beneficiarilor. De altfel, aceştia sunt implicaţi şi în furtul articolelor de îmbrăcăminte şi a medicamentelor aduse acestora de către familii”, notează procurorii, conform Buletin de Bucureşti.
Victimele erau cazate şi în condiţii improprii, în imobile care nici măcar nu erau racordate la reţeaua de canalizare. În situaţiile în care fosa septică refula, acestea erau puse să care cu găleata dejecţiile, relevă discuţiile dintre angajaţi.
De asemenea, cadrele medicale au relatat că pacienţii erau bătuţi, iar o femeie avea o rană gravă la mână. În aces dosar patru persoane au fost arestate preventiv, iar alte 11 sunt în arest la domiciliu
//////////////////////////////////////
(Domnii jurnalisti care dezvaluie taine din lagarele de exterminare…”truncheaza adevarul”)! Ministrul Muncii, ”supărat” de ce a văzut la televizor despre azilele groazei. Din dosare ”păreau condiții de hotel lux”
Ministrul Marius Budăi s-a arătat ”supărat și indignat” de ce a ”văzut la televizor” cu privire la azilele groazei din Ilfov, spunând că din datele pe care le primeau la minister, aceste centre arătau ”condiții de hotel lux”.
autor
CRISTIAN ANTON
Ministrul Muncii Marius Budăi a anunţat că va solicita o informare de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov privind verificările făcute lunar în cazul centrelor de îngrijire a bătrânilor, în cazul în care DIICOT a deschis o anchetă privind vârstnicii torturaţi în azile.
El a mai spus că au fost puse la dispoziţia procurorilor toate probele în acest dosar, date începând cu luna februarie, potrivit News.
„Am făcut o analiză privind autorizarea acestor centre. Sunt supărat şi indignat de ceea ce am văzut la televizor. Sunt şocat de ceea ce am văzut la televizor E revoltător şi şocant şi sper ca într-un termen scurt anchetatorii să acţioneze, astfel încât cei vinovaţi să răspundă, iar noi să aflăm adevărul.
CITEȘTE ȘI
Camine batrani
Patru suspecți de la azilele groazei au fost arestați. Martor: „I-a dat o palmă lui Andrei, care furase o clătită”
În cazul Asociaţiei Sfântul Gabriel cel viteaz am constatat că prima licenţă provizorie a fost dată în 2021, iar în noiembrie 2022 a fost reînnoită. Anual, Agenţia Naţională de Protecţie şi Inspecţie Socială trebuie să facă controale la aceste centre.
Ceea ce m-a contrariat foarte multe ceea ce am găsit la nivelul dosarelor de acreditare, o discrepanţă majoră cu ceea ce se prezintă public şi ce au prezentat procurorii. Trebuie să fim foarte atenţi la fotografiile pe care vi le arăt care sunt într-o discrepanţă majoră cu ce au prezentat procurorii DIICOT.
Veţi vedea că sunt nişte condiţii de hotel lux, în totală discrepanţă cu ceea ce practic public s-a prezentat până acum. Trebuie să vedem cum a fost posibil aşa ceva. Eu sper şi cred, şi pozele continuă sunt foarte multe fotografii de la dosarul de licenţiere şi cu paturi, cu condiţiile de locuit.
Lipsesc de aici din unele dosare, lipsesc fotografiile cu oameni, însă discrepanţa fiind uriaşă trebuie să vedem cum a fost posibil aşa ceva. Toate aceste probe, începând cu februarie 2023 au fost puse la dispoziţia DIICOT şi sper ca aceste organe să facă lumină cât mai rapid”, a declarat Marius Budăi, la finalul şedinţei de vineri a Executivului.
Comisii pentru verificarea tuturor centrelor sociale din țară
El a adăugat că va cere Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov o informare privind verificările făcute lunar la aceste centre de îngrijire şi asistenţă a bătrânilor.
„Voi solicita o informare şi de la DGASPC Ilfov cu privire la verificările pe care le-au făcut lunar atunci când ordonanţau la plată facturile. DGASPC Ilfov era în contract cu aceste centre de îngrijire şi asistentă, iar lunar ordonanţau la plată şi verificau tot ceea ce înseamnă respectarea condiţiilor minime. Cred că e obligatoriu ca CJ Ilfov să ceară control la DGASPC Ilfov, iar aceştia să demareze controale”, a completat Budăi.
Acesta a mai spus că a luat act de solicitarea premierului Marcel Ciolacu de demitere a conducerilor Agenţiei Naţionale de Protecţie şi Inspecţiei Sociale.
„Prin ordin de ministru se vor forma comisii pentru verificări în toate centrele sociale, că vorbim de copii, vârstnici sau persoane cu dizabilităţi”, a mai precizat Budăi.
Sursa: News.ro
//////////////////////////////
(Nazismul de langa noi,platit din bani publici…)Viermi în rănile bătrânilor bătuți în azilele groazei. Primeau o felie de pâine cu margarină, mâncarea le era furată
Detalii halucinante apar în referatul de arestare întocmit de procurorii DIICOT în urma descinderilor la centrele sociale private din Voluntari.
autor
CRISTIAN ANTON
Discuţiile surprinse între angajaţi dar şi declaraţiile martorilor şi supravegherile ambientale arată că pe lângă faptul că victimele au fost înfometate intenţionat, acestea au fost şi batjocorite şi exploatate, scrie Buletin de Bucureşti care, alături de Cengtrul de Investigaţii Media a relatat, la începutul acestui an, despre ororile din aceste centre, potrivit News.
Înaintea descinderilor de marţi, procurorii DIICOT au interceptat mai multe discuţii telefonice în dosarul “lagărelor” din Ilfov. Parte dintre acestea, dar şi declaraţiile martorilor, surprind regimul de înfometare la care au fost supuse victimele.
CITEȘTE ȘI
Gabriela Firea, după scandalul azilelor groazei: „Se încearcă intimidarea mea. Care este vina mea?”
„Membrii grupării cu rol de execuţie sunt implicaţi în infracţiuni de furt al produselor alimentare destinate hrănirii beneficiarilor, atât din hrana achiziţionată din fondurile centrelor dar şi din hrana adusă de aparţinătorii beneficiarilor.
De altfel, aceştia sunt implicaţi şi în furtul articolelor de îmbrăcăminte şi a medicamentelor aduse acestora de către familii”, notează procurorii, conform Buletin de Bucureşti.
Bătrânii, obligați să își care propriile dejecții cu găleata
Cei cazaţi în aceste centre locuiau în încăperi neîncălzite corespunzător, fără alt mobilier decât patul, cu aşternuturi infestate de ploşniţe, ”care se hrănesc cu sânge prin înţeparea repetată a tegumentelor beneficiarilor”.
„A redus porţiile de la două felii de pâine cu margarină ARO, la una, câte două felii de pâine cu zacuscă”, spune un martor.
Unul dintre angajaţi povesteşte că atunci când a gătit ciorbă beneficiarilor, a adăugat un borcan întreg de ardei iute tocat şi, ulteior, a povestit amuzat cum victimele aveau un disconfort fiziologic accentuat atunci când mergeau la toaletă.
Victimele erau cazate şi în condiţii improprii, în imobile care nici măcar nu erau racordate la reţeaua de canalizare. În situaţiile în care fosa septică refula, acestea erau puse să care cu găleata dejecţiile, relevă discuţiile dintre angajaţi.
Viermi în rana netratată a unei bătrâne
De asemenea, cadrele medicale au relatat că pacienţii erau bătuţi, iar o femeie avea o rană gravă la mână.
”Am găsit-o pe doamna XXX cu mâna roşie, ardea, cu o bubă, iar înăuntru, am stors-o şi a ieşit ca un vierme, ca o muscă, sper să nu fi fost intrată acolo vreo arătanie d-asta. Noi am făcut nişte poze mai concludente…”, i-a relatat asistenta managerului.
Patru inculpaţi în acest dosar au fost arestaţi preventiv, 11 sunt în arest la domiciliu, pentru 6 a fost decisă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, iar 3 inculpaţi sunt în stare de libertate. DIICOT a depus contestaţii în cazurile în care au fost dispuse alte măsuri decât cea a arestului preventiv
98 de persoane au fost preluate de la cele trei centre din Voluntari în care au avut loc percheziţii.
Sursa: News.ro
////////////////////////////////////
(Aschia iliesciana…) Zelenski, schimb de replici dure cu președintele Bulgariei: „Dacă tu ar trebui să fii în locul meu, ai spune: «Putin, te rog, ia teritoriul bulgar»?”
De Ciprian Iana
În timpul vizitei la Sofia de joi, 6 iulie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a contrat cu omologul bulgar Rumen Radev cu privire la ajutorul militar acordat Ucrainei, criticându-l pe aceasta în fața camerelor TV pentru poziția sa prorusă, relatează Politico. În cadrul întâlnirii dintre delegațiile ucrainene și bulgare, Rumen Radev a spus că „nu există o soluție militară” pentru războiul din Ucraina și că „din ce în ce mai multe arme nu vor rezolva problema”. În replică, Volodimir Zelenski l-a întrebat pe liderul de la Sofia cum ar reacționa Bulgaria în cazul în care ar fi invadată de trupele rusești. „Doamne ferește să se întâmple vreo tragedie și tu ar trebui să fii în locul meu. Ai spune: «Putin, te rog, ia teritoriul bulgar?» Nu, tu, ca președinte adevărat, sunt sigur că nu ai permite un compromis cu independența țării. Este dreptul dumneavoastră să nu sprijiniți ajutorul pentru Ucraina. Dar chiar mi-aș dori să mă înțelegi corect”, a spus Volodimir Zelenski. În continuarea discursului, președintele ucrainean l-a criticat pe omologul său bulgar pentru că a folosit cuvântul „conflict” în loc de război și a respins propunerile pentru o „rezolvare diplomatică”, explicând că ajutorul militar pentru Kiev este o opțiune mai bună decât a lăsa „războiul să vină la tine”. „Ucraina și NATO trebuie să aibă valori comune. Nu poate fi altfel. Nu puteți sprijini Rusia și menține o poziție de echilibru, pentru că Rusia vrea să distrugă NATO, vrea să distrugă Europa și Uniunea Europeană. Acestea sunt obiectivele lor. Mă înțelegeți?”, a conchis Zelenski.
RECOMANDĂRI Gabriela Firea acuză o campanie împotriva ei în cazul ororilor din căminele de bătrâni. „Se încearcă scoaterea mea din viața politică” Vizibil surprins de reacția lui Zelenski, președintele bulgar a cerut să se continue întâlnirea fără camerele TV, precizând că are o „propunere”.
Citeşte întreaga ştire: Zelenski, schimb de replici dure cu președintele Bulgariei: „Dacă tu ar trebui să fii în locul meu, ai spune: «Putin, te rog, ia teritoriul bulgar»?”
https://www.libertatea.ro/stiri/volodimir-zelenski-s-a-contrat-cu-rumen-radev-presedintele-bulgarie-4599002?utm_campaign=article&utm_medium=push&utm_source=browser&utm_term=cde-onesignal-fresh-articles-weekday-820
////////////////////////////////
(Sa vina Ilescu sa-si vada pepiniera-FIREAsca din propria ograda- lagarul de exterminare in masa …)Centrul de Investigații Media: Sora Gabrielei Firea era șefă la Asistența Socială din Voluntari în perioada abuzurilor de la azilele pentru persoanele cu dizabilități. După izbucnirea scandalului, s-a mutat. Reacția ministrului
De Petre Dobrescu
În spatele abuzurilor din centrele pentru persoane cu dizabilități investigate la începutul anului de reporterii Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București (BdB) se află o încrengătură de cumetrii și legături între „abuzatori” și angajații statului care trebuiau să îi oprească pe aceștia, scriu joi cele două publicații. La finalul lunii mai, Gabriela Firea încheia „o săptămână plină de evenimente speciale”: „draga” ei soră mai mare, Vica Nela Andrieș (fostă Vrânceanu), dar și „sora” de la București, Ligia Gheorghe, și-au sărbătorit zilele de naștere. Cele două, sora și „sora”, Nela Vica Andrieș și Ligia Gheorghe (fostă Enache), mai au ceva în comun: au făcut bani din domeniul asistenței sociale, una ca funcționar public, cealaltă ca furnizor privat, arată informațiile reporterilor de investigații. Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, sora Gabrielei Firea, era șefă la Asistența Socială locală din Voluntari chiar în perioada în care abuzurile aveau loc, arată documentele consultate de reporterii de la Centrul de Investigații Media și Buletin de București. Imediat după apariția seriei de presă, sora ministrului Firea s-a transferat: acum lucrează la DGASPC Ilfov. Vica Nela Andrieș a lucrat la Serviciul de protecție și asistență socială din cadrul Direcției de Asistență Socială Voluntari (DAS) încă din 2017. La început, sora ministrului Firea a fost inspector, dar după o perioadă a devenit șefa Serviciului de Asistență și Protecție Socială din cadrul instituției voluntărene aflate în subordinea directă a cumnatului ei, soțul Gabrielei Firea și primarul de Voluntari, Florentin Pandele. În anul 2022, conform declarației de avere, a câștigat de la DAS aproape 11.000 de lei pe lună.
RECOMANDĂRI Compania Ringier către jurnaliști, după încheierea investigației interne în cazul decesului Iuliei Marin: „Întreg colectivul Ringier România a avut grijă de Iulia și a sprijinit-o în toate modurile posibile” Această informație le-a fost comunicată reporterilor chiar de directoarea DAS Voluntari, Daniela Lazăr, în timpul unei discuții în biroul acesteia, la jumătatea lunii iunie. Aceeași Daniela Lazăr, șefa DAS Voluntari, a confirmat – după ce a verificat cu resursele umane ale instituției – că nu mai este șefa Nelei Vica Andrieș din 20 februarie. Ultima din seria de trei investigații publicate de reporterii CIM și BdB, intitulată „Lagărele Cristinei”, a apărut în 8 februarie. În prezent, sora ministrului Firea, Nela Vica Andrieș, lucrează la „Serviciul de Incluziune din cadrul Departamentului de Protecția Copilului”, așa cum a comunicat reporterilor Elena Maria Ioniță, persoana responsabilă de comunicarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov (DGASPC IF), în timpul unei discuții cu reporterii la sediul instituției din același oraș ilfovean Voluntari. DAS Voluntari și DGASPC Ilfov sunt însărcinate să se asigure că furnizorii de servicii sociale publice sau private din Voluntari și, respectiv, cele din întregul județ Ilfov își țin beneficiarii în condiții demne, omenești, legale. „Au, în principiu, atribuții care se completează. DAS are atribuții în special în ceea ce privește asistența persoanelor vârstnice, care pot avea și o dizabilitate, pe când DGASPC IF are responsabilitatea serviciilor sociale specializate pentru persoanele cu dizabilități”, afirmă pentru cele două publicații Georgiana Pascu, de la Centrul de Resurse Juridice (CRJ).
RECOMANDĂRI EXCLUSIV. Eleva din Târgu Neamț care a născut între probele de Bac, sfat pentru mamele minore: „Nu renunțați la școală. Eu merg la facultate” Ce s-a întâmplat cu cealaltă „soră” a Gabrielei Firea? În cazul Ligiei Gheorghe, Ministerul Familiei susține că a fost în conducerea asociației responsabilă de atrocități o perioadă scurtă de timp, însă informațiile publice arată că demisia a avut loc abia anul acesta, și nu în 2022. Între furnizorii privați ce ar fi trebuit verificați chiar de oamenii din subordinea Nelei Vica Andrieș la DAS Voluntari se regăsește și Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, al cărei președinte, Ștefan Godei, se află printre cei arestați. Timp de mai bine de doi ani, încă de la înființarea asociației, în noiembrie 2020, și până la demisia cerută formal la sfârșit de ianuarie 2023, imediat după prima investigație publicată de CIM și Buletin de București, vicepreședintele Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz a fost, în acte, chiar Ligia Gheorghe, cea mai bună prietenă a ministrului Firea. Așadar, în timp ce reporterii documentau și relatau problemele grave din centrele din Voluntari, sora Gabrielei Firea, Nela Andrieș, conducea Direcția din instituția de asistență socială locală ce trebuia să verifice condițiile în care operatorii de centre pentru persoane dependente, inclusiv asociația din conducerea căreia făcea parte „sora” surorii ei, Ligia Gheorghe, își găzduiesc și servesc beneficiarii.
RECOMANDĂRI Mărturiile medicilor despre bătrânii din azilele din Voluntari: „Investigațiile medicale au depistat în două cazuri obiecte străine în stomac. Nasturi și mărgele. Probabil că de foame și-au mâncat hainele” Chiar și după publicarea investigațiilor, Ministerul Muncii, DGASPC Sector 3 și DGASPC Ilfov au susținut că în centrele pline de abuzuri, condițiile pentru beneficiari sunt bune, susțin cele două publicații. Prima măsură luată de Ministerul Muncii la aflarea realității? Să rupă un protocol încheiat cu Centrul de Resurse Juridice (CRJ) prin care experții organizației aveau dreptul să viziteze inopinat centre de genul celor din Voluntari. Unul dintre argumentele pentru decizia radicală are legătură directă cu unul dintre centrele apropiaților ministrului Gabriela Firea. Amendă de 6.400 de lei pentru „lagărul” Cristina Celelalte măsuri? Un control la actualul „lagăr” al Cristinei Dumitra, soldat cu amendă de 6.400 de lei, și o circulară în care ministerul cerea respectarea legii. Patru persoane au fost plasate în arest preventiv şi 11 în arest la domiciliu, prin decizia Tribunalului Bucureşti, în urma percheziţiilor la centrele pentru persoanele vulnerabile din judeţul Ilfov. De asemenea, şase persoane sunt cercetate sub control judiciar, iar pentru trei a fost respinsă propunerea de arestare preventivă, scrie News.ro. Cei patru inculpați arestați preventiv pentru 30 de zile sunt Ștefan Godei, administratorul unuia dintre căminele de bătrâni, fratele acestuia, Dan Godei, la rându-i coordonator de centru, Andrei Răzvan Țicu, șef serviciu din cadrul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov și Ovidiu Dumitra, fost polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Ilfov, soțul Cristinei Dumitra, cea care a administrat afacerea căminelor de bătrâni. Pe lângă acestea, alte două persoane au fost puse sub control judiciar, una fiind chiar Cristina din „Lagărele Cristinei”, cel de-al treilea centru investigat în seria din Ilfov, care e în prezent însărcinată, scriu Centrul de Investigații Media și Buletin de București. Acuzațiile care li se aduc sunt: crimă organizată, trafic de persoane, rele tratamente și exploatare a beneficiarilor. Gabriela Firea a reacționat după publicarea articolului care o vizează pe sora sa, Nela Vica Andrieș și pe fosta sa consilieră, Ligia Gheorghe. Și susține că totul este o campanie care o vizează. „Se încearcă intimidarea mea, compromiterea imaginii mele, scoaterea din viața politică! Care este vina mea? Sunt vinovată că exist? Acum 2 luni vindeam copiii românilor, iar acum chinui bătrânii! Este evident o campanie orchestrata împotriva mea ca om, ministru și candidat la Primăria Capitalei!”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. „Nu am implicare în acest caz și nu am avut cunoștință despre activitatea centrelor și a asociației menționate în această anchetă. În ciuda eforturilor masive făcute de persoane care și-au dovedit lipsa de deontologie și echidistanță, fiind în serviciul unor partide și oameni politici, singura legătură este faptul că în conducerea unei asociații din dosar a făcut parte, pentru o scurtă perioadă de timp, unul dintre consilierii mei. Datele din dosar, cele apărute în spațiul public, sunt cea mai mare dovadă că nici consiliera mea nu cunoștea activitatea centrelor deținute de asociația respectivă. Sigur că nu este de interes pentru cei care împroașcă cu noroi faptul că numele ei nu apare nici în stenogramele citate în presă, nici în interceptările publicate și nici pe documente. De asemenea, s-au creat intenționat confuzii publicând imagini amestecate ca să pară și mai vinovată consiliera mea, deci și eu”, susține Firea. Ministrul Familiei susține că sora sa nu are nicio legătură cu cazul investigat de procurori, dar recunoaște că aceasta lucrează la DGASPC Ilfov. „Niciodată de când a fost angajată în această instituție nu a avut atribuții privind persoanele adulte cu dizabilități, acreditarea sau verificarea acestor centre, atribuirea contractelor sau efectuarea plăților pentru serviciile prestate. Atribuțiile de serviciu ale surorii mele privesc programele educative pentru copii. Nici la fostul loc de muncă nu a avut astfel de atribuții, oricât ar afirma persoane care fac parte dintr-un plan bine gândit și regizat pentru compromiterea mea. Sora mea nu este și nici nu a fost anchetată vreodată și nici nu va fi, având în vedere lipsa de implicare în acest caz dramatic. Singura „vină” pe care o are este că îmi este soră și că lucrează în instituția vizată în anchetă, dar într-un alt departament”, susține Gabriela Firea. Citește și Mărturiile medicilor despre bătrânii din azilele din Voluntari: „Au fost depistate în două cazuri obiecte străine în stomac. Nasturi și mărgele. Probabil că de foame și-au mâncat hainele” Interceptări în dosarul privind azilele groazei: „Stai dracului cuminte, că te bat!”
Citeşte întreaga ştire: Centrul de Investigații Media: Sora Gabrielei Firea era șefă la Asistența Socială din Voluntari în perioada abuzurilor de la azilele pentru persoanele cu dizabilități. După izbucnirea scandalului, s-a mutat. Reacția ministrului
/////////////////////////////////////////////////////////////
Să credem că TOŢI, încă din coapsele lui Adam, din grădina Eden suntem faliţi şi, tot noi, suntem falimentari din Ghetsimani; Asadar, de ce nu vrem să gândim, să ne pocăim, să vorbim şi să făptuim totul Dumnezeieşte, prin Iisuss,căci noi am murit(Gal.2/20) ! Fiindcă tot ce face El este foarte bun şi pentru veşnicie, de ce nu vrem să-l primim, plin de Har si de Adevar,ca să-i semănăm, să ne naştem din nou (Ioan cap.3), nu din sămânţa mizeriilor lui satan, ci din Sămânţa Învăţăturii şi Întrupării Cristice(Luca 8/11)? Pentru că Hristos este Fântâna din care izvorăsc toate Izvoarele şi Roadele Duhovniceşti, de ce nu ne golim de toate secăturile din noi, dar şi de satan, pentru a ne umple cu Plinătatea Lui, ca să iradiem parfumul cunoaşterii Biblice, căci Iisuss este şi Calea, Adevărul, Învierea, Pâinea vie, Apa vieţii şi… totul totului TOT!” În adevăr, noi suntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării: …” (2 Cor.2/14-17)
http://informatii-agrorurale.ro/httpswww-facebook-comluisbratuvideos931720153517303pnrefstory-scandalul-schweighofer-pe-larg-in-presa-germana/
/////////////////////////////////////////
Marii Cavaleri Penali. Politicienii și generalii de Armată și SRI decorați dar condamnați
Autor:
Mihai Popescu
Societatea Timișoara a lansat recent o scrisoare deschisă lui Klaus Iohannis, în care solicită retragerea ordinelor naţionale ale României persoanelor condamnate la închisoare sau care au făcut poliţie politică, sugerând președintelui o listă de 6 condamnați penal cărora ar trebui să li se retragă distincțiile și, odată cu ele, întreg pachetul de beneficii VIP de care se bucură. Este vorba despre Adrian Năstase, Irina Jianu, Miron Mitrea, Șerban Brădișteanu, Emilian Cutean și Rodica Stănoiu.
În scrisoare, Societatea Timişoara arată că ordinele naţionale ale României (Steaua României, Serviciul Credincios, Pentru Merit) sunt deţinute în prezent de persoane care nu se încadrează în prevederile art.51 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.118 din 18 februarie 2014. Organizaţia solicită publicarea modului în care prevederile acestui act normativ sunt respectate şi în ce măsură ordinele naţionale au fost retrase celor care sunt condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate (art.51 lit.a din lege) sau se află în situaţii de nedemnitate (art.51 lit.b din lege), prin faptul că au desfăşurat activităţi de poliţie politică. De asemenea, Societatea Timişoara cere retragerea ordinului în cazul în care aceasta nu s-a realizat, celor care, potrivit legii, nu mai sunt compatibili cu deţinerea decoraţiei.
România Curată s-a raliat demersului Societății Timișoara și a dat o mână de ajutor, făcând la rându-i o scanare doar a cetăţenilor români decoraţi cu Ordinul Naţional „Steaua României”: Colan, Mare Cruce, Mare Ofiţer, Comandor, Ofiţer, Cavaler. Astfel, am identificat alte 9 cazuri de persoane cărora li s-a oferit onoranta distincție, care în prezent nu mai sunt compatibili cu deţinerea decoraţiei.
Mai jos enumerăm personajele răsplătite cu distincția de înaltă demnitate, care însă și-au pierdut demnitatea pe drumul propriilor vieți:
- Adrian Năstase – Ordinul Steaua României, în grad de Mare Cruce, 2002*
-4 ani de închisoare cu executare în dosarul “Zambaccian”, pentru şantaj şi luare de mită, hotărâre definitivă pronunţată de ICCJ în 06.01.2014 (dosar > 1919/1/2013);
– Publicitate –
-2 ani de închisoare cu executare în dosarul “Trofeul Calităţii”, folosirea influenței sau autorității funcției de președinte al unui partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, hotărâre definitivă pronunţată de ICCJ în 20.06.2012 (dosar 2470/1/2012).
Cele două condamnări au fost contopite, rezultând o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare. Adrian Năstase a executat efectiv 500 zile de pedeapsă, respectiv 228 zile din pedeapsa primită în dosarul “Zambaccian” şi 272 zile din condamnarea dispusă în “Trofeul Calităţii”. La acestea s-au adăugat 105 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate, respectiv elaborarea unor lucrări ştiinţifice. Astfel, s-a considerat că Adrian Năstase a executat 605 zile din pedeapsă.
2.Irina Paula Jianu – Ordinul Pentru Merit, în grad de Cavaler, 2004*
– Publicitate –
-6 ani de închisoare cu executare în dosarul “Trofeul Calităţii”, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual la Legea contabilităţii, folosirea creditului societăţii într-un scop contrar intereselor societăţii, hotărâre definitivă pronunţată de ICCJ în 20.06.2012 (dosar 2470/1/2012);
-4 ani de închisoare cu executare în dosarul “Zambaccian”, pentru spălare de bani, participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii şi folosire la autoritatea vamală de documente false, hotărâre definitivă pronunţată de ICCJ în 06.01.2014 (dosar 1919/1/2013);
-5 luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită în dosarul “casa din Băneasa”, hotărâre definitivă pronunţată de ICCJ în 13.02.2015 (dosar 4071/1/2014).
– Publicitate –
3.Miron Tudor Mitrea – Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, 2002*
-2 ani de închisoare cu executare în dosarul “casa din Băneasa”, pentru luare de mită, hotărâre definitivă pronunţată de ICCJ în 13.02.2015 (dosar 4071/1/2014).
4.Şerban Alexandru Brădişteanu – Ordinul Steaua României, în grad de Mare Ofiţer, 2002*
– Publicitate –
-1 an de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani pentru favorizarea făptuitorului, hotărâre definitivă pronunţată de ICCJ în 02.03.2015 (dosar 5140/1/2013). Şerban Alexandru Brădişteanu a fost acuzat că a încercat tergiversarea punerii în executare a deciziei din 20.06.2012 de condamnare a lui Adrian Năstase la 2 ani de închisoare în dosarul “Trofeul calităţii”.
5.Emilian Vasile Cutean -Ordinul Serviciul Credincios, în grad de Cavaler, 2004*
-5 ani închisoare cu executare, hotărâre definitivă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în 07.02.2012, pentru infracţiuni de corupţie; eliberat în 14.04.2015. Cererea de revizuire se află în curs de judecată la Curtea de Apel Bucureşti-dosar 26761/3/2015.
– Publicitate –
6.Rodica Mihaela Stănoiu – Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, 2002*
CNSAS a stabilit prin decizia nr.1676/07.12.2006 (menţinută prin decizia nr.285 din 06.02.2007) că Rodica Mihaela Stănoiu a desfăşurat activităţi de poliție politică în sensul art.5 alin.3 din Legea nr.187/1999 din anul 1983 (vezi aici) până în 1987 (vezi aici) și că a semnat note informative sub pseudonimele Sanda și Georgeta. Contestația Rodicăi Mihaela Stănoiu a fost respinsă ca nefondată de Curtea de Apel Oradea prin sentinţa nr.213/19.06.2012 (dosar 48681/3/2008), rămasă definitivă prin decizia nr.968/26.02.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Sectia de contencios administrativ si fiscal.
- Dumitru Ioan Zamfir – Ordinul Steaua României, în grad de Comandor, 2000*
Dumitru Zamfir e un General de Brigadă, fost adjunct al Serviciului Român de Informaţii. S-a angajat în SRI în 1990, urcând treptele ierarhice până în 1997 când a fost numit director-adjunct al SRI. La acel moment avea gradul militar de colonel. Apoi a fost înaintat la gradele de general de brigadă (1999), general de divizie (2002), general locotenent (2004) și general cu patru stele (2008), fiind trecut în rezervă cu noul grad, dar continuând să ocupe postul de adjunct al directorului SRI. A fost demis în ianuarie 2009 de Președintele Traian Băsescu., după ce a fost trimis în judecată pe 12 decembrie 2008, de procurorii anticorupție în legatură cu locuințe obținute de la RAAPPS și care au fost cumpărate ulterior la prețuri subevaluate. În 2005, împreună cu alți colegi din SRI a participat într-o schemă ilegală, prin care și-au cumpărat locuințe de la RAAPPS pe Str. Mihai Eminescu din București, după ce în prealabil, ca să dea o aparență de legalitate, le-au închiriat pe baza unor declarații pe proprie răspundere că nu dețin și alte locuințe în proprietate. În octombrie 2011, ÎCCJ l-a condamnat pe generalul Zamfir la un an de închisoare cu suspendare pentru fals în declarații (detalii aici).
România Curată a descoperit în premieră că după condamnare, în decembrie 2012, Dumitru Zamfir a cumpărat 90% din SRL-ul Security Global Consulting de la Viorel Soare (unul din asociații din Electro DCS ai lui Codruț Sereș, ai ex-consilierului din MEC Mădălin Borș și ai ex-vicepreședintelui ANRP Cătălin Dumitru, prins cu șpaga de 1 milion de euro). La o lună de la intrarea lui Zamfir ca asociat majoritar, firma Global Security Consulting s-a asociat cu Teamnet International SA, al cărei fondator e Sebastian Ghiță în cadrul a două societăți: Logical Integrated Systems SRL și Penta Group Tsm SRL. Dumitru Zamfir e secretar general al Asociației Naționale pentru Securitatea Sistemelor Informatice (vezi aici), participând în ciuda condamnării cu suspendare pentru corupție, la organizarea de evenimente unde pe lista de invitați s-au găsit guvernatorul Mugur Isărescu și generalul Michael Hayden, un fost șef al CIA-ului și al NSA-ului (detalii aici), printre sponsori aflându-se Teamnet International SA și Niro Investment Group SA, firma fanion a lui Nicolae Dumitru, personaj cheie din Dosarul Microsoft. În prezent firma Security Global Consulting SRL e dizolvată.
- Alin Giurgiu – Ordinul Steaua României, în grad de Ofițer, 2000*
Alin Giurgiu e un fost Director General Executiv al Fondului Proprietăţii de Stat, arestat în 2001 în Dosarul “Cico”, printre cele mai vechi dosare penale din justiție (detalii aici). Ancheta a fost începută de Parchetul General, iar în anul 2002 a fost trimis în judecată într-un lot de inculpați la Tribunalul București. În 2007, instanța a retrimis cauza la procuror pentru refacerea actului de sesizare. În 2008 dosarul a fost preluat de DNA, care apoi l-a retrimis în instanță în 2011. Alin Giurgiu e unul dintre cei șase funcționari trimiși în judecată care a scăpat de condamnare pentru că faptele de care era acuzat s-au prescris. Ceilalți fericiți beneficiari ai prescripției sunt Cornel Nica, vicepreședinte al SAI Muntenia Invest SA și director al Departamentului de valori mobiliare din cadrul SIF Muntenia, Teodor Horia Mihăescu, director general al SAI Muntenia Invest SA, Octavian Bănică, director Direcția Gestiune Acționariat în cadrul FPS, Corneliu Mîndrescu, șef de departament și membru în Comitetul de Direcție al FPS și Nelu Rădulescu, șef serviciu în cadrul aceleiași direcții din FPS. În rechizitoriul DNA se precizează că afaceristul Sorin Beraru, când a cumpărat 70% din acțiunile FPS la CICO SA, a fost sprijinit direct de un grup de funcționari FPS din care făcea parte și Alin Emil Giurgiu, care au aprobat cu încălcarea legii, cesionarea acțiunilor FPS-ului la CICO SA, către SIF Muntenia. Celebrul producător de sucuri CICO SA era valoros în special pentru patrimoniul imobiliar valoros, constând în terenuri și clădiri în locații bune, cum e cazul Halelor Bucur Obor (vezi aici).
- Corneliu Dumitru Virgil Dobritoiu – Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, 2000*
Generalul Corneliu Dobrițoiu, fost ministru PNL al Apărării în Guvernul Ponta 1, pe vremea când era un simplu colonel, a fost onorat cu distincția prezidențială. Dobrițoiu a fost condamnat în 23 martie 2015, de ÎCCJ în dosarul “Case pentru generali” la un an de închisoare cu suspendare pentru găinăria comisă cu apartamentul însușit pe nedrept de la Armată la un preț subvenționat. În anul 2005 Dobrițoiu și-a cumpărat un apartament de serviciu de 115 metri pătrați într-o zonă centrală a Capitalei cu 27.000 de euro, deși prețul pe piața liberă al acelui imobil a fost estimat de presă la 150.000 de euro. Ca să se ”califice” pentru cumpărarea la preț subvenționat a apartamentului, generalul ar fi trebuit, conform legii, să nu mai dețină un alt imobil, însă el deținea din 2004 o casă de vacanță în comuna Găneasa-Ilfov, pe numele soției. Alături de el au mai fost condamnați și Francisc Radici și Constantin Năstase, care au primit pedepse de câte doi ani, două luni și 20 de zile, Sergiu Tudor Medar și Ionel Vizitiu la cate un an de de închisoare și Gheorghe Rotaru, Gheorghe Gonciaruc și Mihaela Matei la câte un an și șase luni. Toți cu suspendare. În motivarea sentinței, ”pedepsele cu suspendare au fost justificate de vârsta și cariera inculpaților”.
- Gheorghe Sergiu-Tudor Medar – Ordinul Steaua României, în grad de Ofițer 2000*
Generalul de Brigadă, M.Ap.N. Gheorghe Sergiu-Tudor Medar a fost condamnat în același dosar cu Corneliu Dobrițoiu. De altfel, ambii și-au cumpărat apartamentele subvenționate în același bloc. Sergiu Medar a fost condamnat la un an de închisoare pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi două luni de închisoare pentru participaţie improprie la fals intelectual. ICCJ contopind cele două pedepse, urmând ca generalul Medar să execute un an de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de trei ani. (detalii aici).
- Ion Corneliu Duță – Ordinul Steaua României, în grad de Ofițer, 2000*
În 2015, Generalul de Brigadă în cadrul M.Ap.N. Ion Corneliu Duță a primit o pedeapsă de un an și două luni de închisoare cu suspendare tot în dosarul “Case pentru generali” (detalii aici).
- Gheorghe Bucur – Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler 2004*
Notarul Gheorghe Bucur, ex-judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și ex-membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a primit o pedeapsă de închisoare cu executare de 2 ani şi 6 luni, pentru complicitate la cumpărare de influenţă într-un dosar privind fraudarea concursului pentru procurori şefi în care au fost judecaţi și procurorii Eugen Cojocaru, Georgeta Gabriela Ghiţă, Sterian Guli şi Gheorghe Dumitru și judecătorul Gheorghe Cerbeanu. Procurorul Eugen Cojocaru a cerut în noiembrie 2007 de la procurorul Gheorghe Dumitru suma de 50.000 de euro, oferindu-se să-și traficheze influenţa asupra membrilor Comisiei de examinare a concursului pentru funcţii de procurori şefi, ca să-i convingă să-l ajute pe procurorul Dumitru să promoveze ca procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti. Procurorul Gheorghe Dumitru a fost ajutat și de Gheorghe Bucur, căruia în intervalul octombrie-noiembrie 2007 i-a dat mai multe bunuri (băuturi alcoolice, vin şi whisky), pentru ca Bucur, prin influenţa pretinsă asupra unor membri ai CSM , să-i determine să intervină la Comisia de examinare în favoarea candidatului la postul de procuror șef în Argeș. De altfel, Bucur a și cărat șpaga de 15.000 euro dinspre procurorul Gheorghe Dumitru spre Eugen Cojocaru. (vezi aici și aici )
- Mihai Nicolaiciuc – Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler 2000*
Fostul director al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv în octombrie 2014 de Curtea de Apel Bucuresti la patru ani și șase luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de utilizare în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează sa fie rambursate din fonduri publice (deturnare de fonduri). În primă instanță, Necolaiciuc fusese achitat în ianuarie 2014 de Judecătoria Sectorului 1 în ianuarie 2014. Din pedeapsă s-a scăzut intervalul 17 iunie 2009-18 octombrie 2011 petrecut de Necolaiciuc în arest preventiv, așa că în iulie 2015 a fost eliberat condiționat. Anterior, ex-Directorul General al S.N.C.F.R. S.A. a fost fugar, ascunzându-se pentru câțiva ani în Statele Unite unde a fost capturat în iunie 2009 și extrădat în 2011. Mihai Necolaiciuc a fost arestat de Homeland Security în timpul unei întalniri cu FBI, cu care bătuse palma, acceptând să devină informatorul Biroului.
DNA l-a trimis în judecată în mari 2011, acuzându-l că în intervalul decembrie 2001-ianuarie 2003, împreună cu Viorica Olaeru, directoarea Directiei Economice a S.N.C.F.R. S.A., și-au încălcat atribuțiile de serviciu și au utilizat peste 8,6 milioane lei (2.755.000 euro), provenită dintr-un credit acordat de catre BEI, în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, cei doi directori ignorând clauzele respectivului contract de împrumut. Cităm din rechizitoriul procurorilor: “Cei doi au avizat 66 de ordine de plata catre 57 de societati comerciale, fiind achitate, in mod preferential, bunuri si servicii fara legatura cu proiectul (servicii de publicitate in presa, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, echipamente aer conditionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare si agende, etc.”. Necolaiciuc mai duce în cârcă și alte dosare penale. (detalii aici).
- Dorinel Mihai Mucea- Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler 2004*
Fost adjunct al șefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) din Ministerul Economiei şi Comerţului, a fost răsplătit cu înaltul ordin în 2004. Mucea a fost condamnat în ianuarie 2015 la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare. Pedeapsa i-a fost astfel redusă de la şase ani de închisoare cu executare primită la fondul cauzei, pentru trădare prin transmitere de secrete, din care i-au fost scăzute două luni, perioada arestului preventiv în aceaași ultramediatizată speță, cunoscută ca ”dosarul privatizărilor strategice”, în care au fost condamnați și Nagy Zsolt și Codruț Sereș, foști miniștri în Guvernul Tăriceanu. Alte nume grele din dosar sunt Stamen Stanchev, Mihai Radu Donciu și Vadim Benyatov Don. În martie 2009 a fost trimis în judecată de către DNA sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi spionaj, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi trădare prin transmitere de secrete. Gașca infracțională din care a făcut parte a fost acuzată că a derulat activităţi ilicite cu caracter penal derulate în legătură cu privatizarea SC Electrica Muntenia Sud, vânzarea a 8% din acţiunile Petrom, privatizarea/restructurarea SC Romaero SA Bucureşti şi SC Avioane SA Craiova, administrate de OPSPI și a CN Poşta Română din portofoliul MCTI, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii SA, precum și selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a 46% din acţiunile statului SC Romtelecom SA, acțiuni aflate în portofoliul MCTI.(detalii aici).
- Ion Gheorghe Dumitru- Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler 2004*
Fostul director general al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva a fost condamnat în iunie 2013 la trei ani de închisoare cu suspendare şi interzicerea unor drepturi civile timp de doi ani după executarea pedepsei, în ”dosarul tancului roz”. Șeful Romsilva din Guvernarea Năstase, a fost implicat într-o o puzderie de decizii controversate, însă procurorii l-au agățat cu tancul. În iulie 2003, Romsilva a cumpărat de la SC Severom Trans (societate fantomă) un utilaj importat din Ucraina, sub denumirea “buldozer universal cu macara hidraulică pe şenile”, la o valoare în vamă de 6.250 de dolari și vândut ulterior la stat cu adaos comercial de 1744%, adică 294.000 USD. În fapt, aşa cum a reieşit ulterior din probele administrate la dosar, utilajul era un vehicul de tip militar model 1978 construit pe un şasiu de tanc tip T 34, care avea în faţă montată o lamă reglabilă în “V”, iar în partea din spate un braţ hidraulic dotat la capăt cu gheare. Pe românește, un ”tanc vopsit”, destinat îndepărtării, respectiv aşezării de obstacole de către trupele de geniu. Conducerea Romsilva nu a ținut cont, când l-a cumpărat, dacă poate fi folosit efectiv la aplicaţii civile, nici la raportul preţ/economicitate/eficienţă şi nu au ținut cont nici că tancul roz a venit fără nici un document în afara celor vamale şi a facturii, neavând carte tehnică, certificat de calitate sau conformitate emis de producător, certificat de garanţie şi nici certificat de omologare. În intervalul 2003-2004 tancul roz a stat garat, fiind inutil. Ion Dumitru a încercat să mai fenteze o ultimă oară statul înainte de sentința de condamnare, când și-a donat toată averea către sora lui. DNA a cerut anularea donației, ca să poată să recupereze pagubele produse de Ion Dumitru. Fostul șef al Romsilva era cât pe ce să riște închisoarea pentru sustragerea averii de la executare. (aici și aici și aici).
În final, facem câteva precizări. Pe de o parte nici unul din Președinții României, când au acordat distincțiile, nu știau ce ”poame au în ogradă”, la acel moment persoanele enumerate mai sus bucurându-se de funcții cu reputație în statul român. De asemenea, precizăm că numărul condamnaților penal care au primit distincții din partea Președinției României poate fi mai mare, dat fiind că România Curată nu a scanat decât listele persoanelor decorate cu Ordinul Naţional „Steaua României”: Colan, Mare Cruce, Mare Ofiţer, Comandor, Ofiţer, Cavaler. Există însă multe alte 50 categorii, dintre care enumerăm doar: Ordinul naţional”Serviciul Credincios”, Ordinul naţional “Pentru Merit”, Crucea naţională”Serviciul Credincios”, Medalia naţională”Serviciul Credincios” și Medalia naţională “Pentru Merit”. Administrația Prezidențială trebuie doar să facă o solicitare scrisă către IGPR în care să dea la verificat lista de mii de nume care au obținut de-a lungul anilor decorații și medalii de la Președintele României, pentru a vedea care dintre aceștia au cazier. Simplu, nu?
sursa: romaniacurata.ro
/////////////////////////////////
(Pentru ca am votat pe aceeasi Marie cu aceeasi palarie,iata …)Topul penalilor pe guverne: PSD detronat de pe locul I, guverne integral penale
17 condamnați deja și peste 40 de anchete penale și inculpări din 2004 încoace, de cînd anticorupția se bazează pe supraveghere telefonică generalizată a guvernelor. Suntem singura țară din Europa care poate demonstra că are guverne integral corupte, nu doar miniștri, deși unii din cei cîndva anchetați cu mare zgomot, ca Marko Bela, au fost discret scoși de sub urmărire și nu mai apar în nici o statistică. Deși numărul de inculpări a crescut pînă la generalizare, comportamentele miniștrilor nu par a se fi schimbat în doisprezece ani de anticorupție.
Oglindă, oglinjoară, cine e cel mai corupt Guvern din ţară?
Deşi în percepţia publică, mai cu seamă a acelora care au trăit vremurile negre dintre 2000 şi 2004, răspunsul pare a fi Cabinetul Năstase, ei bine, cel puţin dacă judecăm după numărul miniştrilor anchetaţi, trimişi în judecată şi condamnaţi, răspunsul este Guvernul Tăriceanu I, Guvernul Alianţei „Dreptate şi Adevăr”, care s-a dovedit a fi cel mai penal.
Evident o explicaţie plauzibilă este că Justiţia a început să funcţioneze abia pe vremea Alianţei DA. În plus vedem că abia cum Justiţia începe să intre în afacerile sulfuroase începute pe vremea Guvernului Năstase cum ar fi cazul Microsoft. Dar concluzia e una singura. Putem vorbi de guverne integral penale deja, nu de doar de ministri.
Dacă Guvernul Năstase a produs 2 condamnaţi definitiv, chiar pe Năstase şi pe ministrul lui de la Transporturi, Miron Mitrea, Guvernul Tăriceanu I se poate mândri cu 4 miniştri condamnaţi definitiv. E vorba de George Copos, Codruţ Şereş, Zsolt Nagy şi Sorin Frunzăverde.
Dacă Guvernul Năstase a produs, după ani, 2 actuali inculpaţi judecaţi pentru corupţie – e vorba de doi apropiaţi ai fostului premier, Victor Ponta şi Gabriel Oprea – Guvernul Tăriceanu I a produs 6: chiar Tăriceanu e acum judecat pentru infracţiuni conexe corupţiei, Vasile Blaga, Adriean Videanu, Cristian David, Bogdan Olteanu şi Dan Motreanu.
În schimb, dacă Guvernul Năstase are acum 8 foşti membri ai săi în stare de anchetă penală: Dan Ioan Popescu, Mihai Tănăsescu, Ecaterina Andronescu, Şerban Mihăilescu, Alexandru Athanasiu, Dan Nica, Adrian Ţicău şi Ilie Sârbu, Guvernul Tăriceanu I are doar 4: Gheorghe Pogea şi Sebastian Vlădescu. I-am aduna aici şi pe Varujan Vosganian şi Laszlo Borbely, care nu au putut fi anchetaţi pentru că Parlamentul i-a protejat, însă acuzaţiile aduse de procurori erau dintre cele mai serioase.
Lucrurile nu au stat mai bine nici cu Guvernul Tăriceanu II, fără pediştii lui Traian Băsescu. A produs 3 condamnaţi defintiv: Decebal Traian Remeş, Tudor Chiuariu şi Zsolt Nagy, 4 actuali inculpaţi judecaţi pentru corupţie: Tăriceanu, David, Orban şi Adomniţei şi 3 potenţiali anchetaţi dacă îi număram şi pe Vosganian, Borbely şi Ovidiu Silaghi, chiar dacă au fost protejaţi de Parlament.
În ce priveşte Guvernul PDL Boc II, care a tăiat salariile şi „cel mai cinstit Guvern” Ponta, analiza comparativă arată astfel:
Executivul Boc II a produs deja un condamnat definitiv, pe ministrul Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi 5 miniştri judecaţi acum pentru corupţie – Udrea, Blaga, Videanu, Oprea şi Ariton – şi 4 anchetaţi penal – Funeriu, Vreme, Vlădescu şi Borbely, cu amendamentul că acesta din urmă nu a putut fi investigat întrucât Parlamentul nu a avizat urmărirea lui penală.
În schimb, Guvernele USL Ponta I şi II – Cabinetul Ponta s-a proclamat cel mai cinstit Guvern – au produs 3 condamnaţi definitiv: Dragnea, Dobriţoiu şi Fenechiu, tot 5 miniştri judecaţi acum pentru corupţie: Ponta, Şova, Oprea, David şi Niţă şi 7 miniştri anchetaţi penal, dacă îi numărăm lângă Dan Nica şi Ecaterina Andronescu şi pe Silaghi, Chiţoiu, Corlăţean, Vosganian şi Victor Paul Dobre care nu au putut fi cercetaţi penal întrucât Parlamentul nu şi-a dat avizul. De remarcat că majoritatea USL şi-a protejat în Parlament 5 miniştri.
Prin urmare, diferenţa între Guvernul PDL şi cele 2 Cabinete USL ar fi că USL a avut 3 miniştri condamnaţi acum penal, nu doar unul şi 7 miniştri anchetaţi penal, nu doar 4. În timp ce majoritatea Guvernului Boc şi-a protejat un ministru acuzat în Parlament, pe Laszlo Borbely, majoritatea USL a protejat 5 miniştri, pe Silaghi, Chiţoiu, Corlăţean, Vosganian şi Victor Paul Dobre.
Guvernul Boc I de „Uniune naţională” din 2009 PDL-PSD a fost, de asemenea, foarte penal. Palmaresul lui este următorul: 3 miniştri condamnaţi definitiv: Dragnea, Ridzi şi Gabriel Sandu; 6 actual inculpaţi judecaţi: Udrea, Blaga, Videanu, Ponta, Oprea şi Niţă, deci 3 de la PDL, 3 de la PSD; 4 actual anchetaţi penal: Pogea, Andronescu, Nica şi Ilie Sârbu.
Nici Guvernul de numai o lună şi jumătate al lui Mihai Răzvan Ungureanu nu a fost prea curat. A produs 1 condamnat definitiv, pe Stelian Fuia de la Agricultură şi unul condamnat în primă instanţă, pe Gabriel Berca de la Interne.
Vezi mai jos „penalii” pe Guverne
Guvernul Năstase
Condamnaţi definitiv
Chiar premierul acestui Cabinet, Adrian Năstase, a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare pentru corupţie în două dosare penale.
Pe 20 iunie 2012, Năstase a fost condamnat la 2 ani de detenţie efectivă pentru finanţarea ilegală a campaniei prezidenţiale din 2004, iar în ianuarie 2014 a fost condamnat din nou, de această dată, la 4 ani de închisoare pentru luare de mită şi şantaj.
Năstase a fost judecat şi în dosarul Mătuşa Tamara, însă a fost achitat.
Un alt ministru condamnat defintiv al Executivului Năstase este Miron Mitrea de la Transporturi. El a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în februarie 2015.
Judecaţi
Victor Ponta a fost şeful Corpului de Control al premierului Năstase. Acum este judecat în dosarul Turceni Rovinari pentru primirea unui pretins comision după ce Casa de avocatură a lui Dan Şova a obţinut contracte de asistenţă juridică cu Complexurile energetice Turceni Rovinari . Ponta este anchetat în dosarul Blair pentru că ar fi vândut un loc pe listele de parlamentari lui Sebastian Ghiţă în schimbul finanţării vizitei în România a fostului premier britanic Tony Blair.
Gabriel Oprea a fost ministru pentru Administraţie în cabinetul Năstase. Acum este judecat în dosarul Limuzina pentru că ar fi dispus cumpărarea unei maşini de lux din fondurile operative ale spionilor MAI. Oprea e anchetat pentru ucidere din culpă şi abuz în serviciu în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină.
Anchetaţi
Ministrul Industriilor din Cabinetul Năstase, Dan Ioan Popescu, celebrul DIP, a scăpat ca prin minune de anchetele penale până în vara anului trecut când a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu în dosarul privind ştergerea datoriilor Rompetrol II de la DIICOT.
La fel şi colegul lui de cabinet, fostul ministru al Finanţelor, Mihai Tănăsescu. Acesta este vizat şi în dosarul Microsoft II de la DNA.
Urmăriţi penal pentru abuz în serviciu şi luare de mită în dosarul Microsoft II sunt şi colegii de cabinet ai lui Tănăsescu şi DIP, Ecaterina Andronescu de la Educaţie, Alexandru Athanasiu tot de la Educaţie, Dan Nica şi Adriana Ţicău de la Comunicaţii şi Şerban Mihăilescu zis Miki Şpagă.
În octombrie 2014, DNA Braşov a început urmărirea penală faţă de fostul ministru al Agriculturii din Guvernul Năstase, Ilie Sârbu, în dosarul retrocedărilor de păduri.
Suspiciuni neconfirmate
Fostul ministru al Muncii din cabinetul Năstase, Marian Sârbu, a fost anchetat în mai multe dosare, însă nu a fost nici măcar urmărit penal. Vezi aici:
Guvernul Tăriceanu I
Condamnaţi definitiv
În 2014, ministru pentru coordonarea Mediului de afaceri şi al IMM-urilor din Guvernul Tăriceanu I, George Copos de la PC, a fost condamnat în două dosare – Loteria I şi dosarul Transferurilor – la 4 , respectiv 3 ani şi 8 luni de detenţie.
Condamnat defintiv la închisoare cu executare tot în două dosare a fost şi fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş (PC). El a primit 4 ani şi 8 luni în dosarul privatizărilor strategice şi 4 ani în dosarul Hidroelectrica.
Colegul lui de cabinet, ministru Comunicaţiilor, Zsolt Nagy (UDMR), a primit două condamnări în două dosare, 4 ani cu suspendare în dosarul Poşta şi 4 ani cu executare în dosarul privatizărilor strategice.
Condamnat definitiv, însă la 2 ani de închisoare cu suspendare, a fost şi fostul ministru al Apărării din Guvernul Tăriceanu I, Sorin Frunzăverde (PD, ulterior PNL). El a fost condamnat în mai 2016 pentru că şi-ar fi folosit influenţa de lider local ca să obţină voturi pentru actualul preşedinte Klaus Iohannis.
Judecaţi
În iulie 2016, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu (PNL, ALDE) a fost trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea faptuitorului într-un dosar legat de retrocedările ilegale în care sunt judecaţi Remus Truică şi Paul de România.
În noiembrie 2016, fostul ministru de Interne din Guvernul Tăriceanu I, Vasile Blaga (PD, PDL, PNL) a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Blaga ar fi primit 700.000 de euro pentru partid de la un om de afaceri.
Adrian Videanu (PD, PDL, PNL) a fost pentru scurt timp, până să devină primar al Capitalei, vicepremier pentru coordonarea activităţilor economice în Guvernul Tăriceanu I. El este judecat la Înalta Curte într-unul din dosarele fostei şefe a DIICOT, Alina Bica, însă a fost achitat în primă instanţă. Este şi anchetat în dosarul Romgaz de la DIICOT pentru că l-ar fi ajutat pe magnatul Ioan Niculae să obţină gaze la preţuri preferenţiale.
Cristian David (PNL) a fost ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională şi urmărirea aplicării aquis-ului comunitar în Guvernul Tăriceanu I. În iulie 2015, el a fost deferit Justiţiei pentru luare de mită. Ar fi primit mită jumătate de million de euro într-o afacere cu retrocedări. David a fost arestat preventive câteva luni după care s-a pocăit.
Bogdan Olteanu (PNL) a fost şi el ministru delegat pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Tăriceanu I. În octombrie 2016, a fost trimis în judecată pentru luare de mită. Ar fi primit 1 milion de euro de la Sorin Ovidiu Vântu ca să îl ajute cu numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de Guvernator al Deltei Dunării. Olteanu a fost arestat preventiv.
Dan Motreanu (PNL) a fost ministru pentru Agricultură în dosarul Tăriceanu I. În septembrie 2015, a fost trimis în judecată pentru spălare de bani într-o afacere de bani pentru partid.
Anchetaţi
Gheorghe Pogea (PD, PDL, PNL) şi Sebastian Vlădescu (PNL) sunt urmăriţi penal pentru abuz în serviciu în dosarul Rompetrol II de la DIICOT. Pogea a fost vicepremier pentru coordonarea activităţilor economice în Guvernul Tăriceanu I, iar Sebastian Vlădescu, ministru al Finanţelor.
Varujan Vosganian (PNL) a fost ministrul Economiei în Cabinetul Tăriceanu I. DIICOT a cerut Parlamentului în două rânduri avizul pentru anchetarea penală a lui Vosganian în dosarul Romgaz. Ca şi Videanu, Vosganian l-ar fi ajutat pe magnatul Ioan Niculae să obţină gaze la preţuri preferenţiale. Parlamentul a respins cererile aşa că Vosganian a scăpat de anchetă.
La fel şi colegul lui de cabinet, Laszlo Borbely (UDMR). DNA a cerut avizul pentru anchetarea lui penală pentru trafic de influenţă, dar nu l-a obţinut. Celelalte personaje din dosarul lui Borbely, fără imunitate parlamentară, au fost condamnate.
Suspiciuni neconfirmate
Fostul ministru al Apărării Theodor Atanasiu (PNL) a fost urmărit penal într-un dosar privind referendumul din 2012 de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, însă ulterior a fost scos de sub urmărirea penală.
Guvernul Tăriceanu II
Condamnaţi definitiv
Fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş (PNL) a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru trafic de influenţă. El a primit 15.000 de euro şi produse alimentare în valoare de 1500 de lei de la un afacerist ca să îl ajute să obţină contracte cu statul.
Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu (PNL) a primit 3 ani şi jumătate cu suspendare în dosarul Poşta. El este judecat şi în dosarul retrocedărilor de păduri de la Braşov.
Condamnat a fost şi Zsolt Nagy (vezi la Guvernul Tăriceanu I).
Judecaţi
Călin Popescu Tăriceanu (vezi la Guvernul Tăriceanu I).
Cristian David (vezi la Guvernul Tăriceanu I).
Ludovic Orban (PNL) a fost ministru al Transporturilor în Guvernul Tăriceanu II. În mai 2016, a fost trimis în judecată pentru folosire a influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite. A fost denunţat de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu că i-ar fi finanţat ilegal apariţiile televizate în campania electorală pentru locale. Orban a fost achitat în primă instanţă.
Cristian Adomniţei (PNL) a fost ministrul Educaţiei în Guvernul Tăriceanu II. În iulie 2015, el a fost trimis în judecată pentru fals intelectual şi favorizarea făptuitorului.
Anchetaţi
Varujan Vosganian şi Lazlo Borbely (vezi la Guvernul Tăriceanu I).
Ovidiu Silaghi (PNL) a fost ministru pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale în Guvernul Tăriceanu II. DNA a cerut avizul pentru anchetarea lui pentru trafic de influenţă, însă cazul a rămas în aer.
Suspiciuni neconfirmate
Fostul ministru al Muncii Paul Păcuraru (PNL) a fost judecat pentru luare de mită, însă a fost achitat definitiv.
Guvernul Boc I
Condamnaţi definitiv
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi (PDL), a fost condamnată definitiv la 5 ani de detenţie efectivă pentru abuz în serviciu în dosarul fraudării licitaţiilor pentru evenimentele legate de ziua Tineretului.
Fostul ministru al Comunicaţiilor , Gabriel Sandu (PDL), a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul Microsoft I.
Actualul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea (PSD), a fost pentru scurt timp ministru de Interne în Guvernul Boc I. Acum el este condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul şi este judecat în dosarul Bombonica de la ICCJ.
Judecaţi
Elena Udrea (PDL) a fost ministru al Turismului în Guvernul Boc I. Ea este judecată în dosarul Gala Bute şi aşteapă o primă sentinţă pe 13 martie a.c. Mai este anchetată în alte 3 dosare privind finanţarea campaniei prezidenţiale a lui Traian Băsescu din 2009, Microsoft şi mită de la Buzăianu.
Adriean Vidanu (PDL) a fost ministru Economiei în Cabinetul Boc I. Este judecat la ICCJ (vezi detalii mai sus la Guvernul Tăriceanu I).
Gabriel Oprea (PSD) a fost ministru de Interne în Cabinetul Boc I (vezi detalii mai sus la Guvernul Năstase).
Vasile Blaga (PDL) a fost ministru al Dezvoltării în Guvernul Boc I (vezi detalii mai sus la Guvernul Tăriceanu I).
Victor Ponta (PSD) a fost ministru pentru Relaţia cu Parlamentul în Guvernul Boc I (vezi detalii mai sus la Guvernul Năstase).
Constantin Niţă (PSD) a fost ministrul pentru IMM-uri în Guvernul Boc I. În iunie 2016 a fost deferit Justiţiei pentru trafic de influenţă.
Anchetaţi
Dan Nica a fost vicepremier în Guvernul Boc I şi ministru de Interne. Ecaterina Andronescu a fost ministrul Educaţiei, Ilie Sârbu la Agricultură, Gheorghe Pogea la Finanţe. Ei sunt anchetaţi în dosarele Microsoft II, Rompetrol II şi retrocedările de păduri (vezi detalii mai sus)
Suspiciuni neconfirmate
Miniştrii Mediului Nicoale Nemirschi şi al Muncii Marian Sârbu (ambii PSD) în Guvernul Boc I au fost anchetaţi, însă au primit clasare.
Guvernul Boc II
Condamnaţi definitiv
Gabriel Sandu a fost ministrul Comunicaţiilor şi în Guvernul Boc II (vezi mai sus detalii)
Judecaţi
Gabriel Oprea a fost ministrul Apărării în Guvernul Boc II, Adriean Videanu – al Economiei, Elena Udrea – al Dezvolării, Vasile Blaga – Interne (vezi mai sus detalii în legătură cu acuzaţiile aduse acestora)
Ion Ariton l-a înlocuit pe Adriean Videanu la Ministerul Economiei în Executivul Boc II. El este judecat alături de Elena Udrea în dosarul Gala Bute. Este acuzat de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Anchetaţi
Daniel Funeriu a fost ministrul Educaţiei, iar Valerian Vreme al Comunicaţiilor în locul lui Gabriel Sandu. Amândoi sunt vizaţi în dosarul Microsoft II pentru abuz în serviciu. Ei ar fi cumpărat licenţe pentru calculatoarele din şcoli în condiţii nelegale.
Sebastian Vlădescu a fost ministrul Finanţelor (vezi mai sus ce probleme are cu Justiţia), iar Laszlo Borbely a fost ministrul Mediului (de asemenea vezi mai sus detalii).
Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu
Condamnaţi definitiv
În iunie 2016, ministrul pentru Agricultură în Guvernul MRU, Stelian Fuia, (PDL) a fost condamnat defintiv la 3 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în cazul vânzării unor imobile ale Staţiunii de Cercetare a Plantelor Medicinale Fundulea, prejudiciul fiind de peste 1,6 milioane de lei.
Judecaţi
Gabriel Oprea (UNPR) a fost ministrul Apărării şi în Guvernul MRU.
Ministrul de Interne în Executivul MRU, Gabriel Berca (PDL), a fost ulterior condamnat în primă instanţă la 3 ani de detenţie efectivă pentru trafic de influenţă. Potrivit rechizitoriului DNA, între aprilie 2010 – ianuarie 2012, Gabriel Berca, ar fi primit de la un om de afaceri din Bacău 185.000 euro pentru că, în calitate de senator şi preşedinte PDL Bacău, să intervină pe lângă membri ai Guvernului astfel încât sa fie alocate fonduri către primăria comunei Ardeoani. Banii erau pentru achitarea unor lucrări de aproape 5,6 milioane lei făcute de firma omului de afaceri.
Anchetaţi
Laszlo Borbely a făcut parte şi din Cabinetul MRU (vezi mai sus ce acuzaţii i s-au adus)
Guvernul Ponta I
Condamnaţi definitiv
Ministru al Apărării în Guvernul USL Ponta I, generalul Corneliu Dobriţoiu (PNL), a fost condamnat în mai 2016 la 1 an de detenţie cu suspendare în dosarul „Case pentru generali” pentru achiziţionarea în condiţii ilegale a unei locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat.
Judecaţi
Victor Ponta are un dosar în curs de judecată Turceni Rovinari şi un altul în stadiu de anchetă (vezi mai sus detalii despre dosarele lui Ponta la Guvernul Năstase).
Ponta este judecat în cazul Turceni Rovinari alături de Dan Şova (PSD), ministru pentru Relaţia cu Parlamentul în Cabinetul Ponta 1. Şova este acuzat de trafic de influenţă.
Anchetaţi
Ecaterina Andronescu, Dan Nica şi Ovidiu Silaghi au făcut parte şi din Guvernul Ponta 1 (vezi mai sus ce acuzaţii li se aduc).
Ministrul al Justiţiei şi apoi de Externe, Titus Corlăţean (PSD), a fost acuzat de DNA de abuz în serviciu şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale în dosarul Diaspora, instrumentat după alegerile prezidenţiale din 2014. Parlamentul nu a aprobat însă ancheta în cazul lui Corlăţean.
La fel în cazul lui Victor Paul Dobre (PNL), ministru delegat pentru Administraţie. Procurorii Parchetului General au cerut avizul Parlamentului pentru anchetarea penală a acestuia în dosarul „Nu e bine, domnule chestor!”, însă parlamentarii nu şi-au dat acordul.
De asemenea, procurorii DNA au solicitat avizul pentru anchetarea penală a vicepremierului şi ministrului de Finanţe în cabinetul Ponta I, Daniel Chiţoiu (PNL), în dosarul ASF pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat. Parlamentul nu a dat aviz aşa că ancheta în cazul lui Chiţoiu s-a închis.
Suspiciuni neconfirmate
Fost ministru al Culturii în Executivul Ponta I, actorul Mircea Diaconu, a fost acuzat de conflict de interese, însă a fost achitat. A primit în schimb o amendă administrativă de 1000 de lei. Potrivit procurorilor, în calitate de director al Teatrului „C.I. Nottara”, Mircea Diaconu ar fi participat la negocierea condiţiilor contractuale şi apoi a semnat, la data de 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale (regie) având ca obiect realizarea unui spectacol de către soţia sa, actriţa şi regizoarea Diana Lupescu, contract în baza căruia s-ar fi realizat în mod direct un folos material pentru aceasta.
Ministrul Educaţiei şi apoi pentru Dialog social, Liviu Pop, a fost reclamat de ANI la parchet pentru conflict de interese. Ar fi avantajat patrimoniul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Parchetul a emis însă o soluţie de NUP.
Guvernul Ponta II
Condamnaţi definitiv
Liviu Dragnea a fost vicepremier şi ministru al Administraţiei şi Dezvoltării Regionale (vezi mai sus la Guvernul Boc I ce acuzaţii i-au fost aduse şi i se aduc lui Liviu Dragnea)
Relu Fenechiu (PNL) a fost ministrul Transporturilor în Cabinetul Ponta II. Acum e în puşcărie după ce a fost condamnat la 5 ani de detenţie în dosarul Transformatorul.
Între timp, s-a mai ales cu 2 dosare penale. Într-unul a făcut acord de recunoaştere a vinovăţiei. El a admis că a primit mită 900.000 de euro ca să ajute două companii IT să încheie contracte cu Ministerul Justiţiei şi Ministerul Sănătăţii. Fenechiu a fost de acord să execute o pedeapsă de 3 ani şi 10 luni de detenţie.
În al treilea dosar, Fenechiu este acuzat că a primit o mită de 4,3 milioane de euro de la reprezentanţii unei firme pentru a asigura finanţarea de către Ministerul Educaţiei a etapei a V-a a Programului „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI), atribuirea contractului către firma respectivă şi derularea acestuia în bune condiţii.
Judecaţi
Victor Ponta, Dan Şova (ministru delegat pentru infrastructură), Gabriel Oprea (vicepremier, ministru de Interne), Constantin Niţă (ministru delegat pentru Energie) şi Cristian David (ministru delegat pentru românii de pretutindeni) sunt judecaţi pentru corupţie şi au făcut parte din Cabinetul Ponta II (vezi mai sus ce acuzaţii li se aduc).
Anchetaţi
Daniel Chiţoiu (Finante Publice / Economie), Titus Corlăţean (MAE), Varujan Vosganian (Economie) şi Dan Nica (Comunicaţii) au făcut parte din Cabinetul Ponta II. Cu excepţia lui Nica, niciunul nu a putut fi anchetat penal întrucât Parlamentul nu a avizat începerea urmăririi penale.
Guvernele Ponta III şi Ponta IV
Miniştri cu probleme penale din Guvernele Ponta III şi Ponta IV sunt Victor Ponta, Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Titus Corlăţean, Constantin Niţă, Dan Şova şi Darius Vâlcov. Acesta din urmă este judecat pentru corupţie în 2 dosare penale şi anchetat într-un al treilea.
Alex Costache
https://www.romaniacurata.ro/topul-penalilor-pe-guverne-psd-detronat-de-pe-locul-i-guverne-integral-penale/
//////////////////////////////////
(Alt maciucar- prieten al lui Iliescu nu se dezminte…)Generalul care a scris, în penitenciar, opere ştiinţifice publicate anterior
Scris de Melania Cincea
Generalul MApN (r) Marin Măciucă, condamnat într-un dosar de corupţie, este unul dintre deţinuţii care au scris lucrări ştiinţifice, în penitenciar, şi cărora, în baza lor, le-a fost redusă pedeapsa. Problema este că din patru lucrări, trei fuseseră publicate înainte de perioada în care anunţase ANP că autorul lucrează la scrierea lor.
Două cărţi şi două lucrări ştiinţifice, în şase luni
Fostul general MApN Marin Măciucă este unul dintre cei care au scris opere ştiinţifice, în timpul detenţiei: două cărţi şi două lucrări ştiinţifice, care i-au scurtat pedeapsa.
Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, este vorba despre lucrările “Curriculum şi competenţe pentru piaţa muncii”, scrisă în perioada 3 decembrie 2014 – ianuarie 2015, tipărită Centrul Tehnic Editorial al Armatei, “Dinamica riscului de insecuritate în societatea epistemologică”, scrisă în perioada 15 mai – 15 iunie 2015, publicată de Editura Sitech Craiova, şi “Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale. Terorismul internaţional de la origini la tendinţe”, scrisă în perioada 16 aprilie – 5 mai 2015, publicată de Editura Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”.
Toate aceste lucrări au fost coordonate ştiinţific, mai spun cei de la ANP, de prof. univ. dr. Doina Mureşan, de la Universitatea „Dimitrie Cantemir”. Din august 2016, Doina Mureşan este comandantul Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, din Breaza. Din 2010 până anul trecut a fost şeful Secţiei Învăţământului Militar la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, din Bucureşti, iar anterior a ocupat funcţii de conducere în Direcţia Resurse Umane a MApN şi a fost angajată a Colegiului Naţional de Apărare a MApN şi a Universităţii de Apărare „Carol I”, din Bucureşti.
Din patru lucrări, trei sunt cu mari semne de întrebare
Trei din cele patru atribuite lui Marin Măciucă au fost publicate înainte de scrierea lor în penitenciar.
Prima dintre aceste lucrări, Curriculum şi competenţe pentru piaţa muncii, care are 132 de pagini şi 59 de surse bibliografice, scrisă de Marin Măciucă în perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015, după cum declară ANP, este o carte care fusese tipărită în anul 2014. Interesant este că informaţia apare pe coperta volumului, pus la dosarul ANP, dar că nimeni din comisia de evaluare de la Penitenciarul Rahova nu a văzut că această carte a fost publicată înainte de a fi scrisă…
Cea de a doua carte, Dinamica riscului de insecuritate în societatea epistemologică, publicată de Sitech Craiova, ridică semne de întrebare în privinţa timpului în care a fost scrisă, timp care include şi documentarea, că e operă ştiinţifică. Cele 158 de pagini ale cărţii au fost scrise într-o lună, din 15 mai până în 15 iunie 2015. Perioadă care include şi documentarea, adică citirea a 18 surse bibliografice (cărţi sau pagini web, deşi în penitenciar deţinuţii nu au acces la internet).
În privinţa celei de a treia lucrări indicate de ANP, Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale. Terorismul internaţional de la origini la tendinţe, vorbim, de fapt, de două lucrări – una cu nouă surse bibliografice, cealaltă, cu 14 –, ambele incluse în ediţia ianuarie-martie 2015 a Revistei Univers strategic, care se prezintă ca fiind revistă ştiinţifică universitară a Universităţii Creştine “Dimitrie Cantemir”, publicată sub egida Editurii Pro Universitaria. Adică, au fost publicate într-o revistă valabilă pentru perioada ianuarie-martie şi intrată la tipar, e de presupus, cel târziu în decembrie 2014. Or la ANP sunt declarate ca scrise în penitenciar în perioada aprilie-mai. Foarte interesant că nici în acest caz nimeni din comisia de evaluare de la Penitenciarul Găeşti, care i-a analizat dosarul, nu a sesizat această… inadvertenţă.
Probabil, aceste „scăpări” au reprezentat motivul pentru care, iniţial, ANP a refuzat să ne ofere copii după copertele volumelor, după bibliografiile lor şi paginile cu datele de identificare a editurii care le-a tipărit, invocând Legea dreptului de autor şi imposibilitatea de a ni le transmite cu titlu gratuit…
Condamnat în dosarul „Ripstop”
Marin Măciucă, general maior în rezervă, fost comandant al Comandamentului Logistic Întrunit al MApN, a fost condamnat la patru ani de închisoare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în dosarul „Ripstop”, fiind încarcerat în 4 iunie 2013. Acesta a fost unul dintre ofiţerii MApN acuzaţi că, favorizând una dintre firmele participante la licitaţia pentru achiziţia publică de ţesătură tip Ripstop, necesară pentru confecţionarea uniformelor militare, a viciat procedura licitaţiei.
Potrivit DNA, citată de presa centrală, în perioada iunie – septembrie 2003, cu ocazia achiziţiei publice de ţesătură tip Ripstop, necesară pentru confecţionarea uniformelor militare, patru ofiţeri MApN, printre care şi Marin Măciucă, au viciat licitaţia pentru favoriza una dintre firmele participante, Texplorer Gmbh Nettetal, din Germania, care pierduse prima oară această licitaţie. Cei patru, printre care şi Marin Măciucă, au organizat o nouă licitaţie, câştigată de firma germană pe baza unei oferte a unei firme turceşti şi a unor documentaţii făcute la laboratoare neautorizate. Alte două firme participante au pierdut, deşi aveau oferte mai bune decât firma germană. Prejudiciul stabilit de DNA în dauna MApN a fost de 2,26 milioane euro.
Încă un caz de fraudă cu gir academic
O situaţie asemănătoare am întâlnit-o în cazul unui alt deţinut-scriitor de opere ştiinţifice, Dorinel Mucea, fost adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, fost consilier economic la Ambasada României din Turcia, înainte de 1989, numit de presă „miliardarul sub acoperire”, care a fost condamnat, în 27 ianuarie 2015, în dosarul „Privatizărilor strategice”, la patru ani şi şase luni de închisoare, pentru constituire de grup infracţional organizat. Cel puţin una dintre cele şapte cărţi zise ştiinţifice scrise, în decurs de circa şase luni, în penitenciar, prezintă indicii de fraudă.
Volumul Rolul şi importanţa negocierilor comerciale în realizarea unui tranzacţii scris – sub coordonarea ştiinţifică a conf. univ. Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale-Universitare Bucureşti – în perioada 13 martie – iulie 2015, cât era închis la Penitenciarul Rahova, fusese tipărit, ca Dorinel Mucea să-l fi terminat de scris, în aprilie 2015. Şi nu la editura declarată la ANP, CA Publishing – unde a apărut ediţia depusă la dosarul ANP –, ci la Editura Tritonic, unde Mireille Rădoi avusese funcţie de conducere, înainte de numirea la BCUB.
Mai multe despre acest caz pot fi citite în acest articol: Fraude cu gir academic în lucrările zise științifice scrise în penitenciar.
În vizorul DNA, cadre universitare, reprezentanți ai unor edituri și membri ai comisiilor din penitenciare
DNA are în lucru, de la începutul anului trecut, un dosar in rem care vizează lucrările ştiinţifice scrise în puşcărie, în care însă nu mai există niciun element de noutate de mai mult de un, după cum ne-a transmis, recent, DNA, ca răspuns la o solicitare de informaţii.
Într-un comunicat de presă dat publicităţii anul trecut, DNA anunţa, printre altele, că „(…) s-ar fi creat un mecanism în care ar fi implicate cadre universitare, reprezentanți ai unor edituri și membri ai comisiilor din penitenciare, care au acționat coroborat, astfel încât persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări științifice, iar pedepsele aplicate de instanțe să se considere ca executate. (…) Ar fi existat persoane care au acceptat să elaboreze lucrări cu un aparent caracter științific și care au fost asumate ulterior de persoanele condamnate. Lucrările pretins a fi fost realizate în penitenciar citează opere la care autorul nu a avut acces nici la bibliotecă, nici online, iar timpul dedicat elaborării lucrărilor este în mod obiectiv insuficient pentru un asemenea demers. (…)”.
Articol publicat şi în TIMPOLIS:
https://putereaacincea.ro/generalul-care-scris-penitenciar-opere-stiintifice-publicate-anterior/
//////////////////////////////////
(Legiferarea hotiei sau…) Frăţia penal-academică
Scris de Melania Cincea
La opt luni după izbucnirea scandalului privind girarea de către zeci de cadre universitare a sute de lucrări zise ştiinţifice – intrat şi în atenţia DNA –, doar o parte infimă a universităţilor ale căror nume şi prestigiu au fost astfel afectate au luat atitudine. Demonstrând dacă nu protejarea acestei situaţii, măcar tolerarea ei.
Bucureşti şi Timişoara, universităţi care „ies din rând”
La opt luni după izbucnirea în presă a scandalului privind girarea de către zeci de cadre universitare a sute de lucrări zise ştiinţifice, scrise în penitenciar, şi după ce fostul ministru al Educaţiei, Adrian Curaj, a cerut public ca fiecare universitate să facă o analiză pentru fiecare situaţie în parte şi să ia măsuri „ferme de apărare a integrităţii şi prestigiului univeersităţilor”, în majoritatea covârşitoare a cazurilor nu s-a întâmplat nimic. Doar o parte inifimă a universităţilor ale căror nume şi prestigiu au fost târâte în acest scandal au luat atitudine.
La jumătatea lunii august am trimis la zece universităţi, atât civile, cât şi militare – Academia de Poliţie Bucureşti, Politehnica Bucureşti, SNSPA Bucureşti, Universitatea de Apărare Bucureşti, Universităţile de stat Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Sibiu, Timişoara, Universitatea particulară „V. Goldiş” Arad –, şi Academiei Române o solicitare de informaţii standard. Cerând să comunice dacă au dispus examinarea lucrărilor ştiinţifice scrise în penitenciar, pentru a stabili dacă este sau nu vorba despre lucrări ştiinţifice şi pentru a afla în ce condiţii le-au girat cadrele didactice. De asemenea, am solicitat să comunice ce decizii au fost luate în cazul fiecărui cadru didactic în parte.
Doar două universităţi, Bucureşti şi Timişoara, au recurs la sancţiuni. Restul fie se ascund sub falsul pretext „coordonatorii şi-au dat girul în nume personal” – un argument inacceptabil, pentru că aceşti coordonatori s-au folosit de funcţia didactică universitară, deci şi de numele universităţii –, fie, fără însă să facă referire la conţinutul lucrărilor, invocă textul de lege care a permis acest artificiu pentru a-i scoate mai repede din puşcărie pe unii deţinuţi, fie, pur şi simplu, refuză să răspundă.
E surprinzător, însă, că o universitate acceptă ideea că o lucrare ştiinţifică poate fi scrisă în două săptămâni, de exemplu, că nu are semne de întrebare în privinţa altora care, deşi au bibliografii de sute de titluri, au fost şi ele redactate într-un termen scurtissim, că numesc lucrare ştiinţifică „opere” cu bibliografie de trei-patru titluri sau „opere” cărora le lipseşte şi bibliografia. Pentru că e clar şi pentru un masterand că o lucrare ştiinţifică nu poate fi scrisă într-un timp atât de scurt, mai ales în mediul penitenciar, unde nu e permis accesul la internet, iar bibliotecile nu au volume de specialitate.
Un alt aspect care atrage atenţia este faptul că profesorii coordonatori lucrează cu aceleaşi edituri, fie că girează o lucrare sau cinci lucrări.
Pe lista celor care au girat lucrări aşa-numit ştiinţifice se regăsesc Dan Dungaciu, directorul Institutului de Știinţe Politice și Relaţii Internaţionale al Academiei Române, Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare Bucureşti, George Ţical, director al Colegiului Naţional de Afaceri Interne, din cadrul Academiei de Poliţie, generalul Vasile Ozunu, fost director al Colegiului Naţional de Apărare, sau Paul Dobrescu, fost director al Consiliului Naţional de Etică, numit în funcţie de Ecaterina Andronescu.
Iată cum se poziţionează faţă de această problemă universităţile cărora le-am solicitat un punct de vedere.
Academia Română, în silenzio stampa
Numele Academiei Române a fost folosit, pentru girarea unor lucrări ştiinţifice scrise în penitenciar, de profesorii Dan Dungaciu şi Radu Baltasiu.
Deşi am solicitat opinia conducerii Academiei Române faţă de această situaţie, nu am primit răspuns în termenul prevăzutde lege. Iar în dialogul telefonic, mm fost pasată de la cabinetul preşedintelui Ionel Valentin Vlad la cel al vicepreşedintelui Cristian Hera, unde, mi s-a comunicat, nu se ştia nimic despre o astfel de solicitare de informaţii…
La Academia de Poliţie, fără sancţiuni
Academia de Poliţie „Al. I. Cuza”, din Bucureşti, figurează pe lista coordonatorilor de lucrări ştiinţifice scrise în penitenciar cu două cadre universitare: George Ţical, care este şi director al Colegiului Naţional de Afaceri Interne, şi Dumitru Pavelescu. Unul, cu trei lucrări girate, celălalt, cu patru.
Comisia de Etică a Academiei – ne transmite conducerea instituţiei –, a analizat „aspectele apărute în spaţiul public referitoare la lucrările cu caracter ştiinţific redactate în penitenciar de persoane aflate în stare de deţinere”. Şi a ajuns la concluzia că cei doi „au oferit doar recomandări privind posibilitatea ca domeniul sau tema aleasă să fie una ştiinţifică”, dar că „nu au realizat nicio activitate de coordonare, cum ar fi: structurarea lucrării pe capitole şi subcapitole, identificarea itemilor de cercetare, alegerea metodelor de cercetare, planificarea activităţilor, corectarea versiunilor iniţială şi finală ale lucrărilor redactate de cei doi condamnaţi aflaţi în stare de deţinere ori recenzarea ştiinţifică finală a acestora”. Şi, ni se mai transmite, „nu au pretins sau primit bani sau alte foloase materiale”.
Concluzia? „Întrucât nu a existat nicio încălcare a legii săvârşită”, Comisia de Etică nu a dispus nicio sancţiune.
SNSPA răspunde, ocolind răspunsul
Paul Dobrescu, Dragoş Valentin Dincă şi Dumitru Borţun sunt cei care au girat lucrări ştiinţifice scrise în puşcărie, sub umbrela Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative.
Oficialii instituţiei răspund cererii de informaţii, dar de fapt nu comunică absolut nimic. După ce ne citează din Legea 544/2001, privind liberul acces la informaţii de interes public, amintesc că SNSPA este „o instituţie de învăţământ superior de stat” şi ne explică rolul învăţământului superior, încheie: „Orice alte acţiuni ce exced misiunii învăţământului superior nu constituie o activitate a SNSPA”.
Deci, ce se înţelege? Că staff-ul acestei universităţi – conduse de Remus Pricopie, care este şi preşedintele interimar al Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale – zice că nu e treaba instituţiei să verifice în ce constau lucrările zise ştiinţifice. Asta, deşi au fost girate în numele SNSPA.
Universitatea „Goldiş” Arad a clasat sesizarea
Universitatea „Vasile Goldiş” Arad apare pe lista ANP cu patru cadre universitare: Aurelia Cotuţiu, Ioan Trifa, Roman Regis-Mafteiu şi Gabriela David.
Oficialii universităţii transmit că, deşi Comisia de Etică a fost sesizată, din cercetările efectuate „nu s-a putut reţine vinovăţia acestora”, aşa că sesizarea a fost clasată.
Universitatea Bucureşti retrage un titlu şi emite avertismente
Universitatea Bucureşti apare pe lista ANP cu numele lui Stelian Brezeanu, care a girat două lucrări publicate de George Copos, al lui Dan Pavel, care a girat lucrări scrise de Gigi Becali, şi al Monicăi Ardeleanu.
Comisia de Etică a UB ne transmite că, în privinţa lui Stelian Brezeanu, a analizat situaţia încă din 2015, plecând de la acuzele de plagiat înaintate de Cătălin Parfene, privind una dintre cele două cărţi, şi că i-a retras titlul de profesor emerit.
În privinţa lui Dan Pavel şi a Monicăi Ardelean, „observă că cele două cadre didactice consideră că respectarea unui cadru legal nu implică un scrupul etic privind acordarea unor recomandări pentru a ajuta deţinuţii să fie liberaţi mai devreme. Un deţinut, dl Becali George, nu scrisese nimic în ordine ştiinţifică, un altul, dl Floricică Gheorghe, făcuse numai cursuri de formare, avea studii de licenţă şi de masterat, dar nu se manifestase în domeniul ştiinţific. (…) Uşurinţa cu care dat recomandări plasează cele două cadre didactice într-o situaţie producătoare de prejudicii aduse imaginii Universităţii Bucureşti”. Şi a cerut UB să-i avertizeze public. „Detenţia nu este, totuşi, locul pentru a face cercetare ştiinţifică şi a redacta astfel de lucrări, exceptând cazul celor care au dovedit anterior detenţiei, performanţe remarcabile în publicarea de carte ştiinţifică”, mai declara Comisia de Etică.
În plus, UB a înaintat propuneri de modificare a cadrului legislativ: „faptul că girul unui profesor universitar, dar şi că publicarea unei lucrări la o editură acreditată CNCSIS sunt considerate suficiente pentru ca o comisie a penitenciarului, formată din nespecialişti, să decidă că lucrarea publicată are caracter ştiinţific, măreşte arbitrarul deciziei, dar permite reducerea substanţială a pedepsei.” UB a propus ca certificarea caracterului ştiinţific al unei lucrări publicate în detenţie să fie realizată prin solicitarea de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor a mediului academic (universitate, facultate) care să desemneze o comisie ştiinţifică din trei membri, cu expertiză în domeniul de referinţă al lucrării.
Universitatea Cluj confirmă că nu e vorba de lucrări ştiinţifice. Dar atât.
Numele Universităţii “Babeș-Bolyai”, din Cluj Napoca a fost inclus pe lista „scriitorilor din puşcării” prin contribuţia a patru cadre universitare: Eniko Rus, Gavril Neamţu, Mireille Rădoi, care este şi director al Bibliotecii Centrale Universitare Bucureşti, şi Florin Bozântan.
Ce a constatat Comisia de Etică, despre care ni se spune că s-a autosesizat? În majoritatea recomandărilor, absenţa unor criterii clare de evaluare a capacităţii ştiinţifice a solicitanţilor, a relevanţei ştiinţifice a temei şi a proiectului de cercetare. În plus, apreciază că astfel de recomandări ar trebui să aibă în vedere cel puţin trei cerinţe minimale: probitatea ştiinţifică a solicitantului, pe baza realizărilor ştiinţifice anterioare, existenţa unui proiect fezabil, raportat la condiţiile concrete în care se va elabora lucrarea ştiinţifică, şi durata de timp necesară realizării lucrării ştiinţifice.
Chiar dacă ceea ce au girat acele cadre didactice nu sunt lucrări ştiinţifice, după cum lasă de înţeles Comisia de Etică a UBB, susţine că nu s-a încălcat legea şi, deci, nu a propus luarea niciunei decizii în privinţa lor: „Au purtat o corespondenţă în nume propriu, fără a implica universitatea, (…) recomandările fiind girate în nume personal”. În nume personal, dar cu menţionarea numelui UBB…
Universitatea Constanţa invocă legea, nu şi lipsa caracterului ştiinţific
Universitatea “Ovidius”, din Constanţa, apare menţionată pe lista Ministerului Justiţiei cu șapte nume: Cristi Iftene, Dumitru Cristea, Marian Cojoc, Vasile Nechita, Cristian Mioşnianu, Anca Stanciu şi ÎPS Teodosie.
Reprezentanţii universităţii transmit că recomandările date pentru lucrările ştiinţifice „nu s-au acordat în afara cadrului legal” care, „în perioada de referinţă nu reglementau expres şi punctual condiţiile acordării de recomandări de către cadrele didactice universitare”.
Comisia de Etică a propus conducerii universităţii să reglementeze prin norme interne modul în care personalul didactic poate acorda persoanelor aflate în detenţie recomandări privind elaborarea de lucrări ştiinţifice.
La Universitatea Iaşi, linişte
Numele Universităţii “Al. I. Cuza” Iaşi a fost folosit de cinci cadre didactice: Petru Bejan, Nicu Gavriluţă, Daniela Şoitu, Tudor Jijie şi Mircea Nicoară.
Instituţia nu a luat însă nicio decizie în privinţa lor. Nici măcar nu a discutat aceste cazuri în Comisia de Etică, pe motiv că „nu a primit nicio sesizare relativ la cadrele didactice şi faptele menţionate în adresa dumneavoastră”. Subliniază, însă, că avizele au fost date în nume personal, nu în numele instituţiei.
Universitatea Sibiu nu răspunde
Universitatea “L. Blaga”, din Sibiu figurează pe lista Ministerului Justiţiei cu numele a doi profesori: Mirela Stanciu şi Valentin Petrescu.
Universitatea nu a răspuns solicitării de informaţii, deşi termenul maxim prevăzut de lege a fost depăşit.
Politehnica Bucureşti tace
Universitatea Politehnica Bucureşti are opt cadre universitare care au girat un total de 18 lucrări zise ştiinţifice scrise în penitenciar: Tiberiu Dobrescu, Corneliu Cincu, Emil Ioan Sluşanschi, Nicolae Băran, Beatrice Baliu, Petre Chipurici, Nicolae Toma şi Marian Marin.
Instituţia nu a răspuns solicitării de informaţii, deşi termenul maxim prevăzut de lege a fost depăşit.
Universitatea Timişoara încetează colaborarea cu profesorul coordonator
Universitatea de Vest din Timişoara apare pe această listă cu un singur nume: Zeno Şuştac.
Oficialii UVT transmit că lucrarea a fost examinată de Comisia de Etică a universităţii, aceasta recomanând încetarea colaborării cu Zeno Şuştac, care era cadru didactic asociat, plătit cu ora.
Dinspre Universitatea Naţională de Apărare, momentan linişte
Numele Universităţii Naţionale de Apărare apare şi ea pe lista ANP în contextul a două lucrări coordonate de generalul prof. univ. dr. Mihai Vasile Ozunu.
Momentan, nici această universitate nu a răspuns solicitării de informaţii.
Universităţi şi instituţii ai căror reprezentanţi au girat lucrări ştiinţifice scrise în penitenciar
Mai jos sunt publicate, în ordine alfabetică, cele 11 instituţii al căror nume a fost implicat în acest scandal şi de la care am solicitat puncte de vedere, numele cadrelor universitare care, folosindu-de se el, au girat lucrări ştiinţifice, numele deţinuţilor autori ai acestor lucrări, titlurile lucrărilor coordonate, perioada redactării lor şi editurile care le-au publicat.
Academia Română – patru lucrări girate
Prof. univ. dr. Radu Baltasiu
“Rezistenţa anticomunistă în România în perioada 1950 – 1962””
Autor: Flavius Adrian Pop, deţinut la Penitenciarul Bucureşti Jilava
Timp redactare lucrare: 23 ianuarie – 29 octombrie 2015
Editura: Printech Bucureşti
Dan Dungaciu
“Metodele de corelare a notorietăţii mărcilor cu eficienţa investiţiilor în publicitate şi intenţia de cumpărare a produselor comerciale”
Autor: Nicola Teodor Bogdan, deţinut la Penitenciarul Bucureşti Jilava
Timp redactare lucrare: 25 martie – 21 mai 2015
Editura ISPRI, institut al Academiei Române
“Radiografia audienţelor media pentru presa scrisă 2004 – 2014”
Autor: Nicola Teodor Bogdan, deţinut la Penitenciarul Bucureşti Jilava
Timp redactare lucrare: 24 iulie – 28 august 2015
Editura ISPRI, institut al Academiei Române
“Televiziunea şi publicul ei 2004 – 2014. Analiza sociodemografică a audienţei”
Autor: Nicola Teodor Bogdan, deţinut la Penitenciarul Bucureşti Jilava
Timp redactare lucrare: 27 mai – 28 august 2015
Editura ISPRI, institut al Academiei Române
Academia de Poliţie – şapte lucrări
Conf. univ. dr. Dumitru Pavelescu
“Contractul administrativ”
Autor: Ştefan Cătălin Bănică, deţinut la Penitenciarul Craiova
Timp redactare lucrare: două luni
Editura: Sitech, Craiova
“Procedura încheierii şi executării contractelor administrative”
Autor: Ştefan Cătălin Bănică, deţinut la Penitenciarul Craiova
Timp redactare lucrare: două luni
Editura: Sitech, Craiova
“Contenciosul administrativ”
Autor: Ştefan Cătălin Bănică, deţinut la Penitenciarul Craiova
Timp redactare lucrare: două luni
Editura: Sitech, Craiova
Prof. univ. dr. George Ţical
“Tactica ascultării suspectului şi a inculpatului în lumina noilor reglementări procesual penale”
Autor: Dumitru Gheorghe, deţinut la Penitenciarul Găeşti
Timp redactare lucrare: două săptămâni
Editura: Bibliotecha, Târgovişte
“Măsurile preventive prevăzute de Noul Cod de Procedură Penală”
Autor: Dumitru Gheorghe, deţinut la Penitenciarul Găeşti
Timp redactare lucrare: 6 februarie – 30 martie 2015
Editura: Bibliotecha, Târgovişte
“Instigarea infracţiunilor de dare şi luare de mită”
Autor: Dumitru Gheorghe, deţinut la Penitenciarul Găeşti
Timp redactare lucrare: 4 mai – 15 iunie2015
Editura: Bibliotecha, Târgovişte
“Liberarea condiţionată în reglementarea Codului Penal şi a Legii nr. 254/2013”
Autor: Dumitru Gheorghe, deţinut la Penitenciarul Găeşti
Timp redactare lucrare: 19 iunie – 20 iulie 2015
Editura: Bibliotecha, Târgovişte
Universitatea Naţională de Apărare „Carol” – două lucrări
Prof. univ. dr. Mihai Vasile Ozunu
“Generarea şi regenerarea resurselor umane ale Armatei române în contextul globalizării şi integrării în NATO şi UE”
Autor: Marian Ion, deţinut la Penitenciarul Rahova
Timp redactare lucrare: 4 iunie – iulie 2015
Editură: Orizonturi
“Influenţa potenţialului militar al României asupra calităţii resurselor umane ale Armatei”
Autor: Marian Ion, deţinut la Penitenciarul Rahova
Timp redactare lucrare: august 2015
Editură: Printech, Bucureşti
Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative – trei lucrări
Conf. univ. dr. Dumitru Borţun
“Opinia publică. Control social vs democraţie”
Autor: Ioana Vârsta, deţinută la Penitenciarul Târgşor
Timp redactare lucrare: 14 mai – 15 iunie 2015
Editură: Risoprint, Cluj Napoca
Dragoş Valentin Dincă
“Necesitatea obiectivă a schimbării administraţiei publice a Bucureştiului”
Autor: Cristian Poteraş, deţinut la Penitenciarul Rahova
Timp redactare lucrare: 12 noiembrie 2015 – ianuarie 2016
Editură: Performantica, Iaşi
Prof. univ. dr. Paul Dobrescu
“Cele două Românii”
Autor: Adrian Năstase, deţinut la Penitenciarul Jilava
Timp redactare lucrare: 12 februarie – 29 mai 2014
Editură: Niculescu, Bucureşti
Universitatea „Goldiş” Arad – patru lucrări
Cont. aici……………………..http://putereaacincea.ro/fratia-penal-academica/
///////////////////////////////////
Fraude cu gir academic în lucrările zise științifice scrise în penitenciar
Scris de Melania Cincea
Cel puţin una dintre cele şapte cărţi zise ştiinţifice scrise, în decurs de circa şase luni, în penitenciar, de către un deținut condamnat în dosarul „Privatizărilor strategice”, oferă indicii de fraudă. Volumul, coordonat ştiinţific de Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare Bucureşti, a fost tipărit înainte ca deţinutul să-l fi terminat de scris. Celelalte cărți nu pot fi consultate, fiind blocate la Biblioteca Națională a României.
Şapte lucrări „ştiinţifice” scrise în şase luni
Dorinel Mucea, fost adjunct al şefului Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, fost consilier economic la Ambasada României din Turcia, înainte de 1989, numit de presă „miliardarul sub acoperire”, a fost condamnat, în 27 ianuarie 2015, în dosarul „Privatizărilor strategice”, la patru ani şi şase luni de închisoare, pentru constituire de grup infracţional organizat.
În 2015, în decurs de aproximativ şase luni, acesta a scris şapte lucrări catalogate drept ştiinţifice. În baza lor, Administraţia Naţională a Penitenciarelor i-a diminuat pedeapsa cu şapte luni. Deci, cu o lună pentru fiecare carte. Toate cele şapte cărţi au fost tipărite, conform ANP, în 2015, de Editura CA Publishing, din Cluj Napoca.
Cine l-a coordonat științific?
Două lucrări au fost coordonate de actualul director al Bibliotecii Centrale Universitare Bucureşti, Mireille Rădoi, în calitate de reprezentant al Universităţii „Babeş Bolyai”, din Cluj Napoca, unde este cadru universitar asociat. Aceasta predă la un masterat al Departamentului de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană, departament condus de Adrian Ivan, actualul director interimar al școlii doctorale a Academiei Naționale de Informații a SRI.
Trei lucrări au fost coordonate de Sorin Dimitriu, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, fost preşedinte al FPS şi fost ministru al Privatizării, în anii 90, pus, în mai anul acesta, sub urmărire penală de către DNA, pentru prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene şi pentru schimbarea ilegală a destinației fondurilor europene, în formă continuată.
Citeşte şi: Frăţia penal-academică
Alte două volume au fost coordonate de Viorel Lefter, de la Academia de Studii Economice Bucureşti, doctor în Economie, care în 1976, în plin regim autoritarist, şi-a documentat teza de doctorat la Sorbona, în Paris. Viorel Lefter este fost pro-rector pentru relaţii internaţionale la ASE, fost preşedinte al Comisiei de Management şi Administrarea Afacerilor din CNATDCU şi membru al Comisiei Consultative în cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
Doar două dintre cele şapte volume catalogate ca ştiinţifice sunt, însă, de găsit în circuitul bibliotecar. Pentru că Biblioteca Naţională a României nu le-a trimis – nu se ştie de ce – nici până acum bibliotecilor universitare, ţinându-le, din 2015, la Depozitul Legal.
Penitenciarele schimbă o ilegalitate cu o altă ilegalitate
sigla-anp-foto-prolexVolumele Rolul şi importanţa negocierilor comerciale în realizarea unui tranzacţii şi Psihologia negocierilor comerciale internaţionale. Stiluri de negociere, ambele coordonate de Mireille Rădoi, există în circuitul bibliotecar universitar. Dar sunt nu editate de CA Publishing, cum spune ANP, ci de Tritonic, care nu apare pe lista ANP cu editurile care au publicat volume „ştiinţifice” scrise în penitenciar.
Cum motivează ANP apariţia în acest circuit a unei edituri despre care, oficial, nu a anunţat că a tipărit astfel de cărţi? Cele două lucrări ale lui Dorinel Mucea „au fost publicate iniţial de editura Tritonic. În acest caz, comisia pentru liberare condiţionată nu a acordat zilele considerate ca executate pentru lucrările publicate, având în vedere tocmai faptul că nu au fost depuse relaţii cu privire la recunoaşterea acestei edituri de către CNCSIS”. Uterior, ne transmite ANP, Dorinel Mucea a depus la dosar lucrările ca fiind publicate la CA Publising. Din punct de vedere legal, însă, și CA Publishing este în aceeaşi situaţie cu Tritonic. Adică, nu a fost acreditată CNCSIS la momentul tipăririi cărţii. Fusese cu patru ani înainte, în 2011, transmite Ministerul Educației.
ANP nu a răspuns încă la întrebarea: de ce au fost acceptate cărţile tipărite de CA Publishing, în condiţiile în care nici aceasta nu era acreditată CNCSIS în momentul tipăririi celor două volume. Decizia 619/14.10.2011, pentru aprobarea instrucţiunilor privind organizarea muncii persoanelor private de libertate aflate în unităţile ANP, prevede, la art. 64, că intră în categoria lucrărilor ştiinţifice „lucrările publicate la edituri recunoscute, la data publicării, de către Colegiul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS)”.
Iar problemele nu se opresc aici.
Tritonic pune în circuitul academic cărţi scrise în peniteciar, fără să le declare la Biblioteca Națională
ANP mai transmite că Dorinel Mucea a scris volumul Rolul şi importanţa negocierilor comerciale în realizarea unui tranzacţii în perioada 13 martie – iulie 2015, cât era închis la Penitenciarul Rahova. Tritonic anunţă pe coperta volumului că l-a tipărit în luna aprilie 2015. Adică, înainte ca Dorinel Mucea să-l fi terminat de scris, iar Mireille Rădoi, de citit şi coordonat.
La începtul lunii noiembrie l-am întrebat pe directorul Editurii Tritonic, Bogdan Hrib, dacă a publicat sau nu aceste volume. Nici nu a confirmat, nici nu a infirmat. L-am întrebat şi de ce Dorinel Mucea nu figurează pe lista de autori publicați pe pagina editurii. „Am constatat că, într-adevăr, există titluri care nu au apărut pe site-ul nostru. Această situație regretabilă se datorează faptului că avem personal puțin și lucrăm în salturi, pe sezoane, în funcție de semestrele universitare și/sau centrat pe importantele târguri de carte; vom încerca să corectăm această situație în cel mai scurt timp”, declara Bogdan Hrib.
Biblioteca Naţională a României a transmis, în urmă cu câteva zile, că pentru cele două volume nu a acordat ISBN-uri Editurii Tritonic – pe motiv că Tritonic nici nu le-a solicitat –, ci editurii CA Publishing. Pe coperta celor două cărţi tipărite de Tritonic, trimise de editură bibliotecilor universitare, sunt menţionate ISBN-uri ca fiind acordate de Biblioteca Naţională.
Am întrebat conducerea acestei instituţii cărei edituri, în ce dată, pentru ce volume şi pentru ce autor au fost acordate, totuşi, cele două coduri ISBN care apar menționate pe copertă? „În baza de date a Bibliotecii Naţionale a României nu există, la data prezentei (adică în 28 noiembrie 2016 – n.m.) nicio informaţie privind alocarea celor două coduri menţionate în solicitarea dumneavoastră. Ambele coduri, sub indicativul de editură «749», fac parte din portofoliul Editurii Tritonic Books Bucureşti”, transmite Aurelia Perşinaru, şeful Centrului Naţional ISBN-ISSN-CIP. Adăugând că Centrul Naţional ISBN poate acorda serii de coduri ISBN pentru editurile înregistrate, „la cererea acestora şi în concordanţă cu planul editorial.”
Totuşi, unde e planul editorial al Editurii Tritonic care să includă şi cele două cărţi? Din moment ce nu există o înregistrare a lor în Bibliografia CIP a Bibliotecii Naţionale a României, înseamnă că nu au fost prinse în planul editorial care să fi justificat folosirea acelor ISBN-uri primite în alb.
Conf. univ. Mireille Rădoi: „Valoarea adăugată autentică a acestei cărţi face demersul intelectual al lui Dorin Mucea mai mult decât oportun”
mireille-radoi-foto-agentia-de-carte
Ce conţin cele două volume zise ştiinţifice? La o lectură a acestora, pare, de fapt, a fi o singură lucrare. Împărţită în două cărţi, probabil, pentru ca deţinutul să câştige nişte zile minus la pedeapsă: 30 de zile pentru o carte.
Un alt indiciu că ar putea fi vorba despre o singură lucrare, care aduce a note de curs universitar, o reprezintă bibliografia. Aceeaşi pentru ambele cărţi. Adică, patru titluri. În aceste cărţi „ştiinţifice” – în care autorul foloseşte când persoana intâi, când persoana a treia singular… – am găsit doar trei note de subsol; două într-un volum, iar o a treia, în celălalt.
Citeşte şi: Cărţi ştiinţifice diferite, cu bibliografie identică, scrise în penitenciar sub coordonarea directorului Bibliotecii Universitare Bucureşti
În volumul Rolul şi importanţa negocierilor…, singura notă de subsol – care nu respectă normele de citare academică – include un link de pe www.britannica.com, care duce spre o descriere a autorului din care se citează, nu spre opera din care se citează. Iar ca un „amănunt”, în penitenciare, deţinuţii nu au acces la internet. În volumul Psihologia negocierilor comerciale…, apar două note de subsol, definiţii date în cazul a două cuvinte.
Ambele volume au fost însă coordonate ştiinţific, transmite ANP. De conf. univ. dr. Mireille Rădoi, absolventă – „ca şefă de promoţie”, cum menţionează în CV, a Academiei Naţionale de Informaţii a SRI. În cazul cărţii Rolul şi importanţa negocierilor…, – recomandată, printre alţii, de Facultatea de Management a SNSPA şi de Asociaţia Română de Relaţii Publice – Mireille Rădoi dă asigurări că, prin elaborarea ei, „Dorin Mucea împărtăşeşte din vasta experienţă acumulată în calitatea pe care a avut-o ca negociator de tranzacţii şi structuri complexe”.
În cazul celui de-al doilea volum, laudele se vor mai convingătoare: „ (…) În acest domeniu, literatura de specialitate şi documentele ştiinţifice disponibile, care să filtreze temeinica fundamentare academică prin lentila experienţei personale, sunt insuficiente şi destul de sărace, drept pentru care consider că valoarea adăugată autentică a acestei cărţi face demersul intelectual al lui Dorin Mucea mai mult decât oportun”.
Am contactat-o telefonic pe Mireille Rădoi, pentru a o ruga să clarifice câteva aspecte. A solicitat să-i fi trimis un mail. I l-am trimis în aceeaşi zi, 29 noiembrie, cu următoarele întrebări:
Cum aţi ajuns să coordonaţi cele două volume?
Care sunt argumentele cu care susţineţi caracterul lor ştiinţific?
Aţi inclus aceste volume, apărute în 2015, în recomandările bibliografice pentru studenţii sau masteranzii dumneavoastră? Dacă da, la ce facultate? Dacă nu, de ce nu aţi făcut-o?
Răspunsul, însă, nu a venit până la data publicării articolului.
Ce va spune DNA?
DNA-siglaTrăgând linie, rămân și alte întrebări fără răspuns oficial:
Cum se face că una dintre lucrările lui Dorinel Mucea a fost tipărită înainte de a fi terminată de scris?
De ce nu s-a sesizat nimeni din comisia ANP care a analizat lucrările că una dintre ele a fost tipărită înainte de a fi scrisă?
Lucrarea respectivă a fost sau nu scrisă de Dorinel Mucea?
Dacă nu a fost scrisă de el, prin intermediul cui a ajuns la Dorinel Mucea şi ce a avut respectiva persoană de câştigat de pe urma acestui „troc academic”?
De ce Tritonic a trimis bibliotecilor universitare aceste volume, pe care ANP le-a respins pe motiv că editura nu era acreditată CNCSIS, şi de ce, la aproape doi ani de la publicarea lor, nu le-a înregistrat la Biblioteca Naţională, deşi, cum spuneam, le-a integrat în circuitul academic?
De ce ANP a acceptat volume ştiinţifice tipărite de CA Publishing, din moment ce nu era acreditată CNCSIS, cum cere legea?
Citeşte şi: Se muşamalizează scandalul operelor zise ştiinţifice scrise în puşcărie?
Poate că va clarifica DNA aceste aspecte. Pentru că are în lucru un dosar care vizează lucrările ştiinţifice scrise în puşcărie şi în care, la începutul acestui an, a demarat cercetarea penală in rem. Menţionând, printre altele, că „(…) s-ar fi creat un mecanism în care ar fi implicate cadre universitare, reprezentanți ai unor edituri și membri ai comisiilor din penitenciare, care au acționat coroborat, astfel încât persoanele condamnate să apară ca autori de lucrări științifice, iar pedepsele aplicate de instanțe să se considere ca executate. (…) Ar fi existat persoane care au acceptat să elaboreze lucrări cu un aparent caracter științific și care au fost asumate ulterior de persoanele condamnate. Lucrările pretins a fi fost realizate în penitenciar citează opere la care autorul nu a avut acces nici la bibliotecă, nici online, iar timpul dedicat elaborării lucrărilor este în mod obiectiv insuficient pentru un asemenea demers. (…) Reprezentanții unor edituri ar fi acceptat publicarea lucrărilor fără a se raporta în niciun fel la valoarea științifică acestora și interesul pieței de carte, în tiraje infime, care nu au fost puse în vânzare în circuitul comercial obișnuit. Modalitatea atipică de încheiere și executare a contractelor în raport cu celelalte lucrări publicate de aceleași edituri demonstrează că aceste persoane nu ar fi acționat în scopul pentru care a fost înființată persoana juridică, ci exclusiv pentru a împiedica executarea pedepsei în condițiile stabilite de instanță. (…).”
Articol publicat și în TIMPOLIS.
https://putereaacincea.ro/fraude-cu-gir-academic-lucrarile-zise-stiintifice-scrise-penitenciar/
///////////////////
Jurnalistul şi istoricul Thierry Wolton: „Comunismul este ca un cancer”
Scris de Melania Cincea
Thierry Wolton, jurnalist, scriitor și istoric, se va afla, în zilele următoare, în România, pentru a-şi lansa, în câteva oraşe, primul volum al trilogiei „O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică”, publicată de Humanitas, volum dedicat călăilor comunismului. Regim pe care îl defineşte ca fiind „un cancer ce se dezvoltă pe baza slăbiciunii societăţilor, aşa cum o face boala în corpul uman, profitând de deficienţele sistemului imunitar”.
În interviul pe care mi l-a acordat, Thierry Wolton vorbeşte despre cauzele succesului comunismului la noi, dar şi în lume – a reuşit să acapareze, pentru zeci de ani, o mare parte a globului –, despre motivele susţinerii acestuia de către mare parte din intelectualii din Occident, despre motivele lipsei unui proces al criminalilor comunismului, după modelul procesului de la Nürnberg, şi vinovăţia globală de care se poate vorbi, despre revoluţia sângeroasă din Decembrie 1989 şi eşecul procesului care a urmat, despre planul lui Gorbaciov pentru România, dar şi despre revirimentul naţionalismului şi pericolul pe care îl reprezintă.
„Comunismul a dezvoltat naţionalismul pentru a satisface un complex vechi”
CV Thierry Wolton
Thierry Wolton, născut în 1951, este jurnalist, scriitor și istoric, profesor la École Supérieure de Commerce din Paris. E preocupat în mod special de istoria regimurilor comuniste, de Războiul Rece și de influența sovietică în Occident.
A mai publicat: Vivre à l’Est (1977), L’Occident des dissidents (în colaborare cu Christian Jelen, 1979), Culture et pouvoir communiste (în colaborare cu Natalia Diujeva, 1979), Le KGB en France (1986, în traducere românească, KGB-ul în Franța, apărut la Humanitas, 1992), Silence, on tue (în colaborare cu André Glucksmann, 1986), Les visiteurs de l’ombre (în colaborare cu Marcel Chalet, 1990), Le Grand Recrutement (1993), La France sous influence: Paris–Moscou, 30 ans de relations secretes (1997), L’Histoire interdite (1998), Rouge-brun: Le Mal du siècle (1999, în traducere românească, Roșu-brun: Răul secolului), Le grand bluff chinois: Comment Pékin nous vend sa „révolution” capitaliste (2007), Le KGB au pouvoir: Le système Poutine, (2008, în traducere românească, KGB-ul la putere: Sistemul Putin, Humanitas, 2008, ed. a II-a în 2014), O istorie mondială a comunismului. Încercare de investigație istorică. Cu pumnul de fier. Călăii (Humanitas, 2018).
Sursă CV: Humanitas
Domnule Thierry Wolton, primele două volume ale monumentalei dumneavoastră trilogii le consacraţi celor 26 de ţări în care comunismul a fost la putere în secolul XX și afirmați că, în esență, toate regimurile comuniste au fost identice, fiind vorba despre un comunism generic mai ales în statele în care a fost impus de Armata Roșie. Dar că, totuși, sub formula generică s-au dezvoltat mai multe tipuri de comunism. Cel din România – condusă aproape 50 de ani de regimuri comuniste – unde l-ați încadra?
Modelul comunist care a fost aplicat peste tot este cel dezvoltat de Lenin: o ideologie unică, un partid unic, un lider unic, cu un mod similar de funcţionare (birou politic, comitet central, celule etc.) şi aceasta indiferent de geografia, istoria, cultura ţărilor vizate. În acest sens putem vorbi despre comunismul generic. Ceea ce nu înseamnă că sistemul nu s-a adaptat la diferite contexte. În general, comunismul este ca un cancer, se dezvoltă pe baza slăbiciunii societăţilor, aşa cum o face boala în corpul uman, profitând de deficienţele sistemului imunitar.
În ceea ce priveşte România, o ţară în criză de identitate, din cauza poziţiei sale geografico-istorice, prinsă între Imperiul Austro-Ungar şi civilizaţia turcofonă, comunismul a dezvoltat naţionalismul pentru a satisface un complex vechi. Republica Socialistă România a fost un bun exemplu de naţional-comunism cu Ceauşescu, aşa cum se întâmplă astăzi şi în China, de exemplu.
De ce, vorbind despre integrarea României și a Ungariei în tabăra socialistă, după 1945, aţi invocat, metaforic, în primul volum al Istoriei mondiale a comunismului, „tactica salamului”?
Tactica salamului este o expresie a comunistului maghiar Mátyás Rákosi, care constă în confiscarea puterii puţin câte puţin, cu felia, dacă vrem, ca atunci când cineva mănâncă o bucată de salam. În primul rând, forţele de securitate (Poliţie, Armată), apoi presa, cultura pentru propagandă, economia etc. Această tactică a fost aplicată în mai multe ţări estice, unde comuniştii postbelici reprezentau o minoritate extrem de redusă. Au fost nevoiţi, deci, să acţioneze în etape, cu sprijinul Armatei Roşii, înainte de a acapara toată puterea. Nu are nimic de-a face cu lovitura de stat din octombrie a lui Lenin, sau dobândirea puterii în China prin război civil, care au adus Rusia şi China dintr-o dată în comunism.
„Comunismul a fost întotdeauna impus poporului de o minoritate de oameni care au preluat puterea prin forţă”
Nazismul s-a manifestat prin călăi germani, într-o perioadă relativ scurtă. Comunismul a reuşit să aibă călăi de mai multe naţionalităţi, şi o face de zeci de ani. Cum se explică această situaţie?
Nazismul era o ideologie totalitară exclusivistă: exista poporul ales şi „ceilalţi”. Deci, pentru a fi călău, trebuia să faci parte din acest popor ales. Comunismul, la fel de totalitar, se adresează tuturor popoarelor pe care se pretinde că le eliberează, deci cei care şi-au înmuiat mâinile în sânge pentru „binele umanităţii” au fost diverşi şi numeroşi. De altfel, această diversitate a făcut ca aceşti complici ai crimelor comuniste să depăşească cu mult numărul celor ai crimelor naziste
În anii 80, spuneți, 26 de state erau adepte ale marxism-leninismului, iar 14 dintre ele erau conduse de mai mult de 30 de ani de un partid comunist, țări a căror populație însuma aproape 35 la sută din totalul populației planetei… Ce credeți că a generat succesul pe care comunismul l-a înregistrat în secolul XX? Chiar au crezut milioane de oameni în ideologia pe care s-a bazat acesta?
Nu a existat niciodată o revoluţie comunistă în lume, în sensul unei mişcări populare care ia puterea pentru a instaura acest sistem în sine. Comunismul a fost întotdeauna impus poporului de o minoritate de oameni (de obicei, ideologi intelectuali) care au preluat puterea prin forţă (lovitura de stat din octombrie 1917, războiul civil din China, războaiele de eliberare naţională în imperiile coloniale, maquis în Cuba etc.). Deci, nu putem vorbi de succesul comunismului ca fenomen de aderare voluntară a unei majorităţi. Chiar dacă, odată ce puterea a fost acaparată, şi o parte a populaţiei i s-a alăturat, din oportunism politic, ambiţie şi chiar convingere, aceasta nu a dat mai multă legitimitate regimurilor în cauză. De aceea comunismul a avut întotdeauna nevoie de forţă, de teroare, pentru a conduce.
„Comunismul este negarea inteligenţei”
Al treilea volum al trilogiei îl dedicați complicilor comunismului. Cum explicaţi susţinerea manifestată de intelectualii din Occident, cu preponderenţă de cei din Franţa, față de comunism şi tăcerea lor în faţa atrocităţilor comise de regimuri comuniste?
Raymond Aron, un filosof francez al secolului al XX-lea, a considerat comunismul opiul intelectualilor. Ideologia i-a intoxicat, pentru că îi plasează în centrul sistemului. Trebuie să ne întoarcem la lucrarea Ce-i de făcut?, a lui Lenin, pentru a înţelege. Constatând, la începutul secolului al XX-lea, că proletariatul nu-şi dorea de fapt să realizeze revoluţia – muncitorii doreau mai degrabă să trăiască mai bine, doreau chiar să devină burghezi – liderul bolşevic a decis că intelectualilor (revoluţionarilor profesionişti) le revine datoria de a conduce omenirea spre fericirea comunistă. Lenin a plasat astfel intelectualul în centrul istoriei. Le oferea, deci, un vis intelectual la fel de vechi ca şi Republica Platonică. De aici provenea, aşadar, atracţia lor, chiar dacă intelectualii – cei capabili să gândească liber – au fost întotdeauna primii sacrificaţi de regimurile comuniste. S-ar putea vorbi în această privinţă despre o atracţie fatală, deoarece comunismul este negarea inteligenţei, căci partidul nu cere gândire, ci supunere, ceea ce este tocmai opusul a ceea ce defineşte un intelectual.
Cât de mult a contribuit susţinerea venită din partea mişcărilor intelectuale de stânga la consolidarea comunismului mai ales în statele din blocul ex-sovietic?
Regimurile comuniste au rezistat în timp, în ciuda ororilor comise, în ciuda dificultăţilor economice întâmpinate, în mare parte din cauza sprijinului occidentalilor – intelectuali, dar şi oameni de afaceri care au negociat cu ele şi oamenii politici care au închis ochii – tocmai prin indiferenţă faţă de suferinţele cauzate. În acest sens, vinovăţia este globală, şi de aici survine astăzi dificultatea de a aborda franc, în faţă, această poveste: oamenilor nu le place să aibă pete pe conştiinţă. Deci, se preferă uitarea.
Citiţi şi: Thierry Wolton, în turneu de lansări şi sesiuni de autografe, cu „O istorie mondială a comunismului”
„Un proces al comunismului ar însemna să se pună o lume întreaga în banca acuzaţilor. Imposibil”
Care sunt cauzele dezinteresului Occidentului faţă de un proces al criminalilor comunismului, după modelul procesului de la Nürnberg?
Procesul de la Nürnberg a fost posibil deoarece Germania nazistă a fost învinsă pe plan militar. Prin urmare, învingătorii au fost judecători. Comunismul s-a prăbuşit singur, nu există învingători. Deci, este dificil să se ia în considerare un proces. Mai mult, dacă recunoaştem că, de fapt, complicităţile cu privire la comunism au fost globale, unde să găsim judecători imparţiali? Pe de altă parte, ar fi putut fi lustraţii în diferitele ţări eliberate de jugul comunist, dar nimeni nu şi-a dorit acest lucru: foştii călăi în niciun caz, dar nici cei care au închis ochii la ceea ce s-a întâmplat, inclusiv, prin urmare, occidentalii. Un proces al comunismului ar însemna să se pună o lume întreaga în banca acuzaţilor. Imposibil.
„România este singura ţară în care planul lui Gorbaciov a reuşit parţial”
Cum vă explicaţi faptul că România a fost singura ţară din fostul bloc sovietic unde, în 1989, schimbarea de regim s-a făcut cu morţi şi răniţi?
România este singura ţară în care planul lui Gorbaciov a reuşit parţial. Liderul sovietic a vrut să reformeze sistemul, să-l facă mai atractiv pentru occidentali, ca să atragă capitalul necesar pentru a salva economiile socialiste distruse. Pentru a face acest lucru, vechea gardă comunistă a trebuit să fie înlocuită cu alte cadre, mai prezentabile. Aceasta a fost ceea ce s-a încercat în Cehoslovacia, RDG, în Polonia, în Ungaria. A fost un eşec în aceste ţări, deoarece oamenii nu mai voiau comunismul. Acest plan a reuşit numai în România cu lichidarea lui Ceauşescu şi cu preluarea puterii de către Iliescu şi tovarăşii săi, care s-au impus prin forţă, singurul mod pe care comuniştii l-au adoptat întotdeauna pentru a-şi îndeplini scopul.
Dar faptul că în România, procesul Revoluţiei nu a ajuns nici măcar să fie judecat, după aproape 30 de ani de la comiterea faptelor, cum îl comentaţi? Dosarul trebuie să stabilească vinovaţii pentru uciderea a peste 1.100 de oameni, în Decembrie 1989 – majoritatea, peste 940, împușcați între 22 şi 27 Decembrie, deci după căderea regimului Ceauşescu.
Transformarea ex-comuniştilor (inclusiv a celor din poliţia politică) în oligarhi sau „democraţi” nu permite stabilirea vinovăţiei şi cu atât mai puţin organizarea de procese. Pentru a face acest lucru, va trebui să aşteptăm să dispară toţi martorii şi actorii epocii comuniste. Nu este un lucru care să se întâmple peste noapte.
„În toate ţările comuniste s-a constatat o exarcerbare a naţionalismului”
O parte a clasei politice aflate la putere la București manifestă vădite puseuri naționaliste, aliniindu-se altor state desprinse de comunism unde se resimte o revigorare a naţionalismului. Ce o cauzează?
Dacă naţional-comunismul a cunoscut o dezvoltare accentuată în România, pentru motivele deja explicate, acesta a fost şi calea aleasă de toate ţările comuniste. Pentru un motiv simplu: comunismul este o utopie care nu poate avea succes, chiar dacă este impusă prin forţă. Popoarele care s-au îmbarcat, în ciuda voinței lor, în această aventură tristă au constatat repede acest lucru. Puterile vremii au ales un alt combustibil ideologic pentru a rămâne la conducere (pe lângă teroare) şi a încerca să mobilizeze populaţia: naţionalismul. În toate ţările comuniste s-a constatat o exarcerbare a naţionalismului. După ce comunismul s-a prăbuşit, a rămas naţionalismul, aşa cum se poate vedea în majoritatea ţărilor ex-socialiste.
La nivel de mase, există tendinţa unei confuzii între naţionalism şi patriotism. Unde e graniţa dintre ele?
Patriotism înseamnă dragoste faţă de pământ, rădăcini, origini. Naţionalismul este o ideologie produsă şi răspândită de stat pentru a realiza o coeziune în jurul său, în jurul puterii. Unul este înnăscut, celălalt, dobândit, este regretabil dacă le confundăm, deoarece naţionalismul poate fi instrumentalizat ca orice ideologie şi devine foarte periculos. Primul război mondial a dovedit acest lucru, în ceea ce priveşte ciocnirile naţionalismelor exacerbate de statele-naţiune.
Vedeţi posibilă o recrudescenţă a naţional-comunismului?
Cum acest sistem a fost conceput de Lenin, nu cred că va reveni vreodată. Comunismul s-a bazat pe profunde tropisme umane (egalitarismul, invidia, pizma pentru ceea ce posedă celălalt, instinctul gregar, frica de libertate etc., toate acestea impunându-se a fi dezvoltate ), şi este sigur că vom cunoaşte alte forme de puseuri colectiviste, de dorinţă de a începe totul de la zero. Cea mai bună definiţie a comunismului a fost dată de numărul 2 din regimul Khmerilor Roşii din Cambodgia: „Comunismul este 0 pentru tine, 0 pentru el”. O uniformizare generală la nivelul de jos şi, din nefericire, acest lucru este mai uşor de obţinut decât o creştere generală spre un nivel superior, care necesită mult efort şi voinţă.
Mulţumiri Institutului Francez din Timişoara, pentru intermedierea realizării interviului.
https://putereaacincea.ro/jurnalistul-si-istoricul-thierry-wolton-comunismul-este-ca-un-cancer/
///////////////////////////////////////////
Mărturiile evreilor din ghetoul de la Bistriţa
Cristiana Sabău
Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului se celebrează în ţara noastră în data de 9 ctombrie, ocazie cu care au loc diverse ceremonii în toată ţara pentru a comemora evreii şi romii care au murit în Holocaust. Şi la Bistriţa a existat un ghetou aflat pe locul unde azi se află Staţiunea de Cercetare Pomicolă. Istoria a consemnat mărturiile unor supravieţuitori.
Cei aproximativ 6.000 de evrei din Bistriţa şi din comunităţile judeţului Bistriţa-Năsăud au fost concentraţi la ferma Stamboli. Aproape 2.500 de locuitori ai ghetoului proveneau chiar din Bistriţa. Ceilalţi au fost aduşi din comunităţile din districtele Bistriţa de Jos şi Bistriţa de Sus, Năsăud şi Rodna. Ghetoizarea evreilor din oraş s-a făcut sub comanda primarului Norbert Kuales şi a şefului poliţiei, Miklós Debreczeni. În alte comunităţi ale judeţului, operaţiunea a fost condusă de László Smolenszki, adjunctul de prefect, şi locotenent-colonelul de jandarmi Ernö Pasztai. Toţi patru participaseră, împreună cu László Endre, la conferinţa din 28 aprilie de la Târgu Mureş. Ghetoul, constând dintr-un număr de barăci şi adăposturi pentru porci, era inadecvat din toate punctele de vedere. Resursele de apă şi hrană au fost, în mare parte, foarte sărace, din cauza comportamentului inacceptabil al lui Heinrich Smolka, cel însărcinat cu asigurarea lor. Printre cei care au cooperat cu Smolka la persecutarea evreilor s-a aflat Gusztáv Órendi, un agent al Gestapo din Bistriţa. Autorităţile poliţieneşti locale au asigurat paza ghetoului cu 25 de jandarmi din Dumitra, trimişi la Bistriţa de colonelul Paksy-Kiss. După 10 mai 1944, prefect al judeţului a fost Kálmán Borbély. Deportarea celor 5.981 de evrei din Bistriţa a avut loc la 2 şi 6 iunie 1944.
Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România şi Asociaţia Evreilor Victime ale Holocaustului a publicat “Procesul ghetourilor din nordul Transilvaniei”. În volumul doi al mărturiilor adunate de Oliver Lustig găsim depoziţiile unor evrei despre ghetoul din Bistriţa.
Iosif Adolf, economist; 49 ani; domiciliul: Lunca
“În 4 Mai 1944 când au fost internaţi evreii din Bistriţa în ghetou, în grădina baronului Huglo am auzit de la mai mulţi evrei pe care nu mi-i amintesc, că inculpatul Takács Zoltan a luat parte la internarea evreilor în ghetou, că a bătut pe mai mulţi evrei, că i-a oprit să ia apă. De la evreul Grün, tinichigiu în Bistriţa, am auzit că inculpatul i-a bătut pe cei 8 copii ai săi atunci când i-a transportat de la sinagoga evreiască la ghetou. Eu locuiesc în comuna Lunca, jud Năsăud, unde în 1940 aveam o gospodărie frumoasă formată din 62 jughere de pământ, 15 buc vite, 3 care, 2 pluguri, diferite maşini agricole şi 5 camere bine mobilate şi cereale în cantităţi mari. În ziua de 4 Mai 1944, am fost ridicat de acasă împreună cu familia mea, 7 persoane, nelăsându-ne să luăm cu noi decât un rând de haine îmbrăcăminte, haine de pat şi 25 kg alimente, de către jandarmii Szabo şi Kuti de la postul Şicu Mare, şi notarul Gyarmathy, fost notar în Şieuţi, originar din secuime, şi am fost duşi în ghetoul Bistriţa.
Ghetoul era fixat într-o grădină împrejmuită cu reţea de sârmă, unde am stat 30 zile. În ghetou au fost internaţi 7400 de evrei. Evreii au fost lăsaţi să stea sub cerul liber, fără aşternut, fără apă, fără mâncare afară de ce au luat fiecare de acasă. După 10 zile s-a distribuit pâine 250 gr de persoană zilnic, iar alte alimente nu s-au dat. Şeful ghetoului a fost inculpatul Smolka Henrich, care era la biroul ghetoului împreună cu poliţia şi detectivii. Din cauza răului tratament complect neomenos, fără loc de dormit, fără posibilităţi de curăţire, cu closetele în mijlocul ghetoului, evreii s-au contaminat de păduchi şi s-au îmbolnăvit foarte mulţi găsindu-şi moartea cca 30 de evrei, şi am auzit că au murit şi copii nou născuţi. În ghetou erau internaţi şi doctori evrei, care nu puteau să intervină în ajutorul bolnavilor fiindcă nu aveau medicamente.
După ce evreii au fost internaţi în ghetou, evreii bănuiţi şi denunţaţi că şi-au ascuns şi depozitat bunuri pe la creştini au fost anchetaţi şi torturaţi de către trei detectivi pe care nu ştiu cum îi cheamă şi de către conducătorul ghetoului Am auzit eu personal că numitul Smolka Henrich, membrii Partidului Nyilas şi premilitarii. Precizez că paza ghetoului au făcut-o nyilaşiştii, jandarmii n-au venit decât la transportarea evreilor din ghetou.
Tortura s-a făcut în modul următor: erau chemaţi câte unul la biroul ghetoului, la cei trei detectivi de la Smolka, unde după ce erau anchetaţi erau torturaţi anume: dezbrăcaţi la piele, întinşi jos pe podiment şi cu bastoane de cauciuc bătuţi la tălpile picioarelor şi peste tot corpul.
La 20 de zile după ce am fost internat în ghetou au venit la mine în ghetou jandarmii Szabo şi Kuti şi m-au anchetat spunându-mi că am fost denunţat la jandarmi de către Gordon Vasile a lui Gheorghe din Lunca, că aş fi ascuns şi depus bunuri la Simonca Vasile, Farcaş Ioan, Gordon Petru şi alţi şi m-au întrebat dacă recunosc. Parţial eu am recunoscut. Imediat după aceasta m-au predat la cei trei detectivi care erau în biroul unde lucra şi Schmolka, ce nu era prezent atunci, care m-au anchetat din nou, bănuindu-mă că n-am spus totul. Eu nu le-am recunoscut altceva. Ei atunci m-au dezbrăcat de haine la piele, şi întinzându-mă pe pavement m-au bătut cu bastoane de cauciuc pe tălpile picioarelor, peste tot corpul, în aşa mod încât, după ce m-au ridicat în picioare, n-am putut să stau în picioare şi să ies afară. La trei zile după aceasta, cei trei detectivi m-au anchetat din nou şi m-au torturat în modul de mai sus.
După aceasta, la câteva zile, s-a făcut primul transport de evrei spre Germania [Polonia n.n.], cu care am mers şi eu. La ieşirea din ghetou, evreii au fost dezbrăcaţi la piele în văzul tuturora, bărbaţii la dreapta, femeile la stânga, înaintea porţii ghetoului, la ieşire. La bărbaţi au făcut percheziţie cei trei detectivi nyilaşişti din Bistriţa şi jandarmi pe care nu ştiu cum îi cheamă. La femei au făcut percheziţie nişte femei pe care nu ştiu cum le cheamă şi am auzit de la soţia mea deportată, de la fiica mea Iosif Silvia că le-au făcut şi percheziţie vaginală şi la anus. Precizez în mod categoric că, la percheziţii l-am văzut şi a fost prezent tot timpul şi inculpatul Smolka Henrich. Cu ocazia percheziţiilor au confiscat absolut tot ce au găsit asupra evreilor, afară de un rând de haine îmbrăcate, 2 batiste, 3 cămăşi, una pătură şi un jumătate de kg pâine. Menţionez că la urcarea în tren s-a mai dat evreilor câte un jumătate kg de pâine.
Precizez că în timp de 30 de zile cât am stat în ghetou, l-am văzut pe inculpatul Smolka în mai multe rânduri prin ghetou şi ştiu că lucra la birou unde stăteau şi detectivi care ne-au torturat.
În ghetou am mai văzut pe hitleristul Orendi din Bistriţa, care atunci când era vorba să fie daţi evreii capabili de lucru, pentru lucru, el s-a opus categoric spunând că toţi trebuie să fie transportaţi în Germania [Polonia n.n.]. Menţionez că informaţii în cauză poate să dea Comunitatea Evreiască din Bistriţa. Precizez că prin luna Aprilie şi cu câteva zile înainte de internarea în ghetou, aflând despre internare, am voit să îmbrac în haine ţărăneşti pe doi copii ai mei, să-i trimit în munţi pentru a se ascunde, ca ciobani. Locuitorul Gordon Vasile, fost casier, m-a împiedicat punându-mi pază pe lângă casă ca să mă supravegheze timp de 6 zile. Tot el a făcut şi denunţ că am ascuns bunuri la creştini; {el} a fost {un} mare hitlerist făcând propagandă antidemocratică şi contra armatelor aliate, şi ameninţa cu deportarea familiilor dezertorilor din armata ungară. Când s-a făcut evacuarea regiunii de către unguri şi nemţi, Gordon Vasile s-a pus în slujba jandarmilor şi a umblat cu jandarmi arătându-le locurile unde erau ascunşi ţăranii cu vitele. Informaţii asupra lui pot să dea: Pop Victoria lui Vasile, Andrecuţi Cornel şi mai mulţi locuitori din comuna Lunca.
Depoziţia lui Mairovitz Herman, 27 ani; domiciliul: Bistriţa, 29 Octombrie 1945
“În anul 1944, am fost într-o permisie de 24 ore, de la Compania de lucru, unde eram concentrat şi am venit în ghetoul din Bistriţa ca să-mi văd părinţii, unde nu mi s-a permis să intru ci am stat lângă gard. În acest moment a sosit stropitoarea cu apă a oraşului, pentru deţinuţii din ghetou, dar Smolka Heinrich şeful ghetoului a strigat în gura mare:“Opresc aducerea apei cu stropitoarea pentru jidani, pentru că toţi sunt oameni spurcaţi şi periculoşi, numai pentru dânşii suferim că înaintează ruşii”. De atunci s-a oprit aducerea apei, iar evreilor din ghetou li s-a distribuit numai câte jumătate de litru de apă pe zi, încât mulţi au murit de sete. Nu pot da nici o relatare asupra celorlalte acuzaţiuni, întrucât nu am fost în ghetou”.
Dosarul deţinutului politic SMOLKA HEINRICH din oraşul Bistriţa, care cu toată vârsta sa înaintată este prototipul “banditului fascist”.
“Încă din toamna anului 1943, când regimul Horthy a alunecat şi mai accentuat spre fascismul total, acest bandit veteran, cu toate că a avut o avere apreciabilă şi întreprindere comercială deschisă, s-a angajat ca poliţist auxiliar la poliţia horthysto-fascistă din Bistriţa, iar din Martie 1944, s-a angajat cu trup şi suflet în serviciul Gestapoului hitlerist şi a călăilor fascişti maghiari, pentru a contribui şi el la torturarea diabolică, organizată contra sugacilor, copiilor, mamelor şi bătrânilor fără de apărare, închişi în ghetoul din Bistriţa. Pentru completarea tabloului familiei sale, menţionăm aci că şi doi fii ai susnumitului au luat parte la aceste acte de banditism, ei însă, deocamdată, sunt daţi dispăruţi fiind cu armatele hitleristo-fasciste”.
Declaraţia unui grup de martori. “Subsemnaţii declarăm următoarele: În ziua de 9 Mai 1944, cu ocazia că am fost învoiţi acasă de la Compania de lucru pe 5 zile de concediu, venind la vetrele noastre, neaflându-ne familiile acasă, ele fiind internate în ghetou, am plecat şi noi [spre ghetou – nn] să ne vedem soţiile şi mamele şi fraţii.
Am ajuns în acest ghetou care era în afară de oraş într-o pădure, ne-am prezentat la şeful ghetoului care era Smolka Henrik comerciant din Bistriţa, am fost lăsaţi să intrăm. Acolo am văzut grozăvii nemaipomenite. Femei cu copii sugaci, vrând să-şi procure lapte de la românii care veneau fiindu-le milă de aceşti nenorociţi, erau biciuite cu bice de cauciuc în mod barbar. Aceste [maltratări n.n.] erau executate din ordinul lui Smolka Henrik.
Cetăţeanul Simon Mendel a fost maltratat în mod barbar; cerându-i-se aur şi briliante el a declarat că a predat Gestapoului tot aurul. Smolka, susţind că ar mai avea cantităţi enorme, l-a biciuit până a rămas în neştiinţă. O mamă care a vrut să-şi alăpteze copilul de trei luni a fost biciuită spunându-i-se: „comunisto, vrei să dai creştere unui comunist”. Noi, cu lacrimi în ochi am fost martori la aceste grozăvii care erau zilnic executate de zeci de ori. Cu inima distrusă şi biciuiţi am fost alungaţi strigându-ni-se: „comuniştilor. Aderenţi ai Angliei, o să fiţi executaţi la compania voastră de lucru” (Falik David, Herskovits Szigismund, Gizelstein Matei, Iakob Izidor, Mund Simon)
Depoziţia lui Frank Sara, 25 ani; domiciliul: Bistriţa, 7 Iulie 1945
“În tot timpul cât a funcţionat ghetoul din Bistriţa, comerciantul Smolka Henrich din Bistriţa a funcţionat la acel ghetou. Numitul era un fel de şef de lagăr. Este adevărat că din cauza comportării comerciantului Smolka Henrich, femeile şi bărbaţii internaţi în ghetou, au fost maltrataţi. Ştiu că în ghetou mureau cam trei-patru copii pe zi, nu cunosc precis motivul, dar în lagăr se vorbea că din cauza lipsei de apă mor copii. La ghetou se aduceau zilnic 2 cisterne de apă. În cantitate totală de aproximativ 2000 kg, care se distribuia la 6700 persoane. Erau zile când nu se aducea apă de loc.
Ştiu că feciorii lui Smolka Henrich făceau de pază la poarta ghetoului şi cu aprobarea lor s-ar fi putut introduce multă mâncare în ghetou, dar aceştia nu permiteau acest lucru. N-am auzit ca Smolka Henrich să fi bătut pe cineva, dar el sta la birou în timp ce detectivii Poliţiei maghiare băteau pe internaţi în mod îngrozitor. Cei bătuţi, după ce se reîntorceau între noi, discutau că au fost bătuţi pentru că ar fi fost denunţaţi de Smolka Henrich, întrucât acesta cunoştea bine oraşul şi pe evrei şi credea că au ascuns diverse bogăţii. Eu am stat în ghetou tot timpul cât a funcţionat acest ghetou”.
Depoziţia lui Herţeg Ignatie, medic; 53 ani; domiciliul: Bistriţa, 29 Octombrie 1945
“Am fost internat în ghetoul din Bistriţa, de la început pînă la deportarea în Germania [Polonia – n.n]. Şeful ghetoului era şeful poliţiei din Bistriţa, ungurul dr. Debreten. Supravegherea ghetoului o făceau echipe de tineri din organizaţiile “NILOSCH [Nyilas – nn] şi LEVENTAL [Levente – nn]”, jandarmii unguri şi poliţia ungară din Bistriţa. Toţi oamenii de la instituţiile şi organizaţiile de mai sus nu se mai găsesc astăzi în Bistriţa. În acest timp, cei şase – şapte mii de evrei, au fost supuşi de către cei de mai sus, la cele mai groaznice maltratări şi schingiuiri. Odată, a venit o echipă de la Tg Mureş, compusă din mai mulţi indivizi unguri, care astăzi nu mai sunt pe aici, au chemat pe internaţii evrei într-o cameră şi majoritatea, indiferent de vârstă, au fost bătuţi cu un baston de cauciuc la tălpi, la membru şi la testicole. Eu am fost medicul ghetoului şi mulţi au venit la mine şi s-au arătat, fiind vineţi şi plini de sânge. Femeilor li s-a făcut – de către aceeaşi echipă din care făceau parte două femei, una de la bordel am auzit, care era unguroaică şi alta din judeţul Năsăud care era săsoaică, pe care le-am văzut dar nu le-am cunoscut şi nici astăzi nu ştiu cum se numesc şi unde sunt, şi nimeni nu ştie numele şi nici domiciliul lor – percheziţie vaginală, fără respectarea celor mai elementare principii de medicină şi higienă, căci cu aceeaşi mănusă s-a făcut percheziţie vaginală la toate femeile. Mai mult, aceste percheziţii s-au făcut în faţa bărbatului, ignorându-se orice principii de morală. Acte de teroare, aşadar au fost executate de această echipă de jandarmi de la Tg Mureş. Evreii au fost strânşi în ghetou de Jandarmeria ungurească din Bistriţa, fiecare având câte un sector, la care era ataşat câte un sas din Bistriţa. În sectorul meu ştiu că sasul se numea Ghelner, fost funcţionar, care în prezent nu mai este în Bistriţa, care a asistat pe jandarmii unguri. Locul ghetoului l-a ales şeful poliţiei, dr. Debreten şi primarul dr. Kuales şi subprefectul Smolenski care în prezent sunt plecaţi în Ungaria. Din femeile cărora li s-a făcut percheziţiile vaginale, nici una nu s-a întors din ghetou [deportare – nn], în afară de soţia mea care se numeşte Paula Hertig, născută Brecher”.
Depoziţia dr. Fisch Koloman, 42 ani; domiciliul: Bistriţa, 29 Octombrie 1945
“Autorii schingiuirilor, maltratăriilor şi percheziţiilor vaginale executate în ghetou au fost o echipă, aşa numită jandarmerie de cercetare, care a venit de la Tg Mureş. Maltratările şi schingiuirile s-au petrecut în ultimele zile şi constau din bătăi cu bastoane de cauciuc la tălpi şi la organele genitale.
Percheziţiile vaginale s-au făcut fără a se respecta vreun principiu medical sau principiu de morală căci au fost făcute în prezenţa bărbaţilor. Echipa era compusă din unguri veniţi din Tg Mureş şi nu le ştiu numele. Două cazuri pot să arăt care să releve atrocităţile şi schingiuirile din ghetou: a venit la mine Bneier Mendel şi Freier Iosif să le dau otravă că nu mai pot să suporte torturile, iar familia dr Nicolaie s-a otrăvit şi, numai datorită intervenţiilor medicale au fost readuşi la viaţă. Comandantul ghetoului a fost dr. Debreţeni şi astăzi probabil se găseşte la Debreţin, iar conducătorii erau dr. Smighelski subprefectul judeţului şi dr. Csizi Botond medicul şef al ghetoului. Paza ghetoului a făcut-o la început poliţia şi pe urmă jandarmeria ungară care ne-a condus până la Koşice. Dintre jandarmii şi poliţia ungară, astăzi nici unul nu se mai vede pe aici. Evreii au fost strânşi în ghetou de jandarmeria ungară, care avea ataşat câte un localnic pentru fiecare sector.
Aşa de exemplu în sectorul meu a fost ungurul Gall, fost cârciumar în Prundul Bârgăului care astăzi nu mai este pe aici. Locul ghetoului l-a ales subprefectul, medicul şef al ghetoului cu numele arătate mai sus şi probabil şi primarul oraşului dr. Kuales. Percheziţiile vaginale la evreice le-au făcut nişte femei şi, din auzite, mi s-a spus că ar fi fost surori de ocotire la spital, iar după alte zvonuri că ar fi fost şi prostituate. Nu ştiu cum se numesc şi nici nu ştiu de unde sunt.
În timpul cât am stat în ghetou, apa se transporta cu cisterne de udat străzile, era foarte murdară şi stăteau coloane în aşteptare să le vie rândul, astfel că mulţi rămâneau fără apă. Precizez că apa nu era în cantitate suficientă trebuinţei: băut şi spălat. Closetele erau în comun şi constau din găuri făcute în pământ, fără nici un paravan. În baraci stăteam în condiţiuni grele, căci o persoană nu avea nici cel puţin 30 cm [lăţime – nn] spaţiu de dormit. Starea sanitară era din cele mai mizerabile. În spital nu erau trimişi nici cei bolnavi de boli contagioase. Hrana era şi nesubstanţială şi prost gătită şi murdară. Pe inculpatul Smolka Henrich nu l-am văzut deloc pe acolo şi nu ştiu dacă a avut vreun rol prin ghetou. Orendi Augustin era sas din Bistriţa şi era agentul Gestepoului, căci îl vedeam deseori prin ghetou, făcea observaţiuni pe care apoi le furniza Gestapoului. Nu l-am văzut să maltrateze sau să schingiuiască pe cineva. Astăzi nu-l mai văd prin Bistriţa şi nu ştiu unde s-ar afla. Pe Tokacs Zoltan nu-l cunosc şi nu ştiu ce rol a avut în ghetou”.
Depoziţia lui Gold Wolf, măcelar; 24 ani; domiciliul: Udiul de Sus, jud Someş, 19 Ianuarie 1946
“În Mai 1944 am locuit în comuna Aldorf, jud Năsăud. În 4 sau 6 mai au ridicat pe toţi evreii din comună, jandarmii nelăsând să luăm cu noi decât mâncare pe 14 zile. Din comună, i-au dus în ghetoul din Bistriţa, stabilit în afara oraşului la ferma turcului Bara Hugo; ferma era împrejmuită cu reţea de sârmă şi au organizat barăci insuficiente pentru toţi evreii din judeţ, cca 7000. Şefi ai ghetoului au fost şeful poliţiei Debreceni, din Bistriţa şi Gustav Orendi, sas din Bistriţa. În ajutor aveau gardă civilă formată din nyilaşişti din Bistriţa, comandaţi de Smolka Heinrich. Când am intrat în ghetou, am fost percheziţionaţi de către poliţişti şi ne-au confiscat tot ce era asupra noastră, bani, bijuterii, stilouri. Eu am fost numit poliţist în ghetou din partea evreilor şi am văzut când Smolka Henrich şi-a băgat în buzunare bijuterii, tocuri rezervoare, tabechere, confiscate de la evrei. La femei s-a făcut percheziţie de către nişte femei, pe care nu ştiu cum le cheamă. Pentru a divulga locurile unde îşi au ascunse bunurile, evreii au fost supuşi torturilor, dezbrăcaţi la piele, bătuţi la tălpile picioarelor şi peste tot corpul pînă ce au leşinat. Pe un evreu din Bistriţa, Tefelmann, l-a reţinut Gestapoul şi comandantul ghetoului, omorându-l în bătăi. Pe mine m-au bătut la tălpile picioarelor şi la mâini, fiindcă au găsit 200 pengő la un evreu care a spus că banii erau ai mei.
În ghetou, bătăuşii au fost nişte detectivi în civil, pe care nu ştiu cum îi cheamă. Cât timp am stat în ghetou nu ni s-a dat nimic de mâncare decât alimentele ce le-am dus cu noi, care au fost confiscate şi apoi distribuite. Nu ni s-a dat apă şi, chiar atunci când ni s-a dat, inculpatul Smolka ne-a oprit să ni se mai dea apă. Pe inculpatul Smolka nu l-am văzut bătînd, însă fiul său a bătut. Când am fost transportaţi din ghetou, s-a luat de la evrei cu ocazia percheziţiilor absolut tot ce s-a găsit, nelăsând cu noi decât lucruri ce nu erau de preţ, iar hainele şi încălţămintea bună au schimbat-o cu haine şi încălţăminte rea. Pe drum ne-a dat la fiecare o jumătate kg de pâine şi o cană cu apă pentru un vagon, iar vagoanele le-au închis cu lanţuri şi cu chei”.
Depoziţia lui Molnar Victor, secretarul Primăriei Bistriţa; 39 ani; domiciliul: Bistriţa, 8 Decembrie 1945
“În Septembrie 1940, mă găseam în funcţia de şef de serviciu la Primăria oraşului Bistriţa, pe care am păstrat-o şi după acea dată până în anul 1942, când am fost pensionat forţat de către primarul Norbert Kuales. Norbert Kuales a fost numit primar în decursul lunii Decembrie 1940, înlocuindu-l pe fostul primar Filiphi M., sas de origine, care având convingeri largi democrate nu era în vederile organizaţiei grupului etnic german din Bistriţa, grup ce a luat fiinţă după dictatul de la Viena. Cum s-a instalat la primărie, Kuales a concediat cea mai mare parte dintre funcţionarii români. El punea piedici oriunde putea locuitorilor români şi evrei din Bistriţa, unul din actele lui fiind acela de a refuza semnarea certificatelor de care aveau nevoie locuitorii minorităţilor persecutate, pentru ca în felul acesta să nu aibă rezultatul dorit de ei doleanţelor lor la diferite autorităţi administrative şi judiciare. Măsurile luate de către Kuales au dus în scurtă vreme la ruinarea comercianţilor evrei şi români. Acei comercianţi au ajuns să-şi piardă brevetele, în aşa măsură încât au rămas un număr foarte redus. Pe lângă comercianţi au fost înlăturaţi şi meseriaşii, care în cea mai mare proporţie erau români. Sistemul care a dus la pierderea drepturilor a fost acela de a nu elibera acte, aşa că, cei interesaţi îşi pierdeau drepturile prin nedepunerea certificatelor în termen cu ocazia revizuirilor impuse de autorităţile superioare administrative maghiare, precum şi reaua voinţă în interpretarea şi aplicarea legii nr IV din anul 1940, cu privire la regulamentarea proporţiei evreilor în viaţa economică a Statului. În sistemul de persecuţii aplicate de fostul primar Kuales împotriva românilor şi evreilor, mai cu seamă ale evreilor era şi măsura luată de el de a evacua din unele dependinţe şi chiar din încăperile principale pe evreii şi românii proprietari de case prin aplicarea legii rechiziţiilor în chip cu totul sadic, aş putea zice. În locul celor evacuaţi, Kuales punea diferite persoane protejate de el. În general, toate legile erau aplicate în detrimentul populaţiei româneşti şi evreieşti, cu scopul de a-i distruge economiceşte.
Notez că, Kuales nu a avut nici o consideraţie faţă de populaţia românească, cu toate că, el fusese prin 1935 jurist consult al primăriei Bistriţa şi în raporturi bune cu intelectualii oraşului.
Printre alte măsuri de persecuţie au fost şi aceea de a-i opri pe evrei să cumpere din târguri şi pieţe mai înainte de ora 12, dând în această privinţă ordonanţe; a ordonat sigilarea cartelelor evreilor cu iniţialele “ZS”, prescurtarea cuvântului evreu în limba maghiară, consecinţa fiind că, majoritatea comercianţilor din oraş care erau saşi şi unguri, refuzau eliberarea alimentelor cartelate celor care se prezentau cu cartela ştampilată; a ordonat să nu se elibereze încălţăminte evreilor şi nici chiar românilor.
În privinţa înfiinţării ghetoului la Bistriţa am cunoştinţă că, fostul primar a fost acela care a aranjat instalarea ghetoului în afara oraşului, într-o livadă, sub cerul liber. El purta atunci gradul de comandant militar al oraşului. Cu prilejul internării în ghetou a evreilor, Kuales având rol de organizator şi conducător al aparatului administrativ care a pus în practică măsura, şi-a însuşit obiectele de valoare de la internaţi, pe care le-a dus cu el în Germania, în cursul lunii Iunie sau Iulie 1944, când a plecat demisionând din postul ce-l deţinea atunci.
Despre colaboratorul Norbert Kuales şi despre alţi persecutori ai populaţiei româneşti şi evreieşti din Bistriţa, am următoarele cunoştinţe.
Smolenschi Ladislau, fost subprefect al judeţului Năsăud, era un mare şovin şi în calitatea lui a săvârşit în general aceleaşi fapte săvârşite de Kuales în calitatea lui. Smolenschi clasa toate plângerile îndreptate împotriva lui Kuales, pe care îl sprijinea în chestiile de serviciu şi cu care avea raporturi personale din cele mai bune. Menţionez că Smolenschi este direct răspunzător de abuzurile şi actele de persecuţie ale lui Kuales, fiindcă el era organul tutelar al oraşului”. .
Depoziţia lui Bernard Adalbert, comerciant; 38 ani; domiciliul: Bistriţa,19 Ianuarie 1946
“Am fost internat în ghetoul din Bistriţa din 3 până în 27 mai 1944. Şef comandant al ghetoului a fost şeful poliţiei Bistriţa, Debreceni, ajutat de Orendi Gustav din Bistriţa. Inculpatul Debreceni a organizat în ghetou un regim de teroare contra evreilor, n-a dat mâncare evreilor decât din alimentele confiscate de la noi, a interzis să se aducă apă în ghetou, n-a luat măsuri de tratare a evreilor bolnavi, n-a organizat adăposturi pentru cantonarea evreilor încât mulţi stăteau afară supuşi intemperiilor atmosferice, din care cauză mulţi s-au îmbolnăvit, şi au murit: 5-6 copii mici şi 7 evrei bătrâni. Am văzut când Debreceni a ordonat unui paznic din ghetou să aplice evreului Munt Harry, şi i-a aplicat, 25 de trăgători [lovituri – nn] fiindcă a găsit la el o scrisoare. A organizat în ghetou anchete prin tortură cu ajutorul poliţiştilor, jandarmilor şi detectivilor pe care nu ştiu cum îi cheamă.
La intrarea şi ieşirea din ghetou a făcut evreilor percheziţie ajutat de poliţişti şi detectivi; la intrarea în ghetou a luat de la evrei bijuteriile, verighetele, ceasuri, tocuri, chibrite, lanterne, stilouri, iar la ieşirea din ghetou a luat toate hainele nelăsând evreilor decât un singur rând de haine”. .
Depoziţia lui Nirenfeld Zelig, funcţionar, 45 ani; domiciliul: Bistriţa, 5 Februarie 1946
“În luna Mai 1944, când s-a înfiinţat ghetoul din Bistriţa, prefect al judeţului a fost contele Bethlen Adalbert din Beclean, subprefect Smolinszky din Ungaria, {azi} refugiat, primar sasul Kuales Norbert, originar din Bistriţa, fost membru în Volksbund, azi refugiat. Înainte de înfiinţarea ghetoului a fost o conferinţă la primărie unde nu ştiu ce s-a discutat. În ziua de 3 Mai s-au format în oraş echipe compuse din jandarmi şi un poliţist civil, membru în Volksbund sau în partidul Nyilaş. La mine acasă a fost comerciantul sas Maroscher Fritz din Bistriţa, azi refugiat, fost membru în Volksbund care mi-a ridicat bijuteriile, ceasul, toţi banii şi nu ne-a dat voie să ducem cu noi decât alimente pe 14 zile, un rând de haine şi perie, restul a fost închis în casă pe care au sigilat-o. Obiectele confiscate le-a depus la primăria oraşului Bistriţa.
După ce ne-au strâns din oraş, ne-au dus cu convoiul la firma Stamboli S.A. unde am fost internaţi 7000-7018 evrei din tot cuprinsul judeţului Năsăud. Comandantul ghetoului a fost şeful poliţiei din Bistriţa, Debreceni, originar din Huedin (sau soţia lui este din Huedin). Din partea Gestapoului, omul de încredere cu rolul cel mai important a fost sasul Orendi Gustav din Bistriţa, care a depus cea mai mare sârguinţă şi diligenţă controlând în oraş dacă executarea ordinelor s-a făcut, mergând cu o motocicletă la locuinţe, iar în ghetou a maltratat pe mai mulţi evrei în mod bestial cu bâta, cu pumnii, cu picioarele; aşa reţin cazul unei evreice, care în urma bătăii a leşinat şi a fost transportată la infirmerie.
Medicul ghetoului era dr. Csizi, medicul primar al judeţului Năsăud. În ghetou s-au organizat nişte barăci simple, fără pereţi laterali. Nu ni s-a dat voie să fierbem mâncare, deşi ne lăsaseră să luăm alimente pentru 14 zile. Nu s-a dat voie ţăranilor să ne vândă alimente şi să ne aducă alimente, nici chiar lapte pentru copiii sugari, din care cauză au murit mai mulţi copii sugari. Pentru femeile care au născut, nu s-au luat măsuri de asistenţă medicală, decât ceea ce au făcut medicii evrei fără mijloace. Nu s-au asigurat latrine, decât simple gropi fără pereţi laterali unde şi-au făcut necesităţile bărbaţi cu femeile la un loc. Din cauza prostului tratament, s-au îmbolnăvit mai mulţi internaţi, fiind câteva cazuri de scarlatină, din care cauză au murit mai mulţi internaţi. După internare, internaţilor cu o situaţie materială bună li s-au luat interogatorii anchetându-i pentru {a afla} averea ce posedă şi unde au depozitat sau ascuns bunuri. Ancheta făcută de către poliţia din Bistriţa, condusă de un detectiv şef al cărui nume nu-l ştiu.
După aceasta au venit 4 detectivi din Târgu Mureş care au supus la anchete şi prin torturi bestiale într-o cameră din ghetou, unde funcţiona poliţia, pe cei bănuiţi că n-au declarat bunurile ascunse. Anume: i-au descălţat şi dezbrăcat de haine, i-au întins {pe jos, apoi} cu bastoane de cauciuc, i-au bătut la tălpi şi peste{tot} corpul, i-au călcat în picioare; în urma acestor maltratări au fost transportaţi cu targa din camera de tortură, schingiuiţii neputând sta pe picioare; de exemplu: Sneier Henric, director la fabrica de hârtie Prundul Bârgăului, Feier Iosif, Feferman Ignaţiu care, am auzit, că – după maltratare la două zile – în cursul transportului la Auschwitz au murit.
Şeful poliţiei civile era Smolka Henrich, nyilaşist, care conducea paza ghetoului.
După deportarea mea, în locuinţă a intrat prefectul Borbély Kalman, care a preluat prefectura chiar în timpul ghetoului în 10 Mai 1944 şi a rămas prefect până la eliberare. El a primit locuinţa mea de la primăria Bistriţa, unde a găsit toată gospodăria mea haine, alimente, lenjerie care astăzi valorează cca 50 milioane, 16 buc. covoare persane pe care le-a predat el la Adm. Financiară. După ce am sosit acasă din deportare, am găsit locuinţa goală. Fiind anchetat la poliţie, prefectul Borbély Kalman a declarat că bunurile ridicate din locuinţa mea anume: 2 covoare persane, vase de cristal, servicii de porţelan cu marcă, veselă de bucătărie, plăpumi, le-a luat el pentru a le salva şi le-a dus la Budapesta cu ocazia retragerii iar azi mi le-a restituit trimiţând pe soţia sa după ele”.
Declaraţia învinuitului Borbély Calman, agricultor, 62 ani, religia: reformată, 24 Septembrie 1945
“Când am fost numit prefect [al judeţului Năsăud – nn], prim ministru al Ungariei era Sztójay Döme, iar în luna August i-a urmat Lakatos. În anul 1941, m-am înscris în partidul condus de Imrédy, de unde am demisionat în Aprilie 1944, aşa că la primirea funcţiei de prefect nu făceam parte din nici un partid politic. De altfel, înainte de a primi funcţia de prefect, am condiţionat primirea acelei demnităţi de rămânerea mea în afară de orice organizaţie politică.
Am primit prefectura numai pentru că vedeam că situaţia politică e gravă şi la conducerea judeţului trebuia să fie cineva care să cunoască situaţia judeţului şi, în felul acesta să fie de ajutor populaţiei. Mai arăt că, mi se oferise şi mai înainte prefectura, dar am refuzat, pentru că atunci oricine putea conduce uşor judeţul. În anul 1943 am fost vizitat de Imredy, care a rămas numai ca să se odihnească o noapte la mine în drum spre Târgul Mureş.
Propunerea de a fi numit prefect a pornit de la Teleky Béla, şeful Partidului Maghiar Ardelenesc din Ardeal, şi de la conducătorii maghiari din Bistriţa, care nu făceau parte din partidul lui Imrédy. Contracandidat l-am avut pe Andrei Puska, şef al partidului Imrédy din judeţul Bistriţa. El nu a reuşit numai pentru că oamenii cu mai multă greutate mă susţineau pe mine. Eu am fost şi în asentimentul românilor, deşi nici Puska nu era în raporturi rele cu intelectualii români.
Cunoşteam programul guvernului care m-a numit prefect şi susţin că, programul acelui guvern nu se deosebea de programul guvernului dinaintea lui. Este adevărat că, am rămas la postul meu şi după ce guvernul a luat măsuri severe faţă de minorităţile române şi evreieşti. Am făcut-o, însă, numai pentru că am fost rugat de către conducătorii acelor minorităţi ca să rămân mai departe. Citez numele domnului Emil Bozac, care a venit la mine cu acel scop în numele intelectualilor români. Evreii erau strânşi atunci când eu am luat în primire prefectura.
După câteva zile de la luarea în primire a prefecturii, am obţinut permisiunea Gestapoului de a vizita ghetoul din Bistriţa, unde mă duceam cu intenţia de a veni în ajutorul evreilor internaţi acolo. Mi s-a îngăduit vizitarea, dar am fost tot timpul însoţit de către doi căpitani din serviciul Gestapoului. Vorbind cu evreii dr. Ratz şi Breher, conducătorii comunităţii evreieşti, dânşii, la întrebarea mea despre ce nevoi au ei, cu ce îi pot ajuta, mi-au răspuns că, vor trimite prin şeful poliţiei un memoriu. După două zile, şeful poliţiei mi-a raportat că, a primit memoriul, dar [acesta n.n.] a fost confiscat de către Gestapo. Am mai cerut învoirea de a mai vizita ghetoul, dar pe ocolite mi s-a refuzat vizitarea, până când evreii au fost deportaţi. Cu toate piedicile ce mi s-au pus de Gestapo, am trimis, după vizita făcută la ghetou, scânduri pentru construirea unor barăci, cele găsite de mine fiind neîndestulătoare.
În apărarea mea mai arăt că, la Budapesta, cu prilejul consfătuirii ţinute la ministerul de interne la care a luat parte prefecţii din tot cuprinsul Ungariei, am fost singurul prefect care am luat cuvântul în apărarea evreilor, ceea ce mi-a atras aspre observaţii din partea lui Endre László, subsecretar la acel minister. Nu am demisionat nici atunci, pentru a răspunde mai departe necesităţilor locuitorilor judeţului, care, precum am mai spus, îşi puseseră toată nădejdea în mine.
Când au început, după 23 August 1944, prigoana împotriva intelectualilor români, am intervenit personal pentru câţiva din ei la locotenentul-colonel Jakob, şeful serviciului de contraspionaj, asumându-mi răspunderea pentru ei. Am ajutat în acest fel tuturor şi chiar celor arestaţi, cărora li s-a îndulcit regimul. Atunci când Jakob mi-a spus că, vom scăpa de intelectuali care vor fi duşi în deportare de Gestapo, am opus un veto absolut şi am cerut Ministerului de Interne, la orele 12 noaptea, să nu se puie în aplicare măsura, în caz contrar rugând ca convorbirea să fie considerată cerere de demisie. Ministerul mi-a dat depline puteri şi astfel nu a fost nimeni deportat. Ceva mai mult, după convorbirea avută, am eliberat pe răspunderea mea pe toţi cei închişi, cu toată opunerea autorităţilor militare şi ameninţărilor pornite din partea colonelului Jakob”-
Depoziţia martorei soţia lui Alexandru Eftimie, casnică; domiciliul: Cluj, 9 August 1945
“Auzind că dl Coloman Borbély fost prefectul judeţului Năsăud, este sub cercetare referitor la trecutul lui, din bunăvoia mea şi din iniţiativa mea proprie, declar următoarele: Eu sunt evreică şi am fost soţia unui funcţionar de stat maghiar, ascunzând originea mea etnică. În primăvara anului 1944, când a început campania contra evreilor, am ajuns într-o situaţie foarte grea şi am fost expusă deportării. Pe vremea aceea am locuit în oraşul Bistriţa. M-am dus la prefectul jud. Năsăud, la dl. Coloman [Kálmán – nn] Borbély, şi i-am descoperit originea mea etnică, şi l-am rugat să-mi dea o mâna de ajutor. El mi-a declarat că el nu cunoaşte deosebire între om şi om, decât în privinţa cinstei lor. El mi-a dat mâna de ajutor şi prin ajutorul lui, eu am scăpat de neplăcerile care ar fi survenit din cauza originii mele etnice. În timpul convorbirii noastre, de mai multe ori şi întotdeauna am constatat liberalitatea lui şi am observat că nu face nici o distincţie între oameni din cauza religiei lor. După citire şi explicare am semnat această declaraţie ca fiind conformă cu voinţa mea”.
Cristiana Sabău
https://timponline.ro/marturiile-evreilor-despre-ghetoul-de-la-bistrita/
///////////////////////////
Partidul sau Serviciile, cine a câștigat în 1989? Și despre colaborările preoților ortodocși, într-un dialog cu Thierry Wolton
magda.gradinaru
MAGDA GRĂDINARU
Partidul sau Serviciile, cine a câștigat în 1989? Și despre colaborările preoților ortodocși, într-un dialog cu Thierry Wolton
Acest articol face parte din proiectul
INTELECTUALI FAȚĂ CU ISTORIA
realizat cu sprijinul
Konrad-Adenauer-Stiftung
Partidul sau Serviciile, cine a câștigat lupta pentru putere după căderea comunismului? A fost o alianță: doar prima linie a fost atunci lichidată, iar garda din plan secund a preluat puterea. Iliescu nu era atunci în prim planul comuniștilor, era în echipa de rezerve.
Povestea asta a dăunat foarte mult dezvoltării democratice a țării, explică Thierry Wolton, cel căruia îi datorăm o trilogie istorică a comunismului: victimele, călăii și complicii, apărută în limba română la Editura Humanitas.
În interviul pentru spotmedia.ro (de la minutul 30:29), Wolton vorbește despre ratarea convenabilă a lustrației, despre pactizările unor preoți ortodocși cu dictatura comunistă și despre vina Occidentului de a nu fi făcut un proces autentic al comunismului: „Sunt sincer convins că, dacă am avea acces la acele dosare de Securitate, am vedea cum aproximativ jumătate dintre preoții ortodocși au fost informatori”.
Va trăda Occidentul Ucraina?
De ce a eșuat lustrația
„Cred că una din marile probleme pe plan european este responsabilitatea totală pe care o poartă în problema asta Occidentul, care, pentru că nu a cunoscut direct comunismul, a minimizat importanța lustrației în aceste țări.
Nu s-a dorit a se face lustrația și pentru că se știa că foarte multă lume va fi implicată, familii întregi vor fi divizate și așa mai departe. Se preconizau mari tragedii de ordin psihologic și umanitar.
Așa că Occidentul nu s-a mai gândit nicio clipă la a mai face, nu neapărat un nou Proces de la Nurenberg, dar măcar un proces moral asupra a tot ceea ce s-a întâmplat.
Ar fi fost o muncă de readucere în memorie și de făcut curățenie. Nu mă gândesc la a-i arunca pe unii în închisoare sau a-i pune în fața unui pluton de execuție – eu oricum sunt ferm împotriva pedepsei cu moartea.
Dar ar fi trebuit un fel de judecată morală, pentru a înțelege ce s-a întâmplat.
O mare parte din dificultățile Europei Centrale, și în mod special ale României s-au datorat lipsei unui proces de lustrație. La conferința la care am participat joi cineva spunea că doar prima linie a fost atunci lichidată, iar garda din plan secund a preluat puterea. Asta s-a întâmplat. Iliescu nu era atunci în prim planul comuniștilor, era în echipa de rezerve. Povestea asta a dăunat foarte mult dezvoltării democratice a țării.
Noi suntem responsabili că nu am forțat acest proces de reflecție asupra comunismului și a complicităților sale”.
În România există încă dilema: cine a câștigat? Partidul sau Securitatea?
„După părerea mea a fost o alianță. Este foarte interesantă schema aplicată în Rusia, una chiar mai clară decât cea aplicată la voi, într-o anumită măsură. Putin vine direct din rândul organelor de securitate, din KGB, tot anturajul său vine de acolo, iar puterea pe care o are acum FSB-ul în Rusia este enormă. Mult peste orice influență ar fi avut Securitatea aici, nici nu încape comparație. FSB-ul este stăpânul țării.
Deci, ca un răspuns la întrebarea de care menționați, în Rusia e clar că poliția politică a preluat puterea. Dar nici partidul nu a fost un actor inocent. Așa cum scriam în Istoria Mondială a Comunismului, partidul a pus deoparte multe miliarde exact înainte de căderea lui Gorbaciov, când banii aceștia au plecat repede duși cu sacul prin paradisuri fiscale. După căderea comunismului, banii aceștia au reapărut. Așa s-au ivit mulți dintre oligarhi, cei care au devenit apoi personaje foarte influente, aceștia au făcut “primul miliard” din acei bani ascunși în paradisurile fiscale. Există o filiație clară aici. Bine, o să-mi spuneți că Abramovici sau Timoșenko nu fac parte din categoria acestor comuniști deghizați, da, au mai fost și altfel de cazuri.
În final, ideea e că s-a făcut acea alianță de care vorbeam, între banii partidului și puterea organelor de represiune. Eu consider că, totuși, victoria a fost una totală de partea organelor, deoarece cred că KGB-ul a fost cel care a organizat toate filierele financiare către acele paradisuri fiscale. Nu sunt sigur că știau cei din conducerea de partid de acei saci de bani și prin ce conturi au ajuns.
În concluzie, cei care guvernează astăzi Rusia sunt moștenitorii KGB-ului.
Dar în România?
În România în mai mică măsură. Aici totuși au fost alegeri aproape libere și a apărut o presă aproape liberă.
Rusia lui Putin seamănă din ce în ce mai mult cu Uniunea Sovietică, prin felul în care funcționează puterea, cum opozanții sunt aruncați în închisoare sau reduși la tăcere. Nu e pe deplin Uniune Sovietică, adică lumea trăiește mai bine, de fapt corect e să spunem că trăiește mai puțin rău, sub Putin decât pe vremea comunismului. Dar se apropie cu viteză de ce era în trecut, iar acest război nu ajută deloc”.
Marea slăbiciune a Bisericii Ortodoxe stă chiar în modul său de a funcționa
Vorbind despre felul în care regimul Putin folosește Biserica Ortodoxă Rusă pentru a justifica crimele din Ucraina și teroarea din Rusia, Thierry Wolton aduce în discuție caracteristica Bisericii Ortodoxe de a fi ambivalentă față de puterea politică.
„În timpul foametei din URSS, care a făcut 5 milioane de morți, Biserica Ortodoxă s-a adresat puterii bolșevice. Este ceva care este absolut terifiant când te gândești la asta în acel moment. Biserica Ortodoxă spune atunci: iată-ne, suntem gata să ajutăm poporul rus în acest calvar teribil. O să dăm averea noastră, o să dăm totul pentru a putea salva oamenii. Și în acel moment, Lenin nu spune oficial nimic, dar se duce în fața tovarășilor din Comitetul Central, le prezintă propunerea și toată lumea e de acord, fiind o ocazie excelentă să pună mâna pe averea Bisericii.
Tocmai acum, când oamenii sunt în genunchi, e momentul, spune el. Acum sau niciodată putem zdrobi Biserica Ortodoxă, pentru că oamenii mor complet de foame, deci nu este probabil să se revolte pentru a-și apăra Biserica. E un cinism teribil. Se folosește o foamete, care este manipulată. Biserica Ortodoxă a fost lichidată atunci, până la sfârșitul anilor 1920 este complet suprimată.
Apoi, Stalin o scoate din puț, dacă pot să spun așa, în timpul Marelui Război Patriotic, așa cum spun sovieticii și, prin urmare, în acest moment, Biserica Ortodoxă are din nou dreptul la un patriarh.
Și a redevenit opiumul pentru popor.
Mai mult, a devenit de-a dreptul aghiotantul puterii. Și de-atunci asta s-a tot întâmplat, într-o măsură sau alta, în toate celelalte țări de după război, inclusiv în România. Marea slăbiciune a Bisericii Ortodoxe stă chiar în modul său de a funcționa, adică altfel decât cel al unei Biserici Catolice, care stă sub semnul unei puteri externe, este vorba despre Vatican, chiar dacă este doar o putere spirituală, bineînțeles. Dar este o putere dincolo de cea seculară, așadar poate avea o voce distinctă.
În vreme ce Biserica Ortodoxă monocefală trebuie să stea alături de putere, este dependentă de ea, chiar plătită direct de către aceasta. Exact la fel ca funcționarii. Așadar este evident că nu are cum să fie independentă, toată lumea înțelege asta.
Astăzi ce vedem: patriarhul Rusiei îi binecuvântează pe cei care se duc să violeze femeile si să ucidă familii întregi în Ucraina. Este ceva incredibil!
Și e vorba inclusiv despre o ideologie nucleară, există lucruri scrise de patriarhul Chiril în care armele nucleare sunt prezentate ca fiind un fel de serafimi „nucleari”.
Bine, eu cred că personajul acesta este complet nebun. Știți că el a intrat foarte târziu în biserică. Este un bun funcționar, da, asta nu poate nega nimeni, este un adevărat funcționar al statului.
Conduce astăzi Biserica Ortodoxă, dar el crede în Dumnezeu tot atât de mult ca și mine. Iar eu nu cred deloc, mă scuzați. Și nu am nimic contra celor care cred cu adevărat.
Cum s-a ajuns să vorbim în România, dacă nu de e o colaborare, atunci de o complicitate în sensul celei despre care vorbiți în trilogie, între BOR și regimul comunist?
Bineînțeles că a existat o complicitate, dacă ne uităm doar la încercarea de a lichida Biserica Unită cu Roma.
Nu spun că Biserica Ortodoxă este cea care a vrut să o lichideze pe cea Greco-Catolică, dar e clar că a profitat de situație și a dat o mână de ajutor autorităților. Uniații au fost atunci prinși între ciocan și nicovală.
Am mai putea adăuga și că mulți preoți ortodocși au colaborat cu Securitatea.
Încă nu avem acces la acele dosare de Securitate.
Normal că nu avem și spun asta cu sinceritatea, ca un om care știe cum funcționa sistemul. Sunt sincer convins că, dacă am avea acces la acele dosare de Securitate, am vedea cum aproximativ jumătate dintre preoții ortodocși au fost informatori”.
/////////////////////////////////////////
Ucraina este doar primul pas. Ce urmează concret, dacă planul lui Putin reușește
magda.gradinaru
MAGDA GRĂDINARU
Ucraina este doar primul pas. Ce urmează concret, dacă planul lui Putin reușește (Video) Foto: Cosmin Popa/Facebook
Acest articol face parte din proiectul
INTELECTUALI FAȚĂ CU ISTORIA
realizat cu sprijinul
Konrad-Adenauer-Stiftung
Vladimir Putin are un plan clar cu Ucraina și, dacă îi reusește, cel mai probabil urmează Transnistria și Republica Moldova. Regimul tiranic de putere nu poate fi oprit intern, nu mai există oligarhii tradiționali, ci doar cei direct legați de Putin, care nu au de oferit rușilor decât iluzia grandorii și isteria războinică.
Nu poți fi foarte calm, în momentul în care unul dintre cei mai importanți vecini, cu care avem cea mai lungă graniță terestră, este atacat din mai multe direcții de Federația Rusă, pe scară largă, spune istoricul Cosmin Popa, specializat în istoria URSS/ Rusiei și istoria Europei Centrale și de Sud-Est.
Urmăreşte LIVE conflictul din Ucraina şi bătălia pentru Kiev
Principalele declarații:
Este foarte probabil să asistăm la apariția unor așa-zise comitete de eliberare națională în diverse orașe ucrainene. Probabil că vom asista la formarea unui așa-zis Guvern provizoriu ucrainean, în care aceste comitete, formate din diversioniștii Coloanei a 5-a ruse din Ucraina, să-și trimită reprezentanții.
Dacă planul lui va reuși, Ucraina va fi recompusă politic pe cu totul alte baze, astfel încât niciodată să nu mai poată evada de sub influența rusă. Ucraina este primul pas. Dacă Putin „va rezolva” situația Ucrainei, vor urma Transnistria și Republica Moldova.
Nu e niciun secret că, în cazul în care planurile lui Putin reușesc, în scurtă vreme ne vom trezi față în față cu armatele lui Putin. Nu poți fi foarte calm, în momentul în care unul dintre cei mai importanți vecini, cu care avem cea mai lungă graniță terestră, este atacat din mai multe direcții de Federația Rusă, pe scară largă.
În Rusia, în momentul de față, nu mai există acei oligarhi în sensul în care existau acei oligarhi ca Berezovski, Abramovici, Hodorkovski, oameni bogați cu o serie de conexiuni directe în politică, de natură să le permită influențarea masivă a deciziei politice. Există niște băieți bogați, prin intermediul cărora Putin și oficialii din jurul lui își aranjează afacerile personale, orientând către buzunarele lor proprii o bună parte din resursele acestei țări.
Ucraina e doar primul pas. Ce urmează?
Ce urmează pentru Ucraina?
Acesta este cu siguranță examenul pe care Ucraina trebuie să-l dea ca stat național. Din păcate, este un examen tragic, un examen care a adus deja pierderi de vieți omenești, dar cu siguranță la sfârșitul acestui eveniment, indiferent de cum se va termina el, ucrainenii vor ști cine sunt.
În termeni concreți, ce urmează pentru Ucraina. Judecând după maniera în care acționează președintele Putin, mă feresc să spun „rușii”, pentru că aici este clar că avem de-a face cu un dictator, cu un scelerat care își tratează supușii, dar și pe cei apropiați, ca fiind cantități neglijabile.
În funcție de evoluția situației militare, este foarte probabil să asistăm la apariția unor așa-zise comitete de eliberare națională în diverse orașe ucrainene, compuse din Coloana a 5-a rusă care acționează în orașe ucrainene, comitete care să lanseze cereri de ajutor, pentru respectarea simetriei politice, către Donețk și Lugansk, în spatele cărora se află Armata rusă.
De altfel, rușii se încăpățânează să numească asta operațiunea specială din Donețk și Lugansk, deși loviturile din Liov sau Kiev – acum deasupra Kievului au loc lupte aeriene – arată că este un război pe cale largă.
Apariția unor astfel de comitete este un model de acțiune pe care Rusia l-a aplicat nu din 2014, din Crimeea, ci de când a devenit stat modern. Uniunea Sovietică a demonstrat o capacitate uimitoare în materie de minciună instituționalizată și ficțiune politică.
E foarte important ca aceste comitete să apară nu ca formă de existență pro-rusă în interiorul Ucrainei, ci ca rezultat al exprimării populare, după așa-zisa eliberare a unor orașe de către Armata rusă.
Probabil că vom asista la formarea unui așa-zis Guvern provizoriu ucrainean, în care aceste comitete, formate din diversioniștii Coloanei a 5-a ruse din Ucraina, să-și trimită reprezentanții și să formeze în cele din urmă un nou guvern, pe care cu siguranță nu-l va recunoaște nimeni, cu excepția lui Putin, care manifestă o frenezie deosebită în a înființa și desființa țări.
Până unde poate să meargă Vladimir Putin? Se va mulțumi cu Ucraina?
Putin are un plan, are așteptări. Ce știm exact este că Putin este singurul care hotărăște, este un lider autocrat care nu are opreliști de ordin instituțional, politic.
Este limpede că planul mare este neutralizarea Ucrainei ca stat independent. Dacă planul lui va reuși, Ucraina va fi recompusă politic pe cu totul alte baze, astfel încât niciodată să nu mai poată evada de sub influența rusă.
Cel mai probabil, dat fiind faptul că acele două state piraterești, Donețk și Lugansk, vor fi asociate într-o structură de tip federativ în noua Ucraină, astfel încât să fie imposibilă apariția unui consens politic cu privire la o orientare occidentală.
Asta arată foarte clar că Putin ține cont de învățămintele Uniunii Sovietice. Uniunea Sovietică a fost o construcție foarte coerentă, dar în această coerență a stat și bomba care a dus la implozia URSS, și anume formarea unor unități statale naționale viabile.
Or, tocmai acest lucru va căuta Putin să evite, în cazul în care planul din Ucraina îi va reuși.
Ucraina este primul pas. Va urma, fără îndoială, Republica Moldova. Dacă Putin „va rezolva” situația Ucrainei, vor urma Transnistria și Republica Moldova. În Transnistria sunt referendumuri care au cerut alipirea la Rusia, așa că lucrurile se vor tranșa foarte repede.
Pe Putin îl văd că este oarecum scandalizat că a ajuns în situația să introducă armata în Ucraina.
Este naiv să ne închipuim că Ucraina este obiectivul ultim al Federației Ruse.
În termeni previzibili, Federația Rusă va face ce a făcut Rusia și în perioada interbelică, și în perioada postbelică, va căuta să submineze prin toate formele orice regim politic care i se opune, iar atunci când situația internă i-o va permite, va trece la atacul direct asupra acestor țări.
Nu știu de ce repetăm această greșeală: să nu-i credem pe dictatori pe cuvânt. Toți tiranii sunt convinși de faptul că au o misiune istorică. În pofida inteligenței și a modernității statelor în fruntea cărora se află, intervin momente de ruptură, în care rațiunea dispare. Putin este un astfel de om.
Poate veni vreo opreliște de la oligarhii ruși? Sancțiunile Occidentului să-i facă să nu-l mai susțină pe Putin?
Nu cred. De altfel, tot sistemul putinist se bazează pe oprirea oricăror interferențe din afara cercului puterii în exercițiul politic.
În Rusia, în momentul de față, nu mai există acei oligarhi, în sensul în care existau acei oligarhi ca Berezovski, Abramovici, Hodorkovski, oameni bogați cu o serie de conexiuni directe în politică, de natură să le permită influențarea masivă a deciziei politice.
Există niște băieți bogați, prin intermediul cărora Putin și oficialii din jurul lui își aranjează afacerile personale, orientând către buzunarele lor proprii o bună parte din resursele acestei țări.
Rusia este o țară în care televizorul se bate în permanență cu frigiderul. În afară de război, în afară de iluzia grandorii unei țări care se comportă ca o maimuță care are în mână o grenadă sau, mai rău, o rachetă atomică, regimul lui Putin nu are ce să le ofere rușilor. Din două motive: pentru că este un regim care își bazează întreaga politică economică pe absența concurenței, pe stagnare, pe controlul deciziei de către stat.
O astfel de elită în care 1.000 – 2.000 de oameni și familiile lor orientează toate activitățile economice profitabile spre buzunarele proprii nu are ce să le ofere rușilor decât isterie războinică, propagandă și iluzia grandorii, beneficiind de cele mai primitive mecanisme psihologice rusești.
A reușit Ucraina să își consolideze după 2014 o clasă politică, o armată care să facă față Rusiei?
Ceea ce cu siguranță a reușit Ucraina este să își construiască un popor. Poate clasa ei politică nu este printre cele mai performante, așa cum nu este nici clasa noastră politică. Sigur că armata ei nu este cea mai puternică din lume, așa cum nici armata Rusiei nu este cea mai puternică din lume.
Ceea ce au reușit ucrainenii este să afle cine sunt, ce vor să fie, încotro vor să meargă.
În Ucraina suntem în plin proces de consolidare națională. De-abia acum se desăvârșește formarea națiunii ucrainene. Nu mai putem vorbi de un permanent amestec de etnii, limbă și valori, în care un ucrainean poate fi ucrainean, dar și rus, pentru că acasă vorbește rusește. Acum, ucrainean e cel care se opune și dezaprobă invazia Rusiei și care își dorește ca Ucraina să nu mai fie niciodată o colonie rusească.
Numărul ucrainenilor dispuși să lupte cu arma în mână pentru independența națională a țării lor nu a fost mai mare decât acum.
Președintele Iohannis i-a asigurat pe români că sunt la adăpost. Ce poate să facă România?
Sigur că este un apel la calm pe care îl face președintele Iohannis, însă mi se pare deplasat apelul la calm total.
Nu poți fi foarte calm, în momentul în care unul dintre cei mai importanți vecini, cu care avem cea mai lungă graniță terestră, este atacat din mai multe direcții de Federația Rusă, pe scară largă.
Să faci apel la calm, reamintind românilor ceea ce știu, că România face parte din NATO, mi se pare puțin deplasat.
Nici panica nu e potrivită, însă valoarea unei alianțe depinde și de capacitatea fiecăruia dintre aliați de a se apăra singur. Cel mai bun lucru pe care România îl poate face acum este să îi ajute pe ucraineni, inclusiv prin primirea refugiaților și să învețe cât mai bine cum, prin ce mijloace se desfășoară agresiunea rusească.
Nu e niciun secret că, în cazul în care planurile lui Putin reușesc, în scurtă vreme ne vom trezi față în față cu armatele lui Putin.
Noi nu mai suntem în lumea în care am trăit până în decembrie 2021 suntem, în cu totul altă lume politică. Acest război, dacă se va prelungi, ne va afecta fiecare aspect din viața noastră particulară.
/////////////////////////////////////////
Cele 999 de fete de la Auschwitz: povestea primului transport către lagărul morții și a supraviețurii
Interviu video
magda.gradinaru
MAGDA GRĂDINARU
Acest articol face parte din proiectul
INTELECTUALI FAȚĂ CU ISTORIA
realizat cu sprijinul
Konrad-Adenauer-Stiftung
Li s-a spus să-și ia cu ele haine bune, pentru că urmau să muncească pentru țara lor, Slovacia. Când au urcat în tren însă, au intrat pe drumul spre tortură, umilire și moarte: cele 999 de fete au constituit primul transport către lagărul de concentrare de la Auschwitz.
Una dintre femeile care au supraviețuit povestește cum Himmler a venit în inspecție la Auschwitz, în 17 iulie 1942, și a participat la o selecție a prizonierilor, iar aceste femei au trebuit să stea, sub soare puternic, în fața lui Himmler, complet dezbrăcate. Un amănunt dispărut din arhivele SS și care arată cât de importantă este mărturia directă.
ADN-ul este afectat de traumă, că trauma trece genetic de la o generație la alta, deci vorbim despre generații întregi.
Antisemitismul, rasismul pot trece de la părinți la copii și e unul dintre lucrurile care m-au interesat în Holocaust.
Heather Dune Macadam a debutat cu Rena’s Promise: A Story of Sisters in Auschwitz (1995), un volum de memorii scris în colaborare cu Rena Kornreich Gelissen, una dintre primele femei care au ajuns în lagărul de concentrare Auschwitz. Macadam face parte, de asemenea, din consiliul consultativ al Cities of Peace Auschwitz și este producătorul și regizorul filmului documentar 999: The Extraordinary Young Women of the First Official Jewish Transport to Auschwitz (2022).
Cele 999 de la Auschwitz
Cartea care a prilejuit acest interviu pentru spotmedia.ro, Cele 999 de la Auschwitz. Povestea primelor femei trimise în lagărul morții, este tradusă în limba română la Editura Humanitas.
Oamenii pot găsi orice fel de justificări, doar pentru ca să se simtă ei mai bine. Nu înseamnă că au un compas moral sau o etică personală. Vedem și acum în Ucraina cum Putin justifică cu lejeritate orice violență pe care o comit rușii. Aruncă un mall plin de oameni în aer și nu pare a-i păsa câtuși de puțin. Eu nu înțeleg cum pot fi unii părinți și totuși să facă astfel de lucruri.
Când îmi pun astfel de întrebări, cred că răspunsul vine din neuroștiințe. Am citit într-o astfel de carte despre cum creierul omului are capacitatea de a se convinge de absolut orice.
Heather Dune Macadam, s-a scris mult despre atrocitățile Holocaustului și totuși, iată, mai sunt multe lucruri de povestit, multe povești nespuse. Aș vrea să mă opresc puțin aici. Ați găsit greu supraviețuitoare care să vorbească, să povestească. De ce? E vorba despre a retrăi trauma, despre un sentiment de rușine, pentru că Holocaustul a fost dezumanizant, despre vinovăția supraviețuitorului, de ce ele au murit și eu nu?
În primul rând, supraviețuirea e ceva individual și atunci vinovăția poate fi unul dintre aspecte. Rena Kornreich Gelissen, despre care am scris în prima mea carte, Rina’s Promisse, mi-a spus: „De ce să mă simt vinovată? Nu am făcut nimic altceva decât să supraviețuiesc, naziștii, poporul german ei trebuie să se simtă vinovați, nu eu”. Și nu a avut de gând să se simtă vinovată, a fost puternică.
Cred că trebuie să ne amintim – și vorbesc despre femei în mod special – că aceste femei nu aveau Instagram, nu postau pe Twitter: „am o durere de cap”, ci ele sufereau în tăcere. Și asta s-a întâmplat cu o generație întreagă. Și pentru că veneau dintr-o lume patriarhală, le dădeau voie bărbaților să vorbească pentru ele, iar ele păstrau tăcerea. Și am văzut asta de multe ori.
Am intervievat una dintre supraviețuitoarele din primul transport către Auschwitz și soțul ei a intrat și a spus: „Și eu am fost la Auschwitz, nu vrei să mă intervievezi pe mine?”. Tradițional, o femeie ar fi făcut doi pași înapoi și l-ar fi lăsat pe el să vorbească. Asta era generație.
Un alt motiv e că lucrurile au fost oribile și multe femei nu au vrut să-și traumatizeze familiile. Unul dintre motivele pentru care au vorbit cu mine e pentru că eu nu le sunt rudă și atunci puteau să-mi spună lucruri pe care nu puteau să le spună fiicelor, familiilor lor, pentru că nu voiau să le facă să sufere.
Depinde însă de fiecare.
De pildă, când am intervievat o supraviețuitoare care trăia în Israel, nu eram sigură că știe că nu mă interesează ororile de la Auschwitz, ci mai mult relațiile umane dintre ele, aspectele legate de experiențele personale. Știam ororile, mă interesa cum femeile, cum aceste adolescente se ajutau una pe cealalaltă să supraviețuiască, și trecerea de la inocența lor când au urcat în transport și oroarea la care au ajuns. Tranziția asta este foarte interesantă pentru mine. M-am asigurat mereu că familiile, copiii supraviețuitoarelor știu că dacă mama se simte inconfortabil la anumite întrebări, mă opresc. Nu voiam retraumatizarea acestor femei, ci mărturia istorică.
Știam ce s-a întâmplat la Auschwitz, dar nu știam ce au trăit personal aceste fete. Are David Grossman o povestire în care părinții, supraviețuitori ai Holocaustului, nu i-au spus spus nimic copilului. Aceasta era însă martorul nopților lor, în care tatăl tipa și urla și fugea de ceea ce numea bestia nazistă. Nu-i povestiseră, pentru că trauma era mare și pentru ca nu voiau să pară învinși. E mai bine să știm dimensiunile răului sau e mai bine sa fim protejati?
Cred că trebuie să ne amintim că vorbim despre o generație pentru care Freud era încă un nou-venit, nu exista încă terapie pentru asta, nu știau nimic despre terapia pentru traumă.
Acum câțiva ani, Rena a fost intervievată de studenți la psihologie și ei au întrebat-o cum a reușit să supraviețuiască. M-a sunat după și mi-a spus: M-am simțit așa prost, pentru că ei erau inteligenți și mă întrebau cum am făcut, iar eu le-am spus „aveam copii”. Nu aveau terapie, nu se vorbea despre faptul cî tot ce au putut face unii bărbați pentru soțiile lor a fost să meargă în Germania, ca o terapie de șoc, dar nimeni nu știa prea multe.
Am aflat că una dintre supraviețuitoarele din primul transport s-a sinucis, la 60 de ani. După ce Rena a murit, am aflat că era sub tratament psihiatric, pentru tentative de suicid. Astea sunt lucruri grele și atunci nu aveam tratamente, medicamente, îți dădeau valium pentru orice. Cred că e un dialog greu.
Sunt americancă și trăiesc într-o țară pentru care sclavia face parte din istoria recentă. Pot să mă uit la supraviețuitorii Holocaustului care au muncit ca slavi, au fost uciși în genocid și mă gândesc cum au supraviețuit acești oameni traumei. Am făcut paralelă asta, despre cum era să fii sclav în America și să treci această traumă din generație în generație. Se spune că ADN-ul este afectat de traumă, că trauma trece genetic de la o generație la alta, deci vorbim despre generații întregi. Antisemitismul, rasismul pot trece de la părinți la copii și e unul dintre lucrurile care m-au interesat în Holocaust.
Cum ați ajuns la povestea celor 999?
Prima carte pe care am scris-o este despre Rena, una din fetele care au fost în acel prim lot. Am decis la un moment dat să merg într-un fel de pelerinaj în memoria sa, era la aniversarea a 70 de ani de la primul lot care a mers la Auschwitz, eu trăiam în Londra pe vremea aceea, iar prietenul meu de atunci, care mi-a devenit soț între timp, mi-a spus: uite, costă doar 45 de dolari să zbori direct la Cracovia. Am mers mai întâi la Viena, apoi am ajuns la Poprad, la poalele munților Tatra din estul Slovaciei. Când am ajuns, era deja acolo o delegație guvernamentală care organiza o serie de evenimente comemorative.
Era un lucru foarte important pentru cei de acolo, și mă gândeam că în timpul acesta oamenii din America, sau de oriunde altundeva din lume, habar nu aveau că a existat acea tragedie. Îmi aminteam cum, până și eu, atunci când Rena mi-a povestit despre acel prim transport, a trebuit să recurg la “Biblia mea”, The Auschwitz Chronicle, pentru a vedea că într-adevăr este menționată acolo data când au ajuns în lagăr. La acea ceremonie era prezentă, pe lângă președinte și prim-ministru, și o supraviețuitoare, Edith Grosman, cu care eu făcusem cunoștință, mai demult, prin intermediul Muzeului Culturii Evreiești din Bratislava. Chiar dacă nu-mi fusese tradusă cartea în slovacă sau poloneză, aveam deja o rețea de cunoștințe printre istoricii de acolo, asta deoarece știam de mult timp că multe întâmplări nu ajunseseră, pur și simplu, să fie cunoscute în Vest, din cauza Cortinei de Fier. Nemaivorbind de cât de greu era pentru un occidental să ajungă la Auschwitz în anii 70-80.
Edith locuia pe atunci în Toronto, făcusem deja interviuri cu ea, era de o inteligență foarte ascuțită, la cei 90 de ani ai ei. Ce este interesant, în povestea ei, este că și ea venea din localitatea Humenné din Slovacia, unde era și Rena. Diferența este că Rena era refugiată din Polonia, practic se ascundea acolo, în vreme ce Edith crescuse în comunitatea de acolo și-i cunoscuse pe toți. Așa că din cele peste 200 de fete, din orașul său, care au fost în acel lot, ea cunoștea cel puțin jumătate, fusese colegă de școală cu ele. Mi-am dat seama că acolo a fost vorba de persoane foarte apropiate unele de celelalte, prietene și rude, care au fost duse împreună în lagăr. Era o altfel de poveste decât cea din cartea Promisiunea Renei, acolo mă concentrasem la istoria celor două surori care s-au luptat să supraviețuiască.
Din toate cercetările pe care le-ați făcut, ce anume v-a șocat cel mai mult?
Oamenii de regulă se așteaptă ca să le spun mai știu eu ce poveste înfiorătoare, dar nu e așa. Cu Rena am lucrat la cartea scrisă împreună pentru un an sau doi, dar noi am fost foarte apropiate, ne cunoșteam de ani de zile, am stat la patul ei de moarte. Cu Edith, când am început să lucrez la a doua carte, la 999, mai întâi am trecut prin mărturiile video ale supraviețuitorilor Holocaustului (Shoah’s Testimonies). Era frustrant că nu fuseseră întrebați exact ce voiam eu să știu, pentru că deja aflasem despre povestea primului transport. Dar o aveam pe Edith, așa că dacă lipsea ceva, o întrebam pe ea. Una dintre femei povestește cum Himmler a venit în inspecție la Auschwitz, în 17 iulie 1942, și a participat la o selecție a prizonierilor, iar aceste femei au trebuit să stea, sub soare puternic, în fața lui Himmler, complet dezbrăcate.
Rena nu-mi spusese niciodată cu fuseseră dezbrăcate. Am întrebat-o imediat pe Edith, care a recunoscut că la fiecare selecție, și erau săptămânale, erau silite să stea goale, ore în șir.
Așadar acesta este un lucru care mi-a rămas în minte, care m-a șocat când l-am aflat, că le era atât de rușine să povestească despre acele momente.
Mi s-a părut foarte important să găsesc și mărturiile unor martori la acele evenimente, nu doar al supraviețuitorilor, deoarece aduc informații care completează locurile rămase goale. Și am găsit mărturia Ruth Webber, care spune că a văzut, Șabat Hannuka, în decembrie 1942, sute de femei stând o zi întreagă afară, în zăpadă, în pielea goală.
Nicăieri în arhivele SS sau în vreo carte de istorie nu se poate găsi nimic despre cum se făceau acele selecții. Eu am găsit șase supraviețuitoare care mi-au spus asta. Dacă au existat documente, au fost probabil distruse.
Întâmplarea aceasta mi-a dovedit, o dată în plus, cât de important este să ai acces la mărturii directe. Poate că nu vor fi reținute cu exactitate toate datele, poate unele fragmente nu le mai sunt clare, dar când 6 femei spun că într-o zi au fost ucise 10.000 de femei, cum să nu crezi? Este vorba de persoane care poate nici nu s-au cunoscut, Ruth Webber clar nu le cunoștea deloc. Și atunci poți fi sigur că așa s-a întâmplat.
Există acest episod al ofițerului SS îndrăgostit de una dintre evreicele din lagăr care, ca un serviciu, îi salvează sora, lăsându-i însă pe cei doi copii ai surorii să fie uciși. E o poveste cumplită. O primă întrebare este cum pot coexista cele două, binele și răul în același om? Ce trebuie să se întâmple pentru ca un om obișnuit să devină așa un criminal?
Nu știu cum să răspund, este o întrebare așa de vastă. Despre povestea Helenei si a ofițerului SS mai pot spune că acesta a fost adus în fața justiției într-un tribunal din Viena, unde au fost mulți martori împotriva acestuia. Helena a depus mărturie în favoarea acestuia, povestind cum a salvat viața surorii sale. Linda Reich, altă supraviețuitoare, a zburat din San Francisco pentru a depune mărturie cum acel ofițer i-a lăsat pe copii să fie omorâți.
Nu cred că putem înțelege totul, dar oamenii au această dualitate prin care îți pot justifica ceea ce fac.
Eichmann spunea ca el nu a fost vinovat, pentru că nu a omorât pe nimeni cu mâna lui.
Și Trump are același stil. Oamenii pot găsi orice fel de justificări, doar pentru ca să se simtă ei mai bine. Nu înseamnă că au un compas moral sau o etică personală. Vedem și acum în Ucraina cum Putin justifică cu lejeritate orice violență pe care o comit rușii. Aruncă un mall plin de oameni în aer și nu pare a-i păsa câtuși de puțin.
Eu nu înțeleg cum pot fi unii părinți și totuși să facă astfel de lucruri.
Când îmi pun astfel de întrebări, cred că răspunsul vine din neuroștiințe. Am citit într-o astfel de carte despre cum creierul omului are capacitatea de a ne convinge de absolut orice. Mai întâi încercăm să găsim o explicație, oricât de absurdă, apoi găsim si justificarea pentru ca acel lucru să existe. Este un mecanism care ne ajută să supraviețuim, dar ne face și să credem atât de ușor în minciuni evidente. În America îi avem pe cei care cred în așa numita teorie a Marii Minciuni (The Big Lie), cei care cred ca naziștii au fost niște oameni OK, oameni cu probleme mari de morală și etică. Există apoi mulți naționaliști, iar dacă tu chiar crezi că naționalitatea ta sau rasa ta sunt mai bune decât ale altora, poți ajunge să treci cu vederea multe lucruri. Naziștii au fost exact așa.
Mie mi se pare interesant cum oamenii obișnuiți au capacitatea de a deveni, peste noapte, monștri. Așa cum am mai văzut și în alte cazuri, cum a fost în războaiele din fost Iugoslavie. Sau acum în Ucraina, unde poate îl vedem pe Putin ca pe răul suprem, dar ne întrebăm și cum pot face soldații ruși atrocitățile pe care le fac.
Acum fac documentarea pentru altă carte. Există o secțiune acolo cu cărțile de identitate. Nu sunt doar acele fete din transporturile de la Auschwitz, dar chiar și pozele cu băieții îmi sfâșie inima. Sunt cu toții atât de inocenți și tineri, și mă gândesc ce sfârșit tragic au avut. Mai mult, mă uit câteodată la imaginile filmate cu tinerii hitleriști care alergau entuziaști strigând sloganuri și mă gândesc că soarta acelui băiat a fost fie să moară, fie să devină la rândul lui un ucigaș.
Nu știu, probabil că e ceva profund în neregulă cu rasa umană.
Construiți povestea acestor fete pe două paliere: avem viața lor în comunități, care începe să fie lovită, și avem viața lor răsturnată, în lagărul de concentrare. Ați fost în Slovacia, pe urmele lor. Mai sunt ele ținute minte în acele comunități?
Nu. Mai sunt foarte puțini evrei rămași în Slovacia, știu câteva familii rămase în orașele mai mici. Încă există antisemitism, îmi spunea un compozitor că antisemitismul din afara Bratislavei, din comunități, este teribil. Bratislava mai are o comunitate evreiască, dar cei mai mulți au plecat. Știu pe cineva care s-a întors din Israel și l-am întrebat de ce, mi-a spus în glumă că s-a săturat să fie bombardat și berea e mai bună.
Prin contrast, la Cracovia, acum câțiva ani, toate sinagogile erau muzee. Acum, când am fost, deja erau deschise sinagogi, erau rabini, evrei ortodocși, e și un centru comunitar evreiesc acolo, care primește refugiați ucraineni, am fost acum în martie, cu donații pentru refugiați. Există o mare dorință de a reînvia comunitatea evreiască.
Spuneți în carte, de altfel, cât de rău au fost primite supraviețuitoarele, care aveau acum 40 de kilograme: „Ați plecat puțini și v-ați întors mai mulți!”, i-a spus un slovac dintr-un sat unei fete.
ȘI de câte ori am auzit astfel de istorii! Edith îmi povestea cum a fost întrebată: „Unde îți sunt coarnele?” Cât de prost trebuie să fii să întrebi asta.
E ultima întrebare. De ce avem încă izbucniri de antisemitism acum, când știm toate astea? Și cum predăm Holocaustul în școli?
Pentru că încă avem fascism. Și e în creștere.
Cred că răspunsul stă în educație și din păcate în America e aproape non-existentă. Avem Holocaustul predat în școală, dar în America nu învățam despre propriul genocid. Dacă spui unui american că am avut o societate apartheid până la mișcarea drepturilor civile, se supără.
Când eu eram la școală, aveam cursuri de etică, nu mai sunt acum în programă. Cum să ai o societate etică dacă nu știm, nu învățăm ce înseamnă un comportament etic? Pentru mulți ani, religia ne învăța ce înseamnă comportament etic, dar acum mulți nu mai sunt religioși.
De asta mă interesează cum au reușit aceste femei să supraviețuiască, să-și prezerve umanitatea. Un supraviețuitor al Holocaustului a fost întrebat ce a fost mai greu și el a spus: să supraviețuiesc supraviețuirii.
Cred că relele cele mai mari din lume sunt fascismul, naționalismul și rasismul, le putem pune împreună sub numele de fanatism, indiferent dacă e vorba despre religie sau națiune. Dacă tu crezi că ai dreptate și eu greșesc, e o problemă.
Dacă ne uităm în istorie la naziști, unul dintre lucrurile pe care le observăm e cum au folosit presa și imaginile pentru a caricaturiza evreii și azi avem aceleași lucruri, fake news-urile, același mecanism, dar care ajunge la mai mulți, avem Instagram, Twitter.
////////////////////////
Alexandru Elias: Curajul elevilor evrei de la Liceele Cultura – București 1942
Am aproape 93 de ani și s-au scurs 75 de ani de la procesul nostru. O viață de om.
Aveam atunci 17 ani, nu-i împlinisem în ziua arestării, i-am împlinit în beciurile Siguranței, clădirea care există și acum pe Calea Victoriei, actuala Prefectură a Poliției Capitalei.
17 ani de atunci nu se pot compara cu 17 ani de astăzi. Eram mai puțin prinși în probleme de viață, fără planuri optimiste, fără distracții și fără altele ale celor de azi. Eram tineri afectați de legile rasiale, de persecuțiile antisemite, de nedreptăți și de moarte.
Nu voi vorbi astăzi despre istorie și documente deși este foarte greu să le ocolești. Voi încerca să vă povestesc despre niște tineri care erau evrei, despre demnitatea și legile rasiale, despre persecuție și moarte, despre o revoltă a adolescenților evrei într-o perioadă de oprimare antisemită și despre multe alte probleme de viață.
În martie 1942, circula pe ulița evreiască zvonul că elevi de la liceele evreiești din București, mai ales de la liceul „Cultura”, au fost arestați de Siguranță. Eram elev în clasa a 7-a de liceu și într-o după amiază, venind acasă de la cursuri, am găsit 2 bărbați care răscoleau apartamentul nostru, care mi-au pus răstit întrebări violente, iar părinții erau speriați și timorați. Eu nu înțelegeam prea bine despre ce era vorba. Erau doi agenți care m-au înșfăcat și m-au dus la Siguranță, arestat, închis într-o celulă din subsolul acestei instituții. Fără explicații.
Au urmat nopțile de anchetă, numai noaptea, bătăile crunte, teroarea verbală. Nu pot să-l uit pe agentul Balici, cu bâta în mână și cu repetarea obsesivă a amenințărilor „vorbește mă, că puți a mort”. Eu nu eram comunist, nu aveam nici o legătură cu bancnotele ștampilate. La fel ca mine, alții. Ulterior am aflat de acțiunea banilor imprimați cu lozinci împotriva războiului, a naziștilor și a regimului Antonescu și cum s-a ajuns la implicarea organizației noastre sioniste, Hașomer Hațair.
Cine eram noi de fapt, cei arestați?
Cei trei care au împărțit bancnotele: Elias Cornel, Zalman Leo și Moscovici, probabil UTC-iști. Elias Cornel, cu care nu eram rudă, îmi era coleg de clasă la Liceul „Cultura B”. Zalman Leo era singurul dintre cei trei care venise de cca. 2-3 săptămâni în Hașomer Hațair, organizație sionistă de stânga, fără niciun fel de legătură cu UTC sau PCR. Pe Moscovici nu-l cunoșteam.
Elias Cornel era un elev deosebit de inteligent cu bogate cunoștințe economice, politice, sociale, deși de aceeași vârstă (17 ani), avea posibilități considerabile peste vârsta noastră.
Era anul 1942, iar noi, tineri evrei care eram afectați de agresiunea antisemită, după evenimentele de la Iași și București, după crimele comise, după trenurile morții și atâtea altele.
Era explicabil, poate nu pentru toți, dar era evidentă nesiguranța, oprimarea, nedreptatea.
Un exemplu: eu am fost eliminat din Liceul Gh. Lazăr în baza legilor rasiale. Străbunicul meu Benedetto Franchetti, profesor la același liceu și la Sf. Sava și Matei Basarab, înscris pe placa de marmură existentă probabil și azi, decorat Cavaler al Coroanei României, medalia Bene Merenti, împământenit (cetățean) prin Decret individual al Regelui Carol I în anul 1986, iar eu, strănepotul lui alungat din acest liceu pentru că eram evreu.
Am Decretul regal de acordare a cetățeniei.
Eram de câteva luni membru al organizației sioniste Hașomer Hațair. Era atunci speranța noastră de a rezolva problemele persecuției și antisemitismului. În această atmosferă unii dintre noi am discutat despre organizarea gărzilor de autoapărare. Eram naivi, fără experiență, doar cu idealuri. De fapt, nu am făcut nimic concret, dar era firesc să ne gândim, câțiva dintre noi, la autoapărare. Aveam 17 ani, unii 12 sau 14,15 ani, eram revoltați, cei mai maturi simțeam nevoia de a protesta, de a acționa. Trăiam un sentiment de demnitate rănită, de revoltă împotriva nedreptății, de grijă față de pericolele probabile. Era firesc, era explicabil.
Cei 3 care au plasat bancnotele ștampilate cu lozinci, erau mai puternici moral, cu mai multă forță de a acționa, nu știu însă cât de conștienți de riscul acțiunii lor, dar și-au asumat acest risc. Prin aceasta ei au fost în opinia mea niște eroi.
Restul, noi cei din Hașomer Hațair, unii mai mult sau mai puțin implicați, am ales atunci drumul spre revenirea în Palestina, patria ancestrală Israelul nu exista încă. Era forma noastră de luptă, de rezolvare.
A urmat procesul care a avut loc la Tribunalul Militar din strada Neagu Vodă, într-o clădire (rechiziționată, sau naționalizată, nu știu), care fusese proprietatea Comunității Sefarde.
Un proces de noapte (ca și ancheta), care s-a terminat la ora 5 dimineața. Bianca Calmi (Kiti), fetița de 12 ani, adormise. Sentința pentru niște minori, mulți dintre ei care nici nu au părăsit copilăria, a fost dură, inexplicabilă moral și chiar juridic: 3 condamnări la moarte (de fapt 6 pentru că 3 nu erau prinși), restul, condamnări la 20 și 25 ani muncă silnică, la 10 ani pentru „periculoasa” Kiti în vârstă de 12 ani și altele.
Toți am primit sentința cu demnitate, fără manifestări de teamă sau deznădejde, cu mai multă sobrietate decât ne credeau în stare. Nu o spun eu astăzi, au spus-o atunci unii participanți la proces.
În zilele următoare au acționat în sprijinul nostru părinții și organizația sionistă (inițial reticentă), firesc profesorii liceelor evreiești; Grubea, Litman,nu îmi amintesc de toți, memorii, intervenții. Fără rezultat.
După proces, am fost aduși din nou la închisoarea Malmaison, unde eram încarcerați de la arestare, cu excepția celor 3 condamnați la moarte care au fost duși la închisoarea Jilava.
Noi am rămas la Malmaison până după executarea celor 3 tineri.
Documentele arată că la execuție au avut o atitudine demnă. A participat pentru a le acorda mângâiere religioasă rabinul Halevy. Numai Zalman și Moscovici au acceptat-o. Cornel Elias, nu! Toți au fost curajoși în fața morții.
A urmat apoi transferul nostru, a celor din Hașomer Hațair la diverse închisori: Jilava, Văcărești, unde am rămas aproape toată perioada de detenție ca urmare a intervențiilor organizației sioniste, a relațiilor personale și în parte a intereselor de altă natură, dar și a simpatiei unor oameni și cercuri mai mult sau mai puțin influente.
Câteva amintiri de închisoare pentru a putea înțelege evenimentele și atmosfera acelei perioade istorice, și în parte ce s-a întâmplat cu noi.
Prima, cea mai dură, a fost la Malmaison. În prima noapte de arest am fost introduși într-o încăpere lungă, cu 2 priciuri (paturi lungi de lemn, unul la parter, altul la etaj – cel mai bun), în care existau cca. 60/70 de hoți, spărgători, tot felul de figuri dubioase, toți instalați pe priciul de la parter, sau la etaj cei mai favorizați, cu lumină mai multă. Cine nu avea loc pe priciuri, stătea direct pe pardoseala de ciment. În colț, un hârdău pentru nevoile organice, pe care îl vărsau cu rândul a doua zi. O atmosferă îngrozitoare, deprimantă, pentru niște tineri obișnuiți cu o viață decentă și cu dragostea părinților. În capătul acestei încăperi, o singură fereastră cu gratii. Îmi amintesc de prima duminică petrecută acolo ghemuit lângă fereastră, ascultând un cântec sfâșietor „Duminică tristă”, ale cărui cuvinte ajungeau la noi, probabil de la alți deținuți din închisoare. Se spunea că acest cântec i-a împins pe mulți pușcăriași la sinucidere. Nu cred că pot descrie starea mea sufletească de disperare de atunci.
Norocul nostru a fost comandantul închisorii, păcat că nu-mi amintesc numele lui, ofițer de rezervă, profesor sau avocat (nu știu), care ne proteja deschis, fără rețineri.
La revenirea la Malmaison, după proces și după citirea sentinței, am intrat în celulă și am cerut cu fermitate să ni se facă loc pe priciul de sus și nu am întâmpinat nicio rezistență. Exista o regulă nescrisă în închisoare, ca deținuții cu cele mai mari condamnări să aibe locurile cele mai bune. Iar noi aveam 20 și 25 ani de muncă silnică. Aveau și infractorii regulile lor morale, discutabile pentru noi cei de azi, dar valabile pentru ei în acele vremuri. În luna de zile petrecută acolo până la proces, am învățat și noi ceva și am acționat ca atare, cu tupeu și îndrăzneală.
Apoi am fost duși la Jilava, în celule practic sub pământ, acolo unde cu luni de zile în urmă au fost asasinați de legionari un număr mare de diverși oameni politici și opozanți. Erau condiții mizere, dar am stat numai 2-3 săptămâni, mult azi, foarte puțin atunci.
De la Jilava am fost duși la Văcărești, închiși separat de deținuții comuniști, dar în aceeași curte de plimbare. Acolo l-am cunoscut pe Alexandru Drăghici, pe Goldenberg Vaida – care comisese un atentat împotriva lui Vaida Voevod, și alții.
În această închisoare, regimul era mai lax, primeam regulat pachete cu alimente de la părinți, dacă nu erau încălcări flagrante ale regulamentelor, nu existau măsuri de forță. Duminica se striga „hoții la rugăciune” (exista biserica închisorii), dar noi eram lăsați în pace.
Acolo, la Văcărești, am cunoscut figuri interesante, chiar amuzante, ca faimosul pe atunci, spărgător de case de bani Șaraga (din cuplul vestit de hoți Șaraga și Broitman, ambii evrei). Șaraga se plimba elegant și „fermecător” prin închisoare, cânta șansonete cu o voce plăcută, avea ceva studii, și le spunea comuniștilor că și el luptă împotriva capitalismului, cu metodele lui proprii. După război s-a făcut „om de treabă”, sub alt nume, a făcut alia cu soția și cei 2 copii ai lor. Unul dintre marii scriitori români (parcă Cezar Petrescu, dar nu sigur) a scris ca motto la o carte a sa „câtă viață, atâta dramă”, eu aș adăuga „dar și circ”.
La Văcărești, am lucrat inițial la tipografia închisorii unde am avut accidentul la mâna dreaptă cu afectarea a 4 degete și amputarea primei falange la degetul mijlociu. Am fost trimis la Spitalul Brâncovenesc pentru operație, cu lanțuri la picioare, cu pază înarmată, cu tramvaiul (parcă cu cai). Eram însă mândru de lanțurile mele, dar și de simpatia unor tineri medici (sau interni) care m-au operat.
Apoi am fost mutat la atelierul mecanic. Acolo am fost ucenicul unui muncitor comunist inteligent, cu multiple cunoștințe, cu o gândire matură și critică față de multe aspecte (confirmate în viitorul apropiat), practic un intelectual în gândire. Era un bărbat aspectuos, spiritual, care în 1929 (dacă nu mă înșel) făcuse greva foamei 42 de zile. Se numea Alexandru Lencovici și îi datorez multe în trecerea mea de la adolescență la maturitate.
Există în viață zile și chiar clipe care transformă un adolescent într-un bărbat matur.
La sfârșitul lui aprilie 1944, în alte condiții politice și militare, toți condamnații din procesul Hașomer Hațair au fost grațiați. Calmi Bianca fusese grațiată mai devreme, după un an de detenție. Ambele grațieri poartă semnătura Majestăți Sale Regele Mihai, căruia noi i-am rămas recunoscători.
Grațiați, dar nu eliberați, am fost trimiși de către organele Siguranței în lagărul de la Tg. Jiu. Acolo l-am cunoscut, mai bine zis l-am văzut pe Gheorghiu Dej, care locuia în capătul încăperii unde eram eu.
Peste câteva luni, în august 1944, în urma măsurilor luate de Regele Mihai, România și-a schimbat orientarea politică și s-a dat decretul (Ministru de Justiție era Lucrețiu Pătrășcanu) prin care eram și noi eliberați. Nu am așteptat formele care ar fi durat ore și chiar zile, alături de ceilalți deținuți am forțat porțile lagărului și am plecat la gară, fără bilete, cu trenul spre București. Nimeni nu ne-a oprit, jandarmii din tren se mulțumeau cu răspunsul „Am fost eliberați de la Tg. Jiu”. Atât. În aer plutea un vânt de libertate.
Mi-am îmbrățișat părinții care plângeau de fericire. Aveam aproape 20 de ani.
Părinții noștri au suferit mult, au încercat alături de organizația sionistă și alți lideri ai evreimii române, cu sprijinul multor neevrei și personalități ale vieții publice să ne salveze, dar nu au putut face mai mult.
A început apoi pentru noi „viața de după”, dar și despre ea s-ar putea povesti multe și nu este timpul acum să o facem.
Și chiar cât am spus aici nu poate reda tragedia din acești aproape 3 ani din viața noastră de tineri evrei oprimați, despre temerile a ceea ce se putea întâmpla, mai ales dacă nu ar fi existat atitudinea Regelui din august 1944.
Aș vrea în final să spun că lupta pentru libertate și dreptate socială, lupta împotriva urei și crimei rasiale, etnice și religioase, este un act de demnitate umană și merită respectul tuturora. În cazul nostru, cei rămași vii, noi ne-am păstrat conștiința evreității noastre.
În cimitirul Sefard, lângă zidul cimitirului există un mormânt părăsit, năpădit de buruieni. Este mormântul lui Elias Cornel. Vă propun ca atunci când ne aflăm în acest cimitir, să punem pe acest mormânt, nu o floare, ci conform unui vechi obicei evreiesc, o pietricică. Pentru a nu uita sacrificiul și lupta unor foarte tineri evrei.
///////////////////////
Armand Beraru: Fragment din manuscris, privind deportarea în masă a evreilor din comuna Ițcani – Suceava, în Transnistria
Acest material este copiat după manuscrisul lui Armand Berariu, privind deportarea în masă a evreilor din comuna Ițcani – Suceava, în Transnistria, 14 octombrie 1941. Lucrarea a fost scrisă în 1980 – 1981. Armand Berariu s-a născut la 21 ianuarie 1921, în Dorohoi. Din anul 1927 a locuit împreună cu familia la Ițcani – Suceava. În toamna anului 1941 a fost deportat în Transnistria. A decedat în martie 1982 la București.
***
Au trecut aproape 40 de ani de la începutul acelor tragice evenimente care au adus atâtea suferințe zecilor de mii de oameni, neavând altă vină decât faptul de a fi evrei. Imensa majoritate s-a născut și a murit pe aceste locuri, au adus, ei, părinții sau bunicii lor o măruntă contribuție la propășirea României, fie în războiul pentru independență din 1877, la desăvârșirea unității naționale în urma războiului din 1916-1918, în activitatea economică și culturală. Așa de pildă, bunicul meu – tatăl mamei – Iosif Leib Bercovici din Dorohoi, fost mult timp președintele Comunității evreiești din acest oraș, printre primii depozitari de ziare și librari din țară, foarte cunoscut și stimat, se bucura de prietenia lui George Enescu, căruia, după spusele bunicului, i-a procurat prima vioară. Tatăl meu, Lazăr Berariu, a luptat ca soldat pe frontul Oituzului în 1916 și a fost grav rănit de o schijă de obuz. Acesta este numai unul din exemple – și acesta incomplet – dintr-o familie, dar câte și câte exemple s-ar putea da, și multe și mai semnificative, din care rezultă că evreii se considerau parte integrantă a populației și iubeau patria lor – România.
Desigur, privite prin prizma și în raport cu jertfe și crime împotriva evreilor din Europa, suferințele celor din nordul și partea de sud a Bucovinei, deportați în Transnistria, sunt mai mici, dar ele nu pot fi date uitării, pentru că familii întregi – parțial sau total – au dispărut, fie omorâte în mod bestial, sau din cauza bolilor, mizeriei sau foametei.
Voi încerca să descriu, desigur, parțial, ce s-a înâmplat în anii deportării cu populația evreiască din Ițcani, jud. Suceava, în principal, dar și a altor evrei din Burdujeni, Suceava, Săveni, sau din alte diferite localități.
Totul se bazează numai pe amintiri – de altfel destul de vii încă – și deși mă voi strădui să fiu cât mai obiectiv, nu voi putea evita o anumită nuanță de subiectivism, sau poate aprecieri nu suficient de concludente.
Am locuit la Ițcani din 1927, cu familia, compusă din 7 persoane – părinții, două surori și trei frați. Tatăl meu era funcționar la fabrica de zahăr din localitate. Numărul locuitorilor evrei din Ițcani nu depășea 300, cu ocupații diverse: funcționari, meseriași, negustori, medici, brutari, măcelari etc. Până la o anumită perioadă, mai precis până în 1936-1937, se trăia în relații bune, aș putea spune chiar armonioase, cu majoritatea populației formată din români, nemți, ruteni etc. Desigur, erau și înainte cazuri de antisemitism, dar fără amploare. Acest lucru l-au resimțit la liceu unde erau și câțiva profesori cuziști – bariere greu de trecut pentru elevii evrei. Odată cu instaurarea guvernului Cuza-Goga și apoi a guvernului legionar și a dictaturii fasciste-antonesciene, de altfel ca pretutindeni, prigoana a crescut în intensitate, sub forme cunoscute. Perioada dinainte și în special după începerea războiului împotriva U.R.S.S. s-a concretizat printr-o înăsprire a represiunilor împotriva evreilor din localitate, mai ales că ne aflam numai la 40 km de graniță. Aceasta s-a caracterizat prin percheziții, bătăi, muncă obligatorie pe plan local, purtarea stelei galbene.
Încă din luna septembrie și începutul lunii octombrie a anului 1941 au început să se răspândească zvonurile, cărora nimeni nu voia să le dea crezare, că vom fi evacuați la Suceava sau în alt oraș, că vom putea să ne mutăm într-o anumită zonă cu toate bunurile pe care le avem, aici fiind prea aproape de graniță (deși frontul se îndepărtase mult la acea dată). Interesant este că – în afară de o singură excepție – nimeni nu a părăsit localitatea, deși putea s-o facă, sau să-și trimită în altă parte bunurile mai de preț. Oamenii încrezători sau puțin naivi nu credeau că așa ceva s-ar putea întâmpla, mai ales că autoritățile locale le-au și dezmințit. Acțiunea de deportare a fost pusă însă la cale cu cea mai mare discreție și anunțată doar cu 24 de ore înainte. Vestea a venit ca un trăznet. A fost în ziua de 8 octombrie 1941 – când cel ce făcea anunțul – bătând în prealabil în tobă cum se obișnuia – striga pe la colțurile de stradă că toți evreii trebuie să depună lucrurile de valoare – din argint, aur, platină sau pietre prețioase – la primărie. Localitatea urma să fie părăsită a II-a zi dimineața, ca bagaje neputându-se lua decât atât cât putea duce fiecare, îndeosebi lucruri mai călduroase. Îmbarcarea în vagoane urma să se facă în gara Burdujeni, situată la o distanță de cca 3 km. Nedepunerea lucrurilor de valoare, așa cum se anunțase, ar fi fost urmată de cele mai aspre pedepse. Tatăl meu, un om căruia îi plăcea să respecte legile, chiar și aceasta așa cum era, a dus la primărie cele câteva obiecte din argint. De subliniat că pentru acestea nu s-a dat nici o chitanță de primire, asigurându-i verbal pe depunători că ele vor fi inventariate și depuse pe numele fiecărui proprietar. Dracu le-a mai văzut! Probabil că o parte au fost furate – mai mult ca sigur – iar alta a intrat în bugetul statului.
Este greu de descris panica și deznădejdea ce s-a declanșat în fiecare familie; în primul rând nu se știa unde vom fi mânați, sau dacă vom fi împușcați pe drum. Se spunea că vom merge să lucrăm în niște colhozuri peste Nistru, sau că vom fi stabiliți în niște colonii în Ucraina.
Dar nu mai era timp să mesteci zvonuri sau să plângi pe ruinele unei gospodării, adunată cu greutăți în zeci de ani, și care acum urma să rămână cui s-o dovedi mai iute de mână.
Trebuia să te gândești bine cum să-ți faci bocceaua, ce anume bun să iei pentru iarnă și vară. Nimeni nu s-a gândit prea bine – și nu era posibil în toată zăpăceala că este nevoie de mâncare. Sau poate ne imaginam că autoritățile, așa de grijulii să strângă lucrurile, vor avea cel puțin grijă să ne asigure de mâncare. Mare, mare greșeală! Noroc că fratele meu Marius, o fire mai prevăzătoare și gospodar, s-a gândit să facă o legătură cu ceva zahăr, ceai, cu ceainic și câteva cești, și a prins bine.
Nici o persoană, indiferent de starea sănătății sau a vârstei, sau a meritelor nu a fost exceptată. Tot târgușorul trebuia să fie eradicat de evrei. Mai mult, au fost și cazuri de evrei, care trecuseră cu ani în urmă la catolicism, și nu au fost exceptați. Anterior, au fost întreruptă pentru populație orice legături telefonice, telegrafice, deplasările pe toate șoselele de legătură au fost blocate de jandarmerie.
Noaptea de 8 spre 9 octombrie a fost o noapte de priveghi, nimeni nu a închis ochii, pe străzi dosnice, ferindu-se de patrule, se mai strecura câte o umbră: erau cei mai curajoși care mergeau la rude sau prieteni să-i consoleze, să-i ajute, sau să afle ce mai este nou, în speranța încă nepărăsită complet că se va reveni asupra ordinului atât de cumplit. Dar nu a venit nici o contramandare, însă implacabil au sosit zorile, pe care fiecare căuta să le amâne cât mai mult.
De dimineață au început să apară din case oameni cu geamantane, cu rucksacuri, saci, boccele. Căutau, nu știu de ce, să se facă cât mai mici, să treacă parcă neobservați, le era parcă rușine fără a fi cu nimic vinovați, cu indignare și ură în suflet de cei care i-au smuls de la căminele lor, mai înstărite sau mai sărace; fiecare lăsa ceva din el acasă. Mai presus de toate acestea, predomina teama de soarta ce ne aștepta.
În fața primăriei, deși cu lacrimi în ochi și durere în suflet, oamenii s-au purtat demn, se salutau și se îmbrățișau în tăcere. Și așa a început exodul. Cu bagajele în spinare și în mâini, tristul convoi și-a început drumul spre Burdujeni, de unde se spera că vom face cale întoarsă.
Zadarnic, zadarnic, plânsetele și vaietele celor care treceau prin fața caselor lor. Pășeau pe străzile orășelului, cu populația pe la porți, unii compătimitori, alții râzând și care mai aruncau câte un… jidanilor, alții abia așteptând să pună stăpânire pe lucrurile din casă… De altfel, acestea au fost imediat jefuite și de localnici și de cei veniți din localitățile apropiate.
Și așa, încet, încet, au ajuns la gara Burdujeni, unde se strânseseră și convoaiele din alte orașe, iar vagoanele de marfă erau de-acum pregătite. Aproximativ 40-50 persoane în fiecare vagon.
Privind acum, după atâția ani, evenimentele de atunci, cred că scopul urmărit de guvernanții fasciști în cazul când s-ar fi realizat în totalitate planul de evacuare a evreilor (după cum se știe evacuarea din punct de vedere geografic a ajuns cam până la orașul Dorohoi) ar fi fost următorul:
– Exterminarea populației evreiești însă nu prin mijloace atât de directe și barbare ca cele folosite în Germania, Ungaria, Polonia, partea ocupată din U.R.S.S. și alte țări cu teritoriul cotropit de nemți. În cazul acesta – adică evacuarea în Transnistria – exterminarea va fi realizată prin boală, mizerie, foamete – ca elemente principale;
– Nu este deloc neglijabilă încercarea de a steriliza total sau parțial bunurile evreilor, din care o parte a intrat în mâna statului și alta în cea a unor cetățeni
– O oarecare încercare de a astupa gura nemulțumirilor populației;
– Realizarea unei mâini de lucru calificată și necalificată aproape complet gratuită;
– S-ar putea să fie – și fără îndoială sunt – și alte cauze, determinate de conjunctura politică din acea perioadă.
După îmbarcarea în vagoanele de marfă pe criterii de familie, rude, prieteni, cunoștințe sau întâmplare, trenul s-a pus în mișcare, cu pază militară la fiecare vagon. Să considerăm aproape ca un noroc faptul că vremea era însă frumoasă. O zi caldă de toamnă. Direcția, inițial încă necunoscută. Toată lumea cred că era complet buimăcită, și toate se făceau în mod automat, în virtutea inerției. Realitatea a început să ne trezească. În primul rând, ne-am dat seama că nu am luat, din puținele lucruri, ceea ce era absolut necesar, în special ceva alimente. Nu după mult timp a început să lipsească apa. Timpul de oprire în gări era redus, sau în alte cazuri nu se dădea voie să cobori.
Drumul cu trenul a durat o noapte și două zile. Este greu de închipuit că oamenii, obișnuiți cu un anumit fel de viață, mulți înaintați în vârstă sau bolnavi, s-au văzut dintr-o dată aruncați în acest convoi, porniți spre o direcție necunoscută, practic lipsiți de elementara posibilitate de a se spăla, îngriji, sau de a-și procura hrană mai acceptabilă. De asemenea este dificil să-ți imaginezi cât de repede se poate animaliza omul. Dacă la început satisfacerea nevoilor firești se făcea cu oarecare jenă căutând locuri ferite de privirile celorlalți, chiar din a II-a zi puteai să vezi cum oameni, înainte onorabili, serioși, nu se sfiau să-și facă nevoile chiar în fața vagonului oprit pe câmp. Nici pe departe nu se putea face vreun reproș, așa era situația și nu trebuia să le fie rușine lor, ci celor care au făcut să se ajungă la o asemenea situație. Chiar fostul director comercial al fabricii de zahăr din Ițcani, Moses Catz, a procedat în acest fel, și nimeni nu s-a mirat, nimeni n-a râs. Am arătat aceste lucruri, care poate par minore, dar situația era mult mai gravă, pentru că în vagoane erau bolnavi care nu se puteau deplasa și trebuiau purtați pe brațe, bătrâni. În această direcție – cel puțin la început – s-a manifestat solidaritaea dintre oameni. Toată stima pentru prietenul nostru Wili Brenner, care s-a îngrijit cu multă devoțiune filială, pe tot parcursul, de mama sa, aproape paralizată.
Așa, încet, încet, au ajuns a doua zi pe seară pe malul Nistrului, în apropierea localității Otaci (Atachi), punct de trecere spre orașul de pe Nistru – Moghilev. Aici s-a spulberat orice speranță că trenul va face cale întoarsă. Încă din tren se zărea pe celălalt mal al Nistrului, construcții mari – erau magaziile și clădirile colhozului, unde mulți își puneau speranța că vom lucra. Dar n-a fost. A început drumul fără întoarcere pentru mulți. Calvarul a început chiar de la locul unde s-a oprit trenul, ceva mai departe de punctul de trecere peste Nistru, cale destul de lungă și grea, încărcați cu bagaje – cu mama bolnavă și care trebuia sprijinită, permanent în pericol de a fi jefuiți de unii localnici (sub pretextul ajutorării pentru transportarea bagajelor, cât și de soldații rătăciți pe acolo.
Atunci pe malul Nistrului, obosiți, speriați și flămânzi, am fost anunțați că va trebui să înoptăm sub cerul liber, sau cine dorea putea să se adăpostească într-o sinagogă părăsită. Au fost și din aceia care au făcut imprudența să intre în sinagogă și au avut multe de pătimit după cum se va vedea.
Ne-am strâns cât mai aproape unii de alții și ne-am întins pe pământul rece, acoperindu-ne cu tot soiul de boarfe. Mama mea își pusese pe cap o plapumă pe care cu trudă o cărasem de acasă. Nici măcar nu se putea aprinde un foc. A fost o noapte de coșmar. Începuse o ploaie măruntă, ploaie rece de toamnă, care ne-a pătruns după scurt timp până la piele. Câmpul era înțesat de oameni, veniți din toate părțile. Celor sosiți cu convoiul nostru li s-a adăugat un grup mare de oameni, ajunși aici de prin părțile orașului Bălți, și care petrecuseră de-acum o perioadă de timp în lagăr. O bună parte parte din ei erau în zdrențe, murdari, înfometați – un început de sălbăticie. În tot timpul nopții s-au amestecat vaietele cu plânsetele, țipetele, rugăciunile. Jaful, bătaia, chiar crima erau nestingherite. Din direcția sinagogii se auzea din când în când un țipăt și vaiet prelung. Cei adăpostiți acolo erau predați și jefuiți de micul lor avut. În acea noapre de groază a căzut victimă primul locuitor din Ițcani, pe nume Rahower. Exact nu se știe ce s-a întâmplat. Se pare că, ducându-se să ia apă din Nistru, a fost întâmpinat de localnici sau soldați care au încercat să-l jefuiască. Opunându-se, a fost omorât și aruncat în Nistru, dispărând fără urmă.
Dimineața plumburie ne-a găsit zgribuliți de frig, înfricoșați, livizi. A răsunat ordinul de plecare peste Nistru. Parcă îl doream în speranța că vom găsi dincolo ceva căldură, puțină mâncare. Dar n-a fost așa. Pe malul Nistrului o altă barieră și o comisie militară din care mulți ofițeri superiori, care ne-au făcut o perchiziție severă, luând orice obiect care avea o oarecare valoare și ni s-au schimbat leii care îi aveam în mărci germane de ocupație (raportul, pare-mi-se, 1 marcă la 30 sau 40 lei), care s-au dovedit ulterior că aveau o valoare extrem de redusă. Totodată, au fost obligați, sub aspră amenințare, să predăm toate actele și orice document prin care ai fi putut dovedi identitatea. Au devenit astfel oameni ai nimănui – fără cetățenie, fără nume dovedit. S-a format apoi o coadă uriașă, întrucât trecerea Nistrului între Otaci și Moghilev se făcea cu barca (podul fiind distrus), ceea ce a prilejuit o nouă vămuire de bani sau de lucruri. Pe apa tulbure puteai vedea plutind tot felul de murdării, animale și păsări moarte, bucăți de lemne, lucruri casnice. Lipsa acumulată de apă potabilă a silit pe mulți să bea apă direct din Nistru. Acest lucru a fost fatal pentru unii, deoarece apa fiind infestată, s-a declanșat ulterior o puternică epidemie de febră tifoidă.
Pe celălalt mal s-a constituit din nou convoiul, purtat pe străzile orașului Moghilev până la un loc de așa-zisă cazare. Era o fostă cazarmă, absolut fără nici un fel de geamuri, uși, acoperământ, fără priciuri sau măcar paie de așternut pe jos.
Orașul prezenta un aspect dezolant. Așa cum am aflat, aici locuiau înainte de război un număr relativ mare de evrei. Odată cu trecerea frontului, unii s-au retras în părțile de răsărit , o parte a fost omorâtă, alții au intrat în grupele de partizani. Ce-a mai rămas din populația evreiască trăia în condiții grele, cu teamă față de noua administrație care s-a instalat pe teritoriul dintre Nistru și Bug – Transnistria, speriați de cruzimea autorităților naționaliste ucrainene, investite cu menținerea ordinii și partea economică. Se pare că, sub regimul sovietic, populația evreiască din Moghilev, care vorbea destul de bine limba idiș, chiar și copiii, duceau o viață religioasă intensă, deschisă sau ascunsă, așa cum s-a putut afla din spusele localnicilor. Se simțea și influența unui puternic centru religios, situat mai la nord, în orașul Berdicev[1].
De altfel, cam pe toate străzile, în șanțuri, în curți părăsite se găseau numeroase cărți de rit în limba ebraică, rupte, arse, deteriorate de ploaie și vânt. După cum am aflat, fuseseră devastate niște biblioteci. Orașul, în parte distrus avea un aspect mizer; case părăsite fără geamuri, se mai putea vedea resturi de mobilă și tot soiul de lucruri gospodărești. Cine mai știa de soarta acestor oameni peste care trecuse urgia războiului!
Instalalațiile sanitare primitive și neîngrijite, exalau mirosuri pestilențiale. Lipsea apa.
Drumul până la cazarmă, așa cum l-am simțit eu, l-am trecut ca prin transă; din cauza extremei oboseli și a foamei, aproape că nu mai distingeam zgomotele sau vorbele, vedeam numai buzele mișcându-se. Eram în acea stare limită, în care aproape totul îți era de-acum indiferent, orice s-ar fi întâmplat. Mi-aduc aminte de aspectul jalnic al convoiului, ajungând de la tragic la grotesc. Iată, de pildă, familia inginerului Weisfeiller. El, înalt, slab, cu picioare lungi și mereu săltăreț, șapcă pe cap, iar în colțul gurii o pipă stinsă, având în spate un enorm rucksak de care era prinsă o oliță de noapte, în mâini alte bagaje. Ea, de asemenea, înaltă, cu urme de fard pe obraz, totalmente absentă, mera [mergea] mecanic, abia își târa picioarele, ținându-se cu o mână de bărbatul ei, iar cu cealaltă trăgând copilașul (Gerry) de câțiva ani. Pe drum, olița de noapte s-a desprins din legături, rămânând agățată cu o sfoară lungă de câțiva metri și săltând în ritmul mersului capului familiei pe drumul așternut cu piatră cubică. Ajunși în cazarmă, înghesuiți într-o încăpere, s-au trântit pe podelele murdare, frânți de oboseală.
Din cazarmă în oraș era greu de ieșit și riscant – și apoi unde să te duci într-un oraș necunoscut și unde mișunau patrule de soldați ai miliției ucrainene. Pe deasupra, nu aveau nici un fel de act.
În încăperea unde stăteau înghesuiți claie peste grămadă se întretăiau gemetele, plânsetele, rugămințile, blestemele. Discuția predilectă era ce s-a lăsat acasă, ce s-a întâmplat cu lucrurile – și orice s-ar fi vorbit, toate alunecau spre lipsa de hrană, făceau să crească imaginația unor ospețe din care ți se părea că ai putea înfuleca la nesfârșit. Realitatea nu-ți putea oferi decât o bucățică de pâine și erai fericit dacă se mai găsea ceva lângă ea.
Circulau tot felul de zvonuri, din care unul singur s-a dovedit cert și crud: formarea de convoaie, pe drumuri clisoase, sub ploaie și vânt, spre alte localități, aflate unele la distanțe de zeci de km., cum erau Șargorod, Copaigorod și altele.
Preocuparea principală o constituia acum modalitatea de a scăpa din acea capcană – cazarma, de unde începea plecarea spre necunoscut. Pentru noi grija cea mai mare a constituit-o mama bolnavă, tatăl în vârstă și soacra surorii sale și ea femeie în etate, care cred că n-ar fi putut rezista unui drum așa de greu.
Se auzeau zvonuri despre oameni plecați cu puțin înainte, care au pierit de oboseală, slăbiciune sau boli, în clisa din care nimeni nu le putea da vreun ajutor.
Evadarea din cazarmă a survenit în ultimul moment, printr-o întâmplare ieșită din comun. Câte o dată hazardul schimbă cursul vieții oamenilor. De data asta în mod pozitiv.
Printre cei evacuați din Ițcani se găsea și un cetățean pe nume Horovitz (Gorovitz pe rusește). Era un evreu care trecuse la catolicism și purta, atârnat de gât o cruce de metal. Deși se dădu drept catolic, totuși nu s-a ținut seama și, cu toate protestele lui, a fost inclus în grupul celor care au fost evacuați.
Era o figură cunoscută în Ițcani, prin statura sa masivă, ochelari fumurii, impozant, degaja o oarecare personalitate. Fratele său a fost inginerul șef al fabricii de zahăr Ițcani și nu se botezase. Decedase înainte…
Gorovitz nu avea nici un fel de ocupație. Îl puteai vedea zilnic, plimbându-se pe aleia care ducea la gară sau în parc, sprijinindu-se de un baston. Înconjurat de obicei de tineri, era dornic să afle noutăți și mereu tapa pe unul sau altul de o țigară. În general era un om de treabă, încercând să pară puțin excentric. Era simpatizat, dar oarecum izolat de „lumea bună”, care îl considera un nimic. Îi plăcea să chibițeze și mai ciupea ceva. Când a fost obligat să se alinieze convoiului care părăsea Ițcanii, nu avea cu el decât o haină de ploaie, pălăria, bastonul și, după propria mărturisire – doar 500 de lei în buzunar. Mai nimic.
Revenind la situația din cazarma de lângă Moghilev, de unde se formau convoaiele spre necunoscut și moarte, dintr-o dată, în acest om, care, datorită înălțimii (mergea totuși puțin încovoiat) domina cu un cap pe toți ceilalți, s-au trezit calități nebănuite de conducător. Totul a început de la o afirmație a sa, că la 25 km de Moghilev, se află localitateaVindiceni, unde ar exista o fabrică de zahăr care, spunea el, ar fi aparținut, înainte de revoluția din oct. 1917, tatălui său, și susținea că ar trebui încercat să se ajungă acolo cu grupul de specialiști de la fabrica de zahăr din Ițcani (muncitori calificați – strungari, electricieni, funcționari de specialitate), pentru a lucra acolo sau dacă nu funcționează, ceea ce era mai mult ca sigur, să contribuie la punerea ei în funcțiune. El mai spunea că a lucrat acolo ca inginer.
Imediat, acest om, care sugera o asemenea perspectivă oarecum promițătoare, a devenit o personalitate, fiind înconjurat cu respectul cuvenit.
Cu oarecare măsuri de discreție s-a convenit să se formeze o delegație care să încerce să ia legătura cu autoritățile românești de ocupație pentru a prezenta propunerea. Din delegație au făcut parte inginerul Gorovitz, Mosea Katz, fostul director comercial al fabricii de zahăr Ițcani și încă două persoane. Între timp s-a întocmit o listă cu persoanele destinate fabricii din Vindiceni. Propunerea a fost imediat acceptată, corespunzând intenției autorităților de a repune în funcțiune instalații productive.
A doua sau a treia zi, am părăsit cazarma, autoritățile românești dându-ne câte o autorizație de a fi transportați la Vindiceni, cu condiția ca fabrica să fie pusă în funcțiune chiar în acel an și să dea producție. Deși se știa că cei care urmau să plece la fabrică nu erau în totalitate specialiști, cu toții și-au declarat însă această calitate, în încercarea de a scăpa de îngrozitorul convoi. Pentru început au fost transportați la Moghilev, iar Gorovitz a plecat la Vindiceni, pentru organizare.
Am primit un sprijin din partea Comunității evreiești din Moghilev care, cu modestele ei posibilități, ne-a ajutat să fim găzduiți la diverse familii evreiești – deși în condiții foarte precare, și să putem primi niște alimente dintr-un fond al comunității.
Împreună cu familia mea și alte câteva familii cunoscute, am locuit, dacă se poate numi asta, într-o încăpere de 4 pe 5 m, în mare înghesuială, circa 20 persoane. Și eram fericiți. În această cameră era doar un singur pat (de campanie) în care se odihnea mama mea, care era suferindă și plăpândă. Toți ceilalți dormeau pe jos, unul lângă altul și nu era nici un spațiu neocupat. Părăsirea camerei în timpul nopții solicita o adevărată echilibristică.
Condițiile higienice, instalațiile sanitare erau nu numai primitive, dar și absolut insuficiente. Apa trebuia adusă de la un robinet dintr-o pivniță adâncă, cu trepte șubrede, în niște borcane mari de sticlă, mereu era pericol să se spargă.
Lemnele pentru prepararea hranei erau furate de la diverse clădiri distruse în urma luptelor, bombardamentelor sau a inundațiilor, cu un mare risc și pericol din cauza ohranei (poliția ucraineană), care nu privea cu ochi buni prezența evreilor deportați peste Nistru, mai ales că treptat, treptat, numeroși evrei au reușit, prin diverse mijloace, să pătrundă în oraș.
Hrana, care se prepara în comun pentru cei ce stăteau în locuința respectivă, era aproape invariabil formată dintr-un ceai, cu ceva pâine amestecată în bună parte cu orez, iar la prânz și seara – un fel de păsat – „cașa” în denumirea locală, fie din hrișcă, mei, mazăre sau „jonderă” – un cir din făină de porumb. Lipsa de sare și calitatea nu întotdeauna corespunzătoare a alimentelor făceau ca mâncarea să fie mai greu de înghițit, dar n-avei ce să alegi, și apoi foamea este cel mai bun bucătăr. De menționat că alimentele se găseau foarte greu, la prețuri exorbitante – în lei, ruble sau mărci germane de ocupație, dar în cea mai mare parte prin schimb cu îmbrăcăminte sau obiecte de valoare.
S-au semnalat din cauza inconsistenței alimentelor, a lipselor de vitamine, nu numai o slăbire fizică, dar și un fel de orbire, în special noaptea, un fel de orb la găinilor.
O dată sau de două ori, comunitatea evreiască (obscina în limbaj local, a mai împărțit populației câteva kg. de mei, cu totul și cu totul insuficient. Autoritățile nu erau încă îndeajuns de consolidate și acestă împărțire a administrației între români (predominantă), nemți, ucraineni, constituia mai mult un fel de domnie a nimănui sau mai bine zis a bunului plac. Jaful, hoția, banditismul la lumina zilei, arestările constituiau cazuri care peste câtva timp a devenit obișnuință.Dacă nu te păzeai singur și nu te fereai de autorități erai pândit de tot felul de pericole.
Dar peste tot a apărut o primejdie care le punea pe toate celelalte în umbră: bolile – și în mod deosebit febra tifoidă. Primul din grupul nostru care a căzut victimă a fost cumnatul meu Fery (Ferdinand) Fischler, un om voinic, înainte foarte sănătos, având o greutate de peste 100 Kg. Dificultatea consta în imposibilitatea de a fi izolat, nemai vorbind de faptul că nu putea fi îngrijit din punct de vedere al medicației și alimentației. Boala a evoluat extrem de rapid (de fapt cam la 3 săptămâni de la trecerea Nistrului) complicându-se cu o congestie pulmonară și o insuficiență cardiacă.
Pentru a ne da seama de greutatea de a procura medicamente la prețuri fantastice, este suficient să arăt că pentru câteva fiole de strophantină (întăritor pentru inimă) a fost vândut un costum de haine (al meu, de altfel primul și singurul costum nou pe care mi-l făcusem până atunci). Toți erau conștienți că nu ajută la nimic, procesul era ireversibildar se făcea tot ce este posibil –așteptându-se o minune care nu avea de unde să vină. Stăteau toți în aceeași cameră cu Fery (lui i se înjghebase din câteva scânduri un fel de laviță), care intrase de acum în stare de inconștiență. Una din acele nopți de groază care mi-a rămas întipărită în minte. În cameră frig, afară o ploaie rece, aproape înghețată, se auzeau împușcături din toate părțile, iar dinspre malul Nistrului spre Otaci se vede arzând, după cum am aflat ulterior, sinagoga și alte case.
Se auzea respirația sacadată a bolnavului. Mama mea nu dormea, în general dormea foarte puțin, având insomnii. La un moment dat, bolnavul se ridică în capul oaselor și începe să spună în germană: „Jetzt spreche ich mit den toten Köpfe. Sehe wie die toten Köpfe kommen zu mir”(acum vorbesc cu capetele de morți. Iată cum capetele de morți vin spre mine…). Aiurea. Nici eu nu dormeam și mama mi-a șoptit: „sărmanul este pierdut”. A doua sau a treia zi a avut o ușoară revenire, a cerut de mâncare, a vorbit coerent (euforia morții). În a treia zi s-a prăpădit. Înmormântarea a fost și ea dificilă. Serviciul pentru aceasta nu mai funcționa. A fost dus la cimitir de frații mei și alți cunoscuți, iar datorită frigului cumplit care se lăsase, pământul era foarte înghețat, greu de săpat cu unelte primitive. I-am făcut o groapă de mică adâncime, abia l-a acoperit, iar semne pentru a cunoaște locul doar câteva pietre. În acea iarnă și apoi în primăvara care a urmat au pierit la Moghilev din cauza febrei tifoide și a tifosului exantematic – fără a avea date destul de certe – aproximativ 10.000 oameni. Cea mai mare parte din cei deportați erau duși la cimitir în căruțe, unul peste altul, fără sicrie, ca într-un oraș al morții.
În acest început de deportare și de nimicire am avut un mare noroc din partea mamei care umbla literalmente după fiecare dintre cei ce locuiau împreună cu noi ca să se spele pe mâini și să se bea apă fiartă – în măsura posibilităților. Cred că asta a ajutat și contribuit ca până la sfârșitul anului 1941 – cât am locuit la Moghilev – să nu se mai îmbolnăvească nimeni de această maladieatât de molipsitoare.
În fine, spre sfârșitul lunii decembrie am fost anunțați că vom pleca la Vindiceni, ceea ce ne-a dat oarecare speranță, deși nu știam ce ne așteaptă. Într-adevăr a venit un camion și ne-a transportat. Era a doua zi de Crăciun. Sosirea la Vindiceni – comună mare, foarte întinsă, așezată chiar pe șoseaua principală care ducea spre Vinița – centru raional, a fost în primul moment – și doar pentru moment – o surpriză destul de plăcută. Am fost instalați, din dispoziția lui Gorovitz, de către șeful chranei (paza) fabricii, pe nume Iancovschi, care ulterior s-a dovedit foarte puțin binevoitor și un mare șperțar, într-o clădire din incinta fabricii – înainte servea ca un sediu al administrației – împreună cu alte 3 familii, fiecare în câte o camera. În afară de niște paturi de fier și rogojini din stuf nici un altfel de mobilier, nici măcar un scaun. O sobă mare, inclusă în zid și având gura de alimentare cu lemne pe un culoar, ofera o căldură plăcută dacă, era bine burdușită cu lemne. Dar asta a durat puțin, căci singurul buștean care ni s-a dat s-a consumat repede. Afară totul era acoperit de zăpadă groasă, albă și respiram un aer curat. Creștea speranța și eram de invidiat. Dar a urmat și o surpriză neplăcută. Intrarea în anul nou – 1942. În toiul nopții, în loc de colinde, am fost treziți de bătăi puternice în ușă, geamuri sparte, urlete de bețivi, care proferau injurii la adresa noastră – în limba ucraineană –, „jidani duceți-vă la mama dracului, cărați-vă cât mai repede, de nu o s-o pățiți” și alte asemenea „felicitari” care îți făceau părul măciucă gândindu-ne că am căzut din lac în puț. Nu a fost într-adevar așa. A doua zi, șeful chranei – acum am impresia că el instigase aceste acțiuni -, a încercat să ne liniștească spunându-ne că a fost o întâmplare și că acei făptași au fost niște bețivi.
În zilele următoare ne-am înregistrat la primărie și la jandarmeria locală, cu obligația de a nu părăsi localitatea și de a lucra la fabrică. Spre bucuria noastră fabrica oferea, în acea perioadă, posibilități de a lua masa la cantină – dimineața o supă de crupe sau cartofi, la prânz aceeași supă plus „cașa” – o fiertură din mei sau hrișcă ori mazăre – toate fără nici un pic de grăsime, precum și 200 gr. pâine de orz pe zi. Ni s-a părut raiul pe pământ.
La fabrică primeam ca plată 1marcă germană (de ocupație) pe zi (aceasta era tariful oficial pentru muncitori necalificați) extrem de puțin ținând seama de valoarea extrem de scăzută a mărcilor, dar îndeajuns să achităm costul mesei la cantina.
În afară de inginerul Gorovitz – devenit director tehnic și de Moses Caz și alți câțiva funcționari care au început să se ocupe, alături de personalul autohton de problemele administrative, toți ceilalți din grupul nostru au fost puși să facem o muncă necalificată, uneori de 12 ore, în condiții foarte grele
Întâmplarea a făcut ca tatăl meu, specialist în cultivarea sfeclei de zahăr – și care a fost desemnat să lucreze în această direcție, să aibă ca șef un fost colonel din vechea armată rusă care comandase un regiment rus în războiul din 1916, în zona unde luptase și fusese rănit tatăl meu. Întrucât rușii erau, în general, foarte sensibili la amintiri de acest gen, a început să îl simpatizeze pe tatăl meu, îl proteja într-un anumit fel, scutindu-l de munci mai grele, și daruindu-i din cînd în cînd tutun, care pe atunci era la mare preț. De fapt era tutun din frunze uscate, neprelucrate, care se tăiau în șuvițe subțiri cu cuțitul și apoi se răsuceau în hârtie de ziar. Și păreau delicioase. Erau folosite chiar și cozile și nervurile.
Fabrica era ca și moartă. Peste tot o ghiață groasă acoperea pardoseala și mașinile. Primul lucru pe care am fost puși să-l facem a fost spargerea crustei de gheață cu niște răngi de fier grele, într-un frig cumplit, mai ales că eram și prost îmbrăcați și subalimentați. Dar ne-am dat seama că numai în această fabrică ne putea găsi salvarea în condițiile foarte grele de atunci – economice, sociale, sanitare, bolile făcând ravagii. Acestea nu au ocolit nici locuința noastră. S-au îmbolnăvit sora mea și soacra sa, precum și din familia avocatului Helmann – acesta om mai în vârstă și grav bolnav de inimă. În lipsa medicamentelor și a unei hrane corespunzatoare, totul depindea de rezistența organismului. Sora și soacra ei au reușit să depășească criza cea mare și să intre în convalescență. În tot acest timp, mama ne urmărea cu strășnicie să ne curățăm continuu cu petrol, să ne spălăm și să ne dezinfectăm cu ce aveam la dispoziție – toate acestea, combinate, probabil, cu o imunitate naturală, au făcut să nu ne îmbolnăvim, deși trăiam în acest focar de infecție.
Într-o stare deosebit de grea era avocatul Helmann, care intrase într-o stare de precomă și cu o insuficiență cardiacă foarte accentuată, așa că era considerat ca pierdut – și se aștepta din moment în moment sfârșitul. Era în seara de Seder. Din camera alăturată, unde stăteau niște oameni foarte evlavioși din Săveni (nu-mi amintesc numele) străbăteau tradiționalele cântece de Pesah. Minune! La auzul lor, bolnavul – și el om evlavios, a avut un șoc puternic și spre uimirea tuturor a cerut o carte de rugăciune, și cu glas stins, cu lacrimile scurgându-se din ochii aproape închiși, a murmurat rugăciunea. Șocul, probabil, a dat impuls vieții. S-a salvat de la o moarte sigură.
Dar să revin acum la lucrul în fabrică și la felul nostru de viață. Cea mai mare parte din muncitori erau sezonieri (aceasta este de fapt specificul unei fabrici de zahăr) – țărani din împrejurimi, unii cu o atitudine compătimitoare față de noi, mai ales că și ei nu o duceau pe roze. Voi descrie mai târziu câteva tipuri mai interesante. Dintre localnici erau cei mai mulți specialiști, unii dușmănoși nu numai față de noi, ci și de fostul regim, iar o bună parte ne înțelegea situația și căuta să ne ajute. Ei doreau să afle prin noi, crezând că suntem mai bine informați, situația reală pe front, și avea o vădită simpatie față de orice înfrângere a fascismului. Prima iarnă 1941-1942 a fost deosebit de grea. Muncă de ocnaș să spargi gheața, în niște hale uriașe, pe un frig cumplit, prost îmbrăcați, cu mâinile crăpate care se lipeau de uneltele de fier.
Am trecut apoi la curățatul cuptoarelor de zgură, muncă oribilă, într-un mediu greu de suportat, plin de praf, trebuind să lucrăm cu dalta și ciocanul.
Hrana proastă și insuficientă ne-a adus pe toți într-o stare de anemie, mai ales că după un timp, din lipsă de produse, cantina s-a închis. Să se descurce fiecare cum poate. Lucrurile pe care le mai aveam s-au dus destul de repede la bazar, – unde era în floare trocul – pentru făină, cartofi, crupe, fasole. Și eram bucuroși să le găsim, totul era drămuit cu cea mai mare strictețe, astfel ca să ajungă pentru o perioadă cât mai îndelungată. Era groaznic să-ți vezi părinții tânjind după o bucățică de pâine.
Au început să sosească obiecte de îmbrăcăminte, bani și ceva alimente de la cei din țară, prin diverși emisari. În cea mai mare parte acestea ajungeau vămuite, câte o dată la mai puțin de o treime. Dar erau de mare folos. Noi am primit lunar de la sora noastră din București, Jeana Goran și soțul ei, care ne-a ajutat foarte mult – aș putea spune că erau salvatoare. Aproape în exclusivitate serveau pentru schimb, căci noi ne confecționam îmbrăcămintea din pânză de sac și încălțăminte cu talpă din lemn de tei. Este drept că și prin comunitățile evreiești care se constituiseră se dădeau populației diverse lucruri, îndeosebi celor care erau în mare dificultate, dar cu totul insuficient și nu întotdeauna era o împărțeală loială. În sfârșit, cam prin luna februarie, începutul lui martie fabrica a început să dea semne de viață, să dea producție. Mai întâi s-a pus în funcțiune casa de cazane pentru producerea energiei și a apoi celelalte instalații. Sfecla era de cu toamna strânsă în cahsturi -în șanțuri, acoperite cu rogojini, paie și pământ. Soseau vagoane cu cărbuni care pentru noi erau și o binefacere – întrucât, cu toată paza mai puteam fura câteva bucăți cu care să ne încălzim acasă, dar și un chin. Nu de puține ori în toiul nopții, pe frig, viscol, ger, administratorul fabricii și șeful ohranei ne trezeau din somon, pentru a descărca cât mai repede cărbunii din vagoane. Pentru fiecare vagon – 2 oameni. Deseori nu pridideam, fiind obosiți, flămânzi înecați în praful de cărbune ni se vedeau numai albul ochilor.
În timpul campaniei, eu lucram la casa de cazane – o hală imensă, unde trebuia să alimentăm un cuptor pe schimb (12 ore) cu cca. un vagon de cărbune. Muncă grea, care cerea și oarecare îndemânare și forță, pentru a reuși să menții presiunea necesară în cazan. Dar, cel puțin, lângă cuptor era cald; dacă, te îndepărtai puțin, peste tot era un curent teribil. În orice caz, lucru la cuptoare putea fi considerat o binefacere, prin faptul că puneam la copt, în spuza cărbunilor, sfecla de zahăr, care, coaptă astfel, era un deliciu și ne ostoiafoamea.
Peste tot în fabrică era o pază severă, efectuată de soldați înarmați, așa că nu te puteai apropia de secția de rafinărie sau de coloanele unde fierbea siropul. La poartă se făcea un control corporal extrem de sever tot de către soldați, și dacă te prindea cu un lucru oricât de mic, suportai o cruntă bătaie. Cu toate acestea, înfruntând riscul, înșelând vigilența paznicilor, uneori prin mici sporturi, reușeam să scoatem câțiva bulgări de zahăr sau cărbuni, lemne, sfeclă. Ce nu face omul omul când are cuțitul la gât. Exista o asemenea solidaritate, întrucât nu am auzit de nici un caz când cineva să fi denunțat, pentru a obține o oarecare bunăvoință. Aici aș vrea să vorbesc despre un om, muncitor, inteligent, curajos, cu o mare dragoste de oameni. Era unul din tehnicienii de schimb la casa de cazane. Se numea Melnic (pe rusește înseamnă moară), un țăran autodidact, cu o droaie de copii. Locuia într-un sat la circa 6 km. de fabrică. Parcă-l văd și acum, când, în toiul nopții – când presiunea la cazane era suficientă, stătea rezemat de parapetul care mergea de-a lungul cuptorului, la o înălțime de cca. 10 m., spunându-ne: „Băieți, hai să cântăm acum”. Răsuna hala – și din hală – cu tot zgomotul motoarelor – se răspândea în toată fabrica acele minunate cântece populare ucrainiene. Mă uitam la acei oameni vârstnici, colțuroși, cu vocile lor profunde care cântau și le șiroiau lacrimile pe obraz. Fiecare din ei avea necazul lui: cineva drag pe front, sau în prizonierat, ori pierit în lupte, apoi grija pentru ziua de mâine.
Acest Melnic trecea în fiecare zi, sau noaptea, pe pasarela cuptoarelor și ne anunța în limba ucraineană: „Baieți, astăzi nimic; atunci știam că este un control sever, sau spunea: „Băieți – astăzi liberi” însemna un control mai puțin sever. Nici până astăzi nu știu de unde era așa bine informat, căci atât timp cât am lucrat cu el nu s-a înșelat niciodată.
În timpul verii am fost trimiși la o carieră de piatrăde var necesară procesului de fabricație al zahărului. Este greu de imaginat cum am reușit ca timp de 12 ore, sub un soare torid, înconjurați de blocuri mari de piatră, care frigeau când puneam mâna pe ele, să reușim să le spargem cu niște ciocane grele de cca. 3 kg. și să le facem bucăți nu mai mult de circa 10 cm. ca latură, pe care apoi le stiveam. Norma era de 1 m3 pe zi. Dezbrăcat până la brâu, am căpătat dexteritatea de a disloca felii în blocurile de piatră, dacă le așezam într-un anumit fel. Pe tot corpul aveam răni sau zgârieturi provocate de așchiile foarte ascuțite de piatră. Nu se pleca până nu-ți făceai norma – și nu era lucru lesne de realizat.
Deși munca era extenuantă, totuși această fabrică a constituit pentru mine și pentru mulți alții o adevărată salvare. Nu vorbesc numai de micile posibilități de a mai „ciupi” ceva cu un mare risc (dar am putut supraviețui perioadei cele mai grele – iarna 1941/1942 – care de altfel făcuse foarte multe victime chiar și în Vindiceni).
Într-una din zile am găsit în incinta fabricii câteva bucăți de lemn pe care mă gândeam să le aduc „acasă”, unde aveam o mică soba de fier. Purtam o bluza largă făcută din pânză de sac, în care am ascuns lemnele la brâu, legându-le cu o curea. Nu am ieșit pe poartă, (fiecare lucrător sau funcționar avea un „propusk” din carton, cu ștampilă (o legitimație), ci am sărit un gard care împrejmuia fabrica, într-un loc care mi se părea prielnic. Dar am avut ghinionul să fiu zărit de un soldat din corpul de gardă. M-am trezit cu o ploaie de pumni și lovituri în cap. Dus la corpul de gardă, am fost ținut o zi și o noapte, fără mâncare și apă, în plus trebuia să spăl o podea cu scândura negeluită, plină de urme de var proaspăt. Oricât am încercat, petele nu ieșeau. M-a scăpat un soldat țigan, care și le era închis pentru nu știu ce vină. „Mă jidane, nu fi prost” mi-a spus el, „trage cu cârpa în lungul scândurii, nu pe lat, și un timp nu vor apare petele”. Așa am ajuns afară după încă o bătaie de rămas bun.
În vara anului 1942 s-a produs un eveniment fericit pentru noi. Datorită intervenției sorei mele din București – Jeana Gorun, și a soțului ei, părinții mei, Lazăr și Ghizela Berariu au fost repatriați. Aceasta s-a datorat faptului că tatăl meu, care a luptat în primul război mondial, și a fost grav rănit, era considerat evreu de categoria a II-a. A fost o mare șansă – o adevărată izbăvire, pentru că mama șubredă și bolnavă și tata în vârstă n-ar fi putut rezista condițiilor destul de grele. Permanent, pândiți de pericole, cronica lipsă de alimente care, așa cum am arătat, se obțineau foarte greu, lipsa de medicamente din cele mai elementare, lipsuri în îmbrăcăminte.
Ulterior evreii care au lucrat în fabric, au fost mutați în niște încăperi mici, într-o fostă magazie a sovhozului fabricii. Am locuit 5 persoane – 3 frați, sora și soacra ei – într-un spațiu de cca. 10 m2.
Administratorul fabricii – trimis din Basarabia, pe nume Serghei Rahlițki – era o canalie fără pereche iar soția lui îl întrecea în răutate. (Acum doi ani a apărut în ziar un anunț cu decesul acestuia „suflet nobil, care va rămâne veșnic în amintirea noastră”). El și ea mergeau numai cu un docar și vai de cel pe care îl întâlnea și li se părea că nu lucrează cum trebuie sau chipurile se uitau urât. Așa s-a întâmplat în una din zile când toți evreii care lucrau la fabrică și alții din sat au fost duși la descărcatul cărbunilor pe o rampă. Printre ei era și fostul șef al fabricii de zahăr Ițcani, un om mic de statură, debil și mai în vârstă. Se odihnea, fără să observe apropierea administratorului. A fost biciuit în fața noastră, și după puține zile a murit. Așa se comporta acest „suflet nobil”, care în fiecare zi chema cu ajutorul jandarmeriei, câte unul sau doi din cei deportați, fie pentru tăiatul lemnelor, curățatul curții sau alte corvezi.Bineînțeles că nu aveai voie să calci nici măcar până în cerdacul casei. Stăpâna comanda din pridvor. Am avut „plăcerea” să mă întâlnesc de două ori cu acesti zbir. În vara anului 1942 lucram la o sfoară de vie, așezată la marginea unei pădurici și lângă un mic lac. Mânam un cal, cu un fel de rariță (prășitoare) printre butucii de vie. Calul, speriindu-se nici nu știu de ce, mi-a smuls rarița din mâini, a distrus câțiva butuci și s-a oprit taman lângă șareta administratorului. În afară de o bătaie strașnică m-am ales și cu două zile de carceră. Mai rău era s-o pățesc la culesul viei, doamnei „nobile” părându-i-se că s-a strâns prea puțin. M-a scăpat agronomul grădinii – Zaharnic – un om admirabil, un suflet bun. „Măi Pivovar(traducere în ucraineană a numelui Beraru) tu fugi și ascunde-te unde știi când vine barinea (stăpână, boieroaică pe rusește), cu docarul și jandarmul. Din pădure se auzeau țipetele ei isterice: „unde sânt jidanii aici să-i omor în bătaie”. Cred că nu ar fi ezitat. Trei zile am stat ascuns pe unde am putut.
Dar pericolele ne pândeau la tot pasul. O data, în timpul când noaptea se îngâna cu ziua, auzind zgomote suspecte ne-am hotărât să fugim din fabrică și să intrăm într-o carieră de piatră de var (care servea la procesul de fabricație al zahărului). Ne-au ajutat niște lucrători localnici, ascunzându-ne în vagoneții prin care se evacua zgura de cărbune de la cazane, în apropierea carierei de piatră. Tremurând de frig și de teamă ne-am trântit obosiți pe blocurile de piatră prăvălite într-un fel de vale. În acel moment a izbucnit prima rază de soare care lumina vârful delușorului de piatră pe care creștea, nu știu prin ce minune, un arin mititel cu frunze care, la adierea vântului scoteau un sunet metalic. În această atmosferă, când totul de-asupra noastră se lumina, unul din prieteni a început să spună rugăciunea după morți – Kadiș – în memoria mamei sale. Pe fețele tuturor celor 11-12 băieți se prelingeau lacrimile durerii și ale tristeței, lăsând dâre adânci în praful de var și cărbune, care ne acoperea fețele. Plângeam pe cei dragi, plângeam soarta noastră aproape fără ieșire – din care nu vedeam capătul. Deasupra noastră, în plină bătaie a razelor soarelui, se zbuciuma, în adierea vântului de dimineață, pricăjitul arinaș și ne-am dat seama că trăim, că trebuie să ne zbatem în continuare, să nu cădem pradă cumplitei disperări – ceea ce înseamna moartea. Încă o dată am scăpat.
Jandarmeria avea puteri discreționale asupra supușilor din teritoriu. Numericește nu erau mulți, dar spaima de ei era cumplită. Chemarea la postul de jandarmi, printr-un milițian civil evreu sau ucrainean, nu prevestea nimic bun. Cel mai fericit caz se termina fie cu o corvoadă la tăiatul lemnelor sau săpatul și udatul grădinii și cu nelipsita bătaie. Trebuia să eviți pe cât posibil întâlnirea cu ei. Este adevărat că se mai găseau și printre aceștia oameni de treabă. Am să redau o scenă care mi-a rămas întipărită în minte. Într-o zi urâtă, de primăvară rece și ploioasă, un jandarm însoțit de un evreu zdrențuros și slab a venit până la rampa de descărcat cărbuni, pentru a lua un sac și a-l duce la post, cale de cca. 3 km. După ce a umplut sacul cu cărbuni, evreul, lipsit de putere, nu a putut ridica și duce ceastă povară. Atunci jandarmul i-a spus: „Vai de capul tău măi târtane, nici atâta lucru nu ești în stare! Ia, ține tu pușca”, Și a luat frumușel sacul, l-a aruncat pe spate și urmat de „târtanul” zdrențăros cu pușca pe umăr a străbătut tot satul până la post. Cazuri rare, dar au fost, dovedind omenia simplă, dar probabil crescuți în spiritul cinstei și al dreptății.
Cele mai grele momente le constituiau numărătorile periodice, când toți deportații trebuiau să se prezinte de obicei seara, pe un platou în fața jandarmeriei, pentru verificarea prezenței lor în localitate. Se forma un careu. Cu această ocazie, uneori se alegeau unul la cinci sau unul la zece pentru a fi trimiși să lucreze peste Bug, la nemți. Trimiterea la lucru peste Bug era o practică curentă în toate localitățile unde s-au adăpostit evreii evacuați, și însemna drum fără întoarcere. Familia Tillinger din Ițcani – 2 părinți, o fată și un băiat, puțin mai mare decât noi, – a fost exterminată acolo. De cele mai multe ori, drumul era fără întoarcere, așa că prin fire nevăzute se afla dacă la verificarea respectivă vor fi sau nu trimiși oameni în acele locuri la moarte aproape sigură, și unul din mijloacele de evitare era neprezentarea, riscând a doua sau a treia și o bătaie cumplită. Dar principalul era să scapi în momentul respectiv.
Deși trăim momente grele, seara ne adunam uneori la câte unul din deportați și noi, tineretul și adulții, cântam cântece din copilărie, din folclorul evreiesc, cântece în idiș, amestecate cu cele ucrainene, ne depănan amintiri sau comentam știrile din ziarele care se rătăceau pe acolo, căutând să descifrăm printre rânduri situația reală de pe front. Și astfel se scurgea timpu, între speranță și mizerie.
În una din serile verii anului 1943, în timp ce lucram la o batoză de treierat grâu (la strângerea recoltei participau toți lucrătorii fabricii, întrerupându-se orice lucrare de rezonat sau de grădină), am fost anunțați să ne prezentăm la jandarmerie. Am știut că au primit ordin să ridice un număr mai mare de oameni. Eu și unul din cunoscuți (Mariluz Hună din Burdujeni) am hotărât să ne ducem și să ne ascundem. Acesta era un băiat de 20-22 ani, voinic, cu figura de ascet, pe care era imprimată continuu tristețea, era de altfel și foarte irascibil. Ne-am ascuns într-un loc părăsit, plin de bălării, greu de a fi găsiți, mai ales că se lăsase amurgul. Era o seară cu un cer limpede, orice zgomot se auzea, de la distanțe mari. Stând în umbră, se vede orice mișcare de pe șosea. La un moment dat, dinspre primărie s-au auzit țipete disperate (de la cei care erau luați pentru a fi trimiși – la moarte) și concomitent pe șosea trecea un grup de soldați. Prietenul meu a început să țipe: „îmi ia sora, îmi ia sora!…” Soldații s-au oprit îndreptându-se spre locul unde ne aflm ascunși. Fiind în mare pericol, i-am astupat gura și cu o forță nebănuită, pe care numai disperarea ți-o poate da, l-am lovit puternic cu capul de pământ și m-am aruncat peste el. De spaimă, sau de durere, a amuțit. Soldații s-au îndepărtat. Am scăpat. Și așa trăiam într-o continua teamă. Ulterior, când fusesem mutați în cămăruțele ce serveau înainte ca magazii ale sovhozului, ne-am organizat ca să ne putem anunța și alerta repede pentru a ne ascunde în caz de pericol. Acest lucru era mai ușor în timpul rezontului sau când funcționa fabrica, care dispunea de numeroase ascunzișuri, foarte greu de descoperit. Într-una din nopți, am auzit bătăi în geam. „Fugiți, pericol!” Împreună cu frații mei ne-am îmbrăcat în grabă și la adăpostul întunericului am reușit să ne strecurăm în fabrică. Era încă frig, dar un început de primăvară, de înverzire a naturii. Ne-am ascuns printre țevăria de la casa de cazane – locuri familiare nouă.
Am vorbit la început de acel om, care este unul din principalii autori ai așezării noastre pe lângă fabrica de zahăr din Vindiceni – Gorovitz. Și-a păstrat mereu aceeași înfățișare impozantă – cu un plus de morgă pe care i-o dădea funcția de director tehnic. Masiv, cu pantaloni bufanți, ochelari fumurii, baston, mers lent de om gânditor, copleșit de marea răspundere ce o avea. Rareori zâmbea, iar conversația cu oricine, chiar și cu vechii lui cunoscuți se reducea la câteva cuvinte strict necesare. Toată lumea – deportații și localnicii – îl privea și-i dădeau onorul cuvenit. Așa cum se întâmplă de obicei, cei mai mulți căutau să se remarce față de el, să-l lingușească, să-i intre sub piele. Locuia într-o casă separată de toți ceilalți, avea o menajeră pentru a-i pregăti mâncarea, îngriji de curețenie, îmbrăcăminte. Dintr-un om, care la plecarea din Ițcani era considerat un ratat, a ajuns cineva.
Tot respectul față de el, și aș adaugă acum un gând bun în fața memoriei lui, pentru că și acum consider că le este unul din cei care, direct sau indirect, ne-a ajutat să supraviețuim.
Fabrica a început de bine de rău să producă în condiții de război, când trebuiau depășite tot felul de neajunsuri pentru asigurarea funcționării. Dar zahărul era foarte necesar economiei. Pe plan local, prin furtișaguri, devenise monedă de schimb. La aceasta trebuie adăugat că pe atunci nu se punea prea mare preț pe rentabilitate, deși era asigurată oarecum, deoarece materia primă – sfecla – era obținută aproape gratuit de la colhozuri, iar mâna de lucru – calificată și necalificată nu costa nici ea prea mult.
Pe lângă destui ticăloși care lucrau acolo – și care nu ne priveau cu ochi buni, în cea mai mare parte lucrătorii localnici erau niște foarte buni specialiști, inventivi și care își făceau datoria, nu din dragoste față de noul regim, pe care de altfel nici nu-l înghițeam, ci pentru că pe de o parte se temeau să nu fie acuzați de sabotaj, iar pe de altă parte țineau la meseria lor.
Am și acum, vie în memorie, câțiva ucraineni pe care i-am respectat și le păstrez o plăcută amintire. Inginerul mecanic, un tip slăbuț, energic, figură inteligentă, priceput, cum intra în fabrică – în timpul campaniei – se opera la ușă și asculta câtva timp, parcă în transă, zgomotele motoarelor și mașinilor și își dădea seama imediat de tot ce se întâmplă, și se îndrepta exact la locul unde i se părea că există defecțiuni.
Electricianul fabricii, pe numele mic Costea, tip de mongoloid, mărunt de statură, foarte priceput, în stare să cârpească orice rablă de motor electric și să descopere rapid avariile în rețeaua liniilor electrice. Buni băieți și ajutoarele lui, care țineau foarte mult și la fratele meu Marius, care a lucrat cea mai mare parte din timp în acest sector. Unul din ei, Grișa Cernețki, nu de puține ori venea lângă mine și la loc ferit îmi aducea câte un ziar românesc, mi se pare „Timpul”. „Citește-mi!” Îi traduceam după cum mă pricepeam. Și reacția lui invariabilă: „Scrie minciuni!” și ne spunea ce a auzit el la radio Moscova. Nu se ferea de mine. Tatăl lui era un vechi revoluționar.
Unul din mecanicii de întreținere, niciodată nu i-am știut numele adevărat, mic de statură. Nu era din părțile acelea. Toți îi spuneau Sașa (după eliberarea teritoriului am aflat că numele lui era Kolea, fugit din prizonierat). Rupea puțin pe nemțește. Am fost foarte circumspect, dar după o perioadă de tatonări reciproce ne-am apropiat mult și nu puține ore le pierdeam pălăvrăgind, ascunși în spatele cazanelor unde era cald și plăcut, în timp ce afară era un ger năpraznic.
Șeful atelierului de sculărie, om masiv, un bonom care avea un cuvânt și o vorbă bună pentru toți. La sunetul sirenei de încetare a lucrului, alerga prin fabrică, țipa mai în glumă, mai în serios: „dați drumul la băieți, exploatatorilor!”
Zviranschi de la fierărie, un bărbat voinic, cu o față deschisă, bun la suflet, având și o casă grea cu mulți copii, ne ajuta după posibilități. Ori de câte ori lucram cu el, zicea: „lăsați băieți, stați și odihniți-vă, și așa sunteți slăbiți”.
Ar fi greu să scriu despre toți acei oameni care s-au purtat frumos sau cel puțin nu ne făceau mizerie – deși erau mulți dintre aceștia, pe care nici măcar nu merită să-i pomenesc.
Peste toți aceștia, domnea Gorovitz. Nu prea se pricepea el la multe din problemele de conducere tehnică, dar știa să-și dea aere de mare conducător și reușea destul de bine. Tactica era extraordinară. Spuneam mai înainte de tendințele – cred că destul de răspândite ale subalternilor, de a se pune bine cu șeful, chiar fără a obține avantaje materiale. În general, nu se prea mișca din birou sau stătea rezemat de balustrade care împrejmuia etajul superior (unde erau cazanele de fierbere a siropului, centrifugele și alte instalații) și de unde avea o vedere largă asupra parterului unde era sala mașinilor, pompele etc. Ore întregi, nemișcat, stătea și asculta. Nici nu cred că era atent la zumzetul motoarelor. Dar în timp ce era fie în biroul său, fie rezemat de balustradă, unul sau altul venea să-i șoptească la ureche: pompa de apă nu funcționează normal, la rafinărie centrifugele au o turație prea mică, procesul de osmoză în fierbătoare nu este bine reglat și câte altele. El nu răspundea nimic, dar după un timp chema pe câte unul din șefii secției respective și le atrăgea atenția asupra defecțiunilor care erau reale și trebuiau grabnic remediate. Cei mai mulți rămâneau cu gura căscată – de unde știe. Și așa, fabrica lucra, producea zahăr și prestigiul directorului tehnic era în creștere.
Acesta era omul, toată stima față de el. „Sit terra lovis et memoria sempiterna”.
Probabil că este înmormântat acolo unde ne-a arătat că este locul unde se află mormântul tatălui său, așezat pe o coastă de deal, în incinta fabricii, înconjurat cu un grilaj de fier.
Nu cred că o să am ocazia să depun vreodată un buchet de flori; în orice caz i le trimit în gând cu aceeași dragoste postumă.
***
O perioadă deosebit de periculoasă din exilul transnistrean a fost cea de la începutul anului 1944, când a început retragerea armatelor hitleriste. Până în luna martie au fost pradă hazardului. Între timp au dispărut și autoritățile române de ocupație. Întâlnirea cu soldații nemți în retragere – circulau sub formă de patrule, însemna ori bătaie, ori împușcare. De două ori am fost puși la zid. O dată, de către niște soldați nemți, pe motivul că unul din camarazii lor ar fi fost omorât prin apropierea locului nostru – dar care a apărut viu în ultimul moment, când mai aveam doar 2-3 minute de așteptare; a doua oară – de către soldați ucraineni, înrolați în armata generalului trădător Vlasov, pus în slujba nemților și pe care aceștia nu i-au luat cu ei în retragere. Vlasovții, îmbarcați în uniforme germane, umblau ca bezmetici prin comune, în stare de beție, știind că, dat fiind înaintarea armatelor sovietice, n-aveau scăpare. De aceea, umblam ca înebuniți după băutură, comițând jafuri și omoruri. Unul din ei a intrat și în locuința noastră, amenințându-ne cu arma automată spre noi, scăpând cu viață datorită unei sticle de colonie pe care i-a dat-o soacra sorei mele. A înghițit-o dintr-o dușcă, a tras o strașnică înjurătură și apoi a plecat.
În ziua de 21 martie 1944 unități ale armatei sovietice au intrat în comuna Vindiceni.
Eram eliberați. După două săptămâni, împreună cu frații mei am fost mobilizați în armata sovietică.
În a doua jumătate a lunii august 1945 am fost repatriați în orașul București, unde se afla familia noastră.
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Medi Wechsler Dinu: Interviu
Interviul realizat de Valentina Iancu a apărut în numărul 555 din 17.12.2010 al revistei Observatorul cultural
În prima jumătate a secolului trecut, evreii au jucat un rol civilizator în societatea românească, fiind principalii promotori ai modernismului. S-au remarcat, din rîndul comunităţii evreieşti, un număr important de creatori orientaţi spre asimilarea şi diseminarea celor mai noi tendinţe din arta europeană. În domeniul artelor plastice, nucleul avangardei era format din artişti precum: Victor Brauner, Marcel Iancu, Jules Perahim, M.H. Maxy, Margareta Sterian, toţi români de origine evreiască.
A fost Holocaustul răul absolut? Cert este că politica antisemită a distrus o lume artistică efervescentă, în care artiştii evrei – deopotrivă cei aflaţi în fruntea mişcării de avangardă bucureşteană, cît şi cei activi în provincie – erau perfect integraţi culturii româneşti. În expoziţia Destine la răscruce. Artişti evrei în perioada Holocaustului, deschisă la Muzeul Naţional de Artă al României pînă pe 13 februarie 2011, este investigat impactul evenimentelor din perioada guvernărilor de extremă dreaptă asupra unor artişti evrei, născuţi în România. Artiştii care au supravieţuit evenimentelor anilor ’40 nu s-au mai regrupat, probabil impactul psihologic de a fi martor al Holocaustului i-a îndemnat fie să-şi împlinească destinul în străinătate (Iancu, Brauner, Perahim), fie să se reorienteze, mai mult sau mai puţin forţat, spre directivele oficiale ale regimului comunist, respectiv spre realismul socialist (Iser, Maxy), fie, din diverse motive, să renunţe să mai lucreze (Lazăr Zin, Mina Byck Wepper).
Am discutat despre avangarda românească, antisemitism şi impactul Holocaustului cu pictoriţa Medi Wechsler Dinu, soţia poetului suprarealist Ştefan Roll. La 102 ani, Medi Dinu păstrează vie amintirea anilor interbelici: „Poate de asta a vrut Dumnezeu să-mi dea atîţia ani, ca să povestesc lucruri mărunte care n-au fost consemnate“, îmi spunea artista la începutul interviului pe care mi l-a dat pentru revista Tataia. O discuţie lejeră, în care i-am prezentat proiectul expoziţional de la MNAR, ce include colegi de breaslă, oamenii cu care şi-a petrecut tinereţea. Mulţumesc pentru realizarea acestui interviu lui David Schwartz.
Care sînt primele cuvinte care vă vin în minte cînd vă gîndiţi la moderniştii interbelici?
Erau nebuni şi erau toţi foarte plini de viaţă. Dar eu nu eram de acord cu ei. Nu mi-a plăcut niciodată ce au făcut.
Cu toate astea, aţi trăit printre ei, aţi fost prietenă cu fraţii Brauner, cu Perahim, şi mai tîrziu v-aţi căsătorit cu poetul Ştefan Roll.
Da, eu ieşeam cu ei, dar nu am înţeles niciodată ce făceau, de ce făceau ce făceau. E un protest pe care eu nu l-am aprobat. Nu poţi să distrugi trecutul. Avangarda înseamnă mai departe! N-ai decît să faci ceva atît de aproape de contemporani, încît să-i faci pe ei să se uite spre tine, nu în trecut. Aşa cum noi, încă din burta mamei noastre, începem să repetăm mersul omenirii, fie că mergem pe urmele Evei sau ale lui Adam; dacă am distruge o etapă, ceva din drum, ar ieşi un monstru; ar ieşi un handicapat. De ce să distrugem trecutul? Îl lăsăm în spate şi facem mai bine. În capul meu era că, dacă o să fac pictură cît pot de bine, trebuie să ţin cont că înaintea mea au fost mulţi maeştri. Uite, spre exemplu, apreciez un contemporan şi prieten de-al meu, Max Arnold, poate mai puţin cunoscut. El era interesat să studieze şi să se perfecţioneze în sensul unei arte corecte. Max, din zece acuarele, nouă le distrugea. Pentru că nu-i plăceau! De fiecare dată cînd vedem o acuarelă de-a lui, trebuie să ne gîndim că alte zeci au fost distruse pentru că nu corespundeau.
Şi printre avangardişti au fost cîţiva perfecţionişti. Marcel Iancu, de pildă.
Pe Marcel Iancu eu nu l-am cunoscut, nici pe Iuliu. Pe Marcel Iancu l-am văzut de cîteva ori, înainte să plece definitiv în Israel. Era distins şi diferit de prietenii lui. Am apreciat ce făcea, mai ales proiectele de arhitectură. M-a supărat să văd, acum cîţiva ani, că nu există plăcuţe cu numele arhitectului pe casele făcute de el. Şi e păcat, tinerii nu ştiu că aceste clădiri atît de deosebite din Bucureşti sînt făcute de Marcel Iancu.
Înainte de legionari, nici nu am ştiut că sînt evreică
Iancu a plecat în Israel după Pogromul de la Bucureşti, cumnatul lui, Mishu Goldschläger-Costin a fost asasinat de legionari.
Ştiu de ce a plecat, mulţi au plecat atunci. Lumea s-a schimbat pentru evrei. Nu aveam voie să expunem, nu aveam voie să ieşim din Bucureşti, chiar viaţa noastră era în pericol. Am devenit o enclavă suspectă. M-am dus atunci la o conferinţă a lui Nae Ionescu, la Sala Dalles, şi l-am auzit spunînd: „Jidanii sug sîngele poporului“. Restul am uitat, dar fraza asta… Iar Nae Ionescu era strălucitor de deştept, nu am înţeles de ce a intrat la legionari!
Sînt mulţi intelectuali români care s-au alăturat legionarilor.
Sînt şi mulţi care au luptat împotriva lor. Profesorul Ţiţeică a primit mai departe studenţii evrei şi i-a apărat tot timpul. Sînt şi alţii, pe care eu nu îi ştiu. Dar lumea era răsturnată.
Dumneavoastră ce aţi făcut în perioada guvernării lui Antonescu?
Înainte de legionari, nici nu am ştiut că sînt evreică. Abia cînd m-au dat afară din sindicat şi nu m-au mai lăsat să expun nicăieri am aflat. Dar am avut noroc. Antonescu a dat o lege sau un ordin prin care a interzis deportarea veteranilor de război. Tata luptase în Primul Război Mondial şi aşa familia mea nu a avut probleme grave. Prietenii mei au suferit.
Victor Brauner era genial
Jules Perahim era hăituit de legionari.
Perahim era comunist. Dacă nu ar fi dispărut în anii războiului, nu scăpa. El îi instiga tot timpul pe legionari, era aproape inconştient.
Cei mai mulţi evrei din România s-au asociat comuniştilor. Ca, de altfel, toţi adepţii modernismului, la nivel mondial.
Nu din convingere, din lipsă de opţiuni. Toţi îşi doreau să trăiască liniştiţi, nu să-i omoare hitleriştii. Moderniştii, în general, nu ştiu cît de convinşi erau de politică. Ei erau preocupaţi de arta lor. Îmi amintesc cum se adunau la Lăptăria lui Enache Dinu, tatăl lui Gheorghe (Gheorghe Dinu este numele adevărat al poetului Ştefan Roll). Discutau de toate, dar cel mai mult de artă. A venit odată acolo cunoscutul Grindea de la revista Adam, să-l caute pe lăptarul care vorbeşte franţuzeşte. S-a dus la Gheorghe, şi Gheorghe i-a zis că el nu ştie franceză, dar avea Flammarion în mînă. Şi Grindea a insistat, nedumerit. Atunci Gheorghe i-a zis: „Eu nu citesc. Eu număr virgulele“. Adevăratul suprarealist. Sînt multe întîmplări. Trebuie să citeşti Născut în ’02 a lui Saşa Pană. Acolo sînt povestite multe lucruri amuzante despre viaţa lor. Lui Gheorghe nu i-a plăcut cartea, pentru că i-a băgat printre modernişti pe cei numiţi „familie germană“. Ce era o familie germană? Cei bogaţi, cu case mari, cu haine scumpe.
I-aţi cunoscut şi pe fraţii Brauner.
Da, am fost prietenă cu toată familia Brauner. M-aş fi căsătorit cu Tedi, dar era mai mic decît mine şi nu se cădea. Deşi mama lui, o femeie extraordinară, pe care am adorat-o, şi-ar fi dorit mult. Cînd l-am cunoscut, mi-a zis că a terminat arhitectura. Ori eu nu ştiam că exista un curs unde se intra cu 4 clase de liceu şi se făceau 2-3 ani. Ieşi ajutor de arhitect. Normal că l-am socotit de altă vîrstă. Dar poate e mai bine aşa, amîndoi am fost împliniţi.
Şi Victor?
Victor Brauner era genial. L-am întîlnit la Balcic şi foarte puţin în Bucureşti. Apoi a plecat la Paris.
Ce s-a întîmplat după război?
Comunismul a schimbat tot. Cei mai mulţi au plecat treptat din ţară, aici nu se mai puteau exprima liber şi nu s-au putut acomoda. Arta oficială cerea altceva. E bine că faceţi această expoziţie. A fost o lume frumoasă, care trebuie cunoscută. Găsesc că e foarte important pentru noi să cunoaştem viaţa şi opera oamenilor mari. Avem multe de învăţat de la ei.
https://www.inshr-ew.ro/medi-wechsler-dinu-interviu/
//
/////////////////////////////////
HOLOCAUSTUL ÎN ROMÂNIA
Numărul evreilor români şi al evreilor din teritoriile aflate sub administraţie românească ucişi în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie absolută. Concluzia Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România în acest sens este că, în timpul Holocaustului, în România şi în teritoriile aflate sub controlul său au fost ucişi sau au murit între 280 000 şi 380 000 de evrei români şi ucraineni.
CE ESTE GENOCIDUL?
GENOCIDUL reprezintă exterminarea fizică intenţionată, sistematică şi programată a unui grup sau o parte a lui din cauza originii etnice, religioase sau rasiale. Termenul a fost formulat pentru prima oară de avocatul Raphael Lemkin în 1944, în lucrarea Axis Rule in Occupied Europe, prin care îşi propusese să explice crimele regimurilor fasciste împotriva evreilor, slavilor şi romilor în al Doilea Război Mondial, a Imperiului Otoman împotriva armenilor în Primul Război Mondial precum şi cele împotriva asirienilor din Irak (1933). Termenul genocid provine din grecescul genos (specie, gen) şi latinescul caedere (a ucide , a masacra).
HOLOCAUSTUL înseamnă omorârea de către Germania nazistă a şase milioane de evrei. Dacă persecuţia nazistă a evreilor a început in 1933, uciderea lor în masă a avut loc în timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Germanii şi colaboratorii lor au avut nevoie de patru ani şi jumătate pentru a omorî şase milioane de evrei. Nu a fost nicio scăpare. Criminalii nu erau bucuroşi doar cu distrugerea comunităţilor, ei au vizat fiecare evreu care se ascundea şi au vânat fiecare fugar. Păcatul de a fi evreu era atât de mare, încât fiecare dintre ei trebuia să moară – bărbatul, femeia, copilul, responsabilul, dezinteresatul, renegatul, cel sănătos şi cel creativ, cel bolnav şi cel leneş – toţi trebuiau să sufere şi să moară, fără nicio păsuire, fără speranţă, fără vreo posibilă salvare, fără nicio şansă de alinare (Yad Vashem).
În timpul Holocaustului, regimul nazist a persecutat sau a ucis şi alte grupuri considerate „rase inferioare”: romi, slavi. De asemenea, au fost persecutaţi pe criterii ideologice comunişti, socialişti sau comunităţi pe criterii religioase sau de gen precum martorii lui Jehova sau homosexualii (USHMM).
Un procent semnificativ al comunităţii evreieşti din România a fost distrus în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Deportarea şi uciderea sistematică au fost aplicate evreilor din Basarabia, Bucovina şi judeţul Dorohoi. Transnistria, partea din Ucraina ocupată aflată sub administraţie românească, a fost folosită ca un imens spaţiu pentru uciderea evreilor (Comisia Internaţională pentru Studierea Holocasutului din România).
SHOAH este un cuvânt care în ebraică înseamnă “catastrofă” şi care desemnează organizarea de către stat, de către regimul nazist şi colaboratorii săi, a persecuţiei şi exterminării sistematice a aproape 6 milioane de evrei.
VICTIME
Numărul evreilor români şi al evreilor din teritoriile aflate sub administraţie românească ucişi în timpul Holocaustului nu a putut fi stabilit cu precizie absolută. Concluzia Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului din România în acest sens este că, în timpul Holocaustului, în România şi în teritoriile aflate sub controlul său au fost ucişi sau au murit între 280 000 şi 380 000 de evrei români şi ucraineni. În Holocaust au pierit şi aproximativ 135 000 de evrei români care trăiau în Transilvania de Nord, aflată sub conducere maghiară, precum şi 5000 de evrei români care se aflau atunci în alte ţări din Europa. Referindu-se la România, Raul Hilberg a afirmat că nici o ţară, în afara Germaniei, nu s-a implicat în masacrarea evreilor la o asemenea scară. Comisia a decis să nu menţioneze o unică cifră concluzivă privind numărul evreilor ucişi în România şi în teritoriile aflate sub autoritatea sa. În schimb, Comisia a ales să definească două limite între care se plasează această cifră, aşa cum reiese din cercetările contemporane:
Între 45 000 şi 60 000 de evrei au fost omorâţi în Basarabia şi Bucovina de către trupele germane şi române în 1941.
Între 105 000 şi 120 000 de evrei români deportaţi au murit ca rezultat al expulzărilor în Transnistria.
În regiunea Transnistriei, între 115 000 şi 180 000 de evrei locali au fost lichidaţi (în special la Odessa şi în districtele Golta şi Berezovca).
Cel puţin 15 000 de evrei din Regat au fost ucişi în Pogromul de la Iaşi şi ca urmare a altor măsuri antievreieşti.
Aproximativ 132 000 de evrei au fost deportaţi la Auschwitz, în perioada mai-iunie 1944, din nordul Transilvaniei, stăpânit de Ungaria.
Au murit, de asemenea, o mare parte dintre romii deportaţi. Din cei 25 000 de romi (jumătate dintre ei copii) trimişi în Transnistria, aproximativ 11 000 au pierit. Comunităţi rome nomade vechi de secole au dispărut pentru totdeauna.
(Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport final, Iaşi: Polirom, 2004).
RESPONSABILI
Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România a conchis, împreună cu majoritatea cercetătorilor de bună-credinţă ai acestui domeniu, că autorităţile române poartă principala responsabilitate atât pentru planificarea, cât şi pentru punerea în practică a Holocaustului. Aceasta include deportarea şi exterminarea sistematică a majorităţii evreilor din Basarabia şi Bucovina, precum şi a unor evrei din alte zone ale României, în Transnistria; uciderea în masă a evreilor români şi a celor locali în Transnistria; execuţiile masive ale evreilor din timpul Pogromului de la Iaşi; discriminarea şi degradarea sistematică la care au fost supuşi toţi evreii români în timpul administraţiei antonesciene, inclusiv exproprierea bunurilor,concedierea de la locurile de muncă, evacuarea forţată din zonele rurale şi concentrarea lor în capitale de judeţ şi în lagăre, precum şi utilizarea masivă a evreilor de sex masculin la muncă forţată sub aceeaşi administraţie.
(Comisia Internaţională pentru Studierea Holocaustului în România, Raport final, Iaşi: Polirom, 2004).
În acelaşi timp, Comisia conchide că responsabilitatea lui Ion Antonescu pentru uciderea evreilor din Basarabia, Bucovina şi Transnistria este indiscutabilă, fiind implicat direct în măsurile represive împotriva evreilor.
Totodată, nu trebuie omis rolul membrilor unor partide şi organizaţii fasciste în promovarea ideologiei antisemite şi în declanşarea violenţei împotriva evreilor înaintea aplicării soluţiei finale de către Ion Antonescu. La climatul ostil evreilor înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial şi-au adus contribuţia semnificativă membrii Ligii Apărării Naţional Creştine, Partidului Naţional Creştin, Mişcării Legionare (cunoscută în diverse etape şi sub numele de Legiunea Arhanghelului Mihail sau Garda de Fier).
ARHIVA
Microfilme-documente românești din arhiva United States Holocaust Memorial Museum.
Download
ETAPELE HOLOCAUSTULUI
Măsuri antisemite în timpul guvernului Goga şi al dictaturii regale
Instaurarea guvernului condus de Octavian Goga (Decembrie, 1937 –Februarie, 1938) a marcat momentul în care antisemitismul a devenit o politică de stat sistematică. Principalele măsuri îndreptate împotriva minorităţii evreieşti au fost:
Închiderea ziarelor pe care guvernul le considera deţinute sau dominate de evrei;
Interdicţia ca evreii să aibă licenţe de de comercializare a băuturilor alcoolice;
Interzicerea utilizării limbii idiş în administraţia din Basarabia şi nordul Moldovei;
Revizuirea cetăţeniei evreieşti prin Decretul-lege nr. 169/22 ianuarie 1938, în urma căruia unui număr de 225222 de evrei li s-a retras cetăţenia, ceea ce a echivalat cu pierderea drepturilor politice, a dreptului de a profesa, pierderea proprietăţilor şi a mijloacelor de existenţă.
În timpul dictaturii regale (Februarie, 1938 – Septembrie, 1940), legislaţia antisemită adoptată de guvernul Goga a fost menţinută în vigoare, aceasta având ca efect excluderea socială a evreilor. Mai mult, Decretul-lege nr. 2650 din august 1940 a modificat statutul juridic al evreilor şi a făcut posibilă excluderea acestora din departamentele guvernamentale, numeroase profesii, din comitetele de conducere ale unor întreprinderi publice sau private şi deposedarea de proprietăţi în mediul rural. Cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei în urma ultimatumului impus de URSS în vara anului 1940 a fost urmată de violenţe fizice declanşate de armata română în teritoriile cedate. În Dorohoi şi Galaţi, populaţia civilă şi armată română au iniţiat atacuri de mare amploare împotriva evreilor, iar uciderea a sute de evrei a fost tolerată de către statul român.
Statul Naţional Legionar şi procesul de românizare
În septembrie 1940, generalul Ion Antonescu devine conducătorul statului român şi se instaurează un guvern în componenţa căruia se regăseşte „singura mişcare recunoscută în noul stat” – Mişcarea Legionară. În luna octombrie au fost promulgate decrete de expropriere a bunurilor rurale, de eliminare a evreilor din învăţământ, din profesiunile liberale şi din servicii. Totodată s-a legiferat îndepărtarea tuturor artiştilor evrei din teatrele româneşti de stat şi particulare şi excluderea acestora din Societatea Scriitorilor Români, Societatea Compozitorilor şi Sindicatul artiştilor. Personalul evreiesc din domeniul sanitar a fost concediat, în timp ce Colegiul Medicilor i-a eliminat pe medicii evrei, care şi-au pierdut şi dreptul de a îngriji pacienţi creştini. Totodată, evreilor li s-a interzis să practice profesia de farmacist.
Evacuarea evreilor din mediul rural, un deziderat important exprimat în propaganda legionară, a avut ca scop nu numai izolarea acestora, ci şi jefuirea proprietăţii evreieşti. Evreii au fost evacuaţi din zeci de state în care existau comunităţi evreieşti cu o tradiţie de peste o sută de ani, în timp ce comisii speciale luau parte la procedurile de expropriere.
Măsurile legale cu caracter antisemit au fost însoţite de violenţe iniţiate de legionari împotriva evreilor: jafuri, bătăi, asasinate, confiscarea unor sume de bani, boicotarea unor magazine.
Pogromul de la Bucureşti, 21-23 Ianuarie 1941
Rebeliunea legionară din 21-23 Ianuarie 1941 a reprezentat punctul culminant al violenţelor antisemite iniţiate de membrii Mişcării Legionare. Dorind preluarea întregii puteri în stat, legionarii au declanşat un val de teroare împotriva evreilor, care a inclus arestări, maltratări, asasinate, jafuri, devastarea şi incendierea templelor, sinagogilor, instituţiilor evreieşti, precum şi a întreprinderilor şi gospodăriilor care aparţineau evreilor. Bilanţul Pogromului de la Bucureşti a fost unul tragic: 616 magazine devastate, ridicarea a mii de evrei din case, de pe stradă, din sinagogi şi instituţii evreieşti fără deosebire de sex şi vârstă, 151 de evrei ucişi şi 60 de evrei răniţi, 25 de temple şi sinagogi devastate.
Politici antisemite în perioada februarie-iunie 1941
Politica de românizare a continuat după înlăturarea legionarilor de la guvernare, identificându-se mai multe măsuri cheie:
continuarea limitării dreptului la muncă al evreilor prin anularea contractelor de muncă a ucenicilor evrei;
continuarea politicilor de expropriere prin Decretul-lege nr. 842 din martie 1941, care prevedea trecerea imobilelor urbane evreieşti în patrimoniul statului;
înfiinţarea Centrului Naţional de Românizare, care avea rolul de a centraliza întreaga activitate de românizare şi de administrare a bunurilor evreieşti.
Pe lângă politica de românizare, au fost adoptate şi alte măsuri antisemite:
în cazul infracţiunilor contra ordinii publice, evreilor li se aplicau pedepse duble în comparaţie cu cele aplicate creştinilor;
excluderea cultului mozaic de la subvenţiile acordate cultelor din bugetul statului;
interzicerea convertirii la creştinism a evreilor;
interzicerea căsătoriilor între funcţionarii publici şi evrei;
anularea dreptului la liberă circulaţie între localităţi;
restricţii în privinţa raţiei alimentare.
Evacuări, strămutări şi internări în lagăre
Pe 21 iunie 1941, Ion Antonescu a dat un ordin care prevedea evacuarea evreilor din mediul rural şi semiruban şi concentrarea acestora în reşedinţele de judeţ. Coloanele de evrei parcurgeau pe jos zecile de kilometri până la noile destinaţii iar proprietăţile rămase erau preluate de autorităţi sau jefuite de către localnici. Odată ajunsi în capitalele de judeţ, din cauza aglomeraţiei, evreii au fost afectaţi de epidemii şi lipsa hranei necesare.
Evacuarea a 50-60000 de evrei din întreaga ţară a fost completată de internările în lagăre. Bărbaţii între 18 şi 60 de ani au fost transportaţi şi internaţi în condiţii inumane. Transportul spre lagărele din Oltenia s-a făcut în vagoane de marfă, fără opriri, evreii ajungând la destinaţii într-o stare de degradare.
Pogromul de la Iaşi, 28 Iunie – 6 Iulie 1941
Pogromul de la Iaşi a făcut parte din planul de purificare etnică al lui Ion Antonescu şi a fost anticipat de măsurile luate cu mai multe zile înainte de declanşarea propriu-zisă a acţiunilor pogromiste. Astfel, pe 19 iunie, un ordin transmis Minsiterului Propagandei Naţionale cerea identificarea „jidanilor, a agenţilor comunişti şi a simpatizanţilor” şi interzicerea circulaţiei acestora. Pe 22 iunie, în prima zi de război, au fost postate în Iaşi afişe ce instigau la pogrom şi care îi culpabilizau pe evrei pentru presupusa colaborare cu bolşevicii şi cu URSS. Odată cu primele atacuri aeriene sovietice în zilele de 24 şi 26 iunie, oficialităţile din Iaşi i-au învinuit pe evrei de complicitate cu aviatorii sovietici, pretinzând că mai mulţi civili de etnie evreiască îi ghidează pe piloţii de avioane prin intermediul semnalelor şi le arătau obiectivele ce trebuiau bombardate.
În dimineaţa zilei de 29 iunie, convoaie de evrei din diferite cartiere ale Iaşiului au fost dirijate spre Chestura de Poliţie, unde la ora 15 a început masacrul în timpul căruia evreii au fost jefuiţi, bătuţi şi ucişi. Supravieţuitorii masacrului au fost duşi la gară pentru a fi evacuaţi, in conformitate cu ordinele date de Ion Antonescu. Evreii au fost înghesuiţi în vagoane de marfă, utilizate pentru transportul de carbid, cărora li s-au astupat ferestrele, atmosfera dinăuntru devenind astfel sufocantă. Acestea sunt condiţiile în care au fost puse în mişcare două trenuri, supranumite „Trenurile Morţii”. În primul tren care urma să plece în direcţia Călăraşi au fost băgaţi 5000 de evrei, din care au supravieţuit 1011, în timp ce dintr-un număr de 2700 de evrei îmbarcaţi în trenul cu direcţia Podu Ilioaiei au supravieţuit doar 700. Principalele cauze ale deceselor au fost asfixierea şi deshidratarea.
În timpul masacrului de la Chestura din Iaşi şi în trenurile morţii se estimează că au murit peste 13000 de evrei.
Politica de purificare etnică în Basarabia şi Bucovina, Iulie-Septembrie 1941
În primele zile după declanşarea războiului, trupele române şi germane au pătruns în satele şi oraşele din Basarabia şi Bucovina unde au fost declanşate acţiuni pogromiste. În câteva zile au fost ucişi mii de evrei în Noua Suliţă, Ciudei, Storojineţ, Banila, Herţa, Vijniţa, Cernăuţi. Pe 17 iulie, 1941, trupele române şi germane întră în Chişinău unde se defăşoară un alt măcel de proporţii, evaluat de Matatias Carp la circa 10000 de morţi. Supravieţuitorii acestor pogromuri sunt deportaţi peste Nistru, unde mor fie din cauza alimentaţiei precare şi condiţiilor locative, fie din cauza ostilităţii trupelor germane care în acel moment controlau Transnistria şi care refuzau să îi primească. Din cei 25000 de evrei izgoniţi de trupele române dincolo de Nistru au supravieţuit doar jumătate.
Deportările în Transnistria, 1941-1942
În cadrul Acordului de la Tighina, semnat pe 30 august 1940 de către reprezentanţii României şi ai Germaniei, Transnistria a fost subordonată autorităţilor româneşti. Pe 14 septembrie 1941 a început deportarea evreilor din Basarabia şi Bucovina care erau inchişi în lagărele din Vertujeni, Secureni şi Edineţ. Convoaiele de evrei erau conduse de ofieţeri şi escortate de către jandarmi. Marşul zilnic trebuia sa acopere 30 de kilometri iar evreii rămaşi în urmă erau executaţi pe loc. Pe 9 octombrie a început deportarea a peste 26000 de evrei din Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuţi, Gura Humorului şi alte localităţi din vecinătate. În aceeaşi lună, aproximativ 9000 de evrei din Dorohoi sunt deportaţi, majoritatea bătrâni, copii şi femei întrucât bărbaţii erau la munca obligatorie. Totodată, evrei sute de evrei din vechiul Regat şi sudul Transilvaniei au fost deportaţi pentru pretinse infracţiuni. În luna octombrie, 1942 deportările în masă au fost suspendate.
Evreii deportaţi în Transnistria au fost supuşi unui regim de exterminare prin foamete sau boli. Deportaţii au fost înghesuiţi în locuinţe părăsite, fără posibilitate de încălzire şi în condiţii unei lipse totale de igienă. Situaţia era agravată atât de lipsa alimentelor şi medicamentelor, cât şi de interdicţia de a părăsi ghetourile fără autorizaţie.
Deportarea în Transnistria a fost concepută de autorităţile antonesciene ca o variantă românească a Soluţiei Finale. Conform unor calcule, în Transnitria au fost lichidaţi între 115000 şi 118000 de evrei locali şi între 105000 şi 120000 de evrei români au fost omorâţi sau au pierit din cauza condiţiilor de viaţă impuse în lagăre şi ghetouri.
Printre cei supuşi regimului de exterminare din Transnistria au fost şi mii de familii de romi, deportaţi din ordinului mareşalului Ion Antonescu pe parcursul anilor 1942-1943. Din 24000 de romi deportaţi (atât nomazi, cât şi sedentari) au supravieţuit doar 14000.
DREPȚI ÎNTRE POPOARE
Lista cetățenilor români distinși de Yad Vashem cu titlul „Drept între Popoare” (extras din Raportul Final, Editura Polirom, 2005, pp. 309-318):
Agarici, Viorica
A fost președinta Crucii Roșii românești în orașul Roman. A ajutat supraviețuitori evrei din „Trenul Morții” după Pogromul de la Iași. Dosar 2062.
Antal, Rozalia
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Rozalia Antal trăia în orașul Satu Mare din Transilvania de Nord. Antal s-a oferit să-i ascundă pe vecinii ei, familia Handler, în casa sa. Dosar 0593
Anutoiu T. Anghel
Născut în satul Nistorești-Vrancea, a trăit în satul Naruja din județul Vrancea. Între 1938-1944, Anutoiu a fost secretarul și reprezentantul asociației veteranilor de război Marele Voievod Mihai. A avertizat pe evreii din comunitățile din Bacău, Brașov, Odobești, Piatra-Neamț și Buzău ca urmau să fie arestați, așa încât au putut fugi la timp și i-a ajutat să găsească adăpost. Dosar 1395.
Baias, Vasil Baias, Maria
Vasil Baias și sotia lui Maria erau țărani români care trăiau în satul Viile Dejului, cam la 5 km de orașul Dej din Transilvania. În aprilie 1944, când s-a înființat ghetoul din Dej, Băiaș le-a adus alimente cunoștințelor lui, familia Steinfeld și s-a oferit să îi ascundă pe băieții familiei la ferma lui. Dosar 615.
Beceanu, Dumitru
Doctor în farmacie, deținea o farmacie în Iași și era ofițer în rezervă al armatei române. La 29 iunie 1941, când a început Pogromul în Iași, Beceanu le-a propus celor doi angajați evrei să se ascundă în apartmentul lui, care se afla deasupra farmaciei. Încă aproximativ 20 de evrei și-au găsit adăpost acolo. Dosar 3515.
Cojoc, Gheorghe
Inginer forestier din vecinătatea orașului Târgu Neamț. În iulie 1942, Cojoc a aranjat cu autoritățile din orașul Piatra Neamț ca 50 de evrei să muncească în pădurile din jurul Târgu Neamțului. În acest fel, a salvat pe acești evrei de la deportarea în Transnistria. Dosar 2731.
Cuciuba, Traian Cuciuba, Traian (fiul)
Împreună cu fiul său (cu același nume), Cuciuba și-a ajutat prietenul evreu, pe Rosenthal, dintr-un mic orășel din Transilvania de Nord, să scape de deportarea din 1944, trecându-l ilegal în partea românească a Transilvaniei. Dosar 8923.
Dumitru, Adrian Strauss-Tiron, Gabriela Catana, Maria
Au salvat o familie din Transnistria. Dosar 6843.
Elena, Regina Mamă a României
După ce s-au adresat mai multor personalități, Regina Mama și Patriarhul au apelat direct la Antonescu, care a cedat și a fost de acord ca acei evrei care nu fuseseră încă deportați din Cernăuți să rămână acolo temporar. Ajutorul trimis în 1942 a salvat viețile a mii de evrei din Transnistria. În 1943 și la începutul lui 1944, Regina Mamă a ajutat la întoarcerea a mii de evrei care rămăseseră în viață, inclusiv a mii de orfani evrei, din Transnistria. Dosar 5106.
Farkas, Stefan Farkas, Rozalia
În septembrie 1944, Eugen Szabo (fost Salzberger), un tânar evreu, se afla într-un detasament de muncă forțată al armatei ungare staționat lângă orașul Oradea. Farkas a fost de acord să-l ascundă pe Szabo în pivnița casei sale, împreună cu alți 8 colegi din detașamentul de muncă. Dosar 5103.
Florescu, Constanța
În timpul războiului, Constanța Florescu (1908) trăia în București și, între 1941-1944 a adăpostit-o în casa sa pe Roza Hendler, pe care o cunoscuse înainte de război și a avut grijă de ea cu devotament. Dosar 4398.
Gheorghe, Petre I.
Preot ortodox în Sarovo, regiunea Golta, a ajutat și a salvat mulți evrei din ghetoul Crivoi-Ozero, Transnistria. Dosar 10060.
Ghitescu, Alexandru
La 21 ianuarie 1941, în timpul Pogromului de la Bucuresti, când vecinul lui, Joseph Morgenstern, un avocat, a bătut la ușa lui cerându-i ajutorul, Ghitescu l-a ascuns în casă pâna când cei care căutau evrei în apropiere au plecat. Dosar 5014.
Grosz, Rozalia Grosz, Bandi
În mai 1944, Bandi Grosz, din Dej, Transilvania, a ascuns-o pe Schnable sub roata de rezervă a camionului său și a strecurat-o afara din ghetou. Dosar 1549.
Hîj, Simion Hîj, Metzia
Dr. Simion Hîj, avocat din Cernăuți, a ajutat mai multe familii evreiești. Când a început evacuarea ghetoului, Hîj a salvat aceste familii de la a fi încolonate de jandarmeria română. Dosar 725.
Lajos, Peter
În 1944, Peter Lajos trăia la Cluj (Kolozsvar). El a salvat viața lui Neumann prezentându-l sub o identitate falsă ca Janos Kovacs. Dosar 3941.
Manoliu, Florian
Diplomat român în Elveția, a fost implicat în salvarea unor evrei maghiari în 1944. Dosar 9160.
Marculescu, Emilian
În 1942, după câteva călătorii la Cernăuți, Mărculescu a reușit să mituiască un ofițer de poliție român, care a scos cinci evrei din închisoare în mijlocul nopții, sub pretextul că trebuia să-i transfere nemților, spre a fi executați. Dosar 4779a.
Moldovan, Valeriu
Proprietarul unui atelier de dulgheri din Bistrița, în Transilvania de Nord. A salvat familia Fleischman în 1944. Dosar 5999.
Motora, Sabin
Ofițer de carieră în jandarmeria română, a fost comandantul lagărelor Grosulovo și Vapniarka. Motora a luat măsuri de evacuare a prizonierilor din Vapniarka la Grosulovo, mai aproape de granița română, contrar ordinului primit, de a-i transfera spre est, pentru a fi predați germanilor. Motora a făcut tot ce a putut să salveze viețile evreilor, în ciuda faptului că astfel își risca propria carieră militara și viața. Dosar 2394.
Muranyi, Rozsi
În timpul războiului, Rozsa Muranyi trăia în Oradea Mare, în Transilvania. Dupa invadarea Ungariei de către Germania în martie 1944, Muranyi a ascuns 8 evrei, din 23 aprilie 1944 până în 12 octombrie 1944, când orașul a fost eliberat. Dosar 534.
Nicopoi-Strul, Elisabetha
Datorită lui Nicopoi, familia lui Strul, șapte persoane, inclusiv tatăl lui, mama și fratii, au fost salvați în timpul Pogromului de la Iași, la 29 iunie 1941. Dosar 3416.
Nits Janos Nits Gyula Nits Aliz
Implicați în salvarea unor evrei în Transilvania de Nord, în 1944.
Onisor, Ioana Demusca, Letitia Craciun, Ana Craciun, Pavel
În mai 1944, familia Onisor – văduva Ioana și copii ei, Victor de 21 de ani, Lazăr de 18 ani, Letiția de 16 ani și Anna, măritata cu Pavel Crăciun, erau țărani care trăiau la ferma lor în pădure, la circa 4 km de orașul Bistrița din Transilvania. La 1 mai, două zile înainte ca evreii din Bistrița să fie internați în ghetou și apoi deportați în lagărele de exterminare, 4 localnici, membri ai familiei Kandel, au fugit la ferma familiei Onisor, unde li se pregătise un loc în care să se ascundă. Dosar 1406.
Paelungi, Stefan
Paelungi a decis să ascundă familia Leitman în timpul războiului, într-o colibă îndepărtată care aparținea tatălui lui. Dosar 6999.
Pal (Kudor), Anna Pal, Jeno
În aprilie 1944, când s-a aflat că naziștii internau pe evreii din Transilvania în ghetouri, Nissel a decis să fugă în România și să se ascundă acolo, și l-a rugat pe Pal, pe care îl cunoștea din perioada când Pal lucrase în casa părinților ei, să-l ascundă pe copilul ei. Anna și Jeno Pal (ulterior soțul ei) au fost de acord să ascundă copilul, deși stiau ce riscă ascunzând evrei. Dosar 6540.
Pântea, Nona
În 1941, în timpul Pogromului de la Iași, Pântea a oferit unui număr de 6 evrei, care locuiau în acel moment în casele din vecini, adăpost în camera ei. Dosar 3455.
Pocorni, Egon Pocorni, Nicolina
Egon Pocorni trăia în București în timpul războiului, iar în 1942 a fost numit director al unei fabrici de zahăr din satul Derebcin, județul Moghilev, în Transnistria. După ce a văzut suferințele evreilor, el și soția lui au decis să îi ajute în orice mod posibil. Dosar 2855.
Pop, Nicolaie Pop, Maria Pop (Saileanu), Aristina
Nicolaie Pop, un fermier înstărit și muncitor, trăia în satul Lăpușul românesc, în Transilvania de Nord. După ce naziștii au ocupat Ungaria, Pop s-a oferit să o ascundă pe Hanna Marmor și pe copiii ei și să le facă rost de tot ce aveau nevoie. Dosar 7123.
Pop, Valer
Înalt demnitar în administratia maghiară și românească din Transilvania. În 1933, Pop se căsătorise cu Ilona Jonas, evreică din familia Farkas, la Cluj și o adoptase pe Katalin-Catherina, fiica Ilonei din prima căsătorie, cu un evreu, Imre-Emerich Jonas, doctor în jurisprudență. După ocuparea Ungariei de către Germania, în martie 1944, Pop și-a convins fiica adoptivă să nu poarte steaua galbena și a reusit să-și interneze soacra, pe Lina Farkas, în spitalul unui prieten de-al lui din Cluj, pentru a o salva de deportare. Dosar 2580.
Popovici, Traian
Dr. Traian Popovici era un celebru avocat din Cernăuți, care a servit ca primar al orașului până în 1942. El a reușit să împiedice deportarea a 19.000 de evrei. Dosar 0499
Profir, Grigore
Inginerul Grigore Profir era directorul morii de făină Dacia din Iași. În iunie 1941, când Profir a aflat că încolonau evreii și îi duceau la secția de poliție, a adus noi muncitori, i-a dus la moara și i-a pus să descarce sacii de făină, salvându-i de la a fi uciși. Dosar 3514.
Puti, Alexa Puti, Maria Puti, Todor
În 1944, Alexa Puti era un fermier român care trăia lângă orașul Somcuța Mare, în Transilvania. Alexa Puti a ales să-l ascundă pe Solomon într-o peșteră la marginea pădurii de lângă casa sa. Maria și Todor, copiii lui Puti, și-au ajutat tatăl să adâncească peștera și i-au adus mâncare lui Solomon de trei ori pe săptămână. Dosar 3739.
Pop, Valer
Înalt demnitar în administratia maghiară și românească din Transilvania. În 1933, Pop se căsătorise cu Ilona Jonas, evreică din familia Farkas, la Cluj și o adoptase pe Katalin-Catherina, fiica Ilonei din prima căsătorie, cu un evreu, Imre-Emerich Jonas, doctor în jurisprudență. După ocuparea Ungariei de către Germania, în martie 1944, Pop și-a convins fiica adoptivă să nu poarte steaua galbena și a reusit să-și interneze soacra, pe Lina Farkas, în spitalul unui prieten de-al lui din Cluj, pentru a o salva de deportare. Dosar 2580.
Popovici, Traian
Dr. Traian Popovici era un celebru avocat din Cernăuți, care a servit ca primar al orașului până în 1942. El a reușit să împiedice deportarea a 19.000 de evrei. Dosar 0499
Profir, Grigore
Inginerul Grigore Profir era directorul morii de făină Dacia din Iași. În iunie 1941, când Profir a aflat că încolonau evreii și îi duceau la secția de poliție, a adus noi muncitori, i-a dus la moara și i-a pus să descarce sacii de făină, salvându-i de la a fi uciși. Dosar 3514.
Puti, Alexa Puti, Maria Puti, Todor
În 1944, Alexa Puti era un fermier român care trăia lângă orașul Somcuța Mare, în Transilvania. Alexa Puti a ales să-l ascundă pe Solomon într-o peșteră la marginea pădurii de lângă casa sa. Maria și Todor, copiii lui Puti, și-au ajutat tatăl să adâncească peștera și i-au adus mâncare lui Solomon de trei ori pe săptămână. Dosar 3739.
Simionescu, Constantin
Simionescu, avocat român din Iași, era decanul baroului orașului. În timpul războiului, Simionescu a ajutat 10 evrei, majoritatea din familiile Spiegel, Sapira și Siegler, care trăiau în Iali. Simionescu l-a luat pe Fred Spiegel, de 16 ani, împreună cu frații lui, sub aripa sa protectoare, după ce tatăl lor fusese în „trenurile morții”, iar mama fusese arestată pentru că se găsise făină asupra ei. Dosar 4892.
Sion, Mircea Petru G.
În timpul războiului, Sion a fost unul dintre puținii oameni care i-au ajutat pe evrei în mod activ, cu riscul propriei vieți. După numirea sa ca judecător la un tribunal militar, Sion a intervenit activ în favoarea evreilor și pentru unii dintre ei a obținut eliberarea din lagărele de muncă. A făcut tot posibilul să-i salveze. Sion a ascuns aproximativ 15 evrei în casa lui din Iași și pe proprietatea familiei lui dinafara orașului. Dosar 3384.
Sorban, Raoul
În mai 1944, Prof. Sorban l-a ajutat pe Rabinul Carmilly-Weinberger al comunității evreiești neologe din Cluj să fugă la Turda și să se întâlnească cu Iuliu Maniu în București pentru a găsi căi de salvare. În mărturia lui ulterioară Dr. Carmilly-Weinberger a declarat că Sorban a fost singurul care a făcut eforturi pentru a-l ajuta să salveze evreii sub ocupația maghiară. Dosar 3499.
Stoenescu, Ioana Stoenescu, Pascu
În 1941, în ianuarie, când a izbucnit rebeliunea legionară a Gărzii de Fier și membrii săi au facut un pogrom împotriva evreilor din București, Stoenescu a invitat familia Donner să se ascundă în casa lui în timpul celor trei zile ale pogromului. Dosar 566.
Stroe, Magdalena
A salvat o femeie evreică de la deportare în 1944, în Transilvania de Nord.
Cont. aici ………………………………https://www.inshr-ew.ro/holocaustul-in-romania/
/////////////////////////////////////////////
(In tara asfexiata cu “”sfintii justitiei””…) Mircea Beuran a fost achitat definitiv în dosarul în care era acuzat de luare de mită
INQUAM/ ILONA ANDREI
Medicul Mircea Beuran a fost achitat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA sub acuzaţia că a primit mită în valoare de 10.000 de euro.
autor
PAUL TECUCEANU
CAB a respins apelul procurorilor, fiind menţinută decizia de achitare aplicată în noiembrie 2022 de Tribunalul Giurgiu, pe motiv că „fapta nu există”, informează Agerpres.
De menţionat că Mircea Beuran a fost trimis în judecată de DNA în aprilie 2020, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Bucureşti, însă el a obţinut la Curtea de Apel Bucureşti, în octombrie 2021, mutarea procesului la Tribunalul Giurgiu, pe motiv că mediatizarea excesivă şi notorietatea lui „sunt împrejurări de natură a afecta aparenţa de imparţialitate a unei întregi instanţe, respectiv Tribunalul Bucureşti”.
Care au fost acuzațiile
Mircea Beuran, şeful Clinicii de Chirurgie de la Spitalul Floreasca, a fost pus sub acuzare pentru luare de mită în urma unui denunț, la începutul anului 2020.
Conform DNA, în decembrie 2018, când îndeplinea funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv şef al disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” Bucureşti, Mircea Beuran ar fi primit de la o tânără doctoriţă, Carmen Haiducu, o cutie „cadou” în care se afla suma de 10.000 de euro, în schimbul numirii într-un post de asistent universitar la UMF „Carol Davila”, în specialitatea chirurgie generală.
CITEȘTE ȘI
mircea beuran
Mircea Beuran revine în funcție la Floreasca. Chirurgul a fost demis după ce o pacientă a murit arsă pe masa de operație
Cum numirea nu s-a concretizat, doctoriţa l-a denunţat pe Mircea Beuran la DNA, iar procurorii l-au reţinut pe medic în februarie 2020.
La acea vreme, judecătorii nu au fost de acord să fie arestat preventiv, dar l-au plasat aproximativ două săptămâni în arest la domiciliu.
Sursa: Agerpres
/////////////////////////////
Reminiscențe totalitare, mituri politice și manipulare în România postdecembristă
Hadrian GORUN
Abstract. This study attempts to demonstrate that the regime that seized power in Romania after the revolution of 1989 maintained some features of a totalitarian regime. Thus, the transition from totalitarianism to democracy experienced great difficulties. Some political myths, like the myth of the Savior, the myth of the charismatic leader and the myth of the revolution were characteristic to the Communist period. Actually, they have also perpetuated during transition to post-communism. Immediately after the revolution from December 1989, we cannot talk about a genuine democratization in Romania. The new authorities assured the complete control over the means of coercion and persuasion. They enjoyed as well the work of an obedient press and television. The National Salvation Front (N. S. F.) and the president Ion Iliescu managed to manipulate an important part of the Romanian public opinion, valorizing its negative features, such as credulity, impulsiveness and irritability.
Keywords: totalitarianism, political myths, transition, manipulation, coercion.
Introducere
În perioada cuprinsă între 22 decembrie 1989 şi 22 aprilie 1990 (data la care a debutat manifestaţia maraton anticomunistă din Piața Universității), România a cunoscut numeroase tulburări interne. Apogeul frământărilor care au scindat destul de profund societatea românească a fost atins în zilele de 13-15 iunie.
Așteptările societății civile (societate civilă ce tocmai începea să se contureze) legate de instaurarea unei democrații autentice păreau inițial îndreptățite. Noul regim a acceptat revenirea la sistemul pluripartidist specific perioadei precomuniste. Pluripartidismul este indispensabil oricărui regim democratic. Măsura conducerii Consiliului Frontului Salvării Naționale este însă tipică pentru politica de schimbare simulată,[1] urmată consecvent la începutul anului 1990. Finalitatea acestei politici consta în cosmetizarea comunismului sub masca unei așa-numite “democrații originale”. Regimul postdecembrist și Ion Iliescu (președinte al C. F. S. N. și mai apoi al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională) intenționau să inculce opiniei publice impresia unei democratizări autentice, prin intermediul unor decizii și măsuri menite să vină în întâmpinarea sensibilităților cetățenilor și să satisfacă doleanțele acestora.
Unii opozanți ai regimului comunist, foști deținuți politici, precum și o parte a intelectualității românești nutreau speranța că tranziția de la comunism la capitalism va implica abandonarea practicilor specifice totalitarismului comunist și va fi lipsită de convulsii sociale. Accepatarea alterității, pluralismul ideilor și opiniilor sunt condiții sine qua non pentru funcționarea firească a unei societăți libere. Un asemenea context prielnic ar fi îngăduit afirmarea valorilor și principiilor democratice. Trecerea de la un regim nedemocratic, totalitar la o democrație autentică fost însă extrem de dificilă.
Dificultățile trecerii de la totalitarism la democrație. Controlul absolut al puterii asupra mijloacelor de constrângere și de convingere
Pentru a înțelege mai lesne dificultățile tranziției generate de persistența sechelelor totalitare, ne vom referi la sintetica analiză antitetică a regimurilor democratice și a celor nedemocratice la care a procedat Raymond Aron: pe de o parte, concurența, constituționalismul, pluralismul grupurilor sociale și statul partidelor și, pe de altă parte, monopolul, revoluția, absolutismul birocratic și statul partizan[2]. Potrivit politologului francez, totalitarismul (fenomenul totalitar) se definește prin câteva elemente esențiale, printre care amintim: partidul unic și monopolul său asupra activității politice; autoritatea absolută a ideologiei, devenită adevăr oficial al statului; dublul monopol al statului-partid atât asupra mijloacelor de constrângere, cât și asupra celor de persuasiune; subordonarea totală a activității economice și profesionale față de stat și ideologia sa oficială; teroarea polițienească și ideologică, rezultată în urma unei politizări și ideologizări absolut[3]. Ideologia se constituie în principalul instrument de legitimare a Partidului-Stat și deopotrivă în arma principală a acestuia, în condițiile în care ea se transformă în singurul adevăr acceptat. Libertatea și democrația sunt periclitate și încălcate atunci când statul deține monopolul asupra adevărului însuși. Escamotarea realității, mistificarea și denaturarea adevărului, în acord deplin cu interesele regimului, fac ca minciuna să se metamorfozeze în adevăr, fiind recunoscută și legitimată ca atare.
Evoluțiile politice interne din primele luni ale anului 1990 au demonstrat fără putință de tăgadă că România postdecembristă prezenta anumite trăsături ale unui regim nedemocratic și totalitar. Avem în vedere rolul asumat de Frontul Salvării Naționale (F.S.N.), pretențiile de infailibilitate ale acestei formațiuni și ale liderului său Ion Iliescu (președinte al C.F.S.N., ulterior al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (C.P.U.N.).
În virtutea politicii de schimbare simulată, conducerea C.F.S.N. a procedat la un gest de fațadă în urma demonstraţiei de protest din 12 ianuarie 1990. Cedând presiunilor opiniei publice, a dispus scoaterea Partidului Comunist Român în afara legii. Decretul care legitima dizolvarea a fost însă abrogat aproape imediat. Mai mult, liderii F.S.N., inclusiv Ion Iliescu, au declarat mulţimii că Frontul reprezenta doar o forţă politică provizorie, cu menirea de a organiza alegeri libere.[4]
Decizia F.S.N. , din 28 ianuarie 1990, de a se transforma în partid politic şi de a participa la alegeri[5] a constituit unul dintre cele mai relevante indicii al veleităților Frontului de a monopoliza întreaga activitate politică românească. Împărtășind valorizarea lui Raymond Aron, este vorba de o trăsătură definitorie a oricărui stat totalitar. Hotărârea lui Ion Iliescu și a celor mai proeminenți reprezentanți ai F.S.N. confirmă deopotrivă teza cu privire la confiscarea revoluţiei din decembrie 1989 şi deturnarea idealurilor sale. Este simptomatică afirmaţia lui Alexandru Paleologu, ambasadorul României la Paris, potrivit căreia puterea de la Bucureşti, perpetua esenţa sistemului, deşi formal anunţa sfârşitul comunismului.[6]
F.S.N. şi Ion Iliescu obțineau un important avantaj în raport cu celelalte formațiuni de pe scena politică românească (cu deosebire față de principalele partide de opoziție, Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal). Avantajul era conferit de controlul pârghiilor puterii. De asemenea, noul regim moștenea de la P.C.R. un vast și rigid aparat birocratic şi represiv, care putea, la nevoie, să îi garanteze perpetuarea puterii, realitate confirmată îndeosebi în cursul evenimentelor din iunie 1990. Monopolul asupra mijloacelor de constrângere, la care se referea Raymond Aron, era deja asigurat, fiind însoțit de exercitarea monopolului asupra mijloacelor de convingere. Oficiosul P.N.Ț. , Dreptatea şi cel al P.N.L., Liberalul au fost constrânse să își limiteze apariția. În timpul mineriadei din iunie 1990, pentru câteva zile, a fost interzisă publicarea cotidianului România liberă, foarte cunoscut pentru atitudinea critică faţă de F. S. N. şi Ion Iliescu.[7]
Ideologie și mit. Perpetuarea mitului Salvatorului, al liderului carismatic și al revoluției
Beneficiind de prețiosul aport al mass-media[8], Ion Iliescu şi acoliţii săi au reuşit să se impună în ochii publicului larg, mizând eficient pe puternicul impact emoţional produs. Astfel, ei şi-au construit cu abilitate imaginea de salvatori (cu deosebire Ion Iliescu). Reprezentanţii noii puteri nu au optat deloc întâmplător nici pentru denumirea de “Frontul Salvării Naţionale”. Frontul trebuia să se înfăţişeze opiniei publice drept garant al regenerării naţionale după catastrofa produsă de dictatura ceauşistă. Vinovaţi şi damnați pentru toate relele și eșecurile vor fi doar secretarul general al P. C. R. , familia şi apropiaţii acestuia. Culpa lor impardonabilă consta în compromiterea comunismului. Așadar regimul și ideologia comunistă omniprezentă și omnipotentă erau nu numai exonerate de orice vină, ci chiar idealizate. Discursul televizat rostit de Iliescu imediat după acapararea puterii reprezintă o dovadă irefutabilă în acest sens. El a declarat că fostul dictator a întinat idealurile nobile ale comunismului. Din aceste cuvinte, deducem că ideologia comunistă era sortită să rămână adevărul suprem, absolut al statului.
În concepția istoricului Eric Hobsbawm, trecutul “este un element esențial, probabil elementul esențial al acestor ideologii. Dacă nu există un trecut pe măsură, el poate fi întotdeauna inventat.”[9] Politologul Vladimir Tismăneanu se întreba, în lucrarea Fantasmele salvării. Democrație, naționalism și mit în Europa post-comunistă, dacă există o diferență între ideologie și mit. În timp ce ideologia se întemeiază pe idei sistematice, mitul sugereză o poveste. Toate ideologiile au un miez mitologic. În plus, “ideologiile radicale au tendința de a se împleti într-o manieră specială cu mitologia prin faptul că ele accentuează posibilitatea sau chiar necesitatea stringentă a ruperii totale de lanțul dezvoltării istorice […]”[10] Totalitarismele secolului al XX-lea manifestau convingerea că istoria umană are un scop. Scopul poate fi identificat și realizat doar mulțumită geniului unui lider carismatic, or mitul liderului[11] este de maximă importanță în dictaturile ideologice ale veacului al XX-lea, fie ele de extrema stângă, fie de extrema dreaptă. Orice popor are nevoie de mituri, orice comunitate creează mituri. Creația mitologică se intensifică în perioadele mai frământate, când se produc schimbări spectaculoase și când conștiința colectivă este zdruncinată. Puterea, în scopul legitimării, dar și colectivitatea, pentru a se pune la adăpost de presiunile exrecitate de putere, apelează la mituri.[12] Miturile politice pot fi manipulate în scopuri politice, fiind utilizate ca factori de coeziune colectivă în fața primejdiei reprezentate de celălalt.[13]
Într-o oarecare măsură, mitul liderului carismatic poate fi înțeles în conexiune cu mitul Salvatorului. Regimul postdecembrist din România a continuat o cunoscută practică a Partidului-Stat comunist, care procedase cu obstinaţie la cultivarea mitului Salvatorului. Gesturile, discursurile unui asemenea personaj sensibilizează profund mulțimile, stimulându-le emoţiile.[14]
Dacă în august 1968, Nicolae Ceauşescu se găsea în postura de “salvator”, în decembrie 1989, rolul mesianic va reveni lui Ion Iliescu. El va fi cel dintâi exponent al nou instalatei guvernări, care se va adresa populaţiei într-un discurs televizat, atrăgând atenţia întregii opinii publice asupra sa. Din acest motiv, Iliescu va fi perceput ca un campion al libertății de către populația abrutizată de opresiune, lipsuri și privațiuni în ultimii ani ai “epocii Ceaușescu”.
Putem identifica și alte rațiuni pentru această stare de lucruri. Ne îngăduim să precizăm că românii sunt un popor ce manifestă un puternic spirit paternalist. Spiritul paternalist este explicabil dacă ne raportăm la mitul bunului împărat.[15] Poporul român se simte confortabil când are un “pater patriae” care să îi protejeze. Istoria contemporană ne demonstrează că românii sunt capabili de o iubire pătimașă față de proprii conducători. Dar această iubire se poate transforma în timp într-o ură viscerală. De exemplu, regele Mihai era adulat până în momentul abdicării forțate, iar la începutul anilor 1990 era extrem de hulit, din pricina pervertirii mentalităților în urma “marii glaciațiuni totalitare comuniste dintre 1945 și 1989”[16] și pe fondul agresivei propagande antimonarhice a regimului postdecembrist. Și în ce privește această din urmă chestiune, Ion Iliescu a împărtășit poziţia oficială a regimului comunist. Nicolae Ceauşescu se afla la apogeul popularităţii interne şi internaţionale după condamnarea invadării Cehoslovaciei de către trupele Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, în august 1968.[17] Nu ne hazardăm afirmând că în cazul în care ar fi riscat organizarea de alegeri libere în acel moment, secretarul general al P. C. R. ar fi câștigat detașat, iar cvasimajoritatea românilor și-ar fi sacrificat viața pentru el. În schimb, în decembrie 1989, din pricina deteriorării accentuate a condițiilor de trai și a gravelor încălcări ale drepturilor omului, conducătorul și-a atras antipatia și ura majorității cetățenilor. Imediat după înlăturarea dictatorului, imensa aversiune față de acesta se va metamorfoza în dragoste față de noul “pater patriae’’, Ion Iliescu. Acesta din urmă era cel ales să răspundă pozitiv tuturor expectanțelor poporului. Iliescu era chemat să ducă la îndeplinire și să concretizeze toate aspirațiile şi speranţele. Misiunea mesianică ce îi incumba transpare și din sloganurile scandate la mitingurile F.S.N., precum „Iliescu apare/ Soarele răsare” sau „Iliescu, să fii tare/ Cum a fost Ştefan cel Mare”[18]. Sunt acestea rațiuni ce justifică succesul electoral categoric al lui Ion Iliescu în 20 mai 1990, când a obținut peste 84% din voturi.
Sub totalitarismul comunist, distingem deopotrivă mitul revoluției, în corelație cu mitul revoluționarului de profesie și al luptei revoluționare.[19] Însuși Vladimir Ilici Lenin, creatorul celui dintâi stat socialist din lume înțelegea revoluția în termeni de putere. Finalitatea revoluției consta în cucerirea statului.[20] Revoluția trebuia înfăptuită de un grup de revoluționari, ce reprezenta, în fapt, Partidul.[21] Ion Iliescu a susținut mereu teza revoluției române spontane[22], iar F. S.N. era îndreptățit să preia puterea, fiind de fapt o “emanație” a revoluției din decembrie 1989.
Manipularea opiniei publice
Tendințele dictatoriale și totalitare ale regimului postdecembrist transpar totodată din menținerea în vigoare a Constituției ceaușiste din anul 1965. Noua lege fundamentală a României postsocialiste a fost adoptată abia în 1991. Guvernarea beneficia așadar de cadrul legal pentru a monopoliza puterea și a impune ordinea prin metode polițienești. Conform decretului-lege din 14 martie 1990, în timpul mitingurilor, adunărilor, al intervenţiilor televizate şi radiodifuzate sau în presă, formațiunilor politice și candidaților li se interzicea să aducă prejudicii ordinii de drept.[23] Cea mai mare parte a presei era subordonată și aservită intereselor F.S.N.. De asemenea, singurul post de televiziune era favorabil Frontului și președintelui Iliescu. Este interesantă maniera în care mass-media aflată în solda puterii a construit imaginea “celuilalt”. Reprezentările manifestanților și opozanților sunt complet distorsionate, eminamente negative.[24] În regimurile nedemocratice și totalitare, puterea, în general, și liderii carismatici, în special, stăpânesc excelent arta manipulării mulțimilor.
Cu sprijinul consistent al singurului post de televiziune și al presei aservite, Ion Iliescu și guvernanții au mizat eficient pe manipularea unei părți însemnate a opiniei publice, nedeprinse cu exercițiul democratic și cu principiile statului de drept. Apogeul acțiunilor de manipulare a populației, la care a procedat sistematic puterea postdecembristă, a fost atins în zilele de 13-15 iunie 1990.[25]
Masele, mulțimile sunt oricum extrem de susceptibile de a fi manipulate. Într-o lucrare pe care o considerăm încă de mare actualitate, Gustave Le Bon aprecia cu justețe că “în anumite împrejurări date, […] o aglomerare de oameni posedă caracteristici noi, diferite de acelea ale fiecărui individ ce intră în componența ei. Personalitatea conștientă dispare, sentimentele și ideile tuturor sunt orientate în una și aceeași direcție. Ea formează un suflet colectiv […] care prezintă trăsături foarte distincte. Colectivitatea devine atunci […] o mulțime organizată sau […] o mulțime psihologică. Ea formează o singură ființă și se supune legii unității mentale a mulțimilor.”[26] Regimul Ion Iliescu și mass-media au valorificat caracteristici definitorii ale maselor, precum impulsivitatea, iratibilitatea și credulitatea, analizate, de asemenea, de către Le Bon. Subconștientul este acela care direcționează actele mulțimilor, individul acționând sub imperiul “hazardului instigării”, iar mulțimea devine “sclava impulsurilor primite”.[27]
Dominate de inconștient, de iraționalitate și incapabile de a manifesta spirit critic, masele sunt extrem de credule, neverosimilul neexistând pentru ele: “Crearea de legende care circulă cu atâta ușurință în rândurile mulțimilor nu este numai rezultatul unei complete credulități, ci și al deformărilor uluitoare pe care le suferă evenimentele în imaginația indivizilor strânși laolaltă […] Mulțimea gîndește prin imagini, iar imaginea evocată evocă ea însăși o serie de alte imagini, fără nicio legătură logică cu prima. […] Rațiunea demonstrează incoerența unor asemenea imagini, dar mulțimea nu o vede; iar ceea ce imaginația sa deformantă adaugă la eveniment, mulțimea confundă cu evenimentul. Incapabilă să distingă subiectivul de obiectiv, ea admite drept reale imaginile evocate în spiritul ei, deși cel mai adesea nu are decât o legătură îndepărtată cu faptul observat.”[28] În timpul evenimentelor din 13-15 iunie 1990, Dragoș Pâslaru a fost la un pas să fie linșat de mulțime. Presa favorabilă F.S.N. a pus în circulație imagini ale actorului îmbrăcat în uniformă legionară. Imaginile au fost însă preluate din filmul Drumeț în calea lupilor, în regia lui Constantin Văeni, în care Dragoș Pâslaru interpretase rolul liderului legionar Horia Sima. De altfel, campania denigratoare la care au fost supuși constant protestatarii din Piața Universității și liderii opoziției politice, prezentați drept fie “elemente legionare și fasciste”, fie ca fiind animați de interese meschine, a dat roade din plin. Răbufnirile de maximă brutalitate consemnate în timpul mineriadei din 13-15 iunie, atât în rândul minerilor, cît și al unei părți a populației civile, constituie dovezi incontestabile.
Violență legitimă sau teroare polițienească? Rolul privilegiat al clasei muncitoare
Regimul postdecembrist a exercitat teroarea polițienească, în iunie 1990, pentru a se menține la putere și a elimina orice formă de opoziție și contestare, o altă particularitate a unui stat totalitar dezvăluită, din nefericire, în zorii tranziției românești spre democrație. Regimul putea invoca monopolul violenței legitime, de care dispune statul, la care făcea referire Max Weber.[29] Însă acest monopol este limitat de dreptul de rezistență în fața opresiunii, un principiu de sorginte iluministă. Opinia publică poate uzita de respectivul drept legitim mai ales în condițiile în care guvernanții nu respectă termenii contractului social[30] încheiat cu guvernații. Noua guvernare a ținut cu orice preț să își conserve și să își perpetueze puterea, folosind categorii socio-profesionale (muncitorii de la Întreprinderea de Mașini Grele și minerii din Valea Jiului) drept instrument pentru îndeplinirea scopurilor. Aceste categorii (cu deosebire minerii) s-au constituit într-un fel de formațiuni paramilitare îndreptate împotriva oponenților (în special intelectuali). Împărtășim opinia procurorului militar Dan Voinea, care califica violența îndreptată împotriva propriilor cetățeni drept terorism de stat.[31] Apelul la mineri confirmă deopotrivă importanța conferită clasei muncitoare, în concordanță cu doctrina marxistă. Servindu-se de clasa muncitoare pentru a “disciplina” alte categorii indezirabile (îndeosebi intelectuali), regimul postceaușist recunoștea, implicit, statutul privilegiat al acesteia.
În schimb, intelectualii care puneau sub semnul întrebării infailibilitatea noii puteri deveneau un fel de marginali[32](marginali, în sensul de marginalizați) ai contemporaneității, plasați la periferia societății. Lozincile “Noi muncim, nu gândim!” și “Moarte intelectualilor!”[33] relevă extrema adversitate față de cei capabili de spirit critic. Teroarea polițienească la care a recurs noul regim din 1990 este confirmată de atitudinea față de opozanții discreditați, neutralizați și reduși la tăcere cu brutalitate. Mărturiile celor care au îndurat infernul lagărului de la Măgurele[34], în iunie 1990, sunt mai mult decât grăitoare. Este vorba de un statut ingrat, de opoziție de fațadă.
Concluzie
Regimul postdecembrist rezerva opoziției un rol pur formal, decorativ. Conducerea Frontului Salvării Naționale a operat o serie de schimbări de fațadă, cu scopul de a cosmetiza imaginea totalitarismului comunist, sub masca unei așa-numite „democrații originale”. Intențiile nedisimulate de dominație asupra întregii activități politice, exercitarea violenței și a controlului cvasi-complet asupra mass-media, perpetuarea miturilor politice din timpul regimului comunist, manipularea opiniei publice demonstrează, fără putință de tăgadă, persistența sechelelor totalitare. Având în vedere cele de mai sus, suntem în măsură să conchidem că în România, la începutul anului 1990, instaurarea unei democraţii autentice, în care să fie respectate drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor, reprezenta un obiectiv destul dificil de realizat.[35]
Bibliografie
ARON, Raymond, Democrație și totalitarism, traducere de Simona Ceaușu, Editura All, București, 2001
BERINDEI, Mihnea, COMBES, Ariadna, PLANCHE, Anne, Mineriada. Realitatea unei puteri neocomuniste, ediția a III-a, Editura Humanitas, București, 2010
BESANÇON, Alain, Originile intelectuale ale leninismului, traducere de Lucreția Văcar, Editura Humanitas, București, 1993
BETEA, Lavinia, DEAC, Cristina, MIHAI, Florin, ŢIU, Ilarion (coord.), 21 august 1968:Apoteoza lui Ceauşescu, Editura Polirom, Iaşi, 2009
CARPINSCHI, Anton, Doctrine politice contemporane. Tipologii, dinamică, perspective, Editura Moldova, Iași, 1992
CESEREANU, Ruxandra, Decembrie‘89. Deconstrucția unei revoluții, Editura Polirom, Iași, 2004
GORUN, Adrian, GORUN, Horațiu Tiberiu, 1989. România între revoluție și lovitură de stat, Editura Pro Universitaria, București, 2015
GORUN, Gheorghe, Rezistența anticomunistă în județul Gorj reflectată în mentalul colectiv, Editura Universitaria, Craiova, 2008
GORUN Hadrian, “Considerații privind semantica discursului puterii postdecembriste și atitudinea acesteia față de opoziție”, în România postcomunistă. Istorie și istoriografie, Ovidiu Pecican (editor), Editura Limes, Cluj-Napoca, 2014
Idem, “Putere și opoziție: semantica discursului oficial din primele luni postdecembriste”, Sfera politicii, nr.1(173)/ 2013
LE BON, Gustave, Psihologia maselor, traducere de Leonard Gavriliu, Editura Științifică, București, 1991
MULLER, Florin, Societate, ideologie, dictaturi, Editura Universității București, București, 2014
NICOARĂ, Simona, NICOARĂ Toader, Mentalităţi colective şi imaginar social. Istoria şi noile paradigme ale cunoaşterii, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1997
PALEOLOGU, Alexandru, Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor, Editura Humanitas, București, 1991
RADOSAV, Doru, Arătarea împăratului, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002
ROUSSEAU, Jean-Jacques, Contractul social, traducere de H.H. Stahl, Editura Antet, București, 2013
RUS, Alin, Mineriadele. Între manipulare politică și solidaritate muncitorească, Editura Curtea Veche, București, 2007
SHAFIR, Michael, Romania: Politics, Economy and Society. Political Stagnation and Simulated Change, Frances Pinter, London, 1985
Idem, Michael, “Schimbarea simulată: rădăcini şi efecte”, în România după douăzeci de ani, Radu Murea, Vasile Boari, Natalia Vlas (coord.), vol. I, Institutul European, Iași, 2010.
STOENESCU, Alex Mihai, România postcomunistă 1989-1991, Editura Rao, București, 2008
ȘTEFĂNESCU, Domnița, 11 ani din istoria României. Decembrie 1989-Decembrie 2000, Editura Mașina de scris, București, 2000
TISMĂNEANU, Vladimir, Fantasmele salvării. Democrație, naționalism și mit în Europa post-comunistă, Editura Polirom, Iași, 1999
WEBER, Max, Politica, o vocație și o profesie, traducere de Ida Alexandrescu, Editura Anima, București, 1992
ZUB, Alexandru, Orizont închis. Istoriografia română sub dictatură, Institutul European, Iași, 2000
Note
[1] Sintagma “schimbare simulată” a fost utilizată și valorificată de către Michael Shafir atât în legătură cu “epoca” Nicolae Ceaușescu, cât și cu perioada tranziției. Vezi Michael Shafir, Romania: Politics, Economy and Society. Political Stagnation and Simulated Change, Frances Pinter, London, 1985; Michael Shafir, “Schimbarea simulată: rădăcini şi efecte”, în România după douăzeci de ani, Radu Murea, Vasile Boari, Natalia Vlas (coord.), vol. I, Institutul European, Iași, 2010.
[2] Anton Carpinschi, Doctrine politice contemporane. Tipologii, dinamică, perspective, Editura Moldova, Iași, 1992, pp. 55-56.
[3] Raymond Aron, Democrație și totalitarism, traducere de Simona Ceaușu, Editura All, București, 2001, pp. 212-213.
[4] Domniţa Ştefănescu, 11 ani din istoria României. Decembrie 1989-Decembrie 2000, Editura Mașina de scris, București, 2000, p. 53-54.
[5] Ibidem, p. 56-57.
[6] Alexandru Paleologu, Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor, Editura Humanitas, București, 1991, p. 8.
[7] Alin Rus, Mineriadele. Între manipulare politică și solidaritate muncitorească, Editura Curtea Veche, București, 2007, pp.139-147; Hadrian Gorun, “Putere și opoziție: semantica discursului oficial din primele luni postdecembriste”, Sfera politicii, nr.1(173)/ 2013, p. 140.
[8] Pentru dezvoltarea argumentului, vezi și Adrian Gorun, Horațiu Tiberiu Gorun, 1989. România între revoluție și lovitură de stat, Editura Pro Universitaria, București, 2015.
[9] Erich Hobsbawm, “The New Threat to History”, New York Review of Books, 16 decembrie 1993, pp. 62-63, în Vladimir Tismăneanu, Fantasmele salvării. Democrație, naționalism și mit în Europa post-comunistă, Editura Polirom, Iași, 1999, p. 37, p. 202.
[10]Vladimir Tismăneanu, op. cit. , p. 37.
[11] Ibidem, p. 40.
[12] Alexandru Zub, Orizont închis. Istoriografia română sub dictatură, Institutul European, Iași, 2000, p. 102.
[13] Simona Nicoară, Toader Nicoară, Mentalităţi colective şi imaginar social. Istoria şi noile paradigme ale cunoaşterii, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1997, p. 177; Gheorghe Gorun, Rezistența anticomunistă în județul Gorj reflectată în mentalul colectiv, Editura Universitaria, Craiova, 2008, p. 77.
[14]Simona Nicoară, Toader Nicoară, op. cit. , pp. 179-1982.
[15] Doru Radosav, Arătarea împăratului, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002, pp. 150-194.
[16] Florin Müller, Societate, ideologie, dictaturi, Editura Universității București, București, 2014, p. 161.
[17] Lavinia Betea, Cristina Deac, Florin Mihai, Ilarion Ţiu (coord.), 21 august 1968:Apoteoza lui Ceauşescu, Editura Polirom, Iaşi, 2009.
[18] Mihnea Berindei, Ariadna Combes, Anne Planche, Mineriada. Realitatea unei puteri neocomuniste, ediția a III-a, Editura Humanitas, București, 2010, p. 254.
[19] V. Tismăneanu, op. cit. , p. 39.
[20] Alain Besançon, Originile intelectuale ale leninismului, traducere de Lucreția Văcar, Editura Humanitas, București, 1993, p. 208.
[21] Ibidem, p. 212.
[22] Vezi Ruxandra Cesereanu, Decembrie ‘89. Deconstrucția unei revoluții, Editura Polirom, Iași, 2004.
[23] Alex Mihai Stoenescu, România postcomunistă 1989-1991, Editura Rao, București, 2008, p. 435.
[24] Hadrian Gorun, “Considerații privind semantica discursului puterii postdecembriste și atitudinea acesteia față de opoziție”, în România postcomunistă. Istorie și istoriografie, Ovidiu Pecican (editor), Editura Limes, Cluj-Napoca, 2014, pp. 25-26.
[25] Mecanismele manipulării, căreia i-a căzut victimă o parte a populației, dar și minerii în iunie 1990, sunt foarte bine explicitate de Alin Rus în volumul Mineriadele…
[26] Gustave Le Bon, Psihologia maselor, traducere de Leonard Gavriliu, Editura Științifică, București, 1991, p. 15.
[27] Ibidem, p. 23.
[28] Ibidem, p. 26.
[29] Max Weber, Politica, o vocație și o profesie, traducere de Ida Alexandrescu, Editura Anima, București, 1992, p. 8.
[30] Noțiunea îi aparține lui Jean-Jacques Rousseau. Vezi Jean-Jacques Rousseau, Contractul social, traducere de H.H. Stahl, Editura Antet, București, 2013.
[31]A. Rus, op. cit. , p. 87-169.
[32] Termenul îi aparține istoricului medievist Jacques Le Goff.
[33] Domniţa Ştefănescu, op. cit. , p. 57-58.
[34] A. Rus, op. cit. , p. 139-147.
[35] H. Gorun, op. cit. , p. 31.
https://revistapolis.ro/reminiscente-totalitare-mituri-politice-si-manipulare-in-romania-postdecembrista/
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Reformă – de formă
Dacă la Moscova a fost un fel de puci adevărat sau doar o scurtă nebunie, numai FSB știe.
Tia Serbanescu
2
DE ACELAȘI AUTOR
Magicianul și economia
Guvern nou, reality show
,,Școala altfel”
Școala grevelor
Școala grevelor
Iar generalii care știau au dispărut deja după ce i-au arătat lui Putin pisica lui Wagner – aflat acum în Belarus. „Să ziceți mersi că am vorbit cu Lukașenko să-l primească pe Prigojin” ne-a cerut Șoșoacă. Și astfel Șoșoacă a salvat Moscova, precum gâștele Capitoliul. La București coaliția a început contraofensiva împotriva AUR care s-a apropiat (22%) de PSD (28%) după ce a trecut ca-n brânză de PNL (18%). Marcel însuși mână în luptă reformele de rigoare. În Parlament s-a votat eliminarea pensiilor parlamentare („începem cu noi înșine” s-a lăudat Ciucă) și reformarea pensiilor magistraților pentru ca acestea să intre în rândul lumii: „etapizăm măsurile ca să nu bulversăm sistemul” a precizat Predoiu. Măcar sistemul să scape dacă bugetul e bulversat. Etapizarea va dura 20 de ani – timp în care fapta se va prescrie. Guvernul a dat și OUG privind ieftinirea a 14 alimente de bază (prin plafonarea adaosului comercial) pe 3 luni: „După 3 luni vedem dacă prețurile se ieftinesc” a declarat ministrul de finanțe Boloș confundând (ca specialistul) prețurile cu mărfurile. Opoziția susține însă că legile pensiilor speciale au fost întocmite intenționat neconstituțional pentru a fi respinse de CCR – unde au și fost contestate de ICCJ. Și ieftinirea alimentelor e perversă: mâncăm 3 luni și plătim 9 luni. Ieftinim 14 produse și scumpim 100. Adică mâncăm românește, cum recomandă PSD. Așadar, toată lumea se grăbește să mănânce românește shaorma, hot-dogs și aripioare perpelite chinezește. Păcăleală și la interzicerea cumulului pensie + salariu – de la care au fost exceptați cei mai bogați: „Nu putem să decapităm BNR” a explicat Ciolacu. Păi, dacă îi iei lui Isărescu pensia și-l lași cu leafa de zeci de mii de euro, e clar că i-ai luat capul! Bietul Manole! Capul său costă parale: ține sistemul în picioare. Dar nu pe toți îi duce capul: Eugen Nicolicea (fost deputat PSD) a acuzat eliminarea pensiilor parlamentare că „lovește în cei săraci”. Ce nerușinare! Nicolicea îi jefuiește astfel cu adevărat pe cei săraci furându-le până și numele. Nu vrea și ajutoare sociale, săracu? Aceste evenimente i-au provocat lui Șoșoacă o criză de zile mari: s-a dus să-i smulgă microfonul lui Simonis (ha-ha, președintele Camerei), a fluierat, a sunat cu clopoțelul, a rupt hârtiile de la prezidiu și a împrăștiat zbierete și insulte. Ciolacu a constatat că „respectiva căpușează evenimentele naționale” făcând scandal de Ziua Națională, de Ziua Drapelului dar nu și de ziua Rusiei pe care o serbează cuminte la ambasada acesteia. Într-adevăr Bisisica din parlament e mielușa la ambasada Rusiei – care o paște ș-o cunoaște. Șoșoacă l-a repezit și pe Ciolacu („trădătorule, ați vândut țara, lingeți clanțele SUA”) care i-a replicat politicos: „Doamnă, sunteți o mincinoasă ordinară”. Psd-iștii mai puțini amabili au trimis-o „la balamuc” – dar ea s-a dus la Realitatea TV unde o fată o spală după fiecare criză: „În emisiunea mea se comportă civilizat”. Elogiul nebuniei. Și epilogul lui Helvig la SRI – de unde și-a dat brusc demisia. Dar ce-o fi făcut? A zbârcit-o rău de tot ori urmează să primească alte însărcinări. O să aflăm când s-o găsi cutia neagră a mandatului său. Temându-se de viitor, PNL vrea ridicarea pragului electoral de la 5% la 7% – ca să scape de aglomerație. Gata, nu mai sunt bilete. Se intră pe bază de abonament (angajament). Jucăm cu casa închisă. Următorul pas: republică parlamentară până ce președintele țării nu va mai fi ales ci numit. Va fi numit Alesul
https://revista22.ro/bref/tia-serbanescu/reforma-de-forma
///////////////////////////
/////////////////////////////////////////////
PE: Regimurile naziste și comuniste au comis genocid și crime la o scară nemaivăzută în istorie
Dora Vulcan
Pactul Ribbentrop-Molotov a fost condamnat într-o rezoluție adoptată de PE, care amintește că regimurile naziste și comuniste au comis genocid și crime în masă, la o scară nemaivăzută în istoria umanității
1
PE ACEEAȘI TEMĂ
Politico: De ce scandalul de corupție din Parlamentul European era inevitabil
Parlamentul European a declarat Rusia ca stat care sponsorizează terorismul
Planul REPowerEU, din care România va primi 1,4 miliarde de euro, adoptat de Parlamentul European
Vot covârșitor în Parlamentul European în favoarea aderării României la Schengen
Parlamentul European: Ungaria nu mai este o democrație / Reacția acidă a Budapestei
Parlamentul European reamintește, în textul rezoluției adoptate joi, despre „crimele îngrozitoare ale Holocaustului comise de regimul nazist și condamnă în termenii cei mai categorici actele de agresiune, crimele împotriva umanității și încălcările în masă ale drepturilor omului comise de regimurile totalitare nazist, comunist și de alte regimuri totalitare”.
De asemenea, Parlamentul European condamnă revizionismul istoric și glorificarea colaboratorilor naziști în unele state membre ale UE și se declară „profund îngrijorat de faptul că ideologiile radicale sunt tot mai mult acceptate și de revenirea la fascism, rasism, xenofobie și alte forme de intoleranță în Uniunea Europeană”. Totodată, „se declară șocat de informațiile conform cărora în unele state membre lideri politici, partide politice și autorități de aplicare a legii au pactizat cu grupări radicale, rasiste și xenofobe de diferite orientări politice”.
În rezoluție, s-a consemnat la propunerea fostului președinte Traian Băsescu că Uniunea Sovietică comunistă „în iunie 1940 a ocupat și a anexat părți din România – teritorii care nu au fost niciodată returnate”.
De asemenea, Parlamentul European „susține în continuare că Rusia rămâne cea mai mare victimă a totalitarismului comunist și că ea nu se va putea transforma într-un stat democratic cât timp guvernul, elita politică și propaganda politică continuă să acopere crimele comuniste și să glorifice regimul sovietic totalitar”.
„PE este profund îngrijorat de eforturile depuse de actuala conducere a Rusiei pentru a distorsiona faptele istorice și a încerca să ascundă crimele comise de regimul totalitar sovietic și consideră că acestea reprezintă o componentă periculoasă a războiului informațional purtat împotriva Europei democratice, care își propune să dezbine Europa și, prin urmare, solicită Comisiei să contracareze în mod decisiv aceste eforturi”, se mai arată în rezoluție.
Textul integral al Rezoluției
Importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei. Rezoluția Parlamentului European din 19 septembrie 2019 referitoare la importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei
Parlamentul European,
– având în vedere principiile universale ale drepturilor omului și principiile fundamentale ale Uniunii Europene, care este o comunitate bazată pe valori comune,
– având în vedere declarația prim-vicepreședintelui Timmermans și a comisarei Jourová din 22 august 2019, făcută înaintea Zilei europene a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare,
– având în vedere Declarația universală a drepturilor omului a Națiunilor Unite adoptată la 10 decembrie 1948,
– având în vedere Rezoluția sa din 12 mai 2005 referitoare la cea de a 60-a aniversare a terminării celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa la 8 mai 1945,
– având în vedere Rezoluția 1481 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 26 ianuarie 2006 referitoare la necesitatea de a condamna la nivel internațional crimele săvârșite de regimurile comuniste totalitare,
– având în vedere Decizia-cadru 2008/913/JAI din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal,
– având în vedere Declarația de la Praga privind conștiința europeană și comunismul, adoptată la 3 iunie 2008,
– având în vedere declarația sa din 23 septembrie 2008 privind proclamarea datei de 23 august ca Zi europeană a comemorării victimelor stalinismului și nazismului,
– având în vedere Rezoluția sa din 2 aprilie 2009 referitoare la conștiința europeană și totalitarismul,
– având în vedere raportul Comisiei din 22 decembrie 2010 privind memoria crimelor comise de regimurile totalitare în Europa (COM(2010)0783),
– având în vedere Concluziile Consiliului din 9-10 iunie 2011 privind memoria crimelor comise de regimurile totalitare în Europa,
– având în vedere Declarația de la Varșovia, pronunțată la 23 august 2011 cu ocazia Zilei comemorării victimelor regimurilor totalitare,
– având în vedere Declarația comună din 23 august 2018 a reprezentanților guvernelor statelor membre ale UE privind comemorarea victimelor comunismului,
– având în vedere rezoluția sa istorică referitoare la situația din Estonia, Letonia și Lituania, adoptată la 13 ianuarie 1983 ca reacție la „Apelul Baltic” lansat de 45 de resortisanți din aceste țări,
– având în vedere rezoluțiile și declarațiile privind crimele săvârșite de către regimurile comuniste totalitare adoptate de o serie de parlamente naționale,
– având în vedere articolul 132 alineatele (2) și (4) din Regulamentul său de procedură,
- întrucât acest an marchează cea de a 80-a aniversare a izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, care a cauzat o suferință umană fără precedent și ocuparea țărilor din Europa timp de mai multe decenii;
- întrucât, cu 80 de ani în urmă, la 23 august 1939, Uniunea Sovietică comunistă și Germania nazistă au semnat un tratat de neagresiune, cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov, și protocoalele sale secrete, care au împărțit Europa și teritoriile statelor independente între cele două regimuri totalitare și le-au regrupat în sfere de interes, deschizând astfel calea către izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial;
- întrucât, ca o consecință directă a Pactului Ribbentrop-Molotov, urmat de Tratatul de prietenie și frontieră germano-sovietic din 28 septembrie 1939, Republica Polonă a fost invadată mai întâi de Hitler și două săptămâni mai târziu de Stalin, care a înlăturat independența acestei țări, ceea ce a reprezentat o tragedie fără precedent pentru poporul polonez – Uniunea Sovietică comunistă a început un război agresiv împotriva Finlandei la 30 noiembrie 1939, iar în iunie 1940 a ocupat și a anexat părți din România – teritorii care nu au fost niciodată returnate – și a anexat republicile independente Lituania, Letonia și Estonia;
- întrucât, după înfrângerea regimului nazist și sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, unele țări europene au reușit să se refacă și să se angajeze într-un proces de reconciliere, în timp ce alte țări europene au rămas sub dictatură – unele sub ocupație sau influență sovietică directă – timp de o jumătate de secol și au continuat să fie private de libertate, suveranitate, demnitate, drepturile omului și dezvoltare socioeconomică;
- întrucât, deși crimele regimului nazist au fost evaluate și sancționate prin procesele de la Nürnberg, există încă o nevoie urgentă de a crește gradul de conștientizare, de a efectua evaluări morale și de a realiza anchete juridice ale crimelor stalinismului și altor dictaturi;
- întrucât în unele state membre ideologiile comuniste și naziste sunt interzise prin lege;
- întrucât integrarea europeană a fost de la început o reacție la suferința provocată de cele două războaie mondiale și de tirania nazistă care a condus la Holocaust, precum și o reacție la expansiunea regimurilor comuniste totalitare și nedemocratice din Europa Centrală și de Est, și o modalitate de a depăși disensiunile profunde și ostilitatea din Europa prin cooperare și integrare, pentru a pune capăt războaielor și a garanta democrația în Europa; întrucât, pentru țările europene care au avut de suferit în timpul ocupației sovietice și al dictaturilor comuniste, extinderea UE începând cu 2004 a reprezentat întoarcerea lor în familia europeană de care aparțin;
- întrucât amintirile privind trecutul tragic al Europei trebuie păstrate vii pentru a onora victimele, a condamna criminalii și a pune bazele unei reconcilieri clădite pe adevăr și rememorare;
- întrucât comemorarea victimelor regimurilor totalitare, precum și recunoașterea și conștientizarea moștenirii europene comune a infracțiunilor comise de dictaturile comuniste, naziste și de alte dictaturi, sunt de o importanță vitală pentru unitatea Europei și a cetățenilor săi și pentru consolidarea rezilienței europene față de amenințările externe moderne;
- întrucât, cu 30 de ani în urmă, la 23 august 1989, a fost comemorată cea de a 50-a aniversare a Pactului Ribbentrop-Molotov, iar victimele regimurilor totalitare au fost comemorate în timpul Căii Baltice, o demonstrație fără precedent a două milioane de lituanieni, letoni și estoni care s-au alăturat formând un lanț viu care s-a întins de la Vilnius la Tallinn, prin Riga;
- întrucât, în pofida faptului că, la 24 decembrie 1989, Sovietul Deputaților Poporului al URSS a condamnat semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, pe lângă alte acorduri încheiate cu Germania nazistă, autoritățile ruse au negat responsabilitatea pentru acest acord și consecințele sale în august 2019 și, în prezent, promovează punctul de vedere potrivit căruia Polonia, țările baltice și Occidentul sunt adevărații instigatori ai celui de-Al Doilea Război Mondial;
- întrucât comemorarea victimelor regimurilor totalitare, precum și recunoașterea și conștientizarea moștenirii europene comune a infracțiunilor comise de dictaturile stalinistă, nazistă și de alte dictaturi, sunt de o importanță vitală pentru unitatea Europei și a cetățenilor săi și pentru consolidarea rezilienței europene față de amenințările externe moderne;
- întrucât grupările și partidele politice radicale, rasiste și xenofobe în mod deschis incită la ură și violență în societate, de exemplu prin diseminarea online a discursului de incitare la ură, care conduce adesea la o creștere a violenței, a xenofobiei și a intoleranței,
- reamintește că, așa cum se prevede la articolul 2 din TUE, Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților; reamintește că aceste valori sunt comune tuturor statelor membre;
- subliniază că cel de-Al Doilea Război Mondial, cel mai devastator război din istoria Europei, a izbucnit ca urmare imediată a cunoscutului Tratat de neagresiune nazisto-sovietic din 23 august 1939, cunoscut și sub numele de Pactul Molotov-Ribbentrop, și a protocoalelor sale secrete, prin care două regimuri totalitare care doreau să cucerească lumea au împărțit Europa în două zone de influență;
- reamintește că regimurile naziste și comuniste au comis genocid și crime în masă și au recurs la deportări, cauzând în secolul XX pierderi de vieți omenești și privări de libertate la o scară nemaivăzută în istoria umanității; reamintește crimele îngrozitoare ale Holocaustului comise de regimul nazist; condamnă în termenii cei mai categorici actele de agresiune, crimele împotriva umanității și încălcările în masă ale drepturilor omului comise de regimurile totalitare nazist, comunist și de alte regimuri totalitare;
- își exprimă respectul profund pentru fiecare victimă a acestor regimuri totalitare și invită toate instituțiile și actorii UE să depună toate eforturile pentru a se asigura că crimele totalitare îngrozitoare împotriva umanității și încălcările sistematice grave ale drepturilor omului sunt rememorate și aduse în fața instanțelor, precum și să garanteze că astfel de crime nu vor fi niciodată repetate; subliniază că este important să se păstreze vii amintirile trecutului, deoarece nu există reconciliere fără rememorare, și își reiterează poziția solidară împotriva tuturor regimurilor totalitare, indiferent de contextul ideologic;
- invită toate statele membre ale UE să efectueze o evaluare clară și principială a crimelor și actelor de agresiune comise de regimurile totalitare comuniste și de regimul nazist;
- condamnă toate manifestările și propagarea ideologiilor totalitare, precum nazismul și stalinismul, în UE;
- condamnă revizionismul istoric și glorificarea colaboratorilor naziști în unele state membre ale UE; este profund îngrijorat de faptul că ideologiile radicale sunt tot mai mult acceptate și de revenirea la fascism, rasism, xenofobie și alte forme de intoleranță în Uniunea Europeană și se declară șocat de informațiile conform cărora în unele state membre lideri politici, partide politice și autorități de aplicare a legii au pactizat cu grupări radicale, rasiste și xenofobe de diferite orientări politice; invită statele membre să condamne cât se poate de mult astfel de acțiuni, deoarece acestea subminează valorile UE, precum pacea, libertatea și democrația;
- invită toate statele membre să comemoreze data de 23 august ca Ziua Europeană în Memoria Victimelor Regimurilor Totalitare, atât la nivelul UE, cât și la nivel național, și să sensibilizeze tânăra generație cu privire la aceste aspecte, incluzând istoria și analiza consecințelor regimurilor totalitare în programa școlară și în manualele școlare din toate școlile Uniunii; invită statele membre să sprijine documentarea trecutului zbuciumat al Europei, de exemplu prin traducerea proceselor de la Nürnberg în toate limbile UE;
- invită statele membre să condamne și să combată toate formele de negare a Holocaustului, inclusiv banalizarea și minimalizarea crimelor comise de naziști și de colaboratorii acestora, și să prevină trivializarea în discursul politic și în mass-media;
- solicită o cultură comună a comemorării care respinge crimele regimurilor fasciste, staliniste și ale altor regimuri totalitare și autoritare din trecut, ca o modalitate de a promova reziliența împotriva amenințărilor moderne la adresa democrației, în special în rândul tinerei generații; încurajează statele membre să promoveze educația, prin intermediul culturii de masă, privind diversitatea societății noastre și istoria noastră comună, inclusiv atrocitățile comise în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, cum ar fi Holocaustul, și dezumanizarea sistematică a victimelor sale timp de mai mulți ani;
- solicită, de asemenea, ca 25 mai (aniversarea executării eroului de la Auschwitz Rotamaster Witold Pilecki) să fie instituită ca Ziua Internațională a eroilor în lupta împotriva totalitarismului, care va fi o expresie a respectului și un omagiu pentru toți cei care, luptând împotriva tiraniei, și-au demonstrat eroismul și adevărata iubire pentru umanitate, și va oferi, de asemenea, generațiilor viitoare un exemplu clar de atitudine corectă față de amenințarea aservirii totalitare;
- invită Comisia să ofere un sprijin efectiv proiectelor care promovează memoria istorică și rememorarea în statele membre și activităților Platformei memoriei și conștiinței europene, precum și să aloce resurse financiare adecvate în cadrul programului „Europa pentru cetățeni”, pentru a sprijini rememorarea și comemorarea victimelor totalitarismului; astfel cum se prevede în poziția Parlamentului privind programul „Drepturi și valori” 2021-2027;
- declară că integrarea europeană, ca model de pace și de reconciliere, a fost alegerea liberă a popoarelor Europei, care și-au asumat un angajament privind un viitor comun, și că Uniunea Europeană poartă o răspundere specială de a promova și a menține democrația, respectarea drepturilor omului și a statului de drept, nu numai în interiorul, ci și în afara Uniunii Europene;
- subliniază faptul că, având în vedere aderarea lor la UE și la NATO, țările din Europa Centrală și de Est nu numai că s-au întors în familia europeană a țărilor democratice libere, dar au demonstrat, de asemenea, un succes, cu sprijinul UE, în implementarea reformelor și în dezvoltarea socioeconomică; subliniază, cu toate acestea, că această opțiune ar trebui să rămână deschisă și altor țări europene, astfel cum se prevede la articolul 49 din TUE;
- susține în continuare că Rusia rămâne cea mai mare victimă a totalitarismului comunist și că ea nu se va putea transforma într-un stat democratic cât timp guvernul, elita politică și propaganda politică continuă să acopere crimele comuniste și să glorifice regimul sovietic totalitar; invită, așadar, societatea rusă să privească în față cu sinceritate tragediile propriului trecut;
- este profund îngrijorat de eforturile depuse de actuala conducere a Rusiei pentru a distorsiona faptele istorice și a încerca să ascundă crimele comise de regimul totalitar sovietic și consideră că acestea reprezintă o componentă periculoasă a războiului informațional purtat împotriva Europei democratice, care își propune să dezbine Europa și, prin urmare, solicită Comisiei să contracareze în mod decisiv aceste eforturi;
- își exprimă îngrijorarea privind utilizarea în continuare a simbolurilor regimurilor totalitare în sfera publică și în scopuri comerciale și reamintește că o serie de țări europene au interzis utilizarea atât a simbolurilor naziste, cât și a celor comuniste;
- ia act de faptul că existența în continuare în spațiile publice din unele state membre a monumentelor și memorialelor (parcuri, piețe, străzi etc.) care glorifică regimurile totalitare deschide calea către denaturarea faptelor istorice cu privire la consecințele celui de Al Doilea Război Mondial și către propagarea sistemului politic totalitar;
- condamnă faptul că forțele politice extremiste și xenofobe din Europa recurg din ce în ce mai des la denaturarea faptelor istorice și utilizează un simbolism și o retorică care amintesc anumite aspecte ale propagandei totalitare, inclusiv rasismul, antisemitismul și ura față de minoritățile sexuale și de alt tip;
- îndeamnă statele membre să asigure respectarea dispozițiilor deciziei-cadru a Consiliului, pentru a combate organizațiile care propagă discursuri de incitare la ură și violență în spațiile publice și online și să interzică efectiv grupurile neofasciste și neonaziste, precum și orice altă fundație sau asociație care preamărește și glorifică nazismul și fascismul sau orice altă formă de totalitarism, respectând în același timp ordinea de drept și jurisdicția națională;
- subliniază că trecutul tragic al Europei ar trebui să constituie în continuare o sursă de inspirație morală și politică pentru a face față provocărilor lumii de astăzi, printre care lupta pentru o lume mai echitabilă, crearea unor societăți și comunități deschise și tolerante, care să accepte minoritățile etnice, religioase și sexuale, făcând în așa fel încât toți oamenii să se recunoască în valorile europene;
- încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Dumei ruse și parlamentelor țărilor din Parteneriatul estic.
https://revista22.ro/international/pe-regimurile-naziste-si-comuniste-au-comis-genocid-si-crime-la-o-scara-nemaivazuta-in-istorie
/////////////////////////////////////////////////////
Conferința Rusia lui Putin și moștenirea criminală a comunismului sovietic de Stéphane Courtois
A opta conferință din ciclul ”Justiția memoriei” îl are ca invitat pe istoricul francez Stéphane Courtois.
Titlul conferinței sale din 29 mai este Rusia lui Putin și moștenirea criminală a comunismului sovietic.
Moderator: Cristian Pătrășconiu
Stéphane Courtois este istoric, director de cercetare la Centre national de la recherche scientifique Paris, profesor la Institut Catholique d’Études Supérieures (La Roche-sur-Yon), membru al Consiliului Științific al Centrului de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet și rector al Școlii de Vară de la Sighet (2001-2014). Este autorul a zeci de lucrări consacrate comunismului și fenomenului totalitar, cofondator și director al revistei Communisme și editor al unor importante colecții despre comunism la mai multe edituri franceze (Seuil, Le Rocher, Cerf, Vendémiaire).
Cărți (selecție): Galia Ackerman (ed.), Stéphane Courtois (ed.), Le Livre noir de Vladimir Poutine, Perrin & Robert Laffont, 2022 (Cartea neagră a lui Vladimir Putin, Humanitas, 2023); Lenine, L’invention du totalitarisme, Perrin, 2017 (Lenin, inventatorul comunismului, Polirom, 2018); Démocratie et révolution. Cent manifestes de 1789 à nos jours (dir.)(coll.), Cerf/Presses universitaires de l’Institut Catholique d’Études Supérieures, 2012; Le Bolchevisme à la française, Fayard, Paris, 2011; Sortir du communisme. Changer d’époque en Europe (dir.), Paris, Presses universitaires de France, Paris; Communisme et totalitarisme, Perrin, Paris, 2009. A fost coordonator și editor al monumentalei lucrări Le Livre noir du communisme. Crimes, terreur, répression (Cartea Neagră a Comunismului. Crime, teroare, represiune), Robert Laffont, 1997, tradusă în 26 de limbi și vândută în peste 1.000.000 de exemplare (prima traducere a apărut în limba română la Fundația Academia Civică & Humanitas, 1998).
La editura Fundației Academia Civică au apărut: Courtois la Sighet (2003), Pata oarbă a memoriei europene (2009), Courtois la Sighet. 2005-2018 (2023)
***
Ciclul de conferințe „Justiția memoriei”, organizate de Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Fundația Spandugino, coordonate și moderate de jurnalistul şi eseistul Cristian Pătrășconiu, propune idei și dezbateri în jurul unor teme de ardentă actualitate, reliefând rolul și importanța memoriei în evocarea și înțelegerea faptelor petrecute în perioada comunismului, sistem politic ce a provocat cele mai multe victime din întreaga istorie a umanității.
Ce factori au condus la instaurarea regimului comunist în anumite țări ale lumii? Care sunt cauzele ce au contribuit la prăbușirea acestuia? Sub ce forme continuă să influențeze lumea de astăzi? Ce a rămas, la nivelul societății contemporane, din comportamentele, ideile și politicile specifice comunismului în timpul celor aproape șaptezeci de ani în care a dominat Europa? Cum se explică evenimentele actuale din perspectiva istoriei mondiale a comunismului și care sunt firele de adâncime ce unesc trecutul cu prezentul? Acestea sunt (numai) o parte dintre întrebările la care invitații speciali ai acestor conferințe vor încerca să răspundă în cadrul prelegerilor pe care le-au susținut sau pe care le vor susține.
Titulatura conferințelor pe care le derulează, în parteneriat, Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Fundația Spandugino este inspirat de o formulă celebră a cărei autoare este Ana Blandiana: „Atunci când justiția nu reușește să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție”.
Fundația Academia Civică a fost întemeiată ca urmare a sugestiei Consiliului Europei de a crea o fundație care să rsealizeze şi să administreze proiectul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenței de la Sighet, adoptat de înaltul for internațional.
Proiectele Fundației Spandugino consolidează un model cultural al responsabilității pentru un viitor mai bun, în jurul a trei axe esențiale: reorientarea către valorile profund umane și viața spirituală autentică, educația insuflată de mentorii slujitori ai marilor idei, recuperarea memoriei ca sursă a posibilităților vii ale trecutului.
Vă așteptăm în fiecare lună în sala de conferințe din str. JL Calderon nr. 66
//////////////////////////////////////////
Zelenski și curajul regăsit al europenilor. Putin e o toxină
Articol scris de:
Mona Dirtu
Omul ăsta, Volodimir Zelenski, mi-a amintit de un film splendid: „Kagemusha” de Akira Kurosawa. E cea mai tulburătoare metaforă pe care o știu despre omul obișnuit – ba chiar marginal, păcătos, nevrednic – azvârlit de viață într-un rol stratosferic, pe care mintea lui nici nu-l putea cuprinde înainte. Și care totuși, cumva, se ridică miraculos – măcar o vreme – la înălțimea acelui rol.
Întâi îl execută prin meșteșug. Apoi îl trăiește. Și în final *devine* ceva ce n-a fost niciodată; nici măcar el nu credea că ar putea fi așa. Povestea lui Kurosawa sună astfel, pe scurt:
Un hoț mărunt din Japonia medievală semăna izbitor la chip cu un mare samurai, Takeda Shingen, căpetenia clanului Takeda. Fratele căpeteniei îl întâlnește accidental pe hoț și, uluit de asemănarea cu Shingen, se gândește că omul ar fi util pe post de sosie pentru Shingen („kagemusha” = sosie). Operațiunea e asamblată, hoțul vine la curte, îl studiază pe cel pe care urma să-l imite, primește sfaturi de la curteni, exersează. Devine sosie. Experimentul funcționează o vreme.
După care căpetenia Takeda Shingen e ucisă în luptă. Clanul Takeda e pe neașteptate vulnerabil în fața clanurilor rivale.
Locotenenții lui Shingen nu vor să afle că acesta a murit – aveau războaie de dus. Vor să-l țină o vreme, strategic, în geam – până găsesc o soluție. Și îl conving pe hoțul-sosie să joace rolul principal, de data asta, în scenariu: *să fie* el, nevolnicul, marele conducător Takeda Shingen.
Citește și: Primarul pro-rus al unei localități din regiunea Lugansk, găsit mort, împușcat în inimă
Cum-necum, preluând gesturi, ton, atitudine de la cel căruia i-a fost sosie – și consiliat de anturajul nobiliar – hoțul impostor *devine* altcineva. O vreme. Iar când impostura e devoalată, omul nu se mai poate întoarce să fie – din nou – ceea ce toată viața a fost (spun „el” pentru că personajul n-are, în film, nume; e un nimeni).
Zelenski nu e un nimeni, un marginal. Dar, chiar păstrând proporțiile, acum trei ani actualul președinte – care azi conduce Ucraina printr-un război care dă peste cap lumea – nu era totuși altceva decât un actor de comedie care juca rolul președintelui țării într-un segment TV satiric intitulat „Slujitorul poporului”.
În 2017, actorul care juca rol de președinte și-a făcut un partid care se cheamă fix ca show-ul TV – Partidul Slujitorul Poporului. Și-a anunțat candidatura la prezidențiale în decembrie 2018. În aprilie 2019 a câștigat, în al doilea tur, cu 73%.
Azi, în februarie 2022, conduce o țară invadată din trei direcții de marea armată rusă. E la TV, pe Twitter, pe Facebook, peste tot. Umblă în tricouri și puloverașe kaki. Se filmează singur în fața reședinței prezidențiale ca să demonteze zvonurile că ar fi fugit din țară și dă drumul filmulețului prin lume. Are discursuri simple, bine articulate, știe să se uite la cameră.
Citește și: Refugiații ucrainieni stau ore în vamă pentru a intra în Ungaria din județul Arad
Zelenski e actor, da. A căpătat, prin natura meseriei, o dezinvoltură pe care alți politicieni – nici chiar cei de substanță – n-o au din născare.
Dar nu dezinvoltura și discursurile lui mi-au amintit de „Kagemusha”, ci un paragraf dintr-un articol The Guardian care dă notă despre ce face Zelenski în spatele camerelor. Textul menționează, într-un paragraf, lista liderilor europeni cu care ex-actorul de comedie Zelenski a vorbit la telefon într-o singură zi – duminică (ziua nr. 4 a invaziei):
- președintele Franței, Emmanuel Macron
- președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen
- premierul italian, Mario Draghi
- președintele Elveției, Ignazio Cassis
- premierul Indiei, Narendra Modi
- președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan
- președintele Azerbaijan, Ilham Aliyev
- premierul olandez, Mark Rutte
- secretarul general al ONU, António Guterres
- cancelarul german, Olaf Scholz
- Papa Francisc
- premierul ceh, Petr Fiala
- președintele Poloniei, Andrzej Duda
- premierul Marii Britanii, Boris Johnson
Poate că nu pare mare lucru să vorbești la telefon cu 15 oameni, dar Zelenski făcea asta într-o țară invadată, jonglând probabil cu o mulțime de lucruri pe care un președinte obișnuit nu e nevoit să le facă.
La Bruxelles, nota într-un live text azi un jurnalist britanic, „e multă admirație pentru leadership-ul lui Volodimir Zelenski”: vineri, în a doua zi a invaziei – a povestit un oficial UE – Zelenski a întrerupt convorbirea telefonică cu Charles Michel, președintele Consiliului European, spunând „Charles, Charles, Charles, trebuie să întrerup, suntem atacați!”.
Scepticii ar putea zice că o fi fost și asta actorie. Poate, n-avem cum ști. Fapt e că presiunea pe care o pune Zelenski pe șefii de state, prin contacte directe, personale, frecvente, pătimașe – e monumentală; sunt multe relatări care confirmă faptul că e energic, dezinhibat, insistent.
Se vede și din tweet-uri, și din declarații publice făcute în ultimele luni, cât se agită: strigă, roagă, amenință, cere, mulțumește, avertizează, laudă, țipă, iar roagă, iar cere, iar trage alarma, iar își exprimă recunoștința, iar cere.
Uitați-vă pe contul lui, care are 4,1 milioane de urmăritori. Nu scrie el toate literele alea și nu pune el toate stegulețele și tag-urile, dar nici cei pe care-i tăguiește nu-și scriu singuri tweet-urile.
Ultimul lucru pe care l-a cerut, azi, e ca Ucraina să fie primită „imediat” în UE, în procedură de urgență – nici mai mult, nici mai puțin. A iscălit cererea în picioare, pe-o măsuță, cu pixul, apoi s-a pozat și asta e – „luați de-aici hârtia, noi așteptăm răspuns urgent”. Vezi foto aici.
După care, mai pe seară, a cerut omenirii întregi să pună interdicție pentru Rusia în „toate porturile” și „toate aeroporturile din lume”.
Era Zelenski indezirabil și până acum, dar de câteva zile are o țintă mare în fruntea lui prezidențială. Să nu-l uităm pe fostul președinte ucrainean pro-vest Viktor Iushchenko, alegerile furate din 2004, revoluția lui portocalie și fața sa desfigurată de otrava pe care a înghițit-o odată cu supa (nu se știe cine l-a otrăvit, el spune că „cei de la putere”, probabil adversarul său pro-Moscova). Dați search să-l vedeți pe Iushchenko înainte & după otrăvirea cu dioxină. Poate că pare o exagerare, dar Zelenski chiar își riscă viața. Putin s-a răzbunat pe adversarii lui pentru ofense mai mici.
Dacă tot ceea ce se întâmplă va împinge sau nu Ucraina, semnificativ, pe direcția Vest – asta vom vedea. Dar niște certitudini avem, totuși: UE și SUA au făcut, în câteva zile, lucruri aproape inimaginabile la 1 februarie, să zicem. Acceptul Germaniei pentru blocarea Nord Stream 2 e un nod care n-a fost dezlegat de ani – în ciuda discuțiilor, argumentațiilor, rugăminților – decât zilele trecute.
Citește și: Cum poate fi oprit Putin
Excluderea Rusiei din SWIFT și sancțiunile pentru banca centrală a Rusiei sunt o chestie excepțională. (Până și cu sancțiunile pe averea personală a lui Putin și a apropiaților lui se mocăia UE de săptămâni, că nu cădeau de acord statele membre. Biden avea comunicatul pregătit demult, dar aștepta să se hotărască Europa: a trimis-o pe purtătoarea de cuvânt Jen Psaki la microfon imediat ce l-a sunat von der Leyen și i-a zis OK, am căzut de acord, impunem și noi sancțiuni.
Mai departe: UE a anunțat nu numai că primește toți refugiații – estimarea e de 5 mil. – dar le acordă drept de ședere și de muncă vreme de trei ani. Britanicii – repet: britanicii, care au ieșit din UE și pentru că nu mai voiau să audă de imigranți – au anunțat că primesc 100.000 de ucraineni. Se va mai estompa emoția asta la contactul cu realitatea, zeci/sute de mii de refugiați per țară vin la pachet cu nevoi, probleme, costuri – dar ușa a fost deschisă și cuvântul rămâne cuvânt.
Plus: UE, ca entitate, a hotărât să trimită arme – unui stat ne-membru, rețineți. Iar când Germania a anunțat că trimite arme Kyiv-ului în nume propriu – și că-și crește în sfârșit cheltuielile militare la peste 2% din PIB (subiect de mare ceartă între Merkel și Trump, dacă vă mai amintiți) s-au auzit niște whoaaa!.
Șiiii: Elveția a renunțat luni la tradiționala neutralitate – pe care o reconfirmase anterior – și a adoptat toate sancțiunile decise de UE împotriva Rusiei. Da, inclusiv înghețarea averilor oligarhilor – de fapt a întregii liste de 336 de nume, cu cel al lui Putin în frunte.
Cât despre Viktor Orbán, care l-a vizitat pe Putin la Kremlin mai ieri, pe 1 februarie, sfidând Bruxelles-ul, l-am văzut într-un scurt video făcut în weekend la graniță, unde s-a interesat de soarta refugiaților (el, care a câștigat alegeri și-a consolidat puterea cu discursuri anti-refugiați).
A spus doar câteva cuvinte Orbán, e greu de tras concluzii – dar prea nu părea în apele lui. „Orice agreează premierii UE [noi] acceptăm sprijinim, nu blocăm”, a zis el, care periodic blochează câte ceva. „E momentul să fim uniți. E război”.
Viktor Orbán + unitatea UE + grija de refugiați – ce spectacol neobișnuit.
Cu câteva săptămâni înainte, la Kremlin, era ceva mai jovial. La conferința de presă comună cu Vladimir Putin a spus așa: „Asta e a 12-a noastră întâlnire […]. E ceva rar. Cei care erau de-un leat cu mine în Uniune au plecat demult. Noi doi suntem cei care avem cele mai vechi amintiri despre relațiile dintre Uniunea Europeană și Rusia”. Și, la un moment dat, a adăugat: „Sunt vremuri grele, dar suntem într-o companie foarte bună”. Putin a râs.
În final, cum zice un titlu de azi din The Guardian, „Ukraine conflict leads EU to rid itself of Russian sacred cows”:
„Imaginile de pe câmpuri de luptă, leadership-ul președintelui Volodimir Zelenski (care a prezentat războiul drept unul dus între democrația europeană și o putere bully, brutală) precum și presiunea de a se coordona cu aliații din Marea Britanie și SUA – care forțează pentru mai mult pentru că au mai puține de pierdut – au creat o nouă necesitate politică.
Raționamentul standard de analiză a intereselor economice ale actorilor a fost abandonat. Dacă în vremuri normale puternicele legături economice cu Rusia au fost o vulnerabilitate pentru UE, cu multe țări arătându-se temătoare că vor supăra Kremlinul, acum acele legături se arată a fi un atu pe care nimeni pe lume nu-l are.
Iar UE e *all in*. Decuplând băncile rusești din sistemul de plăți SWIFT, UE nu numai că privează temelia industrială a Rusiei de accesul la valută, dar blochează și accesul cetățenilor ruși la tranzacțiile cu carduri”.
Asta ar fi prima „vacă sacră” sacrificată de UE în aceste zile, scrie autorul textului. Despre celelalte, în linkul de la final [6].
Parcă lumea întreagă și-a aruncat peste bord, prin contagiune – vezi știrile despre Coreea de Sud și Japonia, care s-au raliat sancțiunilor – fricile, ezitările, meschinăriile și toată greața care unora le urca pe esofag în fața bătăușului clasei, care n-a pățit niciodată nimic serios din 2008 încoace (de când invadează și anexează pe ici, pe colo; se amestecă în alegerile altora; fabrică narative mincinoase, cu care împrăștie zâzanie și destabilizează țări; comandă atacuri cibernetice; otrăvește disidenți; asasinează jurnaliști și politicieni-adversari; ia cu duba protestatari pașnici și-i bagă-n pușcării; și, mai nou, interzice presei cuvintele “război”, “invazie” și “atac” și-i ordonă să scrie *numai* ce primește din surse oficiale).
Ăsta e Putin-cel-tolerat-de-toți. El și prietenul Lukașenko, care-a deturnat mai ieri un avion UE care zbura pe cerul lui *doar* ca să extragă un activist pe care voia să-l anihileze, sunt ca niște derbedei care te scuipă în față și tu te temi să-i iei de guler, că au ei o mare benzinărie de la care tu-ți faci plinul și niște minereuri de care ai nevoie. Și uite-așa te ștergi de scuipat, te urci la volan, dai drumul la muzică și mergi mai departe, cât te ține plinul de benzină. Și-apoi, rinse and repeat.
Acum derbedeilor ăstora li s-a suit cu totul la cap. De data asta îți sparg ușa, îți intră în casă și-ți dau ordine cum să muți mobila, să fie pe placul lor sufrageria ta. Se socotesc că dacă nu i-ai oprit până acum, n-o să-i oprești nici când îți sparg ușa. Uite-așa, n-o să-i oprești – că n-ai curaj. De unde să scoți curaj? Și pentru cine? Pentru o țară care nu-i de la tine din cartier?
Nu știm care e contribuția lui Zelenski la acest curaj regăsit al SUA/NATO/alții – și nici nu cred că vom ști vreodată. Până la urmă, el (și administrația lui) e cel care l-a enervat pe Putin tot repetând – de când a ajuns din actor președinte – că el vrea Ucraina în UE&NATO.
Iar presiunea pe care Zelenski a pus-o în ultimele luni, țipând „săriiiiiți! nu mă lăsați singur!” – și comportamentul eficient din ultimele zile – a mișcat niște suflete de decidenți și i-a adunat laolaltă.
Eu una n-am mai văzut demult aliații într-o astfel de sincronie. Mă tot gândesc la un exemplu din trecutul apropiat. Nu găsesc. Ați mai simțit vreun fior internațional similar după 11 septembrie 2001? Iar atunci nici măcar nu aveai de ce scarpini în cap dacă să condamni sau nu agresiunea – ori să trimiți soldați prin văgăunile lui bin Laden, cu chip să destructurezi o rețea teroristă care împrăștia, prin capitale vestice, fanatici cu veste explozibile pe ei. Acum e altceva: avem o țară cu niște granițe străpunse din trei direcții de un stat membru în G20. Pentru care motiv? Ce-a făcut Ucraina ca să merite să fie strivită?
Bun. Toate măsurile de pedepsire a Rusiei ne vor costa o vreme pe toți. Dar na, e mai bine să-ți spargă bătăușul ușa cu picioarele și să-ți mute mobila prin sufragerie? Aia nu ne costă? Zâzania băgată de Putin prin țările noastre, și așa destabilizate de crize și de molime, nu ne costă? Ne costă, doar că nu știm să ținem contabilitatea cum trebuie, cu intangibilele incluse.
Putin e o toxină. Își intoxică propria nație, o trage în jos, o supune la umilințe – și odată cu ea și pe noi, restul.
Și-acum, înapoi la vacile noastre sacre – poate scăpăm de o parte dintre ele.
https://presshub.ro/zelenski-si-curajul-regasit-al-europenilor-putin-e-o-toxina-212738/
/////////////////////////////////////////
Să vorbim puțin despre trădare. Dragnea, Iulian Iancu, Virgil Popescu și interesele Gazprom în România
Articol scris de:
Răzvan Chiruță
Presa, politicienii și comentatorii de pe Facebook s-au obișnuit în ultimul deceniu să arunce ușor cu vorbe grele – dictatură, gulag sau trădare – când se referă la fapte care nu au nici o legătură cu situațiile dure, distrugătoare de vieți, pe care aceste cuvinte le desemnează în realitate.
Însă nu e o exagerare dacă afirmăm că a fost trădare de țară atunci când celebra Lege offshore din 2018 a fost inițiată și girată de PSD-ul lui Dragnea.
Legea a blocat exploatarea gazelor românești din Marea Neagră și a lăsat țara și pe români în continuare la cheremul Gazprom, compania de stat din Rusia care alimentează azi războiul lui Putin contra Ucrainei.
Invadarea țării vecine de către dictatorul de la Moscova a venit chiar la apogeul crizei energetice pe care o traversează Europa și care afectează consistent bugetele românilor.
Criza a fost amplificată, printre altele, chiar de Gazprom, care a mărit constant și artificial prețul la gaze, scăzând livrările la limita de jos a contractelor, tocmai pentru a șantaja Europa.
Citește și: VIDEO De ce au crescut facturile la energie. 4 mituri, demontate
Înainte să lovească cu rachetele și să amenințe cu armele nucleare, Putin a lovit în bunăstarea și confortul europenilor, inclusiv ale românilor, cu tarife mărite la „arma” pe care o folosește de 20 de ani pentru a ține un continent în șah.
Dintre toți membrii UE, românii ar fi putut avea poziția cea mai privilegiată. Ar fi putut privi relaxat la criza facturilor la energie, care a măturat Europa.
Din păcate, nu se întâmplă așa, deși România are toate resursele pentru a se fi aflat la adăpost. Punga de gaze naturale din Marea Neagră era evaluată în noiembrie anul trecut la circa 150 de miliarde de dolari. 150 de miliarde!
„Zona economică românească a Mării Negre ar avea rezerve de 200 de miliarde de metri cubi, cantitate care ar putea acoperi consumul naţional pentru următorii 20 de ani”, scria Ziarul Financiar. Mai mult decât atât, România ar fi putut fi exportator de gaze naturale. În loc să plătească sume uriașe către Gazprom, ar fi putut încasa miliarde de dolari vânzând celorlalte țări europene.
În plus, nu doar că și-ar fi asigurat independența față de Rusia, ci ar fi ajutat și alte țări din Europa să și-o mărească pe a lor. În schimb, în 2021, România a importat mai mult gaz natural de la Gazprom decât în 2020.
Cristina Prună, vicepreședinte al Camerei Deputaților, arăta în octombrie anul trecut că dependența de importuri de gaze naturale a României a crescut de la 2% în 2015 la peste 24% în 2019.
Citește și: Rusia trimite nave de război spre Odesa
Cine a sabotat independența, interesele și banii țării?
Numele sunt ușor de verificat: Liviu Dragnea, în 2018 președintele PSD și premierul din umbră al României, Darius Vâlcov, vicepremier și complicele său apropiat, și Iulian Iancu, pe atunci președintele Comisiei de industrii din Camera Deputaţilor, cel numit de către Traian Băsescu „omul Gazprom” cu mulți ani înainte.
Cei trei au gândit și au girat Legea offshore, care a blocat exploatarea gazelor din Marea Neagră într-un moment în care Exxon, companie americană, era avansată în operațiuni. Evident, toți au invocat patriotismul și faptul că „apără interesele României”.
Citește și: VIDEO Când se vor ieftini curentul și gazele. O singură soluție reală, pe termen scurt
„Acum suntem chemaţi cu toţii – acest Parlament – să fim solidari în faţa celui mai important proiect din ultimii 30 de ani pentru România”, se lăuda Iulian Iancu. Același afirma despre actul care a lăsat România încă cel puțin opt ani la cheremul Gazprom că „prin modificarea modului de impozitare a veniturilor suplimentare din Legea offshore statul român obține mai multe avantaje decât înainte”.
Beneficiile pentru România au fost, de fapt, zero. Pierderile, în bani dați Gazprom în plus: sute de milioane de dolari. Banii noștri, să fie bine înțeles.
„Dragnea, supărat că nu a fost primit în America, se răzbună şi introduce taxe care fac practic necompetitive pe piață gazele româneşti din Marea Neagră favorizând astfel GAZPROM”, scria tot în 2018 fostul președinte Traian Băsescu.
Era doar supărare pe SUA? O fi favorizat pe gratis Gazprom, compania care finanțează de două decenii războaiele lui Putin, doar din supărare adolescentină?
Nu avem probe, deci ne vom opri doar la a pune această întrebare retorică.
Dar ce e mai trist decât trădarea din 2018 este că nici actuala coaliție de guvernare nu vrea să elibereze energetic România de influența rusească.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, minte de câteva luni că va veni cu un nou proiect al Legii offshore, care să elimine condițiile împovărătoare din actul ticălos al lui Dragnea.
Iar PSD tocmai l-a propus pe Iulian Iancu pentru funcția de membru în Comitetul de Reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE). Unele surse susțin că Marcel Ciolacu s-ar opune numirii. Rămâne de văzut dacă se va confirma.
Când toată lumea izolează Rusia, politicieni români de marcă îi protejează interesele și banii. Printr-o faptă de trădare în formă continuată.
/////////////////////////////////////
Romania multilateral de ILIESCIANA …rodeste – Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
De Bianca Albu, Ovidiu Vanghele
O nouă investigație semnată de platformele Buletin de București și Centrul de Investigații Media arată că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Ilfov nu vede nimic în neregulă că 32 de oameni trăiesc în „miros de fecale și urină” și „printre ploșnițe” într-un centru pentru care statul plătește 20 de mii de euro lunar. Acesta este Centrul „Armonia” al Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, în spatele căruia se află Ligia Enache și Ștefan Godei, apropiați ai cuplului Pandele-Firea. Jurnaliștii celor două publicații au arătat în primul episod al investigației cum un ONG înființat de cei doi apropiați ai Gabrielei Firea primește 30.000 de euro lunar de la primăria lui Robert Negoiță, pentru a îngriji persoane cu dizabilități fizice și psihice din centrul situat în Pipera, Voluntari, fără să le ofere însă servicii medicale de bază. Al doilea episod arată ce se întâmplă în celălalt centru al asociației, „Armonia”, situat în comuna Afumați, unde 32 de beneficiari trăiesc în condiții mizere. Reprezentanții DGASPC Ilfov spun însă că beneficiarii mai bine stau aici „decât să doarmă pe stradă”. Este miercuri, 7 septembrie, după prânz. Un grup de cinci reprezentanți ai Centrului pentru Resurse Juridice (CRJ) stau în fața casei de la numărul 36A de pe Șoseaua București – Urziceni, undeva în Afumați, și așteaptă să li se deschidă. Vor să facă o vizită neanunțată în centrul pentru persoane cu dizabilități de aici, dar prin gard li se spune că nu pot intra până nu vine șeful. Singurul angajat al centrului – care acum are în grijă 32 de oameni, majoritatea cu dizabilități mintale severe – este înduplecat să le permită măcar accesul în curte. Cei peste zece beneficiari ai centrului care stau afară, pe niște mobilă veche sau pe băncuțe improvizate din paleți, se bucură să vadă fețe noi. Câțiva beneficiari își petrec timpul în curtea centrului Armonia Un SUV Mercedes GLE nou-nouț, cu numere roșii, în valoare de cel puțin 120.000 de euro, frânează în țărâna de pe marginea „drumului de Moldova” și parchează în fața casei din Afumați. Mercedesul cu care a venit Ștefan Godei la Centrul Armonia pentru a îi opri pe monitorii CRJ din vizita de monitorizare. Din el coboară precipitat un munte de om, care imediat intră în curte și începe să țipe. Este Ștefan Godei, „șeful” centrului privat de aici, cu care monitorii CRJ vorbiseră la telefon cu doar câteva zeci de minute în urmă, după ce vizitaseră Centrul „Sfântul Gabriel cel Viteaz” din Pipera, Voluntari, de care tot el se ocupă, în calitate de președinte al asociației cu același nume de sfânt care nu există. „Părea alt om față de cel cu care tocmai ce-am vorbit la telefon. Atunci era calm, ne-a răspuns la întrebări, a înțeles ce e cu noi, acum era efectiv scos din minți de prezența noastră la acest al doilea centru al lui”, povestește reporterilor Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București Georgiana Pascu, manager de program la CRJ și liderul echipei venite în monitorizare la casa din Afumați. Monitorii CRJ se află în vizită în baza unui protocol încheiat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în baza Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Protocolul le permite să facă vizite inopinate în toate locurile în care sunt ținute persoane cu dizabilități mintale, pentru a verifica modul în care acestor oameni le sunt respectate drepturile. Protocolul este încheiat în 9 ianuarie 2020, pe o perioadă de doi ani, dar prevede, în același articol, șase, că se reînnoiește tacit dacă nu este denunțat expres. Godei nu recunoaște valabilitatea documentului și le cere, urlând, oamenilor să iasă imediat afară din „curtea lui”. „Haideți afară de la mine din curte! Este expirat protocolul. (…) N-aveți ce să faceți înăuntru! Veniți cu un contract expirat de doi ani.” Realmente îngrijorați pentru siguranța lor, monitorii CRJ dau drumul unei înregistrări pe unul dintre telefoanele mobile. Speriați de urletele omului cu statură impunătoare din fața lor, care le cerea insistent să iasă din curte, cei de la CRJ sună la 112 și cheamă poliția, reclamând că nu li se permite accesul pentru vizita inopinată la care au dreptul, conform protocolului care, pentru Godei, este expirat. În câteva zeci de minute, în fața porții apare o mașină de poliție. Echipajul de la IPJ Ilfov încearcă să aplaneze conflictul, dar polițistul este depășit de situație și nu găsește pe loc argumentele să-l convingă pe Godei să permită accesul monitorilor CRJ în centru. După mai bine de două ore de parlamentări, echipa CRJ pleacă fără să adune foarte multe informații de la cei peste 30 de oameni ținuți aici. Totuși, polițistul consemnează situația și înregistrează reclamația celor de la CRJ, care denunță faptul că nu sunt lăsați să-și facă treaba. Mai primește și alte câteva plângeri, ale celor mai curajoși dintre beneficiari, care susțin că sunt acolo împotriva dorinței lor și că nu-și doresc să rămână în acest centru care, spun ei, nu le oferă condiții omenești. În dimineața zilei de luni, 24 octombrie 2022, Silviu Duță, un tânăr beneficiar al centrului, de 37 de ani, cu retard mintal și epilepsie, se trezește din somn cu sânge la gură. Este în agonie de câteva zile, medicul îl văzuse în săptămâna dinainte și constatase că nu era bine deloc. Nu mai putea să înghită nimic, nici măcar pastile. O boală nenorocită e pe cale să-l răpună. Câteva ore mai târziu, spre seară, tânărul moare. O săptămână mai târziu, pe 1 noiembrie, monitorii CRJ apar din nou la poarta casei din Afumați. Prezintă un protocol nou-nouț, proaspăt încheiat cu Consiliul de Monitorizare, instituția statului care ar trebui să facă fix ce fac ei, adică să verifice, inopinat, dacă celor din astfel de centre le sunt respectate drepturile. După câteva minute de parlamentări cu asistenta medicală care este la serviciu, le este permis accesul, dar asta doar după ce apar la centru Ștefan Godei, șeful locului, care verifică atent noul protocol, dar și poliția, chemată din nou de cei de la CRJ, pentru că din nou nu le este permis accesul, cel puțin într-o primă fază. Motivul invocat acum de Ștefan Godei, care văzuse pe camerele de supraveghere, de la distanță, că echipa CRJ e din nou la poartă? „Până nu se rezolvă celelalte reclamații nu intră nimeni în centru!”, a transmis Godei prin angajata de dincolo de gard, povestesc activiștii CRJ. Ce ascunde, până la urmă, Ștefan Godei? Din primul moment în care monitorii CRJ pășesc în centru – căci reușesc, până la urmă, să intre – aceștia sunt izbiți efectiv de un miros puternic de fecale și urină. „În tot centrul era un miros pregnant de fecale și urină. (..) Și în interior, dar chiar și în curte, predomină un miros de urină dezgustător, care pătrunde peste tot”, scriu monitorii CRJ în raportul de vizită. Mesajele trimise de monitorii CRJ reporterilor la momentul intrării în centrul Armonia. Acesta este mirosul în care cei 32 de oameni sunt nevoiți să se trezească și să se culce, zi după zi. Imediat după ce depășesc șocul mirosului înțepător, reprezentanții CRJ realizează că au în față o problemă încă și mai mare: tot centrul este infestat cu ploșnițe, „iar după gradul de infestare, s-ar putea trage concluzia că problema este una veche”. Ploșnițele din Centrul Armonia După o simplă privire în casa unde beneficiarii sunt închiși, monitorii CRJ își dau seama că invazia ploșnițelor nu e o surpriză. Peste tot este igrasie și pe pereți este mucegai. Cele două băi din centru, pe care le folosesc toți cei 32 de oameni, sunt „extrem de murdare” și nu au instalații sanitare funcționale. Într-una dintre băi, dușul arată mai degrabă a improvizație, cu un furtun care atârnă din bateria din perete. În cea de-a doua, WC-ul nu funcționează – nu se poate trage apa – astfel că este teribil de murdar. WC-ul nefuncțional și dușul care atârnă din perete Așa se spală beneficiarii. În plus, ei nu primesc produse de igienă personală de bază, precum hârtie igienică, prosoape sau săpun. Angajații din centru susțin că acestea se oferă doar la cerere, însă CRJ nu a identificat niciun loc unde ar fi depozitate produse de igienă personală. Nici în dormitoare lucrurile nu stau mai bine. Pe lângă omniprezentele ploșnițe care roiesc pe pereți și pe saltele, persoanele din centrul Armonia dorm pe așternuturi murdare. Asta în cazurile „fericite”, pentru că unii dintre beneficiari nu au deloc așternuturi, dorm direct pe saltelele infecte și pline de insecte. Condițiile în care dorm unii dintre beneficiarii din Centrul Armonia. Mâncarea „de la catering”, doar pe hârtie În timpul vizitei de monitorizare, echipei CRJ i-a fost prezentată un contract de catering. Contractul este încheiat cu aceeași firmă ca și la Centrul Sfântul Gabriel cel Viteaz din Pipera, SC Mititei la Tomiță. Contractul este însă unul atipic: nu conține nicio referire concretă la o sumă de bani, fie ea și minimă, pe care beneficiarul, Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, se obligă să o plătească acestui furnizor. Contractul de catering cu Mititei la Tomiță SRL „Ni s-a părut ciudat, pentru că la celălalt centru de care se ocupă domnul Godei, cel din Pipera, ni s-a spus că o parte din mâncare se prepară aici, în Afumați, iar aici ni s-a spus că nu se gătește, prezentându-ni-se un contract cu același furnizor ca dincolo”, a povestit Georgiana Pascu reporterilor după vizita la Centrul „Armonia”. Intrigată, aceasta a încercat să lămurească povestea mâncării, mai ales că viza nu doar cei 32 de beneficiari de aici, din Afumați, ci și pe ceilalți 27 din Pipera. „Ceva era clar în neregulă: existau cantități mari de mâncare în frigider – zeci de crenvurști în frigider, carne în congelator, un sac de cartofi și unul de ceapă, de pildă -, cu toate că ni se spusese că nu se gătește aici pentru beneficiari, ci primesc mâncare gata făcută, de la catering. Explicația pentru acele cantități de mâncare a fost ba că sunt ale angajaților, ba că se gătește, dar pentru angajații care rămân aici peste noapte, cu toate că nu ni se spusese că există oameni care lucrează aici peste noapte…”, povestește Pascu. Mâncarea din frigiderul din centrul de pe șoseaua Urziceni În plus, era deja trecut de ora 13.00 și „cateringul” nu mai venea, deși prânzul era programat, pe hârtie, la ora 12.30. „Undeva la ora 13.30, în bucătăria murdară de la parterul centrului, pe care CRJ o vizitase anterior, au apărut două oale cu mâncare, fără ca nimeni să fi intrat pe poarta centrului. Ni s-a spus că asta este mâncarea adusă de firma de catering: erau două oale cu ciorbă”, povestește Pascu. Realitatea însă – avea să constate Georgiana Pascu din discuțiile tete-a-tete cu cei prezenți – era alta și îi confirma suspiciunile. Am aflat că, de fapt, mâncarea fusese gătită acolo. Era pe foc când am venit noi la poartă, de-aia nu ne-au primit imediat înăuntru, ca să aibă timp să curețe în bucătărie și să ascundă oalele într-o debara pe care au încuiat-o. Gătesc acolo, deși nu au autorizație pentru așa ceva. Georgiana Pascu, liderul echipei de monitori ai CRJ: Sfânt inventat, catering inventat, servicii inventate Ca și la celălalt centru al asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz din Pipera, nici la Armonia nu există specialiști, cu toate că statul plătește, pentru jumătate dintre beneficiari, aproape 1.200 de euro lunar, prin DGASPC Ilfov, de această dată. Pentru ceilalți oameni de aici se plătesc fie tot bani publici, dar prin primăriile din zona Ilfovului, fie bani privați, ai familiilor care nu-și pot îngriji bătrânii și-i trimit la azil. „Din cele constatate, nu a rezultat că personalul ar fi suficient și că ar fi instruit corespunzător pentru a gestiona nevoile beneficiarilor”, scriu monitorii CRJ în raportul de vizită. Lista beneficiarilor din Centrul Armonia La prima vizită la centru, din care nu au putut înțelege mare lucru, cei de la CRJ au găsit doar un angajat care avea grijă de toți cei 32 de beneficiari, dar care, fix când au intrat cei de la CRJ, făcea curățenie în sala de mese, astfel că nu a reieșit clar cu ce se ocupă exact. La cea de-a doua vizită, pe lângă același angajat, care părea să aibă mai degrabă o funcție administrativă, la serviciu mai era o asistentă medicală. O altă doamnă asistent social a venit la centru la scurt timp după ce a fost sunată și anunțată de vizita CRJ, alături de încă o doamnă, psiholog. „În ceea ce privește aportul personalului medical în centrele de îngrijire socială vizitate, informaţiile furnizate la momentul vizitei au indicat că rezidenții nu au beneficiat de servicii psihologice, de asistenţă socială, îngrijire psihiatrică și somatică regulată și consecventă”, scriu monitorii CRJ în raport. Din discuțiile purtate de oamenii CRJ cu beneficiarii a rezultat că, de fapt, nu au nicio activitate toată ziua și că majoritatea nu au mai părăsit centrul de la momentul la care au ajuns acolo. „În ceea ce privește regimul de zi cu zi, nu a fost observată existenţa unei game de activități ocupaționale și recreative oferite rezidenților, ci activităţi de natură să infantilizeze, precum desen sau cântecele de tipul un elefant. (…) Partea principală a activității părea să fie aceea de a sta în curte sau în pat”, scriu cei de la CRJ în raportul citat. „Lăsați orice speranță, voi, cei care intrați!” Conform legii, beneficiarii au dreptul de a fi informați și de a li se prezenta mai multe variante pentru a putea alege locul în care urmează să locuiască. Acest lucru nu s-a întâmplat însă și în cazul celor care au ajuns să fie închiși, împotriva voinței lor, în centrul de pe Șoseaua Urziceni, motiv pentru care aceștia s-au plâns în repetate rânduri, spunând, în esență, că vor să plece în altă parte. „În Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Armonia s-au primit plângeri că şeful centrului îi ţine sechestraţi împotriva voinţei lor”, scrie în raportul Centrului pentru Resurse Juridice. Plângerile nu sunt însă deloc încurajate la „Armonia”. La prima vizită a CRJ, de exemplu, una dintre rezidente a făcut o plângere către DGASPC Ilfov, chiar în fața polițiștilor chemați aici, prin care preciza clar că nu își dorește să locuiască acolo. Cererea de mutare a uneia dintre beneficiare În noiembrie, la a doua vizită, asistenta medicală a izbucnit și, de față cu monitorii CRJ, i-a reproșat aceleiași beneficiare, aproape răstit: „Toate astea [controalele n.r.] se întâmplă din cauza ta!”. La aceeași vizită, monitorii au discutat cu o rezidentă care li s-a plâns celor de la CRJ că, de când „a fost forțată” să vină la acest centru unde armonia se găsește doar în nume, a fost de mai multe ori legată de mâini și de picioare. „Contenționată”, în limbaj de specialitate. Femeia doarme acum pe un pat metalic, direct pe o saltea, fără lenjerie și fără pernă, acoperită doar cu o pătură. Și salteaua, și pătura erau murdare și aveau inclusiv pete mici, maronii, posibil pete de sânge de la ciupituri de ploșniță. Acestea sunt condițiile la care sunt supuși cei care vor să plece din casa apropiaților ministrului Firea, dar nu reușesc. „Condițiile de viață din Centrul Armonia sunt degradante”, conchid monitorii de la CRJ în raport. Degradant, dar și ilegal? Pentru ca acest coșmar pe care oamenii îl trăiesc aici să fie total, ei au ajuns în casa „Armonia” urmare a unui contract care pare a fi încheiat ilegal în vara anului 2021. Contractul încheiat de Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz cu DGASPC Ilfov În primul răspuns oficial primit de la DGASPC Ilfov la întrebările în legătură cu afacerea cu sfântul inventat, directorul instituției, Bogdan Iulian Pîntea, susține că ar fi atribuit contractul asociației în 2022. Având în vedere că documentul obținut anterior de reporteri arăta că DGASPC Ilfov le-a dat oamenilor ce gravitează pe lângă cuplul Firea-Pandele contractul în iunie 2021, am cerut clarificări. Direcția de Protecție Socială din Ilfov a transmis că a avut loc o „eroare de redactare” și a confirmat că a semnat, de fapt, contractul în 2021. Doar că, la acel moment, Asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz” nu avea licențiat niciun centru de îngrijire și asistență care să-i poată găzdui pe acești oameni. De-aici suspiciunea de ilegalitate, căci fără licență, un astfel de centru nu poate să funcționeze, iar licența pentru Centrul Armonia a fost obținută abia în iulie 2022, adică un an mai târziu. Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz are doar două CIA acreditate care dețin licență de funcționare Au fost găzduiți beneficiarii în centrul nelicențiat din Afumați, deși legea interzice clar acest lucru? În cel de-al doilea răspuns, DGASPC Ilfov afirmă că nu, susținând că oamenii ar fi fost duși mai întâi în centrul din Pipera, licențiat în 2021, la scurt timp după semnarea contractului. Doar că directorul Pîntea minte. Într-un act adițional la contractul din 7 iunie 2021 obținut de reporteri scrie negru pe alb că „serviciile sociale (prestate în cadrul contractului, n.r.) vor fi furnizate în cadrul Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane cu Dizabilități Armonia din Șoseaua București-Urziceni 36 A”. Act adițional Culmea este însă că, la articolul 5.5 din contract, „autoritatea contractantă”, adică DGASPC Ilfov, se obligă să-și ia înapoi oamenii în cel mult 48 de ore dacă partenerul din contract, adică Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, își pierde licența. Licență pe care asociația nu o are, de fapt, la momentul semnării contractului. Sfidarea devine totală prin conținutul articolului 6.2: „Prestatorul (Sfântul Gabriel cel Viteaz, n.r.) garantează că îndeplinește toate condițiile legale pentru a furniza serviciile sociale contractate: acreditări, autorizări, licențieri.” Așadar, Godei a garantat ce nu avea, apoi a semnat și banii au început să vină. Cu toate astea, în 2022, buna colaborare dintre DGASPC Ilfov și asociația oamenilor ministrului Gabriela Firea ia forma unui nou contract, semnat pe 27.04.2022. Obiectul contractului e același ca la primul, „acordarea de servicii sociale de tip rezidențial persoanelor adulte încadrate în grad de handicap, domiciliate pe raza județului Ilfov”. Documentul îi garantează lui Godei un venit stabil din bani publici până în 30.04.2023. Mai mult, printr-un act adițional semnat la finalul lui 2022, cu câteva zile înainte de Crăciun, prețul plătit pentru fiecare beneficiar crește de la 5.571 la 6.694 de lei. Adică și mai mulți bani pentru asociația care ține zeci de oameni bolnavi închiși printre ploșnițe și fecale. Blatul total al DGASPC Ilfov cu sfântul Gabriel cel inventat Aflați în monitorizare aici, cei de la CRJ au insistat ca DGASPC Ilfov să trimită un angajat responsabil de relația cu aceste centre care să constate, la rândul lui, condițiile inumane în care beneficiarii își duc zilele. Răzvan Țicu, șeful serviciului care gestionează problemele adulților cu dizabilități, a venit, a văzut și a spus că nu i se pare deloc grav. În opinia lui Țicu, acestor oameni le e mai bine la „Armonia” decât „să doarmă pe stradă”. Au un acoperiș deasupra capului și e suficient, „cu atât mai mult cu cât beneficiarii au afecțiuni psihice și alte opțiuni nu au”. „Ne-a spus aceste lucruri și realmente ne-a șocat”, a declarat Georgiana Pascu după vizită. De ce vede omul de la DGASPC Ilfov atât de strâmb realitatea? Poate și pentru că asistentul social al centrului, Ramona Nicolae, este colega lui la DGASPC Ilfov, instituția care i-a trimis aici pe beneficiarii centrului, care plătește, deci, afacerea privată „Armonia” și care ar trebui să verifice dacă cei pentru care plătește bani grei lunar sunt tratați corect, omenește. „Ramona Nicolae este asistent social în cadrul Centrului de intervenție în regim de urgență în domeniul asistenței sociale, situații de abuz, neglijare, trafic, migrație, repatrieri, violență domestică și telefonul social din DGASPC Ilfov, informație confirmată cu ocazia vizitei chiar și de dumneaei”, scriu cei de la CRJ în raport. Această calitate a Ramonei Nicolae este, de altfel, și publică: o găsiți în acest tabel la poziția 31. Cu toate că lucrează din 2019 la DGASPC Ilfov, Ramona Nicolae a afirmat că nu apreciază că s-ar găsi în vreo situație de incompatibilitate sau conflict de interese. Ramona Nicolae a avut chiar tupeul să vină cu mașina de serviciu de la DGASPC la centrul Armonia, odată chemată de cei de-aici după sosirea neașteptată a celor de la CRJ. . Mașina cu care a venit Ramona Nicolae, asistentul social al centrului Armonia și angajată DGASPC Ilfov Carevasăzică, este în regulă ca și cineva care lucrează pentru instituția care ar trebui să monitorizeze activitatea partenerilor privați cu care Direcția are contracte să lucreze și pentru unul dintre centrele private pe care ar trebui să le controleze. Sau nu. În Codul de etică al DGASPC Ilfov, la articolul 5, scrie că angajații asistenței sociale din Ilfov „au datoria legală, morală și profesională de a se asigura că respectă întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților”. Neregulile descoperite de CRJ, dar negate de DGASPC Ilfov le-au fost semnalate și celor de la Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). De la centru, sesizarea s-a trimis în teritoriu, adică la angajații din Ilfov, fieful Firea-Pandele, care au purces la control. „Din discuțiile purtate cu beneficiarii selectați rezultă că aceștia sunt satisfăcuți de serviciile sociale oferite de centrul rezidențial și nu au semnalat forme de abuz sau exploatare”, a venit prompt răspunsul AJPIS Ilfov. Răspuns AJPIS Ilfov la Armonia lui Godei Totuși, CRJ a precizat clar în cele transmise AJPIS că cel puțin doi beneficiari, un bărbat și o femeie, și-au declarat dorința de a pleca oriunde, numai să nu mai stea în casa din Afumați. Cumva obligați să lămurească și aceste cazuri punctuale, cei de la AJPIS Ilfov au ales să nu discute cu bărbatul, pe motiv că este pus sub interdicție din cauza tulburărilor psihice. Au cerut însă centrului să discute cu tutorele, o rudă care, evident, din diferite motive, a transmis că nu-l dorește înapoi acasă. Cu femeia au discutat, aceasta a susținut și în fața lor că vrea să plece de aici, dar și cazul ei a fost rapid pasat de AJPIS Ilfov: „serviciile sociale acordate beneficiarei (…) fac obiectul unei convenții încheiate de asociație (Sfântul Gabriel cel Viteaz, n.r.) cu DGASPC Ilfov prin care se asigură plata”, iar „reprezentanții centrului au constatat, în timp, că beneficiara oscilează în declarații, în funcție de dispoziția psihică sau emoțională, aceasta manifestând de la o zi la alta schimbări în ceea ce privește interesul de a rămâne în centru sau de a pleca”. În aceste condiții, AJPIS Ilfov i-a „dispus” lui Godei „măsura de a fi informați cu privire la rezoluția cererii beneficiarei”. Adică tot Godei, jupânul centrului de unde femeia vrea să plece și cel care încasează lunar, mai nou, 1.300 de euro mai degrabă degeaba pentru îngrijirea ei, să fie și cel care-i decide soarta. La grămadă, bani să iasă CIA Armonia nu este primul „brand” sub care această casă din Afumați găzduiește persoane care au nevoie de îngrijire. Înainte să fie CIA Armonia, în aceeași casă funcționa un cămin de bătrâni numit „Casa bunicilor”. Tot a lui Godei, dar pe o firmă: Creativ Home Concept SRL. Pe 22 noiembrie 2019, firma cu Godei unic acționar semnează un contract cu proprietarii casei din Afumați și deschide acolo punct de lucru. Afacerea Creativ Home Concept înflorește rapid. În doar trei ani, asociatul unic Godei ajunge să aibă o cifră de afaceri care depășește un milion de lei. Cifra de afaceri Creativ Home Concept SRL. Sursă: termene.ro „Din informațiile primite, ar rezulta că în aceeași incintă au funcționat sau funcționează în continuare două servicii sociale. Cu privire la Căminului de Bătrâni Casa bunicilor, acesta apare menționat în registrul „Cămine pentru persoane vârstnice licențiate la 26.07.2021 (cod serviciu social 8730 CR-V-I)”, ca având o licență de funcționare din 2021 valabilă pentru cinci ani, însă nu cunoaștem dacă acest furnizor de servicii sociale mai funcționează în prezent sau nu în această incintă”, susțin cei de la CRJ în raport. Informațiile primite de reporterii CIM și Buletin de București de la DGASPC Ilfov rezolvă misterul: pe Șoseaua Urziceni 36A există și un cămin de bătrâni, și un centru de îngrijire și asistență, ambele ale lui Godei. Ori cel puțin așa se întâmpla în primăvara anului 2022, atunci când DGASPC a semnat în aceeași zi, pe 27 aprilie, contracte de furnizare de servicii sociale și cu Creativ Home Concept SRL, căminul de bătrâni, dar și cu Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, pentru CIA Armonia. Acest lucru – respectiv să stea amestecați – ar fi „profund ilegal și dăunător pentru ambele categorii de beneficiari deopotrivă”, afirmă Georgiana Pascu de la CRJ în discuția cu reporterii. Om bogat, om sărac Dacă la prima vizită a CRJ la „Armonia”, în 7 septembrie, Ștefan Godei a coborât, tunând și fulgerând, dintr-un Mercedes de 120.000 de euro, la a doua vizită a echipei CRJ, în 1 noiembrie, același Godei părea alt om. Îmbrăcat mult mai modest și coborând dintr-o mașină normală, acum a părut să joace cartea omului trădat în parteneriatul cu DGASPC Ilfov. Toate problemele găsite de cei de la CRJ în centrul Armonia sunt cauzate – spune el – de întârzierile cu care DGASPC Ilfov, partenerul său principal aici, la acest al doilea centru al Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, îi plătește facturile. „Nu vă mai chinuiți, doamnă, cu rapoarte și reclamații, că oricum închidem noi într-o lună, pentru că nu mai avem bani să plătim nimic, nu ne-a mai plătit DGASPC de mai bine de șase luni”, povestește Georgiana Pascu, liderul echipei CRJ, că i-ar fi spus Godei la cea de-a doua întâlnire. Instituția care plătește pe două contracte pentru beneficiarii din casa „Armonia” susține, însă, contrariul. „Plățile către furnizori sunt la zi”, scrie într-un răspuns oficial trimis reporterilor Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București de DGASPC Ilfov. De pildă în octombrie, adică fix în luna precedentă celei de-a doua vizite făcute de CRJ, Godei ar fi primit aproape 95 de mii de lei de la DGASPC. Pentru cele șase luni în care Godei i-ar fi „îngrijit” pe beneficiari gratis, așa cum spune el, asociația pe care o conduce ar fi încasat, de fapt, aproape 100.000 de euro doar pe CIA Armonia. Plus ce-a mai „ciupit” pe căminul de bătrâni. Răspunsul oficial al DGASPC Ilfov Când vine moartea În balamucul dintre ce apare în hârtii și realitatea din casa din Afumați există o singură certitudine pentru cei ținuți aici, mulți împotriva dorinței lor: moartea. Deși departe de a fi bătrân, pe vremea când în acte aici funcționa doar un cămin de bătrâni, aici a fost adus și Silviu Duță, tânărul de 37 de ani care a murit la final de octombrie 2022, la trei luni după ce în casa din Afumați a început să funcționeze legal și CIA Armonia. El nu a fost nicidecum singura persoană decedată dintre beneficiarii de aici. Cei de la CRJ au adunat informații despre alte câteva decese ale beneficiarilor din casa din Afumați care, din 2019, sub diferite forme, este, în esență, centru pentru persoane defavorizate controlat de asociația condusă de Ștefan Godei și Ligia Gheorghe, apropiați ai cuplului de jupâni ai Ilfovului Pandele-Firea. Deși nu au putut prezenta o statistică oficială cu privire la decese, monitorii CRJ au reconstituit, din discuțiile cu angajații, o listă cu alți șapte beneficiari decedați doar în ultimul an. Notițele luate de unul dintre monitorii CRJ în timpul discuției cu asistenta medicală Nu este clar câte persoane au murit în casa din Afumați pe când era cămin de bătrâni și câți după ce a devenit și centru de îngrijire și asistență (CIA) pentru persoane cu dizabilități. „Esențial este numărul considerabil de decese survenite în acest centru și faptul că, din informațiile primite, nu rezultă că acestea ar fi fost notificate organelor competente, deși cauzele producerii acestora impuneau sesizarea”, susține CRJ în raportul de vizită. Reacții. Sau, mai precis, non-reacții Am sunat la Ștefan Godei, președintele asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, pentru a afla detalii despre activitatea CIA Armonia. Nu a răspuns, însă a sunat înapoi câteva minute mai târziu. Când reporterul și-a declinat identitatea și i-a spus ce anume vrea să afle de la el, Godei s-a scuzat, impacientat, spunând că este „cu copilul la spital”, după care a închis telefonul. După alte câteva minute, Godei a sunat din nou pe mobilul pe care discutase cu reporterul cu doar câteva minute mai devreme. A realizat rapid că a sunat la alt număr decât și-ar fi dorit și a închis telefonul. Se afla într-o mașină, judecând după zgomotul de fond din cele câteva secunde cât a durat această a doua convorbire. Am revenit, dar nu ne-a mai răspuns. Fratele său, Dan Godei, este, formal, șeful CIA Armonia. L-am sunat, ne-a răspuns, însă după ce i-am spus cine suntem și ce vrem s-a scuzat spunând că a ajuns acasă și este cu familia la masă, după care a închis și el telefonul. Am revenit și la el, dar nu a mai răspuns. Ligia Gheorghe, eterna mână dreaptă a ministrului egalității de șanse Gabriela Firea și vicepreședinte al Asociației Gabriel cel Viteaz care operează CIA Armonia, nu a răspuns la telefon. I-am transmis un mesaj pe WhatsApp, spunându-i că dorim să discutăm despre activitatea acestui centru. Ne-a răspuns tot, printr-un mesaj, cu fix aceleași cuvinte pe care ni le-a transmis, cu o săptămână în urmă, purtătorul de cuvânt al Ministerului Egalității de Șanse, unde Ligia Gheorghe este consilier al ministrului Gabriela Firea: Eu mi-am dat demisia din funcția de vicepreședinte al Consiliului Director al asociației în martie 2022. Precizez că era o funcție neplătită. Am revenit cu un nou mesaj, transmițându-i că demisiile din comitetul director al asociațiilor trebuie validate de instanță, întrucât reprezintă modificări ale actelor constitutive. I-am solicitat numărul hotărârii judecătorești prin care instanța a consfințit demisia. Ligia Gheorghe a răspuns, transmițându-ne că nu se consideră responsabilă de modul în care asociația a acționat „în această speță”. „Ceea ce știu foarte sigur este că mi-am dat demisia, așa cum v-am spus”, a conchis Ligia Gheorghe, fără a putea prezenta hotărârea judecătorească în lipsa căreia demisia ei, și dacă ar exista, formal, în scriptele organizației, nu ar avea o valoare mai mare decât foaia de hârtie pe care este scrisă. În urmă cu o săptămână, reporterii CIM și Buletin de București au publicat o investigație în legătură cu un alt centru operat de Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz. În fața aceluiași răspuns precum cel de-acum din partea Ligiei Gheorghe, după consultarea unui avocat, scriam că am verificat dacă Ligia Gheorghe chiar și-a dat demisia din poziția de conducere în asociație. Am găsit pe portalul instanțelor un proces prin care asociația cerea, într-adevăr, o modificare a actului constitutiv, în februarie 2022 (nicidecum în martie, așa cum susține acum Ligia Gheorghe). Din studierea hotărârii, însă, am realizat că este vorba doar de modificarea adresei sediului, nicidecum vreo mențiune cu privire la componența consiliului director inițial, cu Ligia Gheorghe vicepreședinte. *** Reporteri: Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media) și Bianca Albu (Buletin de București) Editor: Oana Despa Grafică: Cosmin Pojoranu&Team Funky Au contribuit: Șerban Suciu și Alexia Ardereanu
Citeşte întreaga ştire: Ploșnițe și miros de urină și fecale în centrul „Armonia” pentru persoane cu dizabilități, administrat de apropiații Gabrielei Firea. DGASPC Ilfov nu vede nicio problemă
https://www.libertatea.ro/stiri/plosnite-si-miros-de-urina-si-fecale-in-centrul-armonia-pentru-persoane-cu-dizabilitati-administrat-de-apropiatii-gabrielei-firea-dgaspc-ilfov-nu-vede-nicio-problema-4432611
//////////////////////////////////////////////
(Pepiniera cu propagandistii minciunii,hotiei,inculturii,leneviei stangaciei social demoniste…) Câți oameni primesc ajutor social în România. Suma medie plătită
HotNews.ro
Numărul beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost, în mai 2023, de 163.192 persoane, cu 1.807 mai puţine faţă de luna anterioară, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) și citate de Agerpres.
Indemnizatie
Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în judeţele Dolj (10.351), Bacău (9.245), Teleorman (686) şi Buzău (7.595), iar cei mai puţini în Bucureşti (243) şi în judeţele Ilfov (852) şi Timiş (1.354).
Suma medie plătită în luna martie de statul român beneficiarilor de ajutor social a fost de 302,88 lei, în timp ce suma totală plătită s-a ridicat la 49,427 milioane de lei.
Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj (398.20 lei), Braşov (365,69 lei) şi Mureş (365,3 lei).
Venitul minim garantat (VMG) este unul dintre cele mai importante programe de promovare a incluziunii sociale şi de combatere a sărăciei. Actul normativ care reglementează acest program este Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările şi modificările ulterioare.
Potrivit acestei legi, venitul minim garantat se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.
//////////////////////////////////////////////
REPRESIUNEA CREȘTINILOR DIN CHINA
Pe un fond general de suprimare a religiei, elevilor creștini din China nu le este permis să vorbească despre credința lor. Autoritățile din China au implementat legi care interzic profesorilor și studenților să discute despre religie sau să-și promoveze credința – a raportat un observator. Cei care frecventează acum școlile sau instituțiile de învățământ nu au voie să vorbească despre creștinism sau orice altă religie. Oficialitățile au avertizat studenții și profesorii că oricine încalcă aceste reguli va suporta măsuri disciplinare. Studenții din China sunt forțați să renunțe la credința lor, amenințați cu astfel de măsuri.
În provincia Shandong, autoritățile locale au făcut presiuni ca un student să renunțe la credință, spunându-i că altfel nu-și va mai primi diploma. O studentă la medicină dintr-o altă provinie a spus că a fost presată să renunțe la creștinism, iar când a refuzat, autoritățile au declarat că va fi convocată la o „discuție ideologică” .
În China, noile legi împotriva religiei au fost puse în practică din luna februarie anului trecut, pe fondul unor represaliilor luate împotriva creștinilor practicanți. Sute de biserici au fost demolate și pe tot cuprinsul țării, Biblia este interzisă. Beijingul a interzis, de asemenea, postarea crucii, a distrus toate imaginile cu Isus și le‑a înlocuit cu fotografii ale președintelui Chinei, Xi Jinping. În luna decembrie, aproximativ 100 de credincioși dintr-o biserică neoficială din sud-vestul Chinei au fost arestați în urma unor raiduri coordonate. Autoritățile chineze au vizat membrii Bisericii Early Rain Covenant din cartierele orașului Chengdu, capitala provinciei Sichuan, în efortul de a închide una dintre cele mai proeminente biserici protestante de case din țară
////////////////
//////////////////////////
Sfârșitul democrației
Winston Churchill a spus odată (Camera Comunelor, 11 noiembrie 1947): „Multe forme de guvernare au fost încercate și vor fi încercate în această lume de păcat și durere. Nimeni nu pretinde că democrația este perfectă sau atotînțeleaptă. Într-adevăr, s-a spus că democrația este cea mai proastă formă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte forme care au fost încercate din când în când.”
Ca cetățean al Regatului Unit, sunt de acord cu afirmația. În pofida limitărilor pe care le văd în țara și guvernul nostru, recunosc că democrația noastră, bazată pe valori care respectă libertatea de conștiință, drepturile omului și statul de drept, este de o mie de ori mai bună decât dictaturile care asupresc astăzi o mare parte a lumii.
Democrația din Marea Britanie se află într-o continuă tensiune. Încrederea în liderii noștri și soluțiile aduse la crizele descrise în articolul anterior scade. Încotro mergem? Un prim pericol este prăbușirea societății și anarhia. Un altul este acapararea puterii de către cei „din culise” prin manipularea crizei mondiale în avantajul lor. O astfel de organizație pe care am prezentat-o în această revistă este Forumul Economic Mondial (WEF) care lucrează în colaborare cu ONU, FMI, G20 și alte organizații globaliste în vederea înființării unui program guvernamental mondial.
Profețiile biblice, în special Apocalipsa 13, indică faptul că o formă dictatorială de guvernare mondială va deține puterea o perioadă scurtă de timp la momentul sfârșitului. Pentru a ajunge în acest punct, globaliştii trebuie să pună capăt democraţiei. Democrația înseamnă că guvernul este în mâinile partidelor politice care trebuie să câștige alegerile. Pentru a câștiga alegerile, ei trebuie să promită oamenilor că noile politici vor crește nivelul de trai, vor aduce mai mulți bani și libertatea de a-și trăi viața fără a fi controlați de guvern.
Însă, dacă citești proiectul de globalizare propus de WEF, observi că se urmărește de fapt scăderea nivelului de trai și impunerea unui control asupra populației. Ei doresc să controleze locul în care trăim, banii pe care îi avem, cheltuielile și deplasările, ce gândim și ce spunem. Ei vor să controleze până și ceea ce mâncăm. Nu agreează persoanele cu proprietăți private sau automobile, oameni care au opinii anume despre guvern. În cele din urmă ei recunosc deschis că ar dori să fie mai puțini oameni pe pământ.
Cum aceste idei nu câștigă voturi în alegeri libere, trebuie să pună capăt democrației în stil occidental și să aducă un guvern tehnocrat care nu poate fi votat și care rămâne permanent la putere. Sau trebuie să aducă atât partidul de guvernare cât și opoziția la același numitor în agenda lor, astfel încât indiferent de vot, va fi același lucru, fără deosebire. Atunci ei pot controla economia, mijloacele de comunicare, pot impune ordinea și pot suprima orice opoziție. Sistemul comunist chinez este un bun exemplu în acest sens (și este agreat de Klaus Schwab, șeful WEF).
Pentru a-i duce pe oameni în acest punct, trebuie să-i convingă că se confruntă cu o criză atât de gravă încât numai programul propus de ei va evita prăbușirea societății și dispariția vieții pe pământ. Criza Covid a fost un exercițiu bun în acest proces și încă este folosită ca mijloc de impunere a controlului.
Următoarea problemă de care se folosesc este ideea că schimbările climatice duc la sfârșitul civilizației. Ei trebuie să convingă oamenii să reducă utilizarea combustibililor fosili și să accepte programul Zero Carbon. Este puțin probabil ca acest lucru să facă vreo diferență asupra vremii, care oricum s-ar putea răci în zilele următoare ca urmare a fenomenelor naturale, a modificărilor solare, a direcției vântului și curenților oceanici. Aceste măsuri duc la o criză economică și socială gravă, pe fondul limitării energiei și a disfuncțiilor energetice ceea ce va scădea nivelul de trai.
Ei vor declara că aceste măsuri extreme sunt necesare datorită crizei cu care se confruntă societatea. Ei vor controla mass-media, educația și internetul, vor suprima libertatea de exprimare și de conștiință. Odată ajunși la putere, nu vor mai putea fi dați la o parte și astfel se ajunge la sfârșitul democrației.
////////////////////////////////////////
Rusia aliată cu China pentru o „ordine mondială multipolară”
În întrevederea recentă cu omologul său chinez Wang Li, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a reafirmat continuarea și dezvoltarea relațiilor cu China, menționând că cele două țări vor să avanseze către „o ordine mondială multipolară, echitabilă și democratică”. La rândul său, ministrul chinez de externe Wang Yi a declarat că relațiile ruso-chineze „au rezistat noilor teste în plan internațional, au menținut direcția corectă și au demonstrat o tendință solidă de dezvoltare”.
În declarația comună emisă în urma reuniunii, cei doi miniștri au afirmat că „ având în vedere dificultatea situației internaționale, Rusia și China continuă să își consolideze parteneriatul strategic și să se afirme într-un glas în afacerile globale”.
Terry James de la Rapture Ready News scrie: „După cum văd eu, declarația Rusiei și Chinei de revendicare a poziției în ordinea mondială multipolară arată înspre cele trei mari blocuri de putere, în locul potrivit din radarul profetic. Sistemul Antihrist, cu toate intrigile deep-state și manipulările de tip COVID (adică NATO, alianța occidentală); sistemul rusesc care va incita o serie de țări să atace pe Israel, cum a proorocit Ezechiel; iar China, puterea în ascensiune a regiunilor la est de Eufrat care și-a propus să domine …totul este pregătit».
Interesant e faptul că în cartea 1984 predicția sumbră a unei omeniri controlate de „Big Brother”scrisă de George Orwell în 1948, există trei blocuri de putere aflate în permanență în război. Acestea sunt Oceania, care include americile aliate cu Insulele Britanice, Eurasia, inclusiv restul continentului european și partea asiatică a Rusiei, și Eastasia centrată pe China. Țările de la mijloc sunt obiectul unor războaie constante pentru controlul acestor trei blocuri de putere. Ei își schimbă alianțele între ei și se asigură că există o stare constantă de conflict. Sloganul big brother-ului este „Războiul este pace, libertatea este sclavie, ignoranța este putere”.
Situația actuală nu este departe de 1984, deși Europa de Vest a făcut parte din alianța NATO (Oceania), înființată ca un scut împotriva Uniunii Sovietice (Eurasia) și a aliaților săi. În 1989 comunismul a căzut în estul Europei și în 1991 Uniunea Sovietică s-a desființat. Drept urmare un vast teritoriu din statele baltice până în Bulgaria aflat sub influența rusească (eurasiatice) a trecut în sfera de influență a vestului (Oceania). Războiul din Ucraina poate fi privit ca un conflict între Rusia (Eurasia) și NATO / UE (Oceania) asupra statutului Ucrainei. Rusia consideră Ucraina ca făcând parte din teritoriul său, iar vestul / UE încearcă să o includă în sfera sa de influență. China (Eastasia) se află în alianță cu Rusia și în conflict cu alianța occidentală (SUA în special), care s-ar putea încheia cu un alt conflict pentru Taiwan sau asupra peninsulei coreene.
Aceste puteri sunt implicate în prezent în Orientul Mijlociu de unde va porni conflictul centrat pe Israel, proorocit în Biblie pentru zilele sfârșitului acestui veac. Un nou punct apare pe ordinea de zi a evenimentelor mondiale actuale.
/////////////////////////
România Lagărele Cristinei: vârstnici bătuți, lăsați în fecale și cu răni până la os. Condițiile inumane dintr-un centru social din Voluntari
De Bianca Albu, Ovidiu Vanghele
Reporterii publicațiilor Buletin de București și Centrul de Investigații Media arată într-o investigație în ce condiții erau ținuți zeci de beneficiari ai mai multor centre din Voluntari operate, timp de 11 ani, de o „antreprenoare”: oamenii erau lăsați în fecale și urină, cu râie și viermi în zonele genitale și primeau de mâncare „zeamă și păstăi de fasole”. Deși anunțate, autoritățile au intervenit cu greu, când era prea târziu. Mai mulți beneficiari muriseră deja. Atenție! Informații și imagini cu impact emoțional. În dimineața zilei de 5 iulie 2018, un bărbat la vreo 60 de ani intră pe poarta casei din Bulevardul Eroilor 96, Voluntari, și este înregistrat ca beneficiar al centrului pentru persoane dependente care funcționează aici. În prima noapte petrecută aici, bărbatul iese pe balconul de la etajul doi al casei și se aruncă în gol, zdrobindu-se de dalele de piatră din curte. Moare pe loc. „Eu nu eram de serviciu atunci, era cealaltă colegă a mea. După spusele colegei mele, el s-a dus la etajul I, se uita în jos și-a spus «Nuu, e prea aproape!», pe urmă s-a dus la (etajul – n.r.) doi și s-a aplecat așa și a spus «Eh, poate mai merge…»”, povestește oftând una dintre angajatele din acea perioadă ale centrului. O să-i spunem Gina. „S-a întâmplat noaptea, când colega mea era pe undeva… știți, are și ea o cămăruță unde mai stă și probabil că atunci (s-a întâmplat, n.r.). Dimineața s-a internat și seara s-a aruncat peste balcon”, povestește Gina. Nu știe de ce anume a făcut omul acest gest. „Poate era în vreo depresie sau poate era supărat că l-a adus acolo cine l-a adus”, adaugă Gina, o femeie simplă, spre vârsta a treia, fără prea multă școală. *** Luni, 20 aprilie 2022, Bulevardul Eroilor, Voluntari. Puțin după ora 9.00, un Logan oprește în fața casei cu două etaje de la numărul 96. Din mașină coboară în grabă câteva persoane, iar trotuarul din fața casei se animă. La scurt timp apare o ambulanță, apoi un autobuz al Primăriei Voluntari, apoi alte și alte mașini și ambulanțe. Între covoare, mobilă și plante în ghiveci, care sunt încărcate în grabă în câteva dubițe de marfă, în ambulanțe și autobuzul Primăriei sunt îmbarcați oameni vizibil suferinzi. În baston, cu cadru, în fotolii rulante sau pe tărgi, zeci de oameni sunt scoși rând pe rând din casă pentru a fi mutați câteva străzi mai încolo. Operațiunea se întinde până spre ora 17.00 și a fost filmată cu camerele de supraveghere ale casei din Eroilor 96, cunoscută în zonă drept vila/pensiunea/hotelul „Gerbera”. „Astea sunt imaginile care arată exact cum mi-a dat țeapă și a fugit, dar ea avea alte alea de ascuns, banii cred că erau ultima problemă”, spune Marius Sârbu, proprietarul casei în care până în 20 aprilie a funcționat un amestec între cămin de bătrâni și centru de îngrijire și asistență pentru adulți cu dizabilități mintale operat de o anume Cristina Maria Dumitra (fostă Văduva, născută Mareș). Anatomia unei țepe Cu fix o săptămână înainte, în 13 aprilie, după mai multe luni în care nu plătise nici facturile pentru utilități, nici chiria, Dumitra îi trimisese proprietarului un e-mail telegrafic în care-l anunța că nu mai poate plăti chiria, așa că reziliază contractul începând cu 15 mai. E-mailul trimis de Dumitra proprietarului Sârbu Când scrie „cele două locații”, antreprenoarea Dumitra se referă atât la vila Gerbera, cât și la o altă casă închiriată de Dumitra de la Sârbu, în strada Violetelor din Ștefăneștii de Jos, unde funcționa un alt centru identic. A doua zi după primirea mailului, în 14 aprilie, proprietarul se duce la casa din Ștefăneștii de Jos, unde constată dezastrul: bătrâni bolnavi ținuți dezbrăcați, murdari și neîngrijiți, în paturi cu urme de fecale. În aceeași zi, Sârbu sesizează Direcția de Sănătate Publică Ilfov și Ministerul Muncii, reclamând tratamentele degradante ale beneficiarilor din centrul de la Ștefănești. Reclamația lui Sârbu către DSP Ilfov În reclamațiile către autorități, acesta vorbește de lucruri similare ce se petrec și la Gerbera, dar susține că a refuzat să meargă să verifice și acolo, după ce a fost avertizat de unul dintre angajații de aici că beneficiarii au râie și casa este infestată de ploșnițe. Deși reclamațiile erau depuse, nu se întâmplă absolut nimic, așa că după alte câteva zile, pe 19 aprilie, Sârbu reclamă cele petrecute în casele sale – transformate de Cristina Maria Dumitra în centre pentru persoane vulnerabile – și la Poliția Voluntari. În ziua următoare, în 20 aprilie, antreprenoarea Cristina Maria Dumitra mută în grabă beneficiarii și lucrurile din vila Gerbera, dar și din celălalt centru, cel din Ștefănești, reunind ambele afaceri în ceea ce avea să devină „Centrul Rezidențial de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Dependente – Casa Cora”. O casă nouă și mare aflată la câteva minute de mers pe jos de Gerbera, tot în Voluntari, pe strada Camil Petrescu, la numărul 5. Este momentul la care proprietarul Sârbu intră și în casa Gerbera și realizează dimensiunile dezastrului. Condițiile în care stăteau beneficiarii centrului Dincolo de poze O altă fostă angajată a Cristinei Maria Dumitra a povestit reporterilor Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București cum „clienții” centrelor ajungeau din om neom în câteva luni după ce treceau pragul acestora. Îi vom spune Elena. A lucrat atât la centrul de la Gerbera, cât și după, la Casa Cora, locul în care Dumitra și-a reunit businessurile. „Nu este nimic în regulă acolo, credeți-mă. Toți erau mușcați de ploșnițe, au ajuns să aibă viermi în zonele intime, escare adânci până la os, nu vă puteți imagina! În orice zi – deci în orice zi! – nu exista zi în care să nu fie două-trei nereguli mari, nasoale rău. Pur și simplu nu ai cum să ai două infirmiere în tot azilul ăla, ele pur și simplu nu fac față”, își povestește Elena experiența de angajat al „serviciilor sociale” prestate de Cristina Maria Dumitra. Mergeau ploșnițele pe ei… ferească Dumnezeu! La Gerbera, da. Sub pat, dacă ridicai salteaua, cel puțin seara, când era întuneric… le-am învățat și psihologia, pe bune! Seara, dacă ridicai salteaua, fugeau toate în toate părțile, era… Eu chiar am rămas șocată! De unde atâta mizerie? „Păi aici, în Casa Cora, unde ne-am mutat de la Gerbera, aveau o singură baie pe un etaj. La etajul 1, o singură baie la 27 de oameni”, răspunde femeia. Își amintește o situație de groază: într-o zi a găsit o beneficiară în vârstă care tocmai ce făcuse pe ea, în pat. O beneficiară lăsată să stea în propriile fecale „Nu voia nimeni să se atingă de ea de scârbă, am luat-o cu tot cu cearșaf. Am urcat-o în cadă, pentru că este cadă acolo, la baia aia comună pentru 27 de persoane…”, ne descrie Elena contextul fotografiei făcute în Casa Cora, în spațiul în care abia se reuniseră cele două centre care au funcționat în casele lui Sârbu din Voluntari și Ștefănești. Lucruri similare se întâmplau însă și înainte să plece de la casa Gerbera. „Aveau o cameră la Gerbera, undeva jos, la subsol. Când am ajuns prima oară am auzit «ah, te duci la alea de la groapă?», mă gândeam «cum adică la groapă?». Și când am ajuns acolo și am văzut ce era… deci nu îmi venea să cred… Era căcat pe jos, alunecai pe căcat, scuzați-mă că vorbesc așa, dar așa era! Nu se ducea nimeni să intre la ele în salon, era un miros… Pe femeile alea de acolo le țineau mai mult închise”, își amintește cu amărăciune Elena. „Asistență medicală aveau?”, o întrebăm. „Nici vorbă! Sunam la Salvare. Eu le spuneam: Omul ăsta are febră de trei zile, da? Trebuie să îi administrăm ceva, ne trebuie medic. «Cheamă salvarea!», îmi ziceau. «Păi cu ce febră mă chemi tu pe mine, cu 38 la omul ăsta?», îmi spuneau cei de la Salvare și refuzau să-l ia. Și-atunci omul a murit de septicemie. Toma Ion îl chema. La noi la azil acolo, la Camil Petrescu. În ultimele trei luni a murit de septicemie omul, pentru că eu am tot lătrat că are nevoie de medicamente, să ne dea antibiotic… Eu nu am mai putut să mai iau, că luam eu de la farmacie…”, povestește femeia unul dintre episoadele de groază trăite. Insistăm și întrebăm despre contractele centrului cu medici specialiști. „Aveau. Aveau așa: cardiologul, care venea o dată la o lună, la trei săptămâni și întreba la fiecare în parte, cu caietul în față, «și ăsta cum e?». Nu-i vedea, că-i era scârbă! Nu-i vedea niciodată. Mai venea, într-adevăr, psihologa. Venea și o lua prin fiecare cameră, săraca femeie, era singura care o lua prin fiecare cameră. Mai era medicul internist, care venea, stătea la masă și scria foi și cam atât. Și psihiatru, da, care stătea la căldură, nu le făcea nimic”, relatează femeia. Și ar fi avut ce să vadă medicii specialiști. De exemplu, beneficiari bătuți. „Pe doamna asta așa am găsit-o, cel mai probabil a fost bătută înainte să vin eu, nu pot să-mi dau seama. Culmea este că ele spuneau că toți, ai dracu, s-au lovit de câte ceva! Băbuța asta bătrână mă mângâia mereu, că îi aduceam de mâncare și îi dădeam mereu două porții, tot timpul făceam cum puteam să-i dau două porții, că vedeam că ar mai mânca, și am găsit-o într-o zi așa”, povestește Elena. Imaginea unei femei proaspăt lovite. Aceeași femeie, într-o altă zi, este fotografiată cu noi vânătăi. Aceeași femeie de mai sus, alte lovituri. „Mai era unul care cobora de sus, de foame. Cobora la bucătărie să fure de mâncare, îl prindeau și îl băteau. Altă doamnă, cu probleme psihice mari, urina unde vedea gresie. Și râdea, că avea o chestie cu râsul, și într-o zi m-am dus și am găsit-o vânătă la ochi. Deci are ochiul vânăt. Am întrebat ce s-a întâmplat și colegele mi-au zis «i-am spus să se dea jos din pat și a dat cu ochiul de marginea de la pat». Dă-o dracu… Sau cealaltă, care «a căzut din pat». Normal că au bătut-o, îți dai seama. Culmea e că ele între ele, bolnavele, nu se băteau. Infirmierele le băteau!”, continuă Elena. „Se vedea clar care erau bătute, ce dracu… Altă doamnă… am găsit-o la fel, cu o vânătaie la ochi și în frunte. Mi-au zis: «a căzut din pat», dar femeia era paralizată. Ca să poți să o schimbi trebuia să o întorci, da vă zic eu ce i-au făcut: au întors-o cum făceau ele, «haide, fă, du-te dracu» și când au luat-o, au dat-o de noptieră”, mai povestește femeia. O beneficiară cu ochiul învinețit. „Astea se întâmplau la Gerbera sau unde sunt acum, la Casa Cora?”, întrebăm ascunzându-ne cu greu uluirea. „Și în Gerbera, și aici, la Cora.” De mâncare? „Nimic, o zeamă” „Zeamă însemnând zeamă la modul zeamă, și aia adusă de pe la infirmiere de pe-acasă. Zeamă chioară, o mâncare de cartofi, amestecături cu paste. Ce se găsește. Nu au gustări, nu au un fruct… Atât”, ne spune femeia. „Pe la 8.30 dimineața le dădea – așa se dădea la momentul când eram eu acolo – cel mai ieftin salam, salamul de la ARO, margarină de la ARO. Marmeladă, adică nici măcar o dulceață, un gem ca oamenii… Mulți dintre ei nu voiau să mănânce, că na, fuseseră obișnuiți altfel. La prânz, ciorba aia chioară, cu felul doi la fel de chior. Ori făceau din astea… păstăi de fasole, tot timpul păstăi de fasole, fasole, și pe alea le făceau chioare. Le explicam: nu le mai dați fasole pentru că fac pe ei, se strică la burtă, pentru că punem în ele numai vechituri, numai căcaturi, măcar atât: nu le mai faceți fasole!”, povestește Elena. „Celor cărora le dădeam direct cu lingura sau celor foarte bătrâni nu le puneau carne deloc, le puneau doar la ăia care începeau să țipe, să facă scandal. Li se făcea ceva din oase, din tacâmuri, spate, cu cururi și cu gâtlejuri. Deci nu vedeau niciodată carne de-adevăratelea, așa. Ce să mai… subnutriți toți. Dacă vedeți poze cum au venit și cum au plecat…”, ne șochează mai departe Elena. ATENȚIE! Imagini cu un puternic impact emoțional! Situații de coșmar în care s-au aflat beneficiarii recent înființatului centru „Casa Cora”. Morții Am întrebat-o pe Elena câți beneficiari au murit cât timp a lucrat ea pentru Dumitra, atât la Gerbera, cât și după „unirea” oamenilor de la Gerbera cu cei din Ștefănești, în afară de bărbatul care a sărit de la balcon. Nu a știut să spună exact. În lunga discuție cu ea, în repetate rânduri s-a oprit oftând și ne-a spus despre mulți dintre cei amintiți în dialogul cu noi „sper că mai trăiește!”. „Eu nu lucram acolo când s-a sinucis acel om, doar am auzit povestea. Dar am prins și eu destule… O doamnă, am ținut-o de mână o zi întreagă până a murit. Pentru că trei săptămâni a refuzat să mănânce. Altă doamnă (a murit, n.r.) la trei zile după ce a venit, pentru că avea edem generalizat. În cazul ei ne așteptam să moară. Acum știți ce se întâmplă? În azil e normal să moară oameni, dar nu e normal așa. E normal să moară de bătrânețe, dar nu să se… în fiecare zi erau mai rău!”, se revoltă femeia. Dovezile Fosta șefă a Ginei și Elenei, Cristina Maria Dumitra, face de 11 ani afaceri cu oameni dependenți. În tot acest timp a avut, conform Monitorului Oficial, cel puțin șase firme care operau în cel puțin tot atâtea case. Într-una dintre ele, reporterii Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București au găsit un răspuns mai clar la întrebarea despre morți, dar și dovezi de netăgăduit în sprijinul celor afirmate de Elena. Într-un morman de gunoi lăsat în urmă de oamenii Cristinei Dumitra am găsit un caiet. Sub coperta verde, șic, scrie „Caiet de prezență”. „Caietul de prezență” completat de angajații lui Dumitra din casa Gerbera Lăsat în urmă de oamenii Cristinei Maria Dumitra, caietul este revelator pentru ororile petrecute în casa Gerbera, căci acoperă acea perioadă. Constatăm, de exemplu, că doar în luna decembrie a anului 2020, dintr-un total de 34 de beneficiari, cinci au murit. Alți doi, internați în spital în decembrie 2020, au murit în primele zile ale anului următor, în ianuarie 2021. Statistica „intrări-ieșiri” a centrului din casa Gerbera, cu cinci morți în luna decembrie a anului 2020 Deși decembrie este luna cu cele mai multe „ieșiri”, așa cum sunt denumite decesele (sau internările în spital), nici în celelalte luni trecute în caiet, decesele nu sunt răzlețe. Am numărat, în perioada februarie 2020 – martie 2021, deci un an și două luni, un total de 21 de morți. Într-un alt dosar, intitulat decedați, mai apar două persoane, care însă nu este clar când au murit. Un alt dosar cu decese În același morman de hârtii lăsate în urmă de antreprenoarea Dumitra (fostă Mareș, fostă Văduva) găsim și o „statistică” făcută chiar de angajații ei. Din ea înțelegem cum a fost posibil ca oamenii să stea în asemenea mizerie: mulți dintre beneficiari făceau baie o dată pe lună. Lista cu băile beneficiarilor în luna februarie 2021 În ziua de Paște a anului 2020, de exemplu, un raport referitor la o parte dintre beneficiari, probabil un etaj, arată că niciunul dintre oameni nu a făcut baie în acea zi. Raport al zilei de Paște a anului 2020 pentru o parte dintre beneficiari. Într-un alt document, cineva care pare șefa infirmierelor notează nervoasă că, în dimineața zilei de 8 februarie 2020, când a venit la serviciu, a găsit beneficiarii murdari, cu pampersul neschimbat, iar hainele lor erau murdare de urină și fecale. Mizeria din centru, descrisă într-un raport al șefei infirmierelor. Mai multe rapoarte de final de zi confirmă spusele Elenei apropo de bătăile încasate de beneficiari în centrul Cristinei Maria Dumitra. Documentele arată cum beneficiarii „se loveau” și aveau ochii vineți. Într-o singură zi, de exemplu, două femei „au fost neatente”. Interesant este că raportul pare făcut din două etape: într-o primă fază, totul se desfășurase normal în acea zi, însă cineva revine, cu pix roșu și majuscule, și adaugă detaliile. Un alt raport de zi care arată că beneficiarele „se loveau”. Și în legătură cu mâncarea ne lămurește tot mormanul de hârtii: găsim o factură mai veche de Metro. Din documentul din 2017 ni se confirmă că, în afară de legume, absolut tot ce se cumpăra pentru mâncarea beneficiarilor, cel puțin în anul 2017, era cea mai ieftină variantă de produs. Factură Metro ARO „Trebuia să-mi dau seama!” Marius Sârbu spune că nu și-a imaginat niciodată că situația a ajuns atât de tragică în casa lui. Își amintește apoi că, înainte să fugă cu tot cu oameni și plină de datorii, din cauza unor plângeri făcute de angajați și furnizori cărora le datora și lor mulți bani, Dumitra a schimbat contractele de chirie încheiate anterior pe o nouă firmă. „Atunci trebuia să mă prind că e ceva în neregulă. Am greșit, mai ales că o mai iertasem o dată. Am trecut peste prima țeapă pe care mi-a dat-o, că a mai fost o dată chiriașă aici, tot cu un centru, și a mai plecat o dată fără să-mi plătească. Atunci a plecat undeva în Afumați…”, ne povestește Marius Sârbu. Am verificat cele spuse de Sârbu în bazele de date oficiale. Conform Monitorului Oficial, Dumitra Cristina a învârtit în ultimii 11 ani șase firme, fie pe numele ei, pe atunci Mareș, fie pe numele rudelor ei. Traseul ei în business arată un modus operandi: Cristina Maria Dumitra adună datorii pe o firmă, după care își curăță trecutul făcându-și alta, nou-nouță. Adună iar datorii la stat și la furnizori și pe cea nouă, după care o ia de la capăt, cu o altă firmă, într-o altă casă închiriată, și tot așa. De 11 ani. Prima afacere pe spinarea oamenilor care nu se pot îngriji singuri a pornit-o în august 2012, sub denumirea „Casa de Odihnă Maria”. Avea 25 de ani. Abia ce a trecut anul și Dumitra a mai deschis o firmă, Casa de Odihnă Cristina, de data asta împreună cu mama ei, Mareș Florica. Aceasta, aflăm din documentele de la Registrul Comerțului, era, practic, un interpus, căci împuternicită să gestioneze activitatea companiilor era chiar fiica ei, Cristina Maria Mareș (actuală Dumitra). Primele nereguli pe care reporterii le-au putut documenta apar în 2015. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) amendează Casa de Odihnă Cristina cu 30.000 de lei pentru că avea angajați care lucrau la negru, fără carte de muncă. Asta însă avea să se dovedească o problemă mică față de nenorocirile care urmau să aibă loc în centrele firmelor Cristinei Maria Dumitra. Nu e clar dacă problemele cu ITM-ul sau alte datorii o ajung din urmă pe tânăra femeie de afaceri. Ce știm este că își face o nouă firmă: Centrul de Îngrijire și Asistență Casa Maria SRL. Curând, afacerea Cristinei Maria Dumitra ajunge să aibă probleme și sub noua firmă. Condițiile în azil lasă de dorit, iar datoriile se adună. „Infirmierele sunt obosite, lipsite de răbdare, empatie și de la oboseală se și țipă, sunt fete care îi și lovesc cu cearceaful ud de propria lor urină”, scria cineva într-o recenzie pe Google. O recenzie catastrofală din partea unui aparținător al unui beneficiar din centrul de la Gerbera. Financiar stă catastrofal. Centrul de Îngrijire și Asistență Casa Maria SRL ajunge să datoreze 400.000 de lei la ANAF. Dumitra rezolvă situația așa cum s-a obișnuit: înființează o nouă firmă, Casa Bunicii Anastasia, pe numele tatălui ei. Peste jumătate de an, în 20 aprilie 2022, Cristina Maria îi dă țeapă lui Marius Sârbu, proprietarul, lăsându-l cu facturi neplătite numai la utilități de câteva mii bune de euro, și mută în grabă toți beneficiarii în ceea ce devine „Casa Cora”. Și, deja clasic, odată cu mutarea, deschide o firmă nou-nouță, după ce traduce în engleză numele celei anterioare: apare House Grandma Anastasia SRL. De data asta pe numele proaspătului ei soț, Ovidiu Dumitra. Dumitra, parteneră cu Godei, apropiatul cuplului Firea-Pandele În slalomul ei printre firme, asociați și case închiriate, Cristina Maria Dumitra ajunge, în anul 2019, preț de câteva luni, asociată cu Ștefan Godei, un apropiat al PSD Ilfov, care avea să devină, la rândul lui, patron de casă de bătrâni și, mai apoi, președinte al Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz. În asociație o are alături, ca vicepreședinte, pe Ligia Gheorghe, eterna mână dreaptă a actualului ministru al egalității de șanse, Gabriela Firea, în prezent consilierul ei la minister. Cu Ștefan Godei și Ligia Gheorghe în conducere, asociația își face două centre pentru persoane cu dizabilități, pe care începe să încaseze bani mulți de la stat. Despre centrele asociației apropiaților cuplului Firea-Pandele am scris aici și aici. Dumitra a fost asociată cu Godei în firma Centrul de Recuperare pentru Seniori SRL, care a funcționat în casa din Afumați unde Godei și-a deschis apoi un cămin de bătrâni pe firma Creative Home SRL și apoi pe Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, CIA Armonia. Ambele firme conduse de Godei încă funcționează acolo, pe contracte cu DGASPC Ilfov. Tot în aprilie, dar în 2019, Dumitra îi dă prima țeapă lui Marius Sârbu. Avea închiriată de vreo doi ani aceeași casă din Eroilor 96, casa Gerbera, când, într-o zi, a încărcat beneficiarii și i-a mutat pe toți la Godei, în Afumați. Gina lucra la ea atunci. „Am încărcat toți pacienții în mașini și ne-am mutat în Afumați”, își amintește Gina. „După prima fugă, am iertat-o și am primit-o înapoi. Îmi datora vreo zece mii de euro, chirie și utilități, adunat. Mi-a dat jumătate din bani, apoi și restul, eșalonat, am zis să-i mai dau o șansă. Am greșit”, își amintește cu amărăciune Marius Sârbu. Cum a „zburat” Mareș/Văduva/Dumitra pe sub radarul statului? O radiografie a funcționării funcționărimii Din datele deschise, dar și din discuțiile cu cele două angajate Elena și Gina și cu fostul proprietar Marius Sârbu, înțelegem că, la fiecare „mutare” dintr-o casă în alta sau dintr-o firmă în alta, Cristina Maria Dumitra avea mereu o nouă firmă pregatită, ba chiar acreditată și gata pentru licențierea noului centru în noul sediu. „Avea mereu actele OK”, spune Elena. Cristina Maria Dumitra speculează, practic, o anomalie din lege: orice firmă poate fi acreditată ca furnizor de servicii sociale doar în baza unei declarații. Apoi, tot „pe vorbe”, poate primi o licență provizorie pentru un serviciu social: azil de bătrâni, centru de îngrijire și asistență pentru persoane cu dizabilități sau alt tip de serviciu. Problema apare când legea permite ca, în baza unei licențe provizorii a serviciului, furnizorul, fie el firmă sau ONG, poate începe să primească oameni în grijă, chiar pe banii statului. Este, dacă vreți, ca și cum ai putea primi dreptul să conduci mașina din ziua în care te înscrii la școala de șoferi. Dar pe lângă această anomalie din lege, Cristina Maria Dumitra mai speculează ceva: pasivitatea instituțiilor statului. Aici devine esențial cazul plecării, cu beneficiari cu tot, de la Gerbera. Marius Sârbu, cel „țepuit”, a reclamat peste tot condițiile precare în care erau ținuți beneficiarii. Doar că a început cu reclamațiile abia după ce a fost anunțat că nu-și mai primește banii, iar nicio săptămână mai târziu, afacerea era mutată. Când instituțiile pe care le-a sesizat au reacționat, era deja prea târziu. Astfel, Ministerul Muncii și Direcția de Sănătate Publică Ilfov, primele sesizate de Sârbu, în 14 aprilie, îi răspund după o lună și-o săptămână și, respectiv, după aproape două luni. Reclamația lăsată de Sârbu – însoțită de câteva poze, nu dintre cele mai dure – la registratura Ministerului Muncii în 14 aprilie ajunge abia în 19 mai la AJPIS Ilfov, deconcentrata în Ilfov a Agenției Naționale de Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) subordonată ministerului. Degeaba au mers cei de la AJPIS Ilfov în control la noua firmă: casa în care Cristina Maria Dumitra abia își mutase businessul arăta încă bine, iar condițiile erau bune. Răspuns AJPIS la reclamația lui Sârbu. O lună și aproape o săptămână pentru ca o reclamație ce impunea o intervenție urgentă să ajungă din strada Dem I. Dobrescu, de la Ministerul Muncii, până la sediul AJPIS Ilfov, de pe Magheru 7. Google Maps ne spune că distanța este de 500 de metri. Sau șase minute pe jos. Distanța de la Ministerul Muncii la AJPIS Ilfov, potrivit Google Maps Reclamația depusă de Sârbu la DSP Ilfov tot în 14 aprilie primește răspunsul instituției în 3 iunie, cu toate că, potrivit acestuia, la câteva zile după ce a trimis plângerea pe mail – cu tot cu câteva dintre poze, unele mai puțin dure – s-a dus și personal la instituție, văzând că nu se întâmplă nimic. A ajuns chiar să amenințe că anunță presa. Tot atunci a înregistrat o nouă petiție. După alte câteva zile, exasperat, a mai făcut una. Răspunsul DSP Ilfov la petiția lui Sârbu. Primul lucru ce i se comunică lui Sârbu de către funcționarii de la DSP Ilfov la aproape două luni de la prima petiție urgentă? Că în casele indicate – adică ale lui! – „nu se mai desfășoară activități de îngrijire a persoanelor vârstnice”. La poliție la Ilfov, păcălitul Marius Sârbu a mers mai târziu, în 19 aprilie. Poliția județeană a redirecționat plângerea lui către Poliția Orașului Voluntari, unde a ajuns a doua zi. De răspuns însă i s-a răspuns petentului Sârbu pe 16 mai. Polițiștii ilfoveni îl anunță, în răspuns, că au verificat informațiile din plângerea lui – nu se precizează când anume – și că nimic nu se confirmă. Răspunsul Poliției Ilfov la sesizarea lui Sârbu. Dincolo de instituțiile solicitate să intervină, care au funcționat cum s-au priceput, cum de nimeni n-a știut ce se întâmplă acolo? Cine ar fi trebuit să reclame condițiile în care erau ținuți acești oameni? Angajații? Din discuțiile cu cele două femei cărora le-am spus Elena și Gina, dar nu doar cu ele, cei care lucrau pentru Cristina Maria Dumitra au ajuns în conflict cu ea doar după ce au fost „arși” la bani. Unii dintre angajații care ajungeau să se certe „de la bani” cu patroana Dumitra reclamau cele văzute aici, însă instituțiile fie nu ajungeau în control înainte să-și schimbe sediul, fie informațiile „ajungeau” la Dumitra, care se pregătea și controlul ieșea bine. O parte dintre angajați a încercat să îndrepte, pe cât posibil, lucrurile, însă doar pe cont propriu. Una dintre angajate, de pildă, ajunge chiar să transmită patroanei, la momentul la care s-a produs ruptura între ele – tot din cauza banilor -, că preferă să doneze beneficiarilor din centru banii pe care-i mai avea de primit pentru munca prestată. „(…) pentru a cumpăra ligheane și bureți, individual, pentru fiecare pacient”, conform spuselor ei. Cei care plăteau pentru „serviciile” primite de oameni aici? Adică familiile lor sau statul. În ultimii ani, pandemia a fost motivul perfect pentru ca patroana să nu mai permită aparținătorilor vizite în centre. Oamenii din afară nu vedeau nimic, nici măcar cei care voiau să aducă vreun bătrân pe care să-l lase la azil. „Așa mai veneau oameni, veneau la poartă, domnule, uitați, am vrea și noi să aducem pe cineva aici. La Gerbera nu lăsa pe nimeni să intre! Domnule, dacă vrei să aduci (pe cineva, n.r.) bine, dacă nu, iar bine, nu intri! Îi lua doar pe ăia care ziceau: «Bine, uite bolnavul la ușă» și veneam noi după el”, povestește Elena. Existau, totuși, și excepții. „Mai venea câte un om, dar ei anunțau dinainte: vedeți că venim la ora cutare. Sau, de exemplu, dacă venea inopinat și ne trezeam cu el la poartă, le dădeam drumul, dar le spuneam: «Rămâneți cinci minute aici, nu aveți voie să urcați, pentru că este cu COVID, și vă sunăm noi din cameră, dați-ne numărul și mergem sus în salon și vă sunăm noi pe cameră să vorbiți cu persoana». Și ștergeai persoana puțin pe față, la guriță, îi aranjai părul puțin și aia era”, explică Elena. Tot „sperietoarea” Covid-19 ajunsese să fie invocată chiar și la controale. „Dacă vă duceți la Primărie la Voluntari și întrebați de câte ori au bătut la poartă la Gerbera și nu a răspuns nimeni… Nici măcar pentru recensământ, pentru că eu mai răspundeam la poartă. Aia (cu recensământul, n.r.) a zis: «Sunt o grămadă de oameni cu adresa aici pe care noi trebuie să îi recenzăm, n-avem ce să facem», iar eu am sunat-o pe ea (pe patroana Dumitra, n.r.) și i-am zis. Mi-a zis: «da, da, o să sun eu». Acum dacă a sunat nu știu, dar nu prea cred. Nu li se deschidea poarta, nu li se deschidea!”, continua Elena. Cu actele în regulă, Cristina Maria Dumitra primește beneficiari atât din familii care nu mai pot sau nu mai vor să aibă grijă de ei, cât și de la primăriile din Ilfov. „Plătea statul, prin asta (asigurarea, n.r.) socială, că era asociată cu Bălăceanca. Erau cazuri sociale, ai nimănui, de pe stradă. Oricum, cred că și dânsa beneficia de ceva prin primării, că nu cred că-i ținea degeaba, douăzeci și ceva de oameni. La Ștefănești lua mereu de la ei de la spital cazuri d-astea sociale”, povestește Gina, care a lucrat mulți ani pentru Dumitra, dar care nu pare să înțeleagă faptul că un spital de boli mintale de stat nu are cum să ajungă „asociat” cu o firmă care operează un centru pentru persoane cu dizabilități sau un azil de bătrâni. Confirmarea La începutul lunii septembrie, o echipă a Centrului de Resurse Juridice (CRJ) ajunge la „Casa Cora” pentru o primă vizită de monitorizare inopinată. Centrul Cristinei Maria Dumitra este încă nou, oamenii sunt aici de doar câteva luni. Cu toate astea, neregulile găsite sunt majore: nici la această primă vizită, nici la următoarele două, din octombrie și noiembrie, noua firmă care operează centrul nu are mai mult de două angajate pe post de infirmier. Are însă peste 60 de beneficiari, mult peste capacitatea maximă a centrului, de 48 de persoane. Mai grav este că, în ciuda calității oficiale a celor de la CRJ, consfințită prin protocoalele încheiate cu autoritățile statului, monitorii CRJ nu au reușit să afle de la șefa centrului, cea de-a treia angajată găsită mereu acolo, informații esențiale: câți beneficiari are exact Casa Cora și cum au ajuns ei aici, prin ce contracte. „Ni s-a spus că nu putem avea acces la aceste informații, ele găsindu-se la șefa, cel mai probabil la soția administratorului firmei, domnul Dumitra. Nici șefa, nici soțul acesteia nu au fost de găsit pentru a afla aceste informații esențiale pentru a înțelege ce e, de fapt, aici”, a declarat reporterilor Georgiana Pascu, manager de program la CRJ. Din discuții cu șefa centrului, monitorii CRJ au aflat că, pe lângă cei aduși aici de familii, există un contract încheiat de centru cu Direcția de Asistență Socială Pantelimon și „urmează” contracte cu DGASPC Ilfov și cu Direcția de Asistență Socială a orașului Voluntari. Reporterii au cerut informații de la cele două instituții. DGASPC Ilfov a comunicat oficial, în 28 decembrie 2022, că până la acel moment nu avea un contract cu cea mai nouă firmă a Cristinei Maria Dumitra, iar oamenii eternului primar Pandele au înregistrat cererea în 5 ianuarie, dar nu au mai răspuns niciodată. Cei de la CRJ constată, chiar și în ciuda lipsei de informații factuale, că centrul este suprapopulat, iar oamenii sunt mai degrabă neîngrijiți. „Există câte o baie pe fiecare dintre cele două etaje, două băi la peste 60 de oameni, persoane total dependente. Un context perfect pentru apariția de probleme grave de igienă”, continuă Pascu. „Mirosul de urină era prezent la ambele etaje, în unele spații erau aruncate pe jos haine murdare sau materiale folosite: pampers, hârtie, cârpe”, scriu cei de la CRJ în raportul de vizită. Mai mult, beneficiarii arătau rău. „Majoritatea rezidenților erau slabi, piele și os. Coordonatoarea centrului a prezentat sala de mese și bucătăria, ambele situate la subsolul clădirii, dar a precizat că, în perioada respectivă, hrana este adusă de o firmă de catering din localitatea Afumați. Nu a fost prezentat niciun contract, niciun meniu pentru niciunul dintre rezidenți, nici dacă vreunul dintre aceștia prezintă intoleranțe sau diagnostice care ar justifica respectarea unui regim special”, scriu monitorii CRJ în raportul de vizită. Așadar, în lipsa detaliilor, poate fi orice altă firmă de catering din Afumați, dar poate fi, de bună seamă, aceeași poveste: cateringul inexistent de la SC Mititei la Tomiță SRL, în fapt, „fierturile” încropite în bucătăria Centrului „Armonia” al lui Ștefan Godei și Ligia Gheorghe, oameni apropiați de cuplul Firea-Pandele. Nu știm. Din declarațiile responsabilei de centru, Casa Cora are contracte cu tot felul de medici specialiști, însă aceștia nu au fost de găsit la niciuna dintre cele trei vizite ale CRJ din perioada septembrie – noiembrie 2022. Nici beneficiarii cu care echipa CRJ a vorbit nu au putut confirma că există asistență medicală constantă pentru ei. În condițiile descrise apar, evident, și situațiile dramatice. „La etajul al doilea, o rezidentă locuia pe hol. Din informațiile primite de la aceasta, este pensionată din motive medicale, a fost electrician. Nu știe dacă are rude sau prieteni, nu o vizitează nimeni, nu știe dacă are venituri. Nu are niciun obiect personal, vreo noptieră sau vreun dulap care să îi fie alocat. Patul său este așezat în spatele unui dulap închis cu lanțuri. Salteaua este înfășurată în celofan, iar pe deasupra este pus doar un cearceaf, nu am văzut să fie și o pernă pe pat sau vreo pătură. Nu are nicio activitate toată ziua, și-ar dori o carte. Nu se poate deplasa și nu beneficiază de un scaun rulant, se deplasează de-a bușilea peste tot (la baie și la parter), de când a ajuns în acest centru nu a mai ieșit afară în curte”, relatează cei de la CRJ în raportul de vizită. Această beneficiară nu este singura care nu mai vrea să trăiască aici, în aceste condiții. Mai multe persoane sunt ținute aici împotriva voinței lor. Activiștii CRJ au documentat la detaliu cazul unei femei care face obiectul unei dispute între cele două fiice ale sale: una, rămasă în România, vrea să-i ia mamei ei casa, iar cealaltă, emigrată în Italia, încearcă să o ajute, plătindu-i avocat, să plece din acest loc și să se întoarcă la casa ei. „Deși comunicase angajaților centrului că nu dorește să mai locuiască acolo, iar avocatul celei de a doua fiice a notificat centrul cu privire la faptul că nu au niciun temei pentru a o ține pe rezidentă în centru împotriva voinței acesteia, reprezentanții centrului nu au luat măsuri pentru a rezolva situația, menținând situația de privare de libertate fără vreun temei”, relatează echipa CRJ în raport. Mai nimeni din afară nu poate să vadă în detaliu, factual, realitatea de coșmar din interior. Oamenii sunt închiși înăuntru, nu pot ieși, chiar și însoțiți – nici nu ar avea cine să-i însoțească – iar vizitatorii nu pot intra. Când reporterii CIM și Buletin de București au mers pentru prima oară la Casa Cora, în dimineața zilei de 18 august 2022, pe poartă apărea un afiș prin care administratorul firmei, Ovidiu Dumitra, soțul Cristinei Maria Dumitra, invoca pandemia de Covid-19 pentru a interzice accesul vizitatorilor înăuntru. Până în 30 septembrie 2022, „cu posibilitatea de prelungire” a termenului. Anunț agățat de poarta „Casei Cora” Epilog Cel mai probabil, pentru că funcționează în aceeași paradigmă ca și cele dinaintea ei, și „Casa Cora” o va lua pe urmele celorlalte spații în care au funcționat fabricile de bani ale Cristinei Maria Dumitra. Femeia care a fost găsită dormind pe hol la prima vizită a CRJ la Casa Cora, cea imobilizată la pat și care se deplasa de-a bușilea până la baie sau se târa pe scări până la parter, doarme în același loc, pe hol. Doar că holul imens a fost „împărțit”, până la cea mai recentă vizită a CRJ din noiembrie, cu un perete de plastic de termopan. „Mie îmi este foarte greu, vă spun. Încă visez noaptea că mă duc la poartă și îi văd în curte”, își încheie Elena, fosta angajată a centrelor Cristinei Maria Dumitra, lungul dialog cu reporterii, oftând apăsat. Și Elena, și Gina și-au luat țeapă de la patroana Dumitra, de care s-au despărțit cu scandal. Proprietarul păcălit Marius Sârbu a trebuit să dea totul jos, până la tencuială, atât la Gerbera, cât și în Ștefănești. A aruncat toată mobila, tot ce era în băi, chiar și ușile interioare, cu tot cu tocuri. A băgat numai în dezinsecție mii de lei. Una dintre multele facturi de dezinsecție plătite de Marius Sârbu. Astăzi, la aproape un an de când Dumitra i-a dat cea de-a doua țeapă, după multe mii de euro înghițite, casa Gerbera este bec și are noi chiriași. Nu „furnizori de servicii sociale”. „Nu-mi mai trebuie cât oi trăi”, aruncă Sârbu, cu obidă. L-am găsit ușor pe Sârbu: are proces cu Dumitra pentru recuperarea datoriilor de câteva zeci de mii de euro, precum și pentru despăgubiri pentru lucrările de alte mii și mii de euro făcute pentru a face casele din nou locuibile. Se teme că nu o să aibă ce să-i ia pentru a-și acoperi paguba și este dezamăgit de statul român. La câteva minute de mers pe jos de casa pe care i-a lăsat-o în ruină, în noul „serviciu social” al Cristinei Maria Mareș (fostă Văduva, actuală Dumitra), oamenii se ofilesc și mor. Dar până mor îi aduc bani buni patroanei și noului ei soț, Ovidiu Dumitra, fost polițist judiciar. Fotografie de la nunta soților Dumitra S-au cunoscut atunci când Ovidiu Dumitra a venit, în interes de serviciu, alături de un procuror, la Vila Gerbera pentru a fotografia cadavrul bărbatului care s-a sinucis aruncându-se de la etaj și strivindu-se de pavelele curții. La sfârșitul anului, în 22 decembrie 2022, cei doi soți și-au sărbătorit unul dintre copiii din căsnicii anterioare. Au făcut chef mare, în spatele fetiței, în poza de pe Facebook, se vede un acordeonist. „La mulți ani, prințesa mea! Te iubește mami și tati mult!”, a scris Dumitra pe Facebook deasupra pozei fetiței de la petrecere, închizând mesajul cu două emoticoane. Urarea făcută de Cristina Maria Dumitra fetiței sale, de ziua ei Reporterii au încercat să ia legătura cu Cristina Maria Dumitra pentru a-i pune întrebări în legătură cu activitatea ei în acest gen de afaceri. Am sunat-o, dar ne-a cerut să-i scriem. I-am transmis câteva întrebări generale în legătură cu centrele pe care le-a operat, dar ne-a surprins cu răspunsul: practic, s-a oferit să îi dea în gât pe apropiații Gabrielei Firea care, sub umbrela Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, sunt concurenții ei în afaceri cu persoane dependente. „Buna seara și eu am multe sa va spun despre centrele lu doamna Firea acolo trebui investigat nu la mine ca țin oameni de pe strada de milă fără banii. Și eu nu am făcut 6 firme în 10 ani, cred că mă confundați”, ne-a transmis prin SMS Dumitra, care s-a scuzat apoi că nu poate vorbi acum cu noi, ci abia luni, pentru că este „foarte răcită”. Evident, am păstrat grafia originală a mesajului femeii de afaceri. I-am cerut Cristinei Dumitra să ne faciliteze o discuție cu soțul său, însă și acesta, ne-a spus femeia, este la fel de bolnav. „Soțul meu este pe antibiotic este mult mai răcit ca mine că am fost în concediu chiar trebuie să dau atâtea explicații (sic!)”, ne-a transmis, tot prin SMS, Dumitra. La insistențele noastre, Cristina Maria Dumitra ne-a dojenit, spunându-ne că o „hărțuim”. Ne-a cerut să încetăm cu mesajele și s-a oferit să ne transmită numărul avocatei sale. Am încercat să vorbim și cu o anume Ioana Dragomir, „omul de bază” al soților Dumitra în centrul din „casa Cora”. Nici ea nu ne-a putut răspunde la nicio întrebare, promițând că ne va contacta rapid soțul Cristinei Maria Dumitra, administratorul actualei firme. Nu ne-a mai contactat nimeni. *** Reporteri: Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media), Bianca Albu (Buletin de București)
Editor: Oana Despa Video edit: Șerban Suciu Foto edit: Cosmin Pojoranu Material realizat în cadrul unui proiect implementat de Centrul de Resurse Juridice cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2014 – 2021. Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.
Citeşte întreaga ştire: Lagărele Cristinei: vârstnici bătuți, lăsați în fecale și cu răni până la os. Condițiile inumane dintr-un centru social din Voluntari
https://www.libertatea.ro/stiri/lagarele-cristinei-varstnici-batuti-lasati-in-fecale-si-cu-rani-pana-la-os-conditiile-inumane-dintr-un-centru-social-din-voluntari-4441533
Pacatul este un bumerang pe care stii cind il arunci, dar…
Citat de Robert Frost despre înțelepciune, păcat
Cumpărând produse autohtone ajutați la creșterea profitabilității românești în agricultură, nu la îmbogățirea unui alt stat, care ne „ajuta „să nu mai producem nimic
Valorificarea eficientă a azotului în patru variante – “Reprezentaţia” lui DK EXCEPTION în Centrul de Testare DEKALB
Reprezentanţii DEKALB au făcut, de asemenea o scurtă trecere în revistă şi a celorlalţi 10 hibrizi de rapiţă, noutatea sezonului fiind DK IMARET CL, singurul care are toleranţă la lupoaie (Orobanche), dar şi a celor mai noi şi moderne soluţii şi practici agricole.
DK EXCEPTION (https://www.dekalb.ro/rapita/samanta-rapita/dkexception), hibridul de rapiţă din actualul portofoliu DEKALB cu eficienţă sporită în valorificarea azotului, a fost vedeta evenimentului de azi, din ferma domnului Alexandru Haită, iar cea mai mare parte din ceea ce le-a fost prezentat invitaţilor s-a axat pe caracteristicile genetice ale acestuia.
Anterior, în parcela alocată lui DK EXCEPTION acum, a fost porumb, iar fermierul a semănat hibridul la o adâncime de 3 cm şi o densitate de 450.000 pl/ha, după ce, în prealabil, a scarificat (după recoltare) şi a nivelat (înainte de însămânţare) de două ori. Şi tot înainte de semănat a aplicat şi o fertilizare.
Trecut cu bine peste capriciile iernii şi chiar şi ale primăverii, lui DK EXCEPTION i-au mai fost aplicate două fertilizări (februarie şi martie), după care a urmat experimentul: trei doze variabile de azot (N):
• Varianta fermierului (200 kg/ha azotat de amoniu 33%, respectiv 66 kg N)
• Varianta “-50 N” (50 kg/ha azotat de amoniu 33%, respectiv 16 kg N)
• Varianta “+50 N” (350 kg/ha azotat de amoniu 33%, respectiv 116 kg N)
• Varianta DEKALB (rată variabilă de azot în baza hărţii NDVI)
Aproape că nu se vede nici o diferenţă în comportamentul lui DK EXCEPTION în cele 4 scheme, dar la o analiză mai atentă se poate, totuşi, observa talia uşor mai înaltă şi ramificarea un pic mai bogată, acolo unde doza de azot a fost mai mare.
Fermierii vor putea vedea însă adevărata demonstraţie de forţă î valorificarea eficientă a azotului, peste aproximativ o lună, în productiile pe care le va da DK EXCEPTION.
Echipa DEKALB
50 de saci DKC 4964 gratis pentru 50 de câștigători
Ieri, s-a încheiat și etapa de validare a celor 50 de concurenţi extrași aleatoriu dintre toţi cei înscriși la concursul DEKALB «Câștigă un sac gratis», finalizat pe 3 aprilie.
Ajunși în această fază, fermierii care au fost trași la sorţi au trebuit să facă dovada că sunt cultivatori de porumb, punându-ne la dispoziţie copia documentelor APIA, condiţie obligatorie pentru a putea fi validaţi drept câștigători.
După verificările comisiilor interdepartamentale din cadrul Monsanto România, au fost stabiliţi câștigătorii care s-au calificat pentru a primi sacul gratuit.
Câștigătorii de la categoria 1-3 ha, care vor primi câte un sac de sămânţă de porumb din hibridul DKC 4964 (ambalaj de 25.000 boabe) sunt următorii:
|
Nr. crt |
Judet |
Prenume |
Nume |
|
1 |
Arad |
Mang |
Simion |
|
2 |
Bihor |
Toda |
Anca |
|
3 |
Bihor |
Ardelean |
Mihai |
|
4 |
Bihor |
Brege |
Rodica Mariana |
|
5 |
Bihor |
Neamtu |
Gabriel |
|
6 |
Botosani |
Ioana -Ramona |
Tendrea |
|
7 |
Botosani |
Bejenariu |
Dorin |
|
8 |
Brasov |
Pirau |
Ioan |
|
9 |
Calarasi |
Pirvu |
Gheorghe |
|
10 |
Calarasi |
Onuti |
Andreea |
|
11 |
Cluj |
Tobias |
Ioan |
|
12 |
Dolj |
Caragea |
Stelian |
|
13 |
Gorj |
Branzan |
Gheorghe Costinel |
|
14 |
Hunedoara |
David |
Dan |
|
15 |
Ialomita |
Chirulescu |
Stefan |
|
16 |
Iasi |
Chiriac |
Betuel |
|
17 |
Iasi |
Daraban |
Mihai |
|
18 |
Ilfov |
Varzaru |
Cristinel |
|
19 |
Sibiu |
Solomon |
Stelian |
|
20 |
Teleorman |
Manea |
Ionut |
|
21 |
Teleorman |
Bajan |
Florin |
|
22 |
Timis |
Jivulescu |
Sorin |
|
23 |
Timis |
Sosdian |
Andrea |
|
24 |
Timis |
Budur |
Daniel |
|
25 |
Vaslui |
Gheorghiu |
Dragos Nicusor |
La categoria 4-30 ha, câștigătorii validaţi sunt:
|
Nr. crt |
Judet |
Prenume |
Nume |
|
1 |
Arad |
Florian |
Fischer |
|
2 |
Arad |
Savan |
Flavius |
|
3 |
Arges |
Neagoe |
Madalin |
|
4 |
Arges |
Cristea |
Ion Laurentiu |
|
5 |
Arges |
Istratoiu |
Dragos-Constantin |
|
6 |
Bacau |
Grigoras |
Constantin |
|
7 |
Bihor |
Isoc |
Liviu |
|
8 |
Botosani |
Rogojina |
Alexandru |
|
9 |
Braila |
Macreanu |
Ionut Valentin |
|
10 |
Bucuresti |
Bors |
Ioan |
|
11 |
Calarasi |
Savu |
Adrian |
|
12 |
Caras-Severin |
Albu |
Ioan-Dionisie |
|
13 |
Caras-Severin |
Mutulescu |
Alexandru |
|
14 |
Cluj |
Huza |
Rares Ciprian |
|
15 |
Constanta |
Piciu |
Marin |
|
16 |
Dambovita |
Cristea |
Alex |
|
17 |
Giurgiu |
Enus |
Marian |
|
18 |
Hunedoara |
Oprea |
Margareta |
|
19 |
Iasi |
Acatincai |
Alexandru Cristian |
|
20 |
Mures |
Covrig |
Ioan |
|
21 |
Neamt |
Andrei |
Mihai |
|
22 |
Suceava |
Gheorghita |
Dumitrovici |
|
23 |
Timis |
Hotea |
Ioan Florin |
|
24 |
Timis |
Soicu |
Valentin |
|
25 |
Tulcea |
Nastea |
Tudorel |
Ei vor primi tot câte un sac de sămânţă de porumb din hibridul DKC 4964, dar în ambalaj de 80.000 boabe.
Prin intermediul reprezentanţilor zonali ai Monsanto România, în zilele următoare, sacii vor ajunge în posesia noilor proprietari.
Mulţumim tuturor fermierilor care s-au inscris în concursul DEKALB «Câștigă un sac gratis».
Vă așteptăm și pe viitor la evenimentele și concursurile DEKALB.
Să aveţi un sezon agricol de succes!
Echipa DEKALB
Cumpărând produse autohtone ajutați la creșterea profitabilității românești în agricultură, nu la îmbogățirea unui alt stat, care ne „ajuta „să nu mai producem nimic
SUSȚINEM PRODUCĂTORUL ROMÂN! ”Cumpărați produse românești, NU ÎMBOGĂȚIȚI FERMIERII STRĂINI!”
Vă îndemnăm să cumpărați românește, să alegeți atent ce puneți în coș și să susțineți afacerile românești, cele care creează locuri de muncă și contribuie la bugetele locale din care, mai departe, se asigură bunul mers al comunităților nostre, fie că este vorba despre școli, despre pensii, despre infrastructură și multe altele.
Doctorul Mihai Petcu este fermierul care a construit ceea ce astăzi numim Agroindustriala Pantelimon, singura fermă de vaci de lapte rămasă din jurul Capitalei. Medic veterinar cu multă experiență, Mihai Petcu este cunoscut ca fiind un naționalist convins care în ciuda tuturor ofertelor pe care le-a primit în ultimii ani a ales să nu își vândă afacerea și să continue să producă lapte românesc.
Consumatorul trebuie să aibă acces la produse proaspete
Până la urmă acest lucru este cel care ar trebui să primeze și este motivul care a stat la baza modificărilor aduse la Legea 321/2009. În opinia crescătorului de bovine de lapte, produsele românești sunt foarte calitative și au o trasabilitatea clară, lucruri care ar trebui să primeze atunci când consumatorul alege un produs.
”Până la urmă această legiferare a produsului românesc în supermarket (referitor la modificările aduse Legii 321/2009 orivind comercializarea produselor alimentare – n.r.) este dacă pot spune așa o pornire intrinsecă din sufletul meu de român. Este până la urmă o normalitate, mai ales în contextul în care consumatorul trebuie să aibă acces la produse proaspete. Am certitudinea că produsele autohtone din punct de vedere gustativ, dar mai ales din punct de vedere al beneficiilor pentru sănătate sunt cele mai bune pentru că se cunoaște trasabilitatea lor. Ne-am născut și am evoluat odată cu calitatea acestor produse”, a declarat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro doctorul Mihai Petcu, proprietarul Agroindustrialei Pantelimon, rămasă singura fermă de vaci din jurul Capitalei.
Este obligația noastră să consumăm produse românești
Calitatea extraordinară a produselor românești este cunoscută și atestată și de europeni. De fiecare date când ajung în România și mănâncă din produsele noastre, aceștia se conving că avem alimente care ar putea face concurență celor mai scumpe bunătăți din lume.
”Calitățile gustative ale fructelor, legumelor, brânzeturilor noastre sunt unele greu de descris în cuvinte. În aceste produse sunt înmagazinate toată istoria noastră, toate tradițiile și obiceiurile noastre culinare. Un exemplu este și faptul că, un american, de profesie bucătar a venit în România, a gustat din produsele noastre și a luat decizia să se mute în țara noastră. Asta spune multe despre calitatea acestor produse. Faptul că sunt ale noastre și le știm trasabilitatea suntem cu atât mai mult obligați ca români, să consumăm cu precădere produsele noastre. Cred că până la urmă românii se vor sensibiliza și vor face acest lucru din dragoste de țară și din necesitatea de a avea la masă produse de o calitate excepțională”, susține crescătorul de animale din județul Ilfov.
Suntem sufocați de mizeriile Europei
Acest lucru este demonstrat în ultimul timp de tot felul de produse europene care sunt retrase de pe piața românească, din cauza neconformităților identificate.
”Este păcat că am decăzut atât de mult și am ajuns să fim sufocați de mizeriile pe care Europa le aduc la noi în țară, produsele europene care ajung la noi nu sunt cele mai bune calitativ, lucru demonstrat și de faptul că recent s-au retras de pe piață cantități importante de ouă cu salmonela din Polonia. Ce să mai zicem de acele produse care sunt scoase din rezervele naționale și care apoi ajung la noi pe piață la un preț destul de mic. Poporul român a ajuns să mănânce carne produsă acum 25 de ani. Este păcat că, în condițiile excepționale pe care le are România, de a produce furaje, de a crește animale și de a aduce prin asta bani la bugetul național, agricultura a devenit o îndeletnicire pe cale de dispariție, la fel ca și produsul românesc”, și-a exprimat dezamăgirea fermierul român.
”Continuați să produceți” – mesaj pentru producătorul român
Doctorul Mihai Petcu își dorește că producătorul român să reziste în continuare pe piață și speră ca naționalismul să primeze atunci când consumatorul ajunge la raft.
”Către producătorul român mesajul este cam eliptic cam șchiop, pentru că cei care produceau în România au dispărut într-un mare procent. Faptul că mai avem un milion, față de 7 milioane de vaci cât erau la Revoluție, faptul că am ajuns la lucruri de necrezut, o vacă se vinde cu 2 lei kilogramul în viu sau un porc cu 3 lei, acest lucru face ca mesajul meu pentru producător să se rezume la a rezista pe piață, chiar și în aceste condiții. Lucrurile se vor schimba radical în momentul în care consumatorul va conștientiza importanța pe care o are decizia lui de a cumpăra un produs autohton în detrimentul unui adus din UE”, le transmite doctorul Petcu, producătorilor români.
”Cumpărați produse românești, nu îmbogățiți fermierii europeni”- mesaj pentru consumator
Mesajul pentru consumatori este mai mult decât grăitor, este important să cumpărăm și să consumăm produse românești, pentru că numai așa fermierul român poate rezista pe piața europeană.
”Pentru consumator am un singur mesaj: consumați produse românești a căror trasabilitate îl cunoașteți, pentru că așa aveți o garanție unui produs proaspăt. Cumpărând o roșie românească aveți certitudinea că mâncați o roșie crescută în pământ și nu una pe vată minerală. Cumpărând produse autohtone ajutați la creșterea profitabilității afacerilor românești în agricultură, aduceți bani la bugetul național. În schimb dacă cumpărați un produs adus din Europa contribuiți la îmbogățirea unui alt stat, în timp ce noi vom ajunge să nu mai producem nimic”, a declarat doctorul Mihai Petcu, proprietarul Agroindustrialei Pantelimon, rămasă singura fermă de vaci din jurul Capitalei.
Folosirea rațională a asolamentului în legumicultura
Folosirea rațională a terenului în producerea de legume constituie o necesitate de cea mai mare importanță, impune practicarea asolamentelor și se realizează printr-o judicioasă alegere a speciilor ce trebuie să le alcătuiască și o corespunzătoare rotație a acestora.
Ce reprezintă practic asolamentul
Asolamentul constă în stabilirea structurii tipurilor de legume și modul în care aceasta sunt repartizate pe suprafața de teren disponibilă, iar rotația se referă la repartizarea speciilor din cadrul asolamentului, pe aceiași suprafață de teren timp de mai mulți ani.
De ce este necesar folosirea asolamentului
Folosirea asolamentului este absolut necesară întrucât:
- Caracteristicile solului se degradează ușor datorită: irigației, mecanizării complexe a lucrărilor, cantitățile mari de îngrășăminte aplicate și pesticide folosite și lista poate continua
- Cultivarea continuă, ani de-a rândul pe același teren a acelorași specii legumicole, contribuie la înmulțirea și răspândirea masivă a bolilor și dăunătorilor specifici culturii
Care sunt avantajele folosirii asolamentului
Prin folosirea asolamentului se poate contribui la:
- Realizarea producțiilor scontate
- Asigurarea creșterii fertilității solului
- Utilizarea corespunzătoare a apei din sol
- Crearea celor mai bune condiții de folosire a mijloacelor mecanice
- Reducerea atacurilor de boli și dăunători
Cultivarea aceleași culturi pe aceiași solă timp de mai mulți ani (monocultura) este dăunătoare pentru cultura plantelor legumicole, ducând la diminuarea substanțială a producțiilor.
În general, la toate legumele le priește îngrășămintele organice bine descompuse, aplicate în anul de cultură, pe când cele proaspete nu sunt suportate de rădăcinoase (cu excepția țelinei), bulboase *cu excepția prazului), sau pepeni verzi. Prin urmare este bine ca aceste plante să urmeze după cele ce folosesc bine astfel de îngrășăminte.
Trucuri în gospodărie – cum construim un sistem de protecție pentru răsaduri
Plantele proaspăt transplantate necesită întotdeauna, într-o mai mică sau mai mare măsură, protecție împotriva problemelor generate de prea mult soare sau vânt. Cea mai bună protecție se obține făcând un adăpost precum cel din desen. Doi stinghii de 3 metri și două bucăți de lemn de 90 cm, de grosime convenabilă, cu patru picioare de 35 cm din material rezistent la intemperii formează rama.
În mijlocul ei trebuie introduse două cârlige pe fiecare parte, iar în acestea se va fixa învelitoarea, care în felul acesta poate fi pusă foarte repede. Învelitoarea poate fi din pânză groasă de sac sau orice fel de pânză mai dură.
Fiind atât de ușor de făcut și în același timp economic, este de preferat să aveți suficiente rame pentru a proteja numeroasele plante firave care sunt puse în grădină în același timp. Aceste rame mai prezintă și alte avantaje pe lângă protejarea plantelor tinere împotriva acțiunii directe a razelor soarelui.
Ele încetinesc evaporarea și în felul acesta păstrează pământul proaspăt udat umed pentru mai multe ore, care dacă ar fi expus soarelui și vântului ar deveni rapid uscat și crăpat. În zilele cu vânt nu trebuie decât să lăsați acoperitoarea în jos pe partea adăpostului din care bate vântul. În caz de îngheț, protecția pe care o oferă este de o valoare inestimabilă
Tehnologia de cultură pe strat adânc de soluție nutritivă folosită în cultivarea legumelor
Sub denumirea de hidrocultură sunt grup, sistemele care nu utilizează substraturi solide de înrădăcinare decât cel mult pentru producerea răsadurilor. Și tehnologia de cultură pe strat adânc de soluție nutritivă statică face parte din această categorie.
Unde a apărut acest sistem
Acest sistem a fost creat de cercetătorul american Gericke din SUA. Rezultatele obținute l-au impus atenției specialiștilor din domeniu ca primul sistem neconvențional de cultură destinat producției comerciale la unele specii de legume.
Din ce este format sistemul
Prima instalație pentru acest sistem de cultură are drept componentă principală un bazin de 0,60 m lățime, 0,15 m adâncime și 10 m lungime, căptușit cu carton asfaltat, folosit de obicei pentru construirea acoperișurilor caselor.
Bazinul de cultură este acoperit în partea superioară cu o plasă metalică pe care au fost așezate pânză de sac și un strat de nisip de 0,5 inchi ( cca 13 mm) grosime. Bazinele folosite ulterior au avut fundul și pereții laterali construiți din materiale rezistente, tratate cu soluții alcaline hidrofuge sau chiar din tablă galvanizată și acoperite în interior cu materiale inerte, netoxice pentru plante.
Suportul pentru cultură care acoperă bazinul a fost realizat și cu alte materiale, ca paie, rumeguș sau turbă, care au înlocuit nisipul. Acest acoperiș al instalației are rolul de a suporta greutatea părții aeriene a plantelor cultivate, de a umbri bazinul pentru prevenirea apariției algelor pentru reducerea fluctuațiilor de temperatură și de a evita pătrunderea prafului sau a altor impurități din atmosferă în soluția nutritivă.
Care sunt neajunsurile acestui sistem
Testat în mai multe țări, sistemul criticat datorită slabei aerări a soluției nutritive. Pentru eliminarea acestui neajuns, s-a realizat un dispozitiv simplu care permite mărirea progresivă a distanței dintre suportul plantelor și suprafața soluției nutritive pe măsură ce plantele cresc.
Care sunt pașii pentru a folosi această instalație
- În momentul semănatului sau plantării, nivelul soluției nutritive este maxim, pentru ca litiera din suport să fie umectată prin capilaritate
- Când rădăcinile au pătruns în soluție, nivelul acesteia trebuie scăzut lent astfel încât jumătatea din lungimea rădăcinilor să fie în imersie, iar cealaltă, în intervalul creat sub suportul de cultură. Soluția pentru completare se toarnă fie direct în bazin, fie prin substratul de pe suport.
Cum cultivăm ceapă pe pervazul ferestrei
Plantele aromate, proaspete, îngrijite pe pervaz, se pot consuma pe tot parcursul anului.
Cumpărând arpagic în recipient, puteți obține cel mai simplu și mai rapid o grădină de condimente. Această plantă se poate înmulți ușor.
Cum se cultivă arpagicul
Împrăștiați semințe într-un vas acoperit cu o folie transparentă prevăzută cu orificii de aerisire. Umiditatea solului se va menține cu ajutorul unui pulverizator de sol. Când plantele ating înălțimea de două degete, folia se va îndepărta.
Ceapa trebuie îngrijită pe un pervaz cu multă lumină naturală. Dacă nu neglijați îngrijirea, planta se dezvoltă bine.
Nu uita de udatul plantelor
Nu uitați niciodată udatul plantelor. Dacă solul se usucă, planta începe să se ofilească. Se recomandă ca plantele cultivate în recipiente să se ude la 2-3 luni cu substanță nutritivă organică de concentrație redusă. De obicei este suficientă și jumătate din dona înscrisă pe ambalaj.
Recoltarea plantelor
Totdeauna tăiați numai jumătate din frunzele plantei și așteptați până când vor crește din nou.
Pentru consumul frecvent de arpagic se recomandă plantarea în paralel a mai multor rădăcini. Când frunzele încep să se subțieze, transplantați planta afară în grădină.
Rădăcinile mai puternice se pot înmulți și prin fragmentarea cu un cuțit ascuțit a bulbului.
Protecția plantelor cultivate în recipiente este mai dificilă. Este indicată îndepărtarea plantelor bolnave sau infectate.
Puteți cultiva arpagic și iarna
Toamna scoateți un fir de arpagic din grădină, scuturați pământul de pe rădăcină și țineți-l 4-5 săptămâni într-un loc uscat, aerisit, până frunzele se usucă. Plantați-l apoi în recipient, într-un loc luminos și cald.
După câteva săptămâni se pot deja recolta frunze noi. Primăvara plantați din nou planta afară în grădină.
Cum producem semințele de conopidă
Datorită temperaturilor mai ridicate la care se produce vernalizarea plantelor, producerea seminţelor de conopidă durează un singur an.
Fiind specie alogamă, culturilor semincere li se asigură distanţe de izolare de 2000 m.
Cum se face pregătirea terenului
Pregătirea terenului începe din toamnă, printr-o fertilizare cu 30-40 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha superfosfat şi 180-200 kg/ha sulfat de potasiu care sc încorporează la 28-30 cm prin arătura adâncă. Primăvara, se fertilizează cu 150-200 kg/ha azotat de amoniu, se erbicidează cu Treflan sau Dual 3-4 1/ha, care se încorporează în sol cu grapa cu discuri sau combinatorul.
Răsadurile se produc în răsadniţe calde începând din ianuarie, fiind necesare 300-400 g sămânţă. Răsadurile se repică în cuburi de 7×7 sau 10×10 cm.
Cultura se înfiinţează în ultima decadă a lunii martie, până în 10-15 aprilie. Se plantează la distanţe de 75/35-40 cm.
Care sunt lucrările de întreținere
Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare cu cele aplicate la culturile pentru consum, nefiind necesară protejarea inflorescenţelor. Sunt necesare 2-3 lucrări de purificare biologică, îndepărtând din cultură plantele netipice soiului, cele bolnave sau slab dezvoltate precum şi plantele la care inflorescenţele nu se menţin o perioadă suficientă de timp în fază compactă. Pe suprafeţe mici cultura se arăceşte sau se palisează pe spalier.
Cum se face recoltarea semincerilor
Recoltarea semincerilor are loc în august-septembrie, manual, prin tăierea tulpinilor, apoi se leagă în snopi, se lasă să se usuce şi se batozează. Producţia de seminţe este de 200-250 kg/ha.
Cum se cultivă Conopida
Se cultivă pentru inflorescenţele hipertrofiate care se utilizează Ia prepararea diferitelor mâncăruri şi a murăturilor sau în industria conservelor. Are o digestibilitate ridicată ceea ce o recomandă a fi utilizată în dieta bolnavilor.
Conopida are o origine controversată. O lungă perioadă de timp s-a presupus că are originea din zona orientală a Mării Mediterane, provenind din specia de varză sălbatică. Se consideră ca zonă de origine şi Cipru, de unde grădinarii din secolele XVI-XVII îşi procurau seminţele care erau apreciate datorită calităţii.
La noi în ţară se cultivă în toate zonele, dar pe suprafeţe mult mai mici, comparativ cu cele de varză.
Condițiile de cultivare
Conopida este o plantă de climat umed şi răcoros. Perioadele călduroase şi secetoase nu dă rezultate bune de producţie atât sub aspectuI cantităţii cât şi al calităţii, de aceea, in condiţiile de la noi cultura se practică primăvara şi toamna.
Temperatura optimă de creştere este de 15-20 grade C. Temperatura optimă de germinare a seminţelor este de 18-20 grade C. Vernalizarea plantelor are loc la temperaturi cuprinse intre 12 şi 16 grade C, fapt ce permite producerea serninţelor intr-un singur an. In primele faze de vegetaţie (5-10 săptămâni), temperatura optimă de creştere este de 18-22 grade C. După formarea părţii cornestibile plantele sunt sensibile la ingheţ, astfel la -5 grade C, pe inflorescenţe apar pete translucide care, utterior, provoacă putrezirea acestora.
Faţă de umiditate, conopida are cerinţe ridicate. Nivelul optim al umiditățiii solului este de 80% din capacitatea de câmp. Umiditatea relativă a aerului ridicată favorizează obţinerea de producţii mari.
Cum se cultivă
Conopida se cultivă în câmp, pentru consum de primăvară sau toamnă şi în sere, solarii pentru obţinerea producţiilor extratimpurii.
Cultivarea conopidei în câmp
În asolament, conopida ocupă sola legumelor vărzoase. Pregătirea terenului se face ca pentru cultura de varză.
Pentru obţinerea unor producţii timpurii în câmp se folosesc numai soiuri cu perioadă de vegetaţie scurtă, iar pentru înfiinţarea culturii se produc răsaduri repicate în cuburi nutritive.
Producerea răsadurilor are Ioc în răsadniţe calde. Se seamănă în luna februarie, 400-500 g sămânţă. in faza de 1-2 frunze adevărate, răsadul se repică în cuburi nutritive de 5 x 5 cm.
Lucrările de întreținere
Lucrările de intreţinere constau în completarea golurilor după câteva zile de la plantare, combaterea buruienilor şi afânarea solului prin praşile mecanice şi manuale. In perioadele secetoase se aplică udări prin aspersiune cu norme de 300-400 m3 apă/ha. Sunt necesare 1-2 fertilizări faziale şi tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, folosind produsele menţionate la varză. În cazul în care inflorescenţele nu sunt protejate, faţă de razele solare, de către frunzele din rozetă este necesară protejarea acestora prin legarea câtorva frunze deasupra inflorescenţei, sau prin ruperea nervurii principale la 2-3 frunze pentru ca acestea să stea peste inflorescenţă, prevenind astfel îngălbenirea acestora şi pierderea aspectului comercial.
Recoltarea conopidei
Recoltarea inflorescenţelor se face manual, prin 2-3 treceri succesive, prin tăierea cu un cuţit sub inflorescenţă, lăsându-se şi câteva frunze protectoare al căror limb se scurtează, deasupra părţii superioare a inflorescenţei, în vederea protejării acestora în timpul manipulării. Perioada de recoltat este începând din luna mai până în iulie. Producţia este de 15-20 t/ha.
Cultivarea conopidei în sere
Semănatul are loc în ultima decadă a lunii octombrie. Se produce răsad repicat în cuburi nutritive sau ghivece de 7 x 7 cm, folosindu-se 300-350 g/sămânţă. Răsadurile se plantează în decembrie-ianuarie la distanţe de 40/30 cm.
Lucrările de întreținere efectuate la conopida cultivată în seră
La câteva zile după plantare se realizează completarea golurilor. Solul se menţine afânat prin praşile manuale şi mecanice, cu motofreza. Se aplică udări în vederea asigurării unei umidităţi de 80-85% din capacitatea de câmp. Se fac 1-2 fertilizări faziale aplicându-se 150-200 kg/ha azotat de amoniu şi 200-250 kg/ha sulfat de potasiu.
Pentru asigurarea luminii se menţine sticla curată iar temperatura, în timpul zilei, trebuie să fie de 15-18 grade C şi noaptea, cu 4-6 grade C mai scăzută. Prin tratamentele fitosanitare se urmăreşte prevenirea atacului de mană, a putregaiului cenuşiu, iar dintre dăunători păduchii verzi şi melcii fără cochilie.
Reguli privind mulcirea solurilor
Terenul lăsat descoperit, în timp devine compact şi necesită lucrări frecvente de afânare. Acoperirea terenului dintre plante cu material organic supus descompunerii respectiv paie, pleavă, fân, coceni, frunze, rumeguş, coajă de copaci, turbă, litieră de pădure, compost sau gunoi semifermentat etc.
Care sunt regulile privind mulcirea
- înainte de mulcire solul se prăşeşte şi dacă este cazul se udă
- mulcirea se începe primăvara, după răsărirea culturii şi se continuă pe tot parcursul verii (pe măsură ce mulciul se descompune, stratul se reânprospătează)
- stratul de mulci va avea grosimea de 2 -10 cm, pentru a permite schimbul de gaze dintre sol şi atmosferă (în caz că este prea gros, poate să degaje miros urât)
- materialele vor fi mărunţite în prealabil şi ne vom asigura că nu conţin seminţe germinabile, ouă de melci sau că nu provin din plante infestate cu boli şi dăunători
- pentru a asigura hrana bacteriilor nitrificatoare care le descompun, materialele organice uscate (paie, rumeguş, coceni, etc.) se stropesc de mai multe ori cu plămădeală de urzică, extract de humus sau plămădeli din dejecţii de animale
- pentru a nu fi luate de vânt, materialele mai uşoare se acoperă cu materiale mai grele
- materialul verde suculent, se aplică în strat subţire care se reânoieşte periodic
- nu sunt recomandate a fi folosite ca mulci, resturile provenite din defrişarea unei culturi legumicole infestate
- folosirea mulciului viu (din plante semănate), se pretează mai puţin în legumicultură, datorită capacităţii mai reduse a plantelor de a suporta concurenţa sau datorită distanţelor mici dintre rânduri
Cum cultivăm broccoli
Broccoli se utilizează in alimentaţie, inflorescenţele mai puţin compacte, comparativ cu cele de conopidă, la prepararea diferitelor mâncăruri. Valoarea alimentară este ridicată datorită conţinutului bogat in glucide, vitamine şi săruri minerale.
Broccoli are origine comună cu conopida şi este răspăndită in aceleaşi zone. Printre ţările mari producătoare de broccoli sunt: Italia, Spania, Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda.
Care sunt cerințele față de temperatură
Ternperatura optimă de vegetaţie este de 20-24 grade C, inainte de apariţia infloreseenţei şi 15-18 grade C in perioada de formare a acestora. Temperaturile de peste 20 grade C in timpul formării inflorescenţelor grăbese procesul de formare al florilor şi astfel, partea comestibilă se depreciază.
Cerințe față de apă și sol
Faţă de apă, are cerinţe ridicate. Plantele reacţionează negativ atât la lipsa apei din sol cât şi la excesul de apă, prin deteriorarea calităţii părţii comestibile.
Preferă solurile fertile, bine dezvoltate dar cu capacitate bună de re¬ţinere a apei, cu pH-ul între 6,8 şi 7,5. Plantele de broccoli tolerează solurile uşor sărăturate.
Cultivarea în câmp
Cultura în câmp se poate realiza primăvara sau toamna. La cultura timpurie pentru a preveni efectul nefavorabil al temperaturilor mai reduse asupra plantelor, prin provocarea înfloririi anticipate, se recomandă protejarea culturii cu adăposturi joase, de tip tunel.
Pentru cultura timpurie, răsadul se produce în răsadniţe calde, începând din luna martie. Se folosesc 300-350 g sămânţă pentru un hectar de cultură. Răsadul se plantează în prima decadă a lunii aprilie la distanţă de 70-75/25-30 cm.
Pentru cultura târzie, răsadul se produce pe strat, în câmp, semănându-se la începutul lunii mai, plantarea având loc în Iuna iunie, la distanţe de 70-75/30-35 cm.
Lucrările de întreținere
Lucrările de întreţinere sunt aceleaşi cu cele aplicate la conopidă, cu menţiunea că nu sunt necesare măsurile de protejare a inflorescenţelor faţă de lumină.
Cum se face recoltarea
Recoltarea se face în momentul când inflorescenţele s-au dezvoltat suficient, sunt relativ compacte, înainte de deschiderea bobocilor florali. Se recoltează manual prin mai multe treceri, deoarece după recoltarea in-florescenţei principalc, apar noi lăstari care vor forma şi ei inflorescenţe dar mai mici. Inflorescenţele sc taie cu o porţiune din tulpină de 10-15 cm.
După recoltare trebuie să se acorde atenţie deosebită păstrării deoarece perisabilitatea este mult mai mare comparativ cu conopida. Astfel la temperaturi de 15-20 grade C se depreciază calitativ în timp de 1-2 zile. La o temperatură de 10 grade C se poate păstra câteva zile fără deprecieri semnificative. Păstrarea în stare proaspătă nu poate depăşi 2-3 săptămâni nici în depozite cu atmosferă controlată (temperatură scăzută, < 5°C, concentraţia sporită în CO2, 5-10%). Păstrarea mai îndelungată poate fi posibilă numai în stare congelată.
Cum se cultivă pepenele galben în câmp
Majoritatea pepenilor își au originea în Orientul Mijlociu, de unde s-au răspândit, mai apoi, în întreaga Europa. Semințele de pepene au fost transportate de către Cristofor Columb în Statele Unite ale Americii, iar în California, pepenii au fost aduși și cultivați de către exploratori de origine spaniolă.
Ceea ce nu știe multă lume despre pepeni este ca ei fac parte din aceeași familie cu dovlecii și castraveții. Majoritatea pepenilor au aceeași structură ca dovlecii de iarna, având aceeași coaja subțire si miezul plin cu semințe. Diferența dintre dovleci si pepeni consta, însă, în faptul că primii sunt considerați a fi legume, pe când ceilalți sunt consumați pe post de fructe.
Substanțele conținute de pulpa pepenelui galben, în mod special, ajută la reglarea glandelor sexuale și a hipofizei, de aceea medicii ne recomandă să mâncăm câteva felii din acest fruct în fiecare zi. De asemenea, pepenele galben are o acțiune benefică asupra sistemul digestiv, datorită fibrelor pe care le conține.
Particularităţi biologice
Pepenele galben este o plantă anuală, cu o perioadă de vegetaţie de 80-110 zile. Are un sistem radicular puternic care pătrunde în sol până la 1m adâncime, cu marea masă a rădăcinilor situate la 30-40 cm, rezistând mai bine la secetă în comparaţie cu castraveţii. Pepenele galben este o plantă termofilă, cu pretenţii foarte mari faţă de căldură, necesitând un plus de 2-4 grade C faţă de castraveţi, pe faze de vegetaţie. Temperatura optimă de germinare a seminţelor este de 25-30 grade C. Pepenele galben este o plantă de zi scurtă.
Lipsa de lumină determină alungirea răsadurilor şi a plantelor în cultură. Lumina intensă influenţează favorabil acumularea de zahăr în fructe, iar lipsa ei, întârzie coacerea fructelor. Pretenţiile plantei faţă de apă sunt mai reduse datorită structurii sistemului radicular ce îi imprimă o rezistenţă mai mare la secetă. Elementele minerale trebuie să se găsească în cantităţi corespunzătoare în sol. O fertilizare în exces cu azot, pe fondul unei insuficienţe cu potasiu, duce la obţinerea unor fructe de slabă calitate.
Tehnologia cultivării pepenelui galben în câmp
Pregătirea terenului şi solului începe toamna prin efectuarea următoarelor lucrări: nivelarea de întreţinere, discuirea, fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice, 60-80 t/ha gunoi de grajd, 50-70 kg/ha superfosfat, 70-90 kg/ha sare potasică, încorporânduse în sol odată cu arătura adâncă, la 25-28cm.
Primăvara se pregăteşte terenul cu grapa cu colţi reglabili şi cu, combinatorul. Înfiinţarea culturii prin semănat direct în câmp are loc între 25 aprilie şi 10 mai. În zonele cu precipitaţii în luna mai, pentru a realiza producţii mai timpurii, se practică semănatul în cuiburi pe muşuroaie amenajate peste un substrat de încălzire cu gunoi de grajd care a fost introdus în gropi la adâncimea de 30cm, distanţa între cuiburi fiind de 50cm.
Lucrări de întreţinere
- Răritul la distanţele stabilite pe rând, lăsându-se 2 plante la cuib;
- Praşile manuale şi mecanice numai până în momentul când vrejii acoperă suprafaţa de cultură, pentru a nu fi deranjaţi;
- Aplicare a 3-4 udări, în special în perioada înfloririi şi creşterii fructelor. Nu se fac udări în perioada de coacere a fructelor pentru a preveni crăparea acestora;
- Reducerea numărului de fructe pe plantă la 5-8 bucăţi, în special la soiurile timpurii;
- 2-3 fertilizări suplimentare cu îngrăşăminte chimice (în doze de 80-100- 150 kg/ha NPK);
- Ciupitul tulpinii după 3-4 frunze şi a lăstarilor după 5-8 frunze, influenţând o ramificare mai rapidă;
Combaterea chimică a bolilor şi dăunătorilor (mana – Bravo 500 SC (500 gr/l), căderea plantulelor – Previcur Energy (310 gr/l), alternarioza – Shavit F72WP (2kg/ha), fuzarioza – Topsin AL 70 PU (0,5 l soluţie/plantă), tripsul tutunului – Confidor Energy (0,6 l/ha)
Combaterea ecologică cuprinde o serie de măsuri cum ar fi:
- revenirea culturii pe acelasi teren după o perioadă de 3-4 ani pentru evitarea apariţiei virozelor, bacteriozelor şi fusariozelor ce distrug violent plantele;
- înfiinţarea culturilor pe terenuri ce nu reţin apa, în sole ce vor fi irigate prin brazde;
- dezinfecţia seminţelor înainte de semănat cu soluţii de piatră vânătă (sulfat de cupru) în concentraţie de 0,5% timp de 15 minute, după tratare seminţele fiind zvântate fără a fi spălate;
- pentru bolile ce apar în timpul perioadei de vegetaţie se vor face 1-2 tratamente preventive cu zeamă bordeleză 0,5- 0,7%, Funguran 0,3%. Făinarea este o boală ce apare frecvent la această specie producând pierderi mari, de aceea este important să se stropească plantele cu sulf muiabil 0,5%;
- în cazul semnalării atacului de afide şi acarieni se fac stropiri cu produse specifice ca Rotenona sau Neem.
Recoltarea fructelor are loc la maturitatea fiziologică deplină, sau cu câteva zile mai devreme pentru cultivarele cu postmaturare. Momentul optim de recoltare este semnalat de intensificarea parfumului, schimbarea culorii, apariţia unor uşoare crăpături la nivelul pedunculului, fructele sunt grele, iar prin lovirea cu degetul nu trebuie să sune a gol. Se recoltează eşalonat, începând din mijlocul lunii iulie şi până la sfârşitul lunii august, iar la cultivarele mai târzii, recoltarea se prelungeşte până în septembrie, iar maturarea poate continua şi în depozit.
Cum combatem cele mai răspândite boli la plantele din grădină
Mult mai de temut decât atacul diverșilor dăunători, sunt diversele boli sau maladii ale plantelor transmise prin intermediul ciupercilor microscopice ( bolile criptogamice), bacteriilor (bacteriozele) sau virusilor (virozele).
Făinarea (mana)
Pe frunzele plantelor apare un praf alb fainos (din spori de Erysiphales), de obicei pe partea superioară. Bobocii atacaţi nu mai cresc, iar frunzele atacate se usucă. Infecţia repede se răspândeşte în habitatele cu temperatura şi umiditatea ridicată. Frecvent sunt atacate: Phlox, Roşa, Chrysanthemum, Calendula, Verbena, Antirrhinum, Dianthus, Cineraria.
Combatere: Serele se aerisesc frecvent şi se udă nu prea abundent. Toamna în câmp rămăşiţele de plante atacate sunt colectate şi arse. În timpul vegetaţiei plantele atacate, după fiecare 10-15 zile, se stropesc cu soluţie bordeleză (0.5- 1.0%), fundazol-0.2%, karatană şi topsin de 0.1 %.
Rugina
Uredinalele sunt un grup de ciuperci care atacă organele verzi ale plantei. Primăvara pe plante apar pete galbene, pe care se dezvoltă pustule de culoare brun-portocalie. Pe frunzele infectate apar pete îngălbenite la început izolate, apoi unite, ce cauzează uscarea şi căderea timpurie a frunzelor, uscarea ramurilor şi mugurilor florali. Rugina este deosebit de primejdioasă în habitatele umede cu temperatura ridicată. Sunt atacate frecvent: Rasa, Dianthus, Iris, Hyacinthus, Salvia, Althaea, Viola etc.
Combatere: Colectarea şi arderea părţilor atacate ale plantelor, stropirea periodică după fiecare 10-15 zile cu zeamă bordeleză de 1% sau TMTD de 2%, zineb de 0.5%, captan de 0.2%.
Pătarea frunzelor
Pe frunze apar pete rotunde sau neregulate de culoare brună, roşictică sau galben-închisă. Frunzele atacate se necrozează şi cad. Boala apare în locurile cu umiditate sporită şi insuficient aerisite. Ca agenţi patogeni servesc diferite specii de ciuperci şi bacterii, care foarte repede se înmulţesc. Atacă plantele de Chrysanthemum, Antirrhinum, Begonia, Primula, Dianthus, Roşa, Phlox, Iris, Dahlia, Clivia, Ficus, Cineraria, Paeonia, Glacliolus etc.
Combatere: îndepărtarea şi nimicirea plantelor atacate. Periodic se stropesc cu zeamă bordeleză de 1%, zincb-0.5%, fundazol-0.2%, oxiclorură de cupru-0.5%.
Putregaiul cenușiu
Este o ciupercă saprotrofa şi facultativ parazită, care infectează toate organele plantei, îndeosebi bobocii şi florile. Pe frunze apar pete mici brune, iar pe bulbi şi tuberobulbi porţiuni brune putrezinde. Ţesuturile atacate se înmoaie. Se molipsesc plantele acolo, unde umiditatea este sporită în lipsa aerisirii şi temperaturii scăzute. Atacă speciile de plante bulbifere şi tuberculi – Dahlia, Cyclamen, Hippeastrum etc.
Combatere: Înlăturarea plantelor atacate, aerisirea şi reducerea umidităţii. Bulbii se dezinfectează cu germisan (0.25%) sau ferban (0.5%) timp de 1-2 ore. Plantele se stropesc cu zeamă bordoleză de 1%.
Fusarioză
Agentul este o ciupercă facultativ parazită care se întâlneşte în sol şi pătrunde în plante prin sistemul radicular. La plantele atacate putrezesc rădăcinile, frunzele se îngălbenesc şi se ofilesc. Plantele se molipsesc în habitatele cu temperatură şi umiditate înaltă. De fuzarioză se infectează: Callistephus chinensis, Lilium, Dianthus, Pelargonium etc.
Combatere: înlăturarea şi nimicirea plantelor infectate cu tot cu rădăcini, prelucrarea ghivecelor cu formalină, var şi soluţie de clorură (sau sulfură) de cupru (5%), germisan 0.1% şi sublimat coroziv de 1%.
Septorioza
Infectează frunzele la multe plante decorative (Dianthus, Digi- talis, Salvia etc.). La gladiole se infectează frunzele şi tuberobulbii, pe care apar pete mici circulare, care apoi se concresc. Culoarea petelor este brună, frunzele se usucă şi cad fiind perforate.
Combatere: constă în efectuarea a 2-3 stropiri cu zeamă bordoleză de 1% în decursul sezonului. Rămăşiţele plantelor sunt colectate şi arse. Frunzele se tratează cu merpan de 0.2%, benlate şi topsin-M de 0.1%.
Oferta ECOVOLT Romania & LP ELECTRIC Systems Sistem de pompare apa alimentat cu energie solara sau eolianaV-ati intrebat daca puteti avea o gradina ecologica ? Si daca da, vom iriga folosind energie solara ? Solutia este simpla si la indemana tuturor. Cu ajutorul unei pompe solare conectate direct la un panou solar fotovoltaic, ati obtinut un sistem de pompare ecologic. Rezultatul este incredibil ! O pompa Lorentz cuplata la un panou solar fotovoltaic cu o putere de numai 150W se pot obtine aproximativ 13000 Litri de apa pe zi, de la o adancime de 10 m, in perioada de vara. De retinut ca acesta pompa functioneza zilnic, automat folosind doar energie solara. O asemena pompa poate produce : 13000 litri/zi x 30 zile = 390.000 Litri /luna ( 390 m3 /luna ) Acum …incercati sa va imaginati o gradina irigata zilnic …cu 13000 litri de apa…. si folosind doar energie gratuita ! Alimentarea cu apa a constituit intodeauna o problema mai ales atunci cand energia electrica nu este disponibila. Solutile de pompare a apei folosind panouri solare sau turbine eoliene au fost intodeauna o solutie foarte eficienta. Sistemele de irigatii individuale care folosesc aceasta tehnologie, s-au dovedit a fi solutia ideala si sunt din ce in ce mai intens folosite in agricultura. Aceste sisteme folosesc pompe submersibile sau de suprafata. Esential in aceste aplicatii sunt pompele de curent continu care au un randament foarte ridicat, folosind pentru pomparea apei o cantitate foarte mica de energie electrica. Schema bloc a unui sistem de acest tip este prezentata mai jos.
Pompa de apa
sistem de irigatie solar Fiecare sistem care foloseste energia alternativa trebuie proiectat intr-un mod foarte riguros. De aceasta proiectare si optimizare va depinde eficienta si pretul lui de cost. Pentru a determina pretul de cost al unui echipament este necesar sa determinam cativa parametrii esentiali. LP ELECTRIC a pregatit o aplicatie pentru a determina aceste valori si poate fi folosita de toti clientii.
Pentru a face o analiza detaliata a unei asemenea aplicatii vom lua in considerare pompa de apa Shurflo Model 8000-443-136. |
pompa | |||||||||||||||||||||
|
Aceasta pompa poate functiona direct pe acumulator la 12V cu o presiune maxima de 4 Bari si are capacitatea de a pompa cu un debit de maxim 6L/min utilizand pentru acest efort un curent maxim de 4,2A. Energia necesara poate fi produsa de panouri solare fotovoltaice avand o putereproportionala cu cantitatea de apa pompata. Caracteristicile tehnice permit urmatoarele performante, luand in considerare 5 ore de soare pe zi :
Aceste caracteristici o face foarte usor de utilizat in zone fara energie electrica pentru irigatii si apa curenta a unei locuinte.
Pentru acesta aplicatie vom avea nevoie de urmatoarele componente principale:
Preturile estimative ale echipamentelor folosite in cadrul acestui exemplu sunt :
|
||||||||||||||||||||||
|
Pentru a face o alta analiza detaliata a unei asemenea aplicatii vom lua in considerare pompa de apa electrica LJ20. |
||||||||||||||||||||||
|
Aceasta pompa poate functiona cu panouri solare avand o putere intre 24W si maxim 35W. Caracteristicile tehnice permit urmatoarele performante, luand in considerare 6 ore de soare pe zi :
Aceste caracteristici o face foarte usor de utilizat in zone fara energie electrica pentru irigatii si apa curenta a unei locuinte.
Pentru acesta aplicatie vom avea nevoie de urmatoarele componente principale::
Beneficile sistemului sunt exceptionale. Pe langa faptul ca aceste sisteme furnizeaza energie ecologica, aceste sisteme ofera independenta energetica totala si sunt foarte fiabile. Estimarea financiara a sistemului Costurile aferente echipamentelor folosite in acest exemplu, publicate mai jos, sunt doar estimative, urmand ca la evaluarea finala a fiecarui proiect sa fie aplicate reduceri de preturi corespunzatoare topologiei si dimensiunii fiecarei aplicatii. Datorita unicitatii fiecarui proiect costurile aferente fiecarei aplicatii pot sa difere semnificativ. Preturile estimative ale echipamentelor folosite in cadrul acestui exemplu sunt :
sistem pompa de apa submersibila
repetor radio |
||||||||||||||||||||||
 |
(c) Copyright 2005-2012 ECOVOLT SRL. all Rights Reserved | |||||||||||||||||||||
ECOVOLT Romania & LP ELECTRIC Systems
Email: info@ecovolt.ro & info@LPelectric.ro
PROGRAM: LUNI – VINERI ora 9:00 – 18:00
GSM : 0735 959 619 (vodafone)
GSM : 0748 210 688 (orange)
Tel : 0258 81 80 81 (romtelecom)
FAX : 0358 81 45 80
Sediul :
Str: Petresti Nr:17
510184 Alba Iulia
Romania
| ============================
LP ELECTRIC SYSTEMS SRL Numar TVA: RO25816153 RC: J01/524/2009 Banca BCR – Alba Iulia IBAN: RO09RNCB0003037783030001 ============================ |
==========================
ECOVOLT SRL Numar TVA: RO23309049 RC: J01/217/2008 Banca BCR – Alba Iulia RO09RNCB0003107004170001 =========================== |
| ============================
LP ELECTRIC SRL (vechea organizatie) Numar TVA: RO16675977 RC: J01/855/2004 Banca BCR – Alba Iulia IBAN: RO09RNCB0003037783030001 ============================ |
O tehnologie ca la carte pentru reusita unei culturi de soia,recomandată de specialiştii DuPont Pioneer!
Soia poate fi o cultură rentabilă în ferma ta. Este important, însă, să aplici tehnologia optimă de cultură pentru rezultate remarcabile. Iată recomandările specialiştilor DuPont Pioneer!
Plante premergătoare
Cereale păioase (recomandat), sfecla pentru zahăr, porumb. A nu se cultiva după: floarea-soarelui, alte leguminoase (inclusiv soia).
Lucrările solului
Arătura de toamnă este recomandată doar atunci când condiţiile pedoclimatice sunt foarte favorabile executării acestei lucrări (fără bolovani sau curele). Este recomandată lucrarea cu Tiger sau cu orice alt utilaj combinat care să afâneze solul pe adâncimea de minim 25 cm, dar care să lase solul suficient de tasat pentru refacerea capilarităţii.
Aceste lucrări trebuie făcute imediat după ce planta premergătoare eliberează terenul, pentru a beneficia de umiditatea din sol.
Pregătirea patului germinativ
Mobilizarea solului cu combinator prevăzut cu tăvălugi inelari şi nivelatoare. Se poate face imediat după lucrarea de bază dacă semănatul se va efectua cu o semănătoare de precizie cu discuri sau în preziua semănatului în celelalte cazuri.
Fertilizarea
Pentru producţii de peste 4,5 tone/ha, trebuie să se asigure 80-90 kg/ha s.a. N; 55-50kg/ha s.a. P; 35-45 kg/ha K; 55-60 kg/ha s.a. S. Fertilizarea de bază (după arătură şi înainte de discuit/combinator sau aplicat cu Tiger) trebuie să asigure 20% din cantitatea totală de N, 20% din cantitatea de S şi 100% din cantitatea de P şi K. Se pot folosi îngrăşăminte complexe ca 18:46:0, 20:20:20, etc. iar pentru sursa de sulf îngrăşăminte chimice ca Sulfatul de Amoniu. Primăvara la pregătirea patului germinativ: 60% din Azot (Azotat de amoniu/Uree/Sulfat de amoniu), restul de 20% N se va aplica odată cu semănatul. Dacă dispunem de irigaţie este de recomandat a se aplica prin fertigare 30% din cantitatea de N, care nu se va mai aplica la pregătirea patului germinativ.
Semănatul
Sămânţa trebuie să fie certificată (C1), de cea mai bună calitate, tratată cu Nitragin Bac Soia înainte de semănat şi ferită de razele solare.
Atenţie! Pentru pregătirea soluţiei de Nitragin Bac Soia se va folosi apă liberă de clor.
Perioada optimă de semănat este atunci când la adâncimea de semănat avem cel puţin 12 grade Celsius (după data de 15 aprilie).
Densitatea de semănat
55-65 boabe germinabile/m2, adâncimea de semănat 4-6 cm, norma de sămânţă 80-110 kg/hectar, distanţa între rânduri recomandată 40 cm, 55 cm sau 70 cm.
Întreţinerea culturii
Dacă pregătirea patului germinativ a fost făcută din toamnă, primăvara înainte de semănat se poate face o erbicidare cu glyphosat 1 l/ha, + S Metolaclor 1.5 kg/ha + Metribuzin 0.24 Kg/ha. Ca şi erbicide preemergente se mai pot folosi produse pe bază de: Dimetenamid – P 0.8-1.2 l/ha, Flumioxazin 09 kg/ha. În postemergenţă, pentru combaterea buruienilor dicotiledonate, se recomandă: Tifensulfuron-metil 0.024 kg/ha, Imazamox 1 l/ha. Momentul aplicării este atunci când buruienile sunt în faza de rozetă.
Combaterea buruienilor monocotiledonate în vegetaţie se poate face cu: Quizalofop-P-Etil 0.75 l/ha, Cletodim 1-1.5 l/ha, Fluazifop- P-Butil 1-1.5 l/ha.
Combaterea bolilor şi dăunătorilor
Pentru controlul agenţilor patogeni, echipa de specialişti DuPont Pioneer recomandă utilizarea tratamentelor cu Picoxistrobină + ciproconazol, Mancozeb + Mefenoxam
(Peronospora manshurica), Tiofanatmetil (arsura bacteriană), iar împotriva acarianului roşu, a moliei păstăilor de soia se vor folosi produse care conţin: Cipermetrin 0.025 kg/ha, Hexitiazox 0.04 kg/ha, Clorantraniliprol.
Recoltarea se va face ţinând cont de umiditatea STAS de 14%.
Sursa echipa tehnică a DuPont Pioneer.
RECOMANDĂRI privind aspecte TEHNOLOGICE esenţiale în cultura PORUMBULUI
Pe lângă alegerea hibridului adaptat fiecărei ferme trebuie avute în atenţie câteva aspecte tehnologice esenţiale pentru cultura porumbului, susţin specialiştii cunoscutei companii producătoare de seminţe, Saaten Union, în frunte cu dr. ing. Dinca Viorel, director Dezvoltare Floarea-soarelui şi Porumb.
Iată de ce trebuie să ţineţi cont!
• Calitatea seminţelor ce depinde de valoarea culturală a seminţei şi anume energia germinativă, puritatea varietală care trebuie să aibă valori ridicate, corpurile străine, materiile inerte şi alte seminţe ce trebuie să lipsească din masa de boabe;
• Evaluarea solului din fermă are un impact major în eficientizarea costurilor cu îngrăţămintele chimice, care în mod obişnuit reprezintă 70% din costurile totale ale tehologiei culturii de porumb;
• Erbicidatul pre şi postemergent în funcţie de condiţiile climatice şi rezerva de buruieni din sol;
• Fertilizare fazială echilibrată corelată cu rezultatul cartării agrochimice ;
• Aplicarea de îngrăşăminte pe bază de microelemente în special pe bază de zinc;
• Fertilizarea organică odată la cinci ani ;
• Rotaţia culturii pentru evitarea bolilor şi dăunătorilor comuni;
• Utilizarea hibrizilor din grupe FAO diferite pentru orice tip de fermă;
• Semănatul la momentul optim pentru fiecare zonă a ţării în parte;
• Combaterea bolilor şi dăunătorilor ca măsură preventivă dar şi curativă în cazul unei presiuni ridicate;
• Recoltarea când umiditatea boabelor este cât mai apropiată de stas (14 %).
SAATEN-UNION România a implementat cu succes un program pilot ce a acoperit toate zonele agricole din România, prin care a oferit cu titlu gratuit fermierilor câte un sac comercial din cei mai noi şi performanţi hibrizi în vederea găsirii materialului genetic pretabil pentru fiecare fermă în parte şi pentru a veni ulterior cu oferte personalizate.
Iata cateva ponturi pentru REUŞITA unei culturi de PORUMB
DuPont Pioneer vine în întâmpinarea agricultorilor cu recomandări tehnologice pentru o cultură de porumb reuşită. Iată, pe scurt, cele mai importante ponturi!
1 Alegerea corectă a hibridului
În selecţia hibridului, cultivatorii trebuie să aibă în vedere o serie de factori ce ţin de: performanţa şi stabilitatea hibridului, disponibilitatea acestuia, destinaţia (morărit, furajare), comportarea la condiţii variabile de mediu şi tehnologie, grupa de maturitate şi pierderea apei la maturitate şi nu în ultimul rând de preţ.
2 Pregătirea terenului
Efectuarea lucrărilor de înfiinţare a culturii (arat, discuit, pregătirea patului germinativ) pe solul încă umed poate crea mari probleme culturii viitoare prin gradul mare de compactare a solului. Un teren tasat, mai cu seamă pe solurile grele, acolo unde lucrările de scarificare nu au fost efectuate sau au fost executate superficial, poate conduce la:
¤ răsărire deficitară, rădăcinile plantei nu reuşesc
să exploreze solul pentru apă şi elemente nutritive (din acest motiv primele simptome de carenţă, în special azot, apar pe frunzele bazale, chiar din faze timpurii de creştere);
¤ băltiri ce determină levigarea unor elemente nutritive, procese degenerative ireversibile ale rădăcinilor la mai mult de 72 de ore de la instalare;
¤ polenizare/fecundare în etape cu maturarea eşalonată a plantelor şi pierderi importante de producţie.
La fertilizare, trebuie ţinut cont de cartarea agrochimică pentru a putea stabili cea mai bună reţetă de nutriţie. Potrivit dr. ing. Tomel Petrache, Field Sales Agronomist – DuPont Pioneer, un minim de 60 -70 kg s.a./ha azot trebuie asigurat, iar o cantitate de până 120-150 kg s.a./ha se poate regăsi în sporul de producţie adus într-un an în care nivelul precipitaţiilor şi repartiţia acestora se încadrează în normal. Aplicarea fracţionată a acestuia aduce cele mai bune rezultate.
Astfel, cca 1/3 din totalul aplicat să fie considerat starter (pe întreaga suprafaţă sau localizată) şi 2/3 cu aplicare în vegetaţie (70% după 6 frunze şi 30% înainte de înflorire). La administrarea îngrăşămintelor cu azot în vegetaţie trebuie amintit aspectul necesităţii încorporării atât a celor granulate, dar mai ales a celor lichide. E bine de ştiut că eficacitatea acestora e mai mare dacă aplicarea s-a făcut pe un teren uscat, iar ulterior a primit apa din ploi sau irigaţii. Pe terenurile deja umede, odată cu evaporarea apei se pierde şi mare parte din azotul aplicat.
De asemenea, trebuie asigurat fosforul cu rol determinant la pornirea în vegetaţie, creşterea şi dezvoltarea ulterioară a culturii.
3 Tratamentul seminţei
Companiile producătoare asigură tratamentul seminţei doar împotriva principalelor boli cu incidenţă în stadiile timpurii de vegetaţie. În ceea ce priveşte dăunătorii, aplicarea insecticidului la sămânţă a rămas la latitudinea cultivatorilor.
Tratamentul seminţei se dovedeşte a fi mai mult decât o necesitate, iar lipsa acestuia nu oferă garanţia răsăririi culturii şi evoluţiei acesteia (sănătatea culturii, păstrarea indicelui foliar, păstrarea densităţii, scăderea populaţiei de patogeni şi dăunători).
4 Momentul semănatului
În ceea ce priveşte momentul semănatului, data calendaristică trebuie să fie una doar orientativă. Diferenţele dintre ani pot fi foarte mari. Din acest motiv, urmărirea atentă a informărilor meteo e foarte importantă. La momentul decis a se semăna timpuriu, (6 °C), trebuie ales corect hibridul care se pretează la o astfel de abordare.
5 Stabilirea normei de sămânţă la semănat
În stabilirea densităţii plantelor trebuie să ţinut cont, atât de specificul fermei (aşezare geografică, tehnologie aplicată, momentul semănatului), dar şi de parametrii de calitate ai seminţei. Pe această bază se poate calcula necesarul de sămânţă/hectar.
6 Stabilirea adâncimii de semănat
La stabilirea adâncimii de semănat trebuie să se ţină cont de: tipul solului, momentul semănatului, modul de pregătire a patului germinativ şi chiar de energia germinativă a seminţei. Tomel Petrache consideră că un minim de 5 cm ca fiind obligatoriu. La mai puţin de 5 cm, creşte riscul neuniformităţii culturii, datorat umidităţilor şi temperaturilor foarte fluctuante din prima perioadă de vegetaţie. În faze târzii de dezvoltare apare riscul căderii din rădăcină, mai ales pe terenuri compactate.
Adâncimea de semănat poate fi mărită în primăverile secetoase, astfel încât toată sămânţa să ajungă în stratul umed de sol şi primele viitoare 4-5 noduri, generatoare de rădăcini, să se afle sub nivelul solului. În cazul atacului de dăunători pe rădăcină (Diabrotica virgifera), o masă mare de rădăcini oferă o siguranţă mai mare culturii.
7 Cultivarea de hibrizi din grupe diferite de maturitate
Alegerea unor hibrizi din grupe diferite de maturitate aduce o serie de avantaje. Primul este cel al eşalonării semănatului. Trebuie făcută precizarea că pentru a diferenţia perioada de înflorire (critică pentru porumb) între hibrizii mai timpurii şi cei mai tardivi, trebuie să se înceapă semănatul cu hibrizii mai timpurii, continuându-se apoi pe măsura creşterii maturităţii.Înflorirea eşalonată a hibrizilor oferă o mai mare siguranţă în obţinerea unor producţii bune. Toamna-i un anotimp cu o multitudine de lucrări (semănături, recoltări, arături). Or, recoltarea eşalonată a porumbului este un mare avantaj în gestionarea lucrărilor din fermă.
FERTILIZAREA culturilor de CEREALE păioase. Iată RECOMANDĂRILE ALCEDO!
În primul rând, fertilizarea culturilor trebuie să înceapă întotdeauna cu analiza solului, apoi cu fertilizarea de bază, la pregătirea patului germinativ.
De regulă, cerealele păioase valorifică bine solurile cu pH cuprins între 5,5 şi 6,5, iar orzul şi orzoaica până la 7,5. La tratamentul seminţei se recomandă utilizarea MICROFERT U în doză de 2,5 l/tonă;
Utilizarea fertilizanţilor microgranulaţi concomitent cu semănatul aduce un plus de uniformitate, de nutriţie şi un start viguros al culturii pentru rezistenţa bună la iernat.
În tehnologia de fertilizare trebuie acordată o atenţie deosebită fenomenului de „foame a azotului”, dar şi la excesul de azot, care aduce iniţial o sensibilitate la frig a plantelor, apoi în urma precipitaţiilor din iarnă este complet levigat.
Pentru obţinerea unei recolte de bună calitate este bine să se administreze produse chimice pe bază de sulf şi magneziu, în special pe solurile cu conţinut mai mic de materie organică.
Cu ocazia oricărui tratament fitosanitar se recomandă şi aplicarea foliară cu MCROFERT U sau FOLIMAX CEREALSMIX, FOLIMAX FIRST N, FOLIMAX GOLD, FOLIMAX ACTIVE PK, produse care pun mai bine în valoare fertilizarea radiculară, susţin buna funcţionare a plantei şi previn dezechilibrele nutriţionale.
Pe solurile cu pH normal sau uşor acid, sursa preferată de azot este Nitrocalcarul, în timp ce pe solurile cu pH sub 6,5 se impune amendarea calcaroasă de urgenţă, preferabil cu amendamente cu conţinut mai ridicat de magneziu.
Necesarul de fertilizare pentru o recoltă de 7-8 tone/ha este de: 120-140 kg N/ha; 90-110 kg P2O5/ha, 120-140 kg K2O/ha, însă o bună parte din necesarul de potasiu poate fi obţinut gratuit prin reîncorporarea, an de an, în sol a resturilor vegetale.
O bună parte din aceste recomandări au fost expuse de echipa ALCEDO în frunte cu Vicenţiu Cremeneanu, preşedintele Alcedo, la recentul simpozion desfăşurat la Brăila
De ce SE COLOREAZĂ PORUMBUL în ROŞU? Când şi cât AFECTEAZĂ PRODUCŢIA?
Ar trebui fermierii să se îngrijoreze de acest fenomen al colorării frunzelor de porumb în fazele de dezvoltare timpurii, cu pigmentul antocianic răspunzător de emiterea radiaţiei roşiatice, sau nu?
Depinde de cauzele care provoacă fenomenul. Nu este deloc neobişnuit ca imediat după răsărirea micilor plantule de porumb, sub influenţa diferitilor factori (meteorologici, antropici, chimici, etc), acestea să capete acea tentă roşiatică pe frunze, mai ales în faza de 2-4 frunze (faza de sevraj a porumbului). Şi, ca prin minune, în faza de 6 frunze, această coloratie să dispară exact că în reprezentaţiile lui David Coperfield.
“Cercetările efectuate de echipa Pioneer arată că nu există nici o infliuenţă asupra productivităţii hibridului, corelată cu înrosirea frunzelor. Hibrizii care genetic deţin acest fenomen, rămân la fel de productivi, fie că frunzele se colorează în roşu sau nu”, susţine Mihai Valentin, Product Manager Pioneer România.
Care sunt cauzele care pot provoca înroşirea frunzelor de porumb?
Porumbul violaceu nu este o “ invenţie“ modernă. Această coloratie roşiatică a frunzelor de porumb a fost observată din cele mai vechi timpuri şi se manifestă “cu succes” pe forme de porumb sălbatic ce cresc în zonele montane răcoroase din Peru şi Mexic.
Specialistul Pioneer admite că această coloraţie violacee este dată de o serie de gene, mai exact 8 la număr, răspunzătoare de exprimarea fenotipică a pigmentului antocianic. Există numeroase plante care deţin acelaşi număr de gene. De exemplu, arţarul roşu are frunze cu tentă roşiatică în primăvară, cum de altfel există arţari cu frunze total verzi. Să nu uităm de banală varză roşie, care culmea face fotosinteză şi da randamente foarte bune chiar dacă e “roşie”. (…)
Marea majoritate a hibrizilor de porumb deţin 5 din cele 8 gene responsabile pentru coloratia violet. Celelalte 3 gene se regăsesc doar la o parte din hibrizi, care sunt şi uşor mai sensibili la temperaturi scăzute. Atunci când aceşti hibrizi sunt expuşi la temperaturi scăzute., genele declanşează secretarea de pigment antocianic în micile plantule. Acelaşi fenomen se poate observa şi atunci când noaptea temperatura aerului coboară sub 10° C, iar ziua temperaturile depăşesc 15° C, atunci când avem amplitudini mari de temperatura între zi şi noapte.
“Această coloratie se manifestă doar în fenofaza de până în 6 frunze ale porumbului, când acesta trece prin acea “ perioada de sevraj”, când plantă se hrăneşte preponderant prin sistemul radicular embrionar şi investeşte masiv în dezvoltarea rădăcinilor coronare (principalul sistem radicular al plantei mature), în defavoarea dezvoltării aeriene. În primăverile cu temperaturi scăzute, cu umiditate în sol, acoperite de resturi vegetale, cu siguranţă hibrizii ce deţin toate cele 8 gene răspunzătoare de secretarea pigmentului antocianic, se vor manifestă fenotipic, prin apariţia coloratiei violacee pe frunze.
Pigmentatia violacee poate apărea şi la plantele mature (peste 6 frunze) dar în aceste cazuri, această este determinată de alţi factori (vătămări mecanice sau chimice, atac de insecte) şi alt soi de gene sunt răspunzătoare”, explică Mihai Valentin.
Cercetările Pioneer arată că, atât hibrizii ce dezvoltă coloraţia violacee, cât şi cei care rămân verzi, atunci când au fost expuşi la frig, au avut acelaşi conţinut în clorofilă, fără nici o diferenţa. În portofoliul Pioneer se găsesc o serie de hibrizi consacraţi, extrem de productivi şi care au caractere agronomice deosebite, dar care deţin cele 8 gene, manifestând în condiţii de stres termic coloratia violacee. Aduc aminte aici de P9241, poate cel mai stabil şi bine adaptat hibrid la condiţiile din România, care deţine caractere agronomice aproape de perfecţiune (tulpină puternică, înrădăcinare profundă, toleranţă excepţională la seceta şi arşiţa, toleranţă deosebită la Fuzarium şi Gibberela) şi P9911, etalon de randamente record în grupa FAO 400, care prezintă acest caracter de coloratie violacee.
Alte cauze ce pot provoca acest fenomen – Carenţă în fosfor (P)
După cum bine ştiţi, carenţă în P se poate manifestă prin această coloratie violacee a frunzelor. Bineînţeles, în aceste cazuri, o analiză agrochimică a solului va furniza informaţii asupra conţinutului de P disponibil, (din soluţia solului)- mare atenţie, cea mai mare parte a P din sol este sub formă “blocată”, inaccesibil plantelor) dacă analizele vor arăta că nivelul de aprovizionare este suficient, fertilizarea suplimentară cu fosfor nu va schimba culoarea violet a plantelor în verde.
Cum putem să ne dăm seama dacă este vorba de coloraţie determinată genetic sau este deficient de fosfor?
Dacă coloratia violacee este uniform răspândită pe întreaga solă, cauza este cel mai probabil determinată genetic.
Dacă coloratia apare în vetre, localizată pe zone, indică de obicei o carenţă în P
Carenţa în P este de asemenea cauza probabilă şi dacă această coloratie persistă peste stadiul de 6 frunze
Solurile reci, cu textura grea, se încălzesc mai greu, plantele suferă, metabolismul fiind încetinit- reprezintă o altă cauza a apariţiei coloratiei violacee.
Sistemul de lucrări- pe solurile lucrate în min. till, acoperite de resturi vegetale, zonele compactate pot provoca reacţia de coloraţie violacee.
Utilizarea necorespuzatoare a pesticidelor sau a fertilizanţilor (în special cei cu azot pot distruge mezocotilul plantulei) vor induce în anumite cazuri secretarea de pigment antocianic.
Apariţia coloratiei violacee nu va influenţa productivitatea hibridului, în schimb condiţiile de mediu, tehnologia aplicată, greşelile tehnologice o vor face.
În momentul de faţă, Pioneer are în România cea mai performanţă gama de hibrizi deosebit de bine adaptaţi condiţiilor climatice specifice teritoriului României, cu o plasticitate ecologică deosebită.
Garanţia succesului fermierului constă în productivitatea şi stabilitatea produselor Pioneer. Toate aceste caracteristci sunt înglobate sub o singură umbrela, un brand deja consacrat în România- Optimum® AQUAmax® .
Cum COMBATEM BOLILE FOLIARE la CEREALELE păioase? Recomandări tehnologice!
Odată cu primăvara, îşi fac apariţia şi primele boli foliare, septorioza, cunoscută şi sub numele de pătarea brună a grâului, şi făinarea, în principal, o boală cu transmitere prin sol.
Acestea sunt destul de agresive pentru culturile de cereale păioase, apar în aceeaşi perioadă şi sunt favorizate de condiţiile meteo (umiditate, temperatură, luminozitate), dar şi de nerespectarea tehnologiei, precum aplicarea în exces a îngrăşămintelor cu azot sau semănarea la o densitate prea mare.
„Pentru combatere se pot folosi Tratamentul I (T1), fungicide ca: Bumper 250 EC (propiconazol), în doză de 0,5 l/ha; Topsin 500 SC (tiofanat-metil), 1,25 l/ha; Salvator 25 EW (tebuconazol), 0,5 l/ha, Chefara (ciproconazol plus propiconazol), 0,4 l /ha sau Nativo 300 SC (200 g/l tebuconazol + 100 g/l trifloxistrobin), doza recomandată fiind de 0,8 l/ha pentru grâu şi orz”, ne-a declarat Vasile Barbu, un specialist care a lucrat o viaţă întreagă în protecţia plantelor, el însuşi un mic fermier.
De asemenea, în ultimii ani s-a dovedit insuficient un singur tratament, aşa că sunt necesare două şi chiar trei intervenţii fitosanitare. „Astfel, pentru T2 pentru controlul complexului de boli foliare (septorioze, rugini chiar şi făinare) se recomandă fungicide precum: Priori Xtra (azoxistrobin plus ciproconazol), în doză de 0,5 lha, Reveller (ciproconazol plus picoxistrobin), în doză de 0,5l/ha sau Property 180 SC (piriofenonă) 0,5 l/ha plus Salvator 24 EW (tebuconazol) 0,5 l/ha.”, a susţinut Vasile Barbu.
Potrivit specialistului, în piaţă se pot utiliza cu maximă eficacitate Acanto Plus (ciproconazol 80 g/l + picoxistrobin 200 g/l), produs de Du Pont – 0,5 l/ha; Capalo (fenpropimorf 200 g/l + epoxiconazol 62,5 g/l + metrafenona 75 g/l ) al companiei BASF, 1,5 l/ha sau Falcon Pro triadimenol 53 g/l + tebuconazol 148 g/l + spiroxamina 224 g/l) produs de Bayer, în doza recomandată de 0,7 l/ha.
De asemenea, odată cu aplicarea fungicidelor se recomandă şi aplicarea unor fertilizanţi foliari, între care: Synergizer 8-32-4, Nutricomplex, Microfert U sau a celor din gama Folimax.
Cum să EVITĂM CĂDEREA plantelor la PĂIOASE? Recomandările ALCEDO!
CÂT DE NECESARI SUNT REGULATORII DE CREŞTERE? Un fenomen tot mai des întâlnit în culturile de cereale păioase, aşa cum s-a întâmplat şi în primăvara 2016 , în special, în vestul ţării, l-a făcut pe fermieri să se gândească dacă regulatorii de creştere sunt necesari sau nu. Evident, pierderile de producţie cauzate de acest fenomen pot ajunge până la 20 la sută sau chiar mai mult.
Fenomenul de cădere este influenţat de un complex de factori: sensibilitatea soiului, tipul de sol, dozarea necorespunzătoare a fertilizării cu azot, umiditatea ridicată, ploile puternice, greutatea recoltei, grosimea şi lungimea tulpinei, dezvoltarea rădăcinei, viteza vântului şi nu în ultimul rând densitatea.
Aceasta trebuie să fie bine aleasă, ţinând cont de capacitatea de înfrăţire a fiecărui soi. Firesc, ca la o densitate mare de plante/mp riscul căderii plantelor să fie şi mai mare.
Pentru a preveni acest fenomen, tratamentul trebuie aplicat mult mai devreme la sfârşitul înfrăţirii sau la începutul alungirii paiului, între primul şi al doilea internod (BBCH 29-32).
Regulatorii au rolul de a produce scurtarea şi îngroşarea paiului, dezvoltarea unui sistem radicular mai puternic şi mai bine ancorat în sol.
Dintre produsele existente pe piaţă, sunt recomandate produsele pe bază de clormequat clorură STABILAN; în doză de 1,8-2,0 l/ha, la grâu; trynexapac-etil MODDUS 250 EC, doză de 0,2-0,3 l/ha la grâu şi 0,35 l/ha la orz, OPTIMUS 175 EC (0,4l/ha la grâu şi 0,6 l/ha la secară şi triticale); mepiquat clorură + prohexadion de calciu MEDAX TOP, recomandat în doză de 0,6- 1,0 l/ha la grâul de toamnă, orz de toamnă şi primăvară, secară, triticale.
ATENŢIE sporită la BOLILE şi DĂUNĂTORII de primăvară! RECOMANDĂRI de specialitate!
EVALUAŢI STAREA FITOSANITARĂ A CULTURILOR! În combaterea agenţilor de dăunare din culturile agricole o importanţă deosebită o are în primul rând evaluarea stării fitosanitare a culturilor.
“În baza evaluării făcute, corelată cu condiţiile climatice existente, faza fenologică a plantelor şi biologia agenţilor de dăunare identificaţi, se stabileşte schema de tratament si momentul aplicării”, informează Autoritatea Naţională Fitosanitară.
Iată recomandările specialiştilor Autorităţii!
În pomicultură la speciile seminţoase (măr, păr, etc.) la această dată se recomandă efectuarea tratamentelor pentru combaterea: foculului bacterian (Erwiniaamylovora), rapanului (Venturiainaequalis), fainarii (Podosphaeraleucotricha), moniliozei (Moniliniafructigena), gargaritei florilor de măr (Anthonomuspomorum) , iar pentru speciile samburoase (prun, cires, visin, cais, piersic, nectarin, etc.) se recomanda tratament pentru combaterea: moniliozei (Monilinia laxa), deformarii frunzelor (Taphrinadeformans), etc.
Fluctuaţiile de temperatură, umiditatea relativă a aerului, roua, densitatea mărită a plantelor/metru pătrat,fertilizarea excesivă cu azot, cultivarea de soiuri sensibile sunt factori care favorizează apariţia bolilor foliare în culturile de cereale păioase.
Astfel, la cerealele păioase (grâu, orz, etc.) recomandăm tratamente fitosanitare pentru combaterea fuzariozei, fainarii, septoriozei, ruginilor si dăunătorilor (afide, ploşniţa cerealelor-adulţi hibernanţi).
La rapiţă se vor efectua tratamente pentru combaterea următorilor dăunători: gândacul lucios (Meligethesaeneus), gărgăriţa tulpinilor (Ceuthorhynchus napi), etc.
IMPORTANT. Protejaţi albinele!
Culturile înfiinţate cu seminţe tratate cu neonicotinoide sunt intens monitorizate, luându-se toate măsurile pentru eliminarea oricăror riscuri care să afecteze familiile de albine şi mediul înconjurător.
Sămânţa tratată se va utiliza numai în zonele şi pe suprafeţele cu infestare foarte puternică a dăunătorilor de sol Tanymecusdilaticollis, Agriotesspp.Phyllotretaspp. şiPhylloidesspp;
Parcelele însămânţate cu sămânţă tratată vor fi marcate cu plăcuţe de avertizare.
Însămânţarea se va efectua cu semănători dotate cu echipamente care să asigure reducerea riscului (deflectoare), respectând buna practică agricolă.
După însămânţare, în momentul controlului, nu trebuie să se depisteze sămânţă tratată neincorporată în sol.
Pentru efectuarea tratamentelor se vor utiliza numai produse de protecţie a plantelor omologate în România, pentru cultura, agentul de dăunare si doza pentru care au fost omologate. Toate produsele omologate se găsesc în baza de date PEST-EXPERT, care poate fi accesata pe link-ul: www.madr.ro, Secţiunea Fitosanitar.
sursa: Autoritatea Naţională Fitosanitară
Roboți în biserică, omilii create pe moment și rugăciuni: atunci când IA sfidează religia; Siguranta vesniciei – Zac POONEN; Nu pierdeţi nimic, dar câştigaţi Totul Totului TOT, dacă –astazi (Evrei, cap. 3) ” Căutaţi pe… Babel / Babilonul și a Doua Venire… Clasamentul Mondial al țărilor unde creștinii sunt persecutați; Să ne iubim unii pe alţii, de E. A. Bremicker; „Cum v-am iubit Eu” (1); Găsește dragostea pe care ai căutat-o si Duhul Sfânt: sursa ta de putere desăvârșită,de Joyce Meyer; Iubirea in Biblie- citate biblice despre iubire; Iubeşte-ţi aproapele; Dacă iubește cineva pe mamă, pe tată, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine ,sau…( Dacă iubește cineva betia,preacurvia,fumatul,idolatria etc ); Iubirea in noul testament; Dragostea desăvârșită (1 Ioan 4:7-19);Epistola 1 Ioan (4)- Capitolul 4, de Stanley Bruce Anstey; Ce este hula împotriva Duhului Sfânt?(diverşi comentatori: Hole; MacDonald; Darby; etc.); Împăcaţi într-un trup…
////////////////////////////////////////////////
Împăcaţi într-un trup
Efeseni 2.11-22
SoundWords
© SoundWotds, Online începând de la: 13.09.2018, Actualizat
Efeseni 2.11-22: De aceea aduceţi-vă aminte că odinioară eraţi păgâni din naştere, numiţi necircumcişi de aceia care se numesc circumcişi, în carne, de mâna omului; că în timpul acela eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei,fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. Dar acum, în Hristos Isus, voi care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc al despărţirii şi în trupul Lui a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, legea poruncilor în rânduielile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El Însuşi un singur om nou, făcând pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia. El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă celor ce eraţi departe şi pace celor ce erau aproape, căci prin El şi unii şi alţii avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh. Aşadar voi nu mai sunteţi nici străini, nici locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi a prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos Însuşi. În El, toată clădirea, bine alcătuită, creşte ca să fie un templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi o locuinţă a lui Dumnezeu, în Duhul.
Citim aici că noi „am fost apropiaţi prin sângele lui Hristos”, apropiaţi de Dumnezeu şi apropiaţi unii de alţii. Noi, iudeii şi naţiunile (păgânii), am devenit o unitate, prin aceea că noi am devenit creştini. Legea, care a pricinuit vrăjmăşia între iudei şi naţiuni, a fost făcută fără efect pentru ei în moartea lui Hristos. Dumnezeu a creat ceva cu totul nou. Acum întrebarea nu mai este, dacă cineva este iudeu sau este dintre naţiuni, ci acum întrebarea este, dacă cineva este o creaţie nouă. Era o diferenţă mare, parţial cu vrăjmăşie mare între poporul pământesc al lui Dumnezeu, care avea Legea sa, şi naţiuni, care erau fără Dumnezeu şi fără făgăduinţe. Însă indiferent de faptul dacă credincioşii erau mai înainte dintre iudei sau dintre naţiuni – dacă ei sunt o creaţie nouă, între ei nu mai este nimic care să-i despartă. Ambele sisteme, atât al iudeilor cât şi al naţiunilor au fost înlăturate. În trupul lui Hristos nu mai este nici o vrăjmăşie între iudei şi naţiuni. Acum este pace, nu numai pace cu Dumnezeu, ci şi pace între ei.
În Efeseni 2 găsim un alt aspect al împăcării, pe care nu-l găsim aşa de clar în celelalte epistole: noi am fost împăcaţi într-un singur trup: „… a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce” (Efeseni 2.16). Aici se accentuează aspectul colectiv al împăcării. Împăcarea creează relaţii noi nu numai între om şi Dumnezeu, ci şi între oameni. În acest un singur trup sunt numai relaţii minunate, ordonate de Dumnezeu. În acest un singur trup devine de asemenea vizibil, că nu numai naţiunile au nevoie de împăcare, care în mod deosebit erau departe de Dumnezeu, deoarece ele erau şi străine de făgăduinţele lui Israel. Şi iudeii aveau de asemenea nevoie de împăcare, şi anume de o împăcare permanentă, de durată. Ziua împăcării (Levitic 16) trebuia repetată în fiecare an. Prin aceasta a devenit clar, că prin Lege nu s-a adus o împăcare de durată.
În Efeseni 2.22 se spune: „Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi o locuinţă a lui Dumnezeu, în Duhul”. Vedem aici cum împăcarea ne duce la cele mai înalte gânduri ale lui Dumnezeu, la piatra de încheiere a Cuvântului Său (Coloseni 1.25), la marea taină „Hristos şi Adunarea Sa”. Creştinii dintre iudei şi creştinii dintre păgâni sunt puşi împreună într-un singur trup, ca să fie o cu totul nouă „locuinţă a lui Dumnezeu în Duhul”. În acest trup totul este dependent de Hristos ca şi Cap aflat în cer. Toate mădularele sunt legate unele cu altele în modul cel mai apropiat şi Duhul acţionează pentru o comportare armonioasă a mădularelor între ele. Aici totul este ordonat conform gândurilor lui Dumnezeu: toate relaţiile cu El, toate relaţiile între ele.
Toate acestea sunt rezultate minunate ale împăcării, care desigur stă foarte strâns în legătură cu ceea ce a avut loc la cruce. Căci acolo omul a ajuns sub judecata lui Dumnezeu şi primul om a fost înlăturat dinaintea lui Dumnezeu. Acum atât iudeul cât şi păgânul au dispărut dinaintea lui Dumnezeu, acum este numai „omul nou” (Efeseni 2.15) în Hristos. Nu mai poate fi nici o vrăjmăşie. Până astăzi! Dacă noi avem relaţii unii cu alţii ca credincioşi, nu mai contează ce am fost şi ce ne-a despărţit odinioară. Noi toţi am murit cu Hristos. Acum este valabil numai ceea ce este valabil în creaţia nouă. De aceea relaţiile vechi în nici un caz nu ar mai trebui să se practice. Numai relaţiile noi în Hristos ar trebui să ne influenţeze şi să ne pună în mişcare. Şi aici vedem iarăşi că împăcarea ne aduce în apropierea lui Dumnezeu: „Căci prin El şi unii şi alţii avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh” (Efeseni 2.18).
Desigur creştinii din zilele noastre (altfel decât credincioşii din Efes) aproape că nu mai au a face cu diferenţele dintre iudei şi cei care nu sunt iudei. Dar sunt alte diferenţe: sărac şi bogat, cu pregătire profesională şi fără pregătire, recunoscut în societate şi dispreţuit, cu reflecţii carismatice şi retras, şi aşa mai departe. Dacă în comportarea şi acţiunile noastre nu ţinem seama că noi am devenit o creaţie nouă, în care aceste diferenţe nu au nici o importanţă, aceasta poate conduce la tensiuni mari, din care pot rezulta conflicte. Aceste conflicte fac necesară o împăcare reciprocă, care între creştinii credincioşi necondiţionat trebuie practicată!
Să recapitulăm: De ce a fost înlăturată vrăjmăşia dintre iudei şi naţiuni? Pe de o parte, deoarece elementul despărţitor, Legea, a fost înlăturată, şi pe de altă parte, pentru că a fost creat „un om nou”, „creat după chipul lui Dumnezeu, de o dreptate şi sfinţenie a adevărului” (Efeseni 4.24). Viaţa acestui om nou nu permite nici o ceartă şi nici o vrăjmăşie între credincioşi. (S-ar putea compara cu imaginea unui om sănătos, care nu se mutilează singur. Aceasta o fac numai oamenii care stau sub influenţe rele.)
Tradus de la: In einem Leib Versöhnt (16)
Traducere: Ion Simionescu
https://www.soundwords.de/ro/impacati-intr-un-trup-a11141.html
//////////////////////\\///
Împăcarea tuturor oamenilor
SoundWords
© SoundWords, Online începând de la: 12.09.2018, Actualizat: 12.09.2018
Cuprins
Învaţă Biblia despre o împăcare a tuturor oamenilor?
Dreptatea, sfinţenia şi dragostea lui Dumnezeu
Să faci pe Dumnezeu mincinos
O pedeapsă temporară
Cum trebuie evaluată întrebarea referitoare la împăcarea tuturor oamenilor?
Cum să ne comportăm faţă de adepţii împăcării tuturor oamenilor?
Învaţă Biblia despre o împăcare a tuturor oamenilor?
Adepţii împăcării tuturor oamenilor sunt de acord cu adepţii nimicirii generale în aceea, că cuvântul „veşnic” nu înseamnă întotdeauna nelimitare în timp. Cu toate acestea ei nu împărtăşesc ideea că sufletul va fi nimicit la sfârşit. După părerea adepţilor împăcării tuturor oamenilor după un timp mai lung sau mai scurt de judecată, în final toţi oamenii sunt împăcaţi cu Dumnezeu. Vrem să ne preocupăm cu această presupunere având la îndemână Cuvântul lui Dumnezeu.
Suntem de acord cu adepţii împăcării tuturor oamenilor sub aspectul, că sufletul există veşnic. Întrebarea este: În final vor merge toţi oamenii în cer, după moto-ul „sfârşit cu bine, totul este bine”?
Şi aici este de neînţeles, că la citirea Bibliei imparţial şi fără prejudecăţi poţi ajunge la gândul că la sfârşit va fi totuşi totul bine pentru toţi. Anumite versete scoase din context sau studiate separat ar putea desigur conduce la presupuneri false. În continuare ne vom ocupa mai detaliat cu aceasta. Cine citeşte Noul Testament fără o părere preconcepută, va sta sub impresia că Biblia exclude doctrina împăcării tuturor oamenilor – chiar dacă voia declarată a lui Dumnezeu este „ca toţi oamenii să fie mântuiţi” ( 1 Timotei 2.4), şi că iadul a fost pregătit iniţial nu pentru oameni, ci pentru diavolul şi îngerii lui (Matei 25.41[1]).
Afirmaţiile Bibliei sunt clare; întrebarea este mai degrabă, dacă se doreşte ca afirmaţiile clare ale Bibliei să fie acceptate necondiţionat. Doctrina despre pedeapsa veşnică nu este grea de înţeles pentru minte, ci este grea de acceptat de simţământ. Noi ne-am putea dori foarte mult, ca la sfârşit toţi oamenii să fie mântuiţi – dar aceasta numai pentru că noi am înţeles prea puţin maiestatea, sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu. Dacă gândurile noastre sunt în concordanţă cu gândurile lui Dumnezeu şi dacă în evaluarea păcatului avem simţămintele lui Dumnezeu, atunci cu siguranţă gândul referitor la o condamnare veşnică nu ni se va mai părea aşa de neimaginat.
Noi putem înţelege gândurile şi simţămintele lui Dumnezeu cu privire la păcat numai atunci când avem o cunoaştere mai mare despre lucrarea de pe Golgota, atunci când Dumnezeul sfânt L-a jertfit pe preaiubitul Său Fiu. Acolo Dumnezeu L-a pedepsit pe El, Cel care în tot timpul vieţii Sale pe pământ L-a glorificat pe Dumnezeu în cel mai înalt grad. Fiecare pas, fiecare acţiune, fiecare gest, fiecare simţământ, pe care Domnul Isus l-a avut, era în concordanţă cu voia Tatălui Său. El a spus numai lucruri, pe care El le-a auzit la Tatăl, şi El a făcut permanent numai ceea ce Tatăl Său i-a spus să facă. „Cel ce M-a trimis este cu Mine; El nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut” (Ioan 8.29).
Dumnezeu a pedepsit pe Fiul Său, deoarece pe cruce El era încărcat cu păcatele acelora care vor crede în El (1 Petru 2.24). Dacă medităm la cât de îngrozitoare era această pedeapsă pentru Domnul Isus, atunci recunoaştem cât de îngrozitor trebuie să fie păcatul în ochii lui Dumnezeu. Să citim ce a însemnat pentru Domnul Isus gustul anticipat al acestor suferinţe în Ghetsimani (compară cu Psalmul 69) şi ce a fost în cele din urmă Golgota pentru El (Psalmul 22, Isaia 53). Dacă nu se vrea aducerea condamnării veşnice în concordanţă cu Dumnezeul iubitor – cum se vrea atunci aducerea Golgotei, unde Dumnezeu a pedepsit păcatul în Fiul Său, în concordanţă cu Dumnezeu? De altfel gândul acesta conduce pe unii, ca în mod consecvent să nu vrea să ştie nimic despre o împăcare numai prin sângele lui Isus – despre o „teologie a sângelui”.[2]
Dreptatea, sfinţenia şi dragostea lui Dumnezeu
Să ne ocupăm mai întâi cu întrebarea, de ce doctrina împăcării tuturor oamenilor lezează dreptatea şi sfinţenia lui Dumnezeu şi în cele din urmă redă o imagine falsă despre dragostea lui Dumnezeu. Tocmai realitatea condamnării veşnice revelează Fiinţa lui Dumnezeu ca Dumnezeu sfânt şi drept şi arată de asemenea toată dimensiunea păcatului şi ce este natura păcatului în ochii lui Dumnezeu. Pe de altă parte ea arată şi dragostea lui Dumnezeu, care a iubit lumea aşa de mult, că „a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3.16).
Adepţii împăcării tuturor oamenilor văd tocmai dreptatea lui Dumnezeu pusă la îndoială, dacă ei ar trebui să accepte că păcatele trecătoare ar putea avea ca urmare o pedeapsă fără sfârşit. O pedeapsă nesfârşită pentru un păcat trecător ar fi totuşi nedreaptă. Însă tocmai această argumentare face clar că adepţii împăcării tuturor oamenilor nu ţin seama de dreptatea lui Dumnezeu. Se aduc argumente omeneşti, numai pentru că anumite lucruri nu se pot imagina.
Realmente, aproape că se poate ajunge la îndoială cu privire la reproşul adepţilor împăcării tuturor oamenilor, că un Dumnezeu drept nu ar putea da o pedeapsă fără sfârşit pentru păcate temporare. Aşa cum am remarcat mai înainte, nu se poate imagina o pedeapsă fără sfârşit numai din cauză că nu se are o imagine clară despre caracterul adevărat al păcatului. Dacă ne-am interesa mai mult despre felul cum priveşte Dumnezeu păcatul, atunci am cunoaşte cât de grea a fost judecata pe care Domnul Isus a purtat-o în cele trei ceasuri de întuneric. Corespundea pe deplin dreptăţii, sfinţeniei şi dragostei lui Dumnezeu să părăsească pe Acela care toată viaţa Lui I-a slujit fără întrerupere, dar care la cruce a fost făcut păcat! Ne putem noi imagina, că Dumnezeu a trebuit să părăsească pe Fiul Său preaiubit din cauza aceasta? Aceasta depăşeşte cu mult puterea noastră de imaginare şi totuşi este deplin adevărat.
De ce nu se poate imagina că păcatele temporare au urmări fără sfârşit? C. H. Mackintosh scrie:
Noi nu acordăm nici cea mai mică importanţă întrebării referitoare la presupusa lipsă de cuviinţă între câţiva ani de păcat şi o pedeapsă şi tânguire veşnică. Căci noi nu avem convingerea că acesta ar fi drumul adevărat pentru a cumpăni subiectul acesta. Singurul etalon, care ne poate revela tot adevărul, este exclusiv crucea. Şi noi avem convingerea că tăgăduitorii doctrinei despre condamnarea veşnică dezonorează prin aceasta crucea, da, îi aduc ocară, prin aceea că o degradează la nivelul unui mijloc prin care se obţine eliberarea de o judecată, care nu are durată veşnică.[3]
Nu este deja în viaţa noastră aşa, că uneori din cauza unei greşeli mici trebuie să suportăm toată viaţa consecinţele? O greşeală mică în circulaţia rutieră poate avea urmări cu cele mai grave răniri, cu handicapare pe viaţă sau poate chiar pune capăt vieţii pe pământ şi prin aceasta are consecinţe de neimaginat, de neîndreptat. Sau să ne gândim la pedeapsa cu moartea, care pune definitiv capăt vieţii unui om din cauza unei singure crime. Şi căderea în păcat a lui Adam sau crucea lui Hristos sunt evenimente limitate în timp şi cu toate acestea au urmări nesfârşite (compară cu Romani 5.17-19). De ce păcatele temporare nu ar trebui să tragă după sine urmări veşnice, dacă noi putem observa pretutindeni un principiu asemănător? Indiferent dacă se acceptă sau nu aceste explicaţii omeneşti: dacă Scriptura vorbeşte despre pedeapsa „veşnică”, noi nu ar trebui să numim această pedeapsă „trecătoare şi limitată în timp”.
John Nelson Darby scrie:
Tot aşa de clar este că judecata lui Dumnezeu va fi dreaptă. Dacă Dumnezeu dă o pedeapsă, atunci El ştie să stabilească măsura corectă a pedepsei şi să stabilească cine primeşte multe şi cine primeşte „puţine lovituri” (Luca 12.47,48). Şi El va diferenţia în mod just între aceia care vor fi judecaţi după Lege, şi aceia care merg la pierzare fără să fi stat sub Legea mozaică. Însă toţi vor fi alungaţi din prezenţa lui Dumnezeu (Psalmul 68.2; Matei 25.41) în judecata „care va mistui pe potrivnici” (Evrei 10.27).
Este de asemenea clar, că Dumnezeu, care în harul Său a chemat pe mulţi la slavă (Evrei 2.10; 1 Petru 5.10), de asemenea ştie când şi cum El le va da un loc la dreapta sau la stânga Fiului Său în Împărăţia Sa, şi anume aşa, cum El l-a pregătit pentru ei (Matei 20.23). Fiecare va primi atunci plata corespunzător lucrărilor pe care le-a făcut. În toate acestea toţi au comun mântuirea veşnică şi fericirea veşnică la Isus, da, ei vor fi ca Isus (Romani 8.29; 1 Ioan 3.2). […]
Să te referi la dragostea Sa şi să gândeşti că din cauza aceasta este datoria Sa de neocolit de a acţiona într-un mod deosebit, de la care El nicidecum nu S-ar putea sustrage, aşa că este imposibil să existe o condamnare veşnică, această concepţie nu este numai falsă şi nebiblică, ci şi lipsită de sens. El este dragoste, da, dar înainte de toate El este Dumnezeu şi în dragostea Sa nu acţionează constrâns, ci liber şi conform sfinţeniei Sale. Desigur: Dumnezeu este dragoste, dar Acela, care este dragoste, este DUMNEZEU. Dragostea este o trăsătură de caracter a lui Dumnezeu şi ne spune ce este El. Însă prima întrebare nu este: „Ce este El?”, ci: „Cine este El?” El este Dumnezeu şi de aceea poate acţiona în nemărginirea Sa, aşa cum vrea El. „El face tot ce-I este plăcut” (Psalmul 115.3).[4]
Cât de repede noi oamenii ajungem să ne mâniem, atunci când onoarea noastră este atacată; cât de repede suntem noi atunci gata să ne apărăm. Dar nu ar trebui noi mult mai mult să purtăm grijă de onoarea lui Dumnezeu, care a fost atacată şi lezată prin păcat, decât să spunem că noi nu ne-am putea imagina că un Dumnezeu al dragostei ar putea permite un iad veşnic?
Să faci pe Dumnezeu mincinos
Dorim să întrebăm, dacă doctrina împăcării tuturor oamenilor nu face pe Dumnezeu mincinos: căci dacă judecata temporară, pe care cei necredincioşi trebuie s-o suporte după cum se pretinde numai pentru curăţire, care trebuie să-i determine să se recunoască, atunci evident Dumnezeu nu spune adevărul, când El vorbeşte în Cuvântul Său despre faptul că unii „vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică de la faţa Domnului” (2 Tesaloniceni 1.9), şi că unii vor „suferi pedeapsa unui foc veşnic” (Iuda 7).
O pedeapsă temporară
Probabil ei gândesc şi că judecata temporară ar fi mai mult decât o curăţire, care să determine pe păcătos la convertire; ar fi de asemenea o pedeapsă. Dar ce consecinţe are o astfel de afirmaţie? Sunt numai două posibilităţi:
Omul ispăşeşte pedeapsa sa total sau parţial. Drept urmare mântuirea ar fi atunci posibilă fără lucrarea lui Hristos; deci noi am putea adăuga ceva la lucrarea lui Hristos. Însă aceasta este o desconsiderare a lucrării lui Hristos. Dacă ar fi posibil să preiei pedeapsa pentru propria salvare, atunci omul ar putea contribui cu ceva la propria lui mântuire. Însă Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Căci prin har sunteţi mântuiţi … Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu: nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2.8,9).
Hristos a purtat într-adevăr pedeapsa, dar acela, care merge în iad, trebuie s-o mai poarte încă o dată – cel puţin parţial. Însă prin aceasta Dumnezeu este făcut un Judecător nedrept: Dumnezeu ar cere atunci de două ori pedeapsa pentru păcat: o dată de la Hristos şi în final încă o dată de la păcătosul însuşi. Dar deja în viaţa zilnică este de neimaginat că o vină trebuie plătită de două ori; această practică va fi considerată de oricine ca nedreaptă. Vrem noi să atribuim lui Dumnezeu această nedreptate? Şi vom putea noi atunci să ştim sigur, dacă totuşi Dumnezeu nu va mai reveni o dată la păcatele noastre (aceasta înseamnă, la păcatele credincioşilor)? Dacă Dumnezeu cere de două ori pedeapsa pentru păcate – atunci ce ne face siguri astăzi, că El nu va cere aceasta şi de la noi credincioşii? Siguranţa mântuirii nu este posibilă în cadrul acestei învăţături!
Observăm noi, că noi ne pierdem într-o dilemă nerezolvabilă de contradicţii, dacă acceptăm acest sistem doctrinar?
Vrem să redăm în locul acesta unele exemple din Scriptură, care arată că noi răstălmăcim Cuvântul lui Dumnezeu, dacă acceptăm că la sfârşit şi aceia care sunt pierduţi vor fi totuşi găsiţi (oricât de mult ne-am dori noi probabil ca ei să fie găsiţi):
Domnul Isus spune că „mânia lui Dumnezeu rămâne” peste cei care nu au crezut (Ioan 3.36). Putem noi afirma simplu contrariul: mânia lui Dumnezeu nu rămâne?
În acelaşi verset El spune: „cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa.” Putem noi afirma simplu contrariul: el va vedea totuşi viaţa?
Domnul spune despre acela care a hulit pe Duhul Sfânt, „nu va căpăta iertare în veac” (Marcu 3.29). Putem noi totuşi afirma, că după un timp mai lung sau mai scurt i se va ierta totuşi? Cine ne dă autoritatea să facem aceasta? Suntem noi mai mari decât Dumnezeu?
Domnul Isus spune: „Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul?” (Marcu 8.36). Putem noi spune: la sfârşit el îşi va câştiga sufletul?
Dacă Domnul Isus spune: „Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. … Atunci le voi spune curat: ‚Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege!’” (Matei 7.13,23), putem noi atunci afirma, că El cunoaşte totuşi pe aceşti oameni, aşa că în final calea largă va conduce totuşi în fericirea cerului?
Epistola către Evrei spune că „cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor – şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă” (Evrei 6.4-6). Dacă Scriptura spune că (pentru anumite persoane) este imposibil să fie aduşi la pocăinţă – avem noi voie să dăm aceasta la o parte simplu şi să afirmăm contrariul: cândva este totuşi posibil?
Să mai ţinem seama şi de următoarele: dacă afirmăm că Hristos ne-a salvat numai de o pedeapsă temporară, prin aceasta desconsiderăm lucrarea Domnului Isus.
Cu cât Dumnezeu a atins mai profund conştiinţa noastră, cu atât mai mult am recunoscut natura noastră păcătoasă şi stricăciunea noastră în lumina sfinţeniei lui Dumnezeu, cu atât mai mult vom înţelege că noi am meritat să fim excluşi pentru totdeauna din prezenţa lui Dumnezeu şi merităm să îndurăm mânia Sa veşnică şi pedeapsa Sa veşnică. Dacă nu simţim natura noastră păcătoasă, aceasta este din cauză că nu cunoaştem cât de rău este în realitate păcatul înaintea Dumnezeului sfânt.
Întrebarea este deci: Ce merită păcatul? Dacă răspunsul nostru la aceasta este: să fi despărţit veşnic de Dumnezeu, atunci înţelegem mai mult ce a luat Hristos asupra Sa atunci când a făcut lucrarea de ispăşire. Căci El Însuşi a purtat păcatele noastre, da, mai mult chiar: El „a fost făcut păcat pentru noi” (2 Corinteni 5.21)! El a îndurat pentru noi depărtarea de Dumnezeu, atunci când a strigat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27.46).
Doctrina împăcării tuturor oamenilor este mutarea de şah a diavolului, ca să diminueze lucrarea Domnului Isus. Deoarece el nu mai poate anula lucrarea de ispăşire făcută de Domnul sau s-o muşamalizeze, vrea cel puţin s-o diminueze.
Cum trebuie evaluată întrebarea referitoare la împăcarea tuturor oamenilor?
Învăţătura despre împăcarea tuturor oamenilor este de aceea aşa de periculoasă, deoarece ea în urmările ei este distrugătoare de credinţă. Lucrarea Domnului Isus la cruce este atacată în multe privinţe. În funcţie de conturarea învăţăturii despre împăcarea tuturor oamenilor, se merge până la ideea că omul ar putea totuşi să-şi câştige singur mântuirea: şi anume prin aceea că el însuşi poartă judecata asupra păcatelor lui şi le ispăşeşte în judecată. În funcţie de felul argumentării, Dumnezeu este făcut mincinos sau I se atribuie nedreptate. În afară de aceasta, această învăţătură falsă atacă sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu şi pictează un tablou unilateral despre Dumnezeu, ca şi cum El ar fi numai „Dumnezeul iubitor” şi nu este şi un Dumnezeu sfânt, care nu poate avea părtăşie cu păcatul.
Este clar: o învăţătură distruge credinţa, dacă ea
în urmările ei atacă pe Dumnezeu şi face pe Dumnezeu mincinos
atribuie lui Dumnezeu nedreptate
diminuează lucrarea Domnului
vesteşte o evanghelie falsă (aşa cum am arătat mai înainte).
Toate aceste puncte sunt valabile pentru doctrina împăcării tuturor oamenilor. De aceea ea este o doctrină distrugătoare a credinţei.
Cum să ne comportăm faţă de adepţii împăcării tuturor oamenilor?
Conform cu 2 Timotei 2.20,21[5], oamenii care vestesc o învăţătură distrugătoare a credinţei (compară cu 2 Timotei 2.18) sunt „vase de ocară”, de care trebuie să ne despărţim. O astfel de învăţătură nu este „învăţătura lui Hristos” ( 2 Ioan 9).
Noi creştinii s-ar putea să înţelegem diferit unele lucruri din Biblie şi în privinţa aceasta ar trebui să ne suportăm unii pe alţii. Însă noi trebuie să ne despărţim consecvent de o evanghelie falsă şi de o învăţătură care atacă lucrarea Domnului precum şi sfinţenia şi dreptatea şi onoarea lui Dumnezeu. Scriptura ne dă indicaţii clare în epistola către Galateni, în a doua epistolă către Timotei capitolul 2, şi în a doua epistolă a lui Ioan despre felul cum trebuie să ne comportăm cu învăţătorii care aduc astfel de învăţături: să ne despărţim consecvent de ei. Sunt desigur diferenţe în ceea ce priveşte măsurile de disciplinare în Casa lui Dumnezeu; un învăţător fals, de exemplu, are mai multă responsabilitate decât unul care a fost dus în rătăcire printr-o învăţătură falsă.
Uneori se doreşte în Biserică să se fie de ajutor prin aceea că se interzice unui adept al împăcării tuturor oamenilor să vorbească despre părerea lui despre mântuire. I se permite să predice şi să scrie, dar el nu are voie să spună nici măcar un cuvânt despre împăcarea tuturor oamenilor. A. E. Wilder-Smith scrie în privinţa aceasta:
Ei sunt constrânşi, drăguţii de ei, într-o cămaşă de forţă îngrozitoare. Ei trebuie să joace un rol pe care de fapt nu-l pot juca, – căci prin interdicţie, ei niciodată nu pot fi fără grijă ceea ce sunt, şi nu pot să vestească ceea ce lor însuşi le-a fost o binecuvântare, aşa cum cred ei. Acest fapt deranjează părtăşia, căci ea necesită jocuri de-a v-aţi ascunselea şi distruge încrederea. […] Dacă fratele meu crede din toată inima în împăcarea tuturor oamenilor, eu nu-l ajut dacă îl alung în „subsol”. […] În nici un caz nu trebuie să-l constrâng să joace un rol căruia el nu-i corespunde. Îi voi deforma caracterul, dacă fac aşa.[6].
Dacă nu te distanţezi de un adept al împăcării tuturor oamenilor, dăunează nu numai Bisericii din care faci parte, ci şi adeptului împăcării tuturor oamenilor. Pentru Wilder-Smith ţinerea cu tărie la efectele împăcării tuturor oamenilor are efecte asupra părtăşiei creştine:
Căci o bază a părtăşiei creştine este împlinirea Cuvântului. … În astfel de Biserici trebuie – aşa cum spun francezii – făcută „ventilaţie”, pentru ca aerul spiritual să poată fi iarăşi „bun de respirat”. Adevărul şi onestitatea, sinceritatea şi caracterul deschis în Biserică sunt condiţiile de bază pentru „aer” sănătos în Biserică. Împăcarea tuturor oamenilor nu se creează în Biserică, deoarece ea nu corespunde Cuvântului – şi pentru că se joacă „de-a v-aţi ascunselea”.[7].
Se potriveşte acest ton „împăciuitor” cu începutul acestui pasaj (punerea deoparte)? Citatul blând al lui Wilder-Smith vine cumva surprinzător pentru cititor, după ce s-a luat poziţie clară. Noi nu ştim ce ar putea exact spune Wilder-Smith prin „ventilaţie”, dar noi am încercat mai înainte să dovedim că împăcarea tuturor oamenilor este o evanghelie falsă. Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte în astfel de cazuri despre faptul că „puţin aluat dospeşte toată plămădeala” (Galateni 5.9) şi ne cere să „măturăm aluatul cel vechi, ca să fim o plămădeală nouă” (1 Corinteni 5.7).
Disciplinarea în Biserică nu poate fi totdeauna pauşal evaluată, fiecare caz trebuie tratat şi evaluat separat. Însă o tratare falsă a acestei probleme aduce pagubă pentru toţi cei implicaţi şi nu este spre onoarea Domnului nostru.
Tradus de la: Allversoehnung (3)
Traducere: Ion Simionescu
https://www.soundwords.de/ro/impacarea-tuturor-oamenilor-a11128.html
Mai multe articole din seria Împăcarea generală – Sfârşit cu bine, este totul bine? (18)
Iniţiere în tema „împăcarea tuturor oamenilor”
Nimicirea generală
Împăcarea tuturor oamenilor
Locuri din Biblie citate de adepţii împăcării tuturor oamenilor şi/sau de adepţii nimicirii generale
Învaţă Biblia despre o „împăcare generală”?
Împăcarea
Oferta împăcării
Slujba împăcării
O creaţie nouă
Cuvântul împăcării
Împăcarea în legătură cu creaţia
Împăcarea în legătură cu Adunarea
A făcut pace
Împăcarea tuturor lucrurilor
Adorarea Urzitorului împăcării
Împăcaţi într-un trup
Împăcarea lui Absalom
„Slujba împăcării” în evanghelia după Luca
Mai multe articole despre cuvântul cheie Împăcarea generală (1)
Mai multe articole din categoria Lămurire (10)
Mai multe articole ale autorului SoundWords (40)
Permalink
https://www.soundwords.de/ro/a11128.html
//////////////////////////////////////////////
Ce este hula împotriva Duhului Sfânt?
(diverşi comentatori: Hole; MacDonald; Darby; etc.)
© SoundWords, Online începând de la: 08.09.2018, Actualizat
Versete călăuzitoare: Marcu 3.28-30
Marcu 3.28-30: Adevărat vă spun că toate păcatele vor fi iertate oamenilor şi toate hulele cu care vor huli; dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va avea iertare niciodată, ci este vinovat de un păcat etern (pentru că spuneau: „Are duh necurat”).
Cuprins
- J. Ouweneel
- B. Hole
- MacDonald
- N. Darby
Diverşi comentatori la tema Păcat împotriva Duhului Sfânt
- J. Ouweneel
Dar cum am spus, cărturarii sunt cei mai răi. Ei au văzut ce a făcut Domnul. Ei au văzut, că El a alungat demoni. Până acum am citit aceasta deseori în evanghelia după Marcu. Şi acum ei spun, El are pe Beelzebub. Beelzebub a fost la început, avem aceasta şi în 2 Împăraţi 1, numele unui idol al păgânilor. Şi iudeii au numit acest idol de fapt în chip batjocoritor Beelzebub, aşa cum şi aici ar trebui să se numească în manuscrisele cele mai bune. Aceasta înseamnă dumnezeul muscă, aceasta era foarte dispreţuitor. Şi acest nume a fost folosit treptat tot mai mult în tradiţia iudaică pentru satan însuşi. Idolii sunt demoni. Deuteronom 32 şi 1 Corinteni 10 arată clar aceasta. Înapoia idolilor stau puteri demonice. Deci, demonul, căpetenia demonilor, este satan însuşi. Şi acest nume Beelzebub sau Beelzebul a devenit un nume pentru căpetenia demonilor, pentru satan. Aceasta arată clar ce voiau ei să spună. Ei spuneau, că El alungă demonii cu ajutorul căpeteniei demonilor. Ei au văzut prin ce putere spirituală El Se împotrivea lui satan. Şi orice om ar trebui de fapt să recunoască, că dacă un om ca Domnul Isus înfrunta pe satan cu o astfel de autoritate, cu o astfel de putere, atunci aceasta trebuia să fie puterea Duhului Sfânt. Şi din locul acesta din Scriptură rezultă că Domnul Isus a spus: şi voi ştiţi aceasta. Dar ceea ce au făcut ei este, că ei au declarat Duhul Sfânt, prin a cărui putere Domnul Isus lucra, ca fiind Beelzebub, deci spuneau, că Duhul Sfânt ar fi satan. Este o blasfemie îngrozitoare, să denumeşti binele absolut ca fiind răul.
Am întâmpinat mulţi oameni care mi-au zis, că lor le este teamă, că au păcătuit împotriva Duhului Sfânt. Probabil în seara aceasta şi aici sunt unii ca aceştia. Eu le spun, că ei nu trebuie să aibă nici o teamă, căci noi toţi am păcătuit foarte des împotriva Duhului Sfânt. Fiecare păcat este un păcat împotriva lui Dumnezeu Triunitate. Fiecare păcat este un păcat împotriva Duhului Sfânt. Noi toţi am păcătuit foarte des împotriva Duhului Sfânt. Dar nu despre aceasta este vorba aici. Aici nu este vorba de păcat împotriva Duhului Sfânt, ci de un păcat foarte precis, acesta este hula. Hulă înseamnă nu numai să vorbeşti rău despre o persoană, ci să faci aceasta intenţionat. Uneori noi spunem lucruri rele despre cineva, despre care după aceea se constată că nu era adevărat, dar noi nu am ştiut aceasta. A fost rău, că am făcut aceasta; cu toate acestea noi nu ar fi trebuit să facem aceasta, dar în orice caz am făcut-o din necunoaştere. Dar a huli înseamnă să vorbeşti intenţionat rău despre cineva, despre care ştim că nu este adevărat. Şi aşa au vorbit aceşti oameni despre Duhul Sfânt. Ei au văzut lucrarea absolută a Duhului, căci la Domnul Isus ea era desăvârşită, la noi totdeauna este amestecată cu ceva de la noi, cu ce iese din noi. Dar la Domnul Isus aceasta era o sută de procente desăvârşit, era numai ceea ce venea aici de la Duhul Sfânt. Deci nici o îndoială nu era posibilă. Şi cu toate acestea ei au zis, că acest Duh Sfânt ar fi Beelzebub. Căpetenia demonilor. Aceasta este blasfemie. Aceasta este vorbire rea intenţionată …
În ce măsură aceasta mai este posibil astăzi, după ce Domnul Isus a plecat, este greu de spus. Dar în Evrei 6.5 auzim despre aceia care au fost părtaşi Duhului Sfânt. Aceasta înseamnă, că ei erau prezenţi în atmosfera unde Duhul Sfânt era la lucru, unde ei erau direct sub influenţele şi înrâuririle şi binecuvântările Duhului Sfânt, şi care apoi cu toate acestea au căzut; pentru aceştia nu mai este nici o mântuire, nici o întoarcere la Dumnezeu. Şi probabil noi putem spune, că şi astăzi sub anumite împrejurări se poate întâmpla că lucrarea Duhului este aşa de tare, aşa de convingătoare, că nu poate fi tăgăduit, şi dacă apoi cu toate acestea intenţionat se spune cu inimă răutăcioasă, că ar fi satan însuşi, atunci eu cred că nu va mai fi nici o speranţă. Cine numeşte activitatea absolută a lui Dumnezeu ca fiind satanică, ce speranţă mai poate fi pentru un astfel de om?[1]
- B. Hole
După ce Domnul a dat pe faţă absurditatea nebună a vorbirii lor, El a dat explicaţia reală a ceea ce s-a petrecut de fapt. Acolo era unul puternic, dar El era cel mai puternic şi acum El Se ocupa cu jefuirea gospodăriei lui şi să dea libertate multor oameni, care erau ţinuţi captivi de el. Satan era unul legat în prezenţa Domnului.
Şi în al treilea rând El atenţionează pe aceşti oameni nefericiţi cu privire la grozăvia păcatului făcut de ei. Slujitorul desăvârşit a eliberat oameni prin puterea Duhului Sfânt din ghearele lui satan. Ca să nu recunoască aceasta, ei au stigmatizat lucrarea Duhului Sfânt ca activitate a lui satan. Aceasta era blasfemie reală, şi anume blasfemia oarbă a oamenilor care şi-au închis ochii înaintea adevărului. Prin aceasta ei înşişi s-au aşezat în afara oricărei iertări şi înaintea lor nu stătea nimic altceva, decât condamnarea veşnică. Ei au obţinut acea stare de împietrire în ură şi orbire care a caracterizat odinioară pe faraon în Egipt şi care mai târziu a fost în împărăţia de nord a lui Israel, când cuvântul lui Dumnezeu a zis: „Efraim s-a alipit de idoli: lăsaţi-l!” (Osea 4.17). Dumnezeu va lăsa şi pe aceşti cărturari ai Ierusalimului, şi aceasta însemna: nici o iertare, ci condamnare!
Deci acesta era păcatul de neiertat. Dacă înţelegem ce este el cu adevărat, vom putea uşor cunoaşte că mulţi oameni cu o conştiinţă sensibilă, care în zilele noastre sunt neliniştiţi de teama că au făcut păcatul acesta, sunt ultimii care ar putea cu adevărat înfăptui acest păcat.[2]
- MacDonald
În versetele 28-30 Domnul face cunoscut soarta cărturarilor care sau făcut vinovaţi de păcatul care nu poate fi iertat. Prin faptul că ei au acuzat pe Isus, că El ar scoate demonii cu ajutorul puterilor demonice, în timp ce El în realitate îi scotea prin puterea Duhului Sfânt, practic ei au numit Duhul Sfânt un demon. Aceasta este blasfemie împotriva Duhului Sfânt. Toate păcatele pot fi iertate, dar pentru acest păcat deosebit nu este iertare. El este un „păcat veşnic”.
Pot oamenii să facă acest păcat în zilele noastre? Desigur, nu. Acest păcat a putut fi făcut numai atâta timp cât Isus a făcut minuni pe pământ. Deoarece astăzi El nu mai este prezent fizic pe pământ şi nu scoate demoni, nu mai există această posibilitate de hulă împotriva Duhului Sfânt. Oamenii care se îngrijorează că ar fi făcut păcatul care nu se poate ierta, cu siguranţă nu au făcut acest păcat. Chiar şi numai faptul că ei se îngrijorează în privinţa aceasta dovedeşte că ei nu s-au făcut vinovaţi de hulă împotriva Duhului Sfânt.[3]
- N. Darby
Cărturarii, care aveau influenţă ca oameni învăţaţi, atribuie puterea lui Isus, pe care nu puteau s-o tăgăduiască, lui satan (Marcu 3.22). Domnul le arată în răspunsul Său, că în general orice păcat ar putea fi iertat; dar să recunoşti puterea Sa şi s-o atribui mai bine vrăjmaşului, decât să recunoşti pe Acela care o exercită, însemna să nu ocupi locul credinţei neştiutoare, ci al împotrivitorului şi să huleşti împotriva Duhului Sfânt – acest păcat niciodată nu poate fi iertat (Marcu 3.23-30). Cel „puternic” era acolo, dar Isus era mai puternic decât el; căci El scotea (alunga) demonii. Ar încerca satan să-şi distrugă propria casă? Faptul că puterea lui Isus se revela în această formă, a făcut pe cărturari să fie fără nici o scuză. „Puternicul” lui Dumnezeu venise; Israel L-a lepădat şi mai marii lui huleau împotriva Duhului Sfânt şi prin aceasta s-au adus singuri sub condamnarea lipsită de speranţă. De aceea Domnul diferenţiază curând rămăşiţa, care a primit cuvântul Său, de orice legătură naturală, pe care El o avea cu Israel. Mama Lui sau „fraţii” Lui sunt ucenicii, care stăteau în jurul Lui, precum şi toţi cei care fac voia lui Dumnezeu (Marcu 3.31-35).[4]
Tradus de la: Was ist die Lästerung wider den Heiligen Geist?
Traducere: Ion Simionescu
https://www.soundwords.de/ro/ce-este-hula-impotriva-duhului-sfant-a11043.html
///////////////////////////////////
Epistola 1 Ioan (4)- Capitolul 4, de Stanley Bruce Anstey
© SoundWords, Online începând de la: 28.03.2022, Actualizat
Det. Aici…………..https://www.soundwords.de/ro/epistola-1-ioan-4-a16137.html
Cuprins
Dovada că Duhul Sfânt locuiește în noi (1Ioan 3.24-4.6)
Învățători falși
Trei teste pentru a descoperi învățătorii falși
Rezumat al dovezilor privind existența noii vieți și a noii naturi.
Dragostea (1Ioan 4.7-5-12)
Dragostea reală unii pentru alții
Dragostea pentru lume nu este dragoste divină
Calitățile și însușirile dragostei divine
Dragostea Lui „față de noi”
Dragostea lui Dumnezeu „în noi”
Dragostea lui Dumnezeu „cu noi”
Dragostea divină se dovedește prin dragostea noastră reciprocă
Dovada că Duhul Sfânt locuiește în noi (1Ioan 3.24-4.6)
Învățători falși
Versetul 1
Ioan, după ce în capitolul 3 versetul 24 a introdus subiectul Duhului Sfânt care locuiește în copiii lui Dumnezeu, se grăbește în acest al patrulea capitol să ne avertizeze cu privire la numeroasele duhuri false [profeți] care au ieșit în lume căutând să imite Duhul lui Dumnezeu. El scrie:
1Ioan 4.1: Preaiubiților, nu credeți orice duh, ci încercați duhurile dacă sunt din Dumnezeu; pentru că mulți falși profeți au ieșit în lume.
Ideea lui este că, din moment ce este „ceasul din urmă” și sunt mulți antihriști la lucru (1Ioan 2.18), trebuie să fim atenți pe cine ascultăm. Nu trebuie să credem „orice duh”. Acest lucru înseamnă că nu trebuie să fim naivi și să credem că cineva spune neapărat adevărul doar pentru că citează din Biblie. Una este să citezi din Scriptură și alta este să vorbești în conformitate cu Scriptura. Satan nu este niciodată mai satanic în activitatea sa decât atunci când se folosește de Scriptură pentru a-i înșela pe oameni. El este foarte capabil să citeze din Cuvântul lui Dumnezeu și să Îl aplice greșit pentru a-și atinge scopul și pentru a-i duce pe oameni în rătăcire (Matei 4.6). Apostolul Pavel avertizează: „Pentru că unii ca aceștia sunt falși apostoli, lucrători vicleni, prefăcându-se în apostoli ai lui Hristos. Și nu este de mirare, pentru că însuși satan se preface în înger al luminii. Nu este deci mare lucru dacă și slujitorii lui se prefac în slujitori ai dreptății, al căror sfârșit va fi potrivit lucrărilor lor.” (2. Corinteni 11.13-15).
În acest sens, Ioan ne îndeamnă să „încercăm [testăm] duhurile”. El folosește cuvântul „duhuri” nu pentru a sugera în ce atitudine sau comportament acționează acești învățători (Daniel 5.12; 6.3), ci pentru a sublinia faptul că în spatele fiecărui învățător se află un duh real – fie Duhul lui Dumnezeu (Faptele apostolilor 2.4), fie un duh rău (2. Cronici 18.21). Pavel a prezis că în „timpurile din urmă” vor fi „duhuri amăgitoare” în Casa lui Dumnezeu, care vor introduce doctrine false, iar învățătorii falși vor adopta și răspândi aceste doctrine false și vor înșela pe mulți (1. Timotei 4.1). Acești învățători au deseori o înfățișare plăcută, de care oamenii sunt atrași și de care sunt înșelați (Romani 16.18). Ei pot arăta ca oi, dar în realitate sunt „lupi în piei de oaie”. Domnul ne avertizează împotriva acestor lucrători răi (Matei 7.15). Așadar, nu trebuie să examinăm doar comportamentul lor (ceea ce Ioan a făcut în dovezile și contradovezile sale anterioare), ci și mesajul lor. Acest lucru este valabil mai ales în cazul „învățăturii lui Hristos” (2Ioan 9), pentru că aici se demască duhurile rele care îi animă pe acești falși profeți. În momentul în care își deschid gura și învață despre Persoana lui Hristos, își trădează adevăratul caracter.
Trei teste pentru a descoperi învățătorii falși
Ioan dă trei teste prin care fiecare învățător poate fi testat. Aceste teste îi vor dezvălui pe cei adevărați și îi vor demasca pe cei falși, deoarece învățătura unei persoane va dezvălui ce spirit îl conduce. Observă: acest lucru nu se face ocupându-ne cu doctrinele false care circulă în creștinătate. O astfel de preocupare nu va face decât să ne întineze și s-ar putea să ne poticnim în acest proces (compară cu Deuteronomul 12.29-32). Și nici nu putem afla dacă o duzină de sticle conțin otravă luând câte o înghițitură din fiecare!
Versetul 2
Primul și cel mai mare test are de-a face cu ceea ce crede învățătorul despre Persoana lui Hristos. Așa cum am menționat mai devreme, aici se demască duhurile înșelătoare, deoarece nu se pot hotărî să vorbească de bine despre Hristos și să-L slăvească (1. Corinteni 12.3). Ioan scrie:
1Ioan 4.2: Prin aceasta cunoașteți Duhul lui Dumnezeu: orice duh care Îl mărturisește pe Isus Hristos venit în carne este din Dumnezeu;
Semnul distinctiv al unei slujiri care provine de la Duhul Sfânt este, deci, că Hristos este glorificat.
Mărturisirea „Isus Hristos a venit în carne” este mai mult decât o simplă mărturisire de cuvinte a buzelor noastre; demonii Îl pot mărturisi în felul acesta pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu (Matei 8.29). Mărturisirea despre care vorbește Ioan indică faptul că persoana respectivă este pe calea cea bună în învățătura sa despre dumnezeirea lui Hristos și umanitatea Sa perfectă. „Venit în carne” înseamnă că El a existat înainte de întruparea Sa și, prin urmare, este o Persoană eternă. Cuvântul „a venit” implică faptul că El a fost în altă parte înainte de a fi aici, în această lume, ca Om (1. Timotei 1.15; etc.). Sfânta Scriptură ne învață că El era la Tatăl în ceruri înainte de întruparea Sa (Ioan 8.42; 13.3; 16.28). În Evanghelia după Ioan, El este prezentat chiar ca fiind „Trimisul” lui Dumnezeu (Ioan 3.17; 4.34; 5.23 etc.). „Venit în carne” este ceva ce nu se poate spune despre noi, pentru că înainte de conceperea și nașterea noastră nu am existat. Însă, la întruparea lui Hristos, El a luat umanitatea în persoana Sa și a devenit Om (Ioan 1.14). A existat o unire a naturii divine și umane, care este de neînțeles pentru mintea umană (Matei 11.27). „Venit în carne” înseamnă că atunci când Domnul Isus a devenit Om, El nu avea natura păcătoasă căzută. „Carne” fără articolul hotărât, „carnea”, se referă la umanitate fără efectele naturii păcătoase. Acest lucru ne ajută să ne ferim de orice deducție că Domnul a luat parte la natura păcătoasă căzută, atunci când a devenit Om. El a avut o natură umană sfântă, nu o natură umană decăzută (Luca 1.35).
Versetul 3
Ioan dă apoi reversul:
1Ioan 4.3: … și orice duh care nu Îl mărturisește pe Isus Hristos venit în carne nu este din Dumnezeu: și acesta este duhul lui Antihrist, despre care ați auzit că vine, și acum este deja în lume.
Dacă o persoană se declară creștină, dar nu crede în Dumnezeirea și/sau în umanitatea deplină a lui Hristos, dă un semn clar că nu este un credincios adevărat. El propovăduiește „un alt Isus” (2. Corinteni 11.4). Adică, Isus pe care îl prezintă el nu este același Isus pe care îl prezintă Biblia. Întrebarea care trebuie pusă pentru a cunoaște adevărata față a unei persoane este deci: „Ce crede ea despre Persoana lui Hristos?”. Toate aceste învățături false sunt imediat demascate prin acest simplu test ca fiind „duhul [puterea] lui Antihrist”.
Versetele 4,5
Al doilea test, prin care pot fi testați toți profeții și învățătorii, are legătură cu modul în care oamenii pierduți din lume, care nu au viață de la Dumnezeu, primesc mesajul lor. Ioan scrie:
1Ioan 4.4,5: Voi sunteți din Dumnezeu, copiilor, și i-ați învins, pentru că Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume. Ei sunt din lume; pentru aceasta vorbesc ei ca din lume și lumea îi ascultă.
Copiii lui Dumnezeu îi „înving” pe acești învățători și învățăturile lor false prin Duhul Sfânt care locuiește în ei. „Cel” (Duhul Sfânt) care este „în” noi este „mai mare” decât „cel [satan] care este în lume”. În 1Ioan 2.20-27, apostolul a vorbit deja despre felul cum are loc acest lucru. Ungerea Duhului [Sfânt] ne dă discernământul de a recunoaște că ceea ce acești învățători falși prezintă este fals și, în consecință, noi îi respingem, și astfel suntem păstrați. În acest fel, suntem victorioși în fața trucurilor dușmanului.
Pe de altă parte, atunci când învățăturile acestor oameni sunt primite de oameni religioși din lume, care nu sunt născuți din Dumnezeu, este clar că mesajul lor este fals. Lucrurile pe care le învață sub drapelul creștinismului sunt în concordanță cu viziunea omului natural, deoarece se bazează pe principii lumești, pe care oamenii lumești le înțeleg. De aceea le acceptă. Prin urmare, câteva întrebări simple ne vor dezvălui tot ce trebuie să știm despre acești învățători falși: „Sunt ei populari în lume? Și, oamenii firești ai lumii acceptă învățăturile lor?”. Dacă este așa, atunci ceea ce se învață nu poate fi adevărul lui Dumnezeu, pentru că „omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el; și nu le poate cunoaște, pentru că ele se judecă spiritual” (1. Corinteni 2.14).
Versetul 6
Al treilea test, prin care pot fi testați toți învățătorii, are legătură cu poziția lor în raport cu învățăturile apostolilor. De aceea, Ioan scrie:
1Ioan 4.6: Noi suntem din Dumnezeu; cine Îl cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaștem duhul adevărului și duhul rătăcirii.
„Noi” și „ne” din acest verset sunt apostolii. Ioan se include în vocea lor comună. Ei sunt „din la Dumnezeu” și orice copil adevărat al lui Dumnezeu va accepta învățăturile lor ca venind de la Dumnezeu. Acesta este, așadar, un etalon după care pot fi testați toți cei care pretind că învață adevărul. Marea întrebare aici este: „Este învățătura lor în acord cu învățătura apostolilor?”
Când ținem în mână epistolele de inspirație divină ale Noului Testament, în care învățătura apostolilor este prezentată cu atenție, putem „discerne” sursa oricărei lucrări, indiferent dacă ea este de la Dumnezeu sau nu (1. Corinteni 10.15; 14.29). Trebuie să fim atenți aici, deoarece dușmanul (satan) este foarte subtil. Falșii săi slujitori se vor folosi de Sfânta Scriptură pentru a-și răspândi rătăcirile, iar noi putem fi înșelați de interpretările lor false inteligente. De aceea, este important să ai „o învățătură bună” prin studierea temeinică a tuturor subiectelor biblice: „pe care ai urmat-o îndeaproape” (1. Timotei 4.6; 2. Timotei 2.15).
Rezumând se poate spune: când Duhul lui Dumnezeu locuiește cu adevărat într-o persoană, aceasta rămâne fermă în învățătura sa despre Persoana lui Hristos (1Ioan 4.2,3). În afară de aceasta, datorită ungerii prin Duhul Sfânt, ea nu va fi înșelată de învățăturile anticreștine (1Ioan 4.4,5). Și ea va asculta și va accepta învățătura apostolilor (1Ioan 4.6).
Rezumat al dovezilor privind existența noii vieți și a noii naturi.
Noi practicăm dreptatea (1Ioan 2.29-3.10).
Iubim pe frați și pe surori (1Ioan 3.11-23).
Avem prezența Duhului lui Dumnezeu locuind în noi (1Ioan 3.24-4.6).
Dragostea (1Ioan 4.7-5-12)
Ioan continuă dovezile și contradovezile sale în contextul unui alte însușiri a naturii și ființei lui Dumnezeu: dragostea. El a abordat deja tema dragostei în epistola sa, punând-o în contrast cu ura (1Ioan 2.5-11; 3.11-23), dar acum reia din nou această temă pentru a o dezvolta. Deoarece dragostea este menționată de aproximativ 35 de ori în această scurtă secțiune a epistolei, nu există nicio îndoială că tema în cauză este dragostea lui Dumnezeu.
Dragostea reală unii pentru alții
Versetele 7,8
Ioan începe această ultimă secțiune a scrisorii cu un simplu îndemn adresat copiilor lui Dumnezeu, de a se iubi unii pe alții. El prezintă acest lucru ca dovadă că o persoană are natura divină. Așa scrie apostolul:
1Ioan 4.7,8: Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții, pentru că dragostea este din Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și Îl cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.
Așa cum este cazul atât de des în stilului abstract de a scrie al lui Ioan, ceea ce vrea să spună aici este profund simplu: cei care își iubesc frații și surorile cu dragoste autentică dovedesc că sunt adevărați credincioși, iar cei care nu o fac nu sunt. „Să ne” înseamnă a permite noii vieți din noi să se exprime în mod natural, ceea ce înseamnă „a ne iubi unii pe alții”. Acest lucru arată că este posibil să ne punem în calea noii vieți din noi și să o împiedicăm să se exprime în mod natural. Principalul vinovat este carnea, dar dacă umblăm în Duhul, ea nu-și va mai ridica capul urât în viața noastră (Galateni 5.16). Ioan își încheie scurtul îndemn de a ne iubi unii pe alții prin precizarea motivului: „pentru că Dumnezeu este dragoste”. Deși este adevărat că Dumnezeu este dragoste, acest lucru nu înseamnă că este adevărat și contrariul. Dumnezeu este dragoste, dar dragostea nu este Dumnezeu. Acest fel de argumentare este periculos; el poate deveni un lucru mistic, în care omul caută o experiență subiectivă în interiorul său. Astfel de eforturi îi îndepărtează pe oameni de adevăr.
Dragostea pentru lume nu este dragoste divină
Problema cu care se confruntau credincioșii în acele zile era că multe persoane false intraseră în rândurile creștinilor, pretinzând că îi iubesc pe frați și pe surori, dar nu erau autentice. Aceste persoane făceau o frumoasă demonstrație de dragoste, iar credincioșii erau în pericol de a fi înșelați și de a crede că sunt adevărați copii ai lui Dumnezeu – dar dragostea lor nu era dragostea divină, care emana din natura divină. Domnul le-a spus ucenicilor că lumea are propria ei dragoste, dar ea iubește mai ales din motive egoiste. Ea iubește pentru ceea ce primește în schimb (Luca 6.32; Ioan 15.19). Ea vede în cel dinaintea ei ceva demn de dragostea și compasiunea ei și iubește pe această bază (Romani 5.7). Prin urmare, nu trebuie să gândim că orice act de bunătate și dragoste între oameni este în mod necesar o dovadă că aceștia sunt născuți din Dumnezeu și posedă natura divină. (Există, de asemenea, și o dragoste naturală, pe care toți oamenii o au într-o măsură mai mare sau mai mică – de exemplu, dragostea părinților pentru copiii lor. Și aceasta este demnă de iubit, dar ea nu este dragoste divină).
Dragostea divină (în greacă agape) iubește chiar și atunci când cel dinaintea ei nu are nimic demn de a fi iubit de ea. Dragostea lui Dumnezeu izvorăște dintr-o atitudine hotărâtă a inimii Sale față de noi; El Își îndreaptă dragostea spre om și caută în mod liber binecuvântarea lui (Deuteronomul 7.7,8). Dumnezeu ne-a iubit când eram păcătoși nelegiuiți! Noi am fost cândva „urâtori de Dumnezeu” și „dușmani”, și totuși El Și-a arătat dragostea față de noi, iar la timpul potrivit „Hristos a murit pentru cei nelegiuiți” (Romani 1.29-31; 3.10-18; 5.6,8).
Calitățile și însușirile dragostei divine
După ce am constatat că „Dumnezeu este dragoste” (1Ioan 4.8), se pune întrebarea: „Cum putem deosebi dragostea divină de dragostea lumii?”. De aceea, Ioan se vede îndemnat să vorbească despre calitățile și caracteristicile dragostei divine, care ne servesc drept etalon pentru a testa dacă o persoană este născută din Dumnezeu și posedă natura divină. El vorbește despre dragostea lui Dumnezeu în trei feluri:
Dragostea Lui „față de noi” în raport cu trecutul nostru (1Ioan 4.9).
Dragostea Lui „în noi” în raport cu prezentul (1Ioan 4.12).
Dragostea Sa „cu noi” în raport cu viitorul (1Ioan 4.17).
Dragostea Lui „față de noi”
Versetele 9,10
Prima și cea mai importantă caracteristică a dragostei divine este că ea se sacrifică pentru binele și binecuvântarea celorlalți. Acest lucru se arată în dragostea lui Dumnezeu pentru noi prin trimiterea Fiului Său să moară pentru noi. Ioan scrie:
1Ioan 4.9,10: În aceasta a fost arătată dragostea lui Dumnezeu față de noi, că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. În aceasta este dragostea, nu pentru că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit și L-a trimis pe Fiul Său ca ispășire pentru păcatele noastre.
Aceasta a fost cea mai mare dovadă de dragoste din toate timpurile! Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său ca jertfă pentru păcat, pentru a-i aduce pe credincioși în binecuvântarea mântuirii. Nu există un dar mai mare al dragostei decât acesta (Ioan 3.16)! Prețul pe care Domnul Isus l-a plătit pentru a ne răscumpăra (suferința Sa ispășitoare) nu face decât să facă mai mare măreția dragostei Sale. Apostolul Pavel a reflectat asupra acestui dar incredibil și a spus: „Fiul lui Dumnezeu m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni 2.20). Fiecare credincios poate exprima aceeași recunoștință (2. Corinteni 9.15).
În aceste versete, Ioan abordează două lucruri pentru care Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume: ca noi să „trăim prin El” (1Ioan 4.9) și ca El să fie „ispășirea pentru păcatele noastre” (1Ioan 4.10). Primul punct se referă la întruparea lui Hristos, iar al doilea la moartea Sa. Pentru ca ființele umane să aibă viață veșnică, Hristos a trebuit să vină și să-L facă cunoscut pe Tatăl (Ioan 1.18; 14.9), deoarece cunoașterea lui Dumnezeu ca Tată al nostru este esența acestei vieți (Ioan 17.3). Dar dragostea divină nu s-a oprit la venirea lui Hristos. Ea L-a purtat până la cruce, unde și-a dovedit măreția în actul suprem de sacrificiu de sine (Evrei 9.26). Hristos a devenit de bunăvoie purtătorul de păcate; suferințele Sale ispășitoare au satisfăcut pe deplin cerințele justiției divine în legătură cu păcatul (sensul cuvântului „ispășire”). Ioan vrea să spună prin aceasta: dragostea divină nu s-a lăsat speriată prin nimic pentru a-i salva pe păcătoși. Ea a găsit o cale de a depăși marele obstacol al păcatului, care stătea în calea binecuvântării omului, chiar dacă Dumnezeu a trebuit să renunțe la ceea ce avea mai scump în inima Sa pentru a face acest lucru! Această dragoste nu a venit de la noi; sursa ei este Dumnezeu Însuși, căci El este dragoste. De aceea, Ioan spune: „nu pentru că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit”.
Dragostea lui Dumnezeu „în noi”
Versetele 11-16
Ioan continuă cu a doua caracteristică a dragostei divine: ea Îl descoperă pe Dumnezeu și, atunci când ea este savurată în suflet, îl determină pe credincios să dea mărturie altora despre harul lui Dumnezeu. Acest lucru are legătură cu faptul că dragostea lui Dumnezeu este în noi, așa cum scrie acum apostolul:
1Ioan 4.11-16: Preaiubiților, dacă așa ne-a iubit Dumnezeu, suntem datori să ne iubim și noi unii pe alții. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi și dragostea Lui este împlinită în noi. Prin aceasta cunoaștem că rămânem în El, și El în noi, pentru că ne-a dat din Duhul Lui. Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii. Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, și el în Dumnezeu. Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu în el.
Faptul că știm că suntem subiectele dragostei lui Dumnezeu ar trebui să provoace în noi răspunsul de a ne „iubi unii pe alții” și, făcând acest lucru, Îl revelăm pe Dumnezeul invizibil, căci „Dumnezeu este dragoste” (1Ioan 4.16).
Când Hristos a fost aici, Dumnezeul invizibil a fost revelat în El (Ioan 1.18; 14.9). Dar acum, când Hristos S-a întors în cer, Ioan ne spune să-L arătăm pe Dumnezeu aici, în lume. Acest lucru se face, spune el, iubindu-ne unii pe alții. Când ne iubim unii pe alții, „dragostea Lui este împlinită în noi” (1Ioan 4.12) și noi primim astfel un sentiment profund în sufletele noastre că „rămânem în El” și „El în noi” (1Ioan 4.13a). Poate fi ceva mai binecuvântat decât să locuiești în Dumnezeu prin comuniune și să-L avem pe Dumnezeu locuind în noi, posedând viața și ființa Sa? Ioan spune că acest lucru este posibil pentru că El „ne-a dat din Duhul Său” (1Ioan 4.13b). Dragostea lui Dumnezeu țâșnește în mod natural din noi și se revarsă în har și bunăvoință față de ceilalți, determinându-ne astfel să „mărturisim” tuturor că „Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii” (1Ioan 4.14).
Acest lucru îi determină pe oameni să „mărturisească faptul că Isus este Fiul lui Dumnezeu”; iar cei care fac acest lucru dovedesc că „Dumnezeu rămâne în ei” și ei „în El” (1Ioan 4.15). Și ei știu din propria experiență că „Dumnezeu este dragoste” și rămân în dragostea Lui (1Ioan 4.16).
În această a doua mare caracteristică a dragostei divine vedem că ea se reproduce în cei care o primesc. Noi nu suntem stația finală a dragostei lui Dumnezeu, ci canalele ei. Ce privilegiu este să poți arăta dragostea lui Dumnezeu acestei lumi sărace!
Dragostea lui Dumnezeu „cu noi”
Versetul 17
Cea de-a treia caracteristică a dragostei divine, pe care Ioan o evidențiază, este puterea ei de a da credinciosului pace și încredere în privința judecății păcatelor sale. Acest lucru are legătură cu dragostea lui Dumnezeu cu noi. Ioan scrie:
1Ioan 4.17: În aceasta s-a împlinit dragostea cu noi, ca să avem îndrăzneală în ziua judecății, pentru că, așa cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta.
Când ne confruntăm cu scaunul de judecată al lui Hristos („ziua judecății”), avem o pace și o îndrăzneală desăvârșite în ceea ce privește păcatele noastre. După cum am văzut în versetele 9 și 10, dragostea divină a rezolvat acest cont o dată pentru totdeauna prin moartea ispășitoare a lui Hristos, pe o bază legitimă. Duhul Sfânt, pe care L-am primit prin credința în Evanghelia mântuirii noastre (Efeseni 1.13), ne-a făcut conștienți de siguranța noastră veșnică în El (Ioan 10.27,28). Deci nu trebuie să așteptăm acea zi pentru a cunoaște acest adevăr binecuvântat, căci „așa cum este El, așa suntem și noi în această lume”. Adică, așa cum Hristos este primit în ceruri și toată favoarea lui Dumnezeu se odihnește asupra Lui, tot așa și noi suntem primiți, deși suntem încă aici, „în această lume”. Acest lucru se datorează faptului că primirea Lui este măsura primirii noastre și suntem făcuți „plăcuți în Cel Preaiubit” (Efeseni 1.6). Ioan nu vorbește despre dragostea noastră, ci despre dragostea lui Dumnezeu care se desăvârșește în noi. Când ne bucurăm de dragostea Lui, putem privi spre viitor cu cea mai mare încredere, căci știm că El este mai presus de judecată și la fel și noi!
Versetul 18
Ioan explică pentru ce este așa:
1Ioan 4.18: În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită alungă frica; pentru că frica poartă cu ea chinul și cine se teme nu este împlinit în dragoste.
Credinciosul, care trăiește în savurarea dragostei lui Dumnezeu, nu poate avea teamă, pentru că dragostea care îi umple inima înlătură orice teamă și îndoială; ambele nu pot exista acolo în același timp.
Versetul 19
După ce Ioan ne-a spus câteva dintre marile calități și însușiri ale dragostei divine, el ne duce înapoi la începutul ei:
1Ioan 4.19: Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.
Dumnezeu este sursa dragostei; ea este expresia ființei Sale. Dragostea Sa a generat dragoste în noi, căci, așa cum am văzut, dragostea divină se bucură să se reproducă în omologul său. Ca urmare, îi iubim pe ceilalți cu aceeași dragoste. […] Astfel, dragostea divină se va exprima în dragostea autentică față de ceilalți. Îmi iubesc fratele nu pentru ceea ce este el, ci pentru ceea ce sunt eu. Poate că el are unele calități carnale supărătoare care, desigur, nu sunt de iubit, dar pentru că eu am natura divină care iubește cu dragostea-agape, îl iubesc nemeritat și necondiționat.
Dragostea divină se dovedește prin dragostea noastră reciprocă
Versetul 20
Deoarece dragostea divină se exprimă în copiii lui Dumnezeu prin dragostea lor pentru Dumnezeu și prin dragostea lor pentru copiii Săi (frații și surorile lor), acest lucru poate servi drept piatră de încercare pentru toți cei care pretind a fi astfel. Așa scrie Ioan:
1Ioan 4.20: Dacă zice cineva: „Eu Îl iubesc pe Dumnezeu”, și îl urăște pe fratele său, este un mincinos; pentru că cine nu îl iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu, pe care nu L-a văzut?
Testul este simplu: dacă o persoană nu-și poate iubi fratele în acest mod divin, există un motiv întemeiat pentru a ne îndoi dacă este cu adevărat un copil al lui Dumnezeu. Dar dacă cineva iubește chiar și un frate carnal, este o dovadă că are natura divină, căci numai cel care are această natură poate iubi cu dragostea-agape. Făcând acest lucru, el dovedește că este un adevărat copil al lui Dumnezeu.
Versetul 21
În versetul 21 Ioan prezintă un alt motiv pentru care noi trebuie să-l iubim pe fratele nostru:
1Ioan 4.21: Și avem această poruncă de la El, că cine-L iubește pe Dumnezeu să-l iubească și pe fratele său.
Noi îl iubim pe fratele nostru nu numai pentru că în noi sălășluiește dragostea-agape, ci și pentru că avem o „poruncă” de la Dumnezeu să facem acest lucru. Cu alte cuvinte: îl iubim pe fratele nostru în primul rând pentru că avem în noi o natură care vrea să facă acest lucru și în al doilea rând pentru că avem o poruncă de la Dumnezeu să facem acest lucru.
Tradus de la: Der erste Johannesbrief (4)
Sursa: The First Epistle of John: The Characteristics of Life Eternal in the Children of God in Times of Apostasy
E-Book Versiunea 1.4.2019
Traducere: Ion Simionescu
https://www.soundwords.de/ro/epistola-1-ioan-4-a16137.html
//////////////////////////////////////////////////////////////
Dragostea desăvârșită (1 Ioan 4:7-19)
Verset de aur: 1 Ioan 4:11
1 Ioan 4:11. Preaiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții.
Autorul epistolei este apostolul Ioan și este adresată Bisericii în general.
Epistola este o încurajare pentru bucurie în Domnul, un îndemn să ne păzim de păcate și de învățători falși.
In capitolele 3, 4 si 5 este abordată tema dragostei, de unde vine și rolul ei în viața credinciosului.
Să ne apropiem împreună de Cuvântul lui Dumnezeu și sa vedem două particularități ale Dragostei, așa cum le găsim în textul de astăzi:
- Dumnezeu este dragostea desăvârșită (Dumnezeu este etern, dragostea este eternă)
1 Ioan 4:8. Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.
Ce înseamnă că Dumnezeu este dragoste?
Cont. aici…………………….
Dragostea desăvârșită (1 Ioan 4:7-19)
////////////////////////////////////
Iubirea in noul testament
In Noul Testament exista foarte multe versete care se refera la iubire, in diferite contexte:
– un crestin trebuie sa isi iubeasca dusmanii in loc sa ii urasca
– crestinii se iubesc intre ei ca fratii
– crestinul trebuie sa Il iubeasca pe Isus mai mult decat isi iubeste parintii, copiii, sotul sau sotia
– crestinul trebuie sa isi iubeasca aproapele
In 1 Ioan 2 ni se spune ca daca un om isi uraste aproapele si nu il iubeste, nu este mantuit. Acel om este inca in intuneric:
1 Ioan 2
- Cine zice ca este in lumina, si uraste pe fratele sau, este inca in intuneric pana acum.
- Cine iubeste pe fratele sau ramane in lumina, si in el nu este niciun prilej de poticnire.
- Dar cine uraste pe fratele sau este in intuneric, umbla in intuneric, si nu stie incotro merge, pentru ca intunericul i-a orbit ochii.
In limba romana, conform DEX, definitia iubirii este:
IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană (de sex opus). ♦ Refl. recipr. A avea sentimente de dragoste unul față de celălalt; spec. a avea relații sexuale cu o persoană (de sex opus). 2. Tranz. A avea afecțiune deosebită față de cineva sau ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să… – Din sl. ljubiti.
AFECȚIÚNE, (2) afecțiuni, s. f. 1. Simpatie, prietenie, dragoste față de cineva.
In limba greaca exista mai multe cuvinte care au fost traduse prin acelasi cuvant in limba romana si anume prin dragoste sau iubire.
Publicitate
Setări confidențialitate
Agapao – G25 in strongs – se refera la a iubi pe cineva in sens moral si social. Thomas Aquinas explica acest cuvant ca insemnand „a dori binele altcuiva”.
Exemplu de versete in care e utilizat acest cuvant:
Matei 5
- Ati auzit ca s-a zis: „Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau.”
- Dar Eu va spun: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc,
- ca sa fiti fii ai Tatalui vostru care este in ceruri; caci El face sa rasara soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si da ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti.
- Daca iubiti numai pe cei ce va iubesc, ce rasplata mai asteptati? Nu fac asa si vamesii?
Agape – G26 in strongs – afectiune, bunavointa.
Exemplu de versete in care e utilizat acest cuvant:
Matei 24
- Si, din pricina inmultirii faradelegii, dragostea celor mai multi se va raci.
Ioan 5
- Dar stiu ca n-aveti in voi dragoste de Dumnezeu.
Ioan 13
- Prin aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii pentru altii.”
Ioan 15
- Daca paziti poruncile Mele, veti ramane in dragostea Mea, dupa cum si Eu am pazit poruncile Tatalui Meu si raman in dragostea Lui.
Phileo – G5368 – a fi prieten cu cineva; a avea afectiune ca sentiment pentru cineva;
Exemplu de versete in care e utilizat acest cuvant:
Matei 10
- Cine iubeste pe tata ori pe mama mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine; si cine iubeste pe fiu ori pe fiica mai mult decat pe Mine nu este vrednic de Mine.
Ioan 12
- Cine isi iubeste viata o va pierde; si cine isi uraste viata in lumea aceasta o va pastra pentru viata vesnica.
Ioan 15
- Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru ca nu sunteti din lume si pentru ca Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea va uraste lumea.
Ioan 16
- Caci Tatal insusi va iubeste, pentru ca M-ati iubit si ati crezut ca am iesit de la Dumnezeu.
Pentru o interpretare corecta a ceea ce citim in Noul Testament este necesar sa vedem in fiecare verset despre ce fel de iubire este vorba. In versetul din Matei in care Domnul Isus ne invata sa ii iubim pe dusmani nu este folosita forma phileo care inseamna ca trebuie sa iubesti cu sentimente/afectiune ci forma agapao care inseamna sa vrei binele cuiva. Asta inseamna ca nu trebuie sa urasti pe dusmanul tau si sa ii vrei raul ci sa ii vrei binele.
In Ioan 3:16 ni se spune ca Dumnezeu a iubit (agapao) lumea atat de mult incat l-a dat pe singurul Sau Fiu pentru ea. Dumnezeu doreste binele oamenilor, vrea ca toti oamenii sa se intoarca la El. Aceasta nu inseamna ca iubeste pacatosii in sensul phileo, cu sentimente ci ca le vrea binele, ceea ce este cu totul altceva. Dumnezeu nu iubeste pacatosul la fel de mult ca pe cel ce este fiu al Sau prin credinta in Isus. Vrea ca acel om sa se intoarca de pe calea lui pacatoasa.
Dragostea phileo a lui Dumnezeu fata de oameni este rezervata celor ce Il iubesc pe Fiul Sau cu o dragoste phileo asa cum vedem in Ioan 16:27.
Iubirea in noul testament
//////////////////////////////////////////
Dacă iubește cineva pe mamă, pe tată, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine ,sau…( Dacă iubește cineva betia,preacurvia,fumatul,idolatria etc )
În relația noastră cu Domnul Isus, Scriptura ne vede în mai multe ipostaze. Suntem văzuți ca ucenici, ca robi, ca frați ai Domnului și ca logodnică a Lui. El este Stăpânul nostru, Învățătorul nostru, fratele nostru mai mare, dar este și Logodnicul nostru, și noi logodnica Lui!
Astăzi o să studiem Scriptura din perspectiva relației noastre de logodnă cu Domnul Isus.
Am auzit multe predici, ca și voi, și am auzit că s-au întors oameni la Dumnezeu când li s-a predicat că dacă nu se pocăiesc vor merge în iad.
Unii dintre din ei s-au pocăit, și au crezut în jertfa Lui pentru a avea păcatele iertate. Dar scopul lui Dumnezeu nu a fost ca să aibă un popor doar iertat de păcate. Chemarea noastră este mult mai înaltă, este să fim soția Mielului. Aceasta este chemarea noastră.
Mulți se gândesc azi: Să fiu eu pe ultimul loc și să se închidă ușa cu mine. Dar nu suntem chemați să intrăm pe ultimul loc. Proiectul lui Dumnezeu a fost astfel conceput ca noi să fim mireasa Mielului.
Acesta este planul lui Dumnezeu. Și dacă noi nu ne încadrăm în planul lui Dumnezeu, dacă vrem să fim doar mântuiți, doar iertați de păcate, la sfârșitul vieții de pe pământ o să avem o mare surpriză.
El vrea să fim soția Fiului Său și lucrul acesta necesită o pregătire din partea noastră, și o să citim în câteva locuri să vedem explicit lucrul acesta. Unii se gândesc doar la iertarea de păcate, și vor să fie undeva la marginea Împărăției, și spun că a fi soția Mielului este prea mult pentru ei, dar acesta este statutul la care suntem chemați.
O să citim câteva versete, despre acest plan al lui Dumnezeu, și o să vedem că toate lucrurile sunt subordonate acestui plan, acestui scop măreț pe care îl are Dumnezeu cu noi.
Citim în Apocalipsa, capitolul 19, versetul 7 și 8: ”Să ne bucurăm, să ne veselim și să îi dăm slavă, căci a venit nunta Mielului. Soția Lui s-a pregătit și i s-a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor și curat. Inul subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților.” Amin. Ce zi măreață va fi ziua aceea, ziua nunții Mielului cu mireasa Lui.
Citim și din capitolul 21, versetul 9: ”Apoi unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte potire pline cu cele din urmă șapte urgii a venit și a vorbit cu mine și mi-a zis: Vin-o să-ți arăt mireasa, nevasta Mielului.” Amin.
Acesta este planul lui Dumnezeu cu omul care este coroana creațiunii Lui.
O să citim și din 2 Corinteni capitolul 11 de la versetul 1 și 2: ”O, de-aș putea suferi puțintică nebunie din partea mea. Haide, suferiți-mă, că sunt gelos de voi cu o gelozie după voia lui Dumnezeu, pentru că v-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.” Amin.
Apostolul Pavel vorbește bisericii din Corint, o biserică cu multe probleme, dacă vă aduceți aminte. Și cu toate acestea, vorbește acestor oameni că i-a logodit cu Domnul Isus.
Și noi cei de aici suntem chemați astăzi să intrăm în această relație de logdnă cu Domnul Isus. Cu toții știm că logodna este înaintea căsătoriei.
Scriptura ne spune despre Maria, care rămăsese însărcinată, că era nevasta lui Iosif și Iosif era bărbatul Mariei ei fiind doar logodiți. (Iar nașterea lui Isus Hristos a fost așa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; și înainte ca să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, bărbatul ei… Matei 1:18)
În Vechiul Testament, doi tineri care erau logodiți pe toată perioada logodnei se numeau soț și soție. Dacă în perioada logodnei tânăra trăia în curvie, logodnicul putea să rupă logodna. Așa este și în plan spiritual. Noi ca logodnică dacă vom trăi în curvie spirituală, domnul Isus poate să rupă logodna.
Înțelegem noi care este planul lui Dumnezeu cu omul? Dacă ne gândim la realitatea unei logodne firești ca doi tineri să se logodească, trebuie să fie atrași unul de celălalt, să fie iubire profundă din ambele părți, și hotărâre din partea lor. Aceste lucruri trebuie să existe între cei doi, pentru o logodnă adevărată.
Tot așa trebuie să fie și în relația noastră cu Domnul Isus pe care Scriptura îl descrie ca fiind logodnicul nostru. Să ne întrebăm: Este relația noastră cu Domnul Isus de asemenea măsură ca să-l determine să ne numească logodnica Lui? Putem spune ce spune psalmistul în psalmul 73, versetul 25: ”Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.”
Domnul Isus ne pune condiții foarte stricte, pe care trebuie să le împlinim, fără de care nu se poate vorbi de logodnă. Citim despre aceste condiții la Matei, capitolul 10, la versetul 37 până la 39: ”Cine iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Și cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Cine nu își ia crucea Lui și nu vine după Mine, nu este vrednic de Mine. Cine își va păstra viața, o va pierde si cine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga.” Amin.
Aceste versete le-am citit în trecut de multe ori și nu am înțeles că aici Domnul Isus vorbește de intrarea mea într-o relație de logodnă cu El, nu vedeam că ar trebui să fie o relație atât de strânsă, între mine și El.
Să ne gândim dacă Domnul Isus ne cere lucruri imposibile? Să ne întrebăm: Ce fac de obicei doi tineri care se iubesc și se căsătoresc? Citim despre acest lucru în Marcu 10:7: ”De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevastă-sa.” Ei își lasă părinții, frații, rudele, prietenii, și partenerul devine prioritatea principală.
La acest lucru suntem chemați și noi de Domnul Isus. El ne-a chemat să-L iubim mai mult pe El decât pe mamă, tată… de aceea ne spune: Cine iubește pe tată și pe mamă mai mult decât pe Mine, pe Mirele lui nu este vrednic de Mine.
Așa trebuie să privim relația noastră cu Domnul Isus. Mulți spun că-L iubesc, dar Domnul Isus este prezent pentru ei doar la programele adunării. Ei îi cântă, spun că Îl iubesc, dar viața lor continuă mai departe aproape la fel ca înainte, cu micile plăceri pe care le oferă ea. Domnul Isus este undeva departe de ei, legătura cu El fiind aproape de zero.
Intensitatea iubirii noastre față de Domnul Isus, trebuie să fie asemănătoare cu a doi tineri în perioada de logodnă, unde cei doi tineri sunt atrași unul de altul, atât de mult, încât ceilalți din jurul lor sunt pe plan secundar.
Când doi tineri sunt atrași unul de celălalt și se iubesc, ei ar vrea să fie tot timpul împreună, să-și vorbească unul celuilalt.
Ei își găsesc desfătarea unul în celălalt. E o iubire profundă acolo și omul lasă tot, pentru cea pe care o iubește. Așa trebuie să fie relația mea cu domnul Isus, El trebuie să fie de acum desfătarea și plăcerea mea. (Domnul să-ți fie desfătarea, și El îți va da tot ce-ți dorește inima. Psalmi 37:4)
Acești tineri lasă casă, părinți, familie, frați, surori și partenerul lor devine persoana cea mai importantă. Se unesc și fac o familie și spune Cuvântul lui Dumnezeu că cei doi tineri trebuie să-și părăsească familia.
Dacă cineva nu-și părăsește familia și încă îi iubește pe părinți mai mult decât pe soție acolo apar probleme foarte mari. Dacă ascultăm glasul părintelui, dacă soția ascultă glasul mamei, nu al soțului, acolo apar conflicte majore.
Dacă mama îi spune fetei ei: Nu trebuie să faci cum spune soțul tău, și ea ascultă, relația ei cu soțul se va strica. Domnul Isus ne spune foarte clar, și să reținem este o poruncă aici: ”Cine iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, nu este vrednic, de a se logodi cu Mine.” Adică, Domnul Isus nu va începe o relație cu noi.
Relația noastră cu Domnul Isus, trebuie să fie foarte asemănătoare pentru că suntem chemați la o relație de logodnă. Nu poate fi o relație de afaceri care funcționează după regula: ”Îmi dai, îți dau, nu-mi dai, nu-ți dau.”
Să reținem aceste versete din Matei 10 versetele 37-39 care sunt foarte importante. Fără să-L iubim pe Domnul Isus mai mult decât orice pe această lume, El nu începe relația de logodnă cu noi.
Auzim foarte des că suntem mântuiți prin credință. Este foarte adevărat, dar credința implică iubirea fără de care nu este nimic, fără iubire din partea noastră, Domnul Isus nu începe relația de logodnă. În logodnă intrăm doar datorită iubirii.
Domnul Isus nu acceptă doar o iubire dezinteresată, să-i mai dăm și Lui câteva clipe din viața noastră, ci vrea o dedicare completă din partea noastră. Practic, iubirea trebuie să fie atât de mare față de El, încât să ne determine să renunțăm la absolut tot, chiar și la viața noastră. ”Cine își va păstra viața o va pierde și cine își va pierde viața pentru mine, o va câștiga.” Scriptura ne zice clar că dacă nu-L iubim atât de mult încât să ne luăm crucea în fiecare zi și să mergem după El, nu suntem vrednici de El.
Ce dragoste trebuie să fie acolo încât să fii determinat să renunți la viața ta, pentru logodnicul Tău? Ce legătură strânsă trebuie să fie, ce forță este acolo?
Dumnezeu ne cheamă la a fi soția Domnului Isus, și aceasta este cel mai măreț lucru la care poate fi chemat omul.
Cei doi vor fi un singur trup. Pentru ca noi să putem înțelege ce relație trebuie să avem cu Domnul Isus, Dumnezeu, a creat bărbatul și apoi femeia, pe care a luat-o din bărbat și i-a dat-o de soție ca să-i fie de ajutor.
Citim capitolul 10, versetul 6, 7 și 8: ”Dar de la începutul lumii „Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască. De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevastă-sa. și cei doi vor fi un singur trup.” Așa că nu mai Sunt doi, ci sunt un singur trup.” Amin.
Sunt cuvinte pe care noi nu le înțelegem foarte bine. Doi oameni necunoscuți se întâlnesc, sunt atrași unul de celălalt, se iubesc, și în urma unei hotărâri de a fi soț soție, se unesc și devin un singur trup înaintea lui Dumnezeu.
De aceea divorțurile sunt așa de multe pentru că oamenii nu înțeleg această unitate extraordinară. Și Dumnezeu zice: Ce a împreunat Dumnezeu, ce a legat, ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă. Omul nu poate să facă lucrul acesta.
Cei doi vor fi un singur trup și omul se va lipi de nevasta sa și își va lăsa mama și pe tata. Îi lasă pe cei cu care a trăit o viață și care l-au iubit, și acum o iubește mai mult pe soție. El a trăit până atunci cu frații lui cu surorile lui și unii dintre noi am trăit lucrurile acestea și înțelegem că chiar așa se întâmplă.
Există o capacitate pe care a pus-o Dumnezeu în noi. Apare iubirea aceasta care ne determină să ne unim ca soț și soție și să renunțăm la cei care ne iubesc.
Dacă această unire se produce între un el și o ea, această unire de data aceasta pe plan spiritual, se realizează între noi și Domnul Isus. O să citim în câteva locuri și o să vedem că lucrurile stau la fel și în plan spiritual. Ceea ce se întâmplă în mod natural în căsătorie este o imagine fidelă la ceea ce este spiritual.
Citim de la 1 Corinteni capitolul 12 versetul 13: ”Noi toți, în adevăr, am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup. Noi toți am fost logodiți cu Domnul Isus ca să alcătuim un singur trup cu El. Am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup cu Domnul Isus. El este Capul trupului, ne spune Cuvântul lui Dumnezeu și noi mădulare ale Trupului Lui.
O să citim tot din 1 Corinteni capitolul 6, versetul 15 până la 17: ”Nu știți că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Hristos? Voi lua eu mădularele lui Hristos și voi face din ele mădulare ale unei curve? Nicidecum, nu știți că cine se lipește de o curvă este un singur trup cu ea? Căci este scris: Cei doi se vor face un singur trup. Dar cine se lipește de Domnul este un singur duh cu El”. Amin.
Am citit noi în Marcu 10 că bărbatul se lipește de soția lui și se face un singur trup cu ea. Să privim în felul acesta și în plan spiritual: ”Cine se lipește de Domnul, devine un singur trup, cu El se face un singur duh cu El.”
Suntem chemați să ne lipim cu El, și dacă nu renunțăm total la lucrurile din lume, la familie, nu suntem vrednici să ne lipim de trupul Lui.
Și ne spune la capitolul 4, versetul 4: ”Este un singur trup, un singur Duh, după cum și voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre”. Amin.
Este un singur trup. Am citit că cei doi se vor lipi și vor fi un singur trup. Înțelegem bine ce vrea să spună Dumnezeu, la ce suntem chemați? Nu să fim doar iertați de păcate. Sigur, trebuie să fie și iertare de păcate, că altfel nu ne primește în trupul Lui, nu ne poate primi murdari.
Scopul lui Dumnezeu nu este să fim doar iertați de păcate. Scopul este să fim un singur trup cu El. Pavel spune că ne-a logodit cu un bărbat, ca să ne prezinte înaintea lui Hristos ca pe o fecioară curată.
Planul lui Dumnezeu a fost să fim logodnica Domnului Isus. La aceasta am fost chemați cu toții. Trebuie să avem curaj să spunem la toți că noi suntem logodnica Domnului și să ne purtăm cum se poartă o fecioară curată cu logodnicul ei.
Dacă nu ne purtăm așa față de Domnul Isus, nu putem vorbi de un început adevărat. Nu ultimul după ușă, nu la iertarea de păcate am fost chemați ci la a fi soția Mielului.
”Toți am fost chemați la aceeași nădejde, să fim un singur trup cu El.” Amin. Toți am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup. Nu este viață în afara lipirii în trupul lui Hristos. Nu este logodnă, nu va fi căsătorie, nu va fi nimic.
Cuvântul lui Dumnezeu e foarte clar. Citim de la Ioan capitolul 14, versetul 15: ”Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele,” Condiționalul ”dacă Mă iubiți” este înainte și apoi este păzirea poruncilor. Dacă-L iubesc din toată inima sunt gata să merg și la moarte pentru El, nu numai să păzesc Cuvântul Lui.
Dacă nu Îl iubim pe Domnul Isus, dacă nu suntem îndrăgostiți de frumusețea trăsăturilor Lui de caracter mai mult decât orice pe acest pământ, nu suntem vrednici să intrăm în relație cu El.
Iubirea trebuie să apară înainte, în urma faptului că am fost atras de frumusețea Domnului Isus, nu este după, nu ne primește în relația de logodnă dacă nu-L iubim. El ne verifică dacă îl iubim, și va intra în relația de logodnă cu noi numai doar dacă Îl iubim din toată inima, din tot cugetul, așa cum găsim scris în Marcu capitolul 12 versetul 33: ”A-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul, şi cu toată puterea, şi a iubi pe aproapele ca pe sine, este mai mult decât toate arderile-de-tot şi decât „toate jertfele.”
Abia acolo este începutul și apoi ca rezultat al umblării cu El, ajung la dragostea de sus pe care o are El, la roada Duhului. Iubirea pe care trebuie să o am la început este diferită de dragostea care este Roada lucrării Duhului cu cei ce-L iubesc pe Domnul.
Noi putem fi atrași de frumusețea trăsăturilor Domnului Isus și să-L iubim pentru că lucrul acesta L-a pus Dumnezeu în noi. Capacitatea aceasta de a iubi este în fiecare om și a fost pusă de la nașterea lui și nu este același lucru cu dragostea de sus care vine în urma ascultării sau păzirii poruncilor Lui.
Oamenii au această capacitate: Să iubească, să aleagă. Citim în Ioan 3 cu versetul 19 că oamenii pot să iubească, dar ce vor ei: ”și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.”
Domnul Isus zice așa de frumos: Și vameșii și păcătoșii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei.
De aceea zice domnul Isus: ”Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele.” Și o să citim la versetul 21 verificarea pe care ne-o putem face să vedem dacă-L iubim din toată inima. ”Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește.” Aceasta este dovada că Îl iubim.
”Și dacă cineva Mă iubește va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi și mă voi arăta Lui.” Versetul 23: ”Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și vom locui împreună cu El.” Amin. În acest moment începe relația dintre noi și Domnul Isus. El ne promite: Vom veni la el, Eu cu Tatăl meu. Voi veni la el, El ca logodnic și eu ca logodnică și va locui împreună cu mine.
Cântarea Cântărilor este o carte a iubirii dintre doi tineri pe care noi trebuie să o privim în plan spiritual, pentru a vedea ce relație trebuie să fie între noi și Domnul Isus. El trebuie să fie iubitul inimii noastre, așa cum am citit în versetul 23. ”Dacă mă iubește cineva…Eu îl voi iubi și mă voi arăta lui”.
Cântarea Cântărilor are ca scop să ne arate ce relație trebuie să avem cu Domnul Isus. A fost scrisă cu scopul ca să înțelegem cum ne iubește Domnul Isus și cum trebuie să-L iubim și noi pe El, ca să înțelegem că este o relație de iubire reciprocă.
O să citim de la capitolul 2 de la versetul 14 și apoi de la versetul 16. ”Porumbiță din crăpăturile stâncii, ascunsă în scobituri, prăpăstii. Arată-mi fața ta. Fă-mă să-ți aud glasul, căci glasul tău este dulce și fața ta plăcută.”
Și versetul 16: ”Preaiubitul Meu este al Meu si Eu sunt a Lui.” Amin. Este unire, o lipire perfectă între ei doi. Nu mai există frați, surori, părinți, rude, sau alte lucruri mai importante decât Domnul Isus. (Pe cine altul am eu în cer în afară de Tine? Și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Psalmi 73:25)
Citim de la capitolul 3 versetul 1-4 ”Am căutat noaptea, în așternutul meu, am căutat pe iubitul inimii mele; l-am căutat, și nu l-am găsit… M-am sculat, atunci, și am cutreierat cetatea, ulițele și piețele; și am căutat pe iubitul inimii mele… L-am căutat, și nu l-am găsit! M-au întâlnit păzitorii care dau ocol cetății; și i-am întrebat: „N-ați văzut pe iubitul inimii mele?” Abia trecusem de ei, și am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat, și nu l-am mai lăsat.” Amin.
Am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat și nu l-am mai lăsat. Să țineți minte expresia folosită: ”iubitul inimii mele”
Citim de la capitolul 5, versetul 7. ”Păzitorii care dau ocol cetății, m-au întâlnit, m-au bătut, m-au rănit, mi-au luat marama străjerii de pe ziduri. Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiți pe iubitul meu, ce-i veți spune? Că sunt bolnavă de dragoste. Ce are iubitul tău mai mult decât altul? O cea mai frumoasă dintre femei. Ce are iubitul tău mai mult decât altul de rogi așa de fierbinte?” Amin. Să reținem că aici scrie: Ce are el, nu ce mi-a dat El.
De ce îl iubim pe Domnul Isus? Să ne întrebăm: Putem răspunde cuiva de ce am lăsat totul pentru a intra în această relație de logodnă? Putem răspunde de ce Îl iubim pe Domnul Isus?
Mulți doar cred că îl iubesc, de fapt îl apreciază pentru că îi duce în rai, pentru că îi scapă de iad, pentru că le dă o locuință în cer, pentru că acolo nu mai e suferință, pentru că nu mai sunt lacrimi?
Mulți Îl apreciază pentru ceea ce le dă. Dar dacă o tânără îl iubește pe un tânăr pentru că îi dă casă, mașină, bani, ce ați spune? Este o iubire adevărată sau de interes? Ce se va întâmpla cu iubirea ei când tânărul nu mai are bani?
Domnul Isus ne spune în Ioan 12 cu versetul 32 ”Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii.” Ne trage, ne trage cu funii de dragoste, ne spune Cuvântul lui Dumnezeu. (I-am tras cu legături omenești, cu funii de dragoste. Osea 11:4)
Ca să fim atrași și să-L iubim pe Domnu Isus trebuie să ni-L prezinte cineva, să ne arate frumusețea Lui. Cu ce poate să ne atragă Domnul Isus ca să-L iubim? Cu ochii fizici noi nu-L vedem ca să fim atrași de partea fizică. Noi nu-L putem vedea decât cu ochii inimii.
Noi suntem chemați să iubim frumusețea inimii Lui. Trebuie să fie o relație de la inimă la inimă. De data aceasta nu este o relație fizică. El ne atrage cu frumusețea caracterului Lui, nu cu altceva. Noi trebuie să-L iubim pentru că suntem atrași de frumusețea Lui, de frumusețea caracterului inimii Lui.
El ne poate atrage doar cu felul Lui de a fi, respectiv frumusețea caracterului Lui. Trebuie să fim atrași de frumusețea extraordinară a caracterul Său pentru a determina în noi iubirea aceasta profundă pentru care să lăsăm pe mamă, tată, frați, chiar și viața noastră.
La Matei capitolul 10 sunt versetele 37-39 pe care trebuie să le avem în minte tot timpul. ”Dacă cineva iubește mai mult pe tată, pe mamă, și însăși viața sa, decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.”
O să citim și din Ezechiel despre această relație unică la care suntem chemați.
Citim de la capitolul 16, versetul 8, despre relația de căsătorie la care suntem chemați cu toții. ”Când am trecut eu pe lângă tine, m -am uitat la tine și iată că îți venise vremea, vremea iubirii. Atunci am întins peste tine, poala hainei mele, ți-am acoperit goliciunea, ți-am jurat credință, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, și ai fost a mea. Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine și te-am uns cu untdelemn. Ți-am dat haine cusute cu fir și o încălțăminte de piele, de vițel de mare. Te am încins cu in subțire și te am îmbrăcat în mătase.
Doar când se trezește iubirea în noi, când vine iubirea din partea noastră, Domnul face legământ cu noi. Pentru că este un legământ de căsătorie.
Așa scrie aici. El nu face legământ, nu ne jură credință până nu se stârnește în noi dragostea pentru El. Citim acest lucru în Cântarea Cântărilor capitolul 8 versetul 4: ”Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, nu stârniți, nu treziți dragostea, până nu vine ea.”
El nu face legământ cu noi dacă noi nu înnebunim când ne vorbește, până nu suntem bolnavi de dragoste.
Când zicem că am făcut legământ cu Domnul, ce legământ am făcut? A fost un legământ de iubire, sau un legământ de afaceri în care El ne dă mântuirea și noi închinarea și mulțumirea pentru ceea ce a făcut pentru noi.
Să ne uităm în urmă. Legământul a fost de iubire și de intrare în relație de căsătorie cu Domnul Isus sau am făcut un legământ pentru a scăpa de iad.
Nu începe viața de logodnă cu Domnul Isus dacă nu suntem atrași de frumusețea caracterului Său pe care trebuie să ni-l dorim să-l avem și noi. Ne putem uita în trecutul nostru și putem să constatăm că cei mai mulți dintre noi l-am iubit din interes. Am venit la El, din cu totul alte motive.
Mulți dintre noi nu am venit datorită frumuseții caracterului Lui pentru ca să ni-l dorim să-l avem și noi.
Sulamita știa foarte bine cum arată iubitul inimii ei și când a fost întrebată, i-a descrie portretul în amănunt: ”Iubitul meu este alb si rumen. Capul este o cunună de aur curat. Ochii lui sunt ca niște porumbei…” Ea l-a cunoscut cum arată și s-a îndrăgostit de el pentru că era cel mai frumos dintre toți tinerii.
Versetul 16: ”Cerul gurii este numai dulceața și toată ființa lui este plină de farmec. Așa este iubitul meu, așa este scumpul Meu, fiice ale Ierusalimului.” Amin. Așa este iubitul meu, Sulamita avea motive foarte întemeiate să-l iubească, pentru că era cel mai frumos.
Haideți să ne gândim la câteva lucruri. Cum îl putem descrie pe Domnul Isus, cum putem să descriem portretul inimii Lui?
Ce vom răspunde când suntem întrebați și noi: Ce are iubitul tău mai mult altul?
Domnul Isus este blând și smerit cu inima. Este îndelung răbdător. Iubitul inimii mele este plin de bunătate, este milos, este plin de dragoste.
Ce mai are iubitul inimii tale? Este Împărat al neprihănirii, El iubește neprihănirea și urăște nelegiuirea. Dacă Îl iubim pe El trebuie să iubim și neprihănirea Lui. Trebuie să fim flămânzi și însetați după neprihănire.
Sunt oameni care iubesc mai degrabă răul decât binele, mai degrabă minciuna decât adevărul, mai degrabă cuvinte nimicitoare decât cuvinte ziditoare. Putem să iubim pe Dumnezeu și să iubim și lucrurile astea. Dacă facem așa ne păcălim foarte tare. Găsim scris acest lucru în Psalmul 52, versetul 3, 4 și 5: ”Tu iubești mai degrabă răul decât binele, mai degrabă minciună decât adevărul. Tu iubești numai cuvinte nimicitoare, limbă înșelătoare. De aceea și Dumnezeu te va doborî pe vecie, te va apuca și te va ridica din corpul tău, te va dezrădăcina din pământul celor vii.” Amin.
Este Împărat al păcii. El nu intră în conflict cu nimeni, nu se împotrivește deloc celor ce îi fac rău.
Iubitul inimii mele ascultă de Tatăl Lui, în toate lucrurile, nu face nimic de la El însuși. Iubitul meu este evlavios, s-a făcut rob față de Tatăl Lui, și mă cheamă pe mine la aceeași ascultare.
Cum ascultă El de Tatăl Lui, așa trebuie să ascult și eu de El. Aceasta este relația de iubire. Eu îl iubesc pentru că El este ascultător. El nu iese din voia Tatălui și Îl iubesc profund pentru aceste trăsături de caracter extraordinare și vreau din toată inima să trăiesc și eu cum a trăit El.
Trebuie să îl iubim și trebuie să fim și noi cum este El, pentru că soțul și soția se fac una, sunt un singur trup și practic trăiesc în unitate deplină, după regula care există între Tată-Fiu.
Rugăciunea Domnului Isus din Ioan 17 ne spune despre această unire perfectă. ”Tată, Mă rog pentru ei ca ei să fie în chip desăvârșit una, cum și noi suntem una” dar în relație de ascultare, nu una în relație de egalitate. Noi nu suntem egali cu Dumnezeu. Nu putem să-i spunem lui Dumnezeu: ”Până aici. De aici eu stabilesc regulile.” Dacă credem că facem lucrul acesta, suntem sută la sută în mâna lui Satana.
Noi suntem mântuiți, prin credință, prin har, fără fapte să nu se laude nimeni. Dar cine nu Îl iubește pe Domnul Isus mai presus de orice, nu este vrednic de El.
Dacă cineva nu se leapădă de sine, dacă nu-și urăște chiar și viața lui, nu este vrednic de Domnul Isus. Înțelegem noi la ce suntem chemați?
Am venit de frica iadului la Domnul, ca să nu ajung în iad. Dar acesta este interes, nu iubire. Noi trebuie să venim pentru că l-am găsit cel mai frumos cum a fost Solomon pentru Sulamita.
O să citim Psalmul 27, versetul 4: ”Un lucru cer de la Domnul și-l doresc fierbinte. Aș vrea să locuiesc toată viața mea în Casa Domnului ca să privesc frumusețea Domnului și să mă minunez de templul Lui.” Amin.
David voia să vadă frumusețea Domnului și să se minuneze de templul lui Dumnezeu.
Ți-ai pierdut dragostea dintâi
O să citim din capitolul 5, tot din Cântarea Cântărilor, o întâmplare tristă, din viața de iubire dintre tânăra Sulamita și iubitul inimii ei. Citim versetul 2: ”Adormisem, dar inima îmi veghea. Este glasul preaiubitului meu care bate. Deschide-mi, soro scumpo, porumbiță neprihănită…”
Și Domnul Isus ne spune asemănător în cartea Apocalisa 3:20 ”Iată Eu stau la ușă, și bat. Dacă aude cineva glasul meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.”
Versetul 3: ”Mi-am scos haina, cum să mă îmbrac? Mi-am spălat picioarele, cum să le murdăresc iarăși.”
Versetul 5. ”M-am sculat să deschid iubitului meu. Am deschis iubitului meu, dar iubitul meu plecase.” Se făcuse nevăzut. Amin.
Cum trebuie să fie relația noastră cu Domnul Isus? Această tânără a întârziat puțin, doar puțin a zăbovit. Și când s-a decis să meargă, și a deschis ușa, iubitul ei nu mai era. Această tânără nu a răspuns cu aceeași intensitate la dragostea iubitului inimii ei și prin gestul ei, ea l-a determinat să plece.
Relația de logodnă este o relație de dragoste totală de ambele părți. Iubitul Sulamitei a reacționat foarte strict la nepăsarea, acestei tinere.
Este o relație de dragoste profundă, foarte puternică. Și în relația aceasta de dragoste foarte puternică se poate întâmpla ceva din partea noastră.
Dacă nu suntem atenți putem întrista Duhul, putem stinge Duhul și rămânem singuri. Duhul poate pleca foarte ușor de la noi, dacă relația noastră de iubire devine ceva secundar. De aceea ne cere să-L iubim așa cum ne iubește El pe noi. Ne-a făcut asemenea chipului Fiului Său, ca să-i dea Fiului Său o soție. Să reținem lucrul acesta.
Să citim de la Apocalipsa capitolul 2 de la versetul 1: ”Îngerului Bisericii din Efes scriei: ”Iată ce zice cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă și cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur. Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta. Si că nu poți suferi pe cei răi, ca ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt și i-ai găsit mincinoși. Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina numelui meu și că n-ai obosit.” Amin
Biserica din Efes era o biserică statornică. Domnul Isus spune despre ea multe cuvinte de apreciere. ”Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina numelui meu și că nu ai obosit. Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi.” Amin.
Ce înseamnă dragostea dintâi? Iubirea pe care ai avut-o pentru Mine la început, pentru care ai lăsat pentru Mine mamă, tată, frați… și pentru care Eu am venit la tine si M-am logodit cu tine, pentru ca ai lăsat totul și M-ai iubit din toată inima ta.
Această tânără din Cântarea Cântărilor, a zăbovit puțin, a pierdut din dragostea dintâi, a apărut o delăsare. ” Mi-am scos haina, cum să mă îmbrac? Mi-am spălat picioarele, cum să le murdăresc iarăși.”
Această dragoste dintâi fără de care nu începe nimic, este astăzi neglijată complet de cei mai mulți dintre noi. Pentru cei mai mulți viața nouă cu Domnul Isus nu a început încă.
E grav dacă părăsim dragostea dintâi? Putem să avem multe lucruri bune, să suferim pentru numele Lui, să-i punem la încercare pe proorocii mincinoși, să avem fapte, osteneală, că nu putem suferi pe cei răi. Ce lucruri mari sunt aici?
”Adu-ți aminte de unde ai căzut.” Dumnezeu mustră biserica din Efes pentru acest păcat care-L determină S-o părăsească. Iubirea noastră față de Domnul, trebuie să fie fierbinte din toată inima și să rămână așa până la sfârșit.
Așa cum a fost întrebată Sulamita așa trebuie și noi să ne întrebăm. ”Ce are iubitul tău mai mult decât altul de înnebuneai când îți vorbea. Înnebunim când ne vorbește Domnul Isus? (Învăţăturile Tale Sunt desfătarea mea şi sfătuitorii mei. Psalmi 119:24)
Poate la început, înnebuneam când îmi vorbea, iar acum nu mai sunt așa de atractive cuvintele Lui? Ce s-a întâmplat?
A apărut o uzură în relația noastră. Pocăiește-te și întoarce te la faptele tale dintâi, la dragostea dintâi. Altfel voi veni la tine și îți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești. Sfeșnicul Domnului Isus are lumina de sus pentru a trăi în lumină. Dacă nu te pocăiești, spune Domnul Isus, voi veni și-ți voi lua lumina.
Și dacă ne ia lumina rămânem în întuneric și nu mai vedem. Și aceasta se întâmplă dacă ne părăsim dragostea dintâi.
Să reținem că dragostea dintâi e partea noastră, este cea care Îl determină pe Domnul Isus să intre în legământ cu noi, într-un legământ de iubire.
Domnul să ne ajute să înțelegem la ce sunt chemați fiecare. Sunt multe texte în care ne arată că Dumnezeu ne iubește cu o iubire veșnică. Și noi cum trebuie să-L iubim? Care este prima poruncă din Lege? ”Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, din tot cugetul tău, din toată inima, cu toată puterea ta. Fă așa, spune Domnul Isus, și vei avea viață veșnică.”
În Cântarea Cântărilor, vedem că iubirea e reciprocă și când scârțâie această iubire, Dumnezeu se retrage de la noi. Mulți cred că odată mântuiți sunt pentru totdeauna mântuiți, chiar dacă păcătuim.
Doar Mireasa care s-a pregătit are parte de nunta Mielului. Așa ne spune Cuvântul lui Dumnezeu. Să ne ajute Domnul să ne cercetăm cu mare atenție, să nu venim la negocieri cu Dumnezeu, că nu se poate. Să-l căutăm, să-i găsim frumusețea și să ne lăsăm atrași de această frumusețe care nu are egal. Numai atunci Duhul Sfânt ne va schimba din frumusețe în frumusețe, după chipul lui Dumnezeu. Domnul să vă ajute pe toți și pe mine. Amin.
///////////////////////////////////////
Iubeşte-ţi aproapele
- Cine este aproapele meu?
Samariteanul a demonstrat că-şi iubeşte aproapele
Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a zis: cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.(Sfânta Evanghelie după Luca 10: 30-37)
Aproapele nostru este cel care are nevoie de ajutorul nostru , ajutor pe care putem să îl acordăm , nevoie pe care putem să o împlinim. Samariteanul nu era rudă sau prieten cu acest om jefuit şi lăsat într-o stare gravă la marginea drumului, dimpotrivă îi era străin. El ar fi putut proceda la fel ca primii doi, dar prin gestul său a arătat că-şi iubeşte aproapele, a fost gata să dea de la sine timp, medicamente, bani pentru un om absolut necunoscut şi străin. Acest frumos exemplu de dragoste pentru aproapele nostru ne învaţă şi ce înseamnă să-l iubim ca pe noi înşine, adică nu întreprindem nimic rău care i-ar afecta calitatea vieţii celuilalt.
- Cum poţi să iubeşti aşa pe aproapele tău?
elderlyemergency_banner
- având exemplul lui Dumnezeu
Iată cât de mult a iubit Dumnezeu oamenii:
Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi.(Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel 5: 8)
Dragostea lui Dumnezeu s-a extins asupra tuturor oamenilor păcătoşi şi nu este în baza meritelor sau eforturilor noastre , ci este o dragoste jertfitoare, necondiţionată. Jertfa Domnului Iisus a fost dovada dragostei Lui şi dorinţa mare a lui Dumnezeu de a salva omenirea de la pierzarea veşnică , căci prin credinţă în Domnul Iisus avem viaţă veşnică. După acest exemplu putem să iubim ,cu dăruire şi necondiţionat.
- avându-L în inimă pe Domnul Iisus ca Domn şi Mântuitor personal
Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el. (Sfânta Evanghelie după Ioan 14:23)
Numai atunci când Domnul Iisus locuieşte în inima omului, acesta poate iubi pe cineva cu dragostea Lui, pentru că El ne dă putere să iubim aşa.
- De ce trebuie să iubim?
Atunci când iubim , arătăm că avem viaţă veşnică , pentru că L-am primit pe Domnul Iisus în inima noastră care ne învaţă să iubim, după cum afrimă şi apostolul Ioan :
Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său, rămâne în moarte. Oricine urăşte pe fratele său, este un ucigaş; şi ştiţi că nici un ucigas n-are viaţă vecinică rămânând în el. (Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Ioan 3:14-15)
Apoi, iubind, împlinim porunca lui Dumnezeu:
Unul dintre ei, învăţător de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a întrebat: Învăţătorule, care poruncă este mai mare în Lege? El i-a răspuns: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este marea şi întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi proorocii. (Sfânta Evanghelie după Matei 22:35-40)
Dragostea pentru aproapele nostru este o dovadă evidentă că împlinim Legea. În aceste două porunci enumerate mai sus se cuprind cele 10 porunci, căci atunci când iubim pe Dumnezeu din toată inima, nu vom avea alţi dumnezei în afară de Dumnezeul adevărat, nu ne facem chipuri cioplite ca să ne închinăm la ele , nu luăm în deşert Numele Domnului, iar atunci când îţi iubeşti aproapele nu-ţi permiţi să furi de la el, să preacurveşti, să ucizi , să mărturiseşti strâmb împotriva lui sau să pofteşti lucrurile care-i aparţin. Dacă vrem să fim împlinitori ai Cuvântului lui Dumnezeu , trebuie să manifestăm dragoste pentru aproapele nostru. Apoi aceste două mari porunci nu se exclud una pe alta, nu putem afirma că iubim pe Dumnezeu şi urâm aproapele , aşa cum afirmă şi apostolul Ioan în Întâia Epistolă a sa:
Dacă zice cineva: Eu iubesc pe Dumnezeu, şi urăşte pe fratele său, este un mincinos; căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-l vede? Şi aceasta este porunca, pe care o avem dela El: cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe fratele său. (4:20-21)
Cine este aproapele tău? Îl iubeşti tu ca pe tine însuţi?
Dumnezeu să ne ajute să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine şi astfel să ne facem împlinitori ai Cuvântului Său, privind mereu la exemplul măreţ de dragoste a lui Dumnezeu.
Iubeşte-ţi aproapele
/////////////////////////////////////////
Iubirea in Biblie
citate biblice despre iubire
Iubirea nu face rau aproapelui; iubirea este deci implinirea legii. (Romani 13:10)
Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. (Corinteni 13,4)
Fiti dar urmatori ai lui Dumnezeu, ca niste fii iubiti, si umblati intru iubire, precum si Hristos ne-a iubit pe noi si S-a dat pe Sine pentru noi, prinos si jertfa lui Dumnezeu, intru miros cu buna mireasma. (Galateni 5:1-2)
Iar nadejdea nu rusineaza pentru ca iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfant, Cel daruit noua. (Romani 5:5)
Imbracati-va, dar, ca alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si prea iubiti, cu milostivirile indurarii, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga-rabdare,
Ingaduindu-va unii pe altii si iertand unii altora, daca are cineva vreo plangere impotriva cuiva; dupa cum si Hristos v-a iertat voua, asa sa iertati si voi.
Iar peste toate acestea, imbracati-va intru dragoste, care este legatura desavarsirii. (Coloseni 3:12-14)
Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul.
Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii. (Ioan 13:34-35)
Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.
Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai. (Ioan 15:12-13)
Dragostea sa fie nefatarnica. Urati raul, alipiti-va de bine.
In iubire frateasca, unii pe altii iubiti-va; in cinste, unii altora dati-va intaietate. (Romani 12:9-10)
Nimanui cu nimic nu fiti datori, decat cu iubirea unuia fata de altul; ca cel care iubeste pe aproapele a implinit legea. (Romani 13:8)
Domnul sa va inmulteasca si sa prisositi in dragoste unul catre altul si catre toti. (1 Tesaloniceni 3:12)
Curatindu-va sufletele prin ascultarea de adevar, spre nefatarnica iubire de frati, iubiti-va unul pe altul, din toata inima, cu toata staruinta. (1 Petru 1:22)
Si aceasta este porunca Lui, ca sa credem intru numele lui Iisus Hristos, Fiul Sau, si sa ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat porunca. (1 Ioan 3:23)
Iubitilor, sa ne iubim unul pe altul, pentru ca dragostea este de la Dumnezeu si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu.
Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire.
Intru aceasta s-a aratat dragostea lui Dumnezeu catre noi, ca pe Fiul Sau cel Unul Nascut L-a trimis Dumnezeu in lume, ca prin El viata sa avem.
In aceasta este dragostea, nu fiindca noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.
Iubitilor, daca Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, si noi datori suntem sa ne iubim unul pe altul.
Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu ramane intru noi si dragostea Lui in noi este desavarsita.
Din aceasta cunoastem ca ramanem in El si El intru noi, fiindca ne-a dat din Duhul Sau.
Si noi am vazut si marturisim ca Tatal a trimis pe Fiul, Mantuitor al lumii.
Cine marturiseste ca Iisus este fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu ramane intru el si el in Dumnezeu.
Si noi am cunoscut si am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are catre noi. Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el.
Intru aceasta a fost desavarsita iubirea Lui fata de noi, ca sa avem indraznire in ziua judecatii, fiindca precum este Acela, asa suntem si noi, in lumea aceasta.
In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindca El ne-a iubit cel dintai.
Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca.
Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau. (1 Ioan 4:7-21)
https://www.dindragoste.ro/iubire/iubirea-in-biblie.php
///////////////////////////////////////
Duhul Sfânt: sursa ta de putere desăvârșită , de Joyce Meyer
Dacă m-ai auzit vreodată spunându-mi mărturia despre cum am fost abuzată de tatăl meu în timpul copilăriei mele, știi că am trecut prin niște probleme foarte dificile.
De fapt, unele lucruri erau atât de dureroase încât mă întrebam dacă le voi putea îndura. De aceea, una dintre cele mai arzătoare dorințe ale mele este să îi ajut pe alții să știe cum să se încreadă în Dumnezeu și să se bazeze pe El ca să își poată depăși și ei problemele.
Este o diferență enormă între un creștin care încearcă să se descurce de unul singur și unul care se bazează pe Duhul Sfânt ca să îi dea posibilitatea să facă orice are el nevoie să facă. Isus a trimis Duhul Sfânt să Îi ia locul aici în lume. El poate fi oriunde, tot timpul, și pentru că trăiește în noi, credincioși născuți din nou, El este mereu cu noi.
În Ioan 15:26, Isus le spune ucenicilor Săi: „Când va veni Mângâietorul (Ajutorul, Apărătorul, Intermediarul – Consilierul, Cel ce ne întărește, Cel ce ne veghează) pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine.” Este atât de uimitor să realizezi că Duhul Sfânt este mereu cu noi, și El este cel ce ne dă puterea de care avem nevoie să trecem peste orice problemă cu care ne confruntăm.
Învingători sau lăcuste?
În Numeri 13, israeliții se confruntau cu o mare problemă. Erau chiar în afara țării Canaanului, care este Țara Promisă, spre care i-a condus Dumnezeu după ce au umblat 40 de ani în sălbătăcie. Moise a trimis 12 iscoade ca să cerceteze țara, și când s-au întors, zece dintre ei aveau un raport negativ și doi aveau un raport pozitiv.
Iscoadele i-au spus lui Moise: „… Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere…Dar poporul care locuieşte în ţara aceasta este puternic, cetăţile sunt întărite şi foarte mari.” (v. 27-28). Însă Caleb a spus: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!” (v. 30). În versetele 32 și 33, cele zece iscoade „au înnegrit înaintea copiilor lui Israel ţara pe care o iscodiseră.” Aceștia au spus: „… este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă…înaintea noastră şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste.”
Ca Israeliții să poată cuceri Țara lor Promisă, trebuiau să îi deposedeze pe actualii locuitori – uriașii. Dumnezeu nu i-a îndepărtat pe toți adversarii lor, pentru că El voia să îi învețe cum să se încreadă în El și să se bazeze pe El pentru puterea de care aveau nevoie ca să-și înfrângă dușmanii.
Caleb a acționat prin credință, pentru că avea ochii ațintiți spre Dumnezeu, dar iscoadele care au adus „raportul negativ” nu se puteau privi pe ei înșiși decât ca pe niște lăcuste care se confruntă cu uriași, pentru că nu aveau încredere în Dumnezeu.
Poți să-ți înfrunți uriașii
Cu toții avem uriași – probleme în viață pe care trebuie să le depășim. Nu îmi plac mai mult decât îi plac oricui altcuiva, dar am descoperit că învățăm mai mult despre cum să avem încredere în Dumnezeu când trecem prin momente dificile decât în alte perioade ale vieții.
Adevărul este că atunci când nu avem pe nimeni în afară de Dumnezeu să ne treacă prin ceva, El poate să folosească asta pentru a ne face mai puternici în El, iar apoi ne poate folosi să facă lucruri mult mai minunate decât ne-am putut imagina că am putea face.
Dumnezeu nu vrea să ne trăim viețile lipsiți de tărie, cu frică, neputincioși, patetici și abia să ne descurcăm. De aceea a trimis Duhul Sfânt ca să fie „Mângâietorul (Ajutorul, Apărătorul, Intermediarul – Consilierul, Cel ce ne întărește, Cel ce ne veghează).” În Fapte 1:8 se spune: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”
Duhul Sfânt este întotdeauna cu tine, iar puterea Lui îți dă abilitatea de a fi un martor pentru Hristos. Asta înseamnă că în Hristos ai puterea de a fi genul de persoană în lumea aceasta care Îl reprezintă ca o lumină într-un loc întunecat …care are pace în mijlocul furtunii …care are puterea de a nu se îngrijora când trece printr-o problemă uriașă și pace chiar și atunci când pare că nu mai este deloc speranță.
Vreau să te încurajez să-ți faci timp pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu personal. Petrece timp cu El în rugăciune și prin studierea Cuvântului Său. Așteaptă-L pe Domnul și primește puterea pe care El o are pentru tine astăzi (Isaia 40:31). Concentrează-te asupra Lui și roagă-te: „Doamne, am încredere în Tine. Te rog întărește-mă astăzi ca să fac orice trebuie să fac prin Hristos. Îți dau voința mea și vreau să știu care este voia Ta pentru mine. Am nevoie de puterea, înțelepciunea și îndrumarea Ta în orice domeniu al vieții mele. Cred că Tu vei face toate lucrurile spre binele meu (Romani 8:28). Tu ești puterea mea și nu voi renunța.”
Despre viața spirituală găsești mai multe materiale aici: https://alfaomega.tv/viata-spirituala
Alte articole de Joyce Meyer: https://alfaomega.tv/joyce-meyer/articole
https://alfaomega.tv/joyce-meyer/articole/17293-duhul-sfant-sursa-ta-de-putere-desavarsita-joyce-meyer
/////////////////////////////////////////
Găsește dragostea pe care ai căutat-o | de Joyce Meyer
Biblia ne învață că este voia lui Dumnezeu să-i ajutăm pe oamenii care suferă. În Ioan 13:34-35, Isus spune: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” Matei 22:37-39 spune: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.’ Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’”
Mesajul dragostei este puterea Evangheliei. Este atât de simplu: Iubește-L pe Dumnezeu și iubește-ți aproapele așa cum te iubești pe tine însuți. De multe ori credem că avem nevoie de cineva care să ne iubească, dar ceea ce avem nevoie cu adevărat este pe cineva pe care să iubim. Lumea tânjește după dragoste adevărată, așa că nu este greu să găsești pe cineva care are nevoie să fie iubit.
Trăim într-o societate care îi face pe oameni să fie egoiști. O mare parte din publicitatea pe care o vedem și auzim ne influențează ca să ne dorim din ce în ce mai mult și să nu fim niciodată mulțumiți cu ceea ce avem. Cu cât suntem mai egoiști și mai egocentrici, cu atât avem mai puțină putere de a face bine și de a-i ajuta pe alții.
Vestea bună este că avem ceea ce ne trebuie în Hristos pentru a depăși stilul de viață egoist și mentalitatea care spune: „Cum rămâne cu mine?!”. Avem puterea dragostei lui Dumnezeu! Aceasta este răspunsul la fiecare dilemă și problemă din societatea în care trăim. În calitate de creștini, scopul nostru este să-L reprezentăm pe Hristos în lume și să arătăm dragostea Lui.
Ce înseamnă dragostea adevărată
Dragostea nu este doar un sentiment, o teorie sau un cuvânt frumos. Dragostea înseamnă acțiune – felul în care te porți cu oamenii, ceea ce faci pentru alții. Dragostea te va costa întotdeauna ceva: timp, energie, efort, bani, renunțare la mândrie, să faci ceea ce este corect atunci când nu vrei, să menții o atitudine bună atunci când nu se întâmplă ce vrei tu.
Să iubești așa cum iubește Dumnezeu înseamnă să iubești atunci când nu există ceva și pentru tine; totul este despre dăruire, fără să aștepți ceva în schimb. Suntem chemați la implicare pentru alții, nu pentru noi. Dragostea adevărată înseamnă a muri față de sine și a trăi pentru a-i iubi pe ceilalți.
Înainte de a-i putea iubi pe alții, trebuie să experimentezi dragostea lui Dumnezeu în propria ta viață, pentru că nu poți da ceva ce nu ai. Apoi trebuie să fii dispus să-I ceri lui Dumnezeu să te învețe să iubești așa cum iubește El. Când vei face asta, Dumnezeu te va face să reușești să găsești și să ajuți pe altcineva. Știu că asta funcționează pentru că am avut parte de asta.
Călătoria mea spre găsirea dragostei adevărate
Înainte eram egoistă, egocentrică, mă gândeam mereu cum aș putea să trăiesc așa cum îmi place mie. Am fost nefericită. L-am iubit pe Dumnezeu și am vrut să-i iubesc pe oameni, dar oricât m-am străduit să fiu drăguță și bună cu toată lumea, toate încercările mele nu mă duceau nicăieri. Eram indispusă și nerăbdătoare. Era greu să te înțelegi cu mine. Dumnezeu mi-a arătat că problema era faptul că nu-mi plăcea de mine din cauza rușinii provocate de trecutul meu. Am crescut într-un cămin de oameni abuzivi și m-am simțit vinovată, condamnată și rușinată din cauza asta. A trebuit să accept dragostea lui Dumnezeu pentru mine înainte de a putea iubi pe altcineva.
Așa că am decis să studiez dragostea lui Dumnezeu în Cuvânt, să mă rog ca Dumnezeu să-mi schimbe inima și să mărturisesc ce spune Cuvântul Său despre dragostea Lui pentru mine. În fiecare zi spuneam cu voce tare „Dumnezeu mă iubește” și o spuneam din nou și din nou pentru a păstra intenționat acest adevăr în inima mea, pe tot parcursul zilei. După un an în care am făcut asta, am primit, în sfârșit, o revelație despre dragostea lui Dumnezeu pentru mine.
Acum pot să am încredere în dragostea lui Dumnezeu pentru mine și să-i iubesc pe ceilalți așa cum ne-a învățat Isus să iubim. Nu reușesc mereu să fac asta în mod perfect, dar am parcurs un drum lung și fac progrese în fiecare zi. Rugăciunea mea este: „Doamne, arată-mi cum pot să-i ajut pe ceilalți. Te rog să mă faci o binecuvântare pentru ceilalți, oriunde merg. Vreau să trăiesc pentru a Te iubi pe Tine și pe cei din jurul meu.”
În fiecare zi caut modalități de a aduce valoare în viața oamenilor cu care intru în contact. Pot spune cu sinceritate că, învățând cum să-i iubesc pe alții prin dragostea lui Dumnezeu, am devenit mai fericită ca oricând! Adevărul este că nu poți fi egoist și, totodată, să fii fericit sau să ai pace.
Scopul tău în fiecare zi să fie acela de a căuta dragostea lui Dumnezeu, apoi să o oferi altora. 1 Corinteni 14:1 (Biblia Amplificată) spune: „Urmăriți cu nerăbdare și căutați să dobândiți [această] dragoste, [faceți din ea scopul vostru, marea voastră căutare].” Caută asta cu toată puterea ta și cere-I lui Dumnezeu să te facă o binecuvântare oriunde vei merge! Poți face ceva pentru a ajuta pe cineva. Poți trăi pentru a iubi, la fel ca Isus.
Aprofundează-ți relația cu Dumnezeu în fiecare zi, prin meditațiile zilnice din cartea „Mai aproape de Dumnezeu cu fiecare zi”, de Joyce Meyer. E gratuită: https://alfaomega.tv/ao/noutati/20654-gratuit-mai-aproape-de-dumnezeu-cu-fiecare-zi-devotionale-de-joyce-meyer
Despre viața spirituală găsești mai multe materiale aici: https://alfaomega.tv/viata-spirituala
Alte articole de Joyce Meyer: https://alfaomega.tv/joyce-meyer/articole
https://alfaomega.tv/joyce-meyer/articole/21034-gaseste-dragostea-pe-care-ai-cautat-o-de-joyce-meyer
//////////////////////////////
„Cum v-am iubit Eu” (1)
Autor: Edward Heppenstall
Resursa adaugata de IonPuiu
Referințe
Ioan 13:34
Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. (Ioan 13:34).
Noi sîntem chemați să iubim cum a iubit Domnul Hristos. Prima transfomare pe care o realizează Evanghelia este tranformarea noastră în creștini capabili să oferim iubire. În acest fel, devenim în stare să dăruim o iubire aleasă, altruistă, blîndă și iertătoare, care va exercita o putere de atracție irezistibilă asupra altora.
Hristos ne mărește capacitatea de a iubi. Diavolul, dimpotrivă, o micșorează, o înjosește și îi răpește noblețea. Toate formele de pervertire a dragostei vin de la cel rău. Hristos nu ne scade peterea de a iubi, ci ne-o sporește.
Nimeni nu a apreciat mai mult ca Domnul Isus iubirea de care poate da dovadă un om. El a acceptat-o înaintea Sa pe o femeie desfrînată, condamnînd păcatul și oferind scăpare păcătosului; S-a făcut prieten cu tîlharul răstîgnit alături de El; l-a iertat cu bucurie pe Petru, care L-a trădat; de asemenea, S-a rugat pentru cei care L-au răstignit. El preferă mai degrabă un păcătos care iubește, decît un „sfînt” lipsit de suflet.
Să reținem că, deși nu ssuntem în stare să iubim așa cum a iubit Hristos, putem totuși să ne predăm Lui și să-L lăsăm pe El să așeze în noi dragostea Sa. Iar cînd Îi vom permite Lui să ne iubească , vom și noi capabili să-i iubim pe alții. „Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întîi” (1 Ioan 4:19). „Roada Duhului … este dragostea” (Galateni 5:22).
Iubirea și compasiunea față de oameni își trag seva din relația noastră cu Domnul Isus. În ocazia primei întîlniri pe care a avut-o cu ucenicii după înviere, Hristos l-a supus pe Petru unui test: „Simone, fiul lui iona, Mă iubești tu mai mult decît aceștia?… Paște oișele Mele” (Ioan 21:15,16). Ca să-i putem iubi pe oameni, este necesar ca mai întîi să-L iubim pe Domnul.
Domnul Hristos este bucuros să ne răscumpere și să ne transforme în oameni capabili să iubească. Dragostea Sa ne iartă toate păcatele. Dagostea Sa iese biruitoare asupra egoismului nostru și asupra lipsei noastre de răbdare, asupra dușmăniei și resentimentelor noastre, asupra geloziei și invidiei noastre. Dragostea Sa înlătură din viața noastră toate impedimentele și ne face în stare să ne putăm față de Dumnezeu și față de semenii noștri cu iubire. La ce ne gîndim mai mult? La afacerile noastre, la banii noștri, la plăcerile noastre sau la oamenii au nevoie să cunoască dragostea lui Dumnezeu prin noi și să fie răscumpărați de ea?
/////////////////////////////////////////
Să ne iubim unii pe alţii, de E. A. Bremicker
„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu“ (Ioan 15:12 ). Domnul Isus a spus aceste cuvinte ucenicilor Săi înainte de a merge pe calea pe care Şi-a dovedit dragostea într-un mod deosebit, calea spre cruce. Cuvintele Domnului nu şi-au pierdut valabilitatea nici pentru noi. Porunca Sa este să ne iubim unii pe alţii. Dragostea faţă de cei care aparţin de familia lui Dumnezeu este o dovadă a faptului că am trecut de la moarte la viaţă (1. Ioan 3:14 ).
Nu există niciun alt cuvânt, al cărui înţeles adânc şi a cărui adevărată însemnătate să fie mai mult răstălmăcite ca acelea ale cuvântului „dragoste“. Ce înseamnă dragostea în această lume? Prin acest cuvânt, mulţi oameni nu înţeleg mai mult decât satisfacerea propriilor dorinţe. Pentru cântăreţii de mare succes aproape nu există altă temă mai îndrăgită ca „dragostea“ şi chiar şi paginile unor ziare sunt pline de acest subiect. Şi totuşi, nu este dragostea mult mai mult? Nu este dragostea cu totul altceva decât împlinirea dorinţelor şi poftelor egoiste? Fără îndoială, există şi în această lume oameni pentru care dragostea are o altă valoare. Dar pentru cineva, care este născut din Dumnezeu, are valabilitate ceea ce ne spune Biblia în această privinţă.
Dumnezeu ne iubeşte – şi noi putem să-L iubim
Dacă vom cugeta la această temă în lumina Bibliei, atunci vom fi conduşi nemijlocit spre Acela, despre care se spune: „Dumnezeu este dragoste“ (1. Ioan 4:8 ). Această expresie măreaţă a Bibliei nu o putem înţelege şi nici explica. Cum am putea noi, oamenii, să spunem sau să scriem cine este Dumnezeu? Dar ceea ce vedem este descoperirea dragostei lui Dumnezeu în Fiul Său. Atunci recunoaştem imediat că dragostea dumnezeiască nu este niciodată egoistă şi nu-şi caută niciodată propriul interes. Dragostea dumnezeiască se află întotdeauna în legătură cu activitatea. Dragostea este activă.
Dragostea dumnezeiască este dăruitoare şi altruistă. Fiecare cititor al Bibliei cunoaşte desigur minunatul verset din Ioan 3:16 : „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu“. Dumnezeu a iubit şi de aceea a dat. Iubirea şi dăruirea stau într-o legătură indisolubilă şi în acelaşi timp minunată.
Dragostea lui Dumnezeu este altruistă: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat pe însuşi Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi…“ – „Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Sa faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi“ (Romani 8:31 ; Romani 5:8 ). Dumnezeu nu S-a gândit la Sine, ci la duşmanii Săi. În dragostea Sa, nu L-a cruţat pe Fiul Său.
În dragostea Sa, Dumnezeu stabileşte o legătură cu omul (fără să renunţe la sfinţenia Sa, căci lucrarea de la cruce îi oferă baza în acest sens). „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt“ (Romani 5:5 ). Copiii lui Dumnezeu nu sunt numai în stare să savureze această dragoste şi să se bucure de ea, ci sunt capabili să arate dragoste, dragoste dumnezeiască. Dumnezeu Tatăl ne iubeşte, iar Dumnezeu Fiul ne iubeşte la fel. Această dragoste o putem împărtăşi iubind şi noi.
Această relaţie o explică Domnul Isus ucenicilor Săi. El spune: „Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea! Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui“ (Ioan 15:9,10 ). E uşor de spus că Îl iubim pe Domnul. Dar există un test simplu pentru a verifica această afirmaţie. Întrebarea testului este: „Ţinem poruncile Lui, suntem gata să îndeplinim dorinţele Lui?“ Să nu ne gândim la alţii, ci să răspundem la această întrebare noi înşine.
Să-i iubim pe alţii cu dragoste dumnezeiască
Dragostea noastră nu se îndreaptă numai spre Dumnezeu, Tatăl şi Fiul, ci noi îi iubim şi pe fraţii noştri. Etalonul dragostei noastre unii faţă de alţii este dragostea lui Dumnezeu. Dacă aşa stau lucrurile, atunci dragostea nu este îndreptată spre noi înşine, ci spre obiectul dragostei noastre: fraţii şi surorile noastre. Apostolul Ioan scrie: „Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, pentru că dragostea este din Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi Îl cunoaşte pe Dumnezeu“ (1. Ioan 4:7 ). Îndemnul de a ne iubi unii pe alţii este motivat de faptul că dragostea este din Dumnezeu. Astfel se constituie o legătură strânsă între dragostea lui Dumnezeu pe de o parte şi realitatea că noi ne iubim unii pe alţii pe de altă parte.
Cum se exteriorizează dragostea în viaţa de zi cu zi? Se restrânge numai la a spune cât de mult ne iubim? Cu siguranţă, nu! Ne-am putea imagina o pereche care numai vorbeşte despre dragoste, dar care nu o practică? Desigur, nu! Şi în acest sens, Ioan are ceva de spus: „Copilaşilor, să nu iubim cu cuvântul, nici cu limba, ci în faptă şi în adevăr“ (1. Ioan 3:18 ). Aceasta nu înseamnă desigur că nu avem voie să spunem că ne iubim unii pe alţii, dar dragostea nu se limitează la aceasta; vorbirea nu transformă dragostea în realitate.
Dragostea nu se limitează numai la simţuri. Desigur, inima noastră are simţăminte. Dragostea are mult de-a face cu ele. Despre aceasta scrie tot Ioan: „Dar cine are bunurile lumii şi îl vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea lui Dumnezeu?“ (1. Ioan 3:17 ). Totuşi este adevărat că nici cuvintele, nici simţurile nu pot da dragostei amprenta ei importantă. Pentru aceasta este nevoie de mai mult, şi anume de faptă şi de adevăr.
„În adevăr“, adică real şi sincer, deci nu în prefăcătorie şi în nesinceritate! Recunoaştem uşor că pericolul de a nu iubi în adevăr este foarte mare, dacă credem că putem limita dragostea la cuvinte. Cu cât vorbim mai mult despre dragostea noastră faţă de fraţii noştri, cu atât mai mare este riscul ca dragostea să nu fie sinceră, ci făţarnică.
Dragoste practică
A iubi „în faptă“ este rezultatul simţămintelor lucrate de Dumnezeu în interiorul nostru. Dacă inima noastră este atinsă, dragostea nu rămâne un sentiment, ci se va dovedi activă. Invers, activitatea fără simţămintele inimii va acţiona întotdeauna cu răceală. Ambele trebuie să fie neapărat în legătură. Dragostea practică va purta caracteristicile dragostei dumnezeieşti, adică va fi în primul rând altruistă şi în al doilea rând dăruitoare.
Cine iubeşte nu se gândeşte la sine şi la avantajul său propriu, ci la ceea ce îi face bine fratelui şi sorei, la ceea ce au ei nevoie. Un astfel de comportament se află în contrast faţă de ceea ce se învaţă în societatea noastră şi chiar se practică. „Fiecare îşi este aproapele său.“ După acest motto trăiesc astăzi mulţi oameni şi chiar şi copiii lui Dumnezeu sunt acut primejduiţi să se orienteze după un astfel de laitmotiv.
Dragostea practică începe prin cunoaşterea nevoilor fraţilor noştri. Aceasta presupune interes unul faţă de altul. Acolo unde lipseşte interesul, dragostei active îi este sustrasă baza. Deci fiecare personal putem cugeta dacă avem într-adevăr interese unii faţă de alţii, dacă ştim nevoile celorlalţi. Acest lucru are valabilitate în familie (soţ/soţie; părinţi/copii), dar are valabilitate şi acolo unde ne strângem cu credincioşii în localitatea noastră sau acolo unde suntem puşi în legătură cu alţi copii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu doreşte mai întâi să ne deschidă inima unii pentru alţii.
Dragostea practică se arată în faptul că suntem gata să dăm altuia ceea ce este bun pentru el; căutăm întotdeauna avantajul şi folosul său şi nu păgubirea sa. Ioan spune chiar că suntem datori să ne dăm viaţa pentru fraţi (1. Ioan 3:16 ). Aceasta merge foarte departe şi ad-litteram a fost numai rareori practicată (chiar dacă în istoria bisericii există exemple în acest sens). Dar oare nu rezultă din această expresie gândul că dragostea presupune dăruire? Este relativ uşor să iubim când avem un avantaj. Dar dacă trebuie să luăm în seama noastră un dezavantaj pentru avantajarea fratelui nostru? Şi această întrebare ne-o putem pune personal.
Apostolul Pavel le prezintă adunărilor din Macedonia mărturia că s-au dat mai întâi Domnului şi apoi lui Pavel şi colaboratorilor săi (2. Corinteni 8:5 ). Dăruirea şi dragostea faţă de alţii presupune deci dăruire şi dragoste faţă de Domnul. Acestea nu vin din noi înşine, ci sunt urmarea că ne ştim iubiţi de Dumnezeu, că savurăm dragostea Sa şi o lăsăm să lucreze în noi. „Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi“ (1. Ioan 4:19 ).
Despre valoarea Cuvântului lui Dumnezeu
- A. Bremicker
Cu siguranţă nu există nicio îndoială că Dumnezeu ne-a dat în mână o bogăţie de o valoare inestimabilă prin Biblie. Dumnezeu ne vorbeşte nouă, oamenilor, prin Sfânta Scriptură. El ne arată voia Sa, gândurile şi hotărârile Sale. Cuvântul lui Dumnezeu nu se adresează la modul general, ci fiecăruia personal. Dumnezeu se referă la tine şi la mine când ne vorbeşte prin Cuvântul Său. De aceea să ne punem întrebarea: Ce valoare are Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa mea?
Dacă plecăm de la premisa că toţi posedăm o Biblie, vom structura întrebarea în alte trei întrebări parţiale:
1.Citesc Cuvântul lui Dumnezeu?
Dacă Biblia se află numai în bibliotecă sau pe noptieră, atunci îmi foloseşte puţin. Cineva a spus odată: „Poţi flămânzi la o masă pusă, dacă nu mănânci ceea ce se află pe masă.“ Dacă transpunem aceasta asupra Bibliei, înseamnă că pot flămânzi din punct de vedere spiritual, chiar dacă posed Cuvântul lui Dumnezeu. Este trist că în ţările în care poate fi procurat foarte uşor, Cuvântul lui Dumnezeu este citit foarte puţin. Dar să ne întrebăm: Ce facem cu Biblia în casă? O citim zilnic? Acceptăm gândurile ei? Avem timp pentru clipe de linişte împreună cu Sfânta Scriptură, în ciuda faptului că avem mult de lucru? Este Biblia într-adevăr hrană pentru sufletele noastre?
Prin prorocul Ieremia, Dumnezeu vrea să ne încurajeze. El spune: „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi plăcerea inimii mele“ (Ieremia 15:16 ). Aici vedem ordinea:
a)Cuvintele lui Dumnezeu sunt primite- transpus la noi: în casă există o Biblie.
b)Cuvintele lui Dumnezeu sunt înghiţite- transpus la noi: Cuvântul lui Dumnezeu este citit şi primit în inimă.
c)Cuvintele lui Dumnezeu aduc bucurie în inimă- transpus la noi: preocuparea cu Biblia nu va rămâne fără urmări. Dumnezeu ne dăruieşte bucurie şi mulţumire, satisfacţie interioară.
Maria din Betania este un exemplu pentru noi. În ciuda lucrului mult, care trebuia făcut, ea a aşezat în mod corect priorităţile. Ea şi-a luat timp să se aşeze la picioarele Domnului Isus şi să asculte cuvintele Sale. Lucrul bun este deseori duşmanul lucrului mai bun. Chiar şi slujitorul Domnului poate deveni un pericol, dacă ne răpeşte timpul pentru a citi într-o părtăşie liniştită Cuvântul Său.
2.Iubesc Cuvântul lui Dumnezeu?
Citirea Cuvântului lui Dumnezeu îmi face cunoscut gândurile lui Dumnezeu. Dar numai această cunoştinţă nu este suficientă. Simpla cunoaştere poate acţiona ca o lumină rece, dacă nu este împerecheată cu dragoste. De aceea se pune întrebarea referitoare la poziţia Cuvântului lui Dumnezeu în inima mea. Cuvântul lui Dumnezeu se adresează mai întâi nu minţii, ci se îndreaptă spre inima noastră, spre sediul simţămintelor noastre. Pavel se exprima în 1. Corinteni 13:2 astfel: „Chiar dacă … aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, … şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic“.
Desigur, studiul intensiv al Bibliei ne conduce la cunoaşterea tot mai profundă a gândurilor lui Dumnezeu. Citirea Cuvântului lui Dumnezeu are întotdeauna scopul de a-L cunoaşte tot mai bine şi de a-L iubi tot mai mult pe Domnul nostru. Despre Ezra citim că şi-a pus inima să adâncească Legea Domnului (Ezra 7:10 ). Desigur, pentru aceasta şi-a folosit mintea dată de Dumnezeu, dar nu mintea, ci inima era îndreptată spre Cuvântul Dumnezeului său. Un proverb spaniol spune: „În inimă se află omul, nu în cap.“ Aceasta are cu siguranţă să ne spună ceva tuturor. Pavel le-a scris de asemenea corintenilor: „Cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte“ (1. Corinteni 8:1 ).
Deci citim Cuvântul lui Dumnezeu nu cu mintea, ci cu inima. De aceea este important să citim Biblia cu rugăciune. Prin Cuvânt ne vorbeşte Dumnezeu, iar prin rugăciune Îi vorbim noi. Ambele trebuie să existe în măsură egală. Creştinii care citesc mult şi se roagă puţin, înclină spre cunoaşterea cu mintea. Creştinii care se roagă mult şi citesc puţin înclină spre fanatism. Să ne păzească Domnul de amândouă!
3.Împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu?
Această întrebare este de o însemnătate hotărâtoare pentru viaţa noastră. Hristos nu caută teoreticieni, ci oameni care sunt gata să pună în practica vieţii zilnice Cuvântul lui Dumnezeu. „Dar fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci dacă cineva este ascultător al Cuvântului, şi nu împlinitor, seamănă cu un om care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era“ (Iacov 1:22-24 ).
Adevărata creştere duhovnicească va fi numai atunci când suntem gata să facem voia lui Dumnezeu. Cineva a spus odată: „Cea mai bună traducere a Bibliei o datorez mamei. Ea a transpus Biblia în viaţă.“ Să ne gândim încă o dată la exemplul lui Ezra. El şi-a pus inima să adâncească Legea Domnului, dar a făcut-o cu scopul de a o împlini şi ca urmare a fost gata să înveţe pe oamenii din Israel legile şi rânduielile. Aceasta este ordinea dumnezeiască, care ne învredniceşte şi pe noi să vorbim despre ceea ce ne arată Dumnezeu în Cuvântul Său. În primul rând cercetăm cu inima, în al doilea rând împlinim Cuvântul lui Dumnezeu, adică îl realizăm în viaţa zilnică, iar în al treilea rând îl trasmitem altora.
Dumnezeu a vrut să vorbească poporului Său prin prorocul Ezechiel, iar poporul a fost gata să asculte cuvintele lui Dumnezeu, dar nu a fost gata să le împlinească. De aceea Dumnezeu i-a spus lui Ezechiel: „Fiii poporului tău vorbesc … şi zic unul altuia …: «Veniţi deci şi ascultaţi care este cuvântul ieşit de la Domnul!» Şi vin cu grămada la tine, stau înaintea ta ca popor al meu, ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc; căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă după câştigul lor necinstit. Iată, tu eşti pentru ei ca un cântăreţ plăcut, cu un glas frumos şi care cânţi bine cu un instrument. Ei îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc deloc“ (Ezechiel 33:30-32 ). Cât de serioasă este repetarea cuvintelor: „Dar nu le împlinesc“! Putem transpune uşor această expresie în zilele noastre. Citim personal Cuvântul lui Dumnezeu, îl auzim în strângerile laolaltă ale credincioşilor, dar cum stau lucrurile cu punerea în practică a celor auzite?
Să rezumăm gândurile expuse cu un cuvânt al Domnului Isus: „Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele şi le face. Se aseamănă unui om care, construind o casă, a săpat adânc înainte şi a aşezat temelia pe stâncă. A venit o vărsare de ape şi s-a năpustit peste casa aceea, dar n-a putut s-o clatine, pentru că fusese întemeiată pe stâncă“ (Luca 6:47-48 ). Această promisiune a Domnului ne încurajează pentru a da valoarea corectă Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa noastră, adică de a-l citi, iubi şi împlini.
https://comori.org/viata-de-credinta/privind-spre-tinta/despre-valoarea-cuvantului-lui-dumnezeu
///////////////////////////////////////////
https://comori.org/viata-de-credinta/privind-spre-tinta/sa-ne-iubim-unii-pe-altii/
//////////////////////////////////////////
Clasamentul Mondial al țărilor unde creștinii sunt persecutați
În fiecare an, organizația Open Doors, care se ocupă de creștinii persecutați din întreaga lume, publică World Watch List – altfel spus, clasamentul cu „Primele 50 de țări în care este cel mai dificil să îl urmezi pe Isus”. În cursul prezentării sale din acest an, directorul general al Open Doors, David Curry, a inclus informații excepțional de îngrijorătoare despre noile pericole la nivel global și despre schimbări fatale în reacțiile lumii libere.
David Curry a explicat: „Timp de douăzeci de ani, Coreea de Nord a fost în fruntea listei World Watch List, deoarece acolo există un sistem comunist condus de un dictator. Liderii controlează toate mijloacele care fac viața posibilă – economia, mâncarea, frontierele, poliția, supravegherea cartierelor. Este un sistem comunist sovietic de școală veche, pus în aplicare cu toate instrumentele moderne disponibile. Dar acum, dintr-o dată – și pentru prima dată – avem un nou jucător pe scenă, ajuns chiar în fruntea listei noastre: Afganistan.”
Afganistanul este acum, în mod oficial, pe locul întâi în lume în ceea ce privește persecutarea creștinilor. A rămas pe locul al doilea timp de ani la rând, deși mulți creștini nu erau la curent cu fărădelegile sale, deoarece creștinii de acolo, majoritatea convertiți de la islam, au rămas în mare parte tăcuți și invizibili.
Curry a explicat următoarele: „Unii creștini au fugit. Cu toții cunoaștem această poveste și suntem recunoscători celor care au ajutat ca acest lucru să se întâmple. Dar unii creștini aleg să stea pe mai departe în țara lor, dând dovadă de mult curaj, pentru a aduce sare și lumină în comunitatea lor. Ei sunt urmăriți. Și credem că fiecare creștin care se află încă în Afganistan – și sunt mii – se ascunde sau este pe fugă. Acesta este motivul pentru care Afganistanul a urcat pe locul 1 pe World Watch List.”
„Iată ce se întâmplă atunci când lumea liberă permite ca țări precum Afganistanul să ajungă într-o stare de haos. Dacă vă uitați în partea de sus a listei World Watch, veți găsi acolo Yemen, Somalia, Afganistan, Eritreea. Toate acestea sunt state în mare parte eșuate, căzute într-un haos general și totodată terenul de lansare a terorismului în întreaga lume. Studiul nostru Open Doors se concentrează pe libertatea religioasă, în special pentru creștini, dar această problemă are implicații și pentru toți ceilalți.”
Raportul s-a concentrat, de asemenea, asupra escaladării violenței împotriva creștinilor într-o altă locație aflată în dificultate – Nigeria și regiunea învecinată Sahel din Africa de Vest. David Curry a oferit perspectiva sa asupra situației de acolo. „În zonă are loc o ciocnire a civilizațiilor, iar epicentrul acesteia se află în nordul Nigeriei, unde există 13 state care aplică legea Sharia. Acest lucru ne pare foarte familiar – seamănă cu episodul când ISIS când a preluat controlul în Irak și Siria. În teritoriul respectiv acționează Boko Haram, care are legătură cu ISIS. La fel și extremiștii Fulani. Aceștia țintesc creștinii din sate și orașe; le incendiază casele, răpesc femei și copii. De fapt, o mie de copii creștini din Nigeria au fost răpiți anul trecut de Boko Haram sau de Fulani.” Violența necontrolată din Nigeria are potențialul de a se extinde mult dincolo granițele acestei țări. Și, din moment ce Nigeria este cea mai populată țară din Africa, ce efect ar putea avea, în ultimă instanță, acest lucru asupra continentului african?
David Curry a vorbit, de asemenea, despre China: „China este pe locul 17 pe lista noastră de țări care persecută creștinii. Ei au cel mai sofisticat sistem de persecuție din lume. L-aș descrie ca pe un ștreang de înaltă tehnologie, care îi sufocă încet pe credincioși de când președintele Xi și-a consolidat puterea. Statul impune micșorarea bisericilor. Le forțează să se despartă în grupuri mici, apoi le forțează să intre pe internet, apoi le monitorizează online. Apoi pun stăvilar și experiențelor online. Xi folosește supravegherea hi-tech. În fiecare an, continuă să adauge noi nuanțe și domenii de supraveghere, iar acest lucru este sufocant… sufocant dincolo de orice limită.”
Anul trecut, se știe că 5.898 de creștini au fost uciși pentru credința lor. 5.110 biserici și alte clădiri creștine au fost atacate. 3.829 de creștini au fost răpiți. 6.175 de credincioși au fost reținuți fără proces, arestați, condamnați sau închiși. Cifrele totale din statisticile amintite sunt, probabil, mult mai mari. Peste 360 de milioane de creștini au trăiesc în locuri unde s-au confruntat cu niveluri ridicate de persecuție și discriminare.
Clasamentul Mondial al țărilor unde creștinii sunt persecutați
//////////////////////////////////////////
Babel / Babilonul și a Doua Venire
Deși pare desprins dintr-un scenariu SF, acest proiect este luat în serios de persoane inteligente și influente. Este expresia răzvrătirii omului împotriva lui Dumnezeu sortită eșecului și înfrângerii la vremea stabilită de El, deși își poate avea momentul peren de glorie în vremea anticristului.
În Geneza 11 oamenii s-au unit toți într-un gând să ridice turnul Babel „să ne facem un nume” și „să zidim un turn al cărui vârf să atingă cerul”.Și Domnul a zis: „Iată, ei sunt un singur popor și toți au aceeași limbă, și iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând.
Acest proiect era o sfidare directă la adresa lui Dumnezeu, soldată cu intervenția Lui, când le-a încurcat limbile și i-a risipit în toată lumea. El a văzut cum omenirea se ridică împotriva voii Lui să creeze o monstruozitate. Și în prezent, Dumnezeu vede proiectele IA cu o umanitate mânată de aceeași răzvrătire care a condus la Babel. Odată cu avansul tehnologic, nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând.
Augumentarea oamenilor cu noile tehnologii menite să transforme ființele umane în „zei” după chipul nostru este o problemă reală, pentru că Dumnezeu ne-a creat după chipul și asemănarea Lui. Evident că omenirea a ajuns să ia în serios această idee, încă un motiv în plus că se apropie venirea Domnului, pentru că El trebuie să intervină să ne salveze de noi înșine.
O „dictatură digitală” bazată pe tehnologia de „supraveghere sub piele” sună ca scenariul profețit în Biblie, Apocalipsa capitolul 13, în care citim despre guvernul mondial al Fiarei: Și a făcut ca toți: mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. Aici e înțelepciunea. Cine are pricepere, să socotească numărul fiarei. Căci este un număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase. (Apocalipsa 13:16-18)
Generațiile trecute se întrebau cum ar putea fi realizat un asemenea sistem. Progresul tehnologic actual a creat un semn de identificare imprimat pe corpurile umane, prin care se permite accesul în societate și tranzacțiile.
În același timp, știm că un sistem bazat pe computere, internet, hi tech și inteligență artificială este extrem de vulnerabil. Pe lângă aspectele spirituale despre care am vorbit în acest articol, sistemul este vulnerabil atacurilor hackerilor, teroriștilor cibernetici, virușilor informatici, penuriei de energie, erorilor umane și dezastrelor naturale care pot întrerupe funcționarea mașinilor.
Apocalipsa 18 descrie prăbușirea bruscă a sistemului mondial babilonian în momentul sfârșitului, lovit de o calamitate din care nu-și poate reveni:
După aceea, am văzut coborându-se din cer un alt înger, care avea o mare putere; și pământul s-a luminat de slava lui. El a strigat cu glas tare și a zis: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare! A ajuns un locaș al dracilor, o închisoare a oricărui duh necurat, o închisoare a oricărei păsări necurate și urâte, pentru că toate neamurile au băut din vinul mâniei curviei ei și împărații pământului au curvit cu ea și negustorii pământului s-au îmbogățit prin risipa desfătării ei.” Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei!
Apoi am auzit din cer un alt glas, care zicea: „Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit și au ajuns până în cer și Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei. Răsplătiți-i cum v-a răsplătit ea și întoarceți-i de două ori cât faptele ei. Turnați-i îndoit în potirul în care a amestecat ea! Pe cât s-a slăvit pe sine însăși și s-a desfătat în risipă, pe atât dați-i chin și tânguire! Pentru că zice în inima ei: ‘Șed ca împărăteasă, nu sunt văduvă și nu voi ști ce este tânguirea!’ Tocmai pentru aceea într-o singură zi vor veni urgiile ei: moartea, tânguirea și foametea. Și va fi arsă de tot în foc, pentru că Domnul Dumnezeu, care a judecat-o, este tare. Și împărații pământului, care au curvit și s-au dezmierdat în risipă cu ea, când vor vedea fumul arderii ei, o vor plânge și o vor boci. Ei vor sta departe, de frică să nu cadă în chinul ei, și vor zice: ‘Vai! vai! Babilonul, cetatea cea mare, cetatea cea tare! Într-o clipă ți-a venit judecata!’
Babilonul reprezintă sistemul omenesc de organizare din zilele sfârșitului, sistem legat spiritual de Turnul Babel din Geneza (nota: Babel și Babilonul sunt același cuvânt în textul ebraic al Bibliei). Dumnezeu știe ce se ascunde în spatele acestui sistem, puterea malefică a diavolului. De aceea, trebuie să „ieșim din Babilon” și să ne dedicăm Domnului Isus Hristos, singurul în stare să ne mântuiască de judecata care vine pe pământ. La venirea Domnului, El va pune capăt complet sistemului mondial babilonian și va înființa împărăția Sa neprihănită în care va fi pace și dreptate.
Pentru a avea un loc în această împărăție viitoare, trebuie să ne pocăim acum de păcat și să credem Evanghelia: V-am învățat înainte de toate, așa cum am primit și eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi.
(1 Corinteni 15:3-4)
Babel / Babilonul și a Doua Venire
//////////////////////////////////
Nu pierdeţi nimic, dar câştigaţi Totul Totului TOT, dacă –astazi (Evrei, cap. 3) ” Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-l, câtă vreme este aproape.” (Îs.55/6) ; Să nu uităm că preoţii cei mai de seamă l-au dat pe Hristos pe mâinile soldaţilor ROMANI, ca să fie răstignit! Şi, tot ei, pentru că nu s-au pocăit şi astăzi îl iconeaza şi-l pironesc pe pereţi, răstignind pe oameni cu acatiste, datini, formalisme, ritualuri, pomeni şi cu alte popisme făcătoare de bani şi de fraieri; Să-i mulţumim Tatălui că ni l-a trimis pe Duhul Adevărului, ca să nu-l mai poată „priponi” nimeni ! Să-l căutăm cu toată fiinţa (Matei 7:7-11) pentru a ne goli de satan, de sine şi de fariseismele lor (Mat.10/38,39), ca să ne umple cu Plinătatea învăţăturii şi rânduielii DUMNEZEIEŞTI! Să ne facem Una cu Înfăptuirea, cu Biblicizarea şi cu Îndumnezeirea lui; Pe El să-l întronăm în totalitate şi să-i dăm deplina suveranitate, pentru că El este UNA cu Tatăl şi Fiul şi le face pe toate foarte bine (Gen.1/31) ! Să-l lăsăm pe Domnul să lucreze, să se roage, să gândească, să rodească pentru noi (Gal.5/22-23), prin noi şi DIMPREUNĂ cu noi… căci” Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte. Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pîne câştigată cu durere; căci prea iubiţilor Lui El le dă pîne ca în somn.” (Ps.127) Şi noi, cei înnoiţi, tot ce facem, vorbim, gândim, privim, muncim, să facem totul NUMAI prin Isuss, cu Isuss (Ioan, cap.15) şi pentru lăudarea şi aprecierea Lui, așa cum ne învaţă Pavel în Romani 11:36: “Pentru că din El, prin El, şi pentru El sunt toate. Lui fie-I gloria în veci! Amen”
Nu pierdeţi nimic, dar câştigaţi Totul Totului TOT, dacă –astazi (Evrei, cap. 3) ” Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-l, câtă vreme este aproape.” (Îs.55/6) ; Să nu uităm că preoţii cei mai de seamă l-au dat pe Hristos pe mâinile soldaţilor ROMANI, ca să fie răstignit! Şi, tot ei, pentru că nu s-au pocăit şi astăzi îl iconeaza şi-l pironesc pe pereţi, răstignind pe oameni cu acatiste, datini, formalisme, ritualuri, pomeni şi cu alte popisme făcătoare de bani şi de fraieri; Să-i mulţumim Tatălui că ni l-a trimis pe Duhul Adevărului, ca să nu-l mai poată „priponi” nimeni ! Să-l căutăm cu toată fiinţa (Matei 7:7-11) pentru a ne goli de satan, de sine şi de fariseismele lor (Mat.10/38,39), ca să ne umple cu Plinătatea învăţăturii şi rânduielii DUMNEZEIEŞTI! Să ne facem Una cu Înfăptuirea, cu Biblicizarea şi cu Îndumnezeirea lui; Pe El să-l întronăm în totalitate şi să-i dăm deplina suveranitate, pentru că El este UNA cu Tatăl şi Fiul şi le face pe toate foarte bine (Gen.1/31) ! Să-l lăsăm pe Domnul să lucreze, să se roage, să gândească, să rodească pentru noi (Gal.5/22-23), prin noi şi DIMPREUNĂ cu noi… căci” Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzeşte Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzeşte. Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziu, ca să mâncaţi o pîne câştigată cu durere; căci prea iubiţilor Lui El le dă pîne ca în somn.” (Ps.127) Şi noi, cei înnoiţi, tot ce facem, vorbim, gândim, privim, muncim, să facem totul NUMAI prin Isuss, cu Isuss (Ioan, cap.15) şi pentru lăudarea şi aprecierea Lui, așa cum ne învaţă Pavel în Romani 11:36: “Pentru că din El, prin El, şi pentru El sunt toate. Lui fie-I gloria în veci! Amen”
/////////////////////////////////////////////
Siguranta vesniciei – Zac POONEN
Siguranţa veşniciei – pentru toţi urmaşii lui Isus
Isus a spus: “Omul trăieşte cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” – nu doar cu anumite cuvinte (Matei 4:4). Deci, dacă luăm un singur verset din Scriptură fără să-l comparăm cu celelalte, putem ajunge la concluzii greşite şi să avem un crez fals. Mulţi predicatori au înşelat oamenii oferindu-le speranţe false citând un singur verset din Scriptură şi ignorând pe celelalte.
Multe înţelegeri greşite ale doctrinelor biblice apar din lipsa de comparare a textelor biblice. Când satan a citat un verset din Scriptură, spunând: “Este scris”, Isus a echilibrat şi a răspuns : “De asemenea este scris” (Matei 4 :6-7). Dumnezeu a creat păsările cu două aripi pentru a zbura drept. Adevărul biblic este echilibrat în acelaşi mod.
Când privim la doctrina siguranţei veşniciei trebuie să găsim un echilibru între adevărul suveranităţii lui Dumnezeu şi liberul arbitru al omului.
Dumnezeu i-a dat omului liberul arbitru şi nu forţează pe nimeni să-L aleagă. Dar El ştie din veşnicie cine Îl va alege şi cine nu. Alegerea Sa se bazează pe faptul că El cunoaşte dinainte (aşa cum este prezentat clar în 1 Petru 1 :1-2) – nu pe alegerea întâmplătoare.
Dumnezeu a creat planetele fără liberul arbitru. Astfel, chiar dacă au ascultat legile lui Dumnezeu mii de ani, nu pot fi nici păcătoase, nici sfinte, nici copii ai Lui. Dumnezeu a creat animalele cu liber arbitru. Dar nu au conştiinţă. Astfel nu pot fi sfinte, păcătoase sau copii ai lui Dumnezeu.
Dar când Dumnezeu a creat omul, i-a dat liber arbitru şi conştiinţă. Astfel, omul poate fi şi păcătos şi sfânt – şi poate alege să fie copilul Său.
Dacă Dumnezeu ne-ar lua conştiinţa, am deveni ca animalele – incapabili să facem alegeri morale şi incapabili de a fi sfinţi sau păcătoşi.
Dacă Dumnezeu ne-ar lua liberul arbitru am deveni roboţi – şi am fi incapabili să fim sfinţi sau păcătoşi. Aşadar, Dumnezeu nu ne i-a niciodată liberul arbitru – nici chiar după ce devenim creştini.
Trebuie să recunoaştem acest adevăr dacă vrem să înţelegem doctrina siguranţei veşniciei. Învăţătura care spune că este imposibil să cazi din mâna lui Dumnezeu, reduce credincioşii la a fi roboţi, care nu au liber arbitru.
“Dumnezeu iubeşte dătătorul voios” – în toate privinţele, inclusiv ascultare (2 Cor. 9:7). El nu vrea o ascultare forţată. Din acest motiv nu ne i-a niciodată libertatea de alegere. Putem alege să-L urmăm pe Hristos – şi mai apoi să alegem să-L părăsim, dacă vrem.
Iertarea păcatelor este un dar minunat, gratuit, oferit de Dumnezeu. Dar oamenii trebuie să-l aleagă pentru a-l putea primi. Dumnezeu nu forţează pe nimeni. Dacă Dumnezeu ar fi impus iertarea, atunci toţi ar fi fost iertaţi şi mântuiţi. La fel este şi cu umplerea cu Duhul Sfânt. Dumnezeu nu forţează credincioşii să fie umpluţi cu Duhul Său. Ei trebuie să aleagă să-L primească (Ioan 7:37-39).
Promisiunile lui Dumnezeu nu se împlinesc niciodată automat. Toate sunt “DA” în Hristos. Dar trebuie să adăugăm “AMIN-ul” nostru prin liberul arbitru, dacă vrem să primim şi să experimentăm (2 Cor. 1:20).
Vă ofer un alt exemplu. Dumnezeu a promis bătrânilor lui Israel, pe când erau în Egipt, două lucruri :
1) că El îi va scoate din Egipt
2) că îi va aduce în Canaan (Exod 3 :17).
Dar numai prima din aceste promisiuni s-a împlinit în timpul vieţii bătrânilor deoarece au crezut-o numai pe aceasta, iar pe cea de-a doua nu (Num. 14 :22-23).
Promisiunile lui Dumnezeu nu se vor împlini automat în vieţile noastre. Trebuie să le credem dacă vrem să le primim. Aşa cum spune Iacov : “Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1 :6-7).
Filipeni 2 :12-13 ne porunceşte : “Duceţi până la capăt mântuirea voastră cu frică şi cutremur; Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui şi voinţa şi înfăptuirea”.
Vedem că Dumnezeu este primul care lucrează în noi şi ne oferă dorinţa şi abilitatea de a face voia Sa. Aceasta este o parte a adevărului. Dar mai trebuie să lucrăm şi noi dacă vrem să experimentăm mântuirea. Aceasta este a doua parte a adevărului. Unii creştinii pun accent pe prima aripă a adevărului în timp ce alţii pun accent pe a doua. Pentru a avea adevărul complet, ne trebuie ambele aripi. Dacă acceptăm numai prima aripă vom zbura în cerc !
Putem experimenta mântuirea despre care se vorbeşte în versetele de mai sus numai dacă lucrăm atunci când lucrează Dumnezeu.
O dovadă a acestui fapt este în următorul verset, unde ni se spune “să facem toate lucrurile fără cârtiri şi fără şovăieli” (Fil. 2 :14). Câţi creştini pot mărturisi că au fost izbăviţi de cârtiri şi şovăieli ? Poţi mărturisi ? Dacă nu, atunci nu este vina lui Dumnezeu că nu lucrează în tine o eliberare de aceste păcate. Problema este că nu ai cooperat cu Duhul Său pentru a fi eliberat de ele. Următorul verset ne spune că atunci când suntem eliberaţi de cârtiri şi şovăieli “arătăm că suntem copii ai lui Dumnezeu în mijlocul unui neam ticălos” (Fil. 2 :15). Datorită acestui standard, arăţi lumii că eşti un copil al lui Dumnezeu ?
Să ne gândim la un alt domeniu : Dumnezeu oferă oamenilor posibilitatea de a se pocăi (Fapte 11 :18). Dar El vrea ca toţi să se pocăiască (2 Petru 3 :9). Aşadar, El vrea să ofere pocăinţă tuturor. Dar majoritatea oamenilor (chiar şi creştini) nu răspund la cerinţele Duhului Sfânt. Ei nu lucrează atunci când o face Dumnezeu.
Să privim la alt domeniu: Numai Dumnezeu ne poate mântui. Dar El vrea ca toţi să fie mântuiţi (1 Tim. 2 :4). Deci dacă oamenii nu sunt mântuiţi este pentru că ei nu răspund la dorinţa lui Dumnezeu de a lucra în vieţile lor. Ei se opun harului Lui. Ei nu lucrează alături de El.
Înţelegerea greşită a siguranţei mântuirii vine din presupunerea că “viaţa eternă” este să trăieşti veşnic. “Viaţa eternă” nu se referă la o viaţă care nu se termină pentru că şi oamenii care merg în iad trăiesc veşnic – şi sigur nu au viaţă eternă. Isus s definit viaţa eternă ca fiind “cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos” (Ioan 17 :3). Viaţa eternă nu are început sau sfârşit. Aceasta poate fi numai viaţa lui Dumnezeu. Aceasta este natura divină la care suntem părtaşi în Hristos (2 Petru 1:4).
Această viaţă eternă este un dar gratuit din partea lui Dumnezeu (Rom. 6 :23). Dar versetul anterior (Rom. 6 :22) ne spune că Dumnezeu oferă viaţa eternă doar celor care vor să fie “eliberaţi de păcat” şi vor să devină “robi ai lui Dumnezeu”. Chiar dacă viaţa eternă este un dar, sunt condiţii pentru a o primi.
În legătură cu subiectul siguranţei veşnice, gândiţi-vă la următoarele 7 pasaje din Scriptură. (Când privim la aceste texte este important să renunţăm la ideile preconcepute cu privire la ce ar putea înseamna ele. Citiţi-le cu o inimă deschisă – pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu – şi apoi vei cunoaşte adevărul) :
- Ioan 10:27-29: “Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi Le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le va smulge din mâna Tatălui Meu”. Când privim la promisiunile din aceste versete trebuie să ne amintim că sunt câteva condiţii menţionate aici care trebuie împlinite. Majoritatea creştinilor nu se uită la acestea ! Ei cred o învăţătură falsă. Promisiunea siguranţei veşnice este oferită doar celor care Îl urmează pe Isus până la sfârşit. Nu poţi încasa un cec dacă nu este scris numele tău pe el; nu poţi cere o promisiune dacă nu îndeplineşti condiţiile. Dacă Îl urmezi pe Isus, ai siguranţa veşniciei. Dar dacă nu-L urmezi, te înşeli dacă crezi că eşti asigurat pentru veşnicie. Nimeni nu te poate smulge din mâna lui Isus dacă Îl urmezi. Dar poţi alege să pleci din mâna Lui – pentru că Dumnezeu nu-ţi va lua niciodată liberul arbitru.
- Matei 24 :11-13 : “Din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit”. Isus spune că pentru a fi mântuit trebuie să rabzi până la sfârşit. Trebuie să luăm aceste cuvinte aşa cum le-a rostit Isus dacă vrem să cunoaştem adevărul.
- Matei 6 :14-15 : “Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre”. Isus a vorbit cu acurateţe. Faptul că a folosit expresia “Tatăl ceresc” arată că a vorbit pentru copiii lui Dumnezeu, nu necredincioşilor. De fapt, întreaga predică de pe munte (din care fac parte aceste versete) a fost pentru copiii lui Dumnezeu. Aici Isus spune copiilor lui Dumnezeu că nu vor fi iertaţi dacă nu iartă pe ceilalţi. Ce se va întâmpla cu această persoană “mântuită” dacă moare în această stare – neiertată de Dumnezeu pentru că nu a iertat pe ceilalţi? Poate intra în prezenţa lui Dumnezeu cu păcate neiertate? Poate primi iertare după ce moare? Nu mai există iertare după mormânt. Astfel este pierdut pentru eternitate. Chiar dacă a fost “mântuit” cândva, el şi-a pierdut mântuirea. Isus a spus clar acest lucru în pilda din Matei 18:23-35. Vedem că întreaga datorie pe care a iertat-o împăratul a fost pusă din nou în seama robului care a fost aruncat în închisoare – doar pentru că nu l-a iertat pe prietenul său. Isus a concluzionat spunând: “Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său” (v. 35). Aceasta ne învaţă că toate păcatele pe care ni le iartă Tatăl ceresc ne vor fi puse din nou pe umeri dacă nu iertăm o singură persoană. Şi dacă murim în această stare, vom fi neiertaţi şi pierduţi pentru eternitate.
- Romani 8:12-13: “Fraţilor … dacă trăiţi după îndemnurile firii veţi muri”. Acest avertisment este pentru “fraţi” – credincioşi. Duhul Sfânt spune credincioşilor (fără să folosească termeni neclari) că vor muri din punct de vedere spiritual dacă trăiesc după îndemnurile firii – chiar dacă odată au fost “vii”. Totuşi mulţi predicatori spun credincioşilor că nu vor muri niciodată din punct de vedere spiritual. Dumnezeu l-a avertizat pe Adam în Geneza 2:17 că dacă nu ascultă de El, cu siguranţă “va muri” (aşa cum este scris în Romani 8 :13). Dar satan a spus : “Nu vei muri” (Gen. 3:4) – aşa cum spun predicatorii astăzi. Cine a avut dreptate în Eden – Dumnezeu sau satan? Cine crezi că are dreptate astăzi – Dumnezeu sau învăţătorii falşi ?
- Evrei 3:12-14: “Luaţi seama, dar, fraţilor ca niciunul dintre voi să nu aibă o inimă rea şi necredincioasă care să vă despartă de Dumnezeul cel viu … Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început”. Aici citim că “fraţii sfinţi” (credincioşii) pot sfârşi cu o inimă rea şi necredincioasă care îi va îndepărta de Dumnezeu. Ni se spune că devenim părtaşi ai lui Hristos numai dacă ţinem credinţa până la sfârşit. Aceste cuvinte sunt clare pentru toţi care nu au idei preconcepute în minte.
- Evrei 6:4-6: “Căci cei ce au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit ”. Aceste versete se referă la credincioşii care au fost “părtaşi ai Duhului Sfânt”. Ni se spune că aceşti credincioşi pot cădea. Ni se spune de asemenea că este imposibil ca ei să se pocăiască atât timp cât (sau pentru că) au trăit în păcat şi ar trebui să răstignească din nou pe Fiul lui Dumnezeu. Oricine priveşte păcatul cu uşurinţă dispreţuieşte răstignirea lui Hristos şi într-un fel Îl pune din nou pe cruce. Atât timp cât o persoană are această atitudine faţă de păcat, nu poate fi adus la pocăinţă. Dar mai este speranţă pentru el dacă se hotărăşte să privească cu seriozitate la păcat şi să nu-L mai răstignească din nou pe Hristos.
- Apocalipsa 3:5: “Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi şterge nicidecum numele din cartea vieţii”. Acestea sunt cuvintele pe care le-a spus Isus unui bătrân (mesager) al bisericii şi tuturor credincioşilor din biserica respectivă. Isus nu ameninţă niciodată. Citiţi avertismentul Lui cu o minte deschisă şi întrebaţi-vă: “Poate fi şters numele unei persoane din cartea vieţii? Domnul spune întotdeauna adevărul?” Isus ştie mai multe despre cartea vieţii decât noi. Dumnezeu ştie începutul şi sfârşitul, astfel ştie cine va birui şi cine nu. Dar El ne vorbeşte în termeni omeneşti aici pentru a fi conştienţi de pericolul ca numele noastre să fie şterse din cartea vieţii. Este scris despre judecata finală: “Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii a fost aruncat în iazul de foc” (Apoc. 20 :15). Dumnezeu ascunde aceste adevăruri de cei inteligenţi care îşi folosesc logica şi le descoperă “pruncilor” – cei care acceptă Cuvântul Său, aşa cum este scris, cu o inimă de copil (Matei 11 :25).
Mulţi pretind că cred faptul că Biblia este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu. Dar ei aleg să creadă anumite lucruri şi resping ce nu le place. Ei se bazează pe minţile lor failibile, nu pe învăţăturile clare ale Cuvântului. Astfel arată că sunt aroganţi şi mândri.
Acestea sunt probleme foarte importante deoarece ne afectează destinul veşnic. Nu ne putem permite să credem orbeşte ce ne învaţă oamenii şi astfel să fim înşelaţi. Trebuie să credem Cuvântul lui Dumnezeu care este singura lumină pe care o avem în lumea aceasta întunecată. Poţi interpreta orice verset din Noul Testament, dar nu poţi şterge adevărul clar al versetelor prezentate mai sus.
Una din ultimele promisiuni din epistole este că Domnul “ne păzeşte de orice cădere” (Iuda 24). Este adevărat – Domnul ne poate păzi de cădere. Dar dacă nu ne predăm pe deplin Lui, nu poate să ne păzească – pentru că El niciodată nu forţează pe nimeni. Din această cauză, trei versete mai sus ni se spune: “ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu” (Iuda 21). Dacă ne ţinem în dragostea Lui, atunci El ne va păzi până la sfârşit. Dar aceasta nu este valabil doar pentru una din părţi şi nu depinde doar de Domnul. Avem şi noi partea noastră de îndeplinit.
Ca şi credincioşi, relaţia noastră cu Hristos este comparată cu o fecioară care îşi aşteaptă nunta (2 Cor. 11 :2 ; Apoc. 19 :7). În versetul următor (2 Cor. 11 :3), Pavel spune că se teme că satan ne va înşela şi ne va îndepărta de devotamentul sincer faţă de Hristos, aşa cum a făcut cu Eva. Eva a fost în paradis şi a fost înşelată de satan – şi astfel Dumnezeu a izgonit-o din paradis. Astăzi, dacă suntem “logodiţi” cu Hristos ne îndreptăm spre paradis. Dar dacă îi permitem lui satan să ne înşele, nu vom intra niciodată în paradis.
Dacă mireasa se joacă cu lumea şi cu păcatul, Mirele va refuza să o ia de soţie. Această biserică este numită Babilon în Apocalipsa 17 şi este respinsă de Domnul.
Dacă Îl iubim pe Domnul ne vom păstra puri pentru El, chiar dacă vedem că alţi credincioşi se joacă cu lumea şi păcatul. Isus ne-a avertizat că în zilele din urmă “dragostea celor mai mulţi se va răci”. (Această propoziţie se referă la credincioşi pentru că ei sunt cei care Îl iubesc pe Domnul). “Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit” (Matei 24 :11-13).
Satan caută să ne înşele pe toţi. Dar Biblia ne avertizează că Dumnezeu va îngădui să fim înşelaţi “pentru cei ce sunt pe calea pierzării” dacă “n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi” (2 Tes. 2 :10-11).
Dacă acceptăm adevărul care este scris în Cuvântul lui Dumnezeu şi dacă recunoaştem păcatul din viaţa noastră pe care ni-l arată Duhul Sfânt, dacă dorim cu ardoare să fim mântuiţi de toate păcatele, atunci nu vom fi înşelaţi niciodată.
Dar dacă nu acceptăm ce este scris în Cuvântul lui Dumnezeu, dacă nu dorim să fim mântuiţi de păcat, atunci Dumnezeu va îngădui să fim înşelaţi şi să credem ceva fals – nu doar cu privire la siguranţa veşniciei, dar în toate domeniile.
Iată concluzia : Îl iubim pe Domnul pentru că mai întâi ne-a iubit El şi pentru că ne-a iertat toate păcatele. Astfel, prin harul Său, ne vom păstra conştiinţa curată, Îl vom iubi şi Îl vom urma până la sfârşit – iar astfel avem siguranţa veşniciei.
Orice ucenic al lui Isus care Îl urmează are siguranţa veşniciei.
Dar cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă (1 Cor. 10:12).
Cine are urechi de auzit, să audă
Siguranta vesniciei – Zac POONEN
////////////////////////////////////////////////////////////////////
Roboți în biserică, omilii create pe moment și rugăciuni: atunci când IA sfidează religia
HotNews.ro
În timp ce teologii din întreaga lume caută cu disperare un cadru etic pentru algoritmi, roboți și ChatGpt, în Ungaria, într-un sat micuţ de pe malul Dunării, un preot paroh s-a încredinţat inteligenței artificiale pentru predica sa de duminică. Rezultatul a fost ”înfricoșător, dar și fascinant”, a explicat preotul, comentând cuvintele alese de calculator, pe care le-a pronunțat apoi în biserica veche de o mie de ani din Domos, în vestul țării, unde nu trăiesc mai mult de 1.200 de suflete, scrie Il Messaggero, citat de Rador.
”Oamenii aleși de Dumnezeu nu trebuie să se teamă de cădere, pentru că Domnul nostru este cu ei – se arată în text – și-i ajută să depășească dificultățile. Oamenii aleși de Dumnezeu au nevoie de credință și au nevoie să-și abandoneze fricile, să rămână deschiși în faţa voinței Domnului”, le-a spus credincioşilor părintele Viktor Csanadi, limitându-se să citească textul produs de ChatGPT, inteligența artificială a OpenAI.
Religiosul a mărturisit unui ziar local, Mandiner, că a dat mașinii ordine precise, explicând că are nevoie pentru predica de duminică de un text care să vorbească despre credință.
”Nu știu dacă inteligența artificială va înlocui în viitor munca preoților. Ar trebui să răspundem că nu va fi aşa, dar nu sunt sigur”, a subliniat preotul paroh. Credincioșii nu au observat nimic, s-au rugat cu devotament pentru că predica nu se deosebea de celelalte predici. Pe scurt, a fost o situaţie normală.
Totuși, interogativele Bisericii persistă și pentru că inteligența artificială intră în din ce în ce mai multe sfere ale vieții noastre, inclusiv în sfera morală și etică. De ceva timp în Japonia, în vechiul templu budist Kodaiji, din Kyoto, credincioșii sunt întâmpinați de un robot pe nume Mindar, construit în baza trăsăturilor zeității milei, care distribuie cu mâinile sale de silicon și chipul de android gesturi, formule de binecuvântare şi pilde spirituale extrase din învățăturile Celui Atot-Iluminat.
Un lucru asemănător a fost experimentat la Varșovia, Polonia, unde a fost activat SanTo, primul robot catolic, brevetat de un cercetător de origine italiană, Gabriele Trovato, profesor invitat la Universitatea japoneză Waseda.
Micuţul robot a răspuns la întrebări imense, precum: ”Există raiul?”, la care păpușa, cu o înălţime de aproximativ 40 cm înălțime dădea răspunsuri corecte, aplicând codurile unui program bazat pe Sfânta Scriptură și pe Evanghelie și, bineînțeles, pe două mii de ani de magisteriu. ”Este mai ușor să intre o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în împărăția cerurilor”.
În timp ce cercetarea privind inteligența artificială face pași uriaşi și a început deja să colecteze date despre emoțiile noastre pentru a le replica, ceea ce nu este încă evident este modul în care IA poate interacționa cu sacrul, cu căutarea spiritualității, cu practica rugăciunii. În prezent, robotul numit SanTo este programat să recite rozariul, să-i însoțească pe credincioși în rugăciuni şi (poate) chiar să-i aline cu fraze din Evanghelie, atunci când cineva trece prin drame, sau crize spirituale.
Întrebarea (extrem de grea) bate la poarta marilor religii. Catolici, protestanți, evrei, musulmani, budiști sunt chemaţi să explice dacă într-o bună zi roboţii i-ar putea înlocui pe preoți, rabini, călugări, modificând dinamica și relația dintre om și propria sa dimensiune spirituală? O întrebare însoţită de o urmă de neliniște, pe care scriitorul Kazuo Ishiguro a descris-o atât de bine în cea mai recentă carte a sa, „Klara și soarele” care vorbește despre un companion inteligent dezvoltat artificial pentru a oferi confort copiilor și a atenua sentimentul de singurătate.
Și având în vedere că în viitor vor fi din ce în ce mai puțini preoți (din cauza scăderii vocației) ar putea oare Biserica să recurgă la acest expedient pentru a menține relațiile cu credincioșii săi, fie ei evrei, catolici sau budiști? Răspunsul este oferit de părintele James F. Keenan, iezuit, profesor la Boston College și unul dintre cei mai acreditați teologi morali care au analizat acest teren insidios.
În opinia domniei sale, chestiunea este foarte simplă pentru că «Isus s-a întrupat. Și la fel ar trebui să fie și cu preoții noștri. Roboții în schimb, nu”, spune el, adăugând că inteligența artificială nu va putea niciodată să producă suflet. Astfel încât prototipul catolic Alexa va trebui să aștepte. În orice caz, potrivit religiosului, secretul constă în a ne gândi care sunt valorile societăţii umane și care sunt lucrurile care fac ca viața umană să merite să fie trăită.
În urmă cu câțiva ani, Părintele Keenan a fost chemat să vorbească la o conferință organizată de cardinalul Gianfranco Ravasi la Consiliul Pontifical pentru Cultură, intitulată Provocarea inteligenței artificiale pentru societatea umană și ideea de persoană umană. Scopul întâlnirii a fost de a promova o mai mare conștientizare a impactului cultural profund pe care IA îl poate avea asupra societății umane.
Kenan nu a ascuns faptul că este ”preocupat nu atât de mașină, de robot, cât de proiectant:
„Sunt preocupat de dominația constructorului, pentru că, la fel ca în viața umană, acesta are mai multe șanse să se predea dominației decât vulnerabilității. Și s-ar putea spune că în măsura în care dominația este păcatul originar al umanității, adică dominația ca respingere a vulnerabilității umane, atunci condiția umană trebuie să fie vigilentă atunci când aceasta se prezintă la orizont. Prin urmare, cheia necesară pentru a înţelege modul în care trebuie să înaintăm cu IA în fiecare domeniu, pare a fi responsabilitatea”.
https://www.hotnews.ro/stiri-international-26083685-roboti-biserica-omilii-create-moment-rugaciuni-atunci-cand-sfideaza-religia.htm
///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
///////////////////////////////////////////
