Omule- cât i-ai plătit lui Dumnezeu pentru pulsul inimii, pentru ochi şi vedere, pentru mişcare, urinare, somn, trezire, protecţie, dezasimilaţie, sau pentru ceilalţi talanţi împrumutaţi ori, măcar pentru răsăritul de soare!? Nu te mai încrede în sine sau în alţi faliţi, ca tine, căci… „Aşa vorbeşte Domnul: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!” (Ieremia 17/5) Nu te mai juca de-a păcătuirea dacă, într-adevăr, te doare şi crezi că Hristos a luptat până la sânge contra oricărei fărădelegi, în locul oricui şi ne-a strămutat în Sine, ca să nu mai păcătuim niciodată, căci viaţa noastră este ascunsă cu Iisuss, în Dumnezeu (Col.3/3), unde nu se PĂCĂTUIEŞTE; Noi TOŢI am fost răstigniţi şi îngropaţi dimpreună cu El (Gal. Cap.2/20) şi cu orice nelegiuire, ca să nu mai dezgropăm şi să nu mai pupăm moaştele păcatelor… De fiecare dată când păcătuim, mai batem un cui în trupul Lui, căci toate păcatele lumii îl dor pe Dumnezeu şi, dacă nu ne pocăim,(fiindcă STRIGĂTUL pocăinţei MIŞCĂ INIMA LUI DUMNEZEU) ca să nu mai GREŞIM (Iov, cap.42/6 şi Gen. cap.39/9 b) şi dacă nu ne naştem din nou (Ioan. Cap.3), satan le întoarce asupra fiecărui om ca un bumerang ! Astfel, în loc să –l învingem noi pe el, prin Atotputernicia Lui (Rom. cap.16/20), ne sclavagizează el pe noi; Deci, astfel îl răsplătim noi pe cel înviat dimpreună cu noi?

Cumpărând produse autohtone ajutați la creșterea profitabilității  românești în agricultură, nu  la îmbogățirea unui alt stat, care ne „ajuta „să nu mai producem nimic…Valorificarea eficientă a azotului în patru variante – “Reprezentaţia” lui DK EXCEPTION în Centrul de Testare DEKALB; Oferta ECOVOLT Romania & LP ELECTRIC Systems- Sistem de pompare apa alimentat cu energie solara sau eoliana’Tehnologia de cultură pe strat adânc de soluție nutritivă folosită în cultivarea legumelor; Cum cultivăm ceapă pe pervazul ferestrei; Cum se cultivă broccoli, conopida, pepenele galben în câmp; Cum combatem cele mai răspândite boli la plantele din grădină etcO inimă nespus de înșelătoare… Încrede-te în ce spune Sfânta Scriptură
A CUNOAŞTE CĂILE LUI DUMNEZEU
scris de :   Zac Poonen

Pacatul este un bumerang pe care stii cind il arunci, dar…

Citat de Robert Frost despre înțelepciune, păcat

Pacatul este un bumerang pe care stii cind il arunci, dar... - Robert Frost, citat despre înțelepciune, păcat

 

Cumpărând produse autohtone ajutați la creșterea profitabilității  românești în agricultură, nu  la îmbogățirea unui alt stat, care ne „ajuta „să nu mai producem nimic

 

 

Valorificarea eficientă a azotului în patru variante – “Reprezentaţia” lui DK EXCEPTION în Centrul de Testare DEKALB

 
 
Pe o căldură apăsătoare de cu dimineaţă, în Centrul de Testare DEKALB amenajat la Călineşti (jud. Teleorman), în ferma Alvalex, au venit aproximativ 70 de fermieri din judeţ, dar şi din Argeş şi Giurgiu, interesaţi să vadă comportamentul hibridului DK EXCEPTION în patru scheme de fertilizare.
Reprezentanţii DEKALB au făcut, de asemenea o scurtă trecere în revistă şi a celorlalţi 10 hibrizi de rapiţă, noutatea sezonului fiind DK IMARET CL, singurul care are toleranţă la lupoaie (Orobanche), dar şi a celor mai noi şi moderne soluţii şi practici agricole.

Centrul de Testare DEKALB

 

Centrul de Testare DEKALB

 

Centrul de Testare DEKALB

 

 

DK EXCEPTION (https://www.dekalb.ro/rapita/samanta-rapita/dkexception), hibridul de rapiţă din actualul portofoliu DEKALB cu eficienţă sporită în valorificarea azotului, a fost vedeta evenimentului de azi, din ferma domnului Alexandru Haită, iar cea mai mare parte din ceea ce le-a fost prezentat invitaţilor s-a axat pe caracteristicile genetice ale acestuia.
Anterior, în parcela alocată lui DK EXCEPTION acum, a fost porumb, iar fermierul a semănat hibridul la o adâncime de 3 cm şi o densitate de 450.000 pl/ha, după ce, în prealabil, a scarificat (după recoltare) şi a nivelat (înainte de însămânţare) de două ori. Şi tot înainte de semănat a aplicat şi o fertilizare.

 

Centrul de Testare DEKALB

 

Trecut cu bine peste capriciile iernii şi chiar şi ale primăverii, lui DK EXCEPTION i-au mai fost aplicate două fertilizări (februarie şi martie), după care a urmat experimentul: trei doze variabile de azot (N):
•    Varianta fermierului (200 kg/ha azotat de amoniu 33%, respectiv 66 kg N)
•    Varianta “-50 N” (50 kg/ha azotat de amoniu 33%, respectiv 16 kg N)
•    Varianta “+50 N” (350 kg/ha azotat de amoniu 33%, respectiv 116 kg N)
•    Varianta DEKALB (rată variabilă de azot în baza hărţii NDVI)
Aproape că nu se vede nici o diferenţă în comportamentul lui DK EXCEPTION în cele 4 scheme, dar la o analiză mai atentă se poate, totuşi, observa talia uşor mai înaltă şi ramificarea un pic mai bogată, acolo unde doza de azot a fost mai mare.
Fermierii vor putea vedea însă adevărata demonstraţie de forţă î valorificarea eficientă a azotului, peste aproximativ o lună, în productiile pe care le va da DK EXCEPTION.

 

Centrul de Testare DEKALB

 

Echipa DEKALB

50 de saci DKC 4964 gratis pentru 50 de câștigători 

Ieri, s-a încheiat și etapa de validare a celor 50 de concurenţi extrași aleatoriu dintre toţi cei înscriși la concursul DEKALB «Câștigă un sac gratis», finalizat pe 3 aprilie.

Ajunși în această fază, fermierii care au fost trași la sorţi au trebuit să facă dovada că sunt cultivatori de porumb, punându-ne la dispoziţie copia documentelor APIA, condiţie obligatorie pentru a putea fi validaţi drept câștigători.

După verificările comisiilor interdepartamentale din cadrul Monsanto România, au fost stabiliţi câștigătorii care s-au calificat pentru a primi sacul gratuit.

 

Câștigătorii de la categoria 1-3 ha, care vor primi câte un sac de sămânţă de porumb din hibridul DKC 4964 (ambalaj de 25.000 boabe) sunt următorii:

 

Nr. crt

Judet

Prenume

Nume

1

Arad

Mang

Simion

2

Bihor

Toda

Anca

3

Bihor

Ardelean

Mihai

4

Bihor

Brege

Rodica Mariana

5

Bihor

Neamtu

Gabriel

6

Botosani

Ioana -Ramona

Tendrea

7

Botosani

Bejenariu

Dorin

8

Brasov

Pirau

Ioan

9

Calarasi

Pirvu

Gheorghe

10

Calarasi

Onuti

Andreea

11

Cluj

Tobias

Ioan

12

Dolj

Caragea

Stelian

13

Gorj

Branzan

Gheorghe Costinel

14

Hunedoara

David

Dan

15

Ialomita

Chirulescu

Stefan

16

Iasi

Chiriac

Betuel

17

Iasi

Daraban

Mihai

18

Ilfov

Varzaru

Cristinel

19

Sibiu

Solomon

Stelian

20

Teleorman

Manea

Ionut

21

Teleorman

Bajan

Florin

22

Timis

Jivulescu

Sorin

23

Timis

Sosdian

Andrea

24

Timis

Budur

Daniel

25

Vaslui

Gheorghiu

Dragos Nicusor

 

 

La categoria 4-30 ha, câștigătorii validaţi sunt:

 

Nr. crt

Judet

Prenume

Nume

1

Arad

Florian

Fischer

2

Arad

Savan

Flavius

3

Arges

Neagoe

Madalin

4

Arges

Cristea

Ion Laurentiu

5

Arges

Istratoiu

Dragos-Constantin

6

Bacau

Grigoras

Constantin

7

Bihor

Isoc

Liviu

8

Botosani

Rogojina

Alexandru

9

Braila

Macreanu

Ionut Valentin

10

Bucuresti

Bors

Ioan

11

Calarasi

Savu

Adrian

12

Caras-Severin

Albu

Ioan-Dionisie

13

Caras-Severin

Mutulescu

Alexandru

14

Cluj

Huza

Rares Ciprian

15

Constanta

Piciu

Marin

16

Dambovita

Cristea

Alex

17

Giurgiu

Enus

Marian

18

Hunedoara

Oprea

Margareta

19

Iasi

Acatincai

Alexandru Cristian

20

Mures

Covrig

Ioan

21

Neamt

Andrei

Mihai

22

Suceava

Gheorghita

Dumitrovici

23

Timis

Hotea

Ioan Florin

24

Timis

Soicu

Valentin

25

Tulcea

Nastea

Tudorel

 

Ei vor primi tot câte un sac de sămânţă de porumb din hibridul DKC 4964, dar în ambalaj de 80.000 boabe.

Prin intermediul reprezentanţilor zonali ai Monsanto România, în zilele următoare, sacii vor ajunge în posesia noilor proprietari.

 

Mulţumim tuturor fermierilor care s-au inscris în concursul DEKALB «Câștigă un sac gratis».

Vă așteptăm și pe viitor la evenimentele și concursurile DEKALB.

Să aveţi un sezon agricol de succes!

 

Echipa DEKALB

 

 

 

Cumpărând produse autohtone ajutați la creșterea profitabilității  românești în agricultură, nu  la îmbogățirea unui alt stat, care ne „ajuta „să nu mai producem nimic

 

SUSȚINEM PRODUCĂTORUL ROMÂN! ”Cumpărați produse românești, NU ÎMBOGĂȚIȚI FERMIERII STRĂINI!”

Vă îndemnăm să cumpărați românește, să alegeți atent ce puneți în coș și să susțineți afacerile românești, cele care creează locuri de muncă și contribuie la bugetele locale din care, mai departe, se asigură bunul mers al comunităților nostre, fie că este vorba despre școli, despre pensii, despre infrastructură și multe altele.

Doctorul Mihai Petcu este fermierul care a construit ceea ce astăzi numim Agroindustriala Pantelimon, singura fermă de vaci de lapte rămasă din jurul Capitalei. Medic veterinar cu multă experiență, Mihai Petcu este cunoscut ca fiind un naționalist convins care în ciuda tuturor ofertelor pe care le-a primit în ultimii ani a ales să nu își vândă afacerea și să continue să producă lapte românesc.

Consumatorul trebuie să aibă acces la produse proaspete

Până la urmă acest lucru este cel care ar trebui să primeze și este motivul care a stat la baza modificărilor aduse la Legea 321/2009. În opinia crescătorului de bovine de lapte, produsele românești sunt foarte calitative și au o trasabilitatea clară, lucruri care ar trebui să primeze atunci când consumatorul alege un produs.

Până la urmă această legiferare a produsului românesc în supermarket (referitor la modificările aduse Legii 321/2009 orivind comercializarea produselor alimentare – n.r.) este dacă pot spune așa o pornire intrinsecă din sufletul meu de român. Este până la urmă o normalitate, mai ales în contextul în care consumatorul trebuie să aibă acces la produse proaspete. Am certitudinea că produsele autohtone din punct de vedere gustativ, dar mai ales din punct de vedere al beneficiilor pentru sănătate sunt cele mai bune pentru că se cunoaște trasabilitatea lor. Ne-am născut și am evoluat odată cu calitatea acestor produse”, a declarat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro doctorul Mihai Petcu, proprietarul Agroindustrialei Pantelimon, rămasă singura fermă de vaci din jurul Capitalei.

Este obligația noastră să consumăm produse românești

Calitatea extraordinară a produselor românești este cunoscută și atestată și de europeni. De fiecare date când ajung în România și mănâncă din produsele noastre, aceștia se conving că avem alimente care ar putea face concurență celor mai scumpe bunătăți din lume.

Calitățile gustative ale fructelor, legumelor, brânzeturilor noastre sunt unele greu de descris în cuvinte. În aceste produse sunt înmagazinate toată istoria noastră, toate tradițiile și obiceiurile noastre culinare. Un exemplu este și faptul că, un american, de profesie bucătar a venit în România, a gustat din produsele noastre și a luat decizia să se mute în țara noastră. Asta spune multe despre calitatea acestor produse. Faptul că sunt ale noastre și le știm trasabilitatea suntem cu atât mai mult obligați ca români, să consumăm cu precădere produsele noastre. Cred că până la urmă românii se vor sensibiliza și vor face acest lucru din dragoste de țară și din necesitatea de a avea la masă produse de o calitate excepțională”, susține crescătorul de animale din județul Ilfov.

Suntem sufocați de mizeriile Europei

 

Acest lucru este demonstrat în ultimul timp de tot felul de produse europene care sunt retrase de pe piața românească, din cauza neconformităților identificate.

Este păcat că am decăzut atât de mult și am ajuns să fim sufocați de mizeriile pe care Europa le aduc la noi în țară, produsele europene care ajung la noi nu sunt cele mai bune calitativ, lucru demonstrat și de faptul că recent s-au retras de pe piață cantități importante de ouă cu salmonela din Polonia. Ce să mai zicem de acele produse care sunt scoase din rezervele naționale și care apoi ajung la noi pe piață la un preț destul de mic. Poporul român a ajuns să mănânce carne produsă acum 25 de ani. Este păcat că, în condițiile excepționale pe care le are România, de a produce furaje, de a crește animale și de a aduce prin asta bani la bugetul național, agricultura a devenit o îndeletnicire pe cale de dispariție, la fel ca și produsul românesc”, și-a exprimat dezamăgirea fermierul român.

”Continuați să produceți” – mesaj pentru producătorul român

Doctorul Mihai Petcu își dorește că producătorul român să reziste în continuare pe piață și speră ca naționalismul să primeze atunci când consumatorul ajunge la raft.

Către producătorul român mesajul este cam eliptic cam șchiop, pentru că cei care produceau în România au dispărut într-un mare procent. Faptul că mai avem un milion, față de 7 milioane de vaci cât erau la Revoluție, faptul că am ajuns la lucruri de necrezut, o vacă se vinde cu 2 lei kilogramul în viu sau un porc cu 3 lei, acest lucru face ca mesajul meu pentru producător să se rezume la a rezista pe piață, chiar și în aceste condiții. Lucrurile se vor schimba radical în momentul în care consumatorul va conștientiza importanța pe care o are decizia lui de a cumpăra un produs autohton în detrimentul unui adus din UE”, le transmite doctorul Petcu, producătorilor români.

”Cumpărați produse românești, nu îmbogățiți fermierii europeni”- mesaj pentru consumator

Mesajul pentru consumatori este mai mult decât grăitor, este important să cumpărăm și să consumăm produse românești, pentru că numai așa fermierul român poate rezista pe piața europeană.

Pentru consumator am un singur mesaj: consumați produse românești a căror trasabilitate îl cunoașteți, pentru că așa aveți o garanție unui produs proaspăt. Cumpărând o roșie românească aveți certitudinea că mâncați o roșie crescută în pământ și nu una pe vată minerală. Cumpărând produse autohtone ajutați la creșterea profitabilității afacerilor românești în agricultură, aduceți bani la bugetul național. În schimb dacă cumpărați un produs adus din Europa contribuiți la îmbogățirea unui alt stat, în timp ce noi vom ajunge să nu mai producem nimic”, a declarat  doctorul Mihai Petcu, proprietarul Agroindustrialei Pantelimon, rămasă singura fermă de vaci din jurul Capitalei.rotatia culturilor

 Folosirea rațională a  asolamentului în legumicultura

Folosirea rațională a terenului în producerea de legume constituie o necesitate de cea mai mare importanță, impune practicarea asolamentelor și se realizează printr-o judicioasă alegere a speciilor ce trebuie să le alcătuiască și o corespunzătoare rotație a acestora.

Ce reprezintă practic asolamentul

Asolamentul constă în stabilirea structurii tipurilor de legume și modul în care aceasta sunt repartizate pe suprafața de teren disponibilă, iar rotația se referă la repartizarea speciilor din cadrul asolamentului, pe aceiași suprafață de teren timp de mai mulți ani.

De ce este necesar folosirea asolamentului

Folosirea asolamentului este absolut necesară întrucât:

  • Caracteristicile solului se degradează ușor datorită: irigației, mecanizării complexe a lucrărilor, cantitățile mari de îngrășăminte aplicate și pesticide folosite și lista poate continua
  • Cultivarea continuă, ani de-a rândul pe același teren a acelorași specii legumicole, contribuie la înmulțirea și răspândirea masivă a bolilor și dăunătorilor specifici culturii

Care sunt avantajele folosirii asolamentului

Prin folosirea asolamentului se poate contribui la:

  • Realizarea producțiilor scontate
  • Asigurarea creșterii fertilității solului
  • Utilizarea corespunzătoare a apei din sol
  • Crearea celor mai bune condiții de folosire a mijloacelor mecanice
  • Reducerea atacurilor de boli și dăunători

Cultivarea aceleași culturi pe aceiași solă timp de mai mulți ani (monocultura) este dăunătoare pentru cultura plantelor legumicole, ducând la diminuarea substanțială a producțiilor.

asolament

În general, la toate legumele le priește îngrășămintele organice bine descompuse, aplicate în anul de cultură, pe când cele proaspete nu sunt suportate de rădăcinoase (cu excepția țelinei), bulboase *cu excepția prazului),  sau pepeni verzi. Prin urmare este bine ca aceste plante să urmeze după cele ce folosesc bine astfel de îngrășăminte.

Trucuri în gospodărie – cum construim un sistem de protecție pentru răsaduri

protectie-rasad

Plantele proaspăt transplantate necesită întotdeauna, într-o mai mică sau mai mare măsură, protecție împotriva problemelor generate de prea mult soare sau vânt. Cea mai bună protecție se obține făcând un adăpost precum cel din desen. Doi stinghii de 3 metri și două bucăți de lemn de 90 cm, de grosime convenabilă, cu patru picioare de 35 cm din material rezistent la intemperii formează rama.

 protectie-rasad

În mijlocul ei trebuie introduse două cârlige pe fiecare parte, iar în acestea se va fixa învelitoarea, care în felul acesta poate fi pusă foarte repede. Învelitoarea poate fi din pânză groasă de sac sau orice fel de pânză mai dură.

Fiind atât de ușor de făcut și în același timp economic, este de preferat să aveți suficiente rame pentru a proteja numeroasele plante firave care sunt puse în grădină în același timp. Aceste rame mai prezintă și alte avantaje pe lângă protejarea plantelor tinere împotriva acțiunii directe a razelor soarelui.

Ele încetinesc evaporarea și în felul acesta păstrează pământul proaspăt udat umed pentru mai multe ore, care dacă ar fi expus soarelui și vântului ar deveni rapid uscat și crăpat. În zilele cu vânt nu trebuie decât să lăsați acoperitoarea în jos pe partea adăpostului din care bate vântul. În caz de îngheț, protecția pe care o oferă este de o valoare inestimabilă

Tehnologia de cultură pe strat adânc de soluție nutritivă folosită în cultivarea legumelor

Sub denumirea de hidrocultură sunt grup, sistemele care nu utilizează substraturi solide de înrădăcinare decât cel mult pentru producerea răsadurilor. Și tehnologia de cultură pe strat adânc de soluție nutritivă statică face parte din această categorie.

Unde a apărut acest sistem

Acest sistem a fost creat de cercetătorul american Gericke din SUA. Rezultatele obținute l-au impus atenției specialiștilor din domeniu ca primul sistem neconvențional de cultură destinat producției comerciale la unele specii de legume.

Din ce este format sistemul

Prima instalație pentru acest sistem de cultură are drept componentă principală un bazin de 0,60 m lățime, 0,15 m adâncime și 10 m lungime, căptușit cu carton asfaltat, folosit de obicei pentru construirea acoperișurilor caselor.

Bazinul de cultură este acoperit în partea superioară cu o plasă metalică pe care au fost așezate pânză de sac și un strat de nisip de 0,5 inchi ( cca 13 mm) grosime. Bazinele folosite ulterior au avut fundul și pereții laterali construiți din materiale rezistente, tratate cu soluții alcaline hidrofuge sau chiar din tablă galvanizată și acoperite în interior cu materiale inerte, netoxice pentru plante.

Suportul pentru cultură care acoperă bazinul a fost realizat și cu alte materiale, ca paie, rumeguș sau turbă, care au înlocuit nisipul. Acest acoperiș al instalației are rolul de a suporta greutatea părții aeriene a plantelor cultivate, de a umbri bazinul pentru prevenirea apariției algelor pentru reducerea fluctuațiilor de temperatură și de a evita pătrunderea prafului sau a altor impurități din atmosferă în soluția nutritivă.

Care sunt neajunsurile acestui sistem

Testat în mai multe țări, sistemul criticat datorită slabei aerări a soluției nutritive. Pentru eliminarea acestui neajuns, s-a realizat un dispozitiv simplu care permite mărirea progresivă a distanței dintre suportul plantelor și suprafața soluției nutritive pe măsură ce plantele cresc.

Care sunt pașii pentru a folosi această instalație

  • În momentul semănatului sau plantării, nivelul soluției nutritive este maxim, pentru ca litiera din suport să fie umectată prin capilaritate
  • Când rădăcinile au pătruns în soluție, nivelul acesteia trebuie scăzut lent astfel încât jumătatea din lungimea rădăcinilor să fie în imersie, iar cealaltă, în intervalul creat sub suportul de cultură. Soluția pentru completare se toarnă fie direct în bazin, fie prin substratul de pe suport.

Cum cultivăm ceapă pe pervazul ferestrei

ceapa pervaz

Plantele aromate, proaspete, îngrijite pe pervaz, se pot consuma pe tot parcursul anului.

Cumpărând arpagic în recipient, puteți obține cel mai simplu și mai rapid o grădină de condimente. Această plantă se poate înmulți ușor.

Cum se cultivă arpagicul

Împrăștiați semințe într-un vas acoperit cu o folie transparentă prevăzută cu orificii de aerisire. Umiditatea solului se va menține cu ajutorul unui pulverizator de sol. Când plantele ating înălțimea de două degete, folia se va îndepărta.

Ceapa trebuie îngrijită pe un pervaz cu multă lumină naturală. Dacă nu neglijați îngrijirea, planta se dezvoltă bine.

Nu uita de udatul plantelor

Nu uitați niciodată udatul plantelor. Dacă solul se usucă, planta începe să se ofilească. Se recomandă ca plantele cultivate în recipiente să se ude la 2-3 luni cu substanță nutritivă organică de concentrație redusă. De obicei este suficientă și jumătate din dona înscrisă pe ambalaj.

Recoltarea plantelor

Totdeauna tăiați numai jumătate din frunzele plantei și așteptați până când vor crește din nou.

Pentru consumul frecvent de arpagic se recomandă plantarea în paralel a mai multor rădăcini. Când frunzele încep să se subțieze, transplantați planta afară în grădină.

Rădăcinile mai puternice se pot înmulți și prin fragmentarea cu un cuțit ascuțit a bulbului.

Protecția plantelor cultivate în recipiente este mai dificilă. Este indicată îndepărtarea plantelor bolnave sau infectate.

Puteți cultiva arpagic și iarna

Toamna scoateți un fir de arpagic din grădină, scuturați pământul de pe rădăcină și țineți-l 4-5 săptămâni într-un loc uscat, aerisit, până frunzele se usucă. Plantați-l apoi în recipient, într-un loc luminos și cald.

După câteva săptămâni se pot deja recolta frunze noi. Primăvara plantați din nou planta afară în grădină.

Cum producem semințele de conopidă

conopida

Datorită temperaturilor mai ridicate la care se produce vernalizarea plantelor, producerea seminţelor de conopidă durează un singur an.

Fiind specie alogamă, culturilor semincere li se asigură distanţe de izolare de 2000 m.

Cum se face pregătirea terenului

Pregătirea terenului începe din toamnă, printr-o fertilizare cu 30-40 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha superfosfat şi 180-200 kg/ha sulfat de potasiu care sc încorporează la 28-30 cm prin arătura adâncă. Primăvara, se fertilizează cu 150-200 kg/ha azotat de amoniu, se erbicidează cu Treflan sau Dual 3-4 1/ha, care se încorporează în sol cu grapa cu discuri sau combinatorul.

Răsadurile se produc în răsadniţe calde începând din ianuarie, fiind necesare 300-400 g sămânţă. Răsadurile se repică în cuburi de 7×7 sau 10×10 cm.

Cultura se înfiinţează în ultima decadă a lunii martie, până în 10-15 aprilie. Se plantează la distanţe de 75/35-40 cm.

rasad conopida

Care sunt lucrările de întreținere

Lucrările de întreţinere sunt asemănătoare cu cele aplicate la culturile pentru consum, nefiind necesară protejarea inflorescenţelor. Sunt necesare 2-3 lucrări de purificare biologică, îndepărtând din cultură plantele netipice soiului, cele bolnave sau slab dezvoltate precum şi plantele la care inflorescenţele nu se menţin o perioadă suficientă de timp în fază compactă. Pe suprafeţe mici cultura se arăceşte sau se palisează pe spalier.

Cum se face recoltarea semincerilor

Recoltarea semincerilor are loc în august-septembrie, manual, prin tăierea tulpinilor, apoi se leagă în snopi, se lasă să se usuce şi se batozează. Producţia de seminţe este de 200-250 kg/ha.

Cum se cultivă Conopida

conopida

Se cultivă pentru inflorescenţele hipertrofiate care se utilizează Ia prepararea diferitelor mâncăruri şi a murăturilor sau în industria conservelor. Are o digestibilitate ridicată ceea ce o recomandă a fi utilizată în dieta bolnavilor.

Conopida are o origine controversată. O lungă perioadă de timp s-a presupus că are originea din zona orientală a Mării Mediterane, provenind din specia de varză sălbatică. Se consideră ca zonă de origine şi Cipru, de unde grădinarii din secolele XVI-XVII îşi procurau seminţele care erau apreciate datorită calităţii.

La noi în ţară se cultivă în toate zonele, dar pe suprafeţe mult mai mici, comparativ cu cele de varză.

Condițiile de cultivare

Conopida este o plantă de climat umed şi răcoros. Perioadele călduroase şi secetoase nu dă rezultate bune de producţie atât sub aspectuI cantităţii cât şi al calităţii, de aceea, in condiţiile de la noi cultura se practică primăvara şi toamna.

Temperatura optimă de creştere este de 15-20 grade C. Temperatura optimă de germinare a seminţelor este de 18-20 grade C. Vernalizarea plantelor are loc la temperaturi cuprinse intre 12 şi 16 grade C, fapt ce permite producerea serninţelor intr-un singur an. In primele faze de vegetaţie (5-10 săptămâni), temperatura optimă de creştere este de 18-22 grade C. După formarea părţii cornestibile plantele sunt sensibile la ingheţ, astfel la -5 grade C, pe inflorescenţe apar pete translucide care, utterior, provoacă putrezirea acestora.

Faţă de umiditate, conopida are cerinţe ridicate. Nivelul optim al umiditățiii solului este de 80% din capacitatea de câmp. Umiditatea relativă a aerului ridicată favorizează obţinerea de producţii mari.

 

Cum se cultivă

Conopida se cultivă în câmp, pentru consum de primăvară sau toamnă şi în sere, solarii pentru obţinerea producţiilor extratimpurii.

Cultivarea conopidei în câmp

În asolament, conopida ocupă sola legumelor vărzoase. Pregătirea terenului se face ca pentru cultura de varză.

Pentru obţinerea unor producţii timpurii în câmp se folosesc numai soiuri cu perioadă de vegetaţie scurtă, iar pentru înfiinţarea culturii se produc răsaduri repicate în cuburi nutritive.

Producerea răsadurilor are Ioc în răsadniţe calde. Se seamănă în luna februarie, 400-500 g sămânţă. in faza de 1-2 frunze adevărate, răsadul se repică în cuburi nutritive de 5 x 5 cm.

Lucrările de întreținere

Lucrările de intreţinere constau în completarea golurilor după câteva zile de la plantare, combaterea buruienilor şi afânarea solului prin praşile mecanice şi manuale. In perioadele secetoase se aplică udări prin aspersiune cu norme de 300-400 m3 apă/ha. Sunt necesare 1-2 fertilizări faziale şi tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, folosind produsele menţionate la varză. În cazul în care inflorescenţele nu sunt protejate, faţă de razele solare, de către frunzele din rozetă este necesară protejarea acestora prin legarea câtorva frunze deasupra inflorescenţei, sau prin ruperea nervurii principale la 2-3 frunze pentru ca acestea să stea peste inflorescenţă, prevenind astfel îngălbenirea acestora şi pierderea aspectului comercial.

 

Recoltarea conopidei

Recoltarea inflorescenţelor se face manual, prin 2-3 treceri succesive, prin tăierea cu un cuţit sub inflorescenţă, lăsându-se şi câteva frunze protectoare al căror limb se scurtează, deasupra părţii superioare a inflorescenţei, în vederea protejării acestora în timpul manipulării. Perioada de recoltat este începând din luna mai până în iulie. Producţia este de 15-20 t/ha.

recoltare-conopida

Cultivarea conopidei în sere

Semănatul are loc în ultima decadă a lunii octombrie. Se produce răsad repicat în cuburi nutritive sau ghivece de 7 x 7 cm, folosindu-se 300-350 g/sămânţă. Răsadurile se plantează în decembrie-ianuarie la distanţe de 40/30 cm.

Lucrările de întreținere efectuate la conopida cultivată în seră

La câteva zile după plantare se realizează completarea golurilor. Solul se menţine afânat prin praşile manuale şi mecanice, cu motofreza. Se aplică udări în vederea asigurării unei umidităţi de 80-85% din capacitatea de câmp. Se fac 1-2 fertilizări faziale aplicându-se 150-200 kg/ha azotat de amoniu şi 200-250 kg/ha sulfat de potasiu.

sera-conopida

Pentru asigurarea luminii se menţine sticla curată iar temperatura, în timpul zilei, trebuie să fie de 15-18 grade C şi noaptea, cu 4-6 grade C mai scăzută. Prin tratamentele fitosanitare se urmăreşte prevenirea atacului de mană, a putregaiului cenuşiu, iar dintre dăunători păduchii verzi şi melcii fără cochilie.

Reguli privind mulcirea solurilor

mulcire

Terenul lăsat descoperit, în timp devine compact şi necesită lucrări frecvente de afânare. Acoperirea terenului dintre plante cu material organic supus descompunerii respectiv paie, pleavă, fân, coceni, frunze, rumeguş, coajă de copaci, turbă, litieră de pădure, compost sau gunoi semifermentat etc.

Care sunt regulile privind mulcirea

  • înainte de mulcire solul se prăşeşte şi dacă este cazul se udă
  • mulcirea se începe primăvara, după răsărirea culturii şi se continuă pe tot parcursul verii (pe măsură ce mulciul se descompune, stratul se reânprospătează)
  • stratul de mulci va avea grosimea de 2 -10 cm, pentru a permite schimbul de gaze dintre sol şi atmosferă (în caz că este prea gros, poate să degaje miros urât)
  • materialele vor fi mărunţite în prealabil şi ne vom asigura că nu conţin seminţe germinabile, ouă de melci sau că nu provin din plante infestate cu boli şi dăunători
  • pentru a asigura hrana bacteriilor nitrificatoare care le descompun, materialele organice uscate (paie, rumeguş, coceni, etc.) se stropesc de mai multe ori cu plămădeală de urzică, extract de humus sau plămădeli din dejecţii de animale
  • pentru a nu fi luate de vânt, materialele mai uşoare se acoperă cu materiale mai grele
  • materialul verde suculent, se aplică în strat subţire care se reânoieşte periodic
  • nu sunt recomandate a fi folosite ca mulci, resturile provenite din defrişarea unei culturi legumicole infestate
  • folosirea mulciului viu (din plante semănate), se pretează mai puţin în legumicultură, datorită capacităţii mai reduse a plantelor de a suporta concurenţa sau datorită distanţelor mici dintre rânduri

Cum cultivăm broccoli

broccoli-head-lo

Broccoli se utilizează in alimentaţie, inflorescenţele mai puţin compacte, comparativ cu cele de conopidă, la prepararea diferitelor mâncăruri. Valoarea alimentară este ridicată datorită conţinutului bogat in glucide, vitamine şi săruri minerale.

Broccoli are origine comună cu conopida şi este răspăndită in aceleaşi zone. Printre ţările mari producătoare de broccoli sunt: Italia, Spania, Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda.

Care sunt cerințele față de temperatură

Ternperatura optimă de vegetaţie este de 20-24 grade C, inainte de apariţia infloreseenţei şi 15-18 grade C in perioada de formare a acestora. Temperaturile de peste 20 grade C in timpul formării inflorescenţelor grăbese procesul de formare al florilor şi astfel, partea comestibilă se depreciază.

Cerințe față de apă și sol

Faţă de apă, are cerinţe ridicate. Plantele reacţionează negativ atât la lipsa apei din sol cât şi la excesul de apă, prin deteriorarea calităţii părţii comestibile.

Preferă solurile fertile, bine dezvoltate dar cu capacitate bună de re¬ţinere a apei, cu pH-ul între 6,8 şi 7,5. Plantele de broccoli tolerează solurile uşor sărăturate.

Cultivarea în câmp

Cultura în câmp se poate realiza primăvara sau toamna. La cultura timpurie pentru a preveni efectul nefavorabil al temperaturilor mai reduse asupra plantelor, prin provocarea înfloririi anticipate, se recomandă protejarea culturii cu adăposturi joase, de tip tunel.

cultura de broccoli

Pentru cultura timpurie, răsadul se produce în răsadniţe calde, începând din luna martie. Se folosesc 300-350 g sămânţă pentru un hectar de cultură. Răsadul se plantează în prima decadă a lunii aprilie la distanţă de 70-75/25-30 cm.

Pentru cultura târzie, răsadul se produce pe strat, în câmp, semănându-se la începutul lunii mai, plantarea având loc în Iuna iunie, la distanţe de 70-75/30-35 cm.

Lucrările de întreținere

Lucrările de întreţinere sunt aceleaşi cu cele aplicate la conopidă, cu menţiunea că nu sunt necesare măsurile de protejare a inflorescenţelor faţă de lumină.

brocolii

Cum se face recoltarea

Recoltarea se face în momentul când inflorescenţele s-au dezvoltat suficient, sunt relativ compacte, înainte de deschiderea bobocilor florali. Se recoltează manual prin mai multe treceri, deoarece după recoltarea in-florescenţei principalc, apar noi lăstari care vor forma şi ei inflorescenţe dar mai mici. Inflorescenţele sc taie cu o porţiune din tulpină de 10-15 cm.

După recoltare trebuie să se acorde atenţie deosebită păstrării deoarece perisabilitatea este mult mai mare comparativ cu conopida. Astfel la temperaturi de 15-20 grade C se depreciază calitativ în timp de 1-2 zile. La o temperatură de 10 grade C se poate păstra câteva zile fără deprecieri semnificative. Păstrarea în stare proaspătă nu poate depăşi 2-3 săptămâni nici în depozite cu atmosferă controlată (temperatură scăzută, < 5°C, concentraţia sporită în CO2, 5-10%). Păstrarea mai îndelungată poate fi posibilă numai în stare congelată.

 Cum se cultivă pepenele galben în câmp

cultura de pepene galben

Majoritatea pepenilor își au originea în Orientul Mijlociu, de unde s-au răspândit, mai apoi, în întreaga Europa. Semințele de pepene au fost transportate de către Cristofor Columb în Statele Unite ale Americii, iar în California, pepenii au fost aduși și cultivați de către exploratori de origine spaniolă.

Ceea ce nu știe multă lume despre pepeni este ca ei fac parte din aceeași familie cu dovlecii și castraveții. Majoritatea pepenilor au aceeași structură ca dovlecii de iarna, având aceeași coaja subțire si miezul plin cu semințe. Diferența dintre dovleci si pepeni consta, însă, în faptul că primii sunt considerați a fi legume, pe când ceilalți sunt consumați pe post de fructe.

Substanțele conținute de pulpa pepenelui galben, în mod special, ajută la reglarea glandelor sexuale și a hipofizei, de aceea medicii ne recomandă să mâncăm câteva felii din acest fruct în fiecare zi. De asemenea, pepenele galben are o acțiune benefică asupra sistemul digestiv, datorită fibrelor pe care le conține.

Particularităţi biologice

Pepenele galben este o plantă anuală, cu o perioadă de vegetaţie de 80-110 zile. Are un sistem radicular puternic care pătrunde în sol până la 1m adâncime, cu marea masă a rădăcinilor situate la 30-40 cm, rezistând mai bine la secetă în comparaţie cu castraveţii. Pepenele galben este o plantă termofilă, cu pretenţii foarte mari faţă de căldură, necesitând un plus de 2-4 grade C faţă de castraveţi, pe faze de vegetaţie. Temperatura optimă de germinare a seminţelor este de 25-30 grade C. Pepenele galben este o plantă de zi scurtă.

Lipsa de lumină determină alungirea răsadurilor şi a plantelor în cultură. Lumina intensă influenţează favorabil acumularea de zahăr în fructe, iar lipsa ei, întârzie coacerea fructelor. Pretenţiile plantei faţă de apă sunt mai reduse datorită structurii sistemului radicular ce îi imprimă o rezistenţă mai mare la secetă. Elementele minerale trebuie să se găsească în cantităţi corespunzătoare în sol. O fertilizare în exces cu azot, pe fondul unei insuficienţe cu potasiu, duce la obţinerea unor fructe de slabă calitate.

melons

Tehnologia cultivării pepenelui galben în câmp

Pregătirea terenului şi solului începe toamna prin efectuarea următoarelor lucrări: nivelarea de întreţinere, discuirea, fertilizarea de bază cu îngrăşăminte organice, 60-80 t/ha gunoi de grajd, 50-70 kg/ha superfosfat, 70-90 kg/ha sare potasică, încorporânduse în sol odată cu arătura adâncă, la 25-28cm.

Primăvara se pregăteşte terenul cu grapa cu colţi reglabili şi cu, combinatorul. Înfiinţarea culturii prin semănat direct în câmp are loc între 25 aprilie şi 10 mai. În zonele cu precipitaţii în luna mai, pentru a realiza producţii mai timpurii, se practică semănatul în cuiburi pe muşuroaie amenajate peste un substrat de încălzire cu gunoi de grajd care a fost introdus în gropi la adâncimea de 30cm, distanţa între cuiburi fiind de 50cm.

Lucrări de întreţinere

  • Răritul la distanţele stabilite pe rând, lăsându-se 2 plante la cuib;
  • Praşile manuale şi mecanice numai până în momentul când vrejii acoperă suprafaţa de cultură, pentru a nu fi deranjaţi;
  • Aplicare a 3-4 udări, în special în perioada înfloririi şi creşterii fructelor. Nu se fac udări în perioada de coacere a fructelor pentru a preveni crăparea acestora;
  • Reducerea numărului de fructe pe plantă la 5-8 bucăţi, în special la soiurile timpurii;
  • 2-3 fertilizări suplimentare cu îngrăşăminte chimice (în doze de 80-100- 150 kg/ha NPK);
  • Ciupitul tulpinii după 3-4 frunze şi a lăstarilor după 5-8 frunze, influenţând o ramificare mai rapidă;

Combaterea chimică a bolilor şi dăunătorilor (mana – Bravo 500 SC (500 gr/l), căderea plantulelor – Previcur Energy (310 gr/l), alternarioza – Shavit F72WP (2kg/ha), fuzarioza – Topsin AL 70 PU (0,5 l soluţie/plantă), tripsul tutunului – Confidor Energy (0,6 l/ha)

Combaterea ecologică cuprinde o serie de măsuri cum ar fi:

  • revenirea culturii pe acelasi teren după o perioadă de 3-4 ani pentru evitarea apariţiei virozelor, bacteriozelor şi fusariozelor ce distrug violent plantele;
  • înfiinţarea culturilor pe terenuri ce nu reţin apa, în sole ce vor fi irigate prin brazde;
  • dezinfecţia seminţelor înainte de semănat cu soluţii de piatră vânătă (sulfat de cupru) în concentraţie de 0,5% timp de 15 minute, după tratare seminţele fiind zvântate fără a fi spălate;
  • pentru bolile ce apar în timpul perioadei de vegetaţie se vor face 1-2 tratamente preventive cu zeamă bordeleză 0,5- 0,7%, Funguran 0,3%. Făinarea este o boală ce apare frecvent la această specie producând pierderi mari, de aceea este important să se stropească plantele cu sulf muiabil 0,5%;
  • în cazul semnalării atacului de afide şi acarieni se fac stropiri cu produse specifice ca Rotenona sau Neem.

pepene galben

Recoltarea fructelor are loc la maturitatea fiziologică deplină, sau cu câteva zile mai devreme pentru cultivarele cu postmaturare. Momentul optim de recoltare este semnalat de intensificarea parfumului, schimbarea culorii, apariţia unor uşoare crăpături la nivelul pedunculului, fructele sunt grele, iar prin lovirea cu degetul nu trebuie să sune a gol. Se recoltează eşalonat, începând din mijlocul lunii iulie şi până la sfârşitul lunii august, iar la cultivarele mai târzii, recoltarea se prelungeşte până în septembrie, iar maturarea poate continua şi în depozit.

Cum combatem cele mai răspândite boli la plantele din grădină

 

putregaiul-cenusiu

Mult mai de temut decât atacul diverșilor dăunători, sunt diversele boli sau maladii ale plantelor transmise prin intermediul ciupercilor microscopice ( bolile criptogamice), bacteriilor (bacteriozele) sau virusilor (virozele).

Făinarea (mana)

Pe frunzele plantelor apare un praf alb fainos (din spori de Erysiphales), de obicei pe partea superioară. Bobocii atacaţi nu mai cresc, iar frunzele atacate se usucă. Infecţia repede se răspândeşte în habitatele cu temperatura şi umiditatea ridicată. Frecvent sunt atacate: Phlox, Roşa, Chrysanthemum, Calendula, Verbena, Antirrhinum, Dianthus, Cineraria.

Combatere: Serele se aerisesc frecvent şi se udă nu prea abundent. Toamna în câmp rămăşiţele de plante atacate sunt colectate şi arse. În timpul vegetaţiei plantele atacate, după fiecare 10-15 zile, se stropesc cu soluţie bordeleză (0.5- 1.0%), fundazol-0.2%, karatană şi topsin de 0.1 %.

fainarea

Rugina

Uredinalele sunt un grup de ciuperci care atacă organele verzi ale plantei. Primăvara pe plante apar pete galbene, pe care se dezvoltă pustule de culoare brun-portocalie. Pe frunzele infectate apar pete îngălbenite la început izolate, apoi unite, ce cauzează uscarea şi căderea timpurie a frunzelor, uscarea ramurilor şi mugurilor florali. Rugina este deosebit de primejdioasă în habitatele umede cu temperatura ridicată. Sunt atacate frecvent: Rasa, Dianthus, Iris, Hyacinthus, Salvia, Althaea, Viola etc.

Combatere: Colectarea şi arderea părţilor atacate ale plantelor, stropirea periodică după fiecare 10-15 zile cu zeamă bordeleză de 1% sau TMTD de 2%, zineb de 0.5%, captan de 0.2%.

Pătarea frunzelor

Pe frunze apar pete rotunde sau neregulate de culoare brună, roşictică sau galben-închisă. Frunzele atacate se necrozează şi cad. Boala apare în locurile cu umiditate sporită şi insuficient aerisite. Ca agenţi patogeni servesc diferite specii de ciuperci şi bacterii, care foarte repede se înmulţesc. Atacă plantele de Chrysanthemum, Antirrhinum, Begonia, Primula, Dianthus, Roşa, Phlox, Iris, Dahlia, Clivia, Ficus, Cineraria, Paeonia, Glacliolus etc.

Combatere: îndepărtarea şi nimicirea plantelor atacate. Periodic se stropesc cu zeamă bordeleză de 1%, zincb-0.5%, fundazol-0.2%, oxiclorură de cupru-0.5%.

Putregaiul cenușiu

Este o ciupercă saprotrofa şi facultativ parazită, care infectează toate organele plantei, îndeosebi bobocii şi florile. Pe frunze apar pete mici brune, iar pe bulbi şi tuberobulbi porţiuni brune putrezinde. Ţesuturile atacate se înmoaie. Se molipsesc plantele acolo, unde umiditatea este sporită în lipsa aerisirii şi temperaturii scăzute. Atacă speciile de plante bulbifere şi tuberculi – Dahlia, Cyclamen, Hippeastrum etc.

Combatere: Înlăturarea plantelor atacate, aerisirea şi reducerea umidităţii. Bulbii se dezinfectează cu germisan (0.25%) sau ferban (0.5%) timp de 1-2 ore. Plantele se stropesc cu zeamă bordoleză de 1%.

 

Fusarioză

Agentul este o ciupercă facultativ parazită care se întâlneşte în sol şi pătrunde în plante prin sistemul radicular. La plantele atacate putrezesc rădăcinile, frunzele se îngălbenesc şi se ofilesc. Plantele se molipsesc în habitatele cu temperatură şi umiditate înaltă. De fuzarioză se infectează: Callistephus chinensis, Lilium, Dianthus, Pelargonium etc.

Combatere: înlăturarea şi nimicirea plantelor infectate cu tot cu rădăcini, prelucrarea ghivecelor cu formalină, var şi soluţie de clorură (sau sulfură) de cupru (5%), germisan 0.1% şi sublimat coroziv de 1%.

fusarioza

Septorioza

Infectează frunzele la multe plante decorative (Dianthus, Digi- talis, Salvia etc.). La gladiole se infectează frunzele şi tuberobulbii, pe care apar pete mici circulare, care apoi se concresc. Culoarea petelor este brună, frunzele se usucă şi cad fiind perforate.

Combatere: constă în efectuarea a 2-3 stropiri cu zeamă bordoleză de 1% în decursul sezonului. Rămăşiţele plantelor sunt colectate şi arse. Frunzele se tratează cu merpan de 0.2%, benlate şi topsin-M de 0.1%.

septorioza

Oferta ECOVOLT Romania &  LP ELECTRIC Systems Sistem de pompare apa alimentat cu energie  solara sau eoliana

   

   V-ati intrebat daca puteti avea o gradina ecologica ? Si daca da, vom iriga folosind energie solara ?

Solutia este simpla si la indemana tuturor. Cu ajutorul unei pompe solare conectate direct la un panou solar fotovoltaic, ati obtinut un sistem de pompare ecologic. Rezultatul este incredibil  ! O pompa Lorentz cuplata la un panou solar fotovoltaic cu o putere de numai 150W se pot obtine aproximativ 13000 Litri de apa pe zi, de la o adancime de 10 m, in perioada de vara. De retinut ca acesta pompa functioneza zilnic, automat folosind doar energie solara.  O asemena pompa poate produce :

13000 litri/zi x 30 zile = 390.000 Litri /luna ( 390 m3 /luna )

Acum …incercati sa va imaginati o gradina irigata zilnic …cu 13000 litri de apa…. si folosind doar energie gratuita !

Pompe solare LORENTZ

 

Alimentarea cu apa a constituit intodeauna o problema mai ales atunci cand energia electrica nu este disponibila. Solutile de pompare a apei folosind panouri solare sau turbine eoliene au fost intodeauna o solutie foarte eficienta. Sistemele de irigatii individuale care folosesc aceasta tehnologie, s-au dovedit a fi solutia ideala si sunt din ce in ce mai intens folosite in agricultura. Aceste sisteme folosesc pompe submersibile sau de suprafata. Esential in aceste aplicatii sunt pompele de curent continu care au un randament foarte ridicat, folosind pentru pomparea apei o cantitate foarte mica de energie electrica. Schema bloc a unui sistem de acest tip este prezentata mai jos.

 

 Pompa de apa

sistem de irigatie solar

Fiecare sistem care foloseste energia alternativa trebuie proiectat intr-un mod foarte riguros. De aceasta proiectare si optimizare va depinde eficienta si pretul lui de cost. Pentru a determina pretul de cost al unui echipament este necesar sa determinam cativa parametrii esentiali.  LP ELECTRIC a pregatit o aplicatie pentru a determina aceste valori si poate fi folosita de toti clientii.

  

Aplicatia pentru determinarea parametrilor de pompare 

 

  

Pentru a face o analiza detaliata a unei asemenea aplicatii vom  lua in considerare pompa de apa Shurflo Model 8000-443-136.

pompa 

Aceasta pompa poate functiona direct pe acumulator la 12V cu o presiune maxima de 4 Bari  si  are capacitatea de a pompa cu un debit de maxim 6L/min utilizand pentru acest efort un curent maxim de 4,2A. Energia necesara poate fi produsa de panouri solare fotovoltaice avand o putereproportionala cu cantitatea de apa pompata. Caracteristicile tehnice permit urmatoarele performante, luand in considerare 5 ore de soare pe zi :

  

 

Adancime Debit–>  zile senine soare cu nor inourat
14m 1800 litri 1440 litri 1200 litri
21m 1680 litri 1344 litri 1044 litri
34m 1470 litri 1176 litri 900 litri
41m 1380 litri 1104 litri 820 liri

Aceste caracteristici o face foarte usor de utilizat in zone fara energie electrica pentru irigatii si apa curenta a unei locuinte. 

  

Pentru acesta aplicatie vom avea nevoie de urmatoarele componente principale: 

  

Preturile estimative ale echipamentelor folosite in cadrul acestui exemplu sunt : 

  • Panou fotovoltaic 50W         Cod:  LPS00317   – Model: ET-M53650-50            Pret:   125 Euro

  • Pompa solara                     Cod:  LPP00011   – Model: Shurflo                       Pret:   107 Euro

  • Regulatorul solar                 Cod:  LPC00103   – Model: Solsum 6.6F               Pret:    21 Euro 

  • Acumulatorul                      Cod:  LPB00163   – Model: BP12-50                     Pret:   111 Euro 

Pentru a face o alta analiza detaliata a unei asemenea aplicatii vom  lua in considerare pompa de apa electrica LJ20.

Aceasta pompa poate functiona cu panouri solare avand o putere intre 24W si maxim 35W. Caracteristicile tehnice permit urmatoarele performante, luand in considerare 6 ore de soare pe zi :

  

 

Adancime Debit–>  zile senine soare cu nor inourat
5m 636 litri 378 litri 168 litri
10m 462 litri 294 litri 138 litri
15m 372 litri 222 litri 108 litri
20m 264 litri 168 litri 72 liri

Aceste caracteristici o face foarte usor de utilizat in zone fara energie electrica pentru irigatii si apa curenta a unei locuinte. 

  

Pentru acesta aplicatie vom avea nevoie de urmatoarele componente principale:: 

 

 

Beneficile sistemului sunt exceptionale. Pe langa faptul ca aceste sisteme furnizeaza energie ecologica, aceste sisteme ofera independenta energetica totala si sunt foarte fiabile. 

Estimarea financiara a sistemului

Costurile aferente echipamentelor folosite in acest exemplu, publicate mai jos, sunt doar estimative, urmand ca la evaluarea finala a fiecarui proiect sa fie aplicate reduceri de preturi corespunzatoare topologiei si dimensiunii fiecarei aplicatii.  Datorita unicitatii fiecarui proiect costurile aferente fiecarei aplicatii pot sa difere semnificativ.

Preturile estimative ale echipamentelor folosite in cadrul acestui exemplu sunt : 

  • Panou fotovoltaic 15W         Cod:  LPS00331   – Model: ET-M53615-15            Pret:    37 Euro

  • Pompa solara LJ20              Cod:  LPP00011   – Model: LJ20                          Pret:   520 Euro

 sistem pompa de apa submersibila 

 repetor radio

Trafic.ro - clasamente si statistici pentru site-urile romanesti (c) Copyright 2005-2012  ECOVOLT  SRL. all Rights Reserved

 ECOVOLT Romania    &    LP ELECTRIC Systems  

 

                                                    Email:   info@ecovolt.ro  & info@LPelectric.ro

   

PROGRAM: LUNI – VINERI ora 9:00 – 18:00

 

GSM : 0735 959 619  (vodafone)

GSM : 0748 210 688     (orange)

 

Tel : 0258 81 80 81 (romtelecom)

FAX : 0358 81 45 80

                           Sediul :

                         Str: Petresti Nr:17

510184 Alba Iulia

Romania

 

 

 
============================

 

 

LP ELECTRIC SYSTEMS SRL

Numar  TVA:      RO25816153

RC:            J01/524/2009

Banca BCR    – Alba Iulia

IBAN: RO09RNCB0003037783030001

============================

==========================

 

 

ECOVOLT SRL

Numar  TVA:    RO23309049

RC:          J01/217/2008

Banca BCR  – Alba Iulia

RO09RNCB0003107004170001

===========================

============================

 

 

LP ELECTRIC SRL  (vechea organizatie)

Numar  TVA:      RO16675977

RC:            J01/855/2004

Banca BCR    – Alba Iulia

IBAN: RO09RNCB0003037783030001

============================

 

O tehnologie ca la carte pentru  reusita unei  culturi de soia,recomandată de  specialiştii DuPont Pioneer!

 

Soia poate fi o cultură rentabilă în ferma ta. Este important, însă, să aplici tehnologia optimă de cultură pentru rezultate remarcabile. Iată recomandările specialiştilor DuPont Pioneer!

Plante premergătoare
Cereale păioase (recomandat), sfecla pentru zahăr, porumb. A nu se cultiva după: floarea-soarelui, alte leguminoase (inclusiv soia).

Lucrările solului
Arătura de toamnă este recomandată doar atunci când condiţiile pedoclimatice sunt foarte favorabile executării acestei lucrări (fără bolovani sau curele). Este recomandată lucrarea cu Tiger sau cu orice alt utilaj combinat care să afâneze solul pe adâncimea de minim 25 cm, dar care să lase solul suficient de tasat pentru refacerea capilarităţii.
Aceste lucrări trebuie făcute imediat după ce planta premergătoare eliberează terenul, pentru a beneficia de umiditatea din sol.

Pregătirea patului germinativ

Mobilizarea solului cu combinator prevăzut cu tăvălugi inelari şi nivelatoare. Se poate face imediat după lucrarea de bază dacă semănatul se va efectua cu o semănătoare de precizie cu discuri sau în preziua semănatului în celelalte cazuri.

Fertilizarea
Pentru producţii de peste 4,5 tone/ha, trebuie să se asigure 80-90 kg/ha s.a. N; 55-50kg/ha s.a. P; 35-45 kg/ha K; 55-60 kg/ha s.a. S. Fertilizarea de bază (după arătură şi înainte de discuit/combinator sau aplicat cu Tiger) trebuie să asigure 20% din cantitatea totală de N, 20% din cantitatea de S şi 100% din cantitatea de P şi K. Se pot folosi îngrăşăminte complexe ca 18:46:0, 20:20:20, etc. iar pentru sursa de sulf îngrăşăminte chimice ca Sulfatul de Amoniu. Primăvara la pregătirea patului germinativ: 60% din Azot (Azotat de amoniu/Uree/Sulfat de amoniu), restul de 20% N se va aplica odată cu semănatul. Dacă dispunem de irigaţie este de recomandat a se aplica prin fertigare 30% din cantitatea de N, care nu se va mai aplica la pregătirea patului germinativ.

Semănatul
Sămânţa trebuie să fie certificată (C1), de cea mai bună calitate, tratată cu Nitragin Bac Soia înainte de semănat şi ferită de razele solare.
Atenţie! Pentru pregătirea soluţiei de Nitragin Bac Soia se va folosi apă liberă de clor.
Perioada optimă de semănat este atunci când la adâncimea de semănat avem cel puţin 12 grade Celsius (după data de 15 aprilie).

Densitatea de semănat
55-65 boabe germinabile/m2, adâncimea de semănat 4-6 cm, norma de sămânţă 80-110 kg/hectar, distanţa între rânduri recomandată 40 cm, 55 cm sau 70 cm.

Soia_b 

Întreţinerea culturii
Dacă pregătirea patului germinativ a fost făcută din toamnă, primăvara înainte de semănat se poate face o erbicidare cu glyphosat 1 l/ha, + S Metolaclor 1.5 kg/ha + Metribuzin 0.24 Kg/ha. Ca şi erbicide preemergente se mai pot folosi produse pe bază de: Dimetenamid – P 0.8-1.2 l/ha, Flumioxazin 09 kg/ha. În postemergenţă, pentru combaterea buruienilor dicotiledonate, se recomandă: Tifensulfuron-metil 0.024 kg/ha, Imazamox 1 l/ha. Momentul aplicării este atunci când buruienile sunt în faza de rozetă.
Combaterea buruienilor monocotiledonate în vegetaţie se poate face cu: Quizalofop-P-Etil 0.75 l/ha, Cletodim 1-1.5 l/ha, Fluazifop- P-Butil 1-1.5 l/ha.

Combaterea bolilor şi dăunătorilor
Pentru controlul agenţilor patogeni, echipa de specialişti DuPont Pioneer recomandă utilizarea tratamentelor cu Picoxistrobină + ciproconazol, Mancozeb + Mefenoxam
(Peronospora manshurica), Tiofanatmetil (arsura bacteriană), iar împotriva acarianului roşu, a moliei păstăilor de soia se vor folosi produse care conţin: Cipermetrin 0.025 kg/ha, Hexitiazox 0.04 kg/ha, Clorantraniliprol.

Recoltarea se va face ţinând cont de umiditatea STAS de 14%.

Sursa echipa tehnică a DuPont Pioneer.

RECOMANDĂRI privind aspecte TEHNOLOGICE esenţiale în cultura PORUMBULUI

 
Pe lângă alegerea hibridului adaptat fiecărei ferme trebuie avute în atenţie câteva aspecte tehnologice esenţiale pentru cultura porumbului, susţin specialiştii cunoscutei companii producătoare de seminţe, Saaten Union, în frunte cu dr. ing. Dinca Viorel, director Dezvoltare Floarea-soarelui şi Porumb.
 

Iată de ce trebuie să ţineţi cont!
Calitatea seminţelor ce depinde de valoarea culturală a seminţei şi anume energia germinativă, puritatea varietală care trebuie să aibă valori ridicate, corpurile străine, materiile inerte şi alte seminţe ce trebuie să lipsească din masa de boabe;
Evaluarea solului din fermă are un impact major în eficientizarea costurilor cu îngrăţămintele chimice, care în mod obişnuit reprezintă 70% din costurile totale ale tehologiei culturii de porumb;
Erbicidatul pre şi postemergent în funcţie de condiţiile climatice şi rezerva de buruieni din sol;
Fertilizare fazială echilibrată corelată cu rezultatul cartării agrochimice ;
Aplicarea de îngrăşăminte pe bază de microelemente în special pe bază de zinc;
Fertilizarea organică odată la cinci ani ;
Rotaţia culturii pentru evitarea bolilor şi dăunătorilor comuni;
Utilizarea hibrizilor din grupe FAO diferite pentru orice tip de fermă;
Semănatul la momentul optim pentru fiecare zonă a ţării în parte;
Combaterea bolilor şi dăunătorilor ca măsură preventivă dar şi curativă în cazul unei presiuni ridicate;
Recoltarea când umiditatea boabelor este cât mai apropiată de stas (14 %).

Câmp de porumb_b

SAATEN-UNION România a implementat cu succes un program pilot ce a acoperit toate zonele agricole din România, prin care a oferit cu titlu gratuit fermierilor câte un sac comercial din cei mai noi şi performanţi hibrizi în vederea găsirii materialului genetic pretabil pentru fiecare fermă în parte şi pentru a veni ulterior cu oferte personalizate.

 

 Iata cateva ponturi pentru REUŞITA unei culturi de PORUMB

 
 

DuPont Pioneer vine în întâmpinarea agricultorilor cu recomandări tehnologice pentru o cultură de porumb reuşită. Iată, pe scurt, cele mai importante ponturi!

1 Alegerea corectă a hibridului

În selecţia hibridului, cultivatorii trebuie să aibă în vedere o serie de factori ce ţin de: performanţa şi stabilitatea hibridului, disponibilitatea acestuia, destinaţia (morărit, furajare), comportarea la condiţii variabile de mediu şi tehnologie, grupa de maturitate şi pierderea apei la maturitate şi nu în ultimul rând de preţ.

Câmp de porumb_b

2 Pregătirea terenului

Efectuarea lucrărilor de înfiinţare a culturii (arat, discuit, pregătirea patului germinativ) pe solul încă umed poate crea mari probleme culturii viitoare prin gradul mare de compactare a solului. Un teren tasat, mai cu seamă pe solurile grele, acolo unde lucrările de scarificare nu au fost efectuate sau au fost executate superficial, poate conduce la:
¤ răsărire deficitară, rădăcinile plantei nu reuşesc
să exploreze solul pentru apă şi elemente nutritive (din acest motiv primele simptome de carenţă, în special azot, apar pe frunzele bazale, chiar din faze timpurii de creştere);
¤ băltiri ce determină levigarea unor elemente nutritive, procese degenerative ireversibile ale rădăcinilor la mai mult de 72 de ore de la instalare;
¤ polenizare/fecundare în etape cu maturarea eşalonată a plantelor şi pierderi importante de producţie.

La fertilizare, trebuie ţinut cont de cartarea agrochimică pentru a putea stabili cea mai bună reţetă de nutriţie. Potrivit dr. ing. Tomel Petrache, Field Sales Agronomist – DuPont Pioneer, un minim de 60 -70 kg s.a./ha azot trebuie asigurat, iar o cantitate de până 120-150 kg s.a./ha se poate regăsi în sporul de producţie adus într-un an în care nivelul precipitaţiilor şi repartiţia acestora se încadrează în normal. Aplicarea fracţionată a acestuia aduce cele mai bune rezultate.
Astfel, cca 1/3 din totalul aplicat să fie considerat starter (pe întreaga suprafaţă sau localizată) şi 2/3 cu aplicare în vegetaţie (70% după 6 frunze şi 30% înainte de înflorire). La administrarea îngrăşămintelor cu azot în vegetaţie trebuie amintit aspectul necesităţii încorporării atât a celor granulate, dar mai ales a celor lichide. E bine de ştiut că eficacitatea acestora e mai mare dacă aplicarea s-a făcut pe un teren uscat, iar ulterior a primit apa din ploi sau irigaţii. Pe terenurile deja umede, odată cu evaporarea apei se pierde şi mare parte din azotul aplicat.
De asemenea, trebuie asigurat fosforul cu rol determinant la pornirea în vegetaţie, creşterea şi dezvoltarea ulterioară a culturii.

3 Tratamentul seminţei

Companiile producătoare asigură tratamentul seminţei doar împotriva principalelor boli cu incidenţă în stadiile timpurii de vegetaţie. În ceea ce priveşte dăunătorii, aplicarea insecticidului la sămânţă a rămas la latitudinea cultivatorilor. 

Tratamentul seminţei se dovedeşte a fi mai mult decât o necesitate, iar lipsa acestuia nu oferă garanţia răsăririi culturii şi evoluţiei acesteia (sănătatea culturii, păstrarea indicelui foliar, păstrarea densităţii, scăderea populaţiei de patogeni şi dăunători).

4 Momentul semănatului

În ceea ce priveşte momentul semănatului, data calendaristică trebuie să fie una doar orientativă. Diferenţele dintre ani pot fi foarte mari. Din acest motiv, urmărirea atentă a informărilor meteo e foarte importantă. La momentul decis a se semăna timpuriu, (6 °C), trebuie ales corect hibridul care se pretează la o astfel de abordare.

5 Stabilirea normei de sămânţă la semănat

În stabilirea densităţii plantelor trebuie să ţinut cont, atât de specificul fermei (aşezare geografică, tehnologie aplicată, momentul semănatului), dar şi de parametrii de calitate ai seminţei. Pe această bază se poate calcula necesarul de sămânţă/hectar.

6 Stabilirea adâncimii de semănat

La stabilirea adâncimii de semănat trebuie să se ţină cont de: tipul solului, momentul semănatului, modul de pregătire a patului germinativ şi chiar de energia germinativă a seminţei. Tomel Petrache consideră că un minim de 5 cm ca fiind obligatoriu. La mai puţin de 5 cm, creşte riscul neuniformităţii culturii, datorat umidităţilor şi temperaturilor foarte fluctuante din prima perioadă de vegetaţie. În faze târzii de dezvoltare apare riscul căderii din rădăcină, mai ales pe terenuri compactate.
Adâncimea de semănat poate fi mărită în primăverile secetoase, astfel încât toată sămânţa să ajungă în stratul umed de sol şi primele viitoare 4-5 noduri, generatoare de rădăcini, să se afle sub nivelul solului. În cazul atacului de dăunători pe rădăcină (Diabrotica virgifera), o masă mare de rădăcini oferă o siguranţă mai mare culturii.

7 Cultivarea de hibrizi din grupe diferite de maturitate

Alegerea unor hibrizi din grupe diferite de maturitate aduce o serie de avantaje. Primul este cel al eşalonării semănatului. Trebuie făcută precizarea că pentru a diferenţia perioada de înflorire (critică pentru porumb) între hibrizii mai timpurii şi cei mai tardivi, trebuie să se înceapă semănatul cu hibrizii mai timpurii, continuându-se apoi pe măsura creşterii maturităţii.Înflorirea eşalonată a hibrizilor oferă o mai mare siguranţă în obţinerea unor producţii bune. Toamna-i un anotimp cu o multitudine de lucrări (semănături, recoltări, arături). Or, recoltarea eşalonată a porumbului este un mare avantaj în gestionarea lucrărilor din fermă.

FERTILIZAREA culturilor de CEREALE păioase. Iată RECOMANDĂRILE ALCEDO!

 
 

 În primul rând, fertilizarea culturilor trebuie să înceapă întotdeauna cu analiza solului, apoi cu fertilizarea de bază, la pregătirea patului germinativ.

De regulă, cerealele păioase valorifică bine solurile cu pH cuprins între 5,5 şi 6,5, iar orzul şi orzoaica până la 7,5.  La tratamentul seminţei se recomandă utilizarea MICROFERT U în doză de 2,5 l/tonă;
Utilizarea fertilizanţilor microgranulaţi concomitent cu semănatul aduce un plus de uniformitate, de nutriţie şi un start viguros al culturii pentru rezistenţa bună la iernat.

În tehnologia de fertilizare trebuie acordată o atenţie deosebită fenomenului de „foame a azotului”, dar şi la excesul de azot, care aduce iniţial o sensibilitate la frig a plantelor, apoi în urma precipitaţiilor din iarnă este complet levigat.
Pentru obţinerea unei recolte de bună calitate este bine să se administreze produse chimice pe bază de sulf şi magneziu, în special pe solurile cu conţinut mai mic de materie organică.

v-cremeneanu-alcedo-braila-_b

Cu ocazia oricărui tratament fitosanitar se recomandă şi aplicarea foliară cu MCROFERT U sau FOLIMAX CEREALSMIX, FOLIMAX FIRST N, FOLIMAX GOLD, FOLIMAX ACTIVE PK, produse care pun mai bine în valoare fertilizarea radiculară, susţin buna funcţionare a plantei şi previn dezechilibrele nutriţionale.
Pe solurile cu pH normal sau uşor acid, sursa preferată de azot este Nitrocalcarul, în timp ce pe solurile cu pH sub 6,5 se impune amendarea calcaroasă de urgenţă, preferabil cu amendamente cu conţinut mai ridicat de magneziu.
Necesarul de fertilizare pentru o recoltă de 7-8 tone/ha este de: 120-140 kg N/ha; 90-110 kg P2O5/ha, 120-140 kg K2O/ha, însă o bună parte din necesarul de potasiu poate fi obţinut gratuit prin reîncorporarea, an de an, în sol a resturilor vegetale.

O bună parte din aceste recomandări au fost expuse de echipa ALCEDO în frunte cu Vicenţiu Cremeneanu, preşedintele Alcedo, la recentul simpozion desfăşurat la Brăila

De ce SE COLOREAZĂ PORUMBUL în ROŞU? Când şi cât AFECTEAZĂ PRODUCŢIA?

 
 

Ar trebui fermierii să se îngrijoreze de acest fenomen al colorării frunzelor de porumb în fazele de dezvoltare timpurii, cu pigmentul antocianic răspunzător de emiterea radiaţiei roşiatice, sau nu?

Depinde de cauzele care provoacă fenomenul. Nu este deloc neobişnuit ca imediat după răsărirea micilor plantule de porumb, sub influenţa diferitilor factori (meteorologici, antropici, chimici, etc), acestea să capete acea tentă roşiatică pe frunze, mai ales în faza de 2-4 frunze (faza de sevraj a porumbului). Şi, ca prin minune, în faza de 6 frunze, această coloratie să dispară exact că în reprezentaţiile lui David Coperfield.
“Cercetările efectuate de echipa Pioneer arată că nu există nici o infliuenţă asupra productivităţii hibridului, corelată cu înrosirea frunzelor. Hibrizii care genetic deţin acest fenomen, rămân la fel de productivi, fie că frunzele se colorează în roşu sau nu”, susţine Mihai Valentin, Product Manager Pioneer România.

Care sunt cauzele care pot provoca înroşirea frunzelor de porumb?
Porumbul violaceu nu este o “ invenţie“ modernă. Această coloratie roşiatică a frunzelor de porumb a fost observată din cele mai vechi timpuri şi se manifestă “cu succes” pe forme de porumb sălbatic ce cresc în zonele montane răcoroase din Peru şi Mexic.
Specialistul Pioneer admite că această coloraţie violacee este dată de o serie de gene, mai exact 8 la număr, răspunzătoare de exprimarea fenotipică a pigmentului antocianic. Există numeroase plante care deţin acelaşi număr de gene. De exemplu, arţarul roşu are frunze cu tentă roşiatică în primăvară, cum de altfel există arţari cu frunze total verzi. Să nu uităm de banală varză roşie, care culmea face fotosinteză şi da randamente foarte bune chiar dacă e “roşie”. (…)
Marea majoritate a hibrizilor de porumb deţin 5 din cele 8 gene responsabile pentru coloratia violet. Celelalte 3 gene se regăsesc doar la o parte din hibrizi, care sunt şi uşor mai sensibili la temperaturi scăzute. Atunci când aceşti hibrizi sunt expuşi la temperaturi scăzute., genele declanşează secretarea de pigment antocianic în micile plantule. Acelaşi fenomen se poate observa şi atunci când noaptea temperatura aerului coboară sub 10° C, iar ziua temperaturile depăşesc 15° C, atunci când avem amplitudini mari de temperatura între zi şi noapte.

porumb-risu_bClick pe poza pentru galerie!

“Această coloratie se manifestă doar în fenofaza de până în 6 frunze ale porumbului, când acesta trece prin acea “ perioada de sevraj”, când plantă se hrăneşte preponderant prin sistemul radicular embrionar şi investeşte masiv în dezvoltarea rădăcinilor coronare (principalul sistem radicular al plantei mature), în defavoarea dezvoltării aeriene. În primăverile cu temperaturi scăzute, cu umiditate în sol, acoperite de resturi vegetale, cu siguranţă hibrizii ce deţin toate cele 8 gene răspunzătoare de secretarea pigmentului antocianic, se vor manifestă fenotipic, prin apariţia coloratiei violacee pe frunze.
Pigmentatia violacee poate apărea şi la plantele mature (peste 6 frunze) dar în aceste cazuri, această este determinată de alţi factori (vătămări mecanice sau chimice, atac de insecte) şi alt soi de gene sunt răspunzătoare”, explică Mihai Valentin.

Cercetările Pioneer arată că, atât hibrizii ce dezvoltă coloraţia violacee, cât şi cei care rămân verzi, atunci când au fost expuşi la frig, au avut acelaşi conţinut în clorofilă, fără nici o diferenţa. În portofoliul Pioneer se găsesc o serie de hibrizi consacraţi, extrem de productivi şi care au caractere agronomice deosebite, dar care deţin cele 8 gene, manifestând în condiţii de stres termic coloratia violacee. Aduc aminte aici de P9241, poate cel mai stabil şi bine adaptat hibrid la condiţiile din România, care deţine caractere agronomice aproape de perfecţiune (tulpină puternică, înrădăcinare profundă, toleranţă excepţională la seceta şi arşiţa, toleranţă deosebită la Fuzarium şi Gibberela) şi P9911, etalon de randamente record în grupa FAO 400, care prezintă acest caracter de coloratie violacee.

Alte cauze ce pot provoca acest fenomen – Carenţă în fosfor (P)
După cum bine ştiţi, carenţă în P se poate manifestă prin această coloratie violacee a frunzelor. Bineînţeles, în aceste cazuri, o analiză agrochimică a solului va furniza informaţii asupra conţinutului de P disponibil, (din soluţia solului)- mare atenţie, cea mai mare parte a P din sol este sub formă “blocată”, inaccesibil plantelor) dacă analizele vor arăta că nivelul de aprovizionare este suficient, fertilizarea suplimentară cu fosfor nu va schimba culoarea violet a plantelor în verde.

Cum putem să ne dăm seama dacă este vorba de coloraţie determinată genetic sau este deficient de fosfor?
Dacă coloratia violacee este uniform răspândită pe întreaga solă, cauza este cel mai probabil determinată genetic.
Dacă coloratia apare în vetre, localizată pe zone, indică de obicei o carenţă în P
Carenţa în P este de asemenea cauza probabilă şi dacă această coloratie persistă peste stadiul de 6 frunze
Solurile reci, cu textura grea, se încălzesc mai greu, plantele suferă, metabolismul fiind încetinit- reprezintă o altă cauza a apariţiei coloratiei violacee.
Sistemul de lucrări- pe solurile lucrate în min. till, acoperite de resturi vegetale, zonele compactate pot provoca reacţia de coloraţie violacee.
Utilizarea necorespuzatoare a pesticidelor sau a fertilizanţilor (în special cei cu azot pot distruge mezocotilul plantulei) vor induce în anumite cazuri secretarea de pigment antocianic.
Apariţia coloratiei violacee nu va influenţa productivitatea hibridului, în schimb condiţiile de mediu, tehnologia aplicată, greşelile tehnologice o vor face.
În momentul de faţă, Pioneer are în România cea mai performanţă gama de hibrizi deosebit de bine adaptaţi condiţiilor climatice specifice teritoriului României, cu o plasticitate ecologică deosebită.
Garanţia succesului fermierului constă în productivitatea şi stabilitatea produselor Pioneer. Toate aceste caracteristci sunt înglobate sub o singură umbrela, un brand deja consacrat în România- Optimum® AQUAmax® .

Cum COMBATEM BOLILE FOLIARE la CEREALELE păioase? Recomandări tehnologice!

 

 

Odată cu primăvara, îşi fac apariţia şi primele boli foliare, septorioza, cunoscută şi sub numele de pătarea brună a grâului, şi făinarea, în principal, o boală cu transmitere prin sol.

Acestea sunt destul de agresive pentru culturile de cereale păioase, apar în aceeaşi perioadă şi sunt favorizate de condiţiile meteo (umiditate, temperatură, luminozitate), dar şi de nerespectarea tehnologiei, precum aplicarea în exces a îngrăşămintelor cu azot sau semănarea la o densitate prea mare.

Lan grâu_bClick pe poza pentru galerie!

„Pentru combatere se pot folosi Tratamentul I (T1), fungicide ca: Bumper 250 EC (propiconazol), în doză de 0,5 l/ha; Topsin 500 SC (tiofanat-metil), 1,25 l/ha; Salvator 25 EW (tebuconazol), 0,5 l/ha, Chefara (ciproconazol plus propiconazol), 0,4 l /ha sau Nativo 300 SC (200 g/l tebuconazol + 100 g/l trifloxistrobin), doza recomandată fiind de 0,8 l/ha pentru grâu şi orz”, ne-a declarat Vasile Barbu, un specialist care a lucrat o viaţă întreagă în protecţia plantelor, el însuşi un mic fermier.

vasile-barbu_bClick pe poza pentru galerie!

De asemenea, în ultimii ani s-a dovedit insuficient un singur tratament, aşa că sunt necesare două şi chiar trei intervenţii fitosanitare. „Astfel, pentru T2 pentru controlul complexului de boli foliare (septorioze, rugini chiar şi făinare) se recomandă fungicide precum: Priori Xtra (azoxistrobin plus ciproconazol), în doză de 0,5 lha, Reveller (ciproconazol plus picoxistrobin), în doză de 0,5l/ha sau Property 180 SC (piriofenonă) 0,5 l/ha plus Salvator 24 EW (tebuconazol) 0,5 l/ha.”, a susţinut Vasile Barbu.

Potrivit specialistului, în piaţă se pot utiliza cu maximă eficacitate Acanto Plus (ciproconazol 80 g/l + picoxistrobin 200 g/l), produs de Du Pont – 0,5 l/ha; Capalo (fenpropimorf 200 g/l + epoxiconazol 62,5 g/l + metrafenona 75 g/l ) al companiei BASF, 1,5 l/ha sau Falcon Pro triadimenol 53 g/l + tebuconazol 148 g/l + spiroxamina 224 g/l) produs de Bayer, în doza recomandată de 0,7 l/ha.

De asemenea, odată cu aplicarea fungicidelor se recomandă şi aplicarea unor fertilizanţi foliari, între care: Synergizer 8-32-4, Nutricomplex, Microfert U sau a celor din gama Folimax.

Cum să EVITĂM CĂDEREA plantelor la PĂIOASE? Recomandările ALCEDO!

 
 

CÂT DE NECESARI SUNT REGULATORII DE CREŞTERE? Un fenomen tot mai des întâlnit în culturile de cereale păioase, aşa cum s-a întâmplat şi în primăvara 2016 , în special, în vestul ţării, l-a făcut pe fermieri să se gândească dacă regulatorii de creştere sunt necesari sau nu. Evident, pierderile de producţie cauzate de acest fenomen pot ajunge până la 20 la sută sau chiar mai mult.

Fenomenul de cădere este influenţat de un complex de factori: sensibilitatea soiului, tipul de sol, dozarea necorespunzătoare a fertilizării cu azot, umiditatea ridicată, ploile puternice, greutatea recoltei, grosimea şi lungimea tulpinei, dezvoltarea rădăcinei, viteza vântului şi nu în ultimul rând densitatea.
Aceasta trebuie să fie bine aleasă, ţinând cont de capacitatea de înfrăţire a fiecărui soi. Firesc, ca la o densitate mare de plante/mp riscul căderii plantelor să fie şi mai mare.

Lan de grâu_b

Pentru a preveni acest fenomen, tratamentul trebuie aplicat mult mai devreme la sfârşitul înfrăţirii sau la începutul alungirii paiului, între primul şi al doilea internod (BBCH 29-32).

Regulatorii au rolul de a produce scurtarea şi îngroşarea paiului, dezvoltarea unui sistem radicular mai puternic şi mai bine ancorat în sol.
Dintre produsele existente pe piaţă, sunt recomandate produsele pe bază de clormequat clorură STABILAN; în doză de 1,8-2,0 l/ha, la grâu; trynexapac-etil MODDUS 250 EC, doză de 0,2-0,3 l/ha la grâu şi 0,35 l/ha la orz, OPTIMUS 175 EC (0,4l/ha la grâu şi 0,6 l/ha la secară şi triticale); mepiquat clorură + prohexadion de calciu MEDAX TOP, recomandat în doză de 0,6- 1,0 l/ha la grâul de toamnă, orz de toamnă şi primăvară, secară, triticale.

 

ATENŢIE sporită la BOLILE şi DĂUNĂTORII de primăvară! RECOMANDĂRI de specialitate!

 
 

EVALUAŢI STAREA FITOSANITARĂ A CULTURILOR! În combaterea agenţilor de dăunare din culturile agricole o importanţă deosebită o are în primul rând evaluarea stării fitosanitare a culturilor.

“În baza evaluării făcute, corelată cu condiţiile climatice existente, faza fenologică a plantelor şi biologia agenţilor de dăunare identificaţi, se stabileşte schema de tratament si momentul aplicării”, informează Autoritatea Naţională Fitosanitară.

Iată recomandările specialiştilor Autorităţii!
În pomicultură la speciile seminţoase (măr, păr, etc.) la această dată se recomandă efectuarea tratamentelor pentru combaterea: foculului bacterian (Erwiniaamylovora), rapanului (Venturiainaequalis), fainarii (Podosphaeraleucotricha), moniliozei (Moniliniafructigena), gargaritei florilor de măr (Anthonomuspomorum) , iar pentru speciile samburoase (prun, cires, visin, cais, piersic, nectarin, etc.) se recomanda tratament pentru combaterea: moniliozei (Monilinia laxa), deformarii frunzelor (Taphrinadeformans), etc.

Fluctuaţiile de temperatură, umiditatea relativă a aerului, roua, densitatea mărită a plantelor/metru pătrat,fertilizarea excesivă cu azot, cultivarea de soiuri sensibile sunt factori care favorizează apariţia bolilor foliare în culturile de cereale păioase.

Stropire grau_b

Astfel, la cerealele păioase (grâu, orz, etc.) recomandăm tratamente fitosanitare pentru combaterea fuzariozei, fainarii, septoriozei, ruginilor si dăunătorilor (afide, ploşniţa cerealelor-adulţi hibernanţi).
La rapiţă se vor efectua tratamente pentru combaterea următorilor dăunători: gândacul lucios (Meligethesaeneus), gărgăriţa tulpinilor (Ceuthorhynchus napi), etc.

IMPORTANT. Protejaţi albinele!
Culturile înfiinţate cu seminţe tratate cu neonicotinoide sunt intens monitorizate, luându-se toate măsurile pentru eliminarea oricăror riscuri care să afecteze familiile de albine şi mediul înconjurător.
Sămânţa tratată se va utiliza numai în zonele şi pe suprafeţele cu infestare foarte puternică a dăunătorilor de sol Tanymecusdilaticollis, Agriotesspp.Phyllotretaspp. şiPhylloidesspp;

Parcelele însămânţate cu sămânţă tratată vor fi marcate cu plăcuţe de avertizare.
Însămânţarea se va efectua cu semănători dotate cu echipamente care să asigure reducerea riscului (deflectoare), respectând buna practică agricolă.
După însămânţare, în momentul controlului, nu trebuie să se depisteze sămânţă tratată neincorporată în sol.
Pentru efectuarea tratamentelor se vor utiliza numai produse de protecţie a plantelor omologate în România, pentru cultura, agentul de dăunare si doza pentru care au fost omologate. Toate produsele omologate se găsesc în baza de date PEST-EXPERT, care poate fi accesata pe link-ul: www.madr.ro, Secţiunea Fitosanitar.

sursa:  Autoritatea Naţională Fitosanitară

 

JEREMIAH 17:5 ASA VORBESTE DOMNUL: BLESTEMAT SÃ FIE OMUL CARE SE ÎNCREDE ÎN OM 

Jeremiah 17:5  Asa vorbeste Domnul: blestemat sã fie omul care se încrede în om, care se sprijineste pe un muritor si îsi abate inima de la Domnul!

Cu ceva timp in urma, am avut o intilnire cu o credincioasa americanaca, care este profesoara. Aceasta vroia sa ia o pozitie la un alt district ca administrator,  credea ca ii va fi ceva mai usor decit sa ai deaface zilnic cu copiii.Mi-a spus ca are niste preteni la acel district si ca ei au spus ca o ajuta in fata comisiei care revizuia (evalua) aplicata depusa.Sotul ei mi-a spus ca vrea sa ma roage sa ma rog pentru ea pentru aceasta pozitie pentru care a aplicat.

Asa am si facut o perioada de timp pina la un moment dat ceva m-a oprit sa ma mai rog. Am cautat sa vad ce s-a intimplat de m-am oprit,mai ales ca persoana este si o ruda apropiata a noastra.Nu am inteles de moment ce se intimpla cu mine, in interiorul meu.Cert este ca am incetat sa mai aduc inaintea lui Dumnezeu aceasta cerere.In una din zile, a trecut pele noi sotul si mi-a spus ca a fost respinsa.Am stat si m-am gindit atunci la acel moment cind nu am mai putut sa ma rog pentru ea.

Duhul lui Dumnezeu mi-a adus in minte acest loc din Scriptura pe care l-am pus mai sus din Ieremia.Atunci am realizat ceia ce mi-a spus aceasta persoana ca are prieteni acolo care o poate ajuta.Si acum inteleg ca, nu-L pui pe Dumnezeu in competitie cu oamenii. Ai apelet le ei, lasa sa tea jute ei.Scriptura ne arata ca, blestemat sã fie omul care se încrede în om,si iata ca nu vorbeste un om, ci insusi Dumnezeu. asa vorbeste Domnul:Daca asa stau lucrurile, si asa stau, pentruca omul oricare ar fi el este insslator, amagitor, nu-s tine cuvintul, cu alte cuvinte schimbator.

Ce realitate trista sa te  sprijineste pe un muritor,Ca credinciosii suntem invatati de Cuvint ca,Inima omului este,Jeremiah 17:9  „Inima este nespus de înselãtoare si de deznãdãjduit de rea;Iata cum este o inima care nu este a Domnului.Chiar  daca o persoana cre vrea sa te ajute ar fi credincioasa, ea nu poate trece peste voia lui Dumnezeu. Lucru pe care ar trebui noi toti sa-l invatam este ca, Intii Domnul si apoi omul,de care Dumnezeu sar putea folosi intrun fel sau altul de a ne rezolva situatia in care ne gasim.Omul acesta poate fi miscat de Dumnezeu pentru ai duce la indeplinire planul Lui cu privire la un eveniment, situatie sau alta din viata celui rascumparat.

Jeremiah 17:7  Binecuvântat sã fie omul, care se încrede în Domnul, si a cãrui nãdejde este Domnul! Iata un verset in contrast cu ce am spus mai sus de a te increde in om.Cuvintul binecuvinteaza pe omul,(copil al lui Dumnezeu) pentruca numai de el poate fi vorba de a se increde in Domnul.Nu te poti increde in Domnul atita timp cit nu este Domnul Inimi(vieti) tale.Oamenii in general il exclud pe Dumnezeu din vietile lor, chiar daca intrun mod religios is face un semn al cruci.

Este cu totul alta la un copil al lui Dumnezeu care are o partasie cu El, ca copil al Lui.Versetul ne arata ca , cel rascumparat are o nadejde . Cuvintul scoate in evidenta , nadejdea celui rascumparat este Domnul,ea se gaseste in Domnul nu in om. si a cãrui nãdejde este Domnul!Apelezi la om? Nu te astepta ca Dumnezeu sa iti vina in ajutor, sa intervina.El ne vrea cu o inima deplina de partea Lui.Iata ce spune Psalnistul cind vine vorba de inima lui care s-a increzut in Domnul, care la pus la incercare pe Dumnezeu.

Un Dumnezeu care nu ne lasa dezamagiti cind vinim inaintea Lui cu o inima sincera. Psalms 28:7  Domnul este tãria mea si scutul meu; în El mi se încrede inima, si sunt ajutat.Psalmistul nu adduce dubiu daca il va ajuta Dumnezeu sau nu. Nu, el spune categoric ca, Dumnezeu il ajuta.As vrea sa fac o precizare si anume,Dumnezeu da copiilor lui ceia ce crede de cuvinta.Deseori poate ceia ce cerem noi nu e in planul Lui Dumnezeu pentru noi.Ce e de facut tunci cind lucrurile nu cad asa cum am vrea sau gindim noi?Orice rugaciune pe care o aducem inaintea Lui Dumnezeu,o incheiem cu faca-se voia Ta.

Atunci vom ramine in pace si in liniste interioara, stiind ca avem un Tata bun care intotdeauna ne vrea binele. Nu am avut sansa sa stau de vorba cu aceasta persoana dupa aceste eveniment. Da cu prima ocazie, am sa aduc inainte aceste doua versete care ar trbui sa ne fie destul de clare in viatile noastre ca copii ai lui Dumnezeu.

John Balarie

Los Angeles California

Ieremia 17

1 Păcatul lui Iuda este scris cu un priboi de fier, cu un vârf de diamant; este săpat pe tabla inimii lor şi pe coarnele altarelor lor.

Priboi de fier. O daltă sau o unealtă de gravat (vezi Iov 19,24).

Diamant. Ebr. shamir, şmirgheladamantcremene. Acesta nu este diamantul pe care-l cunoaştem noi, ci o piatră ascuţită încastrată în fier care se folosea la gravat. Vezi Ezechiel 3,9; Zaharia 7,12. Cuvântul acesta este folosit aici spre a arăta că păcatul lui Iuda era săpat adânc şi de neşters pe tabla inimii lor (2Corinteni 3,3).

Pe coarnele. Foarte probabil coarnele altarelor închinării lor idolatre. Pentru descrierea coarnelor vechiului altar vezi Exod 27,2; 29,12.

2 Cum se gândesc la copiii lor, aşa se gândesc la altarele lor şi la idolii şi Astarteile lor, lângă copacii verzi, pe dealuri înalte.

Cum se gândesc la copiii lor. Crescuţi într-un mediu idolatru, copiii urmau să fie înclinaţi să umble pe aceeaşi cale rea.

Astarteele. Ebr. ’asherim, Aşera era numele unei zeiţe păgâne, al cărei cult era însoţit de ritualuri desfrânate şi simbolul acestei zeiţe era un pom sau un stâlp de lemn (vezi comentariul la Judecători 3,7; vezi Vol. III, p. 39).

Copaci verzi. Deşi Aşera nu era o dumbravă de copaci, Templul acestei zeiţe păgâne era în genere legat cu o astfel de dumbravă, la fel cum dealurile înalte erau asociate cu altarele păgâne (vezi Deuteronom 12,2.3; Isaia 57,7).

3 Eu dau la pradă muntele Meu şi ogoarele lui, avuţiile tale, toate vistieriile şi înălţimile tale, din pricina păcatelor tale, pe tot ţinutul tău!

Muntele Meu. Textul ebraic al acestei expresii este obscur. Multe din versiunile vechi consideră expresia ca adverbială, indicând doar locul unde aveau loc idolatriile, adică pe munţi sau dealuri.

Avuţiile. O aluzie la prăzile pe care invadatorii babilonieni aveau să le ia din Ierusalim, mai ales de la Templu (vezi 2Regi 24,10-16).

4 Din vina ta vei pierde moştenirea pe care ţi-o dădusem; te voi face să slujeşti vrăjmaşului tău într-o ţară pe care n-o cunoşti, căci aţi aprins focul mâniei Mele, care va arde totdeauna.”

Vei pierde. Ebr. shamat, a fi desfăcuta lăsa să crească, indicând predarea moştenirii lui Iuda în mina Haldeilor. Întrucât shamat are şi sensul de a lăsa pământul nelucrat, sau îngăduindu-i să stea în repaus (vezi Exod 23,10.11), ţara lui Iuda datorită robiei ce urma să vină, avea să se repauzeze şi să se bucure se sabatele ei (vezi Levitic 24,32-34; 2Cronici 36,21).

Focul. Vezi Deuteronom 32,22.

5 Aşa vorbeşte Domnul: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!

Blestemat. Dându-şi seama că cea mai mare parte a necazului suferit de naţiunea sa era pricinuit de alianţele ei cu Asiria şi cu Egiptul, lucru care indică un transfer al încrederii lor pentru pace şi siguranţă de la Domnul la om, profetul, cu o bruscheţe plină de semnificaţie, îi denunţă pe aceia care purtau răspunderea acestei încrederi înşelătoare.

Să fie omul. Cuvântul ebraic pentru om este aici gebor, un om tânăr şi viguros.

Se încrede în om. Cuvântul ebraic pentru om aici este ’adam, om (în sens generic), adică o persoană, cineva care face parte din neamul omenesc. Aici, om însemnează doar cineva care este o fiinţă omenească, în felul acesta în mod potrivit vrând să arate că neamurile pe care se bizuiau izraeliţii pentru ajutor nu erau în definitiv decât oameni având slăbiciunile obişnuite tuturor oamenilor. Solia profetului este plină de semnificaţii pentru zilele noastre. Cât de uşor este pentru oameni să caute izvoare omeneşti de ajutor şi călăuzire în loc să se sprijine pe ceea ce a făgăduit Dumnezeu!

6 Căci este ca un nenorocit în pustiu şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiului, într-un pământ sărat şi fără locuitori.

Un nenorocit. Ebr. ’ar’ar, tufiş fiind probabil vorba de jneapăn. O imagine plină de forţă a pustietăţii şi lipsei de rod. Într-o asemenea stare de părăsire, tristeţe, cu totul lipsit de binecuvântările de care ar fi putut avea parte, omul care se încrede în om nu vede venind fericirea.

Pământ sărat. Această impresionantă figură de stil ar aduce imediat în minte ţărmurile pustii ale Mării Moarte, sterpe din pricina sării pe care o conţin atât apa cât şi pământurile.

7 Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!

Binecuvântat să fie omul. Aici avem contrariul a ceea ce se spune în v. 5: Blestemat să fie omul.

8 Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă rod.

Ca un pom. La fel cu cuvintele psalmistului (vezi comentariul la Psalmi 1,3).

Sădit lângă ape. Prin urmare primind umezeală din plin, acest pom înfloritor nu este îngrijorat de venirea secetei. La fel este şi cu cei drepţi, care primesc putere pentru fiecare încercare din cauză că se încred în Dumnezeu.

9 Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?

Înşelătoare. Ebr. ’aqob, de la rădăcina ’aqab, a prinde de călcâia înşela. Aici este descoperirea tragicului motiv care îl determină pe omul nerenăscut să aleagă să fie un ienupăr uscat (v. 6) în pustia păcatului, decât un pom roditor, sădit lângă apele (v. 8) vieţii mântuitoare. Motivul acesta este însăşi natura nerenăscută şi păcătoasă a omului (vezi Iov. 15,14; Psalmi 51,5; 58,3; Eclesiastul 9,3; Romani 7,14-20; Efeseni 2,3).

Deznădăjduit de rea. Literal, de nevindecat, adică neavând nici o posibilitate ca să-şi vindece propriul său rău (vezi Ieremia 13,23; 30,12.13; Matei 9,12.13).

10 Eu, Domnul, cercetez inima şi încerc rărunchii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.

Rărunchii. Rinichii ca reprezentanţi ai omului lăuntric, ai motivelor ascunse (vezi comentariul la Psalmi 7,9). Dumnezeu îl va judeca pe fiecare după faptele lui (vezi Matei 16,27; Romani 14,12; 2Corinteni 5,10; Apocalipsa 22,12). Judecata nu se va ocupa numai de faptele cuiva; ea va avea în vedere şi rodul, influenţa faptelor cuiva faţă de un altul, atât în viaţă cât şi după moarte.

11 Ca o potârniche care cloceşte nişte ouă pe care nu le-a ouat ea, aşa este cel ce agoniseşte bogăţii pe nedrept; trebuie să le părăsească în mijlocul zilelor sale, şi la urmă nu este decât un nebun.” –

Ca o potârniche. Ebraica primei părţi a versetului este obscură. Unii sunt de părere că pasajul acesta se referă la o credinţă a iudeilor că potârnichea adaugă la propriile ei ouă şi pe cele furate de la alte păsări şi că puii acestora după ce au fost scoşi la iveală o părăsesc. Se poate că Ieremia foloseşte această credinţă pentru a ilustra cele ce se petrec cu omul apucător, a cărui lăcomie îl face să îngrămădească avuţii care nu-i aparţin de drept, şi care mai devreme sau mai târziu îşi fac aripi şi dispar (vezi Proverbe 23,5).

12 Scaun de domnie plin de slavă, înălţat de la început, loc al Sfântului nostru Locaş,

Scaun de domnie plin de slavă. Vezi comentariul la cap. 14,21.

13 Doamne, nădejdea lui Israel! Toţi cei ce Te părăsesc vor fi acoperiţi de ruşine. – „Cei ce se abat de la Mine vor fi scrişi pe pământ, căci părăsesc pe Domnul, Izvorul de apă vie.” –

Verset ce nu a fost comentat.

14 Vindecă-mă Tu, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă Tu, şi voi fi mântuit; căci Tu eşti slava mea!

Vindecă-mă. Compară cap. 3,22; 30,17; 33,6. Profetul Îl cunoaşte pe Singurul care poate vindeca inima păcătoasă (vezi Psalmi 6,2; 30,2; 103,1-3). Tu eşti slava mea. Vezi Deuteronom 10,21; Psalmi 71,6.

15 Iată, ei îmi zic: „Unde este cuvântul Domnului? Să se împlinească, dar!”

Să se împlinească dar! Cuvintele ironice, batjocoritoare ale israeliţilor nepocăiţi ca răspuns la prevestirile lui Ieremia cu privire la pedepse. Părea că oamenii se simţeau în deplină siguranţă şi nici nu visau la necazurile lor viitoare. Aceasta este încă o indicaţie că această serie de solii a avut loc în prima parte a activităţii profetului (vezi comentariul la cap. 14,1; 15,1; 16,2).

16 Şi eu, ca să Te ascult, n-am vrut să nu fiu păstor; nici n-am dorit ziua nenorocirii, ştii; şi ce a ieşit din buzele mele este descoperit înaintea Ta.

N-am venit. Unii au interpretat această declaraţie a lui Ieremia ca arătând că el nu se grăbise să-şi părăsească ocupaţia de păstor spre a împlini însărcinarea de la Dumnezeu ca profet (vezi Amos 7,14.15), afirmând că înainte de chemare el îşi îngrijise turmele în Anatot şi locurile lui (vezi 1Cronici 6,60). Oricum, ebraica acestui pasaj este oarecum obscură şi ar putea să fie înţeleasă şi altfel. Un alt sens posibil este că Ieremia nu s-a dat înapoi de la a-L urma pe Dumnezeu ca păstor spiritual. O a treia interpretare posibilă este aceea reflectată în RSV (vezi mai jos la Păstor).

Păstor. Ebr. ro’eh, păstor. Unii cred că cuvântul trebuie citit ra’ah, rău, cum se traduce în Siriacă şi în traducerile greceşti ale lui Aquila şi Symmachus. De aceea RSV redă această expresie astfel: Eu nu te-am zorit să trimiţi răul.

N-am dorit. Profetul protestează că deoarece nu dorise să vadă ziua nenorocirii, a pedepsei divine, despre care el prezisese că va veni asuprea poporului său, el nu prea se grăbea să fie crainicul lui Dumnezeu.

17 De aceea, nu fi o pricină de groază pentru mine, căci Tu eşti scăparea mea în ziua nenorocirii!

Verset ce nu a fost comentat.

18 Prigonitorii mei să fie acoperiţi de ruşine, dar să nu fiu ruşinat eu; să tremure ei, dar să nu tremur eu! Adu peste ei ziua nenorocirii, loveşte-i cu o îndoită urgie! –

Să fie acoperiţi ruşine. Vezi comentariul la Psalmi 35,4.

Îndoită urgie. Literal, îndoită sfărâmare.

19 Aşa mi-a vorbit Domnul: „Du-te şi stai la poarta copiilor poporului, pe care intră şi ies împăraţii lui Iuda, şi la toate porţile Ierusalimului

Aşa mi-a vorbit Domnul. De aici începe o nouă serie de profeţii care n-au nici o legătură directă cu ceea ce s-a prezentat mai înainte. Aceasta se poate să fie fost dată la câtva timp după soliile raportate în cap. 14 la 17,18 şi se probabil cu ceva mai înainte de Cuvântarea de la Templu (vezi comentariul la cap. 7,1; vezi şi PK 411).

20 şi spune-le: „Ascultaţi cuvântul Domnului, împăraţi ai lui Iuda, tot Iuda şi toţi locuitorii Ierusalimului care intraţi pe aceste porţi!”

Verset ce nu a fost comentat.

21 Aşa vorbeşte Domnul: „Luaţi seama în sufletele voastre să nu purtaţi nicio povară în ziua Sabatului şi să n-o aduceţi înăuntru pe porţile Ierusalimului.

Aşa vorbeşte Domnul. Versetul acesta ca şi cele următoare arată că pângărirea Sabatului era practicată în Ierusalim, îndeosebi la porţile cetăţii (vezi comentariul la Geneza 19,1; Iosua 8,29).

Povară. Vezi un raport asemănător de călcare a Sabatului în Neemia 13,14-22. Aceste poveri se poate să fi fost de cereale, vin, fructe, peşte şi alte articole de comerţ care erau aduse în cetate de la ţară de către cei care veneau la Templu să se închine. Mai erau şi de mărfuri ale cetăţii, care erau vândute în sfânta zi de odihnă. Astfel, tabloul prezentat este acela al unei păziri neglijente a Sabatului, lucru nespus de dezgustător pentru Dumnezeu (vezi Isaia 56,26; comp. cap. 58,13.14).

22 Să nu scoateţi din casele voastre nicio povară în ziua Sabatului şi să nu faceţi nicio lucrare, ci sfinţiţi ziua Sabatului, cum am poruncit părinţilor voştri.

Verset ce nu a fost comentat.

23 Dar ei n-au ascultat şi n-au luat aminte; ci şi-au înţepenit gâtul ca să n-asculte şi să nu ia învăţătură.

Verset ce nu a fost comentat.

24 Dacă Mă veţi asculta în adevăr, zice Domnul, şi nu veţi aduce nicio sarcină înăuntru pe porţile acestei cetăţi în ziua Sabatului, ci veţi sfinţi ziua Sabatului şi nu veţi face nicio lucrare în ziua aceasta,

Verset ce nu a fost comentat.

25 atunci pe porţile acestei cetăţi vor intra împăraţi şi voievozi care vor şedea pe scaunul de domnie al lui David; ei vor veni în care şi călare pe cai, ei şi voievozii lor, oamenii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului, şi cetatea aceasta va fi locuită în veci.

Acestei cetăţi. Ar fi greu să se găsească vreun text biblic care să înfăţişeze în mod mai cert marea importanţă a păzirii Sabatului. Dacă iudeii ar fost credincioşi faţă de legea lui Dumnezeu, şi îndeosebi faţă de porunca Sabatului, atunci ar fi avut parte de nesfârşite binecuvântări.

În care şi călări. Simboluri ale slavei împărăteşti (1Regi 4,26; Zaharia 9,9.10). Locuită în veci. Cu privire la soarta plină de slavă pe care ar fi putut să o aibă Ierusalimul, vezi DA 577; comp. PK 46, 564; vezi şi p. 29, 30.

26 Vor veni din cetăţile lui Iuda şi din împrejurimile Ierusalimului, din ţara lui Beniamin, din vale, de pe munte şi de la miazăzi, ca să aducă arderi de tot şi jertfe, să aducă daruri de mâncare şi tămâie şi să aducă jertfe de mulţumire în Casa Domnului.

Verset ce nu a fost comentat.

27 Dar, dacă nu veţi asculta când vă poruncesc să sfinţiţi ziua Sabatului, să nu duceţi nicio povară şi să n-o aduceţi înăuntru pe porţile Ierusalimului în ziua Sabatului, atunci voi aprinde un foc la porţile cetăţii, care va arde casele cele mari ale Ierusalimului şi nu se va stinge.”

Nu veţi asculta. Faptul că neglijenţa israeliţilor în păzirea Sabatului a adus acest rezultat tragic este mărturisit în 2Regi 25,9.

Nu se va stinge. Nu că focul va arde neîncetat, ci mai degrabă că focul dreptăţii răsplătitoare a lui Dumnezeu nu va avea să se stingă până ce nu va fi împlinit pe deplin planul divin. Ierusalimul a fost distrus prin foc atât de Babilonieni în 586 î.Hr., cât şi de Romani în 70 d.Hr.; iar în amândouă cazurile nici o sforţare omenească nu a fost în stare să oprească incendiul până ce nu şi-a terminat cu totul lucrarea de nimicire ce-i fusese hotărâtă.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

5 CW 34, 164; DA 414; FE 501; LS 323; MH 486; PK 329; TM 106, 313, 350, 367, 375, 380, 464, 480, 487, 494; 2T 130; 5T 195; 7T 178, 213; 8T 145, 162

5, 6 COL 201

5–8FE 172, 372, 441

5–10FE 223

7 MH 286

8 GC 602

9 CH 456; COL 159; PP 688; 1T 188, 482; 3T 253, 336; 5T 194, 332

9, 10 2T 512

10 3T 191; 5T 494

11 Ed 143

12 PP 34

13 3T 186, 464; 5T 371

13, 14 FE 172

19, 21, 22 PK 411

21–25GC 19

24, 25 DA 577; PK 411, 564

25 PK 46

27 PK 412

 

 

O inimă nespus de înșelătoare

Din primele capitole ale cărţii Geneza şi până la ultimele capitole din Apocalipsa, Biblia pune înaintea noastră două moduri de viaţă: fie să-L urmăm pe Domnul cu toată inima şi sufletul, fie să nu-L urmăm. Cum spunea Domnul Isus într-un text problematic pentru mulţi: „Cine nu este cu Mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte” (Luca 11:23). El Se referă aici în cuvinte fără echivoc la realităţile spirituale mai importante decât ceea ce poate fi perceput cu ochiul liber şi decât ceea ce pare a ne spune mintea sănătoasă. El sintetizează aici tema marii lupte. Dar, într-un anumit sens, El nu face deloc o afirmaţie nouă sau radicală. Situaţia aşa a fost dintotdeauna.

Cum este descris omul, în general, în Ieremia 17:5-10 şi ce a determinat această descriere?

Ieremia 17:5-10
5. Aşa vorbeşte Domnul: „Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijină pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul!
6. Căci este ca un nenorocit în pustiu şi nu vede venind fericirea; locuieşte în locurile arse ale pustiului, într-un pământ sărat şi fără locuitori.
7. Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!
8. Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei nu se teme şi nu încetează să aducă rod.
9. Inima este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?
10. Eu, Domnul, cercetez inima şi încerc rinichii, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui.

Aceste cuvinte se pare că au fost spuse în contextul alianţelor politice pe care Iuda tocmai le încheiase. Domnul dorea ca poporul să înţeleagă că singurul ajutor venea de la El, nu de la puterile politice ori militare, lecţie pe care iudeii aveau s-o înveţe în cele din urmă, când avea să fie însă mult prea târziu. E drept că Dumnezeu ne poate oferi ajutor şi prin oameni, însă noi trebuie să ne punem întotdeauna încrederea numai în El. Nu putem şti ce motive au alţii, dar putem fi siguri de intenţiile Lui.

Ieremia 17:9 avertizează în mod justificat împotriva înşelăciunii inimii omeneşti. Textul ebraic spune că inima este mai înşelătoare „decât orice”. Efectele fizice ale păcatului, deşi sunt rele, nu sunt chiar atât de rele cum sunt efectele lui morale şi spirituale. Inima este atât de înşelătoare, încât nu putem şti cât de rea este cu adevărat. Ieremia avea să constate pe propria piele cât de rele pot fi intenţiile oamenilor.

Ce spun intenţiile şi înclinaţiile tale despre cum este inima ta? Ce poţi face pentru a-ţi educa inima să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu?

Încrede-te în ce spune Sfânta Scriptură

https://florinmateas.wordpress.com/category/meditatii-din-ieremia/

 

Ieremia 1:12 „…căci Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.”

Adeseori ne încredem în vorbele celor dragi, într-ale prietenilor sau rudeniilor de aproape, dar cât de greu ne vine să spunem că avem încredere în cuvintele Scripturii. Astăzi vă propun o meditație în sensul întăririi convingerii că tot ce citești dimineața din Biblie are valoare transformațională.

1. Descoperă că El încă veghează!

Observă ce-i spune Dumnezeu lui Ieremia când îl cheamă în lucrare: Eu veghez… Dumnezeu este mereu de veghe în Univers. Nimic nu-i scapă. Tot ce se întâmplă este îngăduit de El. Mai ai încredere că El este în control în viața ta? Nimic nu-i scapă lui Dumnezeu. Nicio naștere, niciun neajuns, niciun om aflat în nevoie, totul este gol și descoperit. Vegherea lui Dumnezeu se face după Cuvânt! Nici un cuvânt rostit de Dumnezeu nu e lipsit de putere. De aceea te invit să îl privești pe Dumnezeu ca și un Veghetor desăvârșit! El nu uită și nu doarme când e vorba să își împlinească promisiunile față de tine!

2. Descoperă că El încă lucrează!

Împlinirea Cuvântului reprezintă o preocupare majoră a lui Dumnezeu. Veghez… ca să-l împlinesc. Această asiduă împlinire minuțioasă mă învață credincioșia lui Dumnezeu față de ce a spus. Asigură-ți credința privind Scriptura ca adevăr absolut! Cristos și-a dat viața pentru ca omul să fie din nou restaurat prin credință și pocăință (Acesta este planul lărgit al lui Dumnezeu). Toată preocuparea lui Dumnezeu este aducerea laolaltă a planului de mântuire în Cristos, fiul Său. Toate promisiunile din Scriptură se vor împlini pentru că El lucrează ca să împlinească Cuvântul. Să fii sigur că timpul nu trece degeaba niciodată! E timpul îndurării lui Dumnezeu pentru ca planul Său să se împlinească întru totul și cu viața ta, și cu a mea și cu întregii omeniri. Poate că acest timp al împlinirii este o binecuvântare pentru tine, în sensul că mai ai șansa de ați îndrepta viața în lumina Scripturii… El să lucreze în acest sens în viața fiecăruia dintre cei care citesc Scriptura.

Fii binecuvântat!

Corupt (partea a 2-a) … și de ce greșim ținta

M-am uitat și am văzut că Biblia descrie cum omul a fost corupt de la bun început, și s-a îndepărtat de la imaginea  inițială de Dumnezeu care a creat omul perfect (dar omul a căzut în păcat). Pentru mine, imaginea vizuală a fost făcută mai clar prin paralela cu orcs-ul din Pământul de Mijloc și elfii. Din punct de vedere Biblic cum de s-a putut întâmpla acest lucru?

În Biblie, în Geneza vedem cum foarte curând după creerea omului ‘după imaginea lui Dumnezeu’ omul a fost încercat. Omul a fost întrebat de ‘șarpe’. Șarpele este universal recunoscut ca Satana – îngerul împotriva lui Dumnezeu. In Biblie, Satana vorbește de obicei prin alții.  În cazul acela a fost șarpele. Iată ca a zis:

1. Șarpele era mai șiret decât toate fiarele câmpului pe care le-a  făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncați din toți pomii din gradină”?”

2. Femeia a răspuns șarpelui: „Putem să mâncam din rodul tuturor pomilor din gradină.

3. Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncați din el și nici să nu vă atingeți de el, ca să nu muriți.”

4. Atunci șarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veți muri,

5. dar Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul.”

6. Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și plăcut de privit și că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui și a mâncat; a dat și bărbatului ei, care era lângă ea, și bărbatul a mâncat și el. (Geneza sau Facerea 3: 1 – 6)

Chestiunea cea mai importantă este alegerea, tentația de a fi ‘ca Dumnezeu’. Omul era legat de Dumnezeu fără preget și cuvântul era lege. Dar la un moment dat omul alege să fie ‘egalul lui  Dumnezeu’, omul să fie singurul arbitru, singurul care vorbește. Oamenii în cele din urma devin ‘dumnezei’, fiecare cum le place, fiecare este căpitan de vas, fiecare cu destinul lui, fiecare este autonom și fiecare răspunde singur. Cu mult timp în urmă, înainte ca Dawkins să scrie The God Delusion, (nu am găsit în romana versiunea) primul om a căzut în capcana de a fi deziluzionant de zei, nu înțelegând că Dumnezeu este în control.

În Declarația lor de Independență ceva s-a schimbat cu străbunii noștri. Așa cum s-a scris, cei doi și-au ascuns rușinea. În fapt, imediat după, când Dumnezeu confruntă pe Adam și legământul rupt, el (Adam) se plânge de Eva (dar Dumnezeu a făcut-o și pe ea).  Ea se plânge că șarpele a zis totul. Nici unul nu își asuma răspunderea.

Și acum în zilele noastre, noi oamenii suntem înclinați să uitam ce s-a întâmplat la început – noi suntem făcuți așa. În vremea evreilor (cum am spus deja în acest postare) în cartea lui Osea vedem că însăși Adam a greșit și noi am perpetuat greșeala. Foarte multi nu cunosc de fapt Biblia și cred că toți suntem responsabili – de la Adam și până acum! În realitate, numai Adam a fost rebel dar noi, oamenii trebuie să trăim cu consecințele acestea. De la Adam a început genetica…  De la Adam încoace oamenii sunt rebeli (deși fără să realizeze) și merg mai departe spre rebeliunea perpetuă.  Sunt multi care cred că nu este Dumnezeu în univers, dar vrea să fie fiecare zeu cum le place, fiecare căpitan de vapor, autonom de Dumnezeu. Artiștii precum Bon Jovi (”Este viața mea”), Frank Sinatra și ”Am făcut ce am vrut”, magazine precum Self și dorințele ascunse puse pe raft,  sau Hitler și cartea lui ”Mein Kempf” (”Lupta mea”) și liderul Coreea de Nord – Kim Jong-un (”Dragă Lider”) – și cultul personalități (dar neagra!) Toți până la urma sunt doar reflexia a ceea ce sa întâmplat cu Adam și rebeliunea sa.

Această explică foarte bine omul și viata lui. Fiecare trebuie să închidă și sa încuie ușa altfel sunt necesare: politia, avocații, încriptarea parolei la banca. Dacă nu alții oameni vor sparge băncile sau vor fura. Până la urma toate împărățiile și toate societățile vor decădea și se vor destrăma. Asta pentru că cetățenii în ori ce imperiu tind să se destrame. Ori cât au încercat guvernele și sistemele economice, unele mai bune altele mai puțin bune, fie prin politică sau prin puterea economica.  Până la urmă toți colapsează prin sine însuși. Și asta pentru că oamenii sunt de fapt interesați de și prin ideologie, prin tendințele lor și de aceia până la urmă toate sistemele colapsează. Deci

se pare că, de asemenea nici o religie nu a adus viziunea cu adevărat bună – dar nici cei care cred că ateismul este soluția nu au dreptate (Stalin și Uniunea Sovietică, Mao și China, Pol Pot și Cambodgia) – pentru că undeva, ceva face să uităm viziunea buna.

De fapt ‘fără viziune’ este cel mai adecvat simptom. În Vechiul Testament se face o ilustrare a ceia ce se spune:

În tot poporul acesta, erau șapte sute de oameni aleși care nu se slujeau de mâna dreaptă; toți aceștia, aruncând o piatra cu praștia, puteau să ochească un fir de par și nu dădeau greș. (Judecătorii 20 : 16)

Vedem aici militarii care nu dau greș niciodată – în ebraica  ‘niciodată’ este khaw-taw. Ceea ce este interesant este că în ebraică, în multe locuri în Vechiul Testament, se mai spune și ”păcatul”. Spre exemplu în ebraică cuvântul este păcatul când Iosif a fost vândut ca sclav în Egipt, sau când Iosif n-a vrut să se culce cu femeia:

”El nu este mai mare decât mine în casa aceasta și nu mi-a oprit nimic, afară de tine, pentru că ești nevasta lui. Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcatul împotriva lui Dumnezeu?” (Geneza sau Facerea 39: 9)

Și imediat după cele zece porunci spune:

”Moise a zis poporului: „Nu vă înspăimântați; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare și ca să aveți frică Lui înaintea ochilor voștri, pentru ca să nu păcătuiți.” (Exodul 20: 20)

De două ori în doua pasaje în limba evreica cuvântul este ‘păcatul’ dar în acelaș timp este și ‘nu dădeau greș’ la militari care aveau praștie și pietre. În romanește se înțelege că ‘păcatul’ înseamnă de fapt că oamenii sunt neîncrederi în alți oameni…  Înțelegem mai bine acum ce este de fapt ‘păcatul’.  La militari important este să lovească ținta, altfel sunt rătați (adică au greșit ținta). Tot așa și cu Dumnezeu, ținta este ca oameni să fie oameni și să fie cu adevărat buni cu alți. Prin faptul că ‘păcatul’ rămâne, înseamnă că am greșit ținta, indiferent ce sisteme, religii și ideologie.

Corupția acesta se datorează faptului că am greșit ținta și este trist fiind orice dar nu optimist.  Ani de zile unii oameni sunt foarte împotriva a ce predic despre anumite porțiuni din Biblie . Îmi amintesc un student care a fost foarte nervos pe mine zicând: ”Nu-mi place ce zici despre Biblie”.  Curios, dacă te gândești bine.  Ce este de fapt ‘bine’ atunci când este adevărat sau fals? Mie nu îmi palce taxele, SIDA și cutremurele – cine îi plac asa ceva – dar asta nu înseamnă că le oprim să se întâmple. În toate sistemele, juridice, poliție, securitate, lacăt , cheie etc. acestea le-am construit în societatea noastră și le-am pus ca garantări pentru a ne proteja pe noi înșine și acesta ne arata ca ceva este greșit. Dar până la urma urmei Biblia ne învață să avem mințile  deschise spre schimbare.

Acum ajungem la o problema și mai mare. Noi am fost corupți de la starea originală, imaginea care ne-am format-o ne-a fost murdărită și nu mai ajungem la ținta prin chiar acțiunile morale.  Dar Dumnezeu nu ne-a lăsat să rămânem așa, să fim fără ajutor.  El a ales un plan pentru noi, o speranță pusă prin Semnul lui Avraam și primul Paștele. El, Dumnezeu ne-a scăpat de la pieire și a pus Evanghelia care însemnă literal ‘vestea bună – pentru ca fiecare să înțeleagă și să accepte că acest plan este de fapt  vestea buna . Dar Dumnezeu nu a așteptat până când  Avraam să anunțe acesta veste. De  fapt, El a fost primul care a anunțat ca este bine aceasta, o discuție intre Adam și Eva cu mult timp în urma în Gradina Eden. Prima Vestea Bună a fost anunțată atunci.

https://vesteabuna.thelife.one/2015/12/02/corupt-partea-a-2-a-si-de-ce-gresim-tinta/?gclid=EAIaIQobChMI8rvbuvSb7QIVEG8YCh2IcQCNEAMYAiAAEgLT2_D_BwE

Bumerangul pacatului

 

Arunca-ti piinea pe ape si dupa multa vreme o vei gasi iarasi. Eclesiastul 11:1

Ca sa puteti intelege mai bine mesajul urmatoarelor patru articole as vrea sa va eximplific cumva.

Pe poza este un obiect. Obiectul acesta este o arma, nu stiu daca ati bagat de seama, credca nu, se numeste bumerang. Este o arma din Australia pe care o folosesc aborigenii. Aceasta arma se arunca in aier cu un efect deosebit. Ea pluteste prin aier rotindu-se, dupa aceea se intoarce innapoi in mina celui care a aruncat-o chiar daca este de la distanta de 50-70 de metri. Viteza creste la intoarcere. Daca loveste pe cineva, normal ca ramiine jos, dar daca este un rateu se intoarce in mina celui ce la dat.

Astazi vreau sa va vorbesc despre acest bumerang, ca el deobicei este o figura de stil in viata noastra. Biblia ne vorbeste despre bumerang ca fiind actiunile care le faci astazi si au consecinte miine, peste o luna, un an sau mai multi asupra vietii tale. Exista bumeranguri explicite in Sfinta Scriptura si vreau sa va vorbesc despre ele.

Primul bumerang al Bibliei este bumerangul pacatului.

Nu va inselati, Dumnezeu nu se lasa batjocorit, ce seamna omul aceea va secera. Galateni 6:7

Dupa cite am vazut eu, numai cei care ara faradelegea si seamna nelegiuirea, ii secera roadele. Iov 4:8

Pacatul promite la inceput totul, dar dupa aceea te loveste puternic. Raul iti zice fa aceset lucru, ca nu va fi nimic, arunca doar bumerangul, dar aceasta aruncare te va lovi pe tine. Uneori zicem ca pe noi ne loveste pacatul altuia, nici vorba pe noi ne loveste pacatul nostru si ne loveste rau de tot.

Cine seamana vint, culege furtuna Osea 8:7

Sa va dau o definitie cum e cu pacatul in viata noastra, printr-o imagine. Placile de azbest cu care oamenii si-au acoperit casele, cotetele si garajele atitea ani. Se faceau in 1900 in SUA. 30 de milioane  de tone sau facut in America din 1900 incoace. Dupa 5 ani de pe placile de azbociment se desprinde un fel de particole minuscule, care odata inhalate in organis boala vegeteaza timp de 30 de ani, dar e sigura, cancerul30 de ani sta boala si germineaza intr-un om. Jumatate de milion de Americani au murit numai de boala aceasta.

Pacatul este ca si placa de azbest, il faci astazi, se desprind acele particole pe care le inhalezi si nu mori acum de el. Ca ne intrebam de multe ori, cum de mai traieste acela? Cum de-l mai lasa Dumnezeu? Cum de-l mai ingaduie? Ca doar a aruncat bumerangul, a dat cu el tare. El se intoarce, vine inapoi dupa un an, dupa 2, dupa 15, dupa 30 dupa 50 de ani. Si daca omul nu se pocaieste atunci si moare de lovitura aceea, se duce in iad.

Toata tehnica Diavolului este aici, dai  astazi cu pacatul nu simti lovitura lui inapoi la moment, ci peste 10, 20, 30 de ani.

 

 

 

 

A CUNOAŞTE CĂILE LUI DUMNEZEU

scris de :   Zac Poonen

CUNOSCÂND CĂILE LUI DUMNEZEU

„El Şi-a arătat căile Sale lui Moise şi lucrările Sale fiilor lui Israel” (Psalmul 103:7).

„Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3).

Este o diferenţă semnificativă între perceperea acţiunilor lui Dumnezeu (chiar a minunilor Lui) şi înţelegerea căilor Lui.

Majoritatea creştinilor observă doar acţiunile Lui Dumnezeu. Ei sunt impresionaţi de minuni exterioare. Caută înverşunaţi vindecare şi binecuvântări materiale. Majoritatea rugăciunilor lor sunt, de asemenea, legate de aspecte pământeşti în care doresc să-L vadă pe Dumnezeu acţionând pentru binele lor şi binecuvântându-i în domeniul material. Acest lucru se datorează faptului că ei se află într-o stare de copilărie spirituală.

Biblia spune că viaţa veşnică este „să-L cunoaştem pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos” (Ioan 17:3).

Viaţa veşnică nu se referă la existenţa eternă. Viaţa veşnică este doar o altă expresie pentrru viaţa şi natura lui Dumnezeu.

Existenţa eternă va fi experimentată de toate fiinţele umane – chiar şi de către cei care merg în iad. Dar foarte puţini se bucură de viaţa veşnică. Cu cât Îl cunoaştem mai mult pe Dumnezeu şi pe Domnul Isus, cu atât mai mult vom avea din viaţa veşnică.

În zilele lui Moise, numai Moise a putut înţelege căile lui Dumnezeu. Astăzi, sub noul legământ, acest privilegiu ne este oferit tuturor.

Cu toate acestea, foarte, foarte puţini Îl cunosc pe Dumnezeu şi căile Lui, fiindcă cei mai mulţi credincioşi sunt captivaţi doar de acţiunile în exterior ale lui Dumnezeu. Şi atunci când ei experimentează o minune exterioară, cum ar fi obţinerea unui loc de muncă, câştigarea mai multor bani, dobândirea unei case noi, găsirea unei soţii sau a unui soţ, ori trăirea unei vindecări, ei sunt entuziasmaţi şi se grăbesc să mărturisească despre ea, pentru că astfel de

„minuni” sunt cele mai importante lucruri din viaţa lor.

Dacă astfel de lucruri încă ne entuziasmează, atunci înseamnă că nu am văzut slava noului legământ.

Un semn distinctiv al celor care sunt maturi spiritual este acela că ei nu sunt atât de mult preocupaţi de acţiunile exterioare ale lui Dumnezeu cât de cunoaşterea lui Dumnezeu şi înţelegerea căilor Lui.

 

Numai când Îl înţelegem pe Dumnezeu şi căile Lui vom putea înţelege, de exemplu, ce înseamnă cu adevărat „lumescul”.

Numeroşi credincioşi se gândesc la „lumesc” ca la ceva exterior, cum ar fi purtatul machiajelor, a podoabelor şi a hainelor scumpe, sau deţinerea de echipamente electronice scumpe etc..

Dar Romani 12:2 arată clar cum conformitatea sau asemănarea cu lumea se întâmplă, în primul rând, în mintea unei persoane. O persoană trebuie să reziste potrivirii lumii în mintea sa şi aceasta să fie reînnoită astfel încât să înţeleagă voia perfectă a lui Dumnezeu.

O persoană se poate descotorosi de toate semnele exterioare ale lumii şi să aibă parte de o mărturie bună înaintea oamenilor, dar să fie total lumească în modul de gândire.

Pentru majoritatea credincioşilor, definiţia „lumescului” depinde de propriul lor standard de viaţă!! De regulă, ei consideră că tot ceea ce posedă din bunurile lumii nu îi fac lumeşti. Dar dacă o persoană posedă mai mult decât ei, atunci o astfel de persoană ESTE lumească! Şi atunci când standardul lor de viaţă creşte, este ajustat în mod direct proporţional şi calibrul a ceea ce ei consideră a fi lumesc!

Dar nici un credincios nu este standardul perfect. Doar Isus este Standardul nostru. Pentru a recunoaşte lumescul, trebuie să-l cunoaştem pe Isus Hristos. Numai în lumina vieţii Lui putem vedea ce este lumesc şi ce nu este.

Fariseii au devenit auto-îndreptăţiţi în urmărirea neprihănirii pentru că ei nu L- au cunoscut pe Dumnezeu. Ei urmăreau dreptatea, fără a fi înfometaţi sau însetaţi după Dumnezeu Însuşi. Nu putem scăpa de fariseism doar prin evitarea actelor fariseilor.

Putem, de exemplu, să auzim de anumite semne care îl demască pe un fariseu şi să ne debarasăm de ele. Dar ar însemna numai ruperea fructului dintr-un pom rău. Fructul cel rău va reapărea pe o altă ramură.

Se poate ca un credincios să-şi petreacă toată viaţa doar desprinzând diverse fructe de fariseism din viaţa lui, devenind la sfârşit un fariseu mai mare decât era la începutul vieţii lui creştine!

Însă, când Îl cunoaştem pe Dumnezeu, vom realiza că singurul mod de a fi salvat din auto-îndreptăţire este prin tăierea din rădăcini a copacului.

Să luăm în considerare chestiunea „vindecării mulţimilor” care are loc peste tot în lume în aceste zile. Milioane de euro sunt colectaţi pentru aceste campanii de la credincioşii creduli. Rar găseşti un credincios care poate discerne că nu e nimic din spiritul lui Hristos într-un astfel de „creştinism” comercializat.

Însă, când Îl cunoşti pe Isus Hristos, atunci, pe oricine care se pretinde a fi un slujitor al lui Dumnezeu, îl vei compara cu Isus Însuşi.

 

În lumina vieţii lui Isus va deveni evident că nu este nici o similitudine între Domnul Isus şi aşa numiţii „vindecători”. Dar, dacă nu-L cunoşti pe Isus Hristos, multe lucruri care se fac în astfel de campanii îţi pot părea foarte impresionante şi poţi fi înşelat.

Duhul Sfânt a precizat cu certitudine că, în ultimele zile, va fi un puhoi de duhuri înşelătoare care vor invada lumea şi care îi vor conduce pe mulţi în rătăcire (1 Timotei 4:1). Isus Şi-a avertizat adeseori ucenicii să fie atenţi să nu fie înşelaţi. El a precizat înşelăciunea ca fiind primul semn al sfârşitului veacului (Matei 24:3,4). Singurul mod de a scăpa de o asemenea înşelăciune este prin cunoaşterea Domnului.

Atunci vom putea să discernem între ceea ce Îl glorifică pe Dumnezeu şi ce nu. În aceste zile, părinţii creştini sunt adesea confuzi cu privire la ceea ce ar trebui să permită copiilor lor să facă şi ce nu, ce programe şcolare sunt potrivite pentru copiii lor şi care nu, ce fel de haine ar trebui să le permită fetelor lor să poarte, etc., etc..

Oare noi trebuie doar să imităm standardele adoptate de alţi fraţi evlavioşi? Biblia pare să susţină că imitarea acţiunilor altora ne poate conduce la înnecarea propriei fiinţe (Vezi Evrei 11:29). Trebuie să imităm credinţa altora şi nu acţiunile lor (Vezi Evrei 13:7). Trebuie să înţelegem principiile prin care un frate a ajuns la o decizie, şi nu doar să imităm acţiunile lui.

Daţi-mi voie să ilustrez cu un exemplu. Mi s-a povestit despre un frate care, ştiind despre cumpătare că este o parte esenţială a evlaviei, obişnuia să pună pastă de dinţi doar pe jumătate din periuţă, astfel încât pasta de dinţi să dureze de două ori mai mult. Poţi imita această practică în fiecare zi şi să nu devii evlavios!! Ceea ce noi putem imita însă este principiul cumpătării pe baza căruia trăia acel frate, iar nu cantitatea de pastă de dinţi pe care el o utiliza pe periuţa lui!! Dacă dinţii tăi necesită mai multă pastă, poţi utiliza o cantitate suficientă, chiar dacă eşti un om evlavios!!

Pasiunea noastră ar trebui să fie să-L cunoaştem pe Dumnezeu din ce în ce mai bine, pentru că aceasta este viaţa veşnică. Urmează să ne petrecem toată veşnicia cunoscându-L din ce în ce mai mult pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care veşnicia nu va fi plictisitoare pentru nici un om a cărui pasiune este să-L cunoască pe Dumnezeu. Având această pasiune, nici viaţa noastră pământească nu va mai fi deloc plictisitoare.

Haideţi să învăţăm ceva din viaţa lui Dumnezeu şi despre căile Lui din Geneza 2, din modul în care El se relaţiona cu Adam. Acolo vedem că Dumnezeu a fost Acela Care a văzut nevoia lui Adam pentru o soţie şi Care a împlinit această nevoie şi a creat o soţie pentru el. Acolo vedem cum este natura lui Dumnezeu. Dumnezeu este întotdeauna alert la nevoile oamenilor şi face totul pentru a împlini acele nevoi.

 

Când suntem părtaşi naturii Divine, şi noi vom deveni aşa – întotdeauna atenţi la nevoile şi problemele celor din jurul nostru, făcând tot ce putem pentru a împlini acele nevoi!

Adesea, această atitudine va presupune un sacrificiu destul de mare din partea noastră. De aceea e nevoie să ne întrebăm dacă suntem dispuşi să plătim preţul părtăşiei naturii Divine.

Natura noastră Adamică este exact opusul acestei naturi Divine. Viaţa lui Adam este totalmente egoistă şi ne alertează doar la nevoile proprii şi la cele ale membrilor familiei noastre. În realitate, este aşa de plină de egoism şi gelozie încât nu doreşte ca nevoile altora să fie împlinite nici măcar de un altul. Dimpotrivă, se bucură să-i vadă pe oameni suferind.

Când omul a păcătuit, Dumnezeu a plasat heruvimi în faţa pomului vieţii cu o sabie care se învârtea în toate direcţiile ca să păzească drumul către acel pom. Pomul vieţii simbolizează viaţa veşnică – cunoaşterea lui Dumnezeu.

Prin această sabie pusă în faţa pomului vieţii, Dumnezeu îi arăta în mod simbolic lui Adam că, de atunci încolo, oricine dorea să aibă parte de pomul vieţii, trebuia mai întâi să experimenteze lovitura sabiei peste propria viaţă egoistă.

Citim în Geneza 3:21 că, imediat ce Adam şi Eva au păcătuit, Dumnezeu a ucis un animal în Eden şi i-a îmbrăcat cu haine făcute din pielea acelui animal. Şi acolo, Dumnezeu i-a învăţat aceeaşi lecţie – că, din acel moment, singura cale pentru ei de a fi acoperiţi era pe calea sacrificiului şi a morţii.

Adam şi Eva încercase să se acopere la început fără nici o „moarte” – numai cu frunze de smochin.

Dar Dumnezeu a aruncat acele frunze şi le-a arătat modul corect de acoperire. Îl vedem, deci, chiar de la început, pe Dumnezeu arătând sacrificiul drept calea omului de a-L urma şi de a se îmbrăca cu natura Lui.

Dumnezeu i-a spus lui Cain că problema lui fundamentală era că el nu avea intenţii bune faţă de fratele său (Geneza 4:7).

Iuda vorbeşte despre cei care merg „pe calea lui Cain” (Iuda 11). Cine sunt ei? Sunt aceia care nu au gânduri bune faţă de fraţii lor.

Este bine pentru noi toţi să ne facem o cercetare spirituală în această chestiune.

Poţi spune cu sinceritate că doreşti tot ce e mai bun pentru toţi fraţii şi surorile din biserica ta locală şi pentru familiile lor? Poţi spune, de asemenea, că doreşti ce este mai bun pentru alţi credincioşi pe care-i cunoşti din alte denominaţiuni? Apoi, lărgeşte cercul şi mai departe şi întreabă-te dacă tot mai doreşti ce este mai bun pentru toţi oamenii pe care-i cunoşti, inclusiv pentru

 

rudele tale, pentru duşmanii tăi şi pentru cei care te-au rănit în vreun fel sau altul.

Dacă descoperi în inima ta tulburare (în loc de bucurie) când ceva bun i se întâmplă altei persoane sau copiilor ei, sau dacă simţi bucurie (în loc de durere) când ceva rău i se întâmplă ei sau familiei ei, ce indică oare aceste atitudini? Ţi se arată doar că viaţa lui Adam este vie şi activă în tine.

Dacă eşti sincer cu tine însuţi, vei descoperi curând dacă mergi sau nu pe calea lui Cain. Trebuie să te grăbeşti să dai morţii viaţa Adamică atunci când o vezi în tine, dacă vrei ca focul şi ungerea lui Dumnezeu să fie mereu peste tine.

Numai atunci când grăuntele cade pe pământ şi moare TOTAL va fi mult fruct. Acela care moarte total pentru sine nu se va ofensa niciodată indiferent de ceea ce fac sau nu fac ceilalţi. Întotdeauna va urmări binele pentru toţi. Nu se va supăra niciodată în nici o problemă care-l priveşte pe sine însuşi şi nu se va certa niciodată cu nimeni. Nu va vărsa nici măcar o singură lacrimă de autocompătimire pentru el însuşi- pentru că, în mod sigur, oamenii morţi nu plâng în mormintele lor!!

Faţa lui Cain era posomorâtă şi întunecată când nu gândea bine despre fratele lui (Geneza 4:6). Noi nici nu realizăm că atitudinea pe care o avem în inimile noastre se reflectă adesea pe feţele noastre. Dacă ai intenţii bune faţă de toţi, faţa ta va străluci întotdeauna cu bucuria Domnului.

Mulţi credincioşi umblă pe calea lui Cain. În spatele zâmbetelor lor slabe şi a binecuvântărilor „Lăudat fie Domnul!” care vin de pe buzele lor, se găsesc atitudini greşite faţă de fraţii lor în credinţă.

Când oamenii se întorc împotriva ta şi-ţi fac rău, Dumnezeu îi foloseşte să-ţi scaneze condiţia reală a inimii proprii. Dacă nu-i poţi iubi, ecografia inimii tale va arăta că NU eşti părtaş naturii lui Dumnezeu, pentru că natura lui Dumnezeu este una care iubeşte chiar şi pe vrăjmaşii Lui. Isus avea gânduri bune chiar şi faţă de Iuda Iscarioteanul.

Dumnezeu doreşte ce este cel mai bine pentru toţi oamenii. Mesajul evangheliei este că şi noi putem fi părtaşi ai acestei naturi. Aceia care n-au înţeles evanghelia în acest fel înseamnă că nu au înţeles evanghelia deloc.

Când Adam şi Eva au păcătuit, Dumnezeu nu i-a blestemat. El a blestemat şarpele. Dar lui Adam şi Evei le-a dat acea făgăduinţă minunată a venirii lui Hristos ca „sămânţă a femeii” (Geneza 3:15) care să zdrobească capul şarpelui. În acest proces, însuşi călcâiul lui Hristos urma să fie zdrobit. Acea zdrobire a fost preţul pe care El l-a plătit ca să salveze rasa lui Adam din păcatele ei.

Aceasta este dragostea divină – o dragoste care este dispusă să-şi pună viaţa la bătaie ca să salveze pe acela pe care-l iubeşte.

Când vedem adâncimea dragostei lui Dumnezeu, ne vedem pe noi cât de mici suntem în dragostea noastră faţă de ceilalţi. Noi nu putem manifesta niciodată această viaţă a lui Dumnezeu de unii singuri, chiar dacă ne străduim un milion

 

de ani. Ea trebuie să ne fie dată de către Dumnezeu. Duhul Sfânt a venit să ne inunde inimile cu această dragoste (Romani 5:5).

Numai acela care este dispus să trăiască pe baza acestui principiu al dragostei care se sacrifică poate fi folosit de Dumnezeu pentru a-Şi construi biserica pe pământ.

În 2 Cronici 3:1, citim că „Solomon a început construirea casei Domnului în Ierusalim, pe Muntele Moria”. Muntele Moria era locul unde Avraam adusese drept jertfă lui Dumnezeu pe fiul său Isaac (Geneza 22). Acolo, pe acel munte, Avraam a înţeles calea lui Dumnezeu drept o cale de sacrificiu şi s-a supus ei. Dumnezeu a sfinţit acel loc şi, 1000 de ani mai târziu, El a hotărât să fie construită chiar acolo casa Lui. Până şi astăzi acesta este locul unde Dumnezeu Îşi construieşte casa Lui (biserica) – oriunde îi găseşte pe aceia care au spiritul şi credinţa lui Avraam.

Pe Muntele Moria, Avraam a spus, în mod simbolic, exact opusul a ceea ce Adam şi Eva Îi spuseseră lui Dumnezeu în Eden.

Cu alte cuvinte, în Eden, prin acţiunea lor de a mânca din fructul oprit, Adam şi Eva I-au spus lui Dumnezeu că lucrurile create, care le aduceau plăcere, erau mai preţioase pentru ei decât Însuşi Creatorul.

Şi aceasta este ceea ce miliarde de fiinţe umane Îi spun lui Dumnezeu chiar şi astăzi „…au cinstit şi au slujit creaturii în locul Creatorului” (Romani 1:25).

Însă, pe Muntele Moria, Avraam a spus opusul: şi anume că Dumnezeul lui şi Creatorul lui era mai preţios pentru el decât cea mai dragă posesiune de pe pământ (Isaac). Şi el era dispus să-l sacrifice pe Isaac ca să dovedească aceasta. Dumnezeu îi va onora pe toţi cei care trăiesc pe baza acestui principiu al sacrificiului. Până şi astăzi, adevărata casă a lui Dumnezeu se construieşte prin aceia care sunt pasionaţi de această cale.

Pe dealul Calvarului, Isus a murit nu doar pentru păcatele lumii. Acolo, Isus a demonstrat principiul sacrificiului prin care Dumnezeu Îşi face întreaga lucrare. Nimeni nu-I poate sluji Domnului în alt mod.

Cei care caută o viaţă confortabilă în această lume şi care doresc în acelaşi timp să zidească şi biserica, nu vor face decât să se înşele singuri. Cei care caută maximum pentru ambele lumi sunt total înşelaţi de Satan. Mulţi au încercat să-I slujească lui Dumnezeu fără a face vreun sacrificiu. Cu toate acestea, eforturile lor au fost încununate cu eşec după eşec!!

„Hristos a iubit biserica şi S-a dat pe SINE pentru ea” (Efeseni 5:25).

Ca să zidim biserica, noi trebuie s-o iubim în acelaşi fel. Nu este suficient să dăm banii sau timpul nostru. Trebuie să ne dăm pe NOI ÎNŞINE – viaţa Sinelui nostru.

 

Când Dumnezeu a vrut să descrie dragostea Lui pentru om, El a putut să-Şi compare dragostea numai cu un singur exemplu pământesc – dragostea unei mame pentru copilul ei nou-născut (Vezi Isaia 49:15).

Dacă stai să observi o mamă, vei vedea că dragostea pentru copilaşul ei este plină de spiritul sacrificiului.

De dimineaţă devreme până noaptea, şi chiar de-alungul nopţii, o mamă se sacrifică, se sacrifică şi se sacrifică pentru copilaşul ei. Şi nu primeşte nimic înapoi. Rabdă durerea şi neplăcerile, an de an, pentru copilul ei, fără să aştepte ceva în schimb. Aşa ne iubeşte Dumnezeu şi pe noi. Şi aceasta este natura pe care El doreşte să ne-o imprime şi nouă.

Este imposibil, însă, de găsit în toată lumea o părtăşie despre care să se poată spune că toţi membrii ei se iubesc unul pe altul în acest fel.

Cei mai mulţi credincioşi ştiu doar cum să-i iubească pe aceia care sunt de acord cu ei şi care se alătură grupului lor.

Dragostea lor este omenească şi foarte îndepărtată de dragostea mamelor care se sacrifică!! Totuşi, dragostea cerească este ţinta către care noi toţi ar trebui să tânjim. De aceea, ori de câte ori dăm glas versetelor de mai sus, ar trebui să admitem în mod sincer că dragostea noastră nu este încă aşa, şi să ne mărturisim în acelaşi timp speranţa şi dorul că, într-o zi, ea va deveni asemeni celei cereşti.

Unei mame nu-i pasă dacă alţii din jurul ei sacrifică sau nu ceva pentru copilul ei. Ea se sacrifică pe sine cu bucurie. În acelaşi mod, cel care vede biserica drept copilaşul lui nu se va îngriji dacă alţii din jur sacrifică sau nu ceva pentru biserică. El se va sacrifica bucuros şi nu va avea NICI O plângere sau revendicare de la altcineva.

Aceia care se plâng că alţii nu se sacrifică pentru biserică nu sunt mame, ci infirmiere angajate. Astfel de infirmiere au ore de lucru fixe şi reclamă când infirmiera pentru următoarea tură, de 8 ore, nu vine la timp. Dar o mamă nu munceşte ture de 8 ore pe zi. Ea munceşte 24 de ore zilnic – an după an – şi nici măcar nu este plătită. Chiar şi atunci când copilul ei are 20 de ani, munca mamei nu se sfârşeşte!!

Numai mamele pot alăpta copilaşi în fiecare zi. Infirmierele nu pot produce lapte pentru copilaşii avuţi în grijă. În acelaşi mod, aceia care sunt ca mamele în biserică, vor avea întotdeauna un cuvânt pentru copiii lor spirituali – la fiecare întâlnire. Mulţi bătrâni nu au nici un cuvânt pentru biserică pentru că sunt infirmiere, iar nu mame.

O mamă nu aşteaptă nici o plată de la copiii ei. Nici un copil nu plăteşte vreodată o mamă pentru grija ei. De fapt, dacă am calcula salariile care ar trebui plătite mamelor pe baza unui salariu de infirmieră, până la vârsta de 20 de ani s-ar strânge o sumă exorbitantă. Care copil ar putea să-i plătească mamei grija de care a beneficiat?

 

Acum, întrebarea care ne revine nouă este: Cine e dispus să muncească aşa pentru Domnul şi pentru biserica Lui – fără să primească nici o plată, sacrificându-se pe sine, zi după zi, an după an, până când vine Isus?

Dacă Dumnezeu poate găsi undeva în lume măcar o singură persoană cu acest spririt, El o va folosi să zidească biserica, mult mai mult decât poate folosi 10,000 credincioşi căldicei care încearcă să-I slujească fără spirit de sacrificiu.

Când Isus se va întoarce pe pământ şi tu vei sta înaintea Lui, oare vei avea regrete pentru modul cum ai trăit, sau vei putea să te uiţi înapoi la o viaţă petrecută în mod util pentru împărăţia lui Dumnezeu?

Mulţi rătăcesc şi-şi irosesc vieţile pe pământ.

Trezeşte-te înainte să fie prea târziu şi cere-I lui Dumnezeu să-ţi arate cum Calea Lui este calea sacrificiului.

Cine are urechi de auzit să audă.

CÂTEVA ADEVĂRURI IMPORTANTE PE CARE LE-AMÎNVĂŢAT

Pe parcursul celor 40 de ani de creştin născut din nou, am învăţat unele adevăruri importante care m-au încurajat şi mi-au dat direcţie şi scop în viaţă. Vi le împărtşesc aici, cu speranţa că vor fi o încurajare şi pentru voi.

1. Dumnezeu ne iubeşte aşa cum L-a iubit pe Isus

„….i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:23).

Aceasta este cel mai măreţ adevăr pe care l-am descoperit în Biblie. El m-a schimbat dintr-un credincios nesigur, deprimat, într-unul care a devenit total sigur în Dumnezeu şi plin de bucuria Domnului – pentru totdeauna.

Sunt multe versete în Biblie care ne spun că Dumnezeu ne iubeşte, dar numai aceasta ne spune măsura iubirii Lui – LA FEL DE MULT CUM L-A IUBIT PE ISUS.

Fiindcă nu există nici o părtinire la Tatăl nostru din ceruri în modul în care-Şi iubeşte copiii, El va fi cu siguranţă dispus să facă totul pentru noi, copiii Lui, aşa cum a făcut pentru primul Lui Fiu născut, Isus. El ne va ajuta şi pe noi aşa cum L-a ajutat pe Isus. El se va îngriji de noi la fel de mult cum S-a îngrijit de Isus. El va fi la fel de interesat de planificarea detaliilor vieţii noastre zilnice, precum a fost în planificarea vieţii lui Isus. Nimic din ceea ce ni se va întâmpla vreodată nu-L va lua pe Dumnezeu prin surprindere. El a plănuit deja totul, pentru orice eventualitate.

De aceea nu trebuie să mai fim deloc nesiguri. Am fost trimişi pe pământ cu un scop precis aşa cum a fost şi Isus trimis.

Toate acestea sunt adevărate şi pentru tine – dar numai dacă le crezi.

Nimic nu funcţionează pentru acela care nu crede în Cuvântul lui Dumnezeu.

2. Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în oamenii sinceri

„Dar dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii” (1 Ioan 1:7).

A umbla în lumină îneamnă, în primul rând, că nu ascundem nimic de Dumnezeu. Îi spunem Lui totul, exact aşa cum este. Sunt convins că primul pas spre Dumnezeu este sinceritatea. Dumnezeu îi destestă pe aceia care sunt nesinceri. Isus a vorbit împotriva ipocriţilor mai mult decât împotriva oricui altcuiva.

Mai întâi de toate, Dumnezeu nu ne cere să fim sfinţi sau perfecţi, ci să fim sinceri. Acesta este punctul de plecare al sfinţeniei adevărate. Şi din acest izvor curge apoi restul. Şi dacă există un lucru cu adevărat uşor de făcut pentru

 

oricare dintre noi, atunci acela este să fim sinceri. Deci, mărturiseşte-ţi imediat păcatul lui Dumnezeu. Nu califica gândurile păcătoase dându-le nume

„decente”. Nu spune „Doar admiram frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu”, când tu de fapt ai comis adulter cu ochii tăi. Nu numi „mânia” drept „indignare justificată”. Nu vei obţine niciodată victoria asupra păcatului dacă eşti necinstit.

Şi nu numi niciodată „păcatul”, „o greşeală”, pentru că sângele lui Isus te poate curăţi de toate păcatele, dar nu şi de greşeli!! El nu curăţeşte oameni nesinceri.

Există speranţă numai pentru oamenii sinceri. „Cine îşi ascunde fărădelegile, nu prosperă” (Proverbe 28:13).

De ce a spus Isus că mai degrabă intră prostituatele şi vameşii în împărăţia lui Dumnezeu decât liderii religioşi (Matei 21:31)? Deoarece prostituatele şi vameşii nu au nici o pretenţie că ar fi sfinţi.

Mulţi tineri sunt îndepărtaţi din biserici pentru că membrii acestora le lasă impresia că ei nu au nici o luptă. Şi aşa ajung aceşti tineri să gândească:

„Aceşti oameni nu ne vor înţelege niciodată problemele!!” Dacă aceasta se aplică şi la noi, atunci noi nu suntem asemenea lui Hristos, care atrăgea păcătoşii la Sine.

3. Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în omul care dăruieşte bucuros

„…pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7).

Aceasta este motivul pentru care Dumnezeu îi dă omului liberatate totală – atât înainte, cât şi după întoarcerea la Dumnezeu şi după ce este umplut cu Duhul. Dacă suntem ca Dumnezeu, nici noi nu vom căuta să-i controlăm sau să-i silim pe alţii. Le vom da libertatea de a fi diferiţi de noi, de a avea puncte de vedere diferite de ale noastre şi de a creşte spiritual în propriul lor ritm.

Toate constrângerile de orice fel sunt de la Diavolul.

Duhul Sfânt umple oamenii, în timp ce demonii posedează oamenii. Diferenţa este aceasta: Când Duhul Sfânt umple pe cineva, El îi lasă încă acelei persoane libertatea de a face tot ceea ce doreşte. Dar când demonii posedează oamenii, îi jefuieşte pe aceştia de libertatea lor şi îi controlează. Roada umplerii cu Duhul este stăpânirea de sine (Galateni 5:22,23). Dimpotrivă, posedarea demonică duce la pierderea controlului de sine.

Trebuie să ne amintim că orice lucrare pe care o facem pentru Dumnezeu şi NU e făcută cu voiciune, bucurie, în mod liber şi voluntar este o lucrare moartă. Orice lucrare făcută pentru Dumnezeu în schimbul unei răsplătiri sau a unui salariu este, de asemenea, o lucrare moartă. Orice bani daţi lui Dumnezeu sub constrângerea altora nu au nici o valoare, atâta timp cât Îl implică pe Dumnezeu!

Dumnezeu preţuieşte mult mai mult puţinul făcut cu bucurie pentru El, decât o mare lucrare făcută sub constrângere sau doar pentru uşurarea conştiinţei proprii.

 

4. Sfinţenia vine privind la Isus

„Să alergăm cu stăruinţă în lupta ce ne stă înainte, privind ţintă la Isus” (Evrei 12:1,2).

Secretul dumnezeirii se află în Persoana lui Hristos Care a venit în trupul nostru omenesc (aşa cum spune foarte clar 1 Timotei 3:16) – iar nu în doctrina potrivit căreia Hristos a venit în trupul nostru omenesc. Prin Persoana Lui, şi nu printr-o analiză doctrinară a trupului Lui, noi devenim sfinţi.

Nicio măsură a efortului propriu nu va face vreodată sfântă o inimă păcătoasă. Pentru ca acest lucru să se întâmple, Dumnezeu are de făcut o lucrare în noi.

Sfinţenia (viaţa veşnică) este darul lui Dumnezeu – şi nu poate fi obţinută niciodată prin eforturi omeneşti (Romani 6:23). Biblia spune că numai Dumnezeu ne poate sfinţi (ne poate face sfinţi) pe deplin (1 Tesaloniceni 5:23 spune acest lucru atât de răspicat încât nimeni nu poate înţelege greşit). Cu toate acestea, o sumedenie de credincioşi se luptă să se nege pe sine ca să fie sfinţi. În schimb, ei devin farisei.

„Îmbrăcarea în dreptatea şi sfinţenia adevărului” (Efeseni 4:24) este obţinută prin credinţa în Isus – cu alte cuvinte „privind la Isus”.

Dacă ne uităm doar la o doctrină, vom deveni farisei. Cu cât e mai pură doctrina noastră, cu atât vom deveni nişte farisei mai mari.

Cei mai mari farisei pe care i-am întâlnit pe pământ erau drintre aceia care predicau cele mai înalte standarde de sfinţenie prin efortul propriu!! Trebuie să avem grijă să nu sfârşim ca unul dintre aceştia!

Ce înseamnă a ne uita ţintă la Isus, este explicat foarte clar la Evrei 12:2. În primul rând, trebuie să ne uităm la El ca la Unul Care a trăit pe pământ

„suferind crucea” zi de zi – „ispitit în toate, asemenea nouă, dar fără păcat” (Evrei 4:15). El ne este Înainte Mergător (Evrei 6:20), pe ale Cărui urme trebuie să alergăm. În al doilea rând, trebuie să-L vedem ca pe Unul Care acum este „la dreapta Tatălui”, mijlocind pentru noi şi gata să ne ajute în orice încercare şi ispitire.

5. Trebuie să fim umpluţi cu Duhul Sfânt în mod continuu

„Fiţi plini de Duh” (Efeseni 5:18).

Este imposibil să trăim viaţa creştină, aşa cum doreşte Dumnezeu de la noi, dacă nu suntem umpluţi în mod continuu cu Duhul Sfânt. Este imposibil să-I slujim lui Dumnezeu aşa cum ar trebui, fără să fim unşi cu Duhul şi fără să primim darurile lui supranaturale. Isus Însuşi a avut nevoie să fie uns.

Duhul Sfânt a venit să ne facă asemenea lui Isus atât în viaţa personală, cât şi în lucrarea noastră (Vezi 2 Corinteni 3:18). Dumnezeu ne umple cu Duhul cu

 

scopul de a ne potrivi asemănării lui Hristos în caracter şi de a ne echipa pentru a sluji aşa cum Isus a slujit. Noi nu avem aceeaşi lucrare pe care a avut- o Isus şi de aceea noi nu vom putea face ceea ce a făcut Isus în lucrarea Lui. Dar putem fi la fel de complet echipaţi, ca Isus Însuşi, ca să-I slujim lui Dumnezeu- pentru a ne împlini PROPRIA NOASTRĂ misiune.

Tot ceea ce ni se cere este suficientă sete şi credinţă din partea noastră, pentru ca râuri de apă vie să curgă din noi (Ioan 7:37-39).

Trebuie să dorim serios darurile Duhului dacă vrem să le avem (1Corinteni 14:1). Altminteri nu le vom avea niciodată.

O biserică fără darurile Duhului Sfânt este ca un om care trăieşte dar este surd, orb, mut şi olog – şi prin urmare inutil.

6. Calea crucii este calea vieţii

„Dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El” (2 Timotei 2:11).

Nu există altă cale de a avea viaţa lui Isus manifestată în trupul nostru decât acceptând moartea vieţii Sinelui, în toate situaţiile pe care Dumnezeu le plănuieşte şi le pregăteşte pentru noi (2 Corinteni 4:10,11).

Trebuie să ne „socotim morţi faţă de păcat” (Romani 6:11) în toate situaţiile, dacă vrem să învingem păcatul. Noi trebuie „să facem să moară faptele trupului prin Duhul”, dacă vrem să trăim (Romani 8:13). Duhul Sfânt ne va conduce întotdeauna la cruce în viaţa de zi cu zi.

Suntem trimişi de Dumnezeu în situaţii unde „suntem daţi morţii toată ziua” (Romani 8:36) şi „suntem daţi la moarte din cauza lui Isus” (2 Corinteni 4:11). În astfel de situaţii trebuie să acceptăm „omorârea lui Isus” (2 Corinteni 4:10), pentru ca viaţa lui Isus să se poată manifesta în noi.

7. Opiniile oamenilor sunt bune doar de aruncat la gunoi

„Terminaţi-o cu omul, a cărui suflare este în nările sale; căci ce preţ are el?” (Isaia 2:22)

Când suflarea unui om părăseşte nările sale, el nu este mai bun decât praful pe care călcăm. De ce ar trebui atunci să mai valorizăm opinia unui om?

Dacă nu suntem înrădăcinaţi şi bazaţi pe faptul că opiniile TUTUROR fiinţelor umane adunate laolaltă sunt potrivite doar pentru coşul de gunoi, niciodată nu vom fi capabili să-I slujim eficient Domnului.

Dacă noi căutăm să facem pe plac chiar şi numai unui singur om, nu putem fi slujitori ai lui Hristos (Galateni 1:10).

Oprinia fiecărui om este fără valoare comparativ cu opinia lui Dumnezeu. Acela care este convins de acest lucru va căuta în consecinţă numai aprobarea lui Dumnezeu pentru viaţa şi lucrarea sa. Nu va căuta niciodată să-i impresioneze pe oameni sau să se justifice pe sine înaintea lor.

 

8. Dumnezeu detestă tot ceea ce această lume consideră a fi măreţ

„Ce este înălţat printre oameni este o urâciune înaintea lui Dumnezeu” (Luca 16:15).

Lucrurile considerate importante în lume, nu numai că nu au nici o valoare în ochii lui Dumnezeu dar, în realitate, sunt o urâciune pentru El. Întrucât toată onoarea lumii este o urâciune pentru Dumnezeu, ea trebuie să fie o urâciune şi pentru noi.

Banii sunt ceva ce toată lumea de pe pământ consideră a fi valoros. Dar Dumnezeu spune că aceia care iubesc banii şi tânjesc să fie bogaţi vor avea de suferit, mai devreme sau mai târziu, următoarele opt consecinţe (1 Timotei 6:9,10): (a) vor cădea în ispită, (b) vor cădea în cursă, (c) vor cădea în pofte nebune, (d) vor cădea în pofte periculoase, (e) se vor cufunda în ruină, (f) se vor afunda în distrugere, (g) vor rătăci de la credinţă şi (h) se vor străpunge singuri cu multe dureri.

Am văzut aceste lucruri întâmâmplându-se iar şi iar credincioşilor de peste tot. Una din principalele cauze datorită căreia cuvântul profetic al Domnului de- abia este auzit în aceste zile, în ţara noastră, este aceea că majoritatea predicatorilor sunt iubitori de bani. Isus a spus că adevăratele bogăţii (cuvântul profetic fiind una dintre ele) nu vor fi date de către Dumnezeu acelora care au fost necredincioşi cu banii (Luca 16:11). De aceea auzim atât de multe predici şi mărturii plictisitoare în adunările bisericii şi la conferinţe.

9. Nimeni nu ne poate răni decât noi înşine

„Şi cine vă va face rău dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine?” (1Petru 3:13)

Dumnezeu este aşa de puternic încât El face ca TOATE LUCRURILE să lucreze împreună pentru binele celor care-L iubesc şi care sunt chemaţi după planul Său – adică, pentru aceia care nu au nici o ambiţie pe pământ în afara voii Lui pentru viaţa lor (Romani 8:28). Unul care are ambiţii egoiste nu poate pretinde această promisiune. Dar dacă acceptăm voia lui Dumnezeu total, putem pretinde această făgăduinţă în fiecare minut al vieţii noastre pe pământ. Nimic nu ne poate face rău.

Tot ceea ce alţii ne fac – bun sau rău, involuntar sau voluntar – va trece prin filtrul Romani 8:28 şi va ieşi lucrând spre ceea se este cel mai bine pentru noi – făcându-ne de fiecare dată tot mai asemenea lui Hristos (Romani 8:29) – care este binele pe care Dumnezeu l-a planificat pentru noi.

Acest filtru funcţionează perfect de fiecare dată pentru aceia care îndeplinesc condiţiile prezentate în acest verset.

În plus, 1Petru 3:13 ne spune că nimeni nu ne poate face rău dacă noi suntem

„plini de râvnă pentru bine”.

 

Din nefericire, acest verset nu este aşa de bine cunoscut cum este Romani 8:28. Dar noi trebuie să-l popularizăm acum. În orice caz, totodată această promisiune este aplicabilă numai acelora care sunt devotaţi în a-şi menţine inimile bune faţă de toţi oamenii. Va fi imposibil pentru orice demon sau fiinţă umană să facă rău unui astfel de credincios.

De aceea, oricând un creştin se plânge că alţii i-au făcut rău, el admite, în mod indirect, că nu-L iubeşte pe Dumnezeu, că nu este chemat potrivit planului lui Dumnezeu şi că nu a fost plin de râvnă pentru ceea ce este bine. Altminteri, orice i-ar fi făcut alţii, n-ar fi lucrat decât pentru binele lui, şi atunci n-ar mai fi avut nici o plângere.

În realitate, singura persoană care îţi poate face rău eşti tu însuţi – prin necredincioşia ta şi prin atitudinile tale greşite faţă de alţii.

Acum am aproape 60 de ani şi pot spune cu sinceritate că, în toată viaţa mea, nimeni n-a reuşit vreodată să-mi facă rău. Mulţi au încercat, dar TOT ceea ce au făcut a lucrat numai pentru binele maxim al meu şi al lucrării mele. Deci Îl pot lăuda pe Dumnezeu şi pentru acei oameni. Aceia care mi s-au împotrivit au fost de cele mai multe ori aşa numiţi „credincioşi” care nu au înţeles căile lui Dumnezeu. Vă împărtăşesc experienţa mea numai ca să vă încurajez că aceasta poate fi şi mărturia voastră – întotdeauna.

10. Dumnezeu are un plan perfect pentru fiecare viaţă

„Căci suntem lucrarea Lui şi am fost creaţi în Hristos Isus pentru fapte bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10).

Cu mult timp în urmă, când Dumnezeu ne-a ales în Hristos, El a planificat totodată ce vom face cu viaţa noastră pământească. Acum, datoria noastră este să descoperim acel plan – zi de zi – şi să-l urmăm. Niciodată nu putem face un plan mai bun decât cel al lui Dumnezeu.

Nu trebuie să imităm ce fac alţii, pentru că planul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre copiii Săi este diferit. Planul lui Dumnezeu pentru Iosif, de exemplu, a fost să stea în palatul din Egipt şi să trăiască foarte confortabil în ultimii 80 de ani din viaţa lui. Pe de altă parte, planul lui Dumnezeu pentru Moise a fost ca el să părăsească palatul din Egipt şi să trăiască în condiţii vitrege pentru ultimii 80 de ani din viaţa lui – în pustie. Dacă Moise ar fi urmat exemplul lui Iosif, iubind confortul şi odihna, el ar fi pierdut voia lui Dumnezeu pentru propria viaţă.

Astăzi, exact în acelaşi mod,, Dumnezeu poate dori ca un frate să trăiască toată viaţa în confort în SUA, iar alt frate să se trudească toată viaţa în căldura şi praful din India de Nord.

Fiecare trebuie să fie convins de planul lui Dumnezeu pentru propria sa viaţă în loc să-şi compare destinul cu cel al altui frate şi să fie invidos pe el sau să-l critice.

 

Ştiu că Dumnezeu m-a chemat să-I slujesc în India. Dar niciodată n-am pretins ca altcineva să aibă chemarea mea.

Oricum, nu vom putea niciodată să găsim voia lui Dumnezeu, dacă ne căutăm propria onoare sau dacă iubim banii sau aprobarea oamenilor.

11.A-L cunoaşte pe Dumnezeu în mod personal este secretul puterii

„Aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor acţiona” (Daniel 11:32)

Astăzi, Dumnezeu nu doreşte ca noi să-L cunoaştem în mod mijlocit prin alţii. El invită chiar şi pe cel mai tânăr credincios să-L cunoască în mod presonal (Evrei 8:11). Isus a definit viaţa veşnică drept a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Isus Hristos în mod presonal (Ioan 17:3). Aceasta a fost cea mai mare pasiune a vieţii apostolului Pavel şi aceasta trebuie să fie şi cea mai mare pasiune a noastră (Filipeni 3:10).

Cine doreşte să-L cunoască personal pe Dumnezeu va trebui să-L asculte întotdeauna. Isus a spus că singurul mod în care omul poate să se menţină viu, din punct de vedere spiritual, este ascultând FIECARE cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu ( Matei 4:4 ). El a spus de asemenea că a sta la picioarele Lui şi a-L asculta pe El sunt cele mai importante lucruri din viaţa creştină (Luca 10:42).

Trebuie să ne dezvoltăm obiceiul pe care-L avea Isus de ascultare a Tatălui începând cu dimineaţa devreme în fiecare zi (Isaia 50:4), pe tot parcursul zilei; şi să fim apoi tot într-o atitudine de ascultare în timpul orelor nopţii când dormim – aşa încât, dacă ne trezim vreodată din somn, să putem spune:

„Vorbeşte, Doamne, căci slujitorul Tău ascultă” (1Samuel 3:10).

Cunoscându-L pe Dumnezeu vom deveni învingători în toate situaţiile, pentru că Dumnezeu are o soluţie pentru fiecare problemă cu care ne confruntăm – şi dacă ascultăm de El, El ne va spune care este acea soluţie.

12. Noul legământ este de departe superior vechiului legământ

„Isus este Mijlocitorul unui legământ mai bun” (Evrei 8:6).

Mulţi creştini nu cunosc faptul că există o diferenţă fundamentală între noul şi vechiul legământ (Evrei 8:8-12). Noul legământ este superior vechiului legământ, aşa cum Isus este superior lui Moise (2Corinteni şi Evrei 3).

În timp ce vechiul legământ putea purifica numai viaţa exterioară a unei persoane, prin teama de judecată şi făgăduinţa unei răsplătiri, noul legământ ne schimbă din interior, nu prin ameninţări şi promisiuni, ci prin Duhul Sfânt care ne dă caracterul lui Hristos – un caracter care este total pur şi iubitor.

E o diferenţă colosală între un porc păstrat curat prin ţinerea lui în lanţuri (frica de pedeapsă sub Lege), şi o pisică ce se menţine singură curată datorită naturii sale interioare.

 

Acest exemplu ilustrează diferenţa dintre cele două legăminte.

13. Suntem chemaţi să fim respinşi şi persecutaţi de oameni

„De fapt, toţi cei care voiesc să trăiască în evlavie în Hristos Isus vor fi persecutaţi” (2Timotei 3:12).

Isus le-a spus ucenicilor Săi că în lume se vor confrunta cu necazuri (Ioan 16:33); şi El S-a rugat Tatălui să nu-i ia pe ucenici din lume (Ioan 17:15). Apostolii i-a învăţat pe credincioşi că numai prin multe necazuri vor putea intra în împărăţia lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 14:22).

Isus a zis că, dacă oamenii Îl numiseră pe El Însuşi şeful casei lui Beelzebul, atunci membrii casei Lui vor fi numiţi cu nume şi mai rele (Matei 10:25). Prin aceasta ştim că suntem membrii credincioşi ai casei Lui. Unele nume care mi- au fost atribuite mie personal de către alţi „credincioşi” au fost: „Diavol”, „Fiul Diavolului”, „Spirit Rău”, „Antihrist”, „Înşelător”, „Terorist”, „Criminal” şi

„Diotref”. În consecinţă, a fost o mare onoare să fiu identificat ca parte a casei lui Isus. Toţi care-I slujesc Domnului cu credincioşie vor experimenta aceasta.

Isus a spus de asemenea că un proroc adevărat nu va fi preţuit de „rudele lui” (Marcu 6:4). Isus Însuşi nu a fost acceptat de membrii familiei Lui. Fiecare proroc adevărat al lui Dumnezeu va fi respins şi dispreţuit de propriile rude chiar şi în zilele noastre. În acelaşi mod, un apostol adevărat va fi de asemenea

„vorbit de rău” şi tratat „ca gunoiul lumii, ca lepădătura tuturor” (1 Corinteni 4:13).

Suferinţa şi respingerea a fost întotdeauna destinul rezervat de Dumnezeu celor mai mari slujitori ai Săi.

Învăţătura potrivit căreia biserica va fi răpită înaintea „marelui necaz” este una populară pentru majoritatea credincioşilor, pentru că le gâdilă auzul. Dar Isus a spus foarte clar, în Matei 24:29-31, că El va veni să-Şi ia aleşii numai DUPĂ marele necaz. NU EXSTĂ NICI UN VERSET ÎN ÎNTREG NOUL TESTAMENT CARE SĂ NE SPUNĂ CĂ BISERICA VA SCĂPA DE MARELE NECAZ PRIN ACEEA CĂ VA FI RĂPITĂ DIN EL.

Această doctrină a fost inventată de către oameni, în Anglia mijocului de secol 18.

Noi trebuie să ne pregătim biserica din ţara noastră pentru persecuţie.

14. Trebuie să-i primim pe toţi aceia pe care Dumnezeu i-a primit

„Dar acum, Dumnezeu a pus mădularele în trup, pe fiecare aşa cum I-a plăcut” (1Corinteni 12:18,25).

Dumnezeu a ridicat oameni în momente de timp diferite, în locuri diferite, ca să dea o mărturie pură pentru EL.

 

Dar, după ce acei oameni ai lui Dumnezeu au murit, urmaşii lor au transformat grupurile lor în unele exclusiviste şi cultice.

Însă trupul lui Hristos este mai extins decât orice grup. Şi nu trebuie să uităm acest lucru. Mireasa lui Hristos se găseşte în multe grupuri din zilele noastre.

De aceea noi trebuie să căutăm părtăşia cu toţi aceia pe care Domnul i-a acceptat, chiar dacă poate nu avem posibilitatea să lucrăm împreună cu mulţi dintre ei, datorită diferenţelor de interpretare a Cuvântului lui Dumnezeu.

15. Trebuie să tratăm fiecare fiinţă umană cu demnitate

„Cu limba noastră noi binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl, şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură iese şi binecuvântarea şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa fraţii mei!” (Iacov 3:9,10).

Orice cuvânt sau acţiune care înjoseşte un om nu vine niciodată de la Dumnezeu. Întotdeauna este de la Satan care caută să înjosească şi să degradeze oamenii.

Ni se porunceşte să vorbim „cu blândeţe şi cu teamă” (1Petru 3:15) tuturor oamenilor – fie ei soţii, soţi, copii, tineri, cerşetori sau duşmani. Toţi oamenii trebuie trataţi cu demnitate. De exemplu, când oferim un dar unui frate mai sărac, trebuie să o facem astfel încât să nu-i răpim demnitatea de fiinţă umană. Trebuie să fim fratele lui iar nu binefăcătorul lui.

16. Trebuie să destăinuim numai lui Dumnezeu nevoile noastre financiare

„Şi Dumnezeul meu să îngrijească din plin de toate nevoile voastre, potrivit bogăţiilor Sale, în slavă, în Hristos Isus” (Filipeni 4:19).

Lucrătorii creştini permanenţi trebuie să se încreadă în Dumnezeu pentru toate nevoile lor financiare şi trebuie să le mărturisească numai Lui. Atunci Dumnezeu îi va îndemna pe copiii Lui să suplinească nevoile lor. Ei nu trebuie să trăiască „cu credinţă în Dumnezeu şi cu insinuări/ aluzii către alţi credincioşi” aşa cum trăiesc mulţi astăzi.

„Tot aşa, Domnul a rânduit ca cei care vestesc Evanghelia să trăiască din Evanghelie” (1Corinteni 9:14). Deci acelora care-I slujesc Domnului în regim permanent li se permite să primească daruri de la alţi credincioşi. Dar niciodată nu trebuie să primească un salariu. E o diferenţă colosală între daruri şi un salariu. Darurile nu pot fi pretinse, în timp ce un salariu poate fi revendicat. Aici se află cauza alunecării de la credinţă a majorităţii bisericilor şi instituţiilor creştine de astăzi.

Oricum, nu trebuie să primim niciodată vreun dar pentru folosul nostru personal sau al familiei noastre de la oameni care sunt mai săraci decât noi. Dacă astfel de oameni ne oferă daruri, noi trebuie ori să dăm aceşti bani unor oameni mai săraci decât ei sau să-i punem în colecta pentru lucrarea Domnului.

 

Iată „Zece Porunci” legate de bani pe care toţi lucrătorii permanenţi vor trebui să facă bine să ia aminte la ele:

1. Niciodată să nu-ţi faci cunoscute nevoile financiare altcuiva decât lui Dumnezeu (Filipeni 4:19).

2. Nu accepta niciodată bani de la necredincioşi (3Ioan 7).

3. Nu aştepta niciodată nici un dar de la nimeni (Psalmul 62:5).

4. Nu permite nimănui să te controleze sau să-ţi influenţeze lucrarea prin a-ţi oferi bani.

5. Nu accepta niciodată bani de la aceia care nu primesc lucrarea ta.

6. Nu accepta niciodată bani pentru nevoile tale personale sau familiale de la cineva mai sărac decât tine.

7. Să nu fii niciodată dependent de vreun om pentru nevoile tale financiare.

8. Niciodată să nu administrezi banii lui Dumnezeu într-un mod care i-ar determina pe alţii să te suspecteze de administrare greşită (2Corinteni 8:20,21).

9. Nu fii niciodată entuziasmat când primeşti bani.

10. Nu fii niciodată deprimat când pierzi bani.

Concluzie

Sper că aceste adevăruri nu doar te vor încuraja, dar totodată te vor şi elibera. Dacă eşti hotărât în ce priveşte umblarea ta cu Domnul şi lucrarea ta, ar trebui să iei în serios aceste adevăruri în viaţa ta de zi cu zi.

PRINCIPIILE SLUJIRII LUI DUMNEZEU

(Mesaj transmis liderilor creştini evanghelici la conferinţa „All-India” pe marginea misiunii bisericii şi pregătirii liderilor – Decembrie 17, 1997).

Aş vrea să mă întorc la Cuvântul lui Dumnezeu, în Apocalipsa, capitolul 4. După ce, în capitolul 1, Domnul i-a oferit lui Ioan o revelaţie a Lui Însuşi, El i-a oferit şi o vedere în profunzime asupra stării reale a multor biserici din acea parte a lumii – în capitolele 2 şi 3. După cum ştiţi, multe din acele biserici se aflau într-o stare foarte decadentă. Apoi, în capitolul 4:1, Domnul îi spune lui Ioan: „Suie-te aici!”

Ce cuvânt scump este acesta!

Când vedem starea lucrurilor din jurul nostru şi întâmpinăm probleme pentru care nu avem soluţie, este bine să-L auzim pe Domnul spunându-ne: „Vino mai sus! Vino şi vezi lucrurile din perspectiva Mea – şi nu de la nivelul de jos, pământesc, de la care ai privit până acum lucrurile acestea”. Cred că acesta este un cuvânt pe care noi înşine avem nevoie să-l auzim mereu – „VIN-O MAI SUS!”

Pavel spune: „Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându- mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus”. El auzise acea chemare să vină mai sus şi niciodată nu era mulţumit, nu conta cât de sus ajunsese.

Primejdia conducerii creştine este că stăm prea mult în faţa oamenilor. Suntem aclamaţi. Acum avem până şi acoperire mediatică. Avem titluri înaintea numelor şi grade după numele noastre!! Ce altceva mai mult avem nevoie! Vă spun eu ce nevoie avem noi – AVEM NEVOIE SĂ AJUNGEM MAI APROAPE DE INIMA LUI DUMNEZEU! AVEM NEVOIE SĂ URCĂM MAI SUS!

Dumnezeu nu l-a creat pe Adam pentru că avea nevoie de un slujitor. El nu l-a creat pe Adam pentru că avea nevoie de un ucenic. Şi El nu te-a creat pe mine şi pe tine pentru că avea nevoie de slujitori sau de ucenici. El are deja destui slujitori în milioanele de îngeri. El l-a creat pe Adam, în primul rând, pentru ca Adam să poată avea părtăşie cu El. Iată de ce pentru Adam legea NU a fost:

„Şase zile să lucrezi iar a şaptea să te odihneşti”. Nu. Aceasta e venit mai târziu prin Legea lui Moise.

Adam a fost creat în cea de-a şasea zi. Şi aşa, chiar PRIMA lui zi – a şaptea pentru Dumnezeu, dar prima pentru Adam – a fost o zi de odihnă şi de părtăşie cu Creatorul lui. De-abia după acea zi de părtăşie cu Dumnezeu Adam avea să meargă în grădină şi să-I slujească lui Dumnezeu pentru următoarele şase zile.

Şi când uităm această ordine – când uităm că părtăşia cu Dumnezeu trebuie să aibă prioritate faţă de ieşirea în via Lui pentru a-I sluji – atunci înseamnă că am pierdut scopul principal al creaţiei şi al salvării noastre.

 

Putem fi aşa de ocupaţi cu cerinţele din jurul nostru – în special într-o ţară ca India – încât să nu mai avem deloc timp de părtăşie cu Dumnezeu. Putem simţi că e pierdere de timp când în jurul nostru e o aşa mare nevoie. Dar care este rezultatul unei munci bazate pe cerinţe? Probabil o muncă din abundenţă – dar calitatea ei va fi slabă. Statisticile sunt înşelătoare. Probabil aţi auzit afirmaţia că există trei tipuri de minciuni – minciuni negre, minciuni albe şi statisticile!! Statisticile sunt înşelătoare. Toată lumea are statistici în zilele noastre. Dar pe Isus niciodată nu L-au interesat statisticile.

Au fost perioade în viaţa mea când am trecut prin anumite crize. Una a fost foarte timpurie, când căutam să-I slujesc Domnului şi am descoperit că, deşi cunoşteam Cuvântul, îmi lipsea puterea! Şi astfel L-am căutat pe Dumnezeu pentru botezul în Duhul Sfânt – ca să fiu învestit cu putere din cer. Acum, ştiu că sunt concepţii diferite cu privire la acest lucru – şi nu încerc să convertesc pe nimeni. Spun doar că am fost născut din nou şi m-am botezat în apă, dar

„râurile de apă vie” nu curgeau din viaţa mea. Cu toate acestea, ştiam că Isus făgăduise că oricine credea în EL, râuri de apă vie vor curge din viaţa lor – că niciodată nu vor seca. Însă eu însumi m-am simţit sec de multe ori. Chiar dacă cunoşteam Cuvântul, chiar dacă predicam, eram sec. Foarte adesea lucrarea mea pentru Domnul a fost ca şi cum aş fi pompat cu o pompă de mână. Ştiţi ce înseamnă aceasta – pompezi şi pompezi şi ţâşnesc doar câteva şiroaie de apă. În mod sigur nu curge un râu. Dar eu înţelegeam totuşi cuvântul lui Isus în mod clar: „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie”.

Tot ce pot spune este că L-am căutat pe Dumnezeu şi El S-a întâlnit cu mine.

Şi acest fapt a schimbat direcţia vieţii mele.

Nu m-am alăturat bisericii Penticostale. Nu mă consider a fi un penticosatal sau un charismatic.

Dar Dumnezeu S-a întâlnit cu mine şi m-a umplut cu Duhul Său Sfânt.

Şi apoi, peste ani, am ajuns la o altă criză în viaţa mea. Aceea a fost o criză care a avut de-a face cu problema realităţii – dacă ceea ce eu predicam era de fapt adevărat în viaţa mea interioară, şi dacă povara pe care se părea că o port când le vorbeam oamenilor era ceva ce purtam de asemenea şi în inima mea.

Acum aproape 28 de ani am avut primul Congres de Evanghelism „All-India” la Deolali. Acolo am prezentat un referat. Atunci eram tânăr – doar 30 de ani. Şi ştiţi cum este când suntem tineri. Doream să-i impresionez pe toţi. Şi referatul meu a fost impresionant, pentru că muncisem din greu la el. Lucrarea mea a continuat cu călătorii în Australia şi în Singapore şi în alte locuri unde vorbeam în conferinţe despre viaţa mai profundă. Şi peste tot scopul meu era să impresionez oamenii.

Atunci Domnul mi-a vorbit şi m-a întrebat: „Vrei să-i impresionezi pe oameni sau vrei să-i ajuţi?” Eu am spus: „Doamne, vreau să-i ajut.” Atunci Domnul a spus: „Atunci opreşte-te din încercarea de a-i impresiona”. Am ajuns într-un loc în viaţa mea unde a trebuit să spun: „Doamne, viaţa mea interioară nu corespunde cu ceea ce predic”. În exterior, eram o mărturie bună. Dar gândurile şi atitudinile mele – atitudinea mea faţă de bani – nu erau asemenea

 

lui Hristos. Îl proclamam pe Hristos cu gura mea, dar Duhul lui Hristos nu-mi conducea şi gândurile mele. Şi am fost sincer cu Dumnezeu în această privinţă.

Cred că primul pas către Dumnezeu este să fii sincer.

Pe atunci eram destul de bine cunoscut. Scriam cărţi care aveau o largă circulaţie. Ţineam un program săpămânal de radio. Eram invitat încolo şi- ncoace. Într-o zi Domnul a vorbit inimii mele şi mi-a zis: „Eşti dispus să stai în faţa acelei congregaţii care te respectă şi să le spui că nu eşti sincer, că nu eşti real?” Am spus: „Da, Doamne! Nu-mi pasă ce gândesc oamenii despre mine. Vreau să faci ceva pentru mine. Îţi cer un singur lucru: Ca viaţa mea interioară să corespundă cu ceea ce predic”.

Aceasta este ceea ce I-am cerut Domnului acum 23 de ani. Dumnezeu S-a întâlnit cu mine din nou. El răsplăteşte pe aceia care-L caută cu sârguinţă. Şi Domnul mi-a spus: „Vino mai sus”.

Părtăşia cu Dumnezeu a devenit acum cel mai preţios lucru pentru mine – în ultimii 22 de ani.

Mi-a schimbat viaţa şi a îndepărtat cu totul descurajarea şi depresia din viaţa mea.

Am găsit secretul umblării cu Dumnezeu. Şi acesta a făcut lucrarea mea o bucurie! Nu mai este deloc seacă!

Toată lucrarea ta depinde de umblarea ta personală cu Dumnezeu. Vă amintiţi când Isus era în casa Mariei şi a Martei. El i-a spus Martei: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu”. De ce se îngrijora Marta? Erau nevoi de acoperit acolo. Şi ea Îl servea pe Domnul, fără egoism şi sacrificându-se pe sine, asudând în bucătărie – nu pentru a găti mâncare pentru sine, ci pentru Domnul şi ucenicii Lui. Ce serviciu mai mare decât acesta ar fi putut să facă? Era unul total neegoist!

Iar ea nu o făcea pentru bani sau pentru un salariu, aşa cum slujesc mulţi lucrători creştini din zilele noastre. Nu. Era total neegoistă! Şi, cu toate acestea, Domnul i-a spus: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu”. Ea s-a gândit că Maria era egoistă, stând acolo la picioarele Domnului şi nefăcând nici o muncă, ci doar ascultând. Şi Isus a zis: „dar UN SINGUR LUCRU trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua”.

O parafrazare minunată a 1Corinteni 4:2 spune: „Cel mai important lucru legat de un slujitor este că el face doar ceea ce-i spune stăpânul lui”. Această afirmaţie mi-a adus atât de multă pace în inimă. Ce am eu de făcut când văd o lume în nevoie? Să trecem toţi să muncim pentru cei în nevoie? Există o mulţime de manipulatori în creştinism care sunt gata să mă pună la treabă.

Dar eu Îi spun Domnului: „Vreau să te aud pe Tine”. Există o mulţime de Marta care mă vor critica spunând: „Spune-i să nu-şi piardă vremea ascultând, când o lume în nevoie piere în păcat”.

 

Cu siguranţă trebuie să privim la nevoile lumii. Isus a spus: „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi recolta”. Trebuie să vedem nevoile şi să arătăm aceste nevoi şi altora. Da. Dar chemarea trebuie să vină de la Dumnezeu – nu de la om. Iată ce am înţeles eu.

Isus a stat în cer 4.000 de ani în timp ce lumea pierea din lipsa unui Mântuitor. Nimeni nu L-a putut presa să părărsească cerul înainte de timpul hotărât de Tatăl. Dar „la împlinirea vremii” El a venit.

Şi când a venit pe pământ, timp de 30 de ani, El a făcut scaune şi bănci – în timp ce lumea pierea! El nu putea fi pus în acţiune numai de nevoia singură. Dar când a sosit timpul potrivit, Tatăl a zis „Du-te! Şi El S-a dus. Şi El a făcut mai mult în 3 ani şi jumătate decât pot face alţii în 3.000 de ani. Pentru un slujitor cel mai important lucru nu este să alerge încolo şi-ncoace făcând cutare şi cutare lucru pentru Dumnezeu, ci să-L asculte pe EL. Este dificil să ascultăm.

În tinereţe, obişnuiam să particip într-o adunare unde studiam Scripturile, posteam şi mă rugam regulat. Eram învăţaţi ca în fiecare dimineaţă să avem un

„Timp de Pace” – un obicei bun pe care-l recomand tuturor. Dar în ciuda tuturor orelor aparent petrecute în prezenţa lui Dumnezeu, oamenii continuau să fie acrii, îndârjiţi, greu de abordat, să se judece unii pe alţii, să fie critici şi suspicioşi…..

Undeva, ceva era greşit. Am trăit momente când am petrecut doar 10 sau 15 minute cu un om evlavios şi m-am simţit provocat şi inspirat. Puteţi atunci să vă imaginaţi ce pot face 10 sau 15 minute petrecute cu Dumnezeu Însuşi? Atunci cum de noi toţi nu ne schimbăm?

Domnul mi-a arătat că eu nu-mi petreceam timpul cu EL în „timpul meu de părtăşie”. Îmi petreceam timpul cu mine însumi. Doar studiam o carte – nu era nici o diferenţă dacă în faţa mea era Biblia sau o carte de chimie. Nu-mi petreceam timpul cu Dumnezeu – ascultându-l pe El. Eu doar studiam o carte!

Isus a spus cu privire la Maria: „Un singur lucru trebuie….să asculţi”. Din acesta izvorăşte orice altceva.

Şi acesta este un mod foarte eficient de a-I sluji lui Dumnezeu pentru că El îţi poate spune ce El doreşte să faci tu!

Tatăl Îi spunea Lui Isus ce să facă. Odată Isus a fost îndemnat de Duhul să meargă pe jos 50 de mile din Galileea la Sirofenicia, dincolo de graniţele Israelului. Nu ştiu câte ore I-au trebuit să ajungă acolo – probabil o zi întreagă. Şi acolo El a întâlnit o femeie Canaaneancă, a cărei fiică era posedată de demon. El a scos afară demonul şi a arătat ucenicilor Săi marea credinţă pe care femeia o avea când a cerut doar fărâmiturile care cad de la masa copiilor. Apoi S-a întors în Galileea. Iată cum trăia Isus. A mers aşa cale lungă doar pentru UN suflet. Nu a fost impresionant – statistic vorbind!! Dar a fost potrivit voii lui Dumnezeu.

 

Isus a slujit aşa timp de 3 ani şi jumătate. Iar la sfârşitul perioadei El a spus:

„Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17:4). Oare împlinise El toate nevoile din lume – în India, în Africa? Nu. Nu le împlinise. Dar El sfârşise lucrarea pe care Tatăl I-o dăduse Lui s-o facă. Şi apoi nu Şi-a dorit să mai trăiască pe pământ nici măcar o zi. La fel a putut spune la sfârşitul vieţii lui şi apostolul Pavel: „Mi-am sfârşit alergarea”.

Tu ai o chemare diferită după cum şi eu am o chemare diferită în Trupul lui Hristos. Dar noi toţi trebuie să înţelegem ce doreşte Dumnezeu să facem. Una din principalele cauze a surzirii noastre faţă de vocea lui Dumnezeu este LIPSA DE REALITATE din vieţile noastre – reaua credinţă şi prefăcătoria.

Fariseii nu puteau auzi ce spunea Isus pentru că trăiau o viaţă de prefăcătorii. Ei dădeau altora impresia că erau evlavioşi. Stăteau în picioare în faţa poporului ca liderii şi învăţătorii timpului lor. Dacă i-ai fi întâlnit pe Petru sau pe Ioan, înainte ca ei să-L întâlnească pe Isus, şi i-ai fi întrebat: „Petru, Ioan, mi-aţi putea spune numele unui om al lui Dumnezeu pe care-l cunoaşteţi?”, ţi- ar fi menţionat numele unui fariseu care era un bătrân din sinagoga locală.

Pentru că aceea era judecata lor – că oamenii care studiau Scripturile, care posteau, se rugau, purtau cutiuţe mici cu versete din Scriptură pe frunte şi păreau foarte sfinţi şi evlavioşi, erau cu adevărat oamenii lui Dumnezeu. Vă puteţi imagina atunci şocul pe care l-au avut când L-au auzit pe Isus numindu- i acei bătrâni în sinagogă drept o adunătură de ipocriţi care candidau pentru intrarea în iad.

Când Isus Şi-a ales ucenicii, el nu a ales nici măcar unul din vreo şcoală Biblică. În acele zile, în Ierusalim exista o şcoală biblică condusă de Gamaliel. Dar Isus nu a mers să-şi aleagă ucenici de acolo. El i-a selectat de pe ţărmul Galileii – oameni needucaţi – şi i-a făcut apostolii Lui. Iar ei au scris cărţi pe care acum seminariile Biblice le dau oamenilor să le studieze pentru doctorate în teologie!! Nu este uimitor?? Cred că Petru singur n-ar fi fost capabil să obţină nicio calificare de la vreun seminar de-al nostru. Poate doar unul dintre ucenici ar fi fost capabil să obţină o astfel de calificare – Iuda, cel mai inteligent şi deştept dintre ei.

De ce a ales Isus astfel de oameni? Erau simpli şi dispuşi să-L asculte.

Ce freamăt se stârnea când aceşti bărbaţi simpli mergeau în vreo sinagogă şi predicau! Ei nu predicau mesaje rutinate pe care oamenii le auziseră întotdeauna. Ei erau proroci. Iar oamenilor nu le-au plăcut niciodată prorocii. În cei 1.500 de ani de istorie a Israelului, aşa cum a spus Ştefan: „Pe care dintre proroci nu i-a persecutat părinţii voştri?”

Acei apostoli nu erau vorbitori diplomaţi. Ei erau proroci. Şi cred că ţara noastră poate avea câţiva proroci în aceste timpuri, aşa încât să putem auzi ce spune Dumnezeu. Dumnezeu nu iubeşte ceea ce este mare şi grozav în ochii oamenilor.

 

Nu sunt împotriva adunărilor de acest fel. Dar am încetat să mai merg la astfel de întâlniri de mai bine de 20 de ani. Acum refuz astfel de invitaţii. Ştiu că astfel de adunări te pot face faimos. Obţii expunere mediatică. Dar, pe măsură ce am călătorit în satele din ţara noastră – unde e cea mai mare parte a lucrării mele acum – am descoperit că oamenii care fac adevărata lucrare nu sunt într-o conferinţă ca aceasta. Ei sunt necunoscuţi şi se află chiar acolo, în acele sate. Ei nu pot vorbi engleza şi cu siguranţă că nu ştiu ce înseamnă să prezinţi o dezbatere. Dar sunt plini de Duh, Îl iubesc pe Domnul şi ies să aducă suflete pierdute la Hristos. Lăudat să fie Dumnezeu pentru astfel de oameni.

Alţii îşi organizează misiuni proprii şi devin cunoscuţi ca lideri de misiune şi capătă onoarea. Dar mulţi care sunt primii acum vor fi ultimii când se va întoarce Isus. Deci este bine pentru noi să fim smeriţi. Este bine pentru noi să avem gânduri umile despre noi înşine. Poate că nu suntem aşa de mari în ochii lui Dumnezeu cum cred alţi creştini că am fi datorită diplomelor şi calificărilor noastre. Acestea pot impresiona oamenii, dar nu pe Dumnezeu. De fapt, ele nu impresionează nici pe diavolul. Diavolul se teme de un om sfânt, un om care este autentic, un om care este acelaşi în interior cum este şi în exterior, şi un om care niciodată nu predică ceea ce nu practică.

Oamenii mă întreabă: „Frate Zac, de ce nu îndemni oamenii să meargă în India de Nord?” Răspund: „Isus a predat numai ceea ce a făcut” (Faptele Apostolilor 1:1). Nu am locuit în India de Nord. Deci nu pot să cer altora s-o facă. Nu spun că n-ar trebui făcut acest lucru. Spun doar că nu pot predica ceea ce n-am făcut. Şi apoi eu nu sunt întregul trup al lui Hristos. Eu sunt doar o parte a lui. Sunt un mădular neechilibrat. Singurul om echilibrat care a călcat pe pământ a fost Isus Hristos.Voi sunteţi neechilibraţi şi la fel sunt şi eu. Haideţi să nu gândim că unul dintre noi este mai mult decât doar o parte. Fiecare parte este necesară – evanghelistul, învăţătorul, păstorul, prorocul şi apostolul – pentru ca oamenii să fie făcuţi mădulare ale trupului lui Hristos şi pentru ca acel Trup să fie zidit.

Care este chemarea noastră? Este să facem pe cineva care nu este un mădular al Trupului lui Hristos, mădular al acelui Trup? Nu este în esenţă aceasta chemarea noastră? Cred că toţi suntem de acord cu aceasta.

Fiindcă Duhul Sfânt foloseşte cuvântul „Trup”, voi folosi o ilustrare din trupul fizic. Să spunem că am avea o farfurie cu un cartof (reprezentând un necredincios), care trebuie să devină parte din trupul meu. Cum se va întâmpla aceasta? Înainte de toate se întâmplă evanghelizarea – mâna care se întinde ca să atingă şi să ia acel cartof.

Evanghelizarea este întotdeauna prima lucrare în această activitate. De aceea niciodată nu subestimez evanghelizarea. O apreciez foarte mult – şi mai ales pe aceia care sunt implicaţi în această lucrare în căldura şi praful Indiei de Nord. Sunt interesat să citesc revistele lor – am mai multe numere acasă – să citesc despre lucrarea acestor fraţi dragi ai mei care trudesc acolo. Am fost acolo din când în când să-i şi întâlnesc pe unii dintre ei

 

Deci, aici este mâna care ia cartoful din farfurie. Cartoful nu va deveni niciodată parte a trupului meu dacă „evanghelistul” (mâna mea) nu iese şi face

„evanghelizarea” (pune cartoful în gura mea).

Dar asta-i tot?? Dacă doar ţin cartoful în gura mea va deveni el o parte a trupului meu? Nu, nu va deveni. După o vreme, se va strica în gura mea şi-l voi scuipa. Iată cum unii convertiţi s-au stricat în unele din bisericile noastre! Ei sunt doar luaţi şi ţinuţi în gură!

Însă ceva mai mult trebuie să i se întâmple acelui cartof. Trebuie să fie mestecat şi zdrobit de dinţii mei.

Cartoful îşi poate atunci imagina că totul s-a sfârşit. Dar nu s-a sfârşit totul! Cartoful merge mai departe în stomac şi acolo sunt turnaţi peste el acizi fără milă.

Aceasta este o imagine a lucrării profetice din biserică. Ştiţi că nu este deloc comod să ţi se toarne acid peste corp. Lucrarea delicată de luare din farfurie a fost aşa de frumoasă. Dar când este turnat acid peste noi, nu mai este deloc plăcut. Acum cartoful este fărâmiţat complet şi nu mai seamănă deloc a cartof.

Dar în câteva săptămâni, iată!, a devenit sânge şi carne şi oase – o parte a trupului meu!

Acum, a cui slujbă a fost cea mai importantă în această activitate. Ce lucrare are vreunul dintre noi pe care să n-o fi primit-o? Dacă suntem smeriţi, vom recunoaşte că suntem neechilibraţi. Mâna nu este mai importantă decât stomacul. Se completează reciproc. Din nefericire, în creştinism există această competiţie eternă între membrii – mâna care-şi construieşte propria împărăţie, stomacul care-şi construieşte propria împărăţie, şi gura care şi-o construieşte pe a ei!! Ce avem noi atunci? Nu un trup, ci un „Laborator de Anatomie”, cu o gură colo, un stomac dincolo, o mână aici şi un picior acolo. Aceasta nu este un trup!

De ce avem nevoie cel mai mult? Da, este adevărat, avem nevoie de învăţătură. Dar mai mult decât orice altceva avem nevoie de smerenie. Avem nevoie să recunoaştem că toţi suntem în mod egal importanţi – fiecare membru în trupul lui Hristos. Iar marele lider misionar nu este mai valorors în lucarea lui decât fratele sărac care nu poate vorbi engleza fluent, dar care pleacă şi aduce suflete la Hristos. Ei toţi sunt parte a aceluiaşi trup.

„Suie-te mai sus”, spune Domnul, „şi uită-te la lucruri din punctul Meu de vedere”. Lucrurile arată foarte diferit când sunt văzute din perspectiva lui Dumnezeu, decât atunci când sunt privite dintr-un punct de vedere pământesc.

De ce atât de mulţi lucrători creştini au o opinie aşa de înaltă despre ei înşişi?

Fii sincer. Care sunt gândurile pe care le nutreşti despre tine însuţi când eşti numai tu singur? Sunt ele gânduri de smerenie, de recunoaştere a faptului că tu însuţi nu eşti nimic?

 

Sunt momente când stau afară şi privesc stelele. Ştiu că sunt milioane de stele şi că întregul pământ este doar o minusculă pată în acest univers. Şi spun: „O, Doamne, cât de măreţ eşti Tu! Ce mare este acest univers! Eu sunt un fir aşa de mic de praf pe această pată numită Pământ. Şi iată-mă pretinzând că Te reprezint pe Tine şi predicând probleme aşa de măreţe. Te rog ajută-mă să am o părere despre mine mai cumpătată”. Vă recomand ca voi toţi să-I spuneţi aceasta lui Dumnezeu.

Dumnezeu dă har celui smerit. Oricine poate avea cunoaştere. Dar numai cel smerit poate primi har. Avem mult mai multă nevoie de har decât de cunoaştere.

M-am gândit la tinerii care vin la Domnul şi care sunt persecutaţi de familii pentru credinţa lor. Când vine o asemenea persoană la una din bisericile noastre, ce vede? Vede oare acolo spiritul lui Isus Hristos? Oamenii din jurul nostru au o impresie foarte greşită despre creştinism.

Am crezut mult timp că primul principiu al tuturor lucrărilor eficiente – fie evanghelizare sau orice altceva – se regăseşte în Evrei 2:17, unde spune că Isus

„a trebuit să se asemene fraţilor Săi în toate”. Vreau să meditez asupra acestui verset – El a fost făcut asemenea fraţilor Săi ÎN TOATE.

Cum le pot sluji celorlalţi? Trebuie să fiu făcut asemenea lor în toate. Trebuie să mă cobor la nivelul lor.

De ce nu pot comunica cu o frunicuţă care se târăşte pe podea? Pentru că sunt prea mare.

Dacă merg la acea frunică în forma umană, va fi îngrozită. Singurul mod în care pot comunica cu acea furnică este, în primul rând, devenind ca ea. Singurul mod în care Dumnezeu a putut comunica cu noi a fost ca EL să devină ca noi. Toţi putem înţelege lucrul acesta. Dar haideţi să ne amintim de el şi în slujirea noastră pentru alţii – fie într-o biserică locală sau într-o zonă izolată – primul principiu este aceasta – să fii făcut ca ei în toate lucrurile, „să stăm în locul unde se află ei”, aşa cum a spus Ezechiel (Ezechiel 3:15).

Aceasta înseamnă, de exemplu, că nu vrem să ne înălţăm deasupra altora în nici un mod. De aceea Isus le-a spus ucenicilor lor ca niciodată să nu-şi asume titluri ca „Învăţător”, „Tată” sau orice alt titlu.

Deoarece un titlu te va înălţa deasupra oamenilor pe care-i slujeşti. Îi vei intimida cu importanţa ta, în loc să fii unul ca ei.

În ciuda unui asemenea avertisment, astăzi noi avem încă o mulţime de oameni care poartă titluri în creştinism.

Credem că-I putem sluji lui Dumnezeu mai bine adoptând metodele lumii. Dar acest lucru nu este deloc adevărat.

 

În Vechiul Testament, citim că, odată, filistenii au capturat chivotul lui Dumnezeu. Dar au avut probleme din cauza lui şi de aceea l-au trimis înapoi cu un car cu boi. Mulţi ani mai târziu, când David a trebuit să mute chivotul, s- a gândit în sinea lui: „Hei, asta-i o idee bună. Modul în care ne învaţă Legea că ar trebui transportat chivotul, şi anume purtat pe umerii Leviţilor, este foarte bun, însă pentru distanţe scurte. Dar pentru distanţe lungi, metoda filistenilor cu siguranţă e mai bună”. Şi aşa a pus chivotul într-un car tras de boi. Şi ştiţi ce s-a întâmplat. Boul s-a poticnit şi Uzia a întins mâna să stabilizeze chivotul. Dumnezeu S-a mâniat şi l-a izbit de moarte pe Uzia chiar în acel loc, pentru că el nu era levit.

Dumnezeu nu-şi schimbase metodele Lui. David a fost extrem de tulburat. Dar unde a început totul? A început cu David care i-a imitat pe filisteni. Şi aşa a venit moartea.

Moarte vine întotdeauna când noi imităm metodele lumii, când bisericile creştine sunt administrate ca întreprinderile private, şi când banii devin Factorul Numărul Unu în lucrarea creştină.

O întrebare bună pe care ne-am putea-o pune nouă înşine este dacă biserica sau organizaţia pe care o conducem va supravieţui în cazul în care n-ar mai intra nici un ban. Sau se va prăbuşi totul atunci? O lucrare adevărată a lui Dumnezeu poate folosi banii, dar niciodată nu va fi dependentă de bani. Va fi dependentă numai de Duhul Sfânt

Biblia spune că Duhul este gelos (Iacov 4:5) – gelos când altceva sau altcineva ia locul Lui care i se cuvine în biserică. Ar putea fi muzica. Nu sunt împotriva muzicii. Cred că ar trebui să avem cea mai bună muzică posibilă, fără să imităm lumea.

Dar noi nu trebuie să depindem de muzică.

De exemplu, la sfârşitul unei adunări, dacă noi credem că punând orga să cânte blând îi putem determina pe oameni să ia o decizie, ce este aceasta? Este manipulare psihologică, nu puterea Duhului Sfânt.

Dacă Cuvântul lui Dumnezeu este predicat în puterea Duhului, aşa cum a predicat Isus şi cum a predicat Petru, nu ai nevoie de nici o orgă care să cânte blând la sfârşit. Poţi să o ai dacă doreşti, dar nu va ajuta. Dar dacă nu ai puterea Duhului Sfânt, atunci va trebui să manipulezi psihologic oamenii ca să- i determini să ia o decizie. Vei descoperi în cele din urmă însă că astfel de decizii sunt doar emoţionale şi superificiale.

Duhul Sfânt este gelos pentru locul Lui corect în biserică. Nu-L poţi înlocui cu teologie. Nu-L poţi înlocui cu muzică. Nu-L poţi înlocui cu bani. Mulţumim lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri. Folosiţi-le pe toate. Isus a folosit banii. Deci cum am putea să fim noi împotriva lor? Este scris că Isus a cântat un imn. În Evrei 2:12, citim că Isus Însuşi este Cel Care conduce biserica în lăudarea Tatălui. Deci când Îl lăudăm pe Dumnezeu, noi doar ne urmăm Liderul. Deci cum am putea fi împotriva muzicii? Nu suntem împotriva nici unuia dintre aceste lucruri. Dar se pune întrebarea de ce suntem dependenţi.

 

Depindem noi de personalităţi importante sau de mari predicatori? Nu. Duhul Sfânt este gelos.

Isus a devenit un rob. Fiecare lider creştin vorbeşte despre stilul de viaţă-rob şi despre a fi un rob, multe cărţi fiind scrise totodată pe marginea acestui subiect. Dar ce înseamnă în termeni practici? Permite-ţi-mi să vă întreb: Cum vă trataţi colegii de muncă? Cum îţi tratezi cel mai proaspăt coleg de muncă, cel care s-a alăturat echipei abia ieri? Este el cu adevărat un frate pentru tine sau el trăieşte cu teamă de tine?

Dacă-i aşa, atunci chiar dacă predici despre slujire până la Ziua judecăţii de apoi, îţi spun că nu ai înţeles-o. Tu nu L-ai văzut pe Isus.

Isus a fost aşa de simplu. Niciodată El nu i-a intimidat pe oameni. El a spus:

„Eu sunt un fiul al omului” – şi aceasta înseamnă „un om obişnuit”. El era Fiul sfânt şi pur al lui Dumnezeu care trăise din toată veşnicia cu Tatăl. Dar El a venit şi a trăit pe pământ ca un om obişnuit. El a devenit ca fraţii Săi în toate lucrurile.

Pentru ca noi să devenim ca fraţii noştri în toate lucrurile, ceva din noi trebuie să moară. Se spune despre Isus că „El S-a smerit pe Sine până la moarte”. Când murim pentru Sine, ne dovedim smerenia.

Sămânţa de grâu care cade pe pământ şi moare garantează mult fruct. Acesta a fost unul dintre lucrurile pe care le-am descoperit când am avut acea criză de realitate cu Domnul acum 22 de ani. Am înţeles că cea mai mare lucrare pe care o puteam face pentru Domnul în India era să cad pe pământ şi să mor – să mor faţă de voinţa mea, faţă de ceea ce oamenii gândeau despre mine, faţă de ambiţiile mele, faţă de scopurile mele, faţă de dragostea mea de bani, faţă de tot

– şi în special faţă de mine Însumi – aşa încât după aceea Isus singur să fie totul pentru mine, aşa încât să mă pot uita în sus la El în fiecare zi şi să spun cu sinceritate (ca psalmistul), „Pe cine altul am eu în cer, afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine” (Psalmul 73:25).

Există momente când stau pe patul meu şi-I spun Domnului: „Doamne, lucrarea mea nu este dumnezeul meu. Tu singur eşti Dumnezeul meu. Nimeni nu va lua vreodată locul Tău. Tu eşti totul pentru mine. Poţi să-mi iei vocea, să mă paralizezi sau să faci ce vrei cu mine. Eu tot Te voi iubi din toată inima mea”. Nimeni nu-mi poate răpi bucuria mea – pentru că în prezenţa lui Dumnezeu este o abundenţă de bucurie.

Numai din acea fântână pot curge râuri de apă vie prin noi.

Un ultim singur lucru: Cu mulţi, mulţi ani în urmă, când eram un tânăr creştin, Domnul mi-a vorbit din 2Samuel 24:24, unde David spune: „Nu voi oferi Domnului ceva ce nu mă costă nimic”.

Ceea ce Domnul a vorbit inimii mele în acea zi a fost că, atunci când a venit pe pământ, El oferise ceea ce Îl costase totul. Şi dacă aveam de gând să-I slujesc

 

trebuia să-L slujesc în acelaşi spirit. Fiecare slujire a mea trebuie să mă coste ceva.

Cum e cu slujirea ta pentru Domnul? Te-a costat ceva? Astăzi, avem mulţi oameni în lucrarea creştină din India care câştigă de cinci până la 10 ori mai mult decât ar fi câştigat într-o slujbă laică.

Este oare acesta sacrificiu?

Când am părăsit slujba de la Marina Indiană, acum 31 de ani, am luat decizia ca niciodată să nu primesc bani care mi-ar creşte venitul lunar la mai mult decât aş fi câştigat într-o slujbă laică. Acea decizie m-a menţinut 31 de ani.

Nu trebuie să-i judecăm pe alţii. Şi eu nu sunt aici să vă judec. Nu-i cunosc pe cei mai mulţi dintre voi şi de aceea este uşor pentru mine să spun: Întreabă-te singur cât ai fi câştigat astăzi dacă te aflai într-o slujbă laică?

John Wesley obişnuia să le spună colegilor săi: „Să nu laşi niciodată să se spună că ai devenit bogat predicând evanghelia”.

Ştiţi unde suferă cel mai mult lucrarea creştină? Chiar aici, în această zonă. Nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi banilor. Acesta este aspectul pe care trebuie să-l tratăm în primul rând. Putem să ne petrecem timpul discutând aici despre toate subiectele de pe pământ. Dar dacă nu abordăm această problemă a iubirii de bani, toată lucrarea noastră va fi inutilă.

Oamenii îşi mută domiciliul dintr-un loc într-altul. Nu e nimic greştit în aceasta. Şi Isus şi-a mutat locuinţa din ceruri pe pământ. Dar când S-a mutat, acesta a fost un pas JOS. Şi s-a întâmplat pentru că El a avut o preocupare sinceră pentru oamenii de aici de pe pământ.

De ce v-aţi schimbat domiciliul?

Din nou eu nu vă judec. Eu doar întreb.

V-aţi mutat reşedinţa pentru că aţi simţit că din noua locaţie puteţi sluji Domnului mai eficient decât în India – ţara pentru care PĂREŢI a purta o povară aşa de grea?

Porţi o povară autentică?

Putem oare trăi în confortul Indiei de Sud şi să avem o povară pentru satele din India de Nord?

Probabil că voi puteţi. Însă eu nu văd cum eu aş putea face aceasta.

Puteţi trăi în Statele Unite ale Americii şi să purtaţi o povară pentru India? Da – dar numai pe hârtie. Pe hârtie poţi fi împovărat cu toate!

Diavolul este un mare înşelător. Pe noi ne înşeală total. Ne face să simţim că purtăm o grea povară pentru ceva când de fapt nu avem nimic, doar aer fierbinte!!

 

Vreau să fii sincer cu tine însuţi.

Eu nu fac aici o prezentare. Îmi împărtăşesc inima cu voi. Şi sper că, în acelaşi timp, este şi inima lui Dumnezeu.

Nu vă judec, fraţii şi surorile mele. Cu ceva ani în urmă Dumnezeu mi-a spus: Dacă îi judeci pe alţii te vei distruge pe tine însuţi”.

Stau înaintea lui Dumnezeu astăzi şi spun că nu judec pe nimeni. Mă judec pe mine însumi. Şi mă pocăiesc. Viaţa mea este una de pocăinţă zilnică – deoarece nu văd asemănarea lui Hristos în multe zone ale vieţii mele. Mă pocăiesc şi spun: „Doamne, nu am vorbit prietenos cu acea persoană Vreau să învăţ cum să vorbesc”.

Omul care nu-şi poate stăpâni limba – creştinismul lui nu valorează nimic, aşa cum spune Iacov (Iacov 1:26).

Şi vreau să ţin acel verset înaintea ochilor mei întotdeauna.

Odată Pavel a spus ceva despre lucrătorii împreună cu el. Când a căutat pe cineva pe care să trimită la Filipi a spus că nu l-a putut găsi decât pe Timotei, pentru că toţi ceilalţi, care erau cu el atunci, îşi căutau propriul interes!! (Filipeni 2:19-21). A afirmat aceasta nu despre păgâni, ci despre unii din colegii lui. Numai să ajungi în echipa lui Pavel era o onoare, căci Pavel era tipul de persoană care nu i-ar fi permis nici măcar unui Marcu să continue să fie parte din echipa sa, când a simţit că Marcu nu era suficient de radical. Cu toate acestea, Pavel a considerat că majoritatea colegilor lui îşi căutau propriul interes.

Astăzi mulţi predică evanghelia şi par a fi împovăraţi pentru suflete dar ei caută de fapt propriul câştig şi confort. Ei se promovează pe ei înşişi.

Ei îşi promovează copiii şi proprii membri de familie – ca să preia activitatea lor atunci când se retrag!!

Saul a vrut de asemenea să-l promoveze pe Ionatan. Dar Dumnezeu a spus:

„Nu Ionatan, ci David e cel care va continua ca viitor rege”. Acest lucru l-a înfuriat pe Saul şi a încercat să scape de David ca să-şi promoveze propriul fiu.

Crezi că astfel de lucruri nu se întâmplă astăzi în creştinism? Ba da, se întâmplă. Când Îi slujim Domnului şi spunem adevărul, nu vom fi simpatizaţi. Dar dacă noi căutăm să fim pe placul oamenilor, atunci nu putem fi slujitorii lui Hristos.

Vreau să-I mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare frate şi soră – şi mai ales pentru aceia care slujesc în condiţii dificile, care au făcut sacrificii despre care nu vom şti până când va veni Isus din nou, care nu sunt cunoscuţi în cercurile creştine, ale căror nume nu sunt vestite şi care nu au nici o acoperire mediatică dar care sunt temători de Dumnezeu, oameni smeriţi, care răspândesc în mod sacrificial evanghelia lui Isus Hristos în ţara noastră. Vreau să-i salut. Îl laud pe Dumnezeu cu toată inima mea pentru astfel de oameni. Eu nu stau nicăieri

 

dacă ar fi să mă compar cu vreunul dintre ei. Mulţi dintre ei muncesc în bisericile şi în organizaţiile noastre. Haideţi să le urmăm paşii. Amin.

Cine are urechi de auzit, să audă. Amin.

CUM DECADE O MIŞCARE SPIRITUALĂ

„Mântuieşte, Doamne, căci s-au dus oamenii evlavioşi, s-au sfârşit credincioşii dintre fiii oamenilor!” (Psalmul 12:1).

Situaţia descrisă în versetul de mai sus este o descriere potrivită a creştinismului de astăzi. Vedem cum, în zilele noastre, chiar credincioşi care odată urmăreau sfinţenia au început să se compalcă în înşelăciune, linguşire şi minciuni – ca să-şi împlinească propriile scopuri.

Sinceritatea este ceea ce Dumnezeu caută la noi toţi în primul rând. Putem avea o mie şi una de defecte şi să facem tot atâtea greşeli. Dar dacă suntem sinceri, Dumnezeu poate face minuni cu vieţile noastre.

În Matei 16:3, Isus i-a certat pe farisei punându-le o întrebare: „Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s-o deosebiţi, dar semnele timpurilor nu le puteţi deosebi?”

Dacă nu citim semnele timpurilor în care trăim acum, Isus va trebui să ne certe exact cum a făcut fariseilor.

Când oamenii cunosc Biblia, dar nu-L cunosc pe Dumnezeu Însuşi, pot fi înşelaţi uşor – căci fiecare cult din lumea aceasta foloseşte Biblia ca manual şi au propriile texte doveditoare ca să promoveze doctrinele lor specifice. De aceea s-au înmulţit în acest secol atât de multe culteşi au devenit la modă şi acceptabile multor oameni din lumea întreagă. Chiar şi credincioşii sunt duşi în rătăcire şi-şi pierd mântuirea.

Sub noul legământ, Dumnezeu vrea ca fiecare copil al Lui să-L cunoască pe El personal (Evrei 8:11), spre deosebire de timpurile vechiului legământ când numai profetul (care apărea rar) putea să-L cunoască pe Dumnezeu în mod personal. De fapt, copilul lui Dumnezeu aflat sub noul legământ Îl poate cunoaşte mai bine pe Dumnezeu şi într-un mod mai personal decât cel mai mare profet aflat sub vechiul legământ. Isus a spus aceasta, într-un mod foarte specific (Matei 11:11).

Sunt foarte puţini credincioşi care au o pasiunea să-L cunoască pe Însuşi Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre ei par să fie zeloşi doar în ce priveşte aprofundarea cunoaşterii Bibliei şi trăirea de experienţe emoţionale spectaculoase.

Totul este un semn că am ajuns în ultimele minute ale ultimei ore din zilele din urmă în care Pavel a spus că va fi greu să fii creştin (2Timotei 3:1).

Va fi greu să fii creştin în zilele din urmă, nu datorită persecuţiei sau a opoziţiei, ci fiindcă mulţi oameni vor avea „o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea” (2Timotei 3:5). Cu alte cuvinte, ei vor excela în acurateţea tiparului şi a doctrinei Noului Testament dar nu vor fi interesaţi de dedicarea personală lui Hristos sau de sfinţirea practică.

 

Majoritatea dintre noi cei care în trecut am părăsit denominaţiuni moarte, le- am părăsit pentru că noi căutam realitate spirituală. Poate că am început căutarea noastră cu seriozitate. Dar Satan este foarte abil în abaterea credincioşilor către ceva cultic, asemenea cultului Fariseilor din timpul lui Isus.

Istoria Israelului ne-a fost oferită pe larg în Vechiul Testament tocmai ca să ne înveţe câteva lecţii importante. Un om înţelept va învăţa din acea istorie modul în care oamenii Îi erau plăcuţi lui Dumnezeu şi modul în care mulţi L-au nemulţumit.

În Ieremia 3:14,15, făgăduinţele lui Dumnezeu spun: „…Eu vă voi lua, pe unul dintr-o cetate, pe doi dintr-o familie şi vă voi aduce înapoi în Sion. Vă voi da păstori după inima Mea şi vă vor paşte cu pricepere şi cu înţelepciune”.

„Sion” reprezintă biserica adevărată a Dumnezeului cel viu. Dumnezeu aduce unul dintr-o cetate şi pe alţi doi dintr-o familie în „Sionul” Său. Şi când ajungem în acest Sion – biserica pe care Domnul o zideşte – El ne promite să ne dea acolo „păstori după inima Sa”, care ne vor hrăni spre cunoaşterea Lui (şi nu doar o cunoaştere a Bibliei) şi spre înţelegerea căilor Lui (nu doar o înţelegere a doctrinei).

Un indiciu principal de identificare a bisericii adevărate a lui Dumnezeu este acesta: ea are păstori după inima lui Dumnezeu.

Dumnezeu este dragoste – şi caracteristica principală a dragostei este că nu caută folosul ei. Deci, păstorii după inima lui Dumnezeu sunt aceia care nu caută folosul lor propriu. Astfel de păstori nu vor fi interesaţi de banii altora sau de gloria personală. Ei nu vor căuta să placă oamenilor, nici să-i impresioneze. În schimb, vor căuta să-i zidească pe credincioşi „ca să-i prezinte desăvârşiţi în Hristos” (Coloseni 1:28).

Oriunde găseşte Dumnezeu un om cu un astfel de dor – în orice oraş sau sat din lume – El Îşi va zidi biserica Lui.

Pe de altă parte, am întâlnit multe cazuri de credincioşi care părăsesc denominaţiunile principale şi caută să urmeze „tiparul Noului Testament”, au o doctrină în totalitate corectă, dar care iubesc banii şi caută folosul lor şi îşi imaginează, cu toate acestea, că ei zidesc Trupul lui Hristos. Confuzia şi haosul sunt întotdeauna rezultatul eforturilor lor şi întotdeauna ceea ce este în final construit prin prestaţia lor este Babilon.

Numai acolo unde Dumnezeu găseşte un om care nu caută folosul său poate zidi Domnul adevărata Sa biserică.

Un om ca acesta, care împărtăşeşete grija inimii lui Dumnezeu pentru oameni, este mult mai valoros pentru Dumnezeu decât o mie de credincioşi care-şi caută propriul folos.

 

Să fii un păstor după inima lui Dumnezeu, presupune sacrificiu, neajunsuri şi suferinţă. Va însemna să fii dispus să suferi cu bucurie din partea altora neînţelegerea, opoziţia, ridiculizarea şi calomnia.

Şi dacă un astfel de păstor este aşa de binecuvântat încât să aibă o soţie care de asemenea nu caută folosul ei, astfel încât casa lor este deschisă ca Domnul să facă orice doreşte El, atunci nu va fi nicio limită la ceea ce Dumnezeu poate realiza prin vieţile lor.

Nu vorbesc acum despre adunarea unui număr mare de oameni. Numerele nu sunt un indiciu al binecuvântării lui Dumnezeu.

Multe dintre cultele bine-cunoscute adună mai mulţi oameni decât oricine altcineva. Aceasta nu dovedeşte nimic.

Eu vorbesc acum despre calitate – zidirea Trupului lui Hristos, unde fiecare membru individual ajunge la o cunoaştere personală a lui Dumnezeu.

Fără o asemenea dezvoltare, orice grup va fi doar un loc unde un orb a condus o mulţime de alţi orbi în şanţ. Toate întâlnirile lor de rugăciune vor fi în şanţ, studiile lor Biblice vor fi în şanţ şi conferinţele lor vor fi tot în şanţ!!

În timpul lui Isus, El S-a uitat în jur şi a văzut că oamenii erau ca oile fără păstor. La fel este şi astăzi.

Peste tot e mare nevoie de păstori după inima lui Dumnezeu. Nu vorbesc aici despre a fi doar un bătrân într-o biserică. Nu. O biserică mare are nevoie de mulţi păstori – aceia care au o inimă care se îngrijeşte de oamenii lui Dumnezeu. Astfel de oameni pot să nici nu fie bătrâni. Însă ei vor hrăni şi vor încuraja turma – – slujindu-le tuturor cu bucurie.

Aşa cum am spus mai devreme, istoria lui Israel ne este redată pe larg în Biblie ca să ne arate exemplele bune din istoria lor pe care noi le putem urma şi greşelile pe care oamenii le-au făcut, iar noi trebuie să le evităm.

În istoria Israelului ca naţiune au existat două momente semnificative de început: Prima dată, când au început ca o naţiune în Canaan sub conducerea lui Iosua.

A doua oară, când au avut un nou început, sub Regele David, după secole de decădere.

Haideţi să analizăm aceste două situaţii.

Iosua a fos un om evlavios care a dat Israelului o conducere excelentă. El a fost hotărât să-L urmeze pe Domnul cu întreaga sa familie, chiar dacă restul Israelului a decis să-L părăsească pe Domnul (Iosua 24:15).

Numai un asemenea om, care este dispus să rămână şi singur, dacă e necesar, poate asigura astăzi conducere dumnezeiască unei biserici. În timpul vieţii lui Iosusa, Israelul a mers din victorie în victorie.

 

Dar, în cele din urmă, Iosua a murit.

Şi acolo putem vedea, în ceea ce a urmat, ce se întâmplă când omul pe care l-a ridicat Dumnezeu într-un moment de timp specific, pentru un scop anume, într-o anumită naţiune, îşi sfârşeşte drumul pământesc şi moare.

Bătrânii tovarăşi ai lui Iosua au preluat conducerea Israelului (Iosua 24:31). Aceşti bătrâni aparţineau generaţiei următoare după Iosua. Iosua a murit la vârsta de110 ani şi noii lideri erau la vârsta de 60 şi 70 de ani – pentru că generaţia lui Iosua (cu excepţia lui Caleb) pieriseră cu toţii în cei patruzeci de ani de rătăcire prin pustie.

În timpul acestei perioade – când cea de-a doua generaţie era la conducere – lucrurile n-au fost la fel de bune ca în timpul lui Iosua. Citim în Judecători 1 că în această perioadă au fost puţine victorii (versetele 1-21), dar în acelaşi timp multe înfrângeri (versetele 22-36). Începuse un declin lent.

A doua generaţie nu aveau nici un abur în ei înşişi, dar supravieţuiau pe baza avântului pe care ei îl primiseră din timpul conducerii lui Iosua în generaţia anterioară.

Iniţial, a doua generaţie s-a mişcat foarte rapid, ca un vagon de tren care a fost împins de un motor dar, treptat, a încetinit şi, în final, a ajuns la o oprire de rodaj!

Pe măsură ce ajungem la Judecători 2:11, lucrurile au devenit chiar rele. Acum Israelul declanşează răul în faţa lui Dumnezeu.

Astfel vedem cum ceea ce începuse ca o cale bună într-o generaţie, treptat a devenit rău până la a treia generaţie.

A doua cumpănă din istoria Israelului a fost atunci când David a devenit rege al Israelului.

Saul a fost primul rege al Israelului. El începuse într-o smerenie minunată, dar a decăzut atât de mult încât Dumnezeu a îndepărtat ungerea de la el. Viaţa lui Saul este o imagine a acelor mişcări care au decăzut chiar în prima generaţie – şi sunt mulţi asemenea şi în creştinism!

Dumnezeu i-a spus lui Saul prin Samuel că acum El urma să dea împărăţia

„unui om după inima Lui Dumnezeu” (1Samuel 13:14). Acela era David. Ceea ce l-a făcut pe Saul extrem de gelos pe David. Saul l-a urât pe David aşa de mult încât a vrut chiar să-l omoare.

Totuşi, aceia din Israel care au recunoscut unde era aşezată ungerea lui Dumnezeu, s-au alăturat lui David. Astfel, un grup mic s-a adunat în jurul lui David. Dar au fost urmăriţi şi persecutaţi şi vânaţi de Saul în tot ţinutul, fiind nevoiţi să fugă ca să-şi scape viaţa. Însă Dumnezeu era cu acel mic grup.

 

Totuşi, Saul a continuat să stea pe tronul Israelului pentru mulţi ani – exact la fel cum îşi conduc turma numeroşi „lideri” creştini în zilele noastre, chiar dacă ei şi-au pierdut ungerea lui Dumnezeu din viaţa lor demult, tare demult.

Dar Saul avea încă un grup de adepţi dintre aceia care-l linguşeau – exact cum mulţi „lideri” creştini au în propriile grupuri. O asemenea adeziune nu înseamnă nimic. Multe denominaţiuni moarte şi chiar lideri religioşi păgâni au o adeziune considerabilă. Însă Dumnezeu nu este cu nici unul dintre ei.

Întrebarea importantă pe care e necesar să ne-o punem nouă înşine este aceasta: „Este oare harul şi ungerea lui Dumnezeu peste mine acum?”

Istoria bisericii a dovedit-o iar şi iar că Dumnezeu Şi-a îndeplinit lucrarea Sa cea mai măreaţă în fiecare generaţie printr-o mică minoritate a oamenilor Lui care stau pentru El în totalitate. Ca în timpul lui Ghedeon, victoria în lupta cu Satan este câştigată întotdeauna de un grup mic format din câţiva ucenici predaţi în totalitate (Judecători 7).

Un astfel de grup (ca în cazul grupului lui David) este urât, neînţeles şi persecutat de sistemele înrădăcinate ale creştinismului, care nu au nici o înţelegere a ceea ce face Dumnezeu în timpul lor.

Dar Dumnezeu a purtat de grijă lui David şi micului său grup. Iar Biblia consemnează că „David, după ce a slujit celor din generaţia lui prin voia lui Dumnezeu, a murit” (Faptele Apostolilor 13:36). În ciuda greşelilor sale, David a fost un om după inima lui Dumnezeu şi a asigurat Israelului o conducere evlavioasă în timpul vieţii sale. El nu era perfect. Dar era grabnic să se smerească şi să se păcăiască chiar şi atunci când acela care a venit şi l-a mustrat pentru păcatul lui era un proroc obişnuit (2Samuel 12).

Însă, în ciuda întregului devotament al lui David faţă de Domnul, a smereniei lui şi a ungerii lui Dumnezeu asupra vieţii sale, el a putut servi planului lui Dumnezeu doar pentru generaţia lui. După moartea lui, lucrurile au început să decadă foarte repede. Solomon, fiul lui, a început bine (1Împăraţi 3:3,5,10-14). Cartea Proverbelor ne arată cât de înţelept era Solomon când a început să domnească. Proverbe este poate cea mai distinsă carte din întreg Vechiul Testament. Este ca o carte a noului legământ chiar în mijlocul Vechiului Testament! Şi Solomon este cel care a scris-o!

Dar Solomon a decăzut moral foarte repede şi foarte rău – şi a sfârşit dezastruos. Iniţial, a avansat sub impulsul primit de la tatăl lui evlavios. Dar el nu a avut o pasiune suficient de puternică pentru Dumnezeu ca să continue mult timp în aceeaşi direcţie. A fost condus în destrăbălare de bogăţie şi de femei (1Împăraţi 10:23; 11:1-9) – exact ca mulţi predicatori creştini din vremea noastră!

După moarte lui Solomon, fiul său Roboam (a treia generaţie) a preluat împărăţia. Atunci, lucrurile au devenit realmente rele. Generaţia mai tânără şi- a dat mâna cu Roboam şi a preluat conducerea Israelului, iar Roboam a dispreţuit sfatul bătrânilor mai înţelepţi (1Împăraţi 12:6-15). Aceste frământări

 

au adus haos în Israel şi curând împărăţia s-a divizat în două. Singurul lucru cu care se mai putea lăuda Roboam acum era faptul că David fusese bunicul său. Însă el nu avea nimic din spiritul lui David.

În ultimele 20 de secole, găsim o copie exactă a acestui proces degenerativ în multe mişcări care au fost începute în creştinism de către oameni evlavioşi.

În istoria creştinismului, vedem că fiecare reformator, trimis de Dumnezeu să aducă înapoi la El creştinismul, a putut sluji scopului lui Dumnezeu doar în propria sa generaţie.

În aproape fiecare caz, după ce reformatorul a murit, urmaşii lui din următoarea generaţie au pus accent mai mare pe doctrinele predate de liderul lor, decât pe viaţa pe care a dus-o acesta. Realitatea sfinţeniei a devenit neimportantă şi puterea ei a fost ignorată. Drept consecinţă, s-a instaurat declinul şi decăderea.

Până când aceste mişcări ajungeau la a treia generaţie, stricăciunea şi decadenţa din interiorul grupului devenea totală. Grupul următor nu mai semăna deloc cu sfinţenia şi spiritualitatea care fuseseră găsite în liderul lor. Ei proclamau aceleaşi doctrine ale lui şi se lăudau în numele lui – dar construiau Babilonul.

Un grup poate începe ca o mişcare spirituală şi totuşi să sfârşească fiind carnal

şi emoţional – şi chiar demonic.

O mişcare începută de un om al lui Dumnezeu poate sfârşi uşor drept un cult.

Aceeaşi istorie a declinului pe care am văzut-o în istoria lui David, Solomon şi Roboam s-a repetat iar şi iar în Creştinism. Analizaţi numai cu atenţie orice mişcare care a început cu Dumnezeu şi care este la ora actuală la a doua sau la a treia generaţie – şi veţi vedea co ochii voştri adevărul a ceea ce tocmai am afirmat.

De ce se întâmplă aceasta? Răspunsul este simplu: Deoarece credincioşii sunt preocupaţi mai mult de litera Cuvântului decât de Persoana lui Isus Hristos. Când orice doctrină devine mai importantă decât devotamentul personal faţă de Hristos, atunci totdeauna decadenţa, auto-îndreptăţirea şi fariseismul sunt rezultatul.

Am văzut numeroase exemple ale modului în care chiar doctrina „purtării crucii” a fost transformatî în simple cuvinte, fără ca viaţa lui Isus să se manifeste în cei care o predicau.

Toate acestea ar trebui să fie un avertisment serios pentru noi. Să ne gândim la istoria bisericii din Efes.

Pavel a stat acolo trei ani, predicând noapte şi zi (Faptele Apostolilor 20:31). Ceea ce înseamnă că creştinii efeseni au ascultat la multe sute de predici ieşite de pe buzele lui Pavel. Văzuseră minuni extraordinare făcute de Domnul în

 

mijlocul lor (Faptele Apostolilor 19:11). Din mijlocul lor, cuvântul lui Dumnezeu se răspândise în toate părţile dimprejur ale Asiei Minor Mici în scurta perioadă de numai doi ani. Trăiseră trezirea spirituală (Faptele Apostolilor 19:10, 19). Ei erau cei mai privilegiaţi dintre toate bisericile în timpurile apostolice. În acel timp, erau fără îndoială şi cea mai spirituală biserică din Asia Mică. (Putem vedea aceasta din scrisoarea lui Pavel către Efeseni, unde n-a fost nevoie să îndrepte nici o greşeală din mijlocul lor, aşa cum fusese nevoit să facă în alte biserici cărora le-a scris.)

Dar când Pavel a părăsit Efesul, el a avertizat bătrânii că în următoarea generaţie lucrurile se vor schimba în rău, sub noua conducere a bisericii. El le- a spus că vor veni în mijlocul lor lupi răpitori şi că se vor ridica dintre ei bărbaţi care vor spune lucruri stricăcioase, atrăgându-i pe oameni la ei înşişi, în loc să- i atragă la Domnul (Faptele Apostolilor 20:29,30).

Cât timp Pavel s-a aflat acolo, nici un lup nu îndrăznise să pătrundă în turma din Efes. Pavel era un portar credincios (Vezi Marcu 13:34), care avea autoritate spirituală de la Domnul, pentru că el era uns, pentru că se temea de Dumnezeu şi pentru că el căuta interesele Domnului şi nu pe cele proprii. Însă el avea de asemenea discernământ spiritual suficient ca să vadă condiţia spirituală a bătrânilor din Efes care era rea – şi astfel el ştia că lucrurile se vor degrada odată ce ei vor prelua conducerea bisericii.

Pavel nu le-a oferit bătrânilor o profeţie a ceea ce se va întâmpla cu certitudine la Efes. Nu. Era doar un avertisment. Nu trebuia să se întâmple aşa cum prezisese el – dacă măcar bătrânii s-ar fi cercetat pe ei înşişi şi s-ar fi pocăit.

Odată, Iona a prorocit distrugerea cetăţii Ninive. Dar nu s-a întâmplat aşa cum a prezis el, pentru că oamenii din Ninive s-au pocăit. Biserica din Efes ar fi putut de asemenea să scape de soarta prezisă de Pavel.

Dar iată, noua generaţie de lideri din Efes nu au luat în serios niciodată avertismentul lui Pavel şi s-au îndepărtat de Domnul.

Până la sfârşitul primului secol, a treia generaţie venise la putere. Şi atunci lucrurile au devenit cu adevărat rele. Doctrina lor era încă corectă şi ei erau foarte zeloşi în activitatea creştină.

Probabil ei încă ţineau nopţi întregi de întâlniri de rugăciune şi alte adunări speciale. Dar starea lor spirituală era aşa de rea încât Domnul a fost la un pas să nu-i mai recunoască drept biserică.

Care a fost crima lor? Îşi pierduseră devotamentul faţă de Domnul (Apocalipsa 2:4,5).

Ce ne învaţă pe noi istoria bisericii din Efes? Exact aceasta – că nici o doctrină nu este la fel de importantă ca un devotament înflăcărat faţă de Domnul Însuşi. Exsită o particularitate – şi numai una singură a spiritualităţii adevărate – şi anume că viaţa lui Isus se manifestă din ce în ce mai mult în

 

comportamentul nostru, şi acest lucru la rândul lui poate veni doar printr-o creştere a consacrării spirituale faţă de Domnul Însuşi.

Pavel a fost un om evlavios – un apostol fervent şi credincios care a fost devotat Domnului Isus până la sfârşitul vieţii lui. Şi el i-a avertizat pe credincioşii de peste tot că Satan va încerca tot ce este posibil ca să-i îndepărteze de la

„simplitatea şi curăţia faţă de Hristos” (2Corinteni 11:3).

Greşelile în chestiunile dostrinale, cum ar fi „botezul în apă” şi „botezul în Duhul Sfânt”, nu sunt deloc la fel de periculoase cum este pierderea devotamentului personal faţă de Hristos. Cu toate acestea, mulţi credincioşi niciodată nu par să realizeze aceasta.

Vedem cum până şi Pavel a slujit planului lui Dumnezeu numai în propria sa generaţie. Aceia care au trăit cu el ca Timotei, s-a îmbibat de spiritul lui şi a trăit într-o dedicare plină de abnegaţie faţă de Hristos (Filipeni 2:19-21).

Dar altfel, Pavel nu a putut să transmită spiritualitatea sa în bisericile pe care le întemeiase nici măcar la a doua generaţie de credincioşi.

Vedem un tipar similar care se repetă în fiecare mişcare pe care Dumnezeu a înmulţit-o – în fiecare generaţie, începând cu primul secol.

Dumnezeu are o pasiune în a avea o mărturie curată pentru Numele Lui în fiecare parte a lumii, în toate generaţiile. Pentru aceasta, El ridică un om evlavios într-o ţară, într-o generaţie anume, ca să restaureze pentru biserica din acea ţară adevărul predicat de apostoli şi să conducă astfel oamenii către o viaţă evlavioasă. Treptat, începe o mişcare în jurul acelui om şi câţiva credincioşi dăruiţi cu toată inima, care sunt sătui de irealitatea şi ipocrizia creştinismului generaţiei lor, se adună împreună în jurul lui. Foarte curând, se întemeiază o mărturie curată pentru Domnul.

Un astfel de grup este întotdeauna redus ca mărime la început şi este urât şi puternic persecutat de către bisericile mai vechi. Fondatorul este urât cel mai mult dintre toţi. Iar cea mai intensă ură vine, de obicei, din grupul pe care Dumnezeu îl ridicase în generaţia anterioară – deoarece liderii acelui grup, nerealizând că Domnul i-a părăsit, sunt geloşi pe noul grup!! Satan se alătură de asemenea atacului împotriva acestui grup nou – şi el îşi face lucrarea de acuzare în primul rând prin intermediul altor „credincioşi” – în special prin aceia din grupul mai vechi.

Totuşi, toată persecuţia şi comploturile oamenilor şi ale demonilor nu-L împiedică pe Dumnezeu să-şi întemeieze o mărturie curată pentru Numele Lui în noua generaţie, prin omul pe care El l-a ridicat.

Dar ce se întâmplă când acest om moare?

Atunci mişcarea începe să decadă. Devotamentul personal faţă de Hristos dispare şi este înlocuit de accentul pe doctrinele predicate de către fondator. Pentru cea de-a doua generaţie, acele doctrine devin mai importante decât Persoana Domnului Însuşi. Şi un nor se interpune între ei şi Dumnezeu – aşa

 

cum a apărut între ucenici şi Domnul pe muntele schimbării la faţă (Matei 17:5).

Nici o doctrină, oricât de importantă sau bună, nu poate lua vreodată locul devotamentului faţă de Isus Însuşi.

Fondatorul Îl cunoaşte pe Domnul. Cea de-a doua generaţie cunoaşte numai doctrina. Când mişcarea atinge a treia generaţie, se instalează haosul, apar scindări deschise şi ceartă.

Unul dintre cele mai comune lucruri care se întâmplă în fiecare mişcare este acela că, pe când atinge a doua şi a treia generaţie, devine bogată şi prosperă, membrii posedând mulţi bani, case, terenuri şi proprietăţi etc.. Iar prosperitatea este de aşa natură încât e însoţită fără excepţie de mândrie, auto- suficienţă şi mulţumire de sine – deoarece foarte puţini credincioşi ştiu cum să se descurce cu bogăţia.

Prima generaţie a unei mişcări se luptă de obicei în sărăcie şi este aproape de Dumnezeu. A doua şi a treia generaţie sunt de obicei mai aproape de lume, cu toate avuţiile ei – şi pierd din punct de vedere spiritual.

Atunci Dumnezeu se retrage din acel grup, devenit între timp o parte a Babilonului – şi El ridică un alt om şi începe o lucrare total nouă prin el.

Însă, iată că aceeaşi poveste se repetă din nou întocmai- pentru că nimeni niciodată nu pare să înveţe din greşelile celor de dinainte!!

Aşadar, cei înţelepţi se vor uita în jurul lor să vadă unde-i aşezată ungerea lui Dumnezeu în prezent – în propria generaţie – şi se vor alătura complet la acea biserică. Nu-i va intersa să vadă unde fusese ungerea în generaţiile anterioare. Ei se vor uita să vadă unde se mişcă Dumnezeu ACUM şi nu unde se mişca Dumnezeu cu o generaţie sau două în urmă.

Scriptura ne spune foarte clar că noi trebuie să-i EVITĂM pe aceia care au doar o formă de evlavie (2Timotei 3:5) şi să căutăm să fim în părtăşie cu „cei care cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată” (2Timotei 2:22). Aceia care au o inimă curată sunt aceia care-L iubesc pe Domnul cu TOATĂ inima lor. Asemenea credincioşi nu au nici un loc în inimile lor pentru bani, pentru proprietăţi, pentru ceva din această lume, pentru ei înşişi, pentru membrii familiei lor, sau pentru slujbele lor. Ei Îl iubesc pe Domnul în mod suprem şi de aceea îşi iubesc şi membrii familiei într-un mod mai profund decât s-ar întâmpla altfel. Ei sunt devotaţi Domnului şi nu unei doctrine. Ni se spune să căutăm mereu părtăşia cu astfel de credincioşi.

De aceea lucrarea lui Dumnezeu înaintează, din generaţie în generaţie, fără a eşua – pentru că toate maşinaţiunile oamenilor şi ale lui Satan nu pot împiedica nici unul din scopurile lui Dumnezeu. Aleluia!!

TREI PARTICULARITĂŢI ALE UNUI OM DUHOVNICESC

„N-am putut să vă vorbesc ca unor oameni duhovniceşti, ci ca unor oameni de carne” (1Corinteni 3:1).

Citim în 1Corinteni 1:5,7 că creştinii corinteni excelau în trei domenii – cunoaşterea Scripturilor, predicarea şi darurile Duhului. Însă, cu toate că aveau toate acestea, ei nu erau duhovniceşti.

Într-adevăr, rar găseşti credincioşi care să aibă discernământul de a recunoaşte că un predicator talentat, elocvent a cărui cunoaştere a Bibliei este extensivă şi care mai are pe deasupra şi daruri miraculoase ale Duhului, nu e neapărat şi un om duhovnicesc.

El poate fi complet carnal.

Din nefericire, trăim într-un timp în care majoritatea credincioşilor cred că un om este duhovnicesc dacă este un bun „Maestru de Ceremonii”, ce poate conduce adunările într-un mod viu, îi face pe oameni să se simtă bine şi totodată predică elocvent.

Predicatorii de astăzi sunt respectaţi, din păcate, pentru darurile lor, iar nu pentru roada asemănării cu Hristos în viaţa lor – în ciuda faptului că Isus a învăţat în mod clar că prorocii mincinoşi vor fi identificaţi după lipsa roadei Cereşti în caracterul lor (Matei 7:15-20).

Isus a spus, de asemenea, că în ziua judecăţii mulţi vor veni înaintea Lui şi vor spune că au prorocit şi au făcut minuni în Numele Lui. Dar le va răspunde că El niciodată nu i-a cunoscut (Matei 7:22,23). Ei L-au numit pe Isus „Domnul” şi au avut puteri supranaturale. Dar în vieţile lor era păcat.

Acest lucru ne arată clar că multă activitate „creştină” şi chiar darurile supranaturale nu îl fac pe un om duhovnicesc. De fapt, ele nu sunt nici măcar un indiciu că omul este născut din nou, pentru că Domnul le va spune unor astfel de oameni că El NICIODATĂ nu i-a cunoscut!!

Putem mai întâi de toate să facem o listă a tuturor abilităţilor pe care le posedă Satan, ca să înţelegem ce caracterizează omul duhovnicesc. Lista ne va arăta clar lucrurile care NU sunt semnele unei spiritualităţi adevărate.

Să luăm de exemplu activitatea: Satan este un muncitor permanent care este activ zi şi noapte (Apocalipsa 12:9,10). Niciodată nu-şi ia concediu. Întotdeauna caută oameni pe care să-i poată acuza – şi are de asemenea mulţi care îl sprijină!! Întotdeauna deţine o cunoaştere deplină a Bibliei, pentru că el I-a citat Scripturile chiar şi lui Isus. Are daruri supranaturale, zel, mulţi colegi de muncă, o mare adeziune şi autoritate peste mulţi oameni. Dar el nu este duhovnicesc!!

 

Ceea ce face un om cu adevărat duhovnicesc poate fi însumat în trei expresii: Privirea îndreptată sus, privirea îndreptată spre interior şi privirea îndreptată spre exterior.

Un om duhovnices priveşte în aceste trei direcţii în mod constant:

1. În sus – în închinare şi devotament faţă de Dumnezeu şi Hristos.

2. În interior – în recunoaştere şi pocăinţă a neasemănării sale cu Hristos.

3. Spre exterior – căutând să ajute şi să binecuvânteze alţi oameni.

Un om duhovnicesc priveşte în sus

Dumnezeu ne-a chemat să fim înainte de toate adoratorii Lui – să fim înfometaţi şi însetaţi după El. Un om duhovnicesc se închină lui Dumnezeu. Singura lui dorinţă este Dumnezeu. Nu doreşte nimc altceva şi pe nimeni altcineva pe pământ şi în cer decât pe Dumnezeu (Psalmul 73:25). Banii nu înseamnă pentru el mai mult decât Dumnezeu. Aşa cum doreşte cerbul izvoarele de apă, la fel tânjeşte şi omul duhovnicesc după Dumnezeu. El tânjeşte după Dumnezeu mai mult decât tânjeşte un om însetat după apă.

Un om duhovnicesc tânjeşte după părtăşia cu Dumnezeu mai mult decât după huzur sau confort. El tânjeşte să-L audă pe Dumnezeu vorbindu-i zilnic.

Aceia care adoră banii, huzurul şi propriile avantaje vor găsi întotdeauna ceva sau pe cineva de care să se plângă. Omul duhovnicesc, însă, nu are nici o plângere de făcut pentru că el Îl doreşte numai pe Dumnezeu şi el Îl are întotdeauna pe El. Nu este niciodată dezamăgit de circumstanţele propriei vieţi, deoarece el vede mâna atotputernică a lui Dumnezeu în acele circumstanţe şi el se smereşte bucuros pe sine totdeauna sub acea mână.

Deoarece un om duhovnicesc este legat de Dumnezeu, el nu are nevoie de nici o lege sau regulă care să-i rânduiască viaţa. El a găsit pomul vieţii (Dumnezeu Însuşi) şi de aceea el nu este deloc interesat de pomul cunoştinţei binelui şi răului. Pentru că el este preocupat de consacrarea simplă şi curată faţă de Hristos, el nu se lasă abătut de aspecte secundare. Privind la Isus, omul duhovnicesc devine din ce în ce mai mult asemenea Domnului lui an după an.

Un om duhovnicesc se smereşte pe sine mereu. De aceea şi Dumnezeu îl înalţă tot mereu. El este înălţat mai sus şi mai sus – într-o relaţie din ce în ce mai apropiată cu Dumnezeu. Un astfel de om, care a văzut realităţile vieţii cereşti, va căuta întotdeauna să-şi facă faptele bune în ascuns de ochii oamenilor.

Un om duhovnicesc priveşte în lăuntrul său

Privirea în sus conduce la o privire în lăuntru. Îndată ce Isaia a văzut slava Domnului, el a devenit imediat conştient de propria păcătoşenie (Isaia 6:1-5). La fel s-a întâmplat cu Iov, Petru şi Ioan (Iov 42:5,6; Luca 5:8; Apocalipsa 1:17).

 

Când trăim în prezenţa lui Dumnezeu, devenim conştienţi de de neasemănare cu Hristos în multe domenii din viaţa noastră. Omul duhovnicesc capătă astfel mereu lumină asupra păcatelor ascunse ale vieţii lui.

Ni se porunceşte să-L adorăm pe Domnul „în splendoare sfântă (strai)” (Psalmul 29:2). Fără îmbrăcămintea sfinţeniei, noi suntem goi înaintea Domnului. De aceea omul duhovnicesc face tot posibilul ca întotdeauna să-şi ţină conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor (Faptele Apostolilor 24:16). La fel cum omul de afaceri face totul pentru a produce şi mai mulţi bani, iar cercetătorul ştiinţific ca să facă noi descoperiri, şi omul duhovnicesc face tot posibilul ca să-şi menţină tot timpul conştiinţa curată.

Un om duhovnicesc se cercetează pe sine mereu, pentru că descoperă multe lucruri în viaţa lui care trebuie curăţate – lucruri care nu-i deranjează pe alţi în credincioşi să le tolereze în viaţa lor.

Un om duhovnicesc vede că trebuie să moară lăuntric în fiecare zi, faţă de multe lucruri care îl împiedică să fie eficient pentru Dumnezeu. Astfel, stilul lui de viaţă devine unul de luare a crucii şi „de purtare întotdauna cu el, în trupul lui, omorârea lui Isus” (2Corinteni 4:10).

Omul duhovnicesc nu are nicio problemă în a se smeri pe sine înaintea cuiva sau în a cere iertare de la cineva – fie că acea persoană este mai bătrână sau mai tânără decât el. El înţelege să rugăciunile şi slujirea lui nu vor fi niciodată acceptate de Dumnezeu dacă a rănit şi o persoană numai – fie ea soţie, frate sau vecin – în vreun mod. Aşadar, îndată ce realizează că a rănit pe cineva, el îşi „lasă darul acolo înaintea altarului şi se duce întâi şi se împacă cu fratele său; apoi vine şi îşi aduce darul” la Dumnezeu (Matei 5:23,24).

Un om duhovnicesc priveşte în afară

Privirea în sus şi în lăuntru conduce la o privire în afară.

Un om duhovincesc este acela care realizează că Dumnezeu l-a binecuvântat numai cu scopul de a putea deveni o binecuvântare pentru alţii. Întrucât Dumnezeu l-a iertat aşa de mult, el iartă fericit şi grabnic pe toţi aceia care l-au lovit.

El a primit gratuit de la Dumnezeu şi oferă altora, la rândul lui, în mod gratuit.

Un om duhovnicesc este sincer preocupat de bunăstarea altora. El este plin de compasiune pentru o umanitate pierdută şi aflată în suferinţă şi nu poate ignora niciodată un frate pe care-l vede în nevoi – cum a făcut levitul şi preotul în pilda bunului samaritean (Luca 10:30-37).

Dumnezeu este interesat de omul căzut – să-l ajute, să-l binecuvânteze, să-l ridice şi să-l elibereze din robia lui Satan. Interesul omului duhovnicesc este acelaşi. Asemenea Stăpânului său, omul duhovnicesc caută să slujească altora iar nu să i se slujească. Isus mergea din loc în loc făcând bine şi eliberând

 

oamenii care erau siluiţi de Satan (Faptele Apostolilor 10-:38). Omul duhovnicesc face acelaşi lucru.

Un om duhovnicesc nu caută să câştige nimic de la alţii prin slujirea lui faţă de ei – nici bani, nici glorie. Asemenea lui Dumnezeu, el caută doar să-i binecuvânteze pe alţii prin viaţa şi eforturile lui. El nu va aştepta NICIODATĂ vreun dar de la cineva – pentru că el se încrede numai în Dumnezeu pentru fiecare nevoie a sa.

O broşurică din secolul al doilea, intitulată „Învăţăturile celor 12 apostoli”, care a ajuns până la noi, ne spune că primii apostoli i-a învăţat pe toţi credincioşii din timpul lor să se ferească de orice predicator care le cerea bani, pentru că întotdeauna o astfel de persoană este un proroc mincinos. Dacă am înţelege măcar acest lucru, am fi salvaţi de mulţi proroci mincinoşi din zilele noastre!!

Un om duhovnicesc priveşte în sus, în lăuntru şi în afară. Dacă s-ar uita numai în sus, ar fi nerealist – „aşa de ceresc că n-ar fi de nici un folos pământesc”. Dacă s-ar uita numai în lăuntrul său, ar fi deprimat şi descurajat în cea mai mare parte a timpului. Dacă s-ar uita numai în afară, munca lui ar fi superficială.

Însă, un om duhovnicesc se uită mereu în toate cele trei direcţii. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să fim echilibraţi – şi duhovniceşti.

CINCI PĂCATE PE CARE ISUS LE-A URÂT CEL MAI MULT

Pe măsură ce creştem spiritual, descoperim că dreptatea lui Dumnezeu nu este în primul rând exterioară şi că păcatul, de asemenea, nu este în primul rând de natură externă.

Când vorbim despre dreptate, majoritatea oamenilor se duc cu gândul la standardul menţionat în cele zece porunci. Însă dreptatea sub noul legământ este determinată de viaţa lui Isus şi de nici o altă Lege scrisă.

Când examinăm păcatele împotriva cărora Isus a vorbit cel mai mult, vom descoperi ce a urât El cel mai mult. Cercetând atent cinci astfel de păcate, vom vedea că nici unul dintre ele nu este înşirat în cele zece porunci!!

1. Ipocrizia

A fi ipocrit înseamnă să lăsăm altora impresia că am fi mai sfinţi decât suntem în realitate. E acelaşi lucru cu a fi fals sau cu a spune o minciună. Isus a rostit o ocară la adresa ipocriţilor de şapte ori în Matei 23:13-29.

Este posibil să spunem o minciună fără ca măcar să ne deschidem gura. Anania a minţit faţă de Duhul Sfânt fără să spună un cuvânt – când a pretins că e un ucenic al lui Isus din toată inima (Faptele Apostolilor 5:1-5).

Isus le-a spus fariseilor că viaţa lor lăuntrică era „plină de lăcomie şi de neorânduială” (Matei 23:25) – ceea ce însemna că ei trăiau numai pentru propria lor satisfacere. Cu toate acestea, ei dădeau altora impresia că, deoarece cunoşteau bine Scripturile, posteau, se rugau şi dădeau zeciuială din venitul lor, ei erau sfinţi.

În exterior păreau foarte evlavioşi. Făceau rugăciuni lungi în public, dar în particular nu se rugau îndelung – exact ca mulţi din ziua de azi. Este ipocrizie dacă îl lăudăm pe Domnul numai în dimineţile de Duminică, dar nu avem mereu un duh de laudă în inimile noastre.

Dumnezeu se uită la inimile noastre. Fecioarele înţelepte aveau o rezervă de ulei în vasele lor în timp ce fecioarele nechibzuite au avut numai cât să lumineze lămpile în exterior şi să menţină o mărturie bună înaintea oamenilor (Matei 25:1-4).

Când auzim despre un lider creştin care cade deodată în adulter, trebuie să realizăm că aceea nu a fost o cădere bruscă, ci rezultatul final al unei perioade lungi de necredincioşie în viaţa lui lăuntrică. De multă vreme el era un ipocrit!

2. Mândria spirituală

Mândria spirituală este cel mai întâlnit păcat printre aceia care urmăresc sfinţenia. Cunoaştem cu toţii pilda fariseului auto-îndreptăţit care-i dispreţuia

 

pe ceilalţi chiar şi în rugăciunea sa (Luca 18:9-14)! Este mai mult decât probabil că 90% din toate rugăciunile aduse în public de către credincioşi sunt menite în primul rând să impresioneze pe ceilalţi care ascultă şi nicidecum să fie închinate lui Dumnezeu.

Poate că fariseul din parabolă nu a fost la fel de rău ca alţi păcătoşi în viaţa lui exterioară. Dar Isus a urât mândria cu care el cugeta asupra propriilor activităţi spirituale şi cu care îi dispreţuia pe alţii. Mândria spirituală este aceea care îi face pe credincioşi să se judece mereu unii pe alţii.

Totuşi, vameşul care se vedea pe sine drept PĂCĂTOSUL – mai rău decât toţi ceilalţi – a fost acceptat de către Dumnezeu. Toţi cei care ajung faţă în faţă cu Dumnezeu se văd la un moment dat drept păcătosul păcătoşilor.

Isus ne-a învăţat că cel mai mare în împărăţia cerurilor va fi cel mai smerit (Matei 18:4). Cea mai mare virtute în cer este smerenia. Vedem în cartea Apocalipsa că, în cer, toţi aceia care primesc cununi se grăbesc să le arunce la picioarele Domnului, recunoscând că El este singurul care merită fiecare cunună (Apocalipsa 4:10,11).

Isus a spus că, chiar dacă reuşim să ne supunem FIECĂREI porunci a lui Dumnezeu, nu vom fi decât nişte slujitori netrebnici, care nu au făcut nimic mai mult decât ceea ce se aştepta de la noi să facem (Luca 17:10). Ce vom spune atunci despre starea noastră când noi cădem în realitate aşa de des!

3. Întinăciunea

Întinăciunea pătrunde în inimile noastre în primul rând prin ochii şi urechile noastre. Această întinăciune iese apoi AFARĂ din inimile noastre şi se exprimă prin mădularele diferite ale trupului nostru – în primul rând prin limbă şi ochi. Oricine caută să fie curat trebuie de aceea să fie în mod special atent cu ceea ce vede şi ceea ce aude.

Isus a urât aşa de mult întinăciunea, încât El le-a spus ucenicilor să-şi scoată mai degrabă ochiul drept şi să-şi taie mâna dreaptă decât să mai păcătuiască cu acele mădulare (Matei 5:27-29).

Când recomandă doctorii amputarea mâinii drepte sau îndepărtarea chirurgicală a unui ochi?

Numai atunci când lucrurile au devenit aşa de grave încât, fără îndepărtarea acestor organe, corpul întreg va muri. Iată ce e nevoie să înţelegem în relaţie şi cu păcatul. Păcatul este aşa de periculos încât ne poate pune în primejdie chiar viaţa noastră. Majoritatea credincioşilor nu au realizat acest lucru şi de aceea sunt neglijenţi în modul în care îşi folosesc limba şi ochii. Trebuie să fim ca oamenii orbi şi muţi când suntem tentaţi să păcătuim cu ochii şi cu limba noastră. Aceasta este implicaţia cuvintelor lui Isus.

4. Indiferenţa la nevoile umane

 

Isus s-a supărat când conducătorii sinagogii nu au vrut ca El să vindece un om doar pentru că era o zi de sabat, fiind „adânc mâhnit de împietrirea inimii lor” (Marcu 3:5)

Ni se porunceşte să facem bine tuturor oamenilor şi în special copiilor lui Dumnezeu (Galateni 6:10). Isus ne-a învăţat că aceia care nu au făcut nimic să- i ajute pe fraţii lor aflaţi în nevoile elementare ale vieţii, vor fi alungaţi din prezenţa Lui în ziua judecăţii (Matei 25:41-46). Poate nu avem darul vindecării pentru a însănătoşi credincioşii bolnavi. Dar cu siguranţă putem să-i vizităm pe aceia care sunt bolnavi şi să-i încurajăm. Aceasta este tot ceea ce ne cere Domnul.

Bogatul a ajuns în iad pentru că nu i-a păsat de fratele lui Lazăr, care era un frate iudeu şi un copil al lui Avraam. Preotul şi levitul din pilda bunului samaritean au fost arătaţi ca ipocriţi de Isus pentru că nu au arătat milă faţă de fratele lor iudeu care zăcea rănit pe marginea drumului.

Biblia spune că aceia care îşi văd fraţii în nevoie şi nu sunt mişcaţi să-i ajute nu au cu adevărat credinţă salvatoare (Iacov 2:15-17). Ei doar se înşeală singuri când spun că sunt născuţi din nou. Nu sunt. Nu este posibil ca aceia care nu-şi ajută fraţii aflaţi în nevoie să aibă inimile locuite de dragostea lui Dumnezeu (1Ioan 3:17).

Isus a vorbit deschis şi puternic despre aceste aspecte pentru că El ura atitudinea pe care mulţi oameni religioşi o aveau, preocupaţi fiind doar cu activităţile religioase şi nu cu ajutarea fraţilor lor în nevoie.

5. Necredinţa

Cele patru păcate, pe care le-am menţionat deja, pot fi uşor identificate ca păcate de către toţi credincioşii. Dar când ajungem la necredinţă, aproape toţi credincioşii se reportează la ea nu ca la un păcat, ci ca la o slăbiciune. Şi, drept urmare, ei nu învaţă să urască necredinţa aşa cum urăsc alte păcate.

Biblia vorbeşte însă despre inima necredincioasă ca despre o inimă REA (Evrei 3:12). Isus Şi-a mustrat ucenicii de şapte ori pentru necredinţă (Vezi Matei 6:30; 8:26; 14:31; 16:8; 17:17-20; Marcu16:14; Luca 24:25). Se pare că El

aproape niciodată nu şi-a dojenit discipolii pentru altceva!!

Necredinţa este o insultă la adresa lui Dumnezeu, deoarece ea implică faptul că Dumnezeu nu-Şi iubeşte copiii sau nu se îngrijeşte de ei nici măcar atât cât taţii pământeşti răi îşi iubesc şi îngrijesc proprii copii.

Există de asemenea o credinţă falsă, care este predicată în aceste zile, şi anume credinţa ca mijloc de a obţine lucruri de la Dumnezeu. Nu aceasta este însă credinţa pe care a predicat-o Isus. El a vrut ca noi să avem credinţa pe baza căreia să trăim în viaţa de zi cu zi.

 

Biruinţa asupra depresiilor, stărilor sufleteşti rele şi descurajării poate veni numai dacă avem credinţă într-un Tată iubitor din cer şi în făgăduinţele minunate pe care El ni le-a dat în Cuvântul Lui.

De două ori citim despre Isus că a fost uimit – o dată când a văzut CREDINŢA şi o dată când a văzut NECREDINŢA!! (Matei 8:10; Marcu 6:6). Isus era emoţionat de fiecare dată când vedea credinţă în oameni. Şi era dezamăgit când îi vedea pe oameni sceptici în a se încrede într-un Tată iubitor din ceruri.

Acum că ştim….

Acum că am înţeles ce a urât Isus cel mai mult, ar trebui să fie şi ţelul nostru să urâm aceste 5 păcate. De îndată ce descoperim aceste păcate în viaţa noastră, trebuie să le crucificăm neîndurător.

Mulţi predicatori citesc adesea cărţile noastre numai cu scopul de a extrage idei pentru predicile lor. Permiteţi-mi să-i avertizez pe toţi aceştia: Satan te va tenta să foloseşti acest articol doar ca să obţii cinci puncte pentru o predică! Dar ceea ce e nevoie să faci, mai întâi de toate, este să urăşti complet aceste păcate în viaţa ta. Atunci vei putea fi capabil să proclami Cuvântul lui Dumnezeu cu autoritate. Altminteri vei fi doar un fariseu ca mulţi alţi predicatori din lumea întreagă.

FIECARE BISERICĂ TREBUIE SĂ AIBĂ UN UŞIER

„Este ca un om care a plecat din ţară şi, lăsându-şi casa, dă robilor săi putere, arată fiecăruia care este datoria lui şi porunceşte portarului să vegheze” (Marcu 13:34).

Vedem aici că Domnul Şi-a pus slujitorii în slujba casei Lui pe pământ (biserica) şi a atribuit câte o sarcină fiecărui slujitor. Domnul a orânduit de asemenea un portar/ un uşier în casă căruia i s-a poruncit în mod special să vegheze. Portarul este fără îndoială unul din bătrânii bisericii locale. Sarcina lui este să deschidă uşa pentru ca Domnul să-Şi conducă Turma, şi să se asigure cu stricteţe că lichelele şi lupii nu intră în biserică şi distrug turma sau o rătăcesc (Ioan 10:3).

El trebuie de asemenea să supravegheze starea spiritualăa a tuturor acelora care aparţin bisericii şi să-i avertizeze pe aceia care alunecă din nou. Biblia porunceşte tuturor păstorilor: „Îngrijeşte bine de oile tale şi ia seama la turmele tale” (Proverbe 27:23).

Portarul trebuie totodată să vegheze mereu, deoarece oamenii lumeşti, care doresc să devină parte a bisericii locale, pot fi trimişi de Satan să pervertească biserica şi să-i distrugă mărturia.

Iuda vorbeşte despre astfel de oameni care „s-au strecurat” neobservaţi chiar şi în bisericile primului secol (Iuda 4).

Lucrarea portarului poate presupune uneori sarcina neplăcută de a scoate din biserică pe astfel de oameni.

Evident că o asemenea sarcină nu este ceva ce-şi doresc să facă cei mai mulţi dintre bătrâni – mai ales dacă ei îşi iubesc reputaţia de amabilitate mai mult decât onoarea Numelui Domnului şi mărturia bisericii!

Vedem deci că principala calificare pentru a fi portar este dorinţa de a fi strict în ce priveşte slava Numelui lui Dumnezeu, fiind eliberat de căutarea propriei glorii şi reputaţii.

De ce a spus Pavel că, după ce va părăsi Efesul, bierica de acolo va fi invadată de „lupi răpitori care nu vor cruţa turma” (Faptele Apostolilor 20:29)? Deaorece el ştia că printre bătrânii din biserică nu era nici măcar unul dispus să-şi asume sarcina neplăcută de a fi portar. Toţi căutau propria reputaţie de a fi

„fraţi amabili” şi doreau „să obţină adepţi care să-i admire”.

Iată de ce biserica din Efes a fost mai târziu invadată de lupi şi Satan a putut să o corupă într-o aşa măsură încât Domnul a fost pe punctul de a-şi retrage prezenţa şi ungerea Lui (sfeşnicul) din mijlocul lor (Apocalipsa 2:5). Astăzi aceasta este tocmai cauza datorită căreia multe biserici au fost invadate de către lupii răpitori.

 

David spunea că „mai bine să stau în pragul casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii” (Psalmul 84:10).

Ceea ce arată că poziţia de uşier este poziţia cea mai puţin dorită în casa lui Dumnezeu. Aceasta este sarcina în care Domnul doreşte fraţi responsabili care să se dăruiască pe sine astăzi.

Eli era marele preot în Israel care răspundea de menţinerea purităţii în templul lui Dumnezeu. Dar a permis propriilor fii să întineze casa lui Dumnezeu prin adulterele lor şi niciodată nu i-a izgonit. I-a mustrat doar cu blândeţe, iar ei au continuat să trăiască în păcat (1Samuel 2:22-25).

În timpul lui Eli „cuvântul Domnului era rar” (1Samuel 3:1). La fel se întâmplă şi astăzi – chiar în multe biserici care proclamă noul legământ. Şi aceasta pentru că mulţi bătrâni ca Eli îşi iubesc proprii copii aşa de mult încât nu-i îndreaptă. Dacă copiii unui bătrân nu sunt credincioşi, el n-are nici un drept să continue ca bătrân (Vezi Tit 1:6). Unul care nu poate să fie uşierul propriei case, crescându-şi proprii copii cum se cuvine, nu are cum să fie portar al unei biserici (Vezi 1Timotei 3:4,5).

Astfel de bătrâni nu ştiu cum să asculte de Dumnezeu, ci doar cum să-şi apere proprii membrii din familie. Au pierdut ungerea lui Dumnezeu, chiar dacă ei continuă să stea pe scaunele lor ca Eli!! Trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să arate clar fiecărui credincios din biserică că astfel de bătrâni şi-au pierdut ungerea Lui din viaţa lor.

Când lucrarea unui bătrân este plictisitoare, greoaie, fără viaţă şi o repetiţie anostă a ceea ce a fost spus deseori înainte, poţi fi sigur să acel bătrân a devenit ca Eli. Dumnezeu nu mai este cu el, chiar dacă Dumnezeu a fost cu el în trecut. Poate că acum el iubeşte banii mai mult decât Îl iubeşte pe Domnul şi biserica Lui. Credincioşii nu trebuie să rămână nelămuriţi şi să-şi imagineze că astfel de bătrâni sunt oameni ai lui Dumnezeu. Nu sunt.

Astăzi, mulţi bătrâni din bisericile noului legământ sunt bătrâni doar pentru că au fost în acea biserică de la începuturile ei. Ei stau pe poziţiile lor pe baza bătrâneţii iar nu pe baza unei ungeri continue de la Dumnezeu peste vieţile lor. Copiii lui Eli „erau nişte oameni răi. Nu cunoşteau pe Domnul” (1Samuel 2:12). Cu toate acestea, li s-au dat poziţii de responsabilitate în casa Domnului. Aceasat este situaţia tragică şi astăzi. Oameni care „nu-L cunosc pe Domnul” se află în poziţii de responsabilitate în multe biserici. În acest fel îşi împlineşte Satan planurile în asemenea biserici, deoarece nu există portari.

Drept urmare, porţile Iadului stăpânesc o astfel de biserică.

Cât de sever a fost Pavel când a auzit că un bărbat a păcătuit trupesc în biserica din Corint?

Chiar dacă nu a fost prezent în persoană în Corint şi doar auzise de acest lucru prin fratele Cloe (1Corinteni 1:11), el a spus: „Căci eu, măcar că n-am fost la

 

voi în trup, dar fiind de faţă în duh, am şi judecat ca şi când aş fi fost de faţă. În Numele Domnului nostru Isus Hristos, voi şi duhul meu, fiind adunaţi laolaltă, cu puterea Domnului nostru Isus Hristos, am judecat pe cel care a comis o astfel de faptă: un astfel de om să fie predat pe mâna Satanei, pentru nimicirea cărnii, ca duhul lui să fie mântuit în ziua Domnului Isus.”

Poziţia puternică a lui Pavel a fost cea care a salvat biserica din Corint de la întinare şi care a împiedicat Numele Domnului de la a fi necinstit acolo. Modul său puternic de acţiune a condus totodată la salvarea omului, în final (2Corinteni 2:5-8).

Numai portarii ca Pavel pot păzi o biserică în puritate şi pot ridica pe cei care cad la conştiinţa stării lor adevărate şi înapoi la Domnul. Pe de altă parte, aceia care caută numele şi oanoarea proprie nu vor împlini niciodată nimic pentru Domnul.

Este posibil ca unii bătrâni care citesc aceasta să fie dinamizaţi acum de un avânt omenesc şi să hotărască să alunge în viitor pe fiecare păcătos din biserică.

Aceasta nu va face decât să golească bisericile de oameni – „căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu” (Iacov 1:20). Omul trebuie să fie condus de Duhul chiar şi în acest aspect.

Isus i-a văzut pe schimbătorii de bani şi pe vânzătorii de porumbei în templu de multe ori. Însă niciodată nu i-a alungat de fiecare dată când i-a văzut. I-a alungat numai atunci când Tatăl Lui L-a spus să facă aceasta – o dată la începutul lucrării Sale (Ioan 2:15) şi o dată la sfârşit (Marcu 11:15).

Isus era un portar credincios al casei Tatălui Său.

Totuşi, dacă acţionăm mânaţi de un zel omenesc, vom fi ca Uza care a încercat să stabilizeze chivotul cu mâinile lui şi a fost aruncat la pământ de Dumnezeu

„pentru păcatul lui” (2Samuel 6:7).

Ca portari ai casei Domnului, trebuie să veghem, nu doar împotriva credincioşilor lumeşti care vor corupe mărturia bisericii dar, de asemenea, împotriva fraţilor tineri zeloşi care acţionează mânaţi de un avânt omenesc şi conduc alţi tineri în direcţii ciudate.

Trebuie să veghem împotriva emoţionalismului şi împotriva noilor „dulcegării” şi

„scamatorii” pe care le caută întotdeauna ucenicii imaturi.

Trebuie să veghem să ne asigurăm că biserica nu începe să se axeze pe muzică, pe activitate socială sau pe orice altceva decât „a face ucenici şi a-i învăţa să păzească TOT ce Domnul a poruncit” (Matei 28:19,20).

Când Adam şi Eva au fost izgoniţi din grădina Edenului, Dumnezeu a păstrat lângă pomul vieţii heruvimi cu sabia învăpăiată care se îndreptau în toate direcţiile ca să împiedice pe oricine ar fi venit la pomul vieţii.

 

Aceasta este o imagine a tipului de lucrare pe care portarii trebuie să o facă astăzi în fiecare biserică. Însă, un astfel de portar trebuie să fie unul care a permis mai întâi ca acea sabie să cadă pe propria carne, omorând tot păcatul cunoscut din propria viaţă, toată părtinirea faţă de membrii din familia lui şi faţă de prieteni, etc..

Cine este atunci dispus să stea astăzi cu sabia la uşile bisericilor din India? Fie ca Domnul să ridice mulţi portari în ţara noastră.

O SECURE LA RĂDĂCINĂ

– Adevărata semnificaţie a pocăinţei –

Majoritatea creştinilor nu cred că Satan îi poate conduce în rătăcire prin Cuvântul lui Dumnezeu. Însă Satan vine „ca un înger de lumină” (2Corinteni 11:14). Deci nu va veni la tine citând din unele cărţi religioase păgâne, ci din Biblie. Dacă Satan a putut încerca să-L ispitească chiar şi pe Isus, citându-i Scripturile, putem fi siguri că el va încerca aceasta şi cu noi.

Cineva a spus că adevărul este ca o pasăre şi are două aripi – „Este scris” şi „De asemenea este scris”. Dacă ai o singură aripă, te vei învârti în cercuri în mod perpetuu şi probabil anapoda. Dar când ai amândouă aripile, te deplasezi înainte.

Meditează la răspunsul acestei întrebări: De ce a murit Hristos pe cruce? Răspunsul simplu este: Este scris „Hristos a murit pentru păcatele noastre” (1Corinteni 15:3). Dar acesta este numai jumătate de adevăr. Pentru a avea tot adevărul, trebuie să ne uităm la o altă Scriptură. De asemenea este scris: „Şi El a murit pentru toţi, pentru ca cei care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel care a murit şi a înviat pentru ei” (2Corinteni 5:15). Numai când aducem împreună aceste Scripturi avem amândouă aripile adevărului.

Când citim că Hristos a murit pentru păcatele noastre – e nevoie să înţelegem ce este păcatul. Poate fi înţeles corect numai când ne uităm la a doua Scriptură. Acolo vedem că a păcătui înseamnă a trăi pentru noi înşine. Însă aceasta nu este înţelegerea obişnuită pe care o deţine majoritatea credincioşilor cu privire la păcat. Când spui că nu vrei să mai păcătuieşti, spui cu adevărat că nu doreşti să mai trăieşti pentru tine însuţi?

Corespunzător conştiinţei noastre, păcatul poate însmena lucruri diferite pentru credincioşi diferiţi. De exemplu, conştiinţa unui vânător de capete nu-l poate deranja nici măcar după ce tocmai a tăiat capul cuiva. Pentru unii, a spune minciuni nu este păcat, ci chiar necesar uneori, atâta timp cât trăim pe acest pământ. Deci conştiinţa nu este o călăuză foarte bună în ce priveşte păcatul.

Pe măsură ce ajungem la o înţelegere mai bună a lui Dumnezeu şi a Scripturii, vom realiza că păcatul nu este doar crimă, adulter şi tâlhărie etc.. Este trăirea pentru sine. Dacă trăim doar pentru noi înşine, la orice obiceiuri rele am renunţa, noi continuăm de fapt să trăim în păcat.

„Căci dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi” (2Corinteni 5:17). Aceasta însemană că atitudinile vechi, modul trecut de viaţă s-au dus. Omul acela nu mai trăieşte pentru el însuşi. El nu a atins ţelul asemănării cu Hristos. Dar s-a întors împrejur şi caută să trăiască pentru slava lui Dumnezeu. Aceasta şi numai aceasta înseamnă adevărata pocăinţă.

 

Poate ai renunţat la jocurile de noroc, la fumat şi băutură, şi încă să nu te fi pocăit de cauza sursă a tuturor păcatelor – trăirea pentru sine. Sunt însă mulţi predicatori astăzi care îţi vor gâdila urechile şi-ţi vor spune că tu încă eşti salvat!! Asemenea predicatori sunt fericiţi atâta timp cât le frecventezi întâlnirile şi-ţi oferi contribuţia în punga lor!!

Una din cele mai mari iluzii cu care Satan a înşelat credincioşii este aceasta – făcându-i să creadă că un om poate continua să trăiască pentru sine şi încă să fie salvat şi să meargă în rai la sfârşitul vieţii.

Poate că un om a renunţat la câteva obiceiuri rele care-i ruinau viaţa. Însă aceasta arată doar că el încearcă să-şi protejeze viaţa pe pământ. Există un avertisment reglementar pus pe toate pachetele de ţigări potrivit căruia fumatul dăunează sănătăţii. De aceea unii oameni nu fumează. Din acelaşi motiv, oamenii nu beau şi nu pariază. Poate că nu comit adulter pentru că se tem de SIDA. Dar astfel de oameni nu s-au pocăit (nu s-au întors de la păcat) în sensul Biblic.

Am fost creaţi de Dumnezeu să trăim pentru slava Sa. Dacă nu facem aceasta şi trăim în schimb pentru propriul confort, huzur şi slavă, noi nu suntem salvaţi. Nu ne-am pocăit. Isus a murit ca să ne elibereze din acest mod păcătos de viaţă.

O persoană care caută să fie cineva important în biserică şi care doreşte ca alţii să-l respecte trăieşte în mod clar pentru sine însuşi. Poate că s-a spoit cu puţină culoare religioasă. Dar în esenţă nu s-a schimbat. Poate că acum foloseşte un limbaj puţin creştin – cuvinte ca „a fi născut din nou” etc.. Dar omul lăuntric este încă acelaşi.

Este evident de ce majoritatea predicatorilor nu vor dori să predice un mesaj ca acesta, deoarece le-ar reduce mărimea congregaţiilor. Nu vor fi populari şi nu vor mai fi chemaţi la convenţii creştine prestigioase la care vorbesc an de an. Cunoaştem predicatori care au citit cărţile noastre numai cu scopul de a extrage idei pentru predicile lor, pentru articole sau cărţi pe care ei le scriu. Dar au grijă să lase deoparte părţile din mesajul nostru care lovesc greu, căci altfel şi-ar pierde popularitatea.

Pot garanta că, dacă un predicator predică adunării lui întregul îndemn al lui Dumnezeu timp de şase luni, şi continuă să le spună că a trăi pentru ei înşişi înseamnă a trăi în păcat, şi că aceia care iubesc banii nu-L pot iubi pe Dumnezeu, el ori îşi va pierde slujba ori 75% din adunarea sa!!

Dumnezeu se uită la inimile noastre. Dacă motivaţia de bază a vieţii noastre nu s-a schimbat, noi nu suntem salvaţi.

Singura diferenţă pe care o găsim în mulţi credincioşi, după convertirea lor este aceasta: La început ei au trăit fără nici o „spoială religioasă”. Acum ei trăiesc pentru ei înşişi cu o porţie mare de „spoială religioasă”. Faptic, prima lor

 

condiţie era mai bună – deoarece atunci cel puţin ştiau că erau păcătoşi. Acum îşi imaginează despre ei că sunt sfinţi şi se înşeală.

Observaţi că atunci când o femeie prinsă în adulter a fost adusă înaintea lui Isus, El nu a condamnat-o niciodată. Isus a fost un tip de profet neobişnuit. El a lăsat o femeie prinsă în adulter să plece liberă, fără un cuvânt de mustrare măcar!! De ce? Pentru că El a văzut că ea se pocăise. Şi astfel El a iertat-o.

Şi apoi a fost acest ucigaş care era un criminal atât de nenorocit încât Romanii au hotărât să-l răstignească. Dar când şi-a recunoscut păcatul, Isus nu numai că l-a iertat dar l-a luat şi cu el în rai. Acel om probabil că nu făcuse nici măcar un singur lucru bun în întreaga sa viaţă. Făcuse numai rău, ucisese şi tâlhărise oameni. Cu toate acestea, când a murit, a fost întâmpinat în rai de către Isus Însuşi. Este uimitor, nu-i aşa?

Dar când a ajuns la oamenii religioşi care-şi purtau Bibliile cu ei şi mergeau în sinagogi în fiecare Sâmbătă, Isus i-a numit „pui de vipere care nu vor scăpa de judecata gheenei”.

Predicarea lui Isus era aşa de ieşită din comun!! În timp ce majoritatea predicatorilor spuneau ucigaşilor şi adulterilor că erau sortiţi iadului, Isus spunea acest lucru tocmai oamenilor cei mai religioşi şi cei mai integri în exterior din generaţia Lui!!

De ce? Pentru că El ştia că ipocrizia şi snobismul spiritual (care îl face pe om să se uite de sus la alte fiinţe umane) erau de un milion de ori mai rele în ochii lui Dumnezeu decât un criminal şi un adulter. Isus vedea inimile oamenilor şi nu-I păsa nici un pic de spoiala religioasă exterioară. Domnul nu este impresionat de limbajul nostru religios, chiar dacă vorbim despre „biruinţa asupra păcatului” şi „urmărirea sfinţeniei”. Dacă un om îşi caută propriul interes şi pretinde cu toate acestea că este născaut din nou, Domnul îl va numi chiar şi astăzi „mormânt văruit pe dinafară şi pui de viperă”.

El nu caută oameni care emit pretenţii înalte despre spiritualitatea lor, ci oameni care sunt zdrobiţi de regrete pentru păcatele lor, care se consideră a fi păcătoşii păcătoşilor de pe pământ – aşa cum a făcut Pavel către sfârşitul vieţii pământeşti, chiar după ce trăise în curăţie pentru atât de mulţi ani şi realizase aşa de mult pentru Domnul.

Domnul va fi întotdeauna bogat în îndurare şi iertare faţă de oricine doreşte cu adevărat să se întoarcă de la modul egoist de vieţuire, este sincer cu eşecurile lui şi nu acuză pe nimeni altcineva pentru păcatele proprii, decât pe sine însuşi. Gândiţi-vă din nou la acea femeie prinsă în adulter. Ce calificări avea ea? Avea oare un nume bun în acel oraş? Nu. Dar era sinceră. Ea nu a pretins că ar fi fost inocentă şi că alţii o acuzau în mod mincinos. Prin faptul că nu a deschis gura, şi-a recunoscut vina. De aceea pentru ea exista speranţă.

Este extrem de dificil pentru aceia care sunt drepţi în proprii ochi să găsească mântuirea. Acei farisei erau gata să arunce cu pietre în femeia prinsă în adulter dar nu vedeau nimic din păcatul care zăcea în inimile lor chiar în acel moment.

 

Când puneau în punga de ofrandă mari sume de bani şi doreau ca oricine să-i vadă, ei comiteau un păcat mai rău în ochii lui Dumnezeu, deoarece îi făceau pe oameni să-i adore pe ei (să-i admire) în loc să-L adore pe Dumnezeu.

Pocăinţa înseamnă „O Întoarcere Împrejur”, aşa încât întoarcem spatele de acum înainte la trăirea pentru noi înşine şi hotărâm să trăim numai pentru Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă să devenim lucrători creştini permanenţi. Nu.

Dumnezeu cheamă numai 1 din 1000 de credincioşi să fie lucrători creştini permanenţi. El doreşte ca toţi ceilalţi copii ai Lui să lucreze în activităţi lumeşti

– câştigându-şi existenţa, netrăind însă pentru ei înşişi, ci pentru slava lui Dumnezeu.

Pocăinţa este descrisă în 1Tesaloniceni 1:9 ca „întoarcere la Dumnezeu de la idoli”. Mulţi aşa-zişi credincioşi nu s-au întors la Dumnezeu de la idolii lor. În India, mulţi dintre oamenii păgâni sunt fericiţi să-L accepte pe Hristos ca Dumnezeu al lor – dar numai ca un dumnezeu adăugat la numeroşi alţi idoli la care ei deja se închină. Ştim că acest lucru este imposibil. Cine ÎL acceptă pe Hristos trebuie să renunţe la toţi ceilalţi dumnezei şi idoli.

Amintiţi-vă că Duhul Sfânt le spune credincioşilor: „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli!” (1Ioan 5:21). Nu e nici o diferenţă între un om păgân care doreşte să-L accepte pe Hristos ca adaos la dumnezeii lui existenţi şi aşa-numitul credincios care doreşte să-L primească pe Hristos, dar doreşte încă să gonească după bani (dumnezeul lui prezent).

Este ca şi cum o femeie deja căsătorită doreşte acum să se mărite cu un al doilea bărbat.

Este uimitor cum credincioşii se pot înşela singuri gândind că Isus Hristos va accepta acest tip de cununie cu ei. Câţi dintre noi am fi dispuşi să ne căsătorim cu o fată care este deja căsătorită cu un alt bărbat? Cu toate acestea, te aştepţi ca Hristos să se cunune cu tine, fără ca tu să fi părăsit iubirea pentru lume şi gloria ei, plăcerile şi bogăţia ei.

Idolii făcuţi din lemn şi piatră nu sunt la fel de înşelători cum sunt cei invizibili (ca banii şi onoarea), deoarece idolatria cuiva se poate vedea clar în ritualul de închinare la idolii fizici. Dacă vezi un om într-un loc închinându-se în faţa unei statui a unui idol păgân şi apoi într-un alt loc îl vezi rugându-se lui Isus Hristos, nu-l vei considera a fi creştin.

Dar care este diferenţa dintre el şi omul care-şi petrece toată săptămâna închinându-se idolilor banilor, onoarei oamenilor şi ambiţiilor lumeşti şi care vine apoi la adunările de duminica şi încearcă să se închine lui Hristos. Cred că e mai mare speranţă pentru omul care se închină lui Buddha decât pentru un asemenea „credincios”.

Când un astfel de „credincios” vine la adunare duminica şi cântă: „Ia-mi argintul şi aurul – Nici un strop să nu mai ţin”, – el Îi spune lui Dumnezeu o minciună.

 

Duminica, creştinii Îi spun lui Dumnezeu mai multe minciuni decât în orice altă zi a săptămânii, deoarece cântă imnuri de consacrare măreaţă faţă de Domnul, pretinzând predarea şi dedicarea totală faţă de El etc..

Dumnezeu aude toate acestea, însă El nu este înşelat. El spune: „…căci cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă după câştigul lor necinstit” (Ezechiel 33:31)

Ascultând versurile imnurilor pe care mulţi credincioşi le cântă, cineva ar putea crede că ei sunt cei mai mari sfinţi de pe pământ. Însă, în realitate, majoritatea dintre ei sunt cei mai mari ipocriţi. Şi Dumnezeu nu este prostit.

A trăi pentru sine însuşi înseamnă să trăieşti ca un animal – căci toate animalele trăiesc numai pentru ele însele şi pentru puişorii lor. Ele toate caută numai interesul lor, gândindu-se mereu la ceea ce le-ar aduce cel mai mare profit. În acest fel gândeşte un leu în pădure: „Dacă acea căprioară poate fi ucisă pentru hrana mea, atunci o voi ucide”. Şi aşa printre animale numai cele mai puternice pot supravieţui. Dar noi nu suntem animale. Dumnezeu nu ne-a creat ca să trăim asemenea câinilor şi porcilor, care doar mănâncă, dorm, nasc pui şi mor. Omul a fost creat să-şi trăiască întreaga viaţă pentru slava lui Dumnezeu.

Primesc câteodată scrisori de la oameni care s-au pensionat din anumite funcţii şi ne întreabă dacă-i putem angaja deoarece doresc să-şi petreacă anii de pensionare „în slujba lui Dumnezeu”. Imaginaţi-vă o scenă în care vine în casa ta un musafir onorat iar tu bei o cană de ceai în faţa lui şi apoi îi oferi lui sedimentele din ceaşca ta!! Iată ce fac oamenii lui Dumnezeu. Trăindu-şi întrega viaţă pentru a face bani în lume, acum doresc să ofere sedimentele vieţilor lor lui Dumnezeu.

Ce insultă!

Trebuie să ne oferim vieţile lui Dumnezeu când suntem tineri. Toată viaţa noastră trebuie să fie predată Lui pentru a dispune de ea după voia Lui. Ai ajuns la concluzia aceasta după ce ţi-ai căutat propriul interes? Mulţi credincioşi vor avea multe de regretat când se va întoarce Isus şi vor descoperi că toţi banii pe care i-au câştigat pe pământ nu au fost mai buni decât banii de jucărie pe care-i folosesc copiii la jocul Monopoly – n-au valorat nimic!! Şi toate proprietăţile pe care le-au obţinut pe pământ de asemenea au fost doar ca hotelurile şi casele de pe tabla de Monopoly – fără valoare. Jocul vieţii va fi terminat atunci şi ei nu vor fi îndeplinit nimic mai mult decât să acumuleze lucruri fără însemnătate care nu au nici o valoare veşnică. Au trăit o viaţă inutilă. De asemenea, va exista un regret imens dacă au luptat numai pentru glorie şi descoperă că gloria lor a fost evaporată în lumina veşniciei.

Aceia însă care au trăit să facă voia lui Dumnezeu şi pentru slava lui Dumnezeu vor descoepri că în acea zi au parte de o bucurie extraordinară. Lucrurile materiale există numai pentru folosirea lor pe acest pământ. Asta-i tot. Atâta timp cât le folosim, e în regulă. Dar niciodată ele nu trebuie să stăpânească asupra noastră. Una este să foloseşti banii. Dar să fii stăpânit de

 

ei înseamnă cu totul altceva. Banii sunt un slujitor excelent dar un stâpân oribil.

G

ândiţi-vă la o femeie care este căsătorită cu un bărbat excelent dar care îl iubeşte pe şofer mai mult decât pe soţ şi îşi petrece majoritatea timpului cu şoferul. Ce aţi gândi despre o asemenea femeie? Aceasta este o descriere exactă a credinciosului care se gândeşte întotdeauna să facă din ce în ce mai mulţi bani (peste nevoile lui justificate), în loc să caute cum să fie mai eficient pentru Domnul.

Când Dumnezeu l-a creat pe Adam, EI i-a spus să stăpânească peste întregul pământ. Dar Adam a devenit un sclav. Hristos a venit acum să ne facă încă o dată regi. Dumnezeu ne-a dat multe lucruri de care să ne bucurăm în această lume. Dar când verunul dintre aceste lucruri stăpânesc peste noi, atunci devenim sclavi.

Atunci nu mai suntem împăraţii pe care Dumnezeu ne-a destinat să fim.

Dumnezeu i-a spus şarpelui în Eden că ţărâna va fi hrana lui. Ştiţi ce este aurul? Şi el este tot parte din ţărâna pe care Dumnezeu a creat-o pe acest pământ – puţin mai greu şi probabil puţin mai rar decât ţărâna obişnuită, dar oricum ţărână. Şi aici vedem spectacolul trist al omului gonind după hrana diavolului. Peste tot, omul este robit ţărânii-aur.

Când diavolul vede că nu poate înrobi un om printr-un obicei rău, el îl va înrobi prin ceva neutru – astfel încât omul nu are timp pentru Dumnezeu, pentru citirea Bibliei sau pentru părtăşie. Poate fi un program de televiziune bun, curat care îl înrobeşte pe om. Diavolul caută credincioşi care-şi urmăresc propriile interese – propria distracţie, propriul profit, etc.. Diavolul are 101 mijloace să-l ţină pe om departe de Dumnezeu. De aceea e necesar să vedem păcatul nu doar ca beţie şi joc de noroc, adulter sau crimă. Trebuie să vedem păcatul ca „trăire pentru noi înşine”. A păcătui înseamnă a face ceea ce ne place nouă înşine, a face voia noastră. Din această rădăcină, ies multe fructe ale păcatului. Isus a murit ca să ne salveze din toate acestea.

Ioan Botezătorul a spus că, atunci când va veni Isus, El va înfige securea la rădăcina pomului. Aceasta este rădăcina în care Isus a venit să-şi înfigă securea – trăirea pentru noi înşine şi dorinţa de a face propria voie.

Putem tăia micile fructe rele din copac oricând apar. Dar aceasta nu rezolvă problema. Viaţa noastră poată părea aşa de frumoasă când fructele rele văzute de alţii au fost toate rupte. Însă pomul nu s-a schimbat. Isus a spus că un pom bun niciodată nu va face roade bune dacă nu schimbi însuşi pomul. Pentru a schimba pomul, trebuie mai întâi să înfigi toporul la rădăcina pomului bătrân.

De ce astăzi majoritatea căminelor sunt zone de conflict? Deaorece atât soţii cât şi soţiile vor să trăiască pentru ei înşişi. Şi de aceea vedem întâmplându-se în lume acest lucru uimitor: Aşa-numiţi „creştini născuţi din nou” divorţează de partenerii lor şi se căsătoresc din nou!! Este ceva unic pentru secolul 20. Chiar pastori şi predicatori divorţează de soţiile lor şi se căsătoresc cu altele. Unii

 

predicatori nu divorţează de soţiile lor, însă trăiesc în adulter secret. Cuplurile lumeşti au divorţat de-alungul tuturor secolelor. Dar când creştinii încep să facă aceasta, putem fi siguri că marea apostazie („căderea de la credinţă”) este peste noi şi ne aflăm în ultimele zile.

Cauza tuturor acestor lucruri stă în faptul că credincioşii nu au înţeles că păcatul înseamnă trăirea pentru sine. Nu au înţeles acest lucru pentru că nu au fost învăţaţi aşa. Vina este a liderilor lor iar sângele lor e pe mâinile conducătorilor care sunt răspunzători înaintea lui Dumnezeu.

Isus a spus că „puţini sunt cei care află calea vieţii”. De ce? Pentru că poarta este strâmtă.

Din perspectivă lumească, tânărul conducăror bogat care a venit la Isus avea patru calificări excelente pentru apartenenţa la biserică – era tânăr, bogat, influent (un conducător) şi integru moral. Toate bisericile ar fi încântate să aibă drept membru un asemenea om. El ar fi calificat să fie chiar şi membru în conducerea majorităţii bisericilor evanghelice de astăzi. Însă Isus nu l-a considerat potrivit să fie nici măcar ucenicul Lui – darămite un lider. Nu este uimitor?

Isus nu a fost impresionat de bogăţia sau de influenţa lui lumească. Dacă omul încă iubea banii, atunci nu era potrivit să fie ucenicul lui Isus. Trebuia să renunţe la iubirea sa de bani înainte să poată intra prin poarta strâmtă. Omul a plecat trist, iar Isus l-a lăsat să plece. Isus nu a mers după el să-i sugereze să renunţe la banii lui în etape – 10% acum şi alţi 10% o lună mai târziu etc.. Nu. Nu e nici o târguială când vine vorba de ucenicie. Este ori totul ori nimic. Nu putea iubi banii şi pe Dumnezeu în acelaşi timp. Trebuia să facă o alegere. Trebuia să se întoarcă de la idolul său (banii) şi să se unească numai cu Hristos.

Dacă vrei să trăieşti pentru tine însuţi, nu ai decât, fă asta. Şi, ca şi în cazul bogatului, Domnul te va lăsa singur. Şi dacă găseşti o biserică convenabilă unde ţi se spune că te afli încă pe calea spre cer, Dumnezeu nu te va deranja nici acolo. Te va lăsa să te înşeli singur toată viaţa. În final te vei trezi şi te vei vedea în iad. Motivul pentru care Dumnezeu le permite oamenilor să fie înşelaţi este pentru că ei nu iubesc cunoaşterea adevărului despre ei înşişi. Iar când vreun proroc le spune adevărul despre ei înşişi, se supără pe acel proroc.

Ieremia a prorocit în timpul domniei Împăratului Ioiachim. Când poporul lui Iuda a citit cuvintele pe care Ieremia le scrisese pe un sul, ei s-au temut pentru că Ieremia era unul dintre cei mai aprigi profeţi din Vechiul Testament, nepredicând niciodată un mesaj uşor. Era judecată, judecată şi iar judecată (Ieremia 20:8) Când regele a citit sulul de carte scris de Ieremia, s-a înfuriat atât de tare încât l-a rupt şi l-a aruncat în foc (Ieremia 36). Însă Dumnezeu i-a spus lui Ieremia să scrie sulul de carte din nou. Astfel avem noi acum cartea lui Ieremia. Însă prima dată când a fost scrisă, a fost ruptă de un împărat mânios care nu a vrut să audă adevărul despre el însuşi. Întotdeauna au fost astfel de oameni.

 

De asemenea în fiecare secol au fost CÂŢIVA care au iubit adevărul. Este un mare har că Dumnezeu ne-a dat o ureche de auzit adevărul. Dumnezeu ne-a iubit înainte să ne naştem şi a dorit ceea ce este mai bine pentru noi. El nu a vrut ca noi să ne irosim vieţile şi să ne trezim în veşnicie sărăciţi.

El doreşte să fim înţelepţi şi să trăim pentru lucrurile care sunt veşnice. Tot ceea ce este creat (inclusiv banii, casele şi pământurile) vor fi zdruncinate şi îndepărtate într-o bună zi.

Numai ceea ce nu este creat va rămâne. De aceea noi trebuie să fim înţelepţi să ne petrecem timpul şi energiile pentru ceea ce va rămâne veşnic. Şi permiteţi- mi să vă mai spun o dată că aceasta nu înseamnă că trebuie să deveniţi lucrători creştini permanenţi. Înseamnă însă că, în orice activitate pe care o defăşuraţi, nu mai trăiţi pentru voi înşivă, ci numai pentru slava lui Dumnezeu. Cu siguranţă puteţi munci şi câştiga cel mai bun salariu posibil – pentru câştigarea existenţei proprii şi sprijinirii lucrării Domnului. Dar ţelul vostru în viaţă trebuie să fie slava lui Dumnezeu. Ambiţia voatră în viaţă trebuie să fie să-L bucuraţi pe Dumnezeu.

Nu spun că nu putem merge la un picnic sau nu ne mai putem bucura de vreo formă de relaxare. Bineînţeles că putem.

Ca fiinţe umane, avem nevoie de aceasta – fie să jucăm jocuri, să ascultăm muzică sau orice altceva. Toate acestea sunt perfect normale, dacă sunt distracţii curate şi sănătoase. Numai atunci când oricare dintre aceste lucruri ne stăpânesc şi încep să aibă un interes dominant în viaţa noastră, ajungem să călcăm linia roşie şi să păşim pe un teren periculos. Este foarte uşor ca un loc de muncă, un sport sau o anumită distracţie inofensivă să devină o parte aşa de însemnată din viaţa unei persoane, încât ajunge să fie lucrul principal din viaţa ei. Şi atunci chiar soţia şi copiii ajung să fie neglijaţi. Şi bineînţeles că, în primul rând, Dumnezeu ajunge să fie neglijat. Când se întâmplă aceasta, atunci ştii că acel lucru (oricare ar fi el) a devenit stăpânul omului.

Trebuie să ne întoarcem de la trăirea pentru noi înşine dacă vrem ca Domnul să-Şi zidească biserica Lui prin noi – tipul de biserică pe care El a plănuit-o din veşnicii. El o poate zidi numai prin oameni care nu-şi caută propriul interes, ci sunt dispuşi să pună totul pe altar pentru El.

Templul Vechiului Testament a fost construit pe Muntele Moria – unde Avraam l-a oferit lui Dumnezeu pe fiul său Isaac (2 Cronici 3:1). Lui Avraam îi rămăsese numai un fiu în acel timp – Isaac, favoritul inimii lui.

În acea zi, Dumnezeu i-a testat lui Avraam devotamentul ca să vadă dacă Isaac devenise un idol în viaţa lui.

Dumnezeu i-a spus, prin aceasta, că el trebuia să se întoarcă de la toată idolatria dacă vroia să-i slujească Domnului. Şi, astfel, şi-a pus fiul pe altar şi a renunţat la el. Dumnezeu nu l-a luat pe Isaac, deoarece Dumnezeu urmărea doar să-l desprindă pe Avraam de ataşamentul nenatural faţă de Isaac, care i- ar fi împiedicat umblarea cu Dumnezeu. Dumnezeu trebuie să facă acelaşi lucru cu noi. Trebuie să-I dăm Lui ceea ce ne este cel mai de preţ.

 

În cazul tânărului bogat, lucrul cel mai de preţ erau banii. Aşa cum Dumnezeu i-a cerut lui Avraam să renunţe la Isaac, Dumnezeu i-a cerut şi tânărului conducător să renunţe la banii săi. Din ceea ce ştiţi, dacă acel bogat ar fi spus numai „Da, Doamne, iată-i aici pe toţi”, Dumnezeu i-ar fi spus probabil că îşi poate păstra banii, la fel cum i-a spus şi lui Avraam să-l păstreze pe Isaac. Dar mai întâi el trebuia să renunţe la ei.

Fie ca noi toţi să avem harul să spunem: „Doamne, orice Isaaci există în viaţa mea, îi pun pe toţi pe altar şi ţi-I dau Ţie pe toţi. Nu mai doresc nici un idol în viaţa mea care să stea între Tine şi mine. Nu doresc să trăiesc pentru mine însumi. Doresc să trăiesc cu adevărat numai pentru Tine. Doresc să trăiesc pentru slava lui Dumnezeu. Nu vreau să-mi irosesc viaţa”.

Aceasta este vestea cea mai bună din lume: Nu trebuie să mai fim robi ambiţiilor şi dorinţelor şi să ne irosim astfel viaţa pământească, ci putem fi liberi să trăim pentru slava lui Dumnezeu şi să ducem astfel o viaţă utilă. A trăi pentru noi înşine înseamnă a trăi în robie şi în lanţuri. A trăi pentru slava lui Dumnezeu înseamnă a fi ca vulturii care zboară pe cer. Vestea bună a evangheliei este că Isus vă poate sfărâma lanţurile şi vă poate elibera – ASTĂZI!!

Dacă în trecut v-aţi irosit mult timp în preocupări fără rod, nu mai puteţi schimba nimic acum. Dar puteţi persevera să faceţi ASTĂZI ceea ce este cel mai bine.

Cât mai avem încă timp, ceea ce toţi trebuie să-I spunem Domnului este:

„Doamne, nu mai pot face nimic cu anii vieţii mele care sunt trecut. Dar vreau să trăiesc restul vieţii mele numai pentru Tine. Cercetează viaţa mea şi vezi dacă este vreun idol căruia mă închin. Doresc să mă întorc de la orice idol din viaţa mea ca să mă închin şi să-Ţi slujesc doar Ţie. Doamne Isuse mă pocăiesc în special pentru această idolatrie inconştientă de trăire doar pentru mine.”

Fie ca Domnul să ne ajute pe toţi.

SLUJITORII NOULUI LEGĂMÂNT ŞI BISERICILE NOULUI LEGĂMÂNT

Slujitorii Noului Legământ

Există trei pasaje în Scriptură care ne spun cine este slujitorul adevărat al lui Dumnezeu sub NOUL legământ. Când citim aceste pasaje fără nici o idee preconcepută, vom descoperi că noi toţi putem fi slujitori ai lui Dumnezeu, în acest timp şi veac, dacă dorim să fim.

Sub vechiul legământ, numai leviţii puteau fi slujitorii lui Dumnezeu. Ei nu trebuiau să presteze nici o activitate pământească şi erau întreţinuţi de zeciuielile celorlalte seminţii ale Israelului.

Creştinismul Babilonian din zilele noastre susţine că şi sub noul legământ numai aceia care renunţă la ocupaţiile lumeşti pot fi slujitori ai lui Dumnezeu – şi că ei trebuie să fie întreţinuţi de zeciuielile celorlalţi creştini. Aceasta este însă o învăţătură a tradiţiei omeneşti şi nu a Scripturii!

(1) Eliberaţi de păcat

„…aţi fost eliberaţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu” (Romani 6:22). Aceasta este prima cerinţă – să fii eliberat de păcat. Evident este mai uşor să fii eliberat de munca pământească decât să fii eliberat de păcat. Isus a avut o ocupaţie lumească. Cu toate acestea, El a fost un slujitor al lui Dumnezeu chiar şi atunci.

Un om care se mânie şi-şi pierde cumpătul nu poate fi un slujitor al lui Dumnezeu. Poate că e predicator sau chiar pastor, dar nu poate fi un slujitor al lui Dumnezeu. Duminica dimineaţa, mulţi pastori strigă laude către Dumnezeu în „alte limbi” şi apoi ţipă furioşi la soţiile lor în „limba maternă”, în aceeaşi după-amiază. Poate oare Duhul Sfânt să ne controleze numai când vorbim în alte limbi şi nu atunci când vorbim în lumba noastră maternă? Aceasta este o iluzie. Mulţumesc lui Dumnezeu că am vorbit în limbi timp de 22 de ani. M-a luminat şi m-a eliberat total de depresie, tristeţe şi descurajare toţi aceşti ani. Dar Îi mulţumesc lui Dumnezeu că Duhul Sfânt îmi controlează de asemenea limbajul atunci când vorbesc în limba maternă – soţiei mele, fraţilor mei, străinilor şi cerşetorilor.

Un bărbat care pofteşte după femei cu ochii nu poate fi un predicator al evangheliei sau un slujitor al lui Dumnezeu. Numai acela care este suficient de categoric încât să fie dispus să-şi scoată mai degrabă un ochi ca să evite păcatul poate fi un slujitor al lui Dumnezeu. Când ai plâns ultima dată pe perna ta în noapte pentru că ai alunecat cu ochii? Dacă eşti neglijent cu privire la acest aspect, vei recădea interior puţin câte puţin până într-o zi în care vei cădea în mod public.

Un om care spune o minciună pentru a câştiga puţin mai mulţi bani sau ca să câştige reputaţie pentru sine însuşi este, de fapt, un slujitor al diavolului –

 

pentru că diavolul este tatăl tuturor minciunilor. El nu poate fi un slujitor al lui Dumnezeu.

Acela care nu poate să-şi iubească TOŢI duşmanii, sau nu poate să facă bine TUTUROR acelora care-l lovesc este total nepotrivit să predice evanghelia. Dacă ai cea mai mică fărâmă de amărăciune sau de neiertare în inima ta împotriva cuiva, atunci cel mai bine este să-ţi ţii gura închisă, să mergi acasă, să te pocăieşti şi să-ţi cureţi inima de acele rele. Nu poţi fi un slujitor al lui Dumnezeu.

(2) Eliberaţi de Mamona

„Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt, sau va ţine numai la unul şi va dispreţui pe celălalt. Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Luca 16:13).

Aceasta este a doua cerinţă – să fii eliberat de Mamona (de bani şi de toate lucrurile materiale).

Iarăşi, este mai uşor să te eliberezi de o activitate lumească decât de Mamona.

Trebuie să te hotărăşti cui ai de gând să-i slujeşti – lui Dumnezeu sau lui Mamona. Mulţi „lucrători creştini permanenţi” caută să-I slujească lui Dumnezeu ŞI lui Mamona. Astăzi, ei câştigă mai mult în calitate de aşa-numiţi

„slujitori ai lui Dumnezeu”, decât ar fi câştigat vreodată dacă ar fi avut o profesie laică. Oricine nu a trebuit să-şi sacrifice confortul pământesc, banii şi lucrurile materiale în slujirea lui faţă de Dumnezeu NU îi slujeşte deloc cu adevărat lui Dumnezeu.

Orice credincios poate fi un slujitor al lui Dumnezeu – dar trebuie să se elibereze de iubirea lui Mamona. De fapt, dacă citiţi cu atenţie versetul de mai sus, veţi vedea că Isus a spus că trebuie să-l urâm pe Mamona şi să-l dispreţuim ca să putem fi slujitori ai lui Dumnezeu.

Dacă poţi spune înaintea lui Dumnezeu că aceasta este atitudinea ta faţă de Mamona sau cel puţin aceasta este atitudinea pe care vrei să o ai faţă de Mamona, abia atunci te califici să fii un slujitor al lui Dumnezeu – şi nu altfel. Câţi lucrători creştini se califică oare după standardul pe care l-a stabilit Isus aici? Foarte, foarte puţini!

Testul care ne arată cui slujim e reflectat în comenzile de care ascultăm – ale lui Dumnezeu sau ale lui Mamona. Ale cui drepturi au prioritate în vieţile noastre – ale lui Dumnezeu sau ale lui Mamona? Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni.

Când banii te cheamă, dacă tu răspunzi imediat, eşti un slujitor al lui Mamona. Cum de majoritatea predicatorilor călătoresc pentru a predica numai în locuri confortabile unde trăiesc credincioşi bogaţi? Câţi sunt interesaţi să viziteze în mod regulat credincioşii săraci din satele Indiei şi să-i întemeieze în credinţă. Aceia sunt adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu în India.

 

Mulţi lucrători creştini permanenţi trăiesc acum în America şi pretind a avea o povară pentru India pe inima lor. Aceasta este o ipocrizie totală. Cu toate acestea, mulţimi de credincioşi sunt înşelaţi de ei. Dacă ar fi avut cu adevărat o povară pentru India, ar fi trăit chiar în India. Nu e nimic greşit pentru un credincios să-şi mute rezidenţa într-o altă ţară. Dar motivul relocării este ceea ce contează.

Isus de asemenea şi-a relocat rezidenţa Sa din cer pe pământ. Dar care a fost motivul Său? Oare a fost confortul, huzurul şi banii? Sau a fost slăvirea lui Dumnezeu şi ajutarea oamenilor în nevoie. Tu, de asemenea, trebuie să decizi de ce ai ales să te muţi dintr-un loc în altul. Aceasta va arăta dacă eşti un slujitor al lui Dumnezeu sau al lui Mamona.

Diavolul ştie că omul care slujeşte lui Mamona este inutil lui Dumnezeu. Şi de aceea el îi lasă singuri pe astfel de predicatori. Ce mai mare insultă pe care ţi-o poate face diavolul este să te lase singur şi să-ţi permită să obţii onoare de la oamenii lumeşti şi de la liderii lumeşti ai creştinismului apostat.

Un slujitor al lui Dumnezeu se gândeşte mereu cum să câştige suflete şi să zidească biserica. Până şi noaptea visează la aceasta. Pe de altă parte, un slujitor al lui Mamona se gândeşte şi visează zi şi noapte la cum să facă bani mai mulţi. Nu ne putem înşela „subconştientul” – deoarece el ştie cu exactitate mai mult decât oricine altcineva ce ne dorim. Dacă îl iubim pe Mamona, haideţi să fim sinceri şi să-I spunem lui Dumnezeu aceasta – şi să-I cerem Lui să ne elibereze. Există o mare speranţă pentru credincioşii sinceri – dar NICI O speranţă pentru ipocriţii mincinoşi.

Auzim în aceste zile de multe „campanii miraculoase”. Dar eu încă aştept să văd o campanie unde apare miracolul „să nu le fie ceruţi oamenilor să dea bani”!! Isus şi apostolii Lui niciodată nu au primit vreo ofertă de la oameni în nici una din întâlnirile lor. Încă orbi, credincioşii prostiţi de astăzi admiră predicatorii care cer fără ruşine bani şi chiar îşi imaginează că aceşti asunt marii slujitori ai lui Dumnezeu. Lumina curată a scaunului de judecată al lui Hristos va dezvălui că astfel de predicatori şi-au slujit lor înşişi iar nu lui Dumnezeu.

Credincioşii trasează o linie de separare între cei care sunt evanghelici în doctrină, respectiv cei care sunt liberali. Dar într-o asemenea situaţie, diavolul şi toţi demonii lui vor fi de asemenea de partea „evanghelică”, deoarece ei toţi sunt evanghelici în doctrină (Iacov 2:19)!! Însă Dumnezeu trasează o linie despărţitoare între cei care-l iubesc pe Mamona şi cei care-L iubesc pe Dumnezeu. Atunci vedem că diavolul şi demonii lui se regăsesc printre iubitorii lui Mamona.

Dacă noi căutăm împărăţia lui Dumnezeu mai întâi, Dumnezeu ne va da toate resursele necesare pentru viaţa noastră pe pământ, fără ca noi să le urmărim. În toţi cei 40 de ani de experienţă creştină proprie, am trăit adevărul acesta. Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu va trece. Noi toţi trebuie să fim demonstraţii vii ale faptului că Dumnezeu asigură TOATE nevoile celor care caută mai întâi împărăţia Lui. Deşi nici unul dintre noi nu putem

 

spune că totdeauna am căutat cu consecvenţă mai întâi împărăţia lui Dumnezeu de-a lungul vieţii creştine, trebuie însă cu certitudine să putem da mărturie că nu am alergat după bani. Dacă suntem predicatori, trebuie totodată să avem această mărturie că nu am mers niciunde să predicăm doar pentru că ştiam că vom câştiga acolo bani, că nu am căutat să facem pe plac celor bogaţi, că nu i-am neglijat pe săraci, că nu am fost interesaţi de primirea de daruri, că nu am făcut cunoscute oamenilor nevoile noastre financiare şi că nu am aşteptat ca alţi oameni să ne ofere bani. Pavel a putut da mărturie de trăirea unei astfel de vieţi. El a spus că a trăit aşa ca să-i demaşte toţi predicatorii iubitori de bani din timpul său care pretindeau că-I slujesc lui Dumnezeu „deopotrivă cu el” (2Corinteni11:10-13).

Şi în zilele noastre e mare nevoie în India de mărturii vii ca Pavel, care să demaşte predicatorii iubitori de bani care abundă în creştinismul din India. Noi ştim foarte bine de ce ne urăşte aşa de mult diavolul, pe noi şi lucrarea noastră, încât îi face pe credincioşi (care nu au venit niciodată la întâlnirile noastre sau nici nu ne-au auzit vorbind) să ne numească eretici, antichrişti, terorişti, proroci mincinoşi etc.. Se întâmplă aşa deoarece deranjăm împărăţia lui Satan foarte mult demascând faptul că lucrătorii creştini permanenţi, care iubesc banii şi predică evanghelia lui Hristos, sunt în realitate slujitorii lui Satan (Vezi 2Corinteni 11:15 în contextul versetelor 10-13).

Isus a spus că dacă nu am fost credincioşi în folosirea lui Mamona, Dumnezeu nu ne va încredinţa adevăratele bogăţii ale împărăţiei Lui (Luca 16:11). Când vedem imitarea oarbă a creştinilor vestici de către creştinii indieni, lipsa teribilă a relevaţiei Cuvântului lui Dumnezeu şi predicile plictisitoare ale predicatorilor de astăzi, putem înţelege clar cauza a toate acestea şi anume că aceşti predicatori nu au fost credincioşi cu banii.

(3) Eliberaţi de căutarea de a fi pe placul oamenilor

„Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos” (Galateni1:10).

Aceasta este a treia cerinţă – să fim eliberaţi de căutarea de a fi pe placul oamenilor.

Încă o dată, este mai uşor să ne eliberăm de o slujbă laică, decât să ne eliberăm de la căutarea de a fi pe placul oamenilor.

Dacă predicăm Cuvântul lui Dumnezeu în aşa fel încât să facem pe plac oamenilor, suntem robi ai oamenilor şi nu ai lui Dumnezeu. Când un predicator doreşte să mai poată fi invitat din nou la o convenţie prestigioasă, unde poate câştiga mai mulţi bani şi onoare anul următor, el poate fi tentat să-şi modifice mesajul aşa încât nimeni să nu fie ofensat de ceea ce spune. Astfel, el devine un rob al oamenilor.

Când te rogi în public într-un asemenea mod ca să impresionezi oamenii, tu te închini opiniilor oamenilor şi nu Dumnezeului celui viu. Dumnezeu nu aude astfel de rugăciuni, căci ele sunt aduse oamenilor şi nu Lui.

 

În acelaşi mod, ne putem analiza pe noi înşine în privinţa modului cum ne îmbrăcăm, cum vorbim oamenilor şi chiar cum mergem. Dacă oricare din aceste lucruri sunt făcute ca să impresioneze pe ceilalţi cu „sfinţenia” sau poate cu „smerenia” noastră, atunci suntem robi ai oamenilor şi nu robi ai lui Dumnezeu.

Chiar dacă tu cauţi să fii pe placul soţiei/ soţului, nu poţi fi plăcut lui Dumnezeu. Cu cât Îi eşti mai pe plac lui Dumnezeu cu atât mai mult vei primi nume rele din partea oamenilor care nu-L cunosc pe Dumnezeu – chiar şi din partea liderilor religioşi din creştinism. Isus a fost numit „prinţul demonilor”. Cu cât mai mult vor fi numiţi cu astfel de nume ucenicii Lui – deoarece ei nu caută să placă nici unui papă sau arhiepiscop sau pastor sau vreunei alte fiinţe umane de pe pământ.

Bisericile noului legământ

În zilele noastre, mulţi credincioşi sunt sătui de denominaţiunile proprii şi le părăsesc în căutarea unei biserici a noului legământ. Există de asemenea multe grupări care pretind a fi „biserici ale noului legământ”.

Dar cum să identificăm o biserică a noului legământ? Cu siguranţă nu după structura adunărilor lor.

Este posibil să copiem multe lucruri din structura pe care o vedem într-o biserică puternică şi, cu toate acestea, să nu devenim niciodată noi înşine o biserică puternică.

Ar fi fost posibil pentru filisteni să construiască un cort exact ca cel construit de Moise, pentru că toate detaliile erau oferite în mod clar în cartea Exodul. Dar era un lucru legat de acel cort pe care nimeni n-ar fi putut să-l copieze – şi acesta era focul slavei lui Dumnezeu care stătea peste cort. Acesta a fost singurul semn distinctiv prin care era identificat locul adevărat al locuirii lui Dumnezeu în pustie. Fără acesta, cortul era un înveliş gol. Când cortul a fost mai târziu înlocuit de templu, în timpul lui Solomon, slava lui Dumnezeu l-a umplut. Dar mai târziu, când Israel a decăzut moral, treptat acea slavă s-a îndepărtat (Ezechiel 10:4,18,19).

Atunci, acel templu a devenit un înveliş gol. Astăzi, la fel se întâmplă cu multe biserici.

Un semn caracteristic al unei biserici a noului legământ este prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul acesteia. Când spiritul prorociei este prezent în mod puternic într-o adunare a bisericii, aceia care vin la adunare vor cădea cu faţa la pământ şi „vor mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru” (1Corinteni 14:24,25). Când Isus vorbeşte profetic în biserică, inimile noastre vor arde, aşa cum au ars inimile celor doi ucenici pe drumul spre Emaus, când Isus le-a vorbit (Luca 24:32).

 

Dumnezeu este un foc mistuitor. Când Dumnezeu a venit în rugul prin care i-a vorbit lui Moise, şi rugul ardea, nici un vierme nu putea supravieţui în acel rug. În exact acelaşi mod, nici un păcat nu poate rămâne ascuns sau nedemascat acolo unde se află astăzi prezenţa puternică, mistuitoare a lui Dumnezeu. Numai o astfel de biserică este o biserică a noului legământ. Ochii lui Isus sunt ca para focului (Apocalipsa 1:14) şi El cercetează şi dezvăluie mereu păcatul, tradiţiile umane şi fariseismul din toate bisericile pe care le zideşte El.

Cheia principală către împărăţia cerurilor este sărăcia în duh (Matei 5:3). Fără aceasta, nu vom putea zidi o biserică a noului legământ. A fi săraci în duh îneamnă a fi zdrobiţi înaintea lui Dumnezeu, mereu conştienţi de nevoia noastră proprie, deoarece avem un dor mare şi fierbinte să fim desăvârşiţi după cum Tatăl nostru cel ceresc este desăvârşit. „Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită” (Psalmul 34:18). Şi când El este aproape, prezenţa Lui aduce focul din cer în inimile noastre şi, prin noi, în inimile altora, oriunde mergem.

Anania şi Safira (Faptele Apostolilor 5) au făcut o greşeală gravă când s-au alăturat acelei biserici puternice a noului legământ din Ierusalim, unde prezenţa lui Dumnezeu ardea ca un foc. Dacă s-ar fi aflat în Corint (în anii de pe urmă), ei ar fi trăit vieţi îndelungate. Anania ar fi putut deveni un bătrân acolo – deoarece biserica din Corint era una carnală, o biserică moartă. Însă, în biserica arzătoare a noului legământ din Ierusalim, acest cuplu nu a putut supravieţui. Dumnezeu îi va demasca şi îi va îndepărta din orice biserică a noului legământ pe aceia care trăiesc în ipocrizie.

Dacă este ceva ce Îl necinsteşte pe Dumnezeu în viaţa noastră, acasă sau la locul de muncă, ne aflăm într-un mare pericol dacă rămânem membrii ai unei biserici adevărate a noului legământ. Dacă ţelul tău fundamental în viaţă nu este să cauţi slava lui Dumnezeu, ci ceva pentru tine însuţi şi pentru familia ta, este mult mai bine să părăseşti o biserică a noului legământ, unde Dumnezeu este prezent cu putere iar Cuvântul Lui este puternic proclamat. Ar fi mai bine pentru tine să te alături unei biserici moarte. Cel puţin atunc poţi trăi mai mult

– spre deosebire de Anania şi Safira!

Astăzi, sunt multe biserici care se autointitulează „biserici ale noului legământ”. Dear sunt la fel de moarte ca o sperietoare!! Numele nu înseamnă nimic. Întrebarea este dacă fariseii şi ipocriţii pot trăi confortabil acolo sau dacă ei sunt demascaţi, se simt ofensaţi şi părăsesc biserica. Este scris despre biserica din Ierusalim că „nici unul din ceilalţi nu îndrăznea să se alipească de ea” (Faptele Apostolilor 5:13).

Dacă dorinţele noastre ca bătrâni sunt să creştem mai degrabă numărul decât să facem ucenici pentru Isus, vom aduna în bisericile noastre farisei şi ipocriţi. Nu vom zidi niciodată o biserică a noului legământ.

Când prezenţa lui Isus este puternică într-o biserică, ucenicii din ea vor fi preocupaţi să-I vadă slava. Dovada că noi am văzut într-adevăr slava Domnului înviat va fi aceea că lucrurile de pe pământ (cum ar fi confortul, reputaţia şi bunăstarea) se vor estompa în ochii noştri şi nu vor mai avea deloc atracţia pe care au exercitat-o vreodată asupra noastră.

 

Într-o biserică a noului legământ, nu va fi doar o predicare puternică a Cuvântului ci şi exemple puternice vii ale Cuvântului. Nu noutatea doctrinei îi influenţează pe ceilalţi pentru Dumnezeu, ci vieţile sfinte. Slujitorii noului legământ nu doar predică altora, ei îi invită totodată pe ceilalţi să le urmeze exemplul (1 Corinteni 11:1).

Ar trebui să plângem când exemplul nostru nu este unul corespunzător. Ar trebui să ne plecăm ruşinaţi capetele când îi plictisim pe oameni cu mesaje uscate, fără ungere. Este imposibil să devenim reci sau fariseici dacă Îl urmăm pe Isus. Suntem tare departe de Isus dacă avem doar vise şi viziuni despre care vorbim, însă nici un cuvânt de la Domnul cu care să-i hrănim pe oameni. Este imposibil să plictisim oamenii când noi înşine ardem pentru Domnul.

Isus a fost înviat din morţi ca să aibă primul loc în toate (Coloseni 1:18). Dumnezeu îi îndepărtează total pe aceia care îşi fac din aceasta propria ambiţie. Semnificaţia acestui lucru este că noi renunţăm la planurile şi drepturile noastre şi-L lăsăm pe Isus să ne spună ce să facem, cum să ne cheltuim banii şi timpul etc.. Dacă aceasta este singura ta ambiţie în viaţă, poţi fi sigur că Dumnezeu te va folosi să zidească o biserică a noului legământ în comunitatea ta.

Mulţi pretind că Isus este în mijlocul lor doar pentru că ei citează Numele Lui (Matei 18:20). Dar se înşeală singuri. Dacă El este prezent cu adevărat în mijlocul or, de ce întâlnirile lor sunt atunci atât de plictisitoare? De ce nu sunt transformate vieţile? Chiar şi numai un timp scurt petrecut în compania unui om cu adevărat evlavios are un impact profund asupra noastră, încât ne schimbă şi cursul vieţii. Cu cât mai mare trebuie să fie impactul asupra noastră dacă ne petrecem chiar şi puţin timp în prezenţa lui Isus Însuşi. Deci, dacă vieţile nu sunt transformate prin adunările bisericii, atunci trebuie să admitem că prezenţa Domnului nu este în mijlocul întâlnirilor noastre. Atunci noi NU suntem o biserică a noului legământ.

Niciodată noi nu vom putea să zidim o biserică perfectă aici pe pământ. Chiar şi în prima biserică pe care Isus a zidit-o – cei doisprezece ucenici ai Lui – a existat un trădător. Deci nici noi nu putem să ne aşteptăm la ceva mai bun. Dar unde Isus zideşte astăzi biserica Lui, va exista un nucleu de oameni în centrul acelei biserici care au văzut slava Lui şi care au fost captivaţi de ea. Inimile lor vor fi înflăcărate cu un foc pe care Diavolul nu-l poate înăbuşi. Prin ei, Domnul va zidi o biserică a noului legământ pentru slava lui Dumnezeu.

LECŢII DE LA CAIN ŞI ABEL

Citind: Geneza 4:1-12.

Aceasta este prima întâmplare redată în Biblie după ce Adam şi Eva au fost izgoniţi din grădina Edenului.

Aici sunt doi copii crescuţi în acelaşi cămin, în circumstanţe absolut identice, având acelaşi mediu şi aceeaşi învăţătură despre Dumnezeul adevărat etc. Şi, cu toate acestea, vieţile lor s-au dovedit a fi foarte diferite. Isus a spus că atunci când va veni după Mireasa Sa, doi vor fi într-un pat şi totuşi unul va fi luat şi altul va fi lăsat. Doi se pot afla în părtăşie în aceeaşi biserică, unul va fi luat şi celălalt lăsat.

La fel a fost şi cu Abel şi Cain, unul a fost acceptat şi celălalt respins. Amândoi erau religioşi. Amândoi au adus jertfe lui Dumnezeu, însă atitudinile din inimă erau diferite şi acestea au făcut toată diferenţa. Omul se uită la înfăţişarea exterioară, însă Dumnezeu se uită la inimă.

Diferenţa dintre Abel şi Cain NU a fost, cum am auzit în mod obişnuit, că unul a adus un miel (şi a vărsat sângele lui) iar celălalt a adus o jertfă din roadele pământului. Ei nu aduceau un sacrificiu pentru păcatele lor, ci o jertfă Domnului. Şi era întru totul permis (chiar sub legea lui Moise) să aduci Domnului o jertfă din „roadele din pământ” (Deuteronomul 26:2,10). Îndemnul din Proverbe 3:9 este să-L cinstim pe Domnul cu cele dintâi roade din tot venitul nostru. În cazul lui Abel cele dintâi roade s-au întâmplat să fie primii născuţi din turma lui, deoarece el era cioban. În cazul lui Cain, cele dintâi roade au fost fructele pământului, deoarece el era plugar (Geneza 4:2). Fiecare dintre ei au adus primele roade ale ocupaţiilor lor specifice. În acest punct nu se poate găsi nimic greşit la Cain.

Sacrificiile acceptate

Însă jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit şi o inimă mâhnită, care este conştientă de nimicnicia şi neputinţa ei (Psalmul 51:17). Iată ce a avut Abel, şi ce nu a avut Cain. Şi de aceea este scris: „Şi Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui ….dar spre Cain şi (de aceea nici) spre jertfa lui n-a privit cu plăcere (Geneza 4:4,6).

Credinţa este dependenţa neajutorată a sufletului de Dumnezeu şi, „prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain” (Evrei 11:4). De aceea darurile lui Abel au fost acceptabile lui Dumnezeu.

E o mare înşelătorie în învăţătura potrivit căreia ceea ce a făcut diferenţa dintre Abel şi Cain a fost faptul că Abel a oferit sânge, iar Cain nu. Implicaţia unei asemenea învăţături este că ceea ce-l face pe om acceptabil lui Dumnezeu ar fi aducerea sângelui lui Isus înaintea lui Dumnezeu. E ca şi cum modul în care omul trăieşte şi starea inimii lui (fie ea zdrobită sau nu, cu credinţă sau fără)

 

nu face nici o diferenţă. Tot ce are omul de făcut este să aducă sângele lui Isus ca şi cum ar fi un fel de vrajă fermecată câştigând astfel acceptarea lui Dumnezeu. Aceasta este o minciună şi mulţi sunt înşelaţi de ea.

Sângele lui Isus nu poate fi revendicat de oricine şi de fiecare. În Scripturi NU se spune că sângele lui Isus poate curăţi pe oricine şi pe fiecare de păcate. Nu. Aceasta este o pervertire subtilă a Scripturii. Ceea ce spune Scriptura este că sângele lui Isus va curăţi pe toţi aceia „CARE UMBLĂ ÎN LUMINĂ, DUPĂ CUM EL ÎNSUŞI ESTE LUMINĂ” (1Ioan 1;7). Pentru a umbla în lumina lui Dumnezeu, omul trebuie să aibă o inimă zdrobită şi plină de căinţă, aşa cum a avut Abel. Numai atunci jertfa cuiva poate fi acceptabilă lui Dumnezeu.

Dacă un om spune că el crede în sângele lui Isus dar are un spirit mândru şi arogant, Dumnezeu îi va sta împotrivă şi i se va opune (1 Petru 5:6), întocmai cum El i-a făcut lui Cain. Numai cel smerit primeşte har de la Dumnezeu (Iacov 4:6).

Jertfele noastre de închinare, rugăciune şi slujire sunt acceptabile lui Dumnezeu NUMAI dacă ele vin dintr-o inimă zdrobită şi mâhnită de credinţă (dependenţă smerită de Dumnezeu). Nu la elocvenţa sau la eficienţa slujirii noastre se uită Dumnezeu, ci mai degrabă la atitudinea inimilor noastre.

Aceasta este prima lecţie pe care o învăţăm din întâmplarea redată în Geneza 4.

Din zilele lui Cain şi Abel şi până la sfârşitul timpului, jertfele plăcute lui Dumnezeu au fost întotdeauna un duh zdrobit şi mâhnit. El nu se schimbă. Legile Lui rămân aceleaşi.

Dumnezeu nu l-ar fi acceptat pe Cain chiar dacă ar fi adus un miel şi i-ar fi vărsat sângele, pentru că inima lui era mândră şi înălţată.

Smerenia inimii este primul pas către mântuire. Apoi putem să venim în lumină şi să cerem ca sângele lui Isus să ne curăţească de toate păcatele.

Numai inima smerită poate striga strigătul lui Pavel de victorie: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31), pentru că Dumnezeu este numai de partea celui smerit. Cei mândri nu pot spune aceasta, pentru că Dumnezeu este împotriva lor. Oricine are gânduri înalte despre sine, aşa cum a avut Cain, va sfârşi cum a sfârşit Cain, chiar dacă el revendică sângele lui Isus. „Nu vă înşelaţi: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit”. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6:7). Şi această lege se aplică în mod universal, indiferent de persoană.

Gelozie şi furie

Mai este încă o lecţie pe care o putem învăţa din această întâmplare. Cain a fost gelos şi mânios pe Abel pentru că îi mergea foarte bine lui Abel (căci Dumnezeu îl acceptase).

 

Cum te simţi când îi merge foarte bine aproapelui tău? Când vezi un frate care predică victoria asupra păcatului şi descoperi că şi viaţa lui este trăită conform cu ceea ce predică – că nu e nici o dovadă de anxietate sau mânie sau nerăbdare în el, ci dimpotrivă, un spirit perpetuu de victorie şi bucurie şi pace; şi în contrast cu aceasta viaţa ta este mizerabilă şi tristă şi înfrântă (deoarece tu nu crezi că o viaţă de victorie este posibilă) – Găseşti oare atunci o rădăcină de invidie şi o dorinţă de a-l vedea căzând, astfel încât să te delectezi cu eşecul lui şi să-l cobori în ochii altora?

Este vorba de acelaşi spirit care l-a condus pe Cain.

Te bucuri când vine vreun necaz peste acel frate? Oare victoria lui repetată te agasează şi te face să te mânii? Aceasta atitudine a ta este spiritul lui Cain, iar nu al lui Hristos; şi cu cât mai repede îl recunoşti drept prostesc şi dezgustător, cu atât mai bine.

Păcatul stătea ghemuit la uşa inimii lui Cain când Dumnezeu a căutat să-l avertizeze. Păcatul nu era la sute de mile depărtare, ci chiar la uşa inimii lui, insistând să intre.

Cain NU se gândea să facă ceva bun. Totuşi el nu se gândise să facă nici ceva rău căci, în acest caz, păcatul ar fi fost deja intrat pe uşă. El îşi ţinea inima goală, măturată şi neocupată cu nimic bun. Ceea ce a deschis calea, aşa cum a spus Isus, ca opt duhuri rele să o posedeze (Matei 12:43-45).

Nu exista nici o bucurie în viaţa lui Cain, pentru că un asemenea om nu se poate bucura cu adevărat. Faţa lui era abătută şi tristeţea, depresia şi furia erau scrise pe ea. Nu suporta să vadă că-i mergea altcuiva aşa de bine.

Cain era supărat pe Dumnezeu şi pe Abel. Un motiv în plus pentru supărarea lui era că îi mergea bine cuiva mai tânăr decât el. Ar fi fost probabil suportabil să vadă că-i merge bine cuiva mai în vârstă, dar era de neîndurat să vadă acest lucru întâmplându-se cuiva mai tânăr.

Înainte să arunci cu piatra în Cain, gândeşte-te: Poţi să te bucuri cu adevărat vând vezi fraţi care sunt mult mai tineri decât tine depăşindu-te din punct de vedere spiritual? Cauţi binele lor cu atâta dăruire încât eşti doritor să-i vezi mergând înaintea ta? Dacă-i aşa, atunci ai mintea lui Hristos Care S-a putut bucura că ucenicii Lui vor face lucrări mai mari decât a făcut El Însuşi (Ioan 14:12).

Însă „acolo unde este invidie şi ceartă, este dezordine şi orice lucru rău” (Iacov 3:16). Da, unde se găseşte spiritul lui Cain, orice rău inimaginabil de asemenea se va regăsi, mai devreme sau mai târziu.

Avertismentul lui Dumnezeu

Şi, totuşi, uimitor este că Dumnezeu nu-l lasă neavertizat nici măcar pe un astfel de om. Uită-te la tatăl fiului risipitor care a fost dispus să iasă afară ca să-l invite pe fiul mai mare să intre. În acelaşi fel a venit Dumnezeu la Cain.

 

Aşa cum Isus îl va iubi mai târziu până la sfârşit chiar şi pe Iuda Iscarioteanul, la fel Dumnezeu l-a iubit pe Cain şi nu a dorit nimicirea lui.

„Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa?”, l-a întrebat Dumnezeu, „Dacă faci bine, nu vei fi bine primit?” (Geneza 4:6-7) Dacă ar fi venit Cain cu inima zdrobită şi plină de căinţă, şi el ar fi fost acceptat. La Dumnezeu nu există părtinire.

Dumnezeu nu are preferaţi. Legile Lui sunt neschimbate şi aceia care se smeresc pe ei înşişi vor fi înălţaţi, iar aceia care se înalţă vor fi smeriţi. Chiar Isus, propriul Lui Fiu, nu a fost tratat într-un mod special de către Tatăl. Este limpede scris că Isus a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu, pentru că El S-A SMERIT PE SINE (Filipeni 2:8,9). Nu pentru că El era Fiul lui Dumnezeu, ci pentru că El S-a smerit pe Sine ca un om. A trăit ca un om, sub aceleaşi legi ale lui Dumnezeu sub care trăim şi noi ca fiinţe umane. Dumnezeu L-a tratat pe propriul Său Fiu exact în acelaşi mod în care El ar trata orice alt om.

De aceea noi îndrăznim să credem că ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Isus El va face şi pentru noi. Dacă ne smerim pe noi înşine, şi noi vom fi înălţaţi – însă nu altfel. Dacă facem bine, faţa noastră de asemenea va fi înălţată şi va străluci de bucurie.

„Dar”, l-a avertizat Dumnezeu pe Cain, „dacă nu faci bine, păcatul stă culcat la uşă”. Ca un leu aşteptând să-l devoreze, păcatul era aproape de inima lui Cain. El însuşi probabil că nu a realizat, dar Dumnezeu l-a avertizat. Cain deja era gelos şi mânios, însă ceva şi mai rău aştepta la uşă. Duhul de ucidere aştepta să-l posedeze pe Cain. Dar Dumnezeu i-a spus lui Cain că el trebuie să stăpânească păcatul. Aceasta a fost întotdeauna dorinţa lui Dumnezeu pentru om şi e menţionată chiar de la începutul istoriei umane – CĂ OMUL TREBUIE SĂ STĂPÂNEASCĂ PĂCATUL.

Dar acel avertisment al lui Dumnezeu a trecut nebăgat în seamă – tot aşa cum astăzi mulţi nu iau aminte la avertismentele lui Dumnezeu din Scriptură. Cain nu a răspuns chemării lui Dumnezeu. În loc să se smerească sub mâna atotputernică a lui Dumnezeu, el s-a înălţat pe sine şi s-a predat dorinţelor firii pământeşti. Astfel, Dumnezeu a devenit inamicul lui.

Dumnezeu ne aranjează circumstanţele astfel încât să începem să vedem putreziciunea din carnea noastră. În situaţia în care Cain ar fi fost un singur fiu la părinţii lui, el n-ar fi văzut niciodată gelozia care era în firea lui. Dar prezenţa lui Abel şi faptul acceptării lui Abel de către Dumnezeu, au scos la iveală răul din firea lui Cain – astfel încât Cain să vadă limpede, dacă ar fi vrut. În loc să se supere pe fratele său, Cain ar fi trebuit să se judece pe sine însuşi. Atunci ar fi fost salvat.

Ar trebui ca noi să fim mulţumitori lui Dumnezeu că ne pune în situaţii inedite cu alţi oameni, care scot la iveală ce zace în firea noastră, ca noi să vedem limpede. Dacă luăm aminte la acele avertismente de la Dumnezeu, ne smerim şi ne judecăm pe noi înşine, recunoscând adevărul despre noi înşine pe care

 

Dumnezeu l-a adus la lumină, atunci ne poate fi bine. Altfel, păcatul aşteaptă şi la uşa noastră ca să ne devoreze.

Trebuie să fim recunoscători de asemenea că suntem parte a unei adunări unde lumina lui Dumnezeu străluceşte clar, astfel încât tot ce este carnal şi emoţional este adus la suprafaţă ca noi să vedem. Ar fi groaznic să aparţinem unei adunări unde putem sta ani la rândul şi să nu descoperim niciodată răul care locuieşte ascuns în carnea noastră. Aceia care nu caută părtăşia nu vor avea niciodată nicio lumină peste viaţa lor interioară; ei rămân astfel într-o ignoranţă plăcută a stării lor, fără să facă vreun progres.

Când Dumnezeu ne arată ceva legat de noi înşine, ar trebui să fim recunoscători pentru lumină.

Când Dumnezeu ne dă avertismente prin îndemnurile fraţilor şi surorilor din biserică, trebuie să luăm lucrurile în serios ori, dacă nu, şi noi putem sfârşi ca şi Cain care a ignorat avertismentul lui Dumnezeu.

Eliberare de suspiciune

În Abel vedem un contrast al atitudinii rele a lui Cain.

Când Cain l-a invitat pe Abel să meargă pe câmp (Geneza 4:8), el a mers cu el fără nici o bănuială. Abel nu-l bănuia pe Cain că ar fi gelos pe el – pentru că altfel nu ar mai fi mers cu el. Ce simplu era Abel în inima lui! El avea o inimă zdrobită şi mâhnită şi nu l-a judecat pe fratele lui Cain. Ce exemplu de urmat pentru noi!

Cât de adesea, tocmai aceia cărora le merge bine în anumite privinţe, îi bănuiesc pe alţii că ar fi geloşi pe ei sau că nutresc gânduri rele faţă de ei sau că încearcă dă-i doboare etc.. Poate noi nu avem nimic împotriva altora dar putem totuşi să bănuim că alţii au ceva împotriva noastră. În acest fel şi noi suntem pângăriţi.

Abel nici măcar nu bănuia că cineva intenţiona să-l omoare. Ce inimă bună avea! Acesta este tipul de inimă de care avem şi noi nevoie. Sunt două stânci de o parte şi de alta a căii înguste. Una este stânca geloziei şi cealaltă este stânca suspiciunii – şi noi putem cădea de pe una sau de pe cealaltă şi să ajungem la pământ. Abel nu a fost nici gelos şi nici suspicios pe Cain. Aceasta este poteca pe care trebuie noi să mergem în relaţie cu fraţii noştri credincioşi. Este mai bine să mori ca Abel cu o inimă nesuspicioasă, decât să trăieşti cu o inimă contaminată de bănuială.

Acela care îi supectează şi îi judecă pe alţii că sunt geloşi şi supăraţi este o persoană iscoditoare în treburile altora, care dovedeşte prin aceasta că mai degrabă ea însăşi nu are o inimă zdrobită şi plină de căinţă, decât cel bănuit că ar fi gelos şi supărat.

Dacă avem gânduri umile despre noi înşine, cum avea Abel, atunci nici măcar nu vom gândi că alţii ar putea fi geloşi pe noi. Vom fi atunci aşa de

 

nesimnificativi în propria apreciere, încât nu ne vom putea imagina că e posibil ca cineva să fie gelos pe noi.

Abel s-a bucurat de acceptarea lui Dumnezeu. Dar aceasta nu i-a înălţat inima în mândrie împotriva lui Cain. Nu. Nu s-ar fi comparat pe sine însuşi cu Cain şi nici nu s-ar fi băgat în viaţa lui Cain.

Sfârşitul lui Cain

Cain a fost prea mândru să accepte avertismentul lui Dumnezeu şi astfel, păcatul care stătea culcat la uşă a intrat în inima lui, l-a stăpânit şi l-a distrus. În final, Cain a fost cel distrus, iar nu Abel – pentru că Abel a mers direct în prezenţa lui Dumnezeu, în timp ce Cain a fost gonit din prezenţa lui Dumnezeu pentru veşnicie (Geneza 4:16).

Când Dumnezeu ne avertizează printr-un îndemn la o adunare sau printr-un cuvânt care vine la noi printr-un articol, şi dacă noi gândim: „O, eu nu am nevoie de acest sfat”, atunci am început să mergem pe „calea lui Cain”, (Iuda 11). „Mândria inimii noastre ne-a înşelat” (Obadia 3).

Şi când îndemnul a venit de la un frate mult mai tânăr decât noi în Domnul, atunci tentaţia este chiar şi mai mare să-l tratăm cu uşurinţă. Atunci Dumnezeu ne spune, dacă avem urechi de auzit, că ne iubim mai mult pe noi înşine decât iubim adevărul. Şi dacă continuăm să mergem pe acea cale, Dumnezeu va trimite într-o zi o aşa amăgire în viaţa noastră încât să fim înşelaţi cu privire la adevăr (2Tesaloniceni 2:10,11). Este periculos să ignorăm povaţa. E modul cel mai sigur în care putem sfârşi prin împietrirea adusă de înşelăciunea păcatului, depărtându-ne de Dumnezeul cel viu, cum a făcut Cain (Evrei 3:12,13).

Poate că nu ucidem pe cineva cu piatra, cum a făcut Cain, dar putem face aceasta cu limba noastră. Biblia ne avertizează că limba are puterea să omoare oameni (Proverbe 18:21). Putem ucide reputaţia unui om, caracterul lui şi multe alte lucruri pe lângă acestea – fără ca măcar să-i atingem trupul. Şi aşa, mulţi care se autointitulează credincioşi, fac tocmai aceasta, săptămână de săptămână. Iar la sfârşitul săptămânii, merg nevinovaţi la întâlnirea de duminică ca să se închine lui Dumnezeu, ca şi cum n-ar fi făcut nimic rău în timpul săptămânii trecute. Dar Dumnezeu le spune: „Vocea caracterului fratelui tău (pe care l-ai ucis) strigă la Mine”. Însă ei nu aud acea voce deoarece conştiinţa lor s-a împietrit. Asemenea lui Cain, sfârşesc ca hoinari şi pribegi spiritual, nefăcând niciodată nici un progres în asemănarea cu Hristos, şi nefiind niciodată zidiţi în Trupul lui Hristos (Geneza 4:10,12).

Cu adevărat păcatul stă culcat foarte aproape de uşa inimilor noastre. Singurul mod de scăpare este ţinându-ne minţile ocupate cu lucruri bune şi cu lucruri care merită lăudate legate de fraţii noştri credincioşi, iar nu cu greşelile şi slăbiciunile lor (Filipeni 4:8).

Abel şi Cain sunt precursorii celor două sisteme descrise în paginile de sfârşit ale Bibliei – Ierusalimul şi Babilonul, Mireasa şi Prostituata. Un sistem este

 

spiritual şi celălalt este religios (asemenea lui Cain). Unul Îl urmează pe Isus, celălalt îi urmează pe farisei.

Cel care are nădejdea venirii lui Hristos şi răpirii lui când va veni El cu siguranţă că se va curăţi pe sine însuşi zi de zi, şi va căuta să umble în smerenie din ce în ce mai mult (1Ioan 3:3). Restul „vor merge din rău în mai rău, ducând în rătăcire pe alţii şi fiind duşi şi ei în rătăcire” (2Timotei 3:13).

Cine are urechi de auzit să audă ce spune Duhul.

SĂ NU DATOREZI NIMIC NICIUNUI OM

Dumnezeu nu este dator niciodată vreunei persoane. Sub noul legământ suntem chemaţi să fim părtaşi naturii lui Dumnezeu. De aceea şi nouă ni se porunceşte „să nu datoraţi nimănui nimic” (Romani 13:8). A ajunge să împrumuţi de la alţii a fost parte din blestemul legii – un blestem despre care Dumnezeu a zis că va veni peste Israel când nu se vor supune legii (Citeşte Deuteronomul 28:43-48).

Israel va suferi din cauza „lipsei de toate” (versetul 48), dacă nu va asculta de poruncile lui Dumnezeu.

Una din binecuvântările pe care Dumnezeu le-a promis israeliţilor, când aceştia vor fi ascultat de poruncile lui Dumnezeu, a fost: „vei da cu împrumut multor neamuri, dar tu nu vei lua cu împrumut” (Deuteronomul 28:12; vezi de asemenea Deuteronomul 15:6). A avea suficient încât să poţi binecuvânta şi pe alţii era o modalitate prin care Dumnezeu îşi binecuvânta poporul.

Deci, dacă te afli într-o lipsă financiară constantă, trebuie să-ţi faci o cercetare spirituală să vezi ce este greşit.

Nevoia financiară ocazională poate fi permisă de Dumnezeu ca să ne testeze credinţa. Dar nevoia financiară constantă, care determină o persoană să se îndatoreze, nu este voia lui Dumnezeu pentru niciunul din copiii Lui

Biblia spune că „cel ce ia cu împrumut este servitorul celui ce dă cu împrumut” (Proverbe 22:7). Cuvântul ebraic pentru „împrumutare” are sensul implicit de a fi legat de persoana care ţi-a împrumutat banii. Eşti legat cu un lanţ de creditorul tău şi el are putere asupra ta.

Niciodată voia lui Dumnezeu pentru vreunul din copiii Lui nu este ca alţii să aibă asupra lor acest gen de putere.

Atâta timp cât am fost cumpăraţi cu sângele lui Hristos, ni se porunceşte să nu devenim robii oamenilor (1Corinteni 7:23).

Isus a venit să ne elibereze de fiecare blestem al legii, făcându-se blestem pentru noi (Galateni 3:13). El a venit de asemenea ca să elibereze fiecare captiv (Luca 4:18). Deci, dacă eşti legat de blestemul îndatorării, iată câteva domenii în care te-ai putea examina ca să te cercetezi spiritual:

1. Priorităţi greşite

Isus a spus că acelora care caută mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, li se vor adăuga toate lucrurile materiale necesare vieţii lor (Matei 6:33). Aceasta este o făgăduinţă valabilă în toate ţările şi în toate timpurile. Niciodată Dumnezeu nu dă greş în a-şi ţine partea Lui de promisiune. Deci, dacă există vreo lipsă financiară, eşecul trebuie să fie din partea omului.

 

David a spus că el niciodată nu a văzut un om drept părăsit sau pe copiii lui cerşindu-şi pâinea (şi împrumutul este o formă de cerşetorie). Pe de altă parte, omul drept împrumută altora şi este o binecuvântare pentru toţi (Psalmul 37:25,26).

Oare am căutat noi mai înainte de toate împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui în fiecare domeniu al vieţii noastre? Este lucrarea lui Dumnezeu lucrarea noastră şi sunt interesele Lui în acelaşi timp şi ale noastre?

Dacă nu, atunci ne-am stabilit priorităţi greşite şi aceasta poate fi una din cauzele problemelor noastre financiare.

Dreptatea în problema banilor atrage după sine returnarea a ceea ce a fost luat în mod greşit de la alţii.

Mulţi credincioşi nu şi-au rezolvat aceste probleme şi de aceea ei pierd binecuvântarea lui Dumnezeu din viaţa lor.

Zacheu s-a hotărât, de îndată ce Isus a intrat în casa lui, că va pune în ordine toate neregulile financiare din trecut (Luca 19:1-10). De aceea, chiar dacă era un om bogat, a intrat prin urechile acului. El a înapoiat ceea ce luase în mod greşit (cu dobândă). Pentru a se asigura că dobânda nu ar fi fost acum mai mică, el a dat înapoi de patru ori cât luase. Erau de asemenea mulţi pe care-i înşelase, care fie muriseră, fie se mutaseră în alte părţi, astfel încât Zacheu nu ştia cam pe unde locuiau. Ce avea de făcut Zacheu cu astfel de bani? A putut uita cu uşurinţă de ei? Nu. El nu avea nici un drept să ţină aceşti bani. De aceea s-a hotărât să-i dea săracilor. Numai această sumă însemna jumătate din averea sa. El a fost un om radical în acest domeniu şi de aceea Isus i-a spus că mântuirea (de iubirea de bani) a intrat în casa lui în acea zi (Luca 19:9). Poate să facă Isus o remarcă similară despre noi?

E nevoie ca şi noi să ne întrebăm dacă ne câştigăm banii în moduri total cinstite. Bogăţia câştigată necinstit nu poate fi niciodată binecuvântată de Dumnezeu. Dimpotrivă, „cel lacom de câştig îşi tulbură casa” (Proverbe 15:27).

Domnul poate hrăni mai mult de cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti, cu condiţia să fie pâini şi peşti câştigate în mod cinstit (Proverbe 13:11).

Nu trebuie să avem nici măcar un singur leu în buzunarul sau contul nostru care să nu ne aparţină sau să nu fi fost câştigat în mod cinstit. Banii pe care i- am obţinut din păcălirea taxelor sau prin înşelăciune sunt necinstiţi, bani murdari care nu vor aduce decât blestem asupra noastră şi asupra copiilor noştri.

2. A primi fără a da

Când primim de la Dumnezeu şi ţinem strâns cu egoism ceea ce am primit, murim spiritual.

 

Pumnul strâns este un simbol potrivit rasei lui Adam – apucând tot ceea ce poate şi ţinând strâns ceea ce are. Pe crucea Calvarului Isus a ţinut palmele deshise şi la fel trebuie să le ţinem şi noi.

Israeliţilor li s-a spus că scopul zeciuielii este „ca să te înveţi să te temi întotdeauna de Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronomul 14:23).

Sub noul legământ nu e nici o poruncă de a da zeciuială, pentru că Isus a spus că omul trebuie să renunţe la 100% (şi nu doar la 10%) ca să fie ucenicul Lui (Luca 14:33). Acum nici o parte din banii noştri nu ne mai aparţin. Toţi sunt ai lui Dumnezeu. Nu înseamnă că trebuie să dăm toţi banii noştri pentru lucrarea lui Dumnezeu. Dar trebuie să recunoaştem că totul aparţine lui Dumnezeu. De asemenea, tot ce cheltuim pentru noi înşine trebuie să fie pentru slava lui Dumnezeu (1Corinteni 10:31). Dar încă trebuie să dăm lui Dumnezeu şi lucrării Lui. Cât de mult ar trebui să dăm? Atâta cât putem da cu bucurie (2Corinteni 9:7). Calitatea dăruirii noastre este ceea ce contează sub noul legământ, spre deosebire de cantitate, pe care se punea accentul sub vechiul legământ.

Dar ni se spune în acelaşi pasaj că vom secera potrivit cu ceea ce semănăm (2Corinteni 9:6).

Ceea ce-I dăm Domnului este ca sămânţa semănată. Dacă semănăm puţin, vom culege puţin. Acesta ar putea fi una din cauza dificultăţilor financiare continue prin care trec mulţi credincioşi: Ei nu s-au „îmbogăţit” faţă de Dumnezeu (Luca 12:21). Este imposibil ca un om să fie bogat faţă de Dumnezeu, iar Dumnezeu să-i fie dator în timp de nevoie

Isus a spus „Este mai ferice să dai decât să primeşti.” (Faptele Apostolilor 20:35). Iubim să primim daruri de la alţii? Atunci suntem ca toţi copiii lui Adam. O trăsătură a omului cu adevărat evlavios este că el preferă mai degrabă să dea decât să primească. „Cel drept dă fără zgârcenie” (Proverbe 21:26).

Biblia spune că „cel care urăşte mita va trăi” (Proverbe 15:27). Mintea noastră trebuie să fie reînnoită ca să urâm să primim daruri şi să iubim mai degrabă să dăruim.

O altă cauză a greutăţilor financiare poate fi reaua noastră voinţă care ne împiedică să dăm fraţilor noştri credincioşi aflaţi în nevoie. „Cine îşi astupă urechea la strigătul săracului, nu va fi auzit nici el când va striga” (Proverbe 21:13). Pe de altă parte, „cine are milă de sărac împrumută pe Domnul şi El îi va răsplăti binefacerea” (Proverbe 19:17 ). Bineînţeles, omul trebuie să facă toate acestea în mod înţelept. Dacă nu ai înţelepciunea necesară, atunci e cel mai bine să dai banii bătrânilor (în care ai încredere) şi să le ceri să-i distribuie ei cu înţelepciune. Aceasta a fost practica urmată în biserica primară (Faptele Apostolilor 4:34,35).

„Daţi şi vi se va da… Căci, cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura” (Luca 6:38) este o lege a lui Dumnezeu care va determina dacă vom avea abundenţă sau lipsă. Dacă suntem darnici faţă de alţii, Dumnezeu va fi darnic

 

faţă de noi. Dacă suntem zgârciţi faţă de alţii, Dumnezeu va fi zgârcit faţă de noi.

Iubirea de bani este un factor care îi face pe mulţi creştini să fie în nevoie. Toţi oamenii iubesc banii. Când suntem născuţi din nou, iubirea de bani nu dispare. Dar dacă suntem credincioşi faţă de noi înşine ca să ne judecăm şi a ne curăţăm de ea, atunci treptat ea dispare din viaţa noastră.

3. Risipa

A fi drept în chestiunile legate de bani este numai primul pas către ţel. Trebuie apoi să învăţăm să fim credincioşi. Mulţi sunt îndatoraţi pentru că îşi cheltuiesc banii în moduri extravagante. Nu au învăţat să-şi disciplineze cheltuielile astfel încât să corespundă venitului lunar. Ei nu au învăţat de la furnică ca să economisească puţin câte puţin în fiecare lună (Proverbe 6:6-11) astfel încât, în timp de strâmtorare, să nu fie nevoie să cerşească sau să se împrumute (Proverbe 21:20).

Cât de mult ar trebui să economisească o persoană în fiecare lună? Aceasta depinde în întregime de măsura de credinţă pe care Dumnezeu i-a alocat-o (Romani 12:3). Unii (ca George Mueller de Bristol din secolul trecut) pot avea o aşa credinţă în Dumnezeu încât tot ce au în plus pot oferi pentru lucrarea lui Dumnezeu şi pentru oamenii Lui, nepăstrând nici o economie pentru ei înşişi. În timpul lor de lipsuri, Dumnezeu nu-i va lăsa, ci le va suplini nevoia în moduri miraculoase. Dar dacă nu avem o aşa măsură de credinţă (şi marea majoritate dintre noi nu avem), atunci ar trebui să recunoaştem umili acest lucru. Atunci, cel mai bine este să avem ceva economii astfel încât, la timp de nevoie, să nu trăim cu speranţa că alţi fraţi şi surori ne vor ajuta.

Chiar şi atunci când Isus a înmulţit pâinile şi peştii într-o abundenţă nemaiîntâlnită, el a poruncit ucenicilor lui să strângă fărâmiturile – astfel încât nimic să nu se risipească (Ioan 6:12). Domnul urăşte risipa. Mulţi sunt extravaganţi în casele lor. Aceia care au o problemă de acest fel ar trebui să ţină evidenţa venitului şi cheltuielilor lor lunare ca să identifice unde are loc risipa în fiecare lună. Dacă nu luăm în serios acest aspect, vom rămâne îndatoraţi pentru totdeauna.

O mulţime de cheltuieli prin care se răsfaţă credincioşii sunt adesea făcute ca să fie slăviţi de oameni. Aceasta se întâmplă în mod special la nunţi. Mulţi se înglodează în datorii ca să aibă o nuntă mare.

Aceasta este o prostie. În acelaşi fel, mulţi îşi achiziţionează lucruri costisitoare pentru casa lor şi apoi îi invită pe alţii la mese bogate, doar de dragul faimei. Toate acestea sunt prostii. Noi trebuie să murim faţă de slava oamenilor, dacă vrem să trăim liberi în prezenţa lui Dumnezeu. Putem astfel să ne eliberăm şi de datorii.

Dcaă nu suntem credincioşi cu banii, Isus ne-a spus că Dumnezeu nu ne va încredinţa niciodată adevăratele bogăţii ale împărăţiei Lui (Luca 16:11). Dacă ascultă cineva predicile uscate predicate zilele acestea de către majoritatea

 

predicatorilor, este evident că ei nu au adevăratele bogăţii ale revelării Cuvântului lui Dumnezeu. Acest lucru se întâmplă pentru că ei nu au fost credincioşi cu banii. Dacă Dumnezeu nu ne dă revelaţie din Cuvântul Lui avem nevoie să ne cercetăm dacă am fost credincioşi cu banii. Poate că nu am fost necredincioşi cu banii, dar poate că am fost risipitori.

4. Judecându-i pe alţii

Culegem ceea ce semănăm. Dacă am fost critici şi i-am judecat pe alţii atunci nu ar trebui să ne surprindă că ne aflăm în dificultăţi financiare.

Am criticat sau judecat vreun slujitor uns de Dumnezeu? Acesta este cel mai periculos lucru pe care-l poate face cineva. Dumnezeu a spus în Cuvântul Lui:

„Nu vă atingeţi de unşii Mei şi nu faceţi nici un rău prorocilor Mei”! (Psalmul 105:15). Dumnezeu se poartă aspru cu aceia care îi critică sau îi judecă pe slujitorii Lui. Dacă am vorbit împotriva lor în trecut (poate fi cu mult timp în urmă) sau dacă le-am judecat acţiunile (instaurându-ne ca nişte evaluatori ai acţiunilor lor) atunci problemele noastre financiare curente se pot datora faptului că nu ne-am pocăit de acele acţiuni şi nu ne-am mărturisit păcatele. Să lăsăm fiecare om să se cerceteze pe sine în acest loc.

Multe boli printre oamenii lui Dumnezeu se datorează acestei cauze. Dumnezeu foloseşte boala şi dificultăţile financiare ca să ne vorbească despre cuvintele noastre neatente. Cuvintele pe care le vorbim acasă împotriva oamenilor unşi ai lui Dumnezeu sunt ca săgeţile care se întorc să ne rănească pe noi înşine. Nu poate fi nici o altă soluţie, în afara unei auto-cercetări aspre, a unei smeriri reale şi a solicitării iertării de la oamenii respectivi.

Poate critica noastră a fost direcţionată asupra altor credincioşi care-i credem noi risipitori în cheltuielile lor. Astfel ne-am băgat în treburile altora. Acum Dumnezeu poate ne judecă pe noi cu greutăţi financiare ca să ne înveţe să încetăm să mai fim supraveghetorii treburilor altora. Este posibil să fim aşa de carnali, încât să dăm glas în adunare unor cuvinte menite să lovească pe ceilalţi cu privire la unele aspecte în care noi i-am judecat. Dumnezeu ia aminte la aceste cuvinte şi putem vedea mulţi ani mai târziu cum secerăm putreziciune ca rezultat al semănării în carne în acest fel.

5. Necredinţa

O cauză finală a îndatorării poate fi necredinţa.

Când un ateist are o problemă financiară, el aleargă la alţi oameni pentru ajutor, deoarece el nu crede în existenţa lui Dumnezeu. Cum se întâmplă cu noi? Când ne aflăm în nevoi, ce facem? Dumnezeu ne poate testa prin lipsurile financiare. Apostolii s-au aflat adesea în lipsuri din punct de vedere financiar (Vezi 1 Corinteni 4:11).

Dar ei niciodată nu au trebuit să cerşească sau să împrumute. Ei s-au încrezut în Dumnezeu că le va suplini nevoile şi Dumnezeu a făcut întocmai.

 

Dumnezeu nu-şi va părăsi niciodată copiii lui credincioşi, hrănindu-i chiar şi cu ajutorul corbilor, dacă e necesar, aşa cum a făcut cu Ilie. Am adus noi înaintea lui Dumnezeu nevoile noastre financiare în rugăciune – în credinţă? Sau am acţionat ca ateiştii? (Citeşte Isaia 30:7-21 şi Psalmul 121) în acest context.

Trebuie să fim mulţumiţi cu ceea ce Dumnezeu a găsit plăcere să ne dea, şi să nu ne comparăm prosteşte cu alţi credincioşi care au mai mult decât noi. Dumnezeu ne-a promis că niciodată nu ne va lăsa, nici nu ne va părăsi (Evrei 13:5).

Este important ca fiecare persoană îndatorată în prezent să se cerceteze pe sine în toate aceste domenii şi să-şi pună în ordine toate treburile. Dacă eşti un lider creştin sau un superior şi ai datorii, atunci trebuie să te judeci pe tine însuţi de zece ori mai mult. Nimeni care este îndatorat nu are dreptul să fie un bătrân pentru oamenii lui Dumnezeu.

Trebuie să fim radicali. Trebuie să vedem limpede că a fi dator înseamnă neascultare de Cuvântul lui Dumnezeu din Romani 13:8. A trăi în datorii înseamnă a trăi în păcat. A fi radical înseamnă să-ţi tai mâna dreaptă şi să-ţi scoţi ochiul drept dacă e necesar ca să eviţi păcatul. Ceea ce înseamnă că trebuie să luăm imediat măsuri ca să ne achităm datoriile.

Mai întâi de toate, trebuie să ne golim contul bancar (păstrând doar atât cât e suficient pentru nevoile lunare simple) şi să începem să plătim înapoi ceea ce datorăm. Apoi ar trebui să vindem tot ce avem de aur sau de argint în casă şi să dăm înapoi ce datorăm. Trebuie de asemenea să ne reducem cheltuielile lunare aşa încât să ne putem achita datoriile cât mai repede. Niciodată nu trebuie să aşteptăm până avem întreaga sumă înainte să achităm datoriile. Trebuie să plătim daoriile în fiecare lună, cu atât cât putem. Dumnezeu ne va ajuta dacă vede că suntem radicali în această privinţă. Mulţi sunt aşa de lejeri în privinţa achitării datoriilor încât tocmai de aceea Dumnezeu nu le ajută. Dumnezeu îi ajută doar pe aceia care ÎL ascultă din toată inima (Ieremia 29:11- 13).

Dacă nu suntem dispuşi să facem aceşti paşi ca să ne achităm datoriile noastre, devine evident că nu suntem creştini radicali şi că nu suntem ucenici ai Domnului Isus Hristos. Dumnezeu ne va lăsa atunci să rămânem nişte creştini carnali toată viaţa noastră şi să suportăm consecinţele.

Dumnezeu îi cinsteşte pe aceia care-L cinstesc pe El.

Acest lucru nu a fost scris ca să condamne pe cineva pentru eşecurile din trecut. Dumnezeu nu ne vorbeşte despre trecut decât în relaţie cu viitorul. Pentru trecut există iertare de la Dumnezeu. Dar Dumnezeu ne iartă astfel încât noi să ne temem de El în viitor – cum spune limpede Psalmul 130:4.

ACUZI SAU MIJLOCEŞTI?

Eşti partener cu Satan sau cu Domnul Isus?

Citim în Apocalipsa 12:10 că Satan este „acuzatorul fraţilor” şi că el îi acuză zi şi noapte înaintea lui Dumnezeu. Este o lucrare permanentă în care Satan este angajat. Şi în această lucrare el are mulţi parteneri – atât printre duhurile lui rele cât şi printre oameni. Trist e faptul că parteneri ai lui Satan în această lucrare a acuzării sunt şi mulţi credincioşi.

Satan şi-a transmis natura sa lui Adam, de îndată ce Adam a păcătuit în grădina Edenului. Vedem dovada acestui lucru în reacţia lui Adam înaintea lui Dumnezeu când a fost întrebat dacă el a mâncat din fructul oprit, primul lucru pe care Adam l-a făcut fiind s-o arate cu degetul pe Eva şi să spună „…ea mi-a dat din pom şi am mâncat (Geneza 3:12).

Acea atitudine a lui Adam – cu degetul îndreptat către o fiinţă deopotrivă cu el – este una familiară regăsită la fel de bine printre toţi copiii lui. Din fragedă copilărie, noi toţi ne-am dezvoltat obiceiul blamării şi acuzării altora. Pe măsură ce ne-am maturizat, acest spirit acuzator, de blamare, a devenit mai inteligent, mai subtil şi mai rău în manifestările lui. Lucrul trist e că nu a fost eliminat din majoritatea credincioşilor, chiar şi după mulţi ani de când au fost născuţi din nou!

Biblia spune: „Căci dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi” (2Corinteni 5:17). Acum, atitudinea noastră faţă de alţi oameni trebuie să fie nouă – aceeaşi atitudine pe care Isus o are faţă de ei. Dar o asemenea schimbare de atitudine nu poate avea niciodată loc în noi fără conlucrarea noastră cu Dumnezeu. Fără îndoială, Dumnezeu este Acela Care lucrează în inimile noastre aceste noi atitudini. Dar El nu ne tratează ca maşini sau ca roboţi. NOI trebuie să cooperăm cu EL în „ducerea până la capăt a mântuirii noastre”, eliberându-ne de atitudinile greşite (Filipeni 2:12,13). Numai atunci ne vom schimba.

Deoarece credincioşii nu au luat în serios această poruncă, „de a duce până la capăt mântuirea lor”, ei continuă să se comporte asemenea copiilor lui Adam până la sfârşitul vieţii.

Şi Domnul capătă un nume rău prin comportamentul copiilor Lui. O învăţătură mincinoasă i-a determinat pe majoritatea credincioşilor să-şi imagineze că ei nu au nimic de făcut ca să fie sfinţiţi, ci doar „să creadă” realitatea evangheliei din punct de vedere intelectual. Dacă ar fi fost adevărat, atunci însuşi diavolul ar fi fost sfinţit, pentru că el de asemenea crede toate întâmplările evangheliei! Dar el încă rămâne pârâşul fraţilor – şi la fel fac mulţi alţi aşa-numiţi „credincioşi”.

Să ne gândim la fariseii din timpul lui Isus. Ei erau fundamentalişti în doctrina lor şi profund religioşi. Ei luptau împotriva saducheilor „liberali” din generaţia lor pentru adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu – la fel cum fac astăzi creştinii evanghelici. Totuşi Isus i-a condamnat mai mult decât pe saduchei.

 

Vedem limpede atitudinea acelor farisei în episodul în care au acuzat o sărmană femeie prinsă în adulter. Nu aveau nici cel mai mic interes de a o salva de la o viaţă de păcat. Tot ce doreau era să-şi etaleze propria „neprihănire”. Şi iată-i cum stăteau, arătând cu degetul (la fel ca strămoşul lor Adam) către acea femeie neajutorată. Prin acţiunea lor, ei arătau ai cui copii erau în realitate. Isus oricum venise să salveze astfel de femei din păcatele lor. Şi le-a spus acelor farisei că tatăl lor nu era doar Adam, ci Acuzatorul, Satan însuşi (Vezi Ioan 8:1- 11 şi 44).

Întreaga lucrare publică a lui Isus a fost una de confruntare cu fariseii, deoarece El venise pe pământ să lupte împotriva Acuzatorului şi a agenţilor lui

– chiar dacă acei agenţi purtau robe religioase.

Când Îl urmăm pe Domnul, vom vedea cum conflictele noastre sunt de asemenea cu „fundamentaliştii creştini”, care pun accentul pe doctrina lor mai mult decât pe sfinţire şi care mai degrabă i-ar acuza pe alţii decât să ridice măcar un deget ca să-i salveze! Mulţi care par a fi încărcaţi cu responsabilitatea de a-i salva pe păgânii pierduţi, îi acuză în acelaşi timp pe fraţii lor credincioşi, neavând nici un interes în salvarea lor!

Dumnezeu nu a trimis pe Fiul Său în lume ca să condamne lumea, ci să salveze lumea (Ioan 3:17).

Iar motivul pentru care Domnul are capacitatea să ne salveze cu desăvârşire rezidă în aceea că El trăieşte pururea ca să mijlocească pentru noi (Evrei 7:25).

Lucrarea acuzării şi condamnării este lucrarea lui Satan şi noi n-ar trebui să avem nici o legătură cu aceasta. Domnul nostru, pe de altă parte, are o lucrare permanentă de mijlocire şi salvare.

Aceasta este lucrarea pe care ar trebui să o avem.

Dumnezeu ne-a dat lui Isus ca Mireasă a Lui şi ca „ajutor” pentru lucrarea aceasta. Deci noi suntem chemaţi să fim lucrători împreună cu Domnul nostru în lucrarea de mijlocire. Aşa cum Tatăl L-a trimis pe Isus în lume – nu ca să condamne (să judece, să acuze) lumea, ci ca s-o salveze – la fel, El ne-a trimis şi pe noi în lume, de asemenea nu să condamnăm, să judecăm sau să-i acuzăm pe alţii, ci să-i salvăm (Ioan 20:21). Graţie acestui lucru putem fi instrumente eficiente în mâinile lui Dumnezeu în lucrarea Lui din lumea de astăzi, numai dacă ne debarasăm total de „spiritul de acuzare” (spiritul lui Satan) din viaţa noastră şi îl înlocuim cu „spiritul de mijlocire” (Spiritul lui Hristos).

În Zaharia 3:1-5, avem o ilustrare frumoasă a acestor două lucrări. Acolo îl vedem pe Iosua (simbolizând un credincios) care stă înaintea tronului Domnului. Era îmbrăcat cu haine murdare – ceea ce arată că întotdeauna va fi păcat (conştient sau inconştient sau amândouă) chiar şi în cei mai buni dintre noi, până la sfârşitul vieţii noastre pământeşti – căci, amintiţi-vă că Iosua era marele preot, conducătorul evreilor (1 Ioan 1:8). Îl vedem apoi pe Satan stând lângă Iosua ca să-l acuze. De cealaltă parte Îl vedem pe Domnul luându-i apărarea lui Iosua şi mustrându-l pe Acuzator. Domnul a îndepărtat hainele

 

murdare ale lui Iosua şi le-a înlocuit cu unele încântătoare. Zaharia, care privea la toate acestea, a fost aşa de emoţionat să-L vadă pe Domnul „îndrepăţindu-l” pe Iosua, încât şi el s-a alăturat Domnului în „slăvirea fratelui său” şi a spus

„Să i se pună pe cap un turban curat.”.

Domnul a răspuns rugăciunii lui Zaharia şi i-a dat lui Iosua şi un turban curat. Iată ce înseamnă să fii un lucrător împreună cu Dumnezeu.

Biblia spune că „dacă vede cineva pe fratele său făcând un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, anume acelor care n-au făcut un păcat care duce la moarte” (1 Ioan 5:16). Aceasta este o făgăduinţă uimitoare a lui Dumnezeu.

Ne găndim noi vreodată să folosim aceasta, atunci când vedem un frate păcătuind sau căzând? Sau ne-am alăturat în schimb gloatei lui Satan şi am acuzat sărmanul frate?

Înaintea tronului Domnului, aceste două lucrări – acuzare şi mijlocire – se desfăşoară constant. De noi depinde acum în care din aceste lucrări vom participa.

Mai întâi de toate, trebuie să vedem clar că Satan şi duhurile rele sunt aceia care mereu ne îndeamnă să ne acuzăm fraţii în credinţă – iar Satan ne va da întotdeauna un motiv „bun şi drept” ca să facem astfel!! Însă, pe măsură ce facem aşa, cu atât mai mult ne vom expune influenţei duhurilor rele în viaţa noastră. Acest singur obicei de acuzare a altora este principala cauză datorită căreia mulţi credincioşi din zilele noastre sunt chinuiţi în trup şi în minte de boli incurabile.

Trebuie să fim radicali când este vorba să scăpăm total de spiritul de acuzare din viaţa noastră – exact ca „operaţia chirurgicală” pe care o face un chirurg unei persoane bolnave de cancer incurabil. Totuşi, întrebarea este dacă am înţeles că „spiritul de acuzare” este mult mai rău decât orice cancer.

Toţi avem acest obicei rău al blamării celorlalţi încă de la naştere. Ne-am petrecut viaţa arătând cu degetul către alţii şi acuzându-i de un lucru sau altul şi clevetind împotriva lor.

La fel ca fariseii, ne-am uitat propriile păcate şi nu realizăm că tocmai propriile păcate ne descalifică de la a fi în măsură să aruncăm cu pietre în alţii!!

Trebuie să ne jelim acest spirit rău de acuzare care a găsit un loc aşa de mare în viaţa noastră în anii trecuţi. Fără să ştim cum, am fost lucrători împreună cu Satan în lucrarea lui de acuzare, în loc să fim lucrători împreună cu Domnul nostru în lucrarea Lui salvatoare de mijlocire. Cel puţin acum, e nevoie să ne pocăim de aceasta.

Alungarea duhului rău de acuzare din viaţa noastră este doar primul pas către o salvare deplină. Dacă nu umplem spaţiul gol din inimile noastre cu duhul de mijocire, duhul de acuzare se va întoarce în inima noastră cu alte şapte duhuri

 

mai rele, ne va chinui şi ne va corupe de tot din nou – aşa cum ne-a avertizat Isus (Luca 11:24-26). De aceea, este esenţial ca noi să fim umpluţi cu Duhul Sfânt – care este numit „Duhul mijlocirii” (Vezi Zaharia 12:10 şi Romani 8:26,27). Singurul mod de alungare pentru totdeauna a duhului de acuzare din viaţa noastră este prin umplerea cu duhul mijlocirii.

Este imposibil să vorbeşti rău sau să acuzi o persoană pentru care te rogi în mod regulat. Verifică şi vezi dacă nu e adevărat: Nu te rogi niciodată pentru aceia pe care îi acuzi. Corect?? Iată de ce acest „duh canceros de acuzare” pare că niciodată nu te părăseşte, ci, dimpotrivă, devine din ce în ce mai rău în fiecare an – excat ca orice alt cancer!

Satan are un câmp de acţiune în creştinismul de astăzi, cu accesul facil pe care acest duh de acuzare îl are în viaţa şi inimile atâtor creştini.

Dar Domnul ne-a dat autoritate asupra tuturor duhurilor rele, inclusiv asupra duhului de acuzare (Luca 10:19). Trebuie să ne exersăm puterea asupra acestor duhuri prin mijlocirea pentru aceia faţă de care suntem tentaţi să-i acuzăm. Dacă nu facem aşa, vom rămâne creştini inutili de calitatea a treia cum am fost întotdeauna, până la sfârşitul vieţii noastre. Nu putem fi lucrători împreună cu Domnul nostru.

Lucrarea de mijlocire este una pe care fiecare dintre noi trebuie s-o ia în serios. Nu există nici o altă cale de învingere a lui Satan în biserică. Domnul nostru ne-a spus, nu doar să-i iertăm pe cei care ne persecută, dar de asemenea să ne rugăm pentru ei (Matei 5:44). Dacă doar îi iertăm, dar nu ne rugăm pentru ei, atunci duhul acuzării poate reintra în viaţa noastră. Haideţi să începem să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru celălalt, căci aici începe orice mijlocire adevărată. „….aţi fost chemaţi într-un singur trup – …fiţi recunoscători” (unul pentru altul) (Coloseni 3:15).

În scrisorile lui Pavel, vedem cum el avea acest obicei: Fără excepţie el şi-a început scrisorile mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru creştinii – din Roma, Corint, Efes, Filipi, Colose şi Tesalonic şi de asemenea pentru Timotei şi Filimon (Romani 1:8; 1Corinteni 1:4; Efeseni 1:15, 16: Filipeni 1:3; Coloseni 1:3:

1Tesaloniceni 1:2; 2Tesaloniceni 1:3; 2Timotei 1 :3; Filimon 4). Fără îndoială, existau multe greşeli în toţi acei creştini pe care un om evlavios ca Pavel le putea observa cu uşurinţă. Dar el a refuzat să dea mâna cu Acuzatorul acuzându-i. Dumnezeu l-a trimis să-i ajute şi să-i salveze, nu să-i acuze şi să-i condamne.

Tocmai în timp ce le scria corintenilor, care aveau probleme aşa de grave în mijlocul lor, Pavel a început mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru binele pe care îl putea vedea chiar şi în ei. Numai după ce a făcut aceste remarci, i-a îndreptat. Probabil tocmai de aceea creştinii corinteni au acceptat prompt corectarea lui Pavel (2Corinteni 7.8,9). De asemenea, probabil tocmai de aceea alţii nu acceptă îndreptările şi îndemnurile noastre – deoarece niciodată noi n- am apreciat binele pe care l-am văzut în ei!

 

Voi care sunteţi părinţi, gândiţi-vă la aceasta: Nu vi întâmplă se remarcaţi mai degrabă eşecurile şi greşelile pe care le vedeţi în copiii voştri, decât să apreciaţi binele pe care-l vedeţi în ei?

Le-aţi spus vreodată copiilor voştri cuvinte de încurajare şi de apreciere? Aţi îngenuncheat vreodată cu ei şi I-aţi mulţumit lui Dumnezeu pentru ei? Dacă i- aţi criticat dar nu i-aţi apreciat, atunci nu trebuie să vă surprindă că copiii voştri n-au devenit mai buni!! De ce să nu încercaţi o altă abordare – mai Divină? Când vă schimbaţi atitudinea, veţi descoperi că şi copiii voştri se vor schimba. Încercaţi doar şi vedeţi dacă nu merge.

Noi care suntem credincioşi ne putem întreba pe noi înşine: Este oare adevărat că Satan ne face să spunem că nu este nimic bun în acei credincioşi pe care i- am acuzat atât de mulţi ani??

Dumnezeu ne garantează că, în aceeaşi măsură în care duhul acuzării, al reclamării şi al clevetirii împotriva altora şi-a găsit locul în gândurile şi în inimile noastre în trecut, vom fi acum umpluţi în mod egal – şi chiar mai mult – cu duhul recunoştinţei şi al mijlocirii unul pentru altul. Astfel, vrăjmaşul nu-şi va mai găsi niciun loc în viaţa noastră. Acuzatorul şi duhurile lui vor fi învinse şi alungate de duhul mijlocirii. Vei fi radical acum şi vei renunţa la acest obicei al acuzării altora – o dată pentru totdeauna – şi-l vei înlocui cu duhul mijlocirii? Fie ca Domnul să ne ajute pe noi toţi să facem aşa.

„Cine este nedrept, să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe; cine este drept, să trăiască şi mai departe în dreptate; şi cine este sfânt, să se sfinţească şi mai departe.” (Apocalipsa 22:11).

UN FOC MISTUITOR ÎN MIJLOCUL BISERICII

„Dumnezeul nostru este un foc mistuitor….” (Evrei 12:29).

Am văzut adesea cuvintele „Dumnezeu este dragoste” agăţate de perete în multe case. Dar aţi văzut oare vreodată cuvintele „Dumnezeu este un foc mistuitor” agăţate undeva? Amândouă versetele sunt în Noul Testament. Dar nouă nu ne place să ne gândim la Dumnezeu ca la un foc mistuitor. Şi, drept urmare, conceptul nostru de Dumnezeu este dezechilibrat. Şi când conceptul nostru de Dumnezeu este dezechilibrat, viaţa noastră creştină va fi de asemenea dezechilibrată – şi carnală!

În profeţia lui Isaia citim următoarele cuvinte: „Păcătoşii sunt îngroziţi în Sion, un tremur a cuprins pe cei nelegiuiţi: „Cine dintre noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor?” „Cine dintre noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice?” Cel care umblă drept şi vorbeşte fără viclenie, cel care nesocoteşte un câştig scos prin asuprire, cel care îşi trage mâinile înapoi, ca să nu primească mită, cel care îşi astupă urechea ca să nu audă cuvinte setoase de sânge şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul” (Isaia 33:14,15).

Aici citim că există atât păcătoşi, cât şi nelegiuţi în Sion (biserica)!!! Şi continuă apoi să întrebe cine poate trăi cu un foc mistuitor? Dacă Domnul este prezent cu adevărat într-o biserică, acolo va fi mereu un foc mistuitor şi o ardere continuă.

Multe biserici din zilele noastre pretind a fi „biserici Nou Testamentale” datorită unor trăsături distinctive ca „botezul credinciosului”, „vorbirea în limbi”, „laudă şi închinare”, „frângerea săptămânală a pâinii” etc.. Dar nici una dintre aceste trăsăsturi nu sunt caracteristica edificatoare a unei biserici Nou Testamentale adevărate.

Caracteristica unei biserici Nou Testamentale adevărate este faptul că Dumnezeu se află în mijlocul ei ca un foc mistuitor – un foc ce îi îngrozeşte pe păcătoşi şi îi face pe nelegiuiţi să tremure.

Nu mă surprinde când oamenii carnali părăsesc biserica noastră, sau descresc

– deoarece este dovada că focul mistuitor încă arde în mijlocul nostru. Când oamenii ipocriţi şi carnali părăsesc o biserică este un semn bun. Este semnul că Dumnezeu lucrează cu putere într-o astfel de biserică. Atunci când oamenii duhovniceşti, temători de Dumnezeu părăsesc o biserică, acea biserică trebuie să se ridice şi să ia măsuri cu privire la poziţia ei. E ca şi cum cei mai buni elevi părăsesc o şcoală şi se înscriu în alta din aceeaşi localitate. Prima şcoală ar trebui să se întrebe atunci: „De ce au plecat?”

Dacă focul nu arde în mijlocul nostru, atunci mulţi oameni vor continua că rămână cu noi. Chiar şi astăzi este posibil să rămână încă ipocriţi aroganţi, nesinceri în bisericile noastre. Nu ştiu, pentru că eu nu sunt Dumnezeu! Dar

 

sunt absolut sigur de un lucru: Cât timp Dumnezeu este prezent în mijlocul nostru ca un foc mistuitor, într-o zi sau alta, toţi ipocriţii de acest fel vor fi demascaţi, dacă nu se pocăiesc şi nu-şi pun ordine în treburi. La Dumnezeu nu există părtinire – El va demasca chiar şi bătrâni ipocriţi, aşa cum vedem în Apocalipsa 2 şi 3.

Dumnezeu este îndelung răbdător, dar într-o zi răbdarea Lui va ajunge la un sfârşit. Acela care pângăreşte biserica lui Dumnezeu va fi el însuşi nimicit de Dumnezeu – este un lucru sigur (1Corinteni 3:17). Dumnezeu nu-i îndepărtează pe cei imperfecţi sau pe cei învinşi de păcat. Dar El îl îndepărtează pe mincinos.

Prima calificare ca să locuieşti cu acest foc mistuitor amintit aici este: „Cel care umblă drept şi vorbeşte fără viclenie…” (Isaia 33:15). Se referă la aceia care umblă potrivit luminii pe care o au, cu SINCERITATE în viaţa lor privată. Poate că ei nu sunt perfecţi, însă sunt SINCERI. Nu sunt ipocriţi.

Dacă există ceva de care trebuie să ne temem mai mult decât orice în biserică, este să dăm altor oameni o impresie neadevărată despre spiritualitatea noastră. Oare tu laşi altora impresia că te rogi foarte mult, când de fapt nu te rogi deloc? Laşi impresia că posteşti mult, când nu posteşti aşa de mult în realitate? Vrei ca alţii să te considere ca fiind cu inima neîmpărţită, când de fapt tu nu eşti aşa? Atunci te afli în pericolul de a descreşte – nu pentru că eşti imperfect, ci pentru că eşti nesincer. Dumnezeu doreşte adevărul în partea din lăuntrul nostru. Ipocriţii din Sion tremură deoarece ei se tem că vor fi expuşi.

A doua calificare pentru a trăi cu focul mistuitor este „respingerea unui câştig necinstit” (Isaia 33:15) – cu alte cuvinte, a fi drept şi credincios în problematica banilor. Poate am crezut că stăpânul alternativ la Dumnezeu este Satan. Însă Isus Însuşi a precizat în Luca 16:13 că stăpânul alternativ la Dumnezeu este Mamona (banii şi bogăţiile materiale)! Nici un credincios nu-şi imaginează că poate să-L iubească şi pe Dumnezeu şi pe Satan în acelaşi timp. Dar sunt o mulţime de credincioşi care-şi imaginează să ei pot iubi banii şi pe Dumnezeu în mod simultan. Nici un credincios nu va cădea vreaodată la pământ ca să se închine lui Satan. Dar sunt milioane de credincioşi astăzi care se închină lui Mamona şi care îşi imaginează că pot să I se închine în acelaşi timp lui Dumnezeu. Însă ei nu pot să se închine lui Dumnezeu, dacă nu sunt credincioşi cu banii. Ei nu realizază că Mamona îndepărtează o persoană de la Dumnezeul cel viu şi adevărat.

A treia calificare pentru a trăi cu focul mistuitor este închiderea urechilor la cuvinte setoase de sânge (Isaia 33:15). E mai mult decât evitarea bârfei. Înseamnă ca nu doreşti să AUZI nici măcar pe altcineva bârfind. Omul temător de Dumnezeu îşi va astupa urechile nu doar faţă de principalul Acuzator al fraţilor (Apocalipsa 12:10), dar la fel de bine şi faţă de agenţii Acuzatorului!!

Dacă ne-am putea uita la acest pământ din perspectiva cerului, am vedea milioane de oameni peste tot în lume, sfâşiindu-i pe alţii în bucăţi cu limbile lor, începând de dimineaţa devreme până noaptea târziu, în fiecare zi. Dar dacă vrei să trăieşti cu Dumnezeu, focul mistuitor, trebuie să te autodisciplinezi să nu asculţi la asemenea acuzaţii. Chiar dacă eşti nevoit să asculţi, în situaţii

 

unde este imposibil să te ridici şi să ieşi din cameră, în sinea ta trebuie să-ţi deconectezi mintea de la ascultare. Lasă-i pe oamenii din jur să fie corupţi, dar de ce să pierzi tu harul lui Dumnezeu din viaţa ta? Dacă eşti hotărât să trăieşti cu focul mistuitor, atunci încetează a mai asculta toate acuzaţiile. Dumnezeu ne-a dat capacitatea de a ne deconecta mintea din interior. Fă aceasta. Opreşte- ţi urechile de la vărsarea de sânge.

A patra calificare menţionată aici, pentru a trăi cu focul mistuitor, este închiderea ochilor de la vederea răului. Aceste două simţuri trupeşti – auzul şi vederea – sunt principalele canale prin care intră în mintea noastră binele şi răul. Noi trebuie să decidem ce permitem să pătrundă. Acela care trăieşte cu focul mistuitor nu priveşte la ceea ce-i pângăreşte duhul.

Numai atunci când Îi permiţi lui Dumnezeu să ardă tot ce este lumesc şi ce poate fi ars în viaţa ta, vei putea să trăieşti cu El, Care este un foc mistuitor. Orice va mai rămâne atunci în tine va fi neinflamabil!! Cu astfel de oameni intenţionează Dumnezeu să populeze cerul- care n-au mai rămas cu nimic inflamabil în ei.

Dumnezeu ne pregăteşte pentru cer. Când cântăm versurile: „Cerul a venit jos şi slava mi-a umplut sufletul”, la ce ne referim? Ne referim la acel foc mistuitor venit în sufletul nostru care arde tot ce poate fi ars. Putem să-i spunem bucuroşi Domnului: „Doamne, vreau să rămână în viaţa mea doar acele lucruri care nu mai pot fi arse, pentru ca Tu şi eu să putem trăi în părtăşie unul cu altul pentru totdeauna?”.

1Corinteni 3:11-15 ne spune că în ziua finală Domnul va testa totul prin focul Lui. Tot ce este inflamabil – lemn, fân şi trestie va fi ars. Numai acele lucruri care nu pot arde – aur, argint şi pietre preţioase – vor rămâne.

Urmând să se întâmple întocmai, ce privilegiu minunat este să primim acum Duhul Sfânt, astfel încât tot ce este inflamabil în noi să poată fi ars înaintea sosirii acelei zile.

Isus a venit să ne boteze cu focul Duhului Sfânt (Ioan 1:29), aşa încât Duhul să poată pătrunde cu focul Lui arzând în fiecare colţişor al vieţii noastre şi să mistuie tot ce e lumesc în noi – tot lemnul, fânul şi trestia.

Cuvântul lui Dumnezeu este un foc ce poate arde şi îndepărta multe lucruri din vieţile noastre (Ieremia 23:29). Sunt însă multe alte lucruri despre care Cuvântul lui Dumnezeu nu vorbeşte, dar care trebuie să fie arse în noi.

Acestea sunt lucrurile pe care ni le va arăta Duhul Sfânt şi ne va cere permisiunea să le ardă.

Cuvântul lui Dumnezeu nu ne spune nimic despre multe probleme cu care ne confruntăm în lumea modernă, pentru că ele nu existau în primul secol. Dar Duhul ne va spune dacă le putem practica în părtăşie cu Hristos sau nu.

 

Aşadar trebuie să fim atenţi pentru a fi sensibili în fiecare zi la ceea ce ne spune Duhul Sfânt. Singurul care poate trăi cu Dumnezeu – focul mistuitor – este acela care ascultă întotdeauna la Duhul Sfânt şi acţionează cu frică de Dumnezeu.

Când un astfel de om îi vede pe alţi credincioşi alunecând şi căzând, el se teme pentru el însuşi. Nu-i judecă pe acei alţii, ci spune „Doamne, am aceeaşi carne ca şi ei. Acelaşi lucru mi se poate întâmpla şi mie. Vreau să trăiesc în frică. Ajută-mă să fiu sincer. Vreau să fiu credincios cu banii potrivit luminii mele. Nu vreau să ascult la „acuzaţiile” împotriva altora. Doamne, fereşte-mă de orice

„vărsare de sânge”. Nu vreau nici măcar să mă uit la ceva rău, Doamne. Nu vreau să-mi imaginez că doar pentru că Te-am primit pe Tine, sunt în siguranţă pentru totdeauna, indiferent de cum trăiesc. Vreau să trăiesc în frică.”

Aşa se va ruga un om temător de Dumnezeu care este hotărât să trăiască cu focul mistuitor.

În 2Tesaloniceni 2:11 spune că Dumnezeu va trimite o influenţă înşelătoare asupra acelora care nu iubesc adevărul (despre ei înşişi) ca nu cumva să fie salvaţi. Acel verset ne învaţă că Dumnezeu va permite totodată duhurilor rele să-i înşele pe toţi aceia care NU IUBESC ADEVĂRUL şi-i va lăsa să creadă o Minciună.

Ce este „Minciuna”? Există multe tipuri de minciuni dar e o singură minciună numită în Scriptură „Minciuna”. „MINCIUNA” este prima MINCIUNĂ pe care a avuzit-o vreodată o fiinţă umană! Este cuvântul lui Satan către Eva, spunându- i „HOTĂRÂT CĂ NU VEŢI MURI” (Geneza 3:4). Eva a crezut minciuna că, deoarece era creată după chipul lui Dumnezeu, nu va muri spiritual, chiar dacă nu asculta de Dumnezeu şi păcătuia. Iar Diavolul încă le spune oamenilor astăzi că nu vor muri, pentru că ei L-au primit pe Domnul sau pentru că au fost botezaţi în apă sau pentru că vorbesc în limbi sau pentru că merg la biserică în mod regulat etc., etc.,

Dumnezeu va permite ca toţi aceia care nu iubesc adevărul despre ei înşişi să creadă această „Minciună”. Şi astăzi sunt milioane de aşa-numiţi „credincioşi care cred această minciună. Ei cred că nu vor muri niciodată spiritual, chiar dacă trăiesc în păcat. Şi de aceea sunt neglijenţi cu păcatul. Ei nu se tem de Dumnezeu. Ei nu urăsc păcatul. Nu aruncă în focul mistuitor toat ceea ce e necesar să fie ars în vieţile lor. Nu sunt sinceri sau drepţi, ci ipocriţi. Ei se prostesc cu păcatul. Îi acuză pe alţii şi pleacă urechea la acuzaţii. Privesc la lucruri rele cu ochii lor. Şi cu toate acestea îşi imaginează că vor trăi veşnic în cer cu „focul mistuitor”. Cum de au ajuns să creadă o asemenea minciună? Prin planul meşeşugit al lui Satan care i-a făcut să creadă că, dacă doctrinele lor sunt corecte, nu contează cum trăiesc!!

Dumnezeu spune în Cuvântul Lui: „Le-am dat timp să se pocăiască”. Cât de bun e Dumnezeu! Nu judecă dintr-o dată. El ne dă timp să ne pocărim. Dar dacă nu iubim adevărul despre noi înşine ca să fim salvaţi de păcat, atunci Dumnezeu Însuşi nu ne va putea ajuta. Deci, fraţi şi surori, permiteţi-mi să vă

 

rog să iubiţi adevărul despre voi înşivă şi să căutaţi să fiţi salvaţi de orice nu e asemenea lui Hristos în viaţa voastră.

Astăzi sunt atât de multe grupuri, denominaţiuni şi culte, care toate declară că deţin adevărul. Cum putem şti care este adevărul? Cum putem preveni să nu fim înşelaţi?

Iată răspunsul: Dacă tot timpul iubeşti adevărul despre tine însuţi şi doreşti cu ardoare să fii salvat de tot păcatul, Domnul nu te va lăsa niciodată să fii înşelat, până la sfârşitul vieţii tale. Altminteri, poţi predica altora şi nu numai că ajungi tu însuţi în iad, dar la fel de bine îi conduci şi pe alţii.

Dacă iubim adevărul aşa încât să fim noi înşine salvaţi, niciodată nu putem fi înşelaţi, de nici un predicator sau aşa-numit om evlavios, sau sectant sau fariseu sau legalist. Nimeni nu va putea să ne înşele sau să ne ducă în rătăcire.

Când Dumnezeu ne vorbeşte – direct prin Cuvântul Lui sau prin Duhul Sfânt sau printr-un alt frate sau poate chiar printr-un duşman – şi auzim adevărul despre noi înşine, ce facem noi? Ne justificăm sau ne judecăm pe noi înşine?

Am primit multe scrisori de acuzare în viaţa mea. (Aceasta este soarta tuturor celor care-L slujesc pe Domnul). De obicei le arunc pe toate la gunoi. Dar înainte le citesc şi-L întreb pe Domnul, „Doamne, este ceva adevărat în ceea ce spune vrăjmaşul meu? Poate că este. Te rog arată-mi.” Adeseori duşmanii noştri ne spun mai multe adevăruri despre noi înşine decât ne spun prietenii noştri.

Dar nu permit niciodată vreunei scrisori să mă facă să mă simt condamnat, pentru că ştiu că NU este nici o condamnare pentru mine, căci eu sunt în Hristos. Dar Îl las pe Domnul să-mi vorbească în asemenea momente. Este ca o

„radiografie” gratuită a trupurilor noastre. O scanare prin rezonanţă electromagnetică a trupului nostru care costă mii de lei în laboratoarele medicale de diagnosticare din aceste zile.

Nu este minunat că cineva ne scanează inima gratuit pentru noi!! Şi dacă vrăjmaşul este cel care ne oferă o asemenea radiografie, haideţi să-L lăudăm pe Domnul şi să ne expunem la o astfel de scanare. Dacă nu e nici o boală în inimile noastre, nu pierdem nimic „scanându-ne” chiar şi cu o literă scrisă de un duşman.

Amintiţi-vă că un om neevlavios, un păgân (Abimelec) a fost acela care l-a mustrat odată pe Avraam pentru că a minţit (Geneza 20:9). Avraam a fost un profet ales de Dumnezeu. Dar a trebuit să fie mustrat pentru păcatul lui de către un om neevlavios! Astăzi, Avraam este în cer iar Abimelec poate fi în iad. Dar Abimelec a fost cel care l-a ajutat pe Avraam în acea zi să-şi vadă păcatul.

Smereşte-te atunci. Poate un păgân te-a ajutat să vezi ceva în viaţa ta care te ajută să cureţi un obicei rău.

 

În analiza finală, vom descoperi că există numai DOUĂ categorii de oameni înaintea lui Dumnezeu – nu cei care fac bine şi cei care fac rău, ci aceia care sunt SMERIŢI şi aceia care sunt MÂNDRI, sau, cu alte cuvinte, aceia care L-au urmat pe Isus în smerenia Lui şi aceia care l-au urmat pe Satan în mândria lui.

Înainte de toate, mândria din inimile noastre este ceea ce Dumnezeu caută mereu s-o ardă cu focul Lui mistuitor. Cei mândri, cei aroganţi sunt aceia pe care El caută să-i îndepărteze din Sion. Domnul spune: „voi scoate din mijlocul tău pe cei încântaţi de mândria ta şi nu te vei mai îngâmfa pe muntele Meu cel sfânt” (Ţefania 3:11). Şi apoi biserica va fi lăsată cu „un popor smerit şi mic” (Ţefania 3:12). Aceasta este biserica ce va triumfa asupra lui Satan.

În ziua finală, vom vedea mulţi oameni care au făcut bine, dar care vor fi respinşi de Dumnezeu deoarece au fost mândri. Şi uimitor, vom vedea atunci şi unii oameni care au făcut greşeli grave în vieţile lor dar care vor fi acceptaţi de Dumnezeu, deoarece au fost smeriţi şi sinceri.

Gândiţi-vă cum Dumnezeu a respins pe unii care au comis ceea ce noi am numi

„un păcat minor” şi cum El i-a acceptat şi binecuvântat pe unii care au comis ceea ce noi am numi „un păcat mare”.

Să luăm mai întâi cazul lui Saul. El a făcut ceea ce noi am numi „un păcat mic”. În loc să ucidă TOATĂ turma lui Amalec, aşa cum i-a spus Dumnezeu să facă, el a ucis doar oile stricate şi a păstrat oile bune ca să le aducă lui Dumnezeu jertfă. L-aţi fi condamnat pe Saul pentru o asemenea greşeală? Probabil că nu. Dar Dumnezeu l-a pedepsit – şi încă aspru! EL a luat împărăţia din mâna lui Saul.

Pe de altă parte, să ne gândim la ce a făcut Regele David. El a comis adulter cu soţia unui bărbat când acesta era plecat din cetate (ca să lupte în armata lui David). Şi apoi, ca să-şi ascundă păcatul, David a trimis omul să fie ucis pe câmpul de bătălie, căsătorindu-se astfel cu acea femeie. Ce aţi face cu un asemenea om ca David? Probabil că l-aţi trimite pe David imediat în iad.

Dar Dumnezeu nu a făcut aşa. Căile Lui nu sunt căile noastre. Căile lui Dumnezeu nu pot fi înţelese de raţiunea omenească. Noi împărţim oamenii potrivit cu ceea ce fac, bine sau rău. Dar Dumnezeu îi împarte în mândri (şi nesinceri) sau smeriţi (şi sinceri). Şi de aceea Dumnezeu l-a acceptat pe David după ce l-a pedepsit pentru păcatul său.

Dumnezeu chiar se referă la David ca la un om după inima Lui, slujind generaţiei lui potrivit voii lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 13:22,36). Sfârşitul lui David nu a fost ca al lui Saul doar pentru că era smerit.

Observând creştinii şi liderii creştini care au căzut, am observat o diferenţă. Dumnezeu permite numai ca unii să fie demascaţi, nu toţi. Unii ale căror greşeli sunt foarte mici (în ochii oamenilor) sunt demascaţi şi umiliţi în faţa tuturor. În timp ce alţii (despre care s-a întâmplat să aflu în mod confidenţial că făcuse păcate mult mai mari) NU au fost deloc expuşi! Şi nu numai că

 

Dumnezeu le acoperă eşecurile, El chiar îi binecuvântează şi îi foloseşte în mod deosebit!

Toate acestea nouă ni se par o nedreptate. Dar nu este! De ce face Dumnezeu lucruri de acest fel? Deoarece El NU este fariseic, cum sunt majoritatea oamenilor religioşi! El împarte oamenii în categorii de tipul „Smerit” şi

„Mândru”, iar nu în categoriile „Aceia care au făcut bine” şi „Aceia care au făcut rău”. Acest lucru ne aduce tuturor o nădejde şi o încurajare mare. Dacă Dumnezeu ar fi împărţit oamenii aşa cum îi împarte oamenii, atunci am fi trăit într-o frică permanentă ca nu cumva, din întâmplare, să sfârşim în grupul rău

– căci toţi facem greşeli şi lucruri rele – cel puţin accidental, dacă nu în mod voluntar.

De obicei, oamenii ne dărâmă când facem şi numai un singur lucru rău. Dar, mulţumim lui Dumnezeu, că nu avem de-a face cu oamenii nemiloşi. Avem de-a face numai cu Dumnezeu Creatorul nostru milostiv (Evrei 4:13).

Dacă întotdeauna trăim în smerenie şi zdrobire înaintea lui Dumnezeu, fără să ne socotim vreodată mai buni decât oricine altcineva, ci recunoscându-ne întotdeauna drept păcătosul păcătoşilor; dacă nu căutăm niciodată să stăpânim peste alţii şi niciodată nu căutăm să apucăm ceva de pe pământ (nici măcar o lucrare); dacă suntem dispuşi să mergem „a doua milă”; dacă suntem gata să-i iertăm pe cei care ne-au făcut cel mai mare rău, atunci Dumnezeu ne va acoperi eşecurile şi va continua să ne binecuvânteze, indiferent de ceea ce ne fac ceilalţi oameni sau de ceea ce gândesc ei despre noi.

1Petru 2:18,19 spune servitorilor să fie supuşi chiar şi stăpânilor greu de mulţumit. Cât trăim în această lume, noi toţi vom întâlni oameni care sunt iraţionali. Dacă putem trăi doar cu oameni chibzuiţi, atunci nu ne potrivim să fim ucenici ai lui Isus. Tocmai prin oamenii nerezonabili Dumnezeu ne mistuie mândria. Şi când ne confruntăm cu oameni exageraţi şi suferim la mâna lor, Dumnezeu se va bucura de noi, dacă ne smerim şi îndurăm suferinţa cu răbdare, deoarece în acelaşi mod a suferit şi Isus.

Nu câştigi nimic dacă eşti răbdător când suferi pentru că ai făcut ceva rău. Primeşti ZERO pentru aceasta! De ce ar trebui să primeşti vreo laudă de la Dumnezeu într-un asemenea caz? Dar dacă faci ceea ce este drept şi suferi pentru aceasta – fie la birou sau în biserică sau oriunde altundeva – şi înduri aceasta cu răbdare, Dumnezeu este desfătat de tine (1 Petru 2:20). „Desfătat” este un cuvânt atât de minunat!

Acesta a fost cuvântul pe care Dumnezeu l-a folosit când a vorbit despre Isus spunând: „Acesta este Fiul meu preaiubit în care Mi-am găsit desfătarea”.

Smerenia are o valoare extraordinară înaintea lui Dumnezeu. În 1Petru 3:4 ni se spune că un duh blând şi liniştit este extrem de preţios pentru Dumnezeu – fie el aflat într-o femeie sau într-un bărbat. Isus Însuşi a avut o inimă smerită şi blândă şi ne-a spus să învăţăm aceste virtuţi de la El (Matei 11:28).

 

Un duh blând şi liniştit este unul care nu e agitat sau neliniştit. Unele maşini de spălat au un aşa-numit „agitator”. Se învârte într-un sens şi apoi în celălalt – continuu. Niciodată nu se odihneşte, tot timpul „agită”! Tot aşa, în inimile tuturor celor născuţi din Adam există un „agitator”.

Dacă cineva îi supără, agitatorul începe „agitarea”. Dar cei care sunt smeriţi şi blânzi în duh s-au descotorosit de acest agitator. Ei nu sunt ofensaţi sau răniţi, când cinvea le spune sau le face ceva, sau când ei nu spun sau nu fac ceea ce se aşteaptă de la ei.

Ei şi-au pus „agitatorul” pe cruce.

Petru spune că frumuseţea unui duh blând şi liniştit este „nepieritoare”! Acesta este secretul frumuseţii veşnice. În zilele noastre lumea este plină de femei care doresc să arate mai tinere. Dar care este frumuseţea cu adevărat nepieritoare? Este un duh blând şi liniştit.

La fel şi în cazul bărbaţilor! Iată ce te va face cu adevărat preţios înaintea lui Dumnezeu – dacă ai un duh blând şi liniştit care nu este agitat sau ofensat, care nu intră în dispoziţii proaste, care nu este morocănos sau supărat. Niciodată nu e necesar să-ţi pierzi autocontrolul, indiferent de circumstanţe, căci roada Duhului este stăpânirea de sine.

Să lăsăm lumea să fie plină de oameni care au „agitatori”, căci ei nu mai există pentru noi. Lăudat să fie Domnul că putem să scăpăm de agitatorii noştri pentru totdeauna.

Când Isus le-a spus ucenicilor că dreptatea lor trebuie să o întreacă pe aceea a cărturarilor şi fariseilor, oare la ce S-a referit El? El S-a referit la ceea ce am discutat.

Dreptatea fariseilor era o chestiune de „bun” şi „rău”. Dar Isus a dorit ca dreptatea ucenicilor Lui să cuprindă mai mult decât atât. Ea trebuia să includă smerenia, zdrobirea, blândeţea, precum şi liniştea duhului. El le-a spus că altminteri ei nu vor intra CU NICI UN CHIP în împărăţia cerurilor. Nu ştiu câţi dintre noi cred cu adevărat ceea ce a spus Isus.

În Evrei 4:1 ni se cere să ne temem, ca nu cumva să nu intrăm în această

„odhină” pe care Isus o feră – această eliberare de „agitare”. Iar în versetul 11 ni se spune să fim grabnici să ne asigurăm că intrăm în acea odihnă. Tu însuţi ai intrat în acea odihnă?

I-ai iertat tu pe toţi cei care te-au înşelat şi pe cei care ţi-au greşit? Ţi-ai curăţit inima de toată amărăciunea, ura, grija şi lăcomia? Aceasta este ceea ce ne va permite să intrăm în acea odihnă a lui Dumnezeu.

Nu există nici o persoană sau situaţie în lume care să poată vreodată împiedica Romani 8:28 („Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu…..”) şi 1Corinteni 10:13 („Dumnezeu….nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre….”) de la împlinirea lor în viaţa ta, dacă eşti un ucenic al lui Isus.

 

Niciodată nu putem fi sipitiţi peste puterile noastre. Este imposibil – deoarece Dumnezeu este credincios făgăduinţelor Lui. Şi totul – da, totul – va lucra spre binele nostru.

O persoană smerită nu poate cădea niciodată, deoarece se află deja la nivelul solului! Cum să mai poată cădea atunci!! Când Cuvântul lui Dumnezeu spune:

„EL poate să vă păzească de orice cădere” (Iuda 24), se referă la faptul că Domnul ne ţine – ţinându-ne feţele în ţărână înaintea Lui. Atunci devine imposibil să cazi.

Calea de scăpare promisă în 1Corinteni 10:13 este calea smereniei, a lepădării de sine. Ne smerim pe noi înşine deoarece credem că Dumnezeu ne va da har şi ne va ridica. La fel ca botezul în apă, ne supunem de bunăvoie aceluia care ne cufundă în apă, deoarece noi credem că ne va ridica din nou. În acelaşi fel, noi de asemenea credem că Dumnezeu, Care îngăduie unele situaţii să ne zdrobească, ne va ridica şi va aduce totodată o înviere în vieţile noastre.

Dumnezeu este un foc mistuitor care este hotărât să ardă fiecare fărâmă de mândrie din fiecare colţişor al inimilor noastre – dacă Îl vom lăsa. El va aranja oamenii şi circumstanţele într-o asemenea manieră încât fiecare particulă de mândrie să fie mistuită complet. Haideţi atunci să cooperăm cu EL şi să permitem Duhului să facă o lucrare perfectă în noi

Cine are urechi de auzit să audă.

PREŢUIND BISERICA

„Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25).

Noi nu ne-am da viaţa pentru oricine şi pentru toată lumea. Dar pentru anumiţi oameni am renunţa chiar şi la viaţa noastră.

De exemplu, dacă copilul tău se află pe moarte şi are nevoie de rinichiul tău, cu siguranţă că i-ai dona rinichiul, chiar dacă presupune un risc la adresa propriei tale vieţi. Ţi-ai da bucuros viaţa ca s-o salvezi pe cea a copilului tău. Totuşi, n- ai face aceasta pentru un străin – nici măcar pentru vecinul tău din imediata apropiere. Ceea ce facem pentru cineva depinde de măsura în care-l preţuim.

În versetul de mai sus, citim că Hristos a iubit Biserica – ceea ce înseamnă pe mine şi pe tine – şi Şi-a dat viaţa pentru noi. El a simţit că noi suntem aşa de valoroşi, încât a fost dispus să renunţe pentru noi nu doar la rinichii Săi, ci la întreaga Sa viaţă.

Noi toţi spunem că dorim să-L urmăm pe Isus. Dar cum Îl vom urma? Ne vom gândi numai la a merge în cer şi a locui cu El pentru veşnicie? Sau vom începe să-L urmăm de pe pământ începând mai întâi de toate cu această sferă a iubirii

– iubind pe fiecare din Biserica Lui aşa de mult încât să fim dispuşi să ne dăm viaţa pentru ei?

Este uşor să iubeşti fraţii şi surorile de departe – din America de Sud şi din Rusia – deoarece nu-i vedem niciodată şi nici unul din ei nu ne va încerca răbdarea!! Dar nu putem să ne dăm viaţa pentru ei, întrucât noi nici măcar nu- i vedem.

Isus nu a stat în cer şi ne-a trimis un mesaj că El ne iubeşte pe toţi infinit de mult. El a venit jos pe pământ şi ne-a arătat iubirea Lui, dăndu-Şi viaţa pentru noi. Şi noi, la rândul nostru, putem să ne arătăm dragostea noastră pentru biserică nu prin cuvinte, ci prin renunţarea la vieţile noastre pentru aceia cu care El ne-a pus alături.

Suntem noi dispuşi să renunţăm la onoarea, reputaţia, drepturile şi aşteptările noastre – la tot – pentru binele fraţilor şi al surorilor cu care Dumnezeu ne-a pus alături în biserica locală?

Domnul Isus va putea găsi părtăşie şi unitate în duh cu noi numai dacă trăim aşa.

Am citit despre un tânăr care s-a convertit, dar care nu era cu toată inima pentru Domnul. Într-o zi a avut un vis în care s-a văzut murind şi intrând în cer. Acolo a văzut cuvântul „IERTAT” scris peste înregistrarea vieţii sale. El s-a bucurat că era iertat şi era în cer.

 

Dar în cer a văzut pe unii credincioşi având o aură specială de slavă în jurul lor. Erau martirii care îşi dăduseră viaţa pentru Domnul şi pentru biserica Lui. Ei sacrificaseră bani, poziţie, onoare şi tot ceea ce lumea valorizează.

Acest om a văzut slava lor grozavă în cer şi i-a invidiat. Atunci Isus a venit la acest om în visul lui şi i-a spus că el se va simţi total nepotrivit cu aceşti oameni glorioşi pe care tocmai îi văzuse, deaorece, spre deosebire de ei, el trăise pe pământ numai pentru el însuşi. I s-a zdrobit inima când a auzit şi când a realizat că va trebui să trăiască cu amintirea modului său egoist de viaţă toată veşnicia. El L-a implorat pe Domnul să-i mai dea a doua şansă. Dar Domnul i-a spus că nu mai există o şansă după moarte.

Apoi s-a trezit – şi a fost recunoscător că era viu şi că ceea ce văzuse fusese doar un vis. După aceea s-a hotărât să trăiască restul vieţii pentru Domnul şi a devenit un mare om al lui Dumnezeu.

Când murim, nu putem fi transformaţi dintr-o dată în ucenici ai lui Isus total dăruiţi, pentru că Dumnezeu nu schimbă pe nimeni împotriva voinţei lui. El ne va schimba numai dacă suntem dispuşi să cooperăm acum cu lucrările Duhului Său în inimile noastre. Duhul Sfânt a venit să ne facă părtaşi din ce în ce mai mult ai naturii dumnezeieşti.

Trebuie să ne amintim că ceea ce este foarte preţuit pe pământ nu are nici o valoare în cer. Dacă pierzi ceva ce lumea valorizează, nu va conta prea mult în veşnicie. La fel, dacă câştigi ceva ce lumea valorizează foarte mult, acel lucru nu-ţi va aduce nici un beneficiu în cer.

Permiteţi-mi să vă spun, în special vouă tuturor tinerilor, că popularitatea între prietenii voştri nu va avea nici o valoare în cer.

Este bine să studiaţi cu seriozitate pentru examene. Dar notele voastre bune nu vor adăuga nimic la gloria voastră eternă. Dacă sunteţi total dăruiţi şi doriţi să trăiţi pentru Dumnezeu, El va deschide uşa potrivită pentru angajarea voastră, indiferent de ce note ai avut şi indiferent de ce descalificări ai avut parte.

Este imposibil să pierzi voia lui Dumnezeu doar pentru că nu ai fost bun la matematică! Dar dacă-i poţi ierta pe alţii, dacă poţi fi bun cu cei care îţi fac rău şi dacă poţi binecuvânta pe aceia care te blesteamă, atunci poţi să-L urmezi pe Isus şi poţi zidi biserica Lui. Şi vei descoperi cum toate lucrurile materiale necesare vieţii tale pământeşti îţi sunt adăugate.

Dacă ai preţuit hrana spirituală pe care ai primit-o în biserică de-a lungul anilor, atunci vei preţui biserica foarte mult. Gândeşte-te cât de recunoscător eşti acelora care te invită şi numai la o singură masă. Cu cât mai recunoscător ar trebui să fii pentru hrana spirituală pe care o primeşti constant, an de an, în biserică.

Sau gândiţi-vă la această chestiune dintr-o altă perspectivă. Să presupunem că a fost cineva care v-a purtat de grijă când eraţi copii, v-a ferit de pericole, v-a îngrijit când aţi fost bolnavi, v-a încurajat când aţi fost descurajaţi. V-a ajutat

 

cu învăţătura lor astfel încât aţi luat note bune. Şi să presupunem că această persoană a făcut toate acestea nu doar pentru o zi sau două, ci pentru mai mulţi ani. Oare nu i-aţi fi recunoascători?

Sunteţi oare cel puţin la fel de recunoscători bisericii pentru faptul că vă protejează copiii? Una din cauzele pentru care mulţi credincioşi nu au crescut spiritual este deoarece ei nu au fost recunoascători pentru ceea ce au primit în biserică. Aceia care descresc în biserică sunt cei care au fost total nerecunoascători faţă de tot ceea ce au primit gratuit timp de mulţi ani în biserică.

În Luca 17:15, citim despre zece leproşi care au fost vindecaţi. Însă numai unul dintre ei s-a întors la Domnul ca să-I mulţumească şi să dea slavă lui Dumnezeu. Când se aflau în nevoie, toţi au ridicat vocile implorând milă. Dar după ce au fost vindecaţi, nouă dintre ei au fost total nerecunoscători pentru beneficiul primit. Numai unul singur şi-a ridicat vocea pentru a mulţumi.

Trebuie să fi fost alte mii care de asemenea au fost vindecaţi în Palestina dar care niciodată nu s-au deranjat să-I mulţumească Domnului.

Dar acest samaritean s-a întors şi I-a mulţumit Domnului. Probabil că I-a spus Domnului ceva de genul: „Doamne, ce diferită va fi viaţa mea în viitor, acum că Tu m-ai atins. Pot merge în oraş. Pot să mă întorc în familia mea. Tu ai adus bucurie în viaţa mea. Nu vreau să iau aceste binecuvântari ca şi când mi s-ar cuveni. Ţie Îţi datorez totul şi sunt profund recunoscător pentru toate binecuvântarile Tale din viaţa mea.”

Isus a apreciat omul pentru acest spirit de recunoştinţă manifestat de el. Apoi Isus i-a dat ceva mai mult. I-a spus că credinţa lui îl salvase. Acel lepros curăţit a primit de la Domnul mai mult decât vindecarea. El deja primise vindecarea. Dar pentru că a fost recunoscător, a primit de asemenea şi mântuirea. Sunt sigur că îl voi întâlni pe acest samaritean în cer. Dar nu sunt sigur dacă voi întâlni acolo pe vreunul din ceilalţi nouă. Când te întorci să-I mulţumeşti Domnului, primeşti mai mult decât alţii.

Domnul este în mijlocul bisericii Lui, care este trupul Lui pe pământ. Ne arătăm preţuirea noastră pentru Domnul prin preţuirea trupului Lui.

Dacă nu apreciezi şi nu preţuieşti biserica, tu eşti cel care va pierde, nu biserica. Dumnezeu i-a binecuvântat cu putere pe aceia care au preţuit biserica şi care au fost recunoscători pentru ceea ce au primit în biserică.

Gândiţi-vă cât de recunoscători trebuie să fim bisericii pentru protejarea copiilor noştri de lume. Pot da personal mărturie despre aceasta. De când cel mai mare copil al meu avea 6 ani, toţi cei patru fii ai mei au crescut în mijlocul fraţilor tineri din biserică. Nu am cuvinte să-mi exprim recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru acest privilegiu. Acei fraţi tineri nu erau perfecţi. Aveau multe slăbiciuni. Dar în ciuda a toate acestea, toţi fiii mei au fost ajutaţi de ei, pentru că acei fraţi erau sinceri. Părinţii singuri nu pot face toată treaba. Avem nevoie de fraţii şi surorile din biserică să ne ajute în creşterea copiilor noştri.

 

Din nefericire, mulţi oameni îşi preţuiesc biserica de acasă numai după ce o părăsesc. Odată lui David îi era dor după o gură de apă din fântâna oraşului natal din Betleem. Acea apă avea un gust special diferit de apa din orice alt loc (2Samuel 23:15). În acelaşi fel, multora le este dor de întâlnirile bisericii numai după ce s-au mutat sau a fost nevoie să plece undeva departe

Însă nu trebuie să aştepţi până vei pleca de acasă ca să înveţi să preţuieşti şi să-ţi apreciezi fraţii şi surorile. Poţi face aceasta chiar acum.

De ce ţi se pare dificil să preţuieşti fraţii şi surorile din biserica locală? Poate vei spune că observi multe greşeli la ei.

Când oamenii au o problemă cu proprii lor ochi, uneori văd pete în faţa ochilor tot timpul. La fel se poate întâmpla şi din punct de vedere spiritual. În ochii anumitor oameni, faţa fiecărui frate şi soră este pătată. Dacă aşa este şi cu tine, problema poate că nu e la acei fraţi şi surori. Problema poate fi la proprii tăi ochi. Vezi pete în alţii pentru că acele pete sunt în proprii tăi ochi. Vederea ta nu va deveni limpede până când Isus nu-ţi vindecă ochii.

Isus a apreciat foarte mult loialitatea ucenicilor Lui. Odată El le-a spus ucenicilor că, chiar dacă toţi L-ar părăsi, totuşi El nu va fi singur, pentru că Tatăl Lui era cu El (Ioan 16:32). El nu avea nevoie de acei ucenici. Cu toate acestea El le-a spus în Luca 22:28 că le este recunoscător că au stat alături de El. El era Domnul gloriei. Nu avea nevoie de nimeni care să-I stea alături. Dar chiar dacă nu a avut nevoie de susţinerea lor, El le-a apreciat loialitatea. Le-a spus, cu alte cuvinte: „Aţi ieşit din acest sistem iudaic învechit şi aţi renunţat la burdufurile vechi. Aţi văzut diferenţa dintre duhul Miresei şi duhul prostituatei şi aţi ieşit şi aţi stat alături de Mine, dispuşi să plătiţi preţul.”

Sper că, în ziua judecăţii, Domnul ne va putea spune şi nouă că am stat alături de El şi că nu ne-am ruşinat de El, că am iubit biserica în care El ne-a pus, că ne-am dat pe noi înşine pentru ea şi că nu am criticat-o ca mulţi alţii.

Fraţi şi surori, haideţi să preţuim protecţia extraordinară pe care noi şi copiii noştri o avem în biserică.

Voi tinerii niciodată nu veţi realiza cât de mult v-a protejat biserica de accident, pericol şi păcat. Numai când veţi sta înaintea Domnului veţi realiza cum standardele stricte din biserică v-au păzit de rătăcirea în lume şi de autodistrugere.

În acea zi veţi vedea cum ceva ce aţi auzit în biserică cu mulţi ani înainte v-a protejat de pericol mai târziu. Atunci, Domnul vă va arăta de asemenea de câte pericole au fost copiii voştri salvaţi şi protejaţi, datorită a ceea ce au auzit în biserică

Totuşi, în ciuda acestor şi a multor alte binecuvântări, sunt foarte puţini aceia dintre noi care apreciază şi preţuiesc biserica.

 

Vrei să evoluezi până acolo încât să devii o binecuvântare pentru alţii? Atunci, mai înainte de toate, învaţă să fii recunoscător Domnului pentru ceea ce El a făcut pentru tine şi pentru biserica pe care El ţi-a dat-o. Nu te raporta cu uşurinţă la biserică.

Mulţi dintre noi suntem asemenea copiilor care conştientizează adevărata valoare a părinţilor lor numai după ce părinţii lor sunt morţi. Fie ca Domnul să ne înveţe să fim recunoscători chiar acum unul faţă de celălalt din biserică, până nu e prea târziu.

VĂZÂND  SLAVA LUI HRISTOS ŞI FIINDU-I PĂRTAŞI

„Dar noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem transformaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea care ne-a fost arătată, noi nu cădem de oboseală.” (2Corinteni 3:18; 4:1)

Majoritatea credincioşilor, când se gândesc la o lucrare, se referă numai la o slujire exterioară pentru Domnul.

Dar aici Pavel vorbeşte despre lucrarea de schimbare în asemănarea lui Hristos de la o treaptă la alta de slavă. Deoarece el avea o asemenea lucrare, niciodată nu era descurajat.

Acela care-I slujeşte Domnului va avea „ca rod sfinţirea” (Romani 6:22) în viaţa sa. Cu cât Îi slujeşte Domnului mai mult, cu atât el va fi transformat în asemănarea lui Hristos.

Cu alte cuvinte, cu cât Îi va sluji mai mult Domnului, cu atât mai mult va face totul pentru slava lui Dumnezeu, cu atât mai mult va căuta să se micşoreze pe sine, cu atât mai smerit va deveni în atitudinea faţă de alţii, cu atât mai mult va urî banii, cu atât mai pur va deveni în viaţa lui interioară, cu atât mai mult îşi va iubi duşmanii, etc., etc., Acela care nu are asemenea roade de sfinţire în viaţa lui interioară şi în atitudini nu-I slujeşte cu adevărat Domnului, chiar dacă este angajat într-o mulţime de activităţi religioase creştine, chiar dacă este un predicator ori un vindecător faimos în toată lumea sau orice altceva ar fi.

Există mulţi oameni cinstiţi, drepţi printre creştini care nu sunt duhovniceşti, ci doar religioşi. Ştiţi că este o diferenţă ca de la cer la pământ între a fi integru şi a fi asemenea lui Hristos?

Deoarece predicăm dreptatea, mulţi creştini religioşi, drepţi sunt atraşi la noi. Dar poate ei nu sunt interesaţi să fie asemenea lui Hristos!! Oamenii preocupaţi numai de litera Scripturii sunt interesaţi să fie doar drepţi. Dar cei preocupaţi de spiritul noului legământ vor căuta să fie asemenea lui Hristos. Numai ei devin cu adevărat duhovniceşti.

Citim în 2 Corinteni 11:3 că ne confruntăm cu un pericol constant de a fi duşi în rătăcire de la simpla dedicare faţă de Hristos către simple activităţi religioase

– la fel cum şarpele a amăgit-o pe Eva. Diavolul nu a făcut-o pe Eva să păcătuiască speriind-o. Nu. El a înşelat-o cu inteligenţa lui. De aceea nu este surprinzător că slujitorii lui Satan din zilele noastre vin de asemenea să predice

„dreptatea” (2 Corinteni 11:15).

Slujitorii lui Satan pot predica „dreptatea”, dar ei nu vor predica asemănarea cu Hristos. Ei vor accentua aspecte ca păr lung pentru femei şi scurt pentru bărbaţi, acoperirea capului femeii, îndepărtarea bijuteriilor, supunerea faţă de păstor/ superior, plătirea zeciuielii, frângerea pâinii în fiecare săptămână,

 

respectarea modelului noului testament în adunările bisericii etc., etc.. Cu o astfel de predicare bazată pe aspecte exterioare, ei vor înşela pe mulţi credincioşi făcându-i să creadă că sunt slujitori ai lui Dumnezeu.

Însă aceşti slujitori ai lui Satan pot fi uşor recunoscuţi după ceea ce ei NU accentuează. Ei vor lăsa deoparte cele mai importante chestiuni din viaţa creştină, ca smerenia, curăţia inimii, dragostea fierbinte unii pentru ceilalţi, purtarea zilnică a crucii, umplerea cu Duhul Sfânt, a-L urma pe Isus în viaţa de zi cu zi etc.,

Un bătrân al bisericii care comite adulter sau unul care fură din fondurile bisericii nu poate să-i conducă niciodată pe ceilalţi credincioşi în rătăcire, deoarece chiar necredincioşii vor putea vedea că un astfel de om nu este un om evlavios. Însă un frate religios îi poate rătăci cu uşurinţă pe mulţi credincioşi, fiindcă majoritatea credincioşilor (neputând face diferenţa dintre religiozitate şi spiritualitate) vor fi impresionaţi de dreptatea exterioară a vieţii lui, de fervoarea lui religioasă şi de activităţile lui religioase. Dacă tu crezi că „a-L servi pe Domnul” (aşa cum a făcut Marta) este mai important decât „a asculta vocea Lui” (cum a făcut Maria), poţi fi sigur că eşti religios şi nu spiritual (Luca 10:38- 42).

Sunt mulţi predicatori din ţările vestice care vizitează India în zilele noastre. Nimeni nu ştie cum trăiesc aceşti predicatori cu soţiile lor, cum şi-au crescut copiii, ce fel de părtăşie au zidit ei în oraşele lor natale. Oamenii sunt captivaţi doar de elocvenţa şi (foarte adesea) de banii lor!! Dar ca să evaluezi corect lucrarea unui om, e nevoie să ştii cum trăieşte el acasă! Nu considera niciun om a fi un om spiritual până când nu vezi cum şi-a crescut copiii. Dacă copiii lui sunt lumeşti, aceasta îţi va arăta că omul însuşi este un ipocrit – pentru că un om nu-şi poate prosti copiii proprii cu privire la spiritualitatea sa. Dacă biserica lui locală este o congregaţie formată din admiratorii săi şi nu o părtăşie de fraţi şi surori, atunci este evident că el nu cunoaşte nimic despre zidirea trupului lui Hristos.

Lumea creştină este plină de oameni drepţi care în mod frecvent nu se pot împăca bine unii cu alţii!! Cu cât sunt mai „drepţi”, cu atât le vine mai greu altor oameni să aibă părtăşie cu ei!! Dimpotrivă, cei care urmăresc asemănarea cu Hristos se pot înţelege uşor cu alţii şi întotdeauna au o părtăşie glorioasă unii cu ceilalţi.

Satan a venit la Eva şi i-a spus că ea ar putea fi ca Dumnezeu. Isus de asemenea a venit pe pământ cu mesajul că noi putem fi ca Dumnezeu. Amândouă mesajele par să fie acelaşi lucru. Dar e diferenţă ca de la cer la pământ între ceea ce semnifică cele două afirmaţii – o diferenţă aşa de mare ca diferenţa dintre iad şi cer. Satan a ispitit-o pe Eva că va fi ca Dumnezeu în cunoaştere, putere şi autoritate. Isus însă a venit să ne facă asemenea lui Dumnezeu în caracter – în smerenie, puritate, dragoste şi bunătate.

Datorită lipsei discernământului, majoritatea bisericilor creştine de astăzi sunt pline de farisei care sunt mândri de muţimea lor, de „dreptatea” lor, de „tiparul nou-testamental” şi de activităţile lor. Ei stau în bisericile lor având o mărturie

 

că sunt foarte drepţi. Însă în viaţa privată, ei se comportă mai rău decât păgânii. Probabil nu erau aşa când şi-au început viaţa creştină. Se poate să fi devenit farisei în mod treptat. Poate că au început într-o dreptate autentică. Astăzi sunt ipocriţi de primă clasă. Dumnezeu a permis să aibă loc o asemenea dezvoltare în viaţa lor deoarece El a văzut că, în esenţă, nu erau sinceri.

Dar Dumnezeu are rămăşiţa Lui în multe locuri – fraţi şi surori smeriţi care caută puritatea interioară şi care sunt zdrobiţi şi plini de căinţă în duh, oameni care nu caută nimic pentru ei înşişi, dar care sunt preocupaţi de slava Numelui lui Dumnezeu şi care sunt pasionaţi de Isus Însuşi, iar nu în primul rând de doctrină sau de învăţătură sau de lucrurile exterioare.

Cum putem împiedica să fim înşelaţi? Răspunsul ne este dat în 2Corinteni 11:3

– printr-o simplă şi curată dedicare lui Hristos.

Orice ne îndepărtează de la dedicarea faţă la persoana lui Isus Însuşi – fie o doctrină sau o forţă de expresivitate sau o lucrare sau orice altceva – este parte a unei scheme a lui Satan ca să ne rătăcească şi să ne distrugă.

A. B. Simpson a fost un mare om al lui Dumnezeu care a trăit în secolul al 19- lea – fiind cel care a fondat cea mai mare mişcare misionară din timpul lui. La început, era un predicator slab. Dar apoi a fost botezat în Duhul Sfânt. Într-o zi, a auzit pe cineva cântând versurile: „Isus al meu – nici un om nu poate lucra ca El”. Acele cuvinte i-au apucat strâns inima şi a realizat că problema lui era că lucra cu propria lui putere şi se epuiza. Atunci el L-a văzut pe Isus, nu doar ca pe un Vindecător, dar ca pe Sursa reală a vieţii şi sănătăţii sale fizice. A scris apoi un imn care descrie experienţa lui:

Cândva era binecuvântarea, Acum este Dumnezeu; Cândva era sentimentul, Acum este Cuvântul Lui;

Cândva darul Lui e ceea ce-mi doream, Acum îl vreau pe Dătător;

Cândva căutam vindecarea, Acum doar pe El singur.

Cândva era strădanie dureroasă, Acum e încredere perfectă; Cândva o mântuire pe jumătate, Acum e în totalitate;

Cândva era disperare fără sfârșit, Acum El mă ține tare;

Cândva alunecări constante, Acum ancorat în siguranță.

Cândva era plănuire încărcată Acum este rugăciune cu încredere; Cândva era purtare în teamă,

 

Acum El îmi poartă grija; Cândva era ce îmi doream eu, Acum ceea ce Isus îmi spune; Cândva erau cereri nenumărate, Acum sunt laude neîncetate.

Cândva era lucrarea mea, De acum doar a Lui va fi;

Cândva am încercat să-L folosesc, Acum El mă folosește;

Cândva putere îmi doream, Acum pe Cel Puternic; Cândva pentru mine lucram, Acum doar pentru El.

Cândva speram în Isus, Acum știu că e al meu;

Cândva lumina mea se stingea, Acum ea străluceşte tare; Cândva moartea așteptam, Acum strigarea venirii Lui;

Și toate speranțele mele Sunt sigure în val.

Acesta a fost secretul fiecărui mare om al lui Dumnezeu din istoria bisericii – AU FOST PASIONAŢI DE PERSOANA LUI HRISTOS ÎNSUŞI, ŞI NU DE

BINECUVÂNTĂRILE SAU DE DARURILE LUI. Astfel ei au intrat într-o viaţă de odihnă în mijlocul unei lumi pline de haos şi conflict.

„E un loc de pace lângă inima lui Dumnezeu – Un loc unde păcatul nu ne poate tulbura – lângă inima lui Dumnezeu.”

Acesta este locul unde Duhul Sfânt doreşte să ne conducă în fiecare zi. De aceea nu vom deveni pustnici trăind în izolare de unii singuri. Nu. Vom fi activi în slujirea şi ajutorul altora. Dar viaţa noastră personală, căsnicia noastră şi lucrarea noastră vor fi toate transformate.

În versetul următor (2Corinteni 4:2), citim ce spune Pavel „Ca unii care am renunţat cu totul la lucrurile ruşinoase şi ascunse, nu umblăm cu viclenie şi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu…” .

Niciodată nu vom pute intra în această odihnă a lui Dumnezeu, dacă există ceva mincinos sau vreo viclenie în vieţile noastre. În trecut, erau unul sau doi fraţi care ni s-au alăturat (acum au descrescut), care erau foarte talentaţi şi foarte inteligenţi. Dar erau şi foarte vicleni. Dumnezeu îi poate folosi pe oamenii talentaţi şi inteligenţi dacă sunt neprefăcuţi şi sinceri şi smeriţi. Dar Dumnezeu îi prinde pe oamenii vicleni tocmai în viclenia lor (1Corinteni 3:19). Şi aceasta este ceea ce El a făcut acelor fraţi. Ca Haman, în final ei au fost atârnaţi chiar în spânzurătorile pe care le pregătise pentru alţii.

 

Fraţii şi surorile şireţi pot supravieţui o lungă perioadă de timp în biserică, deoarece Dumnezeu, fiind îndelung răbdător şi milostiv, le dă timp berechet ca să se schimbe. Dar dacă ei nu se curăţă, nu vor supravieţui într-o biserică spirituală. Păcătoşii nu pot sta pentru totdeauna în adunarea celor drepţi (Psalmul 1:5).

Dacă vrei să fii un membru folositor în trupul lui Hristos atunci începe aici: Renunţă la toată viclenia şi minciuna, renunţă la lucrurile ascunse de ruşine şi încetează a mai strica cuvântul lui Dumnezeu ca să se potrivească în avantajul tău.

Sunt două moduri în care oamenii pot falsifica Cuvântul lui Dumnezeu. Un mod este prin compromiterea standardelor Cuvântului lui Dumnezeu, când vine vorba despre cineva care ne este prieten apropiat sau un susţinător loial. Isus ar mustra chiar şi pe cineva la fel de apropiat Lui cum a fost Petru, spunându-i „Înapoia Mea, Satan”, când Petru i-a sugerat să continue într-un mod contrar voii lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să falsificăm standardele Cuvântului lui Dumnezeu ca să acoperim eşecurile soţiilor noastre sau ca să fim pe placul unor persoane bogate sau a unui prieten apropiat.

Nu trebuie să avem niciodată nici un prieten mai apropiat decât Cuvântul lui Dumnezeu – pentru că o astfel de prietenie nu poate fi niciodată o părtăşie spirituală.

Al doilea mod în care oamenii pot falsifica Cuvântul lui Dumnezeu este prin sucirea interpretării unui verset astfel încât să se potrivească teologiei sau ideilor lor preconcepute. Să luăm un singur exemplu: Doctrina botezului în Duhul Sfânt. Acest adevăr este subliniat foarte limpede şi clar chiar de la începutul fiecăreia din cele 5 cărţi ale Noului Testament (Vezi Matei 3:11; Marcu 1:8; Luca 3:16; Ioan 1:33; şi Faptele Apostolilor 1:5) Cu toate acestea, este aproape imposibil să-i faci pe credincioşii din grupurile Confraţilor şi Baptiştilor să creadă că astăzi Isus îi botează în Duhul Sfânt – deoarece lor li s- a inoculat în minte încă din copilărie că „primesc totul de îndată ce sunt convertiţi”. Dacă sunt sinceri, vor recunoaşte că râurile de apă vie nu curg din vieţile lor aşa cum a spus Isus că se va întâmpla cu vieţile celor care sunt umplute cu Duhul Sfânt. Ei însă, de regulă, nu înfruntă realitatea. Când citesc Scripturile legate de botezul în Duhul Sfânt vor face în aşa fel încât să se potrivească chipului teologiei denominaţiunii lor proprii. Aceasta este necinste intelectuală şi stricare a Cuvântului lui Dumnezeu.

Totuşi, un credincios sincer va spune, când ajunge la un verset dificil, că nu pare să se potrivească doctrinei în care a crezut dintotdeauna, şi că probabil are nevoie de mai multă lumină de la Dumnezeu pentru înţelegerea lui. Există mare nădejde pentru asemenea credincioşi sinceri.

Sinceritatea şi smerenia sunt perechi. Ele întotdeauna se regăsesc împreună într-o persoană. Sunt ca cele două faţete ale unei monezi. Nu poţi avea o parte fără cealaltă. Dacă eşti cu adevărat smerit, şi tu vei fi sincer. A-ţi recunoaşte

 

propria viclenie înseamnă să te smereşti. Când renunţi la nesinceritate tu renunţi de fapt la o parte din mândria ta.

Pavel continuă mai departe spunând în acest pasaj că evanghelia pe care o predică el este ascunsă de ochii multora. Despre ce evanghelie vorbea el acolo? Nu doar despre evanghelia iertării păcatelor, ci despre „Evanghelia slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu” (2 Corinteni 4:4). Bineînţeles că slava lui Hristos nu se găseşte în iertarea păcatelor – pentru că Hristos nu a avut nici un păcat ca să fie iertat!!

Ce este „evanghelia slavei lui Hristos”? Răspunsul se găseşte în acelaşi verset. Se referă la Hristos ca fiind chipul lui Dumnezeu. Mesajul evangheliei este că, după ce ne sunt iertate păcatele noastre, putem fi transformaţi după chipul lui Dumnezeu.

La începutul creaţiei Dumnezeu a spus: „Să lumineze lumina din întuneric” (2Corinteni 4:6). Acesta a fost primul cuvânt vorbit de Dumnezeu. Acesta este de asemenea primul cuvânt pe care Dumnezeu îl vorbeşte în inimile noastre. În lăuntrul nostru este întuneric fiindcă avem natura lui Adam în carnea noastră – nu doar pofta şi mânia, dar totodată şi perspicacitatea şi viclenia lui Adam. Tot acest întuneric trebuie îndepărtat. Dumnezeu a poruncit să fie ucisă nu doar turma rea a lui Amalec dar de asemenea şi turma bună (1Samuel 15).

Ce este lumina? Ioan 1:4 declară foarte clar că viaţa lui Hristos este lumina. Aceasta este lumina cu care Dumnezeu doreşte să ne lumineze inimile noastre întunecate. Slava lui Dumnezeu „plină de har şi de adevăr” a fost văzută în viaţa pământească a lui Isus. Acela care este preocupat de această lumină îl va interesa mai mult să fie asemenea lui Hristos decât să fie doar drept.

Dreptatea exterioară ne aduce gloria oamenilor. Dar Dumnezeu doreşte să ne facă în interior asemenea Fiului Său.

Acum aproximativ 350 de ani a trăit în Franţa o femeie cu numele de Madam Guyon. Ea avea o lumină aşa de mare asupra căilor lui Dumnezeu într-un timp când nici măcar nu existau cărţi creştine la îndemână. Explicaţia era că ea L-a căutat pe Dumnezeu Însuşi în mijlocul suferinţei. Mulţi credincioşi suferă dar ei nu caută să-L cunoască pe Dumnezeu prin suferinţele lor, deoarece ei nu-L caută pe El pentru ceea ce este El Însuşi. Ei caută doar alinarea suferinţelor lor. Dar Madam Guyon a căutat după Însuşi Dumnezeu şi, drept urmare, a ajuns să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod în care foarte puţini oameni Îl cunosc. Numai atunci când acceptăm cu bucurie toată suferinţa pe care Dumnezeu o trimite pe calea noastră ajungem să-L cunoaştem pe Dumnezeu – nu doar când ne supunem ei, ci când o primim totodată cu bucurie.

Madam Guyon, într-una din lucrările ei, spune că există o cale de lumini, daruri şi haruri – o viaţă sfântă – care ne aduce admiraţia celor care nu au cea mai curată lumină.

 

Dar dacă mergem dincolo de o asemenea viaţă, la o viaţă de ascultare totală de Domnul, în toate domeniile, ne vom trezi dispreţuiţi şi respinşi tocmai de aceeaşi oameni care la început ne-au admirat.

Atunci vom găsi părtăşie cu Isus în suferinţele Lui – deoarece tocmai prin aceste experienţe a trecut şi Isus.

Te poţi bucura de opinia pe care alţii o au despre tine că eşti un om evlavios. Mulţi sunt mulţumiţi doar cu aceasta. Dar dacă ÎL urmezi cu adevărat pe Isus vei merge mai departe. De ce oare oamenii care au văzut viaţa lui Isus în Nazaret – chiar propriile rude care L-au văzut mai de aproape decât oricine altcineva – L-au respins în loc să-L admire? Nu admiră oare oamenii din biroul tău sau, în general, din vecinătatea ta un om integru? Dar iată că oamenii nu L-au admirat pe Isus. De ce?

Deoarece spiritul acestei lumi este aşa de opus Duhului lui Dumnezeu, încât oricine este un martor credincios Dumnezeului adevărat va fi respins. Isus a fost un astfel de martor credincios al Dumnezeului adevărat

Atunci cum de te admiră atât de mult oamenii? Probabil chiar oameni din denominaţiuni moarte te admiră!! Şi poate că tu chiar te mândreşti cu mărturia lor despre tine!!

Citim în zilele noastre de „creştini” care obţin chiar premii Nobel pentru pace. Însă lumea nu i-a dat niciodată lui Isus, Prinţul Păcii, acest premiu. Lumea I-a dat o cruce, nu un premiu sau o medalie. Şi aminteşte-ţi că spiritul acestei lumi nu s-a schimbat. În realitate a devenit mai rău. Isus a spus că aceia care sunt admiraţi de toţi oamenii sunt proroci mincinoşi.

El a spus: „Vai de voi când toţi oamenii vă vor vorbi de bine” (Luca 6:26).

Când vezi cu adevărat slava lui Hristos, onoarea oamenilor nu va mai însemna nimic pentru tine.

Când umblăm în lumina curată a evangheliei slavei lui Hristos, vom fi neînţeleşi, respinşi şi chemaţi cu tot felul de nume rele de către alţii – mai ales de către creştinii religioşi. Isus a fost chemat cu nume ca „un om nebun”, „un prieten al păcătoşilor”, „prinţul demonilor” etc

Şi tu vei fi numit cu asemenea apelative dacă Îl urmezi pe Isus până la capăt. Dacă totuşi cauţi să faci pe plac oamenilor şi să fii diplomat în vorbire, atunci vei evita acea ocară a lui Hristos. Dar aceasta va arăta că Satan ţi-a orbit şi ţie ochii de la vederea slavei lui Hristos.

În 2Corinteni 3:15 spune că, dacă citeşti Cuvântul lui Dumnezeu potrivit literei, vei avea un văl peste ochi – un văl care te împiedică să vezi adevăratul înţeles al Scripturii şi al slavei lui Hristos. Şi atunci chiar dacă tu cauţi să te supui poruncilor noului – legământ cum ar fi „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc etc.. te vei supune doar potrivit literei. Este posibil să te supui tuturor acestor porunci cu un spirit de

 

autoîndreptăţire, fariseic – datorită vălului de peste ochi. Dar când te întorci către Domnul, vălul va fi înlăturat şi vei vedea slava lui Hristos (versetul 16).

Este posibil să mergi la o adunare doar ca să auzi un mesaj şi să nu te întâlneşti cu Domnul. Dar nici un mesaj nu-ţi poate rezolva problemele. Numai Isus poate să facă acest lucru. Mulţi credincioşi, de exemplu, care au auzit foarte multe despre ce înseamnă o căsnicie creştină adevărată, încă nu manifestă atitudini cristice faţă de partenerii lor de viaţă. De ce? Deaorece ei sunt preocupaţi de litera Scripturii. În acest caz e nevoie nu este să auzi mai multe mesaje, ci să vezi slava lui Hristos.

Când eşti preocupat de Isus Însuşi şi nu doar de o activitate religioasă, sau de o vindecare ori experienţe emoţionale (cum ar fi trântitul pe jos sau râsul sau dansul etc..) vei începe să devii spiritual.

Nici măcar neprihănirea nu este ceea ce avem nevoie, ci Isus Însuşi. În 1Corinteni 1:30 ni se spune că „Hristos Isus ne-a fost făcut înţelepciune de la Dumnezeu, dreptate, sfinţire şi răscumpărare”. Nu faptul că El ne dă nouă înţelepciune. El Însuşi este înţelepciunea noastră. El este sfinţirea noastră, răscumpărarea noastră, vindecarea noastră, lucrarea noastră, totul nostru. Când Îl părăsim pe Hristos şi suntem preocupaţi în schimb cu o anumită doctrină, atunci ne rătăcim.

Care este taina evlaviei (1Timotei 3:16). E doctrina venirii lui Hristos în trup? Nu, nu este. Taina evlaviei este Isus Însuşi Care a venit în trup. Aceia care sunt preocupaţi cu această doctrină am descoperit că sunt cei mai mari farisei din creştinism. Dar aceia care sunt preocupaţi de Isus Însuşi nu devin niciodată farisei.

Există o mare linie de divizare în creştinismul de astăzi: este trasată între aceia care sunt preocupaţi de litera Scripturii şi aceia care sunt preocupaţi de spiritul ei – ori, cu alte cuvinte, între aceia care sunt interesaţi de doctrinele sfinţeniei şi aceia care sunt interesaţi de persoana lui Isus Însuşi.

Cu cât credincioşii privesc mai mult la literă, cu atât mai mult va fi un văl peste ochii lor încât ei nu-L văd pe Domnul. Dumnezeu doreşte ca noi să vedem lumina slavei Lui pe faţa Domnului nostru Isus Hristos.

Să ne gândim la slava smereniei Lui. În Filipeni 2:8-11, citim că Dumnezeu a înălţat Numele lui Isus mai presus de orice nume, aşa încât în Numele Lui, să se plece orice genunchi de oriunde.

Astăzi, fiecare demon trebuie să îngenuncheze înaintea Acestui Nume. De ce? Nu pentru că El este Fiul lui Dumnezeu sau pentru că El a trăit o viaţă sfântă. Ci pentru că El S-a smerit pe Sine Însuşi.

Dacă nu te smereşti şi cauţi cu toate acestea să foloseşti Numele lui Isus, nu vei face decât să încerci a-L folosi ca pe o formulă magică. Şi nu va merge. Dar acela care se smereşte şi moare faţă de sine şi foloseşte Numele lui Isus, va găsi putere în folosirea lui.

 

Când predici Cuvântul lui Dumnezeu în Numele lui Isus şi nu ai înţeles de ce Dumnezeu a înălţat Numele Lui Isus mai presus de orice alt nume, nu vei avea puterea Duhului în spatele predicii tale. Poţi predica acelaşi mesaj pe care-l predică o altă persoană sau pe care l-ai citit într-o carte. Dar nu va fi aceeaşi ungere peste predicarea ta. Un om poate predica pentru a obţine slava lui proprie. Dar Duhul Sfânt nu va susţine acel mesaj – şi orice roadă rezultată din acea lucrare nu va dăinui pentru veşnicie.

Aţi văzut slava smereniei lui Isus?

Orice facem ni se porunceşte să facem în Numele lui Isus. Atunci noi trebuie să facem totul în acelaşi spirit ca al lui Isus, Care S-a smerit pe Sine Însuşi şi a devenit un rob şi a murit.

În întreaga Sa viaţă pământească El a refuzat să fie altceva decât un slujitor. Aceasta este de asemenea şi chemarea noastră. Noi suntem chemaţi să fim nu doar fraţi, dar totodată şi slujitori unii altora.

De-am fi captivaţi de slava smereniei Lui! Atunci nu va mai fi nici un văl peste ochii noştri, numai o ungere puternică, continuă.

Citim în 2Corinteni 3:13 că Moise îşi punea un văl peste faţă, astfel încât oamenii să nu vadă slava pălind. Şi tu poţi să-ţi pui un văl peste viaţa ta – ca să ascunzi slava pe care ai pierdut-o. Poate vrei ca alţii să creadă că slava vieţii tale interioare şi a vieţii tale de căsnicie este încă la fel ca înainte – chiar dacă astăzi nu este aşa.

Dar Pavel spune: Am renunţat la toate aceste lucruri ascunse, ruşinoase şi „noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului”.

Citim în Numeri 6:23-25 că Dumnezeu i-a cerut lui Aaron să binecuvânteze copiii lui Israel astfel: „Domnul să facă să lumineze Faţa lui peste tine.” Aceasta era cea mai mare binecuvântare pe care o puteau primi de la Domnul – strălucirea Lui peste ei cu slava Lui. Aceasta este cea mai mare binecuvântare pe care şi noi o putem primi astăzi sub noul legământ.

Când soarele străluceşte asupra lunii, aceasta reflectă lumina soarelui. Dar de îndată ce pământul se interpune între soare şi lună, treptat luna devine invizibilă. La fel se întâmplă cu mulţi credincioşi. Lucrurile de pe pământ se interpun între ei şi Domnul. Şi curând ceea ce începuse ca o lună plină devine pătrar şi în final luna dispare de tot!!

Singurul mod în care noi putem evita această pălire a slavei este fiind total sinceri şi înlăturând orice văl. A fi sincer nu înseamnă numai să ne mărturisim sincer păcatele. Nu. Înseamnă că trebuie să renunţăm la toată nesinceritatea şi prefăcătoria.

Când oamenii aud pe cineva predicând adevăruri fantastice care nu sunt susţinute de o viaţă smerită, sfântă, ei sunt îndepărtaţi de această evanghelie glorioasă.

 

Dacă porţi o insignă care spune „ISUS SALVEAZĂ” şi apoi îţi pierzi cumpătul, trebuie să-ţi schimbi insigna cu o alta care să scrie „ISUS NE SALVEAZĂ DE IAD DAR NU DE MÂNIE”. Fie aşa, sau renunţi la insignă. Atunci cel puţin Numele Domnului nu va fi necinsitit.

Haideţi să fim captivaţi de slava smereniei lui Isus. Nimeni nu L-a putut opri să fie robul tuturor. Oamenii au vrut ca El să fie rege, dar nu El i-a silit. Niciodată nu a vrut să aibă o reputaţie de mare om, de om recunoascut sau astfel de lucruri. El a venit să ne arate prin viaţa Lui cum este Dumnezeu. Acum aceasta este şi chemarea noastră – să fim slujitori, să murim faţă de Sinele nostru şi să arătăm altora cum este Dumnezeu.

Mai întâi de toate, trebuie să-i permitem Duhului Sfânt să ne arate slava lui Hristos. Apoi Duhul ne va face părtaşi ai slavei – din ce în ce mai mult.

O INIMĂ CURATĂ ŞI O VIAŢĂ PURĂ

Manifestând Viaţa lui Dumnezeu

Domnul nostru a spus, în timp ce era în lume, că EL este lumina lumii (Ioan 9:5). După ce Isus a părăsit lumea, El ne-a predestinat pe noi să fim lumini în lume (Matei 5:16).

Lumina pe care Isus o aducea nu a era o doctrină sau o învăţătură. Nu era nici măcar adevărul noului legământ. Viaţa Lui era lumina – o viaţă care a manifestat natura divină.

Noi folosim adesea expresia „Ne-am luminat asupra….”. Ne putem făli cu faptul că am fost luminaţi cu privire la botezul în Duhul Sfânt, victoria asupra păcatului etc.. Dar lumina pe care e nevoie să o manifestăm este viaţa lui Isus.

De două ori în Noul Testament este scris că „nici un om nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu”.

Mai întâi a venit Isus şi ni L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu (Ioan 1:18). Când Isus şi-a pus mâinile peste un lepros, El a manifestat felul cum era Dumnezeu. Când El i-a alungat pe schimbătorii de bani din templu, din nou El a demonstrat cum era Dumnezeu. El le-a spus ucenicilor Săi că aceia care L-au văzut pe El L-au văzut pe Tatăl Lui. Dar acum Isus s-a suit la cer.

Acum dacă noi ne iubim unul pe celălalt, Dumnezeu locuieşte în noi şi oamenii vor putea să-L vadă pe Dumnezeu în biserică, aşa cum L-au văzut în Isus (1Ioan 4:12).

Aceia care ne observă în biserică ar trebui să poată cunoaşte cum este Hristos. Dacă n-am reuşit să reflectăm această lumină – viaţa lui Isus – prin vieţile noastre, atunci noi trebuie să recunoaştem că am eşuat în chemarea noastră fundamentală.

În mod individual, nici unul dintre noi nu poate reflecta lumina (viaţa) lui Dumnezeu în toate aspectele ei şi în toată plinătatea ei. Dar împreună ca o biserică putem arăta mai departe altora înţelepciunea variată a lui Dumnezeu.

Numai pe măsură ce purtăm răstignirea lui Isus în trupurile noastre putem manifesta în acelaşi timp viaţa lui Isus. Într-un cămin, dacă amândoi soţii sunt dispuşi să moară faţă de viaţa adamică, ce pace va domni în acea casă!

Nu contează cât de greu suntem îndureraţi, întristaţi, persecutaţi sau ispitiţi, va trebui să avem capacitatea de a spune: „În noi lucrează moartea şi în voi viaţa”. Aceasta este chemarea noastră.

Integritatea Inimii

 

În Geneza 20, citim că Regele Abimelec a luat-o pe soţia lui Avraam să facă parte din haremul lui.

Totuşi, în mod total neobişnuit, acel rege păgân a dormit în noaptea cu pricina fără ca măcar s-o atingă. Şi Dumnezeu i-a vorbit într-un vis spunându-i că e un om mort deoarece luase soţia altui bărbat. Abimelec I-a spus lui Dumnezeu cu îndrăzneală că el a luat-o „cu inimă curată”, căci Avraam însuşi zisese că ea era sora lui. Dumnezeu a recunoscut că el a lucrat „cu inimă curată” şi i-a spus că tocmai de aceea El l-a ferit să nu păcătuiască în acea noapte. Dacă Dumnezeu poate să-l facă pe un rege să meargă la culcare, ferindu-l astfel de păcat doar pentru că El a văzut integritate în inima lui, cu cât mai mult nu va putea El să ne protejeze pe noi sub noul legământ. Dar ceea ce caută El este integritatea inimii. Dacă un rege păgân poate avea o integritate a inimii într-o aşa măsură încât chiar Dumnezeu a putut s-o recunoască, nu va fi greu nici pentru noi să fim la fel.

Haideţi atunci să urmărim integritatea inimii. Tocmai fiindcă Dumnezeu nu vede aceasta în mulţi credincioşi El nu-i ţine să nu cadă.

Încercări repetate

Dumnezeu l-a testat pe Avraam iar şi iar şi a fost găsit credincios de fiecare dată. După multe încercări în care Avraam a fost credincios, la cincizeci de ani de la prima chemare din Ur, Dumnezeu l-a testat iarăşi cerându-i să-l aducă pe fiul său Isaac drept jertfă. Din nou el L-a ascultat cu toată inima pe Dumnezeu exact cum făcuse cu 50 de ani înainte.

Dumnezeu nu încetează a ne testa doar pentru că ne-am dovedit a fi credincioşi pentru mai mulţi ani. Numai acela care rabdă până la sfârşit în dragoste va fi salvat.

Dumnezeu ne poate testa când suntem respinşi de fraţii noştri credincioşi. Este scris despre Isus că „A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1:11). Dacă suntem chemaţi să primim aceeaşi educaţie pe care Isus a primit-o pe pământ, atunci trebuie să trăim respingerea prin care a trecut El şi să răspundem cu dragoste aşa cum a făcut El.

Un tânăr care era dăruit cu Cuvântul, a descoperit că unul dintre bătrânii adunării locale (care era cu 20 de ani mai vârstnic) era invidios pe lucrarea lui şi nu i-ar fi permis să predice, făcându-l să păstreze tăcerea în adunare. Acesta a fost testul respingerii lui.

Tânărul s-a supus autorităţii bătrânului fără să se revolte şi a păstrat o relaţie bună cu el. Treizeci de ani mai târziu, când era deja un bărbat mai în vârstă, Dumnezeu l-a testat din nou în acelaşi aspect.

Dumnezeu a rânduit o situaţie unde iarăşi nu i s-a permis să vorbească într-o adunare. Din nou el a stat tăcut în adunare, supunându-se bătrânilor fără nici o revoltă, păstrând relaţii bune cu ei – deşi de această dată bătrânii erau cu 20 de ani mai tineri decât el!

 

Dumnezeu ne va testa pe noi toţi până la sfârşitul vieţii noastre. Ascultând la Vocea Duhului

De multe ori în viaţă trebuie să luăm decizii şi nu suntem foarte siguri ce trebuie să facem. Sunt multe aspecte faţă de care Scripturile păstrează tăcerea. În acelaşi timp, nu găsim întotdeauna un frate evlavios la care să putem merge pentru a ne sfătui.

Oricând ne justificăm acţiunile spunând că un anume frate evlavios a procedat astfel sau că ne-a îndemnat spre o decizie bună de luat, numai această justificare în sine dovedeşte că acţiunile respective le facem cu o conştiinţă rea.

Dumnezeu ni L-a dat pe Duhul Sfânt ca să ne ghideze pe fiecare în mod personal. De exemplu, o soră poate auzi îndemnul în adunare de a nu iubi lumea. Acela este un îndemn foarte general, care nu se referă la nimic specific. Noul Testament ne dă numai astfel de îndemnuri generale. Ce să facă atunci când trebuie să decidă dacă să poarte sau nu o haină scumpă, deosebită la o nuntă. Mintea îi poate aduce multe motive de ce ar trebui să poarte acea haină. Dar Duhul Sfânt va analiza motivele şi îi va putea spune că se îmbracă astfel doar ca să fie ridicată în slăvi de rudele şi prietenii ei lumeşti. Duhul va fi credincios în a-i spune adevărul. Dar El nu o va forţa să-L asculte. Decizia finală va fi a sa.

Ungerea Duhului ne va învăţa multe lucruri pe care nici un frate sau soră din biserică nu ni le-ar putea vreodată explica. Dar trebuie să fim atenţi să ascultăm Duhul. Dacă continuăm să respingem acea voce, după o vreme El poate înceta să ne mai vorbească. Atunci vom aluneca şi vom deveni lumeşti şi carnali.

Supunerea faţă de autoritatea spirituală

Biserica nu se zideşte prin cunoaştere (doctrină), ci prin înţelepciune (Proverbe 24:3).

Înţelepciunea va face un frate să se supună tuturor autorităţilor pe care Dumnezeu le-a pus asupra lui – fie acasă, în biserică sau în societate.

Isus S-a supus părinţilor pământeşti imperfecţi (Iosif şi Maria) în toţi anii cât a fost în Nazaret – doar pentru că aceasta a fost ceea ce Tatăl Lui Ceresc dorea de la El.

Întrebarea care se punea nu era dacă Iosif şi Maria erau perfecţi, ci mai degrabă ce dorea Tatăl de la Isus. Fără îndoială că Iosif şi Maria erau oameni temători de Dumnezeu. Dar noi nu trebuie să uităm că ei se aflau sub vechiul legământ, deci nu erau sub har şi biruinţa asupra păcatului nu era posibilă. Trebuie să fi avut certuri în casa lor şi de asemenea situaţii tensionate – la fel cum, chiar şi în zilele noastre, au toate cuplurile care nu au intrat în noul

 

legământ. Cu toate acestea, Fiul perfect al lui Dumnezeu S-a supus celor doi oameni imperfecţi. Primii lui paşi au fost paşi de supunere faţă de autorităţi imperfecte.

Acum, dacă dorim să mergem pe aceeaşi cale, şi noi trebuie să fim dispuşi să ne supunem oricărei autorităţi pe care Dumnezeu a pus-o deasupra noastră – oricât de imperfectă ar putea fi. De aceea noi învăţăm copiii să asculte de părinţii lor. Aceasta este prima poruncă pentru copii; şi promisiunea lui Dumnezeu pentru toţi aceia care se supun este că „le va merge bine”. Dumnezeu acordă o importanţă mare supunerii faţă de autoritate. Deci, dacă vrem să le meargă bine copiilor noştri în viaţă, trebuie să-i învăţăm supunerea.

În acelaşi fel, dacă noi dorim să ne meargă bine, şi noi trebuie de asemenea să ne supunem autorităţilor imperfecte spiritual pe care Dumnezeu le-a pus deasupra noastră în biserică. Cu singuranţă că superiorii care sunt deasupra noastră în Domnul nu sunt perfecţi. Dar dacă suntem siguri că ne aflăm în biserica locală potrivită, atunci noi trebuie să ne supunem superiorilor numiţi de Dumnezeu acolo. Dacă totuşi nu eşti sigur că biserica locală în care te afli în prezent este cea bună, atunci trebuie să-L întrebi pe Dumnezeu cu privire la ieşirea din ea.

Dar Dumnezeu nu va aproba niciodată revolta împotriva autorităţii. Noi nu trebuie să uităm că superiorii din bisericile noastre se luptă să păstreze o mărturie curată pentru Domnul. Categoric aceasta NU este o sarcină uşoară. Este o sarcină uşoară pentru fraţii şi surorile din biserică să vadă greşelile superiorilor lor şi să-i critice şi să se revolte împotriva lor.

Este uşor pentru aceia care nu au copii să găsească greşeli în modul în care alţii îşi cresc copiii! Totuşi aceia care sunt înţelepţi vor tăcea, cunoscând cât este de greu să creşti copiii în mod evlavios.

Este de asemenea bine pentru voi să vă gândiţi în primul rând la următorul lucru: Te-a ales vreodată Dumnezeu să conduci undeva o biserică? Dacă Dumnezeu Însuşi nu te-a considerat suficient de potrivit ca să exerciţi putere spirituală undeva, de ce îi judeci pe alţii cărora Dumnezeu le-a încredinţat o responsabilitate spirituală atât de mare? Tu te revolţi împotriva unşilor lui Dumnezeu. Acei bătrâni/ superiori pot fi imperfecţi în multe aspecte. Cu toate acestea Dumnezeu i-a găsit a fi mai buni decât tine! Tocmai de aceea El i-a făcut pe ei bătrâni ai bisericii. Ei au fost aceia pe care Dumnezeu i-a ales primii în acel loc, mult înainte să soseşti tu pe scenă. Poate că eşti doar un rebel imatur, plin de idei minunate care n-au fost puse niciodată în practică. Dacă Dumnezeu nu ţi-a dat harul să zideşti nici măcar o biserică locală pentru El, atunci cel mai înţelept lucru este să te smereşti sub autoritatea superiorilor şi să taci.

Ar putea exista totuşi probleme serioase cu bătrânii dintr-o biserică. În acest caz, ar trebui să vorbeşti cu un frate matur mai bătrân, din altă parte, care ar putea ajuta în problema ivită şi nu să începi să-i loveşti pe alţii pe la spate în biserică. Dumnezeu nu poate să-i binecuvânteze niciodată pe aceia care

 

seamănă discordie sau care creează confuzie într-o biserică. Trebuie să învăţăm să rămânem sub supunerea autorităţilor numite de Dumnezeu.

Exercitarea autorităţii spirituale

După cum e important să ne supunem în mod evlavios autorităţii spirituale, o importanţă la fel de mare o are exercitarea autorităţii tot într-o manieră evlavioasă. Din nefericire, mulţi bătrâni exercită autoritate religioasă asupra turmei lor, iar nu autoritate spirituală.

În pilda celor doi fii (din Luca 15:11-32), vedem limpede acest contrast în atitudinile tatălui, respectiv a fratelui mai mare faţă de fiul risipitor.

Când fiul risipitor s-a pocăit de modul său capricios de viaţă şi s-a întors acasă, tatăl a alergat în întâmpinarea lui. Aceasta este o imagine a inimii lui Dumnezeu şi a fraţilor mai vârstnici evlavioşi faţă de păcătoşii pocăiţi.

Când fiul mai mare a văzut modul în care tatăl lui l-a întâmpinat pe fratele său mai mic, a fost aşa de supărat (o supărare venită din gelozie) încât el nici măcar n-a mai intrat în casă. Autoîndreptăţirea lui a devenit evidentă în acţiunile şi cuvintele lui. El nici măcar nu s-a referit la fratele său mai mic ca la propriul frate. El i-a spus tatălui: „Acest fiu al tău”. El îl dispreţuia pe fratele lui şi îşi imagina ce poate fi mai rău despre el spunând că a trăit cu prostituatele (fără să verifice dacă făcuse în realitate aşa). Acel frate mai mare poate că respectase toate poruncile tatălui şi a stat credincios în casa tatălui („biserica”). Dar inima lui era aşa de împietrită şi neevlavioasă! El era religios şi nu spiritual. Era autoîndreptăţit şi fariseic. Şi una dintre dovezile că astfel stăteau lucrurile a fost faptul că nu a putut împărtăşi bucuria tatălui lui.

Fariseii au o neprihănire tristă, aspră – fără nici o bucurie a Duhului Sfânt. Biblia spune clar că neprihănirea împărăţiei lui Dumnezeu este „dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14:17).

Dar noi vedem că tatăl a ieşit să-l implore de asemenea şi pe fiul său fariseic. Bătrânii evlavioşi (ca tatăl din poveste) sunt buni, atât faţă de păcătoşii pocăiţi, cât şi faţă de farisei.

Toţi bătrânii bisericilor au nevoie de o inimă aşa de mare ca aceasta. Numai atunci vor putea exercita autoritate spirituală.

După cum e nevoie de timp îndelungat să construieşti un zgârâie-nori, tot aşa e nevoie de mult timp, efort, sudoare şi lacrimi să zideşti o biserică locală ca Trup al lui Hristos. Şi la fel cum acel zgârie-nori poate fi distrus de o bombă în câteva secunde, este la fel de uşor să critici munca pe care alţii au făcut-o, mai ales dacă noi înşine nu am investit nici o sudoare sau lacrimă la zidirea acelei lucrări.

Atitudinile ascunse vor fi demascate

 

Dacă nu facem o lucrare profundă de curăţire de toate păcatele din lăuntrul fiinţei noastre – în special de atitudinile greşite faţă de cei împotriva cărora nutrim gânduri negative – asemenea atitudini ne vor distruge într-o zi, ca un cancer intern

În Vechiul Testament, citim despre un om numit Şimei care era o rudă a Regelui Saul. Când Saul a murit şi David a ajuns regele Israelului, acest om a ţinut adânc în inimă ranchiună împotriva lui David. Nu era fericit că David conducea poporul lui Dumnezeu, chiar dacă Dumnezeu Însuşi îl unsese pe David ca rege. Invidia şi nemulţumirea lui Şimei a rămas ascunsă în inima lui pentru mult timp, până în ziua când Absalom s-a revoltat împotriva tatălui său şi David a trebuit să fugă din Ierusalim (2Samuel 16:5-14). Atunci ceea ce era ascuns în inima lui Şimei a ieşit afară. Când David fugea să-şi scape viaţa, Şimei a venit la David şi nu doar că l-a acuzat şi l-a blestemat, numindu-l om al sângelui pe care-L judecă Dumnezeu, dar de asemenea a aruncat cu pietre în el. Numai când alţii sunt în necaz, tot ceea ce este ascuns în inimile noastre iese afară.

Dar David a fost îndurător şi n-a ţinut seama de blestemul lui Şimei. Mai târziu, când Absalom a fost ucis şi David s-a întors ca rege, lui Şimei i-a fost frică şi a alergat să-i ceară lui David iertare. Din nou David a fost îndurător şi l- a iertat promiţându-i că nu-l va ucide.

Dar e evident că David nu s-a curăţat pe sine însuşi de amărăciunea interioară împotriva lui Şimei. Chiar înainte să moară, i-a spus lui Solomon: „Iată, ai lângă tine pe Şimei…El a rostit împotriva mea blesteme grele….şi i-am jurat pe Domnul, zicând: „Nu te voi omorî cu sabia”. Acum, tu să nu-l laşi nepedepsit; căci eşti un om înţelept şi ştii cum trebuie să te porţi cu el. Să-i cobori perii albi însângeraţi în Locuinţa Morţilor”. Din ce ştim, acestea au fost ultimele cuvinte ale lui David, chiar înainte să-şi dea ultima suflare (Vezi 1Împăraţi 2:8-10). Astfel, el s-a răzbunat pe Şimei şi a murit. Ce trist mod de a muri, după ce fusese un om al lui Dumnezeu atât de mulţi ani.

Noi nu-l putem judeca pe David după standardele noastre, căci el a trăit sub vechiul legământ. Chemarea noastră este mai înaltă în noul legământ. Acum, nouă ni se porunceşte să nu răspundem cu rău pentru rău, căci răzbunarea este a Domnului (Romani 12:17-21).

De aceea e important să ne cercetăm inimile înaintea lui Dumnezeu ca să vedem dacă în inimile noastre zace cumva şi cea mai mică dorinţă de răzbunare împotriva cuiva.

CEI ŞAPTE STÂLPI AI ÎNŢELEPCIUNII

Marele contrast pe care-l vedem în paginile de sfârşit ale Apocalipsei este între Babilonul/ Prostituata (Apocalipsa 17,18) şi Ierusalimul/ Mireasa lui Hristos (Apocalipsa 21 & 22).

Biblia spune că aceia care sunt prietenii lumii sunt „suflete adultere” (Iacov 4:4). În contrast, mireasa este formată din aceia care s-au separat de lume, păstrându-se curaţi şi puri pentru Mirele lor Ceresc (Citiţi 2Corinteni 11:1-3).

În Proverbe 8:1,27, Mirele este numit „Înţelepciunea”. Şi apoi, în capitolul următor, Mirele este din nou numit „Înţelepciunea” (Proverbe 9:1), deoarece ea este una cu Mirele ei în toate şi are Numele Lui („Înţelepciunea”) scris pe frunte

– fiind biruitoare cum a fost Mirele ei (Vezi Apocalipsa 3:12,21 şi 14:1).

În Proverbe capitolul 9, vedem Mireasa şi Prostituata într-un contrast clar. În primele 12 versete ale capitolului, Mireasa îi cheamă pe toţi proştii să se întoarcă de la căile lor proaste, să părăsească tovărăşia păcătoasă (versetul 6) şi să înveţe frica de Domnul, care este începutul înţelepciunii (versetul 10).

În ultimele 6 versete ale acestui capitol, citim despre chemarea Prostituatei. Mulţi răspund la chemarea prostituatei şi sfârşesc în moarte spirituală (versetul 18).

Mirele (Înţelepciunea), citim aici, îşi zideşte casa pe ŞAPTE STÂLPI. Aceşti şapte stâlpi sunt înşiraţi pentru noi în Iacov 3:17, biserica adevărată fiind zidită pe aceşti stâlpi. Pe baza lor putem identifica Mireasa lui Hristos oriunde:

1. Puritatea

Primul şi cel mai important stâlp în biserica adevărată este puritatea. Acesta nu este un stâlp gol de o puritate doar exterioară. Nu. Este în întregime solid. Este puritatea inimii şi creşte adânc în inimă din sămânţa fricii de Dumnezeu. Nu prin creiere deştepte, ci prin inimi curate se zideşte adevărata biserică a lui Hristos. Nu putem zidi biserica dacă nu avem revelaţie spirituală despre Dumnezeu şi căile Lui – şi numai celor cu inima curată li se va permite să-L vadă pe Dumnezeu în inimile lor (Matei 5:8).

2. Pacea

Dreptatea şi pacea merg întotdeauna împreună. Ele sunt perechi. Împărăţia lui Dumnezeu este dreptate şi pace (Romani 14:17). Adevărata înţelepciune nu este niciodată argumentativă sau certăreaţă. Nu se înverşunează. Menţine relaţii armonioase cu toată lumea, atât cât este posibil. Este imposibil să te cerţi cu un om plin de înţelepciune cerească, căci un astfel de om este unul paşnic.

Poate fi ferm şi poate fi dispreţuit de cei deschişi pentru compromisuri. Dar el este întotdeauna un pacifist. Isus le-a spus ucenicilor Săi că atunci când vor călători să predice evanghelia, să stea numai în casa „unui fiu al păcii” (Luca

 

10:5-7). Noi trebuie să fim oameni ai păcii dacă vrem să zidim casa lui Dumnezeu.

3. Blândeţea

Mireasa lui Hristos este întotdeauna corectă în raport cu ceilalţi, blândă, răbdătoare, tolerantă şi curtenitoare. Nu este niciodată dură sau aspră, ci întotdeauna atentă cu sentimentele altora. Când biserica este susţinută de acest stâlp, ne vine uşor să ne suportăm unii pe alţii – chiar dacă unii sunt greu de înţeles sau lipsiţi de rafinament în comportament. Începem să realizăm că problema nu este de fapt lipsa de rafinament a fratelui sau surorii noastre, ci nerăbdarea care locuieşte în noi. Şi ajungem astfel să luptăm cu inamicul real – viaţa Sinelui nostru – şi nu cu fraţii sau surorile noastre.

4. Disponibilitatea renunţării la sine

Acela care nu poate primi mustrarea şi povaţa, sau care simte că a trecut peste acest nivel, e ignorant în adevăratul sens al cuvântului, chiar dacă e vorba despre un bătrân al bisericii sau un bătrân de zile (Vezi Eclesiastul 4:13). În special în India, mulţi oameni au ideea păgână că „oamenii mai bătrâni sunt mai înţelepţi”. Poate fi adevărat în ceea ce priveşte lucrurile pământeşti dar categoric nu în privinţa chestiunilor spirituale. Isus nu a ales pe nici unul dintre oamenii vârstnici din sinagogi ca să fie apostolii Lui. El a ales bărbaţi tineri. Oamenilor mai vârstnici din biserică le vine deseori greu de acceptat povăţuirea din partea unui frate mai tânăr, care poate fi chiar superiorul acelei biserici şi de asemenea mult mai evlavios. Dar această atitudine se datorează mândriei lor. Aceia care sunt dispuşi să primească sfaturi de îndreptare devin înţelepţi (Proverbe 13:10). Aşadar, acolo unde fraţii şi surorile dintr-o biserică sunt doritori să primească îndemn şi îndreptare, biserica respectivă se va zidi în glorie. Omul înţelept îi iubeşte pe aceia care îl îndeamnă cu credincioşie şi le va căuta cu ardoare tovărăşia. „Supuneţi-vă unii altora” (Efeseni 5:21) sunt cuvintele scrise pe acest stâlp.

5. Plinătatea de îndurare şi de roade bune

Mireasa lui Hristos este plină de milă – nu doar ocazional compătimitoare. Nu îi este deloc greu să ierte din inimă, liberă şi bucuroasă. Nu-i judecă nici nu-i condamnă pe alţii, ci mai degrabă manifestă compasiune faţă de ei la fel ca Mirele ei. Această milă nu este doar o atitudine mentală, ci una care îşi găseşte expresia în roadele bune pe care le produce în acţiune. Ea face bine în toate modurile posibile, cât mai multor oameni, de fiecare dată când poate.

6. Statornicia

Un frate care are înţelepciune cerească va fi liber de toată strâmbătatea. El are o inimă integră, este neprefăcut, deschis şi hotărât. Nu este duplicitar, ci puternic în credinţa lui în Dumnezeu, nu se uită la propria slăbiciune, ci la promisiunile lui Dumnezeu. Un astfel de frate ştie că biruinţa asupra tuturor

 

păcatelor conştiente este posibilă aici şi acum. Este o persoană demnă de nădejde – în care te poţi încrede oricând că-şi va ţine cuvântul. Este statornică şi de neclintit. N-o poţi face să-şi devieze convingerile sau să se compromită în vreun aspect. Este dreaptă şi verticală ca o vergea.

7. Eliberare de făţărnicie

Mireasa are mai multă mulţumire spirituală în interior decât pot alţii vedea la exterior. Viaţa sa ascunsă este mai bună decât reflectă opiniile altora cu privire la viaţa sa exterioară. Acest lucru este exact opusul „adulterei spirituale” sau

„Prostituatei”, a cărei aşa-numită spiritualitate este menită doar să primească onoarea oamenilor. Ceea ce are ea de fapt este „religiozitate” iar nu spiritualitate adevărată. Mireasa veghează la gândurile ei lăuntrice, la motivele şi atitudinile ei mult mai mult decât la cuvintele şi acţiunile ei exterioare. Ea tânjeşte după aprobarea lui Dumnezeu peste viaţa ei lăuntrică şi nu-i pasă deloc de aprobarea oamenilor pentru viaţa sa exterioară. Prin acest test, fiecare dintre noi putem cunoaşte dacă suntem parte a Miresei sau a Prostituatei.

Caută Înţelepciunea la Dumnezeu

Mireasa lui Hristos are sămânţa înţelepciunii implantată în inima ei şi va vedea dezvoltarea acestor trăsături an de an. Deşi este încă departe de a fi perfectă, ea perseverează înainte şi creşte către perfecţiune. Dar acolo unde nu se găsesc deloc aceste caracteristici, e o aroganţă din partea oricărei persoane sau aşa- numite „biserici” să se considere pe sine parte a Miresei lui Hristos. Unde sunt dispute şi gelozii şi necurăţie şi necredinţă şi mândrie, acolo cu siguranţă este

„Prostituata” iar nu Mireasa.

Biblia spune că înţelepciunea cerească poate fi dobândită numai dacă noi o căutăm ca pe o comoară ascunsă (Proverbe 2:4). Isus a spus că împărăţia cerurilor este ca o comoară ascunsă într-un ogor pentru care, atunci când un om o descoperă, vinde tot ce are ca s-o dobândească (Matei 13:44). Numai aceia care părăsesc totul, care renunţă la tot pentru Dumnezeu, care socotesc orice altceva pe pământ drept gunoi comparativ cu înţelepciunea cerească (aşa cum a făcut Pavel – Filipeni 3: 8), sunt aceia care vor dobândi această înţelepciune şi vor putea zidi cei şapte stâlpi. Şi numai prin asemenea oameni va fi zidită biserica lui Isus Hristos.

Este uşor să acumulezi cunoştinţe sau să fii un vorbitor elocvent. Dar aceste lucruri nu te vor face decât să devii un cărturar. Isus a spus că fiecare cărturar trebuie să devină un ucenic (Matei 13:52). Şi pentru aceasta, cărturarul trebuie să renunţe la tot – inclusiv la viaţa sa academică şi la dreptul de a-şi alege propria cale (Luca 14:26,33). Numai făcând astfel va primi el comoara (viaţa şi înţelepciunea cerească) pe care o dă Dumnezeu.

Atunci, cu timpul, va putea să dea şi altora din comoara sa, din inima lui şi nu din capul lui. El va fi capabil să împărtăşească cu alţii atât ceea ce este nou (înţelepciune proaspătă şi revelaţii din Cuvânt) precum şi ceea ce este vechi (adevăruri vechi, care sunt de altfel proaspete, ca mana care a fost ţinută patruzeci de ani în chivot şi care niciodată nu s-a stricat) (Matei 13:52).

 

Când vedem această chemare înaltă şi standardul pe care-l aşteaptă Dumnezeu de la noi, ne putem simţi copleşiţi. Şi de aceea Duhul Sfânt ne dă totodată un cuvânt de încurajare în Iacov 1:5. Dacă ne lipseşte această ÎNŢELEPCIUNE (şi care dintre noi poate spune că nu are nevoie de mai multă înţelepciune?), ni se porunceşte s-o cerem de la Dumnezeu. Domnul este Cel Care ne dă ÎNŢELEPCIUNEA (Proverbe 2:6). Dar trebuie s-o cerem cu credinţă. Dacă o cerem cu credinţă, vom primi cu siguranţă aceşti şapte stâlpi în viaţa noastră şi Casa lui Dumnezeu va fi zidită în noi şi prin noi.

Cel care are urechi de auzit să audă.

ADEVĂRATUL HAR AL LUI DUMNEZEU

„…să vă mărturisesc şi să vă sfătuiesc că adevăratul har al lui Dumnezeu este acesta în care sunteţi” (1 Petru 5:12).

Aici, la sfârşitul primei scrisori a lui Petru, el spune că tot ce a scris în scrisoarea lui este despre adevăratul har al lui Dumnezeu. În aceste zile, când harul fals este predicat aşa de mult, este bine să mergem înapoi la 1Petru să vedem ce este de fapt ADEVĂRATUL har al lui Dumnezeu şi ce înseamnă să rămânem tari în el.

Faptul că Petru foloseşte expresia „ADEVĂRATUL har al lui Dumnezeu” chiar în primul secol arată că, încă din acele zile, un har falsificat era proclamat de către agenţii lui Satan, care „schimbau în desfrânare harul Dumnezeului nostru” (permisiunea de a păcătui) (Iuda 4).

Chiar de la început, Petru ne spune că toţi credincioşii sunt „aleşi după cunoştinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea Duhului, spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos” şi pentru asemenea credincioşi el se roagă ca „harul şi pacea lui Dumnezeu să le fie înmulţite!” (1Petru 1:2).

Dumnezeu ne-a ales ca să ne sfinţească (să ne facă sfinţi) şi să ne conducă către ascultarea de Domnul Isus Hristos.

Iată unde este destinat să ne conducă harul adevărat al lui Hristos; şi deci Petru se roagă ca cei care doresc aceasta în vieţile lor să poată trăi harul lui Dumnezeu în cea mai deplină măsură.

Petru spune apoi că, „privitor la mântuirea aceasta, prorocii care au vorbit despre harul rânduit vouă, cercetau şi căutau cu stăruinţă” (1Petru 1:10). Harul de care avem noi parte sub noul legământ nu a fost experimentat de nimeni din timpurile vechiului legământ. Chiar şi prorocii n-au putut decât să vorbească despre acest har ca despre ceva care urma să vină în viitor. Ei înşişi nu l-au putut experimenta.

Apoi Petru îi îndeamnă pe toţi credincioşii „să-şi pună toată nădejdea în harul care vă va fi adus la descoperirea lui Isus Hristos” (1Petru 1:13).

Când Hristos revine în slavă, noi vom trăi un har special care ne va transforma total în asemănarea Lui. De la începutul vieţii noastre creştine, chiar până la sfârşit, lucrarea lui Dumnezeu în noi este una în întregime de har.

Petru vorbeşte de asemenea de primirea harului pentru o viaţă de căsnicie fericită: „Tot aşa şi voi, soţilor, locuiţi cu ele potrivit cunoştinţei, dând cinste femeii, ca fiind un vas mai slab, ca unele împreună moştenitoare cu voi a harului vieţii, pentru ca rugăciunile voastre să nu fie întrerupte” (1Petru 3:7).

 

Dumnezeu doreşte ca perechile căsătorite să trăiască împreună în pace şi armonie. Căminul lor trebuie să fie o insulă de pace într-o lume fărâmiţată de certuri. Şi pentru aceasta, e necesar har din abundenţă.

Petru continuă apoi să vorbească de darurile spirituale: „Ca nişte buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit” (1Petru 4:10).

Fiecare dar spiritual este menit a fi folosit numai pentru SLUJIREA altora, ca un mijloc de împărţire/ distribuire a harului adevărat al lui Dumnezeu către ei. Harul lui Dumnezeu este multilateral. De aceea Dumnezeu a ales oameni de origini diferite, cu personalităţi şi temperamente diferite şi i-a pus împreună în Trupul lui Hristos, astfel încât fiecare dintre ei să poată manifesta un anumit aspect unic al harului lui Dumnezeu prin viaţa şi lucrarea lui/ ei.

Cel smerit primeşte har şi revelaţie

„Tot aşa şi voi tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi, unii faţă de alţii, să fiţi împodobiţi cu smerenie, pentru că Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” (1 Petru 5:5).

Aici Petru vorbeşte despre importanţa învăţării supunerii autorităţii spirituale încă din zilele tinereţii noastre.

Dacă un tânăr este salvat la vârsta de 20 de ani, de obicei scopul lui Dumnezeu este ca el să aibă deja o lucrare eficientă pe la vârsta de 35 de ani. Dar, pentru ca acest lucru să fie dus la bun sfârşit, până la vârsta de 35 de ani, omul trebuie să înveţe toate lecţiile importante de zdrobire şi smerenie. Şi acele lecţii pot fi învăţate numai dacă el se supune autorităţii spirituale. Numai aşa poate primi har ca să-şi exercite mai târziu autoritatea spirituală în casa şi în biserica lui. Fără excepţie, tinerii care nu se supun autorităţii spirituale sfârşesc prin a pierde lucrarea pe care Dumnezeu o planificase pentru ei.

Nu înseamnă însă că, odată ajunşi la bătrâneţe, nu mai este necesar să ne smerim!! Supunerea faţă de superiori trebuie învăţată când suntem tineri. Însă, a-L urma pe Isus pe calea smereniei este ceva ve trebuie să continuăm să facem până în ziua morţii noastre. Este singura cale de a menţine starea de primire a harului până la sfârşitul vieţii.

Cunoaşterea Bibliei nu ne poate da har. Este un lucru uimitor că Domnul nostru a fost răstignit de iudeii zeloşi care credeau în Biblie, şi nu de romanii sau grecii păgâni, care nu aveau nici o cunoaştere a Dumnezeului Cel adevărat.

Liderii singurei religii adevărate de pe pământ din timpul lui Isus (Iudaismul) şi învăţaţii singurelor Scripturi adevărate (de la Geneza la Maleahi) au fost aceia care L-au numit pe Isus înşelător, eretic şi prinţ al demonilor. Acei cărturari şi farisei erau inteligenţi, credeau în Biblie, erau bine educaţi şi arzători pentru adevărul Scripturilor. Cu toate acestea, ei erau total orbi din punct de vedere spiritual. Ei nu au primit har. De ce?

 

Răspunsul la această întrebare este important, pentru că istoria se repetă iar şi iar în creştinism.

Chiar şi astăzi, învăţaţii pasionaţi ai Bibliei sunt total orbi faţă de adevăratul Isus al Scripturilor şi faţă de adevăratul har al lui Dumnezeu. Asemenea fariseilor din vechime, ei sunt totodată incapabili să primească înţelepciunea ascunsă a lui Dumnezeu (1Corinteni 2:7-10). În ambele situaţii, cauza este doar una singură: Sunt mândri şi caută slava oamenilor.

Isus a spus fariseilor: „Cum puteţi crede voi, care primiţi slavă unul de la altul

şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu?” (Ioan 5:44).

Aceia care trăiesc în faţa oamenilor, căutându-şi propria slavă nu pot primi niciodată descoperirea adevăratei semnificaţii a Scripturilor, pentru că Dumnezeu îi orbeşte faţă de adevăr (Matei 11:25).

Dumnezeu a scris Scripturile într-un asemenea mod încât cel înţelept şi inteligent nu va fi capabil să le înţeleagă, dacă nu se smereşte. Acest lucru nu se poate spune despre nici o altă carte de pe pământ.

Nu există nici o carte în lume care să necesite umilinţa ca şi calificare esenţială pentru înţelegerea ei, cu excepţia Bibliei.

Mintea naturală (indiferent de cât de isteaţă este) va considera revelaţia Duhului care vine de la un frate smerit drept o nebunie (1Corinteni 2:14). Pentru ca cineva să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu îi este necesar har.

Teologii mândri de astăzi proclamă multe interpretări diferite ale Scripturilor. Dar sunt total inconştienţi de orbirea lor.

Noi trebuie să ne smerim înaintea Feţei lui Dumnezeu şi să încetăm a căuta slava şi aprobarea oamenilor. Atunci Dumnezeu ne va DESCOPERI ceea ce El ascunde de alţii.

Dumnezeu se împotriveşte celor mândri, dar El dă har celor smeriţi.

Dacă suntem mândri, atunci chiar dacă toate doctrinele noastre sunt corecte, vom sfârşi ca farisei, înşelaţi şi orbi faţă de realităţile spirituale. Atunci nu vom fi cu nimic mai capabili să recunoaştem prorocii adevăraţi ai lui Dumnezeu din zilele noastre, decât fariseii care nu L-au putut recunoaşte pe Isus, Adevăratul Proroc al Domnului din timpul lor.

Tot păcatul îşi are originea în MÂNDRIE şi EGOISM. În acelaşi fel, toate virtuţile lui Hristos îşi au originea în SMERENIE şi LEPĂDARE DE SINE. Cu cât ne smerim mai mult, cu atât mai mare va fi harul pe care-l primim de la Dumnezeu. Atunci vom trăi în biruinţă şi vom manifesta caracterul lui Hristos din ce în ce mai mult în vieţile noastre. Dacă cineva nu are biruinţă asupra păcatului, acest lucru arată limpede că nu s-a smerit – deoarece toţi care se smeresc vor primi cu certitudine har (1Petru 5:6) şi toţi aceia care vin sub harul lui Dumnezeu vor obţine cu siguranţă biruinţa (Romani 6:14).

 

În creştinism există multe idei false despre smerenie. Dar acesta este testul prin care ne putem evalua pe noi înşine fără să dăm greş. Avem noi biruinţă asupra păcatului şi se manifestă caracterul lui Hristos în noi într-o măsură din ce în ce mai mare?

Perfecţiune prin suferinţă

„Şi Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţin timp, El Însuşi vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi” (1Petru 5:10)

Aici, Dumnezeu este numit Dumnezeul ORICĂRUI HAR. El Îşi conduce poporul prin suferinţă ca El să poată să le împărtăşească harul Lui şi „să-i desăvârşească şi să-i întărească”. Pavel a experimentat harul atotsuficient al lui Dumnezeu prin primirea unui ţepuş în carne (2 Corinteni 12:7-10).

Prima scrisoare a lui Petru are de asemenea multe de spus despre suferinţă ca mijlocul prin care Dumnezeu Îşi împarte harul Său către noi.

Citim: „Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v- a lăsat un exemplu, ca SĂ CĂLCAŢI PE URMELE LUI….El n-a făcut păcat şi în gura Lui nu s-a găsit viclenie. Deci, fiindcă Hristos a suferit în trup, înarmaţi-vă şi voi cu acelaşi fel de gândire. Căci cel care a suferit în trup, A SFÂRŞIT-O CU PĂCATUL” (1Petru 2:21,22, 4:1).

Aici, ni se spune foarte clar să urmăm exemplul lui Hristos Care a suferit pentru ca noi să putem în orice moment să nu păcătuim. Harul este menit să ne facă sfinţi, după cum Cel care ne cheamă este sfânt: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” (1Petru 1:16).

Petru ne reaminteşte că, „dacă suferim în trup, o sfârşim cu păcatul şi trăim timpul care ne mai rămâne după voia lui Dumnezeu” (1Petru 4:1,2).

„A suferi în trup” nu înseamnă îmbolnăvirea trupului, pentru că nimeni n-a încetat vreodată să mai păcătuiască ca urmare a unei boli. Nu însemnă nici a fi bătut şi învineţit de dragul lui Hristos, fiindcă nimeni nu a încetat să mai păcătuiască vreodată în acest mod. Se referă mai degrabă la respingerea dorinţelor Sinelui, care sunt în opoziţie cu voia lui Dumnezeu. Păcatul aduce o anumită plăcere. A suferi este opusul la a te bucura de acea plăcere. Dacă suntem dispuşi să suferim în fiecare situaţie, atunci o putem sfârşi cu păcatul.

Dumnezeu ne va ajuta dacă noi suntem dispuşi. De fapt, El chiar lucrează să ne facă disponibili (Filipeni 2:12,13). Dar prea adesea ne împotrivim lucrărilor Lui. Tocmai de aceea noi rămânem învinşi.

Hristos a suferit în trup şi noi trebuie să ne înarmăm cu acelaşi gând. Isus a mers pe această cale de lepădării de sine toată viaţa Lui. El a venit pe pământ în trup şi niciodată nu a făcut propria sa voie, ci a făcut întotdeauna voia Tatălui Său, indiferent de câtă suferinţă a presupus aceasta (Ioan 6:38).

 

Astfel, El n-a păcătuit niciodată. Acum, noi avem de asemenea oportunitatea de

„a călca pe urmele Lui”, Cel Care „a sfârşit-o cu păcatul” (1 Petru 2:21,22). Aceasta este evanghelia (vestea bună) a harului lui Dumnezeu.

În a doua sa scrisoare, Petru ne reaminteşte că vestea bună este că Dumnezeu, prin puterea Sa cerească, ne-a asigurat „TOT ce priveşte viaţa şi evlavia” aici pe acest pământ (2Petru 1:3,4). Şi dacă noi am primit o credinţă „la fel de preţioasă” (2Petru 1:1) ca a lui Petru, atunci vom primi acelaşi har pe care l-a primit el şi vom fi părtaşi naturii lui Dumnezeu cum a fost şi el

Atunci caracterul lui Hristos – „virtutea, cunoştinţa, înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi şi iubirea” – va fi al nostru într-o măsură mereu crescândă (2Petru 1:5-11), făcându-ne roditori şi eliberându-ne de toată orbirea şi de scurtimea vederii (versetele 8,9).

Oricine rămâne în Isus va produce MULTĂ ROADĂ (Ioan 15:5). Aşadar, dacă aceste virtuţi ale lui Hristos nu se manifestă în noi mereu crescând, înseamnă că nu am rămas în Isus şi că nu trăim sub adevăratul har al lui Dumnezeu.

Harul ne face Una

Aceia care se smeresc primesc nu doar harul pentru biruinţă, dar de asemenea harul de a deveni una în relaţiile lor. La fel cum am văzut mai devreme că soţul şi soţia pot primi har împreună, ca „moştenitori împreună a harului vieţii”, chiar credincioşii pot primi de asemenea acel har care îi face să moştenitori împreună cu alţi credincioşi în Trupul lui Hristos.

Isus S-a rugat în ultima noapte a vieţii lui pe pământ ca noi să putem fi UNA, CUM EL ŞI TATĂL SUNT UNA (Ioan 17:22). Şi EL s-a rugat ca să trăim această unitate aici, în această viaţă (Ioan 17:21,23).

Nu este vorba despre o unitate a înţelegerii, ci o unitate a duhului. Datorită păcătoşeniei naturii noastre şi a limitelor minţii noastre care au fost pervertite de păcat, nu putem vedea în acelaşi fel orice chestiune aici pe pământ. Dar acest lucru n-are nimic de-a face cu unitatea noastră spirituală. În inimile noastre noi încă putem fi una.

Toată lipsa de unitate se datorează faptului că noi vrem să facem propria voie şi nu voia Capului. Nu are nimic de-a face cu înţelegerea doctrinei. Are de-a face numai cu disponibilitatea noastră de a renunţa la propria voie ca să facem doar voia Tatălui.

Isus a ascultat întotdeauna ceea ce a auzit de la Tatăl Său. Mâncarea Lui era supunerea faţă de voia Tatălui Său (Ioan 4:34).

Isus a fost una cu Tatăl. Prin adevăratul har al lui Dumnezeu şi noi suntem chemaţi în această unitate.

 

Isus a biruit întotdeauna răul cu bine. Răul nu a avut nici o putere asupra Lui, pentru că El a căutat mereu să facă bine. La fel va fi şi cu noi, dacă şi noi, la rândul nostru, ascultăm cuvântul „biruieşte răul prin bine” (Romani 12:21). Când alţii ne urăsc şi ne fac rău, noi putem înfrânge răul lor făcându-le bine. Aceasta este posibil când primim adevăratul har al lui Dumnezeu.

Atunci vom fi păziţi, aşa cum S-a rugat Isus, de la răul care este în lume (Ioan 17:16) şi vom deveni una cu toţi ceilalţi care umblă pe aceeaşi cale.

Biserica pe care Isus o zideşte este una care a primit har – adevăratul har al lui Dumnezeu – ca să fie zidită împreună în unitate, sub Hristos Capul. Numai o astfel de biserică va avea biruinţă peste porţile Locuinţei Morţilor (Matei 16:18).

ADEVĂRUL DESPRE VORBIREA ÎN LIMBI

„Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17).

Dumnezeu nu greşeşte niciodată, El niciodată nu se schimbă şi El dă numai daruri perfecte. De aceea când, în ziua de Rusalii, a dat bisericii darul „vorbirii în limbaje necunoscute” („limbi”), El a ştiut exact ce a făcut. Darul „limbilor” a fost un dar perfect. Dumnezeu nu şi-a schimbat gândul despre acest dar, pentru că El niciodată nu se schimbă.

Dumnezeu a ştiut ce controverse vor înconjura acest dar în secolul 20. Cu toate acestea, a considerat că biserica avea nevoie de acest dar ca să-şi împlinească lucrarea.

Chiar şi adevărurile majore ca Trinitatea, Dumnezeirea lui Hristos, Umanitatea lui Hristos şi Persoana Duhului Sfânt au întâmpinat opoziţii şi s-au confruntat cu controverse în istoria creştinismului.

Deci n-ar trebui să ne surprindă dacă şi darul „limbilor” a fost de asemenea unul controversat.

Întotdeauna este cel mai bine să ne alipim exact de ceea ce spune Scriptura despre toate problemele doctrinare. Haideţi atunci să ne uităm, cu o minte neprejudiciată, la fiecare verset în parte din Biblie despre subiectul „vorbirii în limbi”:

Adevărul Nr. 1:

Marcu 16:17: [Isus a spus] „Şi aceste semne vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate demoni; vor vorbi limbi noi; vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva aducător de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor face sănătoşi”.

Isus a spus că unul din semnele care îi va însoţi pe aceia „care vor crede” va fi vorbirea în limbi, alungarea demonilor şi vindecarea bolnavilor. El nu a spus că TOATE aceste semne îl vor însoţi pe FIECARE credincios. Dar El a spus că aceste semne vor fi găsite printre „aceia care au crezut”.

Deci nu e nevoie ca fiecare credincios să aibă toate aceste daruri. Şi nici ca fiecare biserică să aibă toate aceste daruri. Dar ele vor fi găsite în biserica din întreaga lume luată ca întreg. Duhul Sfânt decide în mod suveran cui să dea darurile.

Adevărul Nr. 2:

Faptele Apostolilor 2:4,7,11: „Şi toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească…….Toţi

 

erau uimiţi şi se minunau zicând: …….„Îi auzim vorbind în limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.””

Prima dată când credincioşii au fost umpluţi cu Duhul Sfânt, ei TOŢI au vorbit în limbi. „Limbile” erau limbaje pe care alţii le-au înţeles imediat. Deci nu era deloc nevoie de darul interpretării.

Observăm de asemenea, în versetul 4, că este vorba despre persoanele însele care au început să vorbească în limbi, iar nu despre Duhul Sfânt. Duhul nu le- a mişcat limbile. Duhul le-a dat doar exprimarea. De vorbit vorbeau ei înşişi.

În nici un dar Duhul Sfânt nu ne ia libertatea de alegere. De fapt, roada Duhului Sfânt este „autostăpânirea” (Galateni 5:23). Numai oamenii posedaţi de demon îşi pierd controlul. Acela care este umplut cu Duhul va avea mai mult control asupra lui însuşi decât oricine altcineva.

„Duhurile prorocilor sunt supuse prorocilor” (1Corinteni 14:32). Adevărul Nr. 3:

Faptele Apostolilor 10:46: „Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe Dumnezeu”.

Aici, în casa lui lui Corneliu, toţi care erau în casă au fost botezaţi în Duhul Sfânt, în acelaşi moment când s-au convertit la Hristos. Ei au vorbit în „limbi” preamărindu-L pe Dumnezeu (lăudându-L) – nu vorbind cu oamenii, cum s-a întâmplat în cazul zilei de Rusalii.

Adevărul Nr. 4:

Faptele Apostolilor 19:6: „Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit peste ei şi vorbeau în limbi şi proroceau”.

Duhul Sfânt a venit peste credincioşii din Efes, când Pavel şi-a pus mâinile peste ei. Aici, „limbile” par să însemne a proroci.

[Să notăm următoarele fapte din exemplele mai sus menţionate în „Faptele Apostolilor”:

(a) În Faptele Apostolilor 2 ei au primit Duhul DUPĂ botezul în apă. În Faptele Apostolilor 10, ei au primit Duhul ÎNAINTEA botezului în apă.

(b) În Faptele Apostolilor 2 şi 10 ei au primit Duhul FĂRĂ ca cineva să-şi pună mâinile peste ei. În Faptele Apostolilor 10 ei au primit Duhul DUPĂ ce Pavel şi- a pus mâinile peste ei.

(Aceasta dovedeşte că nu există un mod standard de primire a Duhului. Poate avea loc ori înainte, ori după botezul în apă şi, de asemenea, cu sau fără punerea mâinilor).

 

(c) În Faptele Apostolilor 8:14-18, când ucenicii din Samaria au primit Duhul Sfânt, nu e nici o menţiune cum că ar fi vorbit în limbi. Dar Simon magicianul a văzut nişte mărturii (nu ni se spune ce văzuse exact) care l-au făcut să dorească aceeaşi putere pe care o avea Petru.]

Adevărul Nr. 5:

1Corinteni 12:7,8,10: „Şi fiecăruia i se dă manifestarea Duhului spre folosul tuturor. Căci unuia îi este dat, prin Duhul, cuvânt de înţelepciune; altuia, cuvânt de cunoaştere, datorită aceluiaşi Duh….altuia felurite limbi; şi altuia interpretarea limbilor.”

Darul limbilor este pentru „binele comun” – binele bisericii. Acest lucru a fost scris 25 de ani după ziua de Rusalii. Şi darul limbilor era încă dat şi atunci de Duhul tot „pentru binele comun”.

Adevărul Nr. 6:

1Corinteni 12:11: „Dar toate acestea le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum Îi place.”

Este probabil cea mai evidentă Scriptură care ne învaţă că Duhul Sfânt decide în mod suveran cui să dea fiecare dar în parte (inclusiv darul limbilor). Nu putem să-I dictăm noi cui şi ce daruri ar trebui să dea.

Adevărul Nr. 7:

1Corinteni 12:28: „Şi Dumnezeu a rânduit în biserică, întâi apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi puteri miraculoase; apoi, daruri de vindecări, ajutorări, administrări, felurite limbi.”

Dumnezeu este Acela Care a rânduit darul limbilor în biserică – cu un anumit scop. Deci nu trebuie să ne împotrivim niciodată acestui dar, ca să nu fim găsiţi că ne împotrivim lui Dumnezeu. Să ne amintim că El are mai multă înţelepciune decât noi.

Adevărul Nr. 8:

1Corinteni 12:30: „Toţi au daruri de vindecări? Toţi vorbesc în limbi? Toţi interpretează?”

NU toţi credincioşii vorbesc în limbi, după cum nu toţi credincioşii au darurile vindecării. Deci, în mod evident, Dumnezeu NU consideră că „limbile” sunt un dar esenţial pentru toţi credincioşii – fie pentru sfinţire sau pentru a fi eficient în lucrarea Lui. Dacă ar fi fost, El ar fi dat acest dar fiecăruia.

Adevărul Nr. 9:

1Corinteni 13:1: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval răsunător.”

 

Vorbirea în limbi fără dragoste este inutilă. Toată mândria acelora care vorbesc în limbi şi tot „privitul de sus” la cei care nu vorbesc în limbi se datorează lipsei de dragoste. Asemenea credincioşi neiubitori care vorbesc în limbi sunt la fel de respingători pentru Dumnezeu cum este pentru noi un gong zgomotos.

Adevărul Nr. 10:

1Corinteni 13:8: „Dragostea nu piere niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.”

Când vine desăvârşirea, la întoarcerea lui Hristos, nu va mai fi nevoie de vorbirea în limbi.

În ceruri, nu va mai fi deloc nevoie de „limbi” – tot aşa cum nu va mai fi nevoie de cunoaşterea Bibliei sau de prorocie.

Deci „limbile” sunt un dar temporar, necesar numai în condiţiile imperfecte care predomină pe pământ.

Acest lucru explică de ce Isus n-a avut niciodată nevoie de darul limbilor. Pentru că mintea Lui era perfect pură şi pentru că El traia tot timpul în părtăşie perfectă cu Tatăl Lui

Adevărul Nr. 11:

1Corinteni 14:2: „Cine vorbeşte în limbă nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; căci nimeni nu-l înţelege şi, în duh, el spune taine.”

Darul limbilor menţionat aici este evident diferit de cel manifestat în ziua Rusaliilor – căci acest dar NU „să vorbeşti oamenilor, ci lui Dumnezeu” şi nimeni nu poate înţelege ce spune vorbitorul.

Adevărul Nr. 12:

1Corinteni 14:4: „Cine vorbeşte în limbă se zideşte pe sine însuşi; dar cine proroceşte zideşte biserica.”

Darul limbilor îl face capabil pe un credincios să se zidească spiritual. Adevărul Nr. 13:

1Corinteni 14:5,6: „Aş dori ca toţi să vorbiţi în limbi, dar mai ales să prorociţi. Dar cine proroceşte este mai mare decât cine vorbeşte în limbi; afară numai dacă interpretează, pentru ca adunarea să primească zidire. Şi acum, fraţilor, de ce folos v-aş fi eu, dacă aş veni la voi vorbind în limbi şi cuvântul meu nu v- ar aduce nici descoperire, nici cunoştinţă, nici prorocie, nici învăţătură?”

 

Pavel şi-ar fi dorit ca TOŢI să vorbească în limbi. Acesta e un alt verset care arată clar că NU toţi credincioşii vorbesc în limbi.

Dorinţa lui Pavel de aici este similară cu dorinţa lui ca TOŢI să fie celibatari cum a fost el (aşa cum declara mai devreme în aceeaşi scrisoare – 1Corinteni 7:7).

Pavel a văzut unele avantaje în a fi celibatar. El a văzut de asemenea unele avantaje la vorbirea în limbi. Dar Pavel a recunoscut că, aşa cum Dumnezeu este suveran în oferirea „darului de a fi celibatar” numai anumitor credincioşi, tot atât de suveran este şi în oferirea „darului limbilor” numai anumitor credincioşi.

De aceea, e la fel de nebunesc să te aştepţi ca toţi credincioşii să vorbească în limbi, după cum este să te aştepţi ca toţi credincioşii să fie celibatari!!

În adunarea bisericii, este mult mai bine să proroceşti (ceea ce înseamnă să vorbeşti Cuvântul lui Dumnezeu, „să vorbeşti oamenilor spre zidire, încurajare şi mângâiere” – 1Corinteni 14:3). Dacă totuşi o „limbă” este interpretată, atunci ea este egală unei prorocii.

Adevărul Nr. 14:

1Corinteni 14:9,13: „Dacă nu pronunţaţi un cuvânt de înţeles într-o anumită limbă, cum se va pricepe ce spuneţi?……. De aceea, cine vorbeşte în limbă, să se roage să interpreteze.”

Vorbite într-o adunare a bisericii, „limbile” trebuie interpretate. Adevărul Nr. 15:

1Corinteni 14:14: „Fiindcă, dacă mă rog într-o limbă, duhul meu se roagă, dar mintea mea este fără rod. Ce este atunci de făcut? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea.”

Când cineva se roagă în limbi, o altă persoană nu poate înţelege ce se roagă. Însă, Pavel crede totuşi că ar trebui să se roage şi să cânte „cu duhul” (în limbi), la fel de mult ca şi cu mintea (în limba cunoscută).

Adevărul Nr. 16:

1Corinteni 14:18: „Mulţumesc lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi.”

Pavel a fost recunoscător lui Dumnezeu pentru darul său. Ceea ce înseamnă că acest dar l-a ajutat.

Adevărul Nr. 17:

1Corinteni 14:19: „Dar în biserică doresc mai bine să spun cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii, decât să spun zece mii de cuvinte într-o altă limbă.”

 

În biserică, vorbirea într-o limbă cunoscută este întotdeauna cea mai bună vorbire.

Adevărul Nr. 18:

1Corinteni 14:22: „Prin urmare, limbile sunt un semn nu pentru cei care cred, ci pentru cei necredincioşi.”

Limbile sunt un semn pentru necredincioşi – cum a fost de Rusalii. Adevărul Nr. 19:

1Corinteni 14:23: „Deci, dacă toată biserica s-ar strânge la un loc şi toţi ar vorbi în limbi, şi ar intra oameni simpli sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni?”

Este o nebunie ca toţi să vorbească în limbi într-o adunare a bisericii – pentru că nici unul n-ar înţelege ce spun ceilalţi. (Aceasta trebuie să se refere la oamenii care vorbesc în limbi în mod individual, şi nu atunci când se roagă împreună – pentru că, în cel din urmă caz, noi nu ascultăm nici măcar rugăciunile celor care se roagă într-o limbă cunoscută.)

Adevărul Nr. 20:

1Corinteni 14:26, 27: „Atunci ce este de făcut, fraţilor? Când vă adunaţi laolaltă, fiecare dintre voi are un psalm, are o învăţătură, are o descoperire, are un cuvânt pe limbă, are o interpretare: toate să se facă spre zidire. Dacă vreunul vorbeşte într-o limbă, să fie doi sau cel mult trei, fiecare la rând: şi unul să interpreteze.”

Într-o adunare a bisericii nu trebuie să vorbească în limbi mai mult de două sau trei persoane, iar fiecare „limbă” trebuie să fie interpretată. „Interpretarea” NU este acelaşi lucru cu „traducerea”.

Traducerea este „cuvânt pentru cuvânt”. Interpretarea este „exprimarea gândului în propriile cuvinte”.

Adevărul Nr. 21:

1Corinteni 14:39: „Astfel, deci, fraţilor, râvniţi după prorocie, fără să împiedicaţi vorbirea în limbi.”

Atunci aceasta este concluzia. Nu interziceţi exercitarea darului limbilor. Dar dacă doriţi un dar, căutaţi darul prorociei mai mult decât darul limbilor.

Adevărul şi Contrafacerea

 

Există o oarecare taină cu privire la darul limbilor, după cum toţi vor recunoaşte – dacă sunt sinceri. Nu ştim totul despre el. Cunoaştem doar în parte (1Corinteni 13:12).

Ca unul care am vorbit în limbi în ultimii 24 de ani, permiteţi-mi să adaug câteva cuvinte cu privire la ceea ce înţeleg în prezent despre dar, din propria mea experienţă.

Când o persoană vorbeşte în limbi, duhul lui (inima) vorbeşte în afară silabe (direct din inima lui către gura lui, ocolind mintea lui) şi, drept urmare, el varsă înaintea lui Dumnezeu tot ce este în inima Lui – fie că este o abundenţă de bucurie sau o povară determinată de necaz sau descurajare. Astfel, inima lui este uşurată. În acest mod el este „zidit”.

Aşa cum am văzut mai înainte în Faptele Apostolilor 2:4, când cineva vorbeşte în limbi, persoana însăşi este cea care vorbeşte, iar nu Duhul Sfânt. Credinciosul însuşi formează silabele la fel ca atunci când vorbeşte într-un limbaj cunoscut. Singura diferenţă este că acum el NU foloseşte un limbaj cunoscut pentru a se ruga, ci se concentrează pe Domnul, vorbeşte în afară silabele cu gura lui, direct din inima lui, ocolind mintea lui – ştiind că Dumnezeu înţelege tânjirile şi presiunile din inima lui, chiar dacă el însuşi nu poate înţelege ce spune.

O auto-despovărare ca aceasta în momente de presiune ajută un credincios, mai ales dacă mintea lui este prea obosită să se roage într-o limbă cunoscută. Poate că nu avem capacitatea de a explica cum lucrează aceasta, dar lucrează.

Să ne uităm acum la darul interpretării: Aşa cum am văzut mai înainte, interpretarea este echivalentă prorociei. Deci acest dar va fi de obicei dat de către Duh aceluia care are totodată şi darul prorociei.

Într-o adunare a bisericii, dacă cineva vorbeşte într-o limbă, o altă persoană cu darul prorociei (de obicei unul dintre bătrâni), care umblă în lumina lui Dumnezeu, va găsi un gând care i se va întipări în mintea sa, dacă „limba” este cu adevărat de la Dumnezeu. Ea va spune în afară acest gând cu cuvintele ei proprii – căci nu este o traducere, ci o interpretare.

Dacă un alt bătrân (care de asemenea are darul interpretării) ar interpreta la rândul lui „limba”, interpretarea ar fi aceeaşi (deşi formulată în cuvintele proprii acelui bătrân). Aşa s-ar desfăşura lucrurile în cazul în care ambii bătrâni sunt în părtăşie desăvârşită cu Domnul.

Atâta timp cât nicio revelaţie de la Dumnezeu nu poate contrazice ceea ce este scris în Biblie, interpretarea va fi în acord cu Scriptura – la fel cum toate prorociile adevărate vor urma de asemenea Scripturile.

Unii care sunt sceptici faţă de darurile spirituale au pus această întrebare: Dacă o „limbă” care a fost interpretată într-o adunare, este copiată pe o casetă şi i se cere altcuiva (cu darul interpretării), dintr-un alt loc, s-o interpreteze, va

 

fi oare această interpretare similară cu prima? Răspunsul este: Ar trebui să fie, dacă ambii interpreţi au avut o înţelegere perfectă a înţelepciunii Domnului.

Dacă interpretarea este diferită în conţinut (şi nu doar în cuvinte), nu înseamnă decât că unul sau amândoi interpreţii nu se află într-o părtăşie perfectă cu Domnul încât să înţeleagă în mod perfect mintea Lui. Nu este un lucru ieşit din comun, deoarece niciun credincios din lume nu se află într-o astfel de părtăşie perfectă cu Domnul încât să-I cunoască mintea în mod perfect.

Următorul exemplu va dovedi, dincolo de orice îndoială, acest fapt. Să presupunem că trebuie să vorbeşti într-o adunare şi ai un mesaj anume pe inimă care simţi că ar fi mesajul Domnului pentru acea întâlnire. Atunci, dacă tu nu poţi ajunge la acea întâlnire şi altcineva vorbeşte în locul tău, el ar trebui să ofere acelaşi mesaj pe care tu îl aveai pe inimă (chiar dacă el va fi oferit în propriile lui cuvinte). Dacă acel frate nu transmite acelaşi mesaj pe care l-ai avut tu pe inimă, asta ar arăta că unul dintre voi nu aveţi o înţelegere perfectă a minţii Domnului pentru acea întâlnire. Vedem deci cum pot credincioşii eşua la un astfel de test chiar şi atunci când oferă un mesaj într-un limbaj cunoscut.

Tocmai de aceea Biblia ne spune să judecăm chiar şi mesajul unui proroc (1Corinteni 14:29). În mod similar, noi trebuie să judecăm toate mesajele în

„limbi” şi „interpretările” lor. Ce trebuie să judecăm în astfel de cazuri? Doar un lucru:

Dacă duhul nostru mărturiseşte că exprimarea (prorocia, limbile sau interpretarea) a fost Scripturală (şi de la Domnul) sau nu.

Suntem avertizaţi (în 1Ioan 4:1) să nu credem orice duh, ci „să cercetăm duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu”. Deci, de fiecare dată când auzim „limbi” sau interpretări în public, trebuie să le testăm în duhul nostru. Multe dintre

„exprimările supranaturale” pe care le auzim pot să nu fie de la Dumnezeu. Trebuie să respingem întotdeauna o prorocie (sau o parte din ea), o „limbă” sau o interpretare dacă ne simţim tulburaţi din vreun motiv în duhurile noastre.

Tocmai acceptarea indiscutabilă a oricărui lucru supranatural şi anormal a adus o imensă confuzie în creştinismul din acest secol – şi implicit o imensă dezonorare a Numelui Domnului.

Să remarcăm următoarele fapte în toate exemplele vorbirii în limbi din „Faptele Apostolilor”:

(a) În fiecare caz, vorbirea în limbi a fost spontană;

(b) În fiecare caz, TOŢI au vorbit în limbi – nu a fost nici o excepţie;

(c) În fiecare caz, nu a fost nicio pregătire, îndemnare sau instruire date cu privire la cum să se vorbească în limbi.

Totuşi, astăzi, în majoritatea locurilor, NICIUNA dintre caracteristicile de mai sus nu se mai regăsesc. Numai acolo unde darul în limbi este în mod spontan primit fără nici o pregătire, mai putem concluziona că AR PUTEA FI autentic.

 

Din toată „vorbirea în limbi” pe care eu am auzit-o, duhul meu a purtat în el mărturia că ar fi autentică numai în cazul unui mic procent. Despre cealaltă majoritate am simţit că a fost doar o încercare de imitare a darului – fie pentru acceptarea într-un grup sau pentru impresionarea celorlalţi. Un mic procent s- ar putea să fi fost chiar de origine demonică. Observaţiile mele se bazează pe roada şi pe rezultatele pe care le-am văzut în vieţile multor oameni din ţara mea. Vorbirea şi cântarea în limbi par să fie adeseori o formă de „exhibiţionism” în multe biserici – iar exhibiţionismul este caracteristic copilaşilor.

Este un fapt bine stabilit în acest timp prezent că exploatarea maximă a credincioşilor pentru câştigul financiar este practicată de acei predicatori şi pastori care pretind „a vorbi în limbi”.

Majoritatea cultelor din secolul 20 de asemenea s-au dezvoltat din grupurile vorbirii – în – limbi.

Ca urmare, sfatul meu pentru toţi credincioşii este: „Evitaţi bisericile care se bazează pe darurile limbilor şi a vindecărilor – deoarece multe dintre ele merg către extreme periculoase şi, de obicei, nu au lideri duhovniceşti. Căutaţi în schimb părtăşia cu o biserică ce pune accentul pe sfinţenie şi pe formarea de ucenici în primul rând, care acceptă darul autentic al limbilor şi care nu lăcomeşte la banii voştri şi nici nu caută să vă controleze viaţa.

Permiteţi-mi totodată să subliniez că noi avem nevoie să ne folosim mintea (înnoită de Duhul Sfânt) dacă vrem să înţelegem voia lui Dumnezeu şi Cuvântul Lui în mod corect (Romani 12:2). Mulţi credincioşi tind să-şi desconsidere mintea. Mintea noastră trebuie să fie ca o soţie. Ea nu trebuie să fie capul casei. Dar nici nu trebuie omorâtă!! Isus este soţul şi capul nostru. Mintea noastră trebuie să fie supusă Lui prin inima noastră.

Pe scurt, iată o fărâmă de sfat sănătos privind „limbile”:

„Dacă Dumnezeu îţi dă darul limbilor, primeşte-l şi practică-l. Vorbeşte în afară silabele din inima ta către Dumnezeu, când eşti singur cu El – oriunde – şi mai ales când inima ta este sub povară (prin descurajare) sau când se revarsă de bucurie. Dacă nu ai darul, nu te îngrijora. Fii însă deschis mereu faţă de Domnul ca să-l primeşti. Nu fii împotriva lui şi nu fii disperat să-l primeşti. Dumnezeu ţi-l va da dacă El doreşte să-l ai, fără nici o disperare din partea ta. În acelaşi timp, nu crede că tot ce vezi şi auzi în creştinism este inspirat de Duhul Sfânt. Testează totul. Foloseşte-ţi facultăţile de discernământ date de Dumnezeu. Dacă nu ai darul limbilor, nu te considera inferior acelora care-l au. Şi dacă ai darul, nu-ţi imagina că el te face spiritual sau superior faţă de aceia care nu-l au. (Atât Pavel cât şi creştinii corinteni vorbeau în limbi. Dar Pavel a fost un gigant spiritual, în timp ce corintenii erau carnali!!)”

Ce este absolut esenţial

Pentru noi toţi este absolut esenţial este SĂ FIM ÎNVESTIŢI CU PUTEREA DUHULUI SFÂNT. Dovada botezului în Duhul Sfânt este PUTEREA, iar nu vorbirea în limbi (Faptele Apostolilor 1:8).

 

Duhul Sfânt se primeşte PRIN CREDINŢĂ (Ioan 7:37-39), la fel cum primim iertarea păcatelor noastre – numai pe bazele meritului lui Hristos, iar nu pe baza propriului merit. Nu primim DARUL Duhului postind sau rugându-ne sau prin vreun efort. El este un DAR (Faptele Apostolilor 2:38).

Cerem şi primim – imediat prin credinţă – şi mergem înainte crezând promisiunea lui Dumnezeu că El dă Duhul Sfânt acelora care I-L cer mai repede decât orice tată pământesc care ar da mâncare unui fiu înfometat (Luca 11:13). Dacă suntem nesiguri cu privire la primirea Duhului, putem să-I cerem lui Dumnezeu să ne dea o convingere. El nu ne va refuza o astfel de asigurare.

Dar noi avem nevoie să fim umpluţi cu Duhul Sfânt în mod continuu (pentru că suntem vase neetanşe – Efeseni 5:18) tot aşa cum avem nevoie să fim iertaţi în mod continuu (pentru că noi păcătuim – adesea fără să ştim Matei 6:12).

Dedicarea inimii noastre lui Hristos este MULT MAI IMPORTANTĂ decât vorbirea în limbi. „Mă iubeşti tu pe Mine mai mult decât orice altceva?” a fost întrebarea Domnului nostru pusă lui Petru, înaintea însărcinării pentru Lucrarea Sa. Prin urmare, certurile despre „vorbirea în limbi” sunt o diversiune înscenată de Satan ca să-i abată pe credincioşi de la dedicarea totală faţă de Hristos.

Cei mai mari creştini din lume au fost aceia care L-au iubit pe Domnul Isus în mod suprem – fie că au vorbit sau nu în limbi. Unii ca Petru, Iacov, Ioan şi Pavel au vorbit în limbi. Alţii ca John Wesley, Charles Finney, D.L.Moody, A.B.Simpson, William Booth, C.T.Studd şi Watchman Nee n-au vorbit niciodată în limbi (din câte ştim noi). Dar ei TOŢI au primit botezul în Duhul Sfânt, ei TOŢI L-au iubit pe Domnul cu toată inima lor şi ei TOŢI au mers pe calea crucii. Aceste adevăruri au fost centrale în vieţile lor. Alte lucruri au fost secundare.

Haideţi să le urmărm exemplul şi nu vom greşi drumul. Cine are urechi de auzit să audă.


]>

ŞIBOLEŢI PRINTRE CREDINCIOŞI

În zilele judecătorilor lui Israel, galaadiţii au inventat o metodă unică de testare a celor care aparţineau sau nu taberei lor. Îi cereau fiecărui bărbat să pronunţe cuvântul „Şibolet”. Duşmanii lor, efraimiţii, pronunţau „Sibolet” şi era suficient ca să-şi pecetluiască soarta. 42,000 de israeliţi au fost ucişi de către fraţii lor deoarece n-au pronunţat o silabă în mod corect (Judecători 12:6)!!!

În timpul ultimelor 20 de secole, diverse grupuri creştine au inventat „Şiboleţii” lor proprii, ca să-i separe pe aceia care aparţineau grupului lor de cei care nu aparţineau. Toţi aceia care nu pot „pronunţa” Şiboleţii (terminologia teologică acceptabilă a grupului) în mod corect sunt ucişi – cu sabia (în Evul mediu) şi cu limba (în aceste zile mai civilizate).

În aceste timpuri, credincioşii buni au fost distruşi psihologic şi prin şantaj, doar pentru că n-au putut pronunţa Şiboletul acceptabil al unui grup şi au fost prea slabi ca să reziste puterii emoţionale a liderilor grupului.

Nu prin folosirea sau nefolosirea unei fraze particulare identificăm noi dacă oamenii au sau nu doctrina corectă.

Să considerăm expresia „omorârea lui Isus” (2 Corinteni 4:10). Expresia aceasta nu este neapărat singurul mod de exprimare a adevărului pe care-l reprezintă. Isus îl exprimă ca „purtarea crucii în fiecare zi” (Luca 9:23).

Noi toţi suntem în pericolul de a deveni mai degrabă scalvii unei terminologii particulare, decât să devenim robi ai lui Hristos.

Ce-ai crede despre un apostol care nici măcar o dată n-a vorbit de „purtarea zilnică a crucii” în nici una din scrierile lui? L-ai acuza de ignorarea centralităţii crucii? Dacă da, va trebui să-i acuzi pe Petru, Ioan, Iacov şi Iuda de o asemenea abatere, deoarece ei n-au folosit niciodată această expresie în scrierile lor.

Pavel însuşi vorbeşte o singură dată despre „omorârea lui Isus” în toate scrisorile pe care le-a scris. Să fie oare pentru că Pavel n-a pus accentul pe centralitatea crucii în lucrarea lui? Ar fi o blasfemie să gândim aşa – pentru că Duhul Sfânt a fost Acela Care i-a inspirat lui Pavel toate scrisorile din Scriptură!

Desigur că Ioan, la rândul lui, şi-a purtat crucea în fiecare zi. Dar când vorbeşte despre viaţa creştină, în prima lui scrisoare, el vorbeşte despre ea într- un mod pozitiv – ca împărtăşire din şi manifestare a vieţii veşnice – viaţa lui Isus. „Vă vestim viaţa veşnică”, spune el, „care era cu Tatăl şi care ne-a fost arătată” (1Ioan 1:2).

Viaţa veşnică – viaţa lui Isus – este tema tuturor scrisorilor şi, de fapt, a întregului Nou Testament. Şi aceasta este ceea ce noi trebuie să vestim în fiecare adunare a bisericii.

 

Nu trebuie să folosim logica umană când ajungem la Scripturi. O asemenea logică este foarte bună pentru matematică, dar nu pentru Cuvântul lui Dumnezeu.

Când vine vorba de Cuvântul lui Dumnezeu, cel mai bine este să lăsăm deoparte argumentele inteligente ale raţiunii umane şi să acceptăm Scriptura exact aşa cum este scrisă. Dumnezeu ne-a dat în Cuvântul Lui revelaţia Sa perfectă.

Şi dacă Scripturile Noului Testament vorbesc despre „viaţa veşnică”, şi noi trebuie să vorbim despre aceasta.

Să ne amintim că Isus, „pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea” (Evrei 12:2). El nu S-a bucurat de cruce. El a suferit-o. Şi El a suferit-o datorită bucuriei care-I stătea înainte- bucuria părtăşiei cu Tatăl, în a cărui prezenţă este viaţă şi bucurii nemăsurate (Psalmul 16:11).

Tatăl locuia în Cel Mai Sfânt Loc (al templului Vechiului Testament) şi singura cale în acel loc era prin perdeaua despicată (simbolizând carnea răstignită).

Isus a murit zilnic faţă de voia Sa proprie şi astfel a trăit în părtăşie cu Tatăl. Dar Isus nu S-a concentrat pe răstignirea voii Lui. Scopul Său era părtăşia cu Tatăl. Scopul Său era viaţa, nu moartea.

Şi scopul nostru de asemenea trebuie să fie VIAŢA – acelaşi ca al lui Isus. Noi nu urmăm calea crucii. Aceasta ar însemna urmărirea unei tehnici! Noi Îl urmăm pe Isus – Care a mers pe calea crucii. Alergăm cursa, nu privind la o doctrină, nici măcar la o cale, ci la o Persoană – ISUS ÎNSUŞI (Evrei 12:2).

Oamenii care gândesc şi vorbesc întotdeauna despre „Moartea faţă de Sine” tind să devină negativişti în multe feluri şi sfârşesc fiind negativişti şi faţă de alte fiinţe umane. Am văzut numeroase exemple de acest fel.

Înseamnă aceasta că n-ar mai trebui să predicăm despre purtarea crucii? Nu. Dar adevărul despre purtarea crucii nu e nevoie să fie vestit folosind exact această expresie de fiecare dată. Litera ucide. Duhul este cel care dă viaţa.

Mesajul unui frate poate conţine spiritul crucii (aşa cum îl conţine Noul Testament), chiar dacă el nu foloseşte acea expresie (litera) nici măcar o dată în mesajul său. Dacă suntem duhovniceşti, vom asculta duhul lui – şi nu doar cuvintele lui. Ar fi total greşit să-ţi imaginezi că un frate n-a înţeles centralitatea crucii doar pentru că el nu foloseşte „Şiboletul” tău specific.

Apostolii n-au urmat o carte de reguli („pomul cunoştinţei binelui şi răului”) ca să decidă ce expresii să folosească şi ce expresii să nu folosească, în timp ce scriau Scriptura. Ei au vorbit din belşugul inimilor lor şi din vieţile lor şi au exprimat adevărurile spirituale cu cuvintele care le-au venit în mod natural. Duhul Sfânt nu le-a turnat la toţi într-un tipar făcându-i să folosească aceleaşii expresii şi fraze.

 

„Vântul suflă încotro vrea ……Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul” (fiecare copil al lui Dumnezeu) (Ioan 3:8).

Robia vine din repsectarea regulilor şi reglementărilor umane. Apostolii au fost liberi să exprime chiar şi adevărul Ceresc în propriul limbaj. Numai sectanţii îşi constrâng adepţii să folosească aceleaşi expresii folosite de liderii lor. Acest lucru îi face pe sectanţi să devină ca roboţii programaţi care nu au nici un contact individual cu Dumnezeu şi nici o îndrăzneală să folosească limbajul care le vine în mod natural. Ei îşi imită liderii orbeşte şi muţeşte.

Trebuie bineînţeles să evităm expresiile ne-Scripturale care sunt comune în creştinism. De asemenea trebuie să fim atenţi să nu folosim expresii Biblice în mod neserios.

Unii credincioşi vorbesc despre „spintecarea perdelei” astăzi, fără să realizeze că Hristos a rupt deja perdeaua o dată pentru totdeauna. Nu trebuie să mai fie ruptă din nou astăzi!!

Alţii vorbesc despre „condamnarea păcatului în firea lor”, nerealizând că Dumnezeu a condamnat deja păcatul în firea păcătoasă o dată pentru totdeauna (Romani 8:3).

O asemenea folosire neglijentă a Scripturii se datorează adeseori unei dorinţe de a folosi acelaşi „Şibolet” pe care liderii unui grup îl folosesc.

Bătrânii unei biserici nu trebuie să insite niciodată ca alţii să folosească numai expresiile pe care ei înşişi le folosesc. Fiecare trebuie lăsat liber să exprime viaţa lui Hristos în el însuşi, în cuvintele Scripturale pe care se simte liber să le folosească.

Noi nu trebuie să imităm în mod servil expresiile favorite regăsite în grupul nostru, doar pentru a fi acceptaţi de ceilalţi. Trebuie urmărită puterea evlaviei, nu forma.

Haideţi să fim de asemenea conştienţi că ne îndreptăm către o extremă fanatică când ne imaginăm că un frate aparţine Miresei lui Hristos numai dacă se alătură grupului nostru şi foloseşte Şiboleţii noştri!!! Opiniile oamenilor sunt potrivite numai pentru coşul de gunoi! Să-I permitem lui Hristos să-Şi aleagă propria Mireasă, fără să ne interpunem noi în treburile Lui, încercând să-I alegem noi o Mireasă!!

În Scriptură suntem avertizaţi să nu ne implicăm niciodată în „certuri de cuvinte” (1Timotei 6:4). Deci, trebuie să avem grijă să nu folosim Şiboleţii noştri preferaţi ca să-i evaluăm pe alţii, să-i judecăm sau să-i condamnăm.

„Dumnezeu să fie găsit adevărat (şi Cuvântul Lui) şi orice om (oricât de evlavios ar fi) să fie găsit mincinos” (Romani 3:4).

Dacă oamenii nu vorbesc potrivit Cuvântului Lui Dumnezeu, acest lucru se datorează faptului că ei nu au lumină (Isaia 8:20)

A ÎNŢELEGE ADEVĂRUL CU ACURATEŢE

Ni se porunceşte în Scripturi să fim foarte atenţi atât cu noi înşine cât şi cu învăţătura noastră, pentru că numai făcând aşa ne putem asigura mântuirea, a noastră şi a celor cărora le predicăm (1Timotei 4:16).

Viaţa şi doctrina noastră sunt ca două picioare care asigură stabilitatea vieţii creştine. Ambele picioare trebuie să fie la fel de lungi, ca la orice fiinţă umană normală. În general, majoritatea credincioşilor pe care-i întâlnim în creştinism pun un accent mai mare pe unul sau altul dintre aceste două „picioare”.

Când vine vorba de doctrină, ni se porunceşte „să împărţim drept Cuvântul adevărului” (2Timotei 2:15). Mulţi sunt neatenţi în studiul asupra Scripturilor şi de aceea sunt aşa de instabili în propria înţelegere asupra doctrinei.

Adevărul lui Dumnezeu este ca trupul uman. E perfect numai când fiecare parte se regăseşte la mărimea ei corectă. Nu toate adevărurile din Scriptură sunt importante în mod egal. Să dăm doar un exemplu: A vorbi în limbi nu este la fel de important cu iubirea altor credincioşi. Dacă vreo dogmă este supraaccentuată în detrimentul alteia, atunci adevărul pe care noi îl proclamăm va fi la fel de urât ca un trup cu un ochi sau cu o ureche de mărime exagerată!! Pe lângă asta, o astfel de exagerare ne va face să devenim totodată eretici în credinţele noastre. De aceea este important să folosim adevărul lui Dumnezeu cu acurateţe.

Ar fi simplu dacă am putea spune pur şi simplu că noi credem adevărul aşa cum se găseşte în Cuvântul lui Dumnezeu (în cele 66 cărţi care compun Biblia). Acesta este adevărul. Dar atâta timp cât Cuvântul lui Dumnezeu a fost sucit şi pervertit prin viclenia lui Satan şi a oamenilor, devine necesară amplificarea şi explicarea a ceea ce Biblia învaţă cu exactitate.

Cuvântul lui Dumnezeu, spre deosebire de matematică şi ştiinţă, nu poate fi înţeles doar printr-un simplu studiu intelectual, în afara revelaţiei Duhului Sfânt. Această revelaţie, a spus Isus, este dată numai pruncilor (celor smeriţi), iar nu intelectualilor mândri (Matei 11:25). Tocmai de aceea învăţătorii Bibliei din timpul lui Isus nu puteau înţelege învăţătura Lui. Majoritatea învăţătorilor Bibliei de astăzi se află de asemenea în aceeaşi barcă – şi din aceeaşi cauză!

În acelaşi timp, noi trebuie să ne folosim şi mintea, întrucât ni se porunceşte

„la minte fiţi oameni mari” (1Corinteni 14:20).

Deci numai o minte care este total supusă Duhului Sfânt poate înţelege corect Cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu doreşte ca toţi copiii Lui să fie complet liberi, în orice fel. Dar mulţi credincioşi sunt în robia multor obiceiuri şi tradiţii umane păcătoase. Una dintre cauzele acestei robii este că citesc Cuvântul lui Dumnezeu în mod neglijent.

 

Cu cât suntem mai preocupaţi să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai mult adevărul ne va face liberi în fiecare domeniu al vieţii noastre (Vezi Ioan 8:32).

Majoritatea credincioşilor sunt foarte grijulii când vine vorba de investirea propriilor bani. Dar sunt foarte neglijenţi când e să studieze Scripturile. Acest fapt arată că ei valorizează mai mult banii decât pe Dumnezeu. În mod evident, credincioşii de acest fel se vor rătăci în înţelegerea Cuvântului lui Dumnezeu.

Ni se spune limpede că toată Scriptura ne-a fost dată ca să ne facă „desvârşiţi” (2Timotei 3:16,17). Deci, am putea spune că aceia care nu sunt interesaţi de perfecţiunea creştină nu vor fi capabili să înţeleagă corect nici Cuvântul lui Dumnezeu (vezi de asemenea Ioan 7:17).

Frica de Domnul este începutul înţelepciunii; şi Dumnezeu Îşi descoperă tainele numai acelora care se tem de El (Psalmul 25:14).

Adevărul cu privire la Dumnezeu

Biblia ne învaţă că Dumnezeu este UNUL şi, de asemenea, că există trei Persoane în acest Dumnezeu Unul.

Având în vedere că numerele aparţin lumii materiale şi că Dumnezeu este Spirit, mintea noastră limitată nu poate pătrunde în întregime acest adevăr, aşa cum o ceşcuţă nu poate cuprinde apa dintr-un ocean.

Un câine nu poate pricepe tabla înmulţirii – cum se face că trei de unu când sunt înmulţiţi între ei pot rămâne tot unul: 1x1x1=1. Nici noi nu putem înţelege cum Dumnezeu poate fi Trei Persoane şi cu toate acestea UN Dumnezeu. Un câine poate înţelege numai pe un alt câine. El nu poate înţelege pe deplin un om. În acelaşi fel, un dumnezeu care ar putea fi explicat şi înţeles de raţiunea noastră omenească n-ar fi decât un alt om exact ca noi înşine. Chiar faptul că Dumnezeul Bibliei transcende gândirea noastră este dovada clară că acesta este sigur adevărul.

Adevărul Trinităţii este clar de la primul verset din Biblie, unde cuvântul pentru

„Dumnezeu” în ebraică este la plural- „Elohim”. Vedem de asemenea acest lucru în folosirea cuvintelor „Noi” şi „Noastră” în Geneza 1:26. Lumina este focalizată şi mai clar la botezul lui Isus, unde Tatăl (vocea din cer), Fiul (Isus Hristos) şi Duhul Sfânt (sub forma unui porumbel) sunt toţi toţi prezenţi (Matei 3:16,17).

Aceia care spun că Isus Însuşi este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu pot explica cum a putut El face voia Tatălui Său pe pământ, refuzându-Şi în acelaşi timp propria Sa voie (Ioan 6:38). Unitarienii care cred că Dumnezeu este doar O Persoană, şi care, în consecinţă, botează în Numele lui „Isus doar”, neagă de fapt că Isus a venit ca Om.

 

Biblia spune că acela care are învăţătura corectă Îl are şi pe Tatăl şi pe Fiul, şi că aceia care Îl resping ori pe Tatăl, ori pe Fiul au spiritul lui Antihrist (2Ioan 9; 1Ioan 2:22).

În botezul creştin, Isus ne-a poruncit în mod precis că noi trebuie să botezăm în numele întreit al Tatăl, al Fiului şi al Duhului Sfânt (Matei 28:19), Fiul fiind identificat drept Domnul Isus Hristos (Faptele Apostolilor 2:38).

Adevărul cu privire la Hristos

Scripturile ne învaţă că Isus Hristos a existat ca Dumnezeu şi a fost egal cu Dumnezeu din toată veşnicia (Ioan 1:1) şi că atunci când El a venit pe pământ ca un Om, în mod voluntar a ales să NU-şi exercite unle din acele puteri pe care le avea ca Dumnezeu. Expresia „S-a golit pe Sine Însuşi” (Filipeni 2:6,7) semnifică acest adevăr.

Să luăm în considerare câteva exemple care dovedesc aceasta: Dumnezeu nu poate fi ispitit de diavol (Iacov 1:13). Dar Isus S-a lăsat ispitit (Matei 4:1-10). Dumnezeu cunoaşte totul. Dar Isus a spus, când era pe pământ, că El nu cunoştea data celei de-a doua veniri a Lui (Matei 24:36). De asemenea, El a trebuit să se apropie de un smochin ca să vadă dacă avea vreun fruct (Matei 21:19). Dacă Şi-ar fi folosit puterile ca Dumnezeu, ar fi ştiut încă din depărtare că smochinul nu avea niciun fruct! Înţelepciunea lui Dumnezeu este neschimbătoare şi veşnică. Cu toate acestea, de două ori e scris despre Domnul nostru Isus ca „El creştea în înţelepciune”

Toate aceste versete arată că Isus „se golise pe Sine” de multe dintre puterile de Dumnezeu când a venit pe pământ.

Dar chiar dacă Isus S-a golit pe Sine de aceste puteri când a venit pe pământ, El era totuşi Dumnezeu în Persoana Lui. Evident că este imposibil pentru Dumnezeu să înceteze vreodată să fie Dumnezeu, chiar dacă ar fi dorit să facă aceasta. Un rege poate merge şi locui într-o mahala, renunţând la drepturile lui de rege. Dar el încă va fi rege. La fel s-a întâmplat şi cu Isus.

Dovada cea mai evidentă a Dumnezeirii lui Isus în timpul petrecut pe pământ se regăseşte în 7 exemple care relatează că El a acceptat închinarea din partea altora (Matei 8:2; 9:18; 14:33; 15:25; 20:20; Marcu 5:6; Ioan 9:38).

Îngerii şi oamenii temători de Dumnezeu nu acceptă închinare (Faptele Apostolilor 10:25,26; Apocalipsa 22:8,9). Dar Isus a acceptat-o – pentru că El era Fiul lui Dumnezeu. Tatăl i-a descoperit lui Petru că Isus era Fiul lui Dumnezeu chiar şi atunci când El era pe pământ (Matei 16:16,17).

Privind umanitatea lui Isus, Evrei 2:17 este foarte exact când afirmă că Isus „a fost făcut asemeni fraţilor Săi în toate lucrurile”. El NU a fost făcut asemeni copiilor lui Adam, căci atunci El ar fi primit „omul vechi” ca restul omenirii. („Omul cel vechi” este expresia Scripturală în locul căreia foarte mulţi folosesc, din nefericire, expresia neScripturală „natura păcătoasă”.)

 

Isus NU a avut o natură păcătoasă, pentru că El nu a avut un tată omenesc. Isus a fost născut din Duhul Sfânt, şi de la concepere a fost sfânt (Luca 1:35).

Fraţii spirituali ai lui Isus sunt aceia care fac voia lui Dumnezeu (Matei 12:49,50) – care sunt născuţi din Duhul (Ioan 3:5) şi care s-au dezbrăcat de omul cel vechi şi s-au îmbrăcat cu omul cel nou (Efeseni 4:22,24). Dar noi, fraţii lui Isus, avem o voinţă proprie şi Isus a fost făcut ca noi „în toate lucrurile”. Şi El a avut de asemenea o voinţă a Lui proprie de care S-a dezis (Ioan 6:38).

Când am fost născuţi, ca şi copii ai lui Adam, noi toţi am fost născuţi cu un om vechi. Omul cel vechi poate fi asemănat cu un servitor necredincios care deschide uşa inimii noastre la dorinţele cărnii (comparate cu o bandă de tâlhari) care caută s-o pătrundă. Când suntem născuţi din nou, acest om vechi este ucis de către Dumnezeu (Romani 6:6). Dar noi încă mai avem carnea prin care suntem ispitiţi (Iacov 1:14,15). Omul cel vechi este acum înlocuit de un om nou care se împotriveşte dorinţelor cărnii şi caută să ţină uşa inimii închisă împotriva acestei „bande de tâlhari”.

Isus a fost ispitit în toate lucrurile aşa cum suntem şi noi, şi a biruit (Evrei 4:15). Totuşi, El nu a venit în „carnea păcătoasă”, ci numai „în asemănarea cărnii păcătoase” (Romani 8:3). Noi am trăit mulţi ani în păcat. Obiceiurile păcătoase pe care le-am dobândit de-a lungul multor ani de păcat ne fac să păcătuim inconştient, chiar şi după ce suntem născuţi din nou.

De exemplu, aceia care obişnuiau în trecut să folosească multe înjurături se pot trezi că astfel de cuvinte le ies pur şi simplu din gură, în mod inconştient, atunci când se află sub presiune; pe când cei care n-au folosit înjurături niciodată în perioada lor de neconvertire, nu se vor trezi că folosesc aceste cuvinte nici măcar inconştient. În mod similar, cei care au citit multă pornografie vor avea o problemă mai mare cu gândurile şi visele murdare decât cei care nu şi-au permis să facă aşa.

Isus n-a păcătuit niciodată şi nici n-a făcut vreun păcat inconştient în Viaţa Lui. Dacă ar fi păcătuit chiar şi o singură dată inconştient, El ar fi trebuit să aducă o jertfă pentru păcat (după cum citim în Leviticul 4:27,28). Atunci El n- ar mai fi fost o jertfă desăvârşită pentru păcatele noastre.

Doctrina Persoanei lui Isus a fost punctul de controversă de-a lungul istoriei bisericii şi mai multe erezii au fost proclamate cu privire la ea. Unii au exacerbat Dumnezeirea Sa până într-acolo încât nu L-au mai putut vedea ca pe un Om care a fost ispitit la fel ca noi.

Alţii au exacerbat umanitatea Sa, până la punctul unde I-au anulat Dumnezeirea.

Singura noastră pază ca să evităm oricare din aceste erezii este să rămânem la întreaga revelaţie a lui Dumnezeu din Scripturi şi să ne oprim acolo unde ea se opreşte, ca să nu „o luăm înainte” (2Ioan 7,9) mergând prea departe.

 

Venirea lui Isus pe pământ ca un Om este o taină. Să încercăm să analizăm acest adevăr dincolo de ceea ce ni se spune în Biblie ar fi o prostie din partea noastră. Ar fi la fel de prosteasc şi de lipsit de reverenţă cum a fost privirea israeliţilor pe furiş în interiorul chivotului lui Dumnezeu (un tipar al lui Hristos)

– o acţiune datorită căreia Dumnezeu i-a lovit la pământ (1Samuel 6:19).

Isus a spus că El a venit pe pământ ca să facă nu voia Lui proprie, ci voia Tatălui Său (Ioan 6:38). Acest lucru ne arată că Isus avea o voinţă umană care era opusă celei a Tatălui Său (Matei 26:39).

Altfel, El n-ar fi trebuit să-Şi refuze propria voinţă.

Isus a fost de asemenea ispitit în toate lucrurile exact ca noi (Evrei 4:15). Dar fiindcă El nu a încuviinţat în mintea Lui vreuna din acele ipsite, El n-a păcătuit niciodată (Iacov 1:15). Cu fiecare ispită cu care ne confruntăm S-a confruntat şi Domnul nostru Isus în timpul vieţii Lui pământeşti.

Ştim cu toţii ce greu este să trăim fără să păcătuim chiar şi o singură zi! Putem spune deci că cea mai mare minune pe care a făcut-o Isus vreodată a fost să trăiască mai mult de 33 de ani fără a păcătui – chiar dacă El a fost ispitit la fel ca noi în fiecare lucru, zilnic. El S-a împotrivit păcatului pănă la moarte şi a primit har de la Tatăl pentru că l-a căutat cu strigăte mari şi cu lacrimi (Evrei 5:7 şi 12:3,4).

Ca Înainte-Mergător, El ne cheamă acum să-I urmăm exemplul luându-ne crucea – dându-ne la moarte voinţa proprie (Luca 9:23).

Cădem în păcat pentru că nu ne împotrivim acestuia suficient de hotărâţi şi pentru că nu cerem Tatălui har ca să biruim. Astăzi, nu suntem chemaţi să-L urmăm pe Isus în aspectele exterioare – să fim tâmplari sau celibatari – nici în lucrarea Lui – să umblăm pe apă sau să înviem morţii – ci mai degrabă să fim credincioşi aşa cum a fost el în lupta cu păcatul.

Duhul Sfânt ne inspiră să facem două mărturisiri cu privire la Isus Hristos – una, că El este Domnul, şi cealaltă, că El a venit în trup (1Corinteni 12:3; 1Ioan 4:2,3).

Amândouă mărturisirile sunt la fel de importante, însă cea de-a doua e cu atât mai importantă cu cât ni se spune că semnul spiritului lui Antihrist stă în aceea că el nu mărturiseşte pe Isus venind în trup (2Ioan 7).

Astăzi, Omul Hristos Isus (1Tim. 2:5) este „cel-întâi născut dintre mai mulţi fraţi” (Fratele nostru Mai Mare), şi Tatăl Lui este şi Tatăl nostru (Romani 8:29; Ioan 20:17; Efeseni 1:3; Evrei 2:11).

Isus nu a încetat să fie Dumnezeu când a venit pe pământ (Ioan 10:33). El nu a încetat să fie Om când S-a întors în cer (1Tim.2:5).

Adevărul despre Mântuire

 

Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre „mântuire” la trei timpuri – trecut (Efeseni 2:8), prezent (Filipeni 2:12) şi viitor (Romani 13:11) – sau, cu alte cuvinte, despre îndreptăţire, sfinţire şi glorificare.

Mântuirea are o fundaţie şi o suprastructură. Fundaţia este iertarea de păcate

şi îndreptăţirea.

Îndreptăţirea este mai mult decât iertarea păcatelor noastre. Ea înseamnă de asemenea că am fost declaraţi drepţi în faţa Dumnezeu, pe baza jertfei lui Hristos, învierii şi înălţării Lui. Îndreptăţirea nu se obţine pe baza eforturilor noastre (Efeseni 2:8,9), căci chiar faptele noastre drepte sunt ca nişte zdrenţe murdare în lumina lui Dumnezeu (Isaia 64:6). Suntem îmbrăcaţi cu dreptatea lui Hristos (Galateni 3:27). Pocăinţa şi credinţa sunt condiţiile pentru a fi iertat şi îndreptăţit (Faptele Apostolilor 20:21).

Adevărata pocăinţă trebuie să producă în noi roada restituirii – restituirea banilor, a lucrurilor şi a taxelor cu care am rămas datori, care sunt în posesia noastră în mod greşit (ele aparţinând altora) şi solicitarea iertării de la cei faţă de care am greşit, atât cât este posibil (Luca 19:8,9). Când Dumnezeu ne iartă, El de asemenea ne cere ca şi noi să-i iertăm pe ceilalţi în acelaşi fel. Dacă nu reuşim să facem aceasta, Dumnezeu Îşi retrage iertarea (Matei 18:23-35).

Pocăinţa şi credinţa trebuie să fie urmate de botezul în apă, prin care noi, în mod public, mărturisim lui Dumnezeu, oamenilor şi demonilor că omul nostru vechi este într-adevăr îngropat (Romani 6:4,6).

Putem atunci primi botezul în Duhul Sfânt prin care suntem învestiţi cu puterea de a fi martori pentru Hristos prin viaţa şi buzele noastre (Faptele Apostolilor 1:8).

Botezul în Duhul Sfânt este o promisiune care se primeşte prin credinţă, de către toţi copiii lui Dumnezeu (Matei 3:11; Luca 11:13).

Este privilegiul fiecărui ucenic să aibă mărturia Duhului că el este într-adevăr un copil al lui Dumnezeu (Romani 8:16) şi de asemenea să ştie cu siguranţă că el a primit într-adevăr Duhul Sfânt (Faptele Apostolilor 19:2).

Sfinţirea este suprastructura clădirii. Sfinţirea (însemnând „fiind pus deoparte” de păcat şi de lume) este un proces care începe cu naşterea din nou (1Corinteni 1:2) şi care trebuie să continue pe parcursul întregii vieţi pământeşti (1Tesaloniceni 5:23,24). Aceasta este o lucrare pe care Dumnezeu o iniţiază în noi prin Duhul Sfânt, scriind legile Lui în inimile şi minţile noastre; dar noi trebuie să ne facem partea noastră, sfârşindu-ne mântuirea cu frică şi cutremur (Filipeni 2:12,13). Noi suntem aceia care trebuie să dăm morţii faptele trupului prin puterea pe care Duhul ne-o dă (Romani 8:13). Noi suntem aceia care trebuie să ne curăţim de toată întinăciunea cărnii şi a duhului nostru, desăvârşind sfinţirea în frică de Dumnezeu (2Corinteni 7:1).

Acolo unde ucenicul este radical şi conlucrează cu Duhul Sfânt cu toată inima în lucrarea aceasta, opera sfinţirii va progresa rapid în viaţa sa. Evident că

 

lucrarea va fi înceată sau va stagna în viaţa celui care răspunde greoi la călăuzirile Duhului.

Dorinţa inimii noastre pentru sfinţire este testată cu adevărat tocmai în perioade de ispitire.

A fi sfinţit înseamnă a avea dreptatea legii împlinită în inimile noastre – şi nu doar în exterior ca sub vechiul legământ (Romani 8:4). Lucrul acesta a fost accentuat de Isus în Matei (Matei 5:17-48).

Cerinţele legii au fost rezumate de Isus în iubindu-l pe Dumnezeu din toată inima şi iubindu-l pe aproapele nostru ca pe noi înşine (Matei 22:36-40).

Acum e vorba despre legea iubirii pe care Dumnezeu caută s-o scrie în inimile noastre, căci aceasta este propria Lui natură (Evrei 8:10; 2Petru 1:4).

Manifestarea în exterior va fi o viaţă de biruinţă asupra tot păcatului conştient

şi de ascultare de toate poruncile lui Isus (Ioan 14:15).

Este imposibil să intrăm în această viaţă fără să îndeplinim mai întâi condiţiile uceniciei pe care le-a stabilit Isus (Luca 14:26-33). În esenţă, acestea presupun să-I oferim Domnului primul loc, deasupra tuturor rudelor noastre şi vieţii Sinelui nostru şi să fim detaşaţi de toate posesiunile şi bogăţiile materiale.

Aceasta este poarta strâmtă pe care trebuie să intrăm la început. Apoi vine calea strâmtă a sfinţirii. Aceia care nu urmăresc sfinţirea nu-L vor vedea niciodată pe Domnul (Evrei 12:14).

În timp ce e posibil să fim perfecţi în conştiinţa noastră aici şi acum (Evrei 7:19;9:9,14), nu e însă posibil să fim fără păcat până când nu vom primi un trup de slavă la întoarcerea lui Isus (1Ioan 3:2). Numai atunci putem fi ASEMENI Lui. Dar trebuie să UMBLĂM chiar acum aşa cum a umblat El (1Ioan 2:6).

Cât timp avem acest trup coruptibil, în el se va găsi păcat, oricât de sfinţiţi am fi (1Ioan 1:8). Dar putem fi desăvârşiţi în conştiinţa noastră (Faptele Apostolilor 24:16) şi eliberaţi de păcatul conştient (1Ioan 2:1a), chiar acum, dacă suntem din toată inima dăruiţi Domnului (1Corinteni 4:4).

Astfel noi aşteptăm a doua venire a lui Hristos şi slăvirea noastră – partea finală a mântuirii noastre, când vom deveni desăvârşiţi fără păcat (Romani 8:23; Filipeni 3:21).

Adevărul cu privire la biserică

Biserica este trupul lui Hristos. Ea are un singur Cap – Hristos; şi are un singur sediu central – al treilea cer. În trupul lui Hristos, fiecare membru are o funcţie (Efeseni 4:16). În timp ce unii membrii au lucrări mai importante şi mai vizibile decât alţii, fiecare membru contribuie cu ceva valoros.

 

Hristos i-a dat bisericii apostoli, proroci, evanghelişti, păstori şi învăţători ca să zidească trupul Lui (Efeseni 4:11). Acestea sunt slujiri, iar nu titluri. Apostolii sunt cei chemaţi şi trimişi de Dumnezeu să planteze biserici locale. Ei au primul loc în biserică (1Corinteni 12:28) şi, prin urmare, sunt bătrânii bătrânilor bisericilor în câmpul lor de lucrare (2Corinteni 10:13). Prorocii sunt aceia care descoperă şi slujesc nevoilor ascunse ale oamenilor lui Dumnezeu. Evangheliştii sunt cei dăruiţi să-i aducă pe păgâni la Hristos. Ulterior, ei trebuie să-i aducă pe aceşti convertiţi în biserica locală, care este trupul lui Hristos. (Aici eşuează o mulţime de evanghelişti moderni.) Păstorii sunt aceia care îngrijesc şi călăuzesc mieluşeii şi turma. Învăţătorii sunt aceia care pot explica Scripturile şi doctrinele ei. Aceste cinci daruri sunt pentru biserica din lumea întreagă; şi dintre ele, păstorii sunt pilonul principal al fiecărei biserici locale. Celelalte daruri pot fi itinerante (din alte localităţi).

Conducerea bisericii locale trebuie să fie în mâinile bătrânilor. Noul Testament învaţă limpede acest lucru (Tit 1:5; Faptele Apostolilor 14:23). Apelativul

„bătrâni”, fiind la plural, implică faptul că trebuie să fie cel puţin doi în fiecare biserică. O pluralitate de bătrâni e necesară pentru echilibrul conducerii bisericii locale şi de asemenea pentru legarea activităţilor lui Satan prin puterea prezenţei Domnului (aşa cum citim în Matei 18:18-20).

Conducerea de către un singur om a bisericii este contrară învăţăturii Noului Testament. Totuşi, unul dintre bătrâni trebuie să fie „îngerul bisericii” (Apocalipsa 2:1), dacă este dăruit cu Cuvântul.

Isus le-a interzis ucenicilor Săi să poarte titluri (Matei 23:7-12). De aceea este împotriva cuvântului lui Dumnezeu să fii numit Învăţător, Tată, Pastor, Preot, Prea Sfinţit sau Lider. De fapt, titlul de „Sfânt” este folosit numai pentru Dumnezeu în Biblie (Psalmul 119:9); iar acela care-l foloseşte poate fi găsit la fel de vinovat ca şi Lucifer, râvnind să fie ca Dumnezeu (Isaia 14:14). Oricine ar fi, mare sau mic, într-o biserică omul este menit să fie doar un frate şi un slujitor.

Adunările bisericii locale trebuie să fie deschise tuturor ucenicilor să prorocească (1Corinteni 14:26-40), dacă nu este o adunare de învăţătură (Faptele Apostolilor 20:9,11), rugăciune (Faptele Apostolilor 12:5,12), sau evanghelizare (Faptele Apostolilor 2:14-40). Darul prorociei trebuie să fie dorit de toţi cei care doresc să-l exercite în adunări (1Corinteni 14:1,39). Darul limbilor, deşi este destinat în primul rând zidirii personale (1Corinteni 14:4,18,19), poate fi de asemenea manifestat în întâlnirile bisericii, dar trebuie întotdeauna urmat de o interpretare (1Corinteni 14:27). Interpretarea unei limbi poate fi o descoperire, un cuvânt de cunoaştere, o prorocie, o învăţătură, sau o rugăciune către Dumnezeu (1Corinteni 14:2-6). Toate darurile menţionate în 1Corinteni 12:8-10,28 şi Romani 12:6-8 sunt necesare pentru zidirea trupului lui Hristos. O biserică ce dispreţuieşte sau ignoră darurile Duhului Sfânt nu le va avea niciodată.

Femeilor li se permite să se roage şi să prorocească în adunări cu capetele acoperite dar nu li se permite să exercite autoritate sau să-i înveţe pe bărbaţi (1Corinteni 11:5; 1Timotei 2:12).

 

De asemenea, biserica are responsabilitatea să predice vestea bună prin toate mijloacele posibile, către toţi aceia la care poate ajunge, cu scopul de a face ucenici ai lui Hristos din toate naţiunile (Marcu 16:15 cu Matei 28:19).

Totuşi, evanghelismul fără formarea de ucenici este o oprelişte a mărturiei lui Hristos pe pământ.

Fiecare biserică locală trebuie să vestească moartea Domnului prin „frângerea pâinii” (1Corinteni 11:22-34). Frecvenţa acestei mărturisiri este un aspect asupra căruia Cuvântul lui Dumnezeu dă libertate de decizie fiecărei biserici. Dar el nu trebuie să degenereze niciodată într-un ritual gol.

Referitor la donaţii, Cuvântul lui Dumnezeu este clar spunând că e greşit să se primească bani de la necredincioşi pentru lucrarea lui Dumnezeu (3Ioan 7). De aceea, donaţiile nu trebuie să fie luate în adunările în care sunt prezenţi şi necredincioşi. Toate dărniciile trebuie să fie de asemenea voluntare şi secrete (2Corinteni 9:7). Este greşit a trimite altora rapoarte ale lucrării cu intenţia de a obţine bani de la aceştia (chiar dacă aceste rapoarte sunt numite „scrisori de rugăciune”).

Biserica poate fi de nezdruncinat numai dacă îi conduce pe ucenici la ascultarea credinţei – la supunerea faţă de toate poruncile lui Isus, în special cele proclamate în Matei 5-7. Dar şi cele mai mici porunci din Noul Testament trebuie ascultate şi proclamate cu ardoare. Iată ce face pe o persoană să fie mare în ochii lui Dumnezeu (Matei 5:19).

Există multe lucruri asupra cărora Noul Testament păstrează tăcerea. În astfel de lucruri noi nu trebuie să fim dogmatici, ci trebuie să dăm libertate altor discipoli să-şi afirme propriile convingeri, în timp ce noi ni le păstrăm ferme pe ale noastre (Romani 14:5).

Este uşor să-i iubim pe aceia care au aceeaşi perspectivă cu noi în toate lucrurile. Oricum, dragostea noastră este testată prin atitudinea faţă de aceia care nu sunt de acord cu noi. Dumnezeu nu a intenţionat ca toţi copiii Lui să susţină acelaşi punct de vedere asupra oricărui aspect minor. Nici ca fiecare biserică locală să aibă aceeaşi formulă exterioară în aspectele non-Scripturale. Slava lui Dumnezeu e menită a fi văzută în unitatea din mijlocul diversităţii. Uniformitatea este generată de oameni şi aduce moarte spirituală. Dumnezeu nu doreşte uniformitate, ci unitate.

În final, trebuie să ne amintim că semnul cel mai clar al ucenicilor lui Isus este dragostea lor unul pentru celălalt (Ioan 13:35). Astfel, biserica trebuie să caute să fie una după cum Tatăl şi Fiul sunt una (Ioan 17:21).

Pe scurt, acesta este adevărul pe care noi trebuie să ne zidim în mod solid.

Ştim că acesta este adevărul pentru că el i-a eliberat pe toţi aceia care l-au primit cu toată inima (Ioan 8:32).

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.