Rase de iepuri/ Infecunditatea la iepuri/ Microclimatul in adaposturile pentru iepuri/ Sistemul semiintensiv de crestere a iepurilor/ Ce trebuie sa stim despre hrana iepurilor/ Cecotrofia la iepuri Enterotoxiemia si Enterita mucoida la Iepurele de casa etc

Rase de iepuri/ Infecunditatea la iepuri/ Microclimatul in adaposturile pentru iepuri/ Sistemul semiintensiv de crestere a iepurilor/ Ce trebuie sa stim despre hrana iepurilor/ Cecotrofia la iepuri Enterotoxiemia si Enterita mucoida la Iepurele de casa etc

Lepus californicus este iepurele de California. Rasa a fost creata in California, si tocmai de aceia poarta acest nume. A fost recunoscuta oficial in 1928. Astazi este o rasa foarte raspandita si de mare valoare comerciala. Este utilizata in producerea hibrizilor de carne.

rasa_de_iepure_CalifornianGreutatea medie a rasei este de 4 – 5 kg.

Capul este de marime potrivita.

Urechile in forma de V, le poarta sus si au lungimea de 11-11,5 cm.

Gatul este scurt si bine atasat de cap si trunchi.

Trunchiul este relativ lung, proportional si bine imbracat in muschi.

Membrele sunt aproximativ scurte, puternice cu aplomb general corect.

Parul este foarte des si uniform distribuit .

Culoarea de acoperire este alb pur, fara ton galbui sau gri, cu exceptia extremitatilor care sunt negre.

Desenul negru trebuie sa cuprinda botul,urechile, coada si membrele.

Ochii sunt de culoare rosiatica, iar pupila de un rosu intens.

Principalele rase de iepuri

Sunt cunoscute peste 70 de rase de iepuri de casa incepand cu rasele foarte mari (de carne) si terminand cu rasele pentru par lung.

RASE FOARTE MARI  (RASE DE CARNE)

Urias belgian

·         prolificitate: 5-6;

·         maturitatea sexuala (luni): 12;

·         greutatea medie (kg): 6-10;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite negre, cenusii, fluture, ochi bruni;

·      productie: 4-6 kg carne; blanite cu imitatie de cangur; pielea da imitatie de antilopa (incaltaminte) si caprioara (manusi);

Marele alb

·         prolificitate: 5-6;

·         maturitatea sexuala (luni): 12;

·         greutatea medie (kg): 5,5-8;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite albe,ochi roz,capul masiv, urechi lungi 15-18cm;

·         productie: 3,5-6kg carne. Blanitele dau imitatii numeroase, iar pielea ca la Belgian.

RASE MARI

Berbec francez

·         prolificitate: 6-7;

·         maturitatea sexuala (luni): 10;

·         greutatea medie (kg): 5-6;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite galbene sau de culoare salbatica,ochi bruni si urechi de 38-40 cm.

·         productie: 2,5-3 kg carne; blanite de calitate, cap cu profil de berbec.

 Berbec englez

·         prolificitate: 5;

·         maturitatea sexuala (luni): 7-8;

·         greutatea medie (kg): 3,5-5,5

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite negre sau cenusii,ochi bruni, urechi mari si blegi;

·         productie: carne de calitate superioara,cap cu profil de berbec.

RASE MIJLOCII (DE CARNE – BLANA)

Chinchilla mic

·         prolificitate: 6-8;

·         maturitatea sexuala (luni): 7-8;

·         greutatea medie (kg): 5-6;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite chonchilla, cap mic,urechi in V scurte

·         productie: blanite foarte apreciate; carne gustoasa

Albastru vienez

·         prolificitate: 7-8;

·         maturitatea sexuala (luni): 8-9;

·         greutatea medie (kg): 4;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blite cenusii inchise cu nuanta albastra; urechi mici drepte in V, ochi cenusii albastrui;

·         productie: blanita foarte apreciata; carmea este de calitate superioara; se ingrasa repede.

Argintiu francez

·         prolificitate: 6-8;

·         maturitatea sexuala (luni): 7-8;

·         greutatea medie (kg): 3-4;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite argintii cu extremitati negre, ochi negri si pui la fatare negri;

·         productie: blanite exceptionale, carne de calitate superioara, se ingrasa foarte repede.

Rex (cu parul scurt)

·         prolificitate: 5-6;

·         maturitatea sexuala (luni): 7-8;

·         greutatea medie (kg): 4;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite albe, negre, brune, argintii, havan, chinchila, etc

·         productie: blanite foarte apreciate cu parul scurt; care imita multe blanuri;

RASE MICI (DE BLANA – CARNE)

Havana

·         prolificitate: 5-6;

·         maturitatea sexuala (luni): 6-7;

·         greutatea medie (kg): 2,5-3;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite havan stralucitoare, ochi bruni roscati;

·         productie: blanuri foarte apreciate, uniforme si care imita jderul.

Argintiu englez

·         prolificitate: 5-6;

·         maturitatea sexuala (luni): 6-7;

·         greutatea medie (kg): 2,5-3;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: blanite argintii sau negru inspicat, ochi bruni;

·         productie: blanite foarte apreciate.

RASE PENTRU PAR (LUNG)

Angora tip romanesc

·         prolificitate: 6-8;

·         maturitatea sexuala (luni): 12;

·         greutatea medie (kg): 2,5-3,5;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: par alb, gri, fara varietati, cu par havan si negru;

·         productie:  400-700 g/cap; par cu finete si lungime mare, carne de calitate mai slaba.

Angora tip german

·         prolificitate: 6-10;

·         maturitatea sexuala (luni): 8;

·         greutatea medie (kg): 3,5-4;

·         culorile blanii si alte caractere exterioare: par alb, gri havan, ochi albi la varietatea alba si bruni la celelate varietati;

·         productie:  500-700 g/cap; culori alba, neagra, cenusie, galben roscata; carnea de calitate mediocra.

Iepuri Gigant

Multe exemplare de iepuri din rasa Gigant  depasesc 90 cm in lungime si 10 kg in greutate. Iepurele Dencer a depasit 13 kg iar recent iepurele Roberto a ajuns la 16 kg in greutate.

.

Roberto din Olanda este considerat a fi cel mai mare iepure din lume. Este un exemplar de Gigant, in varsta de doi ani si cu o lungime de aproape un metru. Acest iepure doarme intr-un cos pentru caini, deoarece nu mai incape in tarcul de iepuri de marime normala. In acest moment, Roberto este mai mare decat un copil in varsta de trei ani.

Desi Roberto poate revendica fara nici o problema titlul de cel mai mare iepuras din lume, reprezentantii „Cartii Recordurilor” afirma ca au incetat sa acorde recorduri pentru „cele mai mari animale” de teama ca goana dupa acest tip de titluri ii va face pe oameni sa incerce cu orice sa isi supraalimenteze animalele pentru. Insa, chiar si ei au recunoscut ca Roberto este cel mai mare iepure pe care l-au intalnit

Iepurii Gigant pot trai pana la 12 ani. Avand in vedere acest lucru, putem presupune ca Roberto mai are timp sa creasca, avand in vedere varsta sa tanara, desi stapanii sai spera ca acest lucru sa nu se intample, pentru a nu ii pune viata in pericol.

Gigant este rasa cu cea mai mare talie si cu masa musculara cea mai mare. Atinge o greutate medie de 8 kg. Lungimea trunchiul este de peste 64 cm si poate depasi 90 cm. Provine dindtr-o specie primitiva din Patagonia si care a fost selectioanata in Flandra (Belgia). Tocmai de acea mai poarta si numele de Gigantul din Flandra.

Adaparea si hranirea iepurilor de casa

Iepurii ar trebui sa aiba intotdeuna la dispozitie apa proaspata si cat mai multe legume.

Adaparea cantitatii de apa se face in functie de temperatura mediului ambiant, de tipul furajelor (in cantitati mai mari in cazul hranirii cu furaje concentrate si in cantitati mai mici in cazul hranirii cu furaje verzi), de starea de sanatate sau de starea de gestatie. Necesarul de apa zilnic este de 0,7 litri/zi la femelele gestante si masculi, de 1,5 litri/zi la femelele in lactatie si de 0,4 litri/zi la tineret. Lipsa apei provoaca o scaderea a aportului de alimente si duce la aparitia imbolnavirilor.

Hranirea iepurilor de casa. Iepurasii adora salata, laptucile, varza, telina, napi, conopida, sfecla (atat frunze cat si radacini), gulii, castraveti, dovleci si dovlecei, trifoi, lucerna, grau (verde) sau ovaz.

Nu se recomanda cartofii in hranirea iepurilor datorita continutului ridicat de carbohidrati. In cer mai rau caz, cartofii se administreaza numai fierti.

Exista o gama larga de hrana in magazinele dedicate conceputa si produsa de specialisti pentru nevoile iepurilor. Pentru aceasta trebuie sa va interesati in magazinele de specialitate pentru a afla exact de ce cantitate are nevoie iepurele dumneavoastra, in fuctie de concentratia produsului, greutatea si varsta iepurelui.

In alimentatia iepurilor trebuie sa fie incluse substante minerale. Dintre substantele minerale necesare pentru iepuri enumeram:

  • Calciul si fosforul, care sunt continute in furajele leguminoase ( lucerna, trifoi ) si in furajele cerealiere, tarate, faina de oase.
  • Sodiul, potasiul si clorul continute in furajele leguminoase verzi, dar necesarul de sodiu se obtine prin folosirea sarii de bucatarie.
  • Cobaltul, cuprul, iodul, magneziul, fierul sulful si zincul sunt necesare in cantitati mai mici, si sunt continute in furajele concentrate prefabicate.

De retinut ca hrana trebuie sa contina un procent mai mare de substante minerale in cazul nutritiei iepurilor tineri, deoarece acestea sunt necesare formarii si consolidarii sistemului osos.

Pentru o dezvoltare armonioasa a iepurilor dumneavoastra trebuie sa aveti grija sa includeti in alimentatia lor zilnica vitaminele de are au nevoie:

  • Vitamina A, continuta in iarba verde, fin, grauntele de grau sau ovaz, tarate;
  • Vitamina D, continuta in furajele leguminoase uscate la soare;
  • Vitamina E, continuta in furajele cerialiere, faina de lucernauleiurile vegetale;
  • Vitamina B este necesara pentru hrana iepurilor aflati in perioada de crestere;
  • Vitamina K este necesara pentru hrana iepuroaicelor gestante sau a celor care alapteaza.

Vitaminele A, D, E sunt necesare pentru iepuri, indiferent in ce stadiu de dezvoltare s-ar afla animalele.

Hrana iepurilor de orice varsta trebuie sa contina proteine, deoarece acestea reprezinta un factor important de crestere si dezvoltare, pentru asigurarea unei productivitati ridicate, avand rol esential in calitatea blanurilor si a parului.

Proteinele necesare sunt continute in lapte, fan, furaje leguminoase verzi, turte olearginoase.

Lipidele ( grasimile ) necesare sunt continute in furajele cerealiere ( grau, porumb, turte de floarea soarelui ). Hrana, in general, trebuie sa contina grasimi in cantitati mici. Grasimile sunt necesare in cantitati mai mari in hrana noilor nascuti, dar ele sunt asigurate in acest caz de laptele matern, prin alaptare. Nu este recomandata hranirea iepurilor cu alimente bogate in grasimi cum ar fi nucile sau alunele.

Glucidele (amidon, zaharuri) necesare sunt continute in seminte, fructe, plante radacinoase. Necesarul de glucide, pentru un animal, depinde de greutatea acestuia, de volum si de productivitate. Hrana trebuie sa contina mai multe glucide in cazul iepuroaicelor gestante sau a celor care alapteaza.

Desi toata lumea stie ca iepurilor le place sa manance morcovi, este recomandata reducerea consumului de atat morcovi cat si de fructe datorita continutului ridicat in zaharuri. In general iepurii pot manca morcovi si fructe la o masa odata la doua zile. Printre fructele recomandate iepurilor enumeram: mere, pere, piersici, pepene, struguri, zmeura sau capsuni.

Furajele verzi se administreaza dupa palire, deoarece favorizeaza aparitia balonamentului abdominal si a enterotoxiemiei.

Radacinoasele se curata de pamant, se spala abundent, se usuca, administrandu-se tocat.

Ratia pe intreaga zi se imparte in tainuri, cea mai copioasa masa adminiastrandu-se seara.

Nutreturile concentrate vor fi administrate sub forma de granule.

ATENTIE: Dulciurile, prajiturile, merele, perele, pepenii, zmeura, murele, ananasul, bananele si strugurii care sunt bogate in glucide, i-ar putea determina iepurelui diferite tulburari gastro-intestinale.

Iepurele neozeelandez alb

Iepurele neozeelandez alb este un iepure de rasă mijlocie destinat pentru producţia de carne

Deşi denumirea ar putea crea ideea că acest iepure provine din Noua Zeelandă ca şi origine, rasa a fost creată în America de către crescătorii de iepuri de pe acest continent. La formarea acestei rase a participat şi uriaşul alb. Acest iepure are un aspect corporal cu forme rotunde, ideal pentru producţia de carne. Dealtfel această rasă se pretează foarte bine la producţia intensivă, astfel în unele crescătorii de tip industrial s-au obţinut chiar 9-10 fătări pe an, însă în condiţii optime de furajare şi întreţinere.

Iepurii din această rasă se maturizează la vârsta de 6 luni, însă iepuroaicele pot fi date la montă chiar la vârsta de 5 luni, fiind una din cele mai precoce rase de iepuri.

Ca şi colorit, blana este de culoare albă, neadmiţându-se fire de păr răzleţe de altă culoare. Ochii sunt de culoare roşie, unghiile sunt incolore. Greutatea maximă este de 5 kg iar cea minimă de 3,5 kg. Urechile sunt purtate în sus şi au o lungime de 10-11 cm. Capul este rotund iar gâtul este bine înfăşurat în muşchi. Crupa este rotunjită şi bine încărcată cu musculatură.

Iepuroaicele sunt bune mame şi duc fără probleme chiar 9 pui, însă se recomandă să fie lăsaţi maxim 7 pui la o iepuroaică pentru nu a o epuiza foarte mult, mai ales dacă se urmăreşte să se obţină cel puţin 5- 6 fătări pe an.

De obicei o iepuroaică fată o medie de 5-7 pui la o fătare, însă sunt cazuri când fată chiar peste 9-10 pui. Puii pot fi înţărcaţi chiar la vârsta de o lună, ei dezvoltându-se foarte repede şi consumând hrană de la vârsta de 20 de zile.

Raportul dintre carne şi oase este de 5,8 : 1, această rasă situându-se în primele locuri din lume la producţia de carne. Este o rasă rezistentă care se dezvoltă armonios chiar dacă nu este furajată cu hrană de cea mai bună calitate, referindu-ne aici la furaje combinate, adaosuri de vitamine, minerale, comparativ cu alte rase de iepuri, în special rasele mari, care au nevoie de un consum ridicat de hrană de foarte bună calitate şi furaje combinate, mai ales tineretul. În condiţiile în care se doreşte a se obţine un maxim de eficienţă (mai ales în crescătoriile de tip industrial), această rasă valorifică excelent furajele combinate depăşind multe rase în ceea ce priveşte sporurile de greutate zilnic realizate.

Neozeelandezul alb se pretează a fi întreţinut pe pardosea realizată din grătare de metal sau plastic, atât adulţii cât şi puii, excepţie făcând masculii de reproducţie care fiind foarte activi si bătând uneori cu picioarele din spate riscă să facă bătături sau să se rănească.

Iepurele de Angora

Iepuri de AngoraInitial originar din Turcia, in prezent se cunosc patru rase – Angora englezesc, cel mai mic dintre acestea (cu o greutate medie de 2,5 kg), cu blana alba, neagra, castanie sau cafeniu deschis; Angora frantuzesc, cu o greutate cuprinsa intre 3,5 si 5 kg si cu blana de aceleasi culori. Lor li se adauga iepurii de Angora uriasi, care au o greutate de 4,5-5,5 kg si cei din rasa Angora satinat care au firul de par mai subtire decat al celorlalti, dar in aceleasi culori.

 

 

    • Angora englezesc – cel mai mic dintre iepurii de Angora cu o greutate de 2-3 kg. Acest iepure are o blana foarte bogata care necesita o ingrijire atenta din partea crescatorului.
    • Angora frantuzesc – este mai mare decat iepurele de Angora englezesc, cantareste intre 3,5 si 5 kg. Este foarte activ si prietenos, ideal ca animal de casa.
    • Angora urias – cantareste in general intre 5 kg si 8 kg, sau chiar mai mult, de culoare alba.
    • Angora satinat – firul de par este mai subtire, mai stralucitor si cu o culoare mai intensa decat la ceilalti iepuri de Angora. Cantareste in general 3-5 kg.

Culoare: Alb, gri, cenusiu, negru, albastru, cafeniu si chiar si alte nuante.
Fertilitate: Medie, cu 6 – 7 pui la o gestatie.
Productie: Lana (fir lung de pana la 10 cm, uneori chiar pana la 20 cm.)

Desi frumusetea se datoreaza in mare parte blanii bogate, aceasta le poate fi si un dusman iepurilor de Angora. Daca nu sunt ingrijiti cum trebuie, pot face blocaje respiratorii sau intestinale din cauza parului inhalat sau ingurgitat. Ei trebuie pieptanati zilnic (cu o perie sau cu o manusa speciala), pentru a elimina firele care stau sa cada si pe care le-ar putea inghiti. Periajul este foarte important, pentru ca se evita astfel si eventualele dermatoze sau aparitia unor paraziti, cum ar fi capusele.

Cunoscut pentru blana lui frumoasa, cu fir lung, iepurele de Angora este si un excelent companion, motiv pentru care sunt preferatii tuturor cand vine vorba de a avea un iepure de companie. Este recomandat familiilor cu copii. Ce atrage cel mai mult la acest iepure este blana lui matasoasa, care acopera intreg corpul (in functie de subspecie unele zone raman cu par scurt). Tuns acest iepure apare ca unul de talie mica sau medie, robust, bine construit.

Alimentatie

Iepurii de Angora mananca fructe (mere, pere) si legume (varza, morcovi, sfecla) proaspete, verdeturi si diverse cereale (porumb). Nu trebuie sa le lipseasca apa care trebuie sa fie mereu proaspata. Daca il lasati liber prin casa, trebuie sa protejati toate cablurile electrice sau sa le ascundeti, pentru ca le place foarte mult sa roada orice lucru. Nu trebuie sa fiti surprinsi daca veti gasi cateva piese de mobilier rontaite.

Un iepure de Angora traieste, in medie, 5-6 ani.

 

REX – rasa de iepuri cu parul scurt

rasa-rexRasa REX este de origine franceza si renumita pentru blana sa de calitate

Greutatea corporala a iepurilor din aceasta rasa este de 3-3,5 kg. Prolificitatea este de 5-6 pui la o fatare. Maturitatea sexuala se instaleaza la 7-8 luni.

Blana este de o foarte buna calitate. Firele de par sunt foarte dese si cu aceasi lungime ca si puful si spicul. Datorita acestui fapt da impresia ca este tunsa.

In cazul rasei exista mai multe varietati:

CASTOR – REX: de culoare bruna, ciocolatie, asemanatoare cu castorul

HAVANA – REX: de culoare bruna inchisa;

REX – NEGRU: cu peri negri de un luciu stralucitor;

CHINCHILLA-REX: de culoare gri -cenusie;

REX-ALB: o variate cu ochi rosi din incrucisarea cu rasa Termond, si alta cu ochi albastri prin incrucisare a cu rasa Albastru vienez;

REX-HERMELINA: rezultat din incrucisarea cu rasa Hermelina. Este un iepure de culoare alba cu blanita matasoasa, alcatuita din peri fini, desi si ascutiti.

Rase de iepuri. Atlas

 

Aceasta carte va ofera descrieri detaliate privind insusirile fiecarei rase de iepuri, caracteristicile specifice, istoria cresterii iepurilor, utilitatea lor, prezentarea in expozitii si valoarea raselor recunoscute de Asociatia Germana a Crescatorilor de Iepuri. In carte veti gasi 98 de rase de iepuri si aprox. 130 de fotografii color.

Cuvant inainte

Introducere

Rase de iepuri

Alaska; Iepurele de Angora, colorat; Iepurele de Angora, alb; Albastrul vienez; Gri vienez; Rex albastru-cenusiu; Rex albastru; Rasa Burgunder; Rex Castor; Chinchilla Rex; Rex Dalmatian; Rasa olandeza Deil; Argintiu german urias, albastru; Argintiu german urias, auriu; Argintiu german urias, maro-cenusiu; Argintiu german urias, havana; Argintiu german urias, negru; Berbecul german; Rasa Rex-pestrit in 3 culori; Pestritul englez; Berbecul englez; Rex-gri/albastrui; Rasa vulpe (colorata); Rasa vulpe (alb) ; Rex-galben; Rasa gri-vienez; Chinchilla mare; Rasa Marder mare; Rasa Hasen; Rasa Hasen alb cu ochi rosii; Rasa Havana; Rasa Rex-havana; Argintiu francez alb; Rasa Hermelin; Rasa olandeza; Rasa Jamora, arlechin; Rasa japoneza; Rasa californiana; Iepurele de Lothring castaniu; Chinchilla mica; Pestrit german pitic; Argintiu pitic, albastru; Argintiu pitic, galben; Argintiu pitic, gri-maroniu; Argintiu pitic, havana (brun) ; Argintiu pitic, alb; Argintiu pitic, negru; Rasa Loh; Rasa Rex-Loh; Iepure Imperial; Rasa Rex-imperial; Gri-albastrui de Marburg; Rasa Marder; Rasa Rex-Marder; Pestrit de Mecklenburg; Berbecul Meissner; Rasa gri-perla; Rasa pestrit de Rin; Rasa Rhon; Rasa Rex-Rhon; Roscat neozeelandez; Rasa Himalaia; Rasa Rex-Himalaia; Auriu de Saxonia; Satin albastru; Satin-castor; Satin-chinchilla; Satin-fildes; Satin-gri/albastrui; Satin-gri/maroniu; Satin-Havanna; Satin-californian; Satin-imperial; Satin-rosu; Satin-negru; Satin-siamez; Satin-Turingia; Negru vienez; Rasa Schwarzgrannen; Rex-negru; Rasa Separator; Rasa Siameza; Galben de Turingia; Alb de Hotot; Neozeelandez alb; Alb vienez; Rasa Weisgrannen negru inspicat; Rex-alb; Rasa Vulpe pitica, colorata; Rasa Vulpe pitica, alba; Rex-pitic; Pestrit pitic; Berbec pitic

Dotari zootehnice pentru iepuri de carne

Rapida si continua dezvoltare a tehnologiilor de crestere au pus la dispozitia crescatorului o enorma potentialitate productiva.

Adapostul cu aferentele dotari si instalatii a devenit deci un adevarat si real factor de productie in masura sa conditioneze rezultatele productive atat calitative cat si cantitative si sa consimta la o gestiune a crescatoriei rationala si convenabila.

STRUCTURI PREFABRICATE PENTRU ADAPOSTURI / MAGAZII, TERMINAL SI STAULE

Structuri din otel zincat la cald incluzand acoperisul izolant, inchideri laterale si tamplarie.

AMENAJARI INTERIOARE

Baterii de cuib femele de reproductie si ingrasare mono si pluriplan, conectate la alimentatia automata.

AMENAJARI INTERIOARE

Baterii de cuib femele de reproductie si ingrasare mono si pluriplan, conectate la alimentatia automata.

ZONA SPECIALA CUIB / ALAPTARE

Cuibul este parte integranta a custii si este compus din:

  • Despartitor din tabla care delimiteaza locul cuibului de locul femelei de reproductie.
  • Treapta cuib din plastic care sprijina pe suporturi ale brantului care delimiteaza diferite locuri de cuib

INTERIORUL ADAPOSTULUI

Cusca este microambientul in care iepurele se reproduce si creste. Totusi trebuie sa permita un habitat ideal animalului si sa garanteaze o usoara desfasurare a “manualitatii” crescatoriei, de la control la curatenie.

ALIMENTATIE AUTOMATA TIP SPIRALA

Alimentul va fi luat din soloz cu ajutorul motoreductorilor si a melcului si depozitat in palniile de incarcare pozitionate la capatul randului, de unde ulterior liniile de transport alimenteaza fiecare cusca in troaca (imaginea de sus).

 

INSTALATIE DE CURATARE MECANICA

Plugurile racloare cu dubla lama pentru curatarea zilnica sau cu o lama unica pentru cu ratirea lunara.

CONTROLUL MICROCLIMATULUI AMBIENTAL

Instalatiile de ventilare fortata, incalzire si racire cu control microclimatic gestionat de tablouri automate si sonde de prelevare. Ferestre din PVC cu lamele pentru directioanrea aerului care intra de panourile evaporatoare.

CUSTI IN AER LIBER

Special studiate pentu cresterea in aer liber. Sunt imbracate pe toate laturile cu panouri sandwich de 40 mm grosime cu tabla prevopsita si in interior spuma poliuretanica cu inalta putere de izolare care asigura bune conditii de comfort al animalului. Deschiderea tip “cutie” a usii pentru manevrele de gestionare a animalelor poate fi manuala sau automata.

Sunt structuri din otel zincat la cald incluzand acoperisul izolant, inchideri laterale si tamplarie.

Iepurele, carnea saracului

Cresterea iepurilor “pe langa casa” poate asigura, daca nu un venit foarte mare, cel putin carnea pentru masa zilnica.

 

Dar este bine sa se inteleaga de la inceput ca, daca avem astazi o pereche de iepuri, nu inseamna ca pana la sfarsitul anului o sa se umple tot satul. Cresterea iepurilor in gospodariile populatiei poate incepe cu putine animale, pentru ca apoi sa se ajunga, in scurt timp, la un anumit numar, care sa permita si sacrificarea tineretului, asigurand in fiecare zi carne pe masa.

Este obisnuit taranul roman sa aiba in curte pasari. Este bine, dar stim ca din acestea nu se infrupta prea des. Ba le lasa sa mai faca un ou, ba le vinde pentru un ban si masa tot cu fiertura de legume ramane.

In cresterea iepurilor nu este nevoie de multe boabe. Ei sunt mici fabrici de carne (si blanita) ce folosesc furajele existente in orice gospodarie, oricat de saraca ar fi ea: furaje verzi in general, fanuri si sfecla iarna si doar putine boabe. Si sunt “fabrici” si pentru faptul ca se inmultesc foarte repede (gestatia dureaza numai 30 de zile).

Indemnandu-va sa cresteti iepuri, autorul acestor randuri stie din experienta proprie ca aceste vietuitoare pot fi hranite cu cele mai diverse si ieftine furaje si ca aceste animale nu cer nici sa stai langa ele, nici adaposturi costisitoare.

Cu cheltuiala si cu munca putina, dar facuta cu tragere de inima, iepurii cresc “ca din apa”.

Chiar daca in multe zone ale tarii nu exista traditie, oamenii nefiind obisnuiti sa aiba pe langa casa astfel de animale, aceasta nu trebuie sa constituie o piedica in a indrazni sa porneasca in practicarea acestei indeletniciri.

In fosta Germanie Democrata, marea majoritate a crescatorilor de iepuri detineau nu mai mult de 5 pana la 25 de ieporoaice-mame de la care realizau cateva sute de kg de carne/an pentru vanzare.

Un asemenea exemplu ne demonstreaza ca se pot creste iepuri cu bune rezultate in gospodariile mici si, o repet, dovedind ca merita sa incepem o activitate care poate aduce beneficii chiar si in conditiile pe care le avem astazi.

Întreţinerea iepurilor pe strat de paie

       Adesea ne întrebăm care este cel mai eficient mod de a întreţine iepuri. Pe strat de paie sau pe grătare. Fiecare prezintă avantaje şi dezavantaje. În cele ce urmează vom vorbi însă despre întreţinere iepurilor pe strat de paie sau fân şi vom prezenta avantajele şi dezavantajele acestui mod de întreţinere.

Întreţinerea iepurilor pe strat de paie prezintă următoarele avantaje:

  • Iepurii au un loc cald de odihnă şi hrănire
  • se previne răcirea puilor de iepure
  • Iepurii nu fac bătături, în special rasele grele care trebuie întreţinute pe strat de paie sau fân
  • Iarna podeaua este caldă mai ales dacă iepurii se află în cuşti exterioare
  • fiind moale stratul de paie sau fân asigură un confort ridicat pentru animal

Sunt şi dezavantaje ale sistemului de întreţinere a iepurilor pe strat de paie:

  • stratul de paie trebuie sa fie uscat şi curat tot timpul fapt care necesită o atenţie deosebită
  • s-au observat atacuri mai puternice ale coccidiozei în special şi a altor bacterii în cazul în care iepurii au fost întreţinuţi pe strat de paie
  • costuri mai ridicate de întreţinere
  • muncă mai multă şi mai grea
  • spaţiu de depozitare mai mare pentru adăpostirea paielor sau fânului necesare pentru stratul pe care stau iepurii

Când optăm pentru întreţinere iepurilor pe strat de paie este bine să luăm în considerare următoarele aspecte: stratul de paie trebuie sa fie iniţial de 5-7 cm şi tot la două zile se va adăuga paie suficiente sau fân pentru ca stratul să fie mereu uscat. După 2-3 săptămâni stratul se va schimba cu unul nou. Este foarte important ca stratul de paie să fie mereu curat şi uscat altfel iepurii se pot înbolnăvi mai ales de coccidioză, boală frecvent întâlnită la puii de iepure întreţinuţi necorespunzător.

Cresterea iepurilor de casa (extensiv)

Elemetul functional in cresterea extensiv este cusca, care la inceput a fost din lemn, iar recent este confectionat din plasa de sarma.

.

 

Cresterea iepurilor in grupuri de 8-10 femele si un mascul se face intr-un spatiu imprejmuit de 15 mp amplasat la sol pe asternut de paie care se schimba o data la 1-2 ani cand se face reforma animalelor.

Cresterea in colonie se practica in custi unde se introduce 8-10 femele si un mascul.

Cresterea in custi individuale (o femela in cusca) este cel mai raspandit sistem in care pentru monta femela este dusa in cusca masculului.

Se aseaza 8-12 custi individuale pe coridor. Este bine ca masculul sa fie schimbat odata sau de doua ori pe saptamana deoarece poate aparea fenomenul de obisnuire.

La amplasarea crescatoriilor se va tine seama de urmatoarele: terenul trebuie sa fie uscat si protejat de accesul cainilor, serpilor, sobolanilor; se asigurarea cailor de acces si surse permanente de apa potabila.

Bateriile sunt prevazute cu tavite pentru colectarea dejectiilor.

Cusca se compune din pardoseala, fata custii, peretii laterali, spatele si plafonul.

Pardoseala se face din material dur cu asperitati, compact sau gratar sau plasa ochiuri de 15 x 25. Pereţii se confectioneaza din lemn, tabla sau plasa de sarma. Plafonul trebuie prevăzut cu hidroizolatie.

Inventarul custii este format din: cuib pentru fatare separat de cusca cu un perete; buzunar pentru fibroase si radacinoase amplasat in exteriorul custi pe usa; hranitorul de concentrate si adapatoarea cu picurator, confectionate din metal;

Izolarea termica trebuie sa asigure o temperatura de 12-18 grade C. Trebuie asigurata ventilatia. Vara se racesc adaposturile prin pulverizare usoara cu apa. Se respecta principiul tehnologic totul gol, totul plin.

Fazele in vederea popularii:

  • se termina cu o saptamana curatenia, spalarea, dezinfectia, dezinsectia, deratizarea;
  • se verifica adapatorile, ventilatia si incalzirea;
  • se verifica asezarea custilor;
  • se asigura materiale si unelte auxiliare fise de evidenta, tablite, lopeti, instrumentar, dezinfectante, medicamente pentru micoze si raie;
  • cu trei zile se dezinfecteaza cu 40 ml formol 40%, apa, 20 grame hipermanganat de potasiu;
  • cu o zi se aeriseste bine, si se incalzeste la 15 grade C.

La 16 saptamani ( greutatea de 3-3,5 kg) incepe activitatea de reproductie. Alegerea animalelor de prasila se face la 30 sau la 45 zile. A doua selectie se face la 3 luni. La materialul de reproductie se aplica crotali.

Pentru prevenirea diareelor se administreaza vitamina C (1g la 10ml apa). La toate animale trebuie sa se asigure nutret combinat granulat cu 17% proteina bruta si 15% celuloza.

Pentru prevenirea bolilor respiratorii in compartiment se va pulveriza Misoseptol Spray (o apasare de 5 secunde).

Se asigura un program de lumina de 8 ore. In perioada de reproductie se asigura 14-16 ore de lumina.

Pregatirea adapostului pentru populare cu iepuri

Prim faza din fluxul tehnologic in cresterea iepurilor de casa este pregatirea adapostului pentru populare.

 

Cu o saptamana inainte de populare toate lucrarile de amenajare a compartimentului trebuie sa fie terminate respectiv executate curatenia mecanica, spalarea, dezinfectia, dezinsectia, deratizarea si varuirea.

Se fac ultimele verificari si reparatii la sistemul de ventilatie, la cel de incalzire, la orificiile de admisie a aerului in adapost, la hranitori, adapatori, inchiderea usilor etc. Se verifica asezarea custilor si se face numerotarea acestora. Se asigura materiale si uneltele auxiliare (fise de evidenta, tablite, galeti, lopeti, maturi, clesti, instrumentar, dezinfectante, medicamente pentru micoze si raie, etc.)

Cu 3 zile inainte de populare, se dezinfecteaza interiorul compartimentului cu 40 ml formol, 40% ml apa si 20 g hipermanganat de potasiu pentru fiecare metru cub de incapere. Se etanseaza bine adapostul, timp de 24 ore. Personalul care executa aceasta operatiune va purta obligatoriu echipament de protectie (cizme, halat, manusi de cauciuc, ochelari si masca de gaze).

Cu o zi inainte de populare, se aeriseste bine compartimentul si daca este necesar, se incalzeste adapostul pana la atingerea temperaturii de minim 18 grade C in maternitate, de 15-18 grade C la tineret si a umiditatii de 60-70%.

Popularea se face cu tineret de minim 14 saptamani astfel ca la 16 saptamani cand iepurii ating greutatea de 3-3,2 kg sa inceapa activitatea de reproductie.

Iepurii se transporta in custi speciale cu patru sau opt locuri cu urmatoarele dimensiuni (latimea 40 cm, lungimea 25 cm si inaltimea de 30 cm). Sub custi se va aseza o tabla de plastic pentru colectarea dejectiilor. Dupa transport iepurii se introduc in carantina unde medicul veterinar stabileste daca sunt liberi de boli parazitare si infectioase si da avizul de transfer in crescatorie.

Plante cu efect pozitiv si cu efect negativ in hrana iepurilor

Iepurii sint animale erbivore, dar nu toate plantele constituie o hrana potrivita pentru ei. Unele din ele au un efect toxic si pot provoca imbolnavirea sau chiar moartea.

Principalele plante cu efect pozitiv sunt lucerna, morcovul, sfecla rosie, patlagina, ventricele si podbalul.

Lucerna. Este o planta bogata in proteina si calciu. Poate fi crescuta in gradina si o puteti recolta de 4-5 ori la sezon.

Morcovul;Sfecla rosie. Sunt bogate in vitamina A si pot servi ca profilaxie impotriva scabiei si napirlirii.

Patlagina. Poate fi data iepurilor in cantitati nelimitate. Este buna pentru functia intestinelor si pentru membranele mucoase.

Vetricele. Poate fi data in cantitati nelimitate. Va ajuta in prevenirea viermilor si altor probleme ale sistemului digestiv.

Podbalul. Poate fi dat uscat, dar numai de doua ori pe saptamina. Va impiedica aparitia balonarii.

Suplimentar la aceste plante, se mai recomanda hranirea iepurilor si cu iarba obisnuita (din paduri, de exemplu), deorece si ea are unele calitati medicinale pentru iepuri. Se mai recomanda sa dati iepurilor si un amestec de plante, astfel iepurii vor putea sa-si aleaga hrana dupa plac.

Mai puteti hrani iepurii si cu diferite cereale cum ar fi grau, porumb si orz, de obicei ca nutret combinat. Astfel de hrana este utila in special in timp de iarna, cind nu este masa verde. Mai puteti face fan din iarba cosita vara, pentru a hrani iepurii in timp de iarna.

Plantele cu efecte negative provoaca boli gastrointestinale (ceapa, sparanghelul, arpagicul, prazul); balonari diare (varza, conopida); voma diaree si moarte (plante conifere); intoxicatii mortale (resturi de plante de cartofi, tutun, rosii, cartofi cruzi)

Este important ca iepurii sa fie hraniti in fiecare zi la acelasi ora. Dati iepurilor o mincare variata si balansata. Dati hrana principala seara. De obicei, iepurii maninca mai linistit in timpul serii, deoarece este mai racoare si este mai putin zgomot. Iepurii permanent trebuie sa aiba apa potabila care trebuie schimbata in fiecare zi.

Enterotoxiemia si Enterita mucoida la Iepurele de casa

Enterotoxiemia si Enterita mucoida la Iepuri de casaDupa Cottereau si Laval, aceasta manifestare este definita ca o „emisiune foarte frecventa si foarte abundenta de materii fecale foarte lichide, insotite de pierderi minerale”, acestea au fost catalogate ca enterite nespecifice. Dupa declansarea lor cu etiologie complexa, de cele mai multe ori metabolica, cauzata de furaj, cu dezechilibru proteino-celulozic sau prin fortarea cantitativa asociata cu factori de stres in intestin, gasesc posibilitatea de invazie o organismului astfel afectat.

Mucoasa intestinala lezata creeaza posibilitatea implantarii oochistilor de coccidii, care se afla in tranzit, caci granularea furajului combinat, desi se face la temperaturi inalte, nu sterlizeaza furajul. Colibacilul si anerobii din tubul digestiv actioneaza acum prin virulenta si toxicitate.

In genereal, aspectele clinice de diaree mucoida au fost atribuite colibacilului si enterotoxemiile anaerobilor, in special lui Clostridium Perfringens. Desi specificitatea acestor germei este discutabila, am preferat sa includem aici aceste forme intrucat aproape 100% din probele analizate din astfel de episoade, atat de noi cat si de diferite laboratoare, conduc la rezultatul de enterotoxiemie, colibaciloza si coccidioza.

Enterotoxiemia

Enterotoxiemia atinge de obicei tineretul, dar si adultele, in special femelele in gestatie sau lactatie. Boala este de mult cunoscuta, Lesbouyres si Berthelon considera ca agentul etiologic este CI Perfringens, a carui actiune este favorizata de dispepsia gastro-intestinala provocata de alimentatia cu cartofi sau sfecla asociata cu lipsa de adapare (in cazul cresterii traditionale, cand crescatorii inlocuiesc iarna apa prin administrarea de suculente-radacinoase, care au un aport mare de germeni telurici in functie de gradul de incarcare cu particole de sol in special anaerobi sporulati).

Clostridiile asfel ajunse in tubul digestiv, actioneaza in lipsa alcalozei ca factor primar. Momentul interventiei lor este atunci cand deja ceilalti factori mentionati au declansat enterita metabolica, cu staza intestinala, urmata de factorul esential dezvoltarii lor, alcaloza digestiva. Din acest moment se declanseaza actiunea entero-toxica a clostridiilor prin hiperazotemie (exces de uree in sange), insuficenta renala si moartea animalului.

Manifestarea clinica este constipatia urmata de diaree, cu acumulare de gaze in stomac si intestin. Printre factorii care pot fi incriminati in aceste accidente metabolice cu exces de uree in sange, complicate cu enterotoxiemii anaerobe sunt:

    • lipsa adaptarii sau defectiuni ale adaposturilor, fapt ce pot duce la insetarea animalelor. Dupa deblocarea poantourilor, animalele consuma cantitati mai de apa (o iepuroaica poate consuma 1 litru de apa);
    • leziuni renale provocate de boli cronice (sechele de coccidioza, prin tratamente cu sulfamide);
    • supraalimentarea (nespectarea restrictiilor furajere);
    • administrarea de furaj bogat in proteina si sarac in celuloza, fainuri bogate in proteine etc.

 

 

Enterita mucoida la iepuri

In majoritatea cazurilor, din aceasta forma de boala, se izoleaza colibacilul. Dar indiferent daca sa reuseste izolarea agentului infectios, leziunea dominanta corespunde unei hipersecretii a mucoasei intestinale, prin stimularea structurilor nervoase ganglionare. Aceasta stimulare ar fi staza si alcaloza. Si in acest caz elementul comun al etiologiei ramane faptul ca aceste fermentatii survin totdeauna dupa un ansamblu de dereglari furajere, de exemplu cu ocazia schimbarii ratiei de furaj, a schimbarii conditiilor de crestere, frig, vizite, curenti de aer, apa rece etc, factori deja citati ca declansatori ai ansamblului enteritelor nespecifice. Ca simptome, in functie de categoria de varsta atinsa, boala poate imbraca doua forme:

    • O forma acuta la tineret, manifestata prin diaree cu aspect gelatinos, mucos sau vascos, adeseori cu strii sanguine, care duc repede la moartea in cca 3 zile. La necropsie se constata ca masa intestinala este puternic dilatata de gaze si se observa prin traversul seroasei, pe cecum si colon zone hemoragice, iar dupa sectionarea peretelui intestinal se scurge un continut vascos cu sange.
    • O forma subacuta intalnita la adulti, care se manifesta prin sete exagerata scrisnituri din dinti (dureri abdominale, meteorism, hipotermie), aspecte ce sfarsesc cu moartea dupa 1-2 saptamani. La examenul necropsic in afara modificarilor anatomopatologice precedente, se pot constata ulcere in colon si un important edem al peretelui intestinal. Leziunea cea mai caracteristica este prezenta in toate ansele intestinale si mai ales in intestinul gros, a unor cilindri de substanta gelatinoasa moale, sticloasa ca albusul de ou crud.

Colibaciloza in sitem intensiv-industrial este legata mai ales de anumite perioade mai critice cand iepurele este sensibil (cum ar fi la nastere si la intarcare), in special cand cedeaza la toxinele produse de multiplicarea anarhica a unor anumite suse de E.coli asa cum am vazut mai sus. In conditii defavorabile de stres atat manifestarile clinice cat si modificarile antomopatologice ale iepurilor nou-nascuti si ale celor la ingrasat nu sunt caracteristice si nu se poate face o diferentiere neta intre entitatile descrise pana acum, formulandu-se generic, asa cum s-a acceptat, ca probleme digestive sau sindromul digestiv.

Infecunditatea la iepuri

Infecunditatea iepurilorPrin infecunditate sau infertilitate se intelege capacitatea redusa de procreare, iar prin sterilitate, lipsa de procreare. Aceasta stare poate fi temporara sau definitiva. Termenul de fecunditate este utilizat pentru a indica capacitatea celor doua sexe de a produce gameti functionali sau fecunzi (spermatozoizii si ovulele), pe cand termenul de fertilitate arata mai precis capacitatea de a produce urmasii vii si viabili.
Infecunditatea la mascul se exprima sub forma de sterilitate in urmatoarele cazuri: inaptitudinea la monta (coit) si la insamantare (absenta libidoului, impotenta, anomalii si leziuni ale aparatului de copulatie), inaptitudinea la fecundatie (tulburari ale spermatogenezei).

Infecunditatea femelei se indentifica cu forma de sterilitate in urmatoarele cazuri: Inaptitudinea la monta (coit) si la insamantare (absenta caldurilor, anomalii sau leziuni ale organelor din zona coitala), inaptitudinea la fecundatie (tulburari ale ovogenezei si ale migrarii gametilor masculi si femeli in tractusul cuprins intre vagin si salpinx), tulburari ale nidatiei, ale gestatiei si ale fatarii, sau tulburari ale lactatiei, mai pot fi atribuite infertilitatii.

Refuzul montei, cat si montele urmate de infecunditate, se pot datora temperaturii prea ridicate din adapost, luminozitati foarte scazute, sau a altor conditii proaste de exploatare.

Masurile de profilaxie si tratament vizeaza: asigurarea linistii reproducatorilor, ameliorarea conditiilor de ambianta (temperatura), programul de lumina (in perioada de pregatire a tineretului reproducator se asigura un program de 8 ore lumina/zi, cu o intensitate luminoasa de 1 watt/m/2, iar in perioada de reproductie se vor asigura 14-16 ore lumina pe zi, cu o intensitate de 3-4 wati/m/2, exploatarea rationala a femelelor si masculilor etc.

Mentionam importanta deosebita a efectuarii primei monte. Prima monta este o operatiune delicata si foarte importanta pentru masculii tineri, de care depinde productia viitoare a crescatoriei sau fermei. Totdeauna femela va fi adusa in cusca masculului si va fi supravegheata pentru a se putea constata consumarea actului montei. Pentru a favoriza prima monta, se vor evita femelele nervoase sau agresive, care ar putea traumatiza masculii. Se va observa comportarea si ardoarea sexuala a masculior si se va verifica timpul pentru o incercare sau monta, respectiv daca este mai scurt sau mai lung de 2 minute.

Varsta masculilor utilizati la monta trebuie sa fie de 20-24 saptamani, iar a femelelor de 18-20 saptamani. Greutatea corporala la varsta primei monte trebuie sa fie intre 3,5-3,8 Kg depinzand de rasa, sau, ca o regula, la atingerea a 80% din greutatea de adult. Ritmul de monta trebuie sa fie de 3 ori pe saptamana, monta dubla (masculul sa efectueze doua salturi intr-un interval scurt de timp) cu o pauza de 1-2 saptamani, dupa o activitate de 4-5 saptamani. Monta se executa de regula dimineata. Dupa efectuarea montei, femela se readuce in cusca ei, notandu-se pe fisa custii data montei si masculul. In caz ca monta nu a putut fi obdervata, femela nu se lasa in cusca masculului mai mult de 3 ore, eventual repetandu-se monta a doua zi.

Diagnosticul gestatiei se efectueaza dupa 12-14 zile de la monta, prin palparea abdomenului cu delicatete, pentru a nu produce avorturi. Femelele negestante (negative la palpare), deci cu monte infecunde, in functie de stadiul ciclului estral, se planifica la o noua monta.

Boli cu incidenta redusa la iepuri

boli rare la iepuriPrintre bolile cu incidenta redusa la iepuri se numara Stafilococia, Tularemia, Toxoplasmoza, Listerioza si Tuberculoza.

Stafilococia este determinata de o bacterie gram pozitiva din genul Staphylococcus pyogenes cu speciile aureus, albus si citreus. Aceste trei specii se deosebesc intre ele prin pigmentul produs in mediile de cultura (de culoare galben-auriu, alb si galben ca lamaie). Boala prezinta importanta pentru crescatoriile de iepuri de toate dimensiunile, daca nu se respecta conditiile minime de zooigiena. Afecteaza in mod deosebit tineretul pana la intarcare.

Ca simptome toti puii din cuibul de fatare prezinta mici abcese de diferite dimensiuni, de la aceea a unei seminte de canepa pana la aceea a unui bob de orez sau mazare. De obicei punctul de plecare al acestei infectii sunt intepaturile produse de diferite plante cu spini care nu au fost indepartate din paiele cu care a fost pregatit cuibul. Abcesele in acest caz se formeaza pe labute si dupa ce s-au deschis de la sine se acopera cu o crusta de culoare verzuie. De aici se extind pe cap, in jurul nasului, ochilor, pe coapse, pe spate in regiunea ano-genitala. In majoritatea cazurilor iepurasii infectati au murit. La adulti abcesele subcutanate, din al caror continut s-a izolat stafilococul, pot fi intalnite in cele mai diferite regiuni corporale. In ce priveste tratamenul este dificil de realizat, infectia trebuie prevenita prin respectarea conditiilor de zooigiena. Aceasta se refera la alegerea atenta a paielor din care se pregateste cuibul, eliminandu-se plantele intepatoare, in special palamida. Se indica flambarea regulata a custilor. La aparitia primelor cazuri, exemplarele atinse se elimina, schimbandu-se mai intai cuibul de fatare, cat si cusca mamei.

Tularemia. Agentul etiologic este Pasteurella tularensis. Ea fost observata in special la iepurii salbatici si numai rareori la cei domestici. Este totusi importanta pentru implicatii epidemiologice ce le poate crea intrucat este transmisibila la om. Pentru examenul de laborator mentionam ca este un germene gram-negativ de 0,5 microni. Creste in agar glucoza cu sange de iepure si cisteina dezvoltand destul de incet (3-4 zile) colonii mici albicioase. Se preteaza destul de bine la cultivarea in mediul cu galbenus de ou coagulat. La noi in tara nu s-au semnalat cazuri de tularemia la iepuri domestici.

Toxoplasmoza. Boala este produsa de un protozoar parazit – Toxoplasma Cuniculi. Sunt sensibili la aceasta boala iepurii de orice varsta. Toxoplasmele sunt parazite intracelulare, dar pot fi observate si liber, in preparatele colorate cu Giemsa, formele adulte se prezinta ca niste corpusculi elipsoidali. Formele parazitare intracelulare apar ceva mai mici decat cele libere. Primele se prezinta adesea sub forma de semiluna cu extremitate ascutita si celalta rotunjita. Infectia se declanseaza la tineretul in varsta de 1-2 luni dar se exprima clinic abia dupa varsta de 3 luni. Semnele clinice nu sunt caracteristice, subiectele atinse manifesta impotenta, slabire, anemie, uneori paralizia membrelor anterioare, urmata eventual de paralizie generalizata, iar moartea survine in interval de cca 2-3 saptamani. Splina este organul modificat in mod constant, prezentandu-se marita in volum si cu mici noduli albiciosi sau galbui. Ficatul este marit in volum, nodulii albiciosi pot fi prezenti pe suprafata lui. In fazele cronice iepurii sunt cahectici, cu leziuni in majoritatea viscerelor.

Diagnosticul este destul de dificil de stabilit la exemplarele bolnave. La examenul necroscopic prezenta spleno/hepatomegaliei, cat si formatiunilor nodulare ne pot orienta spre toxoplasmoza. Examinare microscopica a nodulilor si punerea in evidenta a toxoplasmelor confirma dignosticul. Putem spune ca in momentul de fata nu exista un tratament eficace, exemplarele bolnave se elimina, iar boala este considerata antropozoonoza, putand trece de la iepure la om.

Listerioza. Agentul etiologic este Listeria-monocitogenes. Manifectarile clinice si anatomo-patologice sunt caracterizate prin monocleoza si leziuni de tip meningoencefalitic. Germenul are forma bacilara, dispus ca elemente separate, cate doi in forma de V sau in lanturi scurte. Este oarecum asemanator cu bacilul rujetului.

Listerioza la iepure evolueaza sub doua forme:

    • Forma endematoasa-necrozata apare primavara si toamna la tineretul intarcat sub 3 luni. Acesta incepe sa slabeasca rapid si sa manifeste fenomene convulsive pana cade intr-o stare comatoasa, dupa care survine moartea.
    • Forma enecefalitica, primul simptom este devierea laterala a capului si imposibilitatea de a se hrani. Aceasta stare se poate complica cu tulburari de echilibru, exemplarul rostogolindu-se pe partea in care capul este deviat, moare prin cahexie, datorita inanitiei.

Diagnosticul este foarte greu de pus, diagnosticul de laborator este singurul in masura sa precizeze natura bolii, prin izolarea si identificarea germenului. In ce priveste tratamentul, putem spune ca unele sulfamide pot da rezultate, dar conduita generala de a elimina exemplarele bolnave si a executa dezinfectia custilor ramase, este singura valabila si certa in cazul listeriozei, mai ales daca avem in vedere severitatea bolii la om.

Tuberculoza. Agentul etiologic este Mycobacterium tuberculosis (bacilul lui Koch), tuberculoza iepurelui de casa fiind o boala infectocontagioasa cronica, caracterizata clinic prin slabire progresiva a organismului si anatomopatologic prin leziuni nodulare in diferite organe si tesuturi. Boala este intalnita rar la iepure dar este prezenta totusi pentru implicatiile sale epidemiologice. Iepurele este sensibil la cele trei tipuri de bacil Koch: uman, bovin si aviar.

Simptomatologia depinde de tipul de bacil cu care s-au infectat iepurii. In majoritatea cazurilor se intalnesc forme respiratorii produse de tipul bovin. De la aparatul respirator infectia poate disemina in cele mai variate tesuturi si organe. Modificarile anatomopatologice se refera la focarele tuberculoase pulmonare, hepatice, intestinale sau pe seroase. Diagnosticul se pune pe baza examenului de la borator, punandu-se in evidenta microscopic, prin colorarea Ziehl. Diagnosticul presupune apoi tipizarea tulpinii izolate. Tratamentul nu exista, exemplarele suspecte se ucid apoi prin ardere, iar custile se dezinfecteaza riguros prin flambare.

Savoarea mancarurilor din carne de iepure

2rabbit 1Iepurele este vanatul cel mai obisnuit, fiind raspandit aproape in intreaga lume.

Iepurele era considerat in vechime un simbol al sinceritatii, iar romanii ii atribuiau diferite virtuti inclusiv de a da frumusete. Imparatul Alexandru Sever manca iepure in fiecare zi si legenda spune ca datorita acestui fapt avea o frumusete deoasebita. Tot romanii spuneau ca cei care manca carne de iepuri dorm bine si viseaza frumos.

Carnea de iepure este savuroasa si excitanta, nu prea greu de digerat. Grimond de la Reyniere, spunea despre iepure ca luna ianuarie ofera iepuri excelenti si in toata maturitatea lor, si ca trebuie preferati in special pe cei vanati in zona de munte. 2Civet de lapin avec sa sauceSe spune ca din partea din fata se face un fel de mancare numita ”civet”, iar din parte din spane bine impanata, o friptura remarcabila. Carnea de iepure poate fi pus in orice sos pentru a ne stimula senzualitatea. Se poate folosi la prepararea pateurilor reci sau calde. Dintre carnurile negre, cea de iepure este cea mai usoara si mai frageda.

Mancarea CIVET se prepara astfel: se pun bucatile de iepure sa se rumeneasca cu morcovi, ceapa si cu o capatana de usturoi, apoi adaugam o lingura de faina, la prajit, si stingem cu vin rosu sau alb. Lasam sa fiarba inabusit si la urma strecuram sosul, pastrand bucatile de carne de-o parte. Garnitura se pregateste din ciuperci, ceapa mica si bucatele de costita afumata, toate prajite la un loc si apoi adaugam peste carne. Turnam sosul deasupra si lasam inca putin la scazut.

Microclimatul in adaposturile pentru iepuri

Microclimatul in adaposturile de iepuriPrintre particularitatile fiziologice, care obliga crescatorul la o conduita tehnologica aparte, reactivitatea neuroendocrina la factorii de mediu este dominanta, capabila sa joace un rol foarte important in declansarea fenomenelor patologice. Modificarile factorilor de mediu (temperatura, umiditatea, ventilatia, teama, zgomotele, lumina, mirosurile etc.) constituie pentru iepuri stresuri majore care influenteaza, prin sistemul nervos central, activitatea glandei suprarenale, provocand secretia unei cantitati sporite de adrenalina.
Prima actiune a acestui hormon determina modificari asupra presiunii arteriale si accelerarea batailor inimii (tahicardie), diminuarea peristaltismului si tranzitului digestiv (oprirea cecotrofiei) dezechilibrul ph-ului intestinal in directia alcalozei (favorizarea dezvoltarii florei colibaciliare, lezarea integritatii intestinale, hemoragii si necroze, enterite si enterotoxiemie), favorizarea starii congestive inflamatoriie a cornetilor nazali din caile respiratorii superioare (jetul si inmultirea exagerata a germenilor saprofiti, Bordetella si Pasterurella).

In a doua faza, adrenalina, declanseaza o reactie neurovegetariana repercutanta asupra metabolismului glucozei si ionilor sanguini, provoaca deshidratarea organismului, perturbarea oxigenarii pulmonare, care genereaza faza neuroendocrina a socului.

Neluarea in considerare a acestor particularitati fiziologice a determinat esecuri si, ca urmare, patrunderea tarzie a iepurilor printre speciile crescute in sistem intensiv (industrial). Trebuie sa retinem ca zgomotele obisnuite produse de ventilatoare, manipularea utilajelor, etc., care se repeta zilnic, nu provoaca stresuri. In schimb, variatiile bruste de temperatura, umiditate, ventilatie, zgomote puternice si neobisnuite, duc la aparitia de puternice tulburari. Pentru a valorifica la maximum potentialul productiv al iepurilor este important ca acestia sa nu aiba de luptat cu diferitii factori externi din mediu. Pentru aceasta este necesar sa se tina cont de urmatorii factori de mediu:

Temperatura. Unul dintre cei mai importanti factori de microclimat, exercita o actiune directa asupra starii de sanatate a iepurilor (frigul este o cauza a bolilor respiratorii si digestive, in timp ce caldura este factorul cauzal al indigestiilor si afectiunilor respiratorii).

Deasemnea reproductia este redusa foarte mult in perioadele calde, cand se observa o marire a numarului montelor care nu sunt urmate de fecunditate, ca urmare a diminuarii spermato-genezei si a apetitului sexual, care este toal incetat in cursul iernii, daca nu se efectueaza in adaposturi climatizate. Cresterea temperaturii de la 20 la 30°C duce la scaderi de peste 20% ale consumului zilnic, care antreneaza si reduceri ale performantelor de crestere, viabilitatii embrionilor si a productiei de lapte a iepuroaicelor. Atmosfera din interiorul adapostului, de exemplu temperaturi ridicate, determina marirea concentratiei de amoniac si a vaporilor de apa, care favorizeaza dezvoltarea microbismului.

Umiditatea. De regula umiditatea nu pune probleme deosebite pentru iepuri. Observatiile au aratat ca iepurii sunt sensibili la o umiditate scazuta (inferioara lui 55%) si sunt rezistenti la umiditati ridicate (explicat de faptul ca iepurele salbatic sta pe pamant in conditii de umiditate chiar de peste 90%). Limita confortului optim o reprezinta umiditatea de 65-80%, nivel posibil de realizat fara instalatii speciale. Umiditatea devine un factor agresiv in conditiile in care temperatura depaseste limitele confortului si anume temperatura ridicata (aproape de temperatura corpului), sau atunci cand caldura latenta (sub forma de vapori de apa) nu mai poate fi evacuata (evaporarea foarte slaba), iar organismul ajunge la o situatie grea care poate duce la prostratie. Perioadele de calduri mari cu umiditate peste 90% pot pune probleme deosebite cresterii iepurilor. Sau atunci cand temperatura foarte scazuta si umiditatea este aproape de saturare, se produce condens pe peretii adaposturilor rau izolate, pe grilajele custilor si pe peretii cuiburilor de fatare metalice. In plus apa fiind un bun conducator termic, frigul devine accentuat, ducand la pierderi de caldura prin convectie si conductie la nivelul iepurilor (sursa de declansare a bolii respiratorii si digestive).

Microclimat iepuriVentilatia. In special pentru aceasta specie, are un rol important in: reinnoirea aerului viciat din adaposturi si oxigenarea lui; evacuarea gazelor nocive; scaderea temperaturii si excesului de umiditate din adaposturi. Gazele nocive care pot exista in adaposturile pentru iepuri sunt de doua feluri: gaze grele (bioxidul de carbon, hidrogenul sulfurat) si gaze usoare (metanul si amoniacul) si apar ca urmare a respiratiei iepurilor (care degajeaza vapori de apa si CO2) si a fermentatiei dejectiilor (si a dejectiilor insasi, care prin fermentare elimina amoniac si hidrogen sulfurat). Evacuarea gazelor nocive diminueaza incidenta afectiunilor respiratorii dar si digestive. Se apreciaza ca limita tolerabila de amoniac este de 20-30 ppm, peste acest nivel ambianta devine periculoasa, concentratia optima fiind de 5ppm.

Putem preciza ca viteza aerului la nivelul iepurilor de 0,30-0,40m/s este bine acceptata de iepuri vara, pentru a le asigura pierderile de caldura ale organismului. In schimb iarna valorile optime se reduc intre 0,10-0.20m/s, pentru a se micsora schimbul de aer intre organism si mediul inconjurator. Normele de ventilatie acceptate la ora actuala variaza de la 1 la 3m³/ora/kg greutate vie, in functie de temperatura ambianta. Vara se va mari debitul aerului. In cresterea iepurilor se folosesc doua tipuri de sisteme de ventilatie: Ventilatie statica (aplicata in cresterea gospodareasca a iepurilor si in adaposturile cu densitate mica de animale), bazata pe diferenta de densitate intre aerul cald din interior si cel rece din exterior si ventilatie dinamica (in care diferenta de presiune este creata prin ventilatoare).

Lumina influenteaza mult productia, comparativ cu majoritatea celorlalte animale, indiferent de varsta, sex, sau stare fiziologica in care se afla iepurii dintr-un adapost-hala. Pentru femele de reproductie, o perioada de lumina de 15-16 ore pe zi permite in acelasi timp un grad ridicat de acceptibilitate al masculilor si realizarea unei productii constante in tot timpul anului.

In cazul in care femela refuza de mai multe ori masculul (procent de acceptare, in medie, sub 50%, pe o perioada de 2 saptamani consecutiv) este bine sa se mareasca perioada de lumina pentru reproducatori cu 1-2 ore pe zi, prin modificarea orei de stingere si nu a celei de aprindere. Depasirea duratei zilei lumina de peste 17 ore produce perturbari in comportamentul iepurelui. Pentru masculii la reproductie un program de 10 ore lumina si o temperatura de (15-16°C) stimuleaza si mentine ritmul de reproductie (in sistemul industrial, hale cu efective mari, se aplica acelasi program de lumina si anume 14-16 ore pe zi, intrucat atat femelele cat si masculii sunt cazati comun, iar programul influenteaza intr-o oarecare masura activitatea reproductiva a masculilor.

Sistemul semiintensiv de crestere a iepurilor

Sistemul semiintensiv gospodaresc de crestere a iepurilorSistemul semiintensiv de crestere a iepurilor de casa este larg utilizat de crescatoriile mici familiale. Pentru confectionarea adapostului se utilizeaza diverse materiale existente in gospodarie, iar pentru furajare se folosesc deseuri menajere, alaturi de diverse alte furaje. Acest sistem semiintensiv este cunoscut si sub denumirea de ”sistem gospodaresc de crestere a iepurilor’‘.

 

 

 

Intregul ciclu de productie se desfasoara in custi, cu spatiu limitat, individualizate sau grupate in baterii de custi, pe un singur nivel sau dispuse pe 2-3 nivele. In acest sistem, custile de iepuri se amplaseaza direct afara, in aer liber, sub copertine simple, in soproane sau in alte adaposturi existente. Se poate utiliza si un sistem combinat, de tinere a custilor cu iepuri afara in sezoanele calde si adapostirea de la sfarsitul toamnei pana la inceputul primaverii pentru climat temperat. Alegerea locului de amplasare a crescatoriei este limitata de perimetrul gospodariei. De obicei, se utilizeaza spatiile linistite din curti si gradini, evitandu-se amplasarea in locuri predispuse la stresuri. La amplasarea crescatoriei trebuie sa se tina seama de urmatoarele:

    • terenul sa fie sanatos, uscat, cu apa freatica la adancime relativ mare, sa asigure evacuarea apelor rezultate din precipitatii.
    • sa fie aparat de vanturile dominante puternice, sa aiba suficenta lumina dar sa fie umbros si protejat de accesul cainilor, pisicilor, vulpilor, sobolanilor, dihorilor, etc.
    • sa se asigure o sursa permanenta de apa potabila pentru adapostul iepurilor si pentru igenizarea custilor.

 

Acest sistem de crestere este foarte raspandit in Romania, avandu-si originea in crescatoriile organizate de proprietarii de mari suprafete de teren agricol din tara. Erau doua tipuri de sectii: de reproductie si sectia de crestere.

 

Sectia de reproductie era organizata, in vechile IAS-uri, intr-o incinta ferita de vanturi dominante si curenti de aer, custile fiind dispuse pe cele patru laturi ale incintei, pe doua nivele. Erau custi simple, din lemn, care asigurau reproducatorilor conditii optime de confort si igienico-sanitare. Hrana era asigurata din cereale, fan masa verde, distribuite manual, iar adaparea prin jgheaburi simple, la fiecare cusca, cu distribuirea apei, deasemenea manuala. In aceasta incinta puteau sa fie cazati circa 600 de reproducatori, femele si masculi, in tot timpul anului, insa cu reproductie numai in anotimpul calduros.

 

In Sectia de crestere, dupa intarcare si pana la livrare, tineretul era crescut pe pardoseala (de caramida), intr-un adapost compartimentat pentru diferite varste, unde li se asigura o zona cu asternut (cca.50% din suprafata) si altele cu jgheaburile (simple) de hranire si adapare, toate cu distribuire manuala. Cand la nivelul anilor 80, in Romania au inceput sa fie puse in functiune ferme de iepuri de tip industrial, sistemul semiintensiv a fost mentinut in gospodariile taranesti si in crescatoriile de iepuri de rasa, detinute de crescatori pasionati, hobisti, pentru participarea la expozitii in tara sau peste hotare. Sistemul se crestere de tip industrial a disparut dupa 1989 dar sistemele semiintensive de tipul celui aratat au rezistat, desi au fost afectate si acestea de criza economica, o parte din aceste crescatorii desfiintandu-se, iar altele micsorandu-se ca dimensiuni. Putem spune ca acest sistem de crestere a iepurilor, practicat de mai bine de un secol in Romania, va exista si in perioada urmatoare atat cel taranesc cat si de expozitie.

Cecotrofia la iepuri

Cecotrofia iepurilorO particularitate a digestiei la iepuri o constituie fenomenul de “cecotrofie”, care consta in eliminarea a doua tipuri de excremente, din care reingereaza numai unul din tipuri, pe acelea numite cecotrofe (numite si crote moi). Cecotrofia este un fenomen diferit de coprofagie, care corespunde producerii unui singur tip de excremente, din care o parte se reingera (fenomenul intalnit la sobolani, porc si accidental la caine si cal).
Iepurele elimina doua tipuri de excre-mente:

Crote dure, sferice cu diamentru de cca 1cm, putin stralucitoare cu un continut mare de deseuri friboase. Ele nicodata nu sunt ingerate de catre iepure si sunt foarte usor de observat sub custi sau pe asternutul din cusca in conditii normale.

Crote moi – cecotrofe, sunt foarte greu de observat, ele fiind preluate direct din anus de catre iepure. Cecotrofele se prezinta ca o reuniune de mici aglomerari sferice, in diametru de 4 mm, sub forma de ciorchine, legate intre ele cu un mucus. Suprafata cecotrofelor este stralucitoare, de culoare verzuie in momentul emisiei lor si foarte repede se oxideaza in prezenta aerului. In momentul expulzarii lor din anus, cecotrofele sunt absorbite de catre iepure. In gura ele se desfac si cecotrofele unite prin stratul de mucus sunt eliberate. Sunt inghitite fara masticatie, se regasesc in stomac, in partea opusa pilorului, si sunt lent desfacute sub influenta miscarilor peretilor stomacului si se amesteca cu nutreturile ingerate, constituind un amestec in proportii variabile de nutret si cecotrofe care trec astfel in intestin. Materialul de formare a cecotrofelor, ca si cel a crotelor dure, provine din cecum. Acesta este un rezervor de fermentare important unde microorganismele se dezvolta pe seama materialului nedigerat in timpul trecerii intestinul subtire. Aceasta flora sintetizeaza proteine microbiene si de asemenea vitaminele B si C. Cecumul dezvoltat si prezenta florei microbiene sunt elemente indispensabile formarii cecotrofelor. Pentru producerea acestora, o anumita fractiune in continutul cecumului traverseaza colonul, fara mari transformari. Aceasta jonctiune se inconjoara de o pelicula de mucus la sfarsitul colonului proximal inainte de a fi eliminata prin anus si imediat ingerata. Pentru producerea crotelor tari, o fractiune din continutul cecal este format in cursul trecerii sale prin segmentul boselar al colonului. In prima parte a acestui segment se realizeaza imbogatirea in celuloza si in particule grosiere ramase nedigerate si saracirea in proteina. In partea a doua a colonului boselar se realizeaza formarea crotelor dure si apoi deshidratarea acestora. In toate cazurile, rolul colonului este pasiv in cazul cecotrofelor si activ in cazul formarii crotelor tari. Dupa reingurgitarea cecotrofelor, in stomac incepe sa se dezvolte o nou fermentatie, inainte ca aceasta sa treaca pilorul.

Cecotrofia este caracteristica iepurelui cu alimentatie de tipul animalului adult. Nu exista formarea cecotrofe la nou nascuti. Acest fenomen incepe cu varsta de 3 saptamani, dupa care se consuma primele alimente solide. Cecotrofele sunt de patru ori mai bogate in nacina si riboflavina decat crotele dure, de sase ori in acid pantotenic si de cca trei ori in vitamina B12. Dubla trecere a alimentelor prin cele doua mari compartimente ale tubului digestiv (stomacul si cecumul), datorita cecotrofiei, face ca digestia la iepure sa asemene cu cea realizata la rumegatoare. Acest lucru a facut pe unii specialisti sa considere iepurele “un rumegator de un tip special”.

Iepurele de casa

iepure de casaPutin pretentios la conditiile de crestere si de nutritie, de o frumusete si delicatete aparte, simpaticul iepuras asigura nu numai o afacere sigura pentru un crescator dar si o activitate placuta si recreativa. Fie ca este crescut din pura pasiune, in numar mic, fie ca dimensiunile crescatoriei sunt medii sau mari, in toate cazurile satisfactia cresterii iepurilor este garantata cu o singura conditie: sa fie respectate si cunoscute preferintele minime pe care aceasta simpatica specie de animale mici le solicita.

 

Sistemul semiintensiv de crestere a iepurilor de casa, cunoscut si sub denumirea de „sistem gospodaresc” este larg utilizat de catre crescatoriile mici, familiale. Intregul ciclu de productie se desfasoara in custi, cu spatiu limitat, individualizate sau grupate in baterii de custi, pe un singur nivel sau dispuse pe doua nivele. In acest sistem, custile de iepuri se amplaseaza direct afara, sub cerul liber, sub copertine simple in soproane sau alte adaposturi existente. Se poate utiliza si un sistem combinat, de tinere a custilor cu iepuri afara in sezoanele calde si adapostirea acestora de la sfarsitul toamnei pana la inceputul primaverii.

Alegerea locului de amplasare a crescatoriei este limitata de perimetrul gospodariei. De obicei, se utilizeza spatiile linistite din curti sau gradini, evitandu-se amplasarea in locuri predispuse la stresuri. Cresterea iepurilor se face in custi individuale si in custi colective. Custile individuale se folosesc pentru femele si masculi iar custile colective pentru cresterea puilor. Femela este cazata intr-o cusca echipata cu adapatoare, hranitoare si cuib de fatare, iar masculul dispune de o cusca asemanatoare cu cea a femelei, mai putin cuibul de fatare.

Custile pot fi construite din diverse materiale: lemn, plasa, sarma, tabla si alte materiale insa ele trebuie sa asigure conditii normale de crestere, reproductie si dezvoltare pentru iepuri. Din aceasta cauza ele trebuie:

  • sa protejeze iepurii impotriva curentilor de aer, frigului si caniculei.
  • sa aiba suficienta lumina dar sa fie umbros si protejat de accesul ciinilor, pisicilor, sobolanilor, dihorilor, etc.
  • sa asigure un loc de odihna si spatiu suficient de miscare si sa nu permita iesirea iepurilor din cusca.

 

Modificarile factorilor de mediu constituie pentru iepure stresuri majore, din aceasta cauza este necesar sa evitam variatiile bruste de temperatura, umiditate, ventilatie, zgomotele puternice si neobisnuite ce vor duce la aparitia unor puternice tulburari.

O alimentatie sanatoasa si rationala este una din principalele chei de succes in cunicultura. Furajarea iepurilor cu nutreturi produse in gospodarii este cea mai veche metoda de alimentatie a iepurilor. Prin aceasta metoda se valorifica diversc surse de furaje suculente si grosiere, precum si nutreturile concentrate. Trebuie sa tinem cont de urmatoarele:

  • asigurarea, prin combinarea surselor, a cerintelor nutritionale
  • palatabilitatea (gustul) componentelor
  • inlaturarea furajelor toxice prin natura lor sau devenite toxice prin depozitare necorespunzatoare
  • asigurarea corespunzatoare cu apa

Nutreturile folosite in hrana iepurilor sunt:

  • Cerealele (ovaz, grau, orz, porumb);
  • Leguminoasele (mazare, fasole, bob, linte, soia);
  • Nutreturile suculente (lucerna, trifoi, sfecla furajera, morcovii, patrunjelul cu radacina, varza, fanul de lucena si cel de trifoi).

In 24 de ore un iepure adult maninca de aproximativ 90 de ori, consumul fiind mai frecvent noaptea decat ziua. Bineinteles nu trebuie sa lipsesca apa proaspata, iepurele adult bea in fiecare zi o cantitate de apa de doua ori mai mare decat cea a substantei uscate consumate.

Ce trebuie sa stim despre hrana iepurilor

Hranirea iepurilorPentru a evita inbolnavirea sau chiar moartea dragalasilor iepurasi trebuie sa cunoastem toate elementele nutritive necesare unei alimentatii echilibrate pentru a evita efectele negative datorita excesului unuia sau altuia dintre elemente sau dezechilibrului proportional dintre ele.

Iepurii sunt animale erbivore insa nu toate plantele sunt potrivite pentru acestia, unele dintre acestea pot fi toxice, iar efectul lor toxic poate aparea chiar si dupa cateva saptamani sau luni.

Plantele care au efect benefic asupra sanatatii lor sunt:

    • Lucerna – bogata in proteina si calciu
    • Morcovul, sfecla furajera si sfecla de zahar, guliile – bogate in vitamina A putand fi folosite si profilactice impotriva scabiei si naparlirii
    • Patrunjelul atat ca frunze cat si ca radacina constituie o importanta sursa de vitamine
    • Patlagina si vetricea sunt recomandate a fi administrate in cantitati nelimitate pentru buna functionare a aparatului digestiv; vetricea previne si aparitia viermilor intestinali
    • Potbalul poate fi dat uscat de doua ori pe saptamana impiedicand aparitia balonarii

Se recomanda hranirea iepurilor vara si cu iarba obisnuita, iar iarna cu fan de lucerna, de trifoi, de pajiste. Se recomanda ca aceste fanuri sa fie recoltate si depozitate cu atentie pentru a preveni mucegairea lor, stiut fiind faptul ca mucegaiurile pot fi fatale pentru iepuri.

Paiele de grau si alte cereale vor fi administrate obligatoriu o data pe saptamina si de cate ori apar tulburari digestive (diaree). Este deasemenea recomandat ca acestea sa se gaseasca in permanenta in custi.

Legumele si fructele date iepurelui trebuie sa fie mereu curate, spalate, insa niciodata umede. Dupa spalare uscati-le bine sau asteptati sa se usuce de la sine si abia apoi puneti-le in cusca iepurelui.

Vegetalele acestea nu trebuie sa constituie masa principala a rozatorului, ci sunt vazute ca si gustari, rasfat, ca desertul pentru noi. Fructele contin multe zaharuri si enzime care pot da diaree, mai ales daca acestea se suprapun si peste o dieta saraca in fibre.

Este important ca iepurii sa fie hraniti in fiecare zi la acelasi timp, iar mancarea sa fie cat mai variata si bine echilibrata. Ar fi indicat sa fie hraniti seara. De obicei, iepurii maninca mai linistit in timpul serii, deoarece este mai racoare si este mai putin zgomot.

Cerealele sunt foarte recomandate in hrana iepurilor. Acestea se administreaza ca suplimente 20-60 g/zi/cap sub forma de graunte macinate – Ordinea valorii lor biologice este urmatoarea: ovaz > griu > orz > porumb. Nutreturile leguminoase cum ar fi: mazarea, fasolea, bobul, lintea, soia reprezinta importante surse proteice si energetice cu valoare deosebit de ridicata.

De evitat

Trebuie evitate vegetalele care provoaca gaze. In aceasta categorie sunt incluse: varza, trifoiul, conopida, castravetii, bulbii de orice fel, cerealele. Totusi in cantitati foarte mici si 1-2 ori pe saptamana aceste alimente pot fi administrate fara sa produca probleme.

Salata, cea atat iubita de stapanii iepurilor, este foarte daunatoare „urecheatului”. Aceasta contine lactucarium, o substanta care determina diaree severa si care poate duce pana la moartea animalului.

Daca lasati iepurele liber prin gradina, supravegheati-l continuu deoarece multe plante pot parea apetisante pentru el, insa daunatoare: trifoiul, cucuta, matraguna, caprifoiul, majoritatea plantelor ornamentale si cu flori.

Plantele toxice pentru iepuri sunt:

    • Ceapa, sparanghelul, arpagicul, prazul ce duc la boli gastro-intestinale;
    • Cartofii cruzi, frunza de cartofi, resturi de planta de la rosii, resturi de planta de tutun, care in majoritatea cazurilor vor provoca moartea;
    • Plantele conifere ce provoaca gastroenterita, voma, diaree si moarte

Adaparea

Iepurii trebuie sa aiba permanent apa potabila care trebuie schimbata in fiecare zi. Apa este foarte importanta. Iepurele bea in fiecare zi o cantitate de doua ori mai mare decit cea a substantei uscate consummate.

Pasteureloza iepurilor

PASTEURELOZA IEPURILOR 1Boala mai este denumita si Septicemia Hemoragica a iepurilor. De obicei sunt afectate animalele tinere, dar poate afecta si animalele adulte.
Agentul cauzal este cel mai frecvent Pasteurella Multocida care actioneaza pe fondul unor factori favorizanti: frigul, supraaglomerarea sau alimentatia deficitara. Boala evolueaza enzootic sau chiar epizootic, fiind una dintre cele mai pagubitoare boli ale iepurilor.

Clinic, evolueaza sub forma supraacuta, acuta si cronica.
In forma supraacuta apare brusc hipertermia (420C), abatere, congestie, dispnee si moarte fulgeratoare in maxim 24 h.

In forma acuta, pe langa semnele descrise mai sus apar si tulburari respiratorii: dispnee, jetaj, stranut, raluri si matitate pulmonara. Animalele mor de obicei in 5-8 zile.

Forma cronica apare de obicei la adulti. Se caracterizeaza prin febra moderata si semne in functie de localizare. In localizarea nazala (coriza) apare prurit nazal, stranut, jetaj bilateral purulent, dispnee si conjunctivite mucopurulente si cheratite, uneori pleuropneumonie. Boala se poate exprima si prin formare de abcese reci solitare sau multiple de marimi diferite cu localizare subcutanata, intermusculara, in ganglioni etc. care prin deschidere lasa sa se scurga un puroi albicios cremos. Aceasta forma are evolutie lenta, chiar luni de zile, timp in care animalele slabesc si mor prin epuizare.

Tablou morfopatologic

Forma supraacuta:

    • diateza hemoragica
    • exudate seroase si serofibrinoase in cavitati

Forma acuta:

    • pneumonie crupala cu focare necrotice
    • pleurezie
    • pericardita serofibrinoasa sau purulenta
    • enterita catarala sau hemoragica

Forma cronica:

    • cahexie generalizata in organe si tesuturi
    • leziuni fibrino-necrotice sau necrotico-purulente in organe (pulmon, uter, etc.) si tesuturi
    • puroi in cavitatile nazale
    • rani la nivelul botului
    • conjunctivite
    • cheratite
    • abcese multiple de marimi diferite cu localizare subcutanata, intermusculara sau ganglionara; chiar si uterina.

 

PASTEURELOZA IEPURILOR 2 PASTEURELOZA IEPURILOR 3
Fig. 1- abcese uterine Fig. 2 – abcese pulmonare

 

 

PASTEURELOZA IEPURILOR 4 PASTEURELOZA IEPURILOR 5
De la nivelul organelor sau tesuturilor cu leziuni se vor recolta probe
in vederea examenului bacteriologic.

Diagnosticul se pune pe baza datelor epizootologice, clinice, morfopatologice si bacteriologice.

Masuri de combatere si profilaxie

In urma stabilirii diagnosticului se declara boala si se instituie masuri de carantina de gradul III in ferma respectiva. Animalele cu forme supraacute si cronice fiind incurabile, se pot trata doar cele cu forme mai putin grave. Animalele bolnave se izoleaza si se trateaza cu antibiotice si cu ser antipasteurelic mamifer 5-10 ml; se indeparteaza concomitent si factorii favorizanti.

Abatorizarea iepurilor de casa

abator iepuriIn momentul proiectarii abatoarelor de iepuri de casa, trebuie sa se urmareasca realizarea unei linii de sacrificare mecanizate si automatizate, dispusa optim din punct de vedere al fluxului tehnologic, al transporturilor interioare, al spatiului ocupat si al organizarii productiei.

Din punct de vedere al capacitatii de sacrificare si de prelucrare, precum si al dotarii, abatoarele de iepuri de casa se pot grupa in abatoare: mici, mijlocii si mari. Abatoarele mici si mijlocii, sunt dotate cu linii tehnologice specializate pentru taierea si prelucrarea iepurilor de casa. In abatoarele mari de pasari pot exista si linii tehnologice pentru sacrificarea iepurilor de casa.

Sectoare de activitate in abatorul de iepuri

Indiferent de capacitatea de sacrificare si de nivelul tehnic al liniei tehnologice, abatoarele de iepuri de casa trebuie sa prezinte urmatoarele sectoare de activitate:

  • Sectorul de receptie, cuprinde: spatiu de receptie si de stationare a iepurilor, spatiu de alimentare a liniei de sacrificare, spatiu de spalare si de dezinfectare a custilor de transport;
  • Sectorul de industrializare, cuprinde: spatiu de prelucrare initiala (asomare, suspendare pe suportul transportorului conveierizat, sangerare, jupuire), spatiu de eviscerare, spatiu de prelucrare finala (indepartarea picioarelor de la genunchi si de la jaret in jos, spalarea carcaselor la dus cu apa rece, fasonarea carcaselor), spatiu de zvantare, spatiu de racire, spatiu de sortare, transare si ambalare, precum si spatii auxiliare;
  • Sectorul de depozitare si expeditie, cuprinde: spatii de depozitare pentru carne refrigerata si congelata, precum si un spatiu suplimentar cu un coridor de expeditie;
  • Sectorul de prelucrare a subproduselor necomestibile si alte deseuri organice, cuprinde: spatiu de colectare initiala a subproduselor si spatiu de prelucrare cu anexele respective;
  • Sectoarele auxiliare cuprind: centrala frigorifica, fabrica de gheata, centrala termica, statia de alimentare cu apa potabila, statia de epurare a apelor uzate, post trafo, depozit de ambalaje, atelier mecanic, spatiu de spalare a navetelor de material plastic folosite in abator pentru manipularea iepurilor, spalatorie pentru echipamentul de protectie, birouri, vestiare filtru pentru personalul din sectie, birou medic veterinar, sala de mese.

Criterii sanitar-veterinare

Abatoarele de iepuri de casa trebuie sa indeplineasca exigentele sanitar-veterinare incepand chiar de la proiectarea acestora, apoi pe parcursul realizarii lor, si, in final, de-a lungul exploatarii. Pentru realizarea acestor exigente trebuie sa avem in vedere urmatoarele aspecte:

Amplasarea abatorului: in afara localitatilor, pe terenuri plane, uscate, ferite de vanturi dominante, cu apa subterana la o adancime adecvata, cu acces la sosele si la calea ferata, la o distanta convenabila de linia de inalta tensiune si de o sursa de apa potabila, in zone lipsite de factori nocivi.

Constructia spatiilor tehnologice: realizarea unui flux de productie coerent, fara intersectarea zonelor murdare si curate; dispunerea spatiilor si a locurilor de lucru in succesiunea operatiilor tehnologice; spatiile folosite pentru produsele comestibile sa fie complet separate (pana in tavan) si distincte de spatiile cu produse necomestibile; materialele folosite in constructie sa fie impermeabile, nealunecoase, rezistente la uzura si coroziune (la apa calda, substante dezinfectante si pentru curatenie etc.); peretii interiori si stalpii de sustinere din spatiile tehnologice sa fie construiti din materiale usor de igienizat; pervazul ferestrelor inclinat la 45°; locul de unire a peretilor cu pardoseala si cu tavanul trebuie sa fie rotunjit; usile sa fie suficient de largi si lipsite de prag; usile care comunica cu exteriorul sa se deschida bine si sa fie echipate cu dispozitive automate de inchidere; iluminarea spatiilor tehnologice cu tuburi fluorescente dimensionate adecvat spatiului; asigurarea de instalatii termice, frigorifice si de ventilatie adecvate; dimensionarea retelei de aprovizionare cu apa in vederea satisfacerii necesarului de apa pentru prelucrarea carcaselor, mentinerea igienei abatorului; reteaua de canalizare trebuie sa asigure indepartarea permanenta si rapida a apelor uzate.

Utilajele din abatoarele de iepuri: trebuie sa fie confectionate din materiale neabsorbante, netoxice, inodore, rezistente la solicitarile mecanice, la actiunea caldurii, a acizilor si a substantelor chimice utilizate pentru curatenie si dezinfectie; pentru unele parti ale utilajelor sau recipientelor, tavilor, blaturilor la mesele de transare se pot utiliza si materiale plastice admise de normele sanitar-veterinare; partile din utilaj care vin in contact cu carnea se pot construi din otel inoxidabil, din aliaje sau din material plastic cu caracteristici corespunzatoare; utilajul trebuie sa aiba colturile rotunjite, suprafetele netede si lipsite de portiuni, crapaturi sau scobituri, care sa retina materiile organice.

Epurarea apelor reziduale se poate realiza prin utilizarea unui coagulant (floculant TI, in asociere cu lapte de var, urmate de o faza de epurare biologica) sau a unei tehnici mecanico-biologice; periodic se recurge la determinarea gradului de epurare a apelor prin metode de laborator.

Un element important in succesul economic al abatorizarii iepurilor de casa il reprezinta corelarea graficului de productie al fermelor cu datele pentru livrarea animalelor la abator la incheierea ciclului de crestere a tineretului sau de exploatare a adultilor.

Mixomatoza la iepuri

Mixomatoza iepurilorEste o boala infecto-contagioasa de origine virala produsa de un virus specific leporidelor, exprimata clinic prin pseudotumori inflamatorii exudative generalizate atingand mai mult leporidele apartinand genului Oryctolagus si mai rar pe cele din genul Lepus cu urmari destul de grave in ceea ce priveste mortalitatea.
Fibromatoza este o afectiune benigna care atinge Sylvilagus dar provocata de un virus inrudit cu cel al mixomatozei.

Virusul mixomatos a fost izolat pentru prima data de profesorul Sanarelli, de la exemplare aparent sanatoase de Sylvilagus care prezentau pseudotumori cutanate benigne. In 1899 profesorul Sanarelli comunica date despre contaminarea iepurilor domestici din specia Oryctolagus de la iepurii salbatici ce fusesera cazati in aceleasi spatii ale laboratorului sau.

Virusul mixomatos prezinta caracteristicile fundamentale ale ultravirusurilor. Se inactiveaza prin caldura umeda de 55°C. Rezista cca.30 de zile sub forma uscata la temperatura camerei. Este usor inctivat la concentratii uzuale ale substantelor dezinfectante.

Surse de infectie

Ca surse de infectie sunt secretiile si exudatele nazale, precum si conjunctivitele care sunt foarte bogate in virus. Virusul este prezent in sange, limfa si toate organele interne, dar si in leziunile cutanate. Iepurii bolnavi sau vindecati sunt, de asemenea surse de infectie.

Mixomatoza iepurilor 2Simptomatologie

Boala debuteaza cu o perioada de incubatie ce variaza intre 2-10 zile, cu febra si hiperexcitabilitate. Iepurii devin atenti la cel mai mic zgomot, apoi apare o coriza si blefaro-conjunctivita exsudativa si edematoasa. Exudatul purulent produce lipirea pleoapelor, tumefactia edematoasa se intinde repede de la buze, pleoape, baza urechilor cuprinzand intregul cap.

Mixomatoza iepurilor 3Tumefactiile asemanatoare se observa si in regiunea ano-genitala si scrotala. Pe masura ce boala evolueaza incep sa se contureze tumorile subcutanate, mai intai la cap si regiunea anala si genitala, apoi pe laturile coloanei vertebrale si extremitatile membrelor. Dimensiunea acestoara variza de la cele de la un bob de grau pana la cele ale unei nuci. La inceput sunt dure, apoi edematoase, nedureroase si depilate. Anorexia si febra determina slabirea animalului a carui respiratie devine din ce in ce mai greoaie. Manifesta convulsii si mor in 4-5 zile. Mortalitatea produsa de mixomatoza este de 90-99%. Alte forme de evolutie diferite ca gravitate depind de virulenta tulpinii implicate.

Diagnosticul

Se pune pe baza datelor clinice asociate cu prezenta nodozitatilor multiple, perioculare si ano-genitale, starea febrila, anorexie, respiratie dispneica. Datele clinice sunt coloborate cu leziuni anatomo-patologice si histopatologice completate de incercarile de izolare a virusului pe embrioni de gaina, culturi celulare sau animale (susceptibile) de laborator (iepuri ˝liberi de germeni patogeni specifici˝) pe care se reproduce boala cu material patologic din focar, de sezonul in care apare boala, legat de prezenta insectelor hematofage in adapost sau introducerea de alte animale din aceeasi specie avand origine necunoscuta si care pot fi incriminati ca purtatori.

Prognosticul

Este rezervat deoarece boala poate lua diferite forme de evolutie in functie de tulpinile implicate: tulpini velogene (produc pierderi de pana la 100%), tulpini mezogene (produc pierderi de cca 90%) si tulpini lentogene (produc pierderi de 65%). In prezent aceste suse sunt grupate in suse americane, suse europene si suse australiene.

Epizootologia

Este necesara precizarea conditiilor care favorizeaza aparitia unei epizootii, pentru a putea stabili masurile de profilaxie, si anume locul unde se afla crescatoria, factorii legati de individ, conditiile de mediu in care se exploateaza, prezenta vectorilor, achizitiile de animale si altele. In ce priveste factorii legati de individ sau rasa, s-a constatat ca acestia nu joaca nici un rol in rezistenta la boala.

Varsta

In ce priveste varsta pe cale experimentala, iepurasii sub 3 saptamani sunt cei mai sensibili la tulpinile virulente. Susele cu patogenitate ridicata omoara rapid tineretul, uneori fara sa se mai instaleze leziuni cutanate. Susele mai slab virulente dezvolta leziuni cutanate la tineretul de a doua saptamana de viata dar pierderile raman si in acest caz destul de importante. Din aceste motive, rolul anticorpilor maternali nu este inca in intregime precizat. Persistenta anticorpilor maternali dureaza 4-6 saptamani de la nastere.

Profilaxia

Masurile de profilaxie decurg din epizoologia bolii si consta in:

    • Masuri generale de profilaxie care se impun cu strictete:
          • Efectivele trebuiesc protejate de factorii de stress legati de furaj, ambianta, vizitatori.
          • Adapostul trebuie protejat cu plase de sarma sau plase impotriva insectelor hematofage (tintari, muste).
          • Animalele nou introduse vor fi tinute obligatoriu in carantina si trebuie sa provina din zonele indemne.
    • Masuri de profilaxie specifice Sunt asigurate prin vaccinarea iepurilor. Planul de vaccinari pentru mixomatoza trebuie conceput asfel:
          • In ingrasatorie se vaccineaza tineretul la intarcare.
          • Reproducatorii se vaccineaza cu rapel la 3 luni si 1 an.
          • Reproducatorii adulti se vaccineaza anual.

Vaccinurile existente, atat cel homolog preparat cu virus mixomatos, cat si cel heterolog, preparat cu virus Shope, sunt capabile sa ofere o imunitate ce se instaleaza in timp foarte scurt cca 3-7 zile. Imunitatea instalata este de tip tisular si dureaza cca 6 luni. Vaccinul se inoculeaza subcutanat si se impune schimbarea acelor la fiecare iepure, pentru a preintampina difuzarea bolii in cazul existentei unui purtator.

Ca principiu vaccinurile se fac primavara, inainte de aparitia tantarilor, mustelor, iar toamna pentru a proteja efectivul la eventualele inoculari prin purici. In cazul aparitiei bolii in crescatorii indemne, lotul afectat se lichideaza si restul efectivelor se supun vaccinarii.

Alimentatia iepurilor cu nutreturi produse in gospodarii

Hrana iepurilor nutreturi in gospodariiEste cea mai veche metoda de alimentatie a iepurilor. Prin aceasta metoda se valorifica diferite surse furajere, suculente si grosiere precum si nutreturile concentrate. O parte din aceste nutreturi se folosesc in stare naturala, iar altele sunt prelucrate.

 

In acest sistem de furajare trebuie sa tinem cont de urmatorii factori: 

    • asigurarea, prin combinarea surselor, a cerintelor nutritionale,
    • palatibilitatea (gustul alimentelor),
    • inlaturarea furajelor toxice prin natura lor sau devenite toxice prin depozitare necorespunzatoare (mucegaire sau carbonizare),
    • modul fizic de pregatire sau transportul lor la data consumului,
    • asigurarea corespunzatoare cu apa proaspata.

Atentie deosebita se va acorda deseurilor culinare, iar resturile de carne mucegaite sau rancezite se inlatura. Se pot administra resturi de varza, morcov, paine, orice fel de verdeturi, coji de cartofi (dar obligatoriu fierte). Dezavantajele pe care trebuie sa le inlaturam acestor tipuri de furaje sunt urmatoarele:

    • conservarea furajelor trebuie sa fie corespunzatoare, iepurele este specia cea mai sensibila la aflatoxine ce provin din orice sursa de mucegaiuri
    • resturile de furaje trebuie inlaturate cat mai des posibil si curatate locurile de hranire
    • sa existe in permanenta mai multe tipuri de nutreturi pentru a echilibra ratiile furajere
    • trebuie asigurata forta de munca pentru a manevra aceste surse
    • este necesar asigurarea unui supliment vitamino-mineral. In acest supliment, in functie de conditiile de crestere, se adauga coccidiostatice

Sursele de nutreturi din gospodarie pot fi clasificate astfel:

Nutreturi concentrate cultivate cerealiere. Cerealele sunt foarte recomandate in hrana iepurilor. Acestea se administreaza ca suplimente de 20-60 gr/cap sub forma de graunte macinate.

Ordinea valorilor biologice este urmatoarea: ovaz, grau, orz, porumb. Cel mai bine este sa se administreze un amestec de 2-4 cereale. In acest fel se completeaza intre ele asigurand aminoacizii indispensabili cresterii iepurilor.

Nutreturi concentrate leguminoase: mazare, fasole, bob, linte, soia reprezinta surse proteice si energetice cu valoare deosebit de mare. Soia poate fi administrata ca atare la iepuri fara tratament termic. Mazarea poate reprezenta 20-80% din valoare ratiei, ea poate fi administrata vara si ca planta intreaga in cresterea iepurilor.

Nutreturi suculente. Baza hranirii iepurilor cu nutreturi produse in gospodarii trebuie sa o constituie lucerna si trifoiul atat ca masa verde vara cat si ca fan iarna. Sfecla furajera, sfecla de zahar si guliile constituie o sursa importanta pe timpul iernii. Frunzele de sfecla nu trebuie administrate decat in cantitati mici la iepuri deoarece au un continut mare in oxalati ce produc enterite si intoxicatii.

Morcovii asigura o productie mare pentru iepuri si pot sa fie administrate atat radacinile cat si frunzele. La fel si patrunjelul cu radacina.

Varza poate asigura mai ales toamna tarziu un nutret bine valorificat de iepuri. Silozul de plante verzi se administreaza 10-30 gr/cap la animalele adulte si tineret la ingrasare. De asemenea nutreturile fibroase, fanul de lucerna, de trifoi, de pajiste sau de graminee si leguminoase trebuie sa existe in permanenta ca sursa de hrana.

De asemenea nutreturile grosiere cum ar fi paiele de grau sau alte cereale vor fi asigurate ca furaj cat si pentru asigurarea cuiburilor de fatare.

In functie de sursele de nutreturi se vor alcatui ratiile furajere dupa urmatoarele criterii:

    • sa asigure necesarul proteic prin cereale si leguminoase boabe
    • sa se asigure celuloza prin fanuri si grosiere
    • sa asigure vitaminele prin masa verde si fanuri de bun calitate

Toate aceste surse asigura principalii nutrienti in ratie. Trebuie sa tinem seama ca asigurand in hrana iepurilor cat mai multe sortimente de nutreturi, hrana va fi completa si valoroasa.

Particularitatile fiziologiei reproductiei la iepuri

Reproductia la iepurePutem preciza ca in ce priveste fiziologia aparatului genital la femela, durata medie a ciclului estral la iepuroaica este de 6 zile, in conditiile unei temperaturi exterioare de 16-18°C, o luminozitate de 16 ore pe zi si o furajare si adapare la discretie.
Perioada de estru dureaza 1-3 zile si revine dupa aproximativ 12, 18 si chiar 31 de zile dupa monte sterile cu preudogestatie. Acest ciclu estral poate fi asociat cu un ciclu vaginal, cu modificari anatomice si care pot fi asociate prin: variatia pH-ului masculului vaginal, procentajul de leucocite, temperatura rectala, sau cand pH-ul in momentul estrului este acid. Eliberarea ovulului din ovar (ovulatia) este conditionata de actul montei, care stimuleaza tractusul genital femel si duce la transmiterea prin sistemul nervos medular, apoi central, a unor informatii capabile sa declanseze ovulatia. Aceste informatii sunt ordonate in maduva spinarii si transmise bulbului rahidian si formatiuni reticulare. Mesajul ”tactil” ajunge apoi in talamus si rainencefal. Aici se afla centrul ce declanseaza reactia reflexa a femelei, de refuz fata de mascul. Mesajele ”erotice”, vizuale, auditive, gustative sunt comparate de memoria corespondenta acestora, iar confirmarea comparatiei decide producerea ovulatiei, care are loc usor.

Influenta factorilor de mediu are importanta mare asupra receptorilor senzoriali, ei putand infuenta negativ, cu compromiterea bunei desfasurari a ovulatiei. Declansarea ovulatiei pleaca de la necortex pe cale nervoasa si ajunge la hipotalamus. Mesajul ”electric” nervos este astfel convertit in mesaj hormonal denumit ”releasing factor” (LHRF) sau ”releasing GnRH” (LHRH). Acest hormon (LHRH), prin torentul sanguin capaciteaza axul hipofizo-hipotalamus astfel ca anterohipofiza sa secrete, dupa situatie, unul din cei trei hormoni: LH; FSH; LTH. Ovulatia nu se produce intotdeauna cu aceiasi regularitate, fapt care constituie o problema necunoscuta. Aceasta capacitate ovulatoare este optima sub controlul stimulator al trompelor, oviductului si uterului, pentru ca trompele singure exercita o actiune defavorabila, dar selectiva, astfel ca speramtozoizii neviabili sunt distrusi. Dupa eliminarea din ovar, ovocitele sunt aspirate de pavilionul oviductului, segment in care are loc fecundarea lor (dupa numai cca. o ora dupa eliberarea lor). Materialul seminal este depus in partea superioara a vaginului. Circulatia spermatozoizilor este foarte rapida, ei putand atinge portiunea de fecundare in cca 30 de minute dupa actul de imperechere. Intre acest timp de parcurgere, spermatozoizii parcurg faza de maturare, devenind apti pentru fecundare. Din concentratia de cca.150-200 de milioane spermatozoizi ejaculati, numai cca.2 milioane (10%) ajung in uter. Ovulele fecundate ajung in uter dupa cca. 72 ore de la ovulatie. In traversarea oviductului, ovulele se divid in stadiul de morula. Peretele uterin se diferentiaza, dantela uterina aparand dupa 5-8 zile de la monta. Implantarea ovulei se poate spune ca are loc in a 7-a zi dupa monta, cand este in faza blastocid. Intre a3-a zi a 15-a zi, procentul de progesteron creste. Placenta se dezvolta, atingand greutatea maxima in a 16-a zi. Iepuroaica are ovulatie declansata de actul montei (1-10 ore dupa salt monta). In lipsa unui ciclu sexual, iepuroaica se considera in estrus cand accepta masculul, ceea ce, cu unele variatii individuale, se intampla aproape permanent.

Dupa monta la iepuroaica pot interveni doua situatii: fie ca poate avea loc ovulatia si nefecundarea ovulului, urmata de pseudogestatie cu corp galben persistent, ce poate dura cca 17 zile, sau fie ca ovulatia este urmata de fecundatie si gestatie instalata, cu implantarea zigotului in mucoasa uterina, care are loc la 180 de ore dupa monta, dupa care placenta devine functionala. Corpul galben de gestatie persista pe toata durata gestatiei, creandu-se o legatura foarte strinsa intre placenta si corpul galben.

Procesul de parturitie (fatare) se declanseaza odata cu involutia corpului galben si primul semn exterior al acestei involutii este pregatirea cuibului de fatare de catre iepuroaica, smulgerea parului. Imediat dupa fatare se matureaza un nou folicul, care antreneaza dupa sine estrul si posibilitatea unei noi imperecheri, urmata de evolutie si fecundatie. Femela gestanta continua sa accepte masculul, fara a dauna embrionului si fara a se instala o noua gestatie, de aceea diagnosticul gestatiei se face numai prin palpare, cu mare precautie, de regula la 12-14 zile de la monta.

La iepuroaica, durata gestatiei are o mare importanta deoarece in functie de aceasta depinde viabilitatea produsilor, de exemplu la 27-28 zile (1% din cazuri) iepurasii mor in cateva minute, la 29 de zile (in 2% din cazuri) iepurasii mor dupa 3 zile prin inanitie fiind in imposibilitatea de a suge, la 30 de zile (in 9% din cazuri), iepurasii sunt bine dezvoltati si fara par, la 31 de zile (50% din cazuri), parul apare dupa o zi, la 32 de zile (in 31% din cazuri), deschid ochii dupa 11 zile, la 33 de zile (in 6% din cazuri), iepurasii au par la fatare si deschid ochii dupa 8-9 zile. Practic durata normala de gestatie este cea de 30-31 de zile, in conditiile asigurarii unor bune conditii de intretinere.

Custile pentru iepuri in crescatoriile mici si custile pentru iepuri in crescatoriile mici

iIn orice crescatorie de iepuri, indiferent de marime, exista un numar de animale, femele si masculi, numit „efectiv matca” sau efectiv de reproductie.

Aceste animale trebuie sa se incadreze in anumite limite de varsta si, practicand reproductia, sa asigure producerea animalelor tinere pentru sacrificare, precum si exemplarele necesare reinnoirii treptate a efectivului matca.

Altfel spus, chiar si atunci cand crescatorul nu doreste sa-si sporeasca numarul animalelor adulte din crescatoria de iepuri este absolut necesar sa realizeze procesul de reproductie.
Daca avem in vedere o crescatorie mica de iepuri, in sistem gospodaresc, cu un efectiv matca de 10 femele si 2 masculi, un calcul, plecand de la calitati mijlocii ale animalelor si, de asemenea, de la conditii de hranire si intretinere mijlocii, ne arata ca, in decursul unui an calendaristic, prin reproductie se pot obtine 100-150 exemplare de tineret in varsta de 4, pana la 8 luni.

Dar realizarea inmultirii in conditii avantajoase, ca si posibilitatea de a dispune de date concrete pentru calcularea eficientei economice a crescatoriei sunt conditionate de cunoasterea tuturor aspectelor privind reproductia iepurilor de casa.

Precizam ca atunci cand ne referim la procesul de reproductie al acestora avem in vedere urmatoarele particularitati de ordin biologic si tehnic ce privesc:
– maturitatea sexuala si varsta optima a animalelor din efectivul matca;
– monta si caldurile;
– gestatia;
– fatarea;
– alaptarea si intarcarea;
– reluarea ciclului de reproductie, respectiv monta dupa fatare.

In cele ce urmeaza vom prezenta pe scurt aceste particularitati.

Maturitatea sexuala si varsta optima a animalelor din efectivul matca

Maturitatea sexuala reprezinta stadiul de dezvoltare incepand de la care animalele pot realiza monta fecunda, adica imperecheri care au ca efect insamantarea femelelor de catre masculi.
Tineretul devine apt pentru a se reproduce, in principiu, atunci cand greutatea corporala ajunge la circa 80% din greutatea medie a animalelor adulte.

Aceasta greutate si deci momentul cand iepurii tineri se dau pentru prima data la monta corespunde cu varsta de 5-8 luni, diferentele fiind conditionate de rasa ierpurilor.
Pentru rasa Chinchilla, pe care o recomandam crescatorilor incepatori, varsta maturitatii sexuale este in medie de 7 luni.

Subliniem insa faptul ca, pentru stabilirea momentului primei monte, hotaratoare este greutatea corporala. Altfel spus, iepurii tineri pot fi dati la monta si la o varsta sub 7 luni, daca au greutatea aratata mai sus.

Ca si in cazul altor specii de animale, nu este bine sa se foloseasca la reproductie animale prea tinere, dar nici batrane, deoarece prin imperecherea animalelor cu asemenea varste se obtin putini pui la fatare si acestia vor fi insuficient de vigurosi si mai predispusi la imbolnaviri.

Varsta pana la care se folosesc iepurii la reproductie, in crescatoriile de tip gospodaresc, este de 3 ani pentru femele si de 4 ani pentru masculi.

Monta si caldurile in crescatoria de iepuri

Dupa instalarea maturitatii sexuale, iepuroaicele pot fi date la monta in orice anotimp, deoarece caldurile apar, in mod ciclic, la intervale de 8-10 zile in tot cursul anului.

Este de retinut insa ca, datorita unor rationamente de ordin tehnologic, in crescatoria de tip gospodaresc – deci cu intretinerea iepurilor in custi sub cerul liber sau sub sopron – cel mai bine este ca monta sa se limiteze numai la perioada 1 martie-1 august.

Se constata ca, desi apar in tot cursul anului, caldurile la iepuroaice, se manifesta cu mai mare intensitate primavara si toamna si pot fi depistate mai usor. Semnele pentru recunoasterea femelelor in calduri sunt:

– iepuroaicele se agita in custi, rascolesc asternutul, fac cuib, isi smulg par de pe abdomen;
– daca este introdusa in cusca masculului, iepuroaica accepta monta; in cazul cand nu este in calduri, tine coada lipita de corp, fuge prin cusca, se tranteste si deci nu se lasa montata;
– la iepuroaicele in calduri vulva apare tumefianta (umflata) si are culoarea rosu-aprins.
Caldurile dureaza, in medie, 3 zile.

Pentru monta se va proceda intotdeauna la introducerea femelei in cusca masculului si nu invers, pentru ca acesta sa se simta „acasa” si sa-si faca datoria mai in siguranta. Durata actului montei la iepuri este foarte scurta, doar cateva secunde.

Un semn sigur ca masculul a ejaculat (a depus „samanta) este caderea acestuia pe o parte, in timp ce scoate un tipat scurt. Monta e bine sa se faca dimineata sau seara, in aceste perioade ale zilei animalele fiind mai linistite.

Actul imperecherii trebuie supravegheat. Crescatorul, dupa ce introduce femela aflata in calduri in cusca masculului, va ramane in apropiere pentru a observa daca are loc monta, dupa care va scoate femela tinand-o, cu atentie, de pielea din regiunea greabanului si sprijinindu-i trenul posterior.

Atunci cand constata ca femela refuza monta si se bate cu masculul o va indeparta deoarece nu este in calduri. Pentru a se asigura rezultate bune ale procesului de reproductie, in efectivul matca trebuie sa existe un anumit raport de sexe, respectiv un mascul la 8-10 femele.
Masculii vor fi folositi la monta de doua sau cel mult trei ori pe zi.

Custile pentru iepuri in crescatoriile mici

Inainte de a face specificarile cu privire la componentele constructive ale acestor custi pentrucresterea iepurilor trebuie sa facem o precizare legata de particularitatile cerintelor acestei specii Iepurii domestici provin din iepurele salbatic de vizuina.

Denumirea stiintifica a acestui iepure este „Oryctolagus cuniculus” si vine de la unele cuvinte din limbile greaca si latina, care, in traducere, inseamna „iepure scormonitor de galerii”. Deci, adapostul pe care si-l face iepurele nostru, in stare de libertate, este o galerie. Sa notam ca aceasta galerie prezinta si o ramificatie in care iepuroaica fata si isi alapteaza puii si ca sapatura este laterala, constituind un loc ferit de curenti si de modificari de temperaturi.

Construirea custilor pentru iepuri

Este bine, ca aceste caracteristici, mentionate anterior, sa se regaseasca si la custile pe care le construim. Din cele de mai sus rezulta recomandarea ca, in cazul custilor amplasate in aer liber, acestea sa aiba trei pereti – cei laterali, cel din spate, dar si plafonul, din material compact, in mod obisnuit din scandura.

Tot in acest scop imbinarea pe lungime a scandurilor trebuie facuta „dulghereste”, adica in „nut si feder”, sau cel putin cu marginile in caturi de 90 de grade. Cel mai ades se foloseste scandura cu grosimea de un tol (2,54 cm).

Nu este obligatoriu, dar este bine ca peretii exteriori ai bateriei de custi, deci peretii laterali si cel din spate, ai grupului de 6 custi sa aiba scandurile asezate vertical, pentru a inlesni scurgerea apelor din ploi si zapada si a fi astfel in mai mica masura expusi degradarii (putrezirii).

Peretele din fata va fi diferit, dupa caz. Atunci cand cusca reprezinta un singur compartiment, jumatatea, sau o parte si mai mare, din stanga lui – va fi confectionata din plasa de sarma, pe cadru de lemn.

Dar daca avem posibilitatea sa construim o cusca cu doua compartimente, atunci peretele din fata al compartimentului din stanga va fi din plasa de sarma, iar compartimentul din dreapta, pentru a fi mai ferit, va avea peretele frontal din scandura.

In oricare din variantele amintite, peretele din fata (la cusca cu doua compartimente valabil pentru amandoua) trebuie sa reprezinte practic o usa, deci sa aiba balamale solide, pentru a servi la curatenie, prinderea animalelor etc.

La custile cu un singur compartiment, folosite la iepuroaicele mame va fi necesar ca, la timpul potrivit, adica cu 3-4 zile inainte de fatare, sa se introduca cate un cuib de fatare.
Este vorba de o cutie-cuib, in care si din care, iepuroaica sa poata intra-iesi.

Puii pana la varsta de cca 18 zile vor ramane in acest cuib, la adapost, adica nu vor fi expusi la curenti de aer. Rostul celui de-al doilea compartiment, ca si al cuibului de fatare (in cazul custilor cu un singur compartiment) este de a li se asigura puilor confortul necesar unor nou-nascuti, golasi si neajutorati, cum sunt ei la aceasta specie de animale.

Peretele din fata al custii este destinat i altor functii si anume, este indicat sa fixam hranitoarele, daca se poate si adapatorul, pe acest perete. Vom preciza putin mai jos de ce e bine asa.

Plafonul (sau tavanul) custii  pentru cresterea iepurilor intotdeauna trebuie sa fie din material compact. El poate avea una sau doua functii:

(1) atunci cand separa doua custi suprapuse care au pardoseala din plasa de sarma sau gratar, trebuie sa fie inclinat spre spatele bateriei de custi pentru a asigura scurgerea dejectiilor de la cusca nivelului superior sau

(2) va fi dispus in plan orizontal, in cazul cand dejectiile de la fiecare binivel al custii se colecteaza in tavite-sertar, (aceasta din urma este varianta recomandabila si functia plafonului in astfel de situatie va fi doar cea principala, adica de a reduce viteza curentilor de aer).

Amenajarea custilor pentru iepuri 
Inventarul sau echipamentul custii

Este vorba despre hranitori, adapatori si, pentru iepuroaicele mame, cuibul de fatare despre care am amintit anterior. Trebuie sa spunem mai intai ce nu e bine sa facem.

Gasim la prea multi dintre crescatorii nostri vase pentru hrana si apa, in cusca, pe pardoseala acesteia. Nu este bine deloc! In astfel de cazuri atat furajele (uruiala sau grauntele), cat si apa pot fi usor murdarite cu dejectii constituind medii cu infectie, de imbolnavire.

De asemenea, nu este bine ca hranitorul pentru concentrate si adapatorul sa fie asezate pe pardoseala si din alt motiv: se pot rasturna. Corect este ca nutretul concentrat, cat si apa sa li se dea iepurilor in vase de tabla fixate pe unul din peretii custii, la o inaltime de circa 10 cm de pardoseala.

Pentru furajele verzi sau fbroase necesare pentru hrana iepurilor cusca va fi prevazuta cu o mica iesle, adica sa aiba un hranitor cu gratar, de preferat cu posibilitatea de a se incarca din afara, fara deschiderea usi i.

 

Oaia Stogosa

Rasa de oi Stogasa, reprezinta produsul de incrucisare dintre berbecii de rasa Tigaie cu oi Turcane, intalnita indeosebi in zonele de interferenta a celor doua rase.

 

 

 

Prezinta o variabilitate foarte mare sub raportul cantitatii si calitatii lanii si constituie o treapta a tranzitiei in procesul de tigaizare.

Insusirile de exterior si morfo productive sunt intermediare fata de rasele parentale, fiind carecteristica lana cu suvite in formade stog, de unde-i vine si numele.

Lana este de calitate inferioara si, in general, acest tip nu prezinta importanta zoo-economica prea mare.

Rasa Stogosa reprezinta aproximativ 0,8 % din totalul raselor de oi din Romania.

Celelate rase din Romania prezinta urmatoarele procente: Turcana 44,5%; Tigaie 28,8 %; Merinos 13%; Caracul 7,2 %; Spanca 5%; Alte rase 0,7%.

Oaia tiroleză de munte
     Tiroleza  de munte are ca stramoş oaia Bergamasca din nordul Italiei. Oile de munte din rasa tiroleză se regasesc in special in Austria, Elveţia si nordul Ita;ia

 

Caracteristicile tipice de rasă

Oaie de munte este de mărime medie spre mare, cu un cap îngust, fără coarne. Urechile sunt lungi, largi şi căzute. Picioarele sunt puternic dezvoltate si copitele sunt rezistente la condiţiile de munte. Membrele posterioare sunt uşor îndoite. Lâna este de culoare albă.

Una dintre cele mai importante caracteristici ale ovinelor munte este fertilitatea mare 200 – 250%. Astfel se pot obţine 3 fătări în 2 ani. Tiroleza de munte are un ciclul asezonal   dar numai în condiţiile unei hrăniri optime şi îngrijiri corespunzătoare se poate obţine un randament maxim.

Producţia de carne

Oaie de munte este ideală pentru încrucişarea cu rasele de carne având ca oi mame tiroleza de munte, iar berbecii din rasele de carne cu producţii ridicate.

Greutatea unui berbec este de 120-130 kg . Oaia are o greutate de 80-90 kg.

 

Sursa: www.schafundziege.at

Rasa de oi Bala de Bistrita

Aproape 400 de mioare, majoritatea din subvarietatea Bala de Bistrita, au fost expuse la a 13-a editie a Targului Oierilor din Viisoara.

Oile Bala, mai mari si mai productive decat mioritica turcana, rasa din care provin, sunt mandria crescatorilor bistriteni care le-au obtinut la capatul a 25 de ani de incrucisari controlate.

 

De trei ani Asociatia Crescatorilor de Ovine din Bistrita-Nasaud se lupta pentru omologare cu hatisul birocratic al Agentiei Nationale de Ameliorare si Reproductie din Zootehnie, insa demersurile bat pasul pe loc.

 

La expozitie a participat inclusiv ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, care le-a spus oierilor ca hotararea de guvern pentru acordarea subventiilor e gata si ca fiecare crescator va primi cate 10 euro pe cap de ovina. Acesta a adaugat ca Romania ocupa, in acest moment, locul al treilea in Europa, la numarul de ovine.

 

 

Caracteristicile oii Bala de Bistrita

 

Fata de turcana alba, rasa a carei subvarietate este si care ajunge doar la 40-50 de kilograme, exemplarele de Bala ating 60-70 de kilograme, au o perioada a lactatiei mai lunga si laptele mai gras. Productia de lapte este aproape dubla decat la turcane, la fel si cea de lana.

 

Omologarea acesteia ar duce nenumarate avantaje crescatorilor: de la un pret mai bun la vanzarea pentru reproductie,  odata cu certificatul de rasa,  pana la  indemnizatii de la bugetul national  si o piata mai mare la export.

 

In judet exista in jur de 140.000 de oi Bala.

Noutati in nutritia si biologia ovinelor şi caprinelor

 

Institutul si-a propus sa continue actiunea de informare si instruire a crescatorilor de animale, astfel incat comunicarea cu fermierii sa fie facila, iar progresul zootehniei romanesti sa se apropie cat mai repede de potentialul sau real.

Desfasurat in prezenta a circa 200 de crescatori de oi si capre, acest al doilea simpozion (primul fiind cel de crestere a taurinelor) a avut o tematica bogata care a capacitat interesul celor prezenti la simpozion.

Amintim în acest sens principalele teme supuse dezbaterii:

  • Metodologii de evaluare genetica a ovinelor pentru productia de lapte – prof. univ. dr. Horia Grosu;
  • Sisteme de productie la ovine, repere istorice, eficienta – prof. univ. dr. Codrea Draganescu;
  • Virtuti si servituti ale cresterii oilor si caprelor – prof. univ. dr. Marcel Paraschivescu;
  • Actualitati in cresterea si exploatarea caprinelor specializate pentru productii de lapte si carne – prof. univ. dr. Stela Zamfirescu;
  • Principiile alcatuirii ratiilor de hrana la caprele in lactatie – dr. ing. Ilie Voicu;
  • Ameliorarea productiilor de lapte si carne la rasele de ovine romanesti prin incrucisare – dr. ing. Radu Raducu.

Materialele prezentate au creat cadrul informal din punct de vedere al evolutiei in timp al acestor specii, atat in tara cat si la nivel mondial, stadiul actual al acestei activitati si, mai ales, perspectiva evolutiei acestor specii la nivel national si comunitar.

Mentionam in acest sens deficitul de carne de ovine la nivelul UE, nisa care poate constitui o provocare si pentru crescatorii de oi din Romania. Faptul ca circa 50 % din valoarea exportului de produse agricole romanesti realizate in 2008 la nivel national este determinat de exportul de carne de ovine confirma aceasta constatare.

 Din dezbateri s-au desprins cateva solutii care sa puna in valoare atat specia ovina, cat si specia caprina, dintre care mentionam:

  • Reglementarea legala a transhumantei, prin acceptarea oficiala a unei Carte, dupa modelul european, acceptat ca cel mai economic, dar si a regimului pendularii oilor intre sat si munte;
  • Integrarea pe verticala a sectorului, astfel incat  beneficiile, inclusiv din comertul exterior, sa se intoarca la producator si nu la comerciant;
  • Organizarea unei filiere a lanii de oaie care sa asigure preluarea ei, integrarea in activitatea beneficiarilor traditionali, dar si gasirea altor folosinte in alte sectoare, cum ar fi cel al constructiilor, ca un excelent izolant organic;
  • Gruparea fatarilor timpurii (mijloace hormonale) si plasarea lor astfel incat greutatea corporala a mieilor sa depaseasca 20 kg la varful cererii, iar mielutele de prasila sa intre la monta la 8 – 9 luni;
  • Intarcarea mieilor la 4 saptamani, hranirea lor cu starter (pana la 3 luni) si apoi cu concentrate pentru rumegatoare adulte pe care ICDBNA Balotesti le poate asigura;
  • Modernizarea mulsului, prin introducerea mulsului centralizat la stand – solz sau rotolactor, problema deja rezolvata in unele tari cum ar fi Slovacia si Ungaria;
  • Imbunatatirea pajistilor extensive si cresterea productiei de furaje, folosirea concentratelor la oile in lactatie si la ingrasarea mieilor;
  • Medicii veterinari sa nu forteze aplicarea timpurie a unei legislatii europene valabile diferentiat de la o tara la alta si sa incurajeze mentinerea, procesarea si comercializarea produselor ovinelor de catre producatori;
  • Cunoasterea permanenta a cererii de pe piata interna si externa, care sa genereze preturi stimulative pentru carne si lapte, precum si a derivatelor care necesita dezvoltarea sistemelor intensive de exploatare, dar si asocierea fermierilor in asociatii si cooperative;
  • Folosirea unor nuclee de prasila hibride prin incrucisari rotative de rase de lapte si a incrucisarilor industriale la rase de carne;
  • Extinderea actualului sitem de ferme pastorale mixte de oi si capre.

Initiativa promovata de IBNA Balotesti  (imaginea de sus) va continua in lunile aprilie si mai si pentru speciile porc si pasare, asa cum ne-a comunicat domnul prof. univ. dr. Horia Grosu, directorul general al IBNA, sufletul acestor actiuni de o deosebita importanta pentru dezvoltarea zootehniei romanesti.

In acest sens, facem precizarea ca, pe linie de nutritie, IBNA Balotesti are posibilitatea sa asigure toata gama de furaje, atat pe categorii de specii (taurine, ovine, caprine, porc si pasare), cat si pe categorii de varsta.

Autor: Dumitru BUDESCU, director executiv-adjunct OJCA Ilfov

Agneau de Lozere

 

Carnea de miel „AGNEAU DE LOZERE” (IGP) a fost inregistrata in Registrul denumirilor de origine protejate si al indicatiilor geografice protejate, prin Regulamentul (CE) Nr 501/2005

Tipul produsului:

Clasa 1.1: Carne proaspătă (și organe comestibile)

Descriere:

Caracteristicile produsului la care se referă IGP sunt următoarele:

Rasa: animalele pentru reproducere (masculi și femele) sunt din rasa Blanche du Massif Central.

Tipul de animal: mieii (masculi si femele) sunt tineri si usori, situandu-se intre mielul de lapte si mielul hranit cu iarba. Acestia nu sunt separati de mama lor inainte de parasirea exploatatiei. Mieii sunt alaptati pana cand intervine intarcarea naturala si nu sunt, in nici un caz, hraniti artificial.

Modul de crestere: metoda de crestere este eficienta din punct de vedere economic, fiind bazata pe utilizarea optima a pasunilor din aria IGP. Obiectivul principal al metodei este de a scoate cat mai des animalele la pascut. Astfel, utilizarea sistematica a pasunilor de pe exploatatie garanteaza specificitatea produsului: aceasta diferentiaza produsul de mieii crescuti in ariile mai intensive, intrucat mamele animalelor se hranesc pe suprafete cu putine imputuri si cu vegetatie variata, care influenteaza mieii prin intermediul laptelui matern. Mieii sunt sacrificati la o varsta mai mică de 130 de zile.

Caracteristicile carcaselor sunt urmatoarele:

  • greutatea carcaselor de miei este cuprinsa intre 7 si 19 kg,
  • conformatie: U, R si O din grila EUROP,
  • strat de grasime: clasele 2 si 3 din grila EUROP,
  • culoare: alb-roziu,
  • calitatea grăsimii: consistenta ferma, maleabila si de culoare alba.
  • Carnea de ovine se comercializeaza proaspata: in carcase intregi sau semicarcase, in bucati de dimensiuni medii, si gata taiate (Prêt A Découper, Prêt A Découper, PAD), in unitati de vanzare catre consumator (Unité de Vente Consommateur, Unité de Vente Consommateur, UVC).

Aria geografica:

Mieii se nasc, sunt crescuti si sacrificati in aria IGP.

Aria IGP „Agneau de Lozère” a fost definita potrivit urmatoarelor criterii:

  • Prezenta oilor Blanche du Massif Central (BMC). Criteriu utilizat: mai mult de 500 de oi BMC per canton.
  • Altitudine in crestere pe o axa sud-est/nord-vest. Criteriu utilizat: cantoane situate la o altitudine mai mare de 800 de metri sau a caror altitudine se situeaza intre 600 de metri si 800 de metri.
  • Existenta pasunilor cu o productivitate scazuta, in crestere, pe o axa nord-vest/sud-est. Criterii utilizate: Mai mult de 20 % de pasune permanenta neproductiva (Surface Toujours en Herbe, STH).
  • Excluderea subsolului vulcanic, a carui existenta induce ritmuri de productie mai intensive per animal si per hectar.

Aria geografica este compusa din 259 de comune, cuprinzând 4 departamente: Lozère; Cantal; Ardèche; Haute Loire.

Dovada originii:

Trasabilitatea este garantata de la nasterea animalului pana la comercializarea carnii catre consumatori. Crescatorii trebuie sa tina la zi registrele de crestere si sa identifice animalele in conformitate cu normele in vigoare. Animalele care nu sunt eligibile pentru procedura IGP sunt marcate cu o cruce rosie pe spate.

Animalelor eligibile pentru procedura IGP li se aplica o crotalie speciala care poarta o mentiune facand trimitere la procedura IGP.

Trasabilitatea animalelor vii este asigurata prin numarul de lucru al animalului.

Trasabilitatea carcaselor este asigurata prin numarul de abator (in raport cu numarul de lucru), iar cea a bucatilor de carne transata dupa numarul lotului.

Metoda de obtinere:

Inainte de a produce Agneau de Lozère, exploatatia trebuie sa fie certificata.

Mieii provin de la oi si berbeci din rasa Blanche du Massif Central. Obiectivele actuale ale selectiei rasei sunt: imbunsatstirea calitatilor mamelor, a valorii laptelui (care influenteaza calitatea si culoarea grasimii), a prolificitatii, a cresterii si, in mod deosebit, a calitatilor carcasei (conformatia si cantitatea de grasime).

Densitatea este mai mica de 1,4 UVM (unitate vita mare)/hectar, adica mai putin de 10 oi/hectar utilizat (pasuni, izlazuri: pajisti, subarboreturi si pasuni de vara).

Suprafata interioară a cladirii raportata la numarul total de oi trebuie sa fie de aproape 1,5 mp/oaie hranita, in cazul in care incaperea este echipata cu troace traditionale sau cu iesle transversale, perpendiculare pe culoarul central. In cazul unei cladiri echipate cu iesle, aceasta suprafata este numai de 1,3 mp/oaie.

Alimentatia mamelor

In ceea ce priveste cantitatea, cresterea pasunilor este incetinita de conditiile climaterice (temperaturile scazute din timpul iernii, secetele estivale etc.) care reduc resursele si durata de utilizare. Astfel, in functie de diferitele perioade ale anului si de necesitatile fiziologice ale animalelor, crescatorul utilizeazac fie pasunile, fie izlazurile.

Cu toate acestea, valorizarea pasunilor si a izlazurilor este strans legata de combinarea acestora si de complementaritatea lor cu alte resurse alimentare provenite din izlazuri, pașuni, culturi furajere sau furaje uscate.

Crescatorii isi propun sa privilegieze autoaprovizionarea cu furaje (iarba recoltata, iarba pascuta). Prin urmare, 100 % din furajele consumate sunt recoltate in aria IGP, cu exceptia lucernei uscate, necesare ca sursa de proteina. Furajele pot fi fie produse, fie cumpărate in aria IGP. Cu toate acestea, lucerna uscata cumparata nu trebuie sa depaseasca 10 % din furajele consumate.

Alimentatia mieilor

Mieii, in prima faza a vietii, sunt exclusiv alaptati cu laptele mamei lor: ei vor fi astfel alaptati pana cand intervine intarcarea naturala. Miei si oile sunt in contact, de cel putin doua ori pe zi, pentru alaptare, in scopul favorizarii unei lactatii cat mai lungi posibile. Mieii nu sunt in nici un caz separati de mamele lor decat in momentul sacrificarii.

La sfarsitul perioadei de crestere si pentru a completa laptele matern, mieilor li se poate administra un supliment care sa cuprinda cel putin 50 % de cereale si produse derivate din cereale. Acest supliment alimentar reprezinta cel mult 31 % din ratia totala si nu provine, neaparat, din aria IGP.

Sacrificarea și transarea

Mieii sunt sacrificati in aria IGP. Acestia pot fi insa transati in afara ariei IGP. Carnea poate fi ambalata in folie, sub vid sau sub atmosfera modificata.

Legatura:

BMC este o rasa rustica care a produs o rasa pura:

  • Din punct de vedere istoric, rasa Blanche du Massif Central (BMC) este considerata ca una din ramurile unei populatii vaste de oi, regrupate, in trecut, sub denumirea „Caussenards”, care erau prezente, de mai mult de 2 000 de ani, pe meleagurile Causses, regiuni urcate cu sol pietros si sarac care se invecineaza cu Masivul Central de la sud la sud-vest.
  • In ultimele decenii, si-a facut aparitia termenul „Blanc de Lozère”, reflectand evolutia populatiei situate in Margeride sub influenta crescatorilor dornici de a obtine animale mai mari si mai grase din cele mai bune efective de ovine.

Importanta pastoritului in metoda de crestere:

  • Metoda de creștere pe care se bazeaza productia mieilor care fac obiectul IGP — eficienta din punct de vedere economic — se bazeaza pe folosirea optima a resurselor locale: iarba pascuta, iarba recoltata si cerealele autoconsumate.
  • Pastoritul include, prin urmare, medii specifice care, contrar suprafetelor de tipul pasunilor, sunt putin sau chiar deloc susceptibile de a fi lucrate dupa practicile mecanizate traditionale, cel putin intr-un mod eficient din punct de vedere economic. Suprafetele destinate pascutului pot fi putin sau chiar deloc valorizate de alte specii, precum cea bovina.
  • Astfel, specificitatea produsului „Agneau de Lozère” consta in combinatia dintre un produs de calitate superioara conferit de puritatea rasei si diversitatea alimentatiei animalelor si o calitate a mediului datorata practicilor agricole care valorizeaza mediul natural si traditiile ancestrale.

O carne recunoscuta:

  • In pofida caracterului rustic al rasei, carnea de BMC este recunoscuta ca fiind una dintre cele mai bune din rasele franceze rustice. Prin urmare, crescatorii nu practica incrucisarea rasei respective.
  • Carnea „Agneau de Lozère” beneficiaaă, la ora actuala, de o mare notorietate, dupa cum confirma diversele articole publicate in presă (pentru publicul larg sau specializata), precum si marturiile marilor bucătari (David Van Laer, Philippe Groult). Astfel, restaurantele locale, cunoscute in lumea intreaga, spun despre carnea „Agneau de Lozère” ca este matasoasa, avand textura frageda si densa si fiind „parfumata cu aroma de iarba”.

Etichetare: Denumirea produsului: „Agneau de Lozère”

Sigla IGP sau mentiunea Indicatie Geografica Protejata va fi folosita pe etichetaă

Grup:

  • Denumire: Association Viande d’Agneau de Lozère (A.V.A.L.)
  • Adresa: c/o Cobevial
  • Avenue Pierre Sémard
  • F-48100 Marvejols
  • Telefon (33) 466 32 43 08
  • Fax (33) 466 32 04 02
  • E-mail: cobevial-48@wanadoo.fr

Rase de ovine din Germania

  • Merino – Landschaf german;
  • Deutsches Schawarzkopfiges Fleischschaf;
  • Deutsches Weisskopfiges Fleischschaf;
  • Deutsches Merinofleischschaf;
  • Ostfriesisches Milckschaft
  • Merino – Landschaf german

Este o rasa cu insusiri mixte pentru lana – carne, ce insumeaza in Germania 500 000 de capete, cu 10 000 animale inscrise in herd-book.

Este raspandita in sudul Germaniei.

Berbecii au o greutate vie de 110-130 kg, iar oile adulte 65-75 kg.

Lana este de culoare alba, cu calitatea „merino” A-AB (vezi imaginea de sus). Productia medie de lana pe cap de animal fiind de 4-5 kg. Prolificitatea este de 120 – 150%; femele tinere se introduc la reproductie la varsta de 12-18 luni; ciclul de reproductie este sezonier

 

Deutsches Schawarzkopfiges Fleischschaf

Rasa oaia germana de carne, cu capul negru, este asa dupa cum spune si denumirea ei, specializata pentru productia de carne; insumeaza in Germania 300 000 de capete, cu 13 000 animale inscrise in herd-book.

Este raspandita in centrul Germaniei.

Berbecii au o greutate vie cuprinsa intre 100 – 125 kg, iar oile adulte 65-75 kg.

Lana este de culoare alba, din categoria „crossbred” C-CD. Productia medie este cuprinsa intre 4-4,5 kg/cap.

Prolificitatea este de 120 – 180%; femele tinere se introduc la reproductie la varsta de maximum12 luni

Deutsches Weisskopfiges Fleischschaf

Rasa oaia germana de carne, cu capul alb, este tot o rasa specializata pentru productia de carne; insumeaza in Germania 100 000 de capete, cu 3 000 animale inscrise in herd-book.

Este raspandita in nordul Germaniei.

Berbecii au o greutate vie cuprinsa intre 120 – 150 kg, iar oile adulte 80-100 kg.

Lana este de culoare alba, din categoria „crossbred” CD-DE. Productia medie este cuprinsa intre 5-7 kg/cap.

Prolificitatea este de 180 – 200 %; femele tinere se introduc la reproductie la varsta de 6-7 luni.

Deutsches Merinofleischschaf

Rasa merinos de carne, este specializata pentru productia de carne; insumeaza in Germania 34 000 de capete, cu 3 800 animale inscrise in herd-book.

Berbecii au o greutate vie cuprinsa intre 120 – 140 kg, iar oile adulte 70-80 kg.

Lana este de culoare alba, din categoria „merino” A-AB. Productia medie este cuprinsa intre 4-5 kg/cap.

Prolificitatea este de 140 – 160%; Ciclul de productie este asezonier; prima monta la femele se efectueaza la varsta de 12-18 luni.

Ostfriesisches Milckschaft

Rasa ostfriza de lapte, este specializata pentru productia de lapte; insumeaza in Germania 20 000 de capete, cu 1 500 animale inscrise in herd-book.

Este raspandita in centrul si nordul Germaniei.

Berbecii au o greutate vie cuprinsa intre 120 – 130 kg, iar oile adulte 70-80 kg.

Lana este de culoare alba, din categoria „crossbred” C-D. Productia medie este de 4,5 kg/cap.

Productia de lapte este de 500 – 700 kg/cap/ lactatie, cu 6-7% grasime.

Prolificitatea este de 200 – 280%; iar varsta la prima monta a femelelor tinere este de 6 luni.

Ferma moderna de capre

 Sectorul caprin traverseaza un moment deosebit de tranzitie si de reinnoire. De la obiceiurile cu caracter arhaic si pastoral, se trece la noi exigente mai profesionale si organizate. Este nevoie deci de tehnici innovatoare de usoara aplicare, simple si imediate

Aceste nevoi apar mai accentuate in sectorul lapte , in care traditiile sunt mai inradacinate si consolidate, si pentru care este mai importanta, pe plan economic, realizarea imbunatatirilor tehnologice si structurale, tinand cont de tendinta si marea potentialitate a sectorului spre acest proces.

Cu scopul de a obtine o rationala gestionare a fermei, si o adecvata remuneratie economica fara a neglija bunastarea si deci performantele animalelor, este deci necesara impartirea fermei in mai multe zone functionale.

 

Boxa cu zona de alimentare, adapare si odihna

Foarte adoptata, de catre fermieri, este solutia ce priveste boxele pe pat adanc constituit din paie sau talaj (de grosime 30-40 cm), a se extirpa de circa 2-3 ori pe an in corespondenta cu operatiile de fertilizare a terenurilor. Se adopta de regula boxe multiple, care pot gazdui un grup de animale cu un numar variabil in functie de dimensiunile fermei si de organizarea sa.

Structura portanta este din din otel zincat la cald, fundatiile sunt din beton armat cu grinzi perimetrale de jur imprejur care tin loc de pereti si de limitare a bazinelor de colectare a dejectiilor.

 

Zona de alimentare

Zona de alimentare este constituita dintr-o treapta cu pardoseala in panta (aproximativ 3 cm) care este dispusa in interiorul boxei intre zona de pat permanent si peretele grilajului de furajare. De latime egala cu 80 / 100 cm, este delimitat, spre iesle, de peretele care tine grilajul de furajare. Acesta, a carui deschidere pe cap adult variaza intre 25 si 33 cm in functie de rasa, va trebui sa fie de tip “ autocapturant” (disponibil in tipologia animalelor cu sau fara coarne), pentru a facilita blocarea animalelor, facilitand astfel operatiunile de ingrijire si control.

In ceea ce priveste adaparea, solutia universal adoptata si valabila este tot aceea cu adapatoare cu nivel constant de dimensiuni normale echivalente cu 20×80 cm, astfel incat sa permita accesul a doua animale simultan, fara a avea un volum mare de apa statatoare.

 

Coridorul de serviciu – tarcurile exterioare

Zona externa, intotdeauna utila, este cu siguranta de recomandat in masura de 2.5-3.5 mp/cap daca este pe pardoseala, si 5-8 mp/cap daca este pe pamant. Este de regula delimitata de imprejmuiri metalice din otel zincat la cald, prevazute cu deschideri adecvate, de minim 3 m, pentru intrarea mijloacelor necesare operatiunilor de curatare.

Folosirea carului unifeed in cresterea caprinelor a avut rezultate foarte interesante, atat pentru recuperarea produselor firmei , cat si pentru marile productii verificate in crescatoriile care l-au adoptat. Cand, din motive de spatiu, nu e posibil sa avem alei ample, sau cand se doreste dezvoltarea mecanizarii fermei, se pot adopta benzi automate care, cu front de utilizare simpla sau dubla, distribuie alimentul in diferite boxe. Este vorba de benzile motorizate, de diferite latimi, (30 cm cu iesle simpla la perete; 60 cm cu iesle centrala dubla pentru animalele fara coarne, 75 cm daca este dubla, pentru animalele cu coarne)

 

Instalatii pentru control

Pentru a garanta maxima functionalitate a adaposturilor, mai ales in centre de dimensiuni mari, se recomanda predispunerea tuturor structurilor de gestiune secundare, care ca exemplu culoarele de triere / triaj a animalelor, de adunare si culoarele pentru controalele si tratamentele sanitare. Fiecare “corral” va trebui sa contina de regula toate animalele unei boxe si sa aiba suprafata de 0,3 m2 / cap.

Este posibil sa dotezi coralul cu o aparatura speciala de blocare a animalului, care are grija sa-l intoarca si sa-l imobilizeze, favorizand ulterior toate operatiunile de gestionare si control asupra animalelor

 

Boxe poliuz pentru fatare, infirmerie, si boxe pentru intarcarea iezilor

Intarcarea precoce in boxe singulare, este de regula utilizata pentru masculii destinati ingrasarii sau pentru gemeni si respinsi de mama.

Sunt in mod substantial boxe prefabricate cu pereti lavabili cu functia de a gazdui animalul singur in perioadele in timpul carora au nevoie de ingrijiri si atentie deosebita. Boxele pentru masculi trebuie sa aiba dimensiuni si predispozitii confortabile. Se divid in boxe multiple pentru animalele tinere si boxe singulare pentru animaleleadulte.

Intarcarea iezilor, se obtine, de regula, prin doua tehnici diferite: intarcarea precoce in boxe singulare; intarcarea pe pamant in boxe multiple. Intarcarea in boxe multiple este realizata in boxe cu divizori cu plase care gazduiesc, in grup, circa 20-40 de iezi.

 

Sala de muls

Instalatia de muls conditioneaza rezultatele productive si de gestionare ale crescatoriei si poate fi: liniara, in forma de pieptene; rotativa, in carusel.

Numarul locurilor si grupurilor de muls va fi ales in functie de numarul total al capetelor in productie, de numerositatea grupurilor de animale si de organizarea personalului angajat.

Pentru crescatoriile mici, sunt disponibile rampe de muls a cate 8-12 locuri cu 2-3 bidoane de muls, care consimt avantajele instalatiei de muls chiar si pentru micile crescatorii.

Pentru crescatoriile fractionate si / sau dislocate este posibila utilizarea unei masini de muls speciala. Este o instalatie completa, montata in intregime pe o remorca tractata de tractor, care ofera toate caracteristicile si avantajele unei instalatii fixe chiar si crescatorilor care, pentru probleme de logistica, detin mai multe grupuri de animale care nu sunt concentrate

Rasa de oi Corriedale

Rasa Corriedale  este o rasa cu productie mixta carne si lana, care s-a format in Noua Zeelanda

 

 

S-a format in urma incrucisarii complexe intre oile Merinos australian si berbecii din rasele englezesti Lincoln, Leicester, Romney – Marsh si Border- Leicester.

Are o conformatie caracteristica raselor de carne, cu trunchiul larg, adanc si forme rotunjite.

Are o intensitate de crestere accentuata, miei ingrasati pana la la varsta de 4 luni producand carcase de 17-20 kg.

Greutatea oilor adulte este de 60-70 kg iar a berbecilor de 80 kg.

Productia de lana este de 4,5 – 5,6 kg, finetea fibrei ajunge la 25-30 microni, lungimea de 10-12 cm, luciul intens, ondulatii uniforme si randament la spalare de 65-70%.

La noi in tara a fost importata pentru incrucisarea cu rasele locale Tigaie si Spanca. Astfel a luat nastere Tigaia de tip Rusetu, specializata pe carne si lana.

Cresterea oilor in Spania

Fermele de oi din Spania nu se afla in localitati ci in apropierea terenurilor de pasunat. Pe cheltuiala statului, s-au asigurat drumuri de acces asfaltate, curent electric, apa potabila de la reteaua din zona.

Datorita faptului ca nu exista animale de prada, oile pasuneaza nesupravegheate , pe terenuri imprejmuite cu graduri clasice sau electrice.

Oile sunt mulse de doua ori pe zi, administrandu-se hrana suplimentara in timpul mulsului, de obicei cereale macinate sau chiar nemacinate. Mulsul se asigura numai mecanizat, iar procesarea laptelui se face in instalatii anume concepute.

Cascavalul prelucrat in diferite feluri si puse in forme de 250-300 grame, se comercializeaza cu preturi cuprinse intre 14 si 27 de euro/kg.

Rasa de oi dominanta in nordul Spanie se numeste Latxa, asemanatoare cu rasa Turcana de la noi. Fiind selectionata foarte sever, a ajuns la un grad de omogenitate deosebit. Considerata o rasa prea rudimentata in 1985, este astazi foarte apreciata pentru productia de lapte.

Crescatorii de oi, denumiti si pastori, obsolva un curs de sase luni la scoal de ciobani si o practica de doi ani de zile platita la o ferma de oi, pastorul devenind astfel profesionist atestat.

Pastorii fac parte dintr-o asociatie profesionala. Asociatiile profesionale sunt reunite intr-un centru asemanator federatiilor de la noi, dar mult mai restrans, denumit Centrul de management tehnico-economic Sergal, condus de un Consiliul Director format din: un presedinte, sase veterinari, un inginer agronom, un inginer mecanic agricol, opt controlori COP, cinci persoane la administrativ.

Modul de lucru practicat in Spania este mai usor decat in Romania, mai igienic si mai productiv

Cresterea ovinelor Bluefaced Leicester

Prolificitatea, capacitatea de productie de lapte si conformatia, care se transmite la descendenti, face din Bluefaced Leicester, femela perfecta pentru producerea de miei pentru carne, folosind masculi de orice rasa.

.

Femelele din rasa Bluefaced Leicester furnizeaza pentru o perioada lunga de timp miei prin incrucisare. Acest lucru permite femelelor a aibe fatari multiple, usoare din care sa rezulte batali cu carcase de greutatate foarte variata.

Femele produc miei de la varsta de un an si pot sa aibe in mod normal miei o perioada de cel putin 6 ani. Procentul de prolificitat este de peste 250%. Acest caracter este transmis ereditar descendentilor. Efectivele de femele au primit regulat premii referitoare la calitatea si cantitatea carnii.

Lana de la Bluefaced Leicester este de foarte buna calitate si are pe piata preturi foarte ridicate. Lana de calitate foarte buna permite ametecarea in indutrie cu alt matrial prcum matas si mohair si se poate folosi mai departe in tricotaje foarte apreciate de moda.

Asociatia crescatorilor de ovine Bluefaced Leicester sprijina si incurajeaza activ Programul de Ameliorare a Masculilor, care are ca obiectiv cresterea caracteristicilor carcasei fara a avea efecte negative asupra calitatilor exceptionale ale femelelor de prolificitate si de a fi mame foarte bune. Schema de ameliorare a masculilor aduce asociatie castiguri importante in fiecare an. Membrii asociatiei beneficiaza de acest program prin cumparare de masculi superiori din punct de vedere genetic si sperma de la masculi foarte buni, acest lucru fiind la indemana tuturor crescatorilor de ovine.

Aociataia a impus un stoc de aproximativ 400 de berbeci de la inceputul schemei de clasificare din anul 1987. Berbecii sunt clasificati dupa gura, trenul posterior, sale, picioare, longevitate, umeri si conformatia de rasa.

Pentru cele mai noi informatii si pentru aflarea vanzarilor din acest an puteti vizita website-ul: www.blueleicester.co.uk

Cooperare cu crescatorii francezi de capre

-Rasa Saanen

Recent, un grup de specialisti ai OJCA Brasov, OJCA Covasna, reprezentanti ai Colegiului Agricol „Tara Barsei”, ai Institutiei Prefectului judetului Brasov, alaturi de fermieri profilati pe cresterea animalelor (caprelor), reprezentanti ai firmelor de procesare a laptelui, ai asociatiilor de producatori, ai firmelor de fabricare ambalaje etc. au participat in Franta la vizitarea anumitor obiective cu profil agricol si de industrializare a laptelui.

.

Vizita a avut loc in urma invitatiei adresate de  membrii cooperativei Laiterie Cooperative du Pays de Gatine, situata in zona  La Chapelle – Thireuil si condusa  de domnull JY. Carou,  de a-i cunoaste pe producatorii francezi de lapte si de a vizita cooperativa acestora, Liceul Agricol din Melle si Camera Agricola din Deux – Sevres.

In prima zi au fost vizitate  patru exploatatii pentru cresterea caprelor de lapte – GAEC LES HAMEAUX Les Blancheres, Azay Sur Thouet, EARL DAVID La Berthonniere, Viennay, SERVANT STEPHANE, La Grande Carimiere, Pompaire si BERNARD J. FRANCOIS La Touche, La Chapelle – Bertrand.

A doua zi au avut loc vizitele la sectia de procesare a branzei de capra de la Chapelle – Thireui, la Bonde de Gatine (procesarea artizanala a branzei de capra) si la fabrica de lapte de la Viette (fabricarea untului).

In  sectia de procesare a branzei de capra Chapelle – Thireuil s-au urmarit in amanunt toate secventele tehnologice de procesare a laptelui, pana la livrarea produselor in mijloacele de transport si dirijarea acestora la export, in diferite tari europene.

S-a prezentat (la sala de conferinte) modul de infiintare si functionare a cooperativei, principiile care stau la baza acesteia, organizarea activitatii, aspecte de management si marketing produse lapte, profitabilitate, planuri de viitor.

In cursul diminetii celei de-a treia zile s-a desfasurat vizita la Liceul Agricol din Melle. Cu acest prilej  au fost prezentate la sala de conferinte evolutia cresterii animalelor in Franta, modul de funtionare a invatamantului agricol in zona, solicitarile legate de formarea profesionala a producatorilor agricoli, schimburile de experienta cu alte tari, legaturile institutiilor de invatamant din Franta  cu cele similare din Romania si intentia de dezvoltare a colaborarii pe viitor etc. S-a vizitat, de asemenea,  ferma didactica ( experimenatala ) a liceului profilata pe cresterea caprelor, scotandu-se in evidenta tehnologia de crestere a acestora, modul de alimentatie, tehnologia mulsului si sistemul de  producere a furajelor.

Dupa-amiaza  s-a desfasurat  vizita la Camera Agricola din Deux-Sevres.  S-au prezentat istoricul formarii Camerelor Agricole din Franta, principiile de functionare a acestora, organizarea  si activitatile desfasurate, structura bugetului, componentele fortei de munca  etc. De asemenea, au fost prezentate structura Camerei Regionale, organizarea, functionarea, structura bugetului, evolutia resurselor financiare, organizarea serviciilor, strategiile de viitor, evidentiidu-se  rolul consultantului agricol in sectorul economic agricol al Frantei.

In acest context,  presedintele Camerei Agricole din Deux-Sevres a anuntat ca urmeaza sa viziteze  Romania  impreuna cu un grup de presedinti de Camere Agricole din Franta pentru a prezenta Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale propuneri vizand organizarea Camerelor Agricole din Romania si colaborarea  cu Camerele Agricole Regionale.

In urma vizitei efectuate s-a stabilit ca  participantii sa   actioneze in directia consolidarii si dezvoltarii in continuare a cooperativei crescatorilor de capre din judetul Brasov, urmarind afilierea la aceasta si a altor producatori din zona si din tara, precum si  diversificarea activitatii acesteia prin procesarea laptelui de capra in Romania (la Brasov), in colaborare cu cooperativa din Chapelle-Thireuil, Franta.

(Ing. Cristian  PETEU, director executiv OJCA BRASOV)

Rasa de oi Hampsire Down

Rasa asigura berbeci terminali necesari în turmele comerciale pentru producerea de miei hibrizi de carne cu precocitate ridicata si carcase de calitate, cu carne slaba, fara grasime.

A fost creata acum 150 ani în Marea Britanie prin încrucisarea oilor din rasele Wiltshire Horn (rasa de oi fara lâna) si Berkshire Knot cu berbeci Southdown.

Oile din aceasta rasa, au longevitate mare putându-se reproduce pâna la vârsta de 12 ani.

Prolificitatea rasei este de 150-180%, iar oile se preteaza la reproductie intensiva (3 fatari în 2 ani).

Rasa performeaza bine pe pasune fara suplimente de concentrate.

Greutatea corporala:

– mieii la nastere 4-6 kg la simpli;

– 3-4 kg la gemeni;

– berbecii 120 kg;

– oile 80 kg.

Rase de ovine din Italia
Rasa Appennica

Este o rasa specializata pentru productia de carne, animalele avand o talie medie spre mare (imaginea de sus), cu greutatea vie la berbeci de 95 kg/cap, iar la femelele adulte de 60 kg/cap.

Capul are un profil rectiliniu sau usor arcuit, coarnele lipsind.

Miei destinati pentru macelarie ating la 60 de zile 17 kg/cap, iar la 100 de zile 27 kg/cap.

Fertilitatea este de 90%, iar prolificitatea de 130%.

Rasa este importanta pentru rusticitatea sa si prin capacitate ridicata de utilizare a resurselor furajere de pe terenurile mai putin fertile.

Rasa Bergamasca

Este o rasa specializata pentru productia de carne si care se preteaza la transhumanta in zonele de deal si munte.

Este o rasa de talie mare, in care berbeci ajung la 110 kg/cap, iar femelele adulte la 85 kg/cap.

Mieii au la fatare greutatea vie de 5 kg/cap, iar la varsta de 90 de zile depaseste 30 kg/cap.

Fertilitatea este de 95%, si prolificitatea de 150%.

Rasa Biellese

Este o rasa adaptata conditiilor montane si transhumantei.

Greutatea vie medie a berbecilor este de 110 kg, iar a femelelor adulte de 80 kg.

Cu o greutate vie la fatare de 5 kg/cap, mieii pot ajunge la 90 de zile, greutate vie de 30 kg.

Fertilitate este de 90 % iar prolificitatea de 140%.

Rasa Fabrianese

Este o rasa de talie mare, fara coarne in care berbecii ating 90 kg iar femelele adulte 70 kg. Miei in varsta de 40-50 de zile ating 20 kg, pentru ca la varsta de 90 de zile sa ajunga la 30 kg.

Fertilitatea este de 90%, iar prolificitatea de 140-180%.

In selectie se urmareste ameliorarea cantitativa si calitativa a productiei de carne.

Rasa Sarde

Este o rasa de lapte, si una dintre cele mai vechi rase de ovine din Italia, fiind raspandita aproape pe tot teritoriul insulei, gratie unei remarcabile capacitati de adaptare la diverse conditii pedoclimatice, ca si a calitatilor deosebite privind productia de lapte. Greutatea vie a berbecilor este de 60 kg/cap, iar a oilor adulte de 40 kg. Ugerul este bine dezvoltata.

Productia de lapte este de 185 kg/cap pentru primipare si 250 kg/cap pentru multipare cu recorduri de 550 kg/cap. Continutul de grasime este 6% iar de proteina 5,3%.

Productia de carne se exprina printr-o greutate vie a mieilor la fatare de 3,5 -4 kg/cap, iar la varsta de 30 de zile acestia ating 10-10,5 kg.

Fertilitatea este 90%, iar prolificitatea de 110-150%.

Rasa Comisana

Este o rasa de lapte, creata in Sicilia, si care sa raspandit apoi in intreaga Italie, gratie unei remarcabile aptitudini de aclimatizare.

Se preteaza atat la exploatarea in sistem intensiv cat si extensiv.

Sunt de talie mica, avand 80 kg berbecii si 60-70 kg oile.

Capul este usor, fara coarne de culoare rosu-caramiziu si cu a banda alba in spatele fruntii.

Productia de lapte este de 160 kg/cap/lactatie la primipare si 225 kg la multipare. Exista exemplare a caror productie ajunge la 500 kg. Continutul in grasime este de 6,5-7 %.

Prolificitatea este de 180% iar fertilitatea de 95%. Miei ajung la 90 de zile la 20-25 kg avand capacitate si pentru productia de carne.

Rase australiene de oi
Merinos australian;

Polwarth.

Merinosul australian (imaginea de sus), este o rasa specializata pentru lana fina. Ocupa 70% din populatia de ovine din Australia, tara care satisface cca 45% din exportul de lana, ea fiind una dintre cele mai valoroase rase pentru productia de lana si ca amelioratoare.

In cadrul rasei se disting trei tipuri, care s-au format ca urmare a conditiilor de mediu si orientarii selectiei. Fiecare tip se caracterizeaza prin insusiri diferentiate ca: greutate corporala, cute de piele, productie de lana, insusirile fibrei si calitatea carnii.

Merinosul australian are o dezvoltare mijlocie, trunchiul relativ scurt si indesat, potrivit de lung si compact.

Lana acopera bine corpul si extremitatile corporale, acopera capul pana la nivelul ochilor si picioarele pana deasupra ongloanelor.

Greutatea corpului este de: 35-44 kg la oile de tip mic; 42-48 kg la oile de tip mijlociu; 50-60 kg la oile (70-100 kg berbecii) de tipul mare.

Lana are o lungime de 8-10 cm, iar finetea este de 19-24 microni. Este rezistenta, elastica, matasoasa, cu un usuc uleios si de culoare alba sau albastruie.

Productia de lana este de 5-6 kg la oi, 8-12 kg la berbeci si cu un randament la spalare de peste 45%. Insusirile sale superioare au determinat importul de reproducatori si in tara noastra, in anii 1970-1974 pentru infusia cu Merinos de Palas si Merinos Transilvanean.

 

 

Polwarth

Rasa Polwarth este un tip morfo-productiv de carne – lana fina, adaptat conditiilor din zonele cu umiditate mai ridicata si mai rece.

S-a format in statul Victoria din Australia, din incrucisarea oilor Merinos australian, cu berbecii Lincoln.

Merinosul detine ¾ % sange.

Este o rasa masiva, cu forme armonioase, adanci, largi, caracteristice oilor de carne, precoce si rezistente.

Greutatea corporala a oilor este de 60-65 kg iar a berbecilor de 80-100 kg.

La tundere dau o productie medie de 4,5-5 kg lana fina.

A fost importata in tara noastra in tara noastra pentru incrucisari de infuzie cu rasa Tigaia din zona premontana.

 

Viitorul sectorului ovinelor si caprinelor in Europa

Sectoarele ovinelor și caprinelor din UE sunt formate din intreprinderi (ferme, gospodarii) agricole traditionale importante, care sustin supravietuirea a mii de producatori si care furnizeaza produse de o excelenta calitate si cu caracteristici specifice, precum si produse derivate, avand astfel o contributie socio-economica esentiala in zonele rurale ale UE.

Cresterea ovinelor si caprinelor, inclusiv cresterea unor rase traditionale, joaca un rol cheie pentru mediu, inclusiv acela de intretinere a zonelor mai putin fertile si de conservare a peisajului si a ecosistemelor sensibile. Spatiile naturale, de tip pasune, au fost conservate timp de secole datorita cresterii ovinelor si caprinelor. In plus, avand in vedere comportamentul lor alimentar, in care pascutul joaca un rol important, acestea mentin biodiversitatea florei, protejeaza fauna salbatica si curata spatiile naturale, indepartand materia vegetala uscata care reprezinta, pentru tarile mediteraneene, un aspect esenital in prevenirea incendiilor.


Sectoarele ovinelor
si caprinelor din UE, care sunt concentrate in zonele cel mai putin favorizate, se confruntă cu o scadere critica a productiei si cu un exod al producatorilor, precum si cu un esec total de a atrage crescatori tineri de ovine si caprine,


Actuala epizootie de febra catarala ovina
din Europa are un caracter foarte grav datorită duratei si extinderii sale, a raspandirii diferitelor serotipuri ale bolii in zone necontaminate anterior si datorită consecintelor socio-economice grave ale restrictiilor privind circulatia animalelor si comertul.


Sectoarele ovinelor si caprinelor
din UE se caracterizeaza prin venituri mici ale producatorilor, scaderea acuta a productiei nationale si scaderea consumului, in special in randul generatiilor tinere, si intrucat sunt expuse la o concurenta internationala din ce in ce mai mare pe piata interna.


Cresterea preturilor furajelor
si a factorilor de productie agricola in general reprezinta o amenintare deosebita pentru cresterea ovinelor si caprinelor, care are ca rezultat cresterea preturilor si a tensiunii in cadrul unui sector care se afla deja intr-o situatie critica din punctul de vedere al competitivitatii.


Actuala situatie economica
si evolutia prevazuta a cererii mondiale si a preturilor produselor agricole si alimentare obliga Uniunea Europeana sa evite, in masura posibilului, dependenta de importul de produse provenite din cresterea animalelor si de importul de furaje si sa asigure un echilibru mai bun pentru aceste produse, in special pentru produsele traditionale protejate provenite din cresterea ovinelor si caprinelor, cu care piata europeana era aprovizionata suficient din surse interne.


Scara la care se produc ovine si caprine
in partea de nord a Uniunii difera semnificativ fata de cea din sud. In prezent cresterea ovinelor, expusa dintotdeauna la diverse boli cunoscute, este, de asemenea, foarte afectata de anumite boli emergente, precum febra catarala ovina.


Sectorul european al carnii de miel
nu dispune de un veritabil acces la fondurile comunitare de promovare a produselor agricole si necesita o campanie de promovare sustinuta pentru a dezvolta preferintele consumatorilor.


Urmatorul bilant de sanatate
a politicii agricole comune (PAC) ofera posibilitatea de a aborda instrumentele politice adecvate si de a obtine un sprijin din cadrul PAC în favoarea sectoarelor ovinelor și caprinelor.


Parlamentul Europei recunoaste
nevoia urgenta de a se intreprinde actiuni de catre Consiliul ministrilor agriculturii si Comisie pentru a asigura un viitor profitabil si durabil pentru sectorul productiei de lapte si carne de origina ovina si caprina in UE, pentru a relansa consumarea acestor produse si pentru a retine si a atrage noi crescatori de ovine si caprine in sector si sustine mentinerea acestor întreprinderi agricole traditionale ecologice, al caror rol este de a aproviziona pieta comunitara si de a reprezenta o sursa de aprovizionare comunitara pentru produsele din Uniune rezultate din cresterea de ovine si de caprine.


Parlamentul invita
Consiliul ministrilor agriculturii si Comisia sa aloce de urgenta un sprijin financiar suplimentar pentru producătorii UE de carne si de lapte de oaie si de capra pentru ca acestia sa poata dezvolta un sector UE de ovine si de caprine care sa fie dinamic, autosuficient, condus de piata si orientat spre consumatori.

Alegerea caprelor de prasila

Alegerea caprelor de prasila se face in functie de rasa, varsta, conformatie corporala, uger, productia de lapte, starea de sanatate, etc.

 

RASA.

 

In tara noastra, se cresc doua rase de caprine: rasa Alba de Banat si rasa Carpatina care sunt influentate de zona de crestere, la care se mai adauga si metisi, la interferenta zonelor de crestere.

Recomandam achizitionarea unor rase de capre cu productie mare de lapte, deoarece potentialul productiv (cantitatea de lapte intr-o lactatie) conteaza, in functie de furajarea acestora, diferenta fiind nesemnificativa intre aceste rase.

 

VARSTA

 

Influenteaza direct viata productiva a caprinelor de reproductie. Fermierul trebuie sa verifice varsta la cele care deja au inregistrat prima fatare si provin din parinti cu productie ridicata de lapte.

 

CONFORMATIA CORPORALA

 

Prezinta insemnatate practica, deoarece exprima potentialul productiv al caprelor.

Capul trebuie sa fie alungit, cu profil drept, uneori usor bombat – privirea vioaie; urechile avand forme si marimi diferite, in functie de rasa si ecotip, nu reprezinta criterii de apreciere a productiei de lapte.

Prezenta coarnelor nu este semnificativa, dar este preferata o capra fara coarne din motive de exploatare si tehnologie de crestere, fiind mai usor de manipulat.

Gatul trebuie sa fie lung si subtire, cu pozitie usor oblica, prezentand la unele exemplare „cercei” in partea inferioara a capului.

Trunchiul caprelor trebuie sa fie lung si ingust, cu inaltimea la greaban (partea din fata) cuprinsa intre 60 – 80 cm si linia superioara a spinarii in crestere usoara de la greaban la crupa (partea din spate a animalului), fara defecte de exterior sau de aplomb, unghii infectate etc.

Se remarca forma de triunghi de la cap spre partea din spate a animalului unde se dezvolta si este cuprins ugerul.

 

UGERUL

 

Din punct de vedere al formei si marimii, trebuie sa fie globulos, de marime mijlocie spre mare, asezat inapoi, cu sfarcurile usor ascutite si orientate spre fata.

Un uger dezvoltat normal, cu pielea usor unsuroasa si par putin si cu mameloane simetrice si bine dezvoltate, indica o capra cu mare productie de lapte, deoarece exista o corelatie stransa intre forma si volumul ugerului si productia de lapte.

Un uger slab dezvoltat, cu o forma spre ascutit-ingust, denota un tesut glandular redus si deci o capacitate lactogena mica.

 

CONTROLUL PRODUCTIEI DE LAPTE

 

Se efectueaza mulsul de dimineata si seara. Din media celor doua controale, se apreciaza productia de lapte, in functie de luna de lactatie.

 

SITUATIA PRODUCTIEI

 

Se apreciaza in mod normal in datele din registrul crescatoriei. Se are in vedere numarul iezilor la fatare (prolificitatea) si nasterile ritmice anuale. Nu se admit pentru prasila caprele care au crupa tesita, pulpe slabe, cu pozitie defectuoasa a picioarelor, coate de vaca, uger prea coborat sau slab dezvoltat, cu mameloane mici sau neegale si cu pielea aspra si cu par prea mult.

 

STAREA DE SANATATE

 

Reprezinta o conditie esentiala pentru evolutia vietii productive a caprei.
Aceasta se apreciaza dupa starea de intretinere si vioiciune, care poate fi: foarte buna, buna sau slaba, dupa aspectul exterior al caprei prezentate la vanzare.

Din punct de vedere sanitar – veterinar, se verifica certificatul, emis de medicul veterinar de la circumscriptia din zona. Acest act este foarte important, deoarece sunt specificate in el atat vaccinurile administrate, cat si starea ei de sanatate.

In caz de cumparare, capra va sta in carantina de 40 de zile, pentru a se prevenii eventualele imbolnaviri ale celorlalte capre din ferma.

Noi rase de ovine si de alte specii de animale la Indagra 2010

Ministrul agriculturii, Valeriu Tabara, a fost prezent sambata, 14 noiembrie 2010, la Simpozonul pe teme de zootehnie organizat de Agentia Nationala pentru Ameliorare si Reproductie Zootehnica (ANARZ) in cadrul INDAGRA 2010.

Evenimentul a inclus trei prezentari:

  • Linia de albine ecotipul deal-munte “Horezu 15” – prezentata de Institutul de Cercetare-Dezvoltare Pentru Apicultura, in vederea omologarii;

  • Rasa de ovine Karakul linia maro – prezentata spre omologare de Statiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Ovine si Caprine Popauti Botosani;

  • Proiectul “Program informatic de gestionare a datelor privind controlul oficial si evaluarea genetica la bovine” – prezentat de Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Bovinelor Dancu, Iasi

Simpozionul a fost urmat de prezentarea animalelor participante la expozitia INADGRA 2010, acestea fiind premiate de o comisie formata din specialisti in zootehnie din cadrul MADR si ANARZ. Au fost premiate toate rasele de ovine si caprine, rasele de bovine de lapte, mixte, de carne si rasele in conservare.

La aceasta editie a INDAGRA, specia bovine a fost reprezentata de rasele locale Baltata romaneasca, Baltata cu negru romaneasca, Bruna de Maramures, Pinzgau, dar si de rase specializate in productia de lapte (Holstein Friza, Jersey) si de carne (Charolaise, Limousine, Blue Blanc Belgique).

Pe de alta parte, Federatia Crescatorilor de Ovine si Caprine din Romania si Federatia Crescatorilor de Ovine Romovis 2000 au prezentat la INADGRA animale din rasele locale de ovine, cum sunt Turcana, Tigaie, Merinos, Karakul, Ratca, dar si creatii noi biologice realizate la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cresterea Ovinelor si Caprinelor Palas, Constanta.

De asemenea, cabalinele expuse la targ au apartinut Hergheliilor de stat aflate in administrarea Regiei Nationale a Padurilor Romsilva, dar si crescatorilor particulari, printre rasele prezente numarandu-se Lipitan, Gidran, Calul romanesc de sport, Hutul, Calul de Bucovina.

Carnea de miel „AGNEAU DU PÉRIGORD”

„Agneau du Périgord”, (IGP), Franta, se refera la miei cu varsta de sacrificare intre 80 si 180 de zile, cu greutatea carcasei de 15-21 kg si o buna conformatie a acesteia datorita selectiei raselor de carne in cazul berbecilor, oile provenind din rase rustice sau semirustice.

 

 Sunt selectionati berbecii din urmatoarele rase de carne: Berrichon, Charollais, Ile de France, Rouge de l’Ouest, Suffolk, Texel.

 

 Oile sunt de rasa rustica pura: Lacaune viande, Blanche du Massif central si INRA 401 sau de rasa semirustica, ceea ce inseamna ca provin din incrucisarea intre o rasa rustica si una dintre rasele de carne mentionate anterior.

 

Mieii apartin clasei de conformatie E-U-R, cu masa musculara dezvoltata pe un schelet fin si cu un strat de grasime din clasele 2 si 3 ale grilei EUROP.

 

 Carnea de miel vanduta in stare proaspata este de culoare deschisa. Grasimea este alba si consistenta; este repartizata uniform si nu are aspect uleios. Carnea mieilor „Agneau du Périgord” are un gust echilibrat de miel datorita alaptarii mieilor cu lapte de la oaia mama (cel putin 60 de zile) si unei alimentatii complementare specifice, bazata pe boabe de cereale intregi sau sfaramate si pe furaje.

 

Alimentatia mieilor

 — de la nastere pana la varsta de cel putin 60 de zile, mieii sunt hraniti cu lapte fiind alaptati la cerere de oile mama. Ei nu sunt separati de mame pana la intarcare, aceasta avand loc in general la varsta de 80-90 de zile;

 

 — dupa varsta de 60 de zile si in etapa de finisare, cantitatea de lapte din alimentatie scade pana cand mieii sunt intarcati, iar cantitatile de supliment nutritiv si de furaje cresc. Suplimentul nutritiv este compus din cereale (orz, grau, porumb etc.) si dintr-un produs cu azot.

 

Alimentatia oilor

 Baza alimentatiei oilor este pasunatul care are loc pe pajisti naturale sau temporare si in alte spatii in aer liber timp de cel putin sapte luni pe an.

 

 Furajele recoltate sunt cultivate in intregime in aria geografica, majoritatea acestora chiar in exploatatie.

 

Etape specifice ale productiei care trebuie sa se desfasoare in aria geografica delimitata:

 Mieii „Agneau du Périgord” sunt nascuti si crescuti in aria geografica delimitata. Organismul de control identifica in prealabil toti crescatorii si verifica daca exploatatiile acestora se situeaza in aria geografica respectiva.

 

 Pentru a pastra in intregime calitatile carnii de miel, este necesar ca timpul de transport spre abatoare sa nu fie prea lung, iar animalele sa fie ferite de stres inainte de sacrificare. Prin urmare, parcurgerea traseului de la exploatatie la abator nu trebuie sa dureze mai mult de opt ore. Practic, acest interval de timp este mai mic, tinand seama de faptul ca exploatatiile sunt situate in apropierea spatiilor de sacrificare.

 

 Aria geografica acopera urmatoarele comune:

 — in departamentul Dordogne, toate comunele cu exceptia celor din cantoanele La Force si Sigoulès;

 — in departamentul Corrèze, comunele din cantoanele Ayen, Brive-la-Gaillarde (Sud-Ouest), Juillac si Larche;

 — in departamentul Lot, comunele din cantoanele Cazals, Gourdon, Payrac, Puy-L’Évèque, Salviac si Souillac;

 — in departamentele Lot si Garonne, comunele din cantoanele Cancon, Castillonnes, Fumel, Lauzun, Monflanquin si Villeréal.

 

Legatura cu aria geografica:

 

 Specificitatea ariei geografice:

 Regiunea Périgord se caracterizeaza printr-o mare diversitate pedoclimatica; are soluri sarace si relief accidentat; exista diferente accentuate intre iarna si vara si variatii importante primavara si toamna.

 

 Aceste caracteristici ale teritoriului au dus dintotdeauna la o foarte mare diversitate in ceea ce priveste productia agricola si la o specializare foarte redusa a exploatatiilor, care sunt in general de mici dimensiuni. In fiecare exploatatie exista zone cu potential agronomic redus, iar in Périgord acestea sunt in mod traditional denumite picadies. Aceste suprafete in care animalele pot fi scoase la pascut se caracterizeaza prin soluri sarace, pietroase sau in panta, unde uneori cresc arbusti sau paduri care nu pot fi intretinute cu mijloace mecanice, intretinerea acestora fiind asigurata exclusiv de ovine.

 

Specificitatea produsului:

 Specificitatea „Agneau du Périgord” se datoreste in principal metodelor de crestere a mieilor: o perioada de alaptare la ugerul oii mama urmata de o etapa de finisare la stana.

 

 Carnea mieilor „Agneau du Périgord” este de culoare deschisa (alba pana la roz deschis), grasimea este alba si consistenta; gustul de miel este delicat, carnea avand o textura frageda, datorita in principal varstei animalului, si da senzatia ca se topeste in gura, datorita calitatii grasimii.

 

 Culoarea deschisa se leaga de doua elemente complementare ale metodei de obtinere a produsului, si anume: varsta mieilor la sacrificare (maximum 180 de zile) si perioada de alimentatie cu lapte: fiecare miel se alapteaza la ugerul oii mama timp de cel putin 60 de zile. Varsta de sacrificare, precum si perioada de alaptare confera totodata carnii un gust fin, nu prea puternic, diferit de gustul si savoarea obisnuite ale carnii de miel pe care consumatorul le poate percepe ca fiind foarte pronuntate.

 

 Grasimea alba si consistenta este rezultatul unei alimentatii specifice in etapa de finisare care se bazeaza pe furaje si pe un supliment nutritiv, excluziv din cereale cu boabe intregi sau sfaramate.

 

 Suplimentul nutritiv specific din etapa de finisare duce la o repartizare echilibrata a grasimii in carnea „Agneau du Périgord”: carnea nu este uscata, textura prezentand exact suculenta necesara pentru a da acea impresie ca se topeste in gura. In sfarsit, gradul de acoperire cu grasime al carnii „Agneau du Périgord” nu este foarte mare, gustul sau nu este puternic si se topeste in gura.

 

 Se obtine un tip de carne bine definit, cu gust si arome delicate, care este cautat pentru savoarea sa bine echilibrata.

 

Cunostinte tehnologice specifice

 Avand in vedere caracteristicile si limitele teritoriului, crescatorii de ovine din Périgord au dezvoltat tehnologii specifice in productia de ovine.

 

 Ei s-au adaptat la constrangerile reprezentate de natura solurilor si de conditiile climatice putin favorabile din teritoriu. Confruntati cu caracterul foarte variabil al precipitatiilor si al temperaturilor, dar si cu diversitatea solurilor, crescatorii de ovine au realizat sisteme complexe de crestere a animalelor prin combinarea tuturor resurselor disponibile. Pastorii, deveniti crescatori de ovine, au elaborat de-a lungul timpului practici caracterizate prin modularea importanta a interventiilor si prin utilizarea diversificata a spatiului natural. In exploatatii, productia traditionala de ovine are rolul de a pune in valoare zone putin productive pe plan agronomic
.

 Constrangerile mentionate anterior stau la originea selectiei de rase rustice de oi. Rasele respective au fost retinute pentru rezistenta lor, alimentatia moderata, capacitatea de a utiliza suprafete de pascut sarace, capacitatea de a se reproduce in urma imperecherii naturale in tot timpul anului si de a-si hrani usor mieii. Utilizarea berbecilor din rase de carne amelioreaza conformatia mieilor destinati sacrificarii.

 

 Constrangerile respective conditioneaza si sistemul alimentar practicat de crescatorii de animale, care isi organizeaza septelul in turme omogene in functie de necesitatile fiziologice ale oilor si ale mieilor care, avand in vedere evolutia lor, se vor afla in spatii de pascut, pe pajisti sau la stana.

 

O calitate specifica

 Exista o legatura intre calitatea specifica a mieilor si modul deosebit de crestere a animalelor care se bazeaza pe un sistem ponderat, care pune in valoare spatiile de pascut si se adapteaza constrangerilor locale. Viata mieilor „Agneau du Périgord” se desfasoara in doua etape: perioada de alaptare, in care mieii nu sunt separati de mame, si etapa de finisare la stana, in care mieii sunt atent ingrijiti: spatii rezervate si alimentatie de foarte buna calitate.

 

 Datorita acestui mod specific de crestere a mieilor, precum si etapei de finisare carnea de miel „Agneau du Périgord” are o culoare deschisa (alba pana la roz deschis) si o grasime alba si consistenta. Gustul de miel al carnii este fin si delicat, nu prea puternic; carnea nu este uscata, prezentand exact suculenta necesara pentru a da impresia ca se topeste in gura. In sfarsit, gradul de acoperire cu grasime al carnii „Agneau du Périgord” nu este foarte mare, gustul nu este puternic si se topeste in gura.

 

Reputatia „Agneau du Périgor”

Reputatia „Agneau du Périgord” se regaseste atat in prezenta traditionala a ovinelor in Périgord, cat si in notorietatea produsului in randul gastronomilor.

 

 Practicile nu au evoluat foarte mult fata de secolul al XIX-lea, cand prezenta ovinelor in Périgord este deja relevanta. Se estimeaza ca in 1809 existau in regiune 667 400 de exemplare. Desi lana era obiectivul principal al productiei de ovine, se gasesc si urme ale incercarii de valorificare a acestora in cadrul gastronomiei locale.

 

 Au loc schimburi comerciale cu ocazia a numeroase targuri. La cele mai importante dintre acestea puteau fi aduse peste 1 000 de exemplare. In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, mai multe surse scrise pun in evidenta o evolutie a cresterii de ovine orientata mult mai mult spre consumul de carne; crescatorii de ovine sunt incurajati sa amelioreze rasa locala in vederea productiei de miei destinati sacrificarii. In 1897, statisticile mentioneaza un numar mare de miei sacrificati la Périgueux.

 

 „Agneau du Périgord” constituie un produs cu caracter festiv, care este pregatit in diferite feluri, fiind degustat mai ales de Craciun sau de Pasti, dar avand intotdeauna un loc important in meniu.

 

 Acest lucru este dovedit de faptul ca, la inceputul secolului al XX-lea, o celebra bucatareasa din Périgord, „Mazille”, pune „Agneau du Périgord” la loc de onoare in cartea sa de retete, care contine peste 300 de specialitati locale. „Exista in Périgord o rasa de oi cu o carne excelenta din toate punctele de vedere …”.

 

 „Agneau du Périgord” este mentionat in mod explicit la elaborarea a numeroase retete si meniuri ale restaurantelor.

Rasa Tigaie cu cap negru de Teleorman

Tigaia cu cap negru de Teleorman, poate fi competitiva in productia de lapte si carne cu cele mai bune rase specializate, facand inutil importul acestora.

 

Oaia Tigaie cu cap negru de Teleorman se poate considera ca facand parte din categoria oilor semigrele, recomandate in special in zona de campie si mai putin in cea colinara.

Datorita precocitatii sale, prolificitatii si productiei de lapte, berbecii din aceasta rasa pot fi folositi cu bune rezultate la incrucisari industriale sau de infuzie cu diferite rase locale pentru sporirea productiei de lapte si mai ales de carne.

Populatia cu cap negru de Teleorman se preteaza cel mai bine la producerea de miei pascali, cu greutatea carcasei de 15-17 kg, aceasta deoarece productia buna de lapte a oilor mame asigura o viteză sporita de crestere a mieilor.

Directia principala de exploatare a acestei populatii de ovine este orientata spre productia de lapte-carne si lana semifina.

Presedintele Asociatiei Crescatorilor de Ovine si Caprine din Teleorman, declara ca aceasta rasa mixta este competitiva in productiile de lapte si carne cu cele mai bune specii cunoscute. Un exemplar produce 150-170 kilograme de lapte muls, dar poate ajunge si la o cantitate dubla. Mieii au la nastere 5-6 kg, cu un ritm de dezvoltare ulterior foarte rapid, la varsta de un an masculii putand atinge 100 de kilograme.

Potrivit presedintelui Asociatiei Crescatorilor de Ovine si Caprine, productia de lana este intre 3 si 5 kilograme, pana la recorduri de 8 kilograme.

Asociatiei Crescatorilor de Ovine si Caprine din Teleorman

  • Adresa:Strada Libertatii 99, Alexandria, Teleorman

  • Telefon: 0723.643.796 (Mobil); 0247.326.684 (Fax);

  • Email: ruxandajoitoiu@yahoo.com

Rasa Valaha cu coarne in tirbuson-Ratca

Rasa Ratca este crescuta pe o arie geografica restransa, ca rezerva de gene, intr-un numar de 2058 capete.

 

Fiind o oaie sedentara neadaptata la transhumanta, turmele sunt in nucleul lor, in leaganul lor ca zona de origine, fiind exploatate cel mai frecvent in rasa pura pentru productia de lapte.

Multi crescatori prefera sa creasca acest tip de oi, aceasta fiind una din explicatiile supravietuirii si conservarii rasei.

Avantajele economice sunt semnificative datorate costurilor de intretinere reduse pe durata unui an calendaristic fiind intretinute si furajate in permanenta pe pasune, cu exceptia perioadei de fatare, iar evidenta productiei va ramane principalul obiectiv al detinatorilor de patrimoniu genetic din judetul Caras-Severin.

Informatii suplimentare despre rasa Ratca:

STATIUNEA DE CERCETARE-DEZVOLTARE PENTRU OVINE CARANSEBES

DRUMUL RESITEI KM 2

325400 CARANSEBES, CARAS SEVERIN

Telefon : 0255/514.189

Fax : 0255/514.189

 

Crescatorie de capre intr-o ferma mixta

Crescatoria de capre are un adapost, in suprafata de 1500 m.p. pentru 300 de capre adulte si 100 iedute toate din rasa Saanen.

 

In incinta crescatoriei sunt 4 celule de stocare a furajelor (ce vor vor constitui un hangar de 800 mp.), sala de muls si tancul pentru lapte.

Prin constructie, adapostul permite utilizarea fotoperiodismului pentru dirijarea reproductiei.

Scopul intreprinzatorilor este sa creasca 300 de capre Saanen cu un fond genetic foarte bun, ameliorand efectivul pentru productia de lapte cantitativa prin insamantari artificiale cu sperma congelata provenita de la unitatile furnizoare si inscriindu-se in Controlul Oficial.

Caprele sunt lotizate in 3 loturi prin planificarea reproductiei si sunt cazate in compartimente separate insirate pe doua parti (cu al 4-lea lot care este de iedute pentru prasila) ale adapostului intre care se afla aleea de furajare si circulatie. Au folosit pentru reproductie atat tapii pe care ii au in ferma pentru monta naturala (100 capre mai putin bune ca productie) si insamantari cu sperma diluata (70 capre) precum si insamantarea artificiala cu sperma congelata de valoare (100 capre) cumparata.

Au avut ca rezultat: 95% fatari la monta naturala, 75% in urma insamantarilor artificiale cu sperma proaspata si 57% cu sperma congelata.

Adapostul este prevazut cu un distribuitor automat de furaje, care circula ca un vagonet pe sina deasupra aleii si alimenteaza caprele de 4 ori pe zi (la orele 9, 11, 14 si 19) cu ratii pe baza de porumb, orz, lucerna, Dactilius, care sunt stocate la capatul adapostului in 4 celule.

Crescatoria are autonomie furajera in proportie de 80%, ferma avand 210 hectare teren arabil din care 21 hectare suprafata furajera (lucerna).

Se cultiva: porumb irigat, soiurile de grau dur si moale, mazare de primavara, orz de iarna si secara. Isi intregesc veniturile cultivand 27 de hectare cu pepeni galbeni.

Adapostul mai este prevazut cu o sala de muls in care se afla o instalatie rotativa cu 24 de locuri si prezinta desprinderea automata a cupelor de pe uger, un tanc-rezervor de lapte si o sala de asteptare pentru intrarea la muls a caprelor care sunt indemnate sa-si ocupe locul pe platforma de catre un „caine electric”.

Mulsul a 300 capre dureaza 80 minute cu spalarea instalatiei si curatirea platformei si-l realizeaza un singur om.

Desi cei doi crescatori au mizat pentru prima lactatie a caprelor pe o productie de numai 750 kg lapte livrat per cap la pretul de 46 eurocenti/litru (in 2003-2004), rezultatele obtinute le-au depasit asteptarile livrand catre colectare, de la 211 capre mulse, 1000 litri/ cap cu un continut de grasime de 36,9 g/kg si de proteina 30,6 g/ kg la un pret de 55 eurocenti/litru, crescatoria realizand profit.

Rasele de ovine din Romania (1)

Merinosul de Palas; Merinosul Transilvanean; Tipul Merinosul de Munte (Brasov); Tipul de carne Palas; Tipul de lapte Palas; Tipul prolific Palas.

.

 

Merinosul de Palas

  • productie mare de carne si lana fina;

  • productie de lapte marfa – 25 litri/cap;

  • este creat pentru cresterea in Campia de Sud, Moldova si Dobrogea;

  • sa format la Institutul de Cercetare si Dezvoltare pentru Ovine si Caprine Palas -Constanta;

  • este o rasa mixta de carne si lana;

  • conformatie corporala armonioasa, masiva, cu posibilitati de reprofilare;

  • indici reproductie: 128-135% prolificitate; 90-96% fecunditate;

  • greutate medie : 64 kg/oaie si 102 kg/berbec;

  • femelele se pot folosi la reproductie de la varsta 10-12 luni;

  • randamentul de sacrificare este de 54% ovine adulte si 52% berbecuti la ingrasat;

  • berbecuti ajung in 4-5 luni la 40-50 kg; carcasele sunt de buna calitate;

  • productia medie de lana: 6-7 kg/oaie; 12-14 kg/berbec;

  • productia medie de lapte pe perioada de 128 de zile este de 130 l, din care 20 % lapte marfa;

Merinosul Transilvanean

  • productie mare de lana fina si deasa;

  • adaptata conditiilor de mediu din aceasta parte a tarii;

  • este creat pentru crestere in Transilvania. In judetele Arad, Bihor, Satu Mare si Salaj sunt cele mai mari efective;

  • sau format doua tipuri: tipul mare in zona de campie; tipul mic in zona de munte;

  • conformatie corporala este mijlociu spre mic, cu o dezvoltare corporala mai accentuata la tipul de campie;

  • indicii reproductiei: 110-115% prolificitate; 95-96% fecunditate;

  • greutate medie : 45 kg/oaie si 68 kg/berbec;

  • randamentul de sacrificare este de 44-51%;

  • berbecuti au un potential de crestere satisfacator;

  • productia medie de lana: 4,5-10 kg/oaie; 10-14 kg/berbec;

  • productia medie de lapte pe perioada de 128 de zile este de 70-80 l;

Tipul Merinosul de munte (Brasov)

  • sa obtinut prin incrucisarea Tigaiei de Covasna cu Merinosul de Palas;

  • se caracterizeaza prin rezistenta la climatul premontan;

  • greutatea medie: 45-48 kg/oaie si 65-75 kg/berbec;

  • productia medie de lana fina: 4,5 kg/oaie; 6-7 kg/berbec; cu randament de 55% la spalare;

  • productia medie de lapte marfa: 40-45 litri/oaie.

Tipul de carne Palas

  • sa obtinut prin incrucisarea „ile de France” cu Merinosul de Palas;

  • se caracterizeaza prin spor zilnic de 250 grame cu 5,3 UN;

  • greutate medie: 55-60 kg/oaie si 75-80 kg/berbec;

  • prolificitatea este de 128%;

  • productia medie de lapte in 130 zile: 70-80 litri/oaie

Tipul de lapte Palas

  • sa obtinut prin incrucisarea Friza si Awassi cu Spanca si apoi metisii intre ei;

  • se caracterizeaza prin spor zilnic de 250 grame cu 5,3 UN;

  • greutate medie: 55 kg/oaie si 75-80 kg/berbec;

  • cantitatea medie de lana: 4 kg/oaie;

  • prolificitatea: 125%;

  • productia medie de lapte in lactatie: 170 litri/oaie; cu 6% grasime si 6,5 % proteina.

Tipul prolific Palas

  • sa obtinut prin incrucisarea Romanov si Finnish-Landrace cu Merinosul de Palas si apoi metisii intre ei;

  • greutate medie: 55 kg/oaie si 65-70 kg/berbec;

  • prolificitatea este de 170%;

  • productia medie de lapte in 130 zile: 60-80 litri/oaie

Rasele de capre

Caprinele reprezinta o oportunitate economica, datorita numarului lor si proprietatii de a se inmulti repede, potentialului productiv superior si cheltuielilor reduse de investitie, de intretinere, furajare si comercializare a produselor.

.

 

In unele tari din Europa ca: Franta, Elvetia, Austria, Anglia, etc. s-au elaborat si aplicat programe eficiente de inmultire si ameliorare, de nutritie, de masuri sanitar – veterinare, etc. care au imprimat capriculturii o nota speciala de exploatare de tip industrial, prin valorificarea capacitatii lactogene si diversificarea si comercializarea produselor obtinute.

In tara noastra exista doua rase de caprine:

Carpatina Este rasa cea mai veche si cea mai raspandita, primitiva, rustica, rezistenta si foarte heterogena, din punct de vedere al culorii, dezvoltarii si exteriorului si a productiilor de lapte si de iezi.

Alba de Banat Este ameliorata cu un nivel de productivitate superior. Capul este caracteristic animalelor de lapte cu capacitate mare de productie, mic, cu aspect fin uscativ. Gatul este de lungime mijlocie si gros, membre puternice uscative, osatura dezvoltata cu aplomburi normale. Ugerul este bine dezvoltat, in forma de para sau globulos cu peri scurti si netezi, cu sfarcuri de dezvoltare mijlocie, pretabile la mulsul mecanic.

Principalele rase de caprine din alte tari:

 

Rasa Saanen Este originara din Elvetia reprezinta actualmente 20% din septelul elvetian are o talie de 80 – 90 cm la masculi si 74 -80 cm la femele, corpul alungit, cap potrivit de lung si de larg cu profil aproape drept, piept adanc, larg cu buna capacitate toracica, spata larga si bine prinsa, gat lung si relativ subtire si cu cercei sub maxilar cu ongloane rezistente, uger bine dezvoltat cu mameloane mijlocii inclinate lateral si inainte, iar parul este scurt, des si matasos. Productia medie de lapte (270 zile) este de 740 Kg cu maxime de 1800 – 2000 kg. Rasa Saanen se poate folosi cu rezultate bune la incrucisari, cu rasa Carpatina.

Rasa Alpina franceza Este o rasa foarte apreciata in Franta, unde detin mai mult de trei sferturi din septel, datorita nivelului ridicat de productivitate, implicit de rentabilitate. Sunt exploatate intensiv pentru lapte si ingrasare, pentru carne intr-o larga varietate de sisteme si tehnologii de exploatare. Talia este de 70 – 80 cm, parul scurt si de culoare variata. Pieptul este adanc, spinare rectilinie, bazinul larg si putin înclinat, membre solide cu articulatii puternice si aplomburi corecte. Glanda mamara voluminoasa bine prinsa antero – posterior, mameloane mijlociu dezvoltate. Productia medie (250 zile) este de 600 l, recordul rasei fiind de 2200 l (305 zile).

Rasa Nobila germana Este rezultat al incrucisarilor dintre rasele locale germane cu rasa Saanen de unde şi conformaţia corporală, culoarea, producţia de lapte şi prolificitatea. Capacitate ridicata de transmitere a caracterelor in descendenta. A participat la formarea rasei Alba de Banat.

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.