Răsfugul alb – Agalaxia contagioasă a oilor şi caprelor/ Prevenirea imbolnavirilor la animale si pasari in perioada cu temperaturi scazute/ Obezitatea la animale/ Profilaxia si combaterea rozatoarelor/ Masuri pentru prevenirea si combaterea zoonozelor

77Aceasta este o boală infecţioasă, produsă de Mycoplasma agalactiae, manifestată anatomoclinic prin oprirea secreţiei lactate, tulburări oculare şi locomotorii

Diagnosticul
Pentru confirmarea diagnosticului este necesar examenul de laborator. În acest scop se recoltează şi se trimit probe de lapte, lichide articulare, uneori oculare, în eprubete sterile, care trebuie să ajungă la laborator în timpul cel mai scurt. În laborator se face examenul bacteriologic şi proba alcalinităţii laptelui.
Sunt receptive la boală atât oile cât şi caprele în lactaţie, iar mai puţin receptivi sunt berbecii şi tineretul ovin.Sursa principală de infecţie o reprezintă animalele bolnave şi cele trecute prin boală, care elimină prin secreţii şi excreţii micoplasme (mai ales prin lapte). Sursele secundare de infecţie sunt apa, aşternutul şi furajele contaminate.
Boala este foarte contagioasă şi, odată intrată într-o turmă, îmbracă un caracter staţionar.
Boala evoluează printr-una din următoarele forme clinice: acută, subacută şi cronică.
Forma acută, destul de rară ca frecvenţă, se manifestă cu febră, stare de abatere şi moartea în 6-7 zile.
Forma subacută este forma evolutivă cea mai des întâlnită, poate prezenta localizări mamare, articulare şi oculare.

Localizarea mamară se exprimă prin:
• Mamită cu evoluţie benignă: oile afectate prezintă sensibilitatea ugerului, scăderea producţiei de lapte, laptele are aspect apos, lăsat în repaus se separă, formând un depozit grunjos şi o parte lichidă de culoare verde murdar, gustul fiind sărat.
• Mamită cu evoluţie gravă: oile afectate prezintă febră, tulburări generale, agalaxie (lipsa secreţiei lactate, de unde şi denumirea bolii). Se mai constată edemul cald, dureros şi dur al glandei mamare. Din uger se poate mulge o secreţie apoasă, galben-verzuie, cu aspect vâscos sanguinolent şi gust sărat. Uneori, ugerul se atrofiază, prezintă induraţii, şi chiar abcese.
Durata bolii, în localizarea mamară, este de 1-2 săptămâni, după care ugerul de obicei se reface, dar producţia de lapte rămâne compromisă.
Localizarea articulară este mai rară, ea putând evolua în asociere cu localizarea mamară. Se constată şchiopături precedate de edeme calde, dureroase, localizate la articulaţiile tarsiene sau carpiene. La tineret apar poliartrite. Durata bolii este de 2-7 săptămâni, dacă nu apar complicaţii care pot produce anchiloze.
Localizarea oculară afectează, de regulă, un singur ochi, se manifestă cu lăcrimare, conjunctivită, lumina deranjează, motiv pentru care animalul ţine ochiul închis. Pe globul ocular apar zone de opacifiere ale corneei şi chiar ulcere corneene care duc la pierderea globului ocular.
Forma cronică este foarte rară, se manifestă prin slăbire progresivă, noduli în parenchimul mamar, atrofia glandei mamare.
Profilaxia şi combaterea
Boala poate fi prevenită dacă se aplică atât măsuri generale, nespecifice, cât şi măsuri specifice.
Profilaxia nespecifică constă în interzicerea contactului turmei, la păşune sau adăpat, cu animale bolnave, procurarea de animale numai din efective indemne, respectarea carantinei profilactice de 21 de zile, la introducerea de animale noi în turmă.
Profilaxia specifică (imunoprofilaxia) se realizează cu ajutorul vaccinului contra agalaxiei contagioase a oilor şi caprelor (Agavac), obţinut din mai multe tulpini de Mycoplasma agalactiae, inactivate cu formol şi căldură şi adsorbite pe hidroxid de aluminiu.
În zonele în care boala a fost semnalată în ultimii ani, se recomandă vaccinarea oilor mame la jumătatea perioadei de gestaţie, iar la restul efectivului (berbeci şi tineret), pe parcursul lunii mai.
Vaccinul se inoculează subcutanat, în doză de 1 ml, indiferent de vârsta şi talia animalului. Imunitatea se instalează după 10-14 zile şi durează un an.
Dacă boala a apărut, se va face examenul clinic al tuturor animalelor în timpul mulsului, pentru depistarea oilor bolnave şi izolarea lor în vederea tratamentului. Animalele bolnave se tratează, în funcţie de localizare, cu antibiotice cu spectru antimicoplasmic (tylosină, lincospectin).
În localizarea mamară se recomandă mulgerea de trei ori pe zi şi infuzii cu antibiotice în mamelă. În forma articulară, se fac aplicaţii locale cu tinctură de iod. În forma oculară, se aplică unguente cu antibiotice.
Se va face vaccinarea de necesitate a animalelor clinic sănătoase din efectivele infectate. Se fac dezinfecţii în saivane şi padocuri. Animalele vindecate se introduc în turmă la sfârşitul sezonului de lactaţie. Timp de un an, în turmele infectate, nu se vor introduce animale noi nevaccinate.

Prevenirea imbolnavirilor la animale si pasari in perioada cu temperaturi scazute 

Prevenirea imbolnavirilor la animale si pasari in perioada de iarnaNinsorile si temperaturile scazute din perioada de iarna, pot afecta starea fiziologica si de sanatate a efectivelor de animale si pasari care sunt crescute in fermele comerciale sau in gospodariile ale populatiei, daca nu sunt respectate normelor de protectie si bunastare, prin care sa se asigure toate conditiile impuse in aceasta perioada si care se refera la biosecuritate, adapostire, hranire, ingrijire, exploatare, transportul la alte locatii.
Proprietarii de animale si pasari trebuie sa cunoasca un element esential si anume, ca sanatatea animalelor presupune bunastarea acestora care inseamna asigurarea spatiului vital indispensabil, supravegherea zilnica a tuturor animalelor, monitorizarea factorilor de microclimat, a ventilatiei, a consumului de furaje si de apa, aplicarea programelor de profilaxie a bolilor, etc.

Pentru a asigura o stare de sanatate normala animalelor si implicit produse animaliere corespunzatoare, se recomanda proprietarilor de animale si pasari ca pentru perioada anotimpului rece sa asigure:

    • Adapostirea animalelor si pasarilor in spatii corespunzatoare speciei si categoriei de varsta, care sa asigure densitatea, volumul de aer, umiditatea, luminozitatea si zooigiena la parametrii normali, realizata prin :
          • remedierea, dupa caz, a elementelor de constructie exterioare si interioare deteriorate (alei de acces, padocuri, ziduri, geamuri, tamplarii, tavane, jgheaburi, burlane, tencuieli, pardoseli);
          • etanseitatea usilor si a ferestrelor pentru a se asigura o temperatura optima si constanta in adaposturi;
          • igienizarrea adaposturilor prin curatire mecanica, dezinfectii deratizare, dezinsectii si zugravit;
          • verificarea si remedierea, elementelor tehnologice (utilajele rde muls, de furajare, evacuare dejectii, adapare, ventilatie);
          • asigurarea unor spatii confortabile pentru perioada fatarilor la specia bovina, porcina si in special pentru ovine.
    • Verificarea si protejarea surselor de apa si furaje pentru a remedia anumite defectiuni si pentru a nu fi supuse inghetului.
    • Inventarul stocului de furaje pe sortimente si indici de calitate, stabilirea si respectarea ratiilor zilnice de furaje in functie de specie si categoria de animale si pasari.
    • Asigurarea conditiilor optime de depozitare, pastrare si administrare a stocurilor de furaje prin:
          • mentinerea in stare de igiena a instalatiilor, echipamentelor, containerelor si a vehiculelor utilizate pentru producerea, prepararea si transportul furajelor si sa evite orice sursa de contaminare a acestora;
          • evitarea administrarii de furaje (silozuri sau radacinoase) inghetate, in perioada cu temperaturi scazute, sau depreciate calitativ, care pot provoca avorturi sau alte afectiuni grave;
          • sa notifice autoritatilor competente suspiciunea sau constatarea unor necomformitati sau abateri de la cerintele de calitate si salubritate privind siguranta furajelor destinate pentru animale si pasari.
    • Asigurarea conditiilor de evacuarea si depozitare a dejectiilor, a gunoiului, in platforme sau statii de epurare, astfel incat sa nu constituie surse de difuzare a bolilor.
    • Amenajarea unor spatii pentru depozitarea cadavrelor si a altor deseuri de origine animala destinate distrugerii la unitatea specializata.
    • Transportul animalelor si pasarilor sa se efectuieze numai daca situatia o impune si daca sunt asigurate mijloace de transport echipate corespunzator care sa le protejeze de intemperii.
    • Animalelor de companie (caini, pisici, iepuri, etc.) care sunt tinute afara, sa li se asigure o sursa de apa potabila, precum si un adapost corespunzator, care sa poata oferi protectie fata de actiunea directa a frigului si a zapezii.
    • Sa comunice medicului veterinar intentia de introducere sau scoaterea de animale in / din exploatatie si a altor miscari interne de animale.
    • Sa anunte urgent, medicul veterinar arondat despre aparitia unor modificari in starea de sanatate a animalelor si pasarilor din exploatatie.
    • Sa colaboreze cu servicile veterinare pentru efectuarea actiunilor de prevenire a imbolnavirii animalelor, prin supravegherea clinica a starii de sanatate a acestora, supravegherea unor boli transmisibile prin examinarea in laborator a probelor recoltate de la animale si pasari in acest scop, tratamente antiparazitare, operatiuni de vaccinare profilactica, etc.

Medicii veterinari, pe langa verificarile si evaluarile privind respectarea normelor de biosecuritate, protectie si bunastare in exploatatiile cu animale si pasari, cauta permanent sa mentina o buna colaborare cu crescatorii de animale, cu asociatiile crescatorilor de animale constituite, cu micii producatori de bunuri alimentare, prin informari reciproce cu problematica existenta, pentru a solutiona operativ doleantele si solicitarile acestora si pentru aplicarea unor masuri corective in cazul identificarii unor necomformitati.

Obezitatea la animale

 

Obezitatea este o forma de malnutritie caracterizata prin prezenta unor depozite excesive de grasime, avand o repartitie uniforma sau localizata. Ea se intalneste la toate speciile de animale, fiind insa mai frecventa la caine. Trebuie subliniat insa de la inceput ca este necesar sa diferentiem obezitatea patologica de ingrasare in scopuri zootehnice cand se urmareste obtinerea prin supraalimentatie a unei stari de nutritie foarte bune, a unei ”obezitati de supraalimentare” dirijata.

Putem spune ca in aparitia obezitatii sunt incriminati factori metabolici, ereditari, nervosi, endocrini si nutritionali. In ce priveste factorii metabolici, de multa vreme s-a emis ipoteza existentei unei anomalii a metabolismului intermediar care sa determine depunerea de grasime. Cautarea unei anomalii care ar putea contribui la aparitia si dezvoltarea obezitatii a prilejuit efectuarea unui numar mare de experimente pe animale, cunoscandu-se ”linii” de soareci care prezinta hiperfagie si care pe masura ce devin obezi prezinta variatii cantitative la nivelul metabolismului piruvatului. Aceste animale supuse unui regim de reducere a greutatii corporale continua sa sintetizeze grasimile in dauna proteinelor. S-a presupus ca aceste anomalii cantitative sunt in legatura mai curand cu un deficit al insulinei, decat cu o modificare fundamentala a metabolismului.

Factorii ereditari, prin definitie, obezitatea ereditara este o forma de obezitate in care animalul afectat a mostenit un mecanism care faciliteaza aparitia si evolutia obezitatii independent de echillibrul normal. Mecanismele propuse pentru a explica aceasta forma de ovezitate sunt fie un metabolism intemediar anormal, fie o modificare a mecanismelor de apetit-satietate, datorita careia se importa o cantitate mare de energie.

Factorii nervosi. S-a demonstrat ca nevoia si cantitatea de hrana sunt direct controlate de catre sistemul nervos central si in special de catre centrii diencefalici (hipotalamusul). Toate leziunile sunt disfunctiile acestor centri care provoaca perturbari in apetit, asimilare si capacitatea de blocaj a grasimilor.

Factorii endocrini. Foarte putine cazuri de obezitate au o cauza net endocrina. Insulinoamele, tumori cu o frecventa rara, pot conduce la obezitate. Obezitatea prin hiperinsulinism este insa in legatura cu aportul excesiv de alimente, mai ales de glucide; daca nu se administreaza insa ratii excesive, individual nu se ingrasa. Adipozitatea de origine hipofiziara intalnita la caine sub forma sindromului adiposogenital (maladia Babinschi) este de natura diencefalica, la prima vedere independenta de excesul alimentar si de sedentarism. Hipotiroida determina o moderata crestere in greutate, prin retentie hidrica cu edem mucoprotidic, dar nu o adevarata depunere adipoasa. Insuficenta genitala, de asemenea, nu reprezinta un factor important in declansarea obezitatii. Animalele castrate se ingrasa nu ca o consecinta a insuficientei lor hormonale genitale, ci pentru ca sunt mai linistite, isi consuma mai bine ratia, deci nu cheltuiesc asa repede rezervele. In obezitatea generalizata exista o serie de tulburari endocrine care influenteaza in mod sigur morfologia si comportamentul animalelor. Este de remarcat insa ca aceste modificari endocrine (hiperinsulinismul, hipercorticismul, hipogonadismul si hipotiroidismul) sunt descrise in obezitatea constituita si deci ele sunt efecte si nu cauze ale obezitatii. Este cunoscut deasemenea, faptul ca obezitatile endocrine se trateaza in primul rand prin dieta hipocalorica.

Factorii alimentari si sedentarismul, joaca si ei un rol important in aparitia obezitatii. Un aport caloric excesiv, la care se aduga un consum redus de energie, sunt elemente esentiale in aparitia obezitatii. Ea este prezenta la animalele sedentare, care nu fac miscare, tinute in stabulatie permanenta, sau la cainii de apartament, care primesc ratii in exces, bogate in glucide si lipide, cu un microclimat optim, care nu necesita consum de energie pentru termogeneza. Sunt predispuse si rasele de animale de ferma cu un anabolism marit generic.

Patogeneza. Consta in mentinerea echilibrului intre aportul si cheltuielile energetice, se face prin interventia unor numeroase verigi centrale si periferice. In reglarea comportamentului alimentar intervin in masura variabila, centrii hipotalamici, echilibrul metabolic al mediului intern, informatiile de origine digestiva, sistemul endocrin si tesutul adipos. Interesarea fiecaruia dintre aceste verigi a facut obiectul unei explicatii patogenetice. Niciuna dintre ele nu poate elucida in intregime mecanismul atat de complex al producerii obezitatii. Acesta poate fi conceput numai prin dereglarea comportamentului alimentar la care concureaza intr-o masura mai mare sau mai mica toti factorii patogenetici amintiti.

In concluzie putem spune ca indiferent de modalitatea in care se realizeaza modificarea mecanismului central de control al foamei si satietatii, pe fondul unei predispozitii constitutionale sau prin intermediul unei conditionari la un aport alimentar crescut, obezitatea nu se poate instala in conditiile unui aport care depaseste nevoile reale ale organsimului. Animalele nu pot depune grasime in exces decat atunci cand aportul depaseste consumul. Nu se poate realiza tesut gras din ”nimic”. Totdeauna este prezent factorul exogen alimentar, alaturi de cel endogen deja mentionat, adica prezenta unei predispozitii constitutionale. Obezitatea rezulta intotdeuna din interactiunea acestor doi factori patogenetici.

Excesul de lipide stocate in oraganism exercita o actiune nociva asupra aparatului cardiovascular, a aparatului respirator, influenteaza negativ termoreglarea, capacitatea de aparare, activitatea neuroendocrina, productia de lapte, oua, reproductia (reducerea fecunditatii) si capacitatea de adapare (sensibilitatea crescuta la stres). Ca modificari morfopatologice se constata in primul rand aspectul rotunjit al corpului. Grasimea este prezenta sub forma de depozit abundent in tesutul conjuctiv subcutanat, subseros, pe epiploon, mezenter, pericard, in jurul rinichilor. Cordul este acoperit de un strat de grasime in regiunea coroanelor si in lungul santurilor interventriculare si chiar infiltrata in muschiul cardiac. Animalele prezinta un exterior inestetic, au un aspect diform, cu tendinta de rotunjire si marire in volum a circumferintei corpului. Ca urmare a acumularii grasimii sub piele, aceasta se cuteaza, iar in locurile unde in mod normal este cutata, se intinde, formand asa-zisele ”maniamente”. Se inregistreaza si tulburari functionale, cele mai evidente fiind dipneea, tahicardia chiar la eforturi reduse, miscari ingreunate, o alura inceata, accese de sufocare si tendinta la constipatie.

Profilaxia obezitatii se realizeaza printr-o alimentatie cu aport energetic (glucide si lipide) echilibrat, miscare fizica zilnica si combaterea la timp a disendocriniilor. Tratamentul se practica numai in cazul carnivorelor, al animalelor de agrement, sau la reproducatori din alte specii. Prezinta importanta in primul rand masurile dietetico-igienice, de limitare a aportului alimentar pana la ratia de intretinere (ratii mici, reducerea numarului de tainuri, limitarea aportului de apa, la caine carne slaba), in asociere cu miscarea fizica sub forma de plimbari zilnice, evitandu-se eforturile mari. Ca medicamente putem preciza laxativele (ulei de ricin, ulei de parafina), diuretice (acetat de potasiu, nefrix, etc).

Profilaxia si combaterea rozatoarelor/

Profilaxia si combaterea rozatoarelor - sobolani si soareci de casaTransmiterea si raspandirea unor agenti patogeni (virusuri, bacterii, rickettsii, paraziti) si implicit a unor boli la animale si de la animale la om, sau dintr-un loc in altul, sunt cauzate de contactul cu vectori contaminati, reprezentati de artropode (tantari, muste, gandaci, capuse) dar si de animale, in special de rozatoare (sobolani, soareci, sau alte rozatoare din mediul silvatic).
Rozatoarele fac parte din clasa mamifere si reprezinta, ca raspandire circa o treime din fauna globului pamantesc.

In tara noastra, conform unor date statistice, se pot intalni un numar mare de rozatoare, grupate in sase familii, cu peste 35 de specii si subspecii, caracterizate prin insusiri de viata specifice, care explica rolul daunator sub aspect economic si al mentinerii si raspandirii unor boli deosebit de grave.

Majoritatea rozatoarelor au un regim variat de hrana, atat de origine vegetala cat si de origine animala, insusire care le permite sa se adapteze usor la cele mai diferite surse de hrana.

In afara pagubelor economice, rozatoarele venind in contact permanent cu animalele domestice din exploatatii sau cu animalele salbatice, pot fi considerate ca purtatori de germeni si vectorii principali in transmiterea a numeroase boli infecto-contagioase si parauitare deosebit de grave, dintre care unele transmisibile la oameni cum sunt: leptospiroza, antraxul, turbarea, rujetul, bruceloza, tularemia, trichineloza, teniazele, ricketsiozele, toxinfectiile alimentare, etc.

Inmultirea si raspandirea rozatoarelor este strans legata de particularitatile lor de viata si de hrana, fiind influentata de conditiile geoclimatice si sociale, respectiv existenta de locuinte si adaposturi insalubre, lipsa apei potabile si a canalizarii, schimbarile de mediu, comertul international, practicile agricole noi, etc.

In tara noastra, cu clima continental excesiva, rozatoarele au cele mai bune conditii de dezvoltare si inmultire, implicit si posibilitatea de a intretine si transmite cele mai diferite boli infectioase si parazitare.

Cele mai frecvente rozatoare intalnite in tara noastra sunt:

Profilaxia si combaterea rozatoarelor - Sobolanul cenusiu de casaSobolanul cenusiu de casa care prefera cu predilectie locurile cele mai umede ale locuintelor sau alte spatii cu umiditate, subsoluri, canale, pivnite, magazii, grajduri, etc.). Este un animal omnivor (consuma orice aliment) distruge cerealele, legumele din magazii, risipeste ce nu consuma si murdareste alimentele cu urina si fecale facandu-le impropii consumului pentru alte specii. Intrucat incisivii le cresc toata viata, ei rod permanent, distrugand mobile, textile, conducte si alte obiecte. Sunt lacomi si isi fac provizii de hrana. Se inmultesc foarte activ, au o longevitate de 3-5 ani, cu 6-7 gestatii pe an (in medie 30 zile fiecare gestatie) cu 7-8 pui la nastere. Prezenta lor poate fi identificata prin urmele lucioase lasate de catre labele lor prin circulatie, prin excrementele proaspete de culoare brun-negru si prin stricaciunile si pagubele pe care le produc.

Profilaxia si combaterea rozatoarelor - soarecele de casaSoarecele de casa este foarte raspandit si traieste in locurile mai uscate ale locuintelor ca: poduri, magazii, bucatarii, camari, sau alte spatii unde gasesc hrana. Are un regim de hrana cu preferinta pentru hrana vegetala (cereale sau legume si fructe de orice fel), dar consuma, cand gasesc, si produse de origine animala. Inmultirea acestei specii se produce pe tot parcursul anului, femela naste de 5 – 7 ori pe an, cate 4 – 8 pui. Prezenta lor se identifica prin mirosul specific al urinei sale „miros de soarece”. Este un mare daunator producand pagube materiale prin distrugerrea diferitelor obiecte si prin deprecierea produselor alimentare.

Alte tipuri de rozatoare care vietuiesc in tara noastra sunt soarecele de camp, soarecele de padure, sobolanul de camp si sobolanul de apa.

Toate speciile de rozatoare au o actiune nefavorabila asupra sanatatii oamenilor si a animalelor prin pagubele materiale, prin discomfortul cauzat ca prezenta si miros, dar in mod special prin transmiterea unor boli infecto-contagioase si parazitare.

Din aceste motive, profilaxia si combaterea rozatoarelor constituie o tinta cu importanta majora pentru toti factorii administrativi si de specialitate implicati, stabilindu-se in acest scop programe cu actiuni specifice care sa duca la reducerea numerica prin limitarea inmultirii si a raspandirii lor.

Actiunea de prevenire si combatere a rozatoarelor cuprinde o serie de etape conditionate de particularitatile bioecologice si alti factori importanti, respectiv:

    • cunoasterea amanuntita a modului lor de viata si de hrana;
    • pregatirea profesionala, instruirea si atestarea specialistilor deratizatori;
    • delimitarea suprafetei infestate;
    • selectarea metodei de combatere;
    • stabilirea spatiilor de distribuire a momelilor;
    • aplicarea metodelor de deratizare;
    • inspectarea rezultatelor obtinute si distrugerea cadavrelor rezultate;
    • continuarea masurilor de combatere performante si preventive.

 

Combaterea rozatoarelor

Masuri profilactice care urmaresc:

    • salubrizarea permanenta a colectivitatilor urbane si rurale.
    • limitarea posibilitatilor de hranire prin blocarea accesului acestora la alimente, cereale, deseuri alimentare, gunoaie, etc.
    • depozitarea alimentelor pe rafturi in recipiente etanse pe care nu le pot roade (sticla, metal emailat, etc.)
    • impiedicarea patrunderii rozatoarelor in cladiri, imobile prin: fundatii si pavimente impermeabile, prin aplicarea de sifoane la pardoseala si la canalizari, etc.)
    • deratizarea si igienizarea vecinatatilor pentru distrugerea focarelor instalate deja.
    • indepartarea depozitelor de gunoaie, a resurselor de hrana si ambalaje, din subsoluri, podurile locuintelor, din depozitele de lemne, de alimente sau de furaje.

 

Masuri de combatere mecanica. 

Prin utilizarea de curse si capcane din lemn sau metalice, tubulatura sau spatii inchise prevazute cu orificii, in care se pot aplica momeli rodenticide sub forma de pasta sau pulberi.

 

Masuri de combatere biologica.

Prin prezenta dusmanilor naturali ai rozatoarelor, respectiv animalele carnivore (caine, pisica, lup, vulpe, viezure, jder, dihor, nevastuica), alaturi de pasarile rapitoare (uliu, bufnita, cucuvea, cotofana, starc, barza), asigurand un mediu propice pentru inmultirea pradatorilor lor naturali, masura care trebuie evaluata ca atare, in ansamblul metodelor de lupta impotriva acestor specii de rozatoare.

 

Masuri de combatere chimica. 

Prin utilizarea unor substante chimice, cu actiune de intoxicare rapida sau lenta, care trebuie sa intruneasca anumite calitati si eficacitate, respectiv:

    • sa fie toxice numai pentru rozatoare, fara a afecta alte specii de animale si pasari sau oameni;
    • sa fie in termene de garantie si valabilitate, sa prezinte date despre denumirea comerciala, substanta activa, formularul de avizare, firma producatoare, grupa de toxicitate, numarul avizului si data eliberarii;
    • sa fie absorbite repede si in totalitate in organismul rozatoarelor si sa se elimine cat mai greu, pentru ca moartea lor sa se produca lent, dupa cateva zile, pentru a nu creea panica sau sa alarmeze pe ceilalti sobolani, sau soareci care astfel sesizati nu mai consuma substantele toxice sau parasesc spatiul supus deratizarii;
    • sa fie usor de preparat si aplicat ca pulbere pentru prafuirea galeriilor sau ca momeli alimentare;
    • momelile se aplica pe suport alimentar: carne, salamuri, graunte, etc. aplicate pe caile de acces al rozatoarelor puse in serie la distante unele de altele.

Actiunile de deratizare trebuie executate de operatori economici si persoane instruite, testate si autorizate, iar persoanele de executie sa fie dotate cu echipament de protectie adecvat si sa faca dovada examenelor medicale periodice.

Tinand cont de modul de trai, hrana si inmultire a rozatoarelor, cat si de nivelul posibilitatilor actuale economice, sociale si de combatere, trebuie retinut faptul ca aceste specii nu pot fi distruse total, iar prin metodele uzuale se poate reduce doar proliferarea si raspandirea lor in teritoriu, inclusiv limitarea posibilitatii de raspandire a bolilor transmisibile.

 

Masuri pentru prevenirea si combaterea zoonozelor

prevenirea zoonozelorServiciile sanitare veterinare, au actionat si vor actiona si in viitor cu competenta si fermitate pentru a impune respectarea legislatiei, a normelor tehnice ale Comisiei Europene si a programelor nationale aprobate, prin implementarea masurilor de supraveghere, prevenire si combatere a bolilor transmisibile de la animale la om, respectiv a zoonozelor.

Statul sprijina activitatea de supraveghere, prevenire si control a bolilor ce se pot transmite de la animale la om, prin asigurarea cadrului institutional si juridic, a bazei tehnico materiale, a resurselor financiare necesare pentru desfasurarea in conditii optime a activitatii in domeniul sanitar veterinar.

Zoonozele sunt boli produse de numerosi agenti patogeni ai animalelor, ce se pot transmite de la animale la om, dar si invers.

In functie de agentul patogen care le produce, zoonozele pot fi clasificate in urmatoarele categorii:

    • zoonoze virale (gripa, rabia, variola, febra aftoasa);
    • zoonoze bacteriene(antrax, tuberculoza, salmoneloze, stafilococi, clostridii, infectii colibacilare, bruceloza, campilobacterioza, rujetul, leptospiroza, pasteureloza, morva);
    • zoonoze produse de prioni(encefalopatiile spongiforme transmisibile);
    • zoonoze produse de ricketsii si clamidii(febra butonoasa, febra Q);
    • zoonoze micotice (dermatofitoze);
    • zoonoze parazitare (giardioza, ascaridioza, teniaza, trichineloza, cisticercoza, hidatidoza, toxoplasma, toxocaroza, fascioloza, sarcocistoza, cenurozele).


Riscul de contaminare a omului este posibil prin:

    • contactul direct cu animalele bolnave sau purtatoare de germeni;
    • manipularea inadecvata a produselor sau subproduselor provenite de la animale bolnave (carcasele, sangele, pieile, cadavrele, lana, etc);
    • contactul cu obiecte contaminate de animalele bolnave;
    • alimentele provenite de la animale bolnave;
    • consumul alimentelor de origine animala, neexaminate de medicul veterinar, sau incorect preparate termic;
    • nerespectarea normelor generale de igiena si profilactice.

Strategiile si programele autoritatiilor sanitare veterinare centrale si judetene, stabilite anual, pentru asigurarea statusului de sanatate a animalelor domestice si salbatice, a corelatiei dintre bolile animalelor si transmiterea acestora la om, precum si pentru asigurarea conditiilor de calitate si salubritate a produselor de origine animala destinate consumului uman, pentru asigurarea sanatatii publice, au la baza frecventa, aria de raspandire si evolutia bolilor transmisibile in randul populatiilor de animale si umane, gravitatea bolilor pentru om, supravegherea calitatii hranei animalelor si a oamenilor, dar si consecintele posibile pe plan social si economic.

In acest sens sunt atentionati, autoritatiile locale, crescatorii de animale, operatorii din domeniul alimentar si nu in ultimul rand populatia despre obligatiile ce le revin pentru implementarea actiunilor de protejarea a sanatatii animalelor prin masuri de profilaxie generala, de profilatie specifica, de proceduri si mecanisme tehnologice specifice care sa asigure ca riscul contaminarii este resus la minim, atentionari care se refera la:

    • Modernizarea cresterii animalelor in exploatatii comerciale (ferme) care sa asigure cerintelor optime de biosecuritate, igiena, protectie si bunastare.
    • Colaborarea cu medicii veterinari, arondati, pentru identificarea si inregistrarea la timp a animalelor (bovine, ovine, caprine, porcine si canine) existente in exploatatie, actiune cu motivatii din punct de vedere srategic, de ordin sanitar veterinar si de ordin zootehnic asigurand o supraveghere si control privind:
        • miscarea interna si internationala a animalelor;
        • activitatea de supraveghere a exploatatiilor de animale;
        • controlul si profilaxia bolilor transmisibile la animale si de la animale la om;
        • supravegherea rezidiilor si a altor deseuri animaliere;
        • supravegherea aglomerarilor temporare de animale cu ocazia targurilor, expozitiilor, etc.;
        • transportul animalelor;
        • asigurarea conceptului de securitate alimentara si trasabilitate;
        • sistemul de asigurari pentru animale;
        • sistemul de subventii, prime si despagubiri pentru animale.
    • Sa comunice medicului veterinar, la data producerii, miscarile survenite in efectiv prin fatari, cumparari, vanzari, mortalitati.
    • Sa permita medicului veterinar monitorizarea starii de sanatate a animalelor din proprietate si sa anunte cazurile de imbolnaviri sau de mortalitati la speciile pe care le au in proprietate.
    • Sa respecte dispozitiile autoritatii veterinare privind izolarea si eliminarea din efectiv a animalelor diagnosticate cu boli transmisibile.
    • Sa asigure normelor de protectie si bunastare a animalelor, privind protectia sanitara a exploatatiei, adapostirea, hranirea, adaparea si a normelor de microclimat.
    • Sa respecte legislatia privind gestionarea cainilor si a pisicilor, animale care constituie un real pericol prin transmiterea unor boli grave la alte animale si la oameni, precum si prin agresarea fizica a populatiei.
    • Sa solicite medicului veterinar arondat carnet de sanatate pentru animalele aflate in proprietate, complectat la zi cu actiunile sanitare veterinare efectuate, documentele de miscare si de certificare a starii de sanatate, necesare pentru intentia de comercializare a animalelor.
    • Sa respecte interdictia taierii animalelor in scopul comercializarii carnii sau produselor rezultate pentru consum public, in alte locuri sau spatii decat cele autorizate sanitar veterinar, cu exceptia sacrificarii traditionale a porcilor in gospodariile populatiei, cu obligatia consumului in familie a carnii si a derivatelor rezultate prin prepararea carnii de porc, in aceste locatii, solicitand medicului veterinar examenul de specialitate.
    • Sa prezinte probe de carne de la porcii sacrificati in gospodarie, sau vanat impuscat (mistret, urs) pentru efectuarea examenul trichineloscopic, de catre medicii veterinari din cadrul circumscriptilor sanitare veterinare de la nivelul municipilor, oraselor si comunelor din judet.
    • Sa efectueze curatirea mecanica si dezinfectia adaposturilor, a actiunilor de deratizare si demustizare, cu unitati si personal de specialitate.
    • Sa colecteze cadavrele si deseurile animaliere in vederea transportului, cu sprijinul autoritatilor locale, la unitatea de distrugere Protan.
    • Educatia sanitara a populatiei, a personalului care lucreaza cu animalele si consuma produsele obtinute de la acestea prin:
        • informarea periodica despre noutatile legislative din domeniul sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor, emise de autoritatiile competente europene sau nationale, publicate in mass-media sau prin participarea la intalniri cu teme din domeniile specifice de activitate,organizate de institutiile de profil;
        • achizitionarea alimentelor, in special a carnii, a laptelui, a pestelui si a oualor, numai din spatii sau unitati inregistrate sanitar veterinar, evitand comertul ”stradal”;
        • evitarea consumului de produse si subproduse de origine animala necontrolate sanitar vetrinar sau nepreparate termic;
        • asigurarea igienei corporale pentru animalele de companie si a mediului in care habiteaza acestea;
        • efectuarea deparazitarilor periodice interne si externe si a vaccinarilor anuale a acestora.

Pentru situatiile cu risc epidemiologic major, determinat de aparitia unei pandemii, epidemii, boli emergente si boli transfrontaliere cu implicatii pentru sanatatea publica si economia nationala, precum si in spatiul intracomunitar, organismele de specialitate din cadrul Uniunii Europene asigura fonduri prin cofinantarea monitorizarii, prevenirii si combaterii unor boli transmisibile.

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.