Chemarea şi trimiterea în lucrare- Michael Vogelsang… Deviza unui lucrător… Scrisoarea 4- Rugăciunea – C. H. Mackintosh… Pierderea Canaanului de către Moise… El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez- J. G. Bellett…  IA-ŢI CRUCEA ŞI URMEAZĂ-L PE CRISTOS… Isus stă … la uşă ! Apocalipsa 3.20, Geneza 4.7… C.H. SPURGEON: O liniște sfântă…  Pastor american deghizat in cersetor… Ce înseamnă pentru creştini să-şi poarte crucea?Istoria ulterioară și declinul spiritual-  Georges André… Adevărurile de bază ale creştinismului- Max Billeter… Ce este moartea? J. N. Darby… Cum studiem Scripturile? Alfred E. Bouter…„ÎN CER ŞI PE PĂMÂNT TOATE CÂTE EL A VOIT A FĂCUT!” (PS. 116,3). “Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine. Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” (Ap.3/20-22) El a bătut la uşa ROMANILOR ( “încreştinaţi” ca pietre vii în Trupul Bisericii Cristice-înzidiţi de liantul Duh Sfânt)” , dar NU L-AU PRIMIT să-i scape şi de idolatrie; S-a dus la Ruşi, Moldoveni, Ucraineni- să-i uşureze de orto-moaşterie si  l-au respins; S-a dus în Africa şi America să alunge icoana-maimuţăria, premergătoare celor 2 Fiare din Ap. Cap.13, dar… degeaba! A bătut la uşa inimii tuturor păcătoşilor din Ungaria, Italia, Gemania, Brazilia şi din celelalte ţări, să-i vindece şi de curvi-catoliciia condamnată în Apocalipsa, cap.17! Căci şi astăzi Duhul Sfânt ne spune nouă, vouă şi mie şi ţie: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!” (F.A.16/9)… „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari.Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” Şi m-a dus, în Duhul, într-un pustiu. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă şi avea şapte capete şi zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei… (Virusul  revolutiei demonice din Franta i-a molipsit si pe satanistii rusi, dar si pe ceilalti globalisti!) CUM AU DISTRUS BOLŞEVICII CRIMINALI BISERICILE ÎN RUSIA? Si…Prigoana împotriva Bisericii Ortodoxe în Rusia Sovietică – Prima parte; Fundamentele creștine ale statului de drept în Occident: o moștenire a libertății și a rezistenței împotriva tiraniei- Efectele creștinismului în lume; Educaţia…şi Lecţia credinţei! – Judecătoarea Adriana Stoicescu: ,,Lumea agonizează pe mâna celor care au ca un scop comun – viața fără Dumnezeu! – ,,Cred că avem nevoie de un nou potop pentru ca lumea să se întoarcă la esență, la bază, la Dumnezeu”! 6 cărţi despre Dumnezeu pe care oricine ar trebui să le citească; Scopul lui Satan – o lume fără legea lui Dumnezeu; Minunata lume nouă – Aldous Huxley; Paul Evdokimov – Iubirea nebună a lui Dumnezeu (recenzie); Ce este discernamantul sau Fara Dumnezeu, degeaba; Recenzie: O lume se destramă – Chinua Achebe – Dumnezeu ca intrus distrugător de lumi arhaice; Fara Dumnezeu In Lume,de Kristina Roy; (Cand se lucreaza fara Dumnezeu,totul devine excrement de zeu- ) Globalizarea ipocriziei; Iosif Țon – Idealurile lui Dumnezeu pentru tine; Virgil Neagu – Cum biruim duhurile necurate care ne atacă? Virgil Neagu – Ce sunt duhurile necurate și cum intră în om?    Top 10 plante pentru slabit; Plante care vindeca plamanii – Top cele mai bune ierburi-  Întrebări frecvente; Sanatatea organismului: 12 plante care te pot ajuta sa te relaxezi; Top 5 Plante de interior care purifica aerul; Leacuri din batrani pentru constipatie, o tulburare care provoaca balonare, iritabilitate, cefalee, stare generala de rau; Detoxifierea organismului – tratament pentru detoxifiere; Top 4 plante medicinale pentru intarirea sistemului imunitar; SĂNĂTATE LA TINE ACASĂ: 9 PLANTE MEDICINALE BENEFICE ORGANISMULUI; 11 plante si condimente care amelioreaza simptomele artritei reumatoide; Cele mai bune remedii naturiste pentru prostata si potenta; Ceaiul de musetel: proprietati, beneficii si contraindicatii; Toate beneficiile pe care ceaiul de menta le aduce sanatatii tale- Cand si cum se consuma ceaiul de menta – Mod de preparare; Beneficiile ceaiului de menta; Consumul ceaiului de menta in timpul sarcinii; Administrarea ceaiului de menta la copii; Ceai de menta contraindicatii; Tratamente naturiste 60 plante medicinale  etcNoi detalii despre cazul de sclavie descoperit în Ungaria. Cum au fost exploatați zeci de tineri români și ce li s-a promisUn nou caz îngrozitor de sclavie a fost descoperit de DIICOT. Timp de peste un deceniu, zeci de tineri au fost păcăliți și duși în Ungaria, unde erau obligați să muncească până la epuizare… (Specialul si…) Eternul guvernator al BNR, Mugur Isărescu, cu salariu de peste un milion de lei pe an, plus pensie, spune că „Țara trebuie să treacă printr-o anumită dietă”… Alimentele sintetice prind tot mai mult contur în planul de alimentație mondială; Izbînda lui Trump e preambulul răsturnărilor ce se vor petrece în România; Despre adevăratul Lenin; Kazan 22-24 Octombrie 2024: Începutul Sfârșitului Supremației Occidentului; Suntem prea mulți și inutili! Anunț șocant despre depopularea planetei; Harari: Bogaţii trebuie să fie upgradaţi în dumnezei virtuali și săracii trebuie să fie degradaţi în oameni inutile; Harari: Oamenii au devenit animale piratabile; Planul Illuminati pentru umanitate a fost hotărât acum 200 ani! Grupul Divertis Intrarea României în NATO si tehnica militara romaneasca… Omul trebuie să fie sclav şi laş până la sfârşitul timpurilor sale; Câte ceva despre NOUA ORDINE MONDIALĂ; BOMBĂ- Contractele secretizate ale genocidului planetar prevăd PIERDEREA TUTUROR DREPTURILOR „NEVACCINAȚILOR”; ROMÂNIA imbolnavită de Clasa ei Politică; Noua Ordine Mondială: Manipularea Psihologică a Populației (Population Psychological Manipulation); Cazul contabilei de la MAE care plătea salarii fictive nu ar fi singular. Surse vorbesc și despre bani pentru amante; Reacția lui Eduard Novak în scandalul celor 160.000 de euro din medaliile olimpice. „Ridică multe semne de întrebare”; Ordinul si „Iluminatii” lui Adam Weishaupt; Iată documentul oficial care demonstrează existenţa unei conspiraţii mondiale, precum şi legătura între Illuminati şi communism;Steaua roşie a comunismului e, de fapt, simbolul secret al Stelei Morţii sau al planetei Nibiru; Lumea se îndreaptă ori spre „Marea Trezire” ori spre „Marea Resetare” (Editorial); „Papa Francisc este un participant zelos la Marea Resetare a globalistului Klaus Schwab” – acuză Arhiepiscopul catolic Vigano; “Așa-zisa Revoluție din Octombrie este un mit lansat de învingători, de bolșevici, şi înghițit nemestecat de cercurile progresiste din Occident” (Aleksandr Soljenițîn)… “Lenin e mort, dar leninismul traiește”… Pledoarie pentru adevăr (2) Revoluția bolșevică; (Vechiul satanism/globalism este noul communism …)Avertismentul unui specialist american în strategia Rusiei privind Europa: Dacă poți corupe, atunci poți controla. Corupția este noul communism; Cumplitele chinuri în care a fost martirizat partizanul Ioan ”Jenică” Arnăutu la Închisoarea Tăcerii de la Rîmnicu Sărat. Se împlinesc 65 de ani de la moartea sa. Călăul Alexandru Vișinescu; Unul dintre cei mai mari criminali din istorie – Pol Pot. Acest om a ucis indirect peste 2 milioane de oameni… Mausoleul lui Lenin: templul Satanei; Mass-media chineză chiar l-a făcut „terorist economic” şi „fiul Satanei” pe miliardarul George Soros? Cine manipulează? Marea Resetare plănuită de globalişti ar putea să ne ducă în Epoca Sclavagismului şi a Feudalismului, din punct de vedere social; Candidatul la șefia Parchetului Vrancea este susținut de floarea infractorilor locali și de toporatorii din zonă; Scrisori de pe frontul primului război mondial; Ciolacu: E cazul ca România să intre într-o etapă de digitalizare; dacă nu se poate cu vorba bună, forțat! Viziunea ONU asupra viitorului omenirii: Grupul de arhitehnocrați care ne decide viitorul. Digitalizarea totală și controlul total ‒ construirea unui creier mondial digital; Viziunea ONU asupra viitorului omenirii: Grupul de arhitehnocrați care ne decide viitorul… Digitalizarea totală și controlul total ‒ construirea unui creier mondial digital…Organizațiile supranaționale ale ordinii mondiale dorite – Organizația Națiunilor Unite (II); Un raport al Forumului Economic Mondial recunoaște că ID-urile digitale ar putea fi folosite pentru „supraveghere și persecuție” într-un regim globalist totalitar;Pentru ca nici preoţi (i) nu se nasc din nou, cum ne învaţă Dumnezeu în Ioan, cap. 3 şi Rom. Cap.6 şi, nici nu se pocăiesc, ne mint, manipulează, exploatează, ne păcălesc, să ne cheltuim pentru pomeni, taxe, acatiste, moaşterii iconate, făcătoare de bani şi de sărăntoci… Ei ne duc cu preşu ca să…(Ca  student la “”Stana din deal””, universitarii de la Opinia m-au “infiat”, zburand vertical si…!) După patruzeci de ani; Holocaustul, Securitatea şi Partidul Comunist; Corneliu Coposu, inedit: „Emanciparea de sub frică“;Despre represiunea comunistă într-o enciclopedie bine alcătuită; În plasă (I)- Ioana DIACONESCU – Scriitori în arhiva CNSAS; 7 ingrediente din produsele alimentare de evitat, dacă ții la sănătatea ta;S-au făcut primii pași pentru producerea peștelui sintetic; (De  neuitat…)Dosarul Revoluției: Ion Iliescu a contribuit în mod direct la generarea psihozei terorist-securiste; Lepadarea de masonul rus; (Ilici, tătucul masonilor si…) ARMAGHEDONUL MASONERIEI; ȘOC MONDIAL/PanamaPapers, SECRETELE PRIVATIZĂRII Alro, RAFINĂRIILE. Amănunte INCENDIARE! ( Teroristul Iliescu,)CA MASON DE RANG ÎNALT (GRADUL 33) A AVUT DESIGUR SPRIJINUL DEPLIN AL MASONERIEI COMUNISTE, FOȘTILOR ACTIVIȘTI DE PARTID ȘI SECURIȘTI…);Bibliografia secreta a lui Ion Iliescu…6. GHICI CATE „MAME” A AVUT ION ILIESCU? Cine este Ion Iliescu Adevaruri Socante; Adevăruri şocante pe care nu o să le găsiți niciodată în presa «sistemului»! Dialog «la gura sobei» cu istoricul Corvin Lupu despre Decembrie 1989 (3);Adevăruri şocante pe care nu o să le găsiți niciodată în presa «sistemului»! Dialog «la gura sobei» cu istoricul Corvin Lupu despre Decembrie 1989 (4); (Ceausescu a inviat in inimile iraniene-demonizate…) În penurie de carburant, Iranul raţionalizează energia electrică; Clubul Bilderberg nu este singura institutie secreta din subordinea Illuminatilor; Zelenski: „Putin vă va mânca la cină cu tot cu UE, NATO, libertate şi democraţie”. Crimeea şi Marea Neagră vor deveni centrul de greutate al războiului; … în slujba imperiului mondial; Dezvăluirile unui asasin economic confirmă punerea în practică a directivelor trasate de Protocoalele maeştrilor francmasoni; Masonul Iliescu a atras minia Domnului prin minciuni,crime,hotii ,dar si prin masonizarea tarii,caci a decorat pe ascuns pe “cremarii” masoni; Confesiunile unui asasin economic; Ghidul Noii Ordini Mondiale – GHIDUL DE PIATRA DIN GEORGIA (USA);(Vechi,dar nemuritor)…Șantajul Corporatiilor – „Generalizarea redevenţelor europene” – o abureală; Efectele globalizării – Suntem „prizonierii” companiilor străine; (In timp ce noi le dam pensii fesenal de speciale…) Se reduc pensiile foștilor nomenclaturiști comuniști și cresc cele ale fostilor disidenți. În Cehia; Cazul interlopului Iordan: Secretizarea scandaloasă a absențelor judecătorului. Securistul Pahonțu a devenit pensionar de lux și director SPP;

 

 

 

 

 (Virusul  revolutiei demonice din Franta i-a molipsit si pe satanistii rusi, dar si pe ceilalti globalisti!) CUM AU DISTRUS BOLŞEVICII CRIMINALI BISERICILE ÎN RUSIA? Si…Prigoana împotriva Bisericii Ortodoxe în Rusia Sovietică – Prima parte; Fundamentele creștine ale statului de drept în Occident: o moștenire a libertății și a rezistenței împotriva tiraniei- Efectele creștinismului în lume; Educaţia…şi Lecţia credinţei! – Judecătoarea Adriana Stoicescu: ,,Lumea agonizează pe mâna celor care au ca un scop comun – viața fără Dumnezeu! – ,,Cred că avem nevoie de un nou potop pentru ca lumea să se întoarcă la esență, la bază, la Dumnezeu”! 6 cărţi despre Dumnezeu pe care oricine ar trebui să le citească; Scopul lui Satan – o lume fără legea lui Dumnezeu; Minunata lume nouă – Aldous Huxley; Paul Evdokimov – Iubirea nebună a lui Dumnezeu (recenzie); Ce este discernamantul sau Fara Dumnezeu, degeaba; Recenzie: O lume se destramă – Chinua Achebe – Dumnezeu ca intrus distrugător de lumi arhaice; Fara Dumnezeu In Lume,de Kristina Roy; (Cand se lucreaza fara Dumnezeu,totul devine excrement de zeu- ) Globalizarea ipocriziei; Iosif Țon – Idealurile lui Dumnezeu pentru tine; Virgil Neagu – Cum biruim duhurile necurate care ne atacă? Virgil Neagu – Ce sunt duhurile necurate și cum intră în om?    

 /////////////////////////////////////// ////

 

Virgil Neagu – Ce sunt duhurile necurate și cum intră în om? | PREDICĂ 2024

https://www.youtube.com/watch?v=4y2gNklbiKo

 

si…

 

Virgil Neagu – Cum biruim duhurile necurate care ne atacă? | PREDICĂ 2024

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Iosif Țon – Idealurile lui Dumnezeu pentru tine

https://www.youtube.com/watch?v=gSh86lc4Cps

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

(Cand se lucreaza fara Dumnezeu,totul devine excrement de zeu- ) Globalizarea ipocriziei

 

 

Pentru o abordare umanistă a eticii memoriei

 

Autori: Gabriel Andreescu

 

Volum nominalizat la Premiul PEN România, ediția 2024

 

 

În noul său volum, Gabriel Andreescu pornește de la observația că, deși construirea unei memorii colective este o preocupare perenă a popoarelor și a statelor, niciodată nu a existat atâta interes pentru politicile memoriei ca în epoca noastră. Energia tot mai mare investită în modelarea memoriei colective a creat un teren favorabil pentru folosirea ei abuzivă, cu atât mai mult cu cât nu este însoțită de un interes egal pentru edificarea unei etici adecvate a memoriei. Presiunile pentru globalizarea memoriei introduc de multe ori premise false și adesea ipocrite menite să susțină asimetriile mai vechi sau mai noi. Au fost promovate și, în replică, delegitimate sacralizarea trecutului și, la celălalt capăt, banalizarea lui. Astfel de atitudini hrănesc un fenomen mai amplu pe care autorul îl numește globalizarea ipocriziei. Fenomenul se regăsește în transformarea memoriei într-o armă care se multiplică pe linia frontierelor etnonaționale și ideologice, în logica speciilor oportuniste. Fidelizarea față de memoria grupului, disonanțele de etică a memoriei incompatibile cu inteligența, coruperea memoriei vor însoți inerent procesul general de globalizare. Soluția, consideră autorul, ar consta într-o abordare umanistă a eticii memoriei, opusă celor etnice și ideologice. Nici abordarea umanistă nu are cum să construiască o memorie universală comună, dar poate asigura „memoriilor” standarde universale de fairplay.

 

Gabriel ANDREESCU este profesor asociat la Şcoala doctorală de Filozofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii de Vest, Timişoara. A militat pentru respectarea drepturilor omului încă din perioada comunistă, fiind unul dintre disidenţii care s‑au opus deschis lui Ceauşescu şi regimului său autoritar. Din 1990 a iniţiat mai multe organizaţii neguvernamentale, printre care Comitetul Helsinki Român, Centrul de Studii Internaţionale, Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă. Este director al Noii Reviste de Drepturile Omului. De acelaşi autor, la Editura Polirom au mai apărut: Solidaritatea alergătorilor de cursă lungă (1998); Locurile unde se construieşte Europa. Adrian Severin în dialog cu Gabriel Andreescu (2000); Ruleta. Români şi maghiari, 1990‑2000 (2001); Naţiuni şi minorităţi (2004); Reprimarea mişcării yoga în anii ’80 (2008); L‑am urât pe Ceauşescu. Ani, oameni, disidenţă (2009); Cărturari, opozanţi şi documente. Manipularea Arhivei Securităţii (2013); MISA. Radiografia unei represiuni (2013); Existenţa prin cultură. Represiune, colaboraţionism şi rezistenţă intelectuală sub regimul comunist (2015, Premiul revistei Observator cultural pentru eseistică). A editat, tot la Editura Polirom, Naţionalişti, antinaţionalişti… O polemică în publicistica românească (1996), Problema transilvană (în colab. cu Gusztáv Molnár, 1999), Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă, vol. I: 1979‑1985 (în colab. cu Mihnea Berindei, 2010), şi vol. II: 1986‑1989 (în colab. cu Mihnea Berindei, 2014). Este coautor, alături de Miklós Bakk, Lucian Bojin şi Valentin Constantin, al volumului Comentarii la Constituţia României (2010).

 

https://polirom.ro/plural-m/8206-globalizarea-ipocriziei-.html

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Fara Dumnezeu In Lume,de Kristina Roy

 

 

Sumar 

Kristina Roy – o renumita scriitoare slovaca. Cele 72 de carti ale ei (dintre care 43 traduse in peste 25 de limbi) continua sa incinte pe cei mici si pe cei mari. Succesul lor se afla in simplitatea lor, in farmecul descrierilor si in mesajul biblic clar.

 

„Fara Dumnezeu in lume”, povestirea despre ciobanasul Martinko din satul slovac Rasovo, este cea mai renumita dintre cartile cunoscutei scriitoare crestine. Ea a fost tradusa in peste 21 de limbi (in 1929 a aparut chiar si o versiune in limba chineza) si a avut parte de multe editii.

Cititorul nu va lasa din mina cartea pina la sfirsit.

 

 

 

 

https://www.stephanus.ro/fara-dumnezeu-in-lume/?srsltid=AfmBOorymng5ZAn41xRgA86PMLJ63R37J4XuZY03jcW8dA8nOLAN2Nwz

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Recenzie: O lume se destramă – Chinua Achebe – Dumnezeu ca intrus distrugător de lumi arhaice

 

DE R VAN F

 

Am citit cartea lui Chinua Achebe pe îndelete. Am savurat-o așa cum savurezi o masă bogată, înmiresmată cu tot felul de condimente care te amețesc și te păstrează țintuit cu nasul în farfurie ca să prelungești cât se poate de mult fantezia culinară la care ești părtaș.

 

Lumea lui Okonkwo este la milioane de ani distanță de cultura europeană care m-a format, în care am crescut și care mi-a construit felul de a fi și gândi. Însă asta nu m-a împiedicat să mă bucur lumea magică a tribului african, a universului în care spiritele se implică în viața de zi cu zi a locuitorilor, în supranaturalul care le conduce viața și pe îl respiră prin toți porii.

 

Okonkwo nu-şi respectă tatăl, ba chiar îl detestă pentru că este leneş. Tot ce i-a lăsat Unoka moştenire a fost ruşinea de a nu avea nimic. De a nu avea un hambar şi nici recoltă de igname. Sărăcie cruntă, datorii şi ruşine. Deşi scârbit de memoria tatălui său, conflictul dintre Okonkwo şi Unoka nu este unul dintre generaţii, ba dimpotrivă, fiul îţi doreşte să existe şi să trăiască conform tradiţiilor strămoşeşti, urmând întru totul cărarea şi sistemul ancestral. Okonkwo munceşte mult, este puternic şi un războinic destoinic, câştigând respectul tribului, chiar dacă fantoma tatălui său planează în continuare deasupra capului său de fiecare dată când Okonkwo dă greş. Chi-ul său îi răspunde deoarece Okonkwo nu lasă nimic la voia întâmplării, până când omoară accidental un copil, membru al propriului trib. Pedeapsa este şapte ani de exil pe pământul unde s-a născut mama lui Okonkwo. Exilul îl chinuie, iar conflictul dintre Okonkwo fiul său, Ikemefuna, amplificat de mirajul creştinismului care-l răpeşte din sânul credinţelor tribului, porneşte vâlvătaia care era focul mocnit ce perpelea chinuitor sufletul lui Okonkwo. Okonkwo se simte trădat atât de munca sa de-o viaţă, cât şi de zei, de apropiaţi, de strămoşi, de chi, de tot ceea ce înseamnă viaţa lui pentru el şi pentru cei din jur. Lumea lui Okonkwo se destramă încetul cu încetul pentru a face loc pe ruinele sale fumegânde noului univers pe care creştinismul este hotărât să-l revendice şi să-l construiască.

 

Romanul este de o frumuseţe extraordinară. Te trezeşti că începi să trăieşti şi să simţi, alături de membrii tribului Igbo. Un fel de trai pe care nu ţi-l imaginai. Viaţa sălbatică, supusă spiritelor care se amestecă activ în viaţa societăţii, natura care respiră magie, credinţele pline de supranatural care se petrec pentru a susţine tradiţiile lăsate spre păstrare de strămoşi, te fac să te simţi de parcă ai participa la o excursie culturală sau la vizita unui muzeu în care exponatele sunt vii şi evoluează o dată cu paşii pe care-i faci de-a lungul vitrinelor.

 

Apariţia misionarilor creştini şi deciziile greşite ale lui Okonkwo, unul dintre cei mai destoinici reprezentanţi ai vieţii tradiţionale ale tribului şi vechii ordini, sunt primele semne ale prăbuşirii lumii în care cei asemenea lui Okonkwo au trăit de-a lungul istoriei. Deşi Dumnezeul creştinilor este unul tăcut (vezi Shusaku Endo, Tăcere), în totală opoziţie cu zeii activi şi prezenţi ai tribului, misionarii acestuia deţin toate armele necesare pentru a atrage băştinaşii, băştinaşi care nu-şi găsesc locul în societatea arhaică şi care acum au de ales şi pot părăsi credinţa strămoşilor, spre a-i creştina şi spre a începe distrugerea vechii lumi şi credinţe pentru a construi lumea nouă, lumea dumnezeului unic, lumea dumnezeului care, chiar dacă a făcut de unul singur întreaga lume, pare a fi un intrus distrugător precum o molimă a vieţii sălbatice, dar funcţionale, de pe continentul african. O lume se destramă artificial pentru a face loc unei alte lumi, mult mai artificială şi superficială, din dorinţa crudă şi lipsită de respect a unui imperiu hotărât să-şi impună cultura indiferent dacă pământul ales spre cultivare este sau nu prielnic.

 

Recomand cu căldură acest roman, o carte care trebuie citită şi răscitită, atât datorită calităţii extraordinare a scriiturii cât şi datorită forţei care străbate din rândurile ei, forţă care se formează ca un tsunami cultural şi care vine vijelios de pe tărâmul african pentru a face un duş rece sindromului de superioritate specific europeanului îngâmfat.

 

De ce 5 stele: pentru că este îmbinarea ideală între naraţiune şi stilistică – un melanj care se găseşte rar şi care seduce fără drept de apel.

 

Alte recenzii, ordine aleatorie, la acest roman:

 

Chestii livreşti

 

Ioan Alexandru

 

Ţara mea inventată

 

Constantin Pîştea

 

 

https://razvanvanfirescu.wordpress.com/2014/07/31/recenzie-o-lume-se-destrama-chinua-achebe-dumnezeu-ca-intrus-distrugator-de-lumi-arhaice/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Ce este discernamantul sau Fara Dumnezeu, degeaba

Autor: Marcel Dumitru

 

 

 

 

          “Ci cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun. ” (1Tes. 5:21)

 

Daca nu cercetam toate lucrurile, asa cum ne invata Cuvantul lui Dumnezeu, putem sa credem un lucru, sa-l credem cu tarie,   dar sa fie gresit.

 

De aceea, “Cercetati toate lucrurile!”, spune Cuvantul lui Dumnezeu,

 

Daca cineva ne spune ca suntem murdari pe fata, ce facem, negam sau mergem la oglinda sa ne verificam?

 

Bine e sa luam aminte si la parerile altora despre noi.

 

Cum ne vad ei si pe ce se bazeaza parerea lor?

 

Ei cum interpreteaza Biblia?

 

Sau gandim ca numai noi suntem luminati de Duhul Sfant si pe ei i-a lasat in intuneric? 

 

Dumnezeu este partinitor?

 

Nu!

 

Avem  la indemana Cuvantul Scripturii: Sa-L cercetam!

 

“Cercetati Scripturile!”, spunea Domnul Isus.

 

Ascultam noi de Isus? 

 

Cercetam noi Scripturile ca in ele sa gasim Adevarul?

 

Nu toate manifestarile din Biserica sunt de la Duhul Sfant.

 

S-au strecurat si lupi rapitori si erezii nimicitoare.

 

Daca nu cercetam vom fi inselati.

 

Si nu vrem sa fim inselati de nimeni, mai ales in lucrurile privitoare la viitorul nostru in  Imparatia lui Dumnezeu.

 

Sa cercetam Scripturile pentru ca in ele avem Viata vesnica!  Amin?

 

“Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun!”, spune Scriptura.

 

Daca nu cercetam, cum vom sti ce este bun si ce este rau?

 

Fiecare va da socoteala in dreptul lui pentru alegerile lui si pentru faptele lui.

 

 

 

• “Ci cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun”. (1Tes. 5:21).

 

Aceasta este o chemare la discernamant.

 

Nu la desconsiderarea Cuvantului lui Dumnezeu, ci la examinarea cu grija a mesajului predicat.

 

Apostolul Pavel nu aproba vorbirile in limbi si prorociile corintenilor numai prin simpla lor transmitere.

 

Pavel ne indeamna sa cercetam. 

 

Toate lucrurile trebuie cercetate in lumina Cuvantului lui Dumnezeu. Amin?

 

A cerceta toate lucrurile, inseamna a nu ne lasa inselati.

 

Adica sa cercetam, si sa nu ne lasam dusi de nas de altii care pretend ca vorbesc din partea lui Dumnezeu, cand de fapt vorbesc cu indrazneala din partea lor.

 

Crestinii nu trebuie sa devina naivi, ci sa cerceteze toate lucrurile.

 

Aceasta inseamna ca nu trebuie sa ne lasam inselati.

 

Nu trebuie sa primim tot, de la toti cei care se dau proroci si vorbitori in limbi, din sete de vedetism.

 

• “Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun!”.

 

Scriptura ne obliga la aceasta.

 

Cuvantul trebuie inteles sub calauzirea Duhului Sfant si prin rugaciune; altfel poti sa cazi in prapastie.

 

Sa nu fim necredinciosi, dar nici lesne crezatori! Amin?

 

1 Ioan 4

 

1. “Preaiubitilor, sa nu dati crezare oricarui duh; ci sa cercetati duhurile, daca sunt de la Dumnezeu; caci in lume au iesit multi proroci mincinosi.”

 

Sunt si duhuri dracesti, ca si invatatori si proroci rataciti si mincinosi.

 

Noi suntem indemnati sa cercetam duhurile.

 

Amin!

 

Cineva poate sa aiba usurinta in vorbire, dar sa nu fie calauzit de Duhul Sfant. Poate sa aiba abilitatea de a vorbi ore intregi, in “limbi neintelese”, dar sa nu fie de la Duhul Sfant.

 

 Ce facem in acest caz?

 

 Il cercetam cu Cuvantul lui Dumnezeu.

 

Amin?

 

 Sa nu ascultam prorociile care ne indeparteaza de Dumnezeu, chiar daca sunt insotite de minuni si semne.

 

 A cunoaste bine Scriptura este de cea mai mare importanta, pentru ca diavolul este dibaci si stie sa scoata din Scriptura versete care pot fi rastalmacite dupa bunul lui plac, cu totul altfel decat a lasat Dumnezeu.

 

Amagirile Satanei au intotdeauna temei biblic. Stim asta!

 

 Noi sa fim tari si sa raspundem ca Domnul Isus cu:

 

“Este scris!”

 

Amin!

 

De aceea sa cercetam totul si sa pastram ce este bun.

 

Si bun este numai Adevarul, adica numai ceea ce ne sfinteste si ne face mai asemanatori chipului lui Hristos.

 

Amin!

 

 “Ci cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun”.

 

22. “Feriti-va de orice se pare rau.” (1 Tesaloniceni 5:21-22)

 

 

 

Primul si cel mai mare pericol cu care se confrunta biserica astazi este,

 

Lipsa discernamantului.

 

 

Din cauza abundendei de informatii care ne vin pe toate canalele, mintea noastra este bombardata si bulversata. Nu stim ce sa mai credem.

 

Traim o vreme ca niciodata si, ca niciodata, crestinii au nevoie de discernamant.

 

                      Ce este discernamantul?

 

– D. E. X. defineste discernamantul ca fiind  facultatea de a discerne, de a pătrunde, de a judeca și de a aprecia lucrurile la justa lor valoare.

 

– In Scriptura, discernamantul poate fi definit ca acea capacitate intelectuala de a diferentia, de a vedea clar lucrurile lui Dumnezeu si lucrurile lui Satan.

 

Numai Duhul Sfant al lui Dumnezeu da darul acesta supranatural (intelepciunea), de a discerne.

 

Cu alte cuvinte discernamantul este abilitatea crestinului de a gandi biblic in toate aspectele vietii: in alegerea scolii, in alegerea slujbei. , in alegerea partenerului de viata, in cresterea copiilor, in evanghelizare, in relatii, etc.

 

 

 

Asadar, discernamantul este acea abilitatea spirituala de a distinge:

 

– intre ceea ce este adevarat si ceea ce este fals,

 

Det. aici

 

https://www.resursecrestine.ro/schite/193685/ce-este-discernamantul-sau-fara-dumnezeu-degeaba

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Paul Evdokimov – Iubirea nebună a lui Dumnezeu (recenzie)

 

 

Editura: Anastasia

 

Traducere: Teodor Baconsky

 

(recenzie aparuta in nr. 90 al revistei ROST)

 

Scrisă în 1973 și apărută la noi în 1993, la editura Anastasia, în traducerea lui Teodor Baconsky, cartea lui Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu ar trebui sa facă parte dintre lecturile indispensabile ale omului contemporan, trăitor într-o lume degenerată, contaminată de nihilism (cu tot ceea ce îl definește: relativismul, consumerismul, decontextualizarea și dezrădăcinarea determinate de tirania globalizării, toate aspectele umanismului secularizat etc.), consecința gravă a nihilismului fiind formarea unui om rupt de bazele sale ontologice. Nihilismul se află la antipodul iubirii; un om desprins de bazele sale ontologice nu mai poate iubi. E un om pentru care sursa existenței nu există decât în sine și în lume, iar un astfel de om este supus procesului degenerării, epuizării, disoluției si pierderii sensurilor – acest aspect este cel mai clar reflectat în arta contemporană. Sensul și sursa existenței sunt în iubire. Iar iubirea nu își are originea în lume, în creație, ci în Creator. Cartea Iubirea nebună a lui Dumnezeu ne vorbește despre originea iubirii; citez un verset relevant din Biblie: „Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. […] Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.” (1 Ioan 4: 9-10,19). Așadar, este esențială înțelegerea acestui fapt – că iubirea ca sursă a vieții și a binelui nu-și are originea în lumea ca univers închis în sine, ci în comuniunea cu Dumnezeul Treimic, că omul nu este un scop în sine și nu este măsura tuturor lucrurilor. Iubirea premerge creării omului, e veșnică, iar omul este creat din și prin iubire. Cartea oferă o sinteză excelentă a esenței creștinismului ortodox, reprezentată de iubire, iar lectura ei se impune mai imperios ca oricând nu doar teologului, ci mai ales omului laic din epoca actuală.

 

Iubirea nebună a lui Dumnezeu și limitarea sacrificială a atotputerniciei Sale

 

Îmi amintesc cuvintele Maicii Siluana din Iași: „Dumnezeu ne iubește tot timpul. Mântuirea înseamnă să-I răspundem la iubire.” Cartea lui Evdokimov constituie o mărturisire de o covârșitoare frumusețe a ceea ce înseamnă cu adevărat Iubirea pe care Dumnezeu a dezvăluit-o omului – însă pe care omul a avut libertatea de a o respinge, de a o renega, pentru a-și afirma propria putere. Dumnezeu nu poate spune NU omului („În Dumnezeu toate sunt DA” – spune Sf. Pavel), omul are însă libertatea de a-i spune NU, iar Dumnezeu nu poate schimba aceasta, însăși nemărginita Sa iubire pentru om îl determină la aceasta.

 

El nu se manifestă ca un judecător răzbunător (imagine falsă pe care și-a format-o de-a lungul timpului însăși creștinătatea, tinzând să-i atribuie divinității caracteristicile regelui pământean care-l constrânge pe om, prin putere și majestate, la supunere, ceea ce a condus la revolta oamenilor din afara Bisericii și a a avut drept consecință, după cum constată Evdokimov, necredința secolului al XVII-lea), perspectivă pe care a impus-o „teologia penitențială”, sau „teroristă”, a iadului și a interdicțiilor, El nu se manifestă „prin tunete şi fulgere, ci printr-o discretă adiere lăuntrică asemănătoare cu aşteptarea, în taină a unui prieten” (I Regi 19, 11-13). Nu o forță exterioară, care vine de sus pentru a se exercita asupra omului, reflectă culmea atotputerniciei divine, ci, în mod paradoxal, „slăbiciunea” Sa: „Ci S-a deşertat pe Sine chip de rob luând… ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” – pericopa din Filipeni (2, 6-11).

 

Prin Întrupare, Dumnezeu își manifestă Dragostea Sa – trăită la culme prin răstignire –, prin care mântuiește Creația, reînnoind-o și eliberând-o din încremenirea în care o adusese păcatul originar. După cum ne învață Sfântul Ignatie Briancianinov într-o predică a sa,„Adevărul dumnezeiesc S-a înomenit spre a ne mântui prin Sine pe noi, cei pierduți în urma primirii și însușirii minciunii aducătoare de moarte”, prin urmare, pentru a reface comuniunea cu omul și legătura iubitoare, față către față, cu cel pe care l-a zidit, pentru a dezrobi omul din sclavia morții și a păcatului, pentru a restaura Creația, Dumnezeu primește să-și limiteze sacrificial propria atotputernicie, cum spune Evdokimov (vom vedea, mai încolo, că neantul – urmare a păcatului și a morții – este refuzul iubirii, adică a legăturii, realizate față către față, între persoane, care se revelează și se deschid una celeilalte, ieșind din starea potențială a naturii lor, doar în comuniune; înțelegând importanța pe care o are, ca fapt existențial, acest raport stabilit între persoane ca prezențe, înțelegem însemnătatea covârșitoare a Întrupării, care restabilește comuniunea mântuitoare a omului cu Dumnezeul Treimic, și, tocmai prin aceasta, paternitatea sacrificială a Treimii nu violentează libertatea omului, ci, dimpotrivă, o face posibilă prin restaurarea sensului ei ontologic, ca iubire).

 

Iubirea Lui se pogoară pentru a-l ridica pe om și este o Iubire jertfelnică până la moarte. Sf. Pavel vorbește despre „Cel ce nici pe Fiul Său nu l-a cruțat, ci L-a dat morții pentru noi” (Rom. 8, 32). El nu zice că a venit pentru a stăpâni, El zice: „Am venit ca să vă slujesc”. Omnipotența Sa nu îl determină să stabilească o relație sclav/stăpân cu omul, prin manifestarea constrângătoare a puterii Sale, ci, dimpotrivă, să devină Cruce de viață făcătoare, prin care își manifestă „iubirea nebună” față de copilul Său. Fiul „tălmăceşte iubirea Tatălui, aducându-le oamenilor înfierea divină”; astfel, dialectica greacă „sclav/stăpân” este înlocuită prin dialectica Evangheliei: „Tată/fiu”. El nu este un Altul, radical diferit de om și separat de lumea pământească (așa cum apare în viziunea gnosticilor), el stabilește cu omul, precum am spus, o relație față către față, personală, desăvârșită prin minunea întrupării, prin care se face, pentru om, începătură a învierii, dându-i șansa omului de a fi împreună-lucrător cu El la învierea sa.

 

El nu este deci, față de noi, un Altul, ci, după cum spune Evdokimov, El este Emmanuel, care înseamnă „cu noi este Dumnezeu”. Dacă omul este „praf și pulbere”, Hristos, situându-se într-un raport iubitor, de persoană către persoană (cuvântul „persoană” provine dingr. „prosopon”, care se traduce prin „sunt cu fața către cineva”), cu omul, îi spune : „Voi sunteţi prietenii Mei” (Ioan 15, 14). Astfel, se înfăptuiește comuniunea ființială cu Dumnezeul Treimic, comuniune care înlocuiește gnoza.

 

Părinții duhovnicești. Paternitatea spirituală

 

Raportul iubitor părinte/fiu este reflectat în legăturile dintre păriții duhovnicești și fiii lor spirituali. Cei dintâi sunt cei care au reușit să vindece disjuncția dintre funcția axiologică a inimii și funcția gnoseologică a intelectului (Evdikomov), atingând adică acea integritate a ființei trăită în isihasm, echivalentă cu o stare de desăvârșire ontologică. Astfel, arată Evdokimov, paternitatea spirituală nu este o slujire doctrinară, ci una implicit legată de existență și de ființă. Un părinte are menirea de „a-ți pune sufletul în contact direct cu Dumnezeu” (avva Pimen), urmând sfatul „Nu porunci nicicând, fii tuturora pildă, iar nu legiuitor”.

 

Așadar, nu prin impunerea unui set de reguli va reuși să nască fii duhovnicești, ci prin totala jertfă de sine înfăptuită din iubire și în virtutea grijii de a nu știrbi integritatea persoanei umane. În fapt, acest tip de slujire creează libertatea, această atenție și grijă iubitoare față de celălalt, prin care deschizi celuilalt inima, intri în comuniune cu el, comuniune care nu e despărțită de întâlnirea în iubire a omului cu Dumnezeu[1]. Pilda desăvârșită a acestei slujiri iubitoare ne-o dă Domnul nostru Iisus Hristos, care poruncește ucenicilor Săi: „acela care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru; precum nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujeasca și să-Și dea viața rascumpărare pentru alții” (Matei 20, 27). „Pilda cea mai bună a evlaviei și chipul cel mai grăitor al iubirii” [2] ne sunt oferite prin atitudinea simbolică supremă a spălării picioarelor Apostolilor.

 

„Dacă omul există, Dumnezeu nu mai este liber”. Libertatea ca iubire versus libertatea ca neant

 

Un adagiu patristic spune că „Toate îi sunt cu putinţă lui Dumnezeu, afară de puterea de a-l sili pe om să-L iubească”. Dacă Dumnezeu renunță în mod liber la puterea Lui de dragul iubirii față de om, omul e liber să-I primească iubirea sau să o nege, e liber să se bucure de Sensul Creației, dedicându-se în mod lucrător acestuia astfel încât sămânța învierii pe care Domnul a sădit-o în zidirea Sa să rodească, sau să-i nege sensul, căutând să îl distrugă pentru a face din lume propria sa creație, adică o lucrare neroditoare, utopică (pe astfel de oameni „după roadele lor îi veți cunoaște” – Matei 7:20), decretând, în final, absurditatea existenței și admițându-și neputința (fiindcă omul autonom nu poate crea nimic, Sartre o recunoaște: „Nu am ajuns la ceva, pentru că gândirea mea nu mă lasă să construiesc nimic…” și chiar și un ateu ca Merleau-Ponty nu poate contesta că „omul este condamnat la un sens”). Iar dacă lumea așteaptă mereu „semne și minuni”, ca factori de condiționare a credinței, Domnul spune: „Nu vor primi nimic” [3]

 

Ca atare, în vreme ce ateul spune că„dacă Dumnezeu există, atunci omul nu este liber”, Biblia îi poate răspunde prin afirmația: „dacă omul există, Dumnezeu nu mai este liber.” El așteaptă la ușa inimii omului, în tăcere, în taină; Cuvântul prin care Dumnezeu se adresează omului nu copleșește, nu constrânge, își mărturisește doar apropierea: „Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, eu voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20). Evdokimov exprimă foarte frumos acest mod sublim prin care Dumnezeu se raportează la cel pe care l-a zidit: „În aşteptarea Sa, Dumnezeu renunţă la atotputernicie şi chiar la omniscienţă, asumându-Şi kenoza, prin chipul Mielului jertfit. Destinul Său printre oameni atârnă de libertatea acestora. El prevede răul, iar iubirea Sa este de aceea şi mai atentă, căci omul poate întemeia viaţa sau revolta acestui refuz.” Dumnezeu nu vrea să creeze o ființă supusă, ci o „făptură nouă”.

 

În fond, omul cu adevărat liber e omul restaurat în Hristos. Lepădându-se de Hristos, omul a crezut într-o libertate iluzorie, care este libertatea ca neant [4]. Începând cu Nietzsche și cu triumful filozofiei existențialiste, decăderea și degenerarea au luat în stăpânire lumea. Angoasa sau spaima „căderii din ființă” a devenit starea de spirit predominantă a omului pentru care nu mai există adevăr, nici sens. Această stare este determinată în mod logic de viețuirea într-o lume în care domină discontinuitatea, confuzia, incoerența. Sartre a proclamat că „omul este condamnat la libertate”, însă sensul real al acestei cugetări este acela că, fără adevăr, omul este condamnat, în definitiv, la neant. Omul rămas singur în fața unei libertăți absolute alege ori sinuciderea, ori ralierea la un proiect utopic menit, în cele din urmă, să nege libertatea în care a crezut și pe care a despărțit-o de adevăr (indiferent față de ceea ce a spus Domnul: „Şi veţi cunoaşte Adevărul şi Adevărul vă va face liberi”). Libertatea ca neant nu înseamnă triumful omului ca unic arhitect al vieții sale, ci ruinarea și, în final, înrobirea lui, ideea pe care a intuit-o în mod remarcabil personajul dostoievskian nihilist Șigaliov: „Pornind de la o libertate nelimitată, eu închei printr-un despotism nelimitat.” Ca o urmare logică, totalitarismele instaurate apoi, precum și criza omului postmodern sunt roadele acestui om revoltat, incapabil să priceapă că „angoasa” și „abisul” pe care le-a îmbrățișat în revolta lui reprezintă, după cum spune Serafim Rose în cartea sa, Nihilismul, tocmai nimicul din care Dumnezeu l-a chemat la existență, dar în care a ales să se prăbușească [5]. După Evdokimov, „iadul nu e decât autonomia omului revoltat care îl scoate în afara locului unde Dumnezeu este prezent”.

 

Hristos restaurează adevăratul sens al libertății: libertatea ca iubire (o vorbă foarte înțeleaptă a Sf. Augustin spune: „Iubește și fă ce vrei” – doar iubirea dirijează într-un sens bun și firesc liberul arbitru [6]). Sfinții Părinți ne îndeamnă: „Așadar, țineți-vă tari în libertatea pentru care ne-a eliberat Hristos și nu vă prindeți iarăși în jugul robiei” (Galateni 5, 1). Sensul și temeiul libertății este binele, însă atunci când într-o epocă nihilistă se decretează că nu există bine sau rău și deci nici adevăr, oamenii pierd sensurile cuvintelor, așadar și sensul libertății („Când cuvintele îşi pierd sensul, oamenii îşi pierd libertatea”, spunea Confucius). Amestecul, confuzia, incoerența, incapacitatea de a mai discerne înrobesc omul față de lume, o lume care s-a lepădat de Dumnezeu. Apostolii ne mai spun: „Trăiți ca oameni liberi, dar nu ca și cum ați avea liber­tatea drept acoperamânt al răutații, ci ca robi ai lui Dumnezeu” (1 Petru 2, 16). Și tot un înțelept din vechime se ruga așa: „Înrobește-mă, Doamne, ca să fiu liber”. În lumea redusă la sine, închisă în propria sa imanență, nu poate exista libertate. E o lume care, refuzând șansa regenerării, Sensul pe care Dumnezeu l-a sădit în ea, se dezintegreaza și devine incoerentă. Or, „coerența decurge din credință”, după cum spune Par. Serafim Rose [7].

 

Despre iad, semnificația Botezului și drumul Crucii

 

Sfinții Părinți spuneau ca încă din viața de pe pământ omul poate pregusta ceva din bucuria celor drepți din rai sau din chinul cumplit al celor munciți în iad. Teologia de școală, cum o numește Evdokimov, a creat o imagine superficială și greșită a iadului, menită să atragă revolta și necredința. Judecata nu echivalează cu amenințarea unei pedepse, ci cu „descoperirea lumii, adică a iubirii divine”. „Tatăl din ceruri nu judecă… Din El, făpturile se judecă pe ele însele” (Simone Weil); Sfântul Isaac spune că „păcătoşii din iad nu sunt lipsiţi de dragostea dumnezeiască”, dar aceeaşi iubire „devine suferinţă în cei condamnaţi şi bucurie în cei aleşi”. Iadul înseamnă imposibilitatea de a răspunde iubirii, imposibilitatea comuniunii, suferința de nedescris a unor suflete goale, închise în singuratatea și pustiul pe care ele însele l-au ales, în timpul unei vieți în care au respins sensul autentic al iubirii. Libertatea nu poate exista separată de acest sens al iubirii. Liberul arbitru întrebuințat greșit nu poate duce spre o unitate, spre un sens care sa unifice, să creeze comuniune, să înalțe; degenerează într-o arbitraritate menită să dea naștere iadului. Aceasta este ratarea iubirii, și, după cuvintele unui teolog, „Cea mai mare tragedie a omului este eșecul lui în iubire”[8]. O tragedie trăită ca o pregustare a iadului.

 

Înțelegând iadul ce există în lume, căpătăm discernământul necesar care trebuie să ne călăuzească pe drumul strâmt spre Viață, însă discernământul nu ne poate fi călăuză decât însuflețit de iubirea lucrătoare capabilă „să preschimbe însăși firea lucrurilor”, reînnoindu-le. Prin aceasta se traduce îndemnul „Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!”. Parintele Arsenie Papacioc spunea că nu dreptatea lui Dumnezeu, nici minunile sale au mântuit lumea, ci Crucea. „Atunci cand Iisus S-a rastignit, atunci a fost biruit satana”. Pentru a birui răul, trebuie să învățăm nu arta de a muri (așa cum apare în înțelepciunea platonică), ci modul cum putem muri întru Înviere, fiindcă doar murind cu Hristos murim morții. Semnificația Botezului nu este doar moarte și înviere în Hristos, ci pogorâre la iad împreună cu Hrisos (Sfântul Ioan Hrisostom).

 

Trebuie să trecem prin iadul acestei lumi, împreună cu Hristos, Care nu ne lasă singuri, ci este în conlucrare cu noi (într-un raport teandric, ce se desfășoară doar în spațiul tainic al iubirii, unde se conjugă în mod armonios, dar fără amestec, voința omului si cea a lui Dumnezeu) și să purtăm cu bucurie Crucea mântuitoare („Semn de victorie, Crucea recapitulează lumea pe braţele sale şi sfărâmă porţile iadului”, ea „precede lumina fulgerătoare a Învierii” – Evdokimov). Iar drumul Crucii presupune a nu te înrobi lumii, urmând calea largă și ușoară a pierzării, ci este însăși calea libertății (sfinții noștri din închisori au ales nu calea „simplă” și „fericită” a adaptării la un sistem utopic al lumii acesteia, ci calea jertfelnică a iubirii pentru Adevăr, pentru credință și libertate – iar moartea lor este învierea noastră, spunea Dan Puric). Nihilistul se ridică împotriva acestei căi fiindcă nu suferă povara libertății. Libertatea devine pentru el angoasă, neliniște, tocmai fiindcă îi refuză sensul, și anume Crucea. Angoasa nihilistului este o pregustare pământească a suferinței și singurătății teribile din iad.

 

Despre slăbiciunea unui Dumnezeu atotputernic

 

Dorind să stabilească un raport de reciprocitate consimțită cu omul, Dumnezeu primește să devină „slab”, vulnerabil, coborându-se pe pământ pentru a se așeza la „masa păcătoșilor” pentru ca, prin iubirea Sa jertfelnică mântuitoare, să-l înalțe pe om; această slăbiciune exprimând „iubirea nebună a lui Dumnezeu” (Sf. Nicolae Cabasilas) este înfățișată și în aceste cuvinte din Acatistul Nașterii Domnului: „Pe pământ Te-ai arătat și acum în peșteră sărăcăcioasa Te-ai nascut, din Curata Fecioară. Tu bogat fiind, pentru noi de bunăvoie ai sărăcit, pentru ca oamenii să se îmbogațească… Slavă Ție că prin iubirea Ta pe noi ne-ai mântuit”. Întrucât nu vrea să creeze o marionetă servilă, un reflex pasiv, El acceptă, așadar, să se „deșerte” de omnipotența Sa, chiar cu riscul de a fi respins și izgonit din propria Creație, fiindcă omul are libertatea de a-i spune „nu” (degenerând în revoltă, nihilism și autodistrugere) sau de a răspunde atitudinii kenotice prin credință lucrătoare (ajungând la cunoașterea Adevărului care eliberează, deci a conținutului autentic al libertății, pe care o poate atinge nu omul autonom, ci omul aflat in conlucrare cu Dumnezeu întru izbăvirea sa din robia răului și a morții).

 

„Iubirea nebună a lui Dumnezeu” ajunge nu doar să distrugă păcatul, răul și moartea, ci, mai mult decât atât, Îl determină să le asume deplin: „cu moartea pre moarte călcând”, murind ca astfel omul să trăiască în El pentru a învia, ca astfel omul „să moară morții”. Cum aflăm din Biblie, El „s-a apropiat de moarte cunoscând starea trupului neînsufleţit, pentru a da firii începătura învierii”. După cum arată Charles Pėguy, pe Cruce Dumnezeu „a fost de-al omului”. Hristos și-a asumat personal tăcerea lui Dumnezeu: „Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?” (Matei 27, 46). Jertfa și Întruparea Sa au fost totale, El și-a asumat în mod deplin umanitatea prin pătimire pentru a o mântui. Acest fapt anulează orice erezii monofiziste [9]. Pentru mântuirea lumii cazute a fost necesară pătimirea, iar „în firea proprie nu putea pătimi Fiul lui Dumnezeu” [10]. Cum notează Evdokimov în Vârstele vieții spirituale, Dumnezeu își transcende propria transcendență, îndreptându-se spre om, pentru a-l salva din neant și adresându-i chemarea de a-și depăși, la rândul său, propria-i imanență către Cel Sfânt. Iar omul „poate să facă acest lucru fiindcă Cel Sfânt a binevoit să ia chipul său”.

 

În schimbul a tot ce a făcut pentru noi, Dumnezeu nu îi cere omului supunerea oarbă, nici moralismul, nici virtuțile, ci „un strigăt de iubire şi încredere purces din adâncul iadului în care se află”. Nicolae Cabasilas spune foarte frumos: „Dumnezeu se arată, dezvăluindu-Şi iubirea… Respins, el aşteaptă la uşă… Pentru tot binele pe care ni l-a făcut, El nu ne cere, în schimbul ştergerii datoriei, decît iubirea”.

 

Biserica și lumea

 

În ochii lui Dumnezeu, omul nu este niciodată un mijloc, persoana umană are o valoare absolută, de la el Dumnezeu așteptând răspunsul liber al iubirii, prin care omul ia parte la lucrarea Sa mântuitoare (prin comuniunea euharistică și prin participarea la celelalte Sfinte Taine, deci prin intrarea in comuniune cu „lucrările” în care Dumnezeu este prezent, comuniune care, spune Evdokimov, „nu este nici substanţială (ca în panteism), nici ipostatică (ca în cazul unic al lui Hristos) ci energetică, iar Dumnezeu este cu totul prezent în aceste energii/lucrări”) fiindcă Domnul le-a pus pe toate sub semnul Crucii Sale pentru a le învia și transfigura, iar împreunarea Cuvântului cu natura „moartă” aduce acesteia vindecarea și îi dă viață. Biserica pe care Hristos o lasă în lume este „trimisul” care are menirea de a-i continua lucrarea mântuitoare. El spune: „Cel care primeşte pe Cel pe care-l voi trimite Eu, pe Mine Mă primeşte; iar cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine”.

 

Istoria și eshatologia se întrepătrund, istoria nu este autonomă, spune Evdokimov. Vocația creștinilor în această lume este aceea de a „a uni natura creată (lumea) cu energia necreată a îndumnezeirii (purceasă ca dintr-un izvor viu înspre Biserică)” (Sfântul Maxim). Aceasta se realizează întrucât sensul Întrupării lui Dumnezeu în istorie este tocmai restaurarea creației, transfigurarea firii, curățirea ei de germenii demonici care o supun morții și degenerării; prin Întrupare, separația survenită în urma păcatului originar a fost depășită, Hristos s-a unit cu noi în cel mai strâns mod, făcându-ne frați ai Săi după har și, după cum notează Păr. Staniloae în eseul De ce suntem ortodocși?, El s-a făcut asemenea nouă prin umanitatea asumată pentru a ne face asemenea Lui în dumnezeire. După cuvintele lui Evdokimov, „prin taina Întrupării, Dumnezeu transcende propria transcendenţă”, umanitatea Sa îndumnezeită devenind „consubstanțială” omului.

 

Hristos pleacă din lume, dar El e prezent prin Cuvântul Său pe care îl lasă în miezul istoriei (Ioan 12, 48). El este Cuvânt al vieții, deci „nu este o doctrină imobilă, ci locul viu al unei Prezenţe”. Biserica este Trup al Său, și numai prin Biserică omul poate deveni de același trup cu trupul lui Hristos, al Dumnezeului-om. Numai prin Biserică omul poate ajunge „întru barbat desăvârșit, la măsura vârstei plinirii lui Hristos”, deci om deplin [11] („Biserica este Revelația întrupată și activă a lui Dumnezeu în umanitatea celor care o acceptă prin credință” – Par. Staniloae, Sfântul Duh în viața Bisericii). Pentru a ajunge aici, omul nu rămâne într-o așteptare pasivă (mântuirea presupune o dinamică, o participare personală), ci se dedică pregătirii lucrătoare a Parusiei. Sensul viețuirii în istorie este reflectat în îndemnul: „Pregătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui” (Matei, 3,3).

 

Prin aceasta se indică drumul maturizării omului, adică trecerea de la stadiul demonic, al orbirii și nepăsării față de lucrarea mântuitoare la care este chemat, la condiția de ființă conștientă de Dumnezeu. Crizele care survin de-a lungul istoriei nu sunt întâmplătoare, ci sunt „judecăți eshatologice”; orice idee de „paradis” creat pe pământ este menită eșecului, fiecare epoca istorică s-a încheiat într-un eșec, însă, spune Evdokimov, „toate aceste mari eşecuri sînt de fapt mari izbânzi, întrucât dezaxează istoria, conducând-o la marginea limitelor sale, către transcendenţa propriei transfigurări.” Această măsurare prin eshaton a istoriei contrazice ideea unui univers închis în propria imanență, încremenit în imposibilitatea regenerării.

 

Semnificația comuniunii și primejdia „obiectivării” lui Dumnezeu ca anulare a comuniunii

 

Într-o apoftegmă a Cuviosului Macarie Egipteanul, iadul este descris astfel: „…nu este cu putinţă să se vadă cineva faţă către faţă, ci faţa fiecăruia este lipită de spatele celuilalt …”. În postfața cărții lui Serafim Rose, Nihilismul. Cauzele revoluției din epoca modernă, Tatiana Petrache scrie că „neantul este decăderea de la posibilitatea existenţială a relaţiei personale. Neantul este refuzul comuniunii. Adevărul este chiar relaţia de iubire dintre fiinţe, pentru că în această stare se deschid unele altora, ies din starea de potenţă a naturii lor.” Și Dumitru Stăniloae arată, în scrierile sale, că „Adevărul este Persoana, este comuniunea personală supremă”. Acest fapt depășește, așadar, viziunea gnostică. În cadrul tainic al acestei iubiri unitive (dar care exclude confundarea) este depășit dualismul dintre sensibil și inteligibil, dintre simțuri și intelect. Această unitate a contrariilor, unitatea dintre natura divină și cea umană, realizată „în chip neamestecat şi neîmpărţit” (după formula succintă a Sinodului de la Calcedon), își găsește expresia desăvârșită în icoană (icoana nu înfățișează exclusiv o realitate istorică, dar nu este nici simbolică în mod absolut). Comuniunea cu Dumnezeul Treimic înlocuiește gnoza, chemarea iubitoare vizează „intimitatea cu Dumnezeu”, „unirea din dragoste”.

 

Precum notează Evdokimov foarte sugestiv, „comuniunea cu energiile divine deschide infinitul de dincolo de cunoaştere”. Sfântul Atanasie Sinaitul vorbește despre viziunea „față către față” (Matei 18, 10; I Corinteni 13, 12), fiind vorba, altfel spus, despre un raport realizat „persoană către persoană”, nu „natură către natură”. În comentariul său la textul de la Exod 3,14, Sfântul Grigorie Palama scrie: „Dumnezeu nu a spus: «Eu nu sunt esenţă», ci: «Eu sunt Cel ce sunt»; El refuză astfel să identifice totalitatea Fiinţei cu esenţa – existenţa primează asupra esenţei”. Omul intră în comuniune cu energiile harice ale lui Dumnezeu, cu lucrările în care El este prezent, prin care El își manifestă ființa. Omul nu poate participa la esența lui Dumnezeu, dar intră în comuniune cu energiile sale necreate.

 

Distanța dintre Dumnezeu și om s-a instaurat atunci când omul l-a „obiectivat” pe Dumnezeu, imaginându-și că trăiește o existență de prizonier, ceea ce l-a determinat să se revolte. Însă un dumnezeu astfel obiectivat nu poate fi decât un fals dumnezeu, a cărui „moarte” o decretează în final, întrucât întâlnirea cu o abstracție, cu un „principiu universal”, cu o „cauză primă” nu se va putea produce niciodată, iar așteptarea este în zadar. Acest dumnezeu nu l-a putut salva din prăbușirea în abis, un abis format din propriile lui neliniști, spaime și angoase [12].

 

Hristos vine și spune: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns să propovăduiesc robilor dezrobirea… şi să slobozesc pe cei apăsaţi” (Luca 4, 19). El vine tocmai pentru a dezrobi omul dintr-o existență de prizonier. Adam și Eva au fost înșelați de ideea indusă de către diavol că Dumnezeu este Lege care interzice. Ideea unei autorități exterioare, obiectivate, pervertite nu mai poate corespunde unui Adevăr care eliberează, ci unei forțe care înlănțuie. Or, esența Bisericii, subliniază Evdokimov, nu este „atât autoritate, cât sursă abundentă, har peste har, libertate adăugată libertăţii care elimină orice «obiectivare», orice conflict”. Dumnezeu nu interzice, doar avertizează asupra destinului ce îl așteptă pe om în urma alegerii libere a unei căi ce nu-i poate aduce însă folos. Dacă Sfântul Pavel spune: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (I Corinteni 6, 12). Şarpele ar spune, distorsionând și răsturnând înțelesurile: „Toate sunt interzise, dar toate sunt de folos”.

 

Prin Întrupare, Hristos ne aduce înfierea divină, iar prin parabola fiului risipitor ne dezvăluie adevăratul chip al Tatălui. În fond, pilda fiului risipitor arata că autoritatea justițiară nu este de partea tatălui, ci de cea a fiului cel mare. Tatăl, notează Evdokimov, „nu face decât să alerge în întâmpinarea copilului său.”

 

Irina Bazon

 

Note:

 

[1] Păr. Dumitru Stăniloae, Omul, ființa care transcende timpul spre veșnicie, prin nădejde și pocăință (http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/dogma/omul-fiinta-care-transcende-timpul-spre-vesnicie-prin-nadejde-pocainta-69026.html).

 

[2] Sf. Chiril al Alexandriei, Mantuitorul spală picioarele ucenicilor (http://www.crestinortodox.ro/paste/saptamana-patimilor/mantuitorul-spala-picioarele-ucenicilor-71126.html).

 

[3] după cum spune Nikolai Berdiaev în cartea sa, Filozofia lui Dostoievski, „Miracolul trebuie să vină de la credinţă, nu credinţa de la miracol. Doar astfel credinţa este liberă.”

 

[4] despre distincția dintre „libertatea ca neant” și „libertatea ca iubire” vorbește Ioannis Zizioulas, în Fiinţa eclesială, ed. Bizantină, 1996.

 

[5] Serafim Rose, Nihilismul – o filozofie luciferică sau unde duce înțelepciunea acestui veac, Ed. Egumenița, 2004.

 

[6] În eseul Libertate și responsabilitate în spațiul iubirii creștine, Pr. drd. Gheorghe Popa notează că nu există o relație cauzală între creatură și Dumnezeu, ci „o întrepătrundere simfonică”. „La orice efort liber al voinței răspunde harul pentru a o ajuta”, iar „libertatea autentică înseamnă a alege binele” (http://www.crestinortodox.ro/morala/libertate-responsabilitate-spatiul-iubirii-crestine-70846.html).

 

[7] Serafim Rose, Nihilismul – o filozofie luciferică sau unde duce înțelepciunea acestui veac.

 

[8] Ierom. Teofan Mada, Pacea virtuţilor şi tulburarea patimilor, Ed. Agnos.

 

[9] Redau câteva citate extrem de frumoase referitoare la asumarea în mod deplin a umanității de către Hristos: „Hristos a fost primul om care a ieșit singur în fața morții. Doar El, dintre oameni, a fost părăsit cu desavârșire, astfel că a strigat pe cruce: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parasit!?” A fost nevoie ca omul Iisus să cunoască părăsirea lui Dumnezeu – singura pricină a morții, pentru că altfel El nu ar fi putut muri. Astazi noi nu putem întelege spaima Lui, caci Hristos a zdrobit puterea morții și moartea pe care o avem noi azi, dacă ma pot exprima astfel, nu mai este moartea cu care a murit Iisus. Noi suntem curajosi în fața morții deoarece nimeni din noi nu moare singur, deoarece Hristos a luat în Sine toata spaima și durerea morții.”

 

Savatie Baștovoi, De ce s-a speriat Hristos (http://www.razbointrucuvant.ro/2008/04/24/parintele-savatie-bastovoi-de-ce-s-a-speriat-hristos/)

 

„Răstignirea nu e farsă şi înşelăciune decât dacă se constată că orice miracol este cu neputinţă, orice înviere este un basm. Dacă monofiziţii, dochetiştii ori fantaziaştii ar avea dreptate, în ruptul capului n-aş fi trecut la creştinism. Ar însemna că răstignirea a fost în cel mai bun caz un simbol ori o reprezentaţie. Să nu fie! Numai deznădejdea omenească de pe cruce dovedeşte integritatea şi seriozitatea jertfei, o împiedică a fi cine ştie ce joc, ce vicleim. (…) De ce adaosul „şi pe Acesta răstignit” de nu pentru a pune accentul pe latura cea mai nebunească şi mai scandaloasă? Raţiunea înţeleaptă s-ar învoi în cele din urmă cu un Dumnezeu răstignit simbolic şi concedând să sufere aparent (altfel oamenii nu înţeleg), dar paradoxul şi sminteala (creştinismul adică) înfăţişează divinitatea nu numai aşezată pe cruce – solemniter – ci pironită cu adevărat (…) Pavel stăruie: „Aţi fost cumpăraţi cu preţ.” Cu preţ cinstit. întreg. Dumnezeu n-a înşelat pe nimeni: nici pe diavol, nici pe noi; nici pe Sine nu S-a înşelat. N-a plătit cu aparenţă de suferinţă, cu o cruce mitică, sau cu bani calpi. Preţul nu l-a plătit o fantasmă; carne din carnea noastră, sânge din sângele nostru…”

 

Nicolae Steinhardt, Dumnezeul Meu, De ce M-ai părăsit? (http://www.razbointrucuvant.ro/2008/04/25/dumnezeul-meu-de-ce-m-ai-parasit/

 

„Cuvântul lui Hristos care cheamă la o schimbare radicală a întregii noastre vieți, a venit ca o rană crudă. Cand Hristos a vazut chinul nostru a suferit mai mult decât oricare dintre noi. Și a purtat această cruce în toți anii activității Sale in lume. … A fost osândit din toate părțile: de către Imperiul Roman în zelul acestuia pentru legalitate și ordine; de Biserica Vechiului Testament întemeiată pe Legea lui Moise, primită pe Muntele Sinai; de mulțimea care primise atât de mult bine din mâinile sale. Ucenicii s-au risipit, Hristos a fost lăsat singur, condamnat și pe cale de a pogori la cei ce ședeau în întunericul iadului. (…) Și orice om căruia Dumnezeu i-a acordat rarul și înfricoșătorul privilegiu de a cunoaște fie și într-o măsură cât de redusă agonia rugaciunii lui Hristos din gradina Ghetsimani, va da încetul cu încetul și chinuitor peste o conștiință convingătoare a învierii propriului său suflet și peste o simțire a biruinței de netăgăduit și definitive a lui Hristos. El va cunoaste ca “Hristos, odata înviat din morți, nu mai moare; asupra-I moartea nu mai are stăpânire” … Și înăuntru duhul său îi va șopti: Domnul meu și Dumnezeul meu… Prin harul iubirii Tale care covârșește toată mintea, am trecut și eu, Hristoase, de la moarte la viață…” (Romani 6, 9) (Arhimandritul Sofronie,Rugaciunea, experiența vieții veșnice, editura Deisis, Sibiu, 1998).

 

[10] Arhimandrit Chesarie Gheorghescu, Iconomia dumnezeiască la Sfinții Părinți (http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/iconomia-dumnezeiasca-sfintii-parinti/)

 

[11] recomand pentru acest subiect excelenta carte a Sfântului Iustin Popovici, Omul și Dumnezeu-omul. Abisurile și culmile filozofiei, Ed. Deisis, Sibiu, 1997.

 

[12] a se consulta analiza Tatianei Petrache din postfața cărții Păr. Serafim Rose, Nihilismul. Cauzele revoluției din epoca modernă, Ed. Egumenița, 2004.

 

 

https://irinamonica.wordpress.com/2010/04/02/paul-evdokimov-iubirea-nebuna-a-lui-dumnezeu-recenzie/

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Minunata lume nouă – Aldous Huxley

 

(recenzie și citate)

MONICA CIRSTEA

 

Perioadele de schimbare sunt prolifice dezbaterilor și ne inspiră să ne gândim mai mult la semnificațiile lucrurilor din jurul nostru și la noi direcții de evoluție. Unde am fost până acum și către ce vom tinde mai departe? Cum poți avea certitudinea că o alegere făcută astăzi va aduce rezultatul sperat?

 

Avem de luat decizii în fiecare zi, fie că sunt aspecte minore, justificate doar de un context sau o intuiție de moment, fie că sunt decizii care ne influențează întreaga viață și care au în spate ani de zile de pregătire. Oricum ar fi, un orizont larg de cunoștințe ne ajută să putem vedea lucrurile mai obiectiv.

 

Romanele distopice ne dau posibilitatea de a vedea scenarii alternative de viață și oferă un răspuns la întrebarea pe care fiecare din noi ne-o punem la un moment dat: ce ar fi dacă…? Astăzi, vă propun să explorăm Minunata lume nouă, roman de Aldous Huxley, publicat în 1932.

 

Construirea noii societăți

Lumea ilustrată de roman este, la prima vedere, o lume mai bună, mai liniștită, în care oamenii își găsesc locul și satisfacția.  Nimic nu vine însă fără un sacrificiu, iar Statele Unite ale Lumii, sub deviza Comunitate, Identitate, Stabilitate, aleg să sacrifice liberul arbitru. Condiționați încă din momentul conceperii, oamenii trăiesc într-o armonie statică, acceptându-și locul și rolul în câmpul muncii și în viața socială.

 

„ Noi nu vrem să ne schimbăm. Fiecare schimbare reprezintă o amenințare la adresa stabilității. Iată un motiv în plus pentru care aplicăm cu atâta zgârcenie noile invenții.”

 

Acest nou tip de societate contrazice multe din valorile fundamentale ale societăților tradiționale și ale religiilor, fiind de fapt un răspuns ipotetic la abuzurile petrecute în aceste medii de-a lungul istoriei:

 

„ (…) nu poți face tragedii fără instabilitate socială. Dar acum lumea e stabilă. Oamenii sunt fericiți; capătă ceea ce vor și nu cer niciodată ceea ce nu pot căpăta. Sunt înstăriți; trăiesc în siguranță; nu se îmbolnăvesc niciodată; nu se tem de moarte; voioși, nu le pasă de patimi și de bătrânețe; n-au mame și tați care să-i necăjească și să-i sâcâie; n-au soții, ori copii, ori iubiți și iubite care să le stârnească sentimente puternice; sunt condiționați în așa fel încât practic nu pot să se poarte decât așa cum trebuie. Și dacă ceva nu e în regulă, au la dispoziție soma.”

 

„(…) civilizația n-are câtuși de puțin nevoie de noblețe sau eroism. Chestiile astea sunt doar simptome ale ineficacității politice. Într-o societate ca a noastră, nimeni nu are prilejul de a deveni nobil sau erou. Pentru ca să se nască un asemenea prilej, ar trebui să se destabilizeze de tot situația. Acolo unde sunt războaie, unde oamenii sunt dezbinați în convingerile sau atașamentele lor, unde apar ispite cărora trebuie să li se împotrivească, lucruri îndrăgite care trebuie obținute ori apărate prin luptă – acolo, evident, capătă oarecare sens noblețea și eroismul. Dar azi nu avem deloc războaie. Și se iau cele mai mari precauții pentru a-i împiedica pe oameni să se îndrăgostească prea tare de cineva. Nu mai există dezbinări în materie de convingeri sau atașamente; ești condiționat astfel încât să nu poți să nu faci ceea ce trebuie.”

 

Revoluția industrială și societatea de consum

Noua formă de organizare se naște ca urmare a progresului tehnic și științific, început odată cu Revoluția industrială. În fapt, vizita lui Aldous Huxley în SUA și producția de serie implementată pentru prima dată de Henry Ford l-au inspirat pe autor pentru scrierea acestui roman. Astfel, locul lui Dumnezeu este luat în roman de Ford, văzut ca un creator al lumii noi, o lume în care producția de serie ajunge să fie implementată, în spiritul eficienței și stabilității, chiar și în cazul ființelor umane.

 

„Mă interesează adevărul, îmi place știința. Dar adevărul e o amenințare, iar știința e un pericol public. E la fel de periculoasă pe cât a fost de benefică înainte. Ne-a oferit echilibrul cel mai stabil din întreaga istorie a omenirii. (…) Dar nu-i putem îngădui științei să ducă de râpă toată treaba bună pe care am făcut-o. Tocmai de aceea îi limităm cu grijă aria cercetărilor. (…) Noi nu-i putem permite științei să se ocupe de altceva decât de problemele cele mai imediate ale momentului. Toate celelalte studii sunt descurajate cu multă grijă și sârguință.”

 

„ Cunoașterea era binele cel mai înalt, adevărul constituia valoarea supremă; tot restul era secundar și subordonat lor. Dar, într-adevăr, încă de pe atunci ideile începeau să se schimbe. (…) Schimbarea era cerută de producția de masă. Fericirea universală face să se învârtească mereu roțile; adevărul și frumusețea n-o pot face. Și, bineînțeles, de câte ori masele puneau mâna pe puterea politică, ceea ce conta era fericirea, mai degrabă decât adevărul și frumusețea.”

 

Din punct de vedere economic, se încurajează dependența de consum. Se promovează forme de distracție consumatoare de resurse, cele care implică tehnologia. Oamenii sunt îndepărtați de natură și stimulați să o considere plictisitoare, pentru că aceasta nu contribuie la economie. De asemenea, repararea obiectelor este văzută ca o sărăcire, soluția bună fiind achiziția de noi bunuri și aruncarea celor vechi.

 

Creșterea și educația copiilor

Pentru a aduce performanțele tehnologice și la nivelul societății, noua lume desființează concepte precum familie, căsătorie, părinți și copii, conceperea și creșterea ființelor umane făcându-se în cadrul unor instituții specializate. Echilibrul social este asigurat prin producerea de invizi condiționati genetic să aparțină unei anumite categorii: de la Alfa (indivizi superiori, capabili de muncă intelectuală de înaltă calificare), apoi Beta, Gama, Delta, până la Epsilon (indivizi degenerați, destinați muncilor cele mai de jos). Aceasta are loc în Centrele de incubație și condiționare. Un instrument major al stabilității sociale îl reprezintă bokanovskificarea – procedeu ce permite divizarea multiplă a unui ovul, rezultând gemeni identici care pot fi folosiți eficient ca mână de lucru.

 

„Omul crede în anumite lucruri pentru că a fost condiționat să le creadă. Descoperirea unor rațiuni greșite ale lucrurilor pe care le crezi, din alte rațiuni greșite – asta înseamnă filosofia. Oamenii cred în Dumnezeu pentru că au fost condiționați să creadă în el.”

 

După naștere, copiii sunt condiționați prin himnopedie, formându-și astfel principiile morale conforme cu lumea din care vor face parte. Sentimentele, văzute ca motiv de instabilitate socială, sunt abolite, promovându-se în schimb relații carnale, de scurtă durată și lipsite de atașament și apartenență. În ultimă instanță, pentru nemulțumirile de moment ale oamenilor este încurajat consumul de soma – un drog perfect, ce oferă pe loc o evadare din realitate, fără riscuri majore asupra sănătății.

 

Cultura

Singura legătură a noii societăți cu cele din trecut o reprezintă rezervațiile de „sălbatici” – oameni nesupuși condiționării, care se reproduc în mod natural și cresc în triburi. Ei reprezintă o curiozitate pentru oamenii „civilizați”, iar momentul în care un cuplu merge să viziteze o astfel de rezervație reprezintă un punct de cotitură în evoluția narativă a romanului. Începe astfel o paralelă între evoluția naturală și civilizația condiționată.

 

În acest context, apariția unui volum din Operele complete ale lui Shakespeare în mâinile unui „sălbatic” ne arată că abandonarea culturii înalte în favoarea unei culturi de masă poate altera definitiv percepția și capacitatea oamenilor de a înțelegere lumea.

 

„ Dar acesta este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru stabilitate. Trebuie să alegi între fericire și ceea ce pe vremuri oamenii numeau „artă superioară”. Pe aceasta noi am sacrificat-o.”

 

„ Adevărata fericire pare întotdeauna palidă și sordidă în comparație cu supracompensațiile chinurilor și mizeriei sufletești. Și, bineînțeles, stabilitatea nu e nici pe departe atât de spectaculoasă ca instabilitatea. Iar mulțumirea nu are nimic din strălucirea și splendoarea unei lupte eficace împotriva nenorocirii, n-are nimic din pitorescul unei înfruntări cu ispita sau al unei prăbușiri fatale adusă de patimă și îndoială. Fericirea nu e niciodată măreață.”

 

„Ce rost mai are adevărul, sau frumusețea, sau cunoașterea, când de jur împrejurul tău explodează bombe bacteriologice? Atunci a trebuit să fie întâia oară controlată știința – după Războiul de nouă ani. Atunci s-au arătat oamenii dispuși să li se controleze până și poftele. Totul pentru o viață liniștită. Și de atunci încoace nu facem decât să controlăm. Bineînțeles că adevărul a avut de suferit. Dar fericirea a avut numai de câștigat. Nu poți căpăta totul pe gratis. Fericirea are și ea un preț, care trebuie plătit.”

 

Concluzii

În urma acestei lecturi, ne putem gândi la schimbările care se produc treptat la nivelul societății și unde ne pot duce ele. Dar, mai ales, putem reveni asupra importanței culturii și tradițiilor – întrucât ele păstrează esența civilizației noastre și capacitatea de a regăsi un sens în ceea ce ne înconjoară.

 

Pus față în față cu scenariul minunatei lumii noi, „sălbaticul”, personajul cel mai apropiat de felul de a fi al oamenilor din lumea noastră, face o alegere fermă:

 

„ – Eu unul nu vreau confort. Îl vreau pe Dumnezeu, vreau poezie, vreau primejdie adevărată, vreau libertate, vreau bunătate. Vreau păcatul.

 

– De fapt, dumneata pretinzi dreptul de a fi nefericit. (…)”

 

– Mă rog, fie și așa!”

 

 

https://dreamsofanarchitect.com/minunata-lume-noua-aldous-huxley-recenzie-si-citate/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Scopul lui Satan – o lume fără legea lui Dumnezeu

 

Scopul lui Satan este să desființeze Legea lui Dumnezeu. Pentru a îndeplini acest obiectiv s-a răsculat împotriva Creatorului şi deşi a fost aruncat din cer, a continuat acelaşi război pe pământ. Scopul pe care l-a urmărit în mod constant a fost să amăgească pe oameni şi să-i determine să calce Legea lui Dumnezeu. Fie că aceasta se realizează prin respingerea Legii în întregime, fie prin înlăturarea unuia din principiile ei, rezultatul va fi, în cele din urmă, acelaşi. ”Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” (Iacob 2:10).

 

Căutând să arunce dispreţ asupra poruncilor divine, Satan a falsificat doctrinele Bibliei şi astfel, în credinţa a mii de oameni care pretind a crede în Scripturi, au fost incluse minciuni și amăgiri. Ultimul mare conflict între adevăr şi minciuna nu este decât bătălia finală a unei controverse îndelungate de milenii, privind Legea lui Dumnezeu. În această bătălie intrăm acum—o bătălie între legile oamenilor şi preceptele lui Iehova, între adevărul Bibliei şi religia oamenilor şi tradiţiei.

 

Respingând adevărul, oamenii resping pe Autorul lui. Călcând în picioare Legea lui Dumnezeu, ei neagă autoritatea Legiuitorului. Este tot atât de uşor a face un idol din doctrine şi teorii false, ca şi a modela un idol din lemn sau din piatră. In viaţa multora este întronat idolul filozofiei, în timp ce viului Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Cuvântul Său, în Cristos şi în lucrările creației, I se închină doar puţini. Mii de oameni zeifică natura, în timp ce neagă pe Dumnezeul naturii. Deşi într-o formă diferită, idolatria există în lumea creştină contemporană, în mod tot atât de real cum exista în vechiul Israel din zilele lui Ilie. Dumnezeul multora dintre pretinşii înţelepţi, filozofi, poeţi, politicieni, ziarişti—dumnezeul cercurilor rafinate modeme, din multe colegii şi universităţi, chiar şi din unele instituţii teologice — nu este deloc mai bun decât Baal, zeul soare al Feniciei.

 

Nici o eroare acceptată de lumea creştină nu loveşte cu mai multă îndrăzneală împotriva autorităţii Cerului, nici una nu este mai direct opusă dictatelor raţiunii, nici una nu este mai dăunătoare prin consecinţele ei, decât doctrina modernă, care câştigă teren rapid, că Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie pentru oameni. Orice naţiune îşi are legile ei, care cer respect şi ascultare; nici o guvernare nu poate exista fără ele; dar se poate concepe ca să nu aibă Creatorul cerului şi al pământului nici o lege, care să guverneze fiinţele pe care le-a făcut El?

 

Ar fi mult mai uşor de conceput ca naţiunile să-şi abroge legile şi să îngăduie oamenilor să facă ce le place, decât ca Guvernatorul universului să-Şi anuleze Legea şi să lase lumea fără o regulă care să condamne pe cei vinovaţi sau să îndreptăţească pe cei ascultători.

 

Dorim să cunoaştem consecinţele anulării Legii lui Dumnezeu? Oriunde sunt respinse preceptele divine, păcatul încetează să mai pară vinovat şi dreptatea să fie de dorit. Cei care refuză să se supună guvernării lui Dumnezeu sunt cu totul nepregătiţi să se conducă pe ei înşişi. În timp ce-şi bat joc de credința acelora care ascultă de cerinţele lui Dumnezeu, mulţimile acceptă cu grabă amăgirile lui Satan. Ele dau frâu liber poftelor şi practică păcatele care au atras judecăţi dure asupra păgânilor în trecut.

 

Cei care învaţă pe oameni să privească cu uşurinţă poruncile lui Dumnezeu seamănă neascultare, pentru a culege neascultare. Să fie înlăturate restricţiile impuse de Legea divină şi legile omeneşti vor fi curând ignorate. Deoarece Dumnezeu interzice practicile necinstite, lăcomia, minciuna şi înşelăciunea, oamenii sunt gata să calce în picioare principiile Sale, considerându-le o piedică în calea prosperităţii lor pământeşti; dar consecinţele înlăturării acestor precepte vor fi de aşa natură, încât ei nu le pot anticipa.

 

Dacă legea n-ar fi obligatorie, de ce s-ar teme cineva să o calce? Proprietatea n-ar mai fi sigură. Oamenii ar dobândi bunurile aproapelui prin violenţă, iar cel mai puternic ar deveni cel mai bogat. Viaţa însăşi n-ar fi respectată. Legământul căsătoriei n-ar mai fi ca o fortăreaţă sfântă pentru ocrotirea familiei. Cel care ar avea puterea, dacă ar dori, ar lua nevasta aproapelui lui cu forţa. Copiii nu s-ar da înapoi să ia viaţa părinţilor lor, dacă, făcând aşa, şi-ar putea împlini dorinţa inimilor lor pervertite. Lumea civilizată ar deveni o hoardă de hoţi şi asasini; iar pacea, liniştea şi fericirea ar fi alungate de pe pământ. Oare nu seamănă cu lumea în care trăim?

 

STĂVILARELE NELEGIUIRII SUNT DEJA DESCHISE

 

Învăţătura că oamenii sunt scutiţi de ascultarea de cerinţele lui Dumnezeu a slăbit deja puterea obligaţiei morale şi a deschis stăvilarele unui potop de nelegiuiri asupra lumii. Fărădelegea, risipa şi corupţia se năpustesc peste noi ca un val copleşitor. Satan este la lucru în familie. Steagul lui flutură chiar şi în căminele pretinse creştine. În ele există invidie, bănuieli rele, făţărnicie, înstrăinare, rivalitate, ceartă, trădare a datoriilor sfinte, îngăduirea patimilor. Întregul sistem de principii şi doctrine religioase, care ar trebui să constituie temelia şi structura vieţii sociale, pare a fi un edificiu care se clatină, gata să se prăbuşească. Criminalii cei mai ticăloşi, când sunt aruncaţi în închisoare pentru infracţiunile lor, sunt adesea făcuţi obiectul atenţiilor şi darurilor, ca şi când s-ar fi distins printr-un merit de invidiat. Se face o mare publicitate în jurul persoanei şi crimelor lor. Presa publică amănunte revoltătoare ale viciului, iniţiind astfel şi pe alţii în practicarea înşelătoriei, hoţiei, crimei și imoralității. Curţile de justiţie sunt corupte. Conducătorii sunt mânaţi de dorinţa după câştig şi iubirea de plăceri senzuale. Necumpătarea a întunecat facultăţile multora, astfel încât Satan are stăpânire aproape deplină asupra lor. Juriştii sunt corupţi, dedaţi la mită, înşelători. Beţia şi petrecerile, patima, invidia, necinstea, sub toate formele, sunt prezente printre aceia care aplică legile. Pasiunea nebunească a viciului, luarea fără motiv a vieţii, creşterea teribilă a necumpătării şi nelegiuirii de orice fel şi în orice proporţie, ar trebui să trezeacă pe toţi care se tem de Dumnezeu, să se întrebe cât va mai dura până când Dumnezeu va pune capăt acestei lumi rele.

 

Acum, pentru că Satan nu mai poate ţine lumea sub stăpânirea lui prin interzicerea Scripturilor, recurge la alte mijloace pentru a atinge acelaşi scop. Prin introducerea învăţăturii că Legea lui Dumnezeu nu este obligatorie, el îi conduce pe oameni tot atât de eficace să o calce, ca şi când ar fi cu totul necunoscători ai preceptelor ei. Rămânând credincioşi erorii păgâne a nemuririi naturale a sufletului şi a stării conştiente a omului după moarte, oamenii au lepădat singura apărare împotriva amăgirilor spiritismului. Doctrina chinurilor veşnice a condus pe mulţi să nu creadă în Biblie. Acum, ca şi în secolele trecute, el lucrează prin biserică pentru a-şi promova planurile. Organizaţiile religioase din timpul nostru au refuzat să asculte adevărurile nepopulare descoperite clar în Scripturi şi combătându-le au adoptat interpretări şi au luat atitudini care au împrăştiat pe o scară largă seminţele scepticismului în ce privește Biblia.

 

Una din stratagemele lui Satan este să amestece suficient adevăr cu minciuna pentru a o face plauzibilă.Putem ascunde otrava, amestecând-o cu o hrană sănătoasă, dar prin aceasta nu~i schimbăm natura. Dimpotrivă, devine şi mai periculoasă, întrucât este mult mai probabil să fie luată fără ca cineva să-şi dea seama. Conducătorii religioși pot să susţină reforme de care oamenii au nevoie, principii care sunt în armonie cu Biblia; totuşi, dacă împreună cu ele se urmăreşte şi un obiectiv contrar Legii lui Dumnezeu, slujitorii credincioși ai lui Dumnezeu nu se pot uni cu ei. Nimic nu-i poate îndreptăţi să dea la o parte poruncile iui Dumnezeu, pentru a le înlocui cu preceptele oamenilor.

 

Linia de separare dintre pretinşii creştini şi necredincioşi abia se mai distinge în prezent. Membrii bisericii iubesc ce iubeşte lumea şi sunt gata să se asocieze cu ea, iar Satan este hotărît să-i unească într-un corp comun şi astfel să-şi întărească cauza, ducîndu-i pe toţi în amăgire. Creștinii pretinși deveniți lumeşti vor accepta o formă de evlavie lipsită de putere şi vor vedea în această unire o mare mişcare pentru convertirea lumii şi inaugurarea mult aşteptatului mileniu.

 

RETRAGEREA BINECUVÂNTĂRILOR CERULUI

 

Lumea creştină a manifestat dispreţ fată de Legea lui Dumnezeu, dar Domnul va face exact ceea ce a spus că va face—îşi va retrage binecuvântările de pe pământ şi Își va îndepărta grija Sa ocrotitoare de la aceia, care se răzvrătesc contra Legii Sale şi care învaţă şi obligă şi pe alţii să facă la fel. Satan are stăpânire peste toţi aceia pe care Dumnezeu nu-i păzeşte în mod deosebit. Satan îi va favoriza pe unii şi-i va face să prospere pentru a-şi promova propriile lui planuri şi în acelaşi timp va aduce necazuri asupra altora, facându-i pe oameni să creadă că Dumnezeu îi face să sufere. Oare nu tot așa erau acuzați și primii creștini că erau persecutați datorită faptului că erau dezaprobați de Dumnezeu?

 

Prin religia noii ordini mondiale care se bazează pe spiritism, Satan apare ca binefăcător al omenirii, vindecând bolile oamenilor şi pretinzând că aduce un sistem nou şi mai înalt de credinţă religioasă; dar în acelaşi timp el lucrează ca nimicitor. Ispitele lui conduc mulți oameni la ruină. Necumpătarea întunecă raţiunea; apoi urmează toleranța senzuală, lupte şi vărsări de sânge. Scopul lui este să provoace naţiunile să se războiască una împotriva alteia, pentru că astfel poate să abată minţile oamenilor de la legea și planul lui Dumnezeu.

 

Deoarece spiritismul imită îndeaproape pretinsul creştinism contemporan, el are putere mai mare să înşele şi să prindă în cursă. După gândirea modernă, chiar şi Satan s-a convertit. El va apare sub forma unui înger de lumină. Prin intermediul spiritismului se vor face lucrări miraculoase, bolnavi vor fi vindecaţi şi vor fi făcute multe minuni de necontestat. Pentru că spiritele vor pretinde că au credinţă în Biblie şi vor manifesta respect pentru instituţiile bisericii, lucrarea lor va fi acceptată ca o manifestare a puterii divine.

 

BOLILE ŞI CALAMITĂŢILE SE VOR ÎNMULŢI

 

În timp ce se va înfăţişa înaintea oamenilor ca mare medic, care le poate vindeca toate bolile, Satan va aduce boli şi calamităţi, până acolo încât oraşe populate vor fi aduse în stare de ruină şi pustiire. El este la lucru chiar acum. În accidente şi calamităţi pe mare şi pe uscat, în marile conflagraţii, în uragane violente şi furtuni cu grindină groaznice, în inundaţii, cicloane, valuri uriaşe şi cutremure în toate locurile şi în mii de forme, Satan îşi exercită puterea. El distruge recoltele şi urmarea este foametea şi suferinţa. El infectează aerul cu germeni ucigători şi mii de oameni pier din cauza epidemiilor. Aceste nenorociri vor deveni din ce în ce mai frecvente şi mai dezastruoase. Distrugerea va veni atât asupra oamenilor, cât şi a animalelor. “Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniţi şi tânjesc; ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic.” Isaia. 24:4,5.

 

Atunci marele amăgitor va convinge pe oameni că cei care slujesc lui Dumnezeu provoacă aceste rele. Chiar oamenii care au provocat dizgraţia lui Dumnezeu vor acuza, de toate necazurile lor, pe aceia a căror ascultare de Legea lui Dumnezeu este o mustrare continuă pentru călcătorii ei,pretinșii creștini. Se va afirma că cei care nu se conformează insultă pe Dumnezeu iar acest păcat a adus calamităţile care, se va spune că nu vor înceta până nu se va impune cu stricteţe păzirea noii religii; şi că cei care susţin cerinţele adevărate ale Bibliei considerate acum false, cauzează necazuri oamenilor, împiedicând reîntoarcerea lor în graţia divină şi la prosperitatea materială.

 

Când mânia oamenilor va fi instigată prin acuzaţii false, ei se vor purta cu trimişii lui Dumnezeu la fel cum s-a purtat Israelul apostaziat cu Ilie. “Abia a zărit Ahab pe Ilie, şi i-a zis: “Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel? Ilie a răspuns: “Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali.” 1 împăraţi 8:17,18.

 

Procedeul lui Satan cu poporul lui Dumnezeu, în acest conflict final, va fi acelaşi cu cel folosit la începutul marii controverse din ceruri. El pretindea că urmăreşte să promoveze stabilitatea guvernării divine, în timp ce, în ascuns, depunea toate eforturile pentru a provoca răsturnarea ei. El acuza pe îngerii loiali tocmai de lucrarea pe care el se străduia să o îndeplinească. Aceeaşi metodă de amăgire a marcat istoria Bisericii Romano-catolice. Ea a pretins că lucrează ca reprezentant al lui Dumnezeu, în timp ce căuta să se înalţe mai presus de Dumnezeu şi să-I schimbe Legea. Sub dominaţia Romei, aceia care au suferit moartea pentru credincioşia lor faţă de Evanghelie au fost acuzaţi ca răufăcători; au fost denunţaţi ca aliaţi ai lui Satan; s-au folosit toate mijloacele posibile să-i acopere de ruşine, să-i facă să apară în ochii oamenilor şi chiar în ochii lor proprii ca cei mai detestabili criminali. Tot aşa va fi şi acum. În timp ce Satan caută să distrugă pe aceia care respectă Legea lui Dumnezeu, el va face ca ei să fie acuzaţi de călcarea legii, ca oameni care dezonorează pe Dumnezeu şi aduc judecăţile Lui dure asupra lumii.

 

MINUNILE SATANEI

 

Puterea făcătoare de minuni manifestată prin spiritism îşi va exercita influenţa împotriva acelora care aleg să asculte de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Comunicările venite de la spirite vor susţine că Dumnezeu le-a trimis să convingă pe oameni, afirmând că legile ţării trebuie ascultate ca Legea lui Dumnezeu. Ele vor deplânge marea nelegiuire din lume şi vor susţine mărturia învăţătorilor religioşi, că starea morală decăzută este cauzată de nerespectarea noilor ideologii religioase care vin de la Dumnezeu. Mare va fi indignarea stârnită împotriva tuturor care refuză să accepte mărturia lor.

Apocalipsa 16:13 Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte.

Apocalipsa 16:14 Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. –

 

Dumnezeu nu constrânge niciodată voinţa sau conştiinţa; dar metoda la care recurge în mod constant Satan, pentru a câştiga stăpânire asupra acelora pe care altfel nu-i poate amăgi, este constrângerea prin acte de cruzime. El se străduieşte să domine conştiinţa şi să-şi asigure închinarea prin frică şi constrângere. Pentru a îndeplini acest scop, el lucrează atât prin autorităţile religioase cât şi prin cele civile, determinându-le să impună legi omeneşti, care sfidează Legea lui Dumnezeu.

 

CONFLICTUL IMINENT

 

Aceia care cinstesc și păzesc cu adevărat învățăturile Bibliei, vor fi acuzaţi ca duşmani ai legii şi ordinii, ca unii care distrug restricţiile morale ale societăţii, provocând anarhie şi corupţie şi atrăgând judecăţile lui Dumnezeu asupra pământului. Scrupulele lor de conştiinţă vor fi considerate încăpăţânare, îndărătnicie şi dispreţ faţă de autoritate. Ei vor fi acuzaţi de lipsă de loialitate faţă de guvern. Pastorii care neagă obligativitatea Legii divine, vor prezenta de la amvoane datoria de a asculta de autorităţile civile, ca fiind rânduite de Dumnezeu. În camerele legislative şi în tribunale păzitorii poruncilor lui Dumnezeu vor fi greşit interpretaţi şi condamnaţi. Cuvintelor lor li se va da un înţeles fals; motivelor lor li se va da cea mai rea interpretare.

 

Libertatea de conştiinţă, plătită cu un sacrificiu atât de mare, nu va mai fi respectată. În conflictul care va veni curând vom vedea împlinirea cuvintelor profetului: “Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc porupcile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Cristos.” (Apoc. 12:17).

 

Însă toate aceste evenimente nu fac decât să împlinească profețiile biblice scrise cu mult timp în urmă.

Luca 21:28 Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”

Atunci când legea lui Dumnezeu va fi scoasă în afara legilor omenești și toți cei care păzeau legea lui Dumnezeu, puțini la număr, vor fi reduși la tăcere și scoși în afara legii atunci fiara din Apocalipsa sau cei care alcătuiesc guvernul Mondial vor putea zice:

1 Tesaloniceni 5:3 Când vor zice: „Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.

Însă până atunci să luăm aminte la sfatul pe care Isus Cristos n-i la dat nouă cei care trăim în aceste timpuri ale sfârșitului acestei lumi rele:

 

 

Luca 21:31 Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.

Luca 21:32 Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până când se vor împlini toate aceste lucruri.

Luca 21:33 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Luca 21:34 Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.

Luca 21:35 Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului.

Luca 21:36 Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.”

 

 

https://bibliaesteadevarul.wordpress.com/2020/04/27/scopul-lui-satan-o-lume-fara-legea-lui-dumnezeu/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

6 cărţi despre Dumnezeu pe care oricine ar trebui să le citească

 

 

Dumnezeu nu apare prea des în literatură, dar atunci când se întâmplă asta, este memorabil. Află ce scriitori s-au încumetat să Îl includă în operele lor şi pregăteşte-te să îţi îmbogăţeşti lista de lectură.

 

1. “Scrisori de la un sceptic. Un fiu înfruntă întrebările tatălui său despre creştinism”, de Dr. Gregory A. Boyd şi Edward K. Boyd

“Dragostea trebuie să fie aleasă. Trebuie să fie liberă şi trebuie să vină din inimă, fără motivaţii externe. Credinţa este mai mult decât o ipoteză istorică. Este, de asemenea, o decizie, o decizie morală. Dumnezeu vrea credinţă, pentru că El caută dragostea oamenilor responsabili, nu o iubire forţată de la roboţi.”

 

O carte minunată, care te va pune pe gânduri, “Scrisori de la un sceptic” este o compilaţie de scrisori redactate de pastorul Gred Boyd şi tatăl său, scepticul Ed, înainte să moară. Ed are câteva întrebări extrem de interesante, la care Greg răspunde clar şi inteligent şi cu multă dragoste şi bunătate.

 

Acest volum nu conţine doar argumente logice şi puternice, ci demonstrează şi faptul că ar trebui să fii bun cu oamenii care nu sunt de acord cu tine şi să le răspunzi cu multă dragoste.

 

2. “Cold Case Christianity”, de Warner Wallace

“Nimeni nu vrea să fie considerat părtinitor sau încăpăţânat. Dar fii sigur de asta: toţi avem idei şi păreri care colorează felul în care vedem lumea.”

 

Scrisă din perspectiva unui detectiv specializat în omucideri şi ateu transformat în credincios, cartea lui Wallace examinează credinţele creştinilor cu un ochi foarte rece.

 

Autorul face o paralelă între anchetele de crimă şi cele istorice. Folosind un “instrument logic” şi poveşti de la locul său de muncă, Wallace explică de ce este raţional şi logic şi ai încredere în Biblie şi să accepţi mărturia lui Dumnezeu despre El.

 

3. “The Story of Reality”, de Greg Koukl

“Povestea nu este atât de mult despre planul lui Dumnezeu pentru viaţa ta, cât despre viaţa ta pentru planul lui Dumnezeu.”

 

Greg Koukl este un speaker foarte direct, care îşi dedică o bună parte din timp dezbaterilor şi întrebărilor scepticilor şi a celor care nu cred în Dumnezeu. În cartea sa, el încearcă să Îl prezinte într-un mod foarte clar şi concis, ca şi cum ţi-ar vorbi dintr-un ghid pas cu pas.

 

Ideea sa principală este că adevărul este adevăr, indiferent de cum încearcă unii să îl evite sau să îl interpreteze. În loc să te ascunzi de realitate, Koukl îţi recomandă să o accepţi aşa cum este.

 

4. “Vremea îngerilor”, de Iris Murdoch

În cartea lui Murdoch, şapte personaje duc lupte grele pentru a găsi un sens în această lume. Iar mediul în care trăiesc dă un aer greu vieţii lor, pentru că totul este înconjurat de ceaţă. Scriitoarea pare că vrea să transmită că dacă lumea se leapădă de Dumnezeu, golul rămas va fi umplut de îngeri răi.

 

5. “Pledoarie pentru Cristos”, de Lee Strobel

“Numai într-o lume în care credinţa este dificilă poate exista credinţă.”

 

Lumea lui Lee Strobel, un ateu convins, este dată peste cap de momentul în care soţia sa devine creştină. Pentru a-i demonstra că greşeşte, Strobel se foloseşte de talentul său jurnalistic pentru a investiga creştinismul, numai pentru a ajunge la concluzia că soţia sa are dreptate.

 

“Pledoarie pentru Cristos” a fost scrisă după doi ani de cercetare, interviuri şi informaţii pe care le-a colectat despre viaţa lui Iisus şi învierea sa. Povestea lui Lee şi Leslie Strobel a fost şi ecranizată recent.

 

6. “Laur”, de Eugene Vodolazkin

La sfârşitul secolului al XV-lea, un vindecător rus este neputincios, în momentul în care soţia sa moare la naştere. Devastat şi disperat, Laur pleacă într-o călătorie de căutare şi căinţă, ce se întinde pe câteva secole. După fiecare etapă, devine mai venerat şi mai iubit de oameni, până când decide să se întoarcă acasă, neştiind că acolo îl aşteaptă cel mai greu proces. “Laur” este o poveste spectaculoasă despre dragoste, pierdere, sacrificiu şi credinţă.

 

 

 

https://www.thebookclub.ro/6-carti-despre-dumnezeu-pe-care-chiar-si-ateii-ar-trebui-sa-le-citeasca/

 

 

 

/////////////////////////////////////////

Educaţia…şi Lecţia credinţei! – Judecătoarea Adriana Stoicescu: ,,Lumea agonizează pe mâna celor care au ca un scop comun – viața fără Dumnezeu! – ,,Cred că avem nevoie de un nou potop pentru ca lumea să se întoarcă la esență, la bază, la Dumnezeu”!

 

 

Cu o consecvenţa mereu vie şi plină de rigoare, dar şi cu aplecarea atentă asupra unor aspecte profunde ale curajului doamnei judecător Adriana Stoicescu, un strălucit şi îndrăzneţ magistrat în cadrul Tribunalului Județean Timiș, vicepreședintele acestei instituții, care a atras atenţia publicului larg din România, fiind respectată şi apreciată datorită analizelor sale pertinente şi deosebit de profunde privitoare la: educație, cultură, religie, asistenţă medicală, asistenţă juridică, minorități sexuale, continui să cred că e vorba despre o fire credincioasă şi cu un discurs creștin pe deplin asumat şi plin de responsabilitate, dar, după cum se ştie, chiar incomodă pentru guvernanţii României de azi, care nu ezită să fie directă şi tranşantă, chiar prevăzătoare şi axată pe logica argumentării, o faţă zâmbitoare, dar, sobră în munca de fiecare zi, convinsă fiind că Adevărul este Însuşi Dumnezeu, când ne atrage atenţia în legătură cu faptul că marea dramă a lumii contemporane este centrată în altă parte decât în crizele care ne apasă tot mai greu viaţa cotidiană, deoarece, fără credință şi fără Dumnezeu, omul devine un animal rațional care vine de nicăieri și care pleacă spre nicăieri, cum spune Petre Ţuţea, pentru că de multe ori se pune şi probblema raporturilor dintre credinţă şi cultură, iar, ipoteza postmodernă ce reduce religia la cultură se dovedeşte una lipsită de temei! Trebuie spus că religiile au cunoscut mereu o dezvoltare asincronă faţă de cultură sau de ideologie, deoarece credinţele sunt realităţi culturale incontestabile, dar care tind să se suprapună culturii! Mai degrabă, am putea menţiona faptul că întotdeauna credinţa are o funcţionalitate autonomă ce interacţionează cu formele culturii şi le transformă din lăuntrul acestora, mai ales că în contextul crizei culturale provocate de fenomenul globalizării, trebuie regândit noul rol al credinţelor religioase! Se pare că antropologii nu au găsit încă o societate fără religie, care face parte din fenomenul existenţei umane, oferind căi spre fericire, dar, nu într-un sens moral individual, ci în sens estetic şi legat de faptul social, cum ar spune Durkheim.

 

«Dumnezeu este intervalul dintre două bătăi ale inimii» (Emil Cioran)

Desigur, istoria nu este reductibilă la un singur parametru simplificator, dar, cu siguranţă, credinţele religioase vor juca un rol determinant în viitor, iar, liberul nostru arbitru va decide acest lucru. De altfel sunt cunoscute nenumăratele imagini culturale ale omului: homo sapiens, homo faber, homo technicus, homo technologicus, homo orans (omul care crede în Dumnezeu şi care se întăreşte prin credinţă) şi cu siguranţă că «homo orans» ocupă cel dintâi loc între poziţiile culturii imaginii şi ale îndreptării omului spre Dumnezeu! Tot mai mult observăm două realităţi în modul de a gândi al omului apăsat de crizele momentului: una e cea a imaginii şi cealaltă este cea a acţiunii în care persoana este ceea ce face şi e dominată de ideea fixă a reuşitei, mai ales că în acest tip de cultură rugăciunea riscă să fie un limbaj asumat, chiar dacă există o aplecare spre o lume interioară şi de spiritualitate. Iar, când spui: «nu am timp să mă rog», e ca şi cum ai spune: «Tu, Doamne, ai trecut pe planul secund, chiar după lucrurile considerate mai importante», neavând în vedere timpul care trebuie să aibă un sens al demnităţii a ceea ce facem la un moment dat! În toată plenitudinea ei nedezminţită, istoria dovedeşte că oamenii nu se pot guverna cu succes fără Dumnezeu, dar, totuşi, strivit de povara unei lumi care nu-i oferă decât indiferenţă şi vid, o lume fără speranţă şi semnificaţie, omul trebuie să se zbată, să accepte anumite compromisuri! Mai înfricoșător este faptul că oamenii care sunt departe de Dumnezeu se chinuie mult mai mult decât cei aproape de Dumnezeu, fără rezultatele scontate și fără încrederea în ziua de mâine! Să nu iubești multele cuvinte și slava omenească, ne spune undeva Mântuitorul Iisus Hristos, pentru că altfel, nu în spate, ci chiar înaintea ochilor tăi demonii îți vor întinde curse și se vor bucura cu tine la vremea rugăciunii, căci atunci, cu ușurință te vor distrage și te vor ademeni cu gânduri de rătăcire! Dacă vrei să te rogi curat, nu ceda vreunei pretenții trupești și nu vei avea la ceasul rugăciunii niciun nor care să te întunece la minte! Dar, câtă înţelepciune cuprinde îndemnul: Nu ocoli sărăcia și mâhnirea, pentru că acestea fac rugăciunea mai ușoară şi ia aminte, stai în adevăr înaintea Lui Dumnezeu, la ceasul rugăciunii! Ca nu cumva să te trezeşti biruit de lauda omenească, dacă pe aceasta o urmărești, făcând rugăciuni multe și mari! Să nu te rogi ca fariseul, ci, ca vameșul, ca să fii îndreptățit și tu de Domnul! Lauda rugăciunii nu este cantitatea, ci calitatea ei! Acest lucru apare clar din cuvântul Domnului: „Când vă rugați, nu spuneți multe ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie, vor fi ascultate” (Matei 6,7). Deci, să nu te rogi după rânduielile din afară, ci să-ți îndemni mintea să simtă lucrarea rugăciunii cu multă frică şi cu multă smerenie, fie că te rogi singur, fie că te rogi cu frații, iar, în fiecare clipă luptă-te să te rogi nu din obișnuință, ci cu simțire. Simțirea rugăciunii înseamnă adunarea minții cu evlavie, cu cucernicie, cu suspine ascunse și cu durerea sufletului, care însoțesc mărturisirea păcatelor noastre, pentru că «Dumnezeu este intervalul dintre două bătăi ale inimii» (Emil Cioran), pentru că «inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi», aşa cum ne spune psalmistul (Ps.50 (18).

 

 

,,România moare tratată de cancer cu alifie de prostie”!

Dar, ca să revenim la doamna magistrat Adriana Stoicescu, care spune că lumea de astăzi nu mai are nevoie de exemple pentru că îşi este sieși suficientă, când aruncăm cărți la gunoi, ardem punțile cu trecutul, dărâmăm statui și transformăm bisericile în birturi, iar, ca urmare, aşa cum spune domnia sa: ,,Cred că avem nevoie de un nou potop pentru ca lumea să se întoarcă la esență, la bază, la Dumnezeu! Exemplele de viață cele mai căutate sunt cele ale așa-zișilor formatori de opinie, plini de strălucire, dar găunoși. Oameni acoperiți de sclipici, dar cu inimile goale, care nu au nimic de oferit decât perdele de fum. Omul de azi nu are nevoie de virtute pentru că i s-a repetat cu obstinație că poate trăi în afara regulilor, că libertatea înseamnă să faci ce vrei, cum vrei, când vrei”, afirmă judecătoarea Adriana Stoicescu! La un moment dat, ea se îndreaptă şi spre sistemul de sănătate, când spune că într-o societate secularizată şi dominată de patima banilor constatăm că ,,România moare tratată de cancer cu alifie de prostie” şi cu oameni care tratează pe cei aflaţi în suferinţă, numai pentru bani! Pentru că îi place să abordeze pe multiple planuri problematica oamenilor din zilele noastre, cu exemple chiar din domeniul său de activitate, doamna magistrat se referă la o grefieră de la Tribunalul Timiș care a murit într-un spital fără ca medicii să-i pună diagnosticul corect și fără să primească tratamentul adecvat, spunând următoarele: „A murit un grefier. Pentru mulți dintre noi, un anonim. Un anonim care o viață a cărat dosare în sălile de instanță, a citit milioane de pagini despre cele mai rele sau groaznice fapte și a scris tot pe atâtea. Praf înghițit din hârtii vechi, combinat cu bacterii. Unii scapă, mulți, nu! Și ce dacă? Bolile profesionale la noi sunt la alegere”, scrie judecătoarea Stoicescu, deoarece „România moare tratată de cancer cu alifie de prostie, de oameni care se fac că tratează, numai pentru bani. Moare cu taxele plătite la zi, asigurare perfectă pentru chin, căci numai cinismul poate numi «de sănătate» asigurările pe care le plătim lună de lună ca să primim moarte «la pachet» (sic!!). În final, dacă mai poate fi salvată, România va muri, totuşi, de foame, căci pufuleţii şi parizerul nu te ajută prea mult să supravieţuieşti”, subliniază judecătoarea Stoicescu, după care menţionează despre grefiera Carmen Mihalcea, că a fost «o tipă deșteaptă și haioasă» prin cuvintele unui umor involuntar, după ce şi-a adus aminte de mai multe discuții avute cu grefiera Mihalcea la modul chiar patetic şi amical, deoarece: ,,A plecat ca să-şi reîntâlnească tatăl şi să caute împreună un colţişor în rai unde să tragă o pipă, să îşi facă o cafea bună şi să îmi citească postările, supărată că nu mai poate pune la punct papagalii analfabeţi care mă jignesc! Sper să mă ierte că nu am intervenit mai din timp, că nu i-am ignorat protestele şi că nu am băgat-o cu forţa în maşină ca să o duc departe de medicina romanească, ce transformă drumul bolii într-o Golgota cu un singur final posibil. A mai murit un grefier. Ei, şi?”, întreabă aproape retoric judecătoarea Stoicescu, elogiind memoria regretatei grefiere! În final, ca să spunem, totuşi, ce curaj şi ce spirit critic are acest magistrat de «nota zece cu felicitări», să vedem şi modul cum judecătoarea Adriana Stoicescu, de la Tribunalul Timiș, a reacţionat, după ce primarul Dominic Fritz a anunţat că va finanţa de la bugetul local comunitatea «LGBTQ», exprimându-şi nemulţumirea că „mâna lungă a corectitudinii politice a invadat Timişoara”, deoarece: „O mână de imberbi, cărora nu le creşte barba şi care nu se hotărăsc dacă să poarte sau nu sutien, a pus mâna pe planetă! În numele unei libertăţi prost înţelese suntem chemaţi să înţepenim în poziţie de drepţi în faţa unor specimene care, dacă trăiau în preistorie, ar fi fost micul dejun al unui animal mai pricăjit! Bărbaţii adevăraţi, avându-i în preajmă, i-ar trimite după ţigări, dacă ar şti că se pot descurca în trafic! Femeile, privindu-i, îşi redescoperă instinctul matern! Altceva, bieţii de ei, nu pot să trezească! Oameni mici şi frustraţi, înţepeniţi în traumele copilăriei în care, probabil, s-au simţit neiubiţi, vor să legifereze frustrarea lor. Să ne facă să ne simţim vinovaţi pentru neîmplinirile lor. Apoi, să întoarcă lumea cu susul în jos. Pentru că vor şi pot acest lucru! Se pretind torturaţi şi marginalizaţi şi ne cer să facem doi paşi în spate! Să ne fie ruşine că ne simţim şi ne numim femei şi bărbaţi, să ne ascundem în grote şi, atunci când ieşim, să îngenunchem cuviincios, în faţa oricui, dar nu în Faţa Lui Dumnezeu! În numele unei imbecilităţi numită corectitudine politică, îi lăsăm să dea foc planetei! Şi, mai ales, îi lăsăm să Îi dea foc Lui Dumnezeu! De parcă toată nebunia planetară nu ar fi de ajuns, deoarece, mâna lungă a corectitudinii politice a invadat Timişoara. A murdărit-o, distrugându-i spiritul! Oameni care nu au nici cea mai mică idee despre ceea ce înseamnă Timişoara, vor să ne înregimenteze în nebunia lor! De ani de zile avem «Festivalul Inimilor». Aveam zilele în care Timişoara devenea o uriaşă grădină! Aveam micile noastre bucurii ale unui oraş pe care NU ÎL MERITAŢI! Azi, avem o imensă disperare”, în acest fel, încheind ca într-o şarjă critico-umoristică, doamna magistrat Adriana Stoicescu, pledoaria într-o lume care agonizează pe mâna celor care au ca un scop comun – viața fără Dumnezeu!

(VA URMA)

Profesor dr. Vasile GOGONEA

 

https://gorjeanul.ro/educatiasi-lectia-credintei-judecatoarea-adriana-stoicescu-lumea-agonizeaza-pe-mana-celor-care-au-ca-un-scop-comun-viata-fara-dumnezeu-cred-ca-avem-nevoie-de-un-nou-potop-pentru/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Fundamentele creștine ale statului de drept în Occident: o moștenire a libertății și a rezistenței împotriva tiraniei- Efectele creștinismului în lume

 

 

AUGUSTO ZIMMERMANN

 

 

…„Ori de câte ori idealurile creștinilor au fost acceptate și practicate cu sinceritate, a existat o libertate dinamică; și ori de câte ori creștinismul a fost ignorat sau respins, persecutat sau legat de stat, a apărut tirania.”…

 

În statele de drept Occidentale, ne supunem legii atunci când scopul lor este menţinerea eficientă a puterii arbitrare a statului. Prin urmare, supremația legii este mult mai mult decât simpla existență a unor legi, deoarece ea cere statului să acționeze în conformitate cu principiile unei „legi superioare”.Căutarea unei astfel de „legi superioare” presupune, totuși, o discuție morală despre ce ar trebui să reprezinte legile. Biblia a fost recunoscută istoric drept cea mai importantă carte pentru dezvoltarea atât a statului de drept, cât și a instituțiilor democratice din lumea occidentală. Cu toate acestea, am văzut în ultimele decenii o erodare profundă a drepturilor individuale, și o creștere a puterii de stat asupra vieții și libertății persoanelor.Dacă viitorul pe care îl dorim pentru noi înșine și generațiile viitoare, este unul al libertății sub lege, și în niciun caz supunerea absolută față de voința arbitrară a autorităților, va trebui să restaurăm bazele biblice pentru statul de drept în lumea occidentală. Ca atare, statul de drept vorbește despre protecția libertăţii individului aşa cum a fost dată de Dumnezeu, și nu despre protecţia dictată de un guvern atotputernic, dotat cu puteri asemănătoare cu Dumnezeu, care promulgă legea asupra societății civile.

 

Creștinismul și conturarea individului

 

Rădăcinile moderne ale drepturilor și libertăților noastre individuale din lumea occidentală se regăsesc în creștinism. Recunoașterea prin lege a valorii intrinseci a fiecărei ființe umane nu a existat în cele mai vechi timpuri. Printre romani, legea a protejat instituțiile sociale, cum ar fi familia patriarhală, dar nu a salvat drepturile fundamentale ale individului, cum ar fi securitatea personală, libertatea conștiinței, libera exprimare, libertatea întrunirilor, dreptul de asociere și așa mai departe. Pentru ei, individul era de valoare „numai dacă făcea parte din structura politică și putea să contribuie la rândul lui ca și cum scopul ființei lui era de a mări puterea statului”. (1) Potrivit lui Benjamin Constant, un mare filosof politic francez, este greșit să credem că oamenii se bucurau de drepturi individuale înainte de creștinism (2). De fapt, așa cum spunea Fustel de Coulanges, anticii nu aveau nici măcar ideea a ceea ce înseamnă.(3)În anul 390, episcopul Ambrozie, care se afla în Milano, l-a forțat pe împăratul Teodosie să se pocăiască de masacrul său răzbunător de șapte mii de oameni. Acest fapt arată că, sub influența creștinismului, nimeni, nici măcar împăratul roman, nu ar fi mai presus de lege. Deasemenea în secolul al XIII-lea, nominaliștii franciscani au fost primii care au elaborat teorii juridice ale drepturilor date de Dumnezeu, ca drepturi individuale derivate dintr-o ordine naturală de „rațiune dreaptă” susținută de legile imuabile ale lui Dumnezeu. Pentru gânditorii medievali, nici măcar regele însuși nu putea încălca anumite drepturi ale subiectului, deoarece ideea de lege a fost atașată concepției biblice de dreptate creștină.

 

Creștinismul, statul de drept și libertatea individuală

Ideea că legea și libertatea sunt inseparabile este o altă moștenire a creștinismului. În consecință, voința revelată a lui Dumnezeu este privită drept „legea superioară” și, prin urmare, este pusă deasupra legii omului. Apoi, libertatea se găsește sub legea lui Dumnezeu, deoarece, după cum spune Biblia, „legea Domnului este fără prihană, întoarce sufletele” (Ps 18: 8).

 

În acest caz, oamenii au datoria morală de a nu respecta legile ce pervertesc legea lui Dumnezeu.

 

Fericitul Augustin a scris odată că o lege nedreaptă este o contradicție în termeni. Pentru el, legile omenești ar putea să nu fie în armonie cu legile superioare ale lui Dumnezeu, iar conducătorii care au adoptat astfel de legi nedrepte erau autorități fără verticală și ilegale. În cartea Despre Cetatea lui Dumnezeu, Sf. Augustin explică faptul că o autoritate civilă ce nu are în vedere justiția nu poate fi distinsă de o bandă de hoți. „Când dreptatea este luată, ce sunt regatele, nişte jafuri mari? Ce sunt înșiși hoţii, decât nişte mici regi? (4)

 

În același mod, Toma de Aquino (1225-1274) a considerat o lege nedreaptă ca fiind o „lege strâmbă” și, ca atare, nimeni nu ar trebui să i se supună. Conducătorii care adoptă „legea” nedreaptă nu mai sunt autorități în sensul legal, devenind simpli tirani. Cuvântul „tiranie” vine de la termenul grecesc pentru „regula seculară”, ceea ce înseamnă o regulă a oamenilor în locul statului de drept.

 

Declarând egalitatea tuturor sufletelor umane în fața lui Dumnezeu, creștinismul i-a obligat pe regii Angliei să recunoască supremația legii divine asupra voinței lor arbitrare.

 

„Regimul monarhului absolut provenit de la legea imperiului Roman, a fost astfel contracarat și transformat într-un monarh ce se supune legii.” (5)

 

Religia creștină a lucrat acolo ca o forță civilizatoare și de înlăturare a despotismului. Așa cum se poate spune: „Mesajul Bibliei i-a înălțat la decenţă pe barbarii băutori de sânge ai insulelor Britanice”. (6)

 

La vremea emiterii documentului Magna Carta în Anglia (1215), un judecător regal numit Henry de Bracton (1268) a scris un tratat masiv despre principiile dreptului și justiției. Bracton este în general considerat „părintele dreptului comun”, deoarece cartea sa De legibus et consuetudinibus Anglia este una dintre cele mai importante lucrări privind constituirea Angliei medievale. Pentru Bracton, aplicarea legii implică „o sancțiune justă care ordonă virtutea și interzice opusul său”, ceea ce înseamnă că legea statului nu se poate îndepărta niciodată de legile superioare ale lui Dumnezeu. După cum explică Bracton, jurisprudența a fost „știința celor drepți și nedrepți”.(7) Și a declarat, de asemenea, că statul este sub Dumnezeu și sub lege, pentru că legea îl face pe împărat. Căci nu există nici un rege care să guverneze prin voință decât prin lege. (8)

 

Credința creștină a oferit poporului Angliei o stare de libertate care s-a bazat pe prezumția creștină că legea lui Dumnezeu lucrează întotdeauna pentru binele societății. Odată cu convertirea lor la creștinism, regii Angliei nu au mai avut o putere arbitrară asupra vieții și a proprietății indivizilor, schimbând legile de bază ale împărăției după buna lor plăcere. Mai degrabă li s-a spus despre promisiunea lui Dumnezeu din cartea Isaia, de a se ocupa de autoritățile civile care adoptă legi nedrepte (Isaia 10: 1). De fapt, Biblia conține multe pasaje condamnând perversiunea justiției de către autoritățile civile (Prov 17,15, 24:23, Ieșire 23: 7, Deut 16:18, Avacum 1: 4, Isa 60:14, Plângeri 3,34). Explicând de ce cetățenii Angliei aveau mult mai multă libertate decât omologii lor francezi, Charles Spurgeon (1834-1892) a declarat:

 

„Nu există pământ sub soare unde există o Biblie deschisă și o Evanghelie propovăduită, unde un tiran poate să-și păstreze locul… Să se deschidă Biblia pentru a fi citită de toți oamenii și nici un tiran nu va putea conduce mult în pace. Anglia își datorează libertatea Bibliei; iar Franța nu va avea niciodată libertate, de lungă durată și bine stabilită, până când ea nu va veni să respecte Evanghelia, pe care a respins prea mult … Religia lui Iisus îi face pe oameni să gândească, și a-i face pe oameni să gândească este periculos pentru puterea unui tiran.” (9)

 

Motive pentru un guvern civil

Prima referire la guvernarea civilă în Sfintele Scripturi se găsește în capitolul 9 din cartea Facerii. În acest capitol, Dumnezeu poruncește pedeapsa capitală pentru cei care iau viața ființelor umane, care sunt creați după chipul lui Dumnezeu. În acest sens, dreptul de a executa ucigași nu aparține în sine oficialilor guvernamentali, ci lui Dumnezeu care este autorul vieții și comandă pedeapsa cu moartea pentru omor în mai multe pasaje din Sfânta Scriptură (Ieșire 21:12, Num. 35: 33). Astfel, viața poate fi luată de la un individ numai dacă autoritățile civile o aplică sub legea și supravegherea lui Dumnezeu, deoarece sfințenia vieții umane este baza pe care Dumnezeu sancționează pedeapsa capitală. După cum explică John Stott:

 

„Pedeapsa capitală, potrivit Bibliei, departe de a micșora viața umană prin solicitarea morții ucigașului, demonstrează valoarea sa unică, cerând un echivalent exact cu moartea victimei.” (10)

 

Statul este un „rău necesar” ce trebuie supus legilor superioare ale lui Dumnezeu. După ce păcatul a intrat în lume, a devenit necesară înființarea guvernului civil pentru a opri violența. Cu toate acestea, statul nu a fost prevăzut în planul inițial al lui Dumnezeu pentru omenire, deoarece pune pe unii oameni într-o poziție de autoritate asupra altora. La începutul creației, însă, Facerea ne spune că bărbatul și femeia au trăit în strânsă părtășie cu Dumnezeu, sub autoritatea Sa directă și unică. (11)

 

Apoi Thomas Paine (1737-1809), un necreștin, a exprimat viziunea biblică asupra lumii când a rostit aceste cuvinte:

 

„Guvernul, chiar și în starea lui cea mai bună, nu este decât un rău necesar; în starea cea mai rea, unul intolerabil; pentru că atunci când suferim sau suntem expuși acelorași mizerii de către un guvern, la care ne-am putea aștepta într-o țară fără guvern, frustrarile noastre sunt intensificate prin faptul că furnizăm mijloacele prin care suferim. Guvernul, ca și rochia, este peticul inocenței pierdute; palatele împăraților sunt construite pe ruinele arborilor paradisului”. (12)

 

Înțelegerea guvernării civile ca rezultat al condiției noastre păcătoase justifică doctrina limitării puterilor statului. Ea a inspirat, atât în ​​Marea Britanie, cât și în America, instituirea unei ordini constituționale bazate pe controale și balanțe între ramurile guvernului – și anume legislativ, executiv și juridic.

 

Din moment ce toate ființele umane se nasc dintr-o natură păcătoasă, funcțiile statului ar trebui să fie verificate legal, deoarece niciunei ființe umane nu i se poate încredința prea multă putere.

 

Deoarece Dumnezeu a insuflat în fiecare dintre noi o dorință de libertate, tirania politică, așa cum a explicat Lordul Fortescue (1394-1479), este încercarea autorităților civile de a înlocui libertatea naturală printr-o condiție de servitute care satisface doar scopurile vicioase ale „conducători răi”. După cum a spus Fortescue, legea Angliei a oferit libertate poporului doar pentru că era îndatorată în totalitate față de Sfânta Scriptură. Astfel a citat din evanghelia după Marcu cap.2, vers.27 pentru a arăta că regii sunt chemați să conducă / guverneze de dragul împărăției, nu invers. În acest sens el deasemenea a remarcat:

 

“O lege este neapărat judecată drept crudă dacă sporește servitutea și diminuează libertatea, după care natura umană tânjește întotdeauna. Pentru că servitutea a fost introdusă de bărbați în scopuri vicioase. Dar libertatea a fost insuflată în natura umană de Dumnezeu. Prin urmare, libertatea luată de la oameni întotdeauna dorește să se întoarcă, așa cum este întotdeauna cazul când libertatea naturală este refuzată. Deci cel care nu favorizează libertatea este nerușinat și crud.” (13)

 

Prin plasarea legilor superioare ale lui Dumnezeu deasupra legilor umane, Sir Edward Coke (1552-1634) a considerat că legile fundamentale ale Angliei nu au fost concepute de stat, ci „scrise cu degetul lui Dumnezeu în inima omului”.(14) Coke a descris constituția Angliei ca un „sistem armonios” susținut în primul rând de legile superioare ale lui Dumnezeu. Apoi a continuat să declare că niciun statut adoptat de Parlament nu este valabil dacă nu Ȋl respectă pe Dumnezeu și legea. În cele din urmă, Lordul Coke a subliniat cu înțelepciune:

 

„În natură, vedem distincția infinită a lucrurilor care decurg dintr-o unitate, precum multe râuri dintr-o fântână, în corpul omului multe artere provin de la inimă, multe vene dintr-un ficat și multe sinapse din creier: această unitate admirabilă și impreuna-lucrare în diversitatea lucrurilor decurge doar de la Dumnezeu, fântâna și fondatorul tuturor legilor și constituțiilor bune”. (15)

 

Cum ideea de „evoluție” erodează statul de drept

 

Plasarea legilor superioare ale lui Dumnezeu deasupra celor umane a început să fie mai puternic provocată în secolul al XIX-lea. După lucrarea lui Charles Darwin, credința în evoluție presupunea inexistența ordinii morale naturale a lui Dumnezeu ca sursă principală de drept pozitiv. Astfel, pozitiviştii jurişti au decis să considere legea pozitivă a statului ca un simplu rezultat al forţei şi al luptei sociale. Pe scurt, un produs al voinței umane.

 

Dar dacă legile sunt prinse în credința „evoluției”, legile nu mai pot fi considerate ca având o moralitate transcendentă. Atunci însăși ideea de guvern sub lege își pierde fundația filosofică și, în consecință, societățile încep să nu aibă o condiție morală a culturii juridice care să le permită să împiedice în mod eficient apariția unui stat atotputernic. (16) După cum a subliniat JR Rushdoony:

 

„Când omul se preocupă de propria sa evoluție prin intermediul statului, statul devine un simbol absolut. Hegel, în acceptarea evoluției sociale, a făcut statul noul dumnezeu al ființei. Urmaşii lui Hegel în absolutizarea statului sunt marxiștii, fabienii și alți socialiști… Pe scurt, Dumnezeu și legea lui transcendentă sunt abandonate în favoarea unui nou zeu: statul. Evoluția duce astfel nu numai la revoluție, ci și la totalitarism. Teoria evoluționistă socială, așa cum a ajuns să se concentreze în Hegel, a făcut statul noul dumnezeu al ființei. Gândirea evoluționistă biologică, așa cum s-a dezvoltat de la Darwin, a făcut revoluția un mare instrument al acestui nou zeu și mijloacele de a înființa acest nou zeu, statul socialist științific.” (17)

 

În spatele fiecărei ordini juridice există întotdeauna un zeu, fie el Însuși Dumnezeu, fie aceia care au control asupra mecanismului de stat. (17) Statul devine un zeu în el însuși dacă nu există o raportare la o lege și o autoritate superioară. Oricând legea și statul sunt privite ca singura sursă de legalitate, conducătorii civili devine autorități atotputernice asupra vieții și libertății individului. Nu poate fi invocată nicio protecția legată împotriva tiraniei, dacă supremația legilor superioare ale lui Dumnezeu nu prevalează în societate. Douglas W. Kmiec, profesor de drept la Universitatea din Notre Dame, a remarcat corect:

 

„Perspectivele și opiniile antagoniste planului lui Dumnezeu, fie ele modelate în adoptări legislative sau spontan pe o perioadă lungă de timp prin hotărâri judecătoreşti, nu conduc la nişte legi statornice și au dus și continuă să duc la spulberarea fericirii noastre.” (18)

 

Complexitatea lucrurilor care funcţionează împreună în univers indică existența unui legiuitor suprem. După cum vedem lumea, trebuie să recunoaștem că mișcările sale sunt dirijate de reguli invariabile și fixe. Dacă există legi care susțin lumea, atunci cine a creat aceste legi?

 

În acest sens, după a comentat Montesquieu:

 

„Cei care afirmă că o fatalitate oarbă ar fi putut produce diferitele efecte pe care le vedem în această lume sunt vinovați de o absurditate foarte mare; căci ce poate fi mai absurd decât să pretindem că o fatalitate oarbă poate produce ființe inteligente?”

 

„Dumnezeu este legat de univers ca și Creator și Proniator. Legile prin care El a creat toate lucrurile sunt cele prin care El păstrează totul. El acționează conform acestor legi, deoarece El le cunoaște; El le cunoaște pentru că le-a făcut; și le-a făcut pentru că sunt din înțelepciunea și puterea Lui.

 

„Ființele particulare inteligente pot avea legi proprii, dar au și altele pe care niciodată nu le-au făcut… A spune că nu este nimic just sau nedrept decât ceea ce este poruncit sau interzis de legi pozitive [umane] este același lucru cu a spune că înainte de descrierea unui cerc, toate razele nu au fost egale.

 

„Prin urmare, trebuie să recunoaștem existența relațiilor de justiție antecedente legii pozitive și prin care acestea sunt stabilite … Dacă există ființe inteligente care au beneficiat de o altă ființă, ar trebui să fie recunoscătoare; dacă o ființă inteligentă a creat o altă ființă inteligentă, aceasta din urmă ar trebui să continue în starea inițială de dependență.

 

„Dar lumea inteligentă este departe de a fi atât de bine guvernată cum e cea fizică. Căci, deși prima are legile ei care sunt de natură proprie invariabile, totuși nu se supune lor așa de exact ca și lumea fizică. Acest lucru esta cauzat de faptul că, pe de o parte, ființele umane inteligente sunt de natură finită și, prin urmare, pot greși; și, pe de altă parte, natura lor le cere să fie libere. Prin urmare, ele nu se conformează în mod constant legilor lor primare; și chiar și pe acelea date de ele, le încalcă frecvent.

 

„Omul, ca ființă fizică, este, ca și alte corpuri, guvernat de legi invariabile. Fiind o ființă inteligentă, el încalcă neîncetat aceste legi stabilite de Dumnezeu și schimbă chiar și pe cele pe care el însuși le-a stabilit. Apoi, el este lăsat la propria sa voie, deși este o ființă limitată și subiect al ignoranței și erorii. Chiar și cunoașterea imperfectă pe care o are, o pierde ca pe o creatură sensibilă atunci când este grăbită de o mie de pasiuni impetuoase. O astfel de ființă ar putea uita în fiecare clipă pe Creatorul său. Din acest motiv, Dumnezeu i-a reamintit obligațiile sale prin legea religiei [iudeo-creștine]. (19)

 

Legea lui Dumnezeu deasupra legii statului

Când vine vorba de termenii legalității intelectul uman nu ar trebui să fie referința de bază, pentru că fiecare din noi este afectat de natura sa păcătoasă. Apoi, drepturile noastre de bază ar trebui considerate ca fiind cele revelate de Dumnezeu Însuși prin Sfintele Scripturi. Conforma doctrinei natura delecta, care înseamnă că natura umană a fost afectată de păcatul originar, legea nu trebuie să se bazeze pe înțelepciunea umană ci pe înțelepciunea lui Dumnezeu și pe voința Lui supremă. Așa cum Scriptura spune, “pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor” (Cor. 1, 25).

 

Statul de drept poate exista doar dacă autoritățile pot respecta prevalența ierarhică a legilor superioare ale lui Dumnezeu. Deși legea lui Dumnezeu este întotdeauna perfectă, înțelepeciunea lui Dumnezeu este întotdeauna perfectă, autoritățile umane sunt creaturi păcătoase care ar putea avea mintea controlată de dorințele trupului. Ele pot fi sclavi ai păcatului și rebeli împotriva lui Dumnezeu, deși cetățenii care aleg oameni păcătoși și ascultă de conducerea lor vicioasă sunt și ei deseamenea sclavi ai păcatului.

 

Ȋntrebarea fundamentală a statului de drept: ce autoritate vrem ca sursă superioară de putere asupra noastră, autoritatea unui Dumnezeu iubitor sau autoritatea unui conducător uman păcătos. Dacă vom decide pentru conducătorul păcătos, atunci, cum spune R.J. Rushdoony „nu avem dreptul să ne plângem de creșterea totalitarismului, de creșterea tiraniei – am cerut-o”. (20)

 

Pentru a evita tirania, William Blackstone (1723-1780) a declarat odată că nici o lege umană nu ar putea fi valabilă dacă contrazice legile superioare ale lui Dumnezeu care mențin și reglementează drepturile omului naturale la viață, libertate și proprietate. (21)  Conform înțelegerii biblice a lui Blackstone despre lege:

 

„Nici o lege umană nu ar trebui să sufere pentru a contrazice legile [lui Dumnezeu]… Iar, dacă o lege umană ar permite sau ne va cere să comitem (o faptă necreştina), suntem obligați să încălcăm legea umană sau altfel trebuie vom ofensa atât legile naturale cât și pe cele divine.” (22)

 

Înțelegerea biblică a rezistenței legale împotriva tiraniei

Când Dumnezeu deleagă autoritatea supremă conducătorilor umani, ei nu au nici o libertate să o folosească pentru a justifica tirania. De fapt, există exemple destul de remarcabile în Sfintele Scripturi, în care Dumnezeu poruncește în mod explicit neascultarea civilă împotriva statului. De exemplu, moașele egiptene au refuzat să se supună ordinului lui Faraon de a ucide copiii evrei: „Moașele însă s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut cum le poruncise regele Egiptului, ci au lăsat şi pe băieţi să trăiască”. (Ieşirea 1:17). La fel, 3 tineri evrei nu au ascultat de regele babilonian Nabucodonosor, când a comandat tuturor să se închine și să slăvească chipul său de aur (Daniel 6). Proorocul Daniel deasemenea a refuzat să asculte un decret dat de regele Darius care forța pe toată lumea să nu se roagă niciunui dumnezeu sau om în afara sa.

 

În Noul Testament, avem exemplul atitudinii primilor apostoli față de sinedriu, un consiliu evreiesc de preoți și învățători ai legii. Consiliul le-a ordonat să nu predice în numele lui Iisus Hristos. Cu toate acestea, în Fapte scrie că apostolii au refuzat să se supună deciziei lor și precum apostolul Petru a declarat cu îndrăzneală: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (Fapte 5:29). De fapt, zelul apostolilor pentru Dumnezeu a fost atât de mare încât au refuzat să fie reduşi la tăcere de către conducătorii nedrepți, chiar dacă un astfel de refuz a dus la arestarea și/sau execuția lor. Se considerau pe ei înșiși legați de Legea lui Dumnezeu de la început, și au continuat să predice Evanghelia ca și cum nu ar fi existat nicio interzicere. Pentru a fi ascultate, autoritățile civile trebuie ele însele mai întâi să asculte de legea lui Dumnezeu. Așa cum John Stot puncta:

 

„Dacă statul comandă (îngăduie) ceea e Dumnezeu interzice, sau interzice ceea ce Dumnezeu comandă (îngăduie) atunci datoria noastră de creștini este să rezistăm, nu să ne supunem, să fim neascultători față de stat pentru a asculta de Dumnezeu… Oricând se emit legi care contrazic legea lui Dumnezeu, neascultarea civilă devină o datorie creștină.” (23)

 

Deși primii apostoli au considerat că este total legal să nu se supună legilor nelegiuite, adepții de astăzi ai lui Hristos ar dori să citeze din capitolul 13 din Epistola Sf. Pavel către Romani pentru a justifica respectarea regulilor imorale ale dreptului pozitiv. Totuși, Pavel susține aici că ascultăm de autoritatea civilă căci ea nu este „frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea” (Romani 13,3). Dacă persoana care deține puterea de stat abuzează de puterea dată de Dumnezeu, „datoria noastră nu este de a ne supune, ci de a sta împotrivă”. (24)  Potrivit lui F.A. Schaeffer, o interpretare mai exactă a acestui pasaj ar indica în mod clar că „statul ar trebuie să fie un agent al justiției, reținând răul prin pedepsirea făptuitorului și de a proteja binele în societate. Când face invers, nu are autoritate corespunzătoare. Este o autoritate uzurpată și, ca atare, devine nelegiuită și este tiranie.” (25)

 

Dumnezeu a stabilit statul ca o autoritate delegată, nu ca o putere autonomă mai presus de lege. Când ascultăm de stat nu e ca și cum ascultăm de indivizii care sunt la cârma mașinăriei statale, ci o facem din ascultare față de o autoritate dată de Dumnezeu care are poruncă de la Dumnezeu să promoveze principiile naturale ale libertății și jutiției. Prin urmare așa cum explica Papa Ioan al XXIII-lea în enciclica  “Pacel in Terris”:

 

„Din moment ce dreptul la a porunci este cerut de ordinea morală și are izvorul în Dumnezeu, rezultă că, dacă autoritățile civile adoptă legi sau ordonă ceva ce se opune ordinii morale și, prin urmare este contrar voinței lui Dumnezeu, nici legile făcute și nici autorizația primită nu se pot lipi pe conștiința cetățenilor, din moment ce Dumnezeu are un drept mai mare de a fi ascultat, decât omul. . În caz contrar, autoritatea se descompune complet și are ca rezultat un abuz rușinos.” (26)

 

Pentru că Sf. Pavel a spus despre Cuvântul lui Dumnezeu că nu poate fi legat (2 Tim. 2, 9), dreptul de a rezista împotriva tiraniei este un element important al sistemului de legi poruncit de Dumnezeu. Din acest motiv, așa cum spunea John Knox (1513-1572), rebelii împotriva unui legi imorale sunt ca și cei care se opun diavolului în persoană, “cel care abuzează de sabia și autoritatea lui Dumnezeu.” (27) Knox a afirmat că oricui îndrăznește să conducă asupra unei națiuni împotriva legii lui Dumnezeu i se poate sta împotrivă, chiar și prin forță dacă este necesar. (28) Dacă un conducător civil își dorește în mod clar să distrugă fundația creștină a societății

 

“Dumnezeu a poruncit să nu-l ascultăm, ci dimpotrivă a fost deacord și a răsplătit pe toți cei care s-au opus poruncilor ne-dumnezeiești și pline de ură oarbă.” (29)

 

Samuel Rutherford (1600-1661), un presbyterian scoțian, precum John Knox, a dezvoltat în „Lex Rex” o doctrină consistentă a rezistenței legale împotriva tiraniei politice. Potrivit lui Rutherford, dacă oamenii doresc să se elibereze efectiv de o asemenea tiranie, atunci ei vor trebui să-și păstreze dreptul inalienabil de a nu se supune în cele din urmă legislației nedrepte. Pentru el, „o putere etică, politică sau morală, de a asupri, nu este de la Dumnezeu și nu este o putere [legală], ci o abatere licențioasă a unei puteri [legale]” (30). Ca răspuns la regaliștii cărora le plăcea să folosească capitolul 13 din Epistola către Romani pentru a condamna orice formă de rezistență împotriva guvernului, ca o rezistență împotriva lui Dumnezeu însuși, Rutherford a proclamat cu îndrăzneală:

 

“Este o blasfemie a crede sau a spune că un rege care bea sângele inocent și distruge Biserica lui Dumnezeu, comite aceleași acte de tiranie pe care le-ar face Dumnezeu dacă ar fi prezent aici.” (31)

 

John Locke (1634-1704), ale cărui idei legislative și politice au oferit justificarea legală a „Revoluției glorioase” din 1688 din Marea Britanie, a susținut că parlamentarii se poziţionează într-o „stare de război” împotriva societății ori de câte ori se străduiesc să distrugă drepturile „naturale” la viață, libertate și proprietate. Pentru Locke, niciun guvern nu are dreptul să reducă aceste drepturi fundamentale ale cetățeanului. Dacă ar fi așa, Locke susține că oamenii ar trebuie lăsați în mâinile lui Dumnezeu, sub acoperirea Lui împotriva oricărei forțe sau violențe. (32)

 

Părinții fondatori ai Americii au recunoscut pe deplin principiul rezistenței legale împotriva tiraniei și s-au bazat pe aceasta pentru a-și justifica acțiunile revoluționare împotriva guvernului britanic în 1776. Scrisă de către Thomas Jefferson, Declarația de Independență a SUA susține că revoluția este ultimul recurs al unui popor liber împotriva „unui lung șir de abuzuri și uzurpări” din partea guvernului. Astfel, ei și-au justificat acțiunile pe motiv că Dumnezeu a înzestrat fiecare ființă umană cu drepturi naturale la viață, libertate și căutarea fericirii, care sunt drepturi fundamentale pe care nici statul nu le poate lua de la ei.

 

Bineînțeles, orice mișcare revoluționară, după cum spune Papa Paul al VI-lea în enciclica sa „Popularum Progressio”, nu poate fi justificată decât în situații extraordinare „în care există o tiranie manifestă, de lungă durată, care ar aduce mari daune drepturilor personale fundamentale și prejudicii periculoase la binele comun al țării.” (33) Cu toate acestea, recurgerea la violență, ca mijloc de a îndrepta greșelile statului împotriva statului de drept, riscă să producă noi forme de nedreptate. De aceea, Papa Paul al VI-lea a afirmat de asemenea că mișcarea revoluționară poate fi efectuată doar ca ultim remediu împotriva tiraniei îndelungate, deoarece, așa cum a spus el, „un rău adevărat nu trebuie luptat cu costul unei stări de mizerie și mai mare”. (33)

 

Statul de drept, creștinismul și drepturile omului

Conform concepției lumii iudeo-creștine, ființele umane au fost create de Dumnezeu și, ca atare, nu au „dobândit” niciodată drepturile lor fundamentale de la stat. Aceste drepturi nu sunt rezultatul unei munci realizate de ei, ci ele decurg direct din natura fiecărei ființe umane care este întotdeauna creată după chipul lui Dumnezeu cel iubitor (Facere 1, 26)

 

Potrivit Facerii 1, 27-28 Dumnezeu a făcut pe om după chipul său, bărbat şi femeie, poruncindu-le să umple pământul și să-l supună. Găsim aici un înțeles foarte special pentru recunoașterea demnității umane, ca rezultat al relației dintre Dumnezeu şi creaturile sale umane, pe care căderea în păcat le-a distorsionat dar nu le-a distrus. Din acest fapt rezultă, de exemplu, că văduvele nu vor fi arse (de vii) pe piramidele funerare ale soțului lor precum în India și că oamenii nu vor fi vânduți ca sclavi precum în Sudan. (34)

 

În fiecare an, Freedom House, o organizație laică, face un studiu pentru a analiza situația democrației și a drepturilor omului pe tot globul. An de an, concluzionează că cele mai multe națiuni democratice ce respectă statul de drept sunt majoritar – protestante. Pe de altă parte, Islamul și marxismul, acesta din urmă o religie seculară, par să ofere cele mai grave obstacole pentru realizarea democrației și a drepturilor omului. De fapt, negarea celei mai largi game de drepturi fundamentale ale omului vine tocmai din țările marxiste și din majoritatea celor musulmane. Cele mai grave încălcări ale drepturilor omului sunt Libia, Arabia Saudită, Sudanul, Siria, Turkmenistan și regimurile marxiste unice ale Cubei și Coreei de Nord. (35)

 

Spre deosebire de Islam, creștinismul a democratizat manierele politice și este totuși principala forță morală care reunește valorile democratice în Occident. Acesta oferă cel mai puternic argument pentru protecția drepturilor fundamentale ale omului. Pentru Paul L. Maier, profesor de istorie antică la Universitatea de Vest din Michigan, „nici o altă religie, filozofie, învățătură, națiune, mișcare – orice – nu a schimbat lumea în bine, așa cum a făcut-o creștinismul”. (36)

 

Declarând că toți stăm pe o bază egală înaintea lui Dumnezeu, creștinismul oferă cele mai bune fundamente morale pentru egalitatea socială și politică. (34) Dacă creștinismul este adevărat, individul, bărbat sau femeie, nu este doar mai important, ci cu mult mai preţios decât organul social. Acest lucru ajută să explice, în opinia lui Charles Colson, „de ce creștinismul a oferit întotdeauna nu numai o apărare viguroasă a drepturilor omului, ci și cea mai robustă protecţie împotriva tiraniei”. (34)

 

Concluzie

Un fapt vizibil în zilele noastre de relativism moral este abandonul gradual a credinței și culturii creștine în lumea occidentă. Ca rezultat fundația morală a legii a fost puternic subminată. Occidentanții care cred că abandonul creștinismului va servi democrației și statului de drept sunt ignoranți orbi, pentru că un astfel de abandon a adus deja totalitarism și crime în masă în mai multe țări occidentale, mai ales în Geramnia și Rusia. Orice analiză onestă a istoriei contemporane occidentale ar trebui să recunoască că nu există o protecție legată eficientă împotriva tiraniei, pe termen lung, fără a susține standardele înalte ale justiției și moralității aduse în contextul societății occidentale de creștinism

 

Occidentalii care își disprețuiesc moștenirea creștină ar trebui să fie mult mai bine informaţi că de nu ar fi această religie, nu ar avea libertățile de care se bucură astăzi, de exemplu dreptul de a dezonora sursa acestor libertăți, și anume creștinismul. (37) În ceea ce privește climatul multiculturalismului, ar fi mai bine să se gândească mult mai atent la cuvintele rostite de un mare istoric, Carlton Hayes:

 

„Ori de câte ori idealurile creștinilor au fost acceptate și practicate cu sinceritate, a existat o libertate dinamică; și ori de câte ori creștinismul a fost ignorat sau respins, persecutat sau legat de stat, a apărut tirania.” (38)

 

 

Autor: Augusto Zimmermann

 

Sursa: Creation.com | The Christian foundations of the rule of law în the West: a legacy of liberty and resistance against tyranny

 

Traducător: Armand Ionescu

 

Referințe și note

 

Frothingham, R., The Rise of the Republic of the United States, Brown, Boston, MA, p. 6, 1910.

Constant, B., De La Liberté Des Anciens Comparée à celle des Modernes; from: ‘Écrits Politiques’, Folio, Paris, pp. 591–619, 1997.

Fustel De Coulanges, N.D., The Ancient City : A Classic Study of the Religious and Civil Institutions of Ancient Greece and Rome, Doubleday Anchor, New York, p. 223, 1955.

St Augustine; The City of God, Book III, par. 28, Cambridge University Press, Cambrdge, UK, 1998.

Tamanaha, B.Z., On The Rule of Law: History, Politics, Theory, Cambridge University Press, Cambridge, UK, p. 23, 2004.

Batten, D. (Ed.), The Answers Book, Creation Ministries International, Brisbane, p. 7, 1999.

Bracton, H., On the Laws and Customs of England, Vol. II, Harvard University Press, Cambridge, MA, p. 25, 1968.

Bracton, ref. 7, p. 33.

Spurgeon, C.H., Joy Born at Bethlehem; in: Water, M. (Ed.), Multi New Testament Commentary, John Hunt, London, p. 195, 1871.

Stott, J., Christian Basics: An Invitation to Discipleship, Monarch Books, London, p. 79, 2003.

Adamthwaite, M., Civil Government, Salt Shakers 9:3, June 2003.

Paine, T., Of the origin and design of government; in: Boaz, D. (Ed.), The Libertarian Reader: Classic and Contemporary Writings from Lao-Tzu to Milton Friedman, Free Press, New York, p. 7, 1997.

Fortescue, Sir J., De Laudibus Legum Anglie, translated with Introduction by Chrimes, S.B., Cambridge University Press, Cambridge, UK, Chapter XLII, p. 105, 1949.

7 Co. Rep. I, 77 Eng. Rep. 277 (K.B. 1960). Apud: Wu, John C.H.; Fountain of Justice: A Study in the Natural Law, Sheed and Ward, New York, p. 91, 1955.

Coke, Sir E., Third Reports, 3. Apud: Sandoz; Elliz; The Roots of Liberty—Introduction; in: The Roots of Liberty: Magna Carta, Ancient Constitution, and Anglo-American Tradition of the Rule of Law, University of Missouri Press, Columbia, MO, p. 137, 1993.

See Noebel, D., The Battle for Truth, Harvest House Publishers, Eugene, OR, p. 232, 2001.

Rushdoony, R.J., Law and Liberty, Ross House Books, Vallecito, CA, p. 33, 1984.

Kmiec, D.W., Liberty misconceived: Hayek’s incomplete theory of the relationship between natural and customary law; in: Ratnapala, S. and Moens, G.A. (Eds.), Jurisprudence of Liberty, Butterworths, Adelaide, SA, Australia, p. 145, 1996.

De Montesquieu, C., The Spirit of Laws, Book I, Chapter 1, 1748.

Rushdoony, ref. 17, p. 35.

Blackstone, W., The Sovereignty of the Law—Selections from Blackstone’s Commentaries on the Laws of England, McMillan Publishers, London, pp. 58–59, 1973.

Blackstone, ref. 21, pp. 27–31.

Stott, J., The Message of Romans: God’s Good News for the World, Inter-Varsity Press, London, p. 342, 1994.

Stott, ref. 10, p. 78.

Schaeffer, F.A., A Christian Manifesto, Crossway, Westchester, p. 91, 1988.

Pacem in Terris, Encylical letter of Pope John XXIII, Paragraph 51, 1963.

Knox, J., On Rebellion, Cambridge University Press, Cambridge, p. 192, 1994.

Knox, ref. 27, p. 178.

Knox, ref. 27, p. 95.

Rutherford, S., ‘Lex Rex’, or The Law and the Prince; in: The Presbyterian Armoury, vol. 3, p. 34, 1846.

Rutherford, ref. 30, Arg. 4.

Locke, J., Second Treatise on Civil Government, Sec. 222; From Locke, J., Political Writings, Penguin Books, London, p. 374, 1993.

Popularum Progressio, Encyclical letter of Pope Paul VI, Paragraph 31, 1967.

Colson, C. and Pearcey, N., How Now Shall We Live? Tyndale, Wheaton, IL, p. 131, 1999.

Karatnycky, A., Piano, A. and Puddington, A. (Eds.),Freedom in the World 2003: The Annual Survey of Political Rights and Civil Liberties, Freedom House, New York, pp. 11–12, 2003.

Maier, P.L., foreword to: Schmidt, A.J., How Christianity Changed the World, Zondervan, Grand Rapids, MI, p. 9, 2004.

Schmidt, A.J., How Christianity Changed the World, Zondervan, Grand Rapids, MI, p. 13, 2004.

Hayes, C.J.H., Christianity and Western Civilization, Stanford University Press, Stanford, CA, p. 21, 1954.

 

 

https://facerealumii.ro/fundamentele-crestine-statului-de-drept/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

(Virusul  revolutiei demonice din Franta i-a molipsit si pe satanistii rusi, dar si pe ceilalti globalisti!) CUM AU DISTRUS BOLŞEVICII CRIMINALI BISERICILE ÎN RUSIA? Si…Prigoana împotriva Bisericii Ortodoxe în Rusia Sovietică – Prima parte

 

 

În întreaga istorie a Bisericii nu au existat niciodată persecuţii realizate la o scară aşa de mare şi într-un mod atât de diversificat, aşa cum s-a întâmplat în Uniunea Sovietică, în secolul al XX-lea. Persecuţiile au avut loc pe întreg teritoriul vastului spaţiu rusesc, au vizat toate clasele sociale ale societăţii ruse, au afectat oameni de toate vârstele, de la copii mici până la bătrâni. Unii cercetători consideră că numărul celor care au suferit persecuţii, epurări, au fost discriminaţi, şi-au pierdut locul de muncă ori chiar viaţa, pe durata acestor 70 de ani (1917-1987), se ridică la o sută de milioane [1]. În studiul de faţă vom face o scurtă prezentare a celei mai sângeroase perioade a persecuţiilor, cea cuprinsă între anii 1918-1940.

 

La 23 ianuarie 1918, Sovietul Comisarilor Poporului (SOVNARKOM) al guvernului bolşevic, a făcut public „Decretul privind separarea Statului şi a Educaţiei de Biserică”. Prin acest decret i se restrângea Bisericii, în mod drastic, domeniul de activitate. Din acel moment, ea pierdea dreptul de persoană juridică. Nu mai avea, deasemenea, nicio posibilitate de a se întreţine din punct de vedere economic. La 8 mai 1918, acelaşi soviet a desemnat un comitet permanent care să pună în aplicare hotărârile luate cu privire la Biserică. Este vorba de Departamentul al VIII-lea (mai târziu, al V-lea), cunoscut ca Departamentul Epurării. Principalul său scop era acela de a duce la îndeplinire hotărârile cu privire la separarea Statului de Biserică, dar şi de neutralizare a elementelor contra-revoluţionare ale organizaţiilor religioase. Şeful acestui departament, P. A. Krasikov, membru în guvernul bolşevic, s-a dovedit a fi unul dintre cei mai înverşunaţi prigonitori ai credinţei creştine. Deşi, la început, bolşevicii au precizat că scopul lor este separarea Bisericii de Stat, totuşi, pe parcurs, s-a dovedit că adevăratul scop era dispariţia oricărei forme de viaţă şi de activitate religioasă în ţară.

 

Deasemenea, începând cu luna ianuarie a anului 1918, la Patriarhia Moscovei au început să sosească, aproape zilnic, rapoarte din diferite eparhii ori de la arhierei, cu privire la furturi, devastări şi rechiziţii ale averilor bisericilor, mănăstirilor şi Şcolilor Teologice.

 

În acest sens, un bun exemplu este relatarea despre rechiziţionarea averilor Mănăstirii „Maica Domnului Îndrumătoarea” de lângă oraşul Ufim, de către Sovietul Comisarilor Poporului (SOVNARKOM): Mănăstirea a fost dărâmată iar biserica, jefuită. Oamenii trimişi de către Soviet au distrus pereţii bisericii şi au spart geamurile. Icoanele au fost făcute bucăţi sau…acoperite cu fecale. Unul dintre cei care au participat la această profanare a luat acasă Sfânta Masă ca să o folosească drept masă în bucătărie… [2].

 

La începutul lui 1918, ,,roşii” (soldaţii comunişti şi revoluţionarii) au cucerit oraşul Kiev, iar în Mănăstirea ,,Marea Lavră” s-a instalat un contingent militar. În timpul săvârşirii Sfintei Liturghii, soldaţi înarmaţi, purtând căştile şi fumând, au intrat în biserici şi i-au batjocorit pe monahi. La 25 ianuarie, în acelaşi an, oameni înarmaţi au percheziţionat locuinţa mitropolitului Kievului, Vladimir Bogoyavlenski. În aceeaşi seară, au năvălit în casă cinci comunişti beţi, l-au scos afară pe mitropolit, l-au urcat într-o maşină şi l-au executat la aproximativ un kilometru depărtare de mănăstire. Trupul i-a fost găsit a doua zi, într-o baltă de sânge. Asasinii îi furaseră crucea şi engolpionul, pe care le purta la gât mereu. Trupul său a fost adus la mănăstire iar mai apoi îngropat în peşteră, acolo unde se găseau osemintele monahilor de la Lavra Pecerska. Astfel, mitropolitul Kievului, Vladimir, este primul neomartir al perioadei comuniste.

 

În vara lui 1918, războiul civil se extinsese până în Siberia, Munţii Urali, Povolzhie şi Rusia de nord. Pentru impunerea guvernului Sovietelor, comuniştii au săvârşit fapte de cruzime inimaginabile. În noaptea de 16/29 iunie 1918, în Siberia, la râul Tura, oameni inarmaţi l-au înecat pe episcopul de Tobolski, Ermoghen Dolganev, cel care, din 1903 până în 1912, fusese mitropolit de Saratov. În 1918 organizase o procesiune religioasă în eparhia sa, ceea ce a constituit un pretext pentru ,,roşii” de a-l aresta. Atunci, acesta, pentru a-şi întări turma încredinţată lui de Dumnezeu, a scris următoarele: Iubiţii mei în Domnul, Hristos să vă dăruiască linişte sufletescă şi să vă umple de Harul Său! Vă rog, din toată inima, să nu vă întristaţi din pricina întemniţării mele. Aceasta este ,,lecţia” mea duhovnicească. Slavă Lui Dumnezeu, Cel care îmi dăruieşte atâtea binefaceri şi încercări, mie, care am nevoie de asceză în viaţa mea duhovnicească… [3].

 

Episcopul Ermoghen, împreună cu alţi arestaţi, au fost transferaţi la Tyumen, unde i-au îmbarcat pe un vapor. Comisarul sovietic responsabil cu această operaţiune, temându-se că vor fi ajunşi de ,,albi” (susţinătorii puterii ţariste), a dat ordin ca arestaţii să fie înecaţi. Ermoghen s-a rugat fierbinte, până când i-au legat mâinile la spate. I-au trecut, apoi, un ştreang în jurul gâtului, iar la celălalt capăt au legat o piatră imensă, apoi l-au aruncat în râul Tura. În acelaşi mod a suferit moarte mucenicească şi preotul Petru Karelin, al cărui trup a fost găsit de către săteni pe malul aceluiaşi râu, în ziua de 3/16 iulie şi imediat, acolo s-a strâns  mulţime de oameni. Mai târziu, osemintele sale au fost aşezate în biserica Sfintei Sofia, unde se mai aflau şi moaştele Sfântului Ioan din Tobolski.

 

La 7 iunie 1918 a fost ucis, de către bolşevici, arhiepiscopul de Perm, Andronic Nikolski: «Pe tot parcursul interogatoriului, arhiepiscopul a refuzat să răspundă întrebărilor celor care îl interogau. Într-un târziu, a scos icoana Maicii Domnului, pe care o adusese cu el, a învelit-o într-o basma mov, a pus-o in faţa lui, pe birou, iar apoi le-a spus comisarilor: Este evident că între noi şi voi nu poate să existe pace, noi suntem duşmanii voştri şi nu este posibilă nici o reconciliere între noi în această privinţă. Dacă nu eram arhipăstor şi aş fi putut eu să hotărăsc în privinţa voastră, aş fi dat ordin să fiţi spânzuraţi pe loc şi aş fi luat tot păcatul asupra mea. Mai mult nu avem ce discuta. Mai apoi, a despăturit basmaua, a luat icoana, a strâns-o la piept şi a început să se roage. Nu a spus niciun cuvânt în plus»[4].

 

La 4/17 iulie 1918, la Ekaterinburg, în subsolul locuinţei unui inginer, Ypatiev, bolşevicii au comis o crimă înfiorătoare. L-au asasinat atunci pe ţarul Nicolae al II-lea Romanov, împreună cu întreaga familie: ţarina Alexandra, ţaraveiciul Alexei şi fiicele, Olga, Tatiana, Maria şi Anastasia. Sfinţii mucenici ai familiei imperiale, precum şi mulţi alţi neomartiri şi mărturisitori ruşi, dovedesc, prin moartea lor, că ei sunt adevăraţii învingători, de vreme ce au suferit o ,,înfrângere” trecătoare în faţa răului care stăpâneşte această lume. În pofida suferinţei pe care a îndurat-o, ţarul, cu inima plină de lumina lui Hristos şi sfânta iertare, a spus următoarele cuvinte, redate de marea ducesă Olga Nikolaevna, într-o scrisoare de-a ei: Tatăl meu a dorit să transmiteţi tuturor acelora care i-au rămas credincioşi, ca şi aceia, la rândul lor, să spună celor pe care îi cunosc şi au încredere în ei, să nu caute să-l răzbune, ci să-şi amintească, doar, că acest rău care există acum în lume, va avea forţă şi mai mare, că nu răul poate să învingă răul, ci numai dragostea [5].

 

La 5/18 lulie, în acelaşi an, la 10 kilometri depărtare de oraşul Alapayevk, comuniştii au executat pe marea ducesă Elisabeta Fyodorovna, împreună cu monahia Varvara, pe marele duce Serghei Mihailovici, pe prinţii Igor Konstantinovici, Konstantin Konstantinovici cel Tânăr, Ioan Konstantinovici şi pe contele Vladimir Pavlovici Paley. Soldaţii l-au împuşcat pe Marele Duce Serghei, iar pe ceilalţi i-au aruncat într-un puţ al unei mine de fier părăsite, au aruncat grenade de mână iar mai apoi i-au acoperit, de vii, cu pietre, pământ şi gunoaie. Marea Ducesă Elisabeta era, de origine, din familia Hessen-Darnschtadskaya, soră a ţarinei Alexandra Feodorovna, soţia lui Serghei Alexandrovici, cel de-al cincilea fiu al ţarului Alexandru al II-lea. Se născuse într-un mediu protestant, dar Ortodoxia i-a oferit răspunsuri la întrebările ei existenţiale şi s-a botezat. Marele Duce Serghei Alexandrovici fusese asasinat în 1905, tot de comuniştii, în urma exploziei unei bombe capcană. După moartea lui, Marea Ducesă, văduvă de-acum, s-a dedicate în întregime vieţii duhovniceşti şi operelor de caritate. Ea a ctitorit mănăstirea Mafro-Mariinskaiya din Moscova. Ancheta desfăşurată la locul martiriului de către generalul armatei ţariste, Kolceak, a scos la ivală faptul că Elisabeta a mai trăit câteva ceasuri după ce fuseseră bătuţi de soldaţi şi aruncaţi în puţul minei. Se spune că, aşa grav rănită cum era, încerca totuşi să-l bandajeze pe prinţul Ioan. Cât timp a durat martiriul lor, sătenii din apropiere au auzit cântându-se imnuri bisericeşti la vechea mină părăsită, devenită loc de martiraj [6].

 

La 5 septembrie 1918, prin hotărârea Sovietului Comisarilor Poporului (SOVNARKOM), începe perioada cunoscută în istoria Rusiei Sovietice drept ,,teroarea roşie”. Conform acestei hotărâri, autorităţile politice locale aveau dreptul de a aresta persoane care nu aveau simpatii bolşevice – numite şi ,,elemente străine ale clasei (comuniste)” – şi de a le executa, pentru a descuraja astfel pe toţi cei care aveau alte convingeri politice. Hotărârea aceasta a fost pretextul pentru începerea unei campanii masive de epurări, îndreptată, îndeosebi, împotriva clerului şi a monahilor Bisericii Ortodoxe Ruse.

 

Partea a doua, aici: http://www.pemptousia.ro/?p=35442

Partea a treia, aici: http://www.pemptousia.ro/?p=35447

Partea a patra, aici: http://www.pemptousia.ro/?p=35654

 

[1] Емельянов, Н.Е. Оценка статистики гонений на Русскую Православную Церковь (1917-1952 годы). Электронный ресурс: http:// kuz1. pstbi. ccas.ru/cgibin /code.exe/nmstat4.html?/ans

 

[2] Цит. по: Кашеваров А. Н. Православная Российская Церковь и советское государство. Москва, 2005, 138.

 

[3] Дамаскин (Орловский), иером. Мученики, исповедники и подвижники благочестия Русской Православной Церкви XX столетия. Тверь, 1996. Кн. 2, с. 172.

 

[4] Ibidem, 109–110.

 

[5] Цит. по: Православие и современность. Электронный ресурс: http://www.eparhia-saratov.ru/ index.php?option=com_content&task=view&id=3413&Itemid=263.

 

[6] Цыпин Владислав, прот. История Русской Церкви 1917–1997. Москва, 1997, 57.

…………………

 

Odată cu venirea bolşevicilor la conducerea Rusiei, în 1917, a început şi prigoana împotriva bisericilor. Dacă nu sunt dărâmate, bisericile sunt transformate în lăcaşuri seculare.Astfel, bisericile sunt transformate în hambare, săli de cinematograf sau garaje, iar majoritatea preoţilor sfârşesc în Gulag. De pildă, o biserică din zona Soci devine sediu pentru concursuri de dans, perechile joacă tango sau foxtrott tocmai pe locul altarului.

Catedrala Sf. Isac din St. Petersburg (Leningrad pe timpul bolşevicilor) s-a transformat într-un mare muzeu ateist. În împrejurimile Sevastopolului, o biserică devine muzeu arheologic regional. Pe multe foste biserici atârnă planşe explicative: „Iisus… personaj legendar, care n-a existat niciodată” În incinta mânăstirii de lângă Starîi-Krîm se aciuiază sloganul „Fără Dumnezeu”.

Într-un orăşel de pe malul Volgăi lumea merge să vadă filme la club. Peliculele vechi se rup des şi atunci se aprinde în fosta biserică o lumină difuză, iar în această lumină se pot contempla chipurile atât de vii şi mâhnite ale sfinţilor de pe pereţ…În centrul Moscovei e demolată uriaşa Biserică a Sfinţilor Inocenţi, în locul ei urmând să fie edificată o sală gigantică pentru întrunirile Partidului Bolşevic. Numai că lucrările de fundaţie, în proximitatea râului Moscova, erau mereu inundate…Vor circula insistent remarcile moscoviţilor despre un semn divin! Şi locul va deveni bazin de înot şi piscină…

 

 

//////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 “Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine. Celui ce va birui, îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” (Ap.3/20-22) El a bătut la uşa ROMANILOR ( “încreştinaţi” ca pietre vii în Trupul Bisericii Cristice-înzidiţi de liantul Duh Sfânt)” , dar NU L-AU PRIMIT să-i scape şi de idolatrie; S-a dus la Ruşi, Moldoveni, Ucraineni- să-i uşureze de orto-moaşterie si  l-au respins; S-a dus în Africa şi America să alunge icoana-maimuţăria, premergătoare celor 2 Fiare din Ap. Cap.13, dar… degeaba! A bătut la uşa inimii tuturor păcătoşilor din Ungaria, Italia, Gemania, Brazilia şi din celelalte ţări, să-i vindece şi de curvi-catoliciia condamnată în Apocalipsa, cap.17! Căci şi astăzi Duhul Sfânt ne spune nouă, vouă şi mie şi ţie: „Treci în Macedonia şi ajută-ne!” (F.A.16/9)… „Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care şade pe ape mari.Cu ea au curvit împăraţii pământului; şi locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” Şi m-a dus, în Duhul, într-un pustiu. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă şi avea şapte capete şi zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu; era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei…

…Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor şi spurcăciunilor pământului.”Şi am văzut pe femeia aceasta, îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.Şi îngerul mi-a zis: „De ce te miri? Îţi voi spune taina acestei femei şi a fiarei care o poartă şi care are cele şapte capete şi cele zece coarne.Fiara pe care ai văzut-o era, şi nu mai este. Ea are să se ridice din Adânc şi are să se ducă la pierzare. Şi locuitorii pământului, ale căror nume n-au fost scrise de la întemeierea lumii în Cartea Vieţii, se vor mira când vor vedea ca fiară era, nu mai este, şi va veni.Aici este mintea plină de înţelepciune. – Cele şapte capete sunt şapte munţi pe care şade femeia.Sunt şi şapte împăraţi: cinci au căzut, unul este, celălalt n-a venit încă, şi când va veni, el va rămâne puţină vreme.Şi fiara, care era, şi nu mai este, ea însăşi este al optulea împărat: este din numărul celor şapte, şi merge la pierzare.Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împăraţi, care n-au primit încă împărăţia, ci vor primi putere împărăteasca timp de un ceas împreună cu fiara.Toţi au acelaşi gând şi dau fiarei puterea şi stăpânirea lor.Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.”Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care şade curva, sunt noroade, gloate, neamuri şi limbi.Cele zece coarne pe care le-ai văzut şi fiara vor urî pe curvă, o vor pustii şi o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca şi o vor arde cu foc.Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin şi să dea fiarei stăpânirea lor împărătească, până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu.Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împăraţii pământului.”        Apocalipsa, cap.17

IA-ŢI CRUCEA ŞI URMEAZĂ-L PE CRISTOS

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede pe sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”. — Mat. 16:24

R5553 W. T. 1 octombrie 1914 (pag. 302-303)

Acesta este un text foarte frumos şi foarte semnificativ. Cuvintele „să vină după Mine” nau fost traduse corect: „să Mă urmeze” este o traducere mai bună. În vechime era obiceiul ca un învăţător să fie urmat de un grup de urmaşi de-ai săi; ca Socrate, de exemplu. Tot aşa, ucenicii Domnului nostru, elevii Lui, Lau urmat. Ei au călătorit cu El ca să poată avea ocazia de a primi continuu instrucţiuni de pe buzele Lui. Aşa a fost cu toţi învăţătorii din timpurile vechi. Uneori, cum a fost în cazul lui Gamaliel, ei aveau o şcoală — elevii stăteau „la picioarele lui Gamaliel”. Ei discutau întrebări în mod foarte asemănător cum facem noi la masa de la „Betel” astăzi. Obiceiul lor era ca elevii să pună întrebări şi să primească opiniile învăţătorului.

Isus a spus că pe oricine instruia El putea şti de la început că va avea experienţe severe; nu va primi mare onoare. Dimpotrivă, cei care vreau să fie ucenicii Lui, trebuie să-şi ia crucea şi să urmeze în urmele lui. Vor fi încercări de-a lungul întregii călătorii, le-a spus El. Domnul n-a dorit ca cineva să devină ucenic al Său sub o înţelegere greşită. „Unde sunt Eu, acolo va fi şi ucenicul Meu.” Cei care-L urmează pe Isus în această vale a lacrimilor, mărturisind pentru Dumnezeu şi pentru Adevăr, vor fi binecuvântaţi de El şi în cele din urmă vor împărtăşi gloria şi onoarea Sa Mesianică şi vor avea parte de nemurire.

Isus stă … la uşă ! Apocalipsa 3.20, Geneza 4.7

 

Pierderea Canaanului de către Moise

 J. G. Bellett

Moise avea în mână toiagul său simplu de păstor atunci când Dumnezeu l-a chemat să pască pe Israel (Exod 4 ). A devenit atunci toiagul lui Dumnezeu, căci Dumnezeu l-a făcut simbolul şi unealta autorităţii lui Moise în Israel. El a trebuit prin urmare să-l ia, ca să poată face cu el minunile lui în Egipt şi în pustie, pentru judecată asupra vrăjmaşilor şi pentru binecuvântarea asupra poporului (Exod 4:17 ).

Mai întâi a înghiţit toiegele Egiptului, ca să arate că nici o putere nu poate sta în faţa puterii lui Dumnezeu, dând Egiptului de ştire că era imposibil să se opună voii lui Dumnezeu (Exod 7:12 ). Dar Egiptul nu a învăţat această lecţie. Iar atunci toiagul a adus plăgile sângelui, broaştelor, ţânţarilor, până când vrăjitorii au recunoscut că nu-şi pot măsura puterea lor cu cea a Domnului (Exod 8:19 ). Apoi a fost folosit în plăgile grindinei (Exod 9:23 ), lăcustelor (Exod 10:13 ), şi a întunericului (Exod 10:22 ), şi în final pentru nimicirea întâilor-născuţi precum şi pentru eliberarea lui Israel, şi pentru aruncarea Egiptului în Marea Roşie (Exod 12 – 14 ).

În acest fel a fost instrumentul judecăţii şi al harului în Egipt. La început nu era decât un toiag neputincios de păstor, dar fiind aşa a fost cel mai potrivit pentru a deveni toiagul lui Dumnezeu, căci El întotdeauna Îşi desăvârşeşte puterea Sa în slăbiciunea noastră, şi alege lucrurile slabe ca să facă de ruşine pe cele tari.

Dar trebuie încă să privim toiagul în pustie, pentru că Moise deschide stânca la Horeb cu el (Exod 17:5,6 ). El hrăneşte tabăra în deşert prin aceeaşi putere şi har al Păstorului cu care El i-a răscumpărat din robie.

Prin întreaga întrebuinţare a acestui toiag, lui Moise (şi lui Aaron, tovarăşul său) trebuia să i se supună în întregime toată adunarea. Minunile pe care ei le făceau (ale căror simbol era acest toiag) i-au împuternicit pe deplin, iar locul îndreptăţit al adunării era acela de supunere totală faţă de ei ca faţă de împăratul şi de preotul, sau ca faţă de titlurile lui Dumnezeu. Dar s-a întâmplat altfel. Adunarea a dispreţuit aceste titluri şi au vrut să înlăture pe acest împărat şi pe acest preot ai lui Dumnezeu (Numeri 16:3 ). Acela a fost un moment solemn în Israel. Răscoala lui Core şi a însoţitorilor lui a fost un rezultat groaznic al dispreţului faţă de Domnul. Dar apoi Domnul Însuşi pledează cauza. El îi judecă pe cei care au păcătuit, şi într-o judecată solemnă El arată prin toiagul înmugurit cine erau trimişii Săi care reprezentau demnităţile Sale, astfel încât murmurele adunării să fie aduse pentru totdeauna la tăcere şi ca astfel ei să fie salvaţi de la moarte (Numeri 17:8 ).

Vedem în toate acestea multe din felul de a fi al Domnului Isus. Isus a fost făcut cunoscut lui Israel mai întâi ca păstorul lor. El a înfăptuit minunile Sale cu har şi putere. Minunile Lui şi vindecările şi învăţăturile erau îndeajuns pentru a-L face vrednic de crezare, aşa că ei au recunoscut pentru o vreme că El asta era (Matei 12:23 ). Dar Israel în cele din urmă s-a ridicat împotriva Lui, L-au dispreţuit pe Împăratul şi Preotul lui Dumnezeu, precum Core şi tovarăşii lui, răstignindu-L pe Domnul gloriei, dar Dumnezeu Şi-a pledat cauza împotriva poporului înviindu-L din morţi. Isus născut în înviere este înmugurirea toiagului, lemnul mort înflorind şi rodind migdale. Isus în înviere are întreaga virtute a acestui toiag, atât în aducerea la tăcere a oricărui potrivnic, cât şi în punerea la adăpost de moarte a sufletului care se încrede în El şi care nu contestă drepturile Lui.

Aceste două virtuţi ale învierii sunt predicate foarte mult de apostoli. Învierea L-a făcut pe Isus un Prinţ şi un Salvator. I-a apărat drepturile şi L-a făcut Dătătorul vieţii. Prin ea Dumnezeu a proclamat pe deplin că toată puterea este a lui Hristos, că El este izvorul vieţii, şi Cel care exercită judecata. Iar apostolii erau predicatorii învierii în aceste virtuţi ale ei, iar îngerii aşa au mărturisit la mormânt despre ea ( 28: 18-20 ; Fapte 2: 36 ; Fapte 17: 31 ; Fapte 3: 13, 16 ; Fapte 5: 31 ; Fapte 1: 22 ; Fapte 4: 10-12 ; 1: 4 ). Iar acum întreaga binecuvântare trebuie să se reverse prin el, prin acest nou toiag, toiagul care înmugureşte, nu Isus ca mai înainte, născut din fecioară, ci Isus născut din morţi; nu toiagul care a fost la început în mâna lui Moise, ci toiagul care a fost luat dinaintea Domnului (Numeri 20:9, 18 :7).

Este adevărat că mulţi poate, în vremuri viitoare, nu vor auzi glasul toiagului înmugurit, după cum acum mulţi nu aud glasul învierii; dar aceasta nu schimbă cu nimic glasul. Fie că vor auzi sau nu, aduce murmurele la tăcere – toiagul înmugurit şi învierea au întemeiat acele drepturi pentru care Moise şi Isus Fiul lui Dumnezeu au fost mai înainte respinşi şi ocărâţi.

Mi se pare o simplă ducere până la capăt a istoriei şi a tainei toiagului. Dar aceasta arată de asemenea caracterul păcatului lui Moise şi Aaron prin care ei au pierdut ţara.

Dumnezeu va fi sfinţit prin cei care se apropie de El (Levitic 10:3 ). Păcatul lui Nadab şi Abihu era opusul la aceasta. Ei au luat foc de-al lor şi nu au folosit focul lui Dumnezeu, ceea ce pregătise El pentru propriul Său altar. Astfel ei nu L-au sfinţit. Şi acesta era păcatul lui Moise şi al lui Aaron aici. Ei nu L-au sfinţit pe Dumnezeu în hotărârile Lui cu toiagul înmugurit. Ei nu l-au folosit potrivit gândului lui Dumnezeu cu privire la el. Ei nu i-au dat locul stabilit, şi nu i-au recunoscut cum se cuvine virtuţile înaintea adunării. Ei au acţionat aşa cum făcuseră mai înainte, lovind în loc să vorbească. Ei nu au cunoscut puterea acestui toiag – folosind puterea în locul predicării virtuţii lui. Nici nu au adus onoare harului toiagului, căci în el harul lui Dumnezeu s-a arătat din abundenţă. În ciuda întregului păcat al lor în întâmplarea cu Core, Dumnezeu a stabilit acest alt martor pentru lauda Sa şi binecuvântarea lor. Dar Moise şi Aaron nu mai acţionează în deplină solidaritate cu harul aşa cum au făcut cu puterea toiagului, căci ei ocărăsc poporul şi de asemenea lovesc stânca, în timp ce lor li se spusese doar să vorbească stâncii, şi să nu facă nimic cu privire la popor în afară de a le aduce apă. Comportamentul lor prin urmare a fost necredinţa în virtuţile acestui toiag tainic. Însemna necredinţă în rânduiala prezentă, şi o reîntoarcere la dispensaţiile precedente. Ei au uitat lecţia din Numeri 17 pentru un moment şi astfel au pierdut ţara.

Aşa a fost păcatul lor, aşa a fost şi judecata. Şi este la fel ca necredinţa de azi în învierea Domnului Isus Hristos. Pentru că Hristos înviat reprezintă astăzi marea rânduială a lui Dumnezeu. Învierea, după cum am mai spus, este adevăratul toiag înmugurit. Reprezintă acea rânduială care conţine virtuţile toiagului lui Aaron. Atunci când învierea nu este onorată în plinătatea ei a harului către păcătoşi şi a gloriei către Dumnezeu, ca fiind aceea care reduce la tăcere orice glas care se ridică împotriva drepturilor sfinte ale lui Isus, şi de asemenea împiedică moartea şi alimentează viaţa sărmanului păcătos care se încrede în El, rânduiala lui Dumnezeu nu este onorată şi urmează pierderea întregii binecuvântări. Căci Dumnezeu trebuie onorat în rânduielile Sale şi sfinţit în aceia care se apropie de El.

Aş mai vrea doar să adaug la aceasta că Saul din Tars a păcătuit împotriva învierii. El era căpetenie printre aceia care l-au ucis pe martorul ei (Fapte 8:1 ). Dar Saul a fost adus la cunoştinţă, ca prin acea cunoştinţă el să moară – şi să trăiască pentru a fi martorul unei glorii încă şi mai mari, chiar a înălţării sau a gloriei cereşti. La fel şi cu Moise aici. El păcătuieşte împotriva toiagului înmugurit şi pierde Canaanul, dar după aceea străluceşte în glorie pe vârful muntelui (Matei 17:3 ).

De J.G. Bellett (articol preluat şi tradus de pe stempublishing.com)

A semăna cu lacrimi

 Walter Gschwind

Domnul ne dă dreptul şi posibilitatea să semănăm aici, jos, pe cale. „Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu“; acesta trebuie răspândit. „Dimineaţa seamănă-ţi sămânţa şi seara nu lăsa să ţi se odihnească mâna“ (Eclesiastul 11:6 ). Începutul este uşor şi suntem îmbărbătaţi. Entuziasmul începutului ne ridică peste greutăţi şi piedici. Dar sunt şi experienţe prin care, mai devreme sau mai târziu, trebuie să treacă toţi care în locul tainic al inimii au auzit chemarea Domnului de a semăna pentru El. Aceştia şi-au jertfit timpul şi ceea ce le era drag, unii chiar au renunţat la meseria lor; apoi, în slujba Domnului au putut afla că au de-a face cu un Domn bun şi plin de dragoste, care poate să recompenseze însutit celor care renunţă la anumite lucruri pentru El. Timpul a trecut şi au venit lacrimile. Greutăţi, dezamăgiri, reproşuri (care, fără îndoială, au avut intenţii bune din partea celor care nu înţeleg adevărata lucrare a semănătorului), nemulţumire sau chiar cădere gravă la cei pentru care s-a făcut cel mai mult, oboseală… – inima este cuprinsă de descurajare, iar duşmanul se foloseşte de această stare pentru a-i determina, dacă este posibil, pe cei care au început cândva slujba cu bucurie să întoarcă spatele lucrării Domnului.

Însă Cuvântul a prezis că semănatul se face „cu lacrimi“. Dacă psalmistul pune lucrarea celor care seamănă în legătură cu lacrimile, atunci o face pentru că aşa este într-adevăr în lume. Au stat altfel lucrurile cu Mântuitorul nostru iubit? Nu! „Cel care merge plângând“ a purtat sămânţa de semănat. Câte lacrimi au fost pe calea Lui, câtă trudă, câtă împotrivire! Îl auzim la sfârşitul vieţii Sale spunând prin gura profetului: „În zadar m-am trudit, mi-am cheltuit puterea pentru nimic şi fără folos“ (Isaia 49:4 ).

Nu găsim în aceasta o mare îmbărbătare pentru sufletele noastre? Dacă facem o aplicaţie practică a ultimelor versete ale acestui psalm şi lăsăm la o parte pentru moment însemnătatea profetică, vedem că semănătorii nu sunt singuri. Ei au în faţa ochilor lor pe Acela care cu mult înaintea lor a cunoscut lacrimile când a păşit pe acest pământ ca Semănătorul dumnezeiesc. Este un privilegiu să semănăm pentru El. Oare nu este un privilegiu şi de a experimenta „lacrimile“ de care a avut El parte deseori? Să deznădăjduim când totul pare „în zadar“ şi „fără folos“? Nu, pentru că „dreptul meu este la Domnul şi răsplătirea mea este la Dumnezeul meu“. „Uitaţi-vă bine la Cel care a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre“ (Evrei 12:3 ).

Semănatul are loc în prezent; recolta va avea loc în viitor. „Cei care seamănă cu lacrimi vor secera cu cântec de bucurie.“ Sămânţa trebuie să aibă timp pentru încolţire şi creştere. Poate deja aici, pe pământ, inimile noastre se vor bucura de câteva spice, dar ce va fi în ziua slavei când totul va fi descoperit, ce bucurie când va veni Domnul şi va spune: „Bine, rob bun şi credincios…“ (Matei 25:23 )! Ce răsplată pentru lacrimile din timpul semănatului!

De această bucurie nu vom avea parte doar noi. Ea va fi, fără îndoială, mare pentru noi, dar cât de mare va fi bucuria Sa? „Se va întoarce cu cântec de bucurie!“ El a părăsit prima dată cerul pentru a împlini lucrarea pe care i-a dat-o Tatăl. În această smerire, în această luptă s-a dovedit ca Cel puternic. El a biruit moartea şi în faţa Lui s-au ridicat porţile veşnice când S-a reîntors în slavă (Psalm 24:7). Ce bucurie când Se va întoarce din nou acasă cu ceata celor mântuiţi! A doua oară se vor deschide porţile veşnice (Psalm 24:9), iar Împăratul slavei va intra pentru a Se prezenta în faţa Tatălui şi pentru a-i spune:„Iată, Eu şi copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu!“ Ce bucurie nesfârşită, ce fericire veşnică va fi în ziua aceea! Noi, cei care am avut parte cu El pe acest pământ de lacrimi, vom împărţi cu El această bucurie.

Totuşi ceva nu vom împărţi în acelaşi mod cu El. Semănatul, lacrimile, fericirea sunt şi pentru noi, dar snopii sunt roada lucrării Sale, sunt „snopii Săi“. „Se va întoarce cu cântec de bucurie, purtându-şi snopii.“ Snopii Îi aparţin Lui, ei sunt rodul muncii sufletului Său. Ei sunt roada adusă de bobul de grâu care a căzut pe pământ şi a murit. Dar nu sunt umplute inimile noastre de o bucurie nemărginită, când vedem rodul suferinţelor Lui nespus de mari?

În ziua recoltei, lacrimile, care sunt atât de dureroase acum, vor fi uitate. De aceea: „Dar să nu obosim…, pentru că, la timpul potrivit, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală“ (Galateni 6:9 ). Să punem la inimă acest îndemn preţios. El a cunoscut lacrimile; bucuria o vom împărţi cu El, iar snopii, roada seminţelor răspândite în brazdele pământului cu El şi pentru El, Îi vor aparţine Lui. El i-a câştigat prin sângele crucii Lui.

Ce poţi face tu?

 Edwin Cross

Ocazional aud credincioşi întrebând : „Ce pot face eu pentru Domnul?”. Faptul că o asemenea întrebare se poate naşte a fost întotdeauna pentru mine o nedumerire. Domnul Isus a dat instrucţiuni clare în Cuvântul Său despre domeniul activităţilor şi modul în care El doreşte să fie făcute. Pare inutil să mai întrebi, acolo unde Cuvântul este clar. Dar cu siguranţă că dacă întrebarea este pusă, ea arată cel puţin o dorinţa de a sluji, chiar în cazul în care cel care întreabă nu are încredere să facă ceva sau are o viziune insuficientă asupra proporţiilor imense ale oportunităţii care va rămâne până ce Domnul va reveni. Se poate să cauţi o slujbă interesantă, care este pe gustul tău. Trebuie să înveţi că Domnul îţi va da cea mai umila slujbă, în care poţi dovedi că eşti credincios în cele mai mici lucruri, înainte să-ţi încredinţeze nişte responsabilităţi mari. Poate că doreşti un mecanism care să te ajute să începi sau poate vrei să ÎI slujeşti Domnului dar habar nu ai cum şi unde să începi. Domnul este Cel către care trebuie să priveşti; El îţi va satisface nevoile în fiecare zi – chiar dacă prietenii tăi gândesc altfel.Nu aş vrea să fiu ca unul care dă slujbe – avem un Stăpân care este singurul ce deţine autoritatea de a da slujbe ce trebuiesc făcute pentru El şi pentru poporul Lui. Dar totuşi mi se pare că Scriptura arată faptul că unii din marii slujitori ai lui Dumnezeu au avut de multe ori un învăţăcel, un lucrător lângă ei care a învăţat de la ei locul şi sarcina lor. Moise şi Iosua, Ilie şi Elisei, Pavel cu Timotei şi Tit sau chiar Ioan, zis şi Marcu, sunt exemple care îmi vin în minte. Îţi sugerez să mergi cu un frate în lucrarea Domnului şi să îi fi un ajutor în lucrarea lui. Apoi, sunt lucrări unde este nevoie de mai mulţi lucrători, de exemplu distribuirea de tractate – te implici regulat în aceasta? Dumnezeu să binecuvânteze distribuirea de tractate. Este o slujba urgentă de făcut la bătrânii de la spitalul sau azilul din apropiere – vizitarea celor ce nu au vizitatori. Depozitul local de biblii şi literatură are de asemenea nevoie de ajutor: cineva care să gătească, să facă curat, unii pentru a tipări, alţii pentru a vopsi sau pentru a construi. Lucrurile practice pot ajuta şi facilita lucrarea mărturiilor scrise. Apoi, mai este lucrarea Evangheliei – ai o maşină pentru transportat lucrători în aer liber? O foloseşti pentru a-ţi aduce vecinii să audă Cuvântul? Nu exista loc pentru indolenţă. Avem o sarcină pe care Domnul o vrea îndeplinită.Domeniul lucrării este nesfârşit: câteva paragrafe sunt insuficiente pentru a alcătui un eseu cuprinzător despre acest subiect, dar ceea ce este scris aici ar trebui să fie un stimulent pentru tine în a lua în considerare nevoia şi în a discerne partea ta de contribuţie, fiind un împreună lucrător cu Dumnezeu (1. Corinteni 3:9 ). Voi fi fericit să aud despre oricine este încă încercat în aceasta problemă.

 

ÎNDRUMAŢI DE OCHIUL LUI DUMNEZEU

„Te voi sfătui cu ochiul asupra ta.” Psa. 32:8.

R 4858b W. T. 15 iulie 1911 (pag. 223)

Ochiul este unul dintre cele mai importante organe ale corpului, prin care se dă expresie sentimentelor. Supărarea sau plăcerea sunt de obicei exprimate prin acest mijloc. Un gând pe care îl putem lua din acest text este că cineva poate fi atât de doritor de a face voia divină încât va fi continuu atent să fie plăcut, exact cum un copil supus, fiind atent să facă voia părintelui, s-ar uita în ochii părintelui, nu ar aştepta nuiaua. Tot aşa, toţi copiii dragi ai lui Dumnezeu din Biserică ar trebui să privească la Isus pentru exprimarea voinţei Tatălui cu privire la ei. Ei privesc la Isus ca Autorul credinţei lor şi Cel care va fi şi Desăvârşitorul ei. Ei privesc la El ca marele Sfătuitor şi Îndrumător în viaţă. După cum cântăm uneori:

„O, niciun nor pământesc să nu apară,

Să Te ascundă de-a servitorului tău ochi!”

Un alt gând este că, după cum ochiul este simbolul înţelepciunii, tot aşa Dumnezeu îndrumă toate lucrurile în înţelepciune. El Se îngrijeşte ca fiii Săi să primească sfatul necesar, ajutorul necesar. Deoarece El este Cel Atotînţelept, nimic nu poate scăpa atenţiei Sale. Încă un gând este că, în timp ce noi recunoaştem scopul divin, voia divină, realizarea divină a acelei voinţe, vedem că în prezent Dumnezeu nu încearcă să mântuiască lumea, ci numai pe „cei chemaţi”, „cei aleşi”, care sunt supuşi în sacrificiu. Toţi cei care sunt Întâi-născuţi să caute să urmeze acelaşi curs ca şi Dumnezeu, să fie conlucrători cu El. Să nu aibă voinţa lor proprie, ci voinţa Tatălui.

Una dintre cele mai importante lecţii de învăţat pentru israelitul spiritual este să caute la Domnul conducere în toate lucrurile vieţii — niciodată să nu încerce vreo acţiune, fie naturală fie spirituală, fără să caute să observe voia Domnului cu privire la ea. Noi înaintăm spre Canaanul antitipic şi ştim că ni se cuvin şi alte experienţe şi trebuie să trecem prin ele înainte de a moşteni promisiunile. Lecţia pentru noi este ascultarea promptă şi amănunţită faţă de conducerea Domnului, fără murmurare — cu bucurie; şi aceasta se poate aştepta numai din partea celor care au învăţat lecţiile date lor anterior, şi mai presus de toate lecţia credinţei — a încrederii în puterea, bunătatea şi credincioşia Domnului.

Ce înseamnă pentru creştini să-şi poarte crucea?

Vasile Filat

Ce inseamna a ne lua crucea ?

Marcu 10: 21 Isus S-a uitat tinta la el, l-a iubit si i-a zis: „Iti lipseste un lucru; du-te de vinde tot ce ai, da la saraci, si vei avea o comoara in cer. Apoi vino, ia-ti crucea si urmeaza-Ma.”

 

Pastor american deghizat in cersetor…

C.H. SPURGEON: O liniște sfântă… 

December 20, 2016MeditatiiC.H. Spurgeon, Lidia Miu, linistea, Pace deplinăGeorge

Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul.

Proverbe, 16:33

Dacă orice hotărâre vine de la Domnul, cine ne aranjează vieţile? Dacă simpla aruncare a sorţului este călăuzită de El, cu cât mai mult vor fi evenimentele vieţii noastre, mai ales că Mântuitorul ne-a spus că “până şi perii capului vă sunt număraţi” (Matei 10:30). Nici o vrabie nu cade pe pământ fără voia Tatălui (vers. 29). Continue reading C.H. SPURGEON: O liniște sfântă→

Oswald CHAMBERS: O viaţă plină de măreţie

December 15, 2016MeditatiiC.H. Spurgeon, Cuvântul pentru astăzi, Frirz Berger, Oswald ChambersGeorge

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima.”

loan 14:27

O viaţă plină de măreţie

De fiecare dată când în viaţa noastră personală apare un lucru dificil, suntem în pericol de a-L învinovăţi pe Dumnezeu. De fapt noi suntem cei care greşim, nu Dumnezeu – există undeva în noi un păcat pe care nu vrem să-l părăsim. Imediat ce părăsim păcatul, totul devine limpede ca lumina zilei. Continue reading Oswald CHAMBERS: O viaţă plină de măreţie→

OSWALD CHAMBERS: Legea antagonismului

December 5, 2016Credinta, MeditatiiC.H. Spurgeon, Cuvântul pentru astăzi, Oswald ChambersGeorge

Celui ce va birui…

Apocalipsa 2:7

Legea antagonismului

Viaţa fără luptă este imposibilă atât în domeniul natural, cât şi în cel spiritual.

Baza vieţii fizice, mentale, morale şi spirituale este antagonismul. Acesta este unul dintre adevărurile vieţii. Continue reading OSWALD CHAMBERS: Legea antagonismului→

 

Oswald CHAMBERS: Credinţă şi experienţă

November 14, 2016MeditatiiC.H. Spurgeon, Cuvântul pentru astăzi, Medttații biblice, Oswald ChambersGeorge

Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine…

Galateni 2:20

Credinţă şi experienţă

Trebuie să ne învingem stările sufleteşti pentru a ajunge la o consacrare absolută faţă de Domnul Isus, să ieşim din sfera măruntă a experienţelor noastre pentru a ne consacra Lui în întregime. Continue reading Oswald CHAMBERS: Credinţă şi experienţă→

 

C.H. SPURGEON: LA TIMPUL LUI DUMNEZEU

November 3, 2016MeditatiiC.H. Spurgeon, La timpul Lui, Lidia MiuGeorge

Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.

Habacuc 2:3

Binecuvântările lui Dumnezeu pot să întârzie, dar ele sunt sigure. În înţelepciunea Sa dumnezeiască, Domnul a hotărât un timp pentru arătarea puterii Sale; şi timpul Său este cel mai bun. Noi suntem grăbiţi; văzând unele binecuvântări revărsate asupra fraţilor noştri, dorinţa noastră se aprinde şi ne face să suspinăm; dar Domnul va împlini făgăduinţele Sale fără să lucreze mai devreme şi nici mai târziu decât la timpul hotărât.
Continue reading C.H. SPURGEON: LA TIMPUL LUI DUMNEZEU→

Oswald CHAMBERS: Autoritate şi independenţă

November 2, 2016MeditatiiAscultarea, C.H. Spurgeon, Cuvântul pentru astăzi, Oswald ChambersGeorge

„Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele.”

Ioan 14:15

Autoritate şi independenţă

Domnul nostru nu insistă niciodată să-L ascultăm. El ne spune foarte clar ce ar trebui să facem, dar nu ia niciodată măsuri ca să ne oblige să-L ascultăm. Ascultarea noastră trebuie să pornească din unitatea în duh cu El. De aceea, când Domnul a vorbit despre ucenicie a început cu un „dacă” – nu trebuie să fii ucenic dacă nu vrei. „Dacă vrea cineva să fie ucenicul Meu să se lepede de sine“; să renunţe la drepturile lui, pentru Mine. Domnul nu vorbeşte despre poziţia noastră în veşnicie, ci despre a fi de preţ pentru El în această lume. De aceea a vorbit El atât de categoric (conform textului din Luca 14:26). Nu încerca niciodată să interpretezi cuvintele acestea separându-le de Cel care le-a spus. Continue reading Oswald CHAMBERS: Autoritate şi independenţă→

Oswald CHAMBERS: Mărturia Duhului

October 22, 2016MeditatiiC.H. Spurgeon, Cuvântul pentru astăzi, Meditații biblice, Oswald ChambersGeorge

Însuşi Duhul mărturiseşte împreună cu duhul nostru…

Romani 8:16

Mărturia Duhului

Când venim la Dumnezeu, suntem în pericol să începem să ne târguim cu El; vrem mărturia Duhului înainte de a face ceea ce ne cere Dumnezeu. ..De ce nu mi Se revelează Dumnezeu?” Nu o poate face; nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate: tu îi stai în cale cât timp nu te lași cu totul în mâinile Lui. Imediat ce o faci, Dumnezeu va mărturisi despre Sine însuşi; El nu poate mărturisi despre tine, dar va mărturisi imediat despre natura Lui sfântă din tine. Continue reading Oswald CHAMBERS: Mărturia Duhului→

Oswald CHAMBERS: Este voia lui Dumnezeu voia mea?

October 19, 2016MeditatiiC.H. Spurgeon, Cuvântul pentru astăzi, Meditații biblice, Oswald ChambersGeorge

Voia lui Dumnezeu este sfintirea voastră.

1 Tesaloniceni 4:3

Este voia lui Dumnezeu voia mea?

Întrebarea nu este dacă Dumnezeu vrea să mă sfinţească, ci daca este aceasta şi voia mea? Vreau să-L las pe Dumnezeu să facă în mine tot ce a devenit posibil prin Ispăşire? Vreau să-L las pe Isus să fie făcut sfinţire pentru mine şi să las ca viaţa Lui să se manifeste în trupul meu muritor? Continue reading Oswald CHAMBERS: Este voia lui Dumnezeu voia mea?→

Oswald CHAMBERS: Secretul devotamentului misionarului

October 18, 2016MeditatiiC.H. Spurgeon, Cuvântul pentru astăzi, Meditatii, Oswald ChambersGeorge

Căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui.

3 Ioan 7

Secretul devotamentului misionarului

Domnul nostru ne-a spus cum trebuie să se manifeste dragostea faţă de El. „Mă iubeşti?” „Hrăneşte oile Mele” – identifică-te cu interesul Meu faţă de alţi oameni, nu – identifică-Mă pe Mine cu interesu tău faţă de alţi oameni. I Corinteni 13:4-8 prezintă caracteristicile acestei iubiri – găsim aici modul în care se manifestă dragostea lui Dumnezeu. Dovada dragostei mele pentru Isus este ceea ce se vede în practică, restul sunt doar vorbe sentimentale. Continue reading Oswald CHAMBERS: Secretul devotamentului misionarului→

Oswald CHAMBERS: Cheia lucrării misionarului

October 14, 2016MeditatiiC.H. Spurgeon, Cuvântul pentru astăzi, Meditații zilnice, Oswald ChambersGeorge

„ Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă deci şi învăţați pe toate neamurile…”

Matei 28:18-19. KJV

Cheia lucrării misionarului

Baza chemării misionare este autoritatea lui Isus Cristos, nu nevoia celor pierduţi. Noi suntem tentaţi să-L privim pe Domnul ca pe Unul care ne ajută în lucrarea pe care o facem pentru Dumnezeu. Dar Domnul nostru este Domn absolut, suveran şi suprem, peste ucenicii Săi. El nu spune că oamenii vor fi pierduţi pentru totdeauna dacă nu ne ducem la ei; El spune, pur şi simplu: „Duceţi-vă deci şi învăţaţi pe toate neamurile“. Cu alte cuvinte, „duceţi-vă pe baza revelaţiei cu privire la suveranitatea Mea; învăţaţi-i pe oameni şi predicaţi bazaţi pe o relaţie vie cu Mine“.

Ia-ţi crucea şi urmează-Mă

February 23, 2015Credinta, EducatieAscultarea, C.H. Spurgeon, Crucea, Domnul este aproape, Dragostea, Fritz Berger, Oswald Chambers, Pacea, Rugaciunea, Sămânța bună, Wim MalgoGeorge

Plăcerea sacrificiului

February 24, 2015Credinta, EducatieAscultarea, C.H. Spurgeon, Domnul este aproape, Dragostea, Fritz Berger, Lumina, Oswald Chambers, Pacea, Rugaciunea, Sacrificiu, Sămânța bună, Wim MalgoGeorge

 

Ce s-a întâmplat cu toiagul lui Moise

Vasile Filat

 

Simbolismul toiagului-șarpe al lui Moise în exegeza sfântului Augustin

Par Luca-Lucian dans Accueil

Dumnezeu l-a ales pe Moise, conform textelor biblice, să elibereze din mâna egiptenilor Poporul lui Israel aflat în robie de mai multe secole. La început timid, Moise intră în „jocul” lui Dumnezeu, îi cere să-i spună numele („Eu sunt cel care sunt”), a da numele în Biblie înseamnă a pune posesie peste cel numit, iar apoi experientează puterea brațului lui Dumnezeu în eliberarea poporului. Cu toiagul său este chemat să facă mai multe minuni înaintea Faraonului până ce acesta se va învoi să dea drumul poporului să plece în pustiu. Toiagul lui Moise a câștigat în exegeza creștină semnificații dintre cele mai interesante. Redau aici un text tradus din limba franceză,

1. Dulaey,« Le bâton changé en serpent (Ex 7, 8-13) », Mélanges T. Van Bavel, Louvain, 1990, p. 781-795, pe are l-am îmbogățit cu propriile mele reflecții. Sfântul Augustin marchează o etapă definitivă în interpretarea toiagului lui Moise, legându-se de orice detaliu conținut în text, pentru a propune o hrană spirituală tuturor celor care fac parte dinCorpus Christi prin credință.

Simbolismul toiagului lui Moise în exegeza sfântului Augustin

Exegeză augustiniană a textului biblic Ex 4, 2-4 și Ex 7, 8-12

Textele biblice analizate de sfântul Augustin:

Textul 1:         1 Moise a răspuns şi a zis: ,,Dar dacă nu mă vor crede şi nu vor asculta de glasul meu, ci vor zice: «Nu ţi s-a arătat Domnul!»?”. 2 Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?”. El a răspuns: „Un toiag”. 3 [Domnul] i-a zis: „Aruncă-l la pământ!”. El l-a aruncat la pământ şi [toiagul] a devenit şarpe, iar Moise a fugit din fața lui. 4 Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă!”. El şi-a întins mâna şi l-a apucat şi [șarpele] a devenit toiag în mâna lui. 5 „Ca să creadă că ţi s-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor lor, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob”.

Textul 2:         8 Domnul le-a spus lui Moise şi Aaron: 9 ,,Când Faraon vă va spune: «Faceţi o minune!», să-i spui lui Aaron: «Ia-ţi toiagul şi aruncă-l înaintea lui Faraon»! Şi acesta se va preface într-un şarpe”. 10 Moise şi Aaron au venit la Faraon şi au făcut după cum le poruncise Domnul. Aaron şi-a aruncat toiagul înaintea lui Faraon şi înaintea slujitorilor lui şi a devenit şarpe. 11 Dar şi Faraon a chemat niște înţelepţi şi nişte vrăjitori; au făcut şi ei, magii Egiptului, la fel prin vrăjitoriile lor. 12 Fiecare şi-a aruncat toiagul şi s-au prefăcut în şerpi, dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor. 13 Inima lui Faraon s-a împietrit şi nu i-a ascultat, precum spusese Domnul.

Din vasta literatură produsă de sfântul Augustin nu putea lipsi desigur o exegeză amănunțită cu privire la toiagul lui Moise și semnificația lui simbolică. Știm că la rugul aprins, Moise, înspăimântat și auzind glasul Domnului, îi cere un semn lui Dumnezeu care să certifice misiunea lui de a scoate poporul lui Israel din robia Egiptului. Tradiția yahvistă, primul text, și tradiția sacerdotală, al doilea text, povestesc același lucru, minunea transformării toiagului în șarpe: prima are loc la rugul aprins înaintea lui Moise, a doua înaintea Faraonului.

 

1. Toiagul transformat în șarpe, în comentariile dinaintea lui Augustin

Primii comentatori creștini ai acestor texte au văzut în șarpe simbolul satanei și forțelor răului. Toiagul, dimpotrivă, este o figură a lui Cristos, moștenire iudaică, unde Mesia era numit uneori „toiagul” sau „sceptrul lui Dumnezeu” („Virga uirtutis, uirga oris tui. Le bâton du Christ dans le christianisme ancien”, în: Mélanges U. Fasola, Roma, Cite de Vatican, 1989).

Conflictul dintre Moise și Faraon devine imaginea confruntării dintre puterea lui Dumnezeu și forțele răului. Întâlnim această idee cu precădere la Irineu de Lyon și Iustin Filosoful. Irineu scrie: „Moise, ca să facă să apară o figură a lui Cristos, a aruncat toiagul pe pământ, pentru ca întrupându-se, să poată învinge și înghite orice răutate a egiptenilor care se ridica împotriva economiei lui Dumnezeu, iar pentru ca egiptenii înșiși să dea mărturie că degetul lui Dumnezeu este cel care lucrează pentru salvarea poporului, nicidecum fiul lui Iosif tâmplarul” (Irineu, Haer. 3, 21, 8 (SC 211, p. 422 & Iustin, Dial, 79, 4).

Origen vede în toiagul lui Moise o imagine a crucii prin care este învins prințul acestei lumi, sau învățătura creștină despre Cristos răstignit care învinge orice înțelepciune omenească (Origen, Hom. in Ex. 4, 6, SC 321, p 130 & Hom in Hier. 19, 12 (SC 238, p. 222). Aceeaşi temă, conflictul dintre puterea lui Dumnezeu și puterile malefice, este subliniată și de Origen. Paulin de Nola va merge pe aceeași linie (Paulin, N. carm. 26, 355-356, CSEL 30, 2, p. 259), dar și Quodvultetus, pentru care toiagul lui Moise, devorând șerpii vrăjitorilor din Egipt, reprezintă învățătura lui Cristos care învinge orice erezie. Irineu de Lyon acordă atenției și unui alt aspect de detaliu din text: odată aruncat la pământ toiagul se preschimbă în șarpe. Astfel el vede în acest detaliu o figură a lui Cristos întrupat care lucrează fiind înzestrat de Duhul lui Dumnezeu. În gândirea episcopului de Lyon, această simbolistică a toiagului lui Moise este în concordanță cu ramura ieșită din Iese (Irineu, Dem. 59, SC 62, p. 123-124), idee exprimată de altfel și în tratatul Despre Paște, a lui Ps. Hipolit romanul, care spune că toiagul prin care Moise și Aron au făcut semne în popor este „semnul puterii divine și sprijinul tăriei Cuvântului (…), toiagul peste care cele șapte duhuri sfinte ale lui Dumnezeu s-au coborât” (Ps. Hipolit, Pasc. 35, SC 27, p. 159).

Ilarie de Poitiers preia această tradiție a interpretării simbolice a toiagului lui Moise; toiagul îl simbolizează pe Cristos iar șarpele pe diavol. Episcopul de Poitiers însă aduce și ceva nou în această simbolistică: constatând că minunea este dublă, schimbarea toiagului în șarpe, și schimbarea inversă, șarpele în toiag, își pune întrebarea asupra semnificației: „Vine apoi, ca semn al credinței, schimbarea toiagului în șarpe și a șarpelui în toiag. Însă această dublă schimbare semnifică întărirea în credință, nicidecum o schimbare a ordinii naturale. Fiindcă toiagul semnificând puterea suverană, iar șarpele reprezentând diavolul, suntem îndreptățiți să credem în cel care, în vreme ce era Dumnezeu din veșnicie, era considerat ca fiind Belzebut, dându-i-se acest nume și considerându-l astfel, însă recunoscut, prin schimbarea învierii, drept Dumnezeul cel veșnic existând din veșnicie” (Ilarie, Myst. 31, SC 19b, p. 127). Toiagul este așadar un sceptru reprezentând puterea supremă a lui Dumnezeu, asimilat cu Isus Cristos, vector al acestei puteri pentru om; Isus este numit în Biblie Puterea lui Dumnezeu (cf. 1 Cor 1, 24). Toiagul schimbat în șarpe reamintește că Isus a fost considerat demon în timpul vieții pământești: „Isus a scos un diavol şi acesta era mut; îndată ce a ieșit diavolul, mutul a început să vorbească, iar mulțimile se mirau. Însă unii dintre ei spuneau: „Cu Belzebut, căpetenia diavolilor, îi scoate pe diavoli”… dacă Satana este dezbinat în el însuşi, cum va dura împărăţia lui? Voi ziceți că eu îi scot pe diavoli cu Belzebut. Dar dacă eu îi scot pe diavoli cu Belzebut, fiii voştri cu cine îi scot?” (Lc 11, 14-19). Ilarie nu spune explicit că schimbarea toiagului în șarpe figurează întruparea Domnului, însă putem deduce foarte limpede că această transformare are ceva de-a face cu kenoza, deoarece revenirea șarpelui sub forma inițială de toiag simbolizează învierea și manifestarea condiției divine a Fiului. Într-un alt text, toiagul care îi învinge pe magicienii Faraonului simbolizează pentru Ilarie crucea lui Cristos (Ilarie, Myst. 31, SC 19b, p. 130).

Ambroziu de Milano exprimă în mod explicit simbolul morții și învierii Domnului când explică textul cu toiagul/șarpe. În comentariul la psalmul 118, episcopul de Milano se străduiește să țină seama de cele două faze ale toiagului: toiag și șarpe / șarpe și toiag. „La porunca Domnului, Moise a aruncat toiagul la pământ și acesta a devenit șarpe, iar Moise a fugit de el; a apucat șarpele de coadă și acesta a redevenit toiag, totuși Moise nu recunoștea încă misterul prin care se arăta că Domnul Isus va coborî din ceruri, după ce s-ar fi golit de sine însuși, ar îndura chinurile crucii și, aruncat într-un mormânt, va învia conform profețiilor din Lege, redevenind șarpe în slava lui Dumnezeu și participând la puterea tronului divin. Să prinde așadar și noi coada șarpelui răstignit pentru a fi în măsură să cunoaștem efectul puterii lui divine” (Ambroziu, In Ps 118 ser. 3, 24, CSEL 62, p 55). Șarpele trântit la pământ simbolizează așadar venirea lui Cristos în trup, kenoza sa pătimirea sa și înmormântarea sa; revenirea șarpelui în stadiul de toiag simbolizează sceptrul împărătesc, puterea divină, învierea lui Cristos și natura sa divină.

Într-un text din De officiis, Ambroziu insistă mai mult asupra imaginii întrupării simbolizate în textul din Exod: „A aruncat toiagul și acesta a devenit șarpe care i-a înghițit pe ceilalți șerpi ai egiptenilor, semnificând astfel că Cuvântul se va face trup, că acest trup va anihila veninul șarpelui înverșunat prin tain spovezii și a iertării păcatelor. Toiagul este Cuvântul divin, împărătesc, plin de putere, emblema puterii. Toiagul devine șarpe deoarece cel care era Fiul lui Dumnezeu, născut din Dumnezeu Tatăl, s-a făcut om, născut din Fecioară. Înălțat pe cruce ca șarpele a adus ca un medicament peste rănile omenirii. De aceea însuși Domnul spune: Precum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot la fel și Fiul omului trebuie să fie înălțat (In 3, 14)” (Ambroziu, De officiis 3, 15, 94). Episcopul de Milano face aluzie aici la prima minune, schimbarea toiagului în șarpe. Toiagul simbolizează Cuvântul mai mult decât puterea, iar acest Cuvânt este „drept” sau „just”, conform Ps 44, 7: „Sceptrul dreptății este sceptrul domniei tale”. Toiagul aruncat la pământ devine simbolul întrupării, iar paralela cu textul din Numeri 21, 9 – șarpele de aramă, un alt text în care intervine șarpele și lemnul – ne conduce explicit la sacrificiul crucii lui Cristos.

Grigore de Elvira interpretează în același sens cu Ambroziu textul biblic. El merge până acolo încât asociază imaginea lui Cristos-Căpetenie distrugător al șerpilor magilor din Egipt. Scrie: „Simbolul toiagului lui Moise este acela al lui Cristos care i-a înghițit pe ceilalți șerpi, deveniți astfel în urma magiei egiptenilor asupra bastoanelor lor, iar, odată luat de coadă, redevine toiag. Păcatul nu putea fi înghițit plecând de la păcat (cf. Rm 8, 9 VL), ci doar prin toiag, adică prin puterea divină. Prin această putere a fost învins diavolul într-un trup uman care purta în el imaginea șarpelui ispititor. Astfel puterea divină înghite în ea orice putere a șarpelui, care este diavolul, și, datorită unei noi transformări, revine la aspectul său original după ce a distrus păcatul de la rădăcină” (Grigore, I. in Ct. 4, 27, CC 69, p. 206). Accentul este pus, ca la Ambroziu, pe întruparea Cuvântului – schimbarea în toiag – drept condiție a victoriei asupra răului – înghițirea șerpilor de toiagul-șarpe, Fiul lui Dumnezeu cu dubla natură. Într-un alt context asemănător, în tratatul Despre Solomon, Grigore exprimă aceleași idei. După ce a citat Rm 8, 3: peccatum de peccato damnauit – în vederea păcatului, a condamnat păcatul în trupul său, și 2 Cor 5, 21: cel care nu era păcătos, l-a făcut păcat pentru noi, Grigore scrie: „Pentru același motiv Moise, în pustiu a înălțat pe un stâlp un șarpe de aramă, acesta fiind simbolul trupului lui Cristos înălțat pe cruce, pentru ca oricine îl va privi să nu piară; prin încălcare poruncii divine, trupul omului a devenit posesia șarpelui. De aceea, în alt loc, Moise a aruncat la pământ toiagul său care a luat înfățișarea și trupul unui șarpe. Asta s-a întâmplat deoarece acest toiag era simbolul trupului lui Cristos care va înghiți orice putere egipteană prefigurată de șerpii înghițiți de toiagul-șarpe al lui Moise” (Grigore, I. Solom. 7, 16 (CC 69, p. 256). Așadar, pentru episcopul de Elvira, care asemenea lui Ambroziu recurge la paralela dintre toiagul-șarpe și șarpele de aramă înălțat pe un stâlp de Moise, șarpele nu este simbolul morții, ci al păcatului; în acest sens, Cristos, care a sumat păcatul nostru pe cruce, poate fi numit șarpe, deoarece omul, creat după chipul lui Dumnezeu, poartă, de la căderea sa în păcat, imaginea șarpelui cărui i s-a supus de bună voie, devenind astfel sclavul păcatului, și prin consecință, al morții.

La Părinții greci, Grigore de Nyssa și Chiril al Alexandriei, toiagul-șarpe este simbolul întrupării. Însă ei nu merg până acolo încât să vadă în revenirea șarpelui la statutul de toiag simbolul învierii. Doar Grigore de Nyssa spune timid că cel care pentru noi s-a făcut toiag redevine toiag pentru a-i pedepsi pe cei vinovați; Chiril spune cam același lucru: pentru el toiagul redevine toiag pentru întărirea puterii divine și credinței celor ce cred în Cristos (Grigore NYSSA. Mos. 2, 31-34 (SC  1, p. 124-127) ; Chiril de Alexandria. A glaph. Gen.  2 (PG  69, 469-471). Faptul că Epifan de Salamina, Ancor. 96, GCS, p. 117, face apel la Ex 4, 2-4, ca argument în favoarea învierii, reprezintă dovada atot-puterniciei divine, în măsură să transforme natura lucrurilor, deci și a trupului muritor, material, într-un trup înviat, spiritual). Toiagul-șarpe ca simbol al întrupării și al învierii pare a fi o creație teologică occidentală.

 

2. Toiagul-șarpe în exegeza sfântului Augustin

Augustin revine de mai multe ori asupra acestui episod. În toiagul lui Moise transformat în șarpe, apoi redevenit la natura lui primară, episcopul de Hipona vede simbolul morții șl al învierii; el va contribui substanțial la îmbogățirea acestui simbol în teologia posterioară.

Pentru prima dată imagina toiagului lui Moise apare în Contra Faust, lucrare scrisă între anii 397-400: „Cristos însuși îmi face semn în toiagul lui Moise: devenit șarpe pe pământ, a fost simbolul morții lui, moarte venită în lume prin șarpe. Însă, – faptul că el a fost prins de coadă simbolizează acest lucru –, mai târziu, după ce a împlinit toate, la finalul lucrării lui, Cristos a redevenit prin înviere ceea ce era mai înainte; deci, după ce moartea a fost distrusă datorită restaurării vieții, nu mai apare nimic din acel șarpe. Tot la fel și noi, care suntem trupul său, trăind în această condiție muritoare, timpul ne va conduce spre moarte; însă, la consumarea veacurilor, coada timpului, pentru a spune așa, va fi prinsă, pentru ca nu cumva să mai scape printre degetele mâinii, de puterea Judecătorului suprem; când ultimul dușman, moartea, va fi distrus (cf. 1 Cor 15, 26), vom învia și vom fi în mâna lui Dumnezeu toiagul / sceptrul domniei lui (cf. Ps 44, 7) (Augustin, C. Faust. 12, 28, CSEL 25, p. 356). În acest comentariu al textului din Ex 7, 8-12, șarpele este simbolul timpului, imagine scurgerii timpului așa cum șarpele lunecă printre degetele celui care încearcă să-l prindă; în filigran se poate întrezări șarpele de la origini, cauza morții omului. Toiagul transformat în șarpe și invers este figura morții și învierii lui Cristos, nu a întrupării. Augustin analizează alte două detalii ale textului: coada șarpelui, simbolul sfârșitului veacurilor, și mâna lui Moise, simbolul puterii lui Dumnezeu, Judecătorul timpului escatologic. Un alt lucru nou apare aici, simbolul șarpelui-toiag nu se aplică doar lui Cristos, ci și omului, mădular al trupului lui Cristos; șarpele devenit toiag este o prefigurare a învierii și restaurării omenirii la învierea finală, escatologică.

În cartea a treia din tratatul De Trinitate, scrisă în jurul anului 400, Augustin reia această temă făcând o paralelă cu episodul șarpelui de bronz. „Prin șarpe trebuie să înțelegem moartea, care a intervenit în Paradisul pământesc din cauza șarpelui, conform acestei figuri de stil care desemnează efectul prin cauză. Toiagul preschimbat în șarpe este așadar Cristos în moartea sa, iar șarpele redevenit toiag este Cristos în învierea sa, Cristos total, cu Trupul său, care este Biserica, așa cum va fi la sfârşitul veacurilor, acesta fiind simbolizat de coada șarpelui pe care Moise o prinde pentru ca el să redevină toiag. Șerpii magicienilor, simbolul morților din lume, nu vor putea învia în Cristos decât dacă vor crede în el și vor intra în Trupul său, dacă nu vor fi înghițiți de El, pentru a spune așa” (De Trinitate 3, 10, 20, BA 15, p. 314-315). În acest text, Ex 4, 4-6 și Ex 7, 8-12 sunt văzute în suprapunere. Dacă exegeza cristologică a toiagului-șarpe rămâne, este analizată rapid. Augustin insistă de această dată pe o interpretare eclezială: „Christus in resurrectionem totus cum corpore suo, quod est Ecclesia”. Șarpele lui Moise fiind Trupul lui Cristos, șerpii magicienilor devin în sens opus o figură a morților spirituale, care sunt necredincioșii; șarpele Cristos îi înghite, adică în asimilă și deci, în el, redevin toiag, adică vor învia; încorporarea în Biserică, prin credință, este condiția necesară pentru tot omul. Dacă în Contra Faustum domina tema toiagului transformat în șarpe, deci tema condiției noastre muritoare, în De Trinitate figura șarpelui de bronz asumă această semnificație, fiind pusă în valoare mai multe figura învierii conținută în imaginea șarpelui redevenit toiag.

Sermon 6, datând din jurul anilor 408-411, consacrat în întregime episodului rugului aprins, comentează pe larg semnele pe care Dumnezeu i le dă lui Moise la muntele Horeb. „Toiagul simbolizează domnia, șarpele, condiția muritoare. Șarpele este cel care l-a făcut pe om să guste moartea. Domnul a voit să asume această moarte. Așadar, toiagul aruncat pe pământ ia forma șarpelui pentru ca Împărăția lui Dumnezeu, adică Cristos Isus, a venit pe pământ. El a îmbrăcat condiția noastră muritoare, pe care a și înălțat-o pe cruce. Iar voi știți că, în timp ce poporul din vechime călătorea prin pustiu, popor cu mintea grea și orgolios, murmura împotriva lui Dumnezeu, șerpi veninoși s-au abătut asupra lor și îi mușca, toți căzând pradă mușcăturilor. În milostivirea sa, Dumnezeu le-a dat și remediul care aducea vindecarea pentru viața prezentă, însă prevestea Înțelepciunea ce va veni. Dumnezeu i-a zis lui Moise: Înalță pe un stâlp un șarpe din bronz în mijlocul pustiului și spune poporului că tot omul care a fost mușcat de șerpi să contemple acel șarpe. Iar oamenii mușcați de șerpii veninoși îl contemplau pe șarpele de bronz și era vindecaţi. domnul confirmă acest semn în Evanghelie, atunci când, în dialogul său cu Nicodim, spune: La fel cum Moise a înălțat șarpele în pustiu, tot la fel trebuie ca Fiul omului să fie înălțat, pentru ca toți cei care cred în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică (In 3, 14-15). Adică, toți cei care au fost mușcați de șerpi, care sunt păcatele noastre, contemplându-l pe Cristos, vor redobândi sănătatea prin iertarea păcatelor. Așadar, frații mei, această condiție muritoare care a fost asumată de Domnul trebuie să fie numaidecât soarta Bisericii, Trupul său, al cărei Cap, în ceruri, este El însuși. astfel, Biserica cunoaște condiția muritoare care i-a fost dată prin șiretenia diavolului. Moartea se datorează primului păcat al oamenilor, însă apoi, datorită lui Isus Cristos Domnul, vom redobândi viața veșnică. Dar când va reveni Biserica la viață și când va reveni la stadiu Împărăției? La sfârșitul veacurilor. Acesta este motivul pentru care Moise a ținut de coadă șarpele, adică la sfârșitul veacurilor, pentru a-l readuce pe om la stadiul său inițial” (Sermon 6, 7, CCL 41, p. 65). În această omilie, tipologia șarpelui-toiag și cea a șarpelui de bronz nu mai sunt suprapuse, ci sunt amestecate. Cele două figuri simbolizează condiția umană păcătoasă asumată de Cristos pentru mântuirea noastră, însă Augustin merge și mai departe pentru a spune că șarpele de bronz reprezintă în special moartea Domnului din cauza păcatului omului, iar toiagul care, aruncat pe pământ, se transformă în șarpe, este mai degrabă simbolul întrupării. Toiagul aruncat la pământ este puterea împărătească a lui Dumnezeu întrupat în Isus Cristos, care vine la oameni asumând condiția lor muritoare, adică devenind șarpe. Interpretarea toiagului care devin șarpe este cristologică; în revanșă, interpretarea șarpelui care se transformă în toiag este eclezială și nu mai este o figură a învierii lui Cristos. Augustin pune așadar accentul pe restaurarea finală a condiției omului: viața veșnică, dăruită omului la sfârșitul veacurilor – simbolul cozii șarpelui lui Moise.

Sermon 8, predică ținută la Cartagina în anul 411 despre minunile înfăptuite de Moise înaintea Faraonului, comentează textul biblic din Ex 7, 8-12. „…Spun pe scurt că toiagul simbolizează împărăția lui Dumnezeu, iar această Împărăție este deci poporul lui Dumnezeu. Șarpele simbolizează timpul și condiția muritoare, deoarece prin șarpe a venit moartea. Căzând, să spunem așa din mâna lui Dumnezeu pe pământ, oamenii au devenit muritori. Astfel, toiagul aruncat pe pământ de Moise a devenit șarpe. Magicienii Faraonului au făcut la fel; aruncați la pământ, toiagurile lor au devenit șerpi. Însă șarpele lui Moise, adică toiagul său, i-a înghiţit pe ceilalți șerpi ai magicienilor. Atunci, prins de coadă, redevine toiag așa cum era mai înainte și stăpânirea a revenit în mâna sa. Toiagurile magicienilor sunt popoarele necredincioase. Totuși, aceste popoare necredincioase, învinse de numele lui Cristos, sunt, pentru a spune așa, înghițite de șarpele lui Moise când vin în Trupul lui Cristos, și aceasta până atunci când, ca Împărăție a lui Dumnezeu, ne vom reîntoarce în mâna lui Dumnezeu, iar acest lucru se va întâmpla la sfârșitul acestui veac muritor, aceasta fiind semnificația cozii șarpelui” (Sermon 8, 3, CCL 41, p. 81). Vedem că și aici toiagul este simbolul Împărăției lui Dumnezeu, care este Biserica. Însă aici, toiagul baston nu este doar prefigurarea întrupării, ci imaginea căderii în păcat, care este cauza întrupării Cuvântului; iar imaginea toiagului aruncat la pământ de Moise nu mai este aplicat doar lui Cristos, ci întregii omeniri căzute în păcat. Șarpele revenit la stadiul inițial de toiag este simbolul omenirii muritoare care redevine Împărăție a lui Dumnezeu la sfârșitul veacurilor, în mâna lui Dumnezeu – simbolul cozii șarpelui, figură a timpului și a mortalității. Șarpele lui Moise care îi înghite pe ceilalți șerpi ai magicienilor egipteni: toiagurile magicienilor sunt popoli impiorum, o colectivitate deci, nu indivizi. În acest text, interpretarea cristologică este micșorată în profitul unei interpretări ecleziologice.

Comentând textul din Ps 73, 2: „Adu-ţi aminte de adunarea ta, pe care ai câștigat-o odinioară, de tribul pe care l-ai răscumpărat ca moştenire a ta, de Muntele Sionului, pe care [ţi-ai stabilit] locuința!”, Augustin revine încă o dată, în timpul postului mare din 412, asupra minunilor înfăptuite de Moise cu toiagul său; „Ce înseamnă asta? Căci aceste lucruri nu s-au petrecut în zadar. Să întrebăm așadar Scripturile Divine. Ce i-a inspirat șarpele omului? Moartea. Deci moarte vine de la șarpe. Dacă moartea vine de la șarpe, toiagul preschimbat în șarpe este Cristos în moartea sa. De aceea, atunci când poporul din vechime peregrina prin pustiu și fusese mușcat de șerpi veninoși, Domnul i-a poruncit lui Moise să ridice un șarpe de bronz pe un stâlp în pustiu și să le spună oamenilor că cel care a fost mușcat de șerpi va fi vindecat privind spre șarpele de bronz. Și așa s-au petrecut lucrurile. Astfel, oamenii care erau mușcați de șerpi erau vindecați de venin privind spre șarpele de bronz. A fi vindecat de mușcătura șarpelui, ce mare mister! Ce înseamnă asta, a fi vindecat de șarpe privind spre șarpe? A fi salvat din moarte crezând într-un mort. Totuși, Moise este cuprins de frică și fuge. Ce înseamnă această fugă a lui Moise dinaintea șarpelui? Ce altceva, fraților, dacă nu aceste eveniment povestit de evanghelistul care ne spune: Cristos a murit, iar discipolii său au fost cuprinși de frică și au luat-o la fugă spre speranța în care trăiseră mai înainte. Însă ce spune textul? „Prinde-l de coadă”. Ce înseamnă această coadă? Prinde-l prin spate. Înseamnă același lucru cu textul care spune: „Mă vei vedea din spate” (Ex 33, 23). Mai întâi toiagul a devenit șarpe, însă prins de coadă, șarpele redevine toiag. Mai întâi Cristos a fost supus morții; apoi a înviat. În coada șarpelui trebuie să vedem simbolul sfârșitului veacului acestuia, căci aceasta este condiția muritoare acum în Biserică: unii trăiesc, alții mor de moarte, căci prin șarpe moartea a fost semănată în lume. Însă la sfârșitul veacului acestuia – la coadă, pentru a spune așa – ne vom reîntoarce în mâna lui Dumnezeu și vom deveni pentru totdeauna Împărăția lui Dumnezeu, pentru ca să se împlinească acest text al Scripturii: „Ai răscumpărat toiagul / sceptrul moștenirii tale” (Com. Ps 73, 5, CCL 39, p. 1008). Avem aici sinteza interpretării augustiniene a textelor biblice din cartea Exodului. Pe de o parte, avem o exegeză cristologică, afirmată clar: episodul biblic se aplică mai întâi lui Cristos, întrupat, mort și înviat. Astfel, fuga lui Moise dinaintea toiagului schimbat în șarpe devine prevestirea abandonului discipolilor lui Cristos în momentele pătimirii. Iar porunca dată lui Moise, „Prinde-l de coadă”, se referă tot la Cristos: a lua șarpele de coadă înseamnă a înțelege ceea ce este în spate, ca în Ex 33, 23, unde Moise îl vede pe Dumnezeu din spate. Textul lui Augustin este un pic enigmatic aici. Nu explică în detaliu aici, ceea ce face în alte locuri, ceea ce înseamnă a-l vedea pe Dumnezeu din spate, decât poate a-l vedea prin prisma întrupării, în enigmă. Așadar, această expresie, nu toiagul aruncat la pământ, devine simbol purtător al temei întrupării.

Aplicare simbolului toiagului-șarpe Bisericii rămâne însă prezentă. Pare să se juxtapună interpretării cristologice, fără să ne dăm seama totuși de ce. Citind cu atenți întreaga omilie, deslușim învățătura lui Augustin despre Biserică drept Trup al lui Cristos. Episcopul revine asupra textului din Ex 7, 8-12 atunci când comentează Ps 73, 14, unde LXX vorbește despre dragonul învins și dat ca hrană. Dragonul este corpus diaboli – adoratorii diavolului devin trupul său, la fel cum adoratorii lui Cristos formează Trupul său – iar acest trup al diavolului pe măsură ce mădularele sale trec de partea lui Cristos, adică sunt înghițite de Trupul lui Cristos. Înghițite așa cum vițelul de aur a fost redus în praf iar Moise îl dă evreilor spre a-l înghiți:

„Poporul a văzut că Moise întârzie să coboare de pe munte, s-a adunat în jurul lui Aaron şi i-a zis: ,,Scoală-te, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci lui Moise, omul care ne-a scos din țara Egiptului, nu ştim ce i s-a întâmplat”. Aaron le-a zis: ,,Scoateți cerceii de aur din urechile soțiilor, fiilor şi fiicelor voastre şi aduceți-i la mine!”. Şi tot poporul şi-a scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus la Aaron. El i-a luat din mâinile lor, i-a turnat într-un tipar şi a făcut un vițel turnat. Şi ei au zis: ,,Acesta este dumnezeul tău, Israel, care te-a scos din țara Egiptului”. Când a văzut Aaron, a zidit un altar înaintea lor şi a strigat: ,,Mâine va fi sărbătoare în cinstea Domnului!”. A doua zi s-au sculat dis-de-dimineață şi au adus arderi de tot şi jertfe de împăcare. Poporul s-a așezat să mănânce şi să bea; apoi s-au sculat să joace. Domnul i-a zis lui Moise: „Coboară, căci poporul tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului, s-a pervertit! S-au abătut repede de la calea pe care le-o poruncisem; şi-au făcut un vițel turnat, s-au închinat înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: «Acesta este dumnezeul tău, Israel, care te-a scos din țara Egiptului»”. Domnul i-a zis lui Moise: ,,Văd că poporul acesta este un popor încăpățânat. Acum, lasă-mă; mânia mea se va aprinde împotriva lor şi-i va mistui; dar pe tine te voi face un popor mare”. Moise l-a înduplecat pe Domnul Dumnezeul său, zicând: ,,Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia ta împotriva poporului tău pe care l-ai scos din țara Egiptului cu putere mare şi cu braț puternic? Pentru ce să zică egiptenii: «Cu răutate i-a scos, ca să-i ucidă printre munți şi ca să-i șteargă de pe faţa pământului?». Potolește-ţi aprinderea mâniei şi iartă răutatea poporului tău! Adu-ţi aminte de Abraham, de Isaac şi de Israel, slujitorii tăi, cărora le-ai spus, jurându-te pe tine însuți: «Voi înmulți descendența voastră ca stelele cerului şi voi da urmașilor voştri toată țara aceasta, de care am vorbit; şi ei o vor stăpâni pentru totdeauna»!”. Domnul a iertat răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului său. Moise s-a întors şi a coborât de pe munte cu cele două table ale mărturiei în mână. Tablele erau scrise pe ambele părți, pe o parte şi pe alta. Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu şi scrisul era scrisul lui Dumnezeu, gravat pe table. Iosue a auzit glasul poporului care striga şi i-a zis lui Moise: ,,Este un strigăt de bătălie în tabără”. [Moise] a zis: ,,Nu este sunet de cântec de victorie, nici sunet de cântec de înfrângere, ci eu aud un sunet de cântare”. Când s-a apropiat de tabără, [Moise] a văzut vițelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână şi le-a sfărâmat de poalele muntelui. A luat vițelul pe care-l făcuseră şi l-a ars în foc; l-a măcinat până când a devenit praf; a presărat praful pe apă şi a dat-o fiilor lui Israel s-o bea” (Ex 32, 1-20).

Tot despre a înghiți este vorba și în textul din Fap 10, 13, când Domnul îi spune lui Petru să mănânce din toate animalele necurate apărute în timpul vedeniei de la Iope; la fel este vorba despre înghițit și în acest text din Ex 7, 8-12: „Trebuia, fără îndoială, ca trupul care aparținea diavolului să treacă, prin credință, în Trupul lui Cristos. Diavolul a fost nimicit când și-a pierdut mădularele. Aceasta este realitatea prevestită prin șarpele lui Moise. Magicienii au făcut ca el și, aruncând toiegele la pământ, s-au transformat în șerpi, însă șarpele lui Moise a înghițit toate toiegele magicienilor” (Com. Ps 73, 5, CCL 39, p. 1015). Interpretarea este asemănătoare cu cea din De Trinitate și din Sermon 8; noutatea ar fi doar aceea că, Augustin, în acea vreme, lucrând la Cetatea lui Dumnezeu, expresia capătă o încărcătură tyconiană (Tyconius este un autor creștin din sec. al IV-lea, de tendință donatistă, care a lăsat o metodă hermeneutică biblică, așa numitele Reguli hermeneutice, din care se va inspira Augustin și majoritatea Părinților Bisericii de limbă latină), șerpii magicienilor devenind corpus diaboli care se opuneau șarpelui care este Corpus Christi.

Așadar, nu putem decât să constatăm cât de mult a îmbogățit Augustin interpretarea textelor din Exod cu privire la toiagul-șarpe. Șarpele este simbolul mai degrabă al mortalității decât al păcatului și al răului, după cum am văzut că era cazul la Irineu, Ilarie și Grigore de Elvira. Augustin pune în paralel textul din Ex 4, 2-4 cu episodul șarpelui din bronz. A-l prinde de coadă pe șarpe înseamnă a adera la credința în Cristos și a deveni mădular al Trupului său. Probabil această interpretare, Augustin o ține de la Ambroziu, care scrie: „Să-l prindem așadar și noi de coadă pe acest șarpe răstignit, pentru ca și noi să experimentăm puterea lui divină” (Com. Ps 118), și stabilește o paralelă între Moise prinzând de coadă șarpele și femeia care i-a cuprins picioarele lui Isus pentru a le unde cu parfum frumos mirositor: picioarele, precum coada, indică extremități. la Ambroziu, Moise fuge dinaintea șarpelui fiindcă nu a recunoscut în el misterul lui Cristos, el neputând să facă acest lucru fără ca însuși Domnul să-i deschidă ochii și doar atunci când a apucat șarpele de coadă i s-a deschis gura pentru a-l predica pe Cristos (Com. Ps 118, hom. 3, 24, CSEL 62, p. 55). Acest detaliu poate să-i fi sugerat lui Augustin apropiere dintre fuga lui Moise și cea a discipolilor în momentele pătimirii. Gura lor nu se deschide decât după înviere și Cincizecime. Toate acestea lasă să se întrevadă clar o influență majoră a lui Ambroziu asupra exegezei augustiniene a toiagului-șarpe. Cu toate acestea, sub condeiul lui Augustin, episodul biblic devine o parabolă a căderii omului și a restaurării lui în condiția de fiu al lui Dumnezeu. O interpretare eclezială dublează interpretarea cristologică a primilor Sfinți Părinți. conform unui principiu de exegeză deseori invocat de Augustin, dacă toiagul îl simbolizează pe Cristos, nu este doar Cristos cel întrupat în trecut, ci Cristos Total, Trupul său care-și desfășoară existența în întreaga istorie. Omenirea întreagă a căzut din mâinile lui Dumnezeu în momentul păcatului proto-părinților noștri, cum s-a întâmplat cu toiagul căzut din mâinile lui Moise, și astfel a devenit muritoare. Reînvigorată de mâna lui Dumnezeu redevine toiag, sceptru și Împărăție a lui Dumnezeu, după ce mai întâi au fost înghițite toate celelalte toiaguri-șerpi ale magicienilor, adică după ce necredincioșii au venit la credință. Este o temă specific augustiniană, precum și tema legată de interpretarea cozii șarpelui ca simbol al sfârșitului veacurilor. Grigore cel Mare se inspiră din exegeza lui Augustin și în același timp aduce un sens diferit, deoarece în opinia lui episodul biblic este un simbol al sorții poporului evreu nu al întregului neam omenesc. Grigore de Nyssa și Chiril de Alexandria înaintează exegeza cu privire la simbolul întrupării Cuvântului, însă ignoră toată această interpretare eclezială întâlnită la Augustin și care pare să nu se fi dezvoltat în Occident.

Episcopul de Hipona dă dovadă de creativitate în materie de exegeză, folosind totuși teme arhaice, precum Cristos-toiag, pe care le-a primit de la înaintașii lui. Cu Augustin, exegeza tipologică a textului a atins culmi. Isidor de Sevilia, fascinat de simbolistica lui Augustin, când va scrie Întrebări despre Geneză nu va face decât să compună un puzzle de texte preluate din Contra Faust și din Comentariul la Ps 73 al sfântului Augustin.

 

Simpla „”bâtă de păstor”” cu puteri divine: Toiagul lui Moise

de Carmen Ciripoiu

Dacă Hristos reprezintă prezentul, necuprinsul, care nu-și pierde niciodată prospețimea, Moise, cel mai mare profet al Vechiului Testament, rămâne trecutul și Legea venită de la Dumnezeu prin el, omul, al cărui simplu toiag i-a eliberat pe fiii lui Israel din robie.

„Vei scoate poporul meu din pământul Egiptului”

De ce a fost ales tocmai Moise, un egiptean crescut la curtea împăratului Egiptului, să-I ducă mai departe Cuvântul? Pentru că întrunea toate calitățile să ajungă „părintele profeților care l-au precedat și care l-au urmat”. Sau, după cum scrie în Deuteronom: „De atunci nu s-a mai ridicat în Israel prooroc asemenea lui Moise pe care Dumnezeu să-l fi cunoscut față către față”. Se spune că atunci când Hristos ți se arată, Îi dai slavă. Apoi, între tine și El se așterne tăcerea. O tăcere plină de lumină. Același lucru l-a simțit și Moise când, în întinderea aridă a Munților Sinai, pe când era un biet păstor care îngrijea de caprele socrului său, Ietro, a auzit pentru prima dată glasul Celui de Sus. De la izgonirea lui Adam, Vocea Domnului nu mai răsunase pe acel pământ. Dar Moise a auzit-o clar, venind din focul ce răzbătea dintr-un tufiș al deșertului sub forma unui rug ce ardea continuu, fără să se mistuie: „Să nu te apropii aici. Scoate-ţi încălţămintele din picioarele tale, că locul pe care stai tu este pământ sfânt”. (…) „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob. Am văzut chinuirea poporului Meu din Egipt şi strigarea lor am auzit. Că ştiu durerea lor şi M-am pogorât să-i scot pe ei din mâna Egiptului, să-i iau din pământul acela şi să-i duc pe ei în pământul cel bun, în pământul în care curge lapte şi miere. Iar tu vino ca să te trimit la faraon, la împăratul Egiptului, şi vei scoate pe poporul Meu, pe fiii lui Israel din pământul Egiptului”. Iar la întrebarea lui Moise, „Cine să le spun că m-a trimis?”, Dumnezeu dă un unic răspuns: „Eu sunt Cel ce sunt”.

Cuvântul trebuie ascultat…

Atunci au început istoria poporului ales și una dintre călătoriile care aveau să schimbe lumea din temelii. O călătorie istovitoare pe care Moise a făcut-o avându-L pe Dumnezeu în adâncul inimii. Dar cum să-i îmblânzească inima un biet păstor marelui faraon să-i lase poporul pentru a aduce jertfă Domnului în pustie? Tot Domnul a ales, transformând simpla sa bâtă de păstor într-un simbol al autorității divine. Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag”. Domnul i-a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe. Moise fugea de el. Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna şi apucă-l de coadă.” El a întins mâna şi l-a apucat; şi şarpele s-a prefăcut iarăşi într-un toiag. „Iată ce vei face ca să creadă că ţi s-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor lor, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”, i-a zis Domnul. Toiagul căpătase un alt trup, o altă fire și i-a amintit lui Moise că Dumnezeu era mereu cu el, că toate lucrurile sunt cu putința celui care crede și că întotdeauna Domnul dezleagă viața cea nouă prin puterea Lui. Așa s-a prezentat Moise în fața faraonului: cu sfântul său toiag, pe care, aruncându-l la pământ, s-a prefăcut în șarpe. Dar mai tare s-a împietrit inima faraonului care n-a vrut să dea ascultare poruncii Domnului. Atunci, Cel de Sus a aruncat, prin Moise, zece pedepse asupra pământului Egiptului.

Doar Dumnezeul lui Israel are dreptul să judece

La cea dintâi pedeapsă, Moise a luat toiagul său și a lovit apa râului faraonului și „s-a prefăcut toată apa râului în sânge şi peştii cei din râu au murit şi s-a împuţit râul şi nu puteau egiptenii să bea apă din el”. Când Dumnezeul lui Israel a hotărât a doua pedeapsă, Moise a întins mâna spre apele Egiptului și a scos broaște „care au intrat prin case şi prin odăile cele de culcat, pe aşternuturi şi în casele slugilor lor, ale poporului lor, în aluat şi în cuptor, la împărat, la slugile lui”. Dar inima faraonului tot nu putea fi mișcată. Atunci, Domnul a trimis a treia urgie: țânțarii, „care i-au înţepat pe oameni şi pe dobitoace şi au intrat la faraon, în casele lui şi la robii lui, şi tot nisipul era plin de muşiţă în tot pământul Egiptului”. Dacă a patra pedeapsă a constat în muștele câinești, a cincea urgie a adus moartea în toate animalele de pe pământul Egiptului. Deși era îngrozit, faraonul nu s-a lăsat înduplecat. Atunci, Domnul și-a arătat pentru a șasea oară mânia, prin bubele cu puroi care se iveau la oameni și la dobitoace. Nici această palmă nu l-a speriat pe împăratul Egiptului. Dumnezeul lui Israel s-a supărat și mai tare și a aruncat grindină și foc arzător cu piatră, ucigând totul în cale, „de la om până la dobitoc”. Dacă cea de-a opta pedeapsă a constat în lăcustele și omizile care au mâncat tot rodul pământului, la cea de-a noua palmă dată de Domnul, timp de trei zile, întunericul s-a așternut peste tot pământul Egiptului, „întuneric pe care nu putea focul să-l lumineze”. Niciuna dintre aceste pedepse nu a vătămat vreun evreu, ci numai pe egipteni, pentru neascultarea poruncilor Domnului. Ultima pedeapsă, a zecea și cea de pe urmă, a fost cea mai cumplită: moartea celor întâi născuți ai Egiptului, printre care și pruncul faraonului. Prea grea pedeapsă chiar și pentru împăratul egiptenilor, care, cu inima sfâșiată de durere, l-a chemat în toiul nopții pe Moise și i-a slobozit poporul: „Sculaţi-vă şi ieşiţi din mijlocul poporului meu; şi voi, şi fiii lui Israel şi duceţi-vă de-i faceţi slujbă Domnului Dumnezeului vostru precum aţi zis. Luaţi-vă şi turmele şi cirezile şi duceţi-vă! Binecuvântaţi-mă şi pe mine!”. Și astfel s-a împlinit cuvântul Domnului.

Biserica închinată dreptului prooroc

Potrivit tradiției iudaice, Nebo este muntele pe care Moise a privit spre Pământul Făgăduinței, spre Țara Sfântă, unde nu i-a fost îngăduit să pășească. Această legătură a muntelui cu marele prooroc a făcut ca locul să devină un important centru de pelerinaj. Tot aici au fost descoperite rămășițele unei vechi biserici creștine, iar deasupra acestora a fost înălțată o biserică închinată lui Moise. Pe vârful muntelui, într-o margine a platoului, se află o modernă sculptură, lucrată de un artist italian, care înfățișează „Toiagul lui Moise”. La baza acestuia se află scrise cuvintele Mântuitorului: „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa trebuie să se înalțe Fiul Omului” (Ioan 3, 14).

Înflorirea toiagul lui Aaron

Următorul Holocaust, în America? (Times of Israel)The Times of Israel a publicat noul meu articol “Următorul Holocaust, în America?”

 

Toiagul lui Moise sau Un alt trup, o altă fire (Exod 4:1-5)

Posted   Florin

 

„ÎN CER ŞI PE PĂMÂNT TOATE CÂTE EL A VOIT A FĂCUT!” (PS. 116,3). FENOMENOLOGIA MINUNII ÎN TRADIŢIA VETERO-TESTAMENTARĂ

 

Chemarea lucrătorilor Domnului

 H. L. Heijkoop

În înţelesul cel mai larg al cuvântului, tot ce primeşte un credincios este un dar al harului. Dar, în general vorbind, Scriptura limtează expresia aceasta la darurile care fac dintr-un credincios, un slujitor al lui Hristos. În 1. Corinteni 12 sunt menţionate multe daruri, care în 1. Corinteni 14:22 sunt subîmpărţite în două grupe: întâi cele care sunt un semn pentru necredincioşi şi în al doilea rând cele care sunt pentru credincioşi.Dumnezeu a dat pe cele dintâi ca podoabă Adunării, pentru ca cei necredincioşi să poată vedea că El recunoaşte Adunarea ca mărturie a Lui. Găsim principiul acesta peste tot în Scriptură. Când Dumnezeu dă o mărturie nouă, El îngăduie să se facă minuni şi semne, pentru ca să se arate faptul că mărturia aceasta este recunoscută de El. În felul acesta vedem semne pline de putere la Moise şi la Ilie. Şi în Marcu 16:20 se spune: „Iar ei au plecat şi au predicat pretutindeni, Domnul lucrând împreună cu ei şi întărind cuvântul prin semnele care-i însoţeau“, întocmai cum fusese promis de Domnul Isus în versetul de mai înainte.Odată ce mărturia este stabilită şi recunoscută ca mărturie a lui Dumnezeu, semnele acestea nu mai sunt necesare. Însă omul totdeauna a stricat ce i-a încredinţat Dumnezeu. Şi Dumnezeu n-a mai putut recunoaşte public pe un Israel apostat, ca mărturie a Sa, ca să-i dea ca podoabă semne ale puterii Sale. Pentru aceste două motive nu mai găsim minuni prin Isaia, Ieremia, Ezechiel şi ceilalţi profeţi ai Vechiului Testament. Şi ar putea Dumnezeu să recunoască public creştinătatea, în decăderea şi apostazia ei, o ruină a ceea ce a fost odată, ca mărturie, împodobind-o cu semne pentru cei necredincioşi?

 

Orice ar putea dispărea, totuşi Dumnezeu niciodată nu părăseşte pe poporul Său pe pământ. Chiar în zilele de cea mai adâncă decădere şi de cea mai mare apostazie, Dumnezeu a dat lui Israel pe profeţii Săi. Şi în Efeseni 4 , darurile  pe care Domnul Isus le dă Adunării Sale pentru zidirea Trupului lui Hristos, se spune că vor rămâne „până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Hristos“, deci până ce Adunarea va fi în slavă.

Efeseni 4 menţionează apostoli, profeţi, evanghelişti, păstori şi învăţători. Lucrarea apostolilor şi profeţilor este menţionată în capitolele 3.1-12 şi 2.20. Ei au pus temelia Adunării. Nu numai conţinutul de bază al creştinismului a fost cunoscut prin ei (capitolul 3.6), dar ei, ca arhitecţi înţelepţi, au pus temelia Adunării şi au dat schiţele şi planul clădirii, în care fiecare trebuie să zidească (1. Corinteni 3 ). Aceste două grupe de daruri nu erau deci destinate să rămână până la sfârşit (1. Corinteni 4:9 ), deşi lucrarea lor, prin cărţile Noului Testament, continuă să fie de mare folos. Dar temelia a fost pusă numai o dată, nu s-a repetat punerea ei. Astfel, din Efeseni 4 au mai rămas evangheliştii, păstorii şi învăţătorii. Acestea sunt darurile care, atunci când apar în mod evident, îi fac pe cei ce le au să fie recunoscuţi ca lucrători ai lui Dumnezeu.

În vorbirea obişnuită, darurilor acestora li se dă numele de slujbe. Oamenii vorbesc despre slujba păstorilor, a învăţătorilor etc. Totuşi vorba aceasta nu este întemeiată pe Scriptură. Scriptura nu menţionează alte slujbe decât cele de supraveghetor şi de diacon. Apostolia putea să fie numită de asemenea slujbă, dar numai ca o exprimare a faptului că apostolii au fost rânduiţi direct de Domnul Isus. Potrivit textului din Faptele Apostolilor 2 , în Adunare, lucrarea unui apostol este numită un dar.

Este important de subliniat lucrul acesta, deoarece deosebirea dintre daruri şi slujbe este mare. O slujbă îşi are autoritatea pe baza faptului că ea există fără să ţii seama de persoana care o poate împlini. Dacă un poliţist semnalizează să opreşti, faci lucrul acesta, fie că numele lui este Ion sau Gheorghe. Dar, dacă un om oarecare îţi face semn să opreşti, faci lucrul acesta dacă ţi se pare că persoana aceea este calificată să facă aşa ceva. O slujbă poate fi dată numai de sus. De aceea vedem în Scriptură că bătrânii era rânduiţi numai de către apostoli sau de cei cărora li s-a încredinţat lucrarea aceasta de către un apostol. Diaconii erau aleşi de către adunare, când era vorba să poarte răspunderea problemelor financiare ale adunării, dar chiar şi în situaţia aceasta, ei erau „puşi la lucrarea aceasta“ de către apostoli. Dar unde sunt apostolii sau cei împuterniciţi de ei, ca să poată rândui aceste slujbe? Şi să nu spunem mai mult de starea de ruină a creştinătăţii de nume, prin care Adunarea nu mai continuă să existe ca o unitate vizibilă. Astfel, dacă păstorii, învăţătorii şi evangheliştii ar fi persoane care fac slujbe, atunci nici aceştia n-ar putea exista, iar Adunarea ar fi lipsită de zidirea pe care Domnul Isus vrea s-o dea prin aceste daruri.

Dar Scriptura vorbeşte numai de „daruri“ de păstori, învăţători şi evanghelişti. Hristos Cel înviat şi înălţat la cer a luat în robie, robia de care eram ţinuţi şi ne-a făcut liberi. Şi dintre aceştia, pe care Domnul i-a făcut liberi, El Îşi alege lucrătorii, dându-le darurile Lui.

Matei 25:14-30 ne prezintă foarte clar cum un creştin devine un slujitor, un lucrător al Domnului. Domnul Însuşi dă un dar fiecăruia, potrivit cu aptitudinile naturale pe care le are. Domnul nu dă darul de evanghelist sau de învăţător unei persoane care nu poate vorbi. Nu înseamnă că cineva care este mut, n-ar putea duce evanghelia altuia. Dumnezeu cheamă pe toţi credincioşii să ducă vestea bună. Dar chiar când cineva face acest lucru, nu este un evanghelist. Pe cei care Dumnezeu vrea să-i folosească în lucrarea Sa, le-a dăruit deja daruri naturale, de la naşterea lor, pe care mai târziu să le poată folosi în slujirea spirituală. Domnul dă darurile Sale, „fiecăruia după puterea lui“ (Matei 25:15 ). Şi El le îndrumă vieţile în aşa fel încât ei să fie pregătiţi pentru slujirea aceea specială cu care Domnul vrea să-i dăruiască. Lui Ieremia, Dumnezeu i-a spus: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei, te cunoşteam; şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al naţiunilor“ (Ieremia 1:5 ). Apostolul Pavel spune în Galateni 1:15-17 : „Dar, când Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale să descopere pe Fiul Său în mine, ca să-L vestesc printre naţiuni, îndată nu m-am sfătuit cu nici un om, nici nu m-am suit la Ierusalim, la cei care erau apostoli înainte de mine“ (vezi şi Fapte 9:15 ).

Astfel Domnul, prin Duhul Sfânt, dă unora dintre cei pe care El i-a răscumpărat, un dar de păstor, sau de învăţător, sau de evanghelist, după ce ei au fost născuţi din nou, potrivit talentelor naturale şi dezvoltarea pe care El le-a dat-o deja înainte de întoarcerea lor la Dumnezeu.

Lucrul acesta arată lumina clară a căilor lui Dumnezeu. Domnul este Cel care rânduieşte darul, şi chiar acela de care cel credincios, ca mădular al Trupului lui Hristos, are nevoie în locul unde a fost aşezat în Trup (1. Corinteni 12:18 ). Niciodată nu vedem două daruri care să se asemene în totul unul cu altul. Şi atunci putem înţelege consecinţele rele ale organizării omeneşti în lucrurile spirituale. Într-o organizaţie, funcţiile şi activităţile sunt fixe. Când unul pleacă, un altul trebuie să-i ia locul, chiar dacă nu are acelaşi dar ca cel dintâi. Cu un organism, cum este trupul, lucrurile sunt cu totul altfel. Când un mădular nu mai este, un alt mădular, cu felul lui de a fi, îi preia lucrarea pe cât este cu putinţă şi întregul organism vine în ajutor în privinţa aceasta. Este bine cunoscut că unele organe care trebuie să preia sarcina organelor care nu mai sunt într-un individ, sunt mai mult dezvoltate decât la cei sănătoşi.

Aşa este şi cu Trupul lui Hristos. Domnul dă fiecăruia darul care este de folos pentru locul în care El îl aşează în Trup şi care se potriveşte cu aptitudinile naturale şi pregătirea pe care i-a dat-o mai înainte. De aceea Domnul a luat pe Petru şi pe Ioan din corabia lor de pescari, sau pe Saul, care stătuse la picioarele lui Gamaliel. De aceea Domnul a luat pe unul ca Darby şi pe Kelly, care s-au bucurat de o educaţie de cărturari, alături de unul ca Stanley, care a fost doar puţini ani la şcoala primară.

Domnul Îşi selecţionează lucrătorii şi le dă daruri, iar când îi cheamă, ei sunt deja pregătiţi pentru lucrarea Lui. Şi dacă nu este un har special de la Dumnezeu, orice pregătire omenească pentru lucrare va micşora aptitudinea pentru acea lucrare la care îl pune Domnul.

Ca tânăr credincios, nu este rău să ai dorinţa de a avea un dar şi a te ruga în acest scop. „Doriţi cu înflăcărare manifestările duhovniceşti“ (1. Corinteni 14:1 ). Dar scopul trebuie să fie de a sluji, de a zidi (versetul 3). Căci „fiecăruia i se dă manifestarea Duhului, spre folosul tuturor“ (1. Corinteni 12:7 ). Duhul Se arată pentru folosul tuturor. Răspunderea fiecăruia care a primit un dar este în aşa fel ca el să fie dator către toţi, pentru folosul cărora i s-a dat darul. Şi în această privinţă el nu este al lui însuşi. De comun acord cu Domnul Isus, Duhul Sfânt îl alege pe cel ce El îl foloseşte ca slujitor al Său, chiar dacă lucrarea trebuie să fie aceea de a cârmui adunarea. Cârmuirea este exact locul unui slujitor care a fost chemat să cârmuiască. Dar în Efeseni 4:16 se spune că, prin daruri, Trupul se zideşte în dragoste. Într-adevăr, dragostea este testul practic pentru orice zidire adevărată, potrivit cu gândurile lui Dumnezeu. Dragostea este spiritul slujirii. Nu este vorba de a aduce pe cineva în lucrare, ci a sluji lucrând. El nu caută folosul său, ci al altuia. Este aici natura dumnezeiască în manifestarea ei în om.

Dar cum poate cineva să ştie dacă a fost chemat de Domnul? În Matei 25 avem răspunsul. Domnul a dat daruri şi, fără să fi spus în mod expres ce aveau ei să lucreze cu darurile, i-a întrebat ce au făcut cu ele, atunci când El S-a întors. Posedarea unui dar este în acelaşi timp însărcinarea de a folosi darul acesta. Dar cum poate să ştie cineva dacă are un dar? Credinciosul care este călăuzit de simţuri omeneşti poate în adevăr să se înşele. Elocvenţa firească este ceva cu totul deosebit de posedarea unui dar. Cum ştim că avem pace cu Dumnezeu? Am luat calea pe care Dumnezeu ne-o arată în Cuvântul Său: întoarcerea la Dumnezeu, credinţa în lucrarea Domnului Isus şi în Cuvântul lui Dumnezeu, care ne asigură că, după ce am venit la Hristos, nu mai este nimic între Dumnezeu şi noi. Şi după aceea Duhul Sfânt a confirmat adevărul acesta în inimile noastre, dându-ne roada păcii cu Dumnezeu. Tot aşa este şi cu slujirea.

Când, în ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, „vestim virtuţile Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată“ (1. Petru 2:9 ), se vede dacă Domnul ne-a dat vreun dar deosebit şi Duhul Sfânt va confirma lucrul acesta în inimile noastre.  Domnul va trezi în inimile noastre nevoia de a-i sluji pe ai Săi, sau de a duce vestea bună ca un evanghelist oamenilor care sunt pierduţi. Dar, dacă nu cunoaştem practic virtuţile lui Dumnezeu în inimile noastre, pentru că mergem pe calea noastră, ne vom ascunde talantul în pământ (Matei 25 .24-25). Câţi talanţi pot fi îngropaţi în felul acesta?

Astfel, fiecare a primit un dar, şi poate să păşească într-o anumită lucrare a Domnului. Şi fiecare credincios care dă dovada că are un dar, este un slujitor, un lucrător al Domnului. Aceasta nu are nimic a face cu a avea sau nu o ocupaţie prin care să îngrijească de nevoile vieţii. Fiecare lucrător are dreptul de a trăi din lucrarea sa (1. Corinteni 9:14 ). Dar, în comuniune personală cu Domnul, lucrătorul trebuie să ia hotărârea dacă şi când să facă uz de dreptul acesta. În acel an şi jumătate cât a fost în Corint (Fapte 18 ), apostolul Pavel făcea corturi ca să îngrijească de nevoile personale, deşi erau fraţi bogaţi acolo. Dar la Filipi, el a primit cu mulţumire darul.

Dumnezeu dă lucrătorului dreptul de a trăi din lucrarea lui. Şi dacă lucrătorul înţelege înaintea Domnului că trebuie să facă uz de dreptul acesta, el poate aştepta de la Domnul ca să îngrijească de nevoile lui. El nu are nevoie (şi nu trebuie) să aştepte lucrul acesta de la oameni, nici de la vreo adunare, ci numai de la Domnul, în slujba Căruia este. Dar el se poate servi de dreptul acesta numai dacă are acest drept, dacă este un lucrător al Domnului. De aceea el nu intră în lucrul Domnului atunci când se hotărăşte să să părăsească ocupaţia lui obişnuită, ci el poate să ia hotărârea aceasta pentru că este deja în lucrarea Domnului. Dacă el nu este un lucrător al Domnului, atunci nu are dreptul să trăiască din lucrarea Domnului.

Din cele de mai sus rezultă că cel credincios este un lucrător al Domnului, deoarece a primit un dar de la Dumnezeu şi prin acest dar este în slujba Domnului. Pentru aceasta lucrătorul nu are nevoie de nici un fel de numire deosebită, de nici o aprobare sau recunoaştere a altuia sau a altor lucrători, sau a altor credincioşi, sau a adunărilor. Pavel nu s-a sfătuit cu carnea şi cu sângele, când Dumnezeu l-a chemat (Galateni 1:6 ). Şi Apolo n-a aşteptat să fie recunoscut de cineva, ci a predicat cu un duh înfocat, chiar dacă nu cunoştea bine toate lucrurile. Cazul din Fapte 13 nu are a face cu subiectul acesta. Acolo e vorba despre oameni care erau deja în lucrarea Domnului cu ani înainte, dar care la un moment dat au fost chemaţi de Duhul Sfânt pentru o misiune specială. În cel dintâi verset al capitolului acestuia, ei sunt arătaţi a fi printre profeţi şi învăţători, iar în captolul 14, versetul 14 ei sunt numiţi apostoli.

Este foarte clar, atât cu Pavel cât şi cu Apolo, că ei erau oameni în care fraţii credincioşi din adunarea locală aveau încredere, deşi nu se spune că ei ar fi cerut aşa ceva de la fraţi. Dar chiar fără să ceară în mod deosebit, persoana în cauză ştie foarte bine dacă se bucură de încredere din partea fraţilor. Şi desigur, lipsa de încredere ar trebui să conducă pe cel credincios să stea înaintea Domnului şi să se cerceteze pe sine în lumina Lui. Dar niciodată Pavel şi Apolo n-au întrebat pe cei ce fuseseră slujitori ai lui Dumnezeu înaintea lor, ce gândesc despre plecarea lor ca să vestească altora Cuvântul. Era de ajuns pentru ei că fuseseră chemaţi de Domnul. Abia după trei ani, Pavel s-a dus la Ierusalim ca să-l cunoască pe Petru. Şi numai după treisprezece ani mai târziu a fost recunoscut de apostoli, când lucrarea lui dovedea că într-adevăr el fusese chemat de Domnul. Chemarea Domnului şi astfel posedarea unui dar – numai aceasta este aprobarea şi dreptul de a se numi cineva lucrător al Domnului. El are să dea socoteală numai Domnului pentru lucrarea la care Domnul l-a chemat. Lucrul acesta totuşi nu-i dă dreptul să ceară recunoaşterea altora. Desigur, adunarea are obligaţia de a recunoaşte pe lucrători şi de a îngriji de nevoile lor materiale. Dar ei pot face lucrul acesta numai dacă Domnul le dă convingerea personală că acel frate este într-adevăr în slujba Domnului. Şi lucrul acesta este o problemă numai între Dumnezeu şi ei.

Lucrătorul nu are nici un drept să ceară ca alţi lucrători să-l recunoască. Şi faptul acesta este o problemă între lucrători şi Dumnezeu, personal. Şi siguranţa cuiva că a fost chemat de Dumnezeu şi a folosit de El nu este oare de ajuns? Lucrul acesta îi face inima veselă şi îi dă stăruinţă în lucrare, chiar dacă nu toţi se pricep să-l aprecieze.

Chemarea şi trimiterea în lucrare

 Michael Vogelsang…

Chemat, rânduit, trimis : Marcu 3:1-15„Pe urmă, El s-a suit pe munte, a chemat pe cine a vrut şi ei au venit la El. A rânduit dintre ei doisprezece ca să-i aibă cu Sine şi să-i trimită să predice, şi să aiba putere să vindece şi să alunge demonii.”

 

• „Şi s-a suit pe munte” – orice chemare la o slujba sau lucrare vine „de sus”, de la Domnul cel înălţat. Conform principiilor Scripturii, nici un fel de şcoală biblică, adunare de fraţi sau biserică nu poate chema sau ordina pe cineva pentru o lucrare. Nici eu însumi nu pot alege ce fel de slujbă mi-aş dori să indeplinesc. Chemarea vine de la „Domnul secerişului”.
• „Şi a chemat pe cine a vrut” – expresia „pe cine a vrut” subliniază dreptul absolut al Domnului de a chema pe oricine doreşte, pentru orice lucrare consideră El. În acest pasaj, lucrarea Domnului este descrisă prin trei verbe: El cheamă, rânduieşte şi trimite. Ai auzit chemarea Lui? Ţi-ai dat seama că acum, dupa ce ai fost mântuit, El nu este doar Mântuitorul, care te-a răscumpărat pentru totdeauna, ci şi Domnul tău, căruia ar trebui să Îi dedici întreaga ta viaţă? Du-te la El, aşa cum au făcut-o ucenicii, şi El îţi va spune pentru ce fel de lucrare te-a rânduit.
• „A rânduit dintre ei doisprezece ca să-i aibă cu Sine şi să-i trimită” – când Domnul i-a rânduit pe cei doisprezece El a avut în plan două aspecte: în primul rând ca ei să fie cu El şi în al doilea rand să îi trimită. Nici o lucrare pentru Domnul, oricât de mare sau de mică ar părea, nu poate fi făcută fără comuniune permanentă cu El. Timpul petrecut cu Domnul este o parte esenţială a pregătirii pentru lucrare. Ucenicii au fost numiţi şi rânduiti în capitolul 3 din Marcu, dar, în fapt, au fost trimişi în lucrare de-abia în capitolul 6. Cu toţii avem nevoie de o perioadă de pregătire cu Domnul. Şi timpul petrecut cu El va fi remarcat şi de ceilalţi: „şi au recunoscut că fuseseră cu Isus” (Fapte 4:13).

Urmând un Domn respins (Marcu 6:1-9)

„Isus a plecat de acolo, şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers dupa El. Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta, care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui? Nu este acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici între noi?” Şi găseau o pricina de poticnire în El. Dar Isus le-a zis: „Un prooroc nu este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.” N-a putut să facă nici o minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi, şi i-a vindecat. Şi se mira de necredinţa lor. Isus străbatea satele din împrejurimi învăţând. Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece, şi a început să-i trimeată doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate. Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu; să se încalţe cu sandale, şi să nu se îmbrace cu doua haine.”

Domnul a mers în patria Lui şi ucenicii L-au urmat. Aceasta este de fapt esenţa uceniciei: a-ţi urma Stăpânul. Ucenicii trebuiau să înveţe (şi noi va trebui să învăţăm) că urmează un Domn respins:

• „şi găseau o pricina de poticnire în El” – să nu uităm că mesajul evangheliei lui Isus Hristos este încă „pentru iudei o pricina de poticnire, pentru neamuri o nebunie”( 1:23)
• S-ar putea să nu avem ocazia să îndeplinim o lucrare „măreaţă”, s-ar putea să fie doar „câţiva bolnavi” aşteptând binecuvântarea Domnului prin lucrarea ta (vs. 5)
• Uneori s-ar putea să fii „uimit de necredinţa lor”, dar nu uita să „străbaţi satele din împrejurimi, învăţând” (vs. 6)
• În acest moment ucenicii sunt în fapt trimişi. Deşi este în special o trimitere către iudei, pentru iudei, putem înţelege de aici două principii care ar trebui să se aplice la orice slujitor al Domnului: să ia cu ei un „toiag” şi „să se încalţe cu sandale”. Aceasta ne vorbeşte despre a fi gata. Israelitului i se cerea acelaşi lucru (să aibă toiag şi sandale) atunci când mâncau Paştele, aceasta arătând pregătirea lor pentru a părăsi Egiptul la cuvântul Domnului. Suntem şi noi gata să plecăm atunci când Domnul ne porunceşte? Pe de alta parte, nu trebuiau să ia nimic altceva cu ei. Aceasta ne aduce aminte că fiind în serviciul Domnului depindem în întregime doar de El în orice aspect.

Înapoi la Stăpânul: Marcu 6:30-32

„Apostolii s-au adunat la Isus şi I-au spus toate, atât ce facuseră cât şi ce învăţaseră pe oameni. Şi El le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniti-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau şi ei nu mai aveau timp nici să mănânce. Au plecat cu corabia spre un loc pustiu, la o parte.”

Odată împlinită lucrarea, ucenicii se întorc împreună ca să se întâlnească cu Domnul. Cât este de important pentru orice slujitor nu doar să plece din prezenţa Domnului în lucrare, dar şi să se întoarcă în prezenţa Lui dupa ce sarcina a fost îndeplinită. Avem nevoie de acest timp de părtăşie cu El din mai multe motive:

• „I-au spus toate, atât ce facuseră cât şi ce învăţaseră pe oameni” – comparaţi aceasta cu Fapte 14:26-27„De acolo au mers cu corabia la Antiohia, de unde fuseseră încredinţaţi harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o împliniseră. După venirea lor au adunat biserica şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei şi cum deschisese neamurilor uşa credinţei.” În Antiohia, înaintea oamenilor, ei nu vorbesc despre ceea ce ei au făcut, ci despre ceea ce Dumnezeu a făcut cu ei. Acesta este şi pentru noi un bun exemplu! Dar înaintea Domnului, singuri cu El, avem libertatea să vorbim despre ceea ce am făcut. El va aprecia lucrarea noastră, cu dreptate şi plin de har. El ne poate arăta unde am căutat onoarea şi gloria noastră în loc de a Lui. Dar tot El ne va încuraja acolo unde împotrivirile şi criticile ne-au descurajat.
• „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” – Domnul ştie bine, adesea mult mai bine decât noi, că avem nevoie de o perioadă de odihnă pentru a fi învioraţi şi echipaţi de El pentru lucrarea pe care o avem de făcut.

„Ridică-te şi du-te!”

Porunca Domnului şi reacţia slujitorului

În capitolele 8-10 din Faptele Apostolilor vedem cum Domnul dă la trei din slujitorii Săi porunca „Ridică-te şi du-te!”. „Ridică-te”, părăseşte împrejurările în care trăieşti, şi „du-te”, împlineşte porunca pe care ţi-a dat-o Domnul. Reacţia celor trei slujitori este diferită, dar din fiecare caz avem multe de învăţat.

Filip. Un slujitor pleacă la porunca Domnului (Fapte 8:26-40)

Filip, evanghelistul, îndeplinea o lucrare binecuvântată în Samaria şi foarte multe suflete erau mântuite (Fapte 8:5). Deodată Domnul îi spune slujitorului Său „Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară de la Ierusalim la Gaza şi care este pustiu” (Fapte 8:26). I s-a spus să părăsească un câmp de lucrare care era în mod evident binecuvântat de Domnul şi să se ducă pe un drum în deşert, pe care era foarte probabil să nu fie nimeni. Domnul nici măcar nu i-a spus de ce trebuie să se ducă acolo (aceasta o află abia mai târziu). Vedem vreun fel de argumente la Filip? „Doamne, de ce să părasesc aceasta lucrare binecuvântată? Aici este nevoie de mine, dar pe acel drum cui îi pot fi de folos?” Nu vedem nimic de felul acesta. Scriptura spune: „El s-a sculat şi a plecat” (Fapte 8:27). Ceea ce îl caracterizează pe Filip este ascultarea simplă de chemarea Domnului. Şi aceasta este ceea ce El aşteaptă şi de la tine şi de la mine.

Anania. Un slujitor discută mai întâi despre porunca Domnului (Fapte 9:10-19)

Când Anania a primit porunca din partea lui Dumnezeu, „Scoală-te, du-te pe strada care se numeşte „Dreaptă”, şi caută, în casa lui Iuda, pe unul cu numele Saul, un om din Tars. Căci iată, el se roagă.” (Fapte 9:11), nu s-a dus imediat acolo. Avea o problemă serioasă în legătură cu această însărcinare, şi vorbeşte cu Domnul despre ea. El spune, „Doamne nu ştii cine este acest om – Saul din Tars? El a venit aici să ne arunce pe toţi în închisoare. Este o însărcinare foarte periculoasă”. Domnul, plin de har, îi răspunde slujitorului Său că acest om va fi un vas folositor în serviciul Domnului de acum înainte. Şi El adaugă „ Du-te” (Fapte 9:15) şi „Anania a plecat” (Fapte 9:17). Da, s-ar putea ca porunca Domnului să ni se pară grea, periculoasă sau complicată. Atunci să avem libertatea să vorbim cu El despre aceasta. Şi dacă El ne spune din nou „Du-te”, atunci să ne ducem, lăsându-L pe El să se îngrijească de consecinţe.

Petru. Un slujitor este pregătit pentru a împlini porunca (Fapte 10:1-48)

Domnul ştia că sarcina pe care o avea pentru slujitorul Său Petru va fi ceva ce el nu mai făcuse niciodată, ceva ce nici măcar nu concepea că ar putea face, de aceea mai întâi l-a pregătit printr-o viziune. Dupa aceea El îi poate spune „Scoală-te, deci, coboară-te şi du-te cu ei” (Fapte 10:20). Acum Petru era gata să se ducă şi, mai târziu poate spune „ Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om întinat sau necurat” (Fapte 10:28). Poate că şi în viaţa ta sunt lucruri care se întâmplă şi nu ştii de ce. Dar mai târziu, atunci când Domnul îţi arată ce vrea să faci pentru El, îţi dai seama că foarte multe experienţe din trecut au fost în fapt o parte a pregătirii pentru lucrare.

Oricare ar fi situaţia ta şi a mea, să ne „ridicăm şi să mergem” la porunca Domnului.

Cuvinte înţelepte

 C. H. Mackintosh

Articolul următor nu a fost niciodată scris pentru a fi publicat. A fost scris special şi exclusiv pentru doi prieteni foarte dragi şi preţuiţi. Un frate pe care îl iubesc şi îl stimez foarte mult, văzându-L din întâmplare, m-a îndemnat să i-l dau, pentru a îl publica. Iniţial nu am fost de acord, dar prietenul meu m-a rugat atât de stăruitor să îi dau voie să îl tipărească, încât am acceptat.Fie ca Domnul, în harul Său, să se folosească de el!  C.H.M. Dublin, februarie 1889Nr. 1

 

Intri în cameră şi vezi că focul aproape s-a stins, sau abia mai pâlpâie. Vătraiul şi uneltele pentru foc sunt acolo, lustruite şi aşezate la locul lor; dar ce pot face ele? Nimic! O mie de seturi din cele mai minunate unelte pentru foc nu ar putea să aprindă nicio scânteie. Trebuie să fie o mână vie care să le mişte, altfel vor rămâne acolo nemişcate şi fără putere.

Ce este de făcut? Iei vătraiul, îndepărtezi cenuşa, şi introduci un curent de aer; apoi scormoneşti jăraticul aproape stins; şi, în câteva momente, ai un foc minunat, strălucitor. Cine s-ar gândi să laude vătraiul? Cine ar spune: “Vătrai drag şi minunat!”. Nu vătraiul neînsufleţit, ci mâna care are viaţă a fost la lucru. Într-adevăr, mâna se foloseşte de vătrai, dar fără mână acesta este inutil.

Din toate aceste lucruri putem învăţa o lecţie morală foarte frumoasă pentru noi, cei care, într-o măsură cât de mică, suntem folosiţi în lucrarea binecuvântată a Domnului. Trebuie să nu uităm niciodată că, în ceea ce priveşte lucrările care se fac pe pământ, Dumnezeu este Cel care le face. Dacă El în îndurarea Sa Se foloseşte de noi, să nu uităm niciodată că suntem doar instrumente, la fel de neajutorate şi lipsite de putere ca şi vătraiul. Fără îndoială că ne bucurăm în lucrare; dar acum nu discutăm despre bucurie, ci despre putere. Dacă se face vreo lucrare reală, Dumnezeu este cel care o face. A lui fie toată gloria. „Ce este deci Apolo? şi ce este Pavel? Slujitori prin care aţi şi crezut după cum i-a dat fiecăruia Domnul. Eu am plantat, Apolo a udat, dar Dumnezeu a dat creştere. Aşa că nici cel care plantează nu este nimic, nici cel care udă, ci Dumnezeu, care dă creştere” (1. Corinteni 3:5-7).

A da importanţă necuvenită omului este extrem de grav, la fel şi a-l ridica pe un loc nemeritat, oricât de mult ar fi fost el folosit în lucrarea Domnului. Am văzut lucrări dărâmate şi lucrători ruinaţi moral tocmai de acest lucru. Este o greşeală fatală. Oamenii sunt scoşi din locul care le-a fost dat de Dumnezeu, sunt lăudaţi, aclamaţi şi sunt priviţi ca fiind ieşiţi din comun; li se scriu biografii care se publică înainte de moartea lor. În felul acesta sunt ridicaţi pe o poziţie complet greşită, ca unii care ar umbla pe picioroange, iar apoi vine o cădere teribilă, care să îi trezească şi să îi readucă în locul care li se cuvine.

Slujitorii Domnului ar trebui să fie foarte atenţi la acest rău teribil. Priviţi la Stăpânul nostru binecuvântat, care întotdeauna s-a retras departe de entuziasmul şi aplauzele oamenilor. Atunci când oamenii se minunau de învăţătura Sa, El a spus: “Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui care M-a trimis”. Când au vrut să vină şi să Îl ia pentru a Îl face împărat, El S-a retras pe munte pentru a se ruga. Când I-au spus să se arate oamenii, a spus: “Timpul meu nu a sosit încă”. Întotdeauna Îl găsim ascunzându-Se pe Sine, binecuvântat fie Numele Său veşnic! Oh, să ne adăpăm mai mult din duhul Său, şi să umblăm pe urmele Sale. Să fim mulţumiţi cu a fi nimic şi nimeni, pentru ca Hristos să fie preamărit! Fie ca Dumnezeu să ne dea acest har imens.

Nr. 2

Îmi aduc aminte că într-o zi am intrat în cameră şi am văzut focul pe cale să se stingă. Privindu-l mai îndeaproape, am observat o jumătate de duzină de tăciuni care abia mai pâlpâiau şi erau împrăştiaţi peste tot – prea depărtaţi unul de altul pentru a se putea ajuta, fiecare dintre ei stingându-se rapid, în lipsa unui ajutor cât de mic. Ce era de făcut? A arunca o grămadă de cărbuni proaspeţi ar fi însemnat să stric totul şi să sting ceea ce mai rămăsese. Tăciunii nu le puteau fi de ajutor cărbunilor, iar cărbunii ar fi putut doar să înăbuşe tăciunii.

Dintr-o dată, mi-a venit o idee simplă. Am strâns cu blândeţe tăciunii care erau împrăştiaţi şi i-am adus împreună, şi puţina viaţă pe care o mai avea fiecare a făcut în curând ca toţi să prindă viaţă, şi toată acea ceată de tăciuni pe cale să se stingă, puşi împreună, au făcut un foc frumos, în stare să aprindă şi alţi cărbuni.

M-am gândit că pot învăţa o lecţie de aici. Dacă vin într-un loc şi îi găsesc pe copiii lui Dumnezeu într-o stare de răceală, de slăbiciune, pe moarte, trebuie doar să caut să îi aduc împreună pentru a se ajuta unul pe altul şi pentru a fi o binecuvântare unul pentru celălalt. Şi apoi vor fi în stare să îi influenţeze şi pe cei de afară.

Acest ajutor reciproc este de mare importanţă. Oamenii sunt atât de înclinaţi să se bazeze pe cei dăruiţi. Şi dacă nu au astfel de oameni, atunci sunt descurajaţi şi se împrăştie, în loc să se apropie în dragoste şi să se ajute unii pe alţii prin credinţa comună.

Nr. 3

Cu o altă ocazie, servitoarea a fost chemată să aprindă focul în sufragerie. L-a găsit la fel cum îl găsisem şi eu în camera mea; dar a adoptat o atitudine cu totul diferită. În loc să strângă împreună cei câţiva tăciuni care abia mai pâlpâiau, ea a pus deasupra un căbune mare, care au înnăbuşit complet tăciunii. În câteva momente totul era stins şi rece. Cărbunele acela mare nu a putut să le fie de ajutor tăciunilor; şi tăciunii nu l-au putut ajuta. A fost un eşec. Cărbunele era foarte bun, dar nu în locul acela. Deoarece tăciunii nu au fost în stare să se folosească de el.

Am învăţat şi de aici o lecţie. Am zis că acel cărbune este ca un “frate însemnat” care vine într-o adunare mică şi slabă şi, în loc să încerce să întărească şi să crească scânteia de viaţă care este în acei puţini şi slabi, el îşi ia o poziţie proeminentă, face totul, şi îi dă complet deoparte pe ceilalţi.

Lucrul acesta trebuie evitat cu mare atenţie. Fie ca fiecare slujitor al Domnului să vegheze şi să se roage împotriva acestui rău, şi să trăiască astfel; şi să nu accepte ca “fratele însemnat” sau “slujitorul” să fie pus peste el. Cât de minunate sunt cuvintele inspirate ale apostolului din Epistola către Romani: “Doresc mult să vă văd, ca să vă fac parte de vreun dar de har spiritual, ca să fiţi întăriţi, adică să fim mângâiaţi împreună între voi, fiecare prin credinţa care este în celălalt, atât a voastră, cât şi a mea.” (Romani 1:11,12)

Gândul acesta este deosebit de frumos – exact opusul principiului „fratelui însemnat”. Meditaţi puţin la acest slujitor binecuvântat al lui Hristos, cel mai mare învăţător pe care l-a avut vreodată biserica, care îşi dorea să fie mângâiat de credinţa celui mai slab sfânt din adunare! Îşi dorea părtăşia – şi era gata să ajute, dar nu dorea să monopolizeze. Nu dorea să stingă tăciunii care pâlpâiau, ci să îi strângă împreună şi să îi întărească, pentru a fi „mângâiaţi împreună”.

Nimic nu poate întrece frumuseţea morală a acestui lucru. Este pur şi simplu divin. Fie ca şi noi să-l învăţăm! Cu siguranţă că avem nevoie de el cu toţii. Pericolul este de ambele părţi. Unii sunt în pericol de a îşi asuma prea mult, alţii de a îşi asuma prea puţin. Fie ca toţi să fie într-o asemenea stare de suflet, având o asemenea atitudine de inimă, încât să fie potriviţi pentru orice lucrare cât de mică în care Domnul nostru binecuvântat ar vrea să îi folosească – nu căutând o poziţie pentru noi înşine, ci slujind tuturor în dragoste. Domnul, în marea Sa îndurare, să lucreze aceasta în noi toţi, preaiubiţii Săi!

 

Darurile duhovnicești

 Pierre Oddon

„Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul: fiecăruia dupä puterea lui.” (Matei 25:15 )

 

I Darurile, slujbele, lucrarile

A confunda darurile Duhului Sfânt cu darul Duhului Sfânt înseamnă a confunda ceea ce este dat cu Cel care dă.

În vechiul legământ, Duhul Sfânt însufleţea pentru un timp pe unii oameni pentru câte o lucrare deosebită, dar El Se putea apoi retrage (compară Judecători 13:25 cu 16:20). În dispensaţia creştină, Duhul Sfânt este dat celor credincioşi, ca să fie cu ei „pentru totdeauna” (loan 14:16); El împarte fiecăruia din mădularele lui Hristos „haruri” care îi fac în stare să-şi împlinească anumite lucrări pentru binele tuturor.

Un exemplu, deşi, fără îndoială, nedesăvârşit, ne-ar putea ajuta să înţelegem versetele 4-6 din 1 Corinteni:

– Să presupunem că o persoană tocmai a obţinut o diplomă de profesor în învăţământ. Aceasta este o calificare omenească şi ea poate să ne dea ideea calificării duhovniceşti pe care Duhul Sfânt o acordă în mod suveran mădularelor trupului lui Hristos, în vederea slujirii dată de Domnul sau pentru a putea face faţă în această slujire.

– Un anumit post îi este apoi încredinţat şi slujba lui este precizată de directorul la care lucrează. Aceasta ar corespunde cu slujba la care ne cheamă Domnul, slujbă pe care El ne-o încredinţează şi noi trebuie s-o împlinim potrivit voii Sale.

Având astfel calificarea şi un post corespunzător, trebuie apoi ca această persoană să înveţe pe elevi, ca să fie de folos; mai mult, pentru a fi cu adevărat de folos, trebuie să predea elevilor chiar materia pentru care este calificat. Pe de o parte un inspector va veni să controleze învăţătura dată, pe de altă parte rezultatele obţinute vor da mărturie despre calificarea profesorului în exerciţiul funcţiei lui. Aceasta ar corespunde cu activităţile care ar trebui să fie, pe de-o parte sub răspunderea celui credincios, dar de altă parte datorită ungerii Duhului, cu autoritatea Domnului, sub controlul lui Dumnezeu Însuşi. Dacă sunt „felurite lucrări“, Dumnezeu este Cel care „lucrează totul în toţi”.

II Sunt oare numai noua daruri duhovniceşti?

Unii aşa spun. Însă aceasta este o abatere de la ce ne învaţă Scriptura. Să citim versetele 1-4 din 1. Corinteni 12 .

– Expresia „daruri duhovniceşti” din unele traduceri în versetul 1 nu se găseşte în original (şi nici în versetul 1 şi 12 din capitolul 14). Cuvântul grec de aici fiind imprecis în limbajul nostru, a putut fi tradus „(manifestările) duhovniceşti”, „(Iucrurile) duhovniceşti” sau „(darurile) duhovniceşti”, cu condiţia ca termenul ales de traducător să fie pus în paranteze, ca să se înţeleagă că nu se găseşte în original. Aceasta nu înseamnă că tăgăduim realitatea „darurilor duhovniceşti”, însă oricine nu foloseşte un vocabular biblic este aproape inevitabil pe panta de a se depărta de adevăr, în învăţătură.

– Dacă în versetul 4 întâlnim în unele traduceri numai cuvântul „daruri“, atunci este firesc să se facă legătură cu versetul 1 , să te gândeşti la „daruri duhovniceşti„. Însă în original, în versetul 4 nu este folosit cuvântul „dar” (dorea), ci cuvântul „charisma”, care înseamnă „dar al harului” (dar primit prin har). Corintenii nu erau lipsiţi de nici unul din aceste „daruri ale harului“ (1. Corinteni 1:7 ).

Găsim aici, în versetele 8-10, o listă de nouă daruri ale harului. Apostolul are grijă să spună de 5 ori chiar în acest capitol, printre altele în versetele 4 şi 31, celelalte trei rânduri fiind în legătură cu vindecările. Lista aceasta însă nu este limitativă; în adevăr, tot în capitolul acesta sunt adăugate alte daruri, în versetele 28-30; un dar de a învăţa pe alţii este de asemenea o calificare a Duhului, este un dar al harului (1. Timotei 4:14 ; 2. Timotei 1:6 ).

Sunt de asemenea listele din Romani 12:6-8 şi din 1. Petru 4:7-11 , fără a mai vorbi despre cele din Efeseni 4:11 , unde un alt cuvânt grec (doma) este folosit.

Observăm apoi că cele ce se pot numi „darurile Duhului“ în 1. Corinteni 12:7-11 şi „darurile lui Hristos” în Efeseni 4:7-11 sunt socotite ca „daruri ale lui Dumnezeu” în 1. Corinteni 12:28 . De altfel, nu El este Cel care lucrează totul în toţi (versetul 6)?

N-ar fi de folos să dezvoltăm aceste puncte, dacă nu s-ar socoti deosebite „darurile de har” şi „darurile” numite „duhovniceşti“, în timp ce Cuvântul le uneşte într-o singură expresie: apostolul Pavel poate spune: „Doresc mult să vă văd, ca să vă fac parte de vreun dar de har duhovnicesc, ca să fiţi întăriţi” (Romani 1:11 ).

III Există creştini adevăraţi „necarismatici“?

În afara celor 5 cazuri ale cuvântului „Charisma” pe care le-am văzut în 1. Corinteni 12 , sunt altele 12 care ne arată clar că aceste „daruri de har” nu se limitează la manifestările duhovniceşti ale acestui capitol şi cu atât mai puţin la darul limbilor. „Charismele” sunt haruri date unor credincioşi pentru a fi folosite.

– Romani 12:6-8 : slujirea, învăţătura, îndemnul, dărnicia; conducerea unei adunări creştine, facerea milosteniei… sunt „charisme”.

– 1. Corinteni 1:7 : corintenii nu duceau lipsă de nici un fel de dar al harului (Charisma), în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos.

– 1. Corinteni 7:7 : „Fiecare are de la Dumnezeu darul lui de har, unul într-un fel, altul într-altul„. Aici, faptul de a rămâne necăsătorit este arătat ca un har (Charisma) dat lui Pavel.

– 1. Petru 4:9-11 : primirea de oaspeţi, faptul de a vorbi într-o adunare ca şi cum ar vorbi cuvintele lui Dumnezeu, slujirea creştină… sunt numite daruri ale harului felurit al lui Dumnezeu.

– Romani 5:15-16 ; 6:23 ; 11:29 : „lucrarea lui Hristos„, „viaţa veşnică„, „făgăduinţele făcute israeliţilor” sunt de asemenea numite daruri de har. (Să notăm şi celelalte cazuri: Romani 1:11 ; 2. Corinteni 1:11 ; 1. Timotei 4:14 şi 2. Timotei 1:6 ).

Sunt unele daruri de har (Charisma) care izbesc privirile mai mult decât altele, dar toate vin de la Duhul lui Dumnezeu şi sunt deci supranaturale. Şi nu se deschide uşa contrafacerilor, atunci când se caută, uneori într-un mod bolnăvicios, numai darurile care izbesc privirile?

Creştinii numiţi pe nedrept „necarismatici” nu înlătură nicidecum darurile duhovniceşti; ei le acceptă pe toate, cu recunoştinţă faţă de Dumnezeu, în măsura în care ele vin de Ia El şi în care cei care le arată sunt supuşi Scripturii. Dar să nu acceptăm contrafacerilel Care este criteriul sigur, fără greşeală, care să ne îndrumeze? Cuvântul lui Dumnezeu!

IV Pot toţi credincioşii sa aibă acelaşi dar?

Aşa este învăţătura pe care unii pretind s-o scoată din versetul acesta: „Aş dori ca toţi să vorbiţi în limbi, dar mai ales să prorociţi” (1. Corinteni 14:5 ). Însă este o diferenţă mare între dorinţe şi realitate. Acelaşi verb (în greceşte) este folosit, de exemplu, în:

– 1. Corinteni 7:7 : „Eu aş vrea ca TOŢI oamenii să fie ca mine” (adică necăsătoriţi), însă apostolul adaugă: „dar FIECARE are de la Dumnezeu darul lui de har, unul într-un fel, altul într-altul„.

– 1. Timotei 2:4 : Dumnezeu „doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului“, dar noi ştim că numai cei care cred vor fi mântuiţi.

Este adevărat că noi toţi trebuie să dorim darurile duhovniceşti, dar apostolul precizează că darurile acestea nu sunt pentru a face din ele un obiect de podoabă, ci ele sunt pentru zidirea adunării. Duhul ni le va da sau nu ni le va da, potrivit înţelepciunii şi suveranităţii Lui. Să notăm că ori de câte ori apostolul îndeamnă pe credincioşi să-şi arate cu înflăcărare dorinţa după darurile de har (1. Corinteni 12:31 ; 14:1 ,12 ), el subliniează utilitatea darurilor care sunt „cele mai bune“, numind în mod special „prorocia„, în vederea „zidirii adunării“. Şi poate smerenia să îndemne pe unii creştini să caute numai darul care să izbească privirile, al limbilor, care, el singur, nu este de nici un folos pentru zidirea colectivă? Ne temem că nu! Având în vedere timpul în care ne aflăm, n-ar trebui oare să cerem Domnului să înmulţească darul deosebirii duhurilor?

În capitolul 12 din 1 Corinteni găsim trei principia fundamentale în legătură cu darurile de har:

– felurimea darurilor (versetele 4-6),

– împărţirea acestor daruri potrivit bunei plăceri a Duhului lui Dumnezeu (versetul 11),

– faptul că nu toate darurile sunt pentru toţi.

Acest adevăr de la urmă este arătat sub forma:

– de 9 repetări în Versetele 8-10: „unuia… altuia… şi altuia“

– unei asemănări cu mădularele trupului omenesc: mădularele sunt diferite, funcţiile sunt diferite, şi aşa trebuie, ca să fie într-adevăr un trup; „dar toate acestea le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte, cum Îi place” (versetele 11-27).

– unor 7 întrebări, care au toate un răspuns negativ: „Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt proroci?… Toţi vorbesc în limbi?” (versetele 28-30).

Terminând aceată cercetare scurtă a darurilor Duhului, am dori să punem o întrebare: Suntem noi mădulare ale trupului lui Hristos, care împlinesc funcţiile care ne-au fost rânduite, având calificările primite de la Duhul Sfânt? Fiecare să dea un răspuns.

Scriptura zice: „Ca nişte buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul de har pe care I-a primit” (1. Petru 4:10 ). Şi: „Căci, după cum într-un singur trup avem mai multe mădulare şi mădularele n-au toate aceeşi lucrare, tot aşa şi noi, fiind mulţi, suntem un singur trup în Hristos şi fiecare în parte mădulare unii altora. Având felurite daruri, după harul care ne-a fost dat“… să ne îndeplinim lucrările (Romani 12:4-8 ).

Concluzie

„Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la început, şi e voi veţi rămâne în Fiul şi în Tatăl“ (1. Ioan 2:24 ).

Nu este decât vreo jumătate de secol de când s-a început să se înveţe că vorbirea în limbi era semnul iniţial şi de nelipsit al botezului Duhului Sfânt; deci aceasta nu este o învăţătură „de la început” şi am văzut că nu este o învăţătură biblică. Ea este cheia de boltă a unui întreg sistem a cărui învăţătură se depărtează mult de „credinţa care a fost data sfinţilor odată pentru totdeauna„:

– ea face ca lucrarea să depindă de darurile duhovniceşti,

– socoteşte că darurile duhovniceşti depind de botezul Duhului Sfânt,

– socoteşte botezul Duhului ca real, numai dacă are „vorbirea în limbi”.

A trebuit să se aştepte secolul al XX-lea, „timpurile din urmă„, „timpurile grele” (1. Timotei 4:1 ; 2. Timotei 3:1 ), pentru a învăţa cu uimire că, de-a lungul unor secole numeroase, Biserica s-a zidit fără slujitori şi fără daruri duhovniceşti, prin nişte oameni care nu erau botezaţi cu Duh Sfânt… pentru singura pricină că persoanele acestea nu vorbeau în limbi! lată unde ajunge o învăţătură întemeiată pe „experienţă” şi nu pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Gîndurile următoare ne-au reţinut atenţia şi de aceea le prezentăm cititorilor:

– Nu există experienţă creştină care să ne permită să ajungem deodată la maturitate; nimeni nu poate să fie „un părinte“ în Hristos, înainte de a fi „copilaş” şi apoi „tânăr„; a crede că se poate, înseamnă a fi deja înşelat.

– Chiar adevăratul dar al limbilor n-a rezolvat niciodată toate problemele creştine! EI n-a fost dat cu acest scop, ci a fost dat în mod suveran de Duhul, pentru a fi de folos. Cel care nu-l avea, nu trebuia să-l dorească; cel care îl avea, nu trebuia să se laude cu el (aşa cum citim în 1. Corinteni 4:7 ).

– Starea bolnăvicioasă de aşteptare în care sunt ţinuţi unii credincioşi poate să aducă un dezechilibru, un deranjament, o descurajare, o dezamăgire care ar conduce Ia o stare depresivă şi la pierderea bucuriei mântuirii.

– Sfaturi de felul acesta: „înlăturaţi raţiunea”, „faceţi vid” deschid uşa tuturor felurilor de influenţe nenorocite şi stăpânirilor demonice.

– Unii creştinii au reuşit să „deosebească duhurile” la unele persoane pline de propria Ior voinţă şi care ziceau că vorbesc în limbi: darurile lor erau de origine demonică (să ne amintim cuvintele Scripturii din 1. Corinteni 12:1-3 ; 1 . loan 2:22; 4:1-2).

– Sunt persoane născute din nou care se lasă înşelate de viziuni mincinoase, de descoperiri, de apariţii de îngeri sau chiar a lui Isus Hristos. Unele dintre ele au sfârşit în învăţătura care susţine existenţa inspiraţiei directe de la Dumnezeu, în nebunia propriei lor importanţe sau chiar în spital.

Pentru a termina, voi cita mărturia unui evanghelist german: „Sunt mai mulţi ani de atunci, când aveam obiceiul să mă întâlnesc în fiecare lună cu nişte prieteni, ca să ne rugăm timp de o săptămână. Ceream putere de sus, o nouă Cincizecime şi darurile Duhului. Am primit atunci descoperiri şi viziuni atât de minunate, încât toţi am fi fost înşelaţi, dacă Dumnezeu n-ar fi avut milă de noi şi dacă noi n-am fi ascultat de porunca de a pune duhurile Ia probă. Toate acelea nu erau decât viclenii ale diavolului… Cei care au fost înşelaţi de descoperiri mincinoase, ajung de obicei, fără să ştie şi fără să vrea, să înşele şi pe alţii. Ei devin astfel nişte instrumente în mâinile duhurilor rele. Aceste duhuri pe care noi le-am dat pe faţă ca fiind de origine satanică, au făcut lucruri atât de minunate! Ne-au zis, de exemplu, că vom primi Duhul Sfânt, că vom vesti evanghelia în toată Germania, că vom vindeca pe bolnavi, că vom alunga duhurile şi că vom construi spitale. Aceşti îngeri ai lui Satan voiau să ne aşeze sub influenţa Ior şi să ne conducă pe căi greşite. Faptul acesta ne-a învăţat să refuzăm tot ce nu se potriveşte în totul cu Cuvântul lui Dumnezeu“.

Mărturia aceasta să fie ca o punere în gardă şi Cuvântul Domnului nostru să ne fie singura călăuză până Ia venirea Sa din nou!

În faţa atâtor exagerări, contrafaceri şi înşelări, îndemnăm pe fiecare să se adreseze în umilinţă lui Dumnezeu pentru a putea deosebi lucrurile.

Vom termina, amintind cuvintele acestea ale apostolului Pavel: „Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă deplină şi orice pricepere, ca să deosebiţi lucrurile cele mai alese, pentru ca să fiţi curaţi şi fără vină până în ziua lui Hristos, fiind umpluţi cu roada dreptăţii, care este prin Isus Hristos, „spre slava şi lauda lui Dumnezeu” (Filipeni 1:9-11 ).

Deviza unui lucrător

 C. H. Mackintosh…

„De aceea, fraţii mei preaiubiţi, fiţi tari, neclintiţi, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.” ( 15:58)În acest verset avem o deviză extraordinar de frumoasă pentru lucrătorul creştin, iar fiecare creştin ar trebui să fie un lucrător. Acesta ne arată cel mai valoros echilibru pentru inimă. Vedem că o stabilitate neclintită este pusă în legătură cu o activitate continuă. Acest lucru este de cea mai mare importanţă. Unii dintre noi suntem atât de obsedaţi de ceea ce numim principiu, încât părem aproape înfricoşaţi să ne implicăm în vreun proiect al unei activităţi creştine altruiste. Pe de cealaltă parte, unii dintre noi sunt atât de înclinaţi spre ceea ce numim slujire, încât pentru a ajunge la rezultatele dorite şi palpabile, nu ezităm să depăşim linia de hotar a unui principiu sănătos.Acum, deviza noastră ne oferă un antidot divin, pentru amândouă dintre aceste lucruri rele. Ne furnizează un fundament solid pe care să stăm cu o voinţă fermă şi cu o hotărâre de neclintit. Nu trebuie să ne clintim nici măcar un pic de pe calea îngustă a adevărului divin, chiar dacă suntem tentaţi să facem aşa prin cel mai puternic argument al unei oportunităţi plauzibile. „Iată, ascultarea este mai bună decât jertfa, şi luarea aminte decât grăsimea berbecilor.” (1. Sam 15:22)

 

Ce cuvinte nobile! Fie ca ele să fie gravate cu litere, adânc şi pe deplin în inima fiecărui lucrător. Acestea sunt absolut nepreţuite, şi acest lucru este aşa în special în zilele noastre, când vedem că există atâta încăpăţânare în felul nostru de a lucra, planuri de slujire atât de nestatornice, atâta mulţumire de sine, o tendinţă atât de puternică de a face ceea ce este drept în propriii noştri ochi, o desconsiderare practică a autorităţii supreme a Sfintei Scripturi.

Această deviză îl umple pe observatorul preocupat de condiţia prezentă a lucrurilor cu cele mai serioase înţelegeri, în timp ce acesta vede înlăturarea deplină şi deliberată a Cuvântului lui Dumnezeu, chiar şi de către cei care în mod deschis îl acceptă ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Nu vorbim aici de insolenţa infidelităţii deschise şi declarate, ci de indiferenţa crudă a ortodoxiei respectabile. Sunt milioane de oameni care declară că ei cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, dar cu toate acestea nu au nici cel mai mic gând de a se supune în mod absolut autorităţii acesteia. Voinţa omului este dominantă. Raţiunea umană deţine controlul. Oportunitatea comandă inima. Sfintele principii ale descoperirii divine sunt măturate precum frunzele de toamnă sau praful de pe aria de treierat înaintea influenţei intense a opiniei publice.

Având în vedere toate acestea, cât de valoroasă şi de importantă este prima parte a devizei lucrătorului! „De aceea, fraţii mei preaiubiţi, fiţi tari, neclintiţi.” Acest „de aceea” aduce sufletul înapoi pe fundamentul solid aflat în partea precedentă a capitolului în care apostolul dezvăluie cel mai sublim şi preţios adevăr care ar putea vreodată captiva inima credinciosului – adevăr care înalţă sufletul cu totul deasupra întunericului şi negurilor vechii creaţii şi îl aşează pe stânca solidă a învierii. Aceasta este stânca pe care suntem îndemnaţi să stăm tari şi neclintiţi. Nu este vorba despre o aderenţă încăpăţânată la propriile noastre idei – la o dogmă sau o teorie preferată pe care am adoptat-o – ori la orice altă învăţătură. Nu este nimic de felul acesta, ci este vorba despre o înţelegere fermă şi o mărturisire exactă a întregului adevăr al lui Dumnezeu, potrivit căruia Hristosul înălţat este Centrul veşnic.

Dar trebuie să ne amintim şi cealaltă parte a devizei noastre. Lucrătorul creştin are ceva mai mult de făcut pe lângă faptul de a sta cu fermitate pe fundamentul adevărului. El trebuie să cultive activităţile plăcute ale harului. El este chemat să „prisosească întotdeauna în lucrarea Domnului.” Fundamentul principiului sănătos nu trebuie niciodată abandonat, însă lucrarea Domnului trebuie dusă mai departe cu sârguinţă. Sunt oameni cărora le este atât de teamă de a nu greşi, încât nu fac nimic; iar alţii, care decât să nu facă nimic, fac ceva greşit. Deviza noastră corectează amîndouă lucrurile. Ne învaţă să adoptăm o atitudine neclintită acolo unde este implicat adevărul; pe de cealaltă parte ne conduce să continuăm în lărgime de inimă şi să ne implicăm cu toată puterea în lucrarea Domnului.

Fie ca cititorul creştin să observe in mod special expresia „lucrarea Domnului.” Nu trebuie să ne imaginăm nicio clipă că tot ceea ce implică eforturile noastre ca creştini declaraţi este îndreptăţit să fie desemnat „lucrarea Domnului.” Departe gândul de aceasta! Vedem o grămadă de lucruri întreprinse ca slujbă pentru Domnul, cu care o persoană spirituală nu ar putea vreodată să asocieze sfântul Nume al lui Hristos. Noi dorim să avem conştiinţa instruită cu privire la lucrarea în care ne implicăm. Simţim în mod profund câtă nevoie este ca în aceste zile de încăpăţânare, neglijenţă şi liberalism crunt, să avem autoritatea lui Hristos în tot ceea ce facem, în felul de a lucra sau de a sluji. Binecuvântat fie Numele Lui, El ne permite să-L punem în legătură cu cele mai neînsemnate şi banale activităţi ale vieţii de zi cu zi. Putem chiar mânca şi bea în Numele Său sfânt spre gloria Sa. Domeniul de slujire este suficient de întins; este limitat numai de această importantă expresie: „lucrarea Domnului.” Lucrătorul creştin nu trebuie să se implice în nicio lucrare care nu se aşează sub acel sfânt şi deosebit de important titlu. El trebuie, înainte de a se implica în orice lucrare, să-şi pună această mare întrebare practică: „Poate aceasta să fie numită în mod sincer lucrarea Domnului?”

Distribuirea tractatelor

 A. J. Pollock

 

 

 

 „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la toată creaţia.” (Marcu 16:16)Căutând să răspândim Evanghelia cu ajutorul tractatelor și broșurilor, vom împlini în mod binecuvântat acest verset.Nu suntem noi responsabili într-un mod solemn să răspândim vestea bună prin orice mijloc legitim care ne stă în putință? Mă întreb pe mine însumi, precum și pe cititor, credem noi cu adevărat că sufletele din jur se adună la porțile iadului veșnic? Și credem noi că este dorința dragostei lui Dumnezeu ca vestea bună să fie predicată „la toată creația”?

 

Nu ar trebui să fie adevărat cu privire la noi, așa cum era cu privire la marele apostol Pavel, acest fapt:  „Cunoscând deci frica de Domnul, îi înduplecăm pe oameni”? Apostolul a simțit, de asemenea, ce fapt solemn era pentru el, personal, să stea înaintea scaunului de judecată a lui Hristos, deși el urma să stea acolo îmbrăcat în desăvârșita îndreptățire a lui Dumnezeu, fără nicio teamă de judecată, dar umilit până în țărână și îngenunchiat în cea mai adâncă închinare, văzând,  în lumina cerului, harul neobosit și nemărginit al Stăpânului său față de slujitorul Său.

Și, pe măsură ce sufletul său, luminat tot mai mult sub perspectiva acestor  lucruri, era supus influenței solemne și aducătoare de disciplină, inima lui, în comuniune cu inima lui Dumnezeu, bătea pentru lumea atât de plină de păcătoși orbi și nepăsători care, dacă nu vor primi intervenția harului lui Dumnezeu, vor sta înaintea Judecătorului în teribila lor vinovăție, fără vreun apărător care să le susțină cauza și fără adăpostul sângelui care îi apără de judecata veșnică. Iar rezultatul a fost viața lui Pavel de slujire neîntreruptă și devotată în vestirea Evangheliei.

O! Pretutindeni este o mare nevoie! Ogoarele sunt „deja albe pentru seceriş”, ne aflăm aproape de revenirea lui Hristos, necredincioșia se răspândește cu frenezie în fortărețele creștinismului, iar de la miile de amvoane din țara în care trăim se predică o evanghelie falsă. Dacă toate acestea și încă mai multe sunt adevărate, atunci trebuie să ne punem această întrebare: CE facem noi pentru Hristos?

Mulți nu sunt dăruiți pentru a predica. Unii sunt prea în vârstă, vremea slujirii lor publice a trecut, alții sunt prea tineri, surorilor noastre în Hristos nu le este îngăduit să predice în public însă această simplă și binecuvântată slujire a distribuirii de tractate este disponibilă tuturor. Sau poate că nu avem timp să stăm și să vorbim mulțimilor în stradă însă cu toții putem să punem în mâinile câtorva oameni tăcuții mesageri ai salvării.

Ah, cât de mulți sunt nevinovați de crima de a purta în buzunarele lor evanghelia tipărită, iar dacă se întâmplă să fie stimulați în a-și procura o sută de tractate sau de broșuri, acestea le ajung ani buni. Ce suflete generoase! Să se gândească la Marea Moartă, care întotdeauna primește dar niciodată nu dă înapoi, în jurul a cărei țărmuri lâncezește tăcerea de mormânt, în timp ce stricăciune și descompunere plutesc la suprafața apelor sale!

Unii care au fost odată săraci în bunurile acestei lumi erau bogați în credință și fost minunat cât de mulți bani au putut economisi pentru a procura și a distribui vestea Evangheliei prin literatură tipărită. Însă ei au prosperat în lume, sămânța bună a Cuvântului a fost înăbușită; înfățișarea lor exterioară s-a îmbunătățit, după standardele lumii, în timp ce inima lor pentru Hristos s-a răcit tot mai mult. Ceea ce făcuseră în alte timpuri nu mai era potrivit ca ei să practice acum. A dărui un tractat de evanghelizare era sub demnitatea lor. „Tractatele sunt atât de disprețuite astăzi, distribuirea lor este demodată, iar direcția noastră nu este evanghelia”, a fost adesea scuza lor rece, superficială, împietrită.

Iar dacă din întâmplare i-a mustrat conștiința, ei au redus la tăcere acest sfătuitor credincios prin faptul că au cumpărat câteva sute de tractate și le-au dat unui frate mai sărac să le distribuie.

Mulțumiri lui Dumnezeu pentru oricine care dă posibilitatea unui frate  mai sărac, căruia nu îi lipsește inima pentru lucrare, ci mijloacele, să distribuie mii de mesaje tăcute ale mântuirii. Însă aceasta nu îl absolvă nicidecum de la propria sa responsabilitate. Tocmai înfățișarea lui respectabilă îi dă posibilitatea să dăruiască tractate oamenilor înstăriți care poate le-ar refuza din mâna unuia îmbrăcat mai modest.

Nimic nu este mai minunat decât să vezi harul triumfând în cei aflați în poziții înalte în lumea aceasta. Mândria este un lucru blestemat; este lațul diavolului! Prea adesea Satan își găsește o pradă ușoară printre cei care dețin averi, descendență nobilă, abilități remarcabile și alte daruri naturale. El vine la astfel de oameni cu pofta ochilor, pofta cărnii și cu trufia vieții, având un succes teribil. Să avem grijă să căutăm să avem gândul Stăpânul nostru îndurător și întotdeauna să-I dăruim ce avem mai bun pentru binecuvântata Lui slujire.

Ce este mai binecuvântat decât a-i vedea pe cei care, având o judecată duhovnicească, îi îndrumă pe sfinții lui Dumnezeu, căutând să răspândească Evanghelia prin intermediul tractatelor? Ce poate fi mai potrivit pentru a-i mișca pe cei care ajung sub influența lor?

O, aș dori să nu văd pe nimeni neglijând acest domeniu binecuvântat de slujire, fie el învățător sau evanghelist, tânăr sau bătrân, bogat sau sărac, frate sau soră. Nimic altceva nu conferă necesarul curaj și lepădarea de sine decât devotamentul inimii față de Hristos. Studiați viața lui Isus, meditați la dragostea Lui care L-a dus la moarte, gândiți-vă la faptul că noi suntem lăsați aici jos pentru a împlini voia Lui, pentru a desfăta inima Lui.

Este foarte instructiv să observăm unde se găsește textul nostru. În Evanghelia după Marcu Domnul Isus ne este prezentat ca Robul desăvârșit. Cu inimi adorânde putem să urmărim slujirea Lui neobosită și neîntreruptă în acele minunate șaisprezece capitole în care evanghelistul și-a țesut relatarea sa cu privire la minunata lucrare a Domnului Isus, culminând cu acea slujire mai mare decât toate, crucea Calvarului.

O, ne-ar face tuturor bine – așa cum suntem, robi netrebnici –să citim în fiecare zi a vieții noastre primul capitol din Marcu. Binecuvântatul nostru Stăpân, credinciosul Rob al lui Dumnezeu, pare că abia avea timp să mănânce sau să odihnească. Începând dimineața devreme, predicarea, vizitele, vindecările, par a se succeda până când cititorul rămâne uimit truda Lui din acea zi.

Iar atunci când El dorește să vorbească cu Dumnezeu în rugăciune citim mișcați: „Şi, trezindu-Se dis-de-dimineaţă, pe când era încă noapte, a ieşit şi a mers într-un loc pustiu şi Se ruga acolo.” Ah, dacă ne-am ruga mai mult asemenea Lui, am lucra mai mult asemenea Lui.

Și sunt destul de sigur că, având înaintea noastră un exemplu atât de strălucitor, calitatea slujirii va merge mână în mână cu cantitatea. În privința aceasta Pavel era la fel ca Stăpânul său. Truda lui era constantă și fără întrerupere. Și nu putem să nu remarcăm, atunci când citim istoria lucrărilor sale misionare pe paginile sfinte, că izvorul adânc al tuturor era dragostea pentru Hristos. Dragostea lui Hristos îl constrângea.

Fie ca cititorul și scriitorul acestui articol să fie înflăcărați la o părtășie mai strânsă cu Hristos și la o slujire mai deplină și mai vie pentru El.

Dacă acest apel, adresat cu teamă și tremur, a fost citit de cineva care nu are obiceiul de a răspândi Evanghelia scrisă, nu doar să recunoască adevărul a ceea ce spunem, ci să nu piardă timpul și, potrivit mijloacelor lor, să-și procure câteva tractate sau broșuri bune, simple, de evanghelizare și, folosindu-și mintea și, cu rugăciune, să le distribuie și astfel, în măsura lor, să predice „Evanghelia la toată creaţia”.

Vai! Atunci când spunem că nu putem să facem prea multe pentru că ne lipsesc mijloacele, adesea ar trebui să spunem mai drept că lipsa credincioșiei noastre față de Hristos este cea care ne face să fim mulțumiți cu puținul pe care îl facem.

Lumea cheltuie cu mână largă pentru slujirea diavolului. Priviți la starea înfloritoare a clădirilor publice, a teatrelor, a sălilor de concerte și a o mie de alte lucruri. În vremuri grele și în localități mici multe clădiri publice sunt bine întreținute și administrate în timp ce, vai! într-un oraș mare unde locuiesc mulți credincioși, un depozit de tractate poate să lâncezească și să fie în pragul dispariției.

Fie ca toți să punem la inimă cuvintele Mântuitorului: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la toată creaţia.” În curând vom auzi strigătul Său și vom merge la El. Umbrele se lungesc, scurta vreme a slujirii noastre se va sfârși peste puțină vreme, iar apoi ne vom odihni în prezența Lui pentru totdeauna. Între timp, haideți să fim în plină activitate!

Doi frați anonimi

 din revista „Mesagerul Păcii”

 

 

 

Pe piatra de mormânt a unui slujitor al lui Dumnezeu, care a fost înmormântat cu mai multe decenii în urmă, sunt scrise puținele cuvinte: „John Nelson Darby, ca un necunoscut și foarte cunoscut”. Nu este important dacă pe noi ne cunoaște lumea și dacă avem un nume printre oameni. Important este ca Domnul să cunoască numele noastre și noi să lucrăm cu fidelitate pentru El. Pavel aminteste de asemenea în Filipeni 4:3colaboratori, care sunt „anonimi”. Totuși, numele lor erau „în Cartea vieții”. Acest lucru este important!Textul din 2. Corinteni 8amintește doi însoțitori de călătorie ai lui Tit, ale căror nume ne sunt necunoscute. Erau „doar” însoțitori de călătorie. Dar cum îi descrie Biblia? „Și nu numai atât, dar a fost şi ales de adunări ca însoţitor al nostru cu harul acesta, administrat de noi spre gloria Domnului Însuşi, şi ca mărturie a bunăvoinţei noastre.” „L-am trimis împreună cu ei pe fratele nostru, pe care l-am probat deseori în multe ca fiind zelos şi mult mai zelos acum, datorită marii încrederi cu privire la voi.” (2. Corinteni 8:19și 22).Învățăm de aici:
1. Prin harul lui Dumnezeu erau frați: ei aparțineau familiei lui Dumnezeu. Anonimi și totusi frați în credință! Aceasta a fost – și este – condiția de bază pentru orice slujbă pe care o facem pentru Domnul nostru. Întrebare către tine: ești un „frate în Hristos”? Aparții familiei lui Dumnezeu?

 

2. Prin încrederea pe care alții și-au pus-o în ei, erau trimiși ai adunărilor, respectiv ai lui Pavel: ei erau anonimi și totuși încercați și dovediți. Se puteau baza pe ei. Cine a făcut bine o lucrare, aceluia Dumnezeu îi dă pe următoarea. În afară de aceasta, ei nu lucrau doar pentru ei, ci călătoreau împreună și s-au lăsat chiar trimiși de alții. Aceasta este munca în echipă pentru Domnul nostru. Întrebare către tine: Ai rezistat la încercări duhovnicești și te-ai dovedit? Ești cunoscut ca cineva pe care se pot baza alții? Ești gata să muncești împreună cu alții? Atunci, Dumnezeu îți va da noi lucrări.

3. Prin încrederea în alții, ei erau harnici: hărnicia este o virtute a creștinului pe care Domnul nostru dorește să o vadă în toate domeniile (la școală, în profesie, acasă și mai ales în lucrările pe care le facem pentru El). Pavel spunea cândva că el „a lucrat mai mult decât toți ceilalți” (1. Corinteni 15:10). Proverbul: „Fără muncă, nu-i răsplată” este valabil pretutindeni. Întrebare către tine: Ești cunoscut ca cineva care este harnic și se implică atunci când există ceva de făcut? Una este ce facem și alta este cum facem.

4. Prin slujba lor exterioară neînsemnată, ei au contribuit ca Domnul să fie preamărit. Aceasta a mers mai departe. Și Pavel a avut dorința ca Hristos să fie proslăvit în viața și în slujba lui: „Mă aștept și nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de rușine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea” (Filipeni 1:20). Aceasta se întâmplă totdeauna când ceva din El se vede în noi. Slujba acestor bărbați anonimi nu a contribuit la înălțarea lor, ci a Domnului. Întrebare către tine: contribuie viața ta (slujba ta), ca ceva din Domnul Isus să fie văzut și El să fie proslăvit? Aceasta este marea țintă a fiecărei activități pentru El. De cugetat: „Noi suntem doar unelte în mâna Domnului. Niciodată nu este lăudată stropitoarea unui grădinar.” Totuși, la Dumnezeu nu sunt uitate niciodată
„stropitorile”!

„Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească.” 1. Corinteni 3:6

 

Du-te acasă, la ai tăi!

 W. J. Hocking

Între noi domneşte o mare lipsă cu privire la slujba pentru Domnul nostru, mai ales cu privire la evanghelizare, nu numai a lumii, ci mai ales în imediata noastră apropiere (familia noastră, prietenii, cunoscuţii etc.). Abigail a fost atrasă de David. Ea a văzut în el o aşa frumuseţe, încât a devenit o slujitoare binevoitoare (1. Samuel 25:18-31 ). Dacă am preţui într-adevăr marea lucrare a Domnului, pe care El a făcut-o pentru noi la cruce, am fi atraşi şi noi de El, iar aceasta se va arăta nu numai în cuvinte, vorbind despre El şi despre ceea ce înseamnă El pentru noi, ci şi în slujbă.Dacă vorbim despre evanghelizare sau predicarea Evangheliei, ne gândim de obicei la ultimul capitol din evanghelia după Marcu, unde Domnul spune: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la toată creaţia“ (Marcu 16:15 ). Foarte puţini dintre noi vor avea privilegiul de a părăsi oraşul natal, familia, pentru a merge în lume şi a predica Evanghelia în alte ţări, în alte împrejurări şi în zone în care Evanghelia nu a fost niciodată predicată. Dar nu acesta este singurul îndemn al Scripturii de „a merge“.Pe lângă alte întâmplări mă gândesc aici la Marcu 5 . Acolo avem în faţa noastră un om cu un duh necurat. După ce Domnul l-a vindecat şi l-a eliberat de sub puterea diavolului, citim că acel om L-a rugat să-i dea voie să rămână cu El. Dar El nu i-a permis, ci i-a zis: „Du-te acasă, la ai tăi, şi spune-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine“ (versetele 18-19).

 

Acum doresc să îndrept atenţia spre acest punct: a-i sluji Domnului, căutând să ajungem la alţii pentru a le vesti Evanghelia. Fiecare dintre noi poate să facă această acţiune, pentru că nu se spune că trebuie să mergi departe, ci se spune simplu: „Du-te acasă!“ (Du-te la prietenii, rudele, cunoscuţii tăi şi istoriseşte-le!) Cred că deja în acest moment ne aducem aminte de cineva căruia de mult trebuia să-i spunem un cuvânt despre Domnul, şi totuşi nu am făcut-o. Cunoaştem la şcoală, la locul de muncă, în cercul de cunoscuţi dintre aceia, cărora ştiam că trebuie să le vorbim despre mântuirea sufletului lor? Dar nu am făcut acest lucru. Să luăm acum seama şi să luăm hotărârea sinceră de a fi folositori pentru Domnul răspunzând la chemarea Sa: „Du-te acasă, la ai tăi!“ (Du-te şi istoriseşte celor din cercul tău de cunoscuţi!)

Desigur, există condiţii necesare pentru a putea sluji Domnului. Totuşi, fiecare dintre noi le poate îndeplini, fiecare dintre noi ajunge într-o împrejurare în care să dea o mărturie vie pentru Domnul Isus.

În primul rând este necesar să fim siguri de mântuirea noastră proprie, să ne odihnim deplin în lucrarea lui Hristos şi să ştim că păcatele noastre sunt iertate. Dar nu numai atât, ci trebuie să ne bucurăm de mântuirea noastră. Mulţi sunt probabil siguri de mântuirea lor, dar se bucură foarte puţin de ea. Dacă ne bucurăm într-adevăr de mântuirea noastră, lucrarea de a mărturisi altora nu va fi o muncă grea şi nu ne va veni greu. O vom face pentru că suntem fericiţi, că inima noastră a găsit pace în Hristos. Ceea ce ne umple inima se va revărsa spre alţii ca mărturie pentru Domnul.

Alte patru cerinţe sunt acestea:

1. supunere sub Cuvântul lui Dumnezeu, încât să fim în deplină armonie cu el;

2. cunoaşterea Cuvântului, pentru a şti ce spune;

3. rugăciune;

4. dragoste faţă de Domnul Isus.

Să ne amintim că Domnul l-a întrebat pe Petru: „Mă iubeşti?“ Înainte ca Petru să primească lucrarea de a paşte oile, Domnul a trebuit să-i pună această întrebare. Îl iubim într-adevăr? Este în inima ta un simţământ pentru Domnul Isus? Dacă da, atunci Domnul te va putea folosi ca un evanghelist.

Dar pe lângă aceste cerinţe necesare, există pe de altă parte şi piedici, care ne vor reţine de a mărturisi altora despre Hristos şi pe care trebuie să le dăm deoparte. Una din piedici ar putea fi faptul că în viaţa noastră este un oarecare păcat ascuns, care ne face incapabili să-i arătăm unui om pierdut starea păcătoasă în care se află şi cum poate fi eliberat din această stare. Am putea face acest lucru, când în propria noastră viaţă există ascuns un oarecare păcat sau chiar mai multe? Nu, atunci suntem incapabili de a face această lucrare.

Un alt lucru, care ne poate împiedica sau care ne-a împiedicat în trecut, este indolenţa, lenevia. Suntem comozi şi iubim confortul. Probabil, suntem preocupaţi cu diverse lucruri şi rămâne puţin timp pentru Domnul şi lucrarea Sa. Altă dată suntem obosiţi, deoarece suntem prea mult preocupaţi cu lucruri care ne plac nouă. Şi acestea ne fac incapabili, deoarece nu avem dorinţa de a da mărturie. A da mărturie pentru Domnul ar trebui să fie mai important pentru noi decât tihna noastră proprie.

Deseori nu suntem deloc preocupaţi de a da o mărturie personală, deoarece probabil nu ne dăm seama suficient ce soartă groznică îl aşteaptă pe cel pierdut. Dacă inimile noastre înţeleg ce va veni asupra unei lumi pierdute – o veşnicie fără Hristos, judecata, despărţirea veşnică de Dumnezeu -, iubiţilor, nu pot să cred că am mai putea zăbovi să mergem la cei pierduţi şi să le vorbim cu seriozitate! Dacă cineva, pe care îl iubim, este în pericol, ceea ce facem prima dată este să-l avertizăm. Dar dacă nu-l iubim (aceasta ar fi o altă piedică), îl lăsăm în voia sa. Fiind conştienţi de ceea ce-i aşteaptă pe cei pierduţi, vom fi mişcaţi şi ne vom simţi îndemnaţi să spunem la timpul potrivit un cuvânt celor cu care trăim şi muncim împreună.

Când dăm o mărturie personală, nu este necesară o predică lungă. Câteodată un singur cuvânt este mai eficient decât sute de cuvinte într-o predică. Odată am citit că un bărbat împărţea pliante printre spectatorii la o cursă de cai. Înmânându-i cuiva un pliant, a spus doar atât: „Veşnicie – VEŞNICIE“. Cel care a primit pliantul, a replicat: „Ah, de-aş putea-o uita!“ Credinciosul a găsit cuvântul potrivit. Cu siguranţă, s-a rugat înainte de slujba sa. Acel bărbat a fost condus la Domnul de acel scurt cuvânt „veşnicie“.

În Proverbe 15:23 citim: „Un om are bucurie prin răspunsul gurii lui şi ce bun este un cuvânt la timpul lui.“ Da, cât de bun este un cuvânt pe care îl primim de la Domnul după un timp de aşteptare în rugăciune!

Desigur, duşmanul sufletelor noastre se străduieşte să ne reţină de a vorbi despre Domnul nostru. Poate ne pune teamă în inimi – teamă de oameni. Atunci, deseori ne reţinem să spunem un cuvânt la timpul său. Dar să ne lăsăm încurajaţi! Noi înşine am primit de la Domnul darul atât de mare al mântuirii. Nu ar trebui să istorisim şi altora despre el şi să facem această lucrare până ne va chema Domnul la Sine?

Să dăm la o parte ceea ce ne reţine: păcatul, povara, indiferenţa! Domnul ne-a vorbit deseori despre acestea, dar poate n-am avut o ureche deschisă. De aceea să ascultăm acum chemarea Sa: „Du-te, spune-le un cuvânt – un cuvânt la timpul lui!“

Să ne îmbărbăteze Domnul pe toţi, pentru a fi mai fideli în această privinţă! Oare nu este tocmai această slujbă atât de mult neglijată între noi? Poate suntem înclinaţi să dăm vina pe adunare sau pe fraţii mai în vârstă, că la atât de puţini necredincioşi ajunge vestea bună şi că atât de rar vedem o faţă nouă în strângerile laolaltă. Mai bine să nu arătăm spre alţii, ci spre noi! Mi-am făcut eu partea mea conform chemării lui Dumnezeu? Se pare că lăsăm în seama evangheliştilor răspândirea Evangheliei. Dar răspunderea o avem cu toţii! Şi noi trebuie să mergem – la prietenii, cunoscuţii, rudele, vecinii noştri – şi să le istorisim ce a făcut Domnul pentru noi, cum S-a îndurat de noi.

De câtva timp am citit despre un lepros din China. Boala atinsese la el ultimul stadiu, când într-o zi picioarele vor cădea. A fost primit într-o colonie de leproşi şi a auzit acolo că Hristos primeşte oameni păcătoşi, aşa cum sunt. Un chinez nu primeşte cu plăcere un cadou, dacă nu poate să dea şi el cel puţin un mic cadou ca revanşă. Acestui lepros i s-a explicat că Hristos nu doreşte de la el niciun cadou ca revanşă; singura condiţie este să vină aşa cum este. Îi venea greu să înţeleagă acest lucru, dar după un timp a dat ascultare invitaţiei Domnului. A acceptat şi a primit viaţă veşnică; acum avea pace cu Dumnezeu şi tot ceea ce era în legătură cu mântuirea.

Dar ce a făcut după aceea? A pornit imediat în căutarea altora! După aproximativ doi ani, Domnul l-a chemat acasă, dar în aceşti doi ani a fost foarte activ. Chiar dacă nu se putea deplasa aproape deloc, îşi petrecea timpul istorisind altora despre Domnul Isus. Pe patul de moarte a întrebat: „Îmi va reproşa Domnul că am adus numai paisprezece persoane la El?“ – Numai paisprezece – printr-un lepros într-o astfel de stare! Hristos însemna atât de mult pentru el, încât folosea orice ocazie de a îndrepta altora privirea spre El. Cum stau lucrurile la noi? Să facă Domnul ca dragostea Sa să ne determine să spunem un cuvânt la timpul potrivit! Să facă Domnul ca rugăciunea noastră să fie ca El să pună pe inima noastră anumite suflete! Să punem în practică acest scurt cuvânt: „Du-te“!

Du-te şi istoriseşte-le altora ce a făcut Hristos, Domnul, pentru tine şi cum S-a îndurat de tine! Dacă fiecare ar vorbi numai cu doi sau trei, cu dorinţa sinceră de a-i conduce la Domnul, nu crezi că El ar răspunde? Eu sunt sigur, că El o va face; aşa cum a împlinit şi dorinţa inimii acelui lepros. Bucuria de a conduce un suflet la Domnul te va îmbărbăta să participi în continuare la această mare lucrare, care ne-a dat-o Domnul: „Du-te!“ Nu privi la câmpurile de misiune din exterior, oricât de importante ar fi, ci lucrează în patria ta! În cartea Proverbe citim: „Cel înţelept câştigă suflete.“ Să fim oameni înţelepţi spre proslăvirea Sa!

În ce constă puterea unui evanghelist?

„Pentru că mie nu-mi este ruşine de Evanghelie; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede: atât iudeu, întâi, cât şi grec.“ (Romani 1:16 ).

Vestirea Evangheliei este mijlocul dat de Dumnezeu pentru salvarea oamenilor şi serveşte la proslăvirea Sa. A-L vesti pe Isus Hristos şi pe El răstignit ar fi o cutezanţă nefolositoare, dacă nu s-ar arăta în aceasta Hristos Însuşi ca „puterea lui Dumnezeu“ şi „înţelepciunea lui Dumnezeu“. Cuvântul crucii este o nebunie în ochii oamenilor. Dar el duce la succes tocmai acolo unde cea mai mare înţelepciune omenească dă greş: el poate să întâmpine cea mai mare nevoie a sufletului. Chiar dacă pare contradictoriu, Cuvântul lui Dumnezeu explică aceasta foarte clar: „Pentru că, întrucât, în înţelepciunea lui Dumnezeu, lumea prin înţelepciune nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, Dumnezeu a binevoit, prin nebunia predicării, să-i mântuiască pe cei care cred“ (1. Corinteni 1:21 ).

Nu doresc să vorbesc acum despre poziţia unui evanghelist, ca trimis al lui Hristos, ci mai degrabă să pun întrebarea: În ce constă puterea unui evanghelist? Dacă slujitorul lui Dumnezeu nu cunoaşte secretul adevăratei puteri, va fi atât de dezamăgit la vederea puterilor împotrivitoare lui, încât va încerca să folosească mijloace care nu sunt conforme cu Scriptura, pentru a putea întâmpina nevoile.

Atitudinea ostilă a cărnii

Omul firesc este un duşman al adevărului. Evanghelia curată este pentru el nu numai „nebunie“, ci face să clocotească în el sentimente puternice nelegiuite. Ele s-au arătat în mod deosebit contra Domnului Isus, care este adevărul. La început a fost invidiat, dispreţuit, urât, apoi crucificat. Necredinciosul găseşte în legăturile sale cu lumea tot ce serveşte dorinţelor sale fireşti, iar acestea îl duc tot mai departe de Dumnezeu. Şi diavolul, dumnezeul acestei lumi şi împotrivitorul Domnului Isus, îşi foloseşte toată şiretenia sa pentru a împiedica succesul Evangheliei şi a duce sufletele în iad. Ce putere are la dispoziţie evanghelistul pentru a învinge duşmănia faţă de Evanghelie care locuieşte în om, duşmănie care devine tot mai mare sub influenţa distrugătoare a diavolului şi a lumii? Desigur, în el însuşi, slujitorul lui Dumnezeu nu are nicio putere; el este fără putere.

Puterea Duhului Sfânt

Dacă evanghelistul înaintează în harul şi în înţelepciunea lui Dumnezeu, nu va păşi cu armele proprii în luptă. Înainte ca Domnul Isus să-şi ia rămas-bun de la ucenicii Săi, martorii Săi în această lume, le-a dat promisiunea că va trimite Duhul lui Dumnezeu. El va locui în credincioşi şi va fi activ cu mare putere în vasele Sale alese. În ce scop? „Când va veni Acela, va convinge lumea de păcat şi de dreptate şi de judecată“ (Ioan 16:8 ). El o va face „nu în cuvinte convingătoare ale înţelepciunii, ci în dovada Duhului şi a puterii“ (a se compara 1. Corinteni 2:4 şi 1. Tesaloniceni 1:5 ).

De aceea, în ziua Rusaliilor, un pescar galileean, umplut de Duhul Sfânt, i-a putut acuza pe iudei că L-au răstignit pe Isus, Nazarineanul, Om adeverit de Dumnezeu înaintea lor. Rezultatul acestei mărturii în Ierusalim a fost întoarcerea la Dumnezeu a trei mii de iudei încăpăţânaţi şi nemiloşi. Mărturia despre Isus începută în acest mod, în gura ucenicilor simpli şi neînvăţaţi, a fost recunoscută în cele ce au urmat de preoţi iudei, de ofiţeri romani, de eunuci etiopieni, de sclavi dezertori, de funcţionari regali şi de temniceri groaznici, ca putere a lui Dumnezeu spre mântuirea lor. Care era deci secretul puterii vestirii lor? Ei vorbeau prin Duhul Sfânt dat lor de Dumnezeu (Fapte 5:32 ).

Puterea Cuvântului lui Dumnezeu

În timp ce Duhul Sfânt este în sine însuşi o mărturie mare şi puterea tuturor mărturiilor adevărate pentru Hristos în lume (Ioan 15:26 ), Cuvântul scris reprezintă descoperirea lui Dumnezeu către oameni. Acest Cuvânt îl va judeca pe om „în ziua de apoi“ (Ioan 12:48 ). Deoarece vine de la Dumnezeu, Cuvântul este dotat cu autoritate divină şi cu putere.

A trece cu vederea sau chiar a tăgădui aceste caracteristici unice ale Sfintei Scripturi este fatal atât pentru predicator, cât şi pentru ascultător. „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunzând până la despărţirea sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei, şi în stare să judece gândurile şi intenţiile inimii“ (Evrei 4:12 ). Şi în zilele noastre, puterea Cuvântului nu este nici diminuată, nici nu s-a pierdut. Mai mult, în contrast cu lucrurile trecătoare din jurul nostru, „Cuvântul Domnului rămâne pentru eternitate“ şi „acesta este Cuvântul Evangheliei care v-a fost vestit“ (1. Petru 1:25 ).

Slujitorul lui Dumnezeu trebuie să cântărească aceste lucruri, pentru ca să preţuiască la întreaga sa valoare divină Cuvântul, această „sabie a Duhului“ (Efeseni 6:17 ), care poate să facă o lucrare eficientă în inima celui care crede (1. Tesaloniceni 2:13 ).

Puterea rugăciunii

Deci, puterea Evangheliei, a mărturiei pentru Hristos se bazează pe Duhul Sfânt, care acţionează prin Cuvântul lui Dumnezeu. Desigur, „avem comoara aceasta în vase de lut, pentru ca măreţia puterii să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi“ (2. Corinteni 4:7 ). Slujitorul lui Hristos recunoaşte acest lucru în rugăciunile sale şi caută sursele sale de ajutor în Dumnezeu.

Cele trei elemente ale unei vestiri eficiente a Evangheliei, pe care le-am enumerat în ordine, sunt rezumate în Fapte 4:31 : „Şi, după ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul în care erau adunaţi şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.“ Duhul lui Dumnezeu era în inimile lor şi Cuvântul lui Dumnezeu în gurile lor, când „s-au rugat“.

Să nu pierdem niciodată din vedere acest principiu important în lucrarea de evanghelizare, şi anume faptul că puterea este întotdeauna a lui Dumnezeu, că vine de la El şi niciodată de la oameni. Cine încearcă să completeze această putere prin iscusinţă omenească, introducând elemente lumeşti, care corespund duhului şi gustului omului, va recunoaşte astfel că puterea lui Dumnezeu nu îi este suficientă. El va desconsidera avertizarea serioasă cu privire la un amestec nepermis între lumină şi întuneric (2. Corinteni 6:14 ).

Exemplul lui Pavel în Corint

Din 1. Corinteni 2 rezultă foarte clar că marele apostol al naţiunilor acţiona în deplină dependenţă de puterea lui Dumnezeu. Când a venit la Corint, a observat imediat că avea de-a face cu oameni care se lăsau uşor convinşi prin cuvinte frumoase şi vorbiri înflăcărate, fără să ţină seama de adevărul sau neadevărul pe care îl auzeau. Când anumite teorii greu de înţeles sau gânduri ingenioase erau prezentate într-un mod filozofic publicului, se găseau întotdeauna ascultători atenţi şi uimiţi, care puteau fi uşor câştigaţi pentru acele idei. Şi apostolul s-ar fi putut folosi de astfel de mijloace pentru a-i ademeni pe corinteni şi pentru a le face Evanghelia mai savuroasă şi mai populară. Dar cum a acţionat acest slujitor al lui Dumnezeu? „Şi eu, când am venit la voi, fraţilor, n-am venit cu superioritatea cuvântului sau a înţelepciunii, vestindu-vă mărturia lui Dumnezeu. Pentru că m-am hotărât să nu ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit. Şi eu am fost la voi în slăbiciune şi în teamă şi în mare tremur; şi cuvântul meu şi predicarea mea nu stăteau în cuvinte convingătoare ale înţelepciunii, ci în dovada Duhului şi a puterii, încât credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu“ (1. Corinteni 2:1-5 ).

Pavel ştia: dacă ei sunt câşigaţi pentru Hristos numai prin elocvenţa sau puterea mea de convingere, deci prin „înţelepciunea“ lumească, atunci zidesc pe o temelie de nisip. Trebuia să aibă loc o lucrare divină pentru a face să rezulte credinţă divină; de aceea apostolul s-a abţinut de a folosi mijloace care ar fi putut fi o bază falsă a credinţei sufletelor lor. Scopul vestirii sale era ca credinţa ascultătorilor săi să se bazeze pe „puterea lui Dumnezeu“.

 

El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez

 J. G. Bellett

Când citim ultima parte din Ioan 3avem impresia că Ioan este chemat încă o dată în scenă pentru a da o nouă mărturie despre Isus. Aici el nu vorbeste despre Domnul Isus în gloria Sa iudaică. Este vorba despre o cinste mult mai înaltă şi o bucurie mai profundă decât ar fi putut găsi în El ca Fiu al lui David. În acelaşi timp, la citirea acestui paragraf se impune o comparaţie asupra căreia merită să zăbovim câteva momente. Ioan Botezătorul este pus în acest paragraf la aceeaşi încercare ca şi Moise în Numeri 11şi Pavel în 1. Corinteni 3.Iosua, slujitorul lui Moise, era plin de râvnă pentru stăpânul său atunci când Eldad şi Meldad proroceau în tabără. „Domnul meu Moise, opreşte-i!„. Dar Moise îl mustră, nu prin cuvinte ci prin faptă, căci se întoarce în tabără, cel mai probabil pentru a se bucura de darul şi slujba celor doi oameni asupra cărora căzuse Duhul Sfânt şi pentru a trage un folos din aceasta.Este o trăsătură foarte frumoasă a acestui om deosebit al lui Dumnezeu. Nici invidia nici gelozia nu produc nici o disonanţă pe corzile inimii lui, şi nu reuşesc să-l facă câtuşi de putin să îşi piardă echilibrul interior. Deşi el însuşi era un vas umplut din belşug cu darul Duhului Sfânt, era totuşi gata să se lase slujit de orice alt vas, oricât de neînsemnat ar fi fost, era gata să primească prin alţii cu mulţumire şi cu o inimă deschisă.

 

Mai târziu, Pavel a fost pus la aceeaşi probă. Printre credincioşii din Corint apăruseră dezbinări. „unul zice: Sunt al lui Pavel; altul: Eu al lui Apolo„. Ce face Pavel în această situaţie? Câştigă şi el o victorie ca şi Moise înaintea lui?  El o face; totuşi cu arme complet diferite. Cu mână puternică şi inimă arzândă el sparge fiecare vas în bucăţi, astfel ca El, care umple toate vasele, şi numai El să primească toată slava. „Cine este Pavel şi cine este Apolo?” spune el, şi apoi  „Aşa că, nici cel care sădeşte, nici cel care udă nu sunt nimic, ci Dumnezeu care dă creştere.„(1. Corinteni 3:4-7). Este o victorie într-un ceas rău asemănător, dar de o alta natură şi câstigata cu alte arme.

Şi cum stă în picioare Ioan Botezătorul în această situaţie? Aceeaşi încercare prin care au trecut cei doi oameni se apropie şi de el. Ucenicii săi sunt invidioşi pe Isus din cauza lui. Dar la fel ca Moise şi Pavel el „rămâne în picioare” în ziua cea rea (Efeseni 6:13). Însă purtarea sa este cu totul alta. El nu poate sparge vasul în bucăţi la fel ca Pavel. Nu poate zice: Cine este Ioan, cine Isus? aşa cum Pavel zice: Cine este Pavel, cine Apolo? El nu se poate purta cu numele lui Isus la fel cum o face Pavel cu numele lui Apolo. Şi atunci ce face? Sparge unul dintre vasele aflate faţă în faţă,  chiar pe sine însuşi, şi aceasta în faţa ucenicilor săi atât de profund devotaţi. El Îl glorifică pe Isus, pe El, faţă de care ucenicii erau invidioşi, cu o glorie care depaseşte toate gândurile lor, glorie pe care doar El o are, mai presus de orice alt vas.

Cât de minunat este acest lucru! Şi ce mărturie frumoasă a călăuzirii şi rămânerii în Duhul este felul în care îl vedem acţionând pe Ioan cu aceasta ocazie! Bineînţeles că într-o anumită privinţă, şi Domnul Isus era un vas în casa lui Dumnezeu, ca şi apostolii sau profeţii. Era şi El un slujitor al circumciziei. Ca şi Ioan, predica venirea Împărăţiei. El cânta cântece de bucurie, în timp ce Ioan cânta de jale (Matei 11:17-19, Luca 7:32-34). Dumnezeu vorbea prin El la fel ca prin oricare alt profet. În această privinţa era deci şi El un vas în casa lui Dumnezeu ca şi Ioan. Dar era un vas cu totul deosebit. Materialul şi forma acestui vas erau cu totul aparte printre toate celelalte din această casă. Şi când era vorba ca El să fie confruntat cu un alt vas, fie acesta chiar şi atât de ales, cum este cazul în acest loc din evanghelie, atunci era neapărat necesar să fie arătată clar cinstea deosebită care I se cuvenea Lui şi numai Lui.

Ioan se bucură să fie unealta folosită pentru aceasta. Este o desfătare pentru el ca, prin Duhul Sfânt şi în acord deplin cu gândul lui Dumnezeu, să poată descoperi toiagul înflorit al lui Aron, în  toată plinătatea florilor şi roadelor sale, în contrast cu aceasta arătând starea naturală de moarte şi ofilire a oricărui alt toiag, astfel încat murmurele copiilor lui Israel – în această situaţie proprii săi ucenici, necugetaţi şi părtinitori în dragostea lor – să fie aduse la tăcere pentru totdeauna (Numeri 17). Ioan mărturiseşte în public că bucuria sa este deplină în Acela care era îi nemulţumise atât pe ucenicii săi. Ioan era doar prietenul Mirelui, care aşteptase tocmai o zi ca aceasta. Alergarea sa se sfârşeşte în acest punct, şi el este gata să se retragă şi să fie uitat. Ca şi tovarăşii săi, profeţii, care făcuseră o slujbă asemănătoare cu a lui, el  descoperă calea către Lumină, conducând generaţia sa către Hristos, Mireasa către Mirele ei. Acum nu-i mai rămâne altceva de făcut decât să se retragă. Îl vedem aici închizând şirul profeţilor. În numele Lui şi al lor, el lasă toate în mâna Fiului. Când este vorba despre slava Aceluia care era mai mare decât el, cu câtă bucurie păşeşte el tot mai departe. Pentru că este ca şi cum Duhul l-ar conduce din slavă în slavă.

Ce mare binecuvântare este pentru noi atunci când Domnul Isus este singurul lucru care să trezească toată înţelegerea şi dorinţa noastră! Ce binecuvântat este fiecare care este gata să renunţe la sine însuşi, pentru ca El să umple totul în toţi!

Doamne Isuse, fă tu prin harul Tău ca aşa să fie cu toţii cei ai Tăi, din ce în ce mai mult!

 

O predică din patru cuvinte

 Charles Stanley

Cu mult timp în urmă a existat un predicator remarcabil, care atrăgea mii şi mii de oameni pentru a-l asculta. Era un om adevărat al lui Dumnezeu. Am putea să spunem că a fost cel mai remarcabil predicator de pe pământ şi că a atras la el cele mai numeroase mulţimi, cu mult mai mari decât orice alt om. Întreaga ţară venea să îl asculte. Dacă aceasta s-ar întâmpla astăzi, ar putea fi considerată o mare trezire. După cât se pare, mari mulţimi s-au pocăit. Părea într-adevăr o lucrare măreaţă. Însă, din ceea ce cunoaştem, nu a existat niciun efect real şi de durată în urma acestor predici populare. Nici măcar unul nu L-a urmat cu adevărat pe Hristos.Curând după aceea, după cum ni se spune, şi este adevărat că se întâmplă astfel de schimbări, acelaşi predicator, deşi se afla în aer liber, avea o adunare de două persoane. Cu această ocazie, el a rostit o predicată diferită; tot ceea ce el a spus a fost cuprins în patru cuvinte. Efectul a fost deosebit. Amândoi s-au decis pentru Hristos pe loc. Au devenit cei mai folositori slujitori ai lui Hristos; urmaşi credincioşi ai lui Hristos. În acea zi a început o lucrare, una care nu se mai văzuse vreodată înainte pe pământ şi care a continuat până astăzi; deşi am putea spune că, după trei sau patru ani, aceasta a devenit şi mai profundă şi chiar mult mai binecuvântată.

 

Te întrebi care este numele acestui predicator trimis de Dumnezeu? Numele său era Ioan Botezătorul. Poate că şi tu, asemenea mie, ai citit de multe ori acest paragraf, însă nu ai observat acest efect cu rezultate diferite, până când un frate mi-a atras atenţia dintr-o dată asupra acestui contrast. Poate ai un minut să citeşti pasajul despre marea trezire predicată în Matei 3 ; cu siguranţă că Dumnezeu a folosit aceasta pentru a pregăti o cale. Adesea, predicatorul nu poate vedea niciun rod imediat care să-i mulţumească inima dornică; poate că nu vede clar niciun suflet adus la Hristos; dar, cu toate acestea, terenul poate fi pregătit pentru sămânţă. Nu este uimitor cât de mulţi au putut să fie botezaţi şi totuşi niciunul nu L-a urmat pe Hristos? Cât de mulţi pot fi şi astăzi botezaţi şi totuşi pierduţi pentru totdeauna?

Să ne îndreptăm, aşadar, spre scurta predică adresată celor doi şi să observăm efectele ei (Ioan 1:35-51 ). “A doua zi, Ioan stătea din nou cu doi dintre ucenicii lui. Şi, privind la Isus, care umbla, a spus: “Iată Mielul lui Dumnezeu!”. Şi cei doi ucenici l-au auzit vorbind şi L-au urmat pe Isus”. Ce text plin de viaţă! Ochii predicatorului erau aţintiţi la Isus, “privind la Isus”, nu la mulţime. El privea la subiectul său, care era Persoana vie a lui Isus şi Isus ca Miel al lui Dumnezeu! Astfel că a spus: ‘Iată-L’, “Iată, Mielul lui Dumnezeu”. Da, Mielul lui Dumnezeu; până atunci fiecare îşi adusese mielul său. Patru cuvinte. Fără ele, tonele de volume teologice nu au nicio valoare. Ce cuvinte pentru urechile evreilor care văzuseră în lege că, fără vărsare de sânge, nu este iertare de păcate. Acolo era Fiul lui Dumnezeu; şi El era Mielul lui Dumnezeu. Iată-L. Cei doi l-au auzit vorbind şi L-au urmat pe Isus. Cât de simplu; totuşi aceasta este puterea lui Dumnezeu. A ajuns şi la inima ta vreun mesaj care te-a întors de la orice altceva la a-L urma pe Isus? Poate că ai mărturisit, sau ai fost poate botezat, sau poate că ai făcut multe alte lucruri asemănătoare, dar oare această Persoană binecuvântată, Mielul lui Dumnezeu, ţi-a atras inima la a-L urma pe El?

Isus i-a văzut pe cei doi şi El te vede şi pe tine acum. “Şi Isus le-a spus” şi îţi spune şi ţie: “Ce căutaţi?”. Îl auzi? Mărturiseşti că eşti un creştin. Ce cauţi tu? Care este scopul tău? Ei i-au spus: “Învăţătorule, unde locuieşti?”. A pus Duhul o dorinţă în inima ta? Vrei să cunoşti cu adevărat unde locuieşte Isus? El spune: “Pentru că unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor”. Tu zici: unde este acest loc, Doamne? Este oare acel loc? “Şi El le-a spus: “Veniţi şi vedeţi!”. Au venit deci şi au văzut unde locuia; şi au rămas la El în ziua aceea”. Vei veni şi tu să vezi? Vei rămâne şi tu cu El? Sfârşitul este aproape; El Se va arăta în curând. Deci, dacă Isus nu înseamnă nimic pentru tine, vei spune: Nu, rămân unde sunt. Nu găsesc niciun folos în a renunţa la tot şi a-L urma pe Isus. Oare ce înseamnă Isus pentru tine? Este El totul sau nu este nimic?

“Veniţi şi vedeţi”; şi dacă vii să vezi unde locuieşte, rămâi cu El. Trebuie să fi cu Isus sau cu Satan, dumnezeul acestei lumi. Mai întâi rămâi cu El şi apoi devino predicator. La fel a făcut şi unul din cei care l-au auzit pe Ioan predicatorul şi care era Andrei, fratele lui Simon Petru. El devine un predicator pentru prima persoană pe care o întâlneşte. El nu a aşteptat până ar fi putut să primească o cameră sau să înceapă să predice într-o sală sau o capelă. “Acesta l-a găsit întâi pe fratele său Simon”. O, dacă fiecare urmaş adevărat al lui Isus, Mielul lui Dumnezeu, ar ieşi şi ar căuta un frate Simon! Să observăm predica lui Andrei. El spune: “Noi l-am găsit pe Mesia (care, tradus, înseamnă: Hristos)”. Aceste cuvinte sunt adevărate, însă noi trebuie să spunem cu mult mai mult – “Noi L-am găsit pe Mântuitorul!” ba mai mult, El ne-a găsit pe noi. Această predică ar avea un efect cu mult mai puternic decât toată oratoria învăţată în această lume.

Mergi pe stradă, sau oriunde în altă parte. Cine este acesta? Iată că apare Simon. De ani de zile, el caută mântuirea prin ţinerea legii, prin sacramente, prin fapte, prin biserica sa, aşa cum o numeşte el. Dar îşi spune în sinea lui: sunt tot la fel de departe ca întotdeauna. Nicio odihnă, nicio pace adevărată. Nu pot spune că sunt mântuit. Nu pot să privesc în faţă moartea şi judecata; sunt atât de multe opinii care mă derutează; şi am atâtea păcate; încerc să le uit, dar nu se poate. O, de aş putea să aflu calea adevărată.

Vorbeşte cu el; spune-i. Ia-l de mână şi încearcă predica lui Andrei. Spune-i, dacă poţi, ‘Eu l-am găsit pe Mântuitorul’, singurul Mântuitor; L-am găsit; am găsit tot ceea ce am nevoie în Isus, Mielul lui Dumnezeu. Şi fă ceea ce şi Andrei a făcut: “l-a dus la Isus”. Nu uita să faci asta. Nu îl chema la ceea ce oamenii numesc biserica sau la vreo sectă sau partidă pământescă. “Şi l-a dus la Isus. Isus, privindu-l, a spus: Tu eşti Simon, fiul lui Iona”. Da, cel ce avea să devină apostolul Petru a fost dus la Isus prin această predică scurtă a lui Andrei.

Să observăm că aceasta era calea lui Isus. “A doua zi, El a vrut să meargă în Galileea; şi Isus l-a găsit pe Filip şi i-a spus: Urmează-Mă”. Este destul de clar că Duhul Sfânt putea şi făcea, şi uneori încă face, lucrări în modul Cincizecimii. Mii au crezut şi s-au convertit în mod real şi s-au adunat la Domnul. Însă Ioan a scris epistola sa la mult timp după acele perioade ale Cincizecimii; şi nu dă el oare prin inspiraţie ceea ce continuă până la sfârşit? Acest fapt este foarte încurajator şi pentru noi astăzi, când predicile renumite pot să însemne necredincioşie renumită sau superstiţie.

Filip a fost umplut imediat de acelaşi duh: “Filip l-a găsit pe Natanael şi i-a spus: “Noi L-am găsit pe Acela despre care au scris Moise în lege şi profeţii: pe Isus, fiul lui Iosif, care este din Nazaret” Natanael pare să fi fost un iudeu religios. El s-a tulburat adânc în duh, atunci când se afla sub smochin, fără îndoială în judecată de sine şi astfel fără înşelăciune, ca un Israelit. Acest om religios a fost şocat la gândul că vreun bine adevărat ar putea ieşi din Nazaretul dispreţuit. Să ne gândim la Ierusalimul bine cunoscut cu preoţii şi cu templul său. Nu este exact la fel şi astăzi? Locul unde Isus este în mijloc este întotdeauna dispreţuit. Poate fi vreun bine acolo? „Filip i-a spus: Vino şi vezi!”. Da, spune-i omului religios, Natanael, că tu ai găsit tot ceea ce el are nevoie (şi caută în zadar să găsească) în Isus din Nazaret; şi spune-i: „Vino şi vezi!”. Şi cine află el că este dispreţuitul Nazarinean? El spune: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu”.

Domnul să ne dea mai mult din acest fel de a predica, spunând altora despre ce Mântuitor am găsit; aducând suflete la Persoana binecuvântată a lui Isus, Mielul Dumnezeu. Şi cât de mult îi aşteaptă El. Cititorule drag, ai venit tu la Isus?  Rămâi tu la El? Îl urmezi? Atunci cu siguranţă că îi poţi spune şi fratelui tău Simon.

O scrisoare despre „lauda din partea oamenilor”

 J. N. Darby

Dragul meu prieten şi frate în Isus Hristos,Îmi face plăcere să văd traducerea ta a ___. Îmi rezerv plăcerea de a o citi, sau mai degrabă de a-mi fi citită, în momente în care Domnul ne spune, ca odinioară apostolilor, „Veniţi la o parte să vă odihniţi puţin„. Totuşi nu pot să nu spun, dragul meu prieten, că plăcerea prilejuită de această lucrare a ta a fost într-o oarecare măsură diminuată de opinia mult prea favorabilă pe care ai exprimat-o în prefaţă cu privire la mine. Înainte ca să citesc un singur cuvânt în traducerea ta, am făcut cadou un exemplar unui foarte drag şi sincer prieten al meu, care mi-a transmis ulterior că, în prefaţă, tu ai vorbit în termeni de laudă cu privire la evlavia mea. Pasajul respectiv a produs acelaşi efect asupra prietenului meu, pe care l-a produs asupra mea când, ulterior, l-am văzut. Prin urmare nădăjduiesc că nu-mi vei lua în nume de rău ceea ce-ţi voi spune în continuare cu privire la acest subiect, care vor fi lucruri rezultate dintr-o destul de lungă experienţă.

 

Mândria este cel mai mare rău dintre toate relele care ne pândesc, iar dintre vrăjmaşii noştri ea este acela care moare cel mai încet şi cel mai greu. Chiar şi fiii veacului acestuia îşi pot da seama de acest lucru. Madame de Stael a spus pe patul de moarte : „Ştiţi care este ultimul lucru care moare în om ? Este iubirea de sine.” Dumnezeu urăşte mândria mai mult decât orice, pentru că ea dă omului locul care aparţine Aceluia care este înălţat mai presus de toţi. Mândria întrerupe părtăşia cu Dumnezeu şi aduce disciplinarea Lui, pentru că „Dumnezeu stă împotriva celor mândri„. El va distruge numele celor mândri şi ni se spune că este rânduită o zi când „trufia omului va fi coborâtă şi mândria oamenilor va fi îngenuncheată„. Sunt încredinţat dragul meu prieten, că cineva nu poate face un mai mare rău semenului său decât să-l laude şi să-i alimenteze mândria. „Cel ce linguşeşte pe semenul lui îi întinde o cursă sub picioare” şi „O gură linguşitoare lucrează căderea„. Mai mult, fi sigur că vederea noastră este prea scurtă ca să putem judeca măsura de evlavie a fratelui nostru. N-o putem evalua cum trebuie fără cântarul din Locul Sfânt, şi acesta este în mâna Aceluia care cercetează inimile. Prin urmare, să nu judecăm nimic înainte de vreme, până va veni Domnul şi va da pe faţă gândurile inimii, şi când fiecare îşi va primi lauda de la El. Până atunci să nu judecăm pe fraţii noştri, nici pentru rău, nici pentru bine, ci să fim moderaţi şi să ne aducem aminte că cea mai sigură şi bună judecată este aceea pe care ne-o aplicăm nouă înşine atunci când îi socotim pe ceilalţi mai presus de noi.

Dacă ar fi să te întreb de unde ştii că sunt unul din cei mai avansaţi în viaţa creştină şi un eminent slujitor al lui Dumnezeu, fără îndoială că nu ai ştii ce să-mi răspunzi. Probabil că ai cita lucrările pe care le-am publicat; însă nu ştii, dragul meu frate – tu care poţi rosti o predică ziditoare la fel de bine cum o pot face şi eu – că ochii văd mai departe decât pot merge picioarele ? Că, din nefericire, noi nu suntem totdeauna, nici în toate lucrurile, ceea ce sunt predicile noastre, şi că „avem comoara aceasta în vase de lut, pentru ca măreţia puterii să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi„? Nu-ţi voi spune ce părere am eu însumi despre mine, pentru că, făcând aşa, aş căuta probabil tot timpul slava personală, iar în timp ce aş căuta-o aş încerca să par smerit, lucru care nu sunt. Îţi voi spune mai degrabă ce crede Stăpânul nostru despre mine, Cel care cercetează inimile şi care vorbeşte adevărul, care este „Amin şi Martorul credincios” şi care Şi-a făcut adesea auzit glasul în părţile cele mai ascunse ale sufletului meu, şi Îi sunt recunoscător pentru asta. Crede-mă deci, că El niciodată nu mi-a spus că sunt „un creştin eminent şi avansat în căile evlaviei”. Din contră, El îmi spune foarte simplu că dacă mi-aş cunoaşte locul, aş vedea că el este acela al celui dintâi dintre păcătoşi şi al celui din urmă dintre sfinţi. Cu siguranţă dragul meu prieten că voi prefera părerea Lui mai degrabă decât a ta.

Cel mai cu vază creştin este unul dintre aceia de care n-a auzit nimeni vreodată vorbindu-se, un slujitor sau un lucrător sărac, al cărui tot este Hristos, şi care face totul pentru ochiul lui Hristos, şi numai pentru al Lui. Cel dintâi va fi cel din urmă. Să fim tot mai hotărâţi, dragul meu, în a-L urma numai pe Domnul. El singur este vrednic de laudă, cinste şi adorare. Bunătatea Lui nu este niciodată îndeajuns de lăudată. Cântarea celor binecuvântaţi – Apocalipsa 5– nu înalţa pe nimeni decât pe Acela care i-a răscumparat cu sângele Lui. Nu conţine nici măcar un cuvânt de laudă la adresa vreunuia dintre ei – niciun cuvânt care să-i claseze în eminenţi şi mai puţin eminenţi – toate distincţiile sunt înghiţite într-un titlu comun : cei răscumpăraţi , titlu care constituie fericirea şi slava întregului trup. Să ne grăbim dar să ne aducem aminte la unison cu acel cântec pe care cu toţii nădăjduim că îl vor cânta şi vocile noastre slabe. Aceasta va fi fericirea noastră, chiar aici jos, şi va contribui la slava lui Dumnezeu, slavă care este adesea ştirbită de lauda pe care creştinii şi-o dau unii altora. Nu putem avea două guri – cu una să-L lăudăm pe Dumnezeu şi cu cealaltă pe om. Prin urmare, fie ca să facem şi noi ceea ce serafimii fac în ceruri, care cu două aripi îşi acoperă feţele, ca semn al perplexităţii lor înaintea prezenţei sfinte a Domnului, cu două îşi acoperă picioarele ca să-şi ascundă paşii dinaintea lor, iar cu ultimile două zboară pentru a împlini voia Domnului, în timp ce strigă : „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor; tot pământul este plin de slava Lui.„

Iartă-mi aceste câteva rânduri de îndemn, care sunt sigur că mai devreme sau mai târziu îţi vor fi de folos, devenind parte a propriei tale experienţe. Adu-ţi aminte de mine în rugăciunile tale, după cum şi eu mă rog ca binecuvântarea Domnului să fie din belşug asupra ta şi asupra lucrărilor tale. Dacă vreodată vei mai tipări o altă ediţie – şi nădăjduiesc că o vei face – elimină, te rog, cele două pasaje asupra cărora ţi-am îndreptat atenţia, şi numeşte-mă simplu „un frate, slujitor în Domnul”. E destulă cinste în aceste cuvinte, şi nu mai necesită nicio adăugire.

J.N.D.

  „Foloseşte un cuţit ascuţit pentru tine însuţi, vorbeşte puţin, slujeşte tuturor, treci neobservat. Aceasta înseamnă să fii cu adevărat mare: să slujeşti în anonimat şi să lucrezi fără să fii văzut.” J.N.Darby

 

Predicarea

 Edwin Cross

Nevoia de a privi asupra acestui subiect important este foarte mare. Direcţia creştinătăţii se îndepărtează de la o predicare temeinică de expunere şi studiere a Cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul Său este lăsat deoparte iar vederile şi opiniile omului domină întreaga scenă. O formă de divertisment religios pare să pătrundă adânc în ceea ce se regăseşte astăzi la amvoane. Spectacole organizate şi prezentări de efect însoţite de muzică de ambianţă reprezintă norma pentru mii de creştini. Ce are Dumnezeu de spus cu privire la aceasta? Care este rânduiala dată de El? Ce metodă de comunicare a adevărurilor creştine are aprobarea Lui? Cei care tipăresc cărţi încurajează comunicarea adevărurilor spiritual prin mijloace spirituale atât în adunările copiilor lui Dumnezeu cât şi în răspândirea Evangheliei în lume.Este o mare nevoie de o predicare şi expunere regulată, în mod succesiv, a cărţilor Bibliei. Nevoia de a predica despre subiectele fundamentale ale credinţei este de asemenea esenţială pentru zidirea poporului Domnului. Există pericolul de a prezenta gânduri variate şi felurite şi mici discursuri motivaţionale doar pentru a umple timpul, aceasta nu va fi îndeajuns. Vorbitorul trebuie îşi găsească puterea de la Dumnezeu şi să-şi aplice darul pentru folosul temeinic al ascultătorilor.

 

Apoi mai există şi marea importanţă a lucrării de evanghelizare în public. Cât de urgentă este nevoia de a predica mulţimilor care trec fără niciun gând al eternităţii. Din fericire, Dumnezeu încă foloseşte acest mijloc de comunicare pe care El l-a aprobat. Vai, există prea multe lucruri care înlocuiesc predicarea Evangheliei care cercetează conştiinţele. Predicarea în aer liber este înlocuită de mimă, dans şi teatru; orice altceva decât predicarea directă a Evangheliei harului lui Dumnezeu. Falsul evanghelist se gândeşte că noutatea lui va atrage oameni la Hristos. Însă neascultarea lui (sau chiar a ei) faţă de voia lui Dumnezeu trădează că ei înşişi nu sunt ucenici adevăraţi în timp ce încearcă să facă din alţii ucenici!

Puterea evanghelizării stă în Cuvântul lui Dumnezeu; nu are nimic de a face cu tehnica. Nu înseamnă că predicatorul trebuie să neglijeze felul în care îşi face lucrarea; el trebuie, într-adevăr,  să caute cuvinte potrivite, „cuvinte ale adevărului” (Ecl 12:10). El nu trebuie să arunce ascultătorilor săi o amestecătură de banalităţi evlavioase, fără vreo pregătire şi o grijă spirituală dinainte, ci mai degrabă el trebuie să fie înţelept şi să câştige suflete (Prov 11:30).

Cuvântul pe care trebuie să îl predice îl va instrui de asemenea în lucrarea lui: „ despre care şi vorbim, nu în cuvinte învăţate prin înţelepciune omenească, ci în cele învăţate prin Duhul, explicând cele spirituale prin mijloace spirituale” (1. Corinteni 2:13). Rugăciunea noastră este ca cititorul să fie folosit în această mare slujire, iar dacă este chemat să o facă, să se angajeze în ea potrivit principiilor biblice. Porunca apostolică stă încă în picioare: „ vesteşte Cuvântul”! ( 4:2; 10:8; 1:25; etc.)

 

Pregãtirea slujitorului şi exercitarea unui dar

 Walter Gschwind

 

 

Dumnezeu îi pregăteşte pe slujitorii Săi pentru primirea şi pentru exercitarea darurilor. Acest lucru ni se arată în Scriptură prin câteva exemple. Pe un Saul din Tars, Dumnezeu l-a „pus deoparte din pântecele mamei“ sale (Galateni 1:15) şi l-a „chemat prin harul Său“ ca apostol al neamurilor. Saul însă n-a ştiut mulţi ani nimic despre aceasta. El trăia într-o altă sferă. Crescut la Ierusalim la picioarele lui Gamaliel şi educat după exactitatea legii părinţilor (Faptele Apostolilor 22:3-5), a devenit un om zelos pentru lege şi un persecutor al Adunării (Filipeni 3:5-6). Credea că Îi slujeşte lui Dumnezeu „legând şi trimiţând în închisoare şi bărbaţi şi femei“.Poseda deja atunci darul unui apostol sau un alt dar al Domnului pentru Adunarea Sa? În nici un caz! Aceste daruri sunt date pentru zidirea Trupului lui Hristos; el însă persecuta şi devasta Adunarea lui Dumnezeu (Galateni 1:13). Pentru a sluji lui Dumnezeu îi lipsea prima condiţie: întoarcerea la Dumnezeu.

 

Doar pe calea pocăinţei şi a întoarcerii la Dumnezeu şi a credinţei în Isus Hristos, omul ajunge în Adunarea celor „chemaţi afară“ din lume. Un astfel de om aparţine Trupului lui Hristos şi poate fi aşezat acolo de Dumnezeu într-un loc pentru o slujbă specială (1. Corinteni 12:18-24). Cine nu este născut din nou şi nu este proprietatea lui Hristos, nu are nici Duhul lui Dumnezeu, nici vreun dar al acestui Duh (Romani 8:9).

Totuşi, în creştinătate, mulţi sunt recunoscuţi ca slujitori ai lui Dumnezeu şi ca învăţători, dar care nu au îndeplinit această primă condiţie pentru posedarea unui dar spiritual. Nu sunt oare tocmai aceştia cei care distrug „credinţa“ creştinilor şi subminează autoritatea Cuvântului? Hristos nu i-a chemat să fie slujitorii Săi. Chiar dacă posedă o inteligenţă naturală strălucită şi sunt oratori excepţionali şi aparent slujesc unei lucrări bune, prin acţiunea lor au înlesnit marea decădere a creştinătăţii.

Pentru Saul a existat însă un drum spre Damasc. Aici L-a întâlnit pe Domnul înviat, în faţa căruia a căzut la pământ şi în faţa căruia şi-a condamnat viaţa de până atunci. Acum, Dumnezeu binevoieşte să-L descopere pe Fiul Său în el (Galateni 1:16) şi să-i arate şi legătura minunată a Domnului cu Adunarea Sa. Ce mare schimbare! Acum, Domnul spune despre Saul: Îmi este un vas ales, ca să poarte Numele Meu înaintea naţiunilor şi a împăraţilor şi a fiilor lui Israel.

A doua condiţie: urmarea lui Isus. Când a dorit să cheme doisprezece ucenici ca slujitori ai Săi, pentru a-i sluji în marea Sa lucrare, Domnul Isus a coborât la Marea Galileii. Acolo i-a chemat pe Simon, Andrei, Iacov şi Ioan şi le-a spus: „Veniţi după Mine şi vă voi face să deveniţi pescari de oameni“ (Marcu 1:17). Aceşti pescari simpli şi neinstruiţi trebuiau să-L urmeze aşa cum erau. El a făcut din ei unelte pe care le-a putut folosi în lucrarea Sa minunată de salvare a oamenilor. Pregătirea lor pentru această lucrare a constat din urmarea Lui zilnică şi din învăţarea de la El. Domnul Însuşi i-a învăţat ce aveau nevoie pentru lucrarea care urmau să o facă.

În Marcu 3:14, gândul acesta este exprimat puţin altfel: „Şi a rânduit doisprezece ca să fie cu El şi ca să-i trimită să predice.“ Umblarea în ascuns cu Domnul Isus poate să-l facă pe slujitorul talentat şi chemat al lui Hristos, un slujitor capabil pentru slujba Sa. De atunci va porni în puterea Duhului care locuieşte în el, pentru a fi o mărturie a lui Hristos printre oameni.

A treia condiţie: studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Tinerii creştini se aseamănă adesea cailor iuţi, care nu suportă să stea prea mult timp în grajd. Ei doresc să acţioneze şi să facă imediat o lucrare „mare“.

Dar cu ce vreţi să slujiţi? – Desigur, în Casa lui Dumnezeu sunt necesare diferite lucrări, mai ales pentru cei care au nevoie de o inimă plină de dragoste şi de o mână harnică. Căutaţi astfel de lucrări; ele vă vor fi arătate. Când este vorba de slujbe care au ca scop zidirea Trupului lui Hristos, atunci poate fi folosit numai cel care cunoaşte Cuvântul Adevărului, care ştie să-l explice şi să-l aplice. Slujitorul Domnului are posibilitatea să se hrănească mai întâi el însuşi din Cuvânt, „să rămână“ în el, „să înainteze“ şi „să îl facă înţelept spre mântuire“. În măsura în care i-a slujit lui, poate să-l dea mai departe şi altora.

Prin Duhul lui Dumnezeu, experimentatul apostol i-a dat tânărului său colaborator, Timotei, următorul sfat înţelept: „ …ia aminte la citire… Ocupă-te cu acestea, fii în totul în ele, pentru ca înaintarea ta să fie arătată tuturor. Ia seama la tine însuţi şi la învăţătură; rămâi în ele, pentru că, făcând aceasta, te vei mântui şi pe tine însuţi şi pe cei care te ascultă“ (1. Timotei 4:13-16).

„Înţelege ceea ce îţi spun, pentru că Domnul îţi va da pricepere în toate. Străduieşte-te să te prezinţi pe tine însuţi lui Dumnezeu aprobat, un lucrător care nu are de ce să-i fie ruşine, împărţind drept Cuvântul adevărului. Dar tu rămâi în cele ce ai învăţat şi de care ai fost deplin încredinţat… că de copil cunoşti Sfintele Scrieri, care pot să te facă înţelept spre mântuire… Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare pentru învăţătură… ca omul lui Dumnezeu să fie împlinit, deplin pregătit pentru orice lucrare bună“ (2. Timotei 2:7, 15; 3:14-17).

A patra condiţie: învăţarea în şcoala lui Dumnezeu. Dacă apăsăm întrerupătorul, imediat se revarsă o lumină strălucitoare. Între primirea unui dar spiritual şi dezvoltarea sa deplină se scurge deseori o perioadă lungă de exerciţii în şcoala Învăţătorului, care îl conduce pe elevul său spre un scop, pe care acesta nu-l cunoaşte. El alege materiile pentru ucenicul Său. Există multe lecţii negative: voinţa proprie trebuie frântă, părerea înaltă despre propria putere, înţelepciune şi abilităţi proprii, trebuie zdrobită. Elevul trebuie să fie convins că în el, adică în carnea lui, nu locuieşte „nimic bun“. El trebuie să înveţe să fie veghetor faţă de carnea sa şi să se obişnuiască cu o umblare în Duhul. Acestea sunt lecţii generale pentru clasele elementare, în care se află toţi copiii lui Dumnezeu; dar dacă cineva nu învaţă aceste lucruri, cum ar putea face Domnul din el un instrument special?

A cincea condiţie: slujirea în lucrurile mici. Credincioşii din adunarea din Tesalonic s-au întors toţi la Dumnezeu pentru a sluji Dumnezeului celui viu (1. Tesaloniceni 1:9). Deşi nu erau de mult timp pe această cale, toţi erau activi într-un mod modest „în lucrarea Domnului“. Această lucrare era pe inima lor, chiar dacă la început activitatea lor a constat numai din mijlociri pentru oamenii din jurul lor, din mijlociri pentru slujba apostolului şi a colaboratorilor săi şi din mărturia fidelă pentru vecinii lor.

Dacă cuiva îi lipseşte o astfel de dovadă a dăruirii faţă de Dumnezeu şi interesul pentru întreaga lucrare a Domnului, cum ar putea fi chemat la lucrări mai mari? Cine se interesează puţin acasă de mântuirea celor pierduţi, nu va deveni un misionar, chiar dacă ar pleca în cealaltă parte a globului cu un cap plin de cunoştinţe şi în mână cu stetoscopul unui medic.

Darurile spirituale nu se dezvoltă în salturi. Dar cine se dovedeşte sârguincios în slujbe mici, pe acela Domnul îl poate chema la alte lucrări, dacă doreşte El. Ştefan şi Filip aparţineau de bărbaţii care, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, se ocupau cu slujirea la mese (Faptele Apostolilor 6). Dar curând, Ştefan a făcut minuni şi semne mari în popor. Filip a devenit un evanghelist (Faptele Apostolilor 21:8).

Indicaţii personale ale Domnului

Când a început pentru Pavel calea de urmare a Domnului Isus, el a întrebat: „Ce să fac, Doamne?“ Domnul i-a spus: „Ridică-te şi mergi la Damasc şi acolo ţi se va spune despre toate care-ţi sunt rânduite să le faci“ (Faptele Apostolilor 22:10). A avut o primă indicaţie personală a Domnului. În Damasc a primit, conform acestui cuvânt al Învăţătorului său, lumină pentru slujba care i-a fost rânduită. Mai târziu, în Antiohia, a fost trimis „de Duhul Sfânt“ împreună cu Barnaba în prima călătorie de evanghelizare (Faptele Apostolilor 13:2,4). În timpul călătoriilor sale, Domnul i-a dat indicaţii (Faptele Apostolilor 16:6-12).

Domnul dă şi astăzi slujitorilor Săi indicaţii clare prin Duhul Sfânt. Unul este condus pe calea unei slujbe în ascuns. Altul ajunge la „Damasc“, unde Domnul îi arată caracterul unei slujbe speciale în Adunarea lui Dumnezeu. S-ar putea ca pe lângă această slujbă, slujitorul să-şi poată exercita mulţi ani activitatea sa obişnuită de câştigare a existenţei, la fel cum a făcut apostolul Pavel mult timp, desigur cu jertfe mari (Faptele Apostolilor 18:3; 20:34-35; 1. Corinteni 9:12,15,18; 1. Tesaloniceni 2:9). Dar dacă Domnul îi dă aşa mult de lucru, încât este nevoit să renunţe la serviciul său, să o facă în ascultare şi în încredere faţă de Domnul său. El nu-l va lăsa, nici nu-l va părăsi. În 1. Corinteni 9ni se arată în ce mod rezolvă El nevoile vieţii pentru cei care „vestesc Evanghelia“ şi „seamănă cele spirituale“.

Fiecare credincios este un „rob al lui Hristos“. În întreaga sa slujbă, fie că are de luat decizii mai mari, fie mai mici, trebuie să acţioneze numai când are deplină convingere că Domnul i-a poruncit aşa.

Dar este bine, în exercitarea slujbei noastre, să ascultăm şi de obiecţiile fraţilor cu experienţă şi cu gândire spirituală şi să cântărim sfatul lor înaintea Domnului. Dacă un slujitor doreşte într-adevăr onoarea Domnului şi binele Adunării Sale, nu va nesocoti obiecţiile fraţilor săi, spunându-şi că aceştia nu au ce să se amestece în lucrarea sa.

Să ţinem cu tărie la principiul biblic: Cine a primit de la Domnul un dar pentru zidirea Adunării Sale, este răspunzător să-l exercite în dependenţă de El.

Învăţături din istoria Bisericii

Tendinţa inimii omeneşti, care a dus în decursul secolelor de la o stare plăcută lui Dumnezeu a Adunării la lipsurile actuale din creştinătate, există şi în inimile noastre. Aceasta ne constrânge să fim veghetori, dacă nu vrem să ne abatem deloc de la ordinea din Casa lui Dumnezeu, aşa cum ne este prezentată în Cuvântul Său.

Astfel, în creştinism s-a ajuns să se facă diferenţă între o poziţie „lumească“ şi una „spirituală“, între „profani“ şi „clerici“, când de fapt toţi cei care sunt născuţi din nou şi posedă Duhul, trebuie să fie „spirituali“ (Galateni 6:1) şi aparţin atât preoţiei sfinte, cât şi celei împărăteşti (1. Petru 2:5, 9).

Acest pericol dublu ne ameninţă şi pe noi. Unii înclină să lase în seama fraţilor care doresc să-i slujească cu dăruire Domnului întreaga muncă. Li se pare că ei aparţin de o altă clasă, de „profani“, care îşi pot permite să fie pasivi în lucrurile spirituale, în schimb cu atât mai activi în lucrurile pământeşti şi lumeşti. Cuvântul: „Vă îndemn deci, fraţilor, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înţeleaptă“ (Romani 12:1) are însă valabilitate pentru toţi.

Alţii, în schimb, cărora Domnul le-a dat o slujbă în public din Cuvânt, trebuie să se ferească de tendinţa inimii fireşti de a vrea să fie ceva şi de a-şi aroga o poziţie faţă de ceilalţi fraţi, poziţie care nu le revine. Apostolul Petru le scria bătrânilor: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este între voi, supraveghind, nu constrânşi, ci de bunăvoie; nu pentru câştig ruşinos, ci cu dragă inimă; nu ca domnind peste cei daţi vouă, ci fiind modele pentru turmă“ (1. Petru 5:2-4). El a înţeles îndemnul Domnului său: „Dar voi să nu fiţi numiţi Rabi, pentru că unul singur este Îndrumătorul vostru; şi voi toţi sunteţi fraţi. …nici să nu vă numiţi îndrumători, pentru că Unul singur este Îndrumătorul vostru: Hristosul. Iar cine este mai mare între voi va fi slujitorul vostru“ (Matei 23:8-12).

Scrisoarea 4- Rugăciunea

 C. H. Mackintosh…

 

 

 

Atunci când am început să-ţi scriu prima scrisoare, nu m-am gândit că ar trebui să extind seria scrisorilor mele până la cea de-a patra. Cu toate acestea, subiectul este unul de mare interes pentru mine şi aş dori ca, în continuare, să ating foarte pe scurt încă două sau chiar trei puncte.În primul rând, simt profund lipsa unui duh de rugăciune din partea nostră în susţinerea lucrării de evanghelizare. Am atins subiectul lucrării Duhului Sfânt şi de asemenea al locului pe care trebuie să îl aibă întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu, dar ceea ce mă surprinde este faptul că suntem foarte deficitari în privinţa rugăciunii fierbinţi, perseverente şi făcute cu credinţă. Acesta este adevăratul secret al puterii. „Noi”, spuneau apostolii, „vom stărui în rugăciune şi în slujirea Cuvântului” (Fapte 6:4).

 

Iată care este ordinea: „rugăciune şi slujirea Cuvântului”. Rugăciunea ne aduce puterea lui Dumnezeu şi acesta este ceea ce ne dorim; nu este puterea elocvenţei, ci puterea lui Dumnezeu şi aceasta se poate obţine doar aşteptându-l pe El. „El dă tărie celui obosit şi măreşte puterea celui lipsit de puteri. Tinerii vor fi storşi de puteri şi vor obosi şi bărbaţii tineri se vor împiedica şi vor cădea, dar cei care se sprijină pe Domnul îşi vor înnoi puterea; se vor înălţa pe aripi ca vulturii; vor alerga şi nu-şi vor pierde puterea; vor umbla şi nu vor obosi.” (Isaia 40:29-31).

Mi se pare că suntem mult prea mecanici în lucrare, dacă mă pot exprima în felul acesta. Este prea mult, din ceea ce aş numi, a trece printr-un serviciu. Mă tem că unii dintre noi stau mai mult pe picioare decât pe genunchi, mai mult într-un vagon de tren decât în cameră, mai mult pe drum decât în sanctuar, mai mult înaintea oamenilor decât înaintea lui Dumnezeu. În felul acesta nu va merge niciodată. Este imposibil ca predicarea noastră să fie marcată de putere şi încununată cu rezultate, dacă eşuăm în a-L aştepta pe Dumnezeu. Priviţi la Însuşi binecuvântatul Stăpân, la măreţul Lucrător; priviţi cât de des Îl gasim în rugăciune: la botezul Său, la transfigurarea Sa, înainte de numirea şi trimiterea în lucrare a celor doisprezece. Pe scurt, din nou şi din nou Îl găsim pe Cel binecuvântat într-o atitudine de rugăciune. O dată, El se trezeşte cu mult înainte de începutul zilei pentru a se dedica rugăciunii. Altă dată, petrece întreaga noapte în rugăciune, pentru că petrecuse ziua în lucrare.

Ce exemplu pentru noi! Ce bine ar fi să-L urmăm! Ce bine ar fi să cunoaştem puţin mai bine ce înseamnă să agonizezi în rugăciune! Cât de puţin cunoaştem aceasta! Vorbesc despre mine însumi. Mi se pare că uneori suntem atât de ocupaţi cu întâlnirile de predicare, că nu mai avem timp pentru rugăciune, nu mai este timp pentru rugăciunea din cămăruţă, nu mai este timp pentru a fi singuri cu Dumnezeu. Intrăm într-un fel de spirală a lucrării publice. Ne grăbim din loc în loc, din întâlnire în întâlnire într-o stare sufletească lipsită de rugăciune şi de roadele ei. Ne mirăm oare că rezultatele sunt atât de puţine? Cum ar putea să fie altfel, dacă eşuăm atât de mult în aşteptarea lui Dumnezeu? Noi nu putem converti suflete, Dumnezeu singur poate să facă lucrul acesta şi dacă mergem înainte fără a-L aştepta pe El, dacă permitem predicării publice să înlocuiască rugăciunea personală, putem fi siguri că predicarea noastră va fi fără roade şi fără valoare. Trebuie într-adevăr să ne dedicăm rugăciunii, dacă dorim să avem succes în „slujirea Cuvântului”.

Aceasta nu este totul. Nu numai că ne lipseşte practica sfântă şi binecuvantată a rugăciunii personale. Aceasta este, din nefericire, mult prea adevărat, aşa cum am spus. Dar există ceva mai mult decât atât. Eşuăm în întâlnirile publice pentru rugăciune. Importanta lucrare de evanghelizare nu este amintită suficient în întâlnirile de rugăciune. Nu este adusă înaintea lui Dumnezeu în mod constant, cu stăruinţă şi cu claritate în întâlnirile noastre publice. S-ar putea ca ea să fie introdusă, într-o manieră formală, şi apoi uitată. Într-adevăr, simt că este o mare lipsă de perseverenţă şi dorinţă aprinsă în întâlnirile de rugăciune în general, nu numai în legătură cu lucrarea de evanghelizare, ci şi în legătură cu alte subiecte. În mod frecvent se manifestă mult formalism şi slăbiciune. Nu părem bărbaţi determinaţi, insistenţi; ne lipseşte duhul văduvei din Luca 18care l-a învins pe judecătorul nedrept prin simpla forţă a insistenţei sale. Se pare că uităm că Dumnezeu doreşte să fie întrebat şi că El îi răsplăteşte pe cei care-L caută cu sârguinţă.

Nu este de niciun folos să spunem: „Dumnezeu poate lucra şi fără mijlocirea noastră fierbinte; El Îşi va împlini scopurile Sale; El îi va aduna pe toţi ai Lui.” Ştim cu toţii lucrul acesta, dar mai ştim de asemenea că Cel care a stabilit sfârşitul, a stabilit şi mijloacele, iar dacă eşuăm în a-L aştepta, El îi va chema pe alţii să facă lucrarea Lui. Lucrarea va fi făcută, fără îndoială, dar noi vom pierde demnitatea, privilegiul şi răsplata lucrului pentru El. Este aceasta de puţină importanţă? Este de puţină importanţă să fii deposedat de privilegiul scump de a fi împreună lucrător cu Dumnezeu, de a avea comuniune cu El în binecuvântata lucrare pe care El o desfăşoară? O, cât de puţin preţuim lucrul acesta! Şi totuşi îl preţuim. Puţine sunt lucrurile în care putem gusta mai deplin acest privilegiu aşa cum o facem în rugăciunea fierbinte făcută împreună. Aici fiecare sfânt se poate alătura, aici toţi pot spune „amin” din toată inima. Nu toţi sunt predicatori, dar toţi se pot ruga, toţi se pot uni în rugăciune, toţi pot avea părtăşie.

Şi nu crezi oare că acolo unde adunarea este atrasă în rugăciune fierbinte pentru Evanghelie şi pentru salvarea sufletelor, nu există întotdeauna un izvor de binecuvântare reală şi profundă? Am experimentat lucrul acesta şi este întotdeauna o sursă de mângâiere de nedescris, de bucurie şi de încurajare, să văd adunarea înflăcărată pentru rugăciune, deoarece atunci, sunt sigur că Dumnezeu va revărsa binecuvântări fără număr.

Mai mult, atunci când este cazul, când duhul acesta minunat atinge întreaga adunare, poţi fi sigur că nu vor fi probleme în legătură cu ceea ce este se numeşte „responsabilitatea predicării”. Nu mai contează cine face lucrarea, atât timp cât este făcută cât se poate de bine. Dacă adunarea Îl aşteaptă pe Dumnezeu în mijlocire fierbinte pentru progresul lucrării, nu se va mai pune problema celui care face predicarea, având în vedere că Hristos este predicat şi sufletele sunt binecuvântate.

Mai există un lucru care m-a preocupat în mod deosebit în ultimul timp, şi anume, felul în care ne ocupăm de noii convertiţi. Cu siguranţă că este mare nevoie de grijă şi de atenţie, ca să nu fim găsiţi dând credit la ceea ce nu este deloc lucrarea adevărată a Duhului Sfânt. Există un mare pericol aici. Duşmanul caută dintotdeauna să introducă materiale contrafăcute în adunare, ca să poată întina mărturia şi să discrediteze adevărul lui Dumnezeu.

Toate aceste lucruri sunt foarte adevărate şi necesită întreaga noastră atenţie. Dar nu ţi se pare că, de multe ori, îi tratăm cu răceală pe noii convertiţi folosind un stil rigid şi exclusivist? Oare nu manifestăm adesea o atitudine de respingere prin comportamentul nostru? Aşteptăm ca tinerii creştini să ajungă la un standard de cunoaştere, care nouă ne-a luat ani de zile pentru a-l atinge. În plus, câteodată îi supunem unui interogatoriu, care are doar scopul de a-i necăji şi a-i încurca.

Cu siguranţă lucrul acesta nu este corect; Duhul lui Dumnezeu nu va crea absolut niciodată repulsie, confuzie sau perplexitate unui suflet scump care îşi pune întrebări. Nu ar fi niciodată după mintea şi inima lui Hristos ca să îngheţe duhul celui mai slab miel din turma câştigată prin propriul Său sânge. El doreşte ca noi să-i conducem uşor şi tandru: să-i mângâiem, să-i hrănim şi să-i preţuim în conformitate cu profunzimea dragostei inimii Sale. Este mare lucru să ne deschidem inimile, ca să discernem şi să apreciem lucrarea lui Dumnezeu în suflete neîmpiedicând-o punând mofturile noastre mizerabile ca pietre de poticnire în calea lor. Avem nevoie de călăuzire şi ajutor divin în privinţa aceasta ca în oricare alt aspect al lucrării noastre. Dar binecuvântat fie Dumnezeu, El este suficient pentru aceasta ca şi pentru oricare alt lucru. Haideti să-L aşteptăm pe El, să ne alipim de El, să luăm din comoara Sa nelimitată pentru fiecare caz în parte, pentru nevoia fiecărei clipe. El nu va dezamăgi niciodată o inimă dependentă, care aşteaptă şi care e plină de încredere.

Trebuie să închei acum această serie de scrisori. Cred că am atins cele mai multe, dacă nu chiar toate punctele la care m-am gândit. Sper să ai în vedere că, în toate scrisorile acestea, am notat în mod simplu gândurile mele cu cea mai mare libertate posibilă şi în toată intimitatea unei prietenii frăţeşti adevărate. Nu am scris o tratat formal, ci mi-am vărsat inima unui prieten drag şi unui tovarăş de jug. Lucrul acesta trebuie avut în vedere de toţi cei care vor citi aceste scrisori.

Fie ca Dumnezeu să te binecuvinteze şi să te ţină. Fie ca El să încununeze lucrările tale cu binecuvântările Sale bogate şi minunate. Fie ca El să te păzească de orice lucrare rea şi să te păstreze pentru Împărăţia Sa eternă.

 

Slujba apostolului Pavel – un exemplu pentru noi

 E. A. Bremicker

Ce gând măreţ: Domnul doreşte să ne folosească pe fiecare în slujba Sa! Fie că suntem în vârstă sau tineri, fraţi sau surori, Domnul are pentru fiecare o lucrare. Indicaţiile din Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă baza oricărei slujbe. O parte din lecţiile divine constau din exemple de bărbaţi şi femei, din slujba cărora putem învăţa.Putem învăţa foarte multe din slujba apostolului Pavel. Desigur, nici unul dintre noi nu se poate pune pe aceeaşi treaptă cu apostolul Pavel, nici unul dintre noi nu are un dar şi o slujbă asemenea lui. Totuşi, în slujba apostolului Pavel găsim indicaţii care ne pot fi de folos. Pavel le scria corintenilor: „Fiţi imitatorii mei, cum şi eu sunt al lui Hristos“ (1. Corinteni 11:1 ). Acest lucru are valabilitate şi pentru slujbă.

 

În Faptele Apostolilor 20 găsim raportul, pe care apostolul îl dă în faţa bătrânilor din Efes despre slujba sa acolo.

1. Motivele slujbei
La fel ca la Domnul nostru, motivul cel mare pentru slujba apostolului era dragostea faţă de Domnul său, faţă de credincioşi şi faţă de oamenii pierduţi. Chiar dacă apostolul Pavel nu aminteşte aici cuvântul „dragoste“, găsim două expresii care ne conduc direct la acest motiv. În versetul 19 spune că a fost cu ei „slujind“ şi îşi încheie vorbirea cu cuvintele Domnului Isus: „Este mai ferice să dai, decât să primeşti“ (versetul 35). Ambele activităţi – a sluji şi a da – arată clar că cel care le face, are dragoste.

Fără dragoste nu poţi nici sluji, nici da din inimă. Fără dragoste ai putea exercita un dar, dar aceasta nu este adevărata slujbă. Cine slujeşte Domnului, trebuie să aibă dragoste. Cine dă aşa cum a dat Domnul, trebuie de asemenea să aibă dragoste. Suntem îndemnaţi: „Slujiţi unii altora prin dragoste“ (Galateni 5:13 ). Aşa a făcut şi Domnul; El a fost acela care „ne-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi“ (Efeseni 5:2 ).

Să verificăm motivele pentru slujba noastră! Cât de repede ajungem în punctul central al slujbei noastre! Sau slujim într-adevăr Domnului? Lucrăm din dragoste pentru El, pentru fraţi, pentru oamenii din jurul nostru? Domnul ne poate ajuta să lucrăm pentru El având acest motiv.

2. Atitudinea în slujire
Atitudinea apostolului Pavel se observă clar când citim versetele 19 şi 24. Slujba sa era caracterizată de smerenie şi devotament. El dorea să-i slujească Domnului în toată smerenia şi nu îşi menaja viaţa. Adevărata sluijire se arată într-adevăr într-o atitudine de smerenie şi devotament. Găsim aceste caracteristici în mod desăvârşit la Domnul nostru. El S-a dăruit deplin lui Dumnezeu.

Dăruirea de sine o găsim şi la apostolul Pavel. El slujea „cu toată smerenia“. Smerenia înseamnă a ne pierde pe noi înşine din vedere. Acest lucru ne vine greu. Şi dăruirea este în strânsă legătură cu aceasta: nu noi înşine stăm în centru, ci El, căruia ne dăruim. Şi aceasta ne vine greu, pentru că tendinţa de a ne impune se va observa mereu, din nefericire, chiar şi în slujba pentru Domnul.

Pavel slujea cu toată smerenia, el era gata să-şi dea viaţa pentru credincioşi. El exprimă aceasta într-un alt loc prin cuvintele: „Chiar dacă sunt turnat ca jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, mă bucur“ (Filipeni 2:17 ). Să ne întrebăm: suntem gata să fim o jertfă? Suntem gata să ne uităm pe noi înşine şi să ne lăsăm „folosiţi“ în acest sens? Această gândire poate fi găsită la noi, numai când Domnul ia chip în noi.

3. Adaptabilitatea în slujbă
Pavel era foarte flexibil, mobil şi adaptabil în slujba sa. Aceasta nu înseamnă că se învârtea ca un steguleţ în vânt, ci că se putea adapta diferitelor ocazii.

Conţinutul şi tema slujbei: Slujba apostolului Pavel avea un conţinut bogat. În Faptele Apostolilor 20 foloseşte mai multe expresii care prezintă aceasta. El a mărturisit pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul Isus Hristos, a mărturisit Evanghelia harului lui Dumnezeu, a predicat împărăţia lui Dumnezeu şi a făcut cunoscut tot planul lui Dumnezeu (versetele 21-27). Slujba sa se îndrepta atât spre oamenii nemântuiţi, cât şi spre oamenii credincioşi. În aceasta, apostolul Pavel este desigur unic. Nici unul dintre noi nu are astăzi o astfel de slujbă. Dar ceea ce vrem să învăţăm este: să nu devenim unilaterali în slujba pentru Domnul, ci să păstrăm o anumită adaptabilitate. Evanghelistul nu trebuie să neglijeze învăţătura, iar învăţătorul nu trebuie să treacă niciodată cu vederea faptul că vestea trebuie să atingă şi pe oamenii necredincioşi. Nimeni nu poate face toate, deci să ne ferim de unilateralitate şi să ne bucurăm de fiecare care are un alt dar şi o altă lucrare decât noi.

Pentru cine era slujba: Şi aici, apostolul Pavel nu era unilateral. În versetul 21, el le aminteşte efesenilor că a vorbit atât iudeilor, cât şi grecilor. El nu era limitat cu privire la persoanele pe care le avea în faţa sa. Corintenilor le-a spus că s-a făcut „rob tuturor“ pentru a câştiga cât mai mulţi posibil (a se compara 1. Corinteni 9:19-23 ). Şi noi trebuie să ne adaptăm în slujbă. Dacă vorbim copiilor, trebuie să ne exprimăm altfel decât vorbim celor maturi. Când discutăm cu persoane de curând întoarse la Domnul, vom vorbi despre alte teme decât atunci când discutăm cu persoane care Îl urmează de mult timp pe Domnul. Aceasta nu înseamnă că „modificăm“ adevărul, ci că ne adaptăm respectivei grupe căreia îi vorbim. Să păstrăm această mobilitate! Exemplul desăvârşit este Domnul Isus. Cu teologul Nicodim a vorbit altfel decât cu femeia de la fântâna din Sihar. Cuvintele Sale erau întotdeauna pline de înţelepciune, dar totuşi diferite.

Locul slujbei: Pavel a slujit în diferite locuri. El a vorbit în public, dar şi în case. Acest lucru îl găsim şi la Domnul Isus. Să cercetăm în Evanghelii în ce locuri a slujit Domnul Isus! Îl găsim lângă mare, în locuri pustii, în sinagogă, în casele diferitor oameni. Slujba Sa era atât publică, cât şi în ascuns. La fel este şi astăzi. Slujba pentru poporul lui Dumnezeu şi pentru Evanghelie are loc atât în public, cât şi în particular. Să ne verificăm înaintea Domnului unde doreşte El să ne vadă în slujbă!

Timpul slujbei: Şi în legătură cu acest punct găsim mobilitate. În versetul 31, Pavel aminteşte că timp de trei ani, „noapte şi zi“ nu a încetat să îndemne cu lacrimi pe fiecare. Pavel a folosit atât noaptea, cât şi ziua, ocaziile de slujire pentru Domnul. El era mobil. Să ne gândim din nou la Domnul nostru. Discuţia memorabilă cu Nicodim a avut loc noaptea, pe femeia de la fântâna lui Iacov a întâlnit-o ziua, iar pentru copii Şi-a găsit timp la sfârşitul unei zile obositoare. Fiecare trebuie să-şi folosească astăzi bine timpul. Dar să nu uităm să fim mereu gata pentru a împlini o lucrare în slujba pentru Domnul nostru. Avem nevoie de flexibilitate. În mod deosebit în slujba de păstor, flexibilitatea este indispensabilă.

Metodele slujbei: Pavel nu era unilateral şi limitat nici cu privire la modul în care îşi făcea slujba. În capitolul 20 foloseşte cinci expresii care ne descriu metodica slujbei. Mai întâi vorbeşte despre „mărturisire“, adică el a prezentat adevărurile şi le-a adus în faţa oamenilor ca martor fidel. Apoi el „a învăţat“, deci a explicat cuvântul. De asemenea „a vestit“ vestea lui Dumnezeu ca un crainic. El „a predicat“ şi „a îndemnat“, deci a pus pe inima credincioşilor învăţăturile. Şi aici putem să urmărim slujba Domnului nostru, al cărui exemplu a fost urmat de apostolul Pavel. Domnul ne poate ajuta să nu devenim unilaterali în modul în care aducem Cuvântul. Duhul Sfânt ne va călăuzi în ce mod să spunem ceva. Să ne ferim de orice rutină, dar şi de un sistematism învăţat. Să învăţăm de la apostolul Pavel că atât pentru slujba de evanghelizare, cât şi pentru slujba pentru credincioşi este nevoie de multă adaptabilitate şi mobilitate.

4. Perseverenţa în slujbă
Flexibilitatea şi mobilitatea în slujbă nu înseamnă că suntem instabili şi schimbători. Din contră! Apostolul Pavel nu era numai adaptabil, ci era şi foarte perseverent în slujba sa. La el găsim un echilibru exemplar. El le-a spus celor din Efes (versetul 18) că a fost cu ei din prima zi. Tot timpul nu a încetat „să îndemne cu lacrimi pe fiecare“. El a îndeplinit lucrarea dată de Domnul şi nu a întrerupt-o înainte de timp.

Despre Domnul Isus citim cuvintele profetice: „Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un popor răzvrătit“ (Isaia 65:2 ). El a fost caracterizat de perseverenţă în slujba Sa pentru Dumnezeul Său. Nimeni nu a împlinit atât de desăvârşit slujba ca El. Domnul Isus nu S-a lăsat oprit de nimeni şi nimic. Şi pentru noi are valabilitate îndemnul care i s-a spus lui Arhip: „Ia seama la slujba pe care ai primit-o de la Domnul, ca s-o împlineşti“ (Coloseni 4:17 ). Este relativ uşor să începi o lucrare în exuberanţa sentimentelor, dar este mult mai greu să o realizezi în credincioşie în cazul unei împotriviri. Domnul Isus nu S-a lăsat oprit de piedici şi probleme. Acelaşi lucru îl găsim la apostolul Pavel. Acesta să fie un indicator pentru noi.

5. Sentimentele în slujbă
Ce sentimente avem în slujba pentru Domnul? Este o deficienţă gravă când slujba se realizează fără un interes viu. Domnul a fost deseori mişcat, i s-a făcut milă. Slujba pentru El este altceva decât a realiza o lucrare pământească. Pavel a acţionat cu simţăminte de inimă. Întreaga vorbire către bătrânii din Efes este „înrămată“ de lacrimi. În versetul 19 aminteşte lacrimile şi încercările, iar în versetul 31 vorbeşte despre faptul că i-a îndemnat noapte şi zi, cu lacrimi, pe credincioşi.

Lacrimile din versetul 19 se află în legătură cu respingerea şi prigoana din partea duşmanilor Evangheliei care îl urmăreau şi doreau să-l omoare pe Pavel. Despre aceasta vorbeşte în cuvinte impresionante în 2. Corinteni 1 . Împovărarea era atât de uriaşă pentru el şi pentru colaboratorii săi, iar duşmănia atât de mare, încât n-au văzut nici o cale de ieşire. Aceste suferinţe au avut ca urmare lacrimi. Şi Domnul nostru a vărsat aceste lacrimi. Când S-a apropiat de cetatea Ierusalim, El a vărsat lacrimi, pentru că S-a gândit la judecata pe care şi-a atras-o cetatea prin respingerea ei. Cel care doreşte să fie o mărturie vie pentru Domnul Isus, va simţi împotrivire, desigur, nu în aceeaşi măsură ca Domnul Isus, şi nici ca apostolul Pavel. Totuşi suntem trişti când vedem că oamenii nu vor să primească vestea Evangheliei. Rămânem indiferenţi? Să avem simţăminte divine faţă de aceştia. Spre îmbărbătarea noastră putem să privim spre Acela „care a răbdat de la păcătoşi aşa mare împotrivire faţă de Sine“.

Lacrimile din versetul 31 sunt de altă natură. Pavel i-a îndemnat cu lacrimi pe credincioşi, noapte şi zi. Prevedea ziua în care va fi părăsit de toţi din Asia? În orice caz, avea pe inimă binele credincioşilor pe care îi îndemna cu lacrimi. Cuvântul folosit pentru „a îndemna“ înseamnă „a vorbi stăruitor inimii“, „a avertiza“. Pavel nu a folosit ciocanul şi dalta pentru a vorbi inimilor efesenilor, ci a făcut-o cu lacrimi. Aceasta ne aminteşte de un cuvânt din Ieremia: „Dacă nu veţi asculta aceasta, sufletul meu va plânge în locuri ascunse pentru mândria voastră şi ochiul meu va plânge amar şi va vărsa lacrimi…“ (Ieremia 13:17 ). Cât de mult L-a lovit şi pe Domnul Isus faptul că ucenicii nu L-au înţeles şi nu au putut să pătrundă sentimentele Sale cu privire la cruce.

Şi noi trebuie să ne exercităm slujba printre credincioşi cu astfel de sentimente. Acest lucru începe în familie şi continuă în poporul lui Dumnezeu. Poate vom avea parte de lacrimi, dar Dumnezeu va „pune“ lacrimile în „burduful Său“, cum spune psalmistul. Lacrimile vărsate în slujba pentru Domnul nu sunt pierdute. În Psalmul 126:5 citim minunatele cuvinte: „Cei care seamănă cu lacrimi vor secera cu cântec de bucurie.“ Aceasta are valabilitate pentru Domnul Isus, pentru apostolul Pavel şi pentru noi. Domnul ne face părtaşi la lacrimile Sale. Dar apoi psalmistul continuă: „Cel care merge plângând, purtând sămânţa de semănat, se va întoarce cu cântec de bucurie, purtându-şi snopii.“ Roada aparţine Domnului nostru. El poartă snopii Săi. Nu este un privilegiu ca printr-o slujbă perseverentă să contribuim puţin, ca El să-Şi ducă cândva acasă snopii? Merită!

Slujba pentru Domnul
U. Furrer

Cu siguranţă, fiecare credincios doreşte să-i slujească Domnului şi Mântuitorului său. Din această dorinţă cu intenţii bune rezultă adesea multă voinţă proprie. Fiecare se gândeşte cum ar putea sluji Domnului, ce ar putea face pentru El. Auzim chiar spunându-li-se tinerilor credincioşi: indiferent ce faceţi, dar să faceţi ceva!

Nu vom cerceta în continuare cum apreciază Domnul o astfel de acţiune şi astfel de slujbe, ci ne vom întreba: cum trebuie să procedăm corect, dacă dorim să-i slujim Domnului?

În primul rând este important şi necesar să vedem care sunt principiile pe care ni le-a dat Dumnezeu în Cuvântul Său despre slujba alor Săi. Biblia ne dă în acest sens indicaţii clare. Apoi trebuie să ştim care este misiunea noastră personală de la Domnul.

Diferite tipuri de slujbă
Slujba pentru Domnul este un privilegiu pentru fiecare creştin. Cuvântul lui Dumnezeu deosebeşte diferite slujbe:

a) Slujba amintită în Romani 12:1 este o slujbă îndreptată spre Dumnezeu. Ea cuprinde şi adorarea, care vine din inimile noastre şi se înalţă la Dumnezeu.

b) În Romani 12:7 este vorba de slujba de diacon. Această activitate cuprinde administrarea darurilor materiale. Este o slujbă pentru oameni. Condiţiile morale pe care trebuie să le aibă un astfel de slujitor, le găsim în 1. Timotei 3:8-13 .

c) În Romani 12 avem şi un al treilea tip de slujbă: slujirea pentru Domnul ca robi (versetul 11). Matei 8:9 ne oferă o ilustraţie clară despre modul în care trebuie exercitată o astfel de slujbă: „Du-te!“ şi se duce. „Vino!“ şi vine. „Fă aceasta!“ şi face (de exemplu Faptele Apostolilor 9:10, 11, 15 ).

d) Cuvântul „slujitor“ în 1. Corinteni 4:1 înseamnă „persoană căreia i s-a încredinţat o lucrare“. Prin aceasta este desemnată slujba specială a apostolilor.

e) Pe lângă acestea mai sunt alte slujbe spirituale, ca de exemplu cea a învăţătorului şi a supraveghetorului (Romani 12:7, 8 ). Slujba de supraveghetor este limitată la adunarea locală de care aparţine per-soana care exercită o astfel de slujbă. Cine doreşte să exercite o astfel de slujbă trebuie să îndeplinească condiţiile morale, pe care le găsim în 1. Timotei 3:1-7 .

Lucruri principiale referitoare la slujbă
– Fiecare este înzestrat pentru o anumită slujbă, dar nu toţi pentru aceeaşi slujbă (Luca 19:13 ; Matei 25:15 ).
– Domnul dă fiecăruia un dar după măsura credinţei sale (Romani 12:3, 6 ).
– Fiecare are o lucrare în funcţie de câmpul său de lucru (2. Corinteni 10:13-16 ).
– Există diferite lucrări, iar Domnul este Cel care le împarte (Galateni 2:7-8 ).
– Cuvântul lui Dumnezeu numeşte şi motivele pentru slujbă. În Romani 12:1 îndurările lui Dumnezeu sunt motivul de a-i sluji. În versetul 11 al aceluiaşi capitol se subliniază: „slujind Domnului“. Nu conţinutul slujbei trebuie să fie motivul, ci Domnul. Motivul slujbei noastre nu trebuie să fie succesul, pentru că slujba nu trebuie să-l facă mare pe slujitor (1. Tesaloniceni 2:6 ).
– Gândul cu care trebuie să ne exercităm slujba, trebuie să fie gândul Domnului Isus, care S-a golit pe Sine Însuşi, a luat chip de rob, S-a smerit şi a mers până la moarte în ascultarea Sa (Filipeni 2:5-8 ).
– El ne va răsplăti pentru ceea ce ne-a încredinţat şi pentru care ne-a dăruit har (Matei 25:21, 23 ). Reţineţi: răsplata nu este în funcţie de mărimea darului, ci fiecare, care a fost fidel, primeşte aceeaşi răsplată.

Reţineţi: Succesul unui slujitor este întotdeauna problema lui Dumnezeu (1. Corinteni 12:4-6 ). Duhul lui Dumnezeu foloseşte darurile pe care le are fiecare persoană în parte. Domnul dă lucrările. Efectele care rezultă sunt numai de la Dumnezeu.

Întrebări practice
Care sunt pregătirile necesare, conform Scripturii, pentru slujbă? Pregătirea pentru o slujbă nu se face într-o şcoală biblică, ci în şcoala vieţii, în care Domnul ne-a pus pe fiecare. Conform Efeseni 2 .10, atât noi suntem pregătiţi pentru slujbă, cât şi slujba este pregătită pentru noi.

Ce să facem? Dumnezeu nu cere nimic altceva de la noi, decât să facem voia Sa şi să nu urmăm voia proprie (Galateni 1:16 ).

Ce înseamnă a face voia lui Dumnezeu? A face tot ce vrea Dumnezeu şi a nu face nimic ce nu vrea El (Ioan 4:34 ; Galateni 5:17 ).

Cum recunosc voia lui Dumnezeu? Îl putem ruga pe Dumnezeu să ne arate voia Sa (Faptele Apostolilor 22:10 ). Important este: când ne arată voia Sa, să o acceptăm! (a se vedea cartea Iona).

Cum Îi putem sluji Domnului? În Luca 16:10 citim: „Cine este credincios în foarte puţin este credincios şi în mult.“ Dacă sunt credincios în lucrurile mărunte, Domnul îmi va încredinţa mai mult (Marcu 4:25 ). Dar totdeauna începe de jos.

Când este timpul să-i slujim? Despre filipeni, apostolul scrie că din prima zi, adică de la întoarcerea lor la Dumnezeu, au luat parte la Evanghelie (Filipeni 1:5 ). Ei n-au spus: mai târziu! „Vesteşte Cuvântul, stăruie la timp şi nelatimp“ (2. Timotei 4:2 ).

Cât timp Îi putem sluji Domnului? Timpul de slujbă este limitat pentru fiecare, de aceea să folosim timpul (Efeseni 5:16 ; 1. Corinteni 7:29 ; Coloseni 4:5 ).

Recunoaşterea şi evitarea pericolelor
În slujba pentru Domnul există şi pericole. Ele sunt ca şi stâncile în mare, pe care trebuie să le ocolim.

A nu face nimic. Dumnezeu doreşte să facem acea lucrare pentru care ne-a făcut capabili (Ieremia 1:5-8 ).

A face prea mult. Această stare este mai gravă decât a nu face nimic, deoarece poate avea urmări foarte mari. Unii au început o lucrare cu mult entuziasm şi au renunţat la ea cu resemnare.

A face ceva în independenţă (Ioan 21:3 ). Rezultatul va fi ca odinioară la ucenici: „În noaptea aceea n-au prins nimic.“ Este deci greşit a face pur şi simplu ceva. Contrariul independenţei îl găsim în Faptele Apostolilor 13:1-3 : Adunarea s-a făcut una cu slujitorii Domnului prin punerea mâinilor.

Amestecul în lucrarea altora. Cu privire la slujba altora, am putea întreba ca Petru: „Dar cu acesta ce va fi?“ (Ioan 21:21 ). Răspunsul Domnului sub forma unei contraîntrebări este clar: „Ce-ţi pasă ţie?“

A fi epuizat, a renunţa la slujbă. Ioan, numit Marcu, şi Dima sunt două exemple în acest sens în Noul Testament (Faptele Apostolilor 13:13 ; 15:38 şi 2. Timotei 4:10 ). În cazul lui Ioan, numit Marcu, a avut loc o reabilitare deplină (2. Timotei 4:11 ), în cazul lui Dima, din nefericire, nu.

A te lăuda cu slujba. Acest pericol îl recunoaştem, dacă ne întrebăm: Cât vorbesc despre mine şi despre slujba mea? (comparaţi 2. Corinteni 10:17, 18 ).

„De aceea, fraţii mei preaiubiţi, fiţi tari, neclintiţi, prisosind întotdea-una în lucrarea Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul“ (1. Corinteni 15:58 ).

Istoria ulterioară și declinul spiritual

 Georges André… 

ÎncercareaPerioada glorioasă a lui Solomon nu a durat prea mult. Deja în timpul vieţii sale, decaderea începuse, iar sub Roboam, fiul său, s-a produs dezbinarea împărăţiei; leviţii, care erau risipiţi în teritoriul ocupat de cele zece semintii s-au pomenit în faţa unei probleme foarte dificile. Ieroboam introduce idolatria şi aşază preoţi ai înălţimilor pentru ţapii şi viţeii pe care îi făcuse (2. Cronici 11:15). El caută să inspire leviţilor dezgust faţă de preoţia Domnului. Ce era de făcut? Leviţii ar fi trebuit să se supună lui Ieroboam şi planurilor sale păcătoase? Să se mulţumească a se duce din când în când la Ierusalim? „Leviţii şi-au părăsit ţinuturile şi moşiile şi au venit în Iuda şi la Ierusalim” (2. Cronici 11:14). Ei au preferat să părăsească ceea ce aveau, meleagurile care le erau dragi şi să se mute acolo unde Numele Domnului era încă, în mod liber, recunoscut şi adorat. Fără a se lăsa influenţaţi de faptul că la Ierusalim nu-i aşteptau averi şi moşii, fără să se împiedice de faptul că zeciuiala furnizată acum de două semintii nu se putea compara nici pe departe cu aceea provenită de la cele douăsprezece seminţii altădată, deşi numărul leviţilor nu se modificase.

 

Este o dilemă cu care s-au confruntat numeroşi slujitori ai lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor, o situaţie tragică pe care o mai întâmpină şi astăzi mulţi servitori ai Domnului. Poate că se va pune la fel problema şi pentru unii dintre cititorii mei!

Din alt punct de vedere, schimbarea domiciliului este o problemă de stringentă actualitate, fie pentru tinerii care se stabilesc înaltă localitate spre a-şi continua studiile sau a-şi face ucenicia sau stagiatura, fie pentru alţii ceva mai în vârstă aflaţi în căutarea unui loc de reşedinţă pentru ei şi familiile lor, sau transferaţi în interesul serviciului. Cât de important este să alegem, sau mai degrabă să-L lăsăm pe Domnul să ne arate ce a ales El pentru noi! Or, pentru a cunoaşte voia lui Dumnezeu, a ne ataşa uneia sau alteia dintre adunările creştine nu este un lucru de cea mai mare importanţă? Poate că adunarea pe care Domnul a ales-o pentru noi este una mică şi acolo va trebui să începem această ucenicie de levit, aşa cum am văzut-o în paginile precedente. În cazuri excepţionale, s-ar putea ca Domnul să ne conducă, prin forţa împrejurărilor, să ne aşezăm într-o localitate unde nu există adunare. Dacă în localităţile învecinate sunt adunări creştine, grija noastră va fi să le contactăm şi să stabilim relaţii cu acei credincioşi. Apoi, va trebui să începem a căuta, în imediata noastră apropiere, suflete care manifestă un oarecare interes pentru lucrurile lui Dumnezeu, să le transmitem un mesaj evanghelic; apoi, vom încerca să le grupăm în casa noastră pentru a cerceta împreună Cuvântul lui Dumnezeu. Şi Domnul va putea binecuvânta lucrarea începută de noi. La prima vedere, ni s-ar părea aşa ceva cu totul ieşit din comun, extraordinar. Totuşi, aceasta este experienţa binecuvântată făcută de mulţi fraţi ai noştri, în ultimele câteva zeci de ani, în numeroase ţări străine sau de aceia care au trebuit să-şi schimbe locul de muncă în alte localităţi. Căutând suflete care ar fi dorit să cunoască pe Dumnezeu, fraţii noştri au devenit, în multe cazuri, mijlocul binecuvântat folosit pentru înfiinţarea unor noi adunări creştine. Fără îndoială că, pentru a realiza asemenea lucruri, sunt necesare: o călăuzire clară din partea Domnului, o umilinţă adâncă, multă energie, perseverenţă, pentru că vrăjmaşul nu precupeţeşte nici un efort pentru a pune piedici lucrării lui Dumnezeu.

Să facă Domnul să fim o binecuvântare, şi nu o piedică, în orice loc şi în orice adunare ne-ar aşeza El! Când un tânăr credincios va părăsi o localitate, ce bine ar fi să se poată spune cu privire la el: „O minunată amintire ne lasă acest om care ne-a fost de un real folos!” Din altă perspectivă, este bine ca fiecare din noi, acolo unde ne aflăm, să ştim să îmbrăţişăm cu căldură pe tinerii care vin la noi pentru un timp scurt, sau pentru a se stabili acolo. Este de dorit să găsească din partea noastră dragoste, înţelegere, un sfat sau o mână de ajutor la nevoie. Într-o adunare mare, de asemenea, va trebui ca tinerii aflaţi acolo, pentru un anumit timp, să nu se retragă grăbiţi la sfârşitul întrunirilor credincioşilor, ci să aibă pe inimă stabilirea de relaţii cu tinerii locali şi cu eventuali prieteni de familie aflaţi în localitatea respectivă. Altfel, este foarte posibil ca ei să treacă neobservaţi în mulţime. Dar dacă s-a stabilit o relaţie şi tânărul respectiv a beneficiat de ea – aşa cum s-a întâmplat cu mulţi dintre noi – ce fericit va fi el să poată spune mai târziu: „mult bine am primit, de mari binecuvântări am avut parte în adunarea aceasta unde Domnul mi-a vorbit adesea, într-un mod decisiv, prin intermediul a diferiţi prietenii”

Învăţarea Legii

Sub domnia lui Iosafat, îi vedem pe leviţi îndeplinind o nouă funcţie. Astfel, în 2. Cronici 17:7-9, nişte leviţi însoţesc alte persoane importante din anturajul împăratului şi „învaţă pe oameni în Iuda, având cu ei cartea legii Domnului”. Ei fac astfel turul cetăţilor lui Iuda şi contribuie la instruirea poporului. Era un timp de decădere morală şi religioasă: Ce mijloc mai eficient s-ar fi putut găsi pentru a întoarce inimile oamenilor spre Dumnezeu, decât prezentarea, explicarea, lămurirea Cuvântului Domnului? Acelaşi procedeu binecuvântat este folosit şi pe timpul lui Iosia, când a fost găsită cartea Legii (2. Cronici 34:30şi 35:3), unde îi găsim pe leviţi „învăţând pe tot Israelul.” O slujbă binecuvântată pe care puţinii leviţi întorşi din robia babilonică au împlinit-o pe timpul lui Neemia când „leviţii lămureau poporului Legea…citeau tare şi clar din cartea Legii lui Dumnezeu şi-I dădeau sensul, ca să-i facă să înţeleagă citirea” (Neemia 8:7-8).

Cântarea

Mai găsim, pe timpul împăraţilor, o magnifică ocazie când cântăreţii şi-au făcut auzite glasurile. În 2. Cronici 20, Iosafat este atacat de o mare mulţime şi împărăţia lui se află în mare pericol. Împăratul caută pe Domnul, convoacă poporul să se roage împreună cu el şi rosteşte aceste cuvinte memorabile: „O, Dumnezeul nostru… noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine” (versetul 12). Atunci un cântăreţ, unul dintre fiii lui Asaf, a fost folosit de Domnul pentru a transmite poporului promisiunea victoriei: „Nu veţi avea de luptat de data aceasta: aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea mântuirea Domnului” (versetul 17). A doua zi, când Iosafat a ieşit cu oştile sale, „în învoire cu poporul a numit…” – Ce? Nişte căpetenii în fruntea oştirii? Nu, „nişte cântăreţi care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, şi mergând înaintea oştirii, lăudau pe Domnul” (versetele 20,21). Ce lucru interesant! În faţa vrăjmaşilor lor şi confruntaţi cu un asemenea pericol, oamenii aceştia cântau! „În clipa când au început cântările şi laudele”, Domnul a întins nişte capcane contra vrăjmaşilor care au fost bătuţi şi s-au ucis între ei. Iosafat şi tot poporul lui nu au avut de făcut altceva decât să ia prada de război. A patra zi, s-au adunat să binecuvânteze şi să laude pe Domnul; întoşi la Ierusalim, ei au venit la Casa Lui cu sunet de alăute, de harfe şi de trâmbiţe pentru a-I aduce recunoştinţă şi mulţumiri.

Sub domnia lui Ezechia, găsim iarăşi pe leviţi intonând cântări de laudă, de data aceasta legate de jertfe. După restaurarea şi curăţirea Templului, Ezechia adună poporul pentru a aduce iarăşi jertfe în cinstea Domnului. El aşază pe leviţi în Casa Domnului cu instrumentele lui David şi porunceşte să se aducă arderile-de-tot pe altar. „Şi în clipa când a început arderea-de-tot, a început şi Cântarea Domnului… şi au sunat din trâmbiţe până s-a terminat arderea-de-tot” (2. Cronici 29:27-28). Pasaj remarcabil, de unde putem vedea că, fără ardere-de-tot, nu poate avea loc cântarea de laudă! Fără moartea lui Hristos pe cruce, unde Dumnezeu a fost glorificat pe deplin, lauda celor răscumpăraţi nu s-ar fi ridicat niciodată spre sfântul Locaş din ceruri.

Pe timpul lui Neemia, dedicarea zidurilor Ierusalimului a fost marcată de prezenţa leviţilor convocaţi acolo „ca să ţină sfinţirea cu laude şi cântări” (Neemia 12:27). Fiii cântăreţilor s-au adunat, fiind evocate timpurile de odinioară când „pe vremea lui David şi lui Asaf, erau căpetenii peste cântăreţi şi cântări de laudă şi de mulţumire în cinstea lui Dumnezeu.” Acest timp minunat se poate repeta, pentru că „tot Israelul, în zilele lui Zorobabel şi Neemia, a dat părţile cuvenite cântăreţilor şi uşierilor, zi de zi” (Neemia 12:47). Ei şi-au reluat astfel slujba de adorare şi de laudă în cinstea Domnului în ciuda epocii deosebit de critice pe care o traversau.

Trezirile religioase

În istoria împăraţilor lui Iuda, găsim numeroase treziri succesive, adică tot atâtea întoarceri ale poporului spre Cuvântul Domnului şi spre Casa Lui. Uşierii au avut adesea un rol foarte important în trezirile respective, dar timpul şi spaţiul nu ne permit să intrăm în detalii. Să amintim doar importanţa lor contribuţie la încoronarea lui Ioas (2. Cronici 23:4,7,8). Pe vremea lui Ioas (2. Cronici 24) şi a lui Iosia (2. Cronici 34), leviţii adunau argintul necesar restaurării Templului. Sub domnia lui Ezechia, ei s-au ocupat de curăţirea Templului (2. Cronici 29) şi au dat un ajutor însemnat preoţilor al căror număr s-a dovedit a fi insuficient (versetul 34). Ei au participat activ la sărbătorirea Paştelor de către regele acesta (2. Cronici 30:15,21-22). Împreună cu preoţii au rostit rugăciunea de binecuvântare (versetul 27). De asemenea, în 2. Cronici 35, cu ocazia sărbătorii Paştelor sub domnia lui Iosia, leviţii s-au aflat fiecare la locul lui (versetele 3,6,15). Chiar şi pe timpul lui Ezechia, ei îşi reiau atribuţiile de intendenţi în administrarea zeciuielilor (2. Cronici 31:12-14) şi în distribuirea lor metodică faţă de cei ce erau îndreptăţiţi să beneficieze de ele (versetul 14 şi următoarele), inclusiv pruncii, soţiile, fiii şi fiicele acestora.

Întoarcerea din robie

Mai numeroşi decât preoţii pe vremea ultimilor împăraţi ai lui Iuda, leviţii s-au împuţinat considerabil, pe timpul lui Zorobabel şi apoi al lui Ezra. Astfel, în Ezra 2:40nu mai erau decât 74 de leviţi faţă de câteva mii de preoţi, şi numai 120 de cântăreţi şi 39 de portari. La a doua cursă, Ezra a strâns poporul „la râul care curge spre Ahava” (Ezra 8:15), însă nu a fost găsit acolo „nici unul dintre fiii lui Levi.” A trebuit să se întreprindă nişte demersuri spre a convinge pe vreo patruzeci de bărbaţi să vină cu ei (versetele 18,19). Printre aceştia se găsea şi „un bărbat cuminte” al cărui nume nu este pomenit (poate din raţiuni de umilinţă); fără îndoială că acesta a fost de mare folos fraţilor săi, de vreme ce a fost adus „fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului nostru era peste noi” (Ezra 8:18). Într-un timp de ruină, ce binecuvântare poate fi pentru mulţi oameni slujba unui singur bărbat priceput în lucrurile Domnului şi acţionând sub privirile Sale şi cu temere de Numele Lui!

În timpul lui Neemia, leviţii abia sunt menţionaţi la repararea zidurilor (Neemia 3:17), în timp ce alţii au dovedit multă râvnă în această lucrare atât de importantă.

În ciuda numărului lor atât de scăzut, leviţii întorşi din robia babilonică şi-au putut relua activităţile specifice funcţiei lor. Astfel, ei supravegheau lucrările Casei lui Dumnezeu (Ezra 3:8-9), iar la un moment dat au fost repuşi în slujbă (Ezra 6:18).

Ei s-au curăţit „cu toţii” pentru a ţine Paştele Domnului (versetul 20). O bună parte dintre ei – lista respectivă a fost inserată pe paginile Scripturii – au avut pe inimă să se stabilească la Ierusalim, după cum altădată părinţii lor tăbărau împrejurul Cortului întâlnirii (Neemia 11:15-19). După cum am văzut, ei au avut iarăşi posibilitatea de a lămuri poporului cuvintele Legii, iar cântăreţii şi-au exercitat darul pentru gloria Domnului.

Portarii au primit o misiune aparte în vederea împiedicării negustorilor de a pătrunde în Iersualim în ziua sabatului (Neemia 13:15-22). Neemia le-a poruncit să închidă porţile cetăţii înainte de sabat, de îndată ce le va ajunge umbra şi să nu le deschidă decât după sabat (versetul 19). Oare nu găsim aici o învăţătură foarte practică şi pentru noi înşine? Fără îndoială că mulţi credincioşi sunt duşi de gânduri, în special în timpul închinării, în adunările de duminica. Cineva se poate gândi la serviciul sau la activităţile sale zilnice, la problemele cu care s-a confruntat în timpul săptămânii care a trecut, la discuţiile pe care le-a purtat cu unii cunoscuţi sau prieteni etc. Dacă noi luăm, cu ajutorul Domnului, o hotărâre fermă ca, de sâmbăta seara şi până luni dimineaţa, să nu mai vorbim cu nimeni despre activitatea şi lucrurile noastre pământeşti şi să nu ne gândim la toate acestea, este sigur că aceasta va contribui la concentrarea noastră spre lucrurile Domnului, în special în timpul întrunirilor frăţeşti. Să ne gândim în mod deosebit la Persoana divină care este prezentă între cei răscumpăraţi, la Acela Căruia Îi vom adresa rugăciunile şi Cântările noastre.

Decăderea morală şi religioasă

Dar nu toată activitatea leviţilor, după revenirea din Babilon, s-a desfăşurat potrivit voii lui Dumnezeu. Mulţi dintre ei au păcătuit în privinţa separării de lucrurile necurate, păcătoase. Astfel, în Ezra 9:1, leviţii s-au numărat printre cei ce nu s-au despărţit de popoarele ţării şi au luat dintre fiicele lor soţii pentru ei şi pentru fiii lor. Când, ca urmare a multor şi susţinute eforturi, Ezra a reuşit să convingă poporul să trimită înapoi pe femeile străine, s-a găsit şi un levit care să li se alăture celor ce se opuneau părerii cărturarului Ezra (Ezra 10:15)! Ne sunt păstrate şi numele leviţilor care s-au compromise (versetele 23,24).

Numeroase liste ne-au fost păstrate în cărţile lui Ezra şi Neemia: lista iudeilor care au avut pe inimă să se reîntoarcă în ţara părinţilor lor; lista oamenilor care au venit să locuiască la Ierusalim, în ciuda tuturor neajunsurilor şi renunţărilor pe care o asemenea acţiune le-ar fi implicat; dar şi lista celor ce au necinstit pe Domnul prin alianţele idolatre încheiate cu popoarele ţării.

În Neemia 13:10-13, vedem că leviţii, părăsindu-şi slujbele, „au fugit fiecare în ţinutul lui.” Răspunderea pentru faptul acesta incumba – şi leviţilor, fără îndoială – însă îndeosebi adunării lui Israel şi căpeteniilor sale care nu au vegheat ca zeciuielile să fie aduse cu regularitate pentru a răspunde nevoilor slujitorilor lui Dumnezeu. Ne mirăm uneori de ce sunt atât de puţini leviţi în zilele noastre. Desigur că adesea lipseşte devotamentul faţă de Domnul şi interesele lucrării Sale. Însă revine o mare răspundere şi acelora dintre copiii lui Dumnezeu care neglijează să dea slujitorilor Domnului ceea ce El Însuşi a prescris pentru subzistenţa lor. Domnul Isus a spus El Însuşi: „Vrednic este lucrătorul de plata lui.” După cum am mai remarcat, apostolul Pavel scrie Galatenilor: „Cine primeşte învăţătură în Cuvânt să facă parte din toate bunurile lui şi celui ce-l învaţă” (Galateni 6:6). În Maleahi 3, când Domnul reproşează aceloraşi iudei că L-au „înşelat”, ei răspund fără ruşine: „Cu ce Te-am înşelat?” Şi răspunsul Domnul nu întârzie: „Cu zeciuielile şi darurile de mâncare. Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să Mă înşelaţi”. Dar există şi un drum al binecuvântării: „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa mea” (Maleahi 3:10).

În cartea lui Maleahi, leviţii sunt din ce în ce mai rar menţionaţi. Amintirea unui preot din vechime – s-ar părea că este vorba de Fineas – (Maleahi 2:4-8) este evocată numai pentru a se dovedi că leviţii s-au abătut de pe cale şi au devenit o pricină de poticnire pentru mulţi oameni în ce priveşte atitudinea ce se cere a fi adoptată cu privire la Legea Domnului. Totuşi, Dumnezeu binevoieşte să Se arate dispus a menţine, ca întotdeauna, o rămăşiţă: „El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi argintul, şi vor aduce Domnului un dar de mâncare în dreptate” (Maleahi 3:3).

În Noul Testament, la prima venire a Domnului Isus, leviţii abia dacă mai sunt pomeniti. Un levit se cobora din Ierusalim spre Ierihon şi a trecut, fără să se oprească, pe lângă un rănit care zăcea într-un lac de sânge. Nişte leviţi au venit la Ioan Botezătorul ca să-l întrebe dacă nu cumva este el Hristosul (Ioan 1:19). Singurul punct luminos, în această ordine de idei, este că Barnaba, un levit (Faptele Apostolilor 4:36), întorcându-se la Domnul, a devenit o binecuvântare pentru mulţi oameni.

Concluzie

Chivotul şi Cortul întâlnirii au dispărut. Templul lui Solomon şi cel al lui Zorobabel au fost distruse. Slujbele leviţilor s-au stins. Toate acestea nu erau decât „umbra unor bunuri viitoare, şi nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor.” Acum noi avem realitatea, o realitate spirituală. Hristos, Dumnezeu arătat în trup, a venit pe pământ. Înviind din morţi şi înălţându-Se în gloria cerească, El ne-a trimis pe Duhul Sfânt care a botezat pe toţi credincioşii pentru a fi un singur trup şi a format Biserica pe care, cu toate sforţările Vrăjmaşului, nici porţile Locuinţei morţilor nu o vor putea birui. Din gloria cerească, El a încredinţat alor Săi diferite daruri pentru a se îndeplini, aici pe pământ în mijlocul poporului Său, slujbe al căror tip a fost însăşi slujba leviţilor. Trebuie să mai spunem o dată că „fiecăruia dintre noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos” Datoria fiecăruia dintre noi este să răspundem cum se cuvine misiunii încredinţate, să înveselim inima Stăpânului nostru mai mult ca leviţii de altădată şi să ne străduim a fi, nu o piedică, ci o binecuvântare pentru toţi preaiubiţii Lui de pe acest pământ.

„Tu, Cel vrednic de-osanale,

Ai ales a jertfei cale

Şi, prin dragostea Ta vie,

Robi ne ai pe veşnicie…

Deci cu-al râvnei brâu ne leagă

Să-Ţi slujim cu viaţa-ntreagă,

Să-Ţi jerƒim, cu-a slavei gloată,

Bunuri, timp, fiinţa toată!…”

şi în ziua aceea mult dorită să ne poţi spune la fiecare: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria Stăpânului tău!”

 

Sunt eu chemat?

 Edwin Cross

Chemarea lui Dumnezeu pentru a-I sluji este un lucru care pentru mulţi este învăluit în mister şi dificultate. A ştii făra îndoială că ai fost chemat pare o stare atât de râvnită; totuşi trecerea de la incertitudine la convingere este deseori obscura şi alunecoasă.Putem aprofunda problema fie din partea lui Dumnezeu, fie din partea noastră. De fapt, cele mai multe dificultăţi apar atunci când luam în considerare pe cea din urma perspectiva, teama noastra de chemarea lui Dumnezeu. Dar pentru a privi lucrurile aşa cum trebuie să ne amintim de aspectele obiective în privinta carora exista putina incertitudine şi divergenţe. Temelia de piatră a chemării lui Dumnezeu la lucru este ultima poruncă dată de către Domnul nostru Isus Hristos, care este înregistrată în diferite feluri de către toţi cei patru evanghelişti în evangheliile lor, şi încă o dată de către Luca în primul capitol al cărţii Faptele Apostolilor: „Mergeţi în toată lumea şi vestiţi evanghelia oricărei făpturi.” Aici, în câteva cuvinte, este planul slujitorului. Este un ordin de la Comandantul nostru care cere ascultare. Astăzi, „toata lumea” include Anglia, Irlanda, America şi multe alte ţări pe care le numim „acasă”, de exemplu oraşele noastre cosmopolite. Este esenţial ca proclamarea întregului cuvânt lui Hristos să continue pe toată lungimea şi lăţimea ţărilor aşa-zise creştine, ca să nu sufere aceeaşi soartă ca Africa de Nord şi a Orientul Mijlociu, unde bisericile nou-formate au fost practic distruse de către cucerirea musulmană în secolul al şaptelea. În acelaşi timp nevoia de pe tot cuprinsul pământului este imensă şi este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că adevărul lui Dumnezeu este proclamat într-un mod potrivit pe acele continente, ţări şi insule unde Hristos şi ceea se datoreaza lui sunt puţin cunoscute. Nevoia strigătoare şi marea oportunitate din atâtea părţi ale pământului cu greu poate fi lăsată deoparte prea repede. Totuşi scopul nostru se îndreaptă către interesul personal, tihnă, comfort, lenevie şi neglijenţă.

 

Un principiu îndrumător este acesta: „Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” ( 2:10). Cu alte cuvinte, Dumnezeu te-a făcut o creaţie nouă în Isus Hristos ca tu să-I poţi sluji. Unii lucrători ai lui Dumnezeu au avut parte de niste chemări foarte „izbitoare” şi aceasta a dat multora impresia că intervenţia supranaturală a lui Dumnezeu este esenţială. Cât de frumos ar fi să îngenunchezi singur pentru a-L auzi pe Dumnezeu spunând : „Du-te pentru Mine în China!”. Cât de încurajator ar fi să citeşti cu litere de aur pe marginea Bibliei tale: „Congo!”, „India!”, „Scandinavia!”. Cu ce încredere perfectă ar asculta cineva o astfel de chemare! Ei bine, lucrarea bărbatului sau femeii către care a venit o astfel de chemare sugerează cu siguranţă că chemările au fost într-adevăr de la Dumnezeu, dar astfel de experienţe nu sunt nici necesare nici obişnuite şi nici nu ar trebui să fie căutate. O chemare care vine în doua minute este mai mult decât probabil să fie evaporată de doua luni de studiu asupra Arabiei la tropice sau doi ani de strădanie împotriva malariei în India. Felul în care este transmisă chemerea lui Dumnezeu variază de la individ la individ. Nu există reguli fixe despre ceea ce constituie şi ceea ce nu constituie o chemare la a sluji. Indiferent dacă îţi vei petrece viaţa în propria ţară sau în străinătate, îţi trebuie acel simţ al cunoştiinţei voiei lui Dumnezeu. Nu exista nici o bază scripturistică în a spune că îţi trebuie un tip specific de chemare pentru a lucra în străinătate, tip de care nu ai nevoie pentru a lucra acasă. Diferenţa dintre o chemare în Honduras şi una în oraşul tău este de ordin geografic, nu spiritual. Fie ca Domnul să te călăuzească să îndeplineşti slujba la care te-a chemat. Începe cu slujba locală, în smerenie; fii încredinţat că Stăpânul îţi va oferi din ce în ce mai multe oportunităţi de a lucra pentru El.

 

Vesteşte Cuvântul

 J. T. Mawson

 

 

 

Acei slujitori ai Domnului care se instruiesc din Cuvântul lui Dumnezeu, sunt înţelepţi şi vor avea cu adevărat succes în lucrarea lor. În Cuvânt ni se spune că „un rob al Domnului nu trebuie să se certe” ci să „vestească Cuvântul” (2. Timotei 2:24; 4:2).Atunci când un creştin intră într-o dezbatere cu un necredincios, cu privire la adevărul lui Dumnezeu, aceasta este întotdeauna o greşeală şi adesea o manifestare a nechibzuinţei lui, deoarece raţionamentele care se ridică împotriva lui Dumnezeu nu vor fi dărâmate  printr-o argumentaţie omenească sau vreo armă firească (2. Corinteni 10:3-5).

 

Treaba noastră este să vestim adevărul, căci acela este puternic, iar conştiinţele oamenilor îi vor răspunde întotdeauna, oricare ar fi raţionamentul lor denaturat. Într-o seară am vorbit cu un om care ne spunea că ideea de iad îi era insuportabilă, această învăţătură era absurdă pentru el, deoarece, gândea el, este imposibil să existe un asemenea loc; el ar fi dorit să dezbată pe această temă, însă noi am refuzat şi ne-am mulţumit doar să cităm din Cuvântul lui Dumnezeu.

În aceeaşi noapte, el a fost trezit din somnul său de alarma de incendiu a oraşului şi, deschizându-şi ochii, a văzut flăcări care ieşeau pe ferestrele unei fabrici vizavi de casa lui. Primul gând care l-a izbit la vederea acelor flăcări, a fost: „sunt în iad!” De ce, de vreme ce el credea că iadul este o imposibilitate?

El a fost luat pe nepregătite şi nu a avut timp să îşi pună în funcţiune raţionamentul sau să-şi pregătească argumentele; cea care s-a exprimat a fost conştiinţa lui interioară, profundă, şi acolo, chiar în centrul fiinţei sale, dedesubtul întregului său sofism şi al raţionamentului său carnal, el ştia că există iad şi că el merita să fie acolo.

Aceea este partea din om care trebuie atinsă, pentru ca ei să se întoarcă la Dumnezeu, iar argumentele noastre, oricât de clare, nu pot ajunge acolo; ele se năpustesc, nevătămătoare, asupra avanposturilor pe care diavolul le-a construit în sufletele oamenilor.

Însă Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi puternic, judecă gândurile şi intenţiile inimii şi îşi croieşte cale printre toate raţionamentele necredincioase care acoperă conştiinţa oamenilor, şi îi convinge de adevăr.

De aceea, spunem iarăşi, înţelepţi sunt acei slujitori ai Domnului care vestesc Cuvântul, şi cu cât vor predica mai credincioşi şi fără adăugiri, cu atât mai mult lucrarea lor va fi pentru Dumnezeu şi astfel va rămâne pentru totdeauna.

„De ce şedem aici până vom muri?”

 Edwin Cross

În zilele îndepărtate ale lui Elisei, Samaria era asediată de sirieni iar populaţia îndura o mare foamete. În afara porţilor erau patru leproşi. Ei fie ar fi murit de foame în afara porţilor cetăţii fie ar fi putut să culeagă ceva resturi din tabăra sirienilor, dacă s-ar fi aventurat până acolo.Întrebarea lor pătrunzătoare „De ce şedem aici până vom muri?” are ecou peste veacuri şi îmi răsună în minte , situându-se pe un plan mai înalt decât nevoia fizică. Ceea ce noi ca mărturie trebuie să facem este să ne ridicăm şi să facem ceea ce este nevoie pentru a preveni durerile morţii şi a întări, într-o acţiune dedicată, lucrurile ce sunt pe cale să piară.

 

Ne dorim noi cu ardoare precum acei patru proscrişi nişte firimituri pentru subzistenţa noastră? Dorim noi cu înfocare suflete? William Easton a scris: „Suflete vrem noi; şi de suflete dorim să ne ocupăm şi să le obţinem. Puteţi să aveţi încredere în faptul că acolo unde este o mărturie a Evangheliei adevărată, vie şi suflete mântuite, acolo va fi fericire adevărată şi mai puţin timp pentru probleme din adunare”. Ne dorim noi suflete? Există sete pentru salvarea oamenilor? Obişnuiam să o numim „dragoste pentru suflete” – mai are încă cineva aşa ceva? Domnul a însetat după suflete iar unul din acele suflete a fost al meu. Nu te atinge acest lucru, nu te motivează? Nici unuia dintre noi nu ne place să ne aventurăm dincolo de ceea ce ştim că este sigur, chiar dacă este asemănător cu o colonie de leproşi înfometaţi. Dar cei mai mulţi dintre noi ne aflăm în împrejurări mult mai confortabile: şi poate tihna şi confortul ne ţin prinşi într-o apatie care poate duce la stingere. Vei sta tu în colţul tău comod şi nu vei face nimic pentru Evanghelie? Sau te vei ridica să cauţi înmulţirea sufletelor pentru Domnul acolo unde ai fost pus?

Istorisirea, probabil bine cunoscută, continuă iar leproşii intră în tabăra sirienilor şi descoperă că o armată nevăzută i-a pus pe fugă! Care este răspunsul lor? Care ar fi al nostru? Considerăm că avem comori mari, savurăm întâlnirile şi conferinţele, scrierile Bibliei şi prietenii noştri creştini, citim cărţi excelente şi ne bucurăm de munca altora pe câmpuri de lucru din străinătate. Avem „adevărul”, o descriere cu cuvinte răsunătoare, dar ce faci tu pentru Evanghelie? Leproşii au intrat într-o binecuvântare fabuloasă – noi avem comoara minunată a adevărului creştin, o mântuire mare – răspunsul lor a fost „Nu facem bine; ziua aceasta este o zi de veste bună şi noi tăcem”. Nici tu nu faci bine dacă în ziua veştii bune, ziua lui Dumnezeu de har, păstrezi tăcerea şi nu faci nimic pentru acei încă în nevoie. Provocarea cuvintelor acelor patru leproşi este reală pentru mine şi am încredere că ele îţi vor influenţa conştiinţa astfel încât să te ridici şi să spui Evanghelia celor aflaţi încă în primejdie şi în nevoie.

articol preluat de pe biblecentre.org    

 

Adevărurile de bază ale creştinismului

 Max Billeter… 

În această seară aş dori să prezint adevărurile de bază ale creştinismului şi aş dori să le împart în trei părţi. Prima parte are legătură cu arătarea Domnului şi Mântuitorului nostru, Isus Hristos, a doua, Evanghelia lui Dumnezeu şi, a treia, taina lui Hristos.1. Arătarea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos

 

În legătură cu aceasta, voi citi trei pasaje:

„iar acum ne-a fost făcut cunoscut prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Hristos, care a desfiinţat moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie” (2. Timotei 1:10 )

„Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea: pe Isus Nazarineanul, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrări de putere şi minuni şi semne, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum voi înşivă ştiţi, pe Acesta, dat după planul hotărât şi preştiinţa lui Dumnezeu, voi, prin mâna celor nelegiuiţi, L-aţi răstignit şi L-aţi omorât” (Fapte 2:22-23 )

„Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus, pentru care noi toţi suntem martori. Fiind deci înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi primind de la Tatăl promisiunea Duhului Sfânt., a turnat ceea ce voi vedeţi şi auziţi” (Fapte 2:32-33 )

Creştinismul începe cu arătarea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, iar această arătare conţine cinci adevăruri:

i) Întruparea

Cu două mii de ani în urmă, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos a trăit pe pământ; Fapte 2:22 ne arată două lucruri măreţe cu privire la această viaţă. în primul rând, El este „Isus din Nazaret„, iar aceasta înseamnă că El a devenit Om adevărat, dar şi că El era respins de oameni. Al doilea fapt cu privire la viaţa Sa este acela că El era „adeverit de Dumnezeu înaintea voastră„. El a fost adeverit de Dumnezeu ca fiind curat şi sfânt. Chiar în umblarea ca om umil pe pământ El era, în acelaşi timp, Dumnezeu veşnic – omniprezent, omniscient şi omnipotent. Acestea sunt cele două adevăruri mărete ale vieţii Sale. Petru rezumă aceasta spunând că El era respins de oameni, dar ales şi scump înaintea lui Dumnezeu.

ii) Crucea

Fapte 2:23 prezintă două aspecte minunate ale Golgotei pentru noi. Acolo El a fost dat de Dumnezeu şi, în acelaşi timp, omorât de oameni. În legătură cu aceasta, aş dori să menţionez cei doi pomi din grădina Edenului. În primul rând, din pomul vieţii acţionează harul lui Dumnezeu prin istoria omului. Am putea arăta multe exemple unde harul lui Dumnezeu era activ în această lume, dar apogeul harului lui Dumnezeu era darul Fiului Său la crucea Golgotei. În al doilea rând, din pomul cunoştinţei binelui şi răului acţionează linia responsabilităţii omului. Întotdeauna când privim responsabilitatea omului de-a lungul secolelor găsim doar eşec. Am putea spune multe despre eşecul omului sub responsabilitate, dar punctul culminant este la Golgota unde Prinţul Vieţii a fost omorât de noi oamenii. Acesta este al doilea aspect important al arătării Sale.

iii) Învierea

„Dumnezeu L-a înviat pe acest Isus” (Fapte 2:32 ) şi făcând aceasta El confirmă două aspecte. În primul rând, curăţia desăvârşita a vieţii Sale, deoarece El nu ar lăsa ca „Sfântul [Său] să vadă putrezirea” (v. 27) şi in al doilea rând, perfecţiunea jertfei Sale de la Golgota, deoarece El nu ar „lăsa sufletul [Său] în Locuinţa Morţilor (lit. hades)” (v.27).

iv) Înălţarea

Acest Isus a fost înălţat la dreapta lui Dumnezeu (v.33). Luca descrie aceasta în evanghelia sa şi, de asemenea, în Fapte. Este o scenă minunată. Mântuitorul nostru a ieşit înspre Betania cu ucenicii Săi şi în timp ce Îşi înălţa mâinile şi îi binecuvânta a fost luat la cer. Dumnezeu l-a aşezat în locul de onoare. Este un fapt foarte important în creştinism că acum este un om în ceruri. Aceasta arată clar că creştinii au o cetăţenie cerească, dar mai arată şi că sfârşitul fiecărui creştin este în ceruri.

v) Coborârea Duhului Sfânt

Al cincilea fapt pe care îl găsim în acelaşi verset, Dumnezeu Duhul Sfânt a venit pe pământ, în primul rând, pentru a locui în fiecare credincios şi, în al doilea rând, pentru a locui în adunare. Acesta este un privilegiu deosebit al tuturor creştinilor că acest Oaspete Divin locuieşte în trupurile noastre tot la fel ca în adunare. Acestea sunt cele cinci puncte în relaţie cu arătarea Mântuitorului nostru, Domnul Isus Hristos.

Pe scurt: Acest fapt al arătării nu se aplică doar naşterii Sale, ci şi vieţii Sale, morţii Sale pe Golgota, învierea Sa, înălţarea Sa şi, de asemenea, venirii Duhului Sfânt pe pamant. Aceasta este ceea ce Pavel are în gând în 2. Timotei 1:10 : „ iar acum ne-a fost făcut cunoscut prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Hristos, care a desfiinţat moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie„.

2. Evanghelia lui Dumnezeu

Vom mai citi încă trei pasaje:

” în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greşelilor, după bogăţiile harului Său” (Efeseni 1:7 )

” Deci acum nu este nici o condamnare pentru cei în Hristos Isus. Pentru că legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii. Pentru că, ceea ce legea nu putea să facă, întrucât era slabă prin carne, Dumnezeu, trimiţând pe propriul Său Fiu, în asemănare cu carnea păcatului şi pentru păcat, a condamnat păcatul în carne” (Romani 8:1-3 )

„ Deci, fiind îndreptăţiţi din credinţă, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am şi avut intrare, prin credinţă, în acest har în care stăm şi ne lăudăm în speranţa gloriei lui Dumnezeu.” (Romani 5:1-2 )

Continuând să citim în 2. Timotei 1:10 descoperim că evanghelia este predicată acum pe baza arătării Mântuitorului nostru, Isus Hristos şi că Apostolul Pavel era mesagerul, apostolul şi învăţătorul acestui adevăr. Ca mesager el era cel care spunea acest mesaj, ca şi apostol el avea puterea de a duce acest mesaj, iar ca învăţător el explica mesajul în toate detaliile lui.

i) Eliberare

Evanghelia lui Dumnezeu prezentată în Romani atinge două mari probleme ale omenirii. Efeseni 1:7 poate fi considerat ca un rezumat al epistolei către Romani şi menţionează două lucruri pe care credinciosul le primeşte. În primul rând, el primeşte eliberare din sclavia moştenită a păcatului şi, în al doilea rând, el primeşte iertare de păcatele sale. Acesta este mesajul pe care îl găsim în epistola către Romani. Dacă cineva recunoaşte că este sclavul păcatului care locuieşte în el şi dacă vine la Domnul Isus cu această problemă şi găseşte odihnă în lucrarea de la Golgota, atunci ceea ce citim în Romani 8:1-3 devine adevărat pentru el. Când cineva se converteşte, când acceptă darul pe care Dumnezeu îl face prin Hristos şi lucrarea Sa la Golgota, atunci el este liber să ştie că pentru el nu mai este condamnare; aceasta este Romani 8:1 . Păcatul este încă în el, dar, cu toate acestea, el este „în Hristos„. Pavel deseori spune că noi suntem „în Hristos” şi cu toate că nu mereu are în vedere acelaşi lucru, el se referă întotdeauna la poziţia noastră ca şi creştini. Ceea ce are în vedere în Romani 8:1 este faptul că în Hristos suntem păziţi deplin de orice judecată a lui Dumnezeu.

Apoi, în versetul 2, Pavel explică faptul că creştinul este liber să cunoască un al doilea aspect. În cel credincios sunt două legi (sau principii): este legea păcatului şi a morţii şi este legea Duhului de viaţă. Primul principiu este unul rău. Păcatul este încă în el şi păcatul întotdeauna doreşte să-l seducă (acesta este un principiu foarte important), dar din cauza credinţei lui, în el este şi al doilea principiu, legea Duhului de viaţă. Acum avem aspectul important: al doilea principiu este dominant faţă de primul. Experienţa noastră pare să contrazică aceasta, dar credinţa ţine cu tărie acest adevăr. Aş dori să subliniez o propoziţie din acest verset, aceasta este „avem pace„. Întotdeauna îmi vine în minte acest verset atunci când călătoresc cu avionul. Când avionul decolează au loc cele două legi: prima este legea gravitaţiei şi anume că pământul atrage un corp, iar aceasta este o lege foarte puternică (este motivul pentru care un avion cu o greutate de câteva tone rămâne la sol), dar când avionul se ridică apare legea vitezei şi a aerodinamicii. Această a doua lege este dominantă faţă de prima şi astfel acest avion care cântăreşte tone este ridicat mult deasupra pământului. Aceasta este exact ceea ce creştinul poate experimenta zilnic. El crede cu tărie în convingerea că legea duhului de viaţă este mai puternică decât legea păcatului şi a morţi şi poate îndeplini aceasta zilnic prin exerciţiul credinţei.

Apoi în versetul 3, Pavel arată fundamentul acestor două adevăruri măreţe. El menţionează trei lucruri cu privire la Domnul nostru Isus Hristos. Primul, El a venit „în asemănare cu carnea păcatului„. Atunci când trăia pe pământ, El avea aceeaşi înfăţişare cu ceilalţi oameni în care locuia păcatul, dar în El nu era păcat. A fost o mare umilinţă faptul că El a venit în asemănarea cărnii păcătoase. Apoi se menţionează motivul venirii Sale. Am putea enumera o listă lungă de motive pentru care Fiul lui Dumnezeu a devenit om, cum ar fi acela de a se da pe Sine Însuşi ca împarat lui Israel, iar motivul cel mai înalt a fost acela de a-L descoperi pe Tatăl, dar principalul motiv a fost acela de a rezolva această problemă a păcatului în lumina unui Dumnezeu sfânt şi drept. În final, rezultatul este apreciat. La Golgota, Dumnezeu a judecat păcatul în timpul celor trei ore de întuneric, atunci când El era făcut păcat. Ceea ce a suferit Mântuitorul nostru acolo nu vom pricepe niciodată pe deplin, nici chiar în eternitate.

ii) Iertare

Dar este o a doua problemă în ceea ce ne priveşte pe noi oamenii: am păcătuit, am gândit rău, am spus vorbe urâte, am comis fapte rele şi am mers pe căi greşite şi din această cauză noi aveam nevoie de iertare. Sunt oameni pe pământ care cunosc că păcatele lor au fost iertate pe baza lucrării de la Golgota, ce lucru minunat! Dumnezeu este sfânt şi El trebuie să pedepsească păcatul, dar când păcatele sunt iertate acolo nu mai este nicio pedeapsa din partea lui Dumnezeu. Dar în Romani 5:1 , apostolul vorbeşte despre îndreptăţire. Îndreptăţirea este foarte aproape de iertare, dar merge mai departe. Un om îndreptăţit stă înaintea lui Dumnezeu ca şi cum el nu ar fi păcătuit niciodată. Ca o ilustraţie, să ne imaginăm un tată care avea un băieţel şi de fiecare dată când acest băieţel era neascultător tatăl lua ciocanul şi bătea un cui în peretele din camera de zi şi când băiatul îşi recunoştea neascultarea atunci tatăl lua un cleşte şi scotea cuiul – aceasta este iertare. Când bunicul venea în vizită el se ducea întotdeauna la perete şi număra găurile, astfel ca putea să numere de câte ori nepotul său fusese neascultător şi de câte ori această neascultare a fost iertată. Tatăl nu era însă fericit cu aceasta şi a luat chit şi a astupat găurile astfel că atunci când bunicul venea înapoi, el putea să creadă că nepotul său nu fusese neascultător nici măcar o dată – aceasta este îndreptăţire, să stai înaintea lui Dumnezeu ca şi cum nu ai păcătuit niciodată.

În Romani 5:1-2 avem trei perspective asupra credinţei. Creştinul priveşte înapoi la trecutul său, el ştie că a fost îndreptăţit prin credinţă şi are pace cu Dumnezeu. Tot trecutul său a fost pus în ordine prin gândul lui Dumnezeu. Apoi avem perspectiva prezentului. În prezent el are acces la Dumnezeu. Acesta este un adevăr minunat! Creştinii au acces liber la Dumnezeu. Aceasta este exact ceea ce păcatele sale îl împiedicau să facă. Vedem aceasta în grădina Eden după ce primul om a fost alungat din grădină, iar un heruvim şi o sabie înflăcărată îi opreau accesul la Dumnezeu. În baza lucrării lui Hristos pe Golgota noi avem acces zilnic la Dumnezeu ca făpturi vii. Aş dori să vă întreb dacă folosiţi această libertate în mod practic. Cunoaşteţi astfel de momente în viaţa voastră zilnică, când vă retrageţi în spatele unei uşi închise pentru a fi singuri cu Dumnezeul vostru? Dacă nu cunoaşteţi aceasta, atunci nu cunoaşteţi cel mai mare privilegiu pe care un om îl poate avea pe pământ, această minunată părtăşie tainică, cu Dumnezeu. Aceasta este perspectiva prezentului. Apoi este privirea de ansamblu asupra viitorului. Ne bucurăm ” în speranţa gloriei lui Dumnezeu „. Nu ştim ce vom trăi mâine, dar creştinul cunoaşte că viitorul său este într-o ordine desăvârşită. Dumnezeu nu ne-a promis o cale uşoară, El nu ne-a promis o viaţă fără probleme (în călătoriile mele am întâlnit deseori creştini care mergeau pe o cale foarte dificilă), dar ceea ce El ne-a promis este că la sfârşitul drumului vom intra în gloria lui Dumnezeu. Cu aceasta ne putem lăuda plini de mulţumire.

3. Taina lui Hristos

Vom citi patru pasaje:

„din care, citind, puteţi înţelege priceperea mea în taina lui Hristos care în alte generaţii n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor, aşa cum a fost descoperită acum sfinţilor Săi apostoli şi profeţi prin Duh; că naţiunile sunt împreună-moştenitoare şi din acelaşi trup şi împreună-părtaşe ale promisiunii în Hristos Isus, prin Evanghelie” (Efeseni 3:4-6 )

„făcându-ne cunoscut taina voii Sale, după buna Sa plăcere pe care Şi-a propus-o în Sine Însuşi, pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pământ; în El, în care am şi primit o moştenire, fiind rânduiţi dinainte, după planul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale” (Efeseni 1:9-11 )

„şi a pus toate sub picioarele Lui şi L-a dat Cap peste toate, Adunării, care este Trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toţi” (Efeseni 1:22-23 )

„după cum ne-a ales în El mai înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea Lui, în dragoste; El ne-a rânduit dinainte pentru înfiere, pentru Sine, prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale, spre lauda gloriei harului Său, în care ne-a făcut plăcuţi în Cel Preaiubit” (Efeseni 1:4-6 )

Am văzut că Evanghelia lui Dumnezeu a venit în întâmpinarea problemei noastre a păcatului pe baza lucrării de la Golgota. Toate lucrurile au fost puse în ordine. Aceasta este bogăţia harului lui Dumnezeu. Totuşi, chiar dacă acest lucru poate fi atât de măreţ, există ceva chiar mai măreţ decât acesta şi anume că Dumnezeu nu a rezolvat numai problema păcatului nostru la Golgota, dar pe baza Golgotei şi a învierii Domnului nostru Isus Hristos, El a dăruit creştinului lucruri noi şi minunate. Acestea sunt lucruri pe care credincioşii Vechiului Testament nu le aveau, ele sunt cel mai strâns legate de arătarea Mântuitorului nostru, Isus Hristos şi sunt parte a adevărurilor de bază ale creştinismului. Epistola către Romani ne arată cum au fost rezolvate problemele omului vechi, în timp ce Epistola către Efeseni ne arată ceea ce i-a dăruit Dumnezeu omului nou. Dacă am văzut Efeseni 1:7 ca un rezumat al Epistolei către Romani, în Efeseni 3:6 găsim un rezumat al Epistolei către Efeseni. Sunt întotdeauna uimit de cât de concis poate pune Apostolul Pavel lucrurile. El rezumă întreaga învăţătură a Epistolei către Efeseni într-un singur verset şi în acest singur verset el ne arată cele trei daruri minutate ale lui Dumnezeu pentru creştini.

i) Creştinii sunt împreună-moştenitori cu Hristos

Pavel explică aceasta în capitolul 1 versetele 9-11. În primul rând, el declară în versetul 9 că acum transmite o taină (o taină este un adevăr care nu fusese revelat în Vechiul Testament). Apoi în versetul 10 el spune că Domnul Isus, ca om, este aşezat deasupra cerurilor şi pământului. Aceasta nu este o taină, deoarece fusese descoperită în Vechiul Testament, în Psalmul 8:5 : „L-ai făcut cu puţin mai prejos decât îngerii şi L-ai încununat cu glorie şi cu onoare. L-ai făcut să stăpânească peste lucrările mâinilor Tale„.

Efeseni 1:10 fusese deja descoperit în Vechiul Testament, dar taina este aceea că Domnul Isus nu va deţine această moştenire singur, El va avea această moştenire împreună cu noi cei credincioşi. Domnul Isus este principalul moştenitor, dar şi noi suntem împreună-moştenitori cu El şi ne îndreptăm spre această moştenire. Această moştenire este creaţia, universul care a fost deja câştigată prin lucrarea Domnului Isus la Golgota, cu toate că nu a fost încă eliberată. Când această moştenire va fi eliberată, El o va lua în stăpânire în calitate de moştenitor principal şi noi vom fi moştenitori cu El. Vom avea administrarea lumii angelice şi, de asemenea, vom avea şi sarcini administrative în ce îi priveşte pe oamenii care vor trăi în perioada mileniului (împărăţiei de o mie de ani). Aceasta este moştenirea despre care El vorbeşte aici.

ii) Creştinii sunt „un singur trup„

În al doilea rând, noi suntem „din acelaşi trup„. A fi creştin nu înseamnă numai să deţii ceva minunat în mod individual, ci înseamnă şi să deţii ceva în mod colectiv. Împreună cu toţi cei răscumpăraţi formăm acest unic trup, adunarea. Fiecare credincios este un mădular al trupului lui Hristos, fiecare este o piatră vie în casa lui Dumnezeu; aceasta este partea noastră comună. În Efeseni 1:22-23 , Pavel ne arată minunată dimensiune a adunării lui Dumnezeu şi anume toţi credincioşii de la Cincizecime şi până la răpire. El ne arată în versetul 22 ce poziţie măreaţă are această adunare, Domnul Isus a fost dat adunării ca şi Cap. Aceasta este ceea ce îi conferă adunării prestigiu. Apoi, în versetul 23, prezintă misiunea slăvită a adunării. Poate exista o sarcină mai mare decât aceea de a fi plinătatea Celui care umple totul în toţi? Adunarea lui Dumnezeu are un prestigiu deosebit deoarece Hristos i-a fost dăruit şi are o misiune înaltă deoarece ea a fost dată lui Hristos.

iii) Creştinii au viaţa eternă

Acum ajungem la al treilea punct al Efeseni 3:6 ; suntem părtaşi ai promisiunii Sale. Apostolul Ioan scrie în 1. Ioan 2:25 : „Şi aceasta este promisiunea pe care El ne-a dat-o: viaţa eternă„. Pavel descrie aceasta în capitolul 1:4-6. Creştinii au primit viaţa eternă, iar aceasta implică două adevăruri deosebite. În primul rând, potrivit versetului 4 ei sunt „sfinţi şi fără pată înaintea Lui„. Aceasta înseamnă că ei au acum natura lui Dumnezeu sau, altfel spus, ei au devenit copii ai lui Dumnezeu. Aceasta nu există în timpurile Vechiului Testament. Avraam era numit prietenul lui Dumnezeu (un titlu foarte înalt), dar numai în urma arătării Mântuitorului nostru, Isus Hristos, sunt acum copii ai lui Dumnezeu. A fi copil al lui Dumnezeu presupune două adevăruri fundamentale. Primul este că ei au primit dragostea Tatălui. Aceasta este ceea ce eu am experimentat în primii 30 de ani ai vieţii mele, în relaţiile mele pământeşti. Am avut un tată pământesc care m-a iubit. Dar în următorii 30 de ani am învăţat un lucru şi anume bucuria unui tată de a avea copii. Acestea sunt două aspecte minutate ale poziţiei de copil. Ioan scrie: „Vedeţi ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiţi copii ai lui Dumnezeu” (1. Ioan 3:1 ). Dar v-aţi gândit la faptul că noi suntem pentru bucuria Tatălui şi că Dumnezeu se uită acum la noi şi vede trăsăturile Sale în noi? Aceasta este cu adevărat ceva care îi face bucurie Tatălui. Ca taţi nu ne place să zicem, cu toate că este adevărat, că suntem fericiţi când vedem trăsăturile noastre în copilul nostru. Am experimentat aceasta când s-a născut cel de al şaptelea copil al nostru. Ceilalţi copii ai noştri au ochii albaştri, dar cel de al şaptelea a primit ochii mei căprui şi eram foarte fericit de fiecare dată când cineva observa aceasta. Acesta este sensul în Efeseni 1:4 . Dumnezeu Tatăl priveşte în jos la noi şi ne vede sfinţi şi fără pată în dragoste, bineînţeles, în Hristos.

Este un al doilea aspect în ceea ce priveşte viaţa eternă şi anume ceea ce găsim în versetul 5: am fost rânduiţi spre înfiere. Poziţia de copil şi fiu (sau înfierea) sunt foarte aproape una de alta. Pentru a înţelege ideea de a fi un copil trebuie să ne gândim la un copil mic, dar pentru a înţelege calitatea de fiu trebuie să ne gândim la un copil care a crescut. Sunt două adevăruri minunate în Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la calitatea de fiu. Primul, un fiu pătrunde în gândurile tatălui său şi al doilea, el îl poate reprezenta pe tatal într-o manieră plină de demnitate. Aş vrea să ilustrez această diferenţă cu următorul exemplu. Când copiii mei erau mici călătoream anumite perioade şi când mă întorceam acasă ei îmi povesteau păţaniile lor. Ei spuneau: ‘Fratele meu m-a lovit’ sau ‘Am căzut cu bicicleta’ şi este potrivit pentru copii să spună totul tatălui lor, tot la fel este potrivit şi pentru noi să spunem Tatălui nostru ceresc când experimentăm ceva ce este amar pentru noi; acesta este privilegiul copilului lui Dumnezeu. Dar odată am ajuns acasă şi fiul cel mare nu a mai început să-mi spună ce a păţit, ci m-a întrebat ‘Cum a fost călătoria?’. El nu făcuse niciodată aceasta înainte, aşa că i-am spus ‘De astăzi eşti un fiu!’. El era interesat de mine. V-aţi gândit vreodată să vă duceţi la Tatăl în acest fel, nu numai să vorbiţi despre problemele şi dificultăţile voastre, ci şi pentru a-L întreba despre ceea ce umple inima Lui? Dacă vă îndreptaţi spre El în acest fel, El vi-L va arăta pe Preaiubitul Său, singurul Său Fiu şi ceea ce El înseamnă pentru Dumnezeu; atunci veţi avea părtăşie cu Tatăl despre Fiul şi veţi putea să-L reprezentaţi pe Tatăl aici pe pământ cu demnitate. Curând vom face aceasta într-un mod desăvârşit. Romani 8 ne vorbeşte despre aceasta, zicând: ‘Creaţia geme şi aşteaptă descoperirea fiilor lui Dumnezeu’. Atunci noi vom veni cu Domnul Isus pe acest pământ în glorie şi Îl vom reprezenta pe Tatăl într-o manieră plină de o demnitate desăvârşită. Oricum, putem face aceasta încă de acum, în trupurile noastre pline de slăbiciune. În circumstanţele noastre dificile putem merge la Tatăl şi să Îl întrebăm: ‘Cu ce este ocupată inima Ta?’ Şi apoi putem să trecem prin dificultăţile vieţilor noastre şi în ele putem arăta ceva din Tatăl nostru. Acestea sunt adevărurile de bază ale creştinismului – arătarea Mântuitorului nostru, Isus Hristos, Evanghelia lui Dumnezeu şi taina lui Hristos.

articol preluat şi tradus de pe biblecentre.org

Cărţile şi canonul Noului Testament

 Walter Scott

Scrierea cărţilor Bibliei a fost începută de Moise în câmpiile Moabului în secolul al XV-lea î.Hr., subiectele pe care aceste cărţi le tratează fiind completate de Pavel în timpul întemniţării sale la Roma în a doua jumătate a primului secol creştin (Coloseni 1:25), în timp ce Ioan, ultimul dintre apostoli, a avut parte de acele viziuni minunate în stâncoasa insulă Patmos, iar totalitatea lor, cunoscută de noi ca „Apocalipsa”, i-a fost încredinţată spre scriere la sfârşitul primului secol.Prima şi ultima carte a Bibliei

 

Dacă prima carte a Bibliei ne descoperă sursele binelui şi răului, originea tuturor lucrurilor, germenele oricărui adevăr, temelia oricărei relaţii divine şi omeneşti, ultima carte ne arată rezultatele finale şi eterne, triumful binelui asupra răului; deznodământul – fie în glorie sau în judecată – rasei umane. Acolo privim cum mândria omului este umilită şi cum carnea păleşte sub mâna lui Dumnezeu. Tot acolo, cei smeriţi şi blânzi de pe pământ care s-au identificat prin har cu Hristos şi crucea Sa, sunt înălţaţi. Pecetea eternităţii, amprenta mâinii lui Dumnezeu se aşează deasupra fiecărei persoane şi a fiecărui subiect tratat în cea de-a 66-a carte a Sfintei Scripturi – Apocalipsa.

Apostolii Petru şi Pavel

Apostolii Petru şi Pavel au fost martirizaţi în timpul domniei lui Nero, „leul” care sfâşie (2. Timotei 4:17). Ultimul prin decapitare iar primul prin răstignire şi, la propria sa cerinţă, cu capul în jos, ca nefiind vrednic să moară asemenea Stăpânului său. Nu vedem niciun motiv pentru care să ne îndoim de tradiţia care consemnează aceste evenimente privitoare la aceşti iubiţi apostoli. Este cert că ambii au avut revelaţii speciale ale sfârşitului lor iminent, deşi, poate, nu şi a felului morţii lor. Ar fi bine să remarcăm în trecere că ambii apostoli au insistat ferm ca sfinţii să dea ascultare şi onoare împăratului Nero – unul dintre cei mai răi şi mai cruzi oameni care au stat vreodată pe tronul Cezarului. Nu caracterul conducătorului ci poziţia pe care o ocupă este cea care cere respect şi onoare din partea sfinţilor lui Dumnezeu (Romani 13:1-7; 1. Petru 2:17).

De la împăratul Nero la Domiţian

Nu îndrăznim să întinăm minţile cititorilor noştri nici să întunecăm paginile noastre cu un recital al cruzimilor practicate de Nero de-a lungul unei domnii de treisprezece ani. Ajunge să spunem că menţionarea lor este scrisă în cer de un condei care consemnează cu credincioşie faptele şi gândurile oamenilor. După moartea infamă a tiranului, trei împăraţi unul după altul şi-au asumat haina purpurie şi au stăpânit destinele pământeşti ale omenirii într-o perioadă de doi ani, urmaţi de domniile prospere ale lui Vespasian şi a fiului său Titus – ultimul fiind numit de romani „plăcerea omenirii”. Asediul Ierusalimului –un asediu fără egal în analele istoriei – a avut loc tot în timpul domniei acestor împăraţi. Naţiunile au distrus Ierusalimul atât de complet încât plugurile romane au brăzdat cetatea (Mica 3:12) iar moartea sau sclavia a fost partea destinată a locuitorilor ei (Deut 28:49-57). Dar steaua lui Iacov va răsări din nou, iar fii distrugătorilor ei vor construi din nou zidurile ei şi îşi vor vărsa comorile şi bogăţiile în cetatea dragostei şi alegerii Mântuitorului (Isaia 60).

După aceea a urmat domnia lui Domiţian, care a fost desemnat pentru a ocupa tronul fratelui său Titus. Ce perioadă! Ne întrebăm dacă cea mai neagră pagină a istoriei poate concura cu ea. Pentru aproximativ 15 ani, începând cu anul 81 d. Hr., lumea romană a zăcut însângerată la picioarele despotului. Răutatea acestui om, care nu a cruţat nici după vârstă, sex sau rang, în satisfacerea avariţiei şi cruzimii sale, este fără egal. Suferinţele creştinilor sub cea de-a doua persecuţie legală din timpul acestei groaznice domnii au fost cu adevărat grozave, iar chinurile la care ei au fost supuşi au fost barbare până la extrem. Domiţian nu doar că a călcat fidel pe urmele lui Nero, ci chiar l-a depăşit pe acel tiran dement şi urâtor al omenirii prin îmbuibarea sa cu sângele şi agonia supuşilor săi şi a sfinţilor lui Dumnezeu.

Apostolul Ioan şi Patmos

Se spune în tradiţie că iubitul apostol Ioan, cel care la momentul respectiv mai era singurul supravieţuitor dintre „cei doisprezece”, a fost adus înaintea împăratului şi, după o scurtă examinare, s-a ordonat să fie aruncat într-un cuptor cu ulei fierbinte, dar după câteva ceasuri a fost scos afară nevătămat. Tertulian, care a trăit în secolul al treilea, atestă adevărul acestei întâmplări şi s-a pus întrebarea cine, dacă există, dintre scriitorii timpurii o neagă? Totuşi este cert că Ioan a fost condamnat la un exil permanent în insula stâncoasă Patmos. În acel stabiliment trist pentru condamnaţi, de aproximativ 40 km în circumferinţă, scăldat de apele Mării Egee, cei mai răi criminali erau trimişi pentru a-şi prelungi o existenţă trudită prin munca în minele care existau pe insulă. Putem fi siguri că neînduplecatul împărat roman nu i-a permis întemniţatului Domnului vreo scutire de la munca silnică şi de la societatea depravată a Patmosului. Există o mănăstire ortodoxă pe insulă, iar călugării leneşi pretind că ea descrie chiar peştera în care Ioan a fost în Duhul în ziua Domnului, acolo unde au fost primite viziunile şi priveliştile descrise în Apocalipsa şi unde a fost scrisă profeţia. Odată cu ascensiunea la tron a lui Nerva, edictele lui Domiţian au fost anulate, creştinii exilaţi au fost rechemaţi şi proprietăţile lor confiscate le-au fost redate. Ioan, conform majorităţii istoricilor antici, s-a întors de pe neospitaliera insulă Patmos la Efes, capitala înfloritoare a Asiei Mici, şi acolo şi-a sfârşit zilele în pace la înaintata vârstă de 100 de ani, plin de dragoste şi de slujire pentru preaiubitul său Stăpân.

Apostolul Ioan şi canonul

Nu cunoaştem ca Ioan să fi lăsat cu autoritatea sa apostolică vreo instrucţiune cu privire la ce scrieri erau canonice. Dacă oricare dintre cele 66 de cărţi ale Bibliei nu poartă cu ea propria ei dovadă faţă de sufletul şi conştiinţa oamenilor, atunci nicio dovadă exterioară nu va convinge. Este un amănunt important faptul că Ioan a supravieţuit cu 7 ani revelaţiei complete a lui Dumnezeu. El a fost acolo ca să distingă, cu autoritatea sa apostolică primită de la Domnul Isus Hristos, cărţile inspirate de cele neinspirate care circulau atunci între biserici. Se putea apela la el dacă era necesar, cu privire la orice aspect care implica autoritatea divină a oricărei cărţi a Sfintei Scripturi.

Faptul că Ioan Îl cunoştea personal pe Domnul şi că el cunoştea atât de familiar scrierile apostolilor şi ale altora şi, putem noi adăuga, vegherea lui cu gelozie la gloria, persoana şi lucrarea Stăpânului său, îl făcea pe apostol mai potrivit decât toţi ceilalţi pentru misiunea de a înmâna Bisericii o Biblie completă. Avem dovezi clare că nicio scriere ulterioară celor ale lui Ioan nu a fost vreodată admisă în canonul Noului Testament.

Canonul Noului Testament

Este adevărat că numeroase cărţi creştine circulau, chiar în zilele lui Luca, scriitorul celei de-a treia Evanghelii şi a cărţii Faptele Apostolilor (Luca 1:1), unele dintre ele atribuite apostolilor şi însoţitorilor lor, dar ele nu erau privite ca fiind inspirate, oricât de mult preţuite ar fi fost în alte privinţe. Atât de numeroase sunt citatele din Noul Testament în scrierele părinţilor din primele şapte secole, încât întreg Noul Testament ar putea fi recuperat de acolo, dacă ar fi nevoie. Recunoaştem sincer că totuşi anumite epistole, precum Evrei, 2 Petru, Iuda şi Apocalipsa, nu au fost la început recunoscute universal ca fiind canonice, datorită dificultăţilor de comunicare existente în acele vremuri timpurii. Nu era o chestiune uşoară atunci pentru biserici sau pentru persoane individuale aflate la distanţă să menţină relaţii unii cu ceilalţi şi trebuie să ţinem cont că epistolele erau adresate persoanelor sau adunărilor care în unele cazuri se aflau şi la peste 1500 de km; pe lângă aceasta, transcrierea cu acurateţe a copiilor după original necesita timp şi atenţie. Amintindu-ne de aceste aspecte, suntem mulţumitori pentru grija extremă cu care a fost, în cele din urmă, recunoscut canonul Noului Testament.

Se cunoaşte puţin despre momentul când cele 27 de cărţi ale Noului Testament au fost prima oară adunate sau principiul după care au fost ele aranjate. Este totuşi evident, pe temeiul moral, că Apocalipsa alcătuieşte o concluzie potrivite a Noului Testament, după cum şi Maleahi încheie canonul Vechiului Testament. Iar acest fel de dovadă este cu mult mai valoros decât oricare altul, întrucât cercetează conştiinţa şi aduce sufletului o încredinţare interioară. Dacă, prin urmare, ultimul dintre profeţii evrei îl lasă pe Israel sub ultimele rugăminţi stăruitoare ale dragostei lui Iahve până la venirea lui Mesia în har, tot astfel ultimul dintre apostoli lasă Biserica sub glasul de avertisment al Duhului lui Dumnezeu până la venirea lui Hristos în glorie. Între Maleahi şi Matei a trecut o perioadă de patru secole şi jumătate, Duhul unindu-i într-o singură mărturie comună, „Scriptura nu poate fi desfiinţată”; comparaţi Maleahi 3:1şi Maleahi 4:5cu Matei 17:11-13. De asemenea, Moise, dătătorul legii şi apostolul Ioan mărginesc o perioadă de şaisprezece secole, „Scriptura nu poate fi desfiinţată”; comparaţi Geneza 1cu Apocalipsa 21. Sfânta Scriptură poate fi asemănată cu un pod nobil cu 66 de arcade – subminează una doar şi întregul sistem al Apocalipsei se prăbuşeşte. Cititorule, ţine cu tărie Scripturile inspirate ale Dumnezeului nostru!

Noul Testament: materialul documentelor şi manuscriselor originale

„Noul Testament” este o expresie care defineşte noua poziţie a credinciosului înaintea lui Dumnezeu, începând cu lucrarea crucii şi sfâşierea perdelei. Este fără îndoială o expresie împrumutată din Matei 26:28şi presupunem că 2. Corinteni 3:14ar da titlul şi caracterul descoperirii precedente: „Vechiul Testament”. Noul Testament a fost completat în timpul celei de-a doua jumătăţi a primului secol. Documentele originale care au ieşit de sub condeiul inspiraţiei au fost în general fie din pergament fie din sfărâmiciosul papirus.

Dacă semnăturile inspirate s-ar fi păstrat, credem că oamenii s-ar fi închinat la ele. Israel a adorat şarpele de aramă ( 18:4) şi s-ar fi închinat şi la trupul lui Moise şi i-ar fi venerat mormântul dacă el ar fi murit în mijlocul lor şi dacă mormântul lui ar fi fost cunoscut (Deuteronom 34:5,6; Iuda 9). Se pare că Pavel a folosit pergament în general, dacă nu exclusiv, în scrierea epistolelor sale (2. Timotei 4:13), care era foarte durabil, fiind confecţionat din piele de oaie, de antilope, etc. Confecţionarea acestor piei pentru păstrarea documentelor de valoare a fost perfecţionată în Pergam. Numele cetăţii a dat denumirea obiectului. Ioan a scris pe papirus (2. Ioan 12), plantă care creştea din abundenţă pe malurile Nilului şi în vechime şi lângă Iordan, de unde provine cuvântul hârtie în limba engleză (paper, n. tr.)

Câteva specimene ale acestei hârtii egiptene au fost găsite în morminte, însă nu foarte multe, deoarece materialul este dificil de prezervat, fiind atât de sfărâmicios. Un material încă şi mai vechi este inul, care s-a descoperit că erau învăluite mumiile egiptenilor şi care era acoperit peste tot cu înscrisuri şi hieroglife. Cele mai timpurii documente creştine pe care le deţinem datează din secolul al patrulea. Niciun manuscris din vechime nu este atât de vechi. Ne îndoim că vreun manuscris ebraic a existat mai devreme de secolul X î.Hr. Evreii obişnuiau să cumpere manuscrise valoroase foarte vechi, deteriorate sau rupte. Manuscrisul Codex Sinaiticus, descoperit de profesorul Tischendorf, eminentul cărturar biblic, se presupune a data cam din perioada ascensiunii lui Constantin la tronul imperial şi este privit ca o transcriere directă a manuscriselor distruse în timpul domniei precedente. Probabil că manuscrisele originale au fost distruse în timpul băii de sânge de sub Diocleţian – ultimul şi cea mai febrilă dintre persecuţiile păgâne. Primul exemplu consemnat al arderii unei părţi din Cuvântul lui Dumnezeu se găseşte în Ieremia 36:20-32. Ioiachim, personal şi prin posteritate, a avut parte de o pedeapsă teribilă pentru ticăloasa lui faptă. Totuşi cititorul poate răsufla uşurat şi se poate bucura de siguranţa morală pe care Dumnezeu i-o acordă, că posedă într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu. Deşi există o perioadă de aproximativ 280 de ani de la vremea apostolilor până la cea mai timpurie copie existentă a acestor scrieri, totuşi peste prăpastia aceasta s-a aşezat cu uşurinţă o punte. Alte ajutoare adecvate sunt la dispoziţia cărturarilor, a căror trudă în restaurarea textului sacru pentru a fi cât mai aproape de forma în care l-au lăsat mâinile scriitorilor inspiraţi este cu adevărat o cauză pentru sinceră recunoştinţă faţă de Dumnezeu.

Noul Testament şi epistolele lui Pavel

Noul Testament conţine 27 de cărţi, lucrarea a opt scriitori inspiraţi, şi toate scrise într-o perioadă de cincizeci de ani. Toate se încheie în versiunea noastră, deşi nu în copiile greceşti, cu „Amin”-ul Duhului, cu excepţia epistolelor lui Iacov şi a treia a lui Ioan. Unii dintre aceşti scriitori inspiraţi erau neştiutori de carte, precum Petru şi Ioan (Fapte 4:13), alţii erau învăţaţi, precum Luca şi Pavel. Aceste cărţi nu sunt aranjate în ordine cronologică, poate cu excepţia Evangheliilor şi a cărţii Faptele Apostolilor.

Epistolele lui Pavel, în număr de paisprezece, formează un grup distinct pe care am putea să-l denumim „Credinţa”. Prima în ordinea morală este Romani, în timp ce ultima în ordinea cronologică şi morală este 2 Timotei. Prima epistolă scrisă dintre acestea paisprezece este aceea adresată tesalonicenilor. Calitatea de autor a epistolei către Evrei a fost un subiect îndelung disputat. A fost atribuită lui Petru, Apolo şi lui Pavel. Din dovezile interne pricepem că marele apostol al naţiunilor a fost scriitorul ei (Evrei 13:23), în timp ce din 2. Petru 3:15primim siguranţa că Pavel era autorul. Mai departe, prin faptul că scriitorul dezvoltă gloria Aceluia care este „Apostolul şi Marele Preot” al mărturiei creştine, el a fost condus de Duhul să-şi reţină menţionarea propriului său nume. Evrei a fost plasată ca ultima dintre cele paisprezece epistole pauline, deoarece aceia care au colecţionat cărţile sacre sau editorii Noului Testament se presupune că au avut dubii cu privire la autorul ei. Inspiraţia ei, totuşi, este independentă de scriitorul folosit. Primul cuvânt în fiecare dintre aceste epistole inspirate este „Pavel”, în afară de ultima.

Împărţiri ale Noului Testament

Totalul de 27 de cărţi se poate clasifica în mod avantajos astfel: în primul rând, Evangheliile, în al doilea rând, Faptele Apostolilor, în al treilea rând epistolele, în al patrulea rând Apocalipsa.

În prima parte se pune lucrarea de temelie a creştinismului în Persoana şi lucrarea Mântuitorului. Levi sau Matei, un colector de taxe impozabile la pescăriile şi mărfurile din Capernaum sub administraţia romană, o îndeletnicire odioasă în estimarea iudeilor, descoperă gloriile mesianice ale lui Hristos potrivit profeţiilor Vechiului Testament şi Îl descoperă în moarte ca jertfa pentru păcat a lui Dumnezeu pentru iudei şi naţiuni. Ioan Marcu, pentru un timp slujitorul lui Pavel şi al lui Barnaba, ruda sa apropiată, şi probabil copilul lui Petru în credinţă (1. Petru 5:13), menţionează într-un mod mişcător slujirea Domnului – remarcând mâna, privirea, inima şi harul de mare preţ al unui slujitor desăvârşit. Marcu, sub călăuzirea Duhului, prezintă moartea Sa ca jertfă pentru vină. Învăţatul şi educatul Luca, dintre naţiuni, „doctorul preaiubit”, a avut sarcina minunată de a descoperi perfecţiunea umanităţii lui Isus, de a urmări calea Fiului Omului lovit, în suferinţă, de la împrejurările iudaice care au precedat naşterea sau în ieslea din staul până când cerurile cerurilor L-au primit. În această evanghelie Isus ia locul atât a jertfei de mâncare (Levitic 2) cât şi al jertfei de pace (Levitic 3). Ioan, prietenul apropiat al lui Petru şi cel care a stat la pieptul Domnului Isus, descoperă acele adevăruri divine şi minunate privitoare la Persoana şi gloria Domnului din eternitate în eternitate. Gloriile şi titlurile divine ale Fiului, dacă ar fi toate scrise, ar constitui o bibliotecă prea vastă ca această lume să o conţină (Ioan 21:25). Am început cu jertfa pentru păcat şi încheiem aici cu jertfa pentru arderea-de-tot.

În cea de-a doua parte sau secţiune a Noului Testament avem cartea Faptele Apostolilor – singura carte istorică dintre cele 27 – scrisă de doctorul Luca prietenului său creştin solicitator, Teofil, probabil un guvernator roman peste una din provinciile asiatice ale imperiului. Credem că este foarte probabil ca Teofil să fi renunţat la poziţia lui oficială din administraţia romană după examinarea evangheliei prietenului său Luca. Titlul de „preaales” (Luca 1:3) este omis în Fapte 1:1. Faptele urmăresc din punct de vedere istoric progresul creştinismului printre iudei prin Petru (Fapte 1– 12) şi printre naţiuni prin Pavel (Fapte 13– 28). Zelul misionar şi truda de lungă durată a apostolului neamurilor vreme de aproximativ 30 de ani, turneele sale evanghelistice, ultima sa mare călătorie de la Ierusalim la Roma, circumstanţele istorice în care au fost scrise epistolele, ridicarea şi progresul a numeroase adunări înfiinţate de apostoli şi de alţii, alcătuiesc o carte de o importanţă de neegalat în analele iniţiativelor misionare.

În cea de-a treia secţiune a Noului Testament sunt incluse cele paisprezece epistole ale lui Pavel, două ale lui Petru, trei ale lui Ioan, una a lui Iacov şi una a lui Iuda – în total, 21. Creştinismul sau dreptatea(neprihănirea) lui Dumnezeu este tema principală în epistola către Romani; biserica şi slujirea în Corinteni; harul în contrast cu legea în Galateni; locurile cereşti pentru binecuvântare, putere şi conflict, în vreme ce lumina cerului se reflectă peste orice relaţie pământească în care se află creştinul, sunt marile subiecte ale epistolei către Efeseni; experienţa creştină în Filipeni; gloriile personale şi relaţionale ale lui Hristos sunt revelate în Coloseni; în Tesaloniceni se tratează subiectul venirii Domnului pentru cei care au adormit şi pentru cei care sunt în viaţă; casa lui Dumnezeu în ordine şi în dezordine în Timotei; umblarea şi disciplina creştină în lume în Tit; o chestiune pur casnică este tratată cu mult tact în corespondenţa către Filimon; poziţia din prezent de Jertfă, Preot, Mijlocitor şi Înainte-Mergător, dincolo de perdea, a lui Hristos – noi înăuntru ca închinători, în exterior ca martori ai Săi – sunt tratate în Evrei; umblarea practică în evlavie o găsim în Iacov; guvernarea lui Dumnezeu în timp şi mai departe, în eternitate în epistolele apostolului evreu Petru; viaţa, dragostea şi lumina sunt temele principale în epistolele lui Ioan, iar în Iuda avem un avertisment energic şi solemn cu privire la vremurile apostate.

A patra şi ultima parte a Noului Testament este reprezentată de cartea Apocalipsa. A fost scrisă de Ioan în timpul întemniţării lui în pustia şi inospitaliera insulă grecească Patmos. Judecata este marele subiect al cărţii. Tunetul artileriei cerului, prăbuşirea împărăţiilor, bocetul păcătoşilor nepocăiţi, cerul, pământul, iadul, eternitatea, timpul, Dumnezeu, Hristos, îngeri, Satan şi oameni, toate acestea sunt câteva dintre locurile, personajele şi tablourile atât de viu şi de teribil zugrăvite în cea de-a 66-a carte a Scripturii. Timpul este aproape, la fel şi conţinutul oricărei viziuni.

Sfânta Scriptură – cărţile Noului Testament.

Numele şi însemnătatea lui, caracterul cărţii, de cine a fost scrisă sau întocmită, unde şi când a fost scrisă

Matei – dar al Domnului

Această Evanghelie este consemnarea Duhului a drepturilor şi titlurilor divine, omeneşti şi legale ale lui Hristos la tronul lui Israel. Ordinea este aici mântuirea mai întâi pentru iudei şi apoi pentru naţiuni.

Matei (vezi Marcu 2:14), sau Levi, de origine iudaică, Palestina, anul 38 d.Hr.

Marcu – amabil

Această Evanghelie reprezintă consemnarea Duhului a slujirii şi a faptelor lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, faţă de Israel în nevoie. De aceea, văzut ca un slujitor în har al lui Dumnezeu, nu ne este dată nicio genealogie a Domnului.

Ioan, numit şi Marcu, văr cu Barnaba (Coloseni 4:10), Roma, 64 d. Hr.

Luca – luminos

Această Evanghelie este consemnarea căilor lui Isus, Fiul Omului, de suferinţă, har şi dependenţă; aici găsim nu genealogia legală, precum în Matei, ci pe cea omenească.

Luca, un doctor dintre naţiuni (Coloseni 4:14), Roma 64 d. Hr.

Ioan – Har sau dar al Domnului

Această Evanghelie reprezintă consemnarea Duhului a gloriilor divine ale Fiului. Simplicitatea fără egal, şi totuşi adâncimile profunde revelate aici sunt cu adevărat dumnezeieşti.

Ioan, tovarăş al lui Petru (Ioan 21:20-24), Efes, 69 d. Hr.

Fapte – nume derivat din caracterul acestei cărţi

Această carte, singura carte istorică a Noului Testament, completează istoria Evangheliilor şi slujeşte drept introducere la studiul epistolelor.

Luca, „doctorul preaiubit” şi însoţitor al lui Pavel, Roma, 64 d.Hr. (completând cea de-a treia Evanghelie)

Romani – derivat din Roma (tărie)

O expunere divină, cuprinzătoare şi sistematică a stricăciunii iudeilor şi a naţiunilor şi revelarea creştinismului – a harului şi a Evangheliei lui Dumnezeu.

Pavel, apostolul naţiunilor *, Corint, 58 d. Hr. (prima epistolă în ordinea morală)

1 Corinteni – derivat din Corint** (mulţumit, satisfăcut)

Punerea în ordine a casei lui Dumnezeu, pentru a menţine sfinţenia practică şi reglementarea darurilor şi slujbelor pentru a asigura ordinea divină şi zidirea în adunare.

Pavel, apostolul naţiunilor*, Efes, 57 d.Hr.

2 Corinteni – derivat din Corint** (mulţumit, satisfăcut)

Apostolul suferind, încurajat de parţiala recuperare a Corintenilor din starea lor de declin, şi plin de mângâierea lui Hristos, îşi varsă inima faţă de copiii săi în credinţă.

Pavel, apostolul naţiunilor*, Macedonia, 57 d. Hr. (la câteva luni după prima epistolă).

** Corint, cunoscut pentru răutate şi filozofie, întrecut doar de Roma în prima şi de Atena în ultima.

Galateni – derivat din Galatia (alb sau lăptos)

Adevăratul har al lui Dumnezeu şi îndreptăţirea prin credinţă, stabilite pentru sfinţi în contrast cu legea, legalismul şi carnea.

Pavel, apostolul naţiunilor*, Corint, 57 d.Hr. (atât data cât şi locul sunt nesigure)

Efeseni – derivat din Efes (dorinţă)

Binecuvântarea individuală şi în comun a sfinţilor ca fiind uniţi cu Hristos, Omul glorificat, aşezaţi de asemenea în locurile cereşti înaintea lui Dumnezeu – în Hristos şi ca Hristos.

Pavel, apostolul naţiunilor*, Roma, 62 d.Hr. ***

Filipeni – derivat din Filipi (iubitor de cai)

Umblarea şi experienţa creştină, care este manifestarea lui Hristos Însuşi, în mijlocul încercărilor şi ale împrejurărilor pustiei.

Pavel, apostolul naţiunilor*, Roma, 62 d.Hr. ***

Coloseni –derivat din Colose (corectură)

Cea mai bogată şi mai deplină descoperire în Scriptură a gloriilor şi perfecţiunilor Capului Bisericii şi de asemenea a efectului lucrării Sale în împăcare.

Pavel, apostolul naţiunilor*, Roma, 62 d.Hr. ***

*** Acestea au fost scrise, împreună cu cea către Filimon, aproximativ în acelaşi timp, în timpul întemniţării romane.

1 Tesaloniceni – derivat din Tesalonica, numele fiicei lui Filip al Macedoniei, tatăl lui Alexandru cel Mare

Speranţa „binecuvântată” sau fericită – întoarcerea iminentă a lui Hristos pentru sfinţii Săi, fie adormiţi fie trăind pe pământ, este subiectul principal.

Pavel, apostolul naţiunilor*, Corint, 52 d.Hr. (prima epistolă scrisă a lui Pavel)

2 Tesaloniceni – derivat din numele Tesalonica, numită aşa după o victorie memorabilă asupra tesalienilor (locuitori ai unei regiuni din Grecia, n.tr.). Vechiul nume era Therma.

Răpirea sfinţilor, înălţarea ulterioară a lui Antihrist, apoi întoarcerea lui Hristos în glorie şi alte subiecte asemănătoare, sunt dezvoltate în această epistolă.

Pavel, apostolul naţiunilor*, Corint, 53 d. Hr.

1 Timotei – onorat de Dumnezeu

Comportamentul evlavios în Adunare, care este casa lui Dumnezeu, este văzut aici în caracterul său normal şi este subiectul principal asupra căruia se insistă.

Pavel, apostolul naţiunilor*, Macedonia, 67 d. Hr. (data este incertă).

2 Timotei – onorat de Dumnezeu

Aici ni se descrie ruina Bisericii ca mărturie pentru Dumnezeu în această lume şi ne este descrisă de condeiul inspirat calea individuală a fiecărui sfânt.

Pavel, apostolul naţiunilor*, Roma, 68 d.Hr. (ultima dintre epistolele lui Pavel).

Tit – onorabil, cinstit

Principalul subiect tratat de Duhul este credinţa aleşilor lui Dumnezeu reflectată în umblare, nu în Biserică precum în 1 Timotei ci în lume.

Pavel, apostolul naţiunilor*, Efes, 67 d.Hr. (data este incertă).

Filimon – afectuos sau amabil

Un mesaj inspirat cu mult tact şi exprimat cu delicateţe, atingând o chestiune personală şi casnică.

Pavel, apostolul naţiunilor*, Roma, 62 d.Hr. (scrisă în acelaşi timp cu Efeseni, Coloseni şi Filipeni).

Evrei – de la Eber (cealaltă parte), Geneza 11:17.

O expunere elaborată şi cuprinzătoare a creştinismului, în rezultatele, preoţia, închinarea şi jertfa care ni se descoperă a fi cereşti şi permanente, în contrast cu iudaismul.

Pavel, apostolul naţiunilor*, Italia, 63 d.Hr. (Evrei 13:23, 2. Petru 3:15,16).

* Pavel era un iudeu, din secta fariseilor, din venerabila seminţie a lui Beniamin, un cetăţean născut liber în Tarsul Ciliciei, educat la Ierusalim sub Gamaliel, convertit în anul 36 d.Hr., care la şaisprezece ani după aceea a început să scrie aceste mesaje inspirate care îi poartă numele şi de asemenea pe cea către Evrei. A fost martirizat prin decapitare la Roma, în 68 d.Hr., sub domnia lui Nero, poate cel mai crud dintre Cezari. Astfel a murit Pavel, după o viaţă de 32 de ani de slujire şi suferinţă, neegalat de nimeni de atunci încoace. Faptele sale sunt înscrise în ceruri.

Iacov – înlocuitor

Seminţiile împrăştiate ale lui Israel şi nu Biserica, sunt îndemnate aici la o viaţă de fapte bune ca dovadă a credinţei lor în Dumnezeu, de aceea se citează Geneza 22în Iacov 2:21.

Iacov, „fratele Domnului”, Ierusalim, 61 d.Hr. (prima dintre cele patru epistole ebraice).

1 Petru – piatră sau stâncă (Matei 16:18; 1. Petru 2:4-8)

Epistola este adresată iudeilor creştini, iar chemarea lor cerească şi umblarea pe pământ sunt subiectele principale.

Petru, a cărui convertire este menţionată în Luca 5; conducătorul celor „doisprezece” (Matei 10:2, Marcu 3:16, Luca 6:14), martirizat prin răstignire la Roma în 68 d. Hr., epistola este scrisă în Babilon, 64 d.Hr. (vezi 1. Petru 5:13, unde cuvântul „biserica” ar trebui omis. „Ea” se referă probabil la soţia lui Petru.

2 Petru – vezi mai sus

Epistola este adresată aceloraşi persoane ca şi în cazul celei dintâi (2. Petru 3:1). În prima epistolă sfinţii sunt încurajaţi şi mângâiaţi; aici ei sunt avertizaţi şi se anunţă judecata lumii.

Locaţie necunoscută, 65 d.Hr. (compară 2. Petru 1:14cu Ioan 21:18,19).

1 Ioan – vezi Evanghelia

Viaţa veşnică în cel credincios în manifestare şi comuniune; caracteristicile ei morale; toate revendicările ei testate şi judecate.

Ioan, fiul lui Zebedei şi fratele lui Iacov, care a fost martirizat de Irod Agripa în 42-44 d.Hr. (Fapte 12:2). Ioan le-a supravieţuit tuturor fraţilor săi apostoli şi se crede că a adormit la Efes, aproximativ în 98-100 d.Hr.

Efes, 69 d.Hr.

2 Ioan

Gloria lui Hristos trebuie menţinută cu fermitate; nici sexul (femeie), nici poziţia (aleasa doamnă) nici vârsta (copiii) nu sunt scutiţi de responsabilitate.

Efes, 69 d.Hr.

3 Ioan

Respingerea fermă a răului este subiectul celei de-a doua epistole; primirea din inimă şi încurajarea a tot ce este bun, este tema principală a celei de-a treia.

Efes, 69 d.Hr.

Iuda – laudat să fie Domnul

Iuda şi 2 Petru se aseamănă foarte mult, dar ele se diferenţiază prin acest aspect esenţial şi anume, că prima dezvoltă subiectul apostaziei creştinătăţii din ultimele zile în timp ce în ultima vedem păcatul din zilele din urmă.

Iuda, Lebeu, zis Tadeu, locaţie necunoscută, 66 d.Hr.

Apocalipsa – rularea unei perdele

Se anunţă în mod profetic judecata Domnului asupra Bisericii mărturisitoare, a lui Israel şi a lumii, împreună cu rezultatele ei finale, fie în glorie fie în judecată.

Ioan, cel mai tânăr dintre apostoli, Patmos 96 d.Hr.

Putem remarca faptul că de către cine, unde şi când au fost scrise diferitele cărţi ale Scripturii, sunt întrebări independente de inspiraţia lor. Caracterul divin al Bibliei rămâne neatins deşi, în anumite cazuri, nu poate să răspundă acestor întrebări cu vreo anumită măsură de certitudine. Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, a scris Biblia.

 

Ce este moartea?

 J. N. Darby…

Nimic nu poate fi mai teribil pentru cel necredincios decât moartea. Ea este pe drept şi scripturistic numită „împăratul spaimelor” (Iov 18:14). Este încheierea juridică a vieţii primului Adam. Ce este dincolo? Nu este la fel de simplu ca în cazul naturii animalelor, ci cu cât mai mult este privită în legătură cu natura morală a omului, cu atât devine mai teribilă. Orice lucru în care omul s-a implicat, căminul său, gândurile sale, întreaga lui fiinţă, se încheie şi piere pentru totdeauna. „El se întoarce în pământul lui; în aceeaşi zi planurile lui pier.” Psalmul 146:4. Omul găseşte în moarte un sfârşit al oricărei speranţe, al oricărui proiect, al tuturor gândurilor şi planurilor sale. Izvorul tuturor este curmat. Făptura în care el a existat s-a dus: nu mai poate conta pe nimic. Scena aglomerată pe care s-a desfăşurat întreaga lui viaţă nu îl mai cunoaşte. El însuşi se stinge. Nimeni nu mai are de a face cu el. Natura lui a cedat, neputincioasă în a rezista înaintea acestui stăpân căruia îi aparţine, şi care acum îşi revendică înspăimântătoarele drepturi. Însă aceasta este departe de a fi tot. Omul, ca om trăind pe acest pământ, se scufundă în neant. Dar de ce? Pentru că a intervenit păcatul. Iar o dată cu păcatul, conştiinţa. O dată cu păcatul, puterea lui Satan: încă şi mai mult, o dată cu păcatul, judecata lui Dumnezeu. Moartea este expresia şi martorul tuturor acestora. Este plata păcatului, groază pentru conştiinţă, puterea lui Satan prin judecata lui Dumnezeu, executor judecătoresc pentru criminal, şi dovada vinovăţiei sale înaintea judecăţii care vine. Cum poate fi altfel decât înspăimântător? Este pecetea asupra căderii şi ruinei şi condamnării primului Adam. Iar el nu are altceva decât această natură veche. El nu poate să dăinuiască înaintea lui Dumnezeu ca un om viu. Moarte este înscrisă pe el, căci el este păcătos, nu se poate elibera singur. Pe lângă aceasta el este vinovat şi condamnat. Urmează judecata. Dar Hristos a intervenit. El a venit în moarte – o adevăr binecuvântat, El, Prinţul vieţii! Ce este acum moartea pentru cel credincios?

Remarcă acum cititorule, întreaga forţă a acestei nespus de minunate intervenţii a lui Dumnezeu. Am văzut că moartea este slăbiciunea omului, descompunerea fiinţei sale, puterea lui Satan, judecata lui Dumnezeu, plata păcatului. Dar toate acestea sunt în legătură cu primul Adam, a cărui parte, din cauza păcatului, este moarte şi judecată. Am văzut dublul caracter al morţii; falimentul vieţii, sau al puterii de viaţă în om, şi martorul judecăţii lui Dumnezeu şi cea care conduce în judecata lui Dumnezeu. Hristos a fost făcut păcat pentru noi; El a suferit moartea, a trecut prin ea ca putere a lui Satan şi ca judecată a lui Dumnezeu. Moartea cu cauzele ei, a fost întâmpinată în orice aspect al ei de Hristos.

Judecata lui Dumnezeu a fost pe deplin purtată de El mai înainte ca să vină ziua judecăţii. Prin moarte, ca plată a păcatului, a trecut El. Moartea şi-a pierdut puterea asupra credinciosului în întregime, în orice aspect, ca şi cauză a groazei pentru suflet. Faptul fizic ar putea avea loc; dar nu este obligatoriu – într-atât i-a îndepărtat Hristos puterea. Nu toţi vom adormi, deşi toţi vom fi schimbaţi. Dorind, spune apostolul, nu „să fim dezbrăcaţi, ci îmbrăcaţi, pentru ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă.” Astfel este puterea vieţii în Hristos.

Însă moartea a fost mai mult decât lăsată în urmă. Moartea este a noastră, spune apostolul, după cum sunt toate lucrurile (1. Corinteni 3:21-23). Prin binecuvântata intrare a Domnului în moarte pentru mine, moartea şi de asemenea judecata devin salvarea mea. Păcatul, a cărui plată era, a fost îndepărtat prin moartea însăşi. Judecata a fost purtată acolo pentru mine. Moartea nu este spaimă pentru sufletul meu; nu este semnul mâniei, ci este cea mai binecuvântată şi cea mai deplină dovadă a dragostei, deoarece Hristos a intrat în ea. Sunt eliberat de întreaga putere a legii împotriva mea, căci nu are putere asupra unui om decât atât timp cât trăieşte; dar în Hristos eu sunt deja mort faţă de lege. Dumnezeu, prin moarte, s-a ocupat deja de păcat şi judecată. Într-un cuvânt, Hristos, Cel fără păcat, venit în asemănarea cărnii păcătoase, şi pentru păcat, s-a ocupat de întreaga mea stare, în primul Adam, într-un aşa fel încât toate consecinţele ei au fost purtate în mod drept. Iar prin moarte omul cel vechi, puterea lui Satan, păcat, judecată, caracterul muritor însuşi, care sunt legate de omul cel vechi (sau păcătos), sunt lăsate în urmă şi problema lor este rezolvată. Acum trăiesc înaintea lui Dumnezeu într-Unul care este înviat, după ce a suferit pentru mine tot ce aparţinea omului vechi. Moartea m-a eliberat pentru totdeauna de orice aparţinea de omul cel vechi şi urma să vină asupra lui, fiind în viaţă.

Mai întâi, condamnarea şi judecata sunt în întregime sfârşite, în problema acceptării sufletului. Înspăimântătoarea încercare a trecut, însă printr-un Altul – iar din ea rezultă eliberarea mea, potrivit dreptăţii lui Dumnezeu. Valurile care i-au nimicit pe egipteni erau un zid pentru Israel, de o parte şi de alta, calea sigură pentru ieşirea din Egipt. Izbăvirea lui Dumnezeu era acolo. Egiptul şi puterea lui opresivă au fost lăsaţi în spate. Moartea ne este eliberare şi salvare.

În al doilea rând, ce a devenit în practica? Sunt adus la viaţă, în puterea învierii lui Hristos. El devine viaţa mea. Mă lipsesc, dacă mă pot aventura să spun astfel, de viaţa omului vechi; o am pe cea a celui nou. Dar El Cel care, acum înviat, este viaţa mea, a trecut prin moarte. Eu mă recunosc pe mine însumi mort. Aşadar nu se spune niciodată că noi trebuie să murim faţă de păcat. Omul cel vechi nu face aceasta şi nici nu o doreşte. Ni se spune că suntem morţi, şi ni se porunceşte să ne recunoaştem morţi. „Tot aşa şi voi, socotiţi-vă pe voi înşivă morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu, în Hristos Isus” Romani 6:11. „Pentru că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” Coloseni 3:3; iar apoi ni se spune să omorâm mădularele noastre care sunt pe pământ, în puterea acestei vieţi noi şi a Duhului Sfânt care locuieşte în noi. Atunci am dreptul să mă recunosc mort.

Ce câştig este atunci moartea pentru mine, în acest aspect, dacă dorinţele omului cel nou sunt cu adevărat în mine! Da, ce eliberare şi ce putere! Ce este mort faţă de credinţă nu este decât omul cel vechi, păcătos, care împiedică şi hărţuieşte; în care, în responsabilitatea faţă de Dumnezeu, eram pierdut, şi nu eram în stare să Îl întâlnesc. „Atunci”, spune apostolul, „când eram în carne, pasiunile păcatelor care erau prin lege lucrau în mădularele noastre spre a aduce rod pentru moarte” Romani 7:5. Însă în Romani 8:9se spune „Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă, în adevăr, Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi”. Carnea nu este poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu. În ea noi ne-am recunoscut pierduţi şi în ruină. Aceasta era poziţia primului Adam, şi noi am fost în ea. Legea i-a hotărât moarte, judecată, însă acum eu nu mai sunt în ea, ci în ultimul Adam.

Cu privire la porunci, apostolul spune „Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de cunoştinţele elementare ale lumii, pentru ce, ca şi cum aţi fi încă în viaţă în lume, vă supuneţi la rânduieli?” Pentru credinţă, în lume noi suntem morţi, nu vii. Aşadar, orice lucru care ne face să realizăm aceasta în mod practic: încercări, suferinţă, necaz, este un câştig. Face o realitate în sufletele noastre faptul că suntem morţi, şi astfel eliberaţi de omul cel vechi. „Prin aceste lucruri trăiesc oamenii şi în toate acestea este viaţa duhului meu” Isaia 38:16. Este o despărţire şi o izbăvire de influenţa întunecoasă şi înăbuşitoare a omului vechi. Aceste suferinţe şi scindări ale vieţii sunt detalii ale morţii în aspectul moral. Însă ale morţii cui? A omului vechi. Totul este doar câştig.

În al treilea rând, dacă moartea vine ca fapt – este moartea cărui lucru? A ceea ce este muritor, a omului vechi. Viaţa cea nouă, de înviere, moare? A trecut prin moarte cu Hristos, iar acest fapt a fost înfăptuit în noi. Nu poate muri. Este Hristos. Aşadar, prin faptul că moare, doar lasă moartea în urmă. Părăseşte ceea ce este muritor. Suntem absenţi din trup şi prezenţi împreună cu Domnul. Anterior era legată exterior de ceea ce este muritor; nu mai este aşa. Suntem absenţi din trup şi prezenţi împreună cu Domnul. Plecăm şi suntem cu Hristos. Credinţa adevărată este aceea care caută un triumf mai mare – noi vom fi „îmbrăcaţi”: totuşi aceasta este puterea lui Dumnezeu. Omul cel vechi, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, nu înviază niciodată. Dumnezeu, datorită Duhului Sfânt care locuieşte în noi, va aduce la viaţă până şi trupurile noastre muritoare. Viaţa lui Hristos va fi arătată într-un trup glorios. Vom fi făcuţi asemenea chipului Fiului lui Dumnezeu, ca El să fie Întâiul-născut printre mulţi fraţi. Aceasta este roada puterii divine. Dar între timp moartea însăşi este întotdeauna eliberare, deoarece având o viaţă nouă, aceasta înseamnă că suntem uşuraţi de povara omului cel vechi care împiedică şi stânjeneşte căile noastre. Este trăirea noastră cu Hristos. Cât de minunat şi de înviorător este acest gând! Dacă odată am înţeles diferenţa dintre vechiul şi noul om, realitatea vieţii noi pe care am primit-o în Hristos, moartea omului vechi va fi cunoscută şi simţită ca fiind adevărată şi un câştig real. Fără îndoială, timpul lui Dumnezeu este cel mai bun, pentru că El singur cunoaşte ce este necesar pentru ca prin disciplină şi exerciţiu să ne formeze sufletele şi să ne facă să cunoaştem puterea acestei vieţii în Hristos, ca astfel ceea ce este muritor să fie înghiţit fără ca noi să murim.

Dar dacă moartea înseamnă încetarea omului vechi, nu înseamnă altceva decât încetarea păcatului, a piedicilor, a încercărilor. Am sfârşit cu omul cel vechi, în care suntem vinovaţi înaintea lui Dumnezeu, pe drept, pentru că Hristos a murit pentru noi – am sfârşit pentru totdeauna, pentru că trăim în puterea omului celui nou. Aşa este moartea pentru cel credincios. „Să plec şi să fiu împreună cu Hristos, pentru că este cu mult mai bine”. În ceea ce priveşte judecata, a purtat-o Hristos; în ceea ce priveşte puterea păcatului, aceasta reprezintă moartea a însăşi naturii în care trăieşte. Ca moarte propriu-zisă, reprezintă eliberare faţă de ea pentru a fi împreună cu Hristos în omul cel nou care Îl savurează. Cine nu ar muri, potrivit câştigului ei?

Dacă trăim ca să Îl slujim pe Hristos, se merită sa trecem prin necazurile acestei lumi. Aceasta însă nu va însemna mai puţină suferinţă, oricare ar fi binecuvântarea care ne va îmbărbăta când vom trece prin ea. Pentru noi, a trăi este Hristos, a muri este câştig. Însă cel care moare este omul cel vechi; mai întâi suferinţa noastră, după aceea vrăjmaşul nostru. Desigur că aceasta presupune viaţa divină, iar în practică presupune ca inima să fie în altă parte decât în lucrurile în care trăieşte omul cel vechi.

Cum să studiezi Biblia

 Samuel Ridout

Gânduri introductive
S-ar putea ca multora să li se pară inutilă o carte despre acest subiect, şi să o considere ca un amestec în chestiuni în care fiecare ar trebui să decidă pentru sine sub îndrumarea Duhului Sfânt. Alţii, care deja sunt activi în acest domeniu s-ar putea să considere că nu le sunt de prea mare ajutor; dar sperăm că un mare număr dintre copii lui Dumnezeu care doresc fierbinte să cunoască tot mai bine conţinului Cuvântului Său vor găsi câteva sugestii folositoare în paginile care urmează.

Cred că ar fi de folos să menţionez aici câteva gânduri introductive.

1. Nicio metodă de studiu biblic, oricât de folositoare şi de sugestivă ar fi în sine, nu poate elimina necesitatea absolută a pocăinţei şi a naşterii din nou. Mintea naturală este „străină de viaţa lui Dumnezeu”, şi niciun fel de educaţie, nici chiar cunoaşterea cuvântului adevărului nu va putea să schimbe singură caracterul a ceea ce este „vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu”. Învăţătorul de şcoală duminicală nu trebuie să uite aceasta atunci când stă săptămână după săptămână în faţa unei clase pline cu tineri inteligenţi şi sclipitori. Dacă nu au fost aduşi la pocăinţă faţă de Dumnezeu şi credinţă prin Domnul nostru Isus Hristos, atunci în ei nici măcar nu a început lucrarea măreaţă care va fi apoi temelia întregii lor vieţi. Bine ar fi ca toţi cei care caută să explice Cuvântul lui Dumnezeu să îşi amintească aceasta, şi, cu acelaşi entuziasm cu care se străduiesc să deschidă această comoară minunată înaintea elevilor lor, să lupte în rugăciune stăruitoare pentru mântuirea celor care le-au fost încredinţaţi în înţelepciunea lui Dumnezeu.

Acelaşi lucru se aplică desigur şi tuturor celor care vin înaintea Scripturilor înainte de a Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi iertarea păcatelor. Deşi suntem gata să le fim de ajutor în orice fel am putea acestor persoane, să nu uităm niciodată că „un singur lucru este necesar”. Ne temem că acest principiu este trecut cu vederea în multe din iniţiativele de studiu biblic din zilele noastre, şi fără îndoială că apariţia şi dezvoltarea curentelor precum „critica înaltă” („Higher Criticism” – curent teologic care pune la îndoială autoritatea şi inspiraţia Scripturii, n. tr.) se datorează în mare parte mânuirii Scripturii de către oameni neîntorşi la Dumnezeu, prin intermediul raţiunii. Fără îndoială că o mare parte din amestecul care există în bisericile oficiale se datorează participării fără deosebire a celor credincioşi şi necredincioşi la explicarea unor adevăruri care pot fi învăţate doar spiritual.

2. În acelaşi fel, chiar şi pentru copii lui Dumnezeu, nicio metodă de studiu biblic nu poate înlocui călăuzirea nespus de binecuvântată a Duhului Sfânt care locuieşte în cel credincios. „El vă va călăuzi în tot adevărul” este în primul rând o promisiune făcută apostolilor, o garanţie a inspiraţiei infailibile a tot ceea ce Dumnezeu a dorit să dea adunării Sale în forma Cuvântului scris, dar, într-un sens mai general, Duhul Sfânt este Cel care iluminează minţile sfinţilor, conducându-i în tot ceea ce le este de folos şi necesar pentru zidirea lor pe credinţa preasfântă.

Cele mai complete şi mai logice metode de studiu biblic, urmărite cu cea mai mare perseverenţă, cu ajutoare potrivite de orice fel, sunt inutile dacă nu există călăuzirea dominantă şi clară a Celui care Îşi găseşte plăcerea în a lua din lucrurile lui Hristos şi a ni le descoperi. Cât de necesar şi de preţios este privilegiul de a Îl avea prezent cu noi pe Autorul Cuvântului perfect şi infinit al lui Dumnezeu, nu doar pentru a ne descoperi frumuseţile şi desăvărşirile lui nespus de felurite, pentru a ne oferi cheia pentru înţelegerea lui, pentru a ne conduce pas cu pas în cunoaşterea planului măreţ cuprins în el, dar mai mult, de a avea această Persoană divină locuind în noi! – făcând ca prin har inimile noastre să fie capabile să aprecieze ceea ce El ne descoperă şi să asimileze adevărurile acelor adâncimi pe care doar Duhul le cercetează, şi de a le trăi apoi în vieţi de ascultare. Şi aici, ca şi în orice altă situaţie, „fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folos” şi „noi am primit nu Duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca să cunoaştem lucrurile care ne-au fost dăruite de Dumnezeu”.

Dacă ne-am gândi că măcar un cuvânt din cele ce urmează ar putea să abată mintea copilului lui Dumnezeu de la adevărul glorios al prezenţiei Duhului şi al locuirii Lui în cel credincios, ne-am opri îndată şi am înceta să scriem. El este singurul competent pentru a călăuzi, pentru a îndrepta, a corecta şi a controla prin înţelegerea acelui Cuvânt pe care El Însuşi l-a inspirat.

De aceea să ne amintim aceste lucruri încă de la începutul gândurilor care urmează – lăsaţi-L liber să facă acea activitate de har care Îi este atât de plăcută. Comuniunea Duhului Sfânt este acea părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul Său pe care El o produce, şi în acelaşi timp o părtăşie unii cu alţii, întemeiată pe asimilarea Cuvântului lui Dumnezeu; pentru că ar fi o gravă eroare să punem iluminarea Duhului Sfânt în contradicţie cu Cuvântul scris. Scripturile sunt instrumentul Duhului Sfânt. Tot adevărul pe care El îl descoperă este adevăr revelat, scris deja în Cuvântul lui Dumnezeu. Putem fi siguri că, aceia care înclină să gândească că ar putea primi descoperiri de la Duhul în afara Scripturii sunt într-un mare pericol.

Chiar şi în imaginile pe care le avem despre Duhul şi lucrarea Sa vedem cum El acţionează în şi prin Cuvânt – dând viaţă şi curăţind inima. Astfel, „dacă cineva nu este născut din apă şi din Duh, nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu”. Acest  verset ne arată că apa Cuvântului (vezi Efeseni 5:26 ) este instrumentul folosit de Duhul lui Dumnezeu. „Fiind născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care se strică, ci dintr-una care nu se strică, prin Cuvântul viu, care rămâne pentru totdeauna, al lui Dumnezeu”. Deci naşterea din nou are loc prin lucrarea Duhului Sfânt care se foloseşte de Cuvânt.

Tocmai faptul acesta ne încurajează să continuăm să prezentăm Cuvântul lui Dumnezeu copiilor şi altor necredincioşi. S-ar putea spune că până să se întoarcă la Dumnezeu oamenii nu pot înţelege Scriptura cu adevărat, şi de aceea nu are rost să ne obosim să le-o predicăm. Dar nu ştim niciodată când lucrează Duhul Sfânt, şi într-adevăr, tocmai faptul că avem pe inimă să le împărtăşim Cuvântul lui Dumnezeu şi altora ar trebui să ne încurajeze să credem că Duhul adevărului lucrează deja în inimile lor. Învăţarea copiilor neconvertiţi din Scriptură a fost asemănată cu aşezarea hârtiei şi a lemnelor pentru a aprinde focul. Nici hârtia şi nici lemnele nu au focul în ele însele, şi totuşi sunt necesare: tot aşa şi cunoaşterea Scripturii, cel puţin într-o oarecare măsură, fie prin auzirea evangheliei, fie prin citirea ei, este necesară pentru întoarcerea la Dumnezeu.

3. În acelaşi gând cu cele ce au fost deja spuse, este bine să ne amintim că tot studiul biblic trebuie să se facă într-un duh de reverenţă, respingând orice fel de autosuficienţă şi dependenţă de înţelepciunea omenească, realizând că nu putem primi cunoştiinţă decât de la Dumnezeu Însuşi. „Cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciunea” ne sunt puse înainte ca fiind puterea sfinţitoare prin care ne putem bucura de orice daruri naturale (1. Timotei 4:5 ). Astfel Scriptura, dacă este primită aşa cum trebuie, ne va arăta întotdeauna ignoranţa şi lipsurile noastre, şi ne va conduce spre rugăciune; şi, în aceeaşi măsură, lipsa noastră de înţelegere în ceea ce priveşte voia lui Dumnezeu ne va îndrepta către El, Cel care este gata să Îşi împlinească promisiunea: „iar dacă vreunul dintre voi este lipsit de înţelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu dărnicie şi nu reproşează, şi i se va da” (Iacov 1:5 ).

Trebuie însă să ne oprim aici. Mai târziu vom reveni asupra locului rugăciunii în cadrul studierii Scripturii. Şi acum să ne întoarcem la subiectul nostru.

Metode de studiu

1. Citirea zilnică a Scripturii
Pe primul loc atât ca importanţă cât şi ca prezenţă în viaţa celor mai mulţi dintre copii lui Dumnezeu, se află citirea zilnică, regulată a Scripturii de la Geneza la Apocalipsa, în mod repetat de-a lungul întregii vieţi. Adesea oameni care cunosc bine diferite pasaje ale Scripturii, care poate stăpânesc într-o oarecare măsură şi limbile originale în care a fost ea scrisă, arată o mare ignoranţă în ceea ce priveşte faptele istorice relatate în Biblie, şi dovedesc că nu sunt obişnuiţi cu textul Scripturii în întregime. Nu putem exprima în cuvinte cât de important este ca mintea şi inima să fie saturate cu cunoaşterea literei Scripturii de la început şi până la sfârşit. Niciun alt fel de cunoştiinţă biblică nu poate înlocui acest lucru. Este temelia largă pe care trebuie să fie zidit; şi dacă această temelie nu este lată şi adâncă, construcţia de deasupra va fi instabilă, oricât de înaltă sau de ingenioasă ar fi.
Ruskin, marele scriitor englez, un om remarcabil în multe privinţe, a declarat că cea mai valoroasă parte a educaţiei sale a fost cunoaşterea textului Scripturii, fiind obligat încă din fragedă copilărie să citească un anumit număr de capitole în fiecare zi, şi să o ia mereu de la capăt atunci când termina întreaga Biblie. Fără a uita ceea ce am spus de la început, şi anume că o cunoaştere spirituală a Scripturii este absolut indispensabilă; şi vorbind acum despre subiectul pe care îl avem în faţă, şi anume metodele de studiu biblic, dorim să accentuăm încă o dată necesitatea şi importanţa citirii zilnice.

Să rămânem la lucruri foarte simple şi clare. În orice cămin creştin ar trebui să existe citirea Cuvântului lui Dumnezeu şi rugăciune cel puţin o dată pe zi. Oricât de stresantă şi de ocupată ar fi viaţa, nu lăsaţi nimic să fure familiei voastre acest privilegiu preţios şi atât de simplu. Alegeţi un moment, dimineaţa sau seara, când întreaga familie se poate strânge împreună pentru câteva minute, şi puteţi citi cu grijă şi atenţie un capitol, fie de către unul dintre membrii familiei, fie de către fiecare pe rând. Timpul consumat astfel este întotdeauna folositor şi ne va ajuta să păstrăm proaspete în minte, încă din copilărie, faptele minunate şi adevărurile cuprinse în Cuvântul preţios al lui Dumnezeu. Probabil că este mai bine să începeţi cu Evangheliile şi să treceţi prin Noul Testament, şi apoi să citiţi şi Vechiul Testament. Fiecare poate alege anumite pasaje care poate ar fi mai potrivite pentru membrii mai tineri ai famiiliei, şi altele care pot fi lăsate pentru a fi citite individual; dar în principal credem că ar trebui să onorăm Cuvântul lui Dumnezeu citindu-l în întregime. Puţine sunt pasajele care să nu zidească atunci când sunt astfel citite. Într-adevăr, pasajele mai aride se vor dovedi adesea prilejuri bune pentru a porni discuţii folositoare, şi vor sluji pentru a trezi şi a confirma interesul faţă de Scriptură în ansamblu.

Pe lângă citirea în familie, vorbim apoi despre citirea individuală, de către fiecare, cel puţin a unui capitol pe zi. Şi aici, este bine să urmăm ordinea sugerată mai sus, şi să începem cu Noul Testament, şi apoi, după ce îl vom fi terminat, să continuăm cu Vechiul. Dacă se citeşte câte un capitol pe zi, se poate termina întreaga Scriptură în trei ani; şi, în acelaşi fel, două sau trei capitole pe zi vor însemna parcurgerea Scripturii în timp mult mai scurt. Cu siguranţă că şi în cel mai aglomerat program se pot găsi sau se pot rezerva zece minute pentru o astfel de preocupare.

Este foarte important ca lucrul acesta să se facă regulat şi sistematic. Poţi studia cu atenţie treburile şi responsabilităţile din fiecare zi şi poţi dedica un anumit timp, pe cât posibil, pentru această activitate. Suntem creaturi dependente de obiceiuri, şi o dată ce este un lucru stabilit că trebuie să citim un capitol sau două pe zi, va fi mult mai uşor să ducem la îndeplinire acest lucru. Şi aici, ca şi în cele mai multe lupte spirituale, bătălia se dă şi se câştigă în inimă, atunci când hotărârea de a citi Cuvântul este luată înaintea lui Dumnezeu. Este probabil mai bine, pe cât posibil, să citeşti din două locuri, unul din Vechiul şi unul din Noul Testament. Astfel, dimineaţa poţi începe cu Evanghelia după Matei, iar seara cu Geneza; şi după ce fiecare Testament este parcurs, întoarce-te cu energie sporită la primul capitol.

Într-o viaţă în care există un oarecare timp liber, nu ar trebui să existe nicio piedică pentru a citi întreaga Scriptură cel puţin o dată pe an. O jumătate de oră pe zi va fi destul pentru aceasta; şi dacă se citeşte un capitol zilnic în familie, mai rămân doar două pentru citirea individuală.

Destul de aproape de practica recomandată mai sus, şi într-adevăr o parte a ei, este practica de a citi o carte în întregime la un moment dat. De exemplu, Evanghelia după Marcu poate fi citită la fel de repede ca un articol dintr-o revistă, şi într-un timp scurt. S-a spus că este nevoie de puţin mai mult de o oră pentru aceasta. Tot aşa, puţin mai mult timp va fi de ajuns pentru a citi oricare dintre celelalte Evanghelii sau Faptele Apostolilor. În felul acesta ne facem o idee generală despre conţinutul cărţii, la fel cum o călătorie într-o regiune a unei ţări ne permite să ne formăm o apreciere destul de corectă asupra caracterului zonei.

Această trecere rapidă în revistă, cum am putea să o numim, este de asemenea foarte valoroasă atunci când este vorba de începerea studiului fiecărei epistole. O citim mai întâi în întregime la un moment dat, şi apoi ne aplecăm asupra ei mai în detaliu.

Acelaşi lucru poate fi spus şi despre Vechiul Testament. Vieţile lui Avraam, lui Iosif,  sau David ar putea fi citite în felul acesta, şi vom putea descoperi ceva mai mult decât doar o înşiruire de fapte, vom putea privi gândul Duhului în ansamblu, scopul Lui prin prezentarea vieţii respective.

Tot astfel, fiecare dintre Profeţi ar putea fi citit dintr-o dată, sau poate în două etape, pentru a putea prinde tema generală şi gândul pe care îl transmite Duhul Sfânt. O astfel de citire „cantitativă”, dacă o putem numi astfel, nu ar trebui să înlocuiască parcurgerea regulată, zilnică, a unui capitol sau două, cu atenţie şi în detaliu, dar ar putea fi introdusă din când în când, ca o variaţie sau, aşa cum am spus, cu scop de studiu introductiv.

Poate că ar trebui spus un cuvânt şi despre ce fel de Biblie ar fi bine să folosim. În această privinţă trebuie ţinut cont de preferinţele şi specificul gândirii fiecăruia. Unii au o memorie vizuală foarte bună, şi pot localiza un pasaj prin poziţia lui pe pagină. Însă dacă ar fi să vorbesc în numele altora, nu cred că o astfel de capacitate ar trebui încurajată, pentru că, dacă s-ar întâmpla ca o astfel de persoană să nu aibă la dispoziţie Biblia personală la un moment dat, s-ar putea să îi fie foarte greu să se descurce cu o alta. Dacă este posibil, ar fi bine să avem două Biblii, una pentru a fi folosită în exterior, de exemplu la adunare, sau care să poată fi ţinută în buzunar fără să incomodeze; şi o alta pentru acasă. Aceasta din urmă ar putea să fie o ediţie obişnuită, nu foarte scumpă, pe care să nu ezităm să o marcăm. De exemplu, pe ea putem sublinia versete favorite, sau pasaje grele sau care ne-au mişcat, fără să fim foarte atenţi la aspectul estetic, în timp ce, dacă avem o Biblie pe care o păstrăm pentru o folosire îndelungată, în aceasta ar trebui să avem mai multă grijă ce şi cum marcăm sau notăm.

Un predicator a sugerat odată că o Biblie ar putea fi folosită pentru sublinieri şi note şi ar putea fi umplută într-un an. Probabil că nu este o regulă, dar sigur că nu vor trece mulţi ani înainte ca o carte să fie atât de marcată încât să nu mai existe spaţiu pentru notiţe suplimentare.

Nu vrem să pierdem foarte mult timp pentru detalii, dar s-ar putea să fie potrivit să facem câteva remarci şi despre felul cum marcăm Biblia. Stiloul şi cerneala sunt de preferat creionului, care devine în timp neclar. În fond, şi dacă scrii cu creionul pe Biblie, este destul de greu să ştergi apoi, aşa că ai putea la fel de bine să scrii cu cerneală. Să presupunem că, citind un capitol dimineaţa, suntem izbiţi de frumuseţea sau caracterul actual al unei anumite fraze. O putem marca printr-o linie pe margine, sau o putem sublinia. Poate că unele cuvinte mai importante pot fi subliniate în mod special. De exemplu, în Geneza 1:1 : am putea trage o linie neagră sub primele trei cuvinte: „La început, Dumnezeu”. Cât de multe gânduri sunt sugerate de această frază! „Mai înainte de a se fi născut munţii şi ca Tu să fi format pământul şi lumea, din eternitate în eternitate Tu eşti Dumnezeu”. Acolo, la început, înainte ca măcar vreun singur atom din acest vast Univers creat de El să fi fost chemat din nimic, Dumnezeu a fost aşa cum este, din veşnicie Acelaşi. Pe lateral, lângă aceste cuvinte, ar putea fi scrisă o trimitere la Ioan 1:1 „La început era Cuvântul”, care ne prezintă faptul minunat, măreţ, binecuvântat, că El, care a devenit carne şi a locuit printre noi în smerenie, pentru a ne sluji în nevoia noastră şi pentru a merge la cruce pentru păcatele noastre, nu era nimeni altul decât Dumnezeu, Cel care era zilnic cu El, găsindu-Şi plăcerea în El, şi a cărui plăcere era în fii oamenilor. Astfel, putem adăuga cu uşurinţă o trimitere la Proverbe 8 ; şi alte pasaje ale Scripturii ne vor veni automat în minte, astfel că nu va trece multă vreme până când vom avea un număr destul de mare de trimiteri pe marginea versetului.

Aşa cum am spus, nu dăm decât câteva indicii legate de felul în care poate fi marcată Biblia. Fiecare îşi va dezvolta propriul său sistem, dar sugerăm ca fiecare să înveţe să îşi facă propriile sale trimiteri spre pasaje paralele ale Scripturii care dau o lumină nouă asupra textului. Lucrul acesta s-a dovedit a fi de mare folos şi ajutor.

Citind capitolul nostru, ne vom opri poate la un moment dat asupra unui pasaj mai dificil; de exemplu, Galateni 3:20 : „Iar Mijlocitorul nu este al unuia singur, însă Dumnezeu este Unul singur”. Privim la această asociere, şi încercăm să îi pătrundem sensul, dar nu ne este foarte clar. Putem să consultăm ajutoare, sau, dacă acestea nu ne stau la îndemână, sau nu ne dau răspunsul, putem să punem un simplu „?” lângă verset, sau un alt fel de semn de întrebare. Poate că ar fi bine să punem astfel de semne de întrebare în Biblie oriunde nu reuşim să înţelegem deplin un gând. Ar fi interesant ca la următoarea parcurgere a Bibliei să vedem câte din aceste semne de întrebare pot fi şterse. Între timp, vom învăţa să ne concentrăm mai bine atenţia asupra a ceea ce citim, întrebându-ne, „Înţeleg eu ce citesc?”. Alte idei de a marca vor veni de la sine. Mai târziu, vom discuta şi despre subiectul diferitelor traduceri şi variante.

Credem că în general notele care au de a face cu textul în sine, despre care am vorbit deja mai sus, ar putea fi făcute cât mai curat şi îngrijit în Biblia pe care o păstrăm pentru o folosire de durată. Pe Biblia pe care o citim în mod curent vom face mult mai frecvent note sau sublinieri, astfel că în curând nu vom mai avea spaţiu.

Cu riscul de a ne repeta, vom mai adăuga un cuvânt despre necesitatea disciplinei şi a unei abordări sistematice în citirea Scripturii. Trebuie să ne hotărâm înaintea lui Dumnezeu, cu siguranţă că nu în mod legalist, ci în libertatea dragostei adevărate, că dorim să citim, şi că vom citi regulat şi sistematic Biblia. Să îi dăm primul loc – dacă se poate câteva minute dimineaţa, când mintea este odihnită, şi poate că acestea îşi vor lăsa amprenta asupra felului nostru de gândire pe tot parcursul zilei, chair dacă va trebui să ne trezim cu câteva minute mai devreme pentru a putea dedica 5-10 minute pentru o activitate care va deveni o plăcere tot mai mare dacă vom merge înainte cu Dumnezeu.

Este uimitor cât de mult din ceea ce citim în aceste momente ne va însoţi pe parcursul zilei. Fără să ne dăm seama, ne vom întoarce la ceea ce am citit; probabil vom găsi ocazii să vorbim despre aceasta şi altora, şi, în diferite feluri, ceea ce am citit va deveni o parte a echipamentului nostru spiritual şi mental. Nu vă aşteptaţi să vedeţi rezultate măreţe după o singură zi sau săptămână, ci continuaţi cu perseverenţă, fără a cere prea mult de la voi înşivă, încercând să alocaţi prea mult timp din dorinţa de a „recupera” ceea ce aţi pierdut în mod inevitabil. Dumnezeu nu este un Stăpân aspru, şi slujirea Sa este libertate. Veţi vedea că în curând veţi simţi lipsa hranei zilnice ca pe o mare pierdere.

2. Memorarea Scripturii
Ne vom apropia de acest subiect cu cea mai mare simplitate, şi ne imaginăm deja cum unii dintre cititorii noştri vor zâmbi văzând că alocăm spaţiu unei activităţi copilăreşti precum învăţatul versetelor pe de rost. Chiar şi aşa, sperăm că niciunul dintre cititorii noştri nu va termina aceste paragrafe fără să fie marcat de importanţa şi chiar necesitatea de a continua acest exerciţiu pe parcursul întregii vieţi, alături de citirea Scripturii. Vom presupune că cititorul nostru a fost crescut într-un cămin creştin, şi s-a bucurat de privilegiul de a merge la şcoala duminicală. Proabil că acolo a memorat cel puţin câte un verset în fiecare duminică. Ştim că încă există şcoli duminicale în care se practică acest obicei, deşi poate că pentru vremurile „moderne” pare un pic cam învechit. Astfel că în jurul vârstei de 12-15 ani, tânărul elev va avea în memorie poate o sută sau chiar două sute de versete, care cuprind adevărurile fundamentale legate de păcat, judecată, mântuire, dragostea lui Dumnezeu, Persoana şi lucrarea lui Hristos, necesitatea credinţei şi multe alte astfel de adevăruri binecuvântate. Acestea constituie de fapt un arsenal care îi pune la îndemână arme cu care să facă faţă duşmanului, şi o hrană la timp, şi o înviorare pentru sfinţi descurajaţi sau păcătoşi în nevoie.

Oare nu a simţit niciodată cititorul lipsa de cuvânt potrivit pentru a avertiza vreun batjocoritor nepăsător, sau nu ar fi dorit să găsească un verset care să poată da siguranţă unui suflet tulburat? De ce s-a întâmplat astfel? De ce să nu avem întotdeauna la îndemână, în memorie, o rezervă abundentă de pasaje ale Cuvântului preţios al lui Dumnezeu?

Deja am făcut aluzie la valoarea inestimabilă pe care o are umplerea minţii celor tineri cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca, atunci când Duhul Sfânt îi trezeşte pentru a îşi vedea starea reală, să aibă la dispoziţie un bogat material de care să se folosească. Şi aceasta se aplică cu siguranţă şi memorării versetelor.

Trecem mai departe la ceea ce nu va fi atât de uşor acceptat de creştinul obişnuit, trecut de vârsta tinereţii. Ni se va spune că persoanele mai în vârstă nu mai pot reţine atât de uşor. Şi tocmai în această privinţă dorim să fim foarte expliciţi, şi să susţinem că privilegiul acestui exerciţiu de a memora Scriptura este la dispoziţia oricărei vârste, nu doar a tinerilor. Nu credem că memoria noastră, sau, mai exact, puterea de concentrare, a fost atât de slăbită de înaintarea în vârstă încât să nu mai putem învăţa pasaje din Scriptură. Se ştie că cel mai sigur mod de a slăbi o anumită capacitate este neglijarea ei. Dacă anumite membre nu sunt exersate, ele se vor atrofia. Probabil că cel mai ocupat muşchi din organism este inima, care bate fără încetare, 24 de ore pe zi, de 80 de ori pe minut, odihnindu-se doar câteva fracţiuni de secundă, între sistolă şi diastolă. Niciodată să nu ne pierdem interesul pentru lucruri folositoare. Nimic nu este mai patetic decât o persoană în vârstă înconjurată de un nor de indiferenţă, sau poate de proastă dispoziţie şi egoism morbid. Cele mai strălucitoare vieţi sunt acelea care rămân conectate la ceea ce se întâmplă în jur până la sfârşit. În loc să slăbească puterile şi să scurteze viaţa, credem că lucrul acesta va avea tocmai efectul opus. Cât de mulţi oameni de afaceri activi, care după ce au câştigat o anumită poziţie s-au retras pentru a se bucura de bătrâneţea lor nu au ajuns să descopere că timpul liber este o povară atât de grea încât au simţit nevoia de a se implica din nou în vreo activitate care să le ocupe mintea; iar dacă nu au reuşit să facă aceasta, viaţa lor a fost amărâtă şi scurtată de sentimentul deznădăjduit al lipsei de utilitate.

Toate aceste lucruri sunt valabile şi în ceea ce priveşte studiul Cuvântului lui Dumnezeu, care implică în mare parte şi memorarea lui. S-a spus, şi credem că este corect, că dacă în fiecare zi s-ar învăţa câte un verset, întreaga Scriptură ar putea fi memorată pe parcursul a 25 de ani. Imaginează-ţi ce comori bogate ar fi stocate în mintea unuia care a început să facă lucrul acesta de la vârsta de 10 ani, şi a ajuns să cunoască pe de rost toată Scriptura la 35 de ani. Bineînţeles că multe din cele învăţate vor fi uitate cu timpul, dar, aşa cum vom vedea, există şi mijloace de a evita lucrul acesta, şi, în orice caz, textul Scripturii ar fi mult mai familiar pentru o astfel de persoană decât pentru alţii de aceeaşi vârstă. Şi acum, în floarea vârstei, când gândirea devine matură, această persoană ar putea să înceapă să recapituleze sistematic şi cu atenţie, adăugând la memorarea Scripturii în limba sa maternă şi alte citate sau note în limba originală. Şi dacă o astfel de persoană ar trăi până la cincizeci de ani, putem spune fără ezitare că Biblia ar fi practic stocată în mintea sa, şi că un capitol ar putea fi „citit” cu voce tare în întuneric, lângă un pat de suferinţă, în spital sau oriunde s-ar afla. Şi cât timp ar trebui dedicat zilnic acestui scop minunat? Nu mai mult de cinci minute!

Dar nu vom mai stărui asupra idealurilor, şi într-adevăr dorim să repetăm încă o dată afirmaţia solemnă a Cuvântului lui Dumnezeu: „Duhul dă viaţă; carnea nu foloseşte la nimic”. Niciun fel de cunoaştere a Scripturii, oricât de profundă, nu va putea să îl mântuiască pe păcătos şi nici să îl sfinţească pe copilul lui Dumnezeu, dacă nu este însoţită de o credinţă vie şi de puterea Duhului Sfânt. De asemenea, există pericolul mândriei din cauza succesului în această direcţie. Cu toate acestea, nu trebuie să abandonăm această activitate simplă şi binecuvântată doar din cauza pericolelor care o ameninţă, şi de aceea vom continua cu subiectul nostru.

Poate că unii dintre cititorii noştri vor spune: „Nu credem că este necesar să înveţi întreaga Biblie. Sunt multe cărţi profetice pe care nu trebuie să le memorăm, şi multe texte din Profeţi care nu ar face decât să aglomereze inutil memoria”. Ar fi bine să spunem de la început că ideea de aglomerare a memoriei este doar o invenţie. Nimic din Cuvântul lui Dumnezeu nu aglomerează memoria, care nu este ca o magazie în care încape o anumită cantitate ce nu poate fi depăşită. Dimpotrivă, ea este dezvoltată tocmai de actul acumulării şi reţinerii, şi, dacă ne conducem după principiile de bază ale medicinei, nu este în pericol de a fi supraîncărcată. Admitem totuşi că probabil că cei mai mulţi dintre noi nu vor reuşi niciodată să memoreze întreaga Scriptură.

Pentru aceştia deci dorim să prezentăm un plan simplu, care sperăm că nu va fi considerat extravagant. Cine nu şi-ar dori să cunoască fiecare cuvânt din Evanghelia după Ioan, şi să poată repeta cuvintele Celui care a vorbit aşa cum nu a mai vorbit vreodată vreun om, şi să la poată avea înaintea minţii atunci când stă câteva minute treaz înainte de a adormi, sau să se trezească cu ele în gând dimineaţa? „El îmi trezeşte, îmi trezeşte în fiecare dimineaţă urechea ca să ascult ca un ucenic”. În acelaşi fel, epistola către Romani, mai ales primele opt capitole, ne funizează un cadru extrem de important al doctrinei îndreptăţirii creştine; în timp ce epistola către Galateni în întregime dă răspuns la o mie şi una de întrebări care se pot ridica într-o minte care nu a fost eliberată de lege.

Şi Efeseni. Ne putem permite să trăim fără descoperirea minunată pe care o oferă legat de poziţia creştinului în Hristos? şi Coloseni care ne vorbeşte despre perfecţiunea Celui care este Chipul Dumnezeului celui nevăzut; şi Filipeni, care face atât de puternic apel la afecţiunile noastre, şi ne prezintă experienţa creştină ideală? Nu putem să ne descurcăm fără niciuna dintre ele, şi într-adevăr nu putem spune oare că avem nevoie de ele nu doar în buzunar sub forma unei mici Biblii, ci şi în minţile noastre?

Acelaşi lucru ar putea fi cu siguranţă spus şi despre Epistola către Evrei, şi despre 1 Petru şi 1 Ioan, aşa că, fără a exagera, putem spune cu uşurinţă că este de dorit ca cel credincios să cunoască pe de rost cel puţin două treimi din Noul Testament.

Mergând apoi la Vechiul Testament, există capitole cum ar fi Geneza 1 şi 49, Exod 12 şi 20, Levitc 16 şi 23, Numeri 19 , Deuteronom 8 şi 26, Iosua 1 , Judecători 5 , Rut 1 , 1. Samuel 9 , 2. Samuel 7 şi 23, rugăciunea lui Solomon din 1 Împăraţi şi 2 Cronici, ultimele capitole din Iov, mulţi psalmi şi câteva capitole din Proverbe, Cântarea Cântărilor, Isaia 1 , 6, 12, 28, 35, 40, 53, 54, 55 şi 60 – şi apoi fiecare dintre noi avem pasaje favorite pe care dorim să le învăţăm, de aceea ne vom opri aici cu enumerarea.

Acum se pune bineînţeles întreabarea: „Este oare posibil pentru un credincios obişnuit, cu o viaţă plină de îndatoriri, să îndeplinească măcar a zecea parte din aceasta?”. Răspundem: „Nu, cel puţin nu dintr-o dată”. Ceea ce este mai important este să începi să înveţi un verset, şi să continui apoi în linişte. Poate că la sfârşitul unei luni vei fi uimit de cât de mult ai reuşit să înveţi. Să spunem că începi aceasta la vârsta de 20 de ani. Presupunem că deja cunoşti destul de bine Noul Testament şi începi să îl cunoşti şi pe Vechiul, citind zilnic aşa cum am spus mai sus. Dacă ai începe să zicem cu Epistola către Galateni. Deja multe versete îţi sunt familiare, şi poate că în câteva minute reuşeşti să înveţi trei sau patru versete. Într-o săptămână poţi învăţa un capitol. Apoi, când ai timp, poate în Ziua Domnului, treci încă o dată prin el. Poate că alţii sunt interesaţi şi ei de lucrul acesta, şi, vorbind unul cu celălalt, se vor încuraja reciproc şi îşi vor antrena memoria împreună. Poate că întotdeauna este mai bine să repetăm cu voce tare ceea ce am învăţat, întâi doar pentru noi, şi apoi, dacă se poate, şi în faţa altora. Vom observa că astfel cuvintele ni se vor întipări mai ferm în minte. Momentul de citire zilnică a Bibliei în familie este un prilej bun pentru aceasta, şi o oră din Ziua Domnului ar putea fi dedicată în mod profitabil recapitulării a ceea ce a fost învăţat pe parcursul unei săptămâni.

Într-o lună, sau şase săptămâni, vei fi învăţat astfel întreaga epistolă. Dacă vi se pare că aşteptările sunt prea mari, să presupunem că o împărţim în patru sau şase părţi şi că în şase luni am învăţat Epistola către Galateni, în încă şase pe cea către Efeseni, şi în încă patru pe cea către Filipeni. La sfârşitul a doi ani, vom cunoaşte deja cea mai mare parte a epistolelor mici, şi vom fi uimiţi de uşurinţa cu care vom continua să memorăm. Recapitulările frecvente ne vor ajuta să păstrăm în minte ceea ce am învăţat.

Trecem apoi la Evanghelia după Ioan, şi probabil că vom vedea că într-un an şi şase luni o vom putea recita în întregime. Celelalte şase luni ale anului vor putea fi dedicate Epistolei către Evrei. Astfel că în patru ani, o persoană cu un intelect obişnuit, dedicând cinci sau zece minute acestui lucru, va învăţa aceste pasaje, şi îşi va forma un obicei care o va însoţi tot restul vieţii, astfel că, probabil că în jurul vârstei de treizeci de ani va păstra deja în inimă şi o listă lungă de pasaje din Vechiul Testament.

Dar poate că vei remarca cu un suspin: „Nu mai sunt tânăr, nu mai am demult douăzeci de ani. Am trecut deja de cincizeci de ani, sau chiar mai mult, şi memoria mea este atât de slabă încât adesea uit numele persoanelor şi evenimente recente. Cu siguranţă că nu merită să încerc ceea ce m-aţi sfătuit mai sus”. Şi totuşi este. Poate că memoria ta este slabă tocmai din cauza nefolosirii îndelungate. La fel ca şi prietenii, memoria se bucură când avem încredere în ea, şi dacă, figurat vorbind, ne arătăm această încredere punând-o la încercare, se va îmbunătăţi. Aşa cum am spus, poate o nefolosire îndelungată o va fi slăbit atât de mult încât să pară inutil să încercăm să o folosim, dar să încercăm măcar un singur verset. De exemplu ia primul verset din Ioan, şi dedică o zi pentru învăţarea lui, şi a doua zi vezi dacă ţi-l mai aduci aminte. Poate că zâmbeşti ca şi cum am încerca să îţi vorbim despre A, B, C. Dar probabil că îţi vor fi de ajuns câteva minute. Tot ceea ce vrem să spunem este, nu te avânta să faci prea mult dintr-o dată, dar ceea ce faci fă cu toată inima şi, pe cât posibil, regulat. Regularitatea şi sistematizarea sunt extrem de importante. Aminteşte-ţi că cinci minute pe zi înseamnă treizeci de ore pe an, ceea ce nu este deloc puţin.

Persoanele care au ajuns la o vârstă înaintată, care poate se dau înapoi de la a intra în competiţie cu minţi tinere şi strălucitoare, pot merge înainte în ritmul lor, învăţând câteva versete în fiecare săptămână, cu rezultate foarte folositoare şi îmbucurătoare. Deci să începem, dacă nu am făcut-o deja, să învăţăm pe de rost versete, şi cu hotărârea lucrată în inimă de harul lui Dumnezeu, să continuăm cu lucrul acesta la fel cum citim Biblia, pe tot parcursul vieţii. Putem fi siguri că Domnul nostru binecuvântat avea Cuvântul lui Dumnezeu ascuns în inima sa. Avea şi litera şi duhul, şi, atunci când a fost asaltat de cel rău după ce postise, a putut cita – putem fi siguri că din memorie – pasaje din Cuvântul lui Dumnezeu.

În încheiere deci, am sugera ca cei care sunt mai în vârstă să înceapă cu primul capitol al Epistolei către Efeseni şi să îl înveţe pe de rost. Le va lua destul de mult timp, dar îi va încuraja să continue şi le va oferi o preocupare folositoare şi minunată pentru câteva minute din fiecare zi. Mergând cu trenul sau cu autobuzul, poate că vedem cum trei sferturi dintre călători sunt ocupaţi să citească ziarul, poate timp de o jumătate de oră. Seara, găsim aceeaşi preocupare. Cât de mult din Cuvântul lui Dumnezeu ar putea fi memorat în drumul din fiecare zi dintre casă şi serviciu!

[tradus din cartea „How to study the Bible” ]

Cum studiem Scripturile?

 Alfred E. Bouter…

Pe masură ce începem sau continuăm să studiem orice text al Scripturii, să ne amintim că Scripturile exprimă mărturie pentru persoana Domnului nostru. Acest lucru ne ajută să învăţăm cum să studiem Cuvântul lui Dumnezeu. Să privim la câteva texte din Scriptură care ne răspund la întrebarea de mai sus şi care ne vor stimula interesul.Cercetând Scripturile

 

“Voi cercetaţi Scripturile, pentru că gândiţi că în ele aveţi viaţa eternă, şi ele sunt acelea care mărturisesc despre mine” (Ioan 5:39, vezi şi 7:52). Verbul a cerceta înseamnă a face un studiu complet, a încerca să aflii, sau a examina amănunţit. Aceasta ar trebui să fie modul nostru de abordare cu privire la Scripturi, nu să ne sporim cunoştinţele – aceasta se va întâmpla, de asemenea, deşi nu este scopul principal – ci să aflăm ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre Hristos. Acelaşi verb este folosit pentru cercetarea Duhului despre “adâncimile lui Dumnezeu” (1. Corinteni 2:10). Petru foloseşte acest verb (în greacă eraunáō) pentru profeţii[1] Vechiului Testament care “cercetând spre care sau ce fel de timp arăta Duhul lui Hristos, care era în ei, mărturisind dinainte patimile care erau pentru Hristos şi gloriile de după acestea”(1. Petru 1:11). Apoi Petru adaugă, referindu-se la aceşti profeţi: “Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi slujeau ei acele lucruri, care v-au fost vestite acum prin cei care v-au predicat Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer, lucruri în care îngerii doresc să privească de aproape”(1. Petru 1:12). Pentru a avea o idee despre ce implică o astfel de cercetare, să comparăm această investigaţie şi examinare în alte trei texte din Scriptură care arată cum cercetează Dumnezeu. Din aceste versete putem concluziona că Dumnezeul nostru ne va ajuta, prin Duhul Sfânt, să cercetam Scripturile pentru a învăţa mai multe despre Hristos.

Duhul Sfânt cercetează despre “ceea ce ochiul nu a văzut şi urechea nu a auzit şi la inima omului nu s-a suit, este ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru aceia care-L iubesc. Iar nouă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său, pentru că Duhul cercetează toate, chiar adâncimile lui Dumnezeu”(1. Corinteni 2:9-10). Acest pasaj desluşeşte cum Duhul Sfânt ia aceste lucruri profunde – rânduite, pregătite şi descoperite de Dumnezeu apostolului Pavel şi dăruite credincioşilor (1. Corinteni 2:7-12) – şi explicate de Scripturi şi prin lucrarea Lui în noi(1. Corinteni 2:13). “Cel care cercetează inimile ştie care este gândirea Duhului”(Romani 8:27) “ …toate adunările vor cunoaşte că Eu sunt Cel care cercetează rărunchii şi inimile; şi vă voi da fiecăruia după faptele lui”(Apocalipsa 2:23). Să cercetăm Scripturile să aflăm mai multe în ceea ce-L priveşte pe cel preaiubit (Psalmul 45)!

Meditând la Scripturi – Digerare şi însuşire

Al doilea punct de scos în evidenţă este chestiunea meditaţiei; nu tehnici faimoase făcute de oameni, ci o metodă dăruită de Dumnezeu prin care noi putem deveni mai familiari cu Scripturile. Apreciind Cuvântul lui Dumnezeu, începem şi continuăm să citim, studiind, memorând, reflectând. Digerarea sau asimilarea Cuvântului are scopul de a ne apropia de gândurile lui Dumnezeu, făcându-le să fie şi ale noastre. Făcând aşa, vom asimila acele gânduri, astfel încât devenim, în practică (starea, condiţia noastră), ceea ce Cuvântul spune că suntem în Hristos (poziţia noastră). În acest proces de formare, ne vom asemăna mai mult cu Hristos, pe măsură ce Îi urmăm exemplul, fiind hrăniţi şi călăuziţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Hristos a fost marele Împlinitor al Cuvântului. Pe măsură ce Îl urmăm, vom creşte în harul şi în cunoştinţa Lui(2. Petru 3:18). Psalmul 1arată o frumoasă imagine morală a Domnului Isus, mergând pe căile dreptăţii, hrănindu-se cu Cuvântul lui Dumnezeu, şi crescând şi aducând roade pentru Dumnezeu. Versetul 1 descrie dedicarea Lui voii lui Dumnezeu, în timp ce era caracterizat de dreptate practică şi de fericire adevărată. Versetul 2 arată cum se ocupa cu Cuvantul zi şi noapte într-un proces de hrănire în desfăşurare, asimilând şi crescând. Acest lucru avea în vedere aducerea de roade pentru Dumnezeu (Psalmul 1:3). Dumnezeu doreşte ca noi să ne ocupăm cu Cuvântul şi să-l împlinim (vezi Iosua 1:8) în acelaşi mod în care a făcut-o Hristos – nu doar să-l cunoaştem intelectual, ci să-l cunoaştem având în vedere aplicarea lui în practică (Ioan 13:17).

Comparând Scripturile – într-o manieră spirituală

“Comparând lucruri spirituale cu mijloace spirituale” (1. Corinteni 2:13, NKJV) presupune faptul că nu putem număra mere împreună cu pere, pentru că ele reprezintă categorii diferite de fructe. Pentru a compara lucruri spirituale, lucrurile profunde ale lui Dumnezeu, nu putem folosi lucruri fireşti, sau mijloace nespirituale. Necredincioşii nu au nici măcar capacitatea de a recepţiona gândurile lui Dumnezeu, pentru că omul firesc, natural, nu poate înţelege, stăpâni sau primi gândurile lui Dumnezeu. Mai mult, chiar ca şi credincioşi trebuie să fim într-o condiţie spirituală potrivită înaintea lui Dumnezeu, pentru a primi gândurile Sale. Ca şi credincioşi, prin urmare, trebuie să ne supunem mintea noastră, gândirea noastră, Duhului lui Dumnezeu şi Cuvântului Său şi nu să încercăm să supunem Cuvantul Său gândirii noastre omeneşti. Dintre multele exemple ale eşecului în acest punct de vedere care pot fi date, menţionez o interpretare a textului din Luca 1:3, un pasaj care vorbeşte despre lucrurile pe care Luca le-a cercetat, scriindu-le “în ordine”.

Fiindcă Luca este foarte exact ca istoric, unii au tras concluzia că “ în ordine” înseamnă întotdeauna o ordine cronologică. Poate fi cazul , în general, sau chiar aproape mereu să fie aşa, dar Duhul Sfânt are un plan mai profund, şi Luca pune lucrurile “ în ordine” potrivit cu acel plan, care face parte din misterul inspiraţiei divine. Acesta este prin urmare adevăratul înţeles al afirmaţiei lui Luca. Uneori poate chiar deviază de la ordinea cronologică exactă, nu pentru a fi neadevărat (desigur că nu): dar ca să accentueze o ordine morală specifică sau un alt aspect al planului gândit de Duhul Sfânt. Asemănător, în comparaţia noastră Scriptură cu Scriptură, trebuie să folosim mijloace spirituale, care presupun nevoia de a fi în condiţia spirituală potrivită şi supunerea noastră Duhului Sfânt.

Scripturile şi dăruirea din toată inima

Studiaţi cu devotament şi dăruire. Să luăm două exemple de astfel de devotament, care ne pot ajuta în studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Primul exemplu este atitudinea profeţilor de a căută şi a cerceta lucrurile lui Dumnezeu (1. Petru 1:10-11) neînţelegând pe deplin ce scriau [2]. Al doilea exemplu este interesul pe care îl au îngerii, plecându-se pentru a privi aceste lucruri, chiar înţelegând că aceste lucruri nu erau pentru ei personal. Dacă profetii şi îngerii[3] erau atât de interesaţi de Cuvântul lui Dumnezeu încât “cercetau” şi “priveau în jos” pentru a examina şi a înţelege mai bine, cu atât mai mult este de datoria noastră să facem aşa: să privim (vezi Luca 24:12; Ioan 20:5,11) şi, într-o atitudine de smerenie şi adorare, să studiem lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a dat să le cunoaştem, să le savurăm, şi! Iacov a scris din acest motiv: “Dar cine şi-a adâncit privirea în legea desăvârşită, aceea a libertăţii, şi a stăruit în ea, nefiind un ascultător uituc, ci un împlinitor cu fapta, acesta va fi fericit în lucrarea lui”(Iacov 1:25). Verbul tradus “a-şi adânci privirea” înseamnă a se apleca, sau a se îndoi cu scopul de a vedea mai bine sau mai clar. Dacă avem o astfel de dorinţă şi ne dedicăm pentru studierea Cuvântului lui Dumnezeu, atunci vor fi roade pentru Dumnezeu. Va fi un rod şi pentru noi de asemenea, pentru că vom creşte pe măsură ce Îl vom urma pe Hristos şi exemplele puse înaintea noastră în Cuvântul Său.

[1] Cealaltă “faţă a monedei” a zelului şi interesului pe care l-au arătat profeşii , este exprimată de Amos, “Domnul Dumnezeu nu va face nimic fără să descopere taina Sa slujitorilor Săi, profeţii”(Amos 3:7).

[2] Ei au scris despre gloria lui Mesia care va veni precum şi despre suferinţele şi moartea Lui, fără nici un indiciu că ar fi stiut să facă legatura între ele pe măsură ce au căutat şi au cercetat cu atenţie. Rabinii, mergând dincolo de căutare şi cercetare, mai târziu au susţinut teoria că există doi Mesia. Din cauza autorităţii definitive a Duhului Sfânt, şi a eventualei lămuriri de către acelaşi Duh, aceste profeţii nu au eşuat niciodată. Ele asigură dovezi de necontestat ale inspiraţiei Scripturii, motive clare pentru a crede în mesajul Scripturii şi pentru a te încrede în Dumnezeu că Îşi va îndeplini planul peste veacuri.

[3] Cuvântul înger sau mesager (Gr. ángelos) se întâlneşte de 21(3×7) de ori în Fapte, şi de 25 de ori în Evanghelia după Luca. Adesea vom găsi în scrierile lui Luca că anumite cuvinte se întâlnesc de 7 ori, sau de multipli de 7 ori, arătând cum Evanghelia după Luca şi Fapte se leagă împreună.

 

Cum să studiem Scriptura?

 C. H. Mackintosh

Este  foarte dificil pentru oricine să încerce  să prescrie unei alte persoane o metodă corectă de a studia Scriptura. Adâncimea infinită a Scripturii, resursele nelimitate care sunt în Dumnezeu şi gloriile personale ale lui  Hristos sunt dezvăluite doar credinţei şi nevoii. Aceasta face ca totul să fie atât de simplu. Nu avem nevoie de inteligenţă sau de putere intelectuală, ci de simplitatea unui copilaş. Cel care a compus Sfintele Scripturi este Cel care trebuie să ne deschidă înţelegerea pentru a primi învăţătura lor preţioasă. Şi El va face aceasta doar dacă Îl vom aştepta cu o inimă într-adevăr arzătoare.Nu trebuie să pierdem niciodată din vedere faptul că cunoştiinţa noastră va creşte doar dacă acţionăm conform cu ceea ce ştim. Nu va avea nicio valoare să stăm doar şi să citim Biblia ca un cărturar. Ne putem umple intelectul cu cunoştinţă biblică, putem avea doctrinele Scripturii şi litera ei la degetul nostru mic, fără a avea nicio fărâmă de ungere sau de putere. Trebuie să mergem la Scriptură ca un om însetat la fântână; ca un om înfometat la o masă; ca un marinar la hartă. Trebuie să mergem la ea pentru că nu putem trăi fără ea. Nu mergem ca să studiem ci ca să ne hrănim. Instinctele naturii divine ne fac să dorim Cuvântul lui Dumnezeu, la fel cum un copilaş nou-născut îşi doreşte laptele prin care va creşte. Omul cel nou creşte prin hrănirea cu Cuvântul.

 

Se înţelege deci cât de practică şi de reală este întrebarea: cum să studiem Scriptura? De aceasta se leagă în mod intim întreaga noastră stare spirituală şi morală, mersul nostru zilnic, obiceiurile şi căile noastre. Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său pentru a ne forma caracterul, pentru a ne modela comportamentul şi pentru a ne trasa calea.

Dacă deci Cuvântul nu are asupra noastră o influenţă formatoare şi o putere călăuzitoare, este o mare nebunie să ne gândim la acumularea în intelect a unei cantităţi de cunoştinţe din Scriptură. Aceasta ne poate doar umfla şi înşela. Este un lucru extrem de periculos să facem trafic cu adevăruri pe care nu le-am înţeles (sau simţit) cu inima; aceasta conduce la o indiferenţă a inimii, la o superficialitate a duhului, insensibilitate a conştiinţei, lucruri rele pentru oamenii cu adevărat evlavioşi.

Niciun lucru nu ne va arunca mai uşor în mâinile duşmanului decât o cantitate de cunoştinţă mentală a adevărului, fără o conştiinţa sensibilă, o inimă sinceră, o minte dreaptă. Profesiunea de credinţă care nu actioneaza asupra conştiinţei şi apoi nu se vede în viaţă este unul dintre pericolele zilei în care trăim.

Cu mult mai bine să cunoşti puţin, dar aceasta în realitate şi putere, decât să profesezi o mare cantitate de adevăr, care să rămână în regiunea înţelegerii, fără putere, neavând nicio influenţă asupra vieţii. Ar fi cu mult mai bine să fiu sincer în Romani 7decât fictiv, imaginar în Romani 8. În primul caz sunt sigur că voi ajunge bine, dar în cel de-al doilea nu se ştie la ce voi ajunge.

Cât despre problema folosirii scrierilor umane pentru a studia Scriptura este nevoie de mare atenţie. Fără îndoială că Domnul poate să folosească scrierile slujitorilor Săi, la fel cum foloseşte predicarea lor, şi face lucrul acesta,  pentru învăţarea şi zidirea noastra. Într-adevăr, în starea actuală a adunării, dărâmată şi divizată, este minunat să observi harul bogat şi grija atentă cu care El Îşi hrăneşte poporul preaiubit folosind scrierile slujitorilor Săi.

Repetăm însă: este nevoie de mare atenţie, de o aşteptare hotărâtă a Domnului astfel încât să nu abuzăm un dar atât de preţios, pentru că aceasta ne va conduce la a face comerţ cu capital împrumutat. Dacă suntem într-adevăr dependenţi de Dumnezeu, El ne va da lucrul corect. El va pune în mâna noastră cartea potrivită. El ne va hrăni cu hrana care ni se potriveşte. Astfel o vom primi de la El şi o vom păstra în părtăşie cu El. Este proaspătă, vie, puternică, transformatoare, vorbeşte inimii şi străluceşte în viaţă. Iar noi creştem în harul şi cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. Preţioasă creştere. De-am avea mai mult parte de ea!

În sfârşit trebuie să ne aducem aminte că Sfânta Scriptură este vocea lui Dumnezeu şi Cuvântul scris este transcrierea Cuvântului viu. Putem înţelege Scriptura doar învăţaţi de Duhul Sfânt, iar El dezvăluie adâncimea vie a Cuvântului, credinţei şi nevoii. Să nu uităm niciodată lucrul acesta!

 

 

  

 

Top 10 plante pentru slabit; Plante care vindeca plamanii – Top cele mai bune ierburi-  Întrebări frecvente;Sanatatea organismului: 12 plante care te pot ajuta sa te relaxezi; Top 5 Plante de interior care purifica aerul; Leacuri din batrani pentru constipatie, o tulburare care provoaca balonare, iritabilitate, cefalee, stare generala de rau; Detoxifierea organismului – tratament pentru detoxifiere; Top 4 plante medicinale pentru intarirea sistemului imunitar; SĂNĂTATE LA TINE ACASĂ: 9 PLANTE MEDICINALE BENEFICE ORGANISMULUI; 11 plante si condimente care amelioreaza simptomele artritei reumatoide; Cele mai bune remedii naturiste pentru prostata si potenta; Ceaiul de musetel: proprietati, beneficii si contraindicatii; Toate beneficiile pe care ceaiul de menta le aduce sanatatii tale-Cand si cum se consuma ceaiul de menta – Mod de preparare; Beneficiile ceaiului de menta; Consumul ceaiului de menta in timpul sarcinii; Administrarea ceaiului de menta la copii; Ceai de menta contraindicatii ;Tratamente naturiste 60 plante medicinale etc

 

 

 

///////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Toate beneficiile pe care ceaiul de menta le aduce sanatatii tale

 

 

de Echipa editoriala Secom.ro

 

 

Apreciat ca o bautura revigoranta in orice anotimp, ceaiul de menta este recunoscut si pentru beneficiile pe care le poate aduce organismului tau. Afla in continuare care sunt aceste beneficii, dar si care este modul recomandat de a consuma ceai de menta.

 

Despre menta

Cand si cum se consuma ceaiul de menta – Mod de preparare

Beneficiile ceaiului de menta

Consumul ceaiului de menta in timpul sarcinii

Administrarea ceaiului de menta la copii

Ceai de menta contraindicatii

DESPRE MENTA

Exista numeroase specii de menta, insa tipul folosit cel mai des in ceaiuri este Mentha x piperita, cunoscuta in limbaj popular si ca izma buna. Dupa cum este descrisa in una dintre enciclopedii1, Mentha x piperita este, de fapt, o specie hibrid, o incrucisare a speciilor Mentha aquatica si Mentha spicata. Cea din urma este cunoscuta si ca „menta comuna” si este folosita cu precadere in gastronomie.

 

Asadar, este important sa nu existe confuzie intre cel mai des folosite doua tipuri de menta pentru consumul uman. In limba engleza, diferentierea este mai usor de facut; Mentha spicata este denumita spearmint, in timp ce Mentha x piperita (cea despre care discutam in acest articol) poarta numele de peppermint.

 

CAND SI CUM SE CONSUMA CEAIUL DE MENTA – MOD DE PREPARARE

Deoarece nu contine cafeina, ceaiul de menta poate fi consumat in orice moment al zilei. El poate fi comercializat simplu (produs  doar din frunze de menta) sau in combinatie cu alte ierburi sau fructe. 2 grame de frunze de menta sunt suficiente pentru a prepara o ceasca aromata de ceai.

 

menta beneficii si contraindicatii

 

Cel mai simplu mod de a prepara un ceai de menta este cu ajutorul unui infuzor metalic sau direct cu plicuri ce contin frunze maruntite. Ceaiul poate fi lasat la infuzat intre 3 si 10 minute; cu cat il vei lasa mai mult, cu atat bautura va fi mai aromata si mai tare. Pentru a obtine toate beneficiile acestei bauturi savuroase, cantitatea de consum recomandata pentru un adult este de doua sau trei cani de ceai de menta pe zi.

 

BENEFICIILE CEAIULUI DE MENTA

In ultimele decenii, ceaiul de menta a devenit din ce in ce mai popular, datorita numeroaselor sale proprietati benefice. Conform unui cunoscut site medical2, menta contine vitaminele A si C, fier, potasiu, magneziu, calciu si fosfor. De asemenea, planta contine o cantitate importanta de antioxidanti, ce contribuie la protejarea celulelor impotriva stresului oxidativ. Un articol de pe un site specializat3 sustine ca o parte din aceste principii active se pot transfera in ceai de menta atunci cand planta este infuzata, insa doar in cantitati infime.

 

 

Iata care sunt beneficiile consumului de ceai de menta:

 

CONTRIBUIE LA DIGESTIE – CEAI DE MENTA PENTRU STOMAC

Ceai de menta pentru stomac – acesta este poate cel mai cunoscut beneficiu al bauturii, utilizata pentru ameliorarea a numeroase probleme digestive. Specialistii de la Milton S. Hershey Medical Center evidentiaza efectele benefice ale consumului de ceai de menta pentru diaree, in caz de indigestie, greata, balonare si simptomele sindromului de intestin iritabil.

 

Mentolul – principalul ingredient activ al mentei – are un efect antispasmodic ce relaxeaza muschii stomacali si imbunatateste fluxul biliar.

 

AJUTA LA AMELIORAREA SIMPTOMELOR MIGRENELOR SI DURERILOR DE CAP

Anumite plante, printre care si menta, pot fi folosite pentru ameliorarea durerilor de cap si a migrenelor. Este recomandat, totusi, daca te confrunti frecvent cu dureri de cap, sa consulti un specialist. Efectele benefice ale uleiului esential de menta contra durerilor de cap si migrenelor au fost recunoscute chiar de Organizatia Mondiala a Sanatatii. In acest caz, se maseaza fruntea si ceafa cu ulei esential de menta amestecat cu un ulei de baza.

 

AJUTA LA AMELIORAREA SIMPTOMELOR DE RACEALA SI GRIPA

Aceiasi specialisti releva faptul ca, in cadrul anumitor teste, menta a reusit sa inhibe activitatea anumitor tipuri de microorganisme, precum bacterii, virusuri sau fungi. De aceea, ceaiul de menta ar putea avea proprietati antibacteriene si antivirale.

 

O alta calitate a mentolului este cea de decongestionant, ceea ce duce la fragmentarea mucusului secretat in timpul racelii. Astfel, cu ceai de menta proaspata pot fi ameliorate simptome precum nasul infundat si tusea, facilitand in acelasi timp expectoratiile si calmand durerile in gat.

 

AJUTA LA MENTINEREA IGIENEI ORALE

Proprietatile sale antibacteriene ajuta la mentinerea unei igiene orale adecvate. Ceaiul de menta poate elimina mirosul neplacut al respiratiei..

 

ARE EFECT USOR ANALGEZIC

ceai de menta beneficii

 

Un studiu4 realizat de experti din cadrul Departamentului de Agricultura al Statelor Unite arata ca ceaiul de menta, pe langa proprietatile deja mentionate, are si un efect analgezic. Un alt studiu5 realizat de cercetatorii de la Universitatea din Newcastle compara actiunea analgezica a ceaiului de menta cu cea a unui compus cu structura asemanatoare aspirinei, insa fara efectele iritante de la nivelul stomacului.

 

 

ARE EFECTE BENEFICE ASUPRA PARULUI SI PIELII

Datorita proprietatii sale de a imbunatati circulatia sangelui, ceaiul de menta poate stimula cresterea parului, arata un studiu publicat pe un site specializat6.

 

Antioxidantii din frunzele de menta au efecte benefice si pentru sanatatea pielii, regland nivelul de sebum si ajutand la accelerarea procesului de regenerare a tesuturilor. Ceaiul de menta poate avea efect benefic si la nivel hormonal, ceea ce poate ajuta la prevenirea si ameliorarea eruptiilor cutanate si a acneei.

 

Un grup de cercetatori turci a publicat un studiu7 care releva ca ceaiul de menta poate ameliora simptomele hirsutismului, care presupune cresterea excesiva a parului la femei, in zone precum fata, stomacul sau sanii.

 

POATE REDUCE POFTA DE MANCARE

Un experiment efectuat la o universitatea americana8 arata ca mirosul de menta ajuta la reducerea apetitului. Astfel, ceaiul de menta poate fi util persoanelor care vor sa piarda in greutate sau sa se mentina in forma, ajutand la controlarea poftelor culinare.

 

POATE CONTRIBUI LA COMBATEREA HERPESULUI

Proprietatile antivirale ale mentei au fost testate in cadrul acestui studiu9 publicat in jurnalul Phytomedicine. Uleiul esential de menta a fost folosit impotriva virusului herpes simplex, inhiband activitatea acestuia.

 

POATE STIMULA ACTIVITATEA CEREBRALA

Un studiu10 prezentat in cadrul British Psychological Society a gasit o legatura intre consumul de ceai de menta si imbunatatirea activitatilor cognitive, a memoriei si a dispozitiei. Se pare ca mentolul si mirosul asociat acestei substante stimuleaza hipocampul. Exista un mit conform caruia ceai de menta te poate face mai destept, insa acesta doar sporeste atentia, concentrarea si vigilenta.

 

CONSUMUL CEAIULUI DE MENTA IN TIMPUL SARCINII

ceai de menta pentru barbati

 

Consumat cu moderatie, un ceai de menta poate ajuta viitoarele mame sa treaca peste etapele mai putin placute ale sarcinii. Acesta poate fi folosit pentru a ameliora simptome precum greturile matinale, crampele stomacale, indigestia si oboseala.

 

Atentie insa la refluxul gastroesofagian, problema cu care multe femei insarcinate se confrunta, caz in care ceaiul de menta este contraindicat. De asemenea, un studiu11 realizat in Iran arata ca mentolul poate determina relaxarea uterului; desi asta inseamna ca ceaiul ar putea ajuta la ameliorarea durerilor menstruale, in perioada mai sensibila a sarcinii, bautura ar putea provoca diverse complicatii.

 

Conform unui site specializat in alaptare12, ceaiul de menta ar trebui evitat de femeile care isi hranesc copilul la san, deoarece mentolul transmis prin lapte bebelusului ii poate provoca diaree sau iritatii acestuia.

 

 

 

ADMINISTRAREA CEAIULUI DE MENTA LA COPII

In general, nu este recomandata administrarea de ceai de menta copiilor, mai ales fara consultul unui medic pediatru. In special in primele sase luni de viata, copiii isi iau cantitatea corecta de lichid din laptele mamei. Orice lichid suplimentar va fi consumat doar in urma unui consult de specialitate.

 

Utilizarea de ceai de menta la bebelusi poate fi recomandata, dar este foarte important consultul medicului pediatru inainte de administrare. Ceai menta poate fi utilizat pentru ameliorarea simptomelor colicilor la bebelusi.

 

Odata ce copiii inainteaza in varsta, este posibila administrarea ceaiului de menta pentru a calma disconfortul stomacal, insa doar in cantitati reduse. Nu uita: pentru un adult, cantitatea recomandata pentru prepararea unui ceai este de 2 grame de frunze de menta, iar timpul de infuzare poate fi intre 3 si 10 minute. Consulta un pediatru inainte de a administra copilului ceai de menta si acesta iti va recomanda cantitatea potrivita.

 

CEAI DE MENTA CONTRAINDICATII

Ceaiul de menta nu este recomandat:

 

persoanelor care sufera de sindromul refluxului gastroesofagian;

persoanelor care fac tratament cu anticoagulante (menta proaspata contine cantitati destul de ridicate de vitamina K, ce are efect coagulant);

femeilor insarcinate (este acceptat consumul cu moderatie pentru ameliorarea unor simptome);

femeilor care alapteaza;

bebelusilor si copiilor

Ceaiul de menta diminueaza absorbtia fierului in organism, de aceea este recomandat sa fie consumat la distanta de mese – cel putin cu o ora inainte sau dupa – si nu de persoane care sufera de anemie.

 

De asemenea, persoanele care au alergie la mentol trebuie sa evite consumul de ceai de menta. Conform unui studiu13 publicat in jurnalul Allergy and Rhinology, reactiile alergice la menta pot provoca astm bronsic.

 

Ceaiul de menta este o bautura racoritoare, proaspata si aromata, cu numeroase efecte benefice pentru sanatate. Acum ca stii totul despre menta, pentru a te bucura de proprietatile terapeutice ale acestei plante, bea zilnic doua-trei cani de ceai de menta, dar tine cont si de posibilele contraindicatii.

 

https://www.secom.ro/blogs/ghidul-secom/toate-beneficiile-pe-care-ceaiul-de-menta-le-aduce-sanatatii-tale

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Ceaiul de musetel: proprietati, beneficii si contraindicatii

 

 

de Echipa editoriala Secom.ro

 

Daca ti-ai petrecut in copilarie macar o vacanta de iarna la bunici, cu siguranta ai avut parte de cel putin o ceasca aburinda de ceai de musetel. Aceasta planta este printre cele mai cunoscute in Romania, dar foarte putina lume stie care sunt toate proprietatile ei benefice si ce efecte are asupra organismului. Iata tot ceea ce trebuie sa stii despre musetel, de la proprietati la beneficii si cum iti prepari ceasca perfecta de infuzie.

 

Ce este si cum se utilizeaza musetelul

Ce contine ceaiul de musetel

Beneficiile ceaiului de musetel

Ceai de romanita – utilizari cosmetice

Cum se prepara ceaiul de musetel

Tratamente cu ceai de musetel – efecte secundare si contraindicatii

CE ESTE SI CUM SE UTILIZEAZA MUSETELUL

Musetelul este o planta erbacee din familia Asteracee (din care mai fac parte, de exemplu, floarea-soarelui si papadia). Poarta numele oficial de Matricaria chamomilla sau Matricaria recutita, iar in limba romana mai este numita romanita, matrice sau romanica.

 

Planta are efecte benefice pentru organism, cunoscute inca din Antichitate. Cele mai vechi informatii dateaza din Egiptul Antic, dar grecii au fost cei care au consacrat musetelul ca planta cu numeroase aplicatii pentru corpul uman. Hipocrate, Dioscorides si Galenus – unele dintre cele mai mari nume ale medicinei antice – au scris despre musetel si despre efectele sale asupra organismului.

 

Inca din Antichitate, ceaiul de musetel era folosit in ameliorarea problemelor digestive si reumatice, era recomandat si in cazul infectiilor cu paraziti digestivi, dar si pentru par sau pentru ameliorarea simptomelor provocate de iritatii sau alte afectiuni ale pielii.

 

Musetelul este utilizat in mai multe feluri:

 

Infuzii si ceaiuri

Bai cu ceai de musetel

Inhalatii cu ceai de musetel

Capsule sau comprimate

Extract de musetel

Uleiuri esentiale

Creme

Unguente

CE CONTINE CEAIUL DE MUSETEL

ceai de musetel beneficii

 

Floare de musetel uscata contine aproximativ 120 de compusi, intre care se remarca mai multe principii active din categoriile flavonoizilor si terpenoizilor. De asemenea, musetelul este cunoscut pentru uleiurile esentiale pe care le contine si care sunt folosite in principal in industria cosmetica.

 

Pe langa acid salicilic, vitamina A, riboflavina, minerale (calciu, fier, magneziu, potasiu, zinc, mangan si sodiu), planta de musetel contine si alte principii active importante, intre care flavonoizi, terpenoizi, cumarine si spiroeteri. Iata, potrivit unui studiu publicat in Molecular Medicine Report1, care sunt principalii compusi activi care se regasesc in musetel:

 

alfa-bisabolol (α-bisabolol) – este un compus chimic care se gaseste in cantitati mari in florile de musetel. Studiile2 au stabilit ca are un important rol antiinflamator, antibacterian, antiiritant si antialergic.

camazulena – este un compus care se regaseste doar in musetel si este format prin distilarea unui alt compus, numit matricina. Camazulena ofera musetelului proprietati antiinflamatorii.

apigenina – una dintre cele mai importante substante chimice care se regasesc in ceaiul de musetel, a castigat tot mai multa popularitate in ultimii ani. Potrivit unor studii3, acest lucru se datoreaza rolului pe care il are compusul chimic in actiunea de suport in inhibarea activitatii de diviziune anormala a celulelor. Alte efecte ale apigeninei sunt antivirale, antioxidante si antiinflamatoare.

Pe langa cele mentionate mai sus, in musetel mai sunt prezente – in cantitati mai mici – si urmatoarele substante si compusi chimici:

 

herniarina

umbeliferona

luteolina

quercetina

azulena

farnesene

taninuri

acid antemic

BENEFICIILE CEAIULUI DE MUSETEL

Musetelul este folosit de mii de ani in medicina traditionala, pentru proprietatile sale antiinflamatorii, antioxidante si astringente. Consumat sub forma de ceai sau capsule/comprimate sau diverse alte forme de administrare, musetelul a fost utilizat pentru ameliorarea ranilor, ulcerului, eczemelor, iritatiilor durerilor reumatice si hemoroizilor, dar si pentru a diminua simptomele racelii, de exemplu.

 

Ceaiul de romanita este folosit des si pentru ameliorarea inflamatiilor cavitatii bucale sau a gingiilor, dar si ca sedativ pentru a reduce anxietatea. Ceaiul de musetel are unele efecte de relaxare a problemelor digestive, intre care starile de greata, diareea si indigestia.

 

 

 

Iata care sunt principalele beneficii sustinute stiintific ale musetelului:

 

 

AJUTA LA UN SOMN MAI BUN

Efectul calmant al ceaiului de musetel se datoreaza apigeninei, un antioxidant care se regaseste din belsug in infuzia de musetel. Potrivit unui studiu publicat in Molecular Medicine Report4, apigenina din ceaiul de musetel influenteaza activitatea anumitor receptori din creier, ceea ce poate duce la reducerea starii de anxietate si la stimularea somnului.

 

Un alt studiu care a vizat mai multe femei cu sindrom postpartum, publicat in Journal of Advanced Nursing5, a demonstrat ca persoanele care au baut ceai de musetel timp de doua saptamani au dormit mai bine decat cele care nu au consumat ceai de musetel.

 

ARE UN ROL BENEFIC PENTRU SISTEMUL DIGESTIV

Extractul de musetel are un efect favorabil asupra digestiei si poate sa scada riscul aparitiei unor probleme gastrointestinale. Un studiu publicat in Journal of Ethnopharmacology6 a demonstrat ca proprietatile antiinflamatorii ale ceaiului de musetel pot sa amelioreze crampele si diareea.

 

Un alt studiu, aparut in Journal of Pharmaceutical Research7, a aratat ca ceaiul de musetel poate fi util in prevenirea aparitiei ulcerului stomacal, ca urmare a potentialului inhibitor asupra aciditatii din stomac si a bacteriilor care contribuie la aparitia ulcerului.

 

Ceaiul de musetel slabeste?

Multa lume se intreaba daca ceaiul de musetel slabeste. Mentinerea unei greutati optime se face in primul rand adoptand un stil de viata sanatos. Acesta trebuie sa includa o alimentatie echilibrata si exercitii fizice. Ceaiul de musetel are proprietati diuretice si detoxifiante, fiind util pentru eliminarea excesului de apa si a toxinelor din corp. Musetelul are, de asemenea, efect de inhibitor al apetitului. Astfel, in cazul unor mici pofte, un simplu ceai de musetel, alaturi de un fruct proaspat, iti va permite sa astepti mai usor urmatoarea masa a zilei.

 

AJUTA LA CALMAREA DURERILOR MENSTRUALE

ceai de musetel beneficii pentru ficat

 

Mai multe studii au stabilit o legatura intre consumul de ceai de musetel si ameliorarea durerilor menstruale. Un studiu din 2010, publicat in Iranian Journal of Obstetrics, Gynecology and Infertility8, a evidentiat ca ceaiul de musetel are efect calmant in cazul acestor dureri. O parte dintre femeile implicate in studiu au resimtit si reducerea starii de anxietate.

 

SPALATURI CU CEAI DE MUSETEL IN ZONA INTIMA

Zona intima este sensibila si vulnerabila la diverse bacterii si ciuperci, de aceea trebuie sa fie adoptate masuri de igiena riguroase. Principala cauza a problemelor din aceasta zona a corpului sunt dezechilibrele florei vaginale, care pot avea ca simptome mirosuri neplacute, mancarimi, inflamatii, inrosirea pielii. Musetelul face parte dintre acele remedii naturale care pot sustine echilibrul zonei intime fara a afecta pH-ul. Pentru spalaturi cu ceai de musetel in zona intima, amesteca doua linguri de planta cu un litru de apa, intr-o cratita, si fierbe la foc mic. Dupa fierbere, lasa amestecul la infuzat zece minute, strecoara-l si lasa-l la racit. Spala zona intima cu acest ceai de musetel de doua ori pe zi. In plus, baile de sezut cu ceai de musetel pot actiona ca un agent natural de calmare impotriva iritatiilor vaginale. Musetelul poate fi folosit saptamanal in scop preventiv, daca nu suferi de afectiuni provocate de ciuperci sau bacterii.

 

POATE REDUCE NIVELUL DE ZAHAR DIN SANGE

Unele studii au demonstrat ca printre ceai de musetel beneficii se numara faptul ca poate sa ajute la prevenirea distrugerii celulelor pancreasului, o situatie care are loc, de obicei, atunci cand nivelul de zahar din sange este mult peste cel normal.

 

De asemenea, un studiu aparut in Journal of Agricultural and Food Chemistry9 a aratat ca ceaiul de musetel consumat frecvent poate reduce nivelul de zahar din sange, ceea ce inseamna un risc mai mic de aparitie a complicatiilor legate de diabet.

 

POATE INCETINI SAU REDUCE EFECTELE OSTEOPOROZEI

Osteoporoza este o boala care se caracterizeaza prin pierderea progresiva a densitatii oaselor. Aceasta problema creste riscul aparitiei unor fracturi si este mult mai frecventa in cazul femeilor care au trecut de menopauza. Incriminata pentru aceasta situatie poate fi, printre altele, cantitatea mare de estrogen. Un studiu publicat in 2010 in Journal of Agricultural and Food Chemistry10 a aratat ca ceaiul de musetel poate manifesta un efect antiestrogenic, fiind si suport pentru cresterea densitatii osoase.

 

POATE CONTRIBUI LA AMELIORAREA INFLAMATIILOR – CEAIUL DE MUSETEL ESTE BUN PENTRU INFECTII

Inflamatia reprezinta un mecanism prin care organismul lupta impotriva factorilor determinanti ai bolii, initiind totodata procesul de vindecare. Potrivit unui studiu, compusii din ceaiul de musetel contribuie la functionarea normala a sistemului imunitar. Ceaiul de musetel este bun pentru infectii. In aceasta categorie intra afectiunile gastrointestinale, cum ar fi refluxul gastroesofagian, diverticulita, boala lui Crohn si colita ulcerativa.

 

POATE IMBUNATATI SANATATEA INIMII

Ceaiul de musetel contine cantitati ridicate de antioxidanti numiti flavonoizi. Mai multe studii din literatura de specialitate, cum este cel publicat in jurnalul Circulation11, au stabilit efectele benefice ale flavonoizilor, printre care reducerea tensiunii arteriale si mentinerea nivelului de colesterol in limite normale, factori determinanti in aparitia bolilor de inima.

 

Un alt studiu12 despre diabet a demonstrat ca persoanele care au baut ceai de musetel la fiecare masa au raportat un nivel redus de colesterol, trigliceride si colesterol „rau” (LDL), spre comparatie cu cele care au baut doar apa.

 

AJUTA LA AMELIORAREA SI CALMAREA AFECTIUNILOR PIELII

Tratamente cu ceai de musetel sunt folosite de sute de ani pentru calmarea bolilor de piele, a eczemelor, a iritatiilor, dar si pentru calmarea neplacerilor provocate de hemoroizi si de iritatiile din zona genitala. Efectele benefice asupra pielii au fost prezentate intr-un studiu publicat in Journal of Clinical and Aesthetic Dermatology13 si nu se aplica numai in cazul adultilor, ci si in cazul bebelusilor care prezinta iritatii provocate de scutece si sunt spalati cu ceai de romanita.

 

CEAI DE ROMANITA – UTILIZARI COSMETICE

Musetelul este considerat o planta benefica, in primul rand pentru nenumaratele principii active cu efecte benefice asupra organismului uman. Ceaiul de musetel si uleiurile esentiale extrase din aceasta planta sunt folosite extensiv si in multe produse cosmetice, dar cel mai des intalnite sunt cremele, unguentele si produsele pentru par cu extract de musetel.

 

Cremele si unguentele cu musetel imbunatatesc conditia dermului si au un efect benefic atunci cand sunt aplicate direct pe piele. Asta se datoreaza principiilor active din musetel, cum ar fi camazulena sau bisabololul, care au efect antiinflamator si contribuie la calmarea simptomelor dermatitei sau al altor afectiuni ale pielii. Pe de alta parte, samponul pe baza de musetel are un efect antimatreata, ajuta la protejarea scalpului si intareste firul de par.

 

CUM SE PREPARA CEAIUL DE MUSETEL

abureala cu ceai de musetel

 

Ceaiul de musetel poate fi preparat din flori proaspat culese, din flori uscate si faramitate sau folosind pliculete de musetel gata ambalat. Poti folosi ceai de musetel 100% organic sau pliculete de ceai de musetel in combinatie cu alte plante sau fructe, pentru un plus de aroma. De exemplu, recomandam ceaiul de musetel cu mar verde sau ceaiul de menta, musetel si fructul pasiunii.

 

Oricare dintre cele trei feluri de musetel ai avea la indemana, poti urma aceiasi pasi pentru prepararea ceaiului de musetel:

 

Pasul 1: Pregateste florile de musetel pentru infuzie. Cantitatea difera daca folosesti musetel abia cules sau uscat. Pentru o cana de ceai de 200 de mililitri, ai nevoie de o lingurita de musetel uscat SAU de 3-4 lingurite de musetel proaspat.

Pasul 2: Incalzeste apa. Nu trebuie sa o dai in clocot, e suficient sa o apropii de temperatura de fierbere, 90 de grade Celsius fiind temperatura ideala pentru a prepara un ceai de musetel delicios

Pasul 3: Adauga florile de musetel sau plicul in apa fierbinte si nu uita sa pui o farfuriuta sau un capac peste ibric, pentru a pastra aroma si pentru a impiedica uleiurile esentiale din musetel sa se evapore.

Pasul 4: Lasa musetelul sa infuzeze. Pentru a obtine maximum de savoare si pentru a permite florii de musetel sa elibereze toate principiile active in apa, infuzia trebuie lasata aproximativ 3-4 minute.

Pasul 5: Ceaiul de musetel poate fi consumat neindulcit, pentru un gust cat mai natural. Poti folosi zahar dupa gust, dar mierea este o alegere mult mai potrivita. De asemenea, poti adauga o felie de mar verde in cana de ceai de musetel, pentru a-i spori aromele naturale.

 

 

TRATAMENTE CU CEAI DE MUSETEL – EFECTE SECUNDARE SI CONTRAINDICATII

Cei mai multi dintre experti sunt de parere ca ceaiul de musetel poate fi consumat in siguranta, fara sa produca efecte secundare majore. Cu toate astea, in doze prea mari, tratamente cu ceai de musetel pot duce la aparitia unor stari de ameteala sau chiar la stari de voma.

 

CEAI DE MUSETEL CONTRAINDICATII

In alte cazuri, ceaiul de musetel poate provoca reactii alergice la acele persoane care au alergie la plantele din familia Asteraceae cum ar fi ambrozia, paralutele sau crizantemele. Renunta la ceaiul de musetel daca esti alergic la una dintre plantele de mai sus, dar si la produsele cosmetice pe baza de extract sau uleiuri esentiale de musetel, pentru ca pot provoca alergii ale pielii sau iritatii ale ochilor.

 

Printre ceai de musetel contraindicatii se numara si faptul ca, daca este consumat excesiv, pe o perioada indelungata, poate avea efect anticoagulant, din cauza unuia dintre compusii chimici pe care ii contine planta, respectiv cumarinele. Prin urmare, renunta la ceaiul de musetel cu cel putin doua saptamani inainte de o operatie, pentru evitarea potentialei interactiuni cu anestezicele generale.

 

 

https://www.secom.ro/blogs/ghidul-secom/ceaiul-de-musetel-proprietati-beneficii-si-contraindicatii

 

 

////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Cele mai bune remedii naturiste pentru prostata si potenta

 

Scris de Marius Pintilie

 

Remediile pe bază de plante au fost folosite de secole ca metode tradiționale de vindecare, iar astăzi devin din ce în ce mai populare ca alternativă la tratamentele farmaceutice moderne.

 

Cu un număr tot mai mare de studii științifice care arată eficacitatea suplimentelor pe bază de plante, tot mai mulți bărbați apelează la aceste soluții naturale pentru a le ajuta cu problemele de prostată și potență.

 

În această postare pe blog, vom explica modul în care diferite ingrediente pe bază de plante pot îmbunătăți sănătatea prostatei și performanța sexuală – oferindu-vă puterea de a prelua controlul asupra sănătății dumneavoastră fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea sau eficiența.

 

Navigare rapida

 

Saw Palmetto – Împiedică transformarea testosteronului în dihidrotestosteron (DHT), hormonul care poate provoca mărirea prostatei

Pygeum – Reduce inflamația, ameliorează durerea și ajută în cazul problemelor urinare asociate cu prostata mărită

Urzica – Ajută la reducerea frecvenței urinării, a senzației de arsură și a altor simptome ale unei prostate mărite

Semințe de dovleac – Bogate în zinc, care este esențial pentru o funcție sănătoasă a prostatei

Ceai verde – Conține antioxidanți puternici care pot ajuta la reducerea inflamației și la prevenirea deteriorării celulelor

Cucurbita Maxima (dovleac) – Conține beta-sitosterol, un compus cunoscut pentru a minimiza dimensiunea unei prostate mărite

De la adaptogeni precum ashwagandha, care reduc nivelul de stres, la plante precum tribulus terrestris, care este cunoscut pentru capacitatea sa de a spori rezistența și libidoul – fiecare ingredient servește unor beneficii unice care au fost susținute de cercetări din ultimii ani.

 

Așadar, dacă sunteți în căutarea unei căi complet naturale către o mai bună sănătate a prostatei și o virilitate îmbunătățită, citiți mai departe!

 

Saw Palmetto – Împiedică transformarea testosteronului în dihidrotestosteron (DHT), hormonul care poate provoca mărirea prostatei

Saw palmetto este un supliment pe bază de plante cu beneficii remarcabile pentru sănătate, mai ales când vine vorba de sănătatea prostatei. Acesta acționează prin prevenirea conversiei testosteronului în dihidrotestosteron (DHT), un hormon puternic legat de mărirea prostatei. Saw palmetto poate ajuta, de asemenea, la reducerea inflamației și la îmbunătățirea simptomelor urinare.

 

Persoanele care se confruntă cu probleme de prostată iau deseori palmier negru pentru ușurare, iar studiile au arătat că utilizarea regulată a plantei poate avea efecte antiinflamatorii, ceea ce duce la îmbunătățirea sănătății generale a vezicii urinare și a tractului urinar.

 

În plus, este o modalitate complet naturală de a reduce nivelul de DHT din organism – o alternativă ușor de accesat fără a fi nevoie să vă bazați pe medicamente și tratamente neplăcute.

 

Ca atare, această plantă puternică continuă să fie o alegere populară pentru cei care caută un remediu natural pentru problemele lor de prostată.

 

Pygeum – Reduce inflamația, ameliorează durerea și ajută în cazul problemelor urinare asociate cu prostata mărită

Pygeum este un supliment complet natural obținut din scoarță de cireș african. Acesta a fost folosit de secole în medicina tradițională africană pentru a reduce inflamațiile, pentru a ameliora durerea și pentru a ajuta la rezolvarea problemelor urinare comune.

 

În ultimii ani, numeroase studii au constatat că ingredientele active din pygeum pot fi eficiente pentru persoanele care suferă de mărirea prostatei, o afecțiune care poate duce la urinare dureroasă și la dificultăți de golire a vezicii urinare.

 

Pygeum este un remediu sigur și natural pentru această problemă urologică comună – ajută la gestionarea simptomelor, susținând în același timp funcția de bază a organului.

 

În timp ce promovarea pygeumului nu ar trebui să aibă niciodată prioritate față de utilizarea medicamentelor prescrise de un medic, acest remediu pe bază de plante poate oferi ușurare fără efecte secundare suplimentare.

 

Urzica – Ajută la reducerea frecvenței urinării, a senzației de arsură și a altor simptome ale unei prostate mărite

Urzica este o super plantă care îi poate ajuta pe bărbații cu o prostată mărită să găsească ușurare.

 

Această plantă a fost folosită ca remediu încă din antichitate și poate fi deosebit de eficientă în reducerea frecvenței urinării și a senzației de arsură asociate adesea cu o prostată mărită. Numeroase studii au arătat potențialul rădăcinilor și frunzelor de urzică de a reduce inflamația din sistemul reproducător, ceea ce duce la ameliorarea simptomelor pentru cei care suferă de hiperplazie benignă de prostată.

 

Pentru cei care caută o modalitate complet naturală de ameliorare a simptomelor HBP, urzica merită cu siguranță luată în considerare.

 

Semințe de dovleac – Bogate în zinc, care este esențial pentru o funcție sănătoasă a prostatei

Semințele de dovleac sunt o sursă bogată de zinc, care joacă un rol esențial în promovarea unei funcții sănătoase a prostatei.

 

De asemenea, zincul ajută la susținerea unui sistem imunitar puternic, optimizează creșterea și dezvoltarea organismului, activează enzimele pentru funcționarea celulară și susține comunicarea nervoasă. Încorporarea semințelor de dovleac în dieta dumneavoastră oferă diverse beneficii pentru sănătate, deoarece conțin vitamine și minerale precum fier, potasiu, magneziu, mangan și fosfor.

 

Pe lângă faptul că sunt incredibil de bogate în nutrienți, semințele de dovleac au o aromă deosebită de nucă, care adaugă o dimensiune interesantă salatelor, supelor și gustărilor.

 

Dacă preferați să vă luați doza de zinc fără a vă chinui să gătiți sau să pregătiți mesele cu totul, atunci puteți oricând să luați din mers niște gustări cu semințe de dovleac prăjite – modul perfect de a primi toate bunătățile în organism!

 

Ceai verde – Conține antioxidanți puternici care pot ajuta la reducerea inflamației și la prevenirea deteriorării celulelor

Ceaiul verde a devenit din ce în ce mai popular în ultimii ani datorită beneficiilor sale incredibile pentru sănătate.

 

O băutură bogată în antioxidanți, este cunoscută pentru capacitatea sa de a proteja împotriva bolilor și de a reduce inflamațiile din organism. Se spune că antioxidanții puternici care se găsesc în ceaiul verde sunt benefici pentru fiecare sistem de organe, ajutând la protejarea împotriva radicalilor liberi care pot provoca deteriorarea celulelor.

 

În plus, consumul zilnic de ceai verde poate ajuta la reducerea riscului de boli cronice, cum ar fi bolile cardiovasculare și cancerul.

 

Proprietățile sale antiinflamatorii îl fac o băutură ideală pentru cei care caută să ducă un stil de viață mai sănătos în mod natural.

 

Cucurbita Maxima (dovleac) – Conține beta-sitosterol, un compus cunoscut pentru a minimiza dimensiunea unei prostate mărite

Cucurbita Maxima, sau dovleacul, este un fruct de renume, cunoscut pentru aplicațiile sale versatile, atât în alimentație, cât și în decorațiuni. Timp de ani de zile, consumul de Cucurbita Maxima a fost renumit datorită conținutului de vitamina A, potasiu și beta-caroten, însă cercetări mai recente au descoperit că acesta conține și beta-sitosterol – un compus cunoscut pentru a minimiza în mod eficient dimensiunea prostatei mărite.

 

Cu adăugarea acestui compus puternic la multitudinea de beneficii pentru sănătate pe care le poate oferi consumul de dovleac, nu este de mirare că acest fruct delicios a devenit atât de popular!

 

Este esențial să luați măsuri proactive pentru a vă îngriji prostata pe măsură ce îmbătrâniți. Saw palmetto, pygeum, urzica, semințele de dovleac, ceaiul verde și cucurbita maxima oferă dovezi ample despre cum adăugarea unei varietăți de elemente la un regim zilnic de sănătate care poate ajuta la menținerea unei funcții sănătoase a prostatei.

 

O combinație a acestor plante poate ajuta la reducerea dimensiunii mărite a prostatei, la reducerea la minimum a inflamației și la asigurarea întregii game de protecție.

 

Ca parte a unui plan general de bunăstare, combinația de saw palmetto, pygeum, urzică , semințe de dovleac , ceai verde și cucurbita maxima poate sprijini în mare măsură o funcționare urologică masculină sănătoasă.

 

Așadar, dacă doriți să reduceți simptomele sau să preveniți problemele asociate cu mărirea prostatei sau cu boli conexe, cel mai bine este să încorporați aceste resurse naturale în viata dumneavoastră. Aceste plante oferă cea mai bună apărare a naturii pentru a vă ajuta să atingeți potențialul optim de sănătate pe tot parcursul vieții dumneavoastră.

 

Articole asemanatoare

Cele mai bune ceaiuri pentru prostata marita – plan terapeutic

Care este diferenta dintre prostatita si adenomul de prostata

Care sunt principalele simptome ale bolilor inflamatorii de prostata

Cele mai utilizate medicamente pentru prostata marita

 

 

https://www.urotrinromania.ro/cele-mai-bune-remedii-naturiste-pentru-prostata-si-potenta/

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

11 plante si condimente care amelioreaza simptomele artritei reumatoide

 

Autor: SfatulMedicului

 

Simptomele artritei reumatoide pot fi debilitante daca durerea si umflaturile articulatiilor persista in ciuda interventiilor medicale.

 

Multi pacienti ajung sa caute solutii naturale suplimentare de ameliorare a simptomelor, care sa completeze efectele tratamentelor conventionale.

 

Numite plante si condimente cu proprietati antiinflamatorii pot contribui la o mai buna gestionare a artritei reumatoide, in special in directia atenuarii durerilor.

 

Cuprins articol

Generalitati

Remedii naturiste pentru artrita reumatoida

 

Chiar daca unele remedii naturiste s-au dovedit eficiente in controlul simptomelor artritei reumatoide, nu exista inca dovezi stiintifice care sa sprijine eficacitatea acestui gen de terapii complementare. Prin urmare, inainte sa tratati artrita pe cai naturale, consultati medicul si aflati daca aceasta alegere exclusiva nu va expune unor efecte secundare periculoase.

 

Plantele si condimentele de mai jos au proprietati antiinflamatorii dovedite, care pot ameliora simptomele artritei reumatoide fara sa va expuna unor riscuri suplimentare pentru sanatate. Astfel, daca nu functioneaza in gestionarea acestei boli, ele raman inofensive pentru organism.

 

1. Aloe Vera

 

Una dintre cele mai utilizate plante in medicina alternativa, Aloe Vera se foloseste in special pentru tratarea micilor abraziuni cutanate. Daca aveti acasa un gel cu Aloe Vera, trebuie sa stiti ca el poate fi aplicat topic si in scopul ameliorarii durerilor articulare.

 

Utilizati planta ca ingredient in unguente si creme, intrucat administrarea orala a frunzelor sale poate cauza scaderea brusca a glicemiei si o serie de reactii gastrointestinale neplacute.

 

2. Boswellia

 

Planta Boswellia este inzestrata de practicienii medicinei alternative cu proprietati antiinflamatorii aparte. Aceasta este extrasa din scoarta gumoasa a copacilor boswellia, originari din India.

 

O alta proprietate importanta a plantei este aceea ca blocheaza actiunea leucotrienelor, substante care ataca articulatiile sanatoase in cadrul bolilor autoimune, asa cum este artrita reumatoida. Boswellia este comercializata sub forma de tablete sau creme topice, in magazinele de specialitate.

 

3. Cats Claw

 

Planta Cat’s Claw, cunoscuta popular si sub numele de gheara matei, este o alta planta cu efecte antiinflamatorii, ce poate fi utila in ameliorarea simptomelor artritei. Utilizarea plantei dateaza inca din timpurile civilizatiei incase si este folosita, in mod traditional, pentru stimularea sistemului imunitar.

 

Potrivit Centrului Medical al Universitatii din Maryland, planta Cat’s Claw poate ameliora durerile cauzate de osteoartrita si poate conduce la disparitia inflamatiilor provocate de artrita reumatoida.

 

4. Ghimbirul

 

Gingerolul este substanta speciala din ghimbir care ofera acestui condiment sanatos aroma specifica, dar si proprietatile antiinflamatorii atat de importante in gestionarea artritei reumatoide. Studiile efectuate pe cobaii de laborator arata ca gingerolul din ghimbir poate ajuta la prevenirea umflarii incheieturilor si a deteriorarii articulatiilor din pricina bolii.

 

5. Turmericul

 

Condiment folosit frecvent in bucataria indiana, turmericul are efect de racorire, ceea ce poate fi util in reducerea caldurii generate de inflamarea articulatiilor. In plus, o serie de studii au descoperit ca uleiurile esentiale din turmeric au proprietati anti-atrita.

 

Mai mult decat atat, curcumina, ingredientul activ care confera turmericului culoarea galbena, are proprietati antibacteriene si anticancerigene, dar si efecte antiinflamatorii care ajuta la gestionarea eficienta a artritei reumatoide.

 

6. Ceaiul verde

 

Polifenolii din ceaiul verde, antioxidanti puternici cu numeroase efecte pozitive asupra starii de sanatate, pot suprima raspunsul imun specific al artritei reumatoide. Acest efect este foarte important in controlul afectiunii, care determina sistemul imunitar sa atace incheieturile sanatoase, cauzand durere si umflare a articulatiilor.

 

7. Scortisoara

 

Numeroase cercetari dedicate beneficiilor scortisoarei au aratat ca aceasta are proprietati care combat inflamatiile in organism. Un studiu publicat in 2012 in jurnalul Medicina Alternativa si Complementara concluzioneaza ca extractul din scortisoara poate reduce semnificativ nivelul substantelor care cauzeaza inflamatii si leziuni ale tesutului.

 

8. Usturoiul

 

Asa-zisul antibiotic natural, usturoiul are proprietati puternice antiinflamatorii si poate fi de ajutor in lupta cu durerile si inflamatiile articulare. Important este sa fie consumat proaspat si cat mai aromat, intrucat usturoiul gatit isi pierde din potenta.

 

Un studiu publicat in 2013 in jurnalul Toxicologia Substantelor si Alimentelor noteaza ca usturoiul inhiba productia citokinelor, substante care cresc nivelul inflamatiilor in organism.

 

9. Piperul negru

 

Piperul negru este inclus in lista multor remedii naturiste antiinflamatorii, fiind util in atenuarea durerilor si a umflaturilor de la nivelul incheieturilor. Capsaicina, substanta care confera piperului gustul iute, este folosita in gelurile si cremele recomandate pentru tratarea artritei reumatoide.

 

 

10. Eucaliptul

 

Extractul din frunzele de eucalipt este folosit deseori in prepararea medicamentelor orale pentru tratarea diverselor conditii medicale. In mod particular, formule topice pe baza de eucalipt sunt recomandate in tratamentul pentru artrita reumatoida. Planta contine tanine, antioxidanti care ajuta la reducerea inflamatiilor si la ameliorarea durerilor articulare. Unele persoane folosesc comprese cu frunze de eucalipt direct pe zonele afectate de artrita, pentru eliminarea simptomelor neplacute.

 

11. Tripterygium wilfordii

 

Planta denumita stiintific Tripterygium wilfordii este unul dintre cele mai vechi remedii naturiste folosite in medicina traditionala chineza. Extractele din radacina acestei plante sunt utilizate pentru calmarea sistemului imunitar hiperactiv, in cazul tratarii bolilor autoimune.

 

Tripterygium wilfordii functioneaza in mod optim atunci cand este administrata concomitent cu medicamentele conventionale prescrise pentru tratarea artritei reumatoide.

 

 

Ai o propunere de completare sau neclarități?

In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.

 

Medici specialisti Reumatologie

Sef de lucrari. dr. Bojinca Mihai – Spitalul clinic dr. IOAN CANTACUZINO

Asist. univ. dr. Mihaela Milicescu – Spitalul clinic dr. IOAN CANTACUZINO

Conferentiar dr. Florina Gabriela Udrea – Spitalul clinic dr. IOAN CANTACUZINO

Asist. univ. dr. Violeta Bojinca – Spitalul clinic Sf. MARIA (Spitalul clinic GRIVITA)

Conf. dr. Denisa Predeteanu – Spitalul clinic Sf. MARIA (Spitalul clinic GRI

 

https://www.sfatulmedicului.ro/Artrita/11-plante-si-condimente-care-amelioreaza-simptomele-artritei-reumatoide_12448

 

 

 

//////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

SĂNĂTATE LA TINE ACASĂ: 9 PLANTE MEDICINALE BENEFICE ORGANISMULUI

 

Grădina este o adevărată sursă de sănătate. Este locul în care poți să plantezi fructele și legumele preferate și să cultivi plantele aromatice care să dea un plus de savoare mâncărurilor tale favorite. De asemenea, cultivarea plantelor medicinale în grădină este benefică pentru momentele în care tu sau familia suferiți de anumite afecțiuni. Înainte ca medicina să evolueze și să fie descoperite diverse medicamente, plantele medicinale erau folosite cu succes pentru vindecarea problemelor organismului. De aceea, te invităm să descoperi în cele ce urmează cele 9 plante medicinale care nu trebuie să lipsească din grădina ta plină de bunătăți. Cultivare plante medicinale: cele mai eficiente remedii românești

 

1. Măceș Această plantă crește atât în zonele de câmpii și dealuri, cât și la munte. Plantarea măceșului fără spini se realizează în lunile martie – mai sau septembrie – noiembrie. După coacerea acestuia, în perioada iunie – septembrie, măceșele se culeg și se usucă, iar apoi se macină sau se zdrobesc. Măceșul este o plantă medicinală bogată în vitaminele C, B1, B2, PP și K. Datorită proprietăților sale, fructele de măceș sunt utile pentru pregătirea ceaiurilor, întrucât tratează răceala și gripa și întăresc sistemul imunitar. Totodată, măceșele sunt benefice pentru tratarea tusei, detoxifierea rinichilor și reglarea tensiunii arteriale.

 

2. Fenicul Feniculul Fino se plantează în perioada martie – iulie și se coace în lunile august – octombrie. Un bulb de fenicul are cantități însemnate de fosfor, zinc, cupru, mangan, acid folic, beta-caroten și vitaminele E și K. Acesta se numără printre plantele care pot fi consumate în totalitate, deoarece părțile componente (bulbi, tulpină, frunze și semințe) sunt comestibile. Cea mai frecventă întrebuințare a acestei plante este ceaiul de fenicul, deoarece combate balonarea și spasmele. De asemenea, feniculul poate fi folosit și la prepararea mâncărurilor sau consumat în stare crudă, întrucât are multiple beneficii precum: întărește sistemul osos; reglează tensiunea arterial; menține o geutate optimă a corpului; are efect antiinflamator; stimulează absorția fierului în organism.

 

3. Anghinare Anghinarele sunt acele plante medicinale de la care se pot consuma frunzele, tulpinile și rădăcinile. Perioada de plantare a anghinarelor Vert de Provence este martie – mai și este folosită atât ca ingredient în folosirea anumitor medicamente, cât și la pregătirea salatelor. Consumul frecvent de anghinare ajută la detoxifierea organismului, reduce nivelul de colesterol rău din sânge și scade tensiunea arterială.

 

4. Rostopască Rostopasca este o plantă medicinală benefică pentru tratarea unor afecțiuni ale pielii sau organismului. În cazul în care suferi de negi sau de pete maronii, folosește tulpinile de rostopască pentru a stoarce sucul de culoare galbenă, aplică-l pe zonele afectate și lasă-l să acționeze câteva minute. În funcție de dimensiunea negului sau a petei, repetă procedeul câteva zile la rând pentru vindecarea problemelor. Totodată, ceaiul de rostopască este bun pentru tratarea durerilor osteomusculare și articulare. Atenție însă: nu consuma mai mult de 1 cană de ceai pe zi, întrucât rostopasca are efecte toxice dacă este consumată în cantități mari!

 

5. Coada șoricelului Coada șoricelului White Beauty este o plantă medicinală care se cultivă în lunile martie – mai. Ceaiul din coada șoricelului este recunoscut pentru reglarea echilibrului hormonal la femei, a ciclului menstrual și pentru reducerea durerilor premenstruale și menstruale. De asemenea, coada șoricelului ajută și la tratarea arsurilor minore, crește rezistența organismului la infecții și susține activitatea tubului digestiv.

 

6. Gălbenele Gălbenelele Cream Beauty se cultivă în lunile aprilie – mai și au un efect cicatrizant puternic. Bogate în vitamina C, betacaroten, uleiuri esențiale și rășini, gălbenelele au numeroase beneficii asupra organismului dacă sunt consumate sub formă de ceai, care: întărește sistemul imunitar și previne dezvoltarea virușilor și a bacteriilor; reglează ciclul menstrual și reduce crampele menstruale; detoxifică organismul; elimină indigestia; previne formarea ridurilor.

 

7. Sunătoare Sunătoarea este o plantă medicinală care se cultivă, de regulă, în perioada martie – aprilie. Ceaiul de sunătoare este un remediu natural care ajută la tratarea mai multor probleme ale organismulului, având multiple beneficii: reduce senzația de stres și elimină insomnia; ajută la îmbunătățirea tranzitului intestinal și la eliminarea durerilor de burtă; îmbunătățește circulația sângelui; previne retenția de apă în organism; favorizează cicatrizarea arsurilor și tăieturilor minore ale pielii.

 

8. Urzică Urzica este printre cele mai populare plante medicinale. Aceasta se cultivă în perioada martie – mai și este folosită la pregătirea unor mâncăruri precum salate, supe sau garnituri, dar și la tratarea unor probleme ale organismului. Frunzele de urzică au un conținut ridicat de vitamine (A, B2, C, K) și săruri minerale. Tinctura de urzică este benefică pentru detoxifierea organismului și combaterea mătreții, în timp ce ceaiul de urzică ajută la întărirea sistemului imunitar, reglează digestia organismului, curăță rinichii și îmbunătățește activitatea cardiacă.

 

9. Arnică Arnica este specifică regiunilor de munte și se cultivă în lunile martie – aprilie. Florile acestei plante medicinale au proprietăți antiseptice și antiinflamatoare, iar tinctura de arnică este benefică pentru tratarea vânătăilor superficiale. Sperăm că toate aceste detalii despre cultivarea plantelor medicinale te vor ajuta să ai o grădină cât mai diversificată. Și nu uita, pentru și mai multe informații utile, urmărește în continuare rubrica noastră de Sfaturi și Recomandări.

 

 

 

 

 

https://gradinamax.ro/articles/sanatate-la-tine-acasa-9-plante-medicinale-benefice-organismului?utm_source=google&utm_medium=cpc&utm_campaign=Gradinamax-RO&gad_source=1&gclid=EAIaIQobChMIxtTVrpfXiQMVxpKDBx2ESBE_EAMYAiAAEgICIvD_BwE

 

////////////////////////////////////////////////

 

 

 

Top 4 plante medicinale pentru intarirea sistemului imunitar

 

 

 Farmacistul Dr. Max

 

Amenintarile asupra sanatatii pot fi de natura diferita: microbiana (virusi, bacterii, paraziti ori ciuperci), cancerigena (celulele canceroase) ori determinata de factori externi (temperaturi scazute sau crescute, cu umiditate mare, expunerea la diverse substante toxice etc.). Aliatul de nadejde al organismului in intarirea sistemului imunitar vine din natura –  plantele medicinale.

 

Anumite plante, dar si o serie de remedii homeopatice ori oligoelemente, ne pot ajuta in combaterea unor boli si ne pot oferi o mai buna rezistenta a organismului in tratarea diverselor afectiuni.

 

Plante medicinale pentru intarirea sistemului imunitar

 

 

1. Galbenele

galbenele-drmax.ro

Cunoscute oficial sub denumirea de Calendula officinalis, sau popular drept Filimica sau ochi galbeni, galbenelele sunt plante cu propietati terapeutice importante.

 

 

Originare din zona Mediteranei si folosite din cele mai vechi timpuri sub forma de ceai ori infuzie, galbenelele sunt plantele denumite dupa cromatica specifica, pe care le gasim in curtea bunicii, utilizate in principal pentru vindecarea ulcerului si gastritei.

 

    Aliatul perfect pentru combaterea bilei lenese

Usor de preparat, ceaiul de galbenele se realizata prin infuzarea in 250 ml de apa clocotita a doua lingurite de flori uscate si contine substante ce stimuleaza formarea acidului cholic la nivelul ficatului si ajuta la eliminarea bilei.

 

De mare folos in cazurile de bila lenesa, ceaiul sau tinctura de galbenele ofera suport secretiei biliare, usureaza digestia si reduce senzatia permanenta de greata. In cazul digestie lente, poti combina sunatoarea cu menta care stimuleaza secretia bilei, planta de galbenele avand un rol important in ceea ce priveste regenerarea celulelor hepatice.

 

    Combate sinuzita cu inhalatiii pe baza de galbenele

Starile de congestie nazala cauzate de rinite si sinuzite se pot ameliora semnificativ cu ajutorul inhalatiilor pe baza de galbenele. In compozitia uleiurilor sau a ceaiurilor utilizate, galbenelele au rolul de a repara mucoasa nazala si de a facilita evacuarea secretiilor.

 

    Tratament local pentru plagi de diverse origini

Principiile active antiinflamatorii din galbenele se preteaza excelent pentru tratarea locala a plagilor de diverse origini, a intepaturilor de insecte, a degeraturilor si arsurilor, a infectiilor localizate ale pielii, a plagilor care se vindeca greu, in terapia acneei si pentru ameliorarea tenurilor uscate.

 

    Sustine sanatatea aparatului genital feminin

Cu proprietati antimicrobiene, preparatele fitoterapeutice din galbenele sunt utile in afectiunile hepatice sau biliare si in tulburarile de ciclu menstrual. Astfel, galbenelele sunt recomandate in tulburarile menstruale de orice fel (in candidoza si alte afectiuni genitale, in special sunt folosite sub forma de spalaturi locale sau pe cale sistemica prin consumul de ceaiuri), facand parte din plantele destinate sanatatii aparatului genital feminin.

 

    Contribuie la eliminarea toxinelor din corp

Consumat zilnic, ceaiul de galbenele este un excelent detoxifiant, ce ajuta organismul sa inlature toxinele din corp, sa protejeze ficatul si vezica, fiind recomandat persoanelor stresate drept un relaxant natural, eficient dupa o zi plina.

 

2. Ginsengul puternic efect de reintinerire

ginseng-drmax.ro

Considerat planta minune a lumii, ginsengul a fost folosit si apreciat de oameni inca din cele mai vechi timpuri. Mai mult, strabunii amerindieni mestecau radacina de ginseng pentru a inlatura oboseala si pentru a se energiza.

    Previne virozele respiratorii

Ginsensul siberian sau chinezesc are actiune

 

 antivirala, astfel ca in sezonul rece ne este de un real ajutor in cresterea imunitatii si prevenirea virozelor respiratorii.

 

    Incetineste procesul de imbatranire

Nenumaratele beneficii ale ginsengului il plaseaza in topul plantelor cu propietatilor eficiente de incetinire a procesului de imbatranire. Prin consumul constant al ginsengului, corpul devine fortificat si isi intensifica activitatea sistemului imunitar gratie continutului de saponine.

 

    Ofera un boost de energie

Ginsengul se dovedeste a fi o planta utila pentru marirea performantelor sportive, inlaturarea oboselii musculare, in convalescenta si recuperare, gratiecontinutului de steroizi foarte asemanatori cu cei pe care ii secreta corpul uman.

 

    Regleaza colesterolul

Mai mult, persoanele care au probleme metabolice si le pot echilibra prin continutul ridicat de saponine din ginseng, ce au rolul de a regla colesterolul si tensiunea arteriala.

 

    Imbunatateste memoria si atentia

In plus, daca doresti sa cresti performantele memoriei, atentiei si puterii de concentrare, consuma cu incredere ginsengul, un excelent tonic cerebral.

 

3. Macesele

macese-drmax.ro

Toamna este sezonul maceselor, fructele de culoare rosu aprins, cunoscute inca din vechime  sub numele de trandafir-salbatic, rug, cacadar, ruja, plante medicinale excelente, cu multiple proprietati curative.

 

    Bogate in vitamina C

Apreciate pentru continutul lor bogat in vitamina C, fructele de maces (lat.Fructus Cynosbati) continin cantitati mai mici si vitaminele A, B1, B2, E, P, K, acid nicotinic (vitamina antipelagroasa), ce asigura imunitatea organismului, mentine sanatatea tesuturilor si a organelor interne.

 

    Contribuie la mentinerea sanatatii cailor urinare si rinichilor

Macesele sunt recomandate in bolile cailor urinare si in afectiunile rinichilor pentru o cura mai indelungata. Ca sfat util, specialistii considera ca sucurile de maces pot inlocui cu succes sucul de lamaie (sucul din maces fiind foarte bogat in vitamina C).

 

    Ajuta la tratarea anemiei

Pe langa vitamine, macesele contin zaharuri, acid citric si malic, pectine si tanini, foarte utili in industria farmaceutica. In terapeutica sunt folosite ca tonic vitaminizant, avand proprietatea de a intari organismul. La convalescenti, macesele sunt recomandate sub forma de ceai, sirop, marmelada si vin.

 

Concluzionand, proprietatile maceselor au o arie mare de aplicabilitate, cu importante beneficii pentru sanatate: tonifica; vitaminizeaza si remineralizeaza, fiind indicate in tratarea anemie si afectiunilor hepatice.

 

4. Echinaceea

plante-medicinale-echinaceea-drmax.ro

Planta originara din America a ajuns sa fie cultivata in Europa incepand cu secolul al XVI-lea. Echinaceea era folosita de triburile amerindiene pentru tratarea infectiilor, a muscaturilor de sarpe cat si pentru alinarea durerilor abdominale.

 

In Romania, echinaceea a inceput sa fie folosita cu precadere incepand cu anii 80, iar acum se gaseste in farmacii ori la plafar sub diferite forme: de tinctura, capsule, unguent sau in componenta diferitelor produse dermocosmetice.

 

Gratie efectelor sale curative, in ultimii ani, in jurul acestei plante s-a creat imaginea unei potiuni miraculoase, tamaduitoare, cu efecte benefice deosebite pentru organism, capabila sa trateze numeroase boli.

 

    Previne scaderea imunitatii organismului

Produsele care contin echinaceea sunt recomandate de majoritatea specialistilor in vederea stimularii imunitatii si in cresterea capacitatii de aparare a organismului impotriva infectiilor.

 

Din acest motiv, preparatele ce contin echinaceea se adreseaza multiplelor boli care au ca element comun scaderea imunitatii organismului.

 

    Fortifica organismul impotriva infectiilor

Tinctura de echinaceea se recomanda in special in sezonul rece (cand apare raceala sau gripa) dar si in vindecarea infectiilor virale, infectiilor urinare, ori in curele pentru detoxifierea organismului.

 

Nu uita, preventia este importanta, asa ca in sezonul rece fortifica-ti organismul cu ceaiuri pentru intarirea sistemului imunitar.

 

 

 

https://www.drmax.ro/articole/plante-medicinale-pentru-intarirea-sistemului-imunitar

 

 

//////////////////////////////////////////////////

 

 

Detoxifierea organismului – tratament pentru detoxifiere

 

Detoxifierea organismului presupune eliminarea toxinelor din corp, va ajuta sa fiti mai energici, sa pierdeti in greutate si sa aveti un stil de viata mai sanatos. Chiar daca detoxifierea este realizata in mod natural de organism, uneori simtim sa facem o detoxifiere hepatica, detoxifiere renala, detoxifiere a colonului, in scopul eliminarii unor paraziti sau pentru o piele mai curata.

 

Din Articol

 

Ce inseamna o detoxifiere a organismului

Cum te ajuta detoxifierea organismului

Detoxifierea organismului cu ajutorul alimentatiei

Detoxifierea organismului cu ajutorul sportului

Detoxifierea organismului cu ajutorul plantelor medicinale

Ceai detoxifiant din 8 plante

Ceai detoxifiant

Tinctura detoxifianta fructe de soc

Bitter ardelenesc 40 plante naturale

Detoxifierea alimentara, daca va confruntati cu kilograme in plus, va necesita o dieta pentru cei care slabesc greu, detoxifierea hepatica produse pentru ficat gras, iar detoxifierea renala tratament pentru infectii urinare.

 

Un tratament pentru detoxifierea organismului in mod natural poate presupune: post negru sau post intermitent 16/8, consumul de bauturi, sucuri si ceaiuri din plante, o dieta care sa nu inflameze organismul, suplimente, consumul de tincturi cu rol in detoxifiere, sport si un stil de viata cat mai sanatos.

 

Ce inseamna o detoxifiere a organismului

 

 

Cu impact negativ asupra organismului, toxinele pot fi eliminate prin detoxifiere. Detoxifierea organismului inseamna o curatare a organismului prin diferite practici care vizeaza eliminarea toxinelor din corp. Benefica si chiar esentiala pentru organism, detoxifierea va poate ajuta sa scapati de dureri de cap, balonare, dureri articulare, probleme digestive, oboseala, crestere in greutate, coleterol marit si chiar depresie.

 

Responsabile de curatarea organismului sunt:

 

Sistemul digestiv: o dieta sanatoasa si echilibrata contribuie la sanatatea sistemului digestiv

Ficatul: o dieta bogata in fructe si legume, precum si consumul cat mai scazut de bauturi alcoolice ajuta ficatul

Rinichii: o dieta bogata in cereale integrale, legume si fructe, precum si consumul optim de apa mentin sanatatea rinichilor

Dietele stricte nu sunt recomandate, mai ales daca aveti probleme de sanatate. In schimb, curatarea si detoxifierea organismului presupune:

 

o alimentatie sanataoasa

sport si exercitii fizice

consum produse din plantelor medicinale si preparate din plante naturale

consum redus de alcool

hidratare corespunzatoare

un program de somn adecvat cu cel putin 7-8 ore de somn

expunere minima la toxine

sa va stresati cat mai putin

sa va debarasati de obiceiuri care fac rau corpului

Cum te ajuta detoxifierea organismului

Detoxifierea organismului vine cu o multime de beneficii pentru corp si starea de bine a celor care decid sa urmeze un tratament pentru detoxifierea organismului.

 

10 beneficii detoxifiere organism – cum ajuta detoxifierea organismul:

 

Detoxifierea reduce inflamatia din corp: fara senzatii de balonare dupa masa, fara fata umflata, vinderea ranilor mai accelerata

Detoxifierea va ajuta sa pierdeti in greutate: daca aveti un corp plin de toxine, chiar si facand sport, pierderea in greutate este o adevarata corvoada, moment in care puteti apela la o dieta pentru cei care slabesc greu

Detoxifierea ajuta organismul sa asimileze mai bine nutrientii de care are nevoie: corpul va accesa mai usor vitaminele, mineralele si compusii antioxidanti

Detoxifierea ajuta sistemul imunitar sa fie mai puternic: celulele albe din sange vor reactiona mai eficient si mai repede la infectii si agenti externi

Detoxifierea ajuta la curatarea sangelui: cea mai toxica mancare este mancarea fast food si prajelile, asadar daca incetati sa o mai consumati, sansele ca grasimea rea sa se acumuleze pe artere vor fi foarte mici

Detoxifierea ajuta la o mai buna circulatie periferica: daca suferiti de circulatie periferica deficitara, maini si picioare reci, detoxifierea va imbunatati circulatia proasta

Mai multa energie si mai putina oboseala cu ajutorul unui tratament pentru detoxifierea organismului: cu cat organismul este mai curat, cu atat veti avea mai multa energie si veti experimenta mai putina oboseala

Ten mai curat si piele mai luminoasa prin detoxifiere: detoxifierea organismului va ajuta sa va mentineti tineri, sa aratati mai bine, sa aveti un ten mai curat, o piele mai luminoasa si un par mai sanatos

Detofixierea va ajuta sa dormiti mai bine: daca aveti probleme cu somnul, incercati o cura de detox si nu mancati cu cel putin 2 ore inainte de somn

Detoxifierea ajuta la reglarea tranzitului intenstinal: mai putine probleme digestive, un aport corect de fibre, vitamine si minerale printr-o dieta echilibrata bogata in legume si fructe

Alte beneficii detoxifiere:

 

minte mai agera si claritate in idei

stare generala mai buna

stare emotionala mai echilibrata

fara pofta de mancare exagerata

respiratie imbunatatita

digestie mai buna

mai putina durere la nivelul gleznelor si incheieturilor

beneficii antiimbatranire

Detoxifierea organismului cu ajutorul alimentatiei

 

Detoxifierea organismului se poate face cu ajutorul alimentatiei, printr-o dieta echilibrata, lipsita in fast food, alcool, zahar rafinat, sucuri carbogazoase, prajeli, grasimi nesanatoase. In schimb, pot fi introduse in dieta de detoxifiere puternici antioxidanti si antiinflamatori sub forma de fructe, legume, ceaiuri din plante naturale precum:

 

broccoli, conopida, varza de Bruxelles

afine

usturoi

turmeric

citrice ca lamaia si grapefruitul

roz marin

ghimbir

struguri

soia

alune si nuci

rosii

cereale integrale

kefir si iaurt natural

frunze verzi ca salata, spanacul, varza kale

sfecla rosie

seminte de in

carne slaba de pui, vita, peste

oua

ceai verde

ceai detoxifiant din coada soricelului, coada calului, galbenele, trei frati patati, cimbrisor, soc, sunatoare si nalba

 

Detoxifierea organismului cu ajutorul sportului

Sportul si miscarea sunt foarte importante daca decideti sa urmati o cura sau un tratament pentru detoxifierea organismului. In timpul exercitiilor fizice, muschii se intind, pielea respira mai bine, corpul transpira, iar circulatia sangelui se imbunatateste.

 

De asemenea, va incurajam sa beti multa apa atunci cand faceti sport si urmati un program de detox. Consumul de apa si sportul ajuta corpul sa elimine toxinele prin transpiratie, iar rinichii pot filtra mai bine toxinele, grasimile si reziduurile din organism.

 

Cum ajuta sportul organismul sa se detoxifieze:

 

exercitiile fizice sunt bune la circulatia, curatarea si purificarea sangelui, cat si a lichidului limfatic. In timp ce faceti sport, sangele transporta oxigenul si substantele nutritive la celulele care lucreaza in intregul corp, inclusiv la nivelul pielii, mult mai eficient

sistemul digestiv va functiona mai bine

respiratia va fi imbunatatita

sportul ajuta la reducerea in dimensiuni a tesutului gras subcutanat

Practici sportive pe care le puteti urma pentru detoxifierea organismului:

 

exercitii aerobice blande, de intensitate scazuta, precum alergarea usoara

mers pe bicicleta

mers pe jos, plimbari in natura

dans

inot

pilates

yoga

arte martiale

meditatie

exercitii care sa testeze elasticitatea corpului

Detoxifierea organismului cu ajutorul plantelor medicinale

Ceai detoxifiant din 8 plante

Ceai detoxifiant din 8 plante indicatii terapeutice: detoxifiere, eczeme umede sau uscate, nodului mamari, furunculoze, dermatite, eriteme, micoze arsuri de orice tip, crapaturi la buze sau calcai, rani cu ulceratii, zona zoster, acnee, degeraturi, herpes, bataturi, rani purulente, hemoroizi externi, psoriazis, varice, ulcer varicose, plagi benigne.

 

Cantitate Ceai detoxifiant din 8 plante

Ceai detoxifiant

Ceai detoxifiant pentru detoxifierea organismului tratament din plante naturale precum coada soricelului, coada calului, galbenele, trei frati patati, cimbrisor, soc, sunatoare si nalba. Un bun depurativ, diuretic, antiinflamator, sudorific, antiseptic, antibacterian pentru: detoxifiere,  eczeme umede sau uscate, nodului mamari, furunculoze, dermatite, eriteme, micoze arsuri de orice tip, crapaturi la buze sau calcai, rani cu ulceratii, zona zoster, acnee, degeraturi, herpes, bataturi, rani purulente, hemoroizi externi, psoriazis, varice, ulcer varicos, plagi benigne.

 

Mod de preparare:

 

Infuzie din 2 linguri mari de plante si 750 ml de apa. Cand apa da in clocot se pun plantele, se opreste din fiert, se acopera si se lasa la racit 15-20 min.

 

Mod de administrare:

 

Se consuma ca atare de 3 ori/zi cate-o cana cu ceai sau indulcit cu miere de albine si eventual, pentru un gust mai placut, puteti adauga si lamaie. In cazuri severe, recomandam dublarea cantitatii de ceai.

 

Tinctura detoxifianta fructe de soc

 

Indicatii terapeutice: obezitate, acnee, constipatie, tulburari hormonale, detoxifiere

 

 

Tinctura detoxifianta fructe de soc pentru detoxifierea organismului, eliminarea apei din organism, favorizarea digestiei si mentinerea greutatii corporale in parametri normali. Un tratament pentru detoxifierea organismului, mai ales daca va confruntati cu obezitate, acnee, constipatie si tulburari hormonale.

 

Mod de administrare:

 

Pentru o scadere rapida in greutate (obezitate): in prima zi se ia o lingurita pe stomacul gol, la ora 18. In a doua zi se iau 2 lingurite la aceeasi ora s.a.m.d., pana in ziua a saptea, cand veti ajunge la 7 lingurite de tinctura. Mentineti doza vreme de 30 de zile.

Aceasta crestere graduala a dozei este necesara pentru a evita diareea sau colicile abdominale. Daca pe masura ce se creste doza apare totusi diareea puternica, se iau in completare, sub limba, 2-3 lingurite/zi de pulbere de scoarta de stejar (Quercus robur) sau de iarba de coada-racului (Potentilla anserina). Daca diareea persista, atunci se reduce doza sau chiar se intrerupe tratamentul. In cazul in care apare balonarea (fenomen rar la tratamentul cu soc), consumati 1-2 lingurite/zi de chimen sau fenicul.

 

Acnee, eczema alergica: se ia o lingurita de tinctura de fructe de soc in jumatate de pahar de ceai depurativ, de 3 ori/zi pe stomacul gol. Tratamentul se face cel putin 3 luni. Ca procesele de dezintoxicare sa fie complete, se elimina din alimentatie carnea, zaharul si produsele cu aditivi alimentari.

Psoriazis, boli de piele grave: se face o cura de 30 de zile, in doze progresive, de la 1 la 7 lingurite/zi, la fel ca in cazul obezitatii. Este un tratament drastic care va accelera foarte mult procesele de dezintoxicare si vindecare a bolii.

 

Constipatie, constipatie cronica: se face cura specificata la obezitate

 

O cura de o luna in care se iau 3 lingurite/zi de tinctura de fructe de soc are ca efect eliminarea toxinelor si este benefica atat in tratarea bolilor canceroase, cat si pentru prevenirea lor.

 

Bitter ardelenesc 40 plante naturale

 

Indicatii terapeutice: afectiuni respiratorii: tuse, bronsita, pneumonie(adjuvant), afectiuni digestive: reflux gastroesofagian, indigestie, balonare, afectiuni ginecologice: leucoree, amenoree, dereglari de ciclu menstrual, afectiuni alergice: guturai, rinita alergica, sinuzita 

 

Cantitate Bitter ardelenesc 40 plante natural

 

Categorie: Tincturi din plante

Bitter ardelenesc 40 de plante naturale, un tratament detofixiere a organismului benefic, in special, pentru sistemul digestiv. Este un puternic detoxifiant, depurativ, antiinflamator natural, analgezic, energizant, tonic al sistemului nervos, cardiotonic, revitalizant si hepatoprotector.

 

Intern se poate folosi pentru:

 

afectiuni digestive: reflux gastroesofagian, indigestie, balonare

afectiuni respiratorii: adjuvant in caz de tuse, bronsita, pneumonie

afectiuni ginecologice: leucoree, amenoree, dereglari de ciclu menstrual

afectiuni alergice: guturai, rinita alergica, sinuzita

afectiuni dermatologice: eczeme, dermatite atopice, arsuri, pitiriazis versicolor

stari de surmenaj mental, oboseala fizica si psihica, stress

Extern este un tratament pentru detoxifierea organismului benefic in caz de:

 

echimoze

arsuri minore

zgarieturi

abcese dentare

hemoroizi

fisuri anale

sinuzita frontala si maxilara

Mod de folosire externa:

 

Utilizati un tampon de vata imbibat in bitter si aplicati-l pe locul bolnav care in prealabil a fost uns cu alifie de galbenele (cu exceptia gingiei in cazul abcesului dentar).

 

Mod de administrare interna:

 

o lingurita de 2-3 ori/zi diluat in apa plata sau ceai.

 

Concluzii

 

 

Va recomandam sa adoptati o dieta echilibrata, sa faceti miscare, dar si sa dormiti suficient daca vreti sa vedeti rezultate de pe urma tratamentului pentru detoxifierea organismului. Medicina naturista incurajeaza, de asemenea, detoxifierea organismului cu ajutorul plantelor medicinale, pentru o curatare profunda a corpului si avantaje vizibile.

 

Surse:

 

https://www.health.com/

https://circledna.com/

https://www.forbes.com

https://casadeceaiurialbut.ro/detoxifierea-organismului-tratament-detox/

 

 

/////////////////////////////////////////////////

 

 

 

Leacuri din batrani pentru constipatie, o tulburare care provoaca balonare, iritabilitate, cefalee, stare generala de rau

 

 

Anumite leacuri din batrani pentru constipatie pe baza de plante naturale cu rol laxativ te pot ajuta sa scapi de constipatie, ale carei cauze pot fi: diabetul zaharat, kilogramele in plus, stilul de viata nesanatos, menopauza, dieta saraca in fibre. Daca nu stii ce sa faci cand esti constipat rau si cum sa scapi de simptome asociate precum balonare, senzatie de plin, iritabilitate usoara, dureri de cap si o stare generala de rau, vezi urmatoarele solutii naturale impotriva constipatiei.

 

Din Articol

 

Leacuri din batrani pentru constipatie, o tulburare care provoaca balonare, iritabilitate, cefalee, stare generala de rau

5 leacuri din batrani pentru constipatie

Ceaiul Silueta Form

Ceai siluetaform cure slabire

Scapa de constipatie cu laxative naturale

Ce sa faci cand esti constipat rau – remedii naturale impotriva constipatiei

Ce sa nu mananci – alimente care constipa

Cum eviti constipatia

5 leacuri din batrani pentru constipatie

Leacuri din batrani pentru constipatie

5 leacuri din batrani pentru constipatie, solutii naturale impotriva constipatiei pentru a restabili buna functionare a intestinului si a va recapata starea de bine:

 

Apa calduta cu lamaie dimineata pe stomacul gol

Combinatia de apa calda si lamaie stimuleaza productia de bila, facilitand digestia grasimilor si imbunatatind tranzitul intestinal. Acest lucru poate ajuta la prevenirea constipatiei si la promovarea unei digestii mai eficiente, contribuind la o senzatie generala de usurinta si bunastare.

 

Totodata, consumul de apa calda cu lamaie dimineata favorizeaza rehidratarea organismului dupa somn, stimuland digestia si favorizand functionarea corecta a sistemului digestiv. In plus, este o solutie naturala pentru pierderea in greutate, are proprietati detoxifiante, ajuta la stimularea productiei de enzime hepatice si sprijina ficatul in procesul de eliminare a toxinelor.

 

Seminte de in hidratate in apa peste noapte

Semintele de in hidratate in apa peste noapte si consumate a doua zi dimineata sunt adesea folosite in scopul combaterii constipatiei.  Odata hidratate, acestea formeaza un gel care favorizeaza evacuarea fecalelor, accelerand tranzitul intestinal. In plus, fibrele solubile ale semintelor au proprietatea de a retine toxinele prezente in organism si de a le elimina cu mult inainte ca acestea sa fie absorbite de intestin.

 

Sunt bogate in acizi grasi polinesaturati apartinand clasei omega 3 si omega 6 si in acizi grasi mononesaturati precum acidul oleic. Toate acestea sunt esentiale pentru reducerea colesterolului rau si a trigliceridelor prezente in sange.

 

Daca sunt consumate in mod regulat, impreuna cu o alimentatie sanatoasa si echilibrata, datorita prezentei fibrelor solubile si a componentelor antiinflamatoare, sunt eficiente in protejarea organismului de bolile cardiovasculare si de unele tipuri de cancer precum cancerul de colon.

 

Iaurtul natural, iaurtul grecesc, chefirul consumat dimineata

Ca cele mai bune leacuri din batrani pentru constipatie nu avem cum sa nu amintim si iaurtul natural, de preferat facut in casa, iaurtul grecesc si chefirul. Iaurtul este un laxativ natural eficient, iar fermentii lactici probiotici sunt cunoscuti pentru faptul ca stimuleaza intestinul, modificand consistenta scaunului. In plus, acestia favorizeaza bunastarea florei bacteriene intestinale in general.

 

Iaurtul are avantajul de a putea fi consumat chiar si de cei care au intoleranta la lactoza, aceasta fiind descompusa in timpul fermentatiei, reducandu-i mult continutul.

 

Fructele de soc sub forma de tinctura

Folosit in mod traditional de indigeni pentru a trata febra si reumatismul si de catre egiptenii antici pentru a-si imbunatati tenul si a vindeca arsurile, socul este acum indicat in detoxifierea organismului. Fructele uscate de soc sunt un laxativ si diuretic puternic, dar sunt folosite si  pentru a trata gripa, infectiile, sciatica, durerile de cap, durerile dentare, cardiace si nervoase.

 

Florile si frunzele sunt folosite pentru a calma durerea, reduce umflaturile si inflamatia, stimula productia de urina si promova transpiratia.

 

Din acestea se poate prepara tinctura detoxifianta, un adjuvant natural, laxativ, diuretic, antiseptic intestinal, antiviral pe care-l gasiti in portofoliul de produse Casa de Ceaiuri Albut.

 

Tinctura detoxifianta din fructe de soc

 

Mod de administrare:

 

Ziua 1 – se ia o lingurita pe stomacul gol, la ora 18

Ziua 2 – se iau 2 lingurite, la ora 18

Ziua 3 – se iau 3 lingurite, la ora 18

Ziua 4 – se iau 4 lingurite, la ora 18

Ziua 5 – se iau 5 lingurite, la ora 18

Ziua 6 – se iau 6 lingurite, la ora 18

Ziua 7 – se iau 7 lingurite, la ora 18

Se mentine doza vreme de 30 de zile. Aceasta crestere gradata a dozei este necesara pentru a evita aparitia diareei si colicilor abdominale.

 

Daca pe masura ce se creste doza apare diareea puternica, se iau in completare, sublingual, 2-3 lingurite de pulbere de scoarta de stejar (Quercus robur)/zi sau de iarba de coada-racului (Potentilla anserina).

 

Daca diareea persista, atunci se reduce doza sau chiar se intrerupe tratamentul. In cazul in care apare balonarea (fenomen rar la tratamentul cu soc), consumati zilnic 1-2 lingurite de chimen sau fenicul.

 

Ceaiuri laxative din plante naturale inainte de culcare

Ultima recomandare in materie de leacuri din batrani pentru constipatie pe care dorim sa o facem este pe baza de ceai. Ceaiurile din plante pentru constipatie ajuta la mentinerea functionalitatii intestinului, stimuland peristaltismul si favorizand evacuarea fara a provoca diaree si dureri abdominale.

 

Printre cele mai bune ceaiuri din plante impotriva constipatiei si a balonarii, regasim ceaurile pe baza de ierburi, precum lemnul dulce, feniculul, fructele de soc, papadia, nalba, anasonul si aloea.

 

Ceaiul Silueta Form

Ceai siluetaform cure slabire

Ceai siluetaform cure slabire

33,78 lei Prețul inițial a fost: 33,78 lei.30,00 leiPrețul curent este: 30,00 lei.

Indicatii terapeutice: cura de slabire, constipatie

 

Cantitate Ceai siluetaform cure slabire

Adaugă în coș

SKU: CTF 78T

Categorie: Ceaiuri medicinale

Recomandarea noastra este ceaiul Silueta Form, un puternic laxativ si depurativ care va poate ajuta nu doar cu constipatia, ci si cu pierderea kilogramelor in plus. Acesta are in compozitia sa 10 plante naturiste, printre care: papadie, crusin, cicoare si soc.

 

Mod de preparare: se face o infuzie din 2 linguri mari de plante la un litru de apa. Cand apa da in clocot, se pun plantele, se opreste din fiert, se acopera si se lasa la racit 15-20 de minute.

 

Mod de administrare: se va consuma un pahar cu ceai inainte de culcare, daca aveti probleme cu constipatia sau dimineata pe stomacul gol

 

Scapa de constipatie cu laxative naturale

Scapa de constipatiecu laxative naturale

Scapa de constipatie rapid, apeland la cateva laxative naturale pentru combaterea constipatiei. Remedii naturale impotriva constipatiei foarte eficiente si 10 alimente pe care sa le introduci in dieta anti-constipatie:

 

Smochinele – consumate uscate, asigura o cantitate mare de fibre care faciliteaza eliminarea scaunului

Mana – datorita prezentei manitei in interiorul plantei, are efecte laxative asupra intestinului

Nalba – un cunoscut antiinflamator intestinal care are si o actiune laxativa blanda, deoarece este bogata in mucilagii care formeaza un fel de gel care faciliteaza defecatia

Senna – benefic in cazul intestinului lenes datorita prezentei ingredientelor active care irita usor mucoasa gastrointestinala, favorizand astfel defecatia

Crusin – in scoarta sa contine glicozide antrachinonice care stimuleaza peristaltismul intestinal

Lemnul dulce – un aliat natural al tulburarilor de colon iritabil si in caz de constipatie datorita functiei sale laxative usoare

Portocalele – pentru continutul lor ridicat de fibre si apa

Prunele uscate – fibrele insolubile din prune au actiune laxativa, o pruna de dimensiuni medii continand undeva la 1g de fibre

Orezul brun – adjuvant in combaterea constipatiei si functionarea normala a intestinului, datorita continutului bogat de fibre, minerale si vitamine

Spanacul – include spanacul in dieta ta anti-constipatie deoarece, pe langa fibre, este bogat in magneziu, un mineral cu potential laxativ ridicat

 

 

Ce sa faci cand esti constipat rau – remedii naturale impotriva constipatiei

 

alimente care constipa

Iata ce sa faci cand esti constipat rau si ce sa iei in calcul pe langa cele 5 leacuri din batrani pentru constipatie:

 

nu amanati sa mergeti la baie

evitati fortarea

folositi un scaun inaltator pe care sa vi-l puneti sub picioare cat timp sunteti la baie

faceti sport regulat, plimbati-va, introduceti miscarea in rutina zilnica

consumati zilnic alimente bogate in fibre, deoarece acestea sunt laxative naturale

incepeti-va dimineata cu un pahar cu apa calda cu lamaie

beti cel putin 2 litri de apa pe zi

consumati ceaiuri naturale care au rol laxativ inainte de masa, dimineata sau seara, in functie de rutina pe care o aveti

beti cafea

introduceti in dieta probiotice naturale precum iaurtul, chefirul, muraturile

Ce sa nu mananci – alimente care constipa

Cand suferi de constipatie, trebuie sa nu mananci alimente care constipa si au proprietati astringente, adica incetinesc peristaltismul si inflameaza peretii intestinali. Aceste alimente contin substante nedigerabile care dilata peretii colonului, limitand contractia normala care impinge scaunul in jos.

 

Ce alimente sa eviti daca suferi de constipatie:

 

Cereale rafinate

Aici intra toate produsele pe baza de faina alba si amidon de porumb precum: paste, paine, orez, biscuiti etc. Intrucat trec printr-un proces de rafinare cand sunt pregatite, isi pierd continutul de fibre. In schimb, puteti consuma alimente integrale sau semi-integrale.

 

Alimente bogate in amidon

Evitati alimentele bogate in amidon, dar si in faina alba, precum si cartofii, bananele necoapte, porumbul si nucile caju. Amidonul actioneaza exact invers fibrelor: absoarbe foarte multa apa din organism, reduce volumul scaunului si il ingreuneaza.

 

Citrice, cu exceptia portocalelor, consumate ca atare

Citricele contin acizi care au efect astringent asupra mucoasei intestinale. Cu toate acestea, sucul de lamaie insotit de un pahar cu apa fierbinte dimineata, dupa cum ati vazut mai sus unde am vorbit despre leacuri din batrani pentru constipatie, este un remediu excelent pentru a promova bunastarea intestinala.

 

Alimente foarte grase

Evitati cu precadere unele tipuri de branzeturi , prajeli si mezeluri, care ingreuneaza in mod deosebit digestia.

 

Carne rosie

Carnea rosie poate incetini digestia, avand in vedere cantitatea mare de proteine pe care o contine. Asimilarea proteinelor, de fapt, poate fi un proces pe cat de simplu, pe atat de dificil, deoarece necesita prezenta multor conditii favorabile pentru a se face usor si rapid.

 

Produse cu o cantitate mare de zahar rafinat

Evitati alimentele si bauturile care au cantitati mari de zaharuri rafinate, cum ar fi dulciurile si bauturile racoritoare, deoarece reduc dimensiunea scaunului.

 

Vin rosu

Nu consumati vin, intrucat contine taninuri, substante cu proprietati astringente. Consumul de alcool, in general, ar trebui sa fie sever limitat de cei care sufera de constipatie, deoarece provoaca deshidratare.

 

Ciocolata cu lapte

Ciocolata cu lapte deoarece contine si taninuri. Ciocolata neagra, in schimb, este bogata in magneziu, care ajuta la contractia intestinala, deci are efect opus fata de cel exercitat de taninuri.

 

Morcovi

Consumul de morvovi ar trebui limitat, intrucat acestia contin pectine, fibre care absorb o cantitate mare de apa. Eliminand-o din scaun, fac defecarea mai grea sau imposibila.

 

Condimentele si alimentele reci

Unele condimente inflameaza intestinul si ingreuneaza procesul digestiv, iar alimentele reci incetinesc miscarea intenstinala.

 

Cum eviti constipatia

Pe langa cele 5 leacuri din batrani pentru constipatie, cateva sfaturi despre cum sa eviti constipatia sau sa o combati:

 

consumati cel putin o portie de legume la aburi sau fierte la fiecare masa

consumati fructe crude zilnic, de preferat cu tot cu coaja unde se poate

consumati supe si ciorbe, deoarece au valoare nutritiva ridicata, contin o multime de leguminoase si sunt bogate in apa

incepeti-va diminetile cu un iaurt natural sau chefir

beti cel putin 2 litri de apa pe zi, inclusiv ceaiuri bune pentru constipatie

reduceti consumul de alcool, daca obisnuiati sa consumati zilnic

nu consumati prajeli

De asemenea, o dieta normala ar trebui sa furnizeze 25-30% din aportul de grasimi, ca urmare nu limitati consumul de grasimi sanatoase. Acestea favorizeaza tranzitul intestinal al fibrelor care, daca sunt bine lubrifiate, pot aluneca cu usurinta in intestin.

 

Incurajam si consumul de probiotice, care se gasesc in iaurt, chefir, tofu, miso, varza murata si alte muraturi. O dieta pentru constipatie este binevenita, mai ales in randul femeilor dupa menopauza, deoarece sunt mai predispuse la aceasta tulburare din cauza modificarilor hormonale.

 

Consumul de biscuiti integrali, mazare, fructe si legume fierte, sub forma de supe sau compoturi, pot ajuta persoanele care sufera in mod regulat de constipatie. Merele, kiwi, prunele, curmalele, migdalele, nucile, smochinele si spanacul sunt cele mai utile alimente de consumat pentru combaterea constipatiei.

 

Acestea, alaturi de cele cateva leacuri din batrani pentru constipatie si schimbarea stilului de viata, pot face diferenta intre o digestie buna si una cu probleme.

 

https://casadeceaiurialbut.ro/leacuri-din-batrani-pentru-constipatie/

 

 

///////////////////////////////////////////////

 

 

Top 5 Plante de interior care purifica aerul

 

Plantele de interior nu doar infrumuseteaza casa, ci au si puterea de a imbunatati aerul din camera. Afla detalii despre fitoterapie si cum poti imbunatati calitatea aerului cu ajutorul plantelor! Multe materiale si produse pe care le folosim in casa contin substante nocive. Stiai ca, de multe ori, aerul din interior este chiar mai poluat decat cel exterior?

 

Conform Observatorului Calitatii Aerului din Franta, aerul din interiorul casei poate ajunge sa fie de 10 ori mai poluat decat cel din afara ei. In interiorul cladirilor de birouri, situatia devine chiar dramatica: aerul pe care angajatii il respira poate fi de pana la 100 de ori mai poluat decat cel din afara cladirii (din cauza aparaturii electronice si imprimantelor in numar mare).

 

Fitoterapia si curatarea aerului – cum functioneaza?

Studii si teste NASA, efectuate la sfarsitul anilor 80, au descoperit puterea purificatoare a anumitor plante de interior, fie ele plante verzi sau plante cu flori. Prin fotosinteza aceste plante absorb din aer compusii volatili, monoxidul de carbon si alte substante nocive, le capteaza in radacini si elibereaza, in schimb, oxigen.

 

Avantajele fitoterapiei (terapia cu plante) in spatiile de locuit si la birou:

> imbunatatirea calitatii aerului

> cresterea umidititatii in spatiile cu aer uscat

> confort psihic, datorita efectului dovedit al plantelor de reducere a oboselii si stresului

 

Fitoterapia ne propune astfel gesturi simple si produse 100% naturale care sa imbunatateasca situatia – plantele care purifica aerul!

 

Top 5 Plante de interior care purifica aerul

iedera plante care purifica aerul

1. Iedera Englezeasca (Hedera Helix)

Beneficii pentru aer:

> elimina COV – compusi volatili organici*

> elimina amoniacul

> elimina mucegaiul

> de ajutor pentru cei care sufera de alergii si afectiuni respiratorii

Atentionari:

> poate deveni invaziva (creste si se catara repede, acaparand plantele din jurul ei)

> desi frunzele au proprietati terapeutice, fructele iederei sunt otravitoare pentru oameni si animale

 

 

dracena plante care purifica aerul

2. Arborele Dragon / Dracena (Dracaena)

Beneficii pentru aer:

> atrage compusii toxici din fumul de tigara

> elimina COV – compusi volatili organici, in special benzenul si formaldehida

Atentionari:

> nu reactioneaza bine la apa cu continut ridicat de clor si fluor

> nu este toxica pentru oameni, in schimb, este toxica pentru caini si pisici

 

 

 

crinul pacii plante care purifica aerul

3. Crinul Pacii (Spathiphyllum)

Beneficii pentru aer:

> scade nivelul COV – compusi volatili organici, in special benzenul

> elimina acetona si amoniacul

> elimina mucegaiul

Atentionari:

> florile emana un miros puternic de polen si dulce, ceea ce poate fi deranjant pentru unele persoane

 

 

feriga plante care curata aerul

4. Feriga (Nephrolepis)

Beneficii pentru aer:

> scade nivelul COV – compusi volatili organici, in special toluen si formaldehida

> elimina mucegaiul

> umidificator natural pentru spatiile uscate

Atentionari:

> sporii aflati in numar mare pe frunzele ferigilor pot provoca dermatite animalelor de companie

 

 

 

planta paianjen purifica aerul

5. Planta Paianjen / Voalul Miresei (Chlorophytum)

Beneficii pentru aer:

> scade nivelul COV – compusi volatili organici, in special benzen si xilen

> elimina monoxidul de carbon

Atentionari: > niciuna

 

 

* COV – compusii volatili organici (benzen, xilena, toluen, formaldehida, pinen, limonen, etc.) se regasesc in: fum de tigara, lacuri si vopseluri, adezivi si solventi, produse din piele / vinilin, materiale printate si/sau cauciucate, odorizante si parfumuri, produse cosmetice si de curatenie, detergenti).

Amoniacul se regaseste in: vopseluri, lacuri, covoare si mochete, produse de curatenie.

Monoxidul de carbon este emanat in: fumul de tigara, fumul de la soba/semineu.

 

Ce alte plante si metode poti lua in considerare

Cele 5 plante de interior prezentate mai sus sunt cele mai eficiente, insa lista nu se opreste la ele. Pentru un aer mai “respirabil” acasa si la birou, ia in considerare si aceste plante: aloe vera, anthurium (floarea flamingo), rhododendron (azalee), asplenium, sansevieria (limba soacrei), palmier areca, ficus.

 

Alte metode simple pentru curatarea aerului la interior

> Aeriseste dimineata, minimum 10 minute, camera in care iti vei petrece cel mai mult timp.

> Curata filtrele aerului conditionat / dezumidificatorului / incalzitorului macar o data pe an.

> Pentru stergerea mobilei / prafului foloseste produse anti statice.

 

Indiferent ce plante de interior vei alege, nu uita ca puterea lor vine din felul in care le ingrijesti. Asigura-te ca le plasezi intr-un spatiu convenabil pentru necesarul lor de lumina/umbra/caldura, ca nu le uzi mai des decat au nevoie si ca le aplici un ingrasamant specific, in doza recomandata.

 

 

 

        https://www.leroymerlin.ro/articol/top-5-plante-de-interior-care-purifica-aerul/363?srsltid=AfmBOoqYr7oP8YLhYe-CGulFSrGVBFheGuvqf2deCkgbMDwV1AIkfTsC

 

 

//////////////////////////////////////////////////

 

 

 

Sanatatea organismului: 12 plante care te pot ajuta sa te relaxezi

de Alexandra Nelepcu , Farmacist Diriginte

 

Petrecerea unei nopti fara somn face ca a doua zi persoana sa se simta epuizata, capricioasa, cu deficit de atentie, ceea ce afecteaza dezvoltarea normala a activitatilor si calitatea vietii. Si, desi aceste circumstante pot fi stresante si pot afecta bunul mers al activitatilor cotidiene,  ceea ce este ingrijorator este faptul ca insomnia poate genera efecte directe asupra sanatatii, poate avea impact asupra functiilor cognitive, poate creste riscul de obezitate sau boli de inima si chiar depresie. La un moment dat, multi oameni in varsta se confrunta cu insomnie pe termen scurt (acuta), care dureaza cateva zile sau cateva saptamani. Acest lucru se datoreaza, de obicei, stresului sau unui eveniment traumatic. Cu toate acestea, unii sufera, de asemenea, de insomnie pe termen lung (cronica), care dureaza o luna sau mai mult. Insomnia poate fi principala problema sau poate fi asociata cu alte afectiuni sau medicamente.

 

Este important sa stiti ca obiceiurile de somn invatate din copilarie pot afecta comportamentele adultilor. Obiceiurile proaste de somn sau cele ale stilului de viata care pot provoca insomnie sau o pot inrautati, sunt, de exemplu: a merge la culcare la o ora diferita in fiecare noapte, a dormi in timpul zilei, a avea o calitate scazuta a mediului de dormit (prea multa lumina sau prea mult zgomot), a nu face suficiente exercitii si a se uita la televizor un timp prelungit, a folosi computerul sau un dispozitiv mobil in pat sunt comportamente care pot afecta calitatea si durata somnului. Deoarece somnul este foarte important pentru a mentine conditiile ideale de sanatate, exista cateva ceaiuri pe baza de plante care va pot ajuta sa dormiti mai bine si sa va odihniti.

 

Remedii naturiste pentru un somn mai bun

Tei

Ceaiul de tei este unul dintre cele mai recomandate si utilizate ”terapii” pentru a va relaxa si, astfel, sa va odihniti mai bine in timpul noptii. De asemenea, ca si in cazul musetelului, il puteti folosi si pentru a ameliora problemele de stomac si multe alte afectiuni datorita proprietatilor sale medicinale.

 

Musetel

Aceasta planta aromatica nu este eficienta numai impotriva durerii gastrice. Este, de asemenea, o infuzie care va poate ajuta sa dormiti mai bine. Acest lucru este indicat de un studiu al pacientilor cu insomnie cronica. Potrivit rezultatelor, cei care au primit un extract de musetel de doua ori pe zi timp de cateva saptamani au reusit sa adoarma mai repede si sa se trezeasca mai putin in timpul noptii decat cei care nu au facut-o. Capacitatea sa de a induce somnul pare sa se datoreze anumitor flavonoide capabile sa actioneze ca un tranchilizant usor asupra sistemului nervos.

 

Valeriana

Aceasta este o planta folosita pe scara larga pentru a trata anxietatea si stresul. Datorita capacitatii sale de a genera o stare de relaxare, poate fi utila si in cazul tulburarilor de somn. Un studiu care a implicat 128 de pacienti a constatat ca cei care au luat un extract de radacina valeriana au raportat o crestere a calitatii generale a somnului, adormirea mai rapida si mai putine treziri pe timpul noptii.

 

Conform analizelor efectuate, acest lucru se datoreaza faptului ca valeriana reuseste sa inhibe in organism descompunerea unui acid cunoscut sub numele de gama-aminobutiric in creier, care induce o anumita stare de sedare si o scadere a activitatii sistemului nervos central. Cu toate acestea, ar fi necesare mai multe cercetari cu privire la beneficiile acestei plante pentru insomnie.

 

Ghimbir

In timp ce beneficiile ghimbirului se remarca in principal pentru capacitatea sa de a reduce durerea musculara sau de a preveni greata, aceasta planta ar putea avea efecte asupra somnului, potrivit cercetarilor efectuate. Este un fruct exotic, bogat in vitamina A, C si potasiu. Beneficiile sale includ efecte calmante impotriva anxietatii sau stresului, fiind folosit ca un remediu pentru a dormi mai bine.

 

Menta

Ca si grapefruitul, menta are o aroma bogata care ajuta oamenii sa se relaxeze. Infuziile facute cu frunzele sale de doua sau trei ori pe zi ajuta la reducerea efectelor stresului, iar proprietatile sale antiinflamatorii si sedative ajuta la obtinerea unui somn mai bun. Este important ca oamenii sa acorde atentie modului in care organismul reactioneaza la consumul de ceaiuri pentru a dormi si ca, in functie de rezultatele obtinute, sa se continue sau nu utilizarea acestora. In plus, este relevant ca, daca insomnia persista sau se inrautateste, este mai bine sa consultati specialistul. Aceasta este o problema care poate avea consecinte grave asupra sanatatii daca nu este tratata corespunzator.

 

Passiflora

Aceasta planta medicinala este utilizata pentru a dormi bine, fiind originara din Brazilia si Peru, de unde a trecut si in alte regiuni ale continentului american. Ceaiul de passilora este indicat pentru o odihna corespunzatoare, insa planta este adesea integrata si in suplimente alimentare care pot induce o stare de relaxare.

 

Lavanda

Pe langa faptul ca este o planta aromatica care poate servi pentru a va reimprospata mirosul ambiental din casa, lavanda a fost folosita din cele mai vechi timpuri pentru relaxare, contribuind si la combaterea insomniei. De asemenea, puteti planta lavanda acasa, in gradina ori puteti achizitiona un ghiveci cu aceasta planta, pe care sa il pastrati in locuinta.

 

Iasomie

Mirosul sau calmeaza corpul si mintea si in plus, culoarea sa alba influenteaza, de asemenea, bunastarea noastra, deoarece transmite pace si liniste.

 

Aloe vera

Este una dintre plantele preferate ale NASA. Nu numai ca imbunatateste aerul pe care il respiram, dar promoveaza si un somn odihnitor.

 

Gardenia

Gardenia este inrudita cu iasomia in ceea ce priveste mirosul ei. In plus fata de frumusetea sa, aceasta planta este, de asemenea, utilizata in diverse medicamente traditionale folosite pentru a reduce anxietatea, avand un efect relaxant si contribuind la combaterea insomniei.

 

Rozmarin

Cu o aroma intensa, rozmarinul este esential in casa. Pentru a va ajuta sa va odihniti, dizolvati o parte din uleiul sau in apa fierbinte si masati amestecul rezultat pe tot corpul, deoarece functioneaza ca un relaxant muscular.Insomnia poate avea urmari nefaste asupra sanatatii, prin urmare, daca aceasta persista si nu se amelioreaza cu ajutorul plantelor, indicat ar fi sa apelati la un specialist.

 

Efectele pe care le are burnoutul asupra echilibrului psihic. De ce avem nevoie de somn

In Romania primesti diagnostic ca suferi de sindromul burnout daca la munca in timpul activitatii tale ai o perioada in care simti ca nu mai faci fata la task-uri si lucrezi intens si peste program. In plus, sindromul Burn-out poate aparea si din cauza unor motive personale si a mediului social in care traiesti. Dorinta de a acoperi un gol, o frustrare, o deceptie cu un volum de munca apare in ultimul timp tot mai des printre persoanele care lucreaza in corporatii. Sentimentul de frustrare in cadrul sindromului burn-out este des intalnit.

 

Totodata, dintre toate bolile cronice, sindromul burnout este una din cele mai misterioase boli. Desi nu se cunosc mecanismele de declansare, dintre cauzele cele mai plauzibile, depresia pare a juca un rol cheie, intrucat starea maladiva survine cu o recurenta crescuta la persoanele cu diagnostic de anxietate si de depresie. Dar acest sindrom este asociat si cu o carenta de vitamine, sau un sistem imunitar slabit. Deficitul de minerale, in special de fier, produce in timp anemie feripriva si implicit apare o scadere a capacitatii eritrocitelor de a oxigena coerent sistemul cerebral.

 

Pe scurt, sindromul Burnout este o afectiune complexa asociata cu epuizarea mentala, fizica si emotionala care apare ca urmare a stresului excesiv acumulat pe termen lung. Pentru prima data acest termen a fost mentionat de psihologul Herbert Freudenberger in cartea sa «Burnout: The High Cost of High Achievement», scrisa in 1974.

 

Etapele prin care trece o persoana pana ajunge la epuizare sunt: nevoia puternica de afirmare, neglijarea nevoilor personale, aparitia situatiilor conflictuale fie acasa fie la birou, negarea problemelor, izolarea de familie si de grupul social, schimbarea comportamentului, autodevalorizarea, sentimentul de gol interior, stari depresive, colaps fizic si emotional.

 

S-a constatat ca mediul ostil nu reprezinta intotdeauna factorul care cauzeaza in mod direct burnout, ci trebuie sa ii fie direct asociata si inabilitatea individului de a face fata unor noi conditii de la locul de munca. Nevrotismul, extraversiunea si constiinciozitatea sunt trasaturi de personalitate care ofera predictibilitate pentru cel putin doua dintre dimensiunile sindromului burnout. Sindromul de burnout nu se asociaza neaparat cu orele suplimentare de la locul de munca, ci cu stresul cronic acumulat, starea de epuizare, insatisfactia fata de activitatea desfasurata zilnic si sentimentele de inutilitate resimtite.

 

Tot ce vrei sa stii despre burnout

 

 

Bibliografie:

1.Anxiety and Depression Association of America. Facts & Statistics. 2014. http://www​.adaa.org/about-adaa​/press-room/facts-statistics.

 

2. National Institute of Mental Health. Any Anxiety Disorder Among Children. 2016. http://www​.nimh.nih.gov​/health/statistics​/prevalence/any-anxiety-disorder-among-children.shtml.

 

3. Bittner A, Egger HL, Erkanli A, et al. What do childhood anxiety disorders predict? J Child Psychol Psychiatry. 2007 Dec;

 

4. Ezpeleta L, Keeler G, Erkanli A, et al. Epidemiology of psychiatric disability in childhood and adolescence. J Child Psychol Psychiatry. 2001;

 

5. Chorpita BF, Daleiden EL, Ebesutani C, et al. Evidence-Based Treatments for Children and Adolescents: An Updated Review of Indicators of Efficacy and Effectiveness. Clinical Psychology Science and Practice. 2011;

 

6. James A, Soler A, Weatherall R. Cognitive behavioural therapy for anxiety disorders in children and adolescents. Cochrane Database of Systematic Reviews. 2009;

 

7. Walkup JT, Albano AM, Piacentini J, et al. Cognitive behavioral therapy, sertraline, or a combination in childhood anxiety. N Engl J Med. 2008 Dec 25;

 

https://www.springfarma.com/blog/sanatatea-organismului-12-plante-care-te-pot-ajuta-sa-te-relaxezi.html?srsltid=AfmBOooJ3D67bmPGfcRzCGUM3Wqyi-9p-Azw7PUypHLk29yAJYCHoFJP

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

Plante care vindeca plamanii – Top cele mai bune ierburi-  Întrebări frecvente

 

 

Scris de Echipa Editoriala Med.ro, echipa multidisciplinară.

Respirația este esențială pentru viață, iar sănătatea plămânilor joacă un rol crucial în calitatea acesteia. În contextul poluării crescute și al provocărilor sezoniere, plantele medicinale oferă o soluție naturală pentru a susține și îmbunătăți funcția respiratorie.

De la lumânărica, care deschide căile respiratorii, la ungurașului, cunoscut pentru proprietățile sale expectorante, natura ne-a oferit o farmacie verde pentru a ne proteja și vindeca plămânii. Acest articol explorează o selecție de ierburi benefice pentru sănătatea respiratorie, oferind soluții naturale pentru a respira mai ușor și a menține plămânii sănătoși.

 

Ierburi pentru sănătatea respiratorie

Plantele medicinale reprezintă un suport esențial în îngrijirea și îmbunătățirea sănătății respiratorii. Ele acționează ca remedii naturale, ajutând la curățarea căilor respiratorii, reducerea inflamației și combaterea infecțiilor. În continuare, vom explora beneficiile și modurile de utilizare ale unor ierburi specifice care susțin sănătatea plămânilor.

 

Lumânărica (Verbascum thapsus)

Beneficiile pentru plămâni și sistemul respirator: Lumânărica este o plantă recunoscută pentru efectele sale benefice asupra plămânilor și sistemului respirator. Datorită proprietăților sale emoliente și antiinflamatorii, lumânărica contribuie la deschiderea căilor respiratorii și la calmarea tusei. Este eficient în ameliorarea disconfortului cauzat de afecțiuni respiratorii precum bronșita sau laringita, având capacitatea de a relaxa mușchii bronhiilor și de a reduce inflamația. Lumânărica este, de asemenea, un expectorant natural, ajutând la eliminarea mucusului acumulat și facilitând respirația.

 

Cum se utilizează lumânărica pentru sănătatea plămânilor: Pentru a beneficia de proprietățile lumânăricii, se poate prepara un ceai din frunzele uscate ale plantei. O infuzie caldă, consumată de două-trei ori pe zi, poate ajuta la ameliorarea simptomelor respiratorii. De asemenea, lumânărica poate fi folosit sub formă de tinctură sau sirop, acestea fiind metode concentrate și eficiente de a extrage și administra compușii activi ai plantei. Inhalările cu aburi în care se adaugă frunze de unguraș pot fi, de asemenea, o metodă eficientă de a calma căile respiratorii iritate.

 

 

Ungurașul (Marrubium vulgare)

Proprietăți expectorante și de eliminare a mucusului: Ungurașul este o plantă cu o lungă istorie de utilizare în medicina tradițională, apreciată pentru proprietățile sale expectorante. Aceasta acționează prin stimularea eliminării mucusului din căile respiratorii, facilitând astfel respirația și ajutând la curățarea plămânilor. Ungurașul conține marrubiin, un compus care contribuie la fluidizarea secrețiilor bronșice și la calmarea tusei productive. Utilizarea regulată a ungurașului poate susține sănătatea respiratorie, în special în cazul infecțiilor sinusurilor, alergiilor sau congestiei toracice. Prepararea unui ceai din frunzele uscate sau utilizarea tincturii de unguraș poate oferi un suport valoros pentru funcția respiratorie optimă.

 

Preparare și utilizare: Ungurașul este o plantă cu utilizări tradiționale în ameliorarea tusei și a problemelor respiratorii. Pentru a beneficia de proprietățile sale, ungurașul poate fi preparat sub formă de ceai sau tinctură. Ceaiul se face prin infuzarea frunzelor uscate în apă fierbinte timp de 10-15 minute, iar tinctura se obține prin macerarea frunzelor în alcool de calitate alimentară pentru câteva săptămâni. Este important să se utilizeze ungurașul cu moderație, deoarece dozele mari pot fi contraproductive. În cazul utilizării sub formă de sirop, ungurașul se combină cu miere sau zahăr pentru a masca gustul amar și pentru a oferi un efect calmant suplimentar asupra gâtului și plămânilor.

 

Cireșul Sălbatic Negru (Prunus serotina) și Răchițica (P. virginiana)

Proprietăți calmante pentru tusea uscată și iritată: Scoarța de cireș sălbatic este recunoscută pentru efectele sale calmante asupra tusei uscate și iritante. Conține compuși care ajută la relaxarea mușchilor netezi ai tractului respirator, reducând spasmele și facilitând o respirație mai confortabilă. Utilizarea unui ceai preparat din scoarța de cireș sălbatic poate oferi un efect emolient, lubrifiind căile respiratorii și diminuând iritația. Acest remediu natural este adesea recomandat în perioadele de convalescență, când tusea persistentă și iritația gâtului necesită o atenție specială.

 

 

Recoltarea și prepararea scoarței de cireș sălbatic: Pentru a folosi scoarța de cireș sălbatic, este esențial să se recolteze în mod sustenabil, fără a dăuna arborelui. Scoarța se recoltează de pe ramurile tinere sau de pe arborii recent tăiați, preferabil în primăvară când seva este abundentă. După recoltare, scoarța se usucă și se păstrează într-un loc răcoros și uscat. Pentru preparare, se fierbe o cantitate mică de scoarță în apă timp de aproximativ 15-20 de minute, apoi se strecoară și se consumă ceaiul cald. Este important să se respecte dozele recomandate, deoarece un consum excesiv poate avea efecte nedorite.

 

Nalba mare (Althaea officinalis) și Nalba Sălbatică (Malva spp.)

Efecte hidratante și calmante asupra plămânilor: Nalba mare și alte specii de nalbă sunt plante cu proprietăți emoliente și hidratante, fiind deosebit de benefice pentru plămâni și sistemul respirator. Aceste plante conțin mucilagii care formează un strat protector pe mucoase, calmează iritațiile și susțin eliminarea mucusului. Utilizarea regulată a ceaiului de nalbă mare sau a extractelor din această plantă poate contribui la menținerea sănătății plămânilor, în special în cazul tusei uscate și a iritațiilor cauzate de aerul uscat sau poluat. Efectul hidratant al nalbei ajută la menținerea unui nivel optim de umiditate în căile respiratorii, facilitând respirația și oferind confort în timpul episoadelor de tuse.

 

Cele mai bune moduri de utilizare a nalbei sălbatice și a nalbei mari: Nalba sălbatică și nalba mare sunt plante valoroase pentru sănătatea respiratorie, iar utilizarea lor eficientă poate maximiza beneficiile. Ceaiul de nalbă este o metodă populară, preparat prin infuzarea frunzelor sau a rădăcinii în apă fierbinte. Acesta poate fi consumat de câteva ori pe zi pentru a calma mucoasele iritate. De asemenea, siropul de nalbă este o altă formă de administrare, fiind apreciat pentru efectul său emolient asupra gâtului și plămânilor. Pentru uz extern, cataplasmele cu frunze de nalbă pot fi aplicate pe piept pentru a ajuta la ameliorarea congestiei. Indiferent de metoda aleasă, este important să se utilizeze plante de calitate, recoltate în mod sustenabil și preparate cu atenție pentru a păstra integritatea compușilor activi.

 

 

Pătlagina (Plantago spp.)

Echilibrarea producției de mucus și susținerea plămânilor: Frunza de pătlagina este recunoscută pentru capacitatea sa de a echilibra producția de mucus și de a susține sănătatea plămânilor. Datorită proprietăților sale astringente și emoliente, pătlagina poate ajuta la reducerea inflamației și la calmarea iritațiilor respiratorii. Este deosebit de util în cazurile de tuse cu mucus excesiv, contribuind la reglarea secreției și facilitarea expectorației. Consumul regulat de ceai de pătlagina sau utilizarea extractelor din această plantă poate oferi un suport valoros pentru funcția respiratorie, ajutând la menținerea unui echilibru sănătos al mucusului în căile respiratorii.

 

Preparare și utilizare a frunzei de pătlagina: Frunzele de pătlagina pot fi folosite atât proaspete, cât și uscate pentru a prepara remedii naturale. Pentru a face un ceai, frunzele se infuzează în apă fierbinte timp de aproximativ zece minute. Alternativ, frunzele pot fi aplicate direct pe piele sub formă de cataplasme pentru a calma iritațiile. Extractele de pătlagina sunt disponibile și sub formă de tincturi sau siropuri, care pot fi administrate pentru a susține sănătatea respiratorie. Este important să se respecte instrucțiunile de preparare și dozare pentru a beneficia de efectele terapeutice ale pătlaginei.

 

Frunzele de urzică

Frunzele de urzică sunt cunoscute pentru proprietățile lor nutritive și pentru suportul pe care îl oferă sistemului respirator. Bogate în vitamine și minerale, frunzele de urzică ajută la calmarea alergiilor și la susținerea unei funcții pulmonare sănătoase. Ceaiul de urzică poate fi consumat pentru a beneficia de efectele sale antiinflamatorii și antihistaminice, care sunt deosebit de utile în perioadele cu provocări sezoniere. De asemenea, urzica poate fi folosită în combinație cu alte plante pentru a crea amestecuri de ceaiuri sau tincturi care să sprijine sănătatea respiratorie și să faciliteze respirația ușoară.

 

 

Vârfurile florale de Solidago (Goldenrod)

Solidago, cunoscută sub numele de Goldenrod, este o plantă perenă care înflorește cu vârfuri aurii și este apreciată pentru proprietățile sale de susținere a sănătății respiratorii. Această plantă este folosită în mod tradițional pentru a calma mucoasele iritate ale tractului respirator și pentru a susține eliminarea mucusului. Goldenrod este recunoscută pentru efectele sale diuretice, dar și pentru capacitatea de a sprijini funcția renală, ceea ce indirect poate influența pozitiv sănătatea plămânilor. Ceaiul preparat din vârfurile florale ale plantei Solidago poate fi un aliat valoros în perioadele cu provocări respiratorii, contribuind la o respirație mai ușoară și la o stare generală de bine.

 

Monarda

Monarda este o plantă aromatică cu flori viu colorate, care atrage polenizatorii și este folosită în medicina tradițională pentru proprietățile sale antiseptice și antimicrobiene. Este eficientă în ameliorarea simptomelor respiratorii, inclusiv tuse și congestie nazală. Infuzia de monarda poate ajuta la relaxarea căilor respiratorii și la susținerea unui sistem imunitar sănătos. Datorită compușilor săi volatili, monarda poate fi utilizată și sub formă de inhalări cu aburi pentru a deschide sinusurile și a facilita respirația.

 

Oregano, Cimbru și Rozmarin

Oregano, cimbrul și rozmarinul sunt trei ierburi culinare cu beneficii remarcabile pentru sănătatea respiratorie. Oregano este cunoscut pentru proprietățile sale antibacteriene și antivirale, cimbrul este un expectorant natural care ajută la curățarea plămânilor, iar rozmarinul conține antioxidanți care susțin funcția imunitară. Combinarea acestor ierburi în ceaiuri sau tincturi poate oferi un suport complex pentru sănătatea respiratorie, ajutând la ameliorarea simptomelor de tuse și la menținerea unui sistem respirator sănătos.

 

 

Socul negru și Florile de Soc

Socul negru și florile de soc sunt recunoscute pentru efectele lor benefice asupra sănătății respiratorii. Bogate în vitamina C și antioxidanți, acestea susțin sistemul imunitar și pot ajuta la scurtarea duratei simptomelor respiratorii. Siropul de soc este un remediu popular pentru ameliorarea tusei și a altor simptome asociate răcelilor și gripei. Florile de soc pot fi, de asemenea, adăugate în ceaiuri pentru a beneficia de efectele lor calmante asupra căilor respiratorii.

 

Menta și Isop de Anason

Menta și isopul de anason sunt două plante cu efecte puternice asupra sănătății respiratorii. Menta conține mentol, care ajută la deschiderea căilor respiratorii și la calmarea tusei, în timp ce isopul de anason este apreciat pentru proprietățile sale expectorante și de susținere a respirației. Ambele plante pot fi folosite în ceaiuri sau tincturi pentru a ajuta la ameliorarea congestiei și a simptomelor asociate afecțiunilor respiratorii. Utilizarea lor regulată poate contribui la menținerea unei funcții respiratorii sănătoase și la o respirație mai ușoară.

 

Pinul alb și Acele de Conifere

Pinul alb și acele altor conifere sunt apreciate pentru beneficiile lor asupra sănătății respiratorii. Acestea conțin compuși care ajută la calmarea iritațiilor respiratorii și la susținerea unei respirații ușoare. Infuziile și tincturile preparate din ace de pin sau alte conifere pot ajuta la ameliorarea simptomelor de tuse și la curățarea căilor respiratorii. De asemenea, acele de conifere sunt bogate în vitamina C și alte antioxidante, care susțin sistemul imunitar și pot contribui la protejarea plămânilor împotriva agenților patogeni.

 

Salvia și Asterul

Salvia și Asterul sunt două plante cu proprietăți puternice în susținerea sănătății respiratorii. Salvie are proprietăți antimicrobiene și antiinflamatorii, fiind utilă în ameliorarea tusei și a durerilor de gât. Asterul  este folosit pentru efectele sale calmante asupra sistemului respirator. Ambele plante pot fi folosite sub formă de ceai sau tinctură pentru a ajuta la menținerea sănătății plămânilor și a căilor respiratorii.

 

Ciuperca Reishi

Ciuperca Reishi este cunoscută pentru proprietățile sale imunomodulatoare și este folosită în medicina tradițională pentru a susține sănătatea respiratorie. Reishi conține compuși care ajută la reducerea inflamației și la susținerea funcției pulmonare. Suplimentele cu Reishi pot fi deosebit de benefice pentru persoanele care doresc să își întărească sistemul respirator și să îmbunătățească calitatea respirației.

 

Crenguțe și scoarță de piersic

Crenguțele și scoarța de piersic sunt folosite în medicina tradițională pentru proprietățile lor expectorante și de susținere a sănătății respiratorii. Aceste părți ale arborelui de piersic pot ajuta la ameliorarea tusei și la facilitarea eliminării mucusului din plămâni. Ceaiurile sau tincturile preparate din crenguțe și scoarță de piersic pot oferi un suport valoros pentru cei care doresc să mențină sănătatea plămânilor și a căilor respiratorii.

 

Iarbă mare (Inula helenium)

Iarba mare este recunoscută pentru efectele sale benefice asupra sănătății respiratorii, având proprietăți expectorante și antitusive. Aceasta este folosită în mod tradițional pentru a susține eliminarea mucusului și pentru a calma tusea. Iarba mare poate fi de asemenea utilă în ameliorarea simptomelor de bronșită și alte afecțiuni respiratorii. Ceaiurile și tincturile preparate din rădăcina de elecampane sunt metode eficiente de a beneficia de proprietățile sale terapeutice.

 

Întrebări frecvente

 

Pot înlocui plantele tratamentele convenționale pentru problemele respiratorii?

Plantele pot oferi suport complementar tratamentelor convenționale, dar nu ar trebui să le înlocuiască fără consultarea unui medic.

Cât timp durează să se vadă rezultatele utilizării plantelor pentru sănătatea plămânilor?

Rezultatele pot varia, dar unele persoane pot observa îmbunătățiri în câteva săptămâni de utilizare regulată a plantelor medicinale.

Există efecte secundare asociate cu utilizarea plantelor pentru suportul plămânilor?

Ca și în cazul oricărui remediu, plantele pot avea efecte secundare. Este important să se înceapă cu doze mici și să se consulte un specialist în caz de reacții adverse.

Pot combina mai multe plante pentru rezultate mai bune?

Da, combinarea plantelor poate potența efectele benefice, dar este recomandat să se consulte un specialist pentru a determina combinațiile sigure și eficiente.

Există anumite plante care ar trebui evitate de persoanele cu astm?

Da, unele plante pot declanșa simptomele astmului. Persoanele cu astm ar trebui să consulte un medic înainte de a folosi remedii pe bază de plante.

Pot ajuta plantele în cazul daunelor pulmonare legate de fumat?

Unele plante pot susține sănătatea plămânilor și pot ajuta la ameliorarea daunelor cauzate de fumat, dar renunțarea la fumat este cea mai eficientă metodă.

Există plante care pot ajuta la prevenirea infecțiilor respiratorii?

Da, unele plante au proprietăți antimicrobiene și pot susține sistemul imunitar în prevenirea infecțiilor respiratorii.

Cât de des ar trebui să consum ceaiuri sau preparate din plante pentru sănătatea plămânilor?

Consumul regulat de ceaiuri sau preparate din plante poate fi benefic, dar frecvența ar trebui ajustată în funcție de nevoile individuale și recomandările unui specialist.

Pot folosi copiii în siguranță plante pentru suportul respirator?

Da, dar este esențial să se consulte un medic pentru a determina dozele adecvate și plantele sigure pentru copii.

Există plante care pot ajuta în cazul bolii pulmonare obstructive cronice (BPOC)?

Unele plante pot oferi suport pentru simptomele BPOC, dar utilizarea lor trebuie să fie supravegheată de un medic.

 

Concluzie

 

Plantele medicinale oferă o varietate de beneficii pentru sănătatea plămânilor și a sistemului respirator. De la ameliorarea simptomelor respiratorii la susținerea funcției pulmonare, natura ne pune la dispoziție o gamă largă de remedii. Cu toate acestea, este esențial să abordăm utilizarea plantelor cu precauție, să consultăm specialiști în domeniul sănătății și să ne informăm despre dozele corecte și combinațiile sigure. Prin integrarea cunoștințelor tradiționale și a cercetării moderne, putem folosi plantele pentru a respira mai ușor și pentru a trăi o viață mai sănătoasă.

 

 

 

Surse Articol

 

Ram, A., Joseph, D. A., Balachandar, S., & Singh, V. P. (2009). Medicinal plants from Siddha system of medicine useful for treating respiratory diseases. International Journal of Pharmaceuticals Analysis, 1(2), 20.

 

https://www.researchgate.net/publication/228483825_Medicinal_plants_from_Siddha_system_of_medicine_useful_for_treating_respiratory_diseases

Asadbeigi, M., Mohammadi, T., Rafieian-Kopaei, M., Saki, K., Bahmani, M., & Delfan, M. (2014). Traditional effects of medicinal plants in the treatment of respiratory diseases and disorders: an ethnobotanical study in the Urmia. Asian Pacific journal of tropical medicine, 7, S364-S368.

 

https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1995764514602595

https://med.ro/pneumo/plante-care-vindeca-plamanii/

Dr. Cristian Popescu

 

 

///////////////////////////////////////////////////////

 

 

Top 10 plante pentru slabit

 

 

de Alexandra Nelepcu , Farmacist Diriginte

Pentru foarte multe persoane, cresterea in greutate si obezitatea reprezinta un motiv in plus de ingrijorare, putand deveni o lupta continua cu caloriile si chiar un factor care predispune la stres. O greutate corporala peste limitele normale nu are doar o dimensiune sociala, ci poate duce si la instalarea unui numar considerabil de conditii medicale: colesterol crescut, diabet zaharat de tip 2, hipertensiune arteriala, boli cardiovasculare, boli ale ficatului, osteoartrita si chiar apnee.

 

Pe langa lipsa activitatii fizice regulate, insomnii, un nivel crescut de stres si obiceiuri alimentare nesanatoase, precum mese copioase, asocieri alimentare nerecomandate, consum ridicat de dulciuri − cu alte cuvinte, un aport mult prea mare de calorii fata de necesarul zilnic, mostenirea genetica, anumite tratamente farmacologice si dereglarile hormonale joaca un rol important in cresterea in greutate sau usurinta unei persoane de a slabi.

 

O dieta echilibrata si un program de antrenamente fizice sunt raspunsul pentru atingerea si mentinerea greutatii dorite, dar, in acelasi timp, pot fi de ajutor mai multe plante cu rol de detoxifiere, ardere accelerata a grasimilor si accelerare a metabolismului.

 

1. Ghimbirul are efecte benefice in scaderea in greutate. Un studiu publicat in 2012 atesta faptul ca un consum regulat de ghimbir creste termogeneza alimentelor si stimuleaza satietatea. Aceste proprietati previn gustarile dese si nevoia de a ingera cantitati mari de alimente calorice. In plus, ghimbirul imbunatateste digestia si sustine metabolismul.

 

2. Ceaiul verde imbunatateste metabolismul si accelereaza arderea grasimilor si, implicit, a caloriilor, datorita continutului de antioxidanti. Consumul de ceai verde asociat dietelor de slabit grabeste scaderea in greutate si imbunatateste semnificativ sanatatea.

 

3. Turmericul este o planta inrudita cu ghimbirul, care poate fi de ajutor in atingerea obiectivului de greutate. Turmericul este bogat in curcumina, una din substantele active care determina secretia bilei, necesare pentru descompunerea grasimilor. In plus, reduce nivelul colesterolului si inflamatia asociata cu obezitatea sau bolile metabolice.

 

4. Hibiscusul,aceasta planta de o frumusete extraordinara, este bogata in nutrienti, flavonoide si minerale care reduc absorbtia de grasimi si carbohidrati. Mai mult, hibiscusul este un diuretic natural, fiind astfel un produs valoros pentru eliminarea surplusului de apa si managementul greutatii. Un studiu publicat in 2014 a confirmat ca administrarea timp de 12 saptamani a unui supliment pe baza de hibiscus a dus la reducerea circumferintei taliei si a procentului de grasime corporala.

 

5. Ginsengul korean (Panax ginseng) este recunoscut pentru actiunea energizanta si accelerarea metabolica, care favorizeaza pierderea in greutate. Totusi, in cazul ginsengului, este important sa nu se consume perioade lungi de timp sau daca exista dereglari hormonale.

 

6. Papadia este o alta planta utila in lupta cu kilogramele, mai ales gratie proprietatilor diuretice si laxative. De asemenea, papadia ajuta la normalizarea glicemiei, reduce apetitul si detoxifiaza organismul.

 

7. Oregano are in compozitie si carvacrol care favorizeaza arderea grasimilor. Mai mult, planta favorizeaza digestia, reduce balonarea si ajuta in lupta cu stresul si depresia, doua din cauzele supraalimentarii si ingrasarii.

 

8. Salvia este o alta solutie pentru pierderea in greutate, datorita actiunii stimulante, diuretice si antioxidante, care imbunatateste rata metabolica si creste arderea caloriilor. Tot salvia reduce inflamatia, combate anxietatea si imbunatateste calitatea somnului, reducand riscul fluctuatiilor in greutate.

 

9. Menta are un rol important in reducerea apetitului si senzatiei de foame, controland aportul de calorii. Planta stimuleaza digestia, reduce balonarea si este calmanta in starile nervoase.

 

10. Silimarina sprijina, de asemenea, controlul greutatii. Imbunatateste functia hepatica si stimuleaza procesul natural de detoxifiere, accelerand astfel metabolismul si pierderea in greutate.

 

Deoarece anumite plante pot interactiona cu o serie de medicamente, nu sunt indicate perioade lungi sau in anumite conditii medicale, este recomandat sa apelati la sfatul specialistului inainte de a le introduce in dieta zilnica.

 

Text: Andreea Bunea

 

 

 

 

 

https://www.springfarma.com/blog/top-10-plante-pentru-slabit.html

 

 

 

////////////////////////////////////////////////////////////

Top 8 remedii naturale cu lamaie, preparate acasa

 

https://www.sfatulmedicului.ro/Remedii-naturiste/top-8-remedii-naturale-cu-lamaie-preparate-acasa_13775

 

/////////////////////////////////////////////////////////

 

 

det. aici

https://casadeceaiurialbut.ro/tratamente-naturiste-plante-medicinale/

 

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

(Cam asa a devenit fata mare  batrana globalizare  iliesciano-putiniana!)

Cartea neagră a Revoluției franceze

http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/parinte-iliescu-tartor-al-liber-cugetatorilor-feseneilor-masoneilor-si-altor-potopisti-iti-place-recolta-ai-semanat-in-inimile-si-mintile-violate-cu-vant-lichidari-haos-hotii-mineriade-i/

 

 

Grupul Divertis Intrarea României în NATO si tehnica militara romaneasca.

https://www.youtube.com/watch?v=BWrPnm0-ylU

 

 

 

 

 

Noi detalii despre cazul de sclavie descoperit în Ungaria. Cum au fost exploatați zeci de tineri români și ce li s-a promisUn nou caz îngrozitor de sclavie a fost descoperit de DIICOT. Timp de peste un deceniu, zeci de tineri au fost păcăliți și duși în Ungaria, unde erau obligați să muncească până la epuizare… (Specialul si…) Eternul guvernator al BNR, Mugur Isărescu, cu salariu de peste un milion de lei pe an, plus pensie, spune că „Țara trebuie să treacă printr-o anumită dietă”… Alimentele sintetice prind tot mai mult contur în planul de alimentație mondială; Izbînda lui Trump e preambulul răsturnărilor ce se vor petrece în România; Despre adevăratul Lenin; Kazan 22-24 Octombrie 2024: Începutul Sfârșitului Supremației Occidentului; Suntem prea mulți și inutili! Anunț șocant despre depopularea planetei; Harari: Bogaţii trebuie să fie upgradaţi în dumnezei virtuali și săracii trebuie să fie degradaţi în oameni inutile; Harari: Oamenii au devenit animale piratabile; Planul Illuminati pentru umanitate a fost hotărât acum 200 ani! Grupul Divertis Intrarea României în NATO si tehnica militara romaneasca… Omul trebuie să fie sclav şi laş până la sfârşitul timpurilor sale; Câte ceva despre NOUA ORDINE MONDIALĂ; BOMBĂ- Contractele secretizate ale genocidului planetar prevăd PIERDEREA TUTUROR DREPTURILOR „NEVACCINAȚILOR”; ROMÂNIA imbolnavită de Clasa ei Politică; Noua Ordine Mondială: Manipularea Psihologică a Populației (Population Psychological Manipulation); Cazul contabilei de la MAE care plătea salarii fictive nu ar fi singular. Surse vorbesc și despre bani pentru amante; Reacția lui Eduard Novak în scandalul celor 160.000 de euro din medaliile olimpice. „Ridică multe semne de întrebare”; Ordinul si „Iluminatii” lui Adam Weishaupt; Iată documentul oficial care demonstrează existenţa unei conspiraţii mondiale, precum şi legătura între Illuminati şi communism;

Steaua roşie a comunismului e, de fapt, simbolul secret al Stelei Morţii sau al planetei Nibiru; Lumea se îndreaptă ori spre „Marea Trezire” ori spre „Marea Resetare” (Editorial); „Papa Francisc este un participant zelos la Marea Resetare a globalistului Klaus Schwab” – acuză Arhiepiscopul catolic Vigano; “Așa-zisa Revoluție din Octombrie este un mit lansat de învingători, de bolșevici, şi înghițit nemestecat de cercurile progresiste din Occident” (Aleksandr Soljenițîn)… “Lenin e mort, dar leninismul traiește”… Pledoarie pentru adevăr (2) Revoluția bolșevică; (Vechiul satanism/globalism este noul communism …)Avertismentul unui specialist american în strategia Rusiei privind Europa: Dacă poți corupe, atunci poți controla. Corupția este noul communism; Cumplitele chinuri în care a fost martirizat partizanul Ioan ”Jenică” Arnăutu la Închisoarea Tăcerii de la Rîmnicu Sărat. Se împlinesc 65 de ani de la moartea sa. Călăul Alexandru Vișinescu; Unul dintre cei mai mari criminali din istorie – Pol Pot. Acest om a ucis indirect peste 2 milioane de oameni… Mausoleul lui Lenin: templul Satanei; Mass-media chineză chiar l-a făcut „terorist economic” şi „fiul Satanei” pe miliardarul George Soros? Cine manipulează? Marea Resetare plănuită de globalişti ar putea să ne ducă în Epoca Sclavagismului şi a Feudalismului, din punct de vedere social; Candidatul la șefia Parchetului Vrancea este susținut de floarea infractorilor locali și de toporatorii din zonă; Scrisori de pe frontul primului război mondial; Ciolacu: E cazul ca România să intre într-o etapă de digitalizare; dacă nu se poate cu vorba bună, forțat! Viziunea ONU asupra viitorului omenirii: Grupul de arhitehnocrați care ne decide viitorul. Digitalizarea totală și controlul total ‒ construirea unui creier mondial digital; Viziunea ONU asupra viitorului omenirii: Grupul de arhitehnocrați care ne decide viitorul… Digitalizarea totală și controlul total ‒ construirea unui creier mondial digital…

 

Organizațiile supranaționale ale ordinii mondiale dorite – Organizația Națiunilor Unite (II); Un raport al Forumului Economic Mondial recunoaște că ID-urile digitale ar putea fi folosite pentru „supraveghere și persecuție” într-un regim globalist totalitar;Pentru ca nici preoţi (i) nu se nasc din nou, cum ne învaţă Dumnezeu în Ioan, cap. 3 şi Rom. Cap.6 şi, nici nu se pocăiesc, ne mint, manipulează, exploatează, ne păcălesc, să ne cheltuim pentru pomeni, taxe, acatiste, moaşterii iconate, făcătoare de bani şi de sărăntoci… Ei ne duc cu preşu ca să…(Ca  student la “”Stana din deal””, universitarii de la Opinia m-au “infiat”, zburand vertical si…!) După patruzeci de ani; Holocaustul, Securitatea şi Partidul Comunist; Corneliu Coposu, inedit: „Emanciparea de sub frică“;Despre represiunea comunistă într-o enciclopedie bine alcătuită; În plasă (I)- Ioana DIACONESCU – Scriitori în arhiva CNSAS; 7 ingrediente din produsele alimentare de evitat, dacă ții la sănătatea ta;S-au făcut primii pași pentru producerea peștelui sintetic; (De  neuitat…)Dosarul Revoluției: Ion Iliescu a contribuit în mod direct la generarea psihozei terorist-securiste; Lepadarea de masonul rus; (Ilici, tătucul masonilor si…) ARMAGHEDONUL MASONERIEI; ȘOC MONDIAL/PanamaPapers, SECRETELE PRIVATIZĂRII Alro, RAFINĂRIILE. Amănunte INCENDIARE! ( Teroristul Iliescu,)CA MASON DE RANG ÎNALT (GRADUL 33) A AVUT DESIGUR SPRIJINUL DEPLIN AL MASONERIEI COMUNISTE, FOȘTILOR ACTIVIȘTI DE PARTID ȘI SECURIȘTI…);Bibliografia secreta a lui Ion Iliescu…6. GHICI CATE „MAME” A AVUT ION ILIESCU? Cine este Ion Iliescu Adevaruri Socante;

 

Adevăruri şocante pe care nu o să le găsiți niciodată în presa «sistemului»! Dialog «la gura sobei» cu istoricul Corvin Lupu despre Decembrie 1989 (3);Adevăruri şocante pe care nu o să le găsiți niciodată în presa «sistemului»! Dialog «la gura sobei» cu istoricul Corvin Lupu despre Decembrie 1989 (4); (Ceausescu a inviat in inimile iraniene-demonizate…) În penurie de carburant, Iranul raţionalizează energia electrică; Clubul Bilderberg nu este singura institutie secreta din subordinea Illuminatilor; Zelenski: „Putin vă va mânca la cină cu tot cu UE, NATO, libertate şi democraţie”. Crimeea şi Marea Neagră vor deveni centrul de greutate al războiului; … în slujba imperiului mondial; Dezvăluirile unui asasin economic confirmă punerea în practică a directivelor trasate de Protocoalele maeştrilor francmasoni; Masonul Iliescu a atras minia Domnului prin minciuni,crime,hotii ,dar si prin masonizarea tarii,caci a decorat pe ascuns pe “cremarii” masoni; Confesiunile unui asasin economic; Ghidul Noii Ordini Mondiale – GHIDUL DE PIATRA DIN GEORGIA (USA);(Vechi,dar nemuritor)…Șantajul Corporatiilor – „Generalizarea redevenţelor europene” – o abureală; Efectele globalizării – Suntem „prizonierii” companiilor străine; (In timp ce noi le dam pensii fesenal de speciale…) Se reduc pensiile foștilor nomenclaturiști comuniști și cresc cele ale fostilor disidenți. În Cehia; Societățile Secrete; Cazul interlopului Iordan: Secretizarea scandaloasă a absențelor judecătorului. Securistul Pahonțu a devenit pensionar de lux și director SPP;

 

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

Cazul interlopului Iordan: Secretizarea scandaloasă a absențelor judecătorului. Securistul Pahonțu a devenit pensionar de lux și director SPP

 

 

Lucian Pahonțu, șeful securist al Serviciului de Protecție și Pază, a fost pensionat de președintele Klaus Iohannis.

Acesta va încasa o pensie nesimțită, dar va încasa și mai departe salariul de 30.000 de lei de director SPP pentru că Iohannis l-a menținut pe proaspătul pensionar de lux în funcția de șef al acestui serviciu secret.

 

Tribunalul Ilfov a secretizat ilegal absența judecătorului din cazul interlopului Iordan la ultimele două termene de judecată.Este a treia reluate a procesului în care interlopul Iordan este judecat pentru că și-a ucis partenera și din nou se face aceeași manevră.

 

La final de proces, judecătorul nu se mai prezintă și apoi este schimbat.

 

Este scandalos și incredibil cum se poate proceda în acest caz, numai pentru că un clan interlop beneficiază de protecție politică și o relație specială cu celebra Lia Savonea care este judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

 

In der Kollektion

 

https://www.patreon.com/posts/cazul-iordan-de-115179226?l=de

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Societățile Secrete

https://pdfcoffee.com/societaile-secrete-3-pdf-free.html

( AICI  puteti parcurge PRIMA parte=

http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/parinte-iliescu-tartor-al-liber-cugetatorilor-feseneilor-masoneilor-si-altor-potopisti-iti-place-recolta-ai-semanat-in-inimile-si-mintile-violate-cu-vant-lichidari-haos-hotii-mineriade-i/  )

 

SI   CONTINUARE AICI –  http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/treci-la-romani-si-scapa-i-de-idolatrie-mergi-la-rusi-moldoveni-ucraineni-si-usureaza-i-de-ortomoasterie-du-te-in-africa-america-si-alunga-icoana-maimutaria-treci-in-ungaria-in-italia-gem/

 

CAPITOLUL 22: ORGANISMELE ONU. VIZIUNEA UNESCO DESPRE LUME. DECLARAȚIA DREPTURILOR OMULUI

 

Adevărata putere a Națiunilor Unite nu stă în deciziile politice concrete, care de cele mai multe ori sunt de valoare mediocră, ci în funcțiile ideologice, în influența politică care derivă din autoritatea ei ca instanță legitimă.Discursurile, rezoluțiile și documentele de orice natură care sunt rezultatul acestei funcții deliberative, exercită o influență politică difuză în viața de pe plan mondial.Guvernele nu pot trece cu vederea aceste rezultate care fac parte din acțiunea ideologică și care influențează orientarea opiniilor, formarea ideilor oamenilor politici (…).ONU, la fel ca instituțiile specializate de natură politică, este mandatată să propage anumite idei, anumite valori.Examinarea bilanțurilor arată că, de fapt, activitatea lor primară constă în organizarea de întâlniri, de difuzare a recomandărilor lor, de sugerare de politici… .Ele contribuie la conceptualizarea, și mai ales la difuzarea numeroaselor teme politice, în mod particular pe tărâm economic și social (1).Cel care vorbește astfel este un profesor de relații internaționale care a trăit din interior ceea ce afirmă, în calitate de director al unui departament crucial al UNESCO, acela al drepturilor omului.Rolul esențial al ONU se identifică cu instrumentul care vehiculează ideile pentru a restabili ordinea din haos (2) – Ordo ab Chao – conform devizei care caracterizează gradul 33 al RSAA (3).Deviză a cărei semnificație este revelată de un grad 33, Umberto Gorel Porciatti, când scrie: Expresia ”Ordo ab Chao” reprezintă sinteza Doctrinei Masonice și secretul ei fundamental.Înseamnă că Marea Operă (4) nu se poate produce decât ca urmare a unei stări de putrefacție și de dizolvare și ne învață că nu se poate ajunge la o nouă ordine decât printr-o dezordine înțelept organizată (5).Interpretare forțată? Este ceea ce recunoaște și o personalitate a societăților secrete, martinistul Mariel, care declara fără jumătăți de măsură că ONU este de inspirație masonică și că (la jumătatea anilor ’70 ai secolului trecut) două treimi din funcționari erau masoni (6).Finalitatea internă a societăților secrete nu este aceea de a distruge totul pentru a reconstrui o lume nouă, pe ruinele celei vechi? (7). Și care sistem democratic este mai bun decât cel bazat pe sufragiul universal, care cheamă oamenii să voteze (oameni, în general puțin cunoscători) ușor pilotabili de către reprezentanții societăților secrete aflați în fiecare partid politic. Chiar mai mult, deviza democrației anglo-saxone One man, one vote face în așa fel încât cel care deține puterea financiară, dar puține voturi, poate cumpăra după necesitate.În democrație, deci, aurul constituie apanajul majorității, dar nu trebuie uitat că nu oricine poate fi cumpărat. A: UNESCO În noiembrie 1942 se reunește la Londra o Conferință a Miniștrilor Educației (din țările aliate) cu scopul declarat de-a stabili planurile în vederea reconstrucției care va trebui să înceapă după încetarea ostilităților.Conferința a examinat propunerea venită de la un comitet condus de elenistul Gilbert Murray, propunere care are ca scop crearea unei organizații permanente pentru educație, și pentru o mai bună înțelegere internațională (8).Nici nu se putea alege mai bine. Gilbert Murray a fost președinte al Societății Națiunilor, membru influent al Societății Fabian, al Mișcării Pan-Europene, al Marii Loji a Angliei, respectiv membru fondator al English Speaking Union, una din societățile de legătură cu Societatea Pilgrims (9).Atunci când guvernele britanic și francez au invitat toate statele membre ale ONU să participe la conferința de la Londra din noiembrie 1945, s-a avut în vedere crearea unei organizații a Națiunilor Unite pentru Educație și Cultură (10).Conferința citată aducea alături de Gilbert Murray personalități ca Archibald Mac Leish [fost sub-secretar de stat, absolvent al Universității Harvard, afiliat la Ordin încă din 1915 (11)]; lord Attlee, membru al Ruskin College, al Societății Fabian și al London School of Economics; Léon Blum, politician francez ( de origine evreiască) cu orientare marxistă, fondator (în Franța) al Ligii împotriva Antisemitismului (LICA, astăzi LICRA – de ținut minte pentru că și un politician român este afiliat la această societate !!!), în acea perioadă fiind președinte al Consiliului de Administrație al CEPE (Institutul Francez de Afaceri Internaționale, din acea vreme); Étienne Gilson (1884 – 1978), distins filosof catolic pe tărâmul filosofiei Evului Mediu, academician francez și profesor la Harvard (1926-1928), posibil necunoscător al adevăratelor scopuri ale conferinței; Frédéric Joliot-Curie, laureat al Premiului Stalin pentru Pace în 1951, membru al Ligii pentru Pace împotriva Rasismului și Antisemitismului (MRAP) și membru fondator al Pugwash (12); René Cassin, jurist evreu de faimă internațională, președinte al Alianței Israelite Universale (în 1942) (13).Organizația considerată trebuia să continue opera Institutului Internațional de Cooperare Intelectuală din Paris care, de fapt, a fost încorporat în UNESCO (14).Trebuie amintit că numitul institut a fost înființat ca urmare a unui raport al masonului Léon Bourgeois, premiul Nobel pentru Pace în 1920 (dar și președinte al Societății Națiunilor).Printre cei care s-au perindat pe la conducerea institutului s-au aflat Albert Einstein [sionist și membru fondator al Societății Amicilor Rusiei Bolșevice (15) și a Ligii împotriva Antisemitismului; mai târziu, Einstein va deveni și membru al Pugwash); Sigmund Freud (1856- 1939), afiliat la B’nai B’rith, a cărui gândire este salutată drept ultimul, din punct de vedere cronologic, dintre comentariile Talmudului (16), gândire care va influența în mod profund orientarea liniilor directoare în UNESCO; în cele din urmă, parcă pentru a proba capacitățile poporului ales, filosoful evreu Henri-Louis Bergson, primul președinte al respectivului institut.(În imaginea alăturată este sir Julian Sorell Huxley, 1887-1975). În jurul celor de mai sus gravitau alte nume celebre, ca Thomas Mann; Paul Valéry (membru al Mișcării Pan-Europene), dar și scriitorul indian (și mason), Rabindranath Tagore, premiul Nobel pentru literatură în 1913.Și pentru a proba paternitatea intelectuală directă asupra UNESCO (prin acest institut), primul director al UNESCO, Julian Huxley (membru al Societății Fabian) nu a ezitat să declare: nu mai este nevoie să recurgem la o revelație teologică sau la un absolut metafizic.Freud și Darwin sunt suficienți pentru a ne da propria viziune asupra Lumii (17).La 4 noiembrie 1946, United Nations Educational Scientific and Cultural Organization era constituită oficial, iar biologul Julian Huxley prelua conducerea. B: GÂNDIREA UNESCO Articolul I al Constituției UNESCO, spune: Scopul organizației este să contribuie la menținerea păcii și a securității, ducând, prin educație, știință și cultură, la colaborarea între națiuni, cu scopul asigurării respectului universal pentru justiție, lege, drepturi umane și libertăți fundamentale pentru toate popoarele lumii, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie, drepturi afirmate în Carta Națiunilor Unite (18).Acestui Vatican al gândirii raționale (19), centru de reflecție etico-umanistă care tratează problemele de dezvoltare în termeni de importanță umană (20), în care pacea se bazează pe solidaritatea intelectuală și morală a umanității (21), are rolul de conducător al următoarelor domenii, prin aplicarea științelor sociale la problemele lumii: drepturi umane (prin studiile asupra problemelor rasiale), instaurarea păcii (prin dezvoltarea cercetării și a educației pentru pace), mărirea (prin cercetare și educație) rolului și direcției dezvoltării economico-sociale, probleme demografice, tutela mediului și daunele provocate de droguri (22).Declarații solemne și răsunătoare care nu pot lăsa indiferent omul modern (prin aspirațiile lui cele mai înalte), determinând în el sentimente de compasiune și solidaritate pe lângă care, tendințe diverse sau chiar contradictorii ar părea de neconceput pentru astfel de organizații. Cititorul însuși poate judeca citatele extrase dintr-o carte programatică, redactată de primul director general al UNESCO (Huxley), și intitulată UNESCO – its purpose and its philosophy – UNESCO – Scopurile și filosofia lui (23): Pacea trebuie fondată deasupra solidarității intelectuale și morale a umanității (pag. 1); UNESCO va trebui să lase deoparte orice viziune exclusiv sau în mod primar ultraterrenă bazându-se pe un umanism mondial care va trebui să fie științific și pentru aceasta este absolut esențial pentru UNESCO să adopte o atitudine evoluționistă (pag. 5).Privitor la legea morală: Analiza progresului evoluției ne furnizează criterii certe pentru judecarea legitimității (sau a injusteții) scopurilor și activităților noastre (…) (pag. 12).O atenție specială va trebui să acorde UNESCO problemei construirii unui ”pool” al tradiției pentru umanitate, în totalitatea ei (pag. 18).Anumiteri tipuri de oameni vor trebui excluși de la anumite funcții. Astenicul creștinizat de tip general [după Kretschmer (24)], fanatic, prea zelos, supus unei morale excesiv de rigide, cu complexe de vinovăție combinate cu tendințe la introversiune.Astfel de persoane vor trebui îndepărtate din anumite funcții, precum judecători ai comportamentelor, magistrați, învățători; pentru ei va fi loc în administrație (pag. 22). (…) Conservarea varietății umane va trebui să fie unul din scopurile principale ale eugeneticii (…); va fi important pentru UNESCO să vegheze astfel ca problema eugenetică să fie examinată cu maximă atenție, opinia publică fiind informată că ceea ce până atunci era de negândit, acum va putea să devină subiect de gândire (pag. 23).UNESCO va trebui să extindă cât mai mult studiul și aplicarea psihanalizei și psihologiei ”abisului” (…) pentru a crea o lume mai fericită și mai eficientă (pag. 36).Pe bazele unei evoluții fondată pe progresul biologiei nu este nimic etern și de neschimbat în etică (pag. 45).A ține cont de numărul populației relative adaptate la condițiile sociale și tehnologice este un prim pas, 118

 

indispensabil, către controlul nașterilor (pag. 51).Interesele sunt indivizibile și deci transnaționale, putând adăuga că sunt nevoi umane, de la nevoile simple precum hrana și adăpostul, spre cele mai sofisticate, precum dezvoltarea intelectuală și satisfacția spirituală (pag. 69).Starea conflictuală (capitalismul – comunismul) poate fi evitată și contrariile aduse la un numitor comun.Această antiteză poate fi rezolvată printr-o sinteză superioară?Cred că acest lucru este nu numai posibil (dar prin dialectica inexorabilă a evoluției) trebuie să se întâmple, înainte sau după un alt război.Și pentru că un alt război ar însemna o întârziere de secole pe calea progresului, sunt convins că ajungerea la acea sinteză, în timp pentru a preveni un conflict deschis, trebuie să constituie scopul fundamental al UNESCO (pag. 72).Sinteza va trebui ghidată de-a lungul liniilor umanismului evoluționist (…) , indivizii putând ajunge la deplina și propria împlinire prin autotranscendență (…) (pag. 73).Fapt surprinzător, în 1957 UNESCO celebra tricentenarul publicării la Amsterdam a Opera Didactica Omnia a lui Comenius.Jean Piaget, prezent la conferința de la Londra din 1945, profesor de psihologie la Universitatea din Geneva, respectiv Sorbona, director al Bureau International d’Éducation din Geneva, la introducerea unui text despre Comenius (publicat pentru acea ocazie prin grija UNESCO), scria: Comenius trebuie considerat ca un mare precursor al tentativelor actuale de colaborare internațională în domeniul educației, științei și culturii (…).UNESCO și Bureau International d’Éducation îi datorează respectul și recunoștiința pe care o merită un mare strămoș spiritual (25). Influența rozacruciană asupra UNESCO devenea vizibilă. C: SEDIUL UNESCO În 1926, evreul Jean Izoulet, profesor de filosofie socială și membru al Colegiului Francez, a dat tiparului (la editorul Albin Michel) din Paris, un text cu un titlu mai mult decât semnificativ, dar și cu neclarități profunde: Paris – Capitale des Religions où La Mission d’Israël – Paris – Capitală a religiilor sau Misiunea lui Israel.Încă din primele pagini (caractere cursive și îngroșate din original) se arată că: Ideea unificării progresive a globului este o idee în curs (…).Dar ea este prezentă, în general, alături de-o altă idee – ideea Pacifismului și a Dezarmării imediate și universale (pag. 84).Continuând acest fel de idei, apare din ce în ce mai des că religia este însăși esența, sau dacă se dorește dubla, tripla, quarta, quintesența Politicii (…).Fără un guvern religios și moral nu se poate avea un guvern politic și social.Dacă nu există supunere internă la legea morală, nu poate exista o supunere externă, durabilă, la legea ”legală” (pag. 118 și 119). Izoulet precizează și despre ce religie este vorba: Dar este o Ultimă sau o Primă religie care nu are nimic local sau regional și care este prezentă peste tot, o religie internațională și intercontinentală, într-un singur cuvânt, o religie planetară.Ea este Mozaismul lui Israel (pag. 50) (26). La acestea adaugă: Pentru înființarea noii Puteri Spirituale este nevoie să ne adresăm acelor instituții spirituale și intelectuale, mentale și morale care se numesc universități (pag. 140).Scopul declarat este de-a ajunge la o federație de universități: astăzi există pe pământ circa o mie de universități.Să le federalizăm!Și în acest fel vom fi constituit pe planetă cea mai înaltă, cea mai puternică dintre corporații – corporația spirituală – Corporația Înțelepților și a Gânditorilor (pag. 150).Măsură insuficientă fără o ierarhie adecvată.Este nevoie ca la vârful acestei Federații a celor o mie de universități a globului să creem o alta, a mieuna, adică Universitatea Supremă, o Universitate Planetară, o Universitate Mondială, care să conducă corul imens al celor o mie de universități răspândite în lumea întreagă! (pag. 151).Tendințe destul de apropiate de Consiliul Luminii al lui Comenius, Biserica Națională a lui Saint-Yves sau Ordinul Cultural al Națiu -nilor din succesivul Pact Sinarhic.Din această perspectivă se poate interpreta propunerea curioasă făcută de Izoule în lucrarea lui: Da!Împărțiți în două Societatea Națiunilor!Împărțiți-o în două componente, una spirituală și una temporală.Împărțiți-o în Societatea Bisericilor și în Societatea Statelor.Veți astfel deoparte, la Geneva puterea temporală a Băncilor și a Armatelor și, pe de altă parte, la Paris, puterea spirituală a Științei și Cunoașterii, a Bisericilor și a Universităților (pag. 65). Universitatea Mondială supremă – susține Izoulet – cu sediul la Jerusalim, acolo unde se încrucișează cele trei continente, va trebui să inspire evoluția mondială prin realizarea, pe scară planetară, a cincisprezece funcții principale (pag. 153): 1 – o limbă mondială; 2 – o monedă mondială; 3 – o religie mondială; 4 – o știință mondială; 5 – o istorie (cu o primă dată – unică) mondială; 6 – o literatură mondială; 7 – o artă mondială; 8 – un jurnalism mondial; 9 – un birou de arbitraj mondial; 10 – un Ordin de Onoare mondial; 11 – un Calendar al Marilor Oameni mondial (cu reprezentanți din toate rasele); 12 – o bibliotecă mondială; 13 – expoziții mondiale; 14 – sărbători olimpice mondiale; 15 – misionariat și burse mondiale (ultimele trei enumerări sunt incluse la pag. 153, 154).La peste optzeci de ani distanță se poate constata cu ușurință cât s-a parcurs din acest drum… Izoulet sprijinea o reformă a creștinismului, preconizând constituirea unui organism destinat să apropie toate religiile de pe Terra și pe care el îl numea Moïse-um de Paris (pag. 53).Virion comenta: Societății Națiunilor i-a urmat ONU, împărțită în două organisme: unul politic (numit chiar ONU), celălalt cultural (UNESCO), cu sediul la Paris.În 1957, sub președinția catolicului Vittorino Veronese (27), UNESCO a celebrat tricentenarul lui Comenius, ca un strămoș spiritual, prin publicarea unei culegeri de texte (…) în care cele mai incisive (bineînțeles !!!) sunt absente, dar în care se găsește ideea unui regim sinarhic rozacrucian, cu Consiliul Luminii, ca o prefigurare a ”Ordinului Cultural al Națiunilor Unite”și a aceluiași UNESCO.Acum se așteaptă ORU, pe care Congresul Mondial al Religiilor a propus-o încă din 1966, adică Organizația Religiilor Unite, care nu-și ascunde afinitățile cu mondialismul politic al ONU (28).Textul lui Virion apare ca fiind profetic, mai ales venind din acel an îndepărtat.Dar dacă acestea erau premizele, restul nu poate decât să urmeze.E nevoie de-o anumită orbire pentru a nu băga de seamă legăturile strânse dintre teoriile rozacruciene pluriseculare ale lui Comenius, programele lui Saint-Yves, Sinarhie și realizarea acestora.ONU, UNESCO, primatul economic în societate menținut printr-o continuă punere la punct în consilii secrete de tip Grupul Bilderberg, Institutul Aspen, Simpozioanele de la Davos, întâlniri ale G8, Comisia Trilaterală, etc, toate braț la braț cu ORU [încă neproclamată ca atare, dar de fapt exprimată în întâlnirile de la Assisi (29)], Kyoto, Melbourne, Varșovia, Milano, cu o cadență din ce în ce mai rapidă, 119

 

în așa fel încât ceea ce ieri nici măcar nu era gândit, astăzi e deja realitate… D: FAO În perioada mai-iunie 1943, Roosevelt convoca la Hot Springs (în Virginia), prima Conferință a Națiunilor Unite consacrată agriculturii și alimentației.La închiderea acestei conferințe s-a decis crearea unei Organizații a Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură – FAO – Food and Agriculture Organization.Constituția și programul acestei noi organizații au fost aprobate și semnate în cursul primei sesiuni a Conferinței FAO, de la Quebec, din 16 octombrie 1945.În 1949, bilanțul FAO se apropia de cifra de cinci milioane de dolari.Primul director al FAO (1945-1947) a fost lord John Boyd Orr, mason și membru al RIIA.Este același personaj care se regăsește la președinția Asociației Universale a Parlamentarilor pentru un Guvern Global, a Mișcării Universale pentru o Confederație Mondială, în Asociația Mondială pentru Școală, instrument al Păcii și în Pugwash.În 1958, la inițiativa lui Binay Rajan Sen, director general al FAO (între 1956 și 1967) este lansată Campania Mondială împotriva Foametei, fondurile necesare trebuind să fie reperate din țările bogate, respectiv la Organizațiile NonGuvernamentale (ONG), aparținătoare de ONU.Campania a primit sprijinul papei Ioan al XXIII-lea și al Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Geneva.Cu toate acestea nu s-au obținut rezultatele sperate și FAO a decis să apeleze la personalități internaționale pentru sensibilizarea națiunilor.La 14 martie 1963, este redactat la Roma manifestul Proclamare a dreptului de-a mânca pe săturate.Printre cei 29 de participanți la adunare se remarca prezența lui Clement Attlee (primul ministru britanic, între 1945 și 1961, fost Emblema Freemasons Hall din Londra absolvent al Ruskin College, membru al Societății Pilgrims și al Societății Fabian); sir Zafrulla Kahn (membru al Grupului Bilderberg și fondator al Institutului Indian pentru Afaceri Internaționale); evreul Mendès-France (membru Bilderberg); futurologul Aldous Huxley (membru al Societății Fabian).La aceștia se adăugau abatele Pierre (membru al Comitetului Mondialist Permanent, fost președinte al Mișcării Mondiale pentru Instaurarea unui Guvern Mondial, membru al Federației Mondiale a Orașelor Înfrățite); Mark Oliphant (membru al Pugwash); Sicco Mansholt [1908-1995, membru al Bilderberg și autor al Creșterii Zero în Occident (plan care prevedea dispariția a milioane de agricultori europeni și de trecere a milioane de hectare cultivabile în stand-by – așteptare)]; Henri Lauger (mason și membru al Institutului Francez de Afaceri Internaționale). Toți aceștia aparțineau (după cum se poate observa) organizațiilor mondialiste controlate de Înalta Finanță și nu reprezintă nivelul de maxim din punct de vedere al sărăciei.La fel de surprinzător este că aceleași persoane și-au asumat rolul de apărare al celor săraci și oprimați.Diverși invitați, care nu au reușit să participe la reuniune, au aderat la manifest. Printre ei: Lester B Pearson (membru al Institutului Canadian de Afaceri Internaționale și membru fondator al Institutului Atlantic, premiu Nobel pentru pace); Herbert A Lehman [bancher evreu, director general al UNRRA (30) între 1943 și 1946 colaborator al lui Warburg, Schiff, Rockefeller, etc); Herman J Muller (unul din membrii fondatori ai Pugwash); P Taft (membru al Consiliului Ecumenic al Bisericilor).Obiectivul declarat al acestora era transformarea radicală fără a mai aștepta dispozițiile economice internaționale, pentru acest scop servindu-se de arma luptei împotriva foamei.Apare evident că și fondurile destinate combaterii acestei plăgi atavice și-ar fi putut găsi o altă destinație… În perioada anilor 1980, din 2,8 miliarde de dolari cât era bilanțul anual al FAO, marea parte era destinată plății (din belșug)a personalului, care număra mai mult de zece mii de birocrați, respectiv de menținere a sediului luxos din Roma, o adevărată ofensă adusă sărăciei celor care trebuie să trăiască sub orice nivel acceptabil de subzistență.În 1994, FAO era cea mai mare dintre instituțiile specializate ale Națiunilor Unite, cu un bilanț anual de circa 1,4 miliarde de dolari (cu toate acestea, din mai multe părți s-au ridicat comentarii numeroase privitor la destinația acestor fonduri).Ziaristul britanic Graham Hancock, prin materialul documentat publicat în lucrarea Lords of Poverty – Lorzii sărăciei (un denunț făcut împotriva risipei, a corupției, a înșelăciunilor care însoțeau programele internaționale de dezvoltare) făcea cunoscut că numai la sediul FAO din Roma, în anii ’80, circa 750 de funcționari se bucurau de salarii anuale între 70.000 și 120.000 de dolari, în bună pace cu deviza FAO Service Before Self – Serviciul înainte, propria persoană după, și că 80% din bilanțul Națiunilor Unite este destinat cheltuielilor personalului din staff (31).Trebuie făcută cunoscută declarația lui James Gustave Speth [membru al CFR și bursier Rhodes, prezent la Yale și la Universitatea Georgetown, fondator al Institutului Mondial al Resurselor din Washington, director al Programului pentru Dezvoltare al Națiunilor Unite, supervizor al Raportului ”Global 2000”, în timpul lui Carter (care prevedea reducerea populației globului, până în anul 2000, la 2 miliarde de persoane), membru al Coaliției pentru un Mâine Global] exprimată privitor la activitatea ONU cu ocazia adunării împotriva sărăciei (care a avut loc la Copenhaga, în martie 1995) dar și la aniversarea a cincizeci de ani de la crearea ONU: (…) operațiunile sociale și economice constituie prioritatea noastră numărul 1.Și datorită acestui lucru, astăzi, drapelul albastru este respectat în lume (32). Opinie pe care nu o împărtășește deloc libanezul Édouard Souma, care în 1993, a lăsat postul de director-general al FAO după cei 18 ani de serviciu.Cu această ocazie a dat un interviu (publicat la 1 martie) unui ziarist de la Le Monde.În acel interviu făcea referiri la situația economică și a alimentației mondiale, cu precădere la situația africană.Conform lui Souma, Africa se află într-o situație catastrofală.Populația crește în ritm de 3% pe an iar producția agricolă doar cu 2% pe an.Peste vreo douăzeci de ani vor fi circa un miliard de africani.Solul se degradează cu rapiditate, pășunile se împuținează, industria prelucrării lemnului distruge pădurile, apa începe să lipsească.Souma recunoaște, explicit, câteva adevăruri: deschiderea frontierelor pentru importul de produse a șubrezit puținele activități existente (…).Ajutorul alimentar ucide producția și piața locală, pentru că aceasta echivalează deseori cu un ”dumping” (vinderea de produse la prețuri mai mici 120

 

decât prețul de cost) al producătorilor agricoli externi care, direct sau indirect, afectează producția internă a statului respectiv.Fostul director al FAO continuă, arătând pericolele care amenință țările sărace: Riscul de-a vedea multinaționalele impunându-și hegemonia lor în materie de biotehnologie și inginerie genetică.Ele nu trebuie să continue să domine piața și să fixeze prețurile… Patru multinaționale controlează, în lume, comerțul cu cafea, și doar una singură, comerțul cu ceai. La cele declarate de Souma se mai pot adăuga și alte lucruri, la fel de grave.În afară de produsele OGM, multina ționalele tind și spre acapararea dreptului de autor – copyright privitor la ”brevetarea” unui produs.Ziarul Metro (cu difuzare în majoritatea capitalelor europene) făcea cunoscut în data de miercuri, 26 octombrie 2011 (ediția italiană) că la München (în Bavaria), ar fi avut loc în acea zi o manifestație împotriva brevetării unui sortiment de brocoli de către Monsanto. Locul de desfășurare era în fața EPO – Oficiul European al Brevetelor care a anulat ședința publică în care ar fi trebuit să decidă continuarea sau anularea recursului împotriva brevetării.O mișcare pe care organizațiile și activiștii au interpretat-o ca fiind un acord tacit pentru o ”cale liberă” și în Europa la brevetele pentru produsele alimentare, brevete ”revendicate” de concerne precum Monsanto, DuPont, Syngenta, Bayer.Protagonistul acestei acțiuni ar fi brevetul EP1069819 al Monsanto pentru o varietate de brocoli, obținută prin metode de încrucișare tradiționale, deja în vânzare în Anglia în rețea -ua de magazine Marks & Spencer.Sunt vizate și alte produse (…).Cu ce consecințe?Cine va vrea să cultive speciile ”brevetate” va fi obligat să plătească drepturi financiare ”proprietarului”, cu creșterea consecutivă a costurilor, atât pentru consumatori, cât și pentru producători. E: DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI În ședința din 10 decembrie 1948, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a aprobat Declarația Universală a Drepturilor Omului, compusă dintr-un preambul și 30 de articole.Este punctul de sosire al Adunării după mai mulți ani de studiu, după deliberări îndelungate în mijlocul Comisiei Drepturilor Omului.Eleanor Roosevelt (văduvă fostului președinte al Statelor Unite), René Cassin (jurist francez) și Geoffrey Wilson (reprezentantul britanic în mijlocul comisiei) au avut o influență decisivă în elaborarea ei (33).Societatea Pilgrims, cu ocazia primei adunări a Națiunilor Unite din 1946 de la Londra a oferit (printr-o acțiune fără precedent pentru o societate ”impermeabilă” pentru femei) o cină în onoarea sorei mason Eleanor Roosevelt (34), văduva fostului președinte american (35).Revista evreiască franceză Tribune Juive [după ce cenușa lui René Samuel Cassin (1887-1976) a fost mutată în Pantheonul din Paris] la 5 octombrie 1987, scria: În mai 1942 primește de la De Gaulle (măi să fie !!!) responsabilitatea Alianței Israelite Universale (…).Îndatoririle lui René Cassin la Londra cresc: el reprezintă Franța în Comisia de Cercetări a Națiunilor Unite (care vor preceda procesul de la Nürenberg) privind crimele de război.A creat o comisie de studiu care a avut ca temă proiectul unei noi ”Declarații a Drepturilor și Îndatoririlor Omului” (…).După crearea la 9 august (printr-o ordonanță) a École Nationale d’Administration – Școala Națională de Administrație (36), Cassin va conduce consiliul de administrație până în 1960, în calitate de vicepreședinte al Consiliului de Stat.El a fost alături de co-religionarul lui, Léon Blum, în delegația franceză cu ocazia creării UNESCO (37).Premiul Nobel pentru pace în 1968, René Cassin a fost membru al B’nai B’rith (38) și în cursul unei adunări a Decalogue Lawyers Society (ținută la Chicago în 1970) a susținut că Declarația Universală a Drepturilor Omului era o laicizare a principiilor iudaismului (39). Textul Declarației Drepturilor Omului și ale Cetățeanului într-o ediție apologetică. Alegoriile masonice sunt mult prea evidente: ochiul din triunghi, șarpele care își mușcă coada, în centru, pe traversa susținută de cele două coloane.Bonnet, orator al adunării Marelui Orient din Franța (în 1904) susținea cu tărie: ”Când a căzut Bastiglia, Masoneria a avut suprema onoare să dea umanității carta pe care ea o elaborase cu dragoste.Cel dintâi care a prezentat proiectul unei declarații a drepturilor naturale ale omului și ale cetățeanului trăitor în societate a fost fratele nostru La Fayette, pentru a vă face cunoscut primul capitol al Constituției.La 25 august 1789, constituanta (din care mai mult de trei sute de membri erau masoni) a adoptat în mod definitiv, aproape cuvânt cu cuvânt, ceea ce a fost studial îndelung în lojă, textul nemuritoarei Declarații a Drepturilor Omului” (40). Afirmație foarte apropiată de gândurile evreului Eberlin care, în 1927, anunța: Misiunea istorică a lui Israel este aceea de Mesia colectiv al drepturilor omului (41).Dacă la aceste enunțuri se adaugă și derivarea directă a Masoneriei din ebraism (dar și a creștinismului, cu toate formele lui – nota traducerii în limba română), cadrul apariției declarației în cauză apare net și clar (42).Împrumutând ideile declarației de la 1789, Declarația Drepturilor Omului trasează caracteristicile omului universal al lojilor, al omului modern și rațional, stăpân al propriei gândiri, în stare (cu încrederea în progresul cucerit prin știință și tehnică) să încetinească propagarea superstițiilor religioase, conștient de drepturile lui mai mult decât de îndatoririle proprii, drepturi care vor trebui să fie garantate prin structuri democratice.Articolul I afirmă categoric: Toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi.Fiind dotate cu rațiune și conștiință, trebuie să acționeze animate în spirit de frăție, în timp ce la articolul 20 se spune că ideea de autoritate trebuie să înceapă de jos: voința populară este fundamentul autorității guvernului. Toleranța religioasă este asigurată (articolele 2 și 18), în armonie cu principiile masonice de la 1789.Dar dincolo de cuvinte (pe care mulți le-ar crede) semnificațiile adevărate (pentru cei care știu să le interpreteze în sens autentic – adică inițiații) sunt diverse.Toleranța religioasă (în realitate) este de fapt intoleranță: Numai Masoneria posedă religia adevărată, gnosticismul. Toate celelalte religii, în special creștinismul, au luat din Masonerie tot ceea ce putea fi adevărat.Ele nu conțineau, 121

 

intrinsec, decât teorii false și absurde (43).Având la bază acest presupuneri, rezultă că trinomul libertate – egalitate – fraternitate poate avea conținuturi și valențe diverse.Libertate pentru cei inițiați, imuni în fața oricărei autorități.Fraternitate masonică a Națiunilor Unite care în numele solidarității (44), proclamată din ce în ce mai mult în fiecare parte a globului, ajută umanitatea prin răspândirea campaniilor pentru extincția omului înainte de nașterea lui, pentru dezrădăcinarea de propriul loc (împins de mizerie, sărăcie și conflicte) și transplantarea într-o țară care nu este a lui și în care va fi nevoie de mai multe generații pentru adaptare.Entitate neînsemnată, atrasă în vârtejul noii societăți multirasiale generalizată, încurajată prin decizii ONU, fără rădăcini și istorie proprie, pusă în mișcare doar de necesitatea supraviețuirii și de interesul economic, lucru posibil și prin comportamentele induse, omologate prin manipulări sofisticate de conștiințe.Mult trâmbițata egalitate, tipică mișcării cinetice a particulelor (unui gaz sub efectul acțiunii energiei termice) care se ciocnesc în mod continuu, dar au întotdeauna același comportament previzibil, ca adunătură imensă, condusă cu ajutorul informaticii de puținii (dar omniprezenții șefi), care nu va avea alte drepturi decât să-și aplaude persecutorii.Visul egalitarist este filosofia de fond a Națiunilor Unite care promovează o reorganizare completă a minții umane, transformând-o într-o mentalitate internațională, robustă și cosmopolită, în stare să stabilească o nouă ordine mondială bazată pe egalitatea…dintre națiunile mari și mici (45). F: DECOLONIZAREA Problema decolonizării este destul de spinoasă, mai ales din punct de vedere religios și este inutil de considerat întâietatea unei religii în fața alteia.Creștinismul (cu toate subramurile lui, caracterizate de elemente comune, dar având și trăsături distincte), islamismul, etc și-au lăsat amprenta peste tot pe unde au trecut, fiecare în felul propriu.Din punctul de vedere al catolicismului, coloniile erau justificate (la vremea lor) de prezența colonizatorilor (cu inevitabilele abuzuri care i-au însoțit pe misionari) ca factor civilizator, purtător de beneficii majore pentru populațiile băștinașe.Prezența colonizatorilor a constituit un mijloc puternic de promovare a acelor populații, punându-se capăt luptelor tribale (dar și declanșânduse, voit sau nu, altele), a favorizat progresul material (construindu-se școli, străzi, spitale, porturi, structuri tipice unei societăți evoluate) în contextul respectului tradițiilor naționale.Nu se poate trece cu vederea că în zilele de astăzi, când se vorbește despre autodeterminarea popoarelor apare la modă să se discute despre violențele exercitate de conquistadori în numele civilizației creștine, de agresiune psihologică a misionarilor împotriva indigenilor (trebuie luat în considerare și numărul de victime ale abuzurilor sexuale săvârșite de ”misionarii, servitori ai lui Dumnezeu” !!!), alimentându-se ”legende legate de caracterul Inchiziției” (46), ”legende propagate prin școlile de stat” (deci laice).În școlile aflate sub ”jurisdicția Bisericii”, Inchiziția și Loyola sunt ridicate la rang de ”lucruri sfinte”.Nu întâmplător, ziua de 31 iulie din calendarul catolic sărbătorește Sfântul Ignazio di Loyola, creatorul Ordinului Iezuiților. Figura lui Hérnan Cortés care, la conducerea a 600 de oameni, 16 cai și zece tunuri, trece la cucerirea Mexicului, luptând împotriva unei mase de azteci fioroși (47), este prezentată ca fiind aceea a unui sângeros însetat de aur și putere, un aventurier fără orice fel de scrupule și spiritualitate, orbit doar de dorința de cucerire.Acestuia i s-ar fi opus aztecii timizi care-și apărau casa lor, tradițiile lor, civilizația lor.Ediția originală a lucrării continuă: Dar nici un cuvânt despre ”blândețea” acestor popoare pacifice.Unul din acești autori ”imparțiali” ne aduce la cunoștiință, poate fără voia lui, că în statul aztec presiunea fiscală era foarte mare (48) și că nici un suveran nu putea fi încoronat până nu și-ar fi capturat cu mâinile lui prizonierii de război pe care să-i sacrifice la sărbătoarea de încoronare (poate că autorul – Epiphanius – a uitat cum a justificat un sacerdote uciderea catarilor: Cum să-i diferențiem? Ucide-i pe toți, Dumnezeu îi va recunoaște pe ai lui !!!). Printre altele, povestește cum era celebrată cea mai mare sărbătoare aztecă.Se alegea un tânăr care nu avea nici un defect, era instruit în muzică și dans, și după ce timp de douăzeci de zile se împreunase cu patru fete tinere, era sacrificat la Tezcatlipoca.O altă ”obișnuință blândă” se desfășura în luna septembrie.Era aleasă o sclavă tânără de 12 sau 13 ani.Era îmbrăcată cu ornamentele și însemnele lui Chicomecoatl primea în templul zeiței oferte (știuleți din porumb, flori, legume și fructe).Brusc, muzica înceta și un sacerdote (cu rapiditate) îi tăia capul.Imediat corpul era jupuit de piele (49).Alți autori afirmă că ofranda de sânge uman pe care aztecii o ofereau zeilor lor provenea de la circa douăzeci de mii de victime pe an (cam 10% din avorturile făcute în fiecare an, într-o țară europeană, în secolul XX) sau că, de exemplu, ceremonia de ”inaugurare” a unui templu, în 1486, ar fi făcut șaptezeci de mii de victime (Câți alți oameni îi păzeau pe cei 70.000.Din cei masacrați nu a reacționat nici unul, s-au lăsat masacrați ca idioții? – nota traducerii în lb. română).Apare surprinzător că într-un astfel de stat, fiecare cetățean ar fi fost autorizat să cumpere un sclav pe care să-l sacrifice pe durata unui banchet la care ar fi participat amicii, și la care era servită carnea sacrificatului,”gătită împreună cu porumbul”. Să judece cititorul, scria Vannoni (50), dacă dezagregarea unei astfel de societăți, cu ”un pretext religios” apare ca o infamie sau ca o datorie care, îndeplinită cu riscul vieții, înscrie cu onoare în istorie numele lui Hérnan Cortés și a celorlalți supuși catolici.(textul îngroșat aparține traducerii în lb. română). Decolonizarea înseamnă îngroparea civilizației coloniale printr-o acțiune condusă de învățătura masonică a dreptului popoarelor de-a dispune de ele însele, ascunzând (în realitate) intenția de slăbire a națiunilor coloniale, de anulare a istoriei proprii.Se poate observa că fostele colonii se bucură de libertate politică doar cu numele în timp ce, resursele lor sunt prădate de aviditatea economică a multinaționalelor dornice să-și investească capitalurile în teritoriile eliberate pentru profitul puținilor ”aleși” din Înalta Finanță.Această trecere de la statutul de colonie la cel de eliberat s-a decis chiar la finele secolului al XIX-lea, lucru mărturisit (în mod sinistru) de Saint-Yves: Cu ajutorul civilizației noastre (…), fructele însângerate ale acestui fanatism, ale acestei politici internaționale și coloniale, vor fi călcate în picioare ca o recoltă demnă de dispreț (51).Program pe care Pactul Sinarhic din 1935 îl va face operativ, propunând: Toate popoarele colonizate, protejate sau sub mandat, trebuie să fie conduse cât mai rapid spre deplina autonomie federativă în cadrul Imperiului (…), autonomie definită ca fiind ”conștiința colectivă” la care au ajuns popoarele (52). Fiecare efort imperial trebuie însoțit de-o mai mare deschidere a țărilor externe către Imperiu (53).Pas revelator 122

 

care realizează apropierea Sinarhiei (cu ajutorul grupurilor financiare internaționale) de puterile coloniale.Națiunile Unite (a căror adevărată putere constă în legitimarea internațională a operațiunilor, respectiv programelor statelor care controlează ONU) problema colonială i-a fost impusă prin proces public în cursul celei de-a XV sesiuni a Adunării Generale din 1960 la care au participat 23 de șefi de stat și 57 de miniștri ai afacerilor de externe.

 

Catolicismul pacificator sau …Imaginea prezintă semnarea ”Concordatului” dintre naziști și Vatican, în 1933.Așezat (la stânga, cu mustață) Ludwig Kass. În centru, cardinalul Pacelli (viitorul Pius al XII-lea) În dreapta, mai în spate, monsignorul Montini, viitorul papă Paul al VI-lea.

 

La 14 decembrie al aceluiași an, Adunarea Generală proclama Declarația privitoare la independența țărilor și popoarelor coloniale (54), recunoscând că menținerea coloniilor împiedică dezvoltarea și cooperarea economică internațională, fiind un obstacol în calea afirmării sociale, culturale și economice a popoarelor dependente.”Colonialismul”, alături de alte forme precum ”rasismul” și ”apartheid” sunt considerate ca rău absolut.Kwame N’Krumah, reprezentant al Ghanei, spunea: Căutați întâi împărăția politică, iar restul îl veți primi după (55).Este vorba de același șef de stat care în aceeași perioadă convoca o conferință internațională pentru pace (la Accra), invitând (printre alții) și pe senatorul comunist italian Lelio Basso (1903-1978, fondator al Tribunalului Permanent al Popoarelor), care spunea despre întâlnire: Participanții erau în majoritate englezi sau anglofoni (îmi amintesc mai ales de Arthur Greenwood și Judith Hart ai stângii laburiste, viitori membri în guvernul Wilson) (56).Prezențe care nu se pot trece cu vederea din moment ce vicontele Arthur Greenwood, mason al Lojii New Welcome din Londra a fost președintele Societății Pilgrims (între 1948 și 1950), după ce trei ani a condus consiliul executiv al respectivei societăți.Judith Hart era membră a Societății Fabian! Adunarea Generală a ONU își continuă activitatea aprobând în 1963 o Declarație asupra eliminăriit tuturor formelor de discriminare rasială și, prin Rezoluția 2105, recunoștea legitimitatea popoarelor care se aflau sub dominare colonială.Și nu numai.Fiecărui șef de stat membru i-a fost adresată invitația să ajute financiar pentru susținerea mișcărilor de eliberare națională, legitimând astfel violența împotriva europenilor (occidentalilor) din colonii.Numai între 1975 și 1985, Națiunile Unite au finanțat cu mai mult de 133 de milioane de dolari mișcările armate revoluționare, inclusiv cele teroriste, de natură marxistă, active în Europa.Aproximativ 75% din această sumă provenea din contribuțiile occidentale (și europene) către Națiunile Unite (57).Mai detaliat, aceste fonduri au fost destinate către SWAPO, Congresul Național African – African National Congres (58), OEP și alte grupuri ca Brigăzile Roșii, Gruparea Baader-Meinhof, IRA (din Irlanda) și Armata Roșie Japoneză (59).Emblematic este cazul Africii de Sud, centrul mișcării anti-apartheid al Națiunilor Unite.Împotriva apartheid-ului african s-a creat o concentrare masivă de opinii, printr-o campanie de denunțuri și boicotări comerciale a bogatei Africa de Sud.Tam-tam care nu s-a făcut pentru cele trei milioane de victime cambogiene, sau pentru decedații celor peste cincizeci de ani de ocupație sovietică (din țările satelit), sau pentru năpăstuiții din alte zone de conflict.Nu toți știu că standardul de viață al unui negru din Africa de Sud (mai ales spre anii ’90) era mai mare decât standardul oricărui alt african; sau poate că nu au reflectat îndelung la cele spuse în 1984, în Congresul Statelor Unite de reprezentantul Arizonei, Eldon Rudd: Aici, în Statele Unite, am avut nevoie de două sute de ani pentru a rezolva propriile probleme rasiale și acum cerem Africii de Sud să o facă imediat (60).Dată fiind ”rezerva” cu care mijloacele de comunicare furnizează anumite informații, se știe puțin despre faptul că unul dintre adversarii apartheid-ului (a Africii albe) era magnatul (evreu) Harry Oppenheimer, fapt surprinzător pentru un reprezentant al Înaltei Finanțe, obișnuit nici să nu clipească în fața exterminării popoarelor întregi (dacă acest lucru i-ar fi adus vreun profit !).Numărul unu mondial în producția de aur, platină, vanadiu, uraniu și alte materiale strategice indispensabile industriei occidentale de vârf, prin Societatea De Beers controla, aproape în totalitate, piața mondială de diamante neprelucrate.Într-un interviu din septembrie 1975, Figaro Magazine îl descria astfel: Este unul dintre oamenii cei mai secretoși și mai puternici din lume (…) care conduce sute de societăți de pe patru continente.El realizează într-o zi atâtea operațiuni cât Bursa din Paris într-o săptămână.Astăzi, viitorul Africii de Sud depinde de el.Harry Frederick Oppenheimer (1908-2000, în imaginea alăturată) a fost fiul unic al lui Ernest, fondatorul imperiului pe care Harry l-a condus până în 1994.Statul Major nu se afla în Africa de Sud, ci la Londra, Harry transformând trustul primit ca moștenire într-o multinațională colosală, cu diverse ramuri de activitate.O atenție aparte a fost acordată companiei mondiale de investiții financiare Solomon Brothers în al cărui consiliu de administrație se aflau personaje care figurau (printre altele) în consiliul de la Rio Tinto Zinc (o societate minieră înființată în 1873 și proprietate a familiei Rothschild).Anglo-American Corporation este un (alt) instrument prin care Rothschild controlează trustul mondial al diamantelor (61).Atunci când Harry Oppenheimer s-a retras de la conducerea Anglo-American-DeBeers, gestionarea societăților a fost preluată de unicul lui fiu, Nicky Oppenheimer, care a trecut în fruntea a peste o mie de societăți din colosul multinațional. Cu o avere estimată la circa 15 miliarde de dolari, aflându-se la conducerea Anglo-American Corporation, Oppen -heimer controla (în întregime) economia Africii de Sud.Unicul și adevăratul obstacol în calea exploatării necondiționate a 123

 

acestor bogății era minoritatea albă, descendentă din Boeri.Finanțator al Congresului Național African, în 1985 semna, alături de alți 92 de reprezentanți ai finanței și industriei sud-africane, un apel prin care se cerea abolirea discriminării rasiale și deschiderea de negocieri între liderii de culoare și guvernul reprezentat de albi.În acțiunea lui era însoțit de cele mai puternice organizații ebraice, printre care și B’nai B’rith, care prin vocea lui Israel Abramovitz (reprezentantul pentru Africa de Sud), declara: vrem să continuăm drumul spre schimbarea dorită, dar nu prin violență, ci prin evoluție politică (62).Merită făcut cunoscut că unicul non-african al Congresului Național African era (în mod curios), evreul de origini lituaniene Joe Slovo, recent decedat, fost secretar al Partidului Comunist Sud-African, care din exil a condus până în 1987, aripa armată a ANC. Imaginea din stânga prezintă o ședință de fixare a prețului aurului la N M Rothschild din Londra.Al doilea din dreapta este Edward Mocatta – sursă, Dope Inc. Decolonizarea, așa cum s-a petrecut ea în realitate, a demonstrat că este o etapă mai avansată, dar și un mijloc eficient de încolonare a țărilor numeroase, eliberate oficial de jugul occidental, spre zorii Noii Ordini Mondiale.Societățile secrete au înțeles foarte bine că lumea a III-a s-ar fi putut cuceri numai prin ruperea legăturilor coloniale care o țineau de lumea europeană (unde înaintarea era mai dificilă, deși lumea europeană era cea care impunea cadența).În acest proces istoric se pot recunoaște cu ușurință fazele obișnuite pentru încolonare: cucerirea independenței; incapacitatea de corupere a noilor conducători; sărăcirea generalizată a populației; dezlănțuirea de lupte interne (sau tribale); nevoia urgentă de ajutoare externe; dependența politică și economică în creștere față de lumea occidentală; îndatorarea față de băncile din țările bogate; pierderea progresivă a propriei suveranități; intrarea, fatală, a celor din lumea a III-a în Noua Ordine Mondială însoțită de-o aversiune profundă pentru Occident cu consecințe precum cele prezentate de ambasadoarea americană la ONU (în acea perioadă) Jeanne Duane Jordan Kirkpatrick (membră a Grupului Bilderberg și a Comisiei Trilaterale) prin cele rostite la 11 februarie 1982, în fața membrilor Anti Defamation League când denunța (nu se știe cu câtă spontaneitate) că Națiunile Unite se transformaseră într-un instrument pentru dezlănțuirea agresiunii împotriva Occidentului (63). În lumina Declarației din 1948, funcția UNESCO apare astăzi mai clară: să conducă umanitatea (printr-o planificare a unui standard cultural minim pentru fiecare locuitor al planetei) către umanismul relativ teoretizat de către loji.La aceasta ajută și NWICO – Noua Ordine Mondială în Informare și Comunicare care și-a început activitatea în decembrie 1977 cu participarea lui Sean Mac Bride (care prezida respectiva comisie împreună cu Elie Abel – CFR).Mac Bride (19041988), premiul Nobel și premiul Lenin pentru pace, era afiliat la European Round Table, și dacă ar fi să credem cele spuse de Werner Gerson [pseudonumul lui Pierre Mariel și autor al cărții Le nazisme, société secrète – Nazismul, societate secretă (64)], Mac Bride ar fi fost membru al OTO, alături de personaje ca evreul Trebisch Lincoln [eminența cenușie a perioadei timpurii a național-socialismului, care și-a desfășurat activitatea alături de Karl Haushofer-considerat drept guru al lui Hitler (65)].O altă coincidență, Mac Bride și Haushofer (care făcea parte din Golden Dawn) se regăseau în Mișcarea PanEuropeană a lui Coudenhove Kalergi, în care Mac Bride era membru al Comitetului Executiv (66).Mac Bride era unul din apropiații masonului suedez Joseph Retinger (colaborator al ”colonelului” House) fondator (în 1954, în Olanda, a Grupului Bilderberg).Între 1963 și 1970, Mac Bride a fost secretarul Comisiei Internaționale a Juriștilor, din care va lua naștere Amnesty International, la 28 mai 1961 (care în acel an coincidea cu sărbătoarea catolică a SS Trinità), zi aleasă (din cele spuse de Mac Bride) pentru a da acelei date un caracter laic (67).Trebuie amintit că Amnesty International participă la reuniunile organizate de Lucis Trust, o organizație care (pare să includă în ea multe persoane din zona Autorității) se ocupă cu răspândirea în lume a doctrinei teozofice conform căreia pe pământ ar fi prezente entități spirituale, evocabile de către om prin cuvinte și tehnici particulare, în stare să pună la dispoziția omului forțe puternice pentru realizarea Planului, care în cele din urmă ar coincide cu un Guvern Mondial sub conducerea Națiunilor Unite. Fondurile necesare pentru Amnesty proveneau de la familia Astor (68) prin persoana lui David care ne susține de la înființarea Amnesty (69).Cu aceste detalii, Mac Bride, președinte și al Bureaux de la Paix din Geneva, începe restructurarea NWICO, încă în curs în 1987 când biologul spaniol Federico Zaragoza Mayor îi urmase deja la conducerea UNESCO discutatului M’Bow (70).Dar din câte se pare, NWICO se anunța o structură greoaie și cu efecte practice contra-productive, drept pentru care, în Conferința Generală a UNESCO (Paris, 17 octombrie-16 noiembrie 1989) proiectul NWICO este abandonat definitiv, după cum o demonstrează și raportul de 500 de pagini publicat la terminarea lucrărilor – World Communication Report (71). NOTE: 1 – P de Senarclens, cit., p 73 și 215. 2 – Idem, p 29. 3 – Conform Salvatore Farina Il libro completo dei rituali massonici, cit., p 461. 4 – Pentru inițiați are o dublă valență: de perfecționare a individului (în sens masonic) și ca împlinire a mult doritului Guvern Mondial. 5 – Umberto Gorel Porciatti Simbologia Massonica.Gradi Scozzesi – Simbologia masonică.Gradele scoțiene, Roma, Atanòr, 1948, p 303. 6 – P Mariel, cit., p 18. 124

 

7 – Idem, p 148. 8 – Regard sur UNESCO – Despre UNESCO, broșură publicată prin grija UNESCO, Paris, 1973, p 32-34. 9 – Conform lui Y Moncomble La Maffia des chrétiens de gauche – Mafia celor de stânga, Paris, Éd. Yann Moncomble, 1985, p 149. 10 – Regard sur UNESCO, cit., p 34. 11 – Antony V Sutton America’s Secret Establishment – Conducerea secretă a Americii, cit, p 61 și 97. 12 – Pugwash a fost creată din inițiativa miliardarului canadian Cyrus Eaton, la Pugwash (în Noua Scoție).Eaton primise premiul Lenin pentru pace și era rudă apropiată cu Herman Josef Eaton – fost președinte al B’nai B’rith. 13 – Conform Tribune Juive – Tribuna evreiască, nr. 992 din 9-15 octombrie 1987. 14 – Regard sur UNESCO, cit., p 34. 15 – Le Figaro Magazine din 3 martie 1979. 16 – Le Figaro Magazine din 31 martie 1979. 17 – Din Y Moncomble L’irrésistible expansion du mondialisme, cit., p 50. 18 – Guide to UNESCO – Ghid spre UNESCO, de Peter J Hajnal, Roma, Oceana Publications, 1983, p 403. 19 – P Gerbert Les Organisations Internationales – Organizațiile Internaționale, Paris, PUF, 1972, p 93, 94. 20 – Ervin Laszlo – Quinto rapporto al Club di Roma – Obiettivi per l’umanità – Al cincilea raport al Clubului de la Roma – Obiective pentru umanitate, Verona, EST Mondadori, 1978, p 77. 21 – P de Senarclens, cit., p 30. 22 – Ervin Laszlo, cit., p 78.Laszlo este profesor de sisteme filosofice la Universitatea din New Yorj.Director al proiectului Goals for a Global Sociey – Obiective pentru o Societate Globală.Consultant pentru UNITAR – Institut al Națiunilor Unite pentru Antrenare și Cercetare, membru ICUS – Conferinței Internaționale pentru Unitatea Științei care lucrează (din cele susținute chiar de aceste societăți ) la o Nouă Ordine Mondială sub conducerea unui profesor american, Morton Kaplan, membru al Fundației Carnegie, al Institutului Internațional pentru Studii Strategice din Londra, al Institutului Brooking. Laszlo este și membru al Clubului de la Roma, respectiv al Academiei de Studii asupra Viitorului (din Viena). 23 – 2153, Florida Avenue, Washington DC, M B Schnapper, 1948, p 74. 24 – Psihiatru german (1888-1964), faimos pentru stabilirea de legături strânse între structura fizică a individului și tipul lui de caracter. 25 – UNESCO, Giovanni Amos Comenio, Florența, Bemporad-Marzocco, 1960, p32 și 33. 26 – Creștinismul să înceteze să-și atribuie orice formă de universalism!Pentru Izoulet, creștinismul este doar un Mozaism camuflat în mod inconștient, pentru folosirea de către lumea păgână, Israel cucerind astfel peste 650 de milioane de suflete. Astăzi Camuflarea dispare și apare Moise, ca singurul conducător al Religiei fundamentale și eterne, ca unic conducător al Religiei civile și științifice, în cele din urmă, ca singur și unic conducător al Religiei laice (pag. 52).Scrierea cursivă și maju -sculele sunt din lucrarea originală. 27 – Vittorino Veronese a fost secretar și (succesiv) președinte al Acțiunii Catolice Italiene, președinte al Congregatio romana ad Petri Sedem, ziarist de succes și scriitor, membru al Consiliului de Administrație al Banco di Roma (de văzut și V Veronese L’organizzazione delle Nazioni Unite per l’educazione, la scienza e la cultura di fronte ai problemi di oggi – Organizația Națiunilor Unite pentru educație, știință și cultură în fața problemelor de azi, Roma, prin grija Banco di Roma, 1961, p 14). 28 – P Virion Bientôt…, cit., p 178. 29 – Assisi: de la un ONU al religiilor un singur strigăt în atâtea limbi: Pace și ONU al religiilor, peste o lună în Japonia, anunța Il Giornale din 28 octombrie 1986, respectiv din 4 iulie 1987. 30 – United Nations Relief and Rehabilitation Administration – Administrația Națiunilor Unite pentru Ajutor și Reabilitare. Apare în 1943 cu scopul ajutării relansării agriculturii și industriei din țările lovite (puternic) de război. 31 – Graham Hancock Lords of Poverty – Lorzii sărăciei, New York, The Atlantic Monthly Press, 1992, p 92, 93 și 99. 32 – Ziarul italian Corriere della sera din 6 martie 1995. 33 – P de Senarclens, cit., p 79. 34 – Y Moncomble Les vrais responsables…, cit., p 131. 35 – Idem, p 239. 36 – ENA – École Nationale d’Administration – Școala Națională de Administrație, sursa franceză de tehnocrați.Și Mircea Geoană (și nu numai el) a absolvit cursurile acesteia. 37 – Tribune Juive – Tribuna evreiască, nr. 992 din 9-15 octombrie 1987. 38 – Y Moncomble Les professionnels…, cit., p 67. 39 – Idem, p 64. 40 – Léon de Poncins La Franc-Maçonnerie d’après…, cit., p 99. 41 – Elie Eberlin Les Juifs d’aujourd’hui – Evreii de astăzi, Paris, Éd. Rieder, , 1927, p 143. 42 – E Malinsky și Léon de Poncins La guerra occulta – Războiul ocult, Carmagnola, Arthos, 1979.Referitor la primii ani de activitate a ONU se spune: Din 1800 de funcționari ai ONU, 1200 sunt evrei.Din funcționarii superiori ai ONU, mai mult de 50% sunt evrei.Steagul ONU are culorile alb și albastru, ca și ale drapelului statului Israel.Urmează comentariul: Este deci foarte clar că ONU este sediul unde antagonismul aparent dintre bolșevismul rus și capitalismul occidental se estompează și totul se reduce la o discuție între persoane cu aceeași religie și același sânge (a se citi ashkenazi și sepharzi) (pag. 121). 43 – Din manualul menționat, pentru înalții inițiați La Massoneria, Florența, 1945, p 69. 44 – Alte cuvinte tematice răsună în sălile de conferință și la vârfurile conducerii Națiunilor Unite, precum viabilitate, securitate umană, siguranța teritoriului, ecologie, etc. 125

 

45 – Dia das Naçôes Unidas, Noticiário das Naçôes Unidas, 12th year, nr. 5, sept / oct 1963. 46 – Despre ”legenda neagră” privitoare la Inchiziție, se poate cerceta și C A Agnoli, P Taufer La Santa Inquisizione, un punto cruciale nella storia della Chiesa – ”Sfânta Inchiziție” – punct crucial în istoria Bisericii, Brescia, Edizioni Civiltá, 1988; Henri Hello La verdad sobre la Inquisición – Adevărul despre Inchiziție, Buenos Aires, Editorial ICTION, 1981; Bartolomé Bennassar Storia dell’Inquisizione spagnola – Istoria Inchiziției spaniole, Milano, BUR, 1994; Jean Dumont L’Église au risque de l’histoire – Biserica ca risc al istoriei, Limoges, Éd. Criterion, 1984. 47 – Conform Hérnan Cortés La conquista del Messico – Cucerirea Mexicului, Milano, BUR, 1987. 48 – Ruggero Romano I conquistadores: meccanismi di una conquista coloniale – Conchistadorii: mecanismele unei cuceriri coloniale, Milano, Mursia, 1974, p 37. 49 – Sebastiana Papa Vita degli Aztechi nel codice Mendoza – Viața aztecilor prin codul Mendoza, Milano, Garzanti, 1974, p 130. 50 – G Vannoni Sulla conquista dell’America del Sud – Despre ”conquista” din America de Sud, din Cristianità, martie / aprilie 1975, p 9.Despre iberoamerica și evanghelizarea ei, A Caturelli Il nuovo mondo riscoperto – Lumea Nouă redescoperită, Milano, Ares, 1992. 51 – P Virion Bientôt…, cit., p 124. 52 – Enunțurile 557 și 558 din Pactul Sinarhic prezentate de H Coston în Les technocrates et la synarchie, cit., p 189. 53 – Idem, enunțul 551, p 187. 54 – Rezoluția numărul 1514. 55 – P de Senarclens, cit., p 124. 56 – Y Moncomble La Maffia…, cit., p 256. 57 – Thomas G Gulik The UN’s War Against the West – Războaiele ONU împotriva vestului, în Human Events (săptămânal al conservatorilor americani), Washington DC, 16 februarie 1985, p 13. 58 – WCC – World Council of Churches – Consiliul Mondial al Bisericilor (cu origini protestante) a fost principalul susținător al ANC – Congresul Național African (conform Lectures Françaises, nr. 528, p 33). 59 – Idem, p 14. 60 – Discursurile Time for Change in US Foreign Policy – Timpul pentru schimbare în politica externă a Statelor Unite, Camera Reprezentanților, 12 septembrie 1984, Congressional Record, vol 130, nr. 113. 61 – La 25 iulie 1990, filiala elvețiană a grupului De Beers a anunțat încheierea unui acord cu URSS, prin care societății De Beers îi era concesionat dreptul de comercializare timp de cinci ani, pe piața mondială, a 95% din producția de diamante a URSS.Cu acest acord, De Beers putea controla 90% din piața mondială de diamante (Lectures Françaises, nr. 401, septembrie 1990).Cu zece zile înainte, în New York Times, apărea o pagină întreagă de publicitate care, pe trei sferturi era ocupată de un portret imens al lui Marx.Printre cele doisprezece rânduri care însoțeau imaginea, mai important: Administrația Bush a creat recent un fond pentru dezvoltarea economică est-europeană, pentru încurajarea investițiilor private în Europa Centrală și de Est (…).Manager și consilier al fondului a fost numit Solomon Brothers (P F de Villemarest La Lettre d’information, nr. 8 din 1990). 62 – Privitor la argument se poate vedea capitolul XII al cărții lui H Coston Le veau d’or…, cit. 63 – A E Naon și L D Merizalde SWA / Namibia: Dawn or Dusk? – SWA / Namibia: Zori sau crepuscul, Canada, autoeditat, 1989, p 44.În același an, Kirkpatrick a primit premiul B’nai B’rith pentru filantropie. 64 – Éd. Belfond, 1976, p 90 și 91.Trebuie amintit că pentru Gerson, raporturile dintre OTO și Sinarhia Internațională sunt de netăgăduit (p 164), în timp ce OTO are rolul de cale pregătitoare, de inițiere în magia Golden Dawn (p 128). 65 – Privitor la latura ezoterică a național-socialismului, George Bush Jr la o întâlnire cu ”amicii” se pot vedea printre altele: Giorgio Galli Hitler e il nazismo magico – Hitler și nazismul magic, Milano, Rizzoli, 1989; C A Agnoli, P Taufer L’ascesa del nazismo…, cit.; Nicholas Goodrick-Clarke Les racines occultistes du nazisme – Rădăcinile oculte ale nazismului, Puiseaux, Éd. Pardès, 1989; René Alleau Hitler et les sociétés secrètes – Hitler și societățile secrete, Paris, Éd. Grasset, 1969. 66 – Y Moncomble L’irrésistible expansion…, cit., p 133. 67 – Sean Mac Bride L’Exigence de la Liberté – Exigența Libertății, Paris, Éd. Stock, 1981, p 152. 68 – Y Moncomble Les professionnels…, cit., p 255. 69 – Sean Mac Bride, cit., p 190.Funcției mondialiste și legăturii cu UNESCO, Y Moncomble i-a dedicat un capitol întreg în cartea lui Les professionnels de l’antiracisme, cit. 70 – Ziarul italian Il Giornale din 29 decembrie 1987. 71 – Paris, UNESCO, 1989.

 

126

 

CAPITOLUL 23: CAMPANIA DEMOGRAFICĂ A ONU. ECOLOGIA ÎMPOTRIVA OMULUI ANIMALISMUL ONU. SUMMIT-UL DE LE RIO DE JANEIRO ECO-DECALOGUL ȘI ”ECOLOGIA DOMESTICĂ”

 

Adunarea Generală dezbătea pentru prima dată, în 1962, problema dezvoltării economice și a creșterii populației.Scopul dezbaterii consta în determinarea rolului pe care Națiunile Unite l-ar fi avut în asistența acordată guvernelor privind adaptarea creșterii populației la un nivel compatibil cu dezvoltarea economică.Această dezbatere a constituit o cotitură în politica demografică a agențiilor specializate, dar și a ONU; de atunci, ea s-a mișcat încet dar sigur spre o mai mare implicare în domeniul planificării familiare.Până în 1965, Națiunile Unite au avut rolul de a emite previziuni și să elaboreze politici (…) (1).Între 1965 și 1966, Națiunile Unite au primit mandatul să asiste țările care aveau în curs programe de control ale populației (prin reglarea fertilității) cu ajutorul WHO – Organizația Mondială a Sănătății și UNESCO. În 1967, și biroul executiv al UNICEF a adoptat o politica favorabilă pentru ‘Family Planning’ (2).În realitate, prima propunere formală de implicare a Națiunilor Unite în Family Planning s-a făcut prin rezoluția propusă de S.W.R. Bandaranaike ministru al sănătății și succesiv prim-ministru al Ceylonului (Sri Lanka).Prin imposibilitatea obținerii de asistență de la organizațiile Națiunilor Unite, India, Pakistan și Ceylon s-au adresat atunci fundațiilor americane, respectiv Suediei (3). Lyndon Johnson, președintele Statelor Unite, declara în 1965 că cinci dolari investiți în controlul populației valorau o sută de dolari investiți în dezvoltarea economică (4), în timp ce Richard Nixon (membru al CFR), într-un mesaj (privitor la populație) adresat Congresului SUA, declara în 18 iulie 1969: Credem că Națiunile Unite, instituțiile specializate ca de altfel și celelalte organisme internaționale vor trebui să ia inițiativa reacționării împotriva creșterii populației mondiale. Statele Unite vor colabora în întregime, în acest sens, cu programele acestor instituții.Privitor la aceste probleme sunt foarte impresionat de amploarea și de forța raportului (prezentat recent) de grupul de specialiști ai Națiunilor Unite, al cărui președinte este John D Rockefeller III.Acest raport sublinia necesitatea intensificării acțiunilor întreprinse printr-o colaborare mai strânsă; astfel de preocupări vor trebui să figureze printre prioritățile ordinei de zi a Națiunilor Unite.La 67 aprilie 1968, treizeci de persoane se reuneau la Accademia dei Lincei, la Farnesina (denumirea populară sub care este cunoscut Ministerul Italian de Externe), la Roma, într-un schimb de idei privitoare la marile probleme ale planetei (5). Întâlnirea, finanțată de Fundația Agnelli (Fiat, Juventus Torino) și dezvoltată în jurul personalităților Alexander King și Aurelio Peccei, va însemna apariția Clubului de la Roma.Alexander King, președinte emerit de la 1 ianuarie 1991, prototip al tehnocratului internațional (6) era președintele Federației Internaționale a Institutelor de Studii Avansate, în timp ce Aurelio Peccei (1908-1984, personalitate de vârf în administrația FIAT) se bucura de apartenența la Grupul Bilderberg, la IIASA (un fel de Comisie Trilaterală științifică, cu sediul la Laxenburg, lângă Viena, apărută la începutul anilor ’70 din inițiativa președintelui Fundației Ford, McGeorge Bundy), la Institutul Italian de Afaceri Internaționale, la Institutul Atlantic (ca membru al Consiliului de Guvernatori).Destul de curios, era și fondatorul Asociației Internaționale Islam – Occident, constituită la Geneva, la 3 octombrie 1979 în prezența președintelui Consiliului Islamic Mondial.

 

Alte conexiuni dintre CFR și reprezentanți ai economiei americane. Peccei era o creație a patronului de la FIAT, Gianni Agnelli, membru finanțator important al Institutului Italian de Afaceri Internaționale, respectiv membru al ISPI (7) și al Institutului Atlantic.A fost membru al Grupului Bilderberg și al Comisiei Trilaterale.A fost prezent în consiliul de administrație de la Chase Manhattan Bank din New York (din proprietatea lui Rockefeller) și avea strânse legături de afaceri cu Banca Lazard [care avea grijă de patrimoniul lui Agnelli (8)]. Pe 127

 

lângă aceste relații, din punct de vedere filantropic, Agnelli a fost un sponsor generos al celebrei MIT (Massachusetts Institute of Technology) din Boston, ale cărei lucrări (din acea perioadă) mergeau pe o linie dublă, a creșterii demografice zero – Zero Population Growth (ZPG), respectiv a creșterii economice zero (9).La începutul perioadei de activitate, membrii Clubului de la Roma se reuneau la Battelle Institute din Geneva, institut care din 1925 s-a ocupat cu studiul scenariilor viitoare.Respectivului institut, în 1980 [din cele susținute de Moncomble (10)], îi este dedicată o broșură informativă publicată prin grija Newcomen Institute (o societate apărută în 1920 la umbra Societății Pilgrims).Fondurile financiare (ilimitate) provenind de la fundații ca Rockefeller, Volkswagen, Agnelli au dus la formarea pe lângă MIT a unui System Dynamics Group care, prin aplicarea extinsă (una din opinii) a modelelor matematice, a elaborat în 1972 un studiu faimos numit Limitele dezvoltării (11), prezentat ca prim raport al Clubului de la Roma (Raportul Meadows).Prin acest raport se propunea definirea clară a limitelor fizice și a constrângerilor relative privitoare la evoluția demografică a speciei umane, a activității ei (a speciei) materiale pe planeta noastră. Raportul a făcut rapid înconjurul planetei determinând discuții, dezbateri și orientări în politica guvernelor.Ajunși la acest punct este dificil de evitat o întrebare (poate chiar crucială): cine conducea toate acestea?Moncomble furnizează un răspuns, dar parțial.Este nevoie – spune el – să se facă un pas înapoi în timp (12).Unul dintre primii care au ridicat problema demografică a fost unul din membrii Societății Pilgrims, Raymond P Fosdick (în 1925), președinte al Fundației Rockefeller, sub-secretar general al Societății Națiunilor, apropiat al președintelui Woodrow Wilson și al ”colonelului” House.A fost unul din fondatorii (alături de bancherul Thomas W Lamont – finanțator al bolșevismului timpuriu, dar și a fascismului italian) împreună cu House a celebrului CFR.Pentru a studia problema populației, Fosdick a înființat în 1934 General Education Board – GEB.În aceeași perioadă, H G Wells declara: Comunitatea mondială pe care noi o dorim, o comunitate mondială care se conduce și-și asigură propriul progres, are nevoie ca o condiție principală, de un control deliberat al populației (13).Se declanșează războiul și planul neo-malthusian este lăsat temporar deoparte, mai ales și din cauza conflictului armat care acționa cu multă eficacitate.După terminarea conflagrației, controlul demografic a devenit un lait-motiv pe tărâmul mondialist, luând (câteodată) denumirea de control planificat al populației sau optimum de densitate a populației umane în lume (14), fără a se căuta vreo legitimare internațională (de altfel prematură) din moment ce opoziția la proiect (mai ales din partea Bisericii) era formidabilă în Occident (15).Dar nu din această cauză, activitatea de control ia o mică pauză.În noiembrie 1952, John Davidson Rockefeller III înființează faimosul Population Council împreună cu evreul Lewis L Strauss [secretar al președintelui american Herbert Hoover (membru al CFR) pe durata primului război mondial], consilier al lui Wilson la Versailles (în 1919), amiral pe durata celui de-al doilea război mondial și prin Mortimer Schiff, asociat la Banca Kuhn & Loeb între 1929 și 1947 (16).În 1953, asociat cu drepturi depline la Kuhn & Loeb, Strauss este chemat să conducă Comisia Americană pentru Energie Atomică (17).Population Council s-a dovedit de la început unul din centrele propulsoare (la nivel mondial) al campaniilor pentru birth control, încurajând avorturile, respectiv distribuirea de mijloace contraceptive.Pentru aceste scopuri, fundațiile și multinaționalele americane au pus la dispoziție fonduri imense.Numai Fundația Ford (în 1952 și din nou în 1970) a dat 110 milioane de dolari pentru proiectele legate de limitarea demografică, aceleași proiecte pe care le-a studiat Clubul de la Roma.În 1956 este pusă în vânzare (pentru prima dată) în Statele Unite pilula antibaby, contraceptiv oral creat de profesorul Gregory Goodwin Pincus (1903-1967), absolvent al Harvard, în timp ce Fundația Rockefeller făcea presiuni asupra Comisiei Pontificale pentru aprobarea pilulei, în baza documentelor Secretariatului pentru Informare și Studii Familiare din Versailles (18). Edwige Prud’homme, Mare Maestră a Marii Loji Feminine franceze, declara: În lojile noastre, cu cincisprezece ani în urmă, s-au luat primele inițiative care au condus la legislația contraceptivă, la ”planningul familial” și la avort (19).În anii ’50, o echipă de medici liberi-cugetători de origine franceză, grupul Littré, decide să se implice în bătălia în favoarea contracepției.Unul dintre acești medici este Pierre Simon.Inventată imediat după război și pusă în vânzare în alte părți ale lumii, în acea perioadă pilula era un mit absolut în Franța… .Opinia publică nu era gata.Pionierii planificării familiale își înmulțeau turneele în provincie, aducând de la Londra (ca și contrabandiștii) valize pline cu diafragme (20).De partea lui, în cartea De la vie avant toute chose – Despre viață înainte de toate (21), medicul (evreu) Pierre-Félix Simon, Mare Maestru al Marii Loji Franceze și animator al Mișcării Franceze pentru planning familial (creată în 1956), scria: conflictul dintre contracepție și valorile socio-religioase ale trecutului este inevitabil (22) (…) Contracepția liberatoare a făcut să cadă zidul fatalității tradiționale și dispariția acesteia lasă un loc liber în care va fi nevoie să se instaureze o nouă morală prin care, ca în căutarea inițiatică a unității sale originale (…) omul își descoperă originea (23).Imaginea prezintă (chiar dacă e o pictură) o femeie adeptă a Masoneriei. Prin această declarație, Pierre-Félix Simon subliniază și confirmă (încă o dată) parcursul logic al urii împotriva umanității: ebraism talmudic – doctrină – societăți secrete.Și totuși, de ce un control al nașterilor în Occident?Moncomble constată că atâta timp cât este probat, cu ”Anuarul Demografic al Națiunilor Unite” în mână că nu este deloc necesar controlul nașterilor (dată fiind rata mică a natalității europene) asistăm, Clubul de la Roma în frunte, la apariția unor multitudini de organizații care exaltează creșterea demografică zero – Zero Population Growth în țările occidentale (24). A: ”BIRTH CONTROL” IESE LA SUPRAFAȚĂ R Symonds și M Carder, autorii studiului privitor la populație în raport cu Națiunile Unite, observau: Lord Caradon (25), printr-o adresă trimisă Conferinței de Planificare Familială din Santiago, din 1967, critica Națiunile Unite și agențiile specializate pentru că, în 1965, nu au fost luate de către acestea măsuri practice în susținerea programelor 128

 

privitoare la ”birth control”.Chiar dacă s-ar admite criticile lordului Caradon, influența indirectă a agențiilor din sistemul Națiunilor Unite (26) nu trebuie subevaluată.În primul rând, ele difuzau imagini globale, universal acceptate, care demonstrau că populația s-ar fi dublat la fiecare treizeci de ani (27).În al doilea rând, adunările lor legislative luau în considerare necesitatea unui for care să controleze accesul la mijloacele de planificare familială, respectiv a necesității unui birth control.În al treilea rând, imediat ce cursul evenimentelor a devenit favorabil acestor măsuri, rezoluțiile Națiunilor Unite își asumau legitimitate internațională care făcea mai ușor schimbarea atitudinii conducătorilor naționali (28).Cu alte cuvinte, centralizarea birth control într-un sediu unic (acela al ONU) și legitimarea internațională (tocmai adevărata putere a Națiunilor Unite) constituie măsuri indispensabile pentru obținerea unor acțiuni incisive și de mare anvergură.Fundația Rockefeller nu a pierdut timpul.Între 1963 și 1970 au fost destinați acestui scop 15,6 milioane de dolari.La 14 martie 1973, doctorul J H Knowles (președinte al Fundației Rockefeller), putea declara în fața Consiliului Național al Centrului de Dezvoltare pentru Planning Familial: sectorul privat este cel care a accelerat numărul avorturilor legale, în Statele Unite, de la 1,2 milioane la 1,8 milioane pe an (29).David Rockefeller, unul din conducătorii de la International Planned Parenthood Federation – IPPF (creație a marilor fundații la care au aderat toate asociațiile de planning familial din lume, circa 120) preia conducerea proiectului UNA (United Nations Association) – USA al cărui raport l-a impresionat pe președintele Nixon. Acel raport declara că UNESCO trebuie să se folosească, în mod direct, de sistemele de educație ca bază pentru planificarea familială.Ca urmare, trebuiau organizate cadrele corespunzătoare, modificarea programelor școlare, cu rolul de a încuraja între studenți o cunoaștere în materie de demografie, de atitudini specifice privitoare la dimensiunea familiei.În octombrie 1969, Comisia Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Internațională condusă de Lester Pearson (premiul Nobel pentru pace în 1957 și membru al CIIA – Institutul Canadian de Afaceri Internaționale) a numit o Comisie pentru Populație, conform exigențelor formulate în raport.Comisia era sponsorizată de către Banca Mondială care se arăta dispusă să finanțeze mijloacele necesare țărilor membre pentru a-și putea îndeplini programele legate de planificarea familiilor. Coincidență extraordinară: la acea dată, Banca Mondială era condusă de Robert McNamara membru al Lucis Trust (o organizație luciferică americană cu sedii la New York, Londra și Geneva), al Comisiei Trilaterale al Institutului Internațional de Studii Strategice din Londra, administrator al Fundației Ford și al Institutului Brooking! La UNESCO, la OMS, la Comisia pentru Populație, se alătură în 1967 UN Fund for Population Activities care a primit fonduri (din cele susținute de ziarul britanic The Guardian din 15 februarie 1973) de la un milion de dolari în 1967, la 77 de milioane de dolari în 1973.Rezultatele nu întârzie să apară: numai în Brazilia 7,5 milioane de femei sunt sterilizate datorită unei sponsorizări de 3,2 milioane de dolari, pusă la dispoziție de diverse fundații și de către ONU (30).Apare mult mai rațională găsirea de explicații la contradicții aparente, ca aceea în care UNICEF proclama (într-o vreme) Anul Internațional al Copilului prin care se făcea apărătoarea drepturilor copilului (31), respectiv declarații șoc de tipul: nu se va obține o diminuare a ratei natalității fără ajutorul avortului, legal sau ilegal (…).Avorturile provocate sunt mult mai eficace pentru diminuarea ratei natalității decât utilizarea metodelor contraceptive (32).Ceea ce dezorientează omul modern este constatarea că ierarhia ecleziastică se transformă într-o cutie de rezonanță la inițiativele ONU oferind, în același timp, o puternică susținere.Apare evident că Loja Înaltă ”împinge” pe direcția unei Noi Ordini Mondiale, în care Bisericii îi este rezervat rolul de o componentă între celelalte, în stare să ajute la avansarea acestui proces printr-o contribuție activă la planul general, contribuție care se poate identifica cu rolul de organizator al unui sincretism al tuturor religiilor.Și cum contra factum non valet argumentum – Împotriva faptelor nu există argumente, cele petrecute la Pantheonul din Assisi [în 1986 (32bis)], la Roma în 1987, la Varșovia în 1989, la Bari în 1990, în Malta (în 1991), la Bruxelles în 1992 (și multe altele) nu sunt deloc incidente de trecut cu vederea, ci etape pe un drum dorit începute după Conciliul Vatican II, care se desfășoară în același timp cu inițiativele ONU (creat de lojile masonice). În biblia Masoneriei, Morals and Dogma a lui Albert Pike, se află un mesaj care explică evenumente precum cele petrecute la Assisi, Varșovia, Bari: (…) în jurul altarelor Masoneriei, creștinul, evreul, musulmanul, budistul, adeptul lui Confucius și al lui Zoroastru se pot uni ca frați să se roage în comun singurului Dumnezeu care este deasupra celorlalți zei (33). B: URA ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII În documentul deja menționat emis de către ONU (34) se recunoștea (în 1972) necesitatea actualizării anumitor măsuri care se ”eficientizeze” birth control, fie în Occident, fie în țările Lumii a III-a: * răspândirea prezervativului (are și rol în împiedicarea transmiterii bolilor cu substrat sexual, deci are și o parte bună), una din primele trepte (…) a cărui prezență trebuie să fie masivă și la un preț de cost scăzut (pag. 91); * promovarea căsătoriilor târzii și a modelelor de familii reduse, a programelor de instruire privitoare la planificarea familială, facilități pentru cei care participă la programe (pag. 81) însoțită de o acțiune în scopul creării unui tip de femeie, cu alternative la sarcină (pag. 85 – sună cunoscut modelul unei femei cu succes în carieră !!!); * includerea de linii directoare în materia de studiu a școlilor medicale pentru a da legitimitate planificării familiale ca disciplină aparținând de domeniul medical (pag. 89); * combaterea ideii de abstinență [și încurajarea pornografiei (hetero- și homosexuale) are rostul ei !!!].Ea nu promovează sănătatea mentală și nici nu favorizează raporturile plăcute dintre soț și soție (…) metoda nu e nici acceptabilă, nici eficace (…) și mărește, în mod substanțial, rata de avorturi (…) (pag. 90). * sterilizarea chirurgicală, adoptată pe scară largă în Puerto Rico (unde în 1965 rezultau sterilizate o treime dintre femei) în timp ce la Madras (în India, în noiembrie 1968) 5,3 milioane de persoane au fost sterilizate (pag. 100).Trebuie remarcat 129

 

că între timp sterilizarea a devenit metode contraceptivă cea mai răspândită și, conform Națiunilor Unite, numai în India s-au supus vasectomiei 70% dintre bărbați (35). * promovarea avortului ca mijloc anticoncepțional: după cum este demonstrat, mulți au luat la cunoștiință că avortul poate constitui unica metodă cu răspândire largă, adoptată la scară mondială pentru ”birth control” (pag. 101). Documentul are anexat un tabel din care reiese că în Japonia, între 1959 și 1965, s-au efectuat 6.860.000 de avorturi cu numai 278 de femei decedate, concentrându-se pe probleme principale precum reducerea riscurilor pentru femeie, respectiv a costurilor (pag. 107), care la nivel național cer o analiză economică atentă (pag. 111).O atenție particulară va trebui acordată unui produs oral, pentru un avort sigur.Astfel de produs va fi considerat de înaltă prioritate internațională (pag. 108).

 

Imaginea îi prezintă pe (începând din stânga) Cristianne Ajsenfisz ”Mare Cancelar din Trecut” al Marii Loji Feminine a Franței, soțul ei, Serge Ajsenfisz – ”Mare Cancelar”, Bartolomeu Constantin Săvoiu (cel cu microfonul, despre care vom discuta la capitolul dedicat societăților secrete din România) și Grațiela Bârlă – ”Mare Maestră” a Marelui Orient Feminin al României.Priviți cu atenție gestul pe care aceasta din urmă îl face cu mâinile.Îl vor face și alte persoane, la care nici nu ne gândim !!!

 

Upjohn, Robins, Dalkon Shield (societăți farmaceutice ale grupului Rockefeller, specializate în producția de contraceptive) au primit cu foarte mult zel apelul de a întreprinde ceva în acest sens.Trebuie ținut cont că Roussel – Uclaf (parte a grupului german Hoechst) a fost cea care a scos pe piață pilula pentru avort – RU 486.Domnul RU 486 [după cum este numit inventatorul pilulei, profesorul evreu Étienne-Émile Arrodi Beaulieu (36)] se adaugă la trio-ul funest care a devastat natalitatea în Franța: Lucien Neuwirt (promotor al legii privitoare la regularizarea nașterilor), Simone Weil [fostă deportată la Auschwitz, prezentă la adunările Marelui Orient al Franței, ministru al sănătății în diverse guverne franceze, apropiată de conducerea Alianței Israelite Universale (37)] și acel Pierre-Félix Simon (despre care deja se cunosc detalii). RU 486, definită de profesorul Jerôme Lejeune (de la Universitatea din Paris) drept pesticid uman, este introdusă în Franța în 1988 de către Ministerul Sănătății.În anul următor au început polemicile privitoare la introducerea acestei pilule în Italia. Tot în aceeași perioadă s-a încheiat un acord cu China, respectiv un altul (destul de substanțial) cu Organizația Mondială a Sănătății pentru vinderea masivă a pilulei în țările sărace (38).În Statele Unite, pilula RU 486, este prezentă din 1996 după ce s-a ajuns la un acord între Administrația Clinton și Roussel-Uclaf pentru transferul brevetelor și a tehnologiei la Population Council din New York.Dar se pare că afacerea nu este lipsită de inconveniente.New York Times (39) nu poate ascunde efectele pe care pilula avortivă la produce până la a șaptea săptămână de sarcină: avorturile provocate de RU 486 sunt destul de dureroase, fiind posibil ca fătul să fie expulzat pe durata a mai multe zile.Procedura tipică prevede, pentru o femeie, trei sau patru vizite la medic.O femeie din cinci sute ar avea nevoie de-o transfuzie după ce a luat pilula (40).Și totuși, lucrurile nu se opresc aici.Nu se vor mai naște copii nedoriți cu ajutorul vaccinului pregătit de cercetătorii americani, anunța ziarul Il Giornale (Milano, 22 februarie 1986) explicând cum un vaccin anti-sarcină era pe cale să fie pus la punct în cadrul programului special al OMS – WHO pentru încurajarea și dezvoltarea cercetării privind reproducerea umană, în timp ce revista Avvenire (11 iunie 1988) informa că revista engleză medicală Lancet susținea că obiectivul OMS pentru un vaccin reversibil (care să împiedice fecundarea pentru cel puțin șase luni) era aproape. David Rockefeller (născut în 1915) reprezentant de vârf al Înaltei Finanțe, membru al Societății Pilgrims, al CFR, din 1955 a participat la toate întâlnirile Grupului Bilderberg.În 1973 a fondat Comisia Trilaterală, este președinte mondial al ”Family Planning”, fondator al ”Group of Thirty” și al ”Center of Inter-American Relations”.Conform opiniei rabinului Malcolm H Stern (1916-1994), Rockefeller ar avea ascendență evreiască, încluzându-l în ”Americans of Jewish Descent” – Americani de origine evreiască (41). În așteptarea vaccinului reversibil (42) s-a pus între timp în vânzare Worplant (ziarul Il Giornale din 25 martie 1990), o pilulă de dimensiunile unui chibrit care, introdusă sub pielea unui braț, era în stare să anuleze posibilitatea de-a rămâne însărcinată timp de cinci ani.Din acest punct de vedere, graviditatea apare ca o boală împotriva căreia trebuie să ne vaccinăm și de-a cărei infecțiozitate trebuie să ne protejăm prin asistență publică.Negarea vieții (susținută de către sistem banalizarea uciderii unei ființe umane inocente și fără apărare, excluderea ei din lumea celor vii (43) în numele drepturilor omului, nu au nimic sfânt în ele.Cifrele sunt impresionante putându-se vorbi de un holocaust în adevăratul sens al cuvântului: mai mult de două milioane de morți în primii zece ani de avorturi numai în Italia (44), un miliard de victime între 1974 și 1997, conform datelor Națiunilor Unite (45).Faptele continuă și ziarele dedică, deseori, titlurile de pe prima pagină, noilor drepturi cucerite. Eutanasia intră în etica medicală.Ghidul CEE pentru întreruperea deliberată a tratamentelor (ziarul Il Giornale din 16 ianuarie 1987).Rezultatele nu întârzie să apară.În Olanda, țară în avangarda procesului de anihilare a omului (în 1994) au fost douăzeci și cinci de mii de persoane eutanasiate.Treisprezece mii de eutanasieri pasive (de întrerupere deli

 

 

berată a tratamentelor) iar celelalte doisprezece mii au fost făcute de medici mai puțin atenți la jurământul lui Hypocrate, pe motive ca slaba calitate a vieții, a nici unei speranțe de vindecare sau a condițiilor familiale dificile, aceleași lait-motive folosite de campaniile anticoncepție.Din cele doisprezece mii de victime, mai mult de jumătate nu ar fi fost conștiente (46). O sută de mii de lire moartea fără durere (ziarul Il Giornale din 28 octombrie 1989) prin care se descrie un dispozitiv cu trei fiole care ar da posibilitatea unui bolnav să-și ia viața singur.Începând din 1982, în Franța și în Marea Britanie, cine dorește se poate baza pe un manual de sinucidere – Suicide, mode d’emploi.Histoire, technique, actualité – Sinuciderea, mod de utilizare.Istorie, tehnică, actualitate – care pare destul de complet (47).Jacques Attali mason și membru al B’nai B’rith, consilier economic al fostului președinte francez Mitterand (și primul director al BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, creată pentru reconstrucția și dezvoltarea țărilor ex-comuniste), scria în cartea lui, L’avenir de la vie – Viitorul vieții: Trecându-se peste 60, 65 de ani, omul trăiește mai mult fără să producă, Simone Weil cu costuri mari pentru societate (…).Eutanasia va fi unul din instrumentele esențiale ale societății noastre viitoare așa cum se prefigurează ea.În logica socialistă, libertatea e un drept fundamental, libertatea de sinucidere.Dreptul la sinucidere, directă sau indirectă, are o valoare absolută în acest tip de societate.Dispozitive adaptate vor permite renunțarea la viață atunci când aceasta va fi insuportabilă, sau prea costisitoare din punct de vedere economic.Cred cu tărie că eutanasia, în societatea viitorului, va fi o regulă (48). La ceva timp după, același personaj relua argumentul într-un mod (numai aparent) paradoxal, într-un fel de dicționar în care a intenționat să propună părerea lui (și desigur a înalților inițiați) despre lumea secolului XXI.La termenul eutanasie a scris textual: Anumite democrații (mai avansate) vor alege să facă din moarte un act de libertate, legalizând eutanasia.Altele vor fixa limite precise pentru propriile cheltuieli privitoare la sănătate, calculând o cheltuială medie pentru un drept de viață, pe care fiecare îl va putea utiliza după dorință, până la terminare.Se va crea atunci un fel de piață a dreptului la viață suplimentar, în care fiecare își va putea vinde propriul său drept, în cazul că este afectat de o boală incurabilă sau este prea sărac.Se va ajunge, într-o zi, la vinderea de tichete pentru moarte care vor da dreptul la alegerea dintre diversele tipuri de moarte: eutanasia la alegere, moartea instantanee în somn, moartea somptuoasă (sau tragică), sinucidere la comandă, etc, moartea proprie ca și moartea altuia (49). Jacques Attali, născut în 1943.Consilier special al lui Mitterand, personalitate eminentă a comunității ebraice, cunoscut ca cercetător, scriitor și istoric, este membru al Grupului Bilderberg și al B’nai B’rith. Astfel, în timp ce doctorul Kevorkian umbla nestingherit prin Statele Unite ajutând pacienții să moară (să se sinucidă !), New York Times făcea cunoscut publicului că o infirmieră din cinci din Statele Unite ar fi practicat eutanasia, știre care însoțește o alta, cea privitoare la rezultatele unei cercetări făcute de Universitatea din Glasgow conform căreia, 57% dintre medicii englezi s-ar fi declarat favorabili eutanasiei. (conform Il Giornale din 24 mai 1996).Peste câțiva ani, moartea dulce va deveni parte din sistemul juridic olandez, în timp ce, în Anglia crește numărul magistraților care primesc în mod public (fără să se ascundă) cererile bolnavilor de întrerupere a funcționării dispozitivelor care îi mențin în viață. McNamara, fost președinte al acelei Bănci Mondiale care impune țărilor în curs de dezvoltare utilizarea mijloacelor contraceptive ca o condiție sine qua non pentru obținerea de ajutoare financiare (50), în 1984, în revista CFR – Foreign Affairs, declara că: niveluri determinate ale populației mondiale nu ar fi trebuit să fie depășite și nu vor trebui depășite în viitor, avertizând cu seninătate că acest lucru se va întâmpla fie prin măsuri umane și voluntare, fie printr-o procedură de oprire malthusiană (51).Malthusianismul este o teorie a economistului englez Th R Malthus (1766-1834) conform căreia, dacă nu a intervenit nici un fel de eveniment (epidemii, războaie, etc ) populația globului ar tinde să crească în progresie geometrică, provocând în acest fel o lipsă gravă a mijloacelor de subzistență.Teoriile și practicile folosite pentru reducerea (limitarea) creșterii indeterminate a populației poartă numele de malthusianism.McNamara nu făcea decât să reia ideile unui înaintaș ilustru, Bertrand Russell (membru al Societății Fabian) care profetiza că moartea neagră (ciuma) ar fi putut acționa în lume, pe scară mare, de-a lungul generațiilor, în așa fel încât supraviețuitorii ar fi putut să procreeze liber, fără a aglomera lumea.Acest lucru poate fi, într-adevăr, foarte neplăcut.Dar ce importanță are?Persoanele cu o înaltă pregătire intelectuală sunt indiferente la fericire, mai ales a altora (52).Alexander King și Aurelio Peccei, fondatori ai neo-malthusianului Club de la Roma, făcându-se interpreții aprecierii pe care mondialiștii o nutresc pentru popoare (văzute ca niște eterni copii, iresponsabili și incapabili de-o viziune organică), în prefața celui de-al cincilea raport al Clubului, intitulat Obiectiv pentru Umanitate, avertizau: Se poate aplica logica numai atunci când lumea este pregătită (din punct de vedere cultural) să-și accepte necesitățile severe (53).Evident (în ochii acestora) umanitatea nu este capabilă de logică (mai ales că este amorțită de propaganda omniprezentă a mijloacelor de comunicare) și nu știe că în articolul 3 al Declarației Universale a Drepturilor Omului se spune: Fiecare individ are dreptul la libertatea și la siguranța propriei persoane.Toate acestea când însăși ONU (într-o contradicție flagrantă, în mod violent chiar) face totul pentru a lipsi de acest drept absolut și fundamental milioane de persoane pe an, unele dintre ele în forma cea mai lipsită de apărare – embrionii și nou-născuții. În baza acestei logici nu este de mirare răspunsul dat de vice-directorul WWF Gianfranco Bologna [membru al Clubului de la Roma și discipol tânăr în atelierul lui Aurelio Peccei, după cum îi plăcea să se considere (54)].Întrebat despre îmbătrânirea populației ca efect al avorturilor, a spus că nu este nici o problemă, pentru că astfel pădurile vor fi mai puțin afectate (55).Răspuns în deplină concordanță cu declarația faimoasă prezentată de Deutsche Press Agentur – DPA la 8 august 1988 de către președintele mondial al WWF, Filip de Edinburgh: În cazul în care mă voi reîncarna, aș vrea să mă întorc sub forma unui virus letal pentru a-mi da contribuția la rezolvarea problemei suprapopulării.În cursul conferinței State of The World Forum, organizată de Fundația Gorbaciov (al cărei președinte este James Garrison, destul de apropiat 131

 

de Lucis Trust) în 1995, cei patru sute de participanți care s-au întrunit la Fairmont Hotel din San Francisco au stabilit necesitatea de scurtare a timpilor, de adoptare de măsuri în domeniile diverse pentru crearea unei lumi interdependente și sub o unică conducere, în stare să înfrunte marile probleme ale păcii, respectiv de salvare a mediului.Filosoful Sam Keen (produs al Universităților Harvard și Princeton), guru al centrului New-Age occidentalo-american Esalen Institute, la închiderea lucrărilor, trăgând concluziile, constata: (…) S-a stabilit un acord foarte strâns ca instituțiile religioase să-și asume o responsabilitate primară pe tema exploziei demografice.Trebuie să discutăm, într-um mod absolut mai clar, despre sexualitate, contracepție, avort, despre controlul populației, pentru că această criză ecologică, pe scurt, e o criză de populare. Reduceți populația cu 90% și cantitatea de daune ecologice va putea fi trecută cu vederea.Cuvinte după care au urmat aplauze entuziaste. Nu e puțin lucru reducerea populației mondiale cu 90%.Marii măcelari ai istoriei, de la Lenin la Pol Pot, trecând la Hitler și Mao, toți împreună nu au reușit acest lucru.O altă participantă a forumului, steaua New-Age Barbara Marx Hubbard (crescută în umbra lui Laurence S Rockefeller, susținătoare înfocată a New Global Civilization), într-o carte cu titlul The Book of Co-Creation, susținea că: (…) Un sfert din Umanitate se poate distruge, sunt semințe cu defecte.În trecut lor le era permis să moară de moarte naturală (…).Astăzi, pe măsură ce se apropie marea schimbare din ‘creatură umană’ în ‘co-creator’, sfertul care se poate distruge va fi eliminat din comunitatea umană.Suntem noi.Noi suntem cei aleși pentru procesul de selecție divină în favoarea planetei Terra.Ea selecționează, noi distrugem.Suntem cavalerii pe cai palizi, Moartea (56).După mulți ani de campanii pro-avort, fructele sângeroasei recolte nu întârzie să apară.Proiecțiile catastrofei cu caracter demografic au trebuit să fie redimensionate.Datele ONU au furnizat (mai degrabă) un adevăr imposibil de trecut cu vederea (chiar dacă nu este admis) că dezvoltarea a precedat restrângerea nașterilor (și nu invers) după cum este susținut cu emfază de diverși membri ai Clubului de la Roma (57).Cercul se închide.Secerarea celor tineri va lăsa peste tot o populație predominant îmbătrânită, care va influența negativ componenta activă.Record de bătrâni în sudul sărac.ONU: în jumătate de secol, 2 miliarde de bătrâni, dintre care 80% în Lumea a III-a, scria la pagina 13 ziarul Avvenire din 13 aprilie 2002 cu ocazia Conferinței Mondiale ONU de la Madrid privitoare la îmbătrânire.Un veritabil lagăr de exterminare prin aplicarea doctrinei eutanasiei a maeștrilor precum Attali… La 13 iunie 1963 se năștea în Japonia o ființă deformată pe care medicii, impresionați de acea masă însângerată, cu creierul ieșit din cutia craniană, o considerau că trebuie lăsată să moară.Dar părinții au acceptat sfidarea și animați de-o dragoste imensă l-au numit Hikari.Tatăl, Kenzaburo Oe, în 1994 a primit premiul Nobel pentru literatură.Hikari a crescut diform, miop și cu probleme, incapabil să scrie și să citească.În 1991, Casa de Discuri Nippon Columbia a încercat să transpună pe muzică desenele pentagramate făcute de Hikari.Tocmai despre muzică era vorba.Succesul discurilor elaborate pe aceste baze a fost foarte mare, întrecând orice altă vânzare de dinainte.Ziarul Il Giornale (Milano, 14 aprilie 1995), comenta: Experții spun că muzica acelui monstru se regăsește în prospețimea pădurii.Poate.Dar e un mesaj clar și proaspăt pentru noi.Tocmai aceasta este, o scânteie divină, un tezaur de frumusețe chiar și în omul cel mai urât din lume.Respirația înflorită a Creatorului – după cum spunea un poet – nu este nici o risipă în echilibrul Universului.Sub cerul înstelat nu avem dreptul – nimeni nu-l are – să refuzăm dreptul la viață al unei creaturi.Chiar dacă se prezintă ca o adunătură diformă de membre care-l fac să apară ca o glumă a diavolului.Dar nu e așa.Niciodată nu e așa. C: ANIMALISMUL ONU La 27 ianuarie 1978, UNESCO a lansat de la Bruxelles în toată lumea Declarația Universală a Drepturilor Animalelor (al cărei text este redat în Apendicele III).Din această declarație se subînțelege că animalul este un subiect cu drepturi, consfințite de articolul 14, aliniatul 1b, care spune: Drepturile animalelor trebuie să fie apărate prin lege, ca și drepturile omului.Rezultă că pentru UNESCO (centrul mondial de răspândire a educației și culturii mondialiste) este valabilă egalitatea: animal = om.Evident, în virtutea acelei logici care rămâne inaccesibilă creștinului astenic de tip general, conform lui Kretschmer (58), nepregătit încă cultural și emoțional – chiar refractar – la acceptarea necesităților severe. Condamnat să nu înțeleagă nimic din noua morală zoolatră, incapabil de analize ale progresului evoluției, instrument indispensabil pentru elaborarea anumitor criterii pentru judecarea legitimității, a caracterului scopului și acțiunilor noastre (59), omului de rând nu-i mai rămân decât firimituri de mulțumire intelectuală din principiul contradicțiilor ca unică modalitate de cunoaștere a realității, la care se adaugă principiile privitoare la cauză și efect, cu fireștile și necesarele enunțuri de tip adevăr – fals, bine – rău (60).Cu asemenea instrumente rudimentare și ieșite din uz, plecând de la cauză și ajungând la efect, omul simplu încearcă să cunoască lumea.Pentru el, pomul bun se cunoaște după roade.Dar în realitate, lucrurile nu stau chiar așa.Pentru om (săracul de el) e nevoie de legi, să creadă în Dumnezeu ca sursă a acestor legi și pe baza acestora să judece lumea în care trăiește.Cu toate că expunerea darwiniană a fost explicată în fiecare punct al ei, mai ales printr-o indiscutabilă abundență de mărturii fosile privitoare la inelele de uniune (61), cu toate că a fost decriptat codul ADN care, ad abundentiam aduce detalii în plus cercetătorilor privind originea și evoluția mteriei vii, în ciuda argumentelor în favoarea unui Univers imposibil de cuprins, cu toate eforturile miilor de profeți ai științei care s-au forțat să descrie în orice fel frumusețea naturii, cu toate intențiile decisive și clarificatoare ale maestrului Teilhard de Chardin (susținute de anumiți principi iluminați ai Bisericii), omul încă nu a reușit să se separe de dogme, de idei preconcepute, de manifestările instictuale.Poate că avea dreptate Julian Huxley care, ca urmaș al apostolului Comenius, recomanda excluderea celor înapoiați de la orice însărcinare care implică responsabilități sociale!În tentativa lui de cunoaștere, prin desacralizare, omul încearcă să personalizeze Divinitatea.Dumnezeu nu mai există ca ceva care nu se poate descrie, ca o existență atemporală în afara oricărei filosofii, ci mai degrabă într-o formă reîncarnată în spiritele înalților inițiați. Este demn de luat în seamă cuvântul de ordine, deviza gradului 33 al RSAA, Deus Meumque Jus – Dumnezeu (Divinitatea) este dreptul meu.Unde se poate înțelege cu atâta expresivitate identificarea dintre Dumnezeu și Înaltul Inițiat? Ne învață escatologia societăților secrete că în regatul iminent al celei de-a treia vârste a perfecțiunii – Era Vărsătorului 132

 

Biserica (în cele din urmă), o dată abandonate erorile a două mii de ani de dogme, va uni într-un singur tot puterea spirituală cu cea temporală.Alături de cei aleși se vor afla oamenii reduși la starea animală care vor trebui să-și aștepte conducătorii (62).

 

Deviza gradului 33 explicată pe îndelete (din ”Occult Theocrasy” de Lady Queensborough) Dacă umanitatea este constituită în mare parte din trecuții cu vederea și unicele realități sunt sanctitatea și vrăjitoria – sfinții și spectrele (63), atunci de ce ar trebui tratați altfel decât niște animale cei din prima categorie?Cu atât mai mult cu cât animalul din crescătoria gigantică gestionată de tehnocrați, botezată eufemistic – satul global – nu va cere nimic mai mult în afară de rația lui (consistentă) de mâncare și un loc unde să-și petreacă timpul scurmând, în fața unui televiziuni globale sau a unui computer, distrându-se până la moarte (64).Drepturile omului se acordă animalelor, antropomorfizându-le (65), iar omul rămâne progresiv fără drepturi, prezență malefică și deranjantă pentru mediu, natură și chiar pentru umanitatea însăși.Nebunie !? Halucinații de creiere înfierbântate !? Absurda egalitate dintre om și animal este susținută (se poate spune cu sabia scoasă din teacă) mai ales de cei care se definesc ecologiști, verzi, ambientaliști.Aceștia sunt adunați în asociații care au ca numitor comun protejarea drepturilor animalelor și care se pot numi Prietenii Terrei, WWF, Greenpeace, Liga Mediului care se bucură de reprezentanți la ONU și UNESCO (ca puteri consultative).Organizația ecologică The Friend of Earth, de exemplu, recunoscută ca organizație non-guvernamentală a ONU, cu statutul de observator pe lângă principalele organizații internaționale, a apărut în Statele Unite și a avut ca prim sediu localul în care activa și Biroul Legal Internațional Coudert Brothers, filială legală a Fundației Rockefeller (apropiată deci, de Societatea Pilgrims).Merită făcut cunoscut că la Coudert Brothers se afla și evreul (iarăși ei – nota traducerii în limba română !!!) Sol Linowitz (fost președinte al societății americane Xerox) și membru (prin obișnuita coincidență) al Clubului de la Roma (66), al CFR, al Comisiei Trilaterale și al American Jewish Committee.Toate, asociații masonice, de matrice iluministică.Are dreptate Henri Atlan, om de știință franco-evreu de origini algeriene, militant de stânga , expert în Talmud și Cabala care susținea că (…) cei care duc mai departe moștenirea iluziei iluministice (…)sunt tocmai acele mișcări ecologice care se prezintă sub formă progresistă și universală! (ziarul Il Giornale din 4 ianuarie 1991) Cât despre Greenpeace, asociație ecologistă fondată în 1971 la Vancouver (în Columbia Britanică) Canada, a primit fonduri de la Fundația Rockefeller, Carnegie, de la magnatul petrolului Armand Hammer și e la alte instituții mondialiste precum World Institute, toate acestea începând încă din 1973 (67).Greenpeace este asociată la Lucis Trust (o asociație inițiatică puternică) recunoscută de către ONU ca aparținătoare la mișcarea New-Age.De amândouă este legat numele lui Robert McNamara, fostul președinte al Băncii Mondiale.La Greenpeace se alătură Worldwatch Institute (centru american privat de studii privitoare la mediu și care vede în creșterea populației principala amenințare la viitorul lumii) înființat în 1974 cu fonduri de la Rockefeller.Unul dintre președinți a fost un om de afaceri din agricultură, Lester Brown, pe care Washington Post l-a definit ca unul din gânditorii cei mai influenți din lume. Armand Hammer, în Rusia, în 1925. World Wildlife Fund – WWF – s-a transformat în 1987 în World Wide Fund for Nature, fiind înființat în 1961 de către principele Filip (duce de Edinburgh) în colaborare cu principele Bernard al Olandei (primul președinte al Grupului Bilderberg, aducându-și o contribuție importantă la înființarea acestui grup) și cu primul președinte al UNESCO (atunci avea 75 de ani) sir Julian Huxley (care în 1961 era președinte și al Societății Britanice de Eugenetică).Scopul WWF consta în căutarea de fonduri pentru a lărgi câmpul de acțiune al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii – WCU, cea mai mare asociație din acest sector, la care astăzi au aderat 68 de state (cu 103 agenții guvernative) și mai mult de 640 de ONG.Cartierul general al WWF – WCU se află la Gland, în Elveția, și o dată cu trecerea timpului, scopurile WWF s-au clarificat și mai mult.Sub acoperirea conservării naturii, WWF – WCU a așezat între obiectivele primare reducerea populației mondiale, mai ales în națiunile dezvoltate (cu fonduri anume furnizate și de Rockefeller), de menținere a unui control strict asupra materiilor prime de către multinaționalele anglo-olandeze. 133

 

Fondurile necesare provin de la coloși cu nume de referință.Anglo-American Corp of South-Africa, cea mai mare societate mondială de minerit care alături de De Beers constituie parte din imperiul financiar al lui Oppenheimer; De Beers Consolidated Mines Ltd și De Beers Centenary Ag (cu sediul în Elveția), condusă de Rothschild și Oppenheimer prin care se controlează piața mondială a diamantelor; Shell Trading & Transport Plc și Shell UK Ltd, unul dintre majorii producători mondiali de petrol care controlează 40% din grupul Royal Dutch Shell [creat în 1903 de sir Henry Detering (1866-1939) cu ajutorul financiar decisiv al ramurii franceze al familiei Rothschild]; Rio Tinto Zinc (fondată în 1873 de Hugh Matheson cu veniturile provenite din comerțul cu opium, condusă de sir Martin Wakefield Jacomb, director până în 1994 al Băncii Angliei, respectiv director al ziarului Daily Telegraph); Barclays Bank, banca cu cea mai mare reprezentare în Africa); de la N. M. Rothschild & Sons, condusă de Evelyn de Rothschild (care controlează și City-ul londonez); Unilever, una din marile multinaționale chimico-alimentare din lume (68). Președinte internațional al WWF este (în prezent) principele Filip de Edinburgh, rang înalt în Masoneria de Rit Scoțian (în care este inițiat cu numărul 1216).În 1977, după scandalul Lockheed (din cauza căruia principele Bernard al Olandei și-a dat demisia de la conducerea WWF Internațional), președinte devine Jonkheer John H Loudon (membru al Grupului Bilderberg și al Institutului Internațional pentru Studii Strategice – IISS).Fost președinte al Institutului Atlantic și al Royal Dutch Shell (a doua firmă din lume, într-o clasificare publicată de Wall Street Journal în 1995), consilier la Chase Manhattan Bank, director la NM Rothschild Orion Bank și membru al consiliului de administrație al Fundației Ford (pe care o reprezintă la întrunirile Comisiei Trilaterale).Conform Dope Inc (69), consiliul de administrație al Fundației Ford ar fi puternic influențat de Ordinul Sf Ioan, un ordin masonic de vârf (70) în care Loudon ar avea titlul de cavaler.

 

Simbolul și unul din reprezentanții Ordinului Sf Ioan.Ați văzut cine este ”șef-suveran” !? Până în 1975, vice-președinte al WWF International a fost Maurice F Strong (miliardar canadian și fost administrator al Fundației Rockefeller), animatorul ”Summit-ului pentru Terra” care a avut loc la Rio de Janeiro în 1992.Printre administratorii de la WWF s-a aflat și Henry F Tiarks, component al ramurii britanice a Societății Pilgrims.Dintre directorii de la WWF au făcut parte și personaje ca Robert O Anderson (președinte al societății petroliere Atlantic Richfield Company, președinte de onoare al Institutului Aspen, membru al Bilderberg și al Trilateralei, proprietar al ziarului Observer din Londra), Aurelio Peccei (co-fondator al Clubului de la Roma), Thomas Watson (membru Pilgrims, președinte la IBM, dar și unul din susținătorii Lucist Trust), Luc Hoffman (de la multinaționala farmaceutică Hoffman-LaRoche, proprietară a stabilimentului de la Seveso unde s-au înregistrat scurgeri de dioxină), Russel Train (fost președinte al Agenției Americane pentru Protecția Mediului, membru al CFR și al Trilateralei, consilier la Union Carbide, proprietară a fabricii de la Bhopal – India, unde s-a înregistrat un dezastru ecologic și moartea a mii de persoane).De semnalat că în consiliul de administrație de la WWF se află și Rudolf Ion Joseph Agnew, președinte al Consolidated Gold Fields din Londra (grup de mine aurifere sud-africane, controlate la începutul secolului XX de către Cecil Rhodes care, dedicat măririi imperiului britanic a fondat în acest scop, împreună cu William Stead, numita Round Table), dar și consilier al Societății pentru Apărarea Florei și Faunei (71), fapt care atestă interesul acordat de Înalta Finanță ecologiei și conservării naturii.Și dacă ar mai exista cineva care să creadă povestea cu autofinanțarea ambientaliștilor, cu legitimația de membru a personalităților, cu contribuții ale membrilor proprii sau simpatizanți, ar trebui să țină seama de declarația unui purtător de cuvânt al Fundației Ford, cu destul timp înainte de apariția fenomenului verde în Occident (tocmai în perioada în care ONU era în curs de legitimare – legalizare a procesului internațional de birth control): După cincisprezece ani și nouăzeci de milioane de dolari de la începuturi, Fundația Ford poate constata cu bucurie că ideea de contracepție nu mai este aproape deloc obiect de controverse și se poate bucura că sprijinul ei financiar a fost factorul cel mai puternic care a împins masele către acceptarea ”birth control”. Munca noastră nu este să facem treaba guvernului – spunea profesorul McDaniel, secretar al Fundației Ford – munca noastră este să-i ajutăm pe cei care experimentează, să ne gândim ”în avans” la ceea ce vor avea de făcut guvernele. Astfel, în măsura în care trecutul poate fi ca o profeție a viitorului, nu are importanță care din cele 2500 de proiecte sau idei pe care Fundația Ford le finanțează în prezent ar putea fi incluse printre legile noi aprobate de legislatori care deja vor ști că Fundația Ford le-a ”împins” până în birourile lor (72). La 13 ianuarie 1995, în revista EIR din Washington, purtătoare de cuvânt a americanului Lyndon H LaRouche Jr [fondator al Institutului Schiller, activ în tot Occidentul și legat de masoneria francofilă și umanistă susținută de Rothschild (73)] apare un articol documentat privitor la finanțarea mișcării verzi: În Statele Unite, de când a fost lansată ”revoluția verde” (la sfârșitul anilor ’60) fundațiile scutite de taxe au dat mai mult de treizeci de miliarde de dolari la doisprezece mii de grupuri ecologiste, pentru drepturile animalelor, a indigenilor, pentru protecția și conservarea Terrei.Sumele de bani sunt atât de mari încât în ultimii ani fundațiile au constituit un cartel al fondurilor secrete pentru a da un ”rost” dolarilor lor scutiți de taxe, pentru o gestionare centralizată.”Environmental Grantmakers Association” – EGA – Asociația Finanțatorilor pentru Mediu a fost lansată în 1985 de Donald K Ross, director executiv la Rockefeller Family Fund.Chiar de la 134

 

început, EGA și-a avut sediul la ”cartierul general” al Rockefeller Family Fund din New York City chiar dacă astăzi nu este nici o mențiune, nici în cartea de telefoane și nici la nivel de înregistrare oficială.De fapt, EGA este invizibil.Din 1988 Ross a implicat în activitatea EGA 184 de fundații, răspunzând pentru mai mult de 350 de milioane de dolari ca vărsăminte anuale pentru ecologiști. EGA include societăți multinaționale ca Atlantic Richfield Corp, Chevron, Waste Management Inc.Chiar și Institutul Aspen participă la ședințele strategice ale EGA.Se estimează că aceste corporații (împreună cu Royal Dutch Shell, dar care nu este ”afiliată” la EGA) ar dona ecologiștilor circa un miliard de dolari anual.”Foundation Center”, un centru cu sedii la New York și la Washington, condus de ”Russel Sage Foundation” (74), înregistrează fiecare sponsorizare din dolarii dolarii scutiți de taxe (ai diverselor fundații), după care sunt donați în Statele Unite.Potrivit acestor înregistrări, sunt mai mult de-o mie de grupuri (scutite de taxe) care finanțează mișcarea ambientalistă și ale drepturilor animalelor.Numai în 1993, primii douăzeci și cinci de finanțatori ai ”revoluției verzi” – în principal fundații private – au dat 227,3 milioane de dolari.Prin creșterea generală (autentică și spontană) a conștiinței ecologice a popoarelor (care a dus la dezvoltarea spontană și democratică a societăților ad-hoc autofinanțate) cu scopul declarat de-a reda generațiilor viitoare o lume incontaminată (care astăzi este plină de alterări, de multe ori ireversibile, în afară de intervențiile la scară mondială care nu se pot amâna în timp, precum încălzirea atmosferei, poluarea chimică, gaura din stratul de ozon, etc) omului din ziua de azi nu-i mai rămâne decât soluția (justă) să-și unească forțele cu restul umanității pentru a rezolva marile probleme, cu mult superioare peste posibilitățile unei singure națiuni. Asemenea perspective, aclamate și prezentate ca foarte reale publicului, mai ales celui occidental (năucit de propaganda mass-media) sunt în realitate eternul paravan în spatele căruia Loja Înaltă știe să-și ascundă scopul mai puțin nobil de-a lua în stăpânire puterea, pământul, prin manipularea conștiințelor.Și pentru a ajunge la această dominație absolută ea are nevoie de și mai multă uniformitate și identitate a opiniilor din partea mulțimii, dar și de centre informative și propulsoare, din ce în ce mai eficace, în stare să aducă și să orienteze individul pe direcția dorită, grație și muncii continue asupra ideilor și comportamentului uman.La fel cum apa unui torent de munte, în curgerea ei, prelucrează pietrele făcându-le asemănătoare una cu cealaltă. O atenție ar trebui acordată și inițiativelor italiene precum Goeleta Verde și Trenul Verde ale Ligii pentru Mediu – Lega per l’Ambiente, sucursală ecologică a ARCI (o asociație comunistă cu caracter național care acționează în cele mai diverse domenii sociale, de la organizarea timpului liber până la apărarea dreptului la viciu al perverșilor sexual) iar ca simbol are o lebădă verde.Lebăda, pasăre uranică, prin candoarea ei este considerat simbolul luminii primită prin inițiere (75). Un cunoscător al treburilor ezoterice, Mario Polia, spunea că Umanitatea din vârsta de aur este identificată cu simbolul lebedei.(‘Vârstă de aur’, ‘Epoca de Aur’, frumoasă lucrătură !!!).Lebăda ar simboliza starea originală a Umanității de pe Insula Albă (76), încă nediferențiată în caste, în contact direct – și nu prin intermediul vreunui sacerdot – cu Absolutul (77).Pentru cititor este concept nebulos dar care își va dezvălui secretele când se va discuta despre Era Vărsătorului. Trebuie notat că Liga pentru Mediu (78), într-o broșură cu difuzare largă, intitulată Provocarea Verde face o declarație care nu are nevoie de nici un comentariu: A gândi în mod global, a acționa în mod local – Pensare globalmente, agire localmente, deviză luată cuvânt cu cuvânt din al cincilea raport al Clubului de la Roma (din 1977).În respectivul raport – Obiective pentru Umanitate (79) – printre scopurile declarate (încă din acea perioadă) se afla unul de favorizare a tranziției spre o societate multietnică și multirasială. D: UN EXEMPLU DE MONDIALISM – ECOLOGIA Forțele ecologiste mobilizate de către Înalta Finanță la nivel planetar constituie un instrument puternic de unire mondialistă prin obligarea la re-examinarea bazei actuale a relațiilor internaționale, din moment ce mediul este complet indiferent la frontierele politice.Se face aluzie că distrugerea mediului este noul câmp de bătălie în lupta pentru siguranța națională în care (fără întârziere) este nevoie de acțiune, de acțiune imediată…în timp de-o generație (80).De fapt oricine poate vedea daunele nemăsurate provocate naturii de către om prin industrializarea irațională, prin agricultura bazată pe monoculturi și folosirea fără discernământ a pesticidelor, prin pescuitul care ține prea puțin cont de refacerea speciilor, toate expresii ale unei civilizații umane care se îndepărtează de punctele ei de referință, înlocuind aceste norme cu surogatele înșelătoare ale profitului și ale puterii.Atunci trebuie să ne întrebăm, distrugerea (sau compromiterea în curs a mediului) este o consecință a neștiinței noastre privitoare la mecanismele subtile ale manifestării vieții naturii, efectele apărând drept neașteptate și de neprevăzut? În anumite cazuri, răspunsul poate fi afirmativ din moment ce omul modern a devenit stăpânul expresiei cum (cum să fac un ban în plus, cum să am mașină mai bengoasă, etc), dar prea puțin al întrebării pentru ce, cu ce scop, cu ce efecte.Pentru unii, cu valoare de îndoială, pentru mulți (încă) cu încărcătură negativă.În această ultimă categorie nu ar apărea hazardată includerea distrugerii (în curs) a pădurii tropicale.Pădurile virgine ale Amazoniei, pădurea deasă din delta fluviului Congo (azi Zair) și pădurea din zona Indoneziei constituie peste trei sferturi din pădurile tropicale ale pământului. Ecosistem foarte complex, acestea absorb lumina mai mult decât orice alt sistem de pe planetă, reducând în acest fel reflexia căldurii solare către atmosferă și, prin procesul de fotosinteză clorofiliană, produc o cantitate mare de oxigen și de vapori de apă (prin transpirația frunzelor).Vaporii de apă sunt fundamentali în circuitul apei în natură, sub formă de ploi. Aceste două elemente determină reglarea temperaturii ecosistemului, dar și o instabilitate atmosferică destul de accentuată, caracterizată de precipitații intense (chiar peste o sută de furtuni pe an) care intră în interacțiune cu masele de aer provenind dinspre ocean.Aceste interacțiuni contribuie la fixarea bilanțului hidric, la distribuirea precipitațiilor pe pământ. 135

 

În fața unor astfel de date se intuiește că o despădurire masivă nu face decât să declanșeze schimbări climatice pe o scară foarte mare, cu efecte imprevizibile care se pot propaga pe distanțe de mii de kilometri.Distrugerea limitată, realizată de către autohtoni, cu scop agricol sau de locuit, este absorbită și compensată rapid.De exemplu, în India, este destul de credibil că despădurirea pentru scopuri energetice și industriale a stat la baza influențării mișcării musonilor (curenți de aer foarte bogați în umiditate, dinspre Oceanul Indian spre Himalaya).Dar situația cea mai dramatică este în Brazilia.Conform imaginilor din satelit, numai în 1987 ar fi ars circa două sute de mii de kilometri pătrați de pădure (81), continuându-se opera de devastare inițiată în 1975 și sustrăgându-se mii de kilometri pătrați de pădure virgină din patrimoniul forestier al statului sud-american.Fenomene precum seceta care a lovit Statele Unite, ploile (absolut excepționale) care au căzut peste arsul și însoritul Sahel, modificările climatice neobișnuite din Europa Occidentală nu mai apar în acest caz ca fiind misterioase și cazuale.Trebuie recunoscut că factorii complecși și numeroși care reglează clima la scară mondială sunt departe de-a fi cunoscuți, cu atât mai puțin știindu-se despre rezultatele experimentelor conduse de anglo-saxoni și respectiv ruși în ceea ce privește războiul meteorologic. Miliardarul Maurice Strong (personaj legat de cercurile teozofice mondialiste cu punct de conducere în Lucis Trust), într-un discurs ținut la Rio de Janeiro în 1992, la Summit pentru Terra, declara: Sunt foarte conștient că referitor la câteva probleme ambientale nu este unanimitate deplină în lumea științifică (mai exact despre încălzirea globală, pentru a da un exemplu semnificativ).Comisia Interguvernamentală pentru Schimbarea Climatică, sub conducerea competentă a profesorului Bert Bolin, a furnizat probe științifice destul de satisfăcătoare despre riscurile și consecințele posibile ale schimbărilor climatice.Nu toți oamenii de știință sunt de acord.Dar în acest domeniu atât de sensibil al consecințelor potențiale, decisive și ireversibile, ”principiul precauției” dictează la acțiuni hotărâte, chiar înainte să avem certitudini științifice.Un corolar al principiului precauției este cunoscut drept ”principiul lipsei părerilor de rău”.Premiza lui este că întreprinzând acțiuni împotriva unei amenințări cunoscute dar neprobată (precum aceea a emisiilor toxice care reduc în mod drastic atmosfera), luați în considerare rezultatele pozitive care justifică acțiunea chiar dacă respectiva amenințare, după aceea, se revelează infondată (82).Din punct de vedere mondialist, rezultatele sunt inegalabile. Despădurirea sălbatică a Braziliei ar constitui consecințele condițiilor economice impuse în anii ’60, ’70 de către OCDE – Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (83) care ar fi obligat națiunea braziliană să recurgă la biomasa proprie pentru a dispune de resurse energetice indispensabile dezvoiltării ei economice (84).Aceste decizii s-au transformat în constrângeri în momentul în care Fondul Monetar Internațional (85) și Banca Mondială [două din cele trei mari organisme ale guvernării economice mondiale (al treilea fiind WTO – World Trade Organization – Organizația Internațională a Comerțului)] ar fi negat Braziliei creditele indispensabile pentru o dezvoltare industrială de tip occidental, adică fondată pe petrol, energie nucleară și cărbune.Defrișarea (ca experiment ratat) nu era deloc o noutate pentru Brazilia. Începând cu 1957, miliardarul Daniel Ludwig a achiziționat de la guvernul brazilian peste cincisprezece mii de kilometri pătrați de pădure tropicală, plătind circa două sute de dolari pentru kilometrul pătrat, în regiunea Jarì (Nordeste). Prin defrișarea completă a acelei păduri, Ludwig intenționa să o înlocuiască cu două soiuri de plante (chiar dacă tropicale) care nu aveau nimic în comun cu regiunea respectivă.Respectivele plante Ludwig intenționa să le folosească ca sursă pentru pulpă de lemn, necesară în industria celulozei.Rezultatul a fost un fiasco complet (86) urmat după scurt timp (pe lângă nemulțumirea colonilor care s-au stabilit acolo) de o deșertificare a zonei în scurt timp.Este necesar de subliniat (contrar a ceea ce se crede) că solul pădurii tropicale e sărac, fiind susținut într-un echilibru fragil prin biosfera de deasupra.După doi, trei ani de folosire agricolă, din cauza eroziunii produsă de apele care nu mai sunt reținute de arbori, zona a trebuit să fie abandonată, transformându-se rapid într-un teritoriu dezolat și deșertificat. Contrar acestor probe concludente, începând cu 1975, despădurirea a căpătat caracter industrial și două multinaționale s-au ocupat de acest lucru: Volkswagen și Atlantic Richfield Corporation – ARCO.După ce au achiziționat porțiuni întregi de teren la prețuri derizorii (anumite surse indică și cinci dolari la hectar), imediat ce pădurea a fost lăsată fără arborii cei mai de preț, au incendiat ceea ce a rămas cu scopul de-a obține, fie cărbune din lemn, fie pășuni (slab productive). Este inutil de precizat că multinaționalele nu s-au gândit să refertilizeze solul și nici să refacă pădurea (lucru nu prea ușor, mai ales că adâncimea utilă a terenului nu depășește câțiva zeci de centimetri.În acea perioadă, la conducerea ARCO se afla Robert O Anderson, unul din fondatorii Mișcării Verzi [(87); gestionarea contrariilor se face din nou cunoscută], președinte de onoare al Institutului Aspen, membru de seamă al Kissinger Associates, al CFR, al Grupului Bilderberg și al Comisiei Trilaterale. În spatele fenomenelor de schimbări ale climei stă gălăgia (complice și conformistă) mijloacelor de informare care scot în evidență, în mod unanim, cauzele efectului de seră, nu ca pe-o distrugere nebunească și cu bună știință a mediului natural în numele dezvoltării economice, ci ca rezultat al creșterii (necontrolate) a populației.Se elimină cu bună știință umanitatea pentru salvarea habitatului acesteia.Qui prodest ? – Cui folosește ? E: ”EARTH-SUMMIT” DE LA RIO DE JANEIRO În căutarea unui nou inamic care să ne unească am găsit că ideea de ”poluare”, ”amenințarea încălzirii globale”, a ”terminării rezervelor de apă”, ”foamea” și altele la fel, ne-ar putea conveni (…).Toate aceste pericole au drept cauză intervenția umană (…).Inamicul real este, deci, însăși umanitatea (88).La 27 martie 1990, Michael Oppenheimer (membru al CFR) avertiza cu emfază: Încălzirea globală, reducerea stratului de ozon, despăduririle și suprapopularea sunt cei ”patru cavaleri ai apocalipsei” secolului 21 care se apropie (…); pe măsură ce amenințarea ”războiului rece” se îndepărtează, problema mediului este pe cale să devină grija numărul 1 a securității internaționale.Aceasta și alte teme la fel de ”mobilizatoare” au stat la baza discuțiilor marii conferințe mondiale privitoare la mediu, care s-a ținut între 3 și 14 iunie 1992 la Rio de Janeiro.Au fost prezente 140 de țări prin 7892 de delegații (reprezentând ONG-uri, asociații și grupuri ambientaliste, etc finanțate și sponsorizate de fundații precum Carnegie, Rockefeller, Edmond de Rothschild, Kettering). 136

 

În discuțiile purtate au fost reluate și perfecționate teme dragi Clubului de la Roma, privitoare la dezvoltare, respectiv la mediu.Propunerile aveau ca argument refacerea arhitecturii industriale a planetei printr-o redistribuire a mijloacelor, un control drastic al nașterilor și o nouă reformă în educația școlară mondială.Delegația americană era condusă de vice-președintele Statelor Unite, Albert Gore (Al Gore, în imaginea din stânga în timpul întâlnirii de la Davos din ianuarie 2008), crescut la umbra miliardarului (evreu) Armand Hammer (fost președinte al Occidental Petroleum și prieten cu Lenin).Gore (membru al CFR și al Comisiei Trilaterale), cu ocazia conferinței de la Rio, a prezentat o scriere (cu influențe teozofice) cu titlul Pământul în cumpănă. Ecologia și Spiritul uman (89) prin care lansa proiectul unui nou plan Marshall global, sub controlul ONU, care să impună un control strict al consumurilor energetice, respectiv să reglementeze politica industrială a statelor.Secretar general al acestui summit a fost canadianul Maurice Strong (magnat al Petro-Canada) consilier al ONU, membru al consiliului de administrație al Fundației Carnegie, co-fondator al WWF, director la Institutul Aspen (și destul de apropiat de Rothschild). Miliardarul Maurice Frederick Strong (născut în 1929), secretar general al Conferinței Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare, co-director al World Economic Forum.Ambientalist radical, membru al Clubului de la Roma, al Institutului Aspen, dar și un susținător înfocat al New-Age.Prieten al lui Dalai Lama, Strong este conectat prin conexiuni multiple cu mediile ocultiste.Împreună cu soția lui (Hanne) a înființat un centru spiritual (numit de el ”Vatican City”) într-un ranch din Colorado (Baca Grande) unde se întâlnesc budiști tibetani, taoiști, guru indieni.Sprijinul este acordat de Institutul Aspen, dar și de Lindisfarne Association (o ”emanație” a Lucis Trust) care și-a câștigat faima de-a fi un loc în care se practică vrăjitoria (90).În mod frecvent, Strong este prezent și la catedrala St John the Divine din New York (unul din sediile Lucis Trust).Strong a fost fondatorul Earth Council și este reprezentant de seamă al Commission on Global Governance.În calitate de promotor al conferinței, la Rio a fost prezent și Worldwatch Institute [centru american privat de studii privitoare la mediu (condus de un fost agricultor din New Jersey – Lester R Brown) care în 1992 aduna și clasifica informațiile provenite de la peste șaptezeci de institute de cercetare din întreaga lume].Aerul de țară se pare că a influențat gândirea lui Lester Brown care, în raportul din 1991 al Worldwatch Institute, spunea: Bătălia pentru salvarea planetei se substituie celei ideologice, ca temă generatoare a unei Noi Ordini Mondiale (91).Înainte de începerea summit-ului, Institutul Worldwatch a publicat un document numit După Summit-ul pentru Terra: Viitorul Guvernului Mediului (92) în care se anticipa (în mod explicit) necesitatea accelerării procesului de constituire a Guvernului Mondial, ca instrument indispensabil pentru tutelarea obiectivelor ambientale: Suveranitatea națională (adică puterea unei țări de-a controla întâmplările de pe teritoriul ei) a pierdut mult din semnificația ei în lumea actuală în care hotarele sunt traversate în mod continuu de poluare, comerț internațional, fluxuri financiare și refugiați… Din moment ce fiecare din aceste forțe poate prejudicia dezvoltarea ambientală, instituțiile internaționale (respectiv tratatele internaționale) se arată din ce în ce mai critice față de amenințările ecologice.De fapt, națiunile cedează comunității internaționale părți din suveranitatea lor, punând bazele unui nou sistem de guvern internațional pentru problemele de mediu, capabil să rezolve aceste probleme (altfel de necontrolat).În mod paradoxal, o modalitate care să mărească eficacitatea acordurilor ambientale o constituie prezentarea lor sub o formă mai puțin restrictivă și deci mai acceptabile de către negociatorii care se pot simți amenințați de pierderea suveranității.Așa numita ”legislație permisivă” (moale) – declarații, rezoluții și planuri de acțiune pe care națiunile le pot ratifica formal (și care legal nu constituie o constrângere), poate contribui la crearea unui consens internațional, la mobilizarea de ajutoare, la încheierea de tratate (ulterioare) coercitive (…).Agenda 21, un plan de acțiune pentru toate aspectele dezvoltării, apare prin Summit-ul pentru Terra ca aparținător la această ”legislație permisivă”. La Summit-ul pentru Terra, Agenda 21 este prezentată de Strong precum cel mai amplu și de anvergură program de acțiune pentru asigurarea viitorului vieții pe Terra, un acord, primul de acest fel, încheiat între națiunile lumii (93), fiind aprobată de majoritatea națiunilor prezente.De fapt, Agenda 21 a fost primită la Rio ca o biblie a ecologiei.Un program operativ de opt sute de pagini, care va trebui să fie pus în aplicare în țările semnatare, în următoarele decenii (94) conținând indicații pentru politica ambientală a guvernelor cu referire la orice argument, de la pădure la deșert, oceane, fluvii, de la drepturile femeii la grija pentru sănătate, respectiv gestionarea deșeurilor.Dar la Rio s-au pus și bazele acțiunilor succesive, după cum spunea Strong: A cincizecea aniversare a Națiunilor Unite (în 1995) ne oferă oportunitatea unică de restructurare și revitalizare a Națiunilor Unite, a sistemului de organizații și agenții, inclusiv a instituțiilor monetare de la Bretton Woods pentru a le adapta rolului crescând ca structuri primare ale noii ordini internaționale.În această zonă de guvernare, instanțele ambientale nu pot fi văzute (sau tratate) precum probleme separate (distincte) față de celelalte probleme care apar în calea destinului nostru (…).Guvernele naționale au nevoie să împartă (cu o eficiență mai mare) responsabilitățile activităților cu organismele interne (regionale, provinciale și locale) ca de altfel și cu entități nonguvernamentale.Cu alte cuvinte, Guvernul Mondial unic va trebui să delege fiecare lucru până la nivel local (…). Schimbările de comportament și de direcție cerute pentru acest scop, trebuie să fie o expresie a valorilor noastre cele mai profunde, morale, spirituale și etice (95), mai ales că problema ecologică trece peste orice frontieră națională, religioasă, culturală, socială, politică și economică (…).Astăzi, responsabilitatea fiecărei ființe umane constă în alegerea forțelor întunericului sau a forțelor luminii.Pentru aceasta trebuie începută transformarea propriilor atitudini și valori pentru a adopta, cu un respect reînnoit, legile superioare ale Naturii Divine (96).După cum se poate înțelege cu ușurință, scopul fundamental rîmâne centralizarea puterii în mâinile Națiunilor Unite, iar ecologismul e doar un instrument. 137

 

Iată câteva din necesitățile concluzive ale adunării de la Rio de Janeiro: – realizarea, în cel mai scurt timp posibil, a obiectivelor configurate în Agenda 21; – mobilizarea pentru formarea unei Comisii pentru Dezvoltarea Durabilă la nivelul Națiunilor Unite care să verifice respectarea de către națiuni a obiectivelor concordate pe durata summit-ului.O astfel de comisie va trebui să aibă în vedere și contribuția (vărsată de către țările industrializate) pentru asistența în dezvoltare, dar și asigurarea că se vor aduna suficiente fonduri necesare realizării politicilor din Agenda 21 (97); – constituirea unei Cruci Verzi Internaționale capabilă să gestioneze urgențele ecologice la scară mondială.La conducere este numit Mihail Gorbaciov (membru al Lucis Trust) care succesiv va propune Națiunilor Unite un cod al dreptului mediului și o poliție ecologică care să facă respectat acest cod la nivel mondial (98), fără a se lua în considerare dezastrele ecologice [și nu numai (99)] care au avut loc în mai mult de șaptezeci de ani de comunism, în Rusia.Cu scop pur informativ se pot face cunoscute convingerile spirituale ale lui Gorbaciov: Cred în cosmos.Toți suntem în relație cu cosmosul.Priviți soarele.Dacă soarele nu ar fi existat, nici noi nu am fi existat.Astfel, natura este ”dumnezeul” meu.Pentru mine natura este sacră.Copacii sunt templele mele, iar pădurile sunt catedralele mele (100). – lansarea formală a cultului naturii ca bază a noii religii (predominantă în cercurile New-Age) mondiale. În perioada 3-4 iunie 1996 a avut loc la Istanbul (în Turcia) o conferință a Națiunilor Unite, Habitat II, menită să pună bazele unei restructurări pe termen lung a politicilor guvernelor, respectiv a economiilor lor naționale, în perspectiva secolului XXI, ca o continuitate coerentă cu rezoluțiile adoptate prin adunarea de la Rio.Temele de discuție s-au axat pe dezvoltarea durabilă (tema predilectă a Clubului de la Roma), dar și pe un raport foarte amănunțit – Our Global Neighbourhood – Vecinătatea noastră globală – rodul a trei ani de studii al celor douăzeci și opt de componenți ai Comisiei pentru Guvernul Global a Națiunilor Unite [care aducea în discuție și tema unui guvern unic până în 2000 (101)]. F: ECO-DECALOGUL.ECOLOGIA PENTRU TOȚI (101bis). În Avvenire (cotidianul episcopatului italian) a apărut un articol (semnat de Antonio Gaspari) cu titlul: Mediul. ”Carta Pământului”, un proiect discutabil care face cunoscută alianța dintre ONU și magnații finanței mondiale.Un posibil ”Eco-Decalog” (102).Acel articol conținea o știre de senzație: promulgarea până în anul 2000, odată cu începerea noului mileniu, a unui cod de conduită universală, centrat pe teoriile ecologiștilor, obligatoriu pentru toate popoarele lumii. Numitul document, care va trebui aprobat de către Adunarea Generală a ONU, va trebui să aibă titlul de Carta Pământului, fiind un eco-decalog care absolutizează și divinizează tot ceea ce este material și corporal.Orice încercare de control rațional a pulsiunilor materiale, orice aspirație la ceva mult mai înalt care să nu constituie simpla căutare a plăcerii (considerată ca ideal al omului) va fi condamnată ca sacrilegiu.Pornind de la aceste premize doctrinale, într-un mod destul de logic, actul de cult al acestei noi religii ar putea fi orgia, ca modalitate care exprimă și formalizează (din punct de vedere ritualic) divinitatea.Teza promotorilor oficiali ai Cartei Pământului (care va trebui să constituie baza spirituală împărtășită de către întreaga umanitate și pe care se va clădi Noua Ordine Mondială) a fost prezentată (susține Gaspari) într-un document introductiv, distribuit celor prezenți la o conferință (care a avut loc la New York) sponsorizată de UNEP – United Nations Environment Program.Documentul respectiv, Religie și Ecologie: să descoperim împreună pământul comun, redactat de către profesoara Mary Ellen Tucker de la Universitatea Bucknell, făcea cunoscut că obiectivul conferinței este caracterizat de un ”revizionism creativ” favorabil unei relații stabile și reciproce între om și Terra, relație diversă de concepția monoteistă. Motivarea oficială adoptată pentru susținerea acestui revizionism a fost că neincluderea într-un tot (pentru a fi divinizate) a lui Dumnezeu Creatorul împreună cu Universul Material Creat (ca rezultat al muncii Lui) a făcut posibil ca adeptul religiilor monoteiste să vadă natura doar ca pe un instrument de care trebuie să se servească pe durata propriei existențe.Prin desacralizarea naturii înconjurătoare, prin pierderea respectului religios pentru aceasta (de către religiile monoteiste) se lasă spațiu de manevră și acțiune pentru religiile politeiste și chiar animiste (animism – anumite credințe conform cărora toate cele din jur sunt animate de spirite superioare omului).Pentru a folosi cuvintele lui Tucker, omul percepe lumea ca o realitate cu o importanță secundară, pe care el trebuie s-o domine și s-o exploateze; de aici apare și destabilizarea echilibrului cu efecte dezastruoase pe plan ecologic.Textul lui Tucker nu aduce nimic în plus.O confirmare în plus este dată de Mihail Gorbaciov care, prezentând (în Italia) asociația condusă de el – Crucea Verde Internațională – a precizat că ceea ce dorește ONU este grăbirea aprobării ”Decalogul Noii Ere” (…), un cod universal de conduită care va trebui să conducă omul (umanitatea) după anul 2000. Este evident că pragmatismul ecologic al religiilor așa-zis ”păgâne”, precum cea a indienilor din America, a polinezienilor sau a aborigenilor australieni era mult mai realist din punct de vedere moral privitor la conservarea naturii, decât cele mai intelectuale filosofii monoteiste ale ”religiilor revelate”-Filip de Edinburgh, la o conferință de presă din 18 mai 1990, la National Press Club din Washington [cu ocazia Conferinței Americane privitoare la Religie și Ecologie (103)].Filip (sau Philip) de Saxa-Coburg-Gotha von Battenberg.Prin anglicizarea, în 1917, von Battenberg devine Mountbatten.Filip (născut în 1921) este prince of Greece and Denmark, baron de Greenwich, Earl of Merioneth, duke of Edinburgh.Președinte al World Wide Fund for Nature, împreună cu regina Angliei se află la conducerea unei instituții oligarhice – Clubul Insulelor – guvernată la rândul ei de Clubul 1001, care finanțează cu destul de multe milioane de dolari inițiativele WWF, respectiv ale mișcării ecologiste mondiale (104).Din numitul Club al Insulelor fac parte (pe lângă multe altele): The Bank of England, Anglo-American, Rio Tinto, De Beers, N.M. Rothschild Bank, Barclays Bank, S.G. Warburg, Lazard Brothers, J.P. Morgan & Co, Hanson PLC, Jardine Matheson, Reuters Holdings, GloxoSmithKline, Unilever, Vickers PLC, etc. Se poate concluziona că păgânismele predilecte ale președintelui WWF sunt cele mai primitive.Religiile (chiar 138

 

păgâne) ale antichității greco-romane (asiro-babiloniene, etc) sunt considerate evoluate dar și potențial poluante.Termenul de wild life – viață sălbatică nu este caracteristic (numai) naturii, ci este și un program adresat viitorului umanității, în acest sens putându-ne duce cu gândul la o morală ambientalistă.Ei bine, în 1989, Fulco Pratesi (președinte al WWF Italia) a publicat un volum intitulat Ecologia domestică, lucrare care pune într-o lumină aparte starea de spirit dar și perceptele care vor sta la baza eco-decalogului.Trebuie făcut cunoscut că apariția acestei cărți a fost sponsorizată, tocmai în anul căderii comunismului (a zidului Berlinului) de Cooperativele Roșii din provincia italiană Emilia Romagna (fapt care pare să reconfirme identitatea dintre punctele de vedere ale Masoneriei, comunismului, respectiv ale capitalismului liberal).De fapt s-a văzut că WWF și ideologiile sale sunt expresie a înaltei oligarhii financiare: de la Filip de Edinburgh și Bernard al Olandei la Rockefeller, la diversele grupări mondialiste de inspirație masonică.Este suficient de spus că înainte de Pratesi, președinte al WWF Itaia a fost Susanna Agnelli! Destinația comună a adversarilor (doar în aparență adversari), susținuți dintotdeauna de aceleași surse financiare o constituie unificarea politică și spirituală a întregii lumi prin anularea religiilor (înlocuite cu o doctrină panteistă, hedonistă și materialistă) și identificarea lui Dumnezeu cu natura (105).În volumul lui Pratesi, unul din aspectele care atrage cel mai mult atenția este cel privitor la moartea umană.În rubrica Vivaio din Avvenire (12 august 1990), Vittorio Messori face o scurtă prezentare a cărții lui Pratesi: Pentru Pratesi, cadavrul (mai bine zis ”carcasa umană”) nu este decât o adunătură de îngrășăminte, conținând circa 66% oxigen, 0,04% fier, iod, mangan, etc.Pratesi se ridică împotriva sicrielor – fiind nevoie de lemn pentru a le construi; împotriva cimitirelor – pământuri superfertilizate pe care vegetează crizanteme, chiparoși, etc; împotriva pietrelor funerare – care cauzează cariere de piatră ”inestetice”.După părerea lui, una din soluții ar putea fi aceasta: ”o groapă frumoasă sub un stejar, în câmp, câteva lopeți de pământ și iată că ne putem reîntoarce în ciclul naturii”.Dar asta în lipsă de ceva mai bun.Conform WWF, ideal ar fi înființarea unei ”Asociații pentru Înhumarea Ecologică”.Pentru aceasta, președintele dă câteva directive, care ar suna cam așa: ”se pot folosi gropile comune, terenuri anume împrejmuite și supravegheate de angajații asociațiilor de mediu (precum WWF sau LIPU) pentru hrănirea păsărilor răpitoare.În aceste gropi comune, resturile noastre mortale ar putea servi ca hrană speciilor înaripate.Timpul mediu de distrugere al unui cadavru ar fi de câteva ore.Mai rămân oasele, dar acest inconvenient se poate elimina dacă la festin ar participa și vulturul bărbos care lansează oasele pe stânci (pietre), zdrobindu-le, pentru a devora măduva din ele. În puține zile, din resturile noastre nu ar mai rămâne decât ”excremente mineralizante”.În sprijinul acestei ipoteze, Pratesi citează o notiță din ianuarie 1988 când un ecolog englez, pentru a-și hrăni ”dragii” lui vulturi africani, s-a dus până sub cuiburile lor și s-a împușcat în cap.Italianul sfătuiește și alți ecologi ”în cazul pasului extrem, să se ducă într-o zonă cu acces dificil, dar plină de carnivori și să aștepte moartea”.Dar mai este ceva.Textul citează: ”o alternativă (după cum a sugerat ecologista Laura Conti) ar putea fi crearea de cutii cu alimente pentru câini și pisici în care carnea umană ar putea înlocui carnea altor animale”.Și aici, un exemplu edificator este dat tot de un anglo-saxon (106), lord Avebury, budist (cu funcție în Camera Superioară, din partea liberalilor) care a stabilit ca după moartea lui, cadavrul lui să fie dat ca hrană câinilor de la adăpostul pentru câini din Battersea.Susținea că ”orice lucru biodegradabil trebuie reciclat” și că ”îngroparea (ca și arderea) sunt o risipă enormă”.Tot pentru Pratesi, cenușa care ar rezulta după ardere ”ar trebui utilizată ca îngrășământ pentru propriile straturi cu flori”.Și barbariei creștine prin care se aduce omagiu unui mort, prezintă (în antiteză) o metodă civilă, ”folosită încă la parsi, o sectă zoroastriană (107), care depozitează cadavrele morților în vârful unui turn, pentru a servi ca hrană pentru păsările răpitoare.(Dar dacă terenul e stâncos!?). Acest scurt rezumat face loc la câteva considerațiuni: 1. cartea lui Pratesi demonstrează destinația finală și ce viziune asupra lumii exprimă campania pro-cremare ale cărei costisitoare pliante și manifeste publicitare inundă orașele cu ocazia sărăbtorilor legate de cultul morților.Trebuie amintit că este interzisă de către Biserică (cea catolică) practica arderii, dar care a fost aprobată de papa Paul al VI-lea, în anumite ocazii. 2. este furnizată o nouă indicație, în acord cu cele susținute de către Filip de Edinburgh, privitoare la tipul de păgânism promovat de WWF, de Masonerie și de marile lobby-uri mondialiste.Dacă ținem cont că mai toate religiile au făcut din cultul morților un Emblema United Grand Lodge principiu fundamental, cu morminte transformate în monumente care au înfruntat veacurile (la greci îngroparea era o condiție pentru ca sufletul să intre în regatul morții; la romani, sufletele celor morți erau divinizate constituind un punct de referință în unitatea nucleului familial), în civilizația aquariană și ecologistă nu numai că acest cult al morților este anulat, dar este în curs și un proces de disprețuire a strămoșilor, de desacralizare a celui dispărut, care ar trebui să se reducă la excremente mineralizante de vultur sau în cutii, ca mâncare pentru animalul de companie. Nicăieri și niciodată, nici chiar la popoarele barbare nu s-a manifestat o astfel de ură pentru rasa umană, o ură atât de profundă care nu se oprește nici în fața morții.Privitor la acest lucru este relevantă opinia unui alt membru de seamă al Clubului de la Roma, Eduard Postel: Lumea este bolnavă de cancer, iar omul este cancerul! (108).Cancerul se elimină, se distruge prin orice mijloace posibile.Nu există metodă prea radicală pentru eliminarea celulelor malefice.Cine gândește în acest fel nu va da înapoi, în mod sigur, în fața războaielor, a epidemiilor, a lipsurilor elementare, anulând chiar și odioasa amintire a strămoșilor; omul ca parazit, refuz deplorabil (conform lui Pecei) al procesului evolutiv. Din acest punct de vedere, ucigașul, traficantul de droguri și un orice alt criminal (în general) sunt văzuți într-o lumină binevoitoare, contribuind la dezinfectarea globului terestru de refuzul deplorabil.Tocmai în lumina acestor doctrine cu profunde conotații negative trebuie interpretate continuele și multiplele reforme ale justiției, a procedurilor penale, pentru minimalizarea și chiar suprimarea treptată a pedepselor care, inspirate de morală simplă, de bunul simț, de decalogul religios (nu fura, nu ucide, etc) tutelează viața, integritatea fizică și morală a persoanei și a bunurilor ei împotriva agresiunilor și a înșelătoriei propagate de infractori.O stare de ură atât de intensă la adresa umanității ne duce imediat cu gândul 139

 

la Lucifer, inspiratorul centrului spiritual al ONU, Lucifer Trust sau mai cunoscut cu denumirea de Lucis Trust, emanație (iar ”emanație”, de parcă toți cei care se află de aceeași partea a baricadei ar vorbi între ei în cod, și Iliescu nu face excepție) a Societății Teozofice a magicienei ruse Helena Petrovna Blavatsky, autoare a două cărți în care, într-o adunătură gigantică de elucubrații demențiale (tipice incantațiilor magice) se prezintă, în cuvinte clare, principele tenebrelor, esența secretului gradelor înalte ale Masoneriei (109). Un alt argument tratat de Pratesi, util pentru revelarea conținutului și a surprizelor pe care ni le rezervă Eco-decalogul ONU, este sexualitatea, pe care o definește drept cea mai bună modalitate de utilizare a timpului liber: nu poluează, nu cheltuie energie, face bine sănătății, ne face mai senini, mai puțin agresivi, mai toleranți și mai buni.Dacă nu luăm în seamă idioția și falsitatea anumitor afirmații, nu trebuie să trecem cu vederea cronica neagră din fiecare zi care ne aduce la cunoștiință (cu sadism, de parcă alt fel de știri nu ar exista) cazuri de violuri (acte care sunt dificil de numit puțin agresive, cu efecte benefice), de pedofilie (cu cazuri de moarte a victimelor, sau cu urmări fizice și psihice pentru toată viața) și nu trebuie uitată industria înfloritoare a sexului (în care drogurile, sclavia și crima nu sunt lucruri stranii) care dă naștere unui stil de viață dezorganizat și nemilos.În astfel de cazuri este important de luat în considerare ce înțeleg WWF și ONU prin practică sexuală recomandată.După tot ceea ce s-a spus este evident că nu se referă (în mod foarte sigur) la o formă de sexualitate naturală, cu scopul asigurării continuității speciei umane.Pentru a îndepărta orice urmă de îndoială, nu ar fi rău de amintit că UNFPA – Fondul Națiunilor Unite pentru Populație, într-un raport din 1995, indica numărul mediu de avorturi (în lume) pentru Altar satanic perioada 1975-1994, la 45 de milioane pe an, rezultat care în mare parte (chiar dacă este trecut sub tăcere !!!) se datorează politicii de legalizare a acelor practici exterminatoare, dusă în strânsă colaborare cu organizațiile pro-avort finanțate și conduse de Rockefeller, mereu în avangarda luptei împotriva umanității (110).Pe baza acestor date statistice, revista Lectures Françaises (în numărul 487 din noiembrie 1997) publica un articol, semnificativ intitulat 1997 – Anul Miliardului prin care făcea cunoscut că, adunându-se datele furnizate de ONU, pentru cele două decenii (începând din 1975) se obținea un total de circa un miliard de copii uciși în pântecele matern. Tot în acest context, Nafis Sadik, secretară-general al UNFPA, a precizat recent că fondul condus de ea, prin utilizarea miliardelor de dolari primiți, putea trece la activ 151 de milioane de sterilizări (în marea majoritate asupra femeilor), distribuirea a 8.760.000.000 de doze injectabile (inclusiv substanțe pro-avort), a 310 milioane de diafragme și spirale și a 44 de miliarde de prezervative (111).Luând în considerare că avortul chirurgical a fost înlocuit în mare parte cu substanțe declanșatoare (faimoasa RU 486) și că aceste substanțe declanșează (în faza inițială a sarcinii) un fel de avort care se poate confunda cu fluxul menstrual, aceste fapte nu se pot cuantifica din punct de vedere statistic.Poate să apară ca evident că numărul de un miliard este inferior celui real.Altceva se poate spune despre șantajele financiare exercitate de către FMI și Banca Mondială (organizații financiare strâns legate de ONU) pentru impunerea în multe țări ale lumii a programelor de limitare ale nașterilor (112).Cele făcute cunoscute până acum ar trebui să ajungă pentru a-l convinge și pe cel mai încrezător, naiv sau optimist susținător și admirator al ONU (sau al WWF) că raporturile sexuale recomandate de către acestea din urmă, respectiv de Cooperativele Roșii (prin sponsorizarea publicării scrierilor lui Pratesi) sunt departe de-a fi cele normale, care caracterizează relațiile umane.Sunt raporturi dezordonate, sterile și orgiastice, nefirești, tipice culturii anilor 1968. Raporturi care ne duc cu gândul (prin finanțările aproape nelimitate, prin susținerea masivă din mass-media) la un plan unitar, extins la nivel mondial, în favoarea homosexualității (faptul că în OTO se practică anumite ritualuri și că sexul anal are o anume conotație magică, dar negativă, spune multe despre intențiile adepților).Dacă se ia urma banilor proveniți din sponsorizări, sigur apar nume ca Rockefeller, Sörös care susțin organizații denumite Arci-gay, Arci-lesbo, etc.La nivel internațional, pe plan politico-legislativ, această campanie pro apare cu o nouă legislație anti-discriminatorie, de inspirație ONU, utilă pentru favorizarea emigrărilor (discriminați, neînțeleși), care așează viciul la adăpost de orice fel de critici, favo -ritisme care fac posibilă elaborarea de legi destul de ciudate, ca de exemplu Legea Mancino, în Italia (113). Acum se poate înțelege, din alt punct de vedere, ce anume intenționa să spună Pratesi când zicea că sexul ne face mai senini, mai puțin agresivi, toleranți și buni.Persoane imbecilizate de viciu și de abuzul de sex, cu idei ale anului 1968 (ale Erei Vărsătorului), impregnați cu droguri, sclavi siguri și umili care trăind în viciu și delict nu vor deranja în vreun fel stăpânirea, și nu vor avea nimic de obiectat când cei din urmă, în contextul programului de control al speciei umane (care va continua) la scară planetară (poate și sub forma eutanasiei) îi vor elimina, ca ființe nocive sau inutile. NOTE: 1 – Measures, policies, and programmes affecting fertility, with particular reference to national Family Planning programmes – Măsuri, politici și programe privitoare la fertilitate, cu referire particulară la programele naționale ale Family Planning, New York, United Nations, 1972, Departement of Economic and Social Affairs, ST/SOA/Series A/51, p 79. 2 – Idem, p 80. 3 – Richard Symonds și Michael Carder The United Nations and the population question 1945-1970 – Națiunile Unite și problema populației 1945-1970, London, Sussex University Press, 1973, p 202.În Ceylon (Sri Lanka), programul suedez este inițiat de Alva Myrdal (p 201), sociolog suedez, șefă a Departamentului de Științe Sociale al UNESCO, membră a Pugwash, laureată a premiului Nobel pentru pace în 1982, membră eminentă a SIPRI – Institutul de Cercetări pentru Pace din Stockholm, soție a economistului Gunnar (la rândul lui Rockefeller Fellow, laureat la Harvard, membru al Institutului de Studii Internaționale din Geneva și al Institutului Suedez de Afaceri Internaționale – cu legături la Fundația Carnegie și la Societatea Pilgrims).Decedat în 1987, Gunnar a fost fondatorul Institutului Internațional de Studii Economice din Stockholm și a făcut parte din comitetul de conducere al Amnesty International. 140

 

4 – Discurs la a douăzecea aniversare a Națiunilor Unite, San Francisco, 25 iunie 1965. 5 – Reuniune la a zecea aniversare a Clubului de la Roma.Broșura este datată 13 iulie 1978. 6 – Prezentarea Clubului de la Roma în Raportul Meadows. 7 – ISPI a fost înființat în 1933 de către Alberto Pirelli, iar în 1990 era condus de fostul ambasador al Italiei în Statele Unite – Egidio Ortona, membru al Comitetului Executiv al Comisiei Trilaterale, prezent în Institutul Atlantic, în Institutul Internațional de Studii Strategice din Londra și în Institutul Italian pentru Afaceri Internaționale.Vice-președinte la ISPI era Leopoldo Pirelli, membru al Grupului Bilderberg și al IIAI.Ziarul Il Giornale din 25 noiembrie 1993, citând un raport anual de 114 pagini al Institutului pentru Studii de Politică Internațională (ISPI), omologul italian al britanicului IISS, spunea: Noțiunea de ‘piață’ și ‘democrație’ sunt părți ale unui limbaj universal iluzoriu dintr-un sistem internațional din ce în ce mai divizat.Punctele forte ale unei noi ordini internaționale nu vor fi ‘piața’ (în sens comercial) și ‘democrația’, ci o ordine ierarhică selectivă care va crea zone de bunăstare, precum petele de pe leopard, în jurul marilor puteri regionale.La încheiere, ca un posibil epitaf de pus pe piatra funerară a democrației, reporterul concluziona: Vom vedea în curând dacă și cât este fondată încrederea celor care insistă pe virtuțile pacificatoare ale democrației, mai ales că raporturile dintre țările puternice și cele slabe nu sunt raporturi democratice, oricare ar fi natura celor puternici. 8 – De văzut ziarul La Repubblica – Affari e Finanza din 23 octombrie 1987 și ziarul Il Giornale din 25 septembrie 1986. 9 – Șeful promoției de profeți ai foamei a fost profesorul Paul Ehrlich, eminență medicală și personalitate de seamă a sionismului din Statele Unite (H Coston Les financiers qui mènent le monde, Publications H Coston, 1984, p 504), care în 1966 scria: vom ajunge cu toți la foame, iar în 1968 declara: Bomba P: 7 miliarde de indivizi în 2000, texte destul de confuze, contrazise de Colin Clarke (unul din celebrii economiști mondiali) în cartea lui Mitul exploziei demografice, Milano, Ares, 1974. 10 – Y Moncomble Les vrais responsables…, cit, p 149. 11 – Settimo Milanese, Biblioteca della EST Mondadori, 1972. 12 – Y Moncomble, cit., p 162 și următoarele. 13 – H G Wells The Open Conspiracy: Blueprints for a World Revolution – Conspirație deschisă: Proiect pentru o revoluție mondială, Londra, Victor Gollancz, 1928, p 37. 14 – J Huxley UNESCO – Its Purpose…, cit., p 16 și 51. 15 – Conform R Seymond, M Carder, cit., p 198. 16 – H Coston Les financiers…, cit., p 329. 17 – Exploatarea și controlul energiei atomice au fost gândite, dorite și realizate (aproape în exclusivitate) de persoane evreiești, datorită studiilor și cercetărilor celor ca Johann von Neumann, James Franck, Leo Szilard, Otto Hahn și Strassman, respectiv muncii unor J Robert Oppenheimer, Edward Teller (”părintele” bombei cu hidrogen), Francis E Simon, Eugene Rabinovich, Victor A Weisskopff, Jerrold Zacharias, Klaus Fuchs, Otto R Frisch în centrele de la Los Alamos și Berkeley. Prima bombă atomică a putut fi experimentată la 16 iulie 1945.După folosirea avioanelor B-29 ale Strategic Air Command (cu baze în China) în atacurile (conduse de către generalul de origine evreiască Curtiss Le May) asupra Japoniei, care au produs circa un milion de victime (în bombardamente convenționale și atomice, 150.000 numai în zece zile din martie 1945) apar primele scăpări de informații despre arma nucleară cu ajutorul lui Klaus Fuchs, Bruno Pontecorvo (de la centrul englez de la Harwell), a șaisprezece evrei canadieni aflați în legătură cu co-religionarul lor David Greenglas (de la Los Alamos), respectiv al cuplului Julius și Ethel Rosemberg (condamnați la moarte în 1953).Între timp, ONU convoca la New York Comisia Atomică (creată în 1946) sub conducerea lui Bernard Baruch, cu participarea secretarului de stat Dean Acheson (apropiat de Felix Frankfurter, din anturajul lui Roosevelt), însoțit de David Lilienthal și de Robert P Oppenheimer. Evreimea a încercat să acapareze exclusivitatea armamentului atomic de la Statele Unite, pentru a o fructifica în interes mondialist, prezentând un proiect de Autoritate Internațională pentru Controlul Energiei Atomice, respectiv de interzicere a fabricării (ulterioare) a armelor atomice. 18 – H Coston Les 200 familles au pouvoir – Cele 200 de familii de la putere, Paris, La Librairie Française, 1977, p 208211. 19 – Ziarul Le Monde din 26 aprilie 1975. 20 – Figaro Magazine din 24 noiembrie 1979. 21 – Paris, Éd. Mazarine, 1979. 22 – Idem, p 145. 23 – Idem, p 194. 24 – Y Moncomble Les vrais responsables…, cit., p 165. 25 – Președinte al Institute of Human Resource System, fost ministru pentru Afaceri Externe al Commonwealth, membru al RIIA și mason de rang înalt (Past Junior Grand Deacon) al Marii Loji Unite a Angliei. 26 – În principal UNESCO și WHO – Organizația Mondială a Sănătății. 27 – Ipoteză puțin probabilă de vreme ce una din problemele caracteristice țărilor Lumii a III-a sunt bătrânii, deoarece campaniile pro-avort și-au atins scopurile (conform Avvenire, articolul Record de bătrâni în Sudul săracilor, din 13 aprilie 2002). 28 – R Seymond și W Carder, cit., p 205. 29 – H Coston Les financiers…, cit., p 504. 30 – Revista Code, nr. 5 din 1991. 31 – Ziaristul britanic Graham Hancock povestește că în 1987, reprezentantul UNICEF pentru Belgia organizase în incinta respectivului sediu (folosind pentru acest scop și resursele informatice ale aceleiași instituții) un studiou fotografic care alimenta traficul de pedo-pornografie (cu copii din țările Lumii a III-a) pentru circa patru sute de clienți din cincisprezece țări (Land of Poverty, cit., p 100).Și în Bersagli mobili – Inamici mișcători (Oscar Mondadori, 1984), Marc Saudade (se pare 141

 

pseudonim al lui Furio Colombo, ziarist și fost președinte al Fiat-Usa) relata despre întâmplări (cu trafic de copii din sudestul Asiei) în care au fost implicați funcționari ai ONU, dar și ai organizațiilor umanitare.Narațiunea este făcută sub formă de roman, modalitate prin care (observa Blondet) se pot povesti fapte care altfel nu s-ar putea face cunoscute (conform M Blondet Gli ”Adelphi” della dissoluzione, cit., Milano, Ares, 1994, p 224). 32 – Carnet de l’enfance, nr. 18, aprilie-iunie 1972, citat în Lectures Françaises, nr. 450, octombrie 1994. 32 bis – La 27 octombrie 1986 a avut loc la Assisi Ziua Mondială a Rugăciunii a tuturor religiilor condusă de către papa Ioan Paul al II-lea, cu prilejul manifestărilor Anului Internațional al Păcii (proclamat de către ONU).La această manifestare s-au făcut rugăciuni adresate către cele mai incredibile divinități.Rugăciunea de la Assisi din 1986 a constituit (conform documentelor respective) principalul punct de referință în mișcarea ecumenică mondială și a însemnat trecerea de la ecumenismul fazei doctrinale și al întâlnirilor la vârf, la faza operativă – de implicare a multitudinii de credincioși. 33 – Albert Pike Morals and Dogma, Foggia, Bastogi, 1986, vol III, p 153. 34 – Measures, policies and programmes affecting fertility…, cit. 35 – A se vedea Avvenire, cotidianul CEI – Conferinței Episcopale Italiene, 17 mai 1996. 36 – Lectures Françaises, revistă de politică franceză, nr. 381, p 12. 37 – Lectures Françaises, nr. 366, p 48. 38 – Corrispondenza Romana, nr. 136/4. 39 – Proprietate a bogatei familii Sulzberger a cărei legături cu B’nai B’rith sunt destul de cunoscute (vezi Georges Virebeau Mais qui gouverne l’Amerique – Dar cine conduce America?, Paris, Éd. H Coston, 1991).În afară de New York Times, Sulzberger mai controlează alte 53 de publicații, rețele de radio și tv, care sporesc averea acestuia cu circa 450 de milioane de dolari pe an (conform estimărilor Forbes din 1987).Sulzberger mai sunt și co-proprietari la International Herald Tribune, cotidianul care apare simultan la Londra, Paris, Zürich, Hong Kong, ca purtător de cuvânt (în exterior) al New York Times și al Washington Post.Ziarul New York Times, steag al burgheziei liberal-ebraice (ziarul Il Sole 24 Ore din 20 februarie 1992), dobândește un caracter internaționalist (deci și mondialist) încă din primii ani ai secolului al XX-lea când a fost asimilat (împreună cu alte ziare) de către Round Table cu scopul declarat de trecere a lumii sub dominație anglo-americană, pe baza socialismului teoretizat de Societatea Fabian (din Societatea Fabian au mai făcut parte Frank Podmore – spiritualist, J Ramsay Mac Donald – viitor prim-ministru al Angliei, R B Haldane – viitorul lord Haldane).Timp de mulți ani, vice-președinte la New York Times a fost Harding Bancroft (membru al CFR), iar printre directori s-a aflat și Cyrus Vance (1917-2002 administrator al Fundației Rockefeller încă din 1975, membru al CFR, dar și al Societății Pilgrims, al Grupului Bilderberg și al Comisiei Trilaterale).Printre ziariști s-a aflat Max Frenkel (responsabil al paginii politice), Flora Lewis, editorialistă și membră a Comisiei Trilaterale, iar din conducere a făcut parte și Amory Bradford (membru al CFR, una din eminențele cenușii ale Scandalului Watergate), căsătorit cu … Carol Warburg Rothschild. 40 – Conform EIR din 27 mai 1994. 41 – Malcolm H Stern American of Jewish Descent: A Compendium of Genealogy – Americani cu descendență evreiască. Compendiu de genealogii, New York, Ktav Publishing House Inc. 1971.Este vorba despre o lucrare care cuprinde circa șase sute de genealogii, din 1654 și până în 1988.De văzut și Stephen Birmingham The Grandees: America’s Sephardic Elite – Personalități: Elita sefardică a Americii, New York, Harper & Row, 1971, p 31; dar și J Lombard La cara oculta…, cit., tomul IV, p 759. 42 – Vaccinul a fost deja experimentat cu succes în India, pe baza colaborării dintre guvernul indian și Fundația Rockefeller (conform ziarului Il Giornale din 1 septembrie 1992). 43 – În noua variantă pentru tipar a Drepturilor Copilului a ONU a fost eliminată fraza care recunoștea dreptul fiecărei ființe umane la asistență juridică adecvată, fie înainte, fie după naștere, expresie deja conținută în Declarația Drepturilor Copilului din 1959.Președintele UNICEF-Italia, Arnaldo Farina, declara: Cu titlu personal, spun că avortul este o omucidere,…, dar nu o pot spune ca președinte al Comitetului Italian pentru UNICEF.Poziția oficială a Fondului este că problema avortului trebuie să constituie un fapt politic, și mai ales, o chestiune personală.Nu credem că trebuie s-o reintroducem în Drepturile Copilului…UNICEF nu poate fi nici în favoarea și nici împotriva avortului… (Corrispondenza Romana, nr. 102/2). 44 – Ziarul Il Giornale din 24 mai 1988. 45 – Din Fondul Națiunilor Unite pentru Activități în Materie de Populație (folosită în Lectures Françaises, nr. 487, Paris, noiembrie 1997, p 29). 46 – Din Neue Solidarität – Noua Solidaritate, Wiesbaden, 28 iunie 1995. 47 – Autorii sunt Claude Guillon și Yves Le Bonnec, Paris, Éd. Alain Moreau, 1982.Privitor la tema sinuciderii ca fază paroxistică a gnosticii, se poate vedea și lucrarea lui Alfredo Mantovano Il suicidio come esito coerente del parossismo rivoluzionario – Sinuciderea ca rezultat firesc al paroxismului revoluționar, publicat în nr. 101-104 din Cristianità, Piacenza, noiembrie/decembrie 1983. 48 – Vezi Present, articolul Aprè l’IVG, demain l’IVV? – După întreruperea voluntară a sarcinii, mâine, aceea a bătrâneții? din 30 iulie 1998. 49 – Jacques Attali Dizionario del XXI secolo – Dicționarul secolului XXI, Roma, Armando, 1999, p 103. 50 – Mărturii destul de frecvente adunate în acest sens de către misionarii din Africa și din America Latină.Se poate vedea și punctul de vedere al episcopului de Alto Volta din Le Figaro (9 octombrie 1980). 51 – Foreign Affairs, summer, 1984, p 1131: În termeni de medie națională, în perioada 1985-1990, rata nașterilor a oscilat între un maxim de 8,5 copii/femeie în Rwanda și 1,3 copii/femeie în Italia….(din Deutsche Stiftung Weltbevölkerung, Draft final document of the conference (de la Cairo – nota autorului), p 33.Oare genocidul rwandez nu poate fi o urmare tragică a procedurii malthusiene?Și cum a putut Italia, centru al catolicismului, cu cele două sute de mii de avorturi pe an (începând cu 1978, anul aprobării legii privitoare la întreruperea sarcinii) să ajungă să fie țara cea mai apropiată din lume 142

 

de alegerile mortale ale mondialiștilor?(conform ziarului Il Sole 24 Ore din 2 aprilie 1995, în 2000 Italia ar fi dobândit titlul, de neinvidiat, de poporul cel mai îmbătrânit din lume! 52 – B Russell The Impact of Science on Society – Impactul științei asupra societății, New York, Simon & Schuster, 1953, p 103-104. 53 – Biblioteca EST Mondadori, cit., p 11. 54 – Revista La nuova ecologia – Noua ecologie, noiembrie 1988, p 48, articol dedicat celei de-a XX-a aniversări a Clubului de la Roma.Gianfranco Bologna este membru al Fundației Peccei. 55 – Corrispondenza Romana, nr. 115/6. 56 – Articolul Global Gorby din revista The New American, vol II, nr. 22 din 30 octombrie 1995. 57 – Conform Avvenire – Poche nascite anche nei paesi poveri – Nașteri puține și în țările sărace, 12 martie 2002, p 18. 58 – J Huxley UNESCO: Its Purpose…, cit., p 22. 59 – Idem, p 12. 60 – Privitor la subiect se pot vedea și eseurile lui Andrea Delledonne Il rischio della liberta: S Tomasso – Spinoza – Riscul libertății: Sf. Toma – Espinoza, Settimo Milanese, Marzorati Editore, 1990; Valenze etico-speculative del realismo metafisico – Valențe etico-speculative ale realismului metafizic, idem, 1993; Tomismo contra sovversione – Tomismul împotriva subversiunii, idem, 1987; Sf. Toma d’Aquino L’esistenza di Dio – Existența lui Dumnezeu, Sienna, Cantagalli, 1982. 61 – După cum se știe, teoria darwiniană nu mai este posibil de susținut după cum consideră (printre alții) profesorul Manfred Eigen, premiul Nobel pentru chimie în 1967.În cursul unei conferințe care a avut loc în cadrul unui ciclu de dezbateri organizate de Montedison Progetto Cultura (ziarul Il Giornale din 30 octombrie 1987) autorul contestă opinia darwinistă potrivit căreia prima moleculă vie de ADN, în stare să se autoreproducă, ar fi fost rezultatul unei combinări absolut întâmplătoare, favorizată de elementele chimice.Eigen (care spre deosebire de alți evoluționiști pare să aibă noțiuni de calcul statistic) a declarat că cea mai simlă genă de ADN (constituită dintr-o înlănțuire de 300 de aminoacizi), pentru a se putea forma – la întâmplare – ar avea posibilitatea de 1 la 72 urmat de 108 de zero, ceea ce echivalează cu excluderea categorică a cazului ca factor determinant al vieții.Într-o revistă americană renumită (rezervată inginerilor din sectorul electric și electronic) a apărut un articol referitor la genomul uman în care se spune textual: Suntem în stare să cuprindem genomul uman în 32 MB de memorie, ceea ce este fenomenal dacă se ia în considerare că genomul Drosophilei ocupă 20 GB (din IEEE Spectrum, noiembrie 2000, p 42).Deci dacă drosophila (musculița efemeră) ar avea practic același ordin de mărime al informației necesară proiectului unei entități umane, o complexitate similară, cum se poate susține că între cele două entități ar putea fi o evoluție, care le-a așezat la baza, respectiv la vârful evoluției?Unde se află, în acest caz, timpul zero al evoluției? 62 – Dintr-o scrisoare trimisă din mediile sectare superioare către Palazzo Giustiniani, în data de 28 decembrie 1926, citată de G Vanoni în Massoneria, Fascismo e Chiesa Cattolica – Masoneria, Fascismul și Biserica Catolică, Bari, Laterza, 1980, p 272-273.În imaginea de mai jos apare la sediul Supremului Consiliu al Masoneriei Italiene de la Palatul Giustiniani. 63 – Arthur Machen, afiliat la Golden Dawn, în Pauwels și Bergier Il mattino dei maghi, cit., Milano, Mondadori, 1986, p 281. 64 – Ipoteză vehiculată la Forumul Economiei Mondiale de la Davos, din 1995, de către Michael Spindler, președinte la Apple Corporation. 65 – Nu se poate exclude că magistralul Mickey Mouse ar fi apărut ca o intenție orientată spre bucuria celor mici, cu atât mai mult cu cât Walt Disney (creatorul acestuia) a fost mason (la fel cum, în desenele animate apar, pentru scurte perioade de timp, simboluri masonice).Conform Autori Vari ”La libera Muratoria”, cit., Milano, Sugarco, 1978, p 319, text cu sursă masonică.Trebuie subliniat (printre altele) că apartenența la Masonerie a unei persoane nu înseamnă (în mod automat) cunoașterea programelor gradelor înalte, cui revine responsabilitatea acțiunii acestor programe.Marea majoritate a adepților nu face decât se execute (mai mult sau mai puțin conștient, dar conștiincios) ordinele și dispozițiile de la niveluri mai înalte. 66 – Lista oficială din 15 septembrie 1980. 67 – Conform P F de Villemarest La lettre d’information, nr. 10 din 1985. 68 – Conform EIR din 28 octombrie 1994, Washington.Unilever ia ființă în 1929 prin fuziunea dintre grupul olandez Margarine Union și grupul britanic al lui William Hesketh, Lever.Președintele din 1954 de la Unilever – Paul Ryskens – a fost prezent la fondarea Grupului Bilderberg, ca realizarea a înaltului inițiat (evreu) Joseph Retinger, sub patronajul prințului Bernard al Olandei. 69 – Roma, Logos, 1980, p 422. 70 – Conform Y Moncomble L’irrésistible expansion…, cit., p 194, 195. 71 – Ziarul La Repubblica, partea dedicată Affari e finanza, din 30 septembrie 1988. 72 – Revista Life din 9 iunie 1967, p 66.Cu o finanțare de circa zece mii de miliarde și cu 227 profesioniști (angajați cu normă întreagă, care lucrează pentru aceasta sub controlul CFR), Fundația Ford este cea mai mare fundație americană.Conform EIR (Executive Intelligence Review), Washington, 19 mai 1995. 73 – Institutul Schiller a fost fondat de LaRouche, în 1984, la Washington, are ca ”țel” promovarea unei alianțe americanogermane, de educare în spirit transatlantic pentru a se ajunge la o ordine mondială mai dreaptă, în care republicile suverane nu vor mai fi decât o singură comunitate (conform P F de Villemarest La lettre d’information, nr. 5 din 1995). 74 – Conform istoricului Antony Sutton de la Universitatea Stanford, Russell Sage Foundation se află sub controlul Ordinului (vezi a Sutton America’s Secret Establishment, cit., p 32). 143

 

75 – Conform J Chevalier și A Gheerbrant Dizionario dei simboli – Dicționar de simboluri, Milano, BUR, 1999, vol I, noțiunea de lebădă. 76 – Insula Albă a hyperboreenilor, Monsalvat – Muntele Salvării – din legendele dedicate Graal-ului este o imagine inițiatică făcută să coincidă cu paradisul biblic terestru.Identificată cu Centrul Primordial al Perfecțiunii ca depozit al cunoașterii unice a umanității, din ea ar deriva așa-numita Tradiție Primordială din care ar fi apărut toate celelalte tradiții (tendințe, inclusiv cea creștină) iar unul dintre cercetătorii acesteia ar fi fost înaltul inițiat René Guénon. 77 – M Polia Il mistero imperiale del Graal-Il mistero della dama – Misterul imperial al Graal-ului-Misterul damei din I quaderni di Avalon – Caietele din Avalon, nr. 0, Roma, 1980, p 84. 78 – Unione nazionale dell’ARCI (…) – Uniunea națională a ARCI (…) care se luptă pentru o nouă ordine economică internațională, articolul 2 și 3 di Statut. 79 – E Laszlo Quinto rapporto al Club di Roma – Obiettivi per l’umanita – Al V-lea raport al Clubului de la Roma – Obiective pentru umanitate, cit., p 121. 80 – Mostafa K Tolba, director executiv al UNEP – United Nations Environment Programm în Notiziario dell’Enea, noiembrie / decembrie 1989. 81 – Conform ziarului Il Giornale din 14 iunie 1990 care citează date FAO, suprafața arsă (numai în 1990) ar fi de peste 170.000 de km pătrați. 82 – Revista EIR din 2 septembrie 1994. 83 – Creată la Paris în 1960, OCDE își propunea să favorizeze expansiunea economică a țărilor membre, respectiv dezvoltarea comerțului mondial pe baze multilaterale.Din ea făceau parte, pe lângă țările Europei Occidentale, SUA, Canada, Australia, Japonia și Turcia.Este controlată de către ONU. 84 – Resursele de cărbuni și petrol ale Braziliei sunt sărace, fiindu-i insuficiente pentru a putea susține o dezvoltare industrială modernă.Privitor la rugurile din pădurea amazoniană se pot consulta ziarele La Stampa, Il Giornale și Corriere della Sera din 20 septembrie 1992. 85 – Evreul Georgi Arkadevici Arbatov (fost consilier al lui Gorbaciov), legat de mediile lui Rockefeller și important membru al Pugwash, a definit într-o zi Fondul Monetar Internațional ca neobolșevici cărora le place să-și însușească banii altor popoare, impunându-le reguli de gestiune economică și politică străine, ne-democratice, care sufocă orice libertate economică (vezi Samuel P Huntington The Clash of Civilisations? – Conflictul civilizațiilor?, în Foreign Affairs, revista oficială a CFR, vara lui 1993).În anii ’90, președinte al FMI era francezul Michel Camdessus, dar director operativ era Preston Lewis Thomson (membru al Societății Pilgrims și al CFR), fost președinte al Băncii de Afaceri J P Morgan și al Morgan Guaranty Trust.FMI este un club (conform The Economist din 13 octombrie 1991) deschis către 155 de țări, dar în care drepturile de vot sunt în așa fel împărțite încât nu se poate lua nici o decizie împotriva voinței anglo-americane. 86 – H Coston Le veau d’or est toujours debout, cit., Paris, Publications Henri Coston, 1987, p 314. 87 – Nuova Soliedarietà – Noua solidaritate, 6 august 1988. 88 – Alexander King, Bertrand Schneider The First Global Revolution – A Report by Council of Club of Rome – Prima revoluție globală – Raport al consiliului Clubului de la Roma, New York, Pantheon Books, 1991, p 115. 89 – Albert Gore Earth in Balance: Ecology and the Human Spirit – Pământul în cumpănă: Ecologia și spiritul uman, Boston (Mass), Houghton Mifflin, 1992. 90 – Într-un interviu dat în 1990, Maurice Strong declara că ar fi fost martorul unui fapt care (dacă ar fi adevărat) l-ar pune într-o postură foarte sinistră: mergeam spre mașina mea, parcată, împreună cu un cunoscut jurnalist american de televiziune, când dintr-o dată, o tufă de artemiză a luat foc în fața noastră!A luat foc dintr-o dată! (în William F Jasper Global Tyranny … Step by Step – Tirania globală … Pas cu pas, Appleton, Wisconsin, 1992, Western Island, p 277). 91 – Idem. 92 – Hilary F French After the Earth Summit: The Future of Environmental Governance – După ”Earth Summit”: Viitorul conducerii ecologice, Washington, Worldwatch Institute, Paper 107, martie 1992, p 6. 93 – Revista EIR din 2 septembrie 1994. 94 – Conform Institutului de Afaceri Internaționale L’Italia nella politica internazionale – Italia în politica internațională, Roma, SIPI, 1993, p 342. 95 – Declarația lui Maurice Strong la deschiderea lucrărilor UNCED (Conferința pentru Mediu și Dezvoltare a Națiunilor Unite) de la Rio de Janeiro din 3 iunie 1992, publicație a UNCED, p 11, 12. 96 – W F Jasper, cit, p 220.Reapare aici concepția conform căreia totul este Dumnezeu, deci și natura (ca parte din tot) coincide cu Dumnezeu.Dar dacă totul este Dumnezeu, deci și omul (ca parte din același tot) este și el Dumnezeu.Punând cele două noțiuni pe planul egalității, legile date de om nu pot avea decât caracter divin și chiar dacă ceea ce în trecut era considerat ca fiind rău, astăzi devine bun (și reciproc), fapt care duce la inexistența unui adevăr obiectiv în afara sferei umane. Dualismul este terenul pe care se dezvoltă gândirea modernă, iar omul (reprezentat de către Națiunile Unite) este chemat tot mai mult să aleagă.Din moment ce nu se pot servi doi stăpâni, alegerea este radicală: sau binele sau răul (divinitatea sau luciferismul). 97 – Conform New York Times din 14 iunie 1992 și Earth Summit Times din 7 iunie 1992. 98 – Vezi ziarul Corriere della Sera din 17 noiembrie 1994. 99 – Începând cu 1917, în Rusia au fost masacrați circa 600 de episcopi, 40.000 de preoți și aproximativ 120.000 de călugări și călugărițe (Lectures Françaises, nr. 522, p 48, dar mai ales Autori Vari – Il libro nero del comunismo.Crimini, terore, repressione – Diverși autori – Cartea neagră a comunismului.Crime, teroare, opresiune, Milano, Mondadori, 1998).Dar de cardinali afiliați la diverse societăți secrete, ce spuneți? Priviți imaginea de mai jos! 100 – Interviu acordat lui Fred Master și publicat în revista britanică Resurgence – Renașterea, pe care The Guardian o numește nava-amiral, artistică și spirituală a mișcării ecologice, nr. 184, septembrie-octombrie 1997. 144

 

Roger Victor Hérard, Mare Maestru al Ordinului Martinist (al lui Papus) din SUA. 101 – Conform The Spot Light, Washington, numărul din 20 mai 1996. 101 bis – Preluat din C A Agnoli La liquidazione del cristianesimo nei programmi ONU ”Lichidarea” creștinismului în programele ONU în Atti del VIIº convegno di studi cattolici – Documentele celei de-a VII-a adunări de studii catolice, Rimini, La Tradizione Cattolica, 2000, p 103-105, respectiv capitolul XII (numai prima parte).Este vorba despre un studiu amplu și documentat care, începând cu originile seculare ale ecologismului, examinează în mod aprofundat (pe bază de documente autentice) legăturile cu Înalta Finanță, rolul mondialist al ecologiei, responsabilitățile datorate difuziei ei doctrinale, mesajele ecologiste ale New-Age din întâlnirile de la Assisi. 102 – Rubrica Agora din 2 februarie 1999. 103 – Executive Intelligence Review din 28 octombrie 1994, vol 21, nr. 43, p 28. 104 – Idem, p 18, 25. 105 – Unica unitate care poate fi luată în considerare este cea mondială, Julian Huxley UNESCO: Its Purpose and its Philosophy, cit., p 55. 106 – Nu întâmplător, căci în Anglia se află sediul Marii Loji Mamă (în Londra), centrul francmasoneriei mondiale.Referitor la emblema United Grand Lodge, ce fel de înger are ”în dotare” copite ?! 107 – Trebuie amintit că Așa grăit-a Zarathustra (Zoroastru) de Friederich Nietzsche este unul din textele de bază ale susținătorilor mișcării New-Age. 108 – Citat în A Gaspari, C Rossi, M C Fiocchi L’imbroglio ecologico – Înșelăciunea ecologică, Roma, Edizioni Vita Nuova, 1991, p 17. 109 – H P Blavatsky Doctrina secretă, p 396-403. 110 – Se poate lua în considerare denunțul din Avvenire din 17 februarie 1996, p 3: Raportul ONU.Invitație la de-penalizare din partea UNFPA – 45 de milioane de avorturi în lume.Privitor la rolul jucat de Rockefeller și Population Council în răspândirea avortului se poate studia lucrarea profesorului E Tremblay L’affaire Rockefeller – L’Europe occidentale en danger – Afacerea Rockefeller – Europa Occidentală în pericol, Paris, UPN, 1978. 111 – Știre preluată dintr-un articol publicat de Antonio Gaspari (în 1999, în revista San Vincenzo in Italia, p 16 și 17), intitulat Le politiche familiari dell’ONU e della Santa Sede: un confronto emblematico – Politicile familiare ale ONU și ale Sfântului Scaun: o confruntare emblematică.Din acel articol, autorul acestei cărți nu împărtășeșete concluziile. 112 – A se vedea și Avvenire din 20 septembrie 1997, rubrica Catholica, p 18 Asediu global asupra vieții umane. 113 – Legea MANCINO, nr. 122 apărută la 26 aprilie 1993, sub titlul Măsuri urgente în materie de discriminare rasială, etnică și religioasă care, sub pretextul combaterii fenomenului naziskin (fără prea mare însemnătate în Italia), în realitate are rolul de-a lovi pe oricine încearcă să discrimine (sau să facă distincție) pe plan rasial, etnic și religios.Pentru tratare pe larg a consecințelor neașteptate și surprinzătoare conținute în lege, a se vedea C A Agnoli Legge Mancino.Come trasformare gradualmente l’Italia in un campo di concentramento – Legea Mancino.Cum se poate transforma treptat Italia într-un lagăr de concentrare, Brescia, Edizioni Civiltà, 1995.

 

CAPITOLUL 24: PORNOGRAFIA, DROGURILE ȘI MONDIALISMUL. PATERNITATEA LUMII MODERNE: GÂNDURILE UNUI 33º. BISERICA ȘI NAȚIUNILE UNITE

 

A: PORNOGRAFIA Contracepția și avorturile planificate la nivel planetar de către ONU, legitimate ca fiind drepturi fundamentale ale omului (dar fără nimic sfânt în ele) nu pot duce decât la un refuz total al dreptului la viață.Omul modern, omul în evoluție al UNESCO, alunecă fără să știe în abisul sexului liber (debarasat de scopul lui primar – de procreere și perpetuare a speciei), dezordonat care pentru mulți poate constitui instrumentul pentru reîntregire, pentru recâștigarea pleromei originale, a paradisului pierdut (1).În acest context, pornografia apare ca mijloc de anulare individuală, într-un continuu de corpuri, fără scop și fără suflet (2).Omul de rând ignoră toate acestea și ținut în neștiință (datorită mijloacelor de comunicare, dar și a tendințelor) nu reușește să distingă noul impuls pe care procesul de animalizare (în curs) îl primește prin pornografie, prezentată în zilele de azi ca sexualitate sănătoasă, ca un mic pas pe drumul eliberării de orice constrângere, inclusiv morală.Împresurat de viciu, omul societății prezente nu bagă de seamă pericolul și, uitând de adevăratele valori morale, duce o viață pur instinctuală, pentru consumarea ei în căutarea disperată a bucuriilor egoiste.Este omul-animalizat necesar Guvernului Mondial, fără pământ (văzut cu sensul de proprietate, de rădăcini statornice), fără educație și morală, dar care să nu se poată răzvrăti împotriva stăpânilor definitivi. Se va lua în considerare doar unul din aspectele acestei probleme.Astăzi se estimează că în general, filmele cu conținut erotic reușesc să tripleze audiența, rata de sharing.Acest domeniu constituie sectorul cel mai bine plătit pentru producători, aducând aproape triplu față de cât s-a investit inițial, difuzarea făcându-se, mai ales, prin mijloacele clasice: filme, reviste, foto, și chiar jocuri.Dacă la acestea se adaugă și DVD-urile, produse în proporție de 90% în Statele Unite, câștigurile ulterioare cresc.Este suficient de luat în considerare că numai în Franța, vânzarea de producții pe DVD (din care 40% este reprezentat de material pornografic) a crescut (numai în doi ani) cu 80%.Și toate acestea fără a lua în considerare 145

 

difuzarea materialului pornografic pe internet, ca la piață, după dorințe și preferințe: zoofilie, homosexualitate, coprofilie, urofilie, trans-sexualism, hermafroditism, etc.Dar de unde vine pornografia?Preotul iezuit Arturo Dallavedova (interesant, în limba română s-ar traduce dallavedova prin ”al văduvei ” !!!), într-o carte apărută în 1979 (3) indica anumite persoane italiene, cu nume și prenume, făcând cunoscuți protectorii lor politici, dar nu spune cine au fost cei care au început acest lucru.Moncomble, cercetător minuțios al detaliilor mondialiste (4) este, în schimb, categoric: pornografia vine direct din Statele Unite (5).A spune pornografie, pentru el înseamnă Playboy, revista americană de succes care a inspirat valul de pornografie europeană.În spatele unui erotism seducător și rafinat, în realitate Playboy se mișca spre atacarea familiei (destul de probabil) prin manevrarea cu dibăcie a Scrisorilor adresate directorului, mai mult sau mai puțin reale, dar mereu gata să ridiculizeze tot ceea ce reprezenta principii și valori tradiționale.În spatele revistei Playboy se află o fundație omonimă (cu același nume) care în Statele Unite a jucat un rol semnificativ în campania pentru legalizarea avorturilor, pentru drepturile homosexualilor, sau pentru dreptul de folosire a drogurilor (6).Playboy îi apăra în mod deschis și pe cei care declarau că au avut raporturi sexuale cu animale.Despre aceasta, Los Angeles Times, scria: unica problemă privind raporturile zoofile este că lumea (cei care întrețineau astfel de relații) era arestată (7).Playboy devine o revistă de lux, cu tiraj mondial: în Franța este editată de Grupul Hachette – Filipacchi (despre care vom discuta în materialul dedicat societăților secrete în România) în spatele căruia se află personaje importante ale Înaltei Finanțe internaționale, precum Edmond de Rothschild (membru al Alianței Israelite Universale, dar și al Grupului Bilderberg), Ruppert Murdoch – unul din magnații presei mondiale cu o cifră de afaceri de trei miliarde de dolari, extins pe trei continente și proprietar a circa 80 de titluri de ziare (8). Proprietar și director la Playboy este (evreul, iar ei !!!) Hugh Hefner, premiat în anul 1980 cu premiul Anti Defamation League [apărută în 1913, cu scopul oficial de a-i apăra pe evrei de antisemitismul celorlalte popoare (9) și prezentă capilar la nivel internațional, ca braț operativ al B’nai B’rith, și cu funcție de-a culege orice informație utilă cauzei ebraice]. Numele lui Hugh Hefner apărea și în consiliul de conducere de la NORML – Organizația Națională Americană pentru Reforma Legilor privitoare la Marijuana – unde mai figura, printre alții Burton M Joseph (director al Playboy Foundation dar și al ADL – Anti Defamation League, pentru Statele Unite, în anii ’70), Max Palevsky (director la Xerox Corporation) și un moștenitor al averii de la General Motors – Steward Mott.NORML este o expresie a lobby-ului american pro-droguri, grup de presiune care, pentru a face acțiunea mai incisivă, nu s-a dat înapoi de la propria dotare cu o ramură operativă numită Drug Abuse Council – D.A.C., Consiliul împotriva Abuzului de Droguri (fondat în 1972 de către Andrew Weil, profesor la Harvard și prezent în consiliul de conducere al NORML).Partea financiară a fost asigurată de către Fundația Ford care, prin directorul acesteia McGeorge Bundy, a pus la dispoziție un milion de dolari.Interesate de proiect au fost și Fundația Kaiser, respectiv Commonwealth Fund. McGeorge Bundy este membru al CFR, al Grupului Bilderberg și al Institutului Internațional pentru Studii Strategice din Londra (cu sediul pe Tavistock Street, adevărat laborator pentru experimente sociale, inclusiv de folosire a drogurilor).McGeorge Bundy este și membru al Ordinului (inițiat în 1940), alături de William F Buckley Jr (prezent la rândul lui în consiliul de conducere al NORML, dar și în rândurile CFR).Consiliul consultativ – Advisory Board – de la NORML aduce la lumină și alte surprize.Alături de ceilalți apare canonicul Walter D Denis de la catedrala St. John the Divine (din New York City), ”cartierul general” pentru Statele Unite al Ordinului Masonic al Sf Ioan de Jerusalim, sediu al Templului Înțelegirii, dar și al Lucifer Trust.Fundația Playboy, după ce a ajutat cu diverse milioane de dolari organizații ca National Gay Task Force – Forța Națională de Intervenție în Favoarea Homosexualilor – a finanțat și National College of Criminal Defense Lawyers and Public Defenders, pentru o serie de studii adunate într-o lucrare cu titlul Cocaina, procedee legale și tehnici împotriva procedurilor judiciare privitoare la cocaină, în timp ce donații anuale de circa 100.000 de dolari sunt rezervate pentru NORML (10).Vice-președinte al Fundației Playboy a fost Al Adelman (sub patronajul căruia s-a organizat celebrarea de către ADL a 25 de ani de activitate a lui Hugh Hefner) agent al unei societăți imobiliare din Chicago care finanțează ADL, dar și al Charles Allen and Company, la vremea respectivă implicată în afaceri cu droguri și cu reciclarea banilor proveniți din droguri (11). Pe măsură ce libertatea politică și economică se diminuează, libertatea sexuală are tendința să crească, cu titlul de compensare.Și dictatorul va băga de seamă să încurajeze această libertate.Adăugând la aceasta dreptul de-a visa sub influența drogurilor, a cinema-ului, a radio-ului, libertatea sexuală va contribui la concilierea acestora (a oamenilor) cu sclavia și cu destinul lor (12).Aldous Huxley, pentru a spune astfel de cuvinte profetice, trebuia să știe ceva … Nepot al lui Thomas Huxley (unul din fondatorii Round Table britanice), student la Oxford, împreună cu fratele lui (Julian, primul director al UNESCO) l-au avut ca tutore pe H G Wells (13) – membru al Golden Dawn (la care era afiliat și Aleister Crowley).Crowley îl inițiază pe Aldous Huxley în Golden Dawn, Edward N West, canonic al catedralei dar și în folosirea drogurilor psihedelice (14).Între 1932 și 1945, Aldous St. John the Divine din New York City Huxley se află în California, lângă San Francisco, unde a pus bazele unui fel de sucursală a societății britanice Golden Dawn.În anii ’50 va contribui, în mod determinant, la răspândirea folosirii LSD; numele lui va fi legat și de revoluția studențească din 1968 și de lansarea culturii drogurilor în Statele Unite.În 1960, Aldous Huxley a fost numit profesor la MIT din Boston (Institutul pentru Tehnologie din Massachusetts), think-tank al programului neo-malthusian al Clubului de la Roma (15).Membru al Societății Fabian și al Centrului Francez de Studii pentru Probleme Umane (CEPH, alături de personaje ca Teilhard de Chardin și Maria Montessori – pedagoga – care a 146

 

tradus într-un limbaj accesibil omului modern învățăturile lui Comenius), Aldous Huxley era în același timp persoană de legătură între Masoneria de obediență anglo-americană, Societatea Pilgrims (prin Julian Huxley și Moses Sieff, ambii fondatori ai Political Economical Planning), Sinarhia franceză (de inspirația martinistă a lui Jean Coutrot), în alte cuvinte, cu aripa europeană a Masoneriei mondiale (16).Aldous Huxley (1894-1963, alăturat în imagine) el însuși experimentator al drogurilor halucinogene, a descris viziunile lui în două cărți apologetice, traduse și în limba italiană: Le porte della percezione – Porțile percepției [(scrisă în 1954), Napoli, Edizioni Devil Books], urmată în 1956 de Paradiso e Inferno – Paradis și Infern, Oscar Mondadori, 1989. B: DROGURILE Cinci sute de miliarde de dolari reprezintă totalul banilor vehiculați în 1988 în materie de droguri.O sumă care în acea perioadă ar fi acoperit 10-15% din produsul intern brut al Statelor Unite (17).În Bolivia, aceeași sumă ar constitui întregul ei PIB.O rețea capilară, la nivel mondial, de narcotraficanți, cu armată, avioane și nave proprii, o mafie planetară angajată în răspândirea drogurilor prin îndepărtarea oricărui obstacol posibil.Astfel se prezintă, în zilele de azi, traficul de droguri.Să nu luăm în considerare implicarea Înaltei Finanțe ar putea fi o naivitate: cinci sute de miliarde nu sunt ușor de ascuns, iar reinvestirea și reciclarea lor nu se poate face decât cu ajutorul computerelor coloșilor bancari.Una din multele confirmări s-a obținut deja de la Conferința Antidrog care a avut loc la Viena (în 1986), sub auspiciile Națiunilor Unite, unde a reieșit banalul adevăr că traficul de droguri ar putea fi eradicat numai cu condiția cunoașterii bazei financiare.Lucru dificil și fără succes dacă nu se pot cerceta meandrele bancare mondiale prin violarea unuia din secretele cel mai bine păzit, la orice latitudine și longitudine, secretul bancar.În ultima carte pe care a scris-o (și care a apărut postum), Moncomble reconstruia parcursul drogurilor, al faimoaselor scandaluri financiare din ultimii ani, artificiile ingenioase și ascunse prin care argent sale (banii obținuți din vânzarea drogurilor) era reciclat prin transferări în timp real în zeci de bănci, pentru a fi transformat în arme pentru terorismul internațional sau investiții, prin societăți înregistrate în paradisurile fiscale (18).Conform datelor aflate în posesia Ministerului Italian al Economiei și al Finanțelor (pentru anul 2008) s-au acordat 1612 autorizări pentru tranzacții bancare, cu o valoare totală de 4.285 milioane de euro.Regina balului este BNL-BNP Paribas cu 1.461 de milioane.Urmează: Deutsche Bank cu 776 de milioane, Unicredit (prezentă în România în parteneriat cu Ion Țiriac) cu 606 milioane, Société Générale cu 431 de milioane, Natixis cu 242 de milioane, Citibank cu 138 de milioane, Calyon cu 120 de milioane, Commerzbank cu 58 de milioane.Politica grupului nu interzice operațiunile de comerț internațional – explica Damiano Carrara, responsabil al Corporate Social Responsability la UBI – ci le disciplinează prevăzând că, clientul băncii (industria producătoare de armament) nu trebuie să se afle în țări care nu aparțin la UE sau la NATO, și această interdicție este respectată pe deplin. Cum se poate reacționa când aflăm că în Amsterdam (Olanda), drogurile sunt la vânzare liberă în așa-numitele coffee-shops, sau că sindicatul poliției spaniole ar fi cerut dreptul de folosire pentru proprii agenți (19)?Și toate acestea în timp ce Comunitatea Economică Europeană alocase în lupta împotriva drogurilor numai 0,9 milioande de Ecu, față de cele șapte milioane alocate (în aceeași perioadă, tot de CEE), dar în lupta împotriva rasismului.Poate este un fapt puțin cunoscut că în Olanda, țară europeană cu o legislație foarte tolerantă, prin legalizarea canabisului (cânepa indiană), numărul coffeeshops unde drogurile se pot achiziționa liber a crescut de la circa 30 la peste 800, numai în Amsterdam; că numărul fumătorilor de hașiș a trecut de milioan, la care se adaugă cei peste 40.000 de consumatori de droguri grele (20), date impresionante dacă se ia în considerare că toate acestea se referă la totalul populației olandeze (circa 15 milioane de locuitori).În consecință, criminalitatea legată de consumul de droguri a crescut ajungând la 50% din totalul delictelor comise pe teritoriul național, la care se adaugă dezvoltarea fulgerătoare a invalizilor civili (circa un milion, din care 800.000 în incapacitate totală de muncă, aproximativ 15% din totalul populației active).În spatele acestor imense tragedii se profilează interese care par că dispun de mijloace colosale, prezente în toate țările și care, cu complicitatea activă a mijloacelor de informare, tind să modifice legislațiile pentru de-penalizarea drogurilor ușoare (substanțele canabice precum hașișul și marijuana), minimalizându-le efectele, pas indispensabil pentru crearea consumatorilor de viitor, dar și pentru obișnuirea celor actuali cu drogurile grele.Apare convingerea că o lege trebuie (și poate) numai să reglementeze dreptul persoanelor (mai ales cele tinere) să probeze lejera beție narcotică a acestor substanțe, diversă (în antiteză dar simetrică) cu beția provocată de drogurile grele care generează alterări dramatice ale comportamentului, însoțite de încălcări grave ale ordinii publice.Mai multe studii științifice demonstrează, în schimb, că tânărul care folosește ocazional drogurile ușoare este mai expus să devină consumator obișnuit de droguri (de orice fel), cu consecințe succesive grave și progresive, ca de exemplu stări latente de schizofrenie, de alterare a facultăților mentale și cerebrale (21). Cu ipocrizie se stigmatizează daunele provocate de tutun și alcool, dar se tace în ceea ce privește toxicitatea fumului provenit de la o țigară cu marijuana (canabis uscat la care se adaugă tutun și alte ierburi) care ar conține dublul substanțelor cancerigene, benzoantracen și benzopiren față de fumul unei țigări normale cu tutun (la aceeași greutate).William S Burroughs (1914-1997), reprezentant al beat-generation, autorul unei scrieri apologetice despre droguri (inspirată de Jack Kerouac) și numită Naked Lunch (22), nu mai crede în consumul responsabil sau recreativ de droguri: Când se fumează sau se prizează cocaina, când se gustă sau se așează între fese, rezultatul este mereu același: devenim toxicomani, adică prizonieri.Se adaugă și cele spuse de Marco Schnyder, fost responsabil al Serviciului de Coordonare privitor la droguri (din Berna, Elveția), deja în tratament de dezintoxicare în Franța: După ce a fost gustat, drogul rămâne în cap toată viața, subliniind că pericolul rămâne activ și pentru drogatul recuperat căruia îi este suficient o altă doză de drog, chiar și la o distanță de câțiva ani, pentru a deveni sclavul drogului (23).Ziarul italian La Republica din 29 aprilie 2000 anunța moartea lui Raphael de Rothschild, 23 de ani, decedat ca orice om obișnuit.După o petrecere cu alcool și droguri în cadrul unui apartament din cartierul Chelsea – 10thAvenue, New York, Raphael moare pe un trotuar din cauza unei supradoze.În același cartier 147

 

exclusivist și la mică distanță de casa unei actrițe americane celebre (Bijou Philips care în circumstanțe nu prea clare și-a înjunghiat un prieten).William Corbin, organizatorul petrecerii și prieten cu decedatul a fost arestat pentru posesie de droguri.Raphael studiase la aceeași universitate ca J F Kennedy – Brown University – și locuise în apartamentul care odinioară aparținuse lui Jaqueline Kennedy Onassis; ar fi putut fi posibilul soț al Stellei Schnabel (fiica regizorului și pictorului Julian Schnabel); un tânăr deja cunoscut în cluburile exclusiviste Moomba și Harry Cipriani din New York.Un tânăr care ar fi moștenit un imperiu (condus în prezent de tatăl Nathaniel) cu ramificații în toată lumea: celebrele vinuri produse de familia Rothschild, mine în Ghana și proprietăți în Nepal.Totul era la picioarele lui dar a preferat să ajute destinul să nu aibă nimic, comenta autorul articolului. O întrebare apare în mod spontan: cine are de câștigat de pe urma acestei curse infernale de anihilare a tinereții umanității, de barbarizare a societății?(24).Un răspuns ar putea veni de la Aldous Huxley când, în 1961, în calitate de vorbitor non-științific al unei conferințe numită Folosirea faramacologiei la studiul minții (finanțată de Societatea Farmaceutică Schering de United States Information Agency și de Voice of America – apropiată de CIA), a făcut aluzie la posibilitatea creării unui fel de lagăr mental de concentrare, nedureros, pentru societăți întregi, în care spălarea creierelor să se facă prin metode farmacologice.Și aceasta – adăugă el destul de enigmatic – pare să fie soluția finală (25).Știre cu o anumită importanță dacă se ține cont că Huxley era destul de apropiat de Institutul Tavistock din Londra, apărut ca centru (prin excelență) de cercetări psihiatrice aplicabile pe scară socială.Deja se cunoaște rolul jucat de revista Playboy, de pionierat în campania de legalizare a consumului de droguri în societatea americană.La 21 ianuarie 1989, ziarul britanic The Economist (publicația oficială a CITYului londonez), publica un editorial sub semnătura redactorului șef, numit Obișnuiți să spunem nu – Minimalizarea cuvântului ”drog” înseamnă să învățăm să trăim în mod legal cu acesta. Un titlu pragmatic, fără îndoială.Dar, se întreabă Moncomble (cel care semnala faptul), cine Coperta cărții DOPE, Inc determina politica redacțională? (26).Și tot el răspunde: Este evident, președintele. Astăzi, președinte este Evelyn de Rothschild, proprietarul băncii de afaceri N.M. Rothschild, susținătoare a ideii unei Europe fără frontiere, condusă de către intelighenția anglo-saxonă.(Cine este interesat de mai multe detalii, cartea Dope Inc face cunoscute numeroase amănunte și conexiuni dintre RIIA, grupul Rothschild, casa regală britanică, traficul cu substanțe stupefiante, societățile financiare din paradisurile fiscale).La fel făcea și Foreign Policy care în mai 1988 propunea direct legalizarea drogurilor în Statele Unite.Dar Foreign Policy este revista din proprietatea Carnegie Endowment for International Peace (finanțată de Fundațiile Rockefeller, Mellon și Agnelli).În paginile acestei reviste scriu mondialiști cunoscuți, iar temele tratate pleacă de la înțelegerea cu Estul (fost comunist) privind dezarmarea mondială, noile echilibre globale, campaniile pentru legalizarea avorturilor, dar și cele pentru legalizarea consumului de droguri.În structurile Foreign Policy se află membri ai Comisiei Trilaterale precum Karl Kaiser [dar și membru al Grupului Bilderberg, al Institutului Internațional pentru Studii Strategice din Londra și șef al Institutului German pentru Afaceri Internaționale (DGAP)] sau Thierry de Montbrial (cu aceleași apartenențe ca și Kaiser, dar face parte din IFRI, omologul francez al DGAP).Și asta nu e tot.Alte fundații își continuă activitatea spre aceleași scopuri.În 1972, Fundația Ford a pus la dispoziție 7,5 milioane de dolari pentru finanțarea creării unui consiliu privitor la folosirea abuzivă a drogurilor.Institutul Catto, finanțat de către texana Catto Foundation (condusă de Henry E Catto Jr, fost ambasador american în Marea Britanie, membru de vârf al CFR, al Societății Pilgrims, președinte al Consiliului Atlantic, vice-președinte al Institutului Aspen și director al Union First National Bank din Washington).Inter-American Dialogue, instituție care în 1986 se făcea purtătorul de cuvânt al unei legalizări selective a drogurilor, aducând ca argumente aceleași motivații prezentate anterior, la ceilalți implicați.Dintre membrii de la Inter-American Dialogue se pot enumera Sol Linowitz (timp de mulți ani la conducerea băncii Chase Manhattan Bank – a lui Rockefeller), Robert McNamara (fost președinte al Băncii Mondiale și membru al Lucis Trust), McGeorge Bundy (fost președinte al Fundației Ford), Cyrus Vance (membru al Fundației Rockefeller).Oameni care la rândul lor sunt prezenți în Societatea Pilgrims, în Comisia Trilaterală și în CFR. La fel de bine reprezentate în Inter-American Dialogue sunt și Marine Midland Bank, respectiv Chemical Bank, aceasta din urmă deja condamnată pentru spălarea narco-dolarilor.În 1994, primarul socialist al orașului Zürich [unde s-a desfășurat un experiment masiv, dezvoltat cu scopul furnizării (de către statul federal) miilor de toxicomani cu dozele zilnice de drog (și siringile necesare)], putea declara: …de la fundațiile americane primim banii pentru finanțarea (ca o probă) administrării drogurilor pe bază de prescripție medicală (27).Din această prezentare de nobili și partizani înflăcărați dedicați liberalizării drogurilor, nu puteau lipsi doi (evrei): George Sörös, din 1986 membru al CFR și al Comisiei Trilaterale, respectiv Milton Friedman (premiul Nobel pentru economie) și partizanul celui mai pur liberalism economic (pur cu sensul de neîngrădit), membru de frunte al Societății Mont Pelerin (înființată de către Ludwig von Mises – deja animatorul unei mișcări mondialiste numite One World Movement).Printre membrii de la Mont Pelerin Society se află Edward H Crane [fondator și președinte din 1977 al Cato Institute din Washington (28) și membru de seamă al Organizației Naționale (americane) pentru Abrogarea Legilor privitoare la Marijuana], Charles de Ganahl Koch (de la același Cato Institute, dar și din consiliul de administrație de la First National Bank din Washington).Finanțatorii Institutului Cato, sunt toți, unu’ și unu’: Atlantic Richfield Corporation (condusă de ecologistul Robert O Anderson), Chase Manhattan Bank, Koch Industries, Philip Morris, Shell Oil, Amoco, Procter & Gamble, Seagram [condusă de familia evreiască Bronfman, de origini canadiene (legată de B’nai B’rith) care controlează o bună parte din piața mondială a grâului, dar și a alcoolului], Upjohn (producătoare de contraceptive), etc. Ne putem hazarda să concluzionăm că profitul este motorul puternic care susține și dirijează traficul de droguri. Dar este singurul?Moncomble, citând un studiu al Tower Commission Report (29) din Statele Unite (circa 550 de pagini), spune la un moment dat: De fapt, legăturile de la ”Irangate” conduc la Bogota și la Medellin.Un număr mare de locuri, 148

 

de bănci, de persoane, se regăsesc în cele două scandaluri.Israelienii apar în primele rânduri, pe ambele ”scene”…În ”Irangate”, ei au avut ideea să recurgă la omul de afaceri iranian Ghorbanifar; ei sunt cei care au desemnat băncile și societățile financiare pe unde au trecut capitalurile pentru tranzacții (în particular Credit Suisse și birourile miliardarului saudit Adnan Kashoggi).Persoane israeliene (precum Amiram Nir) au fost prezente la 25 mai 1986 la Teheran, la Independance Hotel, la reuniunea în care au fost precizate mecanismele livrării de arme către republica lui Khomeini (30).De fapt, la Tel-Aviv s-au pus bazele (în iulie 1986) unui proiect numit ”Democrația” al cărui obiectiv era constituirea unui ONG, un fel de lobby, un grup de presiune, care să aibă rolul ajutării și orientării ideologice a mișcărilor contrarevoluționare din lume, începând din America Centrală și de Sud – celebrii ”contras” nicaraguani.Israelienii sunt cei care au furnizat armele către ”contras”, în principal prin ajutorul acordat de societățile (israeliene) instalate în America Centrală, Bolivia și Columbia, în schimbul plății în numerar.Aceast cantitate enormă de bani lichizi necesară plății armelor proveneau, în mod evident, din traficul de stupefiante și din vânzarea de arme către Iran (31). Fostul emigrant ungur în Statele Unite, George Sörös (32), miliardar în dolari, de partea lui, ca un bun filantrop, dă o treime din veniturile lui (dar și 80% din timpul său) fundațiilor din Rusia și din estul Europei, care tind spre crearea de noi elite mondialiste.Aceste fundații sunt interconectate între ele într-o rețea condusă de Organizația Internațională a Comunităților Evreiești, prezidată de Aryeh Neir.Activitatea filantropică a lui Sörös nu se oprește aici.În 1992 a donat 6 milioane de dolari Fundației pentru Politica Drogurilor care (fondată în 1987 la Washington) se luptă pentru legalizarea consumului de marijuana.În vara lui 1994, finanța la New York Lindesmith Center, un grup de cercetare politică în materie de droguri, centru condus de către prietenul său Ethan A Nadelmann (fost profesor de științe politice la Universitatea Princeton, susținător al ideii de liberalizare a drogurilor și colaborator al revistei Foreign Policy – a Fundației Carnegie care, după ce s-a mobilizat în campania în favoarea avortului, a deschiderii către Est, acum susține campaniile pentru liberalizarea drogurilor).Fundația Open Policy, societatea care din 1993 gestionează activitățile filantropice ale lui Sörös, finanțează și societatea Drug Strategies, o organizație cu sediul la Washington care are rolul să găsească noi căi pentru modificarea politicii Statelor Unite privitoare la droguri.Sörös îi încredințează conducerea lui Mathea Falco (fost secretar de stat adjunct pentru controlul narcoticelor în guvernul Carter, membru al NORML) dar și al CFR (33).Celor care-l întrebau de ce acordă sprijin mișcărilor pro-droguri, Sörös le răspundea explicându-le asemănarea dintre național-socialismul german și războiul contra drogurilor dus de guvernul american.Pentru fapte legate de droguri, în 1994, erau în închisoare sute de mii de americani, iar pentru el, scăpat de nazism în adolescență, faptul că erau închiși o mulțime de oameni, este un lucru insuportabil (34).George Sörös, născut în 1930, la Budapesta, speculator mondial, este considerat responsabil de prăbușirea economiilor Asiei de Sud-Est.Simbolul viu al globalizării (35), pe plan economic, Sörös împarte întru totul punctul de vedere al ultraliberalului Milton Friedman pentru care, în economie, totul trebuie reglat de piață, de cerere și ofertă, iar interzicerea liberei circulații a unei mărfi, chiar dacă este un drog, creează o piață neagră care generează criminalitate.Deci, dacă se liberalizează piața drogurilor, va dispare și delicvența legată de drog.Dincolo de cinismul evident, este negată însăși realitatea atunci când Friedman afirmă: În această lume în care drogurile ar costa puțin, numeroși toxicomani ar duce o viață perfect normală, contribuind la dezvoltarea societății noastre, în loc să-i consume resursele și bogățiile (36).Parțială dar mai credibilă este explicația dată de Gabriel Nahas, toxicolog și farmacolog pe lângă Națiunile Unite, expert în materie de droguri, profesor la Universitatea Columbia din New York, care demască intențiile acestora: Lor le-ar conveni destul de mult să readucă pe căile legale enormele sume de bani obținute din comerțul cu droguri, controlând totul, după principiul cererii și al ofertei (37). Drogurile nu influențează în sens negativ numai viața a 9 milioane de nenorociți.În zonele unde se cultivă plantele din care se extrag drogurile și mediul are de suferit.Fostul ambasador italian Giorgio Giacomelli, director al Programului Internațional pentru Controlul Drogurilor (din cadrul ONU), în cursul summit-ului de la Rio din 1992, a spus privitor la acest fapt: Drogurile nu înseamnă doar poluarea și distrugerea minților.Sunt și o amenințare la adresa ecosistemelor din regiunile cele mai fragile ale planetei, în mod particular, bazinul Amazonului.De fapt, printre cauzele majore ale defrișării și ale poluării apelor și solului în zonele tropicale, se poate situa și cultivarea ilegală a plantelor pentru droguri.Sub presiunea traficanților, cultivatorii de coca, canabis sau mac se îndreaptă spre zonele cele mai îndepărtate și mai ascunse ale pădurii.Acești cultivatori sunt, de obicei, transfugi, săraci de la periferia marilor metropole.Nu au nici o experiență în cultivarea plantelor și spre deosebire de agricultorii tradiționali, nu respectă mediul înconjurător care le asigură cele necesare traiului.În aceste cazuri, metodele folosite pentru pregătirea terenului, respectiv eliminarea pădurilor, sunt devastatoare. Pădurile sunt distruse manual, mecanic sau cu ajutorul focului.Nu supraviețuiește nici o plantă care să stabilizeze solul, care să-l refacă.Terenul astfel obținut este exploatat timp de mai mulți ani, fără perioade de repaus sau de rotație a culturilor.Urmează abandonarea teritoriului pentru a se trece la o nouă despădurire.Când aceste despăduriri se aplică terenurilor în pantă, dar și la terenurile cu stratul superficial destul de subțire, urmează erodarea rapidă a solului.Producția de droguri are și un alt efect, mult mai devastator.Producătorii de cocaină și laboratoarele aruncă mii de tone de produși chimici în cursurile de ape tropicale.Experți în ecologie au remarcat dispariția multor specii din floră și faună, de regulă prezente în acele cursuri de apă.Producerea drogurilor tinde, deci, să ducă și la dispariția speciilor. O copie a acestui document a fost înmânată fiecărui grup ambientalist important împreună cu raporturi ale Națiunilor Unite care detaliază efectele distructive ale cultivării plantelor pentru droguri.Sute de oameni de știință și biologi au tras un semnal de alarmă împotriva acestei distrugeri, dar ambientaliștii nu au făcut nici o demonstrație împotriva acestor distrugeri (38).Nu este numai setea de profit, de putere, ceea ce-i împinge pe cei care dețin bogățiile lumii la astfel de acțiuni.Nu se poate găsi o justificare pentru dorința de urâțire, de distrugere a umanității.Ce poate fi dincolo de marile campanii pro-avort, de pornografie (care anihilează și corupe), de eutanasie (numită acum I.V.V. – Întrerupere Voluntară a 149

 

Vieții – care înaintează cu pași repezi pentru a-i aduce în preajma morții pe toți cei care nu sunt considerați demni, în numele umanității, să-și continue propria existență), de proclamare a drepturilor homosexualilor (de la căsătorie la adoptarea copiilor)?Un proces nefiresc, împotriva naturii care distruge comunitățile naturale și legăturile sociale, un proces de corupere a societății.Polibio (în 150 îH), în Grecia căzută sub ocupație romană, concluziona mai actual ca niciodată: Răul a înaintat rapid, crescând în intensitate și a făcut ca oamenii noștri să se pervertească la pasiunea pentru bani, pentru fast, la plăcerea unei vieți corupte.Oamenii nu se mai căsătoreau, sau dacă erau căsătoriți, refuzau să aibă mai mulți copii, crescând unul sau doi care să le moștenească traiul ușuratic(…) (Plb. 36,17,7).Realitate zguduitoare !!! Aryeh Neier, președintele Open Society Foundations, a fost fondator și director la Human Rights Watch; a lucrat la American Civil Liberties Union și a colaborat la Foreign Policy.A fost profesor la Universitatea din New York și a semnat peste 150 de articole în New York Times, The Washington Post, The Boston Globe și International Herald Tribune.În 2003 a elaborat lucrarea ”Taking Liberties”.

 

C: PATERNITATEA LUMII MODERNE. IDEILE UNUI GRAD 33. Léo Campion (1905-1992, de origine belgiană) a fost pe timpul vieții un ziarist strălucit, compozitor, artist, director de teatru, umanist.La toate acestea se adaugă afilierea la masonerie, la Bruxelles (în 1930), în paralel fiind și un militant anarhic, anticlerical, antimilitarist și malthusian (39).După război primește gradul 33 în Masoneria de Rit Scoțian, aparținând capitolului și Supremului Tribunal – ”Prietenia Iertătoare” (clementă) din Paris (capitolurile grupează cele mai înalte grade masonice).Din aceste fapte nu a făcut un secret până în punctul că a adunat propriile convingeri și pe cele ale fraților săi într-o lucrare intitulată Anarhicii din Masonerie sau Inelele Eliberatoare ale Lanțului de Uniune (40), însoțită succesiv (în 1978) de-o versiune pentru profani publicată sub titlul Steagul Negru, Echerul și Compasul (41).Despre aceast din urmă se va discuta în continuarea acestui capitol.Cartea lui are ca motto un citat preluat din raportul prezentat la congresul Marelui Orient al Franței din 1973: În căutarea unei noi morale, Masoneria are ca metode ‘anarhia prin ordine’ și ‘refuzul instituțiilor prin acceptarea Riturilor’.Foarte elocvent este primul capitol în care se descriu originile anarhismului, printr-o clară declarație de intenții a gradelor înalte: Printre precursori este drept să-l cităm mai întâi pe Prometeu, un geniu în domeniul lui care, sustrăgând Focul din Cer, ne-a adus Lumina și Satana, un moralist, în același timp Eliberator și Inițiator, ființa care ne-a învățat Nesupunerea și Voluptatea.Satana pe care fratele Bakunin în califica ”eternul rebel, primul liber gânditor și emancipator al lumilor” (pag. 11).Prințul Mihail Alexandrovici Bakunin (anarhistul citat de Campion – alăturat în fotografie – în cartea lui) este inițiat în Masonerie în 1845 și primește gradul 32 al RSAA în 1865.În 1868 este admis în Internaționala Comunistă și s-a ocupat de traducerea lucrărilor lui Marx.Despre Bakunin, citat deseori în lucrarea lui, Campion a scris: Masoneria, pentru a rămâne fidelă primei ei destinații, trebuie să realizeze emanciparea completă a omului, edificarea umanității prin libertate, pe ruinele oricărei autorități (pag. 35).Idei pe care Campion le dezvoltă în paginile succesive lăudându-i pe cei mai feroci teoreticieni ai Masoneriei și ai subversiunii, până la a susține că anarhicii și masonii au aceleași rădăcini (pag. 153).Datorită lor, a acțiunilor lor contrare moralei tradiționale, lumea poate fi transformată conform planurilor lor (după cum o demonstrează cele scrise în paginile 153, 154 ale lucrării amintite): Rămânem mirați când vedem că tot ceea ce s-a înfăptuit părea doar utopie în vremea când acești visători (inițiații) nu erau vinovați decât că aveau dreptate, dar prea devreme.Fie că aceștia au elaborat în secretul lojilor lor ideea reformelor sociale, cu mult înainte de perioada propice, fie că au proclamat justețea desfășurării anumitor evenimente.Cine putea prevedea ideea de ”family planning”, pilula și avortul legal în perioada când neomalthusianii secolului trecut preconizau ideea de ”maternitate liberă” și de limitare a nașterilor?Cine putea să-și imagineze recunoașterea ”libertății de conștiință” tocmai când, la începutul secolului, câte un refractar refuza să învețe să-și ucidă aproapele?Cine putea ști, când pedagogi anarhici ca Paul Robin (42), erau disprețuiți, respectiv asasinați ca Francesco Ferrer, că într-o zi, metodele lor educative vor avea întâietate?Cine putea prevedea abolirea pedepsei cu moartea în toate societățile moderne atunci când marchizul de Sade (43), în cursul unei reuniuni ținute în loja sa, făcea cunoscute fraților proiectele lui, înainte să propună aplicarea acestora în lumea profană?Cine s-ar fi putut bucura de dreptul la grevă generală când Sylvan Maréchal (44), înainte de Revoluția de la 1789, făcea cunoscută ideea de grevă generală?Cine putea să prevadă decolonizarea atunci când Multatuli (45) lupta în Indiile Olandeze în favoarea indigenilor, sau când Louis Michel, deportat în Noua Caledonie, îi apăra pe Kanaki? Toate acestea subliniază pertinența sloganului admirabil din mai 1968: Fiți realiști, cereți imposibilul! Imposibil, comenta Michel Canet (cel care oferea informații despre Campion), cu cincizeci de ani în urmă era asasinarea legalizată și planificată a nou-născuților, triumful prin omniprezență al pornografiei, înlocuirea educației publice cu un sistem de îndobitocire și degradare a tinerilor, pierderea de către imperiul francez a coloniilor și invadarea teritoriului 150

 

național de către milioane de străini ostili care fugeau din țările lor distruse prin colonizare… Imposibil era, continua Canet, cu numai douăzeci de ani în urmă, asasinarea legală și planificată a bătrânilor și a bolnavilor incurabili (astăzi practică la limita legii, dar curentă și bine tolerată, astfel că autorii își pot face reclamă la televiziune).Era imposibilă căsătoria dintre homosexuali (dar în curs de legalizare și vai de cel care-și spune părerea în mod deschis, în public), legitimarea incestului, suprimarea suveranității franceze care dura de mai bine de-o mie de ani.Toate aceste idei – concluzionează Canet (anumite dintre ele caracteristice realității franceze, dar fără efort se pot generaliza, făcându-le aplicabile întregului Occident) – care la origine apăreau scandaloase și imposibile au fost concepute, îmbogățite și difuzate mai întâi în loji, înainte să fie inoculate progresiv în rândurile opiniei publice, pregătită cu grijă pentru a fi incapabilă să susțină o reacție eficace.Este vorba – conchidea Canet – de ”Arta Regală” a Masoneriei. D: BISERICA POST-CONCILIU ȘI NAȚIUNILE UNITE În octombrie 1984 apărea în revista oficială a Nato un articol în limba franceză intitulat Motive și moralitate în relațiile internaționale, semnat de secretarul general (britanicul) John Eppstein (46), care spunea: Idealul unei comunități de națiuni organizate spre binele comun, spre care structura creștinismului se forța să ajungă prin papă și împărat, apare implicit în concepția inițială a lui Cicero, structură întărită de învățăturile creștine aplicate sub acțiunea legilor morale și a fraternității dintre oameni.Începând cu secolul al XVI-lea, pe măsură ce această structură se eroda, au început să apară, la intervale, concepțiile unei societăți naturale născută din interdependența manifestată de popoare, de unde reieșea necesitatea unei legi care să susțină relațiile lor.Marele teolog spaniol Francisco Suárez (1548-1617), în lucrarea lui ”De legibus ac Deo Legislatore” a fost cel care a definit, pentru prima dată, această concepție reluată, după două secole de anarhia internațională prin monumentală lucrare a marchizului Taparelli D’Azeglio (publicată în 1846, iar acesta a fost primul redactor șef al publicației La Civiltà Cattolica) ”Studiu teoretic al dreptului natural” care a inspirat, în mod deschis, toate tendințele politicii papale.Punctul culminant l-a constituit enciclica (scrisoare adresată de papă către toți episcopii, cardinalii, către toate comunitatea creștină catolică) ”Pacem in terris”, redactată de papa Ioan al XXIII-lea, prin care se preconiza un guvern mondial (47). Pe această direcție, la 4 octombrie 1965, în timp ce la Roma era în desfășurare Conciliul Vatican II, papa Paul al VI-lea se îndrepta spre New York, într-o vizită oficială la ONU care sărbătorea 20 de ani de la înființare (48).În discursul ținut în fața Adunării Generale (49), papa a făcut declarații care se pot caracteriza ca neobișnuite și surprinzătoare: Noi vă prezentăm salutul nostru, cordial și călduros…, pe lângă omagiul nostru personal, noi vă prezentăm salutul Conciliului Ecumenic de la Vatican (…) Noi suntem conștienți că trăim un moment privilegiat (…) în care se împlinește un gând pe care-l avem în inimă de aproape douăzeci de secole.Mesajul nostru se vrea, înainte de toate, ca o ratificare morală și solemnă a acestei instituții.Și cu titulatura de ”experți ai umanității”noi aducem acestei organizații sufragiile ultimilor noștri predecesori, convinși că această organizație reprezintă drumul , obligatoriu, al Civilizației Moderne și al Păcii Mondiale (50).Noul nume al Păcii este Dezvoltarea (51).Popoarele se întorc spre Națiunile Unite ca spre o ultimă speranță de Concordie și Pace (…) Ce poate fi mai frumos în Organizația Națiunilor Unite decât aspectul uman cel mai autentic. Este idealul visat de umanitate în călătoria ei de-a lungul timpului, este cea mai mare speranță a lumii.Noi obișnuim să spunem: este reflectarea planului lui Dumnezeu – plan transcendent și plin de dragoste – pentru progresul societății umane de pe pământ, reflex în care noi vedem Mesajul Evanghelic, din plan celest, întrupându-se în plan terestru. Voi sunteți o punte între popoare (…) nu se poate concepe nimic mai înălțător pe plan natural, în Construcția ideologică a Umanității.Cine nu înțelege necesitatea de instaurare, în acest fel, a unei autorități mondiale capabilă să acționeze cu eficacitate pe plan juridic și politic?Domnilor, dumneavoastră duceți la îndeplinire o mare operă: educarea umanității pentru pace.ONU este marea școală a acestei educații (…) Voi știți că pacea nu se construiește numai cu politica, cu echilibrul forțelor și al intereselor, dar și cu spiritul, cu ideile, cu operele dedicate păcii.Voi deja acționați în acest sens.În mod logic, de aici se poate deduce că sub conducerea papilor, până la Conciliul de atunci (Vatican II), catolicii ar fi înțeles în mod greșit că Isus și legea lui ar fi unica școală a adevăratei păci și concluzionând, el nu este unicul drum (după cum este declarat în Evanghelii și după cum Biserica ar fi proclamat timp de două milenii), existând și alte căi, dintre care cea mai importantă este ONU care acționează, în mod sacru prin intervenții politice și idei.Concepte dezbătute pe deplin în lucrarea de față și pe care Masoneria le revendică proclamându-le ca fiind proprii.Papa Paul al VI-lea (alăturat în fotografie) cu ocazia vizitei la New York, pe lângă crucea creștină, avea la piept Ephod-ul ebraic, o bijuterie de aur, de formă pătrată, cu doisprezece pietre prețioase de diverse culori, dispuse pe patru rânduri și trei coloane, ca simbol al celor doisprezece triburi ale lui Israel.Acest însemn era purtat, agățat cu un lănțișor de aur, de Marele Sacerdot evreu, iar la două mii de ani după Caiafa, îl purta papa Montini (Paul al VI-lea).Ziarul Il Borghese (52) povestește că acea emblemă apăruse la pieptul lui Paul al VI-lea încă din 1964, la câteva luni după vizita în Palestina și (începând de atunci) l-a purtat cu diverse ocazii, la Roma, în India, la mormântul lui Celestino al V-lea (un alt papă, dar care nu este îngropat la Vatican, ci în apropiere de Aquila, într-o zonă cu puternice influențe templare, iar pe sarcofagul acestuia se află inscripția Salomon Rex).Și papa Ioan Paul al II-lea, când a vizitat ONU la 2 octombrie 1979, în fața Adunării Generale reunită pentru acea ocazie, a declarat: Declarația Drepturilor Omului, în Organizația Națiunilor Unite, trebuie să rămână valoarea de bază care să inspire, în mod constant, conștiința membrilor ei. La a 40-a aniversare a respectivei Declarații, adresându-se corpului diplomatic reunit la 9 ianuarie 1988 în incinta Vaticanului, pentru urările cu ocazia noului an: (…) principiile superioare pe care ea le conține merită o atenție universală.Acest document poate fi considerat ca o piatră de referință așezată pe drumul lung și dificil al existenței umane.Principii care readuc aminte de discursul ținut la 2 iunie 1980, la Paris, în cursul unei vizite la sediul UNESCO: Să-mi fie permis să 151

 

încep ducându-mă la originea organizației dumneavoastră.Evenimentele care au dus la fondarea UNESCO îmi inspiră bucurie și mulțumire la adresa Providenței (…)UNESCO s-a născut, deci, ca o organizația a Națiunilor Unite, pentru ca popoarele să știe că la baza marilor misiuni destinate să slujească păcii și progresului umanității pe întreg pământul, a stat necesitatea unirii națiunilor, respectul reciproc și cooperarea internațională (…) La originea UNESCO, ca de altfel și la baza Declarației Universale a Drepturilor Omului, se regăsesc deci aceste prime impulsuri ale conștiinței umane, a voinței și a inteligenței.Mă refer la această origine, la acest început, la aceste premize, la aceste prime principii.În numele lor eu vin astăzi la Paris (53), la sediul organizației dumneavoastră, cu o rugăminte: la sfârșitul unei etape de peste treizeci de ani a activității dumneavoastre, să doriți să vă uniți și mai mult în jurul acestor idealuri și principii care se află la începuturi.Cititorul va putea identifica cu ușurință acele principii cu principiile nemuritoare de la 1789, umanitare și raționaliste. Pacem in terris a lui Ioan al XXIII-lea, Conciliul Vatican II și acum, însăși conducătorii ierarhici vorbesc, într-un limbaj necunoscut doctrinei creștine pe care au propagat-o timp de peste douăzeci de secole.Și pentru a nu nega cu orice preț ceea ce este evident, trebuie admis că Biserica a afost implicată, din plin, îm tentativa prometeică a sectelor de fondare a unei societăți terestre bazate (în mod unic) pe om și pe forțele lui.Cine poate susține că respectivul Conciliu Vatican II (de unde au apărut aceste ”noutăți”) nu a fost o ”revoluție”, o ”răsturnare” a Bisericii?Și cum putem afirma că desfășurările la care asistăm mirați se realizează împotriva voinței și a directivelor papilor, neputincioși și îndurerați? (54).Un răspuns logic, fondat pe ideea de caritate a Bisericii (care dorește adevărul în timp și spațiu), este închis în titlul unei lucrări pe care un francez l-a dat cărții lui: L’Église occupée (55) – Biserica ocupată, dar de la interior.Imaginea de mai sus nu mai are nevoie de comentarii.Cam toate religiile par că s-ar afla la tarabă, înțelegându-se pentru numărul de creduli și aceste întâmplări ridică multe semne de întrebare.La ce bun cruciadele, cu multitudinea de victime?La ce bun cucerirea (prin misionari drăguți și binevoitori) a populațiilor din America Centrala și de Sud?La ce bun Evul Mediu, cu Inchiziția ca unică deținătoare a adevărului? Un înalt demnitar al Masoneriei franceze, baronul Yves Marsaudon, într-o lucrare elocventă dedicată memoriei lui Ioan al XXIII-lea, respectiv Paul al VI-lea, despre principiul libertății religioase, scria în mod deschis: Se poate vorbi într-adevăr despre o revoluție care, plecată din lojile noastre masonice, s-a extins în mod magnific sub cupola de la Sfântul Petru (56).Apăreau Golden Dawn (Zorile de Aur) al New Age (al Noii Ere) ecleziastice … Este dificil de susținut că papii din timpul Conciliului, ca și cei de după, ar fi ignorat cunoștiințele lojilor în materie de creștinism (catolicism) și ceea ce surprinde este sincronismul Vaticanului cu ideile propagate de lojile masonice.Dar numai al Vaticanului? Și patriarhul ortodocșilor, Bartolomeu I își dă silința împărtășind Cavalerii de Malta! Cui i se acordă încrederea prin spovedanie?!Înaltul inițiat Julian Huxley, ateu și evoluționist, în cadrul unei ședințe UNESCO (la Paris, la 20 noiembrie 1946), declarase în mod public: Acțiunea noastră trebuie să țintească la unificarea lumii, în ceea ce privește inteligența și spiritul (…).Cât despre Biserică, ea va trebui, în mod progresiv, curățată de doctrinele ei intransigente și particulare și nu va păstra decât formele de bază ale religiei pe care la va împărți într-o fraternitate religioasă și culturală vastă, care va trebui să includă toate cultele și toate civilizațiile.Puterea culturală a sinarhiei divine include o organizație religioasă supraconfesională și peste ea, inițiativa tuturor celor necesare destinate îndepărtării relelor sociale (57).Marele Maestru al Marii Loji din Franța, Jacques Mitterand, de partea lui, declara: Așezarea omului pe altar, în loc de-a-l așeza pe Dumnezeu, este un păcat luciferic.Toți umaniștii, începând din Renaștere, au comis acest păcat.Acest fapt a fost una din culpele invocate împotriva francmasonilor când papa Clement al XII-lea i-a excomunicat prima dată, în 1738 (…).Trecând la ilustrarea ideii de adevăr, din punct de vedere masonic: (…) Libertatea religioasă despre care se vorbește atâta, nu lasă loc libertății de gândire: dreptul la eroare – un drept fundamental, nu este recunoscut de către Roma.Laicitatea statului, garanția a oricărei libertăți de gândire (religioasă su de orice altă natură) continuă să fie condamnată; colegialitatea care trebuie să democratizeze guvernul Romei, printre altele, pare că trece printr-o înnoire (…) (58). Concepte familiare.Într-o societate laică veghează non-religia statului care favorizează, prin natura ei, civilizația orientată exclusiv către partea materială a vieții, preponderența economicului asupra spiritualului și politicului, o civilizație atee și materialistă, cu toată libertatea aparentă lăsată cetățenilor.În acest context, intoleranța apare din punct de vedere masonic ca un păcat, în timp ce (în mod antagonist) toleranța apare ca o virtute publică.Un păcat care are nevoie de exorcizare pornind chiar de la denumire.Cuvântul intoleranță stârnește în masele atent și abil condiționate o reacție negativă puternică, de repulsie și ură.Ea este rezervată xenofobilor, tradiționaliștilor, antisemiților, fundamentaliștilor islamici et similia până în punctul în care, pentru uzul comun al maselor a apărut un nou termen, toleranță zero.În afară de delictele de drept comun care trebuie procesate de tribunale pentru menținerea unui minim de ordine publică, bunul cetățean de astăzi trebuie să discearnă cât mai puțin posibil adevărul de fals, binele de rău.Nu trebuie să identifice în conștiința lui decât o singură eroare adevărată și un singur rău adevărat: intoleranța pentru eronat și pentru rău.Pentru a justifica această atitudine va avea importanță respectul pentru opinia celuilalt, mai ales dacă este greșită, ducând puțin câte puțin conștiințele către o indiferență generalizată, garanție utilă pentru regizori, de lipsă a oricărei reacțiuni din partea oricui care, în mod potențial, ar fi putut lupta contra erorii.Cât despre democrație, atât de invocată la baza societății ridicate pe cultul omului, pe toleranță și pe principiile masonice, Mitterand spunea: Printr-o muncă rodnică pentru democrație (…) francmasonii conduc lumea modernă în bătălia laică.Francmasonii, în lojile lor dar și în afara acestora, cu ajutorul democrației și pentru democrație, 152

 

continuă să servească omului, eterna lor ”tortură” dar și suprema lor ”speranță” (59).Dar democrația, după cum se cunoaște, este uniformizarea către cel mai de jos punct posibil, este mediocritatea, câștig mult dar din puțin, atribuirea de funcții celor care prin natura lor nu le pot avea, acelei mulțimi sălbăticite după cum o definea inițiatul Walter Lippmann (60) (membru al societăților superioare ale Puterii) căreia i se adresează iluzioniști șmecheri pentru a o ține în continuă sclavie.La fel cum spunea și o autoritate masonică, René Guénon: Este prea evident că poporul nu poate avea o putere care nu este a lui.Adevărata putere nu poate veni decât din înalt și iată de ce, să o spunem în trecere, această putere nu poate fi legitimată decât prin girul a ceva peste ordinea socială, adică a unei autorități spirituale (61).A cere coerență celor care susțin libertatea de eroare, deci a practicării răului și a perpetuării falsului, este în mod clar o contradicție în termeni.Un alt grad 33, la fel de cunoscut ca Mitterand, Albert Lantoine, în lucrarea cu titlul Lettre au Souverain Pontife – Scrisoare către Suveranul Pontif, publicată în 1937 ca o tentativă de apropiere de Biserică în numele valorilor comune pe care elitele celor două părți trebuiau să și le recunoască una alteia, pentru exercitarea (în mod necesar) conducerii comune a umanității, scria: Într-o lume lăsată la voia poftelor, elita este proscrisă. Ridicarea ei ar fi o ofensă adusă mediocrității universale (62).Și nu este cineva care să nu observe, în afară de ierarhia post conciliu, că de zeci de ani, aceleași elite, prin democrație … servesc omul, cultivând cu grijă acele pofte și acea mediocritate universală, înspăimântător de dezvoltate.Imaginea de mai sus îl prezintă pe patriarhul Daniel, conducându-l la aeroport după o vizită efectuată în România pe patriarhul Bartolomeu I.Acordați puțină atenție ultimului preot din dreapta, din spatele lui Daniel și în prim-plan.Îl vom revedea! NOTE: 1 – Alte căi pot fi cunoașterea inițiatică, respectiv practica (înțeleasă ca o distrugere a tot ceea ce face oamenii inegali între ei, fapt care împiedică reîntoarcerea la starea primară). 2 – A se vedea studiul amănunțit al lui Max Introvigne despre revoluția sexuală, publicat în numerele 54, 55, 67 și 71 din Cristianità, revista Alainței Catolice din Piacenza; se poate studia și Samek Ludovici Metamorfosi della gnosi – Metamorfoza gnozei, Milano, Ares, 1979. 3 – Stefano Surace I padrini della pornografia – Nașii pornografiei, Roma, La Parola, 1979. 4 – Yann Moncomble a murit la sfârșitul lunii mai 1990, la Paris, oficial din cauze cardiace, la numai 37 de ani.Despre ultima lui carte privitoare la droguri (dintr-o serie monografică dedicată mondialismului), într-o scrisoare adresată prietenilor, scria: Mulți m-au sfătuit să nu scriu această carte, pe motivul că ar putea fi prea periculos pentru sănătatea și viața mea. Dar căutarea adevărului, pentru mine, este mult mai tare decât frica.De fapt, sunt convins că este o datorie morală denunțarea manevrelor acestei multinaționale criminale, a acestei multinaționale care destabilizează țările noastre minunate. 5 – Conform lui Yann Moncomble La politique, le sexe et la finance – Politica, sexul și finanța, Paris, Éd. Yann Moncomble, 1989, p 34. 6 – Revista Conservative Digest – Cuprinsul conservator din august 1986, p 21-22. 7 – Y Moncomble La politique…, cit., p 51. 8 – Ziarul La Repubblica – Affari e finanza din 3 iulie 1987.Murdoch nu a creat din nimic imperiul său, ci a fost ajutat chiar de la început de regele diamantelor, sudafricanul Harry Oppenheimer.Murdoch este membru al Grupului Bilderberg, la reuniunile căruia participă în mod activ. 9 – Yann Moncomble informa că ADL dispune de o bază de date cu circa două milioane de persoane, cărți, ziare, considerate adversare (vezi Les professionnels…, cit., p 249). 10 – Conform Drogul S.A., cit., p 428. 11 – Y Moncomble La politique…, cit., p 253. 12 – Prefață a cărții lui Aldous Huxley Meilleur des mondes – Cel mai bun din toate lumile, Paris, Éd. Plon, 1948. 13 – Inițierea masonică comună tuturor, respectiv frecventarea lojilor de către Wells, Huxley și al protejatului lui Wells-Eric Blair (1903-1950, cunoscut sub pseudonimul George Orwell) ar putea contribui la explicarea caracterului profetic care unește câteva din scrierile lor ca Mașina timpului, Cel mai bun din lumi, Ferma animalelor. 14 – Francis King Sexuality, Magic and Perversion – Sexualitate, magie și perversiune, New York, Citadel, 1974, p 118. 15 – Notițe biografice preluate din cartea Drogul S.A., p 401-406. 16 – Y Moncomble Du viol des foules à la Synarchie, cit., Paris, Éd. Yann Moncomble, 1983, p 112. 17 – Wall Street Journal din 1 septembrie 1989 dar și La Repubblica – Affari e finanza din 15 septembrie 1989.În Italia, potrivit ultimei surse (La Repubblica) piața cocainei realizează o cifră de afaceri de circa 40 de mii de miliarde de lire (poate exagerat – nota autorului) la egalitate cu cifra de pe piața heroinei.Conform ziarului La Repubblica – Affari e finanza din 1 iulie 1988, în Statele Unite, circa 13% din populație, aproximativ 25 de milioane de cetățeni, este considerată toxico-dependentă. 18 – Despre Elveția ca spălătorie pentru narco-dolari, vezi și Jean Ziegler La Svizzera lava piu bianco – Elveția spală mult ”alb”, Milano, Oscar Mondadori, 1992.Din aceasta reiese că traficanții internaționali, datorită consumului și tranzitului drogurilor (numai în Italia în 1988), au realizat încasări de peste 75 de miliarde de lire, din care mare parte sunt reciclați în Elveția (pag. 86) țară care, în 1989, cu 2590 de tone de aur rezervă, era considerată ca ocupând locul trei în lume privind 153

 

tezaurul păstrat într-o bancă centrală.0,5% din totalul populației deține mai mult de 50% din patrimoniul taxabil. 19 – Y Moncomble Le pouvoir de la drogue dans la politique mondiale – Influența drogului în politica mondială, Paris, Éd. Yann Moncomble, 1990, p 95. 20 – Ziarul Le Monde, 9-10 ianuarie 1994. 21 – Privitor la acest argument se poate cerceta studiul documentat al lui Jean-Philippe Chenaux La Drogue et l’État dealer – Drogul și statul ”dealer”, Lausanne, Études et Enquêtes, Centre Patronal, 1995, ISBN 2-940089-01-9. 22 – Paris, 1964, Éditions L’imaginaire – Gallimard. 23 – J P Chenaux La Drogue…, cit., p 20 și 238. 24 – Imbecilizare generalizată.Este suficient de luat în calcul profunzimile perversiunilor sexuale, a corupției slăvite, proclamate și propagate de muzica rock, mai ales prin versiunile heavy, trash, death prezentate ca un exercițiu, în realitate o înflorire a satanismului în muzică.Satanism care instigă la delicvență și la autodistrugere, mai ales prin propagarea prin mesaje subliminale.O trecere rapidă în revistă a acestor formații cu nume complexe ca Black Sabbath, Deicide, Megadeth, Sepultura, Haloween, Defecation, Sadic Instinct, Sodom, Massacre, etc și a coperților discurilor (albumelor) vor arăta unei priviri atente o serie de informații și simboluri inițiatice cu legături până în Loja Înaltă.Primul care a atras atenția cu privire la existența mesajelor imprimate prin citirea în sens invers a pieselor muzicale (nu numai în limba engleză) a fost un criminalist canadian, Jean Paul Regimbal (specializat în psihiatrie criminală, decedat de ceva timp) care a publicat un studiu La responsabilità di conoscere e far conoscere – Responsabilitatea de a ști și de-a face cunoscut, Roma, Unitalsi, 1985 – însoțit de-o casetă audio care propunea spre ascultare și interpretare mesajele imprimate în sens invers din piesele muzicale. Prin dezvoltarea tehnicii, a tehnologiei, a mijloacelor de analizare a melodiilor, numărul de piese muzicale care conțineau astfel de mesaje s-a mărit (pentru conformitate, se poate studia Carlo Climati Inchiesta sul rock satanico – Anchetă privind rock-ul satanic, Casale Monferrato, Edizioni Piemme, 1996).Trebuie semnalat că într-o piesă a formației Styx se disting perfect două fraze – Annuit Coeptis și Novus Ordo Seclorum – aceleași mesaje imprimate pe bancnotele americane.Mesajul celor de la Styx nu este nici cazual și nici rodul vreunei transgresiuni a vreunui tânăr mai zvăpăiat, ci mai degrabă autograful plin de vanitate al celor care sunt proprietarii casei de discuri.Acest tip de muzică utilizează repetiții obsesive, ritmate cu anumite modele (ca sursă de inspirație), mixate cu sonorități moderne care, având ca scop saturarea creierului cu sunete, narcotizează conștiința dând frâu liber celor mai de jos instincte, pregătind strada către consumul de droguri, implicit către lumea spiritelor malefice.O violare psihică a mulțimii în adevăratul sens al cuvântului, necesară pentru ghidarea emoțiilor și a sentimentelor, prin acționarea asupra subconștientului, a instinctului de conservare, a celui de reproducere.Și toate acestea cu deplină cunoștiință din partea autorilor, producătorilor și realizatorilor astfel încât nu mai este de mirare declarația lui Mike Jagger de la Rolling Stone care se proclama încarnarea lui Lucifer.Cu atât mai mult, Jagger este membru al Golden Dawn (la care au aderat Aleister Crowley dar și reprezentanți de seamă ai național-socialismului) declarând că: Noi lucrăm pentru dirijarea gândirii și voinței persoanelor (Regimbal, cit., p 18 și 23).În spatele celor de la Rolling Stone sau Led Zeppelin (și încă a multor altora) se întinde umbra City-ului londonez, cel care administrează averile, planifică și sponsorizează concertele (sponsorizarea unui concert Rolling Stone a fost făcută de Volkswagen).Adeseori, personajele care stau în umbră se numesc Brian Epstein (managerul care i-a lansat pe cei de la Beatles) sau prințul Rupert Loewenstein (prieten apropiat al ramurii engleze a familiei Rothschild) personalitate discretă dar de vârf a Înaltei Finanțe (conform ziarului Corriere della Sera din 19 iunie 1995). 25 – Citat de M Blondet în Complotti – Comploturi, Milano, il Minotauro, 1995, p 38. 26 – Idem, p 106. 27 – Revista L’Hebdo, Lausanne din 10 februarie 1994. 28 – A nu se confunda cu Institutul Catto menționat.Institutul Cato este una din organizațiile americane de cercetare politică care se inspiră din idelurile de libertate ale Revoluției Americane. 29 – John Tower, Edmund Muskie și Brent Scowcroft The Tower Commission Report, New York, Times Books, 1987. 30 – Idem, p 274.Din aceeași sursă aflăm că milițiile particulare ale narcos din Columbia (precum Pablo Gaviria Escobar, a cărui avere realizată prin traficul de droguri se aprecia că ar trece lejer de trei miliarde de dolari) erau antrenate de agenți ai Mossad și de către britanici (p 268-272).Jean Ziegler (cit., p 79) informează că ar exista o asociație numită Vârful Suliței (a lui Longinus !?) din care fac parte mercenari israelieni din America Latină, veterani de război la ordinele colonelului de parașutiști Yaïr Klein.Din această organizație ar face parte și Mike Harari care timp de mulți ani a condus Divizia Operativă a Mossad.Escobar, fondator al Cartelului de la Medelin a murit într-o luptă armată (la 2 decembria 1993) dintre oamenii lui și poliția antidrog columbiană.Centrul de greutate care furniza necesarul pentru 15 milioane de consumatori din Statele Unite dar mai ales piața europeană și japoneză (cu posibilități de câștig mult mai mari), după moartea lui Escobar s-a mutat mai la sud, la Cali, unde a apărut un alt cartel, Cartelul de la Cali. 31 – Fostul agent al Serviciilor Secrete Fraceze P F de Villemarest face cunoscut în Lettre d’information că începând din 1986, 80% dintre personajele implicate în Iran-Gate au fost evrei care ao provenit din aceleași centre de influență [precum Al Schwimmer, israelian bogat, creatorul aviației militare în țara lui (nr. 14 / 1989)]. 32 – În 1947, Sörös se afla la Londra ca transfug din Ungaria.Studiază la London School of Economics după care se transferă pe Wall Street unde unde face carieră pe post de anal-ist financiar până în 1969, anul înființării unui fond propriu de investiții – Quantum Fund (numit așa din 1978; până atunci fondul purtase numele lui) – pe care îl înregistrează în paradisul fiscal din Curaçao – Antilele Olandeze.În anii ’90 intră puternic pe scena financiară (ajutat și de Rothschild) îmbogățindu-se numai în noaptea de 16 septembrie 1992 cu mai mult de un miliard de dolari, datorită unei furtuni financiare declanșată împotriva lirei italiene, respectiv a lirei sterline engleze, primind titulatura de the man who broke the pound.În aprilie 1993 cumpără de la co-religionarul Jimmy Goldschmidt (vărul lui Rothschild) pentru 400 de milioane de dolari, o cotă de participare de 10% în una din marile mine de aur din Statele Unite, declanșând astfel agitație pe piața internațională (conform ziarului Le Monde din 16 mai 1993).În consiliul de administrație de la Quantum Fund se află, printre alții, 154

 

Isidoro Albertini (fost președinte al agenților de la Bursa din Milano), Richard Katz (director la Rothschild Italia SpA), Claudio Segre din Geneva, Nils O Taube (asociat în afaceri cu lordul Rothschild în societatea St. James’s Place Capital Plc), Edgar de Piciotto [președinte la Union Bancare Privée – UBP, a treia bancă elvețiană apărută din fuziunea dintre Compagnie de Banque et d’Investissements – CBI – banca privată a familiei Piciotto și Trade Development Bank – din proprietatea evreului Edmund Safra (conform Solidarietà, Milano, octombrie 1995)].De Piciotto este un descendent al lui Joseph (care a făcut avere în anii ’20, ajungând chiar membru al Consiliului Economic al Guvernului Egiptean).Joseph a fost președinte al lojii B’nai B’rith din Alexandria (Egipt) și fondator în 1918 al asociației sioniste Pro-Palestina. 33 – Conform lui J P Chenaux La drogue…, cit., p 83.Din informațiile furnizate de Lyndon H LaRouche Jr și de colaboratorii lui (a se vedea și diversele ediții ale cărții Dope Inc) s-ar părea că la Înalta Finanță clasică (condusă de Rockefeller și de Rothschild) care-și întemeiază puterea pe controlul mondial al materiilor prime (încurajând un consum fără limite, ca o consecință a dezvoltării agro-industriale) se alătură Înalta Finanță modernă (gen Sörös) în care profiturile nu se mai realizează prin entități fizice reale, palpabile, ci pe tehnici de pură speculație, care trec da la valute la derivates (acestea din urmă ca un fel de pariu pe care investitorii îl pot face privitor la viitoarele oscilații ale prețurilor valutelor, ale mărfurilor cotate la bursă sau pe valoarea viitoare a contractelor financiare la termen – futures) fără nici o legătură concretă cu fluxul de schimburi comerciale, cu investițiile, multiplicându-se banii prin bani, fără să fie nevoie să se producă nimic.Un interes foarte mare, din punct de vedere speculativ, este acordat de această Înaltă Finanță modernă produselor cu costuri mici de producție, dar cu posibilități de câștig foarte mare (cum ar fi drogurile și într-o mai mică măsură produsele informatice). Pentru o aprofundare a acestei teme în relație cu globalizarea se poate vedea Gnosi e globalizzazione – Gnoză și globalizare în Atti del V° Convegno di Studi Cattolici – Actele celui de-al V-a Adunări de Studii Catolice, Rimini, La Tradizione Cattolica, 1997. 34 – De fapt, pentru Sörös, războiul împotriva drogurilor este cel mai rău exemplu de gândire fundamentalistă, bazată pe raționamente de tip aut-aut (G. Sörös La crisi del capitalismo globale – Criza capitalismului global, Milano, Ponte alle Grazie, 1999, p 290). 35 – Ziarul Corriere della Sera din 20 octombrie 1997. 36 – Conform J P Chenaux La drogue…, cit., p 75. 37 – Idem, p 75. 38 – Conform revistei EIR, Washington, 2 septembrie 1994. 39 – Datele despre Léo Campion sunt preluate dintr-un articol apărut sub semnătura lui Michel Canet în revista documentată a lui H Coston Lectures Françaises, Paris, iulie-august 1992, nr. 423, 424. 40 – Publicație masonică pentru uz intern, apărută în 1969 la Edizioni Cultura e Liberta din Marsilia. 41 – 91320, Éditions Goutal-Darly, 1978, p 158. 42 – P. Robin (1837-1912) prieten al lui Bakunin, membru al Consiliului General al Internaționalei Socialiste, s-a specializat în pedagogia libertății pe care a aplicat-o într-un orfelinat timp de paisprezece ani, unde a fost numit director, în 1880 (de către Masonerie).În 1894, în perioada atentatelor anarhice, îi este revocată numirea trecând să se specializeze în propagandă neo-malthusiană: Membru al Lojii Thelema a Marelui Orient din Franța (din Paris) el se adresează tuturor Venerabililor Maeștri din obediența lui pentru a pune în discuție, în loji, probleme legate de libertatea sexuală și de libera maternitate.Paul Robin ține în loji conferințe despre procrearea conștientă, despre educația sexuală la copii, despre dreptul la avort.În acea perioadă, aceste teze neo-malthusiene aveau un caracter revoluționar.Robin îi atrage în anturajul lui, în mod natural, pe anarhici și aripa de stânga, socialistă (Léo Campion, cit., p 68). 43 – Despre acest celebru pornograf, Campion, evocând impregnarea masonică din operele lui, scria: Nu se poate nega că Sade a fost influențat de filiația templară a Ordinului Masonic care a stigmatizat puterea spirituală și puterea temporală, reprezentate prin papă și prin rege, în cel mai pur spirit ”kadosh” (pag. 20). 44 – Revoluționar babuvist (de la Babeuf !?) (1750-1803), ateu declarat, era afiliat la loja La Felicità a Marelui Orient din Franța. 45 – Pseudonim al masonului Edoardo Douwes Dekker (1820-1874), scriitor olandez, anarhic și anticolonialist. 46 – Co-fondator al Comitetului Atlantic Britanic și secretar general (între 1955 și 1961) al Asociației Tratatului Atlantic – Atlantic Treaty Association, una din organizațiile care a pregătit și care a precedat Institutul Atlantic (creat la rândul lui în 1961 sub președinția lui Henry Cabot Lodge, membru al Societății Pilgrims). 47 – Revista Revue de l’OTAN, nr. 5 din 1984. 48 – În zilele de azi,…, ONU (la fel ca și UNESCO) sunt constituite în întregime din masoni ai tuturor țărilor (ceea ce papa Paul al VI-lea știa fără îndoială când a luat cuvântul în cursul acelei ședințe (P Mariel Les Franc-Maçons en France Francmasonii în Franța, Paris, Éd. Marabut, 1972, p 204). 49 – Ca urmare a declarației lui în fața Adunării Generale a ONU, papa Paul al VI-lea primește titlul masonic de Cetățean al Lumii. 50 – În mod sigur nu era și opinia predecesorului său, papa Pius al XII-lea, care în 1943 spunea cu totul altceva: (…) marea operă a unei noi și adevărate organizări a Națiunilor nu este posibilă fără a ridica și a ține fix privirea către Dumnezeu care, creator și veghetor al tuturor evenimentelor umane, este sursă supremă, custode și judecătorul oricărei justiții și al oricărui drept (Insegnamenti Pontifici-La Pace internazionale – Învățături pontifice-Pacea internațională, Roma, Paoline, 1961, vol V, p 378). 51 – Afirmație reluată de papa Ioan Paul al II-lea în ianuarie 1988 cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a Declarației Drepturilor Omului a ONU.Fiind vorba despre o idee care nu are legătură cu sfera moralului, cu atât mai puțin cu dogma, nu se poate să nu se pună o întrebare: dacă dezvoltarea este noul nume al păcii, în mod clar trebuie să existe și unul vechi.Cine să fie? 52 – Numărul din 8 noiembrie 1970, p 604.Pentru fotografii ale Ephod-ului pe durata călătoriei în Statele Unite a lui Paul al 155

 

VI-lea, se poate cerceta Fourteen Hours.A Picture Story of the Pope’s Historic Visit to America – Paisprezece ore.O istorie în imagini a vizitei istorice a papei în America, New York, Dell Publishing Co. Inc, 1965. 53 – Nu din întâmplare, la 4 noiembrie 1986, la ceremonia împlinirii a patruzeci de ani de la crearea UNESCO, cineva a avut grijă să înalțe (la loc de onoare) o fotografie gigantică a lui Ioan Paul al II-lea alături de cea a autorului Umanismului Integral – Jacques Maritain (1882-1973; trebuie menționat că René Guénon a fost încurajat tocmai de Maritain să publice primele lui scrieri) și a președintelui Senegalului – Léopold Sédar Senghor (1906-2001).Sédar Senghor, socialist și mason a fost un mondialist convins; a fost membru al consiliului de administrare de la World Center (organism legat de Comisia Trilaterală), președinte de onoare al Federației Mondiale a Orașelor Înfrățite (înființată în 1957, cu mijloace financiare mai mult decât suficiente care, prin înfrățirea diverselor orașe de pe glob, dorea înlăturarea frontierelor dintre națiuni pentru o unire mai strânsă).Din această această federație au făcut parte Diego Novelli (fost primar al orașului Torino și fost sindicalist de stânga) dar și conducători africani precum Bokassa… (se poate cerceta întregul capitol dedicat de Yann Moncomble în Les vrais responsables…, cit.). 54 – Cu conotații privitoare la această temă este studiul lui Carlo A Agnoli Concilio Vatican II – Donde viene e dove ci porta – Conciliul Vatican II – De unde vine și încotro ne îndreaptă, Brescia, Edizioni Civiltà.Citatul este la pagina 63. 55 – Jacques Ploncard d’Assac, Vouillé, Éd. de Chiré, 1983. 56 – Yves Marsaudon L’Oecumenisme vu par un franc-maçon de tradition – Ecumenismul văzut de către un mason cu tradiție, cu o prefață redactată de gradul 33 al RSAA Charles Riandey, Paris, Éd. Vitiano, 1964, p 121.Baronul Yves Marie Antoine Marsaudon (născut în 1899) a fost Ministru Emerit al Suveranului și Militarului Ordin de Malta și Mare Maestru al Marii Loji din Franța după ce în 1932 a fost ridicat la gradul 33 al RSAA, în loja La Republique.Destul de apropiat de viitorul papă Ioan al XXIII-lea (în acea perioadă nunțiu apostolic – trimis al Vaticanului la Paris), în momentul alegerii (a lui Ioan, în 1946) de către Marele Maestru Ludovico Chigi Albani della Rovere ca ministru plenipotențiar al Ordinului pe lângă Republica Franceză, viitorul Ioan al XXIII-lea a fost sfătuit de Angelo Roncalli să rămână în Masonerie (conform Y. Marsaudon De l’initiation maçonnique à l’ortodoxie chrétienne – De la inițierea masonică la ortodoxismul creștin, Paris, Éd. Dervy, 1965, p 135-136). 57 – Alain Tilloy Le Père Teilhard de Chardin, Père de l’Église ou pseudo-prophète – Părintele Teilhard de Chardin, părinte al Bisericii sau pseudoprofet, Éditions Saint-Michel, p 75-76. 58 – Jacques Mitterand La politique des Franc-Maçons – Politica francmasonilor, Paris, Éditions Roblot, 1973, p 22-23. 59 – Idem, p 126. 60 – Noam Chomsky Media control.The Spectacular Achievements of Propaganda – Controlul media.Rezultatele spectaculoase ale propagandei, New York, Seven Stories Press, 1997, p 12. 61 – René Guénon La crise du monde moderne – Criza lumii moderne, Paris, Éd. Gallimard, 1969, p 118. 62 – Albert Lantoine Lettre au Souverain Pontife – Scrisoare către Suveranul Pontif (cu prefață de Oswald Wirth), Paris, Éditions du Symbolisme, 1937, p 137.

 

CAPITOLUL 25: ETAPA EUROPEANĂ. SPRE STATELE UNITE ALE EUROPEI

 

Pastorul protestanto- ionist Richard Wurmbrand povestește că unica reprezentare cu caracter religios care apare în holul principal al Palatului de Sticlă al Națiunilor Unite din New York este…

Det. aici

https://pdfcoffee.com/societaile-secrete-3-pdf-free.html

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

(In timp ce noi le dam pensii fesenal de speciale…) Se reduc pensiile foștilor nomenclaturiști comuniști și cresc cele ale fostilor disidenți. În Cehia…

 

by Ramona Emilian

 

Cehia modifică pensiile nomenclaturiștilor și disidenților. Guvernul ceh a anunțat marți o reformă a sistemului de pensii, considerată o „reconciliere simbolică” cu trecutul. Reforma reduce pensiile pentru cei care au colaborat cu regimul comunist (1948-1989) și le mărește pe cele ale disidenților.Vicepremierul și ministrul muncii, Marian Jurecka, a declarat că această măsură reprezintă „o piatră de hotar simbolică” așteptată de 35 de ani.

 

Citește și: Isărescu, cu salariu de peste un milion de lei pe an, plus pensie, spune că „Țara trebuie să treacă printr-o anumită dietă”

El a subliniat că este o reconciliere necesară cu trecutul și cu greșelile făcute în acea perioadă, aducând o mai mare justiție în sistemul de pensii.

 

Noile modificări legislative reduc pensiile foștilor funcționari comuniști cu aproximativ 60 de euro pe lună.

În același timp, pensiile disidenților care au fost marginalizați politic primesc o creștere de 176 de euro.Mulți dintre acești disidenți fie au fost încarcerați, fie au emigrat, fie nu au avut voie să lucreze în perioada comunistă.

 

Persoanele afectate de noile reglementări

 

 

Pensia medie a persoanelor care au deținut funcții influente în regimul comunist se ridică la aproximativ 970 de euro.Până acum, 177 de foști funcționari au fost afectați de reducerile de pensii, în timp ce 430 de disidenți au beneficiat de majorări.În prezent, 38 de persoane au depus plângeri administrative împotriva reducerilor de pensii, însă niciuna dintre ele nu a fost înaintată Curții Constituționale.Marian Jurecka a anunțat că pregătește noi modificări pentru a reduce beneficiile și altor categorii de cetățeni favorizați în regimul comunist, măsuri care ar putea afecta aproximativ 2.500 de persoane.

 

Un echilibru istoric

 

Cu o populație de aproape 11 milioane de locuitori, conform Eurostat, Cehia își propune să aducă o corecție simbolică.Prin intermediul acestor reforme se ia un angajament față de recunoașterea injustițiilor trecutului și de susținerea celor care au suferit sub regimul comunist.

 

 

Se reduc pensiile foștilor nomenclaturiști comuniști și cresc cele ale fostilor disidenți. În Cehia

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Efectele globalizării – Suntem „prizonierii” companiilor străine

 

O mână de companii conduce destinele întregii lumi • Potrivit unui studiu, 1.300 de companii deţin peste 60% din veniturile globale • Acestea au în spate marile bănci ale lumii, care sunt cele care dictează politicile economice ale statelor • „Teoria Cospiraţiei” a devenit certitudine – Noua Ordine Mondială s-a instalat deja…Globalizarea este deja un fenomen recunoscut de toată lumea, fiind considerat ceva „firesc”. Ceea ce este mai puţin cunoscut, este faptul că, de fapt, această „globalizare” riscă să se transforme în altceva. Unii îi spun Noua Ordine Mondială care ar urma să creeze un guvern mondial. Fraze de acest gen sunt catalogate imediat drept „conspiraţioniste”, numai că realitatea faptelor demonstrează cu nu este vorba de nicio conspiraţie, ci de ceva foarte palpabil. Recent, a fost dat publicităţii un studiu din care reiese că, în acest moment, un grup mic de corporaţii multinaţionale este cel care, de fapt, conduce finanţele internaţionale, deci lumea.O analiză a relațiilor dintre 43.000 de corporații transnaționale, câte există în acest moment, a identificat un grup relativ mic de companii, în principal bănci, cu putere disproporționată asupra economiei globale. Studiul, realizat de un institut elveţian, a avut ca punct de plecare o bază de date cu 40 de milioane de companii și investitori din lumea întreagă. De aici, cu ajutorul unui model matematic complex, oamenii de ştiinţă au extras toate cele 60.000 de companii multinaţionale și proprietățile împărțite care îi leagă. Apoi au construit un model după care companiile au controlat pe altele prin intermediul rețelelor de acțiuni, legată cu venituri de fiecare companie de exploatare, pentru a cartografia structura de putere economică. Rezultatul a relevat un nucleu de 1.300 companii cu prioritate de centralizare. Fiecare dintre cele 1.300 a avut legătură cu două sau mai multe companii, în medie 20. Mai mult, cu toate că acestea au reprezentat 30% din veniturile de exploatare la nivel mondial, se pare că cele 1.300 dețin în total majoritatea firmelor din economie, care reprezintă peste 60% din veniturile globale.Când cercetarea a mers şi mai departe, s-a făcut o descoperirea care face ca „Teoria Conspiraţiei” să iasă din sfera teoriei. Astfel, oamenii de ştiinţă au constatat că cele 1.300 de companii servesc interesele a 135 de companii ale căror şefi deţin peste 70 de procente din acţiunile celor 1.300 de multinaţionale. Din cele 135, cele mai multe sunt bănci precum Barclays Bank, JPMorgan Chase & Co, Goldman Sachs Group, Bank of New York Mellon Corp. Concentrarea puterii nu este bună sau rea în sine, spun analiştii, dar conexiunile interne ale nucleului pot fi. Cu alte cuvinte, atunci când mişcarea Occupy Wall Street susținea că 1% din bogaţii lumii au majoritatea avuției, avea perfectă dreptate.

 

https://i0.wp.com/www.ziuanews.ro/static/i/imagini-articole/572/suntem-prizonierii-companiilor-straine-84303-1.jpg

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

(Vechi,dar nemuritor)…Șantajul Corporatiilor – „Generalizarea redevenţelor europene” – o abureală

 

 O mare abureală pare că se pregăteşte pentru urgentarea accesului străinilor, desigur îndeosebi vest-europeni, la ultimele resurse minerale găzduite de subsolul ţării. Operaţiunea este făcută sub stindard european şi, fără îndoială, cu blagoslovire de la Bruxelles. Se numeşte generalizarea redevenţelor europene. Redevenţa este ceea ce revine statului posesor al resurselor din exploatarea lor în caz de concesionare a exploatării sau, altfel spus, cam cu ce se alege din aceasta poporul ţării, respectiv cel care este adevăratul proprietar al resurselor. Desigur, nu există vreo echivalenţă, pentru că statul îşi poate bate joc de încasările sub formă de redevenţe şi atunci poporul nu se alege cu nimic. Dar, tot evident, dacă statul însuşi nu încasează mare lucru din redevenţe, atunci discuţia despre ceea ce ajunge la popor este lipsită de obiect!La actualul nivel al redevenţelor, statul român nu încasează pe an mai mult de 340 milioane euro, din care vreo 80% de la exploatarea petrolului şi gazelor. Suma include ceea ce plăteşte statului român compania de stat Romgaz care încă exploatează jumătate din gazele româneşti. Aşa că, acum, din redevenţe statul român nu prea încasează mai nimic. Poporul – proprietarul resurselor – doar mila lui Dumnezeu!Pentru a schimba realmente situaţia în domeniu, guvernul român (oricare ar fi acela) ar trebui să încerce, în cadrul unei strategii naţionale, să realizeze o valorificare a resurselor minerale existente, ceea ce înseamnă exploatarea cu mijloace autohtone a cât mai mult din disponibil şi, mai ales, prelucrarea internă cât mai elaborată a resurselor minerale exploatate. Fără adăugare de valoare în procese de prelucrare internă, resursele, oricât de valoroase ar fi în principiu, devin cadouri pentru alţii! În cazul zăcămintelor de cupru, unde filiera de prelucrare a fost distrusă, resursele exploatate nu pot depăşi faza primară şi, ca atare, de pe urma lor ţara nu se alege cu nimic, de preferat fiind pur şi simplu lăsarea lor în zăcământ pentru generaţiile viitoare.Guvernul Ponta nu are în program vreo valorificare a resurselor minerale, nici în latura exploatării lor proprii, nici în latura prelucrării lor interne. Aşa că, în operaţiunea amintită, nu poate fi vorba decât de o deschidere largă a accesului centrului vest-european la resursele periferice din România, sub acoperirea unei creşteri cât de cât a redevenţelor obţinute de statul român. „Deschidere” care corespunde integral preocupării şi demersurilor dlui Ponta de a intra în voie comisarilor de la Bruxelles, cărora nu le-a fost pe plac la început. Deci, contra unui mărunţiş primit prin aşa-zisa generalizare a redevenţelor europene, va începe marea lichidare a resurselor minerale româneşti, ultimele existente. Vor fi atacate curând curând şi gazele de şist de la Bârlad sau de pe litoral, şi petrolul şi gazele din largul mării etc. România trebuie să-şi joace rolul de colonie!  Trebuie explicat foarte clar de ce aşa-zisa generalizare a redevenţelor europene este doar praf în ochi, chiar dacă ar fi utilizate limitele superioare ale acestor redevenţe. „Ţările europene” care au stabilit baremurile sunt toate ţări şi dezvoltate şi neposesoare de resurse minerale. Au fost, din ambele puncte de vedere, interesate în stabilirea unor redevenţe mici. Ca ţară dezvoltată ai capacitatea de valorificare internă a resurselor minerale şi, ca atare, nivelul redevenţelor este secundar. Ca ţară lipsită de resurse minerale, stabileşti cote de asemenea mici, dacă nu chiar simbolice, de redevenţe pentru că problema nu are obiect. Să ţinem cont că toate ţările europene la care se face referire au folosit din plin, unele în regim colonial, resursele altora, având interes să vândă acestora baliverna redevenţelor mici pentru atragerea investitorilor străini, căci investitorii erau chiar ele! Iar cînd, în funcţie de anumite progrese tehnologice, au ajuns să exploateze ele însele resurse minerale importante, fie au făcut-o pe baze proprii, fie au impus alte modalităţi decât redevenţele în vederea compensării statului-proprietar.România se află în altă parte. Este o ţară subdezvoltată. Are nevoie de redevenţe mari sau de alte modalităţi de compensare a statului-proprietar pentru a folosi resursele de care dispune spre a se dezvolta. Generalizarea redevenţelor europene – adică generalizarea unor redevenţe mici, nesemnificative – nu-i oferă această posibilitate, deşi îşi pune la bătaie ce a mai rămas din ceea ce i-a lăsat Dumnezeu! Generalizarea redevenţelor europene este doar o abureală!

 

O abureală extrem de păgubitoare!

 

Problema nu este nivelul redevenţei, ci redevenţa însăşi. Ne aflăm în UE şi, în sistemul de tip colonial pe care îl constituie UE, redevenţa este un instrument principal la îndemâna centrului fără resurse pentru exploatarea periferiilor cu resurse. Regula stabilită de centru în numele aşa zisei „pieţe libere şi unice” este că resursa exploatată aparţine nu pieţei locale, ci pieţei comunitare şi este achiziţionată la acelaşi preţ în spaţiul comunitar. Concret, în cazul gazelor de şist de pildă: exploatate în România, gazele obţinute pot fi exportate de producător oriunde în UE, fără vreo obligaţie de aprovizionare cu prioritate a pieţei româneşti. Iar preţul de desfacere este cel unic din UE (în practică, cel pe care Germania, economia dominantă dar neposesoare de gaze, îl plăteşte furnizorului principal, adică Rusiei). În virtutea acestor reguli, a avea resurse minerale în UE este un handicap, un dezavantaj! Tot concret, România, ca posesor al gazelor de şist, nu se alege din exploatarea acestora nici măcar cu prioritatea aprovizionării pentru piaţa locală! Independenţa faţă de livrările ruseşti de gaze este o poveste! Singura modalitate de a ieşi cât de cât din acest clenci păgubos este cea a încheierii de contracte de exploatare bazate pe împărţirea producţiei. Astfel, multe, puţine, roadele extrase din propriile bogăţii îţi aparţin şi poţi dispune de ele.

 

Autor: Ilie Serbanescu

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

Ghidul Noii Ordini Mondiale – GHIDUL DE PIATRA DIN GEORGIA (USA)

 

 

 

  Pe una dintre cele mai inalte coline din regiunea Elbert, statul Georgia (USA), sta un imens monument din granit. Pe cele patru placi uriase de piatra care sustin piesa de varf se afla inscriptionat in opt limbi diferite 10 ghiduri, sau porunci. Monumentul este recunoscut ca si Ghidul de piatra din Georgia sau Stonehenge-ul American. Desi relativ necunoscut majoritatii oamenilor, el reprezinta o legatura importanta cu Ierarhia Oculta care stapaneste lumea in care traim.

 

Originile acestui ciudat monument sunt invaluite in mister pentru ca nimeni nu stie identitatea persoanei, ori a grupului de oameni, care a comandat constructia lui. Tot ceea ce se stie cu certitudine este faptul ca, in iunie 1979, un strain bine imbracat a vizitat Compania de Prelucrare a Granitului din Elberton si a anuntat ca doreste construirea unui edificiu care sa transmita omenirii un mesaj. S-a prezentat ca fiind R.C. Christian, insa curand a devenit evident ca nu acesta era numele lui real. A spus ca reprezinta un grup de oameni care vrea sa ofere o directie umanitatii insa astazi, aproape doua decenii mai tarziu (1998)*, nimeni nu stie cu adevarat cine a fost R.C. Christian sau numele celor pe care el ii reprezenta. Cateva lucruri sunt evidente. Mesajul inscriptionat pe Ghidul de piatra din Georgia are de-a face cu domenii importante:

 

1. Instaurarea si stapanirea unui guvern mondial
2. Controlul populatiei si al reproductiei
3. Relatia mediului si omului cu natura
4. Spiritualitatea

 

“Am gasit in libraria publica din Elberton o carte scrisa de cineva care se numeste R.C. Christian. Am descoperit ca monumentul pe care acesta l-a comandat a fost in spiritul recunoasterii lui Thomas Paine si a filozofiei oculte pe care a imbratisat-o. De fapt, Ghidul de piatra din Georgia este folosit in cadrul ceremoniilor oculte si al celebrarilor mistice pana astazi. Din pacate, doar un singur lider religios din regiune a avut curajul sa vorbeasca impotriva Stonehenge-ului American, iar recent a fost mutat in alta parte cu locul de munca.”

 

Mesajul Ghidului de Piatra din Georgia

 

1. Mentineti umanitatea sub 500.000.000 intr-un echilibru permanent cu natura.
2. Ghidul reproducerii cu intelepciune – imbunatatirea adaptarii si diversitatii.
3. Umanitate unita printr-o noua limba.
4. Folosirea pasiunii – credintei – traditiei – si a tuturor lucrurilor cu cumpatare.
5. Protejati oamenii si natiunile prin legi bune si instante drepte.
6. Lasati toate natiunile sa se autoguverneze rezolvandu-si disputele externe intr-o instanta mondiala.
7. Evitati legile marunte si oficialii nefolositori.
8. Echilibrati drepturile personale cu indatoririle sociale.
9. Castigati adevarul – frumusetea – dragostea – cautand armonia cu infinitul.
10. Nu fiti un cancer pe pamant – Lasati loc naturii – Lasati loc naturii.

 

Limitarea populatiei pamantului la 500 de milioane de oameni implica exterminarea a 90% din popolatia globului. Stonehenge-ul American face referire la instaurarea unei instante mondiale din umbra careia se va naste un Tribunal International si un guvern mondial. Ghidul de piatra pune acentul pe prezervarea naturii anticipand miscarea de mediu (ecologista) a anilor 1990, si referirea la “cautarea armoniei cu infinitul” reflecta efortul actual de inlocuire a credintelor iudeo-crestine cu o noua spiritualitate.

 

Mesajul Stonehenge-ului American prefigureaza deasemenea actualul program de Dezvoltare Durabila. Ori de cate ori veti auzi folosindu-se termenul “Dezvoltare Durabila” veti putea sa il inlocuiti cu termenul “socialism” pentru a putea sa intelegeti ce inseamna cu adevarat. In cadrul programei “Dezvoltare Durabila” puteti citi intregul text al Cartei Pamantului care a fost compusa sub directiva lui Mihail Gorbaciov si Maurice Strong. In acest document veti gasi o accentuare a acelorasi probleme de baza: controlul reproductiei, guvern mondial, importanta naturii si mediului, o noua spiritualitate. Asemanarea dintre ideile inscriptionate pe Ghidul de piatra din Georgia si ideile expuse in Carta Pamantului reflecta originea comuna a amandurora.

 

Yoko Ono, vaduva lui John Lenon, a fost recent citata facand referire la Stonehenge-ul American,spunand:

 

“Vreau ca lumea sa stie despre pietre (Ghidul de piatra din Georgia)…Ne indreptam catre o lume unde am putea sa ne aruncam in aer si pamantul sa nu mai existe poate…este un moment potrivit pentru reafirmarea noastra, cunoscand toate lucrurile frumoase din aceasta tara si pe care Ghidul de piatra din Georgia le simbolizeaza.”

 

Care este adevarata insemnatate a Stonehenge-ului American si de ce mesajul pe care il transmite este tainuit? Deoarece confirma faptul ca a fost un grup de oameni secret care intentiona sa:

 

1. Reduca dramatic populatia globului
2. Promoveze filozofia mediului
3. Instaureze un guvern mondial
4. Promoveze o noua spiritualitate

 

Desigur, gruparea care a comandat construirea Ghidului de piatra din Georgia este una din multele grupari similare lucrand impreuna in slujba Noii Ordini Mondiale, a unui nou sistem economic mondial si a unei noi spiritualitati. Oricum, in spatele acestor grupari se afla forte spirituale intunecate. Fara a intelege natura acestor forte intunecate este imposibil a intelege desfasurarea evenimentelor in lume.

Faptul ca majoritatea americanilor nici nu au auzit de Ghidul de piatra din Georgia ori de mesajul inscriptionat reflecta gradul de control care exista la ora actuala asupra a ceea ce gandeste poporul American. Ignoram acel mesaj spre pericolul nostru.

 

The Age of Reason ( Varsta Motivelor) a fost o carte scrisa de Thomas Paine. Intentia ei a fost sa distruga sistemul de credinte ideo-crestin pe care s-a fondat republica noastra.

 

Gaura pe care o vedeti in blocul de piatra a fost facuta la locul amplasamentului astfel incat Steaua Nordului sa poata fi vizualizata in orice moment. Acesta reprezinta una dintre cele cateva cerinte stipulate de R.C. Christian pentru construirea Stonehenge-ului American si ilustreaza obsesia fata de aliniamentul stelelor, Soarelui si Lunii. Ocultistii venereaza des aliniamentul si miscarile corpurilor ceresti ca o parte a ceremoniilor religioase pe care le sustin.

 Sursa : Enigme – Conspiratii.blogspot.com

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Confesiunile unui asasin economic

 

 

A.I.M. pune la dispozitia opiniei publice contractul criminal cu Bechtel. Ultimul din seria de asasini economici. Contractul ce nu poate fi clintit indatoreaza Romania pe cel putin 50 de ani. Bechtel ne omoara pe banii nostri. Link catre contractul criminal cu Bechtel “Asasinii economici sunt profesionisti extrem de bine platiti care escrocheaza de miliarde de dolari, tari din intrega lume. Ei redirectioneaza bani de la Banca Mondiala, de la agentia SUA pentru Dezvoltare Internationala (USAID) si de la alte organizatii straine de “ajutor” catre seifurile corporatiilor si catre buzunarele putinelor familii bogate care controleaza resursele naturale ale planetei. Mijloacele lor sunt variate, de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mita si santaj, la sex si crima.”, defineste John Perkins in cartea sa -”Confesiunile unui asasin economic”. Conform tuturor acestor criterii putem spune ca si Romania a avut si are inca – din pacate – parte de asasinii sai economici. Si nu vorbim aici numai de criza economica mondiala, creata pentru a saraci si a indatora natiuni.

 

Am virat banii catre aceia care au provocat criza

 

Si ce s-a intamplat cu banii de la FMI luati pana acum? S-au bagat in bancile private din Romania. Si au iesit din tara aproape imediat cum au intrat. Dar asta nu a insemnat ca s-au sporit creditele catre populatia Romaniei. Dimpotriva, s-au micsorat, in timp ce dobanzile au crescut. Banii din Romania au iesit in afara tarii catre bancile-mama ale sucursalelor din tara noastra si au alimentat economiile tarilor puternic industrializate.

 

Asa ca revenirea economiilor acestor tari o sa le platim noi, romanii, cateva generatii la rand. Am virat banii exact catre tarile si guvernele care au provocat criza. O mica parte din transele FMI s-au folosit in masuri sociale: s-au platit pensii si salarii, ca sa detensioneze atentia electoratului in an de alegeri prezidentiale.

 

Am ajuns chelnerii marilor puteri economice

 

De altfel, tactica impusa de Traian Basescu si de guvernul Boc a fost ca noi nu trebuie sa facem nimic si doar sa ne conservam si sa asteptam sa iasa din criza marile economii mondiale. Ca sa fim bine intelesi, FMI ne-a indatorat cel putin 50 de ani de acum inainte, fara ca noi sa vedem vreun ban investit in economia romaneasca.

 

Daca ii veti intreba pe oamenii Puterii, oricare ar fi ei, caci toti se-nchina la aceeasi sinagoga mondiala, va vor spune ca nu aveam incotro, pentru ca Romania sa ramana in UE si in NATO asta e conditia. Ca sa stam la aceeasi masa cu marile puteri mondiale. Chestiunea e ca nu stam la aceeasi masa. Ci ei mananca si chefuiesc, se destrabaleaza cu Desfranta Apocaliptica, iar noi servim la aceasta masa. Suntem chelnerii marilor puteri si al unui guvern mondial pe cale sa se infiripe.

 

Ultimul asasin din serie – Bechtel

 

Daca mai are cineva vreo indoiala ca Bechtel, compania americana afiliata la USAID este altceva decat un asasin economic pentru Romania, in afara FMI si a Bancii Mondiale, sa citeasca cu atentie cele ce urmeaza. Insusi Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, a declarat de nenumarate ori ca Bechtel este cea mai mare pacoste pentru Romania, dar contractul incheiat cu ei nu se poate renegocia:“Romania are numai obligatii, in vreme ce Bechtel are numai drepturi.” Bechtel taraganeaza un contract negociat si incheiat in 19 decembrie 2003 si cu termen de finalizare 2012, prelungindu-l dupa bunul plac pana in 2020. Ceea ce trebuia sa ne coste 2,3 miliarde de euro va ajunge sa ne coste peste 8 miliarde de euro.De ce? Pentru ca asa vrea Bechtel! Si cei care au negociat contractul criminal pentru care poporul roman trebuie sa plateasca ani de zile. Cei care s-au trezit cu conturile pline cu zeci de milioane de euro de pe urma contractului. Pe vremea lui Ceausescu, daca se intampla asa ceva, autorii unui asemenea contract ar fi fost impuscati in piata publica. In vremurile noastre isi fac vacantele in strainatate, au masini si case de lux, birouri somptoase, ba mai si candideaza la presedintie, cum e cazul lui Mircea Geoana, acum, sau al lui Adrian Nastase, in urma cu cinci ani.

 

Bechtel nu a nenorocit numai Romania, ci si tari din America de Sud, iar recent, sub umbrela USAID participa la “reconstructia Irakului’. cu acelasi tip de contracte. Cu aceleasi tertipuri.

 

De pilda, in contractul cu Bechtel este trecut ca Romania acorda 50 de milioane de euro pe an companiei ca fond de protocol, iar firma americana nu da nici o socoteala pentru acestia. Fireste ca in aceste conditii, asasinul nostru economic e interesat ca lucrurile sa taraganeze. Exact aici sunt si banii de spaga. Pe care ii incaseaza lunar cine vrea Bechtel, ca aceleasi lucruri sa taraganeze. Si in timpul asta, nimeni, dar nimeni, de la viteazul Basescu pana la baschetbalista Codruta Kovesi nu face nimic ca sa arunce la cos contractul. Nici chiar Kovesi nu mai nimereste cosul demult!

 

Sute de milioane de euro ni se duc de la bugetele de educatie, sanantate, salarii, ajutor social etc. catre buzunarele americanilor de la Bechtel. Suntem asasinati pe banii nostri.

 

Geoana – Nastase – Miki Spaga – Mitrea – Ioan Popescu

 

Mircea Geoana era in SUA cand s-a pus prima oara chestiunea trocului: intrarea in NATO contra nenorocirea Bechtel. Si ce face acest vajnic membru al Aspen Institute, pepiniera a leadershipului mondial, de sorginte francmasonica?

 

Vinde poporul roman ca pe nimic.

 

Conform planului unic. Ia legatura cu alt “mucenic”, Adrian Nastase, sef al Guvernului Romaniei. Care dupa o discutie cu Miki Spaga, Miron Mitrea, pe atunci ministru al Transporturilor, Dan Ioan Popescu si cu combinatorul Viorel Hrebenciuc, pecetluiesc soarta Romaniei. “V-am bagat in NATO!”, avea sa se laude in fata romanilor Nastase. Culmea e ca a si candidat, cu nerusinare, dupa ce ne mai vanduse solul si subsolul altui asasin economic, de asta data european, grupul OMV. Sigur, ni s-a zis: “Fara acest contract nu intram in UE!”

 

In grupul de interese s-a insinuat si misteriosul si controversatul om de afaceri Costel Bobic, cel ce se invarte acum pe langa Sorin Oprescu si negociaza voturile acestuia pentru Basescu. Ca atare, fina lui Bobic a fost recompensata sa se ocupe cu contractul cu Bechtel, contra unui comision de aproape 6 milioane de euro. Intre timp, relatiile cu fina s-au racit, iar Simona Neagu (fosta Sandu) apara acum interesele Bechtel, prin firma de avocatura la care e asociata. Drept pentru care, Radu Berceanu intrezareste o modalitate de a rezilia contractul si de recupera o parte din bani.

 

Chiar si parlamentari ai UE au sarit ca arsi cand s-a aflat despre acest contract. S-a vorbit, in 2003, despre o tradare a Romaniei – au spus cei din Germania, Italia si Franta – fata de interesele europene. S-a mentionat atunci intr-un raport despre un comision urias pe care l-ar fi luat Adrian Nastase si camarila lui – de aproximativ 500 de milioane de euro.

 

Berceanu: “Contractul cu Bechtel nu poate fi clintit!”

 

In 2005, contractul a fost renegociat de catre Radu Berceanu – si atunci ministru al Transporturilor. Renegocierea nu a adus vreun castig. Chiar Berceanu a exclamat: “Contractul cu Bechtel nu poate fi clintit!” Au fost schimbate, pe ici pe colo cateva clauze, doar pe unde “s-a lasat” Bechtel. Dar sumele care ar fi parut ca s-au diminuat prin aceasta renegociere s-au amplificat si mai mult prin taraganarea lucrarilor si prin penalizarile pe care Bechtel le-a impus statului roman. Asa ca renegocierea a fost, cum zice romanul, o frectie la un picior de lemn.

 

In 2006, DNA a inceput urmarirea penala impotriva lui Miron Mitrea. Dupa o fulminanta stire de presa nu s-a mai intamplat nimic. In 2009, Radu Berceanu a cerut in instanta returnarea comisionului “Avocatei Diavolului”, dar si posibila reziliere a contractului, datorita incompatibilitatii si conflictului de interese. Sa vedem ce s-o alege si de acest proces.

 

Contractul criminal supus opiniei publice

 

Agentia de Investigatii Media prezinta opiniei publice scandalosul contract cu Bechtel. Poate fi descarcat de oricine. Ii rugam si pe colegii nostri din presa sa-l disece cum stiu ei mai bine. Chiar daca e forma din 2005, cu asa zisa renegociere, se poate deduce foarte lesne forma initiala, din 2003, intrucat in preambulul contractului se specifica putinele modificari aduse, mentionandu-se, astfel, ambele forme.

 

Astfel, ca avem de a face cu doua contracte intr-unul singur. Comparatiile fiind gata facute, ii rugam si pe cititorii nostri sa-l comenteze la rubrica de comentarii, chiar sa ne prezinte si alte informatii despre acest contract, care, poate noua, sau colegilor nostri de breasla, ne-au scapat. E vorba de banii contribuabililor, bani care ne privesc pe toti.

A.I.M.

 

Prezentam in cele ce urmeaza un dialog cu Ioan Baras, din Cluj, avocat in procesul cu Bechtel. Interviul a fost realizat de Gusti Stanciu (Gazeta de Cluj)

 

Rep.: Credeti ca acest contract a fost facut cu dedicatie?

 

Ioan Baras (avocat Cluj): Personal l-am citit si este un act care cuprinde exclusiv drepturile Bechtel.

 

Si drepturile noastre?

 

Nu avem. Avem dreptul sa platim, sa platim si iar sa platim. Si sa asteptam ca in 2013 sa avem o autostrada gata.

 

Pe cine ar trebui sa impuscam?

 

Ministrul Transporturilor zicea odata intr-un interviu ca daca Ceausescu ar fi trait i-ar fi spanzurat pe toti. Pe toti cei care au participat la semnarea acestui contract. Incepand de la Miron Mitrea si terminand cu Besulescu si cu Simona Neagu.

 

Exista vreo posibilitate sa reziliem acest contract?

 

Dupa parerea mea singura varianta este sa castigam acest proces.

 

Ce sanse credeti ca aveti sa castigati procesul?

 

Daca se va intrezari o cat de mica sansa ca eu sa castig procesul, sunt 80 % sigur ca CNADNR imi va retrage mandatul pentru ca din punct de vedere politic, parerea mea este ca am intrat in NATO pe baza incheierii acestui contract. Este o problema internationala. Nu stiu daca ne putem permite sa suparam pe cineva. Ganditi-va cum poate Bechtel sa construiasca in Croatia pe baza de licitatie, in doi sau in trei ani, cu opt milioane de euro/km si la noi a ajuns la 16 milioane euro/km.

 

S-a pornit de la 2,3 miliarde de euro. S-a ajuns la 8 miliarde. La cat se va ajunge in 2013?

 

Nu stiu. Potrivit contractului nu putem sa controlam pretul. Le-am plati si un milion de dolari pe luna costuri neprevazute. Aveau zece specialisti, stateau toti la Mariott in apartamente, aveau masini, mancaruri si bauturi fine. N-am avut ce comenta. Am platit.

 

Si statul roman nu poate sa controleze acest lucru?

 

Nu, nu si nu. Decat intr-o singura situatie, in cazul in care castig acest proces si se dovedeste ca Bechtel a angajat un avocat al companiei.

 

Noi practic, ca stat roman, le-am dat celor de la Bechtel un cec in alb, pe care ei au dreptul sa treaca cate zerouri doresc?

 

Cate zerouri doresc si fiti siguri ca le trec tot timpul si nu putem sa facem nimic.

 

Extrase din cartea lui John Perkins – “Confesiunile unui asasin economic”, Editura Litera International, 2007:

 

„Suntem un grup de elita alcatuit din femei si barbati care utilizeaza organizatiile financiare internationale pentru a crea conditiile in masura sa determine aservirea celorlalte natiuni corporatocratiei aflate in fruntea celor mai mari corporatii, guverne si banci,” recunoaste John Perkins in introducerea cartii sale.

 

“Meseria mea avea doua obiective principale. Primul era sa justific imprumuturi internationale uriase care erau directionate inapoi catre Main (firma sub umbrela careia activa, n.n.) sau alte companii din SUA (cum ar fi Bechtel, Halliburton, Stone&Webster si Brown&Root) prin proiecte gigantice de inginerie tehnologica si constructii. In al doilea rand, trebuia sa lucrez pentru a falimenta tarile care obtineau imprumuturile (bineinteles, dupa ce ar fi achitat sumele pentru Main si alti contractori din SUA), astfel incat sa fie obligate pentru totdeauna la creditorii lor si sa devina tinte usoare, in cazul in care era nevoie de anumite favoruri, printre care baze militare, voturi in ONU sau accesul la titei sau alte resurse naturale.”

 

„Datoria mea era de a incuraja liderii mondiali sa devina o parte din vasta retea care promoveaza interesele comerciale ale SUA. Intr-un final, liderii respectivi sunt prinsi in capcana unei retele de datorii care ne asigura loialitatea lor. Le putem impune orice dorim pentru a ne satisface nevoile politice, economice sau militare. In schimb, ei isi sprijina pozitiile politice pe oferta pe care o fac popoarelor lor: parcuri industriale, centrale energetice si aeroporturi.”

 

„In ciuda faptului ca banii sunt returnati aproape imediat corporatiilor membre ale corporatocratiei (creditorul), tara care primeste imprumuturile este obligata sa returneze intreaga suma, plus dobanda. Daca un asasin economic dobandeste un succes deplin, atunci imprumuturile sunt atat de mari incat, dupa cativa ani, debitorul ajunge in imposibilitatea de a le mai plati. In astfel de cazuri, intocmai cum procedeaza Mafia, ne revendicam partea care ni se datoreaza, ceea ce inseamna, de cele mai multe ori, una sau mai multe din urmatoarele pretentii: control asupra voturilor din ONU, instalarea de baze militare sau accesul la resurse pretioase, cum ar fi petrolul sau controlul asupra Canalului Panama. Desigur, debitorul continua sa ne datoreze bani si uite asa, o alta tara se mai adauga la imperiul nostru global.”

 

„Pe parcurs, continua John Perkins, am inteles ca statisticile pot fi manipulate pentru a produce o gama variata de concluzii, inclusiv pe acelea care sa oglindeasca predilectiile analistului. Slujba mea era sa analizez efectele investitiilor de miliarde de dolari intr-o tara. Si, la modul mai specific, eu trebuia sa concep studii care sa proiecteze o crestere economica in viitorii douazeci-douazeci si cinci de ani si care sa evalueze impactul pe care l-ar putea avea diferitele proiecte. De exemplu, daca se lua decizia de a imprumuta unei tari un miliard de dolari pentru a-i convinge pe liderii acesteia sa nu sustina Uniunea Sovietica, eu trebuia sa compar beneficiile acelei investitii intr-o uzina electrica cu beneficiile investitiei intr-o retea nationala de cai ferate sau intr-un sistem de telecomunicatii. Sau mi se spunea ca acelei tari i se oferea ocazia de a i se furniza un serviciu public modern de electricitate, iar mie imi revenea sarcina de a demonstra ca acel sistem va avea drept rezultat o crestere economica suficienta pentru a justifica imprumutul.”

 

„Factorul primordial in fiecare caz era produsul intern brut. Proiectul care avea drept rezultat cea mai mare medie anuala a PIB era castigator. Daca nu exista decat un singur proiect, trebuia sa demonstrez ca dezvoltarea acestuia va aduce beneficii importante PIB-ului.

 

Aspectul tinut sub tacere al fiecaruia dintre aceste proiecte era acela ca, prin ele, se intentiona crearea unor profituri uriase pentru contractori, precum si pentru o mana de familii bogate si influente din tara care primea imprumutul, in timp ce se asigura dependenta financiara pe termen lung si, prin urmare, loialitatea politica a guvernelor de pretutindeni. Cu cat imprumutul era mai mare, cu atat era mai bine. Faptul ca povara datoriei apasand pe spinarea unei tari ii priva pe cetatenii acesteia de servicii de sanatate, de educatie si de alte servicii sociale timp de decenii, nu era luat in considerare. Intre noi discutam deschis despre esenta inselatoare a PIB-ului.

 

De exemplu, cresterea PIB-ului poate avea ca rezultat profitul pentru o singura persoana, cum ar fi individul care detine o companie de utilitati publice, in ciuda faptului ca majoritatea suporta povara datoriei. Cei bogati devin si mai bogati, iar cei saraci si mai saraci. Si totusi, din punct de vedere statistic, acest fapt este inregistrat ca progres economic.”

 

„Ca si cetatenii SUA, in general, majoritatea angajatilor de la Main au impresia ca le facem favoruri acestor tari cand le construim centrale electrice, autostrazi si porturi. Scolile noastre si presa ne-au invatat sa percepem aceste actiuni ca pe niste fapte altruiste. Cei care spun astfel de lucruri sunt de foarte multe ori titrati, au diplome care dovedesc cat sunt de educati.

 

Oricum, acestor oameni nici nu le trece prin cap ca motivul pentru care ne instalam ambasade peste tot in lume este acela de a ne servi propriile interese, care, pe parcursul ultimei jumatati a secolului al XX-lea, au insemnat transformarea Republicii americane intr-un imperiu global. In ciuda atestatelor de tot felul, astfel de oameni sunt la fel de ignoranti ca si colonistii din secolul al XVIII-lea care credeau ca indienii care luptau pentru a-si apara pamanturile erau unelte ale diavolului.”

 

„Acest sistem este alimentat de ceva mult mai periculos decat conspiratia. El este condus de un concept care a ajuns sa fie acceptat drept litera de lege: orice crestere economica este in avantajul omenirii si cu cat este mai mare aceasta crestere, cu atat mai raspandite sunt beneficiile ei. Aceasta credinta mai are si un corolar, si anume ca aceia care exceleaza in alimentarea focului cresterii economice trebuie preamariti si recompensati, in timp ce aceia nascuti la periferie pot fi exploatati dupa bunul plac.

 

Evident, conceptul este unul eronat. Stim ca in multe tari doar o mica parte a populatiei beneficiaza de cresterea economica, in vreme ce pentru majoritatea aceasta crestere poate genera efectiv situatii din ce in ce mai disperate. Acest efect este intarit de conceptia conform careia liderii industriali care pun in miscare sistemul ar trebui sa se bucure de un statut special, conceptie din care izvorasc multe dintre problemele noastre actuale. Cand femeile si barbatii sunt recompensati pentru lacomie, atunci lacomia devine un stimulent corupator.

 

Cand infruptarea din resursele Pamantului o consideram totuna cu sfintenia, cand ne invatam copiii sa se ia la intrecere cu toti dezechilibratii, cand uriase parti din populatie le consideram ca fiind inferioare unei elite minoritare, atunci chiar ca o cautam cu lumanarea. Si o si gasim.

 

In stradania lor de a duce pe culmi imperiul global, corporatiile, bancile si guvernele (reunite sub denumirea colectiva de corporatocratie) isi folosesc puterea financiara si politica pentru a avea garantia ca scolile, afacerile si mass-media noastra sustin atat concepul fals, cat si rezultatul acestuia. Ele ne-au adus in situatia in care civilizatia noastra mondiala a ajuns un fel de masina monstruoasa care necesita cantitati de combustibil si de intretinere in crestere exponentiala, intr-atat de uriase incat, in cele din urma, aceasta va consuma totul, nemairamanandu-i alta solutie decat sa se devoreze pe sine.

 

Una dintre functiile cele mai importante ale corporatocratiei este de a perpetua, extinde si consolida in permanenta acest sistem. Vietile celor care „au reusit”, precum si posesiunile lor – resedintele, iahturile si avioanele particulare – sunt prezentate ca niste modele care sa ne stimuleze pe noi toti sa consumam si iar sa consumam, la infinit. Orice ocazie este exploatata din plin pentru a ne convinge ca achizitionarea de bunuri este datoria noastra civica, pradarea planetei este benefica pentru economie si, in consecinta, ea serveste intereselor noastre superioare.”

 

„La vremea primei mele vizite, in 1968, Texaco de-abia descoperise petrolul din regiunea amazoniana a Ecuadorului. Astazi, petrolul reprezinta aproape jumatate din exportul tarii. O conducta ce traverseaza Anzii, construita la scurt timp dupa vizita mea, a avut de atunci scurgeri de peste o jumatate de milion de barili in fragila padure tropicala – de peste doua ori cantitatea scursa in cazul Exxon-Valdez. Azi, o noua conducta, de 3 miliarde de dolari, cu o lungime de trei sute de mile, construita de un consortiu organizat de tip Asasini Economici, promite sa duca Ecuadorul printre primii zece furnizori de petrol ai Statelor Unite (observam ca aceasta forma de dependenta economica si sclavie statala este prezentata drept un privilegiu de care tarile in cauza ar trebui sa fie mandre – n.n.).

 

Intinderi uriase din padurea tropicala au fost distruse, papagalii macao si jaguarii aproape ca au disparut, trei culturi indigene din Ecuador au fost impinse in pragul extinctiei, iar rauri pure au fost transformate in haznale curgatoare. In aceeasi perioada, reprezentantii culturilor indigene au inceput sa riposteze. De exemplu, la 7 mai 2003, un grup de avocati americani, reprezentand peste treizeci de mii de locuitori indigeni ai Ecuadorului, au intentat un proces de 1 miliard de dolari, impotriva Chevron Texaco Corp. Plangerea consta in faptul ca, intre 1971 si 1992, gigantul petrolier aruncase pana la patru milioane de galoane pe zi de ape toxice, contaminate cu petrol, metale grele, cancerigene, in gropi deschise si rauri, si ca aceeasi companie a lasat neacoperite aproape 350 de asemenea puturi care continua sa omoare atat oameni, cat si animale.”

 

„Din cauza semenilor mei de la Main si a mea, Ecuadorul este azi intr-o stare mult mai rea decat era inainte de a cunoaste „miracolele” economiei, finantelor si tehnologiei moderne. Incepand din 1970, in timpul perioadei denumite eufemistic Boom-ul petrolier, nivelul oficial de saracie a crescut de la 50% la 70%, iar datoria publica a ajuns de la 240 milioane de dolari la 16 miliarde. Intre timp, partea din resursele nationale alocata celor mai sarace segmente ale populatiei s-a redus de la 20% la 6%.

 

Datoria lumii a treia a crescut la peste 2,5 trilioane de dolari, iar costul administrarii sale – peste 375 miliarde pe an in 2004 – este mai mult decat plateste toata lumea a treia pe educatie si sanatate, si de douazeci de ori mai mare decat suma primita anual ca ajutor international de catre tarile in curs de dezvoltare. Peste jumatate din populatia lumii supravietuieste din mai putin de doi dolari pe zi, ceea ce inseamna, in mare, aceeasi suma pe care o primeau la inceputul anilor ’70. Intre timp, procentul de la varf, de 1% din familiile lumii a treia, detine intre 70% si 90% din toate resursele financiare private si proprietatile din tarile lor; procentul efectiv este in functie de tara respectiva.

 

Din cauza proiectelor asasinilor economici, Ecuadorul este coplesit de datoria externa, trebuind sa aloce o parte exorbitanta din bugetul national pentru a o achita, in loc sa-si utilizeze capitalul pentru a-i ajuta pe milioanele de cetateni ai sai, inregistrati oficial ca traind sub pragul sever al saraciei. Singura modalitate prin care Ecuadorul poate sa-si achite obligatiile externe este de a-si vinde padurile tropicale catre companiile petroliere. Intr-adevar, unul dintre motivele pentru care asasinii economici si-au indreptat de la inceput privirile asupra Ecuadorului s-a datorat convingerii ca marea de petrol de sub regiunea Amazonului rivalizeaza cu campurile petrolifere din Orientul Mijlociu. Imperiul global isi revendica partea sa sub forma concesiunilor petroliere.

 

Aceasta cerere a devenit deosebit de urgenta dupa 11 septembrie 2001, cand Washingtonul se temea ca s-ar putea opri furnizarea de petrol din Orientul Mijlociu. Pe deasupra, Venezuela, cel de-a1 treilea furnizor al nostru de petrol, alesese de curand un presedinte populist, pe Hugo Havez, care a adoptat o pozitie foarte ferma impotriva a ceea ce noi numeam imperialismul SUA; el a amenintat sa intrerupa vanzarile catre Statele Unite. Asasinii economici esuasera in Irak si in Venezuela, dar reusisera in Ecuador; acum aveam sa-1 stoarcem de tot ceea ce ne putea da.

 

Ecuadorul este una dintre tarile tipice, aduse de asasinii economici in dependenta economica si politica totala. Pentru fiecare 100 de dolari de petrol brut extras din padurea tropicala ecuadoriana, companiile primesc 75 de dolari. Din suma ramasa de 25 de dolari, trei sferturi trebuie sa mearga in contul datoriei externe. Mare parte din ceea ce ramane acopera cheltuielile militare si guvernamentale – ceea ce inseamna ca raman in jur de 2,5 dolari pentru sanatate, educatie si programe menite a-i ajuta pe saraci. Astfel, la fiecare suta de dolari luata pentru petrolul extras din Amazon, mai putin de 3 dolari ajunge la oamenii cu cea mai mare nevoie de bani, aceia ale caror vieti au fost atat de crunt afectate de baraje, foraje si de conducte si care mor din lipsa mancarii comestibile si a apei potabile.”

 

„Ingeniozitatea constructiei acestui imperiu modern ii eclipseaza pe centurionii romani, pe conchistadorii spanioli si pe colonistii europeni din secolele al optsprezecelea si al nouasprezecelea. Noi, asasinii economici, suntem deosebit de abili; am invatat din istorie. Astazi, nu mai purtam sabii. Nu mai purtam armuri sau haine care sa ne scoata in evidenta. In tari precum Ecuadorul, Nigeria, Indonezia ne imbracam asemenea profesorilor sau proprietarilor de magazine de acolo. In Washington si Paris, aratam ca niste birocrati din guvern sau ca niste bancheri. Parem modesti, normali.

 

Vizitam santiere in proiectare si cutreieram prin satele sarace. Proclamam altruismul, discutam cu ziarele locale despre minunatele actiuni umanitare intreprinse de noi. Acoperim mesele de conferinta ale comisiilor guvernamentale cu hartiile noastre si cu proiectele noastre financiare, si tinem cursuri la Harvard Business School despre miracolele macroeconomiei. Suntem in legalitate, lucram pe fata. Sau asa ne autozugravim si asa suntem acceptati. Acesta este felul in care functioneaza sistemul. Rareori recurgem la ceva ilegal, deoarece sistemul insusi este construit pe subterfugii, fiind prin definitie unul legitim.”

 

„In orice caz, si acesta este un avertisment foarte serios, daca noi dam gres, o rasa cu mult mai ticaloasa intra in scena, aceia carora asasinii economici le spun sacalii, barbati care descind direct din acele imperii timpurii. Sacalii se afla intotdeauna undeva, pandind din umbra. Cand apar ei, sefi de state sunt indepartati sau mor in „accidente” violente. Si daca se intampla ca vreun sacal sa dea gres, asa cum au facut-o in Afganistan si in Irak, atunci reapar vechile modele. Cand sacalii esueaza, atunci treaba pica in sarcina armatei.”

 

John Perkins a vorbit despre actiunile sale in tarile arabe sau ale Americii Latine. Cel care ii citeste cartea nu se poate impiedica sa nu observe ca si in Romania s-a actionat in acelasi mod. Cresterea galopanta a datoriei nationale, dezastrele ecologice de la Rosia Montana, distrugerea agriculturii autohtone, isteria gripei aviare, a gripei porcine, afacerile cu petrol, privatizarile frauduloase din domeniul Electricitatii, autostrada Bechtel, toate se incadreaza perfect in stilul de actiune al unor asasini economici. Se dezvaluie astfel cu o foarte mare claritate modul in care acestia au actionat cu sprijinul unor personaje din sfera politica, ce au tradat Romania, in schimbul acumularii unor averi personale si al obtinerii unei temporare puteri politice.

 

Sursa: Agentia de Investigatii Media .

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Masonul Iliescu a atras minia Domnului prin minciuni,crime,hotii ,dar si prin masonizarea tarii,caci a decorat pe ascuns pe “cremarii” masoni

 

 Publicat la: Decembrie 20, 2014  

 

 

 

 

2. Radu Banciu: Adrian Năstase merita 250 de ani de pușcărie. Asta este moralitatea oamenilor politici!

 3 .”Parintele “lui Daniel Constantin –Dan Voiculescu  asteapta salvarea de la trinitatea pseudojustitiara – Viorica Costiniu, Dan Lupașcu sau Isabelle Tocan?  

4 . Burghezia fesenista fura in nestire si “justitia” comanda  condamnarile pe banda ,dar unde  sunt banii corupţilor   

 

5. Marine Le Pen nu seamana alesilor nostri si recunoaste: “Globalizarea este o barbarie, corporaţiile multinaţionale conduc lumea” siiii… Dezvăluirile unui asasin economic confirmă punerea în practică a directivelor trasate de Protocoalele maeştrilor francmasoni;

  

 

1 . Masonul Iliescu a atras minia Domnului prin minciuni,crime,hotii ,dar si  prin masonizarea tarii,caci a decorat pe ascuns pe “cremarii” masoni

Ce ascund de marele public Iliescu,   Nastase si alti potopisti ? Stransa colaborare cu masoneria!

 

 

 

 

 

 

POSTAT DE YOGI BLOGGER

 

Un articol aparut in ScottishRite Journal – august 2003

 

Puteti remarca modul in care francmasoneria “coafeaza” evenimente istorice, fapte si oameni pentru a fi anexate propriei activitati. De cele mai multe ori insa sunt evitate amanunte care releva clar maleficitatea acestei organizatii. De exemplu Alexandru Ioan Cuza este mentionat ca fiind mason cu ocazia Unirii din 1859, insa se “uita” sa se mentioneze si conflictul ulterior al acestuia cu actiunile masoneriei, in urma caruia este aruncat in exil si inlocuit cu un print strain. Se trece cu vederea faptul ca masoneria a stat la originea comunismului si i-a sustinut financiar si ocult dezvoltarea. Se uita ca masonii Titulescu si Carol al II-lea au fost niste tradatori de tara care au dezavantajat Romania in contextul premergator celui de-al II-lea razboi mondial, iar la sfarsitul conflagratiei cei mai multi masoni au fost ajutati sa paraseasca tara. Putinii care au ramas au fost persecutati nu numai pentru apartenenta la masonerie ci pentru ca erau burghezi sau intelectuali, la fel ca si alti zeci sau sute de mii de romanii nemasoni aruncati in puscarii. In ciuda “inaltelor principii” cu care se tot lauda, ilustri masoni au acceptat sa colaboreze cu securitatea, cele mai elocvente exemple fiind Alexandru Paleoleogu, Dan Amedeo Lazarescu (tatal vitreg al lui Tariceanu) si Constantin Balaceanu-Stolnici. Sa mai mentionam si activiatea masonica a trio-ului Iliescu, Nastase, Geoana care a stopat dupa ’89 elanul schimbarilor politice si a acoperit furtul si devalizarea Romaniei, in anii ce au urmat…………………………………….

 

Det. aici

 

http://informatii-agrorurale.ro/1-masonul-iliescu-a-atras-minia-domnului-prin-minciunicrimehotii-dar-si-prin-masonizarea-tariicaci-a-decorat-pe-ascuns-pe-cremarii-masoni/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Dezvăluirile unui asasin economic confirmă punerea în practică a directivelor trasate de Protocoalele maeştrilor francmasoni

 

de Mihaela Gheorghiu

 

Motto: „Ceea ce noi, asasinii economici, facem cel mai bine, este să clădim imperiul global.” – John Perkins

 

 

Aşa cum există ucigaşi plătiţi pentru a elimina persoane incomode, există şi ucigaşi de naţiuni. Ei sunt armata secretă care acţionează din umbră pe frontul războiului economic, pentru ca ţări întregi, cu toate resursele şi locuitorii lor, să devină sclavii Noii Ordini Mondiale. Se numesc Asasini economici, iar misiunea lor a fost prevăzută de multă vreme în Protocoalele maeştrilor francmasoni. Consecinţele acţiunilor lor sunt evidente peste tot în jurul nostru, însă acum avem şi o dovadă de netăgăduit. John Perkins, care a jucat timp de mai mulţi ani acest rol, descrie acum pe larg în cartea „Confesiunile unui asasin economic” misiunile la care a participat: afacerile cu petrol ale preşedintelui SUA în Ecuador, Venezuela şi ţările arabe, războiul din Irak, monopolul american asupra canalului Panama, schimbarea şahului Iranului, subminarea economiei a numeroase ţări prin împrumuturi externe cât mai mari şi mai dificil de rambursat, etc.

 

Ce sunt asasinii economici?„Suntem un grup de elită alcătuit din femei şi bărbaţi care utilizează organizaţiile financiare internaţionale pentru a crea condiţiile în măsură să determine aservirea celorlalte naţiuni corporatocraţiei aflate în fruntea celor mai mari corporaţii, guverne şi bănci,” recunoaşte John Perkins în introducerea cărţii sale.

„Mercenarii sau asasinii economici sunt profesionişti extrem de bine plătiţi, care escrochează ţări din întreaga lume pentru sume ajungând la trilioane de dolari. Ei direcţionează bani de la Banca Mondială, de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), precum şi de la alte organizaţii de „ajutorare” străine către seifurile corporaţiilor gigant şi buzunarele acelor câtorva familii de bogătaşi care controlează resursele naturale ale planetei. Mijloacele de care uzează în acest scop variază de la rapoarte financiare frauduloase, alegeri trucate, mită, şantaj, sex, ajungând până la crimă. Jocul lor datează de când datează şi imperiul, căpătând însă noi şi terifiante dimensiuni în actuala perioadă a globalizării.”

 

„Meseria mea avea două obiective principale. Primul era să justific împrumuturi internaţionale uriaşe care erau direcţionate înapoi către Main (firma sub umbrela căreia activa, n.n.) sau alte companii din SUA (cum ar fi Bechtel, Halliburton, Stone&Webster şi Brown&Root) prin proiecte gigantice de inginerie tehnologică şi construcţii. În al doilea rând, trebuia să lucrez pentru a falimenta ţările care obţineau împrumuturile (bineînţeles, după ce ar fi achitat sumele pentru Main şi alţi contractori din SUA), astfel încât să fie obligate pentru totdeauna la creditorii lor şi să devină ţinte uşoare, în cazul în care era nevoie de anumite favoruri, printre care baze militare, voturi în ONU sau accesul la ţiţei sau alte resurse naturale.”„Datoria mea era de a încuraja liderii mondiali să devină o parte din vasta reţea care promovează interesele comerciale ale SUA. Într-un final, liderii respectivi sunt prinşi în capcana unei reţele de datorii care ne asigură loialitatea lor. Le putem impune orice dorim pentru a ne satisface nevoile politice, economice sau militare. În schimb, ei îşi sprijină poziţiile politice pe oferta pe care o fac popoarelor lor: parcuri industriale, centrale energetice şi aeroporturi.”

„În ciuda faptului că banii sunt returnaţi aproape imediat corporaţiilor membre ale corporatocraţiei (creditorul), ţara care primeşte împrumuturile este obligată să returneze întreaga sumă, plus dobânda. Dacă un asasin economic dobândeşte un succes deplin, atunci împrumuturile sunt atât de mari încât, după câţiva ani, debitorul ajunge în imposibilitatea de a le mai plăti. În astfel de cazuri, întocmai cum procedează Mafia, ne revendicăm partea care ni se datorează, ceea ce înseamnă, de cele mai multe ori, una sau mai multe din următoarele pretenţii: control asupra voturilor din ONU, instalarea de baze militare sau accesul la resurse preţioase, cum ar fi petrolul sau controlul asupra Canalului Panama. Desigur, debitorul continuă să ne datoreze bani şi uite aşa, o altă ţară se mai adaugă la imperiul nostru global.”

 

John Perkins dezvăluie de fapt într-un mod detaliat şi confirmă existenţa unui mecanism stabilit de mult în Protocoalele maeştrilor francmasoni. Una dintre armele cele mai importante pentru instaurarea statului global planetar este tocmai războiul economic purtat de o armată de agenţi nevăzuţi:

 

„Războiul fiind astfel mutat pe terenul economic, naţiunile vor simţi puterea stăpânirii noastre şi situaţia va pune pe cei doi vrăjmaşi la dispoziţia agenţilor noştri internaţionali, care au mii de ochi pe care nici o graniţă nu-i poate opri.” (Al doilea protocol francmasonic)„Vom înconjura guvernul nostru cu o întreagă mulţime de economişti. Iată de ce trebuie ca francmasonii să înveţe în primul rând ştiinţele economice. Vom fi de asemenea înconjuraţi de o ceată întreagă de bancheri, industriaşi, capitalişti şi mai ales de milionari, deoarece, în fond, totul va fi hotărât cu ajutorul cifrelor.” (Al optulea protocol francmasonic)

Fabricarea de statistici

„Pe parcurs, continuă John Perkins, am înţeles că statisticile pot fi manipulate pentru a produce o gamă variată de concluzii, inclusiv pe acelea care să oglindească predilecţiile analistului. Slujba mea era să analizez efectele investiţiilor de miliarde de dolari într-o ţară. Şi, la modul mai specific, eu trebuia să concep studii care să proiecteze o creştere economică în viitorii douăzeci-douăzeci şi cinci de ani şi care să evalueze impactul pe care l-ar putea avea diferitele proiecte. De exemplu, dacă se lua decizia de a împrumuta unei ţări un miliard de dolari pentru a-i convinge pe liderii acesteia să nu susţină Uniunea Sovietică, eu trebuia să compar beneficiile acelei investiţii într-o uzină electrică cu beneficiile investiţiei într-o reţea naţională de căi ferate sau într-un sistem de telecomunicaţii. Sau mi se spunea că acelei ţări i se oferea ocazia de a i se furniza un serviciu public modern de electricitate, iar mie îmi revenea sarcina de a demonstra că acel sistem va avea drept rezultat o creştere economică suficientă pentru a justifica împrumutul.” (mascând în acelaşi timp faptul că această creştere economică avea de fapt efecte dezastruoase asupra mediului şi oamenilor n.n.)

„Factorul primordial în fiecare caz era produsul intern brut. Proiectul care avea drept rezultat cea mai mare medie anuală a PIB era câştigător. Dacă nu exista decât un singur proiect, trebuia să demonstrez că dezvoltarea acestuia va aduce beneficii importante PIB-ului. Aspectul ţinut sub tăcere al fiecăruia dintre aceste proiecte era acela că, prin ele, se intenţiona crearea unor profituri uriaşe pentru contractori, precum şi pentru o mână de familii bogate şi influente din ţara care primea împrumutul, în timp ce se asigura dependenţa financiară pe termen lung şi, prin urmare, loialitatea politică a guvernelor de pretutindeni. Cu cât împrumutul era mai mare, cu atât era mai bine. Faptul că povara datoriei apăsând pe spinarea unei ţări îi priva pe cetăţenii acesteia de servicii de sănătate, de educaţie şi de alte servicii sociale timp de decenii, nu era luat în considerare. Între noi discutam deschis despre esenţa înşelătoare a PIB-ului. De exemplu, creşterea PIB-ului poate avea ca rezultat profitul pentru o singură persoană, cum ar fi individul care deţine o companie de utilităţi publice, în ciuda faptului că majoritatea suportă povara datoriei. Cei bogaţi devin şi mai bogaţi, iar cei săraci şi mai săraci. Şi totuşi, din punct de vedere statistic, acest fapt este înregistrat ca progres economic.”

„Ca şi cetăţenii SUA, în general, majoritatea angajaţilor de la Main au impresia că le facem favoruri acestor ţări când le construim centrale electrice, autostrăzi şi porturi. Şcolile noastre şi presa ne-au învăţat să percepem aceste acţiuni ca pe nişte fapte altruiste. Cei care spun astfel de lucruri sunt de foarte multe ori titraţi, au diplome care dovedesc cât sunt de educaţi. Oricum, acestor oameni nici nu le trece prin cap că motivul pentru care ne instalăm ambasade peste tot în lume este acela de a ne servi propriile interese, care, pe parcursul ultimei jumătăţi a secolului al XX-lea, au însemnat transformarea Republicii americane într-un imperiu global. În ciuda atestatelor de tot felul, astfel de oameni sunt la fel de ignoranţi ca şi coloniştii din secolul al XVIII-lea care credeau că indienii care luptau pentru a-şi apăra pământurile erau unelte ale diavolului.”Corporatocraţia şi statul unic planetar

Scopul final al tuturor acestor acţiuni este prin urmare crearea statului planetar global. Construirea unor corporaţii internaţionale mamut este principalul mijloc prin care se realizează centralizarea puterii, şi a fost indicat în Protocoalele maeştrilor francmasoni, pe care acum asasinii economici precum John Perkins le duc la îndeplinire:

 

„Capitalul, pentru a avea mâinile libere şi puternice, trebuie să obţină monopolul industriei şi al negoţului; o mână nevăzută este pe cale de a înfăptui toate acestea, în toate părţile lumii. Îi vom sili apoi să ne ofere o stăpânire internaţională a cărei natură va fi aşa de eficientă încât va putea îngloba în mod abil, fără o luptă făţişă, toate Statele lumii pentru a forma Guvernul nostru Suprem care va conduce întreaga planetă.” (Al cincilea protocol francmasonic)

 

„În curând vom întemeia uriaşe monopoluri, care vor fi izvoare de bogăţii colosale şi de care vor depinde chiar şi marile averi ale creştinilor într-o aşa măsură, încât vor fi înghiţite de ele, cum se întâmplă cu creditul Statelor a doua zi după o prăbuşire politică. Domnii economişti care sunt de faţă vor şti să aplice şi să preţuiască însemnătatea acestei combinaţii.” (Al şaselea protocol francmasonic)

 

„În viziunea noastră împrumuturile stau permanent deasupra capetelor guvernanţilor precum o sabie a lui Damocles. Împrumuturile externe sunt întocmai ca nişte lipitori care nu se mai pot desface de pe trupul statului decât atunci când cad singure sau atunci când statul le aruncă deoparte cu hotărâre. Totuşi statele din cauza prostiei lor fără margini nu numai că cel mai adesea nu le desfac, ci chiar continuă să şi le aplice, astfel că până la urmă multe dintre aceste state trebuie să piardă în urma acestor masive şi abile „luări de sânge” benevole. Atâta timp cât împrumuturile sunt doar interne, aceasta nu face decât să mute banii din buzunarul săracului în acela al bogatului. Dar atunci când noi am cumpărat prin corupţie şi viclenie persoanele cele mai influente care ne trebuiau, urmărind astfel strămutarea cât mai grabnică a împrumuturilor la extern, aproape toate bogăţiile statelor au început să curgă ca nişte fluvii spre tezaurele noastre şi în urma acestui tratament aproape toţi oamenii au început să ne plătească un bir de robi.” (Al douăzecilea protocol francmasonic)

 

În cartea sa, John Perkins nu face decât să arate în detaliu cum sunt puse în practică directivele masonice de mai sus. După cum şi el punctează, încetul cu încetul acestea au fost transformate în valori şi modele de comportament care au înlocuit adevăratele valori, fiind infiltrate prin intermediul educaţiei şi imitaţiei sociale în rândul maselor.

„Acest sistem este alimentat de ceva mult mai periculos decât conspiraţia. El este condus de un concept care a ajuns să fie acceptat drept literă de lege: orice creştere economică este în avantajul omenirii şi cu cât este mai mare această creştere, cu atât mai răspândite sunt beneficiile ei. Această credinţă mai are şi un corolar, şi anume că aceia care excelează în alimentarea focului creşterii economice trebuie preamăriţi şi recompensaţi, în timp ce aceia născuţi la periferie pot fi exploataţi după bunul plac.

Evident, conceptul este unul eronat. Ştim că în multe ţări doar o mică parte a populaţiei beneficiază de creşterea economică, în vreme ce pentru majoritatea această creştere poate genera efectiv situaţii din ce în ce mai disperate. Acest efect este întărit de concepţia conform căreia liderii industriali care pun în mişcare sistemul ar trebui să se bucure de un statut special, concepţie din care izvorăsc multe dintre problemele noastre actuale. Când femeile şi bărbaţii sunt recompensaţi pentru lăcomie, atunci lăcomia devine un stimulent corupător. Când înfruptarea din resursele Pământului o considerăm totuna cu sfinţenia, când ne învăţăm copiii să se ia la întrecere cu toţi dezechilibraţii, când uriaşe părţi din populaţie le considerăm ca fiind inferioare unei elite minoritare, atunci chiar că o căutăm cu lumânarea. Şi o şi găsim.

În strădania lor de a duce pe culmi imperiul global, corporaţiile, băncile şi guvernele (reunite sub denumirea colectivă de corporatocraţie) îşi folosesc puterea financiară şi politică pentru a avea garanţia că şcolile, afacerile şi mass-media noastră susţin atât concepul fals, cât şi rezultatul acestuia. Ele ne-au adus în situaţia în care civilizaţia noastră mondială a ajuns un fel de maşină monstruoasă care necesită cantităţi de combustibil şi de întreţinere în creştere exponenţială, într-atât de uriaşe încât, în cele din urmă, aceasta va consuma totul, nemairămânându-i altă soluţie decât să se devoreze pe sine.

Una dintre funcţiile cele mai importante ale corporatocraţiei este de a perpetua, extinde şi consolida în permanenţă acest sistem. Vieţile celor care „au reuşit”, precum şi posesiunile lor – reşedinţele, iahturile şi avioanele particulare – sunt prezentate ca nişte modele care să ne stimuleze pe noi toţi să consumăm şi iar să consumăm, la infinit. Orice ocazie este exploatată din plin pentru a ne convinge că achiziţionarea de bunuri este datoria noastră civică, prădarea planetei este benefică pentru economie şi, în consecinţă, ea serveşte intereselor noastre superioare.” (John Perkins face aici referire la îndemnul oficial pe care conducerea SUA l-a făcut către cetăţenii săi în timpul războiului din Irak, atunci când le-a spus că „este o datorie patriotică să consume”.)Acţiunile asasinilor economici lasă în urmă doar dezastre

Peste tot pe unde acţionează, asasinii economici lasă în urmă ravagii: distrugeri ecologice ireparabile, secătuirea rezervelor naturale, sărăcie, foamete, sclavie, mizerie, dependenţă. Referindu-se la misiunea sa din Ecuador, John Perkins creionează doar o parte dintr-un tablou înfricoşător, care se vrea a fi extins la nivelul întregii lumi, pentru a facilita implementarea statului unic planetar ca unică soluţie de salvare:

 

„La vremea primei mele vizite, în 1968, Texaco de-abia descoperise petrolul din regiunea amazoniană a Ecuadorului. Astăzi, petrolul reprezintă aproape jumătate din exportul ţării. O conductă ce traversează Anzii, construită la scurt timp după vizita mea, a avut de atunci scurgeri de peste o jumătate de milion de barili în fragila pădure tropicală – de peste două ori cantitatea scursă în cazul Exxon-Valdez. Azi, o nouă conductă, de 3 miliarde de dolari, cu o lungime de trei sute de mile, construită de un consorţiu organizat de tip Asasini Economici, promite să ducă Ecuadorul printre primii zece furnizori de petrol ai Statelor Unite (observăm că această formă de dependenţă economică şi sclavie statală este prezentată drept un privilegiu de care ţările în cauză ar trebui să fie mândre – n.n.). Întinderi uriaşe din pădurea tropicală au fost distruse, papagalii macao şi jaguarii aproape că au dispărut, trei culturi indigene din Ecuador au fost împinse în pragul extincţiei, iar râuri pure au fost transformate în haznale curgătoare. În aceeaşi perioadă, reprezentanţii culturilor indigene au început să riposteze. De exemplu, la 7 mai 2003, un grup de avocaţi americani, reprezentând peste treizeci de mii de locuitori indigeni ai Ecuadorului, au intentat un proces de 1 miliard de dolari, împotriva Chevron Texaco Corp. Plângerea consta în faptul că, între 1971 şi 1992, gigantul petrolier aruncase până la patru milioane de galoane pe zi de ape toxice, contaminate cu petrol, metale grele, cancerigene, în gropi deschise şi râuri, şi că aceeaşi companie a lăsat neacoperite aproape 350 de asemenea puţuri care continuă să omoare atât oameni, cât şi animale.”„Din cauza semenilor mei de la Main şi a mea, Ecuadorul este azi într-o stare mult mai rea decât era înainte de a cunoaşte „miracolele” economiei, finanţelor şi tehnologiei moderne. Începând din 1970, în timpul perioadei denumite eufemistic Boom-ul petrolier, nivelul oficial de sărăcie a crescut de la 50% la 70%, iar datoria publică a ajuns de la 240 milioane de dolari la 16 miliarde. Între timp, partea din resursele naţionale alocată celor mai sărace segmente ale populaţiei s-a redus de la 20% la 6%.

Datoria lumii a treia a crescut la peste 2,5 trilioane de dolari, iar costul administrării sale – peste 375 miliarde pe an în 2004 – este mai mult decât plăteşte toată lumea a treia pe educaţie şi sănătate, şi de douăzeci de ori mai mare decât suma primită anual ca ajutor internaţional de către ţările în curs de dezvoltare. Peste jumătate din populaţia lumii supravieţuieşte din mai puţin de doi dolari pe zi, ceea ce înseamnă, în mare, aceeaşi sumă pe care o primeau la începutul anilor ’70. Între timp, procentul de la vârf, de 1% din familiile lumii a treia, deţine între 70% şi 90% din toate resursele financiare private şi proprietăţile din ţările lor; procentul efectiv este în funcţie de ţara respectivă.

Din cauza proiectelor asasinilor economici, Ecuadorul este copleşit de datoria externă, trebuind să aloce o parte exorbitantă din bugetul naţional pentru a o achita, în loc să-şi utilizeze capitalul pentru a-i ajuta pe milioanele de cetăţeni ai săi, înregistraţi oficial ca trăind sub pragul sever al sărăciei. Singura modalitate prin care Ecuadorul poate să-şi achite obligaţiile externe este de a-şi vinde pădurile tropicale către companiile petroliere. Într-adevăr, unul dintre motivele pentru care asasinii economici şi-au îndreptat de la început privirile asupra Ecuadorului s-a datorat convingerii că marea de petrol de sub regiunea Amazonului rivalizează cu câmpurile petrolifere din Orientul Mijlociu. Imperiul global îşi revendică partea sa sub forma concesiunilor petroliere.

Această cerere a devenit deosebit de urgentă după 11 septembrie 2001, când Washingtonul se temea că s-ar putea opri furnizarea de petrol din Orientul Mijlociu. Pe deasupra, Venezuela, cel de-a1 treilea furnizor al nostru de petrol, alesese de curând un preşedinte populist, pe Hugo Havez, care a adoptat o poziţie foarte fermă împotriva a ceea ce noi numeam imperialismul SUA; el a ameninţat să întrerupă vânzările către Statele Unite. Asasinii economici eşuaseră în Irak şi în Venezuela, dar reuşiseră în Ecuador; acum aveam să-1 stoarcem de tot ceea ce ne putea da.

Ecuadorul este una dintre ţările tipice, aduse de asasinii economici în dependenţă economică şi politică totală. Pentru fiecare 100 de dolari de petrol brut extras din pădurea tropicală ecuadoriană, companiile primesc 75 de dolari. Din suma rămasă de 25 de dolari, trei sferturi trebuie să meargă în contul datoriei externe. Mare parte din ceea ce rămâne acoperă cheltuielile militare şi guvernamentale – ceea ce înseamnă că rămân în jur de 2,5 dolari pentru sănătate, educaţie şi programe menite a-i ajuta pe săraci. Astfel, la fiecare sută de dolari luată pentru petrolul extras din Amazon, mai puţin de 3 dolari ajunge la oamenii cu cea mai mare nevoie de bani, aceia ale căror vieţi au fost atât de crunt afectate de baraje, foraje şi de conducte şi care mor din lipsa mâncării comestibile şi a apei potabile.”Colonialismul modern sub masca civilizării şi modernizării

Acţiuni similare, având aceleaşi efecte, au fost realizate de asasinii economici precum John Perkins şi în alte ţări: Indonezia, Venezuela, Panama, Arabia Saudită, Iran, etc. În cartea sa el le descrie pe larg. Privind însă lucrurile în ansamblu observăm din nou că toate cele prezentate mai sus sunt doar consecinţa punerii în practică a unei directive cuprinse în al treilea protocol al maeştrilor francmasoni:

 

„Popoarele sunt înlănţuite prin munca grea, cu mai multă eficienţă şi tărie decât au fost înlănţuite de sclavie şi robie. Din sclavia antică ori din robia Evului Mediu se mai putea scăpa uneori, într-un fel sau altul. Sclavii puteau fi răscumpăraţi, dar astăzi noi urmărim ca majoritatea oamenilor să nu poată scăpa de mizerie.”Această nouă formă de sclavie este însă şi mai periculoasă decât cea din vechime, pentru că este una ascunsă, insidioasă. Colonialismul modern face din oameni nişte sclavi cu atât mai docili şi mai uşor de condus, cu cât li se inoculează pe toate căile ideea că toate acestea sunt făcute în interesul şi pentru confortul lor:

„Ingeniozitatea construcţiei acestui imperiu modern îi eclipsează pe centurionii romani, pe conchistadorii spanioli şi pe coloniştii europeni din secolele al optsprezecelea şi al nouăsprezecelea. Noi, asasinii economici, suntem deosebit de abili; am învăţat din istorie. Astăzi, nu mai purtăm săbii. Nu mai purtăm armuri sau haine care să ne scoată în evidenţă. În ţări precum Ecuadorul, Nigeria, Indonezia ne îmbrăcăm asemenea profesorilor sau proprietarilor de magazine de acolo. În Washington şi Paris, arătăm ca nişte birocraţi din guvern sau ca nişte bancheri. Părem modeşti, normali. Vizităm şantiere în proiectare şi cutreierăm prin satele sărace. Proclamăm altruismul, discutăm cu ziarele locale despre minunatele acţiuni umanitare întreprinse de noi. Acoperim mesele de conferinţă ale comisiilor guvernamentale cu hârtiile noastre şi cu proiectele noastre financiare, şi ţinem cursuri la Harvard Business School despre miracolele macroeconomiei. Suntem în legalitate, lucrăm pe faţă. Sau aşa ne autozugrăvim şi aşa suntem acceptaţi. Acesta este felul în care funcţionează sistemul. Rareori recurgem la ceva ilegal, deoarece sistemul însuşi este construit pe subterfugii, fiind prin definiţie unul legitim.”

 

„În orice caz, şi acesta este un avertisment foarte serios, dacă noi dăm greş, o rasă cu mult mai ticăloasă intră în scenă, aceia cărora asasinii economici le spun şacalii, bărbaţi care descind direct din acele imperii timpurii. Şacalii se află întotdeauna undeva, pândind din umbră. Când apar ei, şefi de state sunt îndepărtaţi sau mor în „accidente” violente. Şi dacă se întâmplă ca vreun şacal să dea greş, aşa cum au făcut-o în Afganistan şi în Irak, atunci reapar vechile modele. Când şacalii eşuează, atunci treaba pică în sarcina armatei.”

 

John Perkins a vorbit despre acţiunile sale în ţările arabe sau ale Americii Latine. Cel care îi citeşte cartea nu se poate împiedica să nu observe că şi în România s-a acţionat în acelaşi mod. Creşterea galopantă a datoriei naţionale, dezastrele ecologice de la Roşia Montană, distrugerea agriculturii autohtone, isteria gripei aviare, afacerile cu petrol, privatizările frauduloase din domeniul Electricităţii, autostrada Bechtel, toate se încadrează perfect în stilul de acţiune al unor asasini economici. Se dezvăluie astfel cu o foarte mare claritate modul în care aceştia au acţionat cu sprijinul unor personaje din sfera politică, ce au trădat România, în schimbul acumulării unor averi personale şi al obţinerii unei temporare puteri politice. Vă invităm să citiţi această carte şi să reflectaţi.

 

John Perkins – Confesiunile unui asasin economic, Editura Litera Internaţional, 2007.

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

… în slujba imperiului mondial

 

 

 

Articol extras din numărul 54 al revistei Nexus, ediţia franceză, ianuarie-februarie 2008

 

 

traducere de Violeta Bucur

 

John Perkins este un fost ,,asasin economic” care timp de zece ani şi-a pus puterea de convingere şi competenţele de economist în slujba imperiului mondial. Misiunea lui era aceea de a ruina ţările lumii a treia pentru a asigura interesele marilor corporaţii americane. Căindu-se astăzi pentru ceea ce a făcut, autorul cărţii Confesiunile unui asasin economic a pornit o campanie prin care doreşte să determine corporaţiile să dea dovadă de mai multă responsabilitate economică, socială şi în ceea ce priveşte mediul.

 

Jurnalista Amy Goodman, de la publicaţia independentă americană Democracy now! (Democraţia acum!) l-a intervievat pe John Perkins în ziua de 5 iunie 2007, cu ocazia lansării celei de-a doua cărţi a sa, Istoria secretă a imperiului american, care încă nu a fost publicată în Europa.

 

Amy Goodman: Înainte de toate, pentru cei care încă nu ştiu acest lucru, puteţi să reamintiţi ce este acela un „asasin economic”?

John Perkins: Aş spune foarte simplu că după cel de-al Doilea Război Mondial, noi, asasinii economici am reuşit să creăm primul imperiu cu adevărat mondial. Am realizat acest lucru fără armată, contrar modului în care au procedat alte imperii de-a lungul istoriei, am folosit doar, într-un mod foarte abil, pârghiile economice. Avem numeroase maniere de a acţiona, cea mai des întâlnită fiind aceea de a alege o ţară din lumea a treia ale cărei resurse – cum este de exemplu petrolul – sunt râvnite de societăţile pentru care lucrăm. Convenim apoi asupra unui împrumut foarte mare, împrumut acordat de către Banca Mondială sau de către una dintre organizaţiile surori ale acesteia. Însă aceste ţări nu ajung niciodată să vadă practic banii. Din contră, banii sunt vărsaţi în contul unor societăţi americane care construiesc mari proiecte de infrastructură, cum ar fi de exemplu reţele electrice, parcuri industriale, porturi sau drumuri. Doar câţiva, cei foarte bogaţi profită, aceste lucruri rămânând inaccesibile celor săraci. Aceştia din urmă nu sunt racordaţi la reţeaua electrică, nu au competenţa de a obţine un loc de muncă în parcurile industriale. Însă întreaga ţară suportă această datorie colosală, imposibil de rambursat pentru ei. Este momentul în care noi, asasinii economici, ne facem apariţia pentru a spune: „Ştiţi că ne datoraţi mulţi bani. Nu aveţi cum să plătiţi această datorie, aşa că trebuie să faceţi toate sacrificiile de care este nevoie.”

 

Amy Goodman: Spuneţi-ne povestea dumneavoastră. Cum aţi devenit asasin economic?

John Perkins: Când am absolvit Facultatea de Comerţ a Universităţii din Boston, am fost recrutat de Agenţia de Securitate Naţională (NSA), cel mai mare şi poate cel mai secret organism de spionaj din SUA.

 

Amy Goodman: Unii confundă NSA cu CIA, dar de fapt NSA este mult mai mare…

John Perkins: Aşa este. La acea vreme era o societate mai mică. Şi este într-adevăr impenetrabilă. Circulă multe zvonuri pe acest subiect. Dacă despre CIA se ştiu unele lucruri, despre NSA nu prea există informaţii. NSA susţine că lucrează în criptologie, adică codarea şi decodarea mesajelor, dar în realitate ascultă convorbirile telefonice. Acest fapt a fost divulgat recent. În ultimul meu an universitar am fost supus  la o serie de teste foarte dificile, cum ar fi detectorul de  minciuni sau diverse alte teste psihologice şi astfel am fost selecţionat ca un potenţial bun asasin economic. Au reperat, de asemenea, în personalitatea mea anumite slăbiciuni care ar fi putut facilita înrolarea mea, slăbiciuni care sunt totodată cele trei droguri ale culturii noastre: banii, puterea şi sexul. Cine nu are măcar una dintre aceste slăbiciuni? La acea vreme eu le aveam pe toate trei.

 

Apoi, m-am alăturat Unităţii de voluntari pentru pace, încurajat de NSA. Am petrecut trei ani în Ecuador alături de indigenii din Anzi şi de pe Amazon, oameni care, la vremea aceea, începuseră (şi continuă şi în ziua de azi) să lupte împotriva companiilor de petrol. De fapt, ei sunt cei care au intentat proces companiei petroliere Texaco (Chevron), cel mai mare proces din istorie pe probleme de mediu. Prezenţa mea acolo a însemnat un excelent antrenament pentru ceea ce urma să fac.

 

Apoi, cum încă făceam parte din Unitatea de voluntari pentru pace, am fost recrutat de o companie privată americană numită Charles T. Main, o firmă de consultanţă din Boston care avea aproximativ 2000 de angajaţi. Am început ca asasin economic şi am avansat în grad ajungând în cele din urmă în funcţia de economist şef.

 

A.G.: Care este relaţia acestei societăţi cu NSA? Exista vreo legătură?

J.P.: Ceea ce este foarte interesant în ceea ce priveşte acest sistem este că nu există nicio legătură directă. Am avut un interviu şi am fost selectat de NSA înainte de a fi încredinţat acestei societăţi private. Este un sistem foarte discret şi foarte inteligent, care se foloseşte de companiile private pentru a-şi face treaba. Astfel, dacă eşti prins în flagrant delict de dare de mită sau corupere a reprezentanţilor locali dintr-o anumită ţară, vina este aruncată asupra acelei firme private şi nu asupra guvernului american.

 

Este interesant de constatat faptul că în cele câteva cazuri în care asasinii economici au eşuat, au intervenit aşa-zişii „şacali”, indivizi care au ca misiune să răstoarne guverne sau să-i asasineze pe cei aflaţi la conducerea acestora. Ei provin tot din sectorul privat, nu sunt angajaţi ai CIA-ului. Oamenii obişnuiţi au în minte imaginea agentului 007, angajat de guvern pentru a ucide, având permis de ucidere. Dar la ora actuală, din experienţa mea, nu acesta este rolul agenţilor aflaţi în slujba guvernului. Mai degrabă se apelează la consultanţi privaţi pentru a se îndeplini această sarcină. Eu cunosc personal câţiva consultanţi de genul acesta.

 

A.G.: În cea de-a doua carte pe care aţi publicat-o amintiţi despre preluarea puterii la toate nivelurile. Tocmai asistăm la proteste masive în Germania, înainte de summit-ul G8. Vorbiţi-ne despre importanţa lor.

J.P.:  Cred că este foarte revelator. Ceva este pe cale să se petreacă azi în lume, ceva foarte important. Ceea ce putem spune cu certitudine este că trăim într-o lume foarte periculoasă. Şi cum lumea este mică se poate rapid afla ce se petrece în Germania, în mijlocul tărâmurilor amazoniene sau în alte locuri.

 

A.G.: Explicaţi-ne la ce se referă Grupul celor opt, G8.

J.P.: Sunt ţările cele mai bogate din lume. Ele conduc lumea. SUA este leader-ul şi, în realitate, câteva societăţi importante sunt cele care dirijează totul, nu guvernele, pentru că la urma urmei acestea fac voia diverselor societăţi. În această privinţă, se ştie că cei doi viitori candidaţi la preşedinţia SUA trebuie să strângă aproximativ jumătate de miliard de dolari. Iar aceşti bani nu vor proveni nici de la mine, nici de la dumneavoastră. Vor proveni în principal de la cei care conduc cele mai importante societăţi din SUA, faţă de care viitorul preşedinte al Americii va fi total îndatorat. Aşadar, G8 este un grup de indivizi care reprezintă multinaţionalele cele mai importante din lume şi se supun ordinelor acestora. Asistăm la momentul actual în Europa, ca şi în America Latină şi în Orientul Apropiat, la un fenomen gigantic subiacent de rezistenţă, de protest împotriva acestui imperiu. Şi este vorba despre un imperiu ingenios de care oamenii nu au fost conştienţi, tocmai pentru că nu a făcut apel la arme. A fost clădit cu ajutorul asasinilor economici şi cea mai mare parte dintre noi habar nu are de aceasta. Americanii nu au nici cea mai mică idee că stilul de viaţă incredibil pe care îl duc se datorează faptului că fac parte dintr-un imperiu crunt, care aserveşte şi abuzează total de oameni. Dar populaţia începe să înţeleagă ce se petrece.

 

Procesul istoric împotriva companiei petroliere Texaco

 

A.G.: Apropo de America Latină, să revenim la acel proces Chevron-Texaco.

J.P.: Acest proces a avut consecinţe importante. În 1968, în momentul în care am fost trimis în Ecuador ca membru al Unităţii de voluntari pentru pace, Texaco abia apăruse pe piaţă în această ţară. La vremea aceea, această companie, oamenii politici şi Banca Mondială promiteau populaţiei că „petrolul va scoate ţara din sărăcie”. Oamenii i-au crezut; eu de asemenea. S-a petrecut însă exact contrariul. Petrolul i-a sărăcit şi mai mult, în timp ce Texaco strângea averi. Şi, în plus, au fost distruse zone vaste din pădurea amazoniană.

 

Procesul intentat la momentul actual de un avocat din New York, Steve Donzinger alături de câţiva avocaţi din Ecuador are o miză de 6 miliarde de dolari  (4 miliarde şi jumătate de euro). Este vorba despre cea mai mare acţiune juridică din istorie, care tratează o problemă de mediu, întocmită în numele a 30.000 de ecuadorieni împotriva Companiei petroliere Texaco (la momentul actual proprietate a companiei Chevron). Această companie a fost acuzată că a deversat 70 de miliarde de litri de deşeuri toxice în râurile din pădurea ecuadoriană. Este de treizeci de ori mai mult decât în cazul Exxon-Valdez! Zeci de persoane sunt deja moarte sau mor în momentul actual de cancer şi alte boli cauzate de poluarea din această regiune a Amazonului. Astfel, deşi petrolul din acea zonă este foarte valoros, acest teritoriu este cel mai sărac, într-o ţară care este una dintre cele mai sărace din emisfera sudică. Este incredibil. Pentru mine este şi mai  semnificativ faptul că acest cabinet de avocaţi a acceptat responsabilitatea procesului, dar nu benevol. Ei consideră că dacă vor câştiga acest proces, fapt de care nici nu se îndoiesc, aceasta va fi pentru ei o reuşită foarte profitabilă. Este o hotărâre filozofică. Nu este vorba doar despre faptul că vor să se îmbogăţească, ci de faptul că încurajează în felul acesta cabinetele de avocaţi din Nigeria, Indonezia, Bolivia, Venezuela şi din alte ţări, să procedeze la fel. Astfel ia naştere o adevărată industrie de avocaţi care se plasează, chipurile, în serviciul celor săraci, de fapt din dorinţa de a pune mâna pe uriaşele sume de bani ale marilor corporaţii.

 

Eram în Ecuador împreună cu Steve Donzinger, sunt doar două săptămâni de atunci, şi el îmi spunea: „Am văzut multe corporaţii făcând greşeli şi apoi încercând să se apere în faţa unui tribunal. Dar în acest caz, Texaco nu a greşit. A acţionat în mod deliberat. Ştia ce face. Pentru a economisi câţiva dolari, a ucis o mulţime de oameni.” Acum vor trebui să plătească, să îşi asume responsabilitatea şi, cu un pic de noroc, să deschidă calea către o nouă eră în care companiile vor trebui să îşi asume răspunderea pentru faptele distructive pe care le comit.

 

A.G.: Haideţi să abordăm subiectul despre America Latină şi conducătorii de pe acest continent, cum ar fi, de exemplu, Jaime Roldos. Vorbiţi-ne puţin despre el. L-aţi citat în cartea „Confesiunile unui asasin economic”.

J.P.: Da, este un om incredibil. După mai mulţi ani de dictatură militară în Ecuador, cu dictatori-marionetă ai Statelor Unite, au avut loc alegeri democratice. Programul lui  Jaime Roldos preconiza ca resursele acestei ţări, şi în special petrolul care, la acea vreme intra în joc, să fie utilizate pentru a ajuta populaţia ţării. Acest lucru se petrecea la sfârşitul anilor ’70. Am fost trimis în Ecuador şi în Panama în acelaşi timp, pentru a lucra alături de Omar Torrijos (general din Panama). Rolul meu era acela de a-i determina pe aceştia doi să adopte sfaturile noastre, cu alte cuvinte de a-i corupe. Jaime Roldos a repurtat o victorie zdrobitoare, apoi a început să pună în aplicare propria politică, să îşi îndeplinească promisiunile; a ajuns chiar să taxeze companiile petroliere! Dacă aceste companii nu ar fi fost dispuse să verse o mare parte din profiturile lor Ecuadorului, acesta era pe punctul de a le naţionaliza. M-au trimis aşadar acolo, alături de alţi specialişti. În acest caz am jucat un rol nesemnificativ. Din contră, în Panama, cu Torrijos la conducere, ceea ce aveam de făcut era mult mai important. Misiunea noastră în această ţară era aceea de a-i obliga pe aceşti oameni să îşi schimbe politica, să dezmintă promisiunile pe care le făcuseră în campania electorală.

 

În fond, rolul nostru era să le spunem: „Dacă ne faceţi jocul, vom face din dumneavoastră şi din familia dumneavoastră nişte oameni foarte bogaţi. Vă garantez. Dar dacă, din contră, refuzaţi şi vă veţi ţine promisiunile făcute în campania electorală, puteţi foarte bine să sfârşiţi ca Allende din Chile, Arbenz din Guatemala sau Lumumba din Congo”.

 

Pot să vă fac o listă cu toţi preşedinţii pe care fie i-am înlăturat de la conducere, fie i-am asasinat pentru că nu au vrut să intre în joc. Jaime Roldos a refuzat să renunţe la opiniile sale. A rămas incoruptibil până la capăt, la fel ca şi Omar Torrijos. Pentru un asasin economic ca mine, acesta era un lucru îngrijorător pentru că ştiam că dacă eu eşuam, dezastrul urma să se producă: intrau în scenă „şacalii” care fie îl înlăturau de la putere, fie îl asasinau. În cazul acestora doi, au fost amândoi asasinaţi. Nu mă îndoiesc niciun moment de acest lucru. Au murit în accidente de avion, la interval de două luni unul de celălalt, în 1981.

 

Torrijos şi Roldos s-au luptat pentru aceeaşi cauză, au murit la fel

 

A.G.: Spuneţi-ne mai multe despre ceea ce s-a petrecut cu Omar Torrijos.

J.P.: Omar Torrijos a opus o rezistenţă exemplară Statelor Unite, care doreau să deţină controlul asupra canalului Panama. Am petrecut mult timp alături de el şi l-am apreciat mult ca personalitate. Era un tip extrem de charismatic şi curajos şi, de asemenea, un naţionalist convins, în dorinţa lui de a obţine ce era mai bun pentru poporul său. Nu am reuşit să îl corup. Am făcut tot posibilul. Şi cu cât eşuam în a-l convinge, cu atât mă temeam mai tare să nu păţească ceva. Şi efectiv avionul său a fost distrus în luna mai, la puţin timp după ce Torrijos îşi reunise familia pentru a o anunţa: „Probabil eu sunt următorul pe listă, dar sunt pregătit să mor. Canalul ne-a fost restituit.” Semnase un tratat cu Jimmy Carter, pentru a relua controlul asupra Canalului Panama. El a mai adăugat: „Mi-am făcut datoria, pot muri acum.” A avut apoi un vis în care avionul său se zdrobea de un munte. Torijos a murit la două luni după Jaime Roldos.

 

A.G.: I-aţi cunoscut  personal pe aceşti doi oameni. În ce constau conversaţiile pe care le aveaţi cu ei?

J.G.: Da, i-am cunoscut pe amândoi. Am petrecut mult timp alături de Torrijos la reuniuni formale, la dineuri sau alte petreceri. Îi plăceam foarte mult. Am tot încercat să îl atrag de partea noastră. Atitudinea lui era: „Vreau să fac tot ce pot în această viaţă, ce va fi să fie apoi, puţin mă interesează”. După ce am scris „Confesiunile unui asasin economic”, fiica lui Jaime, Martha Roldos a venit în Statele Unite pentru a vorbi cu mine. În Ecuador, de unde tocmai m-am întors, am petrecut puţin timp împreună cu ea. La momentul actual, ea face parte din Parlamentul Ecuadorului şi de curând a câştigat alegerile. Este căsătorită cu nepotul lui Omar Torrijos. Avea 17 ani când părinţii ei au murit. Mama ei se afla şi ea în avionul care s-a prăbuşit.

 

A.G.: În ce consta conversaţia dumneavoastră cu alţi pretinşi specialişti? Vreau să spun la vremea când eraţi economist şef la Charles Main.

J.P.: De fapt, când eram împreună, puteam pur şi simplu doar să stăm la masă, la Hotel Panama de exemplu, ştiind că rolul nostru era acela de a le convinge pe acele persoane. Dar aveam totodată o slujbă oficială, care consta în a ţine cursuri de economie, unde promovam ideea că acceptând un credit bancar, un stat putea să-şi îmbunătăţească produsul intern brut (PNB). Întocmeam astfel rapoarte economice prin care dovedeam Băncii Mondiale şi lui Omar Torrijos că dacă acceptă aceste împrumuturi enorme, produsul naţional al statului Panama va creşte rapid, scoţând populaţia din sărăcie. Iar aceste rapoarte erau logice din punct de vedere economic şi este adevărat că PNB-ul chiar a crescut. Dar ce era la fel de adevărat, iar Omar şi Jaime Roldos o ştiau prea bine, era faptul că, în ciuda progresului general al economiei, cei săraci deveneau şi mai săraci datorită acestor împrumuturi ipotecare, iar cei bogaţi deveneau şi mai bogaţi, pentru că populaţia săracă nu avea nimic de-a face cu produsul naţional brut. O mare parte dintre ei nu aveau nici măcar un venit. Trăiau din agricultură şi nu beneficiau de nimic, dar această datorie intra în responsabilitatea lor. Datorită acestor poveri foarte grele, statul nu mai putea să le asigure un sistem de sănătate, de educaţie sau alte servicii sociale pe termen lung.

 

Congo, partea noastră de responsabilitate

 

A.G.:  Vorbiţi-ne despre Congo.

J.P.: Ah! Când spuneţi Africa, spuneţi Congo! Este o poveste cu adevărat copleşitoare! O poveste despre care, de asemenea, nu s-a vorbit. În Statele Unite nici nu vorbim despre Africa, practic nu ne gândim la Africa. Republica Congo deţine un minereu numit coltan, despre care cea mai mare parte dintre noi nu a auzit, dar toate telefoanele mobile şi laptop-urile conţin acest tip de minereu. Mai multe milioane de oameni au fost ucise în ultimii ani pentru coltan, pentru ca dumneavoastră, eu şi toate statele din G8 să cumpăram telefoane mobile şi laptop-uri la un preţ bun. Bineînţeles, firmele care le fabrică le vând pe principiul: „Iată, cel pe care îl fabric eu costă cu 200 de dolari mai puţin decât cel fabricat de alte companii!” Dar pentru ca acest lucru să fie posibil, populaţia din Congo a fost aservită. Minerii mor în urma exploatării coltan-ului. Sunt de asemenea mari conflicte pentru a se obţine preţuri cât mai mici. Trebuie ştiut că dacă vrem să trăim într-o lume fără pericole, trebuie să cerem să se plătescă preţuri mai ridicate pentru aparatura ca telefoanele mobile şi laptop-urile şi ca o parte din profituri să fie vărsate în beneficiul celor care exploatează coltan-ul. Acest lucru este valabil şi în cazul petrolului şi pentru multe alte resurse pe care nu vrem să le cumpărăm la adevărata lor valoare. Milioane de oameni din întreaga lume suferă consecinţele unei asemenea atitudini. Aproximativ 50.000 de persoane, pe care le-am putea salva, mor zilnic din cauza foamei sau a unor boli datorate foametei, fără să poată beneficia de medicamente, pentru simplul fapt că fac parte dintr-un sistem în care nenumăratele ore de muncă sunt recompensate doar prin salarii foarte, foarte mici. Şi asta pentru ca noi să putem beneficia de produse la un preţ mai scăzut. Exemplul republicii Congo este edificator în acest sens.

 

Irak-ul nu reprezintă un dezastru pentru toată lumea

 

A.G.: Amintiţi despre pseudo-eşecuri în Vietnam şi în Irak, şi de ceea ce semnifică acestea pentru corporaţii…

J.P.: Da, dumneavoastră şi cu mine, noi le vedem ca eşecuri. Şi toţi cei care şi-au pierdut copilul, fratele sau soţul le văd în acest mod. Corporaţiile în schimb au avut profituri enorme de pe urma războiului din Vietnam: industria militară, marile întreprinderi, societăţile de construcţii. Şi bineînţeles fac acelaşi lucru şi în Irak, dar la o scară mai mare. Aşadar susţinătorii corporaţiilor, acei indivizi care spun că tinerii americani trebuie să continue să lupte în Vietnam au profituri enorme. Nu există eşec pentru aceste întreprinderi, ci reuşite economice. Ştiu că sună cinic. Chiar sunt cinic când e vorba de acest subiect. Am fost acolo, am văzut ce se petrece. Nu putem să mai permitem ca lucrurile să continue astfel. Nimeni nu trebuie să mai permită aşa ceva.

 

A.G.: Ne aflăm la a patruzecea aniversare de la războiul israelo-arab din 1967. Vorbiţi despre Israel ca despre o ,,Fortăreaţă americană” în Orientul Mijlociu.

J.P.: După părerea mea acest lucru este foarte trist, dar totodată revelator o dată în plus. Israelienii au fost incitaţi să creadă că, în fond, le-a fost dat acest teritoriu drept compensaţie pentru Holocaust. Este evident că acest eveniment a fost oribil şi meritau ca cineva să aibă grijă de situaţia lor, să fie despăgubiţi, să li se permită stabilitatea. Dar de ce să fie instalaţi în această regiune, în mijlocul lumii arabe, duşmanul lor tradiţional? De ce s-a ales o regiune atât de instabilă? Pentru simplul fapt ca noi (americanii) să ne putem servi de această fortăreaţă gigantică situată în apropierea celor mai importante câmpuri petroliere din lume cunoscute la momentul actual. Se ştia despre acest lucru atunci când am instalat acolo statul Israel. Am construit această vastă bază militară,  un veritabil câmp armat în zona câmpurilor petrolifere din Orientul Apropiat, înconjurat de comunităţile arabe. Astfel este evident că am generat o acumulare enormă de ranchiună şi ură, aşadar o situaţie la care este dificil să se întrevadă o soluţie pozitivă. Important este de constatat că baza militară din Israel ne permite să avem o apărare puternică, ne permite să lansăm atacuri. Este echivalentul castelelor cruciaţilor din Orientul Apropiat, şi este cu adevărat trist, nespus de trist ca israelienii să fie implicaţi în această situaţie. Şi la fel şi americanii. Este o situaţie penibilă pentru toată lumea.

 

A.G.: Străbatem întreaga planetă, John Perkins, exact aşa cum aţi făcut în decursul anilor în funcţia de consultant internaţional. Aţi mai scris cărţi despre şamanism şi despre Tibet. Care este rolul acestei ţări în toate acestea?

J.P.: Am fost în Tibet doar cu câţiva ani în urmă. Lucru interesant, luasem cu mine un grup de aproximativ treizeci de membrii ai unui organism cu scop non-lucrativ. Este evident că la momentul actual Tibetul este demoralizant, prezenţa chineză fiind foarte puternică. Se vede felul în care cultura tibetană a fost distrusă. Încă se simte prezenţa soldaţilor şi a spionilor chinezi. De-a lungul călătoriei mulţi dintre noi au devenit conştienţi de monstruozitatea situaţiei. Dar persoanele care au fost cu mine în Amazonia, unde companiile petroliere şi armata americană fac acelaşi lucru, au spus: „Situaţia de aici ne aminteşte de ceea ce facem chiar noi în toate colţurile lumii”. Este ceva pe care avem tendinţa să-l uităm. Putem cu toţii să fluturăm pancarte strigând „Eliberaţi Tibetul!”, şi chiar trebuie să o facem. Dar de ce să nu eliberăm ţările care sunt chiar sub tăişul sabiei noastre? Nu îmi place să spun aceasta într-o asemenea manieră, pentru că unii ar putea să nu fie de acord cu mine, dar eu cred că la momentul actual Irak-ul se află într-o situaţie mult mai gravă decât Tibetul. Situaţia din Tibet seamănă cu ceea ce poporul american înfăptuieşte în întreaga lume, chiar dacă majoritatea americanilor habar nu au de aceasta. Ei ştiu ce fac chinezii în Tibet, dar ce facem noi, americanii este cu mult mai grav.

 

Stare de spirit

 

A.G.: Vorbiţi-ne de transformarea dumneavoastră. Câştigaţi mulţi bani, călătoreaţi în toată lumea. Funcţia dumneavoastră v-a permis să întâlniţi  conducători de state şi prim-miniştrii şi să îi faceţi să capituleze. Ce v-a făcut să renunţaţi şi să luaţi decizia de a scrie despre acest subiect?

J.G.: Atunci când am început această meserie, avem în spate trei sau patru sute de ani de calvinism în New Hampshire şi Vermont şi principii morale foarte solide. Provin dintr-o familie de republicani la fel de conservatoare. Şi pe parcursul a zece ani în care am fost asasin financiar, din 1971 şi până în 1981, eram destul de tânăr, dar toate acestea mi-au trezit mustrări de conştiinţă. Toată lumea mă încuraja, preşedinţii din toate aceste ţări şi cel al Băncii Mondiale, Robert McNamara, mă complimentau. Mi-au cerut să susţin conferinţe la Universitatea Harvard şi în alte instituţii pe tema activităţii mele. Şi ceea ce făceam nu era ilegal; ar fi trebuit să fie, dar nu era. Iar acest lucru îmi frângea inima. Timpul trecea şi începusem să înţeleg din ce în ce mai bine; devenise foarte greu pentru mine să continui. Aveam o echipă de aproximativ patruzeci de oameni în serviciul meu. S-au adunat multe. Într-o zi, aflându-mă în vacanţă, navigând cu barca prin Insulele Virgine, am ancorat în apropiere de Insula Saint John. Am adus barca până la mal şi am început să urc pe munte, până am ajuns la o fostă plantaţie de trestie de zahăr aflată în paragină. Era o privelişte minunată, apusul de soare…M-am aşezat acolo, simţindu-mă în pace. Şi apoi, am realizat dintr-o dată că acea plantaţie fusese creată pe sudoarea a milioane de sclavi, că întreaga emisferă sudică fusese clădită pe sudoarea a milioane de sclavi. M-a cuprins furia şi o foarte mare tristeţe. Am înţeles dintr-o dată că eu eram unul dintre exploatatorii care permitea ca aceste lucruri să continue, dar într-o manieră mai voalată. Rezultatul era însă la fel de lamentabil. În acel moment am luat hotărârea de a nu mai continua. M-am întors după câteva zile la Boston şi am demisionat.

 

A.G.:V-aţi dat aşadar demisia, dar aceasta nu a fost decât o etapă. Faptul că scrieţi despre acest subiect este o alta. Vorbiţi-ne despre tentativele pe care le-aţi avut în decursul timpului.

J.P.: După plecarea mea voluntară, am încercat de mai multe ori să scriu cartea ce urma să devină „Confesiunile unui asasin economic”, dar de fiecare dată când luam contact cu alţi „specialişti” cu care lucrasem sau cu „şacali” pentru a aduna material pentru această carte, vestea se răspândea tot mai mult şi am ajuns să fiu ameninţat. Fiica mea era mică la acea vreme. Acum are douăzeci şi cinci de ani. Mi-au propus să mă mituiască şi am acceptat aproximativ jumătate de miliard de dolari. Este ceea ce numim „mită legală”, dar rămâne ilegală. Mi s-au dat aceşti bani cu condiţia să nu scriu cartea. Nu exista niciun dubiu referitor la asta. Am vorbit despre acest lucru în detaliu. Mi-am calmat acest sentiment de culpabilitate punând o mare parte din aceşti bani în slujba organismelor cu scop non-lucrativ pe care le înfiinţasem, Dream Change şi Alianţa Pachamama care ajută populaţia amazoniană în conflictul cu companiile petroliere. Dar nu am scris nimic. Găseam mereu scuze. Am scris alte cărţi despre populaţia autohtonă. Am lucrat alături de ei. Am scris o lucrare despre şamanism etc. Şi apoi, pe 11 septembrie 2001, eram în Amazonia alături de poporul shuar. Am mers apoi la New York în locul unde fuseseră turnurile World Trade Center. În timp ce stăteam acolo privind acel teribil crater fumegând, încă simţindu-se mirosul de carne arsă, am înţeles că trebuia să scriu această carte. Nu puteam să mai amân această hotărâre pentru mai târziu. Americanii nu înţelegeau de ce atâţia oameni din întreaga lume erau plini de furie, frustraţi şi terifiaţi. Trebuia să îmi asum responsabilitatea pentru evenimentele din 11 septembrie. În realitate cu toţii trebuie să ne-o asumăm. Asta nu înseamnă că trebuie să închidem ochii atunci când sunt omorâţi oameni. În niciun caz. Nu iert nimic, dar am realizat că poporul american avea nevoie să înţeleagă motivul pentru care exista atâta furie în lume. Era de datoria mea să scriu această carte.

 

De această dată nu am mai spus nimănui. Chiar dacă soţia şi fiica mea ştiau că scriu ceva, ignorau subiectul lucrării mele. Nu am luat contact cu nimeni, ceea ce mi-a îngreunat un pic munca. Dar în final am trimis manuscrisul unui foarte bun agent din New York, iar acesta l-a trimis imediat editorilor. Din acel moment cartea a devenit cea mai bună asigurare a mea: dacă ceva rău mi s-ar petrece, chiar şi în acest moment, cartea se va vinde ca pâinea caldă. Uneori oamenii mă întreabă: „Nu vă este teamă că editorul dumneavoastră va încerca să va asasineze pentru a stimula şi mai mult vânzarea cărţii?”  Nu îmi fac griji.

 

Versiunea oficială a loviturii de stat din Seychelles

 

A.G.: Spuneţi referitor la Jack Corbin că „s-a născut un şacal”. Cine este acesta?

J.P.: Acesta nu este numele lui adevărat, chiar dacă Jack Corbin este un personaj real, este în viaţă şi lucrează pentru noi în Irak. Dar este un şacal, un asasin. În opinia mea, una dintre poveştile cele mai fascinante este cea referitoare la Seychelles, o ţară mică, o insulă situată în apropierea Africii şi lângă Diego Garcia, una dintre cele mai strategice baze militare. Diego Garcia este o poveste lungă. De la sfârşitul anilor ’70, preşedintele acestei ţări, James Mancham era prieten cu noi. James Mancham a fost înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat, fără vărsare de sânge, de către France-Albert Rene, un socialist. Iar acesta din urmă a ameninţat că ne va expulza din Diego Garcia şi va divulga adevăratul motiv pentru care eram acolo. Nu vreau să intru acum în mai multe detalii.

 

A.G.: În plus este vorba despre o bază militară foarte importantă.

J.P.: Extrem de importantă. A fost utilizată, şi continuă să fie în Afghanistan şi în Irak precum şi în Africa şi alte regiuni ale Globului. În orice caz, mi-au anulat misiunea şi câteva zile mai târziu a fost trimisă o echipă de asasini care proveneau din Africa de Sud. Patruzeci şi cinci sau patruzeci şi şase de indivizi, nu îmi mai amintesc numărul lor exact, trebuiau să joace rolul unei echipe de rugby care aducea cadouri de Crăciun copiilor din Seychelles. Adevăratul lor rol era de a răsturna guvernul şi de a-l asasina pe Rene. La acea vreme nu îi cunoşteam pe acei indivizi. Acum îl cunosc pe Jack Corbin, îl cunosc foarte bine şi personal. L-am mai întâlnit de atunci. Drumurile noastre se mai încrucişaseră şi înainte, dar încă nu ştiam cine e.

 

A.G.: Ce anume au făcut?

J.P.: Echipa a intrat în scenă şi a fost oprită la aeroport. Un agent al securităţii a găsit o armă ce fusese ascunsă de unul dintre membri. Au avut loc schimburi de focuri în incinta aeroportului din Mahi şi aceşti mercenari au fost înconjuraţi din exterior de mii de soldaţi. Jack mi-a spus că a fost singura dată când şi-a dat seama că urma să moară şi că avea timp să se gândească la asta. De multe ori s-a aflat la un pas de moarte, dar a acţionat rapid. Acum nu ştiau ce să mai facă. În cele din urmă, un avion 707 al companiei Air India a intrat în rază şi a cerut permisiunea să aterizeze; a primit-o. În momentul aterizării, echipa l-a deturnat şi i-au obligat pe piloţi să aterizeze în Durban, Africa de Sud. Evenimentul a fost televizat la actualităţile naţionale americane, dar eu ştiam ce o să se petreacă în continuare de vreme ce puseseră capăt contractului meu. În acel moment vedeam cum se derulează evenimentul. Ceea ce lumea întreagă a văzut a fost cum acel avion ajungea în Durban, înconjurat de agenţi ai securităţii sud-africane. Cei din avion s-au lăsat prinşi, au fost îmbarcaţi, aduşi în faţa tribunalului şi apoi condamnaţi la închisoare. Câţiva, cred, au fost executaţi. Acesta era finalul poveştii pe care o cunosc toţi.  Cum îl cunosc pe Jack, am aflat versiunea reală a poveştii. Atunci când agenţii securităţii au înconjurat avionul au luat legătura prin telefon cu piloţii şi au aflat că în avion erau buni prieteni de-ai lor, de fapt chiar instructorii lor. Au făcut o înţelegere, aceştia trebuiau să se predea. Au petrecut trei luni în închisoare, însă aveau camere foarte bune, inclusiv cu televizor. Apoi au fost repuşi în libertate. Mulţi dintre membrii acelei echipe lucrează şi astăzi pentru noi în Irak. Ei fac tot ceea ce soldaţii noştrii nu pot face. Şi câştigă foarte mulţi bani.

 

A.G.: Cine este acest om, Jack Corbin care lucrează acum în Irak ?

J.P.: Lucrează pentru o societate privată locală care are contract cu Pentagonul şi CIA-ul. În acea zonă sunt foarte mulţi mercenari. Jack Corbin şi confraţii săi sunt infiltraţi la cele mai înalte niveluri. Sunt indivizi calificaţi care îndeplinesc sarcini delicate. Avem şi oameni care lucrează pentru Blackwater şi alte companii militare, dar nu sunt suficient de competenţi şi sunt acolo doar ca să facă munca murdară. Sunt din toate categoriile.

 

A convinge întreprinderile să se transforme

 

A.G.: Care sunt în opinia dumneavoastră soluţiile la problemele actuale?

J.P.: Acest imperiu are un conducător, şi acesta nu este preşedintele Statelor Unite. Preşedintele îşi exercită funcţia în decursul unei perioade scurte de timp. Nu are o importanţă prea mare dacă avem la Casa Albă un preşedinte democrat sau unul republican. Nu are importanţă nici cine conduce Congresul. Imperiul rezistă pentru că este coordonat de ceea ce eu numesc corporatocraţie, un grup de persoane aflate în fruntea celor mai importante întreprinderi americane. Nu este vorba de teoria complotului. Aceşti oameni nu au nevoie să comploteze. Ştiu toţi ce le serveşte cel mai bine interesele. Sunt cu adevărat nişte regi, în sensul că niciodată nu se pun în serviciul populaţiei. Nu sunt aleşi în urma alegerilor democratice, nu au număr limitat de mandate. În fond ei nu depind de nimeni, atâta timp cât acestea nu sunt comitetele lor, chiar dacă în realitate sunt conduse de majoritatea preşedinţilor. Ei sunt puterea care se află la originea tuturor acestor instituţii. Aşadar, dacă vrem să redresăm situaţia în care ne aflăm, trebuie să lovim adânc. Trebuie să acţionăm asupra corporaţiilor, care sunt sursa lor de influenţă. Scopul principal al societăţilor din ziua de azi este de a obţine un profit cât mai mare, care să îmbogăţească într-un timp foarte scurt doar câteva persoane. Nu există niciun motiv pentru care astfel de societăţi să continue să existe. Corporaţiile au fost definite ca şi cum ar fi indivizi, iar un individ trebuie să fie un bun cetăţean. Este exact ceea ce întreprinderile au încetat să mai fie. Obiectivul lor principal trebuie să fie acela de a avea grijă de angajaţi, de clienţi, de toate fiinţele din lume care furnizează resursele folosite pentru a face această planetă să funcţioneze. Trebuie de asemenea să aibe grijă de mediul înconjurător şi de comunităţile unde trăiesc. Trebuie să forţăm întreprinderile să se redefinească şi consider că este un obiectiv foarte realist. Cu toţii sunt suficient de inteligenţi ca să înţeleagă că sunt în fruntea unui sistem care a eşuat. Acesta trebuie schimbat şi cei aflaţi la conducerea corporaţiilor o ştiu deja. Cred că vor să se schimbe. Trebuie să îi convingem că întreprinderile lor ar trebui să contribuie la o lume mai bună, mai degrabă decât să servească interesele câtorva oameni bogaţi pentru a-i îmbogăţi şi mai mult.  Această transformare este cu adevărat necesară.

 

A.G.: Aş dori să îmi răspundeţi pe scurt la o ultimă întrebare despre Ecuador. Ministrul Apărării din guvernul lui Jaime Roldos a murit într-un accident de elicopter în apropierea bazei americane de la Manta (24 ianuarie). Ştiţi ceva despre aceasta?

J.P.: Da. Vin din Ecuador şi toată lumea vorbeşte despre aceasta pentru că i-a venit rândul şi Ministrului Apărării din guvernul lui Jaime Roldos. Faptul că accidentul s-a petrecut în apropiere de baza militară de la Manta şi că s-a produs într-un mod bizar, două elicoptere au intrat în coliziune, într-un mod asemănător cu ceea ce i s-a petrecut lui Jaime Roldos, îi face pe ecuadorieni să spună că a fost vorba despre un avertisment  pentru Rafael Correa, noul lor preşedinte.

 

Transcrierea completă a acestui interviu este disponibil aici: Articole preluate

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Zelenski: „Putin vă va mânca la cină cu tot cu UE, NATO, libertate şi democraţie”. Crimeea şi Marea Neagră vor deveni centrul de greutate al războiului

 

 

Redactia Hotnews HotNews.ro

 

 

 

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un interviu publicat luni de revista The Economist că ideea că Rusia a câştigat războiul este doar o „percepţie” şi că în realitate Moscova încă suferă pierderi grele pe câmpul de luptă. În căutare de resurse şi de sprijin occidental, el a arătat că centrul de greutate al războiului trebuie să se mute acum în Crimeea şi în Marea Neagră. Zelenski a mai spus că nu există semne reale că Rusia ar fi interesată de pace şi că orice indiciu că Moscova doreşte să poarte negocieri înseamnă că a rămas fără arme şi soldaţi.

 

Preşedintele ucrainean crede, de asemenea, că lovirea forţelor ruseşti din Crimeea este esenţială pentru reducerea atacurilor asupra Ucrainei, la fel ca şi apărarea oraşelor din estul ţării.

În toamnă, un interviu publicat tot în The Economist cu Valeri Zalujni, şeful Statului Major ucraiean, în care acesta estima că războiul a ajuns într-un impas, după aproape doi ani şi o contraofensivă ucraineană fără succese remarcabile, a stârnit nemulţumirea lui Zelenski, care şi-a arătat public dezacordul cu comandantul armatei ucrainene. De atunci, potrivit presei ucrainene, animozitatea dintre ei a devenit tot mai evidentă, însă în sondajele de opinie popularitatea lui Zalujni o depăşeşte pe cea a lui Zelenski.

 

Zelenski este furios

„Volodimir Zelenski este furios. Nu din cauza succeselor duşmanilor săi (nu vede niciunul) şi nici măcar din cauza lipsei de progres a propriei sale armate pe câmpul de luptă.

În schimb, preşedintele Ucrainei este exasperat de şovăielile unora dintre aliaţii săi, precum şi de detaşarea unora dintre compatrioţii săi.

Călit de presiunile războiului, de un an de titluri negative şi de eşecul contraofensivei care promitea atât de mult la începutul anului 2023, el şi-a pierdut lejeritatea şi umorul care au caracterizat întâlnirile noastre anterioare cu el”, arată The Economist în preambulul articolului citat de News.ro.

 

Interviul a fost făcut prin Zoom, iar reporterul The Economist a remarcat că preşedintele ucrainean gesticula pentru a fi convingător „ca şi cum ar încerca să străpungă ecranul computerului”.

 

„Lumea nu-l mai ascultă (pe Zelenski – n.r.) la fel de atent, iar maestrul-comunicator nu mai controlează naraţiunea aşa cum o făcea acum doi ani.

 

În Ucraina se instalează oboseala. În Occident, titlurile de ziare se întreabă dacă Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a început să câştige.

 

Ajutorul pentru ucraineni a devenit un subiect de târguială politică în America şi Europa”, explică The Economist contextul în care a făcut acest interviu.

 

Occidentul a pierdut simţul urgenţei şi mulţi ucraineni au pierdut sentimentul de ameninţare existenţială, spune Zelenski, care încearcă acum să le reaprindă pe amândouă.

„Poate că nu am reuşit (în 2023) aşa cum îşi dorea lumea. Poate că nu totul este atât de rapid cum şi-a imaginat cineva”, recunoaşte el. Dar ideea că Putin câştigă nu este altceva decât o „percepţie”. Realitatea, spune el, este că forţele ruseşti sunt în continuare măcelărite în locuri precum Avdiivka, pe care Zelenski tocmai l-a vizitat săptămâna trecută.

Pierderi de jumătate de milion de oameni în rândurile rușilor până în 2025

Sursele serviciilor britanice de informaţii din domeniul apărării estimează că, pe baza tendinţelor actuale, Rusia va suferi peste 500.000 de pierderi, morţi şi răniţi, până în 2025.

 

Zelenski subliniază că armata lui Putin nu a reuşit să cucerească niciun oraş mare în 2023, în timp ce Ucraina a reuşit să spargă blocada Rusiei la Marea Neagră şi acum transportă milioane de tone de cereale folosind o nouă rută care merge pe lângă coasta sudică a Ucrainei (şi intră apoi, spre vest, în apele teritoriale ale României – n.r.). „Rezultat uriaş!”, exclamă preşedintele.

 

Cu toate acestea, în calitate de fost actor care a reuşit să schimbe modul în care lumea vede Ucraina, Zelenski ştie că percepţiile pot deveni realitate şi în moduri mai puţin utile. Într-un război devenit unul în care este vorba despre mobilizarea resurselor, dacă susţinătorii Ucrainei devin convinşi că victoria a devenit imposibilă, asta riscă să priveze Ucraina tocmai de banii şi de armele de care are nevoie pentru a câştiga. Fatalismul poate deveni o profeţie care se autoîmplineşte, notează The Economist.

 

Acesta este motivul pentru care anul care a început este atât de important. Pe măsură ce efortul de război al Rusiei intră într-o viteză mai mare, iar resursele Ucrainei se epuizează, atenţia Americii şi a multor ţări europene se îndreaptă către politica internă într-un an electoral. Sarcina ui Zelenski este mai grea ca niciodată, iar miza nu a mai fost atât de mare de la primele zile de luptă.

 

„Putin vă va mânca la cină cu tot cu UE, NATO, libertate şi democraţie”

Argumentul său central este că, prin susţinerea Ucrainei, Europa se protejează de agresiunea rusă. „Dându-ne bani sau oferindu-ne arme, vă susţineţi singuri. Vă salvaţi copiii voştri, nu pe ai noştri”, arată, sumbru, Zelenski. Dacă Rusiei i se permite să ia copiii ucraineni, „vor lua şi alţi copii”. Dacă Rusia încalcă drepturile ucrainenilor, „va încălca drepturile în lume”. Dacă Ucraina pierde, Putin îşi va apropia războaiele de Occident. „Putin simte slăbiciunea ca un animal, pentru că este un animal. El simte sângele, îşi simte puterea. Şi vă va mânca la cină cu tot cu UE, NATO, libertate şi democraţie”, avertizează preşedintele Ucrainei.

 

Cu umerii aduşi, Zelenski îşi impune punctele de vedere lovindu-şi degetele de biroul său din sala de şedinţe: „Poate că lipseşte ceva. Sau poate că lipseşte cineva. Cineva care să poată vorbi despre Ucraina ca o apărare a noastră, a tuturor”.

 

Ţările europene ar trebui să facă presiuni asupra Americii pentru a sprijini Ucraina, pentru binele lor, crede liderul de la Kiev. „Serviciile de informaţii din mai multe ţări europene au început să (examineze) posibilitatea unui atac pe teritoriul lor din partea Rusiei… Chiar şi acele ţări care nu au făcut parte din URSS”, arată Zelenski.

 

În ceea ce priveşte sugestiile privind negocierile, Zelenski spune că nu detectează „niciun pas fundamental pentru pace din partea Rusiei”. Ceea ce ucrainenii experimentează, în schimb, este un baraj de atacuri aeriene asupra oraşelor ucrainene din est, sud, nord şi vest. „Văd doar paşii unei ţări teroriste”, punctează Zelenski.

 

Iar dacă Rusia transmite semnale despre dorinţa de a îngheţa conflictul, aşa cum au relatat unele media occidentale, „nu este pentru că sunt oameni corecţi, ci pentru că nu au suficiente rachete, muniţii sau trupe pregătite. Ei au nevoie de această pauză ca să-şi refacă toate forţele. Şi apoi, cu toată puterea lor, să întoarcă pagina acestui război”, arată Zelenski.

 

„Crimeea şi Marea Neagră vor deveni centrul de greutate al războiului”

The Economist a observat că preşedintele ucrainean nu a dat prea multe detalii despre ceea ce poate realiza Ucraina în 2024, spunând că scurgerile de informaţii înainte de contraofensiva din vara anului trecut au ajutat Rusia să-şi pregătească apărarea.

 

Dar dacă are un mesaj, acesta este că Crimeea şi bătălia conexă din Marea Neagră vor deveni centrul de greutate al războiului. Izolarea Crimeei, anexată ilegal de Rusia în 2014, şi degradarea capacităţilor militare ruseşti de acolo sunt „extrem de importante pentru noi, pentru că reprezintă modalitatea prin care putem reduce numărul de atacuri din acea regiune”, explică el.

 

O operaţiune reuşită ar fi un „exemplu pentru întreaga lume”, continuă Zelenski. De asemenea, ar avea un efect important în interiorul Rusiei. Pierderea unei piese centrale a propagandei Kremlinului ar arăta că „mii de ofiţeri ruşi au murit doar din cauza ambiţiei lui Putin”.

 

Ucraina obţine deja victorii care erau greu de conceput în peninsula de importanţă strategică, distrugând un „număr bun” de nave din flota rusă din Marea Neagră. Oficialii britanici spun că o cincime din această flotă a fost distrusă numai în ultimele patru luni. Pierderea bazelor navale pe care Rusia le-a deţinut în ultimii 240 de ani ar fi o ruşine imensă pentru Putin.

 

Podul Kerci, un obiectiv militar

Dar Zelenski spune că viteza oricărui succes va depinde de asistenţa militară pe care o va primi de la partenerii occidentali. El a cerut Taurus, o rachetă de croazieră invizibilă cu rază lungă de acţiune, fabricată în Germania, care are capacitatea de a exploda adânc în interiorul unei ţinte. Acest lucru ar putea permite Ucrainei să distrugă podul Kerci, în valoare de 4 miliarde de dolari, izolând de fapt peninsula Crimeea de Rusia. „Rusia trebuie să ştie că pentru noi acesta este un obiectiv militar”, subliniază Zelenski.

 

El sugerează însă că germanii nu sunt singura putere occidentală care îi stă în cale.

 

Zelenski este în continuare mai puţin deschis în ceea ce priveşte obiectivele sale în est şi în sud. Ambiţia strategică declarată de a readuce Ucraina la graniţele sale iniţiale nu s-a schimbat şi nu se va schimba, dar el nu mai stabileşte termene şi nu promite cât de mult teritoriu poate „dezocupa” Ucraina anul viitor. Sarcina sa imediată în războiul terestru va fi „să apere estul, să salveze aceste oraşe foarte importante ale Ucrainei, din est şi sud, Harkov, Dnipro, Zaporojie, Herson, Mikolaiv” şi să protejeze infrastructura critică a ţării sale.

 

Zalujnîi i-a schimbat mesajul lui Zelenski

Aşteptările prea mari pe care Zelenski le-a creat înaintea contraofensivei din 2023 au fost în parte ceea ce a dus la un sentiment de dezamăgire. În interviul acordat de Valeri Zalujnîi, comandantul forţelor ucrainene, publicaţiei The Economist, în noiembrie 2023, acesta a recunoscut impasul de pe câmpul de luptă. Deşi a stârnit iniţial o reacţie furioasă din partea lui Zelenski, i-a oferit, de asemenea, ocazia de a-şi schimba mesajul.

 

Pentru a susţine acest război mocnit, nu doar Occidentul trebuie să se mobilizeze, ci, în primul rând, Ucraina însăşi. „Trebuie să luăm în considerare propria noastră forţă”, spune Zelenski. În timp ce el este încă sigur că America va oferi, în cele din urmă, ajutor militar, Ucraina, spune el, îşi consolidează, de asemenea, propria producţie, în cazul în care proviziile occidentale vor fi insuficiente. A fost mesajul pe care l-a reluat şi în discursul de Anul Nou, sfidător şi sobru, care a fost net mai puţin optimist decât cuvintele sale din 31 decembrie 2022. Ca parte a acestui plan B, el cere guvernului american să acorde Ucrainei licenţe pentru a produce arme, de la sisteme de artilerie şi rachete până la apărare antiaeriană.

 

„Mobilizarea societăţii ucrainene şi a lumii” de la începutul războiului nu mai este prezentă astăzi, recunoaşte Zelenski. „Acest lucru trebuie să se schimbe”, spune el. Sondajele sugerează că reducerea vârstei de mobilizare de la 27 de ani, cât este în prezent, şi reducerea motivelor de exceptare de la serviciul militar nu sunt populare.

 

Dar liderul Ucrainei insistă că nu există alternativă. „Mobilizarea nu este doar o chestiune de soldaţi care merg pe front. Este vorba despre noi toţi. Este vorba de mobilizarea tuturor eforturilor. Aceasta este singura modalitate de a ne proteja statul şi de a ne dezrobi pământul. Să fim sinceri, am trecut la politica internă”, spune Zelenski. Aceasta este o alegere pe care ucrainenii vor trebui să o facă. „Dacă vom continua să ne concentrăm pe politica internă, trebuie să convocăm alegeri. Să schimbăm legea, Constituţia. Dar uitaţi de acţiunile de contraofensivă şi de dezocupare”, arată el.

 

După aproape doi ani de război la scară largă, Zelenksi şi-a pierdut vibraţia tinerească. Dar el rămâne vehement că Ucraina nu poate da înapoi de la planul său de a învinge Rusia. „Cea mai importantă profesie pe care o poate face un ucrainean în acest moment este să fie în Ucraina, iar pentru partenerii noştri occidentali, este să fie alături de Ucraina. Dacă nu aveţi puterea, atunci fie plecaţi, fie vă daţi la o parte. Noi nu ne vom retrage”, promite liderul ucrainean.

 

Întrebarea este dacă maestrul-comunicator din 2022 poate convinge restul lumii să-i împărtăşească această convingere, notează The Economist în încheiere. (Sursa: News.ro)

 

 

https://hotnews.ro/zelenski-putin-va-va-mnca-la-cina-cu-tot-cu-ue-nato-libertate-si-democratie-crimeea-si-marea-neagra-vor-deveni-centrul-de-greutate-al-razboiului-24844

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Clubul Bilderberg nu este singura institutie secreta din subordinea Illuminatilor

 

 

Grupul Bilderberg este considerat de majoritatea expertilor in politici oculte, drept cel mai inalt for de conducere al ”Marilor Preoti ai Capitalismului”. In acest club exclusivist pana la absolut, nu ar avea acces oricine, chiar daca persoana in cauza este foarte influenta sau potenta in plan financiar sau politic. In fiecare an, un misterios “Comitet de Conducere” emite cate o lista de invitati pe care figureaza maximum 130 de nume. Invitatii? Numele lor este tinut in mare secret. Din putinele informatii care au “scapat” presei de-a lungul timpului, reiese ca pe lista celor 130 de persoane se regasesc bancheri internationali, baroni ai trusturilor de presa, ministrii guvernamentali din diverse tari, prim-ministrii, capete regale si lideri politici.

Clubul Bilderberg nu este singura institutie secreta din subordinea Illuminatilor, dar prin raza de actiune si dimensiunile obiectivelor sale, este cea mai ambitioasa si extinsa alianta secreta din intreaga lume. A reusit de minune sa-si tina in umbra adevaratele planuri timp de multi ani, printr-un ansamblu de principii stimulat de mass-media tributara, utilizand eficient dezinformarea, secretizarea maxima si propaganda. Astfel, omenirea a perceput confuz ceea ce i se intampla cu adevarat, complacandu-se astfel in pasivitate sociala. Opinia publica mondiala a fost ametita magistral datorita aplicarii perceptelor haosului ideatic si a dezordinii regizate cu scop precis.

 

Cum a inceput totul

 

“Cea mai mare pedeapsa pentru cei neinteresati de politica este aceea ca vor fi inevitabil condusi de cei foarte interesati de politica” spunea Arnold J.Toynbee, istoric englez

Elita politica a lumii se intalneste anual, aproape ca intr-un ritual al carui sens scapa celor multi, in cele mai luxoase hoteluri si resedinte private din Europa, iar o data la 4 ani, undeva in Statele Unite sau Canada. De la aceste intalniri anuale si-a tras numele probabil cea mai puternica organizatie “vizibila” implicata in conducerea intregului mapamond plitic. Prima conferinta a grupului s-a desfasurat in noaptea de 29 spre 30 mai 1954, in cadrul Hotelului Bilderberg din Oosterbeek, undeva in apropierea localitatii olandeze Arhnem. Conferinta a fost initiata de cateva figure politice importante, printre care si Joseph Retinger, ideologul si strategul proaspetei organizatii, care era ingrijorat la acea data de recrudescenta sentimentelor anti-americane in Europa. Conform celor mai multi istorici si autori, Printul Bernhard de Olanda ar fi cel care a fondat oficial Grupul de la Bilderberg.Originea Printului Bernhard era cel putin interesanta daca este sa dam crezare propriilor afirmatii in care acesta pretindea ca avea o ascendenta directa nu doar in randul imparatior Romei, ci si in stirpea biblicului rege David. Scriitorul canadian Daniel Estulin afirma in lucrarea sa despre Clubul Bilderberg, ca organizarea acestui for elitist ar fi fost sprijinita direct de catre C.I.A., de unele societati secrete cu tenta mondialista si de Consiliul Afacerilor Externe (C.F.R.). Organizatia este condusa de un for superior alcatuit din 39 de membri (24 americani si 15 europeni) impartiti in trei comisii speciale, a cate 13 membri fiecare. Comitetul de conducere are sediul in Elvetia si stabileste persoanele care vor participa la intrunirile anuale ale clubului.

 

Motivele pentru care autori si politicieni precum Cristina Martin, Jan van Helsing sau Daniel Estulin definesc Grupul Bildreberd drept “Guvernul Mondial Nevazut” sunt strans legate de cele trei mari teluri formulate de Printul Bernhard in anul 1954:

 

1. crearea unui Guvern Mondial la inceputul mileniului trei.

 

2. globalizarea economica mondiala.

 

3. crearea unei forte armate globale care sa reduca rapid la tacere orice forma de opozitie identificata oriunde pe planeta.

 

Cercurile puterii

“Ce urmareste cineva care are putere? Mai multa putere?” – Matrix

 

Acelasi comitet special de conducere stabileste de asemenea ce fel de politici si planuri vor fi discutate in cadrul intrunirilor. La aceste consfatuiri secrete nu participa decat membrii care au dovedit loialitate totala si neconditionata intereselor oculte ale Caselor Rockefeller-Rotschild.

 

Istoria recenta “neoficiala” a demonstrat ca orice plan al Grupului Bilderberg adoptat in decursul intalnirilor anuale a fost pus in practica in maximum doi ani. In ultimii ani, printre invitatii la intalnirea anuala s-au numarat conducatorii unor trusturi si companii multinationale precum IBM, Xerox, Royal Dutch Shell, Nokia si Daimler, dupa cum afirma agentia de presa PR Newswire for Journalists. In afara fondatorilor oficiali, reprezentati de Printul Bernhard si Joseph Retinger, adevaratii stapani care au finantat Clubul Bilderberg au fost multi-miliardarii David Rockefeller alaturi de membrii familiei Rotschild.

 

Eminentele cenusii care au tinut si inca tin fraiele politicii Grupului, sunt nimeni altii decat Henry Kissinger si Zbigniew Brzezinski, considerati de majoritatea analistilor politici internationali drept adevaratii stapani ai Americii in ultimii 50 de ani. Autori precum Jan van Helsing considera, spre exemplu, ca Zbigniew Brzezeinski este “nasul” tuturor presedintilor americani, niciunul dintre acestia nefiind instalat la Casa Alba , daca nu prezenta girul lui Brzezinski. Alaturi de acestia, o functie deosebit de importanta in structura de conducere a intregii lumi a detinut-o figura temutului Bernard Baruch. Acesta a fost un personaj cu realizari aproape incredibile chiar si pentru lumea in care traim. Pana la data oficiala a mortii sale, 20 iunie 1965, Bernard Baruch a fost “neoficial” recunoscut in cercurile puterii oculte drept cel mai puternic om de pe planeta.

 

De origine germana, Baruch a fost un finantist, speculant, om de stat, si consilierul secret al presedintilor Woodrow Wilson si Franklin D, Roosevelt. In timpul celor doua Razboaie Mondiale care au macinat omenirea in secolul trecut, Bernard Baruch a fost sfatuitorul presedintilor americani. Datorita sfaturilor sale (unii autori le denumesc ordine), Statele Unite s-au angrenat in cele doua conflagratii mondiale. In lumea finantistilor americani a fost poreclit “Lupul Singuratic de pe Wall Street” deoarece era complet independent de piata financiara, si totusi nimeni nu-si putea explica cu exactitate sursa averii sale incomensurabile. El este artizanul “Razboiului Rece” desfasurat intre cele doua superputeri mondiale, termenul de Razboi Rece ii apartine in exclusivitate, fiind folosit in premiera de Bernard Baruch in cadrul unei conferinte din data de 16 aprilie 1947.

 

Dupa multi ani de taraganari si refuzuri, “creierul” oficial al Clubului Bilderberg, multimiliardarul David Rockefeller, si-a publicat in anul 1999 un volum autobiografic in care recunoaste voalat ca face parte din Clubul Bilderberg si din Comisia Trilaterala. Cea mai puternica arma a Grupului, asa numita Comisie Trilaterala, este o forma superioara de conducere inter-statala pe langa care O.N.U. si N.A.T.O. par niste simple O.N.G.-uri care militeaza pentru protectia frunzelor moarte din parcuri. Comisia Trilaterala, dupa cum sugereaza si denumirea sa, este un for superior de conducere care concentreaza intreaga putere politica, militara, economica si administrativa a Europei Occidentale, Statelor Unite ale Americii si Japoniei.

 

Caracteristici comune ale “bilderbergerilor”:

 

1. a) fac parte din cele mai bogate familii ale lumii;

 

1. b) au studiat in aceleasi universitati in scopul formarii unei optici identice referitoare la lumea inconjuratoare;

 

1. c) marea majoritate sunt membri ai organizatiei cu caracter ermetico-conspirativ “Skull & Bones”;

 

1. d) multi dintre ei sunt proprietarii celor mai complexe si prospere afaceri din intreaga lume;

 

1. e) altii isi exercita influenta datorita functiilor de conducere detinute in cadrul celor mai influente guverne de pe glob.

 

Guvernul Mondial suntem noi… Ca ne descurcam mai bine!

 

“Fie ca vreti, fie ca nu, vom avea un guvern mondial. Singura chestiune este daca va fi acceptat sau impus” afirma James P. Wartburg, bancher american si consilier financiar al Presedintelui Franklin D. Roosevelt

 

“In timp ce negau furios faptul ca guverneaza lumea in secret”, declara jurnalistul britanic Jon Ronson, “Membrii Grupului Bilderberg pe care i-am intervievat au recunoscut ca deseori marile scandaluri, conflicte sau probleme internationale au fost influentate de intrunirile lor”. Un astfel de exemplu evident a fost legat de Razboiul din insulele Malvine dintre Marea Britanie si Argentina. Atunci, cererea initiala a guvernului britanic in care acesta solicita O.N.U. aplicarea de sanctiuni internationale Argentinei a fost respinsa. Enervat, Dawid Owen, pe atunci Ministrul de Externe al Marii Britanii, s-a ridicat si a tinut un discurs electrizant la una dintre intrunirile Grupului Bilderberg. Urmarea? In cel mai scurt timp, Comunitatea Internationala a votat in majoritate impunerea sanctiunilor economice Argentinei. Clubul Bildeberg pare a urma cu strictete maxima Illuminatilor de acum 300 de ani : “Totul pentru popor, dar fara popor”.

 

Pastrand totusi proportiile, sistemul social prin care se autodefinesc membrii Clubului Bilderberg, pare a fi o versiune updatata a piramidei sociale din Evul Mediu european, structurata in trei trepte ierarhice.

 

Astfel, in varf gasim Initiatii, cei care au primit o parte din secretele Illuminatilor, urmati de membrii de rang secund care implementeaza si conduc principiile si ordinele in cadrul guvernelor tarilor vasale. Pe ultima treapta s-ar regasi restul lumii, adica mai mult sau mai putin de 7 miliarde de locuitori.

 

dollar_bill_showing_New_World_Order

 

Structura Grupului  Bilderberg pe trei niveluri:

 

1. „Cercul exterior” este foarte extins. Practic peste 80% din participanţii la reuniuni nu cunosc decât o parte din strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei, deci fac parte din cercul exterior.

 

2. Comitetul director (Steering Comitee), al doilea nivel, este mult mai restrâns. Acest nivel este alcătuit din aproximativ 35 de membri, exclusiv europeni şi americani. Ei cunosc în proporţie de 90% obiectivele şi strategia grupului. Membrii americani ai acestui nivel sunt de asemenea şi membri în CRE – Consiliul Relaţiilor Externe (în engleză Council on Foreign Relations – CFR).

 

3. Comitetul Consultativ Bilderberg, al treilea nivel, este nucleul acestei grupări. El este alcătuit din 12 membri, singurii care cunosc în totalitate strategiile şi scopurile reale ale organizaţiei.

 

Dupa parerea lui Jan Udo Holey, aceasta structura de comanda ar fi replica intocmai a simbolului piramidei deasupra careia se afla ochiul atotvazator al Illuminatilor, reprezentare grafica existenta pe bancnota americana de un dolar.

 

Grupul Bilderberg nu este democratic. Membrii săi nu sunt aleşi şi el nu dă socoteală oamenilor de pe planetă; acelaşi lucru este valabil şi pentru Banca Mondială, Fondul Monetar internaţional, Naţiunile Unite, sau cele mai puternice corporaţii sau bănci. Şi totuşi, deciziile luate de aceste grupuri afectează fiecare fiinţă umană de pe Pământ, acum şi pentru multă vreme de acum înainte. Iar ceea ce este cel mai înspăimântător este totalul secret care înconjoară întâlnirile Bilderberg. Atunci când au loc, aceste superconferinţe nici măcar nu sunt mediatizate la ştiri. Dacă atât de multe personaje importante din lume se reunesc pentru a pune la cale destinele planetei, este evident că ar trebui date nişte explicaţii publicului larg. Dar nu ni se aruncă decât praf în ochi – că este un simplu forum de discuţii!

 

Conspiratie, mistificare, exagerare?

“Intr-o epoca de minciuna universala, sa spui adevarul este deja un act revolutionar” spunea George Orwell, scriitor britanic

 

Cu atat mai mult cu cat secretismul si refuzul de a declara subiectul discutiilor sale anuale a dus la adevarate acuzatii de complot in scopul dominarii intregii lumi. Cei mai vehementi critici sunt grupati in Societatea John Birch si beneficiaza de ajutorul oferit de jurnalistul canadian Daniel Estulin, scriitorul britanic David Icke, autorul american Jim Tucker si realizatorul de emisiuni radio, Alex Jones, membru al Societatii John Birch, una dintre cele mai vehemente organizatii anti-Bilderberg, afirma ca Grupul Bilderberg intentioneaza ca in urmatorii ani sa dizolve treptat suveranitatea Statelor Unite, Canadei si Marii Britanii pentru a crea o structura supra-nationala, denumita Uniunea Nord-Americana, similara cumva Uniunii Europene.

 

Teoria Conspiratiei evidentiaza si relatia Grupului Bilderberg cu presa mondiala, presa care, in conceptia sustinatorilor teoriilor conspirationiste, este cumparata si detinuta de ani buni de catre membrii Clubului. Aceste presupuneri au fost alimentate de faptul ca la conferintele Grupului Bilderberg din ultimii ani au participat ca invitati detinatorii unor trusturi media de mare calibru precum: The Economist, The Financial Times, Newsweek, La Republica , Corriere della Sera, New York Times etc.

 

Printre evenimentele puse la cale la conferinţele Bilderberg se numără înfiinţarea Uniunii Europene (discutată chiar la prima reuniune, în 1954), războiul din Iugoslavia, invazia Irakului, creşterea impozitelor în diferite ţări. Grupul hotărăşte şi politica Naţiunilor Unite, sau cine va câştiga alegerile în diferite state.

 

Intalnirea rituala din acest an a Grupului Bilderberg are loc in Atena, intre 14-16 Mai. Ce se va discuta acolo va ramane, ca de fiecare data, un nou mister pentru urechile celor multi…”

 

illuminati

 

În final vom enumera câţiva din membrii grupului Bilderberg, pentru a ilustra implicarea concretă a acestora în viaţa economică şi politică a diferitelor ţări, precum şi în mass-media:

 

-Jose Manuel Barroso, preşedinte actual al Comisiei Europene, fost prim-ministru al Portugaliei, membru al CRE-Consiliul Relaţiilor Externe.

– Tony Blair, primul ministru al Marii Britanii

– Frits Bolkestein, comisar european

– Romano Prodi, fost preşedinte al Comisiei Europene, prim-ministru italian

– Jacques Santer, fost preşedinte al Comisiei Europene, fost prim-ministru al Luxemburgului

– Sir Leon Brittan, vice-preşedinte al Comisiei

– Edith Cresson, fostă membră a Comisiei, fostă prim-ministru al Franţei, fostă ministru de comerţ, fostă membră a direcţiei Schneider

– Alexandre Adler, consilier editorial la Le Figaro

– Edward Balls, consilier al Trezoreriei în Marea Britanie

– Francisco Pinto Balsemo, fost prim ministru al Portugaliei

– Nicolas Beytout, redactor şef al Les echos

-John R. Bolton, sub-secretar de stat al USA, pentru controlul armamentului şi securitate internaţională

– Michel Bon, fost preşedinte France-Telecom

– Willy Claes, ministru de stat, Belgia

– Bertrand Collomb, preşedinte Lafarge

– George A. David, preşedinte Coca-Cola, Grecia

– Etienne Davignon, preşedinte Societe Generale de Belgique, fondator al Mesei Rotunde Europene

– Thomas L. Friedman, scriitor de editoriale în New York Times

– Svei Gjedrem, guvernator al Băncii Centrale a Norvegiei

-Richard N. Haas, preşedinte CRE – Consiliul Relaţiilor Externe şi director al planificării în Departamentul de Stat USA

– Stephen Harper, şeful partidului conservator, Canada

– Mervzn A. King, guvernator adjunct al Bancii Angliei

– Anna Lindh, ministru al afacerilor externe, Suedia

– Paavo Lipponen, preşedinte al parlamentului, Finlanda

– Mogens Lykketoft, preşedintele partidului social democrat, Danemarca

– Thommaso Padoa-Schioppa, administrator al Băncii Centrale Europene

– Anders Fogh Rasmussen, prim ministru al Danemarcei

– Frack Riboud, preşedinte Danone, Franţa

– David Rockfeller, administrator J.P.Morgan International, USA

– Anthonz Ruis, preşedinte Heineken, Olanda

– Otto Schily, ministru al afacerilor interne, Germania

– Jean Claude Trichet, guvernatorul Băncii Franţei

– James D. Wolfensohn, preşedintele Băncii Mondiale, USA

– Robert Zoellick, reprezentantul USA pentru negocieri comerciale (AMI, AGCS etc.)

 

Sursa: http://lorylex.wordpress.com/2009/05/17/grupul-bilderberg-si-noua-ordine-mondiala/

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

(Ceausescu a inviat in inimile iraniene-demonizate…) În penurie de carburant, Iranul raţionalizează energia electrică

 

 

Autor: Cătălin Lupășteanu

Iranul a anunţat un program de raţionalizare a energiei electrice începând de luni la Teheran şi în alte provincii ale ţării din cauza lipsei de combustibil în centralele electrice, a anunţat agenţia oficială Irna – transmite France Presse, pogtrivit Agerpres.Potrivit unui program publicat de Irna, electricitatea va fi întreruptă în diferite părţi ale capitalei timp de două ore, între orele 09:00 şi 17:00.Un plan similar a fost anunţat pentru alte câteva provincii din ţară, printre care Qom (centru), Kerman (sud-est) şi Guilan şi Ardabil în nord, potrivit Irna.Compania de stat de distribuţie a energiei electrice a declarat că a luat această decizie din cauza „aprovizionării limitate cu gaz combustibil a centralelor electrice” şi a decretului guvernului „de a nu utiliza păcură în anumite centrale electrice”.În ultimii ani, multe dintre marile oraşe iraniene au fost afectate de poluare, despre care experţii spun că este cauzată de utilizarea de păcură de calitate scăzută în centralele electrice.

În ultimii ani, întreruperile repetate de curent, în special în timpul verii, au provocat furia populaţiei.

În ultimii ani, întreruperile repetate de curent, în special în timpul verii, au provocat furia populaţiei.

În iulie, autorităţile au ordonat instituţiilor guvernamentale să reducă orele de lucru la jumătate timp de mai multe zile pentru a economisi energie.

 

Anii de sancţiuni occidentale şi-au pus amprenta asupra economiei iraniene. Iranul a fost al şaptelea cel mai mare producător mondial de ţiţei în 2022 şi are a treia cea mai mare rezervă dovedită, după Venezuela şi Arabia Saudită, potrivit Agenţiei americane pentru informaţii energetice.

https://www.stiripesurse.ro/in-penurie-de-carburant-iranul-rationalizeaza-energia-electrica_3488967.html

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Adevăruri şocante pe care nu o să le găsiți niciodată în presa «sistemului»! Dialog «la gura sobei» cu istoricul Corvin Lupu despre Decembrie 1989 (4)

 

 

 

«Pleacă ai noștri, vin ai noștri, noi rămânem tot ca proştii»

(DEZVĂLUIRI ULUITOARE)

 

Citiți a treia parte a articolului

 

Marius Albin Marinescu: Să revenim la evenimentele din 1990. Cum a mai reacționat Securitatea la presiunea pusă de noul regim pe oamenii ei?

 

Corvin Lupu: Una din marile supărări ale cadrelor fostei Securități era faptul că la centru exista o influență mare a ministrului Militaru și a generalului Logofătu, cel împuternicit încă din 22 decembrie să răspundă de preluarea Securității de către Armată. Din calitatea de comandant al Academiei Militare, Logofătu fusese unul dintre cei care au orchestrat diversiunile criminale care au condus la numeroși morți și răniți și era cunoscut că nu-i agreează pe securiști. Tocmai el a fost numit să-i „stăpânească”. În același timp, ministrul Militaru reactivase un mare număr de generali și colonei care fuseseră trecuți în rezervă în perioada ceaușistă, ca urmare a certitudinilor, în unele cazuri și doar a suspiciunilor, în alte cazuri, de colaboraționism cu sovieticii. Toți aceștia aveau ură pe Securitate, instituția care îi deconspirase.

 

 

 

Cel care oprimase cel mai mult Securitatea fusese ministrul Militaru, cel care a și contribuit direct la moartea mai multor ofițeri importanți de securitate și care crease o mare parte a diversiunilor în urma cărora au avut loc morți năprasnice, dintre care, la Otopeni, una dintre diversiuni a reprezentat un adevărat măcel. Eu am mai publicat despre aceste diversiuni „teroriste”.

 

Modalitatea de declanșare a diversiunilor era simplă. Unități ale Trupelor de Securitate erau atenționate de noii lor șefi din M.Ap.N. că există informații certe că într-un anumit loc acționează sau urmează să acționeze teroriști, iar subunități de trupe de securitate erau trimise în respectivul loc pentru a neutraliza acei teroriști. Concomitent, unor unități/ subunități M.Ap.N. li se dădea informația că în respectivele locuri acționează teroriști și li se cerea să-i elimine. Asemenea situații s-au petrecut în mai multe zone ale țării, ceea ce ne-a făcut să credem că într-adevăr a existat un plan de declanșare a unui război civil în România, având ca principali adversari M.Ap.N și M.I. Eu nu am găsit argumente zdrobitoare în direcția existenței unui asemenea plan. Orice cunoscător își dă seama că un proiect de acest gen ar fi fost agreat de multe forțe, cel puțin de către statele vecine care aveau în decembrie 1989 aspirații teritoriale ferme și dovedite: Ungaria, Iugoslavia și Bulgaria, dar această realitate nu este suficientă pentru a argumenta științific existența unui asemenea proiect.

 

Este cert că în primele două zile după arestarea lui Ceaușescu, 22 și 23 decembrie, aceste diversiuni au avut ca unul din scopurile principale și compromiterea, neutralizarea și capturarea comandanților rămași loiali lui Nicolae Ceaușescu și legislației de atunci: Nuță, Trosca, Mihalea, Moraru. Toți au fost uciși fără milă, ca și Milea. Alte explicații logice și coerente s-au dat afirmându-se că, de fapt, nu s-a dorit un război civil în toată regula, ci s-a dorit crearea unui cadru de insecuritate care să justifice menținerea stării de necesitate pe întregul teritoriu al țării, justificarea „necesității” de a-l asasina pe Ceaușescu și de a ține poporul în casă, la televizor, unde erau bine manipulați, timp în care Iliescu&Co să-și consolideze puterea și să-i elimine pe posibilii veleitari în ale conducerii României. Starea de necesitate s-a prelungit până în februarie 1990.

 

Marius Albin Marinescu: Starea de necesitate a fost decretată de Ceaușescu.

 

Corvin Lupu: Starea de necesitate s-a decretat într-un moment în care, practic, Ceaușescu nu mai controla puterea, nu mai avea mijloace de comunicații și nu mai era liber. Ea a fost decretată de puciști, cu complicitatea lui Silviu Curticeanu, colaborator al conspiratorilor, pentru a avea argumente să acționeze împotriva oricărei persoane sau grup social care s-ar fi opus „emanaților”.

 

Marius Albin Marinescu: Acest gen de diversiune la care v-ați referit dumneavoastră s-a întâlnit și la Sibiu.

 

Corvin Lupu: Da, în 22 decembrie, începând cu ora 10.30, diversiunea a fost folosită împotriva Miliției, ca urmare a ordinelor primite de locotenent-colonelul comandant al Garnizoanei Sibiu, Aurel Dragomir, de la generalii puciști Hortopan și Stănculescu, sub motivația că Miliția și principalii ei comandanți (Nuță, Mihalea, Moraru) nu a trecut de partea „poporului”, adică a conspiratorilor. Lt-col. Dragomir a părăsit imediat punctul de comandă nr. 2, situat la Spitalul Militar din Sibiu, de unde purtase convorbirile cu șefii puciștilor care au preluat comanda Armatei după împușcarea lui Milea și s-a întors la sediul U.M. 01512 (astăzi Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu) unde a ordonat ferm: „Luptăm cu Miliția!” În acest timp, cadrele de miliție disperate dădeau telefoane și încercau să se refugieze la U.M. 01512. Șefii Miliției Municipale l-au sunat pe ofițerul de securitate C.I. al U.M. 01512, lt. col. Mircea Lomnășan, care i-a sfătuit pe milițieni să treacă strada și să se adăpostească la unitatea M.Ap.N. În paralel, tuturor militarilor M.Ap.N. din unitate li s-a spus că vor fi atacați de Miliție și să tragă în Miliție și în milițieni. A urmat un măcel împotriva milițienilor, 23 dintre ei fiind uciși și mulți alții răniți, bătuți, torturați, arestați și ținuți în bazin etc. În clădire s-a tras cu tunul, cu aruncătoare de grenade și cu mitralierele.

 

 

 

Marius Albin Marinescu: Cu securiștii se războiau mai puțin.

 

Corvin Lupu: La Sibiu, ca și la București, în primele ore ale confruntărilor între M.Ap.N. și M.I., comandantul Aurel Dragomir nu a ordonat acțiuni împotriva Securității, care fusese prima instituție care a acționat împotriva lui Ceaușescu și devenise partenera lui Stănculescu în arestarea lui Ceaușescu și a comandanților rămași loiali lui. În 22 decembrie 1989, între orele 8.30 și 14.00, în toată țara, Armata și Securitatea au acționat în comun, în cea mai bună înțelegere. După ora 14 și ceva, când a vorbit Iliescu la televiziune despre securiști ca fiind o clică de teroriști, de criminali ceaușiști, a început presiunea militară asupra Securității și a început și să se tragă în clădirea acesteia din Sibiu, cât și presiunea pusă pe Securitate prin răspândirea de acuzații false, unele dintre ele chiar de domeniul fantasmagoriilor.

 

În toată țara, sub pretextul pericolului pe care îl genera faptul că șefii Inspectoratului General al Miliției nu trecuseră de partea conspiratorilor, cu excepția unuia dintre adjuncți, generalul Romeo Câmpeanu, ofițer de securitate loial lui Iulian Vlad, Stănculescu a ordonat supravegherea sediilor M.I. și punerea lor sub pază militară, ceea ce a intimidat cadrele și a fost o garanție a „loialității” lor față de puciști și față de noua putere. Referindu-mă la „fantasmagorii”, am în vedere zvonurile potrivit cărora securiștii circulau prin tunele cunoscute doar de ei și, din loc în loc, ridicau capacele canalelor, mai omorau niște trecători pașnici și-și continuau drumul.

 

Apoi, nebunia cu mini-submarinele construite pentru ape de mică adâncime cu care securiștii s-ar fi deplasat pe Cibin și alte prostii colosale care circulau în oraș. Enormitățile care au fost rostite de iudeo-„revoluționarii” din televiziune, în frunte cu Brateș (apa otrăvită, centrul de sânge aruncat în aer etc), au fost crezute de majoritatea populației orașului Sibiu și a țării. Nu mai este cazul să vă amintesc faptul că la TVR „Liberă”, Brateș&Co, cu camerele de luat vederi, au luat de fapt vederea românilor și i-au orbit. În acest fel, ura împotriva Securității, acumulată în jumătate de secol, s-a mărit exponențial.

 

A doua zi, pe 23 decembrie, a avut loc diversiunea din Cimitirul Municipal din Sibiu, victime căzând două echipaje A.B.I. ale Trupelor de Securitate.

 

În orice caz, diversiunile au fost coordonate de noua putere a lui Ion Iliescu și puse în executare de ministrul Militaru (nume real Lepădat, țigan). Ele au fost îndreptate împotriva unor forțe ale M.I., cu scopul evident de a le determina pe acestea să reacționeze și, în acest fel, să se poată „dovedi” că M.I.-ul este cel care a tras, a ucis, a produs fenomenul terorist-diversionist, a produs uriașele daune materiale etc.

 

 

 

Marius Albin Marinescu: Aici cred că ați atins un punct important al discuției noastre. Înțeleg că sunteți de părere că răspunderea pentru fenomenul terorist-diversionist de după 22 decembrie 1989 aparține conducerii țării, respectiv lui Iliescu, Brucan, Roman, Militaru etc.

 

Corvin Lupu: Categoric! În momentul în care au trebuit să dea declarații despre ororile comise în România în primele zile de după 22 decembrie, unii dintre făptuitori au acreditat ideea că între 22 și 27 decembrie ar fi fost „vid de putere”, deci, nu răspunde nimeni. Or, nu a fost niciun moment vid de putere. Din clipa în care Ceaușeștilor li s-au întrerupt legăturile telefonice, li s-a blocat accesul în buncărul prezidențial, lui Ceaușescu i s-a tăiat sonorul de la stația prin care a dorit să se adreseze poporului de la balconul etajului I al sediului C.C. al P.C.R. și din clipa în care ofițerii Direcției a V-a i-au înconjurat cu opt luptători și i-au băgat în lift pentru a-i scoate pe acoperiș și a-i duce cu elicopterul, din acel moment toată puterea a fost gestionată de Armată și de Ministerul de Interne, prin generalii Stănculescu, Ștefan Gușe și Iulian Vlad.

 

Degeaba au apăsat Ceaușeștii pe butoane să oprească liftul și s-au blocat între etaje… Era „liftul istoriei”! Puciștii erau deciși să-l scoată cu forța din sediul puterii și să-l ducă la moarte. Din acel moment, Stănculescu cu Armata și Vlad cu Securitatea au neutralizat comandanții loiali lui Ceaușescu, i-au omorât, iar la începutul după-amiezii, la sediul M.Ap.N., în prezența reprezentanților tuturor instituțiilor de forță din România, Ion Iliescu a fost investit cu șefia statului, iar generalul Militaru cu șefia Armatei. În sediul M.Ap.N. se aflau generalii sovietici Mihailov și Bociaev, cei care au inspirat principalele decizii ale acelei zile memorabile.

 

Marius Albin Marinescu: Cum a reacționat Stănculescu la numirea generalului Militaru?

 

Corvin Lupu: Este cert că decizia au luat-o marii planificatori de la Moscova. De altfel, în dimineața de 22 decembrie, 25 de minute după împușcarea lui Milea, respectiv la ora 9.00, la sediul M.Ap.N. au ajuns generalii sovietici Mihailov și Bociaev, cei care au inspirat principalele decizii ale acelei zile memorabile. Traducerea a fost asigurată de colonelul Lupoi, tatăl căpitanului „revoluționar” Lupoi, ulterior ministru, care a vorbit de mai multe ori la televiziune în acele zile, erijându-se în reprezentant al Armatei. Dar, translatorul i-a comunicat fiului său decizia sovietică de numire a lui Militaru, iar tânărul, pe atunci, Mihai Lupoi a fugit la televiziune și l-a anunțat pe generalul Militaru ca fiind noul ministru al Apărării, cea mai importantă funcție în acele momente.

 

Marius Albin Marinescu: Nu cumva șeful Securității era cel mai important?

 

Corvin Lupu: Șeful Securității a fost cel mai important după rănirea lui Milea, cât timp l-a avut pe Ceaușescu în mâna sa. După ce l-a predat pe Ceaușescu celor de la armată și după intrarea Securității în subordinea M.Ap.N., generalul Vlad și-a pierdut mult din influență, cu atât mai mult cu cât tuturor le era frică de el și-l considerau incomod că știa totul despre toți. Vlad a continuat să comande, transmițând ordinele noii puteri, până în 31 decembrie 1989, când a fost arestat ritualic, derutant, arestare cu multe semnificații ascunse.

 

 

 

Marius Albin Marinescu: V-am întrerupt.

 

Corvin Lupu: Cel care l-a informat pe Stănculescu că nu el va fi numit ministrul Apărării, a fost Ion Iliescu. După mulți ani, Stănculescu a declarat că sovieticii l-au impus pe Militaru în funcția de ministru al Apărării Naționale. Stănculescu avea ambii bunici de sex masculin de etnie rusă. Fuseseră ofițeri, unul general, altul colonel în armata țaristă și, după revoluția bolșevică, s-au refugiat în România și s-au căsătorit cu românce. Au fost oameni bogați. Unul dintre bunici a fost chiar înrudit pe departe cu țarul Nicolae al II-lea. Totuși, generalul Stănculescu nu a avut dificultăți de cadre. Este posibil ca în perioada interbelică bunicii săi să fi fost contactați de serviciile române de informații și, mai mult ca sigur, ei să fi cooperat cu statul român, inclusiv după 1945. Nu am cercetat situația aceasta și nu este sigur că s-au mai păstrat documente. Din arhivele secrete s-a furat mult… Generalul Stănculescu a fost recrutat ca informator al Securității de către generalul Constantin Nuță, în perioada în care acesta comanda Direcția a IV-a de Contrainformații Militare a D.S.S. Generalul Ștefan Alexie, un apropiat al generalului Vlad, ne povestea că în anul 1989, la nunta fiului generalului Stamatoiu, la Cercul Militar Național, soția lui Victor Athanasie Stănculescu se lăuda cu bijuteriile țariste pe care le purta la gât, urechi și mâini. Atunci nu știa că va fi omorâtă…

 

În ciuda relației cu sovieticii și a rolului foarte mare pe care l-a jucat în evenimentele din decembrie 1989, dosarul de securitate al lui Stănculescu menționa relațiile sale foarte strânse cu unul dintre rezidenții de la București ai serviciului britanic de spionaj MI 6, reprezentantul firmei Rolls Royce, cetățeanul britanic de etnie română George Pop, cu care generalul avea întâlniri neraportate, ceea ce contravenea regulamentului. Agentura sovietică de la București l-a considerat mereu pe Stănculescu ca fiind agent britanic, de aceea au căutat să-l scoată din Armată și să-l numească la Ministerul Economiei.

Pe această linie, mai este ceva important de semnalat, anume doborârea pe 28 decembrie 1989 a unei aeronave AN-24, avându-l la bord pe spionul britanic Ian Henry Perry, care acționa sub acoperirea de jurnalist.

 

Marius Albin Marinescu: Poate relatați acest moment foarte important al evenimentelor. Cred că îi interesează pe cititorii noștri.

 

Corvin Lupu: Pe 28 decembrie 1989, echipajul aeronavei AN-24 a companiei TAROM compus din Chifor Ioan (38 ani), pilot-comandant, Valter Jurcovan (31 de ani), copilot, Moldoveanu Mihai (35 ani), instructor de zbor, Marghidan Elena (35 ani), însoţitoare de bord, Bănică Petre (41 ani), însoţitor de bord şi Cristea Gelu (33 ani), mecanic de bord, a decolat de la aeroportul Internațional Bucureşti-Otopeni, cu destinaţia Belgrad. Prin ordin al noii conduceri a țării, spațiul aerian al României era închis. Niciun aparat nu avea voie să se ridice de la sol. Antiaeriana avea ordin să doboare orice aparat detectat de radare. Cursa a fost solicitată de generalul Stănculescu, sub pretextul nevoii aducerii de sânge din Iugoslavia, invocându-se în mod neadevărat că „dictatorii-criminali” au făcut un mare număr de victime și spitalele din România nu mai aveau sânge pentru operații și transfuzii. În avion se mai afla şi agentul britanic Ian Henry Perry (24 de ani), sub acoperire de fotoreporter la ziarul britanic Sunday Times. De la Belgrad, Perry urma să schimbe avionul, cu unul pentru Londra. Se bănuieşte că britanicul avea asupra sa câteva casete video filmate de el în timpul evenimentelor, alte casete video realizate în Bucureşti de mai mulţi corespondenţi străini și înscrisuri.

 

 

 

Grupul de mai mulți agenți britanici din care făcea parte Ian Henry Perry a acționat în București. Perry a fost și în sediul C.C. al P.C.R. Agenții britanici au locuit în Hotelul Intercontinental. Nu puteau pleca toți cu avionul, pentru a nu atrage atenția autorităților militare române și serviciilor străine. Ei l-au desemnat pe Perry să scoată din țară materialele culese, după care, probabil, intenționau să părăsească România pe alte căi. La scurt timp după decolare, deşi zborul era ordonat de generalul Stănculescu, iar avionul se afla pe calea aeriană indicată în planul de zbor, avionul TAROM a fost doborât de o rachetă AA, la 50 km de București. Epava avionului a fost găsită în pădurea Mălinoasa, în apropierea comunei Vişina din județul Dâmboviţa, la 12 km nord-vest de divizionul 182 Rachete AA – Boteni.

 

M.Ap.N. și Parchetul Militar au refuzat orice fel de anchetă, în ciuda solicitărilor repetate ale familiilor celor decedați, încălcându-și obligațiile stabilite prin legile în vigoare. Câteva mențiuni sunt importante. Din după-amiaza de 22 decembrie 1989, generalul Nicolae Militaru era ministrul Apărării. El ar fi fost cel împuternicit să dea ordinul de zbor și de atenționare a forțelor AA ale Aviației Militare. Generalul Stănculescu ocupase funcția de șef al Direcției de Înzestrare a Armatei, iar ulterior de ministru al Economiei. Este cert că Militaru nu a susținut în evenimente serviciile britanice, el fiind racordat la cele sovietice. Stănculescu, în schimb, după cum am relatat anterior, fusese în atenția contraspionajului românesc pentru legături neraportate cu serviciile secrete britanice. El conspirase cu generalii ruși și le promisese să-și trădeze țara, ceea ce a și făcut. Le promisese în vara anului 1989, la Balaton, fapt pe care l-a recunoscut în finalul vieții.

 

Sovieticii nu agreau ca serviciile britanice să culeagă informații din România, din proximitatea K.G.B./G.R.U. și privitor la evenimente în care serviciile sovietice erau puternic ancorate, într-o țară pe care o considerau ca fiind „de drept” în sfera lor de influență, ceea ce era adevărat. Aici trebuie căutată cheia doborârii avionului AN-24 al Companiei TAROM.

 

Marius Albin Marinescu: Interesant.

 

Corvin Lupu: Dar am făcut lungi divagații și ne-am abătut de la firul discuției. Revenind la reacția Securității în fața presiunii noii puteri și a „lanțului” cu care o legase aceasta, în lunile următoare loviturii de stat, un moment important a fost cel din zilele de 16-19 februarie 1990.

În 16 februarie 1990 a fost destituit generalul Nicolae Militaru din funcția de ministru al Apărării Naționale. Destituirea sa a fost operațiune condusă din umbră de generalul Stănculescu, dar nici unele cadre ale fostei Securități nu au fost străine de aceste manevre. Rolul decisiv l-a avut Comitetul de Acțiune pentru Democratizarea Armatei (C.A.D.A.), care a fost o formă de revoltă în interiorul Armatei, fapt interzis prin lege, dar tolerat tacit.

 

 

 

C.A.D.A. a cerut destituirea ministrului Militaru și amenința cu extinderea revoltei, ceea ce putea deveni foarte periculos pentru stabilitatea internă a țării, în condițiile în care aveau loc multe mișcări de stradă și în care în întreprinderi nu se prea lucra, străzile orașelor erau pline de oameni de la periferia societății, restaurantele erau pline de pierde-vară, care ușor puteau și ei ieși în stradă, iar situația putea scăpa de sub control. Destituirea lui Militaru și numirea lui Stănculescu a fost dorită și de Securitate. Unul dintre oamenii Securității care a acționat în direcția influențării deciziei de eliberare din funcție a lui Militaru a fost Gelu Voican-Voiculescu. În 12 februarie 1990 el a avut o întâlnire cu membrii C.A.D.A. care a fost filmată și transmisă la televiziune, în ciuda opoziției conducerii țării. Ofițerii din C.A.D.A. au făcut impresie bună, au prezentat nemulțumirile lor și au făcut ca eliberarea din funcție a lui Militaru să fie agreată de opinia publică. Destituirea lui Nicolae Militaru a fost susținută și de locotenent-colonelul M.Ap.N. Mircea Chelaru, generalul de astăzi, care pe atunci comanda Direcția a III-a de Contraspionaj a Securității și aderase la C.A.D.A. În ziua de 5 iunie 1990, C.A.D.A. a recunoscut că a acționat pentru destituirea generalului Militaru.

 

Dar cea mai mare încercare prin care a trecut gruparea Iliescu a fost manifestația din Piața Universității din perioada 22 aprilie – 15 iunie 1990. În data de 22 aprilie 1990, un grup de bărbați, care ulterior nu s-au mai manifestat în prima linie, au blocat Piața Universității și au declarat-o zonă liberă de neocomunism, ceea ce era o dovadă a caracterului anti-Iliescu al manifestării. Ulterior, s-au strâns în piață mii de oameni de bună-credință, care nu făceau parte din niciun complot, care nu aveau cunoștință de conflictul surd între conducerea de stat și cadrele fostei Securități. Cadrele fostei Securități erau nemulțumite de marginalizarea unora dintre colegii lor, de campania mediatică împotriva Securității și de faptul că noua instituție a S.R.I., în acea etapă istorică, nu avea nici pe departe influența fostei Securități, iar cadrele S.R.I. nu aveau încă nici pe departe privilegiile de care se bucuraseră pe timpul regimului trecut.

 

Până la publicarea unei lucrări ce cercetare aplicată a evenimentelor din primăvara anului 1990, pot să vă spun că Securitatea a fost implicată tare în declanșarea și în desfășurarea acelor evenimente din Piața Universității.

 

 

 

După înființarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, au fost desecretizate unele dintre dosarele de colaboratori ai Securității ai multor personaje active în Piața Universității. Nu am să mai dau o listă cu nume, chiar dacă ea este verificabilă, pentru că nu doresc să atrag reacțiile unuia sau altuia, pentru că și așa am spus destule. Am să mă rezum la două nume, Marian Munteanu, cel care a deschis balconul clădirii Universității pentru vorbitori, el fiind președintele Ligii Studenților din Universitatea din București și la Stelian Tănase, viitorul președinte al GDS, grup preponderent evreiesc, înființat de Silviu Brucan (Saul Brukner) și finanțat de Soros, director al Realitatea TV și al Televiziunii Române. Degeaba neagă Marian Munteanu, are dosar de informator din 1988. La fel și mulți, mulți alți „piețari” activi.

 

Ca urmare a evenimentelor deosebit de destabilizatoare pentru conducerea țării și a nevoii de control informativ asupra teritoriului țării, colonelul Filip Teodorescu a fost numit de Iliescu și de Măgureanu prim-adjunct al directorului S.R.I. și împuternicit cu reconstituirea și lărgirea rețelelor informative, ceea ce a rezolvat situația de serviciu a majorității zdrobitoare a foștilor securiști. Tot în această perioadă a negocierilor între Securitate și Iliescu, generalul Vasile Ionel, șeful Statului Major General, agent important al G.R.U., despre care Stănculescu a spus că era șeful agenturii G.R.U. în România, a ieșit public, inclusiv la TVR „Liberă” și a reabilitat ofițerii de securitate în bloc, ceea ce a fost un semnal evident de schimbare a orientării noii puteri față de Securitate și o pace nedeclarată a F.S.N. cu aceasta. Din acel moment, securiștii s-au aliniat în spatele lui Ion Iliescu, uitând că acesta i-a scuipat și i-a făcut teroriști și criminali. Această aliniere nedemnă în spatele principalului asasin al celor aproximativ 1000 de morți de după arestarea lui Nicolae Ceaușescu, poate fi interpretată și ca pe o recunoaștere tacită a acuzațiilor pe care li le-a adus Ion Iliescu, cel pe care ei îl apăraseră în ultimii ani ceaușiști, acuzații formulate public începând cu amiaza zilei de 22 decembrie. Din acel moment, toate forțele implicate în „revoluție” și-au dat mâna în scopul ascunderii adevărului despre evenimente. În paralel, pe nevăzute, „pe sub masă”, își mai dădeau lovituri, aruncând vina unii pe alții.

 

Încheierea „cu succes” a negocierilor dintre reprezentanții fostei Securități și noua putere a condus la o tentativă a unor grupări de a încheia manifestația continuă din Piața Universității. Unul dintre cei mai vocali susținători ai ei, Marian Munteanu, a propus încetarea manifestației, imediat după alegerile din 20 mai 1990. Alte grupări nu au fost de acord cu oprirea manifestației, dorind continuarea ei și răsturnarea de la putere a lui Ion Iliescu.

 

Violențele din piață, care, după cum se vede, nu au aparținut majorității de bună-credință a luptătorilor anticomuniști, l-au „îndreptățit” pe Ion Iliescu să aducă minerii, armata, poliția și pe aceia dintre securiști care îi erau devotați și să reprime sângeros manifestația. Generalul Stănculescu, deși era ministru în funcție al Apărării a preferat să stea în străinătate, iar generalul Vasile Ionel a susținut că i-ar fi cerut lui Iliescu să nu implice armata în represiune, dar Iliescu nu l-a ascultat. Cu ocazia represiunii, câțiva dintre agenții Securității care au întreținut presiunea asupra lui Iliescu au fost pedepsiți crunt, inclusiv Marian Munteanu, unii fiind bătuți, alții arestați și întemnițați.

 

Una dintre mizeriile regimului iudeo-bolșevicului Iliescu, transformat peste noapte în iudeo-capitalist, privitoare la fenomenul Piața Universității a fost acuzația fantezistă și repetată potrivit căreia Piața Universității a fost o creație legionară. De altfel, după cum o țară întreagă a avut ocazia să vadă, regimul politic actual continuă să se lupte cu fantomele Mișcării Legionare, cu uriașa sa moștenire culturală, morală și națională, promovând falsul privitor la istoria ei și o legislație punitivă nedemocratică și fățiș antiromânească.

 

Citiţi şi:

CNSAS a primit ordin să ascundă că Gelu Voican Voiculescu a fost turnător al Securității (III)

Manipularea mediatică şi loviturile de stat. Cazul pseudo-revoluţiei române

Masonerie, bombe şi servicii secrete

 

 

https://yogaesoteric.net/adevaruri-socante-pe-care-nu-o-sa-le-gasiti-niciodata-in-presa-sistemului-dialog-la-gura-sobei-cu-istoricul-corvin-lupu-despre-decembrie-1989-4/

 

 

/////////////////////////////////////

 

Adevăruri şocante pe care nu o să le găsiți niciodată în presa «sistemului»! Dialog «la gura sobei» cu istoricul Corvin Lupu despre Decembrie 1989 (3)

 

 

 

«Pleacă ai noștri, vin ai noștri, noi rămânem tot ca proştii»

(DEZVĂLUIRI ULUITOARE)

 

Citiți a doua parte a articolului

 

 

 

Marius Albin Marinescu: Cum a încercat Securitatea să iasă din această situație de presiune uriașă pe care noua putere o exercita împotriva ei?

 

Corvin Lupu: Pe de o parte, cadrele de securitate au încercat, mai ales la nivel central, să explice noii puteri cât de util este un serviciu de informații și de securitate și să coopereze disciplinat, pe de altă parte, au avut loc și acțiuni potrivnice noii puteri, făcute „la disperare”. Acesta era modelul practicat de Securitate: duplicitatea. Alt model nici nu știau să practice.

 

Marius Albin Marinescu: Să înțeleg prin aceasta că nivelul de performanță în Securitate era modest?

 

Corvin Lupu: Nu vreau să spun că nivelul general al cadrelor din Securitate era modest. Erau mulți ofițeri valoroși în aparatul de securitate. Din punctul de vedere al instituției se performa, respectiv se îndeplineau misiunile ordonate, dar asta se datora cu deosebire legislației de atunci, controlului general al societății, care permitea identificarea din fașă a oricărei acțiuni potrivnice legislației și intereselor statului. Cu toate acestea, chiar generalul Iulian Vlad a recunoscut într-un raport din 31 martie 1990, înaintat lui Ion Iliescu, că Securitatea era deprofesionalizată și a accentuat în lungi pasaje această realitate. Pentru cei interesați, memoriul a fost publicat de istoricul Cristian Troncotă în ediția a II-a a cărții domniei sale Duplicitarii.

 

Marius Albin Marinescu: Știu că pe dumneavoastră s-au supărat tare unii foști șefi ai fostei Securități, dar pe generalul Vlad nu s-au supărat că i-a catalogat drept deprofosionalizați?

 

Corvin Lupu: Nu, pe generalul Vlad mulți foști securiști îl prezintă opiniei publice ca pe un erou. Aceste aprecieri au o țintă precisă: dacă generalul Vlad a fost erou, atunci Securitatea care l-a urmat orbește, cu excepțiile de rigoare, a fost o sumă de eroi și merită recunoștința poporului român și, eventual, scuze pentru că, la un moment dat, unii români s-au îndoit de bunele sale intenții și de realizările ei. În subsidiar, în cercuri închise de ofițeri, generalul Vlad este și criticat pentru unele măsuri pe care le-a luat și pentru altele, pe care nu le-a luat. La o festivitate, respectiv la o întâlnire a unei promoții de absolvenți ai fostei școli de ofițeri de securitate, un ofițer superior s-a ridicat și i s-a adresat generalului Vlad cu apelativul „Trădătorule!”. Generalul Vlad a plecat, iar reuniunea a fost compromisă.

 

Generalul Vlad s-a supărat pe mine, după o relație bună care a durat decenii la rând, pentru că am devoalat momentul istoric din decembrie 1989. Înainte de apariția cărții mele Trădarea Securității în decembrie 1989, generalul Vlad nu a avut ieșiri publice privitoare la acele evenimente istorice. Deloc. După apariția și răspândirea destul de mare a cărții mele, a simțit nevoia să iasă și a organizat tot felul de manifestări prin universități și biblioteci județene, cu ajutorul fostei rețele a Direcției a I-a a D.S.S., care mai are oameni peste tot în țară. La început a negat tot ce scria în cartea mea, susținând că este falsă „de la un capăt la altul” și cea mai urâtă carte care a ținut-o el în mână. Apoi, după un an, fiind un om cult, a înțeles că nu merge cu minciuna în această formă și și-a nuanțat discursul. Recent, într-o cuvântare ținută la Galați, a fost întrebat de un student dacă în decembrie 1989 a fost „revoluție sau lovitură de stat”. Iulian Vlad a spus „Scurt: Nu a fost o revoluție! A fost o lovitură de stat!” și a menționat că lovitura de stat s-a dat „cu participarea Securității”. Eu am fost sigur că adevărul promovat de mine în cărți va învinge, mai devreme sau mai târziu. Problema „adevărului” este că puterea politică din România îl respinge și continuă să afirme „tezele din decembrie” ale lui Iliescu&Co.

 

Marius Albin Marinescu: Ce făceau ofițerii de securitate în închisoare?

 

Corvin Lupu: Făceau ceea ce știau ei să facă: adunau informații și exercitau presiuni împotriva noii puteri pentru a fi eliberați și repuși în drepturi. Colonelul Filip Teodorescu, arestat în 22 decembrie 1989, a fost numit prim-adjunct al directorului S.R.I., în primăvara anului 1990 și a mai rămas în penitenciar timp de încă un an de zile. De acolo, îmbrăcat în zeghe, semna numirea de directori ai structurilor județene de resort și dădea ordine rețelelor. După numărul mare de parteneri de celulă pe care i-a avut, toți deținuți „de lux”, foști conducători ai țării, ofițeri superiori de diverse arme etc., desigur că prezența lui Filip Teodorescu în penitenciar a avut rațiuni informative importante. Așa se explică faptul că a mai fost necesar ca Filip Teodorescu să rămână deghizat în deținut timp de peste un an de zile, el fiind, de fapt, prim-adjunct al directorului S.R.I.

 

Un caz interesant este cel al lt. col. Gheorghe Atudoroaie, fost adjunct al șefului Securității Județului Timiș. A fost arestat în 22 decembrie 1989 și eliberat a doua zi pentru a fi trimis în diverse misiuni secrete. Apoi, a fost readus în penitenciar, în 17 ianuarie 1990, și băgat în celula în care era încarcerat colonelul Petre Moraru, fost adjunct al Inspectorului General al Miliției, generalul Constantin Nuță, care respectase legislația în vigoare și ordinele comandanților săi (Ceaușescu, Milea, Nuță), fapt pentru care era pe cea mai neagră dintre liste, fiind asasinat în celulă în ziua de 31 ianuarie 1990. Imediat după moartea lui Petre Moraru, despre care oficial s-a spus că s-ar fi sinucis prin spânzurare, lt. col. Gheorghe Atudoroaie a fost eliberat, reangajat, a ajuns general, șef de diviziune în S.R.I. și în alte funcții importante, ajungând să dețină toate dosarele de cadre ale S.R.I.-ului pro-sovietic din era Măgureanu și a contribuit la recuperarea în activitate a unui mare număr de foști ofițeri de securitate.

 

În penitenciar și generalul Vlad a fost consultat în legătură cu reorganizarea serviciilor secrete românești, a dat numeroase sfaturi noilor servicii secrete și a fost operat de colecist în cele mai bune condiții. Când a ieșit din închisoare și m-a vizitat la Sibiu, era într-o stare fizică bună și mânca un regim normal. Toți securiștii au fost tratați ca parteneri ai noii puteri, fără nicio asemănare cu tratamentul aplicat de securitate adversarilor politici din perioada dictaturii iudeo-bolșevice. Radu Tinu, și el fost adjunct al șefului Securității Timiș, și-a permis din penitenciar chiar să-l amenințe voalat pe generalul Stănculescu, cu ocazia uneia din scrisorile în care îi cerea să-l elibereze. De asemenea, făcea presiuni și aluzii de șantaj la adresa procurorului general adjunct al României, care era și șeful Procuraturilor Militare, generalul de justiție militară Gheorghe Diaconescu.

 

Oricum am privi lucrurile, prezența unor ofițeri de securitate în penitenciare, ofițeri care au reprezentat un procent foarte mic raportat la totalul efectivelor instituției, pe de o parte, a fost o acțiune necesară creării unei imagini false, mimându-se desființarea Securității și crearea unui nou regim politic democratic și uman lipsit de poliție politică. Din acest punct de vedere, am putea conchide că niște securiști au fost plimbați prin închisoare pentru moralul celor pe care Brucan i-a numit „stupid people”!

 

Pe de altă parte, cum am mai spus, ținând în închisori „grei” ai Securității, precum Vlad, Stamatoiu, Bucurescu, Teodorescu și alții, Securitatea, „calul nărăvaș”, cum o numise Ceaușescu, era „îmblânzită” și adusă, pentru moment, la lanțul F.S.N.-ului. Ulterior, serviciile de informații se vor elibera de acest „lanț” și își vor crește mereu puterea, depășind-o pe cea a politicienilor, controlând ele întreaga societate, scăpând ele de controlul societății, care, de fapt, este imposibil de efectuat, și atingându-și propriile aspirații, cele pe care Ceaușescu nu a vrut niciodată să li le ofere.

 

Marius Albin Marinescu: Dați-ne un exemplu de acțiune de ieșire din strânsura „lanțului”.

 

Corvin Lupu: La începutul lunii ianuarie 1990, situația cadrelor din Securitate părea fără ieșire. Comandanții Securității erau în închisoare. Chiar dacă li se promitea că situația lor se va rezolva favorabil și li se făceau concesii, constând în drept la pachete, în vizite ale familiilor etc., neîncrederea ofițerilor de securitate ajunsese foarte mare. Ei se temeau că grupul Iliescu își va consolida puterea și își va crea alte structuri informative bazate pe cadre din M.Ap.N., se vor recruta alți ofițeri, iar ei vor fi sacrificați și abandonați în mâna fioroasă a străzii, dornică de răzbunări.

 

Ofițerul de securitate cel mai sus poziționat în noua putere politică a fost colonelul Dumitru Mazilu. I se construise în fals o imagine de disident. El fusese trimis ca funcționar la O.N.U. cu rang înalt și retras de la post, sub motivația de a fi fost agent al serviciilor de informații ale S.U.A. În seara de 21 decembrie 1989, a fost ridicat de o mașină a Securității și ținut peste noapte într-un loc de detenție, iar în dimineața de 22 decembrie, din ordinul generalului Vlad, a fost adus înapoi la casa lui. O plimbare care l-a făcut „disident”, apt pentru funcția înaltă de prim-adjunct al președintelui C.F.S.N., pe care a primit-o în seara de 27 decembrie 1989.

 

Mulți observatori ai evenimentelor au interpretat că Securitatea făcea un joc dublu, „la două capete”, dar, de fapt, nu juca decât la „un capăt”, cel al eliminării lui Ceaușescu și al constituirii unei noi puteri dorită de marile puteri. În acest timp, așa cum arăt, Securitatea fabrica falși disidenți dintre oamenii ei de încredere, pe care, în baza „disidenței”, să-i propulseze în noua putere, pe care dorea să o controleze.

 

Marius Albin Marinescu: Această aspirație este tipică tuturor serviciilor de informații. În cea mai mare parte a Lumii, în epoca contemporană, a existat o luptă între conducerea politică și serviciile secrete. Asta se întâmplă și astăzi la noi. Această realitate importantă ar putea constitui subiectul unei alte discuții.

 

Corvin Lupu: În 12 ianuarie 1990, are loc o manifestație aparent spontană în Piața Victoriei din București, la care participanții au acuzat noua putere că nu pedepsește vinovații pentru crimele de la „revoluție” și au cerut anularea decretului de abolire a pedepsei cu moartea, manifestându-și suspiciunea că pedeapsa cu moartea s-a abolit pentru a se salva criminalii din decembrie 1989. Conducerea F.S.N.-ului a ieșit în stradă între manifestanți. A vorbit Petre Roman, care a repetat că noul guvern va conduce doar o scurtă perioadă de timp, asigurând alimentarea și încălzirea populației până la alegerile libere pe care le va organiza, după care F.S.N. se va retrage. Oamenii nu păreau convinși. A vorbit și Gelu Voican-Voiculescu, dar nu a reușit nici el să liniștească strada. A luat cuvântul și Ion Iliescu, care a fost fluierat, iar unii au strigat „Jos Iliescu!”.

 

Cine puteau fi provocatorii acestei răzmerițe? Poporul încă nu era supărat pe noua conducere. Nu fusese luată nicio măsură majoră care să creeze nemulțumiri populare. Li se dăduse mâncare, căldură, benzină la liber și oamenii mergeau mai mult la cârciumi decât la fabrici. Poporul știa atunci că Iliescu&Co stau puțin la conducere, organizează alegeri libere și pleacă. Practic, securiștii erau singura categorie socială de mari nemulțumiți și frustrați de faptul că fuseseră trădați de către cei pentru care ei îl trădaseră pe Ceaușescu. Este cert că acolo în piață nemulțumirile formulate erau întreținute de fosta Securitate.

 

După cuvântarea lui Iliescu, are loc o încercare de „lovitură de teatru”: colonelul de securitate Dumitru Mazilu trece de partea demonstranților, se suie pe tanc, ia cuvântul și întreabă mulțimea: „Îl vreți pe Iliescu jos? Bine! Atunci Jos Iliescu!!!” Pentru ca trecerea lui de partea străzii să fie legitimată, colonelul Dumitru Mazilu rostește cu convingere lozinca: „Moarte securiștilor!”. Prin acest gest, el a abandonat tabăra F.S.N.-ului. Lucrurile au degenerat și, surprinzător, ca la un semn, în foarte puține minute, Piața Victoriei s-a umplut cu noi participanți la demonstrație, de ordinul miilor, care se manifestau zgomotos în favoarea grupului Iliescu, îl bruiau pe Mazilu și au înclinat balanța în favoarea „marelui Ilici”.

 

După puțin timp, în aceeași seară, la televiziune, Dumitru Mazilu și-a anunțat demisia din funcție, în prezența lui Ion Iliescu care, cu viclenia și falsitatea-i cunoscute, a declarat că regretă demisia colegului său. După încă 16 zile, Dumitru Mazilu și-a anunțat ieșirea din viața politică. După părerea mea, domnule director Albin Marinescu, în 12 ianuarie 1990, Dumitru Mazilu a fost în misiune. Cu toate că a strigat din toți rărunchii „Moarte securiștilor!”, a fost respectat ulterior de mulți colegi de breaslă și sistemul controlat de servicii l-a menținut în poziția de profesor universitar și conducător de doctorate la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza. Misiunea lui Dumitru Mazilu a eșuat, pentru moment, dar este cert că Securitatea a continuat să caute soluții, acționând duplicitar pe aceleași două căi: arătându-și utilitatea pentru noul regim și încercând să aducă grupul Iliescu în dificultate cât mai mare, pentru a-l determina să apeleze la serviciile Securității și să-l determine să permită acesteia să obțină din nou măcar atribuțiile și influența pe care o avusese în societate în perioada dictaturii de dezvoltare.

 

Marius Albin Marinescu: Oare cine să fi fost miile de oameni care au venit în Piața Victoriei cu întârziere, pe finalul demonstrației, după ce Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican-Voiculescu eșuaseră în a-i liniști pe demonstranți?

 

Corvin Lupu: Eu cred că cel puțin o parte din acei oameni ar putea să fie miile de luptători sovietici pătrunși în România cu complicitatea Securității, Direcției de Informații a Armatei și a Comandamentului Trupelor de Grăniceri, înaintea evenimentelor din decembrie 1989. Acești luptători au rămas în România până în octombrie 1990, când în urma unui raport scris de generalul Mihai Caraman, pe atunci director al S.I.E., prim-ministrul Petre Roman, recuperat definitiv de serviciile secrete franceze, a solicitat ambasadorului U.R.S.S., Evgheni Tjajelnikov, să-și retragă efectivele. Cu acest prilej, ambasadorul sovietic a declarat că le va retrage fără nicio problemă, dar că respectivele efective au rămas în România la dorința noii puteri.

 

Păi, domnule director, ce alte nevoi l-ar fi determinat pe Ion Iliescu să dorească menținerea luptătorilor sovietici în România, altele decât menținerea la putere, în condițiile în care noile servicii secrete erau încă firave și se bazau tot pe o parte din cadrele fostei Securități? Aceste zeci de mii de luptători erau în majoritate proveniți din R.S.S. Moldovenească și din zonele românești din R.S.S. Ucraineană, vorbitori de limbă română.

 

Marius Albin Marinescu: Oricum, și această demonstrație din 12 ianuarie 1990 s-a desfășurat tot sub fluturul drapelelor României cu stema decupată.

 

Corvin Lupu: Să vă spun ceva. Într-o zi, în vara anului 1989, la sediul Arhivei Securității, a sosit intempestiv generalul Iulian Vlad. Era un eveniment. El inspira deopotrivă respect și teamă. De regulă, cerea să i se aducă unele dosare la birou, nu mergea personal la arhivă. I s-a dat raportul, după care a solicitat să i se aducă dosarul Imre Naghi, al revoluției maghiare din 1956. S-a așezat la biroul unui ofițer-cercetător, a dat deoparte lucrurile acestuia, a pus dosarul în locul lor și l-a parcurs. Ofițerul-cercetător a rămas alături de generalul Vlad, pregătit să-i pună la dispoziție tot ce avea nevoie. Pe o foaie de hârtie și-a făcut anumite notițe. S-a oprit îndelung la drapelul Ungariei din care răsculații din toamna anului 1956 au decupat stema comunistă de atunci a țării, respectiv Stema Rákosi. Pe foaia lui de hârtie, generalul Vlad a notat: „decuparea stemei”… Este cert că generalul Vlad s-a pregătit temeinic și din timp pentru evenimentele din decembrie 1989. Și-a făcut temele foarte bine…

 

Marius Albin Marinescu: Foarte interesant. Unde au stat ascunși acești luptători sovietici?

 

Corvin Lupu: În diverse unități ale M.Ap.N., ale S.R.I., ale S.I.E. și ale M.I. În mod normal, acum, redeschizându-se dosarele „revoluției” și ale mineriadei din 13-15 iunie 1990, la cererea C.E.D.O., dacă s-ar dori aflarea adevărului, s-ar ancheta și această chestiune. Ar trebui anchetați cei din Comandamentul Serviciilor Armatei care erau activi în anii 1989-1990, atât în centrală, cât și ofițerii de intendență din unități, ca și ofițerii de resort de la toate instituțiile menționate. Mulți dintre cei care i-au încazarmat pe sovietici și pe mineri trăiesc și ar trebui să fie audiați. Nu se poate ca toată lumea să mintă. Acești ofițeri de intendență știau exact câte porții suplimentare de mâncare au livrat, câte paturi au pregătit etc. Nu se poate ca nimeni să nu vrea să spună adevărul în fața organelor de cercetare competente ale țării.

 

Marius Albin Marinescu: Credeți că ar fi posibil să se cerceteze acest fapt?

 

Corvin Lupu: Eu nu cred că regimul politic actual are interes. Din contră. Trădătorii și criminalii din decembrie 1989 și din perioada următoare care s-au perpetuat la putere, sunt profitorii prăbușirii României și nu vor să răscolească propria mizerie. Pe de altă parte, eu nu cred că ar fi posibil pentru că NU există independență în Justiție și, cum am început să arăt, oamenii compromiși în mizeria evenimentelor din decembrie 1989 și de după aceea, inclusiv în lanțul de crime politice care s-au săvârșit în România post-ceaușistă au fost promovați în grade și în funcții mari, primind pe umeri stele mari după stele mari, protecție și privilegii.

 

Dosarele „revoluției” au fost gestionate de cei vinovați de crimele revoluției și de complicii lor. Sper că îmi dați voie să exprim părerea mea că și asasinarea Ceaușeștilor a constat în două crime. În acest moment, dosarul „revoluției” este gestionat de nepotul fostului șef al Comandamentul Serviciilor Armatei, cel implicat direct în cazarea, hrănirea și echiparea la M.Ap.N. a luptătorilor aduși în București, ca și în alte orașe, cu misiuni speciale, inclusiv a minerilor, cu ocazia mineriadelor. Cum să afle românii adevărul? El va da opiniei publice doar informații false, sau trunchiate, toate menite să ascundă adevărul evenimentelor, eventual să identifice ca vinovați pe unii dintre cei care între timp au murit, sau diverși militari de grade mici, din stradă.

 

Vedeți dumneavoastră, se redeschide dosarul „revoluției” pentru a se cerceta cine i-a omorât pe cei din stradă, de parcă trăgătorii aceia ar fi persoanele importante în evenimente. Posibil să se afle adevărul ar fi doar dacă recunoașterea acestuia ar fi ordonată de consilierii de la Washington, cei care conduc armata și serviciile noastre. În rest, cum am mai spus, se va face joc de picioare, vor mai fi învinuiți unii, care vor nega, se vor indica mărturii și vinovății care se vor împiedica de faptul că unii dintre actorii evenimentelor sunt morți etc.

 

Nu vedeți, domnule director, privitor la dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1989, principalii vinovați, cei care conduceau România și controlau absolut tot sistemul, președintele și prim-ministrul, respectiv Iliescu și Roman, susțin cu tupeul extraordinar care-i caracterizează că nu sunt vinovați de nimic, n-au nicio implicare și vinovat este doar ministrul de Interne de atunci, generalul M.Ap.N. Chițac, care este mort de mulți ani. Iliescu spune că nu are nimic să-și reproșeze. Roman face confuzii intenționate pentru a deruta opinia publică, aducând aminte de faptul că el însuși a fost o victimă a minerilor. Dar, după cum știți, el a fost o victimă a minerilor în septembrie 1991. În iunie 1990, era încă de aceeași parte a baricadei cu Iliescu și susținea venirea minerilor. Într-o ședință din 12 iunie 1990, Petre Roman a aprobat personal Planul de evacuare a Pieței Universității. Cumnatul său, colonelul Dimitrie („Kuki”) Borislavski a fost unul dintre cei care i-au condus pe mineri și pe cei îmbrăcați în ținută de mineri la obiectivele care au fost atacate de aceștia, Universitate, sediul P.N.Ț.C.D. etc.

 

Acest tupeu nu este românesc. Este tupeu post-comunist de minoritari etnici. Hai să nu mai dăm vina pe români pentru toate mizeriile astea. Iliescu și Roman nu sunt români nici de sânge, nici de simțiri! În 2014, Iliescu a scris o carte de amintiri în care continuă seria minciunilor pe care le-a afirmat privitoare la faptul că bunicul său evreu, Vasili Ivanovici, ar fi fost de fapt român și reia teza falsă a rudeniilor sale din Tilișca (jud. Sibiu), fără să menționeze nimic de mama sa care era țigancă din neamul căldărarilor și nici de a doua soție a tatălui său, care era tot țigancă din Baia Mare, soră bună cu mama viitorului „rege” al țiganilor, Ion Cioabă.

 

În aceste condiții, rămâne tot pe noi, pe istoricii neangajați și necontrolați de „sistemul ticăloșit” și care mai avem și un pic de curaj, să scriem adevărul despre acele evenimente. Din acest punct de vedere, eu mi-am cam făcut datoria. Dacă se dorește, cercetarea evenimentelor poate începe și de la cărțile mele, în acest caz, procurorii trebuind să purceadă la transformarea informațiilor din carte în probe judiciare. Actualul general Ilie Botoș, cel care a primit dosarul „revoluției” spre rezolvare, sau spre nerezolvare (vom vedea!), m-a convins cu ani în urmă și l-am angajat la mine la facultate să conducă un program masteral de studii de securitate, unic în țară, numit Securitate judiciară, restricționat pentru civili, în care masteranzii învățau în principal chiar această problemă a transformării informației în probă. Le-am predat și eu ore acestor masteranzi de la Securitate judiciară.

 

Marius Albin Marinescu: Cine erau acești masteranzi?

 

Corvin Lupu: Erau ofițeri acoperiți din parchete. Dacă procurorii militari ar vrea să afle adevărul despre evenimente din decembrie 1989, ar trebui să înceapă cu începutul și să cerceteze cine a permis ca mii de agenți străini să intre în România și să se deplaseze nestingheriți în lungul și în latul țării, apoi să cerceteze cine nu a făcut munca preventivă și a permis să se destabilizeze România, apoi să cerceteze cine nu a apărat sediile puterii, lăsându-le pe mâna străzii, inclusiv a unor infractori de drept comun, începând cu sediul C.C. al P.C.R., cine a dat foc, cine i-a ucis în primul rând pe militari, ulterior pe unii dintre cei din stradă, cine nu a respectat legislația și nu și-a făcut datoria conform stării de necesitate de atunci etc.

 

Aceste cercetări nu ar trebui să aibă nicio nuanță politică. Ele nu pot să plece de la premisa că tot ce s-a făcut împotriva vechiului regim este bine și tot ce s-a făcut respectându-se legile de atunci este rău. Trebuie o judecată juridică, nu una politică, cum fac magistrații noștri militari și civili, a căror activitate nu are nimic în comun cu independența Justiției, mult trâmbițată, dar inexistentă. De aceea este ticăloșit regimul actual și trebuie reformat, altfel crapă! Crăpăm toți odată cu el…

 

Citiți a patra parte a articolului

 

Citiți și:

Despre securiștii de ieri și de azi (I)

Am ştiut de la Mironov Alexandru cu două luni înainte ca aceste evenimente să se producă…

 

 

https://yogaesoteric.net/adevaruri-socante-pe-care-nu-o-sa-le-gasiti-niciodata-in-presa-sistemului-dialog-la-gura-sobei-cu-istoricul-corvin-lupu-despre-decembrie-1989-3/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Cine este Ion Iliescu Adevaruri Socante

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Bibliografia secreta a lui Ion Iliescu

Cont. aici

https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/extra/bibliografia-secreta-a-lui-ion-iliescu-34200-267652.html

 

………………………………………………………………6. GHICI CATE „MAME” A AVUT ION ILIESCU?

 

Ancheta Ziua preciza, la acest capitol, urmatoarele:

 

„Nestatornic in dragoste si familie, Alexandru (tatal lui Ion Iliescu n.n.) a avut in decursul vietii sale mai multe neveste, dintre care Maria, o bulgaroaica, despre care oltenitenii spun ca ar fi fost tiganca caldarareasa fara stiinta de carte (desi realitatea o contrazice), i-a daruit, in 3 martie 1930, pe baietelul Ionel, ce avea sa ajunga presedinte al Romaniei. Domiciliul la acea data era pe strada I. H. Radulescu nr. 8, strada numita (Tiganie) in Oltenita, din pricina numarului mare de tigani care locuiau acolo In prezent, pe locul darapanaturii se afla un bloc muncitoresc, cu patru etaje. Alexandru Iliescu a mai avut inca un fiu din relatia cu Maria, pe nume Eugen, fratele mai mic al lui Ion Iliescu. Casnicia celor doi, insa, nu a fost sa devina una din acele „celule de baza ale societatii socialiste”, deoarece Alexandru era un inadaptabil. Marioara, ramanand singura dupa fuga sotului la Moscova, a divortat de acesta, iar instanta a hotarat ca fiecaruia dintre ei sa le fie incredintat cate un copil. Ion Iliescu a fost dat mamicii lui care, din pricina saraciei, s-a mutat la Bucuresti, lasindu-l pe Ionel in grija unei bunici, sa creasca in (Tiganie). Maria s-a recasatorit imediat cu un alt barbat, Serediuc Dumitru, care avea doua fete dintr-o casatorie anterioara.”

 

Se pare ca lucrurile sunt insa ceva mai complicate, la acest capitol caci, iata ce citim in Lumea libera – in ceea ce o priveste pe mama fostului presedinte Ion Iliescu:

 

„Alerandru Iliescu, baiatul cel mai mare al lui Vasili (…) s-a casatorit in 1929 cu Maricica, o tiganca bulgaroaica, din neamul caldararilor, analfabeta care vorbea prost romaneste, si care este adevarata mama a lui Ilici.

 

Maricica era fata lelei Stoica, tiganca din Oltenita venita­ din Bulgaria, ce locuia pe o strada paralela cu I. H. Radulescu. Nu se stie cine a fost tatal ei.

 

Ilici s-a nascut la Oltenita, la 3 martie 1930, an in care Alexandru Iliescu a fugit in Rusia, unde a stat pana in 1935-1936.

 

Maricica, mama adevarata a lui Ilici, moare in 1932 fiind inmormantata la Oltenita (atentie la diversiunea cu Maria Ivanus din Bucuresti, care nu este mama lui Ilici).

 

Alexandru Iliescu a dus in Rusia a activitate conspirativa ­impotriva Romaniei, fiind Kominternist, NKVD-ist, omul lui Stalin.

 

Casa lui Alexandru Iliescu din Oltenita era casa­ conspirativa – a Komintern-ului si NKVD-ului. din Rusia, Alexandru Iliescu a avut tot felul de ocupatii(..) si a avut, se pare, si copii nelegitimi. Se stie din scrisorile primite de Vasili Ivanovici de la acesta.

 

In 1935, Alexandru s-a intors din Rusia si a fost condamnat la trei ani de inchisoare, pentru tradare de tara (milita pentru dezmembrarea Romaniei si trecerea Basarabiei la rusi), inchisoare facuta cu intermitente. Vecinii banuiau ca era informator al politiei in inchisoare.

 

Tot in aceasta perioada, Alexandru Iliescu s-a incurcat cu Maria, amanta lui Ivanus, un bolsevic care era in inchisoare cu el. Cu Maria, Alexandru a facut un copil din flori, Eugen, fratele vitreg al lui Ilici, securist venit in cosciug sigilat din Orientul Mijlociu.

 

In 1940, Alexandru lliescu s-a casatorit cu Marita, tiganca din Maramures sora buna a mamei lui Ion Cioaba din Sibiu, bulibasa tiganilor, cu care a avut doi baieti, fratii vitregi ai lui Ilici (Mircea si Crisan – veri primari ai lui Cioaba). Unul a fost atasat militar al Romaniei la Moscova, iar celalalt director adjunct la IRSOP

 

Despre Marita Iliescu, mama de partid si de stat a lui Iliescu, Lumea libera prezinta urmatoarea fisa biografica:

 

MARITA ILIESCU

 

„Mama vitrega a lui Ilici a fost, dupa 1944, servitoare si bucatareasa la Ana Pauker. Dupa 1945, Dej a alfabetizat-o si a trimis-o la Agentia Economica de la Sofia, unde a stat multa vreme.

 

De la Sofia, Dej a trimis-o la Agentia Economica de la Moscova, dar, la cererea rusilor a retras-o. A iesit la pensie ca directoare la Directia Generala a Vamilor.

 

In 1990, Marita Iliescu s-a prezentat cu un carnet de luptator in Spania, la Asociatia luptatorilor antifascisti din Bucuresti, spre a se inscrie, dar a fost refuzata. Ilici Iliescu, la receptiile lui Ceausescu, nu se ducea cu sotia sa, Nina Bercovici, ci cu Marita, mama vitrega.

 

Intr-o scrisoare adresata directorului saptamanalului Expres, Cornel Nistorescu, datata 19 iulie 1993, Ion Iliescu recunostea:

 

„Adevarul este ca imprejurarile vietii au facut ca, la varsta de un an sa fiu abandonat de propria-mi mama, care nu s-a interesat niciodata de soarta mea. Nu i-am reprosat, niciodata nimic.”

 

Atata doar ca la varsta de un an Iliescu n-a fost abandonat de propria-i mama, ci… de propriu-i tata. In 1931, Alexandru Iliescu, fuge in U.R.S.S., unde ia parte, clandestin, la Congresul al V-lea al Partidului Comunist din Romania (P.C.d.R.), ramanand acolo inca patru ani. Asadar, tatal Kominternist si nu mama si-a abandonat familia. Abandonul familial al tatalui are insa pentru biografia lui Ion Iliescu un substrat politic periculos: nu dadea deloc bine – mai ales dupa ’89 si Caderea Comunismului – ca sa apara in biografia primului presedinte al Romaniei democratizate un tata, fanatic Kominternist, care si-a abandonat sotia si copilul in varsta numai de trei ani pentru a fugi in Uniunea Sovietica, la Congresul P.C.d.R. de la Gorikovo (langa Moscova) si care ramane in marea tara a socialismului inca vreo patru ani.

 

Timp in care, dupa cum rezulta din scrisorile trimise de Alexandru Iliescu lui Vasili, la Oltenita, acesta are mai multe legaturi pasagere cu cetatene sovietice, soldate se pare si cu urmasi, fratiorii sovietici ai lui Iliescu.

 

Asa ca Ion Iliescu isi rescrie promt acest capitol rosu din biografle si trece, cat ai clipi din ochi abandonul familial de pe umerii tatalui Kominternist, pe umerii mamei.

 

Pentru a ascunde astfel un capitol esential din istoria familiei sale: cel care putea trada faptul ca legatura, firul rosu, cu Moscova reprezinta o constanta a trei generatii din familia lui Ion Iliescu.

 

In plus, Ion Iliescu mai recunoaste ceva in scrisoarea adresata lui Cornel Nistorescu: ca mama sa naturala nu este acceasi persoana cu mama luptatoare comunista. Cea cu care Ion Iliescu defila pe la toate receptiile lui Ceausescu, tocmai datorita dosarului beton al Maritei Iliescu, de ilegalista si antifascista, dosar care dadea al naibii de bine pentru ascensiunea lui Ion pana in decembrie ’89 si Caderea Comunismului.

 

Daca legitimitatea politica si interesele de partid o cer, Iliescu, ca si ceilalti lideri comunisti, pot sa-si rescrie si jongla, la nesfarsit, cu propria biografie: o mama naturala este preschimbata cu o mare luptatoare; un tata Kominternist, fugar in U.R.S.S., devine tata ceferist-sindicalist; iar un abandon patern devine, pe loc, un abandon matern.

 

Registrul starii civile si cel de botezuri dovedesc ca Alexandru Iliescu si Maricica Toma s-au casatorit oficial la 28 iulie 1929, la domiciliu lor din strada Ion Heliade Radulescu nr. 8, avindu-i ca nasi pe Ioan si Adriana Dabija. Ion Iliescu se nastea la 3 martie 1930, fiind botezat la 27 martie 1930, trei zile dupa cununia religioasa a parintilor.

 

In 1931, Alexandru Iliescu se refugiaza in U.R.S.S. iar urmele mamei naturale a lui Ion Iliescu se pierd. Vecinii sustin ca aceasta ar fi decedat in 1932, fiind inmormantata la Oltenita. Reintors din U.R.S.S., in 1935, Alexandru Iliescu se incurca cu Maria Ivanus, casatorita cu A. Ivanus, mecanic CFR, cu care avea un fiu, Eugen (nascut in 1932 la Oltenita), fratele vitreg al lui Ion Iliescu. Dupa decesul sotului, Maria Ivanus s-a recasatorit cu Dumitru Serediuc, la 31 martie 1949, de care a divortat insa la 22 februarie 1972. Din dosarul nr. 2838/1970, de la Judecatoria sectorului 8 Bucuresti, reiese ca Serediuc Dumitru, domiciliat in strada Jimboliei nr. 83, solicita divortul dupa ce amenintase cu sinuciderea – dand drumul la gaz – deoarece era terorizat de copiii piritei (martorul Cosma Haralambie), adica de Ion Iliescu si de fratele sau vitreg, Eugen. Un alt martor, Stefanescu Alexandru, propus de reclamantul Serediuc Dumitru, a sustinut in instanta ca sotii se certau si se bateau iar reclamantul a fost batut si de fiul piritei. Instanta de judecata, avand ca presedinte pe Corneliu Turianu, judecator Nicolae Pana iar grefier pe Lorina Hristea, declara desfacuta casatoria si o obliga pe parata sa-si reia numele avut anterior casatoriei, acela de Ivanus.

 

Din cele doua versiuni, apar cateva elemente clare:

 

• Nascut in martie 1930, Ion Iliescu nu putea fi decat rodul casatoriei din 1929 a lui Alexandru Iliescu cu Maricica, decedata in 1932 si inmormantata la Oltenita.

 

• Deoarece Alexandru Iliescu s-a refugiat in U.R.S.S. In 1931 pentru a participa la Congresul al V-lea al P.C.d.R., tinut la Gorikovo, langa Moscova, intre decembrie 1931 si ianuarie 1932, dupa care acesta a ramas in U.R.S.S. inca patru ani) iar Maricica decedase, copilul Ion Iliescu a ramas sa fie crescut de bunic, Vasili Ivanovici, la Oltenita, pe str. Tiganie (I. H. Radulescu). De altfel, Iliescu a recunoscut ca traise in copilarie printre tiganii din cartier. Acum este limpede si de ce se intamplase aceasta.

 

• Ulterior, dupa ce Alexandru Iliescu a revenit in tara, a fost arestat si a facut inchisoare cu intermitenta, a aparut si un frate vitreg, Eugen, rodul legaturii lui Alexandru cu amanta, apoi sotia, unui tovaras din inchisoare. In aceste conditii, Alexandru a tinut sa-l aduca la Bucuresti, anumite perioade de timp, pe copilul abandonat la Oltenita.

 

• In 1940, apare o mama vitrega a lui Ion Iliescu – Marita Iliescu – sora mamei lui Ion Cioaba, despre care Ion Iliescu afirma in interviu ca „incepuse sa simpatizeze cu comunismul”. Observam ca, de fapt, aceasta participase la brigazile Kominterniste, organizate de sovietici si expediate in Spania, pentru a-i sustine pe republicanii procomunisti impotriva lui Franco, in cursul razboiului Civil. Prin Ana Pauker si Dej, Marita Iliescu, mama cu care Iliescu se afisa la receptiile oficiale, obtine posturi importante in comertul exterior. Unde stim bine cine lucra pe atunci: insusi Ion Cioaba a recunoscut, intr-un interviu dat cu putin timp inainte de a muri, ca el si presedintele „Iliescu” erau „veri”.

 

Intelegem acum de ce Iliescu a scos-o, orwellian, din biografie pe Maricica, tiganca caldarareasa, pentru a o introduce pe post de mama pe Marita (sora cu mama lui Cioaba) si de ce se afisa oficial cu ea: Marita, avea dosar beton, luptase in Spania si a activat apoi in comertul exterior. Spre deosebire de Maricica Stoica, Marita Iliescu dadea bine la dosarul si in biografia lui Ion Iliescu, cel putin, pana in 1989.

 

1. „DESPRE TATAL SAU ATIT SE CUNOASTE?”

 

(Adnotarea lui Nicolae Ceausescu pe referatul C.C. al P.M.R. din 1955, pentru promovarea lui Ion Iliescu in cadrul „Uniunii Internationale a Studentilor”, organizatie de front a C.C. al P.C.U.S., cu sediul oficial la Praga).

 

1.MAREA „AMNEZIE” A LUI ION ILIESCU: ACTIVITATEA KOMINTERNISTA A TATALUI SAU SI ANII DE UCENICIE AI ACESTUIA IN U.R.S.S. (1931-1936)

 

Daca la cosmetizarea biografiei, Iliescu este lovit de o amnezie selectiva, care il face sa uite fie de un unchi (Eftimie) – instruit in U.R.S.S., cadru de Securitate, condamnat pentru crima – fie de matusile Aristita si Vergina, care nu dadeau bine la dosar; in schimb amnezia care il cuprinde pe fostul presedinte cand vine vorba de refugierea si anii petrecuti in U.R.S.S. de tatal sau (Alexandru Iliescu), de participarea acestuia la Congresul al V-lea al P.C.d.R., tinut la Gorikovo (langa Moscova) in decembrie 1931, de alegerea lui Alexandru Iliescu, la acest congres, in Comitetul Central al unui partid total aservit Komintern-ului (si a carui rezolutie finala stabilea drept principal obiectiv al P.C.d.R. dezinembrarea statului unitar roman) poate fi considerata piatra de temelie in rescrierea biografiei lui Ion Iliescu. Rescriere care sa ascunda opiniei publice cordonul ombilical, firul rosu secret, care a legat familia lui Ion Iliescu, inca din anii ’30, de Moscova, de structurile secrete sovietice si de interesele geopolitice ale U.R.S.S. in spatiul sud-est european.

 

Din acest punct de vedere sa-i dam insa cuvantul chiar lui Ion Iliescu, ca sa observam cum rezuma el, mai recent, fisa biografica a tatalui:

 

„Tatal meu, Alexandru Iliescu, era muncitor ceferist (…). A fost primul copil dintr-o familie cu cinci baieti si singurul care a urmat dupa cele patru clase elementare si cursurile Scolii de Arte si Meserii din Oltenita. A avut parte de o viata destul de tumultuoasa (…). Dupa razboi (primul razboi mondial, n.n.), pentru ca familia se lupta cu mari greutati materiale, tata s-a angajat la caile ferate ca fochist, apoi ca mecanic de locomotiva si muncitor la atelierele mecanice. A cunoscut si greutatile somajului, pentru ca a fost dat afara din slujba in anii ’30. A intrat in miscarea muncitoreasca, a fost lider sindical, membru al PCR., apoi arestat, judecat si inchis in lagarele de la Caracal si Targu Jiu. A fost eliberat in 1944, pe 23 august, cu sanatatea zdruncinata. La mai putin de un an a decedat, in urma unui atac de cord.”

 

Sa recunoastem, un synopsis perfect pentru o telenovela. Mai exact, o telenovela care ar putea fi intitulata Viata de ceferist cuprinzand toate ingredientele genului: saracie, somaj, lupta pentru dreptate, arestare, judecare, intemnitare, sanatate zdruncinata si la sfarsit, clasicul atac de cord. Un model al felului in care dezinformarea a functionat in redactarea biografiei cosmetizate a lui Ion Iliescu. Ca sa intelegem insa de ce fostul presedinte al Romaniei sufera de o amnezie totala cand vine vorba despre activitatea Kominternista a tatalui sau (Alexandru Iliescu) in cadrul P.C.d.R., trebuie sa facem o scurta paranteza istorica.

 

{mospagebreak}

 

2. PARTIDUL COMUNIST DIN ROMANIA (P.C.d. R.), SECTIE A KOMINTERNULUI, AVEA DREPT OBIECTIV PRINCIPAL, STABILIT DE MOSCOVA, DEZMEMBRAREA ROMANIEI

 

Ca sectie romana a Internationalei a III-a comuniste (Komintern) – organizatie avand sediul la Moscova, Hotel „Lux” str. Maxim Gorki nr. 10 – alaturi de celelalte sectii nationale, Partidul Comunist din Romania nu constituia, in realitate, decat o orgarnzatie sovietica, ca oricare alta. Deoarece Kominternul reprezenta, formal, un departament din cadrul Ministerului de Externe sovietic, rezulta ca P.C.d.R. – ca sectie a Komintern – nu era altceva decat o anexa a guvernului sovietic, un instrument al politicii acestuia, ca Armata Rosie, NKVD-ul etc. De aici mai rezulta insa un alt aspect important: membrii P.C.d.R, fiind cetateni romani aflati in slujba unui guvern strain, au fost, potrivit legilor romanesti din perioada interbelica, agenti ai respectivului guvern. Mai exact: spioni sovietici. Platiti de un stat strain (U.R.S.S.), executand ordinele care veneau de la un organism strain (Komintern) si avand sediul declarat intr-o capitala straina (Moscova) membrii P.C.d.R. au indeplinit perfect, in toata perioada interbelica, calitatea penala de agenti ai unei puteri straine. In plus, aderind fara rezerve la teza stalinista a Komintem-ului – potrivit caruia Romania reunificata, de dupa primul razboi mondial, ar fi reprezentat un stat imperialist, constituit pe baza de anexari teritoriale – P.C.d.R. urmarea, implicit si explicit, Dezmembrarea Teritoriala a Romaniei. Este si ratiunea pentru care, asa cum aminteam in capitolul anterior, P.C.d.R. fusese scos inca din 1924 in afara legii, activitatea sa interzisa pe teritoriul Romaniei iar membrii sai considerati ilegali, deoarece actionau deschis pentru secesiunea statului roman, conform teoriei lui Lenin de „autonomie a popoarelor pana la separare”. Asa cum este binecunoscut, in toata perioada interbelica P.C.d.R. a fost condus numai de secretari-generali de origine straina (cu exceptia primului, Gheorghe Cristescu („Plapumarul”), dintre care unii nici macar nu stiau romaneste (Elek Koblos, Alexandru Danieluk, Vitali Holostenko, Boris Stefanov). Facem aceste precizari generale pentru cititorii mai putin informati, ca sa inteleaga cam cine au fost tovarasii de drum, din cadrul P.C.d.R., ai tatalui si unchiului lui Ion Iliescu si cam ce preocupari patriotice aveau, din ordinele Moscovei, membrii familiei sale. Pentru a intelege, astfel, mai bine mentalitatea si spiritul in care s-a format Ion Iliescu insusi.

 

Deoarece actionau pentru Dezmembrarea Romaniei si faceau parte dintr-un partid interzis prin lege, membrii P.C.d.R., conform practicilor Kominterniste ale clandestinitatii – se identificau, ca orice agent strain aflat intr-o misiune pe teritoriul inamic, prin pseudonime sau nume codificate. Unii membri P.C.d.R., potrivit documentelor din arhiva fostului C.C. al P.C.R., au intrebuintat chiar si cinci, sase pseudonime. Iata cateva, dintr-o foarte lunga lista:

 

Alexandru Nikoiski s-a mai numit si Alexandru Barbat, Fiodorov, Samson, Pietraru; Ana Pauker (Maria Grigoras, Maria Ionescu, Sofia); Gheorghe Gheorghiu Dej (Ivanov, Fieraru); Marcel Pauker (Litcov, Luximin, Morozi, Pamir, Mann Stepanovici Simionovici, Cramp); Aurel Rotemberg (Stefan Voicu). Documentele din arhiva fostului C.C. al P.C.R. dovedesc dealtfel ca, periodic, Kominternistii Romani isi schimbau, la ordin, pseudonimul. Altfel spus: identitati multiple, dubla gandire, schizofrenie politica.

 

La 8 august 1924, a fost elaborat un plan secret al Komintern-ului – asa-numitul „plan Kolarov”, dupa numele bulgarului Kominternist care l-a conceput – un plan insurectional, care urmarea tocmai Dezmembrarea Romaniei in cinci zone (Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat si Ardeal), mentionandu-se explicit asa nurnitele troici comuniste de conducere ale insurectiei antiromanesti, directiile de actiune insurectionala, bazele logistice ale agresiunii, persoanele de sprijin, inclusiv interventia militara a Armatei Rosii in Romania. Este interesant ca, in zona de sud, una dintre bazele de insurectie era desemnata chiar localitatea Oltenita, (unde locuinta familiei lui Ion Iliescu era „casa conspirativa” a P.C.d.R.), cu misiunea distrugerii podului de la Cernavoda si a decuplarii astfel a Dobrogei de Bucuresti.

 

In activitatea sa antiromaneasca, Kominternul se baza si pe o asa numita Federatie Comunista Balcanica (F.C.B.), care regrupa partidele comuniste din Grecia, Turcia, Bulgaria, Iugoslavia, Romania, URSS – de fapt, o organizatie regionala a Komintern-ulul – careia P.C.d.R. i se subordona dar care, la nivel de conducere, era dominata de comunistii bulgari. Obiectivul F.C.B. il constituia crearea asa zisei Republici Sovietice Federative Balcanice, care sa regrupeze sub tutela comunista a Moscovei toate statele din spatiul balcanic. Pana in 1924, in fruntea F.C.B. a „tronat” Vasili Kolarov, succedat in 1928 de un alt bulgar, Gheorghi Dimitrov, viitorul conducator al Komintern-ului de la mijlocul anilor ’30. Pana in 1928, P.C.d.R. a fost reprezentat in F.C.B. de Boris Stefanov, Gelbert Moscovici si Aron Lazar. Dezmembrarea statelor din Balcani – inclusiv a Romaniei – corespundea, de fapt, obiectivelor geopolitice revizioniste ale Komintern-ului, de instituire a unei republici sovietice care sa includa intreg spatiul balcanic, si de comunizare a zonei. Astfel, printre hotararile Conferintei a VI-a a Federatiei Comuniste Balcanice din 1923 se numara si Problema nationala a Romaniei, care relua practic toate tezele Komintern-ului privind regiunile asa-zis anexate de Romania, dupa primul razboi mondial (Basarabia, Transilvania, Dobrogea, Bucovina), document semnat si de reprezentantii P.C.d.R. (Gheorghe Cristescu, Ana si Marcel Pauker, Sandor Koros, Al. Dobrogeanu-Gherea, Heinrich Sternberg etc.). In septembrie 1924, la Tatar-Bunar (in sudul Basarabiei) avea loc o rebeliune antiromaneasca, organizata de Komintern, cu ajutorul unor organizatii paramilitare comuniste, rebeliune care urmarea sa devina prologul insurectiei preconizate de „Planul Kolarov”.

 

Insurectia a fost insa inabusita de Armata Romana. Exacerbarea din 1924 a asa-zisei probieme nationale a Romaniei, de catre Komintern si de bratul sau din Europa de sud-est, Federatia Comunista Balcanica, venea pe fundalul esecului rascoalei comuniste din Bulgaria si a instaurariri la Sofia a unui regim de mana forte, condus de generalul Tankov. Fapt care ii determinase pe liderii Komintern-ului si FCB sa abandoneze, momentan, Bulgaria ca obiectiv insurectional si sa puna ochii pe Romania. In acest context avusese loc si insurectia antiromaneasca de la Tatar-Bunar (septembrie 1924) – organizata in realitate de NKVD-ul sovietic prin sectia sa balcanica de spionaj si terorism, Zacordat, impreuna cu organizatiile similare ale F.C.B., DRO si VDRO (asupra carora vom reveni) – si se constituise, la 12 octombrie 1924, acel hibrid de stat stalinist, asa-zisa Republica Autonoma Socialista Moldoveneasca, cu capitala la Balti, ulterior la Tiraspol. Intr-un raport strict confidential, expediat de M.V. Frunze (comandantul Armatei Rosii si creierul militar al insurectiei de la Tatar-Bunar) lui Stalin, se specifica faptul ca noua republica sovietica „ar crea pretexte evidente in pretentiie alipirii la Republica Moldoveneasca a Basarabiei. Din acest punct de vedere devine imperioasa necesitatea de a crea anume o republica socialista, si nu o regiune autonoma, in componenta U.R.S.S. Unirea teritoriilor de pe ambele parti ale Nistrului ar servi drept bresa strategica a U.R.S.S. fata de Balcani (prin Dobrogea) si fata de Europa Centrala (prin Bucovina si Galitia), pe care U.R.S.S. le-ar putea folosi apoi drept cap de pod in scopuri militare si politice.” La 24 noiembrie 1924, Stalin specifica urmatoarele in „Rezolutia catre Comisariatul Afacerilor Externe si Armata Rosie”:

 

„Daca Basarabia va fi propagandistic pregatita pentru unirea cu Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca Autonoma si daca se va depune efortul necesar ocuparea acestei provincii de catre Armata Rosie poate fi realizata cu rapiditate.”

 

Acestea erau, asadar, cauzele marete ale Partidului Comunist din Romania si ale membrilor sai, printre care se numarau Alexandru si Eftimie Iliescu. Si aceasta constituie, totodata, zestrea istorica a unei cauze careia i se va dedica si adolescentul Ion Iliescu, imediat dupa ocuparea Romaniei de catre Armata Rosie (1944), cand isi incepea ascensiunea politica: servirea intereselor geopolitice ale Kremlinului in regiune, sovietizarea Romaniei, in care scop Ion Iliescu va fi si propulsat, treptat, pana la varf, ca un veritabil candidat manciurian.

 

3 FAMILIA LUI ION ILIESCU SI FILIERA DE SPIONAJ NKVD – ZACORDAT – DRO DIN ROMANIA

…………det. aici

 

         https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/extra/bibliografia-secreta-a-lui-ion-iliescu-34200-267652.html

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

( Teroristul Iliescu,)CA MASON DE RANG ÎNALT (GRADUL 33) A AVUT DESIGUR SPRIJINUL DEPLIN AL MASONERIEI COMUNISTE, FOȘTILOR ACTIVIȘTI DE PARTID ȘI SECURIȘTI…)

 

DE CE ION ILIESCU NU A FOST CONDAMNAT NICI DUPĂ 25 DE ANI DE LA CĂDEREA COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA? DE CE LEGIONARII ERAU PREZENTAȚI CA FASCIȘTI ȘI CRIMINALI?

 

 Radu Iacoboaie

 

         DE CE ION ILIESCU NU A FOST CONDAMNAT NICI DUPĂ 25 DE ANI DE LA CĂDEREA OFICIALĂ A COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA? PENTRU CĂ ION ILIESCU A AVUT PUTEREA POLITICĂ ȘI NU NUMAI. PENTRU CĂ A FOST INSTRUIT LA MOSCOVA MAI BINE DE 5 ANI ȘI A AVUT SPRIJINUL LUI MIHAIL GORBACIOV. LA ,,REVOLUȚIE” A CERUT AJUTOR MILITAR DIN PARTEA SOVIETICILOR! IAR DIN 1990 A ÎNAINTAT ÎN GRAD MULȚI OFIȚERI DIN ARMATĂ, DIN FOSTA SECURITATE, A ACORDAT MULTE DISTINCȚII ȘI A CUMPĂRAT   BUNĂVOINȚA ȘI TĂCEREA JUSTIȚIEI ROMÂNE.

 

        CA MASON DE RANG ÎNALT (GRADUL 33) A AVUT DESIGUR SPRIJINUL DEPLIN AL MASONERIEI COMUNISTE, FOȘTILOR ACTIVIȘTI DE PARTID ȘI SECURIȘTI. MASONERIA CAPITALISTĂ ABIA ÎNCEPEA SĂ SE ,,TREZEASCĂ” LA VIAȚĂ DIN ,,ADORMIRE” DUPĂ NOAPTEA LUNGĂ COMUNISTĂ… PE TIMPUL COMUNISMULUI, NU PUTEAU FIINȚA SAU EXISTA ÎMPREUNĂ CELE DOUĂ MARI RAMURI MASONICE: COMUNISTĂ ȘI CAPITALISTĂ (CORPORATISTĂ). COMUNIȘTII AU ÎNLĂTURAT ORICE POSIBILĂ AMENINȚARE ȘI ORICE REZISTENȚĂ ANTICOMUNISTĂ, INCLUSIV CEA DIN MUNȚI…

 

        A AVUT ȘI CONTROLUL ASUPRA JUSTIȚIEI ROMÂNE ȘI SERVICIILOR SECRETE, CARE AVEAU OAMENI INSTRUIȚI PE TIMPUL COMUNISMULUI ȘI RĂSPUNDEAU ÎNCĂ LA COMANDĂ POLITICĂ. JUSTIȚIA NU ERA INDEPENDENTĂ ȘI MINISTRUL JUSTIȚIEI AVEA PUTEREA SĂ OBSTRUCȚIONEZE ACTUL DE JUSTIȚIE DEȘI ERA POLITICIAN ȘI ÎNCĂ DE STÂNGA DIN ECHIPA LUI ILIESCU. AȘA SE EXPLICĂ DESIGUR CĂ NICI MĂCAR UN DOSAR PRIVIND ,,REVOLUȚIA”, MINERIADELE, TULBURĂRILE DE LA TG.MUREȘ NU A FOST SOLUȚIONAT ÎN INSTANȚĂ PÂNĂ ÎN ZIUA DE ASTĂZI!… DEȘI PROCURORUL DAN VOINEA, MINISTRUL APĂRĂRII NAȚIONALE VICTOR BABIUC (masoni) AU TOT PROMIS CĂ ÎȘI VOR DUCE CERCETĂRILE PÂNĂ LA CAPĂT. AU FOST DOAR PROMISIUNI DEȘARTE PENTRU CALMAREA SPIRITELOR ÎN ROMÂNIA…

 

       Tovarășul filosovietic și KGB-ist ION ILIESCU a avut desigur și propagandiști de frunte precum evreul sionist SILVIU BRUCAN (devenit formator al opiniei publice, analist politic la televiziuni),  regizorul SERGIU NICOLAESCU (incinerat la moarte de către tânăra lui soție), prezentatori de la televiziunea publică, gazetari de la Adevărul și alte publicații etc.

 

        Ați urmărit de pildă filmele regizate pe timpul comunismului de marele regizor Sergiu Nicolaescu, care și astăzi sunt redate mereu pe anumite canale TV precum FILME ROMÂNEȘTI?

 

       Cum se explică însă mistificările grosolane ale istoriei românilor în privința legionarilor din filmele cu comisarul Moldovan, interpretat chiar de către actorul și regizorul Sergiu Nicolaescu, devenit ulterior senator (via FSN-PDSR-PSD), coleg de echipă important cu Ion Iliescu, ales chiar să conducă Comisia de anchetă privind evenimentele din decembrie 1989? De ce legionarii sunt prezentați în filmele sale ca oameni profund imorali, fasciști, criminali și bandiți notorii iar comuniștii ca eroi pozitivi? De ce a fost răsturnat practic adevărul istoric, mai ales despre așa-zisa rebeliune legionară?…

 

        ȘI SĂ NU UITĂM NICI ASPECTUL IMPORTANT CĂ ACESTE FILME ,,ISTORICE” MISTIFICATOARE DESPRE LEGIONARI S-AU FĂCUT ÎN TIMPUL REGIMULUI COMUNIST AL LUI NICOLAE CEAUȘESCU, CU CONCURSUL EXPLICIT AL MINISTERULUI DE INTERNE ȘI AL MINISTERULUI APĂRĂRII NAȚIONALE… DECI NU PUTEAU FI ÎN NICIUN CAZ OBIECTIVE, NU PUTEAU SĂ REPREZINTE DECÂT PUNCTUL DE VEDERE COMUNIST, UNUL TOTAL FALS RESCRIIND ISTORIA DUPĂ BUNUL PLAC ȘI INTERESELE REGIMULUI COMUNIST…

 

        În filmul ,,UN COMISAR ACUZĂ” (1974), realizat în plină eră comunistă, putem observa că ficțiunea încearcă să convingă și să creeze aparența unei realități obiective. Puterea sugestiei este foarte mare. Filmul acesta și cel care îl continuă (REVANȘA, 1978), spune chiar de la început că este inspirat din fapte reale, dar spectatorul face ulterior asociațiile ,,corespunzătoare”. Uciderea profesorilor Nicolae Jugu și Mărgeanu fac trimitere și mai ales în contextul dat al anilor respectivi EXACT la profesorii Nicolae Iorga (marele istoric ucis la Sinaia, ca și în film) și economistul Virgil Madgearu. În mod cinic, unul din legionarii din film este botezat chiar cu numele de Boieriu (aluzie la Traian Boieru, agent KGB, implicat în mod real în asasinarea profesorului Iorga!). Dar noi știm sau poate n-am aflat încă că primul a fost asasinat de NKVD-ul sovietic iar al doilea de către SS-ul german. Ambele crime au fost pasate legionarilor de către comuniști pentru ca Mișcarea Legionară să fie discreditată și eliminată nu doar din viața publică, ci și din conștiința și memoria colectivă. Surse de documentare doveditoare în acest sens există. Se poate face chiar un alt articol separat pentru că sunt multe informații. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/?s=asasinat+Nicolae+Iorga …

 

        NOI ȘTIM ACUM CE A ÎNSEMNAT PENTRU POPORUL ROMÂN COMUNISMUL, MINCIUNA ȘI ACEST REGIM CRIMINAL (condamnat oficial în data de 16 decembrie 2006 în Parlamentul României prin Raportul de condamnare a comunismului) ÎN CARE SUTE DE MII DE ROMÂNI AU PLĂTIT CU VIAȚA LOR DORINȚA DE A-ȘI PĂSTRA CREDINȚA, DEMNITATEA ȘI LIBERTATEA IAR CÂTEVA MILIOANE DE ROMÂNI AU TRECUT MAI MULT SAU MAI PUȚIN PRIN ANCHETE, ÎNDEOSEBI ACUZAȚIA PRINCIPALĂ FIIND ACEEA DE ,,UNELTIRE ÎMPOTRIVA ORÂNDUIRII SOCIALE”…

 

                        Film – Un comisar acuză (1974)

https://www.youtube.com/watch?v=wJ7oRwu5i9s

 

                                               Publicat pe 16 ian. 2014

         Un comisar acuză este un film de acțiune românesc din 1974, regizat de Sergiu Nicolaescu. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Amza Pellea, Gheorghe Dinică, Ion Besoiu, Jean Constantin, Emmerich Schäffer și Sergiu Nicolaescu.

         Filmul relatează câteva evenimente reale petrecute în noiembrie 1940 (masacrul de la Jilava, asasinarea profesorilor Nicolae Iorga și Virgil Madgearu), în perioada Statului Național-Legionar. Comisarul Moldovan este însărcinat cu anchetarea unui masacru organizat în noiembrie 1940 de un comando legionar la închisoarea Viraga. Masacrul a avut ca țintă mai mulți adversari ai regimului politic de extremă dreaptă din România anului 1940, încarcerați la Viraga, printre care și un grup de activiști comuniști. Pentru a scoate adevărul la lumină, Moldovan trebuie să lupte nu doar cu Legiunea, ci și cu influenții protectori ai acesteia din sferele înalte ale puterii. Deși reușește să descopere adevărul și să-i ucidă pe legionarii care au participat la masacru, comisarul Moldovan este împușcat la finalul filmului pe dealul de la Mănăstirea Plumbuita.

 

                                 Film – Revanșa (1978)

https://www.youtube.com/watch?v=ZWnBngX8glE

 

                                               Publicat pe 14 ian. 2014

          Revanșa este un film românesc din 1978, regizat de Sergiu Nicolaescu. Acest film continuă acțiunea din filmul Un comisar acuză (1974). Rolurile principale sunt interpretate de actorii Gheorghe Dinică, Sergiu Nicolaescu, Jean Constantin, Amza Pellea, Ion Besoiu și Mircea Albulescu. Filmul urmărește destinul principalelor personaje din Un comisar acuză la începutul anului 1941. După ce fusese împușcat la finalul filmului anterior și crezut mort, comisarul Moldovan revine pentru a-și lua „revanșa” față de Paraipan și de colonelul Zăvoianu, vinovați de moartea mamei sale și de încercarea de ucidere a sa. Lupta comisarului cu legionarii se desfășoară pe fundalul evenimentelor tulburi din ianuarie 1941 care au culminat cu rebeliunea legionară. Moldovan reușește să-l omoare pe Paraipan și să-l aresteze pe Zăvoianu, dar în încercarea de a-l aresta pe Horia Sima îi este ucis unicul său copil.

 

                  Ion Iliescu este mason de grad înalt (33)

 

                                                   Publicat pe 16 nov. 2013

          Ion Iliescu, mason de grad înalt (33) dar și membru în organizația secretă „Cercul”… Le Cercle este un serviciu secret de informații și de intervenție directă, care după toate informațiile a fost fondat de către CIA. În 1980, șeful serviciilor de informații germane Hans Langemann a vorbit despre Le Cercle:

          „Cercul constă într-o adunare de politicieni, publicisti, bancheri si vip-uri. Una dintre rarele ocazii în care Masoneriei i se recunosc, oficial, merite politice a prilejuit-o decorarea, de către președintele Iliescu, a câtorva lideri masoni. Evenimentul nu a fost mediatizat, dar decretele privind atribuirea decorațiilor au fost emise la sfârșitul lunii mai și au fost publicate, joi și vineri, în Monitorul Oficial. În textul decretelor, numele celor decorați nu sunt însoțite de vreo funcție sau de vreo referire la Masonerie, ci doar de țara ai cărei cetățeni sunt. Din punctul de vedere al rangului în Masonerie, dar și al rangului decorației, cel mai important personaj este Fred Kleinknecht, care a primit Steaua României în grad de Mare Ofițer, și care este suveran mare comandor al Supremului Consiliu de Rit Scoțian Antic și Acceptat din SUA (Supremul Consiliu Mama al Lumii). Următorii ca ierarhie, distinși cu Steaua României în grad de Comandor, sunt Constantin Iancu (suveran mare comandor al Supremului Consiliu al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România) și Alfred Koska (mare maestru al Marii Loji Unite din Germania). Printre masonii decorați se afla și Marcel Schapira, cetățean francez, care a primit Steaua României în grad de Ofițer, și care deține funcția de mare maestru de onoare al Marii Loje Naționale Române. Tuturor acestora, conform decretelor, decorațiile li se acordă „pentru sprijinul constant acordat în promovarea imaginii reale, în mediile politice și economice internaționale, a transformărilor democratice petrecute în România după Revoluția din Decembrie 1989” precum și „pentru susținerea eforturilor țării noastre de integrare în structurile euroatlantice”.

 

         „ZIDARII” (masonii) României post-decembriste sau ce ascunde tringhiul Iliescu, Nastase si Geoana http://mucenicul.wordpress.com/2009/0…

 

                      Guvernele masonice post comuniste

 https://www.youtube.com/watch?v=ZdqQhvO0rhE

                                                    Încărcat pe 27 ian. 2010

         Masoneria a distrus România, a avut grijă să atragă în rândurile ei oameni precum Mugur Isărescu (Isac), Ilici Iliescu, Petre Roman și alți criminali asemenea lor cu origini iudaice, khazare, care au îngropat România în datorii și au făcut să depindem de datorii la banca mondială…

 

 

 

          ADEVĂRUL DESPRE MIȘCAREA LEGIONARĂ ÎN CONFRUNTAREA EI CU MASONERIA ȘI COMUNISMUL POATE FI CUNOSCUT:

 

 

 

https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/03/15/de-ce-ion-iliescu-nu-a-fost-condamnat-nici-dupa-25-de-ani-de-la-caderea-oficiala-a-comunismului-in-romania/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

ȘOC MONDIAL/Panama Papers, SECRETELE PRIVATIZĂRII Alro, RAFINĂRIILE. Amănunte INCENDIARE!

 

 

Scurgeri masive de documente din mai multe zone offshore expun secretele financiare ale unor lideri mondiali, capete încoronate, corporații internaționale, membri marcanți ai crimei organizate și afaceriști controversați ale căror activități au ruinat viața a sute de milioane de oameni.

International Consortium of Investigative Journalists și publicația germană Süddeutsche Zeitung – cea care a primit informațiile de la o sursă anonimă – au cooperat cu jurnaliști din peste 100 de organizaţii media din întreaga lume.

RISE Project  este partenerul pentru România al proiectului de investigație global #PanamaPapers.

 

Documentele care fac obiectul acestor dezvăluiri – și care au fost analizate de peste 370 de jurnaliști din 78 de țări – aparțin Mossack Fonseca, o puternică firmă de avocatură și de servicii juridice, cu sediul central în Panama și cu filiale în peste 35 de țări. Casa de avocatură este unul dintre cei mai mari creatori de companii paravan și structuri offshore care ascund adevărații beneficiarii și bunurile lor. Astfel de companii sunt principalele instrumente folosite pentru spălare de bani, evaziune fiscală, mită și multe alte inginerii financiare. Baza de date #PanamaPapers conține informații despre mai mult de 200 de mii de entității offshore, conectate la persoane de pe tot mapamondul. Informațiile sunt un amalgam de emailuri, copii după pașapoarte, facturi care atestă plata telefonului sau a altor utilități, formulare bancare și, desigur, mii de acte de înregistrare ale unor firme offshore.

 

Numele Mossack Fonseca apare atât în legătură cu traficul de diamante din Africa, în piața internațională de artă cât și în alte afaceri care prosperă în secret. Compania a servit suficiente capete încoronate din Orientul Mijlociu cât să umple un palat. A ajutat inclusiv doi regi, Mohammed al VI-lea al Marocului și Regele Salman al Arabiei Saudite, să înregistreze yachturi de lux.

 

Documentele oferă detalii privind afacerile secrete a 128 politicieni și demnitari din întreaga lume. Peste 11 milioane de documente arată cum o industrie globală, formată din case de avocatură și mari bănci, vinde secrete fiscale politicienilor, evazioniştilor şi traficanţilor de droguri, precum și miliardarilor sau celebrităţilor.

 

Cel mai bun fotbalist din lume, Lionel Messi, apare în documentele panameze. Acesta deține o companie în Panama înregistrată de Mossak Fonseca în anul 2012, Mega Star Enterprises Inc. Afacerile lui Messi cu structuri offshore se află în prezent în atenția Fiscului spaniol, care a constituit un caz de evaziune fiscală în acest sens. Dar lumea fotbalului e mult mai mare. Astfel, în Anglia, au ieșit la iveală acuzații de dare de mită care au zguduit FIFA, federația internațională care reglementeză regulamentul și competițiile de fotbal. Documentele din Panama indică faptul că firma de avocatură a lui Juan Pedro Damiani, membru în comisia de etică a FIFA, are relații de afaceri cu persoane implicate în scandalul FIFA – mai precis cu fostul vicepreședinte Eugenio Figueredo, care ar fi primit mită pentru acordarea unor drepturi de televizare. Documentele arată că firma de avocatură a lui Damiani din Uruguay a reprezentat un offshore conectat la Hugo și Mariano Jinkis, tată și fiu, acuzați că ar fi dat mită pentru a câștiga drepturile de televizare ale evenimentelor fotbalistice din America Latină. Damiani mai reprezintă șapte companii care au legături cu Figueredo.

 

Filiera românească

 

Birourile casei de avocatură Mossack Fonseca, o adevărată fabrică de firme, au depozitat în ultimele două decenii secretele unor mari afaceri din România.

Avocații și colaboratorii firmei panameze au furnizat zilnic servicii de consultanță, înființând pe bandă rulantă companii offshore în Seychelles, Insulele Virgine Britanice, Bahamas, Niue și în alte jurisdicții netransparente și cu fiscalitate blândă. Ani la rând, casa de avocatură a camuflat interesele unor oligarhi și afaceriști influenți care au acaparat companii strategice din industria românească și au exportat apoi profiturile în paradisuri fiscale.

Beneficiarii reali ai acestor mari afaceri au rămas secreți până astăzi, deși deciziile lor au avut un impact major în economia națională și au influențat viața a zeci de mii de familii.

Documentele analizate de reporterii RISE Project arată și o altă față a acestei lumi secrete: oameni simpli care din lipsă de bani sunt dispuși să lucreze pentru firme care furnizează servicii offshore, asumându-și rolul de paravan pentru alte afaceri controversate.

Baza de date a firmei Mossack Fonseca arată, printre altele, cine a fost miliardarul necunoscut din structura de proprietate a rafinăriei Rafo Onești și ce legături a avut el cu zăcămintele aurifere de la Roșia Montană. Vasile Frank Timiș, inițiatorul afacerii Roșia Montană, a apelat și el la aceiași avocați din Panama City pentru a începe afacerile din România la mijlocul anilor ‘90. Tot în documentele panameze regăsim și filiera offshore prin care este controlată o altă mină importantă de aur din Munții Apuseni dar și alte firme active în extracția petrolului și gazelor naturale.

 

Vasile Frank Timiș a folosit firma Castle Europa Limited înființată în Bahamas de avocații Mossack Fonseca în afacerile demarate în România în 1997.

 

În sediul firmei de avocatură au fost păstrate secretele celor care au căpușat un alt combinat petrochimic din România. Documentele îi mai listează pe oamenii-cheie din privatizarea Alro, afacere anchetată de procurori pentru corupție, și arată cum s-au reprofilat apoi în alte afaceri cu minerale și gaze naturale. Alți afaceriști de top din România, pe care RISE Project  îi va prezenta în zilele următoare, au fost clienții casei de avocatură din Panama.

 

 

 

Casierii lui Putin

 

Jurnaliștii ICIJ au descoperit modul în care partenerii de afaceri ai președintelui rus Vladimir Putin au ascuns miliarde de dolari în bănci și companii fantomă.

Este vorba despre zeci de tranzacţii însumând cel puţin de 2 miliarde dolari, care au fost descoperite în arhiva Mossack Fonseca și care implică persoane sau companii apropiate lui Putin.

 

În unele cazuri, plățile suspecte efectuate de acoliţii lui Putin ar putea reprezenta mită pentru eventuale contracte sau ajutoare guvernamentale. Documente secrete sugerează că o mare parte din împrumuturi au venit iniţial de la o bancă din Cipru, care la momentul respectiv era deținută în majoritate de VTB Bank, controlată de Kremlin și supusă sancțiunilor internaționale pentru ofensiva Rusiei în Ucraina.

 

Cazul Poroşenko

 

În timpul sângeroasei invazii a Rusiei din 2014 în regiunea ucraineană Donbas, documentele arată că reprezentanţii președintelui Petro Poroșenko se străduiau să găsească o copie a unei facturi la utilități necesare pentru înregistrarea unei companii offshore în Insulele Virgine Britanice (IVB).

 

Un purtător de cuvânt a lui Poroşenko a declarat că înființarea acestei companii nu a avut nimic de a face cu “niciun eveniment de natură politică şi militară din Ucraina.”

 

Consultanții fiscali ai lui Poroşenko au declarat că președintele nu a inclus compania din IVB în declarația sa de avere pentru că nici holdingul, nici companiile afiliate nu dețin bunuri.

 

Premierul Islandei

 

În Islanda, documentele dezvăluie cum primul ministru Sigmundur David Gunnlaugsson și soția sa au deținut în secret o companie offshore care a investit milioane de dolari în obligațiuni, în timp ce țara lor se confrunta cu criza financiară.

 

Când David Gunnlaugsson a devenit premierul Islandei, în 2013, ascundea un secret care i-ar fi putut afectat cariera politică. El şi soţia sa au împărțit acționariatul unei companii offshore din Insulele Virgine Britanice încă din 2009 când Gunnlaugsson a intrat în Parlament. Câteva luni mai târziu el și-a vândut acțiunile soției pentru un dolar.

 

Compania lor a deținut obligaţiuni care valorau inițial milioane de dolari în trei banci gigant din Islanda. Acestea au intrat în colaps în timpul crizei financiare globale din 2008, iar compania sa a devenit creditor în dosare de insolvență.

Guvernul condus de Gunnlaugsson a negociat anul trecut un acord cu creditorii, fără a dezvălui însă miza financiară a familiei sale. Gunnlaugsson a refuzat să recunoască dacă interesele familiei sale i-au influențat sau nu deciziile.

 

Într-un interviu realizat de un partener media al ICIJ, Reykjavik Media, Gunnlaugsson a negat ascunderea activelor. Patru zile mai târziu, soţia sa a făcut publică povestea, postând un comentariu pe Facebook în care afirma că societatea i-a aparținut ei, nu lui, şi că ea a plătit toate taxele aferente.

 

Secrete globale

 

Documentele mai expun companii offshore controlate de către regele Arabiei Saudite şi copiii președintelui din Azerbaidjan. Acestea includ, de asemenea, cel puţin 33 de persoane şi companii aflate pe lista neagră a guvernului SUA, acuzate, între altele, de legături de afaceri cu cartelurile mexicane de droguri, cu organizatii teroriste precum Hezbollah sau cu regimuri opresive precum Coreea de Nord şi Iran. Una din aceste companii a furnizat combustibil pentru aeronavele pe care guvernul sirian le-a folosit pentru a-și bombarda proprii cetăţeni.

 

Familia președintelui azer Ilham Aliyev a utilizat fundații și firme din Panama pentru a deține în secret acțiuni în mine de aur din Azerbaidjan sau în afaceri imobiliare din Londra. Copiii prim-ministrului pakistanez Nawaz Sharif au derulat, de asemenea, la Londra afaceri imobiliare prin companii create de Mossack Fonseca.

 

Conform legislațiilor naționale și înțelegerilor internaționale, firme precum Mossack Fonseca care ajută la crearea de companii şi conturi bancare ar trebui să acorde o mare atenție clienților care pot fi implicați în spălare de bani, evaziune fiscală sau alte ilegalități. De asemenea, ar trebui să acorde o atenţie sporită “persoanelor expuse politic” (“PEP”) — oficiali guvernamentali, rudele și asociații lor.

Mossack Fonseca a declarat pentru ICIJ că “există politici și proceduri speciale în cazul persoanelor identificate drept PEP sau în cazul rudelor lor”.

 

În multe cazuri, Mossack Fonseca pare să nu realizeze cine sunt de fapt clienţii lor. Un audit intern din 2015 a constatat că aceștia cunoșteau identitatea proprietarilor reali doar pentru 204 companii din cele 14,086 pe care le-au înregistrat în Seychelles, un paradis fiscal din Oceanul Indian.

 

Spre exemplu, autorităţile din Insulele Virgine Britanice au amendat Mossack Fonseca cu suma de 37.500 dolari pentru că au înregistrat o companie la cererea fiului fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, fără a reuși să identifice conexiunea chiar și după ce atât tatăl cât și fiul au fost acuzați de corupție în Egipt.

 

“Aceste descoperiri arată cât de profund înrădăcinate sunt practicile incorecte şi criminalitatea în lumea offshore”, a spus Gabriel Zucman, economist la Universitatea Berkeley, California. Zucman a declarat că după publicarea acestor documente, guvernele ar trebui să caute “sancţiuni concrete” împotriva jurisdicţiilor şi instituţiilor care fac afaceri vînzînd opacitatea din zonele offshore.

 

Sistemul offshore se bazează pe o industrie ce înglobează bancheri, avocaţi, contabili şi alţi intermediari care lucrează împreună pentru a proteja secretele clienților lor. Aceşti experţi utilizează companii anonime, trusturi şi alte entităţi paravan pentru a crea structuri complexe care pot fi utilizate pentru a ascunde originile banilor negri.

 

Lideri ai lumii care, aparent, au adoptat politici anticorupţie apar de asemenea în PanamaPapers. Fişierele dezvăluie companii offshore legate de familia liderului suprem din China, Xi Jinping, care a promis să lupte împotriva “armatelor corupţiei”.

 

Alte documente vizează afacerile offshore ale defunctului tată al premierului britanic David Cameron.

 

Fabrica de firme

 

Scurgerile de date acoperă o perioadă de aproape 40 de ani, din 1977 până la sfârşitul lui 2015. Acest lucru oferă o perspectivă unică asupra modului în care a evoluat lumea offshore, cum zi cu zi sau deceniu cu deceniu, banii negri au circulat în sistemele financiare globale, alimentând crima organizată și privând guvernele de taxe.

 

Majoritatea serviciilor oferite de această industrie offshore ar trebui să fie legală, cel puțin în teorie. Litera legii nu este însă respectată mereu, iar firmele de avocatură și de consultanță offshore nu verifică atent dacă clienții lor sunt implicați în rețele de crimă organizată, evaziune fiscală sau corupție. Documentele arată cum, în anumite cazuri, aceștia au fost protejați cu bună știință, ba chiar ajutați să încheie tranzacții suspecte sau să falsifice documente oficiale.

 

Dintr-o analiză atentă a fenomenului, marile bănci par să fie pilonul de bază al acestor construcții offshore complexe și greu de urmărit. Documentele atestă existența a peste 15,300 de companii pe care băncile le-au înregistrat ca să ascundă averile clienților, câteva sute fiind create chiar de către giganții internaționali HSBC și UBS.

 

Mossack Fonseca și-a protejat agresiv clienții, inclusiv când aceștia au fost supuși unor acțiuni ale justiției. Conform PanamaPapers, acest fenomen a mers până la a distruge documente și a șterge fișiere din telefoane și computere. De asemenea, compania obișnuia să antedateze documente pentru a-și ajuta pe clienți, având chiar stabilit un tarif pentru fiecare lună antedatată.

 

Într-un răspuns scris oferit jurnaliștilor, compania a spus: “nu găzduim și nu promovăm ilegalități. Presupunerile dumneavoastră, cum că am pune la dispoziția acționarilor structuri special construite pentru a le ascunde identitatea, sunt cu totul nefondate și false“.

 

Cofondatorul companiei, Ramon Fonseca, a declarat într-un interviu recent, acordat unei televiziuni din Panama, faptul că nu există nicio responsabilitate a companiei față de ceea ce fac clienții săi cu offshore-urile înființate. El a comparat afacerea cu o fabrică de mașini, a cărei îndatorire se termină în momentul în care vehiculul e produs. “A învinovăți Mossack Fonseca pentru ceea ce fac oamenii cu companiile lor e ca și cum ai învinovăți fabrica pentru că mașina a fost folosită la un jaf”.

 

Aceasta este o varianta abreviată și adaptată a materialului original publicat de International Consortium of Investigative Journalism (organizație din care fac parte și doi dintre reporterii RISE Project).

 

Documentele #PanamaPapers au fost obținute de către Süddeutsche Zeitung  de la o sursă anonimă. Publicația germană a oferit datele organizației International Consortium for Investigative Journalism care i-a cooptat în acest proiect inclusiv pe jurnaliștii de la RISE Project.

 

 

 

https://www.comisarul.ro/articol/soc-mondial/panamapapers-secretele-privatizarii-al_733131.html

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

(Ilici, tătucul masonilor si…) ARMAGHEDONUL MASONERIEI

 

Forța malefică din spatele Sistemului corupt al Justiției,  scrie George Roncea pe contul său de Facebook.

Mică poveste despre masoni, despre cine sunt, ai cui sunt și ce vor ei de fapt și mai ales de ce nu ne lasă în pace și distrug sistematic România…M-am apucat de asta pentru că Mihai Crusho este nemulțumit că n-am mai scris de mult din cauză de atac de hernie iar Florin Ghiulbenghian văd că s-a apucat de dat serios pe goarnă – să-l mai completez și eu oleacă că tot i-a zis lui Rapcea Mihai să ne punem șorțulețele originale de restaurant și să ne apucăm de dat cu măturoiul, mai ales că sunt singurul ziarist încă în viață ce am bătut în instanță masoneria coruptă. Despre Ghiulbenghian nu sunt convins că scapă întreg, dar dacă îl ard ăia între coloane s-ar putea să-i și placă că e ahtiat de căldurică, am zis !

Povestea recentă de la CSM legată de Camelia Bogdan, tânăra judecătoare care a avut curajul să-i ardă pe Vîntu și Voiculescu, devenită ținta borfașilor de la Antene și Luju, organul infractorilor, arată că judecătorii sunt cel mai mare cancer din țara asta, o șleahtă încă mai menorocită și ticăloasă decât haita politicienilor.

Borfașii sunt achitați ori primesc pedepse la mișto după jafuri de milioane, tor sistemul justiției e corupt până la măduvă, plus de fapt și aici e vorba tot de securiști și masoni, mai toată adunătura asta de ticăloși din CSM, din instanțe și din servicii poartă șorțulețe și conspiră în loji împotriva cetățenilor simpli care le plătesc salariile grase.

Orice inițiativă de reformare a României și de combatere a corupției endemice trebuie să plece de la scoaterea de ciuf la lumină a masonilor corupți. Rețea între Rețelele serviciilor și ale infractorilor, asta este de fapt masoneria ”română”.

Am un amic care mi-a povestit cum într-o instanță din România unde se judeca un caz de trafic de droguri, pedepse mari, soluția de eliberare a unui inculpat a fost comunicată direct șefului completului de un personaj accesat printr-o pilă din zona Secu, Remus Borza, ce a intrat glonț în sala de judecată, în plină ședință, l-a tras deoparte pe judecător, a rezolvat pe loc situația, după care i-a spus scurt amicului: 30 000. De euro. Pentru a scăpa de o potențială pedeapsă de 7 ani era o sumă moderată, achitată pe loc.

Remus Borza, Mare Orator al Marii Loji Nationale din Romania si coleg de clasă la facultate cu cuplul de poponari ai lui Năstase – Dan Șova și Victor Ponta, este un puțoi de fost secretar UTC din Baia Mare, propulsat în biznis fesenist după ce a ajuns în anturajul lui Ion Iliescu. A ajuns mare șemecher miliardar pe insolvențe, o căpușa împinsă de USL pentru falimentarea Hidroelectrica, singura companie de stat profitabilă, poate cel mai mizerabil tun al pesediștilor din ultima perioadă.

Masonii o trag tare cu egalite fraternite, când de fapt lojile s-au creat tocmai pentru a trage spuza pe tortul lor, în niciun caz pentru egalitate sau alte formule găunoase.

În timpul regimului Năstase masoneria a ieşit la vedere cu binecuvântarea lui Ion Iliescu, deoarece tot vârful guvernului le aparţinea. De la Chiuzbaian încoace, fost ministru al justiției și șef al Asociației Juriștilor, întreg sistemul de Justiție la vârf este format exclusiv din masoni. În serviciile de informații e la fel – Iar Măgureanu, știe Ghiulbenghian de ce, a avut și el un rol major.

Mizeria Sistemului este drapată în sorțulețe masonice, această pegră este la originea a ce se întâmplă azi cu marii corupți, masoni majoritatea, de la inculpatul ovreiaș securist de Oprescu la inculpatul țigănoi Remus Truică, vectorul mafiei evreiești și pușculița lui Adrian Năstase.

 

Ilici, tătucul masonilor

 

Pe 30-31 Mai 2003, demnitari masoni din Europa şi Statele Unite s-au adunat la Bucureşti pentru a celebra cea de a 10-a aniversare a francmasoneriei de rit scoţian în România, la cea mai mare aniversare masonică care a avut loc în istoria recentă a Europei continentale.

Aproape 2.000 de oaspeţi au participat la evenimentele care au avut loc cu această ocazie, o întreagă aripă a impozantului Palat al Parlamentului devenind pentru două zile cel mai mare Templu Masonic din lume. Seara, delegaţiile străine, alături de membrii Supremului Consiliu pentru România au fost invitaţi la Palatul Prezidenţial Cotroceni, unde i-a primit Preşedintele României, Ion Iliescu.

În cuvântarea ţinută, Preşedintele Iliescu a elogiat rolul masoneriei în lume şi importanţa ei particulară în dezvoltarea României moderne, feseniste. Oaspeţii au apreciat gândurile Preşedintelui Iliescu, cel care, la începutul anilor ’90 a recunoscut rolul vital al francmasoneriei în procesul democratizării şi dezvoltării României.

Discursul a fost urmat de o impresionantă festivitate de premiere în cadrul căreia tâmpitul de Kleinknecht a primit de la Preşedintele Iliescu, cârpa kaghebistă, cea mai înaltă decoraţie românească, Steaua României în Grad de Mare Ofiţer.

Numeroase “personalităţi” din domeniile economic, cultural, politic şi militar, niște javre pesediste, au luat parte la ceremonia onaniștilor.

Reţeaua masonică de la vârful PSD nu se ocupa doar cu ceremonii fastuoase de labagii ci mai avea şi alt gen de activităţi, ca între “fraţi” de Lojă spurcată.

Ei adunau geamantane cu bani din afacerile murdare ale baronilor PSD care cotizau cu bani cash. Baroni care de abia acum încep să afle drumul către pușcărie, după ce a apărut o nouă generație de procurori, ce nu fac parte din rețeaua masonică care a sufocat Justiția română la vârf și cărora li se rupe de jurăminte secrete sub șorțulețe.

Cu niște ani în urmă stârnea senzaţie un montaj video realizat înaintea decesului senatorului Iorgovan, “părintele Constituţiei”, care îi acuza direct pe masonii din fruntea PSD de aparteneță la mafie.

Nivelul corupţiei din partid a determinat reacţia vehementă a lui Iorgovan, un om al legii, fostul preşedinte al Comisiei de redactare a proiectului de Constituţie a României (Adunarea Constituantă).

În martie 2006, Antonie Iorgovan declara într-o conferinţă de presă: „Demisia lui Năstase este o demisie întârziată. Ar fi trebuit să se producă mai de mult. Demisia lui Năstase este începutul sfârşitului pentru anumiţi oameni şi un anumit mod de a face politică în PSD şi în alte partide. Năstase şi gaşca lui sunt expresia de cumetrie dintre politică şi mătuşa Tamara.

Criteriul de apartenenţă la această gaşcă a fost în primul rând homosexualitatea, în al doilea rând – masoneria şi în ultimul rând – infracţionalitatea. Cum pot fi numite persoanele care se ocupă cu traficarea funcţiilor, dacă nu infractori?, a spus Iorgovan.

“Criteriul de promovare în gaşca era homosexualitatea. Acesta nu ar fi fost relevant din punct de vedere politic, dar e relevant pentru că au ascuns aceste lucruri”, a punctat Iorgovan.

El a indicat şi nume: „Unii din membrii Guvernului condus de Năstase, precum Ilie Sârbu (la acea vreme vice- preşedinte al PSD şi fost ministru al agriculturii), Eugen Bejenariu (senator PSD), Şerban Mihăilescu (fost secretar general al guvernului Năstase), Gabriel Oprea, iar în teritoriu este încrengătura de la Caraş-Severin, în frunte cu Ion Mocioalcă. Mai sunt cei cărora li se spunea Miki Şpagă sau Şpagaton (fostul ministru al turismului Dan Matei Agathon).”

Antonie Iorgovan a murit rapid atins brusc de un cancer galopant, după dezvăluirile sale, fiind repudiat în primul rând de ion Ilici Iliescu, ”prieten” până dai în masonii săi.

Cum majoritatea sereiştilor intraţi în Lojă erau filo-Iliescu, adică kaghebiști, PSD-ul a beneficiat de un suport important al reţelei masonice rusofile.

O mulţime de foşti securişti au dus la putere MLNR şi au transformat masoneria într-o veritabilă rampă de lansare economică şi politică.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 561 semnată de Adrian Năstase la data de 15.04.2004, „Asociaţia Marea Lojă Naţională din România“ devine de „utilitate publică“, beneficiind inclusiv de fonduri de la stat. Hotărârea de Guvern, numărul 561 din 15 aprilie 2004, publicată în Monitorul Oficial, numărul 344 din 20 aprilie 2004, prin care guvernul Năstase a recunoscut “Marea Loja Naţională din România” ca fiind “de utilitate publică”, adică masoneria primea fonduri de la bugetul ţării. Din nota de fundamentare a acestei hotărâri de guvern citim următoarele:

În conformitate cu prevederile art.2 din statut, obiectul asociaţiei constă în acţiuni umanitare, educative şi social- filantropice prin: Elevarea omului şi combaterea ignoranţei prin morală şi cultură (…) Având în vedere faptul că activitatea desfăşurată de respectiva asociaţie este de interes general, remarcându-se prin obiectivele realizate de-a lungul anilor, că îndeplineşte condiţiile prevăzute de art.38 din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 cu modificările şi completările ulterioare, propunem recunoaşterea Asociaţiei “Marea Lojă Naţională din România”, ca fiind de utilitate publică.

Astfel s-a oficializat masoneria prin lege, statul român susținând direct din birurile tot mai grele suportate de populaţia creștin ortodoxă, o organizație cu o orientare visceral anti-creştină, ce acționează din umbră controlând toți vectorii campaniei comunistoide, de la Remus Cernea și Mungiu și Macovei la toată presă securistică și anti biserică.

Masoneria este aniversata si glorificata pe toate canalele mass media în timp ce în aceleași oficine, Biserica este înfierată necontenit cu un fanatism feroce – ce se revendica, culmea, de la „spiritul știintific” al așa zișilor iluminiști masoni, de fapt niște semidocți penibili.

Aceiași masoni care se mândresc de faptul ca steagul Uniunii Europene, condusă de anticreștini declarați – stelele pe fond albastru – nu este altceva decat “cerul masonic”. Iar acele stele sunt pentagrame, exact ca steau roșie a URSS inspirată de Steaua cu șase colțuri evreiească.

 

Ai cui sunt masonii ăștia și ce vor ei?

 

„Trebuie să descreștinăm lumea” acesta este scopul principal al masoneriei a fost definit de Piccolo Tigre, mason de top evreu al organizației Haute Vente, într-o scrisoare din data de 18 ianuarie 1822 citat de J. Crétineau-Joly în L’Église romaine en face de la Révolution, t.II, p.107 și în lucrarea lui A.Onclair, La Franc-Maconerie contemporaine, Liegi, Dessain, 1885 pag. 71).

”Notre but final est celui de Voltaire et de la Révolution française, l’anéantissement à tout jamais du Catholicisme et même de l’idée chrétienne” – Extras din instructiunile permanente ale societății Haute Vente, material redactat în 1819.

Masoneria a manevrat și susținut toate sectele posibile de la Martorii lui Iehova la Adventismul, Baptismul, Milenismul, Ateismul, Spiritismul, Teosofia, Baha-iul cretinei de regina Maria, dar mai ales secta bolșevică, ce și-a preluat toată simbolistica de la masonerie la vedere. Tot ei au lansat și secta tembelă a OZN-iștilor, prin Teosofie, respectiv prin Order of the Solar Temple. La noi Ufologii lui pește au făcut pui tot la Cotroceniul lui ilici, unde Alexandru Mironov, cârpa cârpei kaghebiste, își făcea veacul de ozenolog sfetnic al ateului Ilici, bolșevic mare iubitor de fasrfurii zburătoare, altfel.

Toate cultele/sectele neoprotestante sunt în contradicţie evidentă cu învăţătura Sfintei Scripturi şi a întregii Tradiţii a Bisericii. Și evident totul pleacă de la 1054, de fapt, nu e de azi de ieri.

În documentarul PS Galation Cordun de la R. Vâlcea – intitulat Cum s-a manifestat iudaismul în propaganda adventistă – se demonstrează legătura organică ce există între adventism, talmud, kabală şi thora iudaică.

Mileniştii, așa ziși studenți în Biblie au fost o sectă ce a activat puternic în Ardeal în perioada interbelică. Cei din Polonia erau subvenţionaţi în largă măsură de loja masonică din Zurich după cum a ieșit la iveală în procesul milenistului comunist Dr. Fohrman, la Saint-Galle, în 1925. Teosofia, un surogat al masoneriei engleze, combină kabala iudaică și marxismul, sectă evreiească materialistă, adică antisemită de fapt. a fost fondată de o rusoiacă dementă, Elena Petrovna Blavatski urmată de discipolul „mare profet” Krishnamurti, ce se prezenta ca un fel de Buda evreu (îl chema de fapt Grunberg) și susținută de comunistul Henri Barbusse.

Rusoaica sonată a devenit pricipala sursă dre inspirație a Reichului nazist, tot un fel de organizație masonică, creată de un evreu cu viziuni din Societatea Thule și Vril, Karl Haushofer, fondator al Institutului de Geopolitica, în 1921, ce profețea așezarea Germaniei ca ax al lumii, al cărui fiu Albrecht, a lucrat în MAE al Reichului, ulterior, în pofida originii sale sau tocmai de aceea.

Dietrich Eckart a fost un membru de vârf al Societății Thule care l-a inițiat pe Hitler în practicile oculte și teosofia inspirată de Societatea Teosofică a Madamei Blavatschi. Societatea Thule, ce a născut nazismul era o aripă a Societății teosofice și cuprindea masoni de top, evrei unii dintre ei, Rudolf Steiner, Rudolf Sebottendorff, Anton Drexler, Rudolf Hess, mâna dreaptă a lui Hitler.

Societatea Thule Germanenorden – a dat naștere în 1919 formațiunii Deutsche Arbeiterpartei, Partidul Muncitorilor din Germania, fondat de Dietrich Eckart și Anton Drexler care a devenit ulterior NSDAP (Nationalsozialistische deutsche Arbeiterpartei), cunoscut sub numele de Partidul Nazist cu Anton Drexler, președinte.

In vara lui 1919 sef al Germanenorden devine Grand Duke Johann Albrecht of Mecklenburg, mare mason, alias „Irmin” gagiu ce a lansat irminismul, o sectă propovăduită de Karl Maria Wiligut (Weisthor) viitor șef în staff-ul SS al lui Himmler, desenatorul ânsemnelor SS cap de mort și mare luptător pentru naționalizarea tuturor proprietăților cultelor creștine.

Propulsarea în 1933 a lui Hitler în scaunul de cancelar a fost realizată prin eforturile conjugate ale “magicienilor” societăților oculte. Hermann Steinschneider, evreu, ocultist specialist în hipnoză, l-a inițiat și educat în 1932 pe Hitler în tehnici de control al maselor și de gestică.

Adolf Hitler a lansat lozinca cheie a ezoteriei New Age, devenită linie politică majoră, ce stă acum la baza UE: “Socialismul National se va folosi de propria revoluție pentru stabilirea unei Noi Ordini Mondiale”.

Conceptul a fost preluat de URSS, care de altfel a avut zvastica pe primele emisii monetare, dar și pe uniformele Armatei Roșii fondate de Leiba Bronstein, aka Leon Trotki evreu ca și ceilalți coleguți ezoteriști naziști.

Cel care a pus zvastica, Hakenkreuz, ca simbol pentru Partidul Nazist a fost Haushofer, evreu cum spuneam. Sigla de altfel era asemanatoare cu emblema Societatii Thule care plasa Hakenkreuz intr-un cerc cu un pumnal german vertical suprapus pe zvastică.

Imediat ce a ajuns la putere, in 1933, Reich-ul lui Hitler și Zionist Central Organization au semnat un Acord ce privea înlesnirea emigrației evreilor către Palestina.

Un cadru SS de vârf – Lopold von Mildenstein și un oficial al Zionist Federation Kurt Tuchler au fost trimiși în recunoaștere, pentru a-i ajuta pe evrei la stabilirea coloniilor.

În 1934, 120 000 evrei germani emigraseră deja în Palestina, punând bazele viitorului stat israelian. Joachim Prinz, rabin al Berlinului stabilit in Statele Unite, unde a devenit seful American Jewish Congress a scris in 1934 o carte “Wir Juden” (Noi evreii), unde afirma deschis că revoluția Național Socialistă în Germania înseamnă “evreitatea pentru evrei”.

Hitler și administrația Reich-ului au acordat un suport viguros Sionismului și emigrației evreiești în Palestina din 1933 până în 1941, sute de mii de evrei fiind colonizați de naziști, după care războiul mondial a micșorat amploarea operațiunilor, mai ales după intervenția organizațiilor evreilor americani împotriva lui Hitler.

Fondatorul de drept al viitorului stat Israel, Hitler, a fost înconjurat în administratia Reich-ului de o sumedenie de evrei masoni de vârf printre care Alfred Rosenberg, fiu de pantofar, de origine din Rusia, membru de seamă al Societății Thule cel care a dezvoltat ideologia național socialistă folosind ca model cartea ezoterica a lui Edwars Bulwer-Lytton “The Coming Race” (scrisa in 1871), si Joseph Goebbels, șeful Propagandei.

Rosenberg, emigrat din Rusia, a avut parte de o ascensiune rapidă în Partidul Nazist, lansând tema cultului păgân al “sângelui, rasei și pământului”, pe ritmuri de saga nordice și mizand pe resurectia miturilor lui Odin, Thor și a teutonilor primitivi, in combinatie cu invocări solare de origini indiene și tibetane.

Un haloimas ecletic de toată frumusețea, o varză masonică tipică.

Iar acțiunea principală a Gestapo a fost încă din 1937 exact cea trasată de Masonerie respectiv atacul asupra Bisericii și demolarea creștinsmului, lansând o campanie de atrocități împotriva preoților catolici din Polonia. Stalin va proceda identic.

 

Semnele masonice luciferice ale SS și ale masoneriei de vârf americane

 

Gărzile SS – Totenkopfverbande (cap de mort) sunt inspirate de Otto Rahn, autor al lucrării ”Luzifers Hofgesind„ ce definește naziștii drept prietenii lui Lucifer, adică armata dracului.

Simbolistica SS cap de mort a inspirat și societatea secretă masonică Skull and Bones, 322, din Statele Unite, cu membri gen Bush și cam toată elita masonică americană fondatori și ai Council on Foreign Relations și Federal Reserve. Paul Warburg a fost primul director al Council on Foreign Relations (CFR) și presedinte al Bank of Manhattan.

Familia sa de bancheri evrei era una cu totul specială. Fratele, Max Warburg, un industriaș al celebrei IG Farben, lucra în informațiile germane, era finanțator al nazismului și totodată cel care i-a aranjat lui Lenin și lui Trotki, Leiba Bronstein pe numele său real, magazioner în Brooklin, trecerea unui tren cu aur pentru finanțarea revoluției bolșevice din Rusia.

Cu un alt frate, Felix, este înființată de către Paul Warburg în SUA Kuhn, Loeb & Co. împreună cu Jacob Schiff, lider al American Jewish Committee, finanțator al lui Trotki, viitorul șef al armatei Roșii, ciomagul revoluției bolșevice.

Cu toții sunt fondatori, alături de alte familii tot evreiești JP Morgan, Rockfeller, Aldricht, a Federal Reserve Bank, instituție privată, “bancă națională“ pentru proasta pulime.

Așadar masoneii și sefii sau inspiratorii lor evrei s-au găsit și la baza nazismului și tot ei ai fondat și comunismul, ambele organizații fiind de stânga și violent anticreștine, ca și fascismul socialist al lui Musollini, susținut tot de organizațiile masonice ”iluministe” italiene.

 

Masonii ”români” și Moscova lui Ion Ilici Iliescu…

 

Și la noi masonii de acum o sută de ani au susținut propagarea sectei bolşevice, o grupare în majoritate evreiească ce avea ca obiectiv principal dezmembrarea statului român, obiectiv cerut de Moscova ce este urmărit și astăzi de aceleași forțe antiromânești.

Moscova a nășit și Marea Lojă așa zisă română.

O Mare Lojă cu rădăcina pusă de un turnător al emigrației din Paris, omul Secu, un bulgar-evreu, Marcel Schapira, ce trăia din falsuri în acte și fraude.

După 1989, Marcel Schapira este dat afară de la Marea Loja a Franţei şi de Supremul Consiliu al Franţei. Pleacă apoi la GLNF (în Loja rusească Astrea / Astree), și revine în ţară în 1993, când a readus Marea Lojă Naţională Română din exil, vezi doamne.

Anterior, niște italieni și-au făcut intrarea în 90 în România, via Victor Atanasie Stănculescu, ministru al Apărării la vremea aceea care înlesnește mafioților italieni capul de pod masonic.

Petre Roman și Năstase sunt băgați și ei pe fir, și desigur, Măgureanu, veșnic prezent în toate, cel pe care îl frichinește acum Ghiulbenghian.

Nu doar oamenii lui Ilici sunt cooptați, ci și cei ai lui Stalin – Schapira este cel l-a decorat, tot după 90, pe așa zisul rege Mihai cu cea mai înaltă distincţie masonică, decorație ce-i stătea perfect alături de ordinul Pobeda primit de la însuși Stalin pentru trădarea României.

Schapira, îl pune pe un țigan pe mână cu mafia italiană și cu rușii, Constantin (Costel) Iancu, pe post de succesor, după care totul este sărbătorit la Cotroceni, la braț cu Ion Iliescu.

Imaginile rarisime n-au apărut niciodată în presa din România.

Iliescu a elogiat rolul masoneriei în dezvoltarea României și stfel s-a dat startul celei mai mari Campanii de jaf a României via masoneria pesedistă a țiganilor Adrian Năstase, Costel Iancu și Ion Iliescu.

În perioada de vârf a sectei homosexualilor pesediști, Conventul masonic a hotărât alegerea în funcţia de Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din România a lui Eugen Ovidiu Chirovici, concurat la vremea aceea de Radu George Serafim – realizator de programe la TVR 1. „Lumina“ Templului i-a venit lui Chirovici via Kondiakov, general KGB, Marele Maestru al Rusiei, general KGB apropiat de Putin.

Sub guvernarea PSD, Chirovici, un băiat cu grave probleme sexuale – futea o țigancă știrbă și bătrână în pasajul francez, în miros de pipi, la asta sunt martori – a avut funcţii înalte în stat. În perioada 2002-2003 a fost consilier pe probleme economice în cabinetul lui Adrian Năstase, iar din 2003 până la schimbarea PSD de la guvernare a deţinut funcţia de preşedinte al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ÎMM). Arondat infractorului securist Dan Voiculescu.

Sistemul clasic securistic s-a impus la vârf, Cuplul Chirovici-Tanasie inaugurând o formă de conducere bazată pe eliminarea autonomiei Lojilor şi impunând forme de control stricte – raportarea conţinutului fiecărei convorbiri telefonice şi a oricărui contact cu orice persoană mai importantă, avizarea primirii oricărui nou membru etc.

Fostul primar al Chişinăului, Serafim Urechean, bunul prieten al lui Adrian Năstase, şi fostul premier Dumitru Braghiş au fost iniţiaţi la rândul lor în loja masonică „Marele Orient al Franţei“, dar tot în filiala italiană.

Configuraţia Puterii filoruse de la Chişinău s-a datorat în mare parte tot masonilor conduși de Piotr Kirilovici Lucinschi, cunoscut pentru politica sa antiromânească, kaghebist de vârf și miliardar din banii furați moldovenilor, ce manevrează cam toate figurile politice proeminente din Moldova, de la Filat şi anturajul său, la Renato Usatii, conectat via familie la Klaus Iohhanis, el însuși de asemenea mason, lansat în politică de masonul Adrian Năstase, infractorul.

 

Intersecţia intereselor politico-economice în sânul Masoneriei

 

Între fostele cadre de rang înalt din masoneria română se numărau şi generalii Gheorghe Rotaru (fost şef al Direcţiei Generale de Informaţii a Armatei), Alexandru Grumaz (fost prim-adjunct al comandantului STS), Eugen Badalan (fostul şef al Statului-Major General), Gabriel Naghi şi Iulian Crainiceanu (foşti generali SPP), Dumitru Sorescu (fost la IGP), Gheorghe Carp (fost la Jandarmerie şi IGP), Ovidiu Soare (ex-SRI), colonelul Dănuţ Tanasie, Mare Secretar al MLNR, fost operativ în ex-DIE, diviziunea TS (telecomunicaţii speciale), slugă supusă a lui Dinu Patriciu şi Ştefan Masu, Mare preot al Ritului de York, provenit, de asemenea, din ex-DIE, Lucian Bolcaş (senator PRM), Ioan Rus (fost SIE), Florin Mihalache (DIPI/STS), Traian Drăguşanu, Constantin Dinculescu, Sebastian Telbitz, Constantin Mindru Macostrai, Daniel Serghi, Mircea Tănase, Antonio Iervolino, Eugen Zubcov, Dan Enescu, Dan Grigore Adamescu (preşedinte ASTRA ASIGURĂRI), Gheorghe Cirhoc, Ovidiu Drimba (istoric şi profesor universitar), Constantin Maximilian, Ioan Pecsi, Claudio Teseo, fostul ambasador al României la Moscova, astronautul Dumitru Prunariu, „cavaler templier“ şi Maestru Venerabil al Respectabilei Loji „Roza Vânturilor“ din Orientul Bucureşti etc.

S-au distribuit în cele mai importante poziţii de conducere ale lojilor din România tot felul de personaje din structuri.

Bogdan Buzăianu era pro-mare mason în Marea Lojă a României, condusă de marele maestru Corneliu Vişoianu. Marea Loja Naţională a României a fost o lojă masonică disidentă, constituită în 2003, cu mulţi dintre „fraţii“ migraţi de la alte organizaţii masonice, conduse de Eugen Ovidiu Chirovici şi de Costel Iancu.

Sediul Marii Loje a României se afla în strada Edgar Quinet la numărul 7, la aceeaşi adresă cu fostul sediu al firmei Energy Holding, şi unde figura şi fantomatica Fundaţie Culturală Delta, al cărei preşedinte era tot Vişoianu.

Marele maestru Corneliu Vişoianu era legat printr-un pact de concordanţă cu Loja Alpină din Elveţia, ţara de adopţie a lui Buzăianu. În Marea Loja a României mai era membru şi Radu Boroianu, naşul de cununie al lui Călin Popescu- Tăriceanu, iar Buzăianu şi Boroianu au fost parteneri de afaceri în compania elveţiană B&C Consulting.

Boroianu s-a ocupat ca lui VA Tech, compania reprezentată de Bogdan Buzăianu, să i se atribuie contractul de retehnologizare al Porţilor de Fier 1. Avocatul Doru Boştină, un alt apropiat al lui Buzăianu, alături de care a înfiinţat în 2000 Energy Holding, era şi el membru al Marii Loje a României.

Un alt personaj important al Mafiei lui Adrian Năstase era Cornel Ciocianu, care, in mod oficial, a fost sef de cabinet al lui Sergiu Sechelariu in Ministerul Constructiilor, din 2001 pina in 2003 și fin al acestuia.

Sechelariu este încă un miliardar ciorditor mason ca și Patriciu și care tot ca și Patriciu a murit subit, fără să se mai știe nimic de sutele de milioane de euroi furate, iar la așa zisa înmormântare s-a prezentat doar un copârșeu acoperit, nimeni n-a văzut vreun corp.

Șeful său de cabinet alimenta cu bani cash conturi din strainatate pentru Adrian Nastase, Miron Mitrea, Sergiu Sechelariu, Viorel Hrebenciuc.

În anii de putere ai PSD-ului, Nastase si masonii săi cărau banii cu geamantanele în bănci străine. PSD era un partid al masoneriei practic, ca și PNL-ul de altfel.

Până și țigani ca Vanghele sau Unteanu sau Vîntu sau de felul lui Gruia Stoica și Didilă, infractorii de la GFR, băgați în bizniz de SRI și Măgureanu au ajuns șefi în mizeria asta de masonerie așa zis română.

Toți masonii ăștia, se dovedește acum, erau/sunt niște borfași.

 

În premiera națională a fost publicată de mine în Curentul Lista sefilor Masoneriei din România, cu date complete și apoi și date ce configurau intersecția dintre afacerile acestora, politică și masonerie.

La nivel mondial nu se mai cunoaște nicio situație similară, nu a existat niciodată un precedent al publicării listelor si datelor complete ale șefilor vreunei puteri masonice.

În 2010, un venerabil mason, Pierre Joseph de Hillerin, mâna dreaptă a lui Costel Iancu, un fel de mega șmecherilă cu șorțuleț (fost lăutar la bază), m-a acționat în judecată cerând pe calea instanței să i se acorde 4.5 miliarde de lei pentru că ar fi fost prejudiciat de articolele scrise în Curentul despre masonerie.

Iulian Urban a fost avocatul care a dus la bun sfârșit procesul care a durat vreo trei ani, interval în care am primit tot felul de amenințări, câștigând printr-o sentință definitivă și irevocabilă. Lui Urban i se datorează un precedent la nivel mondial – a fost pentru prima oară că un ziar și un ziarist câștigau într-o astfel de cauză ce implică vârfuri ale puterii oculte ce se pretinde a fi masoneria.

 

Lista pe care am publicat-o va trebui updatată. Erau peste 8000 de masoni în 2010. Acum sunt peste 16 000 și aceștia sunt cei care căpușează și parazitează toate instituțiile din statul român aflat sub ocupație totală, instituții de unde izvorăște corupția și răul, dominante în România.

Aștept să văd demonstrații de masă ale hipsterilor căcăcioși și liberi de creier – împotriva masoneriei, agentul toxic major al cianurii care otrăvește România. Masoneria veșnica dușmană a Bisericii, în care ei gheii decerebrați și comunistoizi au dat cu pietre, stârnind rânjetele satisfăcute ale purtătorilor de șorțulețe

Doar atunci o să cred că toată hipsterimea de ghei nu este tot un produs social experimental al purtătorilor de șorțulețe, cu compasele înfipte în fund, că așa le place lor.

O altă Listă mai micuță, mai pe alese, tot eu am publicat-o în Ziarul Curentul. Lista era semnificativă deorece arăta unii dintre celor mai importanti “venerabili” din Bucuresti cu tot cu Lojele de care aparțin și afacerile sau funcțiile lor în instituții publice, pentru a demonstra nivelul penetrării unor sectoare importante ale societății și structurilor statului de către membri ai unei organizații cu caracter secret și cu activitate infracțională.

De mulți dintre ei s-a coupat deja DNA.

Restul urmează.

Datele din 2010 s-au mai schimbat, dar dacă ne uităm la dosarele penale vom regăsi niște nume.

1. Alexandru Dăescu (Loja Concordia) – director în cadrul Institutului Ana Aslan
2. Pierre de Hillerin (Loja Delta Dunării) – director al Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport
3. Vlademir Georgescu (Loja Nicolae Bălcescu) – profesor universitar (? – posibila potrivire de nume – nota mea) 4. Nicu Alifantis (Loja Nomine Mircea Sion) – artist
4. Mihai Oancea (Loja Ieroboam) – afaceri imobiliare
5. Bogdan Pârvanu (Loja Bucureşti) – arhitect şef al Primăriei sector 2 Bucureşti
6. Adrian Bălan (Loja Meşterul Manole) – afaceri imobiliare
7. Andrei Toma (Loja România Unită – preşedinte de regiune la Asociaţia Naţională a Cluburilor Lions
8. Ştefan Chiocinaru (Loja I.C. Brătianu) – profesor de ştiinţe politice, jurnalist, doctor în drept internaţional 10. Mircea Neacşa (Loja Carol Davila) – director în cadrul Televiziunii Române
9. Victor Teodor Iovici (Loja Scara lui Iavov) – viceprimar al Municipiului Bucureşti, membru în conducerea PRM
10. Bogdan-Dimitrie Niculae (Loja Cavalerii Sf. Raphael) – medic specialist dermatolog, preşedinte Asociaţia Română Anti-Aging Lasermed
11. Cornel Hagiescu (Loja Echerul de Aur) – manager casa de producţie IMAGINA
12. Mircea Perpelea (Loja William Preston) – director în cadrul Băncii Naţionale a României, fost prefect al judeţului Vâlcea
13. Octavian-Mircea Grozea (Loja Romana) – om de afaceri, MTG MANAGEMENT SOLUTIONS, PRICE JOY şi LCT OPTICAL COMMUNICATION
14. Liviu Poenaru (Loja Lumina) – avocat
15. Ionel-Cristinel I. Deaconescu (Loja Etica) – consilier PDL în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, om de afaceri
16. Adrian Dimitriu (Loja Memphis) – om de afaceri, RCS INTERNATIONAL FORWARDING
17. Nicolae Efimov (Loja Gheorghe Comănescu) – director Spitalul CFR 2, doctor în ştiinţe medicale (ortopedie)
18. Florin Stoenescu (Loja Calea Inimii) – secretarul Comisiei de Istorie a Centrului Academic de Studii Hermeneutice
19. Dinu Albu (Loja Albert Pike) – medic primar obstetrică-ginecologie, Spitalul Clinic Panait Sârbu
20. Cristian Piedone Popescu (Loja Lumină şi Adevăr) – primar al sectorului 4 Bucureşti
21. Dan Dumitru (Loja Templul Umanităţii) – reprezentant al firmei americane ENRON în Romania, fost ofiţer SIE, fost şef al Oficiului pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova din Guvernul României
22. Leonard Lucian Bădică (Loja Lux et Veritas) – om de afaceri, BIP TELECOM, fost ofiţer M.Ap.N.
23. Liviu Ionescu (Loja Excelsior) – om de afaceri, Creativit Biz şi imobiliare
24. Aurel Teodorescu (Loja Solomon) – director al Direcţiei Migraţie din Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (detaşat din funcţia de consilier în cadrul M.A.I. în subordinea secretarului de stat pe Relaţia cu Parlamentul şi Afaceri Europene), soţul Danielei Nicoleta Andreescu (Secretar General al Guvernului), fost ofiţer de securitate înainte de 1989, fost director de departament în Primăria Municipiului Bucureşti (demis urmare unui scandal cu spaţii comerciale), fost comisar în Garda Financiară (demis urmare unui dosar penal de contrabandă cu cetăţeni arabi), fost director adjunct la Direcţia de Supraveghere şi Control Financiar din Direcţia Generală a Vămilor (demis urmare faptului că a fost cercetat penal în dosare cu Omar Hayssam şi implicării ca cercetat penal în Dosarul Ţigareta II), fost director al Direcţiei de Audit din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (demis în 2003 şi anchetat de Parchetul Naţional Anticorupţie împreună cu Preşedintele CNAS Eugen Ţurlea), fost director adjunct şi director al Oficiului pentru Migraţia Forţei de Munca în perioada 2003 – 2006 (implicat în scandalul contractelor de muncă cu străinătatea şi în cel al adeverinţelor medicale de la CARITAS), fost membru PD (a demisionat urmare faptului că CNSAS a emis decizie de fost ofiţer de securitate)
25. Jenică Poenaru (Loja Demnitate şi Frăţie) – om de afaceri, Atlas Airlines şi preşedinte al Confederaţiei Patronatului Român, fost director al Aeroportului Băneasa în 1989, fost director general al Autorităţii Aeronautice Civile Române
26. Constantin Mincu (Loja Luceafărul Libertăţii) – avocat 29. Narcis Copcă (Loja Novus Ordo) – Managerul Spitalului “Sf. Maria” din Bucureşti, prof. univ. dr. în ştiinţe medicale
27. Constantin Onişor (Loja Grifin) – decan Academia Nationala de Informatii.
28. Marius Chervase (Loja Logos) – ofiţer de poliţie, conf.univ.dr. la Academia de Poliţie, vicepreşedinte al Corpului Naţional al Poliţiştilor – Departamentul Academia de Poliţie
29. Corvin Nedelcu (Loja Izvorul Înţelepciunii) – secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, fost ofiţer M.Ap.N., fost ofiţer S.P.P., fost jurist al UPETROM Ploieşti (utilaj petrolier – fost 1 MAI Ploieşti), fost vicepreşedinte al ROVIT S.A. Valea Călugărească (vinuri), fost consilier şi secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării Regionale
30. Mihnea Paul Popescu (Loja Iris) – om de afaceri, preşedinte CASINO LIFE & BUSINESS MAGAZINE
31. Marc Huot (Loja Memento Mori) – preşedinte Wirquin Romania (parte a holdingului Wirquin Plastiques din Franţa care a cumpărat Urbis Sanitare)
32. Ioan Grigore Popa (Loja Enoch) – consilier PDL la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, fost viceprimar al Municipiului Bucureşti, fost director al O.P.S.P.I., fost proprietar al Rasco Traffic (vândut grupului UTI, actual UTI Rasco, firmă care gestionează semaforizarea Capitalei) 36. Mihai Butucaru (Loja Morphosis) – Arhitect, Preşedintele Federaţiei Române de Yachting
33. Dacian Cerneştean (Loja Heliopolis) – om de afaceri, societatea de brokeraj în asigurări Eos Risq Romania
34. Enache Jiru (Loja Adrian Dohotaru) – om de afaceri, membru în Consiliul de Administraţie la CEC, fost secretar de Stat în Ministerul Finanţelor Publice, fost preşedinte al CEC, fost preşedinte al MKB Romexttera Fond de Pensii, fost preşedinte al comisiei de selecţie a administratorului pentru Fondul Proprietatea
35. Dumitru-Stoica Şeicaru (Loja Edmond Nicolau) – om de afaceri, Constyle Company
36. Şerban Savu (Loja Lumina Lex) – artist
37. Adrian Oghină (Loja Costin Mihăescu) – om de afaceri imobiliare, fost viceprimar al Primăriei sector 1 Bucureşti, membru PNL
38. Ion Pârgaru (Loja Nat Granstein) – om de afaceri, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industie, fost deputat PDSR, fost director general în Ministerul Economiei, actual membru PNL Gorj
39. Dan Medeanu (Loja Atlantida) – scriitor şi ziarist
40. Ionel Dumitru (Loja Hermes Trimegistus) – om de afaceri (papetărie şi birotică), Dumitru Business House
41. Ion Biriş (Loja Noua Românie) – om de afaceri, Clubul Office
42. Daniel Goşea (Loja Philadelphia) – director în Ministerul Afacerilor Externe
43. Viorel Ţigănescu (Loja Cezar Bolliac) – profesor, fost inspector adjunct al Inspectoratului General al Municipiului Bucureşti
44. Dan Docan (Loja Legenda lui Hiram) – om de afaceri, cafeneaua Otro Cafe, agenţie plasare dansatoare şi femei pentru escort în străinătate printr-o firmă din Braşov împreună cu un patron de hotel local, fost informator al Securităţii, fost director general Imprimeria Naţională, fost secretar la Primăria Sector 3 şi la Primaria Sector 5 din Bucureşti, fost judecător
45. Herve Madramany (Les 3 Lys) – om de afaceri, arbitru internaţional de tenis
46. Petre Terzi (Loja Academica) – profesor universitar, fost vicepresedinte CEC
47. Stelian-Alexandru Panescu (Loja Benjamin Franklin) – om de afaceri, Smart Sigma
48. Daniel Mihail Tudor (Loja Luca Pacioli) – Director Executiv Adjunct pentru Activitatea de Inspecţie Fiscală la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiul Bucureşti
49. Alexandru Vitălaru (Loja Constantin Mavrocordat) – medic veterinar, profesor Facultatea de Medicină Veterinară
50. Ion-Bogdan Teodor Georgescu (Loja Cantacuzino) – doctor în ştiinţe medicale, şef disciplină la Facultatea Titu Maiorescu, medic primar stomatolog
51. Dan Brebeanu (Loja Sothis) – om de afaceri, Ghmc-Mineral Grup
52. Eugen Matzota (Loja Lanţul Masonic) – om de afaceri, MATZOTA Group
53. Mihai Neicu (Loja Veritas) – om de afaceri, Nei Guard, membru PDL, membru în Consiliile de Administraţie la RATB şi REBU
54. Constantin Dinulescu (Loja Magistri Lapidum) – artist 59. Adrian Petre Pascu (Loja Osiris) – om de afaceri, Geotop 2001 (implicată în scandalul cu cadastrarea judeţului Constanţa, legat de Miron Mitrea şi Nicuşor Constantinescu)
55. Nicuşor Dedu (Loja Ulpia Traina) – om de afaceri, Deltarom (implicată în scandalul incineratorului de la Bod, Braşov), auditor Ministerul Agriculturii
56. Mihail Vicenţiu Ivan (Loja Noua Europă) – profesor universitar
57. Florian Pinţă (Loja Giuseppe Garibaldi) – general-locotenet în rezervă, fost şef de stat major al Armatei 1 (1998- 2000), fost şef al Corpului 1 Armată Teritorial – noua denumire a Armatei 1 (2000-2001), fost comandant al Brigăzii 282 Mecanizate (2001- 2003), fost director al Statului Major al Forţelor Terestre (2003-2004) şi locţiitor al şefului Statului Major General (2004-2006), fost comandant al Comandamentului 2 Operaţional Întrunit “Mareşal Alexandru Averescu” (fosta Armată a II-a), dislocată în Buzău (2006 – 2008)
58. Eugen Gheorghe (Loja Călugăreni) – fost director în Direcţia Generală a Vămilor ?), consilier PDL la Consiliul Local Sector 6
59. Virgil Nadolu (Loja Agora) – vicepreşedinte Uniunea Practicienilor de Protecţia Mediului din România
60. Alberto Matei (Loja Tatra) – om de afaceri, A&E Audit Financial Consulting
61. Dinu Săraru (Loja Luceafărul) – romancier, publicist şi dramaturg, fost redactor la “Radiodifuziunea Română”, fost secretar general de redacţie la Revista Secolul 20, fost jurnalist, la ziarul “Scânteia Tineretului”, fost secretar general de redacţie la revista Luceafărul, fost şef al “Publicaţiilor Televiziunii Române”, fost redactor-şef adjunct si apoi redactor şef al “Redacţiei Culturale a TVR”, fost director al “Teatrului Mic” şi “Teatrului foarte Mic” anii (1977-1990), fost director al “Teatrului Naţional “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti (2001 – 2004)
62. Vasile Condoiu (Loja Anderson 1723) – şef birou la Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, fost director interimar al Oficiului
63. Mihai George Staicu (Loja Opera Magna) – om de afaceri, LUNA COMMUNICATIONS
64. Aurel Curdov (Loja Cavalerii Sf. Andrei) – secretarul general al sindicatului de la Tarom
65. Dan Anghel (Loja Constantin Bărbulescu) – bioterapeut
66. Ioan Lixandru (Loja Cavalerii României) – vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, fost director general al Tarom
67. Relu Leonid Manguta (Loja Tracia) – om de afaceri, Maneuro
68. Gabriel Mihalache (Loja Lâna de Aur) – director al Sucursalei de Transport Bucureştii Noi a Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”
69. Andrei Sluşărencu (Loja Hiram) – om de afaceri, ROBINSON TURISM
70. Cornel Purcărea (Loja Constantin Brâncuşi) – om de afaceri cereale, fost director executiv al societăţii Romagro, fost ofiţer M.Ap.N.
71. Gabriel Giurgiu (Loja Sf. Ioan) – jurnalist
72. Gheorghe Gogescu (Loja Les Sages d’Heliopolis) – artist decorator
73. Raymond Marin (Loja Millenium) – vicepreşedinte Vodafone
74. Emil Săndulescu (Loja Toleranţă şi Fraternitate – fizician, membru al Academiei Române, fost deputat PNŢCD
75. Lucian Diaconescu (Loja Columna) – medic chirurg ortoped la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Bucureşti
76. Eduard Matei (Loja Gaudeamus) – om de afaceri, fost preşedinte la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor
77. Mircea Gheordunescu (Loja Server Frenţiu) – fizician, fost adjunct al directorului Serviciului Român de Informaşii (1997 -2001), fost consul general al României la Milano (2002-2007)
78. Gheorghe Vâlceanu (Loja Humanitas) – avocat
79. Florin Ghiulbenghian (Loja Sfinx) – om de afaceri, casele de schimb valutar şi consignaţiile Edmond, revoluţionar
80. Paul Popovici (Loja Titu Maiorescu) – profesor universitar
81. Valentin Lolea (Loja Dreptate şi Frăţie) – om de afaceri, Loreto Exim (Tatra Romania)
82. Nicu Rădulescu (Steaua Polară) – om de afaceri turism, preşedinte la Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România
83. Mircea Vasile Popescu (Loja România Modernă) – vicepreşdinte Curtea de Conturi
84. Traian Popescu (Loja Demnitatea Românească) – om de afaceri, ARBOmedia
85. Nicolae Rădulescu- Botică (Loja Egalitatea) – avocat
86. Daniel Gruia (Loja Steaua României) – Director General Adjunct al Direcţiei Generale de Tehnologia Informaţiei din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
87. Adrian Panaghianu (Loja Lumina Masonică) – director Apa Nova
88. Doru Dragomir (Loja Fiii României) – om de afaceri, Innerlook
89. Constantin Berevoianu (Loja Prometeu) – director Apa Nova
90. Mircea Chelaru (Zamolxis) – general de corp de armată cu patru stele în rezervă, fost Şef al Marelui Stat Major, fost comandat al Corpului 10 Armată “Ştefan cel Mare” din Iaşi, fost preşedinte ale PUNR, fost vicepreşedinte al Partidului Conservator
91. Mugurel Dragoş Jianu (Loja Horus) – avocat
92. Mustafa Oral (Loja Isik) – om de afaceri în domeniul consultanţă, acuzat în dosarul spionilor economici (Stamen Stancev, Vadim Benyatov)
93. Iuliu Stocklosa (Loja C.A. Rosetti) – om de afaceri, East Electric 99. Cristian Turculeasa (Loja Cavalerii Templului) – om de afaceri, ALCRIS TRANSCOMEXIM
94. Victor Racolţa (Loja Balcani) – om de afaceri, ENEAS
95. Adrian Motomancea (Loja Kogaion) – profesor universitar
96. Ştefan Blaj (Loja Hermes) – general de brigadă medic, şef de secţie la Spitalul Militar Central, conferenţiar universitar doctor la UMF “Carol Davila” din Bucureşti, specialitatea boli interne şi gastroenterologie
97. Marian Nasty Vlădoiu (Loja Tăcerea) – avocat, preşedintele Camerei de Comerţ România – Israel, preşedinte Asociaţia Română de Luptă Antiterorism; s-a lansat în masonerie ca ginere al lui Dorin Voinea, fost Pro-Mare Maestru al MLNR în perioada Bebe Comănescu; după ce Dorin Voinea a pierdut funcţia, a divorţat deşi avea 2 copii gemeni; în prezent Dorin Voinea este membru al Tribunalului Masonic;
98. Ion Smeeianu (Loja I.G. Duca) – om de afaceri IT&C şi telecom, fost secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii.

 

https://www.comisarul.ro/articol/armaghedonul-masoneriei-2/dezvaluiri-incendiare!_733179.html

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Lepadarea de masonul rus

  

de

Tiberiu Lovin

 

Interviul acordat „Romaniei libere” de catre Traian Basescu a tulburat si mai mult politica de pe Dambovita. A fost de ajuns un singur nume rostit de Basescu: Kondyakov. Acuzat ca ar fi fost ofiter KGB, Kondyakov s-a consacrat public drept Mare Secretar al Marii Loji a Rusiei si ca lider al firmei de consultanta politica Novocom. S-a afirmat in media ca de consultanta lui Kondyakov s-au bucurat presedintii Putin si Voronin, relatii negate de rus; acesta a precizat ca a venit in Romania pentru a reprezenta interesele magnatilor Igor Jiujin si Oleg Deripaska. Afirmatia rusului contrazice declaratiile politicienilor romani cu care s-a intalnit. Premierul Calin Popescu Tariceanu a recunoscut ca l-a primit la Palatul Victoria pe masonul rus, dar sustine ca n-a discutat despre suspendare. Premierul a pus declaratiile lui Radu Stroe despre o eventuala consiliere a PNL de catre Novocom pe seama faptului ca Stroe, seful Comisiei de control a SRI, nu stie bine limba engleza. Surse neoficiale sustin ca la intalnire a fost prezent si Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor. si Cozmin Gusa recunoaste ca s-a intalnit cu Kondyakov. Aceleaai surse declara ca ar fi avut loc intalniri ale masonului rus si cu Ion Iliescu si Adrian Nastase; Consilierul lui Iliescu refuza sa confirme sau sa infirme informatia, iar Nastase nu a vrut sa comenteze. Daca aceste intalniri sunt nevinovate si sunt doar o coincidenta, de ce atat de mult „no comment” si asa de multe inadvertente in declaratii?

 

In interviul acordat „Romaniei libere”, presedintele suspendat Traian Basescu a aruncat in joc numele lui Alexandr Kondyakov, referindu-se la persoane suspectate ca au interes sa mentina Romania intr-o zona gri. „Este interesant daca a fost vreo vizita a unui domn Kondyakov cu cateva zile inainte de votul de suspendare in Parlament. Poate politicienii cu care s-a intalnit pot spune mai multe”, a declarat Basescu.

 

Mason, consilier, KGB-ist

A doua zi, mai multe ziare au aratat cine este Kondyakov: biografia sa incepe cu munca in serviciul KGB, unde l-a cunoscut pe Vladimir Putin, devenit apoi presedinte al Rusiei. Alexandr Kondyakov este consacrat public mai degraba ca Mare Secretar al Marii Loji a Rusiei si ca reprezentant al firmei de consultanta Novocom. Totodata, s-a scris ca masonul Kondyakov este consilierul presedintelui Putin si al sefului de stat al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, relatii negate pentru agentia Newsin de insusi Kondyakov; acesta a precizat ca a venit in Romania pentru a reprezenta interesele magnatilor rusi Igor Jiujin si Oleg Deripaska. Afirmatia rusului contrazice declaratiile politicienilor romani cu care s-a intalnit.

 

Intalniri confirmate

Premierul Calin Popescu Tariceanu a recunoscut ca s-a intalnit cu masonul rus, dar a precizat ca intalnirea nu are nici o legatura cu suspendarea presedintelui Basescu. Liberalul Radu Stroe, care a participat la intalnire, nu pomeneste nimic de vreo solicitare facuta de Kondyakov in numele unor magnati rusi, in schimb sustine ca rusul ar fi propus consilierea PNL de catre Novocom. Mai mult, sursele noastre ne-au dezvaluit ca al patrulea personaj din incapere ar fi fost Bogdan Olteanu, presedintele Camerei Deputatilor. In aceeasi perioada, la mijlocul lunii aprilie, Cozmin Gusa a afirmat ca s-a intalnit cu vechiul sau prieten Kondyakov. Ca si liderii liberali, Gusa sustine ca nu ar fi discutat despre suspendarea lui Basescu.

 

Geoana neaga, Iliescu tace malc

Presa a primit informatii despre o alta intalnire de taina dintre Alexandr Kondyakov si Ion Iliescu. „Sunt intoxicari sinistre. Omul asta (n.r. – Basescu) nu are nici un fel de limite”, a declarat presedintele PSD, Mircea Geoana, care a negat orice contact al partidului pe care-l conduce cu masonul rus. Nu la fel de transant a fost purtatorul de cuvant al lui Iliescu, Victor Opaschi, care a spus ca nu poate confirma nici infirma intalnirea. Sursele neoficiale au declarat pentru „Romania libera” ca, pe langa Ion Iliescu, Kondyakov l-a intalnit si pe Adrian Nastase, la cererea acestuia din urma. Nastase a spus ca nu vrea sa comenteze in nici un fel aceasta informatie. Cei doi s-au mai intalnit cu masonul pe vremea cand PSD era la putere.

 

Romania ca o prada

„Exista afirmatii despre structuri externe care au fost interesate in destabilizarea Romaniei si mentinerea ei intr-o zona gri, chiar daca devenise membra NATO si UE. Priviti cu multa atentie afirmatiile facute de fostul sef al SIE, Ioan Talpes”, a declarat Basescu in interviul acordat „Romaniei libere”.

Talpes a afirmat, ieri, pentru Newsin ca „Alexandr Kondyakov face parte dintr-o filiera Bucuresti-Moscova, care nu urmareste interesele de stat ale Romaniei si Rusiei, ci interese proprii, in defavoarea Romaniei”.

https://romanialibera.ro/special/lepadarea-de-masonul-rus-94430/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

(De  neuitat…)Dosarul Revoluției: Ion Iliescu a contribuit în mod direct la generarea psihozei terorist-securiste

 

Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Mihai Ispas la TVR, pe 22 decembrie 1989

Dezvăluiri

Grigore Cartianu 

Rechizitoriul întocmit de procurorii militari descrie mecanismul diversionist prin care grupul FSN a trimis la moarte aproape 1.000 de oameni. Nimic la întâmplare, totul cu premeditare. Acest grup a creat „fenomenul terorist”.

Iliescu, Voican (dintre cei aflați încă în viață) și tovarășii lor Brucan, Militaru, Stănculescu, Lupoi, Cico Dumitrescu, Sergiu Nicolaescu etc. (decedați între timp) au aplicat un infernal mecanism de dezinformare, cu scopul de a prelua și a-și consolida puterea și de a-i lichida fără judecată pe Ceaușești.

Începând cu 22 decembrie 1989, în toată țara a fost declanşată o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare (dezinformare şi diversiune), care a dus la instaurarea unei psihoze a terorismului. Fostul preşedinte Ion Iliescu este acuzat de procurori că a contribuit în mod direct şi nemijlocit la generarea şi amplificarea acestei psihoze terorist-securiste.

Anchetatorii spun că instaurarea psihozei teroriste a dus la un adevărat genocid, ca urmare a tragerilor haotice cu armament, forţele armate folosind 12.600.000 de cartuşe.

Extrase din rechizitoriul procurorilor

Au fost folosite toate tehnicile de dezinformare

Începând cu orele 18.30 ale zilei de 22 decembrie 1989, a fost declanşată la nivelul întregii ţări o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare (dezinformare şi diversiune), unică în istoria naţională. Consecinţa acestei situaţii a fost instaurarea la nivelul întregii populaţii a României a unei psihoze a terorismului.

Inducerea în eroare a reprezentat principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti, vătămări fizice sau psihice, privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi distrugerea unor bunuri de patrimoniu. Întreaga populaţie a României a fost supusă în timpul Revoluţiei, în mod deliberat şi profesionist, la o amplă inducere în eroare.

Este elocvent că în timpul Revoluţiei au fost folosite cu succes toate tehnicile de dezinformare. Demonizarea i-a privit pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, anturajul imediat al acestora, dar şi acele forţe dispuse (chipurile) a-i apăra pe aceştia (cadrele DSS, în principal).

Masele populare au fost neutralizate

Divizarea s-a făcut pe deplin resimţită prin crearea, începând cu 22.12.1989, a două tabere aparent oponente. Pe de o parte, se situau poporul, Armata şi CFSN, iar pe de altă parte, elementele securist-teroriste loiale fostului preşedinte.

Psihoza teroristă instaurată a influenţat cvasi-unanimitatea opiniei publice, aceasta fiind indusă în sfera iraţionalului, consecinţele acestei stări fiind deosebit de grave. Prin modul de propagare al dezinformării – TVR, Radio şi presa scrisă -, ţinta psihozei teroriste au constituit-o civilii, dar şi militarii, pe întregul teritoriu al României. În această situaţie, efectele dezinformării s-au regăsit în numeroase cazuri de foc fratricid, consecinţele fiind survenirea de decese, răniri şi distrugeri de bunuri materiale.

Scopul inducerii în eroare din cursul lunii decembrie 1989 a fost pe deplin realizat, având în vedere că masele populare au fost într-adevăr neutralizate, în timp ce puterea totală în stat a fost acaparată de o minoritate politico-militară (grupul Iliescu).

Ion Iliescu a contribuit la psihoza teroristă

Toate deciziile importante, luate începând cu 22 decembrie 1989, nu au implicat manifestarea de voinţă a maselor revoluţionare, fiind luate exclusiv de grupul de decizie politico-militară din CFSN.

 

Secvență din sediul CC al PCR (acuala clădire a ministerului de Interne, vizavi de Palatul Regal), 22 decembrie 1989, ora 18.00. Cel cu chelie, așezat, este Vasile Nicolcioiu. Ușor de recunoscut: Ion Iliescu, Petre Roman și Adrian Sârbu (cel cu barbă)

Astfel, la ora 19,30, la TVR, Ion Iliescu a afirmat în direct: „Aşa cum aţi văzut, ne-am întâlnit în Comitetul Central, am comunicat cu oamenii din piaţă. (…) În momentele în care ne constituiam, ne organizam în sediul Comitetului Central, o grupă din unităţile Securităţii, unitate special pregătită ca să-l apere pe Ceauşescu, ascunsă undeva prin subsoluri, în nişte tuneluri care comunicau între sediu şi Palatul Republicii, a reuşit să se refugieze şi, când era piaţa plină de lume, au început să tragă asupra cetăţenilor şi asupra sediului central, unde se aflau oameni de bine care se constituiau în această structură nouă. Este o ultimă zvârcolire a acestei fiare încolţite care loveşte până şi înainte de moarte (…) şi care a reuşit să producă noi tragedii, noi dureri, noi victime pe altarul luptei pentru eliberare naţională. (…) Vreau să fac apel la cei care se află în faţa sediului Comitetului Central (…) încă nu a fost lichidat nucleul acesta de bezmetici, încă se trage. (…) Trebuie lichidat acest nucleu de sinucigaşi. (…) În sediu se află generalul Guşă şi alţii care vor rezolva situaţia. (…) Apelăm la toţi cetăţenii ca să elibereze piaţa şi zona din jurul Palatului, ca să poată pătrunde armata. (…) Nu a reuşit contralovitura acestei unităţi de sinucigaşi şi de terorişti”.

Ion Iliescu a contribuit în mod direct şi nemijlocit la generarea şi amplificarea psihozei terorist-securiste.

Diversiunea „securiști = teroriști”

Întreaga conducere a DSS şi toate cadrele militare ale Direcţiei a V-a şi USLA au permis pătrunderea revoluţionarilor în sediul CC, contrar ordinelor exprese ale comandantului suprem Nicolae Ceauşescu, deşi aveau capacitatea să nu o facă. Tot conducerea DSS a decis abandonarea preşedintelui Nicolae Ceauşescu, astfel încât acesta a rămas singur, fără protecţie, şi astfel a fost privat de libertate în incinta UM Târgovişte, iar apoi executat.

În momentele apariţiei televizate, Ion Iliescu cunoştea că generalul Iulian Vlad – şeful DSS – s-a alăturat Revoluţiei. Totodată, şeful Direcţiei I din DSS îşi declarase deja ataşamentul faţă de noua putere. Prin această apariţie televizată, în seara zilei de 22 decembrie 1989, Ion Iliescu a contribuit în mod direct şi nemijlocit la generarea şi amplificarea psihozei terorist-securiste, dezinformând opinia publică prin întregul său discurs.

A fost, practic, o succesiune de dezinformări, în condiţiile în care prin dezinformare şi diversiune a fost indusă psihoza teroristă, cauza principală a multiplelor decese şi răniri de persoane, după 22 decembrie 1989.

Primele victime prin împuşcare au apărut în Capitală în cursul zilei de 22 decembrie 1989, după ce psihoza teroristă a început să se instaleze.

Într-o altă intervenţie de la TVR, din ziua de 23 decembrie 1989, Ion Iliescu reia tema teroriştilor, a unor indivizi fanatizaţi, „care acţionează cu o cruzime fără precedent, trăgând în locuinţe, în cetăţeni, provocând victime în rândul militarilor”.

12.600.000 de cartuşe

 

București, decembrie 1989

Focul fratricid (existent la scară largă atât în Bucureşti, cât şi în marile oraşe ale ţării), tragerile haotice, consumul uriaş de muniţie au fost efecte directe ale instaurării psihozei teroriste.

Forţele armate ale României au tras aproximativ 12.600.000 de cartuşe.

În intervalul 22-25 decembrie 1989, s-au executat 52 de ieşiri cu avioanele de vânătoare, 26 de ieşiri cu elicopterele militare, aparate militare de zbor care au deschis focul cu mitralierele de bord şi rachete. De la sol au fost lansate 53 de rachete antiaeriene, de diverse tipuri. Acest consum uriaş de muniţie, într-un interval de 6 zile, denotă efectele profunde şi generalizate ale psihozei teroriste ce a existat în timpul Revoluţiei, ca urmare a dezinformării şi diversiunii.

În acelaşi timp, un asemenea consum de muniţie demonstrează inclusiv intenţia diversionistă venită de la structura de comandă a MApN. Prin această canonadă, populaţia României a fost manipulată pentru a i se inocula că între cele două pretinse tabere se desfăşoară un adevărat război. Există martori, foşti militari, care au afirmat că un asemenea consum de muniţie este mai degrabă specific unui război, purtat la scară largă, cu un inamic străin, bine determinat.

București: 166 de tancuri și 108 TAB-uri

În intervalul 16-27 decembrie 1989 au decedat 1.006 persoane, din care 153 până la 22 decembrie. În acelaşi interval, au fost rănite 2.988 de persoane, din care 890 până la 22 decembrie, iar 2.157 după 22 decembrie.

În jurul obiectivelor civile şi militare de interes major aflate în Bucureşti şi în marile oraşe, au fost cantonate treptat forţe militare excesiv de numeroase şi total eterogene, iar masarea acestor forţe în perimetre reduse s-a făcut fără asigurarea unei comunicări eficiente între efectivele militare, astfel încât, de cele mai multe ori, acestea nu se cunoşteau între ele şi nici măcar nu cunoşteau cu claritate propriile misiuni în care au fost angrenate.

În Bucureşti, au desfăşurat acţiuni de luptă, concomitent, 11.032 de militari, cu 166 de tancuri şi 108 TAB-uri, deşi Armata Română nu avea la nivelul anului 1989 prevăzută posibilitatea ca tancurile proprii să fie implicate în lupta de gherilă urbană, militarii tanchişti nefiind instruiţi să lupte în mediul urban împotriva unor formaţiuni special pregătite pentru diversiune urbană.

CITIȚI ȘI:

Dosarul Revoluției ajunge în instanță după 29 de ani. Lazăr electrocutează tabăra ucigașilor din 1989, travestiți în apărători ai drepturilor omului

Săriiiiiți! Să vină SMURD-u’! Criminalul Gelu Voican Voiculescu e „sugrumat de indignare”!

 

 

https://ziaristii.com/dosarul-revolutiei-ion-iliescu-contribuit-mod-direct-la-generarea-psihozei-terorist-securiste/

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

S-au făcut primii pași pentru producerea peștelui sintetic

 

Industria alimentelor sintetice se dezvoltă pe fondul creșterii preocupării pentru sustenabilitate. În urmă cu doar câteva luni Jeff Bezos și Bill Gates, doi dintre cei mai bogați oameni de pe glob, au investit milioane de dolari într-o companie care produce alternative la carne. Acum, s-au făcut primii pași pentru producerea peștelui sintetic. Unul din giganții producției alimentare lucrează cu un start-up californian pentru a produce pește din culturi celulare, destinat europenilor. Asta în condițiile în care, cetățenii UE consumă acum de peste 3 ori mai mult pește decât produc.

 

Anca Hâncu, medic nutriționist: Din câte am înțeles, peștele sintetic înseamnă o carne realizată prin culturi de celule stem din celule de pește. Din caviar de fapt, din icre de pește.Ceea ce ni se pare nouă la prima vedere că nu este neapărat sănătos, se încadrează în ce considerăm noi, nutriționiștii, sănătos sau nu, pentru că vorbim de un aliment ultraprocesat.Vreau să vă duc puțin în urmă cu doi ani, când această programare de sustenabilitate a alimentației a fost realizată cuprinsă într-un raport al unei importante publicații americane care a creat acest manifest alimentar – Alimentația pentru sănătatea planetei.Ce înseamnă asta? Până în anul 2050 să se reducă la jumătate consumul de zahăr și de carne roșie, și să se dubleze consumul de vegetale, de legume și de fructe, tocmai pentru a păstra o dietă, o alimentație pentru sănătatea oamenilor, dar și a planetei.Acest pește artificial este de fapt o provocare de a găsi soluții alternative, însă va trebui să vedem în ce măsură acest tip de carne va trece de testele de siguranță, de tolerabilitate, de carcinogenitate, mutagenitate, vom vedea dacă acest aliment va putea să fie aprobat de autoritățile europene.Doar după aceea ne vom pronunța.

 

Oricum, bariera culturală va fi destul de importantă.

 

Medic nutriționist: Trebuie să vedem acest „sintetic”, în ce măsură rămâne sănătos, pentru că va fi ceva ultraprocesat

Carnea roșie va trebui consumată cu moderație. Alternativa va fi carnea albă. Carnea de pește este o alternativă foarte sănătoasă, și creșterea consumului de vegetale, la fel.

 

Toate acestea fac oamenii de știință și producătorii să caute soluții alternative.

 

Trebuie să vedem acest „sintetic”, în ce măsură rămâne sănătos, pentru că va fi ceva ultraprocesat, ceva care noi nu vom mai recunoaște ca alimentul inițial. Rămâne de văzut în ce măsură va fi inclus într-un regim alimentar.

 

 

https://www.digifm.ro/stiri/extern/s-au-facut-primii-pasi-pentru-producerea-pestelui-sintetic-116505

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

7 ingrediente din produsele alimentare de evitat, dacă ții la sănătatea ta

 

Să începem cu o întrebare. De ce crezi că industria alimentară trebuie să adauge conservanți, arome și coloranți în produsele alimentare procesate? Pentru a le prelungi termenul de valabilitate? Pentru a le face să pară mai colorate, mai apetisante și mai plăcute? Pentru a le îmbunătăți aroma și textura?Răspunsul la toate aceste întrebări este un ”DA” categoric. Și este un lucru bun? Pai depinde. Depinde de cât de mult prețuiești sănătatea ta, pentru că aceste substanțe te costă propria sănătate.Aromele artificiale, îndulcitorii artificiali și coloranții alimentari artificiali nu sunt altceva decât ceea ce sugerează numele lor – artificiale. Aceste substanțe nu sunt naturale și sunt create în laborator. Știai de exemplu că aroma artificială de căpșuni este de fapt rezultatul amestecării a 50 de ingrediente chimice diferite? Și de ce oare am vrea să consumăm ceva ce este sintetizat în laborator?!Ce au în comun acești aditivi? Toate sunt ingrediente cheie în majoritatea alimentelor procesate, care și-au pierdut valoarea nutritivă, culoarea și strălucirea. Aceste ingrediente adăugate nu aduc niciun aport nutritiv. De fapt, toate produsele alimentare procesate, chiar și cele despre care se spune că sunt sănătoase, sunt pline de anumiți aditivi extrem de toxici care nu fac decât să-ți distrugă sănătatea.Așadar, iată care sunt ingredientele de evitat, dacă îți pasă de propria sănătate. Trebuie să te uiți de fiecare dată pe etichetă pentru a vedea dacă regăsești sau nu aceste ingrediente.

 

1. Nitratul de sodiu E 251

Nitratul de sodiu este o sare care se adaugă la slănină, șuncă, salam, hot-dog, pește afumat și alte cărnuri procesate. Acest proces ajută la conservarea cărnii, prevenind acumularea de bacterii dăunătoare care pot provoca intoxicații alimentare. Adăugarea nitratului de sodiu oferă, de asemenea, cărnii procesate o aromă distinctă și îi menține culoarea roz strălucitoare, ceea ce o face să arate proaspătă și mai atrăgătoare. Fără acest aditiv adăugat, carnea ar avea o culoare cenușie. Acum, care este problema cu nitratul de sodiu?Nitratul de sodiu și nitritul de sodiu sunt adesea folosiți unul în locul altuia. Acest lucru se datorează faptului că nitrații sunt transformați în nitriți o dată ajunși în organism. Nitriții sunt deosebit de periculoși pentru bebeluși și femeile însărcinate și poate fi potențial cancerigen uman.

 

Nitratul de sodiu și riscurile pentru sănătate

 

Metabolismul nitriților este rezultatul producerii de methemoglobină, o hemoglobină anormală care nu este capabilă să transporte oxigenul către celule. Cantitățile mari de nitriți pot duce la o tulburare respiratorie numită „sindromul bebelușului albastru” la sugari.Când nitritul de sodiu interacționează cu anumite alimente, substanțe chimice sau medicamente în stomac, acesta este transformat în nitrozamine – compuși care pot provoca cancer.

 

2. Îndulcitorii artificiali

 

Zahărul este nociv. Iar îndulcitorii artificiali, o alternativă populară la zahărul de masă, deoarece nu conțin calorii, sunt și mai periculoși pentru sănătatea ta. Îndulcitorii artificiali se găsesc în mod obișnuit în alimentele procesate, cum ar fi băuturile răcoritoare, sosurile, gemurile, produsele de patiserie, bomboanele, ciocolata și alimentele conservate.Îndulcitorii artificiali nu conțin calorii. Înseamnă asta că poți să te răsfeți cu dulce și să devorezi câte dulciuri vrei fără a risca să crești în greutate? Dimpotrivă. Studiile indică faptul că îndulcitorii artificiali influențează circuitele chimice din creier și au un impact negativ asupra hormonilor responsabili de reglarea apetitului și a sațietății. Acești îndulcitori non-calorici păcălesc creierul să creadă că au calorii când, de fapt, acestea lipsesc. Rezultatul este că organismul continuă să semnaleze că are nevoie de energie și, prin urmare, apare dorința de a consuma mai mult zahăr și carbohidrați pentru a satisface această nevoie.

 

Îndulcitorii artificiali și riscuri pentru sănătate

 

Creștere în greutate

Intoleranța la glucoză și diabetul de tip 2

Risc crescut de boli de inima

Creează un dezechilibru al florei intestinale prin distrugerea bacteriilor bune din intestin, stimulând în același timp creșterea bacteriilor dăunătoare

3. Coloranții alimentari artificiali

Coloranții alimentari artificiali sunt de obicei adăugați în alimentele nesănătoase și în cele procesate care sunt lipsite de valoare nutritivă, prospețime și culoare. Colorantul alimentar compensează această pierdere de culoare și îmbunătățește culoarea naturală a alimentelor, făcându-le să pară mai proaspete, mai atractive și chiar distractive, mai ales pentru copii.

 

Copiii noștri sunt, de fapt, cei mai vulnerabili la riscurile pentru sănătate care sunt legate de coloranții alimentari artificiali, datorită dimensiunilor lor mici și faptului că corpul lor crește rapid. Și nu putem nega că copiii sunt persoanele cele mai expuse la otrăvuri sub formă de bomboane, gemuri, jeleuri, înghețate, cereale colorate, iaurturi aromate, brânzeturi și sucuri de fructe. Da, toate aceste alimente conțin un nivel ridicat de coloranți artificiali, ca să nu mai vorbim de alți aditivi. Culorile artificiale sunt, de asemenea, frecvent utilizate în băuturi răcoritoare, băuturi pentru sport, produse de patiserie, glazură, murături, sosuri și alimente din restaurante. Aceste alimente sintetice se găsesc și în medicamentele pediatrice, suplimentele alimentare și medicamentele fără prescripție medicală, dar și cele pe bază de rețetă.

 

Producătorii de alimente preferă coloranții alimentari artificiali față de echivalentul lor natural (derivat din surse vegetale, cum ar fi fructele și legumele), deoarece sunt mai ieftini, mai stabili și dau culori mai intense și mai vibrante. Acești coloranți se amestecă mai ușor cu alimentele și alte culori, creând o gamă impresionantă de nuanțe care vor fi folosite pentru o mare varietate de alimente. De reținut că acești coloranți artificiali sunt adăugați doar alimentelor procesate și nu alimentelor proaspete.

 

Coloranții alimentari si riscurile pentru sanatate

 

Hiperactivitate și probleme de comportament la copii

Alergii, astm și erupții cutanate

Dureri de cap, migrene

Risc crescut de cancer și tumori

Defecte cromozomiale și congenitale

3. Aromele artificiale

Majoritatea alimentelor procesate, în special înghețata, băuturile aromate, milkshake-urile și jeleurile, conțin arome artificiale ca unul dintre ingredientele principale. După cum sugerează și numele, aceste arome sunt artificiale și sunt sintetizate în laborator prin amestecarea mai multor substanțe chimice. Acest cocktail chimic ajunge să creeze o aromă care imită o aromă naturală.

 

Aceste arome sintetice sunt adăugate produselor alimentare pentru a le spori sau intensifica aroma, ca să nu mai vorbim de faptul că aromele artificiale costă mai puțin de produs decât echivalentul lor natural. Aceste arome nu adaugă absolut nicio valoare nutritivă alimentelor.

 

Aromele artificiale și riscurile pentru sănătate

 

Leziuni ale sistemului nervos

Convulsii

Alergii, intoleranțe alimentare, astm, urticarie

Greață, oboseală, apăsare în piept, dureri de cap și amețeli

Tumori, mai multe tipuri de cancer și anomalii genetice

Leziuni hepatice și renale

Hiperactivitate și tulburări de dezvoltare la copii

Dureri abdominale și diaree

4. Grăsimile trans

Grăsimile trans sunt probabil cel mai prost tip de grăsime pe care îl poți mânca. Deși cantități mici de grăsimi trans se găsesc în mod natural în alimente precum lactatele și carnea, grăsimile trans artificiale găsite în alimentele procesate sunt cele mai îngrijorătoare. Grăsimile trans artificiale sunt formate printr-un proces numit hidrogenare parțială, în care uleiurile vegetale sunt transformate în solide. Margarina, glazura gata de servire, chipsurile, biscuiții, pâinea, sosurile de salată, floricelele de porumb la microunde, cartofii prăjiți și alte alimente conțin toate grăsimi trans artificiale.

 

Grăsimile trans măresc durata de valabilitate a alimentelor procesate, sporind în același timp aroma și textura acestora. În plus, aceste grăsimi sunt produse la o fracțiune din prețul uleiurilor naturale (sănătoase). Având în vedere riscurile grave pentru sănătate asociate cu grăsimile trans și faptul că oamenii devin mai informați, majoritatea companiilor alimentare și-au redus utilizarea de grăsimi trans. Dar până când grăsimile trans vor fi eliminate complet din produsele alimentare sau din fast-food, fii conștient de riscuri și evită-le pe cât posibil.

 

Grăsimile trans și riscurile pentru sănătate

 

Colesterol ridicat (colesterol rău în cantități mari și colesterol bun în cantități mici)

Risc ridicat de boli de inimă, atacuri de cord și accident vascular cerebral

RootkitInflamația (care este cauza îmbătrânirii premature și a majorității bolilor cronice)

Risc crescut de diabet de tip 2

5. Benzoat de sodiu E 211

Benzoatul de sodiu este o sare de sodiu a acidului benzoic. Este un aditiv obișnuit utilizat în alimentele acide – cum ar fi sosurile pentru salate, băuturile răcoritoare, murăturile, condimentele, gemurile, oțetul, sucuri de fructe, salsa etc. – pentru a inhiba formarea bacteriilor, mucegaiului și drojdiei. De fapt, acest aditiv toxic este adăugat și în mai multe produse de sănătate și înfrumusețare, cum ar fi pasta de dinți, șampon, sirop de tuse și alte produse fără prescripție medicală, precum și medicamentele eliberate pe bază de rețetă.

 

Benzoatul de sodiu este prezent în mod natural în cantități extrem de mici în anumite fructe și condimente și nu este dăunător. Dar varianta sintetică creată în laborator este cea care poate fi dăunătoare sănătății.

 

Benzoat de sodiu și riscurile pentru sănătate

 

Reacționează cu vitamina C pentru a produce benzen. Benzenul este un cunoscut ca potențial cancerigen și provoacă leucemie și alte forme de cancer de sânge

Privează celulele mitocondriilor de oxigen, poate deteriora ADN-ului mitocondrial

Declanșează reacții alergice la unele persoane; crize de astm, urticarie

Legat de hiperactivitate la copii

7. Sirop de porumb cu conținut ridicat de fructoză (HFCS)

HFCS este un zahăr extrem de rafinat care este extras din amidonul de porumb. Acest amestec lichid este format din 42% sau 55% fructoză, iar porțiunea rămasă conține glucoză, precum și alte zaharuri. Fiind mai dulce și mai puțin costisitor decât zahărul de masă, HFCS este folosit ca îndulcitor artificial într-o mare varietate de alimente ambalate și procesate, precum cereale, sucuri concentrate, băuturi răcoritoare, produse de patiserie, bomboane, jeleuri, carne, biscuiți, diferite sosuri.

 

HFCS nu este natural și poate fi destul de dăunător sănătății dumneavoastră. Problema fructozei este că organismul nostru nu metabolizează acest zahăr la fel cum o face zahărul normal. Ficatul transformă fructoza în grăsime, ceea ce poate provoca lipogeneza – producția și acumularea de grăsime în jurul ficatului, care în cele din urmă dă naștere la boala –  steatoza hepatică. De asemenea, se crede că HFCS inhibă secreția de leptina, un hormon care semnalează creierului nostru că suntem sătui.

 

HFCS și riscurile pentru sănătate

 

Creștere în greutate, diabet de tip 2 și boli metabolice

Colesterol LDL ridicat (colesterol rău) și hipertensiune arterială

Leziuni hepatice și steatoză hepatică

Sindromul intestinului permeabil

Acumulare excesivă de mercur

Cum să eviți aceste ingrediente toxice?

Din fericire, poți evita consumul acestor ingrediente alimentare nocive. Citește cu atenție etichetele și fii conștient de ingredientele artificiale. Evită pe cât posibil mâncarea gata preparată și alimentele procesate.

 

Include alimente brute, proaspete în alimentație. Alege alimente fără aditivi (conservanți, coloranți și arome). Bea multă apă, supe limpezi și alte lichide pentru a elimina toxinele.

 

Nu-ți pune sănătatea în pericol. Fă alegeri corecte în ceea ce privește alimentația. Nu există moment mai bun pentru a începe decât acum. Ești gata?

 

Suntem ceea ce mâncăm!

 

7 ingrediente din produsele alimentare de evitat, dacă ții la sănătatea ta

 

/////////////////////////////////////////

 

 

În plasă (I)

Ioana DIACONESCU – Scriitori în arhiva CNSAS

 

 

Daniel CRISTEA-ENACHE

 

Încet-încet, adevărul factual al unor secvenţe şi episoade din vieţile traumatizate ale unor intelectuali români, în timpul regimului comunist, capătă o solidă bază documentară. Nu mă refer, bineînţeles, la „revelaţiile“ şi la scandalurile mediatice suscitate, periodic, prin livrarea pe piaţă a cîte unui subiect gras. Am analizat această reţetă a compromiterii publice într-un articol, „Adevărul, bucăţele“, ce a atras replici vehemente din partea unui intelectual (Laszlo Alexandru) căruia îi respect în continuare punctul de vedere, fără a-l împărtăşi.

Reiau două fragmente din textul publicat în Observator cultural, în contextul terfelirii mediatice a unor nume de importanţi scriitori români. „Mai întîi, «pe surse», o parte din documentele dezarhivate de CNSAS ajung în cîteva ziare care selectează ce e mai picant şi fac două-trei numere de lapidare şi compromitere publică a intelectualului «colaboraţionist». Sînt iniţiate «anchete», realizate de obicei în pripă, fără prea multă documentare jurnalistică şi la care cîţiva comentatori îşi dau cu presupusul pe marginea cazului respectiv. Aceştia n-au văzut documentele şi, dacă totuşi unii le-au mai văzut, nu le-au văzut pe toate. Ceea ce nu-i împiedică să vină cu opinii rezolute în legătură cu angajamentul lui X sau cu colaborarea lui Y.“ „Imaginea generică a scriitorului pătat se obţine prin felierea informaţiei din dosarul său şi, pe de altă parte, prin blocarea accesului la conţinutul altor dosare, care ne-ar fi putut edifica. Unii sînt deconspiraţi deşi, poate, n-au făcut nicioda­tă jocurile Securităţii sau, dacă le-au făcut, au fost «pasivi». Alţii sînt conspiraţi şi băgaţi în funcţii înalte tocmai pentru că sînt în continuare activi. Se ajunge astfel la o aberaţie etică. E mai vinovat – ar trebui noi să credem – cel care a vrut să iasă din jocul murdar decît cel care, bine protejat, joacă jocul în continuare. La fel, în această oglindă strîmbă, devine mai vinovat deţinutul politic decît procurorul care l-a băgat în închisoare ori anchetatorul care l-a torturat; şi e mai culpabil informatorul recrutat prin şantaj decît ofiţerul care l-a şantajat. Adevărul factual este făcut bucăţele şi oferit distorsionat, într-un sos gros de confuzii, plătiri de poliţe, resentimente scriitoriceşti şi analfabetism cultural.“La antipod – şi în abordarea pe care o prefer – se plasează laborioasa activitate de investigare a arhivelor CNSAS, derulată fie de cercetători profesionişti, fie chiar de obiectul şi subiectul-cobai al unui voluminos Dosar de Securitate. În această a doua clasă intră Eu, fiul lor al lui Dorin Tudoran (2010). În prima, un volum dedicat unui singur caz scriitoricesc (Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securităţii de Clara Mareş, 2011) sau unul care traversează o galerie întreagă, cum este acest impresionant Scriitori în arhiva CNSAS datorat Ioanei Diaconescu.

Cercetătoarea a studiat timp de unsprezece ani o arhivă (a CNSAS) în care au intrat documente venite de la Serviciul Român de Informaţii, uneori îndosariate în „dezordine cronologică“, alteori furnizate în dosare incomplete, alteori transferate în dosare descompletate, prin scoaterea „de către arhivele care au deţinut dosarele înainte ca acestea să fie preluate de CNSAS“ a unor documente din ele. De adăugat, la aceste probleme şi precarităţi, depăşirea termenelor de trimitere a dosarelor solicitate; condiţiile de lucru pentru un „întreg aparat de cercetare, investigaţii, relaţii cu publicul, arhivă, administraţie“; repartizarea unor clădiri „inadecvate depozitării documentelor“; în fine, dar nu în ultimul rînd, insuficienţa personalului, depăşit adeseori de „multiplele atribuţii ce-i revin“.În aceste condiţii, munca Ioanei Diaconescu are ceva „eroic“ şi care nu poate fi recompensat decît tot simbolic. A lucra cu asemenea date, elemente, aspecte ţinînd de vieţile scriitorilor noştri (iar nu de operele lor cu indice ficţional) este o uriaşă responsabilitate pentru un cercetător prob. Fiind unul, Ioana Diaconescu s-a străduit şi, în bună măsură, a reuşit să dea o imagine limpezită nu doar asupra cazului reprezentat de fiecare intelectual (de la Blaga şi Mircea Vulcănescu la Dan Deşliu şi Marin Preda), ci şi asupra Sistemului creat şi menţinut pentru a-i teroriza pe toţi. Ea urmăreşte panoramarea realităţii investigate şi conexarea tuturor elementelor necesare pentru a înţelege structura presiunii şi represiunii, caracterul lor sistemic. Parcurgînd cu atenţie paginile dedicate diferitelor „cazuri“, cititorul, indiferent de generaţia din care face parte, va înţelege următorul lucru. Departe de a reprezenta un „accident“, o „greşeală“ („s-au mai făcut şi greşeli“, cunoaştem laitmotivul), un „abuz“, un element izolat, în ansamblul cîmpului represiv al regimului trecut, fiecare deformare a vieţii unui intelectual român (ucis, condamnat, arestat ori „numai“ urmărit informativ) reprezintă consecinţa unei politici de stat remarcabil articulate pentru a strivi orice opoziţie. Fiecare caz „particular“ este de fapt o aplicaţie. Distopiile, de la 1984 a lui Orwell la Adio, Europa! a lui Ion D. Sîrbu, spuseseră deja asta cititorilor. Scriitori în arhiva CNSAS o documentează şi o demonstrează impecabil. „Plasa“ în care sînt prinşi oamenii de cultură (laolaltă cu celelalte categorii de cetăţeni români) va fi prezentată în textul de deschidere, În loc de studiu introductiv, şi va fi apoi proiectată, într-un mod cvasicinematografic, în toate capitolele următoare. Ceea ce acolo rezultă din succesiunea documentelor şi din interpretarea lor ne este iniţial prezentat într-o schemă clasificatoare.

 

„După cum se ştie“, începe Ioana Diaconescu (se ştie, dar nu strică să ne-o reamintim), „în fiecare din instituţiile României socialiste erau numiţi de Securitate unul sau mai mulţi ofiţeri responsabili cu urmărirea informativă a tuturor cadrelor din acea instituţie“. De remarcat contaminarea de limbaj. Termenul cadre nu are aici culoare ideologică, dar el rămîne, inerţial, în reflexele noastre culturale. Ofiţerul de securitate avea „ca sarcină formarea unei reţele informative în instituţia de care era responsabil“. Dacă, în anii ’50 şi ’60, agentul raportează ofiţerului informaţiile culese de la obiectiv, ulterior, după 1971, agentul se va transforma în sursă ori informator şi va fi „supus întru totul ofiţerului operativ formator al reţelei“. Prin urmare, agentul din deceniile şase şi şapte are mai multă putere, în raport cu ofiţerul care a format reţeaua informativă, decît va avea informatorul (sursa) în anii domniei lui Ceauşescu. Precizările Ioanei Diaconescu sînt bine-venite pentru acest distinguo: „Rolul său era mai apropiat de cel al unui cadru de Securitate, avînd şi unele puteri discreţionare şi libertatea de a acţiona pe cont propriu în cadrul urmăririi informative“. În schimb, informatorul din deceniile următoare (anii ’70 şi ’80) va fi „supus întru totul ofiţerului operativ formator al reţelei“. Puterea lui este mai mică pentru că şi sfera de decizie se îngustează.

 

O altă schematizare, cu subîmpărţire categorială, operează Ioana Diaconescu în interiorul termenului informator (anterior, agent). Sînt, mai întîi, informatorii racolaţi prin presiune şi şantaj: făcute fie asupra lor, direct, fie asupra familiilor. Presiunea este în funcţie de „profilul psihologic al fiecăruia“, iar şantajul (adaug eu) poate funcţiona chiar şi după 1989. Căci dezvăluirea posturii de informator poate lichida simbolic un nume de scriitor care, înainte de revoluţie, a fost obligat să colaboreze. Ioana Diaconescu are o specială înţelegere pentru informatorii (agenţii) trecuţi prin închisorile comuniste; şi explică lectorului de azi că sînt două categorii de informatori care „au fost scoşi în afara legii CNSAS“, datorită condiţiilor în care au semnat angajamentul. Să-i dăm cuvîntul autoarei, pentru a nu pierde vreo nuanţă, în această discuţie atît de importantă. Din prima categorie fac parte „cei racolaţi în detenţie, sub tortură, sau, adesea, fără să ştie că semnînd la ieşirea din închisoare un act ce li se prezenta drept eliberator, se angajau de fapt să colaboreze cu Securitatea. În închisorile comuniste exista «camera de racolare» sau/ şi «camera de anchetă». Citiţi, vă rog, în loc de «racolare» sau «anchetă», «tortură». Nimeni n-a scăpat, vreodată, din aceste două încăperi ale temniţelor comuniste, fără a semna acest act“. În a doua categorie intră „minorii, copiii victimelor din detenţie sau ai celor duşi la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În urma arestării părinţilor, aceşti minori rămîneau la voia întîmplării, fără adăpost sau fără mijloace de subzistenţă. Unii dintre ei erau intimidaţi şi racolaţi prin mijloace violente“.

 

La extrema cealaltă, în clasificarea Ioanei Diaconescu, se află cei care au devenit informatori „din proprie iniţiativă“, pentru o funcţie, bani, călătorii, tiraje mai mari (cînd avem de-a face cu scriitori) sau alte avantaje. Pe această linie – din 1946 şi pînă în 1989 – contextul unui anumit deceniu istoric şi modificările din structura operativ-represivă descrise mai sus (raportul ofiţer-agent, respectiv raportul ofiţer-informator) devin irelevante. Etic şi chiar „tehnic“ vorbind, este specia cea mai detestabilă şi singura pentru care, în ce mă priveşte, nu găsesc nici o justificare.

Cercetătoarea îşi continuă, în textul său de deschidere, demersul clasificator, făcînd diferenţa oarecum subînţeleasă între cei care au rezistat şi cei care n-au rezistat închisorii şi făcînd („fără rest“) inventarierea motivaţiilor interioare ale rezistenţei: prin credinţă, prin idealism, prin raţiune… În acest punct, intrăm în sfera speculaţiilor psiho-morale. Tocmai aici, aş spune, diferenţele sînt mari de la un caz la altul; şi, bunăoară, ceea ce pentru unii înseamnă gest „idealist“, pentru alţii poate însemna abordare raţională sau chiar calcul rece.

 

Să revenim la desenul structurii operative şi al Sistemului represiv, pentru a vedea, în a doua parte a acestei cronici, cazurile individuale, nu şi particulare.

 

 

 

Ioana DIACONESCU

 

Scriitori în arhiva CNSAS. Intelectuali urmăriţi informativ, arestaţi, condamnaţi, ucişi în detenţie: 1946-1989

Studii însoţite de anexe selectate din arhivele CNSAS

Editura Fundaţiei Academia Civică, Bucureşti, 2012, 424 p.

 

În plasă (I)

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

Despre represiunea comunistă într-o enciclopedie bine alcătuită

 

Octavian ROSKE (coordonator) – România. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea. Volumul II

 

 

 

Ovidiu ŞIMONCA

 

Editat de Institutul Naţional  pentru Studiul Totalita­rismului din Bucureşti, volumul al II-lea din Enciclopedia regimului comunist. Represiunea,  coordonat de profesorul Octavian Roske, începe de la litera F. Primul cuvînt este familie. Realmente, o potriveală stranie, dar care ne readuce în universul domestic, grav afectat de comunism. „Valurile masive de arestări, începînd chiar din 1947, au traumatizat sute de mii de familii. Majoritatea celor arestaţi erau bărbaţi. Cei căsătoriţi au lăsat acasă soţii şi copii care au fost nevoiţi să se descurce singuri, în condiţiile marginalizării sociale. Mulţi dintre ei au rămas pe drumuri, deoarece averea celui arestat a fost confiscată. Soţiile au avut de suportat nu doar întreţinerea familiei, ci şi hărţuielile permanente ale Securităţii, cea mai periculoasă dintre ele fiind şantajul cu divorţul“, se scrie în volumul pe care îl comentăm. Urmează numeroase exemple de familii destrămate, hărţuite, cu părinţi în puşcărie, cu cei rămaşi acasă, care nu mai ştiu dacă soţii (sau soţiile) mai trăiesc şi în ce închisoare se află (remarcabil efortul de reamintire a tuturor patimilor prin care a trecut familia muncitorului Vasile Paraschiv).

 

Cum se transmiteau familiei veşti? Farma­cistul Ştefan Popovici (1910-2001) a brodat o scrisoare pe un petec de la pijama. „A folosit un ac artizanal, confecţionat dintr-o sîrmă găsită în curtea închisorii, în timpul programului de plimbare. Pentru broderie, a scos aţe din haine şi din diverse cîrpe, păstrate cu grijă în celulă. Mesajul scrisorii deschise a fost limpede pentru familie. «Taticu» se gîndeşte la cei trei membri ai familiei sale, reprezentaţi prin cele trei creste de munte (mama – Flori, copilul cel mic – Ştefan, şi fetiţa – Ştefania) şi printr-o casă, cu multă iubire (florile), dor (păsările) şi speranţă (soarele).“ Astfel de exemple de intruziune în vieţile oamenilor sînt nenumărate în această Enciclopedie, care prezintă locurile de detenţie din România comunistă, cu personalităţile încarcerate şi cu torţionarii care au condus acele închisori.

 

Un alt merit al lucrării este discutarea, în amănunt, a legislaţiei comuniste şi a instituţiilor care puneau în aplicare aceste dispoziţii (grăniceri, grupul operativ Aiud, Miliţie, Ministerul de Interne, Ministerul Securităţii Statului etc.). Sînt, de asemenea, descrise tipurile de operare ale Securităţii, de la filaj, reţea, infiltrare, informatori, interceptarea convorbirilor, a corespondenţei, pînă la interogatorii şi anchete. În această lume a represiunii, Enciclopedia insistă şi pe acele elemente de ripostă şi de revoltă (cîte au existat şi cît de repede şi de brutal au fost lichidate). Este remarcabil că avem, în rezumate bine alcătuite, informaţii despre Mişcarea Goma, despre revolta minerilor din Valea Jiului din 1977, despre greva studenţilor de la Cluj din 1946. Putem citi o istorie a Mişcării Transcendentale, de la cum a pornit pînă la formele de reprimare.

 

În legătura cu Mişcarea Goma, Enciclopedia reproduce integral şi scrisoarea adresată Confe­rinţei de la Belgrad, în februarie 1977, în care „semnatarii protestau împotriva tuturor formelor de opresiune practicate în statele totalitare, denunţînd încălcarea flagrantă de către autorităţile comuniste a drepturilor omului, a legilor interne şi convenţiilor internaţionale ratificate de aceste state“. Scrisoarea a fost concepută de Paul Goma, textul final fiind elaborat de Sergiu Manoliu. Conform Enciclopediei, scrisoarea a fost semnată, în ordine alfabetică, de Adalbert Feher, Erwin Gesswein, Emilia Gesswein, Paul Goma, Maria Manoliu, Sergiu Manoliu, Ana Maria Năvodaru-Goma, Şerban Ştefănescu. Am reprodus aceste nume pentru a vedea (oare mai era nevoie?), că nici un scriitor n-a semnat-o. De fapt, autorii capitolului consacrat Mişcării Goma scriu: „Ceea ce a lipsit pentru ca Mişcarea Goma să devină un factor capabil să creeze presiune asupra regimului represiv, cum a reuşit mai tîrziu Solidarnosc în Polonia, a fost lipsa de reacţie a personalităţilor de marcă ale societăţii româneşti. Adeziunea lor ar fi dat o greutate mai mare demersului şi ar fi putut crea o puternică emulaţie“.

 

Foarte interesante sînt articolele destinate bisericilor şi cultelor din România, care au fost mereu sub supravegherea Securităţii (o microistorie a Bisericii Ortodoxe putem citi la capitolul „Monahism“, inclusiv cu referinţe la comportamentul Sfîntului Sinod şi al patriarhilor din comunism; aici e de amintit că Enciclopedia subliniază că patriarhul Iustinian a fost „chiar singurul ierarh ortodox care s-a împotrivit planurilor autorităţilor statului“).

 

Fotografiile Enciclopediei sînt foarte bine alese, de la coperte de cărţi apărute în ultimii 23 de ani, pînă la fotografii de arhivă, foarte rar (sau deloc) prezentate publicului. La articolul despre „Genocid“, se vorbeşte despre un „exemplu clasic de genocid“ privind „exterminarea armenilor de către autorităţile turceşti în 1915“. O fotografie – care face cît o mie de cuvinte – îi prezintă pe „copiii armeni rămaşi orfani după asasinarea părinţilor de către autorităţile otomane. Sosiţi în portul Constanţa, au fost integraţi ulterior într-un orfelinat din localitatea Strunga, judeţul Iaşi, 1923“. Sînt copii amărîţi, dar care par uimiţi că cineva îi bagă în seamă. Un alt exemplu de genocid este Holocaustul – „cel mai cumplit genocid petrecut în secolul al XX-lea, un genocid de nivel industrial conform numărului de victime şi modalităţii de asasinare a acestora“. În comunism, conform autorilor Enciclopediei, „exercitarea puterii de către PCR a avut o componentă genocidară“.

România 1945-1989. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea face parte dintr-un program de cercetare iniţiat de Institutul pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române. Anul trecut a apărut primul volum, acum a ieşit de sub tipar volumul al doilea, urmînd ca proiectul editorial să se încheie cu al treilea volum, cu ultimele litere (P-Z), în circa un an. Este de punctat faptul că volumul nu doar „aspiră“, cum scrie în prefaţă profesorul coordonator Octavian Roske, ci este chiar o probă de „exactitate, echilibru şi […] o deplină obiectivitate în judecarea istoriei contemporane a României“. Sper că această Enciclopedie va putea fi distribuită şi în exterior, acolo unde sînt centre culturale şi lectorate româneşti, fiind o foarte bună situare a istoriei comuniste a României în context internaţional. Istoricii care lucrează la această Enciclopedie fac o muncă migăloasă, dar necesară pentru înţelegerea trecutului. Petele albe ale comunismului românesc sînt tot mai puţine, iar o contribuţie marcantă în desluşirea evenimentelor o are şi echipa de cercetători de la Institutul pentru Studiul Totali­tarismului (sînt peste 60 de autori ai articolelor, coordonatorul lucrării apelînd la istorici din toată ţara, ceea ce e foarte bine pentru o comunitate ştiinţifică angrenată în prezentarea şi în interpretarea istoriei recente).

Octavian ROSKE (coordonator)

România. Enciclopedia regimului comunist. Represiunea.

Volumul II. F-O

Institutul Naţional pentru Studiul totalitarismului, Bucureşti, 2012, 718 p.

Despre represiunea comunistă într-o enciclopedie bine alcătuită

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Corneliu Coposu, inedit: „Emanciparea de sub frică“

 

Marius OPREA

 

Era în 20 august 1994; Corneliu Coposu, asaltat ca întotdeauna de pretendenţii unui guvern din umbră care aşa a şi rămas, mă aştepta şi şi-a privit într-o doară ceasul, fără a spune nimic: ajunsesem, ca niciodată, exact la timp. Fuma, deja scrumiera era pe jumătate plină, acele ţigări Kent albe şi lungi care au intrat, şi ele, în istorie. Lucram pe atunci ca reporter colaborator la Europa Liberă şi am propus redacţiei să fac acest interviu despre situaţia României din august 1944. Eu l-am făcut, dar politica postului de atunci (cel puţin aceea dictată redacţiei de la Bucureşti de directorul de programe Mircea Iorgulesu) a făcut ca din interviul transcris mai jos să fie difuzat mai puţin de un minut. S-au scris multe cărţi despre rolul istoric al Partidului Naţional Ţărănesc – acum dispărut, ca şi ultimul său mare preşedinte –, o vreme s-a vorbit mult şi despre domnul Coposu şi despre cît a suferit în universul concentraţionar comunist. Dar ceea ce mi-a rămas atunci în minte, în ora petrecută în acel birou de la sediul partidului, de pe strada Rosetti, tulburaţi din cînd în cînd de Nadia, secretara sa, pe care o concedia cu blîndeţe, ca şi pe numeroşii petenţi – spunînd cu vocea sa sonoră şi adîncă, în timp ce-şi scutura alene ţigara: „S-aştepte, dragă, s-aştepte!“ –, a fost o anume serenitate pe care am conştientizat-o mult mai tîrziu, abia după moartea sa, transcriind acest interviu. Era, este serenitatea unui om al istoriei. Şi mi-a vorbit tocmai despre istoria în care avea să intre. Am scos din text banalele mele întrebări; reproduc cu fidelitate şi respect mărturia lui Corneliu Coposu. (Marius OPREA)

 

Semnarea armistiţiului – primele semne ale intenţiilor de sovietizare a României

La 28 august 1944, Consiliul de Miniştri al primului guvern prezidat de Sănătescu, avîndu-i în componenţa lui pe exponenţii celor patru partide participante la lovitura de stat de la 23 august, s-a întrunit în subsolul Băncii Naţionale – întrunire determinată de bombardarea Capitalei de către avioanele germane – şi a hotărît plecarea delegaţiei care urma să reprezinte România în discuţiile pentru armistiţiul de la Moscova. S-a format o delegaţie. Avînd în vedere prezenţa acceptată la 20 iunie 1944 şi a unor exponenţi ai secţiei din România a Partidului Comunist, s-a hotărît ca delegaţia să fie condusă de Lucreţiu Pătrăşcanu. Din delegaţie făceau parte Ghiţă Pop, fruntaş şi secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc, prinţul Barbu Ştirbey şi Constantin Vişoianu, negociatorii de la Cairo, care abia ce fuseseră aduşi cu avionul de la Moscova de către ambasadorul sovietic Novikov, precum şi reprezentantul Armatei, colonelul Dămăceanu, avansat pe loc la gradul de general, în semn de consideraţie pentru Armata sovietică şi, bineînţeles, o serie întreagă de specialişti şi de experţi. Cele ce urmează sînt relatările pe care mi le-a făcut Pătrăşcanu, pe care îl cunoşteam de multă vreme, cu care eram în permanentă contradicţie politică, dar întreţineam cu el relaţii civilizate. Întors de la Moscova, era destul de disperat de ceea ce experimentase acolo – şi nu mă refer numai la condiţiile foarte oneroase şi greu de realizat impuse României, prin convenţia de armistiţiu, dar şi la reglementarea făcută de Comintern, legată de Partidul Comunist din România. Ajunşi cu avionul la Odessa, spre surprinderea lor, li s-a comunicat că proiectata călătorie spre Moscova va trebui să fie făcută cu trenul, ceea ce presupunea încă două zile de întîrziere. După ce au ajuns la Moscova, delegaţii români au fost izolaţi în nişte vile, unde li s-a pus la dispoziţie totul, în afară de posibilitatea de a se mişca şi de a lua legătura cu exponenţi responsabili ai Guvernului sovietic.

 

Această carantină a durat pînă la 11 septembrie. La 11 septembrie, după multe proteste şi eforturi, Pătrăşcanu a reuşit să obţină o întîlnire cu Jdanov, pe care îl cunoştea încă din 1935, cînd el, Pătrăşcanu, fusese delegat de secţia comunistă din România pe lîngă Cominternul de la Moscova, timp în care colaborase cu acesta. Încă în timpul tratativelor de la Cairo, ambasadorul Novikov îşi exprimase dorinţa de a fi acceptată în opoziţia din România şi o reprezentare a secţiei comuniste din România. Iuliu Maniu, primind această recomandare, a răspuns că opoziţia din România nu are nevoie de prezenţa Partidului Comunist, care e nesemnificativ în ţară – pentru că nu are mai mult de şapte-opt sute de membri –, şi că, dimpotrivă, prezenţa lui ar putea crea dificultăţi şi ar putea determina nişte scurgeri de informaţii în privinţa acţiunii clandestine care se întreprindea, pentru că mulţi dintre comunişti erau, în fapt, informatori ai Siguranţei, iar punerea lor la curent cu o atare operaţiune, precum pregătirea unei lovituri de stat care să ducă la prăbuşirea regimului antonescian, nu era un lucru de recomandat. La această observaţie a lui Maniu, ambasadorul Novikov a răspuns în telegramă cifrată – personal am cifrat şi am descifrat bogata corespondenţă dintre opoziţia unită şi reprezentanţii ei trimişi pentru discutarea armistiţiului. Răspunsul lui reprezintă un document capital, în care ambasadorul Novikov confirmă că Partidul Comunist, adică secţia Cominternului din România, este nereprezentativ şi afirma că a făcut recomandarea numai pentru ca străinătatea să tragă concluzia că toate categoriile sociale şi toate nuanţele politice sînt de acord cu ieşirea României din axa Roma- Berlin şi cu schimbarea politică fundamentală, cu dărîmarea dictaturii şi cu înscrierea ţării pe o linie democratică, alături de puterile aliate.

Dezamăgirile lui Pătrăşcanu

În condiţiile acestea, bineînţeles că opoziţia nu a mai avut excepţii de făcut şi a căutat să-i detecteze pe reprezentanţii Partidului Comunist cunoscuţi. S-a luat contact cu vreo şapte sau opt reprezentanţi comunişti, dintre care, în mod surprinzător, fiecare pretindea că el este autenticul reprezentant al secţiei comuniste din România. Atunci, cu o oarecare satisfacţie, s-au cerut lămuriri de la ambasadorul Novikov, care a răspuns că acela care va fi reprezentantul secţiei comuniste din România în tratativele cu noi este Lucreţiu Pătrăşcanu. Din acest moment, Pătrăşcanu, căruia i s-a adus la cunoştinţă această recomandare sovietică, s-a considerat uns ca un fel de şef al viitorului partid comunist din România. Prima lui mare dezamăgire a fost la întîlnirea din 11 septembrie 1944 cu Jdanov, care, spre uimirea lui, l-a întîmpinat cu apelativul „Tovarăşe Pătrăşcanu, ce cauţi aici ?“. La explicaţia lui Pătrăşcanu, că s-a realizat prin lovitură de stat dărîmarea dictaturii şi alinierea României la puterile aliate, pentru continuarea războiului pînă la înfrîngerea hitlerismului, Jdanov i-a răspuns: „Ne-aţi încurcat socotelile“. Ulterior, s-a văzut despre ce era vorba. Socotelile de la acea oră ale Kremlinului erau de a intra în România ca într-o ţară inamică, de a proceda de maniera măsurilor de război împotriva României, iar prezenţa în complotul care a răsturnat dictatura unui partid comunist sigur că le-a creat anumite dificultăţi şi i-a oprit de la realizarea unor obiective pe care probabil şi le propuseseră. Între altele, din informaţiile pe care le primise domnul Maniu în prealabil, intenţia sovieticilor era de a ocupa şi anexa întreaga Moldovă, pînă la Carpaţi.

 

Se pare că la această idee au renunţat mult mai tîrziu, cel puţin un an mai tîrziu, în condiţiile în care evoluase situaţia politică internaţională. Jdanov l-a întrebat pe Pătrăşcanu dacă s-au gîndit la un secretar general care să pună temelie unui partid comunist serios în România. Surprins de această întrebare, Pătrăşcanu, care s-a considerat uns cu această calitate de către reprezentantul plenipotenţiar al Moscovei de la Cairo, a răspuns că nu s-au gîndit. La care Jdanov i-a replicat: „Foarte rău că nu v-aţi gîndit, noi ne-am gîndit, şi cea mai importantă figură din activitatea comunistă din România este, fără îndoială, tovarăşa Ana Pauker, căreia ne-am adresat discutînd problema constituirii unui partid comunist în România postbelică“. „Tovarăşa Ana“ – a continuat Jdanov – „a replicat că nu este de acord cu iniţiativa de a prelua ea conducerea Partidului Comunist, întrucît în România există o reticenţă cu caracter antisemit şi că nu e bine ca începutul de organizare a unui partid care e efectiv inexistent în ţară să fie făcut de către o evreică, lucru care ar provoca sau ar amplifica reticenţele faţă de acest partid“. Jdanov a spus că au apreciat această concluzie a Anei Pauker şi că al doilea în grad în linia secţiei române a Partidului Comunist ar fi Vasile Luca, cu care însă n-au mai luat legătura, pentru că şi-au dat seama că acelaşi impediment invocat de Ana Pauker s-ar răsfrînge şi asupra lui. Fiind secui de origine, prezenţa lui în fruntea partidului ar provoca reacţii ostile din partea românilor, în special din partea celor din Transilvania. Ca o concluzie, Jdanov i-a spus lui Pă – trăşcanu că mănunchiul de oameni care reprezintă conducerea Partidului Comunist din România ar trebui să se gîndească la un muncitor cu trecut nepătat care să preia, cel puţin formal, conducerea Partidului Comunist, urmînd ca el să fie flancat de către Vasile Luca şi Ana Pauker, care ar urma să fie trimisă în scurtă vreme în România, şi care să se ocupe cu constituirea unui partid de guvernămînt.

 

Cu aceste indicaţii s-a întors Pătrăşcanu de la Moscova, deprimat, mai întîi pentru nesocotirea prezenţei lui în fruntea Partidului Comunist şi, în al doilea rînd, pentru condiţiile foarte dure impuse de către aliaţi, şi aici nu e vorba numai de reprezentanţii Uniunii Sovietice, pentru că şi reprezentantul Marii Britanii, şi cel al Statelor Unite au fost întru totul de acord cu propunerile nocive pentru România făcute de domnul Molotov, Comisarul Afacerilor Externe al Uniunii Sovietice. Sigur că acest obiectiv urmărit de Uni – unea Sovietică s-a realizat. A fost nominalizat Gheorghiu-Dej, care a preluat, în octombrie 1944 – cred că în 12 octombrie –, demnitatea de secretar general al Partidului Comunist din România, după ce, în plină şedinţă a biroului de conducere, a fost omorît – a fost lichidat – Foriş, ultimul secretar general al Partidului Comunist numit de Comintern. Din acel moment, ruşii au pregătit o formaţiune politică total obedientă Kremlinului, care urma să fie învestită cu puterea în România şi cu mandatul de comunizare a ţării. A început astfel „opera“ de comunizare a României, din nefericire imediat după ce ţara se emancipase de sub frică. De aici şi costurile mari ale suferinţelor trăite sub comunism.

Ţărăniştii şi Regele Mihai – principalele obstacole în calea comunizării României

În faţa realizării efective a comunizării ţării erau două obstacole principale. Primul era Partidul Naţional Ţărănesc, care era de departe cel mai puternic partid politic din România şi chiar din Sud-Estul Europei, pentru că, ceva mai tîrziu, în 1947, la 14 iulie, în perioada imediat premergătoare deciziei de dizolvare a sa de către guvernul comunizant al lui Petru Groza, act petrecut, bineînţeles, în asistenţa tancurilor sovietice, Partidul Naţional Ţărănesc avea 2.125.000 de membri şi organizaţii în toate localităţile din ţară. Opinia publică din România, în proporţie de 90%, susţinea ideea de independenţă şi de suveranitate a ţării, idee afirmată şi reprezentată, în primul rînd, chiar în împrejurările dificile de atunci, de Iuliu Maniu şi de partidul pe care îl conducea. Al doilea obstacol în calea comunizării era prezenţa Regelui Mihai. Aceste două obstacole au trebuit să fie înlăturate, pentru a se deschide drumul comunizării României. Înlăturarea primului obstacol s-a realizat în iulie 1947, cînd, în urma unor înscenări premeditate şi foarte bine pregătite, s-a hotărît desfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc, scoaterea lui în afara legii şi arestarea tuturor fruntaşilor care prezentau pericol, prin faptul că aveau vocaţia de a polariza simpatiile şi încrederea opiniei publice româneşti. Ca urmare, au fost arestaţi aproximativ 272.000 de membri ai Partidului Ţărănesc, care au luat drumul închisorilor, lagărelor de muncă şi al domiciliului forţat şi care, în mare parte, în proporţie de două treimi, s-au prăpădit în acele lagăre, mine, închisori sau imediat după punerea în libertate – ca o consecinţă a tratamentelor la care au fost supuşi în detenţie. Odată realizată înlăturarea acestui obstacol, obiectivul urmărit pentru comunizarea ţării a fost continuat, mai întîi prin îndepărtarea celorlalte formaţiuni politice considerate contrarevoluţionare sau, mai exact, rezistente la comunizare şi pe urmă prin debarasarea de monarhie.

 

Aceasta a fost realizată în ultimele zile ale anului 1947, cînd, la ordinul Moscovei, guvernul comunist al lui Petru Groza s-a prezentat la Palat şi, înarmaţi cu pistoale, l-au forţat pe Rege, prin şantaj şi ameninţare, să semneze actul de abdicare. I-au pus în vedere că, dacă refuză să semneze sub presiune acest act, peste o mie de studenţi arestaţi pentru manifestările lor anticomuniste şi promonarhiste, care erau ţinuţi ostatici, vor fi imediat împuşcaţi şi se va declanşa un război civil, pentru care răspunderea morală îi va reveni Regelui Mihai. În faţa acestei situaţii, pentru a evita vărsări de sînge şi sacrificarea ostaticilor selecţionaţi din vîrfurile elitei româneşti a studenţimii, Regele a semnat actul de abdicare. Odată cu abdicarea Regelui, adică la începutul anului 1948, drumul spre comunizarea României a fost deschis.

Un episod al calvarului meu – ziua pe care n-o voi uita niciodată

În cei 17 ani şi jumătate de puşcărie, de – sigur că am experimentat tot noianul de acţiuni teroriste şi toate torţionările organizate de către puterea represivă care se instalase în România, începînd cu bătăile simple, cu închiderea într-o celulă cu apă pe jos şi cu curentarea prin legarea apei la curentul de înaltă tensiune, bătaie cu saci de nisip, bătaie cu cearceaful ud în baie, bătaie la tălpi pe rangă de fier, manej, tot ce se poate imagina. Singura experienţă pe care n-am avut-o, datorită unei întîmplări miraculoase, a fost că n-am trecut prin reeducare, fiindcă echipa de reeducare care sosise în lagărul de la Canal în care mă aflam, adusă acolo cu scopul de a ne aplica faimoasele metode de constituire a omului nou de tip sovietic, nu a putut opera, pentru că a fost strivită în totalitate de prăbuşirea unui munte de pămînt, care i-a înghiţit pe torţionari. Aceştia erau deja instruiţi cum să ne facă reeducarea. Sigur că am trecut prin sistemele torţionare comuniste, atît la procesul nostru – la procesul Partidului Naţional Ţărănesc –, cît şi cu ocazia înscenării procesului lui Pătrăşcanu. Chiar aş putea să zic că rigorile şi violenţa represivă a organelor Securităţii au fost sensibil sporite în timpul procesului lui Pătrăşcanu. Rememorez acum însă o zi de pe vremea anchetelor făcute în legătură cu procesul Partidului Naţional Ţărănesc – o zi, pentru mine, de neuitat. Era la începutul lunii octombrie a anului 1947, 2 sau 3 octombrie, în preajma procesului intentat lui Iuliu Maniu. Atunci se adunau ultimele probe cu care se constituia dosarul pentru acuzarea conducerii Partidului Naţional Ţărănesc pentru înaltă trădare, încercare de lovitură de stat, violenţă pentru schimbarea formei de guvernămînt şi altele asemenea. Am fost luat de la Malmaison, din Calea Plevnei, de către o echipă de KGB-işti. Evident, erau ruşi, ruşi care nu ştiau româneşte – aveau cu ei un interpret – şi care îşi propuseseră să verifice la o casă conspirativă din Snagov implicarea mea într-o pretinsă acţiune de spionaj, făcută cu complicitatea reprezentanţei misiunii militare americane în România. Am fost încărcat, cu cătuşe la mîini şi la picioare – cătuşe care te transformă într-un balot –, într-o maşină de transport, cu ochelari negri pe ochi, şi transportat într-o direcţie necunoscută.

Am apreciat că am făcut vreo 30-40 de kilometri cu maşina asta. M-am pomenit aruncat – efectiv aruncat ca un sac – pe marginea lacului Snagov, în regiunea Ocolului Silvic Ţigăneşti. Acolo eram cu cătuşe mînă la picior, deci într-o poziţie chircită, şi suportam, prin interpret, un interogatoriu ultimativ, cu ameninţarea de moarte. Trebuia să recunosc un lucru inventat, care se preta la încadrarea de înaltă trădare şi spionaj. Întrebarea care s-a repetat de multe ori privea legăturile directe, informaţiile date de mine amiralului Stevenson şi materialul documentar cu care am înzestrat oficiile de spionaj aliate împotriva Uniunii Sovietice şi a comuniştilor din România. Sigur că nu aveam ce să recunosc. Nu era nimic adevărat din suspiciunile care determinau interogatoriul. La fiecare răspuns negativ al meu se dădea ordin pe limba rusă – ordin pe care interpretul îl traducea imediat – ca să mă arunce în lac. La un moment dat, probabil că şi în urma unor torţionări majore a căror victimă fusesem, ajunsesem la un nivel de rezistenţă la care nu îmi mai păsa de nimic. Ajunsesem la o emancipare de sub frică. Am mai avut, în toată perioada de detenţie, două momente similare, cînd am fost complet emancipat de sub frică, nu mă mai interesa nici o perspectivă de consecinţă şi nu mai reacţionam nici la ameninţările dure, însoţite, bineînţeles, de loviturile adecvate. La repetatele ameninţări că voi fi aruncat în lacul Snagov, la un moment dat, am izbucnit în rîs. S-au oprit, era ceva nou şi pentru ei. M-a întrebat interpretul, un basarabean cred, după accent, de ce rîd. Eu deja aproape că nu mă puteam opri din rîs, dar la un moment dat, le-am răspuns, cu lacrimi de rîs pe faţă. Atunci le-am spus că îmi închipui că nu pot fi atît de imprudenţi şi de nesocotiţi să mă arunce în lac cu cătuşele Ministerului de Interne, că ar fi crima prea cusută cu aţă albă. Drept care s-au înfuriat, s-au mulţumit să-mi dea fiecare cîteva lovituri de cizmă, aşa cum eram trîntit jos, la marginea lacului, şi m-au încărcat din nou ca pe un balot în maşina cu care mă aduseseră la anchetă.

Am uitat să spun că această înscenare la marginea lacului a fost precedată de un lung interogatoriu făcut în casa conspirativă, de dincolo de vila Weber de la Snagov, o casă conspirativă împrejmuită la ora aceea cu un gard înalt de trei metri, în care intrarea se făcea foarte sofisticat, după multe legitimări şi percheziţii. Am trecut peste acest moment care nici măcar nu m-a impresionat, fiindcă ajunsesem la un nivel de rezistenţă cînd nu mai puteam fi afectat de fenomenele exterioare, fie că era vorba de bătaie, de ameninţări sau de maltratări de orice natură. În timpul detenţiei, cum spuneam, am mai trecut de două ori prin acest stadiu, care îţi dă o linişte, o seninătate spirituală şi o înarmare cu o rezistenţă absolut inexpugnabilă, după ce defilezi prin toată gama de torţionări. Dacă reuşeşti să le supravieţuieşti, ajungi la un moment dat la un nivel la care rezistenţa este maximă şi nu poate fi afectată în nici un fel de fenomene exterioare.

Corneliu Coposu, inedit: „Emanciparea de sub frică“

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Holocaustul, Securitatea şi Partidul Comunist

 

Jean Ancel fotoJean Ancel (n. 1940, Iaşi, România – d. 2008, Ierusalim) este istoric israelian, doctor în istorie al Universităţii Ebraice din Ierusalim, membru al Comisiei Internaţionale de Studiere a Holocaustului din România prezidate de Elie Wiesel. A contribuit la Encyclopaedia of the Holocaust, Encyclopaedia Judaica, Enciclopedia Ebraica. Fellow la Center for Advanced Holocaust Studies, United States Holocaust Memorial Museem. Lucrări publicate: Enciclopedia Comunităţilor evreieşti din România (Pinkas Hakehilot, 1979, coeditor); Documents Concerning the Fate of Romanian Jewry during the Holocaust (1986, 12 vol., editor); Transnistria (1998, 3 vol.); Contribuţii la Istoria României, Problema evreiască 1933-1944 (2001, 2003, 4 vol.); History of the Holocaust: Romania (2002, 2 vol.); Transnistria 1941-1942. The Romanian Mass Murder Campaigns (2003, 3 vol.); Wilhelm Filderman, Memoirs and Diaries. 1900-1940 (2004, vol.I, editor), Preludiu la asasinat. Pogromul de la Iași, 29 iunie 1941 (Editura Polirom, Iași, 2005);The Economic Destruction of Romanian Jewry (Jerusalem, Yad Vashem, 2007),The History of the Holocaust in Romania (University of Nebraska Press, 2011).

 

 

Dosarele de urmărire informativă (DUI) ale istoricului israelian Jean Ancel au fost create de Departamentul Securităţii Statului (DSS) într-o perioadă cînd România comunistă a continuat politica sa duplicitară faţă de Statul Israel, dar şi faţă de minoritatea evreiască din România.

 

Spre deosebire de celelalte ţări comuniste, România nu rupsese, în 1967, relaţiile diplomatice cu Israelul şi, în consecinţă, nu lansase o campanie oficială antisionistă. Reuşind să contribuie la apropierea Begin-Sa­dat, Ceauşescu pretindea că el este un factor constant de mediere în Orientul Apropiat. În realitate, Ceauşescu a favorizat relaţii mai apropiate cu „tovarășii“ săi dictatori arabi, precum Hafez el Assad, Sadam Hussein, Moamer Gadhaffi sau Gaafar Numeiri1. Dacă vizitele la cel mai înalt nivel ale unor dictatori arabi la Bucureşti şi contravizitele lui Ceauşescu în capitalele lor se succedau cu ritmicitate, nici Ceauşescu şi nici un prim-ministru al României comuniste nu au vizitat, vreodată, oficial Israelul. În acelaşi timp, România a continuat să-i vîndă literalmente Statului Israel pe etnicii evrei care doreau să emigreze în acea ţară.

 

Campanie de reabilitare a lui Ion Antonescu

Şi pe plan intern, politica PCR faţă de mica minoritate evreiască rămasă în România era duplicitară. Pe de o parte, regimul comunist român pretindea că, între majoritatea românească şi minorităţile etnice din România, există o perfectă egalitate. În realitate, practica de cadre a PCR îi discrimina sistematic pe evrei, cel mai adesea sub pretextul facil… că aveau rude în străinătate. La sfîrşitul anilor ’70, este lansată, în România, o campanie de reabilitare a lui Ion Antonescu, principalul autor al Holocaustului aici, combinată cu o serie de articole virulent antisemite, o campanie evident tolerată şi încurajată de către autorităţi.

 

În Raportul Final al Comisiei Internaţionale pentru Studierea Holocaustului în România, se subliniază relaţia dintre regimul Ceauşescu şi miliardarul român Iosif Constantin Drăgan: „Este important rolul pe care îl joacă, pe lîngă Nicolae Ceauşescu, fostul simpatizant al Gărzii de Fier, devenit miliardar în Occident şi, ulterior, colaborator semioficial al dictatorului român, Iosif Constantin Drăgan. Convertit în avocat înfocat al lui Ion Antonescu, Drăgan a intrat într-un joc de potenţare reciprocă cu regimul Ceauşescu, participînd la campania externă de reabilitare a regimului Antonescu şi ducînd-o mai departe, recrutînd noi susţinători, în România şi în afară (Mihai Pelin, Gheorghe Buzatu, Larry Watts ş.a.). Sub coordonarea lui Drăgan, au fost publicate, în Occident, patru volume de documente2, care conturează un portret pozitiv al mareşalului Ion Antonescu – documente inaccesibile majorităţii cercetătorilor înainte de 1989, dar şi multă vreme după, obţinute în urma bunelor relaţii cu regimul comunist şi, în special, cu Mircea Muşat şi Ion Ardeleanu, cenzori ai Secţiei de Propagandă a CC al PCR“3.

 

Pe 8 octombrie 1980, rabinul-şef Moses Rosen protesta împotriva editorialului antisemit din Săptămîna, nr. 509, din 5 septembrie 1980, cu titlul „Idealuri“, scris de Corneliu Vadim Tudor, care conţinea termeni ca populaţie flotantă, iuda, tartan…4.  Conform unui raport strict secret al Securităţii Municipiului București (UM 0800), Moses Rosen a calificat acest articol drept „un act criminal îndreptat împotriva poporului evreu“5. Critici similare au fost aduse volumului antisemit  Saturnalii  al lui Corneliu Vadim Tudor, publicat de Edi­tura Albatros, în 1984, atît de Moses Rosen, cît şi de o serie de intelectuali români. În luna mai a anului 1984, 190 de membri ai Camerei Reprezentanţilor din SUA au trimis o scrisoare de protest lui Ceauşescu. Printre încălcările acordurilor de la Helsinki, scrisoarea menţiona articole antisemite apărute în presa literară şi, în special, poemele antisemite ale lui Corneliu Vadim Tudor, publicate în revista Săptămîna, pe 29 iulie, 19836.

 

Pe o listă cu persoane indezirabile

Născut în anul 1940, la Iaşi, şi emigrat în Israel în anul 1964, Jean Ancel s-a aflat, începînd cu anul 1979, în atenţia Departamentului Securităţii Statului (DSS), sub numele de cod – Andrei. Un raport al Centrului de Informaţii Externe (CIE – UM 0544) menţiona că „secţia România a Institutului „Yad Vashem“ (secţie care nu a existat în realitate niciodată) pregăteşte „lucrări inedite [care] tratează perioada pogromurilor de la Iaşi, București şi Oradea [sic!], politica antisemită din perioada 1940-1944, precum şi unele aspecte contemporane ale problemei evreieşti din ţara noastră interpretate ca acţiuni antisemite şi antisioniste“. Raportul UM 0544 mai aprecia că „secţia România“ a Institutului „Yad Vashem“ pregăteşte pentru guvernul de la Tel Aviv unele lucrări care sînt menite să contracareze influenţa politicii externe româneşti în Orientul Apropiat şi Mijlociu, în cazul în care s-ar constata o schimbare de atitudine a Bucureştiului faţă de interesele în zonă ale Israelului“7. Cu alte cuvinte, spionajul românesc considera că guvernul israelian pregătea, prin instituţia israeliană de comemorare a Holocaustului, „Yad Vashem“, lucrări despre Holocaustul din România, pentru a putea şantaja România. În consecinţă, UM 0544 recomanda ca Jean Ancel să fie luat în atenţie de către direcţia de contraspionaj a DSS (Direcția a III-a, UM 0625).

 

Într-adevăr, cu prilejul vizitei în România a lui Jean Ancel, în 1982, un raport al UM 0625 menţiona că acesta, „deşi originar din România, adoptă o atitudine net duşmănoasă faţă de ţara noastră…[că el] … coordonează activitatea de studiere şi documentare a fenomenelor antisemite din trecut… cărora intenţionat le dă interpretări eronate… [avînd] …preocuparea pentru a obţine date şi documente privind perioada Holocaustului… [şi că] urmăreşte prezentarea eronată a realităţilor istorice din perioda 1940-1944 în scopul subminării intereselor şi prestigiului RS România“8. Raportul UM 0625, datat iulie 1982, sublinia faptul că „au fost luate măsuri pentru asigurarea fondurilor [arhivistice] respective, precum şi de îngrădire a eventualelor posibilităţi de scoatere a lor din ţară“ şi propunea includerea lui Jean Ancel pe o listă de persoane indezirabile care să nu se poată reîntoarce în ţară pentru cinci ani“9.DSS se arăta, în special, interesat de accesul potenţial al lui Ancel la arhiva Fe­deraţiei Comunităţilor Evreieşti (FCE). DSS a activat în jurul lui Jean Ancel informatorii Cora, Bob, Cristina, Angela, Luca (supravieţuitor al Holocaustului) şi Gore, care activau în cadrul FCE. Aceştia informau DSS despre proiectele de cercetare ale lui Jean Ancel şi despre discuţiile acestuia cu Moses Rosen şi cu alţi lideri ai comunităţii. Mai zelos, informatorul Gore raporta asupra conferinţei ținute în noiembrie 1982, la FCE, de către directorul Yad Vashem, Ytzak Arad, conferinţă la care a participat şi Jean Ancel, apreciind că „se urmăreşte [să se] îndoctrineze [pe] evreii din România şi să-şi acopere [sic!] genocidul pe care evreii (statul Israel) îl practică împotriva statelor Arabe şi în special cel Palestinian“10.Jean Ancel va reveni în România, în anii 1983 şi 1984, fiind urmărit, filat şi fotografiat sistematic de către unitatea specială de filaj a DSS (UM 0672). Într-un raport înaintat către UM 0625, locţiitorul UM 672 făcea următorul portret psihologic lui Jean Ancel: „Acest individ modest, reţinut şi cumpătat pînă la sgîrcenie, care manifestă o afecţiune deosebită faţă de fiica sa, se relevă ca o persoană căreia, în general, nu i se acordă importanţă, avînd o figură ştearsă, comună şi nesemnificativă. În schimb, în spatele ochelarilor se disimulează o privire ageră, atentă şi pătrunzătoare în totală contradicţie cu aparentul ideferentism [sic!] afişat în atitudine şi comportare, privire menită să observe persoane, trasee sau locuri“11.

 

Cazul lui Jean Ancel era însă instrumentat de serviciul de contraspionaj al DSS, serviciul 5: un ofiţer specialist II, locotenent-colonelul Gheorghe Bratu din cadrul UM 0625, s-a ocupat sistematic de Jean Ancel, scriind rapoarte despre acesta şi sintetizînd datele primite de la informatori.Cazul Ancel a ajuns şi la nivelul conducerii DSS. Un raport pregătit pentru semnătura şefului UM 0625, generalul-maior Ştefan Alexie, din luna mai a anului 1984, aprecia că „avînd în vedere intenţiile lui Ancel Jean de a prezenta denaturat unele momente din istoria ţării, precum şi atitudinea duşmănoasă faţă de România“ şi preconiza: „Urmărim compromiterea lui Ancel Jean ca persoană şi determinarea neîncrederii colegilor şi autorităţilor israeliene faţă de el“, prin organizarea unui „flagrant“ de „relaţii intime“. [Arhiva CNSAS, Consiliul Securităţii Statului, Fond urmărire penală, dosar 16903, vol. 1, p. 68b]

 

Plan de măsuri aprobat de Nicolae Pleşiţă şi Iulian Vlad…

 

 

 

Det. aici

Holocaustul, Securitatea şi Partidul Comunist

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

(Ca  student la “”Stana din deal””, universitarii de la Opinia m-au “infiat”, zburand vertical si…!) După patruzeci de ani

 

 

Acum patru decenii, în dimineața zilei de 18 mai 1983 (absent din localitate pe 18, eu am avut aceeași experiență pe 19), Securitatea a descins la domiciliile mai multor redactori și colaboratori ai revistelor Dialog și Opinia studențească. Aceștia aveau să fie percheziționați, interogați și „prelucrați“ în tot felul pînă în toamna aceluiași an, cînd Alexandru Călinescu și cu mine, demiși de la Dialog (Liviu Antonesei a fost demis de la Opinia studențească), am fost judecați separat, în cadrul unor ședințe „întredeschise“ ale comitetului PCR din Universitatea „Al.I. Cuza“, în prezența celui mai dur secretar al Comitetului Județean PCR. Represaliile, inițial anunțate celor interogați într-o formulă mult mai amenințătoare, apoi diminuate progresiv – între altele, grație apariției în Occident a unei mișcări de sprijin –, aveau să continue într-o formă sau alta pînă la sfîrșitul regimului. Ținta principală a operațiunii amintite era „Grupul de la Iaşi“, o asociaţie liberă, informală și eterogenă, cu geometrie variabilă și tensiuni interne care duceau adesea la conflicte. Cu toate extensiile sale, Grupul construise în cadrul mai larg al presei studențești și al vieții cultural-intelectuale ieșene un spaţiu de comunicare, formare, creaţie şi socializare. În centrul acelui spațiu, s-a cristalizat, în anii 1980, o subcultură alternativă cu accente radicale, din care au apărut cîteva dintre puținele figuri ale disidenței românești. Istoria acestei experienţe dificile a libertăţii sub tiranie nu s-a scris încă așa cum ar merita, iar memoria ei spontană pare să se dizolve rapid, dar nu înainte de a lăsa generaţiilor următoare multe neînțelegeri și certitudini înşelătoare.Pentru a evoca acele evenimente în contextele lor, pe 18 mai 2023 (17.00-20.15, Casa Studenților) și pe 19 (11.00-13.00, Universitatea „Petre Andrei“/UPA), a avut loc la Iași o întîlnire co-organizată de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Universitatea menționată și Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“: Securitatea împotriva studenților. 40 de ani de la descinderea poliției politice comuniste în casele redactorilor revistelor studențești ieșene. Proiectul a fost coordonat de Bogdan Preda și Sorin Bocancea, ajutați între alții de Victor Sămărtinean și de mine (eu am și propus acest demers memorial).Pe 18 mai, mai mulți veterani ai revistelor Alma mater/Dialog (primul nume a fost utilizat între anul fondării, 1969, și 1974), Opinia studențească (fondată în 1974) și Viața Politehnicii (cea mai veche, fondată în 1954) s-au reunit în sala „Gaudeamus“ a Casei Studenților (sub vechiul nume, Casa Tineretului și Studenților, clădirea a fost unul dintre epicentrele naționale ale activității cultural-artistice studențești de dinainte de 1989). Reuniunea a fost deschisă de Daniel Șandru (în continuare, pentru concizie, voi da numai numele vorbitorilor, rolurile și funcțiile lor fiind cunoscute și oricum menționate pe afiș) printr-un excurs în istoria recentă și o prezentare a activității IICCMER. Marius Lucian Lupu a salutat adunarea în numele Consiliului Județean Iași, citind și mesajul președintelui acestuia, Costel Alexe. A urmat o conferință a Mioarei Anton, „Supraveghere și control. Societatea românească în anii ’80“.Dintre veterani, au vorbit apoi (în ordine alfabetică), combinînd egoistoria cu microistoria și istoria: Dan Alexe, Liviu Antonesei, Alexandru Călinescu, Florin Cîntic, Constantin Iftime, Florea Ioncioaia, Dorin Popa, Constantin Pricop și Doru Tompea (în epocă, acesta era UASCR pe centrul universitar Iași). Eu am făcut introducerea și am asigurat fluența acelui exercițiu de memorie, care a acoperit deopotrivă preistoria momentului 18 mai 1983, istoria și postistoria lui (care, prin școala informală de presă de la Opinia studențească, a transmis ceva din spiritul anilor 1980 și după 1989). Cu fiecare intervenție, imaginea celor trei publicații și a lumii din jurul lor s-a extins de la începuturile fenomenului și pînă la sfîrșitul lui. În public, pe lîngă o majoritate de studenți, se aflau și unii dintre foștii redactori (ca Mihaela Barbă, n. Turtoescu, și Mona Antohi, n. Paiu), colaboratori (Anton Carpinschi) și cititori, cercetători de la IICCMER, universitari, precum și jurnaliștii Dan Turturică și Cătălin Sava, care conduc TVR, respectiv TVR Iași (le mulțumim cu toții pentru filmarea și promovarea evenimentului; mulțumiri adresăm și Tele Moldova).Pe 19 mai, la UPA, manifestarea a continuat cu o conferință susținută de Sorin Bocancea, bazată pe manuscrisul în curs de apariție al cărții sale omonime: Presa studențească în comunism. Analiză cantitativă. Dintre veterani, la discuții au participat Daniel Condurache, Constantin Iftime, Constantin Pricop, Mihai Baciu și cu mine.Un volum colectiv bazat pe întreaga manifestare și completat cu alte contribuții va fi publicat pînă la finele anului. El se va adăuga părții rezistente a bibliografiei temei, din care amintesc aici titlurile esențiale, în ordinea apariției: Literatură, arte, idei în Alma mater/Dialog. Indice bibliografic (colectiv al BCU Iași coordonat de Aurelia Stoica; redactor: Elena Bondor), 2005; Luca Pițu, Documentele antume ale „Grupului din Iași“ (mai multe ediții cu unele diferențe); Sorin Bocancea (coord.), De la presa studențească în comunism la presa postcomunistă (2014), Sorin Bocancea și Doru Tompea, Două decenii de comunism în Iașul universitar (2015) și vol. II, Presa studențească (2019); Andrei Muraru, „Retorica dosarelor. Documente disparate și memorii individuale privind «Grupul de la Iaşi». O incursiune neexhaustivă în arhiva poliției politice“, în Anneli Ute Gabanyi, Alexandru Muraru, Andrei Muraru, Daniel Șandru (coord.), Revoluția din 1989. Învinși și învingători (2020). Monografiile sînt etapa următoare. Să sperăm că ele vor începe să apară înainte ca martorii să dispară cu totul (cu ei, o sursă prețioasă de fapte și, poate mai ales, de lecturi competente ale surselor).

 

 

 

P.S.: Fotografia de pe afiș, care circulă online de aproape douăzeci de ani, a fost făcută de Alex Sciurevici, pe 19 mai 1984, la nunta Monei și a mea (un an și o zi după raidul Securității). În prim-plan: Liviu Antonesei, Cecilia Călinescu, Alexandru Călinescu (fam. Călinescu – nașii). În planul secund, de la stînga la dreapta: Mona Antohi, Sorin Antohi, Dan Petrescu, Tereza Culianu-Petrescu, Paula Gheorghiu, Mihai Dinu Gheorghiu, Andrei Corbea-Hoișie și (un fragment din) Radu Andriescu.

 

După patruzeci de ani

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

Pentru ca nici preoţi (i) nu se nasc din nou, cum ne învaţă Dumnezeu în Ioan, cap. 3 şi Rom. Cap.6 şi, nici nu se pocăiesc, ne mint, manipulează, exploatează, ne păcălesc, să ne cheltuim pentru pomeni, taxe, acatiste, moaşterii iconate, făcătoare de bani şi de sărăntoci… Ei ne duc cu preşu ca să facem fapte bune, pentru a ajunge în Cer! Dar noi ştim din Rom. cap. 7/17-18 ca nimic bun nu locuieşte în omul nenăscut din nou din Sămânţa Bunătăţii şi Învăţăturii lui Dumnezeu (Luca 8/11); Dacă nu-l basculăm pe Satan de pe tronul inimii (pe care a transformat-o într-o toaletă-Marcu 7/14-23) deznădăjduit de rea (Ier. 17/9), ca să ne umplem cu Plinătatea Bunătăţilor Cereşti şi, dacă nu devenim Una cu El (Ioan 15/5), nu putem face nimic bun, despărţit de el –Cap, nu coadă… Să-l căutăm cu înfocare pe Duhul Sfânt, căci se lasă găsit (Mat.7/7) şi să-i dăm lui conducerea, decizia, controlul omului înnoit, pentru ca împreună, să-i dăm întâietate în tot ce făptuim, fiindcă el face totul Dumnezeieşte (Gen.1/31) şi pentru veşnicie (Ecl.3/11-14); Doar dacă bem Apa vie şi dacă mâncăm Pâinea vieţii veşnice, (pâine plămădită din bunătăţi şi sfinţenii Dumnezeieşti), putem iradia mireasma bunătăţii Sale (2 Cor.2/14/17); Dacă Duhul Adevărului este lăsat să locuiască în inima îndumnezeită (dimpreună cu Roadele Duhovniceşti din Gal. 5/21-23), pulsează în omul cu inima circumcisă şi bunătate, credinţă, iertare, iubire şi… Dragostea Sfântă (1 Cor. cap.13), fiindcă Dumnezeu este şi Dragoste, nu razboi- iar Mesia este Pace şi Plinătatea care împlineşte totul în toţi:” Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi n’aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul proorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii şi n’aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars şi n’aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci… (1 Cor. cap.13)

 

 

 

Pentru ca nici preoţi (i) nu se nasc din nou, cum ne învaţă Dumnezeu în Ioan, cap. 3 şi Rom. Cap.6 şi, nici nu se pocăiesc, ne mint, manipulează, exploatează, ne păcălesc, să ne cheltuim pentru pomeni, taxe, acatiste, moaşterii iconate, făcătoare de bani şi de sărăntoci… Ei ne duc cu preşu ca să facem fapte bune, pentru a ajunge în Cer! Dar noi ştim din Rom. cap. 7/17-18 ca nimic bun nu locuieşte în omul nenăscut din nou din Sămânţa Bunătăţii şi Învăţăturii lui Dumnezeu (Luca 8/11); Dacă nu-l basculăm pe Satan de pe tronul inimii (pe care a transformat-o într-o toaletă-Marcu 7/14-23) deznădăjduit de rea (Ier. 17/9), ca să ne umplem cu Plinătatea Bunătăţilor Cereşti şi, dacă nu devenim Una cu El (Ioan 15/5), nu putem face nimic bun, despărţit de el –Cap, nu coadă… Să-l căutăm cu înfocare pe Duhul Sfânt, căci se lasă găsit (Mat.7/7) şi să-i dăm lui conducerea, decizia, controlul omului înnoit, pentru ca împreună, să-i dăm întâietate în tot ce făptuim, fiindcă el face totul Dumnezeieşte (Gen.1/31) şi pentru veşnicie (Ecl.3/11-14); Doar dacă bem Apa vie şi dacă mâncăm Pâinea vieţii veşnice, (pâine plămădită din bunătăţi şi sfinţenii Dumnezeieşti), putem iradia mireasma bunătăţii Sale (2 Cor.2/14/17); Dacă Duhul Adevărului este lăsat să locuiască în inima îndumnezeită (dimpreună cu Roadele Duhovniceşti din Gal. 5/21-23), pulsează în omul cu inima circumcisă şi bunătate, credinţă, iertare, iubire şi… Dragostea Sfântă (1 Cor. cap.13), fiindcă Dumnezeu este şi Dragoste, nu razboi- iar Mesia este Pace şi Plinătatea care împlineşte totul în toţi:” Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti şi n’aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul proorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii şi n’aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars şi n’aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul. Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci… (1 Cor. cap.13)

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

Un raport al Forumului Economic Mondial recunoaște că ID-urile digitale ar putea fi folosite pentru „supraveghere și persecuție” într-un regim globalist totalitar

 

Scris de: ZIUA NEWS

 

 

Un nou raport al Forumului Economic Mondial recunoaște riscurile asociate cu implementarea ID-urilor digitale îmbinate cu Monedele Digitale ale Băncii Centrale.

Forumul Economic Mondial (WEF) a recunoscut într-un nou raport că ID-urile digitale sunt exclusive prin natura lor și pot facilita „identificarea, supravegherea și persecutarea persoanelor sau a grupurilor”…În raportul său Insight din iunie 2023, intitulat „Reimaginarea ID-ului digital” – citat de Activenews.ro -, WEF a descris riscurile potențiale ale implementării pe scară largă a ID-urilor digitale.

 

 

„Probabil că cele mai mari riscuri care decurg din ID-ul digital sunt excluderea, marginalizarea și oprimarea”, avertizează raportul.

 

„Mai multe rapoarte au identificat o legătură între lipsa legitimației oficiale și excluderea de la participarea deplină în societate”, se arată în raport. „Totuși, prin reificarea accesului condiționat, ID-ul determină, prin însăși natura sa, excluderea.”

„De multe ori membrii grupurilor marginalizate istoric sunt cei care se confruntă cu cele mai dure forme de excludere”, adaugă documentul.

Când vorbește despre „grupuri marginalizate”, WEF se referă la refugiați, femei și minorități rasiale, ignorând, în același timp, faptul că, în timpul pandemiei de covid, oamenii care au refuzat să primească vaccinurile periculoase și ineficiente anti-covid au fost excluși din societate de guvernele din întreaga lume.

Această discriminare față de cei nevaccinați a fost facilitată de pașapoartele de vaccinare, care, potrivit unui alt raport WEF, „prin natura lor servesc drept o formă de identitate digitală”.

„În cazurile în care sunt colectate date sensibile, există și riscuri de marginalizare și oprimare, ID-ul fiind folosit pentru a facilita identificarea, supravegherea și persecutarea persoanelor sau a grupurilor”, avertizează raportul Insight al WEF.Organizația mai afirmă că „o mare parte din acest risc provine din conectarea datelor. Dacă o parte poate conecta date între domenii prin utilizarea unui identificator comun, atunci persoanele pot fi urmărite de părțile care încearcă să-i exploateze datele.”

Riscul de supraveghere și control aproape total al unor populații întregi, precum în China comunistă, este de fapt un pericol semnificativ cu privire la care oponenții față de ID-urile digitale au avertizat în mod repetat. Acest risc este amplificat dacă ID-urile digitale sunt combinate cu monedele digitale ale Băncii Centrale (CBDC), întrucât această combinație ar putea pregăti calea pentru instaurarea unui stat totalitar al supravegherii, avertizează LifesiteNews.

Raportul WEF recunoaște, totodată, relația dintre ID-urile digitale și CBDC, întrucât afirmă că „unele țări încep să considere ID-ul digital ca fiind o condiție prealabilă pentru dezvoltarea unei monede digitale a băncii centrale (CBDC) și a altor inovații de plată”.

Raportul WEF mai arată că, chiar dacă ID-urile digitale nu vor fi impuse prin lege, cetățenii ar putea fi constrânși să le folosească, deoarece altfel ar fi excluși din multe zone ale societății.„Pe măsură ce un sistem de identificare se va extinde, consecințele neparticipării la acesta pot deveni atât de grave încât înregistrarea să devină efectiv inevitabilă”, se arată în raport. „Atunci când accesul la un bun sau serviciu este condiționat de deținerea unei forme de identificare, iar acel ID este larg răspândit, persoanele pot fi constrânse efectiv să obțină acea formă de identificare, chiar dacă nu există o bază legală pentru solicitarea acesteia.”Mulți au fost afectați în mod direct de acest lucru în timpul pandemiei de COVID, întrucât celor nevaccinați li s-a interzis, în multe țări, să intre în restaurante, magazine, evenimente culturale și chiar la locurile de muncă, încercarea fiind de a-i constrânge să primească vaccinuri anti-Covid.

 

 

Raportul WEF Insight admite chiar că „în unele cazuri, ID-ul digital poate slăbi democrația și societatea civilă”.

 

 

„De exemplu, ID-urile digitale emise de companiile de social media pot contribui la polarizarea politică prin consolidarea identităților de grup.”Potrivit raportului WEF, „ID-ul descentralizat este o formă de ID digital care permite persoanelor să controleze partajarea datelor lor, permițând în același timp mai multor entități să le elibereze acreditări.”În încercarea de a minimiza pericolul ca un ID digital să devină baza unui stat totalitar, WEF promovează ideea de a avea ID-uri digitale descentralizate, în care utilizatorii au puterea de a decide cu cine să-și împărtășească datele, iar informațiile utilizatorului nu ar fi stocate central.ID-urile digitale descentralizate pot reduce riscul exploatării datelor, cu toate acestea, descentralizarea nu împiedică excluderea din anumite zone ale societății.Chiar dacă cetățenii ar putea decide dacă doresc să-și disctribuie datele sau nu, ei pot fi totuși excluși de la cumpărarea de bunuri și servicii sau chiar de la obținerea unui loc de muncă dacă refuză să folosească un ID digital.„Este ca și când faci clic pe «accept termenii și serviciile» oricărei aplicații”, a explicat jurnalistul Tim Hinchliffe. „Dacă nu accepți, nu poți să o folosești. Același concept se aplică în cazul ID-ului digital și al participării la mai multe aspecte ale societății.”

 

WEF îi dă vina pe „adepții teoriilor conspirației” pentru faptul că ID-urile digitale sunt nepopulare…Globaliștii de la WEF par să fie conștienți de faptul că ID-urile digitale sunt destul de nepopulare.„Fără educație publică, utilitate clară și stimulente, abordarea descentralizată a ID-urilor s-ar putea împiedica de imposibilitatea de a obține acceptarea largă a părților interesate și cererea din partea utilizatorilor, necesare pentru adoptarea în masă”, se arată în raportul WEF privind ID-urile digitale.Potrivit lucrării, sistemele de identificare digitală se împiedică de „o barieră deosebit de ridicată în comunicații, agravată de nenumăratele teorii ale conspirației fac legătura în ID-ul digital și speculații false și rău intenționate”.Hinchliffe menționează câteva exemple despre cum ar putea fi utilizate ID-urile digitale într-un regim globalist tot mai totalitar:- ID digital pentru climă: pentru a urmări amprentele individuale de carbon și a dovedi statutul de refugiat climatic.

– ID digital pentru COVID: pentru a impune pașapoartele de vaccinare care să conducă la conformarea în masă, oferind în același timp cadrul digital pentru aceasta.

– ID digital pentru CBDC: Pentru a adopta soluții de verificare a identității pentru a elimina anonimatul și a înregistra fiecare tranzacție.

– ID digital pentru securitate cibernetică: a exploata amenințarea atacurilor cibernetice pentru a lansa sistemele naționale de identificare și a crea un pașaport pentru metavers.

– ID digital pentru comoditate: pentru a crea un cadru complet, interoperabil, pentru toate situațiile de viață.

 

https://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/un-raport-al-forumului-economic-mondial-recunoa-te-c-id-urile-digitale-ar-putea-fi-folosite-pentru-supraveghere-i-persecu-ie-ntr-un-regim-globalist-totalitar-1577204

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Organizațiile supranaționale ale ordinii mondiale dorite – Organizația Națiunilor Unite (II)

 

 

Citiți prima parte a articolului

 

„Pact pentru viitor” – Summitul ONU privind viitorul din septembrie 2024

 

Pentru ca Organizația Națiunilor Unite, care este divizată de ani de zile, să devină mai eficientă, instituțiile ONU ar fi necesar să fie reformate. Potrivit lui Guterres, acestea reflectă încă echilibrul de forțe de după cel de-al Doilea Război Mondial – cele patru puteri victorioase și China ca membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU –, dar nu mai sunt potrivite pentru provocările secolului XXI. Guterres a însărcinat Namibia și Germania să prezinte un pachet de reformă bazat pe consens. Aceasta a fost o provocare majoră pentru diplomatul și reprezentantul permanent al Republicii Federale Germania pe lângă Organizația Națiunilor Unite la New York, Antje Leendertse, și colegul său namibian, Neville M. Gertze.

 

„Pactul pentru viitor”, a cărui elaborare a durat 18 luni și care este negociat de la începutul anului, este menit să stabilească obiective și structuri pentru comunitatea mondială, care pot fi adoptate prin consens de toate cele 193 de state. Documentul conține cinci puncte focale, care au fost modificate în mod repetat până la final: dezvoltarea durabilă, pacea, știința, tineretul și instituțiile globale. Un pact digital inclus în document solicită orientări pentru a face față revoluțiilor tehnologice, criminalității cibernetice, securității cibernetice și inteligenței artificiale. Acest pact include declarații de intenție pentru o reformă a Consiliului de Securitate al ONU – cea mai puternică instituție a ONU – și solicită modificări ale sistemului financiar internațional în favoarea „Sudului global”, precum și un apel împotriva cursei înarmărilor în spațiu.

 

Grupul celor 77, o asociație a țărilor în curs de dezvoltare din cadrul Organizației Națiunilor Unite, a dus o campanie intensă și a obținut concesii în cadrul Pactului pentru viitor. Acestora li se va acorda un acces mai larg la finanțări private, în condiții mai bune, pentru a face față crizei climatice și a trece la energiile regenerabile. Banca Mondială și FMI sunt însărcinate să găsească măsuri pentru a reduce supraîndatorarea și a extinde capacitățile de creditare ale băncilor de dezvoltare.

 

Pe 22 septembrie 2024, la New York, statele membre au adoptat planul de reformă prin aclamare, cu o serie de declarații de intenție – în mare parte vagi. Rusia, care încercase anterior să blocheze adoptarea cu un amendament, s-a distanțat de acest document.

 

„Pactul” nu pare să aibă prea mare importanță, mai ales că membrii permanenți ai Consiliului de Securitate – Franța, Regatul Unit, Rusia, SUA și China – nu au fost reprezentați de șefii lor de stat și de guvern. În schimb, alți 120 de șefi de guvern ar fi luat cuvântul la reuniune.

 

La New York a fost prezent, de asemenea, cancelarul german Olaf Scholz, care a declarat că pactul pentru viitor ar putea servi drept busolă pentru comunitatea internațională „……. al cărei ac indică în direcția unei cooperări și a unui parteneriat mai puternice, în loc de mai mult conflict și fragmentare”. Se pare că acest plan al ONU nu conține nimic tangibil sau concret.

 

 

Olaf Scholz

Richard Gowan de la International Crisis Group al ONU a comentat „Pactul pentru viitor”:

 

„Problema este că acoperă atât de multe: de la cooperarea în domeniul sportului la dezarmarea nucleară.

 

Deschiderea documentului conține câteva cuvinte bune despre multilateralism. Are câteva idei bune cu privire la consolidarea ONU – dar nu este transformator.”

 

Gowan a continuat să explice că diplomații din New York consideră că momentul ales pentru Summitul viitorului este prost. Au existat atât de multe diferențe de opinie încât nu a fost posibil ca membrii ONU să convină asupra reformelor fundamentale viitoare. De asemenea, documentul final privind Pactul pentru viitor nu devine obligatoriu pentru comunitatea globală și este adesea foarte diluat și vag.

 

Achim Steiner, directorul executiv german al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, a declarat.

 

„Pactul nu va începe o nouă eră, dar poate vom face lumină în ceea ce privește locurile în care este necesar să căutăm modalități de a găsi din nou un teren comun în viitor……. pentru că în prezent distrugem mai mult viitor decât creăm”.

 

Da, ultimele cuvinte ale lui Achim Steiner reflectă și opinia mea. De asemenea, am impresia că China și Rusia vor fi din ce în ce mai izolate în cadrul Organizației Națiunilor Unite.

 

Mass-media mainstream abia a menționat că un guvern mondial de urgență urmează să fie înființat în mâinile unui singur om, Secretarul General al ONU, Guterres, cu implicarea Big Tech, Big Pharma, Big Data, BlackRock & Co, ale căror ONG-uri includ, de asemenea, FEM într-o mare măsură. Ceea ce nu s-a realizat prin intermediul OMS în cadrul tratatului privind pandemia urmează să se realizeze acum prin ușa din dos a ONU. Instituțiile supranaționale care nu au fost alese de popor vor să se situeze deasupra statelor naționale, care sunt apoi legate de instrucțiuni, în caz de criză de orice fel. Un program mondial de vaccinare obligatorie ar putea fi, de asemenea, impus.

 

După cum puteți vedea, dragi cititori, elitele puterii și ale proprietății nu se lasă. Ele sunt încă hotărâte să înrobească oamenii. În opinia mea, ONU este unul dintre instrumentele lor pentru a-și atinge obiectivele malefice.

 

 

a 188-a sesiune a celei de-a 20-a legislaturi electorale a Bundestagului german din 26 septembrie 2024

La cea de-a 188-a sesiune a celei de-a 20-a legislaturi electorale a Bundestagului german din 26 septembrie 2024, noul pact a fost prezentat de Verzi. Deborah Düring a lăudat pactul până la ceruri, iar dr. Volker Ullrich (CDU) a fost puțin mai critic și a spus, de asemenea, că regimul israelian ucigaș de copii și terorist ar fi necesar să fie apărat mai ferm și în cadrul ONU. Apoi Niels Annen, secretar de stat parlamentar la Ministerul Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (SPD), a găsit pactul ca fiind benefic și nu l-a criticat aproape deloc. Cine ar fi crezut asta! S-a vorbit mult de ARD (zvonuri generale) și puțin de ZDF (cifre, date, fapte). Apoi Beatrix von Storch (AfD) a intrat ca al patrulea vorbitor și a vorbit clar (discursul 24404):

 

„Dle președinte, doamnelor și domnilor. Dezbatem acum Summitul Viitorului din acest weekend de la New York și, desigur, toți cântați osanale comunității internaționale. Folosiți fraze goale și platitudini pentru a masca ceea ce a fost și este de fapt în joc acolo: abolirea statului național, distrugerea democrației și, da, instalarea unui guvern mondial. Agenda disponibilă public cu care secretarul general al ONU, Guterres, a intrat oficial în acest summit nu este altceva decât pregătirea unei lovituri de stat globale. Puteți citi despre asta în documentul de strategie Consolidarea răspunsului internațional la evenimente șoc globale complexe: o platformă de urgență. Guterres a făcut apel la statele membre să decidă – citez – «că Secretarul General are autoritatea permanentă de a institui automat o platformă de urgență în cazul unui ……. șoc global …….» pentru a «asigura o conducere politică la nivel înalt».

 

În caz de criză, conducerea politică a lumii este în mâinile unui singur om: Secretarul General al ONU. Iar crizele pot avea multe cauze: Crize climatice și de mediu, pandemii, crize financiare, atacuri cibernetice, evenimente în spațiu și pur și simplu riscuri imprevizibile. Secretarul general ar urma să decidă singur când să fie înființat acest guvern de urgență și cine să facă parte din el, și anume – citez – «actorii relevanți ……. inclusiv sectorul privat, societatea civilă, ……. oamenii de știință». Aceasta include în mod explicit – citez – «instituțiile financiare internaționale», «fondurile» și «agențiile specializate». Și știm cu toții cine sunt acestea: Fondul Monetar Internațional, BlackRock, Fundația Bill & Melinda Gates, Greenpeace, toate ONG-urile finanțate de Silicon Valley și, bineînțeles, chiar marile companii de tehnologie, care și-au impus agenda la New York cu Global Digital Compact. În plus, Secretarul General al ONU ar putea, desigur, să poată prelungi mandatul guvernului de urgență în orice moment – citez – «atât timp cât este necesar». Înseamnă că însuși Secretarul General dorește să decidă cu privire la starea de urgență și la durata acesteia – și nu statele naționale.

 

 

Beatrix von Storch

Cu alte cuvinte, Organizația Națiunilor Unite este acum suverană și nu mai sunt statele naționale. Sau, mai degrabă, suverani sunt omul din fruntea ONU și organizațiile de lobby pe care le adună în jurul său. Rolul acestor organizații este, de asemenea, menționat cu o franchețe mulțumitoare – citez – «angajamentul de a face lobby pe lângă actori-cheie și/sau ……. angajamentul pentru o modificare decisivă de politică». Cu alte cuvinte, membrii acestei platforme de urgență – de la Bill Gates la BlackRock – ar urma să facă presiuni asupra guvernelor alese pentru a promova agenda ONU.

 

Annalena Baerbock a vrut să ajute la trecerea acesteia mai departe, fără nicio modificare. Ar fi necesar să demisioneze doar pentru asta. Rezistența din partea altor țări a dus apoi la faptul că obiectivele nu au fost modificate, ci au fost reformulate și au devenit mai lipsite de clauze. Haideți să ne uităm la asta acum. Documentul final al Summitului viitorului prevede acum la Acțiunea 54: «Consolidarea răspunsului internațional la șocurile globale». Iată sistemul de răspuns la crize al lui Guterres. Și acum se spune: «Promovarea coordonării întregului sistem multilateral.» Acesta este guvernul de urgență. Și acum spune: «Cooperarea cu părțile interesate relevante». Acestea sunt Big Tech, Big Data și Big Pharma și toate ONG-urile lor. Totul este apoi decis destul de democratic de cele 193 de state ale Adunării Generale a ONU. Conform Transparency International, două treimi dintre acestea sunt corupte sau foarte corupte. Iar conform Economist Democracy Index, doar 77 dintre ele sunt democrații, adică 40%. Marea majoritate a Adunării Generale a ONU sunt dictaturi, autocrații și state corupte. Decizii democratice cu o majoritate din state dictatoriale, autoritare și corupte: iată mult lăudata democrație mondială a ONU. AfD respinge această democrație mondială pentru că suntem democrați.

 

Vă mulțumim foarte mult.”

 

În timpul și după discursul său, Beatrix von Storch a primit, desigur, o mulțime de reacții din partea „moraliștilor” deghizați în binefăcători din cartelul partidelor „democratice”, format din CDU/CSU, SPD, FDP și Verzi, și a fost etichetată, de exemplu, drept teoreticiană a conspirației. Doamna von Storch ar fi cazul să ia ca pe un compliment astfel de desemnări ale celor defavorizați intelectual, deoarece acest termen poate fi văzut acum ca o concesie din partea invidioșilor care, spre deosebire de „teoreticienii conspirației”, sunt incapabili să gândească în context. Majoritatea „teoriilor conspirației” s-au dovedit între timp a fi adevărate. Prin urmare, încercarea de a devaloriza o persoană cu argumentul demolator că ar fi „teoretician al conspirației” are efectul opus și sugerează o capacitate intelectuală redusă din partea persoanei care face afirmația, incapabilă să gândească până la capăt și să se angajeze într-o dezbatere la un nivel superior.

 

Puteți citiți dezbaterea la link-ul de mai sus sau puteți viziona și videoclipul pe această temă.

 

Concluzii

 

Dacă veți urmări dezbaterea din Bundestag și rapoartele de presă privind noul pact pentru viitor, veți putea auzi sau citi destul de clar: Organizația Națiunilor Unite se confruntă cu ceea ce este probabil cea mai mare criză de credibilitate a sa! Eșecul posibil sau foarte probabil al Agendei 2030 oferă motive să credem aceasta, mai ales că cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului, cum ar fi:

 

Combaterea sărăciei extreme și a foametei;

Reducerea la jumătate, între 1990 și 2015, a proporției de persoane care trăiesc cu mai puțin de echivalentul unui dolar american pe zi;

Reducerea la jumătate, între 1990 și 2014, a proporției de persoane care suferă de foame;

Realizarea unei ocupări depline și decente a forței de muncă pentru toți, inclusiv pentru femei și tineri;

Educație primară pentru toți;

Până în 2015, să se asigure că toți copiii de pretutindeni, fete și băieți deopotrivă, termină un ciclu complet de învățământ primar,

etc. nu au fost realizate. Conform indicelui global al foametei, situația foametei la nivel mondial nu s-a îmbunătățit aproape deloc din 2015. În consecință, Agenda 2030 nu va „realiza ceea ce acestea [Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului] nu au realizat”, așa cum se afirmă în preambulul ONU menționat mai sus.ONU este necesar să accepte problema rațiunii sale de a fi. Atâta timp cât urmărește în primul rând obiectivele aristocrației financiare și doar îmbracă soluția problemelor oamenilor în cuvinte frumoase, și-a pierdut rațiunea de a fi în ochii mei. Dacă se va ajunge în punctul în care ONU sau conducerea acestei organizații supranaționale – așa cum a subliniat Beatrix von Storch – va primi puterea de a da instrucțiuni statelor naționale în situații de criză, care – așa cum a arătat corona – pot fi foarte ușor create artificial, ar fi mai bine să dizolvăm instituția astăzi decât mâine. Aceasta este valabil și în cazul în care națiuni disidente precum Rusia și China – ale căror populații reprezintă aproximativ o cincime din populația lumii – sunt izolate de acești „binefăcători” – precum Annalena Baerbock, de exemplu – îmbrăcați în „valori occidentale”.

 

În opinia mea, oricine crede că ONU este o instituție fondată de și care are drept personal binefăcători nu are dreptate. Iadul este plin de așa-ziși „binefăcători”.

 

Autor: Uwe Froschauer

///////////’’’’’’’’’’’’’’’’’’;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;;//

 

 

Viziunea ONU asupra viitorului omenirii: Grupul de arhitehnocrați care ne decide viitorul. Digitalizarea totală și controlul total ‒ construirea unui creier mondial digital

 

ONU a sponsorizat „Panelul de nivel înalt privind cooperarea digitală”, coprezidat de Melinda Gates de la Fundația Bill & Melinda Gates și Jack Ma, creatorul sistemului de credit social din China. Acest grup de arhitehnocrați decide viitorul omenirii: digitalizare totală și controlul total. Acest festival al oligarhilor globaliști este important să fie respins la fiecare nivel.

 

 

 

Prezentăm mai jos o analiză a autorului suedez Jacob Nordangard, doctor în Studii de știință și tehnologie:

 

Organizația Națiunilor Unite a publicat recent trei noi compendii de politici pentru a oferi mai multe detalii cu privire la anumite propuneri cuprinse în Agenda comună – viziunea Secretarului General al ONU privind viitorul cooperării globale, care va fi decis la „Summitul viitorului”, din septembrie 2024. Aceste briefing-uri – Un Acord Digital Global, Reformele asupra Arhitecturii Financiare Internaționale și Viitorul Guvernanței privind Spațiului Cosmic stabilesc un curs înfricoșător pentru viitorul nostru.

 

Printre propuneri se numără un nou „organism central” responsabil de întregul sistem financiar, care „îi va spori coerența și își va alinia prioritățile cu Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă”. Potrivit Secretarului General Antonio Guterres, acesta ar putea fi realizat printr-un „Summit bienal între Grupul celor 20, Consiliul Economic și Social, Secretarul General și șefii instituțiilor financiare internaționale”.

 

Prin aceasta, G20 va fi integrat, împreună cu Națiunile Unite, într-un organism care poate fi descris drept un Consiliu de Securitate economică. De asemenea, pare un cuib perfect al „prădătorilor de vârf” care conduc sistemul bancar internațional.

 

O parte vitală a agendei constă, de asemenea, în conectivitatea digitală și stabilirea unui Acord digital global. Acesta poate fi descris ca un organ cibernetic, constând dintr-o rețea, conectată digital, de oameni, entități, dispozitive și obiecte, care poate fi dirijată cu ușurință de către cei care conduc sistemul. În Prezentarea politicilor este explicat, de exemplu, modul cum digitizarea va contribui la atingerea obiectivelor globale. Recomandările sunt foarte similare cu ceea ce au prescris Forumul Economic Mondial și PwC în raportul lor „Deblocarea tehnologiilor pentru obiectivele globale”, din 2020. ID-urile digitale sunt o piatră de temelie în această activitate și sunt, printre altele, considerate drept o modalitate de a reduce sărăcia.

 

Însă aceasta vine cu un cost. În raportul Grupului la nivel înalt al Secretarului General al ONU privind cooperarea digitală, „Epoca interdependenței digitale”, din 2019, se precizează că:

 

„Un ID digital poate ajuta la deblocarea de noi oportunități, dar poate aduce și noi riscuri și provocări. Ele pot fi folosite pentru a submina drepturile omului – de exemplu, țintind societatea civilă sau determinând excluderea unor grupuri selectate de la beneficiile sociale.”

 

Veți obține protecția socială dacă nu veți respecta vaccinările sau alte măsuri introduse pentru atingerea ODD-urilor? Probabil că nu. Aceasta poate fi combinată ulterior cu un sistem de credit social și cu Moneda digitală a Băncii Centrale (CBDC) – care este acum introdusă și testată în mai multe țări din lume. Pentru a-ți primi pâinea zilnică va fi necesar să te supui și să accepți instrucțiunile de la stăpânii care conduc tot acest spectacol. Dacă ONU declară o „urgență planetară”, aceasta va avea consecințe grave asupra libertăților noastre (cum am experimentat în timpul pandemiei).

 

În Policy Brief – A Global Digital Compact (Informare politică – Un pact digital global), autorii menționează în mod întemeiat inegalitatea în creștere de după pandemie.

 

„Tehnologiile digitale accelerează concentrarea puterii economice la nivelul unui grup tot mai restrâns de elite și companii: bogăția combinată a miliardarilor tehnologici, 2,1 trilioane de dolari în 2022, este mai mare decât produsul intern brut anual a mai mult de jumătate dintre economiile din Grupul celor 20.”

 

Dar se pare că Organizația Națiunilor Unite are un mod oarecum particular de a rezolva această problemă. Nu numai că se străduiește să digitalizeze totul, dar a colaborat și cu Big Tech pentru a realiza aceasta.

 

Grupul la nivel înalt al Secretarului General al ONU privind cooperarea digitală a fost condus de Melinda Gates de la Bill & Melinda Gates Foundation (potrivit biografiei, Melinda „a ajutat la dezvoltarea multor produse multimedia ale companiei” în timpul petrecut la Microsoft) și de miliardarul din domeniul tehnologiei Jack Ma, de la grupul chinez Ali Baba.

 

 

Jack Ma

Proiectul primește asistență din partea tinerilor lideri globali precum Mohammed Al Gergawi (președintele reuniunii high-tech Mecca – Summit-ul Guvernului Mondial din Dubai) și Marina Kolesnik (Rusia/Ucraina), precum și o contribuție „generoasă” din partea Centrului pentru a Patra Revoluție Industrială al Forumului Economic Mondial.

 

Ali Baba a dezvoltat Sistemul de Credit Social din China prin intermediul subsidiarei Ant Group, în timp ce Microsoft promovează ID-urile digitale în Alianța ID2020 împreună cu GAVI, The Vaccin Alliance, și mereu prezenta Fundație Rockefeller.

 

De ce acești „apărători iluminați” ar inversa o evoluție care a adus mai multă putere și bogăție în mâinile lor?

 

Iar acum miliardarii noștri „generoși” din tehnologie își îndreaptă atenția către Spațiul cosmic. Ultimul briefing privind politicile (Viitorul guvernării privind Spațiului cosmic) prezintă viziunea măreață de a restabili prezența pe Lună cu o stație de trecere (Lunar Gateway) și dezvoltarea unei baze la polul sudic al Lunii, precum și efectuarea unei misiuni cu echipaj uman pe planeta roșie (Space X al lui Elon Musk).

 

Acestea sunt fantezii vechi de la sfârșitul anilor 1940, care nu par să se materializeze niciodată. Dar „oportunitățile spațiale” ale acestora evidențiază, de asemenea, „legătura importantă dintre Spațiul cosmic și Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă”, cu importanța supravegherii prin satelit pentru „urmărirea defrișărilor, monitorizarea ariilor protejate pentru a detecta acțiuni de braconaj și pescuit ilegal și evaluarea schimbărilor biodiversității”, precum și urmărirea fiecărei mișcări a noastre prin sistemele globale de navigație prin satelit.

 

Așa cum a proclamat chicotind Al Gore, administratorul WEF și Profetul / Profitorul Climei, în reclama pentru proiectul său de supraveghere prin satelit Climate Trace: „Și cel mai important……. fără activități ascunse”.

 

Sunt oamenii ăștia nebuni? Cum poate construirea unui creier mondial digital să contribuie cu adevărat la o planetă mai verde și mai sănătoasă?

 

Nu ar fi o măsură mai eficientă pentru asigurarea păcii și mediului pe această planetă dacă această elită megalomană ar fi trimisă într-o misiune unică pe Marte?

 

Citiți și:

Un raport al Forumului Economic Mondial recunoaște că ID-urile digitale ar putea fi folosite pentru „supraveghere și persecuție”

Despre resetările economice din ultimii 80 de ani și despre proiectul monedei digitale

 

https://yogaesoteric.net/viziunea-onu-asupra-viitorului-omenirii-grupul-de-arhitehnocrati-care-ne-decide-viitorul-digitalizarea-totala-si-controlul-total-%E2%80%92-construirea-unui-creier-mondial-digital/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Viziunea ONU asupra viitorului omenirii: Grupul de arhitehnocrați care ne decide viitorul. Digitalizarea totală și controlul total ‒ construirea unui creier mondial digital

 

ONU a sponsorizat „Panelul de nivel înalt privind cooperarea digitală”, coprezidat de Melinda Gates de la Fundația Bill & Melinda Gates și Jack Ma, creatorul sistemului de credit social din China. Acest grup de arhitehnocrați decide viitorul omenirii: digitalizare totală și controlul total. Acest festival al oligarhilor globaliști este important să fie respins la fiecare nivel.

Prezentăm mai jos o analiză a autorului suedez Jacob Nordangard, doctor în Studii de știință și tehnologie: Organizația Națiunilor Unite a publicat recent trei noi compendii de politici pentru a oferi mai multe detalii cu privire la anumite propuneri cuprinse în Agenda comună – viziunea Secretarului General al ONU privind viitorul cooperării globale, care va fi decis la „Summitul viitorului”, din septembrie 2024. Aceste briefing-uri – Un Acord Digital Global, Reformele asupra Arhitecturii Financiare Internaționale și Viitorul Guvernanței privind Spațiului Cosmic stabilesc un curs înfricoșător pentru viitorul nostru.Printre propuneri se numără un nou „organism central” responsabil de întregul sistem financiar, care „îi va spori coerența și își va alinia prioritățile cu Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă”. Potrivit Secretarului General Antonio Guterres, acesta ar putea fi realizat printr-un „Summit bienal între Grupul celor 20, Consiliul Economic și Social, Secretarul General și șefii instituțiilor financiare internaționale”.Prin aceasta, G20 va fi integrat, împreună cu Națiunile Unite, într-un organism care poate fi descris drept un Consiliu de Securitate economică. De asemenea, pare un cuib perfect al „prădătorilor de vârf” care conduc sistemul bancar internațional.O parte vitală a agendei constă, de asemenea, în conectivitatea digitală și stabilirea unui Acord digital global. Acesta poate fi descris ca un organ cibernetic, constând dintr-o rețea, conectată digital, de oameni, entități, dispozitive și obiecte, care poate fi dirijată cu ușurință de către cei care conduc sistemul. În Prezentarea politicilor este explicat, de exemplu, modul cum digitizarea va contribui la atingerea obiectivelor globale. Recomandările sunt foarte similare cu ceea ce au prescris Forumul Economic Mondial și PwC în raportul lor „Deblocarea tehnologiilor pentru obiectivele globale”, din 2020. ID-urile digitale sunt o piatră de temelie în această activitate și sunt, printre altele, considerate drept o modalitate de a reduce sărăcia.Însă aceasta vine cu un cost. În raportul Grupului la nivel înalt al Secretarului General al ONU privind cooperarea digitală, „Epoca interdependenței digitale”, din 2019, se precizează că:

 

„Un ID digital poate ajuta la deblocarea de noi oportunități, dar poate aduce și noi riscuri și provocări. Ele pot fi folosite pentru a submina drepturile omului – de exemplu, țintind societatea civilă sau determinând excluderea unor grupuri selectate de la beneficiile sociale.

Veți obține protecția socială dacă nu veți respecta vaccinările sau alte măsuri introduse pentru atingerea ODD-urilor? Probabil că nu. Aceasta poate fi combinată ulterior cu un sistem de credit social și cu Moneda digitală a Băncii Centrale (CBDC) – care este acum introdusă și testată în mai multe țări din lume. Pentru a-ți primi pâinea zilnică va fi necesar să te supui și să accepți instrucțiunile de la stăpânii care conduc tot acest spectacol. Dacă ONU declară o „urgență planetară”, aceasta va avea consecințe grave asupra libertăților noastre (cum am experimentat în timpul pandemiei).

„Tehnologiile digitale accelerează concentrarea puterii economice la nivelul unui grup tot mai restrâns de elite și companii: bogăția combinată a miliardarilor tehnologici, 2,1 trilioane de dolari în 2022, este mai mare decât produsul intern brut anual a mai mult de jumătate dintre economiile din Grupul celor 20.”

Dar se pare că Organizația Națiunilor Unite are un mod oarecum particular de a rezolva această problemă. Nu numai că se străduiește să digitalizeze totul, dar a colaborat și cu Big Tech pentru a realiza aceasta.Grupul la nivel înalt al Secretarului General al ONU privind cooperarea digitală a fost condus de Melinda Gates de la Bill & Melinda Gates Foundation (potrivit biografiei, Melinda „a ajutat la dezvoltarea multor produse multimedia ale companiei” în timpul petrecut la Microsoft) și de miliardarul din domeniul tehnologiei Jack Ma, de la grupul chinez Ali Baba.

 

 

Jack Ma

 

Proiectul primește asistență din partea tinerilor lideri globali precum Mohammed Al Gergawi (președintele reuniunii high-tech Mecca – Summit-ul Guvernului Mondial din Dubai) și Marina Kolesnik (Rusia/Ucraina), precum și o contribuție „generoasă” din partea Centrului pentru a Patra Revoluție Industrială al Forumului Economic Mondial.Ali Baba a dezvoltat Sistemul de Credit Social din China prin intermediul subsidiarei Ant Group, în timp ce Microsoft promovează ID-urile digitale în Alianța ID2020 împreună cu GAVI, The Vaccin Alliance, și mereu prezenta Fundație Rockefeller.

 

De ce acești „apărători iluminați” ar inversa o evoluție care a adus mai multă putere și bogăție în mâinile lor?

 

Iar acum miliardarii noștri „generoși” din tehnologie își îndreaptă atenția către Spațiul cosmic. Ultimul briefing privind politicile (Viitorul guvernării privind Spațiului cosmic) prezintă viziunea măreață de a restabili prezența pe Lună cu o stație de trecere (Lunar Gateway) și dezvoltarea unei baze la polul sudic al Lunii, precum și efectuarea unei misiuni cu echipaj uman pe planeta roșie (Space X al lui Elon Musk).

Acestea sunt fantezii vechi de la sfârșitul anilor 1940, care nu par să se materializeze niciodată. Dar „oportunitățile spațiale” ale acestora evidențiază, de asemenea, „legătura importantă dintre Spațiul cosmic și Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă”, cu importanța supravegherii prin satelit pentru „urmărirea defrișărilor, monitorizarea ariilor protejate pentru a detecta acțiuni de braconaj și pescuit ilegal și evaluarea schimbărilor biodiversității”, precum și urmărirea fiecărei mișcări a noastre prin sistemele globale de navigație prin satelit.

Așa cum a proclamat chicotind Al Gore, administratorul WEF și Profetul / Profitorul Climei, în reclama pentru proiectul său de supraveghere prin satelit Climate Trace: „Și cel mai important……. fără activități ascunse”.Sunt oamenii ăștia nebuni? Cum poate construirea unui creier mondial digital să contribuie cu adevărat la o planetă mai verde și mai sănătoasă?Nu ar fi o măsură mai eficientă pentru asigurarea păcii și mediului pe această planetă dacă această elită megalomană ar fi trimisă într-o misiune unică pe Marte?

 

Citiți și:

Un raport al Forumului Economic Mondial recunoaște că ID-urile digitale ar putea fi folosite pentru „supraveghere și persecuție”

Despre resetările economice din ultimii 80 de ani și despre proiectul monedei digitale

 

 

 

 

https://yogaesoteric.net/viziunea-onu-asupra-viitorului-omenirii-grupul-de-arhitehnocrati-care-ne-decide-viitorul-digitalizarea-totala-si-controlul-total-%E2%80%92-construirea-unui-creier-mondial-digital/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Ciolacu: E cazul ca România să intre într-o etapă de digitalizare; dacă nu se poate cu vorba bună, forțat!

Zamfir Bogdan

 

România să intre într-o etapă de digitalizare, dacă nu se poate „cu vorba bună, atunci forțat”, spune premierul Marcel Ciolacu, care a arătat că există probleme la granițe, un exemplu în acest sens fiind cazul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș.El a adăugat că se bucură pentru faptul că s-au declanșat negocierile privind spațiul Schengen, pentru că România era „blocată”, arată Agerpres.„Primul pas, cel mai important, s-a făcut. Austria este mai flexibilă, normal că nu puteau să anunțe triumfalist că din acest moment fără nicio condiție o să intre România, pentru primul pas, cred că aerian, urmând ca anul viitor, cred că sub Președinția Ungariei, vom continua cu pasul doi terestru. Este ministrul de Interne în momentul acesta la Viena la negocieri, urmează pe urmă să meargă în Slovacia, la negocieri.Să nu credeți că din cerințele pe care le are Austria, care mie nu mi se par unele exagerate, fiindcă cu toții ne dorim întărirea frontierei și cu Bulgaria și cu Ungaria, și nu ne păcălim unii pe alții, și nu mințim. Dar domnul Cherecheș a reușit să treacă frontiera, cu un buletin al unui văr mai tânăr cu 10 ani.Ăsta este adevărul, dacă vrem să ne asumăm aceste lucruri, dacă vrem să mințim și să băgăm tot timpul sub preș totul și să credem că noi păcălim pe toată lumea – că eu am o teorie că șmecheria asta a distrus România – nu vom reuși. Nu ne crede nimeni, o să ne arate imaginile pe care le-ați dat dumneavoastră la televizor. Deci, sunt niște discuții normale și sunt ferm convins că vor fi benefice pentru români și pentru statul român”, a afirmat Ciolacu, la sediul central al PSD.

 

Citește mai mult AICI

 

Ciolacu: E cazul ca România să intre într-o etapă de digitalizare; dacă nu se poate cu vorba bună, forțat!

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Scrisori de pe frontul primului război mondial

 

 

Primul război mondial sau “Marele război” a fost cel în urma căruia omenirea s-a transformat profund. Conflictul a însemnat şi cea mai mare desfăşurare de forţe umane şi materiale şi s-a terminat, aşa cum se întâmplă de obicei, cu învigători şi învinşi. Însă traumele au fost aceleaşi, ele i-au unit pe adversari şi au făcut ca momentele de umanitate să aibă o încărcătură şi mai emoţionantă.

Steliu Lambru

 

 

 

Corespondenţa reprezintă o sursă extrem de importantă pentru a vedea care au fost trăirile şi situaţiile celor care au plecat pe front. Muzeul Militar Naţional din Bucureşti are în colecţia sa aproximativ 120 de scrisori şi cărţi poştale aparţinând militarilor români din primul război mondial. Istoricul Carla Duţă, muzeograf, ne-a fost ghid în ceea au simţit, suferit şi sperat cei de acum 100 de ani care şi-au dat vieţile pentru valorile în care au crezut. Am întrebat-o pe Carla Duţă despre cei cărora le erau adresate scrisorile militarilor de pe front.

”Militarii români de pe front scriu de cele mai multe ori familiilor, soţiilor, mamelor, copiilor. Un exemplu este albumul de scrisori adresate soţiei Elena de către colonelul Alexandru Stoenescu din regimentul 10 infanterie. Este un set de 12 de cărţi poştale militare, începute toate cu apelativul ”dragă Lunca”, şi încheiate cu ”vă sărut pe toţi cu toată dragostea mea, Alexandru”. Toate cele 12 scrisori datează din anul 1916 când colonelul a participat la luptele din sudul Dobrogei şi a fost şi uşor rănit. O să redau un citat din aceste scrisori: ”Dragă Lunca. Sunt sănătos, cu ajutorul lui Dumnezeu, în lupta ce am avut în ziua de 6 septembrie 1916 regimentul s-a distins şi a fost dat prin ordinul de zi pe armată. Am avut multă mulţumire sufletească, am scris prin altă carte poştală că un glonţ a trecut prin urechea mea stângă. Mi-a trecut rana aproape pe deplin. Sunt mulţumit că copiii sunt cuminţi şi ascultă de poveţele mele. Ce faceţi cu zeppelinurile? Aici stăm toată ziua sub focurile artileriei. Vă sărut pe toţi, Alexandru.”

Carla Duţă ne-a arătat care au fost valorile celor care îndurau pe linia frontului cele mai grele privaţiuni. ”Sentimentele, trăirile, aspiraţiile militarilor români aflaţi pe linia frontului erau, aşa cum reiese din scrisorile şi cărţile poştale trimise către familii, atât de însufleţire şi abnegaţie faţă de idealul românesc, cât şi de îngrijorare şi preocupare faţă de cei rămaşi acasă, de multe ori fără alt sprijin şi în situaţii precare. Redau câteva cuvinte din scrisoarea lui Pascal Rădulescu din campania de la Flămânda din 1916. ”N-am să mai uit niciodată acel tablou când, jumătate în apă, la mal, cu mitraliera spartă de un glonţ, în braţe cu un sergent iubit şi devotat şi care era găurit de un glonţ în creier, comandam gornistului să sune atacul. Ca apoi, zăpăcit, să plec la atac cu mâinile goale.” Tot din aceste rânduri răzbat până la noi şi sentimente de mândrie, optimist şi credinţă în Dumnezeu simţite de români în acele momente. Citez din nou dintr-o scrisoare: ”Nemţii şi bulgarii, morţi de frică de baionetă, se căzneau să fugă. Dar vai de acel ce-l ajungea patul de puşcă al românului.”

Interlocutoarea noastră a reconstituit scene de război recuperate din corespondenţă. ”Avem descrieri foarte impresionante în unele scrisori, ale unor tablouri de război. Ele se regăsesc mai ales în scrisori deoarece spaţiul redus al unei cărţi poştale nu permite o asemenea întindere. Şi totuşi, în setul de cărţi poştale menţionate la început, trimise de colonelul Alexandru Stoenescu sunt prezentate succint câteva scene. Şi citez din nou dintr-o astfel de carte poştală. ”În ziua de 6 septembrie 1916, regimentul a intrat în luptă. O luptă crâncenă ce nu a mai fost până la noi. S-a redus regimentul la jumătate. Dumnezeu a avut însă grijă de mine. Sunt 20 de ofiţeri răniţi, câmpul este plin de morţi bulgari, atacurile noastre viguroase i-au descurajat şi sunt în retragere. Am ocupat poziţiile lor unde este plin de cadavre bulgăreşti.” Apoi, scenele de război din scrisori sunt mai amănunţite şi binenţeles imaginile sugerate sunt mai complete şi cu atât mai impresionante. Iată cum descrie un asemenea moment un militar aflat în tranşee în Moldova în anul 1917. Nemţii stau prost, dezertează mereu la noi. Spun că nu au mâncare. Îndată ce scot capul din tranşee, dorobanţii noştri se pun cu armele pe ei. Ghiulele, vreo 3, tocmai acum trecură. Aşa e la război.””

Cum vedeau militarii români de pe front prezenţa lor acolo? Carla Duţă ne-a citit un fragment din scrisoarea unui tată către fiul său, soldatul voluntar Vasile Florescu, trimisă din Galaţi în 1917. ”Dragă băiete, Azi îmi aduse domnul Niculescu scrisoarea ta. Du-te dragă tată cu încrederea nestrămutată că vei învinge. Nu uita cine au fost strămoşii tăi şi fă cinste numelui de român. Ţie mai cu seamă îţi revine datoria mai mult să lupţi ca să ne putem vedea la locul nostru, care acum sângerează de ocupaţia boghilor (duşmanilor). Nu te îngriji de viaţă care nu mai aparţine decât regelui şi ţării tale. Numai gândul că voi sunteţi făuritorii României Mari să-ţi înalţe sufletul şi să-ţi înlăture ultima picătură de îndoială. Căci a muri pentru patrie este moarte de erou. Deci înlătură de la tine gândurile ce nu se leagă de cauza sfântă a victoriei. Dă dovadă că te-ai purtat după cum ne scrii, şi inima mea de părinte va binecuvânta. Mama ta şi fraţii tăi îşi doresc să te vadă reîntors victorios şi nicidecum nu uită să se roage pentru tine şi pentru salvarea scumpei noastre ţări. Salută pe fraţii tăi de arme în numele meu, şi cu Dumnezeu înainte! Vasilică, tată, nu uita că nimeni din familia ta n-a fost laş şi că cinstea a fost deviza familiei tale.”

Nu este niciun secret că marile victorii se construiesc cu efort şi sânge. Iar corespondenţa militarilor români din primul război mondial confirmă acest adevăr pe deplin.

 

 

 

 

Scrisori de pe frontul primului război mondial

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Candidatul la șefia Parchetului Vrancea este susținut de floarea infractorilor locali și de toporatorii din zonă

 

 Scris de: ZIUA NEWS

 

În aceste zile se derulează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii concursul pentru ocuparea postului de Prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. Printre cei înscriși se numără și procurorul secției DIICOT din cadrul Parchetului Vrancea Ionuț Drîmbă fost polițist în cadrul IPJ Vrancea. Acesta este cunoscut în zonă ca fiind un protejat al fostului procuror șef Cristi Florin Țîrlea și fost membru al CSM acum pensionat, cei doi fiind și rude prin alianță.Ionuț Drîmbă este de ani de zile cunoscut ca protector al toporatorilor și infractorilor din zona Vrancei. Din presa locală am aflat că în 12 martie 2020 în plină pandemie și restricții cu carul, un infractor pe nume Lucian Pintilie alias Lupino și-a organizat ziua de naștere la restaurantul GHIBI

 

Ballroom la care invitat de onoare a fost procurorul Drâmbă pe atunci șef al Parchetului local Focșani.

 

 

Prefectul Județului Vrancea de la acea vreme, Gheorghiță Berbece, a transmis o sesizare către mai multe instituții publice cu privire la încălcarea normelor sanitare în contextul pandemic de către organe ale administrației publice locale, alături de alți șefi din cadrul unor instituții publice, prin participarea la petrecerea aniversară a unui afacerist pe nume Lucian Pintilie alias Lupino condamnat penal pentru fraude fiscale la 5 ani de închisoare cu executare.

Potrivit sesizării fostului prefect, la petrecerea care a durat 12 ore ar fi participat magistrați, directorul adjunct al ITM Vrancea, un șef al Direcției Generale Antifraudă Constanța, șeful Direcției Regionale a Finanțelor Publice din Galați. Prefectul arată în sesizare că petrecerea a durat circa 12 ore, timp în care au participat 60-70 de persoane. Mai mult, arată prefectul, petrecerea ar fi avut loc în timpul orelor de program. Polițiștii s-au autosesizat și au dat peste 20 de amenzi în valoare totală de 13.000 de lei, potrivit presei locale.

Prim- procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, Ionuț Drîmbă menționat în sesizarea prefectului, susține că „nu a participat la nici o petrecere la restaurantul respectiv, că nu a avut cunoștință despre o astfel de organizare și că doar a mers la local pentru a lua masa”, conform unui răspuns al Parchetului pentru presă. Și asta exact în timpul când sărbătoritul Lupino deschidea șampania și masa a durat nu mai puțin de 12 ore. La masa în chestiune au mai participat și alți toporatori și afaceriști dubioși ca I. Terțiu sau Viorel Mocanu.După acel episod destul de neplăcut pentru tânărul procuror cei în cauză și-au schimbat locațiile pentru întâlniri. În cursul zilei iau masa la restaurantul Wasserman, iar serile le petrec într-un restaurant ce aparține lui Lupino și care se află la ultimul etaj al Complexului Milcovul din centrul Focșaniului. Astfel în urmă cu câteva zile, aflând că a trecut de prima probă a concursului de la CSM Drîmbă, și-a chemat susținătorii la vreme de seară în această locație discretă, deoarece după orele 18.00 magazinul se închide până la ultimul etaj.Petrecerea a debutat cu băuturi fine și șampanie dar bine garnisite cu o trupă de folcloriste locale și un taraf de lăutari. Zaiafetul s-a terminat spre orele dimineții după ce toți cei prezenți l-au felicitat de mii de ori pe „noul căpitan de județ” Ionuț Drîmbă. Această agapă de toamnă ar fi rămas neaflată pe veci dacă nu s-ar fi petrecut un lucru extrem de neplăcut. Astfel, „căpitanul de județ” a coborât împreună cu lăutarii care îi cântau în drîmbă, cu liftul exterior. Numai că o defecțiune s-a produs și liftul s-a blocat fără a da de veste. Au fost nevoiți să apeleze diverse instituții tehno-motrice de la Electrica până la Metex și CUP SA pentru ca după vreo două ore căpitanul de județ și suita sa, să fie eliberați.În același timp Drîmbă și acoliții săi au trecut la amenințări fățișe împotriva unor afaceriști, jurnaliști și chiar politicieni locali care nu se aliniază la indicațiile căpitanului de județ. „Da domnule, mi-a spus când s-a cherchelit binișor că primii arestați după ce dânsul (dl.Drîmbă) va fi șef al Parchetului, vor fi patru șefi de ocoale silvice și un primar. Primarul cică este cel al comunei Slobozia Bradului Merlin Ivancea”, și asta pentru că nu ar fi vrut în timpul campaniei pentru locale să plece de la partidul în care a fost ales, la un altul cu apucături dictatorial-comuniste, ne-a dezvăluit unul dintre lăutarii scăpați din lift.

 

Marian Gârleanu

https://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/candidatul-la-efia-parchetului-vrancea-este-sus-inut-de-floarea-infractorilor-locali-i-de-toporatorii-din-zona-1585309

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

Marea Resetare plănuită de globalişti ar putea să ne ducă în Epoca Sclavagismului şi a Feudalismului, din punct de vedere social

 

 

 

Pandemia de Covid-19 a prezentat o fuziune fără precedent a intereselor corporațiilor mari cu puterea statului. Politicienii aleși în mod democratic din multe țări nu au reușit să reprezinte interesele propriilor cetățeni și să le susțină drepturile propriilor cetăţeni. Mai exact, au sprijinit măsurile de limitare a drepturilor şi libertăţilor individuale, au susţinut cenzura opiniilor divergente, propaganda și au suspendat diferitele forme de libertate. Toate aceste politici și măsuri au fost susţinute de către globalişti.

 

Globaliștii, care sunt obsedați de controlul societății, au decis să profite de pandemie pentru a-și crește puterea autoritară. Printre ei, cel mai proeminent a fost Klaus Schwab, fondatorul și președintele executiv al Forumului Economic Mondial (WEF). În iunie 2020, el declara că „pandemia reprezintă o fereastră rară, dar îngustă de oportunitate de a reflecta, reimagina și reseta lumea noastră”. Potrivit domniei sale, fiecare țară, de la Statele Unite până la China, trebuie să participe și fiecare industrie, de la petrol și gaze la tehnologie, trebuie să fie transformată.Nu este niciun secret pentru nimeni faptul că WEF s-a concentrat pe accelerarea implementării planificării centrale pentru întreaga populație globală. Acest plan de stabilire a unei noi ordini mondiale, cunoscută sub numele de Marea Resetare, a fost o temă cheie la recenta reuniune anuală a WEF, care a avut loc în perioada 22-26 mai 2022 la Davos, Elveția.Schimbările drastice ale ordinii mondiale, cum ar fi Marea Resetare, nu au loc spontan; mai degrabă, ele sunt concepute de factorii politici globali, inclusiv miliardari influenți, politicieni, celebrități, academicieni părtinitori, filantropi bogați și birocrații organizațiilor și instituțiilor internaționale. Aceşti „influenceri” susțin ingineria socială, deoarece le va permite să dobândească controlul asupra bogăției și resurselor naturale ale lumii și să le întărească capacitatea de a modela societatea după cum consideră ei de cuviință.

La fel ca predecesorii lor, de-a lungul istoriei, inginerii sociali ai WEF consideră că nu trebuie să existe activitate spontană, nedirijată, pentru că ar putea produce rezultate care nu pot fi prevăzute. Ar putea produce ceva nou, nevisat în filosofia planificatorului. Pe baza agendei mondiale, finalizarea cu succes a transformării industriale actuale va necesita reproiectarea și controlul fiecărui aspect minuscul al vieții și comportamentului uman, inclusiv sferele private ale indivizilor, economiei, politicii și organizațiilor societale.Am fost avertizați în urmă cu aproape două secole că, atunci când acest tip de putere tiranică va reuși, va fi ocupată cu o multitudine de sarcini mici care pătrund în viața privată, să conducă familiile și să dicteze acțiunile și gusturile indivizilor (vezi Alexis de Tocqueville – „Democrația în America”). De fapt, unele dintre cele mai ridicole controale propuse de WEF includ încurajarea oamenilor de a consuma insecte, argumentând că proteina de insecte are proprietăți de înaltă calitate și poate fi folosită ca o sursă alternativă de proteine ​​de-a lungul lanțului alimentar. Reformarea sistemului alimentar ar implica, de asemenea, consumul de „carne de cultură”, adică la produse din carne create prin cultivarea celulelor animale într-un mediu de laborator controlat.

WEF sprijină de asemenea, eliminarea „proprietății de mașini”, deoarece „a plăti pentru o călătorie sau o livrare este la fel de ușor precum folosirea unei aplicații pentru telefonul inteligent”. În cele din urmă, Marea Resetare își propune să creeze o lume în care „nu vei deține nimic și vei fi fericit” (până în 2030), deoarece oamenii nu vor poseda nicio proprietate privată și vor închiria tot ce au nevoie în viață. Desigur, cei bogaţi îşi vor păstra proprietăţile ascunse, pentru că principiul „nu vei deține nimic și vei fi fericit” se va aplica, probabil, doar oamenilor de rând.Cu toate acestea, această premiză ignoră faptul că proprietatea privată este asociată cu progresul civilizațiilor, cu stadiile superioare de dezvoltare materială și morală și cu dezvoltarea vieții moderne de familie. Scenariul WEF ar diminua și sentimentul de securitate, care este întărit de deținerea proprietății private.Totuși, așa cum au demonstrat diferite regimuri totalitare de-a lungul istoriei, planificarea centrală opresivă a inginerilor sociali duce la pierderea sentimentului de autonomie, libertate, demnitate, creativitate și putere. De asemenea, se pierde stimulentul de a-și îmbunătăți propria condiție și de a contribui la progresul societății (vezi FA Hayek – „Drumul spre iobăgie”). Totodată, se ştie faptul că susținătorii oricărui regim absolutist doresc ca tradițiile și obiceiurile să fie șterse, iar credinţele distruse. Cu alte cuvinte, globaliştii doresc să conceapă o ordine societală în care simpatia și asistența reciprocă vor deveni „învechite” și în care fiecare cetățean al lumii să fie neputincios, sărac și izolat, astfel încât oamenii să nu poată să se opună puterii organizate a guvernării globale. Şi ar deveni dependenți de „noua ordine mondială” pentru supraviețuirea lor.

 

Inginerii sociali ai WEF pledează, în esență, pentru libertatea naturală, care ar permite celor puternici să-și exercite puterea, în timp ce îi subjugă pe cei slabi. Făcând acest lucru, ei cer, practic, ca lumea să se întoarcă înapoi în dezvoltarea istoriei omenirii, către reinstituirea feudalismului și a sclaviei.Este important să ne amintim că libertatea economică, libertatea pozitivă, libertatea politică, libertatea de gândire, libertatea de exprimare și libertatea presei nu sunt atribute ale omului primitiv sau ale iobăgiei; mai degrabă, sunt produse ale celor mai avansate stadii ale societăţii. Pentru a fi mai precişi, aceste tipuri de libertate sunt rezultatul eforturilor nenumăratelor mișcări sociale, revoluții și războaie de-a lungul istoriei omenirii.Cu toate acestea, inginerii sociali nu sunt interesați de istoria și luptele civilizației noastre, deoarece ei cred că dețin expertiză în toate domeniile, aceasta fiind linia de gândire care se află în centrul tuturor regimurilor dictatoriale. Mai mult, susținătorii ingineriei sociale ignoră faptul că progresul omenirii, în puterile minții și inimii, în bunăstare și în tehnică, în drept și morală, implică în mod necesar participarea claselor inferioare (vezi Gustav Friedrich Schmoller – „Class Conflicts in General”).

Şi, oricine crede că inginerii sociali ai WEF au intenții nobile în timp ce proiectează și implementează Marea Resetare, se înşeală amarnic…

 

https://www.lovendal.ro/wp52/editorial-marea-resetare-planuita-de-globalisti-ar-putea-sa-ne-duca-in-epoca-sclavagismului-si-a-feudalismului-din-punct-de-vedere-social/

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

Mass-media chineză chiar l-a făcut „terorist economic” şi „fiul Satanei” pe miliardarul George Soros? Cine manipulează?

 

 

 

Un titlu extrem de ciudat pentru mine l-am întâlnit pe data de 8 septembrie 2021 în cotidianul iranian PressTV.ir şi anume „Chinese media call George Soros ‘global economic terrorist”, adică „Mass-media chineză îl numeşte pe George Soros drept „terorist economic global”. Citez din articolul original:„Presa chineză l-a numit pe miliardarul american George Soros drept „terorist economic global”, cel care ar fi finanțat propaganda anti-chineză din Hong Kong. Ziarul în limba engleză „Global Times”, a publicat un articol în acest weekend și l-a acuzat pe omul de afaceri american în finanțarea proprietarului și editorului ziarului închis din Hong Kong, Jimmy Lai, pentru a susține protestele anti-Beijing din 2019.Articolul intitulat „Acest terorist economic global se uită la China!”, susține că Soros și fundația sa Open Society au finanțat Human Rights Watch, despre care se spune că răspândește „zvonuri” împotriva Chinei cu privire la problemele recente din Hong Kong și Xinjiang, precum și despre originea pandemiei globale de coronavirus. Presa americană susţine că virusul care induce boala Covid-19 ar fi putut să se scurgă dintr-un laborator chinez. Ca răspuns, oficialii chinezi au spus că s-ar putea să se fi scurs dintr-un laborator militar american.

„Global Times” subliniază faptul că magnatul american, în vârstă de 91 de ani, conspirase cu Jimmy Lai, pentru a încerca să înceapă o „revoluție a culorilor” în Hong Kong, în 2019. Articolul îl descrie pe Soros ca „cea mai rea persoană din lume” și „fiul Satanei”.

Mai multe alte site-uri web chinezești au republicat articolul și au fost citate pe scară largă de publicațiile din Hong Kong și din presa taiwaneză în ultimele zile.

„Global Times” a subliniat anterior rolul lui Soros în declanșarea „revoluțiilor culorilor” în Africa, Europa de Est și Asia de Sud-Est”.Mi s-a părut un atac foarte dur al Chinei asupra lui George Soros, făcându-l drept „terorist” şi „fiul Satanei”. Se ceartă globaliştii între ei? (m-am întrebat nedumerit). Am căutat pe Google şi pe cotidianul chinez „Global Times” acest articol cu acuzaţiile respective. N-am găsit nimic, de aici rezultând două ipoteze: Ştirea de pe PressTV.ir este una falsă, fiind pur şi simplu născocită. În cazul acesta, n-ar fi altceva decât o manipulare. Cui i-ar servi oare?;

Articolul a fost şters între timp şi chiar scos de pe căutările de pe Google.

 

https://www.lovendal.ro/wp52/mass-media-chineza-chiar-l-a-facut-terorist-economic-si-fiul-satanei-pe-miliardarul-george-soros-cine-manipuleaza/

 

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Mausoleul lui Lenin: templul Satanei

 

Pergam-ul, oraş în Asia Mică, pe vremea lui Cristos era renumit pentru templul lui Esculap, având ca emblemă un şarpe şi un monument – altar închinat cultului împăratului. Pergam trebuie să fi fost în antichitate un centru de cult satanic, de vreme ce Isus în Cartea Apocalipsului adresează Bisericii din Pergam acest mesaj misterios: „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei… Antipa, martorul meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana” (Ap 2,13).Altarul din Pergam a fost descoperit de arheologii germani, a fost adus şi expus în muzeul Insel sau Pergam din Berlin, în capitala nazismului lui Hitler. Se ştie că Hitler şi generalii săi făceau parte din secta satanistă Thule; erau implicaţi în magia neagră, voiau să capteze forţele oculte şi să le pună în serviciul armatei naziste pentru a cuceri lumea. Himmler, ministrul de interne al lui Hitler, se credea regele Henric Păsărarul reîncarnat. Dimensiunile altarului erau colosale: 127 de picioare lungime, 120 de picioare lăţime şi 40 de picioare înălţime.Armata sovietică, după cucerirea Berlinului, a dus altarul din Pergam la Moscova. În mod surprinzător, altarul nu a fost expus la nici un muzeu sovietic. Atunci, cu ce scop a fost transportat la Moscova? Se ştie că în vârful  nomenclaturii sovietice se practicau ritualuri satanice. Să fi fost oare folosit altarul din Pergam în scopuri personale?

În 1924, arhitectul Stjusev, care a executat  mausoleul lui Lenin, a luat acest altar ca model pentru construcţia mausoleului din Piaţa Roşie care adăposteşte cadavrul lui Lenin. De atunci, mii de cetăţeni sovietici aşteaptă zilnic la rând pentru a putea vizita acest sanctuar al Satanei în care mumia lui Lenin se află expusă pe un catafalc de onoare. Lideri religioşi din întreaga lume vin să-l omagieze pe “patronul spiritual” al Sovietelor în incinta acestui lăcaş ridicat în cinstea Satanei. Nu trece o zi fără ca în acest loc să nu se depună coroane de flori, în timp ce bisericile creştine din Piaţa Roşie din Moscova au fost transformate de o bună bucată de vreme în muzee.

 

 

https://www.lovendal.ro/wp52/mausoleul-lui-lenin-templul-satanei/#google_vignette

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Unul dintre cei mai mari criminali din istorie – Pol Pot. Acest om a ucis indirect peste 2 milioane de oameni…

 

 

 

Saloth Sar, cunoscut mai bine ca Pol Pot, s-a născut în Indochina franceză (actuala provincie  cambodgiană Kompong Thom) în anul 1928. În 1949 a câştigat o bursă pentru a studia ingineria radio la Paris, unde a devenit comunist şi s-a alăturat unei grupări a khmerilor comunişti.

 

S-a întors în  Cambodgia în 1953, când începuse revolta condusă de comunişti împotriva ocupaţiei franceze. Revolta a izbucnit în Vietnam, dar s-a răspândit în statele vecine Laos şi Cambodgia. Saloth Sar s-a alăturat Viet-Minhului, dar a constatat dezamăgit că organizaţia era interesată doar de Vietnam, nu şi de eliberarea Laosului sau a Cambodgiei.În 1954, după plecarea francezilor, regele Sihanouk a anunţat alegeri, apoi a abdicat şi a format un partid politic, pentru a putea participa la alegeri. Folosindu-şi numele, popularitatea şi destule metode de intimidare, Sihanouk a câştigat şi a înlăturat opoziţia comunistă.

 

 

Urmărit de poliţia secretă a lui Sihanouk, Pol Pot a petrecut 12 ani ascuns, timp în care s-a ocupat cu instruirea de recruţi. La sfârşitul anilor 1960, Lon Noi, ministrul de interne al lui Sihanouk, a început să întreprindă acţiuni brutale împotriva revoluţionarilor care se autointitulau Partidul Comunist din Kampuchia. Pol Pot a pornit o revoltă înarmată împotriva guvernului Sihanouk, având susţinerea Chinei. În anul 1970, generalul Lon Noi, sprijinit acum de americani, l-a răsturnat pe Sihanouk de la putere; americanii considerau că Sihanouk oferea ajutor Viet-Congului în Vietnam. Sihanouk s-a aliat cu Pol Pot.Preşedintele Nixon a ordonat invadarea Cambodgiei, pentru a distruge taberele de refugiaţi ai Viet-Congului din apropierea graniţei cu Vietnamul. Bombardamentele americane i-au determinat pe mulţi cambodgieni să-l sprijine pe Pol Pot şi, în scurt timp, Lon Noi şi-a limitat controlul doar asupra oraşelor. Ascensiunea lui Pol Pot s-a datorat războiului din Vietnam şi neinspiratei invazii americane în Cambodgia.

 

După plecarea trupelor americane din Vietnam în 1973, Viet-Congul a părăsit Cambodgia, dar Partidul Comunist din Kampuchia a continuat lupta. Guvernul generalului Lon Noi s-a prăbuşit, iar Lon Noi a fugit în SUA. Sihanouk a revenit la putere în 1975, însă puţini mai erau interesaţi de planul său de restaurare a monarhiei. În anul următor, Partidul Comunist i-a impus domiciliu forţat lui Sihanouk, iar în luna mai Pol Pot a fost numit prim-ministru al Cambodgiei.Pol Pot a introdus devastatoare reforme socialiste. Regiunile rurale fuseseră pustiite de luptele de gherilă şi bombardamentele americane, iar oraşele deveniseră suprapopulate de refugiaţi. Pol Pot a evacuat oraşele supraaglomerate – Phnom Penh crescuse cu un milion de oameni înainte de 1976 -, pentru a repopula regiunile rurale pustiite. Toate proprietăţile au devenit comune. Mulţi politicieni, oficiali şi intelectuali care au refuzat să participe la revoluţie au fost ucişi. Phnom Penh a devenit un oraş fantomă. Aceste schimbări dureroase şi catastrofale s-au soldat cu mii de victime. Unii au murit de inaniţie, alţii din cauza bolilor, alţii executaţi. Este posibil ca numărul total al morţilor să fi ajuns la două milioane.În 1978, Vietnamul a invadat Cambodgia, învingând cu uşurinţă forţa defensivă cambodgiană. Pol Pot a fugit spre frontiera cu Thailanda, unde se găsea mai în siguranţă. Mulţi cambodgieni din estul ţării au trecut de partea vietnamezilor, temându-se să nu fie acuzaţi de colaboraţionism, dar Pol Pot a continuat luptele în vest. Până şi China a intervenit temporar, într-un scurt război sino-vietnamez.Statele Unite l-au susţinut şi ele pe Pol Pot, pe de o parte fiindcă era considerat antisovietic, şi au agreat formarea unei alianţe împotriva Vietnamului între Pol Pot, Sihanouk şi naţionalistul Son San. În acest scop, Pol Pot a demisionat oficial în 1985, rămânând totuşi liderul Partidul Comunist din  Cambodgia. În 1989, Vietnamul s-a retras din Cambodgia. Pol Pot n-a fost de acord să coopereze pentru procesul de pace şi a luptat împotriva noului guvern de coaliţie. Însă soldaţii lui demoralizaţi, care se întrebau probabil pentru ce mai luptau acum, au început să dezerteze.În 1997, Pol Pot l-a executat pe Son Sen, care fusese mult timp mâna sa dreaptă, când acesta a propus încheierea unei înţelegeri cu guvernul. Pol Pot a fost arestat ulterior de Ta Mok, conducătorul militar al khmerilor roşii, şi a fost condamnat la domiciliu forţat pe viaţă. în aprilie 1998, în urma unui atac reînnoit al forţelor guvernamentale, Ta Mok s-a refugiat în junglă, luându-1 şi pe Pol Pot. După câteva zile, pe 15 aprilie, Pol Pot a decedat la vârsta de 72 de ani. S-a spus că a murit în urma unui infarct, ceea ce este posibil, dar pare mai probabil să fi fost ucis de cei care-l ţineau prizonier.Prin prelungirea continuă a luptelor, Pol Pot a cauzat  cambodgienilor suferinţe nemăsurate. Transformările lui socialiste revoluţionare din oraşe şi sate în perioada cât a fost la putere au dus la perturbări economice şi sociale însemnate. Au murit enorm de mulţi oameni. Pol Pot însuşi a estimat că numărul victimelor pricinuite de el a atins aproape un milion, dar este foarte posibil ca acest număr să fi depăşit două milioane.

 

https://www.lovendal.ro/wp52/unul-dintre-cei-mai-mari-criminali-din-istorie-pol-pot-acest-om-a-ucis-indirect-peste-2-milioane-de-oameni/

 

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

Cumplitele chinuri în care a fost martirizat partizanul Ioan ”Jenică” Arnăutu la Închisoarea Tăcerii de la Rîmnicu Sărat. Se împlinesc 65 de ani de la moartea sa. Călăul Alexandru Vișinescu

 

 

 Răzvan Gheorghe

Se împlinesc 65 de ani de la momentul asasinării în chinuri a locotenentului și partizanului național-țărănist Ioan ”Jenică” Arnăutu, în abominabila Închisoare a Tăcerii de la Rîmnicu Sărat, la 2 noiembrie 1959, după o îndelungată și martirică agonie. Călăul cu epoleți Alexandru Vișinescu – pe atunci comandant draconic al penitenciarului – a fost direct răspunzător pentru această crimă odioasă, aspect stabilit și în urma procesului ce avea să-l trimită după gratii pentru crime împotriva umanității.

 

În cele ce urmează vă voi prezenta o serie de elemente documentate care aruncă o rază de lumină asupra tragicei și totodată luminoasei figuri a tânărului Ioan ”Jenică” Arnăutu, care, în pofida mult prea scurtei sale vieți, a reprezentat întotdeauna o pildă de îndârjire, curaj, demnitate și rezistență anticomunistă. Aceasta este povestea lui. Potrivit istoricului Dorin Dobrincu – ”Rezistența armată anticomunistă în România (1944-începutul anilor ꞌ60)” –, Jenică Arnăutu a absolvit o școală militară în Germania și s-a făcut remarcat prin fapte de arme atât pe Frontul de Est, cât și pe cel de Vest, primind ”Coroana României” și ”Crucea de Fier”. A traversat teatre de operațiuni de la un capăt la altul al fronturilor celui de-Al Doilea Război Mondial, ajungând până în Transnistria și Cehoslovacia. La finalul războiului a fost epurat rapid din Armată. Apoi tânărul s-a afiliat PNȚ și s-a înscris la Facultatea de Drept, la Iași, unde, inevitabil, a intrat în colimatorul poliției politice. Planează încă multe enigme asupra conjuncturii în care, student fiind, securiștii l-au forțat, în vara lui ꞌ49, să ”colaboreze” cu ei, trimițându-l să se infiltreze într-un grup de partizani condus de Grigore Sandu, în zona Dornei, cu misiunea de a-i da pe mâna autorităților. Evident că Jenică Arnăutu nu colaborează, el doar le promite securiștilor că îi va ajuta, dar asta numai pentru a scăpa de închisoarea ce l-ar fi înghițit dacă ar fi spus altceva. Odată ajuns printre partizanii lui Grigore Sandu, locotenentul le dezvăluie adevărul și rămâne să lupte cot la cot cu ei, cu arma în mână, împotriva Securității genocidare – ca o paranteză, la fel făcuse partizanul Vasile Motrescu, când fusese trimis să se infiltreze în gruparea condusă de Ion Gavrilă Ogoranu, dar și când securiștii îl puseseră pe urmele lui Gavril Vatamaniuc, alături de care va ajunge să lupte. Ioan ”Jenică” Arnăutu avea să fie arestat la finalul lui ꞌ49, în urma unei operațiuni în forță a securiștilor, unii dintre camarazii săi fiind împușcați în luptă, alții sfârșind arestați. La momentul anihilării din munți, avea 27 de ani. O scrisoare anonimă i-a înștiințat familia că fusese arestat și încarcerat la penitenciarul Suceava. Părinții și sora nu-l vor mai revedea niciodată.

Jenică Arnăutu a fost torturat bestial și călcat în picioare de-a lungul anchetei – securiștii le alocau partizanilor cele mai severe suplicii, fiindcă trăseseră cu arma în ei, iar tânărul locotenent îi și dusese de nas de o manieră umilitoare. La proces, procurorul militar a solicitat trimiterea sa în fața plutonului de execuție. Finalmente, Arnăutu avea să fie condamnat la 25 de ani de temniță grea și muncă silnică pentru uneltire contra securității statului. 

 

Timp de 7 ani și jumătate, tânărul a trecut  prin penitenciarele Suceava, Oradea, Jilava și Aiud, în toate aceste bolgii devenind cunoscut pentru îndârjire, proteste (în special greva foamei) și caracterul de fier, fiind sancționat în repetate rânduri cu izolare la carceră (”Neagra”) în lanțuri pentru multe zile. În august 1957, Jenică Arnăutu ajunge la închisoarea Rîmnicu Sărat, fiind transferat în același transport cu alți câțiva deținuți politici considerați a fi capii unei mari greve organizate la Aiud. Avea 34 de ani, era grav bolnav și din ce în ce mai îndârjit. Locotenentul va începe, chiar din primele zile, un conflict personal cu torționarul Alexandru Vișinescu și cu brutele sale, conflict ce avea să se adâncească până la cumplita agonie ce i-a provocat moartea, peste doi ani și trei luni de la momentul sosirii la Rîmnicu Sărat, de-a lungul cărora starea de sănătate i s-a deteriorat galopant, în cele mai criminale și mai umilitoare condiții carcerale. După ani și ani de pușcărie, Jenică Arnăutu suferă de ulcer perforat, vomită deseori sânge și acuză intense dureri stomacale. Protestează în repetate rânduri, e foarte vocal, chiar îi înjură în gura mare pe gardienii care-i aplică regimul sever de arest: e bătut cu sălbăticie, i se ia salteaua de la pat, i se revarsă o găleată de apă în carcera sufocantă și e silit să doarmă pe cimentul băltit sau pe grilajul de fier al patului, în frig și foame. Din 46 de zile de izolare severă, 30 de zile partizanul a purtat lanțuri la picioare. Tratamentul acesta devine o constantă în ultimii doi ani de viață ai lui Jenică Arnăutu. Nu poate mânca, lăturile sunt extrem de sărate, fapt care-i duce ulcerul la paroxism. Arnăutu suferea și de o afecțiune a rinichilor. Deși face numeroase solicitări în acest sens, Alexandru Vișinescu nu îi aprobă un banal regim alimentar și nici nu este de acord să fie operat în spitalul din oraș, fapt ce-l condamnă la o moarte lentă în chinuri. În schimb, călăul îl persecută pentru proteste și pentru orice abatere de la regulament – întinderea pe pat în timpul zilei, comunicarea prin Morse, urcarea la geam pentru a trage cu ochiul ș.a.m.d., mai totul fiind interzis la Închisoarea Tăcerii. Or locotenentul se dovedește a fi de neîmblânzit – în pofida tuturor sancțiunilor și a bolilor, strigă după gardieni ”Criminalilor!” și ”Bandiților!”, ba chiar îi înjură de răsună întregul penitenciar, iar în august ꞌ58, Arnăutu s-a dezbrăcat în semn de protest în fața torționarilor. Amintim că la Rîmnicu Sărat deținuții politici stăteau singuri în carcere, înmormântați într-o tăcere de cavou, spartă la răstimpuri de protestele lui Jenică Arnăutu sau de cele ale fruntașului țărănist Ion Mihalache, ce urma să fie martirizat în același penitenciar al ororilor – mai multe detalii AICI. La Rîmnicu Sărat nu exista infirmerie și nici măcar cele mai elementare tratamente medicale. Crizele de stomac și hemoragiile partizanului au continuat în toată această perioadă.

 

După mai bine de 9 ani de chinuri, ultimii 2 ani și jumătate fiind un infern trăit, Jenică Arnăutu a anunțat că intră în greva foamei pe 2 iunie 1959. Nu a mai fost cale de întors, iar lucrurile au mers din rău în mai rău. Spera să i se permită până la urmă nenorocitul acela de regim alimentar fără sare sau să fie transferat într-un alt penitenciar, însă soarta lui va fi fost deja pecetluită. După 5 luni de greva foamei – cea mai îndelungată grevă a foamei de la Închisoarea Tăcerii –, Arnăutu avea să moară la 2 noiembrie 1959, în agonie.

 

În cele 5 luni de greva foamei, Ioan ”Jenică” Arnăutu a fost alimentat forțat cu sonda Faucher. În volumul ”Temnița, destinul generației noastre”, regretatul fruntaș național-țărănist Ion Diaconescu explica procedura: ”În caz că refuzai să te lași hrănit, erai imobilizat de gardieni și ți se băga în gură un fel de aparat care ținea forțat gura deschisă, după care se proceda la hrănire cu tubul. Dar, ca să-ți bage aparatul acela, ți se descleșta gura cu forța, ceea ce îți putea rupe dinții și produce răni gingiilor așa că mai înțelept era să nu te opui, ca să scutești niște suferințe inutile. Chiar și fără aceasta, introducerea tubului pe esofag nu era deloc o plăcere, iar dacă, din întâmplare, doctorul sau sanitarul care executa operația greșea și băga tubul pe trahee în loc de esofag, era o adevărată nenorocire”. Am avut onorea să-l intervievez pe Ion Diaconescu în trecut, de la dânsul aflând pentru prima oară despre Jenică Arnăutu și patimile sale. De asemenea, am avut onorea de a-l cunoaște și pe domnul Valentin Cristea, ultimul fost deținut politic de la Rîmnicu Sărat, care, de altfel, a fost și ultimul om din viața lui Jenică Arnăutu, întrucât a comunicat prin Morse cu acesta aproape până în cea din urmă zi a calvarului. Fără ca cei doi să se vadă vreodată la față, partizanul i-a povestit lui Cristea prin perete, de-a lungul a luni de zile, despre întâmplările de pe front, despre logodnica pe care o lăsase în Germania și despre familia sa, uneori trimițându-i versurile pe care le compunea. Într-un viitor apropiat voi publica pe Podul.ro întregul interviu acordat de domnul Valentin Cristea.  

 

În ceea ce privește destinul postum al rămășițelor pământești ale deținuților politici morți la Închisoarea Tăcerii, încă planează numeroase semne de întrebare. În cele ce urmează voi prezenta informațiile existente în două astfel de cazuri: Ion Mihalache și Ioan ”Jenică” Arnăutu.

 

Au fost recuperate vreodată osemintele fruntașului PNȚ, ultimul mare politician al României Mari? În sensul acesta nu există certitudini, doar niște fapte prea puțin cunoscute, care însă nu limpezesc lucrurile. Să notăm că în 1970, bătrâna Niculina Mihalache – soția țărănistului avea pe atunci 80 de ani și venea după 14 ani de închisoare și domicilii obligatorii – i-a scris lui Nicolae Ceaușescu un memoriu în care i-a solicitat să i se dea corpul soțului. În acea perioadă, Securitatea avea să dezgroape în secret două trupuri, unul în Cimitirul Săracilor de la Sighet, altul în cimitirul de la Rîmnicu Sărat, pe care le-a prezentat familiilor îndurerate ca fiind rămășițe ale lui Iuliu Maniu, respectiv Ion Mihalache. În cazul lui Maniu, așa cum am arătat deja, falsul a fost grosolan și expus imediat atât de fostul medic al politicianului cât și de familie, chiar și Securitatea fiind nevoită să își recunoască ”eroarea”.Pe 23 aprilie 1971, în puterea nopții, securiștii au deshumat și osemintele celui pe care l-au prezentat drept Ion Mihalache. Nimeni din familie nu a luat parte la această acțiune. În memoriile sale (dar și într-un interviu pe care mi l-a acordat), regretatul Ion Diaconescu (nepot al lui Mihalache pe linie maternă) punctează faptul că familia nu a primit niciodată o dovadă certă a autencității osemintelor, dar că Niculina Mihalache a avut sentimentul că și-a făcut datoria de pe urmă aducându-și soțul în pământul natal. Ion Diaconescu a luat parte și la înmormântarea care a avut loc într-un cerc extrem de restrâns, pe 28 aprilie 1971, la cimitirul din Dobrești, județul Argeș, sub atenta supraveghere a Securității.Totuși, Corneliu Coposu avea să relateze că la începutul anilor ꞌ90 a revenit cu Ion Diaconescu la Rîmnicu Sărat și că au încercat să identifice (cu ajutorul a diverse informații, surse orale) locul în care a fost îngropat Ion Mihalache. De ce să îl mai fi căutat Seniorul pe liderul țărănist asasinat, la Rîmnicu Sărat, dacă acesta s-ar fi aflat la momentul respectiv în pământul Dobreștiului? Pe de altă parte, semn că mediile țărăniste nu au crezut și nici nu cred că Securitatea a redat familiei osemintele autentice (la fel cum s-a dovedit în cazul celor atribuite lui Iuliu Maniu), de la Revoluție și până în prezent național-țărăniștii nu au organizat evenimente și acțiuni la Dobrești, faptul că Ion Mihalache ar fi îngropat acolo fiind aproape necunoscut atât în partid cât și în exteriorul lui.

 

Și familia lui Ioan ”Jenică” Arnăutu a făcut tot ce a putut pentru a-i recupera trupul. Părinții au aflat de moartea lui la 5 ani după dramatica trecere, tatăl și sora au venit la Rîmnicu Sărat, au consultat o schiță nu întocmai exactă și, cu voia autorităților, au săpat la locul prezumtiv. Acolo au găsit două schelete aruncate cu fețele în jos, unul peste altul. Familia le-a luat pe ambele și le-a îngropat creștinește, la Roman, în cripta pe care o deține, însă nici în acest caz nu există o certitudine indubitabilă că unul dintre cele două schelete i-ar fi aparținut partizanului decorat pe front. De asemenea, presupunând că Ioan ”Jenică” Arnăutu va fi fost în acea groapă, cui îi aparțineau celelalte oseminte? Vom afla vreodată?

 

 

Potrivit informațiilor existente, doar aceste oseminte de foști deținuți politici au fost dezgropate din cimitirul de la marginea Rîmnicului Sărat – cele atribuite lui Ion Mihalache și cele două schelete dintre care e posibil ca unul să fi fost al partizanului, celelalte gropi comune (aferente perioadei de înhumare: 1938-1963) nefiind căutate niciodată până acum și e foarte probabil că nici nu vor fi căutate vreodată, cu atât mai mult cu cât cimitirul s-a extins în ultimele șase decenii, înghițind în totalitate perimetrul uzitat de fostul penitenciar. În prezent, există posibilitatea realizării de teste care să stabilească identitatea reală a osemintelor odinioară dezgropate de la Rîmnicu Sărat, dar, din câte știm, urmașii lui Ion Mihalache și cei ai lui Ioan ”Jenică” Arnăutu nu au solicitat până acum o astfel de procedură. 

https://podul.ro/articol/15932/exclusiv-cumplitele-chinuri-in-care-a-fost-martirizat-partizanul-ioan-jenica-arnautu-la-inchisoarea-tacerii-de-la-rimnicu-sarat-se-implinesc-65-de-ani-de-la-moartea-sa-calaul-alexandru-visinescu

 

 

//////////////////////////////////////////

 

(Vechiul satanism/globalism este noul communism …)Avertismentul unui specialist american în strategia Rusiei privind Europa: Dacă poți corupe, atunci poți controla. Corupția este noul communism

 

 

By Robert Lupițu

 

 

Rusia a reușit să exporte principiile sale către Occident prin acțiuni care au devenit un arsenal în războiul asimetric pe care Moscova îl propagă, iar între acestea se numără și corupția, a afirmat, marți, Brian Whitmore, directorul programului dedicat Rusiei la Center for European Policy Analysis (CEPA). Într-un eveniment organizat de ambasada SUA la București, Brian Whitmore, senior fellow al Center for European Policy Analysis, a precizat că, dincolo de dezinformarea dinspre Rusia, actele de corupție reprezintă cea mai mare amenințare la adresa Occidentului și a Europei per ansamblu.Într-o intervenție video la dezbaterea organizată de misiunea diplomatică americană, Whitmore a afirmat că, dincolo de lideri vremelnici, conflictul care există, în prezent, între Rusia și Occident este unul între sisteme: cel vestic, bazat pe statul de drept și pe libertăți individuale, și cel rusesc, care se inspiră, mai ales sub conducerea lui Putin, din capitalismul sălbatic de tip mafiot al anilor ’90.„Trebuie să înțelegem ceea ce se numește <<sistema>>, această rețea de conexiuni și relații informale, care definește esența puterii în Federația Rusă și, mai extins, în întregul spațiu post-sovietic. Liderii ruși puternici au fost cei care au folosit sistemul în favoarea lor, cei slabi au fost ei înșiși folosiți de sistem. Iar ceea ce vedem acum este versiunea putinistă a <<sistema>>. Mai devreme sau mai târziu, Putin va ieși din joc, dar <<sistema>> va rămâne acolo unde e”, a explicat analistul într-un seminar web, scrie Radio Europa Liberă.Astfel, Whitmore a argumentat că din cauza faptului că în lume nu mai există două sisteme izolate, așa cum era pe vremea Războiului Rece, Rusia a reușit să exporte principiile sale către Occident prin diverse acțiuni pe care le consideră arme în războiul asimetric pe care îl duce, iar, printre acestea, cea mai periculoasă este corupția.„

 

Dacă poți corupe, atunci poți controla.

Așa este utilizată corupția în Rusia. Ideea este, dacă se poate exporta corupția, atunci Moscova ar putea atrage în <<sistema>> o întreagă rețea de lideri naționali corupți”, a mai spus specialistul american.De altfel, sintagma utilizată de acesta – ”corupția este noul comunism” – face referire la un articol de opinie intitulat ”Corruption is the new communism” și publicat în the American Interest.

 

De asemenea, analiza lui Brian Whitmore intervine în contextul mai larg al avertismentelor SUA cu privire la alimentarea practicilor corupte utilizate de Rusia pentru a crea pârghii de influență ”malignă” în rândul partenerilor și aliaților Statelor Unite.Anul trecut, fostul adjunct al secretarului de Stat al SUA, Wess Mitchell, avertiza că dincolo de frontierele sale, în țările din Europa Centrală, Rusia folosește tactici de manipulare în privinţa energiei, corupția și propaganda pentru a slăbi țările occidentale din interior și a le submina legăturile cu Statele Unite.

 https://www.caleaeuropeana.ro/avertismentul-unui-specialist-american-in-strategia-rusiei-privind-europa-daca-poti-corupe-atunci-poti-controla-coruptia-este-noul-comunism/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Pledoarie pentru adevăr (2) Revoluția bolșevică

 

REVOLUŢIA BOLŞEVICĂ DIN RUSIA,

 

AL DOILEA KOMINTERN DIN ISTORIA UNIVERSALĂ.

 

CARACTERUL ANTICREŞTIN AL ACESTEI REVOLUŢII CRIMINALE.

 

1. V. Stalin lansează, încă din 1913, teza criminală, ca „singura salvare de la asimilare şi singura soluţie pentru suprevieţuirea khazarilor așkenazi este internaţionalismul proletar, preluarea organică de către khazari a comunismlui sovietic”.

 

Redactând în acelaşi an, 1913, „Notele cririce asupra chestiunii naţionale”, Lenin refirma „primatul luptei de clasă asupra oricărui principiu revoluţionar, apartenenţa la un popor fiind un lucru minor. Marxismul este incopatibil cu naţionalismul, marxismul reclamă internaţionalismul, fuziunea tuturor naţiunilor într-o unitate supremă” precizează el (Alex Mihai Stoienescu, „Istoria loviturilor de stat în România” pag. 150-151).

 

ASASINAREA FAMILIEI IMPERIALE RUSE DE CĂTRE KHAZARII BOLŞEVICI

 

La 5 aprilie 1991, s-a pus în vânzare la Londra, un exemplar al arhivei Sokolov, care conţine documentele cercetărilor amiralului Colceac, cu privire la asasinarea Romanovilor, care a stat la baza cărţii lui Robert Wilton „The last day of Romanovs”, apărută la Londra în 1920.

 

Când armata albă a amiralului Colceac, a cucerit Ekaterinburgul, l-a însărcinat pe avocatul Starienkevici să dea de urmele familiei Ţarului, care fusese semnalate ultima dată în acest oraş; şi cum acesta tergiversa, Nikolai Sokolov a fost însărcinat să preia cercetarea. Arhiva Sokolov este astfel cunoscută şi conţine dovezi şi mărturii sub jurământ, care dezvăluie şi felul în care criminalii şi-au acoperit urmele „arzând trupurile victimilor în foc, dizolvând oasele nearse în acid sulfuric şi îngropând totul într-o mina de fier abandonată în pădurea de lângă Ekaterinburg”. Ziarul „Presa Sovietică” şi Teatrul Mic din Moscova au arătat publicului cum Yankel Yurovski a împuşcat cu două gloanţe în cap pe copilul ţarului, care gemea în dureri, în braţele tatălui său asasinat de Yankel. După înfăptuirea acestui asasinat oribil, YANKEl SVERDLOV, şeful suprem al securităţii bolşevice care era mai puternic decât Lenin, asociatul lui intim, a primit un raport telegrafic despre săvârşirea crimei.

 

Din toate dovezile, reiese că Ţarul şi familia lui n-au fost asasinaţi de ruşi. La începutul anului 1918, scrie Wilton, conducătorii bolşevici khazari, au început să nu mai aibă încredere în soldaţii ruşi care păzeau familia Romanov, căci deşi erau abrutizaţi de alcool şi beţi tot timpul, incepuse să le fie milă de victimele lor.

 

De aceea rusul Avdeiev, care comanda plutonul de pază, a fost mutat de acolo, împreună cu soldaţii ruşi, şi înlocuit de către Yankel Yurovski, fiul unui ocnaş khazar din Ekaterinburg şi seful securităţii locale.

 

Yurovsky a adus cu sine un pluton de zece soldaţi de origine maghiaro-germană din Ungaria şi la 16 iulie a confiscat armele soldaţilor ruşi. Wilton descrie toate aceste amănunte după mărturia depusă sub jurământ de martori oculari, între care un rus numit Medvedeev, singurul rus care a rămas pe lângă Yankel Yurovsky şi care i-a povcstit soţiei lui totul, lăudându-se că el a fost singurul rus care a participat la măcelărirea Romanovilor. Leon Trotzky scrie în jurnalul lui intim, aflat în biblioteca de la Harvard, cum Sverdlov i-a spus că Ţarul şi întrega lui familie au fost împuşcaţi, căci aşa cum au hotărârât el şi cu Lenin pentru ca ruşii să nu mai aibă nici un stindard. Caracterul pur khazar al asasinării ţarului, a fost mascat doar de prezenţa unui Beloborodov, conducător al minerilor din Ural. Numele lui Beloborodov a fost ataşat raportului telegrafiat prin care li se anunţa lui Sverdlov şi Lenin, că toată familia Romanovilor fusese exterminată.

 

Guvernul provizoriu instaurat de ţar fusese de acum preluat de bolşevici şi Germania a început să vadă că nu-i mai poate stăpâni pe agenţii pe care i-a finanţat şi i-a trimis să distrugă Rusia, mai ales când ambasadorul german Mirhach a fost asasinat la Moscova. Probabil că Germania, văzând că nu-şi poate stăpâni agenţii, plănuia să readucă familia Romanov de la Tobolsk şi să-l înscăuneze pe ţareviciul Alexei pe tronul Rusiei; dar pe drumul dinspre Tobolsk, bolşevicii au capturat familia ţarului la Ekaterinburg şi au masacrat-o.

 

Natural, bolşevicii au vrut să ascundă aceasta de ochii lumii, dar capturarea Ekaterinburgului de către amiralul Colceac, la nouă zile după măcelarirea familiei ţarului a dat totul în vileag. Rămăşiţele cadavrelor au fost descoperite şi identificate după conţinutul buzunarului copilului celui mai mic, după cadavrul câinelui ţareviciului şi după alte resturi care nu au ars. Între timp, Occidentul, trâmbiţa de zor versiunea bolşevică. Ziarul „Times” scria la 22 iulie 1918 că „o conspiraţie a vrut să-l elibereze pe tiranul Romanov” şi de accea Comitetul Central din Moscova a aprobat hotărârea comitetului local din Urali, de a-l împuşca, în timp ce restul familiei lui (care fusese asasinată cu ţarul) se afla în siguranţă şi bine sănătoasa. Această versiune, în care fiecare cuvânt e o minciună, a fost versiunea oficială a „Lumii libere” din vest. Dar când bolşevicii şi-au dat seama că descoperirea făcută după cucerirea Ekaterinburgului de către amiralul Colceac arăta clar că soţia, copii, surorile, întrega familie a ţarului fuseseră măcelăriţi împreună cu el, uitând cu seninătate minciuna sfruntată oficială emisă cu un an în urmă, au instituit un proces a 28 de persoane acuzate că au ucis familia şi servitorii ţarului, 11 persoane în total.

 

Unul Yakhanov, chipurile a „mărturisit” că i-a asasinat pe Romanovi „ca să discrediteze guvernul sovietic”. Ca să anunce şi mai mult praf în ochii lumii, primul investigator numit de Colceac, Stanikevici, un khazar, a declarat la Asociaţia anglo- khazară din Londra că ei, khazarii, n-au participat de loc la asasinarea familiei Romanov, deşi toţi deţinătorii puterii care au ordonat şi executat asasinarea, în afară de unul singur, Beloborodov, erau khazari, şi constituiau Consiliul Regional al Conducerii Uralilor; Goloscekin, Efremov, Ciustkevici erau khazari, şi împreună cu alţi trei khazari, detineau puterea teroristă, find şefii securităţii; acelştia din urmă au organizat asasinarea Romanovilor, şi au informat Consiliul Regional de felul în care i-au ucis.

 

La timpul respectiv, unul din echipa de asasini, a ţinut să-şi afirme identitatea khazară, scriind pe perete, în batjocură, în camera în care avusese loc măcelul, versurilc de Heine, despre asasinarea lui Balsazar, numit „Be1asatar” printr-un joc de cuvinte. Scopul era demolarea naţiunii ruse „ca să nu lase nici un stindard” cum a decis Lenin. Au fost exeterminaţi apoi toţi cei înrudiţi cu familia ţarului. Fratele ţarului, marele duce Mihail, fusese răpit de la hotelul din Perm şi ucis, nu se ştie pe unde; sora împărătesei şi alte cinci rude arestate la Perm, au fost măcelărite la 24 de ore după asasinarea familiei ţarului.

 

Au fost încărcaţi în trăsuri, duşi în pădure şi ucişi cu lovituri de bâtă. Apoi trupurile lor au fost aruncate într-un puţ de mină. Ordinul a venit de la Sverdlov din Moscova şi a fost executat de khazarii Soloviev si Goloscekyn şi de rusul Beloborodov. Apoi servitorii şi apropiaţii familiei ţarului, care fuseseră ţinuţi la inchisoarea din Ekaterinburg, au fost asasinaţi: valetul ţarului, Volkov, a reuşit să fugă în pădure şi a povestit lui Sokolov totul. La 29 ianuarie 1919, după 6 luni, au fost ucise alte patru rude ale familiei ţarului, ce fuseseră prizonieri la Petrograd. Toate acestea cu un singur scop: genocidul, adică distrugerea naţiunii.

 

La l septembrie 1918, la mai puţin de 2 luni dupa masacrul de la Ekaterinburg, a fost proclamată teroarea bolşevică, sub pretextul că un khazar aşkenazi numit Uritky, securist de frunte la Petersburg, a fost asasinat (deşi fusese asasinat tot de catre un khazar, după cum s-a dovedit ulterior) şi sub pretextul că se făcuse un atentat la viaţa Iui Lenin „amantul” lui acestuia, Zinoviev (pe numele de khazar- Apfelbaumo) a declarat că 90 de milioane de ruşi „vor fi cu noi”, restul vor fi exterminaţi. Dar ruşii începuseră să se trezească, o mare de oamenii a venit la înmormântarea rudelor ţarului, ale căror rămaşiţe au fost descoperite în mina de la Perm, de către trupele amiralului Colceac.

 

Robert Wilton scria: „Întreaga istorie a bolşevismului în Rusia poartă pecetea unei invazii străine. Asasinarea ţarului, plănuită de khazarul aşkenazi Sverdlov şi realizată de alţi khazari aşkenazi: Goloscckin, Siromolotov, Safarov, Volkov si Yurovsky, nu este fapta poporului rus, ci a unui inamic invadator„. Răscolim trecutul, nu ca să creem animozităţi, ci ca să înţelegem ce se întâmplă cu vieţile noastre. Ca să înţelegem cum un inamic atât de puţin numeros a putut anihila o ţară atât de colosală.

 

Arhiva Sokolov arată cum conducătorii ruşi nu înţelegeau ce se întâmplă. Sokolov zice că ei, khazarii aşkenazi, sunt aşa de numeroşi printre asasini, pentru că erau foarte numeroşi în aparatul de conducere sovietic. Listele membrilor administraţiei sovietice din 1917- 1918, publicate de Sokolov în cartea sa „Les Derniers Yours des Romanov” (Paris 1921) şi în ediţia franceză a cărţii lui Wilton, arată că în 1918 – 1919, din 556 înalti demnitari în statul sovietic, 475 erau khazari aşkenazi. Dintre ceilalţi 99, doar 19 erau rusi, 35 erau letoni, 15 nemti, 11 armeni, 10 georgieni, apoi câţiva polonezi, finlandezi, cehi. Conducătorii partidelor de stânga, de aşa-zisa „opoziţie” de atunci , era 55 khazari aşkenazi si 6 ruşi.

 

Aceste partide, de ochii lumii, antibolşevice, aveau rolul de a devia şi zădărnici eforturile ruşilor de a se uni şi a se opune. Membrii minorităţilor din imperiul rus, care erau ostili rusilor, au servit drept faţadă, ca să mascheze caracterul khazar al revoluţiei bolşevice. De fapt, acest caracter, se apropie de 100%, căci mulţi dintre conducătorii identificaţi ca letoni, cehi, ucrainieni, erau de fapt khazari aşkenazi din Letonia, şi aşa mai dcparte. În aceeaşi săptămână, de la începutul lui septembrie, în care comunismul triumfa în Rusia, sionismul triumfa în Anglia, prin declaraţia BALFOUR, care a decis exterminarea palestinenilor şi dăruirea pământului lor khazarilor aşkenazi din Asia. Toţi istoricii sunt de acord că secolul XX, secol de conflicte de amploare fără precedent, constituie un moment istoric unitar: conflictele izvorâse din ce s-a petrecut în Rusia „de unde s-a revărsat apoi în lume subversiunea marxist-leninistă”.

 

Rusia reprezintă simbolul conflictului revărsat din ea peste lume; asasinarea ţarului Rusiei, reprezintă simbolul Revoluţiei din Rusia, aceleaşi puteri le-au transpus în realitate, şi din aceleaşi motive, naţionalismul khazarilor din Rusia, sprijinit de khazarii din celelalte ţări, în special de America, a fost factorul principal în „revoluţia” din Rusia anului 1917: bolşevismul din Rusia şi sionismul din Apus, s-au născut simultan, ca două surori gemene, în aceeaşi săptămână din septembrie 1917 şi de atunci încoace au lucrat totdeauna mână-n mână.

 

(Ivor Benson – „Factorul Sionist” – pag. 14 – 18).

 

Iată un document găsit asupra unui ofiţer khazar bolşevic, căzut într-o luptă de stradă în 1919, document care este un fel de ordin circular, scris în limba ebraică, emis de către Comitetul Central al secţiunii Petersburg al Ligii Internaţionale Israelite:

 

„Fii ai lui Israel! Ora vicoriei noastre supreme este aproape. Suntem înaintea pragului dominaţiunii universale! Ceea ce altădată era de domeniul visurilor noastre, este pe punctul de a se realiza. Din slabi şi neputincioşi, cum eram, catastrofa mondială ne-a făcut tari şi graţie ei putem să ne ridicăm fruntea cu trufie.

 

Totuşi, trbuie să fim prudenţi. Se poate cu siguranţă proroci că, după ce am păşit peste ruine şi am zdrobit altare şi tronuri, vom urmări înaintarea noastră pe drumul ce ne-am trasat.

 

Dar autoritatea religiei stranii a doctrinelor ce le-am propagat cu atâta succes, este supusă criticilor violente şi batjocurii. Noi am zguduit – cu toate acestea – cultura, civilizaţia, tradiţiile şi tronurile naţiunilor creştine. Am făcut totul pentru a supune poporul rus la jugul puterii jidoveşti şi în cele din urmă i-am îngenunchiat înaintea noastră.

 

Opera noastră, în această privinţă este aproape terminată, dar trebuie să fim totuşi foarte prudenţi, căci Rusia subjugată este duşmana noastră cea mai mare. Victoria câştigată prin superioritatea noastră intelectuală, se poate întoarce contra noastră de către o nouă generaţie.

 

Rusia este cucerită şi ţinută la pământ; ea trga să moară sub cizma noastră, dar nu uitaţi un singur moment că trebuie să fiţi atenţi şi prevăzători. Grija sacră a siguranţei noastre nu ne îngăduie să practicăm nici mila, nici iertatre. Este o necesitate de a menţine poporul rus în mizerie şi lacrimi. Luându-i proprietăţile şi aurul noi l-am redus la sclavie.

 

Fiţi prudenţi şi tăcuţi! Să nu avem nici o milă de duşmanul nostru. Noi trebuie să exterminăm cele mai bune elemente ale poporului rus în aşa fel încât ţara să nu-şi poată găsi nici căpetenii, nici conducători. Îi vom lua orice putinţă de a rezista puterii noastre. Trebuie să provocăm ura între lucrătorii de la oraşe şi tărani. Războiul, lupta de clasă, vor distruge tezaurele de cultură ale popoarelor creştine. Dar, fii ai lui Israel, să fim prevăzători şi rezervţi!

 

Victoria noastră se apropie pentru că puterea noastră politică şi economică, precum şi influenţa noastră asupra maselor, fac progresii repezi. Suntem stăpânii finanţelor şi al aurului guvernelor, prin urmare avem atotputernicia asupra pungii tuturor statelor. Puterea se află în mâinile noastr. Dar să nu ne încredem şi lucrători pe dedesubt.

 

Bronstein, Apfelbaum, Rosenfeld, Steinberg, sunt, printre mulţi atâţia alţii, adevăraţi fii ai lui Israel. Putera noastră în Rusia este fără margini. În oraşe comisari şi comisiile de alimente, de locuinţe, etc sunt la dispoziţia noastră. Dar să nu ne îmbete victoria. Să fim prudenţi şi neâncrezători, căci în afară de noi nu ne putem sprijini pe nimeni.

 

Fii ai lui Israel! Ceasul victoriei asupra Rusiei, atât de mult aşteptat, a sunat. Luptaţi pentru idealul nostru! Păstraţi cu sfinţenie vechile noastre legi ce ne-au fost hărăzite! Inteligenţa noastră, geniul nostru, să ne ocrotească şi să ne călăuzească!

 

(Protocoalele înţelepţilor Sinonului, pag. 17 – 19)

 

ANTICREŞTINISMUL KHAZARILOR AJUNŞI LA PUTERE ÎN RUSIA

 

În urma câştigării puterii în Rusia de către bolşevici, aceştia au declarat Rusia stat comunist. Statul comunist este un stat totalitar; el este unica autoritate,, singurul legiuitor, singurul judecător, singurul proprietar. El dispune de bunurile, drfepturile şi viaţa tuturor. În statul comunism nu poţi trăi, nu poţi munci, nu te poţi hrăni, nu poţi avea un adăpost dacă nu ţi le dă sau nu ţi le permite statul.

 

Aceasta face ca toţi cetăţenii să depindă de voinţa lui, adică a regimului, a partidului comunist, a conducătorilor lui, a dictaturii sovietice. Cine nu recunoaşte regimul şi binefacerile kui, cine îl critică, îl sabotează, îi rezistă sau cine are alte păreri şi sentimente decât cele bolşevice, acela este duşmanul statului, al poportului, al proletariatului, duşmanul comunismului, iar comunismul nu admite sau tolerează duşmani. În situaţia aceasta, care este mai grea decât a sclavilor, a iloţilor şi a claselor paria, se găseau slujitorii bisericii în Rusia Sovietică.

 

Ei nu primesc nimic şi nu au dreptul la nimic, dimpotrivă, sunt cu toţii obligaţi să plătească impozite mari, imposibile, ca „explotatori” ai credinţei, naivi, impozite care pe mulţi i-a făcut să renunţe la sacerdoţiu, deşi nici aşa nu-şi pot asigura dreptul la muncă şi la viaţă. Datori fără drepturi!

 

E uimitor şi scandalos ceea ce cere clerului şi credincişilor, ca să se permită Bisericii deschise pentru cult (cultul neputându-se săvârşi decât în locaşuri în locaşuri autorizate) impozite sângeroase şi de multe ori cu neputinţă de plătit, cu toate jertfele şi sforţările care se fac.

 

În logica sovietelor, chiar absurdul e logic; se cere Bisericilor să dea statului şi produse agricole, în natură, deşi ele nu mai posedau pământ pentru că le-a fost luat de stat.

 

Acestea sunt adevărate impozite pe credinţă, cum nu s-au cerut în nici un stat. Clericul este un om interzis şi pus în afară de lege. El este oprit de a cahetiza în şcoli, adunări, Biserici, în familie şi chiar de a vorbi în public.

 

Unor ierarhi nu li se permite ieşirea din casă fără autorizaţie, alţii sunt puşi sub continua supraveghere poliţienească şi li se fac percheziţii minuţioase la domiciliu.

 

Pentru particparea la demonstraţii religioase, se aplica pedeapsa cu moartea, aşa că şi credincioşii sunt terorizaţi ca să nu-şi manifeste sentimentul religios. Nici o mişcare, nici un gest, nici un cuvânt nu scapă neobservat şi nepedepsit. Acuzaţiile tendenţioase de spionaj pentru puteri străine, de comploturi împotriva conducerii statului, de sabotaj al programului comunist, de acţiuni ilegale sau contrarevoluţionare, de terorizare, de trădare de banditism. Înscenări de găsiri de documente compromiţătoare, puse în locuinţele unor ierarhi, de chiar agenţii poliţiei comuniste, pentru ai ridica şi judeca sub acest pretext, nenumărate şi nesfârşite alte mijloace arbitrare şi neumane, fac din viaţa clericilor un martiriu trăit continuu. Medicii comunişti nu îngrijesc pe preoţi, factorii poştali nu îi servesc.

 

Preoţii sunt scoşi dintre oameni dintre oameni, şi dinviaţa socială, iar pentru a putea trăi nu au decât să se declare atei şi comunişti. Este mai ales un mijloc de a constrânge la comunism şi ateeism, pentru a răscumpăra dreptul la viaţă în statul bolşevic: primirea în colhozuri.

 

Colhozul este – se ştie – proprietate de stat comunizată, gospodărie rurală colectivă, în care toţi muncesc laolaltă, supraveghiaţi de agenţi khazari şi nu are nimis propriu, ci doar cât i se dă un bon, pentru a duce o viaţă de mizerie. În afară de colhoz, nu există nici pământ, nici unelte, nici produse. Cine nu intra în colhoz, acest paradis al „vieţii noi”, nu are cu ce să trăiască, neputând poseda cumpăra sau vinde în particular, neavând cu ce. În colhoz însă nu poate să intre oricine, intră doar cei pe care îi primeşte Partidul Comunist şi cei excluşi sunt – se înţelege – oamenii credincioşi şi clericii, toţi cei care au idei religioase şi mai ales influenţă religioasă.

 

Admiterea în colhoz implica mai totdeauna părăsirea religiei. Colhozul sileşte pe credincioşi să adere la mişcarea antireligioasă a ateilor, ca să poată trăi. Astfel ţăranii sunt ameninţaţi să moară de foame. Colhozul însemna a alege între ateism şi religie, între viaţă şi moarte.

 

Persecutaţi în sistemul ateu bolşevic pentru convingerile lor religioase, ca agenţi ai religiei, preoţii mai sunt persecutaţi şi în sistemul economic al comunismului, fiind chinuiţi în tot timpul pentruz a fi aduşi la disperare. Acelaşi lucru se încearcă şi la oraşe, unde cei care nu dau declaraţâii împotriva religiei, sun ameninţaţi cu foamea, lipsa de lucru sau închisoarea. Pentru a obţine cartela de pâine, îmbrăcăminte şi adăpost se cere declaraţie de apostazie. Sunt preoţi şi călugări care au ajuns cerşetori. Spectacolul pe care –l oferă este zguduitor. Iată mărturia unui martor ocular;

 

„Am văzut la Moscova, într-o zi cu ger de crăpau pietrele, cu a lui alb cap gol vânăt de frig, abia mai putea să vorbească, iar lacrimile îi îngheţau pe obraji. Era îmbrăcat cu o raswă de bumbac şi cu nişte cârpe rupte în loc de ciorapi. Se putea vedea bine că rasa era îmbrăcată p etrupul gol.”

 

Tabloul mizeriei preoţeşti nu este sfârşit cu aceasta. Preoţii au fost opriţi la sate, de a locui în parohii sau pe lângă biserici, fiind amendaţi cei care îi găzduiesc. Din unele oraşe au fost deasemenea îndepărtaţi, l aLeningrad chiar până la 100 km de oraş. Copii lor nu sunt admişi în şcolile primare, primare şi secundare şi au fost excluşi din cele superioare, pentru singura vină de a fi copii de preoţi. Slujitorii bisericii şi familiile lor sunt puşi astfel în imposibilitatea de a munci şi a trăi, sunt proscrişi, puşi în afară de lege, scoşi din societate, aduşi în starea de muritori de foame, a căror ajutorare, de teama rigorilor posibile, este un lucru foarte greu.

 

Trebuie recunoscut că Maximum Tracul (235-238) cel dintâi care a persecutat ăn special clerul, Deciu şi Valerian, care au interzis adunările de cult creştin, pot fi pe drept cuvânt geloşi de progresul pe care l-a făcut ideea lor în statul ateismului lor bolşevic. Comunismul nu se mulţumeşte să combată pe preoţi, să-i persecute, să le ia preoţia lor; El îi constringe prin toate mijloacele posible săstazieze, şi îi sileşte apoi în patima diabolică, să adauge la apostazaie, blasfemul, să devina misionari ai comunismului, propagandişti ai ateismului, să declare că vor cauta să convingă pe alţi preoţi să facă acelaşi lucru.

 

Preotul apostat, abătut de la misiunea lui şi de la credinţă, întors împotriva lui Dumnezeu şi făcut agent al ateismului şi al comunismului, iată desigur o capodoperă a acţiunii antireligioase a bolşevismului. Dacă ea a ajuns la asemenea rezultate înfiorătoare, înseamnă că dispunea întradevar de o putere de constrângere, ceea ce de altfel recunosc călăii înşăşi.

 

Întradevăr, pe cât de mare este dorinţa şi graba bolşevismului de a comuniza lumea, pe atât de gravă e hotărârea lui de a termina cu religia şi pe atât de mare silinţa lui de a o face cât mai curând şi mai complet, dintru început şi radical. Programul şi metodele de comunizare fac de aceea din religie o preocupare primordială, o problemă de stat urgentă şi capitală.

 

Religia este primul obiectiv al atacului comunist. Distrugerea ei, se zice, va asigura triumul bolşevismului. Acesta este crezul lui, în acesta constă mai toată filozofia lui. De la Karl Marx, a aflat-o Lenin, apostolul şi idolul comunismului, iar după el o repetă într-una ca pe un cuvânt de ordine toţi conducătorii şi purtătorii de cuvânt şi de sabie ai comunismului, împreună cu toţi ucenicii lor, aclamând-o continuu ca pe o lecţie bine învăţată şi agitând-o cu orgoliu ostentativ, ca pe cea mai mare şi mai salutară descoperire, ca suprema lozincă a geniului omenesc „Religia este o minciună, religia este un pericol, deci în lături cu religia! Lichidare religieie este de aceea cel mai important punct în programul comunismului, este marea lui ambiţie şi onoare. Religia este o orare şi o ruşine, ea trebuie deci grabnic scoasă din mintea oricui”.

 

În acest spirit, Lenin, îi scria lui Maxim Gorki: „orice idee de Dumnezeu, simplu fapt de a-ţi pierde vremea cu o astfel de idee, constitue o incalificabilă infamie, infecţia cea mai periculoasă şi mai înjositoare”.

 

Pentru că ateismul comunism nu se poate exprima decât vulgar, iată ce este religia pentru Lenin:

 

„Religia este un fel de rachiu spiritual, în care sclavii capitalului îşi îneacă înfăţişarea de oameni şi revendicările privind o existenţă omenească suportabilă şi demnă”

 

Mai rău decât opium, cum credea Karl Marx, o băutură alcoolică ameţitoare şi abrutizantă, care ia minţile omului şi în care „sclavii capitalului” îşi îneacă şi fericirea şi înfăţişarea lor de oameni! Socotită produs al ignoranţei, instrument al exploatării capitaliste, piedică în reorganizarea şi progresul societăţii, înjosire pentru”demnitatea cetăţeanului sovietic”, religia trebuie urmărită şi distrusă până la cea din urmă idee, amintire şi imagine sfântă. Ea este retrogradă, degradantă, ea stinghereşte revoluţia bolşevică universală. Ideologia ei este absolut contrară marxismului. Religia este cea mai puternică opoziţie la revoluţia comunistă, de unde războiul împotriva tuturor tradiţiilor care menţin poporul într-o atmosferă nerevoluţionară, război religiei în primul rând. Aceasta este tocmai motivaţia care o invoca khazarul Iaroslavski (Guberman), mare pontif al ateismului militant din uniunea sovietică, atunci când zice: „Comunismul şi religia sunt ostile unul altuia şi nu pot sta la un loc. Acolo unde religia este victorioasă, comunismul este slab. Regimul comunist nu va fi realizat decât într-o societate liberă de religie. Dictatura proletartă, nu poate tolera alături de ea o biserică, o forţă organizată, proptită în tradiţii seculare, supusă unui centru, trăgându-şi autoritatea dintr-un izvor care nu ţine seama de directivele ce conduc statul bolşevic.Rusia trebuie să fie pur marxistă în viaţa economică şi civilă şi pur atee în cultura sa; de aceea rrebuie industrializată cât mai curând ţara, comunizate satele, lichidat analfabetismul (bolşevismul crede că este pur cultural) şi mai ales abolită religia. Va rezulta un stat pur comunist, duşman al lui Dumnezeu, bogat şi puternic, capabil să cucerească şi să comunizeze lumea întreagă”; iată ce dorea să înfăptuiască bolşevismul.

 

Triumful ateismului ar fi urmat de o societate fără clase, care reprezintă stadiul evoluat al societăţii în care religia este inutilă şi periculoasă pentru că se zice „religia ucide cele mai bune calităţi ale omului, care sunt: activitatea, iniţiativa, energia creatoare, îndrăzneala, iubirea de patrie şi ura faţă de duşmai”, ideologia ei este absolut contrară marxismului. De aceea declara Lenin: „Propaganda noastră implică în chip necesar propaganda ateismului”, iar Jagoda, şeful poliţiei secrete C. E. K. A. spunea: „războiul împotriva religiei trebuie continuat până la victoria revoluţiei mondiale”, în timp ce Molotov afirma: „Mişcarea atee este o problemă de stat nu una particulară; de aceea toţi cetăţenii U. R. S. S. trebuie să fie atei militanţi iar antireligia este obligatotie pentru un comunist, religioşii trebuind fi declaraţi duşmani ai poporului sovietic ţi ai puterii sovietice tzrebuind urmăriţi ca atare. Religia trebuie combătută de toţi comuniştii prin toate mijloacele, în toate ţările, la bărbaţi şi femei, bătrâni, tineri şi copii, în familie, şcoală, uzină, armată, pretutindeni până la totala nimicire a oricărei idei şi tradiţii religioase creştine, fără nici o consideraţie pentru nimic, fără rezervă, brutal şi cinic, religia creştină sub toate formele ei cu toţi agenţii ei”. Este caracteristică pentru mentalitatea antireligioasă a bolşevismului şi pentru sentimentele lui faţă de oamenii religioşi declaraţia unui procuror bolşevic khazar la procesul din anul 1923 al unui arhiepiscop şi un episcop romano-catolic: „noi respingem Bisericile ortodoxe şi catolice. Noi le contestăm acestora dreptul în stat . . . religia creştină? Scuip pe ea!”.

 

Bolşevismul nu se mulţumeşte să dispreţuiască astfel, scuipând ce este mai sfânt, el batjocoreşte, calcă în picioare, sugurmă, distruge şi nu este vorba numai de credinţa în Dumnezeu, de religie ci de tot ce gândeşte, simte şi face omul ca făptură înzestrată cu suflet, cu necesităţi, cu aspiraţii sufleteşti. Ateul bolşevic este şi se vrea a nu fi om ci bestie. Pentru el nu există şi nu înseamnă nimic legăturile sfinte şi sentimentele umane, el a pierdut sensibilitatea şi afinităţile cu omul. Familie, părinţi, copii, prieteni, iubire, milă, blândeţe, compătimire, bunătate, dreptate, toate acestea nu preţuesc nimic în registrul valorilor comuniste.în schimb, ura, cruzimea şi teroarea sunt ridicate la rangul de dogme comuniste, de legi şi metode ale statului proletar.

 

„Noi nu avem nimic comun cu dreptatea, nici chiar cu dreptatea revoluţionară (declara cinic Dzerzinski, şeful temutei C. E. K. A.) noi suntem teroarea, scopul nostru este de ai teroriza pe duşmanii sovietelor”. Se ştie azi prea bine ce înseamnă duşmanii sovietelor şi teroarea bolşevică. Ura este singurul sentiment comunism, ura feroce, nu doar ca resentiment, ca ură contra ură ci ca scop în sine, ură pentru ură.

 

Sărbătoarea iubirii şi a înfrăţirii creştine care este Învierea Mântuitorului, sărbătoarea Sărutului Pascal, a iertării şi a păcii creştine, provocă furia bolşevică într-in chip care înspăimântă şi aceasta pentru că este sărbătoarea iubirii.

 

„Krasnaia Gazeta” scria în ajunul maximei terori sovietice anticreştine (1929) cu prilejul Paştelor:

 

„Din punctul de vedere al proletariatului conştient, ce apără înteresele clasei muncitoare, fiecare sărut pascal este o lovitură de trădător în spatele revoluţiei. Într-adevăr, paştele creştin, este o manevră contrarevoluţionară, cu ajutorul căreia, burghezia mondială caută să facă să dea greş ura muncitorilor, care ar fi gata să o zdrobească în avalanşa revoluţoinară”.

 

Iată cu ce se poae ferici în adevăr omenirea, în numele lui Anticrist, cu ura şi cu teroarea opuse iubirii şi bunătăţii creştine. De altfel, nu doar virtuţile şi roadele evangheliei trebuie să dispară din lume, în faţa ofensivei comuniste ci toate bunurile gândite şi realizate de omanire până acum. Nu se poate admite decât ştiinţa, filozofia, literatura, arta comunistă; nimica care să nu poarte semnul marxismului şi ateismului. Se aruncă tot şi se şterge din vocabularul omenirii, odată cu numele lui Dumnezeu, tot ce nu contribue la organizarea lumii pe noile baze ale revoluţiei proletare atee.

 

Comunismul nu vrea o reformă parţială şi provizorie, el vrea să transforme pe om cu totul, să-i schimbe mentalitatea, firea, aspiraţiile, să facă un „om nou”, să creeze altă societate, o lume fără clase, altă rasă, altă eră, a omului comunist „un erou” care nu ar mai fi sclavul lui Dumnezeu şi al capitalismului ci „creatorul lumii noi”aşa cum îl proclama Iaroslavski (Guberman) şi A. Lunarceaski, doctrinari de frunte ai bolşevismului.

 

„Acest om este eliberat prin ştiinţă de orice mister, pe declin încrezător în puterile sale şi în ale partidului; el nu are decât dispreţ şi batjocură pentru <poveştile religioase>” (Puncte Cardinale – august 2004).

 

Planurile antiecliziare ale lui Lenins-au concretizat la 23 februarie 1922, când a emis un decret prin care erau confiscate de către stat obiectele, vasele liturghice precum şi comorile de artă bisericească, precizând că vor fi vândute pentru a ajuta populaţia înfometată din ţinutul Volgăi. Patriarhul Tihon a fost deacord cu confiscarea tezaurelor, dar a refuzat şi s-a opus confiscării vaselor sacramentale, motivând că este un sacrilegiu şi e împotriva Sfintelor Canoane. Patriarhul s-a oferit să interprindă o campanie de ajutorare a săracilor, dar a fost refuzat de către comunişti, care urmăreau discreditarea Bisericii. Bineînţeles că statul nu a luat în considerare protestul Patriarhului. Perioada campaniei de deposedare a Bisericii de ceea ce avea mai scump şi mai sfânt s-a soldat cu mii de victime care încercaseră să apere casa lui Dumnezeu.

 

Astfel au fost ucişi 2691 de proţi, 1962 călugări şi 3447 călugăriţe, mai mult de 15 000 de clerici, călugări şi căligăriţe au fost executaţi fără proces. Peste 700 de mănăstiri au fost lichidate (falimentate, închise, pângărite), iar mănăstirea Solovetski a fost transformată în primul lagăr de concentrare.

 

Bolşevicii au luat toate vasele şi obiectele de preţ ale bisericii, pradă ce consta în: 442 kg aur, 336 227 kg argint1317 kg de alte metale preţioase, 33 456 diamante de 13, 113 carate, 4 414 g perle, 72 383 bucăţi de alte pietre preţioase. Averile confiscate din Biserica Ortodoxă Rusă s-au ridicat la valoarea de 2, 5 miliarde ruble de aur. Din această sumă imensă, un milion de ruble a fost alocat pentru procurarea de hrană a populţieie sărăcită de război, restul a fost transferat în străinătate, în conturile bancare ale şefilor Partidului Comunist, în băncile americane care au finanţat revoluţia bolşevică. Lanţul crimelor şi al ororilor îndreptate împotriva clerului coninuă.

 

Mitropolitul Kievului, Vladimir, împreună cu 20 de episcopi şi sute de preoţi au fost asasinaţi. Înainte de a-i ucide, bolşevicii le tăiau braţele, iar unii dintre ei erau îngropaţi de vii. Preoţii erau crucifiacţi pe uşile bisericilor, împuşcaţi, spânzuraţi, aruncaţi în apă, pentru a se preface în statui de gheaţă.

 

Teroare şi crimelşe asupra Bisericii Ortodoxe Ruse a continuat şi sub dictatura lui Stalin. Primul an, 1927, Stalin declara cu sadism: „Noi conducem şi vom conduce propaganda împotriva prejudecăţilor religioase. . .Partidul nu poate fi neutru în ceea ce priveşte religia şi conduce propaganda antireligioasă. . . Am asuprit noi clerul reacţionar? Da, l-am asuprit. Problema este că încă nu sunt complet lichidaţi”.

 

L asfârşitul anilor 30’ represiunea atinge cote maxime; în 1937 au fost arestaţi 136 900 de clerici, dintre care 85 000 au fost omorâţi; în 1938 au fost arestaţi 28 000 de clerici dintre care 21 500 au fost ucişi. Tot atunci, cea mai mare catedrală ortodoxă din lume, cu hramul Hristos Salvatorul, construită în 45 de ani, sfinţită în anul 1883 a fost demolată în 1931, din ordinul lui Stalin, în patru luni(Torţa – noembrie 2006).

 

TEROAREA ROŞIE ÎN RUSIA BOLŞEVICĂ

 

„Chiar dacă va fi nevoie să exterminăm 70% din populaţia unei ţări, trebuie să ne îndeplinim doctrina” ( Lenin).

 

Lenin a aplicat principii marxiste în statul căzut în mâna comuniştilor, Rusia. El a instaurat teroarea ca factor fundamental al noului regim. El a creat faimoasa „C. E. K. A.”, departament însărcinat cu execuţiile şi deportările. Lenin împreună cu iubitul său, Zinoviev, şi ceilalţi tovarăşi Sverdlov, Troţki, Kamenev, pot instaura teroarea şi regimul dorit de Vladimir Ilici, fără democraţie totă puterea vine de sus, unde şeful se bucura de o totală infailibitate, teroarea înlocuieşte legitimitatea.

 

Se poate observa că această echipă conducătoare este în întregime khazară. Toţi aceşti khazari, asemenea lui Marx, erau internaţionalişti. Lenin, care nu iubea deloc pe ruşi, declara bucuros „Dacă un rus este inteligent înseamnă că este khazar, sau are sânge de khazar” (scrisoare către Gorki). A avut grijă ca 80 % din personalul C. E. K. A. să fie alcătuit din khazari aşkenazi. El îi ordona lui Dzerjinski să organizez lagăre de concentrare, gulag. Executant servil şi zelos, Dzerjinski îşi angajează doi adjuncţi: un polonez ftizic, Menjinski, gonit de partizani şi un asistent de farmacie din Nijni-Novogrod, Jagoda (Hirch Teuda), khazar intrigant, convertit prin oportunism la lutheranism. Împreună cu aceştia a creat direcţiile provinciale şi antenele militare pentru C. E. K. A., şi a stabilit serviciile centrale la Liubianka; comandatura militară, contabilitatea, trezoreria şi grefa (direcţia aparţinând lui Jagoda), relaţii externe, curier, cifru, agenţi de informaţii, secţia economică (direcţia Mejinski). Dar acesta din urmă fiind din ce în ce mai suferind, Jagoda şi-a asumat în cea mai mare parte toate responsabilităţile. A făcut-o cu cinism şi cruzime, a fost acela care a avut iniţiativa de a a duna în acelaşi lagăr deţinuţi politici şi de drept comun, deasemenea, hotărârea de a transfera la Liubianka închisorile moscovite de la Butirki şi de la Lefortovo, unde se putea proceda în linişte la execuţiile necesare. Jagoda avea obiceiul să intre în Bisericile Ortodoxe, unde se dezbrăca în pielea goală şi împuşca icoanele. La moartea lui Lenin, la 21 ianuarie 1924, în Rusia erau 315 lagăre de concentrare şi 70 000 de deţinuţi politici.

 

PRIMELE VICTIME ALE BOLŞEVISMULUI 1917 – 1923

 

Morţi în războaie civile 4 500 000.

 

Morţi în timpul foametei din 1921 – 1923, accelerată de politica agrară a lui Lenin:

 

– 6 000 000 ucişi în timpul teroarei de C. E. K. A.;

 

– profesori, studenţi, scriitori – 160 000;

 

– funcţionari, ofiţeri – 740 000;

 

– preoţi – 40 000;

 

– membri de partid 50 000;

 

– muncitori şi ţărani 1 300 000 (Jacquies de Launay – Istoria secretă a cominternului).

 

Iată bilanţul jertfelor omeneşti din Rusia, sub regimul comunist, după datele culese de Crucea Roşie de la Geneva şi de la alţi istorici:

 

executaţi în timpul colectivizării – 750 000;

 

victemele foametei provocate în 1930–1933 – 7 000 000;

 

victime ale G. P. U şi N. K. V. D (1937-1938) – 635 000;

 

lucrători şi angajaţi – 340 000;

 

victime ale N. K. V. D (1938-1947) – 2 750 000;

 

diferiţi preoţi, profesori, studenţi – 5 000;

 

militari – 23 000;

 

victime din lagăre de concentrare (1917-1947) 21 000 000.

 

În total, experienţa umanistă a lui Lenin, a costat poporul rus 48 000 000 de vieţi omeneşti, la care se mai adaugă pierderile suferite de naţiunile captive din Europa răsăritenă, căzute sub jugul Moscovei după al doile război mondial. Poporul romţn a fost unul dinte cele mai crâncene lovite, piezând circa 3 000 000 de oameni şi suferinţa nu s-a sfârşit nici astăzi (Preot Nicu Cracea Dezvăluiri legionare).

 

FUNDUL LUI LENIN.

 

SEX BOLŞEVIC: ZINOVIEV ÎI TRIMITEA SCRISORI DE DRAGOSTE LUI LENIN: „TE PUP PE FUNDULEŢUL TĂU MARXIST, VOVA1”

 

GAY DIN TOATE ĂŢRILE MÂNDRIŢIVĂ

 

Ceea ce nu am fi îndrăznit să citim în manualele şcolare e legiferat acum în Codul Penal: omul care a pus în practică marxismul a pus fundul la bătaie. Instrumentul politic care a bulversat secolul trecut a fost homosexual. În acest fel se înţelege mai bine cum practicianul marxist a practicat jocul dublu:era cu proletarii sponsorizat de marii finanţatori capitalişti.

 

Lenin (nume real Ulianov), unul dintre corifeii marxismului, a fost în viaţa sa intimă bisexual. În general, viaţa intimă a multor politicieni francmasoni, era considerată drept un subiect tabu şi nu numai în Europa de Est. Câţi oameni cunoscuţi, de exemplu Nicolae Titulescu, pe lângă că era un foarte bun agent al comunismului mondial (KOMINTERN), era un homosexual pasiv şi chiar a trăit o poveste de dragoste cu strălucitul avocat liberar Istrate Micescu? Lenin, care între 1904-1917 a trăit un exil aurit departe de Rusia, exil pertecut turistic mai ales între Elveţia şi Franţa, alături de soţia sa Nadejda Krupskaya, a cunoscut şi plăcerile homosexualităţii, alături de atracţia feminină, ca orice bisexual. Dar un clasic al marxismului, ca Lenin, în postură dee „fetiţă” nu prea dădea bine pentru propagnda comunistă. Aţa că, în ciuda vieţii sale sexuale tumultoase, Lenin a fost comandat să apară, de propaganda bolşevică, ca un fel de sfânt, un ascet al moralei comuniste. Imaginea sa clasică este cu o mână întinsă spre viitor sau scriind la o masă. Lenin nu a fost nici pe departe aşa ceva. Cum? Vom vedea.

 

Arhivele K. G. B „Scrisorile de dragoste” dintre Lenin şi Zinoviev.

 

Printre revelaţiile provocate de investigarea arhivelor K. G. B-ului, s-a numărat în 1996 şi un dosar cuprinzând corespondenţa amoroasă a lui Lenin cu unul dintre colaboratorii săi bolşevici din vremea exilului elveţian, Zinoviev. Studiul scrisorilor de amor dovedeşte că în relaţia dintre cei doi celebri bolşevici, Zenoviev juca rolul bărbatului, iar Lenin pe cel al femeiuştii. Există fotocopii ale scrisorilor schimbate de cei doi amorezi dar conţinnutul lor este atât de scârbos încât nu ar putea fi redat marelui public.

 

În scrisorile sale, Zinoviev se iscălea tandru: „micul tău Ghersele”, în timp ce Lenin era alintat cu diminutivul „Vova”.

 

„Te aştept floricica mea şi te pup pe funduleţul tău marxist”.

 

Grigore Evseevici Radomilski, pe numele său de khazar – Apfelbaum, zis Zinoviev, s-a născut în 1883, într-o familie de khazari aşkenazi, mici burghezi. Din 1903 urmează cursurile facultăţii de chimie a universităţii din Berna. În 1900 făcea parte din rânduielile partidului bolşevic( Partdul Muncitoresc Social Democrat din Rusia). Pe Lenin l-a cunoscut la Genva în 1905. între cei doi s-a înfiripat o relaţie homosexuală oasională. Mama lui Lenin (Maria Balarek), ca şi soţia acestuia (Nadejda Krupskaya), l-au plăcut la început foarte mult pe Zinoviev. Toate acestea până în 1916, când virtuasa Nadejda – ironizată de tovarăşii de exil ai lui Lenin, ca şi mai târziu de Stalin pentru sânii săi imenşi – i-a surprins pe cei dopi amanţi, Vova şi micul Gherşele, în pat, făcând amor. În interesul cauzei comuniste, Krupskaya, s-a jurat să păstreze secretul relaţiei dintre cei doi. Bănuielile Nadejdei fuseră stârnite de o scrisoare a micului Gherşe către Vova, iubita sa, care se încheia pătmaş: „Te aştept, floricica mea, şi te pup pe funduleţul tău marxist. Al tău Gherşele”.

 

„Neruşinarea voastră nu mai poate fi răbdată”.

 

Nadejda Krupskaya – o intelectuală autentică, austeră şi marxistă convinsă – a fost profund afectată de „apucăturile lui Lenin”. Ea îl considera un mare gânditor, şi când colo, l-a descoperit în postură de „Vova fetişa lui Zinoviev”. După revoluţia din februarie 1917, Zinoviev l-a însoţit pe Lenin la înapoierea în Rusia – finanţată de Serviciul Secret German – „în trenul plumbuit”. Drept răsplată, Lenin, l-a proptit pe iubitul său, micul Gherşe, în fruntea Internaţionalei a III-a comuniste (KOMINTERN), înfiinţată în 1919, cu sediul la Moscova, Hotel Lux, B-dul Gorki nr. 10. după atentatul Dvoirei (Fania) Kaplan contra lui Lenin, din 1922, Vladimir Ilici a fost transferat, aproape permanent, în oraşul Gorki (Nijni-Novograd). Starea sănătăţii sale,însă, s-a agravat. Cu toate acestea, micul Gherşele, continuă să-i dea târcoale iubitei sale Vova. Krupshaya s-a revoltat pentru prima dată, împotriva neruşinării lui Zinoviev. Ea ia trimis micului Gherşle o scrisoare ultimativă în care îl mustra:

 

„Te rog să nu-l mai deranjezi pe soţul meu cu scrisorile tale. Bagă-ţi minţile în cap! A sosit timpul să te linişteşti! Neruşinarea voastră nu mai poate fi răbdată! Ilici este grav bolnav! Nadejda”

 

Zinoviev nu părea însă a putea fi domolit deloc. Era, pesemne, încă”obsedat de funduleţul marxist” al lui Vova. Biruindu-şi dezgustul, Krupskaya s-a adresat lui Stalin, desemnat de Lenin drept „judecător al partidului” adică secretar general. În Biroul Politic, Stalin, reuşise să fie însărcinat cu misiunea de a veghea la asistenţa medicală acordată lui Lenin, ceea ce îi covenea de fapt de minune: în doi ani (1924), Lenin, avea să dea „ortul popii” ajutat de „judecătorul partidului”.

 

Când Krupskaya l-a informat despre neruşinarea lui Zinoviev, Stalin a tras din pipă de două ori şi a comentat: „Cu Lenin? Păi Dzerjinsky mi-a spus că Zinoviev trăieşte cu un cekist!”. Văzând-o pe Krupskaya sidefată Stalin a dat din mână şi a adăugat: „pagubă-n ciuperci”. Era expresia lui favorită. Lui Ordjonikidze, prietenul său gruzin, Stalin i-a mărturisit însă părerea lui despre relaţia homosexuală a lui Zinoviev cu Lenin: „Creşte secretariatul în partid!” (Pagini Ultrasecrete).

 

1. S.

 

Poate că, într-o bună zi, Hollyood-ul, va face un film despre viaţa lui Lenin, şi va oferi pulicului spre vizionare, scenele de dragoste şi tandreţe dintre Zinoviev (bărbatul) şi Lenina (femeiuşca). Sunt sigur că dacă se va face asemenea film va câştiga Oscarul fără nici o problemă.

https://ioncoja.ro/pledoarie-pentru-adevar-2-revolutia-bolsevica/

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

“Lenin e mort, dar leninismul traiește”… PESTE 100 DE ANI DE COMUNISM. Si înca număram… REVOLUTIA BOLSEVICA DIN 7 NOIEMBRIE 1917 – REZULTATUL UNUI PLAN OCULT OCCIDENTAL/ …

IDEOLOGIA TERORII REVOLUTIONARE, A LUPTEI DE CLASA “PROGRESISTE” SI A URII FATA DE BISERICA REVINE IN FORTA: “Prin faptele petrecute în timpul prigoanei comuniste se prevestește o viitoare prigoană”

 

 

Cotidianul bucureștean https://evz.ro scria în data de 7 noiembrie 2017, la împlinirea unui secol de la una dintre cele mai mari catastrofe din istoria omenirii: Rusia pravoslavnică devenea prima țară comunistă din lume. Prin prisma efectelor sale devastatoare, evenimentul nu are probabil echivalent decât cu Revoluția franceză și cu Al Treilea Reich. El nu ar fi fost posibil fără implicarea serviciilor secrete și fără o finanțare generoasă a Occidentului.

În noaptea de 25/26 octombrie (calendarul iulian) 7/8 noiembrie 1917 (calendarul gregorian) formațiuni armate fidele lui Vladimir Ilici Lenin au înlăturat de la putere guvernul liberal-socialist al lui Alexandr Kerenski, instaurat de revoluția din februarie 1917.Bolșevicii, întâmpinând o slabă rezistență, au ocupat Palatul de Iarnă, reședința țarilor Rusiei, aproape fără vărsare de sânge. Palatul a fost preluat de cazaci, „batalionul de femei” și de cadeți (elevi ai unei școli militare). Majoritatea locuitorilor orașului Petrograd au aflat de evenimente abia a doua zi, din ziar.

 

Ziua de 7 noiembrie a devenit, astfel, data oficială la care, decenii la rând, s-a sărbătorit cu mare fast „Marea Revoluție Socialistă din Octombrie”.

 

Istoria oficială sovietică a descris evenimentele ca mult mai dramatice decât au fost în realitate. Filmele sovietice, sub controlul propagandei, prezentau un mare asalt eroic al maselor populare asupra Palatului de Iarnă, precum și lupte aprige. În realitate, insurgenții bolșevici au întâmpinat o rezistență simbolică, astfel încât au putut, pur și simplu, să intre la pas prin poarta palatului și să-l ia în stăpânire.

 

După ocuparea sediului guvernului (Palatul de Iarnă), mai multe surse occidentale (Referiri în „A People’s Tragedy: A History Of The Russian Revolution”, Orlando Figes, Penguin Books 1998 first published in Great Britain by Jonathan Cape 1996), au remarcat că ordinea și organizarea detașamentelor de soldați și muncitori înarmați ai bolșevicilor, câte au fost ele la început, s-au volatilizat brusc și durabil (chiar săptămâni!), atunci când în pivnițele clădirii a fost descoperită una dintre cele mai vaste rezerve de vechi vinuri de marcă și băuturi alcoolice care exista în lume la acel moment, care aparținuseră și erau pentru uzul fostului țar.

 

Așa cum se întâmplă adesea în siajul unor rebeliuni reușite, beția generalizată în oraș a degenerat rapid în jafuri, distrugeri, violuri și crime, liderii bolșevici nefiind în stare să readucă ordinea nici măcar cu mitraliera, plutonul de execuție sau celula de pușcărie (pușcăriile, de altfel, s-au umplut complet cu mult timp înainte de a fi epuizat masa de recalcitranți). Cam aceasta ar fi „istoria pentru toți”.

 

Revoluția Rusă are, însă, o istorie de o jumătate de secol (1891-1924) și, bineînțeles, nu puține enigme.

 

Instaurarea comunismului în Rusia, la 7 noiembrie 1917, nu a fost – câtuși de puțin – un act spontan, ci rezultatul unui amplu proiect secret („Planul Marburg”), pregătit minuțios în afara Rusiei. Și finanțat generos de marii „bancheri internaționali”. În primul rând, de cei de pe Wall Street: Jacob Schiff, J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John D. Rockefeller, Edward Henry Harriman, Frank Vanderlip. Finanțarea bolșevicilor de către Wall Street era intermediată de banca suedeză „NYA Banken”, condusă de bancherul promarxist Olof Aschberg.

 

Contextul general, cât și împrejurările speciale în care cea de-a doua fază a Revoluției Ruse a divizat lumea după criterii ideologice intolerante, declarat adverse nu sunt, în realitate, nici după un secol de la evenimente, integral și obiectiv investigate și nici eliberate de mari și tulburătoare controverse, unele adevărate, altele generate de teoriile conspiraționiste.

 

Revoluționarul Vladimir Ilici Lenin – agent al serviciilor secrete germane

 

S-a născut în anul 1870 în Simbirsk. În perioada studenţiei ia contact cu mişcarea muncitorească, iar în 1893 se stabileşte la Petersburg, unde va deveni liderul marxiştilor. Va fi arestat, închis şi deportat în Siberia (1897-1900), după care emigrează în Elveţia (1900-1905). După înfrângerea primei revoluţii din Rusia se stabileşte în Elveţia (1906-1917). Din această ultimă perioadă va începe şi colaborarea sa cu serviciile secrete germane.

 

 

În august 1917, ”tov. Lenin își răsese barba pentru a nu fi recunoscut. FOTO: AGERPRES

 

Recrutarea lui Lenin de către colonelul Walter Nicolai se explică prin aceea că îndeosebi în timpul războiului „..agenții ruși cumpărați înainte de începerea ostilităților refuzau furnizarea de informații”. În acest context, persoanele de naţionalitate rusă aflate în Occident prezentau o mare cotă de interes.

 

În același timp, se poate susține că Lenin, prin caracteristicile sale: revoluționar, origine complexă etnică (evreu după mamă, german după o bunică), simpatiile sale prooccidentale și desconsiderarea „proștilor de ruși”, dar mai ales prin poziția sa de lider al unei noi mișcări politice, a prezentat un interes cu totul special, recrutarea sa permițând o penetrare informativă la vârful piramidei mișcării marxiste în plină ascensiune.

 

În aceste condiţii se explică, cel puţin în parte, cum a fost posibilă propaganda desfăşurată de Lenin în Elveţia (tipărirea şi difuzarea de lucrări, întâlniri şi alte manifestări politice).

 

În legătură cu fondurile utilizate de Lenin pentru propagandă, trebuie menţionat faptul că o parte din acestea nu proveneau nicidecum de la familia sa de nobili cu venituri foarte modeste.

 

Din cea mai recentă biografie a sa rezultă că cel care până în 1917 nu a lucrat decât circa 2 ani ca avocat în cauze mărunte și care în cei 20 de ani de exil a călătorit frecvent, petrecându-și vremea în hotelurile luxoase ale diverselor stațiuni, dispunea de fonduri ce proveneau din acte gangsterești (jefuirea unor bănci din Rusia sau din alte țări de către bande teroriste bolșevice, atacuri piraterești asupra unor vapoare, devalizarea unor oficii poștale ori a caselor de bilete din gări, extorcări, șantaje sau înșelăciuni).

 

O mare parte a banilor de care a dispus Lenin, a provenit însă din fondurile serviciilor secrete germane care, considerând că mişcarea bolşevică nu este prea periculoasă, au finanţat în mod practic Revoluţia din octombrie 1917 pentru a slăbi Rusia cu care se afla în război.

 

„Interesele guvernului german coincid cu acelea ale revoluţionarilor ruşi”.

 

Parvus

Foto: Un alt lider marxist rus strâns legat de Germania, cu care s-a acţionat pe lângă Lenin, a fost Alexandr Lazarevici Helphand (Parvus).

 

El s-a născut în 1867, în zona Minsk, a obţinut doctoratul în filosofie la Berna şi a avut un rol important în revoluţia din 1905.

 

Fiind arestat şi exilat în Siberia, reuşeşte să fugă în străinătate. Ca agent literar al lui Maxim Gorki, i-a reprezentat acestuia interesele în Germania. Fiind un erudit, a dezvoltat multiple relaţii cu o serie de personalităţi din Germania, Elveţia şi Austria, atât din lumea socialistă cât şi din cercurile politice conducătoare. Relații cu totul speciale rezultă că a avut la nivelul Ministerului de Externe și a Statului Major german.

 

Cu sprijinul relaţiilor sale, Parvus a devenit şi un om bogat, fapt pentru care el va fi recunoscător şi devotat germanilor. În momentul izbucnirii războiului, îngrijorat de evoluția politică din Germania, Parvus reușește să convingă conducerea germană în legătură cu posibilitatea „transferării revoluției în Rusia”.

 

Astfel, în ianuarie 1915, într-o scrisoare expediată ambasadorul german de la Constantinopol, Vangenhein menţiona:

 

„Interesele guvernului german coincid cu acelea ale revoluționarilor ruși. Democrații ruși nu-și pot atinge scopul decât prin distrugerea totală a țarismului. Pe de altă parte, victoria Germaniei este condiționată de izbucnirea unei revoluții importante în Rusia”.

 

În acelaşi context, într-o discuţie purtată cu contele Von Brackdorf-Rantzau ambasadorul Germaniei în Danemarca, Parvus sublinia faptul că o pace separată cu Rusia ar fi oferit ţarului posibilitatea zdrobirii revoluţiei de care Germania avea atâta nevoie.

 

În luna mai 1915, Parvus se întâlneşte cu Lenin în Elveţia. În legătură cu conţinutul discuţiilor Parvus precizează în broşura „În lupta pentru adevăr”, că i-a explicat lui Lenin că „atâta timp cât războiul continuă, în Germania nu va avea loc nici o revoluție, revoluția fiind posibilă numai în Rusia, iar izbucnirea ei va fi un rezultat al victoriei germanilor”.

 

Deci Germania este determinată să acţioneze, să subvenţioneze revoluţia rusă, cel puţin din două motive: înlăturarea pericolului roşu ce se profila la Berlin şi înfrângerea Rusiei în războiul în care se angajase.

 

Din documente rezultă că, ulterior, Von Jugow, de la Ministerul de Externe al Germaniei, a solicitat trezoreriei cinci milioane de mărci pentru intensificarea propagandei revoluţionare din Rusia, sumă ce avea să fie transferată în prima parte a lunii iulie 1915.

 

Purcoi de bani germani în vistieria bolșevicilor

 

 

Un alt personaj important din legătura serviciilor secrete germane, cu mare influenţă asupra lui Lenin, a fost Iakov Stanislavovici Ferstenberg, alias „Ganeţki”, „Henky”, „Barel”, „Henric Zet”, „Keller”, „Nikolai”, „Kuba”, „Frantiszec” etc. El a fost trezorierul omul de deplină încredere al lui Lenin. Parvus şi Ferstenberg au locuit alături mai multă vreme în Copenhaga, ocupându-se de afaceri comerciale cu care în realitate îşi acopereau provenienţa fondurilor primite de la guvernul german pentru propaganda şi revoluţia bolşevică.

 

Cei doi făceau comerţ cu cereale, medicamente şi alte produse în Danemarca, Rusia, Turcia şi România, ceea ce permitea alimentarea conturilor bancare din Elveţia cu zeci de milioane de mărci. Informat în legătură cu aceste activităţi, Guvernul Provizoriu condus de Kerenski avea să stabilească faptul că „unul din canalele de finanţare a partidului în ajunul revoluţiei [era] Evghenia Sumenson, şi că el funcţiona de mult timp”.

 

Evghenia Sumenson deținea în banca Siberiei un cont de circa un milion de ruble, din care 800 de mii au fost scoși în preziua revoluției. Fiind arestată în iulie 1917, ea a declarat că suma primită de la Ganețki a fost de peste 2 milioane de ruble, iar primele livrări în contul ei s-au făcut din decembrie 1915.

 

În aceste condiții, creșterea tirajului și a numărului publicațiilor bolșevice nu mai trebuie să surprindă.

 

 

Pravda – 1917-01-10 | Europeana

În vara anului 1917 existau 41 de ziare (27 în limba rusă), cu un tiraj de 320 de mii de exemplare, „Pravda” fiind tipărită zilnic în 90 de mii de exemplare.

 

Referitor la propaganda bolşevică, secretarul de stat german, von Kuhlmann, raporta înaltului comandament german:

 

„Numai după ce bolşevicii au primit un flux continuu de fonduri prin diferite canale şi sub diferite etichetări, au reuşit să-şi scoată principalul organ de presă Pravda pentru a desfăşura o propaganda energică şi a-şi extinde apreciabil baza, iniţial restrânsă, a partidului lor. E în interesul nostru să exploatăm perioada revoluţiei bolşevice pentru a obţine mai întâi un armistiţiu şi după aceea, dacă se poate, pacea”.

 

Sume mari de bani au fost rulate şi prin intermediul contelui Mirbach, ambasadorul Germaniei la Moscova, care în iunie 1918 menţiona că are nevoie lunar de minimum 3 milioane de mărci pentru contracararea propagandei aliaţilor. În acest context, Trautman, consilier la Ministerul de Externe, menționând că fondul de care dispunea se epuizase, a solicitat trezoreriei sume suplimentare, estimând că ar fi necesare cel puțin 40 de milioane de mărci.

 

Sume importante au mai fost puse la dispoziţie, în mod acoperit, de către social-democratul elveţian de naţionalitate germană, Karl Moor. Acesta explica provenienţa banilor printr-o moştenire considerabilă. În realitate însă „averea o primise din Germania în 1908 şi banii proveneau de la înaltul comandament german.

 

Moor era doar un canal prin care banii germani intrau în seifurile bolşevice. Fiind agent german, ca și Ganețki sau Parvus, Moor a rămas în Rusia sovietică, continuând să informeze Berlinul în legătură cu conducerea bolșevică. S-a întâlnit de mai multe ori cu Lenin și, în pofida suspiciunilor care planau împotriva lui, a continuat să lucreze sub numele de Bayer”.

 

„Sprijiniți elementele extremiste!”

Serviciile secrete germane l-au mai sprijinit pe Lenin și în alt mod. Acestuia i s-a permis să ajungă din Elveția în Rusia, tranzitând teritoriile unor state în care Lenin nu avea voie să intre. Prin agentura de valoare de care dispunea, Walter Nicolai informa în detaliu conducerea germană în legătură cu intențiile lui Lenin.

 

Serviciile secrete franceze au aflat și ele că în primăvara anului 1917 Lenin s-a întâlnit la restaurantul „Schioppa” din Berna cu un reprezentant al ambasadei germane în Elveția, Dallenvach, cu care a discutat despre plecarea sa în Rusia prin Germania.

 

Un mijlocitor important a fost în această chestiune Parvus, care a obținut sprijinul înaltului comandament german, al Ministerului de Externe și chiar pe cel al Kaiserului, care și-a exprimat fără rezerve acordul.

 

Practic, datorită lui Parvus, mișcarea bolșevică rusă a fost sprijinită de multe personalități germane, în cercurile diplomatice și cele politice. Astfel, contele von Brackdorff-Rantzau, ambasador al Germaniei la Copenhaga, insistă, printr- o scrisoare către ministrul de Externe, …să sprijine elementele extremiste căci acestea vor conduce la un deznodământ mai rapid.

 

După toate probabilitățile, peste trei luni vom putea conta pe o dezintegrare suficient de mare ca să-i zdrobim pe ruși într-o acțiune militară”.

 

Pentru a-și întări și mai mult propria acoperire, în drum spre Moscova, la Stockholm, Lenin refuză să-l întâlnească pe Parvus.

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/cine-erau-bolsevicii/

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

“Așa-zisa Revoluție din Octombrie este un mit lansat de învingători, de bolșevici, şi înghițit nemestecat de cercurile progresiste din Occident” (Aleksandr Soljenițîn).

 

Un articol publicat de https://www.contributors.ro scoate în evidență faptul că entitatea statală cunoscută azi oficial ca „Federaţia Rusă”, în termeni de cine deţine puterea reală în stat şi de mecanismele de exercitare efectivă a acesteia, continuitatea politică este neîntreruptă din 7 noiembrie 1917 (25 octombrie 1917 pe stil vechi).Atunci, sub pretextul ideologic al iniţerii „revoluţiei proletare”, un grup restrâns numeric dar foarte bine organizat de conspiratori cu idei politice extremiste, de factură clar criminală, condus de Vladimir Lenin *, a profitat de haosul provocat de prăbușirea Imperiului Rus şi de ezitările liderilor efemerei republici democratice care i-a succedat, preluând puterea printr-o lovitură de stat.

 

În singurul scrutin relativ liber organizat în Rusia după lovitura de stat, la 12 noiembrie 1917, „comuniştii” (bolşevicii) au obținut doar 24% din voturi, deși chiar ei organizaseră scrutinul, un semnal clar că majoritatea societății ruse respingea programul lor politic.

 

La 2 ianuarie 1918, nu întâmplător înainte de convocarea Adunării Constituante alese la 12 noiembrie 1917, a avut loc evenimentul instituțional fondator al noului regim: V. Lenin a semnat decretul de înfiinţare a CEKA, poliţia politică secretă oficial abilitată „să combată contrarevoluția şi sabotajul”, în fapt împuternicită să utilizeze orice mijloace (de la asasinate extrajudiciare până la crime împotriva umanității şi genocid) pentru a preveni pierderea puterii politice de către puciștii de la 7 noiembrie 1917.Prima, şi ultima, sesiune a Adunării Constituante a avut loc la 5 ianuarie 1918, iar direcţia dezbaterilor a evidenţiat rapid faptul că bolşevicii nu-şi vor putea impune voința asupra celorlalte partide rusești, prin metode politice. Ca urmare, la 6 ianuarie 1918, bolşevicii au dizolvat prin forță Adunarea dând practic a doua lovitură de stat în mai puţin de 3 luni.

 

Jocul tactic „de-a revoluția şi democrația” s-a încheiat abrupt în Rusia în ianuarie 1918, bolșevicii introducând regimul „partidului unic” (un evident pleonasm politic, care se traducea, în fapt, prin conducerea ţării pe baza voinţei discreţionare a câtorva lideri de la vârful acestui „partid”), regim camuflat propagandistic ca „dictatură a  proletariatului”.

 

Pentru a-şi păstra puterea uzurpată şi a-şi impune fără limite voinţa asupra societăţii din spaţiul fostului Imperiu Rus, bolşevicii nu au ezitat să angajeze un război civil care timp de 4 ani, până în 1922, a provocat 10–12 milioane de victime, fiind din acest punct de vedere de 3 ori mai distrugător pentru ruşi şi celelalte naţiuni din fostul imperiu decât Primul Război Mondial (în care muriseră 3,5–4 milioane de oameni).Victoria bolşevicilor în războiul civil a fost consemnată la 30 decembrie 1922 prin declaraţia de constituire a URSS – „Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste” – entitatea geopolitică „de suflet” a lui V. Putin, care a etichetat în 2005 „prăbuşirea” URSS din 1991 ca fiind „cea mai mare catastrofă politică a secolului XX” .Declarația din 30 decembrie 1922 – de la adoptarea căreia tocmai s-au împlinit 100 de ani, aspect deloc de neglijat în contextul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei – a consemnat atunci nu doar dispariția geopolitică a „Rusiei istorice” (afirmația lui V. Putin că „Uniunea Sovietică a fost Marea Rusie” este una istoric complet falsă, pierdută însă în „ghemul de minciuni” şi răstălmăciri pe care îl învârte acum propaganda oficială de la Moscova), dar şi, prin afirmarea explicită a obiectivului fundamental al URSS de „a primi toate popoarele lumii  în componența viitoarei Republici Socialiste Sovietice Mondiale„, o declarație potențială de război făcută restului lumii, declaraţie de care deținătorii puterii de la Kremlin nu s-au dezis nicio clipă din 1922 până astăzi.

 

 

„Instituția specială” înființată de Lenin la 2 ianuarie 1918 reprezintă până astăzi coloana vertebrală a sistemului politic şi de putere de la Moscova, funcționând în cei 105 ani care au trecut de atunci sub diferite denumiri oficiale, fiecare generând propriul acronim: CEKA, OGPU, NKGB, NKVD, MGB, KGB, FSB.

 

Sarcina ei fundamentală a fost, din primul moment apărarea prin orice mijloace, interne şi externe, a „verticalei leniniste a puterii” partidului înființat de V.I. Lenin în 1903, respectiv a puterii discreționare obținute de acesta în 1917 pe teritoriul fostului Imperiu Rus, şi a privilegiilor materiale colosale dobândite de liderii partidului, pe baza deținerii acestei puteri discreționare.

 

„Metodele şi mijloacele specifice” de activitate au rămas în linii mari aceleași, fiind operate doar ajustări tactice la progresul tehnologic şi, mai recent, la fenomenul globalizării. Obiectivul „instituției” nu a fost însă nicio clipă, şi nu este nici în prezent, negociabil şi nici măcar considerat marginal reformabil, şi asta se vede perfect în mesajele periodice de amenințare lansate de V. Putin şi acoliții lui după ce războiul împotriva Ucrainei a început să meargă tot mai rău pentru Rusia, mesaje al căror numitor comun ar putea fi rezumat astfel: „Dacă vom simți vreo amenințare la adresa monopolului nostru asupra puterii în Rusia, vom lua în calcul să distrugem toată lumea odată cu noi”.După 1922 a avut loc treptat o acceptare cvasi-generală, la nivelul elitelor politice şi intelectuale din Occident, a teoriei conform căreia „URSS nu este altceva decât o continuare a Imperiului Rus, şi a imperialismului rusesc, într-o altă formă şi cu o altă doctrină”, teorie care a ignorat aproape complet universalismul mesianic revoluționar şi caracterului criminogen fără precedent ale regimului instalat la Moscova în 1917, chiar şi prin raportare la defunctul Imperiu Rus, ignorare care stă, până astăzi, la baza multor erori analitice occidentale privind regimul Putin, motivațiile şi obiectivele acestuia, respectiv la baza neînțelegerii ADN-ului kleptocratic-leninist al Rusiei de azi, rezultat din mutația ADN-ului inițial revoluționar-leninist.În termenii consacrați de Daren Acemoglu şi James Robinson în bestsellerul lor „De ce eșuează națiunile”, apărut în 2012, populația URSS/Rusiei a trăit constant, după 1917, la discreția unora dintre cele mai „extractive” instituții politice şi economice din istoria omenirii.

 

În opoziție cu instituțiile „incluzive”, singurele capabile să asigure o relativă echitate în distribuția resurselor, deci în ultimă instanță să asigure progresul social şi ieșirea din sărăcie, autorii au definit instituțiile „extractive” ca fiind principala piedică în calea dezvoltării şi modernizării națiunilor şi statelor, indiferent de fundalul etnic, rasial, religios şi tradițional al acestora.Astfel, instituțiile „economic extractive” asigură transferul masiv de resurse spre vârful societății, pe bază de privilegii, monopoluri şi control asupra pieței şi comerțului (intern şi extern), iar cele „politic extractive” asigură protecția castei conducătoare, inclusiv prin controlul strict al accesului în aceasta, lichidarea oricărei tentative de competiție politică reală, şi asigură cadrul legal, juridic, administrativ şi de forță în care instituțiile „economice extractive” pot continua extragerea masivă de resurse de la baza societății şi transferarea acestora către vârf.

 

Sub masca „construirii societății comuniste” şi a ideologiei marxist-leniniste, URSS a instaurat unul dintre cele mai feroce sisteme istorice de exploatare socială şi economică, de la imperiile antice din Mesopotamia şi Egipt şi de la cel medieval mongol încoace, bazat pe o combinație malignă între „metodele” sclavagiste şi cele feudale de guvernare şi control, sistem preluat în 1991, cu ajustări marginale, de Rusia. Rezultatul: la începutul anilor 2020, cei mai bogați 500 (cinci sute) de ruși acumulaseră averi mai mari decât cele cumulate de cei mai săraci 100 de milioane de ruşi.Eșecul diplomațiilor occidentale în a rezolva „chestiunea germană” după 1918 a condus direct la deznodământul din 1945, care nu doar a substituit „chestiunea rusă” celei germane, dar a oferit şi cel mai formidabil alibi de „respectabilitate” internațională regimului politic de la Moscova prin metamorfozarea sa din stat revizionist agresor aliat cu Germania nazistă între 1939 – 1941, în stat membru al coaliției învingătoare a Națiunilor Unite între 1941 – 1945, alături de SUA şi UK (alibi exploatat la maximum şi fără scrupule până astăzi, după cum se observă în cazul retoricii obsesive a Moscovei despre „denazificarea” Ucrainei) şi, mai mult, i-a oferit un răgaz strategic de încă 45 de ani, pe care l-a folosit conform „fișei postului” din 1922, pentru infiltrare, subversiune, dezinformare, sabotaj, insurecții dirijate etc. împotriva puterilor occidentale (şi nu numai), percepute ca principal obstacol în calea „revoluției mondiale” dirijată de la Moscova.

 

Mihail Gorbaciov, ultimul om sovietic, a murit. A îngropat regimurile  comuniste alături de o doamnă, un fost actor și un preot -Adevărata revoluție în Rusia nu a avut loc în 1917, ci începând cu 1985, când reformele lansate de (pe atunci) noul secretar general al PCUS, Mihail Gorbaciov (foto), i-au convins pe liderii KGB că o reconfigurare la vârf a sistemului osificat marxist-leninist a devenit inevitabilă, iar în noua lui formă sistemul va avea ca „zeu” principal banul, nu pe Karl Marx sau Vladimir Lenin.Atunci au început transferurile controlate masive de „fonduri operative” în bănci occidentale dar şi pregătirea „marelui transfer” al activelor şi resurselor statului sovietic către „specialii” bine plasați pentru a profita de context.

 

Deși a afirma caracterul corupt al URSS/Rusiei este deopotrivă un truism politico-economic şi o tautologie din punct de vedere logic (sistemul politic de la Moscova nu este doar corupt, ci este în sine o formă gravă de corupție), faptul este încă masiv subestimat în Occident, atât la nivel analitic, cât şi politic, situație probabil explicabilă inclusiv prin volumul uriaş al „activelor financiare” transferate de oligarhia rusă post-comunistă în Occident, în ultimii 20–30 de ani.

 

Într-un articol emblematic din martie 2019, intitulat „Corupția este Noul Comunism”, profesorul Michael Mandelbaum de la „John Hopkins” University a sintetizat în mod strălucit problema. Liderii URSS şi-au justificat monopolul puterii, pentru ei şi „partidul unic” comunist, prin ideologia marxist-leninistă, în numele căreia au cerut constant cetățenilor sovietici să facă sacrificii pentru „marea cauză” – edificarea „societății comuniste”, care ar fi urmat să asigure „egalitatea deplină” (nu întâmplător, obiectiv niciodată declarat ca fiind atins de către liderii comuniști).

 

Oricât de coruptă ar fi fost clasa conducătoare a URSS, şi a fost foarte coruptă, ea a dispus până în 1991 de o ideologie pe care a putut să o susțină public pentru auto-legitimarea sa şi a regimului politic pe care îl încarna. În plus, privilegiile colosale (prin raportare la nivelul de viață al cetățenilor sovietici obișnuiți) acordate membrilor „nomenclaturii” sovietice nu au fost niciodată decuplate, cel puțin nu formal, de deținerea funcțiilor de conducere/comandă/control respective, şi nu derivau din drepturi private de proprietate (adică putea fi pierdute odată cu funcția, iar înainte de moartea lui Stalin în 1953 erau pierdute, de obicei, împreună cu viața). Această configurație de la vârful sistemului a început să basculeze în plan intern după 1985, iar influența externă a acestei basculări s-a manifestat imediat după 1991, când primele miliarde de dolari/euro „extrase” din Rusia au început să ia drumul Occidentului, împreună cu mulți membri ai „noii” clase conducătoare din Rusia (care, de fapt, era exact cea veche, asezonată cu ceva „sânge proaspăt” din zona criminalității organizate de drept comun).

 

Acești bani au oferit Moscovei, odată cu instalarea regimului Putin în anul 2000, pârghii excepționale de politică externă, la care liderii URSS nici nu putuseră visa, cu toată constelația de „măsuri active” dirijate de KGB şi tot aportul „idioților utili” din lumea liberă, pe toată durata „războiului rece”.

 

Regimul condus de V. Putin (foto) reprezintă o hibridizare vizând resuscitarea sistemului sovietic prin renunțarea la ficțiunea „partidului comunist”, oricum o formă fără fond de la Stalin încoace, subordonarea deplină a armatei şi preluarea „statului” de către „instituția fondatoare”, KGB, care practic a devenit ea însăși statul, toate pe fundalul „domesticirii” regimului oligarhic-kleptocratic din perioada 1991–1999 şi subordonării oligarhiei şi crimei organizate prin forțarea capilor acestora în relații de tip vasal – suzeran.Acest regim, spre deosebire de cel sovietic anterior anului 1992, nu are o ideologie, sau mai exact are o cripto-ideologie pe care nu o poate însă invoca oficial şi public în sprijinul legitimării sale: ideologia îmbogățirii faraonice a unui grup reprezentând cel mult 0,005% din populație, pe baza accesului preferențial, monopolist şi în impunitate la banii publici şi resursele naturale colosale ale Rusiei.

 

Cum nici măcar regimul Putin nu poate risca să-şi asume deschis „kleptocrația ca ideologie” (ar fi fost imposibil să ceară „sacrificii” cetățenilor obișnuiți pentru ca oligarhii ruși să-şi construiască a patra vilă în străinătate sau să-şi cumpere al treilea iaht, de exemplu), singura ieșire pentru regim a fost în direcția resuscitării unui naționalism agresiv pseudo-patriotic, șovin şi cu accente imperialiste fățișe (care speculează abil nostalgiile multor ruși după URSS, dar şi unele trăsături mai profunde ale culturii populare ruse), de natură să dea masei populației un sentiment de „apartenență”, implicit de acceptare a regimului. Într-un excepțional articol premonitoriu apărut la 7 martie 2015 în „National Review”, profesorul american George Weigel a estimat corect că în condițiile în care V. Putin nu va primi o ripostă serioasă după invadarea şi „anexarea” Crimeii în 2014, un nou război european va deveni probabil, şi va reprezenta un „dezastru neatenuat”.

 

În respectivul articol, prof. Weigel a plasat „noua” ideologie a regimului Putin „în zona unde Lenin îl întâlnește pe Corleone” (trimitere la „nașul” mafiei siciliene Vito Corleone, din celebrul roman omonim scris de Mario Puzo) şi a avertizat cu privire la amenințarea letală pentru restul lumii pe care o reprezintă „kleptocraţia leninistă” de la Moscova, avertisment confirmat în mod tragic după 24 februarie 2022.

 

* NOTĂ

 

Din componenta primului Birou Politic, constituit la 25 martie 1919, din care facusera parte 5 membri permanenti: Lenin (Ulianov), Kamenev (Rozenfeld), Krestinski, Stalin (Djugasvili), Trotki (Bronstein), nici unul nu era rus.

Alti conducatori importanti: Dzerjinski (polonez), Zinoviev (evreu, numele adevarat Radomyslski), Ordjonikidze (gruzin), Sverdlov (evreu), Rakovski (bulgar din România), Enukidze (gruzin), Linacearski (polonez), Aitakov (turkmen), Rudzutac (leton), Mikoian (armean), Smidt (neamt), Kaganovici (evreu), Radek (evreu), Smilga (leton), Stucika (leton), Kosior (polonez) etc. erau selectati din minoritatile asuprite de imperiul tarist.

Astfel Dumnezeu bătea Rusia pentru lacomia ei de a se fi latit fara scrupule peste alte neamuri.

 

 

Unu’ ca toti si toti ca unu’: bolsevici

 

Din cei 500 de comisari ai poporului ai RSFSR de la sfirsitul lui 1917 – 475 erau neruși și doar 25 dintre ei – de regulă muncitori necărturari – aparțineau poporului pe care pretindeau că-l reprezintă.

V.I.Lenin, fiind evreu dupa mama – care era fiica lui Izrael Moisevici Blank din Jutomir, si calmâc dupa tata, bunica lui, Anna Alexeevna Smirnova, fiind o calmica botezata, nu avea incredere in rusi.

Dupa revolutie recomanda “sarcinile de mare exigenta intelectuala sa fie incredintate strainilor, in special evreilor si sa se lase treburile simple pe seama “prostilor de rusi” (citatul e reprodus de sora mai mare a lui Ilici, Ana Elizarova, care, intre altele, ii scria lui Stalin:

“Probabil ca nu e un secret pentru dumneavoastra faptul ca bunicul nostru provenea dintr-o familie de evrei saraci, ca era, asa cum se mentioneaza in certificatul de botez fiul unui mesceanin din Jitomir, Moise Blenk.”. Intr-o discutie cu L. Trotki, Lenin a spus:

“Rusii sint prea blinzi, as putea spune chiar blegi”, de aceea nu merita sa li se dea functii importante (in cartea lui D. Volkogonov, pag. 293).

Intr-o scrisoare adresata in toamna lui 1920 lituanianului Jean Berzin numea poporul pe care-l conducea: “idiotii de rusi”.

Marelui scriitor rus Maxim Gorki i-a zis: “Un rus inteligent este aproape intotdeauna un evreu sau un rus cu singe evreiesc”.

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/cine-erau-bolsevicii/

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

„Papa Francisc este un participant zelos la Marea Resetare a globalistului Klaus Schwab” – acuză Arhiepiscopul catolic Vigano

 

Arhiepiscopul Vigano este un arhiepiscop al Bisericii Catolice, care a fost „Nunţiu Apostolic” în Statele Unite, între 2011-2016, anterior fiind secretar general al Vaticanului (2009-2011).

Într-un interviu incendiar recent, Vigano îl acuză pe papa Francisc că este un „participant zelos” la Marea Resetare iniţiată de Klaus Schwab şi de toată şleahta de globalişti din jurul lui. Iată, câteva fragmente din acest interviu (îl puteţi viziona pe YouTube AICI):* Faţă de cea de-a patra revoluţie, teoretizată de Klaus Schwab, şi de familia finanţei internaţionale din Bergoglio, Papa nu este un spectator neutru (…), ci este un participant zelos, care abuzează de autoritatea sa morală, pentru a sprijini în afara Bisericii, proiectul disoluţiei societăţii tradiţionale, în timp ce în interior, el urmăreşte distrugerea Bisericii, pentru a o înlocui cu o organizaţie filantropică, de inspiraţie masonică. Şi e scandalos…

 

* (…) Aceasta se aplică atât în lumea civilă, cât şi în cea ecleziastică, confirmând conspiraţia criminală dintre „statul paralel” şi „biserica paralelă”. Mie mi se pare că în această conspiraţie, rolul iezuiţilor a fost decisiv. Nu e nicio coincidenţă că pentru prima dată în istorie, un lider religios din rândul iezuiţilor e aşezat pe tronul lui Petru.

 

Acest interviu spectaculos al unui înalt oficial din Biserica Catolică, Arhiepiscopul Vigano, care ştie multe din interior, arată cât de multă dreptate au avut aşa-zişii conspiraţionişti, care au spus că actualul papă Francisc este omul globaliştilor, a celor ce doresc o „nouă ordine mondială” în lume, a celor ce doresc disoluţia religiilor principale – creştinismul, islamismul, iudaismul – şi apariţia unei noi religii unice, poate religia luciferiană.

 

E interesant, aşa cum remarcă şi Arhiepiscopul Vigano, că papa Francisc face parte din ordinul iezuit. Acest ordin a fost excomunicat pentru o scurtă perioadă din cadrul Bisericii în secolul al XVIII-lea, şi, drept răspuns, iezuiţii au format pe ascuns organizaţia malefică Illuminati (în 1776), care să preia controlul atât al Bisericii Catolice, cât şi al întregii lumi. Iar Illuminati, se ştie, a fost întotdeauna interesat de „noua ordine mondială”, de globalism.

 

 

https://www.lovendal.ro/wp52/papa-francisc-este-un-participant-zelos-la-marea-resetare-a-globalistului-klaus-schwab-acuza-arhiepiscopul-catolic-vigano/#google_vignette

 

/////////////////////////////////////

 

 

Lumea se îndreaptă ori spre „Marea Trezire” ori spre „Marea Resetare” (Editorial)

Foarte bun editorialul lui Bob Shillingstad de pe site-ul redoubtnews.com. Citez din el:

 

* Revoluțiile franceză (1789) și americană (1776) s-au petrecut la o distanţă de ani una de cealaltă, dar s-au concentrat în jurul a două concepte foarte diferite de libertate individuală. Pentru francezi, scopul era asigurarea egalității politice. Pentru americani, a fost vorba de independența personală. Această distincție explică de ce rezultatele celor două revoluții să fie atât de diferite.

 

 

* Pentru a înțelege Revoluția Americană, trebuie să ne întoarcem la perioada dintre 1730 – 1750, când a avut loc o renaștere religioasă care s-a răspândit în colonii. A început cu Johnathon Edwards, John și Charles Wesley și un evanghelist uimitor, numele lui George Whitfield. Whitfield a ținut 18.000 de predici și s-a estimat că peste 80% dintre coloniști l-au auzit pe Whitfield predicând. Alți pastori au fost implicați în această mișcare și mulți istorici admit că nu ar fi existat o revoluție fără această „Mare Trezire”.

 

* Pastorii americani au vorbit în predici despre libertatea individuală, despre drepturile acordate de Dumnezeu (legea naturală) și, de fapt, puteți găsi fraze în Declarația Americană de Independență preluate direct din predicile ținute în acea perioadă de timp. Britanicii i-au numit pe acești pastori „Regimentul Negru”, ştiind faptul că ei sunt inamicii, nefiind organizați și neaparţinând niciunei armate, dar ei erau uniți în predicarea libertății religioase. Bisericile au fost arse și pastorii închiși pentru că au spus că drepturile lor nu vin de la un rege sau guvern, ci doar de la Dumnezeu.

 

* Revoluția Franceză a fost total diferită. În perioada sa despotică de conducere, Robespierre a mers până la crearea unui cult al „Ființei Supreme”, o religie de stat bazată pe secularism. Aceasta a făcut parte din programul revoluționar al lui Robespierre de a distruge complet tradiția romano-catolică a Franței, în căutarea unei „egalități politice” ambigue în rândul maselor. În loc să încerce să lupte pentru principii bazate pe libertate, așa cum au făcut-o părinții fondatori ai SUA, Robespierre a fost mai preocupat de distrugerea tuturor trăsăturilor societății civice franceze în numele progresului.

 

* Într-o ironie crudă, Robespierre și comitetul său de siguranță publică s-au comportat mai violent ca monarhia franceză anterioară, odată ce comitetul a preluat controlul statului. Din acest motiv, Revoluția Franceză s-a transformat într-un regim de crime haotice, care a văzut zeci de mii de oameni executați la ghilotină pentru pur și simplu că s-au opus viziunii lui Robespierre. Sute de preoți și călugărițe au fost uciși în acea perioadă neagră de despotism al lui Robespierre.

 

* Marele regizor american Woody Allen spunea: „Istoria trebuie să se repete, pentru că nimeni nu a ascultat de prima dată”. Sau, altfel spus, singurul lucru pe care îl putem învăța din istorie este că nu învățăm nimic din istorie! Am văzut cum guvernele tiranice au înrobit oamenii și au cerut ascultarea. Stalin, Hitler, Mao Zedong, Castro, Pol Pot și mulți alți dictatori care au preluat puterea, au interzis orice supunere față de Dumnezeu și au proscris Biserica. Ei trebuie să aibă control total și să nu aibă vreo concurență.

 

* Unii sunt familiarizați cu Dietrich Bonhoeffer, un pastor curajos care a trăit în Germania sub Hitler. Pe vremea lui Bonhoeffer, în fața ochilor săi, o națiune puternic creștină a fost secularizată rapid de un guvern puternic. Biserica era împărțită și nu a răspuns așa cum ar fi trebuit. Așa că biserica a fost copleșită de stat și, în cele din urmă, a încetat să mai existe. În Germania hitleristă, peste 700 de preoți și pastori au fost trimiși în lagărele de concentrare nazistă.

 

* Acum, revenind la zilele noastre… Marea Resetare anunţată de globalistul Klaus Schwab în anul 2020, vine peste noi. Ceea ce a fost odată o „teorie a conspirației” marginală este acum expusă, în mod public. Elitele economice, politice, academice și mass-media din întreaga lume profită de haosul, confuzia și restricțiile asupra libertății, cauzate de blocajele Covid-19, și le folosesc pentru a modifica radical societatea din întreaga lume. Atacurile religioase sunt evidente, cum ar fi închiderea bisericilor în timpul lock-down-urilor, „permiterea” continuării serviciilor de cult, condiţionarea participării la slujbele religioase de existenţa unui „certificat”, etc.

 

 

* Lumea se află acum într-un moment 1776 sau 1789? Avem pastori și lideri creștini care au curajul să vorbească și să fie numiți „Regimentul robelor negre”? Care este puterea statului asupra vieții noastre? Nu este o hiperbolă să afirmăm că ne aflăm în cel mai critic moment din istoria recentă a omenirii

https://www.lovendal.ro/wp52/lumea-se-indreapta-ori-spre-marea-trezire-ori-spre-marea-resetare-editorial/

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

Steaua roşie a comunismului e, de fapt, simbolul secret al Stelei Morţii sau al planetei Nibiru

 

 

Punctul de vedere de mai jos reprezintă o opinie personală, apărând pentru prima dată şi în exclusivitate pe site-urile www.almeea.com şi www.lovendal.net.

 

Steaua roşie…un simbol universal al comunismului. Întotdeauna am fost fascinat de acest simbol, şi nu pentru că ar aparţine mişcării comuniste, ci pentru că m-am tot întrebat „De ce steaua trebuie să fie roşie?” Şi într-adevăr, ia gândiţi-vă puţin: câte stele roşii aţi văzut până acum pe cer?

 

Ce reprezintă steaua roşie, ca simbol al comunismului?

 

Cum de a ajuns comunismul să adopte ca simbol „steaua roşie”? Să cităm puţin din enciclopedia wikipedia:

 

Steaua roşie sau steaua roşie cu cinci colţuri reprezintă un simbol al comunismului şi al socialismului în general. Se mai crede că ea reprezintă cele 5 degete ale mâinii muncitorului, sau cele 5 continente.

 

Două comentarii de făcut la cele mai de sus. Explicaţia cu degetele muncitorului e absolut ridicolă; dacă mişcarea comunistă ar fi vrut ca un simbol să desemneze cele 5 degete ale mâinii muncitorului, ar fi apărut pur şi simplu un simbol ce ar fi avut ca desen mâna de om, nu o stea, ce n-are nicio legătură cu membrul superior al omului. Nici explicaţia cu cele 5 continente nu ţine, pentru simplul motiv că în lume sunt 7 continente: Asia, Africa, America de Nord, America de Sud, Antarctica, Europa şi Australia.

 

O sugestie mai puţin cunoscută publică afirmă că steaua ar reprezenta cele 5 grupuri care ar conduce Rusia către comunism: tineretul, militarii, muncitorii industriali, ţărănimea şi intelectualii.

 

Iarăşi o explicaţie trasă de păr. Au fost numite nişte grupuri sociale din puncte de vedere diferite, reieşind astfel un amalgam. În rândul militarilor se regăsesc şi o mare parte din tineret, şi invers; la fel, tineretul se regăseşte şi în rândul muncitorilor, şi în rândul ţărănimii, şi în rândul intelectualilor. Şi în plus, ce treabă au categoriile sociale cu steaua? Aşadar, nicio o explicaţie de până acum n-a fost deloc convingătoare.

 

Cum a devenit steaua roşie simbol al comunismului?

 

Să vedem în continuare în ce context a apărut acest simbol să fie folosit în rândul comunismului.

 

Militar rus ce poarta simbolul stelei rosii

Militar rus ce poarta simbolul stelei rosii

Steaua roşie îşi are originea în războiul civil rus de la sfârşitul primului război mondial, creatorul ei fiind necunoscut. Trupele ruseşti, când s-au retras din fronturile din Austria şi Germania, au ajuns în toamna anului 1917 şi s-au amestecat cu trupele locale din garnizoana din Moscova. Pentru a se distinge, soldaţilor din garnizoana Moscova li s-au oferit stele de tinichea pentru a fi purtate pe şăpcile lor militare. Atunci când aceste trupe s-au alăturat Armatei Roşii şi bolşevicilor, ei şi-au pictat stelele în roşu, culoarea comunismului, astfel născându-se steaua roşie.

 

O altă explicaţie ar fi aceea că Leon Troţki ar fi inventat simbolul stelei roşii. Nikolai Krilenko, un bolşevic şi revoluţionar rus, purta pe uniforma sa o stea verde. Atunci când Troţki l-ar fi întrebat ce reprezintă, Krilenko i-ar fi răspuns lui Troţki că fiecare colţ al stelei reprezintă cele 5 continente. Când a auzit acest lucru, Troţki a dat dispoziţie ca Armata Roşie să poarte ca simbol steaua roşie.

 

După ce a fost adoptată ca emblemă a tinerei URSS formate, steaua roşie a devenit simbolul comunismului, fiind adoptată şi pe steagurile altor state, ca de exemplu pe steagul Iugoslaviei socialiste.

 

Aşadar, deşi wikipedia ne spune prima dată că nu este cunoscut creatorul simbolului stelei roşii, mai jos expune ipoteza că Troţki, marele lider bolşevic, să-l fi inventat; dar explicaţia cu cele 5 continente e ridicolă, căci am explicat-o mai sus. De aceea, cred că a sosit timpul să oferim publicului şi o altă explicaţie a ceea ce reprezintă steaua roşie. Ea nu reprezintă nimic altceva decât o stea! Nici 5 continente, nici 5 degete, şi nici alte explicaţii fanteziste.

 

Adevărata origine a comunismului: Illuminati şi francmasoneria

 

Dar, pentru a trece mai departe în explicaţii, să vedem care e adevărata origine a comunismului. La 1 mai 1776, Adam Weishaupt, înfiinţează secta Illuminaţilor, sectă ce avea puternice rădăcini francmasonice. Printre altele, această organizaţie cerea: „abolirea proprietăţii private, abolirea moştenitorilor, abolirea familiei, abolirea tuturor religiilor” (citiţi mai multe în acest articol: De 1 mai, sărbătorim nu “ziua muncii”, ci ziua înfiinţării sectei Illuminati). Întâmplător sau nu, exact aceleaşi principii ale organizaţiei Illuminati le întâlnim şi în „Manifestul comunist” al lui Karl Marx, întemeietorul comunismului. Aşadar, nu mai e un secret pentru nimeni că acest comunism îşi are originea în francmasonerie.

 

La rândul ei, francmasoneria, cu toate simbolurile ei secrete şi ocultismul ei, îşi are originea în Ordinul cavalerilor templieri, organizaţie religioasă desfiinţată la începutul sec.14 şi care, în cele peste două secole de existenţă, a avut acces la nenumărate documente şi simboluri secrete ale creştinismului şi spiritualităţii în general.

 

Steaua roşie = simbolul lui Nibiru sau al Stelei Morţii?

 

Unde doresc să ajung? Că mişcarea comunistă, având origini francmasonice, şi-a ataşat o serie de simboluri cu semnificaţii oculte, din vechime. Poate că majoritatea comuniştilor nu au fost conştienţi de aceste semnificaţii oculte, dar sunt absolut sigur că marea elită de la începutul comunismului cunoştea perfect semnificaţia unor simboluri. Ca şi semnificaţia simbolului stelei roşii…care, după opinia mea, nu reprezintă altceva decât celebra planetă mitică Nibiru sau Steaua Morţii.

 

Zaharia Sitchin, autorul cărţii „A 12- a planetă” vorbea despre existenţa, în vechile mituri sumeriene, a unei planete necunoscute astronomilor, denumită planeta Nibiru, un corp ceresc gigantic care ar traversa sistemul nostru solar o dată la 3.600 de ani, producând distrugeri apocaliptice pe Pământ. Se spune că planeta Nibiru ar avea culoarea roşie.

 

Pe de altă parte, Andy Lloyd, autorul cărţii „Steaua întunecată” (2005) vorbeşte despre posibilitatea existenţei unui companion al Soarelui, denumit „Nemesis” sau „Steaua Morţii”. Acesta ar fi o pitică roşie (având deci culoarea roşie) şi s-ar apropia de sistemul nostru solar o dată la 21.600 de ani. Interesant e faptul că din ce în ce mai mulţi astronomi, inclusiv NASA, cred în existenţa unui companion al Soarelui (vezi şi acest articol: Şi NASA caută Nemesis, Steaua Morţii).

 

 

Asocierea dintre simbolismul stelei roşii cu Nibiru sau cu Steaua Morţii nu este decât o ipoteză, nu şi un fapt concludent. Adevărul nu se poate afla, ci doar intui.

 

https://www.lovendal.ro/wp52/steaua-rosie-a-comunismului-e-de-fapt-simbolul-secret-al-stelei-mortii-sau-al-planetei-nibiru/

 

 

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Iată documentul oficial care demonstrează existenţa unei conspiraţii mondiale, precum şi legătura între Illuminati şi communism

 

De-a lungul timpului, adepţii teoriei conspiraţiei au fost acuzaţi că sunt nebuni, că visează toată ziua conspiraţii, că trăiesc într-o lume imaginară şi că fabrică dovezi care nu există. De parcă adevărul ar fi într-o singură tabără, iar ceilalţi care nu se conformează curentului oficial sunt ignoranţi şi slabi de minte…

 

Una din conspiraţiile celebre ale lumii este aceea privind legătura dintre organizaţia Illuminati, comunism şi Noua Ordine Mondială. Mulţi au luat în derâdere această legătură şi poate că şi eu am fost privit cu multă ironie atunci când am vorbit despre această posibilă legătură într-un articol de-al meu (https://www.lovendal.ro/wp52/steaua-rosie-a-comunismului-e-de-fapt-simbolul-secret-al-stelei-mortii-sau-al-planetei-nibiru/).

Iată ce spuneam în articolul menţionat mai sus: „La 1 mai 1776, Adam Weishaupt, înfiinţează secta Illuminaţilor, sectă ce avea puternice rădăcini francmasonice. Printre altele, această organizaţie cerea abolirea proprietăţii private, abolirea moştenitorilor, abolirea familiei, abolirea tuturor religiilor”. Întâmplător sau nu, exact aceleaşi principii ale organizaţiei Illuminati le întâlnim şi în „Manifestul comunist” al lui Karl Marx, întemeietorul comunismului. Aşadar, nu mai e un secret pentru nimeni că acest comunism îşi are originea în francmasonerie.”

 

Întâmplător sau nu, afirmaţia mea din articolul de mai sus se găseşte şi într-un document oficial american din anul 1953, mai precis în Cel de-al 11-lea raport al Comisiei pentru Educaţie a Senatului Statului California (SUA), din legislatura anului 1953. Din această comisie au făcut parte şase membri, conduşi de senatorul Nelson S. Dilworth. Aşadar, este un DOCUMENT OFICIAL, ce nu a fost scris de adepţii teoriei conspiraţiei, pentru a fi bănuit de subiectivitate. Să vedem ce scrie la paginile 169 şi 170 ale acestui raport:

 

„Acest aşa zis comunism modern se pare că este aceeaşi conspiraţie mondială şi ipotetică în a distruge civilizaţia, la originea sa aflându-se Ordinul secret Illuminati din Bavaria, fondat pe 1 mai 1776, şi care a acţionat şi în coloniile noastre în perioadele critice înaintea adoptării Constituţiei noastre federale. Conspiraţia mondială revoluţionară pare să fi fost atât de bine organizată şi continuă să există, încât ea se află în punctul de a profita de orice oportunitate ivită sau care conspiraţioniştii ar putea crea-o. E semnificativ faptul că în anul 1783, atunci când existau anumite nemulţumiri în coloniile americane, circulau documente anonime şi subversive care îndemnau la revolte (…) Iar George Washington credea că centrul acestei conspiraţii secrete se află la New York. Această conspiraţie secretă a continuat să folosească New York-ul ca bază pentru activităţile sale până în timpurile prezente. Nu e întâmplător că New York-ul este în prezent centrul pentru activităţile comuniste din întreaga ţară (…)

 

Recunoaşterea datei de 1 mai 1776 ca data fondării acestei conspiraţii mondiale revoluţionare nu e dificilă de înţeles, din moment ce data de 1 mai este celebrată chiar şi în timpurile recente, prin revolte şi vărsări de sânge la scară mondială (…) În anul 1847 sau 1848, conspiraţioniştii comunişti, care au operat până atunci în secret, au scos la iveală Manifestul Partidului Comunist, de Karl Marx şi Friedrich Engels, prin care ei erau împotriva civilizaţiei moderne şi a instrumentelor sale: Dumnezeu, religie, familie, libertate individuală (…) În redactarea acestui manifest, conspiraţioniştii comunişti credeau că timpul lor va veni, atunci când va putea fi realizată o guvernare mondială (…) Ei au încercat să ascundă că această conspiraţie exista încă din 1776 şi au decis ca 1848, anul Manifestului Comunist, să fie considerat ca anul fondării comunismului, iar Karl Marx să fie proclamat ca autorul Manifestului”.

 

În concluzie, din acest raport oficial se recunoaşte următoarele:

– că există o organizaţie conspiraţionistă Illuminati care acţionează în secret şi subversiv în instalarea unui guvern mondial şi a unei Noi Ordini Mondiale, bazate pe dispariţia religiilor şi a proprietăţilor;

– că există o legătură între Illuminati şi comunism;

– că există o conspiraţie mondială pentru distrugerea civilizaţiei omenirii.

 

Iar toate aceste lucruri, eu le-am susţinut prin zeci de articole ce pot fi găsite pe acest site. Încă mai credeţi că nu există conspiraţii!??

 

https://www.lovendal.ro/wp52/tag/weishaupt/

 

///////////////////////////////////////

 

 

Ordinul si „Iluminatii” lui Adam Weishaupt

 

 

Sir Winston Churchill  scria în publicația Illustrated Sunday Herald, din 8 februarie 1920 :

 

   “ Din zilele lui Weishaupt , Karl Marx , Troțki , Bela Kuhn, Rosa Luxemburg si Ema Goldman , conspiratia acestei lumi a luat amploare. Aceasta conspirație a jucat un rol recunoscut în Revoluția Franceză. A fost izvorul fiecărei mișcari subversive în secolul 19. Si acum, în sfârsit, aceasta bandă de personalitati extraordinare din lumea interlopa a marilor orașe din Europa și America i-a tras de păr pe ruși și au devenit conducaătorii acelui enorm imperiu. “

 

  Cine au fost conspiratorii?

 

 La 1 mai 1776, sub conducerea lui Mayer Amschel Rothschild (în traducere SCUTUL ROȘU), cu sprijinul altor familii de evrei germani bogati – Wessely, Moses, Mendelsson și a unor bancheri (Itzig, Friedlander), scriitorul și filosoful german Adam Weishaupt fondează în Bavaria, societatea secretă Ordinului Illuminaților.

 

Black and white portrait of Johann Adam von Ickstaff.

Weishaupt a absolvit liceul iezuit, a studiat dreptul, istoria, științele politice, filosofia și a fost profesor universitar de drept canonic (romano-catolic).

 

Ordinul Iluminaților, înființat la 1 mai 1776, era întitulat de fapt Bund der Perfektibilisten, „Liga” sau „Uniunea Perfectibililor”, supranumit și Bienenbund, „Ordinul Albinelor”.

 

Numele de taină al lui Weishaupt, ca membru al organizației, era „Spartacus”.

 

În masonerie (și anume într-o lojă din München), Weishaupt a fost cooptat în 1777, cu pseudonimul Sanchoniaton. El a fondat în secret societatea „Vechii căutatori de lumina din Bavaria”, care va deveni mai cunoscuta sub denumirea „Ordinul Iluminaților”. Weishaupt  a sustinut ca numele provenea din vechi scrieri si insemna „cei care dețin lumina”.

 

   Primul profet al „Ordinului”, cel care intocmise o doctrina de la care mai tarziu s-au inspirat alte societati secrete influente – „Carbonarii” lui Giuseppe Mazzini, „Liga Dreptilor” lui Karl Marx  sau „Decembriștii” lui Cernisevski – a fost Adam Weishaupt, din acest punct de vedere poate cel mai influent om al secolului XIX.

 

Doctrina lui, cunoscută sub denumirea Novus Ordo Seclorum (Noua ordine a veacurilor) , a supravietuit timpului si a schimbat lumea în secolul XX, propovăduind:

 

   1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;

 

    2) Abolirea proprietatii private;

 

   3) Abolirea mostenirilor;

 

   4) Abolirea patriotismului;

 

   5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);

 

   6) Abolirea tuturor religiilor.

 

   Intre 16 iulie si 29 august 1782, la Wilhelmsbaden a avut loc sub președinția baronului de Braunswick, al doilea Congres Masonic . Congresul de la Wilhelmsbaden a incercat sa faca o conciliere intre diverse secte francmasonice: rosacrucieni, necromanti, cabaliști si umanitariști.

 

La Congres a fost prezent si Adam Weishaupt, care a reusit sa fuzioneze Ordinul Iluminatilor cu masonii din lojile engleze si franceze.

 

Congresul mai este important si pentru faptul că a coincis cu emanciparea evreilor din Imperiul Habsburgic. Totodata, atunci a fost pus la punct in mare secret planul Revolutiei franceze care se va declansa sapte ani mai tarziu .

 

Contele de Virieu, un mason care a participat la congresul secret de la Wilhelmsbaden, i-a dezvaluit ulterior unui prieten:

 

„Nu pot sa-ti spun ce s-a hotărât acolo. Pot doar sa-ti spun ca este mult mai grav decât iți inchipui tu. Conspirația care s-a pus în mișcare la Wilhelmsbaden este atat de perfect organizata, incat nu au scapare nici monarhia, nici biserica„.

 

   Aceasta doctrina este baza celei de STANGA . De aceea si simbolurile … Rosu caracteristic stangismului , 1 mai celebrata de intreaga stanga, etc.

 

Începand de la sfarsitul secolului 18, atent, sistematic si cu rabdare, un grup cămătăresc, folosindu-se de formidabila structura piramidala a masoneriei, s-a tranformat in ELITELE planetare actuale care au generat de-alungul timpului mega crize, pentru ca mai apoi sa vina cu „solutiile”, in fapt etape in instaurarea GUVERNULUI MONDIAL. Iar dupa fiecare astfel de etapa deveneau mai bogati si mai puternici.

 

Aceasta NOUĂ ORDINE MONDIALĂ de care auzim din ce in ce mai des vorbindu-se chiar si de catre politicieni sau personalitati de anvergura, reprezinta în fapt visul ELITELOR, înca de la inceputul demararii actiunilor lor.

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/adam-weishaupt/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Reacția lui Eduard Novak în scandalul celor 160.000 de euro din medaliile olimpice. „Ridică multe semne de întrebare”

 

 

 

Fostul ministru Eduard Novak a făcut precizări vineri, după decizia de a acorda o recompensă în cuantum de 160.000 de euro contabilei de la Federaţia Române de Canotaj, instituţie condusă de Elisabeta Lipă.

 

autor

MIHAELA IVĂNCICĂ

 

El i-a adresat şi o întrebare preşedintei ANS, Elisabeta Lipă: “Puteţi să îi priviţi pe sportivii medaliaţi în ochi şi să le spuneţi că performanţa lor valorează mai puţin decât activitatea contabile şi a secretarului general din ANS?”Novak a notat că a citit, cu multă atenţie, “declaraţiile stupefiante ale doamnei Elisabeta Lipă”.

“Am constatat că, în loc să discute despre situaţia de la Agenţia Naţională pentru Sport, doamna Lipă preferă să ducă discuţia într-o zonă sterilă şi lipsită de substanţă, fapt ce mă obligă să fac următoarele precizări:Doamna Lipă, problema de fond este reprezentată de modul lipsit de transparenţă, imoral şi aflat chiar la limita legalităţii în ceea ce priveşte decizia de a acorda o recompensă în cuantum de 160.000 de euro contabilei instituţiei pe care o conduceţi.

 

CITEȘTE ȘI

FR Canotaj susține că cei 324.000 de euro au ajuns la 50 de persoane. „Angajații iau 40% din valoarea premiilor sportivilor”

 

Primele condiții puse de Rusia ca să facă pace cu Ucraina. Documentul cu cererile Moscovei a fost făcut public

Şi, pentru a înţelege mai bine situaţia vă explic:

 

1. potrivit legislaţiei în vigoare, recompensarea angajaţilor este legală cu condiţia să se facă în baza unor criterii transparente şi nu învăluite în mister;

det. aici

 

 

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/reactia-lui-eduard-novak-in-scandalul-celor-160-000-de-euro-din-medaliile-olimpice-zridica-multe-semne-de-intrebare.html

 

 

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Cazul contabilei de la MAE care plătea salarii fictive nu ar fi singular. Surse vorbesc și despre bani pentru amante

 

 

Se extinde scandalul iscat la Ministerul de Externe de o contabilă care le-a plătit salarii, vreme de 12 ani, iubitului și fiului acestuia, deși niciunul nu lucra pentru diplomația românească.

 

autor

OVIDIU OANȚĂ

 

Procurorii militari susțin că ar mai fi și alte persoane angajate fictiv și care ar primi leafă de la MAE.

 

Surse judiciare, dar si din minister, vorbesc despre bani pentru amante. Cazul va fi investigat și de Direcția Națională Anticorupție. Procurorii militari au ridicat mai multe documente de la Ministerul Afacerilor Externe după ce au descoperit că o fostă contabilă i-ar fi dat timp de 12 ani salariu iubitului ei – angajat până de curând la Ministerul Apărării Naționale, dar si fiului acestuia, soldat la spitalul Militar din Pitești. Niciunul nu a fost angajat vreodată la MAE, însă, susțin procurorii ar fi încasat peste două milioane de lei fiecare.

 

Procurorii militari susțin că au indicii potrivit cărora nu doar contabila i-ar fi plătit iubitului și fiului acestuia salarii ani la rândul din fondurile Ministerului de Externe, deși nu au lucrat nici măcar o zi pentru diplomație, ci și multe alte persoane care ar fi primit lefuri lunare deși nu au fost nici măcar un minut la serviciu sau ar fi fost angajate fictiv.

 

CITEȘTE ȘI

O contabilă de la MAE ar fi plătit salarii false iubitului ei și fiului acestuia, fără ca cei doi să fie angajați la minister

 

Primele condiții puse de Rusia ca să facă pace cu Ucraina. Documentul cu cererile Moscovei a fost făcut public

Adevărul a ieșit la iveală în momentul în care cei doi falși angajați s-au certat cu contabila. Pe de altă parte, foști și actuali angajați de la Externe susțin la adăpostul anonimatului că asemenea practici ar fi cunoscute.

„Este o practică în MAE ca unii angajati privilegiați, din care unele amante ale unor persoane bine poziționate, să nu vină cu anii la muncă și să nu îi deranjeze nimeni cu nimic, deși primesc salariul integral.”

„Un diplomat îmi spunea că știe pe cineva de la MAE care de peste 2 ani nu a călcat pe la birou, dar primește salariu lunar.”

 

„MAE este un sac fără fund. Curtea de Conturi face anual o misiune de audit la departamentul financiar. Cum … de nu au găsit nimic în 12 ani? Că sa nu mai zic de directori generali, secretar general și o grămadă de alți … care aprobă lunar salariile. Te doare capul.”

 

Pe lângă suspiciunea de delapidare cu consecințe deosebit de grave au apărut și bănuieli de abuz în serviciu și de operațiuni financiare în mod fraudulos.

 

Scandalul salariilor frauduloase plătite din fondurile MAE a ajuns și pe masa procurorilor anticorupție. DNA îi va investiga pe șefii contabilei și pe oficialii Curții de Conturi care ar fi trebuit să o controleze pe femeie și astfel să împiedice plata unor sume uriașe de bani din fondurile ministerului.

 

Deocamdată, contabila care a demisionat după ce a fost denunțată, nu a fost pusă sub învinuire. Toate anchetele sunt in faza urmăririi penale IN REM.

 

Cei de la Ministerul de Externe refuză să comenteze acuzațiile!

 

 

https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/se-extinde-scandalul-de-la-ministerul-de-externe-surse-judiciare-si-din-minister-vorbesc-si-despre-bani-pentru-amante.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Noua Ordine Mondială: Manipularea Psihologică a Populației (Population Psychological Manipulation)

 

Redactia Patria Romana

 

 

Un Plan bine gândit și pus în acțiune

 

Noua Ordine Mondială (NOM) nu este doar o simplă teorie a conspirației, ci un plan bine gândit, pregătit și organizat de multă vreme, care este acum pus în acțiune. În spatele acestui plan se află păpușarii — forțe malefice al căror scop principal este Puter Absolută și Controlul Total asupra Omenirii.

În față, vedem doar marionetele lor, liderii politici și economici care sunt manipulați pentru a pune în aplicare acest Plan Monstruos

 

 

 

Dar care este scopul final al acestui plan?

 

Este nimic mai puțin decât Eradicarea Umanității așa cum o cunoaștem noi acum, transformând Lume într-un coșmar distopic.

 

 

 

Citind cărțile lui George Orwell, 1984 și 2084 de Boualem Sansal, putem înțelege mai bine scopul și destinația pe care aceste Forțe Malefice o au pentru Omenire.

 

 

 

Aceste lucrări ne oferă o viziune clară asupra unei realități în care controlul total și manipularea psihologică sunt la ordinea zilei.

 

 

 

Pentru a-și atinge acest scop funest, păpușarii din spatele NOM trebuie să folosească abuzuri psihologice și fizice la scară largă. O specie inteligentă ca a noastră nu poate fi condusă la dispariție fără o pregătire intensă și subtilă. De-a lungul ultimelor decenii, am fost supuși unei „formatare” culturale și psihologice menită să ne facă să acceptăm acest viitor post-umanist.

 

Trăim într-o „matriță” hipercontrolată, în care percepția noastră asupra realității este manipulată, supravegheată și gestionată pentru a ne ține sub control. Păpușarii au stabilit clar direcția: către o lume post-umană, în care valorile umanității, precum libertatea, autonomia și spiritualitatea, sunt eradicare.

 

Destructurarea societății umane tradiționale

 

Pentru a implementa Noua Ordine Mondială, Forțele Întunericului trebuie mai întâi să destabilizeze, să dezumanizeze și să demoralizeze Omenirea.

 

 

Distrugerea familiei tradiționale este un pas crucial în această direcție. Familia, ca unitate fundamentală a societății, este un bastion de rezistență împotriva controlului totalitar. De aceea, NOM a făcut eforturi susținute pentru a slăbi și eroda această instituție. Un Tată ( masculin) o Mamă ( feminin) , bunic , bunică , frați , surori!

 

Avortul a fost promovat ca o soluție „liberatoare”, în timp ce valorile pro-familiale și pro-viață au fost ridiculizate și marginalizate.

 

 

 

Credința religioasă, un alt pilon esențial al societății tradiționale, a fost atacată și eradicată sistematic. DUMNEZEU , Creator DIVIN, al miliardelor de Universuri , ridiculizat, blamat , batjocorit , luat în deriziune dacă nu chiar interzis.

 

Distrugerea spiritualității și a educației clasice, în favoarea unei culturi consumiste și nihiliste, a fost o altă tactică utilizată pentru a dezumaniza și demoraliza populația.

 

 

 

În plus, promovarea megalopolelor și a vieții urbane hiper-aglomerate a avut scopul de a rupe legătura oamenilor cu natura și cu hrana sănătoasă. Hrana toxică, bazată pe produse procesate și artificiale, împreună cu promovarea insectelor și a altor înlocuitori artificiali, sunt menite să slăbească corpul și mintea oamenilor, făcându-i mai vulnerabili la manipulare.

 

Rețelele sociale, un alt instrument puternic de control, au înlocuit interacțiunea umană autentică. În loc să ne întâlnim și să comunicăm față în față, suntem încurajați să interacționăm prin ecrane, creând astfel o izolare socială care ne face mai ușor de controlat.

 

Crizele financiare, conflictele și războaiele sunt, de asemenea, utilizate pentru a menține un climat de frică constantă și pentru a justifica creșterea presiunii fiscale și a măsurilor de supraveghere.

 

 

 

Un alt aspect important al planului NOM este instaurarea unei „morale relativiste”. Această amoralitate și imoralitate reprezintă o nouă religie în sine, înlocuind valorile tradiționale cu o ideologie în care orice este permis, atâta timp cât servește intereselor celor de la putere. În acest context, mișcările LGBTQ, deși prezentate ca o luptă pentru drepturi civile și libertate de expresie, sunt de fapt instrumente de inginerie socială folosite pentru a distruge identitatea tradițională de gen și pentru a dezumaniza populația.

 

Controlul populației prin frică și dezbinare

 

Frica a fost întotdeauna un instrument puternic de control. Păpușarii din spatele NOM au înțeles acest lucru și au exploatat-o la maxim pentru a își atinge obiectivele. Pandemia de COVID-19 a fost un exemplu perfect de cum frica poate fi utilizată pentru a impune măsuri draconice, cum ar fi carantina generalizată, supravegherea electronică și controlul libertăților individuale. Deși multe dintre aceste măsuri au fost prezentate ca fiind necesare pentru a proteja sănătatea publică, în realitate ele au avut scopul de a testa limitele acceptabilității sociale și de a pregăti terenul pentru viitoare măsuri și mai restrictive.

 

 

 

Mass-media a jucat un rol esențial în amplificarea fricii. Prin prezentarea constantă a știrilor negative și a scenariilor apocaliptice, publicul a fost condiționat să accepte măsurile restrictive impuse de guverne fără prea multe întrebări. Această tactică a fost folosită nu doar în contextul pandemiei, ci și în legătură cu alte crize globale, cum ar fi schimbările climatice, terorismul sau crizele economice. În esență, populația este menținută într-o stare constantă de frică și anxietate, ceea ce face ca indivizii să fie mult mai dispuși să renunțe la libertățile lor în schimbul unei promisiuni de securitate.

 

 

 

Un alt mod de a controla populația este prin dezbinare. Păpușarii NOM au reușit să creeze și să exploateze falii adânci în cadrul societății, fie că este vorba despre conflictele rasiale, ideologice, economice sau religioase. Această strategie de „divide et impera” face ca populația să fie mult mai ușor de controlat, deoarece indivizii se luptă între ei în loc să își îndrepte atenția către adevărații vinovați de deteriorarea condițiilor lor de viață. Fie că este vorba de stânga versus dreapta, urban versus rural, sau secular versus religios, NOM a reușit să polarizeze societatea într-o asemenea măsură încât coeziunea socială a devenit aproape imposibilă.

 

Distrugerea masculinității și crearea unei Generații Androgine.

 

Un alt obiectiv al NOM este distrugerea conceptului de Masculinitate tradițională. Această strategie face parte dintr-un efort mai amplu de a transforma indivizii în ființe Androgine , lipsite de trăsăturile distincte care au definit bărbații și femeile de-a lungul istoriei. Masculinitatea este atacată pe mai multe fronturi: psihologic, cultural și biologic.

 

 

 

Mass-media promovează constant imagini ale bărbaților care sunt fie slabi, fie demonizați ca fiind agresivi și toxici. În același timp, sportul și alte arene tradiționale ale masculinității sunt infiltrate de competitori transgender, subminând astfel însăși esența competiției bazate pe egalitate de șanse.

 

 

 

Un exemplu relevant este controversa legată de Olimpiada de la Paris, unde sportivii transgender au participat la competiții feminine, provocând indignare și ridicând întrebări cu privire la corectitudinea competiției. Aceasta nu este doar o anomalie sportivă; este o parte a unui plan mai amplu de a desființa diferențele de gen și de a crea o generație androgine, ușor de controlat și manipulat.

 

 

 

Pe lângă aceasta, cultura populară promovează constant figuri androgine și modele transgender în diverse domenii, de la showbiz la politică. Lideri politici din diverse țări sunt fie bisexuali, fie transgender sau susținători fervenți ai mișcărilor LGBTQ. Această strategie de manipulare are drept scop crearea unei populații care să accepte eliminarea noțiunilor tradiționale de Masculinitate și Feminitate în favoarea unei identități fluide, maleabile și controlabile.

Actele civile sunt modificate :nu se mai menționează , Tată și Mamă.

Rubricile actelor civile devin : Părinte 1 , Părinte 2 .

Toaletele Publice au 3 Secții : Bărbați Femei , Transgender

 

Indoctrinarea copiilor: Distrugerea inocenței

 

Unul dintre cele mai îngrijorătoare aspecte ale acestei agende este modul în care NOM vizează copiii, transformându-i în pionii unei ideologii radicale. De la o vârstă fragedă, copiii sunt expuși la idei radicale despre identitatea de gen și sexualitate, fiind încurajați să-și pună la îndoială sexul biologic și să adopte o identitate fluidă. Această indoctrinare începe în școli, unde copiii sunt învățați că pot să-și aleagă sau să-și schimbe sexul, și continuă prin intermediul mass-mediei și al rețelelor sociale.

 

 

 

Legea din 2021 introdusă de cel mai jalnic președinte american Joe Biden, care permite persoanelor de 16 ani să-și schimbe sexul pe cheltuiala statului, este un exemplu alarmant al acestei agende. Această legislație nu face decât să alimenteze confuzia și dezorientarea în rândul tinerilor, pregătindu-i pentru o viață în care identitatea lor biologică este considerată irelevantă.

 

 

 

Indoctrinarea copiilor nu se limitează doar la identitatea de gen. Aceștia sunt, de asemenea, încurajați să adopte noțiuni de identitate non-umană, cum ar fi identificarea ca animale sau plante. Aceste idei absurde nu fac decât să submineze conceptul de umanitate și să creeze o generație de indivizi dezorientați, ușor de controlat.

 

Transumanismul și agenda de control total

 

Transumanismul este o ideologie promovată intens de Elitele Globale care susține că viitorul Omeniriij constă în fuziunea omului cu tehnologia. Acesta nu este doar un ideal futurist, ci o parte esențială a agendei NOM, care urmărește să depășească limitările biologice ale ființei umane și să creeze o nouă specie de oameni, complet controlați și manipulați de tehnologie.

 

În viziunea transumanistă, oamenii vor deveni entități hibride, cu creiere conectate la rețelele de inteligență artificială, corpuri îmbunătățite cu componente cibernetice și vieți prelungite artificial. Această evoluție tehnologică nu este prezentată doar ca un progres inevitabil, ci ca o soluție la toate problemele omenirii. Însă, în realitate, este un pas major spre dezumanizarea completă a speciei noastre.

 

 

 

Sub pretextul ameliorării sănătății și a prelungirii vieții, transumanismul deschide calea către un control total asupra indivizilor. Cu tehnologia implantată direct în corpurile noastre, elitele globale ar putea monitoriza, influența și controla fiecare aspect al vieților noastre, de la gânduri și emoții până la comportamente și decizii.

 

Această agendă transumanistă nu este doar o fantezie distopică, ci o realitate care se apropie cu pași repezi. Cercetări și experimente în domeniul implanturilor cerebrale, augmentărilor cibernetice și manipulării genetice sunt deja în curs, iar viitorul pe care îl preconizează transumaniștii ar putea deveni norma în câteva decenii.

 

Rezistența Umanității Răspunsul la forțele întunericului

 

În fața acestei amenințări globale, rezistența Umanității devine esențială. De-a lungul istoriei, oamenii au demonstrat o capacitate remarcabilă de a se ridica împotriva opresiunii și de a lupta pentru drepturile lor fundamentale.

 

În fața Noii Ordini Mondiale, trebuie să ne redescoperim aceste capacități și să le folosim pentru a ne proteja libertățile și identitatea umană.

 

Cheia pentru a rezista NOM este Conștientizarea și Educarea .

 

 

Oamenii trebuie să fie informați despre pericolele pe care le aduce această Agendă Malefică și să înțeleagă modul în care sunt manipulați și controlați. De asemenea, este necesar să ne întoarcem la valorile fundamentale care ne definesc ca oameni: Credința Religioasă Familia Tradițională creeată de la Începutul Omenirii ( Bărbat și Femei care aduc la viață copiii) Educația Clasică, Munca , Respectul , Cinstea , Patria și Respectul pentru Ființa Umană , pentru Natură și tot ce ne înconjoară!

 

Spiritualitatea și Credința Religioasă joacă un rol central în această Rezistență .

De-a lungul istoriei, Credința în DUMNEZEUL ATOTPUTERNIC , Ființă CREATOARE SUPREMĂ și în valorile morale absolute a oferit oamenilor puterea de a înfrunta cele mai mari provocări.

În fața Noii Ordini Mondiale, este esențial să ne păstrăm aceste valori și să le promovăm ca răspuns la relativismul moral și la secularismul promovat de NOM.

 

 

 

De asemenea, solidaritatea și unitatea sunt cruciale. În loc să fim divizați de ideologiile și conflictele artificiale create de păpușari, trebuie să ne unim forțele și să lucrăm împreună pentru a ne proteja libertățile. Numai printr-o acțiune colectivă putem face față acestei amenințări globale.

Puterea de a schimba viitorul

 

Noua Ordine Mondială reprezintă o amenințare serioasă la adresa umanității, dar nu este invincibilă. Istoria ne arată că oamenii au capacitatea de a rezista opresiunii și de a-și apăra drepturile și libertățile. Pentru a înfrunta NOM, trebuie să fim informați, uniți și să ne păstrăm valorile fundamentale.

 

Această luptă nu va fi ușoară, dar cu credință, curaj și determinare, putem să ne protejăm umanitatea și să construim un viitor bazat pe libertate, dreptate și demnitate umană. DUMNEZEUL ATOTPUTERNIC indiferent de Numele pe care il dăm, este Omniprezent

iar Forțele Binelui pot Triumfa dacă suntem dispuși să luptăm pentru ele.

 

Gral.bg( ret) Bartolomeu Constantin SĂVOIU

Directorul JURNALULUI

 

 

https://patriaromana.com/2024/09/06/noua-ordine-mondiala-manipularea-psihologica-a-populatiei-population-psychological-manipulation/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

ROMÂNIA imbolnavită de Clasa ei Politică

 

 

 

Cu câteva zile în urmă, presa a publicat declarația Șefului Statului care a vorbit despre “eșuarea ROMÂNIEI”

 

Dar, nu Țara a eșuat!

 

A eșuat Clasa Politică care de 31 de ani a pus Stăpânire pe Conducerea Țării, asemeni unei Caracatițe!

 

Totul s-a spus și nu aș face decât să repet ceea ce a fost deja spus și scris despre această incredibilă situație!

Țara ceea mai bogată a Europei, cu relieful cel mai variat, cu toate bogățiile solului și subsolului, capabilă să hrănească o mare parte a Europei, cu Agricultura ei, a ajuns să importe aproape 85% din produsele alimentare.

Un “ Câmp de Ruine!

Un “ Câmp de ruine și Conștiința Socială a Națiunii!

 

 

 

Lipsa de educație, golănia, viclenia, ura, invidia, prostia, corupția, nepăsarea, ateismul, disprețul față de ființa umană, goana după plăcerile stupide, întreținute și vehiculate de o mare parte a mass media care îndobitocesc și dezinformează masa Poporului au devint trăsături de caracter ale Populației și mai ales pentru Noua Generație.

Dacă în primiiani după 89´ Partidele și “aleșii lor” în organele Țării, de la cele locale , județene până în Patlament mai aveau o anumită justificate politică sau doctrinală, totul a dispărut complet.

Calificativul de “ traseist” mai avea la început o anumită conotație infamantă, acum totul s-a schimbat!

Vedem candidați care înainte de primul tur , sar în “ barca “ adversă sau odată aleși revinla “ matcă”

Unii au schimbat 2, 3, 4 ….partide!

Unui fost Lider Național i s-au “ numărat” 7 Partide la “ efectiv”!!

 

Guvernele anilor 90’-2000 -2004…mai aveau încă oameni competenți!

Acum contrariu : incompetența , faptul de a fi șantajabil și manipulabil este principalul atuu pentru a fi “ ministeriabil”!

 

În Istoria ROMÂNIEI, avem pentru prima oară un Partid care acumulează trei Căi de Acțiune Anti -Românească:

-O activitate doctrinară anti-creștină, exaltând o așa zisă “ religie universală” , un sincretism distrugător, nociv, diabolic, și care este de preferință îndreptată către Tineret, cu efecte perverse devastatoare

-O acțiune “ Anti-Familie” contra fundamentelor Divine și ale Naturii, ale Creației Umane dar și Animale și Vegetale care presupune condiția obligatorie a două sexe diferite : masculin -feminin!

 

DUMNEZEU a creeat Adam și Eva.

Pentru a procreea, două aceleași sexe nu sunt capabile !( o să mi se reproșeze că există organisme hermafrodite dar ele sunt excepția , având ele însăși 2 Sexe diferite). Corolarul acestei acțiuni este promovarea agresivă a LGBTIQ, și a Minorităților Sexuale care doresc să își impună Legea lor , Majorității!

-A treia acțiune doctrinară este Distrugerea sentimentului Național , de apartenență Istorică, de Iubire a Pământului strămoșesc udat de secole cu Sângele Înaintașilor noștri!

Se promovează o Lume fără Hotare , un “ Mare Sat Mondial -A great village”.

Este Doctrina “ Marelui Păpușar” George Sorös, cu adepții lui, Clinton, Obama, Biden, Trudesu, Bil Gates, Prințul Charles, Rockeffeler, Klaus Schwab dar și Macron, Merkel, etc .

 

Ceea mai mare parte a Guvernanților Europeeni care au trădat interesele Popoarelor lor și sunt zeloșii propagatori ai Criminalei Doctrine “ A Noii Ordini Mondiale “ și a “ Marii Resetări”

Tot acest partid, re -lansează Ideea Neo -Comunistă a confiscării proprietății individuale și a creării Societăți Colectiviste!

Lângă acest Partid un altul, reprezentând o minoritate nsțională și care de 31 de ani are ca Scop Dezmembrarea ROMÂNIEI și unirea ei cu Ungaria.

Și ca în povestea clasică a celor “ Trei Bandiți” , un al treilea Partid care i-a rămas doar numele ca Liberal dar duce aceiași politică distrugătoare ca celelalte două Partide!

 

Virusul blestemat al acestui Covid, care a cotropit Lumea a scos la lumină dacă mai era nevoie, în Țara Noastră , incompetența ,și profunda corupție a celor care gestionează Sistemul de Sănătate și care se îmbogățesc nerușinat pe seama cadavrelor Victimelor Pandemiei!

Mai mult , asistăm cu groază la “Târguielile“ de piață ale partidelor politice , la iresponsabilitatea totală în fața unui val de scumpire de prețuri nemaivăzut , poate în timpul crizei 1929 -33și a unei situații dramatice în care spitalele refuză bolnavii și pun paturi pe coridoare în lipsă de spații disponibile.

 

Simt în fața acestei , și cuvântul nu este exagerat “Tragedii Naționale” un sentiment de Mânie Neputincioasă dar și de Imensă Tristețe!

Vom putea ieși din sceastă situație?

Ca și “ TITANICUL”  ȚARA se scufundă!

A eșuat! Nu ROMÂNIA!

Clasa Politică Ticăloșită care o conduce!

 

Gral.Bg((r) Bartolomeu Constantin SĂVOIU

Directorul Jurnalului

 

 

 

 

https://patriaromana.com/2021/10/18/romania-bolnava-de-clasa-ei-politica/

 

 

 

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

BOMBĂ– Contractele secretizate ale genocidului planetar prevăd PIERDEREA TUTUROR DREPTURILOR „NEVACCINAȚILOR”

 

 

Publicat de Snake

 

Publicat în: Justitie

 

 

Asta ascund criminalii lumii: oficializarea genocidului! De aia ne ucid în spitale, ne concediază de la muncă, ne interzic să mergem în vacanțe, la rude, în magazine pentru a ne cumpăra alimente etc. Vor să ne extermine în proporție de 95% și au o misiune grea. Majoritatea covârșitoare a „vaccinaților” va muri în maximum 3 ani, afirmă cercetătorii, iar restul…vor fi uciși prin variate metode de exterminare! De aceea induc artificial tot felul de false crize (blackout energetic, încălzirea globală, interdicții, foamete, lockdown general etc.). Prin mecanismele fizice, geofizice, psihotronice și psihice angrenate, o mare parte din oameni își va da duhul.

 

❗Cert este că protestele NU ajută la nimic. Ori se face revoluție planetară, ori stăm cuminți în genunchi, cu capul plecat, așteptând să ne ia moartea îmbrăcată în haine de medic, polițist sau militar.

 

Mai multe organizații internaționale invită cetățenii la BOICOT general: să nu se mai meargă la muncă pentru a destabiliza firmele, să nu se mai plătească taxele, impozitele, să nu se mai cumpere produse o vreme…

 

Și soluția boicotului e tardivă. Criminalii NU au nevoie de bani pentru că posedă tiparnița, nu au nevoie de produse pentru că și-au făcut stocuri pe vreo 20-30 de ani, nu au nevoie de firme pentru că au destule la care pot oricând renunța…

 

EI AU DOAR INTERESE EUGENICE PREMEDITATE DE SUTE DE ANI:

 

1. SĂ UCIDĂ 95% DIN OAMENI CÂND SE VA IVI OPORTUNITATEA UNEI CRIZE IMPORTANTE;

 

2. CUM SĂ TRANSFORME SUPRAVIEȚUITORII … ÎN LUCRURI CONTROLATE TOTAL!

 

Deci…boicotul NU-I afectează nici cât firul de nisip pe limbă.

 

Cei mai mulți din cei care execută de doi ani ordinele lor diabolice vor muri rând pe rând împreună cu masele. Când vor conștientiza că ȘI EI sunt simpli SCLAVI … vor afla și că lucrurile nu se mai pot schimba. În aceste vremuri întunecate și pline de sânge orice acțiune, mișcare, decizie este irevocabilă!

 

 

Fiți atenți în fața cui ridicați mâna cu biciul și în fața cui îngenuncheați plecându-vă capul!

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2021/11/03/bomba%e2%9d%97contractele-secretizate-ale-genocidului-planetar-prevad-pierderea-tuturor-drepturilor-nevaccinatilor/

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Câte ceva despre NOUA ORDINE MONDIALĂ

 

 

„Unii chiar cred că familia Rockefeller face parte din Cabala secretă şi că lucrează împotriva celor mai bune interese ale Statelor Unite, caracterizând familia mea și pe mine ca fiind „internaționaliști” și conspiraționişti şi că lucrăm cu alții din întreaga lume pentru a construi împreună structura integrării globale politice și economice – o nouă lume, dacă vreţi. Dacă asta e sarcina mea, sunt vinovat și sunt mândru de asta. „

David Rockefeller, Memorii

 

„Suntem recunoscători ziarelor Washington Post, The New York Times, revistei Time și altor publicații mari ale căror directori au participat la întâlnirile noastre și şi-au respectat promisiunile de apreciere faţă de planul nostru timp de aproape patruzeci de ani. Ar fi fost imposibil pentru noi să ne dezvoltăm planul dacă, în tot acest timp, am fi fost supuşi luminilor strălucitoare ale publicităţii. Acum lumea este mult mai sofisticată și mai pregătită să mărșăluiască spre un guvern mondial. Suveranitatea super-națională a unei elite și lumea intelectuală a bancherilor sunt cu siguranță preferabile auto–determinării naționale practicate în secolele trecute. „

David Rockefeller, la o întâlnire a Grupului Bilderberg  din 1991

 

„Dă-mi controlul asupra bogăției unei națiuni și nu-mi pasă cine face legile.”

David Rockefeller

 

„Dă-mi controlul asupra monedelor popoarelor și nu îmi pasă cine le face legile.”

Meyer Nathaniel Rothschild într-un discurs susţinut la o adunare mondială a bancherilor pe 12 februarie 1912. În anul următor, SUA a subscris la „serviciile” nou introduse de Federal Reserve, condusă de dl. Rothschild.

 

„Noua Ordine Mondială nu se poate întâmpla fără participarea SUA, așa că noi suntem componentă unică şi cea mai semnificativă a acestui plan. Da, va exista o Nouă Ordine Mondială care va forța Statele Unite ale Americii să-şi schimbe percepţiile sale.„Henry Kissinger, Consiliul Mondial de Afaceri – Conferinţă de presă, Regent Beverly Wilshire Hotel, 19 aprilie 1994.

 

„Vom avea guvern mondial, fie că ne place, fie că nu. Singura întrebare este dacă Guvernul Mondial va fi realizat prin cucerire sau consimțământ.” James Paul Warburg – Declaraţie făcută în faţa Senatului Statelor Unite pe 7.02.1950.

 

„Treaba noastră este aceea de a oferi oamenilor nu ceea ce vor ci ceea ce vom decide noi că ar trebui să aibă.”

Richard Salent, fostul președinte al CBS News

 

„Avem nevoie de un program de psihochirurgie pentru a controla politic întreaga noastră societate. Scopul este acela de a controla fizic mintea individului. Toți cei care se abat de la norma dată pot fi mutilaţi chirurgical. Individul poate gândi că cea mai importantă realitate este propria sa existență, dar acesta este doar punctul de vedere personal. . . Omul nu are dreptul să-şi dezvolte mintea. . . . Creierul trebuie controlat electronic. Într-o zi, armatele și generalii vor fi controlaţi prin stimularea electronică a creierului. „

Dr. Jose Delgado MR, Director spital de Neuropsihiatrie, Yale University Medical School, Declaraţie în Congresul din 24 februarie de 1974.

 

„Una dintre cel mai puţin înţelese strategii ale revoluției mondiale se mişcă acum rapid spre îndeplinirea scopului său şi anume acela de a controla mintea umană ca mijloc major necesar pentru aprobarea acesteia de către oameni, care vor fi subiecți ai Noii Ordini Mondiale.”

K.M. Heaton de la National Educator

 

„Timpul suveranităţii absolute și exclusive … a trecut; teoria acestora nu s-a potrivit niciodată realităţii.”

Secretarul General al ONU Boutros Boutros-Ghali, O agendă pentru Pace 1992.

 

„Lumea, prin urmare, poate să profite de oportunitatea oferită (criza din Golful Persic) pentru a-și îndeplini promisiunea veche referitoare la instaurarea noii ordini mondiale dacă diverse națiuni sunt trase împreună în această cauză comună al cărei scop este acela de a realiza aspirațiile universale ale omenirii.”

George Herbert Walker Bush

 

„Desigur, oamenii de rând nu vor război: nici în Rusia, nici în Anglia, nici în Germania. Asta este de înțeles. Dar, la urma urmei, liderii țărilor determină politica și întotdeauna este o chestiune simplă de a atrage oamenii de partea ta, fie că vorbim despre o democrație, o dictatură fascistă, un parlament sau o dictatură comunistă. Vocali sau nevocali, oamenii pot fi întotdeauna atraşi la licitaţia liderilor. Şi se întâmpă ușor. Tot ce trebuie să faceți este să le spuneţi că ţările lor sunt atacate, să ne declarăm împăciuitori şi să denunţăm lipsa lor de patriotism care expune țara la pericol. FUNCŢIONEAZA la fel în orice țară. „

Hermann Goering, președinte al Reichstag-ului, Partidul nazist și comandantul şef al Luftwaffe

 

„Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială, cu excepția cazului în care el/ea va face promisiunea că se va închina lui Lucifer. Nimeni nu va intra în New Age cu excepția cazului în care el/ea va trece printr-o inițiere luciferică.”

David Spangler, director al Inițiativei Planetare, Organizația Națiunilor Unite

 

„Astăzi, America va fi indignată dacă trupele ONU intră în Los Angeles pentru a restabili ordinea. Mâine vor fi recunoscători! Acest lucru este valabil mai ales în cazul în care s-a spus că a existat o amenințare din exterior, fie ea reală sau promulgată, care a amenințat însăși existența noastră. Ulterior, toate popoarele lumii vor pleda pentru a scăpa americanii de acest rău. Singurul lucru de care se teme omul este NECUNOSCUTUL. Când se prezintă acest scenariu, drepturile individuale vor fi abandonate de bună voie în schimbul garanţiei bunăstării acordate de Guvernul Mondial. „

Dr. Henry Kissinger, Conferinţa Bilderberg, Evians, Franța, 1991

 

 

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2015/11/18/cate-ceva-despre-noua-ordine-mondiala/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Omul trebuie să fie sclav şi laş până la sfârşitul timpurilor sale

 

Publicat de Snake  

 

 

Se pare că de la începuturi, omenirea a rămas blocată în paradigma întunecată a sclaviei iar Fyodor Dostoievski confirmă trist în „Casa Morţilor”: „Fiecare om decent din epoca noastră trebuie să fie laș și sclav. Aceasta este starea lui normală. Eu sunt ferm convins. Omul este făcut și construit aşa până la sfârșitul timpurilor sale.„

 

Care ar fi cauzele?

 

Religia?

Banii?

Graniţele stabilite funcţie de puterea vremelnică a imperiilor?Îngrijorător este că în ultimii ani, omul a renunţat facil la o mare parte din drepturile sale fundamentale; unul este cel privitor la viaţa privată (ascultarea telefoanelor!). Şi mai îngrijorător este că odată prăvălit tăvălugul zdrobirii drepturilor obţinute cu sânge, moarte şi schilodire de strămoşii noştri, din inerţie, înaintează fulgerător, nimicind totul în cale.De o vreme, se vehiculează ideea că părinţii nu mai au nicio autoritate asupra copiilor şi că aceştia, odată născuţi, aparţin statului. Nu am văzut manifestaţii împotriva celor care şi-au permis să atingă, chiar şi în glumă, celula societăţii: familia . Am văzut în schimb părinţi împărtăşind ideea guvernanţilor deşi majoritatea politicienilor care o aclamă nici măcar nu sunt părinţi. În temeiul aceleiaşi rezoluţii, vine statul şi ne ameninţă că ne va sancţiona cu zeci de mii de lei dacă nu vom fi de acord să ne vaccinăm copiii! Statul, ajuns între timp părintele adoptiv al tuturor copiilor din România – interesele pecuniare primând – devine diabolic în relaţia cu proprii săi cetăţeni şi îi tratează ca pe sclavi, dobitoace vorbitoare. Pentru stat este irelevant faptul că zeci şi sute de mii de copii au murit în întreaga lume ca urmare a reacţiilor adverse la vaccinuri, este irelevant că alte sute de mii au rămas în scaune cu rotile şi alţii au dezvoltat ulterior diverse boli psihice dintre care, cea mai des întâlnită fiind autismul! Statului nu-i pasă că însăşi Bill Gates, într-o conferinţă pe subiect, a îndrăznit să declare public că vaccinurile vor reduce populaţia lumii cu cel puţin 10%, ceea ce reprezintă un procent mulţumitor deşi până la cifra de 500.000.000 de pământeni mai este de „lucru”!!! Acelaşi Gates a testat un vaccin pe fetiţele din India, provocând moartea a câtorva sute şi îmbolnăvirea a câtorva mii. Nu, statul nu se împiedică nici de coasa morţii, nici de schilodirea copiilor. Dramele familiilor nu-l interesează. El, oficial, legiferează genocidul.

Dacă prin legea vaccinării obligatorii nu ar fi legitimat genocidul, atunci întreb punctual:De ce statul – tot prin lege – permite frecventarea cursurilor şcolare de către copiii bolnavi de SIDA şi a celor cu Hepatita B în aceleaşi spaţii şi clase cu cei sănătoşi?

De ce cadrele didactice nu au voie să denunţe identitatea copiilor bolnavi?

De ce copiii sănătoşi nu mai au niciun fel de drepturi şi sunt obligaţi să convieţuiască cu cei bolnavi?

De ce minorităţile, indiferent care ar fi alea, au început să aibă mai multe drepturi şi facilităţi decât majoritatea?

De ce, dragă stat, nu-ţi mai pasă de viitorul naţiei noastre?

A te plia pe o societate complet bolnavă nu este un semn de normalitate!

 

 

 

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2017/08/01/omul-trebuie-sa-fie-sclav-si-las-pana-la-sfarsitul-timpurilor-sale/

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

  

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Planul Illuminati pentru umanitate a fost hotărât acum 200 ani!

 

 

Publicat de Snake

 

 

Publicat în: Justitie

 

 

 

Cartea din care am extras textul posterului se numește „Pioni în joc” și a fost scrisă în 1958 de William Guy Carr, etnic englez, ofiţer al marinei canadiene, autor al mai multor teorii ale „conspirației” devenite între timp … realităţi.

 

Astăzi, în primăvara lui 2023, putem afirma fără niciun dubiu că planul lui Weishaupt se aplică neîntrerupt de ani de zile și este dovada concretă că nimic din ce am trăit până acum NU este întâmplător, ci PREMEDITAT!

 

Și dacă unii dintre noi doar presupuneau că satanismul este „religia” viitorului, impusă de adepţii ei triliardari, iată că acum știm exact că spre ea ne îndreptăm. Satanismul pandemic mondial este corola „programului” de exterminare a rasei umane. Dominaţia întunericului vrea să bestializeze și să ardă tot ce opune rezistență răului.

 

Weishaupt vorbea și despre vremurile în care khazarii vor subjuga complet lumea. Goyimii, în accepțiunea lor, reprezintă persoanele lipsite de putere, inutile în jocul planetar (exact cum îi eticheta Harari pe oamenii din afara cercului exclusivist al criminalilor triliardari), necesari spre a fi utilizaţi de eugeniști – un timp oarecare – deoarece prin și cu ei își pot atinge scopul bine determinat. După îndeplinirea obiectivului propus, pionii pot fi sacrificaţi ca oricare alt goyim inutil.

 

În mai multe postări am avertizat organele de opresiune, guvernanţii și justiția exact despre acest aspect. Practic, toţi sunt victime DUPĂ ce rolul prestat în jocul celor puternici s-a încheiat! Că unii cred altceva… e pură naivitate.

 

Voi mai extrage din cuprinsul cărţii și alte fragmente ce merită atenţia unora dat fiind faptul că subiectele abordate sunt argumentate cu documente.

 

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2023/03/13/planul-illuminati-pentru-umanitate-a-fost-hotarat-acum-200-ani/

 

 

///////////////////////////////////

 

Harari: Oamenii au devenit animale piratabile

 

 

Publicat de Snake

 

Publicat în: Justitie

 

 

Un om NU poate emite astfel de concluzii decât dacă în el NU mai există nimic uman.

 

Nebunii au invadat administraţiile publice și politice ale lumii. Oameni sănătoși psihic întâlnim din ce în ce mai rar. Moare o specie. Cea umană. Poate că nu mai este nimic de salvat în ea. S-a degradat într-atât încât e nevoie de o altă creaţie.

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2022/11/09/harari-oamenii-au-devenit-animale-piratabile/

 

 

///////////////////////////////////////////

Harari: Bogaţii trebuie să fie upgradaţi în dumnezei virtuali și săracii trebuie să fie degradaţi în oameni inutile

 

 

Publicat de Snake

 

Publicat în: Justitie

 

Ce afirma Yuval Noah Harari, creierul lui Klaus Schwab, în 2015? (minutul 15.20)

 

” – Acum vedem crearea unei noi clase masive de OAMENI INUTILI. Este posibil ca oamenii să devina REDUNDANȚI. Așa cum computerele devin din ce în ce mai bune în domeniile lor, există posibilitatea ca computerele să ne depășească și să facă oamenii redundanți și atunci marea problema politico-economică a secolului 21 va fi : pentru ce avem nevoie de oameni?

– Și aveți vreun răspuns?

– Pentru moment cea mai bună presupunere este  – menține-i fericiți cu droguri cu jocuri pe computer, dar acesta nu sună ca fiind un viitor prea atractiv.

– Deci spuneți în carte și acum despre creșterea semnificativă a inegalității sociale, că suntem la începutul unui proces?

– Este un fel de profeție, sunt mai multe posibilităti . O posibilitate este crearea unei clase noi,  masive de oameni inutili și o altă posibilitate este diviziunea omenirii în două caste diferite biologic: bogații să fie upgradați în Dumnezei virtuali și săracii să fie degradați la acest nivel de oameni inutili „

 

Conferinţa TED a globaliștilor unde Harari a fost aplaudat pentru asemenea abominaţii verbale. Cum de omul acesta este încă liber? Pentru că justiția e complicele criminalilor!

 

 

 

Într-o filmare din 2018, același Harari îi explica doamnei Christine Lagarde cum și doctorii vor ajunge … inutili în faţa inteligenţei artificiale (min.12:30).

 

Inteligenţa artificială va detecta cu senzori de pe corp sau din corp starea de sănătate a oamenilor și va stabili un algoritm de diagnostic și tratament.

 

Viitorul aparține asistenţei medicale și nu medicilor! Inteligența artificială, deocamdată, nu poate înlocui munca asistenţilor.

 

 

Minutul 27:34 – Dacă vreunul dintre noi greșește, NU va mai avea o a doua șansă pentru a încerca să facă din nou treaba lui! Dacă pierzi în cursa cu inteligența artificială nu vei mai avea a doua șansă.

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2022/08/08/harari-bogatii-trebuie-sa-fie-upgradati-in-dumnezei-virtuali-si-saracii-trebuie-sa-fie-degradati-in-oameni-inutili/

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Suntem prea mulți și inutili! Anunț șocant despre depopularea planetei

 

 

Declarații contradictorii făcute de Yuval Noah Harari, consilierul de top al șefilor Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab și George Soros. După ce în 2020, la debutul pandemiei Covid-19, făcea o afirmație controversată – Fiecare criză este o oportunitate” -, Harari revine cu o serie de vorbe ce par a fi completarea mesajului de acum doi ani – planeta asta nu mai are nevoie de marea majoritate a populației, suntem prea mulți și inutili!

 

 

Mai mult de atât! Pentru că oamenii învechiți (în gândire) sunt nefolositori societății viitorului, Yuval Noah Harari propune redistribuirea averilor acestora. Și nu doar la nivel local/național, ci global, într-o mișcare fără precedent, dar pe care Forumul Economic de la Davos a propus-o nu cu mult timp în urmă!

 

Acum, vorbele „Nu vei mai deține nimic și vei fi fericit” (din „programul” Marea Resetare) capătă, cu adevărat, sens.

 

 

Progresiștii nu iau prizonieri

Într-un interviu acordat lui Chris Anderson, care conduce popularul grup media TED, Yuval Noah Harari afirmă că lumea „nu mai are nevoie de marea majoritate a populației actuale” din cauza progreselor tehnologice. „Șomerii” societății viitorului fac parte dintr-o „clasă inutilă” de oameni, care nu va aduce niciun progres lumii de mâine.

 

 

Consilierul de top al „davosiștilor” a comparat ultimele două veacuri afirmând că, spre deosebire de secolul 20, când „marii eroi” ai sistemelor politice erau „oamenii de rând”, acum în secolul 21, „oamenii nu mai fac parte din povestea viitorului”. Ei au fost deja înlocuiți de inteligența artificială (IA) și nu se mai dovedesc folositori în economia de înaltă tehnologie care se dezvoltă în prezent.

 

Rugat să comenteze reticența oamenilor de rând față de curentul progresist, cunoscutul autor și lector universitar a lansat ipoteza potrivit căreia anxietatea de a fi „teleportat” într-o economie viitoare condusă de Inteligența Artificială și de o clasă socială foarte educată este la baza „deziluziei și reacției lumii împotriva noi ordini liberale”.

 

„O PARTE DIN CEEA CE SE ÎNTÂMPLĂ ESTE CĂ OAMENII ÎNCEP SĂ ÎȘI DEA SEAMA ȘI AU DREPTATE SĂ SE GÂNDEASCĂ LA ASTA – «VIITORUL NU ARE NEVOIE DE MINE. POATE DACĂ SUNT DRĂGUȚI, ÎMI VOR ARUNCA NIȘTE FIRIMITURI, CUM AR FI VENITUL DE BAZĂ UNIVERSAL». DAR, DIN PUNCT DE VEDERE PSIHOLOGIC, ESTE MULT MAI RĂU SĂ SIMȚI CĂ EȘTI INUTIL DECÂT SĂ SIMȚI CĂ EȘTI EXPLOATAT!”, A EXPLICAT HARARI.

 

Oamenii, înlocuiți de mașini, planul „davosiștilor”

„Acum, suntem pe fast forward la început de secol 21, când pur și simplu nu mai avem nevoie de marea majoritate a populației, pentru că viitorul este despre dezvoltarea tehnologiei din ce în ce mai sofisticate, cum ar fi Inteligența Artificială și bioingineria”, a continuat el.

 

Cu o nonșalanță înspăimântătoare, care lasă să se vadă ce planuri au „elitele” planetei cu oamenii de rând, Harari spune că „aceste tehnologii sofisticate vor face din ce în ce mai redundante activitățile curente ale oamenii”. De fapt, „vor face posibilă înlocuirea oamenilor”.

 

În timp ce a recunoscut că tehnologii precum IA vor deschide „noi locuri de muncă mai interesante”, Harari a detaliat:

 

„NU ESTE CLAR DACĂ OAMENII VOR PUTEA SĂ LE OCUPE DEOARECE VOR NECESITA ABILITĂȚI ÎNALTE ȘI MULTĂ EDUCAȚIE”.

 

„Nu veți deține nimic și veți fi fericiți”

Ca parte a planului „Marea Resetare”, prezentat la Davos și cu insistență promovat de „săgețile” WEF, stă și redistribuirea bogăției în lume.

 

Yuval Noah Harari a sugerat ca bogăția lumii să fie redistribuită la nivel global: „Aș spune că cea mai mare problemă de departe nu este la nivel național. Este la nivel global”.

 

„ÎMI POT IMAGINA REDISTRIBUIREA BOGĂȚIEI DE LA GIGANȚII TEHNOLOGICI DIN CALIFORNIA SPRE MAMELE DIN PENNSYLVANIA, DAR NU VĂD CA BOGĂȚIA SĂ FIE REDISTRIBUITĂ ÎN HONDURAS, MEXIC SAU BRAZILIA” – YUVAL NOAH HARARI

 

Cu alte cuvinte, în toate țările de pe glob autoritățile naționale (guvernele) ar trebui să intervină în forță confiscând averile sub pretextul „redistribuirii egale a bogăției”!

 

https://www.national.ro/social/suntem-prea-multi-si-inutili-anunt-socant-despre-depopularea-planetei-771741.html/

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Kazan 22-24 Octombrie 2024: Începutul Sfârșitului Supremației Occidentului

 

 

 

 

 

Summitul de la Kazan, desfășurat în Republica Autonomă Tatarstan, are o semnificație simbolică istorică pentru puterea slavă.

În anul 1552, Marele Kneaz al Moscovei, Ivan cel Groaznic, ( IVAN Groznâi) a cucerit Hanatul Tătarilor și a proclamat această Victorie drept o Misiune Sfântă , văzând în această cucerire un pas decisiv pentru extinderea puterii ortodoxe ruse.

Prin construirea Catedralei Vasile Prea Fericit , “Vasilii Blajenâi” din MOSCOVA , a lăsat moștenire simbolul Puterii Ortodoxe Ruse iar sub președintele Vladimir PUTIN reconstrucția Catedralei reflectă continuitatea acestei moșteniri.Acest Summit nu reprezintă doar un moment important în istorie, ci și un Triumf personal al Președintelui Vladimir PUTIN cu participarea a 22 de șefi de stat, incluzând China, India, Iranul, Turcia, Egiptul, Etiopia, Africa de Sud și alte țări care împreună reprezintă 36% din Produsul Intern Brut (PIB) global și 45% din populația Lumii.

Conform experților, în mai puțin de 10 ani, BRICS+ ar putea însemna 70% din populația lumii și o proporție similară din PIB global.

 

 

 

Originea și Evoluția BRICS

 

Inițial format în 2009 ca o platformă de cooperare între Brazilia, Rusia, India și China la care se adaugă în 2010 Africa de Sud, grupul BRICS a fost privit ca o încercare de contracarare a hegemoniei Occidentale. Economistul Jim O’Neill, care a inventat termenul BRIC în 2001, a înțeles potențialul economic al țărilor emergente. Această platformă a apărut ca un răspuns la sistemul unipolar condus de „Miliardul de Aur” (Statele Unite, Canada, Europa Occidentală, Australia, Noua Zeelandă), oferind o alternativă globală bazată pe cooperare economică, politică și culturală.

 

 

 

Așa cum spune un verset din Ecleziastul 1:9, “Ce a fost va mai fi, și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.”

 

Și acest proiect BRICS+ ilustrează reconfigurarea Ordinii Mondiale într-o nouă Alianță de state emergente și ceea ce se numește acum “SUDUL”

 

Triumful lui PUTIN și atitudinea anti-SUA

 

Analistul Alexandr GABUEV de la Centrul “Carnegie-Rusia-Eurasia “ din BERLIN subliniază viziunea Președintelui PUTIN asupra Ucrainei și a „Noii Ordini Mondiale ”.

GABUEV redă discursul lui Vladimir PUTIN: “ Invazia Ucrainei este fierul de lance al distrugerii Noii Ordini Mondiale”. De asemenea, PUTIN însuși a criticat metodele „perverse” ale Vestului, afirmând că acțiunile acestuia generează noi conflicte și intensifică tensiunile vechi.

“Aceste metode și acțiuni perverse – pentru a vorbi deschis – , spune el, conduc la nașterea de noi conflicte și agravarea vechilor dezacorduri,” reafirmând că „Ucraina este utilizată pentru a crea amenințări critice la adresa securității Rusiei, ignorând interesele vitale și drepturile popoarelor rusofone.”

Acest Summit are loc la KAZAN și pentru altă rațiune.În martie 2024 s-a desfășurat „Forumul Rusia-Lumea Islamică”. RUSIA are statut de membru observator la Organizația de Cooperare Islamică ( OCI) din 2005 ceea ce reflectă politica de penetrare și consolidare a alianțelor politice, economice și militare nu doar în Asia Centrală, ci și în Africa.

Președintele Republicii Autonome Tatarstan , cu majoritate musulmană, Rustan MINNIKHANOV , este de peste 10 ani însărcinat de Vladimir PUTIN cu o consolidare a Alianțelor cu Țările Musulmane , alianțe nu numai economice ci și politice și militare.

 

Rolul BRICS+ în Reconfigurarea Ordinii Globale Alternative .

 

Summitul BRICS+ subliniază dorința Țărilor membre de a reforma Ordinea Globală limitând dominația financiară Occidentală.

 

 

 

Jakob KIRKEGAARD cercetător danez la “Institutul Peterson pentru Economia Internațională “din Washington, subliniază că „nimic nu se va întreprinde în cadrul BRICS+ care să fie contrar intereselor Chinei”.

Prin planificarea sa pe termen lung, China , conform filozofiei sale milenare , caută să își consolideze poziția de Lider Global și să construiască o majoritate internațională contra Lidershipului American.

 

În același timp, BRICS+ prezintă o dualitate strategică: o „fațetă” reprezentată de țări cu o poziție clar anti-SUA (precum Rusia, China, Iranul) și o altă fațetă alcătuită din state , unele chiar aliate cu SUA dar care caută să își sporească independența pe plan internațional, cum caracterizează această situație

Sarang SHIDORE, de la “Institutul Quincy, “ din Washington .

Un eveniment important cu consecințe pentru viitor a fost întâlnirea între Președintele CHINEI , XI JIN PING și Premierul INDIEI, Narendra MODI.

 

 

Puțin înainte de Summit, cele două țări au anunțat că 85% din problemele provenite din diferendele teritoriale între cele două țări, au fost rezolvate !

O Alianță între cele două State cu ceea mai mare Populație a Lumii , însumând 3 miliarde de oameni,ambele având și o Alianță strategică cu RUSIA , poate avea consecințe extrem de grele pentru viitor , în Noua Ordine Alternativă Multipolară propusă de BRICS+

 

Așa cum înțeleptul Aristotel afirma: „Natura are oroare de vid,” iar BRICS+ umple acest vid prin acest proiect comun în jurul unei „Ordini Alternative Multipolare” care include de-dolarizarea, crearea unui sistem financiar independent de influența americană (Sistemul Financiar Cuantic – QFS) și operațiuni în monedele naționale ale țărilor membre.

Un ansamblu de transformări financiare , monetare care bulversează tiparele dominației americane consființite prin deciziile de la Bretton Woods din anii 1945.

 

 

 

Cuvinte Premonitorii și Perspectivele Viitoare

 

În cuvintele fostului prim-ministru britanic, Tony Blair: „Îmi pare rău, dar în următorii 10 ani, BRICS va prelua leadershipul economic mondial.” se regăsește această Realitate.

 

 

 

Cu două corecții , fără îndoială!

-Acest Lidership Mondial se va petrece pentru BRICS + înainte de 10 ani

-Lidershipul va fi nu numai economic ci și politic și militar.

 

Într-un interview , purtătorul Partidului Comunist Chinez spunea deschis : “ trebuie să ne gândim serios la creearea unei Alianțe Militare care să protejeze BRICS+ .

 

Deci, se poate afirma că nu doar economic, ci și politic și militar BRICS+ va modela viitorul .

 

Membrii diferiți înțeleg fiecare să își joace “partida” în funcție de interesele lor!

 

Astfe, Iranul și Venezuela tind să devină jucători importanți pe piața mondială a petrolului în măsura unei posibile retrageri din BRICS+ a Arabiei SAUDITE.

 

 

 

În ciuda unor aparențe Prințul Moștenitor saudian, Salman bin SALMAN , educat în spiritul american, rămâne atașat vechii Alianțe cu SUA .

Black ROCK cel mai mare Holding al Lumii , este și actionar în Compania Aramco, , “ Coloana Vertebrală Petrolieră” a Regimului de la RIAD.

 

La rândul său , Brazilia își exprimă dorința de stabilitate în cadrul BRICS+ dar amintește că viitorii candidați trebuie să nu aibă conflicte cu Membrii Fondatori.

 

 

Practic, de la venirea sa la putere,” Stângistul” LULA este în conflict cu omologii săi “stângiști” Liderii Venezuelei și Nicaragua.

Alte Țări ca Turcia, Egiptul și Etiopia. Își, doresc să își întărească poziția ca actori internaționali independenți.

Președintele EAU, Mohamed Bin ZAYED a vizitat de mai multe ori RUSIA.

 

 

 

În privința IRANULUI, acesta privește cu satisfacție orice măsură care îl poate elibera de sub “presiunea” Occidentală și de sancțiunile americane.El își întărește cooperarea militară cu RUSIA , a acordat facilități navale Flotei Chineze în porturile iraniene și livrează echipament și armamente Kremlinului în războiul contra Ucrainei ,

 

BRICS+ și Perspectiva unei Ordini Alternative

Dualitățile din cadrul BRICS+ arată că alianța BRICS+ nu este doar o reacție, ci o inițiativă bine structurată pentru a răspunde provocărilor globale actuale și a oferi o alternativă la Ordinea condusă de Occident.

 

 

 

În acest context, Summitul BRICS+ de la Kazan a conturat și o serie de inițiative economice și financiare importante inclusiv proiectul de de-dolarizare a tranzacțiilor dintre membrii Alianței .Unul dintre obiectivele majore ale BRICS+ este crearea unui sistem financiar alternativ, cunoscut sub numele de Sistemul Financiar Cuantic (QFS), care să permită statelor membre să efectueze tranzacții fără să depindă de influența dolarului american sau de infrastructurile financiare occidentale. Totodată, proiectul propune o monedă BRICS+ și dezvoltarea schimburilor comerciale între membrii alianței în monedele naționale.

 

Impactul asupra Ordinii Globale și Previziuni pentru Viitor

 

In cazul foarte probabil a realegerii lui Donald J TRUMP la alegerile din 5 Noiembrie, fără îndoială anumite modificări ar putea avea loc în strategia de acțiune a BRICS+, în special în relațiile cu RUSIA însă ele nu vor afecta Scopul final.

 

Viitorul, fără îndoială victorios a Alianței Mondiale Alternative a BRICS+ nu mai poate fi pus la îndoială .

 

Resetarea Lumii este în marș.

 

 

 

Noua Ordine Mondială , “ the New World Order” a Maleficului George Sorös și a valetului servil, Klaus SCHWAB , împreună cu acoliții: Biden , Obama, Harris , Trudeau , Macron , Rütte, von der Leyen, Schölz, Sanchez, Meloni( care joacă așa zisa carte de Dreapta) , Gutteres , Sturmer și toți ceilalți aserviți, , mai mari sau mai mici, europeni, americani, australieni sau neozelandezi , va fi înfrântă

 

PUTEREA DIVINĂ și BINELE vor fi Victorioase!

 

Gral. Bg ( ret) Bartolomeu Constantin SĂVOIU

Directorul Jurnalului

 

https://patriaromana.com/2024/10/28/kazan-22-24-octombrie-2024-inceputul-sfarsitului-suprematiei-occidentului/

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Despre adevăratul Lenin

 

de Acad. Nicolae DABIJA,

 

„… ce se stabileşte în spatele uşilor închise, muritorii de rând află de la istorici, poate peste 100 de ani. Aşa că să nu ne facem probleme, că ce se discută astăzi în „cercurile elitiste”, poate vor afla şi urmaşii, urmaşilor noştri, peste…”

 

Se spune că Revoluţia din 1917 a fost făcută de Lenin. Dar el va afla despre Revoluţia Socialistă (adevărata Mare Revoluţie Socialistă) de la 27 februarie 1917 din Rusia abia la 2 martie 1917 din ziare, când se afla la Zurich. Ajungând acasă i-a spus N. Krupskaia: Este zguduitor! Ce surpriză! Închipuie-ţi! Trebuie să mergem acasă, dar cum? Totul mi se pare atât de neaşteptat! (în cartea lui Volkogonov, pag. 138).

 

Era atât de neaşteptat pentru „conducătorul revoluţiei proletare”: miniştrii, demnitarii şi țarul fuseseră arestaţi. Alţii făcuseră revoluţia părintele căreia s-a dorit. S-a grăbit să plece spre Rusia.

 

În acele zile era în toi Primul Război Mondial. Germania, care lupta contra Imperiului Rus îşi dorea țara-rivală paralizată din interior. Lenin fusese racolat de mai mult timp, împreună cu alţi „revoluţionari de profesie” ruşi, de către poliţia secretă germană. I se sugerează să se întoarcă în Rusia. I se dau fonduri impresionante de bani. Social-democratul german Eduard Berstein afirma: pentru a efectua revoluţia din Octombrie Germania îi dase lui Lenin o sumă „foarte mare, aproape incredibilă”, de 50 de milioane de mărci-aur. Cu aceşti bani se putea face un război, dar mite o revoluţie.

 

Din legendarul tren blindat sau „sigilat”, dăruit de nemţi, înainte de a ajunge la gara Finlandeză din Petersburg, Lenin – cu „modestia” care-l caracteriza, telegrafiază şefilor partidului bolşevic ca sosirea sa să fie anunţată în ziarul „Pravda”, or, el nu dorea să se întoarcă ca un emigrant de duzină, ci ca un lider, de care până la acea oră în toată Rusia n-auziseră decât o mână de oameni.

 

În iulie 1917 Guvernul Provizoriu avea să emită un ordin de arestare pe numele lui Lenin ca „spion german” pe bază de documente, între ele, aflându-se şi Ordinul Băncii Imperiale Germane No. 7433, din 2 martie 1917 prin care era plătit cu cincizeci de milioane de mărci, dar colegul lui de liceu A. Kerenski, dorindu-și-l viitor aliat, avea să-l salveze în ultimul moment.

 

Pe front în 1917 nemţii aruncau în tranşeele ostaşilor ruşi manifeste semnate de V. I. Lenin, care spuneau: „Predaţi-vă! Aruncaţi armele şi întoarceţi-vă acasă! Principalii voştri duşmani nu se află în tranşeele germane, care-s şi ei muncitori ca şi voi, ci în scaunele guvernamentale de la Petrograd”. Lenin devenise aliatul cel mai de nădejde al duşmanilor patriei lui.

 

Mii de dezertori fugeau cu tot cu arme de pe front. Lenin le promitea pace, pământ, uzine, vodcă şi pâine, fără să muncească. Asta-i face pe dezertori ca Lenin să le fie simpatic. Cercetătorii acelei perioade sunt cu toţii de acord că arestarea lui Lenin în vara sau toamna anului 1917 ar fi schimbat cursul istoriei.

 

Lenin ne-a fost oferit mereu drept exemplu de mare patriot rus. Dar toate acţiunile i-au fost îndreptate pentru a provoca înfrângerea ţării sale în primul război mondial şi a pune, el şi partidul său, mâna pe putere.

 

Visa să transforme războiul mondial într-un război civil. Specula şi el, ca şi comuniştii de azi, pe ideea internaţionalismului, mai importantă ca cea de patriotism. Generalul Erich von Gudendorff, şeful Statului Major German avea să scrie: „Înlesnind călătoria lui Lenin în Rusia, guvernul nostru şi-a asumat o mare răspundere. Acţiunea a fost pe deplin justificată din punct de vedere militar. Trebuia să învingem Rusia”.

 

După ce ia puterea, Lenin îi ajută, din interior, pe nemţi să învingă Rusia. „Decretul despre pace” din noiembrie 1917 emis de Lenin însemna, de fapt, abandonarea fronturilor cu Germania de către armata rusă, dar şi o gravă trădare de către noua Rusie a aliaţilor.

 

România se pomenise de una singură pe Frontul de Est, contra puternicelor armate ale Kaizerului. La 3 decembrie 1917, la nici o lună de la preluarea puterii, bolşevicii stabilesc legătura cu germanii, întrebându-i care sunt condiţiile lor. Partea germană cere cedarea unor teritorii de peste 150 000 kilometri pătraţi. Conform păcii de la Brest – Litovsk, condiţiile căreia Lenin i le-a dictat lui L. Troţki (Lev Bronstein, născut la Telenești), ajuns al doilea om după Lenin în vastul imperiu, ca acesta să le accepte fără discuţii: Rusia sovietică renunţa la 34 la sută din populaţia sa, 32 la sută din pământul agricol, 89 la sută din minele de cărbune.

 

Buharin, care vede în aceste cedări „o trădare a revoluţiei”, e numit de Lenin trădător. Întrucât Petrogradul urma a fi cedat şi el benevol, Lenin mută capitala ţării la Moscova.

 

Congresul Sovietelor votează la 15 martie 1918 Tratatul de Pace de la Brest-Litovsk cu 724 voturi pentru, 276 – împotrivă, la rugămintea lui Lenin, care totodată indemna populaţia „să nu opună rezistenţă armatei nemţilor”.

 

Cetăţenii ruşi se întrebau, nedumeriţi: „Cum este posibil ca trupele Kaiserului să vină în trenuri de pasageri, ca nişte turişti şi să ocupe oraş după oraş fără nici un fel de luptă?!”

 

Lenin îşi îndeplinea promisiunile luate. Dar în curând Antanta, din care făcea parte şi România, avea să învingă Germania şi aliaţii ei. Astfel Rusia bolşevică a fost salvată de „pacea ruşinoasă” de la Brest-Litovsk, semnată de Lenin, prin care Rusia rămânea aproape fără teritoriu în partea ei europeană.

 

„Revoluţia” din 25 octombrie 1917, n-a fost decât o banală lovitura de palat, în ea „n-a existat nici măcar un singur rănit”. În Palatul de Iarnă n-au intrat, cum arată filmele sovietice, soldaţi bolşevici, ci „o mulţime zdrenţăroasă şi furioasă, care s-a comportat cu violenţa caracteristică unor astfel de gloate” (în cartea lui D. Volkogonov, la pag. 192).

 

A fost o trecere paşnică a puterii de la un Guvern Provizoriu la altul, care urma să fie şi el la fel de provizoriu, cum se credea atunci. „Semăna mai degrabă cu o schimbare a gărzii”, îşi va aminti bolşevicul Suhanov. A doua zi însă Petersburgul se trezi într-o altă ţară, într-o altă lume, într-o altă epocă. Cea a începutului unui dezastru care nici acum, la 2004, încă nu s-a încheiat.

 

Deşi e oferit drept exemplu de rus veritabil (Maiakovski zicea: Я русский бы выучил тoлькo за то, что им разговаривал Ленин» – Aş învăţa numai Rusă pentru ceea ce Lenin a vorbit ”),), Lenin îi ura pe ruşi.

 

Aşa zisa «revoluţie din Octombrie» din 1917 a fost una orientată contra poporului rus. Din componenţa primului Birou Politic, constituit la 25 martie 1919, din care făcuseră parte 5 membri permanenţi: Lenin (Ulianov), Kamenev (Rozenfeld), Krestinski, Stalin (Djugașvili), Troţki (Bronstein), nici unul nu era rus.

 

Alţi conducători importanţi: Dzerjinski (polonez), Zinoviev (evreu, numele adevărat Radomyslski), Ordjonikidze (gruzin), Sverdlov (evreu), Rakovski (bulgar din România), Enukidze (gruzin), Linacearski (polonez), Aitakov (turkmen), Rudzutac (leton), Mikoian (armean), Smidt (neamţ), Kaganovici (evreu), Radek (evreu), Smilga (leton), Stucika (leton), Kosior (polonez) etc. erau selectaţi din minorităţile asuprite de imperiul ţarist.

 

Astfel Dumnezeu bătea Rusia pentru lăcomia ei de a se fi lăţit fără scrupule peste alte neamuri. Din cei 500 de comisari ai poporului ai RSFSR de la sfârşitul lui 1917 – 475 erau nerusi şi doar 25 dintre ei – de regulă muncitori necărturari – aparţineau poporului pe care pretindeau că-l reprezintă.

 

1. I. Lenin, fiind evreu după mamă – care era fiica lui Izrael Moisevici Blank din Jitomir, şi calmâc după tată, bunica lui, Anna Alexeevna Smirnova, fiind o calmucă botezată, nu avea încredere în ruşi. După revoluţie recomanda „sarcinile de mare exigență intelectuală să fie încredinţate străinilor, în special evreilor şi să se lase treburile simple pe seama „proştilor de ruşi” (citatul e reprodus de sora mai mare a lui Ilici, Ana Elizarova, care, între altele, îi scria lui Stalin: „Probabil că nu e un secret pentru dumneavoastră faptul că bunicul nostru provenea dintr-o familie de evrei săraci, că era, aşa cum se menţionează în certificatul de botez, fiul unui mesceanin din Jitomir, Moise Blenk.”

 

Timp de aproape un secol s-a vorbit despre „bunătatea” legendară a lui Ilici. Dar nu Stalin a fost cel care a declanşat execuţiile în masă, ci Lenin. Stalin doar le-a continuat. Există ordine de spânzurare, de împuşcare, de închidere a mii de oameni în lagăre de concentrare, scrise personal de „cel mai bun dintre buni”- V.I.Lenin.

 

La sugestia lui Lenin în decembrie 1917 e creată CEKA – Comisia Extraordinară pentru Combaterea Contrarevoluţiei şi Sabotajului, căreia i se acordă drepturi nelimitate. Decretul lui „Despre teroarea roşie” menţionează: „Este esenţial ca Republica Sovietică să fie apărată de duşmanul de clasă prin izolarea acestuia în lagăre de concentrare, iar toţi cei implicaţi în conspiraţiile şi rebeliunile alb – gardiste să fie împuşcaţi”. Nu cădeau sub incidenţa acestui decret doar membrii partidului bolşevic, în rest CEKA avea dreptul să aresteze şi să lichideze pe loc pe oricine. Tot el i-a scris lui Dzerjinski ca arestările să se opereze în timpul nopţii, Lenin inventând şi termenul de „duşman al poporului”.

 

Acest război contra poporului rus şi a celorlalte popoare din URSS început de Lenin a continuat până la moartea lui Stalin din 1953. Au murit în el 66 de milioane de cetăţeni. Mai mulţi decât reprezentanţii ţărilor Europei pe toate câmpurile celor două războaie mondiale din secolul XX. Acesta e cel mai mare păcat al lui Lenin şi al partidului comunist din ex-URSS.

 

Lenin recunoştea o singură clasă – proletariatul. Celelalte urmau a fi lichidate, inclusiv ţărănimea, tot el dând „preţioasa indicaţie: „Spânzuraţi-i pe conducătorii cercurilor chiabureşti”. Sau: „Împuşcaţi-i pe conspiratori şi şovăielnici fără să întrebaţi pe nimeni” (p. 304).

 

În foametea din anii 1921-1922 muriseră peste 25 de milioane de oameni. Dar în acelaşi timp, la indicaţiile sadiste ale lui Lenin, țara trimite sute de tone de grâne, bani, aur, obiecte de valoare etc. partidelor comuniste din străinătate ca acestea să declanşeze „revoluţia mondială”. La 7 decembrie 1922 Biroul Politic, sub preşedinţia lui Lenin, decide să exporte aproape un milion de tone de grâu peste hotare – pentru a înfiinţa cât mai multe partide comuniste în Europa. „Grija” lui cea mare nu era propriul popor, ci extinderea terorismului mondial.

 

Într-o telegramă din 1918 trimisă lui Stalin, Lenin scria: „Este timpul să încurajăm declanşarea revoluţiei din Italia. După părerea mea, acest lucru presupune sovietizarea Ungariei, poate şi a ţărilor cehe şi a României”.

 

Sovietizarea României a fost una dintre preocupările leniniştilor moscoviţi din toate timpurile. Deşi până la 1917 Lenin menţiona în lucrările sale că Basarabia e teritoriu care aparţine României, „…la periferiile Rusiei locuiesc finlandezi, polonezi, români…” etc.), după preluarea puterii se răzgândeşte.

 

Lenin afirmase nu o dată că intelectualitatea trebuie lichidată, iar literatura să fie o anexă a partidului bolşevic: „problema literaturii trebuie să devină parte componentă a muncii de partid”. Despre L. Tolstoi va zice că e „moşier”, „un idiot întru Hristos”, despre V. Korolenko: e „un filistin jalnic”, despre M. Gorki, că „mai crede în Tătuca Țarul”. La sugestia lui se ia decizia ca elita intelectualităţii ruse să fie expulzată peste hotare, iar intelectualitatea ucraineană „să fie deportată în zone îndepărtate ale RSFSR” din Siberia. Cele mai cunoscute nume ale lumii culturale şi ştiinţifice – Șaliapin, Bunin, Berdeaiev (Vezi „Sensul Creației” cu prefața de A. Pleşu) , Kandinsky, Chagal, Stravinski etc., etc., etc. îşi părăsesc patria.

 

Se mai spunea că V.I.Lenin „iubea foarte mult teatrul”. Dar Lenin n-a fost niciodată la nici un spectacol. Deci, acest om care n-a văzut la viaţa lui nici o piesă până la capăt va propune după revoluţie să fie închis Bolșoi Teatr – mândria Rusiei din toate vremurile – cu indicaţia strictă: „Se vor păstra doar câteva zeci de artişti la Moscova şi la Petrograd ca să dea spectacole (ca dansatori şi cântăreţi) pe bază de autofinanţare” în faţa clasei muncitoare. În rest toţi marii artişti (inclusiv I. Șaliapin – decedat la 65 de ani, în 1938, la Paris) sunt disponibilizaţi, ca inutili cauzei revoluţiei.

 

Lenin, ca intelectual care dispreţuia intelectualii şi ca scriitor care dispreţuia scriitorii, ştia: cu cât nivelul intelectual al maselor va fi mai scăzut, cu atât acestea vor putea fi mai uşor manipulate.

 

Biserica Ortodoxă Rusă avea trecut până nu demult (poate-l mai are şi azi) numele lui Lenin în calendarele sale, care era pomenit obligatoriu la slujbele de la 22 aprilie.

 

Dar n-a fost om care să-l fi urât cel mai mult pe Dumnezeu, căruia a şi încercat într-un fel după 1917 să-i ia locul. Îi numea pe preoţi „contrarevoluţionari în sutane”. Cere de la CEKA rapoarte despre „reprimarea revoluţionară a preoţilor şi a altor funcţionari religioşi”; iar la 4 mai 1922 emite un decret oficial care consfinţea „pedeapsa cu moartea pentru preoţi”.

 

Indicaţiile lui Lenin erau clare: – cine purta haina preoţească trebuia împuşcat sau cel puţin arestat. El va scrie în 1922, într-o scrisoare adresată Biroului Politic: „Cu cât va fi mai mare numărul victimelor din rândul clericilor reacţionari şi burghezi, cu atât mai bine”. Într-o altă scrisoare din acelaşi an va indica: „Cu cât împuşcăm mai mulţi preoţi, cu atât mai bine”. Sunt confiscate raclele sfinţilor ruşi: Sf. Serghei din Radonej, Sf. Barnabas din Vetluga etc., care sunt dezbrăcate de aur şi argint şi profanate, zeci de tone de aur şi argint, diamante, obiecte de preţ sunt rupte de pe icoane, scoase din biserici, topite şi vândute în străinătate pentru sprijinirea partidelor comuniste din diverse țări. Din 1918 până în 1924 au fost împuşcaţi „între paisprezece şi douăzeci de mii de clerici şi laici activi” (la Volkogonov, pag. 411). Din cele 80 000 de biserici mai funcţionau 11 525. Prin decret a fost interzisă bătaia de clopote pe tot întinsul „ţării lui Ilici”.

 

Oraşul Simbirsk, în care se născuse V. Lenin, avea în 1917 zeci de biserici, catedrale şi mânăstiri. În următorii ani toate clădirile de cult, între care şi biserica în care a fost botezat Lenin, au fost aruncate în aer. Cimitirele au fost rase de buldozere, în cimitirul Pokrovski a fost lăsat neatins doar un mormânt, cel al lui Ilia Nicolaevici Ulianov, tatăl acestui monstru, căruia însă i-a fost distrusă crucea, înlocuită cu un însemn bolşevic.

 

Se susţine, fals, că Lenin era de o „modestie legendară”.

 

În 1922 la ordinul lui V.I.Lenin, i se ridică statui „lui V. I. Lenin în oraşele Simbirsk, Jitomir, Iaroslav”, iar în anul următor încă în vreo 30 de localităţi. De menţionat faptul că „modestul” conducător pierdea zile întregi ca să pozeze armatei de sculptori care urmau să-l imortalizeze.

 

De „modestia” lui Lenin avea grijă alt „mare modest” – I. V. Stalin, care în 1924 a sugerat sanctificarea lui Lenin cu indicaţia, ca „în fiecare localitate din URSS să fie înălţat câte un monument dedicat conducătorului proletariatului mondial”. În 1990 în fosta URSS existau peste 2.000.000 de monumente, statui, busturi amenajate dedicate lui V. I. Lenin. Pentru edificarea acestora se plătiseră atâţia bani câţi ar fi fost necesari pentru construirea a 2.000.000 de apartamente. Locuinţe – pentru aproape un sfert de ţară.

 

Lenin a murit acum 80 de ani. Autopsia a dovedit că moartea lui Lenin a fost provocată de „o afecţiune incurabilă a vaselor sangvine”, consecinţă a unui sifilis netratat în tinereţea „revoluţionară”.

 

Marele Sifilitic, cum i se zicea la Zurich, era – cum au scris, între primii revoluţionari bulgari, cu mărturii care au fost reproduse acum câţiva ani în presa de pe mapamond, inclusiv în „Literatura şi arta” – homosexual şi în exilurile sale de la Razliv sau Siberia n-o lua pe Nadejda Konstantinovna Krupskaia, ci pe „frumuşelul” Grișka Zinoviev ( Zinoviev către Lenin: „Te pup pe tine şi fundul tău marxist”)

 

Dar V.I.Lenin se trăgea dintr-o familie cu grave boli de creier, tatăl său îşi pierduse facultăţile mintale în jurul vârstei de 40 de ani. Se ştie că V. I. Lenin a murit nebun: în ultimii ani de viaţă lătra ca un câine, în loc să vorbească – scheuna jalnic, uitase să citească şi să scrie, medicul Kojevnikov la 11 martie 1923 nota în jurnalul său că măreţul orator „spunea nu” unde trebuia să spună „da” şi invers. Krupskaia e cea care îl învăţa de la o vreme să vorbească. În 1923 deprinsese doar câteva cuvinte. Iată cuvintele cele mai importante ale limbii pe care reuşise să le însuşească după luni de trudă: „celulă” (de închisoare), „congres”, „ţăran”, „muncitor”, „popor” şi „revoluţie”.

 

„Interesul maselor” poate fi folosit doar în interes propriu. Împuşcaţi masele, invocând interesele maselor! Propovăduiţi fără încetare că statul trebuie să fie condus de popor, şi conduceţi-l în numele lui, fără să mai consultaţi poporul!

 

Unui comunist totul îi este permis. Orice ticăloşie făcută de un comunist este morală, şi orice ticălos dacă-i comunist este un erou. (Acestor idei Lenin le-a dat rostire la Congresul Comsomolului din 1919: „Noi nu credem în moralitatea eternă şi considerăm perimate toate poveştile despre moralitate!”). Într-o discuţie cu bolşevicul Vladimir Voitinski, a precizat nevoia de ticăloşi a bolşevicilor: „Partidul nu este o şcoală pentru doamne… un ticălos poate să fie exact omul de care avem nevoie, tocmai pentru că e ticălos”.

 

Toate metodele propuse de Lenin pentru a schimba faţa lumii sunt metode teroriste. V. I. Lenin a fost părintele terorismului mondial. De-o mie de ori mai periculos ca Ben-Laden, Carlos „Şacalul” sau Igor Smirnov, nepotul lui din flori.

 

Cât unii vor încerca să ne facă să mai credem că ideile lui Lenin ne pot face fericiţi vreodată, iar noi îi vom şi crede – vom fi un popor condamnat, cu un destin ratat, scos în afara istoriei de istoria însăşi.

 

Acad. Nicolae DABIJA

 

 

https://patriaromana.com/2024/10/31/despre-adevaratul-lenin/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Izbînda lui Trump e preambulul răsturnărilor ce se vor petrece în România

 

 

Cu Trump pe tron

 

 

Sorin Lavric

 

Cu Trump pe tron, Occidentul va intra în zodia întremării treptate. Nu brusc, ci pas cu pas.Să nu ne așteptăm ca aberațiile anti-umane pe care le-am înghițit 4 ani (farsa pandemiei, genocidul prin vacinuri anti-covid, colonizarea cu hoarde barbare, contraselecția prin cote obligatorii, baliverna genurilor, atrocitatea schimbării de sex, ideologia anticreștină, ura față de statele naționale, obsesia poluării prin CO2, războiul din Ucraina, distrugerea fondului animalier și aviar, etc) vor dispărea peste noapte.Peste noapte nu, dar măcar mințile nu ne vor mai fi sufocate de impresia resemnată că America e o pradă sigură în mîna păpușarilor aflați în spatele unora ca Biden, Blinken sau Victoria Nuland.Americanii s-au dezmeticit și le-au dat cu tifla. Iar europenii vor face așijderea cu cei de teapa lui Macron, Scholz sau Ursula vor de Leyen. Iar românii se vor descotorosi de momîile a căror obediență a dus România de rîpă, sub mezalianța fatidică PSD-PNL.

Vor urma cîțiva ani de derută în rîndul marxiștilor, pentru ca apoi o nouă strategie menită a măcina civilizația apuseană să fie scoasă din joben. Încleștarea e departe de a se fi încheiat, dar cu Trump ținînd sceptrul puterii, globaliștii, în loc să ne mai încalece cu aer triumfător, așa cum au făcut-o pînă acum, se vor retrage cu coada între picioare. Dar numai pentru un timp, pînă vor cloci alte pîrghii prin care să înrobească mințile naive. Inteligența artificială, transumanismul și roboții sînt doar cîteva dintre ele.Deocamdată se ne bucurăm de marea victorie prin care Trump ne-a înseninat inimile. Izbînda lui e preambulul răsturnărilor ce se vor petrece în România în cele trei duminici consecutive în care vom alege președintele României și Parlamentul.

 

https://ioncoja.ro/izbinda-lui-trump-e-preambulul-rasturnarilor-ce-se-vor-petrece-in-romania/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Alimentele sintetice prind tot mai mult contur în planul de alimentație mondială

 

 

Publicat de Corina Muntean

 

 

Alimentele sintetice prind tot mai mult contur în planul de alimentație mondială, iar între acestea laptele sintetic, care odată cu dezvoltarea industriei de profil ar putea să transforme întregul sistem alimentar global. Să fie doar o chestiune de timp până când vom avea pe masă un pahar cu lapte adus nu din fermă ci din laborator?

Industria globală a produselor lactate este în continuă schimbare. Printre modificări se numără concurența din partea alternativelor alimentare care nu sunt produse cu ajutorul animalelor, inclusiv provocările potențiale generate de laptele sintetic. Laptele sintetic nu necesită vaci sau alte animale. Poate avea aceeași compoziție biochimică ca și laptele animal, dar este realizat utilizând o tehnică de biotehnologie emergentă, cunoscută sub numele de „fermentație de precizie”, care produce biomasă cultivată din celule. Peste 80% din populația lumii consumă în mod regulat produse lactate, motiv pentru care au existat numeroase solicitări de a trece dincolo de sistemele alimentare bazate pe animale la forme mai durabile de producție alimentară, indică Science Alert, citată de Descoperă.ro.

Spre deosebire de carnea sintetică, laptele sintetic este prezentat ca având același gust, aspect și senzație în utilizare ca laptele obișnuit. Laptele sintetic nu este o fantezie SF întrucât el există, fiind deja utilizat în SUA sau Australia. Produsele lactate sintetice oferă lapte alimentar fără probleme asociate, precum emisiile de metan sau cele legate de bunăstarea animalelor. În schimb trebuie să depășească multe provocări și capcane pentru a deveni o alternativă corectă, durabilă și viabilă la laptele de origine animală. S-ar părea că viitorul este al laptelui sintetic, dar industria trebuie să crească exponențial înainte de a deveni o amenințare demnă de luat în considerare pentru laptele de origine animală.

 

Autor: Virgil Natea

 

Editor: Corina Muntean

 

 

////////////////////////////////

 

 

(Specialul si…) Eternul guvernator al BNR, Mugur Isărescu, cu salariu de peste un milion de lei pe an, plus pensie, spune că „Țara trebuie să treacă printr-o anumită dietă”…

 

„Țara trebuie să treacă printr-o anumită dietă. Cu 8% deficit extern nu avem cum să trăim în perioada următoare fără tensiuni economice și financiare puternice care se duc și în plan social și politic”, a spus Isărescu în conferința de presă de la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei, potrivit transcrierii economedia.ro.

 

Pe de altă parte, Isărescu a arătat că habar nu are cum va rezolva Guvernul problema deficitului: „Ştim că va urma o corecţie fiscal-bugetară (…) Nu avem date certe privind maniera în care se va face”.

 

Citește și: EXCLUSIV Legătura financiară dintre Ciolacu și nepotul care s-a îmbogățit pe spatele statului: șeful PSD a „albit” 100.000 de euro investindu-i în afacerile nepotului sub formă de împrumut Guvernatorul BNR, recent reconfirmat în funcție la propunerea PSD, a tras însă mai multe semnale de alarmă privind derapajele Guvernului:

 

Țara trebuie să treacă printr-o anumită dietă

„Suntem pentru creșteri salariale, dar datele sunt decorelate și dacă sunt decorelate semnificativ cu creșterea productivității, diferența se duce fie în deficitul extern, deficitul de cont curent, fie într-o inflație mai mare. Economia funcționează și se autoreglează, însă, din păcate, cu inflație și deficite mai mari”

 

„Contul curent nu arată bine. Deloc”

 

Prognoza de inflaţie pentru sfârşitul acestui an este de 4,9%, mai mare decât cea anterioară de 4%.La 8 noiembrie, un comunicat al BNR anunța: „Potrivit prognozei actualizate, rata anuală a inflației va crește ușor în ultimele luni ale anului curent și va cunoaște o fluctuație pronunțată în semestrul I 2025, rămânând deasupra intervalului țintei și peste valorile anticipate anterior, pe fondul efectelor de bază în dublu sens ce se vor manifesta pe orizontul scurt de timp”.

 

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////////////

 

Noi detalii despre cazul de sclavie descoperit în Ungaria. Cum au fost exploatați zeci de tineri români și ce li s-a promisUn nou caz îngrozitor de sclavie a fost descoperit de DIICOT. Timp de peste un deceniu, zeci de tineri au fost păcăliți și duși în Ungaria, unde erau obligați să muncească până la epuizare.

 

TEODORA PUZDREA

 

Erau adăpostiți în condiții mizere, ținuți fără mâncare și terorizați.Potrivit anchetatorilor, traficanții erau cinci bărbați și o femeie, rude între ei, din județul Covasna. Aceștia au fost reținuți în Ungaria.Încă din 2013, ar fi racolat tineri sărmani, fără familie, unii proveniți din centrele de plasament. Le-ar fi promis că în țara vecină vor câștiga, în forinți, echivalentul a 1.000 de lei pe lună.Cei racolați erau duși în Ungaria, unde li se luau actele, chipurile, pentru a fi angajați. Rămași fără documente, oamenii nu mai puteau pleca. Erau cazați în beciuri sau barăci, împreună cu alte 20-25 de persoane.Munceau într-o fabrică de prelucrare a deșeurilor, câte 16-18, ba chiar 24 de ore pe zi.În urmă cu trei zile, polițiștii români au făcut percheziții în Ozun și Chilieni, la casele din România ale suspecților. În același timp, și în Ungaria, au avut loc descinderi la 5 adrese.În urma acestora, au fost confiscate o sumă mare de bani, echivalentul a aproape 130.000 de euro, bijuterii, două mașini, două pistoale și alte probe. Victimele sunt acum în grija autorităților

 

maghiare.https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/noi-detalii-despre-cazul-de-sclavie-descoperit-in-ungaria-cum-au-fost-exploatati-zeci-de-tineri-romani-si-ce-li-s-a-promis.html?utm_source=pushwoosh&utm_medium=cross_extern&utm_campaign=pushaplicatie