„Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci complice” (George Orwell)… Pentru că omul nenăscut din nou, din Sămânţa Bibliei Duhovnicesti (Luca 8/11) nu este în stare de nimic Dumnezeiesc, (căci nimic bun nu locuieşte în el-Rom. Cap.7), Creatorul ne” împrumută” iertare, înfiere, mişcare, credinţa, vedere, auz, pocăinţă (veşnică), bunătate, ploaie, aer, ÎNVĂŢĂTURA, inimă,picioare, blândeţe, iertare, iubire, dragoste, mântuire, slujire, împăcare (2 Cor.5/18-20) etc! Tot El ni-L dăruieşte şi pe Pritenul TUTUROR păcătoşilor, dimpreună cu toţi talanţii Săi (Mat.25/14-30), ca să-i înmulţim… Noi doar să înaripăm credinţa Părintelui Avraam care, prin Hristos, ne duce la Credinţa Dumnezeiască (Rom.1/17) pentru înnoire; Să învăţăm din suferinţa celor care nu l-au băgat în seamă (Îs.53/3) şi nu l-au primit în ieslea inimii înnoite, (ci într-un grajd,” pentru că în casa de poposire nu era loc pentru el” -Luca 2/7 b)… Să credem, adică să-l primim dimpreună cu toate ale Sale, fiindcă „tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (Ioan 1/12-13) De aceea ne-a trimis din Cer Sămânţa Dumnezeiască, în care musteşte Toată invăţătura- Plinătatea Lui- CUVÂNTUL viu, întrupat, ca să rămânem una cu Duhul Adevarului,nu cu ea (1 Ioan 2/15-17) şi cu  minciunitorul cosmic…” căci de la Mine îţi vei primi rodul” (Osea 12/8 b)Angajamentul pentru castitate – o trambulină spre cer! Despre a doua prezenţă a Domnului „Vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ”…Fr. Joseph Sygnowski, Polonia… Timpul de pregatire al celor chemati si consacrati, pentru a deveni Mireasa lui Cristos…Cine va rămînea? Desăvîrşiţi prin suferinţă,Fr. Ioan Hosu, România…Argumentele pentru castitate…TIMPUL SECERIŞULUI…Din Matei 22:30, Ce înseamnă că la înviere oamenii nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii?„Aspiră!” – primul manual românesc de educație sexuală creștinăCe spune Biblia despre răpire, când va avea loc, cum va fi?…Dacă te vei lipi iarăşi de Mine îţi voi răspunde iarăşi şi vei sta înaintea Mea; dacă…Tinerii din Timișoara  depun  un angajament de castitate…Isus, un dar minunat în folosul tuturor  Cum primesc eu un caracter ceresc? Evrei 2.9, de Botschafter; Dragul meu tânăr … Cuvântul unui tată adresat fiului său, de Frank Schönbach; Încurajare pentru tinerii creştini, Extras din două prelegeri din anii 1948 şi 1964, de Paul Wilson„Vine noaptea” (De ce  nu aduceti s n )  COPII  AI FĂGĂDUINȚEI- Richard Wurmbrand, Mai mult decât biruitori…Faptul şi filosofia Împăcării… „Vie Împărăţia Ta”…Timpurile şi sezoanele stabilite divin… Închinîndu-se fiarei… Fenomenul Babilon…Cartea Apocalipsa…Pilda talanților: Și încercările sunt talanțiLecții de viață din pilda talanțilorTalanți și responsabilități…Urmările iertării, Luca 5.18-35, de Harold Primrose Barker; Sfinţenia iertării, de Roy A. Huebner; Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (3) Cei trei împăraţi care au venit la Elisei; Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (1)- Mantaua lui Ilie,de John Thomas Mawson; Te dedici tu cu adevărat pe deplin Domnului? Modele biblice de dăruire si O dorinţă este liberă! Ce ţi-ai dori tu?Ilie şi Elisei,de Walter Thomas Turpin; „Daniel a hotărât în inima lui”- Daniel 1.8 , de Algernon James Pollock;…S-o credeţi voi că vă răpeşte Iisus, preaalipiţi de amanta lume(1Ioan 2/15-17), scufundaţi în Marea senzualităţilor de o clipă…”căci la înviere oamenii nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi că îngerii lui Dumnezeu în cer” (Mat. 22/30) Noi suntem mai răi decât EVREII, care l-au primit pe Iisus în ieslea cu fân, căci îl „cazăm” în inima nenăscută din nou, locuită de mizerii mai infecte decât dejecţiile toaletare… Isus a chemat mulţimea la Sine şi a zis: „Ascultaţi şi înţelegeţi: Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. ” (Mat.15/10-20) De aceea îl folosim ca pe o roată de rezervă, îl ghemuim sub obroc, în funcţie de interesele meschine, ori îi dăm întâlnire din an în paşte…Dumnezeu e medic, nu macelar…( chiar daca Dumnezeu strigă și noi nu-l auzim ); Documentele Securităţii dovedesc că, în tinereţe, fostul patriarh Teoctist a fost spărgător de mănăstiri; „PATRIARHUL ROSU” ÎN ARHIVELE C.I.A.- „UN DICTATOR ABSOLUT CU O VIAȚĂ DE LUX”…Lansarea volumului “Și cerul s-a umplut de sfinți; Comunismul s-a lepădat de Biserică. Biserica s-a lepădat de comunism? „Biserica vie” a Satanei; Acțiune fără precedent în Biserica Ortodoxă Română: preoți-colaboratori ai Securității, reclamați la instanța de judecată bisericească; Prelații ortodocși în comunism: călăi sau victime? Marturii din iadul temnitelor comuniste;  Pe cine votăm ca președinte? #romania #alegeri2024 #florinianovici2024; PARABOLA TALANȚILOR ÎN PREDICI, COMENTARII ȘI ARTĂ; (Cand desteptii lumii lucreaza fara Dumnezeu…) SECOLUL EGOCENTRISMULUI (I): teoriile lui Freud si MANIPULAREA PSIHOLOGIEI MASELOR (documentar VIDEO subtitrat si rezumat); (Iata unde duce o credinta in dumnezeu cel cartonat,limitat,pictat,iconat din Psalmii 115 si 135 ) O LUME FARA OAMENI…Teologia Icoanelor – o perspectivă protestantă Capitolul 3 – Învătătura biblică şi icoana; PASIUNE PENTRU SECERIS – PASTOR ION DAMIAN; Sfințenia; Sfinții și sfinții în tradiția răsăriteană;  Foc Străin de John MacArthur; Scopul lui Satan – o lume fără legea lui Dumnezeu… STĂVILARELE NELEGIUIRII SUNT DEJA DESCHISE; Vindecările prin credinţă din prezent sunt ele Biblice? In memoriam Ovidiu Liteanu – 2 ore din cele mai frumoase cantari; Jorge Amado – Capitanii nisipurilor;Emmanuel Carrere – Imparatia Cerurilor; (Nu faceti nimic fara Duhul Sfant, fara Harul  Sau si … despartiti de Mine-Ioan ,cap.15,caci … LIVE |Florin Ianovici – De ce ai venit, Doamne, la noi?| 15 Decembrie 2024; (In timp ce unii cre/s/tini se  dau rotunzi,altii risca si cheama lumea la trezire,citire si infaptuire Biblica…) Este corectă sau greșită anularea alegerilor prin decizia Curții Constituționale ? Virgil Neagu – Ce sunt duhurile necurate și cum intră în om?  “Să nu trăim în minciună!” – NOUL TOTALITARISM, “DE MĂTASE”… Rod Dreher despre PREGĂTIREA CREDINȚEI NOASTRE PENTRU ZILELE DE PUNERE LA ÎNCERCARE ȘI MĂRTURISIRE…„Intrăm într-o vreme a persecuțiilor”. MĂRTURIA DE CONȘTIINȚĂ A UNUI AMERICAN LA BUCUREȘTI… SĂ NU TRĂIM ÎN MINCIUNA; Acesta este Pandemoniul Satanei”… VIAȚA CREȘTINĂ SUB SUPRAVEGHEREA TOTALĂ. Cum să ne pregătim pentru represiunea iminentă? Ieri în URSS, astăzi în SUA. Avertismente grave cu privire la TOTALITARISMUL ce se naște în Occident și PERSECUȚIA CREȘTINILOR ce va veni;  CUM AR ARĂTA O LUME ÎNTREAGĂ PUSĂ SUB CARANTINĂ? Și dacă noua EPIDEMIE de CORONAVIRUS din CHINA este (și) un MARE EXPERIMENT SOCIO-POLITIC care preînchipuie și “testează” DICTATURA VIITORULUI? “7 MILIARDE DE SUSPECȚI. SOCIETATEA SUPRAVEGHERII” – documentar ARTE despre emergența TOTALITARISMULUI DIGITAL … „Acestea sunt lucruri menite să prindă o pradă”;”…  Aldous Huxley: REVOLUTIA FINALA sau cum sa-i faci pe oameni SA-SI IUBEASCA ROBIA…De ce vrea Rusia să controleze România? Operațiunea „Georgescu”; Mesaj de la Washington Calin Georgescu ; Am Stat 13 Ani În Temniță Pentru Un Popor De Idioți – O Poveste de trădare; Traian Băsescu despre criza electorală: „Se repetă alegerile până iese cine trebuie”; De ce a PIERDUT Calin Georgescu? CINE ESTE CALIN DONCA ? DIANA SOSOACA SPARGE STATUL PARALEL SI ANUNTA REFORMA IN JUSTITIE (Astfel imbogatim TARA?!) Aruncat la Cimitirul Săracilor, după ce a întregit România; ,,Comunismul a umplut cerul de Sfinţi.’’; Nicolae Purcarea la conferinta „Dictatura si Martiraj”; Cum conduce spectrul comunismului lumea: Introducere; Capitolul 1: Strategiile diavolului pentru distrugerea umanităţii; Capitolul 2: Începuturile europene ale comunismului; Capitolul 17: Globalizarea: fundamental înseamnă communism; Cum globalizarea a transformat lupta pentru drepturile LGBTQ+; Gigi Becali, după anularea alegerilor prezidențiale: „Nu mai vorbesc, mi-e frică”; Rusia vrea să creeze un haos global- Acțiuni de sabotaj, incendiere și asasinare ; „Mizerabilii”; Guvernul a mers cu jalba la Comisia Europeană. A reclamat oierii din Timiș că nu au ucis oile; (Actorul Ion Ilici troneaza si azi peste Martirii nationali…) si Căpitanul Emil Străinu și „Cazul Trosca”, de General Br. (r) Dr. Emil Străinu; Globalizarea în concepția academicianului Francis Dessart; Cel mai iubit înțelept – Petre Țuțea; Shakespeare și Eminescu – Titani ai tuturor timpurilor (1); Acum știu, am aflat și eu! Prof. Ilie Bădescu: „Revoluția mondială” a națiunilor. Revoluția neptică. Valul suveranist european sub amenințare; Rețeaua Soros subjugă România? Trump Jr.: Alegerile, anulate ca să-și păstreze controlul”; Am Stat 13 Ani În Temniță Pentru Un Popor De Idioți – O Poveste de trădare; SOSOACA SPARGE STATUL PARALEL; Cine este păpușarul Loviturii de Stat dată chiar de Stat? Călin Georgescu: Sunt dispus să DEMISIONEZ!! (merita văzut!) Faţa te trădează: ce spune chipul tău despre stilul de viaţă? Rusia lui Putin şi mantia imperială a barbariei’; Călin Georgescu- diversiunea politico-mediatică tocată de Nistorescu și Știreanu; „Silviu Brucan a plănuit din apartamentul meu Lovitura de stat din ’89!” Cornel Nistorescu: Klaus Iohannis a făcut-o de oaie; Martirii credintei in inchisorile comuniste; Comunist, securist și teoctist; SFINŢII ROMÂNI DIN ÎNCHISORI; Tablourile martirilor din închisorile comuniste, scoase dintr-o expoziţie; MARTURII…, MARTURII… DIN IADUL TEMNITELOR COMUNISTE, de Gheorghe Andreica; Masoneria şi controlul României; (Dupa lovitura de stat data de Taica Masoneriei- ILIESCU, a fost rasplatit cu nejudecarea mineriadei si decembriadei…) Masoneria şi controlul României; Uitaţi de buletinele biometrice. Au început testele sistemului care va ţine lumea sub control;  Minunata lume nouă a cipurilor şi biometriei; Spre o societate in care oamenii vor fi spionati chiar in trupurile lor;  Istorii corecte politic – Povești despre alegeri ca-n codru; TOP 5 ABERAȚII dezbătute în Parlamentul European. Cristian Terheș: „Bărbați care nasc…”;  La catafalcul porcului, ediția UnitedHealthcare;  AL XV-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC; Marius Tucă Show | Cristian Terheș: „La nivelul UE există o castă. Câțiva șefi decid ce se votează”; Un polonez a șters pe jos cu Parlamentul European; George Orwell, 1984 – Scurt rezumat; Ferma Animalelor de George Orwell; SECOLUL EGOCENTRISMULUI (partile II si III)…Vaste experimente sociale si manipulari politice. CUM AU “DOMESTICIT” OAMENII “BAIETII ADANCURILOR” PRIN CONTROLAREA SUBCONSTIENTULUI LOR; Românii au inventat roboţii AI care muncesc non-stop, nu obosesc şi nu mint. Pentru ce funcții se califică… În România, avem legi favorabile infractorilor: o analiză a breșelor legislative și a efectelor asupra societății; (Minciuna are picioare scurte,dar arta,cultura,adevarul…sunt roade ale vesniciei!) „Partidele politice sunt găşti de hoţi care au devalizat ţara”, spune Ştefan Popa Popa’s;OPINII: Lumea s-a săturat de promisiuni!(In timp ce unii cre/s/tini se  dau rotunzi,altii risca si cheama lumea la trezire,citire si infaptuire Biblica…) Este corectă sau greșită anularea alegerilor prin decizia Curții Constituționale ? La recenta adunare ONU, conducătorii lumii au adoptat agenda pentru «socialismul global»; (Ca si satanismul cu fata de maimutareala…)In urma cu 50 de ani, Dubcek a inventat „socialismul cu fata umana”; Oficiali ai statului român pregăteau de aproape 3 luni anularea prezidențialelor dacă nu „convine” rezultatul alegerilor…„EXPERIMENTUL LENIN”, LA NIVEL PLANETAR; MASCARADA PLANETARĂ; Ministrul rus al apărării, mesaj alarmist: Rusia trebuie să fie pregătită pentru un război cu NATO în Europa în următorii 10 ani; Cine este Ion Iliescu Adevaruri Socante; Marius Tucă Show | Invitat: Ion Cristoiu. „Românii vor demnitate!” DE CE NU va fi judecat calaul Mason-Iliescu! Societățile Secrete- CONCLUZIE: A ACȚIONA ÎNTRE ”TIMP” ȘI ”ETERNITATE” CONCLUZIE: A ACȚIONA ÎNTRE ”TIMP” ȘI ”ETERNITATE”…(Ca sa nu fie judecat pentru lovitura de stat,mineriada,devalizarea tarii etc.””tatal IADULUI RESUSCITAT ne-a…pricopsit si cu reactivarea Masoneriei) Emblema Supremului Consiliu Român- La 10 ani după aceste evenimente, onorabilul Ion Iliescu se adresa distinșilor MASONEI-  onorabililor miniștri, doamnelor și domnilor la aniversarea unUi deceniu de la reinstaurarea Supremului Consiliu de grad 33° și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat și a zece ani de la reînființarea Marii Loji Naționale a României si… finanțarea Revoluției Bolșevice de către banca Kuhn Loeb & Co pare că nu a fost ceva întâmplător… (Este o realitate că ) noi deținem controlul organizării creștinismului… avortul putea fi un mod de prevenire a nașterii unui viitor Gengis Han sau Hitler…  un stat-membru, servil, al unei dictaturi mondialiste (72)… ca o reprezentare a principiului ”infiltrării transversale”…Cu ajutorul Comisiei Trilaterale se sustrag bogățiile popoarelor (dizolvă) și se concentrează în ”mâini puține” (coagulează), la rândul lor controlate și folosite de către Autoritate… Masoneria ar putea fi considerată doar una din căile prin care înfloresc corupția și favoritismul… MASOISTUL Adrian Năstase a fost acuzat că a atribuit construirea autostrăzilor Brașov-Borș, respectiv București-Ploiești firmei americane Bechtel, fără nici un fel de oferte sau licitații, argumentând că ar fi domenii de securitate națională…Generalul Geoană (tatal natoistului…)a fost cel care a avut în subordine toate adăposturile secrete ale lui Ceaușescu SI CARE I-A BLOCAT ORICE IESIRE……Motto: Cine va veni după noi? După noi vom veni tot noi! Walter Neulander Roman – Secolul XX – Secolul marilor revoluții….Oficial, deși se susține că Masoneria a fost interzisă pe timpul dictaturii comuniste, la o privire mai atentă și luând în seamă detalii aparent nesemnificative, se poate concluziona că în anumite cercuri, cu sau fără știrea conducerii superioare, Masoneria își desfășura liniștită activitățile…TOT DIN Societățile Secrete MAI PUTETI AFLA:::Unul dintre obiective  CONSTA in  distrugerea agriculturii tradiționale, bazată pe autosusținere.Agricultorul independent este o amenințare pentru Noua Ordine Mondială.Toți trebuie să depindă de toți și această regulă nu trebuie încălcată, mai ales de producători. De aici și dependenta… VA MAI SUGERAM SI ALTE LECTURI UTILE… Comunism şi totalitarism; Zero lei, zero idei; Totalitarism: comunism şi Nazism, de Stéphane Courtois;Vendée 1793- Documentar despre Revolutia (globalisto-demonica) Franceza -Video + subtitrare in romana… CALAII SADICI AI LUMII TRADITIONALE si rezistenta taraneasca in fata noii ordini totalitare;(Inainte de a ramane fara umbrela,”preotul” Iohannis critica „Parohia”NATO,transformata in…bisericute) Mini-summit NATO – UE – Ucraina la Bruxelles

10 alimente care contribuie la detoxifierea organismului; Păcatele capitale – rădăcinile bolilor sufletești; VOIA LUI DUMNEZEU ESTE VINDECAREA (si…SATAN ESTE SURSA TUTUROR BOLILOR); (Mama tuturor nelegiuirilor naste numai boli,fecundate de cei sclavagizati de pacat, de Satan-Iacov,cap. 1.v. 13-15,desi”prin ranile Lui suntem tamaduiti”-Isaia 53/3 si de lepra pacatului ) O înțelegere corectă a păcatului, de J. C. Ryle; Plante biblice vindecătoare; Beneficiile busuiocului; Înclină-te “Regelui”; Un amestec de suc ajută dizolvarea pietrelor de la rinichi, de la ficat şi de la fiere; Emoțiile ne pot controla digestia; Cauzele subtile ale bolilor: ceea ce gândim, frica, furia, neglijența; SATAN ESTE SURSA TUTUROR BOLILOR; IOSIF ȚON l SURSA ÎMBOLNĂVIRILOR TRUPEȘTI ȘI VINDECAREA LOR; Produse de slabit; Detoxifiere cu plante medicinale; Tot ce trebuie sa stii despre detoxifierea organismului; Detoxifiere cu ceai de urzica: proprietati, preparare, consum si… intrebări frecvente; Ce sunt tincturile din plante medicinale și cum se prepară?

 

 

 

 

 

 

 

Dumnezeu e medic, nu macelar…( chiar daca Dumnezeu strigă și noi nu-l auzim ); Documentele Securităţii dovedesc că, în tinereţe, fostul patriarh Teoctist a fost spărgător de mănăstiri; „PATRIARHUL ROSU” ÎN ARHIVELE C.I.A.- „UN DICTATOR ABSOLUT CU O VIAȚĂ DE LUX”…Lansarea volumului “Și cerul s-a umplut de sfinți; Comunismul s-a lepădat de Biserică. Biserica s-a lepădat de comunism? „Biserica vie” a Satanei; Acțiune fără precedent în Biserica Ortodoxă Română: preoți-colaboratori ai Securității, reclamați la instanța de judecată bisericească; Prelații ortodocși în comunism: călăi sau victime? Marturii din iadul temnitelor comuniste;  Pe cine votăm ca președinte? #romania #alegeri2024 #florinianovici2024; PARABOLA TALANȚILOR ÎN PREDICI, COMENTARII ȘI ARTĂ; (Cand desteptii lumii lucreaza fara Dumnezeu…) SECOLUL EGOCENTRISMULUI (I): teoriile lui Freud si MANIPULAREA PSIHOLOGIEI MASELOR (documentar VIDEO subtitrat si rezumat); (Iata unde duce o credinta in dumnezeu cel cartonat,limitat,pictat,iconat din Psalmii 115 si 135 ) O LUME FARA OAMENI…Teologia Icoanelor – o perspectivă protestantă Capitolul 3 – Învătătura biblică şi icoana; PASIUNE PENTRU SECERIS – PASTOR ION DAMIAN; Sfințenia; Sfinții și sfinții în tradiția răsăriteană;  Foc Străin de John MacArthur; Scopul lui Satan – o lume fără legea lui Dumnezeu… STĂVILARELE NELEGIUIRII SUNT DEJA DESCHISE; Vindecările prin credinţă din prezent sunt ele Biblice? In memoriam Ovidiu Liteanu – 2 ore din cele mai frumoase cantari; Jorge Amado – Capitanii nisipurilor;

 

Emmanuel Carrere – Imparatia Cerurilor; (Nu faceti nimic fara Duhul Sfant, fara Harul  Sau si … despartiti de Mine-Ioan ,cap.15,caci … LIVE |Florin Ianovici – De ce ai venit, Doamne, la noi?| 15 Decembrie 2024; (In timp ce unii cre/s/tini se  dau rotunzi,altii risca si cheama lumea la trezire,citire si infaptuire Biblica…) Este corectă sau greșită anularea alegerilor prin decizia Curții Constituționale ? Virgil Neagu – Ce sunt duhurile necurate și cum intră în om?  “Să nu trăim în minciună!” – NOUL TOTALITARISM, “DE MĂTASE”… Rod Dreher despre PREGĂTIREA CREDINȚEI NOASTRE PENTRU ZILELE DE PUNERE LA ÎNCERCARE ȘI MĂRTURISIRE…„Intrăm într-o vreme a persecuțiilor”. MĂRTURIA DE CONȘTIINȚĂ A UNUI AMERICAN LA BUCUREȘTI… SĂ NU TRĂIM ÎN MINCIUNA; Acesta este Pandemoniul Satanei”… VIAȚA CREȘTINĂ SUB SUPRAVEGHEREA TOTALĂ. Cum să ne pregătim pentru represiunea iminentă? Ieri în URSS, astăzi în SUA. Avertismente grave cu privire la TOTALITARISMUL ce se naște în Occident și PERSECUȚIA CREȘTINILOR ce va veni;  CUM AR ARĂTA O LUME ÎNTREAGĂ PUSĂ SUB CARANTINĂ? Și dacă noua EPIDEMIE de CORONAVIRUS din CHINA este (și) un MARE EXPERIMENT SOCIO-POLITIC care preînchipuie și “testează” DICTATURA VIITORULUI? “7 MILIARDE DE SUSPECȚI. SOCIETATEA SUPRAVEGHERII” – documentar ARTE despre emergența TOTALITARISMULUI DIGITAL … „Acestea sunt lucruri menite să prindă o pradă”… Aldous Huxley: REVOLUTIA FINALA sau cum sa-i faci pe oameni SA-SI IUBEASCA ROBIA…

 

”…  Aldous Huxley: REVOLUTIA FINALA sau cum sa-i faci pe oameni SA-SI IUBEASCA ROBIA

Vezi si: Intre TEROARE si… TORPOARE sau TAINA FARADELEGII IN ACTUALITATE

 

 

„Va exista, in cursul generatiei urmatoare sau nu foarte departe de aceasta, o metoda farmacologica de a-i face pe oameni sa-si iubeasca robia, creand dictaturi fara lacrimi, ca sa spunem asa, si producand un fel de lagare de concentrare nedureroase pentru societati intregi, astfel incat oamenilor le vor fi luate libertatile, dar le va placea, fiindca vor fi distrasi de la orice dorinta de a se rascula prin propaganda sau spalarea creierelor, sau prin spalarea creierelor imbunatatita prin metode farmacologice. Si aceasta pare sa fie ultima revolutie.“

(Aldous Huxley, Tavistock Group, California Medical Scool, 1961)

In primul rand as vrea sa spun ca acea conferinta de la Santa Barbara [n.trad. mentionata anterior de moderator] nu s-a ocupat direct de controlul mintii. Au fost doua conferinte la Centrul medical din San Francisco al Universitatii California, una anul acesta, la care nu am participat, si una acum doi ani, la care subiectul  a suscitat discutii importante. La Santa Barbara am vorbit, in general, despre tehnologie si despre efectele pe care aceasta poate sa le aiba asupra societatii, precum si despre problemele legate de transplantul de tehnologie in tarile subdezvoltate.

Legat de aceasta problema a revolutiei finale, ea a fost foarte bine rezumata de moderator. Putem spune ca, in trecut, toate revolutiile au tintit in fond la schimbarea mediului pentru a obtine schimbarea individului. Au fost revolutia politica, revolutia economica, revolutia religioasa din timpul reformei.  Toate acestea nu au tintit direct fiinta umana, ci cele care-l inconjoara. Astfel ca, modificand mediul, se obtine indepartarea efectului fiintei umane.

Astazi suntem confruntati, cred, cu apropierea a ceea ce ar putea fi denumita revolutia finala, revolutia hotaratoare, in care omul poate actiona direct asupra mintilor si trupurilor confratilor sai. Inutil sa spunem ca un anumit fel de actiune directa asupra mintilor si trupurilor umane a existat de la inceputul timpurilor. Dar aceasta a fost in general de natura violenta. Tehnicile terorii au fost cunoscute din timpuri imemoriale, iar oamenii le-au folosit cu mai multa sau mai putina ingeniozitate, cateodata cu cea mai mare cruzime, iar altadata cu o buna doza de pricepere dobandita prin incercari repetate pentru a afla cele mai bune metode de folosire a torturii, incarcerarii si a diferitelor feluri de constrangere.

Dar, dupa cum cred ca s-a spus acum multi ani de [Talleyrand], poti face orice cu [o baioneta], dar nu poti sa stai pe ea. Daca vei controla orice populatie pe orice perioada de timp, trebuie sa existe o forma de consimtamant, e extraordinar de dificil de crezut ca terorismul in forma pura poate functiona indefinit. Poate functiona pe o perioada destul de lunga, dar cred ca mai devreme sau mai tarziu trebuie introdus un factor de persuasiune, un element care sa-i faca pe oameni sa consimta la ce li se intampla.

Cred ca natura revolutiei finale cu care ne confruntam acum este exact aceasta: ca suntem intr-un proces de dezvoltare a unei intregi serii de tehnici ce vor permite oligarhiei, care ne controleaza si care a existat dintotdeauna si probabil ca va exista intotdeauna, sa-i faca pe oameni sa-si iubeasca robia. Aceasta este, imi pare, cea decisiva dintre toate revolutiile nefaste, iar aceasta este o problema care m-a interesat de multi ani si in legatura cu care am scris o fabula acum treizeci de ani, “Minunata Lume Noua”, care descrie o societate ce foloseste toate mijloacele la indemana, precum si unele mijloace pe care le-am imaginat posibile, pentru standardizarea populatiei, in primul rand, pentru a anula diferentele umane deranjante, pentru a crea modele umane produse la scara industriala, aranjate intr-un fel de sistem stiintific de caste. De atunci, am continuat sa fiu deosebit de interesat de aceasta problema si am remarcat cu groaza crescanda ca unele predictii care erau cu totul in domeniul fantastic atunci cand le-am facut, acum treizeci de ani, au devenit sau sunt pe cale de a deveni realitate.

Un numar de tehnici despre care vorbeam par sa fi aparut deja. Si pare sa existe o miscare generala in directia unei astfel de revolutii finale, spre o metoda de control prin care un popor poate fi determinat sa se bucure de o stare de fapt de care n-ar trebui sa se bucure daca s-ar lua in considerarea oricare standarde decente. Aceasta desfatare de robie, ei bine, acest proces este in curs, cum am spus, de ani buni, si am devenit din ce in ce mai interesat de ce se intampla.

Si aici as vrea sa compar pe scurt parabola din “Minunata Lume Noua” cu o alta parabola, propusa mai recent de cartea lui George Orwell, “1984“. Orwell si-a scris cartea intre ’45 si ’48, cred, pe cand teroarea stalinista era inca in plina desfasurare si imediat dupa prabusirea regimului de teroare hitlerist. Si aceasta carte, pe care o admir foarte mult si care denota foarte mult talent si o extraordinara ingeniozitate, arata o proiectie in viitor a trecutului imediat, a ceea ce pentru el a fost trecutul imediat si prezentul imediat, a reprezentat o proiectie in viitor a unei societati in care controlul a fost exercitat doar prin teroare si atacuri violente, in acelasi timp asupra asupra mintilor si trupurilor indivizilor.

Pe cata vreme cartea mea este scrisa in 1932, cand exista doar o forma mai putin grava de dictatura, cea a lui Mussolini, si nu a fost umbrita de ideea de teroare, eu fiind deci mai liber intr-un fel decat Orwell sa reflectez la alte metode de control, aceste metode non-violente, si sunt inclinat sa cred ca dictatura stiintifica a viitorului – probabil vor fi dictaturi stiintifice in multe parti ale lumii – va fi probabil mult mai aproape de modelul din Minunata Lume Noua decat de cel din 1984, si asta nu datorita vreunor remuscari ale dictatorilor stiintifici, ci pur si simplu pentru ca modelul din Minunata Lume Noua este probabil mult mai eficient decat celalalt.

Daca ii poti face pe oameni sa consmita la starea de fapt in care traiesc, starea de robi sa devina un mod de existenta, diferentele sa fie netezite si adaptabile metodelor de productie in masa aplicate la nivel social, daca poti face aceasta, atunci poti avea o societate mult mai stabila si durabila. O societate mult mai usor de controlat decat daca te-ai baza doar pe bastoane, plutoane de executie si lagare de concentrare. Asa ca sentimentul meu este ca tabloul zugravit in 1984 a fost influentat, desigur, de trecutul si de prezentul imediat in care Orwell a trait, dar eu nu simt ca trecutul si prezentul acelor ani reflecta tendintele probabile a ceea ce se va intampla; este, insa, evident ca nu vom scapa niciodata de teroare, intotdeauna va gasi drumul pentru a iesi la suprafata.

Dar cred ca cu cat dictatorii devin din ce in ce mai stiintifici, din ce in ce mai preocupati de perfectiunea tehnica, de societatea perfecta, vor fi din ce in ce mai interesati de felul de tehnici pe care le-am imaginat si descris in realitatea Minunatei Lumi Noi. Asa ca imi pare ca aceasta revolutie finala nu este deloc atat de indepartata, deja un numar de tehnici de realizare a unui astfel de control exista si ramane de vazut cand, unde si de catre cine vor fi aplicate pentru prima data la scara larga.

In primul rand, as vrea sa va vorbesc putin despre dezvoltarea tehnicilor de teroare. Cred ca a existat o astfel de dezvoltare. Pana la urma, Pavlov a facut unele observatii extrem de profunde atat asupra animalelor, cat si asupra oamenilor. Iar el a descoperit, printre altele, ca tehnicile de conditonare aplicate animalelor sal oamenilor intr-o stare de stres psihic sau fizic coboara foarte adanc in ansamblul minte-corp al creaturii si este foarte difícil sa fie extirpate. Par sa se inculce mai adanc decat alte forme de conditionare.

Sigur, aceasta se descoperise empiric in trecut. Oamenii foloseau multe din aceste tehnici, dar diferenta dintre vechile metode intuitive si cele pe care le folosim acum este diferenta dintre abordarea unui mestesugar care invata din incercari repetate, pe de o parte, si punctul de vedere cu adevarat stiintific, pe de cealalta. Cred ca este o diferenta reala intre noi si inchizitorii secolului XVI, spre exemplu. Stim mult mai precis decat ei ce facem si, ca urmare a cunoasterii teroetice, putem extinde aplicarea acestor metode asupra unei arii mai largi cu siguranta sporita ca producem ceva cu adevarat functional.

In acest context, as vrea sa amintesc capitolele extrem de interesante din cartea Dr William Sargant, “Battle for the Mind” (Lupta pentru minte), in care arata cum, in mod intuitiv, unii din marii predicatori si lideri religiosi din trecut folosesc metoda lui Pavlov. El vorbeste mai ales de metoda lui Wesley de a produce convertiri, care se baza in fond pe tehnica sporirii pana la limita a stresului psihologic vorbind de focul iadului, astfel facandu-i pe oameni foarte vulnerabili la sugestii, pentru ca apoi sa elibereze brusc acest stres prin oferirea sperantei in rai. Acesta este un capitol foarte interesant ce arata cum, exclusiv pe baza intuitiei si a experientei, un abil psiholog innascut, cum era Wesley, poate descoperi aceste metode pavloviene.

Ei bine, cum spuneam, acum stim de ce aceste tehnici functionau si nu exista nici o indoiala ca, daca am vrea, am putea sa la aplicam mult mai larg decat era posibil in trecut. Si, desigur, in istoria recenta a spalarilor pe creier, aplicata atat prizonierilor de de razboi cat si membrilor de pe treapta inferioara a partidului comunist in China, vedem ca metodele lui Pavlov au fost aplicate sistematic si, evident, cu foarte mare succes. Cred ca nu exista indoiala ca, prin aplicarea acestor metode, o armata foarte mare de oameni devotati total a fost creata. Conditionarea s-a facut printr-un fel de ionoforeza (n. trad. metoda terapeutica ce consta in a face sa patrunda substantele medicamentoase in piele sub actiunea unui curent electric) psihologica foarte adanca in fiinta umana, care a patruns atat de departe, incat e foarte dificil sa fie dezradacinata. Iar aceste metode reprezinta o reala dezvoltare fata de metodele mai vechi de inducere a terorii, pentru ca imbina metode de teroare cu metode de acceptare, astfel incat sa fie indusa o forma de “acceptare” voluntara de catre persoana care e tinta stresului prin teroare a starii psihologice in care a fost impinsa si a starii de fapt in care se gaseste.

Prin urmare, a avut loc o clara perfectionare a tehnicilor teroriste. Dar apoi luam in discutie alte tehnici de inducere a consimtamantului si de determinare a oamenilor sa-si iubeasca robia decat cele teroriste. Aici nu cred ca le pot discuta pe toate, pentru ca nu le cunosc pe toate, dar pot mentiona acele metode evidente, care pot fi acum folosite si se bazeaza pe descoperiri stiintifice recente. In primul rand, sunt metodele legate de sugesta directa si de hipnoza.

Cred ca stim mult mai multe despre acest subiect decat se stia in trecut. Desigur, oamenii au stiut dintotdeauna despre sugestie si, desi nu cunosteau cuvantul “hipnoza”, cu siguranta ca o practicau in diverse feluri. Dar cred ca posedam o cunoastere mult mai mare a subiectului decat in trecut si putem sa folosim aceasta cunoastere in feluri ce nu au fost vreodata accesibile in trecut. De exemplu, unele din lucrurile pe care le stim cu certitudine este enorma diferenta dintre indivizi cu privire la sugestibilitatea lor. Dar acum stim destul de clar care este structura statistica a populatiei in functie de sugestibilitate. E foarte interesant cand ne uitam la descoperirile din diferite domenii – de exemplu hipnoza, efectul placebo, sugestia in stari de somnolenta sau somn superficial – unde vom gasi ordine de magnitudine asemanatoare.

Vom vedea, de exemplu, ca hipnotizatorul experimentat va declara ca procentajul celor care pot fi hipnotizati foarte usor, practic instantaneu, este cam de 20%, procentaj ce corespunde aproximativ cu cel al persoanelor aflate la capatul opus al scalei, fiind extrem de dificil, aproape imposibil de hipnotizat. Dar intre cele doua extreme se afla o masa mare de oameni ce pot fi hipnotizati cu mai mare sau mai mica dificultate, care pot fi adusi gradual in stare hipnotica daca este depus un efort suficient. Cam aceleasi cifre apar si in cazul administrarii de placebo.

Un experiment larg a fost realizat acum 3-4 ani in spitalul general din Boston asupra cazurilor post operatorii, in care catorva sute de barbati si femei suferind de dureri asemanatoare ce au urmat unor operatii grave le-a fost permis sa li se administreze injectii ori de cate ori solicitau, iar injectiile erau in 50% din cazuri cu morfina si in 50% din cazuri cu apa. Aproximativ 20%din cei care au participat la acest experiment au simtit aceeasi usurare a durerii dupa apa, ca si dupa morfina. Tot 20% au spus ca nu simt nici o usurare dupa injectiile cu apa, iar intre cele doua extreme s-au aflat cei care au simtit o oarecare usurare, sau au simtit usurare din cand in cand.

Din nou, vedem aceeasi distributie, similara si cu ceea ce in Minunata Lume Noua am numit “hypnopedia”, la invatarea in timpul somnului. Acum nu mult timp am vorbit cu cineva care produce inregistrari pe care oamenii le pot asculta in timpul somnului superficial, inregistrari despre cum sa devii bogat, cum sa obtii satisfactia sexuala, cum sa emani incredere ca vanzator s.a.m.d., inregistrarile putand fi returnate si rambursate daca clientii nu sunt multumiti. Acesta mi-a marturisit ca, de obicei, 15-20% dintre clienti suna inapoi indignati ca inregistrarile nu a unici un efect, iar el returneaza de indata banii. Pe de alta parte, peste 20% sunt entuziasmati, spunand ca sunt mult mai bogati sau mai satisfacuti etc. Acestia sunt, cu siguranta, clientii ideali, care continua sa cumpere. Si intre cele doua categorii se afla cei care nu simt imbunatatiri, carora le trimit scrisori incurajandu-i sa persiste, iar acestia obtin rezultate pe termen lung.

Ei bine, cred ca pe aceasta baza vedem destul de clar cum populatia poate fi categorisita potrivit sugestibilitatii. Am o puternica banuiala ca aceste 20 de procente sunt aceleasi in toate aceste cazuri si banuiesc, de asemenea, ca nu ar fi deloc dificil sa-i recunoastem si sa-i identificam pe cei care sunt foarte sugestionabili, pe cei care nu sunt sugestionabili si pe cei care ocupa spatiul intermediar.

E destul de clar ca, daca toata lumea ar fi extrem de greu de sugestionat, ar fi aproape imposibil sa existe societatea organizata ca atare, iar daca toata lumea ar fi foarte sugestionabila, atunci dictatura ar fi absolut inevitabila. Vreau sa spun ca avem mare noroc ca avem o majoritate de oameni sugestionabili in limite moderate si care astfel ne feresc de dictatura, dar permit formarea unei societati organizate. Dar, o data ce stim de existenta celor 20% foarte sugestionabili, e clar ca devine o chestiune de o importanta politica uriasa. De exemplu, orice demagog care reuseste sa puna mana pe un numar mare din cei 20% si sa-i organizeze se va afla in pozitia de a putea rasturna orice guvern din orice tara.

Mai ales cred ca am avut in ultimii ani in persoana lui Hitler exemplul incredibil a ceea ce se poate face prin metode eficiente de sugestionare si persuasiune. Oricine a citit, spre exemplu, “Viata lui Hitler” [n. trad. e vorba de “Hitler: a Study in Tyranny”] scrisa de Alan Bullock, dezvolta o admiratie ingrozita pentru acest geniu infernal, care a inteles cu adevarat slabiciunile umane, mai bine cred decat oricine, si care le-a exploatat cu toate mijloacele disponibile. Vreau sa spun ca stia tot, stia, de exemplu, intuitiv acest adevar pavlovian ca o conditionare instalata intr-o stare de stres sau oboseala patrunde mult mai adanc decat o conditionare inculcata altfel.

Cu siguranta, de aceea tinea toate discursurile noaptea. Spune destul de deschis in Mein Kampf ca face aceasta tocmai pentru ca oamenii sunt obositi seara si deci mult mai putin capabili decat in timpul zilei sa se impotriveasca persuasiunii. Prin toate tehnicile pe care le-a folosit intuitiv si prin incercari repetate a descoperit multe slabiciuni, pe care noi le cunoastem azi intr-un mod stiintific mult mai clar decat el.

Dar ramane faptul ca aceasta diferenta de sugestibilitate, predispozitia la hipnoza, e ceva ce trebuie luat in considerare cu foarte mare atentie in relatie cu orice judecata despre guvernarea democratica. Daca 20% dintre oameni pot sa fie cu adevarat sugestionati sa creada aproape orice, atunci trebuie sa luam cu mare atentie masuri pentru a preveni ridicarea demagogilor care i-ar conduce spre pozitii extreme, prentru a-i transforma apoi in armate foarte, foarte puternice, armate private care pot rasturna guvernul.

Cum am spus, cred ca in domeniul persuasiunii pure stim mult mai mult decat stiam in trecut si, in mod evident, acum detinem mecanismele pentru multiplicarea vocii si imaginii demagogilor intr-un mod halucinant prin TV  si radio – Hitler a folosit extraordinar de mult radioul, vorbind simultan la milioane de oameni.

Si doar acest fapt luat in sine creeaza o prapastie imensa intre demagogul modern si cel vechi. Vechiul demagog ii putea atrage doar pe acei oameni care-l auzeau atunci cand vorbea tare, dar demagogul modern poate influenta milioane in acelasi timp, iar prin multiplicarea imaginii sale poate produce un efect halucinant ce are o relevanta hipnotica si de sugestie imensa.

Dar exista si alte metode la care cineva se poate gandi dar care, slava Domnului, nu au fost inca folosite, desi ar putea fi. Exista, de exemplu, metoda farmacologica, e una din metodele despre care am vorbit in Minunata Lume Noua. Am inventat un drog ipotetic intitulat soma, care nu poate exista in realitate in forma descrisa acolo, pentru ca e, in acelasi timp, un stimulent, un narcotic si un halucinogen, combinatie putin probabila intr-o singura substanta. Dar ideea e ca, daca folosesti mai multe substante diferite, poti obtine aproape toate acele efecte chiar si acum, iar aceasta este ceea ce e cu adevarat interesant in legatura cu noile substante chimice, noile droguri psihotrope. Daca privim inapoi in in istorie, e clar ca omul a avut intotdeauna o mare slabiciune pentru substante chimice care actioneaza asupra mintii, si-a dorit intotdeauna sa mai ia cate o pauza de la sine, mai toate narcoticele, sedativele si halucinogenele au fost descoperite in zorii istoriei, cred ca nici unul dintre drogurile naturale nu a fost descoperit de stiinta moderna. Sigur, stiintele moderne au mjloace mai bune de a extrage substantele active si au descoperit multe feluri de a sintetiza substante noi foarte puternice, dar descoperirea substantelor naturale a fost facuta de omul primitiv Dumnezeu stie acum cate secole. De exemplu, in locuintele neolitice descoperite in Elvetia s-au descoperit capsule de mac, ce pare sa indice ca oamenii foloseau deja acest vechi narcotic puternic si periculos chiar inainte de aparitia agriculturii. Se pare deci ca omul a fost dependent de droguri inainte sa fie agricultor, ceea ce reprezinta un indiciu foarte curios in legatura cu natura umana.

Dar diferenta dintre vechile, traditionalele droguri psihotrope si noile substante e ca primele erau foarte nocive, pe cand cele noi nu. Chiar si alcoolul, psihotrop permis, nu e complet inofensiv, dupa cum oamenii poate ca au observat, iar cele interzise, cum ar fi opiumul sau cocaina, opiumul si derivatele sale, sunt chiar foarte daunatoare. Produc repede dependenta si, in unele cazuri, conduc la o rata extrapordinar de ridicata de degenerare fizica si chiar la moarte. Pe cand o parte din noile substante, iar aceasta este cu adevarat uimitor, pot produce uriase revolutii in partea rationala a fintei noastre, fara sa afecteze aproape deloc partea fiziologica. Poti asista la schimbari uriase cu LSD-25 sau cu noul drog de sinteza psilocibin, care are ca substanta activa ciuperca sacra mexicana, spre exemplu. Poti declansa o uriasa revolutie mentala doar cu un efect la nivel fiziologic comparabil cu cel produs de consumarea a doua cocktailuri. Acesta este un efect extraordinar.

Este adevarat ca farmacologii produc multe feluri de noi medicamente minune prin care vindecarea este aproape mai rea decat boala. In fiecare an, editiile revizuite ale manualelor medicale contin capitole din ce in ce mai lungi de boli iatrogenice, adica boli cauzate de doctori. Si e adevarat, multe din medicamentele minune sunt foarte periculoase. Pot produce efecte extraordinare, si chiar trebuie folosite in anumite circumstante, dar ar trebui administrate cu cea mai mare precautie. Dar exista o categorie intreaga de medicamente ce au efect asupra sistemului nervos central si pot produce schimbari majore prin sedare, prin inducerea euforiei sau prin energizarea intregului proces mental fara a afecta in mod perceptibil corpul uman, iar aceasta este pentru mine o revolutie uimitoare. In mainile unui dictator, aceste substante ar putea fi folosite untr-un fel sau altul fara a face rau [organismului], iar rezultatul ar putea fi… imaginati-va un drog euforic care i-ar face pe oameni sa fie fericiti in cele mai abominabile circumstante.

Toate acestea sunt posibile. Un coleg de camera a observat acum multi ani, cititind “Paradisul pierdut” al lui Milton, ca “berea te ajuta mai mult decat Milton ca sa intelegi calea lui Dumnezeu”. Iar berea este un drog foarte rudimentar comparativ cu cele despre care discutam. Si poti spune cu siguranta ca unele dintre psihoenergizante si noile halucinogene pot face incomparabil mai mult decat Milton si decat toti teologii reuniti pentru a face mai tolerabil teribilul mister al existentei noastre. Si aici avem o zona imensa in care revolutia finala poate opera foarte bine, o zona in care o mare parte din control se poate exercita nu prin teroare, ci facand ca viata sa para mult mai placuta decat este ea in realitate. Placuta pana la punctul in care fiintele umane sa ajunga sa iubeasca o stare de lucruri pe care n-ar trebui sa o iubeasca daca tinem cont de orice standard uman decent si rezonabil, si cred ca este foarte posibil sa ajungem acolo.

Apoi dati-mi voie sa vorbesc foarte pe scurt despre una din dezvoltarile mai recente din domeniul neurobiologiei, despre implantarea electrozilor in creier. Aceasta s-a realizat deja, desigur, pe scara larga asupra animalelor si in unele cazuri in cazul nebunilor fara sansa de recuperare. Oricine a urmarit comportamentul sobolanilor cu electrozi implantati in diferite centre nervoase trebuie sa fi parasit acest experiment cu cele mai mari dubii in legatura cu ce Dumnezeu ni se pregateste in cazul in care aceasta tehnologie intra pe mainile unui dictator. Acum nu foarte mult timp am vazut doua grupuri de sobolani supusi unor teste la UCLA, iar unui grup i s-a implantat un electrod in cetrul placerii. Dispozitivul consta dintr-o maneta pe care o apasau si declansau un curent slab, pentru o scurta perioada de timp, care trecea la electrod si stimula centrul placerii. Iar sobolanii apasau pe maneta de 18 000 de ori pe zi. Iar daca nu-i lasai pentru o zi sa apese, in ziua urmatoare o apasau de 36 000 de ori, pana cand cadeau jos complet extenuati. Nici nu mancau, nici nu erau interesati de celalalt sex, ci doar mergeau sa apese maneta.

Cel mai interesant a fost cu sobolanii care aveau electrodul pus la jumatatea distantei intre centrul placerii si cel al durerii. Rezultatul a fost un fel de amestec intre cel mai minunat extaz si a fi pe jar, in acelasi timp. Si-i vedeai pe sobolani uitandu-se la maneta si parca spunandu-si “a fi sau a nu fi, aceasta-i intrebarea”. Intr-un final se apropiau, asteptau o vreme, dar apoi apasau pe maneta, intotdeauna mai apasau o data pe maneta. Acesta este lucrul cel mai uimitor.

Am remarcat ca in ultimul numar al revistei “Scientific American” este un articol foarte interesant despre electrozi aplicati creierelor puilor de gaina. Tehnica este foarte ingenioasa, se introducea in creier o mufa cu un surub, iar electrodul putea fi insurubat din ce in ce mai mult in trunchiul cerebral si se putea verifica in fiecare moment, in functie de adancimea calculata in milimetri, ce se stimuleaza. Iar stimularea nu se facea prin fire, electrozii fiind prevazuti cu receptoare radio miniaturale pentru a fi actionate de la distanta. Asa ca ele putea sa alerge prin cotet si puteai apasa pe buton, iar aria din creier in care era aplicat electrodul era stimulata. Si asistai la fenomene ireale, puii adormiti sareau in sus si fugeau, sau un pui activ se aseza dintr-o data si se culca, o gaina se aseza si se prefacea ca face un ou, sau un cocos bataus intra in depresie.

Tabloul complet al controlului absolut al dorintelor este terifiant si in cele cateva cazuri in care aceasta tehnica s-a aplicat si oamenilor efectele au fost remarcabile. Vara trecuta vorbeam cu Grey Walter, care este cel mai eminent exponent al tehnicii de stimulare electrica din Anglia, iar el imi spunea ca a vazut suferinzi de depresie incurabila fara speranta de insanatosire internati in azile avand electrozi inserati in centrul placerii din creier. Si cand se simteau foarte deprimati, apasau pe un buton si rezultatele erau fantastice, colturile gurii se ridicau instantaneu si se simteau veseli si fericiti. Deci putem vedea aceste tehnici revolutionare uimitoare, care ne sunt acum accesibile.

Cred ca este foarte clar ca, pentru moment, aceste tehnici sunt folosite doar in anumite cazuri experimentale, dar cred ca e important sa ne familiarizam cu ceea ce s-a facut deja si sa ne folosim putin imaginatia pentru a extrapola catre lucrurile viitoare care se pot intampla. Ce se poate intampla daca aceste tehnici fantastic de puternice ar fi folosite de oameni fara scrupule aflati la putere, ce Dumnezeu se poate intampla, ce fel de societate vom obtine?

Cred ca este in mod special important pentru ca, asa cum vedem uitandu-ne inapoi in istorie, am lasat intotdeauna dezvoltarile tehnologice care ne-au modificat viata si societatea sa ne ia prin surprindere. Deja la sfarsitul secolului XVIII si inceputul secolului XIX noile masini faceau posibila crearea de fabrici. Nu era dincolo de inteligenta umana sa vedem ce se intampla si sa facem o proiectie in viitor, evitand poate consecintele cu adevarat dramatice care au afectat Anglia si majoritatea Europei occidentale timp de 60-70 de ani si abuzurile oribile ale sistemului de productie in fabrica. Daca o oarecare prevedere ar fi fost investita in tratarea problemei la acea vreme si daca oamenii ar fi aflat, in primul rand, ce se intampla, iar apoi si-ar fi folosit imaginatia pentru a vedea ce urmeaza sa se intample, dezvoltand ulterior mijloacele pentru a evita aplicatiile cele mai nocive ale noilor tehnici, atunci cred ca umanitatea occidentala ar fi crutat trei generatii de mizeria crunta impusa saracilor la acea vreme.

La fel este cu diversele dezvoltari tehnologice din zilele noastre, trebuie sa ne gandim la problemele pe care le creeaza automatizarea si, mai profund, problemele care apar o data cu noile tehnici care pot contribui la revolutia finala. Treaba noastra e sa ne dam seama de ce se intampla, sa ne folosim imaginatia pentru a vedea ce se poate intampla in continuare, cum se poate abuza de aceste evolutii si apoi, daca e posibil, sa ne asiguram ca puterile enorme pe care le posedam acum datorita avansului stiintific si tehnologic vor fi folosite in beneficiul fiintelor umane, nu in detrimentul lor.

Va multumesc.

traducere pentru razbointrucuvant de M.S.

 

 

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/aldous-huxley-revolutia-finala-sau-cum-sa-i-faci-pe-oameni-sa-si-iubeasca-robia/

 

 

 

 

  

„Acestea sunt lucruri menite să prindă o pradă”…

 

 

ROD DREHER- VREMEA LUI ANTIHRIST E AICI

 

 

 

Rod Dreher , The American Conservative

 

Când eram copil, la sfârșitul anilor 1970, am întâlnit o copie a cărții de mare succes a lui Hal Lindsey, The Late, Great Planet Earth. Ea oferă o relatare evanghelică a ultimelor zile, încercând să explice cum vor trăi oamenii în vremurile de dinaintea întoarcerii lui Hristos. Toate acestea m-au lovit ca o bombă. Nu știam că Hristos se va întoarce! De ce nu-mi spusese nimeni? (V-am mai spus că nu eram mari bisericoși în familia mea.) Și, măiculiță!, nu aveam nicio idee că Uniunea Sovietică a fost menționată în Biblie și că Piața Comună Europeană urma să producă acest tip numit antihrist și că exista acest eveniment numit Parusie … și așa mai departe. Acestea erau lucruri extrem de palpitante pentru mine. Mi-au electrizat imaginația timp de un an sau doi. Și apoi s-au stins și, o dată cu ele, s-a dus și credința mea pentru o vreme.

 

Ca creștin adult, râdeam pe seama mea, amintindu-mi cât de în serios luam la doisprezece ani speculațiile lui Hal Lindsey, dintre care niciuna nu s-a adeverit. Acea narațiune a Sfârșitului vremurilor este totuși cu adevărat amețitoare. Când eram creștin catolic, am văzut un anumit aspect al fenomenului, de obicei implicând evlavie față de aparițiile Sfintei Fecioare. Un preot prieten care fusese convertit la Medjugorje, dar care la începutul preoției era circumspect față de vânătorii de apariții, mi-a spus cât de frustrant a fost pentru el să nu reușească să-i convingă pe cei mai entuziaști enoriași ai săi să se concentreze asupra vieții obișnuite de catolic. Voiau artificii spirituale. Aceasta este o adevărată tentație.

 

Însă tradiția creștină spune, într-adevăr, că înainte de A Doua Venire a lui Hristos, va apărea un lider mondial mesianic numit de Scriptură „fiara”, care va fi „antihristul”. El va porni o persecuție în masă a Bisericii și va superviza o dictatură globală care va controla atât de temeinic viața oamenilor încât, conform capitolului 13 din Apocalipsă:

 

Și pe toți, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei liberi și pe robi îi face să-și pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte,

încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără numai cel ce are semnul: numele Fiarei sau numărul numelui Fiarei.

Aici e-nțelepciunea! Cine are pricepere, să socotească numărul Fiarei; că e număr de om. Și numărul ei este șase sute șaizeci și șase.

Nu e nevoie să subliniez că există o literatură vastă de speculații despre identitatea lui antihrist și despre modul în care aceasta este conectată la numărul 666. Găsesc teoria gânditorului creștin ortodox Jonathan Pageau convingătoare: antihrist 666 nu este neapărat un singur om (deși ar putea fi) (potrivit predaniei ortodoxe, antihrist va fi cu siguranță o persoană umană – nota Cuvântul Ortodox), iar numărul se referă la un sistem complet lipsit de Dumnezeu. El scrie:

 

Așadar, trebuie să fim foarte atenți pe măsură ce aceste tipare se derulează de la sine în fața noastră. Pe măsură ce aceste modele încep să apară în lume, nu trebuie să ne uităm după cineva care arată ca Ozzy Osbourne, un satanist îmbrăcat în negru din cap până-n picioare și cu aspectul unui spirit rău care vine pe Pământ. Nu așa arată 666. 666 arată ca un sistem luminos care pare că înglobează totul și poate controla totul. Și de aceea este atât de seducător. De aceea ne poate amăgi dacă nu suntem atenți, pentru că a nu participa sau, să zicem, a nu te închina acestui sistem te poate exclude din poveste. Atunci va fi foarte ușor să faci compromisuri în acest sens.

 

Nu cu mult timp în urmă, am citit că romanii își tatuau sclavii pe mâini sau pe frunte, astfel încât să nu poată scăpa niciodată. Atunci am realizat că „semnul fiarei” văzut de Sfântul Ioan nu era neapărat un semn literal pe frunte sau pe mână (deși ar putea fi), dar că simbolic înseamnă că trebuie să fii un sclav al sistemului pentru a avea acces la viața economică, adică pentru a-ți câștiga existența.

 

În calitate de creștin, cu siguranță că cred că această lume întunecată și totalitară va apărea într-o zi. Este ușor să-ți prinzi urechile încercând să ghicești când ar putea fi, și nu voi face niciodată aceasta. Dar trebuie să spun că forma acesteia pare că se conturează. În 2019 am scris acest articol după ce doi cardinali catolici proeminenți au avertizat că epoca lui Antihrist ar putea fi asupra noastră – ambii făcând referire la învățătura confuză venită dinspre Papa Francisc ca reprezentând un periculos semn al vremurilor. Gigantul intelectual René Girard, un catolic, a scris la începutul secolului că ne aflam în vremuri tulburi:

 

Procesul actual de demagogie spirituală și folosire excesivă a retoricii a transformat preocuparea pentru victime într-o comandă totalitară și o inchiziție permanentă. (…) Trecem printr-un „ultra-creștinism” caricatural care încearcă să evadeze de pe orbita iudeo-creștină prin „radicalizarea” îngrijorării pentru victime într-o manieră anti-creștină. (…) Intelectualii și alte elite culturale au promovat creștinismul la rolul de țap ispășitor numărul unu.

 

Girard spune că suntem în pragul a ceea ce el numește „celălalt totalitarism”, despre care spune că este:

 

cel mai viclean și răutăcios dintre cele două, cel cu cel mai mare viitor, după toate probabilitățile. În prezent, acesta nu se opune aspirațiilor iudeo-creștine, ci le revendică drept ale sale și pune sub semnul întrebării preocuparea pentru victime din partea creștinilor (nu fără o anumită aparență de rațiune la nivelul acțiunii concrete, date fiind deficiențele creștinismului istoric). Acest „celălalt totalitarism” nu se opune deschis creștinismului, ci îl depășește pe aripa stângă.

 

După cum am scris ultima dată când am adus în discuție acest subiect, aceasta este forța celui ce în tradiția creștină se numește antihrist. Nu trebuie să crezi într-o figură literală a lui antihrist pentru a înțelege ce spune Girard aici. Girard subliniază că, în limbajul simbolic al Noului Testament, antihrist se opune lui Hristos imitându-L și căutând să fie mai bun decât El. Mai mult:

 

Antihrist se laudă că a adus ființelor umane pacea și toleranța pe care creștinismul le-a promis, dar nu a reușit să le ofere. De fapt, ceea ce produce radicalizarea victimologiei contemporane este o întoarcere la tot felul de practici păgâne: eutanasia, avortul, nediferențierea sexuală, jocurile de circ roman în exces dar fără victime reale etc.

 

Girard a scris acestea în cartea sa din 2001 L-am văzut pe Satana căzând ca un fulger. A murit în 2015, exact când începea nebunia trans. Nu cred că ar fi fost surprins de nimic.

 

De ce aduc aceasta în discuție astăzi? Pentru că tocmai am citit cel mai recent eseu de pe Substack, intitulat You Are Harvest (Ești recoltă), de Paul Kingsnorth, un scriitor englez care trăiește în Irlanda rurală împreună cu soția și copiii săi. Sunt abonat, așa că nu știu dacă e nevoie de abonament pentru a-l citi sau nu. Faceți clic pe link pentru a vedea. Kingsnorth a fost botezat formal și confirmat ca creștin ortodox la începutul acestui an, dar gândul său exprimat în articol nu e din perspectivă creștină. Mai degrabă se bazează pe o viață întreagă de observare și analiză a culturii. Citit în cheie creștină, însă, ceea ce scrie este uluitor și, dacă nu-l puteți citi gratis, ați face bine să vă cumpărați un abonament pentru a-i citi întreaga serie despre ceea ce el numește „Mașina”. De fiecare dată când se referă la „Mașină”, mă gândesc la „antihrist”. Se potrivește. Iată fragmente:

 

Mulți oameni nu au nici o problemă cu împingerea mașinăriei digitale în fiecare aspect al vieții noastre. Mulți oameni au uitat pur și simplu cum este să nu fii tras și împins și smuls și dirijat în fiecare oră a zilei de cerințele unui ecran strălucitor.

 

Mulți oameni nu sunt atenți.

 

Mai departe:

 

La câteva zile după ce mi-am pierdut jocul de șah, câțiva prieteni au venit să ne viziteze din Anglia. Nu i-am văzut de aproape un deceniu și nu au călătorit nicăieri de când a început pandemia, așa că clipeau entuziasmați în lumina soarelui. Au luat feribotul ca să traverseze Marea Irlandei, ceea ce le-a cerut să efectueze un anumit ritual tehnologic, unul care depășea chiar și procedura îndelungată de a-și scana pașapoartele digitale și de a sta pe o barcă plină de camere CCTV.

 

De data aceasta, a trebuit să se fotografieze și să arate dovada digitală a vaccinării. De asemenea, dintr-un motiv pe care nu l-au înțeles, au fost nevoiți să recite un șir de numere într-un dispozitiv de înregistrare. Dacă aș fi paranoic – și în zilele noastre de obicei sunt – aș presupune că aceasta a făcut parte din crearea unui sistem digital embrionar de recunoaștere vocală, care va fi folosit în viitor pentru a suplimenta scanările globului ocular, cipurile din pașapoarte și certificatele de sănătate de pe smartphone-uri, care stau deja la baza viitorului nostru glorios de libertate și belșug.

 

Mai mult:

 

Uneori stau treaz noaptea sau rătăcesc pe câmpul din spatele casei mele sau merg pe strada din orașul nostru local și am impresia că o pot vedea pretutindeni în jurul meu: grila. Venele și tendoanele Mașinii care ne încercuiește, ne fixează, are grijă de noi și ne caracterizează acum. Îmi imaginez un fel de rețea de linii strălucitoare în aer, strălucind de rouă ca o pânză de păianjen în soarele dimineții. Îmi imaginez cablurile și legăturile prin satelit, filmele și cuvintele și înregistrările și opiniile, nodurile și centrele de date care urmăresc și înregistrează detaliile vieții mele. Îmi imaginez plasa creată de tranzacțiile bancare și drumurile la cumpărături, aplicațiile pentru pașapoarte și mesajele text trimise. Văd acest lucru, oricare ar fi el, fiind construit sau construindu-se în jurul meu, îl văd ridicându-se și întărindu-și strânsoarea și văd că niciunul dintre noi nu-l poate împiedica să evolueze în ce urmează să devină, orice ar fi aceasta.

 

Văd Mașina fredonând ușor pentru sine în timp ce ne înfășoară în ofertele sale, în timp ce își atârnă promisiunile în fața noastră și încet, încet, încet ne învârte. Mă gândesc la partea din ea cu care interacționăm zilnic, interfața albă strălucitoare prin care oferim voluntar fiecare detaliu al vieții noastre în schimbul informațiilor sau al plăcerii sau poveștilor spuse de corporații globale de divertisment care ne transformă cultura în marfă și apoi ne-o vinde înapoi. Mă gândesc la cuvintele pe care le folosim pentru a descrie această interfață, pe care o purtăm cu noi în buzunare oriunde mergem, în timp ce suntem urmăriți pe fiecare stradă și în fiecare pădure care a mai rămas: pânza, plasa.

 

Mă gândesc: acestea sunt lucruri menite să prindă o pradă.

 

Aici, Kingsnorth ajunge la sfârșitul unui pasaj lung în care discută despre Jacques Ellul și teoriile sale despre modul în care conducerea lumii noastre este preluată de „tehnică”. Pentru Ellul, aceasta înseamnă stabilirea prin mijloace mecanice a unei lumi în care toate lucrurile sunt controlate:

 

Dar atunci, dacă Ellul are dreptate, aceasta este direcția în care ne va duce până la urmă domnia tehnicii: spre dictatura Mașinii. Afirmând în 1964 că tehnica deja „a făcut ca doctrinele democratice tradiționale să fie învechite”, el a sugerat că noul mod de a vedea lumea va depăși orice obiecție democratică și va tinde întotdeauna către controlul total. „Eficiența este un fapt”, a scris el ironic, „și dreptatea un slogan.” Tehnica, prin dominație pură, va acumula putere până când nu va mai putea exista niciun argument rațional (singurul tip de argument acceptat acum) împotriva controlului detaliilor viețile noastre pentru binele general:

 

În cele din urmă, tehnica face ca statul să devină totalitar, să absoarbă complet viața cetățenilor. Am observat că acest lucru se întâmplă ca urmare a acumulării tehnicilor în mâinile statului… Chiar și atunci când statul este liberal și democratic, el nu poate face altceva decât să devină totalitar. Devine astfel direct sau, ca în Statele Unite, prin intermediul unor persoane intermediare. Dar, în ciuda diferențelor, toate aceste sisteme ajung în cele din urmă la același rezultat.

 

Folosind cuvântul „totalitar”, Ellul nu sugera că toate națiunile vor deveni dictaturi, cu atât mai puțin să adopte un cadru ideologic precum nazismul sau marxismul pentru a le ghida. De fapt, el a spus că astfel de ideologii interferează cu direcția tehnicii, care caută mai degrabă eficiența decât ideologia. „Totalitar”, în acest context, însemna pur și simplu că ar fi imposibil să scapi de Mașină și de predicțiile ei. Oriunde te-ai uita, va fi acolo: privindu-te în față, direcționându-ți acțiunile, săpând în fiecare fațetă a vieții tale, oferindu-ți din ce în ce mai puține căi de evadare cu fiecare an.

 

Nu cred că este o exagerare să spun că vremurile în care trăim în prezent ar fi considerate de mulți dintre strămoșii noștri ca fiind apocaliptice. Gradul de control și monitorizare pe care îl acceptăm în societățile „dezvoltate”, care se accelerează de zeci de ani și care a atins o viteză vertiginoasă în anii 2020, creează un fel de tabără digitală în care ne aflăm cu toții prinși. Paranoia în creștere care se extinde acum peste spectrul politic și în lumea occidentală – furia și confuzia, sentimentul promisiunilor încălcate și deteriorarea sistemelor consacrate – toate acestea, cred, pot fi urmărite până la ascensiunea și consolidarea Mașinii, această matrice grozavă care ne lipsește de înțelegerea a ceea ce reprezintă o viață umană și ne transformă în schimb în roți singuratice în cursa ei spre auto-creare.

 

Citiți tot articolul, dacă puteți – și, dacă nu puteți, atunci cumpărați un abonament și citiți toate cele nouă eseuri ale lui Kingsnorth despre Mașină. Credeți-mă, merită.

 

În acest ultim articol, Kingsnorth vă propune să urmăriți acest videoclip de 10 minute cu Edward Snowden care explică cum funcționează Internetul și de ce el duce la înrobirea noastră:

 

 

Este greu să știi cum să răspunzi la asta în viața reală. Recent, la conferința Touchstone, o femeie m-a întrebat de ce, dacă știu toate relele care vin la noi prin intermediul smartphone-urilor (în primul rând supravegherea), continui să am unul? Este o întrebare excelentă și singurul răspuns pe care l-am putut da cu jumătate de gură a fost că trebuie să-l am pentru a-mi face treaba. Când i-am povestit soției mele despre întrebarea femeii și cât de nemulțumit am fost de răspunsul meu, ea mi-a spus că telefonul „simplu” al fiicei noastre urma să fie depășit în curând, pentru că nu va mai putea funcționa pe sistemul telefoniei celulare. Au ajuns acolo încât trebuie să avem telefoane inteligente dacă vrem să avem telefoane mobile. Ai putea să-ți faci treaba la serviciu fără un telefon mobil? Eu n-aș putea. Nu există altă cale pentru oameni. Deci, sunt legat de sistem, indiferent dacă îmi place sau nu. Așa ești și tu.

Când vorbesc în cartea mea Să nu trăim în minciună despre „totalitarismul blând”, nu vorbesc doar despre politicile specifice pe care stângismul ofensat le pune în aplicare. Vorbesc despre capacitățile tehnice pe care le-au integrat în sistem pentru a ne putea controla. Zilele trecute am vizionat un videoclip în care unul dintre cei mai importanți catolici tradiționaliști spunea că este păcat că progresiștii au înțeles mai bine decât noi, conservatorii, că statul ar trebui să se implice în industria „șlefuitului sufletelor” și să îndrume poporul către virtute. M-am gândit: acest catolic de dreapta nu se opune statului ce-și controlează supușii, el e doar nemulțumit că stângiștii seculariști sunt la butoane. Ei bine, nu vreau să trăiesc într-o societate aflată sub comanda marelui inchizitor catolic al lui Dostoievski, la fel cum nu vreau să trăiesc într-una sub comanda controlorului mondial secular al lui Huxley. Dar am creat și continuăm să perfecționăm un sistem care dă acest tip de putere oamenilor.

 

China este locul în care acest viitor este perfecționat:

 

 

Chiar acum, în Occident, această putere se strânge în mâinile progresiștilor, care o vor folosi pentru a elimina rasismul, sexismul, homofobia, transfobia și restul. Ei vor putea detecta existența acestor lucruri înainte ca oamenii să poată acționa asupra lor. Tehnologia există deja, pur și simplu nu a fost implementată. Încă.

 

Epoca lui antihrist nu este a lui Ozzy Osbourne și a goților palizi. Este a timidului Lin Jinyue, a șefului departamentului de resurse umane de la marile companii și a Silicon Valley. Și a venit. Ei își vor folosi puterea pentru a stabili o domnie a virtuții. Nu va fi loc în ea pentru creștinii care nu se conformează (sau pentru oricine altcineva care nu se conformează). Am fost avertizați acum 2.000 de ani. Suntem avertizat încă o dată de Paul Kingsnorth, indiferent dacă el realizează aceasta sau nu.

 

…………………………………………..

 

 

 

“Să nu trăim în minciună!” – NOUL TOTALITARISM, “DE MĂTASE”…

 

 produs de ideologia progresismului, ESTE ACUM AICI: “Sistemul depinde, pentru însăşi existenţa lui, de teama oamenilor de a tăgădui minciunile”. ROD DREHER confirmă profețiile altui american ortodox, Părintele Serafim Rose și ale unui stareț rus: “Ceea ce a început în Rusia se va încheia în America”. CE AU DE FĂCUT CREȘTINII? (I)

 

Să ne reamintim, mai întâi: “Părintele Serafim [Rose] avea mereu in vedere prorocia Staretului Ignatie din Harbin (Manciuria), un parinte vazator cu duhul, care inca din anii `30 spunea: ‘Ceea ce a inceput in Rusia se va incheia in America‘. … Continue reading“Să nu trăim în minciună!” – NOUL TOTALITARISM, “DE MĂTASE”, produs de ideologia progresismului, ESTE ACUM AICI: “Sistemul depinde, pentru însăşi existenţa lui, de teama oamenilor de a tăgădui minciunile”. ROD DREHER confirmă profețiile altui american ortodox, Părintele Serafim Rose și ale unui stareț rus: “Ceea ce a început în Rusia se va încheia în America”. CE AU DE FĂCUT CREȘTINII? (I)

 

………………………………..

 

Rod Dreher despre PREGĂTIREA CREDINȚEI NOASTRE PENTRU ZILELE DE PUNERE LA ÎNCERCARE ȘI MĂRTURISIRE

 

 

ROD DREHER: Creştinism pentru zilele ce vin „Credinţa mărturisitorilor este foarte departe de religia terapeutică a suburbiilor clasei mijlocii, de predicile moralizatoare ale congregaţiilor politizate ale stângii şi ale dreptei, şi de mesajul sănătate-şi-prosperitate al bisericilor „evangheliei prosperităţii”. Acestea, alături … Continue readingRod Dreher despre PREGĂTIREA CREDINȚEI NOASTRE PENTRU ZILELE DE PUNERE LA ÎNCERCARE ȘI MĂRTURISIRE

 

 …………

 

„Intrăm într-o vreme a persecuțiilor”. MĂRTURIA DE CONȘTIINȚĂ A UNUI AMERICAN LA BUCUREȘTI…

 Lansarea-eveniment a cărții lui ROD DREHER, „Să nu trăim în minciună” (VIDEO). Interviuri, reacții, comentarii/ Evenimentul a fost urmat de plecarea bruscă la Domnul a lui ALIN BOGDAN, patronul Editurii Contramundum

 

 

Vorbeam cu un preot din America și-i spuneam: trebuie să ajuți familiile din parohia ta să înțeleagă ce este transgenderismul, de ce se opune învățăturilor Bisericii și dă-le oamenilor cunoștințele ca să se opună și să-și protejeze copiii. Mi-a răspuns: „Nu, noi nu facem politică în Biserică”. Cred că cine spune asta își predă proprii enoriași acestei ideologii, eșuează ca lider. Ceea ce se întâmplă este că ei nu vor să fie blamați, nu vor să fie numiți „conservatori” și sunt dispuși să permită acestui lucru oribil să vină în societatea lor și să captureze copii și familii, fără nicio opoziție din partea lor.

 

 

 

 

…………………

CARTEA SEMNAL a conservatorului american ortodox ROD DREHER tradusă în română:

 

SĂ NU TRĂIM ÎN MINCIUNĂ!

Un manual pentru disidenții creștini. Despre volum și despre TOTALITARISMUL SOFT la emisiunea lui Carlson Tucker (Video)

 

 

Din ce în ce mai conștient că lumea apuseană și civilizația modernă a democrației liberale se îndreaptă cu pași repezi spre un totalitarism „soft” sau „de mătase”, autorul nostru  a purces la o călătorie spirituală și fizică pe tărămurile greu încercate de dictatură ale Europei de Est. Aici a înregistrat experiențele ziditoare ale unor martiri anticomuniști nu doar cu scopul de a cultiva memoria unor eroi autentici, cât mai ales pentru a trage învățăminte și a deprinde strategii de supraviețuire sufletească în perioade de restriște.

 

 

 

 

…………………

 

Acesta este Pandemoniul Satanei”…

 

OMUL MAIMUȚĂ sau despre cum au creat oamenii de știință embrioni parțial om și parțial maimuță

 

 

Omenirea nu învață niciodată. Nu învață absolut niciodată. Cultul tehnologiei va fi sfârșitul nostru.

 

 

……………

 

 

VIAȚA CREȘTINĂ SUB SUPRAVEGHEREA TOTALĂ. Cum să ne pregătim pentru represiunea iminentă?

 

 

China e pe cale să treacă foarte repede la un sistem fără numerar. Dacă locuiți într-o societate în care toate tranzacțiile economice sunt electronice, ar fi bine să vă asigurați că rămâneți de partea bună a celor care administrează sistemul sau vă veți găsi în imposibilitatea de a cumpăra sau vinde. Sistemul pe care îl construiesc în China va recompensa sau pedepsi companiile, cel puțin parțial, pe baza scorurilor de credit social ale angajaților lor. Persoanelor cu scoruri reduse de credit social – printre care se numără nonconformiștii de tot felul – le va fi foarte greu să obțină locuri de muncă bune. Dacă aceste persoane ajung pe lista neagră, nu vor putea cumpăra sau vinde. În China nu există, de asemenea, nicio modalitate de a scăpa de monitorizare. Avem în mare aceeași tehnologie în Statele Unite. Ceea ce ne lipsește – deocamdată – este voința politică de a o pune în aplicare. Stați cu ochii pe stat care, în numele securității naționale, va începe manufacturarea consensului pentru a spori monitorizarea extremiștilor interni, cu scopul declarat de a preveni încă un 6 ianuarie.

 

 

 

 

 

……………

Ieri în URSS, astăzi în SUA. Avertismente grave cu privire la TOTALITARISMUL ce se naște în Occident și PERSECUȚIA CREȘTINILOR ce va veni

 

 

Cred că creștinii tradiționali sunt nebuni dacă nu sunt capabili să citească semnele vremii și să ia decizii politice pe baza a ceea ce văd. Și, după cum am scris în „Opțiunea Benedict” și voi descrie mai detaliat în următoarea mea carte (în septembrie 2020), cred cu tărie că creștinii tradiționali ar face bine să înceapă să se pregătească mai atent ei înșiși, familiile lor și comunitățile locale pentru îndelungatul război spiritual ce-i așteaptă. Aleksandr Soljenițîn a spus: „Există întotdeauna această convingere greșită: „Aici nu o să se întâmple; aici, astfel de lucruri sunt imposibile”. Din păcate, tot răul secolului XX este posibil oriunde pe pământ.” Ar fi bine să-l credeți.

 

 

 

 

……………………

CUM AR ARĂTA O LUME ÎNTREAGĂ PUSĂ SUB CARANTINĂ? Și dacă noua EPIDEMIE de CORONAVIRUS din CHINA este (și) un MARE EXPERIMENT SOCIO-POLITIC care preînchipuie și “testează” DICTATURA VIITORULUI?

 

 

 

Pentru birocrații de la OMS, luarea unor măsuri care afectează zeci de milioane de oameni pentru că sunt bolnave câteva mii pare un lucru nu doar necesar, ci și binevenit, de aplaudat. Iar în acest material, CNN pune punctul pe i: aceste măsuri extraordinare au fost posibile pentru că vorbim despre China, o țară în care puterea este centralizată. Doar că și ei o spun mai degrabă admirativ-apreciativ, fără niciun semn că, totuși, o asemenea putere exemplară ar comporta niște riscuri. Și, într-adevăr, liderii Partidului Comunist Chinez par deciși să ia această provocare ca pe o ocazie de a demonstra superioritatea sistemului lor social și politic.

 

 

 

………………………

 

“7 MILIARDE DE SUSPECȚI. SOCIETATEA SUPRAVEGHERII” – documentar ARTE despre emergența TOTALITARISMULUI DIGITAL …

 

 Recunoaștere facială, sistemul CREDITULUI SOCIAL și REEDUCARE pe bază de algoritmi și cod de bare/ “SĂ NE RECUPERĂM DATELE” – documentar RAI despre sclavia digitală. TEHNOLOGIA SUPRAVEGHERII – COMPONENTĂ ESENȚIALĂ A ”NOII NORMALITĂȚI”?

 

E un sistem care, precum un sarpe constrictor isi ucide prada, avanseaza cu fiecare expiratie a societatii, ce din cauza stransurii nu va fi urmata de o inspiratie.

De ce sa nu folosim tehnologia pentru o “relaxare controlata”?

De ce nu un sistem de limitare a libertatii de miscare prin credit social asa cum e in China?

Esti cetatean model, nu iesi din casa si te vaccinezi, poti merge in vacante si poti lua credite.

Iti vizitezi rudele, mergi la biserica, critici puterea, iti plac plimbarile si nu iubesti auto-izolarea – nu iesi din urbe. Ce ordine si frumos!

Supravegherea devine filtru inclusiv economic, social, medical, o segregare cum nu a mai vazut lumea pana acum. Folosirea tehnologiei avansate in scopuri rele nu a fost niciodata pentru om o problema de “daca”, ci de “cand”. Tehnologia ca virus. Singurii anticorpi vor fi cei produsi de oamenii ce inca vor sa fie liberi.

 Etc

Det. aici

 

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/acestea-sunt-lucruri-menite-sa-prinda-o-prada-rod-dreher-cunoscutul-conservator-american-ortodox-vremea-lui-antihrist-e-aici/

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

Virgil Neagu – Ce sunt duhurile necurate și cum intră în om?

 

https://www.youtube.com/watch?v=4y2gNklbiKo

 

si …….

 

https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/vanturita-o-noua-geneza-pelerinaj-in-rai-a-124-a-carte-a-marelui-intelectual-contemporan-grid-modorcea-scriitorul-cu-cea-mai-vasta-si-completa-opera-religioasa-din-cultura-roman/

 

 

 

 

 

https://www-goodreads-com.translate.goog/book/show/61099627-dumnezeu-nu-vrea-suferinta-omului?_x_tr_sl=el&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc&_x_tr_hist=true

 

https://www.gramma.ro/carti/131-de-crestini-care-merita-cunoscuti-mark-galli-%C8%99i-ted-olsen.html

 

https://semneletimpului.ro/religie/teologie/dumnezeu/dumnezeu-si-suferinta-o-perspectiva-neconventionala-asupra-teodiceei.html

 

 

https://www.crestin.ro/o-interpretare-a-suferintei/

 

https://www.carticrestine.co.uk/produs/suferinta-lui-dumnezeu/

 

http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/treci-la-romani-si-scapa-i-de-idolatrie-mergi-la-rusi-moldoveni-ucraineni-si-usureaza-i-de-ortomoasterie-du-te-in-africa-america-si-alunga-icoana-maimutaria-treci-in-ungaria-in-italia-gem/

 

 

https://humanitas.ro/humanitas/carte/surprins-de-bucurie

https://respir2008.wordpress.com/autori/suferinta/suferinta-calea-spre-dumnezeu/

https://stefanbolocan.wordpress.com/2010/10/06/suferinta-ca-o-bucurie/

https://www.resursepentrucrestini.ro/text/predici/predici-crestine-suferinta/cum-suferinta-noastra-il-glorifica-pe-dumnezeu

 

https://curentulvietii.com/watchman-nee/

https://www.misiuneagenesis.org/2019/10/sapte-autori-crestini-celebri/

 

https://crestinipersecutati.wordpress.com/

https://rasvanremus.wordpress.com/2011/02/19/jung-c-g-imaginea-omului-si-imaginea-lui-dumnezeu-suferinta-dreptului-iov/

 

////////////////////////////////////

 

 

 

(In timp ce unii cre/s/tini se  dau rotunzi,altii risca si cheama lumea la trezire,citire si infaptuire Biblica…) Este corectă sau greșită anularea alegerilor prin decizia Curții Constituționale ?#alegeri2024

https://www.youtube.com/watch?v=QqMEgJDbwCU

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

(Nu faceti nimic fara Duhul Sfant, fara Harul  Sau si … despartiti de Mine-Ioan ,cap.15,caci … LIVE |Florin Ianovici – De ce ai venit, Doamne, la noi?| 15 Decembrie 2024

 

https://www.youtube.com/watch?v=1uYvOPVkyN0

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Emmanuel Carrere – Imparatia Cerurilor

 

Articol postat de George Motroc

 

,,Emmanuel Carrere – aflam de pe coperta interioara a celui mai recent roman de-al sau publicat in romaneste si aparut la Editura Trei – ,,este unul dintre cei mai prestigiosi scriitori francezi contemporani. Licentiat in studii politice, este, de asemenea, scenarist si regizor. A debutat in 1982, cu un eseu dedicat cineastului german Werner Hersog, dar primul sau roman, L ami du jaguar, a aparut in 1983. A devenit celebru prin romanele sale care imbina adevarul biografic cu fictiunea si care au fost recompensate cu numeroase premii.”

 

Despre scriitorul Carrere in general si despre romanul sau ,,Imparatia Cerurilor”, in special, impresii sunt excelente! Emmanuel Carrere are un stil aparte, paradoxal, in sensul ca reuseste sa te prinda, sa te convinga sa citesti mai intai primele randuri, apoi, din curiozitate, un cartoi intreg de aproape 600 de pagini, chiar daca ai obiectii, chiar daca nu esti total sau nici macar partial de acord cu ideile enuntate…! Ca o paranteza: orice s-ar zice, aceasta este o performata rara si cu care putini scriitori contemporani se pot mandri…! De altfel, insusi naratorul foloseste un intreg scenariu, probabil si o conventie narativa, prin care se… dezice de tot ceea ce a exprimat si gandit mai inainte…!  Astfel acesta se intoarce in timp, cu mai mult ani in urma, atunci cand el era un om credincios, de fapt avusese o adevarata si complexa criza mistica: ,,In toamna lui 1990 am fost atins de ‹‹gratia divina›› – e putin spus ca ma jenez sa formulez astfel lucrurile in ziua de azi, dar, pe vremea aceea, asa o faceam. Fervoarea rezultata din respectiva ‹‹convertire›› – simt nevoia sa pun peste tot ghilimele –  a tinut aproape trei ani, in timpul carora m-am casatorit la biserica, mi-am botezat cei doi baieti si m-am dus cu regularitate la slujba, iar prin ‹‹regularitate›› nu inteleg saptamanal, ci zi de zi.”

 

Din aceasta perioada profund religioasa, rezumata de el insusi, in randurile de mai sus, au rezultat si niste marturii scrise, mai multe caiete de care, asa cum spuneam mai inainte, se dezice, chiar intr-o maniera categorica, dar, in acelasi timp, intelege ca are nevoie de ele, de relectura lor, pentru a putea duce la bun sfarsit o carte profunda despre inceputurile crestinismului: ,,In cursul acelor ani, am comentat  in fiecare zi cateva versete din Evanghelia dupa Ioan. Comentariile ocupa vreo douazeci de caiete pe care nici ca le-am mai deschis de atunci. Nu am cele mai placute amintiri din respectiva perioada si fac tot ce pot pentru a nu le sterge din minte. Miracolul inconstientului: exercitiul mi-a reusit atat de bine, incat am putut incepe sa scriu despre originile crestinismului fara a face legatura cu el. Fara a-mi reaminti ca, in povestea care ma intereseaza intr-o asemenea masura in ziua de azi, a fost un moment din viata mea in care chiar am crezut. De-acum gata: imi amintesc. Si, chiar daca treaba asta ma sperie, stiu ca a sosit clipa in care imi voi reciti caietele.”

 

Relectura tot amanata se va produce, dar va fi una critica, explicata pentru cititor, dar si pentru el insusi, o sursa de autocunoastere pentru cel din momentul relecturii, in raport cu un alt el insusi, din trecut, care a trecut printr-un soc spiritual, produs pe neasteptate, intr-un moment de pierdere a oricarei sperante, iar scrisoarea de convertire, adresata unei rude, merita amintita si (re)citita…

 

Discutiile pe teme religioase, atat intre cel de atunci si intre cel de acum, care si-a pierdut din nou credinta, dar si dintre el si sotie, alte rude sau cunoscuti, dialogurile imaginare cu teologi sau citate pe teme religioase, nu trebuie comentate aici, ci lecturate si recitite de catre fiecare cititor in parte pentru ca pot consituti tot atatea puncte de plecare pentru o meditatie personala despre ceea ce inseamna si presupune adevarata credinta.

 

Ultimul caiet, ultima pagina arata momentul critic in care ,,Imparatia Cerurilor” pare sa-i fie tot mai departe si rugaciunea este vazuta ca o ultima solutie salvatoare de la necredinta care i-a dat si-i da tarcoale:,, Isus a mai facut inca multe alte lucruri: cele pe care le face zi de zi, in vietile noastre, cel mai adesea fara ca noi sa stim. A marturisi cateva dintre acestea, a scrie, la randul meu, o marturisire veridica, iata, cred, care imi este vocatia. Lasa-ma, Doamne, sa-i fiu credincios, in pofida capcanelor, a caderilor in gol, a inevitabilelor indepartari. Iata ce iti cer la sfarsitul acestor optsprezece caiete: credinta.”

 

Cartea poate fi comandata, la un pret promotional, de pe site-ul Editurii TREI!

 

 

https://townportal.ro/carti/editura-trei/emmanuel-carrere-imparatia-cerurilor/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

Jorge Amado – Capitanii nisipurilor

 

 

https://townportal.ro/carti/_comentator-adriana-gionea/jorge-amado-capitanii-nisipurilor/

 

Articol postat de Adriana Gionea

Autor: Jorge Amado;

Titlu: Capitanii nisipurilor;

 

Capitanii nisipurilor stapanesc viata subterana din Bahia. Daca i-am asculta pe cei autointitulati stalpii orasului unde acestia isi fac veacul, capitanii sunt niste delincventi precoce, abili si periculosi, niste pungasi care au cotropit unele dintre cele mai frumoase plaje din Brazilia. Dar literatura nu crede in dosarele scolii de corectie si nici in etichetarea tipologiilor umane. Nu avem in fata un reportaj, transformat in roman, despre infractorii juvenili, ci intreaga societate braziliana din perioada interbelica, vazuta prin ochii unor copii orfani, lasati de izbeliste si nevoiti sa ia parte la initieri timpurii in lupta pentru supravietuire. Adolescenta si erotismul vin mai devreme si trec, la randul lor, prin capcanele unui grup incarcat de reguli si juraminte riscante. Jorge Amado, considerat un inovator al romanului psihologic sud-american, creeaza o lume ametitoare si acaparanta. Traiesti alaturi de personajele sale de parca le-ai cunoaste de-o viata si le intelegi framantarile chiar daca nu te-ai confruntat vreodata cu mizeria si traumele abandonului.

 

Gasca micilor infractori, denumita si Capitanii nisipurilor, a luat in stapanire Bahia cea plina de contraste, bastionul orfanilor condamnati fara a-si cunoaste vina. Zigariti si infometati, brutalizati in scolile de corectie, abandonati de parinti si uitati de enoriasele implicate in actiunile caritabile, acestia invata sa traiasca de pe-o zi pe alta, din prada impartita noaptea. Singura lor alinare sunt o portie de mancare si libertatea de a cutreiera orasul, fara taine sub pantofii lor scalciati. La varsta la care multora abia le-au mijit semnele pubertatii, capitanii din Bahia cunosc deja tainele stabilimentelor deocheate, sfintenia camaraderiei si a fidelitatii de grup. Mai toata lumea ii uraste si ii considera niste demoni care imprastie groaza prin oras. Tintesc caminele respectabile din cartierele de lux, iar seful acestora, in varsta de cincisprezece ani, il jefuieste chiar pe unul dintre cei mai bogati si influenti oameni din oras.

 

Capitanii nu sunt decat niste adolescenti, nu mai mari de 16-17 ani, lihniti de foame si insetati de afectiune. Si-au incropit un culcus in vechile adaposturi pescaresti si uneori isi imagineaza cum ar fi sa aiba o fiinta care sa le poarte de grija indiferent de prada stransa din casele oamenilor fara probleme. Puterea consta in numarul acestora. Sunt o armata alcatuita din o suta de copii ramasi pe drumuri, asmenea unor papusi zdrenturoase, facute pentru a imita chipul uman, dar pe care, in final, nu le mai vrea nimeni. Unde se duc toti copiii parasiti din Bahia? La scoala de corectie sau, daca au un pic noroc, in gasca denumita Capitanii nisipurilor, unde au scapat macar de bataile zilnice ale educatorilor bine intentionati. Nu fura pentru a lenevi. Si nici pentru a duce o viata de huzur pe banii altora. Multi nu implinisera nici macar zece ani cand au comis primele furtisaguri, neintelegand cum portia zilnica de hrana i-a si trimis de partea cealalta a societatii. Astfel ajung spaima intregii Bahia cand, de fapt, nu au ravnit decat la niste lucruri firesti pentru varsta lor: o casa, o vizita la balci, o mangaiere si un adapost cald.

 

Pe malul oceanului, copiii nisipului se reintorc la visuri si le dau frau liber imaginatiei si fragilitatii. Unul dintre ei isi aminteste cu nostalgie de singurul an cand a reusit sa mearga la scoala. Devoreaza romanele de aventuri prezente intr-o copilarie fireasca, iar captura preferata sunt cartile frumos legate, singurele obiecte pe care va refuza sa le vanda. Altul isi doreste sa devina preot si aduna cele necesare micului altar improvizat in adapostul bandei. Seara pot redeveni copii si tot seara amintirile crude prind culori din ce in ce mai puternice, doar impresiile unei vieti normale, dinaintea abandonului, se voaleaza treptat. Singura punte dintre acestia si umanitate ramane un preot idealist, care vrea sa-i cunoasca pe capitanii nisipurilor, sperand ca le va alina durerea singuratatii. Provenit din cartierele sarace ale Bahiei, el va ramane singurul confident din lumea “civilizata” pe care au parasit-o.

 

Romanul lui Jorge Amado nu este jurnalul unor criminali cu sange rece. Este cronica unei inocente amanate pana dupa supravietuire. Este inocenta copilului fortat sa-si dea jucariile pe un cutit pentru a se apara in jungla marelui orfelinat improvizat pe strazile mizere. Acelasi copil fura pentru a putea manca, ingrozit de povestile despre bataile din scoala de corectie, si fuge pentru a-si obosi furia si teama. Dorintele nu depasesc ziua de maine, iar viitorul nu are planuri, ci doar niste vise imprumutate din inchipuiri naive.

 

Acesti capitani ai nisipurilor au cunoscut bucuria o singura data, cand a poposit in oras proprietarul unui carusel. S-au urcat in el, imaginandu-se cum ar fi sa aiba o familie. In iuresul de lumini colorate se invarte o lume paralela, unde ludicul si lubricul, libertatea si prietenia, iubirea si inocenta nu vor mai fi date jos cand marele carusel va fi oprit. Capitanii nisipurilor mai spera ca nu le vor fi arestate iluziile, dar pana atunci se lasa purtati de calutii din carusel, mainifestand entuziasmul nesabuit al celor fara copilarie. Acest carusel este jucaria intarziata, ravnita in singuratate, alcatuind si decorul unei scene memorabile din roman. Jorge Amado scoate la suprafata o alta latura a inocentei, o inocenta plina de umbre, ce poate fi inteleasa numai de cei ramasi pe strazi, care nu fura obiecte, ci starile unei vieti greu de atins. Sunt de-o vitalitate feroce atunci cand isi apara dreptul de a mai trai o zi, dar au naivitatea copilului pentru care orice nimic azvarlit de cel ce are prea multe trebuie pastrat asemenea unei mari dovezi de afectiune.

 

Si au uitat cu totii ca nu erau asemenea celorlalti copii, au uitat ca nu aveau casa, nici tata, nici mama, ca traiau din furtisaguri, ca hotii in toata firea, ca lumea din oras se temea de ei ca de niste gangsteri (…) au uitat de toate si au devenit la fel ca toti copiii, calarind calutii din carrusel (…) Dar, mai tare decat toate, straluceau in noaptea Bahiei luminile verzi, albastre, galbene si rosii ale Marelui carusel Japonez.

 

Bahia este locul de plecare al deliciilor locale in intreaga lume, de la aromata cafea pana la scumpele delicateturi exotice, dar si locul unde a naufragiat libertatea celor adusi din Africa. Stapanita de Capitanii nisipurilor, Bahia a devenit poarta de intratrare a inspiratiei literare, alimentate de amestecul tipator de credinte, superstitii si legende impregnate de suferintele coloniale.

 

Romanul poate fi considerat si un omagiu adus umanitatii din Bahia, plina de contraste. Personajele devin ghizii nonconformisti intr-o zona unde realismul dur se revarsa in fantezie si misticism. Ritualurile tribale mostenite de la sclavii africani, fructele zemoase risipite in ceremoniile dedicate zeitelor de abanos, ritmurile tamaduitoare si amestecul pigmentilor alunga, macar pentru o zi, diferentele rasiale si dramele sufocante. Ajunsi pe nisipul din Bahia, copiii nimanui se infrupta din binefacerile zeitei africane Omolu, protectoarea sarmanilor. Adunate in jurul ei, fecioarele plajei uita de ele si devin altruiste, iar capitanii stiu unde se aduna ofrandele feminine, abia coapte. Una dintre ele va fi Dora, singura fata din grupul acestora, ochita chiar de regele nisipurilor.

 

Jorge Amado construieste o relatie ombilicala intre personajele romanului si oras. Capitanii nisipurilor pare a fi balada inchinata unei lumi fara spatiu si timp, unde salbaticia rebelilor inocenti are niste reguli bizare. Copiii dedati furturilor pastreaza candoarea fiintelor crescute intr-o natura primitva, dar aclimatizate brutal si judecate dupa niste reguli straine. In fata judecatorilor, capitanii sunt niste raufacatori, dar in lumea pigmentata, din umbra albului colonial, ei par a fi justitiarii tarzii ai celor dispretuiti din cauza pielii. Capitanii nisipurilor traiesc la umbra magiei africane, se adapa din miturile fostilor sclavi si gasesc niste chipuri milostive in randul femeilor de abanos. Luandu-te dupa urmele pasilor uitati pe nisipul Bahiei, te vei intreba daca vor putea ei nascoci propriile ritualuri de purificare, odata ajunsi la capatul unui drum al initierii devenit abrupt.

 

Zdrentarosi, murdari, pe jumatate morti de foame, agresivi, injurand si fumand chistoace, copiii acestia erau cu adevarat stapanii orasului, cei care-l cunosteau cel mai bine, cei care-l iubeau cel mai mult – poetii lui.

 

Fara Capitanii nisipurilor, universul magic din Bahia ar fi ramas doar o vedere plata, searbada si decolorata. Pentru aceia care vor sa calatoreasca folosindu-se de ochii mintii, romanul scris de Jorge Amado este un suvenir aparte si un talisman impotriva condamnarii pripite a vinovatilor fara pacate.

 

Puteti comanda online romanul Capitanii nisipurilor de pe site-ul editurii Univers.

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

In memoriam Ovidiu Liteanu – 2 ore din cele mai frumoase cantari

 

https://www.youtube.com/watch?v=sGOYzzNM2Ic

 

 

////////////////////////////////////

 

 

 

Vindecările prin credinţă din prezent sunt ele Biblice?

Iata doar cateva  vindecări

Vindecarea soacrei lui Petru.

Vindecarea surdomutului din Decapole.

Vindecarea orbului din naștere.

Vindecarea slăbănogului de la Scăldătoarea Betezda.

Vindecarea orbului din Betsaida.

Vindecarea orbului din Ierihon.

Vindecarea omului cu mâna uscată

Vindecarea slăbănogului din Capernaum…

 

În întreaga lume creşte interesul în jurul vindecărilor prin credinţă. In Statele Unite vindecătorii prin credinţă au umplut până la refuz seară de seară  sălile de spectacole şi au organizat programe radio şi de televiziune.Un ziar care se ocupă cu vindecările credinţă, se mândreşte să enumere mai  mult de un sfert de milion de cititori:  “News Cls Raniele” din Londra, din 21 Mai 1954 vorbeşte de 50 de preoţi scoţieni care fac  minuni prin credinţă şi spune că această activitate se extinde în Scoţia.” Conform  ziarului “Time” din 17 Mai 1954 s-a afirmat cu ocazia unei sesiuni a oamenilor de ştiinţă din Franţa de Sud  că in Franţa se află mai mulţi vindecători ” nerecunoscuţi legal” decât  medici recunoscuţi legal şi anume 48.000 de vindecători faţă de 42.000 de medici şi că în Germania creşte numărul vindecătorilor prin credinţă. Mai departe numărul practicanţilor ştiinţei creştine este în creştere a celor care presupun că pot vindeca pe oameni de  bolile lor, căci după presupunerile lor, aceste boli există doar în spirit. Deasemenea nu se poate trece cu vederea numărul mereu crescând al minunilor care sunt atribuite în întreaga lume. Printre cele mai bine documentate apar acelea din Laurdes din Franţa. Conform rapoartelor  chiar şi câinii s-ar fi vindecat acolo. Creşterea interesului în jurul vindecătorilor prin credinţă n-ar trebui să ne surprindă, deoarece noi trăim într-o epocă materialistă. Dorinţa omului după sănătate este un lucru foarte firesc, deoarece bolile aduc cu sine atâta suferinţă, sunt costisitoare, fac ca oamenii să devină povara altora şi scurtează viaţa. Fără îndoiala că şi creşterea tulburărilor spirituale şi nervoase, ca şi bolile generaţiei precum: cancerul, bolile de inimă şi rinichi cu tot mult lăudatul progres medical, împing tot mai mulţi oameni să privească spre vindecarea prin credinţă. Vindecările prin credinţă nu atrag la sine numai pe bolnavi, ci şi pe cei lesne încrezători şi pe curioşi. Nu s-a bucurat oare Irod Antipa foarte mult, atunci când Pilat i l-a trimis pe Isus, deoarece el spera să vadă vreo minune făcută de Isus?     

 

În treacăt fie remarcat că Isus a refuzat să vorbească cu el şi cu atât mai puţin nu era dispus să-i satisfacă curiozitiţile prin vreo minune. -Luca 23:8,9 L.N.                          

 

Sensul veritabil al vindecărilor Biblice

 

Vindecătorii prin credinţă din creştinătate arată ca sprijin al activităţii lor, în general, Biblia. Ei deduc că deoarece Biblia vorbeşte despre minuni care au fost făcute în trecut, Dumnezeu este capabil şi astăzi să lucreze prin puterea Lui vindecări şi El chiar le şi  face. Un ziar al vindecărilor prin credinţă conţine articole cu titluri ca:  “ Este minunat în ochii noştri ce a înfăptuit Dumnezeu prin credinţă”,  “Rugăciunea credinţei va ridica pe cei bolnavi.”  Privitor la lucrurile pe care le poate cunoaşte omul, relativ la acţiunea spiritului asupra corpului, unele vindecări raportate de Biblie pot fi atribuite acestor legături psihosomatice. Dar toţi aceia care cred în declaraţia lui Isus cu privire la Dumnezeu  care spune:“Cuvântul Tău este adevărul,” nu-şi pot insuşi o asemenea explicație căci din întreaga Biblie se poate vedea clar  că acele vindecări aveau scopul de a face cunoscută puterea  lui Dumnezeu. Printre exemplele precreştine de vindecări divine s-ar putea aminti  vindecarea Sarei soția lui Avraam care era stearpă  astfel încât ea a putut să nască un fiu la  vârsta apropiată de o sută de ani. Biblia nu lasă nici urmă de îndoială asupra faptului că această “vindecare” s-a datorat credinţei şi puterii dumnezeieşti. -Evrei 11:11,12. 

 

Deasemenea Moise putea să provoace, precum şi să vindece boli. Elisei l-a vindecat pe Naaman, un lepros, şi a putut face ca lepra lui să treacă servitorului său Ghehazi; el a înviat  chiar şi un copil din morţi.-11 Regi 5:27;4:32-36.                                                                                                                                                                          Odată cu venirea lui Cristos vindecarea divină  a căpătat un nou avânt. Isus a curăţit dintr-o data zece persoane de lepra şi a vindecat pe un orb din naştere  iar dacă doar se atingea cineva de marginea îmbrăcămintei lui, se făcea sănătos. Apoi El a „trezit” din morţi mai multe persoane. Daca cineva s-ar îndoi că aceştia erau sau nu morţi cu adevărat, să se observe că Lazăr fusese patru zile în mormânt. Isus nu  a vindecat doar El singur,  ci El a împuternicit si pe alţii să facă aceasta atunci când le-a dat porunca: “’Atunci când vă duceţi, predicaţi-le si spuneţi-le: împărăţia cerurilor este aproape. Vindecaţi bolnavi, înviați  morţi, curăţiţi leproşi,scoateţi demoni.” Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.”-Matei 10:7,8.

 

Aici făcând o mica abatere de la subiect, să se observe că Isus pune  predicarea împărăţiei pe  primul plan; lucrul acesta este în armonie cu repetatele Lui îndemnări către cei vindecaţi să nu povestească nimic altora despre vindecarea lor.-Luca 5:14.  Să se observe mai departe cum a evidenţiat Luca realitatea faptului că Pavel a realizat vindecări prin puterea lui Dumnezeu: “Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel, până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau bolile.”-Fapte 19:11-13.Da, noi nu putem tăgădui, noi trebuie să recunoaştem că servii lui Dumnezeu făceau minuni  dumnezeieşti. Lucrul acesta însă nu încurajează vindecările prin credinţă din zilele noastre.  Nu sprijinesc oare aceste fapte reale din Biblie vindecările prin credinţă de azi?  

 

Nu. De ce nu?, vei întreba. Mai exact, din doua motive:În primul rand deoarece creştinul „umblă prin credinţă, şi nu prin vedere”.-2 Corinteni 5:7  El nu are o promisiune  aşa cum li s-a dat de către Dumnezeu Israeliţilor că daca ei vor asculta de poruncile lui Dumnezeu, va îndepărta de la ei orice boală în mod sigur.Deutronom 7:15…În al doilea rand  pentru că minunile, inclusiv vindecările, trebuiau să dovedească că cei care făceau aceste minuni se închinau lui Dumnezeu IEHOVA.                                                                                                                             Spre exemplu  Moise făcea minuni şi poporul credea. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul  Domnului Isus. El spune: „Dacă eu nu fac lucrările Tatălui, atunci să nu mă credeţi, dar dacă Eu le fac, credeţi măcar lucrările pe care le fac, dacă pe mine nu mă credeţi .”-Ioan 10:37.38   

 

Să se observe că Isus nu şi-a limitat minunile doar pentru a vindeca, ci El a săvârşit şi multe alte minuni. El a înviat morţi, a hrănit mulţimi de oameni doar cu câteva pâini şi peşti, a schimbat apa în vin, a liniştit marea furtunoasă, a citit gândurile oamenilor, a rostit multe profeţii care s-au împlinit, sau sunt în curs de împlinire. Toate acestea dovedesc realitatea  faptului că El într-adevăr era Fiul lui Dumnezeu, deoarece aceste lucruri El nu le-ar fi putut face de la sine.De fapt motivele care sprijinesc faptul că în trecut au avut loc  minuni divine, contrazic ideea conform căreia ar trebui să se mai aştepte azi asemenea minuni.  

 

Deoarece creştinismul a devenit atât de cunoscut prin realizarea atâtor minuni, nu mai este necesar să se continue și in ziua de azi. Puterea de a face minuni a dispărut odata cu moartea celor 12 apostoli si a celorlalţi cărora Isus le-a acordat această putere.  Predicând sfârşitul darurilor Duhului, Pa vel scrie: „Dragostea nu va înceta niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile deasemenea vor înceta şi cunoştinţa va avea sfârşit.” Ele au  fost necesare atât timp cât comunitatea creştină s-a aflat în vârsta copilăriei ei, dar când ea a ajuns la maturitate, a putut să renunțe la aceste „trăsături  copilărești.” 1Cor. 13:8,11.

 

Cele menționate mai sus  corespund realităţii conform căreia aceste minuni nu se făceau spre binecuvântarea celor ce aveau această putere. Când Cristos după un post de 40 de zile,a flămânzit, totuşi El a refuzat să transforme pietrele în pâini spre a-şi potoli foamea. De ce? Pentru că ar fi folosit în mod egoist darul ce îi fusese dat. Deasemenea citim că pe când au obosit după călătorie, in loc să se odihnească, ucenicii lui merseră în alt sat ca să caute mâncare. El avea puterea de a sătura mii de oameni în mod supranatural ; de ce n-a scutit deci pe ucenicii Săi de efort, procurându-le mâncare printr-o minune? Nu, în felul acesta, El nu şi-ar fi întrebuinţat puterea într-un mod drept, şi pe lângă aceasta, de ce să se odihnească ucenicii Lui, când El le putea dărui și lor putere să meargă mai departe?                                                                                                                                               Pentru simplul motiv că Dumnezeu nu i-a dat aceste daruri spre propriul Lui bine si confort. Acelor principii le-au fost fideli şi apostolii şi ucenicii Lui. Se pare că Pavel suferea o boală a ochilor, odată Epafrodit,tovarășul  lui, a fost bolnav de moarte; altădată a trebuit  să lase  în urma pe Trofim din cauza că era bolnav; şi nu citim mai departe despre Timotei că suferea de tulburări stomacale şi că avea dese îmbolnăviri? De ce toate aceste cazuri de maladii, dacă vindecarea dumnezeiască ar fi fost dată pentru binele creştinului? Si dacă luarea în consideraţie a serviciului unui medic ar fi trădat o lipsa de credinţă l-ar fi luat oare Pavel pe Luca cu sine ca să-l numească călduros: „Doctorul iubit”? -1 Tim. 5:23; Col. 4:14 L.N.; Fil. 2:25-27; 2Tim. 4:20.                                                                                                                                                                                                                    Evident că minunile au servit scopului de a convinge pe cei  necredincioşi şi nu au fost destinate binelui creştinilor consacraţi lui Dumnezeu. De ce deci am aştepta noi azi minuni, dacă ele nu pot servi unui scop special? Boala provine din cauza încălcării legilor pe care le-a stabilit Dumnezeu. Ar fi o nebunie să vrei să te împotriveşti acestor legi sau să le treci neobservate cu vederea, sau să le neglijezi, pentru ca apoi să faca Dumnezeu minuni cu tine în semn de favoare. Mai mult decat atat ne este spus că: „Timpul şi întâmplarea ne ajung din urmă pe fiecare din noi.”

 

Ar fi oare greşit dacă ne-am ruga lui Dumnezeu din cauza bolilor noastre? Nu, însă nu e îngăduit să insistăm să ne vindece și să ne pierdem credința în El dacă nu ne vindecă. Putem să-i cerem putere să ne putem suporta boala,  precum şi înţelepciune pentru ca să  combatem în modul cel mai potrivit boala noastră, întocmai aşa cum ne rugăm  pentru pâinea noastră zilnică şi totuşi nu aşteptăm ca Dumnezeu să ne-o procure printr-o minune.

 

2 Corinteni 12:7 Şi ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngâmf.

2 Corinteni 12:8 De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia.

2 Corinteni 12:9 Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.

 

Deasemenea, n-ar trebui să facem greşeala de a face răspunzător pe Dumnezeu în persoană pentru o boala sau pentru o nenorocire, ca şi când am fi un al doilea Iov. El a fost  un caz special care a servit  scopului de a demonstra provocarea lui Satan a supremaţiei lui Dumnezeu. Să se remarce că, nu numai că Iov a fost restaurat, ci i-au  fost înlocuiţi si cei zece fii ai săi pe care îi pierduse, şi el primi dublul averii materiale pe  care o avusese anterior.    

 

  Cum se explică „vindecările prin credinţă”?

 

Deoarece nu putem pune pe seama puterii lui Dumnezeu „vindecările prin credinţă ale prezentului”, cum le putem explica?   Mai întâi să remarcam că în anii trecuţi s-au învatat multe lucruri în ceea ce priveşte relaţiile dintre corp  şi spirit şi anumiţi specialişti în materie sunt de părere că aproape o treime din toate boli se află în minte, o treime în corp şi o treime în combinarea celor două, în măsura în care o boală a fost provocată de factori spirituali sau sentimentali, în aceaşi măsură ar putea să reacţioneze uşor în faţa unei „vindecări prin credinţă”. Este de altfel binecunoscut faptul că spiritul are o mare putere asupra corpului, aşa precum o arată şi Biblia: „O inimă vesela este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele”.(Prov 17:22) Dar ce putem spune despre acele vindecări care nu pot fi explicate în felul acesta? Însuşi faptul că Dumnezeu nu este părtinitor, exclude gândul că ele ar fi lucrate de EI. Căci vedem cât de mulţi oameni răi se bucura de o bună sănătate, şi că mulţi creştini sinceri suferă din pricina sănătăţii şubrede; deci explicarea trebuie să o căutăm pe alte meleaguri.                                                                                                                                               Unde oare?  

 

  Ni se spune că „insuşi Satan se poate preschimba într-un înger de lumină,” apoi că slujitorii lui fac semne şi minuni până într-atât încât să înşele chiar şi pe cei aleşi. Da, atunci când o vindecare nu poate fi atribuită  minții si corpului şi când Dumnezeu nu lucrează în felul  acesta, atunci nu  rămâne altceva de spus, decât că ea se atribuie puterii demonilor; că demonii posedă puteri supranaturale, reiese lămurit din Scripturi: 2 Cor. 11:14; Mat. 24:24;   Exod  7:10-12  Matei 24:24 Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. 

 

N-ar trebui să ne surprindă faptul că nu numai sectele creştinătăţii care se îndepărtează   atât de mult de credinţă, presupun că pot face minuni, ci o realitate bine cunoscută este  faptul că fachiri, medici si vraci din ţările păgâne, într-adevâr sunt capabili să facă minuni, uneori în cazuri în care medicina modernă nu mai poate face nimic.  Dar ceea ce face ca aceşti vindecători prin credinţă să fie suspecţi, este accentul mare pe care-l pun pe onorariu(bani) și metodele senzaţionale care sunt folosite pentru publicitate şi pentru atragerea maselor de oameni.Toate acestea stau în flagranta contradicţie cu faptele vindecărilor divine miraculoase care au fost făcute de către Isus şi primii Lui ucenici.

 

Nu există nici o relatare în Biblie despre faptul că Isus Cristos și apostolii săi au cerut ceva pentru vindecările miraculoase pe care le au făcut.

 

Oare a cerut ceva Profetul Elisei sirianului Naaman pentru faptul că l-a vindecat de lepră?

 

                                                                                                                                                             Planul de vindecare spiritual al lui Dumnezeu

 

Vindecările bolilor în viaţa unui creştin bine echilibrat, nu sunt de cea mai mare importanţă. Cuvântul lui IEHOVA Dumnezeu vorbeşte despre un program de vindecare spiritual, care depăşeşte cu mult în importanţă orice program de vindecare a corpului.În  zilele lui Isus cei vindecaţi fizic au avut să zicem așa, un folos prea mic, anume, doar pentru o perioadă scurtă  de timp pană la moartea lor. Aceia însă care prin credinţă, prin cunoştinţă şi printr-o consacrare totală de-a face voia lui Dumnezeu, au fost vindecaţi spiritual, au putut primi o promisiune cu mult mai valoroasă decat vindecarea fizică: „aceasta este voia Tatalui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El, să aiba viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” Ioan 6:40.

 

 Intr-adevăr, chiar în zilele noastre este în curs programul de vindecare spirituală al lui Dumnezeu. Ca rezultat al lucrării, prin  care se vesteşte vestea buna a împărăţiei lui IEHOVA Dumnezeu, sute de mii de oameni sunt vindecaţi spiritual, vindecare ce întrece cu mult fericirea unei stări fizice bune în această lume prezentă. Cunoştinţa despre cine este IEHOVA Dumnezeu, care sunt scopurile Sale, de ce a permis existența celui rău, înţelegerea  faptului că Cristos a murit pentru păcatele noastre, speranța binecuvântărilor de care vom avea parte în Noua Lume care este atât de aproape să vină, toate acestea aduc pace inimii, mângâiere şi bucurie.Aceste speranțe îi îndeamnă pe oameni să își dedice viața lui IEHOVA, și El îi conduce în Societatea Lumii Noi, a căror membrii toţi si-au predat viața  în acelaşi fel lui IEHOVA şi care ascultă și împlinesc cele două mai mari porunci ale Sale: „să iubeşti pe Iehova din toată inima ta, cu toată mintea, spiritul şi puterea, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”Acest program de vindecare spirituală în curs a fost profețit de mulţi prooroci:   „Atunci se vor deschide ochii orbilor, şi se vor deschide urechile surzilor, atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba mutului va cânta de bucurie” şi „nici un locuitor nu va zice: sunt bolnav”.”Poporului care locuieşte acolo îi este iertată datoria de păcat”.(Z.B)”Iată le voi aduce vindecare şi sănătate şi-i voi vindeca; şi le voi deschide izvorul  bunatatii unei bunăstări şi a siguranţei.”R.S. Is. 35:5,6; 33:24; Ier. 36:6. 

 

Promisiunile enumerate mai sus, sunt împlinite prin  planul  de vindecare spirituală ce se se desfașoară în timpul prezent; totuşi ele poartă  asigurarea unei vindecări ad-literam(literale) atât fizic, cât şi sufleteşte într-un viitor apropiat, pe noul pământ al unei lumi noi în care va locui dreptatea. Despre această lume viitoare este scris:  Apocalipsa 21:4 El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

 

Ceea ce hotărăște IEHOVA va şi împlini. Astfel scopul lui inițial din gradina Edenului, de a umple pământul cu o rasă de oameni perfecţi, sănătoşi şi fericiţi, care vor locui în pace si unitate, si care Îl vor adora doar pe El, va fi adus la împlinire.  Până atunci creştinii se vor mulţumi cu sănătatea spirituală şi cu acea măsură de sănătate fizică pe care o oferă un stil de viață echilibrat şi dacă se folosesc de acele mijloace de vindecare ce corespund Sfintei Scripturi, precum şi a unei minţi rationale.În acelaşi timp vor  face tot posibilul să atragă şi altora atenţia asupra planului  de  vindecare spirituală pe care Îl realizează Dumnezeu în prezent împreună cu speranțele  şi binecuvântările de vindecare perfectă din Lumea Noua a dreptății.   

 

 

https://bibliaesteadevarul.wordpress.com/2019/03/16/vindecarile-prin-credinta-din-prezent-sunt-ele-biblice/

 

/////////////////////////////////////

 

 

Scopul lui Satan – o lume fără legea lui Dumnezeu… STĂVILARELE NELEGIUIRII SUNT DEJA DESCHISE

 

Scopul lui Satan este să desființeze Legea lui Dumnezeu. Pentru a îndeplini acest obiectiv s-a răsculat împotriva Creatorului şi deşi a fost aruncat din cer, a continuat acelaşi război pe pământ. Scopul pe care l-a urmărit în mod constant a fost să amăgească pe oameni şi să-i determine să calce Legea lui Dumnezeu. Fie că aceasta se realizează prin respingerea Legii în întregime, fie prin înlăturarea unuia din principiile ei, rezultatul va fi, în cele din urmă, acelaşi. ”Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” (Iacob 2:10).Căutând să arunce dispreţ asupra poruncilor divine, Satan a falsificat doctrinele Bibliei şi astfel, în credinţa a mii de oameni care pretind a crede în Scripturi, au fost incluse minciuni și amăgiri. Ultimul mare conflict între adevăr şi minciuna nu este decât bătălia finală a unei controverse îndelungate de milenii, privind Legea lui Dumnezeu. În această bătălie intrăm acum—o bătălie între legile oamenilor şi preceptele lui Iehova, între adevărul Bibliei şi religia oamenilor şi tradiţiei.Respingând adevărul, oamenii resping pe Autorul lui. Călcând în picioare Legea lui Dumnezeu, ei neagă autoritatea Legiuitorului. Este tot atât de uşor a face un idol din doctrine şi teorii false, ca şi a modela un idol din lemn sau din piatră. In viaţa multora este întronat idolul filozofiei, în timp ce viului Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Cuvântul Său, în Cristos şi în lucrările creației, I se închină doar puţini. Mii de oameni zeifică natura, în timp ce neagă pe Dumnezeul naturii. Deşi într-o formă diferită, idolatria există în lumea creştină contemporană, în mod tot atât de real cum exista în vechiul Israel din zilele lui Ilie. Dumnezeul multora dintre pretinşii înţelepţi, filozofi, poeţi, politicieni, ziarişti—dumnezeul cercurilor rafinate modeme, din multe colegii şi universităţi, chiar şi din unele instituţii teologice — nu este deloc mai bun decât Baal, zeul soare al Feniciei.Nici o eroare acceptată de lumea creştină nu loveşte cu mai multă îndrăzneală împotriva autorităţii Cerului, nici una nu este mai direct opusă dictatelor raţiunii, nici una nu este mai dăunătoare prin consecinţele ei, decât doctrina modernă, care câştigă teren rapid, că Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie pentru oameni. Orice naţiune îşi are legile ei, care cer respect şi ascultare; nici o guvernare nu poate exista fără ele; dar se poate concepe ca să nu aibă Creatorul cerului şi al pământului nici o lege, care să guverneze fiinţele pe care le-a făcut El?

 

Ar fi mult mai uşor de conceput ca naţiunile să-şi abroge legile şi să îngăduie oamenilor să facă ce le place, decât ca Guvernatorul universului să-Şi anuleze Legea şi să lase lumea fără o regulă care să condamne pe cei vinovaţi sau să îndreptăţească pe cei ascultători.Dorim să cunoaştem consecinţele anulării Legii lui Dumnezeu? Oriunde sunt respinse preceptele divine, păcatul încetează să mai pară vinovat şi dreptatea să fie de dorit. Cei care refuză să se supună guvernării lui Dumnezeu sunt cu totul nepregătiţi să se conducă pe ei înşişi. În timp ce-şi bat joc de credința acelora care ascultă de cerinţele lui Dumnezeu, mulţimile acceptă cu grabă amăgirile lui Satan. Ele dau frâu liber poftelor şi practică păcatele care au atras judecăţi dure asupra păgânilor în trecut.

 

Cei care învaţă pe oameni să privească cu uşurinţă poruncile lui Dumnezeu seamănă neascultare, pentru a culege neascultare. Să fie înlăturate restricţiile impuse de Legea divină şi legile omeneşti vor fi curând ignorate. Deoarece Dumnezeu interzice practicile necinstite, lăcomia, minciuna şi înşelăciunea, oamenii sunt gata să calce în picioare principiile Sale, considerându-le o piedică în calea prosperităţii lor pământeşti; dar consecinţele înlăturării acestor precepte vor fi de aşa natură, încât ei nu le pot anticipa.Dacă legea n-ar fi obligatorie, de ce s-ar teme cineva să o calce? Proprietatea n-ar mai fi sigură. Oamenii ar dobândi bunurile aproapelui prin violenţă, iar cel mai puternic ar deveni cel mai bogat. Viaţa însăşi n-ar fi respectată. Legământul căsătoriei n-ar mai fi ca o fortăreaţă sfântă pentru ocrotirea familiei. Cel care ar avea puterea, dacă ar dori, ar lua nevasta aproapelui lui cu forţa. Copiii nu s-ar da înapoi să ia viaţa părinţilor lor, dacă, făcând aşa, şi-ar putea împlini dorinţa inimilor lor pervertite. Lumea civilizată ar deveni o hoardă de hoţi şi asasini; iar pacea, liniştea şi fericirea ar fi alungate de pe pământ. Oare nu seamănă cu lumea în care trăim?

 

STĂVILARELE NELEGIUIRII SUNT DEJA DESCHISE

 

Învăţătura că oamenii sunt scutiţi de ascultarea de cerinţele lui Dumnezeu a slăbit deja puterea obligaţiei morale şi a deschis stăvilarele unui potop de nelegiuiri asupra lumii. Fărădelegea, risipa şi corupţia se năpustesc peste noi ca un val copleşitor. Satan este la lucru în familie. Steagul lui flutură chiar şi în căminele pretinse creştine. În ele există invidie, bănuieli rele, făţărnicie, înstrăinare, rivalitate, ceartă, trădare a datoriilor sfinte, îngăduirea patimilor. Întregul sistem de principii şi doctrine religioase, care ar trebui să constituie temelia şi structura vieţii sociale, pare a fi un edificiu care se clatină, gata să se prăbuşească. Criminalii cei mai ticăloşi, când sunt aruncaţi în închisoare pentru infracţiunile lor, sunt adesea făcuţi obiectul atenţiilor şi darurilor, ca şi când s-ar fi distins printr-un merit de invidiat. Se face o mare publicitate în jurul persoanei şi crimelor lor. Presa publică amănunte revoltătoare ale viciului, iniţiind astfel şi pe alţii în practicarea înşelătoriei, hoţiei, crimei și imoralității. Curţile de justiţie sunt corupte.Conducătorii sunt mânaţi de dorinţa după câştig şi iubirea de plăceri senzuale. Necumpătarea a întunecat facultăţile multora, astfel încât Satan are stăpânire aproape deplină asupra lor. Juriştii sunt corupţi, dedaţi la mită, înşelători. Beţia şi petrecerile, patima, invidia, necinstea, sub toate formele, sunt prezente printre aceia care aplică legile. Pasiunea nebunească a viciului, luarea fără motiv a vieţii, creşterea teribilă a necumpătării şi nelegiuirii de orice fel şi în orice proporţie, ar trebui să trezeacă pe toţi care se tem de Dumnezeu, să se întrebe cât va mai dura până când Dumnezeu va pune capăt acestei lumi rele.Acum, pentru că Satan nu mai poate ţine lumea sub stăpânirea lui prin interzicerea Scripturilor, recurge la alte mijloace pentru a atinge acelaşi scop. Prin introducerea învăţăturii că Legea lui Dumnezeu nu este obligatorie, el îi conduce pe oameni tot atât de eficace să o calce, ca şi când ar fi cu totul necunoscători ai preceptelor ei. Rămânând credincioşi erorii păgâne a nemuririi naturale a sufletului şi a stării conştiente a omului după moarte, oamenii au lepădat singura apărare împotriva amăgirilor spiritismului. Doctrina chinurilor veşnice a condus pe mulţi să nu creadă în Biblie. Acum, ca şi în secolele trecute, el lucrează prin biserică pentru a-şi promova planurile. Organizaţiile religioase din timpul nostru au refuzat să asculte adevărurile nepopulare descoperite clar în Scripturi şi combătându-le au adoptat interpretări şi au luat atitudini care au împrăştiat pe o scară largă seminţele scepticismului în ce privește Biblia.Una din stratagemele lui Satan este să amestece suficient adevăr cu minciuna pentru a o face plauzibilă.Putem ascunde otrava, amestecând-o cu o hrană sănătoasă, dar prin aceasta nu~i schimbăm natura. Dimpotrivă, devine şi mai periculoasă, întrucât este mult mai probabil să fie luată fără ca cineva să-şi dea seama. Conducătorii religioși pot să susţină reforme de care oamenii au nevoie, principii care sunt în armonie cu Biblia; totuşi, dacă împreună cu ele se urmăreşte şi un obiectiv contrar Legii lui Dumnezeu, slujitorii credincioși ai lui Dumnezeu nu se pot uni cu ei. Nimic nu-i poate îndreptăţi să dea la o parte poruncile iui Dumnezeu, pentru a le înlocui cu preceptele oamenilor.

 

Linia de separare dintre pretinşii creştini şi necredincioşi abia se mai distinge în prezent. Membrii bisericii iubesc ce iubeşte lumea şi sunt gata să se asocieze cu ea, iar Satan este hotărît să-i unească într-un corp comun şi astfel să-şi întărească cauza, ducîndu-i pe toţi în amăgire. Creștinii pretinși deveniți lumeşti vor accepta o formă de evlavie lipsită de putere şi vor vedea în această unire o mare mişcare pentru convertirea lumii şi inaugurarea mult aşteptatului mileniu.

 

RETRAGEREA BINECUVÂNTĂRILOR CERULUI

 

Lumea creştină a manifestat dispreţ fată de Legea lui Dumnezeu, dar Domnul va face exact ceea ce a spus că va face—îşi va retrage binecuvântările de pe pământ şi Își va îndepărta grija Sa ocrotitoare de la aceia, care se răzvrătesc contra Legii Sale şi care învaţă şi obligă şi pe alţii să facă la fel. Satan are stăpânire peste toţi aceia pe care Dumnezeu nu-i păzeşte în mod deosebit. Satan îi va favoriza pe unii şi-i va face să prospere pentru a-şi promova propriile lui planuri şi în acelaşi timp va aduce necazuri asupra altora, facându-i pe oameni să creadă că Dumnezeu îi face să sufere. Oare nu tot așa erau acuzați și primii creștini că erau persecutați datorită faptului că erau dezaprobați de Dumnezeu?

 

Prin religia noii ordini mondiale care se bazează pe spiritism, Satan apare ca binefăcător al omenirii, vindecând bolile oamenilor şi pretinzând că aduce un sistem nou şi mai înalt de credinţă religioasă; dar în acelaşi timp el lucrează ca nimicitor. Ispitele lui conduc mulți oameni la ruină. Necumpătarea întunecă raţiunea; apoi urmează toleranța senzuală, lupte şi vărsări de sânge. Scopul lui este să provoace naţiunile să se războiască una împotriva alteia, pentru că astfel poate să abată minţile oamenilor de la legea și planul lui Dumnezeu.

 

Deoarece spiritismul imită îndeaproape pretinsul creştinism contemporan, el are putere mai mare să înşele şi să prindă în cursă. După gândirea modernă, chiar şi Satan s-a convertit. El va apare sub forma unui înger de lumină. Prin intermediul spiritismului se vor face lucrări miraculoase, bolnavi vor fi vindecaţi şi vor fi făcute multe minuni de necontestat. Pentru că spiritele vor pretinde că au credinţă în Biblie şi vor manifesta respect pentru instituţiile bisericii, lucrarea lor va fi acceptată ca o manifestare a puterii divine.

 

BOLILE ŞI CALAMITĂŢILE SE VOR ÎNMULŢI

 

În timp ce se va înfăţişa înaintea oamenilor ca mare medic, care le poate vindeca toate bolile, Satan va aduce boli şi calamităţi, până acolo încât oraşe populate vor fi aduse în stare de ruină şi pustiire. El este la lucru chiar acum. În accidente şi calamităţi pe mare şi pe uscat, în marile conflagraţii, în uragane violente şi furtuni cu grindină groaznice, în inundaţii, cicloane, valuri uriaşe şi cutremure în toate locurile şi în mii de forme, Satan îşi exercită puterea. El distruge recoltele şi urmarea este foametea şi suferinţa. El infectează aerul cu germeni ucigători şi mii de oameni pier din cauza epidemiilor. Aceste nenorociri vor deveni din ce în ce mai frecvente şi mai dezastruoase. Distrugerea va veni atât asupra oamenilor, cât şi a animalelor. “Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniţi şi tânjesc; ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic.” Isaia. 24:4,5.

 

Atunci marele amăgitor va convinge pe oameni că cei care slujesc lui Dumnezeu provoacă aceste rele. Chiar oamenii care au provocat dizgraţia lui Dumnezeu vor acuza, de toate necazurile lor, pe aceia a căror ascultare de Legea lui Dumnezeu este o mustrare continuă pentru călcătorii ei,pretinșii creștini. Se va afirma că cei care nu se conformează insultă pe Dumnezeu iar acest păcat a adus calamităţile care, se va spune că nu vor înceta până nu se va impune cu stricteţe păzirea noii religii; şi că cei care susţin cerinţele adevărate ale Bibliei considerate acum false, cauzează necazuri oamenilor, împiedicând reîntoarcerea lor în graţia divină şi la prosperitatea materială.

 

Când mânia oamenilor va fi instigată prin acuzaţii false, ei se vor purta cu trimişii lui Dumnezeu la fel cum s-a purtat Israelul apostaziat cu Ilie. “Abia a zărit Ahab pe Ilie, şi i-a zis: “Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel? Ilie a răspuns: “Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu, şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali.” 1 împăraţi 8:17,18.

 

Procedeul lui Satan cu poporul lui Dumnezeu, în acest conflict final, va fi acelaşi cu cel folosit la începutul marii controverse din ceruri. El pretindea că urmăreşte să promoveze stabilitatea guvernării divine, în timp ce, în ascuns, depunea toate eforturile pentru a provoca răsturnarea ei. El acuza pe îngerii loiali tocmai de lucrarea pe care el se străduia să o îndeplinească. Aceeaşi metodă de amăgire a marcat istoria Bisericii Romano-catolice. Ea a pretins că lucrează ca reprezentant al lui Dumnezeu, în timp ce căuta să se înalţe mai presus de Dumnezeu şi să-I schimbe Legea. Sub dominaţia Romei, aceia care au suferit moartea pentru credincioşia lor faţă de Evanghelie au fost acuzaţi ca răufăcători; au fost denunţaţi ca aliaţi ai lui Satan; s-au folosit toate mijloacele posibile să-i acopere de ruşine, să-i facă să apară în ochii oamenilor şi chiar în ochii lor proprii ca cei mai detestabili criminali. Tot aşa va fi şi acum. În timp ce Satan caută să distrugă pe aceia care respectă Legea lui Dumnezeu, el va face ca ei să fie acuzaţi de călcarea legii, ca oameni care dezonorează pe Dumnezeu şi aduc judecăţile Lui dure asupra lumii.

 

MINUNILE SATANEI

 

Puterea făcătoare de minuni manifestată prin spiritism îşi va exercita influenţa împotriva acelora care aleg să asculte de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Comunicările venite de la spirite vor susţine că Dumnezeu le-a trimis să convingă pe oameni, afirmând că legile ţării trebuie ascultate ca Legea lui Dumnezeu. Ele vor deplânge marea nelegiuire din lume şi vor susţine mărturia învăţătorilor religioşi, că starea morală decăzută este cauzată de nerespectarea noilor ideologii religioase care vin de la Dumnezeu. Mare va fi indignarea stârnită împotriva tuturor care refuză să accepte mărturia lor.

Apocalipsa 16:13 Apoi am văzut ieşind din gura balaurului, şi din gura fiarei, şi din gura prorocului mincinos trei duhuri necurate, care semănau cu nişte broaşte.

Apocalipsa 16:14 Acestea sunt duhuri de draci, care fac semne nemaipomenite, şi care se duc la împăraţii pământului întreg, ca să-i strângă pentru războiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic. –

 

Dumnezeu nu constrânge niciodată voinţa sau conştiinţa; dar metoda la care recurge în mod constant Satan, pentru a câştiga stăpânire asupra acelora pe care altfel nu-i poate amăgi, este constrângerea prin acte de cruzime. El se străduieşte să domine conştiinţa şi să-şi asigure închinarea prin frică şi constrângere. Pentru a îndeplini acest scop, el lucrează atât prin autorităţile religioase cât şi prin cele civile, determinându-le să impună legi omeneşti, care sfidează Legea lui Dumnezeu.

 

CONFLICTUL IMINENT

 

Aceia care cinstesc și păzesc cu adevărat învățăturile Bibliei, vor fi acuzaţi ca duşmani ai legii şi ordinii, ca unii care distrug restricţiile morale ale societăţii, provocând anarhie şi corupţie şi atrăgând judecăţile lui Dumnezeu asupra pământului. Scrupulele lor de conştiinţă vor fi considerate încăpăţânare, îndărătnicie şi dispreţ faţă de autoritate. Ei vor fi acuzaţi de lipsă de loialitate faţă de guvern. Pastorii care neagă obligativitatea Legii divine, vor prezenta de la amvoane datoria de a asculta de autorităţile civile, ca fiind rânduite de Dumnezeu. În camerele legislative şi în tribunale păzitorii poruncilor lui Dumnezeu vor fi greşit interpretaţi şi condamnaţi. Cuvintelor lor li se va da un înţeles fals; motivelor lor li se va da cea mai rea interpretare.

 

Libertatea de conştiinţă, plătită cu un sacrificiu atât de mare, nu va mai fi respectată. În conflictul care va veni curând vom vedea împlinirea cuvintelor profetului: “Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc porupcile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Cristos.” (Apoc. 12:17).

 

Însă toate aceste evenimente nu fac decât să împlinească profețiile biblice scrise cu mult timp în urmă.

Luca 21:28 Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus, şi să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”

Atunci când legea lui Dumnezeu va fi scoasă în afara legilor omenești și toți cei care păzeau legea lui Dumnezeu, puțini la număr, vor fi reduși la tăcere și scoși în afara legii atunci fiara din Apocalipsa sau cei care alcătuiesc guvernul Mondial vor putea zice:

1 Tesaloniceni 5:3 Când vor zice: „Pace şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.

Însă până atunci să luăm aminte la sfatul pe care Isus Cristos n-i la dat nouă cei care trăim în aceste timpuri ale sfârșitului acestei lumi rele:

 

 

Luca 21:31 Tot aşa, când veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.

Luca 21:32 Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până când se vor împlini toate aceste lucruri.

Luca 21:33 Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Luca 21:34 Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.

Luca 21:35 Căci ziua aceea va veni ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului.

Luca 21:36 Vegheaţi dar în tot timpul, şi rugaţi-vă, ca să aveţi putere să scăpaţi de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, şi să staţi în picioare înaintea Fiului omului.”

 

 

 

https://bibliaesteadevarul.wordpress.com/2020/04/27/scopul-lui-satan-o-lume-fara-legea-lui-dumnezeu/

 

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

Foc Străin de John MacArthur

 

 

Recenzie

În 2013, pastorul John MacArthur a lansat cartea Foc Străin în cadrul conferinței cu același nume. Atât cartea cât și conferința au stârnic multe reacții așa că am hotărât să o studiez ca să-mi pot face o idee personală. La sfârșitul anului 2014 aceasta a apărut deja tradusă la editura Multimedia, Arad, așa că am profitat de această ocazie ca să fac o recenzie a ediției în limba română.Cartea este intitulată „Foc Străin: Pericolul Întristării Duhului Sfânt printr-o Închinare Falsă.” Ideea de foc străin este preluată din episodul vetero-testamentar în care fiii lui Aaron, Nadab și Abihu, aduc înaintea Domnului foc străin, iar aceasta provoacă sfințenia lui Dumnezeu să-I pedeapsească (Levitic 10:1-3). „Problema păcatului lor a fost că s-au apropiat de Dumnezeu într-o manieră…inadecvată, fără reverența care se cuvenea” (pag. 11). Asemănător lor, în zilele noastre există o lipsă crasă de ireverență față de Dumnezeu Duhul Sfânt. Autorul își propune să prezinte o analiză atentă a mișcării carismatice punând învățăturile acesteia față în față cu Scripturile. Pastorul american descrie pericolul acestei mișcări ce întrece barierele confesionale astfel:În ciuda erorii lor teologice grosolane, carismaticii pretind acceptare în rândul mișcării evanghelice tradiționale. Iar evanghelicii au cedat în mare parte acestor cereri, răspunzând cu brațele larg deschise și cu un zâmbet de bine-venit. Procedând în felul acesta, în mod involuntar, evanghelicii tradiționali au invitat în tabăra lor un dușman. Porțile au fost deschise zgomotos pentru un cal troian de subiectivism, empirism, compromis ecumenic și erezie (pag. 15-16).”

Scopul pentru care MacArthur scrie această carte este acela că socotește că „este timpul ca biserica evanghelică să ia poziție și să restaureze o focalizare adecvată asupra Persoanei și lucrării Duhului Sfânt” (pag. 18).

 

Cartea este împărțită în trei părți, prima numindu-se „confruntarea falsei treziri spirituale.” După un survol plin de exemple al practicilor frauduloase ale unor lideri carismatici, autorul se întoarce în timp pentru a prezenta, preț de un capitol, felul în care fenomene numite supranaturale au început să-și facă loc în biserici în secolul trecut.

 

John MacArthur, pe baza dovezilor istorice, prezintă învățătura primilor vorbitori în limbi din secolul al XX-lea, și anume că limbile vorbite, susțineau aceștia, erau înțelese de diferite popoare de pe pământ, fiind dialecte inteligibile. Chiar au trimis misionari în perioada următoare în Japonia, China și India. Nimeni nu a înțeles însă limbile în care pretindeau acești misionari că vorbeau. După aceste eșecuri a fost nevoie de o redefire a acestui „dar” din moment ce era evident că nu mai puteau susține că vorbeau dialecte înțelese de oameni. După prezentarea istoriei începutului fenomenului carismatic, MacArthur arată în continuare cum a ajuns gândirea pozitivă să își facă loc printre liderii acestei mișcări în creștere, dar și alte idei ce nu aveau și au de-a face cu creștinismul.

 

În următorul capitol autorul aduce în discuție Marea Trezire din vremea anilor 1731-1755. Jonothan Edwards a fost unul dintre liderii marcanți ai trezirii americane din secolul al XVIII-lea. Mulți s-au îndoit de faptul că această Mare Trezire este o lucrare a Duhului Sfânt. Aceasta l-a făcut pe Edwards să caute răspunsuri în Scriptură. Răspunsul l-a găsit în 1 Ioan 4. Pe baza acestui pasaj biblic a formulat un test compus din cinci puncte prin care și MacArthur propune să trecem orice presupusă trezire sau duh.

 

Cele cinci teste sunt următoarele:

 

Îl înalță pe adevăratul Hristos?

Se opune caracterului lumesc?

Îi îndreaptă pe oameni spre Scriptură?

Înalță adevărul?

Propune dragoste față de Dumnezeu și față de semeni?

Fiecare întrebare este analizată cu scrupulozitate, fiind aduse în discuție baza scripturală, exemple negative și exemple pozitive. Aceste cinci principii se extind pe parcursul a două capitole. După mine, este partea cea mai hrănitoare din întreaga carte.

 

MacArthur încheie prima parte făcând următoarele afirmații:

 

„Eu cred că există oameni sinceri în cadrul mișcării carismatice care, în ciuda corupției ș ia confuziei sisteice, au ajuns să înțeleagă adevărurile esențiale ale Evangheliei Ei acceptă ispășirea substituționară, adevărata natură a lui Hristos, natura trinitară a lui Dumnezeu, pocăința biblică și autoritatea unciă a Bibliei. Ei recunosc faptul că mântuirea nu înseamnă sănătate și bunăstare și doresc în mod real să fie răscumpărați din păcat, din moartea spirituală și scăpați de iadul veșnic. Totuși, rămân confuzi în ce privește lucrarea Duhului Sfânt și natura înzestrărilor spirituale. Drept urmare, ei se joacă cu un foc străin. Prin expunerea continuă la învățătura falsă și la spiritualitatea contrafăcută a mișcării carismatice, s-au plasat pe ei înșiși (și pe toți cei cei ce se află sub îngrijirea lor spirituală) într-o primejdie eternă”(pag. 120).

 

În cea de-a doua parte, autorul dezvoltă câte un capitol despre apostolie, profeție, vorbire în limbi și vindecări. În capitolul despre apostolie prezintă rolul lui C. Peter Wagner în mișcarea carismatică și învățătura acestuia care susține că astăzi mai există apostoli. Wagner este liderul mișcării Noua Reformă Apostolică. Întorcându-se la Scriptură, pastorul american studiază textele ce fac referire la tema apostoliei. și aduce în discuție și mărturii patristice. Concluzia sa este că funcția și darul apostolatului au încetat odată cu moartea ultimului apostol. În acest capitol se poate întrezări argumentul în cascadă al lui Sam Waldron.[1]

 

În următorul capitol este prezentat fenomenul profeților în mișcarea carismatică. MacArthur consideră că pericolul cel mai mare o reprezintă învățătura că profeția poate fi și greșită, asta neînsemnând neapărat că profetul respectiv este unul fals. Wayne Grudem este unul dintre cei mai importanți teologi care susține această afirmație (pentru cei interesați să-și formeze o opinie vă recomand să citiți capitolul 53 din manualul său de Teologie Sistematică[2]). Argumentația aceasta susține că există două categorii de profeți: prima categorie este cea a profeților fără greșeală și cu autoritate și ”profeții congregaționali care rosteau o formă de profeție care era failibilă și fără autoritate. ” (pag. 166) Fără ca să scriu prea multe, nu pot spune decât că John MacArthur abordează cât se poate de riguros și teologic problema profeților failibili. Acesta e un alt capitol pentru care merită să cumpărați această carte.

 

În cel de-al doilea capitol din a doua parte pastorul american studiază problema vorbirii în limbi. M-aș fi așteptat la un capitol mult mai amplu pe această temă atât de controversată. Face totuși câteva afirmații pertinente exegetic și hermeneutic, nu evită anumite întrebări, ci se adresează în mod direct unora precum „care este scopul darului limbilor?”, „se cerea de la toți credincioșii să vorbească în limbi?” (pag. 195-197) cât și altora la fel de importante. Fie că veți fi de acord sau nu, citiți cu atenție și grijă acest capitol, și veți avea de câștigat.

 

În ultimul capitol al părții a doua autorul se adresează problemei vindecărilor și speranțelor false și pune față în față așa-zisele vindecări moderne cu cele întâlnite în Noul Testament. Pe baza acestei comparații și a textelor din Scriptură extrage următoarele principii:

 

Vindecările din Noul Testament nu au depins de credința beneficiarului

Vindecările din Noul Testament nu au fost făcute petnru bani sau pentru faimă

Vindecările din Noul Testament au avut un succes deplin

Vindecările din Noul Testament au fost de necontestat

Vindecările din Noul Testament au fost imediate și spontane

Vindecările din Noul Testament au autentificat un mesaj adevărat.

Subiectul celei de a treia părți este „redescoperirea adevăratei lucrări a Duhului Sfânt.” În primul capitol este prezentat rolul Duhului Sfânt în întreg procesul mântuirii. Învățătura cea mai dăunătoare a carismaticilor este aceea că cineva poate fi mântuit fără a fi primit Duhul Sfânt. „Este important să subliniem faptul că nu există niciun credincios care să nu aibă Duhul Sfânt…Fără lucrare Duhului, nimeni nu poate fi mai mult decât un biet păcătos, ca să reiterăm afirmația lui Pavel din Romani 8:9: dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui” (pag. 256).

 

Tema următoarelor capitol este „Duhul Sfânt și sfințirea” și „Duhul Sfânt și Scriptura”. Este imperativ a înțelege rolul celei de a treia persoane a Sfintei Treimi în procesul de sfințirea, dar și în procesul scrierii Cuvântului sfânt. Așa cum ne-a obișnuit până acum, autorul apelează la textul Scripturii pentru a oferi răspunsurile necesare, dar și la istorie pentru a determina ce a provocat înțelegerea modernă asupra sfințirii și a textului Sfintei Scripturi în cadrul mișcării carismatice.

 

În cele din urmă John MacArthur are un apel către prietenii lui continuaționiști. Deși nu îi numește în mod direct în textul principal, cele mai importante nume cărora se adresează sunt D. A. Carson, Wayne Grudem și John Piper, o face în notele de la final.

 

O astfel de carte este bine venită în contextul nostru românesc în care tot felul de învățături s-au strecurat în bisericile evanghelice. Teologia prosperității nu atât de departe de bisericile noastre pe cât am dori noi, păstorii, să credem. Evident că nu sunt de acord în toate cu cele scrise de pastorul John MacArthur, dar această carte poate reprezenta un punct de pornire pentru a găsi întrebările necesare și poate chiar și răspunsurile necesare. În carte veți găsi amintite mișcări carismatice mondiale care au început să fie auzite și în contextul nostru românesc. Nu există loc de indecizie pentru cei care sunt slujitori ai Cuvântului. Recomandarea mea este să citiți această carte cu atenție și, fie că sunteți de acord sau nu cu afirmațiile susținute exegetic, tot veți avea de câștigat măcar de pe urma analizei istorice.

 

 

 

 

 

[1] vezi Samuel E. Waldron, Va urma? Sunt Darurile Spirituale pentru Ziua de Azi? (Arad: Multimedia, 2011).

 

[2] vezi Wayne Grudem, Teologie Sistematică: Introducere în Doctrinele Biblice (Oradea: Făclia, 2004).

 

https://benicruceru.com/2014/11/18/foc-strain-de-john-macarthur-recenzie/

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

Sfinții și sfinții în tradiția răsăriteană

 

 

DE PR. GRIGORE-DINU MOȘESEU

 

 ( versiunea revizuită a studiului publicat în revista Tabor , nr. 6, iunie 2018 )

 

1. Sfințenia ca însușire proprie lui Dumnezeu. Raportul dintre sfințenie și celelalte atribute divine .

Părintele Dumitru Stăniloae cred că luată în ea însăși, sfințenia este un atribut al lui Dumnezeu total indefinibil, apofatic; manifestată în lume sfințenia divină devine o calitate participabilă a făpturilor raționale, dar chiar împărtășită de acestea, continuă să fie greu de conceptualizat, [1] pentru că sfințenia e semnul transcendenței și alterității radicale a lui Dumnezeu. După cum sublinia Paul Evdokimov, dacă celelalte atribute divine au analogii umane, sfințenia este specifică numai lui Dumnezeu, nu are referință omenească. [2] Pentru Evdokimov, „imnul Sanctus, rostit de Isaia, suscită teroarea sacră și dezvăluie distanța infinită care separă sfințenia transcendentă a lui Dumnezeu de „praful și pulberea” omului.” [3] Diz-analogia dintre necreat și creat a fost accentuată în teologia ortodoxă neopatristică din secolul al XX-lea în special de către părintele Ioannis Romanidis. În opinia lui, între creat și necreat nu există nici o asemănare, nici o continuitate, ci eo diferență abisală. Puntea dintre necreat și creat este necreat însuși, este „ochiul-de-Sine-văzător al lui Dumnezeu” prin care cei îndumnezeiți văd lumina necreată, slava lui Dumnezeu. [4] De aceea, pentru Romanidis „sfințirea omului înseamnă îndumnezeire, împărtășire de slavă” [5] , proslăvire, ridicare deasupra creatului, consacra lui Dumnezeu în sensul unei apartenențe totale și nemijlocite.Într-o abordare similară, părintele Stăniloae receptează și asimilează critic concepția despre sacru și sfințenie a lui Rudolf Otto, arătând că „în nimic nu se trăiește acel cu „totul altul” ( daz ganz Andere ), acel „mister producător de teamă” ( mysterium tremendum ) al realității divine, ca în sfințenia” [6] în care se descoperă Dumnezeu, pentru că în aceasta „e concentrat tot ce deosebește pe Dumnezeu de lume.” [7] Lucrarea „Sacrul” a lui Rudolf Otto, deși s-au împlinit o sută de ani de la publicarea primei ediții, constituie și azi un reper fundamental pentru orice studiu competent asupra religiei, asupra sacrului și asupra noțiunilor de sfințenie. De aceea, categoriile sacrului propuse de el au fost receptate – parțial și nuanțat – în teologia ortodoxă pentru a exprima cât mai actual și mai acurat viziunea despre sfințenie a teologiei răsăritene. În opina lui Rudolf Otto, experiența originară a sacrului – ca sentiment apriori , cu totul specific și ireductibil – a cunoscut în religiile semitice un proces de schematizare rațională și de saturare etică, care a culminat cu înțelegerea reductivă, și o claritate a traducerii lui kadosh. , hagios și sanctus prin „bun” [8] . Ocurențele termenului sunt însă mult mai largi [9] , iar reamintirea lor este binevenită având în vedere răspândirea alarmantă a unui tip de creștinism secularizat, „căldicel” și mediocru, comod și adaptat lumii, în care sa pierdut fiorul sacrului și percepția vie a puterii. vânzare.

 

Pentru a exprima caracterul sui generis al experienței sacrului Rudolf Otto folosește termenul de numinos ; acesta este compus din mai multe elemente: sentimentul stării de creatură (de nimicnicie și de dependență absolută de Creator); mysterium tremendum (frică plină de cutremurare, fior sacru, înfricoșare, groază, stupoare, uimire – exprimate rațional în antinomii și paradoxuri); orge , ira deorum (mânia lui Dumnezeu, raționalizată în ideea de dreptate divină) și râvna lui Dumnezeu care consumă (vezi Psalm 68, 10); majestas și energia   (elementul puterii absolute, al impetuozității, al ardorii năvalnice și mistuitoare, în care iubirea și mânia au conținut); fascinans (fascinantul, fermecătorul, captivantul, cel ce atrage irezistibil, până la delir și beție mistică); colosalul (incomensurabilul); sanctum (augustul, nobilul, puritatea desăvârșită ca valoare supremă, absolută, de nedepășit, în contrast cu tot ce este profan și impur) [10] . Găsim și la părintele Stăniloae formulări similare, de exemplu: „Sfințenia lui Dumnezeu apare ca o măreție care produce o infinită smerenie în om” [11] , o spaimă, o sfială, un fior de echipă și rușine față de tot ce e întinat în el, de un ordin cu totul special. [12]

 

Părintele Stăniloae cunosc că experiența sfințeniei lui Dumnezeu în creștinism – și în tradiția ortodoxă în special – are un caracter predominant personal. Sfințenia exprimă transcendența și infinitatea lui Dumnezeu, Care Se revelează, coborându-Se spre om, și care întărește caracterul de persoană al celor ce se desfășoară întâlniri reale cu El, prin aceea că dezvăluie sensul unei responsabilități ultime, cu efecte în veșnicie. [13] Caracterul tainic, indefinibil, suprainteligibil al sfințeniei se explică în partea prin faptul că persoane divine / umane – manifestate și experiete maximal în sfințenie / sfințire – au ele însele un caracter tainic, sunt de o unicitate ireductibilă, în felul unic în care îmbină însușirile firii comune. Acest accent personalist nu trebuie să interpreteze în sens psihologic, ci ontologic, ca experiență a unei prezențe ipostatice de maximă intensitate și densitate ființială. Se va vedea mai târziu un sens și mai adânc în aceste afirmații. Deocamdată putem spune că sfințenia lui Dumnezeu se experiază prin participa, ca un ansamblu de elemente supraraționale și raționale, cu accentul pe cele dintâi. În filosofia religiilor s-au folosit de regulă termeni ca irațional, non-rațional sau a-rațional pentru a exprima elementele ireductibile la rațiune sau la etică ale experienței religioase. Ca exponent al teologiei răsăritene, Stăniloae a refuzat să accepte „bipolaritatea” sacrului, adică integrarea răului / negativului în Dumnezeu. Dumnezeu este definit numai de atribute din sfera binelui; răul este o apariție accidentală, fiind produs liber al unor voințe create, angelice și umane. Pe de altă parte, cu toate că în Dumnezeu nu există nimic negativ, nimic arbitrar și nimic rău, întâlnire cu sacrul poate fi uneori periculoasă pentru ființa umană căzută, adeseori sau experiență extrem de greu de purtat………………

 

Det. aici

 

 

 

 

 

https://radiorenasterea-ro.translate.goog/sfintenia-si-sfintii-in-traditia-rasariteana/?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

 

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Sfințenia

 

 

1. C. Ryle

 

Descriere

 

Cartea lui J.C. Ryle, o scriere deja clasică în lumea creștină, este una dintre puținele cărți pe care orice creștin ar trebui să o citească, dincolo de Biblie. Scrisă ca urmare a unei controverse apărută în Anglia legat de sfințirea „completă” (sau perfecțiunea absolută), SFINȚENIA trece cu mult dincolo de această discuție și clarifică faptul că sfințirea deplină va fi atinsă doar în Rai. Ryle dezvoltă apoi o teologie completă și practică a sfințeniei, una care trece testul Scripturii, testul timpului și testul atacurilor teologilor liberali și ale promotorilor creștinismului superficial din zilele noastre.

 

Autorul arată că sfințenia poate fi obținută doar de către cei care adaugă credinței străduința personală, și care iau aminte la multele îndemnuri practice la sfințenie practică zilnică, îndemnuri care apar atât de des în Scriptură. El explică sensul perfecțiunii scripturale, arată cum trebuie înțeles controversatul capitol 7 din Epistola către Romani, doctrina locuirii credinciosului de către Hristos, relația dintre convertire și consacrare, și necesitatea ca cei ce vor să fie sfinți să vegheze, să se roage și să lupte”. Asemenea autorilor puritani din care s-a inspirat adesea, Ryle nu oferă o cale ușoară către culmile experienței creștine. Dorința lui este ca sfințenia practică personală să crească mult în mijlocul poporului lui Dumnezeu.

 

Această carte deosebită nu are nevoie de alte recomandări. Toți cei ce o vor citi își vor reaminti sfaturile ei prețioase și o vor recomanda și altora. Stilul adresare simplu, concis și biblic al autorului face clare cititorului concepte precum sfințirea, sfințenia, siguranța mântuirii, creșterea în har, sau dragostea pentru Hristos, și face acest lucru în conformitate cu Biblia, având în același timp un ochi îndreptat permanent către aplicațiile ei practice.

 

https://www.magnagratia.org/carti/129-holiness-ryle/

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

PASIUNE PENTRU SECERIS – PASTOR ION DAMIAN

 

 

Domnul Isus a venit sa “caute si sa mântuiasca ce era pierdut”. Dumnezeu doreste ca toti oamenii sa fie atinsi de puterea transformatoare a Evangheliei. Cuvintele Donmului Isus sunt la fel de relevante astazi ca si atunci când au fost spuse pentru prima oara: Holdele sunt gata pentru seceris Nu ziceti voi cã mai sunt patru luni pânã la seceris? Iatã, Eu vã spun: Ridicati-vã ochii, si priviti holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceris. Cine secera, primeste o platã, si strânge roada pentru viata vesnica.Ioan 4:35Când a vãzut gloatele, I s-a fãcut milã de ele, pentru cã erau necãjite si risipite, ca niste oi care n-au pãstor. Atunci a zis ucenicilor Sãi: „Mare este secerisul, dar putini suntlucrãtorii! Rugati, deci, pe Domnul secerisului sã scoatã lucrãtori la secerisul Lui.” Matei 9:36-38

 

Intimitatea cu Dumnezeu conduce la inima si pasiunea lui Dumnezeu pentru cei pierduti. Pasiunea lui Dumnezeu devine pasiunea noastra. Asa cum intimitatea noastra trebuie întretinuta în mod continuu, tot asa trebuie facut si cu pasiunea noastra. Viziunea si slujirea sunt în legatura directa cu pasiunea. Când pasiunea se diminueaza, viziunea si slujirea devin mai distante si neclare.

 

Radacina cuvântului pasiune în latina înseamna “a suferi pentru”. Am putea descrie pasiunea ca fiind o forta care arde în credincios, care il prinde, o putere care misca dincolo de activitatea umana obisnuita. Pasiunea nu-l va lasa pe credincios pâna când planurile lui Dumnezeu nu sunt împlinite. Pasiunea este focul si urgenta de care are nevoie slujirea pentru a se pastra vie si activa.

 

Pastorul Aiden Wilson Tozer afirma: “Titanii Împaratiei sunt cei care îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât pe ceilalti. Toate celelalte pasiuni construiesc pe, sau pleaca din dragostea noastra plina de pasiune pentru Isus. Pasiunea noastra pentru suflete, misiuni, cei în nevoie, cei lipsiti de privilegii, începe toata aici.”

 

Pasiunea profetului Ieremia, a apostolilor Petru si Pavel

 

Pasiunea este un foc care vine de la Dumnezeu si care nu poate fi stins.Dar daca zic, “Nu Îl voi mai pomeni sau nu voi mai vorbi în Numele Lui,” iata ca în inima mea este ca un foc mistuitor, închis în oasele mele. Caut sa-l opresc, dar nu pot. Ieremia 20:9

 

Pasiunea este o convingere care trebuie respectata. Si dupã ce i-au chemat, le-au poruncit sã nu mai vorbeascã cu nici un chip, nici sã mai învete pe oameni în Numele lui Isus. Drept rãspuns, Petru si Ioan le-au zis: „Judecati voi singuri dacã este drept înaintea lui Dumnezeu sã ascultãm mai mult de voi decât de Dumnezeu; cãci noi nu putem sã nu vorbim despre ce am vãzut si am auzit. Faptele Apostolilor 4:18-20

 

Pasiunea este o viata rastignita, traita prin credinta în Domnul Cristos. Am fost rãstignit împreunã cu Hristos, si trãiesc… dar nu mai trãiesc eu, ci Hristos trãieste în mine. Si viata pe care o trãiesc acum în trup, o trãiesc în credinta în Fiul lui Dumnezeu, care ma iubit si S-a dat pe Sine însusi pentru mine. Galateni 2:20

 

Exemple istorice de pasiune

 

John Wesley (lider al trezirii din Anglia în secolul al 16-lea) “Fie ca toti sa avem aceeasi meserie. Noi traim doar pentru asta, sa ne salvam propriile suflete si sufletele celor care ne aud.” Dumnezeu l-a folosit pe John Wesley pentru a aduce trezirea spirituala si pentru a transforma Anglia. Saizeci de milioane de oameni din întreaga lume datoreaza astazi mostenirea lor spirituala acestei miscari.

 

John Knox (lider al Trezirii Scotiene) Când sotia sa i-a cerut sa mai doarma putin, el a raspuns, “Cum sa pot dormi când tara mea nu e salvata?” El se ruga adesea o noapte întreaga cu glas de agonie. “Doamne, da-mi Scotia sau mor!” Dumnezeu a scuturat Scotia. Dumnezeu i-a dat Scotia.

 

David Brainard (misionar între Indienii din America) “Nu mi-a pasat unde sau cum am trait, sau prin ce greutati am trecut atât timp cât am putut castiga suflete pentru Cristos.”

 

George Whitefield (evanghelist britanic al secolului al 17-lea) Whitefield s-a rugat , “O Damne, da-mi suflete sau ia-mi sufletul.” Deoarece pasiunea vine de la Dumnezeu, ea este mentinuta de intimitatea noastra cu El. Dupa cum Dumnezeu ne hraneste si ne cultiva sufletele prin discipline spirituale si prin prezenta Lui, unul din rezultatele spirituale este faptul ca pasiunea noastra creste si continua sa ne sustina viziunea. Pasiunea trebuie cultivata si mentinuta asemenea unui foc.

 

William Booth (fondator al Armatei Salvarii) Regele Angliei l-a întrebat care era forta care ii conducea viata. Raspunsul lui Booth a fost: “Domnule, pasiunea unora este pentru aur, pasiunea altora este pentru faima, dar pasiunea mea este pentru suflete.”

 

Pasiunea este rezultatul direct al dragostei noastre si al devotamentului nostru pentru Domnul Cristos

 

“Cãci dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcã socotim cã, dacã Unul singur a murit pentru toti, toti, deci, au murit. Si El a murit pentru toti, pentru ca cei ce trãiesc, sã nu mai trãiascã pentru ei însisi, ci pentru Cel ce a murit si a înviat pentru ei.” 2 Corinteni 5: 14-15

 

Peste sapte miliarde de oameni locuiesc acum pe planeta Pamânt. Aceasta este o mare provocare pentru Biserica, deoarece doua treimi din populatia globului trebuie sa ia o decizie în ceea ce priveste Evanghelia.

 

Patrick Johnstone, autor al cartii Operation World, afirma: “Noi traim în timpul celei mai mari recolte de oameni din Împaratia lui Dumnezeu pe care omenirea a vazut-o vreodata.”

 

În timpul secolului al douazecilea, populatia globala s-a multiplicat de 3,7 ori. Procentul de crestini din America de Nord a ramas aproximativ acelasi. În Europa, numarul crestinilor au crescut doar de 1,5 ori. Totusi, în Asia, sunt de 15 ori mai multi, si în Africa sunt de 38 de ori mai multi crestini decât erau acum 100 de ani. Crestinatatea creste cu 115,000 pe zi în întreaga lume. A fost estimat ca în fiecare saptamâna sunt plantate 5,600 de biserici noi în întreaga lume. Acest lucru ne da mari motive sa-L laudam pe Dumnezeu. Duhul Sfânt lucreaza în mod maret! În acelasi timp, la 2000 de ani si 59 de generatii dupa Marea Trimitere, exista mari provocari pe care le întâmpinam. Traducerea Bibliei: aproximativ 96% din populatia globala are Scriptura în limba natala. Totusi, pentu a completa cele 4% procente ramase, va fi nevoie probabil de înca 3,000 de traduceri. Radiodifuziunea crestina: studiile indica faptul ca emisiuni radio crestine sunt în limbile a aproximativ 81% din populatia lumii. Filmul Viata Domnului Isus: s-au facut aproximativ 6,11 miliarde de vizionari ale filmului Isus si filmul este disponibil în peste 90% din limbile vorbite ale populatiei lumii. Statutul Evangheliei pentru fiecare persoana: Aproximativ 70% din populatia globului a auzit Evanghelia într-o forma sau alta. Insa, 30% nu au avut o expunere la mesajul Evangheliei.

 

“Pasiunea crestinilor vine din semnarea de buna voie a renuntarii la drepturile lor pentru a deveni robi ai lu Cristos.” Oswald Chambers

 

Wesley Duewel scrie în Ablaze for God (În flacari pentru Dumnezeu): “Noi nu putem aprinde acest foc. Nici un om nu poate stârni acest foc ceresc; el trebuie sa vina de la carbunele de pe altarul de sus.”

 

Ceri, cauti, bati, pentru ca “Orice dar bun si desavârsit vine de la Dumnezeu” Iacov 1:17. “Cereti, si vi se va da; cãutati si veti gãsi; bateti, si vi se va deschide. Cãci ori si cine cere, capãtã; cine cautã, gãseste; si celui ce bate, i se deschide.” Matei 7:7-8

 

Pastor Ion Damian

 

https://www.baptisti-arad.ro/articole/pasiune-pentru-seceris-pastor-ion-damian

 

 

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

Teologia Icoanelor – o perspectivă protestantă Capitolul 3 – Învătătura biblică şi icoana

 

 

 

 

…………………………………….

 

 

3.4. Concluzie

Abordarea ortodoxă a Bibliei în legătură cu icoanele dezvăluie o imagine oarecum obscură. În primul rând, metoda de tratare a pasajelor Vechiului Testament în legătură cu Noul Testament şi ulterior cu icoanele manifestă lipsa abordării sistematice. Interzicerile Vechiului Testament sunt tratate ca ‘mai sus’, adică din punctul de vedere al Noului Testament, în special cel ai Întrupării. Cărturarii ortodocşi folosesc o metodă deductivă în abordarea lor a Vechiului Testament. În loc să lase ca scripturile Vechiului Testament să vorbească pentru ele insele şi să tragă concluziile adecvate din contextul şi temele lor imediate în care au fost descoperite, ortodocşii par a-şi aduce propriile idei la aceste texte şi apoi construiesc înţelesul şi concluzia pentru Noul Testament şi ulterior pentru teologia icoanelor. Aceasta duce la implicaţii teologice necorespunzătoare care sunt extrase din pasajele Vechiului Testament, anume din interzicerile Vechiului Testament care sunt considerate a fi irelevante şi astfel anulează orice pericol al idolatrie din cadrul modelului Noului Testament de închinare.

 

În al doilea rând, metoda alegorică de interpretare, pe de-o parte, le-a permis să ignore contextul literal şi istoric al Scripturii, şi în locul său să spiritualizeze înţelesul în aşa fel încât să se potrivească propriului cadru teologic. Pe de altă parte, înţelegerea literal-lingvistă a anumitor cuvinte şi fraze din pasajele Scripturii care au fost luate din context, au oferit, după propria lor înţelegere, textul-dovadă pentru sprijinirea icoanelor.

 

În al treilea rând, exegeza Scripturii dezvăluie influenţa ideilor neoplatonice şi a sistemului educaţional grec. Aceste idei par a fi punctul de început pentru construirea metafizicii şi epistemologiei adecvate care au fost întrebuinţate ca mijloace de construire sau de extragere a înţelesului potrivit pentru teologia icoanelor, iar Scripturile au fost folosite mai degrabă ca factor subsidiar decât ca factor central.

 

….. va continua în numărul viitor.

 

Pe cei care doresc să primească prin email întreaga lucrare, îi rugăm să ne trimită un email prin care să solicite lucrarea completă „Teologia Icoanelor”.

 

Puteţi citi alte articole de apologetică pe pagina site-lui.

 

http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica1_sept04.htm

 

Det. aici

 

 

https://ardeleanlogos68.wordpress.com/author/viorel2019/page/156/

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

(Iata unde duce o credinta in dumnezeu cel cartonat,limitat,pictat,iconat din Psalmii 115 si 135 ) O LUME FARA OAMENI…

 Filmul documentar ARTE Un monde sans humains [VIDEO+SUBTITRARE]…

 Despre PROIECTUL TOTALITAR NEOLIBERAL al transumanismului: controlarea digitala prin NANO-TEHNOLOGIE a omenirii

 

 

Documentarul ARTE – O lume fara oameni (Un monde sans humains)

 

 

 “Accesul la tehnologii din ce in ce mai sofisticate ( …) poate fi un proiect pentru o elita. Acesti oameni [care sustin transumanismul] ar fi gata sa impinga peste bord o buna parte din umanitate, asteptand disparitia ei finala. Nu au nevoie sa-i extermine direct, multi vor disparea doar pentru ca sunt mai slabi. Intr-o anumita masura, va exista o “paguba acceptata”, o “ruptura acceptata”.” (Jean-Paul Mairieu, fizician CNRS)

 

Documentarul ARTE O lume fara oameni (Un monde sans humains, 2012) este realizat de Philippe Borrel dupa o idee a lui Noël Mamère (arte.tv/fr/un-monde-sans-humains/6968904.html) si propune o discutie profunda pe marginea noilor tehnologii – internet, cipuri, gadgeturi bio-tehnologice -, a cercetarilor de tip Google care cauta sa citeasca mintea umana si a filosofiilor care propaga astfel de orientari – transumanism, de pilda, bizara utopie a obtinerii nemuririi prin intermediul nano-tehnologiei care nu se reduce insa, in practica, la idei abstracte.

 

Principalul punct tare al acestui documentar, fata de altele pe teme de acelasi gen, consta in faptul ca abordeaza mai multe dimensiuni ale acestei noi realitati aratand conexiunile politice din background si consecintele pe care aceste fenomene le vor avea asupra omului si societatii. Se incepe prin a arata modul in care noile tehnologii ne schimba viata la nivel cotidian si, de aici, la nivel de mentalitate si practici social-culturale. Se arata modul in care lucreaza industriile nano-tehnologiei, care se folosesc de nobilul scop al usurarii vietii handicapatilor, ajungand, ulterior, sa foloseasca inventiile propuse pentru aplicatii militare ca sa transforme soldatul intr-un adevarat cyborg. Un exemplu din documentar cazul DARPA, baza de cercetare a Armatei SUA, care a inventat, de pilda, internetul, si care experimenteaza si alte tehnologii in prezent. Nu lipseste nici Google, unde ne sunt prezentate cercetarile facute pentru a se citi gandurile oamenilor.

 

Printre aceste aplicatii se gaseste si cipul, in documentar fiind redata viziunea unui futurist care incearca sa ne convinga de ce anume oamenii vor accepta un astfel de dispozitiv implantat in corp, care sa controleze, practic, tot circuitul biologic al organismului uman.

 

Interesant de aflat este faptul ca exista un intreg curent filosofico-tehnologic numit transumanism, al carui propovaduitor este Ray Kurzweil, care a dat nastere unui centru de cercetari aplicate (Singularity). Cercetarile de aici sunt menite dezvoltarii nano-tehnologiei pana la completa absorbtie si controlare a vietii naturale de catre noile tehnologii. Utopia consta in obiectivele “filosofice” ale acestui curent, anume obtinerea “nemuririi.”

 

Insa in spatele transumanismului se afla o intreaga politica si industrie. Neoliberalismul este, in special, strans legat de aceasta utopie a eficientei si organizarii totale a lumii sub control digital. O legatura tradusa inclusiv in fonduri care finanteaza respectivele cercetari.

 

Astfel, arata Jean-Claude Guillebaud (scriitor):

 

“Cand privim de aproape ce se intampla in Statele Unite, ne dam seama ca conexiunile acestor proiecte tehno-stiintifice sunt cu aripa dreapta a liberalismului american, care a subventionat Universitatea Singularitatii. E vorba de dreapta ultra-liberala dura, libertarienii. Adica legaturile cu proiectul social “de piata” si logica acestuia sunt indubitabile, evidente, chiar inspaimantatoare.”

 

Iar un militant ce apare in film, Jim Thomas, din ONG-ul ETC Group Canada, explica ideea din spatele acestor tentative elaborate pe mai multe planuri:

 

„Exista mai multe moduri de a descrie aceasta tehnologie asa-zis convergenta. De pilda sunt numite nano-, bio-, info-, cogno- sau genetice, robotice, inteligenta artificiala, nano-tehnologie… Eu prefer sigla BANG: biti, atomi, neuroni, gene. Asa se vede mai bine intentia care se afla in spatele tuturor acestor tehnologii care doresc sa manipuleze un element de baza specific. De exemplu, in biotehnologie, este gena, in ideea ca putem descompune tot ce e viu in elemente simple si digitale. Pentru tehnologia informaticii, este bit-ul, elementul binar in 0 si 1. Pentru tehnologia creierului, e neuronul. In nano-tehnologie, atomul este elementul de baza. Si din clipa in care putem manipula fiecare unitate elementara, le putem recombina sau interverti, putem construi ADN sau gene pornind de la atomi. Putem construi informatie pornind de la atomi. Putem folos tehnologiile informatiei pentru a ameliora biotehnologia.

 

Toate elementele de baza devin instrumente esentiale pentru a reconstrui materia, pentru a reprograma natura, ca si cum totul n-ar fi decat un calculator. Este ceea ce presupune ideea de convergenta. Odata ce ajungem la cea mai mica particula, la nivelul celui mai mic pixel al existentei, putem rearanja acesti pixeli in noi materii, in noi organisme vii si, in fine, in noi indivizi, in noi sisteme sociale, in noi economii. Promotorii noii convergente sunt convinsi de faptul ca utilizand biologia sintetica sau nano-tehnologia, se va putea manipula intreaga planeta. Se va putea gasi o solutie pentru incalzirea climei, transformand atmosfera. Si, in fine, se vor putea stapani toate elementele, de la cel mai mic pana la cel mai mare. Intre cele doua, noi, oamenii, suntem prinsi in capcana, ca intre ciocan si nicovala.”

 

Remarcabil este si faptul ca in documentar apar o serie de specialisti, filosofi, scriitori, sociologi, psihiatri care critica aceasta tendinta de “masinizare” a lumii, lucru cu atat mai interesant cu cat nu au o abordare clasic-traditionala. Asa cum atrage atentia unul din acestia, chiar daca din toate aceste inventii ar functiona si ar fi puse in aplicare numai o mica parte, impactul ar fi enorm si ar consta in schimbarea semnificatiei fiintei umane. Practic, s-ar inventa un nou om.

 

Unde pot duce toate acestea?

 

Ne-o arata Jean-Paul Mairieu, fizician specializat in fizica cuantica, director de cercetare la Centrul National de cercetare stiintifica (CNRS), Franta:

 

“Accesul la tehnologii din ce in ce mai sofisticate si mai costisitoare nu duce neaparat la ameliorarea binelui comun si poate fi un proiect pentru o elita. Ar insemna operarea unei fracturi violente in umanitate, ceea ce ridica o problema politica, una din problemele politice majore ale umanitatii astazi.

 

Acesti oameni [care sustin transumanismul] ar fi gata sa impinga peste bord o buna parte din umanitate, asteptand disparitia ei finala. Nu au nevoie sa-i extermine direct, multi vor disparea doar pentru ca sunt mai slabi. Intr-o anumita masura, va exista o “paguba acceptata”, o “ruptura acceptata”.”

 

Realizatorii documentarului incheie aceasta investigatie cu o intrebare-cheie:

 

Dorim, oare, cu adevarat o astfel de lume? O lume….fara oameni?

 

Jean-Claude Guillebaud: “Esenta vietii umane este exact ceea ce nu poate fi calculat: dragostea, spiritualitatea, poezia, intelepciunea, muzica, tandretea, altruismul, generozitatea, solidaritatea umana. Toate aceste lucruri ce nu pot fi calculate sunt, putin cate putin, evacuate din peisaj.”

 

Pierre Dardot, professor de filosofie: “O lume fara oameni, cu cyborgi sau indivizi hibrizi sau himere, masini cu resturi umane, nu ar mai reprezenta o lume. Trebuie sa aratam clar aceasta contradictie si sa-i subliniem insuportabilitatea. Singura modalitate este hranirea spiritului si atitudinii de rezistenta.”

 

Roland Gori, profesor de psihopatologie clinica: “Trebuie sa renuntam la ideea de a lasa expertii sa ne ghideze viata. Fie ca sunt experti in economie, in politica sau in nano-tehnologie, trebuie sa ne re-insusim democratia pe care am avut tendinta de a o abandona in beneficiul lor sub presiunea politicilor securitare si a diferitelor industrii.”

 

– Multumiri celor care s-au ostenit la traducerea si editarea documentarului. Preluarea prezentarii scrise nu poate fi facuta decat cu acordul nostru explicit –

 

Detalii despre Ray Kurzweill, mai nou colaborator al Google, si un articol despre impactul inteligentei artificiale asupra naturii muncii:

 

 

“Cand Google a anuntat in ianuarie ca Ray Kurzweil li se va alatura, multi s-au intrebat de ce un intreprinzator si fururist extrem de realizat ar vrea sa lucreze penrtru o companie mare pe care nu el a creat-o. Raspunsul lui Kurzweil a fost ca nimeni in afara de Google nu i-ar fi putut oferi resursele computationale si de inginerie necesare pentru a-si definitiva munca de-o viata. Inca de la 14 ani, omul de 65 de ani care a inventat de toate, de la sintetizatoare muzicale la sisteme de recunoastere vocala, a dorit sa realizeze inteligenta artificala (IA) adevarata, chiar profetind ca masinile vor egala inteligenta umana pana in 2029.

 

ray-kurzweill-googleAcum, ca director de inginerie la Google, se concentreaza pe dezvoltarea abilitatii computerelor de a recunoaste cu adevarat limbajul nostru, si chiar sa-l foloseasca autonom. O ramura IA ce se dezvolta rapid este cea care incearca sa imite neocortexul uman si sa recunoasca modele repetitive in vorbire, imagini etc –  Kurzweil urmareste sa ajute la crearea unui « prieten cibernetic » care sa stie ce vrei inaintea ta. »

 

Kurzweil : « la Google voi dezvolta metode ierarhice pentru intelegerea limbajului, extragerea intelesului din punct de vedere semantic (…) dezvoltand o modalitate de reprezentare si modelare a continutului semantic al documentelor, pentru a oferi rezultate mai bune in cazul cautarilor si al raspunsurilor la intrebari. »

 

« E prima companie in care lucrez fara a fi fondat-o eu insumi. Nu cred ca as fi putut lucra in alta parte. »

 

“Am discutat cu Larry Page (…) ca informatia detinuta de Google si infrastructura lui informatica sunt un ingredient necesar pentru a crea forme si mai dezvoltate de inteligenta artificiala. »

 

“Nu este un proiect mic, este punctual culminant al unei cariere de 50 de ani in domeniul IA. Intotdeauna m-am gandit sa abordez cea mai mare provocare – capacitatea de a reproduce (modela) si a intelege cu adevarat limbajul natural, pentru a folosi aceasta pentru lucruri practice. (…) Chiar nu as putea dezvolta acest proiect altundeva asa cum as putea-o face la Google. »

 

Intrebare: “Este un capitol in cartea dvs in care aratati pasii pentru realizarea efectiva a unei minti din silicon si programe de computer. Asta vreti sa facei la Google, chiar daca nu imediat ? »

 

Kurzweil : « Era vorba de o directie generala. Am idei personale inovatoare pe care, din motive evidente, nu le devoalez in carte – cum exact sa construiesti o ierarhie ? (…) Cheia e ca nu ne nastem cu acea ierarhie. Ne nastem cu aceste module neconectate ce nu au nici un fel de model, iar apoi incepem sa invatam, chiar inainte sa ne nastem, pentru ca deschidem ochii la 26 de saptamamani si incepem sa auzim. Cheia e ca neocortexul creeaza aceasta ierarhie, cum modulele se conecteaza cu unul superior, din experienta proprie. (…) Deci chiar daca ai reusit crearea unui neocortex, el are nevoie sa invete din experienta. Deci o buna parte din crearea unei IA este crearea acelei experiente invatate.”

 

“(…) acum, computerele nu retin nimic din semantic.”

 

Exista deja Blue Brain Project al lui Henry Markram ce a primit finantare de un milliard de Euro. Si mai exista un proiect in SUA sa-l replice pe acesta [Brain Activity Map]. Dar acestea vizeaza simularea creierului la nivel molecular, noi incercam sa-l simulam din punct de vedere functional ».

 

The Economist: Difference Engine: Luddite legacy

« In timp ce progresul tehnologic poate face ca lucratori cu specializari invechite sa-si piarda serviciul, ultimele doua secole au aratat ca ideea ca productivitatea sporita duce automat la somaj larg raspandit e fara sens. Dar iata o intrebare : daca ritmul progresului tehnologic este mai accelerat ca niciodata, dupa cum toate ne-o arata, de ce somajul s-a incapatanat sa fie atat de ridicat, in ciuda revenirii profiturilor firmelor la niveluri record ? »

 

« (…) economia nu se dezvolta destul de repede pentru a oferi slujbe tuturor celor care si le-au pierdut. E adevarat, dar lipseste de aici schimbarea cruciala pe care economistii urasc s-o accepte, desi specialistii in tehnologie sunt preocupati de ea de ani de zile. Acesta este gandul tulburator ca, pe langa ciclurile economice lente, nenorocirile care lovesc rata de angajare in America provin din schimarile permanente si precipitate cauzate nu de prea putin progres tehnologic, ci de prea mult. Exista dovezi irefutabile ca automatizarea computerizata, retelele informatice si inteligenta artificiala (IA) – incluzand invatarea de catre masini, traducerea limbajului comun si programe de recunoastere a vorbirii si a modelelor repetitive – incep sa faca multe munci depasite. »

 

« Astazi, automatizarea are impact nu doar asupra muncii de rutina, dar chiar asupra sarcinilor cognitive si creative. Se pare ca a fost atins un punct de injonctiune, in care automatizarea pe baza de IA ameninta sa inlocuiasca capitalul intelectual al unei largi parti din angajatii cu venituri medii.

 

Aceasta produce o uriasa si perturbatoare diferenta. Nu doar ca programele IA sunt mult mai ieftin de instalat si operat decat automatizarea mecanica, dar exista si un stimulent mult mai mare – dat fiind costul semnificativ mai ridicat al lucratorilor calificati in comparatie cu ceilalti lucratori din magazine, de pe linia de productie, la livrare si pe teren.

 

Din multe puncte de vedere, « gulerele albe » din birourile firmelor de azi impartasesc situatia critica a lucratorilor din agricultura de acum un secol. Agricultorii de atunci au putut, totusi, sa migreze spre fabrici, castigand mai multi bani in acest fel. Ce-i asteapta pe urmasii lor de azi, angajatii din crowd.aix296-477firme ? Teoreticianul media Douglas Rushkoff (autor al « Programeaza sau fii programat » (Program or be programmed) si al « Viata SRL » (Life Inc)) ar spune: “nimic special”. Spunand lucrurilor pe nume, foarte putine slujbe de birou vor fi create pentru a le inlocui pe cele ce vor fi desfiintate acum – in ciuda nadejdii pe care multi si-o pun in tehnologie, inovatie si educatie mai buna. »

 

« Jeremy Rifkin (autorul cartii « Sfarsitul muncii » (End of Work), 1995) a sustinut profetic ca societatea va intra intr-o noua faza – in care va fi nevoie de tot mai putini muncitori pentru a produce totalitatea bunurilor si serviciilor consumate.« In anii care vin, tehnologii tot mai sofisticate vor aduce societatea foarte aproape de o lume aproape somera. »

 

“Acest proces cu siguranta a inceput.”

 

“(…) tehnologia si inovatia sporesc exponential productivitatea, pe cand consumul creste in mod liniar. Dupa doua secole de progres tehnologic, productivitatea a “sarit gardul” si acum se misca rapid pe traseul aproape vertical al curbei exponentiale. O consecinta este ca castigurile in productivitate depasesc cu mult consumul. Greul va fi dus de lucratorii calificati cu venituri medii, inclusiv cei ce lucreaza in vanzarea cu amanuntul, media si domeniul juridic.

 

In final, cei ce sustin ca nu vor mai fi suficiente locuri de munca pentru oameni se pot insela. Dar natura a ceea ce inseamna astazi munca – in sensul de munca cu norma intreaga – va trebui sa se modifice radical. Ceea ce ii face pe indivizi umani – imaginatia, emotia, invatarea, creativitatea, adaptabilitatea, improvizatia, intuitia, spontaneitatea – sunt avantajele comparative pe care le au in fata masinilor. Sunt, de asemenea, caracteristici pe care masinile, indiferent de cat ar fi de inteligente, nu au reusit sa le reproduca. »

 

« Marina Gorbis de la Institutul Viitorului (Institute for the Future), un think-tank independent din Palo Alto, Califonia, crede ca, « pe langa ca masinile vor inlocui oamenii in multe sarcini, ele ne vor si amplifica, permitandu-ne sa facem lucruri la care nu am fi visat inainte. » Daca noul « parteneriat om-masina » ofera oamenilor demnitatea muncii, alaturi de unele beneficii financiare, cu atat mai bine. Dar, cu siguranta, lumea va fi diferita.“

 

 

 

Omul de tip nou, cyborg-ul?

 

“Google-Berg” – FRATIA dintre BILDERBERG si GOOGLE intru guvernarea “transumanista” a lumii, de tip Big Brother – OFICIALIZATA PRIN FUZIUNE?

De cosmar, dar adevarat: ECONOMISTUL-SEF AL COMPANIEI GOOGLE: “VA EXISTA UN IMPLANT PRIN CARE SA SE REALIZEZE CONEXIUNEA LA INTERNET PANA IN 2020″

Seful Google arata cu degetul spre “linia critica”: CIPUL IMPLANTAT SUB PIELE SI CONECTAT LA INTERNET!/ Marea gogorita a securitatii scanerului biometric demontata de THE NEW SCIENTIST

Integrarea INTERNETULUI CU TELEVIZIUNEA, DORITA DE SEFUL GOOGLE. Sa ne amintim profetiile sfintilor legate de TELEVIZOR si aparitia ANTIHRISTULUI

GOOGLE vrea SINCRONIZAREA electrocasnicelor intr-un mod similar INTERNETULUI OBIECTELOR: televizoare si frigidere conectate la internet si controlate prin GESTURI SI VOCE

CIP IMPLANTAT LA NASTERE FIECARUI OM: ideea lansata la BBC de o scriitoare de SF

MICROCIP IMPLANTAT SI CONTROLAT DE LA DISTANTA: “studiu clinic” care demonstreaza “in premiera” binefacerile biotehnologiei antihristice!

Social Media SCHIMBA MINTEA OMULUI, pregatindu-l pentru participarea la MAREA SCAMATORIE [infografic]

Noi boli digitale: INSOMNIA electronica, diminuarea EMPATIEI si incapacitatea distingerii intre BINE si RAU, SMOGUL INFORMATIONAL si CYBERUTOPISMUL (STUDII)

 

 

*

 

VASILE VOICULESCU

(†26 aprilie 1963) despre SUFLETUL FARA IUBIRE. O distopie profetica exceptionala despre LOBOTOMIZAREA LUMII

 

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/un-monde-sans-humains-o-lume-fara-oameni-documentar-video-subtitrat-transumanism/

 

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

(Cand desteptii lumii lucreaza fara Dumnezeu…) SECOLUL EGOCENTRISMULUI (I): teoriile lui Freud si MANIPULAREA PSIHOLOGIEI MASELOR (documentar VIDEO subtitrat si rezumat)

 

Secolul Egocentrismului – Masini de fericire (partea I)

 

Secolul Sinelui (The Century of Self, in original) este o serie de 4 documentare produse de Adam Curtis (producător britanic de filme documentare, care a lucrat în cursul carierei sale în televiziune ca scriitor, producător, director și narator. A produs si Puterea coşmarurilor – Cursa ascendenta a politicilor fricii, prezentat si aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/05/02/al-qaeda-tortura-politicile-fricii-documentare-video/.

 

Seria cuprinde 4 parti: Masini de fericire (partea I), Fabricarea consimtamantului (partea a II-a), Un gardian exista in mintile noastre: acesta trebuie distrus (partea a III-a),  Opt persoane savurand vin in Kettering (partea a IV-a).

 

Sigmund Freud credea că indivizii nu sunt conduși de gânduri raționale, ci de dorințe și impulsuri primitive și inconștiente. Pornind de aici, nepotul lui Freud, Edward Bernays, a tras concluzia că este prea periculos ca maselor să li se permită să își guverneze singure viețile. Consumismul (consumerismul) a fost soluția prin care li s-a dat oamenilor iluzia că dețin controlul, permițând în același timp unei elite să controleze societatea.

 

Bernays a inventat profesia de “public relations” în anii ’20 și a fost unul dintre principalii arhitecți ai tehnicilor moderne de publicitate, descriind fiecare truc – de la “cascadorii” de PR, la  alăturarea simbolurilor sexuale în reclamele la automobile – în cartea sa  Propaganda.

 

*

 

“Manipularea constienta si inteligenta a opiniilor si obiceiurilor organizate ale maselor reprezinta un element important intr-o societate democratica. Cei care manipuleaza acest mecanism nevazut al societatii formeaza un guvern invizibil care constituie adevarata putere conducatoare a tarii noastre” (Edward Bernays, Propaganda 1928) – sursa citat.

 

Transcrierea ideilor principale ale primei parti din Secolul Egocentrismului

– Serie documentara despre cum au fost folosite teoriile lui Freud pentru a dezvolta tehnici de control al maselor.

 

– Edward Bernays (apare el insusi in documentar, la o varsta foarte inaintata): nepotul lui Freud, fondator al PR-ului (Public Relations, propaganda): primul care a folosit teoriile psihanalizei pentru acest scop. A extins principiile publicitatii la politica, intuind ca daca sunt satisfacute (sau se da iluzia satisfacerii) dorintele egoiste ale oamenilor, acestia ar deveni mai docili. Bernays are un rol important in promovarea presedintelui american Wodrow Wilson ca un luptator pentru libertate si democratie. Observand succesul propagandei din timpul primului razboi mondial, a cautat sa obtina acelasi efect de persuasiune a maselor si pe timp de pace.

 

– Intrand in contact cu teoriile psihanalitice ale unchiului sau, Bernays s-a intrebat daca nu ar putea face bani din manipularea subconstientului. Si-a dat seama ca decizia oamenilor si, mai mult, decizia grupurilor, nu este legata doar de informatie (nu este strict calcul rational) ci are o puternica dimensiune emotionala (irationala).

 

– Primul experiment al lui Bernays a fost campania de convingere a femeilor sa fumeze in public, intr-un timp in care gestul nu era tolerat de societate. A regizat un “eveniment”, in cadrul unei parade expusa mediatic, in care activiste feministe au aprins in mod ostentativ tigarile; mesajul mediatic a fost – “tortele libertatii“, asociind tigarile si fumatul in public de catre femei cu lupta feministelor pentru emancipare, cu libertatea si puterea. Cu acest eveniment mediatic a reusit sa faca din fumatul public al femeilor un act social acceptat. Experimentul a aratat ca elemente total irelevante (tigarile, in acest caz) pot fi transformate in simboluri puternice ale modului in care vrei sa fii perceput de ceilalti. Publicitatea, asadar, nu mai era legata de informatia legata de obiect, ci de perceptia sinelui, de dorinte si proiectii inconstiente. Nu pentru ca exista o NEVOIE de un obiect, ci pentru senzatia ca te vei simti bine (confortabil psihologic) cumparand acel obiect.

 

– Modelul comportamental al americanilor dinainte de Marea Criza era unul axat pe achizitia de bunuri in functie de NEVOI. Corporatiile au vrut sa schimbe acest comportament, deoarece punea limita productiei. Un magnat al Wall-Street-ului (Mazer) a scris explicit ca “trebuie sa schimbam America de la nevoi la o cultura a dorintelor. Oamenii trebuie invatati/deprinsi sa doreasca noi obiecte, chiar daca cele deja detinute inca mai erau bune sau neconsumate. Dorintele omului trebuie sa umbreasca nevoile sale.”

 

– Corporatiile incep in deceniul 3 interbelic sa deschida SUPERMARKETURILE. Treaba lui Bernays a fost acela de a crea consumatorul pentru acestea. A folosit reviste pentru femei, filmele si chiar studii psihologice “independente” pentru a face reclama clientilor sai; mesajul fiind acela ca actul de a cumpara nu este doar pentru acoperirea nevoilor, ci pentru a iti exprima eu-ul in fata celorlalti (express yourself).

 

– In 1927 un jurnalist american a observat ca pentru american principala calitate nu mai era aceea de cetatean, ci de CONSUMATOR.

 

– Cum teoriile lui Freud despre instinctele agresive ale oamenilor, amplificate de fenomenul psihologic al multimilor, au devenit cunoscute in SUA, o serie de ganditori au afirmat ca este nevoie de o noua interpretare a democratiei, conform careia masele – turme dezorientate – trebuie controlate prin tehnici psihologice. Au devenit interesati de mecanismele psihologiei colective, psihologiei maselor, pentru a putea elabora strategii de control social. Astfel a aparut o noua teorie despre cum poate functiona democratia maselor: avand in centrul ei consumatorul, creat prin stimularea dorintelor sale, care, satisfacandu-le prin consum, devine DOCIL. Democratia nu mai este, in aceasta interpretare, o schimbare a mecanismelor de putere; prin noile tehnici psihologice, Bernays asigura perpetuarea mecanismelor de putere nedemocratice prin manipularea psihologiei multimilor.

 

– Interesant este ca Freud, inr-una din ultimele sale scrieri, ajunge la aceleasi concluzii pe care nazistii le vor pune in aplicare: libertatea individuala, democratia, trebuie eliminate, iar omul supus controlului. Nazistii nu au eliminat democratia pentru a reveni la o societate autocratica, ci au construit o alternativa: in centrul noilor mecanisme de putere raman sentimentele si dorintele maselor, canalizate insa intr-un mod diferit. Exponentul acestui nou aranjament a fost J. Goebbels, ministrul Propagandei in regimul nazist. Una din sursele de inspiratie ale lui Goebbels a fost E. Bernays.

 

– Freud credea ca fortele irationale, fortele libidoului, “dragostea” (idolatria, in acest caz) ale multimilor sunt transferate asupra conducatorului, pe cand fortele si instinctele agresive, respectiv ura, sunt dezlantuite asupra celor din afara grupului. Nazistii au cautat in mod deliberat eliberarea acestor forte inconstiente, crezand ca le pot controla in favoarea lor.

 

– Goebbels a fost atras si de initiativa New Deal a presedintelui Roosevelet, afirmand ca acesta a “ales calea cea dreapta”. Folosind o organizare colectiva a societatii, Roosevelt s-a folosit insa de asistenta unui anume G. Gallup, care a impus folosirea sistematica a sondarii opiniei publice. Gallup, spre deosebire de Bernays, credea ca oamenii sunt rationali si ca opinia lor este una rationala. Cum New Deal presupunea si o restrangere a puterii corporatiilor, acestea au pornit o ofensiva ideologica, prin intermediul lui Bernays, legand democratia de capitalism. Bernays considera ca intr-o democratie consumerista corporatiile sunt cele care vor satisface dorintele oamenilor fara ca acestia sa joace vreun rol activ (imaginea unei astfel de societati a fost surprinsa cel mai bine in scrierea distopica a lui Al. Huxley Brave New World).

 

– Va urma

 

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/the-century-of-self-documentar-video-manipularea-psihologiei-maselor/

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

PARABOLA TALANȚILOR ÎN PREDICI, COMENTARII ȘI ARTĂ

 

 

 

ioansoran

PARABOLA ÎN EVANGHELIA DE LA MATEI (25, 14 – 30)

Pilda talanţilor

14. Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa.
15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.
16. Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi s-a dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi.
17. Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei.
18. Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.
19. După multă vreme, stăpânul robilor acelora s-a întors şi le-a cerut socoteala.
20. Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”
21. Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
22. Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.”
23. Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
24. Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat:
25. mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!”
26. Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;
27. prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
28. Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29. Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!
30. Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

PARABOLA ÎN EVANGHELIA DE LA LUCA (19, 11 – 28)

Pilda polilor (sau a minelor)

11. Pe când ascultau ei aceste lucruri, Isus a mai spus o pildă, pentru că era aproape de Ierusalim, şi ei credeau că Împărăţia lui Dumnezeu are să se arate îndată.
12. Deci a zis: „Un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie, şi apoi să se întoarcă.
13. A chemat zece din robii săi, le-a dat zece poli şi le-a zis: „Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce.”
14. Dar cetăţenii lui îl urau; şi au trimis după el o solie să-i spună: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.”
15. Când s-a întors înapoi, după ce îşi luase împărăţia, a spus să cheme pe robii aceia, cărora le dăduse banii, ca să vadă cât câştigase fiecare cu ei din negoţ.
16. Cel dintâi a venit şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus zece poli.”
17. El i-a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cârmuirea a zece cetăţi.”
18. A venit al doilea şi i-a zis: „Doamne, polul tău a mai adus cinci poli.”
19. El i-a zis şi lui: „Primeşte şi tu cârmuirea a cinci cetăţi.”
20. A venit un altul şi i-a zis: „Doamne, iată-ţi polul pe care l-am păstrat învelit într-un ştergar;
21. Căci m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ce n-ai pus şi seceri ce n-ai semănat.”
22. Stăpânul i-a zis: „Rob rău; te voi judeca după cuvintele tale. Ştiai că sunt un om aspru, care iau ce n-am pus şi secer ce n-am semănat;
23. atunci de ce nu mi-ai pus banii la zarafi, pentru ca, la întoarcerea mea, să-i fi luat înapoi cu dobândă?”
24. Apoi a zis celor ce erau de faţă: „Luaţi-i polul şi daţi-l celui ce are zece poli.”
25. „Doamne”, i-au zis ei, „el are zece poli.”
26. Iar el le-a zis: „Vă spun că celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are.
27. Cât despre vrăjmaşii mei, care n-au vrut să împărăţesc eu peste ei, aduceţi-i încoace şi tăiaţi-i înaintea mea.”
28. După ce a vorbit astfel, Isus a pornit în frunte şi Se suia spre Ierusalim.

Câteva precizări privind unitățile de măsură ale aurului și argintului în antichitate.

Talantul a fost una din unitățile vechi de măsură a masei. Acesta avea aproximativ masa de apă necesară pentru a umple o amforă. Un talant grec, sau un talant attic avea 26 kg, un talant roman avea 32,3 kg, iar un talant egiptean avea 27 kg.

Un talant attic de argint avea valoarea echivalentă a nouă ani de muncă calificată. Mercenarii greci au fost plătiți în mod obișnuit cu o drahmă pe zi de serviciu militar. Erau 6000 de drahme într-un talant attic. Babilonienii, sumerienii și evreii au împărțit un talant în 60 de mina. Aceste informații sunt preluate de pe Internet, din Wikipedia.

Cuvântul ”Talant” provine din latinescul talentum, și mai vechi grecescul talanton. În limbile franceză și engleză ”Talant” este preluat din latină și în ambele limbi are forma talent, care este o sursă de ambiguități deoarece cuvântul semnifică atât unitatea de măsură despre care este vorba mai sus, cît și aptitudine, superioritate naturală sau dobândită de a face un anumit lucru.

 

TEXTUL ÎN PREDICI ȘI COMENTARII

După cum se poate constata, textele parabolei sunt destul de diferite la cei doi evangheliști. La început, parabola talanților a fost spusă de Isus care-i avea în vedere pe adversarii săi, iar mai târziu a fost preluată de către predicatori pentru educarea creștinilor din primele comunități. Ulterior, Matei și Luca, în mod independent au pus-o sub formă scrisă gândindu-se la nevoile imediate ale cititorilor lor. Se pare că Luca, sau tradiția care l-a inspirat, ar fi fuzionat parabola talanților cu o parabolă inițial independentă, aceea a pretendentului la tronul regal (Archelau, urmașul lui Irod cel Mare) care în anul 4 al erei noastre pleacă la Roma să primească investitura. O delegație de cincizeci de evrei încearcă, tot la Roma, să împiedece această investitură. Contextul istoric și personalitatea fiecărui evanghelist au influențat textele canonice folosite azi. Se acceptă ideea că versiunea dată de evanghelistul Matei ar fi mai aproape de forma utilizată de predicatorii Bisericii creștine primitive, motiv pentru care și predicatorii și comentatorii din antichitatea târzie și Evul Mediu au preferat textul evanghelistului Matei.

 

Advertisement

 

Privacy Settings

 Vor fi prezentate în continuare predicile Papei Grigore cel mare, ale Sfântului Ioan Gură de Aur și trei comentarii aflate pe site-ul diecezei catolice din Poitiers (Franța). Pentru a da textului o extensie rezonabilă, se vor prezenta doar părțile esențiale ale textelor amintite.

 

 Predica Papei Grigore cel Mare

 

(31 decembrie 590, în bazilica Sfântul Silvestru)

 

 –          Pentru Papă, echivalentul talanților sunt darurile spirituale pe care le primim de la Dumnezeu.

 

–          Primul servitor primește cinci talanți. De ce cinci? Explicația Papei pare azi destul de complicată, dar în logica echivalenței talant = dar spiritual, raționamentul are coerența necesară unei predici. Cinci talanți, pentru că omul are cinci simțuri: vederea, auzul, gustul, mirosul și pipăitul sau simțul tactil, adică știința lucrurilor ”exterioare”. El câștigă încă cinci pentru că este omul care deși nu poate pătrunde realitățile interioare și mistice, dă învățături bune despre Împărăția celestă celor ce pot să o găsească, valorificând astfel știința lucrurilor exterioare cu care a fost dotat. El se ferește de dorințele nestăpânite ale cărnii, de urmărirea lucrurilor terestre și de plăcerea pe care o procură bunurile vizibile și îi îndrumă și pe alții pe această cale.

 

–          Al doilea servitor primește doi talanți. De ce doi? Pentru că doi talanți înseamnă facultatea de a înțelege și de a acționa. Având aceste daruri, servitorul înțelege subtilitățile realităților interioare și realizează opere exterioare admirabile. Și cum el predică altora atât prin știința lui cât și prin faptele lui, dublează câștigul darurilor primite.

 

–          Al treielea servitor primește un talant. Ce poate reprezenta un talant? Facultatea de a înțelege. Dacă folosim inteligența doar pentru activități terestre, fără să căutăm câștigul spiritual și nu ridicăm niciodată inima deasupra gândirii terestre, înseamnă că am îngropat talantul darului dat de Dumnezeu.

 

–          Dacă darurile sunt mari, atunci și socotelile pe care trebuie să le dăm sunt mai grele. Cel ce ne-a dat darurile spirituale cu bunătate, la ora judecății ne va evalua meritele cu severitate. Celor buni le zice ” Bine slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău.”

 

–          Servitorul care nu și-a fructificat talantul vine cu vorbe de scuză. Servitorul inutil spune despre stăpânul său că este ”un om dur”, deși a neglijat să se dedice interesului stăpânului. El pretinde că i-a fost teamă să cheltuiască talatul pentru a obține un câștig, când teama lui ar fi trebuit să fie returnarea talantului fără beneficiu.

 

–          Talantul luat și dat celui ce are cel mai mult este iarăși un subiect delicat. În logica umană a echității el trebuia dat celui ce a primit doar doi. Soluția sugerată de Papa Grigore este dată de un raționament destul de complicat. Dar, în logica ”cinci talanți / cinci simțuri = știința lucrurilor exterioare”, iar ”doi talanți = facultatea de a înțelege și de a acționa”, cel care a primit doi talanți, a primit mai mult decât cel cu cinci talanți, deci talantul luat de la al treielea servitor, ”facultatea de a înțelege” pare logic să fie dat celui cu cinci talanți, care nu avea acest dar. Justificarea vine din faptul că cel ce înțelege are obligația de a predica, de a împărtăși! El nu are voie să tacă, nu are voie să țină doar pentru el știința de a face ceva, de a înțelege o meserie de exemplu. Dacă tace, își îngroapă talantul.

 

–          Mesajul parabolei este similar cu cel al parabolei celor zece fecioare: fiți vigilenți, vegheați, aveți grijă de uleiul candelei voastre…

 

 Predica Sf. Ioan Gură de Aur

 –          Fiecare primește de la Stăpân în raport cu posibilitățile lui,

 

–          Stăpânul pleacă pentru o perioadă lungă, deci Dumnezeu nu cere socoteală imediat, ci după un timp suficient de lung, adică El are răbdare cu noi, ne suportă așa cum suntem, până ne cere socoteală.

 

–          Când dau socoteală, servitorii recunosc cinstit ce au primit de la Stăpân! Și spun ce vine din partea lor. Ei recunosc cu smerenie că au primit de la Stăpân darul de a acționa. Este dovada felului cinstit de a recunoaște că ceea ce au vine de la Stăpân, de la darul primit de la El.

 

Advertisement

 

Privacy Settings

–          Al treielea servitor are un discurs diferit. Invocă frica față de Stăpânul sever. Stăpânul aștepta un ”beneficiu”. Dumnezeu așteaptă de la noi fapte bune.

 

–          Și  Sf. Ioan Gură de Aur consideră că dacă ai primit darul științei utile și pentru alții și nu folosești acest dar, atunci vei fi pedepsit.

 

–          Sfântul spune: ”vedeți fraților, că nu numai hoții, uzurpatorii bunurilor altuia, sau cei ce sunt violenți cu semenii lor sunt cei care merg în Infern, ci și cei ce sunt lași și nu fac binele”.

 

–          Deci, talantul înseamnă tot ceea ce îl ajută pe om să contribuie la folosul fratelui (semenului) său, fie susținându-l cu autoritatea sa, fie ajutându-l cu bani, fie cu sfatul său, fie cu serviciile pe care este în stare să le facă pentru fratele său.

 

–          ”Un sigur talant vă ajunge să dovediți fidelitatea față de Stăpânul vostru, ca să fiți plăcuți lui Dumnezeu.” Și mai spune Sfântul: ”Nu sunteți mai săraci ca văduva din Evanghelie care nu avea decât două monede mici”…

 

Ioan Gură de Aur își încheie predica spunând: ” Nimic nu este mai plăcut lui Dumnezeu decât sacrificarea vieții proprii pentru ideea de a fi util tuturor fraților noștri. De aceea Dumnezeu ne-a onorat cu rațiune, ne-a dat graiul, ne-a dat un suflet, ne-a dat membre, a răspândit forță în tot corpul nostru, pentru ca noi să putem folosi toate acestea pentru binele tuturor oamenilor.”

 

Există o convergență a celor două predici, cu toate că ele au fost rostite la un interval de aproape două secole! Atât arhiepiscopul Constantinopolului, în sec. IV, cât și Papa Grigore cel Mare în sec. VI au același obiectiv: comunitatea creștină, „mădularele ei”. În sec. IV era însă mai evidentă nevoia de solidaritate, ajutorarea semenilor, a membrilor comunității creștine. Pentru a sublinia acest lucru, redau din comentariul parabolei celor zece fecioare semnificația uleiului la Sf. Ioan Gură de Aur și la Papa Grigore cel Mare.

 

Pentru Sf. Ioan Gură de Aur candela, sau făclia este darul fecioriei care se păstrează prin puritatea corpului, iar uleiul semnifică mila, îndurarea, caritatea și asistența celor nevoiași.

 

Papa Grigore cel Mare consideră drept candelă a fecioarelor inima noastră în care purtăm toate gândurile, iar uleiul este strălucirea sfințeniei și curățenia cugetului nostru. Fecioarele nebune nu au luat ulei, mărturia cugetului curat, deoarece ele așteaptă laude de la alții.

 

            Am semnalat această evoluție a punctelor de vedere deoarece azi, același text poate fi deformat în cele mai ciudate comentarii, de la viziunea moderată a protestanților care văd drept mesaj al parabolei evanghelice doar problema încrederii și fructificarea averii lăsată de stăpân, până la interpretări vădit tendențioase, fără legătură cu mesajul evanghelic, cum ar fi paralela parabolei talanților cu problema sclaviei și a lipsei de justiție. Filtrați informația după criterii clare, altfel informarea poate deveni dăunătoare…

 

           În spiritul aducerii la zi a comentariilor, iată mai jos rezumatul materialelor luate de pe site-ul episcopiei catolice din Poitiers, Franța.

 

 Comentariul lui Jean-Yves Meunier

 –          Locul parabolei talanților nu este întâmplător în Evanghelia lui Matei. În același capitol 25, înainte se află parabola celor zece fecioare (Mat. 25, 1-13), iar după parabola talanților (Mat. 25, 14-30) urmează Judecata viitoare (Mat. 25, 31-46). Ansamblul celor trei secțiuni constituie întregul asupra căruia trebuie să medităm.

 

–          Deși talanții ca bani, sunt doar o metaforă, raportarea la talanți sugerează mai simplu că talanții distribuiți de stăpânul voiajor reprezintă o avuție foarte mare.

 

–          Dacă-l asimilăm pe acest stăpân itinerant cu Dumnezeu, El, Stăpânul, nu poate oferi decât ce are el mai prețios, Spiritul său, Dragostea sa, Viața sa.

 

–          El dăruiește fără să ceară nimic în schimb! Aceasta poate însemna și darul vieții, suflul original. Dumnezeu nu gestionează viețile noastre, El are încredere în noi, ne ridică la înălțimea Sa și ne vrea responsabili.

 

Advertisement

 

Privacy Settings

–          Această responsabilitate oferită de Creator cuprinde bucuria de a participa, de a lucra, de a realiza, dar cuprinde deasemenea greutăți, cum ar fi eșecul, istovirea, renunțarea.

 

–          Dumnezeu nu ne cere să ne depășim limitele noastre umane, el primește cu aceeași bucurie atât pe cei mari, cât și pe cei mici, fără a ține seama de capacitățile lor. Dumnezeu ne cere doar bunătate și fidelitate.

 

–          Servitorul rău uită comoara pe care o are în el. A ignora talentele proprii, înseamnă a cădea în mediocritatea vieții care este sursă de nefericire și infidelitate. Servitorul rău evită responsabilitatea de a co-gestiona Creația cu Dumnezeu. Acest servitor ar vrea un Dumnezeu omniprezent și activ care nu ne încredințează nimic.

 

–          Dacă talantul original, primit în dar, este chiar Viața lui Dumnezeu, dacă servitorul rău îi cere lui Dumnezeu să-și ia bunul său înapoi, înseamnă că el se sustrage de la bucuria promisă a Învierii, a Vieții din belșug. Înseamnă că el nu poate fi decât in Infern.

 

Comentariul Monseniorului Albert Rouet

 –          Este un comentariu care face și paralela cu versiunea evanghelistului Luca, semnalând două diferențe mari între cele două texte: punctul de plecare și finalitatea.

 

La evanghelistul Matei punctul de plecare este venirea Împărăției lui Dumnezeu la sfârșitul veacurilor (talanților primiți se adaugă recompensa dăruirii și a talanților agonisiți)

Finalitatea la evanghelistul Matei este speranța ultimă a intrării în Împărăția lui Dumnezeu

La evanghelistul Luca punctul de plecare este relatat în mod clar: Isus se invită la masă la vameșul Zaheu, care se bucură foarte mult să-L primească.

Finalitatea o constituie sugestia că venirea Împărăției lui Dumnezeu prin purificarea poporului Său este realizabilă. Isus îi spune lui Zacheu „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, căci şi el este fiul lui Avraam. Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”, după ce Zacheu  a operat o restituire importantă din bunurile sale spunându-I Domnului: „Iată, Doamne, jumătate din avuţia mea o dau săracilor; şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.”

–          Evanghelistul Luca sugerează patru soluții, patru comportamente posibile în fața Împărăției care întârzie să apară. Două comportamente sunt justificate de o strategie de cucerire a puterii: ”omul de neam mare” care s-a dus s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia o împărăţie și concetățenii care trimit ambasadori pentru a contracara acțiunea ”omului de neam mare”: „Nu vrem ca omul acesta să împărăţească peste noi.” Prințul urmează legea sângelui, iar opozanții voința cărnii. Fiecare vrea în felul său să stăpânească Împărăția, forțând Cerul să le dea dreptate. Dumnezeu nu se poate angaja în violență. De aceea nici omul de neam mare, nici ambasadorii nu vor avea acces la Împărăția Domnului.

 

–          La cei zece servitori găsim încă două comportamente diferite. Al treielea servitor care dă socoteală cu privire la darul primit (mina) nu a făcut nimic pentru a o pune în negoț, ci a ”învelit-o într-un ştergar”. Învelirea într-o pânză trimite direct la ritualul de înmormântare al semiților. Imaginea pe care o are acest servitor despre stăpân este rezultatul propriilor angoase refulate, al urii proprii: ”Căci m-am temut de tine, fiindcă eşti un om aspru; iei ce n-ai pus şi seceri ce n-ai semănat.” Anumite păreri despre Dumnezeu sunt deosebit de periculoase. Poziția acestui servitor față de stăpân se aseamănă cu cea a ambasadorilor care conspiră contra omului de neam mare. Servitorul ratează accesul la Împărăție prin blocaj, lene, lipsă de inițiativă și acțiune.

 

–          În fine, al patrulea tip de comportament este cel ”normal”, al omului care se străduiește să pună banul ”în negoț”, să fructifice darul stăpânului.

 

 Comentariul Doamnei Carole Benoist, biblistă

Această parabolă, ca și celelalte parabole ”escatologice”, ridică problema următoare: mesajul fundamental dat de evangheliști este fidel semnificației originale a parabolei spusă de Isus? Transmiterea parabolei talanților în sânul comunității primitive a Bisericii este o aprofundare a parabolei originale, sau are o semnificație diferită?

 

Advertisement

 

Privacy Settings

În rostirea Mântuitorului această parabolă este o parabolă de criză. Ea este adresată căpeteniilor religioase iudaice, cărturarilor și fariseilor. În Biserica primitivă parabola talanților (sau a minelor) a primit utilizări diverse: ea a fost înțeleasă la început ca o învățătură despre felul în care Dumnezeu sancționează și recompensează. Ulterior parabola a fost pusă în legătură cu venirea lui Isus la sfârșitul timpurilor. Acel negustor bogat, care pleacă și distribuie averea servitorilor pentru a fi fructificată, devine la Matei figura alegorică a lui Cristos, iar voiajul său este identificat cu Înălțarea la Ceruri, după cum și revenirea sa este asimilată cu Revenirea lui Cristos pentru Judecata finală, în urma căreia vor fi aleși, sau respinși, cei ce vor participa la Ospățul Domnului. Pentru Luca parabola trebuie să justifice întârzierea venirii Împărăției Domnului, să combată ideea că Mesia este Împăratul terestru care-i va scăpa pe evrei de romani!

 

După cum se vede, suntem confruntați în primul rând cu o problemă istorico-critică de interpretare: cum putem ajunge la parabola primitivă în ciuda adăugirilor ulterioare? Abia apoi vom studia ce putem înțelege din predica originală a lui Cristos. În final vor fi evaluate mizele teologice și antropologice ale alegerii Împărăției, aceea pe care a predicat-o Cristos.

 

1. Accentul pus de evangheliști în funcție de teologia lor și de contextul în care au trăit

 

Parabola talanților este o parabolă a judecății. Este o metaforă larg cuprinzătoare, dar situată foarte concret. Parabola nu poate fi separată de cel care i-a dat naștere și de relația sa cu ascultătorii deoarece ea propune un model concret de existență. În acest caz, destinatarii parabolei sunt toți oamenii la care ajunge mesajul Împărăției: comportamentul nostru este pe măsura bunătății Domnului?

 

Contextul parabolei

 

La început această parabolă, spusă de Isus, s-a adresat adversarilor Lui. Apoi a fost reluată de către predicatorii comunităților primitive pentru instruirea primilor creștini. În final, Matei și Luca, în mod independent, au pus-o în formă scrisă gândindu-se la nevoile imediate ale cititorilor lor. Aceste etape au lăsat urme în text.

 

Luca, sau tradiția din care s-a inspirat, se pare că a fuzionat parabola talanților cu o altă parabolă inițial independentă, aceea a pretendentului la tron care pleacă departe pentru a primi investitura, dar este contracarat de concetățenii săi care trimit o ambasadă pentru a-l împiedeca să obțină tronul. Reprimarea opoziției este teribilă. Forma scurtă a parabolei scrisă de evanghelistul Matei este mai aproape de parabola originală.

 

Există între cele două versiuni ale parabolei după Matei și după Luca mici diferențe, nepotriviri.

 

–          La Matei sunt doar trei servitori, nu zece ca la Luca. Averea donată la Matei este estimată în talanți, iar la Luca în mine. Matei vorbește despre sume enorme, distribuite inegal, în timp ce la Luca servitorii primesc toți câte o mină, incomparabil mai puțin decât la Matei.

 

–          La Matei efortul servitorilor buni dublează suma primită, în timp ce la Luca un servitor o înzecește, iar altul o mărește de cinci ori. Versiunea evanghelistului Luca este mai puțin verosimilă deoarece ea scoate în evidență pe servitorii buni, în timp ce mesajul important al parabolei îl privește pe servitorul rău.

 

–          Se pot distinge trei centre de interes (puncte importante) ale parabolei privită ca o alegorie cristologică:

 

Judecata care va avea loc la Revenirea glorioasă a Fiului Omului,

Comportamentul creștin față de capitalul încredințat de Stăpân în timpul              absenței sale,

Ipoteza unei reveniri grabnice a Stăpânului ca judecător.

 Trei observații privind interpretarea evanghelistului Matei:

 

Stăpânul spune celor doi servitori buni ” intră în bucuria stăpânului tău!” La Luca nu apare această frază. Matei face aluzie la ospățul mesianic. Pentru servitorul cel rău, Matei precizează spusele Stăpânului: ” Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.” Aceste fraze depășesc cadrul parabolei: sentința Stăpânului este sentința Judecătorului suveran în timpul judecății escatologice. Matei a vrut prin aceasta ca cititorii săi să recunoască în parabolă o descriere a Judecății de Apoi.

După parabola fecioarelor, Matei introduce recitul parabolei talanților prin conjuncția ”Căci”, formă vizibilă în traducerea Bibliei de către Gala Galaction [5]. Această conjuncție leagă parabola de paragraful precedent: ”Drept aceea, privegheați că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul omului.”! Pentru Matei această parabolă trebuie să-i facă pe creștini să înțeleagă nevoia veghii și a nevoii de a fi vigilenți, pentru a nu fi surprinși nepregătiți la revenirea lui Cristos ca judecător.

Adjectivele calificative ale servitorilor au mare importanță la Matei. Primul servitor este calificat de stăpân drept ”servitor bun și fidel”, în timp ce la Luca apare doar ca servitor bun. Matei pune accentul și pe fidelitate. Al treielea servitor este numit ”servitor rău și leneș” și în final ”servitor inutil”, în timp ce la Luca el este doar servitor rău. Matei se gândește la lecția pe care vrea să le-o insufle creștinilor: pentru a se mântui, nu este suficient să asculte cuvântul lui Dumnezeu ci trebuie să-l pună în practică pentru a-l face să aducă roade. Evanghelia este un capital pe care nu avem voie să-l lăsăm steril.

Trei observații privind interpretarea evanghelistului Luca:

 

Luca plasează parabola talanților (minelor) într-un punct semnificativ al drumului urmat de Isus spre Ierusalim. Descrierea acestui drum începe în capitolul 9, paragraful 51 și continuă în cele zece capitole care urmează, recitul urcării lui Isus către Ierusalim sfărșindu-se cu parabola minelor. Această parabolă este introdusă de evanghelist prin cuvintele: ”…Isus a adăugat să le spună o pildă, fiindcă el era aproape de Ierusalim, iar ei credeau că Împărăția lui Dumnezeu se va arăta numaidecât.” (Luca 19, 11) Intrarea în orașul sfânt este relatată imediat după parabolă.

Parabola nu este legată atât de mult de apropierea de Ierusalimului, cât de întrebarea ”când va veni Împărăția lui Dumnezeu?”. De altfel răspunsul anticipat dat de Isus se află în capitolul 17, paragraf 20: ”Împărăția lui Dumnezeu nu vine pe văzutele” [5]. Evanghelistul consideră drept eroare periculoasă speranța că venirea Împărăției este iminentă și vrea să o combată.

Dacă revenirea stăpânului nu este apropiată, este sigură venirea lui. Atunci el va cere socoteală și se va răzbuna pe dușmanii săi. Luca insistă asupra responsabilității pe care o cere cunoașterea voinței divine. Înainte de plecare stăpânul spune: „Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce.” La evanghelistul Luca servitorul rău nu este un leneș (ca la Matei) ci mai curând un neascultător, deoarece nu a împlinit voința stăpânului său exprimată explicit. Creștinul are o responsabilitate: având avantajul că știe ce așteaptă Dumnezeu de la el, el va trebui să răspundă la judecată, căci ”celui care a primit mult, mult i se va cere.”

În forma în care parabola a ajuns la evangheliști, ea avea deja o concluzie! Și asta se vede din convergența concluziilor scrise de cei doi evangheliști.

 

–          Matei, 25, 29: ” celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are!”

 

–          Luca, 19,26: „Vă spun că celui ce are, i se va da; dar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are. ”

 

Optica predicării este aceea că trebuie să ne manifestăm activi, să facem să treacă mesajul Evangheliei în actele noastre. Această preocupare a comunităților creștine se pare că este anterioară momentului în care a fost scrisă prima evanghelie.

 

2. Parabola ”originală” din predica lui Isus

 

–          Plecarea stăpânului și banii încredințați servitorilor sunt doar pregătirea scenei principale: darea socotelii la revenirea stăpânului. Aceasta se petrece în trei tablouri, deoarece trei servitori se prezintă pe rând în fața stăpânului. Primii doi sunt repede evaluați deoarece și-au făcut datoria, al treielea servitor este personajul important. Învățătura parabolei se află în dialogul final dintre el și stăpân.

 

–          Destinatarii parabolei și problemele lor se pot deduce din explicațiile servitorului rău care trimit la o situație concretă. Servitorul se plasează pe terenul justiției: ce îți aparține îți restitui, nu lipsește nimic. Din punct de vedere strict judiciar conduita servitorului rău este inatacabilă. Cu toate acestea servitorul știe că stăpânul se aștepta să primească mai mult. El explică motivul pentru care a ascuns talantul și l-a împiedecat să aducă profit: frica pe care i-a inspirat-o stăpânul. De aceea el nu și-a asumat nici un risc. Servitorul își închipuie că stăpânul său este un om care se îmbogățește luând ce nu-i aparține și pretinde lucruri asupra cărora nu are dreptul. Pentru a se apăra servitorul atacă: eu sunt drept, tu nu ești drept! Destinatarii parabolei sunt în mod incontestabil oamenii care au frică de Dumnezeu, grijulii să dea Domnului tot ce este al Lui și să-L servească în mod fidel fără să calce poruncile sale. Este atitudinea fariseilor! Ei sunt revoltați de felul în care se comportă Isus. În optica lor, dacă Dumnezeu ar acționa la fel cu Isus, nu ar fi drept. Pentru ei, fariseii, Dumnezeu nu poate fi așa cum învață și cum se comportă Isus. Ei sunt convinși că dreptatea este de partea lor! Deci este vorba de a demonstra acestor oameni că greșesc!  Ceea ce face stăpânul din parabolă exprimă punctul de vedere al lui Dumnezeu așa cum Isus îl înțelege.

 

–          Învățătura parabolei: răspunsul stăpânului la acuzațiile servitorului se află în cele două versete care urmează. În primul verset (Matei 25, 26) stăpânul repetă ce a spus servitorul despre el. El nu se apără de acuzația adusă. Intrând în punctul de vedere al servitorului, Isus vrea să-i arate greșeala. Versetul al doilea (Matei 25,27) îl face pe servitor să înțeleagă că se înșeală, că și-a asigurat o securitate sterilă. A plasat securitatea banului și în același timp propria securitate deasupra restului. Căutând securitatea, existența acestui om a devenit sterilă. Abilitatea servitorului constă în ascunderea motivației sale reale în spatele unei justificări bine construite. Dar servitorul știe prea bine că este servitor și are datoria de a da satisfacție stăpânului. Isus reamintește adevărata natură a relației dintre Dumnezeu și om: omul este servitorul lui Dumnezeu! Dragostea nu are teamă de riscuri.

 

–          Opțiunea pentru Împărăția lui Dumnezeu este periculoasă în măsura în care ea comportă mereu riscuri. Dar mult mai periculoasă este căutarea unei securități, care închizându-se în ea însăși, duce omul la sterilitate.Al treielea comentariu de pe site-ul diecezei din Poitiers, este scris de Doamna Carole Benoist, o persoană dedicată studiului biblic, biblistă ca și Christian Briem din postările precedente, cu deosebirea că Doamna Carole Benoist este biblistă catolică. Se poate observa ușor caracterul exegetic al comentariului, diferit puțin de stilul predicilor. Am prezentat această formă de comentariu pentru a sugera felurile diferite, profitabile, de a ne apropia de textul Evangheliilor și de mesajul lor.

 

PARABOLA TALANȚILOR ÎN DESEN ȘI GRAVURĂ

Artiștii care au ilustrat parabola au folosit pentru a figura avuția lăsată de către stăpân slugilor sale, primul sens al cuvântului ”talant”, adică echivalentul în bani, puși în pungi sau figurați prin monede.

 

Prima ilustrare pe care o prezint corespunde parabolei în versiunea lui Matei. Gravura a fost executată pe lemn, autorul este un anonim, dar există informația asupra datei execuției (1712) deoarece face parte din Historiae celebriores Veteris Testamenti Iconibus representatae. Numărul personajelor este redus, iar locul în care stăpânul îi întâlnește pe servii săi este un portic somptuos, de unde se vede peisajul și al treielea servitor scormonind în pământ după talantul îngropat. Stăpânul îi privește pe cei doi servitori buni și credincioși cu drag și recunoștință că și-au dat toată silința să-l răsplătească pe stăpânul care i-a copleșit cu daruri, spunându-le: ” intră întru bucuria domnului tău”.

A doua ilustrare este tot o gravură, dar ea se ocupă în principal de al treielea servitor din parabola după Matei, de sluga vicleană și leneșă pe care stăpânul o pedepsește spunând: ”Iar pe servitorul cel netrebnic aruncați-l întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților.”

Stilul gravurii este diferit, mai multe scene sunt ”povestite” în același cadru. În stânga sus, servitorii credincioși primesc talanții. În dreapta sus, sluga leneșă îngroapă talantul. Scena centrală este scena judecății, în care stăpânul este figurat ca un crai, așa cum spune evanghelistul Luca în paragraful 15 al capitolului 19: ”Când a venit înapoi cu întărirea de crai, …” El stă pe tron, are la dreapta sa servitorii buni și credincioși, iar la stânga este figurat servitorul viclean și leneș, aruncat în întuneric.

Rembrandt a realizat o mulțime de gravuri, cu subiecte diferite, practic tot timpul carierei sale. La începuturi s-a implicat chiar în întregul proces de realizare, executându-și singur gravurile. În prima perioadă gravurile erau mai mult desene. Curând a combinat pictura cu gravura realizând în tehnica aquaforte multe gravuri cu subiect religios.

 

 

Detaliu

 

Deși Parabola Talanților nu s-a bucurat de o atenție specială, a rămas o gravură cu acest subiect șa muzeul Louvre din Franța. Artistul a dat o atenție specială fețelor, chiar dacă desenul pare realizat ”în fugă”. Servitorul al treielea este tratat cu mai multă înțelegere decât la alți artiști. Fața lui exprimă mai curând jenă și deznădejde. De aceea am redat separat un detaliu cu acest servitor…

 

Este interesantă a patra gravură, care corespunde versiunii parabolei dată de evanghelistul Luca. Gravura a fost executată de olandezul Herman Jansz. Muller (1540 – 1617) Momentul ales de artist este cel al plecării stăpânului celor zece servitori (numărul servitorilor variază între zece și trei la Luca) spre o țară îndepărtată ”ca să-și ia întărire crăiască și să se înapoieze”. Revenirea stăpânului nu constituie preocuparea artistului, sugerându-se o temporizare a venirii Domniei lui Dumnezeu pe pământ.

 

Locul acțiunii este un port, ceea ce mi se pare normal pentru un gravor olandez, iar mulțimea de bagaje și servitori sugerează bogăția stăpânului. Stăpânul pune în mâna servitorului(?) monede, sugerându-se astfel darul primit de servitor la plecarea stăpânului.

Există mai multe gravuri, le puteți afla consultând site-ul

 

http://www.biblepicturegallery.com/pictures/gparables.htm

 

În final voi prezenta o carte poștală cu același subiect care a circulat în SUA pe la începutul secolului trecut. Deși imaginea este în culori, expresivitatea scenei nu se compară cu gravurile reușite alb-negru.

Ilustrarea parabolei mai poate fi găsită și în Bibliile Ilustrate moderne sau medievale. Căutarea poate oferi satisfacții diferite. Foarte frecvente sunt Bibliile ilustrate pentru copii. zInteresantă este deasemenea căutarea ilustrațiilor biblice în cărțile dedicate continentului african sau sud-american, care pun în evidență cu candoare specificul local.

 

 Bibliografie

 

Biblia în traducerea lui Dumitru Cornilescu 1924, actualizată în 2012 pe site-ul  www.Biblia.PentruViata.ro

Saint Grégoire le Grand; Homélies sur les Évangiles, Traduction et édition papier par les Moines bénédictins de  l’abbaye Sainte-Madeleine du Barroux (84330 –  France) Diffusée par TEQUI – 2000

Sf. Ioan Gură de Aur; Homélie LXXVIII, Saint Jean Chrysostome, œuvres complètes sur le site de l’abbaye Saint-Benoît de Port-Valais, http://www.abbaye-saint-benoit.ch/saints/chrysostome/matthieu/index.htm

4. Catholiques en Poitou, La parabole des talents par Jean-Yves Meunier (Texte 1), Mgr Albert Rouet (Texte 2), Carole Benoist (Texte 3); http://www.diocese-poitiers.com.fr/page-daccueil/larbre-a-palabres/la-parabole-des-talents

 

5. Biblia în traducerea lui Gala Galaction, București 1938, Fundația pentru literatură și artă

REGELE CAROL II

 

6. http://www.biblepicturegallery.com/pictures/gparables.htm

 

Avertisment :

 

Îmi este practic imposibil să evaluez proporțiile plagiatului, prelucrării și al contribuțiilor proprii în alcătuirea textului pe care l-am postat deoarece:

 

–          Textele originale folosite la întocmirea textului sunt în franceză și engleză, deci trebuiau traduse. Dar… traduttore traditore, deci chiar traducerile sunt adaptări,

 

–          Numărul textelor preluate de pe Internet în limba lor originală este net superior celor citate. Pot exista idei care au migrat printre texte deoarece eu (cel puțin) am aderat la libera circulație a ideilor,

 

–          Textul redactat nu este o lucrare ce va fi trecută în CV-ul cuiva, nici teză de doctorat, nici material scos la vânzare. El este destinat bucuriei gratuite de a descoperi frumusețea parabolelor lui Isus reflectată în artă.

 

Ioan Soran

 

 

 

https://ioansoran.wordpress.com/2012/11/16/parabola-talantilor-in-predici-comentarii-si-arta/

 

 

////////////////////////////////////

 

 

Pe cine votăm ca președinte? #romania #alegeri2024 #florinianovici2024

 

https://www.youtube.com/watch?v=kSZ63DQJK4E

 

////////////////////////////////////

 

 

Marturii din iadul temnitelor comuniste

 

Gheorghe Andreica

După terminarea anchetei la Ministerul de Interne, am fost transportați la închisoarea Jilava și introduși în camera 24 „secret”, ultima cameră pe coridorul secției a II-a a acestei închisori.În cameră am mai găsit încă vreo 20 de persoane, toate foste mari mari. somităţi ale vieţii politice româneşti. L-am întâlnit acolo pe Dumitru Groznea, decanul baroului de avocaţi Ilfov; pe unul Simca, ziarist la „Universul”; pe generalul Zaharia, aghiotantul mareșalului Antonescu și pe alții oameni valoroși, ce au fost radiați din viața țării și aruncați în această beznă subpământeană.  Regimul de închisoare, în această activitate, nu era aspru, cum avea să fie nu peste mult timp. Era destul de blând. Oamenii mai aveau la dânşii chiar şi bani. Astfel că dându-i gardianului 100-200 de lei, nu lăsa să circulăm dintr-o cameră în alta până la numărătoarea de seară.

 

  Cei mai influenți bărbați ai vieții publice românești închiși pe secțiunea a II-a se află în această cameră, de aceea aici se strângeau și alții spre a pune țara la cale.  Noi, elevii și studenții, eram în număr de vreo 30, poate și mai bine, deci majoritari. N-aveam un reprezentant mai răsărit printre noi, doar pe unul Toma Simion; cu toţii stăteam cuminţi în banca noastră, fără să nu amestecăm în politică.

 

  Ne-am retras într-un colț al nostru, unde ne-am apucat de carte, predând unii altora tot ce știam mai bine, învățând matematici, istorie, limbi străine, desenând, modelând statuete în săpun, atâtea și atâtea lucruri de mare folos. . Tot, absolut tot, în afară de politică, la care niciunul dintre noi nu avea chemare, nici talent și nici îndemânare, ba chiar simțeam cu toții sau oarecare greață de ea…

 

https://www-goodreads-com.translate.goog/book/show/22841882-marturii-din-iadul-temnitelor-comuniste?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc&_x_tr_hist=true

 

 

 

///////////////////////////////////

 

 

 

Prelații ortodocși în comunism: călăi sau victime?

 

Sabina Fati

 

 

La București, Sf.Sinod a organizat o reuniune dedicată celor doi Patriarhi care au marcat începutul și sfârșitul conviețurii Bisericii ortodoxe cu regimul comunist.Ședinţa solemnă a Sfântului Sinod a fost dedicată astăzi lui Teoctist, fostul patriarh, cel care a organizat tranziția Bisericii Ortodoxe Române după căderea comunismului, cunoscut pentru abilitatea sa de a tranzacționa cu politicienii, fie ei comuniști sau aleși ai regimului democratic din România. Ceremonia a continuat cu un film dedicat patriarhului Justinian, considerat apărătorul ortodoxiei în timpul comunismului. Patriarhul Daniel a inițiat în 2017 o serie de manifestări pentru a demonstra că Biserica Ortodoxă Română a fost o victimă a regimului represiv. În mare parte aceste încercări repetate ale clericilor ortodocși de a poza în opozanți ai regimului comunist sunt doar exerciții de acoperire a colaboraționismului. Firește, ca în multe situații, au existat abuzuri și mulți ierarhi au fost arestați mai cu seamă în primii ani după instaurarea comunismului, dar martirii ortodocșilor au fost mai degrabă printre grupurile luptătorilor din rezistență care s-au retras în munți, decât printre prelați. În schimb catolicii și mai ales greco-catolicii au liste foarte lungi cu maritirii lor. Înalții prelați ortodocși au știut cum să se pună la adăpost, astfel, de exemplu, Patriarhii Iustin Moisescu (patriarh între 1977-1986) și Teoctist Arăpașu (1986-2007) au fost zeci de ani membri ai parlamentului comunist cunoscut sub denumirea de Marea Adunare Națională.

 

Apoi patriarhul Justinian Marina, a fost pus în această funcție în 1948 tocmai pentru ca Biserica să nu irite Partidul. Ascensiunea lui de la statutul de simplu preot direct în jilțul patriarhal este răsplata pe care i-a dat-o Gheorghe Gheorgiu Dej, liderul comunist al României din 1948 până în 1965. În 1944, când a evadat din lagărul de la Târgu Jiu, Dej a fost ascuns în casa parohială de la Râmnicu Vâlcea de Justinian. Unul dintre cei mai longevivi prim-miniștri comuniști, Ion Gh. Maurer își amintea astfel: „…după ce am trecut cu mașina de Craiova, la vreo 30 de kilometri, ne-am oprit într-un sat unde-am fost găzduiți de un popă care a fost, și el, omul comuniștilor. Mașina s-a întors la Craiova iar noi am stat în acel sat vreo trei zile până când a venit o altă mașină, din București, să ne ducă spre capitală”.La celebrarea specială a Sf. Sinod, patriarhul Daniel a spus că “Justinian a știut să apere Biserica de loviturile sistematice ale regimului comunist” cu “mult curaj, echilibru, diplomație și tenacitate”. Mai mult Justinian ar fi “asigurat supraviețuirea credinței în Dumnezeu și a Bisericii Ortodoxe din România”. Printre meritele menționate de acutalul patriarh se numără trecerea în rândul sfinților a mai multor cuvioși, construcția de noi biserici și restaurarea celor vechi, modernizarea învățământului teologic, precum și sprijinirea comunităților ortodoxe din afara granițelor. Toate aceste realizări ale lui Justinian, cunoscut și ca Patriarhul Roșu, fac parte, de fapt, din pârghiile folosite de regimul comunist și de brațul său înarmat, Securitatea, pentru a controla nu doar clerul, ci și comunitățile din jurul acestuia, inclusiv cele din afara țării. A fost într-adevăr un bun negociator, fiindcă biserica a primit în schimbul colaboraționismului său suficienți bani de investiții și bani buni pentru salarii. Chiar în ziarul patriarhiei a reluat în urmă cu câțiva ani o observație făcută în 1967 de cardinalul Franz König, primatul Austriei, care spunea că “Biserica Romano-Catolică din Austria se află într-o situaţie mai puţin bună decît cea a Bisericii Ortodoxe Române”.

 

Ortodocșii se consideră victime mai ales din pricina demolării bisericilor din ultima perioadă a regimului comunist, perioadă în care, însă, vocea înalților prelați nu a fost auzită. Nu s-au opus în niciun fel, nici demolării, nici condițiilor sociale tot mai precare pe care le vedeau în jurul lor. Au fost demolate atunci 20 de biserici ortodoxe din București, din cele peste 12.000, câte existau în toată țara. Pe de altă parte, mai mult de 500 de lăcașe de cult ortodoxe au fost construite în perioada regimului comunist, iar lista preoților care au făcut poliție politică înainte de 1989 nu se cunoaște încă în întregime.Clerici cu funcții importante au colaborat cu Securitatea și nu s-au rușinat să rămână în jilțurile lor poleite, dintre ei doar mitorpolitul Timișului, Nicolae Corneanu a recunoscut și și-a cerut iertare imediat după căderea comunismului. Călăi și victime au supraviețuit împreună sub umbrela Bisericii Ortodoxe Române, care însă nu a fost niciodată în opoziție cu dictatura comunistă. De altfel din această postură de colaboraționistă, Biserica a reușit să-și păstreze privilegiile și să supraviețuiască, de multe ori împotriva enoriașilor săi.

 

https://moldova.europalibera.org/a/biserica-ortodox-din-romania-si-anul-justinian/28821341.html

 

 

///////////////////////////////////

 

 

Acțiune fără precedent în Biserica Ortodoxă Română: preoți-colaboratori ai Securității, reclamați la instanța de judecată bisericească

 

News

Vladimir Munteanu

 

 

Lipsa de transparență și presiunile exercitate de administrația Bisericii Ortodoxe Române (BOR) pentru a trece „la secret” dosarele ierarhilor și preoților care au colaborat cu Securitatea comunistă sunt de notorietate și reprezintă o pată de mizerie pe imaginea Bisericii.După Decembrie 1989, atât fosta Securitate – care a supraviețuit sub umbrela noilor servicii secrete postdecembriste –, cât și Patriarhia Română au acționat pentru ca respectivele dosare să fie distruse ori măcar secretizate.

 

Totuși, ca întotdeauna în Istorie, adevărul s-a aflat. S-a scris mult despre suspiciunile cu privire la posibila (și în multe cazuri, dovedita) colaborare dintre Securitatea comunistă și ierarhi ortodocși, precum ÎPS Pimen (arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor), IPS Nicolae Corneanu (arhiepiscop al Timișoarei și mitropolit al Banatului), IPS Andrei Andreicuț (mitropolitul Clujului), IPS Calinic Argatu (arhiepiscopul Argeșului și Muscelului), IPS Antonie Plămădeală (mitropolitul Ardealului) și despre mulți alți membri ai ierarhiei clericale a BOR.

 

Unii dintre acești ierarhi au fost demascați de către CNSAS și au primit decizii definitive în instanțele de judecată, prin care se confirm calitatea lor de colaboratori ai Securității comuniste. Alții au rămas asupra lor cu grava bănuială că au slujit Securitatea. Sinodul BOR nu a făcut demersurile necesare pentru a clarifica lucrurile.Grav este însă că niciunul dintre colaboratorii Securității din rândul clerului și ierarhiei BOR nu a fost trimis în instanțele de judecată bisericești și nu și-a pierdut poziția înaltă în ierarhie. Sfântul Sinod al BOR a refuzat, sfidând evidența, să-i judece și să le aplice pedeapsa cuvenită, anume excluderea din rândul clerului.În urma ticăloșiilor comise de acești trădători ai credinței creștine a rămas imensa suferință provocată de Securitate preoților, călugărilor, elevilor și studenților teologi, credincioșilor din parohii despre a căror atitudine anti-comunistă clericii-informatori au raportat în notele informative.În acest context, la Craiova a fost lansat un demers fără precedent în istoria recentă a Bisericii Ortodoxe Române: a fost solicitată oficial trimiterea în judecata Consistoriului bisericesc și excluderea din rândul clerului a doi cunoscuți preoți craioveni, care au fost colaboratori ai Securității comuniste.Este vorba de pr. Gheorghe Zamfir și pr. Alexandru Isvoranu, foști profesori universitari (recent pensionați) ai Facultății de Teologie din Craiova, foști preoți parohi ai unor importante și prospere parohii craiovene, foști colaboratori apropiați ai Mitropolitului Olteniei, IPS Irineu Popa.

 

Preotul Gheorghe Zamfir, informator al Securității – fost paroh la prospera parohie “Sfântul Nicolae – Dorobănţia” din Craiova

Preotul Gheorghe Zamfir (cel indicat cu săgeată) – informator al Securității, fost paroh la prospera parohie “Sfântul Nicolae – Dorobănţia” din Craiova

În cazul preotului Gheorghe Zamfir, calitatea de colaborator al Securității a fost stabilită prin Sentința Civilă nr. 7330 a Curții de Apel București, rămasă definitivă și irevocabilă prin Decizia Civilă nr. 3501/19.03.2013, prin respingerea recursului ca nefondat la Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial nr. 1305/25.11.2015. Preotul a fost recrutat în anul 1982, când a semnat un angajament de colaborare cu Securitatea, sub numele conspirativ „Grecu Gheorghe”. Acesta a turnat la Securitate despre atitudinile anti-comuniste manifestate de colegi preoți, dar și de enoriași din propria parohie.

 

În cazul preotului Alexandru Isvoranu, calitatea de colaborator al Securității a fost stabilită prin Sentința Civilă nr. 6772 a Curții de Apel București, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, la data de 10.01.2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 704/09.07.2015. Preotul Isvoranu fost recrutat în anul 1981, când ocupa funcția de preot spiritual la Seminarul Teologic Mofleni, unde era îndrumătorul pe probleme de formare duhovnicească și disciplină al elevilor seminariști.

 

 

 

În 1985, preotul Isvoranu a fost promovat de Securitate la rangul de rezident, adică de coordonator al unei rețele de informatori formată din adolescenții elevi ai Seminarului Teologic Mofleni. Preotul Isvoranu a raportat la Securitate note informative despre preoții profesori de la Seminar și despre atitudinile anti-comuniste ale elevilor seminariști. Mulți dintre cei vizați în aceste note informative, inclusiv elevi, au avut de suferit presiuni și anchete din partea Securității.

 

Detalii despre turnătoriile abominabile făcute la Securitate de cei doi preoți craioveni pot fi citite în ancheta jurnalistică realizată de publicația locală Republica Oltenia.Identitatea persoanei care a făcut sesizarea în discuție rămâne, deocamdată, sub protecția anonimatului, însă demersul este unul real și deja cunoscut în rândul preoților craioveni, care așteptă cu interes reacția Mitropoliei Olteniei.

 

Surprinzător este faptul că Mitropolitul Irineu al Olteniei, deși informat de peste patru ani despre colaborarea cu Securitatea a celor doi preoți din subordine, precum și despre sentințele instanței, nu a aplicat măsurile disciplinare necesare, adică judecarea și caterisirea lor. Dimpotrivă, cei doi foști informatori ai Securității comuniste au fost lăsați să iasă la pensie, ca preoți și respectabili profesori universitari ai Facultății de Teologie Craiova, fără să fie tulburați în tihna și bogățiile acumulate.

 

Atitudinea mai mult decât îngăduitoare a Mitropolitului Irineu Popa nu are legătură cu mila creștină, ba chiar se poate spune că le-a făcut un mare rău celor doi trădători ai Bisericii, pentru că nu le-a oferit posibilitatea căinței prin judecarea lor în Consistoriul bisericesc.Protecția primită de cei doi preoți-informatori ai Securității de la ierarhul Olteniei este conformă cu strategia conducerii BOR de a-i salva pe foștii colaboratori ai Securității din rândul clerului. O strategie falimentară, care a făcut mult rău imaginii BOR după 1989.

 

Cazul de la Craiova se transformă astfel într-o miză deosebit de importantă în procesul de identificare a informatorilor Securității comuniste care au activat în Biserica Ortodoxă Română și a victimelor delațiunilor comise de aceștia. Dacă demersul trimiterii în judecata instanțelor bisericești a celor doi preoți-informatori se va finaliza cu excluderea lor din rândul clericilor, atunci vom avea un precedent în temeiul căruia se va putea cere excluderea din rândul clerului ortodox inclusiv a ierarhilor BOR dovediți colaboratori ai Securității comuniste.Mitropolitul Irineu al Olteniei se află la un istoric moment al adevărului, iar decizia pe care o va lua – va da curs sesizării sau o va respinge – va fi judecată de credincioșii Bisericii Ortodoxe Române și, mai ales, de Dumnezeu și istorie.

 

Vom reveni, în curând, cu detalii.

 

 

 

https://ziaristii.com/actiune-fara-precedent-biserica-ortodoxa-romana-preoti-colaboratori-ai-securitatii-reclamati-la-instanta-de-judecata-bisericeasca/

 

//////////////////////////////////////

 

 

„Biserica vie” a Satanei

 

 

Scris de Mircea Mihăieş

 

M-am întrebat întotdeauna de ce comunismul a făcut din religie un dușman neîmpăcat. Desigur, explicația esențială se află în concepția cras-materialistă care stă la bazele acestei ideologii. Dar asta nu e totul. 

Difuz, adepții lui Marx și Engels știau că ideile lor sunt tot de origine mistică, presupunând o abordare identică a chestiunilor cu care se confruntau. Există o expresie englezească, leap of faith, care descrie această situație. Accentul nu cade doar pe credință (faith), ci și pe asumarea acesteia fără a-ți mai pune problema dacă faci bine sau rău. Crede și nu cerceta, cum s-ar spune tot în limbaj religios, și, mai ales, nu te gândi la consecințe. O astfel de concepție trimite automat la irațional. Prin urmare, comuniștii au perceput cu acuitate concurența acerbă a religiosului, care promite, într-o notă întru totul asemănătoare, o viață fericită în împărăția cerurilor. Comuniștii o promiteau, ce e drept, pe pământ (iar adeseori chiar sub pământ!), într-un viitor atât de îndepărtat încât nu aveai cum să-l verifici. În practică, lucrurile au fost mai nuanțate. Sau, mai precis, au fost nuanțate… cu forța. În toate țările unde au preluat puterea, comuniștii au decapitat conducerile bisericilor și le-au înlocuit cu pseudo-prelați care acceptau să colaboreze cu noii stăpâni ai țării. Au existat și există diferențe între continente și religii. Ortodoxia a fost mai înclinată spre colaboraționism decât catolicismul, iar religiile asiatice, mai puțin radicale și riguroase, au intrat într-un fel de auto-protecție, dispărând de pe scena publică. Până în ziua de azi, în țările europene foste comuniste complicitățile stabilite în timp între biserică și factorul politic (de regulă, prin organele represive precum Miliția și Securitatea) funcționează de minune. Lucrurile se văd cu limpezime cu ocazia alegerilor sau atunci când în societate sunt dezbătute chestiuni sensibile (avorturile, statutul familiei, recunoașterea drepturilor minorităților sexuale etc.). Sursa acestor tulburi colaboraționisme se află în evenimentele din primii ani de după instaurarea terorii comuniste în Rusia. În mod cert, distrugerea bisericii n-a fost, în zilele revoluției, o prioritate a bolșevicilor. Evident, atacurile la religie au fost extraordinar de puternice, dar radicalizarea s-a petrecut abia la începutul lui 1922. Lichidarea credinței s-a produs prin atacuri piezișe, care vizau, în aparență, lupta împotriva celor care contestau mărețele idei comuniste, asociați, în mod cât se poate de pervers, cu speculanții. Altfel spus, biserica devenea nocivă nu pentru ideile ei, larg și fanatic împărtășite de populația Rusiei, ci pentru că se deda la escrocherii de natură economică.

 

Citiţi şi: Solidaritatea prin ură

Analiza lui Soljenițîn debutează cu următorul paragraf: „În primăvara anului 1922, Comisia Extraordinară pentru combaterea contrarevoluției și a speculei, care tocmai fusese rebotezată GPU, a decis să se amestece în treburile bisericești. Mai trebuia săvârșită și o «revoluție ecleziastică»: să fie schimbată conducerea, să fie instalată alta, care să stea cu o ureche îndreptată spre cer și cu cealaltă spre Lubianka. Așa au făgăduit să fie clericii restauratori, adepții «Bisericii vii», dar fără ajutor dinafara ei nu puteau să pună stăpânire pe aparatul bisericesc”.

 

„Biserica vie” a fost o mișcare a așa-zișilor înnoitori. Ei erau, cu un termen în uz astăzi, reformatorii care acționau de comun acord cu mărimile bolșevice. Într-un articol din 1943 al lui Petru Rezuș, situația e prezentată cât se poate de limpede. Am ales mărturia lui, deoarece Petru Rezuș nu poate fi bănuit de simpatii legionare: intrase în conflict cu oamenii Legiunii încă din 1938, când a părăsit postul de capelan la Storojineț, de lângă Cernăuți, deoarece mănăstirea devenise un fel de centru al legionarilor din zonă. Activitatea lui din anii ’50 indică mai degrabă simpatii de stânga decât de dreapta. Iată ce scria Rezuș în „Foaia Diecezană“ a Eparhiei Ortodoxe Române a Caransebeșului: „De la început, Biserica rusă a fost lovită de bolșevicii bezbojnici. Loviturile acestea au pricinuit o serie de defecțiuni de la credința ortodoxă. Patriarhul Tihon a rămas neclintit pe pozițiile ortodoxe, mitropolitul Serghie, patriarhul de azi al Rusiei, era mult mai conciliant. El intră în contact cu conducătorii bolșevici, în timp ce patriarhul Tihon și alte câteva mii de preoți, călugări și episcopi erau martirizați pe întreg cuprinsul Rusiei. Mitropolitul Serghie se mută de la Petrograd, odată cu bolșevismul, la Moscova, unde înființează așa-numita biserică vie, sau jivismul, o compromitere a Ortodoxiei, căci sub teroarea bolșevică jivismul a abjurat multe adevăruri de credință, modelându-se după ordinele, gusturile și doctrina bolșevică […]. Din calendar au dispărut sărbătorile ortodoxe, cărora le-au luat locul Ziua lui Lenin, Ziua Muncii, Paștele Comsomolilor, Acatistul lui Carl Marx și alte bazaconii de acestea! Despre religie și Dumnezeu, nici nu mai vorbim, deoarece patriarhul Serghie reprezintă doar o biserică, care măcar aceste ficțiuni burgheze ar trebui să le aibă”.

 

Lugubrele scenarii n-ar fi putut fi puse în practică fără participarea masivă a complicilor. Ceea ce fusese inițial o luptă pentru putere în interiorul Bisericii Ortodoxe Ruse a devenit parte a unui război civil pe care bolșevicii îl duceau deja împotriva populației. Anul 1922 reprezintă, în acest scenariu oarecum amânat, un moment de cotitură.

 

Citiţi şi: Eternul Arhipelag (4)

În Arhipelagul Gulag el e văzut în perspectiva bătăliei decisive date împotriva ecleziei: „În consecință, a fost arestat patriarhul Tihon și s-au organizat două procese răsunătoare, urmate de execuții prin împușcare: cel de la Moscova –  al difuzorilor proclamației Patriarhului, cel de la Petrograd –, al mitropolitului Venianim, care împiedica transferarea puterii ecleziastice restauratorilor «Bisericii vii». În gubernii și județe, din loc în loc, au fost arestați mitropoliți și arhierei, și, ca întotdeauna, după peștele cel mare, au urmat bancurile de pește mărunt: protoierei, călugări și diaconi, despre care nu se pomenea în ziare. Erau întemnițați toți cei ce nu prestau jurământ curentului novator al «Bisericii vii». Slujitorii bisericii constituiau o parte obligatorie a capturii zilnice, pletele lor argintii puteau fi zărite în fiecare celulă și în fiecare convoi de arestați pornit spre Solovki. Încă de la începutul anilor 1920 puteau fi întâlnite și grupuri de teozofi mistici, spiritiști (grupul contelui Pahlen întocmea procesele-verbale în care erau consemnate convorbirile cu spiritele), societăți religioase, filosofi din cercul lui Berdiaev. Pe parcurs, au fost nimiciți și strămutați «catolicii orientali» (discipolii lui Vladimir Soloviov), grupul condus de A.I. Abrikosova. Cât despre simplii catolici, precum preoții polonezi, aceștia erau întemnițați de la sine”.

 

Citiţi şi: Gabriel Liiceanu şi Thierry Wolton, într-un dialog despre cei care nu au făcut comunismul, dar l-au făcut să dureze: Complicii

Despre categoriile de mai sus se poate spune că, direct sau indirect, aveau o afiliere instituțională sau para-instituțională. Erau, adică, parte a unui război declarat, chiar dacă fuseseră aduși cu forța pe câmpul de luptă și li se luaseră toate armele. Dar bolșevicii nu s-au rezumat să le reteze capetele, ci i-au și umilit. Fostul patriarh Tihon a fost constrâns în 1923 să se căiască public și să le ceară credincioșilor să se supună puterii sovietice. Nota de fariseism a dominat etapa decisivă a represiunii, care trebuia să se încheie cu eliminarea din mintea oamenilor a ideii că există și o altă religie decât aceea comunistă: „Stârpirea din rădăcini a religiei din această țară putea fi realizată numai prin întemnițarea masivă a credincioșilor ortodocși. Erau arestați, întemnițați și deportați pe capete călugări și călugărițe. A fost arestat și judecat activul bisericesc. Cercul se lărgea necontenit, și, iată, a ajuns să cuprindă pe simplii mireni, credincioși, oameni în vârstă, mai cu seamă femei, care credeau cu mai multă îndărătnicie și care de acum încolo aflân- du-se în lagăre și închisori pentru mulți ani, au fost poreclite călugărițe. Ce-i drept, se considera că nu îi arestează și nu îi judecă pentru credința lor, ci pentru faptul că își exprimau cu voce tare convingerile și pentru că își educau copiii în acest spirit”. Mistica bolșevică era, așadar, fără cruțare: cele două săbii nu încăpeau în aceeași teacă: „Biserica vie” era biserica Satanei.

 

 

 

Articol publicat şi în România Literară.

 

https://putereaacincea.ro/biserica-vie-a-satanei/

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Comunismul s-a lepădat de Biserică. Biserica s-a lepădat de comunism?

 

Dragoş GHIŢULETE

 

Publicat în Dilema Veche nr. 192

 

 

Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?

Au fost comunişti cu crucea la gît? Dar preoţi cu manifestul roşu în buzunar? Să crezi în Dumnezeu, dar şi în liderii comunişti? Aveau loc împreună în noul stat comunist? În toate ţările căzute în sfera de influenţă sovietică, comunismul s-a năpustit asupra oricăror forme de credinţă care nu urmau doctrina partidului. Principiile după care trebuia să se comporte autorităţile laice faţă de biserici au fost stabilite la Moscova, care de altfel a şi decis ruperea legăturilor bisericilor catolice cu Vaticanul, văzut ca reprezentant al imperialismului. În Cehoslovacia, în vara lui 1948, bisericile au fost deposedate de proprietăţi, iar sistemul de educaţie a fost naţionalizat. În Ungaria, autorităţile comuniste au văzut Biserica supusă Romei ca pe unul dintre principalii oponenţi la comunizare. În 1948, peste 6500 de şcoli confesionale catolice au fost naţionalizate. Prigoana comunistă contra Bisericii şi a credinţei în alt zeu, altul decît partidul, a existat, iar de soarta preoţilor care au luptat contra regimului se ştie fără umbră de îndoială: mulţi au sfîrşit în închisorile comuniste. Ce s-a întîmplat însă de cealaltă parte, cînd, mizînd pe latura ei confesională şi dorind să supravieţuiască, Biserica a făcut pactul cu partidul? Ar trebui să luăm o atitudine radicală sau să fim toleranţi? Dacă societăţile postcomuniste îi tolerează încă şi astăzi pe activiştii de ieri, de ce lucrurile ar sta altfel cu preoţii colaboratori, mai ales cînd se invocă presiunile la care au fost supuşi? Problema este însă una de atitudine. De morală. Dacă după căderea comunismului în Ungaria şi în Polonia mulţi preoţi care au colaborat şi-au cerut, în mod public, iertare, la noi de-abia în 2007 Biserica şi-a dat acordul pentru deconspirarea posibililor preoţi care ar fi colaborat cu Securitatea. Peste graniţe, una dintre scuzele publice a venit din partea Cardinalului Miloslav Vlk, Arhiepiscop de Praga, care a explicat că motivul colaborării unora dintre oficialii Bisericii a fost, în majoritatea cazurilor, enorma presiune exercitată de serviciile secrete. De altfel, Conferinţa Episcopală Cehă a cerut preoţilor care au colaborat să facă public acest lucru. Părintele Henryk Jankowski, duhovnicul şi consilierul fostului lider al Solidarităţii, Lech Walesa, a indicat în Polonia numele a 40 de preoţi despre care a afirmat că au fost spioni ai serviciilor secrete în timpul regimului comunist. „Sînt foarte trist că fac acest lucru, însă sînt convins că adevărul trebuie să iasă la lumină. Am fost şocat de ceea ce am văzut în aceste dosare, şocat de numărul de agenţi din Biserică. Aflarea acestor nume a fost dureroasă pentru mine”, a afimat Jankowski în cadrul unei conferinţe de presă transmise în direct. (Potrivit legii, ca victimă a regimului comunist, Jankowski are dreptul de a studia arhivele fostelor servicii secrete şi de a publica numele agenţilor care l-au spionat.) Din datele Institutului Memoriei Naţionale, care gestionează dosarele, 10% dintre preoţii polonezi ar fi fost colaboratori ai poliţiei secrete. Ce se întîmplă în România? Revenind în România, dacă istoria Bisericii Ortodoxe în timpul regimului comunist începe cu Patriarhul Justinian, nu e foarte clar unde se termină. Imediat după Revoluţie, în 1990, Patriarhul de atunci, Teoctist, s-a retras pentru aproape trei luni din scaunul patriarhal. Motivul n-a fost unul foarte clar. Pe această temă, România liberă a publicat în 2 august 2007 un articol intitulat „Cumpăna patriarhului”. Autorul susţine că l-a întîlnit pe monahul care l-ar fi găzduit pe Patriarh trei luni, începînd cu seara de 22 decembrie, într-o mînăstire din Sinaia. De asemenea, se spune în articol, în 18 decembrie 1989 Sfîntul Sinod s-ar fi reunit în şedinţă, unde Patriarhul Teoctist a anunţat că e de acord cu decizia politică de reprimare a mişcării din Timişoara. Nici unul dintre membrii Sinodului nu l-ar fi contrazis. (Două săptămîni mai tîrziu, ziarul Adevărul intră în posesia unui document care infirma cele spuse de România liberă, demonstrînd că în perioada ianuarie-martie 1990 Patriarhul Teoctist s-a aflat în spital şi nu la mînăstire, punct de vedere susţinut şi de Patriarhia Română, care a anunţat printr-un comunicat de presă faptul că Patriarhul Teoctist s-ar fi retras din Scaunul Patriarhal, din „motive de sănătate”.) De-a lungul timpului, Teoctist a mai fost acuzat că a colaborat cu regimul, că a fost ofiţer de Securitate, că nu s-a opus dărîmării lăcaşurilor de cult. Cu toate acestea, în ciuda tuturor acuzelor, imaginea publică a rămas intactă, pentru că acuzele n-au putut fi probate. De ce n-au putut fi probate? Pentru că, timp de mai bine de şase ani, totul a fost trecut sub tăcere, atît la insistenţele BOR, care considera paragraful referitor la preoţi, din Legea privind deconspirarea Securităţii ca poliţie politică, „o încălcare a autonomiei Bisericii”, fiind total neconstituţional, cît şi la sprijinul politic pe care această poziţie clericală a avut-o din partea PSD. Astfel, BOR şi PSD au căzut de acord ca dosarele preoţilor să nu fie făcute publice, îngropînd totul într-o tăcere conspirativă. Problema Bisericii Greco-Catolice în comunism Memoriile cardinalului Hossu aduc mărturii certe privind complicitatea dintre conducătorii BOR şi cei ai statului comunist, pentru interese personale. Cele două instituţii – scrie Iuliu Hossu – s-au folosit una de cealaltă în încercarea de a distruge Biserica Greco-Catolică. Acelaşi Iuliu Hossu îl acuză pe Teoctist că ar fi fost unul dintre torţionarii episcopilor greco-catolici pe vremea cînd aceştia erau întemniţaţi la Căldăruşani, Dragoslavele şi Ciorogîrla. Pe vremea aceea, Teoctist era episcop vicar patriarhal. În prezent, toate sînt simple acuzaţii şi doar dacă vor fi deschise arhivele, dacă liderii politici se vor lepăda de ipocrizie, va fi posibil să aflăm cine a făcut pactul cu diavolul. În sprijinul aflării acestui adevăr, şi avînd în vedere noua deschidere BOR, care anul acesta şi-a dat acordul pentru deconspirarea dosarelor, noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va discuta în prima şedinţă de Sinod pe care o va conduce, pe 22 octombrie, despre problema colaborării preoţilor cu Securitatea. Credinţa ca mijloc electoral Cert e că principala transformare pe care o aduce sfîrşitul lui 1989 statutului BOR în societate constă în reinstalarea ei în mai toate sferele vieţii publice. La ultimul recensămînt, 85% dintre români s-au declarat ortodocşi, situînd Biserica, ca instituţie, pe primul loc în încrederea lor. Deţinătorii puterii politice se folosesc de această încredere, iar credinţa în Dumnezeu a devenit, după 1989, miză electorală. După 50 de ani în care mărturisirea de credinţă te putea duce la puşcărie, după 1990, aceeaşi mărturisire te poate duce la putere. În emisiunea pe care o realizez la RFI România, Actualitatea Altfel, am discutat anul trecut despre o modificare adusă legii cultelor. E vorba de articolul 13, care interzice orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă şi ofensă publică adusă simbolurilor religioase. Mai multe ONG-uri susţin că aplicarea strictă a acestei prevederi poate aduce atingere libertăţii de exprimare, pe baza ei putînd fi interzise cărţi, concerte, spectacole de teatru. Avîndu-l invitat pe deputatul Nicolae Păun, preşedintele Comisiei pentru Drepturile Omului, Cultelor şi Minorităţilor naţionale, i-am propus un caz, oarecum banal: urmare a aplicării legii, trupa rock AC/DC n-ar mai putea cînta în România din cauza versurilor. Ca orice politician versat, deputatul a găsit soluţia care să îmbuneze cei 85% dintre credincioşi: să-şi schimbe versurile, dacă vor să cînte într-o ţară ortodoxă. Cît de valabilă mai e însă credinţa exhibată peste măsură în spaţiul public, folosită pentru interese personale? În România de azi s-a ajuns să se sfinţească pînă şi cazinouri, inoculîndu-se ideea că Duhul Sfînt se pogoară şi asupra meselor de joc. Nu ne deranjează. Un lider xenofob aruncă mii de dolari la baluri de liceeni, ca să i se cînte, la ureche, „Crezul”. Nu ne deranjează. Nici faptul că un înalt ierarh – e vorba de Pimen – se ploconeşte în faţa aceluiaşi lider politic, doar pentru că aruncă cu bani în „sfinţii părinţi”. Drept pentru care, într-o ţară unde credinţa a devenit monedă de vînzare-cumpărare a voturilor, problema colaborării dintre comunişti şi ierarhii bisericilor nu pare să mai deranjeze nici ea, fiind doar un amănunt pierdut în istorie. Totuşi dacă întrebarea din sondaje ar fi: „aveţi încredere în preoţi?”, răspunsul ar fi, poate, altul.

 

https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/comunismul-s-a-lepadat-de-biserica-biserica-s-a-614492.html

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

Lansarea volumului “Și cerul s-a umplut de sfinți…”

 

 

 

 

Vio Pop

Curtea Veche Publishing vă invită la evenimentul de lansare a volumului „Şi cerul s-a umplut de sfinţi… Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX” coordonat de Cristian Bădiliţă și Emanuel Conţac. Evenimentul va avea loc marţi, 13 martie, în aula Institutului Teologic Penticostal din București (Bdul. Uverturii, nr. 210-220), începând cu ora 18.00. În cadrul lansării vor lua cuvântul lector univ. dr. Emanuel Conţac, coordonator al volumului, pr. dr. Lucian Dîncă, pastorul Vasilică Croitor și asist. univ. drd. Ciprian Bălăban.

 

Volumul „Şi cerul s-a umplut de sfinţi…” cuprinde studiile Colocviului Internaţional „Martiriul în Antichitatea creştină şi în secolul XX: teme, dezbateri, personaje“, organizat la Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet în perioada 2-5 iunie 2011. Colocviul a fost organizat de Fundaţia Academia Civică în colaborare cu Asociaţia Culturală „Oglindanet” cu sprijinul Institutului Cultural Român din Chişinău.

 

Autorii studiilor ce constituie volumul sunt:  Ana Blandiana, Cristian Bădiliţă, Cristian Langa, Attila Jakab, Lucian Dîncă, Otniel Vereş, PS Virgil Bercea, Romulus Rusan, Vasilică Croitor, Andrei Brezianu, Emanuel Cosmovici, Nina Negru, Monica Papazu, George Ardeleanu, Marius Cruceru, Ioan-Irineu Fărcaş, Emanuel Conţac, Ruxandra Cesereanu, Didier Rance.

 

Studiile cuprinse în volumul editat de Cristian Bădiliţă și Emanuel Conţac analizează cauzele, caracteristicile, modelele precreştine şi interpretările date martiriului creştin în Antichitate şi în timpurile moderne. Publicarea lor este pe deplin îndreptățită, întrucât martiriul este un fenomen ce nu cunoaşte nici limite confesionale, nici temporale, însoţind creştinismul pe tot parcursul istoriei sale.

 

Lucrările prezentate în cadrul colocviului pot fi încadrate în două planuri: „unul doct, impresionând prin subtilitatea erudiţiei, aparţinând preponderent teologilor care au vorbit despre persecuţiile din primele veacuri creştine, şi altul, referitor la persecuţiile din secolul al XX-lea, prezentate mai curând de istorici care, în pofida folosirii documentelor concrete, a datelor exacte şi a analizelor obiective, n-au putut împiedica emoţia să fie o componentă esenţială a prezentării unor răni încă neînchise şi a unor suferinţe încă nepierdute în istorie”. (Ana Blandiana)

 

Invitatul de onoare al colocviului, teologul Didier Rance, fost director al organizaţiei internaţionale Aide à l’Église en Détresse, încheie parcursul martirologic amintind în studiul său că şi astăzi martiriul  este prezent în întreaga lume, milioane de creştini fiind în continuare persecutați.

 

Cristian Bădiliţă (n. 1968) este istoric al creştinismului timpuriu, eseist și poet. Doctor al Universităţii Paris IV-Sorbona cu teza Métamorphoses de l’Antichrist chez les Pères de l’Eglise (Paris, Beauchesne, 2005 și coordonator al traducerii Septuagintei în cadrul NewEuropeCollege, Bucureşti (vol. 1-8, 2003-2011). Conduce revista de informaţie şi analiză cultural-religioasă Oglindanet (www.oglindanet.ro).

 

Emanuel Conţac (n. 1981) este absolvent al Institutului Teologic Penticostal din Bucureşti (2004), unde lucrează în prezent ca lector la catedra de Noul Testament şi ca secretar general de redacţie al jurnalului teologic Plērōma.

 

 

 

Pentru informaţii suplimentare:

 

Miruna Meiroşu

 

PR Manager

Curtea Veche Publishing

Mobile: 0752 167 534

e-mail: miruna.meirosu@curteaveche.ro

 

https://www.stiricrestine.ro/2012/03/06/lansarea-volumului-si-cerul-s-a-umplut-de-sfinti/

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

„PATRIARHUL ROSU” ÎN ARHIVELE C.I.A.-

„UN DICTATOR ABSOLUT CU O VIAȚĂ DE LUX”

 

 

„Omul nou este omul sovietic!“ – Justinian Marina

 

„Chipul Patriarhului Justinian, întipărit în sufletele tuturor slujitorilor şi credincioșilor Bisericii noastre, este zugrăvit aici, cu real talent de către medicul său personal, încât oricare dintre noi toţi care l-am cunoscut şi am slujit în Biserică, în timpul arhipăstoririi sale, parcurgând minunatele pagini de amintiri ale acestor trei decenii, atât de scumpe nouă, suntem copleșiți de emoție.Patriarhul Justinian a găsit soluții tuturor problemelor Bisericii noastre, care trebuia să-şi îndeplinească misiunea sa, în vremuri de cumplită prigoană comunistă atee”. – Teoctist Arăpaşu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.Justinian Marina (n. Ioan Marina 1901 – d. 1977) – supranumit și „Patriarhul Roșu” – a fost cel mai controversat patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, pe care a condus-o din 1948 până in 1977.Unii istorici au consemnat că avea strânse legături cu liderii comuniști din epocă, mai ales cu Gheorghe Gheorghiu Dej, căruia, conform unor mărturii, i-ar fi oferit protecție și adăpost în 1944, în casa sa parohială din Vâlcea – pe vremea când era doar un simplu preot -, după ce Dej fugise din lagărul de muncă de la Târgu Jiu.

 

„Providențial” pentru BOR

 

Ceremonia de înscăunare a patriarhului Justinian Marina, decembrie 1947

Ascensiunea sa rapidă la conducerea BOR a fost pusă pe seama obedienței sale faţă de comuniști, fiind, cu precădere, o consecință a relației sale cu Gheorghe Gheorghiu Dej.Acuzat, pe de o parte, pentru contribuția personală la suprimarea Bisericii Greco-Catolice din România și pentru acceptarea prigoanei regimului asupra preoților catolici, a fost considerat, pe de altă parte, de unii teologi, „drept providențial” pentru BOR, „în funcția ocupată în anii terorii regimului comunist, folosindu-și calitățile diplomatice și recurgând la compromisuri acceptabile în faţa puterii”.

 

| citește si JUSTINIAN MARINA: „HRISTOS ESTE SOVIETIC!”

 

„OMUL POTRIVIT LA LOCUL POTRIVIT”

 

Ceremonia de înscăunare a patriarhului Justinian Marina, decembrie 1947

„Un simplu preot din Eparhia Râmnicului, Justinian Marina se afla în legături apropiate cu formația disidenților „țărăniști” condusă de Anton Alexandrescu (n.r. grupare aflată, in acel moment, sub controlul PCR/PMR), care a părăsit Partidul Național Țărănesc.A reuşit să devină, dintr-o lovitură, mitropolit al Moldovei, fără a avea vreo proeminență sau vreun merit special ca om al bisericii.

 

În mai 1948, a fost ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe a RPR, succedându-l pe ultimul patriarh, Nicodim.

 

Ca patriarh, Justinian Marina, care s-a afirmat public ca susținător devotat al regimului comunist, a fost, cu siguranţă omul potrivit la locul potrivit, în ochii Guvernului Groza. S-a ilustrat astfel prin Pastorala din 14 martie 1948, în care a glorificat viitoarea constituție a RPR.”

 

„APĂRĂTOR AL REGIMULUI COMUNIST, PRIN VORBĂ ȘI FAPTĂ”

 

„Din ultimul și cel mai înalt tron al său, el a făcut serviciul de apărător al regimului, atât prin vorbe cât şi prin fapte.

 

Nici o unealtă mai devotată nu ar fi putut găsi comuniștii altundeva. Așadar, cu ocazia întronării sale, din 6 iunie 1948, Patriarhul Justinian nu numai că a apelat la credincioșii uniți (greco-catolici), chemându-i să treacă la Biserica Ortodoxă, dar a tunat împotriva Concordatului, denunțând puternic presupusa inechitate între denominațiuni” – se menționează în raportului „Persecuția religioasă în România”, întocmit de Comitetul Național Român, din SUA, in 1950, păstrat în arhivele CIA.În acei ani, în România începuseră să circule nenumărate zvonuri cu privire la ‘fenomene super naturale”, relaționate, de unii oameni, cu prigoana religioasă, notau autorii documentului.

 

DRUMUL SPRE CULMI: „a primit numirea direct de la Partidul Comunist Român”

 

Ceremonia de înscăunare a patriarhului Justinian Marina, decembrie 1947

O altă notă informativă păstrată în arhivele RFE, care relevă aspecte interesante despre „Patriarhul Roșu” – unul din cei mai longevivi patriarhi din istoria României -, provenea de la un refugiat, fost bijutier din aprilie 1949 până în august 1951 în atelierele Patriarhiei.

 

„Marina era un preot de parohie puțin important din regiunea Vâlcea când, într-o zi, a găzduit la el un fugar ce îi ceruse adăpost în biserică. Evadatul era Gheorghe Gheorghiu Dej, astăzi lider al comuniștilor. Marina imediat îl ascunsese în clopotnița casei sale parohiale.Când Gheorghiu-Dej a devenit secretar general al Partidului Comunist, vicleanul Marina a știut că venise momentul să ceară compensații pentru deranjul său. L-a vizitat pe Dej şi i-a cerut să fie promovat, solicitarea fiindu-i acceptată, iar după câțiva ani, Comitetul Central al Partidului Comunist Român l-a numit pe Marina șef al Bisericii Ortodoxe Române.Pentru a fi eligibil acestui post, Marina a trebuit să intre pentru o scurtă perioadă într-o mănăstire. După ce a petrecut trei luni slujind drept călugăr, a avansat la rangul de mitropolit în 1947. La acel moment erau 16 oficiali ai Bisericii mult mai calificați decât Marina pentru postul de patriarh, printre ei episcopul Firmilian şi Nicolae Bălan, mitropolit al Ardealului.Votul Sfântului Sinod este de obicei şi cel final, dar Marina a primit numirea direct de la Partidul Comunist Român.” – se arată în nota informativă din 1951.

 

În 1946, la doar 45 de ani, Justinian Marina este ales arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei, iar la scurt timp, mitropolit al Moldovei. În 1948, după moartea patriarhului Nicodim, Justinian ajunge patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

 

De asemenea, fostul medic personal al patriarhului Justinian declara:

 

„Ca să fie sigur că va fi ales patriarh, colegiul n-a fost format numai din reprezentanți ai Bisericii, membri ai Sfântului Sinod şi ai Arhiepiscopiei, ci şi din membri ai guvernului condus de Petru Groza şi din reprezentanți ai Marii Adunări Naționale. Au fost 428 de voturi, dintre care 383 le-a primit Justinian“.

 

O altă notă informativă, din 1952, de la un refugiat grec, arăta că patriarhul Justinian Marina pierduse respectul şi venerația multor preoți ortodocși, în special datorită atașamentului său faţă de Partidul Comunist.

 

„UN DICTATOR ABSOLUT CU O VIAȚĂ DE LUX”

„Marina era un dictator absolut, temut de preoți – aceștia, cu excepția celor doi vicari ai Patriarhiei, Antim şi Teoctist trebuiau să îngenuncheze atunci când Patriarhul trecea pe lângă ei şi trebuiau să îi sărute mâna. Inducea ideea că era un om religios, dar viața sa privată arăta contrariul”, afirmă fostul bijutier din atelierele Patriarhiei.

 

„Un mare iubitor de pofte lumești, Marina şi-a luat o tânără doctoriță de 27 de ani, ca amantă. Ea locuiește împreună cu el la palatul Patriarhiei. Prezența sa este un secret deschis doar membrilor suitei sale.

 

Marina deține o moșie în afara Bucureștilor, estimată la 2,5 milioane de lei, iar atelierul de tâmplărie al Patriarhiei este ocupat cu mobilarea luxoasei sale case. Mobilă de dormitor în valoare de 600.000 de lei fabricată pentru patriarh, realizata de cei mai buni designeri, una dintre cele mai fine piese ale atelierelor României contemporane.

 

Patriarhul Marina păstrează legături strânse de prietenie cu liderii comuniști români, în special cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, a cărui mașină este trimisă adesea la patriarh pentru a-l aduce la conducătorul poporului român. În ocazii formale, Marina folosește propria mașină, un Buick, care i-a fost oferit de guvern”, se arată în documentul păstrat în arhivele RFE.

 

„PATRIARHUL DON JUAN”

„Patriarhul Justinian, ce fusese preot cunoscut sub numele de Marina, s-a născut în Băbeni, pe râul Olteţ. Şi-a început cariera de preot la ţară în satul său şi, mai târziu, ca rezultat al activității sale politice în Partidul Național Țărănesc, a fost transferat la Biserica Sf. George din Rîmnicu Vâlcea.

 

A avut succes în a-şi face prieteni în cercurile politice ce frecventau parohia sa, iar prin aceștia şi-a câştigat o poziţie respectată.

 

În 1940, soţia sa a murit, iar preotul a devenit Don Juanul oraşului. Oamenii ştiau despre relația sa cu o văduvă bogată ce locuia pe Strada Călărași (acum Libertății).

 

În casa lui parohială, preotul l-a ascuns temporar pe Gheorghe Gheorghiu Dej în timpul regimului Antonescu. Acest lucru a condus la ascensiunea rapidă a sa în poziţia de patriarh.

 

O altă afacere de dragoste a lui Justinian a fost cu văduva Poldy, o nemțoaică al cărui soţ nu s-a mai întors niciodată de pe frontul rusesc. Când a devenit patriarh a adus-o pe această femeie în Bucureşti, cu el.

 

Astăzi, Justinian este implicat într-o nouă idilă cu o anume Neamțu, fiica unui polițist din Râmnicu Vâlcea. A adus-o să locuiască împreună cu el în reședința patriarhală şi a plasat întreaga ei familie sub protecția sa.” – conform unei relatări din 1951, făcută de uni repatriat în Roma care l-ar fi cunoscut pe Justinian.

 

„Moralitatea lui Justinian este departe de a fi exemplară. Se știe că a participat la orgii cu băutură la Dragoslavele, cu fiul său şi prietenele acestuia.

 

Justinian se deplasează adesea la o mănăstire din Moldova, unde stareța este una dintre fostele amante ale sale, numită în funcție chiar de acesta”, relevă documentul din arhivele RFE (1951).

 

 

https://amintiridincomunism.wordpress.com/tag/biserica-ortodoxa-romana/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Documentele Securităţii dovedesc că, în tinereţe, fostul patriarh Teoctist a fost spărgător de mănăstiri

 

La data de 12 octombrie 2002, Papa Ioan Paul al II-lea şi Teoctist s-au îmbrăţişat simbolic şi au semnat o declaraţie comună în care Bisericile Catolice şi Ortodoxă se angajează să caute unitatea. “Întâlnirea noastră trebuie considerată un exemplu: fraţii trebuie să se întâlnească pentru a se împăca, pentru a reflecta împreună, pentru a descoperi mijloacele de a ajunge la înţelegere, pentru a-şi expune şi explica unii altora propriile argumente”, se spune în declaraţia comună. Nici nu s-a întors bine Teoctist de la Vatican, că Octav Cozmâncă (fost nomenclaturist comunist, ministru în guvernul neocomunist al ciumei roşii = PSD în acel an 2002 – n.m.) a şi declarat că Papa a binecuvântat decizia Executivului (guvernul puşcăriaşului Adrian Năstase – n.m.) de a nu retroceda bisericile greco-catolice. Al căror număr suplineşte, probabil, pe cel al bisericilor demolate cu acordul tacit al patriarhului Teoctist. A cărui experienţă de spărgător de mănăstiri şi case preoţeşti datează din anul 1957.

 

Documentul pe care îl publicăm şi care este absolutamente inedit se bazează pe o notă informativă a Securităţii, din 10 mai 1957. Nota a fost alcătuită în baza celor discutate de agentul “Marcu”, acasă, cu lt.-maj. Gheorghe Curcă, la data de 12 martie 1957. Documentul este păstrat în arhiva SRI, Dosar 7755, vol.5, filele 38-40. El a fost xeroxat în cursul anului 1999 de către istoricul Gabriel Catalan, angajat ulterior la CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – n.m.), de unde a fost dat afară, după ce a publicat dosarul de legionar şi homosexual al lui Teoctist. Menţionăm că dosarul 7755 nu a fost trimis CNSAS şi nici nu pare că va fi trimis vreodată. Accesul cercetătorilor în arhiva SRI (aflat la acea vreme sub papucul ciumei roşii = PSD, având în vedere că la Cotroceni era Preşedinte criminalul KGB-ist Ion Iliescu – n.m.) este blocat pe motivul mutării acesteia la CNSAS. Nota în cauză se referă la Ion Chirbeja, Caraza Ghenadie şi Galaction. Figura centrală a notei este însă fostul patriarh Teoctist, pe vremea aceea rectorul Institutului Teologic din Bucureşti.

 

Aflăm din conţinutul notei că Ion Chiorbeja a intrat de tânăr în mănăstirea Bistriţa, unde era stareţ unchiul său, Caraza Ghenadie. Unchiul său l-a sfătuit să urmeze Institutul Teologic din Bucureşti, al cărui rector era Teoctist. Documentul relatează următoarele: “Teoctist a stăruit şi faţă de alţi profesori care mai erau în comisia examinatorie, ca Grigore Cristescu, Liviu Stan etc., ca să-l noteze mai slab pe Chiorbeja, spunând că este un element rău, necorespunzător ca purtare pentru a i se da note mari. (…) Chiorbeja văzând cele ce i s-au făcut din partea lui Teoctist şi scârbit de toate s-a hotărât să plece din călugărie şi să se apuce de altceva. În felul acesta i-a venit gândul să studieze medicina la Cluj. Agentul “Marcu” relatează că Teoctist s-a opus din răsputeri ca Ion Chiorbeja să-şi continue studiile.

 

Informaţiile lui “Marcu” devin din acest punct halucinante. “Chiorbeja a mai spus că Teoctist, împreună cu Partenie Buşcu, acum exarh al mănăstirilor la Iaşi (era în 2002 – n.m.), l-au jefuit pe Ghenadie Caraza din ordinul lui Justinian (fost patriarh al BOR – n.m.), care era la Iaşi (vicar sau mitropolit) furându-i şi încărcând în camion tot ce avusese Ghenadie ca lucruri de valoare la mănăstirea Bistriţa-Neamţ (unde fusese 35-40 de ani stareţ) şi apoi tot ce avea la casa sa de la schitul Tarcău, în 4 camere, covoare, veselă din cea mai scumpă, tacâmuri de argint pentru 24 de persoane, tablouri etc. Ghenadie a scăpat un tablou de Grigorescu, fugind cu el în pădure.

 

Participant la această operaţie a fost şi fiul patriarhului din acea vreme (Ovidiu Marina – n.n.), care însă nu s-a arătat la schit, a rămas în vale, conducând operaţiile. După ce Ghenadie a fost jefuit la Bistriţa şi Tarcău, a mai fost jefuit odată de Teoctist şi de fiul patriarhului la mănăstirea Văratec, unde fusese dus în surghiun, ca duhovnic, ca să se piardă zvonurile hoţiilor de pe Valea Bistriţei şi Tarcăului. Captura de la Văratec a fost însă mai mică, fiindcă Ghenadie a fost avertizat de nişte maici şi a ascuns bine ce mai avea.

 

Acuzat că ar trăit cu nişte maici tinere, ca Margareta Oculescu şi altele, Ghenadie a fost apoi surghiunit de patriarh la mănăstirea Horazim-Neamţ, unde se găseşte şi acum (era anul 2002 – n.m.). Ghenadie Caraza făcuse afaceri mari cu exploatări de păduri, cereale etc., în asociaţie cu nişte liberali şi în concurenţă cu nişte evrei. Prin 1945-1946 evreii respectivi i-au făcut denunţuri că-i antisemit etc. Justinian se informase că e bogat şi-l vâna să-l jefuiască, ameninţându-l mereu că va avea neplăceri politice etc., ca să-l sperie şi să nu zică nimic când va fi jefuit. Concomitent cu Ghenadie a mai fost jefuit prin aceleaşi metode şi de aceiaşi inşi, economul mănăstirii Bistriţa, un anume părinte Galaction.

 

Acesta făcuse şi el afaceri cu Ghenadie şi era bun prieten cu el. Galaction se îngrijise în special de Teoctist … şi el este acela care i-a plătit lui Justinian (Justinian Marina, fost patriarh BOR, supranumit „patriarhul rosu” – n.m.) om sumă de cocoşei ca să-l facă pe Teoctist întâi arhimandrit, apoi o sumă şi mai mare, ca să-l facă arhiereu, nădăjduind şi Galaction şi Ghenadie că în felul acesta îl vor îmblânzi pe Justinian şi-şi vor câştiga, prin ucenicul lor Teoctist, un vlădică protector. De fapt, însă, i-au deschis numai pofta de bani lui Justinian, care i-a tuns numărul unu pe amândoi. Fiindcă Ghenadie tace la Horazim l-au lăsat în pace, dar pe Galaction fiindcă bea şi vorbeşte l-au dus din Moldova în Muntenia să i se piardă urma şi să nu-i divulge pe Justinian şi Teoctist. (…)

Când nu de mult Galaction a fost la Bucureşti, Teoctist i-a dat ordin să plece imediat la Bascoavele, unde se găseşte de când a fost adus din Moldova. Atunci când a fost adus din Moldova, Teoctist l-a dus cu maşina până aproape de Bascoavele, şi-l ţine acolo să nu mişte deloc. Galaction s-a săturat de surghiun şi vrea să plece de la Bascoavele. (…) Cu toate că Chiorbeja ştie multe despre Teoctist şi Justinian totuşi nu vorbeşte, vrea să stea liniştit până îşi isprăveştemedicina. (…) Galaction i-a fost duhovnic lui Teoctist şi lui Partenie Buşcu şi le ştie păcatele, iar când bea, vorbeşte şi-i înjură, spunând ce ştie.”

 

Alte surse ceva mai timpurii ni-l relevă pe Teoctist ca membru al Partidului Muncitoresc Român, în ciuda trecutului său de legionar. “Pe data de 1 ianuarie 1949 Î.P.S.S. Justinian a făcut următoarele mişcări de preoţi şi arhierei: (…) Vicarul Mitropoliei Iaşi, arhiereul Valerie Moglan a fost pensionat şi înlocuit cu arhimandritul Teoctist Arăpaşu. Acesta pretinde că este membru PMR (Partidul Muncitoresc Român, care va deveni, în 1965, Partidul Comunist Român – n.m.) şi activist democrat, deşi a fost cuzist şi apoi legionar (…)” Informaţia provine din Nota 131/6 ianuarie 1949, aflată în dosarul 7755, vol. 3, fila 99, în fondul D (Documentar – n.r.) din ASRI (Arhiva Serviciului Român de Informaţii).

 

Datele cu privire la apartenenţa lui Teoctist la PMR sunt confirmate de sursa “Nicu”, în Nota 131/24 noiembrie 1949, aflată în Arhivele Naţionale, Fondul M.I./Direcţia Generală a Poliţiei, Dosarul 75/1946, fila 272. “(…) 3. Episcopia Romanului cu sediul în oraşul Roman. Are un singur candidat serios pe arhimandritul Tectist Arăpaşu, de la Mitropolia Moldovei, este un element cu pregătire şi încadrat încă din anul 1945, în partidul clasei muncitoare, este un colaborator intim al patriarhului Justinian încă de pe vremea când era la Iaşi.”

 

Cu privire la felul în care a reuşit să descopere aceste documente, istoricul Gabriel Catalan a declarat următoarele: “(…) Le-am găsit în dosarul 7755, ce priveşte problema cultelor, vol. 3 şi 5, pe care le-am studiat în perioada ianuarie-februarie 2000. La scurt timp, Arhiva SRI a fost închisă publicului sub pretextul predării către CNSAS, lucru care nu s-a întâmplat, de fapt, nici până în ziua de astăzi.” (“Academia Caţavencu”, nr. 568/2002)

 

Citeste si articolele:

 

Jandarmii erau bătăuşi şi brute needucate inclusiv atunci când se striga “Teoctist-comunist!”

Ceauşescu, nu fi trist! Cultu’ a mers înainte, prin tătuca Teoctist!

In anii 1990, niste maicute din Romania erau snopite in bataie de catre ortodocsii lui Teoctist

Patriarhul Teoctist, de la membru al Miscarii Legionare la turnator la Securitatea comunista

Cum era lins in fund dictatorul ateu Ceausescu de patriarhul Teoctist

 

 

https://asapteadimensiune.ro/documentele-securitatii-dovedesc-ca-in-tinerete-fostul-patriarh-teoctist-a-fost-spargator-de-manastiri.html

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

 

Dumnezeu e medic, nu macelar…( chiar daca Dumnezeu strigă și noi nu-l auzim )

 

De ce? Din ce cauză? De ce?

 

Când avem parte de suferință alergăm la aceste întrebări. Orice om o face. Iov a făcut-o și la fel ca el, mulți alții. Problema prietenilor săi era că ștampilau suferința ca fiind rea și cauzată de răul din viața lui Iov. Despre „bunătatea” suferinței  am scris AICI.

 

Nu despre bunătatea suferinței vreau să vă vorbesc, ci despre bunătatea lui Dumnezeu. Un lucru îl învăț din experiența lui Iov cu Dumnezeu în suferință și după aceasta: Dumnezeu nu este un măcelar nesimțit ce taie în carne fără a-i păsa. Dumnezeu acționează ca un doctor: deschida rana cu foarte mare atenție, scoate afară ce trebuie să scoată și închide la loc…John MacArthur spune că în vreme de prosperitate și liniște, Dumnezeu strigă și noi nu-l auzim. În vreme de furtună, El ne șoptește și auzim și cel mai fin foșnet. De ce? Pentru că învățăm să-l ascultăm.

 

Chiar și în cele mai grele vremuri, să nu uităm: Dumnezeu e medic, nu măcelar.

 

El face rana și tot El o leagă. Acest gând să ne mângâie în încercări.

  

https://benicruceru.com/2014/05/16/dumnezeu-e-medic-nu-macelar/

 

 

 

///////////////////////////////////

 

„Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci complice” (George Orwell)… Pentru că omul nenăscut din nou, din Sămânţa Bibliei Duhovnicesti (Luca 8/11) nu este în stare de nimic Dumnezeiesc, (căci nimic bun nu locuieşte în el-Rom. Cap.7), Creatorul ne” împrumută” iertare, înfiere, mişcare, credinţa, vedere, auz, pocăinţă (veşnică), bunătate, ploaie, aer, ÎNVĂŢĂTURA, inimă,picioare, blândeţe, iertare, iubire, dragoste, mântuire, slujire, împăcare (2 Cor.5/18-20) etc! Tot El ni-L dăruieşte şi pe Pritenul TUTUROR păcătoşilor, dimpreună cu toţi talanţii Săi (Mat.25/14-30), ca să-i înmulţim… Noi doar să înaripăm credinţa Părintelui Avraam care, prin Hristos, ne duce la Credinţa Dumnezeiască (Rom.1/17) pentru înnoire; Să învăţăm din suferinţa celor care nu l-au băgat în seamă (Îs.53/3) şi nu l-au primit în ieslea inimii înnoite, (ci într-un grajd,” pentru că în casa de poposire nu era loc pentru el” -Luca 2/7 b)… Să credem, adică să-l primim dimpreună cu toate ale Sale, fiindcă „tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (Ioan 1/12-13) De aceea ne-a trimis din Cer Sămânţa Dumnezeiască, în care musteşte Toată invăţătura- Plinătatea Lui- CUVÂNTUL viu, întrupat, ca să rămânem una cu Duhul Adevarului,nu cu ea (1 Ioan 2/15-17) şi cu  minciunitorul cosmic…” căci de la Mine îţi vei primi rodul” (Osea 12/8 b)

 

 

 

Tinerii din Timișoara sunt încurajați de o asociație din urbea de pe Bega să depună un angajament de castitate. Nu pentru totdeauna, ci până la căsătorie. Tinerii pot face acest lucru la biserică sau prin… e-mail

 

Angajamentul pentru castitate – de Anda Sabau 

Sursa: https://alfaomega.tv/pro-viata/castitatea#ixzz5aJy4SY6o
Follow us: @alfaomegatv on Twitter | alfaomegatv on Facebook

Argumentele pentru castitate

• 1. Evidențele științifice merg în mod covârșitor în favoarea celor care promovează abstinența până la căsătorie. Mai întâi, cercetările sociologice au arătat o conexiune clară între viața sexuală premaritală și riscul disoluției familiale. În cel mai important studiu cu privire la comportamentul sexual din Statele Unite, National Health and Social Life Survey, desfășurat la Universitatea din Chicago, s-a descoperit că bărbații care au așteptat începerea vieții sexuale până la căsătorie au o rată a divorțului cu 63% mai mică, în vreme ce femeile înregistrează 76%. Cei care nu și-au păstrat castitatea au șanse mult mai mari de a fi infideli în căsnicie (Cf. Edward O. Laumann et al.,The Social Organization of Sexuality: Sexual Practices in the United States, Chicago: University of Chicago Press, 1994, p. 503) Un studiu din 2011 confirmă: există o clară legătură între frecvența divorțurilor și activitatea sexuală premaritală. Femeile care au avut prima experiență intimă în adolescență au o rată dublă a divorțului, în comparație cu cele care au amânat până la vârsta adultă. O concluzie șocantă este și că cele mai multe fete au declarat că prima lor experiență a fost parțial sau total împotriva voinței lor. (Cf. Anthony Paik, “Adolescent Sexuality and Risk of Marital Dissolution,” Journal of Marriage and Family 73 (2011): 472-485, p. 483, 484)

Va exista și replica previzibilă: cum rămâne cu prevenirea sarcinii și a bolilor cu transmitere sexuală? Pentru primul aspect, datele sunt cunoscute: pilula contraceptivă are o rată de eșec de 9% într-un an, diafragma – 13%, prezervativul – 15%, iar spermicidele – 28% (Cf. Journal of the American Medical Association, 20 Octombrie 1999, Vol. 282, No. 15, 1405-1407). Iar un studiu al Universității Harvard a arătat că în statul Uganda rata infecțiilor cu HIV a scăzut dramatic în ultimele două decenii după ce abstinența și monogamia au fost promovate la nivelul politicilor educaționale, în vreme ce în Zimbabwe și Botswana, unde s-a mizat masiv pe promovarea prezervativului ca singura metodă de preveni epidemia HIV, nu s-a înregistrat niciun progres. S-a constatat că simpla bombardare a acestor state cu milioane de prezervative nu făcea decât să încurajeze promiscuitatea și schimbarea partenerilor, factori care, adăugați la rata de eșec a prezervativului, nu puteau să oprească epidemia. (Cf. Sarah Trafford. “Uganda Winning the Battle Against AIDS Using Abstinence.”, Culture and Family Institute, Iulie 2002).

• 2. Acuzația de „fundamentalism religios” pleacă de la un reducționism facil. De fapt, argumentul pentru castitate înainte de căsătorie se poate construi plecând strict de la o filosofie a persoanei și de la metafizica legii naturale, fără a face apel la tradiții religioase. El sună așa: în centrul acțiunii mele trebuie să fie binele aproapelui, o persoană unică, irepetabilă, ireductibilă, a cărei corporalitate este legată în mod intrinsec de identitatea și împlinirea sa. Nu este indiferent ce fac cu trupul meu și al celuilalt pentru că ceea ce are loc la nivel biologic are consecințe la nivel afectiv și intelectual. Binele persoanei ține de integrarea tuturor acestor dimensiuni, iar fericirea nu se poate găsi decât în dăruirea totală, trup, inimă și minte, unei alte persoane, sărbătorind însăși alteritatea ei infinită și regăsindu-mă în aceasta.

„Te iubesc pentru ceea ce ești și nu pentru ceea ce îmi oferi, dincolo de plăcere, boală și limitele tale! Este atât de bine că ești!” sună autentica declarație de iubire într-un registru al filosofiei personaliste. Sexualitatea, bună și minunată în sine, este dimensiunea care permite dăruirea reciprocă a două persoane de sex opus, spre bucuria erosului, uniune și aducerea în lume a altor persoane unice și ireductibile. Tocmai datorită acestei importanțe, nu ne putem folosi de ea fără a o integra în ansamblul persoanei, fără ca bărbatul și femeia să fi spus unul altuia un „Da” la nivelul afectiv și la nivel rațional. Ultimul dintre acestea este cel care decide: căci iubirea autentică nu există fără un „Da” spus persoanei de lângă mine, cu toată ființa mea, pentru toată viața. „Te iubesc și îți voi fi aproape indiferent de ce se va întâmpla, indiferent de cum vei arăta, indiferent de faptul că, mai devreme sau mai târziu, atracția și sentimentele vor dispărea, indiferent de ce vei face sau ce ți se va întâmpla”. Timpul și libertatea față de condiționări interioare și exterioare sunt elementele esențiale ale iubirii. Aceasta nu poate exista pe termen limitat și nu poate fi declarată cu condiții: „Te iubesc acum, dar mai vedem, dacă n-o să mai simt, asta e…” sau „Te iubesc, dacă faci așa și îmi oferi asta…” reprezintă niște afirmații lipsite de sens. Iar dăruirea sexuală nu poate avea loc pe deplin fără acest „Da” spus pentru tot restul vieții, ca act al rațiunii și voinței prin care eu mă dăruiesc binelui persoanei în mod necondiționat. Iar acest act e prezent doar în căsătorie.

Cauzele eșecurilor descrise în statisticile de mai sus vin din această dăruire incompletă, în care două trupuri își spun „da”, fără ca inimile și mințile să fi participat. Castitatea premaritală este o școală în care se testează și se educă iubirea autentică, în care două persoane văd dacă pot să se dedice unul altuia în absența pasiunii care, în mod inevitabil, se va stinge în căsătorie. Când două persoane au confundat pasiunea cu iubirea și nu au lăsat-o pe cea de-a doua să crească, există mari șanse să se trezească la un moment dat ca și-au construit relația pe nimic. Iar despărțirea, drama personală și probabil și a copiilor vor bate la ușă.

Concluzia este că promovarea castității în rândul tinerilor este o prioritate. În plus, nu este deloc o cauză pierdută. O cultură dominantă se poate schimba, iar cineva care și-a început viața sexuală nu este deloc pe o cale fără întoarcere, căci virginitatea sufletească se poate oricând recâștiga. Tinerii, în adâncul inimii, simt că ceva e în neregulă cu lumea în care trăim, intuiesc care este iubirea autentică și ce înseamnă să fii fericit. Tinerii sunt însetați nu de plăceri, consum și carieră, ci de puritate, eroism, dreptate, autenticitate și iubire totală. A le propune altceva înseamnă să le încalci demnitatea.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

 

 

TIMPUL SECERIŞULUI

CASTITATEA CONJUGALA

Psihologia abisala moderna (Jung) deosebeste energia sexului de cea sexuala. Fiinta umana intreaga este sexuata, esti barbat sau femeie pana la ultima fibra a fiintei. Energia sexului e o forta creatoare a carei sursa este spiritul; numai cand patrunde in domeniul fiziologicului se transforma partial in energie sexuala. Stapanirea ascetica in acest moment e decisiva pentru destinul persoanei.

In viata conjugala; sexualitatea isi reveleaza sensul simbolic: cautand cu pasiune unitatea -„un singur trup” ea se depaseste si trezeste setea de: o singura fiinta, realitate pe care doar o presimte si o simbolizeaza. Iubirea invita la intalnire in trairea trupeasca, dar numai spiritualul o poate realiza. Socul emotional, oprirea din momentul pIacerii inchide fiinta in ea insasi, o smulge din intalnire, deschizand imediat o prapastie ametitoare. Dupa paroxismul preliminariilor urmeaza singuratatea, elanul atractiei este urmat de recul. Este nevoie de toate puterile harismatice ale iubirii, de toata tandretea si grija de celalalt pentru a umple acest abis. Aceasta este iesirea din sinea egoista spre prezenta transparenta si curata a unuia in fata celuilalt. Este, cum bine se vede, o lucrare cu totul pozitiva, indreptata catre integritatea casta a fiintei.

Notiunea de castitate – sophrosyne- desemneaza mai inainte de orice o calitate spirituala, „intelepciunea” deplina, puterea integritatii si a integrarii tuturor elementelor existentei. Sfantul Pavel in I Tim.2, 15, vorbeste de mantuire „prin castitate (rom. cu intelepciune -Nred)”. Textul grecesc spune meta sophrosynes, adica, prin integrarea tuturor elementelor fiintei umane intr-un tot feciorelnic, un eveniment prin esenta launtric spiritului. In sensul imediat, aceasta este orientarea eshatologica spre veacul viitor in care oamenii vor fi ca ingerii. Intelegerea acest text in sensul: „mantuirea prin maternitatea in castitate”, plasandu-l astfel in perspectiva functionala si nu in cea ontologica, ar insemna un incontestabil contrasens. Dincolo de ciclul fecunditatii, fecioara se naste pe sine pentru Parusie. La fel si in casatorie, daca ciclul nasterilor prelungeste viata prin mortile succesive, ciclul insusi este salvat „prin castitatea” care face din maternitate, sub toate formele ei, nasterea noului eon; ” Taina iubirii” este taina lumii ce va sa fie De aceea numai aspectul personalist al iubirii conjugale este hotarator. Cuplul fecund sau steril depaseste in acelasi mod functionalul, instinctivul si pasionalul si personalizeaza, face trupul feciorelnic, integrat pana in adancul lui spiritual, pana la reconstituirea fiintei caste. Scopul procreatiei slujeste specia si reduce iubirea la sexualitate instrumentaIa si utilitara. Desigur, conceptia personalista cu privire la casatorie este o elevatie ultima, aristocratica a spiritului si ea se opune democratizarii adevarurilor de catre marea masa, cat si de catre conducatori, carora le este mai la indemana sa se plaseze la nivelul maselor reducand casatoria la sexualitate reproducatoare. (…)

Sexualitatea se depaseste prin propria sa simbolistica; simbol al unitatii, ea se transcende spre integritatea spirituala a unei singure fiinte. Numai in felul acesta se poate intalni casatoria cu monahismul ca impreuna sa se uneasca in prefigurarea eshatologica a Imparatiei. Altfel, conceptia sociologica (procreatia) separa si opune cele doua stari.

Atat calugarii, cat si cei casatoriti, fauritori de diamante ceresti, lucreaza castitatea, desavarsesc creatia. Vedem acest lucru in dialectica paulina cu privire la taierea imprejur (Rom. 2, 26-29) pe care Sfantul Pavel o plaseaza in plan spiritual dand o perspectiva identica dialecticii castitatii. Inrudirea lor profunda autorizeaza o mutatie a termenilor:

„Deci, daca cel netaiat imprejur (fiziologic, fara feciorie) pazeste hotararile Legii (urmeaza castitatea spiritului), netaierea lui imprejur nu va fi, oare, socotita ca taiere imprejur? Iar el -din fire netaiat imprejur, dar implinitor al legii -(ascultare launtrica a voii lui Dumnezeu, care intrece firea), nu te va judeca, oare, pe tine («pe tine» desemneaza aici cazul fecioarelor nebune din parabola, carora fecioria fizica nu le-a folosit la nimic) care prin litera legii si prin taierea imprejur esti calcator de lege? Pentru ca nu cel ce se arata pe dinafara (fiziologic) e iudeu, nici cea aratata in trup pe dinafara este taiere imprejur, ci este iudeu (feciorie launtrica, spirit neintinat) cel intru ascuns, iar taiere imprejur (feciorie) este aceea a inimii, in duh, nu in litera; a carui lauda nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu. „

Aceasta lauda este data cu anticipatie in timpul incununarii sotilor in Taina nuntii. In comentariul sau la Psalmul 147 , Sfantul Augustin spune: „Fecioria trupului apartine unui mic numar, dar fecioria inimii trebuie sa fie fapta tuturor”.

Atata vreme cat psihanaliza va continua sa lupte impotriva irationalului si a inconstientului doar prin lumina ratiunii, va ramane neproductiva. Oricat s-ar identifica acolo pacatul cu boala, postul cu regimul vegetarian, ascetismul cu igiena sportiva, acest tratament ramane cu totul strain de puterea care porunceste: „Ridica-te si umbla, si sa nu mai pacatuiesti”. Intr-o singura clipa: „Astazi vei fi cu Mine in rai” sau: „fiti desavarsiti precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este”… Pentru a schimba insasi firea omului trebuie sa recurgi la mijloace datatoare de har si la puterea sacramentaIa a iertarii pacatelor. Desigur, cabinetul unui psihiatru nu este un sanctuar, dar un psihiatru crestin cunoaste limitele stiintei sale si stie ce anume o poate duce mai departe si o poate desavarsi prin lucrarea vindecatoare a harului.

Asceza marilor oameni duhovnicesti prezinta toate elementele a ceea ce se numeste sublimare (freudiana) sau metamorfoza (jungiana): inaltare progresiva in care tot ce este „sublimat” este atras si absorbit de sfera mai elevata. Acesta este esentialul transfigurarii, unde nimic nu este Suprimat sau inabusit, ci totul este in profunzime plamadit si orientat. Dar numai asceza, in aceasta inaltare, isi cunoaste punctul culminant: Cel Desavarsit si Preainalt.

In cursul ascensiunii, energia sexuala se elibereaza de pura animalitate; se umanizeaza si se insereaza calitativ in spiritual. Ea devine din ce in ce mai putin tulbure, isi pierde puterea oarba de seductie, conferindu-i omului dinamismul sau ascendent. Iubirea patrunde pana la radacina instinctului si transsubstantiaza naturalul: „iubirea schimba substanta insasi a lucrurilor” spune Sfantul Ioan Gura de Aur. Ea altoieste scopurile empirice pe finalitatile create de spirit si indreapta si calauzeste totul in sus, spre Cel Preainalt.

Sub harul Tainei, sotii isi traiesc viata sexuala fara ca acest lucru sa le aduca vreo cat de mica scadere in viata lor launtrica. Implinindu-si simbolismul sau, ea devine un neprihanit izvor de bucurie imateriala: ” Tot ce este desavarsit in felul de a fi trebuie sa se inalte deasupra felului propriu de a fi, sa devina altceva, o fiinta fara asemanare”, spune Goethe.

Fiecare cuvant al lui Iisus, ca un graunte de mustar cazut pe pamant, va incolti atunci cand va fi voi. Sensul ascuns al cuvintelor Lui ii inspira pe cei carora le este dat, sa fie oameni pana la capat, sa implineasca toata masura conditiei umane „prin castitate”, Fiul ratacitor a simtit in sfarsit suflarea Duhului Sfant: „si, sculandu-se, a venit la tatal sau”. Aceasta miscare este inceputul unui veac nou (eon) in destinul lumii: rapit de uimire, omul contempla imensitatea gandirii lui Dumnezeu in ce-l priveste. Dumnezeu vrea sa fie slavit prin faptura Lui, si de aceea cuvantul lui Iisus despre casatorie se incheie cu: „Cine poate intelege sa inteleaga!”…

Sfantul Apostol Pavel este foarte impresionat de legea unei rezistente irationale: „Pentru ca ceea ce fac nu stiu”. Constiinta descopera ca e impiedicata de subconstientul care nu se supune niciodata poruncilor directe, imperativelor puse si impuse. Imaginatia joaca aici un rol important. Ea alimenteaza arta, intrupeaza imaginea in piatra, in culoare, in sunet. Dar arta nu creeaza niciodata un obiect viu, ne-o spune mitul Galateei. La fel, principiul abstract, imperativul, morala sunt inoperante. Imaginatia si erosul ei vor cere intotdeauna o imagine intruchipata, o icoana vie, un sfant. Cultura ascetica a imaginatiei se impune mai mult ca oricand. Un Dostoievski, un Bernanos coboara in tenebre, dar imaginatia lor este pentru totdeauna cucerita de chipul lui Hristos. O educatie iconografica initiaza in adevarata frumusete, invata contemplarea tainelor. In frumusetea unui trup, sufletul este forma lui, iar in frumusetea sufletului chipul lui Dumnezeu este cel ce ne incanta. Sfantul Ioan Scararul invata ce este imaginatia neprihanita descriind atitudinea unui ascet care, vazand frumusetea unei femei goale „slavea foarte pe Facatorul din acest prilej si numai de vederea ei era miscat la iubirea lui Dumnezeu si-i izvorau lacrimi. Daca unul ca acesta are totdeauna, in asemenea prilejuri, o astfel de simtire si lucrare, a inviat nestricacios inainte de invierea de obste”.

Concupiscenta apare cu interventia constiintei in viata sexuala. Intr-adevar, acolo unde constiinta este absenta, judecata morala nu se exercita, neavand temei de aplicare. Inaintea pacatului si a Legii care il dezvaluie, oamenii erau imbracati in goliciunea lor „rara rusine”, apoi s-au imbracat cu pudoare, au devenit constienti de cadere. Instinctele au incetat sa mai „bata la usa” (Fac. 4, 7) si au intrat in campul luminat al constiintei.

Dupa radacina, cuvantul con-cupiscentia, epi-thymia, Be-gierde, inseamna viata inconstienta a naturii. Animalele sunt lipsite de concupiscenta, ele au instinctul reglat prin fire, si firea e curata. Dar prefixul „con „, „epi”, „Be”, semnifica interventia ratiunii, a constiintei noastre. Nu „pantecele”, inconstientul, este cel ce spurca pe om, ci ce iese din inima lui, simbol al activitatii psihice constiente. „Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule. Acestea sunt care spurca pe om.” Privirea cu pofta constienta este pacat de curvie, duhul viclean este izvorul stricaciunilor sexuale in paganism: imaginatia este perversa cand omul este constient si consimte. Or, dupa asceti, tocmai prin imaginatie patrund demoni in mintea omului, prin imaginatie lucreaza puterea lor de ispitire. Intelege acest lucru cine stie ca imaginatia e legata direct de viata afectiva, iar aceasta de eros si de senzualitate. O imaginatie erotica descompune mintea care se complace in imagini necurate fara nici o limita sau sfarsit, este o sete infernala care nu poate fi potolita. De aceea, Clement al Romei vede semnul desavarsirii cand un frate (un crestin) priveste o sora (o crestina) fara sa-si imagineze nimic sexual. ,,O, tu, femeie unica, tu esti pentru mine toate femeile” spune poetul, exprimand „unicul” ascezei conjugale.

Aici, singurele arme de folos sunt atentia duhovniceasca, rugaciunea si harul. Castitatea este imaginatia pe deplin curatita si stapanita. Istoria lui Tobie relateaza si descrie izbanda neprihanirii asupra elementului demoniac al concupiscentei. Este o emotionanta pre-inchipuire a Tainei cununiei in Vechiul Testament.

Calauzit de Arhanghelul Rafail, Tobie intalneste o tanara care avusesesapte miri, toti ucisi de Asmodeu (demonul curviei). Simbolismul e clar: mirii fusesera stapaniti de dracul curviei si moartea lor arata caracterul ucigator al acestei patimi. Fata, dimpotriva, reprezinta castitatea: ” Tu stii, Doamne, ca sunt curata”, repeta in rugaciunile ei, atragand astfel acoperamantuI duhovnicesc al ingerului.

Tobie „a iubit-o si sufletul lui s-a lipit de ea foarte”. El a luat-o pe Sara si ingerul i-a poruncit sa afume camera de nunta: simbol transparent al curatiei si al rugaciunii-ofranda. Si „cand va trebui sa te apropii de Sara, ridicati-va amandoi si strigati catre miIostivul Dumnezeu si El va va milui si va va mantui”. Legatura demonica este spulberata de neprihanirea amandurora, a lui Tobie si a Sarei. Asmodeu este invins; concupiscenta este distrusa pana la radacina prin ocrotirea cereasca: Rafail inseamna in ebraica leacul lui Dumnezeu. Acest leac nu este altul decat castitatea, prezenta in orice iubire adevarata care s-a aprins de la „focul mistuitor al Celui Vesnic”. Rugaciunea lor e plina de el: „Si acum, Doamne, nu placerea o caut (patima oarba), luand pe sora mea, ci o fac cu inima curata (desavarsirea plina de Sfantul Duh). Binevoieste deci a avea mila de ea si de mine si a ne duce impreuna pana la batranete! Si a zis si ea cu el: Amin!”

Din “Taina Iubirii” –Paul Evdokimov

Timpul de pregatire al celor chemati si consacrati, pentru a deveni Mireasa lui Cristos

 

Cine va rămînea?

Din Matei 22:30, Ce înseamnă că la înviere oamenii nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii?

 

„Aspiră!” – primul manual românesc de educație sexuală creștină

  

CELIBAT, CASTITATE ȘI FECIORIE

Fenomenul Babilon

Cartea Apocalipsa

Cum primesc eu un caracter ceresc? Evrei 2.9, de Botschafter; Dragul meu tânăr … Cuvântul unui tată adresat fiului său, de Frank Schönbach; Încurajare pentru tinerii creştini, Extras din două prelegeri din anii 1948 şi 1964, de Paul Wilson

 

A fi „talentat” poate însemna total altceva decât la ce te-ai gândi. Talentele pot însemna și încercări.Scris de Milenko van der Staal

Cum descopăr și exploatez la maxim talentele unice pe care Dumnezeu mi le-a dat- Pilda talanților: Și încercările sunt talanți

În pilda talanților (Matei 25:14-30), Isus spune despre un stăpân care a dat fiecăruia dintre slujitorii Săi un număr diferit de talanți (o sumă de bani), de care să aibă grijă. Intenția era ca ei să scoată un profit pentru stăpânul lor din suma care le fusese încredințată.

Talanții din pildă sunt, în general, asociați cu abilitățile și punctele noastre forte, în contextul că o persoană poate fi foarte talentată. Dar talanții pot reprezenta și circumstanțele pe care Dumnezeu mi le-a dat în viață – oportunități de a îndeplini voia lui Dumnezeu.

Trebuie să mă privesc pe mine și viața mea prin ochii lui Dumnezeu: De ce mi-a dat acest trup, această personalitate, aceste abilități, această familie, aceste circumstanțe, etc.? Pot să privesc eu aceste lucru și să le consider că sunt talanți care mi-au fost încredințați? Încercările și necazurile sau timpurile bune și de prosperitate sunt toate oportunități pe care Dumnezeu mi le-a încredințat personal! De fapt, în ochii lui Dumnezeu, când unui om i se dau multe provocări și greutăți, acest lucru înseamnă că acea persoană este talentată! Și eu sunt singura persoană care poate îndeplini acele sarcini și provocări, pentru că setul circumstanțelor mele este complet unic, conform scopului lui Dumnezeu.

Dumnezeu mi-a încredințat aceste posibilități de a ajunge la dezvoltare și creștere și a ajunge la conținut veșnic. În plus, El mi-a dat și uneltele să ajung acolo. Dacă sunt voitor, Dumnezeu îmi dă Duhul Lui Sfânt care-mi poate da puterea de a avea succes în misiunea aceasta. Isus a mers deja înaintea mea și mi-a arătat calea. În fiecare situație, cu fiecare talent pe care l-am primit, Numele lui Dumnezeu poate fi glorificat, (așa cum a făcut Isus în Ioan 12:27-28), voia lui Dumnezeu poate fi făcută (așa cum a făcut Isus în Luca 22:42) și eu pot obține o „o plinătate veșnică de slavă.” (2 Corinteni 4:17-18)

Răspunderea pentru talanții primiți

În pildă, slujitorii au trebuit să dea socoteală pentru talanții încredințați. Doi dintre ei i-au gestionat înțelept și au adus profit. Acest lucru poate fi comparat cu folosirea circumstanțelor mele pentru a căpăta bogății eterne. Investiția lui Dumnezeu în mine este că mi-a dat un trup și circumstanțele necesare de a face voia Lui. Profitul pe care El îl așteaptă este ca păcatul să fie eradicat punct cu punct din viața mea și să fie înlocuit cu o creație nouă: virtuți, roadele Duhului (Galateni 5:22), viață veșnică (Ioan 12:25; Romani 2:6-7), dar, mai presus de toate, ca Dumnezeu să fie slăvit prin trupul și situațiile mele.

Stăpânul i-a lăudat pe primii doi slujitori spunând: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”

Dar al treilea slujitor, care primise un talant, l-a ascuns în pământ și nu a adus niciun profit cu ce îi fusese încredințat. Stăpânul s-a arătat foarte nemulțumit de el și l-a numit rău și leneș, spunând: „…Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Pentru că celui ce are i se va da, şi va avea de prisos; dar de la cel ce n-are se va lua şi ce are! Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Asta poate părea dur și nedrept. Până la urmă, lui i se dăduseră cei mai puțini talanți dintre toți slujitorii și el înapoiase ce primise, nu? Dar punctul principal este că el nu folosise talantul care i se dăduse; a fost leneș și a vrut să muncească deloc. Nu numai că nu a adus un profit, dar probabil talantul era deja stricat și putrezit de la statul în pământ. Judecata stăpânului a fost, în mod absolut, dreaptă.

Ce înseamnă să folosești sau să îngropi talanții pe care i-ai primit

Talanții pot varia. Poate sunt foarte bun la ceva. Folosesc acele abilități de a binecuvânta pe ceilalți, să fac binele și să arăt calea spre bine, sau le „îngrop,” folosind capacitățile mele pentru mine însumi, pentru propriul câștig? Să spunem că experimentez încercări precum boală, greutăți financiare sau sunt neînțeles și vorbit de rău. Folosesc aceste circunstanțe pentru a birui cârtirea, îndoiala, descurajarea, etc., care își fac mereu apariția din firea mea? Identific eu aceste oportunități ca fiind talanți pe care îi pot administra și obține roade ale Duhului precum recunoștință, credință, bucurie, etc…, sau le „îngrop” și cedez păcatului, neobținând nimic de valoare veșnică din încercări?

 

 

Lecții de viață din pilda talanților

Eu sunt în aceeași poziție ca slujitorul care nu a adus profit dacă nu am câștigat nimic din situațiile pe care Dumnezeu mi le-a dat, indiferent care sunt acele circumstanțe. De fapt, când nu fac nimic, permit tendințelor mele naturale care trag către păcat, să crească și să se înmulțească, iar în final ajung mult mai rău decât cum am început.

Dar pot face ceva cu oportunitățile și harul primit de la Dumnezeu. Rezultatul circumstanțelor mele, mici și mari, luni sau scurte, grele sau ușoare trebuie să fie întotdeauna unul de o valoare eternă; unde înainte era nerăbdare, să devină răbdare, unde era nerecunoștință, să fie mulțumire, unde ceilalți erau greu de purtați, acum este dragoste; unde eram slab, acum am devenit tare.

Atunci voi auzi acele cuvinte minunate din gura Maistrului meu, căruia I-am slujit toată viața: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”

Autor: Cristi Cociuba 

Păcatul îngropării talantului

Matei 25:14-30
Importanţa pildei: ultima pildă pe care o spune Domnul înainte de moartea Lui. Cu două zile înainte de răstignire, Domnul Isus le spune ucenicilor această pildă ca să le arate importanţa ei.

A.Ce vrea să ne înveţe această pildă?
a)Dumnezeu dă fiecarei persoane talanţi sau abilităţi „ Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul…” v15a
Fiecare rob a primit un anumit număr de talanţi. Fiecare om e înzestrat de Dumneyeu cu cel puţin un talant (de aceea daca spui că nu ai nici un talant…mai gândeşte-te o dată)
b)Fiecare persoană e diferită „…fiecăruia după puterea lui…” v15b.
La unii Dumnezeu le dă mulţi talanţi; la alţii le dă doar câţiva şi unora le dă doar un talant. Fiecăruia după puterea lui.
Dumnezeu te-a înzestrat cu daruri, talanţi şi calităţi pe care nimeni altcineva nu le mai are în masura în care le ai tu. El te-a înzestrat cu ele ca să poţi sluji trupului (bisericii) în care vieţuieşti.
c)Dumnezeu doreşte ca noi fiecare să ne dezvoltăm abilităţile, talanţii, care ne-au fost date de El potrivit cu planul Său „Cel ce primise cei cinci talanţi, a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.” Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios…” v20,21a
fiecare rob trebuia să investească banii astfel încât să aducă profit stăpânului. Talantul pus în negoţ, întotdeauna aduce profit.
d)Fiecare persoana va sta intr-o zi înaintea lui Dumnezeu şi va da socoteală pentru modul în care a folosit talanţii primiţi. „ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău” v21b, „Luaţi-i, deci, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi” v28
Robii care au investit talanţii au fost rasplătiţi; robul care nu a investit a fost pedepsit. Fiecare face ce vrea cu ceea ce are… dar la sfârsit Dumnezeu va cere socoteală pentru ce a investit în tine.

B.De ce e păcat să-ţi îngropi talantul?
Am luat exemplul unui om care a vrut să-şi îngroape talantul şi am descoperit câteva lucruri interesante. Iona, omul care a încercat să-şi îngroape talantul.
Prin faptul ca Iona a încercat să-şi îngroape talantul el de fapt a spus trei lucruri ( şi tu, la rândul tău, spui aceleaşi lucruri atunci cand nu vrei să-ţi foloseşti talantul):
1)Nu iubesc oamenii
Iona a încercat să-şi îngroape talantul şi din această cauza au avut de suferit oamenii din corabie, care erau aproape de naufragiu, de moarte. Dacă nu-şi redresa comportamentul puteau muri peste 120000 de oameni… doar pentru ca a vrut să-şi îngroape talantul.
Iona ştia ca oamenii din Ninive se vor întoarce de la calea rea pe care o urmau dacă va merge acolo şi le va vorbi, şi de aceea nu a vrut să meargă. Îngropându-ţi talantul spui: nu iubesc oamenii! Sunt gata să-i las să moară aşa cum sunt şi unde sunt! Pe când Biblia spune:
„Dacă un om ar cădea în vreo greşală, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei” (Galateni6:1)
„să nu obosim în facerea binelui” (Galateni6:9);
„…îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi, sprijiniţi pe cei slabi, fiţi răbdători cu toţi” (1Tesaloniceni5:14); „…căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi” (1Tesaloniceni 5:15);
„Spune că femeile în vârstă trebuie … ca să înveţe pe femeile mai tinere să-şi iubească bărbaţii şi copiii…” (Tit 2:3);
„…cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintâi în fapte bune…” (Tit 3:8);
„Trebuie ca şi ai noştri să se deprindă să fie cei dintâi în fapte bune, pentru nevoile grabnice şi să nu stea neroditori….” (Tit 3:14);
„Religiunea curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să ne păzim neîntinaţi de lume” (Iacov 1:27)…
Toate aceste versete spun: iubiţi-vă unii pe alţii!
Spunea cineva că a-i iubi pe oameni înseamnă să le arătăm pe Dumnezeul care-i poate împlini.
Iniţial Iona a refuzat să-L prezinte pe Dumnezeu celor din Ninive – tu ce faci?
Îngropându-ţi talantul tu nu-i iubeşti pe oameni!
2)Nu mă intresează persoana mea
Efectele asupra lui Iona din cauza îngropării talantului: Iona este aruncat în mijlocul mării pe furtună, este înghiţit de un peşte, stă trei zile în stomacul peştelui, aruncat din pântecele peştelui (vomat)… gandeşte-te cum arăta şi mirosea Iona dupa trei zile în stomacul peştelui… aşa a trebuit să intre în Ninive, să se înfăţişeze în faţa împăratului şi să le prezinte voia lui Dumnezeu… doar pentru ca a vrut să-şi îngroape talantul.
Petru, în 2Petru 1:10 spune: „De aceea, fraţilor, căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră; căci, dacă faceţi lucrul acesta, nu veţi aluneca niciodată”. Dacă îţi vei îngropa talantul sigur nu îţi vei întări chemarea şi ai cele mai mari şanse să aluneci şi să cazi, adică nu te interesează de persoana ta. În schimb dacă vei sluji cu talantul care îl ai, îţi vei întări chemarea (talantul va aduce profit) şi ai cele mai mari şanse să nu aluneci. Caută tot mai mult să-ţi întăreşti chemarea, să aduci rod. Jonatan Edwards în hotărârea numarul 5 spunea: „sunt hotătât să nu pierd niciodată momentele vieţii ci să le folosesc în cel mai înalt mod posibil”
3)Nu ascult de Dumnezeu
E pacat oare să nu ascult de Dumnezeu? „Samuel a zis: „Îi plac Domnului mai mult arderile-de-tot şi jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată decât închinarea la idoli şi terafimii…” 1Samuel 15:22, 23a
Dumnezeu îi spune lui Iona: du-te la Ninive şi el merge la Tars; Dumnezeu spune: fă! Şi tu nu faci… e pacat? Dumnezeu are o lucrare de facut cu tine şi spune: fă! Dacă nu o faci ce e? Dacă El spune: prin tine vreau să binecuvintez azi pe cineva, vreau să aduc un zambet pe faţa cuiva, vreau să întorc azi pe cineva la Mine, vreau să întăresc pe cineva… şi tu spui nu! Nu e oare păcat? Iacov 4:17 spune: „Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!”
Dumnezeu era aşa de hotărât să îţi îndeplinească lucrarea cu Iona încât a fost dispus să-l treacă prin orice doar să-l facă să se trezească la realitate şi astfel să poată salva viaţa a 120000 de oameni. Nu aştepta ca Dumnezeu să facă orice doar ca să te trezească.
Dacă ai încercat să-ţi îngropi talantul… scoate-l! În versetul 16 din Matei 25 spune că robul a pus imediat talantul în negoţ, iar cei ce fac aşa sunt răsplătiţi: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” (Matei 25:21)
Aş vrea să închei cu cateva versuri dintr-o poezie: „A venit mult aşteptata/ Cea de mulţi bine primită/ Timp de petrecut în casă/ Sau de mulţi, călătorii în masă … Deci, concediul anual/ E un dar de la Isus/ Dar concediul spiritual/ Fugi de el!…El e fatal!” Poți citi întreaba pildă a talanților în Matei 25:14-30.

 

Talanți și responsabilități

 Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul… Cel ce nu primise decât un talant s-a dus de a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.

(Matei 25:15,18)

De regulă, ne identificăm cu robul care a primit un singur talant. Avem tendinţa de a ne minimiza capacităţile, de a ne îngropa potenţialul. Problema este că ne lipseşte puterea interioară. Ne simţim inadecvaţi şi lipsiţi de valoare şi tragem concluzia că nu are rost să mai încercăm. Ne simţim incapabili să dăm piept cu viaţa.

Dar scopul vieţii creştine nu este să facem neapărat cât fac cei care au primit cinci sau doi talanţi. Ţelul nostru este să devenim tot ce putem mai bine în Hristos. Aceasta aşteaptă Dumnezeu de la noi.

Nouă nu ne e teamă să ne recunoaştem limitele şi nereuşitele. Nu avem nevoie să ne comparăm cu alţii sau să intrăm în concurenţă cu alţii. Nu ne plângem că avem resurse limitate şi nu dezgropăm greşelile trecutului. Ştim că suntem acceptaţi înaintea lui Dumnezeu în ciuda eşecurilor şi inadecvării noastre. Ştim că suntem primiţi în fiecare zi în prezenţa Sa aşa cum suntem. Viaţa creştină din belşug nu se referă la cantitate, ci la calitate. Noi nu trăim în incertitudine cu privire la persoana noastră, la scopurile şi priorităţile noastre, ci suntem pe deplin lămuriţi în această privinţă. Hristos este Domnul vieţii noastre.

Şi dacă El a preluat conducerea vieţii noastre, suntem mulţumiţi şi satisfăcuţi, ne ocupăm cu înmulţirea talantului primit, conştienţi de posibilităţile pe care ni le oferă. El ne dă sens şi scop în viaţă fie că avem un talant, fie că avem cinci. Dacă suntem în Hristos, suntem fericiţi şi împăcaţi cu noi înşine. Ştim că Domnul are bucuria de a împlini planurile Sale prin talantul pe care ni l-a încredinţat. Dacă, în schimb, ne lăsăm cuprinşi de orgoliu şi cădem pradă unei perspective înguste, ajungem în mod inevitabil la nefericire şi la zădărnicirea lucrării bune pe care Dumnezeu ar fi putut să o împlinească în noi.

Avem o singură responsabilitate: să ne predăm Lui. Nu avem de ce să ne gândim la eşec. Neliniştea şi teama nu ne mai urmăresc. în Hristos, avem un simţământ de bine şi suntem conştienţi de valoarea noastră. Nu avem de ce să pretindem că am fi altceva decât suntem. Dumnezeu ne poate oferi această putere interioară.

Urmările iertării
Luca 5.18-35

Harold Primrose Barker

© SoundWords, Online începând de la: 11.01.2020, Actualizat: 11.01.2020

Luca 5.18-35: Şi iată nişte oameni aducând pe pat un om care era paralizat; şi căutau să-l ducă înăuntru şi să-l pună înaintea Lui; şi, negăsind pe unde să-l ducă înăuntru, prin mulţime, urcându-se pe acoperiş, l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijloc, înaintea lui Isus. Şi, văzându-le credinţa, El a spus: „Omule, iertate-ţi sunt păcatele tale!“ Şi cărturarii şi fariseii au început să gândească, spunând: „Cine este Acesta care vorbeşte hule? Cine poate să ierte păcatele, decât singur Dumnezeu?“ Dar Isus, cunoscându-le gândurile, răspunzând, le-a zis: „Ce gândiţi în inimile voastre? Ce este mai uşor, a spune: «Iertate-ţi sunt păcatele tale!» sau a spune: «Ridică-te şi umblă»? Dar, ca să ştiţi că Fiul Omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele“, i-a spus celui paralizat: „Ţie îţi spun: «Ridică-te şi ia-ţi patul şi du-te acasă!»“ Şi îndată, ridicându-se înaintea lor, luând patul pe care zăcuse, a plecat acasă, glorificându-L pe Dumnezeu. Şi toţi au fost cuprinşi de uimire şi Îl glorificau pe Dumnezeu şi s-au umplut de teamă, spunând: „Am văzut lucruri neobişnuite astăzi“. Şi, după acestea, a ieşit şi a văzut pe un vameş cu numele Levi şezând la vamă şi i-a spus: „Urmează-Mă!“ Şi, lăsând toate, ridicându-se, L-a urmat. Şi Levi I-a făcut un ospăţ mare în casa lui; şi era mulţime mare de vameşi şi de alţii care stăteau cu ei la masă. Şi cărturarii lor şi fariseii murmurau către ucenicii Săi, spunând: „De ce mâncaţi şi beţi cu vameşii şi păcătoşii?“ Şi Isus, răspunzând, le-a zis: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei care sunt bolnavi. N-am venit să chem la pocăinţă pe cei drepţi, ci pe păcătoşi“. Şi ei I-au zis: „De ce ucenicii lui Ioan postesc adesea şi fac cereri, la fel şi ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă şi beau?“ Şi El le-a zis: „Puteţi să-i faceţi pe prietenii mirelui să postească în timp ce mirele este cu ei? Dar vor veni zile când şi mirele va fi luat de la ei; atunci vor posti în acele zile“.Cuprins

• Introducere
• Toate păcatele tale sunt iertate
• O putere nouă
• De ce Dumnezeu ţi-a iertat păcatele
• Duhul Sfânt vrea să te ia în stăpânire
• Umplut cu Duhul Sfânt
• Chemat să urmezi pe Domnul
• Să fi creştin înseamnă părtăşie cu o Persoană
• Să fi creştin înseamnă şi cumpătare

Introducere

Ce crezi tu, a primit cel paralizat din Luca 5.18-35 ceea ce Domnul i-a spus, când a zis: „Iertate-ţi sunt păcatele tale”? Care ar fi răspunsul tău? Ai spune tu: mulţumesc lui Dumnezeu că ceea ce a fost atunci valabil pentru cel paralizat este valabil acum şi pentru mine, căci şi pentru mine sunt valabile cuvintele „Iertate-ţi sunt păcatele tale”? – Dacă poţi spune aceasta, atunci mesajul acesta este pentru tine.

Deoarece noi aici (pe pământ) ar trebui să fim spre onoarea lui Dumnezeu, avem nevoie de ceva mai mult decât numai de iertarea păcatelor, ceva, care nu numai ne ţine drept şi ne protejează de atacurile duşmanului. Ceea ce noi avem nevoie este o putere din afara noastră, care ne ajută în timpul ispitelor să câştigăm terenul înaintea duşmanului şi să facem progrese în viaţa de credinţă.

Toate păcatele tale sunt iertate

Tu spui: Eu am recunoscut puţin din incapacitatea şi slăbiciunea mea. – Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, dacă este aşa. Dar eu nu vreau să consider ca fiind de la sine înţeles, că fiecare cititor are siguranţa iertării tuturor păcatelor lui. De aceea doresc să te rog să priveşti la cuvintele simple ale Domnului din versetul 20: „Iertate-ţi sunt păcatele tale!” Promisiunea iertării prin Domnul nostru este foarte personală. Nu numai se predică fiecărui om iertarea în Numele Salvatorului, ci această asigurare personală a iertării este pentru fiecare care crede. Alături de aspectul personal, iertarea este şi actuală şi desăvârşită, căci aici nu se spune: „păcatele tale de până în momentul acesta”, şi nici: „păcatele tale, atâta timp cât îţi arăţi mulţumirea în umblare”, ci: „păcatele tale”, în totalitate. Judecata dreaptă pentru păcate nu te va mai lovi – totul a fost iertat!

Să ne imaginăm că stăm pe malul unui râu, probabil un pârâu mic, şi vedem apa curgând. Vedem numai o parte a râului şi numai apa spre care privim în momentul respectiv. Aceasta se „schimbă” mereu, este permanent în mişcare. Să presupunem că stăm într-un avion, care zboară suficient de sus, aşa că noi putem vedea clar întreg traseul râului. Vedem cum pârâiaşul mic, care curge din izvorul din munte, devine tot mai lat până când în cele din urmă se revarsă în oceanul mare. La fel şi noi în viaţa noastră stăm uneori la acest râu şi privim la păcatele noastre, pe care le facem zi de zi, noi vedem numai o parte mică a vieţii noastre. Însă Dumnezeu priveşte dintr-o cu totul altă perspectivă. El vede păcatele noastre de la prima şi până la ultima suflare a noastră aici pe pământ ca întreg şi spune: „Iertate-ţi sunt păcatele tale!” Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, că viaţa creştinului credincios nu are iertarea păcatelor ca ţel, ci iertarea păcatelor este mai degrabă punctul de pornire al vieţii creştine. În ce lumină stau deci cuvintele „Vă scriu, copiilor, pentru că păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui” (1 Ioan 2.12)?

O putere nouă

Pe lângă iertarea păcatelor omul paralizat a făcut încă o experienţă mare. Ca om paralizat el se afla într-o stare de mare neputinţă şi a trebuit dus la Isus de patru oameni. Acesta i-a dat nu numai asigurarea iertării, ci şi o putere nouă, aşa că el putea lua patul, pe care a zăcut, şi să-l ducă purtându-l pe umeri. El a primit o putere nouă de acţionare şi umblare, aşa cum nu a avut-o mai înainte. Aceasta a avut nu numai drept urmare că el a lăudat şi onorat pe Dumnezeu, ci şi că aceia care au văzut şi care probabil au înţeles ceva din cele petrecute, erau la fel de uimiţi şi lăudau pe Dumnezeu. Omul a primit binecuvântarea şi Dumnezeu a primit onoarea.

De ce Dumnezeu ţi-a iertat păcatele

„Ştiu foarte bine că am Duhul Sfânt locuind în mine şi cu toate acestea mă simt o făptură nenorocită. Dimineaţa mea începe cu rugămintea ca Dumnezeu să mă ferească de ispite şi să mă ajute să-I fiu credincios toată ziua şi să depun mărturie pentru El prin cuvânt şi prin faptă. Seara trebuie să recunosc din nou că ziua aceasta a fost marcată de eşec.” Îmi amintesc foarte bine de o serie de prelegeri, prin care mulţi oameni au venit la credinţa vie. Într-una din aceste zile cei tocmai veniţi la credinţă – cei mai mulţi dintre ei erau tineri – au fost invitaţi la un creştin să bea ceai. Gândul meu era ca după ce au băut ceai să pun câteva întrebări tinerilor, pentru ca eventual să-i conduc puţin mai departe în gândurile lui Dumnezeu. Mai întâi m-am adresat unui tânăr, care stătea la stânga mea, şi l-am întrebat: „Ce gândeşti tu, de ce Dumnezeu ţi-a iertat păcatele?” Acesta a răspuns: „Gândesc că motivul era ca eu să ajung cândva în cer şi acolo să fiu pentru totdeauna fericit.” – Eu am replicat: „Este adevărat că aceasta este inclus în iertare, dar nu consideri tu că în afară de aceasta mai este ceva?” Nici cel care stătea alături de el nu a ştiut alt răspuns, şi am întrebat aproape pe toţi la rând, până când în cele din urmă o tânără mi-a răspuns astfel: „Noi trebuie nu numai să ajungem în cer şi acolo să fim fericiţi, ci trebuie să fim fericiţi deja aici pe pământ în viaţa noastră zilnică.” Acesta era un progres categoric la primul răspuns, însă ea a fost întrucâtva surprinsă, când eu încă nu eram mulţumit. După aceea l-am întrebat pe un tânăr de 17 ani, la care el a răspuns: „Eu cred că Dumnezeu ne-a mântuit, pentru ca noi să fim spre onoarea Lui.”

Un răspuns bun! Dumnezeu ne-a mântuit pentru ca El să fie onorat şi preamărit prin noi, şi aceasta nu abia în veşnicie, ci acum şi aici, în viaţa noastră pe pământ. În ceea ce-l priveşte pe paralizatul din Luca 5 sunt de părere că Dumnezeu nu ar fi fost onorat în măsura în care a fost onorat, dacă El ar fi făcut parte paralizatului numai de iertare, l-ar fi lăsat să plece cu această asigurare şi acesta ar fi fost dus iarăşi acasă de cei patru prieteni ai lui. Însă prin faptul că el şi-a luat patul şi a mers acasă, Dumnezeu a fost preamărit nespus de mult. Când Dumnezeu ne iartă păcatele, El face nu numai aceasta, ci în Persoana Duhului Sfânt ne dă o putere nouă şi minunată, o putere pentru lucrarea şi drumul nostru pe pământ spre onoarea lui Dumnezeu. Acum depinde de noi ca prin harul Său să folosim această putere pusă nouă la dispoziţie – o putere care îşi are originea în Duhul Sfânt care locuieşte în noi. Însă Duhul Sfânt locuieşte într-un astfel de om întors de curând la Dumnezeu aşa cum locuieşte în credinciosul cel mai maturizat, care trăieşte pe pământ.

Duhul Sfânt vrea să te ia în stăpânire

Da, va spune cineva, ştiu aceasta, însă mie mi se pare că eu am nevoie de mai mult Duhul Sfânt. – Situaţia este exact inversă. Nu este aşa, că tu ai nevoie de mai mult Duh Sfânt, ci Duhul Sfânt doreşte să posede mai mult din tine! Să presupunem că eu doresc să înnoptez câteva nopţi în casa unui prieten. El îmi arată camera unde voi dormi, după aceea îmi arată sufrageria şi camera de zi şi probabil îmi spune: „Simte-te ca acasă.” Prin aceasta vrea să spună că eu trebuie să mă simt ca acasă în partea de casă pe care el mi-a arătat-o. Aceasta nu înseamnă că eu am acces în toate camerele. El îmi arată o anumită parte a casei şi aşteaptă de la mine ca eu să mă mulţumesc cu aceste încăperi. Cred că unii dintre noi tratează Duhul Sfânt ca pe un oaspete, care trebuie să se limiteze la anumite domenii în viaţa noastră, cum ar fi domeniul „duminica” sau „strângerile laolaltă” sau domeniul „conversaţia cu alţi creştini”. Însă El vrea ca noi – vorbind simbolic – să-I dăm legătura de chei şi prin aceasta El are acces la fiecare cameră şi colţ al vieţii noastre. El doreşte nu numai să locuiască în noi, ci să fie mobilul gândirii noastre, al acţiunii şi vorbirii noastre. Să ştim că prin harul lui Dumnezeu avem pe Duhul Sfânt locuind în noi este una – că El ne-a luat în posesiune este altă chestiune.

Umplut cu Duhul Sfânt

S-a spus foarte corect că pe pământ sunt trei feluri de oameni posedaţi:

1. Sunt cei posedaţi de demonii care erau în timpul când Domnul Isus Hristos a fost aici pe pământ şi care sunt şi astăzi. În ţările păgâne sunt numeroşi posedaţi de demoni. Aceia care au citit cartea remarcabilă Pastor Hsi îşi vor aminti cum sunt posedaţi de demoni oamenii din China. În ţări aşa de culte se găseşte posedarea demonică în legătură cu spiritismul, aceasta este explicaţia contactelor misterioase evidente cu morţii. Puterile demonice sunt chestiuni foarte reale.
2. După aceea este grupa oamenilor stăpâniţi de ei înşişi. Aceştia sunt oameni foarte corecţi, liniştiţi şi relaxaţi, la care vei vedea că ei niciodată nu se lasă molipsiţi şi antrenaţi de entuziasm. Eu-l propriu este primul şi ultimul lor gând, este vorba numai de interesele proprii, de prestigiul propriu, de experienţele şi de lucrările lor, etc. Astfel de oameni nu sunt plăcuţi lui Dumnezeu.
3. În sfârşit, mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, sunt oameni, bărbaţi şi femei, care au fost apucaţi de Duhul lui Dumnezeu din pricina lui Hristos, nu pentru ca ei să se simtă sfinţi deosebiţi, nu ca să se simtă confirmaţi în gândul că ei fac o experienţă deosebit de măreaţă, ci ca să îndrepte privirea sufletului lor spre Hristos şi să umple inima lor cu dragostea Sa.

În Noul Testament găsim mereu că, atunci când oamenii au fost luaţi în posesiune de Duhul Sfânt, aceasta a făcut ca ei să fie o mărturie pentru Hristos şi nu pentru ei înşişi. Citim în Faptele apostolilor 4 despre Petru: „umplut de Duh Sfânt”. El a vorbit despre Hristos, prin al cărui Nume mare, singurul care a fost dat sub cer, noi trebuie să fim mântuiţi. Găsim pe Ştefan, care umplut de Duhul Sfânt a privit spre cer şi a văzut pe Isus. Găsim pe Barnaba plin de Duhul Sfânt, care a îndemnat pe ucenici să rămână cu hotărâre de inimă cu Domnul. Să ne gândim că dacă avem dorinţa să progresăm în viaţa spirituală, din acest motiv Dumnezeu va lăsa Duhul Sfânt să fie activ în noi. În Romani 14.4 găsim versetul încurajator: „Domnul poate să-l facă să stea.” Însă noi avem nevoie de ceva mai mult, decât numai capacitatea de a sta. Noi avem nevoie să fim duşi mai departe şi păziţi.

Chemat să urmezi pe Domnul

Vreau să mai îndrept atenţia şi spre altceva din Luca 5: chemarea lui Levi de a-L urma pe Domnul. Acest eveniment trebuie probabil să ne arate ce să facem cu noua putere. Noi trebuie s-o folosim ca să-L urmăm pe Domnul Isus, nu conştiinţa noastră, ci pe El. Recunoaştem că aceasta ar putea probabil să ne creeze greutăţi. Într-un alt pasaj citim că ucenicii, pe când Îl urmau, au ajuns odată în mijlocul unei furtuni puternice. Desigur, în mijlocul furtunii ei au avut parte de bucurie şi pază în apropierea Lui. Şi ei au ajuns în furtună tocmai de aceea, că ei erau ucenicii Lui. Dacă cineva caută o reţetă pentru un drum simplu şi fără probleme, fără încercări şi fără greutăţi, o au aici: Nu Îl urma pe Domnul Isus aşa de aproape. Urmează-L ca Petru, într-un alt loc: de departe. Nu te apropia de El. Nu-L urma, dacă Numele Lui este umbrit de dispreţ şi respingere. Atunci va fi pentru tine foarte simplu – nu spun vei fi „foarte fericit”. Creştinul cel mai fericit este acela care este cel mai aproape de Domnul Isus, în ciuda tuturor încercărilor. Este de fapt aproape nenormal, dacă un creştin nu trebuie să îndure prigoană. Creştinismul în ţara aceasta este o chestiune mixtă; ceea ce este normal pentru un creştin este însă că el va fi prigonit şi persecutat. Şi cu cât noi prin harul lui Dumnezeu suntem mai mult ucenici ai lui Hristos, cu atât diavolul va desfăşura o furtună împotriva noastră, ca să ne încerce şi să ne ducă la scufundare, dacă poate. Însă în mijlocul tuturor acestora Domnul este cu noi şi ne vine în ajutor. De aceea să nu ne temem în urmarea Lui.

Să fii creştin înseamnă părtăşie cu o Persoană

În pasajul nostru mai este un lucru, cu care doresc să mă ocup acum. Mai întâi găsim iertarea şi după aceea în versetul 29 masa de sărbătoare. Levi a făcut un ospăţ mare, şi sper că tu remarci că viaţa de creştin nu este o chestiune tristă, ci este un ospăţ permanent. Este pentru tine un timp al binecuvântării şi al bucuriei.

Doresc acum să-ţi pun o întrebare: Ce face viaţa unui creştin să fie un timp de ospăţ şi de bucurie? Care ar fi răspunsul tău la această întrebare? Vreau să-ţi spun ce gândesc eu. Să presupunem că fiica mea cea mică este invitată undeva la masa de seară. Când ea vine acasă, o întreb: „Ai avut un timp frumos?” – „O, da”, spune ea, „au fost bomboane şi îngheţată şi prăjituri gustoase cu ceva dulce pe ele”, şi ea îmi povesteşte despre toate lucrurile care erau pe masă. Dacă întreb pe un om mai în vârstă: „Ai avut un timp frumos?”, el răspunde: „O, da, domnul A şi doamna B au fost acolo.” În cazul unei persoane în vârstă anturajul la masă este cel care îi oferă un timp frumos. Pentru aceia, care nu demult timp aparţin familiei lui Dumnezeu, masa cu delicateţele, lucrurile preţioase ale harului, pe care Dumnezeu ni le-a dat din belşug, sunt o savurare minunată. Când însă ei se maturizează spiritual, în timp ce ei savurează şi preţuiesc în continuare toate lucrurile bune, pe care ni le-a dat Dumnezeu, vor simţi tot mai mult că nu darurile, ci mult mai mult părtăşia cu Dătătorul acestei mese constituie sărbătoarea.

John Gilmour, un slujitor al lui Hristos, care probabil ca nimeni altul a fost folosit în nordul Angliei să întâmpine necreştini, avea în mod obişnuit plasa plină cu cărţi evanghelistice, cu care mergea pe stradă. Într-o zi a trecut cu cărţile lui printr-un sat mic, când a văzut un irlandez bătrân tipic, care vindea marfă din tablă, deci capace, oale, tigăi şi aşa mai departe. Când Gilmour l-a văzut, şi-a zis: nu ar fi bine să stau de vorbă cu el, el este irlandez şi probabil de religie romano-catolică. – Şi totuşi, s-a gândit el, nu vreau să trec simplu pe lângă el. Astfel i s-a adresat şi a zis: „Bună dimineaţa, cum merg afacerile astăzi?” – „O”, a răspuns bătrânul, „nu mă pot plânge, Sir.” – „Ei bine”, a zis Gilmour, „ce lucru mare este să fi mântuit!” Bătrânul irlandez a replicat: „Ştiu ceva mai bun decât aceasta.” – „O”, a zis evanghelistul, „ceva mai bun decât să fi mântuit? Vreau să ştiu care este acest lucru.” Bătrânul şi-a scos pălăria şi a spus: „Părtăşia cu Omul care m-a mântuit, Sir.” Un răspuns minunat. El a cunoscut taina ospăţului, părtăşia cu Unul care l-a mântuit. Aceasta era ceea ce îi umplea viaţa cu bucurie.

Să fii creştin înseamnă şi cumpătare

În final mai găsim şi un alt lucru la sfârşitul capitolului. În versetul 35 Domnul vorbeşte despre timpul când Mirele va fi luat de la ucenici şi că în acele zile ei trebuie să postească. Postul merge împreună cu ospăţul. Şi ce înseamnă a posti? A posti nu înseamnă numai reţinerea de la hrană. Postul este abţinere de la lucruri care în ele însele pot fi cu siguranţă bune şi corecte, pentru a fi cu toată inima pentru Hristos. Este cam aşa. Aud creştini tineri spunând: în aceasta sau în aceea nu este nimic rău, nu este nimic rău în a merge acolo sau dincolo sau să citeşti cartea aceasta, nu este nimic rău în prietenie. Dar ce conţine o astfel de vorbire?

Să presupunem că eu sunt invitat la un prieten la cină. Pe drumul spre casă trec pe la un alt prieten. În timpul vizitei mele, femeia din casă îmi aduce o farfurie cu coji de pâine tari şi îmi spune: „Vă pot oferi câteva coji de pâine?” – „Mulţumesc, nu”, resping eu. – „O”, spune ea, „nu este nimic rău în ele; nu vă vor face nici un rău.” – La aceasta răspund: „Nu din această cauză le resping. Nu cred că ele îmi vor face rău, şi nu presupun că le-aţi otrăvit. Fapt este, că eu tocmai am mâncat o mâncare mult mai bună şi sunt aşa de sătul că realmente nu doresc cojile.”

Deci dacă suntem sătui cu mâncarea bună, cu ospăţul Domnului Isus Hristos (şi să ai părtăşie cu El este o chestiune foarte reală şi practică), şi lumea vine la noi cu farfuria ei cu pâine veche şi spune: nu este nimic rău în una sau alta, atunci tu vei spune: Eu nu afirm că aceste lucruri sunt rele. În ele însele ele pot fi deplin de legitime şi corecte, fapt este însă cu eu am mâncat în părtăşie cu Domnul Isus Hristos şi El mi-a dat ceva mai bun şi mai gustos decât orice poate să-mi dea lumea. – Atunci vei putea foarte uşor să spui: Nu, mulţumesc. Deci postul se referă la lucrurile lumii acesteia şi merge mână în mână cu ospăţul cu Domnul Isus Hristos.

---

Tradus de la: Folgen der Vergebung.

Titlul original: „What follows Forgiveness?“
din Scripture Truth, Anul 9, 1917, pag. 105–108.

Traducere: Ion Simionescu

Sfinţenia iertării

Roy A. Huebner

© SoundWords, Online începând de la: 21.09.2018, Actualizat 

Versete călăuzitoare: Luca 17.3

Luca 17.3: Şi dacă se va pocăi, iartă-l.

În anul 1974 preşedintele Ford a acordat o amnistie fostului preşedinte R. M. Nixon, şi în acest context s-a referit la Numele lui Dumnezeu cu privire la principiul iertării. Un articol dintr-o revistă mondenă cu circulaţie naţională a spus, că din cauza referirii la Dumnezeu în legătură cu iertarea nu trebuie uitat că, privit istoric, iudaismul şi creştinismul totdeauna au prevăzut că iertarea ar trebui să fie precedată de căinţă. Desigur R. M. Nixon nu a recunoscut cu adevărat nici o comportare greşită, cel mult probabil o lipsă de discreţie. (Noi nu judecăm, dacă el a făcut sau nu ceva fals. Aceasta nu ne interesează aici.)

Este o scenă tristă, dacă oamenii lumii arată ceea ce creştinii uneori au uitat sau ar trebui să ştie. Aceasta ne conduce la acel când al iertării. Este un timp al iertării, şi a ierta înainte de acest timp este un lucru nelegiuit. Iertarea trebuie să armonizeze cu sfinţenia. De aceea avem nevoie de învăţătură din partea lui Dumnezeu cu privire la momentul când trebuie să iertăm. Cel puţin două lucruri sunt necesare pentru o iertare conform Scripturii: căinţa şi mărturisirea.

• 1 Ioan 1.9: Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele.
• Luca 17.3: Dacă fratele tău va păcătui, mustră-l, şi dacă se va pocăi, iartă-l.
• Proverbe 28.13: Cine îşi acopere fărădelegile nu va prospera, dar cine le mărturiseşte şi le părăseşte va căpăta îndurare.

Vezi şi Leviticul 5.5; Numeri 5.7; Psalmul 32.5; Iosua 7.19; Neemia 9.2,3; Faptele apostolilor 8.22.

Principiul că iertarea trebuie să fie precedată de căinţă este valabil chiar şi la nivel naţional, aşa cum se vede din felul de a proceda al lui Dumnezeu cu Israel. Dumnezeu trebuie să rămână permanent fidel Sie Însuşi ca lumină şi dragoste, şi El acţionează întotdeauna în armonie cu ceea ce este El. Drept urmare pentru Israel luna a şaptea este o lună măreaţă (compară cu Leviticul 23), în care în prima zi a lunii Israel este adunat din nou. În ziua a zecea va fi ziua împăcării, şi cum se vor smeri ei înaintea lui Dumnezeu din cauza păcatelor lor! Vezi Zaharia 12.10-14. Apoi, în a 15-a zi a lunii, li se va face parte de binecuvântarea deplină a Împărăţiei de o mie de ani. Compară cu Daniel 12.12,13, unde este vorba de 1335 zile, care vor aduce binecuvântarea.

Gândurile lui Dumnezeu referitoare la iertare sunt valabile şi pentru felul lui de a proceda în cadrul răscumpărării. Ele caracterizează acţiunea Sa în familia Sa. El aşteaptă şi de la noi acelaşi mod de a proceda în relaţiile noastre unii cu alţii. Această procedură este adecvată şi cu privire la disciplinarea în Biserică/Adunare. Şi foarte sigur El aşteaptă aceasta de la slujitorii Săi din guvern, cărora le-a dat sabia. Cum? Poate fi acordată graţierea fără recunoaşterea vinei? Niciodată! Această ordine de iertare este valabilă pentru toate relaţiile.

„Iertarea” fără căinţă şi mărturisire este nelegiuire. Unei astfel de „iertări” îi stă la bază eul propriu superficial, nepăsător, îi stă la bază carnea, într-adevăr carnea amabilă, dar este carnea. O astfel de „iertare” rezultă dintr-o lipsă de condamnare de sine. Noi scuzăm lucrarea rea a cărnii în alţii, pentru că nu o judecăm în noi înşine.

Dacă un copil greşeşte, îi va spune tatăl atunci: „Îl voi ierta, simplu”? Sau dacă copilul ocoleşte pe tatăl, va transforma tatăl această ocolire în căinţă şi va spune: „Aceasta dovedeşte că el regretă faptele sale, şi eu îl voi ierta”? Sau dacă copilul face aşa ca şi cum n-ar fi nimic rău, va spune tatăl atunci: „El se va împăca cu mine, îl voi ierta”? Dacă copilul este numai o singură dată neascultător, va spune tatăl: „N-a mai repetat, deci este în ordine”? O astfel de comportare este în contradicţie evidentă cu locurile din Scriptură citate mai înainte, este însă comparabilă cu felurile de „iertare”, care se observă printre creştini. Aşa ceva poate contribui numai la scăderea stării morale în poporul lui Dumnezeu. Unde rămâne într-o astfel de comportare dragostea faţă de copil sau faţă de fratele nostru?

Cazul dintre Filimon şi Onisim este de asemenea remarcabil. Ar fi putut Pavel să scrie aşa cum a scris, dacă Onisim s-ar fi decis să rămână în Roma? Evident, nu. „De El sunt cântărite faptele” (1 Samuel 2.3), şi întoarcerea lui Onisim era o dovadă a căinţei lui. El se va întoarce acolo de unde a venit. Astfel în întoarcerea smerită a lui Onisim s-a aflat baza pentru iertarea din partea lui Filimon.

Căinţa se recunoaşte prin aceea, că cel vinovat se duce la acela faţă de care s-a făcut vinovat şi mărturiseşte vina sa. Atunci este acel când al iertării. Acesta este momentul bucuriei şi momentul când a fost înlăturat obstacolul pentru părtăşia practică.

Sunt locuri în Scriptură care îndeamnă pe creştini să se ierte unii altora (Efeseni 4.32; Coloseni 3.13; Luca 17.3; Matei 6.12-15; 18.21,35). Dacă un creştin nu vrea să ierte, aceasta este un semn că harul lui Dumnezeu nu este foarte activ. Un duh care nu este gata să ierte este condamnat în Scriptură (Matei 18.23-35; 6.15). Dacă iertarea nu este acordată atunci când a venit timpul pentru iertare conform Scripturii, aceasta nu este nici dragoste şi nici sfinţenie. Acestea sunt reguli rânduite divin şi ele sunt valabile cu siguranţă pentru părtăşie precum şi pentru fiecare persoană în parte.

Vrem să ne păzim să ţinem cu tărie la ură ascunsă, dacă am fost lezaţi personal, dar totodată să tratăm cu indiferenţă jignirile aduse Domnului nostru!

Aceste gânduri false cu privire la acordarea iertării înainte de căinţă fac (aparent) calea noastră mai uşoară. Noi ne dorim „pace”. Nu vrem „să supărăm”. Adevărul este însă că noi nu vrem să mustrăm nedreptatea. Noi nu urmărim cu adevărat binele fratelui nostru. Ceea ce ne călăuzeşte este un gând nepotrivit Scripturii şi o dragoste nepotrivită cu Scriptura! Vrem să fim mai înţelepţi decât Dumnezeu şi Cuvântul Său preţios al adevărului!

S-ar putea într-adevăr să fie o astfel de stare limitată local sau generală, că nu se poate mustra ceea ce ar trebui să fie mustrat; dar nu despre aceasta este vorba aici. Noi vorbim despre concepţii referitoare la iertare, care sunt contrare Scripturii şi distrug ordinea şi sfinţenia în casa lui Dumnezeu.

În contextul graţierii fostului preşedinte R. M. Nixon a fost lansată o campanie, să se trimită pietre la aceia care au obiecţii împotriva amnistierii. „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra” (Ioan 8.7). Vedeţi, cât de uşor omul lumii şi creştinul nesocotesc etaloanele morale ale lui Dumnezeu? Creştinii fac totdeauna aceasta. Este carnea din noi, care inconştient poartă grijă de ea însăşi (compară cu Romani 13.14; 8.7). Această violare a textului din Ioan 8.7 aduce cu sine sfârşitul sfinţeniei în poporul lui Dumnezeu. Chiar dacă creştinul nu înţelege Ioan 8.1-11, omul nou din el, care a fost făcut capabil de Duhul, ar trebui să cunoască instinctiv această violare ca atac împotriva sfinţeniei.

În evanghelia după Ioan 8 cărturarii şi fariseii s-au adresat Domnului de pe terenul lipsei de spirit autocritic şi au încercat să folosească pe Moise împotriva Lui. Ei nu au recunoscut, că degetul care a scris pe pământ era „degetul lui Dumnezeu”. De asemenea a fost „degetul lui Dumnezeu” care a dat Legea. Astfel El a trebuit să Se preocupe cu îndreptăţirea lor de sine şi să-i demasce, deoarece acesta era duhul în care ei au venit. Prin aceasta nicidecum El nu a anulat practicile divine ale premiselor din Cuvântul lui Dumnezeu.

---

Tradus de la: Heiligkeit der Vergebung

Titlul original: „The Holiness of Forgiveness”;
in Thy Precepts, Morganville (Present Truth Publishers) Noiembrie/Decembrie 1991, pag. 165-167.

Traducere: Ion Simionescu

Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (3)
Cei trei împăraţi care au venit la Elisei

John Thomas Mawson

© SoundWords, Online începând de la: 01.10.2018, Actualizat

Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 3.9-15

2 Împăraţi 3, 9-15: Împăratul lui Israel, împăratul lui Iuda şi împăratul Edomului, au plecat; şi, după un drum de şapte zile, n-au avut apă pentru oştire şi pentru vitele care veneau după ea. Atunci împăratul lui Israel a zis: „Vai! Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi ca să-i dea în mâinile Moabului!” Dar Iosafat a zis: „Nu este aici niciun proroc al Domnului, prin care să putem întreba pe Domnul?” Unul din slujitorii împăratului lui Israel a răspuns: „Este aici Elisei, fiul lui Şafat, care turna apă pe mâinile lui Ilie.” Şi Iosafat a zis: „Cuvântul Domnului este cu el.” Împăratul lui Israel, Iosafat, şi împăratul Edomului, s-au pogorât la el. Elisei a zis împăratului lui Israel: „Ce am eu a face cu tine? Du-te la prorocii tatălui tău şi la prorocii mamei tale.” Şi împăratul lui Israel i-a zis: „Nu! Căci Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi ca să-i dea în mâinile Moabului!” Elisei a zis: „Viu este Domnul oştirilor, al Cărui slujitor sunt, că, dacă n-aş avea în vedere pe Iosafat, împăratul lui Iuda, pe tine nu te-aş băga deloc în seamă, şi nici nu m-aş uita la tine. Acum aduceţi-mi un cântăreţ cu harfa.” Şi pe când cânta cântăreţul din arfă, mâna Domnului a fost peste Elisei.

Harul eliberator – „Acum aduceţi-mi un cântăreţ cu harfa.” Cum sunt aduşi la unison oamenii care nu sunt una

Trei împăraţi – edomitul păgân, Ioram cel încăpăţânat şi Iosafat cel temător de Dumnezeu – au alcătuit o alianţă deosebită, o alianţă care a plăcut diavolului, dar care a întristat inima Dumnezeului lui Avraam. Nu este de mirare că nenorocirea a venit repede şi sigur. Cum ar putea să aibă reuşită, ceva la care un copil al lui Dumnezeu ia parte, hotărăşte şi înfăptuieşte fără să se adreseze Domnului şi în tovărăşia acelora care urăsc pe Domnul?

Aşa au ieşit aceşti împăraţi, »şi, după un drum de şapte zile, n-au avut apă pentru oştire«. Se părea că temerile împăratului lui Israel se vor împlini: »Vai! Domnul a chemat pe aceşti trei împăraţi ca să-i dea în mâinile Moabului!«

Atunci gândurile lui Iosafat se îndreaptă spre Domnul şi el doreşte să ştie – pentru prima dată în această aventură sortită nenorocirii – ce zice Domnul în privinţa aceasta. Şi, o! tu îndurare minunată, când a întrebat de existenţa unui profet, Elisei, omul lui Dumnezeu, stătea înaintea lui.

Să luăm seama la acest fapt, căci ne va fi de ajutor în continuare la studiul temei noastre. Învăţăm din aceasta, ca şi din multe alte locuri din Cuvântul lui Dumnezeu, că gândurile celor sfinţi nu se îndreaptă în zadar spre El, şi nu contează împrejurările în care ei se găsesc, şi nici din ce cauză au ajuns în aceste împrejurări. El este gata să răspundă, în timp cei ei încă mai strigă. »Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul şi El i-a scăpat din necazurile lor.« Cât de mare este compasiunea Dumnezeului nostru!

Disonanţa acestei legături nelegiuite a lovit dureros pe profet; duhul lui, care era în unison cu Dumnezeu, s-a neliniştit şi el nu ar fi rostit niciun cuvânt, dacă înaintea lui nu ar fi stat un sfânt aflat în necaz. Dar înainte ca să poată rosti cuvântul Domnului, a trebuit să vină un cântăreţ la un instrument  cu coarde. Armonia trebuia să ia locul disonanţei.

Vrem să trecem acum de la imagine la învăţătură. Sunt mii de creştini care se plâng de lipsă de binecuvântare şi cu toată aparenta căutare stăruitoare nu găsesc apele înviorării spirituale. Viaţa lor spirituală se aseamănă unei pustii, »pustia Edom«. Slujba lor şi rânduielile lor religioase au devenit o chestiune de obişnuinţă, uneori chiar o povară – şi se minunează, de ce este aşa!

În cele mai multe cazuri motivul nu trebuie căutat departe. Este tovărăşia cu lumea, precum şi năzuinţa după lucrurile care satisfac dorinţele nelegiuite. În fiecare caz are loc aceasta, deoarece viaţa nu este în armonie cu Dumnezeu.

Este nevoie de un cântăreţ la un instrument cu coarde, care să scoată viaţa din această stare şi să-i armonizeze acordurile, în aşa fel ca dezacordurile actuale ale melodiei să facă loc unei vieţi supuse lui Dumnezeu. Cântăreţul la instrumentul cu coarde a venit în acest scop din cer, dar cât de uşor şi de repede uită creştinii, că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu locuieşte în ei şi cât de uşor şi de repede lucrurile deşarte ale acestei lumi atrag inima şi gândurile omului. Atunci Cântăreţul ceresc se întristează, viaţa nu mai este în armonie cu Dumnezeu şi apele nu mai curg nici ca cântări de laudă, care să se înalţe spre Dumnezeu, şi nici ca binecuvântare spre oameni.

Hristos este tonul predominant, după care fiecare notă a vieţii noastre trebuie să se acordeze, şi Duhul Sfânt este cu noi, ca să ne înveţe: unde este Hristos şi de ce este El acolo. El şade pe Tronul lui Dumnezeu, cununi ale ovaţionării divine strălucesc pe capul Său minunat, şi noi recunoaştem aceasta cu recunoştinţă şi bucurie. Dar ne dăm noi seama, de ce este El acolo? De la sine înţeles, El este acolo, deoarece este bucuria Tatălui să-L onoreze; de la sine înţeles, El este acolo pentru că El este mai mult decât oricine demn să ocupe acest loc al slavei privilegiate; de la sine înţeles, El este acolo, pentru că în tot universul nu există un loc mai potrivit pentru El, decât locul la dreapta Maiestăţii în înălţime, pentru El, Cel care a împlinit desăvârşit voia lui Dumnezeu, făcând curăţirea păcatelor. Dar este acolo, şi  pentru că lumea L-a lepădat, pentru că ea L-a alungat din mijlocul ei, atârnându-L pe lemnul blestemat. Înălţarea Sa la cer, este răspunsul minunat al lui Dumnezeu la ocara pe care lumea în ura ei a aruncat-o asupra Lui.

Să privim adevărul mare şi serios, s-o facem în prezenţa lui Dumnezeu şi să dăm loc în sufletele noastre însemnătăţii lui – însemnătăţii crucii lui Hristos. În apostolul Pavel vedem un om, a cărui viaţă a stat sub deplina impresie creată de cruce. »În ce mă priveşte, departe de mine gândul«, a zis el, »să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume« (Galateni 6.14). El nu a vrut să devină trădătorul Domnului său, primind onoare din partea lumii, care a răstignit pe Domnul. Umblarea lui pe pământ a avut un singur scop mare, să câştige inimile oamenilor pentru Acela care a umplut inima lui cu bucurie şi adorare; ca ei să devină ca el: »nu din această lume«, aşa cum nici Hristos n-a fost din această lume. Să mergem pe acelaşi drum şi să-I spunem Aceluia care ne-a iubit aşa de mult, că S-a dat pe Sine pentru noi: „Îmi leg ocara Ta pe fruntea mea, ca să rămân păzit de lume şi de toţi cei care merg împreună cu ea.”

Mărturisirea este drumul spre reabilitare. »Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire« (1 Ioan 1.9).

Dar şi alte lucruri, în afară de lucrurile lumeşti, strică muzica şi întristează pe Duhul Sfânt: trăirea pentru sine însuşi, gânduri aspre şi cuvinte tăioase despre semenii noştri, un duh care nu se lasă înduplecat, indiferenţa faţă de cerinţele lui Hristos. Fiecare dintre noi ştie unde a greşit, şi acolo unde este greşeală, este nevoie şi de repararea greşelii. Ce mângâietor este să şti, că Domnul în dragostea Sa nemărginită este foarte aproape de noi .

Dar El vrea ca sinceritatea să fie în inima noastră. Acolo trebuie să înceapă mărturisirea şi renunţarea la tot ce nu este de la Dumnezeu.

Dar acolo unde are loc o astfel de mărturisire, acolo are loc şi refacerea părtăşiei cu Dumnezeu, şi Duhul Sfânt ne va aduce iarăşi în armonie cu Dumnezeu, făcând ca Hristos să fie pentru noi totul şi în toate. Dacă Îi facem loc, El ne va duce în armonie deplină cu Hristos în slavă, precum şi într-o relaţie corectă cu lumea. Atunci El va face ca fiecare ton al existenţei noastre să răsune spre slava lui Dumnezeu.

Atunci fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu va fi preţios pentru noi şi apele de înviorare vor curge din izvorul viu în viaţa noastră spre binele tuturor şi va face viaţa noastră să aducă rod pentru Dumnezeu şi binecuvântare pentru oameni.

 

 

Evenimente trăite împreună cu profetul Elisei (1)
Mantaua lui Ilie

John Thomas Mawson

© SoundWords, Online începând de la: 01.10.2018, Actualizat

 

Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 2.13-15

2 Împăraţi 2.13-15: Şi a ridicat mantaua, căreia îi dăduse drumul Ilie. Apoi s-a întors, şi s-a oprit pe malul Iordanului; a luat mantaua, căreia îi dăduse Ilie drumul, şi a lovit apele cu ea, şi a zis: „Unde este acum Domnul, Dumnezeul lui Ilie?“ Şi a lovit apele, care s-au despicat într-o parte şi în alta, şi Elisei a trecut. Fiii prorocilor care erau în faţa Iordanului, când l-au văzut, au zis: „Duhul lui Ilie a venit peste Elisei.” Şi i-au ieşit înainte, şi s-au închinat până la pământ înaintea lui.

„Şi Elisei a trecut” – Cum a ajuns Domnul la Tronul harului

Aproximativ cincizeci de tineri stăteau împreună într-o aşteptare captivantă şi priveau la un om singuratic care cobora pe malul abrupt al râului. Aveau un simţământ adânc, care le spunea că ei aveau nevoie de un conducător, de o călăuză, şi probabil omul acesta putea să fie acela  de care aveau ei nevoie. Nu sunt siguri de aceasta, dar drumul pe care el merge prin râul tumultuos îi face să se decidă. Este un timp serios şi de o deosebită importanţă, pentru el şi pentru ei. Drumul lui prin râu este foarte simplu. El loveşte apele cu mantaua lui şi strigă pe Dumnezeu, şi iată, apele se despart într-o parte şi în alta. El trece ca pe un drum bătătorit, şi această mulţime se pleacă înaintea lui până la pământ ca un om şi îl recunosc ca conducător şi căpetenie a lor.

Omul, pe care ei îl cunoşteau foarte bine, era Elisei, profetul lui Israel chemat de Dumnezeu. Numele lui înseamnă „Dumnezeu este Salvatorul”, şi el înfăţişează pe Dumnezeu-Mântuitorul, care era plin de har pentru poporul necăjit şi apăsat. Dintre toţi bărbaţii, care au slujit lui Dumnezeu în acele zile din timpul Vechiului Testament, el apare ca profet al harului, şi în privinţa aceasta a fost o umbră a Domnului Isus Hristos, care acum, stând pe Tronul harului lui Dumnezeu, este Apărătorul oamenilor; dar Elisei este numai o umbră, să reţinem aceasta, şi nu realitatea. Şi deoarece umbra nu este nimic, ci corpul este totul, tot aşa şi Elisei nu este nimic. Dar cât de frumos istoria lui impresionantă ne prezintă simbolic harul arhisuficient al Domnului Isus Hristos! Şi aceasta este ceva care merită toată consideraţia noastră, căci cine poate exista fără  Mântuitorul şi harul Său? Nici eu, şi nici tu, cititorul şi prietenul meu. Un popor nevoiaş trece pe lângă Elisei cu toate poverile lui, cu toate bolile, greutăţile şi necazurile lui. Vrem să luăm seama la venirea şi la plecarea lui şi să vedem oglindite în el toate nevoile noastre spirituale. Dar aşa cum Elisei a fost omul pentru ei, tot aşa este marele său Model Omul pentru noi. Despre El scriu, şi o fac cu bucurie şi mulţumire, şi cu toată convingerea, căci eu însumi am gustat, că El este îndurător.

Istoria lui Elisei este asemenea unei grădini a lui Dumnezeu într-o ţară neroditoare, asemenea unei oaze în pustie. Ea luminează duhul şi înviorează inima. Dumnezeu a fost cu Elisei, care pe drept a fost numit „omul lui Dumnezeu”. El nu s-a făcut niciodată de ruşine. El a rămas stăpân pe orice situaţie şi matur pentru orice împrejurare. La el au venit tot felul de oameni: împăraţi, căpetenii, leproşi, femei cu renume şi văduve întristate, şi toţi au primit binecuvântare prin el. El a întâmpinat prieteni şi duşmani, oameni buni şi oameni răi, israeliţi şi păgâni, şi cu dărnicie le-a făcut bine, căci harul lui Dumnezeu nu se poate limita la un popor sau la o anumită clasă de oameni. Viaţa lui a fost plină de bucurie şi îmbelşugată, căci a da şi a ierta, a înviora şi a binecuvânta este bucuria lui Dumnezeu, şi vasul Lui ales a luat parte la toate acestea. Aproape orice fel de nevoi ale omului a fost un prilej pentru Elisei ca să slujească. Desigur, au fost şi îngrădiri pentru el, căci şi el a fost un om expus greşelilor, un vas slab şi numai o umbră a Mântuitorului desăvârşit, minunat şi arhisuficient care urma să vină. Numai Isus a putut să spună: »Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă«. El a spus aceasta, şi lucrarea Lui nu a fost mai puţin binecuvântată decât Cuvântul Său.

Am văzut că Elisei şi-a obţinut raza de acţiune a lucrării sale pe drumul său prin Iordan. Dumnezeu a fost cu el, atunci când a trecut prin acest râu, şi apele i-au fost supuse. Nici măcar o picătură nu a udat picioarele lui încălţate cu sandale. Cât de cu totul altfel a fost la Isus, atunci când a privit moartea în faţă, despre care Iordanul este numai un tablou. A fost necesar ca El să-Şi ofere fruntea morţii, să sufere moartea şi să treacă prin ea, pentru ca să fie înălţat pe Tronul harului şi acolo să fie Conducătorul şi Mântuitorul. El a întâmpinat moartea în toată puterea ei şi în noaptea aceea îngrozitoare nu a avut loc nicio minune în favoarea Lui, niciun drum nu a fost netezit pentru El. Iordanul a trecut peste toate malurile lui, atunci când El a intrat în El, şi niciunul care putea să ajute nu a putut trece împreună cu El. Atunci când a gustat mai dinainte această oră, a rostit suferinţa adâncă a sufletului Său cu cuvintele de neuitat pentru noi: »Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice? … Tată, scapă-Mă din ceasul acesta? … Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta. Tată, preamăreşte Numele Tău!«  Şi atunci când a coborât de pe mal în apa râului, înainte ca picioarele lui să atingă apele învolburate, S-a rugat: »Dacă este posibil să treacă paharul acesta de la Mine«. Dar nu a fost posibil, şi de aceea a trebuit să strige: »Apele Mi-au pătruns până la suflet. Am intrat în vâltoare, şuvoiul trece peste capul Meu« (Psalmul 69). »Un adânc cheamă un alt adânc la vuietul căderii apelor Tale; toate talazurile şi valurile Tale trec peste Mine« (Psalmul 42). Moartea Lui a fost o necesitate. Numai în felul acesta putea fi nimicit »acela care are puterea morţii, adică pe diavolul«, altfel noi nu puteam niciodată să fim eliberaţi de această putere. Dragostea lui Dumnezeu nu ne-ar fi fost niciodată cunoscută, căci pe nicio altă cale ea nu putea fi descoperită pe deplin şi în neprihănire. »Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea Sa faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.« Păcatele noastre nu ar fi putut fi iertate fără moartea Sa, noi nu puteam fi mântuiţi şi binecuvântaţi fără ea. Nu ar exista nicio mântuire şi niciun har pentru păcătoşi, căci cu toate că Domnul nostru ar şedea pe un Tron mai presus de toate, căci El este Dumnezeu, acesta nu putea să fie şi să devină un tron al harului.

Aceasta este Evanghelia care ne-a fost vestită: Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, şi El a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Dar istoria minunată a dragostei mântuitoare merge mult mai departe decât aceasta. »Să ştie bine, deci, toată casa lui Israel că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.« »S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi … şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn.«

Este bine pentru noi să privim pe Isus, Domnul nostru, cum a coborât pentru noi în apele morţii, asemenea acelor fii ai preoţilor, care s-au uitat la Elisei, când a păşit pe malurile râului Iordan. Şi este bine pentru noi să privim, cum El a ieşit din moarte, prin învierea dintre cei morţi, căci adevărul cu privire la un Mântuitor mort nu ar avea nicio valoare pentru noi. Da, El nici nu ar fi Mântuitor, dacă nu S-ar fi reîntors din moarte, căci »dacă Hristos n-a înviat, voi sunteţi încă în păcatele voastre.« Dacă moartea L-ar fi biruit şi L-ar fi nimicit, atunci ne-am fi putut mira de dragostea care L-a făcut să moară pentru noi, şi ar fi trebuit să fim pentru totdeauna întristaţi cu privire la El şi nicio speranţă, nicio bucurie, nicio cântare nu ar fi alungat necazul şi întristarea noastră. Dumnezeu ar fi pierdut pe Fiul Său, iar noi nu am fi avut niciun Mântuitor, niciun Domn, niciun Conducător, n-am fi avut pe nimeni la care să venim cu grijile noastre şi căruia să-i putem încredinţa nevoile noastre, pe nimeni care să ne poată îmbogăţi cu harul său.

»Dar acum, Hristos a înviat dintre cei morţi«, El a triumfat, şi nu moartea. El S-a arătat ucenicilor Săi şi le-a zis: »Uitaţi-vă la mâinile şi la picioarele Mele, căci Eu sunt.« Această apariţie ne este confirmată de Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, pentru ca noi să-i pricepem însemnătatea prin credinţă şi să cădem la picioarele lui Isus înviat dintre cei morţi şi să spunem împreună cu Toma: »Domnul meu şi Dumnezeul meu!«

Acei tineri, care s-au plecat până la pământ înaintea lui Elisei şi i s-au supus lui ca conducător al lor, au făcut-o pe drept. A fost voia lui Dumnezeu ca ei să recunoască în felul acesta pe profetul Său ales şi uns, şi ei au fost înţelepţi, să facă voia lui Dumnezeu. El vrea ca orice limbă să mărturisească, că Isus Hristos este Domnul. »Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit« (Romani 10.9). Însă aceia care leapădă pe Domnul, care i-a răscumpărat, îşi aduc repede pieirea lor. Dar cei care se pleacă înaintea Lui şi cu toată inima se leagă de El vor fi îmbogăţiţi prin harul pe care El Îl administrează. Titlul şi locul ca Domn, care Îi aparţine deja acum, nu înseamnă numai că El are autoritate peste toate lucrurile, ci şi că El este administratorul oricărui har al lui Dumnezeu pentru oameni. Şi El, Cel care stă la dreapta lui Dumnezeu, mijloceşte pentru noi, ca noi să fim mai mult decât biruitori.

Te dedici tu cu adevărat pe deplin Domnului?
Modele biblice de dăruire

Walter Thomas Turpin

© SoundWords, Online începând de la: 12.09.2018, Actualizat

 

 

Cuprins

• Două feluri de devotament
• Devotamentul lui Ionatan
• Devotamentul lui Rut
• Devotamentul Mariei Magdalena
• Devotamentul deplin faţă de Hristos

Versete călăuzitoare: 1 Samuel 17.48; 18.4; 31.1-6; 2 Samuel 1.11-27; Ioan 20.11-18

Două feluri de devotament

Tema noastră din seara aceasta este: sursa adevărată şi motivul devotamentului şi cum este răsplătit devotamentul. Pentru aceasta doresc să vă îndrept atenţia spre locurile din Biblie [de mai sus], pe care tocmai le-am citit înaintea voastră. Ele arată două feluri sau două aspecte de devotament, care se găsesc în Biblie. Domnul a vrut ca aceste aspecte să conducă unul la celălalt. Căci dacă un aspect este numai pentru sine însuşi, deci nu conduce spre celălalt, atunci noi nu putem cunoaşte pe deplin gândurile lui Hristos referitor la ele. Pe lângă aceasta, omul, în care este numai un aspect al dăruirii, nu poate fi păzit faţă de pericolele şi minciunile vrăjmaşului. Desigur, această dăruire, să-i spunem „mai joasă”, este cât de cât reală, căci persoana, care posedă această dăruire, nu este infidelă. Fără îndoială rezultă din aceasta, că omul, care posedă numai această însuşire mai inferioară a devotamentului, în momentul acesta nu este încă un prieten al lui Hristos. El nu cunoaşte taina Domnului şi nu este în siguranţă faţă de ademenirile din jurul lui. Ţelul şi gândurile lui Dumnezeu sunt, ca o însuşire să conducă la cealaltă. Este bine să posezi deja dăruirea „mai joasă”, dar este periculos să te mulţumeşti numai cu ea. Dacă inima se mulţumeşte cu aceasta şi nu se străduieşte să obţină treapta mai superioară, să ajungă la dăruirea deplină, atunci inima nu este sigură.

Devotamentul lui Ionatan

Voi încerca să-ţi explic aceste două feluri de devotament. În 1 Samuel 18.4 avem o ilustrare minunată a primului fel, a devotamentului mai de jos. Acest devotament rezultă simplu din faptul cunoaşterii că ai avut parte de ajutor; dar el nu cunoaşte persoana care a dat acest ajutor, a făcut această slujbă. Aceasta era natura, fiinţa dăruirii lui Ionatan. Fără îndoială mulţi dintre voi ştiu că devotamentul lui Ionatan este prezentat deseori ca cel mai mare exemplu de dăruire din Biblie. Eu sunt însă convins că nu este aşa. Acest devotament în sine este minunat, însă el este limitat, el nu merge foarte departe; şi el nu este desăvârşit, tocmai pentru că este limitat. El eşuează într-o însuşire esenţială: şi anume că el nu este total şi complet. Nicidecum nu vreau să subapreciez valoarea devotamentului pe care Ionatan îl arată aici la început, însă istoria însăşi ne va arăta dimensiunea sentimentelor lui. Este trist să vezi un astfel de bărbat, care era aşa de legat cu salvatorul lui Israel, mergând spre un aşa sfârşit. Găsim aceasta în capitolul 31 al primei cărţi a lui Samuel.

Se pare că Ionatan nu a cunoscut pe David mai înainte, ei nu au avut nici un fel de legătură unul cu altul. David însă a realizat această salvare minunată a lui Israel, a poporului Domnului, căci pentru aceasta a devenit slujitorul lui Dumnezeu. Gândesc că tocmai această salvare de filisteni realizată de unul singur, pe care David a obţinut-o prin credinţa simplă în Domnul, l-a impresionat pe Ionatan aşa de mult, că inima lui s-a legat de inima lui David, atunci când el a văzut semnele morţii în mâna acestui tânăr simplu din Iuda. Realmente aici salvatorul stătea înaintea naţiunii.

Primele versete din 1 Samuel 18 înseamnă simplu următoarele: Ionatan a văzut pe David cu semnele biruinţei, cu capul filisteanului în mâna sa, şi ca să zicem aşa şi-a zis în sine însuşi: „Acolo este salvatorul meu”. Şi în această primă oră a libertăţii, prin această cucerire minunată „sufletul lui Ionatan s-a legat de sufletul lui David şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul lui” (1 Samuel 18.1). Sentimentul produs de această lucrare în inima lui era aşa de copleşitor (el avea o cunoaştere clară a acestei binecuvântări minunate, de care Israel a avut parte, şi a acestei eliberări, care a fost realizată), că inima lui s-a legat cu inima lui David. Şi nu numai aceasta: el se dezbracă – el dă lui David ceea ce îl caracteriza pe el ca războinic. El nici nu ar fi putut da destul lui David. Cu toate acestea trebuie remarcat, că el nu s-a dat pe sine însuşi. El a dat posesiunile sale, însă s-a păstrat pe sine însuşi pentru sine. Gândeşte-te la ce a reţinut pentru sine! El a dat tot ce avea, el s-a dezbrăcat pe sine însuşi. Recunosc, aceasta arată o preţuire minunată a persoanei lui David. Ea este minunată la locul ei; dar ceea ce Ionatan a reţinut pentru sine era de mii de ori mai preţios decât ceea ce a dat. Şi te asigur, că acesta este felul în care Dumnezeu evaluează ceea ce noi dăm: nu pe baza a ceea ce dăm, ci pe baza a ceea ce reţinem. Acesta este etalonul divin.

Şi acum îţi pun o întrebare: Ce reţii tu? Nu enumera ce ai dat. Poate ai dat arcul şi centura sau ceva asemănător; poate ai dat averile tale; poate te-ai debarasat de toate, poate deseori te-ai sacrificat. Ai putea spune: „Tot ce posed în lumea aceasta este lipsit de importanţă în comparaţie cu dragostea Sa minunată, şi inima mea cunoaşte lucrarea, pe care El a făcut-o pentru mine. Nu era El, Cel care prin moartea Sa a anihilat forţa puternică a marelui Goliat, sub a cărui influenţă noi toţi am stat cândva? Nu era Domnul Isus Hristos, Cel care a înfrânt puterea lui satan, păcatul şi moartea? David a lucrat realmente o eliberare minunată; însă Salvatorul nostru a obţinut biruinţa, prin faptul că El Şi-a dat viaţa, Prin faptul că El S-a dat pe Sine Însuşi. Tu ai putea şti în inima ta, că El te-a scos din necaz, din nenorocire şi din păcat. Şi salvarea este aşa de minunată că tu Îi dai tot ce ai. Dar dacă te sustragi pe tine însuţi, dacă nu te dai pe tine însuţi Lui, atunci aceasta nu corespunde a ceea ce El Îşi doreşte şi ceea ce El doreşte să posede.

Ai putea să mă întrebi, cum pot eu dovedi că Ionatan nu s-a dat pe sine însuşi? Foarte simplu: Ionatan nu s-a decis să împartă aceeaşi soartă cu David, el nu s-a pus niciodată cu totul de partea lui David: în timp ce David este respins, Ionatan este la curtea lui Saul; în timp ce David este în peşteră, Ionatan este alături de scaunul de domnie; în timp ce David este în pericol, Ionatan este în siguranţă în palatul lui Saul. Ionatan nu s-a identificat niciodată pe deplin, niciodată public, niciodată evident cu David cel respins, vânat, dispreţuit, alungat. Nu spun că el nu a avut nici o simpatie pentru David. Însă aceasta nu a fost vizibilă public, totul era ascuns. Eu recunosc desigur că Ionatan avea simpatie pentru David, însă el niciodată nu o va arăta înaintea lumii şi va spune: „Doresc să-l am mai bine pe David decât curtea împărătească a lui Saul.” Niciodată nu a făcut aceasta şi consecinţa era, că atunci când filistenii (vrăjmaşii care se aflau în mijlocul lui Israel şi pe care Dumnezeu i-a folosit împotriva lui Israel din cauza păcatelor lor) s-au întărit şi au învins armata lui Israel, printre morţi se afla nu numai împăratul, ci şi Ionatan.

Şi de aceea am citit la început din 2 Samuel 1, un cântec de jale foarte melancolic şi impresionant, o plângere a unuia care iubea cu adevărat pe Ionatan. Cât de mult se cuprinde în cuvintele acestea: „Frumuseţea ta, Israele, zace ucisă pe înălţimile tale!” (2 Samuel 1.19)! Ionatan nu a părăsit niciodată înălţimile, pentru a merge pe locurile de respingere. David era, să spunem aşa, respins şi Ionatan se afla la curtea împăratului, şi aşa a căzut Ionatan. De aceea spun: cu toate că devotamentul lui Ionatan faţă de David este minunat în sine însuşi, aceasta nu a împiedicat ca David şi Ionatan să fie despărţiţi. Poate aceasta să fie forma cea mai înaltă a dragostei, care este mulţumită, dacă ea este despărţită de ceea ce iubeşte? Şi cu toate acestea găsim aici un bărbat, care a putut să se despartă de tot ce are valoare şi să le dea aceluia care l-a salvat; care a rămas în continuare la curtea împăratului lui David, în timp ce acesta era respins, izgonit de toţi – o adevărată imagine despre Domnul Isus Hristos în timpul actual. Fiţi siguri, iubiţi prieteni: dacă pe voi nu vă leagă de Hristos nimic mai mult decât sentimentul că El a făcut o slujbă, o lucrare pentru voi, atunci niciodată voi nu vă veţi devota cu adevărat! Trebuie eu să minimalizez această slujbă, această lucrare? Dumnezeu să mă ferească! Să îndepărtez eu ceva din mărimea acestei lucrări? Dumnezeu să mă ferească! Însă eu doresc ca voi să ştiţi ce este mai mare: lucrarea, sau Acela care a făcut lucrarea. Aceasta este întrebarea.

Care este deci diferenţa între treapta mai joasă a devotamentului, pe care am studiat-o acum, şi treapta mai superioară a lui? Nu este vorba de faptul să năzuim să dăm ceva lui Hristos, ci este vorba de conştienţa că noi am primit totul în Hristos, respectiv de la Hristos, aşa că El înlocuieşte totul din inimile noastre. Treapta mai joasă de devotament rezultă din slujire; ea spune: „Eu doresc să-Ţi dau în schimb tot ce am.” Treapta mai înaltă spune: „Eu primesc de la Tine, pentru ca Tu personal să înlocuieşti în sentimentele mele tot ce ar putea avea un loc acolo.” Exact aceasta este diferenţa între o persoană care cunoaşte lucrarea lui Hristos, şi o persoană care cunoaşte pe Hristos personal.

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare de aici care cunoaşte lucrarea lui Hristos; dar ţelul meu mare este să vă fac să înţelegeţi binecuvântarea nespus de mare a intimităţii personale cu Acela, care a făcut această lucrare pentru tine. Şi îmi doresc aceasta pentru tine, căci ştiu că tu niciodată nu vei fi sigur înaintea amăgirilor, provocărilor şi ademenirilor lumii acesteia, până când nu vei cunoaşte pe Acela care pentru tine a pus în umbră toate acestea. Sunt două puteri; una din ele hotărăşte în fiecare inimă: o putere este lumea, cealaltă putere este Hristos. Şi poţi fi sigur, că nu vei fi la adăpost faţă de una, dacă nu ai găsit pe cealaltă.

Ai putea acum să-mi spui, că tu şti, că toate păcatele tale au fost iertate. Eu nu tăgăduiesc aceasta: aceasta produce uşurare. Tu spui, este o uşurare minunată. Şi eu recunosc aceasta şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceasta. Dar dacă până acum tu nu ai cunoscut pe Acela care Şi-a vărsat sângele preţios, ca să-ţi ierte păcatele, atunci nu vei fi sigur înaintea tuturor provocărilor timpului acesta. Cunosc multe neamuri iubite ale mele, care sunt conştiente de iertarea păcatelor lor, şi cu toate acestea sunt aşa de apropiate de lume, cum nu se poate fi mai aproape. Cu siguranţă ele nu pun la îndoială iertarea păcatelor lor; şi ele pot numi o bază divină pentru siguranţa lor, tot aşa ca şi voi, care sunteţi în seara aceasta aici; mai mult, ei se bucură de aceasta. Nu vreau să minimalizez aceasta, însă îţi spun, ei se bucură şi de lume. Ei au iertarea păcatelor lor şi savurează acest fapt; ei cunosc slujirile, pe care le face Hristos, şi se bucură de ele; şi ei îţi spun mereu, că este minunat să vezi păcatul, moartea, satan, iadul şi toate biruite şi cucerite de Hristos; ei ştiu să preţuiască toate acestea. Însă ei niciodată nu au cunoscut binecuvântarea care este legată de acestea atunci când persoana proprie este dată în schimbul acestora. Atunci se cunoaşte Persoana care poate să înlăture toate din inimă, deoarece El Însuşi posedă inima. Ei nu ştiu nimic despre aceasta, ei niciodată nu au ştiut nimic despre aceasta şi nici în viitor nu vor şti nimic despre aceasta. Când vei vorbi creştinilor despre Hristos, atunci ei nu vor avea interese mari să te asculte.

Mă adresez aici cu toată seriozitatea la fiecare de aici. Te întreb: Dacă ne-am aşeza, ca să vorbim împreună despre Domnul Isus Hristos, cât de bine te pricepi tu în acest domeniu? Dacă aş vorbi cu tine despre slujba Lui, te pricepi? Dar dacă am vorbi despre El Însuşi, te pricepi şi atunci? Ar fi aceasta o temă, la care inima ta să se reverse – desăvârşirile diferite ale Aceluia, al cărui har permite să ne numească prietenii Lui? Pentru fiecare din noi aceasta este o chestiune serioasă. Care ar fi răspunsul tău, dacă eu spun: să vorbim despre Acel Sfânt, care a părăsit tronul lui Dumnezeu şi a coborât pe pământ, ca să devină Om, ca să reveleze dragostea Tatălui Său unui sărman ca mine – că El ar lua inima mea sărmană, suferindă şi ar câştiga-o pentru Sine? Dacă El a câştigat inima mea şi inima ta, atunci cu siguranţă vom putea vorbi despre Acela, care pentru ţelul nostru comun a luat această poziţie.

Deseori sunt uimit cât de puţini credincioşi sunt personal apropiaţi de Hristos: să cunoşti personal pe Hristos şi să te bucuri de El Însuşi ca Persoană şi nu numai de o învăţătură referitoare la El. Aproape că nu se cunoaşte mai mult decât o învăţătură referitoare la El; s-a înţeles foarte puţin că un Om viu stă pe tronul lui Dumnezeu în cer – o Persoană iubitoare, care poate satisface orice dorinţă a inimii şi pe care eu Îl cunosc ca Dumnezeu într-un Om; aceasta este partea minunată în această chestiune. Eu cunosc pe Dumnezeu în Isus. Cum altfel aş putea eu cunoaşte pe Dumnezeu? Numai în acest Unul sfânt, preaiubiţi prieteni, pot eu cunoaşte pe Dumnezeu; aceasta este partea minunată. Om adevărat, Om real şi totuşi Dumnezeul puternic. Dumnezeu în Om. „Şi aceasta este viaţa eternă, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17.3). Aceasta este singura cale pe care eu pot cunoaşte pe Dumnezeu; eu văd pe Dumnezeu în Hristos; eu cunosc pe Dumnezeu prin acest Om; şi eu sunt adus la Dumnezeu prin El. Ce binecuvântare! Numai aceasta mă mântuie şi nimic altceva nu mă poate salva.

Doresc să-ţi pun pe inimă – tu nu eşti sigur, inima ta nu este apărată, dacă Hristos nu este singurul Stăpân, căruia Îi aparţine tronul. Dacă El domneşte personal pe tronul inimii tale, atunci ai motivul adevărat, izvorul adevărat, puterea adevărată pentru drum şi pentru mărturia pentru El aici pe pământ. Aceasta era ceea ce îi lipsea lui Ionatan. Nu vreau să par unilateral; recunosc că devotamentul lui, pe cât era posibil, era real şi minunat; însă devotamentul lui nu s-a ridicat peste treapta de jos. În privinţa aceasta era insuficient, căci ceea ce dorea sufletul lui David nu i-a fost dat. Aceasta ceste ceea ce caută Hristos cu privirea; El doreşte să aibă inima ta – cu alte cuvinte, pe tine însuţi; de aceea Duhul Sfânt spune: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât tot ce se păzeşte, pentru că din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbe 4.23).

Devotamentul lui Rut

Doresc să vă îndrept atenţia spre o altă întâmplare din Vechiul Testament. Ea este total opusă de cele spuse până aici şi ea va clarifica mai mult istoria lui Ionatan. Mergem la istoria lui Rut; gândesc că voi toţi cunoaşteţi istoria. În cazul lui Rut nu era vorba de slujire. Naomi i-a făcut parte de tot ce era posibil; zilele ei de slujire trecuseră; aşa începe cartea Rut. Găsim o văduvă săracă, singuratică, una care de două ori a rămas singură – o femeie care şi-a pierdut soţul şi copiii, care spune: „Am plecat în belşug şi Domnul m-a adus din nou acasă, fără nimic” (Rut 1.21). Ea ar fi putut la fel de bine să spună: „Am terminat cu lumea aceasta; soarele meu a apus, pe când era încă ziuă; eu nu mai pot face nimic pentru tine; du-te înapoi la dumnezeii tăi; eu nu-ţi mai pot da nimic; nu mai pot face nici o slujbă pentru tine; sora ta s-a întors înapoi; întoarce-te şi tu.” Ce gândeşti tu, care a fost răspunsul la aceasta? Ce a trezit această afirmaţie în inima lui Rut? Care a fost efectul acestei solicitări? Deci, această solicitare a arătat realitatea simplă, că persoana lui Naomi era, ca să zicem aşa, ancorată în inima moabitei. În fond răspunsul lui Rut a fost: „Tu eşti aceea pe care eu o vreau, eu te preţuiesc. Este persoana ta de care sunt legată, nu de slujire, eu nu vreau s-o mai am. Tu mi-ai dat tot ce puteai să-mi dai, însă eu nu doresc să te părăsesc, nici în viaţă nici în moarte nu mă pot despărţi de tine. Te-am cunoscut când îţi mergea bine, şi vreau să fiu cu tine şi atunci când ai parte de nenorocire. Te-am cunoscut în zilele bune, nu doresc niciodată să te părăsesc în zilele întunecate.

Observă diferenţa. Nu era nici slujirea de care Rut a avut parte de la Naomi, şi nici dorinţa ei după altă slujire în continuare de la Naomi. Şi eu spun aceasta, deoarece cunosc oameni care gândesc: dacă ziua întreagă o petrec în slujire, dacă sunt deosebit de activ, dacă merg aici şi acolo, atunci sunt foarte devotat. – Însă eu nicidecum nu pot spune aşa ceva. Probabil tu eşti aşa, şi poate chiar mai mult; probabil ai umplut cu pliante toate restaurantele din oraş, şi cu toate acestea nu posezi nici măcar o singură însuşire a devotamentului care bucură inima Domnului Isus Hristos. S-ar putea să fi o persoană care lucrează din greu – şi nu doresc să desconsider aceasta, să mă ferească Dumnezeu -, dar este o mare diferenţă între această chestiune şi o persoană care trăieşte în intimitatea apropierii personale de Domnul Isus Hristos, aşa că El poate spune despre ea: „Aici este cineva care preţuieşte gândurile Mele mai mult decât orice în lume; Eu îl numesc prietenul Meu şi Eu îi voi face cunoscut gândurile Mele.” Nu este aceasta cu totul altceva? Eu niciodată nu aş putea spune, că cineva care se află în această poziţie ar fi mai puţin avansat în slujirea lui; însă diferenţa este simplă, că slujirea poartă caracterul gândurilor lui Hristos şi nu preferinţele noastre proprii. Atunci ne vom gândi la preferinţa Lui şi la ceea ce El vrea să aibă.

Nu doresc să micşorez în inimile voastre dragostea voastră pentru slujire, ci doresc ca voi să luaţi seama ca slujirea voastră să fie o buna plăcere pentru Hristos şi nu numai bucuria voastră proprie. Aceasta este ceea ce caracterizează o persoană deplin devotată. Această persoană se bucură să cerceteze ce Îi place Domnului. Există ceva, care aduce mai multă binecuvântare, decât să cercetezi ce Îi place Aceluia care este ţelul nostru? Ce va dori El? Mă gândesc cu plăcere la Saul din Tars. Care a fost primul lucru, pe care el l–a spus după convertirea lui? „Doamne ce vrei să fac?” (Faptele apostolilor 9.6). Gândul lui este: eu am acum pe Domnul Isus Hristos, El a înlocuit totul în inima mea, m-a împăcat cu Sine Însuşi, şi acum eu cercetez ce Îi place Aceluia care este în cer, pe care eu L-am prigonit odinioară.

Priveşte acum celălalt aspect, pe care îl găsim în istoria lui Rut; nu este el minunat? În capitolul următor găseşti că ea slujeşte cu bucurie chiar şi pe căldura dogoritoare a zilei, şi ea lucrează şi se osteneşte pentru o persoană faţă de care ea era devotată; însă mai întâi a venit devotamentul. Este ca şi cum ea ar spune: „Îngrijesc pentru tine; aceasta este primul lucru. Şi eu arăt această purtare de grijă nu pentru ceva, pe care tu mi l-ai putea da sau doreşti să mi-l dai; ci eu exprim devotamentul meu prin aceea că eu – cu toate că tu eşti numai o văduvă sărmană – nu te pot părăsi.” – „Unde vei muri tu, voi muri şi eu şi acolo voi fi înmormântată. Aşa să-mi facă Domnul şi încă mai mult, dacă altceva decât moartea mă va despărţi pe mine de tine!” (Rut 1.17). Acesta este devotamentul adevărat, preaiubiţi prieteni. Nu trebuie să urmăresc istoria în continuare, dar ce primeşte ea în final? Este foarte interesant să urmărim aceasta. Ea primeşte pe Boaz, şi ce înseamnă numele acesta? Tărie.

Şi acum permiteţi-mi să leg de aceasta un loc din Biblie – un loc minunat, dar timpul nu permite să ne ocupăm detaliat cu el. Domnul Isus Hristos spune credincioşilor din Filadelfia, săraci, slabi şi totuşi plini de devotament: „Pe învingător îl voi face un stâlp [aceasta înseamnă, un „Boaz”] în templul Dumnezeului Meu” (Apocalipsa 3.12). „Pe învingător”, aceasta înseamnă, „Cine este plin de devotament; cine nu tăgăduieşte Numele meu; cine Mă preţuieşte printre cei răi şi printre cei buni mai mult decât orice din lume, pe Mine, Cel sfânt şi Cel adevărat – chiar dacă acum el ar putea fi expulzat, totuşi Eu îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu. El ar putea fi un expulzat; un om sărac, nenorocit, exclus; un om la care se priveşte ca la unul care răstoarnă toate rânduielile religioase şi toate celelalte; totuşi „Eu îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu, şi niciodată el nu va mai ieşi afară; şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu şi numele cetăţii Dumnezeului Meu, al noului Ierusalim, care coboară din cer, de la Dumnezeul Meu, şi Numele Meu cel nou” (Apocalipsa 3.12).

Devotamentul Mariei Magdalena

Nu merg mai departe în privinţa aceasta, preaiubiţi prieteni, ci mă reîntorc la Noul Testament, la Maria Magdalena. Aici vedem o persoană, căreia Isus Hristos i-a slujit, exact aşa cum David a slujit lui Ionatan, şi este foarte interesant să urmărim această istorisire. Desigur a fost slujirea, cea care a adus-o înainte de toate la Domnul. Era Salvatorul ei, El a alungat din ea o legiune de demoni; aceasta rezultă clar din afirmaţiile care le citim. Însă ceea ce noi găsim după aceea, este interesant pentru fiecare dintre noi. Dacă urmăreşti în evanghelii întreaga ei istorie – şi te rog insistent să faci aceasta -, dacă cercetezi istoria Mariei Magdalena, vei constata, că din momentul când ea a avut partP6e de puterea eliberatoare, această femeie a fost prezentă în orice situaţie de viaţă a Domnului Isus Hristos. Ea I s-a devotat fără rezerve – ea s-a dat pe sine însăşi, toată existenţa ei; ea este amintită ca una care Îi slujea; ea L-a servit. Ea s-a dat pe sine însuşi şi a dat tot ce avea. Tu o vei găsi în viaţa Lui, ea a fost cu El la cruce, ea a fost ultima cu El la mormânt şi a fost prima la mormânt în prima zi a săptămânii. O istorie foarte interesantă! Oriunde ai căuta în Noul Testament, vei găsi pe Maria Magdalena în legătură cu istoria Domnului Isus Hristos începând din momentul când ea a avut parte de puterea Lui eliberatoare. El a eliberat-o şi El era Salvatorul ei – a alungat pe cei şapte demoni din ea -, şi ea s-a simţit atrasă de El Însuşi prin această lucrare; acesta este esenţialul, şi ea nu L-a părăsit niciodată. Şi ce mă impresionează aşa de mult, este faptul că ea se leagă strâns de El; în suferinţă, în ruşine şi ocară la cruce precum şi în alte situaţii de viaţă.

Adevărata încercare pentru devotament este aceea, dacă o persoană stă de partea lui Hristos în timpuri întunecate. Va veni ziua în care Hristos va avea toate, aşa cum vrea El, şi este o binecuvântare să te bucuri deja de aceasta; dar cât sunt de mulţi acum cu El în duh şi în inimă, când El încă nu are propriile drepturi şi titluri? Aceasta este o întrebare serioasă! Pe deplin devotaţi sunt aceia care rămân la Hristos, în timp ce El este lepădat, şi aceasta este tocmai încercarea din timpul de acum. Dacă Hristos ar fi la putere, dacă acum totul ar fi într-o ordine divină, dacă totul ar fi aşa cum vrea El să le aibă, aşa cum va fi într-o zi, atunci n-ar mai fi nici o cruce, nici o încercare, nici o ispită; fiecare ar avea parte cu El. Însă încercarea constă în faptul, dacă eu împart cu El soarta mea în lepădarea Sa; şi aceasta nu are a face, aşa cum am spus mai înainte, numai cu un om, căruia i s-a iertat, care are iertarea păcatelor.

Probabil tu ai savurat iertarea, aşa cum şi Ionatan a savurat foloasele biruinţei lui David, şi cu toate acestea el nu a petrecut nici un moment cu David în timpul lepădării lui. Şi aceasta este valabil pentru mulţi din timpul nostru. Ei spun: „Eu am iertarea păcatelor mele”, şi ei se opresc aici. Însă întrebarea este: Unde este Hristos acum? Am întrebat aceasta cândva pe cineva şi el a replicat: „Unde este Hristos? Ce vrei să spui prin aceasta?” Prin aceasta vreau să spun: Ce poziţie are Hristos astăzi în epoca aceasta în momentul actual? Cum este preţuit adevărul lui Hristos, Cuvântul lui Hristos? Sunt sfinţii adânciţi în lucrurile pe care El le preţuieşte cel mai mult şi le iubeşte? Voi ştiţi, că lucrurile stau cu totul altfel. Nu este nimeni care să contrazică, că Hristos astăzi nu este cunoscut cu adevărat. Generaţia aceasta a lepădat pe Hristos şi L-a expulzat. Noi trăim în lumea în care El a fost omorât, şi generaţia ucigaşilor Lui este la putere; acolo trăim noi. Hristos a fost lepădat, expulzat şi pretutindeni respins. Recunosc, că sunt din aceia care sunt deosebit de bucuroşi să poată monopoliza avantajele „planului de mântuire”. Realmente egoismul este exact principiul, principiul ascuns al inimii omeneşti. Oamenii sunt bucuroşi să primească avantajele lucrării lui Hristos, sunt bucuroşi să fie siguri, că ei nu merg în iad, atunci când vor muri; se bucură să fie siguri că nu merg la judecată. Însă marea întrebare, care se pune astăzi, când aşa de puţin se gândeşte la interesele şi la adevărul şi la Cuvântul lui Hristos, este: În ce măsură ocupi loc împreună cu El? Aceasta este proba pentru adevărata credincioşie şi adevăratul devotament faţă de El. Eşti tu gata în timpul de acum, să fii de partea Lui, legat cu preţul, pierderea, suferinţa şi ocara?

Sunt mulţi care se dau înapoi îngroziţi; dar cu toate acestea nu pot contesta, că ei nu sunt creştini. Însă spun: aceştia nu sunt devotaţi pentru Hristos. Merg chiar mai departe şi spun: aceia care înţeleg poziţia, pe care Hristos o ocupă acum în cer, precum şi lepădarea actuală a Lui de către lume, preţuiesc să fie în situaţii, la locul lor de muncă, acasă la ei, acele persoane care se potrivesc pentru un astfel de Hristos. Ei simt că este potrivit, atunci când crucea aruncă o umbră peste toate împrejurările. Pe ei nu-i interesează numai să profite de binele lucrării de la cruce şi de aceea să meargă în cer, ci ei vor acum să fie la Hristos; dorinţa lor este să-I răspundă acum la gândurile Lui, aici în prezent. Dacă El nu a avut nici un loc, unde să-Şi poată pune capul, dacă El a avut numai o iesle la naştere şi o cruce între doi tâlhari în moartea Sa şi mormântul lui Iosif la înmormântarea Sa – atunci cât pot să dorească aceia care Îl iubesc, să posede în lumea aceasta? O, de ar fi drumul nostru spre Dumnezeu puţin mai mult format în asemănare cu drumul Său! Cât de cu totul altfel ne-ar merge, dacă ar fi aşa! Şi nu am voie să spun fiecăruia dintre voi: că voi aveţi acum o posibilitate minunată, să arătaţi, că Hristos ocupă în inimile voastre locul de domnie, chiar dacă cu fiecare zi devine tot mai greu să fi în lumea aceasta o mărturie pentru Domnul şi Hristosul lepădat? Ce binecuvântare, că Dumnezeu a permis, să vină astfel de timpuri peste noi; este plăcerea cea mai mare, pe care El ne-o poate face. Este minunat, că El ne permite să fim în orele cele mai întunecate ale nopţii, pentru ca prin aceasta noi să dovedim valoarea şi binecuvântarea şi plinătatea despre El, Cel care este singura lumină a inimii noastre. Nu doreşti tu să suferi pentru persoana pe care o iubeşti? Este vorba de a da numai ceea ce nu te costă nimic?

Nu doresc să detaliez aceasta, dar dacă Domnul permite, doresc să mă ocup într-o altă seară cu răsplata acestui devotament. Este bine să se studieze aceasta în context cu Ioan 20, unde plata, pe care această femeie deplin devotată o primeşte, are caracter dublu. Ea primeşte o plată dublă. Pe de o parte ea aude numele ei, rostit de buzele Sale înviate. Ce moment de binecuvântare pentru inima ei! Te-ai gândit vreodată ce a însemnat aceasta pentru sufletul ei, când acest Sfânt, pe care ea Îl considera mort, stătea acum viu înaintea ei? Îngerii au văzut-o plângând, dar şi El a văzut-o. Şi El cunoştea valoarea lacrimilor ei şi i-a zis: „Maria!” Nu este aceasta o plată, prieteni preaiubiţi? Ce izvor trebuie să fi deschis aceasta în inima ei! „Rabuni!”, a răspuns ea, când plină de bucurie L-a recunoscut. Dar El merge mai departe. El spune acum: „Mergi la fraţii Mei şi spune-le: »Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru«” (Ioan 20.17). Aceasta înseamnă: „Mergi şi du fraţilor Mei vestea cea mai bună, care a fost făcută cunoscut vreodată de buze omeneşti inimilor omeneşti.”

Trăim în timpuri în care diavolul se osteneşte cu toată puterea să înlocuiască totul; să înlăture ceea ce este numărul unu în gândurile lui Dumnezeu. Ţelul lui suprem este să strice ordinea divină! El este iniţiatorul tuturor acestor lucruri. Privesc la Maria Magdalena şi văd cum ea se agaţă cu devotament de Hristos, şi văd cum pentru dăruirea ei ea este răsplătită într-un aşa fel, că o inimă plină de devotament se bucură. Hristos n-a trimis-o să predice în afară – eforturile mari şi ţelul diavolului este să scoată pe oameni din sfera lor, să scoată lucrurile din ordinea lor -; ea nu a fost trimisă să predice lumii. Ea a fost trimisă la fraţii lui Hristos, ca să le transmită vestea cea mai bună, care a venit vreodată de pe buzele omeneşti; ea a fost trimisă să le spună, că Hristos a înviat dintre morţi şi că Întâiul-născut dintre mulţi fraţi va merge la Tatăl Său şi Tatăl lor, la Dumnezeul Său şi Dumnezeul lor. Nu era aceasta o plată mare? Prima ei plată era personală; a doua ei plată era în legătură cu alţii. Ea era o oaie a lui Hristos şi de aceea El a strigat-o cu numele ei; ea era un prieten al lui Hristos şi de aceea El îi aduce vestea cea mai bună.

Devotamentul deplin faţă de Hristos

Domnul să te facă să savurezi astăzi plăcerea acestui devotament, al cărei început este Hristos Însuşi. În felul acesta vei rămâne protejat, vei găsi ceea ce dezobişnuieşte inima ta de celelalte lucruri. Nu tăgăduiesc, că lumea este atrăgătoare sau că credincioşii trăiesc în timpuri de ispite; sunt convins de aceasta. Să nu crezi, că toate greutăţile au trecut, dacă ai avut cândva a face cu Hristos; până atunci ele nici nu au început încă cu adevărat. Niciodată nu ai astfel de greutăţi, niciodată aşa de multe probleme, o muncă aşa de chinuitoare, ca atunci când stai de partea lui Hristos. Şi de ce? Toate aceste greutăţi şi această muncă este astăzi din cauză că Hristos încă nu este la putere şi satan încă mai are voie să lucreze. Rămâne însă adevărat: El merită, da, El merită, ca eu să fiu simplu şi cu totul pentru El în această lume săracă, nenorocită, care L-a respins. De aceea mă rog stăruitor pentru tine şi pentru mine (în mod deosebit vă pun aceasta pe inimă, fraţii mei), ca noi să ne comportăm mai mult în chip demn de Hristos Cel lepădat, ca persoana noastră, casele noastre şi discuţiile noastre  şi comportarea noastră să păstreze mărturia. Este adevărat, că noi trebuie să trăim în lumea în care Domnul nostru a fost omorât, şi avem a face cu o generaţie de oameni care a făcut aceasta. Însă noi suntem despărţiţi de lume, noi nu îi aparţinem, ci aparţinem unei scene şi Unuia care Se află pe această scenă.

Facă Domnul prin Duhul Său ca fiecare să guste bucuria de a avea pe Hristos şi de a fi devotat Lui, aşa fel ca în noi să se găsească ceea ce face bucurie lui Hristos; din pricina Numelui Său.

O dorinţă este liberă! Ce ţi-ai dori tu?
Ilie şi Elisei

Walter Thomas Turpin

© SoundWords, Online începând de la: 12.09.2018, Actualizat

 

 

Versete călăuzitoare: 2 Împăraţi 2.9-14

2 Împăraţi 2.9-14: 9. Şi a fost aşa: după ce au trecut, Ilie a spus lui Elisei: „Cere ce să-ţi fac mai înainte de a fi răpit de la tine“. Şi Elisei a zis: „Să fie, te rog, o măsură dublă a duhului tău peste mine!“ 10. Şi el a zis: „Greu lucru ai cerut; dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa îţi va fi; iar dacă nu, nu va fi“. 11. Şi a fost aşa: pe când mergeau ei încă şi vorbeau, iată un car de foc şi cai de foc; şi i-au despărţit pe cei doi; şi Ilie s-a suit la ceruri într-un vârtej de vânt. 12. Şi Elisei l-a văzut şi a strigat: „Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călăreţii lui!“ Şi nu l-a mai văzut. Şi şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat în două bucăţi. 13. Şi a ridicat mantaua lui Ilie care căzuse de pe el şi s-a întors şi a stat pe malul Iordanului. 14. Şi a luat mantaua lui Ilie care căzuse de pe el şi a lovit apele şi a zis: „Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?“ Şi a lovit şi el apele şi ele s-au despărţit într-o parte şi într-alta. Şi Elisei a trecut.Cuprins

• Introducere
• Care ar fi fost rugămintea ta?
• Vreau să te reprezint
• Puterea există
• Cine slujeşte lui Dumnezeu, trebuie să se aştepte la împotrivire
• Ilie îl duce pe Elisei peste Iordan
• Singura dorinţă: să reprezinţi pe Hristos …
• „Eu nu pot” nu există!
• Putere prin împotrivire
• Cel mai greu pas în jos este primul pas
• Dă la o parte ce ţi se pare a fi cel mai important
• Depinde de ceea ce vedem
  • Petru priveşte la Isus
  • Ştefan vede pe Isus
  • Moise priveşte într-un anumit sens la Isus
• Noi trebuie să privim la Isus

Introducere

Doresc cu plăcere să-ţi pun o întrebare: Presupunem că Domnul Isus încă nu S-a înălţat la cer şi noi am fi însoţitorii Lui, aşa cum erau ucenicii Lui pe drumul Său binecuvântat aici pe pământ. Dacă Domnul Isus în seara aceasta, în seara dinainte de ziua când El va părăsi pământul, ne-ar spune: Cere-Mi, ce să fac pentru tine, înainte de a fi luat de la tine – ce răspuns I-ai da tu? Am dorinţa sinceră, ca în privinţa aceasta fiecare inimă de aici să se gândească serios la această întrebare. Căci, gândeşte-te bine: indiferent care ar fi rugămintea voastră, orice natură ar avea ea, rugăciunea voastră ar arăta clar spre ce este îndreptată inima voastră; rugămintea voastră ar exprima ce este în inima voastră. De aceea rugăciunile noastre lasă să se recunoască mai mult decât orice adevărata stare a sufletelor noastre, chiar mai mult decât discuţiile noastre. În rugăciune se arată, mai mult decât ne dăm noi seama, ce este cu adevărat în inimile noastre, ce ne impulsionează, arată spre ce sunt îndreptate sentimentele noastre.

Care ar fi fost rugămintea ta?

Deci dacă voi v-aţi putea pune pentru un moment în situaţia ca Domnul Isus să vă pună această întrebare: Cere-Mi, ce să fac pentru tine, înainte să fiu luat de la tine – pentru ce te-ai ruga tu? Vă puteţi da seama, că aceasta este o întrebare solemnă. Vă întreb: Ce vă este cel mai drag, ce vă stă mai mult pe inimă? – Pasajul, pe care l-am citit, va răspunde la întrebarea, pentru ce să ne rugăm, dacă Hristos ar fi totul pentru noi: eu doresc să Te reprezint pe pământ. – Aceasta stătea înapoia rugăminţii lui Elisei, şi aceasta ar sta înapoia rugăminţii oricărei inimi de aici care aparţine cu adevărat lui Hristos, dacă tu ai fi cu adevărat sincer şi devotat. Dacă ai iubi cu adevărat pe Domnul Isus – nu mă refer la sentimente naturale; acestea nu ar avea nici o valoare -, dacă L-ai iubi dumnezeieşte, dacă ai avea simţăminte cereşti pentru Hristos, atunci singura dorinţă dominantă a inimii tale ar fi: Doamne Isuse, am dorinţa să Te reprezint aici, în timp ce Tu nu eşti în lumea aceasta. Aceasta era dorinţa lui Elisei cu privire la Ilie, aşa cum se poate vedea în capitolul de faţă.

Vreau să te reprezint

Aşa cum ştiţi, Ilie era aproape de momentul să fie luat şi Elisei să fie lăsat singur în urmă. Elisei era legat de Ilie, nu voia să-l părăsească. El a spus realmente: Nu te voi lăsa. Atâta timp cât tu eşti aici, rămân cu tine. – Dar, spune Ilie, în curând voi fi luat de la tine, ce vei face atunci? – Atunci, a replicat Elisei, dacă nu te mai pot avea, permite-mi să te reprezint. – Este minunat să medităm la aceasta: „Să fie, te rog, o măsură dublă a duhului tău peste mine!“, ceea ce nu înseamnă numai o cantitate de două ori mai mult, în înţelesul obişnuit, ci ca şi cum el ar fi spus: dorinţa inimii mele este, ca atunci când vei fi luat, să fie aşa ca şi cum tu ai fi încă aici la mine. – Eu cred că acesta este gândul, prieteni dragi: ca eu să te pot reprezenta aşa de clar, ca şi cum pe pământ ar fi o copie a celui absent. Aceasta este dorinţa mea, gândul şi râvna inimii mele.

Puterea există

Deci el cere putere, şi despre aceasta încerc să vorbesc acum. În seara trecută am vorbit despre poziţia noastră atât în cer cât şi pe pământ, şi în seara aceasta doresc să studiem ce rezultă din aceasta: puterea. Eu nu am nevoie de putere, ca să-mi păstrez poziţia din cer. Dar noi suntem încă în lume, ca să reprezentăm pe Hristos (şi fie ca noi toţi să simţim mai mult aceasta şi să devenim mai mult conştienţi în inimile noastre de acest fapt), unde suntem total lipsiţi de ajutor, în ceea ce priveşte locul ca atare. Nu ar trebui să ne aşteptăm la altceva decât la respingere din partea lumii acesteia; pretutindeni sunt numai încercări, greutăţi şi obstacole; şi aceasta nu numai din partea lucrurilor rele, ci şi a celor bune. Tendinţa tuturor, chiar şi a celor mai bune de pe pământ, este să ne facă să uităm că noi nu aparţinem pământului. Veţi gândi probabil, că aceasta este formulat la modul foarte general, dar repet: indiferent ce este – chiar şi cele mai bune, care aparţin lumii acesteia -, năzuieşte să ne facă să uităm, că noi nu îi aparţinem. De aceea toate sunt o încercare pentru noi: dovezile de har ne pun la probă, situaţiile favorabile ne încearcă; şi noi recunoaştem că nici un moment nu ne putem baza pe noi înşine.

Cine slujeşte lui Dumnezeu, trebuie să se aştepte la împotrivire

Sunt două lucruri, care caracterizează viaţa noastră, aşa cum a fost şi în cazul poporului Israel în pustie: ajutorul şi împotrivirea. Ajutorul este necesar, pentru ca noi să ne putem împotrivi cu succes; nu să ne odihnim şi să spunem: „Împotrivirea a trecut”, ci ca să ne putem împotrivi mai mult. Cu cât suntem ajutaţi mai mult, cu atât mai mult ne putem împotrivi, şi cu cât ne împotrivim mai mult, cu atât mai mult vom fi ajutaţi. S-ar putea părea ciudat, dar efectul este reciproc. Nu este aşa, cum gândesc mulţi oameni, că, dacă ai ajuns la un anumit moment în viaţa ta, poţi să-ţi încrucişezi mâinile pe piept şi să te aşezi liniştit. Eu gândesc că până la sfârşitul călătoriei este împotrivire, şi sunt convins: cu cât mergi mai mult cu Dumnezeu, cu atât mai mult trebuie să te aştepţi că împotrivirea creşte, în loc să scadă.

Ilie îl duce pe Elisei peste Iordan

Primul punct din pasajul citit, la care vreau să mă refer, şi la care voi trebuie să fiţi foarte atenţi, este: mai întâi Ilie, prin puterea care este în el, îl trece pe Elisei peste Iordan. El ia mantaua lui şi loveşte apa, şi îl duce pe Elisei cu sine pe cealaltă parte. Fiecare copil al lui Dumnezeu a fost trecut peste Iordan în moartea Domnului nostru Isus şi prin puterea Sa, în ceea ce priveşte poziţia, desigur. Dacă eşti un creştin credincios, atunci tu eşti de partea cealaltă a Iordanului. El te-a dus dincolo. Observă, că o discuţie între Ilie şi Elisei are loc abia după ce au traversat râul. Când au trecut peste Iordan, este ca şi cum Ilie spune: tu vei fi lăsat curând în urmă fără mine. Tu va trebui să fii singur în lumea aceasta; tu nu mă mai poţi avea la tine sau să te mai bazezi pe protecţia mea. Până aici ai avut sprijinul meu, ajutorul meu personal, dar acum aceasta nu mai este posibil; şi înainte ca eu să plec „cere-mi, ce să fac pentru tine”. Răspunsul lui Elisei este: „Să fie, te rog, o măsură dublă a duhului tău peste mine!“ Şi Ilie spune: „Greu lucru ai cerut; dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa îţi va fi.” Aici avem deci subiectul despre care vreau să vorbesc, şi anume: puterea. Ceea ce Elisei voia şi ce el a cerut era puterea, pentru ca el să poată fi un adevărat reprezentant al celui absent. Şi aceasta este ce îşi doreşte un adevărat sfânt al lui Dumnezeu; este râvna tuturor acelora care s-au devotat pentru Hristos.

El nu spune: doresc tot felul de binecuvântări – siguranţa că voi merge în cer şi că totul va fi bine în viitor, dar fără să gândească în vreo privinţă la prezent. Aceasta nu este devotament faţă de Hristos, nu este credincioşie şi simţăminte pentru El. Unul care spune cam aşa: sunt bucuros să pot lua în posesiune toate binecuvântările, toată bunătatea care rezultă din moartea lui Hristos, toate avantajele, care se revarsă spre mine prin ceea ce a făcut El: voi fi cu Hristos în cer, cu El în glorie; dar cu privire la lumea aceasta, El nu aşteaptă nimic de la mine, decât numai să dau ce este cel mai bun al meu – o astfel de persoană nu are nici o loialitate, nici un devotament sau credincioşie faţă de Domnul său lepădat.

Adevărata credincioşie spune altfel: mă bucur, că El m-a aşezat în toate binecuvântările; dar în acelaşi timp inima mea doreşte să fiu aici pentru El. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât pentru El aici nu era nimic altceva decât respingere. – Nu este ceva minunat să gândeşti, că înainte ca Domnul preamărit să ia în posesiune tronul Său de domnie în lumea aceasta – acum El nu are încă nici un tron în ea, dar îl va avea -, El Se coboară şi ocupă un tron de domnie în inimile noastre sărmane? Şi unul, care Îi este cu adevărat credincios, se bucură să spună: înainte ca El să aibă aici tronul Său de domnie (aceasta va fi în Împărăţia de o mie de ani), eu îi dau tronul inimii mele. Mă bucur, antedatând în gând ziua în care El va extinde acea domnie în tot universul. Îmi doresc ca El să facă aceasta acum în inima mea – Hristos să fie în ea Domnul oricărui impuls, Comandantul inimii mele; să nu fie în ea nici un singur impuls, al cărui imbold şi izvor şi satisfacţie nu este El.

Singura dorinţă: să reprezinţi pe Hristos …

De aceea inima îşi doreşte să-L reprezinte aici. Ea ştie, că El ne-a trimis aici, ca să fim pentru El, şi ea doreşte să acţioneze corespunzător voinţei Sale; de aceea ea doreşte să fie în mod practic prietenul lui Hristos. Aceasta este adevărata credincioşie faţă de Domnul Isus. Desigur această credincioşie se arată în cel mai bun caz sub o formă slabă, sărăcăcioasă; dar indiferent cât este ea de slabă, El priveşte la inimă. Gândeşte-te că poate fi o mulţime de show şi afirmaţii solemne însoţite de jurăminte, care nu sunt veritabile; dar dacă El vede că noi dăm totul, oricât ar costa, ca să-L prezentăm în lumea aceasta, atunci inima Lui se bucură.

Aceasta era, ceea ce Elisei avea nevoie şi pentru care s-a rugat. Nu a cerut nimic altceva – nu a cerut să fie folositor, nu ca să fie marele binefăcător al veacului său, să fie o persoană minunată, la care să privească toţi şi să-l vadă ca dătător de binecuvântare pentru sute şi mii de semeni ai lui. Nici un cuvânt despre aşa ceva; era ceva mult mai mare decât acestea, şi era exprimat în aceste cuvinte simple: „Să fie, te rog, o măsură dublă a duhului tău peste mine!“ Răspunsul lui Ilie este la fel de simplu, şi anume: „Greu lucru ai cerut; dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa îţi va fi; iar dacă nu, nu va fi.“ Ceea ce noi avem nevoie pentru aceasta este puterea, aşa cum am amintit deja. De aceea noi, dacă venim la învăţătura Noului Testament, găsim, că Duhul Sfânt a coborât când Domnul Isus Hristos a plecat din lumea aceasta. Este deosebit de interesant şi totodată important pentru noi să studiem această ordine în cartea Faptele Apostolilor capitolul 1. Acolo găsim cuvântul „a luat” , care este folosit aici în 2 Împăraţi („dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine”), nu mai puţin de patru ori. Aceasta are loc în legătură cu înălţarea la cer a Domnului Isus. „El a fost înălţat” – gândul acesta se întâlneşte în tot acest capitol. După aceea a coborât Duhul Sfânt. Aşa a coborât mantaua lui Ilie, când Ilie a fost înălţat.

„Eu nu pot” nu există!

Dacă eşti un creştin credincios, în tine locuieşte Duhul Sfânt, de aceea nimeni să nu se dea înapoi şi să spună: eu nu pot reprezenta pe Hristos. Expresia „eu nu pot” nu ar trebui să fie vocabularul nostru. Gândeşte-te că trupul tău este un „templu al Duhului Sfânt”! Îţi poţi imagina ceva mai copleşitor de emoţionant sau mai solemn decât aceasta, că trupurile noastre slabe, sărmane trebuie să fie locuinţa Duhului Sfânt? Se mai pune întrebare referitoare la putere, în timp ce puterea lui Dumnezeu locuieşte în trupul meu? Întrebarea adevărată este: Cum o folosesc eu? Eu nu trebuie să rog pe Dumnezeu pentru putere, căci puterea a coborât deja; greutatea şi încurcătura în care se află unii creştini este din cauză că ei roagă pe Dumnezeu pentru putere şi prin aceasta tăgăduiesc puterea prezentă, care este gata să lucreze. Mă tem că necazul obişnuit este din cauză că crucea lui Hristos a fost dată practic la o parte, se poartă grijă de lume, felul de a fi al lumii este preluat, şi apoi rugăm pe Dumnezeul sfânt să ne dea putere. Vai, dacă ne comportăm în felul acesta, atunci întristăm pe Dumnezeu Duhul Sfânt, care locuieşte în noi şi care este puterea. Eu spun, puterea a coborât, şi aceasta în nici un fel mai neînsemnat decât în Persoana lui Dumnezeu Duhul Sfânt, care locuieşte în trupurile noastre. De aceea putem spune că pentru un creştin credincios este disponibilă orice cantitate de putere.

Putere prin împotrivire

Permiteţi-mi să scot în evidenţă două sau trei lucruri referitoare la această putere, care fac chestiunea mai simplă. Această putere lucrează în două feluri şi în două cercuri, şi noi avem o ilustrare despre aceasta în capitolul nostru. Primul fel este prin împotrivire. Aceasta are loc în mod foarte liniştit; nu este o prezentare mare sau o realizare fantastică, care zguduie tot oraşul. Puterea în sine este foarte liniştită. Dacă priveşti elementele încărcate cu electricitate şi auzi zgomotul tunetului puternic peste capul tău, s-ar putea gândi, cât de mare este puterea prezentată acolo. Dar nu este aşa. Puterea este înainte, după aceea puterea a trecut, ea nu este în zgomot. Puterea este în fulger, nu în tunet. Ea este fără zgomot, dar irezistibilă. Deci, aşa cum am spus, această putere spirituală se opune. Permiteţi-mi să ilustrez aceasta: la înot sunt două acţiuni aproximativ diferite. Prima acţiune este o împotrivire faţă de elementul în care se află înotătorul. Dacă el nu se împotriveşte, el se va scufunda. Căci el se află într-un element advers, care l-ar înghiţi. Aceasta este prima acţiune. Dar acum priveşte cealaltă acţiune: el trebuie să facă o mişcare nouă în acest element. El introduce un principiu nou, care cu adevărat este un aspect nou de putere. El se împotriveşte elementului în care el este, dar cu ajutorul unei puteri cu totul nouă.

Deci acestea sunt cele două lucruri, care sunt legate cu putere: mai întâi împotrivire şi apoi opunere la împotrivire. Există împotrivire din partea elementului care se află acolo şi introducerea unei mişcări noi, care este total străină de cea care se află acolo. De aceea, dacă tu vezi un om umblând pe pământul acesta în puterea Duhului lui Dumnezeu, vei găsi aceste două lucruri: nu numai împotrivire faţă de influenţele care îl înconjoară, ci în acelaşi timp şi introducerea unui principiu nou de acţiune.

Deci, prieteni dragi, prezentăm noi în afară această putere? Aceasta este întrebarea. Să-mi fie permis să întreb pe fraţii tineri şi pe surorile tinere, care sunt în seara aceasta aici, câţi dintre ei se îngrijorează de influenţele care îi înconjoară în lumea aceasta. Principiul suprem al siguranţei este să ne temem de vrăjmăşia elementului care ne înconjoară. Totdeauna te bucuri când vezi o teamă divină, sfântă, copilărească şi cutremur; şi simţi totdeauna un sentiment neplăcut îndoielnic, când pe de altă parte vezi încredere exagerată. Afirm, că un creştin, care se teme de influenţele care îl înconjoară, este veghetor faţă de pericolele prin care merge. În partea opusă este unul care nu are grijă în pericolele mari, să nu se scufunde în torentul veacului acesta.

Cel mai greu pas în jos este primul pas

Dacă te temi, atunci te vei împotrivi. „Ferice de omul care se teme de Domnul” (Psalm 112.1). Am auzit, că diferenţa între un peşte mort şi unul viu constă în aceea, că peştele viu înoată împotriva curentului iar peştele mort în direcţia curentului. Tot aşa stau lucrurile şi cu creştinii credincioşi. Şi de aceea ne impresionează puterea acestui cuvânt: „Trezeşte-te tu, care dormi, scoală-te dintre cei morţi şi Hristos va străluci peste tine” (Efeseni 5.14)! Domnul să dea fiecăruia de aici această teamă sfântă, veghetoare asupra tuturor celor care ne înconjoară: căci noi ne aflăm într-un element îngrozitor, plin de capcane şi pericole, plin de lucruri care au scopul să conducă pe căi lăturalnice pe cei ce sunt fără grijă şi neatenţi. De aceea şi Duhul Sfânt spune: „lucraţi cu teamă şi tremur mântuirea voastră” (Filipeni 2.12). De ce? Deoarece noi suntem în ţara vrăjmaşului, duşmăniţi la fiecare pas. Şi de aceea repet şi accentuez insistent aceasta. Primul lucru, pe care sufletul tău trebuie să-l înveţe, dacă doreşti să lucrezi aici cu putere pentru Hristos, este să te împotriveşti. Fii sigur, că dacă cedezi în cele mici, curând vei ceda şi în alte lucruri mai importante! Pasul cel mai greu în jos este primul pas, ceilalţi urmează nespus de uşor. Ce gând îngrozitor! Domnul să-ţi îndrepte inima, ca tu să trebuiască să te împotriveşti, ca să trăieşti pentru Hristos în putere pe pământ.

Dă la o parte ce ţi se pare a fi cel mai important

Şi apoi găsim o expresie a acestei energii noi şi minunate în istoria lui Elisei. Ce a făcut el mai întâi, atunci când mantaua lui Ilie a căzut peste el, în timp ce Ilie se urca spre cer? Cum a arătat el, că o măsură dublă din duhul lui a venit peste el, care l-a făcut apt să fie un reprezentant demn al lui Ilie înălţat la cer? Care a fost prima dovadă? „Şi şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat în două bucăţi.” Aici eu găsesc aşa-numitul primul cer. Şi o spun accentuat: dacă tu nu te împotriveşti în cercul dinăuntru, nu o vei face niciodată în cercul exterior. Mulţi oameni spun: tu nu cunoşti situaţia mea grea; tu nu şti cum îmi merge în mediul meu familiar, în cercul cunoscuţilor mei, la locul de muncă, şi aşa mai departe. Oricât de grele ar putea fi toate acestea şi oricât de mult v-aţi afla în situaţii grele, permiteţi-mi să vă spun, prieteni dragi: cu toate acestea, dacă aţi învăţat în sufletul vostru mai întâi să vă împotriviţi la ceea ce vine dinăuntru, atunci veţi cunoaşte cât de plini de putere şi de hotărâţi puteţi să vă împotriviţi la cele din afară. De aceea eu cred că primul cerc este cel mai greu. Vorbind simbolic, Elisei dă la o parte mai întâi ce îi era cel mai apropiat – ca să zicem aşa, ceea ce îl caracteriza, şi anume mantaua proprie.

Dacă ne îndreptăm spre Noul Testament, în evanghelia după Luca capitolul 9 găsim un răspuns la aceasta: „Dacă vrea cineva să vină după Mine … să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” Se spune aşa? Nu direct, căci aceasta ar fi ce este în afară; ci se spune şi: „să se lepede de sine însuşi”, acesta este cercul lăuntric. Abia după aceea urmează „să-şi ia zilnic crucea şi să Mă urmeze.” În privinţa aceasta aveţi ambele cercuri; cel interior şi cel exterior. Şi acolo unde este o dorinţă sinceră de a reprezenta pe Hristos în puterea care ne-a dat-o El, atunci eu trebuie mai întâi să sfâşii mantaua mea proprie, trebuie să renunţ la mine însumi. După părerea mea, aceasta înseamnă „să se lepede de sine însuşi”. Nu să ne reţinem de la anumite lucruri, ci să renunţăm la eul propriu. Minunată libertate! Eu nu cunosc ceva mai frumos decât aceasta: eu renunţ la eul meu în totalitate, pe deplin, Eu primesc motivaţii noi, impuls, gânduri şi ţeluri de la altcineva, şi de aceea eu pot să mă lepăd de mine, să-mi iau crucea şi să urmez pe Isus.

Voi primiţi aceste lucruri prezentate aici într-o imagine impresionantă: Elisei a apucat hainele sale şi le-a rupt în două bucăţi. După aceea ridică mantaua lui Ilie şi spune cam aşa: acum nu mă dau înapoi de frica Iordanului. Acum pot întâmpina moartea. Nu mă uimeşte durerea, suferinţa şi ruşinea care mă înconjoară în lumea aceasta. Şi pot să mulţumesc Aceluia care îmi dăruieşte să accept toate acestea, pentru că dorinţa inimii mele este: doresc să reprezint pe Acela care nu este aici.

Depinde de ceea ce vedem

Dar permiteţi-mi să mă ocup cu un alt punct important. Cineva ar putea să mă întrebe: Cum primesc eu această putere? Pe de o parte noi posedăm, aşa cum am amintit deja, toată această putere. Prin harul minunat al lui Dumnezeu şi marea Lui bunătate Duhul Sfânt a coborât ca să locuiască în noi. Dar cum se face cunoscută această putere a Duhului Sfânt practic în noi şi prin noi? Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, Duhul Sfânt locuieşte în trupurile noastre. Dar cum este practicată puterea, şi care este principiul în acest caz? Este foarte frumos să vedem ilustrarea de aici. Nimic mai simplu decât aceasta; răspunsul este: „dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine.” Sunt conştient că simplitatea acestei afirmaţii este o piatră de poticnire pentru unii. „Dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine.” Noi nu citim, că el l-ar mai fi văzut şi altă dată după aceea, ci dimpotrivă: „Şi nu l-a mai văzut.” Dar el a văzut cum a fost luat Ilie de la el, şi aceasta este important. Acum vă întreb: vă puteţi imagina ceva mai minunat? Arată-mi pe domnitorul, deţinătorul puterii lumii acesteia, care ar fi putut vreodată spune celui supus lui: dacă tu mă vezi într-o anumită poziţie, atunci vreau să-ţi dau ceva din mine însumi. Exact aceasta găsim aici: „Dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine, aşa îţi va fi.”

Singura întrebare era: Îşi va îndrepta el ochii spre el? Va accepta el provocarea mare a lui Ilie în înălţarea lui la cer şi îşi va ţine permanent ochii îndreptaţi ţintă spre el, când el va pleca? Aceasta este întrebarea. Doresc să vă arăt pe baza Scripturii, cum principiul acesta străbate toată Biblia. Este realitatea binecuvântată să nu mai priveşti la tine însuţi şi nici la toate celelalte, ci la Hristos. Dacă ochiul nu mai priveşte la toate celelalte şi se îndreaptă spre El, atunci găsim puterea Duhului Sfânt în acţiune. Ce minunat de simplu este aceasta!

Petru priveşte la Isus

Doresc să vă dau şi alte exemple de aceeaşi natură:

Să ne îndreptăm spre întâmplarea relatată în evanghelia după Matei capitolul 14 şi să privim pe Petru. Ce spune el? „Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte-Mi să vin la Tine pe ape.” Domnul Isus îi cere; „Vino!” Petru a coborât din corabie şi a mers pe ape, ca să ajungă la Isus. Şi este minunat să medităm la aceasta: atâta timp cât privirea lui se odihnea pe Domnul binecuvântat, el a mers pe ape fără nici un efort, ca şi Hristos Însuşi. Nu se punea nici o întrebare referitoare la prezenţa puterii; aceasta era evident prezentă. Cum ar putea un om să meargă pe apă, dacă nu printr-o putere supranaturală? Tocmai despre această putere vorbesc eu, despre puterea supranaturală; nu nenaturală ci supranaturală, o putere dinafara naturii întregi. Dar priviţi, prieteni dragi: vântul şi valurile devin acum furtunoase şi Petru începe să se scufunde, atunci când priveşte la vânt. Atâta timp cât privirea lui era umplută numai de Domnul Isus, el mergea peste apele învolburate sub protecţia Domnului Însuşi. Era o călătorie fără efort; şi eu afirm, nu contează greutăţile, ele trebuie să dea naştere numai la preocuparea cu Domnul. Dacă avem ochii îndreptaţi spre El, greutăţile nu ne vor birui. Oamenii îmi spun deseori: Dacă voi merge pe drumul acesta sau acela, voi pierde totul. – Bine şi frumos, răspund eu, presupunând că este aşa. Nu merită Hristos totul? În afară de aceasta niciodată nu veţi avea o altă posibilitate atât să dovediţi cât şi să arătaţi că Hristos singur vă este de ajuns.

Şi mai este altceva: în măsura în care voi pierdeţi ceva din pricina lui Hristos, veţi trăi bucuria cea mai minunată şi mai binecuvântată, pe care Domnul Însuşi v-o dăruieşte. Voi veţi primi returnat înmiit sub altă formă. Depăşeşte orice imaginaţie omenească, că în momentul în care ochiul meu se odihneşte pe Hristos în gloria Lui actuală, eu pot accepta aici totul: ocara, batjocura, ura, respingerea. De ce? Deoarece puterea lui Hristos este de partea mea. Eu pot accepta locul Lui pe pământ – şi de ce? Deoarece eu Îl văd în glorie şi eu sunt cu El acolo.

Ştefan vede pe Isus

Să luăm un alt exemplu: acela al lui Ştefan din cartea Faptele Apostolilor capitolul 7. Nimeni nu s-a mai aflat de atunci încoace în aceleaşi împrejurări ca el. Să-l privim pentru un moment. El stă acolo în mijlocul mulţimi furioase, care setoase de sânge se năpustesc asupra Lui şi scrâşneau din dinţi împotriva lui. El privea ţintă spre cer şi vede gloria lui Dumnezeu şi pe Isus. Nimic nu îl oprea de la aceasta. El îngenunche şi se roagă pentru ucigaşii lui şi îşi încredinţează duhul în mâinile Domnului Isus. De unde a primit el puterea pentru aceasta? Plin de Duhul Sfânt a privit ţintă spre Unul care a fost luat. Aşa cum Elisei a văzut pe Ilie când a fost luat şi a primit mantaua lui, tot aşa Ştefan, când a privit spre Domnul Său, a putut să-şi lase viaţa aici. El a putut suporta toată ura îngrozitoare, pietrele, atacurile ucigaşe ale vrăjmaşilor săi şi a putut îngenunchea să se roage pentru oamenii care îl omorau.

Moise priveşte într-un anumit sens la Isus

În acest contest este o chestiune care este foarte importantă pentru inimile noastre, şi anume cum se desfăşoară această putere. Presupunem că puterea este prezentă, cum se manifestă ea caracteristic? După părerea mea Evrei 11.27 clarifică aceasta. Când Duhul Sfânt vorbeşte despre istoria lui Moise, El spune: „[El, Moise] a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut.” Cuvântul decisiv aici, care descrie clar şi precis exercitarea puterii, este „a rezista”. Cum se realizează aceasta? Aceasta se poate urmări în istoria lui Moise. Ce a făcut el mai întâi? El a refuzat. Tocmai despre aceasta am vorbit: el s-a împotrivit împrejurărilor sale. Ştiu că oamenii spun mereu cu privire la împrejurările lor: Dumnezeu m-a pus în ele. Tu şti că providenţa m-a aşezat în această situaţie neobişnuită, şi de ce gândeşti tu acum, că eu trebuie să-i întorc spatele? Hotărârea lui Dumnezeu m-a pus în locul acesta. – Eu nu cunosc o persoană în viaţă, care mi-ar putea arăta o hotărâre divină mai clară şi mai pregnantă decât Moise. Era hotărârea divină, care l-a salvat din groapa cu apă în coşuleţul din răchită, care a trimis pe fiica monarhului la malul râului, i-a deschis inima şi a trezit în ea compătimire pentru copilaşul sărman. Era providenţa divină, care l-a aşezat pe Moise în poziţia unui copil adoptiv al fiicei monarhului. Totul a fost călăuzire divină, de la început şi până la sfârşit.

Dar, prieteni dragi, a fost o zi, în care a început credinţa; şi aceasta se uită repede. De îndată ce credinţa a început să lucreze în inima lui Moise, el a respins cea mai bună poziţie, pe care un om o putea avea. El a respins exact postul, pe care oricine l-ar fi ocupat cu lăcomie în mod normal în interesele poporului său. S-ar putea spune şi probabil s-a spus: el este cel potrivit, ca să elibereze pe Israel. Priviţi la poziţia lui: el este fiul respectabil al fiicei monarhului, marele bărbat în Egipt alături de împărat. El ne va aduce o eliberare minunată. – Dar gândiţi-vă la aceasta: el renunţă la toate: „El a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon.” El este ca înotătorul în elementul vrăjmaş, şi el i se împotriveşte. În cazul lui, împrejurările păreau să fie favorabile, cu toate că în realitate erau vrăjmaşe. Aceasta este partea rea. Ele par favorabile, dar în realitate erau vitrege. Ce face el după aceea? El alege suferinţa. Renunţă la comoditate şi alege inconvenientul. Renunţă la lux şi alege starea de umilinţă. El renunţă exact la ceea ce inima s-ar bucura, şi alege exact ceea ce pentru carne şi natura noastră este respingător. El se împotriveşte comodităţii de la curtea lui Faraon, el respinge demnitatea unui fiu al fiicei împăratului şi alege suferinţa şi necazul cu oamenii cei mai mult jupuiţi, care au existat vreodată. Şi tocmai de la acest popor a avut el de suferit în timpul întregii lui vieţi. Şi care este comentariul Duhului Sfânt referitor la această atitudine? Ce valoare avea ea din punctul de vedere al lui Dumnezeu? Cum o evaluează Dumnezeu? Găsim aceasta în epistola către Evrei 11.26. Era „ocara lui Hristos”, pe care Moise a considerat-o o bogăţie mult mai mare decât comorile Egiptului. Ce minunat, că Duhul Sfânt poate da o astfel de mărturie la fapta lui Moise!

Şi apoi a mai fost ceva: Moise a părăsit Egiptul. Mai întâi el renunţă la luxul de acolo şi alege necazul împreună cu poporul lui Dumnezeu; şi acum el întoarce spatele la toată chestiunea. Ce putere era aceea, care l-a făcut să suporte toate acestea? El a văzut pe Unul, care a fost luat: pe Dumnezeul nevăzut: „a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut.” Tot aşa este şi cu noi; forţa nevăzută lucrează în noi, acolo unde cu ochii credinţei noi vedem pe Hristos Cel nevăzut. Aşa cum ochiul nostru priveşte pe Hristos în cer, care este de toţi nevăzut, în afară de omul credinţei, tot aşa lucrează în noi forţa nevăzută.

Noi trebuie să privim la Isus

Dar eu doresc să vă îndrept atenţia în mod deosebit la acest exemplu despre Moise, căci ştiu că el atenţionează cu privire la capcanele şi pericolele pentru poporul lui Dumnezeu din zilele noastre, în mod deosebit pentru cei mai tineri. Şi observaţi, că momentan nu atât de mult lucrurile rele ale lumii acesteia sunt o capcană – trebuie să recunosc, că sunt mulţi care au o conştiinţă care îi reţine să vrea să facă răul. Însă sunt lucrurile bune ale lumii acesteia, după care aleargă aşa de mulţi sfinţi ai lui Dumnezeu. Afirm cu toată severitatea, că în felul acesta este total tăgăduită calea lui Hristos a suferinţei şi lepădării. Cât de cu totul altfel ar fi toate, dacă tu ai putea spune sincer Domnului Isus (cu aceasta am început în seara aceasta): doresc să Te reprezint pe pământul acesta. Este dorinţa inimii mele, să Te reproduc. De aceea îmi doresc mult o îndoită măsură din Duhul Tău, aici unde Tu ai părăsit acum scena aceasta, pentru ca eu să pot fi aici expresia fidelă, interpretul şi mesagerul Tău, şi anume exact în lumea care Te-a respins!

Perimteţi-mi să spun un cuvânt de încurajare, care să bucure inimile noastre. Este o mare mângâiere să şti că puterea se obţine aşa de simplu: „dacă mă vei vedea când voi fi răpit de la tine”. L-ai privit tu vreodată prin credinţă, acolo sus în gloria Sa? Tu vei replica: tu nu cunoşti greutăţile mele şi ce vrea să mă ducă la cădere. – Dar ai probat tu puterea? Aceasta este întrebarea. Ţi-ai luat tu vreodată privirea de la toate şi în mod simplu ai îndreptat-o spre Hristos în cer? Şi mi-ai putea tu spune în seara aceasta, că tu cu adevărat ai făcut aceasta şi ţi-a lipsit puterea? Dragă prietene, sunt sigur, că nu vei putea spune. Una urmează inevitabil pe cealaltă.

Dumnezeu să vă dăruiască o inimă, care să bată pentru Hristos pe pământul acesta. Ocazia pentru aceasta niciodată nu va fi dată în cer. Acolo este glorie şi binecuvântări, dar momentul acesta nu va mai reveni niciodată. Eu am numai această unică viaţă, şi pentru ce? Pentru un moment scurt eu sunt pus în această lume vrăjmaşă, de neîmpăcat, ca pe această scenă să merg pe calea Acelui binecuvântat, ca să-L reprezint în lumea care nu a vrut să-L aibă. Tocmai aici El a fost urât, dispreţuit şi răstignit. Acesta este cu adevărat un moment cu cea mai mare însemnătate. Nu mă îndoiesc nicidecum că vom avea pierderi; dar dacă ele ar fi din pricina lui Hristos? O pierdere în lume din dragoste pentru Hristos! Nu este nimeni, care are dragoste sau sentimente pentru El, care nu s-ar bucura, dacă Dumnezeu l-ar considera demn să sufere pentru Numele Lui. Nu ai suferi tu pentru cineva de pe pământ, pe care îl iubeşti? Ce fel de sentiment pentru Hristos este acela, dacă nu ai putea suferi pentru El?

Domnul să dea prin Duhul Său simţământul inimilor noastre a ceea ce înseamnă să fii aici ca vase ale puterii lui Dumnezeu! Dacă privesc la Domnul Isus Hristos, dacă privirea se odihneşte pe El prin credinţă şi eu nu mă gândesc la mine, atunci vine puterea care mă face capabil să-L reprezint. Nu este o chestiune legată de aptitudinile mele, sau cum eu pot trece prin greutăţi. Nu-mi va folosi niciodată, să mă sprijin pe acestea. Nu vei ajunge la ţintă dacă gândeşti să ajungi la ţel. Dar dacă ochiul tău priveşte numai la Hristos, crucea îţi va deveni subiectul cel mai plăcut (ce este mai frumos, decât faptul că eu am voie să merg pe calea Domnului Isus prin lumea aceasta?). Şi suferinţa va deveni dulce şi ocara va deveni o nimic, din cauza bucuriei să fiu cu El mai presus de toate acestea, acolo unde este El. În felul acesta sufletul ia tot mai mult în posesiune plinătatea binecuvântată şi gloria nesfârşită a locului acela. Aşa a fost cu Avraam şi Lot. Lot – modelul unui creştin lumesc – a primit cetăţile câmpiei. Când a ajuns acolo şi apoi a avut ceea ce ochii lui au văzut şi ce inima lui dorea, i-a dăruit probleme de la început până la sfârşit. Însă lui Avraam Dumnezeu îi spune: „Ridică-ţi privirea”. Şi el îşi ridică privirea spre Dumnezeu şi are parte toate aceste discuţii divine şi de asemenea şi de călăuzire divină. El devine prietenul lui Dumnezeu şi are dreptul să savureze părtăşia cea mai intimă cu Dumnezeul preamărit.

Domnul să îmbărbăteze prin Duhul Său fiecare inimă şi să facă pe Hristos centrul sufletelor noastre, ca fiecare să poată spune: dorinţa mea cea mai mare este să reprezint pe Domnul Isus în lumea aceasta rea. – Şi fie ca noi să cunoaştem personal această putere minunată. Domnul să consolideze legământul fiecărei inimi cu El, pentru ca noi nu numai să vedem ca misiune a noastră, ci ca unul din privilegiile cele mai mari, care ne-ar putea fi dat: să fi trimis acolo unde Hristos a fost respins şi să fii chezaş pentru El într-un timp tău.

„Daniel a hotărât în inima lui”
Daniel 1.8

Algernon James Pollock

© SoundWords, Online începând de la: 13.12.2018, Actualizat

Verset călăuzitor: Daniel 1.8

Daniel este un exemplu deosebit de încurajator pentru credincioşii tineri. Ca şi captiv la curtea împăratului din Babilon, ca tânăr, care nu avea încă douăzeci de ani, a făcut un început bun al carierei lui, a cărui binecuvântare l-a însoţit toată viaţa prin casele diferiţilor domnitori şi în mijlocul multor schimbări. El a slujit lui Dumnezeu aproximativ şaptezeci de ani, uneori în poziţii cu mare renume, alteori mulţi ani în ascuns.

Ce a caracterizat începutul lui Daniel? El a fost pus la probă foarte de timpuriu. El şi trei prieteni ai lui au fost aleşi să înveţe scrierea şi limba caledeenilor, pentru ca în felul acesta să devină capabili să ocupe poziţii de onoare şi de încredere în împărăţie. În timpul celor trei ani de studiu le-a fost rânduită o parte anumită din mâncarea şi băutura împăratului.

După aceea citim:

Daniel 1.8,11,12: Daniel a hotărât în inima lui să nu se întineze cu mâncărurile alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea el şi a cerut voie de la căpetenia famenilor să nu se întineze. … Daniel i-a zis îngrijitorului: … să ni se dea să mâncăm legume şi să bem apă.

Partea împăratului a fost fără îndoială mai întâi jertfită idolilor, şi de aceea Daniel nu voia să ia ceva din ea. Era o atitudine curajoasă, aceea pe care a luat-o. Un monarh tiranic putea uşor ajunge la gândul să lase să fie omorât tânărul curajos, care a îndrăznit să jignească idolii lui şi să dispreţuiască mâncarea, pe care împăratul însuşi o mânca.

Care era deci secretul acestui curaj? Daniel a hotărât în inima lui. Inima lui era câştigată pentru Domnul. Sufletul lui s-a revoltat împotriva superstiţiei oarbe a idolatriei, şi cu orice preţ nu voia să părăsească punctul lui de vedere. Nimeni nu poate spune în ce fel a fost câştigată inima lui pentru aşa ceva. Noi nu ne putem aduce pe noi înşine într-o stare de devotament. Desigur este bine dacă un credincios tânăr se plânge de lipsa de hotărâre a inimii lui pentru Domnul şi în rugăciune se adresează Lui, ca să se schimbe. Zilele noastre sunt zile de mare indiferenţă. Laodiceea – indiferenţă producătoare de dezgust – este ultima treaptă în istoria Bisericii lui Dumnezeu pe pământ, rezultatul definitiv al primei abateri în Efes: părăsirea dragostei dintâi.

Numai preţuirea dragostei Domnului pentru noi produce în noi dragostea potrivită pentru El. „Noi iubim, pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4.19). Dragostea lui Hristos este singura care ne poate constrânge să trăim pentru El, şi să nu mai trăim pentru noi înşine.

Dumnezeu a venit şi l-a sprijinit pe Daniel. Dumnezeu era capabil să menţină în picioare pe tânărul Daniel în prezenţa unui împărat mândru. Citim că El „a făcut ca Daniel să capete bunăvoinţă şi îndurare înaintea căpeteniei famenilor” (Daniel 1.9). Când Daniel a rugat ca el şi prietenii lui să fie puşi la probă hrănindu-se zece zile cu legume şi apă, mai marele funcţionar al curţii le-a acordat aceasta. Zece zile nu era un timp lung, ca să se obţină un rezultat în cazul unei încercări de hrănire. Însă la sfârşitul acestor zile înfăţişarea lui Daniel şi a tovarăşilor lui era „mai frumoasă şi mai grasă la carne” (Daniel 1.15) decât a acelora care mâncau din mâncărurile alese ale împăratului.

Însă cel mai bun dintre toate era, că după împlinirea celor trei ani de studii aceşti patru erau în toate lucrurile de zece ori mai superiori în înţelepciune decât aceia care au mâncat din mâncarea împăratului. În felul acesta Daniel a fost îndreptăţit.

Însă toate acestea şi-au avut începutul în inimă. Nu este nici o îndoială că inima stăpâneşte pe om. Duhul ar putea să-ţi spună, că una sau alta nu este corectă, însă inima este cea care face pe om să înainteze.

Era Barnaba, cel care a îndemnat pe cei de curând întorşi la Dumnezeu „să rămână cu hotărâre de inimă cu Domnul” (Faptele apostolilor 11.23). Omul înţelept îndeamnă pe fiul său cu cuvintele remarcabile: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât tot ce se păzeşte, pentru că din ea ies izvoarele vieţii” (Proverbele 4.23). Este îngrozitor, dacă un credincios tânăr permite inimii lui să meargă după lucrurile lumii acesteia. Cât de înşelătoare sunt aceste lucruri! Ce bine este dacă inima credinciosului tânăr, ca a noastră a tuturor, este îndreptată spre Domnul.

Să ne dea Dumnezeu fiecăruia dintre noi adevărata „hotărâre de inimă”.

---

Tradus de la: Daniel nahm sich in seinem Herzen vor

Titlul original: „,Daniel nahm sich in seinem Herzen vor‘“
Din Der Dienst des Wortes, Anul 7, 1929, pag. 157–159.

Cum primesc eu un caracter ceresc?
Evrei 2.9

Botschafter

© Soundwords, Online începând de la: 12.09.2018, Actualizat

Verset călăuzitor: Evrei 2.9

Evrei 2.9: Dar Îl vedem pe Isus, care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii datorită morţii pe care a suferit-o, încununat cu glorie şi onoare, astfel încât, prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru toţi.

Este foarte binecuvântat, să ai permanent gânduri şi sentimente potrivite, cu privire la lucrurile cereşti, însă întrebarea este: Cum le obţinem şi cum le păstrăm? Aşa cum ştim, în privinţa aceasta duhul legalist nu este capabil; el „naşte spre robie”. Legea nu face pe nimeni fericit, căci chiar şi atunci când noi am împlini-o în chip desăvârşit, ne-am făcut numai datoria; dar dacă o încălcăm câtuşi de puţin, am căzut sub pedeapsă. Un suflet, care este preocupat cu sentimentele sale, se află într-o situaţie şi mai gravă, căci el stă sub stăpânirea sentimentelor lui, şi deseori acestea apucă într-o direcţie inacceptabilă, deoarece ele sunt supuse schimbării.

Dar cât de cu totul altfel este când inima este pusă în libertate în prezenţa lui Dumnezeu prin lucrarea lui Hristos! Ea este atunci cu adevărat liberă şi stăpâneşte peste sentimentele ei; ea gustă pentru prima dată dulceaţa unei păci desăvârşite precum şi bucuria care este nespus de mare şi plină de glorie. Dacă recunoaştem pe Hristos ca Cel înviat aflat în cer şi ochii noştri sunt îndreptaţi ţintă spre El, atunci vom avea gânduri şi sentimente care corespund poziţiei Lui acolo sus; şi aceste gânduri şi sentimente vor fi permanente, în măsura în care privirea feţei Sale nu este întreruptă sau neglijată din partea noastră. Atunci vom evalua atât lucrurile cereşti cât şi cele pământeşti aşa cum Hristos Însuşi le evaluează. Dacă ochiul este simplu, atunci totul va fi văzut în lumina Lui adevărată. „Dar acum”, spune apostolul, „încă nu vedem că toate Îi sunt supuse, dar Îl vedem pe Isus, care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii datorită morţii pe care a suferit-o, încununat cu glorie şi onoare” (Evrei 2.8-9).

Aici apostolul pune înaintea ochilor noştri două feluri de lucruri: ceea ce vedem, şi ceea ce nu vedem. Noi privim spre pământ şi vedem că nu toate sunt supuse lui Hristos; noi privim spre cer şi Îl vedem acolo în glorie şi putere. Dar având cunoaşterea şi savurarea lui Hristos, Cel înviat, credinţa priveşte permanent scena de pe pământ în raportul ei cu ceea ce este acolo sus. Dacă suntem în prezenţa directă a Domnului Isus, atunci El ne face ochii ageri. Atunci privim lucrurile şi oamenii ca fiind destinaţi pentru El. Numai în felul acesta evaluăm corect lucrurile de pe pământ. Hristos nu Se află pe locul cel mai strălucitor de pe pământ; ochiul nu-L vede acolo. Eu văd în jurul meu preocuparea sârguincioasă, permanentă a oamenilor, care se laudă cu invenţiile şi descoperirile lor şi se dedau plăcerilor lumii; dar totul este deşertăciune şi fără valoare. Chiar dacă s-ar uni într-un singur punct gloriile tuturor naţiunilor, limbilor şi popoarelor, aşa fel ca ochiul să le poată privi deodată pe toate, dar ce ar fi toate acestea, dacă nu-L vedem pe Isus în ele? Cele mai strălucitoare apariţii pălesc pentru ochiul credinţei, căci gândul referitor la absenţa Domnului reduce strălucirea cea mai mare.

Dar simţim noi totdeauna aşa? Cu regret deseori creştinii s-au îndepărtat în inima lor aşa de mult de Hristos, că sunt smulşi de preocupările vieţii acesteia şi unii din ei iau parte la deşertăciunea sclipitoare, pompoasă, dar jalnică a lumii acesteia. Ce ar putea fi mai de deplâns? Ei au uitat că tot ce se află de partea aceasta a învierii poartă amprenta adânc gravată a morţii. O astfel de comportare tristă dovedeşte desigur că inima s-a îndepărtat deja de mult de Hristos şi probabil este murdărită de păcate. Căci o astfel de stare nu apare deodată, ci acest punct culminant al unei umblări rele se atinge pas cu pas; şi prima lipsă de credincioşie cea mai neînsemnată este primul pas în această direcţie.

Chiar şi omul natural va trebui să recunoască, că toată această strălucire a deşertăciunii omeneşti, după care năzuieşte inima, nu este în stare să-i ofere fericire permanentă şi să potolească neliniştea permanentă a sufletului său. Dar conform sentinţei credinţei, totul, în care nu Se găseşte Hristos, este deşertăciune şi goliciune; şi este totuşi evident, că în toate gloriile lumii acesteia nu se găseşte niciunde mâna Sa. Căci toate acestea nu Îi sunt încă supuse şi de aceea ele nu arată nici cea mai mică reflectare a gloriei Sale. De aceea ar trebui să ne punem întrebarea, cu privire la tot ce vrea să ne atragă: cui îi este supusă şi de la cine este strălucirea? Credinţa va avea atunci totdeauna răspunsul pregătit: tot ce nu este de la Tatăl este din lume, şi ce nu este de la Hristos, este de la satan, şi ce nu este de la Duhul este de la firea pământească (de la carne). „Dar acum, încă nu vedem că toate Îi sunt supuse.”

Noi trebuie să mai aşteptăm „puţin” şi „lumea locuită viitoare” va fi supusă Fiului Omului. Prin expresia „lumea viitoare locuită” nu se înţelege, aşa cum se presupune în general, cerul şi iadul, ci mai degrabă perioada viitoare din lumea aceasta sau Împărăţia de o mie de ani. Noi nu putem vorbi de un cer „viitor” şi un iad „viitor”, deoarece ambele există deja astăzi. Însă noi toţi ştim, că Împărăţia de o mie de ani – acel timp în care Hristos va domni peste cer şi pământ, în care toate vor fi unite în El ca şi Cap peste toate – este în viitor. Atunci va fi complet la locul lui faptul că credinciosul se va bucura de lume şi de gloria ei şi cu toată bucuria inimii sale va savura binecuvântările ei. Atunci Numele Domnului va fi minunat pe întreg pământul şi maiestatea Lui va fi mai presus de ceruri (Psalmul 8). Însă până atunci credinciosul va trebui să privească lumea ca pelerin şi străin pe pământ. Cetăţenia noastră este în ceruri; noi nu putem fi cetăţeni ai cerului şi în acelaşi timp cetăţeni ai pământului. Odinioară eram cetăţeni ai lumii acesteia, acum însă suntem cetăţeni ai cerului şi cât timp picioarele noastre vor merge pe pământul acesta, să umblăm ca atare. Noi nu mai aparţinem lumii vechi, din care Domnul ne-a ales, ci suntem cetăţeni ai unei lumi noi, în care El vrea să ne ducă. Ce mărturie ne-a păstrat Duhul Sfânt despre străbunii pelerini, despre care citim: „Dacă ei s-ar fi gândit la ţara din care au plecat, ar fi avut ocazia să se întoarcă în ea, însă ei aspirau după o ţară mai bună, adică una cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este ruşine să fie numit Dumnezeul lor, pentru că El a pregătit o cetate pentru ei” (Evrei 11.15,16). Ce mărturie minunată ne dau aceşti pelerini! Ferice de credinciosul, pentru care Domnul nu Se ruşinează de locul pe care credinciosul îl ocupă în lume – sau mai degrabă în afara ei!

Să ne îndreptăm acum privirea spre al doilea subiect al studiului nostru, şi anume, spre ceea ce vedem. „Dar Îl vedem pe Isus.” Aceasta este mai important decât Împărăţia de o mie de ani viitoare.

El, Cel care a purtat păcatele noastre pe cruce, care din pricina noastră a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, este încununat cu glorie şi onoare pe tron. Ce ar putea fi mai atrăgător pentru inimă, care nu găseşte nimic în lumea aceasta, care să aibă valoare destulă, ca să se preocupe cu ele? Ar putea fi dată o dovadă mai clară pentru adevărul, că păcatele noastre au fost înlăturate pentru veşnicie? Aceasta ar trebui să fie pentru noi răspunsul cel mai complet la orice întrebare, liniştea desăvârşită a inimii şi mobilul viu şi izvorul bucuriei şi adorării noastre. Prima licărire de la Isus, a Domnului şi Mântuitorului încununat cu onoare şi glorie, ar trebui să fie de ajuns ca să despartă pentru totdeauna inima de lumea care L-a lepădat şi răstignit, şi s-o unească intim cu ceea ce este sus în cer. Raza cea mai slabă, care porneşte din această glorie, este capabilă să schimbe gândurile şi sentimentele inimii şi să le îndrepte spre Cel care este acolo sus. Tot ce este demn de iubit, este acolo sus – tot ce ne atrage, este acolo sus. Preocuparea cu lucrurile acestea este singurul mijloc şi singura cale spre un caracter ceresc. Starea noastră spirituală depinde în totul de faptul dacă noi vedem pe „Isus … încununat cu glorie şi onoare”.

Desigur sunt multe, foarte multe pe pământ, pe care noi le iubim şi le preţuim mult, şi probabil sunt multe prietenii şi relaţii pe care le îngrijim şi le întreţinem. Dar să nu uităm, că noi trebuie să le evaluăm pe toate în lumina lui Isus înviat. Orice lucru, care mă atrage, ar trebui să trezească în mine întrebarea: se cuvin aceste simpatii, având în vedere faptul că eu sunt legat cu Isus? Cu regret deseori la noi nu este nimic care să fie mai puţin realizat decât este viaţa noastră de înviere.

Permanent ar trebui să locuiască în inimile noastre conştienţa, că atunci când Hristos a murit, şi noi am murit în El şi prin moartea Sa noi am părăsit lumea veche. „Am fost răstignit cu Hristos”, spune apostolul, „şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2.20). Dar la fel ar trebui să ne însoţească gândul, că noi am înviat în Hristos şi în puterea vieţii de înviere am intrat în noua creaţie. „Dar Dumnezeu, … ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos … şi ne-a înviat împreună şi ne-a aşezat împreună în locurile cereşti în Hristos Isus” (Efeseni 2.4-6). Noi suntem deci, aşa cum ni se spune, „în Hristos Isus”, şi dacă suntem în El, atunci noi trebuie să fim acolo unde este El. Inima naturală este incapabilă să pătrundă în înţelegerea acestor adevăruri, dar credinţa nu găseşte nici o greutate în ele. Credinţa priveşte totdeauna lucrurile aşa cum le priveşte Dumnezeu.

Ce vedem noi, atunci când ne îndreptăm privirile spre Isus încununat cu onoare şi glorie? Foarte mult! Vedem acolo locul nostru şi imaginea noastră în El. Cât de simplu este aceasta şi totuşi ce dimensiune are. Aici este locul unde credinţa îşi desfăşoară puterea proprie şi activitatea. Hristos este expresia divină, explicaţia desăvârşită a poziţiei fiecărui creştin în prezenţa lui Dumnezeu. Ce adevăr minunat este acesta, şi ce putere exercită el asupra noastră, dacă l-am primit cu o inimă orientată spiritual şi este savurat în părtăşia cu Domnul! Cu cât Îl privim mai mult, cu atât privirea se îndreaptă mai tare şi mai permanent spre El şi cu atât mai mult gândurile şi sentimentele noastre arată o înfăţişare cerească. „Iar noi toţi, privind ca într-o oglindă, cu faţa descoperită, gloria Domnului, suntem transformaţi în acelaşi chip, din glorie în glorie, prin Domnul, Duhul” (2 Corinteni 3.18). Acesta este singurul drum spre o gândire spirituală, singura cărare spre adevărata fericire, singura bază a unui cetăţean ceresc pentru aducerea închinării care se cuvine şi singura sursă a unei bucurii permanente în Domnul.

Aici este locul de odihnă pentru fiecare care este descurajat. De aceea lăsaţi ca în mijlocul răului, care ne înconjoară şi care mărturiseşte că Domnului Isus încă nu Îi sunt supuse toate, să ne îndreptăm privirea ţintă spre Acela care odinioară a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, dar care acum şade pe tron la dreapta Maiestăţii în locurile cereşti încununat cu onoare şi glorie. Acolo sus la El totul este în ordine. Şi ce adevăr minunat, că cu noi nu este altfel decât cu El, chiar dacă noi încă nu am ajuns în realitate la locul nostru fericit în patria noastră acolo sus. Dar „aşa cum este El, tot aşa suntem şi noi în lumea aceasta”. Titlul lui este titlul nostru. Dacă ne-am îndreptat privirea ţintă spre El, atunci piciorul merge sigur pe drumul plin de spini al pustiei acesteia. Atunci nu este nici o şovăire, nici o poticnire; pentru credinţă drumul este permanent deschis şi toţi spinii sunt călcaţi în picioare, toate adâncimile sunt umplute, toate obstacolele înlăturate. De aceea, ori de câte ori ochii noştri, prin privirea în jurul nostru, ar putea să ne ademenească inima spre lucruri nedemne, să ne îndreptăm totuşi începând de acum privirea ţintă spre faţa prietenoasă a lui Isus, şi inima noastră va fi umplută cu bucurie, mângâiere şi putere. Rămâne un adevăr de neclintit, că subiectul care captivează ochiul, totdeauna va exercita influenţa lui asupra inimii. Dacă subiectul privirii noastre nu este demn, atunci braţul luptător va slăbi, piciorul călător va paraliza şi mărturia va rămâne fără efect.

„Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.” Cât de clar defineşte această expresie poziţia noastră! Şi acest cuvânt rămâne adevăr permanent şi veşnic, căci el este Cuvântul lui Dumnezeu. Ar putea fi exprimată mai clar unirea noastră veşnică şi vie cu Hristos? Cu certitudine, nu. Duhul Sfânt Însuşi ne asigură că aşa cum Hristos este în mijlocul gloriei şi binecuvântărilor cerului, tot aşa suntem şi noi în ochii lui Dumnezeu, cu toate că noi în mare slăbiciune mergem printr-o lume în care păcatul, moartea şi judecata încă nu au fost anulate. Cât de bogat este totuşi harul! Şi totul este lucrarea Aceluia care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, dar care acum este încununat cu onoare şi glorie. De aceea cât de încurajatoare sunt cuvintele apostolului, când nestingherit de ceea ce îl înconjoară în lumea aceasta a decăderii, exclamă cuvintele: „Dar Îl vedem pe Isus, care a fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii datorită morţii pe care a suferit-o, încununat cu glorie şi onoare.” Da, noi Îl vedem pe Isus şi în El vedem locul nostru şi chipul nostru. Să nu permitem să ni se răpească această binecuvântare care se revarsă din cer, oricât de slabi ne-am simţi în noi înşine şi oricât de felurite ar fi ispitele, cărora suntem expuşi!

Fie ca noi să privim totdeauna cu linişte, cu încredere, cu perseverenţă şi cu o inimă fericită la Domnul nostru preaiubit încununat cu onoare şi glorie. Să ne amintim, că noi, când Îl privim în gloria şi frumuseţea Sa, într-un anumit sens ne vedem pe noi înşine! Cum este Cel ceresc aşa sunt şi cei cereşti (1 Corinteni 15.48). Ambele locuri din Scriptură, cu care ne-am ocupat, sunt cu adevărat destinate să întărească sufletele noastre şi să le umple cu mulţumire şi adorare. Hristos este glorie pentru ochi şi Cuvântul lui Hristos este glorie pentru inimă. Dacă Petru în călătoria lui pe mare ar fi avut ochii îndreptaţi spre Persoana lui Hristos şi inima spre cuvântul lui Hristos „Vino!”, el ar fi păşit în furtună peste valuri aşa cum a mers Domnul Isus.

Tradus de la: Wie bekomme ich eine himmlische Gesinnung?

Titlul original: „Wir sehen Jesum“
din Botschafter des Heils in Christo, 1870, pag. 32–38,

Traducere: Ion Simionescu

Dragul meu tânăr …
Cuvântul unui tată adresat fiului său!

Frank Schönbach

© F. Schönbach, Online începând de la: 21.10.2019, Actualizat: 18.02.2020

În cartea Proverbele, capitolul 7, găsim o învăţătură insistentă a tatălui Solomon dată fiului său aflat în creştere. În ea el doreşte să atenţioneze pe fiul său cu privire la ispitele sexual-erotice, cărora el era evident expus pe unele din străzile Ierusalimului. Astfel de feluri de ispite probabil ni se par astăzi departe de noi, dacă nu locuim în mijlocul unui oraş mare. Sau totuşi sunt reale şi pentru noi?

M-am gândit ce ar trebui să spună Solomon astăzi fiului său, în mediul nostru înconjurător, ca să-l prevină de ademenirile foarte reale cărora sunt expuşi tinerii noştri, şi realmente noi toţi, în fiecare zi, şi aceasta mult mai mult decât era expusă generaţia tânără de atunci din Israel.

Dezamăgitoare şi tragică este pentru mine evoluţia de mai târziu a acestui sfătuitor înţelept, care în cele din urmă el însuşi a căzut pradă femeilor (1. Împăraţi 11) şi prin aceasta împărăţia lui a ajuns la distrugere. Ele toate erau soţiile şi soţiile lui străine oficiale, dar au avut o influenţă absolut negativă asupra lui şi asupra stării lui spirituale.

 

Tradus de la: Mein lieber Junge …de  Ion Simionescu

 

Încurajare pentru tinerii creştini
Extras din două prelegeri din anii 1948 şi 1964

Paul Wilson

© SoundWords, Online începând de la: 27.02.2019, Actualizat

 

 

Remarca redacţiei:
Paul Wilson avea un dar de a prezenta mesajele sale într-o formă uşor de înţeles, intuitiv şi în cuvinte simple, aşa că el putea atrage pe copii şi pe tineri. În prelegeri speciale s-a adresat creştinilor tineri, ca să-i încurajeze în viaţa lor de credinţă şi să-i îndrume spre o viaţă temătoare de Dumnezeu. Le-a pus foarte mult pe inimă citirea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru ca ei să aibă un „ghid de călătorie”, care să-i călăuzească pe drumul corect. La toate întrebările referitoare la credinţă şi viaţa zilnică ei ar trebui să caute călăuzirea şi voia lui Dumnezeu. El însuşi a făcut greşeli în tinereţe şi uneori a mers pe căile proprii, aşa cum el a recunoscut într-o prelegere ţinută înaintea tinerilor.

Caută călăuzirea lui Dumnezeu pentru tine

Cred că în viaţa noastră nu este un timp în care să fim mai mult înclinaţi a hotărî singuri viaţa noastră şi să vrem s-o plănuim, aşa cum sunt anii tinereţii. […] Vorbesc ca unul care a făcut unele experienţe; ca unul, care deseori a ales căile proprii – chiar dacă prin aceasta nu vreau să spun, că era un drum rău. Sunt multe lucruri în viaţă, pentru care trebuie să facem o alegere! Constat astăzi, şi anume, mai mult decât atunci, când eram un bărbat tânăr: tinerii sunt înclinaţi să creadă că ei ar şti toate răspunsurile. Ei par să aibă părerea, că ei ar fi mai înţelepţi decât părinţii lor şi decât bătrânii din Adunare. Rareori gândesc să încredinţeze căile lor Domnului şi să caute călăuzirea Lui.

Nu demult am auzit despre un tânăr, care a luat hotărârea să se mute într-un alt oraş. Nu spun că aşa ceva este fals sau că un credincios niciodată nu ar trebui să-şi schimbe domiciliul. Dar eu aveam impresia, că el a căutat foarte puţin să afle gândurile lui Dumnezeu şi călăuzirea Lui în această chestiune. Întotdeauna sunt argumente omeneşti pro şi contra schimbării domiciliului: posibilităţi profesionale bune, multe locuri de muncă, posibilităţi de câştig deosebite. […] Aproape că nu ne dăm seama ce consecinţe mari depind de deciziile luate de noi. […]

Voi, tinerilor, vă rog căutaţi călăuzirea Domnului, dacă vreţi să vă schimbaţi domiciliul. Vorbesc ca unul care a făcut greşeli. Eu mi-am schimbat de mai multe ori domiciliul; unele schimbări de domiciliu au fost iniţiate de Domnul. Îmi amintesc de o schimbare a domiciliului, la care părea aşa, ca şi cum eu trebuia s-o fac. Astăzi mă îndoiesc, că atunci am cunoscut gândurile Domnului. Dar dacă odată v-aţi schimbat domiciliul – gândiţi-vă că nu mai puteţi schimba ce aţi făcut![1]

[Remarca redacţiei: Desigur aceasta este astăzi mult mai uşor de revenit. Paul Wilson vrea aici să prezinte clar un lucru: Noi ar trebui să discutăm realmente cu Domnul hotărârile noastre şi să întrebăm Cuvântul lui Dumnezeu. Unii au spus uneori: „Am adus totul în rugăciune”, fără să fi deschis cu adevărat Biblia şi să aştepte răspunsul Domnului; lăuntric s-a luat deja o hotărâre. Dacă vrem să schimbăm domiciliul, trebuie de exemplu nu numai să ţinem socoteală că aceasta are a face cu timp şi bani; se pune şi întrebarea; schimbarea domiciliului mă va face să progresez spiritual sau mă va frâna în viaţa de credinţă? Sunt acolo fraţi şi surori, care se strâng cu adevărat în Numele Domnului şi unde El este în mijloc? (Vezi în privinţa aceasta seria noastră de articole: „În care Adunare (Biserică) să merg?”) – Chiar dacă un drum fals pare în timpul nostru să fie uşor de corectat, totuşi iau naştere relaţii care leagă pe unii (de locul nou). O nouă schimbare de domiciliu va însemna întrebări referitoare la un loc de muncă, la o nouă locuinţă. Uneori aceasta este foarte greu şi legat cu osteneală şi conduce ca multe să stea ca obstacole în cale, ca să se poată corecta un drum fals. În mod deosebit pentru credincioşii tineri este important ca ei să ceară sfatul părinţilor sau al creştinilor cu experienţă. Aceste sfaturi trebuie aduse apoi în rugăciune înaintea Domnului şi trebuie verificate pe baza Cuvântului lui Dumnezeu.]

Fă Biblia să fie ghidul tău de călătorie!

Nu uita: Biblia este ghidul de călătorie dumnezeiesc […], şi voi trebuie să urmaţi cu atenţie acest ghid. Dacă nu citiţi Cuvântul lui Dumnezeu, dacă nu înţelegeţi gândurile lui Dumnezeu cu privire la drumul vostru, probabil veţi schimba direcţia spre drumul fals şi probabil veţi merge pe drumul acesta o zi, o lună sau chiar toată viaţa. […] Dumnezeu ne-a dat nu numai un ghid de călătorie […], ci o Persoană, pe care puteţi s-o urmaţi: Isus Hristos este modelul desăvârşit şi Ghidul desăvârşit de călătorie.[2]

Adnotare

[1]Dintr-o prelegere pentru tineri, ţinută în mai 1964 în Sierra Madre, California. Prelegerea se poate procura şi astăzi sub forma de broşură cu titlul Choose the Path la Bible truth Publishers.

[2]Dintr-o prelegere pentru tineri, ţinută în anul 1948 la o conferinţă în Walla Walla, Washington: „We need to Follow a Road Map”.

 

 

 

Tradus de la: Ermutigung für junge Christen

Traducere: Ion Simionescu

Documentar. Caderea Americii: Ridicarea Satanicii Noii Ordini Mondiale

Urmariti va rog cu atentie si documentare de mai jos, care in opinia mea sunt deosebit de interesante si edifiactoare pentru felul in care a ajuns SUA in acest moment:

• Documentar. Cum au inselat bancherii toata populatia planetei
• Documentare – Victimele societatilor corupte si Sclavia moderna
• Documentar – Adevarul despre Corporatia Statele Unite ale Americii
• Documentar – Toate razboaiele lumii sunt de fapt razboaie create de bancheri
• Colapsul visului american
• Documentare celebre
• Interviul Integral cu Aaron Russo
• John Perkins “Confesiunile unui asasin economic”
• Jocul Final – Documentar
• Stapanii banilor – Cum au reusit bancherii sa insele intreaga populatie a planetei incepand cu Statele Unite
• Video. Traiesc americanii intr-o societate libera?
• TerrorStorm – Documentar despre operatiunile de tip Steag Fals
• Sodoma – Documentar rusesc despre cea mai mare spurcaciune a occidentului din zilele noastre
• Jocul de carti Illuminati, creat in 1995, prezenta evenimentele de la 9/11 Septembrie 2001, cat si alte evenimente viitoare…….

 

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

  

 

10 alimente care contribuie la detoxifierea organismului; Păcatele capitale – rădăcinile bolilor sufletești; VOIA LUI DUMNEZEU ESTE VINDECAREA (si…SATAN ESTE SURSA TUTUROR BOLILOR); (Mama tuturor nelegiuirilor naste numai boli,fecundate de cei sclavagizati de pacat, de Satan-Iacov,cap. 1.v. 13-15,desi”prin ranile Lui suntem tamaduiti”-Isaia 53/3 si de lepra pacatului ) O înțelegere corectă a păcatului, de J. C. Ryle; Plante biblice vindecătoare; Beneficiile busuiocului; Înclină-te “Regelui”; Un amestec de suc ajută dizolvarea pietrelor de la rinichi, de la ficat şi de la fiere; Emoțiile ne pot controla digestia; Cauzele subtile ale bolilor: ceea ce gândim, frica, furia, neglijența; SATAN ESTE SURSA TUTUROR BOLILOR; IOSIF ȚON l SURSA ÎMBOLNĂVIRILOR TRUPEȘTI ȘI VINDECAREA LOR; Produse de slabit; Detoxifiere cu plante medicinale; Tot ce trebuie sa stii despre detoxifierea organismului; Detoxifiere cu ceai de urzica: proprietati, preparare, consum si… intrebări frecvente; Ce sunt tincturile din plante medicinale și cum se prepară?

 

 

 

 

Ce sunt tincturile din plante medicinale și cum se prepară

 

 

 

Faunus plant ro Admin  

 

Sănătatea și bunăstarea organismului tău pot fi ușor asigurate cu ajutorul plantelor medicinale. Tincturile obținute din acestea aduc numeroase beneficii atunci când sunt folosite în mod corect.Vrei să descoperi și tu ce sunt tincturile din plante medicinale și cum se prepară? Citește articolul de astăzi și află tot ce trebuie să știi despre avantajele esențelor naturale.

 

Ce sunt tincturile din plante medicinale: beneficii și motive să le folosești

Când vine vorba despre tratamente naturiste, tincturile sunt alegerea potrivită. Cu o istorie bogată în spate, datând de mii de ani, ele sunt soluții naturale pentru o gamă variată de afecțiuni. În plus, sunt percepute ca leacuri băbești la îndemâna oricui.

 

Tendința generală către un stil de viață sănătos, bazat pe alimente bio și pe tratamente naturale are în vedere și puterea reparatoare și preventivă a tincturilor. Dar, pentru a le putea folosi corect, e nevoie să știi, în primul rând, ce sunt și cum pot fi utilizate pentru a obține beneficii maxime pentru sănătate.

 

Tincturile sunt produse farmaceutice obținute din macerarea la rece sau la cald, cu ajutorul alcoolului alimentar, a anumitor plante cu proprietăți medicinale.

 

Cel mai important la acest lichid rezultat este conținutul de principii active (denumite și substanțe active) ale plantelor folosite. Există tincturi compuse, care au la bază un amestec de mai multe plante medicinale, și tincturi simple. Toate au o perioadă de valabilitate îndelungată, rezistând cu succes ani de zile atunci când sunt păstrate în condiții optime.

 

Produsele utilizate în scop terapeutic în medicina alternativă se prepară doar din plante mature, culese în anumite perioade ale procesului vegetativ, pentru ca proprietățile benefice să fie prezente într-un grad cât mai ridicat.

 

Atunci când tincturile sunt preparate 100% natural, așa cum procedăm la Faunus Plant, ele te pot ajuta la:

 

cicatrizarea rănilor;

tratarea anumitor afecțiuni ale pielii;

lupta împotriva stresului;

tratarea răcelilor;

ameliorarea tusei sau a durerilor de mai multe feluri;

stimularea digestiei;

asigurarea sănătății stomacului;

ținerea sub control a nivelului glicemiei;

reglarea tranzitului intestinal;

detoxifierea organismului.

 

Efectul acestor lichide depinde, în primul rând de planta folosită. În funcție de afecțiunile pe care vrei să le tratezi cu tincturi, informează-te despre planta medicinală care te-ar putea ajuta în situația ta.

 

Știi de ce sunt tincturile preferate de iubitorii de soluții naturale? Pentru că acționează mai repede față de alte preparate precum uleiurile esențiale sau gemoderivatele. Totul se datorează nivelului ridicat de alcool din compoziție.

 

Cum se prepară corect tincturile din plante medicinale?

În primul rând, trebuie să știi că cele mai eficiente sunt tincturile preparate 100% natural. Adică, folosind ingrediente de proveniență ecologică, și prelucrându-le manual pe tot parcursul procesului. Mai jos ți-am detaliat pașii pe care îi folosim pentru a obține tincturi concentrate, perfecte pentru tratamentele naturale.

 

Întâi de toate, să vedem de ce e nevoie pentru preparare:

 

plantele pe care urmează să le transformăm în tinctură;

recipiente pentru depozitare;

alcool;

pâlnie;

strecurătoare sau tifon pentru a scurge doar lichidul obținut din plante.

 

Pasul 1: pregătirea plantelor

Pentru că ne place să îți oferim întotdeauna produse de cea mai bună calitate, tăiem plantele cu grijă și le îndepărtăm florile uscate, măcinăm rădăcinile și mărunțim frunzele.

 

Pasul 2: amestecarea plantelor cu apa

După ce am selectat părțile dorite din plantele pe care le folosim pentru tincturi, le așezăm într-un recipient cu apă și alcool. Aici vor sta la macerat în lichid până când principiile active din plante se vor amesteca în restul lichidului. De obicei, intervalul de 4 săptămâni este suficient pentru obținerea unei concentrații potrivite.

 

În timpul în care sunt lăsate la macerat, plantele împreună cu apa și alcoolul se agită din când în când, pentru a asigura acoperirea completă a părților vegetale cu alcool. Doar în acest fel esența va deveni mai puternică și, deci, mai eficientă.

 

Pasul 3: strecurarea și ambalarea tincturii

Tot ce a mai rămas de făcut este strecurarea amestecului. Se păstrează doar partea lichidă, iar partea solidă se aruncă. Apoi sticluțele se etichetează și tinctura poate fi folosită pentru tratarea, ameliorarea și prevenirea diverselor afecțiuni.

 

În echipa Faunus Plant preparăm produse naturiste pentru sănătatea ta de generații. Te așteptăm să încerci tincturile noastre prelucrate manual cu atenția pe care o merită plantele și bunăstarea ta.

 

 

 

 

 

 

https://faunusplant.ro/blogs/articole-pentru-sanatatea-ta/ce-sunt-tincturile-din-plante-medicinale

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

Detoxifiere cu ceai de urzica: proprietati, preparare, consum si… intrebări frecvente

 

 

 

Verificat medical

Ultima verificare medicală a fost facuta de Dr. Cristian Popescu pe data de 16.12.24

 

 

Scris de Dr. Matei Alexandru, Echipa Editoriala Med.ro

Ceaiul de urzică reprezintă una dintre cele mai eficiente metode naturale de detoxifiere a organismului. Această băutură medicinală conține o gamă largă de nutrienți esențiali care susțin funcționarea optimă a organelor implicate în procesul de detoxifiere, precum ficatul și rinichii. Proprietățile sale diuretice și depurative facilitează eliminarea toxinelor din organism, în timp ce efectul antiinflamator contribuie la reducerea inflamației sistemice.Bogat în antioxidanți, minerale și vitamine, ceaiul de urzică ajută la purificarea sângelui și stimulează procesele naturale de detoxifiere ale organismului. Datorită conținutului ridicat de clorofilă și compuși bioactivi, această băutură susține regenerarea celulară și îmbunătățește starea generală de sănătate.

 

Proprietăți detoxifiante principale ale ceaiului de urzică

 

Ceaiul de urzică conține o concentrație ridicată de compuși bioactivi care stimulează procesele naturale de detoxifiere ale organismului. Acești compuși acționează sinergic pentru a susține funcționarea optimă a organelor implicate în eliminarea toxinelor și menținerea echilibrului metabolic.

 

Efecte de purificare a sângelui

 

Ceaiul de urzică are capacitatea de a curăța sângele prin eliminarea toxinelor și a reziduurilor metabolice. Conținutul bogat în clorofilă și antioxidanți contribuie la oxigenarea țesuturilor și neutralizarea radicalilor liberi. Acest proces complex susține funcționarea optimă a sistemului circulator și îmbunătățește transportul nutrienților la nivel celular.

 

Proprietăți de curățare a ficatului

 

Substanțele active din ceaiul de urzică stimulează funcțiile hepatice și susțin procesele naturale de detoxifiere ale ficatului. Compușii bioactivi prezenți ajută la metabolizarea toxinelor și facilitează eliminarea acestora din organism. Proprietățile hepatoprotectoare ale urzicii contribuie la regenerarea țesutului hepatic și menținerea sănătății ficatului.

 

Suport pentru funcția renală

 

Proprietățile diuretice ale ceaiului de urzică stimulează funcția renală și facilitează eliminarea toxinelor prin urină. Mineralele și electroliții prezenți în această băutură ajută la menținerea echilibrului hidric și susțin procesele de filtrare renală. Consumul regulat contribuie la prevenirea formării calculilor renali și menține sănătatea tractului urinar.

 

Beneficii antiinflamatorii

Compușii bioactivi din ceaiul de urzică reduc inflamația sistemică și combat stresul oxidativ. Flavonoidele și polifenolii prezenți în această băutură au proprietăți antiinflamatorii puternice care susțin procesul de detoxifiere și contribuie la menținerea sănătății celulare. Efectul antiinflamator ajută la ameliorarea durerilor articulare și musculare.

 

 

Componente antioxidante

Vitamine și minerale: Ceaiul de urzică conține un complex bogat de vitamine esențiale, inclusiv vitamina C, vitamina A, vitaminele din complexul B și vitamina K. Mineralele precum fierul, calciul, magneziul și potasiul sunt prezente în cantități semnificative. Acest amestec de nutrienți susține funcționarea optimă a sistemului imunitar și procesele metabolice implicate în detoxifiere.

 

Compuși benefici: Flavonoidele, polifenolii și alți compuși bioactivi din ceaiul de urzică au proprietăți antioxidante puternice. Aceste substanțe combat efectele nocive ale radicalilor liberi și protejează celulele împotriva stresului oxidativ. Clorofila prezentă în cantități mari contribuie la detoxifierea organismului și susține procesele de regenerare celulară.

 

Cum susține ceaiul de urzică detoxifierea

Ceaiul de urzică acționează prin multiple mecanisme pentru a susține procesele naturale de detoxifiere ale organismului. Proprietățile sale complexe contribuie la eliminarea toxinelor și menținerea echilibrului metabolic.

 

Proprietăți diuretice: Efectul diuretic natural al ceaiului de urzică stimulează eliminarea toxinelor prin urină. Compușii bioactivi prezenți cresc producția de urină și facilitează eliminarea reziduurilor metabolice. Această acțiune ajută la prevenirea retenției de apă și susține funcționarea optimă a sistemului urinar.

 

Stimularea producției de bilă: Substanțele active din ceaiul de urzică stimulează producția și secreția de bilă. Acest proces este esențial pentru digestia grăsimilor și eliminarea toxinelor procesate de ficat. Proprietățile coleretice și colagoge ale urzicii susțin funcționarea optimă a vezicii biliare și a sistemului hepatobiliar.

 

Procesul de eliminare a toxinelor: Ceaiul de urzică facilitează eliminarea toxinelor prin multiple căi metabolice. Compușii bioactivi stimulează funcțiile de detoxifiere ale ficatului și rinichilor, susțin eliminarea metalelor grele și a altor substanțe nocive din organism. Proprietățile depurative contribuie la purificarea sângelui și menținerea echilibrului metabolic.

 

 

Suport metabolic: Ceaiul de urzică susține metabolismul prin optimizarea proceselor de transformare a nutrienților și eliminare a deșeurilor metabolice. Compușii bioactivi din urzică stimulează activitatea enzimelor metabolice, îmbunătățesc sensibilitatea la insulină și reglează nivelul glicemiei. Această acțiune complexă contribuie la menținerea unui metabolism sănătos și facilitează procesele naturale de detoxifiere ale organismului.

 

Prepararea ceaiului de urzică pentru detoxifiere

Prepararea corectă a ceaiului de urzică este esențială pentru obținerea beneficiilor maxime în procesul de detoxifiere. Metoda de preparare influențează direct cantitatea de principii active extrase și eficacitatea terapeutică a ceaiului.

 

Utilizarea urzicilor proaspete: Frunzele proaspete de urzică oferă cea mai mare concentrație de substanțe active și nutrienți benefici. Pentru preparare, frunzele trebuie culese din zone nepoluate, spălate temeinic și manipulate cu mănuși pentru protecție împotriva substanțelor urticante. Frunzele proaspete necesită o perioadă mai scurtă de infuzare comparativ cu cele uscate și oferă un gust mai intens și proaspăt.

 

Utilizarea urzicilor uscate: Urzicile uscate reprezintă o alternativă convenabilă și eficientă pentru prepararea ceaiului. Procesul de uscare trebuie realizat în condiții optime pentru păstrarea proprietăților active. Frunzele uscate pot fi depozitate într-un recipient ermetic, ferit de lumină și umiditate, păstrându-și proprietățile benefice pentru o perioadă îndelungată.

 

Metode optime de preparare: Pentru obținerea unui ceai eficient, apa trebuie încălzită până la punctul de fierbere, apoi lăsată să se răcească ușor înainte de a fi turnată peste plantă. Timpul optim de infuzare variază între 8 și 10 minute, perioadă în care principiile active sunt extrase în mod corespunzător. După infuzare, ceaiul trebuie strecurat și consumat proaspăt pentru beneficii maxime.

 

Cantități recomandate: Pentru o cană de ceai se recomandă utilizarea a două lingurițe de urzici uscate sau trei lingurițe de urzici proaspete la 250 mililitri de apă. Această proporție asigură o concentrație optimă de principii active pentru efecte terapeutice. Cantitatea poate fi ajustată în funcție de preferințele personale și scopul utilizării.

 

 

Ghid optim de consum

Consumul corect și regulat al ceaiului de urzică maximizează beneficiile detoxifierii și contribuie la menținerea sănătății generale. Respectarea unor principii de bază în ceea ce privește cantitatea și momentul consumului optimizează efectele terapeutice.

 

Aport zilnic recomandat: Consumul optim de ceai de urzică pentru detoxifiere constă în două până la trei căni pe zi, distribuite pe parcursul zilei. Prima cană trebuie consumată dimineața, pe stomacul gol, pentru stimularea proceselor de detoxifiere. Cantitatea poate fi crescută gradual, în funcție de toleranța individuală și răspunsul organismului.

 

Momentele optime pentru consum: Ceaiul de urzică oferă beneficii maxime când este consumat între mese principale, preferabil cu 30 de minute înainte sau la două ore după masă. Consumul de dimineață stimulează metabolismul, în timp ce consumul seara susține procesele naturale de detoxifiere care au loc în timpul nopții.

 

Durata programului de detoxifiere: Un program complet de detoxifiere cu ceai de urzică durează între 21 și 30 de zile, perioadă în care organismul elimină toxinele acumulate și își reechilibrează funcțiile. După această perioadă, se recomandă o pauză de două săptămâni înainte de reluarea curei, pentru a permite organismului să se adapteze.

 

Necesarul de hidratare: Pe lângă ceaiul de urzică, hidratarea adecvată cu apă plată este esențială pentru susținerea procesului de detoxifiere. Consumul zilnic trebuie să includă minimum doi litri de lichide, dintre care ceaiul de urzică poate constitui o treime. Hidratarea corespunzătoare facilitează eliminarea toxinelor și susține funcționarea optimă a organelor de detoxifiere.

 

Optimizarea rezultatelor detoxifierii

Procesul de detoxifiere cu ceai de urzică poate fi îmbunătățit prin adoptarea unor practici complementare care susțin eliminarea toxinelor și reechilibrarea organismului. Abordarea holistică crește eficiența procesului de detoxifiere.

 

Alimente complementare: Integrarea unor alimente specifice în dietă potențează efectele detoxifiante ale ceaiului de urzică. Legumele verzi, citricele, semințele de in, usturoiul și ghimbirul susțin procesul de detoxifiere prin aportul de antioxidanți și fibre. Consumul de alimente proaspete, neprocesate și bogate în nutrienți esențiali optimizează funcționarea sistemelor de detoxifiere ale organismului.

 

 

Practici benefice pentru stilul de viață: Adoptarea unui stil de viață sănătos amplifică efectele detoxifiante ale ceaiului de urzică. Somnul de calitate, tehnicile de reducere a stresului precum meditația și respirația profundă, precum și băile cu sare de Epsom susțin procesul natural de detoxifiere. Expunerea la aer curat, practicarea saunei și masajul limfatic stimulează circulația și eliminarea toxinelor, maximizând beneficiile curei de detoxifiere.

 

Recomandări pentru activitate fizică: Exercițiile fizice regulate potențează efectele detoxifiante ale ceaiului de urzică prin stimularea circulației sangvine și limfatice. Activitățile aerobice moderate precum mersul alert, înotul sau yoga accelerează metabolismul și susțin eliminarea toxinelor prin transpirație. Mișcarea fizică zilnică de minimum 30 de minute optimizează funcționarea sistemelor naturale de detoxifiere ale organismului.

 

Considerente alimentare: Alimentația în timpul curei de detoxifiere trebuie să fie bazată pe alimente integrale, neprocesate și bogate în fibre. Legumele și fructele proaspete, cerealele integrale, proteinele slabe și grăsimile sănătoase susțin procesul de detoxifiere. Eliminarea zahărului rafinat, alcoolului, cafelei și alimentelor procesate permite organismului să se concentreze pe eliminarea toxinelor existente.

 

 

 

Întrebări frecvente

 

 

Cât timp ar trebui să urmez un program de detoxifiere cu ceai de urzică?

Durata recomandată pentru un program de detoxifiere cu ceai de urzică este de aproximativ 21 până la 30 de zile. Această perioadă permite organismului să elimine eficient toxinele acumulate și să își regleze funcțiile metabolice. Este important să faceți o pauză după această perioadă pentru a evita suprasolicitarea organismului.

Care este cel mai bun moment pentru a bea ceai de urzică în scopul detoxifierii?

Pentru a obține cele mai bune rezultate, ceaiul de urzică ar trebui consumat dimineața, pe stomacul gol, pentru a stimula procesele de detoxifiere. De asemenea, poate fi băut între mese pentru a susține digestia și metabolismul. Evitați consumul seara târziu pentru a nu afecta somnul.

Pot combina ceaiul de urzică cu alte plante detoxifiante?

Da, ceaiul de urzică poate fi combinat cu alte plante detoxifiante precum ghimbirul, păpădia sau menta pentru a potența efectele detoxifiante. Totuși, este recomandat să consultați un specialist în fitoterapie pentru a asigura compatibilitatea și eficacitatea amestecului.

Cât ceai de urzică ar trebui să beau zilnic pentru detoxifiere?

Doza zilnică recomandată de ceai de urzică pentru detoxifiere este de două până la trei căni pe zi. Această cantitate asigură un aport suficient de substanțe active pentru a susține procesele naturale de detoxifiere fără a suprasolicita organismul.

Există efecte secundare în timpul detoxifierii cu ceai de urzică?

În general, ceaiul de urzică este bine tolerat, dar unele persoane pot experimenta reacții alergice ușoare sau disconfort gastro-intestinal. Dacă apar simptome neplăcute, este recomandat să reduceți doza sau să întrerupeți consumul și să consultați un medic.

Pot folosi urzici proaspete în locul celor uscate pentru detoxifiere?

Da, urzicile proaspete sunt o opțiune excelentă și pot oferi o concentrație mai mare de nutrienți. Asigurați-vă că sunt culese din zone curate și sunt bine spălate înainte de utilizare. Urzicile proaspete conferă un gust mai intens și proaspăt ceaiului.

Cum pot să știu dacă detoxifierea cu ceai urzică funcționează?

Semnele unei detoxifieri eficiente includ o stare generală de bine, energie crescută, îmbunătățirea digestiei și claritatea mentală. De asemenea, pielea poate deveni mai luminoasă și simptomele minore pot fi ameliorate. Este important să monitorizați răspunsul organismului pe parcursul curei.

Este sigură detoxifierea cu ceai de urzică în timpul sarcinii?

Detoxifierea cu ceai de urzică nu este recomandată în timpul sarcinii fără consultarea prealabilă a unui medic. Anumite substanțe din urzică pot influența contractilitatea uterină sau alte procese fiziologice, fiind necesară prudență în acest context.

Pot adăuga miere sau lămâie în ceaiul de urzică detoxifiant?

Da, adăugarea unei lingurițe de miere sau câteva picături de lămâie poate îmbunătăți gustul ceaiului și poate aduce beneficii suplimentare datorită proprietăților antioxidante ale acestor ingrediente. Asigurați-vă că mierea este adăugată când ceaiul s-a răcit puțin pentru a păstra proprietățile nutritive.

Cât de curând pot să mă aștept să văd rezultatele detoxifierii de la ceaiul de urzică?

Rezultatele detoxifierii cu ceai de urzică pot varia în funcție de individ, dar multe persoane observă îmbunătățiri ale stării generale de sănătate și energiei în primele două săptămâni. Este important să aveți răbdare și să continuați programul pentru a obține beneficii maxime.

 

Concluzie

 

Ceaiul de urzică reprezintă o metodă eficientă și naturală de detoxifiere a organismului, oferind multiple beneficii pentru sănătate datorită compoziției sale bogate în nutrienți și antioxidanți. Prin adoptarea unor practici complementare precum alimentația sănătoasă și exercițiile fizice regulate, efectele detoxifiante ale ceaiului sunt maximizate. Este esențial ca fiecare persoană să își adapteze programul de detoxifiere la nevoile individuale și să consulte un specialist atunci când este necesar, pentru a garanta siguranța și eficacitatea procesului.

 

 

Surse Articol

 

Asgarpanah, J., & Mohajerani, R. (2012). Phytochemistry and pharmacologic properties of Urtica dioica L. Journal of medicinal plants research, 6(46), 5714-5719.

 

https://www.researchgate.net/publication/235672360_Phytochemistry_and_pharmacologic_properties_of_Urtica_dioica_L

 

Dr. Cristian Popescu

 

 

 

 

https://med.ro/natural/detoxifiere-cu-ceai-de-urzica/

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

Tot ce trebuie sa stii despre detoxifierea organismului

 

 

Ce este detoxifierea organismului, beneficiile detoxifierii  si cele mai eficiente plante detoxifiante

Detoxifierea organismului  este esentiala intr-o societate in care corpurile noastre sunt asaltate constant de diferite toxine pe care le asimilam din dieta si din mediul inconjurator. Afla tot ce trebuie sa stii despre cum poti sa ii oferi corpului sansa de a procesa si elimina rapid aceste toxine, pentru ca tu sa te bucuri de energie si pofta de viata.

Dietele de detoxifiere implica abordarea unui regim special, pe termen scurt, menit sa elimine toxinele din organism.O cura de detoxifiere naturala implica fie o perioada de post, fie o dieta stricta bazata pe fructe, legume, sucuri pentru detoxifiere si hidratare suficienta. Alaturi de o alimentatie echilibrata, detoxifierea organismului include ceaiuri si suplimente alimentare naturale.

 

 

 

Cine trebuie sa urmeze un regim de detoxifiere?

Detoxifierea organismului este recomandata atunci cand exista o expunere constanta la substante toxice din mediu sau care sunt asimilate din alimente procesate. Acestea includ poluanti, substante chimice si metale grele.

Atunci cand ne confruntam cu probleme de piele (eruptii cutanate, acnee etc.), intolerante alimentare, constipatie, diaree si alte probleme digestive, raceli frecvente, dureri de cap sau oboseala si energie scazuta, inseamna ca organismul nostru are nevoie de o cura de detoxifiere.

 

Citeste si: pastile de memorie pentru invatat.

 

Corpul nostru este capabil sa elimine singur toxinele din organism prin ficat, fecale, urina si transpiratie. Exista insa cateva substante chimice care nu pot fi eliminate la fel de usor prin aceste procese: poluanti organici persistenti, ftalati, bisfenoli si metale grele. Acestea tind sa se acumuleze pe perioade indelungate, chiar si ani, in tesuturile grase sau in sange.

 

 

 

Poti imbunatati procesul natural de eliminare a toxinelor din organism prin utilizarea unor suplimente naturale precum laxative, diuretice, hepatoprotectoare, vitamine, minerale si ceaiuri cu puternice proprietati de detoxifiere.

 

 

 

 

 

Ce beneficii aduce eliminarea toxinelor din organism?

cura detoxifiere

 

Curatarea organismului de toxine imbunatateste sanatatea si functiile tuturor organelor. O cura de detoxifiere este esentiala in obezitate, probleme digestive, boli autoimune, inflamatii, alergii si balonare. Totodata, un organism detoxifiat este un organism mai energic, capabil sa asimileze vitamine si minerale. Dupa o cura de detoxifiere naturala, numeroase persoane au remarcat piederea in greutate si eliminarea oboselii cronice.

 

 

 

Cand trebuie sa urmeze o cura de detoxifiere?

Eliminarea toxinelor din organism se face prin ficat, rinichi, colon, limfa si piele. Atunci cand organele care ajuta la curatarea organismului sunt sanatoase, pot elimina singure substantele nedorite. Pentru ca viata cotidiana nu ne permite intotdeauna sa urmam un stil de viata sanatos, este indicat sa ii oferim organismului nostru o perioada de detoxifiere si regenerare.

 

 

 

Cum imi detoxific organismul natural?

Organele implicate in curatarea organismului de toxine trebuiesc abordate separat, beneficiile detoxifierii urmand sa se resimta rapid.

 

 

 

 

 

Detoxifierea ficatului

Hepanox Protect Detox – Protectie Ficat, 30 Capsule

 

 

Ficatul este „uzina” noastra de detoxifiere naturala a intregului organism. Cel mai important lucru pe care il putem face pentru a ne ajuta corpul sa elimine toxine este sa avem grija de el. Aceasta inseamna mentinerea unei diete sanatoase, astfel incat acest organ important sa nu fie coplesit.

 

Excesul de alcool, alimentele bogate in grasimi, prajelile, sucurile carbogazoase si medicamentele pot afecta grav functia hepatica, provocand acumularea de grasimi (steatoaza hepatica), inflamatii si cicatrici (fibroza). Cand se intampla acest lucru, ficatul nu poate functiona corect si nu poate filtra toxinele din corp.

 

Ca atare, limitarea sau abtinerea completa de la alcool este una dintre cele mai eficiente solutii pentru detoxifierea ficatului.

 

Silimarina, Curcuminul, Brusturele, Papadia, Anghinarea si Schizandra sunt plante eficiente in protejarea, regenerarea si detoxifierea ficatului.

 

 

 

Detoxifierea rinichilor

Renox® Renal Detox 30 cps. Detoxifiant, Diuretic

 

 

Rinichii joaca un rol important in filtrarea si eliminarea toxinelor din alimente, alcool, medicamente si echilibrarea electrolitilor.

 

Anumite alimente, plante si suplimente naturale ajuta in detoxifierea rinichilor si eliminarea retentiei de apa: Coada-calului, Strugurii-ursului, Buchu, Papadia, Ienuparul, Ghimbirul, Matasea de porumb etc.

 

Cele mai eficiente suplimente naturale pentru detoxifierea rinichilor trebuie sa includa o concentratie ridicata de plante detoxifiante: urzica, patrunjel, matase de porumb, paducel si ghimpe.

 

 

 

Detoxifierea colonului

COLONOX Colon DETOX® Curatarea Colonului, Detoxifiere

 

 

 

 

cura-detoxifiere-organism-hepatoprotector-plante-detoxifiante

 

Hidratarea este una dintre cele mai simple solutii pentru detoxifierea colonului in mod natural. O persoana deshidratata va avea un tranzit intestinal ingreunat.

 

Sucurile de fructe si legume crude contin elemente care ajuta la detoxifierea colonului, inclusiv fibre, fitonutrienti si compusi care actioneaza ca laxative naturale.

 

Totodata, bacteriile bune din lactate fermentate si probiotice eficiente, cu adresabilitate dubla, atat pentru intestinul gros, cat si pentru cel subtire, ajuta la reducerea constipatiei.

 

 

 

 

 

 

 

Detoxifierea plamanilor

RESPIROX Pulmonar DETOX® | Regenereaza, Detoxifica

 

 

Plamanii sunt organe care au capacitatea de auto-curatare si vindecare odata ce nu mai sunt expusi la poluanti. Cel mai bun mod de a asigura sanatatea plamanilor este evitarea toxinelor daunatoare, cum ar fi fumul de tigara si aerul poluat, precum si urmarea unui program de miscare adecvat.

 

NATTOKINAZA SERRAPEPTAZA – antitrombotic natural si drenor sinusal

 

 

Curcuminul, Nattokinaza Serrapeptaza, Astragalus, Cordyceps si aminoacidul L-glutamina si-au dovedit eficienta in vindecarea unor afectiuni pulmonare grave, dar si in curatarea si detoxifierea plamanilor.

 

 

 

Detoxifierea pielii

Super Beauty: Colagen Pentru Par Unghii si Piele + Acid hialuronic, Q10

 

 

Pielea este cel mai mare organ al corpului si este permanent in contact cu elemente nocive: poluare, fum de tigare, vapori toxici. Poluantii si praful din mediu incarca porii, iar toxinele din dieta pot cauza probleme pe termen lung. O dieta de detoxifiere a pielii reduce impuritatile, roseata si chiar acneea. Curatarea zilnica si exfolierea tenului nu sunt suficiente pentru a ii oferi un aspect sanatos si stralucitor. Pentru o piele sanatoasa si curata trebuie sa actionam din interior prin hidratare, alimente bogate in antioxidanti, vitamine si minerale.

 

Ceaiul verde, Aloe Vera, Vitamina D, Vitamina E, Vitamina C, acidul hialuronic si colagenul imbunatatesc aspectul pielii, protejeaza si regenereaza tenul, eliminand in acelasi timp toxinele si impuritatile.

 

Mai mult, suplimentele naturale bogate in acizi grasi omega 3, alaturi de colagen si vitamina C pot ajuta si la reducerea aspectului celulitei, daca sunt insotite de o alimentatie echilibrata, hidratare suficienta si putina miscare.

 

suplimente-alimentare-detoxifiere-organism-detoxifiere-ficat-detoxifiere-colon

 

 

 

De retinut:

 

Urmand o cura de detoxifiere, oferi organelor care se ocupa de eliminarea toxinelor din organism (ficat, rinichi, plamani si piele) sansa de a functiona corect si de a reduce riscul de imbolnavire.

Un organism incarcat cu toxine manifesta o varietate de semne și simptome: probleme de piele (erupții cutanate, acnee etc.), intoleranțe alimentare, constipație, diaree și alte probleme digestive, imunitate scazuta, dureri de cap, oboseala cronica.

In timpul și după dietele de detoxifiere nivelul de energie creste, concentrarea si somnul se imbunatatesc, pielea se curata, iar kilogramele dispar usor.

Rinichii, ficatul, colonul, plamanii si pielea filtreaza și elimina cele mai multe toxine din organism, de aceea trebuie sa avem grija de ele.

 

 

 

Referinte:

 

https://www.healthline.com/nutrition/how-to-detox-your-body

https://www.medicalnewstoday.com/articles/full-body-detox

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3239317/

https://www.nccih.nih.gov/health/detoxes-and-cleanses-what-you-need-to-

 

https://www.cosmopharm.eu/sfatul-specialistului/detoxifierea-organismului-plante-detoxifiante/

 

 

////////////////////////////////////

 

 

 

Detoxifiere cu plante medicinale

 

 

Vă propunem astăzi un amestec care are efecte detoxifiante, antibiotice, diuretice, antiinfecțioase, antialergice, depurative, tonice, laxative, revitalizante, regenerante, antiseptice și antitumorale.

 

Vă propunem astăzi o metodă foarte ușoară de urmat pentru a vă elimina toxinele din organism.

 

Vezi și:

Ce puteți trata cu ceai de crușin

Remedii naturale contra colesterolului

Cura cu frunze de păpădie

Primul pas este să faceți un amestec din părți egale din următoarele plante:

 

lichen de piatră

rozmarin

mătase de porumb

schinduf

crușin

rădăcină de brusture

trei-frați-pătați

rocoină

păpădie

semințe de anghinare

pătlagină.

Se iau 4-5 linguri din acest amestec și se transformă în pulbere cu ajutorul unei râșnițe de cafea. Pulberea astfel obținută se păstrează într-un borcan din sticlă, închis ermetic, la loc uscat și ferit de lumină. Pentru a evita pierderea substanțelor active, preparați doar puțină pulbere, cât să vă ajungă pentru 2-3 zile.

 

Se administrează zilnic câte 2 lingurițe rase din această pulbere, sublingual. După ce ați ținut pulberea în gură timp de 15 minute, se înghite cu apă. Repetați de 4 ori pe zi, timp de 14 zile.

 

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

 

https://doxologia.ro/detoxifiere-cu-plante-medicinale

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Produse de slabit

 

Fiecare dintre noi isi doreste o silueta supla, bine conturata si tonifiata, iar pentru aceasta nu exista scurtaturi. Alimentatia echilibrata, bogata in fructe si legume proaspete, exercitiul fizic realizat in mod regulat, controlul stresului si odihna sunt elementele de baza pentru a putea avea succes in lupta impotriva kilogramelor in plus.

 

Produse de slabit – eficienta

 

Pe langa aceste strategii de lifestyle, exista si alte ajutoare, sub forma de produse de slabit, care ne pot ajuta sa ne atingem mai repede obiectivele si sa ajungem la greutatea dorita. Aceste produse de slabit pot sa actioneze in mai multe moduri in organism, stimuland metabolismul si arderea grasimilor, diminuand pofta de mancare sau pofta pentru alimente dulci. Ele pot fi de ajutor si prin imbunatatirea digestiei, ajutand la asimilarea nutrientior esentiali pentru a avea un organism sanatos dar si prin mentinerea unui tranzit intestinal optim.Procesul de echilibrarea a greutatii corporale se desfasoara pe termen lung si, de aceea, este nevoie sa ne inarmam cu multa rabdare si vointa si sa ne stabilim obiective realizabile.

 

Reducerea apetitului

            Arderea grasimilor  

      Detoxifiere si tranzit intestinal    

 

Produse cu beneficii complexe

            Anticelulitice

      Eliminarea excesului de apa   

 

Produse din categoria Produse de slabit

 

Det. aici

 

https://www.catena.ro/produse-de-slabit

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

IOSIF ȚON l SURSA ÎMBOLNĂVIRILOR TRUPEȘTI ȘI VINDECAREA LOR

 

 

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

…………………

 

SATAN ESTE SURSA TUTUROR BOLILOR

 

Ioan 8:44 „Voi aveţi de tată pe diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.”

 

Luca 13:16 „Dar femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam şi pe care Satana o ţinea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?”

 

Matei 12:22 Atunci, I-au adus un îndrăcit orb şi mut şi Isus l-a tămăduit, aşa că mutul vorbea şi vedea.

 

— Era orb și mut pentru că un demon era în acel om.

 

Marcu 9:17-29 Domnul Isus eliberează copilul epileptic, mut și surd de demonii care-l stăpâneau.

 

Faptele Apostolilor 10:38 cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.

 

Luca 10:19 „Iată că v-am dat autoritate să călcaţi peste şerpi şi peste scorpioni şi peste toată puterea vrăjmaşului: şi nimic nu vă va putea vătăma.”

 

Iacov 4:7 Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului [stați ferm împotriva lui] şi el va fugi de la voi [terorizat].

 

1 Ioan 4:4  Cel ce este în voi, e mai mare decât cel ce este in lume.

 

Matei 9:27-30 Când a plecat de acolo, s-au luat după Isus doi orbi care strigau şi ziceau: „Ai milă de noi, Fiul lui David!” După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: „Credeţi că pot face lucrul acesta?” „Da, Doamne”, I-au răspuns ei. Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!” Şi li s-au deschis ochii.

 

Psalmii 107:20 Şi-a trimis cuvântul Său, i-a vindecat și i-a scăpat de groapă.

 

Psalmii 92:13-14 Cei sădiţi în Casa Domnului înverzesc în curţile Dumnezeului nostru. Ei aduc roade şi la bătrâneţe; sunt plini de suc şi verzi,

 

1 Ioan 3:8 Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului [scopul meu este să distrug boala, poruncindu-i să plece in Numele Lui Isus].

 

RUGĂCIUNEA FĂCUTĂ CU CREDINȚĂ

 

Evrei 11:1 Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.

 

– Credinţa este asigurarea (confirmarea) lucrurilor sperate, fiind dovada lucrurilor care nu se văd şi convingerea că sunt reale [credinţa mea considera ca fiind real, ceva ce nu percep încă prin simţurile mele].

 

Marcu 9:23 Isus a zis…: „toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede…”

 

Evrei 6:12 … prin credinţă şi răbdare au moştenit făgăduinţele.

 

Evrei 11:6 Şi, fără credinţă, este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.

 

Marcu 11:23-24 „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia:„Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut. De aceea vă spun că orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.”

 

–(Dacă voi)… zice acestui munte: “Ridică-te şi aruncă-te în mare” şi nu mă voi îndoi în inima mea, ci voi crede că ce am zis se va întâmpla, AŞA VA FII! Trebuie să continui să mă rog pentru toate lucrurile, şi să cred că am şi primit tot ce am cerut, ŞI LE VOI AVEA!

 

Romani 10:17 Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.

 

Deci credinţa mea vine în urma auzirii şi auzirea prin Cuvântul Lui Dumnezeu.— Când mă aud pe mine rostind Cuvântul Lui Dumnezeu credinţa mea creşte şi încep să-i fac plăcere Lui Dumnezeu. Iar când cred că Dumnezeu vrea și poate să mă vindece, că promisiunile scripturii sunt valabile pentru mine azi, mă voi ruga și voi primi.

​

ALTE VERSETE DESPRE VINDECARE:

 

Marcu 16:15-18 Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit, dar cine nu va crede va fi osândit. Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi în limbi noi, vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma, îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”

 

a.Vindecarea prin cuvântul proclamat, rostit

 

Matei 8:3 Isus a întins mâna, S-a atins de el şi a zis: „Da, vreau, fii curăţit!” Îndată a fost curăţită lepra lui.

 

b.Vindecare treptată, graduală

 

2 Împărați 5:8-10 Când a auzit Elisei, omul lui Dumnezeu, că împăratul lui Israel şi-a sfâşiat hainele, a trimis să spună împăratului: „Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Lasă-l să vină la mine, şi va şti că este un proroc în Israel.” Naaman a venit cu caii şi cu carul lui şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei. Elisei a trimis să-i spună printr-un sol: „Du-te şi scaldă-te de şapte ori în Iordan, şi carnea ţi se va face sănătoasă şi vei fi curat.”

 

2 Împărați 5:14-15 S-a coborât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu, şi carnea lui s-a făcut iarăşi cum este carnea unui copilaş şi s-a curăţit. Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea lui şi a zis: „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel. Şi acum, primeşte, rogu-te, un dar din partea robului tău.

 

Marcu 8:23-25 Isus a luat pe orb de mână şi l-a scos din sat, apoi i-a pus scuipat pe ochi, Şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat: „Vezi ceva?” El s-a uitat şi a zis: „Văd nişte oameni umblând, dar mi se par ca nişte copaci.” Isus i-a pus din nou mâinile pe ochi; i-a spus să se uite ţintă şi, când s-a uitat, a fost tămăduit şi a văzut toate lucrurile desluşit.

 

Matei 9:6-7 Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele –, Scoală-te”, a zis El slăbănogului, „ridică-ţi patul şi du-te acasă.” Slăbănogul s-a sculat şi s-a dus acasă.

 

Ioan 4:51-53 Pe când se cobora el, l-au întâmpinat robii lui şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte. El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Şi ei i-au zis: „Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.” Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăieşte.” Şi a crezut el şi toată casa lui.

 

c.Vindecarea prin ungere cu mir

 

Iacov 5:14-15 Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii Bisericii şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.

 

Marcu 6:12-13 Ucenicii au plecat şi au propovăduit pocăinţa. Scoteau mulţi draci şi* ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.

 

d.Vindecarea prin prezența Domnului

 

Luca 5:17 Într-una din zile, Isus învăţa pe noroade. Nişte farisei şi învăţători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece.

 

1. Minuni de vindecare:

 

Faptele Apostolilor 20:9-12 Şi un tânăr, numit Eutih, care şedea pe fereastră, a adormit de-a binelea în timpul lungii vorbiri a lui Pavel; biruit de somn, a căzut din catul al treilea şi a fost ridicat mort. Dar Pavel s-a coborât, s-a repezit spre el, l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul lui este în el.” După ce s-a suit iarăşi, a frânt pâinea, a cinat şi a mai vorbit multă vreme până la ziuă. Apoi a plecat. Flăcăul a fost adus viu, şi lucrul acesta a fost pricina unei mari mângâieri.

 

Faptele Apostolilor 9:33-35 Acolo a găsit un om, anume Enea, care zăcea de opt ani olog în pat. „Enea”, i-a zis Petru, „Isus Cristos te vindecă; scoală-te şi fă-ţi patul”. Şi Enea s-a sculat îndată. Toţi locuitorii din Lida şi din Sarona l-au văzut şi s-au întors la Domnul.

 

Faptele Apostolilor 9:39-41 Petru s-a sculat şi a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând şi i-au arătat hainele şi cămăşile pe care le făcea Dorca pe când era cu ele. Petru a scos pe toată lumea afară, a îngenuncheat şi s-a rugat; apoi, s-a întors spre trup şi a zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii şi, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor. El i-a dat mâna şi a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinţi şi pe văduve şi le-a pus-o înainte vie.

 

Faptele Apostolilor 19:11-12 Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel, până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri care fuseseră atinse de trupul lui şi-i lăsau bolile şi ieşeau din ei duhurile rele.

 

Faptele Apostolilor 5:12-16 Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon şi niciunul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei, dar norodul îi lăuda în gura mare. Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult, până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei. Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.

 

1 Corinteni 4:20 Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.”

 

 

ARTICOLE CORELATE:

 

TOȚI AU FOST VINDECAȚI

Isus i-a vindecat pe toți cei care s-au dus la El! Isus este același și azi. Trebuie doar să credem.

TOȚI AU FOST VINDECAȚI – VERSETE BIBLICE

Versete pe această temă, pentru analiză și meditație.

VINDECAREA PRIN CREDINȚĂ

Voia Lui Dumnezeu este să fim vindecați și Biblia ne arată cum putem intra în posesia a ceea ce Isus a făcut deja pentru noi la cruce.

 

BIBLIA, CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU:

 

PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU

 Ce efecte are Cuvântul Scripturii în viața credinciosului.

 

VERSETE BIBLICE PE TEME CREȘTINE PENTRU STUDIU ȘI ANALIZĂ​​

 

CREDINȚA SOCOTITĂ CA NEPRIHĂNIRE – VERSETE BIBLICE

 Versete care arată că ce a fost valabil pentru Avraam este și pentru noi.

​DARURILE ȘI LUCRĂRILE DUHULUI SFÂNT – VERSETE BIBLICE

Versete biblice despre darurile Duhului Sfânt și implicațiile acestora în biserică.

​DUMNEZEU ESTE O STÂNCĂ PENTRU COPIII SĂI – VERSETE BIBLICE

 „Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea!”

Psalmii 18:2

DUMNEZEU NU NE PĂRĂSEȘTE – VERSETE BIBLICE

Ce spune Biblia despre credincioșia Lui Dumnezeu pentru copiii Săi.

HARUL LUI DUMNEZEU – VERSETE BIBLICE

 Versete biblice care ne ajută să înțelegem ce este și cum operează harul lui Dumnezeu.

​IADUL – VERSETE BIBLICE

Versete​ Biblice despre iad și pedeapsa pentru respiungerea mântuirii oferită de Isus.

IEHOVA IRE – DUMNEZEU VA PURTA DE GRIJĂ – VERSETE BIBLICE

 Versete biblice despre purtarea de grijă a Lui Dumnezeu pentru copiii Săi.

ÎNCREDE-TE ÎN DOMNUL ȘI NU RENUNȚA – VERSETE BIBLICE

 Versete biblice edificatoare care ne îndeamnă să ne încredem în Dumnezeu.

NU TE TEME ȘI NU TE ÎNGRIJORA – VERSETE BIBLICE

  Versete biblice de încurajare care ne îndeamnă să nu ne temem decât de Dumnezeu.

RAIUL – VERSETE BIBLICE

Versete biblice despre rai, tronul Lui Dumnezeu și multe altele.​​

ROADA DUHULUI SFÂNT ȘI OPUSUL – VERSETE BIBLICE

 Versete biblice despre tot ce produce Duhul Sfânt în viața celui născut din nou precum și opusul.

RUGĂCIUNEA – VERSETE BIBLICE

Versete biblice care arată importanța rugăciune credinței conduse de Duhul Sfânt.

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU – VERSETE BIBLICE

Versete biblice care arată dragostea Lui Dumnezeu pentru copiii Săi pentru studiu și meditație.

 

 

https://www.thetruthstandsforever.com/vindecarea-prin-credin538258—versete-biblice.html

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Cauzele subtile ale bolilor: ceea ce gândim, frica, furia, neglijența

 

 

Autor:

Cristina Apostu

 

Cât de mult credeți că ne este influențată sănătatea de atitudinea pozitivă sau negativă pe care o avem în viața de zi cu zi? Sau v-ați întrebat cât de mult suntem afectați de modul în care gândim, de ceea ce manifestăm față de ceilalți și implicit față de noi înșine? Au oare bolile cauze subtile de care noi nu suntem conștienți?

 

Neurostres și neuroinflamație. Perspective din psihoneuroimunologie

4 decembrie 2024

Protocolul care îți rescrie reacția la stres

20 noiembrie 2024

Serotonina și echilibrul emoțional: Tot ce trebuie să știi

18 noiembrie 2024

Gândul zilei #10: Magneziul bisglicinat, o mica vedetă printre minerale

25 octombrie 2024

Vezi toate articolele despre:

Bunăstare și echilibru emoționaldepresieechilibru emoționalpsihicsănătatestres

În acest articol vom descoperi care sunt unele dintre adevăratele cauze ale bolilor, cum le putem conștientiza și cum ne putem ajuta astfel să ne vindecăm.

 

Starea de sănătate deplină a fost întotdeauna un subiect de preocupare pentru ființele umane. Cu toții ne dorim să fim sănătoși, să fim fericiți și să ne bucurăm la maximum de viață. Și pentru a ne bucura de viață și mai ales pentru a putea trăi și funcționa este necesar să fim sănătoși.

 

De cine depinde starea noastră de sănătate?

Răspunsul este simplu. Sănătatea noastră depinde de noi înșine, de modul nostru de a fi, de atitudinile noastre, de modul cum trăim, de mediul în care suntem integrați și lista poate continua. Dar principalii responsabili pentru sănătatea noastră suntem noi înșine.

 

Tot ceea ce facem și gândim se reflectă în starea noastră de sănătate

De aceea, atunci când ne îmbolnăvim, înainte de a ne vindeca, este important să ne întrebăm dacă suntem pregătiți să renunțăm la ceea ce ne-a îmbolnăvit, la vechile obiceiuri și tipare mentale, care ne-au adus în acest punct.

 

Sănătatea este eficiența funcțională și/sau metabolică a unui organism, în orice moment, atât la nivel celular, cât și global.

 

În domeniul medical, sănătatea este de obicei definită ca abilitatea unui organism de a răspunde eficient provocărilor (de exemplu, la stres), precum și în mod eficient de a restabili și susține o „stare de echilibru” și armonie.

 

Dacă ne referim în mod comun la definiția din dicţionar, orice boală este alterarea stării de sănătate.

 

Să fim sănătoși înseamnă să fim în armonie cu noi înșine și cu tot ceea ce ne înconjoară

Pentru a menține o stare de sănătate la nivel fizic este important să recunoaștem faptul că trupul este extrem de important, este o hartă complexă ce ne ajută să descoperim dezechilibrele care apar atunci când ne îmbolnăvim.

 

Cauzele dezechilibrelor interioare la nivelul diferitelor organe sunt corelate cu anumite aspecte subtile negative, ce au legătură directă cu modul în care noi gândim, cu atitudinea pe care o avem în viața de zi cu zi, cu modul nostru de a fi.

 

Fiecare dintre aceste aspecte negative menținute o perioadă îndelungată de timp duce la stări de alterare a sănătății, la boli foarte grave, chiar mortale.

 

Să vedem care ar fi câteva dintre cauzele subtile care conduc la deteriorarea stării noastre de sănătate.

 

Atitudinea interioară

În primul rând, atitudinea pe care  o avem față de noi  înșine, atenția pe care o oferim trupului nostru, emoțiilor și gândurilor noastre.

 

Având o atitudine de nepăsare asupra modului în care ne îngrijim, cu siguranță acest aspect mai devreme sau mai târziu se va reflecta asupra sănătății noastre. Și aici aș aminti un proverb zen care spune: „Dă-i trupului ceea ce are nevoie. Atunci când ți-e foame, mănâcă! Atunci când ți-e somn, dormi!” – manifestând neglijență față de aceste nevoi primare, cu siguranță nu vom avea o stare de sănătate înfloritoare.

 

Principiile după care ne ghidăm existența și ne construim caracterul sunt foarte importante

Codul etic și moral pe care îl aplicăm în viața de zi cu zi și care se referă la o atitudine pozitivă, plină de bunătate față de noi înșine și față de cei din jurul nostru, ne ajută să ne menținem și să ne dezvoltăm starea de bunăstare interioară. Mai putem adăuga onestitatea, a fi cu adevărat, a fi om – virtuți care ne influențează atât viața, cât și starea interioară de bine.

 

Neglijența, nepăsarea, indulgența

Neglijența, nepăsarea, indulgența sau încălcarea repetată a acestor principii își vor pune amprenta asupra sănătății noastre mentale și emoționale, creând tot felul de dezechilibre. Dacă unei case i se slăbește sau îi cade unul dintre pilonii de rezistență, casa riscă să se dărâme. În aceeași măsură se aplică acest aspect și în modul în care noi respectăm aceste principii etice și morale. Iar aceste principii le putem regăsi în cele zece porunci, spre exemplu, a nu face rău celorlați cu voie, a-i respecta pe ceilalți, a fi onești, a ne păstra veridicitatea, a urmări să avem o stare de mulțumire interioară și lista poate continua. Aplicarea acestora va aduce în ființele noastre armonie, echilibru și bunăstare.

 

Controlul propriei minți și a modului în care gândim

Propria noastră minte este cea care ne dă mereu cele mai mari bătai de cap și aduce cele mai mari dezechilibre atunci când nu o controlăm.

 

Structura mentală este responsabilă de controlul asupra funcționării normale a întregii noastre ființe. Trupul urmează impulsul ce vine de la creier. De aceea, un mental orientat negativ va determina perturbări la nivelul diferitelor organe. În funcție de intensitatea și perioada de timp cât sunt menținute, aceste dezechilibre duc la stări de boală grave.

 

În foarte multe situaţii se pot raporta în mod direct anumite boli la condiţiile mentale.

 

Prin urmare, una dintre cauzele majore ale bolilor noastre şi ale lunecării rapide către senilitate rezidă într-o insuficienţă a controlului tendinţelor negative ca: mânia, invidia, ranchiuna, gelozia, ura, pesimismul, frica de a îmbătrâni și temerile de tot felul.

 

De exemplu, mânia provoacă o eliberare de toxine ce acţionează asupra tuturor organelor, în special provocând efecte funeste asupra ficatului şi sistemului nervos.

 

Aviditatea, rapacitatea ne predispun la anumite boli de inimă.

 

Instabilitatea predispune fiinţa umană la următoarele: migrene, tensiune sanguină crescută, paralizie, diabet, obosirea inimii.

 

Pesimismul face fiinţa umană să se contracte şi să se streseze în loc să înflorească. În plus, acesta răceşte contactele umane, face ca raporturile sociale să fie dificile, generează impotenţă sau frigiditate, complică situaţiile cele mai banale şi nu constituie niciodată un atu pentru succes în general.

 

Ura intoxică considerabil organismul. Efectele se repercutează asupra digestiei, în plus ea favorizează ridicarea tensiunii sanguine şi provoacă tulburări de metabolism.

 

Frica rămâne inamicul numărul 1

Acest aspect îl regăsim în proverbul străvechi popular, foarte plastic: „De ceea ce ne este frică, exact de aceea nu scăpăm”. Și în această direcție, medicul Paracelsus, mare figură renascentistă, în cercetările sale asupra medicinei, a observat că „teama de boală este mai periculoasă decât boala însăși”.

 

Frica se repercutează mai ales asupra activităţii genitale, sexuale. În plus, ea face să scadă tensiunea sanguină.

 

De asemenea, frica împreună cu o boală pe care ne imaginăm că o avem – imagini deformate menținute suficient de mult timp, fiind fermi convinși că avem acea boală, din cauza mentalului nostru direcționat în acest sens, va avea repercusiuni grave asupra stării de echilibru interior și in cele din urmă va aduce efecte devastatoare la nivel fizic, emoțional și mental. Iar aceste boli imaginare sunt create din cauza unui dezacord total cu legile firești, naturale ale anatomiei și fiziologiei. De aceea sunt cel mai dificil de vindecat, deoarece ele sunt atât de bine ancorate și sudate în propriul mental – unde generează rezonanțe negative profund perturbatoare, încât se necesită o revizuire radicală a modului de a gândi pentru a putea fi tratate cu eficacitate.

 

Exemplu: o banală indigestie sau o aerofagie ocazională de comprimare a diafragmei provoacă dureri cardiace și palpitații, astfel bolnavul devine convins că are o boală de inimă. Această imagine persistent menținută în minte devine o matrice, iar frica exacerbată de o boală sfârșește prin a genera boala.

 

Din acest exemplu putem vedea cum singuri ne creăm tipare mentale. Dacă mentalul conștient menține suficient de mult timp, cu o anumită forță și fermitate, o imagine sau o stare oarecare de boală sau de sănătate, de succes sau de eșec, de sărăcie sau de bogăție, această imagine sau stare, în final se realizează, în strânsă corelație cu aspirațiile, credințele sau temerile, fricile noastre (gândite).

 

În experiențele pe care le-a realizat medicul francez Charcot, profesor de neurologie și anatomie patologică, psiholog, și din studiile sale în ceea ce privește puterea sugestiei și a autosugestiei, regăsim acțiunile directe ale mentalului asupra trupului fizic, asupra stărilor și emoțiilor noastre.

 

De asemenea, bolile reale își au originea la nivel mental, la care se adaugă adesea cauze fizice secundare.

 

După cum am văzut mai sus, multe boli, printre care cele de inimă, pot fi atribuite fricii.

 

Cum acționează mentalul asupra corpului?

Mentalul reacţionează în mod perturbator asupra trupului, dând naştere unei distribuţii sanguine neregulate.

 

Frica împreună cu proasta funcţionare cardiacă pe care o antrenează, de exemplu, amorsează o vibraţie cu o frecvenţă anormală, iese din starea de armonie şi după o anumită perioadă de timp tulburarea funcţională se repercutează chiar în boală organică.

 

Multe stări febrile, de asemenea, sunt datorate fricii. De aceea, primul lucru pe care trebuie să-l facem pentru un bolnav cu febră este să îi înlăturăm cât mai rapid şi complet elementul frică şi vom remarca astfel că temperatura sa va începe destul de repede să scadă.

 

Furia și problemele de sănătate

Fenomenele congestive care apar în anumite situaţii la nivelul diferitelor organe îşi pot avea cauza în crize violente de furie.

 

Profesorul Elmer Gates din Washington (SUA) a aplicat experimentele științifice pentru a examina procesele prin care mintea descoperă noi cunoștințe. El a descoperit că nenumăraţi acizi şi substanţe toxice care circulă, în unele situaţii, în sânge sunt produși prin acţiunea directă a minţii, atunci când aceasta se lasă antrenată în stări negative.

 

Uneori, relaţia dintre starea mentală şi boală este mai puţin evidentă. Aceasta din urmă poate într-adevăr să fie datorată asociaţiei perturbatoare a mai multor stări mentale diferite sau, în alte situaţii, boala nu apare în planul fizic decât după dispariţia cauzei mentale a cărei urmă este destul de dificil să mai fie regăsită atunci.

 

În concluzie, a ne vindeca natural și cât mai repede de o maladie reală înseamnă a restabili cât mai deplin condițiile normale de funcționare a organelor, a plexurilor nervoase, a țesuturilor, iar pentru aceasta fiind necesar să ne revizuim atitudinile, să ne controlăm gândurile, stările, să revenim la starea de armonie, de echilibru, de bunăstare interioară și să persistăm în această stare.

 

Puterea minții este singura forță pe care o avem la îndemână și care poate fi utilizată de noi pentru a ne menține trupul într-o stare armonioasă de sănătate.

 

Gândurile benefice, credința în propriile forțe interioare, atitudinea pozitivă, o minte controlată facilitează procesul vindecării și în același timp ne ajută să descoperim cauzele subtile și dezechilibrele care au apărut în ființele noastre la un moment dat.

 

 

 

https://bettermedicine.ro/cauzele-subtile-ale-bolilor-ceea-ce-gandim-frica-furia-neglijenta

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Emoțiile ne pot controla digestia

 

 

Autor:

Redacția Zenyth

 

 

 

Ce se ascunde, de fapt, în spatele intestinului iritabil?

 

 

 

 

 

 

Sănătatea sistemului digestiv

Se spune că „avem fluturi în stomac” atunci când suntem îndrăgostiţi, „ne sufocăm” atunci când suntem nervoşi sau „avem un presentiment” când ceva rău urmează să se întâmple. Consumăm anumite alimente atunci când suntem deprimaţi şi uităm să mâncăm atunci când suntem stresaţi.

 

Chiar dacă aceste expresii sugerează gândirea noastră intuitivă cu privire la legătura dintre emoţii şi sistemul digestiv, medicina a început destul de recent să înţeleagă modul în care acestea sunt interconectate cu adevărat. „Intestinele au literalmente o minte proprie şi sunt, instantaneu şi intim, în legătură cu creierul nostru”, afirmă gastroenterologul Anil Minocha.

Aproximativ unul din cinci americani suferă de tulburări digestive „funcţionale”, dintre care cea mai întâlnită este sindromul colonului iritabil (IBS), care poate include diaree cronică, constipaţie, durere şi balonare. Există persoane care nu au tulburări digestive diagnosticabile, însă reclamă stări de greaţă şi arsuri la stomac atunci când au de ţinut un discurs sau trebuie să călătorească cu avionul. Până în prezent, tratamentele convenţionale au un bilanţ negativ, provocând de multe ori simptome agravante. Mulţi dintre pacienţi apelează la metode psihosociale, cum ar fi terapia cognitivă comportamentală, tehnicile de relaxare sau hipnoterapia, având rezultate mulţumitoare. „Amplitudinea de ameliorare pentru sindromul colonului iritabil prin tratamente psihologice pare să fie egală sau chiar mai ridicată decât terapia medicamentoasă”, se declara într-un număr din New England Journal of Medicine. Acest lucru nu înseamnă că acest sindrom este numai în mintea celor afectaţi, ci se pare că, mai degrabă, colonul este mai inteligent decât credeaţi.

 

Creierul propriul al intestinelor

În urmă cu un deceniu, neurobiologul Michael D. Gershon de la Universitatea Columbia a folosit expresia „al doilea creier” pentru a descrie reţeaua complexă de celule nervoase şi fibre ascunse în peretele intestinelor. Cu peste 100 de milioane de celule, plus cele nervoase (mai numeroase decât în orice alt organ, incluzând şi măduva spinării), şi o fabrică prolifică de aceiași neurotransmiţători care se găsesc şi în creier (inclusiv 90% din serotonina organismului), intestinele sunt deosebit de sensibile şi bogate în complexitatea lor. Cercetarea pe animale a arătat faptul că atunci când este deconectat în întregime de la creier, intestinul se retrage într-o mişcare descendentă, se strânge către partea orală şi se constată o slăbire spre partea anală (numit reflexul peristaltic) atunci când este expus la presiuni din exterior. Acest tip de „inteligenţă a intestinelor” s-a dezvoltat după ce strămoşii noştri au început să facă diferenţa dintre ameninţarea unui leu şi o cameră plină de oameni în aşteptarea unui discurs. În cazul unui speaker agitat, creierul poate transmite semnalul „Sunt nerăbdător”, iar intestinul poate aplica modul de luptă sau de zbor cu avionul. Nervii în gât pot provoca sufocare, iar intestinele pot avea reacţii de constipaţie sau de diaree.

 

Depozitul emoţiilor

Autorul cărţii „Molecule şi emoţii”, dr. Candace Pert, susţine că aceiaşi neurotransmiţători care ne fac să ne simţim în largul nostru atunci când cineva ne zâmbeşte sau ne fac să tresărim la un film sângeros se găsesc şi în muşchii sfincterului, pe tot parcursul tractului digestiv. Din „trapa” esofagului nostru, care rămâne închisă pentru a menţine acidul în stomacul nostru, dar se deschide la introducerea alimentelor, şi până la cea de la finalul anusului, funcţia neurotransmiţătorilor este în strânsă legătură cu starea de spirit.

„Oamenii au crezut că emoţiile sunt adăpostite doar în creier, dar se pare că cele peste o sută de substanţe chimice care modulează emoţiile noastre sunt, de asemenea, găsite în tot corpul, în special în intestine”, spune dr. Pert. În cazul unei emoţii precum stresul prelungit, cercetările sugerează că poate apărea digestia lentă, ceea ce poate conduce la o creştere exagerată a numărului de bacterii dăunătoare care pot agrava problemele intestinale. Stresul cronic poate, de asemenea, să întârzie circulaţia normală a celulor în intestine, ceea ce înseamnă că golurile microscopice dintre celule permit moleculelor de alimente parţial digerate să ajungă în sânge. Acest lucru conduce la o stare periculoasă numită sindromul intestinului permeabil, după cum afirmă nutriţionistul Elizabeth Lipski.

 

Transmiteţi mesajul corect!

Primul pas pentru o digestie mai bună este simplu: nu vă stresaţi pentru lucrurile pe care nu le puteţi controla. „Un număr semnificativ de pacienţi care suferă de sindromul colonului iritabil au tendinţa de a-şi face prea multe griji, de a-şi înrăutăţi şi de a-şi spori proporţiile afecţiunii”, susţine psihologul Jeffrey Lackner de la Universitatea de Medicină din Buffalo. De asemenea, Lackner recomandă terapia cognitiv-comportamentală pentru îmbunătăţirea semnificativă a vieţii pacienţilor care suferă de afecţiunile gastro-intestinale menţionate. Această terapie are drept scop de a-i ajuta pe oameni să-şi schimbe modul în care gândesc cu privire la situaţiile stresante şi să le ofere instrumente pentru rezolvarea eficientă a unor astfel de probleme.

 

Sprijinul unei digestii eficiente

De cele mai multe ori, problemele intestinale cronice sunt semne ale unui sistem dezechilibrat, iar pentru a restabili echilibrul pierdut, trebuie să ţineţi cont de mesajele transmise de intestine. La fel ca senzaţia de căldură care vă spune să nu vă apropiaţi de foc sau ca mirosul rânced care vă avertizează să nu consumaţi alimentul respectiv, anumite simptome ale intestinelor sunt mesaje care trebuie descifrate. În loc să încercaţi să înlăturaţi temporar durerea prin intermediul medicamentelor, mai eficient ar fi să înţelegeţi semnalele pe care le conţine.

Menţinerea intestinelor sănătoase trebuie să includă probiotice şi prebiotice, luate din alimente sau suplimente alimentare. Suplimentele cu probioticele conţin cantităţi mari de bacterii benefice, care ajută la restabilirea echilibrului microbian intestinal. Această restabilire a echilibrului prin intermediul probioticelor vă poate scuti natural de multe dintre bolile sistemului gastro-intestinal. Prebioticele sunt considerate alimente pentru bacteriile din sistemul nostru digestiv. Acestea nu sunt o hrană pentru corpul uman în mod direct, ci mai degrabă alimente pentru bacteriile probiotice. O altă diferenţă între cele două este că prebioticele nu sunt afectate în niciun fel de căldură, frig sau timp, pe când probioticele sunt extrem de sensibile la aceşti factori, putându-se ajunge la reducerea lor semnificativă. Împreună, prebioticele şi probioticelecreează un efect simbiotic, de acțiune în sinergie, care oferă organismului dumneavoastră beneficii suplimentare. Surse alimentare pentru probiotice sunt iaurtul, murăturile sau unele brânzeturi moi, iar prebioticele pot fi găsite în cereale integrale, banane sau miere.

 

https://bettermedicine.ro/emotiile-ne-pot-controla-digestia

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

Un amestec de suc ajută dizolvarea pietrelor de la rinichi, de la ficat şi de la fiere

 

 

Sucul de sfeclă roşie este un bun purificator al sângelui, ajută la regenerarea celulelor roşii, la detoxifierea ficatului, stimulează metabolismul, arde grăsimile depozitate, dizolvă şi elimină excesul de calciu din organism, detoxifiaza colonul, curaţă sângele, întăreşte sistemul imunitar şi expertizează întreg organismul;  acţionează ca un protector hepatic puternic, regenerează celulele hepatice şi stimulează funcţia hepatică. Sucul de sfeclă roşie amestecat şi cu alte compoziţii naturale face minuni. Poate fi amestecat cu suc de morcov sau mere.Fitonutrienţii din mere ajută la reglarea nivelului de glucoză din sânge. Cercetările recente arată că polifenolii din mere previn fluctuaţiile bruşte ale valorilor de zahăr din sânge. În plus, polifenolii din mere pot reduce absorbţia de glucoză din tractul digestiv. În funcţie de gustul fiecăruia şi de deficienţele din organism, fiecare poate adăuga suc de pătrunjel, mărar, leuştean s.a. Verdeţurile şi condimentele ajută fierul să se absoarbă mai bine în sânge, dar oferă şi o doză mai mare de antioxidanţi, care vă vor conferi mai multă putere, sănătate şi vă vor face să vă simţiţi energici. Sucul natural pentru dizolvarea pietrelor de la rinichi, de la ficat şi de la fiere se obţine astfel:3 mere, 3 sfecle roşii, 1 mâna pătrunjel proaspăt, 1 mâna salată verde, 1 mâna coriandru proaspăt, 4 tulpini de ţelină, 1 castravete, 1 1/2 feliuţă ghimbir.

 

Mod de preparare:

1. Toate ingredientele se trec prin storcătorul prin presare la rece.
2. Consumaţi imediat, sau îl puteţi păstra la frigider timp de câteva ore

Pentru a fi asiguraţi că scăpăm de chimicalele din produse, înainte de transformare în suc se clătesc în apă şi oţet de mere. La un litru de apă se pune o lingură de oţet de mere şi se adăugă peste fructele şi legumele din bol. Se lăsa timp de cinci minute să acţioneze, după care se clătesc vegetalele foarte bine. O altă metodă constă în adăugarea în apă a trei-patru linguriţe de bicarbonat de sodiu. Se lăsa câteva minute să acţioneze, după care se clăteşte sub un jet puternic de apă.

O soluţie bună de a scăpa de pesticidele din fructe şi legume constă în folosirea unui aparat care utilizează “apa activă”. Aceasta degradează pesticidele de pe suprafaţa vegetalelor

 

////////////////////////////////////////////////

 

 

“Înclină-te  Regelui”

 

 

 

Busuiocul mai este numit şi “Regele“ ierburilor aromatice.  El este folosit pentru a da gust mâncărurilor, dar este şi un medicament.În frunzele de busuioc se găsesc foarte multe substanţe benefice pentru organism, printre care vitaminele A, C şi K şi mineralele calciu, magneziu, potasiu, fier şi mangan.  Busuiocul poate fi consumat ca atare, sub formă de suc ori sub formă de decoct.

Busuiocul este un remediu naturist excelent pentru tulburările tractului intestinal, constipaţie, fie că ai indigestie, crampe, balonare sau chiar sindromul colonului iritabil, busuiocul acţionează ca un antiseptic intestinal şi îmbunătăţeşte digestia.

Problemele respiratorii cauzate de boli precum răceala sau gripa, dar şi astmul, bronşita şi tusea pot fi tratate cu un decoct realizat din frunze de busuioc, miere şi ghimbir.

Sucul de busuioc diluat în apă poate fi consumat în cazul în care te confrunţi cu febră

Consumat cu regularitate, ceaiul de busuioc duce la scăderea nivelului de colesterol rău din sânge şi reduce riscul de boli cardiovasculare.

Frunzele de busuioc au în compoziţia lor o cantitate generoasă de substanţe antioxidante care protejeaza organismul de radicalii liberi şi reduc riscul îmbolnăvirii de cancer

Busuiocul menţine sănătatea şi frumuseţea pielii, prevenind semnele îmbătrânirii premature, cum ar fi ridurile, prin consumarea cu regularitate, în cantităţi mici.Şi durerile articulare pot fi ameliorate cu ajutorul busuiocului. Acesta are proprietăţi antiinflamatorii, care refac inflamaţiile de la nivelul articulaţiilor…

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Beneficiile busuiocului

 

Autor: SfatulMedicului

 

Busuiocul este o planta de mici dimensiuni a carei denumire in limba latina este Ocimum basilicum. Renumit pentru aroma sa proaspata si naturala, busuiocul este agreat de gurmanzi si cunoscut pentru proprietatile sale terapeutice, pentru beneficiile sale pentru sanatate.

 

In India busuiocul este cunoscut sub numele de Tulsi – busuioc sfant – si este un remediu popular natural, fiind venerat. In cazul afectiunilor sistemului nervos si cele ale sistemului digestiv, se recomanda sa se bea un ceai care sa contina cateva frunze de busuioc.

 

Cuprins articol

Generalitati

15 beneficii ale busuiocului

Modalitati de pregatire a remediilor

Beneficiile masajului cu ulei de busuioc

 

 

 

1. Puterea vindecatoare – planta are multe proprietati medicinale: frunzele au rol tonic si revigorant pentru memorie. Acestea ajuta la eliminarea materiei catarale si a flegmei din tuburile bronsice. Fruzele imbunatatesc functia digestiva si induc transpiratia abundenta.

 

2. Febra si raceli frecvente – frunzele de busuioc pot fi utilizate sub forma de suc, ceai sau decoct pentru ameliorarea febrei si a racelilor (inclusiv la copii). Extractul de frunze de busuioc se va subtia cu putina apa si se va bea la fiecare 2-3 ore.

 

3. Tuse – busuiocul este o componenta importanta a siropurilor de tuse expectorante. Acesta ajuta la eliminarea mucusului in caz de bronsita si astm.

 

4. Dureri in gat – cand apar dureri de gat se va bea apa fiarta in care s-a adaugat putin busuioc. La fel de utila in acest sens este si gargara.

 

5. Tulburari respiratorii – planta are efecte benefice in tratarea tulburarilor sistemului respirator. Decoctul din frunze de busuioc, cu miere si ghimbir este un remediu eficient pentru bronsita, astm, gripa, tuse si raceala. Un decoct din frunze de cuisoare si sare poate fi un ajutor imediat in caz de gripa. Acesta ar trebui sa fi fie fiert intr-o jumatate de litru de apa pana cand aceasta scade.

 

6. Pietre la rinichi – busuiocul are efect de tonifiere asupra rinichilor. Daca este prezenta o piatra la rinichi, se recomanda se se bea un amestec din sucul obtinut din frunze de busuioc amestecat cu miere, regulat, timp de 6 luni. Dupa aceasta perioada, piatra (daca este de mici dimensiuni) ar trebui sa fie eliminata prin intermediul tractului urinar.

 

7. Tulburari cardiace – busuiocul are efect benefic in cazul bolilor cardiace si a slabiciunii declansate de acestea. Planta mai are rolul de a reduce nivelul colesterolului din sange.

 

8. Afectiuni pediatrice – problemele comune intalnite in randul copiilor: tuse, febra, racaela, diaree si varsaturi raspund favorabil la consumul de suc de busuioc. Daca pustulele specifice varicelei intarzie sa dispara, frunzele de busuioc vor grabi vindecarea acestora.

 

9. Stres – frunzele de busuioc sunt considerate ca fiind un agent anti-stres. Studii recente arata ca acestea pot oferi o protectie semnificativa impotriva stresului. Chiar si persoanele sanatoase pot mesteca 12 fruze de busuioc de doua ori pe zi pentru prevenirea stresului. Acestea au rolul de a purifica sangele si ajuta la prevenirea mai multor manifestari specifice stresului.

 

10. Infectii bucale – frunzele de busuioc sunt renumite pentru eficienta lor in tratarea ulceratiilor si infectiilor gurii. In acest scop este indicat sa se mestece cateva frunze de busuioc.

 

11. Muscaturi de insecte – planta are efect preventiv si curativ in cazul muscaturilor sau intepaturilor de insecte. Pentru acest lucru se va consuma o lingurita de suc din frunze de busuioc, o data la cateva ore. De asemenea, sucul proaspat se va aplica si pe partile afectate. Pasta din radacini proaspete este la fel de utila in cazul muscaturilor de insecte si al lipitorilor.

 

12. Afectiuni cutanate – aplicat local sucul de busuioc este benefic pentru tratarea bolilor de piele, herpesului si al leucodermei.

 

13. Probleme ale dintilor – frunzele de busuioc uscate la soare, pot fi pisate si folosite pentru spalarea dintilor. Pentru mentinerea sanatatii dentare, inlaturarea respiratiei urat mirositoare si pentru masajul dintilor acestea pot fi amestecate inclusiv cu ulei pentru a se forma o pasta cu care se vor curata dintii.

 

14. Dureri de cap – busuiocul este un remediu util pentru durerile de cap, utilizat sub forma decoctului de frunze de busuioc, amestecate cu pasta de santal si aplicat pe frunte. Compozitia este revigoranta si amelioreaza durerile de cap.

 

15. Afectiuni oculare – busuiocul este un remediu eficient pentru ochii inflamati si pentru vederea diminuata pe timp de noapte, generate in mod special de deficienta de vitamina A. Doua picaturi de busuioc negru se recomanda sa se puna in ochi, in fiecare zi, inainte de culcare.

 

Modalitati de pregatire a remediilorSus

Se vor spala frunzele proaspete de busuioc in apa rece si se vor clati timp de cateva minute pentru a se elimina orice urma de praf sau pesticide. In scopul de a se pastra intacte gustul si aroma, busuiocul va fi ultimul ingredient care se va adauga in reteta deoarece daca acesta va fi tratat timp indelungat la temperaturi inalte, uleiurile sale se vor evapora.

 

Frunzele de busuioc maruntite, proaspete sau uscate sunt folosite pentru a aroma diverse tipuri de legume, fripturi sau mancaruri, supe si inclusiv salate de legume si de fructe. Busuiocul este unul dintre ingredientele principale din salata pesto, un sos verde care se poate adauga la supe, legume, peste si diverse tipuri de paste.

 

Beneficiile masajului cu ulei de busuiocSus

 

In cazul sistemul nervos, busuiocul este util pentru tratarea depresiei, stresului, obosealii, starilor de anxietate, durerilor de cap, nevralgiilor si migrenelor. De asemenea, busuiocul este utilizat pentru tratarea ametelilor (inhalatii, masaj local etc.).

 

Busuiocul ajuta la stimularea circulatiei sangelui si are rol tonic, trateaza indigestia, greata si spasmele gastrice, trateaza astmul, fluidizeaza secretiile pulmonare, amelioreaza congestia sinusurilor si pierderea mirosului daca este utilizat sub forma de inhalatii si masaj.

 

Busuiocul imbunatateste aspectul pielii si indeparteaza insectele, are rol emenagog (stimuleaza sau regleaza menstruatia) si scade intensitatea crampelor menstruale.

 

Medici specialisti Medicina alternative

 

https://www.sfatulmedicului.ro/Remedii-naturiste/beneficiile-busuiocului_9585

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Plante biblice vindecătoare

 

by IULIA VLAD

• Biblia este cea mai veche carte de sănătate din lume. Pe lângă faptele și învățăturile cuprinse în ea, paginile conțin și numeroase nume de plante, însoțite de sfaturi de folosire a lor. În textul care urmează, vă prezentăm câteva dintre aceste comori străvechi, pe care le găsiți în plafaruri și farmacii. Apropierea Crăciunului le va spori, cu siguranță, puterea •

 

Tămâia

În Evanghelia după Matei, întâlnim tămâia printre darurile aduse de către Cei Trei Magi, la naşterea lui Iisus: “Și, intrând în casă, L-au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui; și căzând la pământ, s-au închinat Lui; și deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă.” Tămâia este rășina unui arbust din specia Boswellia, ce crește în Orientul mijlociu, care emană un parfum plăcut atunci când este arsă. Se obține prin crestarea scoarței arborelui, iar când s-a întărit, are aspectul unor boabe de chihlimbar gălbui-roșiatice. Tămâia este folosită de mii de ani, în ritualuri religioase, în scopuri terapeutice și în producerea parfumurilor.

 

Tratamente

Stări psihice: melancolie, depresie, insomnie

 

Fumigație cu tămâie

 

Mod de utilizare: o mică farfurie de tablă, cu 3-4 boabe de tămâie, se pune deasupra focului, până când începe să fumege. Tămâia trebuie să ardă mocnit, astfel încât să elibereze substanțele sale aromate. Se stă într-o încăpere astfel înmiresmată, o dată pe zi, cel puțin 20 minute, de preferat seara.

 

Fumul rezultat din arderea tămâiei joacă un rol important în special pentru oamenii religioși. Parfumul tămâiei, familiar și dulce, aduce echilibru și bunăstare psiho-emoțională și ajută spiritul să se conecteze la divin. În plus, ajută la ștergerea gândurilor negative, la relaxare și dă concentrarea necesară în timpul rugăciunii.

 

Răceală: sinuzite, laringite, infecții pulmonare

Ulei esențial de tămâie:se iau 2-3 picături de ulei esențial de tămâie, puse pe o linguriță cu zahăr sau miere sau diluat într-o linguriță cu ulei, de 3 ori pe zi. Uleiul esențial de tămâie se utilizează și sub formă de aromaterapie: 3-5 picături la difuzor, ori inhalații cu 8-10 picături, la 100 ml apă fierbinte.

 

Infecții urinare, litiază

* Tinctură de tămâie: se iau câte 10-15 picături de tinctură, cu o linguriță cu zahăr sau miere, de 3-4 ori pe zi.

 

* Apă de tămâie: se pun 3-4 boabe de tămâie într-o cană cu apă. Se acoperă, şi după două zile se strecoară. Se bea o cană cu apă, de-a lungul zilei.

 

*Ceai de tămâie: se lasă la infuzat 2-3 boabe de tămâie, într-o cană cu apă clocotită, timp de o jumătate de oră, apoi se strecoară. Se iau câte 2 linguri cu ceai, de 3 ori pe zi.

 

Frumusețe

Uleiul esențial de tămâie, adăugat în uleiuri, creme, loțiuni, este un ingredient al tinereții și al frumuseții. Utilizarea regulată ajută la regenerarea pielii, netezind ridurile fine. Femeile care folosesc acest produs au observat faptul că el poate elimina cicatricele și acneea.

 

Smirna

 

Este, de asemenea, unul dintre darurile aduse de Cei Trei Magi, la naşterea lui Iisus. De asemenea, în Evanghelia după Ioan, este menționată smirna, folosită la îmbălsămarea trupului lui Iisus: “Și a venit și Nicodim, cel care venise la El mai înainte, noaptea, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă și aloe. Au luat deci trupul lui Iisus și L-au înfășurat în giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare la iudei” (Ioan 19: 39). Smirna mai este menţionată în Cântarea Cântărilor, și în alte locuri din Vechiul Testament.

 

Smirna este răşina unui arbore ce creşte în zonele deşertice ale Orientului mijlociu. Scoarţa lui este incizată, iar răşina gălbuie ce se scurge este colectată şi lăsată la păstrare. După trei luni, se întărește și este prelucrată în industria farmaceutică, a parfumurilor sau a cosmeticelor. La ardere, și boabele de smirnă , la fel ca tămâia, emană un parfum special, subtil și rafinat. Smirna a însoțit de-a lungul timpului ritualurile religioase, și datorită proprietăţilor sale terapeutice de excepţie, a avut și nenumărate întrebuinţări ca medicament.

 

Tratamente

Liniște spirituală

Fum de smirnă: se ard câteva bobițe de smirnă, la fel ca cele de tămâie.

 

Fumul rezultat din arderea smirnei este “mângâietor” pentru suflet și are darul de a pune în legătură lumea spirituală cu cea materială, oferind putere și optimism, mai ales celor care se tem să își dezvăluie sentimentele. Ne face să fim smeriți și devotați, pregătindu-ne să oferim și să primim energie și iubire de la ceilalți. Ajută la depășirea fricii de moarte și a durerii despărțirii de cei dragi. De asemenea, este recomandat celor care se simt blocați emoțional sau spiritual, celor care renunță fără luptă, dar și celor care luptă, dar nu știu ce direcție să ia.

 

Răceli, infecții ale tractului respirator, dureri în gât

Ulei esențial de smirnă:se iau 2 sau 3 picături, puse pe o linguriță cu zahăr sau miere. Se folosește și în aromaterapie: 3-5 picături la difuzor, sau inhalații cu 8-10 picături la 100 ml apă fierbinte.

 

Amenoree, infecții intestinale, balonare, paraziți intestinali

* Tinctură de smirnă:se iau 30 de picături pe o linguriță cu zahăr sau miere, de 2-3 ori pe zi.

 

* Apă de smirnă și ceai de smirnă (se prepară și se utilizează la fel ca apa și ceaiul de tămâie).

 

Răni, cicatrice, ulcerații, eczeme, arsuri, coșuri

Se vindecă mai repede dacă sunt date cu apă de smirnă, ulei esențial sau tinctură diluată, sau dacă se aplică comprese sau cataplasme cu aceste preparate.

 

Frumusețe

Smirna are darul de a îmbunătăți elasticitatea și fermitatea pielii și de a reduce ridurile.

 

Isopul

 

Întâlnim Isopul (Hyssopus officinalis) menționat în multe locuri în Biblie, de unde reiese rolul său principal de purificator al organismului. Astfel, în cunoscutul Psalm 50 al lui David, se spune “Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți, spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi”. De asemenea, isopul este prescris, împreună cu alte ingrediente, pentru vindecarea unui lepros (Levitic 14:6) sau a celor care s-au contaminat atingând un cadavru (Numerii 19: 18)

 

Tratamente

Tuse, bronșită acută sau cronică, laringită, traheită, astm, pleurezie

* Ceai de isop: adăugați la o cană cu apă clocotită două lingurițe cu isop mărunțit. Lăsați să stea 15 minute acoperit, apoi strecurați. Se beau 2-3 căni pe zi, la 30 minute după mese. Se fac cure de 3 săptămâni, cu pauză de o săptămână, apoi se reiau.

 

* Tinctură de isop: se iau câte 15 picături de tinctură cu 50 ml apă, de 2 ori pe zi, la distanță de mese de cel puțin o oră. Se fac cure de 3 săptămâni, pauză o săptămână, apoi se reiau.

 

Hepatită cronică, steatoză, icter, dischinezie biliară, balonare, inapetență

Decoct de isop: 3 linguriţe cu isop mărunțit se pun pe foc în 300 ml apă, se fierb 5 minute, se lasă la infuzat 15 minute, apoi se strecoară. Se fac comprese sau cataplasme cu tifon înmuiat în decoctul de isop. Se aplică pe ficat, stomac și abdomen.

 

https://www.formula-as.ro/2019/12/26/plante-biblice-vindecatoare/

 

 

 

////////////////////////////////////////////////////////

 

 

(Mama tuturor nelegiuirilor naste numai boli,fecundate de cei sclavagizati de pacat, de Satan-Iacov,cap. 1.v. 13-15,desi”prin ranile Lui suntem tamaduiti”-Isaia 53/3 si de lepra pacatului ) O înțelegere corectă a păcatului, de J. C. Ryle

 

 

 

„Păcatul este fărădelege” (Iuda 1:19).

 

Adevărul simplu este că la rădăcina creștinismului mântuitor stă o înțelegere corectă a păcatului. Fără ea, doctrine precum îndreptățirea, convertirea, sfințirea, sunt doar „cuvinte” și „nume” care nu poartă niciun înțeles. De aceea, primul lucru pe care Dumnezeu îl face atunci când el transformă pe cineva într-o făptură nouă în Hristos, este să trimită lumină în inima acelui om și să-i arate că este un păcătos vinovat. Eu cred că una dintre lipsurile cele mai mari din biserica de astăzi a fost și este o învățătură mai clară, mai deplină, cu privire la păcat.

 

1. Voi începe subiectul meu prin a da o definiție păcatului. Evident, cu toții suntem familiarizați cu termeni precum „păcat” și „păcătoși”. Adesea vorbim despre „păcat” ca fiind existent în lume, și despre oameni, care comit „păcate”. Dar ce vrem să spunem prin acești termeni și aceste fraze? Știm cu adevărat? Îmi este teamă că există multă confuzie mintală și multă ceață cu referire la acest punct. De aceea, dați-mi voie să încerc, pe cât de scurt este posibil, să aduc un răspuns. Vorbind în general, „păcat înseamnă greșeala și corupția naturii oricărui om care se naște în mod natural din sămânța lui Adam, prin care omul s-a îndepărtat cu totul de neprihănirea inițială și astfel a ajuns înclinat să facă răul în propria sa natură, așa încât firea poftește întotdeauna împotriva Duhului și, de aceea, păcatul este prezent în fiecare persoană care se naște în această lume, meritând mânia și condamnarea lui Dumnezeu”.1 Păcatul este acea vastă boală morală care afectează întreaga rasă omenească, din orice clasă socială, nume, națiune, popor și limbă – o boală de care nimeni care s-a născut din femeie nu a fost liber, cu excepția unuia, anume a lui Hristos Isus, Domnul.

 

Mai apoi, aș spune că „păcatul”, vorbind mai particular, constă din a face, a spune, a gândi sau a imagina orice care nu se află în conformitate perfectă cu sensul și Legea lui Dumnezeu. Așa cum spune Scriptura pe scurt, „păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3:4). Până și cea mai măruntă îndepărtare interioară sau exterioară de la paralelismul matematic absolut cu voia descoperită a lui Dumnezeu și cu caracterul Lui constituie păcat și ne transformă dintr-o dată în vinovați înaintea Lui.

 

Evident, nu este nevoie să îi spun nimănui care își citește Biblia cu atenție că un om poate încălca Legea lui Dumnezeu în inimă și în gând, chiar dacă actul răutății sale nu este vizibil în exterior. Domnul nostru a arătat clar acest lucru în Predica de pe Munte (Matei 5:21-28). Din nou, nu trebuie să îi spun cititorului atent al Noului Testament că există deopotrivă păcate de omitere și păcate de comitere, și că noi putem păcătui, așa cum cartea de rugăciuni ne amintește pe bună dreptate, „lăsând nefăcute lucrurile pe care ar trebui să le facem”, ca și „făcând lucruri pe care nu ar trebui să le facem”. Cred că este necesar ca, în aceste vremuri, să le amintesc cititorilor mei că un om poate să comită păcat și totuși să fie ignorant față de el, imaginându-se inocent, când, de fapt, el este vinovat. L-am observat pe Domnul nostru afirmând în mod expres că „cine n-a știut-o, și a făcut lucruri vrednice de lovituri”, nu a fost scuzat pe baza ignoranței sale, ci a fost „bătut” sau pedepsit (Luca 12:48). Este bine să ne amintim că, atunci când vom face din cunoașterea și conștiinciozitatea noastră mizerabil de imperfecte măsura păcătoșeniei noastre, ne vom afla pe un teren foarte periculos.

 

2. În ceea ce privește originea și sursa acestei vaste boli morale, denumită „păcat”, mă tem că gândirea multor pretinși creștini este trist de deficitară și nesănătoasă. Și nu îndrăznesc să trec cu ușurință pe lângă acest lucru. Haideți, așadar, să avem clar fixat în mințile noastre că păcătoșenia omului nu începe din afara lui, ci din interior. Ea nu este rezultatul unei educații rele din copilărie. Nu este culeasă de la tovarăși răi sau de la exemple rele, așa cum susțin unii creștini slabi. Nu! Este o boală de familie, pe care o moștenim cu toții de la primii noștri părinți, Adam și Eva, și cu care ne naștem în această lume. Creați „după chipul lui Dumnezeu”, inocenți și neprihăniți la început, părinții noștri au căzut din neprihănirea originală și au devenit păcătoși corupți moral. Începând din acea zi și până astăzi, toți bărbații și toate femeile se nasc după chipul lui Adam și Eva, oameni căzuți, și moștenesc o inimă și o natură înclinată să facă rău. „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume”. „Ce este născut din carne, este carne”. „Eram din fire copii ai mâniei”. „Umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu”. „Căci dinlăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile” (Rom. 5:12; Ioan 3:6; Efes. 2:3; Rom. 8:7; Marcu 7:21).

 

Nici măcar cel mai gingaș copilaș, care a venit pe lume anul acesta și a devenit o rază de lumină a familiei sale, nu este, așa cum mama lui probabil că îl denumește, un mic „îngeraș”, sau un mic „inocent”, ci un mic „păcătos”. Vai! Uitându-te la acel bebeluș care zâmbește și gângurește în leagănul lui, îți dai seama că acea creatură mică poartă în inima sa semințele oricărui fel de răutate! Tot ce trebuie să faci este să îl privești cu atenție, pe măsură ce crește în statură și mintea i se dezvoltă, și în curând vei detecta în el o tendință neîncetată către lucruri rele, și o reținere și împotrivire față de lucrurile bune. Vei vedea în el bulbii și germenii înșelăciunii, ai temperamentului rău, ai egoismului, împotrivirii, lăcomiei, invidiei, geloziei, patimilor care, dacă ar fi lăsate neînfrânate, ar crește cu o rapiditate dureroasă. Cine l-a învățat pe copil aceste lucruri? De unde le-a învățat? Doar Biblia poate răspunde acestor întrebări!

 

3. În ceea ce privește extinderea acestei vaste boli morale denumită „păcat”, haideți să fim atenți să nu cumva să facem vreo greșeală. Singurul teren sigur de unde putem învăța în legătură cu acest subiect ne este prezentat în Scriptură. „Toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Gen. 6:5). „Inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea” (Ier. 17:9). Păcatul este o boală care pătrunde și curge prin orice parte a constituției noastre morale și prin orice facultate a minții noastre. Înțelepciunea, simțămintele, puterea rațiunii, voința – toate sunt infectate, mai mult sau mai puțin. Până și conștiința este atât de orbită încât nu mai poate fi considerată un ghid sigur, și este probabil ca ea să-i conducă pe oameni într-o direcție greșită, dacă nu este iluminată de Duhul Sfânt. Pe scurt, „Din tălpi până-n creștet, nimic nu-i sănătos” (Isaia 1:6). Această boală poate să stea ascunsă sub o poleială de curtoazie, politețe, bune maniere sau decor exterior, dar ea este adânc înrădăcinată în constituția noastră, căci, în lucrurile spirituale, omul este totalmente „mort” și nu are nici cunoaștere naturală, nici dragoste sau frică de Dumnezeu. Cele mai bune lucruri ale sale sunt atât de mult întrețesute și amestecate cu corupție, încât prin contrast cu Cuvântul lui Dumnezeu, ele nu fac altceva decât să aducă și mai mult în relief adevărul și extinderea căderii. Aceeași creatură ar trebui să fie în unele lucruri atât de înaltă și în altele atât de smerită, atât de măreață și totuși atât de măruntă, atât de nobilă și totuși atât de obișnuită, atât de grandioasă în concepția și execuția lucrurilor materiale, și totuși atât de degradată în simțămintele sale… Toată această imagine este un puzzle îngrozitor pentru cei care batjocoresc Cuvântul scris al lui Dumnezeu și ne vorbesc de rău ca și cum am fi închinători la Biblie. Dar acesta este un nod pe care-l putem dezlega cu Biblia în mâini.

 

Haideți să ne amintim, dincolo de aceasta, că, în orice parte a lumii, avem mărturia faptului că păcatul este o boală universală, a întregii omenirii. Cercetați Globul de la răsărit la apus și de la un pol la celălalt; cercetați fiecare popor din orice colț al pământului; cercetați orice clasă socială din țara noastră, de la cei mai de sus până la cei mai de jos, priviți la oamenii aflați în orice circumstanță și stare, iar constatarea va fi întotdeauna aceeași. În orice loc, inima omului este în mod natural „nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea” (Ier. 17:9). Din partea mea, eu nu cunosc vreo dovadă mai puternică a inspirației divine a cărții Geneza și a relatării mozaice privind originea omului decât puterea, răspândirea și universalitatea păcatului.

 

4. În ceea ce privește vinovăția, ticăloșia și caracterul ofensator al păcatului înaintea lui Dumnezeu, cuvintele mele vor fi puține. Conform naturii lucrurilor, eu nu cred că omul muritor poate să conștientizeze în vreun fel păcătoșenia peste măsură a păcatului, așa cum este văzută înaintea Aceluia sfânt și perfect cu care avem de-a face. Pe de o parte, Dumnezeu este acea Ființă veșnică în fața căreia îngerii Lui sunt acuzați de „greșeală” și în a cărei privire însăși „cerurile nu sunt curate”. El este Acela care citește gândurile și motivele, și vede faptele, cerând ca adevărul să fie înăuntrul omului (Iov 4:18; 15:15; Ps. 51:6). Pe de altă parte, noi, creaturi sărmane, oarbe, în viață astăzi și morți mâine, născuți în păcat, înconjurați de păcătoși, trăind într-o atmosferă constantă de slăbiciune, infirmitate și imperfecțiune – ne putem forma cele mai neadecvate concepții cu privire la hidoșenia răului. Nu avem nicio capacitate de a conștientiza și nicio măsură pentru a verifica gravitatea păcatului. Dar haideți, în ciuda acestui fapt, să ne stabilim ferm în mințile noastre adevărul că păcatul este lucrul acela abominabil pe care Dumnezeu îl urăște, că Dumnezeu „are ochii așa de curați că nu pot să vadă răul, și nu pot să privească nelegiuirea”, că cea mai măruntă încălcare a Legii lui Dumnezeu ne face „vinovați de toate”, că „sufletul care păcătuiește va muri”, că „plata păcatului este moartea”, că Dumnezeu va „judeca tainele oamenilor”, că există un vierme care nu moare și un foc care nu se va stinge, că „cei răi vor merge în pedeapsa veșnică”, și că „nimic întinat nu va intra [în Cer], nimeni care trăiește în spurcăciune și în minciună” (Ier. 44:4; Hab. 1:13; Iacov 2:10; Ezec. 18:4; Rom. 6:23; 2:16; Marcu 9:44; Ps. 9:17; Matei 25:46; Apoc. 21:27). Acestea sunt fără îndoială cuvinte înfricoșătoare, atunci când vedem că ele sunt scrise în cartea unui Dumnezeu perfect îndurător!

 

După toate acestea, nicio dovadă privitoare la grozăvia păcatului nu este atât de copleșitoare și incontestabilă cum este crucea și patima Domnului nostru Isus Hristos, și întreaga învățătură cu privire la ispășirea și substituția făcută de El. Groaznic de neagră trebuie să fi fost acea vinovăție pentru care nimic altceva decât sângele Fiului lui Dumnezeu nu a putut să împlinească nevoia de dreptate. Grea trebuie să fi fost povara păcatului omului, ca să Îl facă pe Isus să suspine de durere, să verse stropi de sânge în agonia din Grădina Ghetsimani și să strige pe Golgota, „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Nimic, sunt convins, nimic nu ne va uimi atât de mult, atunci când ne vom trezi în ziua învierii, cum va fi priveliștea păcatului și retrospecția nenumăratelor noastre defecte și eșecuri. Nu vom realiza niciodată pe deplin „păcătoșenia păcatului” până nu va veni ceasul când Hristos se va întoarce.

 

5. Un singur punct îmi mai rămâne de analizat cu privire la subiectul păcatului – înșelăciunea lui. Acesta este un lucru de cea mai mare importanță, și îndrăznesc să cred că el nu primește atenția pe care o merită. Poți vedea această înșelătorie în (1) incredibila înclinație a oamenilor de a privi păcatul într-o lumină mai puțin păcătoasă și mai puțin periculoasă decât este el în înaintea lui Dumnezeu, și în disponibilitatea oamenilor de a-l face mai puțin serios, de a aduce scuze pentru el și de a-i minimiza vinovăția. „Este doar un păcat mic! Dumnezeu este îndurător! Dumnezeu nu este exagerat ca să ia seama la orice greșeală! Am avut un scop bun! Nu putem fi atât de perfecți! N-am rănit pe nimeni prea mult. Nu facem altceva decât fac și alții!” Cine nu este obișnuit cu o astfel de exprimare? Poți să o vezi arătându-se în lungul șir de cuvinte moi și fraze pe care oamenii le-au compus pentru a descrie lucruri pe care Dumnezeu le numește fără ezitare rele și distrugătoare pentru suflet. Ce înseamnă expresii precum „repede”, „la modă”, „sălbatic”, „instabil”, „grăbit”, „liber”? Ele ne arată că oamenii încearcă să se înșele singuri în credința că păcatul nu este atât de păcătos pe cât spune Dumnezeu că este, și că ei nu sunt atât de răi pe cât sunt în realitate. Se poate vedea acest lucru chiar și în tendința credincioșilor de a tolera practici chestionabile în copiii lor, și în a-și pune mâna la ochi cu privire la rezultatul inevitabil al iubirii de bani, al jocului cu ispita și al tolerării unui standard jos al practicării religiei în familie. Mă tem că noi nu conștientizăm suficient subtilitatea extremă a bolii sufletelor noastre. Suntem prea înclinați să uităm că ispita de a păcătui se va înfățișa înaintea noastră rareori în culorile ei adevărate, spunând, „Eu sunt dușmanul tău de moarte, și vreau să îți ruinez sufletul pe vecie în Iad”. O, nu!

 

Haideți acum să ne așezăm înaintea imaginii păcatului, așa cum ne este zugrăvit în Biblie, și să luăm aminte la cât de vinovați și ticăloși suntem, la ce creaturi corupte suntem cu toții înaintea lui Dumnezeu. Ce nevoie mare avem cu toții de acea întreagă schimbare a inimii denumită regenerare, naștere din nou sau convertire!… Le cer cititorilor mei să observe cât de profund mulțumitori ar trebui să fim pentru glorioasa Evanghelie a harului lui Dumnezeu. Există un remediu revelat pentru nevoia omului, atât de lat, lung și adânc pe cât este boala omului. Nu trebuie să ne fie teamă să privim la păcat și să îi studiem natura, originea, puterea, extinderea și răutatea, atâta vreme cât privim în același timp la medicamentul minunat care ne este oferit prin mântuirea în Isus Hristos.

 

Fragment din cartea Sfințenia.

 

Note bibliografice și explicative

 

(1)  Articolul 9 din Cartea pentru Rugăciune Comună a Bisericii Anglicane.

 

De același autor

1. C. Ryle
2. C. Ryle (1816-1900) a fost un prolific și popular autor creștin anglican, și un slujitor al Evangheliei cu totul deosebit în vremea sa. În perioada contemporană este cunoscut cel mai bine pentru scrierile sale simple și clare pe teme practice ale credinței creștine. Broșurile și cărțile sale s-au vândut în milioane de exemplare în a doua jumătate

 

 

https://www.magnagratia.org/articole/veh2-art4/

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

VOIA LUI DUMNEZEU ESTE VINDECAREA (si…

 

SATAN ESTE SURSA TUTUROR BOLILOR)

 

Exodul 23:25-26 Voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele, şi voi îndepărta boala din mijlocul tău.

 

Isaia 53:4-5 Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

Psalmii 105:37 …Şi nici unul n-a fost neputincios din seminţiile Lui  [Şi eu sunt parte din familia LUI]

Psalmii 107:20 A trimis cuvântul Său şi i-a vindecat şi i-a scăpat de groapă.

Psalmii 103:2-3 Binecuvântează suflete pe Domnul, Şi nu uita nici una din binefacerile Lui, El îți iartă toate fărădelegile tale şi îți vindecă toate bolile tale.

Deuteronom 7:15 Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimite niciuna din acele molime rele din Egipt pe care le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi cei ce te urăsc.Isaia 40:31 dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.

Proverbele 4:20-22 Fiule, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ţi urechea la vorbele mele! Să nu se depărteze cuvintele acestea de ochii tăi, păstrează-le în fundul inimii tale! Căci ele sunt viaţă pentru cei ce le găsesc şi sănătate pentru tot trupul lor.

SATAN ESTE SURSA TUTUROR BOLILOR

 

Ioan 8:44 „Voi aveţi de tată pe diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.”……………

 

Det.aici https://www.thetruthstandsforever.com/vindecarea-prin-credin538258—versete-biblice.html

 

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Păcatele capitale – rădăcinile bolilor sufletești

 

Autor:

Mihai Parfeni

 

 

Gândul zilei

: Ce se ascunde în spatele dependenței?

 

Emoțiile ne pot controla digestia

 

Beneficiile uimitoare ale îmbrățișărilor

 

Abuzul verbal rănește la fel de mult precum cel fizic

 

Vezi toate articolele despre:

echilibru emoțional-

 

psihologie

Păcatul este definit drept călcarea cu deplină știință și cu voie liberă, prin gând, cuvânt sau faptă a voii lui Dumnezeu. Păcatul este îngăduit de Dumnezeu pentru că El nu îngrădește libertatea omului. Rădăcina păcatului stă în poftă, iar semnele după care se recunoaște un păcat sunt întrebuințarea deplină a minții, libertatea voii și cunoașterea legii. Păcatele numite capitale izvorăsc din firea omenească slăbită prin păcatul strămoșesc și înfățișează principalele căi ale voii păcătoase, fiind rădăcina celor mai multe păcate. În număr de șapte, păcatele capitale au fost numite așa de către Sfinții Părinți încă din secolul al VI-lea, fiind prezentate chiar și în „Infernul“ lui Dante.

 

Lăcomia pântecelui (gastrimarghia) poate fi definită ca o căutare a plăcerii de a mânca, altfel spus ca o dorință nestăpânită de a mânca de dragul plăcerii. Această primă patimă poate fi legată de calitatea mâncării (gust) sau de cantitatea alimentelor. Lăcomia pântecelui nu privește hrana în sine, ci felul greșit în care omul se folosește de aceasta. Nu în a mânca stă patima, ci în starea sufletească a omului și în scopul pentru care se face. Abuzul nu înseamnă numai a mânca mai mult decât are nevoie organismul, ci și chiar a căuta plăcerea în puținul necesar. Prin patima lăcomiei, hrana devine o valoare în sine și slujește plăcerii trupești, în loc să fie privită ca dar de la Dumnezeu și să fie consumată în chip euharistic. Această patimă a lăcomiei este mai gravă decât poate părea la prima vedere, unii Sfinți Părinți văzând în ea chiar cauza păcatului originar. La fel ca odinioară Adam, noi încercăm să ne bucurăm de acest dar al hranei fără Dumnezeu. Excesul de mâncare și băutură este o piedică în lupta ascetică și slăbește puterile trupului și sufletului. Gastrimarghia lasă cale liberă unei mulțimi de patimi pe care chiar le amplifică, Sfinții Părinți privindu-o ca pe o pricină a tuturor răutăților. Dar patima gastrimarghiei aduce mai ales și de îndată desfrânarea.

 

Desfrânarea (nopveia) constă în întrebuințarea patologică pe care omul o dă sexualității sale. Folosirea sexualității a apărut numai ca urmare a păcatului strămoșesc, unirea trupească fiind apoi binecuvântată în cadrul căsătoriei. Patima desfrânării constă și în folosirea în mod necumpătat a funcției sexuale, pervertirea acesteia contra scopului ei firesc. Astfel, se poate vorbi de patologie atunci când plăcerea sexuală devine un scop în sine, ignorându-se total procreerea. Unirea sexuală, precedată de unirea spirituală, are ca țintă iubirea și alte beneficii spirituale pe care omul le poate dobândi prin ea. Inevitabil, problema intervine atunci când această unire sexuală se produce în afara contextului spiritual, pervertind ordinea firească a omului cu Dumnezeu. Prin această răsturnare a valorilor, omul viețuiește înstrăinat de sine și de Dumnezeu, ajunge să-și renege propria fire și să se lepede de Dumnezeu. Însă trupul omului, la fel ca sufletul său, este chemat la unirea cu Dumnezeu prin virtute. Desfrânarea vădește o iubire egoistă de sine, partenerul devenind doar o simplă proiecție a dorinței celui pătimaș. Din cauza desfrânării, omul îl vede pe aproapele său altfel decât este, nu-i mai sesizează dimensiunea spirituală și devine un simplu obiect de satisfacere a plăcerii. Patima desfrânării poate fi săvârșită și cu mintea sau cu închipuirea, gravitatea acesteia fiind la fel de mare. Această patimă este văzută ca o boală, un zbucium al sufletului, o întunecare a minții și o învârtoșare a inimii, care nimicește virtuțile și favorizează alte atitudini vicioase. Nu în ultimul rând, desfrânarea este accentuată de mândrie și lăcomia pântecelui, având de nevoie de bani pentru a fi satisfăcută.

 

Iubirea de arginți (arghirofilia) desemnează atașamentul excesiv față de bani și față de alte forme de bogăție materială. Această patimă se manifestă prin plăcerea și grija de a avea și păstra banii, greutatea și neplăcerea resimțite atunci când renunți la ei. Nu banii sau bunurile materiale intră în discuție atunci când avem în vedere această patimă, ci atitudinea greșită a omului față de ele. Cel lacom sau zgârcit se poziționează greșit în raport cu Dumnezeu, cu aproapele și chiar cu el însuși. Cu cât omul iubește mai mult banii, cu atât se depărtează mai mult de Dumnezeu. Banul devine pentru el un fel de idol, iar Sfânta Scriptură ne spune clar că nu putem sluji la doi domni (Matei 6, 24). Sacrificându-și sufletul, cel care cade pradă patimii arghirofiliei nu-și poate da seama că este idolatru. Această patimă vădește lipsa de credință și de nădejde în Dumnezeu, omul ajungând să creadă că poate stăpâni un viitor care nu-i aparține. Caracterul patologic al arghirofilei rezultă și din faptul că banii și averile sunt puse mai presus de sufletul omului. Ocupat cu sporirea bogăției materiale, omul nu-și valorifică infinitele posibilități spirirtuale și nu ajunge la împlinirea ființei lui. Dar înlocuind bogățiile materiale cu cele cerești, el poate pierde fericirea veșnică. Dobândirea bogățiilor se face întotdeauna pe seama aproapelui, iar cel care are bogății, cu cât adună mai mult, cu atât îl lipsește mai mult pe semenul său. Toți Sfinții Părinți subliniază faptul că menirea bogăției este să fie împărțită egal între oameni, iar când cineva ia mai mult decât are nevoie, echilibrul este perturbat. Astfel, depășind limitele, iubitorii de averi încalcă porunca iubirii față de ceilalți. Nu în ultimul rând, arghirofilia sădește în sufletul omului neliniște și tristețe patologice, acesta nereușind să fie niciodată mulțumit.

Întristarea este o boală a sufletului produsă prin reaua întrebuințare a stării de tristețe apărută în firea omenească în urma păcatului originar. Ca afect natural, tristețea este neprihănită și poate chiar sluji ca temei pentru virtute. Însă în loc să folosească întristarea pentru a plânge păcatele, omul o folosește pentru a deplânge pierderea bunurilor materiale. El dă o întrebuințare nefirească tristeții: se întristează pentru că nu își poate împlini vreo dorință, nu poate gusta din vreo plăcere sau suferă ceva neplăcut din cauza oamenilor. Starea sufletului în întristare se caracterizează prin lipsă de îndrăzneală, slăbiciune, durere, disperare, neliniște și chiar spaimă. Pe lângă neîmplinirea dorințelor, o altă cauză a tristeții este mânia. Sfinții Părinți spun că mânia este o dorință de răzbunare care, neîmplinită, naște tristețea. Patima tristeții poate lua forma extremă a deznădejdii, care este una dintre manifestările ei cele mai grave. Pricină de moarte spirituală, deznădejdea îl poate duce pe om chiar la moarte trupească. Nu numai că întristarea este o stavilă în calea binelui, dar ea îl face pe om morocănos, ranchiunos, lipsit de răbdare, delăsător și laș.

 

Lenea (akedia) este o patimă complexă, ce corespunde unei stări de lehamite, silă, moleșeală, descurajare, amorțeală, somnolență și îngreunare a trupului și a sufletului. Akedia se caracterizează printr-o stare de insatisfacție generală vagă, în care omul nu mai este interesat de nimic, fugind de lucrurile pe care le are de îndeplinit. Toate aceste stări legate de akedie sunt însoțite de neliniște, care, alături de sila de toate, constituie o caracteristică fundamentală a acestei patimi. Pentru cei care duc o viață ascetică, manifestările acestei patimi se întețesc în jurul amiezei, apărând ca o tulburare nedeslușită. Ca lâncezeală a sufletului și moleșeală a minții, akedia stârnește deodată aproape toate patimile. Spre deosebire de celelalte patimi, akedia nu constă în folosirea greșită a puterilor sufletului, însă aceasta le poate perverti pe toate. Akedia trebuie privită ca un fel de lipsă a zelului duhovnicesc, amorțire care ar trebui evitată în totalitate.Patima mâniei pornește din puterea irascibilă a sufletului și cuprinde toate manifestările patologice ale agresivității. Această putere irascibilă face parte din firea omului, fiindu-i dată pentru a-l ajuta să lupte împotriva ispitelor. Mânia se dovedește a fi o patimă ori de câte ori ea se îndreaptă către semenul nostru. Sfinții Părinți includ în această patimă orice formă de agresivitate a omului, exteriorizată sau nu: resentimentul, ranchiuna, ostilitatea, ținerea minte a răului, indignarea, ironia etc. În orice formă de mânie, omul încearcă un soi de plăcere, care-l face să stăruie în ea. Rațiunea îi este supusă patimii, iar cunoașterea realității este perturbată. Dintre toate sursele mâniei, mândria și slava deșartă sunt fundamentale. În formele de manifestare acute și violente, mânia se aseamănă cu o formă de nebunie, iar din cauza tulburărilor produse în suflet, poate fi privită drept una dintre cele mai grave boli ale acestuia. Sub influența acestei atitudini pătimașe, omul nu-și mai află liniștea, iar sufletul îi este măcinat cu cruzime dinăuntru. În planul fundamental al relației omului cu Dumnezeu, mânia îl înstrăinează pe om de Dumnezeu și stinge virtutea blândeții.

 

Slava deșartă (chenodoxia) și mândria sunt două patimi înrudite, iar unii Sfinți Părinți le tratează ca pe o singură boală a sufletului. Slava deșartă sau vanitatea are două forme principale. Primul fel este cel în care ne mândrim pentru foloase materiale sau pentru lucruri care se văd; aici este vorba și de lauda legată de anumite aptitudini sau priceperi într-un anumit domeniu. Această formă de slavă deșartă îl face pe om să râvnească la situații și ranguri sociale înalte. A doua formă de slavă deșartă este cea în care omul se mândrește cu cele spirituale și ascunse, din dorința de laudă deșartă. Biruit de chenodoxie, omul își pierde stăpânirea de sine și ajunge rob al ei și al tuturor celor de care are nevoie pentru a-și astâmpăra patima. Pe plan duhovnicesc, efectele acestei patimi sunt moartea sufletului, orbirea și tulburarea minții și micșorarea puterii de cunoaștere. Caracterul ei subtil, capacitatea de a îmbrăca nenumărate forme, de a se strecura pretutindeni şi de a ataca omul din toate părţile fac această patimă greu de sesizat şi de recunoscut şi foarte greu de com-bătut.

Și mândria are două forme. Cea dintâi constă în convingerea omului că este superior față de ceilalți oameni și spre deosebire de chenodoxie, unde se așteptau de la alții laudă și onoruri, aici omul și le acordă singur. A doua formă de mândrie îl face pe om să se înalțe față de Însuși Dumnezeu și să se ridice împotriva Lui. Omul se arată mândru și înfumurat pentru că se încrede în propriile sale puteri, în loc să-și pună nădejdea în Dumnezeu. Toți Sfinții Părinți consideră mândria o patimă extrem de gravă, care îl face pe om să piardă cunoștința duhovnicească și virtuțile dobândite.Toate aceste patimi sunt boli ale sufletului, cu o strânsă legătură între ele și care afectează întreaga ființă a omului. Trezvia și discernământul sunt virtuțile necesare pentru a indentifica patimile, a lupta cu ele și a le birui. Însă această luptă este una continuă, într-un urcuș duhovnicesc permanent, în care nu putem să ne oprim pentru că orice renunțare la luptă înseamnă, de fapt, o cădere. Fiecare trebuie să își cunoască propriul suflet și propriile slăbiciuni întrucât…

 

 

https://bettermedicine.ro/pacatele-capitale-radacinile-bolilor-sufletesti

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

10 alimente care contribuie la detoxifierea organismului

 

 

Ultima actualizare: 30 mai 2024

 

 

Atunci cand sistemul natural de detoxifiere al organismului este coplesit de expunerea excesiva la toxine, dieta saraca in nutrienti, stres si infectii, organismul are nevoie de sprijin pentru eliminarea substantelor care il incarca, deoarece nu le poate valorifica in niciun mod. Mancarea pe care o puneti in farfurii este o modalitate excelenta pentru a incepe detoxifierea organismului, astfel ca vom vorbi despre zece alimente cu rol de eliminare a substantelor nocive din corp, de detoxifiere, si cu reale beneficii asupra starii generale de sanatate.

 

Cuprins

1. Detoxifierea organismului cu ajutorul alimentatiei
2. 10 alimente ce faciliteaza procesul de detoxifiere a organismului

 

Detoxifierea organismului cu ajutorul alimentatiei

Exista sase organe care sustin procesul natural de detoxifiere a organismului. Acestea includ ficatul, rinichii, plamanii, limfa, colonul si pielea.

 

Fiecare organ lucreaza pentru a elimina excesul de deseuri produs de procesele metabolice naturale, cunoscute si sub numele de toxine.

 

Va puteti gandi la detoxifiere mai degraba ca la un proces continuu care necesita sprijin nutritional, decat ca la un regim alimentar pe care sa vi-l impuneti singuri. Aici, ajutorul consta in suplimentarea organismului cu apa, fibre, vitamine, minerale, antioxidanti si enzime.

 

Antioxidantii, de exemplu, ajuta la combaterea radicalilor liberi, raspunzatori de stresul oxidativ. O alimentatie sanatoasa, furnizata in mod constant, va oferi acel sprijin de care organismul are nevoie pentru a sustine procesul de detoxifiere.

 

Majoritatea toxinelor – inclusiv pesticidele si alcoolul – sunt solubile in grasimi. Acest lucru inseamna ca nu pot circula in fluxul sangvin, care contine apa, sau sa fie eliminate prin urina, care, de asemenea, contine apa.

 

Cu ajutorul compusilor bioactivi ale anumitor alimente, ficatul transforma aceste toxine in metaboliti solubili, astfel incat acestea sa poata fi eliminate (de asemenea, se elimina toxine atunci cand expirati aerul din plamani). Daca nu sunt convertite, toxinele pot fi stocate in tesutul gras.

 

10 alimente ce faciliteaza procesul de detoxifiere a organismului

Pentru a sprijini detoxifierea organismului, adaugati aceste alimente pe lista dumneavoastra saptamanala de cumparaturi:

 

1. Ceapa si usturoiul

Leguminoasele din Familia Allium, reprezentate de ceapa, usturoi, praz, arpagic, contin o varietate de compusi ce activeaza enzimele de detoxifiere specifice, cu rol de eliminare a substantelor nocive. Alicina, quercetina si alti antioxidanti polifenolici sunt foarte buni in detoxifiere, deoarece combat stresul oxidativ, raspunzator de boli grave, precum cele cardiace sau maligne.

 

2. Legumele crucifere

Aceasta familie de legume, care include broccoli, conopida, varza si varza de Bruxelles ofera nutrienti care sustin detoxifierea organismului. Cruciferele sunt bogate in glucozinolati (neutralizeaza si elimina carcinogenii) si indol-3-carbinol (neutralizeaza radicalii liberi, favorizeaza o detoxifiere corespunzatoare, sprijinind reglarea sanatoasa a ciclului celular). Cruciferele activeaza, de asemenea, enzimele implicate in procesul de detoxifiere, sustin sistemul imunitar, contin antioxidanti care lupta impotriva radicalilor liberi si sunt surse foarte bune de fibre.

 

3. Citricele

Lamaile sunt printre cele mai bune fructe care sprijina detoxifierea organismului. Un studiu publicat in „Journal of Medicinal Food” a constatat ca acidul citric din lamai poate proteja functia hepatica si preveni stresul oxidativ, fiind indicate in procesele de detoxifiere.

 

Vitamina C, un antioxidant care se regaseste din abundenta in lamai si alte citrice, combate radicalii liberi, principalii responsabili pentru aparitia bolilor.

 

Tot ce trebuie sa faceti (pentru a beneficia de o detoxifiere corecta) este sa stoarceti suc proaspat de lamaie (de preferat lamaie organica) intr-un pahar cu apa plata. Consumati bautura cu ajutorul unui pai si nu va spalati pe dinti imediat dupa consum (acest lucru ar putea afecta smaltul dintilor).

 

4. Probioticele

Iaurtul este o sursa excelenta de probiotice, bacterii bune care combat inflamatia, sustinand, implicit, detoxifierea organismului si imunitatea. Probioticele sunt indicate in procesele de detoxifiere deoarece ajuta intestinele sa elimine in mod natural toxinele din corp. Exemple excelente de probiotice sunt iaurtul, chefirul, varza murata si legumele murate.

 

5. Soia

Soia este bogata in vitamina E, care actioneaza ca antioxidant. In plus, contine izoflavone care transforma radicalii liberi in compusi solubili in apa (de asemenea, prin reactii de detoxifiere), astfel incat acestea sa poata fi eliminate cu usurinta. Va sugeram sa cumparati numai alimente organice din soia, pentru a evita modificarile genetice si pesticidele.

 

6. Semintele de in

Semintele de in (macinate) sunt bogate in fibre care sprijina tractul digestiv si favorizeaza eliminarea toxinelor. Semintele de in sunt, de asemenea, o sursa minunata de antioxidanti (lupta impotriva radicalilor liberi), acizi grasi Omega-3 si lignani (compusi ce previn boala maligna). Semintele de in, ideale pentru detoxifiere, pot fi adaugate cu usurinta la: reteta preferata de smoothie, fulgi de ovaz, sosuri pentru salate, produse de patiserie sau presarate in supe.

 

7. Ceaiul verde

Antioxidant foarte puternic, ceaiul verde ajuta in detoxifierea ficatului, contribuind la eliminarea toxinelor din organism. Cercetarile arata ca ceaiul verde poate proteja si de toxinele la care sunteti expusi in mediu, inclusiv fum, pesticide, micotoxine (substante toxice sintetizate de ciuperci, ce pot afecta grav sanatatea), bifenili policlorurati (PCB), substante chimice industriale omniprezente care ne pot afecta sistemul imunitar, creierul si tiroida.

 

8. Avocado

Este foarte apreciat pentru continutul sau bogat in antioxidanti si nutrienti valorosi in procesul de detoxifiere. Un studiu din 2001 publicat in „Journal of Agricultural and Food Chemistry” a constatat ca acizii grasi din avocado ajuta la protejarea impotriva daunelor cauzate de d-galactozamina, o toxina hepatica puternica.

 

9. Merele

Merele sunt bogate in pectina din fibre solubile, recomandate in orice proces de detoxifiere. Pectina din mere ajuta la eliminarea toxinelor din sange si la scaderea colesterolului „rau” LDL. Un studiu publicat in revista „Phytotherapy Research” a constatat ca pectina poate ajuta la excretia toxinelor, cum ar fi mercurul si plumbul. Vitaminele, mineralele, flavonoidele si terpenoidele din mere sunt utilizate in procesul de detoxifiere.

 

10. Legumele cu frunze verzi

Consumate in cantitati mari, legumele cu frunze verzi (indeosebi spanacul, spirulina, chlorella, varza kale) sunt o modalitate foarte buna de eliminare a metalelor grele din corp, de detoxifiere. Prin consumul de legume cu frunze verzi se sustine procesul de detoxifiere a rinichilor, ficatului, inimii, sistemului limfatic si sistemului respirator. Bogate in clorofila si antioxidanti, legumele cu frunze verzi ajuta la cresterea oxigenului in fluxul sangvin care, la randul sau, ajuta organismul sa elimine toxinele.

 

 

 

Surse:

 

https://www.mindbodygreen.com/articles/what-to-eat-to-support-your-6-organs-of-elimination

 

https://www.amymyersmd.com/article/foods-detox-naturally/

 

https://redcliffelabs.com/myhealth/food-and-nutrition/food-for-liver/liver-cleansing-foods-10-home-remedies-to-naturally-detox-liver/

 

https://foodrevolution.org/blog/detoxifying-foods/

 

Autor: RAZVAN TAMASANU

 

https://www.catena.ro/10-alimente-care-contribuie-la-detoxifierea-organismului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De ce vrea Rusia să controleze România? Operațiunea „Georgescu”; Mesaj de la Washington Calin Georgescu ; Am Stat 13 Ani În Temniță Pentru Un Popor De Idioți – O Poveste de trădare; Traian Băsescu despre criza electorală: „Se repetă alegerile până iese cine trebuie”; De ce a PIERDUT Calin Georgescu? CINE ESTE CALIN DONCA ? DIANA SOSOACA SPARGE STATUL PARALEL SI ANUNTA REFORMA IN JUSTITIE (Astfel imbogatim TARA?!) Aruncat la Cimitirul Săracilor, după ce a întregit România; ,,Comunismul a umplut cerul de Sfinţi.’’; Nicolae Purcarea la conferinta „Dictatura si Martiraj”; Cum conduce spectrul comunismului lumea: Introducere; Capitolul 1: Strategiile diavolului pentru distrugerea umanităţii; Capitolul 2: Începuturile europene ale comunismului; Capitolul 17: Globalizarea: fundamental înseamnă communism; Cum globalizarea a transformat lupta pentru drepturile LGBTQ+; Gigi Becali, după anularea alegerilor prezidențiale: „Nu mai vorbesc, mi-e frică”; Rusia vrea să creeze un haos global- Acțiuni de sabotaj, incendiere și asasinare ; „Mizerabilii”; Guvernul a mers cu jalba la Comisia Europeană. A reclamat oierii din Timiș că nu au ucis oile; (Actorul Ion Ilici troneaza si azi peste Martirii nationali…) si Căpitanul Emil Străinu și „Cazul Trosca”, de General Br. (r) Dr. Emil Străinu; Globalizarea în concepția academicianului Francis Dessart; Cel mai iubit înțelept – Petre Țuțea; Shakespeare și Eminescu – Titani ai tuturor timpurilor (1); Acum știu, am aflat și eu! Prof. Ilie Bădescu: „Revoluția mondială” a națiunilor. Revoluția neptică. Valul suveranist european sub amenințare; Rețeaua Soros subjugă România? Trump Jr.: Alegerile, anulate ca să-și păstreze controlul”; Am Stat 13 Ani În Temniță Pentru Un Popor De Idioți – O Poveste de trădare; SOSOACA SPARGE STATUL PARALEL; Cine este păpușarul Loviturii de Stat dată chiar de Stat? Călin Georgescu: Sunt dispus să DEMISIONEZ!! (merita văzut!) Faţa te trădează: ce spune chipul tău despre stilul de viaţă?

 

 

 Rusia lui Putin şi mantia imperială a barbariei’; Călin Georgescu- diversiunea politico-mediatică tocată de Nistorescu și Știreanu; „Silviu Brucan a plănuit din apartamentul meu Lovitura de stat din ’89!” Cornel Nistorescu: Klaus Iohannis a făcut-o de oaie; Martirii credintei in inchisorile comuniste; Comunist, securist și teoctist; SFINŢII ROMÂNI DIN ÎNCHISORI; Tablourile martirilor din închisorile comuniste, scoase dintr-o expoziţie; MARTURII…, MARTURII… DIN IADUL TEMNITELOR COMUNISTE, de Gheorghe Andreica; Masoneria şi controlul României; (Dupa lovitura de stat data de Taica Masoneriei- ILIESCU, a fost rasplatit cu nejudecarea mineriadei si decembriadei…) Masoneria şi controlul României; Uitaţi de buletinele biometrice. Au început testele sistemului care va ţine lumea sub control;  Minunata lume nouă a cipurilor şi biometriei; Spre o societate in care oamenii vor fi spionati chiar in trupurile lor;  Istorii corecte politic – Povești despre alegeri ca-n codru; TOP 5 ABERAȚII dezbătute în Parlamentul European. Cristian Terheș: „Bărbați care nasc…”;  La catafalcul porcului, ediția UnitedHealthcare;  AL XV-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC; Marius Tucă Show | Cristian Terheș: „La nivelul UE există o castă. Câțiva șefi decid ce se votează”; Un polonez a șters pe jos cu Parlamentul European; George Orwell, 1984 – Scurt rezumat; Ferma Animalelor de George Orwell; SECOLUL EGOCENTRISMULUI (partile II si III)…Vaste experimente sociale si manipulari politice. CUM AU “DOMESTICIT” OAMENII “BAIETII ADANCURILOR” PRIN CONTROLAREA SUBCONSTIENTULUI LOR; Românii au inventat roboţii AI care muncesc non-stop, nu obosesc şi nu mint. Pentru ce funcții se califică… În România, avem legi favorabile infractorilor: o analiză a breșelor legislative și a efectelor asupra societății; (Minciuna are picioare scurte,dar arta,cultura,adevarul…sunt roade ale vesniciei!) „Partidele politice sunt găşti de hoţi care au devalizat ţara”, spune Ştefan Popa Popa’s;

 

OPINII: Lumea s-a săturat de promisiuni!(In timp ce unii cre/s/tini se  dau rotunzi,altii risca si cheama lumea la trezire,citire si infaptuire Biblica…) Este corectă sau greșită anularea alegerilor prin decizia Curții Constituționale ? La recenta adunare ONU, conducătorii lumii au adoptat agenda pentru «socialismul global»; (Ca si satanismul cu fata de maimutareala…)In urma cu 50 de ani, Dubcek a inventat „socialismul cu fata umana”; Oficiali ai statului român pregăteau de aproape 3 luni anularea prezidențialelor dacă nu „convine” rezultatul alegerilor…„EXPERIMENTUL LENIN”, LA NIVEL PLANETAR; MASCARADA PLANETARĂ; Ministrul rus al apărării, mesaj alarmist: Rusia trebuie să fie pregătită pentru un război cu NATO în Europa în următorii 10 ani; Cine este Ion Iliescu Adevaruri Socante; Marius Tucă Show | Invitat: Ion Cristoiu. „Românii vor demnitate!” DE CE NU va fi judecat calaul Mason-Iliescu! Societățile Secrete- CONCLUZIE: A ACȚIONA ÎNTRE ”TIMP” ȘI ”ETERNITATE” CONCLUZIE: A ACȚIONA ÎNTRE ”TIMP” ȘI ”ETERNITATE”…(Ca sa nu fie judecat pentru lovitura de stat,mineriada,devalizarea tarii etc.””tatal IADULUI RESUSCITAT ne-a…pricopsit si cu reactivarea Masoneriei) Emblema Supremului Consiliu Român- La 10 ani după aceste evenimente, onorabilul Ion Iliescu se adresa distinșilor MASONEI-  onorabililor miniștri, doamnelor și domnilor la aniversarea unUi deceniu de la reinstaurarea Supremului Consiliu de grad 33° și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat și a zece ani de la reînființarea Marii Loji Naționale a României si… finanțarea Revoluției Bolșevice de către banca Kuhn Loeb & Co pare că nu a fost ceva întâmplător… (Este o realitate că ) noi deținem controlul organizării creștinismului… avortul putea fi un mod de prevenire a nașterii unui viitor Gengis Han sau Hitler…  un stat-membru, servil, al unei dictaturi mondialiste (72)… ca o reprezentare a principiului ”infiltrării transversale”…

Cu ajutorul Comisiei Trilaterale se sustrag bogățiile popoarelor (dizolvă) și se concentrează în ”mâini puține” (coagulează), la rândul lor controlate și folosite de către Autoritate… Masoneria ar putea fi considerată doar una din căile prin care înfloresc corupția și favoritismul… MASOISTUL Adrian Năstase a fost acuzat că a atribuit construirea autostrăzilor Brașov-Borș, respectiv București-Ploiești firmei americane Bechtel, fără nici un fel de oferte sau licitații, argumentând că ar fi domenii de securitate națională…Generalul Geoană (tatal natoistului…)a fost cel care a avut în subordine toate adăposturile secrete ale lui Ceaușescu SI CARE I-A BLOCAT ORICE IESIRE……Motto: Cine va veni după noi? După noi vom veni tot noi! Walter Neulander Roman – Secolul XX – Secolul marilor revoluții….Oficial, deși se susține că Masoneria a fost interzisă pe timpul dictaturii comuniste, la o privire mai atentă și luând în seamă detalii aparent nesemnificative, se poate concluziona că în anumite cercuri, cu sau fără știrea conducerii superioare, Masoneria își desfășura liniștită activitățile…TOT DIN Societățile Secrete MAI PUTETI AFLA:::Unul dintre obiective  CONSTA in  distrugerea agriculturii tradiționale, bazată pe autosusținere.Agricultorul independent este o amenințare pentru Noua Ordine Mondială.Toți trebuie să depindă de toți și această regulă nu trebuie încălcată, mai ales de producători. De aici și dependenta… VA MAI SUGERAM SI ALTE LECTURI UTILE… Comunism şi totalitarism; Zero lei, zero idei; Totalitarism: comunism şi Nazism, de Stéphane Courtois;

 

 

 

 

Totalitarism: comunism şi Nazism, de Stéphane Courtois

 

Interviu realizat de Cristian Pătrăşconiu

 

Când vorbeşti cu Stéphane Courtois nu cred că poţi avea, chiar dacă îl maschezi, decât sentimentul că vorbeşti cu unul dintre oamenii care ştiu cam tot despre esenţa comunismului. Claritate morală despre comunism – nu poţi spune mai puţin de atât! E greu să îl contrezi în judecăţile sale, aceasta, dacă posezi un bun-simţ la purtător, dar e fascinant să îl provoci. Autorul Cărţii negre a comunismului e imperial şi memorabil când vorbeşte despre ideologia care a provocat, în întreaga istorie a umanităţii, cei mai mulţi morţi (comunismul! – să nu existe nicio confuzie). În 2019, lui Stéphane Courtois urmează să îi apară, în limba română, o carte fundamentală despre Lenin, la editura Polirom. Mai jos, un fragment dintr-o discuţia amplă, faţă în faţă (din care o bună parte a fost deja publicată în revista România literară), cu un mare istoric şi, totodată, cu un mare hermeneut al comunismului.

– În lume, de ce există această inegalitate de percepţie şi de evaluare în chestiunea comunismului şi a nazismului?

 

– Evident, toată propaganda comunistă – că e vorba de Franţa, de Italia sau din alte ţări – era un discurs despre rezistenţa în faţa nazismului. Acesta este un fapt elementar şi, în egală măsură, foarte important. Aşadar, un discurs despre rezistenţa la ocupaţia germană sau un discurs împotriva lui Mussolini (în cazul italienilor) sau împotriva lui Franco (în situaţia celor din Spania). Lucrurile erau sau păreau că sunt foarte clare: pe de o parte, aveam nazismul (şi rudele sale ideologice), ca întrupări ale Răului, şi partea Binelui, cei care au câştigat războiul, Al Doilea Război Mondial. Ei bine, pentru partea Binelui, bătălia de la Stalingrad a jucat un rol simbolic foarte important. Fiindcă pentru toţi europenii care erau ocupaţi de nazişti, victoria de la Stalingrad a arătat, pentru prima dată în acel imens şi atât de tragic conflict, că nemţii pot fi obligaţi să recunoască o înfrângere majoră. În Franţa, oamenii aveau hărţi pe pereţi în casele lor şi, după această bătălie de la Stalingrad, puneau puncte în locurile unde armata germană dădea înapoi; era un prestigiu enorm. Detaliu, de altfel esenţial, pe care comuniştii au ştiut foarte, foarte bine să îl utilizeze şi să îl exploateze. Simplu spus, au propus o viziune maniheistă asupra lumii – şi ei nu erau, în acest scenariu, de partea răului. Conform acesteia, deîndată ce ai fi îndrăznit să te referi în termeni critici la comunism şi la comunişti, erai tratat drept „fascist”. Această strategie de etichetare continuă, de altfel, până în zilele noastre; cred însă că are mai puţin succes decât avea la începuturi. Eu însumi am fost şi sunt tratat, de multe ori, drept „fascist”, deşi nu am nici în clin, nici în mânecă de-a face cu aceasta. E o metodă clasică de agitaţie, de propagandă…

 

– Dar, astăzi noi ştim – şi e în afara oricărui dubiu, e un fapt, nu o interpretare – ceva esenţial despre comunism: că au ucis zeci de milioane de oameni, peste 100 de milioane spun cam toate statisticile, unele merg şi spre 150 de milioane. De câteva ori mai mult decât au ucis naziştii şi fasciştii. Şi, în orice caz, un număr de crime imens, fără precedent în istoria umanităţii. Fapte, da?

 

– Da. Aşa este.

 

– Şi atunci: de ce astăzi, când ştim foarte bine cum au stat lucrurile, când ştim despre comunism şi despre comunişti că au fost şi ei criminali, de ce avem această inegalitate de percepţie între nazism şi comunism? Nu spun nicio secundă că naziştii nu au fost diabolici – au fost, au fost criminali odioşi. Dar de ce comunismul şi comuniştii beneficiază, totuşi, de aşa de multă clemenţă? Cum explicaţi această – eu aşa consider că este – imensă nedreptate? Anume: de a vorbi despre comunism ca despre un ideal măreţ al umanităţii, care a mai dat greş pe ici, pe colo, şi nu ca despre un proiect criminal practicat cu o eficienţă teribilă!

 

– Aveţi dreptate. Să dau un exemplu: în 1946 a fost publicat în Franţa, şi mai apoi şi în alte ţări, cartea lui Viktor Kravcenko cu titlul Am ales libertatea. Era mărturia unui înalt oficial sovietic trimis în SUA în timpul războiului pentru a regla probleme tehnice de armament şi care, relativ repede, a fugit. A defectat, a rămas acolo. A fost luat în braţe de americani, l-au debrifat. La un moment dat, el a hotărât să scrie sub mărturisire; în această confesiune, era deja totul: colectivizarea, Gulagul, situaţia dezastruoasă a clasei muncitoare, Marea Teroare, totul, tot răul comunismului. Totul era acolo! Deci, cum ziceam, a fost publicată în Franţa în 1946 şi s-a vândut în 600.000 de exemplare. Ce deducem de aici? Desigur, că exista o întreagă parte a populaţiei, o mare parte a populaţiei care era pregătită să audă critici ale sistemului comunist. Ei bine, propaganda comunistă a trecut relativ uşor peste aceasta; în 10 ani nu a mai rămas aproape nimic din această carte, abia dacă mai era ţinută minte. Au atacat-o peste tot, tot timpul în acea perioadă până când nu a mai rămas aproape nimic din ea. Au sfârşit prin a distruge informaţiile de acolo, informaţii care descriau perfect realitatea comunismului. Propaganda comunistă a reuşit să impună ideea că acolo erau elemente ale „propagandei imperialiste” şi au reuşit să impună această idee. Atunci şi Partidul Comunist era foarte puternic în Franţa. Şi din acest exemplu vedem ce forţă teribilă poate avea un partid care e în stare să impună o asemenea perspectivă majorităţii populaţiei. Răspund, de fapt, puţin pe ocolite la întrebarea dumneavoastră: ce vreau să spun e că există o forţă foarte mare a propagandei comuniste. Şi, schimbând ceea ce este de schimbat, lucrurile acestea sunt valabile chiar şi astăzi. Pentru că există multe fapte ocultate şi multe teme tabu – or suma lor ar da un tablou înfiorător, aşa cum merită, de altfel, comunismului. Am spus mai înainte câte ceva despre voluptatea de a desemna, de a eticheta – în fond, de a stigmatiza – pe toţi aceia care sunt împotriva comunismului cu formula de „fascist”.

 

– Dumneavoastră aţi simţit direct toate acestea…

 

– Da, da. Eu, când am publicat prima mea carte, în 1980 s-a întâmplat asta, a fost o carte despre Rezistenţa comunistă, am avut ideea de a trimite un exemplar responsabilului unei biblioteci comuniste care m-a autorizat să relatez unele fapte. Aşadar, i-am trimis cartea, împreună cu o scrisoare de mulţumire. Şi primesc o scrisoare de răspuns: nu eşti decât un mizerabil şi o să avem noi mare grijă de pielea ta. Anii 1980, aşadar, esenţa a rămas neschimbată.

 

– Dar acum, în zilele noastre, mai e un climat de teroare? Există ceea ce un compatriot de-ai dumneavoastră a numit „terorism intelectual”? Şi spun aceasta pentru că e halucinant ca Hitler să fie răul absolut – ceea ce şi merită să fie, de altfel; şi să fie aşa, în veci! –, iar Stalin, Lenin (personajul cărţii dvs. foarte recente!) şi Mao să fie aproape consideraţi, în continuare şi în ciuda faptelor, aproape umanişti…

 

– Hm, nu ştiu dacă liderii comunişti numiţi de dumneavoastră mai sunt aşa, în continuare.

 

– Nu vreau să polemizez cu dvs.; rolul meu e, mai ales, să vă provoc puţin, cu toată simpatia.

 

– M-am prins. Cred că Stalin, Lenin, Mao erau consideraţi aşa, pe scară largă, până la Cartea neagră a comunismului. Cartea aceasta a mea cred că a făcut ca lucrurile să explodeze cumva. Şi mai ales capitolul introductiv de acolo. Pentru că acolo, de fapt, am pus problema în mod brutal, direct, fără ocolişuri. Şi aceasta a provocat reacţii violente, mai ales din cauza cuvântului „totalitarism”, în raport cu ceea ce a fost şi cu ceea ce este comunismul. Pentru că, de fapt, atunci când alegi să foloseşti acest cuvânt, mergem, în mod automat, către o comparaţie. Şi aceasta nu pot ei să accepte, ei, cei care sunt cu mintea prinsă în mrejele comunismului. Ei continuă să spună că totalitarismul este, vai, „un concept fals”, eventual inventat de CIA. Ei nu vor să ştie că vorbim despre totalitarism încă din anii 1923, 1924, 1925, când ideile socialist-comuniste erau mult mai vizibile decât cele naziste. Nu vor să ştie nici detaliul că despre acei ani, chiar în acei ani sau în cei imediat următori, s-au scris texte importante despre totalitarism. Aţi evocat cartea despre Lenin, ea este importantă şi pentru că personajul ei central este inventatorul totalitarismului. Aici e problema, nu e în altă parte: Lenin a inventat totalitarismul. Nu umanismul! Unul dintre efectele pozitive ale Cărţii negre a comunismului este acela că Ministerul francez al Învăţământului a obligat ca problema totalitarismului să fie impusă în programa şcolară. Ceea ce nu a picat foarte bine deloc multora de la stânga, din Franţa.

 

– Sunt mai mult de două decenii de când există Cartea neagră a comunismului. Regretaţi ceva în legătură cu această operă? Pentru mine, ca să îmi precizez poziţia, această carte este extraordinară, e unul dintre marile texte despre comunism.

 

– Nimic. Dimpotrivă. Cred că am fost prea blând în această carte. De altfel, opera mea ulterioară ei este, în bună măsură, o aprofundare a acestei tematici.

 

http://revistaramuri.ro/index.php?id=4335&editie=154&autor=de%20St%E9phane%20Courtois

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Zero lei, zero idei

 

 

În filme, Diavolul se îmbracă la Prada. Acum se echipează la Pravda.

 

Tia Serbanescu

 

 

 

 

1

DE ACELAȘI AUTOR

 Stop joc!

 Interferențe

 Omul din subterane

 Asalturi finale

 Sub zodia Imprevizibilului

În sfârșit, România a intrat „pe deplin” în Schengen. E într-adevăr o veste bună pentru toată lumea – mai puțin pentru Călin Georgescu care considera „o onoare” faptul că pierdeam ore întregi la vămi ca să intrăm în Schengen care e „temnița cea mai temătoare”. Călin Georgescu a vrut să spună înfricoșătoare dar nu l-a ajutat vocabularul. De altfel ca să observe că „lumea s-a schimbat” Georgescu preluase un pasaj dintr-un film celebru iar ca să rostească „am votat pentru pace” a trebuit să închidă ochii și să se concentreze aproape un minut. TikTok! A trecut și candidatul „zero lei” și-a găsit cuvintele plictisind-o până și pe Șoșoacă: „Mai lăsați-mă cu fătălăii ăștia”. Salvate in extremis de pompierii de la CCR, partidele proeuropene (PSD, PNL, USR, UDMR) și-au unit neputințele și vanitățile spre a scăpa țara (și a se scăpa pe ele) de propria orbire. Noua coaliție a început însă cu stângul stabilind că PSD va furniza premierul (același Ciolacu) fiindcă are cele mai multe procente. Iar Ciolacu? Nu l-a respins electoratul? Nu era cazul să fie premier cel mai bun, cel mai competent, cel mai reformist? Dacă au așa ceva. Și-n privința candidatului unic la președinție cele patru partide dau în gropi dacă au ajuns să-l citeze pe Crin Antonescu. Dincolo de faptul că a torpilat campania PNL deși „mother” PNL și „father” PSD l-au tot răsfățat, Antonescu e candidatul „zero idei”. Ce-i drept are papagal. Ajunsă în finală fără să fi câștigat vreun meci, Lasconi insistă și ea să rămână candidat unicat. Cu asemenea papagali, noua coaliție se joacă iarăși cu focul. Nu pricepe că pericolul nu a trecut și că Rusia pândește să-și recupereze investiția. Când ai două milioane de oameni care au votat un candidat cu „zero lei” cheltuieli pentru o campanie de 30 de milioane de euro (preluată și de site-ul Pravdei) și care a stat 10 ani la Viena (un hub al spionajului) fără venituri, e clar că-ți riști soarta în orice clipă. PiTikul cu pantalonași roșii se și întâlnise cu odiosul mercenar Potra și sinistrul legionar Sechila la o fermă din Ciolpani unde plănuiseră o „suveraniadă”. Trolii lui C. Georgescu amenințau deja cu aruncarea instituțiilor în aer – susținuți de Rusia care avertiza că trimite rachete la Deveselu. De nervi. Autoritățile s-au apucat (cu întârziere de câțiva ani) să-i ancheteze pe aparținătorii lui Georgescu. Dar cine anchetează autoritățile care le‑au înlesnit ascensiunea? Nicio forță străină nu-și poate aplica planul fără complici din interior. Plătim (scump!) acum neaplicarea la timp a punctului 8 al Proclamației de la Timișoara și lăsând astfel țopenclatura comunistă și securistă să-și verse progenitura, incompetența și impostura în toate instituțiile vitale ale statului. Toată „pleava” (vorba lui Piedone) conducătoare e complice la această mișcare subversivă ale cărei discursuri sunt o insultă la adresa rațiunii. Arhipenalul IPS Teodosie îl și declarase pe Georgescu „trimisul lui Dumnezeu”. Nu zău? BOR s-a delimitat de ereziile lui Teodosie dar acesta nu pare exorcizat. În filme, Diavolul se îmbracă la Prada. Acum se echipează la Pravda. Premierul Ciolacu se îmbracă pe TikTok: și-a pus cămașa, costumul și semn de publicitate!) și cravata în văzul tuturor. Cam indecent! N.B.: s-a îmbrăcat și s-a încălțat singur. Apoi și-a luat ghiozdanul și a plecat la guvern. De 2 ani învață să guverneze și nu reușește – iar după campania asta se simte „ca lovit de tren”. Ei, hai, n-o mai faceți pe Anna Karenina. Întrebarea e „trenul se simte bine? Mai merge? Sau merge și așa?”.

 

 

https://revista22.ro/bref/tia-serbanescu/zero-lei-zero-idei

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

Comunism şi totalitarism

 

 

Codrut Constantinescu

 

 

DE ACELAȘI AUTOR

 Haihui prin Sovata

 Ocnașii drumurilor

 Prietenia în vremuri apuse

 O viață cât un roman

 Un orășel sub bombe

Volumul Comunism şi totalitarism, semnat de renumitul istoric francez Stéphane Courtois, reuneşte o serie de articole, comunicări, recenzii sau studii publicate în siajul esenţialei Cărţi negre a comunismului, pe care Courtois a coordonat-o şi care a apărut în 1997, provocând nenumărate reacţii. Materia cărţii este structurată în patru mari părţi, care ordonează textele în funcţie de tematica lor principală: Lenin, inventatorul totalitarismului, Stalin sau victoria totalitarismului, Comunism, crima împotriva umanităţii, genocid şi, ultima, Istoria şi memoria comunismului.

Una dintre ideile de forţă care domină intervenţiile istoricului francez este legată de importanţa terorii pentru înţelegerea sistemului comunist. Un accent încăpăţânat, poate şi pentru că societatea franceză nu a trăit un astfel de (lung) coşmar, ocupaţia nazistă fiind una, totuşi, de o altă natură, durând doar patru ani. „Pentru a obţine o eficienţă maximă, teroarea trebuie să se sprijine pe o puternică poliţie politică, dar şi să beneficieze de alte patru condiţii: surpriza, secretul, delaţiunea şi izolarea. (…) Secretul întreţine şi frica, şi speranţa – persoanele dispar de seara până dimineaţa, dar apropiaţii lor speră mereu să le revadă, în timp ce ele au fost asasinate de mult – şi permite ascunderea faţă de restul lumii a amplorii masacrelor ce ar putea păta imaginea regimului. Delaţiunea dezintegrează societatea din interior, fiecare se teme să nu fie denunţat de colegii de muncă, de vecini, de apropiaţi pentru vorbe sau fapte ostile regimului sau din răzbunare.“

 

„Teroarea este condiţia necesară a dictaturii proletariatului, a monopolului puterii comuniştilor şi a voinţei lor de a supune întreaga societate. De fapt, niciun regim totalitar nu a putut să se menţină fără această teroare de o mai mică sau mai mare intensitate.“ Această teroare, iniţiată de Lenin, a fost dusă pe cele mai înalte culmi ale progresului de Stalin, care „a fost pur şi simplu acela dintre conducătorii bolşevici care înţeleseseră cel mai devreme şi cel mai bine natura sistemului pe cale să se nască şi logicile interne inerente supravieţuirii, funcţionării şi extinderii mişcării, apoi a regimului inventat de Lenin“. Însă teroarea poate fi de mai multe forme şi poate însuma diverse nuanţe, iarăşi, imposibil de descifrat de către un occidental. În capitolul Teroarea poate fi blândă, Courtois punctează „episoadele cu adevărat tragice – asasinate în masă, deportări colective, sistem concentraţionar -, care şochează prin cruzimea călăilor şi numărul victimelor, care se numără cu sutele de mii, chiar cu milioanele, nu trebuie să oculteze teroarea de mică intensitate criminală, mijloc preferat de inoculare a fricii în societate, cu scopul de a o putea dezintegra mai bine şi de a o controla“.

 

În fond, regimul comunist din RSR era caracterizat mai ales prin această teroare soft, concentrată, în care am trăit două decenii şi jumătate. Cel mai de temut instrument folosit de regimurile comuniste pentru a domina populaţiile a fost cel alimentar. „Foamea a fost o armă teribilă în mâinile puterilor comuniste, iar, dacă nu a dus întotdeauna la astfel de drame (foametea din Ucraina din anii 1932-´33 care a făcut 5 milioane de victime –n.m.), nu e mai puţin adevărat că a rămas o ameninţare constantă. Lipsa constantă a bunurilor de consum de bază, comună tuturor regimurilor comuniste, a dat naştere fenomenului caracteristic al cozii. Pentru a-şi procura câteva ouă, o pereche de încălţăminte sau un costum nou, cetăţeanul obişnuit trebuia să stea la coadă ore întregi, fără să aibă, de altfel, garanţia că, odată ajuns în faţă, va mai găsi obiectul dorit. Timpul astfel pierdut, după ore de muncă sau din concediu, a fost un mijloc de presiune asupra populaţiei, creând un climat de incertitudine, invidie şi ostilitate violentă între cetăţeni.“ O altă armă folosită a fost legarea de glie (în URSS, Stalin a folosit chiar paşapoartele interne pentru a controla mişcările cetăţenilor).

 

„Această cvasiimposibilitate de a fugi a fost unul dintre principalele resorturi psihologice ale terorii blânde: ideea că vei fi constrâns să trăieşti până la capătul zilelor în acest sistem, din care este imposibil să scapi, a contribuit foarte mult la anihilarea voinţei de a opune rezistenţă şi a dus chiar şi în rândul celor mai decişi la acomodarea cu regimul, fie prin refugierea într-un fel de exil interior, fie prin căderea în apatie socială sau depresie (alcool, sinucidere etc.), fie prefăcându-se că participă la un consens aparent – un soi de schizofrenie colectivă. Nu este întâmplător faptul că, în regimurile comuniste, statistica sinuciderilor este un secret bine păzit.“

 

Informaţii mai puţin cunoscute ne sunt prezentate în legătură cu unul dintre personajele sinistre ale Uniunii Sovietice, un om care ar fi figurat pe prima bancă a acuzării în cazul unui mare proces al comunismului: Nikolai Ejov (alături de Dzerjinski, întemeietorul CEKA, Iagoda – căruia i-a luat locul şi Beria). Capitolul se intitulează expresiv Călăul fidel al lui Stalin şi retrasează parcursul lui Ejov, de la modestele funcţii deţinute până la apogeul puterii sale, secretar al Comitetului Central alături de Stalin, Kaganovici, Jdanov şi Andreev, şeful NKVD, a cărui misiune a fost aceea de a organiza Marile Epurări. „În afara oricărei proceduri judiciare, Ejov a fost însărcinat să vindece populaţia de duşmanii poporului, conform unor cote fixate dinainte şi unor modalităţi care nu cuprindeau decât două categorii: 1) împuşcaţii; 2) deportaţii.“

 

„Odată cu Marea Teroare, Ejov a devenit cel mai puternic om al lumii comuniste după Stalin. Ne imaginăm ce sentiment de megalomanie a pus stăpânire pe acest omuleţ de 151 de centimetri, semianalfabet până la 20 de ani, ignorant în toate domeniile, cu excepţia aceluia al exterminării. Luat de valul acestui soi de nebunie criminală care-l făcea să trimită zilnic la moarte sau în Gulag mii de oameni nevinovaţi şi care îl determina să participe personal la şedinţele de tortură, Ejov a devenit insomniac. A început să bea până ajungea beat mort şi avea un comportament sexual frenetic, atât cu bărbaţi, cât şi cu femei. Soţia sa, Evghenia Solomonovna, nu ducea o viaţă mai puţin dezordonată. Era redactor-şef la URSS în construcţie, o luxoasă revistă de propagandă care slăvea victoriile regimului.“

 

Căderea lui Ejov reprezintă un alt studiu de caz ce relevă dinamica puterii în regimul totalitar sovietic, căci bucuria de a beneficia de prerogative divine (dreptul la moarte, mai degrabă) se plăteşte scump. La 29 septembrie 1938, lui Ejov i-a fost desemnat un adjunct care îi contrasemna toate decretele. În noiembrie, Stalin l-a acuzat că a făcut prea mult, ceea ce Ejov a admis umil. Ulterior, a fost desemnat responsabil al căilor navigabile, păstrându-şi celelalte funcţii din PCUS, pe care le va pierde rapid.

 

Pe 6 martie 1939, numele său a apărut ultima oară în presa sovietică (în Pavilionul canceroşilor, Alexandr Soljeniţîn descrie cum două dintre personajele centrale ale romanului, aflate pe cele două părţi ale baricadei, fostul activist Paul Nikolaievici Russanov şi fostul deţinut politic Oleg Kostoglotov, duc în pavilionul spitalului adevărate lupte pentru a pune mâna primii pe oficiosul PCUS, celebra Pravda, unde dispariţia subită a vreunui nume devenea probă indubitabilă a dinamicii vieţii politice a Uniunii Sovietice). Şi cum Stalin nu avea nevoie de martori în viaţă ai crimelor sale industriale, în mod logic, Ejov a avut aceeaşi soartă precum Iagoda, al cărui adjunct fusese, sau Beria, fiind condamnat la moarte, fiindu-i smulse sub tortură mărturisirea că ar fi fost agent atât al Japoniei, Marii Britanii, cât şi al Poloniei. Aceasta nu l-a împiedicat să moară cu numele lui Stalin pe buze.

 

Un alt capitol care trezeşte interesul este cel legat de celebrul raport secret al lui Hruşciov (Raportul secret al lui Hruşciov: fractura sistemului comunist), prezentat în timpul celui de al XX-lea Congres al PCUS din 25 februarie 1956. Stéphane Courtois analizează succint contextul istoric al acestui eveniment marcant, de cotitură pentru lumea comunistă şi intenţiile deloc nevinovate ale lui Hruşciov, el însuşi un cadru de nădejde al oligarhiei staliniste, cu mâinile pătate cu mult sânge (mai ales ucrainean), care, prin acest document, viza atât să-şi întărească puterea personală, cât şi să transmită un mesaj clar nomenklaturii sovietice şi celorlalţi membri ai PCUS (7 milioane şi 17 milioane de comsomolişti): „perioada de teroare împotriva cadrelor este închisă“. Hruşciov a pus bazele, de altfel, ale dihotomiei comuniste, dar şi stângiste din prezent: Lenin a fost bun, Stalin a fost rău. „Proslăvindu-l pe Lenin, Hruşciov dezvoltă mitul bunului conducător comunist, nemilos cu duşmanul, dar drept faţă de comunişti. Dacă-i dăm crezare Primului Secretar, Lenin ar fi practicat conducerea colectivă, democrată, modestă, atentă la ceilalţi tovarăşi, bazându-se pe convingerea ideologică, şi nu pe violenţa fizică. Imagine idilică ce nu corespunde deloc la ceea ce ştim noi despre el – şi, mai mult, după deschiderea arhivelor sovietice – despre un Lenin autocrat, coleric, fanatic, întotdeauna gata să manipuleze biciul excomunicarii – al excluderii din partid. (…)“ Hruşciov nu face altceva decât să instrumentalizeze trecutul în scopuri politice, în buna manieră a predecesorilor săi (Lenin şi Stalin).

 

Analizând tematica eşecurilor lui Stéphane Courtois, ne dăm seama de adevărata luptă mediatică pe care a dus-o istoricul francez în Occident cu toţi cei care au recuzat comparaţia (mai mult decât îndreptăţită şi, poate, din punct de vedere al numărului victimelor, adepţii nazismului ar fi mai îndreptăţiţi să fie ofuscaţi de alăturarea cu fenomenul comunist) celor două regimuri totalitare. Bine scria Andreas Hilgruber, citat de istoricul francez: „Unicitatea şi comparaţia nu se exclud“. Lupta cu stângismul occidental, bine infiltrat pe multe paliere ale societăţii vestice, reprezintă maturizarea seminţelor aruncate de URSS în Occident, care au crescut sub umbrela „farmecului universal al lui Octombrie“ (François Furet) şi care s-au aliat cu corectitudinea politică. Exemple precum Edouard Herriot, fost preşedinte al Consiliului de Miniştri al Franţei, sau Walter Duranty, celebru corespondent de presă american la Moscova, care, vizitând Ucraina înfometată şi muribundă, au preferat (din interes) să se lase minţiţi şi să propage minciuna cu nonşalanţă, ar trebui studiate cu mai multă atenţie, pentru că „anumiţi dascăli care formează tânăra generaţie practică o eufemizare şi o negare, care vizează negaţionismul“, ceea ce poate fi extrem de periculos pentru o Europă mai mult sau mai puţin unită, căci, dacă evreii au mare grijă faţă de orice formă de punere sub semnul întrebării a Holocaustului, popoarele care au fost victimele totalitarismului comunist au aceeaşi datorie nobilă şi vitală. //

 

// STÉPHANE COURTOIS

// Comunism şi totalitarism

// traducere de Ana Ciucan

     Ţuţuianu,

// versiunea franceză a apărut în

     2009, Perrine

// Editura Polirom

 

 

https://revista22.ro/opinii/codrut-constantinescu/comunism-351i-totalitarism

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

VA MAI SUGERAM SI ALTE LECTURI UTILE…

 

 

Agenda 2030 – planul de instituire a Guvernului Mondial

http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=17008

 

 

Marxismul și Francmasoneria

https://www.dni.org.ro/marxismul-si-francmasoneria/

 

Frati din Diaspora-burghezia communist de satanista/pesedista va asteapta acasa pentru a va mulge pana la sange… https://www.youtube.com/watch?v=33ZbmIK7BfU

 

 

https://www.facebook.com/photo/?fbid=526338300290817&set=a.244297898494860

 

 

https://www.facebook.com/reel/961648612459696

 

 

Războiul psihotronic, armele electromagnetice și controlul minții: Câmpul de luptă s-a extins acum pretutindeni pe glob

https://www.dni.org.ro/razboiul-psihotronic-armele-electromagnetice-si-controlul-mintii-campul-de-lupta-s-a-extins-acum-pretutindeni-pe-glob/

 

John Coleman, fost ofiţer MI6, despre Noua Ordine Mondială: „Un singur guvern mondial, o singură monedă şi o singură religie, sub o oligarhie permanentă, care se alege singură din cercurile ei, fără consultarea popoarelor, sub forma unui sistem feudal, ca în Evul Mediu”

 

https://www.dni.org.ro/john-coleman-fost-ofiter-mi6-despre-noua-ordine-mondiala-un-singur-guvern-mondial-o-singura-moneda-si-o-singura-religie-sub-o-oligarhie-permanenta-care-se-alege-singura-din-cercurile-ei-fara-2/

 

 

http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/va-prezentam-hibrizi-adaptati-provocarilor-actuale-si-varietati-de-ultima-generatie-pentru-culturi-de-primavara-piata-de-inputuri-avem-universitari-care-dau-consultanta-gratuit-fermierilor/

 

Tudor Chirilă, amenințat de susținătorii lui Călin Georgescu

https://yogaesoteric.net/franta-patria-experimentelor-cutremuratoare-si-socante/

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Societățile Secrete…

 

https://pdfcoffee.com/societaile-secrete-3-pdf-free.html

( AICI  puteti parcurge PRIMA parte=

http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/parinte-iliescu-tartor-al-liber-cugetatorilor-feseneilor-masoneilor-si-altor-potopisti-iti-place-recolta-ai-semanat-in-inimile-si-mintile-violate-cu-vant-lichidari-haos-hotii-mineriade-i/  )

 

 

aici a doua parte

 

“Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii:” (Osea 9/7)… Se apropie decontarea faptelor nelegiuite, pentru că nu am învăţat de la fiul risipitor (Luca 15/11-32) să ne împrietenim cu Dumnezeu (2 Cor.5/16-21), ca să nu ne mai jucăm de-a pocăinţa şi de-a păcătuirea, căci “Oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte, pentrucă sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.” (1 Ioan 3/9-10) Şi… pentru că nu este cunoştinţă de Dumnezeu şi nu vrem să ne încredem în Prietenul TUTUROR păcătoşilor, care a transpirat cu sânge, ca să-i dăm lui povara păcatelor fardate sau neascunse, o să avem timp toată veşnicia să plătim (pe cont propriu) sângerând şi… “toţi veţi peri la fel. Sau acei optsprezece inşi, peste cari a căzut turnul din Siloam şi i -a omorât, credeţi că au fost mai păcătoşi decât toţi ceilalţi oameni, cari locuiau în Ierusalim? Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri la fel.” (Luca 13/3-5) Să nu ne mire că Grecia, care a legalizat porno-casatoria este “purificată“de incendii; Spania, care a prostituat legea este înnămolită şi… Dacă ne lăsăm umpluţi de idolatrii şi de împietrirea comunistului Faraon, care a spus (Ex.5/2) ca el este mai ceva decât Dumnezeu, vom fi răsplătiţi, nu doar cu 10 urgii ci, cu lovituri apocaliptice ale necredinţei şi nepocăinţei (Marcu 1/15)…” Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea. Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: Desleagă pe cei patru îngeri, cari sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!„ Şi cei patru îngeri, cari stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost deslegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni. Ştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul. Şi iată cum mi s’au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă. A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasă, cari ieşeau din gurile lor. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete şi cu ele vătămau. Ceilalţi oameni, cari n’au fost ucişi de aceste urgii, nu s’au pocăit de faptele mânilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s’au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.” (Ap.9/12-21)

 

aici a treia parte

 

Dar voi”, i -a întrebat El, cine ziceţi că sunt Eu?”, Tu eşti Hristosul!” I -a răspuns Petru.” (Marcu 8/29)… N-ar trebui să fie vreun om care să nu-l întrebe pe Creator –ce părere are despre creatura Sa, despre munca, gândirea, vorbirea, comportarea, făptuirea de zi cu zi! De ce nu ne preocupă şi părerea noastră despre Biblie, despre Creator, despre… Până când nu ne interesează părerea Lui despre noi?…” Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet. El se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău. El se ţine tare în neprihănirea lui şi tu Mă îndemni să -l pierd fără pricină.” (Iov 2/3) N-ar strica, dacă ne-ar interesa şi părerea păsărilor despre noi, sau ce gândesc animalele despre comportamentul oricărui om! Pentru ÎNDUMNEZEIREA întregului cosmos şi a fiecărui om ni l-a trimis pe Duhul Său (Căpetenie, nu roata de rezervă), să-l dorim, să-l căutăm (Mat. 7/7) cu înfocare, dimpreună cu Învăţătura lui, prin post, citire, memorare, înfăptuire şi rugăciune, ca Daniel din cap.9, pentru a ne întoarce la el, ca să ne cerem iertare, să ne naştem din nou din Sămânţa veşnică (Luca 8/11) a Bibliei lui Dumnezeu, care nu rugineşte şi nu putrezeşte (1Petru 1/23); Astfel devenim una cu Acela care este cel mai mare, perfect, fără cusur, productiv, corect, purificator, vindecător, punctual şi … sfânt, pentru a rămâne una cu toată învăţătura, voia, gândirea, slujirea, rânduiala lui, ca să-I dăm întâietate în toate şi suveranitate deplină în tot ce facem, numai prin Isuss, căci fără el suntem terminaţi (Ioan 15/5)- Despărţiţi de El… “Ochii îmi varsă şiroaie de ape, pentrucă Legea Ta nu este păzită.” (Ps.119/136) Să ieşim de sub ciubota gunoierului cosmic, ca să ne înhămăm la jugul eliberator, dacă ne lepădăm de sine şi ne luăm crucea biruitoare (Marcu 8/34-38), căci el a nivelat Calea la Golgota şi tot el duce greul învăţăturii (Ps.127/1-2)… Pentru că tot mai puţini sunt interesaţi de părerea Lui, noi, fiindcă nu ne-am pocăit, după ce l-am refuzat şi l-am răstignit, nu-l primim nici pe Duhul Adevărului şi nici învăţătura lui! În schimb, îl vom primi pe Anticristul (Ioan 5/43) care se apropie de întronarea vicleană în Templu (2 Tes. 2/1-12), dar şi în minţile îmbâcsite, împietrite de nelegiuiri (Rom. 1/18-32) Şi dacă unii TOMIŞTI nu cred şi nu se pregătesc pentru răpirea/întâlnirea cu El… “când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat fără ruşine şi viclean. El va fi tare, dar nu prin puterea lui însus; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor. Din pricina propăşirii lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa, va pierde pe mulţi oameni cari trăiau liniştiţi şi se va ridica împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit, fără ajutorul vreunei mini omeneşti.” (Daniel 8/23-25)

 

 

Aici este partea a patra

 

http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/s-o-credeti-voi-ca-va-rapeste-iisus-daca-ramaneti-una-cu-amanta-lume-scufundati-in-marea-senzualitatilor-de-o-clipa-caci-la-inviere-oamenii-nici-nu-se-vor-insura-nici-nu-se-vor-marita-ci-vor-f/

 

cont. din   a treia parte

 

http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/care-religie-are-dreptate/

 

Aici este partea a patra

 

http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/s-o-credeti-voi-ca-va-rapeste-iisus-daca-ramaneti-una-cu-amanta-lume-scufundati-in-marea-senzualitatilor-de-o-clipa-caci-la-inviere-oamenii-nici-nu-se-vor-insura-nici-nu-se-vor-marita-ci-vor-f/

 ………………………………………

 

 

 

CONCLUZIE: A ACȚIONA ÎNTRE ”TIMP” ȘI ”ETERNITATE”

 

 

 

Au trecut 76 de ani de la publicarea la Paris a cărții programatice a lui Jean Izoulet – Paris-Capitale des Religions ou la Mission d’Israël – Paris-Capitala Religiilor sau ”Misiunea lui Israel”.Actualitatea ideilor prezentate în respectiva lucrare face loc la multe semne de întrebare.Iată cum preconiza Izoulet sinteza religiilor: (…) se tratează, evident, de-o lucrare imensă, dar care poate și trebuie descompusă (în mod natural) în PATRU OPERAȚII (litere majuscule, îngroșate și cursive, preluate din textul original – nota autorului) succesive, pentru a trece la patru etape ulterioare, care să ducă la constituirea a patru blocuri: 1 – blocul Bisericilor Reformate, sau blocul Protestanților; 2 – blocul catolicilor și al protestanților, sau blocul Creștinilor; 3 – blocul celor trei ”urmașe” ale Bibliei, sau blocul Non-Păgânilor; 4 – blocul Non-Păgânilor și al Păgânilor, adunați în blocul Credincioșilor.Este greu, și pentru a pune în practică această lucrare, este necesară și suficientă posesia a PATRU INSTRUMENTE, adică 1 – o doctrină sintetică; 2 – un plan organic; 3 – personal tehnic; 4 – un sediu logistic [Jean Izoulet, lucrarea citată, p 216, 217.Prin sediu logistic, Izoulet subînțelege Parisul (care din 1946 a devenit sediul UNESCO), motivându-și alegerea în acești termeni: Parisul s-a aflat la originea …

Revoluției Franceze care a fost, în principal, o Revoluție Religioasă (de aprofundare și împlinire a Reformei)]…

 

 

 Din cele prezentate până acum vor apare cu ușurință cele patru blocuri – Consiliul Mondial al Bisericilor (WCC), Conciliul Vatican II și declarația Nostra Aetate, evenimentele de la Assisi, apariția URI și nu va fi greu de individuat care ar putea fi doctrina, planul, personalul tehnic necesare realizării Federației Religiilor, conform definiției formulate de Izoulet. Panorama prezentată începe să scoată la lumină ideile-ghid.Twin Towers au căzut în nori de praf și grămezi de moloz însoțite de gălăgia asurzitoare a zierelor și a televiziunii.Supremația planetară de sorginte anglo-americană este indiscutabilă,

 

iar cursa globalizării are un caracter frenetic…

 

 

Cei mai mulți, încă, nu au băgat de seamă aceste lucruri, sau se complac cu ideile și principiile cool răspândite prin propaganda rețelelor de socializare.Cât de aproape suntem de debarcarea guvernului sinarhic mondial din convoiul care până acum și-a făcut drum prin tunelul întunecat al istoriei?Cât de aproape suntem, ca umanitate, de orizonturile fără speranță? Nabucodonosor avusese un vis.Se făcea că vede o statuie enormă, cu aspect terifiant.Avea capul de aur, brațele și pieptul de argint, abdomenul de cupru, coapsele și gambele din fier, iar tălpile erau dintr-un amestec de teracotă și fier.

O pietricică s-a desprins de pe o culme, din apropiere și lovind statuia peste picioare, a provocat distrugerea acesteia în mii de bucăți.Statuia gigantică ar putea reprezenta marile imperii ale vremurilor respective: babilonian, persian, al lui Alexandru cel Mare, etc.Poate că și astăzi, vreo pietricică stă pe undeva (într-un echilibru precar) gata să cadă peste picioarele gigantului cu picioarele de lut, mișcată de Voința Divină, semn că Dumnezeu îi ajută pe cai care acționează în sensul dorit de EL.

 

 

APPENDIX I: FINANȚATORII REVOLUȚIEI RUSE (1). ..

 

 

Extras din The Jewish Communal Register of New York City 1917-1918 (p 1018, 1019). Jacob Henry Schiff (sau Jakob Hirsch Schiff) s-a născut la 10 octombrie 1847 la Frankfurt-am-Main (în Germania) într-o familie cu tradiții rabinice ale cărei rădăcini ajung până în secolul al XIV-lea.Tatăl acestuia era funcționar la banca lui Rothschild din Frankfurt.În 1865, după terminarea studiilor, pleacă spre America și se stabilește la New York unde pune bazele unei afaceri proprii – Budge, Schiff & Co – care va falimenta în 1873.Revine în Germania stabilind legături cu 241

 

reprezentanți ai mediului financiar german.În 1875 se reîntoarce în Statele Unite fiind primit în grupul de bancheri de la Kuhn Loeb & Co (înființată de Abraham Kuhn și Solomon Loeb în 1867), la conducerea căreia se va afla după puțin timp. Din rațiuni strategice, fiica lui Loeb s-a căsătorit cu Schiff.Grupul bancar din care a făcut parte a finanțat construcția căilor ferate ale Union Pacific, Schiff devenind interesat de căile ferate americane.Acționând în numele comunității de interese ale diverselor asociații, crează Northern Security Co care l-a ajutat la suprimarea concurenței problematice dintre companiile americane de cale ferată.În 1904-1905, cu ajutorul dat de către grupul Kuhn, Loeb & Co, japonezii își adjudecă victoria împotriva rușilor.În 1906, Schiff a fost unul din fondatorii American Jewish Committee.A condus numeroase societăți printre care Central Trust Co, Western Union Telegraph Co, Wells Fargo Express Co și a prezidat numeroase ședințe ale Camerei de Comerț din New York.Schiff este cunoscut pentru activitățile sale filantropice, dar și pentru interesul acordat educației tineretului.A înființat catedra de Economie Socială de la Universitatea Columbia; a oferit fondurile și clădirea pentru Studiile Semitice din cadrul Universității Harvard; a înființat Secțiunea Asiei Orientale la Muzeul de Istorie Naturală din New York, oferind posibilitatea organizării de expediții numeroase în teritoriu pentru studiul istoriei orientale și a condițiilor de viață din acele locuri; a făcut donații numeroase la diverse muzee ale orașului New York și a realizat Biblioteca Publică din New York (care conține un număr mare de lucrări privitoare la chestiunile ebraice); a oferit sediul social pentru Colegiul Barnard, în fază de construcție.Schiff este filantropul evreu prin excelență.Influența lui se regăsește în fiecare fază a vieții evreiești.Se interesează cu pasiune de lucrările din spitale, devenind președinte la Home Montefiore, respectiv binefăcător al Spitalului Mount Sinai și al altor instituții sanitare evreiești din oraș.Profund interesat de cultura ebraică, îi revine un loc de frunte printre cei care au participat la reorganizarea Seminarului Teologic Ebraic American. A fost fondatorul Oficiului pentru Educație și administrator al Fondului Baron Hirsch, respectiv al Școlii Agricole din Woodbine.A furnizat clădirea necesară și fondurile pentru Asociația Ebraică a Tineretului din New York. Schiff a folosit întotdeauna averea lui, influența lui, în slujba intereselor poporului său: El a finanțat adversarii Rusiei autocratice și și-a folosit influența financiară pentru a îndepărta Rusia de piața monetară americană (…). Acestea, din cele scrise în Registrul Oficial al Comunității Evreiești din New York. Trebuie adăugat că membrul Societății Pilgrims (Jacob Henry Schiff) înainte de emigrarea în Statele Unite (din 1865) a trăit la Frankfurt în strânsă legătură cu familia Rothschild.Căsătorindu-se cu Nina Loeb și devenind conducător al băncii Kuhn Loeb & Co, va întreține relații foarte strânse cu bancherii Paul Warburg și Otto Kahn, dar și cu Edward H Harriman (1848-1909, care după o carieră în calitate de agent al Kuhn Loeb & Co, va dobândi titlul de rege feroviar), respectiv Morgan (în calitate de reprezentant al lui Rothschild) pentru finanțarea construcției căilor ferate ale Vestului american.Schiff (1847-1920) a fost prezent și la faimoasa adunare de pe Jekyll Island (din noiembrie 1910) în care șapte bancheri aflați sub conducerea lui Paul Warburg, adică Nelson W Aldrich (cumnatul lui John D Rockefeller Jr), A Piatt Andrew (subsecretar la Finanțe), Henry P Davison (partener la J P Morgan Company), Charles D Norton (președinte al First National Bank din New York), Benjamin Strong (de la conducerea J P Morgan’s Bankers Trust, și succesiv președinte al Federal Reserve), Frank A Vanderlip (președinte al National City Bank din New York, în calitate de reprezentant al lui William Rockefeller) și Paul Warburg (partener al Kuhn Loeb & Co, ca reprezentant al Rothschild și Warburg europeni) au pus bazele înființării Federal Reserve, banca băncilor americane, controlată strict de particulari, fapt făcut posibil prin Federal Reserve Act, semnat de președintele american Wilson la 23 decembrie 1913.

 

 

Finanțarea Revoluției Bolșevice de către banca Kuhn Loeb & Co pare că nu a fost ceva întâmplător, existând o opinie potrivit căreia Jacob Schiff ar fi fost conducătorul Secției Ruse al Jewish International World Government – Kahal (The Protocols, Smallmaynard and Co, Boston, 1920).Încă din 1914, germanii subvenționau revoluția rusească, fie direct prin Reichsbank, fie prin intermedierea băncii Warburg & Co din Hamburg care făcea ca banii să ajungă la revoluționari prin cele două sedii ale băncii din Suedia..

 

 

.Warburg erau legați prin grade de rudenie cu titularii de la banca Kuhn Loeb & Co din New York.Prin urmare, iată o serie de documente publicate (în mare parte) de guvernul american. Documents Parlementaires des États-Unis, Paris, Éd. Bossard (2). Nota secretă trimisă la 12 februarie 1918 de al III-lea birou al Comisarilor Poporului. GCS, Biroul Informații, Secțiunea R, n° 292, Secret, 12 februarie 1918. Președintelui Consiliului Comisarilor Poporului, Departamentul Serviciului Secret are onoarea de-a vă informa că la arestarea căpitanului Konshin, s-au găsit asupra lui două documente care purtau adnotări și ștampile ale Poliției Secrete din Petersburg.Aceste documente sunt ordinele originale ale Reichsbank, n° 7933 din 2 martie 1917 privitoare la deschiderea de conturi pentru domnii Lenin, Sumenson, Kozlovski, Trotzky și pentru alte persoane însărcinate cu propaganda pacifistă, deschideri operate ca executare a ordinului Reichsbank n° 7433.Această descoperire probează că nu s-a luat nici o măsură, în timp util, pentru distrugerea documentelor respective. Pentru șef-divizie: R Bauer; adjunct: Bukholm Extrase din documentele diplomatice publicate în 1931 de guvernul american cu titlul Papers relating to the Foreign Relations of the United States – 1918 – Rusia (tomul I, p 371-376), Fascicolul n° 862.20261/53. Ambasadorul în Rusia (Francis) către Secretarul de Stat (telegramă) Petersburg, 9 februarie, 12 p.m. 13 februarie 1918, 1 a.m. (primită la 13 februarie , 8.22 a.m. și 16 februarie, 7.55 a.m.) 2354 – Urmează (în continuare) o lucrare pregătită de Sisson și de mine însumi (Francis – nota autorului), plecând de la documente originale pe care am reușit să le procurăm și a căror autenticitate se află în afara oricărei îndoieli.Aceste documente, care tind să probeze că Lenin și Trotzky (ca de altfel și ceilalți conducători bolșevici) au fost plătiți din Germania și că distrugerea Rusiei nu este decât una din părțile planului Germaniei de-a înfăptui dezorganizarea între țările ”Înțelegerii”, mi-au parvenit din surse diverse.Sunt în așteptarea probelor ulterioare, din aceleași surse și vă trimit datele incomplete în speranța că Washington va putea adăuga documentele sale pentru căutarea unei corelații, destinată să probeze sau să infirme acuzarea.Toate documentele (în afară de scrisoarea semnată Yoffe) provin din dosarul Kontrerazvedka al Serviciului Secret al Guvernului, organizat sub Kerenski.Dacă lucrurile stau în acest fel apare înevitabilă întrebarea: de ce Kerenski nu a utilizat aceste probe împotriva bolșevicilor în iulie trecut?Agenții germani din guvernul lui ar fi trebuit să-l prevină.Scrisoarea semnată ”Y” provine din dosarul Brest-Litovsk care se află la Smolny Institute și am aflat despre aceasta de la o persoană cunoscută pentru ”intrările” ei (”intrări” – în sensul de facilitate de intrare în mediile foarte importante).Nici un original, nici fotografia, nici alte documente nu se află în posesia noastră, ci se află la Petrograd și au fost văzute de un american (ceea ce nu prezintă interes pentru cercetare).Documentul n° 11, o comunicare a lui Scheidemann, este o scrisoare trimisă în formă telegrafică.Noi putem procura rapid originalul, dar nu este necesar pentru verificare, care poate fi făcută cu ușurință, confruntând acest document cu altele care ar trebui să se afle la Departamentul de Justiție al Serviciilor Secrete Aliate.Englezul pe care îl cunoașteți a lucrat la o parte din material.Diverse piste conduc la Stockholm și Copenhaga, imposibil de urmărit de aici.Sugerez intensificarea eforturilor pentru completarea acestui dosar, dar mă declar împotriva unei publicări imediate, numai dacă se tratează de împiedicarea politicii bolșevice în țările ”Înțelegerii”.Această publicare ar putea fi considerată ca o calomnie din partea capitaliștilor străini, și nu va avea alt efect decât incitarea la represalii. Imaginea de mai sus reprezintă culegerea de documente diplomatice referitoare la relațiile ruso-americane, publicată de guvernul american în 1931. Documentul 1. Circulară din 18 februarie 1914.Ministerul, către toate băncile germane și – cu acordul guvernului austro-ungar – către Österreichische-Kreditanstalt: Direcțiunile tuturor băncilor germane care întrețin raporturi în exterior, și cu acordul guvernului austro-ungar, direcțiunea Österreichische-Kreditanstalt, sunt informate că Guvernul Imperial a estimat că este indispensabil să se ceară tuturor conducerilor instituțiilor de credit să stabilească cel mai rapid posibil agenții la Lulea, Haparanda și Vardö (la frontiera finlandeză), la Bergen și la Amsterdam.Înființarea acestor agenții trebuie să garanteze o mai bună tutelă a intereselor acționarilor (germani), ruși, francezi și englezi, acest fapt putând fi necesar ca efect al anumitor circumstanțe care ar putea schimba situația de pe piața industrială și financiară.Pe lângă acestea, instituțiile bancare sunt rugate, cu insistență, să-și ia măsurile lor pentru a se păstra un secret deplin asupra relațiilor stabilite cu băncile finlandeze și americane.În acest scop, Ministerul recomandă Swedish Nya Banken (din Stockholm), Banking Office (din Fürstenburg), Compania Comercială Waldemar Hansen (din Copenhaga), ca bănci care au menținut relațiile cu Rusia. (semnătura) N° 3737 (Serviciul pentru ”Operațiuni Țări Străine”) Urmează o schemă a structurii bazei financiare care începe din februarie 1914, cu cinci luni înainte de începutul primului război mondial.

 

Documentul 2. Circulară din 9 iunie (2 noiembrie ?) 1914.De la Statul Major (German – nota autorului) către toți atașații militari din țările vecine cu Rusia, Franța, Italia și Norvegia…

 

 În toate sectoarele băncilor germane din Suedia, Norvegia, Elveția și Statele Unite, s-au deschis credite speciale de război pentru a veni în ajutorul necesităților de război.Statul Major vă autorizează să vă serviți, voi înșiși, pentru sume fără limite, din acele credite, pentru distrugerea fabricilor inamice, dar și de utilizare a celor mai importante structuri civile și militare.În același timp, este necesar să luați în considerare flota navigantă (prin distrugerea motoarelor și a mașinilor), incendierea stocurilor de materii prime, respectiv de produse finite, privarea marelor orașe de necesitățile lor, de energia electrică necesară, de stocurile de petrol și provizii (rezerve).Agenți anume pregătiți se vor afla la dispoziția dumneavoastră furnizându-vă explozibil și material incendiar, dar și o listă cu persoanele care (în țările aflate sub controlul vostru) vor prelua însărcinările încredințate agenților de distrugere. Consilier General al Armatei, Dr. Fischer.

 

Documentul 3. Circulara din 2 noiembrie 1914.De la Banca Imperială către reprezentanții Nya Bank, agenților de la Diskonto Gesellschaft, respectiv Deutsche Bank. Prin prezenta vă înștiințăm că au avut loc discuții între agenți autorizați de către Banca Imperială și revoluționarii ruși, domnii Zenzinov și Lunaciarski.Amândoi s-au adresat diverșilor finanțatori care, la rândul lor, i-au îndreptat către reprezentanții nostril…

 

 

 

Noi suntem gata să susținem proiectele lor de agitație și propagandă, în Rusia, cu condiția absolută ca agitația și propaganda conduse de domnii Z și L, să aibă în vedere armatele active de pe front

 

 

În acest sens, agenții Băncii Imperiale se vor adresa băncilor lor pentru a le informa că noi le deschidem creditele necesare, care vor fi acoperite integral în momentul în care veți face aceste cereri către Berlin. Risser Supliment al acestui document: Z și L vor intra în relația cu Banca Imperială prin Rubinstein, Max Warburg și Parvus (3). Documentul 4. Circulara din 23 februarie 1915.Serviciul de Presă al Ministerului Afacerilor Externe, către toți ambasadorii, miniștrii și consulii țărilor neutre: Sunteți informați că în țările unde vă aflați vor fi stabilite birouri speciale de credit pentru organizarea propagandei în țările ”Coaliției”, putând constitui unul din motivele de război împotriva Germaniei.Mișcarea de agitație socială va fi însoțită de propagandă; vor rezulta acțiuni (tendințe) revoluționare; va exista o separare a diverselor componente ale statului; practic, va fi război civil; astfel, va exista și o mișcare pentru dezarmare, respectiv pentru încetarea războiului.Sunteți rugați să cooperați și să ajutați cu toate mijloacele pe directorii birourilor de mai sus.Aceste persoane vă vo prezenta acreditările lor. Barthelm.

 

Documentul 5. De la președintele Kirdorff’s Rheinish Westphalian Industrial Syndicate către biroul central al Nya Banken de la Stockholm.Lui Svenson Baltzer, reprezentant al Diskonto Gesellschaft la Stockholm, și domnului Kirch, reprezentant al Deutsche Bank în Elveția.

 

 

 Rheinish Westphalian Industrial Coal Syndicate vă autorizează, împreună cu conducerea, să plătiți sumele necesare pentru ajutarea emigranților ruși (după cum deja cunoașteți), dornici să desfășoare propaganda printre prizonierii ruși de război și în rândurile armatei ruse…

 

 

 

 Kirdorff. Izrail Lazarevici Gelfand (sau Helfand), mai cunoscut cu numele de Parvus, 1867-1924. Documentul 6. Copenhaga, 18 iunie 1917. Domnului Ruffner Helsingfors, Stimate domn, Vă rugăm să luați la cunoștiință de transferul a 315.000 de mărci din contul de la Diskonto Gesellschaft în contul domnului Lenin la Kronstadt, din ordinul sindicatului.Vă rugăm să confirmați primirea la Nylandsvej, 98 Copenhagen, W Hansen & Co. Svensen. Documentul 7. Stockholm, 8 septembrie 1917. Domnului Farsen, Kronstadt (via Helsingfors), Onorați ordinul de plată, urmați instrucțiunile pentru pașapoartele și indicația pentru suma de 207.000 după cum ați stabilit cu domnul Lenin, către persoanele menționate în această scrisoare.Această alegere este aprobată de Excelența Sa, domnul ambasador.Confirmați sosirea acestor persoane și țineți acest document separat de actele dumneavoastră. Svensen. Documentul 8. Kontrerazvedka, Geneva, 16 iunie 1917. Domnului Fürstenberg (4), Stockholm, Vă rugăm să luați la cunoștiință că la cererea domnului (Jullias ?) au fost plătiți 32.000 de franci pentru publicarea broșurilor socialiste.Informați Decker prin telegramă despre primire, despre livrarea broșurilor, numărul de factură (sau orice alt mijloc de recunoaștere) și data de sosire. Kriek, Deutsche Bank. Documentul 9. Domnului Raphaël Scholnickan, Haparanda. Dragă tovarășe, Biroul Băncii Warburg a deschis, în acord cu telegrama de la Rheinish Westphalian Syndicate, un cont pe numele tovarășului Trotzky.Cine trebuia, a făcut rost de arme, a organizat transportul lor și livrarea la Lulea (5) și Vardö, în contul biroului ”Essen & Son”, pe numele destinatarilor din Lulea și al unei persoane autorizată să primească banii ceruți de tovarășul Trotzky. J Fürstenberg.  

 

Documentul 10. Lulea, 2 octombrie 1917. Domnului Antonov (6), Haparanda, Cererea tovarășului Trotzky a fost îndeplinită.În contul Sindicatului și al Ministerului (probabil al Ministerului Afacerilor Externe de la Berlin, oficiul de presă) au fost cerute 400.000 de coroane și date tovarășei Sonia, care vă va face o vizită cu această scrisoare și vă va aduce suma cerută. J Fürstenberg. Documentul 11. Berlin, 25 august 1917. Domnule Olberg, Dorința dumneavoastră coincide cu interesele partidului…

 

 

Cu acordul persoanei pe care o cunoașteți, 150.000 de coroane au fost transferate (la dispoziția dumneavoastră)

 

 

 

de către Nya Bank la biroul lui Fürstenberg.Informați cu acuratețe pe Vorwärts de ceea ce se scrie în ziare despre evenimentele în curs. Scheidemann (7). Documentul 12. Berlin, 14 iulie 1917. Domnule Mir, Stockholm, Am transferat pe numele dumneavoastră, prin M. I. Ruchver (magistratul-instructor) 180.000 de mărci germane pentru cheltuielile dumneavoastră din Finlanda.Diferența este la dispoziția dumneavoastră pentru ”agitația” împotriva Angliei și Franței.Scrisorile lui (Malyanik ?) și Steklov care au fost trimise, au fost primite și vor fi luate în considerare. Parvus. Din aceeași ”culegere”, de la pagina a șaptea, o altă scrisoare, de maxim interes: Fascicolul N° 861.00/288, Ambasadorul în Rusia (Francis) către Secretarul de Stat, (telegramă), Petrograd, 19 martie 1917, ora 8 p. m.(primită 20 martie, ora 6 p. m.). 1110 – Peste tot este ordine.Au fost luate dispoziții pentru a împiedica orice pretenție la tron, precum acea a Marelui Duce Mihail, reprezentant al succesiunii ereditare după abdicarea țarului și a țareviciului (fiul țarului), pentru zădărnicirea oricărei cereri cu tendință spre succesiunea imperială, până la ”people act”…

 

 

Pentru că Guvernul Provizoriu are nevoie urgentă de fonduri, Anglia a finanțat Rusia și probabil că va continua să o facă, până când guvernul va fi recunoscut de toți aliații.Un ajutor urgent ar fi ca o lovitură de maestru…

 

 

 

Este foarte important pentru evrei ca această revoluție să reușească.Dacă evreii vor avea de câștigat, va trebui păstrată o maximă discreție din moment ce revoluția intră într-o fază în care s-ar putea activa opoziția antisemiților, care aici sunt foarte numeroși. Francis.

 

”Fruntași” ai Revoluției Bolșevice 245

 

NOTE: 1 – Documentele din acest appendix au fost preluate din lucrarea La Haute Finance et les Révolutions – Înalta Finanță și Revoluțiile,Henry Coston, Paris, Éd. Lectures Françaises, 1963. 2 – Citat în Pierre Virion Bientôt un gouvernement…, cit., p 135, 136. 3 – Lunaciarski era Comisar al poporului pentru Educație.Parvus se afla la Copenhaga, în timp ce Warburg acționa, mai ales, la Stockholm.Parvus a fost finanțat de către kaiser-ul Wilhelm al II-lea cu două milioane de mărci germane pentru instigarea la revoluție (sursă: memoriile lui Ludendorff). 4 – În documentul 1, Fürstenberg este numit Fürstenburg, devenind Ganetsky la Sankt Petersburg. 5 – Oraș suedez în apropiere de Haparanda.Documentul lasă de înțeles că Trotzky se afla în legătură cu Warburg, respectiv Fürstenberg. 6 – Comandant al zonei Sankt Petersburg.În perioada scrisorii, Trotzky era deja șef politic al Petersburgului și mai lipsea o lună până la începutul Revoluției din Octombrie. 7 – Conducător socialist german, susținător al păcii în Germania.Vorwärts – Înainte – era ziarul socialiștilor berlinezi. APPENDIX II: PRINCIPALELE ASOCIAȚII MONDIALISTE

 

Licio Gelli – Democrația este ca o ”țigară”, gata să se termine !

 

Studiul care precede acest appendix arată că actualele guverne nu sunt altceva decât aspectul exoteric al Lojii Înalte care acționează asupra acestora în mod direct, prin intermediul propriilor agenți infiltrați în structurile-cheie ale statelor și/sau prin intermediul unei mulțimi de manevră (mulțime constituită din asociații, organisme, cluburi et similia cu scopuri dintre cele mai diverse).În mod frecvent, aceste societăți au caracter filantropic sau academic, fiind foarte ușor de influențat și de teleghidat.Această rețea foarte deasă, țesută în mulți ani de activitate ocultă, pe toată planeta, susține peste tot și cu orice mijloace ideile necesității primare a unei Noi Ordini Internaționale care să asigure salvarea ecologică a planetei, distribuirea (în mod egal) a bogăției între oameni, să garanteze libertatea de conștiință, dar mai ales o pace perpetuă (și naziștii susțineau ideea unui Reich de-o mie de ani !!!) ca fruct neperisabil – din cele susținute – al unui Guvern Mondial, universal recunoscut. Faptele petrecute în ultimii ani arată (fără umbră de îndoială) că mondialismul sovietic, ateu și totalitar, după ce și-a dat jos masca purtată pentru mai mult de șaptezeci de ani (de negare a Occidentului), prezintă coincidențe cu scopurile [și personajele sunt aceleași(1)] Occidentului: o lume cu o singură conștiință, un singur guvern, o singură educație.Dar un obstacol imens a apărut în calea acestui plan secular: islamul.Mai corect, ar trebui să se vorbească despre obstacolul creat de marile religii pentru că restul, tot ceea ce face diferența (rasa, istoria, cultura, limba, obiceiuri) este ușor de atenuat, de uniformizat, de diluat…

 

 

 

 

 

Religia, cea pe care fiecare om o consideră ca fiind adevărată, nu poate fi trecută cu vederea și mondialiștii cunosc acest lucru:

 

 

 

omul este capabil să se lupte, din convingere, până la ultima picătură de sânge, conștient că în acest fel se apropie de răsplata eternă.Proclamând respectarea religii altuia (implicit, a oricărei divinități care ar sta la baza respectivului cult), în numele dreptului uman la libertatea de credință (deci de aderare la orice idee ridicată la rang de adevăr absolut), Biserica a devenit, de fapt, o sucursală a ONU, folosită din când în când pentru propagarea (sub altă formă) a ideilor mondialiste.Se pare că a sosit momentul ca super-religia New Age să însoțească Biserica în sectorul care i-a fost rezervat din marele Pantheon al religiilor.Ebraismul cabalistic, cu încărcătura lui de ritual și exclusiv constituie de departe o amenințare, identificându-se cu ideile care stau la baza religiei New Age.Dintre marile religii mai rămâne doar islamul (în care fiecare credincios, oriunde s-ar afla, trebuie să trăiască și să acționeze ca un apostol) refractar în anumită măsură la laicizarea de natură occidentală.Un islam caracterizat de un potențial demografic înalt, care sfidează Occidentul caracterizat de o anumită onctuozitate a nivelului de trai și de indici de creștere negativă, un islam închis în sine însuși, integralist și combativ prin credință, destul de dificil de manevrat prin divizări interne, decis să re-înființeze un imperiu condus de legile lui Mohamed, după cum s-a proclamat la adunarea conducătorilor mondiali ai fundamentaliștilor care a avut loc la 7 august 1994, pe stadionul Wembley din Londra.(De ce la Londra și nu în orice alt oraș dintr-o țară islamică ??? Ediția următoare, la Washington ???). Un islam care în versiunea lui integralistă nu este dispus să accepte nici kaffir – necredincioși – nici socialism, nici democrație, nici naționalisme, fiind decis să contribuie la căderea regimelor pentru a le înlocui cu ummah – Adunarea Poporului Islamic (2). 246

 

Un islam prea puțin corupt la interiorul noilor generații, ale petrodolarilor – care de decenii au intrat în pușculițele emirilor și ale conducătorilor locali – tot mai intransigente și mai intolerante față de Satana occidentală, cu o ură viscerală împotriva sionismului.Un islam în plină expansiune demografică, în care legea Coranului și-a recăpătat importanța meritată, un islam care nu ezită să se înarmeze și să predice reluarea jihad-ului – războiul sfânt împotriva necredincioșilor.Dar cum în diverse adunări, cluburi, organizații se regăsesc alături și reprezentanți ai cultelor creștine, și ale celor islamice, dar și ale celor evreiești, problema agresivității unei credințe asupra celeilalte trebuie tratată cu maximă atenție, fără a lăsa fanatismul să întunece judecata

Să vedeți cine este investitor la Volkswagen !!!). Pentru regizorii oculți, să ajungă (după atâtea lupte câștigate împotriva creștinismului) în pragul Guvernului Mondial (dar fără a trece acest prag) nu este un lucru tocmai plăcut.Astfel s-ar putea explica brutalitatea cu care, în 1990=1991, americanii au aplicat o corecție unui popor de 15 milioane de locuitori [corecție justificată ca o necesitate stringentă de apărare a democrației (3)], plin implicarea, în comun, a Europei, respectiv a Uniunii Societice.Aceasta din urmă, prin vocea conducătorului în funcție al Armatei Roșii (israelitul Mihail A Mosseiev), amenința (probabil în contextul unei comedii abile din partea celor implicați) cu declanșarea unui al III-lea război mondial, pentru apărarea Iranului și Iraqului…

 

 

 

În realitate, cei din umbră sunt foarte conștienți că numai zdrobind puterea musulmană renăscută se poate instala un guvern mondial bazat pe o religie unică.

 

 

 

Împotriva unui islamism încăpățânat nu se pot exclude (în viitor) intervenții în forță, cu rezultate și mai dezastruoase decât cele din Golful Piersic (4), cu durerea, distrugerea, foamea și lipsurile corespunzătoate. Cum se poate justifica altfel înspăimântătoarea înarmare a Iranului (situat într-o zonă cu tensiune înaltă) prin grija acelorași puteri occidentale, ca un omagiu adresat principiului gestionării contrariilor ?Cine a furnizat Indiei, Pakistanului (dar poate și Egiptului și Libiei) faimoasele mijloace de distrugere în masă, cine este responsabil de tăcerea complice care acoperă totul, când ar fi fost suficient un semnal discret și invizibil pentru situarea tuturor inculpaților pe banca acuzaților alături de Coreea de Nord (5)? Cunoscând modul de acțiune al societăților secrete (de creare a incendiului iar pe urmă de-a se prezenta drept pompieri) nu este hazardat și nici ilogic să credem că reînarmarea islamului poate fi preludiul unui conflict în care se vor putea folosi mjloace de distrugere în masă, conflict soldat cu dispariția multora.Brzezinski (mondialist de seamă) ce cunoaște foarte bine distincția dintre putere și autoritate (6), scria în 1993: Delimitarea geografică a spiralei violenței se poate trasa, ca un oval, pe harta Eurasiei.Se întinde de la vest la est, de la Adriatica și Balcani, până la provincia chineză Sinkiang (…).Tragedia din Liban din anii ’80, cea din Kurdistan sau cea din fosta Jugoslavie de la începutul anilor ’90, sunt premizele a ceea ce se va putea întâmpla la interiorul ovalului asiatic de pericol maxim (…).Proliferarea armelor de distrugere în masă este o realitate.În situația actuală, în care puterii militare a Statelor Unite îi lipsește o autoritate corespunzătoare și în care autorității mondiale a ONU îi lipsește puterrea necesară, este posibilă doar o acțiune de întârziere (…).Într-un anumit punct se poate prevedea că armele de distrugere în masă vor fi utilizate în conflictele bazate pe sentimente etnice sau religioase (7).Brzezinski, cu o lejeritate în a face profeții, continuă citând un studiu al lui Samuel P Huntington (născut în 1927, în imaginea din stânga în biroul propriu), profesor la Harvard – Întâlnirea dintre civilizații (8), în care autorul susține ideea că posibilele conflicte de-a lungul liniei de fractură dintre civilizații (în orice fel s-ar numi ea, creștină, islamică, confuciană) vor putea să amenințe (în viitor) în mod foarte consistent pacea din lume.Pentru acest scop, imigrarea din țările arabe spre Europa ar putea furniza situații demne de luat în considerare în cazul destabilizării țărilor în care se află, făcând loc la adevărate casus belli pe măsura accentuării contradicțiilor islam-ceilalți, favorizând în același timp și acordarea consensului popoarelor pentru un eventual război împotriva islamului (9).Și toate acestea fără a mai fi nevoie să se folosească de dezumflata scuză a drepturilor omului, sau de interesele comerciale (după cum a fost cazul dintre Statele Unite și Iraq).Metoda operativă a societăților secrete este cea clasică, articulată pe cercurile concentrice.În funcție de necesitate se creează organe intermediare sau societăți internaționale (în funcție de situație), cu scopuri și destinații dintre cele mai diverse (unele dintre ele contradictorii în ochii profanilor), dar conduse din aceleași centre de putere.Apare coordonarea acțiunilor, societățile fiind capabile să-și îndeplinească obiectivele într-o rețea deasă.Pe măsură ce scopurile sunt îndeplinite, societățile vechi pot lăsa locul altor societăți (noi), mai abile în continuarea drumului pe care-l au de parcurs. A: B’NAI B’RITH În lojile B’nai B’rith, toți evreii sunt bineveniți și se simt ca la ei acasă.Ei erau ”frați” încă dinainte să fi gustat din poezia ritualului de inițiere.Ei erau ”Fii ai Alianței” prin naștere și ”Alianța” nu a fost făcută de oamenii reuniți în lojă, ea a fost făcută de Dumnezeu și Israel la poalele muntelui Sinai.Abraham, tatăl rasei evreiești, este (se poate spune la modul figurat) fondatorul primei loji și descoperi ritualul ei atunci când înălță ochii spre miliardele de stele strălucitoare de pe bolta cerurilor, văzând în ele opera unui creator.Stelele îi vorbiră; ele spuseră: ”Vezi, poporul tău va fi precum stelele din Cer … Să fie binecuvântat …. ”Why the B’nai B’rith?”, B’nai B’rith Magazine, New York, may 1929, p 274. B’nai B’rith – asociație fraternă evreiască, înființată în Statele Unite în 1843.În limba ebraică înseamnă ”Fii Alianței”.Scopul acestei asociații constă în menținerea tradițiilor și a culturii evreiești, de luptă împotriva antisemitismului.Declarația de principiu a fondatorilor preciza că idealul asociației este de ”unire a evreilor prin interesele lor elevate, la fel ca acelea ale întregii umanități (…), de apărare a patrimoniului religios și spiritual al Alianței prin acțiune educativă și spirituală, adresată celor tineri (…), de luptă împotriva antisemitismului declarat sau latent”.Membrii se numesc între ei ”frați”, primesc o inițiere și se reunesc în loje (10). La 13 octombrie 1843, în Caffé Sinsberner din cartierul Lower East Side, Manhattan (New York), 12 evrei emigrați din Germania au ținut o adunare misterioasă.Ei pun bazele unei obediențe masonice, rezervată numai evreilor. Curios…

 

 

Din moment ce Masoneria se proclama deasupra tuturor religiilor și a tuturor raselor, de ce aceștia nu aderă la o lojă deja existentă?

 

 

 

 

Pare că în acea jumătate a decolului al XIX-lea, societatea protestantă din New York nu era străină de manifestări antisemite.Se poate presupune că cei doisprezece fondatori ai B’nai B’rith erau deja masoni, adepți ai lojilor americane, din moment ce ei au ales un ritual care este un amestec dintre Ritul de York, respectiv Ritul American al Odd Fellows (societate secretă fondată la Londra în 1788 – nota autorului) (11).La un an după înființare, B’nai B’rith deschide în New York a duoa lojă și a treia la Baltimore.În 1882 debarcă în Germania (după cum era natural), patria lui Luter, mai ales că iudaismul este o religie a examinării libere.În afară de unicitatea lui Dumnezeu, respectiv legea iubirii, restul (după cum a spus Hillel) nu este decât un comentariu care poate fi discutat (12).Se desfășoară în Europa Centrală, în Est, dar abia în 1932 înființează o lojă în Franța, țară latină și catolică.B’nai B’rith, practic necunoscută marelui public și asupra căreia jurnaliștii preferă să nu insiste deloc, este fără îndoială una din societățile secrete cunoscute din zona de conducere a Puterii. S-ar părea că Masoneria, Societatea Pilgrims, Comisia Trilaterală, CFR nu ar fi decât societăți de legătură dintre umanitate și acest colosal organism aristocratic evreiesc.Este semnificativă declarația făcută în 1975 de cel de-al XIX-lea președinte mondial al B’nai B’rith [David M Blumberg (13)], într-o broșură cu titlul ”Un mod de-a fi evreu”: Locul ocupat de B’nai B’rith este unic între organizațiile evreiești (…).Ea are în rândurile ei mai mulți membri decât orice altă organizație evreiască.Se menționează aceste fapte nu din orgoliu, ci de indicare, în modul cel mai simplu, că avem o responsabilitate particulară în familia organizațiilor ebraice privitor la poporul nostru și la umanitate (…) (14). Conform rabinilor și conducătorilor săi, Israel are un destin religios și o misiune de îndeplinit pe lângă goimi (non-evreii), constând în iluminarea acestora prin principiile talmudice (unde își au originea și mult proclamatele Drepturi ale Omului) în așteptarea epocii mesianice care va duce la divinizarea poporului evreu: Evreul poate fi definit prin responsabilitățile sale în fața lui Dumnezeu, în fața istoriei, în fața poporului său, în fața umanității (…).Etica evreiască este una dintre acelea care atribuie omului locul cel mai înalt în creație.Lumea și tot ceea ce se află în ea există pentru el.Pentru realizarea acestui lucru, împlinind epoca mesianică, a fost creat universul (…).Pe de altă parte, istoria ebraică este o readucere aminte constantă despre această responsabilitate a evreilor.De la Abraham care intervenea pentru Sodoma și Gomora și până la sacrificiile făcute în Templu pentru cele șaptezeci de națiuni ale lumii, în textele noastre biblice nu lipsesc exemplele de intervenție a evreilor în favoarea fraților non-evrei.De atunci, pe bună dreptate sau greșind, lumea non-evreiască a considerat adesea (foarte des) că poporul evreu este responsabil de toate cele întâmplate (mai ales cele rele).Tradiția ebraică ne impune să fim un exemplu pentru toate națiunile, să ne comportăm ca un popor de sacerdoți, subliniind cu claritate care trebuie să fie rolul nostru în mijlocul umanității (…).Acesta este sensul responsabilității care a dus la apariția B’nai B’rith și care explică lunga sa istorie (15).În mod natural, scopuri atât de elevate au nevoie de mijloace de acțiune pe măsură.Din acest punct de vedere se înțeleg mai bine dimensiunile atribuite Ordinului Masonic Internațional al B’nai B’rith de către istoricul britanic Paul Goodman [(16), președintele primei loji B’nai B’rith, înființată la Londra în 1910] și citat de către revista Districtului 19 a B’nai B’rith (Europa Continentală): Această adunare a evreilor, profund dedicată Lumii Noi și celei Vechi, strâns adunați într-o singură asociație și motivați de un singur ideal, reprezintă cea mai mare forță organizată din timpurile moderne care luptă pentru promovarea intereselor iudaismului (17. În prezent, B’nai B’rith este o aristocrație evreiască cu circa 600.000 de adepți originari din 48 de țări, la care s-au adăugat, după deschiderea din 1990 a lojii de la Moscova (Rusia), reprezentanți din Lituania, Letonia, țările est-europene.Este cea mai puternică dintre organizațiile ebraice (…) compusă din loji (18) la interiorul cărora membrii sunt repartizați în comisii specializate – conform Tribune Juive din 23 decembrie 1985, care preciza și că este reprezentată în mijlocul marii maEmblema B’nai B’rith jorități a organizațiilor internaționale precum ONU, UNESCO (este prezentă și în Consiliul Europei având funcții consultative – nota autorului) în calitate de ONG și are legături și la Vatican.Influența este așa de mare încât înainte de alegeri, președinții americani trebuie să se prezinte întâi în fața celor din B’nai B’rith. De partea lor, președinții americani nu uită sprijinul acordat: 35% dintre funcționarii guvernamentali ai lui Bill Clinton (cu funcții de răspundere) aparțineau la B’nai B’rith (pentru a ne da seama de dimensiunile acestei mașinațiuni, trebuie ținut cont că evreii reprezintă doar 3% din populația Statelor Unite).În timpurile lui G W Bush Sr., în perioada delicată a războiului din Golf, reprezentantul Statelor Unite la Națiunile Unite a fost Morris B Abram (1918-2000), fost președinte al American Jewish Committee și director al Conferinței Organizațiilor Ebraice Americane, ambele conectate la B’nai B’rith (19).Fii Alianței – B’nai B’rith – își are sediul general internațional în Washington DC, Rhode Island Avenue, n° 1640, fiind prezentă în lume în 58 de țări, împărțite în șapte districte, fiecare administrat de către un guvernator.La sfărșitul lui august 1981, la Jerusalim, pe King David Street s-a deschis o ramură administrativă importantă, numită semnificativ World Center. În orice caz, prima lojă masonică a B’nai B’rith a fost prezentă în acest oraș încă din 1888.Ca titul informativ, iată o parte din cei care au fost președinți ai acestei organizații (în paranteză este specificată perioada în care s-au aflat la conducere): Henry Monsky (1938-1947), Frank Goldman (1947-1953), Phillip M Klutznick (1953-1959), Label A Katz (1959-1965), William A Wexler (1965-1971), David M Blumberg (1971-1978), Jack J Spitzer (1978-1982), Gerald Kraft (1982-1986), Seymour D Reich (1986-1990), Kent E Schiner (1990-1994), Tommy P Baer (1994-1998), Richard D Heideman (19982002), Joel S Kaplan (2002-2006), Moishe Smith (2006-2009), Dennis Glick (2009-2011).B’nai B’rith-ul american are organizații pentru tineret puternice precum B’nai B’rith Youth Organization și Hillel, structuri specializate adresate (Hillel cu 248

 

precădere) studenților universitari, iar menirea instituțională a acestor organizații constă în menținerea vie a identității evreiești și sioniste.Puterea B’nai B’rith se extinde și peste (importanta) Anti-Defamation League, respectiv asupra oricărei societăți, consiliu sau asociație vizibilă (sau ocultă) evreiască, în orice fel s-ar numi ele: Alianța Israelită Universală, Consiliul Mondial Evreiesc, Fondul Social Evreiesc, British Israel, Consiliul Sinagogilor, Liga împotriva Antisemitismului, asociațiile de prietenie dintre țările europene și Israel sau așa-numita societate americană de lobby – AIPAC, etc.Emblema oficială a statului Israel, adoptată în 1949 de fratele Chaïm Weizman, (primul președinte al Israelului) este menorah-ul, sfeșnicul cu șapte brațe, simbol adoptat și de B’nai B’rith.B’nai B’rith are rolul de executiv al oligarhicului Mare Kahal (20) – Marele Sanhedrin, și pare să coincidă (cel puțin din descriere) cu entitatea pe care E C Knuth o descria în lucrarea lui, The Empire of ”The City”: Numărul magic de 400 (de membri) – odinioară simbol al bogăției și al privilegiilor dominanților – apare aici într-un rol deloc nou (…).Oameni care au milioane de dolari și care sunt prezenți între noi, domină asupra destinului, asupra vieții și morții compatrioților lor printr-o organizarea care se ridică împotriva spiritului și textului Constituției Statelor Unite.Nu există nici măcar 1 la mie dintre compatrioții lor care să fi intenționat să vorbească despre această organzație.Scopul comun al tuturor acestor oameni este strâns legat cu faptul că marile lor averi sunt în relație cu operațiunile din ”City”, citadela Finanței Mondiale.Acești oameni nu exercită numai o influență puternică, în cel mai deplin secret, dar operează și datorită contribuție puse la dispoziție de către Cecil Rhodes, respectiv Andrew Carnegie (1835-1919) (21).Este important de observat convergența acestor rânduri cu mărturia prezentată de Pierre Virion despre funcția istorică a Statelor Unite, condusă de către un nucleu restrâns: Supremația maritimă a Angliei, Norvegiei, Suediei, Danemarcei, Olandei (națiuni protestante) a rămas la fel prin mila divină; și ”fiica” lor, Statele Unite, cu numai două secole de viață, îngrijind o duzină de rase cu antica lege a lui Dumnezeu, și-a pus forțele, în două rânduri, la dispoziția libertății, și a făcut ca economia ei să furnizeze mijloacele care să împiedice reîntoarcerea barbariilor evului mediu și a tiraniei spirituale (22).

…

 

 istoricul mason Daniel Ligou (cel care a redactat dicționarul citat deseori) scria: (…) la New York, în 1916, Harvey Spencer Lewis (1883-1939) a fondat Ordinul Roza-Crucian al AMORC (…) compus din doisprezece grade, iar sediul mondial a fost stabilit la San José în California.În 1939, gradul de ”Imperator” al ordinului îi va reveni fiului acestuia, Ralph-Maxwell (1904-1987), membru și el al Ordinului Cabalistic al Roza-Crucii.Scopurile mondialiste ale AMORC sunt explicate într-o carte a lui Ralph Lewis, intitulată Fragmente din înțelepciunea Roza-Cruciană: (…)

 

 

 

 

diferențele dintre stările sociale vor dispărea. Prin această dispariție vor înceta conflictele și neînțelegerile născute din rivalități inutile, apărute din dorința de dominare și supremație.Atunci lumea nu va mai fi împărțită în state politice, ci în zone//

 

 

 

…Locuitorii fiecărei zone vor avea dreptul să aleagă un reprezentant.Reprezentanții aleși vor constitui un ”congres” sau ”consiliu mondial”…

 

 

 

La rândul lui, acest congres mondial va alege conducătorii executivi ai unui singur stat mondial.Acest congres va adopta o constituție ale cărei clauze nu vor folosi decât la menținerea și la progresul drepturilor inalienabile ale umanității (23). DESPRE ANTI-DAFAMATION LEAGUE De-a lungul materialului de față s-a făcut deseori referire la Anti-Defamation League, cunoscută mai ales prin acronimul ADL. Apărută în 1913 ca secție specializată a planetarei B’nai B’rith, are rolul de adunare a informațiilor, respectiv de documentare a tuturor cazurilor de antisemitism și antisionism, potențial nocive pentru scopurile organizațiilor evreiești și de combatere a acestor atitudini prin orice mijloc posibil.Statul original ar prevedea: Intenția imediată a ligii constă în oprirea (făcând apel la rațiune și știință și, dacă este necesar, la lege) defăimării poporului evreu.Scopul final rezidă în asigurarea justiției, a tratamentului egal pentru toți cetățenii, de-a pune capăt pentru totdeauna discriminării injuste și nedrepte la adresa acestuia sau a degradării din partea vreunei secte sau grup de cetățeni.Referindu-se la modalitatea de acțiune, există și opinii critice, precum acea exprimată de Noam Chomsky: (…) unul din grupurile de presiune cele mai puternice și mai răutăcioase din Statele Unite (…).Înainte de toate, datoria lui constă în adoptarea oricărei tehnici, oricât de necinstită și lipsită de noblețe pentru a defăima, reduce la tăcere sau distruge pe oricine ar încerca să critice Statul Sfânt (Israelul – nota autorului) (Marshall, 1993).Organizația ADL americană, cu circa 30 de birouri externe (inclusiv cele din Viena și Jerusalim), la jumătatea anilor ’90 prevedea o troikă de conducere compusă din Melvin Salbert (în calitate de președinte național), Abraham H Foxman (director național) și Peter T Wilner (director național adjunct).Maxwell Greenberg era (președinte onorific).Printre vice-președinții onorifici figura și Edgar Miles Bronfman (titularul Seagram, multinațională a alcoolului, dar și deținătorul unei părți importante din gigantul chimiei, multi-naționala DuPont De Nemours). Membru fondator al Rockefeller Council, în afară de-a fi înalt responsabil al B’nai B’rith, Bronfman (în imaginea alăturată este fiul acestuia, Edgar Bronfman Jr.) este și președinte al Consiliului Mondial Evreiesc, dar și membru al CFR.În spatele troicii se află 144 de conducători (144=12×12), toți (în mod riguros) evrei, din care jumătate plus unu trebuie să fie, prin statut, membri ai B’nai B’rith.Această comisie este însoțită de un executiv ai căror membri sunt aleși pe viață.ADL este format din opt departamente: drepturi civile [căruia îi aparține faimosul Research and Fact Finding (Cercetare și Constatare Fapte)] care supraveghează grupurile extremiste și potențial ostile (condus de Irwin Suall); servicii comunitare, comunicații, dezvoltare, afaceri legale și internaționale, leadership și programe.Partea de comunicații include și difuzarea de texte și propagandă; departamentul de afaceri internaționale are autoritate asupra birourilor-sucursale din Europa (echivalentul britanic al ADL este Institute for Jewish Affairs din Londra), Orientul Mijlociu și America Latină.Același departament de afaceri internaționale (condus de Kenneth Jacobson) a fost împărțit ulterior în sub-departamente: al educației, al ”educației superioare” din campusurile universitare, de afaceri inter-religioase (condus de rabinul Leon Klenicki, omul de legătură cu Vaticanul), al radio-televiziunii și filmului, al unui centru internațional pentru studierea holocau$tului. ADL se bucură de sprijinul uneia din cele mai vechi și mai bogate familii americane (familia Moore) din care face parte episcopul de New York City – Paul Moore, președintele Catedralei St John the Divine.Unul din cei mai generoși finanțatori ai ADL este comerciantul de grâu din Minneapolis, Dwayne Andreas, care între 1966 și 1999 a condus una din surorile cartelului mondial al grâului, Archer Daniels Midland.Celelalte sunt Cargill, Continental Grain (controlată de familia evreiască Fribourg), Louis-Dreyfus (franceză, condusă de o familie evreiască cu tradiție, cu sediul la Stanford, în Statele Unite), Bungee Corp (conglomerat cunoscut ca o caracatiță în țările sud-americane, cu sedii la New York, Geneva și Curaçao, multi-națională fagocitată de familia evreiască Hirsch).Se poate cita o a șasea (chiar dacă la distanță) André, din proprietatea unei familii calviniste din Lausanne (Elveția).Andreas, destul de apropiat de Bronfman, este membru al Grupului Bilderberg, exercitând o influență discretă dar eficace în apropierea tuturor președinților americani de după Truman.Grâul este o armă strategică în raporturile cu țările sărace, după cum a fost (cu eficacitate) în anii comunismului real (dezastruos pe planul producției agricole) din URSS.Nefiind nici WASP (anglo-saxon pur-sânge) și nici evreu, Andreas nu a încetat să ofere sprijinul lui generos către ADL, mai ales în anii ’70 când a fost creată ADL Foundation.Primii pași ai lui Andreas (pentru a intra în politică) i-au fost conduși de președintele de atunci al ADL, Benjamin Epstein, după cum a mărturisit Andreas într-un discurs din 1987: Ben Epstein – odihnească-se în pace – căruia i-am fost prieten timp de douăzeci de ani, a fost mentorul meu și ghidul pe tema raporturilor diplomatice.Am lucrat cu el săptămâni întregi pentru a face posibilă extinderea comerțului spre URSS (24). Trebuie specificat că familiile WASP, prezente în special în societățile secrete superioare, nu sunt tratate cu egalitate de către Înalta Finanță Ebraică, excluzându-le de la întâlnirile lor.B’nai B’rith s-a format ca Masonerie de sine stătătoare, desprinsă de Ritul Scoțian.Cei care finanțează activitatea americană a ADL, mai ales Rothschild și Cecil Rhodes Trust (cunoscută și ca British Round Table), mențin legături strânse cu British Foreign Office și serviciile secrete aferente. 250

 

În decursul istoriei, B’nai B’rith a rămas închisă oricărei influențe din exterior, protejându-se cu o carapace impenetrabilă, dar infiltrând și exercitând o puternică influență asupra tuturor ramurilor Masoneriei.Concluzia la care au ajuns mulți din cei care au cercetat pe îndelete fenomenul mondialist (mai ales cei din școala franceză) nu lasă loc la multe interpretări: B’nai B’rith este, cu o probabilitate îndreptată spre certitudine, unul din ordinele superioare. B’NAI B’RITH ȘI ”CONCILIUL VATICAN II ” Nu se poate discuta despre B’nai B’rith fără o scurtă trecere pe tărâmul pe care (cu o anumită certitudine) a adunat rezultatele cele mai bune, punând bazele definitive pentru împlinirea acțiunii seculare împotriva creștinismului după o muncă îndelungată și metodică de penetrare și convertire la idealurile terestre evreiești a ceea ce s-ar putea numi Inima Creștinismului – Vaticanul prin Conciliul Vatican II (25).

 

 

 

Măi să fie, cum sângerează săraca inimă a creștinismului !!!!!!!!!!! nota traducerii în limba română.

 

 

 

 

Ce este straniu în asta?!Același simbol – al stupului cu albine este confirmat de Laurence Gardner (în lucrarea The Shadow of Solomon – Umbra lui Solomon – Secretele Masoneriei, Harper Element, 2005) ca fiind unul din simbolurile folosite de Masonerie. Elia Eberlin, scria despre acest fapt: Israelul împlinește, fără a precupeți nici un efort, misiunea istorică de reînviere a libertății popoarelor; este Mesia colectiv al drepturilor omului (26).A discuta despre un Mesia, despre un zeu colectiv, respectiv despre proclamarea ca unică realitate a divinizării omului, este o consecință a religiei unice a umanității.Cu toate consecințele care decurg din aceasta: Umanitatea (în totalitatea ei) este unicul zeu, iar Hristos este realizarea (sau perfecționarea) acestei divinități.Este un drum prin haosul lumii spre un Hristos cosmic (27), după cum proclama Teilhard de Chardin, susținut de un cardinal iezuit, Henri de Lubac. Nu este intenția autorului să descrie sau să comenteze intrigile care au dus la adoptarea celor două declarații controversate, Dignitatis Humanae, respectiv Nostra Aetate, de către Conciliul Vatican II, suficient de bine tratate în lucrarea preotului Wiltgen – Le Rhin se jette dans le Tibre – Rhinul se varsă în Tibru [Tevere (28)].Trebuie precizat că Nostra Aetate Award a devenit numele unui premiu prestigios atribuit de Institute for Christian-Jewish Understanding, pentru a-i răsplăti pe cei care au favorizat dialogul iudeo-creștin.Până acum, premiul a fost acordat cardinalului de Paris, Jean Marie Lustiger, primul reprezentant al Bisericii Catolice care a declarat deschis că nu se poate renunța la propria identitate ebraică (29); Marelui Rabin din Franța, René Samuel Sirat, președintele Conferinței Europene a Rabinilor; cardinalului John O’Connor; senatorului Joseph I. Lieberman (născut în 1942), membru al CFR; cardinalului de Baltimore, William H Keeler (decorat și cu Americanism Award – distincția de onoare a ADL); lui Krister Stendhal, de la Biserica Luterană Suedeză; rabinului Mordecai Waxman, cardinalului Edward I. Cassidy și rabinului Irving (Yitz) Greenberg. Înainte de discutarea și de aprobarea celor două documente citate, printre participanții la Conciliu a circulat o scriere anonimă (30), intitulată Acțiunea Iudeo-Masonică în Conciliu care, din cele spuse de monsignorul Graber a făcut prea puțină impresie.Cele scrise intenționau să avertizeze despre o acțiune condusă de B’nai B’rith care, prin intermediul cardinalului Bea, ar fi trebuit să se pronunțe în Conciliu pentru dezvinovățirea poporului evreu de orice responsabilitate legată de moartea lui Hristos și acuzarea, în schimb, a întregii umanități pentru cele întâmplate.O aprobare în sens pozitiv, ar fi avut ca logică urmarea că cele douăzeci de secole de creștinism ar fi constituit o perioadă de persecuții injuste și fără sfârșit din partea creștinilor împotriva evreilor.O datorie imperdonabilă și imposibil de calculat care ar fi cerut din partea creștinismului o perioadă lungă de datorii.La 19 noiembrie 1963, cotidianul francez Le Monde anunța: Organizația Ebraică Internațională B’nai B’rith a manifestat dorința de-a stabili legături mai strânse cu Biserica Catolică.Acest ordin a supus atenției Conciliului o declarație prin care se afirma responsabilitatea întregii umanități pentru moartea lui Hristos.Dacă această declarație va fi acceptată de către Conciliu – a declarat Label Katz, președinte al Consiliului Internațional al B’nai B’rith – comunitățile ebraice vor căuta mijloacele necesare pentru colaborarea cu autoritățile bisericești. Acțiunea a fost întreprinsă și dusă la îndeplinire, din partea ebraică mai ales, prin aportul a trei personaje: Jules Marx Isaac [scriitor și istoric francez, membru al B’nai B’rith, principalul teoretician și promotor al campaniei împotriva învățăturilor tradiționale ale Bisericii (31)], Label Katz (președintele din acea perioadă al B’nai B’rith) și Nahum Goldmann (președintele Consiliului Mondial Evreiesc).La aceștia s-au alăturat alții, precum masonul polonez Joseph Lichten (care a acționat în strânsă legătură cu cardinalul Bea) agent al ADL, membru al Comisiei Internaționale pentru Relații Religioase cu Judaismul, prezent la Roma din partea B’nai B’rith în calitate de delegat al Consiliului Mondial Evreiesc la ceremonia instaurării în funcția a papei Ioan Paul al II-lea (32); Marc Tanenbaum (1926-1992), unicul rabin prezent la Conciliu, membru al American Jewish Committee, sponsor de seamă al Lucis Trust. Jules Marx Isaac, 1877-1963. Desfășurarea evenimentelor este cunoscută.La 20 noiembrie 1964, în cursul celei de-a treia sesiuni conciliare, adunarea de episcopi, arhiepiscopi și cardinali aprobă cu o mare majoritate o schemă privitoare la noua atitudine a Bisericii Catolice în raport cu evreii și cu iudaismul.Sub acoperirea unui ecumenism necesar pentru dezvoltarea fraternității în spiritul originilor comune, evreii (din perfizi, după cum au fost prezentați timp de mai multe secole în rugăciuni) au devenit frații mai mari ai catolicilor (implicit a tuturor creștinilor), recunoscându-se astfel că timp de 2000 de ani Biserica s-a înșelat și că a sosit momentul să treacă la recunoașterea erorii.Decizia, ratificată la 14 octombrie 1965, apare ca tulburătoare pentru un creștin, la fel cum astăzi apare incredibil faptul că participanții la Conciliul Vatican II ar fi putut trece cu vederea esența ebraismului talmudic din prezent.Cei 1651 de participanți (1+6+5+1=13) au votat reforma învățăturilor creștine, în conformitate cu directivele lui Jules Isaac (și prin urmare ale B’nai B’rith).Directive, transformate în puncte de vedere, prezentate fără a se ascunde în scrierile lui: – evanghelistul Matei este un mincinos fără rușine și un farsor mai ales când povestește, evidențiind responsabilitatea iudaică, moartea lui Isus Hristos; – părinții Bisericii sunt niște mincinoși și niște călăi care au răspândit în lume ura împotriva evreilor, pe baze teologice, fiind considerați precursori ai lui Hitler și ai adepților lui; – Biserica este cel mai periculos focar de învățătură antisemită care prin doctrina seculară a insuflat ură împotriva rasei evreiești, culminând – logic !!! – cu holocau$tul, shoah-ul de la Auschwitz al celor șase milioane de morți, victime ale național-socialiștilor. Aceeași participanți nu lăsau să se vadă că ar cunoaște gândirea unor importanți autori talmudici, chiar și recenți, precum Elia Benamozegh, atunci când respectivii afirmau: Religia creștină este o religie falsă care se consideră divină. Pentru ea nu este decât o cale de salvare pe această lume, întoarcerea la Israel; sau cele spuse de A Memmi Religia voastră este în ochii evreilor o blasfemie și o diversiune.Dumnezeul vostru, pentru noi este diavolul, adică tot răul concentrat de pe pământ (33).Sau gândurile lui Vladimir Rabi: Între iudei și creștini există o divergență de netrecut, care-l privește pe Isus.Admițând că a existat din punct de vedere istoric, pentru evreu el nu este nici Dumnezeu, nici fiu al lui Dumnezeu. S-ar putea admite, ca o ultimă concesie, tezele lui Giuseppe Klausner: nici Mesia, nici profet, nici legislator, nici fondator al vreunei religii, nici ”tanna” (cunoscător al legii vechi – nota autorului) nici rabin fariseu.Pentru națiunea evreiască, Isus este un mare moralist ți un artist în parabole (…).În ziua în care din povestiri vor dispărea miracolul și misticismul, ideile morale ale lui Hristos vor constitui una din cele mai prețioase bijuterii ale literaturii ebraice din toate timpurile. Câteodată, mi se întâmplă să-mi imaginez, în ultimul secol, ultimul evreu rămas în viață, în picioare și în fața Creatorului său, așa cum este scris în Talmud.Iudeul, legat prin jurământ, rămâne în picioare de la începuturile muntelui Sinai.Îmi imaginez deci, acest evreu care ar fi supraviețuit ostilităților istoriei și tentațiilor lumii.Ce va spune deci, pentru a justifica rezistența lui la trecerea timpului și la presiunea oamenilor? Îl aud spunând ”Nu cred în divinitatea lui Isus Hristos”.Este logic ca această mărturisire de credință să-l scandalizeze pe creștin.Dar mărturisirea credinței creștine nu-i face pe evrei să se scandalizeze? Pentru noi (…) convertirea la creștinism este cea mai mare blasfemie și cel mai mare blestem, credința în divinitatea unui om (34). Cu aceeași franchețe dezarmantă, Rabi recunoaște că lucrarea lui Jules Isaac Jesus et Israël – Isus și Israel [(35), publicată pentru prima dată în 1948 și prin care se ataca direct cele povestite de cei patru evangheliști] era arma de război cea mai potrivită împotriva învățăturilor creștine nocive.Trebuie admis că la Conciliul Vatican II, ceva s-a desfășurat în mod foarte straniu… Cel care a ușurat derularea evenimentelor a fost cardinalul Agostino Bea (1881-1968), propagator al ideilor lui Jules Isaac în rândurile participanților, preluate din cartea citată ( Jesus et Israël), lucrare contrazisă pe larg încă din 1949 de către dominicanul Pierre Benoît în Revue Biblique (n° 56/1949, pag. 610-613).Deja din 1961, cu asentimentul papei Ioan al XXIII-lea, Bea înființase și conducea noul Secretariat pentru Uniunea Creștinilor, organism care, în afară de apropierea de evrei, se ocupa și de descentralizarea puterii Bisericii prin forme de colegialitate democratică.

 

Declarație a lui Harold Wallace Rosenthal (2 noiembrie 1947-11 august 1976, secretar al senatorului Jacob K Javits), decedat în urma unui atentat la terminalul El-Al de pe Aeroportul din Istanbul: Multora dintre evrei nu le place să admită, dar Dumnezeul nostru este Lucifer – și nu mint când se spune că noi ”suntem poporul ales de el”.Lucifer este mai mult decât viu… Noi am infectat complet bisericile voastre și acum noi controlăm sistemul școlar din Statele Unite.

 

 

 

 

Este o realitate că noi deținem controlul organizării creștinismului…

 

 

 

 

Sau aproape tot. Cum de nu au remarcat nici unul din cei 1651 de participanți atacul frontal la adresa Bisericii, prin aceeași strategie folosită de Masonerie pentru doborârea monarhiilor catolice europene?Și atunci s-a început prin descentralizarea puterii regelui către principi, duci, baroni și conți, aducând imediat în apropierea monarhului un parlament care oficial trebuia să-l ajute în problematica afacerilor de stat.În realitate, nu făcea altceva decât să-l lase și fără puținul puterii pe care o mai avea.Acțiunea masonică de corupere, capilară în rândurile poporului, manifestată prin revoluții și urmate de constituții și referendumuri au făcut restul, până la căderea definitivă a monarhiilor (a celor care trebuiau să dispară – nota traducerii în limba română).Care au fost înlocuite de forme democratice ușor de controlat de persoanele de încredere ale Masoneriei, deci ale iudaismului.(De parcă multe capete încoronate nu au fost – și mai sunt încă – Mari Maeștri ai Masoneriei). ARTICOLUL DIN ”LOOK” La 25 ianuarie 1966, în Look [(36), o revistă ilustrată populară care la acea vreme avea un tiraj de circa 7.500.000 de exemplare] a apărut un editorial dedicat atitudinii evreilor față de Conciliu, intitulat Cum au modificat evreii gândirea catolică.În editorial este prezentat pe larg și în detaliu, raportul tratativelor purtate de cardinalul Bea la New York cu con252

 

conducătorii B’nai B’rith și ai Comitetului Evreiesc American, lucruri confirmate și de prezența numeroaselor fotografii. Respectivul editorial a fost semnat de redactorul-șef a revistei, J. Roddy.Din articol, iată mai jos un pasaj semnificativ: (…) Afirmația (făcută la Roma) că evreii s-au infiltrat în Biserică îi neliniștea pe antisemiți.Mai ales că, printre cardinalii de origine ebraică ebraică de la Roma care lucrau la declarația privitoare la evrei, se aflau monsignorul Baum și monsignorul Österreicher, care făceau parte din ”statul major” al lui Bea.Același Bea care, conform cotidianului ”Al Gomhuria” din Cairo, ar fi fost un evreu numit Béhar.Nici Baum și nici Österreicher nu erau cu Bea în după-amiaza târzie a zilei de 31 martie 1965 când o limuzină l-a luat pe cardinal de la ”Hotel Plaza” din New York, pentru a-l duce la câteva clădiri mai departe, la birourile Comitetului Evreiesc American.Acolo, un ”sanhedrin” modern îl aștepta pe șeful Secretariatului pentru Uniunea Creștinilor.Reuniunea nu a fost dezvăluită în presă.Bea dorea ca nici Vaticanul și nici Liga Arabă să nu afle că s-ar fi aflat acolo, ca să asculte întrebările la care evreii doreu un răspuns.(Bea nu acționa din inițiativă personală așa cum dorea Look să credem, ci în virtutea unui mandat înalt – nota autorului). Look oferă o mostră privitoare la temele de discuție din cadrul întâlnirii, unde cardinalul s-a dovedit un partizan convins al ideilor lui Jules Isaac, după care trece la prezentarea eforturilor frenetice efectuate de Roma, de responsabilii marilor organizații ebraice (B’nai B’rith, Consiliul Mondial Evreiesc și Comitetul Evreiesc American) pentru victoria punctului lor de vedere (37).Dar cine era Agostino Bea? Și cine era papa Ioan al XX-lea?Mulți i-au atribuit lui Bea origini evreiești, dar nu există o certitudine în acest sens.Iezuit neamț, deja confesor al papei Pius al XII-lea și prieten al papei Ioan al XXIII-lea, între 1930 și 1940 Bea a fost profesor și rector al catedrei de Sfânta Scriptură al Institutului Biblic Pontifical. Legăturile lui cu înalta masonerie evreiască sunt cunoscute și există documente [precum întâlnirea cu președintele B’nai B’rith, Label Katz, din 16 februarie 1963 de la Roma (conform Civiltà Cattolica din 18 iulie 1964)].În cursul întâlnirii cu Katz, Bea a primit un memoriu conținând tezele Decretului asupra evreilor, prezentate după aceea, în formă oficială de către Secretariatul pentru Uniunea Creștinilor în cadrul adunării Conciliului.Dar Bea a fost și un cunoscut al lui Willen Visser’t Hooft, membru al Grupului Bilderberg și fondator [datorită fondurilor provenind de la Fundația Rockefeller (38) al ultra progresistului Consiliu Mondial al Bisericilor – WCC]. Conform informațiilor din revista masonică franceză Renaissance traditionelle – Renașterea tradițională (numărul 29 din ianuarie 1977), Bea ar fi fost un apropiat al Marelui Maestru al Lojilor Unite din Germania, Friederich A Pinkerneil (39).Un alt capitol al întâlnirii de la New York dintre Bea și Katz este prezentat detaliat în revista Look în numerele din 25 ianuarie, respectiv 1 mai 1966, articole care nu au fost dezmințite niciodată și care confirmă rolul esențial al lui Bea în procesul apropierii dintre elitele ebraice și Biserica Catolică.Un alt fapt singular, notat de Yann Moncomble.La moartea cardinalului Bea (în noiembrie 1968), Neue Zürcher Zeitung – cotidianul din Zürich – publica la 21 noiembrie 1968 ceremonia funerară pe cheltuiala Internationale Stiftung Humanum – Fundația internațională ”Humanum”, o fundație condusă de trei masoni: Herbert Rohrer, Valerio Crivelli și Max Kohnstamm (născut în 1914, membru al Grupului Bilderberg).Imaginea din stânga prezintă om parte din simbolistica aflată la interiorul unei catedrale iezuite din Italia.Aceeași pasăre care-și rănește abdomenul pentru a-și hrăni puii. Anunț plătit, apărut în cotidianul mexican El Informador din Guadalajara, a doua zi după moartea papei Ioan al XIII-lea.Marea Lojă Occidentală Mexicană a Masonilor Liberi și Acceptați, cu ocazia morții papei Ioan al XXIII-lea, își exprimă public condoleanțele pentru dispariția acestui om care a revoluționat ideile, gândirea și modul de aplicare ale liturghiei catolice romane.Enciclicile ”Mater et Magistra” și ”Pacem in Terris” au revoluționat conceptele în favoarea DREPTURILOR OMULUI ȘI A LIBERTĂȚILOR LUI.Umanitatea a pierdut un mare om, și noi masonii recunoaștem în el, pricipiile lui înalte, umanitarismul lui și condiția lui de mare liberal.Guadalajara, Mexic, 3 iunie 1963, Marea Lojă Occidentală Mexicană, Dr. José Guadalupe Zuno Hdez. Masonul olandez de grad înalt Kohnstamm (nimic nu mai este surprinzător – nota autorului) a fost una dintre cele douăzeci de personalități reunite de David Rockefeller la 23 iunie 1972, la Tarrington (New York) pentru crearea Comisiei Trilaterale care să conducă lumea după canoanele tehnocratice.Între 1954 și 1974, Kohnstamm a fost vice-președinte al Comitetului de Acțiune pentru Statele Unite ale Europei (condus de Jean Monnet). A fost membru al Clubului de la Roma, al Institutului de Studii Strategice din Londra, reprezentantde seamă în adunările Grupului Bilderberg, fost secretar particular al principelui Bernhard al Olandei, iar din 1977, animator al unui fel de parlament bilateral Europa – Japonia, numit Hakone (40). În prezent, B’nai B’rith este o prezență reală și puternică în interiorul Bisericii (înțeleasă ca instituție).Este suficient de luat în considerare că în 1991, procesul de sanctificare al Isabellei de Castiglia [(numită și catolica) care, împreună cu regele-consort Ferdinand de Aragon au dus la îndeplinire Reconquista în Spania (prin izgonirea maurilor din Granada în 1492), dar au exilat și o mulțime de evrei din Spania, în anii succesivi] a fost întrerupt.Din partea Romei, anunțul privind încetarea sanctificării a fost dat la 28 martie 1991 de către cardinalul Felici.Printre altele, trebuie remarcat că Spania (din proprie inițiativă) a decis să doneze 1,5 milioane de dolari fondurilor de ajutorare a supraviețuitorilor holocau$tului, ca titlu de răscumpărare pentru expulzarea evreilor sefarzi din Spania prin acțiunea Isabellei de Castiglia catolica (41).În perioada Sărbătorii Cărții B’nai B’rith din Franța, Guy Konopnicki (socialist și militant ecologist) denunțând o carte cu sursă de inspirație catolică – L’imposture antiraciste – Impostura antirasistă, declara: Îl am pe Fersan (autorul cărții) în colimatorul meu.Între noi este o luptă metafizică, aceea a Sinagogii împotriva Bisericii (42). Nu trebuie uitat că a avut loc Conciliul Vatican II, că Ordinea a fot inversată și nu mai există deloc o continuitate a Tradiției. Elémire Zolla, Radio 2, transmisie din 18 decembrie 1992 condusă de CavalliniCeccarini. B: SOCIETATEA PILGRIMS Societatea Pilgrims (sau Societatea Pelerinilor – primii calviniști care au debarcat în America în secolul al XVIIlea) a fost unul din pașii decisivi spre uniunea mondială.Aceasta a reușit să unească forțele divergente ale Vechiului Continent care operau spre finele secolului al XIX-lea: imperialismul britanic care avea ca scop extinderea la nivel planetar a dominației britanice; neastâmpăratul temporalism evreiesc, alimentat de B’nai B’rith și de celelalte organizații evreiești puternice;

 

 

 

… socialismul fabian al Societății Fabian, care alimentează și susține organizarea socială mondialistă…

 

 

…protestantismul biblic, sub formă calvinistă, care face aluzie la semne de bunăvoință divină, la o stea a Magilor călăuzitoare care indică drumul favorizându-i pe credincioși spre succesul financiar.Referitor la secretul care înconjura acestă societate, E C Knuth (în 1946, imediat după terminarea războiului), scria: Activitățile actuale a celei care a fost identificată drept societatea internațională cea mai puternică de pe Pământ – Pilgrims – sunt atât de învăluite în secret, încât puțini americani știu de existența ei, de la fondarea în 1903 (43).O știre inclusă în Richmond News Leader din 14 noiembrie 1963, spunea: Pilgrims reprezintă una din manifestările cele mai puțin cunoscute în cadrul cultului unității mondiale.Această sectă particulară, datorită unui nucleu de națiuni anglofone, folosindu-se de apropierea treptată care caracterizează socialismul fabian, vrea să instaureze în lume un guvern centralizat.Chiar dacă această doctrină ne duce cu gândul la elucubrațiile tenebroase ale unor creiere bolnave, adepții acestei societăți sunt recrutați dintre cele mai ilustre personalități mondiale (…). Cu alte ocazii, aceștia se întâlnesc sub egida Uniunii Atlantice, a ”Citizens Council for NATO”, a Foreign Policy Association, a ”Arden House” (44), a American Assembly, a Grupului Bilderberg sau a United World Federalists (…).Rezultatul final este întotdeauna un nou atac la suveranitatea națională și este un pas înainte către un guvern unic (45). B’nai B’rith, Societatea Pilgrims și alte societăți superioare au întins pe întreaga planetă o rețea gigantică cu difuzare capilară, susținută cu fonduri de la marile fundații Rockefeller, Ford, Carnegie, Agnelli (46) etc, servindu-se pentru acest scop de societăți de legătură precum Round Table (angloamericană), Comisia Trilaterală, adunările Grupului Bilderberg, Institutele de Afaceri Internaționale (ca CFR sau RIIA – cunoscută și drept Chatham House), pentru a numi doar câteva mai importante (47).Să vedeți cine este afiliat la Chatham House din partea României.Societatea Pilgrims a rămas necunoscută timp de mulți ani, până în momentul în care s-a încercat identificarea vârfului puterii din societatea britanică Round Table.Conform cercetătorului Yann Moncomble, Societatea Pilgrims ar fi avut rolul de creuzet al ideilor și planurilor elaborate de societățile superioare pentru evenimentele secolului XX, în așa măsură încât gradul 33° F D Roosevelt (48) putea declara: În politică nimic nu este întâmplător.De fiecare dată când se întâmplă ceva, putem fi siguri că acel ceva a fost prevăzut să se desfășoare exact în acel mod (49). La 4 luni după moartea lui Cecil Rhodes, lua ființă (oficial) la 24 iulie 1902 ramura britanică a Societății Pilgrims cu obiectivul de-a asigura unitatea de intenții și coordonarea necesară dintre cele două maluri ale Atlanticului, în vederea îndeplinirii obiectivelor mondialiste.Numele societății făcea referire la părinții întemeietori ai Statelor Unite, cei 102 calviniști puritani care la 16 septembrie 1620 (pentru a scăpa de persecuția anglicană) au traversat Atlanticul la bordul navei Mayflower, ajungând pe coastele din zona Massachusetts.La aceștia s-au adăugat (după o călătorie ulterioară la bordul navei Arbella) aripa nobilă a viitoarei Societăți Pilgrims (printre aceștia s-a aflat și sir Richard Saltonstall, ai cărui descendenți, în anul 1960, puteau fi considerați singura familie din Statele Unite care timp de zece generații a studiat neîntrerupt la Harvard, una din universitățile establishment-ului).Acțiunea a fost finanțată de un agent din Londra – George Morton – strămoșul unuia din viitorii fondatori ai ramurii americane a Societății Pilgrims, bancherul evreu Levi Parsons Morton.Ramura britanică a fost înființată pentru promovarea bună-voinței, cordialității, prieteniei de durată și a păcii continue dintre Statele Unite și Marea Britanie.La ceremonia de înființare a ramurii britanice erau prezenți aproape toți reprezentanții de seamă ai Marii Loje Mamă a Angliei, printre care sir Harry Brittain (1873-1974, de la Societatea Fabian, ales prim-secretar al nou apărutei Pilgrims), Joseph H Choate (ambasadorul SUA în Anglia, viitor președinte al Societății Pligrims din 1912), Lindsay Russell (care la 13 ianuarie 1903 va înființa ramura americană a Societății Pilgrims) dar și bancherul John Pierpont Morgan [principalul agent în America al ramurii londoneze a familiei Rothschild (50)]. La înființarea ramurii americane a Societății Pilgrims, s-au aflat (printre alții) Nicholas Murray Butler (18621947, președinte al British Israel și al Fundației Carnegie pentru Pacea Internațională), bancherul Thomas William Lamont [1870-1948, principalul asociat al băncii J P Morgan, și finanțator, în 1926, al unui împrumut de 100 de milioane destinat lui Mussolini (51)], Winston Churchill, Jacob Schiff (de la Kuhn, Loeb & Co) și bancherul evreu Levi Parsons Morton (1824-1920), fost vice-președinte al Statelor Unite în perioada 1889-1893.În anii succesivi, la cele două ramuri ale Societății Pilgrims, au aderat (în exclusivitate) directori ai universităților, colegiilor (după cuvântul de ordine al lui Rhodes țineți universitățile și colegiile), reprezentanți ai băncilor de afaceri și ale marilor averi ale vremii, directori de asigurări, președinți de fundații, înalți demnitari ai Masoneriei care aveau și tangențe cu lumea puterii, oameni de cultură ca Mark Twain (1835-1910).Informațiile despre această societate sunt destul de puține.Antony Sutton scria: ”Ordinul” nu este prezent în mod direct în Comitetul Executiv al Societății Pilgrims, ci prin numele persoanelor din anumite familii: Aldrich, Pratt, etc.Probabil că Societatea Pilgrims poate fi, mai degrabă, un club inofensiv care se folosește de banchetele anuale pentru cimentarea legăturilor dintre establishment-ul britanic și cel american (52). J. Thorkelson, membru al Congresului Statelor Unite din partea statului Montana, într-un discurs ținut în Camera Reprezentanților în data de 20 august 1940, afirma: Adunarea este un banchet ținut la Hotel Plaza din New York City, la 25 octombrie 1939.Acest banchet a fost dat de Societatea Pilgrims americană în onoarea marchizului de Lothian (52bis), ambasadorul britanic în Statele Unite.Este o veche obișnuință a membrilor Pilgrims americani să atribuie această onoare fiecărui ambasador britanic acreditat, la fel cum se întâmplă din partea membrilor Pilgrims britanici să invite la un banchet fiecare nou ambasador acreditat la Londra.Sunt câteva lucruri curioase în aceste ceremonii Pilgrims.Înainte de toate, la aceste banchete se reunesc o mulțime de notabilități, dificil de reunit împreună în același timp, pentru orice alt scop și în orice altă societate.Cina în onoarea lui Lothian nu a făcut excepție.Supra-intendent al acelei serate a fost dr. Nicholas Murray Butler, președinte al Columbia University și președinte al Societății Pilgrims.Printre oaspeți se aflau John D Rockefeller și J P Morgan, Thomas W Lamont și alți reprezentanți ai familiei Morgan (…), secretarul de la Finanțe Henry Morgenthau, alți reprezentanți din conducerea guvernului, din diplomație, politică, finanțe, din lumea bancară, navigație, drept și industrie, din asigurări și educație.Toată această audiență venise în onoarea lordului Lothian și pentru a asculta discursul acestuia (…) (53).Prin natura apartenenței exclusive a membrilor ei, Societatea Pilgrims poate fi definită drept o ”agenție de vânzări en-gros” pentru promovarea interesului Marii Britanii în această țară.Mai precis este vorba de-o organizație Tory [(sau Tories).O mică paranteză este necesară.La Westminster, în secolul al XVII-lea, în perioada în care Wilhelm de Orania a deținut controlul asupra Angliei (mai precis decembrie 1688), funcționau două fracțiuni politice, distincte și opuse, fiecare cu câte o poreclă.Una dintre ele – Whigs – ”țăranii scoțieni” – aripa aristocratică anglicană care susținea interesele latifundiarilor și a aristocrației.Cealaltă – Tory – Tories – ”bandiții irlandezi” – susțineau dreptul de succesiune la tronul Angliei pentru Casa Regală de Stuart – nota traducerii în limba română, Laurence Gardner The Shadow of Solomon, cit, pag. 21, nota 6].Vânzarea en-détail este încredințată către ”English-Speaking Union” care are ca scop declarat apropierea printr-o strânsă legătură de amiciție a tuturor popoarelor anglofone (Statele Unite și țări ale Imperiului Britanic) printr-o cunoaștere reciprocă și în respectul intereselor comune.Este interesant de observat că English-Speaking Union își are originile la Londra, în anul fatal 1917, când Statele Unite își ”sufleca mânecile” pentru apărarea democrației.La fel ca și Pilgrims, English-Speaking Union dispune de o ramură britanică cu sediul la Londra, respectiv de o reprezentanță americană al cărui birou central se află la New York.Scopurile celor două organizații sunt (virtual) identice iar organele directive și ideile de bază sunt comune.Protector al English-Speaking Union este Alteța Sa, Regele (…). Cu ocazia acelui discurs al lui Thorkelson, după ce a revelat că înființarea Federal Reserve (în 1913) a servit în realitate trecerii Tezaurului nostru sub dominația Băncii Angliei și a grupurilor bancare internaționale care acum finanțează British Israel din Statele Unite, a notat că pe Marele Sigiliu al Statelor Unite de pe bancnota de 1 dolar veți găsi o reproducere exactă a simbolului mișcării ”Federației Mondiale a British Israel” (54).Societatea Pilgrims se află sub înaltul patronaj al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.Alături de ea, ca membri ai acestei societăți, se află principele Filip de Edinburgh, vărul lui (principele Eduard, duce de Kent și Mare Maestru al Marii Loji Unite din Londra), prințul Charles (admis în 2005 în advisory board-ul ramurii americane a Societății Pilgrims).Calitatea de membru de onoare al Societății Pilgrims este deținută de președintele Statelor Unite, de ambasadorii și secretarii de stat american, respectiv britanic (aflați în misiune diplomatică în cele două țări), de reprezentantul britanic permanent la ONU, respectiv de consulul general al Marii Britanii (de la New York).În zilele noastre, Societatea Pilgrims apare ca un club monden nevinovat, care nu are decât reuniuni oficiale.În realitate, este o unică familie de dominatori, uniți între ei prin legături de sânge, educați la aceleași colegii precum Harvard, Princeton sau Oxford.Timp îndelungat, președinte al ramurii engleze a fost baronul Gavin Astor of Hever (1918-1984, de origine evreiască, co-proprietar al Times și al celebrei Agenții de Presă-Reuters).Conducerea părții americane a fost exercitată de Hugh Bullock, vice-președinte al Ordinului Sf. Ioan de Jerusalim, administrator al Columbia University din New York, membru al Ordinului Imperiului Britanic, respectiv al CFR.Trebuie amintit că în anii ’80 ai secolului trecut, primele 324 societăți americane erau conduse de opt grupuri controlate în întregime (la rândul lor) de reprezentanți ai Societății Pilgrims.Imaginea de mai sus îl prezintă de principele Eduard, duce de Kent și Mare Maestru al Marii Loji Unite. Toți membrii Societății Pilgrims sunt administratori sau directori de universități, colegii, multi-naționale, ziare sau fundații.Iată-i pe câțiva dintre acești membri.Lordul Vincent of Coleshill (născut în 1931), director al consiliului de la Imperial College din Londra, prezent în conducerea de la Vickers Defence System (multi-națională a armamentului), de la Insys Limited, rector la Cransfield University și guvernator al Fundației Ditchley.Robert M Worcester (din 2005 la conducerea ramurii britanice a Societății Pilgrims), membru al Comisiei Trilaterale, al consiliului director de la WWF, guvernator și profesor la London School of Economics, fondator și director al Market & Opinion Research International (o companie internațională care se ocupă cu sondajele de opinii, respectiv cercetări de tip socio-cultural și demografic), vice-președinte al Asociației pentru Națiunile Unite și al Asociației Euro-Atlantice, al Consiliului pentru Științe Sociale din cadrul UNESCO, co-editor [împreună cu celebrul sociolog Seymour Martin Lipset (1922-2006), activ în cadrul B’nai B’rith] al The International Journal of Public Opinion Research, administrator al Fundației Ditchley.John R Drexel IV (fiu al unui conducător al Societății Pilgrims), membru al Comitetului Executiv al Societății Pilgrims (din Statele Unite), președinte al Drex-el Associates Inc (o bancă de investiții din New York), proprietar al Drexel University [una din cele cinci universități americane aflată în legătură strânsă și directă cu fondatorul acesteia (55)], prior al Ordinului Sf. Ioan de Jerusalim (pentru Statele Unite).Edmund Leopold de Rothschild (născut în 1916), fiul lui Lionel de Rothschild și fratele lui David Leopold de Rothschild (Evelyn și Jacob de Rothschild sunt verii lui).Ofițer al Armatei Britanice, a participat la operațiuni în Franța, Nordul Africii și Italia (1939-1946).Spre finele lui 1944 (având gradul de maior) a comandat o unitate – Jewish Palestinian Unit – înființată cu cei care au scăpat de teroarea nazistă (vezi și Magen David).Este unul din nașii Alexei Grinda.În 1966, la una din piscinele din proprietatea familie Rothschild, principele Bernhard al Olandei o întâlnește pe Helene Grinda (18 ani, din familia cu origini nobile – Roussel).În urma relației cu Helene, principele Bernhard va avea o fiică din afara căsătoriei, adică pe Alexa Grinda. John M Schiff (1904-1987), fiul lui Jacob Schiff.În 1934, John s-a căsătorit cu fiica lui George F Baker Jr. (aceasta s-a aflat în conducerea The Birth Control Federation of America alături de Carola Warburg Rothschild și William K Vanderbilt).În 1942, această societate adoptă numele de Planned Parenthood Foundation of America, în conducerea acesteia aflându-se soțiile majorității membrilor Societății Pilgrims: Vanderbilt, DuPont, Lamont, etc.

 

 

 

John M Schiff a fost senior partner și mai târziu președinte la Lehman Brothers Kuhn Loeb Company, membru al CFR și a confirmat finanțarea Revoluției Bolșevice din Rusia de către tatăl său, Jacob Schiff…

 

 

David T Schiff (un alt fiu al lui Jacob Schiff), absolvent al Universității Yale, a fost director al Crown Life Insurance din Toronto, respectiv managing partner la Lehman Brothers Kuhn Loeb Company.Președinte al Wildlife Conservation Society (în a cărei conducere se regăsesc nume ca Phipps, Astor, Rockefeller, Pyne, Baker III, Cullmans, Hearst, Schiff și Goulds) este căsătorit cu Karenna Gore, fiica vice-președintelui SUA Albert Gore (Al Gore).Paul A Volcker (născut în semtembrie 1927) în Cape May, din New Jersey.Absolvent al Universității Princeton în 1949, își ia masteratul la Harvard (în 1951).Mentor al lui Volcker a fost Robert Vincent Roosa (membru al Societății Pilgrims, dar și vice-președinte al Fundației Rockefeller).Între 1951 și 1952, Volcker a fost Rotary Foundation Fellow la London School of Economics (Rotary International și Lions Club sunt considerate ca fiind cele mai importante centre de recrutări pentru Masonerie).Director al CFR între 1975 și 1979 și în 1988.Președinte al Federal Reserve Bank din New York între 1975 și 1979.La 26 iulie 1979, The New York Times, titra: David Rockefeller (președinte la Chase Manhattan Bank) și Roosa au fost cei care au determinat numirea lui Volcker de către președintele Carter la președinția consiliului de la Federal.Președinte (între 1979 și 1987 al Federal Reserve System.În 1988 a devenit membru al consiliului de administrație de la Power Corporation of Canada și este un apropiat al lui Paul G Desmarais Sr (consilier și acționar la Power Corporation din 1968).Familia Desmarais și belgianul Albert Frère dețin aproape jumătate din marile concerne industriale franco-belgiene: Suez, Société Générale, Total, Imerys și Groupe Bruxelles Lambert.Volcker a fost director al Prudential Insurance între 1988 și 2000.A fost președinte al Wolfensohn & Co din New York (între 1988 și 1996).Președdinte al ramurii americane a Comisiei Trilaterale.A fost președinte (între martie 1992 și 1995) al Wolfensohn & Company, un joint-venture creat de Jacob Rothschild (o societate cu sediul de bază la Londra).Participant la adunările Grupului Bilder -berg, a fost prezent (ca membru, mai apoi în calitate de președinte) la adunările Fundației Ditchley.Membru al consiliului 256

 

de conducere de la Hollinger, împreună cu Henry Kissinger, Richard Perle și Zbigniew Brzezinski.Administrator onorific al Institutului Aspen și membru al cercului de președinți de la RAND Corporation.Președinte al Independent Inquiry Committee în cadrul programului Oil for Food (la care era participantă și nepoata lui Rockefeller, avocata Miranda Duncan).A fost director al United Nations Association pentru Statele Unite între 2000 și 2004.A fost președinte al comitetului de conducere al Grupului celor 30 (în 2005) și director al Fund for Independence in Journalism.În 2003 a scris prefața cărții lui George Söröș – Alchemy of Finance.Director (împreună cu Maurice R Greenberg, David Rockefeller) al Institute for International Economics din Washington (condus de Peter G Peterson).În imaginea de jos, Peter G Peterson (în dreapta fotografiei, secretar al CFR, respectiv al Blackstone Group) discută cu David Rockefeller (cu spatele) și cu Fidel Castro în timpul vizitei efectuate la Havana, în februarie 2001. Peter Denis Sutherland (născut în 1946), absolvent al Universității din Dublin și procuror-general al Irlandei în timpul guvernului Garret FitzGerald.Membru al primei Comisii Europene (condusă de Jacques Delors).Președinte al Goldman Sachs și director la Asea Brown Boveri.Director al ”Royal Bank of Scotland” Group, a fost și președinte la BP Amoco.Director-general al GATT și președinte fondator al WTO (între 1993 și 1995).Membru al Comisiei Trilaterale și membru al Chief Executive Council of International Advisors of the Government of the ”Hong Kong Special Administrative Region – HKSAR – în 1997.Este membru al Liberalization of Trade in Services – LOTIS – o ”ramură” a British Invisibles care controlează WTO (fosta GATT).Este participant permanent la adunările Grupului Bilderberg.Director al Center for European Reform, respectiv al European Institute.Face parte din conducerea Fundației Davos. O altă personalitate care merită toată atenția, afiliată la Societatea Pilgrims, este sir William Johnston Keswick Tony (1903-1990).A fost fiul lui Henry Keswick și nepot al lui William Keswick (1834-1912).În 1866, Keswick preia controlul societății Jardine Matheson (fondată în 1830 de către William Jardine și James Matheson cu banii proveniți din comerțul cu opiu din, și în China).Hugh Matheson a înființat în 1873 Rio Tinto Zinc care, sub controlul familiei Rothschild, va deveni prima și cea mai importantă multi-națională de materii prime (cu caracter strategic) din lume.”Tony” a fost la conducerea Jardine Matheson din Shanghai din 1935 până în 1941, și după al doilea război mondial a devenit director al Matheson & Co din Londra.A fost guvernator al Băncii Angliei și director al British Petroleum – BP.În 2005, familia Keswick de la Jardine Matheson avea fiind unicii acționari care nu făceau parte din familia Rortshcild – 20% din pachetul de acțiuni de la Rothschild Continuation Holdings AG (societatea de coordonare a grupului Rothschild, condusă la rândul ei de către NM Rothschild & Sons, din care face parte și Evelyn Robert de Rothschild).În fotografia alăturată se află James Matheson.O altă personalitate a lumii Pilgrims este William Mc-Chesney Martin Jr (1906-1998).Președinte al Export-Import Bank din Statele Unite, asistent al secretarului de la Finanțe, director al Băncii Mondiale, șef al Federal Reserve între 1951 și 1970 (sub mandatul a cinci președinți ai Statelor Unite), reorganizator al NY Stock Exchange.A fost director la US Steel, Freeport Minerals Company, Scandinavian Securities Corporation, Riggs National Bank, American Express, Caterpillar Tractor, Dow Jones & Company, Eli Lilly & Company, General Foods, Royal Dutch Shell Petroleum.Pe lângă acestea, a fost și administrator la Yale University, la Rockefeller Brothers Fund, membru al Consiliului Atlantic (pentru Statele Unite), respectiv membru al CFR. În cele din urmă trebuie menționat că Societatea Pilgrims avea un reprezentant acreditat și pe lângă papa Pius al XII-lea, Myron Charles Taylor (1874-1959).Avocat și persoană din anturajul familiei Morgan, a fost reprezentantul președintelui Statelor Unite la Vatican în perioada 1939-1950.Membru al Ordinului de Malta, a condus CFR din 1943 și până la moarte. C: FUNDAȚIA DITCHLEY Mult mai tărziu în timp, la Societatea Pilgrims s-a alăturat Fundația Ditchley, apărută în Anglia (în apropiere de Oxford) în 1957 la inițiativa sir David Wills (1917-1999) de la RIIA, cu scopul declarat de constituire a unui centru comun destinat studierii problemelor de interes comun dintre Anglia și America.La fel ca și Societatea Pilgrims (și English-Speaking Union – ESU), Fundația Ditchley este prezentă pe ambele maluri ale Atlanticului anglofon, inclusiv în Canada.Începând cu 1958, obiectivul inițial al societății a trecut în toată lumea occidentală prin participarea (chiar dacă în minoritate) reprezentanților țărilor occidentale non-anglofone.Fundația găzduiește circa 15 conferințe anuale, organizate în colaborare cu CFR, cu RAND Corporation, respectiv cu alte centre de gândire mondialistă similare.La aceste conferințe sunt invitați cei mai înalți reprezentanți ai finanțelor, ai industriei, ai politicii, mass-mediei, ai forțelor armate, dar și din mediile academice.În mod normal, aceste conferințe au loc cu ușile închise la sediul britanic din Ditchley Park de la Oxford.Argumentele tratate privesc o problematică multiplă, de la globalizare la evenimente de geopolitică, la statutul organismelor supranaționale, la noul rol al Națiunilor unite, etc.Pentru activitatea ei, Fundația Ditchley primește fonduri prin finanțări private care provin (în mod tipic) de la marile fundații.La conducerea consiliului părții britanice se află sir John Major (născut în 1943), devenit prim-ministru în 1992, participant la întrunirile Grupului Bilderberg și persoană de încredere a lui Margaret Thatcher.Printre membrii consiliului se află William S Farish (ambasador american în Anglia și membru al Societății Pilgrims), Andrew Knight (prezent în cercurile interioare ale Grupului Bilderberg, director executiv al News International – grup din proprietatea lui Rupert Murdoch, care deține principalele ziare britanice), sir Nigel Bloomfield (fost ambasador britanic în Germania, prezent și în conducerea părții americane a Fundației Ditchley), sir Michael Angus (fost președinte al Unilever). Alături de consiliul de conducere (și împreună cu acesta) acționează un grup numeros de peste o sută de guvernatori, cu o compoziție destul de edificatoare.Printre guvernatori se află sir Malcolm L Rifkind (născut în 1946, evreu din Edinburgh), secretar al apărării în 1992, reprezentanți de seamă ai mondialismului (precum lordul Carrington și lordul Roll of Ipsden), reprezentanți ai Ordinului Sf. James din majoritatea țărilor europene (inclusiv din Statele Unite și Marea Britanie), ambasadori (inclusiv cel american din Anglia, respectiv cel englez din America), reprezentanți ai corpului diplomatic. Un alt guvernator de la Ditchley este lordul John Kerr of Kinlochard (membru și al Societății Pilgrims, născut în 1942), diplomat între 1966 și 2002.Ambasador britanic la UE (între 1990 și 1995) și Washington (1995-1997).Între 1997 și 2002 a fost sub-secretar de stat la Externe, deținând și conducerea Serviciului Diplomatic Britanic, reunind (pentru prima dată în istoria Angliei) trei funcții diverse.Între 2002 și 2003 a fost secretar-general al Comisiei Europene însărcinată cu redactarea Cartei Constituționale (respinsă în 2005 prin referendum de către francezi și olandezi).În 2003 a devenit director la societatea britanică Rio Tinto PLC, respectiv Rio Tinto Australia.Director la Shell Transport and Trading, în 2005 a fost unul din artizanii fuziunii cu Royal Dutch Shell.În 2004 a fost numit președinte al Imperial College din Londra (preluând funcția de la un alt membru Pilgrims, lordul Vincent of Coleshill).Este administrator la Rhodes Trust și al National Gallery.Este membru de onoare al câtorva academii, colegii și universități, și participant la la întrunirile Comisiei Trilaterale și ale Grupului Bilderberg.În 2004, la Fundația Ditchley a condus grupul de discuții numit Direcția viitoare a unei Europe extinse. Alături de reprezentanți ai lumii politice se află și conducători ai marilor bănci, precum Banca Angliei (cunoscută și cu apelativul de The Old Lady), Goldman Sachs, Chase Manhattan Bank, Morgan Stanley, Barclays; John Kemp-Welch (director, în 1994, al Bursei din Londra), T Jefferson Cunningham III (de la Kissinger Associates), dar și reprezentanți din conducerea RIIA (precum amiralul sir James Eberle, sir Laurence Martin și lordul Dahrendorf). La fel se întâmplă și cu partea americană, condusă între 1981 și 1994 de către Cyrus Vance (1917-2002), fost director al Federal Reserve, al Fundației Rockefeller, al CFR, membru al Societății Pilgrims, al Grupului Bilderberg și al Comisiei Trilaterale (încă de la fondare, din 1973).Fost director la IBM, al Pan-American World Airways și al The New York Times.Lui Vance i-a urmat un fost director de la New York University, John Brademas (care provenea din aceleași medii ca și Vance).Și Brademas a fost director al Federal Reserve și al Fundației Rockefeller.Membru al CFR, participant la adunările Grupului Bilderberg și ale Comisiei Trilaterale, Brademas a fost bursier Rhodes, face parte din Comitetul Central al Consiliului Mondial al Bisericilor – WCC și a condus rețeaua americană de televiziune NBC.Reprezentanța americană a Fundației Ditchley reflectă în ea componența părții britanice, dar la care s-a adăugat prezența numeroasă a conducătorilor de fundații, a diplomaților din cadrul ONU [ca sir Brian Urquhart, personalitate activă în cadrul ONU timp de 40 de ani (fiind până în 1986 sub secretar-general), reprezentant al Fundației Ford și membru al Comission on Global Governance, cea care a stabilit noua ordine globală în care ONU trebuie să aibă un rol central].Dintre personalitățile de seamă, guvernatori ai părții americane, se pot aminti Richard N Gardner (fost ambasador și bursier Rhodes, membru Pilgrims, al Comisiei Trilaterale, al CFR, al Institutului Aspen), Gerald Corrigan [din 1996 aflat în conducerea Goldman Sachs, director la Institutul Aspen al Programului pentru Economie Mondială, membru al CFR, al Comisiei Trilaterale și al Grupului Bilderberg; timp de 25 de ani a fost la Federal Reserve (unde a fost și director al acestei instituții) și a fost primul american prezent în grupul de conducere al International Settlements Bank din Basel (Elveția)], John E Rielly (președinte al CFR din Chicago), David A Hamburg, consilier al CFR și președinte emerit al Fundației Carnegie din New York (pe care a condus-o între 1983 și 1997).După o carieră academică îndelungată la Stanford și Harvard, a devenit președinte al Institutului de Medicină al Academiei Naționale Americane de Științe.

 

 

 

 

Când lucra la departamentul de psihiatrie al Universității Stanford, Hamburg adoptase teoria UNESCO potrivit căreia avortul putea fi un mod de prevenire a nașterii unui viitor Gengis Han sau Hitler…

 

 

 

 

 Conform acestei teorii, era indispensabilă activarea unui program de teste genetice executate asupra fătului, prin amniocenteză sau tehnici similare, procedând fără nici o reținere la avortarea celor pentru care rezultatul testelor era considerat nesatisfăcător de către eugeniști (56). D: ”GROUP OF THIRTY” – GRUPUL CELOR 30 La nivele înalte (mai puțin cunoscute) se află grupul restrâns dar agil al celor 30 – Grupul celor 30 – căruia îi place să se definească Grup Consultativ pentru Afaceri Economice și Monetare Internaționale, o asociație privată cu sediul la Washington, înființată în 1978 de către John H Knowles.Obiectivul declarat al instituției era aprofundarea înțelegerii problemelor economice și financiare internaționale, explorarea repercusiunilor internaționale în urma deciziilor luate în sectoarele publice și private, examinarea opțiunilor aflate la dispoziția celor care operează pe piață și care dictează politicile (57).Cu aceste obiective, grupul s-a orientat imediat spre strategiile pe termen lung, tinzând să anticipe problemele care se pot ivi, chiar dacă pe moment nu păreau prea importante.Membrii grupului reprezintă bănci centrale, bănci internaționale, grupuri de asigurări și lumea academică.Ocazional, la adunări sunt prezenți și reprezentanți ai lumii industriale. Din grupul fondator făceau parte persoane cu orizonturi ample precum Robert Vincent Roosa (1918-1993), membru al Societății Pilgrims, vice-președinte al Fundației Rockefeller, președinte al Brookings Institution, reprezentant al conducerii CFR, participant la adunările Grupului Bilderberg, director la American Express și la Texaco; Edwin A Deagle, membru al CFR și unul din conducătorii de la Hugues Aircraft; Geoffrey L Bell, proprietarul Geoffrey Bell & Company, o societate de consultanță financiară cu sediul la New York, activă mai ales în țările Americii Latine; Paul A Volcker, etc.Grupul, compus din trei sub-grupuri de câte zece persoane (care provin, ca o imitare a Comisiei Trilaterale, din câte o zonă industrializată a lumii), la început era format din 29 de persoane.Bell, care ar fi devenit secretar, justifica acest număr prin faptul că nu mai era nevoie de ceilalți (…) și mie îmi plac numerele prime (58).În spatele numărului 29 se profilează Baphomet, figura panteistă și magică a absolutului după cum o definea Rosario Esposito (supra-numit capelanul Masoneriei), care adauga: Baphomet este purtat în procesiune pe durata ritualului de inițiere a gradului 29 (”Mare Scoțian al Sf. Andrei al Scoției”) și este obiect de pseudo-adorație în numeroase inițieri feminine (59). În această perioadă (aprilie 2008), la conducerea grupului se aflau Paul A Volcker și Jacob A Frenkel (născut în 258

 

1943), președinte al Merrill Lynch International (60), guvernator între 1991 și 2000 al Băncii Israelului după o perioadă petrecută ca director de cercetare la FMI, vice-președinte al guvernatorilor Băncii Europene de Reconstrucție și Dezvoltare a țărilor din Europa de Est (BERD se bucura de serviciile lui Jacques Attali, membru al B’nai B’rith) și director al Institutului Internațional de Finanțe – I.I.F. Președinte de onoare al grupului este lord Richardson of Duntisburne (membru al Societății Pilgrims și din 1991, membru al RIIA), fost guvernator al Băncii Angliei.Între 1973 și 1991 s-a aflat în consiliul de conducere al International Settlements Bank.A fost și în consiliul de la Chase Manhattan Bank, guvernator al Fundației Ditchley, respectiv președinte la Morgan Stanley International.În semn de stabilitate, consiliul de administrație al grupului este condus de Paul A Volcker, protejatul lui Roosa.Printre membrii de seamă ai acestui grup se află E Gerald Corrigan (născut în 1941, director la Goldman Sachs și co-președinte al Institutului Aspen); Andrew D Crockett (participant la adunările Grupului Bilderberg, membru al IIF, președinte al J P Morgan Chase International, în prezent la conducerea băncii băncilor centrale, International Settlements Bank); guvernatori ai băncilor naționale din Brazilia, Mexic, Argentina, Anglia, Germania, Franța și Japonia; italianul Tommaso Padoa-Schioppa (membru al Grupului Bilderberg, al Institutului Aspen și al Comisiei Trilaterale), membru al comitetului executiv al Băncii Centrale Europene; Ernst Stern, membru al CFR și director al J P Morgan Chase; Stanley Fischer, director la FMI și guvernator al Băncii Israelului. La aceștia se adaugăWilliam Reginald Rhodes (afiliat al CFR și al Grupului Bilderberg), președinte la Americas Society (61) – înființată de către Rockefeller – și vice-președinte al puternicului Citigroup (62); evreul Lawrence H Summers (afiliat la CFR, Grupul Bilderberg și Brookings Institution), la numai 28 de ani docent strălucit la Harvard (astăzi fiind și președintele respectivei universități).Summers a fost economist șef la Banca Mondială, respectiv la finanțele americane.Gerd Hausler de la FMI și Domingo F Cavallo (membru al Americas Society, fost președinte al Băncii Naționale a Argentinei, omul de încredere al Comisiei Trilaterale (apropiat al lui Söröș) și fost ministru al economiei. Aproape toți cei menționați se întâlnesc în Colorado, la Institutul Aspen, protagoniști ai Programului pentru Economie Mondială.Trebuie adăugat că din Grupul celor 30 mai fac parte Alan Greenspan (membru al CFR și al Comisiei Trilaterale, director al Federal Reserve), dar și bancherii Robert și Anthony Solomon (ambii afiliați la CFR).Nu mai este nevoie să ne întrebăm cu ce fonduri funcționează Grupul celor 30. E: ROUND TABLE Din reprezentanți ai cercurilor externe ale Societății Pilgrims (compuse din politicieni de rang înalt și exponenți ai Înaltei Finanțe) în 1909 se înființează în Anglia (în jurul nucleului unei societăți deja existente – Table Mountain) Societatea Round Table.Societatea Table Mountain a fost înființată după modelul Iluminaților din Bavaria la 5 februarie 1891 de către către ziaristul William T Stead (1840-1912, mason, apropiat de Societatea Teozofică și membru al Societății Fabian), de lordul Rothschild și de către sir Cecil Rhodes (afiliat al Lojii Apollo din Oxford), reprezentant de vârf al imperialismului britanic în serviciul căruia și-a pus averea imensă.Respectiva avere, creată în Africa de Sud cu capital pus la dispoziție de Rothschild, s-a datorat și sustragerii controlului minelor de aur și diamante, control deținut până la acea vreme de boer-ul Kruger (în Africa de Sud, titlul de boer era atribuit colonialiștilor olandezi, stabiliți în Africa de Sud în secolul al XVII-lea – nota traducerii în limba română).

 

 

 

 

Cu sprijinul coroanei britanice și sub inspirația inițiaților anglofoni, Table Mountain proiecta realizarea unui guvern mondial, fapt realizabil în două etape:

 

 

 

1 – instituirea unui commonwealth pentru concentrarea bogățiilor mondiale; 2 – fuziunea cu Statele Unite pentru a garanta influența constantă și supremația rasei anglo-saxone în lume (63).Față de punctul de vedere al lui Disraeli, aceasta era și ideologia Imperiului Britanic, exprimată programatic de către Cecil Rhodes (1853-1902, alăturat în imagine) și prezentată în 1895 prin următorii termeni: Stabilirea unei societăți secrete care să ia în stăpânire întregul continent african, ”Locurile Sfinte”, Valea Eufratului, insulele Ciprului și ale Candiei, insulele din Pacific care nu se află încă sub tutelă britanică, arhipelagul malaezian, regiunea de coastă a Chinei, respectiv a Japoniei și Statele Unite.În cele din urmă, Marea Britanie va institui o putere atât de covârșitoare încât războaiele vor înceta și ”Mileniul” va deveni realitate (64).Într-o scrisoare adresată lui Stead, Rhodes vorbea despre (…) uniunea cu America (mă refer de-acum într-un secol) este o societate secretă organizată ca aceea a lui Loyola, susținută de bogățiile celor care aspiră să facă ceva (64bis).Cam același fel de societate dorită de Weisshaupt pentru ai lui Iluminați din Bavaria… Dar Rhodes era un visător, un idealist care avea o idee fixă, Anglia pentru lume și lumea pentru Anglia.Cât de ușor putea fi manevrat, mai ales că evreul Marcus Eli Ravage (1884-1965, biograful autorizat al familiei Rothschild) scria: puterea ascunsă din spatele lui Cecil Rhodes, din spatele dezvoltării miniere sud-africane, o reprezintă banii lui Rothschild.Ei își impun propria voință lui Barney Barnato și în scurt timp sunt în stare să-l anihileze (65).În 1882, prin implicarea lui Cecil Rhodes și cu ajutorul a trei evrei (lordul Rothschild, Alfred Beit și Barbey Barnato), ia ființă în Africa de Sud De Beers Consolidates Mines, urmată de Consolidated Gold Fields.În aceeași perioadă, Rothschild exercita un control total al prețului aurului, la nivel mondial, impunând ca prețul acestui metal – fixing – să fie stabilit în fiecare zi, la Londra, practică respectată (până cu puțin timp în urmă) de trei societăți evreiești: NM Rothschild & Sons, Mocatta & Goldsmith, respectiv Samuel Mantagu & Co.În paralel, ghidat în mod oportun, Rhodes obține fonduri pentru înfințarea de universități, pentru un Centru Rhodes – Rhodes House, pentru bursele de studiu – Rhodes Scholarships – destinate viitorilor bursieri Rhodes.Și Rhodes, la fel ca și Comenius și Weisshaupt (la vremea lor), era conștient de rolul fundamental al educației, ca factor determinant al personalității în formare, fiind necesar să se acționeze mai întâi asupra individului și după aceea (datorită ideilor comune inoculate în indivizi) s-ar fi putut acționa asupra unei națiuni întregi.Rhodes era conștient și de influența ideilor decisive: într-o societate dominată de idei comune, individul singular se poate răzvrăti, dar nu va putea în nici un mod să fugă de condiționarea exercitată de acestea.Logica principiilor transmise de către școală se va traduce în 259

 

tendințe, reflexii și acțiuni ale întregii colectivități, din ce în ce mai consolidate (în spațiu și timp) și previzibile.La moartea lui Rhodes (la 26 martie 1902), acesta a lăsat Societății Table Mountain (cercul interior în care și-a avut originea Round Table) o avere de circa 150 de milioane de lire sterline, destinate înființării Fundației Rhodes (mai cunoscută drept Rhodes Trust) care și-a găsit în Societatea Pilgrims cel mai bun propagator al ideilor.Referitor la fixarea prețului aurului, imaginea din stânga îi prezintă pe Henry Jarecki (în centru), Edward Mocatta (în dreapta) și Keith S Smith (în stânga), managing director la Mocatta & Goldsmith.Printre fondatorii Round Table din 1909 s-a aflat lordul Alfred Milner (co-fondator al Societății Pilgrims, Mare Supraveghetor al Lojii Angliei), executorul testamentar al lui Rhodes și discipol înflăcărat al lui Ruskin.Lordul Milner a fost persoana de legătură dintre faza mondialistă începută ca urmare a apariției Round Table și crearea succesivă (spre anii ’20 ai secolului al XX-lea), la Londra, a RIIA, centru influent de coagulare a puterii (care va deveni originea tuturor succesivelor Institute de Afaceri Internaționale, începând cu CFR din America). Milner (1854-1925, în imaginea de mai jos) a fost prezent în conducerea Rio Tinto Zinc din 1922 până în anul morții sale. La conducerea Rio Tinto Zinc îi va urma (până în 1952) sir Auckland Geddes (fost ambasador britanic în Statele Unite între 1920 și 1924), membru al RIIA și al Societății Pilgrims, susținătorul (în Spania, unde Rio Tinto avea o parte destul de mare din patrimoniul minier) loviturii de stat a lui Francisco Franco (66).Lordul Milner a fost și o prezență-cheie pe durata Revoluției Bolșevice.Milner (împreună cu ambasadorul britanic de atunci de la Sankt Petersburg, sir George Buchanan, membru de vârf al Societății Pilgrims) a fost responsabilul din partea guvernului englez pentru distribuirea fondurilor adunate în favoarea lui Lenin de către Jacob Schiff, Felix Warburg, Otto Kahn (66bis), Mortimer Schiff, J H Hanauer, Guggenheim și Max Breitung, finanțatori, afiliați toți la B’nai B’rith (67).

 

 

 

Ideile călăuzitoare, aplicabile la construirea unei societăți planetare sub înalta inspirație anglo-saxonă, erau aceleași cu teoriile profesorului de sociologie de la Oxford John Ruskin care, cu sprijinul acordat de Rothschild, preconiza crearea unei elite de conducători, în stare să acționeze în instituții în sens socialist, respectiv să treacă la cucerirea metodică și științifică a lumii…

 

 

 

Round Table, la fel ca și Societatea Pilgrims, dispunea de o filială britanică, numită European Round Table (la care vice-președinte a fost Umberto Agnelli), respectiv o filială americană – Business Round Table.Conducerea este britanică, se află la Londra, în apropiere de sediul RIIA (Chatham House). John Ruskin, 1819-1900.Ruskin a fost discipolul contelui Bulwer-Lytton (1803-1873, conducător al Rosa-Crucienilor englezi, apropiați ai Societății Golden Dawn, dar și ai Societății Teozofice a lui H P Blavatsky).În ceea ce privește finanțarea Round Table, este suficient de ținut cont că (în deja îndepărtatul 1980) partea de lobby din Business Round Table includea 170 de președinți de la majoritatea multi-naționalelor, fiind condusă de evreul Irving Shapiro (1916-2001), vice-președinte al ADL, reprezentant de seamă al celei mai mari bănci de afaceri din lume (Lazard Frères), președinte până în 1981 (68) al gigantului chimiei – Du Pont de Nemours – membru al Comisiei Trilaterale, al CFR și al Clubului Bilderberg.Numai în Statele Unite, lobby-ul controla ziarele influente precum The New York Times, New York Herald Tribune, Washington Post, Christian Science Monitor, celebrul Reader’s Digest și cea mai mare agenție de presă din lume (fondată și condusă de evrei), Associated Press.Reader’s Digest a fost condus timp îndelungat de bancherul Harold H Helm (secretar al filialei americane a Societății Pilgrims), administrator emerit al universității Princeton și din 1941 director al Chemical National Bank.La Societatea Pilgrims erau afiliați și vice-președintele (și directorul ziarului) – Robert C Devine, membru al CFR și administrator al Universității Americane din Cairo, dar și vice-președintele consiliului de conducere, Albert L Cole.Adresându-se unei adunări de bancheri și industriași (la Londra, în 1972), David Rockefeller putea declara, pe bună dreptate: Pe ambele maluri ale Atlanticului a fost educată (din punct de vedere al gândirii) în mentalitatea internaționalistă, o generație, ca niciodată până atunci…. F: ROYAL INSTITUTE OF INTERNATIONAL AFFAIRS – RIIA Rolul Round Table (cercul extern al Societății Pilgrims compus din politicieni și oameni de afaceri) era acela de-a veghea la îndeplinirea planurilor elaborate la nivele mai înalte, respectiv de supervizarea înființării (la nivele naționale) a Institutelor de Afaceri Internaționale care (în legătură directă cu Londra) ar fi trebuit să devină centre propulsoare locale, descentralizate, pe direcția unei unități mondiale sub dominație anglo-saxonă.Primul Institut de Afaceri Internaționale a fost Royal Institute of International Affairs – RIIA din Londra, înființat la 30 mai 1919 la hotelul Majestic din Paris (în cursul Conferinței de Pace) de către cercul de inițiați (…) devotați extinderii Imperiului Britanic (69) al Round Table (adică de Cecil Rhodes, Alfred Milner, viitorul prim-ministru Arthur Balfour, Albert Grey și lordul Rothschild).În 1921 se pun bazele Council of Foreign Relations – CFR – în Statele Unite. 260

 

Se trata de înființarea, pe ambele maluri ale Atlanticului, a unui grup internaționalist, care să se afle în apropierea guvernelor american și englez, sfătuindu-le și orientându-le pe teme de politică și afaceri internaționale.Imaginea de mai jos reprezintă emblema Societății Pilgrims.Din punct de vedere al simbolisticii, logo-ul Societății Pilgrims este similar cu cel al societății ”soră” (CFR), amândouă fiind foarte interesante din prisma interpretării acestora.Amândouă au motto-ul – deviza – scrisă în latină, pe câte o eșarfă.Deviza Societății Pilgrims este Hic et Ubique – Aici și peste tot.Manly P Hall (marele filosof al Masoneriei) explică rolul calului: Calul este animalul de încălecat; mai exact, ”umanitatea” este calul încălecat de către ”divinitate”.Pelerinul (călărețul) ”controlează” umanitatea în căutarea divinului.Un ”vultur” (sau acvilă) – Statele Unite și ”leul” – Marea Britanie însoțesc pelerinul pe drumul lui, ghidând omenirea în căutarea divinității. RIIA apare deci ca un grup local al Round Table, dar cu o proiecție trans-națională și începând din acel moment, relațiile reciproce dintre cele două societăți (RIIA și CFR) – din ce în ce mai experimentate – vor determina desfășurarea evenimentelor mondiale printr-o organizare a puterii rămasă neschimbată până în zilele de astăzi.Cunoscut și cu titulatura de Chatham House, RIIA își are sediul la numărul 10 din St James Square (în Londra) și în 1979, organizarea acestuia se baza pe un consiliu permanent de 33 de persoane care conduceau cei (circa) 3000 de membri.[Un mic detaliu demn de atenție: în St James’s Place, la numărul 27, în Londra, se află sediul Rothschild International Trust (RIT) Capital Partners].Revenind la RIIA, din acest grup masiv se estimează că doar 10-15% ar fi cu adevărat inițiați.În perioada 2001-2002, președinte al RIIA a fost lordul Marshall of Knightsbridge, director de societăți comerciale, financiare și companii aeriene: în 1999 conducea (printre altele) Bursa din New York, British Airways și British Telecom.În 2003, la conducerea RIIA a trecut Shirley Julius DeAnne (născută în 1949).Absolventă a Iowa State University, obține masteratul la University of California.Economistă de origini americane, în perioada 1970-1971 a fost consultant economic pentru guvernul SUA.Lector și asistentă a Universității California (între 1972 și 1975), între 1975 și 1982 a fost senior economic advisor în cadrul Băncii Mondiale (din Washington DC).Între 1997 și 2001 a fost președintă a RIIA, funcție pe care a reluat-o în … 2003.Shirley Julius este prezentă în consiliul de conducere de la Serco Solutions Ltd, este former director la Lloyds TSB Bank Plc.Între 2001 și 2011 a făcut parte din conducerea BP Plc, iar între 2001 și 2007 a fost non-executive director la Lloyds Banking Group Plc.Din 2001 este prezentă în consiliile de administrație de la Bank of England (unde a contribuit la înființarea Comisiei pentru Politică Monetară – MPC), la BP Solar International Inc, BP Trinidad & Tobago, Puma Energy Zambia Plc.Din 2002 este directoare (cu alte câteva funcții) în cadrul Roche Holding AG; din 2008 este prezentă în cadrul conducerii de la Jones Lang LaSalle Inc, iar din 2011 este ”director non-executiv” la Deloitte & Touche Corporate Finance Gmbh.Provenind din cadrul Băncii Mondiale, trecând pe la Royal Dutch Shell și pe la Trezoreria Britanică, Shirley Julius a primit ordinul de Cavaler (Damă) a Imperiului Britanic, a cărui deviză este Pentru Dumnezeu și pentru Imperiu. Prezența ei în atâtea consilii de administrație poate scoate în evidență conexiuni care nu mai apar ca fiind inedite sau coincidențe.La Roche Holding Ag îi are ca parteneri în consiliul de conducere pe Arthur Levinson (de la Apple Inc), Lodewijk J R de Vink (de la Warner-Lambert Company Llc), Peter R Voser (de la Royal Dutch Shell Plc), Christoph Franz (de la Deutsche Lufthansa Aktiengesellschaft – AG), Paul Bulckke (Nestlé India Ltd); la Serco Solutions Ltd face ”echipă” cu baroneasa Margaret Ford (de la Grainger Plc); la Jones Lang LaSalle Inc cu Ming Lu (de la Kohlberg Kravis Roberts & Co), Hugo Bague (de la Rio Tinto Ltd); la societăți ale grupului BP cu John H Bryan și Peter D Sutherland (ambii de la The Goldman Sachs Group Inc), Douglas Jardine Flint (de la HSBC Holdings Plc) iar la Puma Energy Zambia Plc cu Cynthia Blum Carroll (de la Anglo American Plc), Andrew B Shilston (de la Rolls Royce Holdings Plc), Carl-Henric Svanberg (Ericsson), Brendan R Nelson (de la Royal Bank of Scotland Group Plc). În imaginea alăturată sunt prezenți (de la stânga la dreapta) Donald Graham (de la The Washington Post), Marie-Josée Kravis (cu spatele, de la Hudson Institute), Indra Nooyi (de la PepsiCo), o gardă de corp, Henry Kissinger și Henry Kravis (soțul lui Marie-Josée), titularul de la Kohlberg Kravis Roberts & Co, în cadrul unei întâlniri a Grupului Bilderberg (3-6 iunie 2004, Stresa, Italia). La fel ca și celelalte organizații similare, RIIA este finanțat de către fundații, state, respectiv de către industrie.Numai Carnegie Endowment a contribuit în 2003 cu o donație oficială de 200.000 de dolari.

 

 

 G: COUNCIL OF FOREIGN RELATIONS – CFR

 

Pe pagina oficială de internet a CFR, acolo unde se prezintă date despre înființarea acestuia, se citește: Se trata de un club foarte discret de finanțiști din New York și de juriști internaționali, organizat în iunie 1918 și care, la Conferința de Pace (de la Paris, 1919) a atras atenția asupra lui atenția comunității americane.Sub conducerea lui Elihu Root (secretar de stat al lui Theodore Roosevelt și Premiu Nobel pentru pace) acest grup select s-a numit Council of Foreign Relations.La început erau 108 membri, (…), înalți funcționari reprezentând bănci, societăți industriale și comerciale, numeroși avocați.Scopul lor era să se întâlnească (în cadrul prânzurilor oficiale) cu oaspeți din exterior, pentru stabilirea de contacte, de condiții oportune pentru schimburile comerciale viitoare (69 bis).În acea zi din 1919, la Hotelul Majestic din Paris, erau prezenți (pe lângă alte personalități) și adepți americani ai Round Table, reuniți sub conducerea ”colonelului” E Mandell House.În afară de RIIA, s-a decis formarea unei ramuri americane a Round Table, dar cu un alt nume (care nu lăsa să se vadă originile acestui grup), pentru a nu stârni reacții anti-britanice în rândurile poporului american.În acest fel apare Council of Foreign Relations, numit și Eastern Establishment, pus în practică cu personal din cadrul societăților J P Morgan, și cu finanțare de la aceeași familie Morgan, respectiv de la Rockefeller, Warburg, Bernard Barush, Otto Kahn și Jacob Schiff.De la înființare, CFR a avut rolul de intermediar (și unicul) dintre lumea înaltei finanțe americane, companiile petroliere, multi-naționale și politica externă a guvernului american.Elihu Root (al doilea din stânga, secretar de stat și laureat al Premiului Nobel pentru pace în 1912).Primul din stânga este John W Davis, consilier prezidențial și ambasador al SUA în Marea Britanie.Urmează Newton D Baker – secretarul de ”război” și Hamilton Fish Armstrong – editor al ”Foreign Affairs”, revista CFR.Influența CFR este atât de incisivă și de profundă, încât acesta poate fi considerat adevăratul motor al politicii americane.

 

Politică făcută cunoscută prin paginile oficiale ale revistei qvadrimestriale Foreign Affairs.

Pentru întărirea acestei afirmații trebuie ținut cont că CFR a fost pepiniera majorității politicienilor de după Roosevelt: toți președinții americani, inclusiv Bush Jr; toți secretarii de stat de după 1939; toți secretarii apărării; toți directorii din apărare, respectiv directorii de la CIA, practic toți șefii Statului Major Suprem American.Jesse Helms (grad 33° al RSAA) declara că în 1987, din cei 8000 de funcționari ai Departamentului de Stat, numai 246 erau cei care luau decizii, super-vizați la rândul lor de 27 de conducători din care, 6 din 10 erau afiliați la CFR.Erau vremurile lui Reagan și a lui Bush Sr.Cu Clinton, cifra de reprezentare a trecut la 8 din 10 (70).În 2001, CFR avea circa 3800 de membri și chiar cu destui ani înainte, influența CFR nu era un mister.Iată ce scria în 1961 un mare ziar american: Directorii de la CFR compun un fel de ”praesidium” pentru acea parte a establishment-ului care conduce destinele națiunii noastre (71).După zece ani, John Rarick, deputat al Congresului SUA, adăuga: CFR este establishment-ul.Nu numai că-și exercită influența și puterea la maximele nivele guvernative, unde se iau deciziile pentru ”acțiunea” presiunii din zonele înalte ale puterii, dar se folosește chiar și de persoane singure sau de grupuri pentru a exercita presiuni la nivelele joase, care să justifice deciziile luate la nivel înalt…

 

 

 

 

 cu scopul convertirii Statelor Unite de la o Republică Constituțională într-un stat-membru, servil, al unei dictaturi mondialiste (72)…

 

 

 

 Referitor la sistemul de guvernare propagat de CFR, este edificatoare opinia nepoatei președintelui american Roosevelt (ziarista Edith Kermit Roosevelt) care, în Indianapolis News din 23 decembrie 1961, scria: Care este punctul de vedere al establishment-ului (…)? Pentru aceștia (membrii componenți) cel mai bun mijloc de luptă împotriva comunismului îl constituie Statul Socialist Mondial, condus de ”experți” ca ei.Rezultatul îl constituie politicile care favorizează creșterea unui super-stat și pierderea treptată a suveranității Statelor Unite în favoarea ONU.Trebuie semnalat că exista o proiecție internațională a CFR-ului american, destul de discretă.Este vorba de Consiliul Atlantic al Statelor Unite – ACUS – care a jucat un rol important în raporturile SUA – URSS.Conducerea a fost asigurată de ex-generalul Andrew Goodpaster (membru al CFR, fost comandant al forțelor NATO, căruia i-a urmat generalul A Haig – membru al Societății Pilgrims), în timp ce partea executivă era condusă de Rozanne Ridgway (personalitate a Comisiei Trilaterale și a Grupului Bilderberg). ACUS rezulta format din 13 membri care supervizau 99 de directori prezenți în toate societățile ”rezervate” raporturilor Est – Vest.Este vorba de ACEWA, comitetul american pentru relații cu Estul, creată în 1972 prin aportul lui Armand Hammer, cu rol în politică și de orientare (direcționare) a opiniei publice.Este vorba despre IREX, emanație a CFR, având ca teme studii și cercetări internaționale, care încă din 1961 îngloba un grup secret non-guvernativ ruso-american, Conferințele de la Dartmouth (72 bis).La aceste societăți se adaugă World Order Institute, finanțat de către băncile Warburg și Rockefeller cu un bilanț (în 1974 !!!) de un miliard de dolari (73).Institutul are ca scop avansarea ideii unei mai mari întrepătrunderi a piețelor și a oamenilor prin ajutoare alimentare, financiare și materiale, trecându-se la depășirea noțiunii de stat-națiune. WOI avea 36 de directori, printre care Douglas C Dillon (1909-2003), președinte de onoare al Brookings Institution (între 1968 și 1975), al Fundației Rockefeller (între 1971 și 1975), director la Chase Manhattan Bank, la American Telephone & Telegraph – AT & T, vice-președinte al CFR și membru al RIIA; Robert S McNamara, mondialist de frunte, co-director cu Armand Hammer (miliardarul roșu, 1898-1990), respectiv cu Edgar Bronfman al ACEWA; Robert V Roosa, bancher, membru al părții americane a Societății Pilgrims și vice-președinte al Fundației Rockefeller; Richard A Falk, profesor de drept internațional la Universitatea Princeton și membru al CFR.Din partea rusă se pot menționa Alexander Yakovlev (cu ascendențe ebraice), consilier al lui Gorbaciov și urmaș al lui Dobrinin (și el evreu, cu numele real de Gutman) la conducerea politicii externe sovietice, în armonie cu mondialismul masonic [dacă trebuie să luăm în considerare următoarea afirmație, extrasă din scrierile lui (Yakovlev) din anii 1984-1985]: Marxiștii nu uită că violența trebuie să însoțească, scufundarea inevitabilă a capitalismului și nașterea unui socialism (…).Acest episod, dintr-o serie de cataclisme gigantice, a început deja (74).În 1973, Chase Manhattan Bank (din proprietatea lui Rockefeller) deschidea o sucursală la Moscova. Același World Order Institute a fost cel care l-a cooptat (după moartea lui Ceaușescu) pe evreul Silviu Brucan (Saul Brukner), fost diplomat în vremea lui Ceaușescu în Statele Unite, făcându-l unul din ”reprezentanții” Marelui Joc în România. H: TAVISTOCK INSTITUTE OF HUMAN RELATIONS Institutul Tavistock din Londra ia ființă în 1920, în Tavistock Square ca o clinică psihiatrică (Clinica Tavistock) 262

 

prin implicarea lui Cyril Burt (1883-1971, expert în cercetări asupra paranormalului) și Hugh Crichton-Miller (1877-1959, vice-președinte al Institutului C G Jüng din Zürich).În 1921, al unsprezecelea duce de Bedford și marchiz de Tavistock, a donat institutului un sediu unde s-au întreprins cercetări asupra psihozelor traumatice (cauzate de bombardamente) la supraviețuitorii primului război mondial.Era vorba de identificarea (prin criterii științifice) a pragului de ruptură a rezistenței unei ființe umane, supusă la solicitări-limită.Proiectul era patronat de Biroul pentru Război Psihologic al Armatei Britanice, sub conducerea psihiatrului John Rawlings Rees.În 1932, director al Institutului Tavistock devine un refugiat german – Kurt Lewin – specialist în dinamici de grup (tehnici de manevrare a individului inclus într-un grup, cu scopul de-al face să dobândească o nouă personalitate, respectiv noi valori).Lewin a fost fondatorul Clinicii Psihologice de la Harvard și a avut un rol important în convingerea americanilor să intre în război împotriva germanilor. În 1946, Lewin trece la MIT din Boston, unde a înființat un institut la care (ulterior) a colaborat și George P Shultz.Dezvoltându-se ca centru de frunte pentru cercetări psihiatrice și ca urmare a succeselor obținute în perioada celor două războaie mondiale, în 1947, Institutul Tavistock își modifică oficial denumirea în Tavistock Institute of Human Relattions.Datorită finanțărilor din partea Fundației Rockefeller și a prezenței specialiștilor americani calificați, noul institut acționa în sinergie cu specialiștii britanici, unul dintre aceștia fiind numitul John Rawlings Rees [co-fondator al Federației Mondiale a Sănătății Mentale (75)].Unul dintre studenții lui Rees (plecat și el din Germania), care va face o carieră strălucitoare, este Heinz (Henry) Alfred Kissinger.Scopul declarat al institutului era (și este și în prezent) aplicarea ideilor și a metodelor științelor sociale în probleme privitoare la politică și practică, dezvoltând proiecte pentru organizarea instituțiilor, a industriei, a comerțului, a sănătății publice și a educației.O bază de acțiune multi-disciplinară care pleacă de la antropologie și se termină cu economie, conduită organizatorică, științe politice, psihoanaliză (76), psihologie și sociologie.În perioada imediat următoare de după cel de-al doilea război mondial, Tavistock trebuia să dea o soluție la problema transpunerii în societatea civilă a acelei ramuri a psihiatriei sociale aplicată cu succes pe timpul războiului, mai ales datorită acțiunii lui John J McCloy (reprezentant al Băncii Kuhn & Loeb și al Fundației Ford), respectiv a lui William Paley (19011990), membru al B’nai B’rith, al Societății Pilgrims, al Ordinului Sf Ioan de Jerusalim, respectiv al CFR (77).

 

 

 Proiectul era mai mult decât ambițios: aplicarea în societate a rezultatelor acelor studii privitoare la punctul de ruptură, puse la punct în perioada 1920-1945, pentru distrugerea oricărei rezistențe psihologice a individului, făcându-l să admită cu ușurință Noua Ordine Mondială (78)…

 

 

În acea perioadă, unul din cei mai apropiați colaboratori ai Institutului Tavistock a fost Max Horkheimer, unul din întemeietorii Școlii de la Frankfurt – fondată de către Societatea Fabian – care se ocupa cu sociologia și psihologia marxistă.Absolvent al acestei școli a fost Herbert Marcuse, care a avut un rol primar în revoluția culturală din 1968 și în saltul de paradigmă (79) care i-a urmat.În timpul celui de-al doilea război mondial, școala s-a transferat în Statele Unite unde a continuat să acționeze sub egida American Jewish Committee.După terminarea războiului, Max Horkheimer (împreună cu Ignaz Bubis) a reintrodus B’nai B’rith în Germania (80).

 

 

 

 

În anii ’60, același Institut Tavistock (în colaborare cu serviciile secrete engleze) a pilotat experimentarea răspândirii și folosirii drogurilor [mai ales a celor sintetice, de tip LSD (81)] în rândurile acelui fenomen social destabilizant care a fost numit contracultură, fapt posibil și datorită subvențiilor primite din partea…

 

 

 

 Fundației Ford, Centrului Britanic de Studii Ambientale, Ministerului Britanic al Apărării, Universității Harvard și din partea Consiliului de Cercetare pentru Științe Sociale din Anglia. Un reprezentant al contraculturii drogului a fost Gregory Bateson, unul din părinții mișcării hippie din California, unul din cei cinci oameni de știință importanți de la Institutul Tavistock care se ocupau cu experimente de inginerie socială prin folosirea drogurilor.Imaginea de mai sus îi prezintă pe (plan secund, de la stânga la dreapta) Abraham A Brill, Ernest Jones, Sándor Ferenczi (prim-plan, de la stânga la dreapta) Sigmund Freud, Stanley Hall și Carl Gustav Jüng în 1909, în fața Universității Clark. În acea perioadă, RIIA era condus de fostul director al ziarului The Observer (din proprietatea familiei Astor) Andrew Shonfield (membru al Comisiei Trilaterale și participant la adunările Grupului Bilderberg), membru al consiliului de conducere al Institutului Tavistock și președinte al Consiliului de Cercetări pentru Științe Sociale.Trebuie semnalat că în 1967, sub supravegherea lui Shonfield (care conducea grupul de psihologi de la Tavistock), Ronald David Laing a publicat lucrarea cu titlul The Politics of Experience (cu referire la schizofrenie și droguri) în care susținea că demența este unica formă de sănătate (82).În prezent, Institutul Tavistock este un laborator sofisticat al RIIA pentru controlul social, o cale de mijloc între un centru de studii psihiatrice și o bază militară de cercetări, care are un periodic lunar cu titlul Human Relations (Plenum Press).La o ultimă analiză, obiectivul principal al Institutului Tavistock îl constituie căutarea modalităților pentru provocarea mutațiilor paradigmelor culturale în societățile umane prin instaurarea de medii sociale perturbatoare sau prin manipularea dinamicilor oculte de grup.În 1989 a avut loc la Institutul Tavistock un ciclu de conferințe cu tema Rolul organizațiilor non-guvernamentale în slăbirea statelor naționale (83), a căror documente finale au fost publicate în 1991 în revista Human Relations.Institutul Tavistock se sprijină pe organizații ca Fundația Ditchley (încă de la înființare) și pe think-tank-uri – societăți de gândire precum Clubul de la Roma, respectiv Grupul Bilderberg, cu care colaborează în mod strâns. Institutul Tavistock are în componență și o rețea americană care include Stanford Research Institute (fondat în 1946), consultant al multi-naționalelor de mare calibru precum Wells Fargo, Bank of America sau Bechtel Corporation.Institutul de la Stanford exercită o influență majoră în Asociația Națională pentru Educație din Statele Unite.Din aceiași rețea fac parte Institutul Esalen (centru de propagare a mișcării New-Age), Center for Strategic and International Studies (CSIS, în a cărui conducere sunt prezenți figuri emblematice ca Brzezinski, Kissinger, dar și un anume Harold Brown), Institutul Hudson (specializat în politica apărării) și multe alte organizații.Adevăratul cap de pod al Institutului Tavistock 263

 

în Statele Unite îl constituie cea mai mare comunitate de gândire – Rand Corporation (constituită cu susținerea RIIA, deci și a CFR) pentru controlul politicii americane de la orice nivel, al relațiilor internaționale, armament, programe spațiale, politică internă, etc.Rețeaua de control a gândirii individului (respectiv a comportamentelor colective) cu scopul creării (cu ajutorul marilor fundații) gândirii unice bazată pe o nouă scară de valori politically corect, s-a răspândit în puține decenii (după cum poate observa fiecare) în tot Occidentul, impunându-se imperceptibil în politica statelor (și dintre state), în sistemul educațional și în conduită, în lumea bancară și a afacerilor, stârnind acele indispensabile états d’esprit la niveluri diverse, flaut magic al ”autorității” pentru a conduce popoarele în era sintezei. Cu puține rânduri mai înainte s-a adus în discuție Center for Strategic and International Studies.Un institut care merită o aprofundare cu mai multe detalii, fiind implicat în acțiuni cărora li se pot atribui caracter de științifico-fantastic.Înființat în 1962 (și având sediul în Washington DC, 20006, 1800 K Street NW) are multe domenii de activitate (de la politică și studii demografice până la securitatea internetului și programe spațiale), desfășurându-și afacerile în Asia, Asia de Sud, Africa, cele două Americi, Europa, Orientul Mijlociu, Federația Rusă și Eurasia.În cuvinte puține, cam pe întregul glob. Printre clienții acestui institut se află guverne, organizații internaționale, asociații din sectorul privat sau societăți de stat (www.csis.org ).Harold Brown, director și consilier al acestui institut, merită o atenție aparte.Absolvent al Universității Columbia, a fost senior science advisor al conferinței Discontinuance of Nuclear Tests între 1958 și 1959, respectiv delegat la Strategic Arms Limitation Talks (Helsinki, Viena și Geneva) între 1969 și 1977.A fost președinte al Warburg Pincus LLC între 1990 și 2007 (asta pe lângă o multitudine de alte funcții, la fel de importante).Face parte din conducerea concernului DuPont.Este președintele Institutului de Politică Internațională al Universității John Hopkins, administrator la California Institute of Technology, administrator-emerit al Rand Corporation, former director (din 1981) al CBS Inc, director (din 1991) la Mattel Inc, director (din 1993) la Alumax Inc, director (din 2004) al Altria Group Inc, respectiv (din 2008) al Philip Morris International Inc.Membru al Comisiei Trilaterale, din 1988 este director al Evergreen Oil Inc, o societate din cadrul grupului Evergreen Holdings Inc.În compunerea concernului Evergreen Holdings Inc există o altă societate, Evergreens Supertanker Services Inc care asigură servicii prin folosirea aviației: prevenirea și stingerea incendiilor, decontaminare chimică și petrolieră, dar și modificări climatice (vezi poziția 3 din imagine, referitoare la domeniul de activitate). Persoanele cu care se întâlnește la CSIS sunt (și ele) de aceeași importanță, dar din domenii diferite: David M Rubenstein (de la The Carlyle Group), Edward Neville Isdell (de la The Coca Cola Company), Brent Scowcroft (de la Torch Hill Investment Partners LLC), Felix G Rohatyn (de la Lazard Ltd), Joseph S Nye (de la Chertoff Group).Fiind administrator al California Institute of Technology, se întâlnește cu John E Bryson (de la Kohlberg, Kravis, Roberts & Co), cu Sally K Ride (de la Deloitte & Touche USA LLP), cu Thomas E Everhart (de la DirecTV), cu Charles Hard Townes (de la Carnegie Institution for Science).În calitate de administrator al Rand Corporation este prezent la întrunirile acestei societăți împreună cu Michael Lynton (de la Sony Corporation), Hector Ruiz (de la DNA Print Genomics Inc), Jen-Hsung Huan (de la NVIDIA Corporation), Timothy F Geithner (de la Departamentul de Trezorerie al Statelor Unite).Fumător sau nu, la Philip Morris International Inc schimbă opinii cu Sergio Marchionne (administratorul de la FIAT SpA).

 

 

I: INSTITUTUL INTERNAȚIONAL PENTRU STUDII STRATEGICE – I.I.S.S. Funcționează în comun (sub auspiciile Round Table și sub înalta super-vizare a RIIA) cu Institutul Tavistock, răspândind și vehiculând (de la Londra, pe scară mondială) ideile, programele și planurile Institutului Tavistock.

 

 

În acest scop, IISS exercită un control strâns asupra principalelor mijloace mondiale de comunicare.Astfel se explică prezența în cadrul IISS a unui număr ridicat de…

 

 

 

 

 directori de agenții de presă și ziare, de reviste și rețele de radio-televiziune, alături de reprezentanți ai Înaltei Finanțe, ai lumii diplomatice, academice, a starurilor obișnuite de pe firmamentul mondialist.Se poate spune că IISS este un important focar de opinii, unde se pregătesc scenarii pe măsură, care să fie prezentate la momentul oportun opiniei publice, cu rolul de continuare a intențiilor elaborate de către societățile superioare.Ideea unui Institut Internațional pentru Studii Strategice, ca fază executivă a experimentelor și planurilor elaborate la Tavistock, a fost pusă în practică în urma unei sesiuni a Grupului Bilderberg (din 1957). La 20 noiembrie 1958 este înființat IISS de către un grup de analiști britanici, care includea academicieni, politicieni, ziariști și reprezentanți ai forțelor armate (84), cu scopul furnizării de informații obiective, precise și independente referitoare la probleme de strategie internațională și afaceri internaționale, politicienilor și diplomaților, analiștilor din afacerile externe, economiștilor, militarilor, ziariștilor, academicienilor, publicului informat.Cheltuielile inițiale de 150.000 de dolari au fost suportate de către Fundația Ford.Toți fondatorii (circa 10) erau membri ai RIIA.Printre aceștia, Christo264

 

pher Montagu Woodhouse (director general al RIIA), Denis W Healy (membru al conducerii Societății Fabian, prieten cu Retinger și apropiat al Grupului Bilderberg), Donald Tyerman (director la The Economist, publicație oficială a RIIA), Alastair Francis Buchan (un apropiat al Grupului Bilderberg și al adunărilor Pugwash, care va deveni primul director al IISS, între 1958 și 1969), Keneth G Grubb (membru al Comisiei Bisericilor pentru Afaceri Internaționale, respectiv al Institutului pentru Relațiile dintre Rase).Unul din ultimii președinți ai IISS a fost sir Michael E Howard (din conducerea RIIA), înconjurat de patru vice-președinți: Robert F Hellsworth (membru al CFR, ambasador american la NATO), Yokio Okawara (ambasador japonez în Statele Unite, președinte al Institutului Internațional de Studii politice din Tokyo și unul din directorii Comisiei Trilaterale), sir Michael Palliser (fost șef al Serviciului Diplomatic Britanic și guvernator al Fundației Ditchley), François de Rose (membru francez al Înaltului Comisariat pentru Energie Nucleară și fost ambasador francez la NATO).Comitetul de conducere al IISS este constituit dintr-un consiliu de 25 de membri conduși (pe o anumită perioadă) de François Heisburg, înalt funcționar francez în domeniul apărării.Printre consilieri se află Robert Zoellick (unul din directorii de la CFR, membru al Grupului Bilderberg și al Comitetului Executiv al Comisiei Trilaterale), Peter Ackerman [afiliat la CFR din 1996, fost director al Băncii de Investiții Drexel Burnham Lambert (falimentată în 1990)] și Ze’ev A Schiff (editorialist pentru probleme de apărare la ziarul israelian Ha’aretz Daily).Finanțările institutului, destul de consistente, sunt asigurate de marile fundații dominate de Ford, Rockefeller și Carnegie.Participant de seamă la întrunirile IISS este Conrad M Black (în fotografia de mai jos, născut în 1944, devenit în 2001 lord Black of Crossharbour, fost președinte la Hollinger Corporation Inc, director al Canadian Imperial Bank of Commerce, personalitate de frunte din conducerea Grupului Bilderberg), membru de nivel înalt al Comisiei Trilaterale și președinte al consiliului de la Americas Society.În 2000, Hollinger International Inc (din cadrul concernului Hollinger) controla circa 75 de cotidiene din Statele Unite, Marea Britanie, Canada și Israel. La rândul lor, RIIA și CFR au stat la baza formării unei serii de institute omoloage (circa 60), mai întâi în Commonwealth (după cum a dorit Rhodes), după care în Europa, respectiv în țări ale fostului bloc comunist.Amândouă institutele care au servit ca bază (inspirate în acțiunea lor de Societatea Fabian) au avut mereu în obiectiv realizarea unei revoluții tăcute (din înalt) în locul celor de stradă, pentru a ajunge la o sinteză definitivă între capitalism și socialism.Un program având aceleași afinități cu Pactul Sinarhic Francez (căruia s-a substituit), continând și răspândind conținutul acestuia la scară mondială.Numitele institute sunt considerate drept influente centre de studiu filo-britanice, cu orientare socialist-fabiană, constituind adevărate puncte de control ale bogățiilor, respectiv ale culturii în țările în care se află, veritabile centre de putere.În listele cu cei care sunt afiliați la aceste societăți apar reprezentanți ai principalelor bănci, industriași (unii chiar din societăți strategice), ai societăților majore de asigurări, ai universităților, ai centrelor de cercetare, ai fundațiilor.Și nu numai.Sunt admiși și reprezentanți ai sindicatelor, ai confederațiilor de întreprinzători, juriști de seamă, personalități politice, ziariști faimoși, etc (85).Examinând de aproape rețeaua internațională generată de RIIA, se poate constata că, printre membrii institutului din țara respective…

 

 

…se află mulți delegați ai cluburilor rezervate din alte țări, ca o reprezentare a principiului ”infiltrării transversale”, necesar pentru verificarea directă a aplicării fidele a dispozițiilor comunicate de către centrele de putere…

 

 

 J: INTERNATIONAL SETTLEMENTS BANK Includerea acestei instituții, vârf al Sinarhiei Europene, în rețeaua de societăți secrete anglo-americană poate apărea atipică, dar este un lucru necesar ținând cont de prezența tot mai incisivă a personalităților eminente ale mondialismului anglo-saxon în respectivul consiliu de conducere.Carroll Quigley, martor de la interior al funcționării sistemului, descrie banca cu următoarele cuvinte: (După primul război mondial) puterile financiare ale capitalismului aveau un alt obiectiv, îndepărtat, de creare a unui sistem mondial de control financiar concentrat în mâini private, în stare să domine sistemul politic al fiecărei țări, dar și economia mondială.Acest sistem trebuia controlat prin criterii feudale de ”băncile centrale” din lume, care acționau simultan datorită acordurilor secrete care se stabileau în cursul întâlnirilor și conferințelor, frecvente și discrete.Conducerea sistemului trebuia să fie asigurată de International Settlements Bank din Basel (Elveția),o bancă privată din proprietatea, respectiv sub controlul băncilor centrale mondiale, ele însele societăți cu capital privat (corporations).Băncile centrale, aflate în mâinile unor oameni precum lord Norman Montagu de la Banca Angliei (85 bis), Benjamin Strong (secretar al Societății Pilgrims – nota autorului) de la Federal Reserve din New York, Charles Rist (de la Banca Franței) și Hjalmar Schacht [de la Reichsbank (apropiat al lui Max Warburg – nota autorului)] căutau să-și domine guvernele datorită capacității lor de controlare a împrumuturilor trezoreriilor, de manevrare a schimburilor cu exteriorul, de influențare a nivelului activității economice al țării, inclusiv de găsire a politicienilor dispuși să colaboreze cu cei din lumea afacerilor, stimulați cu diferite recompense economice. (…) ISB, ca instituție privată, era în proprietatea a șapte directori de bănci centrale și acționa tot prin acei di265

 

rectori, care formau (în același timp) și consiliul director (…).Ei se puneau de acord în privința tuturor marilor probleme financiare ale lumii, dar și de altă natură (inclusiv politice și economice), mai ales în legătură cu împrumuturile, plățile, viitorul economic al celor mai importante zone de pe glob (…).ISB este considerată (în general), vârful structurii capitalismului financiar, ale cărui origini îndepărtate se pot regăsi în perioada înființării Băncii Angliei (în 1694) și a Băncii Franței (în 1803) (86).Ziarul american Washington Post din 28 iunie 1998 (pag. H-01) dedica acestei instituții extraordinare un articol intitulat Oameni-cheie controlează fluxul financiar mondial.Iată câteva fragmente: De zece ori pe an, cei mai importanți reprezentanți financiari care controlează fluxurile monetare mondiale, se întâlnesc la cină pe malurile Rinului în adunări secrete, în stare să modifice cursul economiei globale.În imaginea din stânga este prezentat lordul Norman Collett Montagu (1871-1950).John, al doilea duce de Montagu, este recunoscut în 1721 drept Mare Maestru al lojilor unite din Anglia, funcție pe care o va deține până în 1723, când i-a urmat Philip, duce de Wharton.Predarea acestei funcții este figurată pe frontispiciul Constituției lui Anderson (Laurence Gardner, The Shadow of Solomon, cit, p 36). Cei treisprezece membri ai acestei ”cabale economice” (…) sunt guvernatorii băncilor centrale ale celor zece națiuni industrializate, plus Elveția.Vocea care se aude cel mai des în sală este aceea a președintelui Federal Reserve Alan Greenspan iar în absența lui, aceea a vicelui său, Alice Mitchell Rivlin (printre directorii de la CFR între 1989 și 1992 – nota autorului).În virtutea puterii lor, numai Statele Unite au un al doilea reprezentant în persoana lui William J McDonough, președinte al Federal Reserve din New York (între 1993 și 2003 – nota autorului).Al treisprezecelea reprezentant este directorul general de la ISB – Andrew Crockett, fost înalt funcționar la Banca Angliei.Ziarul continuă: (…) ISB a fost înființată în 1930 pentru a facilita plățile constituite sub formă de ”daune de război” către învingători, după primul război mondial.Cu trecerea anilor, ea a devenit ”Banca Centrală” a ”Băncilor Centrale”.Succesiv, rolul ei a fost acela de entitate de compensare pentru regularizări, furnizând suport pentru super-vizarea băncilor comerciale, a piețelor de schimb de peste oceane, respectiv de protecție a sistemului financiar mondial (…).O altă prezentare fugitivă a grupului secret este furnizată de E Gerald Corrigan (născut în 1941), unul din directorii de la Goldman Sachs & Co.În calitatea lui de președinte al Federal Reserve din New York (între 1984 și 1993), Corrigan a participat la circa 115 întâlniri lunare (consecutive) ale ISB. În jurul mesei – spune el – nimeni nu se folosește de asistenți, agende, înregistrări sau comunicate…sunt dezvoltate relații personale minunate.Ca urmare, când ceva nu merge bine, lucrul cu aceste persoane devine foarte ușor din cauza încrederii care s-a instaurat în cursul frecventelor cine private.Din punctul meu de vedere, acest aspect constituie latura genială a organizației (…).Corrigan amintește că ”Basel Committee” (structură internă creată în 1974 – nota autorului) nu făcea nimic (fixarea noilor standarde internaționale pentru capital – nota autorului) până când Federal Reserve și Banca Angliei nu se ocupau și ele, la rândul lor (în mod separat) de chestiuni similare.Din punct de vedere istoric, ISB este (în principal) o instituție europeană cu participațiune americană.În iulie 1994 s-au adăugat directorii Băncilor Centrale din Canada și Japonia, iar recent, au început să facă parte din ISB și reprezentanții altor nouă națiuni non-europene, numărul membrilor crescând la 41.Ca bancă, ISB are depozite de circa 112 miliarde de dolari, dintre care o parte în aur.Fondurile sunt investite prin băncile comerciale și prin asigurări.16% din acțiunile ISB se află în proprietatea Băncilor Centrale participante.Restul se află în proprietatea particularilor.Pentru grupul de la ISB pot apărea două probleme tehnice: prima problemă se referă la comportamentul ISB ca urmare a apariției Băncii Centrale Europene care va duce la crearea monedei ”euro”, ca înlocuitoare a valutei din circa 11 țări (…); în mod normal, Willem F Duisenberg, fost director la Banca Olandei, va fi adăugat pe lista ”cinei de duminică” (…).Lui Corrigan îi scăpa (pe moment) că Duisenberg era una din persoanele cu care, în cursul reuniunilor rezervate ale ISB, s-au dezvoltat relații personale minunate, mai ales că Duisenberg a condus ISB (ca președinte) între 1994 și 1997. Problema tehnică evidențiată de Washington Post, își putea găsi o soluționare la interior: în 1998, Duisenberg devenea președinte al Băncii Europene.Trebuie semnalat că fie Duisenberg (1935-2005) cât și Corrigan aparținea comitetului director al Grupului Bilderberg.Ziarul Le Figaro din 26 aprilie 1994 publica un articol despre Maurice Allais (Premiul Nobel pentru economie) de la care se afla că ordinul de mărime al fluxurilor financiare nu va fi niciodată scos în evidență.Fluxurile financiare controlate de ISB (în acea perioadă, vice-președinte al băncii era Carlo A Ciampi, membru al Grupului Bilderberg și viitor președinte al Italiei) se ridică la mai mult de 1100 de miliarde de dolari zilnic, ceea ce corespunde a circa de 40 de ori nivelul de operațiuni de transfer prin tranzacții comerciale, din lume.(În imagine, o altă reprezentare a Societății Pilgrims, London Bush House).Cifre deloc de neglijat, bazate în mare parte pe bani virtuali.Roland Leuschel, înalt funcționar al băncii belgiene a baronului Lambert (Lambert constituie ramura belgiană a familiei Rotschild – nota autorului), într-un interviu publicat în L’Événiment du Jeudi, confirma existența unei piețe speculative în stare să miște (pe scară planetară și cu ajutorul tastelor computerelor) capitaluri imense care nu aveau nimic în comun cu schimbul de bunuri și servicii ale comerțului clasic.Aceste sume pot influența (de azi pe mâine) economia unei națiuni, bursele internaționale, poate distruge bănci, etc.Această piață nu poate fi controlată nici de băncile centrale, nici de către guverne (87).

 

 

K: GRUPUL BILDERBERG Conferințele Grupului Bilderberg [inițiate în 1954, ca reuniuni dintre Europa și Statele Unite, mai exact dintre puterea lui Rockefeller – ca reprezentant al Statelor Unite (pe de-o parte) și puterea lui Rothschild – ca reprezentant al Europei (pe de altă parte)] au fost o creație a RIIA care, pentru acest scop s-a folosit de colaborarea cu economistul Joseph Retinger (personalitate despre care s-a discutat în cadrul Mișcării Europene).În 1913, Retinger (în imaginea de mai jos, 1888-1960) a fost introdus în cercurile fabiane britanice.

 

 

 

După zece ani mai târziu se afla printre cei mai înalți demnitari din lojile polone (respectiv suedeze) și întreținea legături cu diverse eminențe ale Ordinului Iezuiților, dar și cu unul din ”experții” Vaticanului (autor al unei apropieri între Biserică și Masonerie – nota autorului), reverendul Gruber (88)…

 

 

Prieten apropiat al lui Sean Mac Bride (după cum o confirmă și propriile documente) și personalitate-cheie în politica mondială pentru circa jumătate de secol, Retinger a menținut legături strânse cu ”colonelul” House, cu (puternica) familie Warburg, cu Henry Morgenthau (membru al Societății Pilgrims), cu Herbert H Lehman (membru al B’nai B’rith și al Societății Pilgrims), dar și cu Bernard Baruch.Influența lui Retinger în cercurile mondialiste era atât de puternică încât primise porecla de His Grey Eminence – Eminența Cenușie.Cu asemenea relații și cu sprijinul determinant al familiei Rockefeller, Retinger fondează în 1954 Grupul Bilderberg (după numele hotelului olandez din Oosterbeek), prima conferință având loc între 29 și 31 mai sub patronajul prințului Bernhard al Olandei, cu participarea a circa o sută de persoane din elita mondială și din Înalta Finanță.La organizarea primei conferințe, Retinger a fost ajutat de Henry J ”Jack” Heinz II (1908-1987, afiliat la CFR și la Skull & Bones, aflat în acel moment la conducerea unei multinaționale alimentare în care aveau interese Carnegie și Mellon).Primul președinte a fost Alastair Buchan, directorul din acea perioadă al RIIA. Partea de conducere îi avea în componență pe Robert Ellsworth (de la Lazard Frères, membru al Institutului Atlantic, al Grupului Bilderberg și al CFR), John Loudon (de la NM Rothschild din Londra), Paul Nitze (de la Schroeder Bank și membru al CFR), C L Sulzberger [de la The New York Times (88 bis), membru al CFR], Robert Bowie (membru al CFR și vice-director la CIA), Andrew Schoenberg (ca reprezentant al RIIA); reprezentanți din partea presei precum Flora Lewis, Max Frenkel, Daniel Ellsberg, și Henry Kissinger (în acea perioadă în calitate de co-director al Centrului de Afaceri Internaționale al Universității Harvard). Invitația adresată lui Retinger pentru adunarea Grupului Bilderberg din anul 1957. Începând cu acel moment, Grupul Bilderberg devenea reprezentant mondial al CFR și al RIIA, funcționând prin sesiuni anuale pentru schimbul direct de puncte de vedere între cele două organizații gemene de pe cele două maluri ale Atlanticului, pentru a se ajunge la decizii comune privitoare la evenimentele în curs de pe scena mondială.Se poate spune despre Grupul Bilderberg că este un fel de legătură permanentă între diversele grupuri de influență de peste ocean și omologii lor europeni, fără pretențiile exclusivității din cadrul Societății Pilgrims (situat undeva între Societatea Pilgrims și Round Table), în vederea realizării scopurilor comune cu caracter strategic precum armonizarea piețelor comerciale, dispariția statelor-națiune.Grupul Bilderberg (mai restrâns decât Comisia Trilaterală) se limitează la circa o sută de personalități din lumea finanței și a politicii, președinți ai societăților de asigurări și industriași, directori ai Institutelor de Afaceri Internaționale.Pare că aceștia discută (față de Comisia Trilaterală) problemele specifice mult mai în detaliu: așezarea teritorială, intervențiile militare, limitele politice ale națiunilor emergente (în acel moment), respectiv ale națiunilor protagoniste. Ziarul The Times din Londra, titra în 1977: Un grup de oameni, cei mai bogați (din punct de vedere economic) și cei mai puternici – influenți (din punct de vedere politic) care se reunește în secret să planifice evenimentele care, după o perioadă de timp, vor fi catalogate ca ”întâmplătoare”.Prințul Bernhard al Olandei (1911-2004, în imaginea de mai jos împreună cu prințul Philip), declara à-propos de intențiile Grupului Bilderberg: Pentru persoanele educate în spirit naționalist este dificil de acceptat ideea cedării unei părți din propria suveranitate către o instituție supra-națională.Denis Healey (fost ministru britanic al apărării și participant constant la întrunirile Grupului Bilderberg chiar din perioada de început), declara: Evenimentele mondiale nu au loc accidental; fie că este vorba de politică sau de afaceri cu caracter economic, totul trebuie să se petreacă într-un anume fel și multe din aceste evenimente sunt organizate și conduse de către cei care controlează șnurul de la punga cu bani. Ordinea de zi a argumentelor discutate la Helsinki (3-5 iunie 1994, Finlanda) furnizează o idee despre problemele tratate: redefinirea raporturilor atlantice într-o perioadă de schimbări; schimbarea de imagine a Americii și perspective; Europa, o coeziune sau o co-fuziune?; instabilitatea economică în perspectivă; locuri de muncă: cum va crea Occidentul aces267

 

te locuri de muncă; problemele politice ale fundamentalismului islamic (unul din participanții de la întrunirea din Ottawa, Canada – 8-11 iunie 2006 – a fost și Ahmad Chalabi, prim-ministru al Iraqului); Rusia, cum va influența conduita externă evoluția ei internă?; întâmplări actuale (1994) – Coreea de Nord; GATT – riscuri în perspectivă; China – consecință a răsturnărilor de situație sau a stabilității? (89).Discuțiile au loc întotdeauna prin conferințe, în spatele ușilor închise, desfășurându-se cu cadență anuală în diverse locuri din Franța, Turcia, Spania, Italia, Statele Unite, Germania, Austria, Scoția, Portugalia, etc.Grupul Bilderberg este organizat în cercuri concentrice, adevărații inițiați aflându-se în centru, în timp ce în cercurile exterioare se află persoane cu o importanță secundară (precum profesori universitari, oameni politici sau șefi de stat, la vedere).Deciziile luate în cadrul grupului au eficacitate și după mulți ani, fiind notificate de organisme ca G8, sau sunt perfecționate prin simpozioane ținute de societățile executive precum Institutul Aspen, Clubul de la Roma, World Economic Forum de la Davos (care are loc în prima săptămână din februarie a fiecărui an).Este inutil de subliniat că membrii Grupului Bilderberg (ca și cei ai Comisiei Trilaterale) sunt în majoritate masoni și că (mai ales în cercurile interne) nu există forme de alternanță democratică, contradicție în termeni la nivelul elitelor unde stabilitatea este obligatorie. Se poate constata (fără nici o îndoială) că influența părții europene asupra deciziilor din politica mondială lasă loc presiunii din lojile anglo-americane.Este ușor de constatat că la organisme eficiente precum Grupul Bilderberg, Comisia Trilaterală s-au alăturat instituții (rodate în timp) de inspirație anglo-saxonă precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional, NATO, Institutul Tavistock, deasupra acestora aflându-se RIIA, respectiv instituția-geamănă CFR.

 

… Ceea ce frapează în organizarea Grupului Bilderberg – scria un ziarist – este stricta analogie cu CFR, cu Round Table (și cu alte societăți apărute din binomul Rhodes – Stead), concentrate pe modelul cercurilor concentrice ale Iluminaților din Bavaria (90).Se cunoaște existența unei structuri interne – Steering Committee – Comitetul de conducere – compus din 24 de europeni și 15 americani pentru un total de 39 de persoane: Jack Sheinkman (președinte al Amalgamated Bank din New York, consilier al Institutului Aspen și al American Jewish World Service [alături de Abraham Foxman – director național al ADL, respectiv de Elie Wiesel – premiul Nobel pentru pace în 1986, inclus în 1995 de celebra Who’s Who in America între primii cincizeci de mari americani (91)].O a doua structură, mult mai restrânsă – Bilderberg Advisory Committee – Comitetul consultativ, ”populat” de inițiați europeni și americani, printre care și David Rockefeller (92).

 

 

 

Grupul Bilderberg nu publică comunicate oficiale sau dări de seamă despre propriile dezbateri și nici nu permite publicarea, scăparea de informații privitoare la participanți (93)..

 

 

…În timp ce în 1963 (29-31 mai, Cannes – Franța) era în desfășurare adunarea acestui grup, revista britanică Observer constata fără nici o reținere: Clandestinitatea în care se desfășoară discuțiile lor demonstrează că aceștia nu urmăresc decât un singur lucru: asigurarea dominării lor efective asupra popoarelor, prin disimulare, lăsând responsabilitatea guvernelor politice de la conducere (94).Declarație poate adevărată, poate doar o certitudine strecurată într-o mare dezinformare.Proprietarul acestui săptămânal este David Astor, mason, finanțator al debutului Amnesty International, membru al părții britanice a Societății Pilgrims, al comitetului director al RIIA, al Round Table, și al … Grupului Bilderberg.Chiar dacă participanții afirmă că iau parte la reuniunile anuale ale grupului în calitate de persoane particulare, fără a face uz de funcțiile lor publice, acest fapt ridică multe semne de întrebare, mai ales dacă se confruntă Regulamentul Chatham House cu Logan Act – încă în vigoare în Statele Unite, deseori fiind folosit ca armă politică în campaniile electorale.Logan Act a fost elaborat tocmai cu scopul evitării interferenței persoanelor cu afacerile (de orice natură) dintre Statele Unite și orice altă țară.Este evident că nici o persoană nu poate ieși cu ceva din Statele Unite atunci când vizitează o țară străină (sau are afaceri în respectiva țară).Nu poate exporta arme în mod ilegal decât dacă face parte din cadrul CIA, caz în care, nu numai că are legitimitate în obținerea de profit (din comerțul cu arme sau droguri), dar poate interveni în afacerile interne ale statelor independente.Reuniunile Grupului Bilderberg sunt întotdeauna joviale, dar nu de fiecare dată se ajunge la un acord.În cadrul întâlnirilor din anii trecuți, reprezentanții francezi, britanici și cei americani s-au contrat de multe ori în problema Iraqului.Nu există documente introductive, nici un fel de înregistrare, chiar dacă delegaților le este cerut să se pregătească (dinainte) pentru temele de discuție.Lista cu invitații potențiali este pregătită în ianuarie, în martie având loc selecția definitivă.Pentru a preveni posibilele infiltrări (sau eventualele pierderi de informații), data conferinței este stabilită cu patru luni înainte, iar locul unde va avea loc adunarea este comunicat cu doar o (una) săptămână înainte.La începutul conferinței, președintele adunării reamintește Regulamentul procedurilor Bilderberg după care se trece la prima temă din agendă.Fiecare dosar cu documente primit de participanți poartă mențiunea Personal, Strict Confidențial și Nepublicabil.Nimeni nu poate cumpăra accesul la întrunirile Grupului Bilderberg, chiar dacă reprezentanți ai diverselor multi-naționale au încercat acest lucru (ziarul Guardian Unlimited din 10 martie 2001).Locurile ocupate sunt desemnate în ordine alfabetică (cel care se află în primul rând într-un an, la viitoarea întrunire se poate afla în ultimul rând).Fiecare țară participantă la adunări își trimite o echipă formată din trei persoane: un industriaș (sau un om de afaceri influent), un ministru important (sau un politician) și un intelectual (academician sau jurnalist faimos).Imaginea (imediat) de mai sus reprezintă invitația adresată lui Gabriel Hauge (asistent al președintelui Eisenhower) pentru a fi prezent la întrunirea grupului la Barbizon (Franța, 18-20 mai 1955).Mențiunea scrisă de mână – govt – face referire la acoperirea costurilor de către bugetul de stat (contravenind în acest mod cu normele Logan Act). Este foarte important de făcut diferențierea dintre participanții constanți (prezenți în fiecare an la întruniri) și cei ocazionali, prezenți la anumite adunări (fiind considerați ca instrumente utile în cadrul planurilor Grupului Bilderberg).Este cazul lui Bill Clinton, prezent la adunarea din 1991 (6-9 iunie, Baden-Baden, Germania); câștigă alegerile cu Partidul Democrat și devine președinte al Statelor Unite.Este cazul lui Tony Blair, participant la întrunirea din 1993 (22-25 aprilie, Atena, Grecia); în iulie 1994 devine leader al Partidului Laburist și este ales prim-ministru în 1997.Este cazul lui George Robertson, prezent la întrunirea din 1998 (14-17 mai, Turnberry, Ayrshire – Scoția); este numit secretar-general al NATO în august 1999.Resuscitarea lui François Mitterand, rolul Turciei în creșterea emigrației islamice în Europa (și folosirea acestei emigrări pentru crearea de tensiuni etnice, respectiv destabilizare zonală), numirea lui Baroso la președinția Comisiei Europene, sunt tot atâtea cazuri de influențare a desfășurării evenimentelor. Dar sunt și cazuri nefericite, cu persoane care se opun planurilor Grupului Bilderberg.Este cazul fostului primministru italian Aldo Moro, reprezentant de seamă al ”Democrației Creștine”, care se opunea conceptului de ”creșterezero”, planurilor de reducere a populației planificate pentru țara sa.Asasinarea lui a fost pusă în aplicare de ucigași controlați de către Loja Masonică P2 cu scopul îngenunchierii Italiei în fața dorințelor Clubului de la Roma, respectiv ale Grupului Bilderberg.La 10 noiembrie 1982, Corrado Guerzoni (un prieten apropiat al lui Moro) mărturisea în aula tribunalului din Roma că Aldo Moro a fost amenințat de către un agent al RIIA cât timp era, încă, ministru.În perioada iunieiulie 1982, Eleonora Moro (soția lui Aldo Moro) mărturisea că uciderea lui Aldo Moro era rezultatul unor serii de amenințări la adresa lui, din partea cuiva, definit ca ”o figură foarte importantă din politica Statelor Unite” – ”Dacă nu schimbi direcția politicii tale, vei plăti foarte scump”.Guerzoni confirma implicarea lui Henry Kissinger în asasinat.La 10 noiembrie 1982, știrea era preluată de toate mediile de informare din Europa, mai ales că Henry Kissinger a fost condamnat pentru complicitate la omucidere.Din ce motive, un politician important al Statelor Unite, amenință un conducător al unei națiuni europene independente??? În ciuda faptului că probele sunt mai mult decât concludente, marea majoritate a oamenilor se consideră prea ocupată cu rezolvarea problemelor curente ale vieții decât să piardă timp cu ”teorii ale conspirației”.Aceasta este tocmai procedura de spălare a creierului pusă în practică cu ajutorul Institutului Tavistock.

 

 

 

 

În fața haosului total ne comportăm după cum a făcut Richard Nixon, care mai întâi a fost izolat, după aceea manevrat și în cele din urmă distrus de către organizatorii globalizării…

 

 

 

 

Demoralizate și manipulate, lipsite de conștiința propriei valori, nesigure în ceea ce privește viitorul, persoanele sunt forțate din ce în ce mai mult ”să dorească” venirea unui nou Mesia, ”împlinirea” unei noi ordini care să ducă la eliminarea drogurilor, a pornografiei, a prostituției infantile, a criminalității, a războaielor, a foamei, a suferinței și care să garanteze o societate bazată pe ordine, în care persoanele să trăiască în armonie.Dar această armonie (prezentată ca rezultat al unui Mesia, sau al unei noi ordini) nu va face decât să influențeze în sens negativ propria libertate (inclusiv cea de gândire și de exprimare), în general asupra întregii noastre existențe..

 

 

 

 

…Armonia va însemna o societate socialistă, un sistem dominat de birocrația Noii Ordini Mondiale.Cine nu se va conforma, va putea vizita lagăre de concentrare de tipul celor de la Guantanamo, dar numai cu bilet de dus…

 

 

 

 

. Și pentru că există conexiuni cu partea dedicată activității societăților secrete în România, iată câțiva din participanții la (doar) două din întrunirile Grupului Bilderberg. 1. 8-11 iunie 2006, Ottawa, Canada. Henri de Castries (președinte și CEO la Axa); Bertrand Collomb (Lafarge); Paul Desmarais Jr (CEO la Power Corporation of Canada); Alfred Gusenbauer (cancelar federal al Austriei); Mustafa V Koç (președinte al Koç Holding AS, Turcia); Henry R Kravis (asociat-fondator al Kohlberg, Kravis, Roberts & Co, Statele Unite); Marie-Josée Kravis (senior asociat la Hudson Institute Inc, Statele Unite); André Kudelski (președinte al consiliului de la Kudelski Group, Elveția); Anne Lauvergeon (președintă la Areva, Franța); Zhang Yi (deputy secretary general la China Society for Strategy and Management Research). 2. 31 mai-3 iunie 2007, Istanbul, Turcia. Alfred Gusenbauer; Paul Hermelin (președinte la Cap Gemini SA, Franța); Vernon E Jordan (director al consiliului de administrație de la Lazard Frères & Co LLC); Juan Carlos I (regele Spaniei); Klaus Kleinfeld (președinte și administrator la Siemens AG, Germania); Mustafa V Koç; Marie-Josée și Henry R Kravis; Olli Rehn (membru al Comisiei Uniunii Europene); Eric Schimdt (președinte și administrator la Google, SUA); Jürgen E Schrempp (director-executiv la Daimler-Crysler AG, Germania); Rudolf Scholten (director executiv la Oesterreichsche Kontrollbank AG, Austria); Sofia (regina Spaniei); Jeroen Van Der Veer (președinte executiv la Royal Dutch Shell PLL, Olanda). Alfred Gusenbauer este implicat în cazul Roșia Montană, dar și în construirea Autostrăzii ”Transilvania”. L: ASPEN INSTITUTE FOR HUMANISTIC STUDIES Ziarul Il Giornale din 24 aprilie 1987 anunța pe prima pagină: Pe lac, guvernul din umbră al lumii, oferind noutăți despre adunarea a circa 112 participanți la întrunirea anuală a Grupului Bilderberg (24-26 aprilie 1987, Villa d’Este – Cernobio, Italia).Câțiva dintre cei prezenți la adunarea Grupului Bilderberg au participat între 27 și 29 aprilie (același an) la o întâlnire a Institutului Aspen (95).Aspen Institute for Humanistic Studies a fost înființat în 1949, la Aspen (în Colorado) de către Robert Maynard Hutchins (1899-1977), Mare Comandor al Ordinului Sf. Ioan de Jerusalim (o ramură a Side Masonry – înalta Masonerie britanică).Președinte al Universității Rockefeller din Chicago (între 1929 și 1950), fondatorul (imediat după război și împreună cu Giovanni A Borgese) Mișcării pentru Guvern mondial (96), director de programe al Fundației Ford (la începutul anilor ’50), Hutchins era un apropiat al lui Aldous Huxley privitor la cultura drogurilor.Prin anii ’60 (fiind deja la pensie) este implicat în trafic de droguri (97). La momentul înființării, Hutchins era însoțit de numeroși fabiani, membri ai CFR (respectiv ai RIIA) care, în spatele paravanului de studii umanistice, încercau în realitate să coopteze persoane din lumea economică și industrială pentru a le orienta spre analiză și perspective globale (legi mondialiste în sens tehnocratic) și de integrare a acestor persoane (astfel prelucrate) în guvernele propriilor țări.În Statele Unite, Aspen Institute are sedii la Washington și la Aspen, iar în Europa dispune de o rețea (constituită succesiv) din centre de activitate coordonate și legate între ele.În 1974 este înființat sediul din Berlin, în 1985 cel de la Roma (cu o filială la Milano).În 1994 își începe activitatea sediul de la Lyon (chiar dacă începând din 1986, Institutul Aspen își ținea adunările, cu precădere, în castelul de la Canisy, în Normandia), iar în 2006 este pus pe picioare sediul din București.În 1998 ia ființă sediul de la Tokyo, iar în 2004 filiala din New Dehli, India.Timp îndelungat, la conducerea Institutului Aspen s-a aflat Robert O Anderson, fost secretar la finanțele americane (unul din directorii de la CFR, participant la adunările Grupului Bilderberg și membru al Comisiei Trilaterale), ziarist la The Observer și director la Atlantic Richfield Corporation – ARCO.Anderson și-a început cariera ca protejat al familiei americane Dawes, mai precis al lui Charles Gates Dawes, membru al Societății Pilgrims și ambasador american în Anglia între 1929 și 1932, cel care și-a ”legat” numele de faimosul Plan Dawes privitor la despăgubirile germane de război.În 1974, fundația lui Anderson a finanțat mișcările ecologiste pentru a impune așa numitele energii alternative ca înlocuitoare ale energiei nucleare, mișcându-se în rezonanță cu Institutul Aspen [care se ”bucura” de finanțări din partea aceluiași Atlantic Richfield Corporation (98)].Din cele exprimate în cursul unei adunări care a avut loc la Veneția (la 5 septembrie 1986), Gianni de Michelis (evreu, prezent și la simpozioanele de la Davos), președinte al secțiunii italiene a institutului (în acea perioadă), susținea că scopul Institutului Aspen este acela de-a aduna în jurul unei mese pe toți protagoniștii de majoră importanță din lumea politică, economică, financiară pentru a formula sugestii și propuneri care, după cum s-a întâmplat în trecut, vor fi examinate de către organele responsabile; viitoarea reuniune a FMI și aceea a G7 (grupul celor 7 țări industrializate, din acea perioadă – nota autorului) reprezintă, din acest punct de vedere, întâlniri de vârf (99).Tratându-se de intenții destul de apropiate de cele ale Grupului Bilderberg, dar în raport de subordonare față de acesta din urmă, tendințele institutului sunt, mai degrabă culturale, economice, monetare, comerciale, de formare a cadrelor – tehnocrații – establishment-ului. 270

 

Institutul Aspen organizează unul sau două seminarii pe an, în reprezentanțele din diverse națiuni (după necesitate) pentru a evalua situația economică, comercială și financiară în raport cu politica momentului, prin participarea personalităților și cadrelor din guvernele europene, american, respectiv japonez.Până cu ceva timp în urmă, temele predilecte de discuție erau Uniunea Europeană, finanțarea țărilor din Est și ale fostei URSS (100), propuneri și soluții pentru atribuirea de puteri sporite pentru ONU și organizațiile ei.Chiar dacă în fața publicului de ”gură-cască” politicienii români se spurcă între ei, când e vorba să-și apere interesele fac front comun.Printre participanții la adunarea Institutului Aspen de la București, s-au aflat Călin Popescu Tăriceanu, Mircea Geoană și Giulio Tremonti, fost ministru italian al economiei (înainte de-a fi ministru, prin propria societate de consultanță, a colaborat cu grupul bancar Unicredit).Președintelui Anderson i s-au alăturat personalități ale CFR american precum Robert McNamara; Felix G Rohatyn [bancher evreu, născut în 1928, membru influent al Comisiei Trilaterale care de la etajul 32 al biroului din Rockefeller Plaza a condus din 1949 (timp de 40 de ani) Banca Lazard Frères; între 1997 și 2000 a fost ambasador american la Paris, iar în 2006 a devenit co-președinte la Lehman Brothers (colosul bancar care în 1994 a absorbit banca Kuhn Loeb & Co)]; Robert D Hormats (participant la întrunirile Grupului Bilderberg și membru al Comisiei Trilaterale, vice-președinte al băncii Goldman Sachs); Helmut Schmidt (membru al Comisiei Trilaterale și participant la adunările Grupului Bilderberg, membru al IISS din Londra și al Institutului German de Afaceri Internaționale – DGAP); japonezul Shijuro Ogata, membru al Comisiei Trilaterale, dar și o mulțime de italieni, conform unei liste prezentate de ziarul Il Mondo din 11 mai 1987: Giorgio La Malfa (participant la adunările Bilderberg și ale Trilateralei, membru al Institutului Italian de Afaceri Internaționale), Silvio Berlusconi (”fost” membru al Lojii P2), Luciano Benetton (proprietar al multi-naționalei de confecții Benetton, a cărei deviză este United Colors of Benetton), Giuliano Amato (prim-ministru, a condus Institutul Aspen – Italia până în februarie 1995), Carlo Scognamiglio, dar și Romano Prodi [membru al Clubului de la Roma, unul din conducătorii italieni de centru-stânga, numit la 2 februarie 1995 vice-președinte vicar (101)]. La adunările Institutului Aspen italian, printre persoane din lumea politică și economică (Giorgio Napolitano – actualul președinte al Italiei, Giulio Tremonti, Mario Draghi) apar (conform principiului osmotic al societăților masonice) persoane care aparțin cercurilor superioare precum John Chipman (director al IISS), lordul Dahrendorf (membru al RIIA, al Fundației Ford și participant la adunările Grupului Bilderberg), Samuel Huntington (CFR).Printre aceștia, o prezență constantă este Richard N Gardner (născut în 1927, reprezentant de seamă al comunității evreiești din Statele Unite, profesor al Universității Columbia din New York între 1957 și 1966 și ambasador american în Italia între 1977 și 1989).Despre Gardner se spune că ar fi fost la conducerea serviciului de informații de la Inter – Alpha, grup financiar-bancar care ar fi dus la constituirea lojii masonice Propaganda 2 – P2 (102).Bursier Rhodes al Universității Oxford, este consilier al Biroului de avocați ”Coudert Bros” (înființat în 1895 de către Frederik René Coudert, în prezent controlat în întregime de către Fundația Rockefeller), director la Foreign Policy Association (o ”entitate” din cadrul CFR), membru al aceluiași CFR, al Comisiei Trilaterale, respectiv al Societății Pilgrims.Prezent la sesiunea franceză de la Canisy (din 23 august 1988), respectiv la sesiunea italiană (din septembrie 1988) de la Palatul Vendramin – Calergi din Veneția, Gardner pleacă imediat la Moscova pentru a pune la punct cu rușii un proiect care să reîntărească puterile ONU (103).Cei 98 de participanți erau conduși de Georgi A Arbatov (din cercul restrâns de consilieri ai lui Gorbaciov), participant la adunările PUGWASH, al Conferințelor de la Darmouth, director al Institutului Sovietic pentru Afaceri Americane, apropiat al clanului Rockefeller, respectiv de Samuel Pisar (evreu francez, membru al ACEWA), sionist înfocat,prieten și consilier al lui Armand Hammer și David Rockefeller (104), administrator la diverse multi-naționale. Începând din 2003, Institutul Aspen este condus de Walter Isaacson (născut în 1952), deja aflat la conducerea CNN și Time Magazine.Bursier Rhodes la Oxford și absolvent al Universității Harvard, membru al CFR, autor în 1992 al biografiei lui Kissinger, Isaacson este director la Reader’s Digest și la United Airlines.În săptămâna următoare alegerii lui, i s-a alăturat un ”consiliu de administrație” compus din 9 persoane pritre care apar Michael D Eisner (născut în 1942, membru al CFR și în conducerea companiei Walt Disney) și Mortimer Zuckermann (născut în 1937, președinte al Conferinței Președinților marilor organizații evreiești americane, membru al CFR, al IISS din Londra și al consiliului de conducere de la J P Morgan).Printre administratorii de la Institutul Aspen se află și Leonard A Lauder [născut în 1933, fiul lui Josephine Esther Mentzer, mai cunoscută cu numele de Estée Lauder (1 iulie 1908-24 aprilie 2004)], membru al CFR și cavaler al Legiunii Franceze de Onoare (în 2002).Ronald S Lauder (născut la 24 februarie 1944, al doilea fiu al Josephinei și frate cu Leonard) începând cu 1990 este președinte al Central European Media Enterprises, este director al America-Israel Friendship League, director al ADL, președinte național al Jewish National Fund , fost trezorerier al Congresului Mondial Evreiesc, iar din 2007 este președinte al respectivului congres.  

 

Delia Mucică, Mare Cancelar al Marii Loji Feminine a României (  împreună cu Pierre Lambicchi – Mare Maestru, Anca Nicolescu – Mare Maestră a Marii Loji Feminine a României ”1922” și Alain Fumaz Mare Maestru al Marelui Orient al Franței), consilier în Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, fostă consilier în Ministerul Culturii și Cultelor și profesor la Universitatea de Teatru și Film din București, în lucrarea Potențe ale pieței audiovizuale din România, referitor la Grupul Media Pro, făcea cunoscute următoarele date: Grupul Media Pro, cu o cotă de 26%, deține Pro Tv, Acasă Tv, MTV, Pro Cinema, Pro Tv Internațional și ”Sport.ro”.Deținătoarea licențelor audiovizuale este societatea PRO TV SA ai cărei acționari sunt: CME România BV (Olanda) cu 95,0543%, Adrian Sârbu cu 4,7857%, Grigoruță Roxana Dorina cu 0,08% și Petrovici Liana cu 0,08%.Acționar unic al CME România BV este CME Media Enterprises BV (Olanda), aparținând sută la sută Central European Media Enterprises Limited, o companie din Bermuda (!!! se practică și la case mai mari) cotată pe piața NASDAQ din New York, în care acționar majoritar este Ronald Lauder (împreună cu alți circa o sută de acționari).Și în acest fel profetul Silviu Brucan ”prezicea” trecutul știind ce va fi în viitor, Andreea Esca (cu butonul ei faimos!) mai anunța o crimă, un viol sau câte o găinărie, mai asistam la câte o petrecere cu ”cocălari” și ”maneliști”.Dar cultura doamnă, cultura cât costă ??? Finanțările Institutului Aspen provin de la fundații precum Carnegie sau Rockefeller Brothers Fund, de la bănci, de la multi-naționale și nu este exclus și din partea țărilor în care Institutul Aspen își are sedii.(….Mircea Geoană, coana Albright, Adrian Severin și un umil la o întrunire a Institutului Aspen de la București).

 

 

M: DESPRE ADUNĂRILE GRUPULUI BILDERBERG

 

Între 1986 și 1990, întrunirile Grupului Bilderberg au fost conduse de lordul Roll Of Ipsden (1907-2005).La respectivele adunări au participat și nelipsiții David Rockefeller, Henry A Kissinger, Cyrus Vance, George Ball (1909-1994, senior managing director la Lehman Brothers Inc, membru al CFR, al Institutului Atlantic, al IISS din Londra), Paul A Volcker, etc.Printre participanți s-au aflat fostul general Brent Scowcroft (fost asistent al președintelui Gerald Ford), dar și Rupert Murdoch, magnatul australian din fruntea unui imperiu multimedia (105), generalul american John R Galvin (comandant suprem al Alianței Atlantice în Europa), Helmuth Kohl. La 1 decembrie 1907 se năștea în Bucovina (aflată în acea vreme sub stăpânirea Imperiului Austro-Ungar), în familia unui bancher evreu, Eric Roll.Între 1939 și 1941 a fost special fellow în cadrul Fundației Rockefeller.Între 1941 și 1966 a fost funcționar al statului britanic, cu diverse funcții la NATO, respectiv CEE.A aderat și la PEP – Political and Economical Planning – organizație paralelă fondată în 1931 de câțiva membri ai Societății Fabian.După ce renunță (în 1967) la munca administrativă, devine angajat al unuia dintre cei mai faimoși bancheri ai Londrei, Sigmund George Warburg (1902-1982), iar din 1968 devine director la Banca Angliei.La această funcție se adaugă și aceea de director executiv din partea Marii Britanii la FMI și Banca Mondială.Eric Roll a fost membru al al Societății Pilgrims, al Comisiei Trilaterale, al Institutului Atlantic, al RIIA și al Grupului Bilderberg.Devenit baronet (și succesiv în 1977 baron lord of Ipsden), Eric Roll urcă la nivelele maxime ale băncii Warburg (după ce între 1968 și 1977 a condus Banca Angliei). La 10 mai 1995, banca Sigmund G Warburg (după numele proprietarului Sigmund G Warburg, în imaginea alăturată) a fost preluată de Swiss Bank Corporation – SBC, cea mai mare bancă elvețiană condusă de către Georges Blum, cu obiectivul declarat de-a deveni una din cele zece bănci care, până la finele secolului, să domine finanțele mondiale (106).La conducerea noucreatei UBS Warburg Ltd (care astăzi gestionează tranzacții de circa 1.100 de miliarde de dolari) este numit Marcel Ospel (născut în 1950), membru (și el, al Grupului Bilderberg), lordul Roll primind funcția de senior adviser.Reuniunea Grupului Bilderberg din 1996 (30 mai-2 iunie, Toronto, Canada) a fost condusă de un mondialist renumit: britanicul Peter Carrington.Alături de nelipsitele persoane au apărut nume noi precum William F Bukley Jr (membru al CFR, al Skull & Bones); Dwayne Andreas (de la Archer Daniels Midland & Co); Jon S Corzine (senior partner și director la Goldman Sachs); Stanley Fischer (vice-președinte al FMI); Richard Holbrooke (născut în 1941, membru al Societății Pilgrims, al Grupului Bilderberg și al Comisiei Trilaterale, responsabil al instaurării pax americana prin bombardament, în Jugoslavia), fost director al CFR și între 1985 și 1993 unul din directorii generali de la Lehman Brothers); Norman Podhoretz (membru al B’nai B’rith și al CFR), editor al revistei americane de dreapta, Commentary (publicație oficială a American Jewish Committee); George Söröș; elvețianul Cornelio Sommaruga (președinte al Crucii Roșii Internaționale); Klaus Schwab; James D Wolfensohn.Își face apariția (pentru prima dată) în cercurile externe și Walter Veltroni, de la ziarul comunist italian L’Unità [fost primar al Romei (107)]. La adunarea din 2000 (1-4 iunie, Genval, Bruxelles, Belgia) se constată participarea acelorași persoane, prezente încă în funcțiile economice, politice, financiare pe care le dețineau, la care s-au adăugat și secretarul de atunci al NATO, Javier Solana Madariaga, acordându-se o importanță crescută acestei organizații…

 

brațul înarmat în cursa pentru Noua Ordine Mondială…

 

 

Despre adevăratele probleme dezbătute în cadrul reuniunilor Bilderberg se cunosc prea puține lucruri.Se pare că întrunirea din 1988 (3-5 iunie, Telfs-Buchen, Austria) a fost decisivă pentru accelerarea încheierii acordurilor de simbioză economică, respectiv politică, între CAMECON și CEE (108).Nimic mai ușor având în vedere că aceste întâlniri preced (cu o frecvență îngrijorătoare) evenimentele care vor urma la scurt timp.Reuniunea din iunie 2006 a fost urmată de o convenție la Universitatea Bocconi din Milano (din septembrie 2006).Este credibilă știrea conform căreia virtual, fiecare leader occidental important, de după al doilea război mondial, a avut (măcar o dată) tangență cu Grupul Bilderberg (109). Lucrând la postul de televiziune Pro Tv (deci în trustul din proprietatea lui Lauder), prezența Andreei Esca la întruniri ale Institutului Aspen România nu apare ca fiind ceva ieșit din comun  Și pentru că Giulio Tremonti a fost unul din participanții la Institutului Aspen ”România în EU.Un an” (decembrie 2007), puțin se știe de prezența aceluiași Tremonti printre participanții de la adunarea Grupului Bilderberg (8-11 iunie 2006, Ottawa, Canada) alături de Franco Bernabé (vice-președinte la Rothschild Europe),Hubert Burda (publicist, CEO la Hubert Burda Media Holding Gmbh & Co Kg) și alții.Printre membrii internaționali ai Institutului Aspen se află Michel Pébereau, Condoleeza Rice, Leonard Fischer (co-CEO la RHJ International), Yotaro Kobayashi (prezent și în componența Comisiei Trilaterale), regina Noor a Iordaniei.

 

 

 N: COMISIA TRILATERALĂ O descriere neașteptată a Comisiei Trilaterale (prezentându-se natura și contribuind la definirea fizionomiei acesteia) este prezentată de britanica Review of International Studies (nr. 12/1986) prin studiul realizat de profesorul de științe politice Stephen Gill: Hegemony, Consensus and Trilateralism (110).Bipolarismul SUA – URSS a contribuit la crearea coeziunii la interiorul alianțelor individuale și datorită activității multi-naționalelor au apărut conexiuni diverse între alianțele individuale.Acest tip de conexiuni pot fi utilizate pentru a explica dialectica dintre partide și elite în cadrul guvernului SUA, al Japoniei, respectiv Europa, fiind nevoie de intelectuali organici pentru realizarea blocului istoric (convergența istorică între forțele materiale, instituții și ideologie, între structură și suprastructură, adică între ”masă” și ”conducere”),iar acești intelectuali organici (”revoluționari”) trebuie căutați în burghezie.Prin extrapolarea la Comisia Trilaterală, aceasta din urmă apare ca o instituție privată, semisecretă, cu obiectivul definit de trecere la gestionarea pasajului de la ordinea capitalistă mondială, cu centrul în Statele Unite, spre un ordin mai complex în care forțele și ”actorii” transnaționali (repectiv transguvernativi) sunt integrați în procesul de gestiune, autorul recunoscând că Trilaterala trebuie văzută ca nucleul organizatoric al unui bloc istoric transnațional, locul de fuziune al forțelor sociale, politice și economice (…) care au interese comune finalizate nu pe strategia marxistă de luptă pentru supremația clasei proletare, ci al menținerii condițiilor favorabile acumulării de capital pe scară mondială.Perspectivă care proiectează Comisia Trilaterală în rolul unei importante, poate cea mai importantă instituție pentru promovarea hegemoniei unei clase capitaliste supranaționale și de încorporare a elementelor subalterne în alveola acestei hegemonii (pag. 215). Pentru a ajunge la obiectivul declarat, Comisia Trilaterală este structurată în cercuri de participare concentrice (pag. 218), cu Statele Unite la centru și Germania, Franța, Anglia și Japonia în cercul imediat exterior.Țările sărace nici măcar nu sunt luate în considerare.Documentele ”TC” – Trilateral Commission aduc în prim plan importanța instituțiilor și organizațiilor internaționale, precum și necesitatea de-a fi adaptate continuu la circumstanțele schimbătoare (pag. 218). O parte din componenții Comisiei Trilaterale (de la stânga la dreapta): Peter D Sutherland, Sadako Ogata, Zbigniew Brzezinski, Paul A Volcker și David Rockefeller.Nu sunt dificil de recunoscut limbajul și conotațiile tipice ale societăților secrete (a căror caracteristică este temporaneitatea) conjugate cu atitudinea lor de urmare a scopurilor predeterminate, dar și prezența persoanelor inițiate (după cum informa autorul) în organizații similare precum Grupul Bilderberg și Institutul Atlantic, echivalente private ale NATO, instituții care (…) în vederea unei concentrări (cu sensul de ”adunare”) prevăd o rețea prin care să se vehiculeze ideile blocului istoric transnațional.Dezvoltarea unui astfel de ”bloc” depinde (în mod strict) de prezența numiților intelectuali organici, în stare să elaboreze teorii și ideologii, activi în cadrul birocrației statale, companii multi-naționale, sindicate, partide politice, centre de studii și elite universitare (…), intelectuali cu vederi mai degrabă tehnocratice și funcționaliste (pe de-o parte), fondate pe decizii raționale / teorii neo-clasice (pe de altă parte) (pag. 215).

 

 

 

Autorul nici nu putea explica mai bine.Intelectualii organici, ”artizanii” noii ordini concentratoare a bogățiilor mondiale sunt exact acele figuri (de tehnocrați) apărute din diverse școli socialisto-fabiane de la Harvard, din franceza ENA, de la London School of Economics, etc.Toate aceste instituții au ca scop formarea cadrelor-tip pentru ”establishmentele” guvernative occidentale, de menținere în activitate a acestor cadre prin acțiunea specifică de grup (un exemplu ar putea constitui Institutul Aspen).

 

 

De fapt, Comisia Trilaterală trebuie să furnizeze condițiile necesare formării structurii de gândire (transnaționale prin natura lor) care la rândul lor să dea un curs logic programelor din agendele internaționale (pag. 210) în vederea unei tranziții de la o ordine mondială capitalistă cu centrul pe Statele Unite, către o ordine mult mai complexă, ramificată, fondată pe-o competiție globală, pe-o mobilitate sporită a capitalurilor mondiale astfel încât să fie posibilă controlarea muncii, a sindicatelor și dezmembrarea statului social (pag. 219). Mugur Isărescu, guvernator al Băncii Naționale a României, fost prim-ministru și membru al Comisiei Trilaterale, prezent la întrunirile Institutului Aspen România (aici în cadrul Aspen Leadership Gala). Acțiunea este rezervată oligarhiilor publice și private din țările capitaliste dominante (pag. 214) majoritatea provenind din multi-naționale, fundații filantropice, universități, reprezentanțe juridice și mijloace de informare (pag. 216).În cele din urmă se notează că, astfel concepută și structurată, Comisia Trilaterală respinge deschis comunismul (pag. 213), în ”armonie” cu ideatorul și teoreticianul Trilateralei, Zbigniew Brzezinski care (cu numai câțiva ani înainte) aducea ”cuvinte de laudă” forțelor proletare care reprezintă valul viitorului (111).Ca o comuniune de intenții și în ciuda ”respingerii comunimului”, iată ce declara David Rockefeller [fondator și președinte onorific al Comisiei Trilaterale, prezent în executivul acesteia (luna de referință este mai 2010)]: Oricare ar fi fost costurile, Revoluția Chineză a obținut (fără îndoială) rezultate, nu numai în realizarea unei administrări mai rapide și eficiente a statului, dar și în promovarea unei forte comuniuni de intenții… Experimentul social care a avut loc în China sub conducerea președintelui Mao este unul dintre cele mai importante succese din nistoria omului.Articolul se încheie cu o serie de informații despre înființarea, organizarea și finanțarea Comisiei Trilaterale care (se recunoaște) se suprapune cu instituții similare, precum Institutul Aspen și Grupul Bilderberg (pag. 215).Schema de blocuri din imaginea de mai jos descrie modul de operare – modus operandi – al Comisiei Trilaterale, în Statele Unite.În acest sistem oligarhic, intelectualii organici ocupă partea centrală și sunt adevărații propulsori ai politicii americane, cu o serie de structuri externe, conectate și funcționale.Organizație admirabilă, chiar meticuloasă, care nu a lăsat deoparte nici un aspect din forțele vitale ale unei țări.Fără nici o îndoială, Grupul Bilderberg este cea mai importantă organizație secretă care acționează în culisele evenimentelor mondiale, dar și Comisia Trilaterală (mai restrânsă) are un rol semnificativ în proiectul noii ordini mondiale, de fructificare a bogățiilor concentrate în ”mâinile” puținilor aleși, de extindere a controlului acestora asupra planetei.Despre puterea lui David Rockefeller, Bill Moyers (în 1980, în cadrul documentarului Guvernul secret), spunea: David Rockefeller este exponentul tipic al clasei dominante actuale, o fraternitate multi-națională de oameni care determină cursul economiei globale și care gestionează mișcările internaționale de capital…Cetățeanul (particularul) David Rockefeller se bucură de privilegiile unui șef de stat…Nu trebuie să se supună legilor de la frontiere, nici celor privitoare la pașaport și de puține ori este controlat la bagaje, la trecerea graniței. În iulie 1972, la trei luni după întrunirea Grupului Bilderberg (21-23 aprilie, Knokke, Belgia), David Rockefeller și-a transformat faimosul Pocantico Hills (pe valea fluviului Hudson, New York) în cartierul general unde s-au pus bazele Comisiei Trilaterale.La acea reuniune au participat circa 250 de operatori financiari, industriași, politicieni care erau membri ai Grupului Bilderberg și/sau ai CFR.Prima reuniune a Comisiei Trilaterale a avut loc la Tokyo, între 21 și 23 octombrie 1973.Grupul Americii de Nord era reprezentat din 75 de persoane. 274

 

Dintre aceștia, 35 erau membri ai CFR.Din partea americană se remarcau (în afară de David Rockefeller) Zbigniew Brzezinski, Henry D Owen (membru al CFR, diplomat și director al Brookings Institution), Robert H Bowie (director al Centrului de Studii pentru Afaceri Internaționale de la Harvard, membru al CFR, participant la întrunirile Grupului Bilderberg, membru al IISS din Londra, al Pugwash) partizanul declarat al dispariției statelor europene, considerate (de el) ca anacronice, avocat al destinderii Est-Vest și al ajutorării Uniunii Sovietice (112).Imaginea din stânga îl prezintă pe Mugur Isărescu la o adunare a masonilor români.Obiectivul principal al Comisiei Trilaterale era încorporarea Japoniei în mijlocul unei structuri de alianțe care se rotea în jurul Statelor Unite, concomitent cu creșterea economică a acesteia (a Japoniei), în acest scop instaurându-se un trialog Statele Unite – Japonia – Europa care ar fi contribuit la atenuarea distanțelor create de structurile diverse de gândire, derivante din iluminism și din confucianism (pag. 212).Din acest motiv, Japoniei îi este acordat statutul de regiune, la fel ca Europa și Statele Unite.Comisia Trilaterală este împărțită pe trei grupe cu bază geografică: America, Europa și Asia Pacific.Comisia are caracter transnațional și semisecret (113) și sediul din New York la numărul 345 de pe East 46th Street.Cartierul general american se află la Washington, cele european la Paris iar cel asiatic la Tokyo.Ca orice societate paramasonică și elitistă, membrii ”comisiei” sunt reclutați prin ”cooptare”.Reuniunea anuală (de trei zile) din 2006 a avut loc la Tokyo, cea din 2007 la Bruxelles, iar cea din 2008 a avut loc la Washington DC, între 25 și 28 aprilie.Publicul nu poate participa la adunările Comisiei, iar massmedia ”recalcitrantă” nu este primită în cadrul lucrărilor. Dar din ce fel de persoane este formată Comisia Trilaterală?Multe dintre ele sunt necunoscute (dar la fel de importante), iar altele apar întotdeauna în lumina reflectoarelor.Este vorba despre președinți (foști și actuali), ambasadori, secretari de stat, investitori de pe Wall Street, bancheri internaționali, secretari ai fundațiilor și asociațiilor culturale, avocați, militari din cadrul Pentagonului (respectiv din cadrul NATO), șefi de sindicate, magnați din mass-media, președinți ai universităților sau profesori, senatori sau miniștri (selecționați cu grijă).Marea parte a membrilor Comisiei provine din cadrul multi-naționalelor: circa 34% pentru Statele Unite, 39% pentru Europa și circa 65% pentru Japonia.Prezența liderilor de sindicat în cadrul Comisiei nu este întâmplătoare.Holly Sklar (în Trilateralism: The Trilateral Commission and Elite Planningfor World Management, South End Press, 1980) explica acest lucru printr-o componentă a muncitorilor care controlează protestele populare, reducând distanța dintre Comisia Trilaterală și masa populației.Pentru perioada de început, față de Grupul Bilderberg (mai vechi ca vârstă), Comisia Trilaterală era limitată doar la reprezentanți ai Europei Occidentale, ai Japoniei, respectiv ai Americii de Nord (Canada inclusă).În prezent Comisia Trilaterală s-a extins cuprinzând reprezentanți ai întregii Uniuni Europene, dar a acceptat și membri din țările care au făcut parte din Pactul de la Varșovia.Comisia Trilaterală se prezintă ca o organizație culturală, a unor persoane private care nu influențează în nici un fel politica internațională.Ziaristul și cercetătorul Robert Eringer, în lucrarea The Global Manipulators (Pentacle Books, 1980), nota că mulți membri ai Comisiei Trilaterale se găsesc astăzi în poziții de conducere, de unde sunt în stare să transpună în practică recomandările politice ale Comisiei Trilaterale; recomandări pe care ei înșiși le-au creat în numele respectivei Comisii…

 

 

 

Scopurile reale ale Comisiei ar putea coincide (astfel) cu cele ale Grupului Bilderberg, sau ale CFR, de stabilire a obiectivelor unei politici care să permită instaurarea unui ”guvern mondial unic”…

 

 

La această concluzia a ajuns și Antony Sutton în Trilaterals over America (CPA Books, 1995). Citând pagina de web a Comisiei, fiecare zonă reprezentată are în componență un președinte, un vice-președinte, un director administrativ, care formează împreună Comitetul Executiv.Acest comitet îi desemnează pe eventualii membri, alegându-i de pe o listă mai amplă (respectiva alegere se face și în baza proporției dintre zone).Comitetul Executiv se reunește de mai multe ori pe an, pentru coordonarea lucrărilor, dar și pentru actualizarea programului de acțiune.Atunci când sunt numiți în funcții de conducere în cadrul țărilor lor, membrii Comisiei au obligația să demisioneze din Trilaterală.Dar, după cum scria Arlene Johnson (The Trilateral Commission: Effect on the Middle East, în True Democracy, 24 iulie 1987), ideologia și loialitatea acestora nu se schimbă doar pentru că vor ocupa un post în vreun guvern.Loialitatea acordată Comisiei (în schimbul ajutorului pentru a obține un ”rol de prestigiu”) cere ”continuarea schimbului de favoruri”.După terminarea îndatoririlor lor în aparatul public, de regulă, membrii Comisiei își reiau locul în cadrul Trilateralei.Din punct de vedere organizatoric, Comisia dispune de birouri pentru responsabilii de zonă, un mic staff angajat cu normă întreagă, linii de telefon și fax, dar și cărți de credit pentru nevoile financiare. Primele documente publicate ale Comisiei Trilaterale s-au numit The Triangle Papers.Două documente au apărut ca urmare a adunării de la Tokyo, trei dintre ele sintetizau rezultatul lucrărilor de la Bruxelles (iunie 1974), iar unul dintre ele a fost redactat după întâlnirea de la Washington (decembrie 1974).Gary Allen, în The Rockefeller File (’76 Press, 1976), a făcut o previziune referitoare la Comisia Trilaterală: Dacă ”The Triangle Papers” sunt considerate ca fiind ”indicații”, atunci putem observa patru direcții principale pe care va evolua economia mondială: se va asista la o reînnoire a sistemului monetar mondial; Statele Unite vor obține câștiguri majore prin sărăcirea țărilor Lumii A Treia; creșterea numărului de afaceri cu țările comuniste și înăsprirea crizei energetice (pentru obținerea unui mai mare control internațional).La o privire mai profundă, din prisma timpului trecut și a întâmplărilor care au avut loc, Allen a avut dreptate??? În august 2007, Comisia Trilaterală includea membri din toate națiunile europene.Dacă în trecut grupul asiatic era format doar din japonezi, în prezent membrii Trilateralei provin și din țări cu economie în expansiune (precum Indonezia, Filipine, Thailanda), dar și din țări capitaliste cu tradiție: Australia, Noua Zeelandă, Corea de Sud sau Singapore.În acest fel, Rockefeller și Brzezinski (fondatorii Comisiei Trilaterale și membri ai Comitetului Executiv pentru America de Nord) au transformat Comisia Trilaterală într-o organizație globală.Noii membri, provenind din Kuwait, Maroc, Iordania și Ucraina, Taiwan, Turcia, Israel, Hong Kong, Africa de Sud, Uruguay, China, Rusia și Brazilia s-au alăturat lui Domingo F 275

 

Cavallo (fost ministru argentinian al economiei) considerat de mulți opinioniști drept cel care a cauzat distrugerea economică a Argentinei.Imaginea de mai jos reprezintă coperta revistei Trialogue din iarna 1974-1975.Membri ai Comitetului Executiv al Comisiei Trilaterale s-au întâlnit cu președintele american Ford (la recomandarea Comisiei Trilaterale !!!).În mai 2010, Comisia Trilaterală putea conta pe ”sprijinul” lui Mario Monti (viitor prim-ministru al Italiei și președinte european), Joseph S Nye Jr (președinte al părții nord-americane), Yotaro Kobayashi (președinte al regiunii Asia-Pacific), David Rockefeller (fondator și președinte de onoare), Peter D Sutherland (președinte european de onoare), Paul A Volcker (președinte nord-american de onoare).Referitor la Paul A Volcker, în 1987, acesta s-a retras de la conducerea US Federal Reserve System – FED pentru a prelua conducerea la James D Wolfensohn Inc din New York (o bancă de afaceri de dimensiuni medii, specializată în fuziuni de societăți).Respectiva bancă a fost înființată și condusă de James D Wolfensohn (fost campion de floretă), fost asociat la Salomon Brothers, respectiv asociat al unei bănci de investiții ruso-americane (cu interese de afaceri pe lângă Grupul Rothschild din Londra, dar și la Fuji Bank din Tokyo). De încredere, foarte jovial și dinamic, apropiat al lui Al Gore și de mondialiști precum Maurice Strong, James Wolfensohn este membru al CFR și participant la adunările Grupului Bilderberg; dar, mai ales, este succesorul lui Lewis Preston (membru al CFR, al Comisiei Trilaterale și al Societății Pilgrims) la conducerea Băncii Mondiale (114). Printre membrii grupului european se află: Patricia Barbizet (CEO și membră a conducerii la Artémis Group Paris); Manfred Bischoff (președinte al consiliului de administrație de la Daimler AG – München și fost președinte la EADS); Bertrand Collomb (președinte la Lafarge, președinte la Institut des Hautes Études pour la Science et Technologie – IHEST, președinte la Institut Français des Rélations Internationales – IFRI); Alfonso Cortina (vice-președinte al Rothschild Europe, ”senior adviser” al Grupului Rothschild pentru Spania și America Latină, membru al international advisory board al Allianz AG din Madrid); Michel David-Weill (fost președinte la Lazard LLC Worldwide, președinte al consiliului de administrație la Eurazeo Paris); General The Lord Gutrie (director la NM Rothschild & Sons, membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie, fost șef al Defence Staff, Londra); Nigel Higgins (chieff executive la The Rothschild Group, Londra); Mugur Isărescu (care nu mai are nevoie de nici o prezentare); Anne Lauvergeon (CEO la Areva, Paris); Ulysses Kyriacopoulos (președinte al S & B Group, fost președinte al Federației Industriașilor Greci, Atena); Mario Monti [prim-ministru al Italiei, președinte al Universității Bocconi din Milano (unde a studiat băiatul cel mare al lui Adrian Năstase !!!), fost președinte al Comisiei Europene, membru al Grupului de Reflecție al EU privind viitorul Europei (Horizon 2020 – 2030), președinte de onoare la Bruegel (din Bruxelles)]; Ewald Nowotny [guvernatorul Austrian National Bank, fost CEO la Bawag PSK din Viena (și apropiat al lui Alfred Gusenbauer)]; Luca Papademos (vice-președinte al European Central Bank din Frankfurt pe Main, fost guvernator al Băncii Greciei); Carlo Pesenti (director și manager la Italcementi – Bergamo, participant la vânătorile organizate de Ion Țiriac !!!); Dieter Pfundt (personally liable partner la Sal Oppenheim din Frankfurt pe Main); Dieter Rampl (președinte la Unicredit Group, Milano, invitat și el la vânătorile lui Țiriac); Peter D Sutherland; Mihai Tănăsescu (senior advisor și membru al Comitetului Executiv al FMI, fost ministru de finanțe); Marco Tronchetti Provera (președinte și CEO la Pirelli & C – Milano, fost președinte al Telecom Italia). Din grupul Americii de Nord fac parte (aceeași dată de referință ca și pentru grupul european, mai 2010): Harold Brown; E Gerald Corrigan (managing-director la Goldman Sachs Bank din New York, fost președinte al Federal Reserve Bank din New York); André Desmarais (președinte și co-CEO la Power Corporation of Canada); Diane Feinstein (senatoare a Statelor Unite și membră Rotary); Stanley Fischer (guvernator al Băncii Israelului, fost președinte al Citigroup International și vice-președinte al Citigroup din New York, fost director al FMI); Richard N Haass (președinte al CFR, fost director al Policy Planning – Departamentul de Stat al Statelor Unite, fost director al Foreign Policy Studies – Institutul Brookings).

 

 

Emil huHurezeanu ”dă și el din coadă” pe la ”masa stăpânilor”.Henry Kissinger; Walter Isaacson (președinte și CEO al Institutului Aspen – Washington DC);

 

 

Charles R Kaye (co-președinte la Warburg Pincus LLC din New York); Fred Langhammer (președinte al Global Affairs și fost CEO la The Estée Lauder Companies Inc, New York); Condoleeza Rice (profesor de științe politice la Universitatea Stanford, fost national security advisor pe timpul președintelui G W Bush); David Rockefeller; David M Rubinstein (fondator și director al The Carlyle Group, Washington DC); Strobe Talbott (președinte al The Brookings Institution – Washington DC, fost vice-secretar de stat); Peter A Volcker; Ernesto Zedillo [director al Yale Center for the Study of Globalization din Universitatea Yale, fost președinte al Mexicului, decorat cu ordinul Steaua României (cu grad de colan) în 2000]; Mortimer Zuckerman (președinte și editor-șef la New York Daily News, fondator și președinte la Boston Properties Inc din New York); Lawrence H Summers (director al Consiliului Economic Național al Casei Albe).

 

 

Ernesto Zedillo în cadrul World Economic Forum. Grupul Asia-Pacific este reprezentat (printre alții) de: Chen Dongxiao (vice-președinte al Shanghai Institute for International Studies); Tarun Das (Institutul Aspen, India); Kasem Kasemsri (președinte de onoare al Thailand – US Business Council, Bangkok, fost prim-ministru al Thailandei); Yotaro Kobayashi; Lee Jay Y (vice-președinte executiv la Samsung Electronics Co Ltd, Seoul); Sunil Bharti Mittal (președinte și CEO la Bharti Enterprises, India); Mike Moore (fost director al World Trade Organization – Geneva, fost prim-ministru al Noii Zeelande); Sadako Ogata (președintă a Japan International Cooperation Agency – JICA, fost înalt comisar al ONU pentru refugiați); Shijuro Ogata (fost vice-guvernator al Japan Development Bank); Qin Yaqing (vice-președinte la China Foreign Affairs de la Universitatea din Beijing); Jusuf Wanandi (vice-președinte și administrator al CSIS Foundation, Center for Strategic and International Studies, Jakarta).Reprezentanți ai altor zone (Triennium Participants): André Azoulay (consilier al regelui Mohammed al VI-lea al Marocului); Osmar Davies (fost președinte al Institutului Planificării din Jamaica); Jacob A Frenkel (vice-președinte al American International Group Inc – AIG – președinte și CEO al Grupului celor 30, fost guvernator al Băncii Israelului, fost președinte aș Merrill Lynch International din Londra); prințul Hassan Bin Talal (președinte al Clubului de la Roma, moderator al World Conference on Religion and Peace); Andronico Luksic Craig (vice-președinte la Banco de Chile, Santiago, Chile); Itamar Rabinovich (profesor al Universității din Tel Aviv, Israel); Rüsdü Saracoglu (președinte al grupului financiar din cadrul Koç Holding, fost guvernator al Băncii Centrale a Turciei); Grigori Yavlinsky (fost membru al Dumei și fondator al partidului Yabloko). Zbigniew Brzezinski (născut în 1928), geostrateg, indicat ca teoretician și artizan al Comisiei Trilaterale, are un rol fundamental în dezvoltarea revoluției microinformatice.Fiu al unui diplomat din Varșovia, și-a completat studiile la Harvard, devenind consilierul de încredere al lui David Rockefeller.Este considerat un guru în pregătirea președintelui Carter (pe care l-a educat în contul Înaltei Finanțe) și în al cărui cabinet și-a rezervat Afacerile Externe și Securitatea națională. Este profesor la Universitatea Columbia și la John Hopkins.Împreună cu Kissinger face parte dintr-un grup elitist și închis de la Universitatea Georgetown din Washington.Director emerit al CFR, este membru permanent al Grupului Bilderberg, al Institutului Atlantic, al Institutului Aspen, al Conferințelor Darmouth, al IISS din Londra și al Comisiei Trilaterale.Este căsătorit cu nepoata președintelui Cehoslovaciei (masonul Edvard Benes, 1884-1948). Henry (Heinz) Alfred Kissinger (Abraham Ben Elazar, potrivit http://es.metapedia.org/wiki/Henry_Kissinger ) s-a născut la 27 mai 1923, la Fürth (în Germania) într-o familie evreiască ortodoxă, de la care primește o bună educație generală, conform cu canoanele ebraice.Împreună cu părinții lui (mama era rudă cu Oppenheim), în 1936 se transferă în Statele Unite unde poate să-și continue studiile.Vârful ebraismului american, calificat drept acvila diplomației americane de Agenția Telegrafică Evreiască (115), la 33 de ani era deja conducător al Fundației Rockefeller, lansându-se către o carieră strălucitoare.Premiul Nobel pentru pace în 1973 (imediat în ziua următoare capitulării americane din Vietnam), numele lui apare peste tot, în principalele chestiuni mondiale) între anii 1970 și 1990 (evenimentele din Liban îi datorează multe !!!). Este membru permanent al Societății Pilgrims, al Grupului Bilderberg, al comitetului director al Comisiei Trilaterale, al PUGWASH, al IISS din Londra, al Institutului Aspen, al Conferințelor de la Darmouth, al Fundației Rockefeller, al Bohemian Club, al Hollinger Corporation.Este membru al CSIS, un think tank considerat de dreapta (116), dar se află și în consiliile de administrație a circa 15 multi-naționale, printre care Chase Manhattan Bank, American Express, Cargill.Este proprietarul societății Kissinger Associates, iar din 2001 este unul dintre ”patronatorii” Open Russia Foundation, împreună cu lordul Jacob de Rothschild [cel care i-a lui Kodorkovsky (prieten al lui Söröș și deportat de Putin în Siberia) banii pentru a cumpăra Yucos la preț de fier vechi]. Consiliul de conducere de la Hollinger Corporation Inc din Toronto (cartel autentic al presei engleze, în care soarele nu apune niciodată), apropiat al coroanei regale britanice (acționând în paralel cu Kissinger Associates), merită toată atenția.În acest consiliu sunt prezenți (sau au fost prezenți) Peter Brofman (din familia cu același nume); Henry Kissinger; lordul Peter Rupert Carrington; Zbigniew Brzezinski; Evelyn de Rothschild; William F Buckley Jr (membru al Skull & Bones și al Societății Fabian); baroneasa Margaret Thatcher of Kesteven (membră a Societății Pilgrims, participantă la întrunirile Grupului Bilderberg, reprezentant de seamă al RIIA, dar și a faimosului Grup Parlamentar de Prietenie Anglo-Israeliană – Finchley (117); (evreul de origini ungare) Paul Reichmann, magnat canadian, proprietar al grupului imobiliar Reichmann International, asociat în afaceri cu Soros’s Quantum Reality (un fond de investiții cu un patrimoniu de circa 525 de milioane de dolari).Numai în Statele Unite, Hollinger Corporation controlează 80 de cotidiene; în Israel gestionează cunoscutul ziar The Jerusalem Post (care le-a fost cedat de Keneth R Thomson, membru al Societății Pilgrims, omul cel mai bogat din Canada).În Anglia întreține relații de afaceri cu Rothschild, cu Hambro (din City) și controlează The Daily Telegraph (118), London Telegraph și The Spectator. Dacă se consultă listele cu membrii (actuali ai) Comisiei Trilaterale cu listele participanților la adunările din anii trecuți de la întrunirile acestei Comisii, un prim aspect care apare la vedere îl constituie stabilitatea participanților. Conducerea părții americane a rămas identică timp de mai mulți ani; la conducerea europeană, contele Otto von Lambsdorff a fost înlocuit (în 2001) cu Peter D Sutherland; schimbări majore au apărut în partea japoneză, respectiv în cea dedicată celorlalte zone.O stabilitate care aduce aminte de cele spuse de Walther Rathenau în 1912:

 

 

 

Trei sute de oameni care se cunosc între ei conduc destinele continentului european și-și aleg din rândurile lor proprii succesori

 

 

 

 

 

În raportul final al adunării de la Copenhaga (din 1995, pag. 33 și 39), R D Blackwill (reprezentant al băncii Morgan Grenfell și vice-director al CFR) vorbea despre guverne trilateraliste și de ambasadori trilateraliști cu certitudinea că persoanele din aceste ”adunări”, aflați în puncte de conducere în cadrul guvernelor naționale, ar fi fost în stare să gestioneze, în mod direct, afacerile cu celelalte națiuni.Unica noutate reieșea din faptul că aceste informații apăreau scrise (în mod deschis) într-un document al Comisiei Trilaterale. 277

 

Chiar dacă scopurile oficiale ale Comisiei Trilaterale sunt cunoscute, există o oarecare îngrijorare privitoare la coaliția de persoane care se află în spatele evenimentelor desfășurate pe plan internațional.Washington Post (din proprietatea ”establishmentului”), la 16 ianuarie 1977, făcea cunoscut că era ceva în neregulă în cadrul Comisiei: Membrii Comisiei Trilaterale fac parte dintr-o organizație internațională privată, puțin cunoscută, organizată de un bancher bogat (David Rockefeller) pentru stimularea dialogului între ”establishment”-ele din Europa Occidentală, Japonia și Statele Unite; dar este ceva care ”scârțâie” în Comisie.Actualul președinte (Carter) este membru al Comisiei.Vice-președintele, Walter F Mondale, este și el membru al Comisiei Trilaterale.Membri ai Comisiei sunt și Cyrus R Vance (noul secretar de stat), Harold Brown (noul secretar al apărării) și Michael W Blumenthal (noul secretar al finanțelor).Același lucru se poate spune despre Zbigniew Brzezinski, consilier al lui Carter pentru siguranța națională, dar și despre alte persoane care vor decide politica externă a Statelor Unite pentru următorii patru ani.La interiorul establishmentului, cine a avut de înțeles nu s-a gândit de două ori.La puțin timp după, Katherine Graham (1917-2001), președintă a consiliului de administrație al Washington Post, este invitată să se alăture Comisiei Trilaterale, în Grupul Bilderberg, dar și în CFR.De atunci, Comisia Trilaterală a ieșit din atenția ziarului.(Un mic amănunt despre Katherine Graham: a fost fiica unuia dintre proprietarii se la Lazard, înrudit (la rândul lui) cu bancherii din familia Lehman. O altă întrebare, care are rostul ei având în vedere aria geografică a celor implicați, este: ”Cum se poate explica raportul dintre țările industrializate și țările considerate ca fiind lumea a treia”? În 1991, Doug Henwood, economist și editor al ziarului The Nation’s, încearcă să dea un răspuns printr-un articol publicat în ziarul Left Business Observer (ziar înființat de el în 1986): (…) Fiecare grup geografic al Comisiei Trilaterale a preluat sub controlul propriu o serie de națiuni sărace, pentru a avea mână de lucru, teren, respectiv resurse ale subsolului.Statele Unite au ”preluat” America Latină, Comunitatea Europeană a ”primit” controlul Europei Orientale și a Africii Mediteraneene, iar Japonia deține controlul în Asia de Sud-Est.În câteva cazuri, o țară este ”gestionată” de două grupuri.Taiwan și Singapore sunt împărțite între Japonia și Statele Unite; Argentina este ”împărțită” între America și Comunitatea Europeană; Malaezia este ”gestionată” între Comunitatea Europeană și Japonia, iar India de toate trei grupurile împreună.Will Banyon (în Rockefeller Internationalism, NEXUS, vol II, decembrie2003-ianuarie 2004) face cunoscut un alt punct de vedere: Strategia lui Rockefeller dezvăluie un element fundamental în raportul dintre bogăție și putere: nu contează de câți bani se dispune, ci de cât este capabil cineva să organizeze și să gestioneze aceste organizații (care orientează ideile și politicile diferitelor națiuni), lăsând guvernelor proprii (respectiv membrilor acestora) o importanță (o responsabilitate) ”de fațadă”. Pentru a pune în practică scopurile proprii, Comisia Trilaterală este preocupată că oamenii (într-o societate democratică) nu ar putea fi de acord cu proiectele legate de viitorul țării lor.Pentru a preveni orice astfel de problemă (înainte ca aceasta să apară), Comisia a recomandat indroducerea de puteri legislative, cu scopul (după cum considera Gary Allen) de-a aduce la un nivel mai echilibrat raportul dintre autoritate și controlul popular printr-un plan de centralizare economică și socială (…), un program de micșorare a posibilităților de muncă pentru cei care au primit o educație de nivel mediu (interviu acordat de Gary Allen lui John Rees și publicat în The Review of the News, 27 februarie 1980).Este evident că nici una din aceste inițiative nu poate fi dusă la bun sfârșit fără a deține controlul presei.Privitor la acest lucru, Comisia Trilaterală a propus limitări ale libertății presei, înțelese ca restricții privitoare la ceea ce mass-media poate sau nu să publice cu ocazia evenimentelor particulare (rezervate), respectiv a circumstanțelor ”delicate”, garantându-se guvernelor dreptul și posibilitatea să nu de-a publicității informații; (…) să se facă uz de acuzația de ”defăimare” și (dacă este necesar), să se doteze guvernele cu ”instrumente” de control ale ”abuzurilor” din mass-media; să se pretindă ziariștilor ”nivele adecvate de profesionalitate”; nerespectarea acestor cerințe ar putea atrage o ”reglementare guvernativă severă” (Michel Crozier, Samuel P Huntington, Joji Watanuki The Crisis of Democracy: Report on the Governability of Democracies to the Trilateral Commission, New York University Press, 1975).La trei ani după publicarea The Crisis of Democracy, Samuel Huntington (membru al CFR și al Comisiei Trilaterale) este numit de către președintele Jimmy Carter coordonator al planului pentru securitate națională (plan pus în practică de Consiliul pentru Siguranță Națională).Din cele prezentate până acum nu este dificil de înțeles că intențiile Comisiei Trilaterale nu au în vedere numai domeniul economic.Directivele secrete și schimbul de informații de pe piața globală crează o imensă putere politică, mai ales că multi-naționalele nu participă ca societăți individuale sau autonome, ci ca părți ale unui sistem integrat de conexiuni, iar Comisia Trilaterală este cea mai mare extensie a acestei rețele (Arlene Johnson The Trilateral Commission: Effect on the Middle East, cit.). Opinie care ar coincide cu definiția (la obiect și edificatoare) dată Comisiei de către Jacques Chirac, la un dineu oficial din 2 decembrie 1975 (pe când era prim-ministru): E ceea ce noi aici, în Franța, numim o ”societate de gândire”. Una dintre cele eminente (119).Ca o sinteză, Comisia Trilaterală este o expresie a jocului fabian adaptat la timpurile moderne, după cum stau mărturie tezele acestei societăți, aproape identice cu cele ale CFR, RIIA sau ale Grupului Bilderberg: 1 – favorizarea socialismului tehnocratic sub diverse forme, peste tot identice și îndelungate în timp (ca durată); 2 – favorizarea religiei doar în măsura în care constituie o propagatoare a mondialismului; 3 – înlesnirea acordurilor internaționale fondate numai pe baze economice.În schimb, se opune clar conceptului de stat națiune. A discuta despre finanțarea, despre posibilitățile materiale ale Comisiei Trilaterale, ar putea constitui un pleonasm.O simplă privire la relațiile (120) din interiorul ei reflectă dimensiunile bogăției (respectiv a puterii) manevrate și exercitate de acest colos numai în Statele Unite, asta fără a pune la socoteală societățile comerciale puternice, fundațiile europene și japoneze, respectiv circa 20 de multi-naționale pe care această Comisie le controlează.

 

 

 

 

 

Cu ajutorul Comisiei Trilaterale se sustrag bogățiile popoarelor (dizolvă) și se concentrează în ”mâini puține” (coagulează), la rândul lor controlate și folosite de către Autoritate.

 

 

 

 

 

 

Evenimentele se succed cu rapiditate, frații lubrefiază, pe ici și pe colo, roțile (121) favorizând desfășurarea acestor întâmplări prin acțiunea acestora (a ”fraților”) la interiorul diverselor partide politice.Jocul, la nivel de politică internă (națională), se desfășoare deschis: unii militează distrugând familiile, cultura și moștenirea culturală, ordinea, Armata, în câteva cuvinte, toată structura de rezistență a societății tradiționale în numele unui mondialism liberal, 278

 

egalitar și pacifist.Alții își fac de lucru distrugând mica industrie, artizanatul, micile întreprinderi agricole, micul comerț în numele creșterii bogăției societății, a liberului schimb, a liberalismului economic.Cei de la centru distrug (în numele umanității și a prieteniei între popoare) însăși ideea (și semnificația) cuvântului PATRIE, locul strămoșilor.Totul administrat cu o publicitate percutantă referitoare la amestecul de rase (cu sprijinul mai mult sau mai puțin conștient al clerului) prin dezrădăcinarea a ceea ce a mai rămas sfânt, tradițional, cultură și istorie dintr-un popor. Emil Boc la un pahar de vorbă cu Bartolomeu Constantin Săvoiu. Devine un fapt comun asistarea la scenariul alegerilor unde, cetățeanul (suveran, liber și independent) votează și se agită susținând una sau alta din părțile implicate în politică.În realitate nu face decât să se apropie, în liniște și pe nesimțite, de ideile egalizatoare ale cosmopolitismului și ale indiferenței pentru orice valoare, toxicoman care absoarbe în doze din ce în ce mai mari idei care-i moleșesc spiritul, păpușă sărmană care se mișcă în cercul trasat de compasul masonic, cu toate consecințele care decurg de aici.

 

 

 O: KISSINGER ASSOCIATES INC Comisia Trilaterală nu poate fi despărțită de Kissinger Associates Inc (cu sedii la New York și Washington), veritabil centru de înalt nivel de orientare spre Noua Ordine Internațională, în stare să exercite o influență excepțională la nivel de multi-naționale, respectiv asupra guvernelor.Cabinet restrâns de relații publice, fondat în 1982 la New York cu sponsorizări din partea Goldman Sachs, SG Warburg Pincus, etc, Kissinger Associates oferă consultanță de foarte înalt nivel la cel puțin două duzini de multi-naționale (bancare, comerciale și industriale), toate aflate pe orbita Comisiei Trilaterale.Iată câteva dintre acestea: Chase Manhattan Bank, American Express, ramura britanică a General Electric, suedeza I M Ericsson, Union Carbide, Coca Cola, FIAT, Daewoo Group – Coreea de Sud, LBS Bank (banca de stat din Ljubljana), Montedison, Arco Steel, Nippon Life Insurance, A J F O’Reilly, Asea Brown Boveri, Volvo, belgiana Bell Telephone, Midland Bank [unul dintre cei mai mari creditori ai țărilor din Lumea a III-a (122)].Aceeași consultanță este extinsă la cel puțin șase guverne externe.Multi-naționalele și respectivele guverne plătesc acest privilegiu de la 150.000 la 400.000 de dolari pe an, astfel că în 1988, Kissinger Associates a facturat respectabila sumă de cinci milioane de dolari (123).Adevărat think tank al sistemului, Kissinger Associates se folosește de fondurile lui Warburg și ale lui Rockefeller (a se citi City și Wall Street) și (prin administratorii prezenți în societăți și cluburi mondialiste) de structurile omnipotente ale CFR, RIIA, ale Comisiei Trilaterle, ale Grupului Bilderberg, ale Institutului Aspen. În afară de Kissinger (în calitate de președinte) și Alan R Batkin (ca vice-președinte), consiliul de administrație de la Kissinger Associates Inc includea (și include) personalități de seamă.Lordul Eric Roll of Ipsden; William E Simon (19272000), deja secretar al finanțelor americane, membru al Societății Pilgrims, al Ordinului de Malta și al CFR, director al Citigroup, al Halliburton, al Heritage Foundation; William D Rogers, fost secretar al Departamentului de Stat, membru al CFR; Lawrence Eagleburger, fost înalt responsabil al Departamentului de Stat, membru al CFR, al IISS din Londra, colaborator al lui Kissinger în consiliul american de securitate; lordul Carrington, membru al părții britanice a Societății Pilgrims, al RIIA, al Comisiei Trilaterale, al Grupului Bilderberg, fost secretar general al NATO, director la Hambro’s Bank, la Rio Tinto Zinc și al ramurii britanice a General Electric; Robert Orville Anderson, până în 1986 (timp de douăzeci de ani) președinte la Atlantic Richfield – ARCO, fost director la Chase Manhattan Bank, membru al CFR, al Comisiei Trilaterale și participant la întrunirile Grupului Bilderberg, președinte emerit al Institutului Aspen; Pehr Gyllenhammar, director al societății suedeze Volvo, membru al Institutului Aspen; Edward L Palmer, președinte la Citicorp, Monsanto, Corning Glass, Borg Warner, etc; Alan Stoga, economist aflat în conducerea CFR dar și a First National Bank din Chicago; Étienne Davignon, membru al European Round Table, căpetenia Grupului Bilderberg, președinte al Société Générale de Belgique, președinte al Agenției Internaționale pentru Energie, președinte al Fundației Spaak, membru al Comisiei Trilaterale și al Institutului Belgian pentru Afaceri Internaționale – IRRI; T Jefferson Cunningham III, președinte al Chase Manhattan Bank (124) și al Hudson Chartered Bancorp Inc, guvernator al Fundației Ditchley; Mario d’Urso (născut în 1940), președinte (între 1988 și 1995) a filialei italiene a Lehman Brothers.Protejat al familiei Agnelli (conform ziarului Il Giornale din 29 aprilie 1996), d’Urso este director (la New York) al Jefferson Insurance Co care reprezintă în Statele Unite interesele de afaceri ale Assicurazioni Generali. În decembrie 2002, Kissinger a fost numit în fruntea comisiei guvernamentale de cercetare a evenimentelor din 11 septembrie 2001, dar democrații din Congresul american au refuzat numirea lui pretinzând ca mai întâi acesta să facă publice numele clienților de la Kissinger Associates.Kissinger a refuzat și a renunțat la numire motivând decizia prin conflict de interese. NOTE: 1 – Este interesant de remarcat că Mihail Gorbaciov, sub a cărui președinție (în 1989) s-a înființat la Moscova o lojă a B’nai B’rith, dă numele unei fundații reprezentată la ONU, declarată organism exclusiv caritabil, cu scopuri educative, dar fără scopuri lucrative.Începând cu 1994, secțiunea principală a Fundației Gorbaciov își are sediul într-un așezământ luxos pus la dispoziție de către armata americană, la marginea unei baze militare.Chiria este plătită de multi-naționale ca Pepsi-Cola sau Tyson Chicken, ambele reprezentate în Comisia Trilaterală.Președinte al secțiunii americane este Jim Garrison (pentru o anumită perioadă a fost director executiv la Institutul Esalen), iar secretar permanent este Amy Vossbrink.Din partea rusă, consilier este (ministrul de interne) Viktor Erine (cine controlează ministerul controlează și teritoriul !!!).Printre consilieri s-au aflat (și se află) Alan Craston, George P Shultz.Tot Shultz a fost cel care, împreună cu James Baker și cu Carter, l-au impus la președinția Georgiei pe fostul general KGB Edouard Șevarnadze.Pură coincidență (sau nu), Șevarnadze este unul dintre fondatorii Asociației Internaționale de Politică Externă cu sediul la San Francisco, al cărei președinte este … Jim Garrison.Fondurile sunt primite (numai în 1992 a primit circa 75 de milioane de dolari) de la Fundațiile Rockefeller, Carnegie pentru Pace, de la familiile Mellon și Pew, de la American Express, Time Warner, Nabisco, GE Aerospace, Louisiana Pacific, dar și de la Pamela Harriman (1920-1997), soția lui Averell W Harriman.Sursa acestor detalii, Villemarest (La Lettre d’information, nr. 4/1995), concluziona: În 1992, Gorbaciov călătorea cu avionul privat al directorului revistei Forbes. În aprilie 1993 a devenit președinte mondial al Crucii Verzi cu ”binecuvântarea” lui Al Gore și a Mayei Angelou – poeta guru a lui Clinton. 2 – Conform ziarului La Stampa din 8 august 1994. 3 – Numărul din vara lui 1990 al Foreign Affairs, revista oficială a CFR.Barry Rubin, expert pentru Orientul Mijlociu la John Hopkins University Policy Institute, în articolul intitulat Restructurarea Orientului Mijlociu invoca măsuri speciale pentru a termina cu anumite state agresive care încercau să se doteze cu armament nuclear, făcând referire clară la Iraq.În Time din 6 septembrie 1990, Otto Friedrich observa: Dacă Israelul insistă în dreptul lui de-a fi unica putere nucleară din zonă, atunci să se ocupe singur de tentativele irachiene de intrare în clubul atomic: acest fapt nu justifică o intervenție americană preventivă indicând și numele celor care, din coloanele ziarelor la care lucrau, cereau declanșarea războiului împotriva Iraqului: Abe Rosenthal (de la New York Times); colegul acestuia, William Saphire; Karl Krauthammer (de la Washinhton Post); politologul Stephen Coen (de la Universitatea Princeton care invoca utilizarea bombei cu neutroni împotriva monstrului Saddam). 4 – Conform opiniei lui Villemarest, în conflict au fost folosite arme de distrugere în masă precum termobaricele al căror efect post-explozie (într-o anumită zonă) constă în eliminarea oxigenului din aerul necesar ființelor vii, provocând moartea în câteva minute.În ultima perioadă a conflictului ar fi fost lansate asemenea bombe (în valuri) deasupra soldaților în retragere, deasupra civililor (femei, bătrâni, copii) în fugă din orașele din sudul Iraqului spre deșert, zone unde nu exista nici un obiectiv strategic.S-a ajuns la circa 115.000 de victime, versiune modernă a Dresdei și a Hiroshimei (vezi La lettre d’information, nr. 7/1991).Se calculează că numai atacul chirurgical din 17 ianuarie 1991, declanșat asupra Baghdadului, ar fi dus la pierderi între 15.000 și 20.000 de civili (conform Code, nr. 3/1991, p 50). 5 – Un alt fapt demn de atenție.Conform unui articol apărut în săptămânalul anglo-ebraic The Jewish Press din New York, din 4-10 februarie 1994, Israelul ar avea circa 70 de rachete cu încărcătură nucleară (în realitate peste 200 conform rapoartelor revistei britanice de armament Jane’s) localizate în adâncul deșertului, îndreptate spre orașe ale lumii.Nimeni nu se gândește să denunțe eventuale violări de tratate și acorduri din partea Israelului.Ziarul Il Giornale din 11 iulie 1994 își punea o altă întrebare: dacă una din aceste rachete ar fi îndreptate spre Roma, capitala papatului catolic?Faptul că umblă cu cioara vopsită nu este ceva nou pentru Israel.După ce în octombrie 2010 UNESCO a declarat patrimoniu cultural palestinian ”Grota Patriarhilor” (din Hebron, în Cisiordania) și ”Mormântul lui Rachele” din Betleem, sustrăgându-le de pe lista locurilor istorice israeliene, reacția dură a vice-ministrului Afacerilor Externe (Danny Ayalon) a Israelului nu s-a lăsat așteptată: Nu mai avem nici o intenție să colaborăm cu UNESCO.

 

 

 

 6 – Conform Zbigniew Brzezinski Il mondo fuori controllo – Lumea în afara controlului, Milano, Longanesi & Co, 1993, p 108. 7 – Ivi, p 166-168. 8 – Articol apărut în Foreign Affairs, vara lui 1993.Huntington este membru este membru al CFR și al Institutului de Studii Strategice din Washington.

 

 

9 – Pentru o aprofundare mai detaliată a problemei islamului în raport cu mondializarea se pot studia Atti del 8° Convegno di Studi Cattolici – Documentele celei de-a opta adunări de Studii Catolice, Rimini, La Tradizione Cattolica, Expansionismul islamic – ieri și azi și articolul publicat în revista La Tradizione Cattolica, nr. 3/2001 – Turnurile Gemene și Guvernul Mondial: încă un efort!. 10 – Daniel Ligou Dictionnaire de la Franc-Maçonnerie, Paris, Éd. PUF, 1998, p 150. 11 – Tribune Juive – ziar israelit din Franța, nr. 997/1986. 12 – Robert Aron Lettre ouverte à l’Église de France – Scrisoare deschisă pentru Biserica Franței, Paris, Éd. Albin Michel, 1975.Citat din H Le Caron Dieu est-Il antisemite?L’infiltration judaïque dans l’Église conciliaire – Dumnezeu este antisemit?Infiltrarea iudaică în Biserica conciliară, Escurolles, Éd. Fideliter, 1987, p 67. 13 – În ordine, ultimii președinți internaționali ai B’nai B’rith au fost: Tommy P Baer (1994-1998), Richard D Heideman (1998-2002), Joel Kaplan (2002-2006) și Moishe Smith (2006-2009). 14 – Yann Moncomble Les professionnels de l’antiracisme, Paris, cit, Éd. Yann Moncomble, 1987, p 231,232. 15 – Extras dintr-o broșură editată de B’nai B’rith europeană, citată de Emmanuel Ratier în Mystères et secrets du B’nai B’ rith – Misterele și secretele B’nai B’rith, Paris, Éd. Facta, 1993, p 68,69. 16 – În 1940 era secretar general al Comunității Sefardite (descendenți ai evreilor care au locuit în Spania, înainte de expulzarea lor în secolul al XV-lea) din Londra.Vezi și Yann Moncomble Les professionnels…, cit., p 245. 17 – Yann Moncomble, cit., p 231, 232, dar și Lectures Françaises, nr. 251 din martie 1978.Din alte surse, obiectivul proclamat al B’nai B’rith este acela de unire a evreilor pentru cele mai înalte interese ale umanității și ale lor (Jewish Observer and Middle East Review, Londra, 11 octombrie 1968). 18 – În număr de 1800 (dintre care mai mult de 200 în Israel) cu circa 1450 de obediențe feminine.

 

19 – Lectures Françaises, nr. 385 din mai 1990.

 

 20 – Într-o traducere aproximativă, kahal ar însemna comunitate, republică.După distrugerea Templului din Jerusalim și uciderea conducătorilor patrioți, masa poporului s-a văzut dependentă de societatea înțelepților – deținători ai secretului sacerdotal și ai duplicatelor textelor sacre scăpate de la distrugere.Acești noi guvernatori au reușit să stabilească un control strict asupra poporului punând legile proprii peste cele zece porunci ale lui Dumnezeu prin constituirea unui guvern destul de eficient numit kahal (care se va ”reforma” pe baze noi după împrăștierea din 135 d. H) și contribuind (în secolele succesive) la formarea Talmudului, adevărata carte a cărților ebraismului post-creștin, așezat de rabini deasupra Bibliei.Peste puțin timp, acest kahal a luat forma unui Sanhedrin mobil, transferându-se în 320 d. H în Babilonia, după care la Cordoba (în Spania) pentru ca în cele din urmă să se transfere (M Blondet I fanatici dell’Apocalisse – Fanaticii Apocalipsei, Rimini, Il Cerchio, 1992, p 50) la Cracovia, după expulzarea evreilor din Spania de către regina Isabella (în 1492). 21 – E C Knuth The Empire of ”The City” – Imperiul ”City”, California, The Noontide Press, 1983, p 63. 22 – P Virion Le Nouvel Ordre du Monde – Noua Ordine a Lumii, Saint-Céneré, Éd. Téqui, 1974, p 105. 23 – Preluat din H Le Caron Le plan de domination mondiale de la Contre-Église – Planul de dominare mondială a mișcării Anti-Biserică, Escurolles, Éditions Fideliter, 1985, p 49. 24 – Executive Intelligence Review Dope Inc, Washington DC, 1992, p 617. 25 – Nu este dificil de observat că în prezent (de fapt), prin Conciliul Vatican II, Biserica și-a pierdut libertatea.Și chiar mai rău, acest lucru s-a realizat pornind din interiorul ei. 26 – Yann Moncomble Les professionnels…, cit., p 262. 27 – P Virion Le Nouvel Ordre…, cit., p 40. 28 – Ralph M Wiltgen SVD Le Rhin se jette dans le Tibre – Rhinul se varsă în Tibru, Bouère, Éd. Dominique Martin Morin, 1992. 29 – Publicația 30 Giorni – 30 de Zile, numărul din mai 1986, p 56. 30 – Fapt confirmat ca adevărat de episcopul de Regensburg (Germania), Rudolph Graber, conform Sant’ Anastasio e la Chiesa del suo tempo – Sfântul Anastasie și Biserica din vremea lui, Brescia, Edizioni Civiltà, 1974, p 71. 31 – Despre Jules Isaac și (mai pe larg) despre rolul papei Ioan al XXIII-lea ca papă al Conciliului vezi Sodalitium, numere diverse; Verrua Savoia – care a făcut un studiu amplu pornind de la o documentație credibilă. 32 – Yann Moncomble Les professionnels…, cit., p 278. 33 – Citatele acestor autori sunt preluate din cartea menționată a lui Yann Moncomble, la p 267.Albert Memmi s-a născut în ghetoul din Tunis, a fost elev al școlii rabinice, după care a urmat studii la universități franceze.Sionist, socialist, anticolonialist, unul din principalii teoreticieni ai antirasismului, este autor de scrieri care se disting prin onestitate intelectuală. 34 – Vladimir Rabi Anatomie du judaïsme français – Anatomia iudaismului francez, Paris, Éditions de Minuit, 1962, p 188 și 204.Citate reluate de L de Poncins în broșura intitulată Il problema degli ebrei al Concilio – Problema evreilor în Conciliu, 1965, reprodusă în AA.VV. Infiltrations ennemies dans l’Église – Infiltrarea inamică în Biserică, prin grija lui Henry Coston, Documents et Témoignages – Documente și mărturii, Paris, Éd. La Librairie Française, 1977. 35 – În afară de această carte (în italiană apărută la Nardini Editore, Florența, 1976), Jules Isaac (care se declară ateu) a scris alte două cărți importante: Genèse de l’antisémitisme – Geneza antisemitismului (Calman-Levy, Paris, 1956), a cărei idee de fond este că …

 

 

 

 

…antisemitismul lui Hitler nu ar fi fost posibil fără antisemitismul Bisericii (susținut de doctrinele diverșilor sanctificați: San Giovanni Crisostomo, Sant’Agobardo, San Gregorio, Sant’Agostino) și

 

 

 Verità e mito – Adevăr și mit, (Roma, Carabba Editore, 1965), o sinteză a celor două cărți precedente (în această carte Isaac condamnă creștinismul pentru seculara învățătură a disprețului, pentru ideile tradiționale despre împrăștierea lui Israel ca o pedeapsă a Providenței, pentru iudaismul degenerat din vremurile lui Isus și pe evrei ca popor deicid – arătându-l cu degetul ca pe un inamic). 36 – Cu un tiraj de 7.750.000 copii la fiecare număr, era a doua revistă americană după Life (cu 8.500.000 de copii).Aceasta din urmă a fost înființată de Henry R Luce (membru al Societății Pilgrims) în 1954.Look Magazine a fost înființată de frații Cowles (membri ai CFR), cu finanțări de la de Fundațiile Rockefeller, Ford și Carnegie. 37 – Look, vol. 32, nr. 2. 38 – Yann Moncomble, cit., p 271. 39 – Ivi, p 272.Dar și Henry Coston Prélats et Franc-Maçons – Preoți și francmasoni, Paris, Publications Henry Coston, 1978, p 72. 40 – Review of International Studies, Londra, 1986, nr. 12, p 221.Hakone este numele unei localități lângă muntele Fuji unde, începând din 1974, Rockefeller și Brzezinski se întâlneau cu persoanele din Comisia Trilaterală și din Institutul Atlantic. 41 – Scrisoarea de informare a lui Emmanuel Ratier, Faits & Documents, 1 octombrie 2000, p 8. 42 – Lectures Françaises, nr. 537, ianuarie 2002, p 62. 43 – E C Knuth The Empire of ”The City”, cit., p 9. 44 – Construită de E H Harriman (membru al Skull & Bones) drept centru pentru conferințe, este donată de fiul acestuia (Averell Harriman) către American Assembly, organizație a Universității Columbia din New York.Prin consiliul de administrație s-au perindat: Arthur G Altschul (de la Goldman Sachs), Whitney MacMillan (președinte de onoare la Cargill și membru al Comisiei Trilaterale), Paul A Volcker, Clifton R Wharton (membru al CFR, director la Ford Motor, finanțatoare a American Assembly). 45 – J Bordiot Le pouvoir occulte fourrier de communisme – Puterea ocultă ”din spatele” comunismului, Chiré-en-Montreuil, Éd. de Chiré, 1976, p 263, 264.Un studiu mai complet despre Societatea Pilgrims se află în Yann Moncomble Les vrais responsables de la troisième guerre mondiale – Adevărații responsabili ai celui de-al treilea război mondial, Paris, Éd. Yann Moncomble, 1982, p 387. 46 – Președinte al acestei fundații era Gianni Agnelli, născut la 12 martie 1921 la Torino (din căsătoria lui Edoardo Agnelli cu Virginia Bourbon del Monte) și decedat în 2003.Avocatul, exponent al celei mai celebre familii italiene, a condus FIAT SpA, o multi-națională și (în același timp) unul dintre marile imperii industriale (și financiare) ale Europei.Patrimoniul familiei este controlat de două societăți financiare, IFI (condusă de avocat), respectiv IFIL (condusă de fratele acestuia, Umberto), ambele administrate de Banca Lazard Frères din New York.Gianni Agnelli a avut doi copii: Edoardo (care s-a sinu281

 

cis în 2000), respectiv Margherita care (în 1975) s-a căsătorit cu Alain Elkann (născut la 23 martie 1950 într-o familie evreiască).Tatăl lui Alain, Jean Paul Elkann (1921-1996), bancher și industriaș, a fost președinte al Consistoriului Ebraic din Paris (între 1967 și 1982) și pentru o perioadă îndelungată în timp s-a aflat în consiliul de administrație de la Christian Dior SA.John Elkann (fiul lui Alain și nepot al lui Gianni Agnelli) este (printre altele) personalitate importantă a Institutului Aspen, fiind și membru al RIT Capital Partners (un fond de investiții gestionat de familia Rothschild).Lapo Elkann (fratele lui John și fiu al aceluiași Alain) și-a început ucenicia în lumea politică și a afacerilor drept secretar al lui Kissinger. 47 – În realitate, în societățile oculte este folosit sistemul vaselor comunicante.Aceeași persoană poate fi prezentă ca membru în mai multe asociații (grupuri, comisii) exercitând un control încrucișat în activitatea acestora și trimițând la centru (dar și primind de la centru, spre difuzare) fluxul necesar de informații.Printre persoanele afiliate la diverse institute de afaceri internaționale se află și membri ai Societății Pilgrims, ai CFR, RIIA, etc. 48 – Cu origini evreiești (după cum a afirmat chiar el într-un interviu publicat în The New York Times la 14 martie 1935), F D Roosevelt (1882-1945) a fost inițiat în Holland Lodge N° 8 din New York la 28 noiembrie 1911, ajungând rapid la gradul 32° al RSAA.Conform textelor masonice, gradul 32° reprezintă ”arma masonică” care luptă pentru Libertate, pentru Egalitate, pentru Fraternitate, lucruri care nu se pot trece cu vederea dacă se ține cont de caracterul politicii lui Roosevelt din perioada războiului.Fiind al 32-lea președinte al SUA, este ales (prima dată) în 1932.Fiul acestuia, John A Roosevelt, a fost membru al Societății Hughenote, respectiv al Societății Pilgrims și (conform obiceiului din marile familii) a fost căsătorit cu Felicia Warburg (vezi Henry Coston Le veau d’or…, cit., p 351). 49 – Yann Moncomble La Trilaterale…, cit., p 5. 50 – Vezi și E C Kunth The Empire…, cit., p 63, 64.Despre Morgan începe să se vorbească în 1864 când Junius S Morgan (1813-1890) a înființat (ca agent al familiei Rothschild) compania cu același nume.La moartea lui Junius, fiul acestuia John Pierpont (1837-1913) a moștenit o avere veritabilă, chiar dacă era mai mică decât a lui Rockefeller, DuPont, Harriman sau Carnegie.Membru al Societății Pilgrims, a înființat General Electric și colosul United States Steel Corporation.Fiul lui, John Pierpont Jr (1867-1943), membru al Societății Pilgrims, a condus (la Londra și New York) banca tatălui – J P Morgan – extinzând imperiul către industrie, căi ferate, asigurări.Fiul lui John Pierpont Jr (Henry Harry Sturgis, 1900-1982), în anii ’70 ai secolului trecut a fost prezent în consiliul de conducere al Societății Pilgrims, al Morgan Stanley, General Electric Co și al Pierpont Morgan Library. 51 – Împrumutul avea ca rezultat stabilizarea cursului lirei italiene și o dată cu el, a regimului fascist.Sub influența aceleiași J P Morgan & Co, ministrul italian de finanțe, contele Giuseppe Volpe di Misurata, își asigura (în același an prin Banca Italiei) controlul politicii monetare naționale.Nicholas M Butler (susținător al lui Mussolini) repeta studenților (în realitate Marii Finanțe îi era indiferent felul guvernării) că regimurile totalitare făceau să apară oameni inteligenți, cu caracter dârz și un curaj mai mare decât în regimurile politice bazate pe alegeri (W R Manchester The Glory and the Dream: a Narative History of America, 1932-1972, Bostom, Little, Brown & Co, p 67, 68). 52 – A C Sutton America’s Secret Establishment, cit., p 39. 52 bis – Lordul Philip Henry Kerr (1882-1940), în perioada 1905-1910, a făcut parte din kindergartnerul lui Alfred Milner, o organizațe de fațadă a societății secrete a lui Rhodes.A fost reprezentant de seamă al RIIA, și din 1925 a fost secretar al Rhodes Trust.În 1930 primește titlul de al XI-lea marchiz de Lothian. 53 – Citatele lui Thorkelson sunt disponibile (pe lângă Documentele Congresului din Washington) și în rețea, la http://watch.pair.com/pilgrim.html (februarie 2007). 54 – Conform lui Yann Moncomble Les vrais responsables…, cit., p 58,59. 55 – Celelalte universități sunt Brown, Vanderbilt, Duke și Rutgers (din New Brunswich – New Jersey). 56 – Cotidianul Los Angeles Times – Abortion Held Way to Avoid Tyrants, 22 mai 1970, part. I, p 9. 57 – Desmond MacRae, articolul The coming of the age of the Group of Thirty, Global Custodian Magazine – trimestrial prestigios al Companiei Financiare Asset International, Greenwich, numărul din iunie 1990. 58 – Desmond MacRae, articolul The coming of the age of the Group of Thirty, cit.. 59 – Rosario Esposito La Massoneria in Italia dal 1800 ai nostri giorni – Masoneria în Italia de la 1800 până în prezent, Roma, Paoline1979, p 660, o lucrare apologetică referitoare la Masonerie. 60 – Companie de gestiune financiară globală de primă mărime, cu sediul la New York, prezentă în mai mult de 70 de țări în serviciul guvernelor, instituțiilor, dar și al multi-naționalelor. 61 – A fost înființată de către David Rockefeller, având inițial numele de Inter-American Relations, în 1965.Denumirea actuală – Americas Society – a primit-o în 1985.David Rockefeller i-a fost președinte între 1981 și 1992, iar scopul acestei societăți era (…) informarea persoanelor-cheie din lumea academică, artelor, afacerilor, guvernamentală despre valorile, problemele și rezultatele din celelalte țări ale continentului american.În conducere, alături de Rockefeller se aflau (printre alții) W R Rhodes și Alan Stoga, ajutați de un consiliu compus în principal din personalități din America Centrală și de Sud. America’s Society este considerată longa manus a Înaltei Finanțe mondialiste în țările Americii Latine, acționând cu ajutorul Council of America, cu sediul la New York.Președinte al America’s Society, respectiv al Council of America a fost ambasadorul american în Columbia Thomas Edmund McNamara (membru al CFR).Al Gore, fostul vice-președinte al Statelor Unite, vorbind Consiliului la 13 mai 1996, își amintea: David Rockefeller și vizionarii (bărbați și femei) care i s-au alăturat la formarea Consiliului Americilor, au avut înțelepciunea să înțeleagă că afacerile Americii sunt și ”afacerile Americilor” și că numai prin dialog, colaborare și comerț, legăturile cu trecutul neliberal al emisferei noastre pot face loc la o nouă eră de progres și prosperitate. 62 – Este una dintre cele mai mari instituții financiare din lume, o corporație diversificată (bancă și grup de asigurări) care include Citicorp și Citibank (la rândul ei, una dintre cele mai mari bănci din lume).Este parte a imperiului lui Rockefeller. Din 1999 este condusă de Robert E Rubin (evreu)unul din directorii de la Ford Motor co, membru al CFR, fost președinte al Goldman Sachs și fost ministru american de finanțe.

 

 

63 – Istoria Round Table și a emanațiilor ei se încrucișează cu cea a Societății Fabian.

 

 

 64 – E C Knuth The Empire…, cit., p 62. 64 bis – Iată un extras din textul scrisorii: (…) soluția la ideea mea este o societate a cărei organizare să o copie pe cea a iezuiților, … sunt om și aș vrea … ca numele meu să fie legat pentru totdeauna de Anglia.Aș vrea să transmit o idee care, în ultimă instanță, să conducă la încetarea tuturor războaielor, la o limbă universală care să ducă la absorbția treptată a bogățiilor și a inteligențelor într-un ordin superior.(…).Este plăcută fascinația Americii, de curând intrată pe scenă, dar fără să fie recunoscută (…) cu care să împărțim un program de guvernare mondială (William T Stead Cecil John Rhodes, The American Monthly Review of Reviews, New York, May 1902, volume XXV, N° 5, p 556 și 557). 65 – M E Ravage Grandeur et décadence de la Maison Rothschild – Măreția și decăderea Casei de Rothschild, Paris, Éd. Albin Michel, 1931, p 109. 66 – Conform lui Yann Moncomble Les vrais responsables…, cit., p 105 și Dope Inc, cit., p 272. 66 bis – Otto H Kahn (1867-1934), partener la Kuhn, Loeb & Co din 1897, a fost director al CFR în perioada 1921-1934. 67 – Yann Moncomble, cit., p 85, 86. 68 – Societate chimică americană al cărei pachet majoritar de acțiuni este controlat de către Eagle Star Holdings din Londra, care-i aparține lui Evelyn de Rothschild (născut în 1931), văr al lui Guy și al defunctului Edmond.O parte de 23% din acțiune le deține grupul Bronfman (descendenții unui evreu – Yechiel, mutat dintr-un ghetou rusesc la Winnipeg, în Canada, în 1915).După ce s-a îmbogățit (la fel ca și familia Kennedy) din contrabanda cu alcool în Statele Unite pe durata prohibiției (vezi și Dope Inc, capitolul Banda Bronfman), cei din familia Bronfman au înființat Seagram, cea mai mare multi-națională a alcoolului, cu o prezență în circa 70 de țări.Conducerea concernului i-a revenit lui Edgar Bronfman Sr (născut în 1930), membru de seamă al CFR și al Comisiei Trilaterale, dar și înalt reprezentant al B’nai B’rith, vice-președinte de onoare al ADL și președinte al Consiliului Mondial Evreiesc.Bronfman a fost protejatul lui Armand Hammer (care a fost președinte la OXY – Occidental Petroleum, a 13-a societate petrolieră americană), mare susținător al Israelului, ultimul evreu de la Curte (după cum anunța un ziar a doua zi după moartea lui).Poreclit și Arm Hammer – mâna cu ciocanul (ziarul Il Giornale din 12 decembrie 1990), Hammer îl avea pe Bronfman alături și la USTEC – Consiliul Economic și Comercial Sua – URSS, o asociație a oamenilor de afaceri americani înființată în 1973 (care reprezenta mai mult de 300 de societăți comericale americane mari, condusă de un consiliu permanent care în 1986 avea 31 de directori americani și 31 de directori sovietici).USTEC și-a încetat activitatea în 1990 prin căderea comunismului, i-ar prezența insistentă a lui Bronfman în zonă ar putea explica pregătirea căderii, respectiv (imediat după eveniment) reluarea relațiilor diplomatice dintre Israel și URSS. De fapt, nu este nici o contradicție între comunism și sionism, declara Arve Dulzin (președinte al Organizației Sioniste Mondiale) în cadrul întâlnirii anuale a Congresului Mondial Evreiesc, prezidat de același Bronfman.Partea tehnică și logistică a acestei adunări i-a fost încredințată Institutului Ungar de Afaceri Internaționale (conform La lettre d’information, cit., nr. 6/1987).Trebuie luată în considerare și declarația istoricului american (de origini evreiești) Max I Dimont care își desfășoară activitatea sub auspiciile Jewish Heritage Foundation (făcând, probabil, aluzie la B’nai B’rith): Un guvern evreiesc ocult există (…).Guvernul marxist al statului capitalist Israel nu este decât vârful unui iceberg (La lettre d’information, cit., nr. 5/1987). 69 – Carroll Quigley Tragedy and Hope…, cit., p 131. 69 bis – Vezi și http://cfr.org/about/history/cfr/inquiry.html Elihu Root (1845-1937) a fost membru al Societății Pilgrims, iar între 1910 și 1925 a fost președintele nou-apărutei Fundații Carnegie. 70 – Conform P F de Villemarest La lettre d’information, cit., nr. 14/1992. 71 – Conform ziarului The Cristian Science Monitor din 1 seprembrie 1961. 72 – A se vedea și pagina de internet a conservatorului Pat Buchanan, www.buchanan.org/h-192.html (februarie 2006). 72 bis – Apărute în 1960 din inițiativa și cu susținerea determinantă a lui Rockefeller, Conferințele de la Dartmouth (care aveau ca scop declarat descurajarea conflictului nuclear SUA-URSS) difereau de adunările PUGWASH (care pentru același scop reuneau oameni de știință, mai ales din domeniul atomic) prin co-interesarea oamenilor de afaceri, ziariștilor, scriitorilor și a politicienilor de rang înalt.Sufletul acestor întâlniri (rezervate strict americanilor și rușilor) a fost Norman Cousin. Raporturile optime (instaurate din timpul lui Lenin, fără întrerupere) dintre nomenclatura sovietică și establishmentul american al lui Rockefeller, i-au dat posibilitatea acestuia din urmă să deschidă în 1973 o filială a Chase Manhattan Bank la Moscova, în piața Karl Marx. 73 – Vezi La lettre d’information, nr. 6/1990. 74 – P F de Villemarest La lettre d’information, cit., nr. 12/1988. 75 – În 1940, Rees definea scopurile psihiatriei cu ajutorul următoarelor cuvinte: Trebuie să încercăm să ne infiltrăm în fiecare sistem educațional din viața unei națiuni (…).Am lansat o ofensivă destul de avantajoasă în majoritatea profesiilor. Două dintre ele, cele mai ușoare, sunt învățământul și religia; celelalte două, cele mai dificile, sunt justiția și medicina (John Rawlings Rees, M D, ”Strategic Planning for Menthal Health”, Menthal Health 1, nr. 4, oct. 1940, p 103 și 104). 76 – În fața sediului Institutului Tavistock, la numărul 30 de pe Tabernacle Street din Londra, se află o statuie a lui Sigmund freud. 77 – Eric Trist, Hugh Murray The Social Engagement of Social Science: A Tavistock Anthology – Angajamentul social al unei științe sociale: antologie Tavistock, Philadelphia, The University of Pennsylvania Press, 1990, p 5. 78 –

 

 

 

 

 

 

Unul dintre obiective este distrugerea agriculturii tradiționale, bazată pe autosusținere.Agricultorul independent este o amenințare pentru Noua Ordine Mondială.Toți trebuie să depindă de toți și această regulă nu trebuie încălcată, mai ales de producători.De aici și dependenta…

 

 

 

 

(din ce în ce mai apăsătoare) a agriculturii de industrie, de piața care fixează (în mod capricios) prețurile de vânzare a recoltelor, de împrumuturile din bănci pentru achiziționarea de mașini agricole, de utilaje necesare (dar costisitoare). 79 – Paradigm Shifts – studiu despre cum se pot schimba mentalitățile colective și valorile sociale comune, obiect al 283

 

cercetărilor Școlii de la Frankfurt. 80 – Maurizio Blondet In Bosnia come in Libano: guerre programmate dagli psichiatri ? – În Bosnia ca și în Liban: războaie programate de către psihiatri ?, în Studi Cattolici, nr. 391, septembrie 1993. 81 – Acidul lisergic – LSD – a fost dezvoltat de către Sandoz AG, societate farmaceutică elvețiană din proprietatea lui S G Warburg din Londra. 82 – R D Laing The Politics of Experience & The Bird of Paradise – Politica experienței și ”Pasărea paradisului”, London, Penguin Books, 1990.Conform EIR Dope Inc, Washington DC, 1992, p 285. 83 – Ibidem.Despre ONG, Jacques Attali (membru al B’nai B’rith), în Dicționarul secolului XXI, Roma, Armando, 1999, scria: acestea vor înlocui dizolvarea statelor, a partidelor, a sindicatelor, definindu-le embrioane ale viitoarelor organizații internaționale (p 196). 84 – Yann Moncomble La Trilatérale…, cit., capitolul Le Royal Institut of international Affairs. 85 – Un studiu detaliat (la care trebuie adăugate informații de ultimă oră, cu liste de societăți și personalități) referitor la Institutele de Afaceri Internaționale, este lucrarea lui Yann Moncomble La Trilatérale…, cit. 85 bis – Lordul Montagu Collett Norman (1871-1950), membru al Societății Pilgrims, a fost guvernator al Băncii Angliei între 1916 și 1944, primind o funcție pe care au avut-o ambii lui bunici.În 1912, afectat de colaps nervos, a fost tratat în Elveția de către Carl Gustav Jung.Întreținând relații strânse de prietenie cu Hjalmar Schacht (de la Reichsbank), respectiv cu Benjamin Strong (de la Federal Reserve) a fost una din personalitățile de seamă în constituirea (în 1931) a International Settlements Bank.La 8 februarie 1927, Wall street Journal, scria: Domnul M Collett Norman, guvernator al Băncii Angliei, reprezintă astăzi mintea și umerii care susțin celelalte bănci britanice.În lumea finanței britanice, nici un alt bancher nu a putut dispune de independența și supremația pe care le are astăzi dl. Norman.El tocmai a fost ales guvernator pentru opt ani consecutivi.Înainte de război, nici unui alt guvernator nu i-a fost permis să rămână în funcție mai mult de doi ani: dl. Norman a întrerupt aceste precedente.Își conduce Banca la fel de bine ca și Trezoreria, nu menține raporturi decât cu subordonații lui, nu dă interviuri și face ca lumea bancară să fie complet impregnată de planurile și ideile lui. 86 – Carroll Quigley Tragedy and Hope…, cit., p 324. 87 – Pentru o tratare mai detaliată privitoare la produsele derivate și la finanțele virtuale, vezi Gnosi e Globalizzazione Gnoză și Globalizare, în Atti del 5° Convegno di Studi Cattolici, Rimini, La Tradizione Cattolica, octombrie 1997. 88 – P F de Villemarest La lettre d’information, nr. 14/1986. 88 bis – Istoria ziarului The New York Times este aceea a unei dinastii editoriale care a jucat un rol decisiv în jurnalismul american, în secolul trecut.Aceasta începe cu Adolph Simon Ochs (1858-1935, membru al Societății Pilgrims care, în 1896 a cumpărat ziarul, salvându-l de la faliment și făcându-l să devină primul cotidian al lumii.Pentru cumpărare, Ochs a primit un împrumut de 100.000 de dolari del la Marcellus Hartley, director la Associated Press, soțul lui Geraldine Rockefeller (fiica lui William D Rockefeller – frate al lui John D Rockefeller Sr).În 1894, Ochs s-a căsătorit cu Effie, fiica rabinului Isaac Mayer Wise din Cincinnati.Cei doi au avut o fiică, Iphigenie Bertha Ochs, care s-a căsătorit cu Arthur Hays Sulzberger (1891-1968), editor al ziarului Times (din 1963).După moartea lui Arthur, conducerea a fost preluată de fiul acestuia, Arthur Ochs Punch Sulzberger (născut în 1926), președinte la The New York Times până în 1997, când conducerea a fost preluată de Arthur Ochs Sulzberger Jr (născut în 1951). 89 – The Spotlight, Washington, 27 iunie 1994. 90 – Jacques Bordiot Une main cachée dirige… – O mână ascunsă conduce…, Paris, Éd. La Librairie Française, 1974, p 227. 91 – Profesor de filosofie și religie la mai multe universități și institute americane, precum Jewish Theological Seminary, Hebrew Union College, Yale University, Boston University, Brandeis, Universitatea Notre-Dame. 92 – Vezi broșura lui Robert Camman Les véritables maïtres du monde – Adevărații stăpâni ai lumii, Villefranche-de-Lauragais, 1985, p 4. 93 – Despre persoanele care au participat la întrunirea Grupului Bilderberg din 23-26 aprilie 1987, ziariștii italieni nu au publicat decât numele a 71 de persoane, din cele circa 110 prezente (conform Corriere della Sera din 25 aprilie 1987, Il Giornale din 25 aprilie 1987, Il Giorno din 24 aprilie 1987). 94 – Yann Moncomble La Trilatérale…, cit., p 70.La închiderea lucrărilor de la Baden-Baden (din 1991), adresându-se ziariștilor, David Rockefeller, a spus: Suntem recunoscători principalelor media și marilor publicații ai căror directori sunt prezenți la reuniunile noastre, că au respectat timp de patruzeci de ani discreția asupra celor discutate (…).Ar fi fost imposibil pentru noi să ne desfășurăm proiectele mondiale dacă am fi fost obiect al publicității în toți acești ani.Dar lumea de astăzi este mai sofisticată și mai pregătită să se îndrepte spre un guvern mondial.

 

 

 

 

Suveranitatea supra-națională a unei elite intelectuale și a bancherilor mondiali este (în mod sigur) de preferat deciziilor naționale luate în decursul secolelor (…).

 

 

95 – Ziarul Il Giornale din 24 aprilie 1987. 96 – Ziarul Il Sole 24 Ore din 21 aprilie 192. 97 – Conform Dope Inc, cit., p 61 și 404; Peter Blackwood Die Netzwerke der Insider – Rețelele inițiaților, Leonberg, Diagnosen Verlag, 1986, p 196. 98 – Conform F W Engdahl A Century of War: Anglo-American Oil Politics and the New World Order – Secolul războaielor: Politicile petroliere anglo-americane și Noua Ordine Mondială, Concord, MA, 1992, Paul & Company Publishers Consortium.Trebuie menționat că din punctul de vedere al ziarului Nuova Solidarietà din 1 octombrie 1988, Atlantic Richfield Corporation, respectiv Volkswagen ar fi principalele multi-naționale responsabile de defrișarea amazoniană. 99 – Ziarul Il Giornale din 6 septembrie 1986. 100 – Trebuie amintită poziția sovieticilor (în contextul ideilor Înaltei Finanțe) exprimată de purtătorul sovietic de cuvânt în cursul conferinței Institutului Aspen din iulie 1987 de la Berlin, care aduce o lumină în plus în raporturile de dependență 284

 

totală, și a țărilor din Est, față de Înalta Finanță: Noi vă oferim cooperarea cu înțelegere și bună voință.URSS de mâine va fi aceea pe care voi o doriți (Financial Times din 7 iulie 1987, articolul lui E Mortimer). 101 – Ziarul La Stampa din 3 februarie 1995. 102 – EIR Special Raport The Trilateral Conspiracy against the US Constitution: Fact or Fiction ? – Conspirația Trilaterală împotriva Constituției US: adevăr sau ficțiune ?, Washington DC, 30 septembrie 1985, p 128. 103 – P F de Villemarest La lettre d’information, nr. 10/1988. 104 – Yann Moncomble Quand la presse est aux ordres de la finance – Când presa se află la ordinele finanței, Paris, Éd. Yann Moncomble, 1986, p 190.Un apropiat al lui Pisar era Robert Maxwell, magnat al presei, decedat (oficial prin înec, dar autopsia nu a găsit apă în plămâni) în largul Insulelor Canare, în noiembrie 1991.În realitate, Maxwell (pe adevăratul nume Lev Hoch, cu origini carpatice) era un agent al MI 6 britanic și în același timp agent al MOSSAD.Influența lui asupra nomenclaturii sovietice era destul de mare, superioară chiar a miliardarului roșu, Armand Hammer. 105 – Cuprinde circa 40 de titluri de ziare (printre care și Times din Londra, cel mai prestigios ziar din lume), dar și popularul ziar britanic The Sun (care singur are un tiraj de patru milioane de exemplare), 7 televiziuni împrăștiate pe cinci continente și 20th Century Fox, una din cele mai mari case cinematografice americane.Posibilitățile rețelei lui Murdoch asigură divertismentul a circa trei miliarde de persoane. 106 – Ziarul Corriere della Sera din 11 mai 1995. 107 – Conform The Spotlight, Washington DC, din 17 iunie 1996. 108 – Ibidem, nr. 10/1988. 109 – Review of International Studies, London, 1986, nr. 12, p 221. 110 – Este o sursă excelentă.Este suficient de luat în seamă că din comitetul consultativ al revistei făceau parte persoane prezente și în cercuri mondialiste: RIIA, Institutele de Afaceri Internaționale (german și suedez), PUGWASH, IISS din Londra, Grupul Bilderberg, London School of Economics, Universitățile Yale și Harvard. 111 – Vezi revista Foreign Policy, 1976. 112 – Yann Moncomble La Trilatérale et les secrèts du mondialisme – Trilaterala și secretele mondialismului, Paris, Éd. Yann Moncomble, 1980, p 188, lucrare de-o importanță fundamentală, o adevărată sursă de informații prețioase. 113 – De obicei, reuniunile ei trec neobservate de către mass-media.Paradigmatică a fost reuniunea din 25-27 octombrie care a avut loc la Senatul din Paris, cu participarea a 320 de reprezentanți din 14 țări (care nu a fost prezentată de presa franceză).sau conferința din 16-18 ianuarie 1989, sub conducerea lui Giscard d’Estaing (pentru partea europeană), Kissinger (pentru zona americană) și Nakasone (Yasuhiro Nakasone, pentru ramura japoneză).Referitor la temele tratate, aceeași rezervă. 114 – Conform ziarului Il Sole 24 Ore din 11 octombrie 1995. 115 – Știre din 4 septembrie 1986, preluată de Henry Coston în Le veau d’or…, cit., p 299. 116 – David M Abshire (membru al Comisiei Trilaterale, al CFR, al IISS) a fost co-fondator în 1962.Printre membrii Center for Strategic and International Studies al Universității Georgetown din Washington se află și Alexander Haig (comandant al trupelor americane din Vietnam prin voința lui Kissinger, membru al Societății Pilgrims, al CFR, al Comisiei Trilaterale și secretar de stat în timpul președinteleui Reagan).Ziarul Le Figaro din februarie 1981 scria: Filială a unei renumite universități iezuite, CSIS se poate baza pe o sută de cercetători care lucrau în patru sectoare principale: afaceri politice și militare, resurse internaționale, diplomație, ”Lumea a III-a”.Printre alte succese, aceștia au prezis (!!!) criza energetică înainte ca aceasta să ”fie la modă”. 117 – Yann Moncomble La Trilatérale…, cit., p 71.După studii strălucite la Oxford, Thatcher a fost aleasă în Parlamentul britanic în 1959, devenind rapid faimoasă prin inflexibilitatea în fața concesiilor.Dar, conform ziarului Le Monde din 8 mai 1979, Thatcher s-ar fi aflat sub influența lui sir Keith Joseph care, născut într-o veche familie evreiască din Leeds, a fost poreclit ”Rasputin” din cauza influenței exercitate asupra doamnei Thatcher (…) el aflându-se în ”linie directă” cu subconștientul acesteia și pe a cărei gândire el a devenit, în mod progresiv, stăpân.Sir Keith Joseph a fost membru al Round Table. 118 – Ziar cumpărat din 1855 de lordul Edward Levy-Lawson Burnham, membru al Societății Pilgrims (1833-1910). 119 – Yann Moncomble La Trilatérale…, cit., p 177. 120 – Se poate observa că scopurile Comisiei ar putea fi reprezentate de emblema acesteia (prin săgețile care din trei puncte diverse converg către centru, semnificând fluxul de informații, bogăție și putere care în orice societate ocultă se revarsă de la periferie spre centrul ocupat de inițiați).Simbol reprodus și în ziarul La Repubblica – Affari e Finanza din 23 octombrie 1987, p 16, dar și pe permisul de liberă trecere al bancherului (evreu) Michel David-Weill, aflat la conducerea Lazard & Cie, cu sedii trilateraliste: la Paris, Londra, New York și Tokyo. 121 – Este vorba de o afirmație a lui Jimmy Goldschmidt [miliardarul din City, văr cu cei din familia Rothschild și exponent notoriu al B’nai B’rith (conform La lettre d’information, cit., nr. 8/1996)]. 122 – Conform ziarului Corriere della Sera din 17 februarie 1989 și La lettre d’information, cit., nr. 4/1989. 123 – Idem. 124 – Știri preluate din La lettre d’information, cit., nr. 4/1989, respectiv scrierile lui Yann Moncomble.

 

285

 

APPENDIX III: DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR ANIMALELOR La 27 ianuarie 1978, UNESCO lansa de la Bruxelles Declarația Universală a Drepturilor Animalelor. Art. 1 – Toate animalele se nasc egale în fața vieții și au aceleași drepturi la existență; Art. 2 – a). Fiecare animal are dreptul la respect; b). Omul, ca specie animală, nu-și poate atribui dreptul de exterminare a altor animale sau de-a le folosi violând acest drept.El are datoria să-și pună cunoștiințele în serviciul animalelor; c). Fiecare animal are dreptul la considerație, la tratament și protecție din partea omului; Art. 3 – a). Nici un animal nu va putea fi supus la maltratări, respectiv la acte de cruzime; b). Dacă este necesară eliminarea unui animal, aceasta trebuie să fie instantanee, fără durere, fără să producă teamă; Art. 4 – a). Fiecare animal care aparține unei specii sălbatice are dreptul să trăiască liber în mediul lui natural terestru, aerian sau acvatic și are dreptul la reproducere; b). Fiecare tip de privare de libertate, chiar cu scopuri educative, este contrară acestui drept; Art. 5 – a). Fiecare animal care aparține unei specii care trăiește, în mod obișnuit, în contact cu mediul uman, are dreptul să trăiască și să crească în conformitate cu ritmul, condițiile de viață și libertate specifice fiecărei specii; b). Fiecare modificare a acestui ritm și a acestor condiții, impuse de către om, cu scopuri mercantile, este contrară cu acest drept; Art. 6 – a). Fiecare animal pe care omul l-a ales drept companie are dreptul la o durată de viață conformă cu longevitatea lui naturală; b). Abandonul unui animal este un act de cruzime, degradant; Art. 7 – Fiecare animal care muncește are dreptul la limitări raționale a duratei, respectiv a intensității muncii, la o alimentație adecvată și la repaus; Art. 8 – a). Experimentarea pe animale (care implică suferință fizică și psihică) este incompatibilă cu drepturile animalelor, chiar dacă se tratează de experimente medicale, științifice, comerciale sau orice altă formă de experimentare; b). Tehnicile substitutive trebuie dezvoltate și utilizate; Art. 9 – În cazul în care animalul este crescut pentru alimentație, trebuie hrănit, adăpostit, transportat și ucis fără ca din acestea să rezulte durere sau anxietate; Art. 10 – a). Nici un animal nu trebuie folosit pentru divertismentul omului; b). Prezentările de animale și spectacolele care utilizează animale sunt imcompatibile cu demnitatea animalelor; Art. 11 – Fiecare act care implică uciderea unui animal, fără necesitate, este un biocid, adică un delict împotriva vieții; Art. 12 – a). Fiecare act care comportă uciderea unui număr mare de animale sălbatice este un genocid, adică un delict împotriva vieții; b). Poluarea și distrugerea mediului natural duc la genocid; Art. 13 – a). Animalul mort trebuie tratat cu respect; b). Scenele de violență în care animalele sunt victime trebuie interzise le cinema sau televiziune, cel puțin dacă nu au ca scop ilustrarea unui atentat la drepturile animalelor; Art. 14 – a). Asociațiile de protecție a animalelor trebuie reprezentate la nivel guvernativ; b). Drepturile animalelor trebuie apărate de legi, ca și drepturile omului. Declarația Universală a Drepturilor Animalelor a fost promulgată de către UNESCO (centrala ideologică) a ONU la 27 ianuarie 1978, în coincidență cu aniversarea a treizeci de ani de la adoptarea Declarației Drepturilor Omului (formulată de aceeași instituție).Acest document (puțin publicat, din motive diverse, printre care și prudența) este destinat să dobândească o greutate majoră, morală și politică și, s-ar putea ca în viitor acest document să înlocuiască Declarația Drepturilor Omului.Nu este imposibil să apară adnotări (previdibile) care să acorde drepturi lumii vegetale, sau chiar minerale.După scurta introducere de la articolul 1, articolul 2 așează, la egalitate omul cu celelalte animale, putându-se concluziona că ….

 

 

 

 

…omul nu are mai multe drepturi decât vreun șoarece de canalizare, decât vreo muscă, sau decât vreun țânțar.

 

 

 

 Această declarație care-și fondează legile (care reglementează conduita existenței noastre) nu pe baze tradiționale, durabile și verificate în timp, duce la punerea la baza comportamentului a ideilor și principiilor schimbătoare, a concepțiilor arbitrare, a naturii schimbătoare a omului.Nu spune nimeni că trebuie să ne comportăm ca niște barbari, însetați de sânge, dar tehnologizarea masivă, goana excesivă după profit cu orice preț și cu orice mijloace, inventarea a noii metode de entertainment care să producă rating la vreun post de televiziune sau care să vândă reviste care impun diverse modele de viață (și ca atare de comportament) nu fac altceva decât să închidă acest cerc vicios.Animalele, neavând rațiune și fiind dominate doar de instincte, nu pot constitui subiectele vreunei acuzații, nu pot fi încadrate într-un context juridico-normativ.Păianjenul își va vedea de treba lui hrănindu-se cu muște (fără să-i pese de ONU, de UNESCO), musca va continua să răspândească diverse boli (sau agenți patogeni), vor mai exista viermii intestinali și aceeași paraziți (purici, păduchi, căpușe) care de la animale vor trece la om, inoportunându-l.Cine își va asuma arestarea unui limbric ??? Din acest punct de vedere, omul este redus la rangul ultimă creatură, deoarece în timp ce animalele nu au avut și nu vor putea avea nici o obligație față de om, omul va fi subiectul a nenumărate, nefirești și artificiale obligații.Vor mai exista vânători (reglementate de condiții incerte și suspecte) folosite ca prilej pentru afaceri de mare anvergură; vor mai exista crescătorii care vor scoate animale pe bandă rulantă, alimente pentru Mc Donalds.Dar vor mai exista și cei care, cu un hăis Boulean, cea Bourean, încet cu tata își vor ara bucata de pământ, indiferenți la istericalele celor de la Monsanto. Trebuie luat în considerare și ceea ce spune articolul 13, dar și modul de desacralizare și profanare a rămășițelor unui mort (armata eliberatoare a SUA, a NATO – în general – are destule antecedente privitor la acest lucru).Un respect 286

 

la care ar avea dreptul corpul unui animal și nu corpul unei ființe umane, raționale, conștiente și inteligente, clădită după chipul și asemănarea Lui.Și poate că, într-un viitor (deja prezent), omul va înlocui animalul în bătaia puștii, la vânătoare. Și cu ce drept cei puțini, pretinzându-se inițiați și superiori, decid în locul celor mulți ???

 

România în ”atenția” societăților secrete

 

”Arc peste timp”: Dacă ar fi fost un evreu, ”Iliescu, Constantinescu, Băsescu & Co” i-ar fi adus un omagiu la Yad Vashem.

 

Puterea financiară, puterea politică, puterea (văzută ca raport de cunoașterea unuia și neștiința altuia), puterea – ca instrument de dominare, poate corupe? Poate exista corupție într-o societate secretă? Din perspectiva timpului s-a ajuns la o stare de lucruri în care, dacă luăm în considerare natura umană, ar fi surprinzător să nu existe un nivel de corupție în instituțiile publice și private în care să nu fie implicată și Masoneria.Este mai puțin importantă existența corupției în Masonerie.Mult mai important (ca în orice altă structură) este modul cum este folosită această stare de fapte.Aviditatea, setea de prestigiu, favoritismul, dorința de expansiune (în timp scurt, dar cu rezultate maxime), trădarea (cu anumite scopuri) sunt probleme ale societății umane încă de la apariția civilizației, care au fructificat orice situație apărută, acționând prin toate mijloacele posibile: identitate de rasă, trecut comun, legături (prietenii) apărute în timpul perioadelor de studii (sau în timpul stagiului militar), prietenie pură (fără nici un fel de interes ascuns), șantaj și ajungând până la identitate religioasă, respectiv aceeași apartenență politică. Masoneria este acuzată că acordă favoruri speciale propriilor adepți.Poate…

 

 

 

 

Masoneria ar putea fi considerată doar una din căile prin care înfloresc corupția și favoritismul…Chiar dacă nu ar exista Masoneria, corupția și favoritismul ar exista oricum, putând fi regăsite în școli, corporații, unități de orice fel (inclusiv sanitare și militare) în guverne și agenții guvernamentale, în partidele politice, în secte și culte (și nu e ceva de ultim moment !) precum și …

 

 

 

 

 

în alte organizații.Privitor la aspectul moral al problematicii, puțină logică și psihologie elementară ar furniza câteva aspecte demne de luat în considerare.Nu ar trebui condamnat un partid, organizație sau cult religios numai pentru faptul că o parte din membrii lor sunt corupți sau dispuși (mai ușor sau mai greu) la tentații.Nimeni nu condamnă familia ca mediu care tinde să alimenteze nepotismul.Instituțiile pot fi bune (virtuoase) sau rele (corupte) în măsura în care și indivizii care le compun sunt virtuoși sau lichele.La interiorul ei, o instituție poate fi coruptă dacă profită de josnicia (sau coruptibilitatea) membrilor care o compun.Oricum, trebuie recunoscut că Masoneria (este doar o concluzie) a făcut puțin (sau chiar nimic) pentru îmbunătățirea imaginii ei în ochii publicului.Prin secretețea obsesivă și atitudinea excesiv de reticentă și defensivă, nu a făcut decât să întărească convingerile că are ceva de ascuns.Ce? Cu ce scop? Cine? Când? Unde? Să lăsăm deoparte punctul de lumină, piatra filosofală, arta regală și templul lui Solomon, legenda hiramică. S-a scris mult despre Masonerie, dar continuă să existe și destulă confuzie privitoare la acest argument, și din cauză că prima caracteristică a unui ordin masonic o constituie secretul, care este inviolabil (și pe care nici cei mai mulți masoni nu-l cunosc).În mod oficial, Masoneria este prezentată ca un ordin inițiatic cu caracter ezoteric, căruia îi pot aparține numai oameni liberi și respectabili, care-și asumă rolul de-a pune în practică idealuri de pace, fraternitate, umanism.O asociație care, având în vedere perfecționarea morală a fraților, își propune să aplice aceleași principii umanității: Loja masonică, prin inițierea în misterele ei, vă invită să deveniți oameni de elită, înțelepți sau gânditori, educați peste media masei de ființe care nu raționează (…), omul ditingându-se de brută prin facultățile sale intelectuale.Gândirea îl poate face liber, îi aduce lumea la picioare.A gândi înseamnă a stăpâni ! (Oswald Wirth – Masoneria pe înțelesul tuturor – I, Ucenicul, Roma, Atànor, 1997, pag. 5). 287

 

Imaginea de mai sus nu are nevoie de nici un comentariu.Și e doar începutul…Fostul prim-ministru Radu Vasile (dom’ Mischiu), Trilateralul Mugur Isărescu, Horea Nestorescu-Bălcești și Bartolomeu Constantin Săvoiu (gestul pe care îl face Săvoiu ar semăna destul de bine cu Mâna lui Molay, Texe Marrs – Codex Magica, pag. 50). Masoneria are o structură ierarhică, drumul fiecărui frate continuă pe grade, și la fiecare nivel de inițiere adeptul primește învățăturile specifice (dar i se face cunoscută și gestica mâinilor pentru a recunoaște și pentru a se face recunoscut: Noi deținem secrete care constau din gesturi, semne grafice și cuvinte sacre care compun un limbaj mut dar pe-atât de elocvent, datorită căruia putem discuta, la distanță, cu frații noștri (Iréne Manguy – Simbolistica Capitolelor din Masonerie).Adepții privilegiați sau cei recunoscuți demni sunt inițiați după aceea în doctrinele cele mai secrete și oculte (JeanMarie Ragon – Masoneria ocultă și inițierea hermetică, 1972, pag. 21).Proiectele și scopurile acestei organizații sunt comunicate numai în funcție de gradul la care se află adeptul utilizându-se limbajul simbolurilor (despre care fiecare afiliat cunoaște doar ceea ce este până la gradul lui și nimic mai mult).Această organizare structurată comportă o consecință imediată, palpabilă: cine aderă la noua societate o face fără să cunoască nimic pentru că adevărul sau opera masonică (care de altfel sunt și scopurile asociației, cunoscute doar de adepții gradelor cele mai înalte).Mulți masoni nici nu știu că deasupra lojilor, riturilor, templelor, Marilor Oriente există întotdeauna o Direcțiune Inițiatică Universală, după cum o face cunoscut Serge Raynaud de la Ferrière: Sunt sigur că marea parte a fraților masoni se va mira auzind vorbindu-se despre o asemenea ”Direcțiune Superioară”…Această ”Direcțiune Mondială” organizează și instruiește diversele asociații secrete. …Masonul ”mediu” va avea dificultăți de înțelegere…Adevărații ”Mari Maeștri” nu sunt întotdeauna cei care apar ca investiți cu întreaga autoritate; în spatele puterilor reprezentative, a titlurilor și funcțiilor se află ”Patriarhii”, adevărații ”Veberabili”, ”Puterile” care conduc simultan toate riturile din lume, pentru că sunt cu adevărat la conducerea Masoneriei Universale (Serge Raynaud de la Ferrière – Cartea ”neagră” a Francmasoneriei, Lugano, Tarantola Editore, pag. 15). Marea majoritate a masonilor nici nu știe de această Direcțiune Mondială (și nu ne referim la Marea Lojă a Angliei sau a Statelor Unite), nici unde se află, nici unde are reprezentanțe și nici cine sunt intermediarii.Dar apare o întrebare care trebuie cunoscută: Dar cei care se află în gradele cele mai înalte sunt și cei mai buni? Răspunsul îl dă un fost Mare Maestru al Marelui Orient al Italiei, Giuliano di Bernardo (în imaginea din stânga, în partea stângă, împreună cu Nicu Filip-cu șorț roșu): Cei mai buni se află pe nivelele joase, într-un colț, niciodată nu sunt aduși la înălțime.Pentru că sunt periculoși.În Masonerie se află și persoane demne, cu o anumită verticalitate morală, care cred în principiile asociației – în elevarea personală și au încredere într-o societate mai bună.Sunt primii înșelați, dar până la un anumit nivel. Pentru admiterea în Masonerie se depune un jurământ pe care adeptul (în funcție de religia proprie) îl face punând mâna pe Biblie, Coran sau Torah.Cine cunoaște și a citit respectivul jurământ știe, că și la nivel simbolic (simbolismul are pentru masoni o importanță fundamentală) este un legământ care o dată încălcat poate aduce moartea, cel care a jurat promițând: să nu facă public nimic din ce-i va fi ”revelat” (de aceea din cauza cutumei, Silviu Prigoană nu putea spune mai multe în cadrul unui interviu publicat de ”Evenimentul Zilei” din 24 noiembrie 2008); să asigure ajutor și asistență tuturor fraților, să îndeplinească și să execute toate legile, regulamentele și dispozițiile ordinului (ritului), să nu aparțină nici unei alte societăți care să fie în contradicție cu Masoneria.Prin jurământul depus liber, spontan și voluntar, fratele mason se supune ritului și regulamentelor lui, secrete pentru profani, dar cunoscute foarte bine de către ceilalți frați.Un mason știe foarte bine că prin Constituția Ordinului nu poate da afară un alt frate, care a săvârșit un anumit tip de infracțiuni.În schimb, dacă un mason încalcă o lege masonică (săvârșește delicte, fapte, în defavoarea celorlalți frați), este denunțat unui Tribunal Masonic (la fel ca Tribunalul Civil, cel Militar, Sportiv, etc), structurat pe nivele de competență, jurisdicție, etc.Legile masonice sunt diferite de legile statului, la fel (diferite) fiind și condamnările.Pentru profani, un astfel de comportament controlat prin legea tăcerii se îmbină într-un mod nefiresc (prin lipsă de armonie) cu idealurile de perfecționare morală.Cu un astfel de jurământ, orice faptă ar săvârși un frate, ceilalți frați nu-l pot nici îndepărta și nici denunța.Un adevărat paradis al delicvenței. În 1992, în Italia (dacă ținem cont de colaborarea Pike-Mazzini, ne putem da seama de schimbarea protectoratului asigurat de imperiile țarist, otoman și habsburgic din Evul Mediu cu protectoratul pus în aplicare de frații italieni), procurorul Agostino Cordova a început o anchetă privitoare la Masonerie.În acea perioadă, Mare Maestru era Giuliano di Bernardo.Cordova i-a cerut colaborarea și di Bernardo, conștient de cele cerute și văzând detaliile anchetei (care nu era deloc fanteziste, legături între Mafie, ‘Ndrangheta și Masonerie) își dă acceptul furnizând procurorului toate cele necesare.Mulți au văzut această colaborare ca pe o trădare.Dar ce s-a întâmplat după?La 14 aprilie 1993, la o adunare a Marelui Orient, di Bernardo a spus: Vroiam să vă comunic decizia mea.Am primit amenințări foarte grave și eu, dar și familia mea.Mama mea plângea din cauza neliniștii provocate de acele amenințări.A fost amenințată și soția mea, dar și fii mei.Familia mea este înspăimântată trăind înr-o stare de tensiune continuă.Am decis să-mi dau demisia (Pinotti – Fratelli d’Italia – Frații Italiei, pag 63).Pentru colaborarea la o anchetă judiciară în care erau implicați și frați s-a recurs la folosirea amenințării și a terorii psihice.Nimic de mirare.Giuliano di Bernardo este un caz fericit.Nu la fel s-a întâmplat cu Roberto Calvi, sinucis la Londra, sub un pod al fraților, cu cărămizi în buzunar.Imaginea reprezintă coperta revistei Scottish Rite, editată de Jurisdicția de Sud a Statelor Unite (august 2003) cu ”Măi dragă” aducând his country’s highest honor (nu conta și pe omagiile mele !!!) Suveranului Mare Comandor Fred Kleinknecht. 288

 

PREMIZE

 

 

Răspândirea Masoneriei pe teritoriul cuprins între Tisa, Nistru, Cazane și Marea Neagră are rădăcini destul de vechi dacă ar fi să luăm în considerare revendicarea susținută de Masonerie că Horea ar fi făcut parte dintre adepții ei:

 

 

Se poate spune că primul moment semnificativ din istoria francmasoneriei române este răscoala lui Horea, declanșată în secolul al XVIII-lea.Horea a fost foarte apropiat de Masonerie.Documentele înclină să afirme că Horea a fost mason, existând un discurs al acestuia, rostit cu un an înainte de declanșarea răscoalei, la Viena, în cadrul uneia din cele mai mari și mai puternice loji vieneze – Adevărata Concordie – condusă de Ignatius von Born (originar din Țările Române, consilier de aulă al împăratului) care era în relații foarte bune cu Horea, apreciază Horia Nestorescu-Bălcești, membru al Marii Loji Naționale din România (în imaginea de mai jos împreună cu Bartolomeu Constantin Săvoiu și Marele Maestru din trecut al Lojii Propaganda Due, Licio Gelli).Cătălin Turlic, cercetător istoric al Institutului A D Xenopol din Iași, recunoaște meritele Masoneriei în România, declarând că masonii sunt promotorii idealurilor moderniste precum împroprietărirea țăranilor, ideea unirii tuturor statelor românești într-o țară cu un singur nume, egalitatea în fața legii: Toată generația pașoptistă a fost compusă din masoni: Nicolae Bălcescu, Constantin Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Al I Cuza, Costache Negruzzi, Ion C Brătianu. Un alt moment al Istoriei României revendicat de către masoni este Unirea Românilor din 1918.Naționaliști înfocați precum Al Vaida-Voevod, Caius Brediceanu, Voicu Nițescu, Mihai Șerban și Traian Vuia au participat la Conferința de Pace de la Paris prin care s-a recunoscut, pe plan internațional, unirea Ardealului cu România.După aceea, despre ei s-a spus că au primit lumina.Într-o scrisoare adresată lui Iuliu Maniu, Al Vaida-Voevod explica necesitatea intrării ardelenilor în Masonerie ca fiind o modalitate de obținere a sprijinului internațional al cercurilor masonice: Contactul și afilierea la Marea Lojă a Franței ar putea să ne îngăduie să paralizăm preponderența francmasoneriei maghiare, evreiești sau săsești.În 1924, Jean Pangal (evreu), cel care conducea Masoneria Română, a renunțat la oblăduirea Marelui Orient al Franței, constituind Marea Lojă din România, un fel de autocefalie a Masoneriei, cu scopul de consolidare a Statului Național Unitar Român.Ceilalți masoni care au continuat să asculte de loji străine erau considerați trădători: Un român care stă sub obediență masonică străină, atunci când în țara sa există o ”Masonerie Națională”, se face în mod conștient sau inconștient unealta străinătății și a intereselor străine de neam.Cele spuse de Pangal sunt frumoase și merg la suflet dacă nu ținem cont de afirmațiile celor de aceeași religie cu el (referitor la originea Masoneriei, simbolistica ei, toate reflectând influența Cabalei).Istoricul evreu Theodore Reinach descrie Cabala ca pe-o otravă care intră în venele judaismului, infectându-l în totalitate, iar Solomon Reinach definește Cabala drept una dintre cele mai rele aberații ale minții umane; pictura (din imaginea din stânga), executată de un cabalist modern, reflectă lumea întunecată a Cabalei. Masoneria Română și-a continuat activitatea, dar în Occident, chiar din 1948.O reprezentanță a Marii Loji Naționale a României a funcționat la Paris sub obediența Marii Loji din Franța, sub forma a două ateliere: România Unită, condusă de Jean Pangal (care nu recunoștea autoritatea lui Mihail Sadoveanu), respectiv La Chain d’Union Lanțul de Unire, creat de Vintilă Petală.Aceste două ateliere s-au reorganizat (împreună cu câteva loji românești în exil) în Supremul Consiliu de grad 33°din România și Ordinul Masonic Român, sub conducerea lui Marcel Shapira.După iunie 1948 s-a spus că Masoneria a fost interzisă de comuniști, dar nu se poate spune că este o interzicere propriu-zisă, prin lege sau hotărâre de guvern.Diverși oameni ai regimului comunist i-au sfătuit pe masoni (dar și pe simpatizanți ai Masoneriei) să-și înceteze activitatea de bună-voie.Au fost și masoni care au deținut funcții importante în regimul comunist, dovadă că în raport de interese se puteau face și derogări.Au fost și excepții, cu loji care au activat și după 1948, dar cu riscurile de rigoare (arestări, anchete, condamnări), punctul culminant al acestei prigoane constituindu-l anul 1951, care l-a avut ca victimă pe inginerul Constantin Bellu (Eroul de la Mărășești), care fusese ales Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de grad 33° și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat din România.mai târziu în timp, după 1953, s-au stins ecourile procesului francmasoneriei cu condamnări (de la câțiva ani de închisoare până la închisoare pe viață).Este un fapt ciudat căci și în Germania nazistă a existat o vânătoare de masoni, dar au fost și temple (și adepți) care nu au avut deloc de suferit.O mișcare revoluționară își devorează proprii fii ??? După anul 1989, reaprinderea luminii masonice în România este subiect de dispută, fiecare fracțiune (cu conducătorul ei) cerându-și dreptul la conducere și întâietate.Pe timpul perioadei de după cel de-al doilea război mondial și până în 1989, mulți frați au trăit exilați în Franța, Italia, SUA, Israel (dar și în alte țări) pentru a scăpa de teroarea comunistă. Mulți din cei suspectați că ar fi francmasoni, de apartenență la o comunitate universală menită să dezvolte spiritul uman au fost arestați, torturați (o adevărată ”Inchiziție Roșie”).Imediat după căderea comunismului, Elvio Sciubba îi atribuie (pen289

 

tru prima dată) lui Gheorghe Iuliu Pancreațiu (ambasador al României la Vatican) prerogativele pentru redeșteptarea și reorganizarea Masoneriei în România.Sesizând oportunitatea, Marele Orient al Italiei, Elvio Sciubba (grad 33°), Arnold Herman (născut în România, dar cu rezidență în Elveția și Statele Unite) au făcut posibilă crearea în perioada februarie 1992-iunie 1992, la București, a trei loji Armonia, Delta Dunării și Nicolae Bălcescu (fiind întrunite în acest fel condițiile reînființării Marii Loji Naționale a României).La 24 ianuarie 1993, Giuliano di Bernardo (Mare Maestru al Marelui Orient al Italiei) a condus ceremonialul de renaștere a Marii Loji Naționale din România, sub conducerea lui Nicu Filip.Frații emigrați în zona francofonă a Europei nu s-au lăsat mai prejos, în paralel cu loja lui Filip ivindu-se o altă Mare Lojă, iregulară (nerecunoscută), creată la Paris de Marcel Shapira cu ajutorul Supremului Consiliu al Franței.Robert B Heyat prezintă cazul Masoneriei Române Comitetului Informativ și de Recunoaștere al North American Grand Masters Conference.Ca urmare a recunoașterii primite, Supreme Council of Scottish Rite for Southern Jurisdiction – Mother Council of the World din Washington a constituit Supremul Consiliu pentru România, cu Costel Iancu pe post de Suveran Mare Comandor…

 

 

 

(Ca sa nu fie judecat pentru lovitura de stat,mineriada,devalizarea tarii etc.””tatal Masoneriei Reanviate ne-a…pricopsit si cu reactivarea Masoneriei) Emblema Supremului Consiliu Român- La 10 ani după aceste evenimente, onorabilul Ion Iliescu se adresa distinșilor oaspeți, onorabililor miniștri, doamnelor și domnilor la aniversarea unei deceniu de la reinstaurarea Supremului Consiliu de grad 33° și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat și a zece ani de la reînființarea Marii Loji Naționale a României…

 

 

 

După jumătate de secol de istorie turbulentă (mai ales de activitate politică exilat în eșalonul doi), pentru toți cei implicați, reactivarea Masoneriei constituia o nouă mărturie a puterii regenerate și a regăsirii vitalității de către România, cu deplină încredere în tradițiile și organismele care de-a lungul timpului au contribuit la activarea vieții spirituale a României, prin conectarea la evoluția europeană și mondială.La fel ca în urmă cu zece ani, aici la Palatul Cotroceni am primit delegația Supremului Consiliu al Jurisdicției de Sud – Consiliul-Mamă al Lumii, din Washington, condusă de Suveranul Mare Comandor Fred Kleinknecht, însoțit de Șeful Lojii Bazelor NATO – Robert Woodward.

 

 Pornind de la ideea că generația noastră a fost aleasă să fie martora (privilegiată sau nu) unei accelerări fără precedent a istoriei, în contextul globalizării, viitorul unei societăți moderne și civilizate nu poate exista în afara dialogului, și nici că viitorul întregii umanități nu se poate împlini fără contribuția fiecărei națiuni, ceremonia masonică din seara respectivă se constituia ca o mulțumire a continuității Masoneriei Române (…), adresând felicitări din inimă Supremului Consiliu de grad 33° și ultim al RSAA și Marii Loji Naționale a României pentru o atât de frumoasă aniversare. (În imaginea alăturată, în partea stângă se află Fred Kleinknecht, iar în partea dreaptă se află Costel Iancu.Fotografia a fost făcută de Dorin Dumitru Prunariu, pe atunci grad 32° al RSAA). Rezultatele succesului dorit de Ion Iliescu încep deja să apară: privatizarea în masă (după ce au fost lăsate pradă degradării) ramurilor industriale, a resurselor naturale, a producerii și transportului energiei; privatizarea sistemului bancar, posibilitatea cumpărării (de către străini) a mari suprafețe din teritoriul național, sărăcirea populației, îmbolnăvirea și îmbătrânirea ei, migrația forței de muncă spre alte țări în căutarea posibilităților materiale necesare unui trai minim dar decent.Educație făcută cu manuale schimbate periodic, cu rectificări și adăugiri care nu fac altceva decât să deruteze.Ridicarea subculturii țigănești de mahala, de groapă de gunoi la rang de punct de sosire, concomitent cu încurajarea emigrării intelectualității.Pe cine mai miră ca la întâlnirea de la Roma (Italia) dintre reprezentanți ai Comunității Românești și Călin Popescu Tăriceanu, Costică Argint (căutat de Interpol) se trăgea de șireturi cu respectivul prim-ministru.Pe cine mai afectează faptul că un Bercea Mondialu’ își continuă activitatea La umbra lui Băsescu.La Cotroceni.Pe cine mai indignează dacă un Jenică Boerică, cu telefonul în mână (la volan), dă cu mașina peste un handicapat pe trecerea de pietoni.Coboară, dă căruțul de handicapat deoparte și-și continuă drumul mai departe.Țiganii – motiv de discriminare a majorității românilor, etnie parazită (fără să-și plătească minimul de dări la stat) sau masă de manevră?Dar despre asta, puțin mai încolo în text.

 

ÎNTÂMPLĂRI, SITUAȚII, PERSONAJE, ORGANIZAȚII, CULISE, TENDINȚE, IMAGINI După cum spunea Silviu Prigoană (născut în 1963 și cu bacalaureatul luat în 1990), actual deputat, într-un interviu referitor la apartenența lui la Masonerie (publicat în Evenimentul Zilei, mai sus menționat), unui ministru, retras la pensie, nu i se va adresa nimeni cu apelativul ”domnule pensionar”, ci tot cu ”domnule ministru”.

 

 

 

 

 

 

Motto: Cine va veni după noi? După noi vom veni tot noi! Walter Neulander Roman – Secolul XX – Secolul marilor revoluții….Oficial, deși se susține că Masoneria a fost interzisă pe timpul dictaturii comuniste, la o privire mai atentă și luând în seamă detalii aparent nesemnificative, se poate concluziona că în anumite cercuri, cu sau fără știrea conducerii superioare, Masoneria își desfășura liniștită activitățile.Silviu Brucan, Walter Neulander Roman, Petre Roman, Teodor Meleșcanu, Adrian Năstase, Gelu Voican Voiculescu, Dan Amedeo Lăzărescu, Marcel Shapira, Theodor Stolojan, Mugur Isărescu, Corneliu Vișoianu, Mircea Geoană, Radu Vasile, Călin Popescu Tăriceanu, Bartolomeu Constantin Săvoiu, Sorin Frunzăverde, Viorel Danacu, Dinu (Dan Costache) Patriciu, Ștefan Mâșu, Eugen Ovidiu Chirovici, Mircea Gheordunescu, Răzvan Theodorescu, Gavril Iosif Chiuzbaian, Narcis Zărnescu, Dorin Dumitru Prunariu, Nicu Alifantis, Florian Pittiș, Olimpian Ungherea, Victor Babiuc, Mihai Răzvan Ungureanu, Ioan Mircea Pascu, Eugen Bădălan, Niels Schnecker, Anca Nicolescu, Delia Mucică sunt doar câțiva care înainte și după 1989 au intrat în grațile Masoneriei.

 

 

 

 

Motto: Cine va veni după noi? După noi vom veni tot noi! Walter Neulander Roman – Secolul XX – Secolul marilor revoluții, 1970 Și pentru că toate au un început, în desfășurarea evenimentelor de după cel de-al doilea război mondial, respectiv de după 1989, a intervenit ca participant (poate chiar vioara întâi) Silviu Brucan, acest Saul Bruckner al plaiului mioritic…

 

 

 

. Născut în 1916 într-o familie evreiască, la 19 ani intră în Partidul Comunist, în septembrie 1944 este numit secretar general de redacție la ziarul Scânteia, iar între 1948 și 1949 a fost profesor de ziaristică la Universitatea din București.A fost ambasador al României în SUA (în 1955) și la ONU (între 1959 și 1962).După evenimentele de la Brașov (din 1987) face declarații critice la adresa conducerii (de partid și de stat), este anchetat și primește domiciliu forțat.La intervența Ambasadei Americane, pleacă pentru șase (!!!) luni în Statele Unite unde s-a întâlnit cu funcționari ai Departamentului de Stat, ai Biroului pentru Europa Orientală, dar și cu fostul ambasador al URSS la Washington (Anatoli Dobrinin), care i-a pregătit o întâlnire cu Mihail Gorbaciov.În noiembrie 1988 se întâlnește la Moscova (dizident, dar avea libertate de mișcare și în Occident, dar mai ales în URSS) cu Gorbaciov, iar în martie 1989 este unul dintre semnatarii Scrisorii celor șase (alături de Gh. Apostol, Gr. Răceanu, Al. Bârlădeanu, Corneliu Mănescu și Constantin Pârvulescu).Un mic fapt trebuie semnalat.Din cele susținute de I M Pacepa în Orizonturi Roșii, contestatarii regimului comunist (care a fost instaurat de neamurile lu’ Wiesel) erau reduși la tăcere, după cum este și cazul lui Karoly Kiraly (care a reușit să trimită o scrisoare în Occident).Referitor la Brucan, se pare că a fost mai mult decât sprijinit. Din cele susținute de Petre Roman, Silviu Brucan ar fi fost cel care a insistat ca soții Ceaușescu să fie împușcați. Tot Silviu Brucan, dar în vremurile politice ale lui Petre Roman, se pare că a fost unul din cei care pus umărul la desfășurarea privatizării economice în România.Cât timp participa la emisiunea Profeții despre trecut de la Pro Tv, realizatorul i se adresa cu ”domnule profesor”.În cartea Generația irosită, Brucan mărturisea: Eram evreu și ca atare, în anii aceia, nu puteam urma regulat o facultate la Universitatea din București.În februarie 2002, întrebat de un reporter de la Evenimentul Zilei cât era de convins de idealurile comuniste în anii 1950, Brucan a răspuns cu cinism: Eram așa de convins că dacă ai fi apărut cu obrăznicia de acum, atunci te-aș fi împușcat imediat! Petre Roman (în imaginea alăturată împreună cu rabinul Irwing Katsof) este fiul unui comunist evreu (bunicul lui Petre a fost rabin la Oradea).Mama lui Petre, Hortensia Vallejo, a fost o activistă comunistă spaniolă.Programul lui de guvernare, aprobat la numirea în funcția de prim-ministru în iunie 1990, a fost elaborat pe baza Schiței privind strategia înfăptuirii economiei de piață în România, elaborată de circa 1200 de specialiști din toate domeniile (din țară) și aproximativ 400 de specialiști din străinătate, toți aflați sub conducerea academicianului Tudorel Postolache.Petre Roman se poate bucura că este inițiatorul distrugerii economiei românești (așa cum era ea), respectiv inițiatorul confuziei țigan=rom=român prin care românii erau identificați cu țiganii, devenind astfel marginalizații Europei, dar și țapul ispășitor al acesteia.În raportul prezentat la cele o sută de zile de la instalarea lui ca prim-ministru, Petre Roman s-a simțit dator să ofere o prezentare a situației chiar de la începutul anului 1990 (ținând cont că ministerele aparținuseră, și înainte de alegeri, tot feseniștilor), declarând că în perioada 1 ianuarie -30 septembrie 1990 s-a simțit o ineficientizare a activității majorității ramurilor economice, înregistrându-se o deterioare absolută a acumulării de venit național.Față de 1989, producția industrială netă a scăzut cu 27,7%.Nici la productivitatea muncii nu stăteam prea bine, reducându-se programul de lucru cu 16,7% și crescând veniturile salariale cu 11,2%.Veniturile totale brute ale populației, prin diverse forme de asistență socială, au crescut cu 26,1%.După revoluție, activitatea ineficientă din economie a dus la micșorarea cu 11,7% a veniturilor statului, concomitent cu creșterea cheltuielilor bugetare.Cu un volum de investiții (pe nouă luni) de 23,1% sub prevederi și cu 44,6% sub nivelul lui 1989, redresarea economică era greu de realizat.Exporturile erau și ele în scădere, cu 54% față de statistica lui 1989.Livrările către populație erau cu 0,9% sub cerințele pieții.În consecință, deficitul de produse se regăsea în stocuri și în producția neterminată.Ca urmare a gestionării iresponsabile a resurselor, numai în 1990, s-a înregistrat un deficit de 328,8 miliarde de lei.Prin apropierea lunilor de iarnă, prin continuarea liniiei descendente a economiei, România risca acumularea unui deficit de 1.200 de miliarde de lei.Drept urmare, soluția propusă de guvern a fost inițierea unui program de reformă, aplicabilă printr-un șoc legislativ, prin accelerarea trimiterii către parlament a pachetelor de acte normative.Sesizând practicarea de prețuri artificiale la nivelul economiei și lipsa concurenței, Roman anunță un program de relansare economică prin liberalizarea prețurilor, pe baza acțiunii conjugate cerere – ofertă.Pentru a 291

 

nu afecta cetățenii cu ”duritatea” terapiei de șoc, primul ministru susținea ideea de măsuri pentru protecție socială.Reformarea economiei de tip centralizat, de asigurare a trecerii spre economia de piață, urma să se realizeze prin privatizare.Erau vizate agricultura, industria alimentară, industria ușoară, industria de producere a bunurilor de folosință îndelungată, serviciile (către populație), comerțul interior, transporturile.Privatizarea urma să se facă prin pachete de acțiuni sau părți sociale ale întreprinderilor de stat, scoase la vânzare în limita prevederilor legale, guvernul având în vedere facilități sub formă de credite pentru investitorii care doreau să cumpere acțiuni, facilități fiscale privitoare la plăți (zone defavorizate). Salariații din fabricile privatizate aveau prioritate la achiziționarea de acțiuni.Pentru aceasta, Roman a cerut camerelor reunite ale Parlamentului să acorde mână liberă (în următoarele șase luni) Executivului pentru o serie de măsuri legislative: 1 – cu aprobarea ulterioară a Parlamentului, Executivul (Guvernul) putea introduce (sau modifica) taxe și impozite; 2 – Executivul dorea aplicarea în avans a măsurilor legislative, fără ca acestea să fie dezbătute (mai întâi) de Senat și Camera Deputaților.Guvernul cerea libertate pentru negocierea și contractarea de credite externe, garantate de stat, în special pentru echilibrarea balanței de plăți.Cu ce rezultate, se vede în prezent.La finalul raportului, Roman a cerut Parlamentului urgentarea votării unor acte normative esențiale procesului de reformă: legea sindicatelor, legea soluționării conflictelor de muncă, legea pentru protecția socială a șomerilor, legea reformei bancare precum și a întregii legislații cu caracter fiscal…

 

 

 

 

 

…. Ce mai face Petre Roman în prezent?Mai participă la ședințe ale Institutului Aspen România, se mai întâlnește cu Romano Prodi și Mihail Gorbaciov în cadrul Clubului de la Madrid.Tot de numele lui Petre Roman este legat un alt episod privitor la degradarea României: introducerea cuvântului rom / rrom prin crearea de ambiguitate – mai ales la nivel internațional – cu concluzia că România ar fi ”țara țiganilor”.

 

 

Acest lucru a fost posibil în cadrul unui program inițiat de Fundația Söröș în 1995 – Deceniul de integrare a romilor – cu sprijinul ”patrioților” din guvernele României.Trebuie amintit că Șöröș a dorit să înlocuiască denumirea limbii țigănești – care primise apelativul de romalli (care nici nu se putea declina), cu o altă denumire a aceleiași limbi, romani (cu varianta rromani).Pentru a ușura finalizarea scopurilor, a apărut varianta ”oficială” de romanes.Confuzia creată ia proporții generalizate.Academie, autorități (interne și externe), administrație – toți sunt afectați de valul de infracționalitate (produs mai cu seamă în Occident) prin analogia rom=romanes=român, comunitatea romă fiind identificată cu țara, adică cu România.Cu concursul direct al lui Petre Roman (pe atunci ministru de externe) s-a realizat oficializarea în cadrul instituțiilor de stat a denumirilor rom / rrom (cu titlu obligatoriu) deși la nivel european, aceste denumiri constituiau simple recomandări, venite din partea Consiliului Europei și nu a Uniunii Europene. Ministrul Afacerilor de Externe al României, nr. D2/1094 din 29 februarie 2000, Domnului Mugur Isărescu, Prim-Ministru al Guvernului României, Memorandum. De la Petre Roman, Ministru de Stat, Ministrul Afacerilor Externe. Temă: Termenii folosiți pentru denumirea etniei romilor/țiganilor. În ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe a fost confruntat cu o veritabilă campanie declanșată de unele asociații de romi pentru reconsiderarea oficială a poziției sale în privința recomandării pe care a făcut-o prin Memorandumul MAE nr.H03/169 din 31 ianuarie 1995 către primul ministru, pentru utilizarea, în documentele oficiale, a termenului de ”țigan” în detrimentul celui de ”rom”, care de-abia începuse să se impună.(În fotografia de mai sus, o primă parte din membrii Clubului de la Madrid).Preocuparea pentru acest memorandum a fost manifestată și de mediile internaționale.Reprezentanți a Consiliului Europei, ai Înaltului Comisar (al ”poporului”) ai OSCE pentru Minoritățile Naționale, precum și ai ONG-urilor internaționale militante pentru drepturile omului au făcut referire, în discuțiile lor cu autoritățile române, la acest document. 292

 

Având în vedere cele de mai sus, propunem folosirea, cu precădere a termenului de ”rrom” în corespondența MAE, în paralel cu formulele alternative menționate mai sus (roms/gipsies, roms/tsiganes, roms/sinti) în corespondența cu organizațiile internaționale care le utilizează.(Alți membri ai Clubului de la Madrid).Această propunere: – răspunde presiunii exercitate de majoritatea asociațiilor romilor din România pentru anularea Memorandumului H03/169/1995, contribuind la stingerea unui ”conflict” artificial și, mai mult, la construirea unor relații, pe bază de parteneriate, cu ONG-urile care reprezintă această comunitate etnică; – este rezultatul consultărilor dintre MAE și o serie de specialiști în domeniu, organizații internaționale (Consiliul Europei și OSCE), instituții naționale (Departamentul pentru Protecția Minorităților Naționale, Ministerul Educației Naționale, Avocatul Poporului) și asociații ale romilor. Semnat: Petre Roman, Ministru de Externe al României (în perioada 22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000).Că românii din Ungaria, Bulgaria și din alte zone din apropierea României nu se bucură – nici măcar de drepturile elementare – pe dl. Roman nu l-a interesat.Și parcă în derâdere, din septembrie 2008 este Înalt Reprezentant al Guvernului pentru românii din străinătate.Doar atât? Profund interesat de cum decurge procesul de mondializare, participă la adunările Clubului de la Madrid (o parte din membrii Clubului de la Madrid sunt și afiliați la Clubul de la Roma).În forografia din stânga se află alți membri ai Clubului de la Madrid. A făcut multă vâlvă la vremea respectivă publicarea în ziarul Evenimentul Zilei a unui facsimil al unui document ultra-secret, semnat de fratele Petre Roman (pe atunci prim-ministru), adresat lui Ion Angelescu, ambasadorul României la Cairo, în Egipt (Ion Angelescu a fost numit ambasador extraordinar și plenipotențiar în Republica Arabă Egipt prin decretul 48 din 12 aprilie 1989, în locul lui Vincențiu Constantin Dan): Sunteți autorizat, ca după primirea la președintele Mohamed Hosni Mubarak, să-l asistați la ceremonia afilierii în Loja (Ritul) Memphis-Misraïm din Cairo pe trimisul nostru ”atherasata nakej” – ”fratele” Gelu VoicanVoiculescu, adept al ”ordinului” nostru cu gradul de ”Cavaler Kadosh” (deci gradul 30) în Loja Swedenborgiană de Rit Scoțian, Rectificat și Acceptat în care ați primit lumina.Nici Petre Roman și nici Gelu Voican-Voiculescu nu au negat (de la apariția documentului în presa anilor ’90) apartenența lor la Masonerie. Gelu Voican-Voiculescu, născut la 8 februarie 1941 la București în familia prințului Mihail Sturdza (ministru de externe în timpul guvernului Antonescu), devine absolvent al Liceului I L Caragiale din București în 1957.După absolvire se înscrie la Institutul de Cercetări Petrolifere al Facultății de Geologie, de unde este exmatriculat în 1959, fiind considerat un exponent al reacțiunii interne, aflat în contact cu reacțiunea externă.Într-o perioadă când ecourile Experimentului Pitești nu se stinseseră încă iar de Gherla, de Aiud se auzea pe toate drumurile, după exmatriculare, Gelu Voican-Voiculescu a lucrat un an ca sondor la Întreprinderea de Foraje București, permițându-i-se să se reînmatriculeze la Facultatea de Geologie a Universității București…După absolvirea din 1963, a lucrat trei ani ca inginer la Schela de Extracție Videle după care s-a transferat la Institutul de Cercetări Geologice pentru Hidrocarburi, unde a lucrat până în 1970 (când este arestat din nou pentru trădarea de secrete și spionaj economic).Cu antecedentele din 1959, după trei luni este eliberat din închisoare pentru lipsă de probe iar niște prieteni îi favorizează angajarea pe post de corector la revista Viața Românească până în 1973, când s-a angajat la IPROMIN, principalul institut de proiectări miniere din România.Deși institutul a fost desființat în 1974, atelierul de geotehnică unde lucra Gelu Voican-Voiculescu rămâne în București ca filială a altor institute, din provincie.În iulie 1985, este arestat din nou și este condamnat la un an și șase luni de închisoare (în baza Articolului 166 Cod Penal, valabil la acea vreme): Propagandă împotriva orânduirii sociale.

 

 

 

Potrivit mărturiilor sale, a fost implicat și într-un proces de înșelăciune în dauna avutului obștesc, falsificând deconturi și însușindu-și bani pentru deplasări (interne, externe?!).Tot conform opiniei lui Gelu Voican-Voiculescu, unul din motivele arestării ar putea să fi fost și faptul că avea xeroxate zeci de cărți pe teme de ezoterism și pe aspecte legate de procedurile inițiatice ale societăților oculte.O mică recapitulate este necesară:

 

 

trecut la index din 1959, nu rămâne pe drumuri (lucrează, se înscrie din nou la studii), este arestat în 1970, în 1985; are copii xerox (de la cine? unde le-a făcut?) a zeci de cărți pe teme de ezoterism (cineva îl sprijinea, puternic de tot, mai ales că era la putere cultul președintelui dar și al materialismului dialectic) și aspecte legate de procedurile inițiatice ale societăților oculte (secrete).Doar cei din nomenclatură puteau avea acces la acest fel de documente, în privința copierii sau a aducerii respectivelor copii (gata xeroxate) în valizele diplomatice.După efectuarea pedepsei la Secția Specială a Penitenciarului Rahova este eliberat prin amnistie după un an de zile.Liviu Turcu (fost ofițer al Securității) a afirmat într-un interviu din noiembrie 2006 la emisiunea Marius Tucă Show (de la Antena1), că în faza finală a evenimentelor di 1989,

 

 

 

Gelu Voican-Voiculescu a luat o echipă de militari înarmați (un civil comandă militari?!), în condiții extrem de delicate și incerte și a pus la zid o unitate militară a Serviciului de Informații Externe, somându-i să desconspire rețeaua de informatori români din Occident (din ordinul cui,

 

 

 

 

 

sau cu al cui asentiment a executat acea punere la zid? cui îi folosea rețeaua din Occident?Referitor la statutul lui Gelu Voican-Voiculescu, de pasionat de științele ezoterice (restrânse lapidar sub denumirea de astrologie), multe alte detalii vin să facă lumină în viața acestui controversat personaj.Un alt Sturdza (Dimitrie Miclăușanu, 10 martie 1833-8 octombrie 1914), președinte al Academiei Române (între 1882 și 1884) a fost și mason, fapt confirmat de Loja Phoenix din cadrul MLNAR – Marea Lojă Națională a României.Alexandru Sturdza (fiul lui Dimitrie Sturdza Miclăușanu), colonel al Armatei Române, a dezertat la nemți (în 1916) pe durata primului război mondial.Cu așa strămoși, înclinarea către ezoterism, dar și trădarea, apar ca explicate, mai mult decât suficient.(Primele două imagini de pe această pagină prezintă alți membri ai Clubului de la Madrid.Printre aceștia și laureata premiului Nobel pentru Pace, luptătoarea pentru democrație în Birmania, Suu Kyi Aung San. Imaginea alăturată prezintă simbolul Lojii Phoenix).Ținând cont că cei considerați ca făcând parte din familiile nobile au plecat în exterior (după 1945), la fel ca familia regală a României, posibilitatea ca aceasta ”plecare” să constituie una din filierele prin care Gelu Voican-Voiculescu ar fi putut să primească respectivele cărți ezoterice apare destul de îndreptățită.Dacă se ia în considerare că (prințul) Mihail Sturdza (ministru al Afacerilor Externe al României între 26 septembrie 1940 și 26 ianuarie 1941) a emigrat și el în Occident (în 1945), că s-a aflat în ”zona” Europa Liberă, respectiv Vocea Americii, toate acestea ar putea constitui alte dovezi privind sursa materialelor lui Gelu Voican-Voiculescu, dar și a imunității de care s-a bucurat acesta de-a lungul timpului.În revista Cuvânt Masonic (martie 2009), editată de Centrul Regional de Studii Franc-Masonice Paris-București, Vlad Sauciuc, în articolul Centrul Independent de Studii și Cercetări Ezoterice – Un pariu câștigat, face o scurtă prezentare a acestui centru înființat în 2007 din inițiativa unui număr mic de prieteni (poate chiar frați !!!).Prin contribuția lui Viorel Danacu, respectivul CISCE a depus documentația pentru a fi recunoscut, la nivel internațional, de către Asociația Internațională (ale cărei reuniuni au avut loc la Bayreuth, în Germania).La lansarea centrului (în 2007) s-a discutat despre o multitudine de subiecte: Hermes Trismegistus, Sistemele Roza-Cruciene din America secolului al XVIII-lea, iar Yorgos 294

 

Tsadakis (din Grecia) a făcut o scurtă prezentare a Ordinului Roza-Crucian al Crinului și Vulturului.Jurnalistul Oreste Teodorescu, abia alăturat respectivului centru (al cărui director a devenit în scurt timp), a oferit mărțișoare ezoterice (în imaginea alăturată este prezentată sigla CISCE).Din anumite puncte de vedere este interesant de citit articolul din Formula AS, dedicat ”renașterii” lui Oreste – nr. 916, 30 aprilie-7 mai 2010). Doamna Michelle Nahon (din Bordeaux, Franța) i-a evocat pe Martinez de Pasqually, respectiv Ordinul Cavalerilor Aleși Cohen, iar Emilio Lorenzo (Mare Maestru al Ordinului Martinist francez) a făcut o prezentare a ordinului din care face parte.Toamna lui 2008 a venit în forță cu Gino Sandri, secretarul general al Prioratului de Sion (o organizație pe cât de celebră, pe-atât de discretă și ascunsă) iar la începutul lui 2009, Gelu Voican-Voiculescu a făcut o prezentare, clară și concisă, a principalelor etape din viața și opera lui René Guénon (în imaginea de mai jos, Vlad Sauciuc împreună cu Michelle Nahon).Mariana Sauciuc, la finalul articolului Franc-Masoneria mixtă face primii pași în România, concluziona: Frații și surorile (…) îi recunosc pe toți masonii din lume drept ”zale” ale ”Lanțului Universal de Unire Fraternă” și sprijină toate organizațiile masonice, fie masculine, feminine sau mixte, în efortul lor de răspândire a Luminii pe întregul glob pământesc.Vis-à-vis de aceste intenții, Machiavelli spunea că Scopul scuză mijloacele! Francis Dessart, președinte de onoare al Societății Alpha Internațional (BP 25531, 34071 Montpellier, Cedex 3), în lucrarea Cagliostro – Misiunea și moștenirea unui cavaler al umanității (2002) aduce și el câteva mici detalii privitoare la Gelu Voican-Voiculescu și toate cele prezentate până acum, aranjate într-un anume fel, formează o imagine mai clară a ceea ce stă dincolo de aparențe.În ianuarie 1995, la Crematoriul din București, pe o coroană dedicată lui Andrei Ostap (născut la Chișinău și atras de esoterismul celor ca Jacques de Molay, Chopin, Copernic, Gaudi, etc), era scris mesajul La rose refleurira sur la Croix – Trandafirul va reînflori pe Cruce.Cu aceeași ocazie, profesorul Ion Sandu de la Universitatea Al.I. Cuza din Iași, îl elogia pe Marele Maestru Andrei Ostap, mare personalitate a sculpturii contemporane.Lucrarea lui Francis Dessart este adresată memoriei maestrului său Armand Toussaint (cunoscut în mediile ezoterice cu apelativul Maestrul Panagion) Suveran Mare Maestru Internațional al Ordinului Martinist.Ce legătură poate exista între cruce, Isus, trandafir și politică?Referitor la o posibilă conexiune, lucrarea lui Dessart evocă un anume F Jolivet-Castelot, care în 1927 era membru al Partidului Comunist Francez, dar și director al revistei Roza-Cruce.Ca urmare a cărților scrise de respectivul Castelot – Comunismul Spiritualist, Isus și Comunismul, Ideea de Comunism – reacția marxiștilor nu s-a lăsat așteptată, Castelot fiind exclus din rândurile Partidului Comunist în 1928.În aceste condiții este imposibil să nu ne gândim la avertismentul Frăției Roza-Cruciene: Une dernière chance sera donnée à l’homme avant la proche fin des temps.Elle viendra à l’heure où la rose fleurira sur la croix.Avertisment, premoniție, consecință, destin implacabil ?(În fotografia de mai sus, Oreste – purtând însemnele Cavalerilor Templari – în cadrul unui eveniment din cadrul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor, desfășurată sub auspiciile Patriarhiei Române între 18 și 25 ianuarie 2011).

 

 

 

 

Alegerea trandafirilor (simbolistica celor trei trandafiri) ca însemne ale unui partid politic nu apare ca fiind întâmplătoare, Dessart concluzionând: (…) pare că vice prim-ministrul guvernului apărut după ”revoluția” din 22 decembrie 1989, Gelu Voican-Voiculescu, trebuie să știe mai mult despre acestea cărora, numai lor singure, li s-ar putea dedica o carte întreagă.

 

 

 

 

 

Și pentru că s-a discutat despre familia Sturdza, aceasta își continuă existența, unul din membrii acestei familii (Dimitrie Sturdza, despre care vom discuta mai pe larg în capitolul dedicat lui Ion Țiriac) este Mare Mareșal și Ministru al Activităților Umanistice în cadrul Ordinului Cavalerilor de Malta. În partea română a acestui ordin sunt prezenți: Dorin Potolincă (Mare Cancelar), Iulian Moisescu (Mare Prior General), Cătălin Bordeianu (Mare Prior al Republicii Moldova), Doru Tompea (Mare Prior al Ucrainei), Petru Frăsilă (Mare Prior al Moldovei de Nord și al Iașului), Alexa Vissarion (Vice Mare Prior al României), Neculai Bujor (Prior al Ardealului de Mijloc), Teodor Vasile (Mare Prior al României), Gh. Teșeleanu (Prior al Bucureștiului), Mircea Istrate (Prior al Moldovei și Dunării de Jos), Mihai Bugaru (Prior al Valahiei, Ținutului Amlașului și Făgărașului), Tiberiu Coliban (Prior al Ardealului de Nord și Brașovului), Gheorghe Nastasia (Prior al Munteniei), Mihai Lupu (Prior al Dobrogei), Daniel Deac (Prior al Banatului și al ținuturilor Maramureșului).Ca ambasadori ai acestui ordin apar alte surprize: Nela Păvăloiu, Mircea Gheordunescu, Irina Socol, Klaus Johannis, Ștefan Popa (caricaturistul Popa Popa’s), Florin Pandele.Iulian Moisescu și Mihai Bugaru sunt masoni ai Ritului de York (condus până cu puțin timp în urmă de Ștefan Mâșu).Printre alți membri ai acestui ordin se află și actorul Dorel Vișan, iar la diverse evenimente a fost prezent și cant-autorul Victor Socaciu. Olimpian Ungherea, membru al Lojii Quattuor Coronati (o lojă de cercetări istorice și masonice), a fost colonel al Ministerului de Interne în perioada comunismului, redactor la revista Pentru Patrie (a Ministerului de Interne), dar și un prolific scriitor de literatură polițistă (un exemplu ar putea fi lucrarea Septembrie cu măști).A fost consilier al PDSR și are 295

 

meritul că l-ar fi supărat pe Adrian Năstase (prin plasarea acestuia în centrul acțiunii din celebra lucrare Clubul Cocoșaților).În fotografia din stânga este prezent Olimpian Ungherea în timpul unei adunări.Clubul Cocoșaților este o ”parabolă” despre cei care apar în public – ca reprezentanți ai Puterii – și cei care stau în culise – adevărații exponenți ai Puterii.Olimpian Ungherea știe destul de multe prezentându-i, prin glasul Baronului (un reprezentant al Triumviratului care conduce, de fapt, România; ceilalți doi ar putea fi Profetul și Benedictinul) lui Adrian Năstase (numit în carte Daion Doroga) implicațiile financiare ale Războiului din Golful Persic: Iar George Bush, președinte al Statelor Unite, dar și membru al Organizației Bilderberg, a trecut în forță la executarea planului hotărât: declanșarea intervenției în Golf și aducerea lui Saddam la kilometrul zero, adică pe pozițiile inițiale.Acest război fulger a adus în băncile Consiliului Suprem al Iluminaților un profit net de 200 de miliarde de dolari.Și astfel au fost echilibrate conturile bancare ale Orientului, care începuseră să genereze grave dizarmonii financiare mondiale.Pentru cât timp? Cine știe! Poate până la un nou război local.Rapid și eficient (”Clubul Cocoșaților”, pag. 126).Un fapt revine, sâcâitor ca o muscă: în lucrarea sus-menționată, unul din personaje apare cu numele de … Ion Popescu.Prea multe lucruri în comun duc la prietenia lui Adrian Năstase cu … Ion Țiriac. Adrian Năstase s-a născut la 22 iunie 1950 într-o familie originară din Dâmbovița.Tatăl lui (Marian Năstase) a fost ofițer în Armata Regală a României, fiind marginalizat în 1947 după venirea comuniștilor la putere.Înscrierea acestuia în rândurile PCR îl plasează printre membrii nomenclaturii comuniste (devenind director în Ministerul Educației) și dându-i luiAdrian posibilitatea să studieze, inclusiv la universități din afara țării (Oslo, Strasbourg).Adrian Năstase este absolvent al Universității din București, Facultatea de Drept (în 1973), respectiv Facultatea de Istorie (în 1978).Prin anii studenției o cunoaște pe Ilinca Preoteasa (în prezent trăiește în Statele Unite), fiica lui Grigore Preoteasa (demnitar al PCR), cu care se căsătorește, dar de care divorțează după scurt timp.Până la căsătoria cu Dana Miculescu (fiica unui alt demnitar al PCR – Angelo Miculescu) din 31 iulie 1985, din cele susținute de Olimpian Ungherea în Clubul Cocoșaților, Adrian Năstase pare să fi avut tendințe homosexuale.Într-o declarație făcuta la Miliție în februarie 1975, profesorul de istorie Ioan D Suciu îl menționează pe Adrian Năstase (Bombonel) pe o listă cuprinzând persoane cu înclinații homosexuale. În 2004, în plină campanie electorală, Năstase l-a atacat virulent pe Traian Băsescu pentru liberalismul lui în privința homosexualilor.Între 1973 și 1990 a deținut diverse funcții în învățământul universitar, susținând și diverse specializări (în imaginea de mai sus, Adrian Năstase este împreună cu Bartolomeu Constantin Săvoiu care, chiar dacă și-a oferit sprijinul portocaliilor, în spatele scenei adversarii își strâng mâinile).Adrian Năstase este membru și membru-fondator a numeroase instituții de profil (din țară și din străinătate), al Institutului Internațional pentru Drepturile Omului (1984), al Societății Franceze de Drept Internațional (1984), membru-fondator al Institutului Român pentru Drepturile Omului (1990), participant în Consiliul Consultativ al Institutului pentru Studii Est-Vest – IEWS din New York, membru (din 1999) al Asociației Euro-Atlantice ”Manfred Wörner”, fondator al Centrului pentru Studierea Organizațiilor Religioase – CSOR – din București, participant (din 2008) la reuniunile Crans Montana Institute și din anumite motive, în biografia actuală a lui Adrian Năstase nu apar activitățile desfășurate în cadrul Academiei de Științe Sociele și Politice ”Ștefan Gheorghiu”, ca lector al CC al PCR, ca membru al Consiliului Juridic al MAE, ca secretar de redacție al publicației ”Revue Roumaine des sciences sociales.Série des sciences juridiques. Devenit persoană de încredere a PCR este trimis ca reprezentant al României la numeroase conferințe internaționale pe tema drepturilor omului.Publică multe articole elogioase la adresa partidului în presa vremii, dintre care unul în 1983, Drepturile omului un concept retrograd (în Concepții și controverse în domeniul drepturilor omului în viitorul social, magazin al Academiei ”Ștefan Gheorghiu”, ianuarie-februarie 1983, pag. 45-50) vine în întâmpinarea prezentării României comuniste de către Freedom House ca fiind o țară not free.Există anumite speculații care susțin pregătirea lui Adrian Năstase de către organizațiile vremii pentru a penetra în cele mai înalte structuri ale Masoneriei.Cu o carieră atât de fructuoasă la activ, distincțiile primite sunt și ele pe măsură.Este decorat cu Ordinul Mare Cruce Pro Merito Melintesi al Ordinului Suveran de Malta (prin decretul 7815 din iunie 1992, Palatul Magistral din Roma), Mare Cruce în grad de Cavaler a Republicii Italiene (9 mai 2003), Marele Cordon al Meritului Libanez (23 iunie 2003), Ordinul de Merit în grad de Mare Cruce al Marelui Ducat de Luxembourg (6 octombrie 2003), medalia oficială pentru al XV-lea an al pontificatului papei Ioan Paul al II-lea (1978+15=1993), medalia papală de aur Ioan Paul al II-lea pentru Jubileul Anului 2000.În 2003 a primit Marea Cruce Moldavă, oferită de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei.A primit premiul Global Leaders for Tomorrow la Forumul Economic Mondial de la Davos (din Elveția, în 1993), Leader al anului 2001 pentru contribuția la integrarea României în NATO din partea Asociației G C Marshall România (la 16 ianuarie 2002); Diploma și Medalia anului 2002 din partea aceleiași G C Marshall, la 24 februarie 2003.A primit o diplomă Fulbright pentru merite în relațiile româno-americane (la 15 mai 2003), respectiv Diploma de Excelență a Fundației Dr. Wilhelm Fielderman pentru contribuția de excepție la dezvoltarea relațiilor de respect reciproc între români și evrei, în 2003. Premiul Fundației Fielderman nu este primit întâmplător.În urma unui turneu prin Canada, SUA și Marea Britanie, la 13 martie 2002 apare renumita Ordonanță de Urgență nr. 31 (destul de interesantă ”alăturarea” lui ”13” cu ”31”) prin care oricine poate fi condamnat – legal – dacă încearcă să conteste argumentele aduse pentru susținerea presupusului holocau$t.Denumirile străzilor care purtau numele Mareșalului Ion Antonescu au fost schimbate, au dispărut busturile și statuile dedicate memoriei lui Ion Antonescu, având (în schimb) posibilitatea să ne închinăm și să ne dăm cu capul de pereți la ”Muzeul Holocau$tului” din București.

 

 

 

 

 

Respectiva ordonanță este semnată de Adrian Năstase (în calitate de prim-ministru), Rodica Mihaela Stănoiu (Ministru al Justiției), Răzvan Teodorescu (Ministru al Culturii și Cultelor) și Ioan Rus (un alt frate, de la Ministerul de Interne)…Referitor la relația lui cu Cavalerii de Malta, într-un interviu de prin anii ’90, Năstase aduce în discuție acest lucru amintind că a fost inițiat undeva, în afara țării, dar justifică această apartenență prin urmarea tradiției familiei.După absolvirea Școlii Militare de Ofițeri (ca șef de promoție), tatăl său a fost primit în acest ordin.Adrian Năstase arăta că în România, între cele două războaie mondiale, majoritatea ofițerilor de elită făceau parte din acest ordin.În 2005, Adrian Năstase a primit Placheta și Diploma Aniversară conferite de Marele Consiliu al Marii Loji Naționale din România (cu ocazia a 125 de ani de existență) pentru promovarea idealurilor de pace, întrajutorare umană și pentru slujirea constantă a intereselor României (?!),

 

 

 

 

 dar poate și pentru faptul că a făcut din Masonerie o instituție de utilitate publică, la fel ca spitalele, școlile, grădinițele !!! În 2002, procurori din Anglia îl acuzau pe Tony Blair (la acea vreme prim-ministru) de trafic de influență în favoarea lui Lakshmi Mittal, magnatul indian pornit în cucerirea (pe plan siderurgic) Europei.Tony Blair l-ar fi convins pe omologul lui (de atunci, din România) – Adrian Năstase – să vândă industria siderurgică lui Mittal, lucru pentru care indianul a contribuit la fondurile Partidului Laburist (din Anglia), respectiv la fondurile PSD cu circa 1,5 miliarde de lire sterline.Scandalul începe în 2001 când Mittal a parafat la Londra, împreună cu fostul Ministru pentru Privatizare (pesedistul Ovidiu Mușetescu), în prezența lui Tony Blair și a lui Adrian Năstase, vânzarea pachetului majoritar de la Sidex Galați.Blair îi trimite o scrisoare lui Năstase prin care își arată satisfacția privitoare la un eventual parteneriat al Sidex cu Mittal Steel, subliniind că această vânzare va spori șansele României de integrare în UE, mulțumindu-i totodată, lui Năstase, pentru înțelegere și cooperare.Oficialii britanici au confirmat autenticitatea scrisorii dar și declarația lui Blair prin care acesta făcea cunoscut că recompensa Mittal Steel, atât pentru Partidul Laburist, cât și pentru PSD, a continuat, ambele partide primind donații de încă trei miliarde de lire sterline.Între 2003 și 2004…

 

 

 

Adrian Năstase a fost acuzat că a atribuit construirea autostrăzilor Brașov-Borș, respectiv București-Ploiești firmei americane Bechtel, fără nici un fel de oferte sau licitații, argumentând că ar fi domenii de securitate națională…

 

 

 

 

În octombrie 2004, Năstase este înregistrat într-o ședință a PSD referitor la cele 700 de milioane de dolari, primiți de unii membri ai guvernului pentru facilitarea privatizării PETROM: Astăzi i-am cerut Procurorului General să cerceteze acest lucru pentru că, dacă cineva din Guvern primește 700 de milioane de dolari și nu-și aduce contribuția la campania electorală, este de două ori vinovat (articol din ziarul Evenimentul Zilei din 4 decembrie 2004).O dată cu campania electorală, anul 2004 a adus și alinierea televiziunilor cu datorii la bugetul de stat (dar protejate) – Pro Tv (și compania-mamă la care a fost acționar și Ion Țiriac), Prima Tv, Realitatea Tv – la o atitudine pro-PSD, riscându-se revocarea licențelor.Cu Antena 1 se realizează o mică înțelegere, o alianță pe durata campaniei electorale.Televiziunea Română centrală intră și ea sub incidența protectoratului și, concentrată mai ales în zonele rurale, aduce multe voturi PSD-ului.Multe ziare intră (și ele) în atenția PSD, preluând ideile campaniei electorale.În 1998, Năstase a cumpărat un teren de 700 de metri pătrați (pentru care a plătit cu 25% mai puțin față de prețul pieței) de la controversatul om de afaceri – politician al PDSR – Gabriel Bivolaru.La 4 noiembrie 2004 a primit de la Ion Țiriac un Mercedes S 500 (circa 100.000 de US$), ca urmare a unui pariu dintre cei doi.În perioada 22-23 ianuarie 2005 (și nu numai), Adrian Năstase a participat la o vânătoare la Balc (în județul Bihor), vânătoare catalogată de presa română și de organizațiile ecologiste ca masacru.În cele două zile de vânătoare au fost uciși 185 de mistreți, 23 numai de Năstase, depășind astfel numărul maxim permis de legile românești în vigoare.(În fotografia din stânga sunt prezenți Mircea Geoană, Adrian Năstase și Robert O Ralston, grad 33 al RSAA, la aniversarea a zece ani de funcționare a Masoneriei din România. De obicei, când unul dintre frați este o personalitate publică, este în uz acoperirea strângerii de mână cu cealaltă mână). Din cele spuse de Benjamin Disraeli, nu întotdeauna cei din prima linie sunt adevărații actori și nici în cazul lui Adrian Năstase nu se fac excepții.Mark Meyer (evreu de origine română), președinte al firmei de avocatură Herzfeld & Rubin (unde un loc de cinste îl ocupă sora lui Adrian Năstase, Dana Barb – considerată o persoană deosebit de capabilă la 297

 

nivel de lobby intern) a fost consilierul lui Ion Iliescu, dar și al lui Emil Constantinescu.Mark Meyer a fost sesizat deseori în compania lui Adrian Năstase, Mircea Geoană, Ilie Sărbu, Dan Nica (opinionistul de la Antenele lui Voiculescu, nelipsit la taraba cu mahalagisme a Gabrielei Vrânceanu-Firea), Șerban Mihăilescu, Viorel Hrebenciuc.Mark Meyer este și președintele Camerei de Comerț Româno-Americane din New York, fiind în spatele afacerii cunoscute cu numele de Invest România Forum.Ca scriitor, Adrian Năstase se remarcă prin mai multe cărți publicate, dar în legătură cu materialul prezent doar două lucrări (ambele publicate în 1996) atrag atenția prin titlu: România și Noua Arhitectură Mondială – București și Ideea politică a schimbării – București.Are ca hobby-uri vânătoarea, pescuitul, tenisul, muzica clasică, arta modernă și colecționarea de antichități.(În imagine, Robert O Ralston, primul din stânga, cu colan, îl însoțește pe Fred Kleinknecht la aniversarea a zece ani a Masoneriei române). Ce se mai știe despre fiul cel mai mare al lui Adrian Năstase, surprins la București cu o viteză cu mult peste limita legală? Ziarul România Liberă a discutat cu 474 de senatori, deputați și miniștri despre educația propriilor copii: 23% dintre copiii membrilor parlamentului și 41% din copiii membrilor Cabinetului Boc au studiat (sau studiază) la școli particulare sau în străinătate.Din ce motive aleșii și-au trimis înaltele odrasle peste hotare? Nu au încredere în școala românească de stat? Au bani? Copiii lor au un potențial deosebit care merită recunoscut cu diplome de la instituții de top? Istoricul Neagu Djuvara aduce puțină lămurire luminându-ne: (…) nu e un fenomen nou, fiind ceva firesc între anii 1848 și 1947… Urmașii liderilor actuali se vor regăsi în conducerea viitoare a României.Așa părinți, așa progenituri.Mulțam fain, dar nu e nevoie!!! Sebastian Blaga (fiul pedelistului Vasile Blaga) studiază la München, la TUM, locul 35 în topul celor mai bune universități din lume.Răzvan Plăcintă (fiul senatoarei PD-L Sorina Plăcintă) a ales Sherbourne International College din Anglia (la care a studiat și Charles Darwin), respectiv Collège Alpin International ”Beau Soleil” din Elveția.Copiii cei mai mari ai lui Silviu Prigoană au studiat (ambii) în Statele Unite.Emma Funeriu (fiica lui Daniel Funeriu, născută în străinătate), în 2009 studia la Școala Publică din München.Copiii lui Tăriceanu studiază la Lycée Français ”Anna de Noailles” de pe lângă Ambasada Franței din București.Copiii lui Adrian Năstase, după ce au studiat la o școală de stat, au trecut (poate și din cauza renumelui părinților la Jean Monnet – nume cu rezonanțe profund europene).Andrei Năstase (24 de ani) a studiat Economia Internațională la Universitatea Bocconi din Milano (al cărei președinte este Mario Monti, membru al conducerii Comisiei Trilaterale și prim-ministru al Italiei), unde un an de studii costă circa 17.000 de euro.Mihnea Năstase (17 ani) studiază în Elveția la un liceu (locul patru în privința costurilor) – Alpinum Zouz (unde un an de studii costă 45.000 de euro, cheltuieli suportate de ”prințul” Dimitrie Sturdza, prezent și el la vânătorile organizate de Ion Țiriac).Fiica lui Cristian Boureanu este în clasa a IV-a la Școala Evreiască Privată ”Lauder Reut” din București. Tot Neagu Djuvara concluziona: Trecând în perioada contemporană, materialul uman nu este cel mai bun.Ăștia care ne conduc acum sunt cu toții ieșiți din nomenclatura comunistă.În comunism, în fiecare comună, cei mai buni dintre săteni, mai zdraveni și mai harnici, ăștia toți au fost bătuți, băgați în închisoare, persecutați și cine a luat frâiele în acel sat? Cocoșații, gușații și tâmpiții! Cei care au venit la putere timp de 50 de ani sunt ”pleava țării”.Și ăștia care vin din urmă sunt copiii lor.Deci nu poți să spui că va ieși ceva care să aibă vreo comparație cu cei care au făcut 1848.Aici trebuie să aștepți câteva generații.Nu este exclus ca strănepoții lui Adrian Năstase să fie niște conservatori foarte valabili.Însă sunt convins că, chiar în absența unor merite reale, urmași ai liderilor actuali se vor regăsi în conducerea structurilor statului român, fiindcă electoratul român, chiar și după 20 de ani, e încă în stare să aleagă orice, dacă aparatele politice combină lucrurile ca să spună ”Trebuie să-l votați pe ăsta”! Ion Iliescu (născut la 3 martie 1930 la Oltenița) deja este cunoscut de toată lumea, fiecare știind sau bănuind implicarea acestuia în evenimentele din 1989, în mineriadele succesive. Tatăl lui, Alexandru Iliescu (comunist ilegalist), în decembrie 1931 a plecat clandestin în URSS unde a participat la lucrările Congresului al V-lea al PCR (adunare care a avut loc la Gorikovo, lângă Moscova).Aceiași iubire pentru fratele de la răsărit a trecut și la Ion care și-a desăvârșit studiile la Institutul Energetic al Universității din Moscova (unde a fost secretar al Asociației Studenților Români).În 1990, revista Paris Match specula că Nicolae Ceaușescu credea că ar fi existat o legătură între Iliescu și Gorbaciov, deoarece în timpul vizitei lui Gorbaciov în România din iulie 1989, Iliescu a fost trimis în afara Bucureștiului, pentru a preveni orice contact dintre ei.Anumite medii susțin că Anatoli Formenko, Mihail Gorbaciov, Ion iliescu, Vladimir Jirinovski și Vladimir Soloviov ar fi (cu toții) absolvenți ai Univesității de Stat din Moscova.Legăturile puternice cu Moscova pot fi reliefate și prin primirea călduroasă a noului regim de la București de către conducerea URSS, dar și de faptul că primul acord internațional post revoluționar a fost semnat cu URSS.La 4 ianuarie 1990, Ion Iliescu a semnat DecretulLege nr. 3, când încă nu a fost ales președinte, amnistiind toate infracțiunile săvârșite care aveau mai puțin de trei ani de pedeapsă, scăpându-i de pușcărie pe cei care i-au maltratat pe revoluționarii (adevărații) arestați.Împreună cu Daniel Dăianu, Emil Constantinescu, Alexandru Mironov, Dinu C Giurescu, Florin Georgescu (și alții) face parte dintre membrii Asociației Române pentru Clubul de la Roma, condusă de Mugur Isărescu. Mircea Geoană este fiul fostului general Geoană din Securitate (cel pe care Academia Cațavencu l-a publicat într-o fotografie alături de generalul – trădător – I M Pacepa).Potrivit celor publicate de Viorel Patrichi în Lumea Magazin (interviu editat ulterior într-un volum cu același titlu) nr. 10/2001 – Politica și Serviciile Secrete – reieșea că…

 

 

 

 

 

 

 Generalul Geoană (tatal natoistului…)a fost cel care a avut în subordine toate adăposturile secrete ale lui Ceaușescu SI CARE I-A BLOCAT ORICE IESIRE……

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mircea Geoană s-a născut la Spitalul Colțea și a copilărit în zona Primăverii, împreună cu copiii celorlalți demnitari.A fost unul dintre studenții privilegiați de către fostele servicii secrete, generalul Pacepa (care pe atunci era șef-adjunct al DIE) fiind cel care a avizat în mod favorabil plecarea lui Geoană la studii în Statele Unite, ca reprezentant al ambasadorilor prieteniei româno-americane

 

 

 

 

.La propunerea lui Adrian Năstase (în 1996), Mircea Geoană a fost numit ambasador la Washington, în locul lui Aurel Dragoș Munteanu.Geoană nu a locuit în clădirea Ambasadei României (care de altfel are și un apartament considerat reședință a ambasadorului) ci a închiriat (și nu pe banii lui) un apartament în zona rezidențială de lux din Washington pentru care se plătea o chirie de 150.000 de dolari pe lună (Aurel Șeitan – Altermedia).

 

 

 

Guvernul aflat la conducere în acea perioadă a încheiat un contract de 160 de milioane US$ cu firma CASE, o societate producătoare de utilaje, inclusiv pentru agricultură.Ambasadorul SUA la București (Alfred H Moses) a luat imediat legătura cu Geoană, dorind să treacă el la gestionarea afacerii.Dar cum Moses era acționar la un cabinet de avocatură, ar fi apărut ridicolă situația ca societatea lui Moses – Convington & Burling (din Washington DC) – să apară ca implicată în afaceri agricole.Pe lângă Mircea Geoană, în combinație intră Ion Avram Mureșan (Ministru al Agriculturii), Remus Opriș (secretar-general al Guvernului) și Ionuț Costea (fratele Mihaelei Geoană și secretar de stat în Ministerul de Finanțe).Conform Human Rights Report (redactat de Vera Munteanu și Mihai Albulescu), Ionuț Costea a devenit principalul lobby-st pentru semnarea contractului CASE, de această dată între Transchem Finance & Trade Corporation (în care avea interese și Alfred H Moses) și SNIF – Societatea Națională de Îmbunătățiri Funciare (cu puțin timp înainte, aceiași Transchem a fost implicată într-un scandal în Ucraina).Prin HG 686/1997, Ministerul de Finanțe (condus de Mircea Ciumara și de Costea) a fost autorizat să garanteze, în numele statului, dobânzile, comisioanele, cheltuielile bancare, primele de asigurare și alte cheltuieli legate de creditul garantat, în valoare de 160 de milioane US$, acordat de către Citybank NA – SUA.Ca reprezentanță a firmei Transchem Finance & Trading Corporation (în România) era societatea Transag Production Company, din al cărui acționariat făceau parte 11 americani (care împreună nu aveau nici măcar 1% din totalul acțiunilor).În imaginea de mai sus se află Louis Michel și Mircea Geoană.Din totalul acțiunilor, 99,8916% erau deținute de firma T-AG Limited cu sediul în Limassol, Cipru.Jumătate din împrumutul luat a fost folosit pentru programul Romag ’98. Agricultura Georgiei pare să fi fost ajutată tot prin bunăvoința firmei Transchem Finance & Trading Corporation, mai ales că Georgia făcea parte din aria de responsabilități a directorului zonal al BERD, Ionuț Mircea Costea.

 

 

 

 

Afacerile lui Geoană sunt înfloritoare, mai ales dacă sunt derulate prin firme off-shore, o societate creată în așa numitele paradisuri fiscale (unde se plătesc taxe și impozite foarte mici sau chiar nu se plătește nimic) care asigură o confidențialitate totală privind acționarii respectivei societăți.

 

 

 

 

Denumiri precum Cayman, Bermuda, Antilele Olandeze (în Marea Caraibilor), Cipru, Insula Jersey (între Anglia și Europa, în Canalul Mânecii), Liechtenstein sunt ”conectate” imediat cu sedii off-shore.Autorom SRL (cu acționari Uphall Trading Ltd-90% și Rosenlew-10%), Chrysler Jeep Import SRL (cu aceiași Uphall Trading Ltd-90%), Romcar SRL (deținută în proporție de 99,86% de Romcar Auto Ltd), Hyundai Auto România (cu acționar unic Markview Holdings Ltd), Mazrom Motors SRL (cu acționar unic Romcar Auto Ltd).Ce au în comun Uphall Trading Ltd, Rosenlew Ltd, Romcar Auto Ltd și Markview Holdings Ltd ? În România sunt reprezentate de Mihuț Pițigoi, văr cu Ionuț Costea și Mihaela Geoană.Tranzacțiile dintre aceste firme și Ministerul de Externe au fost supervizate de Mircea Geoană, plata ajungând la sediul (off-shore al firmelor: strada Temistocles Dervis, nr. 3, Nicosia, Cipru, clădirea Julia House, în care se afla și un birou închiriat de … Dana Barb.Călin Popescu Tăriceanu, Radu Duda și Mircea Geoană la o moțăială la Institutul Aspen România (în fotografia de mai sus). O primă ediție a Invest România Forum a avut loc în perioada 29 septembrie-3 octombrie 1997 la Hilton & Towers din Chicago, prin care toată economia României a fost scoasă la mezat.Cine au fost investitorii strategici? Chase Manhattan Bank, Smith Barney Europe, First Chicago Bank, Mercantile Stock Exchange.În perioada 30 martie-3 aprilie 1998, ”acțiunea” Forum s-a repetat în SUA dând posibilitatea la peste 150 de mari societăți americane, din domeniile bancar, piață de capital, industrie ușoară, agricultură și industrie alimentară, industrie constructoare de mașini, infrastructură, telecomunicații, etc să desfășoare afaceri în România.Dacă se ține cont și de felul în care au fost acordate licențele de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale, cadrul real este mai mult decât dramatic.Organizatorul celui de-al doilea Forum a fost Amroinvest Inc, iar în comitetul de inițiativă, alături de conducerea de la Citybank, apare și Dana Barb (în calitate de manager general pentru România al firmei Herzfeld & Rubin).Afacerile cuplului Costea – Geoană sunt multe, dar și Mihaela Geoană merită puțintică atenție.Cel mai mare sponsor al Fundației ”Renașterea pentru Educație, Sănătate și Cultură (condusă de ‘mneaei) este concernul Glaxo Smith Kline – GSK.Alăturarea unor nume ca Bazac, Streinu-Cercel la campaniile de vaccinare cu seruri interzise în multe alte țări (inclusiv europene) pune multe semne de întrebare privitoare la seriozitatea, scopurile și patriotismul acestei fundații.În 1997, la sugestia lui Costea, Mircea Geoană trece în barca PNȚCD, trimițând o telegramă de felicitare noului președinte (Emil Constantinescu) și în care îl numea pe Ion Iliescu drept cancer al democrației românești.Poate de aceea, pentru a nu fi dator, Iliescu l-a gratulat cu apelativul prostănacul.În 2000, când PSD a câștigat alegerile, Geoană a revenit în rândurile acestui partid, în calitate de vice-președinte. Ce mai face Ionuț Costea? La momentul documentării pentru acest material punea umărul la înfăptuirea noii orânduiri ca membru al Institutului Aspen România și-și câștiga salariul (printre altele) pe post de chairman la Emporiki Bank.Institutul Aspen România (condus de Mircea Geoană) împărtășește aceleași idealuri cu institutul tutore din Statele Unite (dacă ținem cont de deviza acestui institut: Common Ideas, Values and Interests).Și Radu Duda o fi având aceleași 299

 

interese? În imaginea de mai jos sunt prezentați alți participanți la întrunirile Institutului Aspen România.În conducerea părții române a institutului, alături de Mircea Geoană, se află și alte persoane, cu interese și preocupări diverse, dar puternic ancorate în realitate: Mariana Gheorghe (CEO la OMV-Petrom SA), Florin Pogonaru (președinte al Romanian Businessmen’s Association), Roberto Musneci (senoir partner la Șerban & Musneci, dar prezent și prin anturajul GS K), Vasile Iuga, trezorerier (este managing partner la Link Resources), Răsvan Radu (este CEO și executive president la Unicredit Țiriac Bank), Teddy Dumitrescu (este CEO și președinte la Publicis Group rețineți Publicis Group și dați o privire și la materialul dedicat lui Ion Țiriac).În cadrul Administrației Prezidențiale, institutul este reprezentat de către Alex Andrei Gâtej.O anume Camelia Bazac (CEO la SC Forza Rossa SRL – Forța Roșie SRL) este membră a Institutului Aspen România alături de Patrick Desbiens (executive vice-president area director al Glaxo Smith Kline).Personalități importante din lumea politicii și a afacerilor se întâlnesc la întrunirile Institutului Aspen: Varujan Vosganian, Emil Boc, Teodor Meleșcanu, Niels Schnecker, Călin Dragan (CEO la Coca Cola HBC România), Radu Enache (country manager la Hewlett-Packard – H P – România), Radu Ghețea (președinte al CEC Bank), Cristian Ghinea (analist politic și opinionist la Dilema Veche), Frank Hajdinjak (CEO la E.ON România), Iacob Adrian (de la Lockheed Martin Global), Florin Ilie (de la ING Bank România), Walter Isaacson (de la Aspen Institute SUA), Mugur Isărescu (membru de onoare, guvernator al Băncii Naționale a României), Sorin Mândruțescu (președinte al American Chamber of Commerce în România), Mișu Negrițoiu (CEO la ING Bank România), Nicolae Valeriu (senior consultant la Open Society Institute din Budapesta), Sergiu Oprescu (CEO la Alpha Bank), Dan Ostahie (CEO la Altex), Dan Sucu (președinte și CEO la Mobexpert Holding SRL, pe unde familia Geoană are alte interese), Toader Șerban (senior partner la KPMG România), Giulio Tremonti (de la Aspen Institute Italia și participant la întrunirea Grupului Bilderberg din 8-11 iunie 2006 de la Ottawa, Canada – pe când era vice-președinte al Camerei Deputaților din Italia), Yorgos Ioannidis (CEO la Romtelecom SA), Claudio Zito (chairman și country manager la Enel România).

 

Emil Boc și Adrian Videanu la întrunirile Institutului Aspen România. Din cele prezentate de televiziuni (care induc o anumită stare de agitație, dar și un partizanat păgubos), din fragmentele de certuri (făcute publice) din adunările politice de la Senat, Camera Deputaților sau Guvern, s-ar părea că toți cei de acolo nu au altceva mai bun de făcut decât să se certe.Lumea este lăsată să creadă așa ceva; cum se închid ușile publicului, toți devin prietenoși, zâmbitori și aliați, fără nici o culoare politică.Un fapt demn de verticalitatea morală a lui Geoană îl constituie prezența acestuia (în plină campanie electorală pentru alegerile din 2008), timp de trei zile, la Tel Aviv, cu un program foarte încărcat și cu întâlniri la nivel înalt.Întrevederi cu Benjamin Netanyahu (liderul opoziției), cu Ehud Barak (președintele Partidului Muncii), cu Shimon Peres (președintele Israelului), cu Tzipi Livni (ministru de externe) dar și cu Stanley Fischer (mai mult ca sigur și ofițer MOSSAD, guvernatorul Băncii Naționale a Israelului, fost director adjunct la FMI) par să lase de înțeles încercarea lui Geoană de-a atrage bunăvoința lobby-ului evreiesc (influent în Statele Unite) pentru dorințele sale ascunse, dar poate și pentru a primi eventuale instrucțiuni legate de viitor. Absolvent al Facultății de Mecanică (în 1983) din Institutul Politehnic București, masterand (în 1992) al École Nationale d’Administration din Paris (deci un tehnocrat), licențiat al Facultății de Drept (în 1993) al Universității București (nu putea veni la ședințele Senatului cu șublerul în mână și uns de vaselină), cursant NATO pentru instituții democratice (în 1994), bursier al Harvard (în 1999) printr-un Program de Dezvoltare Managerială a Grupului Băncii Mondiale și doctorand în economie mondială la ASE București (în 2005), parte din problemele din țară s-au produs și din cauza lui. Puținul timp liber de după ședințele de la Senat îl alocă Asociației foștilor studenți de la ENA (al cărei membru fondator este), Asociației ”George C Marshall” România (unde este președinte de onoare), Clubului Harvard România – Moldova (unde este membru fondator), institutelor Aspen (român și american), dar și scrisului: Drumul către Europa și Lumea TransAtlantică (Ed. Univers Enciclopedic 2005), America, Europa și modernizarea României Fundamente pentru un proiect românesc de societate (Ed. Economică 2006), Modelul social românesc – Calea către o altă Românie (Ed. Economică 2008).Aceasta din urmă (pentru a face haz de necaz și vis-à-vis de situația din țară) ar trebui intitulată Experimentul social românesc – Calea către încotro? (la Editura Fraierii de voi, ”jmecherii” de noi). Mircea Geoană și Yasser Arrafat în cursul unei întâlniri.

 

 

 

 

Mugur Isărescu (sau Mugur Constantin Isărescu) este cel pentru care, modelul pe care l-a urmat în viață, a fost cel al românului tăcut, muncitor și sfios, care-și iubește pământul și țara, fără să facă paradă de patriotism.

 

 

 

Înainte să facă o îndelungată carieră pe post de guvernator al BNR, dar și în politica externă (ca membru al Comisiei Trilaterale, împreună cu Mihai Tănăsescu), Isărescu juca poarcă pe lunca satului, mergea cu vitele pe coastă și învăța patriotismul și rușinea de-a minți de la bunicii și părinții săi. Profund și mișcător !!! Viticultor pasionat (deține câteva hectare de vie din soiul Cramposia, la Drăgășani) și priceput la avutul propriu, pare să fi lăsat țara de izbeliște, pradă pohtelor străine. Născut în 1950, în 1971 a absolvit Facultatea de Comerț Exterior din cadrul ASE București și timp de 19 ani a fost cercetător la Institutul de Economie Mondială.mai mult ca sigur că nu cel de Sus a avut grijă de el.În 1989 și-a luat doctoratul în economie cu lucrarea Politici ale ratelor de schimb, trece în Ministerul Afacerilor Externe și până la numirea (în septembrie 1990) pe post de guvernator al Băncii Naționale a României, a fost reprezentant al Ambasadei României în Statele Unite.Între 1990 și 1991, Mugur Isărescu (în imaginea de mai sus împreună cu Mircea Geoană și Daniel Dăianu la o întrunire a Institutului Aspen România) a condus Comisia Guvernamentală pentru identificarea și recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de către Nicolae Ceaușescu.În 1993 a devenit membru al Clubului de la Roma, iar în 1999 președintele Asociației Române pentru Clubul de la Roma.Efectele rolului jucat de Isărescu în cadrul Masoneriei reflectă starea economică a României, dependentă de împrumuturile din exterior.Dintr-o țară (în 1989) cu o datorie zero (mai mult, mai erau de încasat încă destui de mulți bani), s-a ajuns astăzi la o datorie spre suta de miliarde (euro sau dolari, diferența nu este prea semnificativă la acest ordin de mărime al datoriei).Tot mai multe voci susțin că moartea lui Ceaușescu s-a datorat răzvrătirii acestuia față de organismele financiare internaționale.La BNR (unde este guvernator pe viață) s-a înconjurat de frați de încredere.George Virgil Stoenescu (Jorj), membru al Consiliului de Administrație al BNR, este Mare Secretar General al Supremului Consiliu de grad 33 al RSAA din România.Ginerele lui Isărescu – Lucian Croitoru – mai mult ca sigur (dată fiind importanța socrului său) are și el vreun loc rezervat într-o lojă. Pentru îndeplinirea planurilor trasate de maeștrii lui, în perioada 1990-1992, s-a dus o intensă campanie mediatică de dezinformare, în toate misiunile economice, scoțându-se în evidență greșeala făcută de România prin plata datoriei externe, respectiv evidențierea faptului că țări cu împrumuturi mari (țări dezvoltate și cu economie în creștere) se pot dezvolta doar cu împrumuturi.S-a trecut la devalorizarea masivă a monedei naționale (ca politică monetară) și la o rată derizorie a tuturor creanțelor României.Deși BNR are o Direcție de Supraveghere și Control Valutar, importante fonduri valutare (din tranzacțiile externe) nu au mai intrat în țară.Indiferent de forța politică care s-a aflat la conducerea României, Isărescu nu a putut fi schimbat (cu toate incidentele penale în care a fost implicat împreună cu Heinrich Schorch), unitățile creditoare mondiale amenințând cu sistarea oricărei creditări în cazul schimbării lui Isărescu.Afacerile cu Heinrich Schorch se află de mult timp în atenția autorităților în drept.SC HCS Transporturi Speciale (patronată de H Schorch) reprezintă firma internațională Handels Kontor Schorch GM – SA Simeral din Germania cu care BNR a încheiat la 18 decembrie 1991 un contract-cadru pentru dotarea BNR cu toate cele necesare: materiale, utilaje specifice activității bancare (mașini de numerotat, mașini de împachetat bancnote și monezi), piese de schimb, aparatură, etc.Această firmă a dotat BNR (chiar dacă existau mai mult de trei oferte avantajoase) și cu autospeciale GM, improprii folosirii în mediul bancar (greoaie, consumatoare de carburant, insuficient de protejate – vezi și Adresa nr. 8/805/23 mai 1991).Tot de numele lui Mugur Isărescu este legată și scoaterea aurului din țară, unul din transporturi fiind în data de 25 martie 2002, Adresa nr. VI/1/1334 din 21 martie 2002, către Sorin Stoicescu (director operațional la Aeroportul Otopeni, București).După transportul a 325 de kg de aur executat de societatea româno-australiană Esmeralda (vezi, peste puțin timp și dezastrul ecologic de la Baia Mare) intră în acțiune societatea HCS Transporturi Speciale.În perioada 10 decembrie 2001- 12 martie 2002 au existat 18 transporturi, în contul diverselor bănci (BCR, BRD – parte a Société Générale, Banc Post, Raiffesisen Bank – fosta Bancă Agricolă) prin care s-au scos din țară importante sume în valută, destinația favorită fiind Zürich, Elveția.Cursele (efectuate în zile diverse) au același indicativ de zbor: SR463. Institutul de Economie Mondială a fost înființat în 1967 și poate fi considerat o adevărată școală de cadre pentru înalții demnitari.Mare parte din cei care au lucrat acolo, după revoluție au ajuns miniștri, bancheri, secretari de stat.Toți cei care au învățat la acest institut aveau posibilitatea să studieze cum arăta o țară capitalistă, într-o țară comunistă, fondul de cercetare și documentare fiind impresionant.Cei considerați capabili erau trimiși la studii în străinătate (nu la Moscova), pentru eventuale perfecționări.Printre cei care s-au întâlnit pe holurile institutului se numără Eugen Dijmărescu, Napoleon Pop, Victor Babiuc, Gabriel Munteanu, Mircea Ciumara, Radu Vasile, dar și Theodor Nicolaescu (fostul președinte al Băncii Române de Scont).Până în vara lui 1989 (când a decedat), institutul a fost condus de Costin Murgescu (strălucit economist, căruia i se arată un profund respect din partea celor care au frecventat acest institut).Merită menționat că într-o vreme când România încă avea flotă, exista o navă care se numea Amiral Murgescu. 301

 

Absolvent al Facultății de Comerț Exterior din cadrul ASE București (în 1969), între 1969 și 1973, George Virgil Stoenescu a fost cercetător științific al Institutului de Economie Mondială din București.Între 1971 și 1972 s-a aflat la specializare în Franța, primul contact cu Masoneria avându-l prin intermediul lui Marcel Shapira și Ion Vițianu (în imaginea de pe pagina anterioară, de la stânga la dreapta Victor Agapiescu, Bartolomeu Constantin Săvoiu, Marcel Shapira – Suveran Mare Comandor ad vitam – și Horia Nestorescu Bălcești).Întors în țară în 1973, Virgil Stoenescu obține titlul de doctor în economie.Este vice-președinte al Societății Române de Economie – SOREC – iar din 2004 este membru al consiliului de administrație al BNR (alături de Mugur Isărescu – academician, guvernator; Florin Georgescu – prim vice-guvernator; Bogdan Olteanu – vice-guvernator; Marin Dinu; Nicolae Dănilă; Agnes Nagy și Napoleon Pop). Radu Vasile, acest Mischiu apărut din meandrele concretului are un urcuș rapid după convertirea la catolicism și intrarea în Masoneria italiană.Relațiile sale cu lojile italiene, dar și cu Opus Dei (care ar fi contribuit cu circa 200.000 de US$ la construirea Catedralei Mântuirii Neamului) îl fac susținătorul curentului masonico-ecumenic din cadrul Bisericii (și nu este singurul !!!).A fost primit de patru ori în audiență privată de papa Ioan Paul al II-lea, fiind și cel care a tradus biografia respectivului papă în limba română.La 1 septembrie 2008 AD, sub auspiciile Celestial Canopy of Zenith, Radu Vasile (grad 33 și Mare Trezorier General al Sfântului Imperiu) făcea deja parte din Supremul Consiliu de grad 33. Victor Babiuc, fratele Babiuc apare constant în toate guvernele post-decembriste: ministru al justiției în al II-lea guvern Roman, ministru de interne în guvernul Stolojan, ministru al reformei în 1998, de trei ori ministru al apărării în guvernele Ciorbea, Isărescu și Radu Vasile.Despre apartenența lui la Masonerie s-a discutat în 1998, în Camera Deputaților. Constatând ridicarea colonelului Nicolae Alexandru (senator de Prahova) de la gradul de colonel la cel de general de brigadă, deputatul Petre Țurlea afirma: (…) Nicolae Alexandru intră în PD în 1992.Este deputat al PD între 1992 și 1996; din 1996 este senator din partea PD.Domnul Nicolae Alexandru intră în Masonerie în 1997.Tot domnul Nicolae Alexandru este ridicat la gradul de general, în 1998, în timp ce ministru al apărării naționale era domnul Victor Babiuc, și el membru al PD, și el membru al Masoneriei.În prezent, Victor Babiuc este Suveran Mare Inspector General (de grad 33), Locotenent Mare Comandor, grad cu care a participat la adunarea Camerei Marelui Consiliu din 22 septembrie 6008 AL – Anul Luminii – sau 22 septembrie 2008 era creștină. Sorin Frunzăverde nu are motive să fie supărat pe Antonie Iorgovan pentru că acesta nu a spus decât adevărul.

Întrebarea este alta: care este probabilitatea ca în cadrul unei fotografii, trei persoane să țină paharul în același fel ??? Sorin Frunzăverde a trecut de la șef de laborator CTC la domeniul politic, pentru merite deosebite fiind decorat (în 2006) cu distincția asociației Crucea Neagră Austriacă, o societate alcătuită din cadre militare, istorici care are ca scop cinstirea memoriei celor căzuți pe câmpul de luptă (dar care pare să nu fie străină de tendințele globaliste ale familiei de Habsburg).În august 2007, Agenția Mediafax făcea cunoscut un comunicat emis de către Partidul Inițiativa Națională (condus de Cosmin Gușă) prin care se

 

 

 

 

cerea lui Eugen Ovidiu Chirovici (în acea vreme Mare Maestru al MLNR) să se delimiteze de acțiunile de influențare a votului pentru alegerea noului patriarh, acțiuni inițiate de un grup de colegi de-ai lui (”frați”) și conduse de vice-președintele PD, Sorin Frunzăverde.Era vorba de unii masoni, membri ai comisiilor din Adunarea Națională Bisericească, precum și din Adunarea Eparhială a Sfintei Arhiepiscopii a

 

 

 

 

Bucureștiului care au desfășurat acțiuni de promovare printre persoanele cu drept de vot pentru alegerea noului patriarh, mai apropiat de valorile Masoneriei decât ceilalți candidați.PIN considera situația cu atât mai gravă cu cât în cazul lui Frunzăverde era vorba de o recidivă, fiind cunoscut faptul că și-a folosit influența masonică, politică și administrativă și în timpul alegerii mitropolitului Ardealului, Laurențiu Streza.În imaginea din stânga este prezent simbolul Crucii Negre Austriece. Eugen Ovidiu Chirovici a urmat studii de specializare la Institutul de Dezvoltare Economică (din cadrul Băncii Mondiale) și până de curând a fost Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România.Din 2008 este consilier al consiliului de administrație de la Banca Națională a României.A fost decorat cu distincția Kent Medallion de către ducele de Kent, iar ca publicist (printre alte lucrări), Editura Polirom din Iași i-a publicat în 2001 lucrarea cu titlul (dovadă că știe ce spune și cunoaște destul de multe din mediul masonic) Națiunea virtuală.Eseu despre globalizare.Ceea ce se știe mai puțin despre el este că face parte din Clubul de la Berna.La 27 ianuarie 2011, ziarul Financiarul, titra: Uniunea Europeană finanțează înființarea unui serviciu secret suprastatal prin care, reprezentanți ai comunităților naționale de informații se întâlnesc periodic, în diferite capitale europene.Începutul este făcut în 2007, în capitala Ungariei, lansându-se Clubul de la Budapesta.Începând de atunci, în circa trei ani și jumătate, au fost circa 8 întâlniri.De la o participare (la început) de 50 de persoane, s-a trecut la peste 1500 de participanți din 14 țări ale UE.Ideea principală din această inițiativă o constituie consolidarea schimbului de idei și informații open source între instituțiile UE și statele membre, cu scopul sprijinirii serviciilor în prevenirea și gestionarea crizelor, a declarat un oficial maghiar pentru EU Observer.OSINT – Open Source Inteligence – sunt informații care se pot obține fără a încălca legislația națională, apelându-se (de regulă) la analiza informațiilor care pot fi obținute prin intermediul mass-media, blogurilor ”jihadiste” (sau de orice altă natură), camere de chat, baze de date tip pay per view, imagini din sateliții comerciali (nu militari), rapoarte tehnice întocmite de organismele guvernamentale și paginile de internet care nu au fost alese de către motoarele de căutare mai cunoscute.Un exemplu grăitor în acest sens este agenția americană IARPA – Intelligence Advanced Research Projects Activity – care experimentează avatare (caractere în jocurile 302

 

on-line, de tip World of Warcraft) și care se pot infiltra printre potențialele avatare jihadiste, la întâlnirea acestora de pe dealurile și câmpiile virtuale.Și atunci la ce mai folosește Alianța Civilizațiilor (din care face parte și Răzvan Teodorescu), fondurile cheltuite de aceasta pentru astfel de cauze, considerate de serviciile de informații ca top priority? Răspunsurile sunt mai multe… (În imaginea alăturată se află B C Săvoiu și arhiducele Otto de Habsburg). Al doilea proiect, co-finanțat de UE – Eurosint Forum – ar trebui să promoveze ideile cu privire la dezvoltarea favorabilă a politicilor UE pentru folosirea OSINT în cadrul securității.Proiectul a fost înființat în 2005 de către firme private din sectorul de securitate într-un mic birou de lângă clădirea Berlaxmont a Comisiei Europene de la Bruxelles, cu participarea a 40 de delegați din serviciile de informații ale instituției și reprezentanți ai UE, respectiv reprezentanți ai sectorului privat.Ca rezultate practice ale Clubului de la Budapesta se remarcă: – folosirea de site-uri protejate cu parolă privind comunicarea bazată pe problemele de securitate și idei cu privire la tehnicile OSINT (care a avut la bază modelul Intelipedia – pagină de tip wikipedia, înființată în SUA în vederea comunicării în caz de evenimente de tip 9/11; – un al II-lea rezultat este apariția lui Virtuoso – o schemă finanțată de Comisia Europeană dedicată producerii de middleware sau software care să permită țărilor UE să facă schimb de gadget-uri OSINT.Informațiile clasificate din țările UE ajung la Centrul Comun de Situații de la Bruxelles – SITCEN.Experții în domeniul securității din UE se adună la reuniunile Council’s Counter Terrorist Group și cu grupul de lucru al Clearing House, iar șefii spionilor din țările UE și omologii lor din Norvegia și Elveția se întâlnesc, o dată pe an, în așanumitul Club de la Berna.Catherine Ashton și Agostino Miozzo – ca șef al structurii – se ocupă cu gestionarea crizelor.

 

 

 

 

(Cine nu ține cadența și încearcă să iasă din turmă este catalogat terorist, poate fără să fi pus mâna pe vreo armă în viața lui, iar dacă religia îi interzice joaca cu armele, să vedeți atunci conflict religios, sau de orice altă natură).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Un diplomat european declarase că doamna Ashton ar trebui să sprijine specializarea OSINT în avertizarea și prevenirea conflictelor, iar Serviciul European pentru Acțiune Externă – SEAE – să fie dedicat evenimentelor mondiale.David Nyhelm (expert de securitate, din domeniul privat) remarca necesitatea SEAE de-a avea misiuni de culegere de informații pentru a umple golurile lăsate de internet: Într-o situație de criză, aveți nevoie de informații de la distanță, domenii care nu mai sunt acoperite de internet sau mass media generală…Aveți nevoie de profesioniști, cu o rețea de informatori.Dacă la cele de până acum adăugăm și Decizia Comisiei din 31 ianuarie 2011 – 2011/61/UE (în baza Directivei 95/46/UE) a Parlamentului și Consiliului European privind nivelul de protecție adecvat asigurat de statul Israel privind prelucrarea automată a datelor cu caracter personal [notificată cu numărul C (2011) 332], la aliniatul (5): sistemul juridic din statul Israel nu dispune de o constituție scrisă (…) Curtea Supremă acordând un statut constituțional anumitor ”legi de bază”, nu se poate să nu se remarce înregimentarea către epoca de aur.Cu amploarea luată de site-urile de socializare [(începând din 9 iunie 2011, pentru cei care publică fotografii pe Facebook, respectiva rețea de socializare le sugerează un tag, în baza căruia va fi posibilă recunoașterea facială).Multe programe de recunoaștere facială deja există – cum e cazul lui Goggles – folosit de mulți pentru crearea de albume pe Picasa, iPhoto sau Windows Live Gallery], de comunicațiile de tip VoIP (telefonia Skype care, de luni 23 februarie 2009 a intrat în atenția Uniunii Europene, cu scopul prevenirii utilizării acestui serviciu pentru scopuri ilegale – Il Sole 24 Ore din 23 februarie 2009), pe viitor, fiecare va primi un număr de ordine însoțit de imagine (de ce nu cu amprente și ADN) într-o bază de date. În imaginea de mai sus, Eugen Ovidiu Chirovici (în stânga) participă la o festivitate masonică.În dreapta imaginii, Ștefan Mâșu. Mason de frunte (fost Mare Maestru, înlocuit de Radu Bălănescu) dar și economist, E O Chirovici nu se dezminte și dă vina pe haos (sursă Bloombiz): (…) ecuația relansării este o altă problemă și încă nu pare să-și fi găsit nici o rezolvare, măcar până acum.Ori, ca în ”teoria haosului”, fisurile momentului nu pot decât să se adâncească în viitor atâta vreme cât variabilele sistemului rămân aceleași și nu există nici o intervenție coerentă asupra lor.Iar calitatea scăzută a dezbaterii publice (deh, nu suntem toți inițiați ca el !!!) nu face decât să confuzioneze și mai mult un corp social care se apropie de limita istoriei.Cine a creat haosul, materializându-l prin ”fisuri de moment”, cu ”variabile ale unui sistem” (”după noi venim tot noi”, pentru conformitate și continuitate) fără să existe ”intervenții coerente” (căci cel care intervine este debarcat de urgență sau ”tras pe linie moartă” – dacă este ”frate”) ??? Vorbe care nu țin de foame, de sănătate, de cald, de educație și cultură, de muncă cinstită și rezultate pe măsură. O altă personalitate a lumii politice, aparent retrasă dar la fel de importantă și care merită puțină atenție, este Teodor Meleșcanu (în imaginea din stânga împreună cu B C Săvoiu).În 1964 a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București, iar în 1968, în plină perioadă comunistă, a absolvit cursurile Facutății de Economie și Științe Sociale din Geneva.Dacă în cazul lui Geoană, Pacepa a fost cel care și-a dat acordul pentru plecarea în străinătate, cine a garantat pentru ieșirea din țară a lui Meleșcanu, dar mai ales pentru reîntoarcerea lui?În 1973 a obținut doctoratul în Științe politice și Drept Internațional la Universitatea din Geneva.În 2009, în calitate de îndrumător științific la Universitatea București, Teodor Meleșcanu a contribuit la obținerea doctoratului în științe politice de către Șerban Filip Cioculescu (nu este exclus un grad de rudenie între Șerban F Cioculescu – în prezent lector la Institutul Diplomatic Român și Barbu Cioculescu – grad 33, Grand Equerry în Supremul Consiliu al RSAA di România). 303

 

Ioan Grigore Prodan, este absolvent de teologie și drept, președinte al Camerei de Comerț a României în Cehia, cavaler de Malta, fondator și comisar al Comisariatului General pentru o Societate Civilă (o organizație non-guvernamentală, înființată în 2003 ca parte a Planului de Unificare și de Monitorizare a ONG – pus la punct de către guvernul Adrian Năstase).Realizator și moderator la Realitatea Tv, în 2003 a fost distins cu Crucea Dobrogei de către Centrul Ecumenic Internațional al Bisericii Creștine de pe lângă Arhiepiscopia Tomisului.Un articol din ziarul Cotidianul dezvăluia că în anul 2002, polițiști din cadrul IJP Cluj l-au cercetat pe I G Prodan pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență. Mihai Răzvan Ungureanu, ca reprezentant al tinerei generații, din cele apărute în presa centrală, s-a născut la 22 septembrie 1968 într-o familie de intelectuali evrei din județul Iași.Tatăl său, Ștefan Ungureanu, a fost profesor la Universitatea Al I Cuza din Iași, vice-primar, respectiv director la Agenția Locală de Conservare a Energiei.În perioada cât a fost elev al liceului Costache Negruzzi din Iași (pe care l-a absolvit în 1987 ca șef de promoție), a fost membru supleant al CC al UTC.În 1988 a devenit student al Universității din Iași (facultatea de Istorie Filozofie), iar între 1990 și 1992 a fost membru al Senatului Universității.Conform Agenției de Presă Amos-News, în timpul evenimentelor din 1989 de la Iași (începând din 14 decembrie 1989), M R Ungureanu a monitorizat studenții care aruncau manifeste (în încercarea de-a declanșa o revoltă anticomunistă în cămine).În 1993 și-a susținut masteratul în studii ebraice la Oxford Center for Hebrew and Jewish Studies din cadrul Universității Oxford.Între 1996 și 1998 a fost membru al board-ului științific al Fundației Söröș pentru o Societate Deschisă Iași-București, în 1997 a devenit membru al European Association for Jewish Studies din Oxford (Marea Britanie), iar în 1998 a devenit senior fellow al Oxford Center for Hebrew and Jewish Studies – St. Cross College – University of Oxford (Marea Britanie).Între 1998 și 2001 a fost membru al Consiliului Național al Reformei Învățământului, iar din 2004 conduce (în calitate de director) Centru de Studii Iudaice din cadrul Facultății de IstorieFilosofie al Universității din Iași.În 2001 a fost ales președinte al Institutului Român pentru Studii Strategice, este membru al echipei directive de la New Europe College (din 2002) și membru al Centrului pentru Politici de Securitate din Szeged (Ungaria, din 2003).Tot în 2003 a devenit și lector al Centrului European de Studii de Securitate ”George C Marshall” din Garmisch-Partenkirchen – Germania (de altfel, o frumoasă stațiune montană la granița austro-germană, ideală pentru ski), centru frecventat de multe personalități politice din România.(În imaginea de mai sus, Răzvan și ”Hidra”, M R Ungureanu și Condoleeza Rice).În 2005, M R Ungureanu a devenit profesor-asociat la Colegiul Național de Apărare.Pentru meritele sale, atât pe plan cultural-educativ cât și pe plan diplomatic, în 2010 a primit distincția Comandor clasa I al Ordinului Regal ”Dannenbrog” din Danemarca (în imaginea de mai jos).Ordinul Dannenbrog a fost instituit la 12 octombrie 1671, în Danemarca, în perioada când regele încerca să limiteze influența nobilimii.Inițial, ordinul era acordat într-o singură clasă și avea circa 50 de membri, plus Marele Maestru și fiicele lui.

 

 

 

 

În 1908, ordinul este reorganizat pe mai multe clase și grade (Mare Comandor, Mare Cruce, Comandor gradul I, Comandor, Cavaler gradul I și Cavaler).Din 1951, distincțiile se acordă și femeilor.

 

 

 

 

 

 

 

În prezent, decorarea cu clase și grade ale Ordinului Dannenbrog recompensează merite civile sau militare, contribuții deosebite în domeniul artelor sau științelor, afaceri sau pentru promovarea intereselor daneze.Categoria de Mare Comandor este rezervată pentru rudele monarhului și poate fi deținută de cel mult șapte persoane simultan. Pe brațele crucii este scrisă deviza ordinului: Gud og Kongen – Dumnezeu și Regele. Lansarea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca stea a intelectualității românești a făcut-o Iosif Sava care, în seria seratelor muzicale, a inclus dialoguri purtate cu oameni de artă, muzicieni, instrumentiști, oameni cu o carieră promițătoare în față.Presa a relatat că studiile și cariera viitorului secretar de stat, viitor șef al SIE și prim-ministru, au fost strâns legate de organizațiile lui Söröș (respectiv cele iudaice), dar și de legăturile cu Mark Rich. Apartenența (ca lider) la acestea a făcut, ca fără să aibă nici un fel de viață politică activă (după cum singur a mărturisit-o), să fie numit ministru de externe al României în 2004.Un alt detaliu: pe coperta volumului al III-lea al lucrării Politica filosionistă a României în fața Europei și a lumii se află fotografia ministrului Ungureanu, cu mâinile pe zidul plângerii, având chipa pe cap. Care ar putea fi opinia generalului Gușă despre generalul Constantin Degeratu privitor la apartenența (acestuia din urmă) la diverse instituții transatlantice de menținere a păcii, dar și despre rolul (controversat) jucat de Degeratu în cadrul evenimentelor din decembrie 1989? Se spune că generalul Degeratu ar fi fost implicat în înăbușirea revoltei de la Cluj.Ulterior s-a afirmat că la ordinul superiorilor ar fi intervenit în ancheta privind întâmplările de la Cluj din decembrie 1989 unde, prin delațiune și mistificare ar fi scos de sub urmărire penală mai mulți militari cercetați pentru omor.La 19 noiembrie 1997, în calitate șef al Marelui Stat Major General, dar și secretar de stat, Degeratu a emis Ordinul Circular nr. 522 prin care se suspenda temporar dreptul tuturor angajaților din subordinea Statului Major General (civili și militari) de-a furniza informații cu privire la activitatea proprie sau a altor persoane în timpul evenimentelor din decembrie 1989.De asemenea, prezentarea respectivului personal (civil sau militar) în fața organelor de anchetă privitor la acele evenimente, se va fi făcut doar cu aprobarea ministrului apărării naționale.Multe împrejurări și întâmplări îl aduc pe generalul Degeratu în tangență cu materialul de față, imaginea de mai sus (împreună cu Bartolomeu Constantin Săvoiu) constituind doar o parte din tot.Între 2001 și 2004 a fost profesor de studii de securitate pentru Europa Centrală la Centrul European pentru Studii de Securitate ”G C 304

 

Marshall” din Garmisch-Partenkirchen (Germania).Este membru al Grupului Internațional de Lucru ”Initiative for a Renuwed Transatlantic Partnership, organizat de Center for Strategic and International Studies – CSIS – în a cărui conducere apare și Henry Kissinger.A fost prezent și ca cercetător științific principal al Institutului Român de Studii Strategice din București (pe unde trece, din când în când, și Mihai Răzvan Ungureanu). Ioan Mircea Pascu, membru al Clubului de la Trocadero (restaurantul de lângă Institutul de Economie Mondială din București) – ca și alți cercetători ai Institutului de Economie Mondială precum Adrian Severin (fost ministru de externe), Vladimir Pasti (politolog), este unul dintre pilonii politicii și economiei românești din orice partid ar face parte.Născut în 1949, în 1971 a absolvit Facultatea de Comerț Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice din București, obținând, în 1980, titlul de doctor al Institutului de Studii Politice (în imaginea de mai jos este este prezentată o parte din sediul CSIS din Washington).În 1973, Ioan Mircea Pascu a devenit cercetător al Seminarului pentru Studii Americane din Salzburg (Austria), iar între 1971 și 1986 a fost cercetător al Institutului de Studii Politice din București, Departamentul de Relații Internaționale.Între 1979 și 1981 a fost bursier al Fundației Ford, devenind (în 1985) profesor asociat invitat la St. Catherine’s College din Oxford, Marea Britanie; perioada 1988-1989 și-a petrecut-o ca cercetător rezident la Institutul pentru Studii de Securitate Este-Vest din New York, frecventat (din 1999) și de Adrian Năstase.Cum interesele globalizării nu țin cont de culoarea politică, Ioan Mircea Pascu este membru al Partidului Socialiștilor Europeni, iar din 1993 este membru al Institutului Internațional pentru Studii Strategice – IISS din Londra. Centrul European pentru Studii de Securitate ”G C Marshall” (care poartă numele generalului american George Catlett Marshall, 31 decembrie 1880-16 octombrie 1950, cel care a dat și numele planului de redresare economică – Planul Marshall) are la bază cooperarea dintre Departamentul American al Apărării și Ministerul German al Apărării, fiind înființat în 1993.Are rolul întăririi colaborării în domeniul securității, al apărării, al normelor de prevenire a terorismului, prin relații și instituții democratice dintre America de Nord, Europa și Eurasia. Centrul funcționează ca structură și sub conducerea directă a EUCOM – The United States European Command.Studiile în domeniul politicilor de securitate, apărare, relații internaționale, terorism, valori fundamentale ale societăților democratice sunt adresate ambasadorilor, miniștrilor, parlamentarilor, dar și reprezentanților societății civile, respectiv ai organizațiilor non-guvernamentale. German Marshall Fund este o instituție americană dedicată promovării cooperării și creșterii nivelului relațiilor dintre America de Nord și Europa.A luat ființă în 1972, la aniversarea a 25 de ani de la aplicarea Planului Marshall și în prezent, prin cele șapte birouri europene – Ankara, Belgrad, Berlin, Bratislava, Bruxelles, București și Paris – menține o legătură foarte strânsă între cele două maluri ale Atlanticului (mai precis între America de Nord – Europa Centrală și de Est). Instituția își are sediul în DuPont Circle, Washington DC, același DuPont Circle unde se află și sediul Ordinului Masonic al Eastern Star (dedicat copiilor și adolescenților).La aniversarea a 20 de ani de la căderea zidului Berlinului, alături de Craig Kennedy (președintele instituției) s-au aflat Hillary Clinton, Phillip D Murphy (ambasadorul SUA în Germania), generalul-locotenent Brent Scowcroft, dar și Zbigniew Brzezinski.Sub egida German Marshall Fund se desfășoară două evenimente mai importante: The Brussels Forum și The Hallifax International Security Forum.Începând cu 1980, German Marshall Fund s-a asociat cu mișcările democratice din centrul și estul Europei, întărirea influenței americane în zonele respective făcându-se prin Balkan Trust for Democracy, The Bulgarian Fund, The Black Sea Trust for Regional Cooperation.Problemele discutate aparțin de domenii diverse: energetică, resurse (mai ales că la întâlniri participă și reprezentanți ai zonei Caspice, bogată în resurse petroliere), climă, protecția mediului, schimburi comerciale cu țările apropiate de bazinul Mării Negre, probleme specifice zonei mediteraneene.Robert Zoellick (former board member), Stephen Szabo, Jim Kolbe, Glenn Nye, sunt doar câțiva din cei implicați în activitățile German Marshall Fund.Ca orice fundație, primește și sponsorizări, iar printre cei mai importanți donatori se află BNP Paribas, Fortis, British Petroleum, Center for European Studies, Daimler, Deloitte, Eli Lilly & Company, ENEL SpA, General Dynamics, IBM, Ministerul Afacerilor de Externe al României, Robert Bosch Stiftung, Rockefeller Brothers Fund.Sediul din București îi are în componența conducerii pe Alina Inayeh (de la Black Sea Fund for Regional Cooperation), Ana-Maria Aelenei, Mark Cunningham, Anemari-Helen Necșulescu, Dinu Toderașcu.Între 10-11 iulie 2007, la București, sub egida Black Sea Forum a avut loc o întâlnire, iar printre participanți s-au aflat: Adrian Abrudan (secretar executiv la Coevolve România), Alexandru Caragea (manager de proiect la Coevolve România), Iulia Chiorescu (ca advisor din partea Robertei Anastase), Adrian Cioroianu (ca ministru al afacerilor externe), Constantin Degeratu (consilier la Președinția României), Cosmin Dobran (membru al Institutului Aspen România), Alina Inayeh, Marian Zulean (de la Administrația Prezidențială, în prezent lector la Institutul Diplomatic Român), dar și Ovidiu Panea (rețineți !) din partea Black Sea Forum for Dialogue and Partnership Environment.

Cu puțin timp mai înainte, între 7 și 9 iunie 2007, a avut loc la Hotelul Hilton din București, seminarul internațional Cum poate contribui regiunea Mării Negre la îmbunătățirea securității globale.Mulți participanți dintre care, unii, fără nici o legătură cu regiunea Mării Negre: Sergiu Celac (alternate general director la International Center for Black Sea din Atena); Adrian Mircea (consilier) și Ovidiu Panea (vice-președinte), ambii de la Coevolve România; dar și David Noonan (secretar I la Ambasada Irlandei); Frederick Matern (de la Ambasada Canadei); Ivan Veja (secretar III la Ambasada Chile); Sam Elihar Marentek (consilier la Ambasada Indoneziei). Comisia Mării Negre, o altă inițiativă a societății civile funcționează sub egida (printre altele) The Black Sea Trust for Regional Cooperation și a International Center for Black Sea Studies din Atena (dintre membrii căruia se pot aminti Sergiu Celac, Daniel Dăianu, Alina Inayeh).Și cum mulți din cei care au frecventat cursurile de la Garmisch-Partenkirchen, respectiv adunările de la German Marshall Fund sunt încă în activitate, o privire de ansamblu poate ajuta pentru formarea unei idei despre cine face cărțile în politica românească. Doru Claudian Frunzulică deputat PSD, a absolvit (în 1984) Facultatea de Electronică și Telecomunicații din cadrul Institutului Politehnic București.În 1995 a urmat cursuri la Colegiul de Studii Strategice și Economia Apărării la CESS ”G C Marshall” din Germania.În 1993 a primit medalia Pro Pace et Unitate Senator e Meritu Honoris Causa a Institutului European pentru Drepturile Omului din Malines (Belgia), iar în 1999, medalia jubiliară Euro-Atlantic Manfred Wörner.La 13 martie 2000, prin decizia membrilor români, absolvenți ai CESS ”G C Marshall” din Germania, s-a decis înființarea Asociației G C Marshall România, ai cărei membri își desfășoară activitatea în diverse instituții ale statului – Administrația Prezidențială, Parlament, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Administrației și Internelor – dar și în cadrul unor companii și organisme non-guvernamentale.De la înființare (din 2000), D C Frunzulică este președintele acestei asociații, primind în 2001 medalia G C Marshall. Pentru realizarea unei cunoașteri corecte a procesului de integrare a României în Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană, a importanței realizării acestor deziderate, membrii asociației au prezentat structura, scopurile și obiectivele acestor organizații în cadrul unor reuniuni în marile orașe ale țării cu membri ai sindicatelor, patronatelor și ai societății civile [Cam la fel procedau comuniștii perioadei de colectivizare când, din casă în casă, pe lumină (iar pe ascuns cu parul) prezentau binefacerile colectivizării, concepte diverse dar cu aceiași inițiatori].Adresa asociației este București, Turturelelor 11A, corp Business, et. VI, sector III, http://www.gcmarshall.ro . Attila Verestoy, născut la 1 martie 1954, senator al UDMR din 1990, în 1996 a urmat cursuri la CESS ”G C Marshall” iar în 2003 a fost numit asistent al Marelui Maestru (Eugen Ovidiu Chirovici) pentru Transilvania.Mai este cunoscut și drept regele cherestelei pentru afacerile sale cu lemne.Dar apare o întrebare, destul de incomodă: cum se înțelege un UDMR-ist – Attila Verestoy, cu un PSD-ist – Doru Claudian Frunzulică și cu un deputat al PD-L – Cristian Alexandru Boureanu, toți absolvenți ai respectivelor cursuri ?Deputat al PD-L, Boureanu s-a născut la 15 decembrie 1972 la Lusaka, Zambia, în familia unui ambasador.În martie 2000 a participat la ACYPL – American Council for Young Political Leaders. Este absolvent, în 2003, al Colegiului Național de Apărare, iar în martie 2004 a participat la European Marshall Memorial Fellowship al German Marshall Fund.Din 2004 este membru al International Institute for Strategic Studies – IISS din Londra.Pentru alte detalii despre Crisitan Boureanu, vedeți și capitolul dedicat Clubului Rotary. Raluca Turcan, născută la 2 aprilie 1976, deputat al PD-L, între 1996 și 1999 a studiat la Institutul Pușkin din Moscova, specializarea rusă comercială.Tot în 1999 a absolvit Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul ASE București.La fel ca și Cristian Boureanu, a urmat și ea cursuri la ACYPL – American Council for Young Political Leaders, dar a fost și European Marshall memorial Fellowship al German Marshal Fund.A studiat comunicarea politică prin Harvard Kennedy School – Programul Kokkalis (la Atena), fiind între 2000 și 2004 expert parlamentar (!) în Senatul României.Din 2004 și-a început cariera de deputată. Petru Gabriel Vlase, născut la 3 aprilie 1971, deputat PSD, a absolvit în 1996 Institutul Politehnic București.În 2004 s-a școlit în Managementul Afacerilor la Universitatea ”Al I Cuza” din Iași și în 2005 a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității ”Spiru Haret” din București.În 2006 a participat la Programul pentru Înalți Oficiali – SES – la CESS ”G C Marshall” (Germania) specializându-se (în 2007) în Analiza și rezolvarea conflictelor armate la Universitatea Georgetown din Statele Unite (în colaborare cu Colegiul Național de Apărare), ceea ce face ca în 2010 se devină Doctor în Științe Militare și Informații la Academia Națională de Informații (și uite așa se nasc experții, pe bandă rulantă).Este expert – cadru didactic la Academia Națională de Informații, participând la Copenhaga (Danemarca, 20-22 iunie 2010) la seminarul organizat de Serviciul Danez de Informații al Apărării – O nouă abordare în combaterea terorismului.Mai înainte, la 7-8 februarie 2010, a participat la o conferință organizată de CESS ”G C Marshall”, la München: Rolul parlamentelor în securitate și apărare.În toamna aceluiași 2010 a participat la un alt seminar, organizat de data aceasta de parlamentul norvegian: Controlul asupra cooperării internaționale a Serviciilor de Informații, Oslo.Din 2004 este președinte al Grupului Parlamentar de Prietenie cu statul Israel, vizitând (în 2007, prin Colegiul Național de Apărare) Israelul.Este președintele Comisiei Speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SIE. Mihai Tudose, născut la 6 martie 1967, în 2002 s-a specializat la Bruxelles în Controlul parlamentar al forțelor NATO, iar în 2006 a luat parte la seminarul pentru cadre de conducere SES de la CESS ”G C Marshall”.În 2007, în colaborare cu Colegiul Național de Apărare urmează un curs de specializare în Analiza și rezolvarea conflictelor armate la Universitatea Georgetown din Statele Unite. Eugen Bădălan  s-a născut la 30 decembrie 1951.Deputat al PD-L, fost șef la Marelui Stat Major al Armatei Române (vezi și ziarul Evenimentul Zilei din 24 noiembrie 2008), general în rezervă, din 2005 este membru de onoare al German Marshall Fund – România.

 

 

 

Din felul cum dă mâna cu Bartolomeu Săvoiu, apartenența lui la Masonerie nu poate fi contestată.

 

Sergiu Celac, dintr-o persoană de pe linia a doua a frontului, după 1989 intră în vâltoarea activității politice.S-a născut la 26 mai 1939 la București, iar în 1961 a absolvit Facultatea de Filologie (secția engleză) a Universității București.Tot în 1961 este admis în diplomație, având diverse funcții inclusiv (între 1974 și 1978) aceea de interpret-translator la Președinție.În 1978, pentru incompatibilitate ideologică este îndepărtat din MAE, perioada 1978-1989 fiind redactor la Editura Științifică și Enciclopedică.După 1989, cariera lui cunoaște o traiectorie ascendentă, devenind în 2002 președinte al Institutului Român de Studii Internaționale – ”Nicolae Titulescu”.În 2000 a fost ales vice-președinte al Asociației Române pentru Clubul de la Roma (din 1999, împreună cu academicianul Mircea Malița – membru al Clubului de la Roma, este co-director la publicația Mileniul III).Sergiu Celac a devenit (în 1964) membru al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale – ADIRI – frecventată (pe lângă mulți alții) și de Adrian Năstase.Din 2001 este membru al Forumului Securității Europene, un fel de ”trilaterală” UE-Rusia-SUA, sub egida CEPS (din Bruxelles) și a Institutului Internațional de Studii Strategice (din Londra).La fel ca și generalul Constantin Degeratu, Sergiu Celac (din 1998) este membru al Fundației Euro-Atlantice ”Manfred Wörner”.La 12 mai 2005, Institutul Român de Studii Internaționale ”Nicolae Titulescu” a fost desființat, prin contopirea lui cu Academia Diplomatică.Din această comasare, în septembrie 2005, a luat ființă Institutul Diplomatic Român. Ecaterina Andronescu, născută la 7 aprilie 1948, senator al PSD, este membră a Asociației Române pentru Clubul de la Roma.Profesoară de chimie (cu o pregătire care nu se regăsește la nici un profesor absolvent de după 1989), pare să fi fost colaboratoare a fostei Securități, cu numele de cod Ecaterina Teodorescu. Lucru revelat de profesorul universitar Nicolae Toma, pus la respect prin intermediul fostului secretar de stat din Ministerul Educației și Cercetării, Mihnea Costoiu. Confirmarea celor spuse de Ernö Neulander Walter Roman o aduce și prezența Oanei NiculescuMizil (Ștefănescu Tohme) în rândurile materialului de față.Nepoata lui Paul Niculescu-Mizil, s-a născut la 11 august 1975 și în 1994 a absolvit Liceul Ion Luca Caragiale din București (profilul matematică-fizică).În 2003 a absolvit cursuri de Marketing și afaceri economice internaționale la Universitatea Spiru Haret, iar în perioada 2008-2009 și-a luat masteratul la Universitatea Națională de Apărare (alt expert în terorism și activități de informații !!!) (viitorul Colegiu Național de Apărare ”Carol I”) în Științe Militare, Securitate și Apărare Națională.La data documentării prezentului material (2010) se pregătea de masterat pentru Relații Internaționale și Integrare Europeană la Institutul Diplomatic Român. Între 2000 și 2002 a fost referent la Administrația Prezidențială, departamentul Politică Externă, pentru zonele Orientul Mijlociu, Asia și America Latină (fată capabilă, noroc de nume !).Din 2003 este director la Deverra Atelier SRL – Confecții de Lux, iar din 2004 este director onorific la Monden Media Group.În 2000 a devenit membră a PSD, iar ca jurnalistă a publicat articole și editoriale în revista Monden (pe teme de strategii de apărare).În 2002 a participat (la Brașov) la Școala de Vară – Tineretul din România, speranță pentru democrație organizată de Konrad Adenauer Foundation.Între 5 și 7 iunie 2008 a participat (la Lucerna, în Elveția) la World Security Forum, Energy Security – Critical Infrastructures Protection and Resilience în calitate de reprezentantă a României.Mai presus de toate, este membră a Chatham House din Londra – numele sub care este cunoscut Royal Institute of International Affairs, patronatorul IISS din Londra, respectiv al celorlalte institute internaționale.Cu susținerea familiei, pe banii statului (deci de la buget), la conducerea României și în culisele puterii nu s-a schimbat nimic. Teodor Baconschi, ca președinte în exercițiu al Institutului Diplomatic Român, s-a născut la 14 februarie 1963. Este diplomat de carieră și a absolvit (în 1985) Institutul Teologic al Universității din București.A susținut studii aprofundate la Université IV Sorbonne (din 1991) pentru care (în 1994) a obținut doctoratul la aceeași universitate în Antropologie Religioasă și Istoria Comparată a Religiilor.În 1996, prin studii post-doctorale a devenit fellow al Colegiului ”Noua 307

 

Europă din București.Imediat după revoluția din 1989, pe timpul retragerii patriarhului Teoctist la Sinaia (retragere de care au știut doar patru persoane), Baconschi a întemeiat Grupul de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii [împreună cu protosinghelul Daniel Ciobotea și arhimandritul Bartolomeu Anania (colegi de-ai lui de la Institutul de Misiune al BOR), la care au aderat preoții Constantin Galeriu, Dumitru Stăniloaie, Constantin Voicescu, ieromonahul Iustin Marchiș, Sorin Dumitrescu și Horia Bernea].În imaginea de mai jos sunt prezenți Teodor Baconschi, Mircea Gheordunescu, patriarhul Teoctist și Bartolomeu Constantin Săvoiu.După eșuarea încercării de înlăturare a patriarhului Teoctist (care s-a bucurat de sprijinul mitropolitului Antonie Plămădeală), Teodor Baconschi a fost (între 1990 și 1995) consilier la Ministerul Culturii.Între 1997 și 2001 a fost ambasador al României la Vatican, acreditat în Republica San Marino, respectiv pe lângă Ordinul Militar și Suveran al Cavalerilor de Malta (cei care l-au decorat pe Năstase). Înainte de-a intra în diplomație a fost director al Editurii Anastasia din București, redactor al emisiunii Viața Spirituală de la TVR, dar și redactor la Editura Institutului Biblic și de Misiune al BOR. Petru Carp, în calitate de director general al Institutului Diplomatic Român – IDR – din 2010, este profesor universitar doctor la Facultatea de Științe Politice a Universității București după ce în 1996 și-a luat masteratul în Studii Europene și Relații Internaționale la Institut Européen des Hauts Études Internationales și a devenit doctor în drept (în 2002) la Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj.Carp este fondator și director al INTER – Institutul Român de Studii Inter-Ortodoxe, Inter-Confesionale și Inter-Religioase și membru fondator al Fundației Creștin Democrate (director în cadrul Departamentului Strategii Politice).Este vice-președinte al Secției de Relații Internaționale a ADIRI și din 2010 este Cavaler de Malta.În 2004 a participat ca cercetător-afiliat la Institutul Ludwig Boltzmann pentru Studiul Problematicii Religioase a Integrării Europene (program al Colegiului Noua Europă din București); între 2006 și 2008 a fost cercetător-afiliat la Institut für Rechts Philosophie, Religions und Kultur Recht în cadrul Universității din Viena.În 2005 a publicat la Editura Fundației Anastasia lucrarea Un suflet pentru Europa.Dimensiunea religioasă a unui proiect politic; în 2007, la Humanitas, seria Boltzmann a publicat Pentru un creștinism al Noii Europe.Extazul misticopolitic îl cunoaște în 2009 o dată cu publicarea (la Editura Eikon) a două lucrări: Dumnezeu la Bruxelles.Religia în spațiul public european și Religia în tranziție.Ipostaze ale unei Românii creștine.Tot o tranziție a fost și cea economică, care s-a terminat într-o fundătură!Ce poate aduce tranziția religiei? Imaginea de mai sus prezintă deviza Ordinului Cavalerilor de Malta. Florin Diaconu, director în Direcția de Furnizare de Expertiză pentru MAE, și-a obținut bacalaureatul în 1977 la Liceul Ion Luca Caragiale din București, secția studii umaniste.După absolvirea Facultății de Istorie din cadrul Universității București (în 1985, a cărui lucrare de licență a fost condusă de către lector-doctor Zoe Petre), între 1985 și 1990 a fost profesor de istorie în Sf. Gheorghe – Covasna.Între 1998 și 2007 a fost cadru didactic al Universității Creștine Dimitrie Cantemir, iar din 2005 își desfășoară activitatea la Institutul Diplomatic Român.Respectivul IDR colaborează (pe diverse teme) prin acorduri cu instituții din România: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Fundația Ronald S Lauder (Ronald S Lauder este fratele lui Leonard A Lauder – administrator al Institutului Aspen, este președinte la Central European Media Enterprises – acționarul principal de la Pro Tv, este președinte – din 2007 – al Congresului Mondial Evreiesc), Facultatea de Științe Politice – Universitatea București, Institutul Român pentru Acțiune, Instruire și Cercetare în domeniul Păcii – PATRIR, etc.IDR organizează cursuri destinate persoanelor cu studii superioare, care funcționează în aparatul de stat sau mediul privat, interesată de perfecționarea cunoștiințelor și abilităților asociate domeniului relațiilor internaționale.Președinte al IDR este ministrul afacerilor externe în funcție.Theodor Paleologu (fiul lui Alexandru Paleologu, mason) este lectorul acestui institut pe probleme de comunicare inter-instituțională și interculturală. Fundația Ronald S Lauder (în anunțurile oficiale este asociată deseori cu Universitatea Media) are sedii centrale în Statele Unite (la New York), respectiv Budapesta (Ungaria), are filiale în întreaga Europă Centrală și de Est (dar nu în Madagascar, Papua Noua Guinee sau Groenlanda) și patronează activitatea a peste 50 de unități de învățământ particular și centre educaționale (înființate în 16 țări din regiunea sus-menționată).În 1997, Fundația Lauder a creat complexul școlar multicultural Lauder Reut care, în prezent, asigură pregătirea a peste 300 de elevi prin grădiniță, școală primară, gimnaziu și liceu (cu predare în limba engleză), instituții autorizate (acreditate de Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului).Cu statut de colaborator al IDR figurează și International Centre for Black Sea Studies ICBSS (Sergiu Celac).Și pentru că ceva mai înainte l-am numit pe Theodor Paleologu la ”capitolul” lectori, alte trei persoane (prin natura pregătirii și a activității desfășurate) trebuie menționate ca lectori ai IDR.1. Iulian Fota, consilier în Administrația Prezidențială.Născut la 17 iunie 1965, la București.Absolvent al Facultății de Instalații pentru Construcții din cadrul Institutului de Construcții Civile, în 1993 a frecventat un curs de șase luni la Colegiul Național de Apărare (al cărui director va fi între 2005 și 2009).În 1993 a fost stagiar (pentru o lună) la Parlamentul European (program organizat de Fundația Schumann), iar în 1998 a fost absolvent al Cursului de Înalt Nivel (două săptămâni) organizat de Colegiul pentru Studii Internaționale și de Securitate CESS ”G C Marshall” (Germania).În perioada 1998-2001 a fost șeful secției militare a Misiunii României la NATO și UE (din Bruxelles). 2. Liana Ionescu, conferențiar universitar doctor, lector la IDR, este și conferențiar universitar doctor-asociat la Complexul Educațional ”Lauder Reut” din București. …………

 Ca în orice domeniu de activitate, și în lumea societăților secrete și inițiatice există lupte ascunse pentru impunerea unui ordin sau a altuia ca fiind adevăratul ordin păstrător al tradiției.Ordinul de Malta (cel care l-a decorat pe Năstase și la care a fost acreditat Baconschi, cu sediul la Roma, via Condotti, nr. 68, www.orderofmalta.org ) atrăgea atenția despre posibilitatea existenței organizațiilor imitatoare care caută să-și asume anumite drepturi, atribuții, dar ș statutul de tradiționaliste.Decernarea ordinelor și medaliilor acestui ordin (Ordine Pro Melito Melintesi), celor care au desfășurat activități care au adus prestigiu și onoare Supremului Ordin Militar de Malta, are loc doar în trei zile specifice din an: 2 februarie Candelora (sărbătoare care în calendarul religios catolic este cunoscută drept Prezentarea Domnului); 24 iunie – sărbătoarea lui Sf. Ioan Botezătorul, patronatorul Ordinului (cazul decorării lui Adrian Năstase) și 13 octombrie – Binecuvântatul Gerardo – fondatorul Ordinului.Propunerile pentru decorare sunt publicate în Buletinul Oficial al Ordinului de Malta, iar toți cei interesați pot studia toate documentele (arhivate) ale Ordinului de Malta în baza unui permis special eliberat de respectivul Ordin. Trecând la ordinul frecventat de Mircea Gheordunescu, la întrunirile acestuia participă actorul Dorel Vișan, Bartolomeu Constantin Săvoiu, Dimitrie Sturdza și Adrian Cioroianu dar și … Jugaru Shukaru’. …

 

 

 

Gavril Iosif Chiuzbaian continuă seria prezentărilor din materialul dedicat Masoneriei din România, a legăturilor acesteia cu societățile care dețin o anumită influență la nivel mondial...

 

 

 

 

Născut la 20 martie 1945 la Baia Sprie (județul Maramureș), G I Chiuzbaian este absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București.La scurt timp după absolvire a susținut examenul pentru doctoratul în drept.Începând ca judecător al municipiului București (august 1967-ianuarie 1984), devine consilier juridic șef (ianuarie 1984-august 1987), inspector general în Ministerul de Justiție (august 1987-martie 1994), iar în martie 1994 este numit ministru al justiției (pentru perioada martie 1994septembrie 1996).În 1982 a devenit membru al Academiei de Cibernetică Generală ”Ștefan Odobleja” din Lugano (Elveția), iar în 1989 a devenit membru în senatul și consiliul științific al Academiei Internaționale ”Medicea” din Florența, Italia.În imaginea de mai jos sunt prezenți Gavril Iosif Chiuzbaian, Lena Timofte, Aristide Buhoiu și Ion Ionescu.În 1996, cu ocazia vizitei cardinalului Achille Silvestrini (Prefect al Congragațiilor) la București, G I Chiuzbaian este distins cu Medalia Pontificia conferită de către Vatican, și tot în 1996, dar în iunie, este decorat (la sediul Marii Loji Franceze din Paris) cu Medalia de Merit ”Al I Cuza Princeps” (fiind al doilea român, după regele Mihai, care a primit cea mai înaltă distincție masonică) de către Supremul Consiliu Masonic al RSAA, pentru serviciile excepționale aduse poporului român și Ordinului Masonic Român (ordin frecventat și de Marcel Shapira).Diploma care însoțește distincția i-a oferit titlul de membru ad honores al Supremului Consiliu.În 2005, la Paris, la Congresul Mondial al Juriștilor, Chiuzbaian a fost ales vice-președintele Asocieției Internaționale a Juriștilor Democrați, cu statut special pe lângă ONU.În cadrul unei conferințe internaționale organizate la Palatul Națiunilor din Geneva, în octombrie 2007, sub egida A.I.J.D. (în engleză IADL) și ONU, G I Chiuzbaian a fost ales președinte al Centrului Internațional pentru Promovarea și Protecția Profesiilor Juridice.Pe plan intern este președintele Uniunii Juriștilor din România – UJR – din care face parte și Sergiu Andon (născut în 1939, deputat al Partidului Conservator, membru al GOPAC – Global Organization for Parlamentarians Against Coruption). International Association of Democratic Lawyers – IADL – Asociația Internațională a Juriștilor Democrați este o organizație non-guvernamentală cu statut consultativ pe lângă ECOSOC și UNESCO, înființată în 1946 prin unirea avocaților care au participat la Procesul de la Nürenberg.Potrivit unui raport al CIA (publicat în 1978) – Soviet Propaganda Operations – IADL era catalogată drept one of the most useful communist front at the service of the Soviet Communist Party, caracterizare specifică acelor ani, dar care nu surprinde, având în vedere pe cei care au pus în practică cele două tendințe antagoniste, comunismul respectiv capitalismul.Partea occidentală a globului terestru era controlată de Association of American Jurists, cu sediul la Havana.Ramura americană a acestei organizații – National Lawyers Guild – a fost organizată în 1936 cu sprijinul Comintern, ca front al Partidului Comunist din SUA.Fiecare zonă geografică este reprezentată în comitetul de conducere, comitet supervizat la rândul lui de … Nelson R Mandela, President Emeritus.România este reprezentată de G I Chiuzbaian, iar Statele Unite sunt reprezentate de Marjorie Cohn.Asociația este activă în cadrul ONU (la New York) 312

 

prin Lennox Hinds și Beth Lyons, la Geneva prin Micol Savia (Italia), la UNESCO prin Ahmed Derradji, la Viena prin Evelyn Dürmayer, iar la UNICEF de către Juliette Chinaud. Nelson Mandela și Oliver Tambo (lider comunist sud-african).Mandela a urcat pe scara puterii datorită cedării exclusivității bogățiilor minerale ale Africii de Sud către Roth0 schild și Oppenheimer (lucrarea The Words of Nelson Mandela, Carol Publishing Group, 1998). Conform Statutului Națiunilor Unite, capitolul X, articolul 62, ECOSOC Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite – are rolul de-a rezolva, respectiv de-a promova studii sau relații internaționale, economice, sociale, culturale, educative, în domeniul sănătății sau alte domenii, putând face recomandări privitoare la aceste chestiuni Adunării Generale, membrilor Națiunilor Unite sau instituțiilor specializate interesate.ECOSOC are în componență 54 de membri, nominalizați pentru trei ani, fiind organismul consultativ și de coordonare a activității economice și sociale a Națiunilor Unite, a diverselor organizații conectate la ONU.Acest consiliu acționează și prin comisii funcționale diverse, respectiv pe patru comisii economice: Europa – ECE; Asia și Extremul Orient – ECAFE; America Latină – ECLA; Africa – ECA.ECOSOC este unul dintre cele șase organisme principale ale ONU și începând cu 1998, în fiecare aprilie, membrii acestui consiliu se întâlnesc cu factorii de decizie din cadrul Băncii Mondiale, respectiv din Fondul Monetar Internațional. O mică și necesară pauză introductivă.Invadarea Belgiei în timpul celui de-al doilea război mondial de către trupele hitleriste a făcut ca Marele Secretar (care era în același timp și Mare Regent, respectiv Mare Protector al Ordinului Templar – redenumit în 1853, prin decret, de către Napoleon al III-lea ca Ordinul Suprem Militar al Templului din Jerusalim), cavalerul Emile Clement Vandenburg, să strângă toate documentele ordinului și să plece cu ele spre Portugalia, țară care-și păstrase neutralitatea.Aici, documentele i-au fost înmânate, împreună cu Regența Ordinului, Marelui Mareșal (rang echivalent cu cel de Mare Prior) din acea perioadă al Portugaliei, nobilul portughez don Antonio Campello Pinto Pereira de Sousa Fontes.În 1960, don Antonio i-a lăsat moștenire, prin testament (?!), Regența și Protectoratul Ordinului Templar fiului său în vârstă de 30 de ani, don Fernando Campello Pinto Pereira de Sousa Fontes.În 1970, Antoine Zdrojewski (pe baza unor documente templare aflate în posesia unui nobil din Napoli) provoacă o schismă în cadrul Ordinului, fiind ales Mare Maestru la grupului dizident.În 1995 (în urma Conventului General de la Salzburg) se desprinde o grupare americană care contestă autoritatea lui Fontes.James Carey (militar de profesie), autoproclamat Mare Maestru, îl acuza pe Fontes de nereguli în administrarea Ordinului și, pe baza grupului său, începe să înființeze să înființeze Comanderii și Priorate în toată lumea.Această ramură dizidentă – Ordinul Suveran Militar al Templului din Jerusalim (practic, denumirile sunt identice) – OSMTH – se caracterizeazăca fiind un ordin laic, care promovează caritatea, principiile cavalerești și își desfășoară activitatea ca un ONG care caută să se afilieze la cât mai multe organizații internaționale.În România, sub jurisdicția SUA – a Marelui Maestru James Carey – există două comanderii, înființate în septembrie 2005, având circa o sută de cavaleri.În imaginea de mai sus sunt prezenți reprezentanții români ai acestui ordin alături de Marele Maestru (don Fernando Campelo Pinto Pereira de Sousa Fontes.A patra din dreapta este donna Maria Dagloria. Statutul de organism consultativ (sau ONG) pe lângă ONU nu reprezintă o recunoaștere a OSMTH (oricare ramură ar fi, justă sau dizidentă) de către această organizație (adică de către ONU, care nu are asemenea competențe). Respectivul statut poate fi obținut de către orice organizație non-guvernamentală pe baza Rezoluției 31/1996 a ECOSOC! În mai 2005, Marele Priorat al României (călăuzit de don Fernando) a organizat primul simpozion național de comunicări și cu toate că OSMTH – Ordo Supremus Militaris Templis Hierosolymitani – declară că nu este ordin masonic sau paramasonic și nu are legături sau concordate cu Masoneria sau organisme subordonate acesteia, la acest prim simpozion au participat Emilian M Dobrescu (istoric mason), cavaler [care împreună cu Teodor Vasile au prezentat lucrarea Templarii (templierii) – Legendă și adevăr], dar și Olimpian Ungherea cu Obiceiuri și ritualuri secrete ale Templarilor.Referitor la scopurile asociației, Patriarhul Daniel spunea: Acest ecumenism al dragostei, al carității, al filantropiei, al lucrării sociale sau diaconale a Bisericii, foarte adesea, convinge mult mai mult decât progresul teologic.În octombrie 2006, fratele (și Masoneria are frați !!!) Cristian Tiberiu Popescu – KCTJ – director al Centrului Templar de Studii și Cercetări ale Evului Mediu și ale Ordinelor Cavalerești al Marelui Priorat al României a fost primit de Bartolomeu I (ambii în imaginea din stânga), Patriarhul Ecumenic Ortodox al Constantinopolului (propus la premiul Nobel pentru pace în 2007). Leo Zagami (Khaled Saifullah Khan), mason, afiliat atât la loji iregulare (nerecunoscute, Ordinul Acvilei și al Spadei, frecventat și de prințul italian Alliata di Monreale, ordin aflat sub obediența Supremului Consiliu din Washington), dar și membru al lojilor regulare – recunoscute, autorizate de loji abilitate (Kirby Lodge 2818 din Great Queen Street, aflată sub obediența United Grand Lodge of England, inițiat de un anume maestru Julian Rees), declara că 313

 

în 1999 a devenit membru al Lojii Monte Carlo, al cărei maestru (la acea dată) era Ezio Giunchilia (cel care împreună cu Licio Gelli de la Propaganda Due – P2 – a înființat Masonic Executive Committee – Comitetul Masonic Executiv).Ezio Giunchilia (Mare Trezorier al Lojii Propaganda 2) avea legături foarte strânse cu Francesco Murgia (din Marele orient al Italiei) dar și cu Gustavo Raffi (mason și autor de cărți masonice, inclusiv despre P2).În prezent, Gustavo Raffi este Mare Maestru al Marelui Orient al Italiei, dar și Mare Maestru de Onoare ad vitam al Marii Loji Naționale din România.Din cele susținute de Zagami, printre membrii Lojii Monte Carlo s-ar fi aflat și cardinalul Paul Marcinkus (implicat în scandalul IOR – Vatican) iar în prezent, printre membri s-ar afla directorul unui Rotary Club din New York, un maestru al Ordo Templi Orientis (”califatul italian”), reprezentanți francezi, înalți reprezentanți ai OPUS DEI, prințul Albert de Monaco, don Fernando Campello Pinto Pereira de Sousa Fontes, Vittorio Emanuele Alberto di Savoia (fostul rege al Italiei, Mare Maestru al Ordinului Sf. Maurice & Lazarus, înființat chiar de familia lui în 1572), Michael Arthur Ledden (din Statele Unite) și nimeni altul decât Henry Kissinger. În anul 1999, Loja Monte Carlo trece prin schimbări profunde și, ca urmare a acestor schimbări, în cadrul acesteia ia ființă o asociație numită Universal Unity, cu sediul înregistrat în Principatul de Monaco, av. dell’Anonciade, nr. 38.În 2002, Ezio Giunchilia publica o broșură intitulată Universal Unity care ar conține cele 33 de protocoale ale Lojii Monte Carlo.O parte din întruniri au loc pe Insula Cavallo, o insulă franceză dar proprietate privată (pe care, deci, accesul este strict limitat) în sudul insulei Corsica.Silvio Berlusconi, Vittorio Emanuele, Silvano Larini (omul de încredere al lui Bettino Craxi), Ezio Giunchilia, reprezentanți ai mafiei italiene, Nickolas Bizzio (italo-american, conducătorul unor societăți specializate în comerț cu armament și gestionarea deșeurilor toxice, are trei vile luxoase pe această insulă), Licio Gelli sunt doar câțiva din cei care se întâlneau (și nu imposibil întâlnesc) pe această insulă.Imaginea de mai sus reprezintă diploma acordată lui Leo zagami, în 2002, prin care este investit, oficial, cu gradul VIII al OTO. Definiția Masoneriei dată de un reprezentant de seamă al acesteia, Manly P Hall, grad 33. Surse din medii bine informate afirmă că Loja Monte Carlo nu ar fi decât vârful piramidal al Lojii P2, care girează contactele ultrasecrete la nivel internațional.În 1987, Nara Nazzini, o prietenă apropiată a lui Licio Gelli, depunea mărturie la Tribunalul din Bologna: Gelli mi-a spus că Vittorio Emanuele și prințul Rainier de Monaco, tatăl lui Albert, fac parte din Lojă. O scurtă privire peste ramura Carey a templarilor (și nu singura) aduce la lumină alte detalii.James J Carey, Grand Master Emeritus (și unicul din prezentarea ordinului), activ în conducere între 1996 și 1998, s-a născut la Green Lake County din Wisconsin.Este amiral în retragere al United States Navy și în 2007 a înființat Admiral James J Carey Foundation care are ca scop carefully chosen organizations, institutions and associations that share the Admiral’s view on service to our nation and ”giving back”to the society.Pe coperta revistei The Officer (în imaginea alăturată) James J Carey (cel din mijloc) se află împreună cu alți ofițeri în Biroul Oval împreună cu președintele Bush (ăl bătrân).James Carey este președinte la Future Leader’s for America Foundation, la National Defense Committee, respectiv la Good Samariteans of the Knight Templar Foundation.Perioada 2006-2008 (la conducerea Ordinului Templar) a fost acoperită de al XV-lea Mare Prior – Robert C G Disney – militar de carieră, expert în informații, fost membru al Beretelor Verzi (și nu strungar calificat prin seminarii de două săptămâni, devenit expert în securitate și informații !!!), în prezent CEO – Chieff Operating Officier la Sigma International Holdings, o societate care asigură servicii unei multitudini de societăți: General Electric Corporation, Polaroid Corporation, Petro Canada Limited, Smith Barney Inc, United States Departament of Navy (toate bazele navale USA dispersate în lume), British Petroleum, Dow Chemical Corporation și Dow Products, Guvernului Japonez, United States Departament of States (toate ambasadele SUA din lume).Disney a fost reprezentant al US Defence Systems (subsidiară a Armor Holdings Inc), senior security executive la Chase Manhattan Corporation, Drexel Burnham Lambert Inc și ITT Corporation.În 2010, Mare Prior al Ordinului (al XVII-lea) a fost ales H Larson (pentru perioada 2010-2012)…

 

 

 

Eveniment templar la care a participat și amiralul Carey (al cincilea din stânga, cu colan).Majoritatea celor di fotografie dețin grade militare.În structura NATO, Marea Priorie NATO este reprezentată de colonelul doctor Volker Zimmerman.Printre personalitățile ordinului, ca protector religios se află Mitropolitul Ortodox al Canadei și Statelor Unite – Theodosius, sub patronajul regal al prințesei Elisabeth de Ysenburg și Büdingen.Capelan general este episcopul Munib A Younan, iar secretar general – Simon, conte de Saint Claire.Prin filiera Marii Priorii a Italiei (și sub obediența acesteia) funcționează Prioratul României, ”cavaler comandant” fiind Ovidiu Panea (vezi întâlnirile din cadrul instituțiilor Black Sea Trust).Din cele susținute de acest ordin, este cea mai mare și mai bine organizată societate templară, fiind apolitică, non profit și este înregistrată la Geneva (în Elveția), în Registrul Federal CH-660 197229-4.Ovidiu Panea, managing director la Abstraction Network, prin NLP – Neurolinguistic Programing și ca vice-președinte al Coevolve România, este prezent (în marea majoritate a cazurilor) la întrunirile The Black Sea Forum prin inițiative regionale ale Black Sea Forum for Dialogue and Partnership on Environment (Coevolve România).Sub egida Black Sea ONG Forum, între 31 octombrie și 2 noiembrie 2008, s-au adunat (împreună) la București: Teona Aslanishvili (Save the Children, Georgia), Adrian Baboi-Stroe (Press Monitoring Agency, România), Diana Berceanu (Civil Society Development Foundation – FDSC, România), Daria Catalui (Romania Youth Council), Alina Inayeh (Black Sea Trust), Mary Frances Lindstrom (Open Society Institute, SUA), Ovidiu Panea (Coevolve, România), Maia Ochigava (Caucasus Green Area, Georgia), Leonard Orban (în prezent consilier la președinție) – comisar UE pentru multilingvism; Sergiu Panainte (Söröș România), Cristian Pârvulescu Alianța Pro-Democrația, Sandra Pralong (SynergEtica Foundation, România), Mihaela Sabadac (ProWomen Foundation, România), Corina Simon (PATRIR – IDR, România), Özgür Ünlühisarcikli (German Marshall Fund SUA, biroul din Ankara),Ovidiu Voicu (Söröș Foundations România). Pentru cele ce urmează, este nevoie de mică (dar necesară) introducere.Printre ONG-urile care funcționează în România, un loc aparte îl ocupă IRSCA – Gifted Educations România, cunoscută pe scurt drept IRSCA, un ONG care are ca țel promovarea persoanelor tinere, cu talent și har deosebit, mai ales a copiilor supradotați, promovând și sprijinind dezvoltarea acestora în toate domeniile, știință, artă, management, leadership, formând resurse umane capabile să rezolve problemele lumii contemporane (Depinde !!! Cine le crează nu ar trebui să le și rezolve?!).IRSCA este partener UNESCO și membru al WCGTC – World Council for Gifted Talented Children, ECHA – European Council for High Ability, APF – The Asia Pacific Federation fo the World Council for Gifted and talented Children, caracterizate ca fiind cele mai înalte foruri internaționale în domeniul educației de excelență – ”gifted educations”.IRSCA Gifted Educations reprezintă Institutul Român de Studii și Cercetări Avansate în ”gifted educations” (singurul institut din țară abilitat să susțină inițiativele din domeniul educațional) dedicat noilor tehnologii didactice pentru copiii și tinerii supradotați și talentați, susține Florin Colceag, membru fondator și președinte al societății.Un Florin Coceag apare ca membru al Asocieției Române pentru Clubul de la Roma, alături de Emilian M Dobrescu, respectiv (George!?) Virgil Stoenescu.În primăvara anului 2006, IRSCA împreună cu peste 40 din cele mai prestigioase instituții, firme și organizații, pun bazele Edugate – Consorțiul Român pentru Educația Copiilor și Tinerilor, Supradotați și Talentați, una din cele mai mari inițiative educaționale private din România. Pe de altă parte, Edugate este și inițiatorul unei propuneri legislative concretizate în ianuarie 2007 prin Legea 17/ 2007 – Legea Educației Tinerilor Supradotați și Capabili de Performanță.Iată pe câțiva dintre membrii fondatori, iar concluziile, sunt la latitudinea cititorului: Ro Talent – Asociația Română de Asistență Psihopedagogică și Socială a Copiilor și Tinerilor Talentați, CREDIS – Departamentul de Învățământ de la Distanță (Universitatea București), Clubul Harvard România – Moldova (întemeiat de Mircea Geoană), FDSC – Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Global Video Media Alpha, Fundația pentru Strategii de Comunicare, Fundația ”Lauder Reut”, Coevolve România, Fundația Umanistă ”Dan Voiculescu”, Fundația ”Blue Heron”, Fundația ”Chance for Life”, CUFR – Conseil Universitaire Formation-Recherche Françai Roumain ”auprès des” Grandes Écoles Françaises.La 8 decembrie 2010, Fundația ”Lauder Reut” anunța aprinderea luminilor de Hanuka și din Pomul de Crăciun, în cadrul Lauder Friendship Gala.La fel cum a fost iluminată Facultatea de Medicină ”Carol Davila” din București cu ocazia sărbătoririi a 105 ani de la înființarea primului Rotary Club, la Chicago? La fel cum s-au reaprins luminile Masoneriei în România, în 1993? Pentru a duce mai departe, către epoca de aur, ideea de creare a omului nou, capabil să rezolve problemele lumii contemporane, este nevoie de cadre pregătite și capabile!Mihaela Popa (născută la 16 aprilie 1962), senator al PD-L, în decembrie 2002 a frecventat (în Belgia) Comenius – Management of Transnational Projects, urmând și cursuri de formare de tip Comenius 3.1 – În căutarea unui model al profesorului european al secolului XXI.În octombrie 2006 a participat la Seminarul Internațional ECAP – Evaluarea Compe315

 

tențelor Adulților în Educația Permanentă, respectiv Seminarul Internațional Descentralizarea Învățământuli Preuniversitar (Antalya, Turcia, ambele în octombrie 2006).În mai 2007 a primit o Bursă Socrates pentru Staff Educational – Construcția unei Europe Unite pornind de la școală (Mellila, Spania), după care (în iulie 2007), a participat la un Workshop Educational – Descentralizarea în educație și formula de finanțare.Roadele încep să apară dacă ținem cont de creșterea semnificativă a numărului de cocălari și pițipoance de pe unitatea de suprafață, creștere care, alăturată curentelor de tip trendy (Ai cont de Facebook să-ți arăt cât sunt de proastă?), de tip imbecilizarea prin manele (văzută ca oportunitate acordată libertății de exprimare a culturii țigănești – Dușmanii mei! Fetele fuge, moare dupe mine!) și sub influența unei multitudini de alți factori, face ca nivelul de cultură să fie destul de mic. Și dacă Dan Mircea Geoană și-a dat osteneala și a înființat Asociația Foștilor Studenți Români de la ENA (École Nationale d’Administration), la întâlnirile acestei asociații nu vorbește de unul singur.Cristian Monodor Dobre (născut la 26 aprilie 1971), deputat, în 2005 a urmat cursurile ENA primind diploma pentru Formation Specialisée à l’Intention des Cadres de l’Administration Préfectorale Roumaine.Cristian Sorin Dumitrescu (născut la 24 aprilie 1955), deputat PSD, în 1992 a obținut diploma internațională în administrație la ENA.Este profesor-asociat la Universitatea ”Robert Schumann” (aceleași idei le-au împărțit Schumann, Alcide de Gasperi, Coudenhove-Kalergi, Konrad Adenauer, etc).Gabriel Berca (născut la 12 iunie 1968), senator al PD-L, a urmat cursuri de specializare la ENA și este membru în Comisia de Recrutare a Înalților Funcționari Publici.Orest Onofrei (născut la 17 mai 1958), medic veterinar (ca specializare de bază), senator al PD-L, în mai-iunie 2005 a urmat un curs de Management & Business Information la Academia Britanică de Afaceri și Comunicare, iar între 2004 și 206 a susținut un curs post universitar (pentru masterat) – Managementul Administrației Publice în țările UE.În noiembrie 2006, la Middlesex University Business, a frecventat cursul de perfecționare Managementul performant al instituțiilor publice în Uniunea Europeană, iar între ianuarie și decembrie 2005 a studiat la ENA (Bine, bine, domnu’ Orest! Dar cine tratează șeptelul? Economiștii de la Banca Mondială și inginerii electroniști! Nu știați?!).Gheorghe Mirel Taloș (născut la 3 decembrie 1973), deputat al PNL, în 1997 a frecventat cursul European Security Issues la Center for European Security Studies din Gröningen (Olanda), iar în 1999 ”campania” Management & Strategy la National Democratic Institute for International Affairs din Washington DC.În 2001 a studiat Globalization – A Liberal Stocktaking of Chances and Risks la ”Theodore Heuss Akademie” din Gummersbach (Germania), iar în 2005 a urmat un stagiu la Prime Minister’s Strategy Unit UK Government.În 2008 a urmat alt curs, The Challenges of Intelligence Assestments Concern International Terrorist Organization (la Galilee College/America Military University, Israel).În 2004 a publicat lucrarea Îndrumar în liberalismul politic la Editura ”Curtea Veche”, cu un cuvânt înainte scris de academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici.Florin Serghei Anghel (născut la 28 ianuarie 1961), traseist cu opriri în stațiile PNȚCD, PUR, PNL, PC, PNDC, în octombrie 2008 trece la PD-L.Deputat al PD-L, între 2005 și 2006 a fost ”observator” al Comitetului Regiunilor de pe lângă Uniunea Europeană, iar între 2007 și 2008, a fost membru al aceluiași comitet.În acest caz, regionalizarea României apare ca fiind o decizie care s-a luat cu mult timp în urmă, lipseau doar păpușile.Cătălin Ioan Nechifor (născut la 18 februarie 1974), deputat, în 2008 a urmat o specializare la The Aspen Institute France, în materie de Jeunes Leaders politique.Roberta Alma Anastase (născută la 27 martie 1976), la 15 ani a devenit membră a Partidului Democrat.Între 2008 și 2008 a fost observator, apoi membră a Parlamentului European, fiind afiliată Partidului Popular European – Democrații Europeni.A fost ”raportor” al Parlamentului European pentru Sinergia Mării Negre (Măi, de dă-mă! Oare nu a fost ceva prea complicat și greu pentru ea?).Titus Corlățean (născut la 11 ianuarie 1968), senator al PSD, în 1994 și-a luat licența la Facultatea de Drept a Universității București, iar între 1993 și 1994 a fost cercetător la Institutul Român pentru Studii Internaționale.În 1995 obține diploma în studii aprofundate – Drept Internațional și Relații Internaționale la Universitatea București primind (în același an) un atestat la un curs de perfecționare în domeniul diplomației și al relațiilor internaționale la Institutul Național de Administrație Publică din Paris. Ne vom întoarce puțin în timp (cu ajutorul documentelor) pentru a vedea ce principii stau la baza Masoneriei actuale.Fidel susținător al dinastiei de Hanovra (antagonistă Casei de Stuart), membru al The Horn Lodge (o lojă influentă din care făceau parte ducele de Queensbrough, ducele de Richmond, lordul Paisley și începând din 1725 – John Desaguliers – prieten apropiat al lui Isac Newton), James Anderson a publicat în 1723 faimoasa constituție (care va deveni biblia, cartea de căpătâi a Masoneriei britanice), prin care a enunțat principiile care vor sta la baza Marii Loji Engleze.Primul articol (prin felul vag în care este exprimat) este și astăzi subiect de dezbateri, interpretări, dar și controverse.Dacă în trecut masonii (britanici) erau obligați să declare fidelitate regelui și Bisericii Anglicane, Anderson considera că venise vremea pentru care era mai oportun ca ei (masonii) să fie obligați să jure credință acelei religii la care aderă toți oamenii, lăsând fiecăruia dreptul la o opinie personală (”opinie”=religigie, Anderson The Constitutions of Freemasons, pag. 50).Al doilea articol este și mai explicit: Un mason (…) nu trebuie să fie niciodată implicat în comploturi sau conspirații împotriva păcii li bunăstării Națiunii.Și aici (la o citire mai atentă) apare un semn de întrebare: Națiune înțeleasă prin sensul propriu al cuvântului, sau Națiune în sensul de entitate extinsă, lărgită la scară globală? Este un fapt cunoscut (și mulți istorici ai Masoneriei susțin acest fapt) că Masoneria nu face politică, nu răstoarnă guverne, nu impune anumite persoane, dar își asumă paternitatea unor revoluții (evenimente), respectiv a unor participanți la respectivele evenimente.Răspândirea Masone316

 

riei din zona anglo-saxonă (Scoția, Irlanda, Anglia) spre Europa continentală (Franța, Germania, Țările de Jos) s-a făcut foarte ușor prin refugierea dinastiei scoțiene de Stuart în Franța, unde și-a găsit adăpost în încercările ei repetate de obținere a tronului Angliei. Printre susținătorii lui James Eduard Stuart se afla și Andrew Michael Ramsay (16861743), adept al unei societăți roza-cruciene – Filadelfi, politolog și pentru o scurtă perioadă de timp (în 1724), tutore al lui Carl Eduard Stuart.Prieten destul de apropiat al lui Isac Newton (în 1729 este primit în Royal Society din Londra), la moartea mentorului său (în 1715 – François Fénelon – un filosof mistico-catolic liberal), Ramsay pleacă la Paris (unde își va petrece o mare parte a vieții) devenind prietenul apropiat al lui Filip d’Orléans care l-a ajutat să devină membru al Ordinului (neocavaleresc) al Sf. Lazăr (G D Henderson Chevalier Ramsay, Londra, 1952).Devenit orator al Marii Loji Franceze (în 1737, când Charles Radcliffe era Mare Maestru), respectiv cancelar al Marii Loji din Paris, la 20 martie (unele documente indică 21 martie) 1737, Ramsay a ținut un discurs care va fi cunoscut sub numele de Orațiunea (prelegerea, predica) lui Ramsay.Din perspectiva celor întâmplate de-a lungul timpului, a evenimentelor actuale (inclusiv fărâmițarea statală a țărilor), ținând cont de canalele de propagare a acestor idei (căi masonice), un citat din Orațiunea lui Ramsay este demn de luat în seamă: Lumea nu este altceva decât o imensă republică, în care fiecare națiune este o familie și în care fiecare individ este un fiu.Idei care vor exercita o influență enormă asupra viitorilor gânditori politici, nu numai din Franța sau din restul Europei, ci și din coloniile engleze care vor deveni, peste timp, Statele Unite ale Americii: Interesele Confraternității vor deveni interesele întregii rase umane (Michael Baigent, Richard Leigh Originea și istoria Masoneriei, titlul original The Temple and the Lodge, 1989).Cele două imagini de mai sus reprezintă o parte din simbolismul masonic. Oricât ar părea de straniu la prima vedere, multitudinea de rituri, obediențe, alianțe și chiar schisme nu-i învrăjbește pe frații masoni, deseori maeștrii unui rit fiind participanți la adunările unui alt rit.Radu Bălănescu (actualul Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România) pe când era Pro Mare Maestru (ca reprezentant al lui Eugen Ovidiu Chirovici) a participat la reuniunile Ritului de York, condus de Ștefan Mâșu.Gheorghe Florea, Mare Maestru al Ritului de Memphis Misraïm, a fost prezent și el la lucrările ritului condus de Mâșu.Ștefan Mâșu a fost prezent (și el) la adunările Marii Loji Naționale din România, ca invitat al lui Eugen Ovidiu Chirovici, iar mai târziu al lui Radu Bălănescu.Toate aceste atitudini nu constituie ceva nou, care să aparțină doar vremurilor moderne.În timpul Războiului de Independență din Statele Unite a fost capturat (ca pradă de luptă) ”certificatul” Regimentului 17 Infanterie (devenit mai apoi Regimentul Leicestershire) de către unitățile generalului Samuel Parsons.În timpul respectivului război, în armată funcționau așa numitele loji de câmp (mobile), recunoscute de către o autoritate masonică (în acest caz United Grand Lodge of England) printr-un certificat.Acest document a fost restituit însoțit de o scrisoare a generalului Parsons, care exprimă cu elocvență spiritul insuflat de Masonerie, în ambele armate combatante, la toate nivelele (de la soldat și până la general) și prin analogie, în toate gradele masonice: Fraților, Când ambițiile monarhilor sau interesele antagoniste ale statelor aflate în conflict își cheamă supușii la război, ca masoni nu avem acel sentiment care ne împinge la o distrugere fără noimă și, oriunde, în orice direcție ne vor conduce sentimentele proprii în disputele noastre politice, suntem întotdeauna frați și (pe lângă datoria noastră profesională), trebuie să promovăm fericirea și bunăstarea reciprocă.Acceptați, deci, din mâinile unui frate, ”Constituția Lojii Unitatea 18” pe lângă Regimentul 17 Britanic care, în urma evenimentelor neplăcute pentru voi, ne-au dat posibilitatea să v-o putem restitui. Al vostru frate și obedient servitor, Samuel H Parsons. (Michael Baigent, Richard Leigh – Originea și istoria Masoneriei, capitolul XVIII – Războiul de Independență, partea a IV-a – Masoneria și independența americană). Ștefan Mâșu (în imagine în partea dreaptă, în timpul unei întruniri) adună la biografia masonică o multitudine de titluri: Mare Guvernator al Ritului de York din România (rit recunoscut oficial și de către United Grand Lodge of England), Ilustru Mare Maestru al Supremului Mare Consiliu al Masonilor Criptici din România, Înalt Mare Preot al Supremului Mare Capitol (sau capitul) al Masonilor Arcului Regal din România, Supremus Magus al Societas Roza-cruciana in Romania (instalat oficial în aprilie 2005 de o echipă de ”supremus magus” din Franța, SUA și Portugalia), Mare Inspector General pentru Europa de Est al Marii Garnizoane a Cavalerilor Templari din SUA (fiecare rit are ”templarii” proprii).La 21 mai 2006 este inițiat la gradul 90 – Principe Suveran, Sublim Patriarh, Maestru al Marii Opere al Ritului Antic și Primitiv de Memphis Misraïm.Născut la 24 mai 1945 la Cocioc – Periș, România (a primit gradul 90 cu trei zile înainte de aniversarea lui), în 1967 a absolvit Academia de Studii Economice din București, iar în 1975 a obținut titlul de doctor în Științe Economice al ASE.Perioada 1972-1973 a petrecut-o ca cercetător al Institutului de Înalte Studii Internaționale din Geneva (Elveția) devenind, între 1975 și 1976, expert internațional al Centrului de Comerț Național GATT/UNCTAD din Geneva pentru Africa Centrală.Ascensiunea masonică este rapidă.În 1990 s-a dedicat esoterismului, devine membru al Masoneriei în 317

 

care, după o perioadă scurtă de timp, va deține funcții importante.Educat în perioada (caracterizată de o anume diversitate, dar și soliditate) comunistă a țării, după 1990 pare să iasă din amorțire.Nu este exclus ca afilierea lui la Masonerie să fi avut loc în timpul deplasărilor pe care le-a făcut în străinătate, Geneva fiind fieful majorității organizațiilor mondiale cu caracter globalist.Scriitor erudit în domeniul economic (Comisia ONU pentru Europa, 1973, Ed. Politică; co-autor la Companiile multi-naționale, 1974, Ed. ASE), dar și pe plan masonic, în 2007 a publicat la Ed.Phobos (din București) Roza-crucienii sunt printre noi.În 2009 a fost co-autor la o lucrare cu un titlu (s-ar putea spune) profetic: Criza, Anticriza și Noua Ordine Mondială.De la o societate care-și atribuie ca menire cizelarea omului, ridicarea spirituală a adeptului, iată că celor din gradele superioare, multe din marile probleme ale lumii contemporane nu le sunt străine.La fel ca bărbații, începând din 2005, femeile au posibilitatea să participe la întrunirile masonice, în cadrul Ordinului Trandafirului, din care fac parte doamne și domnișoare, surori, soții, mame și fiice ale celor care fac parte din Ritul de York România.Sintetizate în câteva cuvinte, intențiile frăției, pot fi interpretate de fiecare în felul propriu: (…) Ritul de York România se afirmă tot mai prezent în fața comunității masonice românești, europene și internaționale ca o catedră de selectare, perfecționare și promovare a masonilor în spiritul unei înalte Morale Civice, al unei trainice iubiri față de oameni și de țară, al valorilor Cavalerismului Creștin și al unei puternice credințe în Dumnezeu, Marele Arhitect al Universului.Gabriel Gherasim (născut la 27 aprilie 1960), membru al aceluiași Rit de York ca și Ștefan Mâșu, inginer în automatizări, este și doctor în securitate și apărare națională prin cursurile de la Colegiul Național de Apărare ”Carol I” (în imaginea de mai jos, de la stânga la dreapta, Iulian Moisescu, Ștefan Mâșu, Licio Gelli și Gabriel Gherasim).Deține diverse funcții în Masonerie, în rituri mai puțin cunoscute în România: Ordinul Crucii Roșii a lui Constantin, Ordinul Sf. Mormânt și al lui Ioan Evanghelistul, Ordinul Societas Roza-cruciana in Romania, Cavaler al Ordinului Societății Regale a Cavalerilor Occidentali.Din anumite puncte de vedere, titulatura de doctor în securitate și apărare naționalăeste incompatibilă cu statutul de mason. Nu ar fi necesară o prezentare (pe scurt) a Ritului Antic și Primitiv de Memphis Misraïm (descrierea riturilor nefiind scopul materialului de față), dar prezența câtorva români în acest ordin face această prezentare mai mult decât binevenită. Ritul Antic și Primitiv de Memphis Misraïm este o parte a sistemului masonic care-și datorează numele vechii denumiri a capitalei Egiptului, și pare să fi apărut pentru prima dată în Franța (sub formă arhaică) după ce Napoleon a ajuns în Egipt.Conform documentelor oficiale, după 1862 are loc expansiunea ritului către Belgia, Anglia și America de Nord.Statutul ritului prevede, atât lojilor cât și fraților, să întrețină cele mai bune relații cu masonii din celelalte sisteme, în rit putând fi admiși și frați din orice alt rit, în spiritul toleranței și al bunei colaborări.Prin contopirea Ritului de Memphis (90 de grade) cu Ritul de Misraïm (95 de grade), s-a format ceea ce în timp va deveni Ritul Antic și Primitiv de Memphis Misraïm (sau RAPMM, a cărui emblemă este reprezentată în imaginea alăturată).Prima parte a ritului (gradele de la 1 la 30, comune cu ale Ritului Scoțian) dă adepților posibilitatea studierii moralei, a simbolurilor, ghidează neofitul către respectarea umanității.Este considerată o etapă introductivă, făcându-se cunoscute (revelate) științele naturii.A doua parte a ritului (gradele de la 31 la 60) dau posibilitatea studierii filosofiei și istoriei, explică teoremele Geometriei Indiene, miturile și povestirile antichității: Zendavesta, Manu – Harmasasha, Vedele sacre.Obiectivul celei de-a doua etape îl constituie stimularea cercetării Primelor Principii și a Bazelor pentru a putea promova sentimente de umanism și simpatie. Filosofii și înțelepții greci considerau că a trăi în afara legilor naturii (să le numim firești) sau în opoziție cu aceste legi, nu poate duce decât la haos material și la suferință psihologică, într-o continuă agitație intelectuală, fără repere sau axe de referință. Această conștientizare a ordinii cosmice se poate clădi studiind legile naturale, ale geometriei sau aritmeticii (pentru Pitagora), ale gramaticii sau ale retoricii (pentru Socrate), sau legile fenomenelor (pentru atomiști: Empedocle, Democrit).Privitor la alcătuirea omului, Platon recunoaște trei tipuri esențiale de suflete care ar constitui ierarhia naturală a societății: 1 – sufletul doritor – localizat la nivelul abdomenului, caracteristic țăranilor și muncitorilor; 2 – sufletul curajos – situat în zona diafragmei, întâlnit în cazul războinicilor; 3 – sufletul rațional – cu centrul la nivelul capului, caracterizează magistrații și, fără a greși, se poate adăuga elita, clasa conducătoare.La Platon, justiția este armonie, totul este corect dacă fiecare se află la locul lui, păstrându-și-l.Schimbarea locului prin viclenie sau minciună duce, inevitabil, la dezordine, constituie o greșeală și provoacă boală sufletului și dezordine în societate.Dar apare și o întrebare: umanism și simpatie între cele trei categorii de mai sus, sau doar în cadrul unei singure categorii? Dacă un rațional a provocat un lucru neplăcut unui doritor (sau curajos), acel rațional își va recunoaște greșeală săvârșită, făcând ceea ce trebuie pentru îndreptarea ei?! Denumirile gradelor duc cu gândul la adevăruri încifrate în taine vechi: 48 – Înțelept al Piramidelor; 51 – Cavaler Phoenix; 53 – Cavaler al Sphinxului; 54 – Cavaler al Pelicanului; 55 – Sublim Cunoscător al Labirintului. 318

 

Partea a treia a ritului, conținând gradele de la 61 la 90, oferă posibilitatea studierii altor domenii: filosofia înaltă, reinterpretarea ideii de foc, marea revelație a luminii, legendele religioase specifice fiecărei etape a Antichității și se trece la cercetarea celor mai importante studii teozofice.Denumirile gradelor se apropie de starea de absolut: 61 – Cavaler al Operei celor Șapte Culori; 72 – Custode al celor Trei Focuri; 81 – Înalt Cavaler al Triunghiului Strălucitor, 90 – Mare Maestru al Marii Opere. Gradul 90° este considerat gradul perfect deoarece (din punct de vedere geometric) este un unghi drept, iar din punct de vedere aritmetic, într-un triunghi dreptunghic (care are un unghi de 90°) valoarea acestuia este dată de suma celorlalte unghiuri din triunghi.Gradele de la 91 la 95 sunt considerate gradele Supremelor Mari Consilii constituindu-se (împreună cu gradele simbolice până la 99) în etape către dedicarea, în totalitate, studierii esoterismului.Cel care a contribuit la răspândirea ritului în America de Nord a fost Jacque Marconis; mai târziu, prin intermediul lui John Yarker trece în Anglia de unde, ”cu ajutorul” lui Theodor Reuss se răspândește în Germania.La 30 septembrie 1919, Jean Bricaud pune bazele unirii tuturor riturilor (Ritul Scoțian, de Memphis Misraïm, Mistic Shrine, Ordinul Regal al Scoției) într-un Mare Consiliu. În ceea ce privește România, ar exista două puncte de vedere privitoare la activitatea masonică.Un prim punct de vedere este reprezentat de-o redactare (în limba franceză) făcută de locotenent-colonelul I T Ulic – Mare Hierofant.În 1805/1806, prințul Constantin Moruzzi al Moldovei (RWM al Lojii din Iași – de Rit Scoțian, de obediență italiană), cu ocazia unei vizite la Constantinopol este inițiat în Ritul de Memphis Misraïm împreună cu toți membrii suitei sale.În 1807, după reîntoarcerea de la Constantinopol, pune bazele unei loji a Ritului de Memphis Misraïm la Iași, sub obediența Constantinopolului, prin așezarea primei pietre.În 1808, generalul Cicianof, guvernatorul rus care a ocupat orașul Iași, a ordonat închiderea lojilor masoniceîn Moldova (deci și a celei a Ritului de Memphis Misraïm).Vistiernicul Tache Roset Rossnovani (în 1811) redeschide loja Ritului de Memphis Misraïm.În 1825 se înființează la București o altă lojă a acestui rit.Ca urmare a distrugerii în incendiu a lojii Steaua Dunării, o parte din membri s-au afiliat la loja Ritului de Memphis Misraïm.În 1880 se înființează Marea Lojă Națională a României, lojile Ritului de Memphis Misraïm din București și Iași rămânând neafiliate, continuându-și activitatea sub obediență italiană.În 1882, Marele Comandor Constantin Moroiu (în imaginile de mai jos) obține autorizarea din partea ”fraților” italieni pentru afilierea celor două loji ale Ritului de Memphis Misraïm la Marea Lojă Națională a României.În 1892, Constantin Moroiu este decorat de către italieni cu Marea Stea Sirius obținând gradul de Mare Hierofant (pentru România).În 1911, Constantin Moroiu s-a retras din activitatea masonică împărțind Marea Lojă Națională a României în două, păstrând pentru el titulatura de Suveran Pontif : a – prin vot unanim, George Bibescu a fost ales Mare Maestru al Riturilor Scoțian, al Arcului Regal și Swedenborg din Marea Lojă Națională a României; b – tot prin vot unanim, locotenent-colonelul I T Ulic este ales Mare Hierofant al Ritului de Memphis Misraïm din cadrul Marii Loji Naționale a României.Ritul de Memphis Misraïm a fost activ până la 15 august 1916, când toate lojile au fost închise din cauza războiului.După primul război mondial, doar lojile Ritului Scoțian s-au redeschis, cele ale Ritului de Memphis Misraïm rămânând închise. Constantin Moroiu (13 februarie 1837-27 aprilie 1918) a avut un frate (George Moroiu), mason și el. Fiicele lui Constantin Moroiu, Maria și Elena, au fost inițiate în loja Steaua Sudului din Mangalia (în 1883), fiind primele persoane de sex feminin inițiate în Masonerie (din România).Sub obediențe diverse, în localități diferite din țară, au apărut loji distincte.Sub obediență italiană, Coroana României (la București), Sapientia (la Bacău), Montefiore (la Mihăileni), Unirea (la Focșani).Sub obediență franceză, Hiram (la Botoșani), Phare Hospitalier (la Brăila), Les Sages de Heliopolis (la București), Steaua Dobrogei (la Constanța), Discipolii lui Pitagora (la Galați), Steaua României (la Iași), La Union (la Ploiești), Steaua lui Sever (la Turnu Severin). O a doua opinie este prezentată de-o persoană care pretinde că tatăl meu se numește M Moroiu, iar unchiul meu este C D Moroiu.Prezentul fragment este extras din The Kneph – Quarterly Masonic Journal (numărul din februarie 1884), ca publicație a Ritului Antic și primitiv în Regatul Unit, pag. 109, România: În România, activitatea masonică se poate descrie prin următoarele repere: 1 – Constituirea Marii Loji Naționale a României la 8/20 septembrie 1881; 2 – Înființarea la 12/24 iunie 1881 a ”Suveranului Sanctuar” al Ritului de Memphis Misraïm; 3 – La 8/20 septembrie 1881 ia ființă ”Supremul Mare Consiliu” al Ritului Scoțian Antic și Acceptat; 4 – La 8 noiembrie 1882 se înființează ”Marele Capitul” (capitol, capitel) la Masoneriei Arcului Regal; 5 – La 10/22 martie 1883 se pun bazele Templului și Marii Loji a Masoneriei de Rit Swedenborgian.Este cunoscut că există cinci cinci districte masonice unde, în fiecare dintre ele, am fost ales ca Mare Maestru sau Mare Comandor, după caz. În ceea ce privește Supremul Rit de Memphis, a fost introdus în România în 1760, într-o lojă cu doar 25 de grade, numită Steaua Dunării care, succesiv (în 1839), a adoptat întregul Rit de Memphis Misraïm, fiind recunoscută de maeștrii Marconis și Moutet.Constituția de atunci se află la baza Suveranului Sanctuar din România.Printre masonii care 319

 

au susținut (și au făcut parte din) acest rit, se află unchiul meu (C D Moroiu), tatăl meu (M Moroiu), marele om de litere Ion Heliade Rădulescu, George Filipescu, și mulți alții care s-au distins la 1848, ale căror diplome s-au găsit la I H Rădulescu (și arse de către ruși, când au ocupat țara în acea perioadă).În 1857, după ce în țară s-a reinstaurat libertatea de acțiune, s-a organizat Marea Lojă a României.În 1861, fratele Marconis, în lucrarea ”Rameau d’Or” – Ramura de Aur, la pagina 34, face referire la ”Suprema Organizare”.În 1865, Marea Lojă a fost distrusă din ordinul principelui Cuza care, opunându-se masonilor, a dat ordin ca toate documentele noastre să fie arse: nimic nu s-a păstrat, doar tradiția pe care am păzit-o cu grijă.Între 1873 și 1877, asistat de ceilalți camarazi, am reînființat celelalte corpuri masonice, respectiv am ”reaprins lumina” în loja Steaua Dunării.Ritul cu cele 25 de grade, introdus în România la 1760, ar putea fi o ”avangardă” a Ritului de Memphis (poate ”Ritul Perfecțiunii”), ca parte a Masoneriei Egiptene reorganizată la 1798 de către armata franceză condusă de Bonaparte.În imaginea de mai jos se află Radu Bălănescu, Ștefan Mâșu și Gheorghe Florea. La 27 octombrie 2003, prin Decretul 206 al Marelui Maestru al Marii Loji Naționale din România (Gheorghe Comănescu), 15 ”frați” masoni au fost autorizați să constituie Ritul Antic și Primitiv de Memphis Misraïm pe teritoriul României, iar la 12 decembrie, Suveranul Mare Maestru, Mare Comandant, Mare Hierofant General al RAPMM din Marele Orient al Italiei, l-a numit pe ilustrul ”frate” Gheorghe Florea Mare Delegat Magistral, Mare Maestru al Marii Delegații Naționale a RAPMM pentru România.În aprilie 2008, Gheorghe Florea a devenit Maestru Suveran mare Comandor ”ad vitam” al RAPMM din România. Privitor la soarta RAPMM înainte de 1945 (în România), un punct de vedere interesant îl prezintă dr. Mihail Georgiev – Frater Bogomilius – Mare Hierofant ”ad vitam” al RAPMM, secretar al Comitetului Esoteric al Supremului Consiliu al RSAA, Prior Provincial al Orden of Illuminati, ale Riturilor Unite ale OTO, membru ”honoris causa” al Ordo Fratres Luci, președinteepiscop al The Ecclesia Gnostica Ortodoxa, autor și traducător de texte esoterice.În monografia The Summum Bonum Organization (redactată de către acesta), la pagina 12 face cunoscut că o mare parte a familiei regale române a făcut parte din Masonerie înainte de interzicerea acesteia de către comuniști.Nu este de mirare, mai ales că prințul Paul de România a devenit mason în 2002, în Florida, iar în 2003 a fost inițiat în Ordinul Regal al Scoției.Tot în Florida a fost inițiat în Masonerie și Dorin Dumitru Prunariu.Prunariu este cavaler templar, are gradul de Grand King în Marele Capitol al Masoneriei Arcului Regal din România, are gradul 32 al RSAA, este Maestru Venerabil al Lojii ”Roza Vânturilor” din Orientul București și membru al Clubului Rotary. Tot în lucrarea lui Georgiev, pe lângă prezentarea inter-conexiunilor dintre rituri, autorul prezintă și ”originea” ”iluminismului masonic”: Iluminismul ebraic – Haskalah – este inspiratorul conducătorilor iluminismului masonic.Un rit despre care se știu foarte puține lucruri este Ritul Palladium.Se consideră că a apărut pe la 1870, prin colaborarea dintre Giuseppe Mazzini și Albert Pike (care a fost și Mare Maestru al Order of Palladium – sau Sovereign Council of Wisdom, fondat la Paris în 1737).Membrii Ritului Palladium se reunesc în Triangles of Adepts, fiind selectați dintre vârfurile Ritului Scoțian, al RAP de Memphis Misraïm, respectiv dintre reprezentanții celorlalte rituri.Ritul Palladium are propriul său buget, iar puterea pe care o are peste lojile masonice nu reiese din apartenența la vreo structură de putere, ci din alegerea atentă a masonilor care să facă parte din acest rit, respectiv din distribuția acestora în structurile diverse ale Masoneriei, al controlului exercitat în cadrul diverselor rituri masonice.Directivele de conducere trec de la Grand Central Directories către Consiliile Supreme, Marile Oriente și Marile Loji.Se zvonește că ”vârfurile” Ritului Palladium ar avea permisiunea să participe la adunările lojilor B’nai B’rith, sau chiar să devină membri ai lojilor B’nai B’rith. Viorel Dănacu este președintele Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris-București, putând reprezenta trecerea de la forceps la ”sclipirea” dată de precizia compasului.Născut la 13 august 1968 într-o familie modestă (cu tatăl – inginer agronom și mama – învățătoare), între 1988 și 1994 Viorel Dănacu a urmat cursurile Facultății de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, obținând diploma în Medicină Veterinară (în 1994).În același an (1994) a frecventat cursurile Colegiului Național de Apărare (seria a III-a).În perioada 1998-1999 este transferat în interes de servici de la Universitate (unde lucra în conformitate cu specializarea lui) la Ministerul de Interne (ofițer specializat – medic veterinar – cu gradul de maior), în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Economico-Financiare din structura Inspectoratului General al Poliției Române.Între 1999 și 2009 și-a desfășurat activitatea ca medic specialist veterinar, comisar-șef în cadrul Direcției Medicale din Ministerul Administrației și Internelor.La cerere (în 2009) trece în rezervă, cu gradul de colonel.Am o poziție vehementă față de haosul și corupția din România și din cealaltă parte a Masoneriei și nu s-a abătut de la drumul inițiatic început cu primul maestru – Nicu Filip și continuat cu Marea Lojă a Franței.În mai 2006 a fost ridicat la gradul 33° de către Supremul Consiliu al Marii Loji a Franței.Din punct de vedere masonic, la capitolul realizări, se poate include semnarea Tratatului de Aderare la Carta Masonică Europeană, a Tratatului de Amiciție și Recunoaștere cu GLUDE – Confederația Marilor Loji Unite ale Europei, respectiv cu toate Marile Loji membre ale GLUDE.Și pentru că satul, lumea rurală a fost întotdeauna privită ca o sursă de inspirație, ca o masă de manevră (furnizoare de oameni pentru armată), Viorel Dănacu a înființat prima lojă sătească din lume, la Hobița, locul de naștere al lui Constantin Brâncuși.În prezent, Viorel Dănacu este venerabilul Lojii Athenaeum din București, iar din cele văzute pe internet, și Oreste – renăscutul și esotericul – ar face parte din această lojă. Niels Schnecker este o altă persoană care și-a câștigat dreptul să apară în această scurtă prezentare, atât prin domeniile de activitate, cât și prin situarea lui la cele mai înalte nivele ale conducerii de stat.Având apelativul de profesor, Niels este managing senior partner la Schnecker Van Wyk & Pearson, societate a cărei arie de acțiune pare identică cu zona de acțiune a Societății Deschise a lui Söröș, iar ca obiect de activitate are o multitudine de domenii (plecând de la agricultură, bănci, industrie, trecând spre armament și securitate națională, inclusiv media, transporturi, divertisment și reciclarea 320

 

gunoiului (în imaginea alăturată, Niels Schnecker este prezent la una din întrunirile Institutului Aspen România).Între 1978 și 1982 și-a perfecționat studiile la Sorbona, cu un master în drept internațional – economie internațională, respectiv finanțe internaționale.În 1982 și-a început cariera de brocker pe piața de capital, devenind, între 1985 și 1986, partener la Chula & May PC din California.Mai spre timpurile prezente, între 1993 și 1994 a fost consilier la Ministerul Transporturilor.Este reprezentant – cu titulatura de Targeted Client Group – al companiilor elvețiene sau străine, dornice de oportunități sau investiții în România sau în țările estului european.Printr-un program finanțat de USAID – Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, în 1993 ia ființă Institutul de Administrare al Afacerilor din București – IAAB – care din 1995 se autofinanțează integral prin Fundația ASEBUSS – Școala Post Universitară Româno-Americană de Afaceri.Prin Legea 252 din 30 iunie 2009, IAAB a primit statutul de instituție privată de învățământ superior, acreditată, de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.Pe la acest institut, cu diverse ocazii, apare și Niels, prilej pentru a mai afla câte ceva despre el: consilier principal al Comisiei pentru Industrii și Servicii a Camerei Deputaților, consultant al purtătorului de cuvânt al Guvernului.Dar numai atât? În 2009, Niels Schnecker a fost guvernator al Lions Club, Districtul 124 România (în imaginea de mai jos, Niels la o adunare a respectivului club.Interesant este modul în care dă mâna cu celălalt !!!). Asociația Lions Club a fost înființată în 1917 la Chicago de către Melvin Jones.Născut la Fort Thomas (în Arizona) în 1880, Melvin Jones a fost membru al Lojii Garden City din Chicago, la care a fost afiliat și Alan Speed (autorul emblemei originale a Lions Club – litera ”L” la interiorul unui cerc împodobit cu compas și echer).Pe lângă statutul de mason, Melvin Jones a fost asociat și la o societate profesională – Business Circle – din Chicago.Începând cu 1945, Melvin a fost reprezentantul Lions International la ONU (în calitate de consultant al ONU), până la decesul acestuia din 1 iunie 1961.Termenul de ”lions” derivă de la Liberty, Intellligence, Our Nation’s Safety dar, în acord cu tendințele filantropice, cuvântul safety a fost înlocuit cu service.Organizarea pe districte așează Lions Club pe același nivel cu Rotary Club.Numerele folosite în ”indicativul României” – 124 Lions – se regăsesc și în indicativul Rotary – Districtul 2241 (România), iar aceleași culori apar pe însemnele ambelor societăți.Deseori, Niels Schneker participă și la întrunirile prezidate de Mircea Geoană la Institutul Aspen România, alături de alte personalități: Radu Duda de Hohenzollern, Adrian Videanu, Varujan Vosganian, etc. O mică și necesară precizare.La Institutul Aspen din SUA, Leonard A Lauder (chairman emeritus la The Estée Lauder Companies Inc) este chairman emeritus.Printre colaboratorii Institutului Diplomatic Român figurează și Fundația Ronald S Lauder România, a cărui Școală Lauder Reut din București (specializată și pe cursuri de diplomație, media și business) asigură aprofundarea cunoștiințelor prin vizite de studiu în Israel, la Parlamentul European și la Curtea Europeană de Justiție, dar cu ce scop?O spune chiar Ronald S Lauder: Filantropia noastră se străduiește să relanseze identitatea evreiască prin inițiative educaționale și culturale care să ajungă la toți evreii. Strângere de mână ritualică.O puteți vedea la pag. 185 (patriarhul ortodox Bartolomeu I și Fidel Castro) sau la pag. 317, unde protagonist este Ștefan Mâșu.

 

Un lucru despre care se știe foarte puțin și care abia începe să iasă la lumină îl reprezintă Masoneria Feminină.Ziarul Ziua din 23 decembrie 2006 a publicat un interviu cu Anca Nicolescu, cea care în 2003 a aprins luminile Marii Loji Feminine din România.Din cele prezentate de ea, loji exclusiv feminine s-ar afla în Franța, Belgia, Portugalia, Spania, Elveția, Turcia și Italia, dar mai mult ca sigur că nu ia în considerare lojile britanice, respectiv cele americane.Ce pot oferi masoanele societății românești? Să ne implicăm în tot ceea ce înseamnă evoluția pozitivă a societății.În Franța, securitatea socială este o emanație strict și exclusiv masonică.Planning-ul Familial, prin care femeia a avut, astfel, dreptul să decidă asupra trupului ei, a fost impus de masoane, a fost un proiect strict și exclusiv masonic.Noi, în Marea Lojă Feminină a Franței (din care face parte și Anca Nicolescu) am susținut și am lucrat la acest proiect al lui Simon Weil.Printre proiectele actuale avem în vedere să facem mai multe ”multicentre” pentru copii, unde aceștia să învețe de mici specialitățile (cu ajutorul dat de asociații ca ISCRA – în acest caz nu se mai discută de discriminare – a copiilor normali – ”sacrificați” pentru folosul ”elitei”), avem un proiect în care să ne ocupăm de copiii supradotați ai României (de ce tocmai VOI) care nu au posibilități financiare. Anca Nicolescu s-a născut la 31 mai 1944, și-a terminat studiile elementare la București (în 1962), iar în 1970 a absolvit Facultatea de Medicină din Paris; tot în 1970 a obținut diploma în Medicină și Biologie – Statistică Medicală.În 1985 a obținut diploma în specializarea Medicină New Age la Beijing.A fost inițiată în Masonerie în 1969, în Marea Lojă 321

 

Feminină din Franța, primind (în 1982) gradul 33°.Este membră-fondatoare a diferitelor loji feminine din Elveția, Belgia, Luxembourg și a reaprins luminile Lojii Feminine ”Steaua Orientului” la București (în 2000), fiind Primă Venerabilă a Stelei Sudului (în 2003), a Stelei Dunării (în 2003), a Stelei Labor (în 2005) și a Stelei României (tot în 2005).Este membră fondatoare și Mare Maestră a Marii Loji Feminine din România (fondată în 1922) ale cărei lumini au fost reaprinse în 2003.Sâmbătă 27 mai 2007, fostul consilier prezidențial Zoe Petre a participat la colocviul organizat cu ocazia aniversării a 85 de ani de la fondarea Masoneriei Feminine în România, colocviu susținut de Marea Lojă Feminină a României.Printre alți invitați (pe lângă Anca Nicolescu, în roz) s-au aflat Horia Nestorescu Bălcești, Constantin Bălăceanu Stolnici. De numele lui Anca Nicolescu este legat un episod care ar prezenta (destul de clar) caracterul și moralitatea unor membri ai Masoneriei.Tot într-un articol din ziarul Ziua, semnat de Miruna Munteanu, Horia Nestorescu Bălcești povestește: Szakvary a fost ”propulsat” în lumea masonică de legătura amoroasă cu Anca Nicolescu, cu care ulterior s-a și căsătorit.Anca Nicolescu era asistenta personală a doctorului Alexandru Chiriceanu, Mare Cancelar în Supremul Consiliu de grad 33°, al lui Marcel Shapira.Chiriceanu se bucura de mare trecere în ochii fraților din România, din organizația lui Dan Amedeo Lăzărescu.Chiriceanu a murit în Franța, fapt ascuns de Anca Nicolescu timp de un an.L-a înmormântat și a răspuns la corespondență în locul lui.Am scrisori trimise de Chiriceanu mort. Era mort, dar el ne dădea indicații prețioase.Am aflat de moartea lui de la Interpol.(Măi ce ”prigonită” a fost Masoneria de către comuniști dacă H N Bălcești primea scrisori din Franța, de la Chiriceanu).La 5 iulie 2010 (la Cuzco, în Peru), Marea Lojă Feminină a României a fost ”recunoscută” de către Marele Orient al Franței ca fiind cea mai veche Mare Lojă Feminină continentală din RSAA.În imaginea alăturată (de la respectivul eveniment) sunt prezenți (de la stânga la dreapta) Pierre Lambicchi (Mare Maestru), Anca Nicolescu (Mare Maestră a Marii Loji Feminine a României), Delia Mucică (Mare Cancelar a Marii Loji Feminine a României) și Alain Fumaz (Mare Maestru al al Marelui Orient al Franței).Cu această ocazie (”fideli” principiului infiltrării transversale) Alain Fumaz a fost numit Mare Maestru de Onoare al Marii Loji Feminine a României ”1922” (doritorii pot vizita respectivul sediu în București, strada Mecet 21).Cu ocazia evenimentului din iulie 2010 a fost semnat și un document vizibil (un fragment) în imaginea alăturată. Ca o ultimă ”găselniță”, lumina masonică pare să indice ”calea” și în familii, după cum este cazul (și al) cuplului (s-ar putea să se fi despărțit) Grațiela Bârlă – Lucian Cornescu-Ring.Fiu al lui Camil Ring, mason din perioada interbelică și ziarist ”de stânga”, Lucian Cornescu-Ring a emigrat în Franța în anii regimului Ceaușescu (și se pare că a fost mult tam-tam).Anumite zvonuri susțineau că ar fi făcut afaceri cu serviciile secrete ale României (din acea perioadă) și că ar fi fost implicat în dispariția unor bani din conturile Societății Dunărea, spunându-se chiar (la un moment dat) că ar fi fost declarat persona non grata chiar de către Cabinetul 2.Ajuns la Paris, ia legătura cu cercurile masonice în exil fiind inițiat.Întors în România după 1989, Lucian Cornescu-Ring s-a remarcat ca fiind un obișnuit al anturajului lui Petre Roman.Devine extrem de activ în politică, în afaceri, în activitatea masonică, dar de fiecare dată, în cele trei domenii, prezența lui parcă ar atrage scandalul (de tip can-can).La cerea lui de-a intra în Marea Lojă Națională a României (cu onoruri dar și cu o funcție mare) a fost refuzat, poate și datorită intervenției lui Marcel Shapira (conducătorul de necontestat al masonilor exilați români) care, de la Paris, a transmis că Lucian Cornescu-Ring a fost ars între coloane pentru comportament duplicitar.Refuzul Marii Loji Naționale a României i-a ”îndreptat pașii” către André Szakvary.Lucian Cornescu-Ring este căsătorit cu Grațiela Bârlă, cea care în 1996 și în 2000 a candidat la președinția României.Fiind avocată, soția lui pledează în toate procesele intentate de Szakvary celor care refuză să-i recunoască statutul de Suveran Mare Comandor.Grațiela Bârlă mai este și proprietara unei edituri.Influența cuplului Ring – Bârlă pare că s-a extins și asupra Uniunii Ziariștilor Profesioniști – UZP din România (Amos News, 14 martie 2005).Un document masonic (datat 2008) lasă de înțeles că Lucian Cornescu-Ring ar deține gradul 33° – Suveran Mare Comandor în Supremul Consiliu al Suveranilor Mari Inspectori Generali Cavaleri Comandori ai Casei Templului lui Solomon, de grad 33 și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat al Francmasoneriei din România. La 11 septembrie 2010, la Cortina Club a avut loc Colocviul Masonic Internațional, printre participanți numărându-se Răzvan Theodorescu, Delia Mucică, Alain Fumaz.În aceiași zi, a avut loc și Conferința Masonică (dar cu caracter 322

 

public) ”Istoria, Exilul, Repatrierea.Istoria unei Mari Loji”.Printre participanți s-a aflat și André Szakvary (în imaginea alăturată, în centrul acesteia, cu mâna dreaptă ”la piept”.Ce vrea să comunice? Cui?), Mare Maestru de Onoare, Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu al României. Dacă bărbații (în speță tații) sunt masoni, dacă femeile și-au cerut drepturile trecând de la ”schimbatul scutecelor, oale și tigăi” la ”compas și echer”, ce le rămâne de făcut copiilor?! Să urmeze exemplul părinților?! O altă problematică referitoare la Mas Masonerie, mai puțin cunoscută în România, dar pe cale să ajungă (și aici) un subiect ”la modă”, o reprezintă afilierea copiilor (analog cu adulții – maeștri și maestre) la diverse ramuri masonice, pe lângă care Pionierii sau Șoimii Patriei sunt jocuri nevinovate! Priviți cele două imagini de mai jos.Și asta nu e tot!

 

Ordinul Internațional al Curcubeului (pentru fete) a luat ființă în 1922, în McAlester, Oklahoma, în corespondență cu ”Ordinul de Molay” (destinat exclusiv băieților).Prima inițiere au primit-o 171 de fete, la 6 aprilie 1922, în Auditoriumul Ritului Scoțian din McAlester.La fel ca în Masoneria dedicată adulților, partea dedicată fetelor (emblema Ordinului Internațional al Curcubeului este prezentă în imaginea din stânga) beneficiază de toate funcțiile necesare unei bune desfășurări a evenimentelor: președintă, vice-președintă, trezorerier, capelană, observatoare, responsabil (ă) cu muzica și corul, dar și cu Seven Bow Station – cea care ține lecții privitoare la culorile curcubeului și la virtuțile asociate fiecărei culori (Vă sună cunoscut ”Curcubeul aromelor Skiteles ?!). Din Statele Unite (circa 47 de ”adunări”), ritul a trecut în exterior, în Australia, Bolivia, Paraguay, Brazilia, Canada, iar prin prezența militară a Statelor Unite (bazele militare), acest rit a pătruns și în Filipine, Italia, Mexic, Japonia, Cuba, Franța, Panama și Vietnam.Admiterea în acest rit se face pe bază de cerere; după examinarea acesteia și în cazul unui vot favorabil, în urma unui chestionar, adepta este primită , fiindu-i permisă inițierea.Pentru fetele între 8 și 11 ani există anumite activități care să le familiarizeze cu ceremoniile și îndatoririle specifice.Dintre cele care au făcut parte din acest ordin se pot enumera: Olympia Snowe – senatoare a Statelor Unite; Sandra Day O’Connor – de la US Supreme Court; Lee Meriwether – fostă Miss America dar și actriță; Luanne Walton – senior consultant / Constitutional Law la Departamentul Canadian de Justiție. Ordinul Internațional ”Fiicele lui Jov” (a cărei emblemă este prezentă în imaginea din stânga, fetițele fiind prezente și în cele două imagini de mai sus) – Job’s Daughters – este dedicat femeilor (fiicelor) cu vârsta între 10 și 20 de ani și pune accent pe evenimentele Bilbiei creștine, dar sărbătorește și evenimentele altor religii și culte.Adeptele se adună într-un Bethel – termen echivalent pentru lojă – putând folosi loja masonică dedicată adulților, ele urmând să-și instaleze elementele specifice ordinului.Ritul a fost creat de către Ethel T Wead Mick în Omaha (Nebraska, Statele Unite).Gradul cel mai mare este de Honored Queen, fetele între 8 și 10 ani având posibilitatea să desfășoare anumite activități până la împlinirea vârstei de 10 ani, când pot deveni membre cu drepturi depline.În prezent, ordinul este activ în circa 30 de state ale SUA, dar a trecut și în afara teritoriului Statelor Unite, cu precădere în Australia, Brazilia, Canada și Filipine.Dacă se ține cont de întrepătrunderea dintre diversele ramuri masonice, apartenența la două rituri diverse nu este imposibilă. Ordinul ”Eastern Star” – ”Steaua Estului” (a cărui emblemă este prezentată în imaginea alăturată) este un ordin mixt, accesibil atât fetelor cât și băieților, înființat în 1850 la Boston de către Rob Morris, un avocat mason.Ordinul primește adepți și adepte peste 18 ani și are ca bază studierea învățăturilor biblice (de altfel, exemple foarte educative !!!), dar treptat sunt aduse în discuție și altfel de credințe.Inițial, pentru ca fetele să fie admise, era cerută o anumită tangență cu Masoneria (fiică, soră a unui membru al Masoneriei), dar în prezent ordinul este permisiv și pentru fetele care provin din alte rituri, exclusiv feminine.Anumite grade ale ordinului au denumiri biblice: Ruth, Esther, Martha, Electa.În cadrul ritului, anumite grade pot fi deținute numai de femei (tinere), după cum anumite grade pot fi deținute numai de bărbați (tineri).Sediul cen323

 

tral al ordinului se află la International Temple, localizat în DuPont Circle (Washington DC), într-o clădire construită de Perry Belmont (clădirea, construită inițial în 1909, avea rolul să-i cazeze pe oaspeții lui Perry Belmont, printre aceștia numărându-se, în 1919, prințul de Wales).

 

 

Aici este partea a patra

 

http://www.informatii-agrorurale.ro/agropedia/s-o-credeti-voi-ca-va-rapeste-iisus-daca-ramaneti-una-cu-amanta-lume-scufundati-in-marea-senzualitatilor-de-o-clipa-caci-la-inviere-oamenii-nici-nu-se-vor-insura-nici-nu-se-vor-marita-ci-vor-f/

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Marius Tucă Show | Invitat: Ion Cristoiu. „Românii vor demnitate!„

https://www.youtube.com/watch?v=lo3vwUTOOAM

 

 

/////////////////////////////////////////////////

 

 

 

DE CE NU va fi judecat calaul Mason-Iliescu!

https://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/03/15/de-ce-ion-iliescu-nu-a-fost-condamnat-nici-dupa-25-de-ani-de-la-caderea-oficiala-a-comunismului-in-romania/

 

/////////////////////////////////////////

 

Cine este Ion Iliescu -Adevaruri Socante

https://www.youtube.com/watch?v=ivx4bo60Wfg

 

/////////////////////////////////////////////

 

https://searchnewsglobal.wordpress.com/2013/page/116/

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Ministrul rus al apărării, mesaj alarmist: Rusia trebuie să fie pregătită pentru un război cu NATO în Europa în următorii 10 ani

 

 

Cristian Soare  

 

 

Ministrul rus al Apărării, Andrei Belousov, a declarat în cadrul unei reuniuni a Ministerului Apărării că departamentul trebuie să fie pregătit pentru „orice evoluție, inclusiv un posibil conflict militar cu NATO în Europa în următorul deceniu”. „Acest lucru este evidențiat de deciziile luate la summitul NATO desfășurat în luna iulie a acestui an. De asemenea, este reflectat în documentele doctrinare ale SUA și ale altor țări NATO”, a spus Belousov.Acesta a menționat că, în acest an, forțele armate ruse au operat în cadrul unei confruntări intense cu „Occidentul colectiv”, un conflict care continuă să escaladeze…

 

Det. aici

https://www.defenseromania.ro/ministrul-rus-al-apararii-mesaj-alarmist-rusia-trebuie-sa-fie-pregatita-pentru-un-razboi-cu-nato-in-europa-in-urmatorii-10-ani_631640.html

/////////////////////////////////////////

 

 

MASCARADA PLANETARĂ

 

„Unul dintre cele mai mari mituri ale istoriei contemporane este că Revoluția bolșevică din Rusia a fost o răscoală populară a maselor aflate în declin, împotriva Țarului și a clasei conducătoare a țării”.„După cum vom vedea însă, planificarea, conducerea și, în special, finanțarea, au venit în întregime din afara Rusiei, în mare parte de la finanțatori din Germania, Marea Britanie și Statele Unite. Mai mult, vom vedea că Rothschild Formula a jucat un rol important în conturarea acestor evenimente” – G. Edward Griffin [1]

În epocă, două interese majore au devenit convergente, asigurând instalarea bolșevismului la cârma Rusiei: interesul bancherilor americani de pe Wall Street, preocupați, în esență, de ceea ce-l frământă pe orice bancher autentic, și anume sporirea profitului – iar pentru atingerea acestui scop ținta prioritară și pasul numărul unu a fost înlăturarea țarului -, și interesul Germaniei, care, din rațiuni complet diferite, preponderent militare, dorea destabilizarea Rusiei, eliminând astfel un adversar redutabil de pe tabla de joc a Primului Război Mondial. Ambele tabere au acționat implacabil pentru înfăptuirea a ceea ce istoria a dovedit că a fost un dezastru: comunismul.

 

 

, BANCHERII COMUNISMULUI: Kuhn, Loeb, Bernard Baruch, J.P. Morgan, Eugene Meyer,

Paul Warburg, Max Warburg, Jacob Schiff, Louis Brandeis, Alfred Rothschild

În acest context, apare în scenă Lenin, omul „providențial” care a mulțumit aceste interese, asigurându-și, concomitent, și propria ascensiune.

 

Lenin a creat un conflict intern devastator, declanșând un război civil de proporții, care avea să ducă, spre satisfacția Germaniei, la retragerea Rusiei din marea conflagrație. Rușii erau acum ocupați să se măcelărească între ei pentru putere, respectiv „albii” cu „roșii” (fosta armată țaristă luptând cu armata „muncitorilor și a țăranilor”), victoria „roșilor” netezind, în final, calea bolșevicilor la comandă, iar producătorilor de armament din SUA și bancherilor americani calea pentru investiții și tranzacții prospere.

 

CINE A FINANȚAT „REVOLUȚIA BOLȘEVICA”? „TOATĂ PUTEREA SOVIETELOR”…CU SPRIJIN OCCIDENTAL

 

„REVOLUȚIA RUSĂ ESTE CEEA AM SPERAT ȘI NE-AM STRĂDUIT ATÂȚIA ANI”

 

„T. Lamont, Wm. Woodward, C.H. Sabin, M. Vogel, G.W. McGarragh, J.S. Alexander, M. Schiff, A.B. Forbes, Seward Prosser, A.H. Wiggin, J.P. Morgan, W.E. Frew, J.N. Wallace, C.V. Rich, J. Schiff.” Forms part of: George Grantham Bain Collection (Library of Congress)

Revenind la misiunea bancherilor de pe Wall Street, dintre finanțatorii principali ai revoluțiilor bolșevice din 1917, în fruntea plutonului se detașează net Jacob Schiff.

 

Prima revoluție din Rusia avusese loc pașnic, în februarie (martie S.N.) 1917, sprijinită și de G. Buchanan, ambasadorul Angliei la Petersburg. Pe fundalul nemulțumirilor agravate de Primul Război Mondial, la 15 martie 1917, țarul Nicolae al-II-lea a abdicat, iar Duma – guvernul provizoriu condus de printul Lvov și avocatul (social-democrat) A.F. Kerenski -, a preluat puterea. Nu s-a tras niciun foc.

 

Fratele țarului, Marele Duce Mihail, care, conform actului de abdicare redactat de Nicolae al-II-lea, ar fi trebuit să-i urmeze la tronul Rusiei, instituind o monarhie constituțională ce urma să conlucreze cu noua Duma, a declinat imediat propunerea.

 

În aceste condiții, în Rusia începe începe așa-numita perioada de “dualitate” (“dvoevlastie” – două capete pe același trunchi) conducerea revenind “Comitetului provizoriu al Dumei” si “Comitetului executiv provizoriu”, coabitare care va naște fisuri și neînțelegeri.

 

În timpul acestor schimbări deloc sângeroase, părinții a ceea ce se va numi “revoluția bolșevică din octombrie” (noiembrie S.N.) erau răspândiți care încotro prin lume. Unul dintre principalii actori se afla la New York, respectiv Troțki, editând niște fițuici socialiste nu prea performante, precum Novy Mir, iar Lenin era în Elveția, adâncit în perfecționarea filosofiei marxist-leniniste.

 

Pentru amândoi, după abdicarea țarului Nicolae, sosise momentul întoarcerii în „patria-mamă”, unde aveau să instaureze noua ordine: „ciuma roșie”.

 

 

În pasul următor, Schiff îl trimite pe Troțki acasă, peste ocean, cu bani de buzunar (cca 10000 USD cash), iar Lenin, îmbarcat pe tren sosește, cu sprijin german, în Rusia.

 

În America, reușita revoluției din februarie 1917, pecetluită de abdicarea țarului, a fost un prilej de sărbătoare. Un anunț din New York Times făcea cunoscut celor interesați că „la 23 martie 1917, la Sala Carnegie, are loc o cină pentru a sărbători abdicarea lui Nicolas al II-lea (echivalentă cu răsturnarea guvernării țariste în Rusia).”

 

„Mii de socialiști, marxiști, nihiliști și anarhiști au participat la acest eveniment pentru a savura momentul”, afirmă G. Edward Griffin.

 

În următoarea zi, New York Times publica, pe a doua pagină, o telegramă de la Jacob Schiff, citită în seara precedentă celor de la Carnegie. Felicitând participanții și exprimându-și regretul de nu fi prezent la eveniment, Schiff a descris succesul revoluției ruse ca pe o reușită extraordinară: este „ceea ce am sperat și ne-am străduit în toți acești ani lungi” să realizăm.[2]

 

„SCHIFF A FINANȚAT CĂDEREA ȚARULUI”

 

„Schiff a declarat că scopurile sale au încununat o victorie în Rusia, după ce țarul a fost răsturnat în martie 1917, iar Alexander Kerensky, reprezentând noul guvern provizoriu, i-a declarat pe evrei drept cetățeni egali.”, notează David Ackerman. „Pe lângă declarațiile publice repetate de sprijin, el a folosit atât averea sa personală, cât și resursele firmei Kuhn Loeb, pentru a plasa împrumuturi mari regimului Kerensky.”

 

Dar „când Lenin și Troțki au preluat puterea” – susține Ackerman.-, în noiembrie 1917, Schiff i-a respins imediat, a întrerupt împrumuturile, a început să finanțeze grupuri anti-bolșevice și chiar a cerut ca bolșevicii să-i plătească o parte din banii pe care i-a împrumutat lui Kerensky.”.

 

Potrivit lui Ackerman, „înverșunarea lui Schiff împotriva Rusiei se datora doar antisemitismului din Imperiul Țarist. La el acasă, nu a arătat niciodată simpatie pentru socialism […]”

 

 

SECOND LIBERTY LOAN COMMITTEE OF NEW YORK CITY. Sitting, from left to right: Allen B. Forbest, Harris Forbes & Co.; Chas. V. Rich, Vice-Pres. Nat. City Bank.; Seward Prosser, Pres. Bankers Trust Co.; Jacob H. Schiff, Kuhn Loeb & Co.; George F. Baker, Pres. First Nat. Bank; Benjamin Strong, Gov. Fed. Reserve Bank; James F. Curtis, Sec’y Fed. Reserve Bank; James S. Alexander, Pres, Nat. Bank of Commerce; J.P. Morgan, J.P. Morgan & Co; Martin Vogell, Asst. Treas. U.S.; Albert H. Wiggin, Pres. Chase Nat. Bank; James N. Wallace, Pres. Central Trust co.; Gates W. Mc Garrah, Pres. Mechanics & Metals Nat. Bank. Standing from left to right: Chas. H. Sabin, Pres. Guaranty Trust Co.; William Woodward, Pres. Hanover Nat. Bank; Walter E. Frew, Pres. Corn Exchange Bank; E.C. Gary, Asst. Sec’y Guaranty Trust Co.; Arthur M. Anderson, J.P. Morgan & Co.; Guy Emerson, Vice-President Nat. Bank of Commerce. Photographer: Paul Thompson

Explicația pare, la prima vedere, logică, deoarece atât antisemitismul promovat de țar, cât și socialismul promovat de Lenin, retezau ascensiunea bancherilor spre culmile strălucitoare ale controlului financiar. Dar Kerenski era socialist și, după cum se recunoaște fără echivoc, Schiff l-a finanțat. Pe de altă parte, sămânța comunismului a fost plantată în miezul afacerii de comuniștii evrei, iar Rusia, potrivit chiar declarațiilor lui Schiff, urma să devina „o nouă patrie” pentru ei.

 

Schiff a întrerupt, probabil, împrumuturile, de vreme ce scopul îndepărtării țarului fusese atins. Totodată, este plauzibil să fi cerut banii înapoi, pentru a-și recupera investiția. Dar asta nu înseamnă că Lenin s-a grăbit să ramburseze.

 

 

„De asemenea, Schiff, cu sprijinul britanicilor, a făcut apel la colegii evrei (n.r. bancheri, finanțatori) din Rusia pentru a continua lupta împotriva Germaniei”, adaugă Akerman.

 

Însă până în pragul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania și-a regenerat forțele și a declanșat ofensiva. Ura lui Hitler și determinarea sa de a distruge mafia bancherilor care torpilau Germania a fost atât de acerbă, încât și-a propus exterminarea evreilor în masă, atingând dimensiunile apocaliptice ale holocaustului.

 

Fără să precizeze dacă finanțarea lui Schiff s-a oprit după ce Lenin a preluat puterea, nepotul său, John Schiff, declara, pe 3 februarie 1949, într-un interviu acordat New York Journal American, că “bătrânul a cheltuit circa 20.000.000 de dolari pentru triumful final al bolșevismului in Rusia”. O sumă exorbitantă pentru acea vreme.

 

Având în vedere dimensiunea investiției în revoluțiile bolșevice, se poate spune că, încă din 1916, Jacob Schiff devenise principalul conducător al operațiunii „implantarea bolșevismului” în Rusia.

 

 

[1] G. Edward Griffin, The Creature from Jekyll Island, Publisher: Amer Media; 4 edition (iunie 2002), ISBN-100912986409 | Rothschild Formula – formula prin care războiul este transformat în datorie, iar datoria este transformată din nou în război. A se asigura că un guvern își va menține sau își va extinde datoria este să fie implicat în război sau în amenințarea cu războiul. Cu cât amenințarea este mai mare și războiul mai distructiv, cu atât nevoia de îndatorare este mai mare.

 

Ackerman, Kenneth (2016). Trotsky in New York, 1917: A Radical on the Eve of Revolution. Counterpoint. pp. 320–321.

 

[2] „Primarul apelează la trădători” – Mayor Calls Pacifists Traitors, The New York Times, 24 martie 1917, p. 2), G. Edward Griffin, The Creature from Jekyll Island, Amer Media; (June 2002), ISBN-10: 0912986409

 

| citește și:

 

 “LENIN A FOST TRIMIS IN RUSIA DE NEMȚI CA O FIOLA CU BACILI”

 

„RĂZBOIUL CIVIL DIN RUSIA – UN HOLOCAUST AL CREȘTINILOR RUȘI, FINANȚAT DE WALL STREET ȘI BANCHERII DIN LONDRA”

 

TRIUMFUL BOLȘEVISMULUI ÎN RUSIA: O REVOLUȚIE DE MILIOANE

 

 „EXPERIMENTUL LENIN”, LA NIVEL PLANETAR

 

MAȘINA LUI LENIN – „reprezentativă” pentru proletariat – un model unicat, Rolls-Royce Silver Ghost

 

 

https://amintiridincomunism.wordpress.com/2020/03/24/mascarada-planetara/

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

 

„EXPERIMENTUL LENIN”, LA NIVEL PLANETAR

 

22 aprilie 1870 – zi nepieritoare in memoria istoriei mondiale, marcând nașterea unuia dintre cei mai mari impostori și „influenceri” al tuturor timpurilor – „tovarășul Vladimir Ilici Lenin” (1), fondatorul URSS, al Cominternului (Internaționala comunistă) și al doctrinei care ii va purta numele (de fapt pseudonimul) – respectiv „leninismul„.

Istoria recentă a dezvăluit o parte din sursele sale de finanțare – bancheri (evrei) din SUA (2), bolșevizarea Wall Street-ului find bine cunoscută (in cercurile celor informați) încă din 1919 -, Marea Britanie (3) și Germania (4), dar și diverși donatori cu diverse interese (5), ale căror contribuții extrem de generoase au făcut posibilă regizarea „revoluției bolșevice din octombrie” și instalarea comunismului in Rusia, ulterior in Europa de Est arondată URSS. („Bankers and Bolsheviks’ Review: The Red Ink of Red October„, The Wall Street Journal, 22 ianuarie 2019) „Colectarea de fonduri” a fost inclusiv directă, precum atacarea și jefuirea unor bănci, organizate de Stalin (6), tipărirea de bancnote false și, mai târziu, în timpurile de glorie și stabilitate, însușirea proprietăților altora (acțiune denumită de comuniști „naționalizare” sau „expropriere„). Si, in fine, o altă sursă substanțială a provenit din tezaurul României (7), care și-a săpat singură groapa și și-a sponsorizat cu larghețe condamnarea la comunism, plătind, pe deasupra, câțiva ani mai târziu, și „datorii de război„, acestea fiind bomboana de pe coliva.Spre deosebire de unii sponsori care și-au regretat ulterior investiția, o parte din România de azi (partea roșie) deplânge situația, pentru că i se pare că nu a fost jefuită sau dezmembrată destul, și și-ar mai dori o rundă, insistând cu ieșirea din UE și revenirea la „Rusia mamă”.

 

A FOST LENIN, SAU NU, AGENT GERMAN?

 

„Dacă s-ar dovedi efectiv că Lenin a acționat, în 1917, în numele guvernului imperial german” – scria New York Times in 2017 – „acest fapt ar schimba definitiv perspectiva față de mascarada numită zeci de ani „revoluția din octombrie” și față de regimul sovietic comunist pe care „revoluția” l-a produs, regim care a rezistat (n.r. in Europa) până in 1991. Acest lucru ar echivala cu cea mai mare influență din toate timpurile, ceea ce face ca preocupările actuale cu privire la acest aspect să fie esențiale. Dar ce este și ce nu este adevărat?”

 

„Probabil că ceea ce l-a evidențiat in ochii nemților pe Lenin, dintre toți colegii săi de socialism, a fost opoziția lui fanatică față de război și sprijinul său activ pentru independența Ucrainei, obiectiv esențial al Puterilor Centrale. Lenin a argumentat în pamfletul său, din 1915, „Socialism și război”, că revoluționarii ar trebui să se infiltreze în armate și să le „înroșească”, furnizând astfel muniția care să le destabilizeze și să ducă la înfrângerea „guvernelor”” (8).

 

„Atât de explozive au fost implicațiile programului lui Lenin, cunoscut sub numele de „rezistență revoluționară”, încât Ministerul de Externe german a intervenit pentru a împiedica distribuirea acestuia către soldații nemți din prima linie. Din aceleași motive, Berlinul a creat o „perdea de fum” (cu ajutorul unui amplu efort de relații publice), în jurul călătoriei lui Lenin (din Elveția/Berna, Zurich, 9 aprilie 1917, spre Rusia, traversând teritoriul german), precum notoriul tren anunțat ca fiind sigilat, cu care acesta a fost implantat in teritoriu (după înfrângerea și abdicarea țarului) – „sigilarea„ fiind un mit convenabil pentru Lenin, de a se distanța de sponsorizarea germană„.

 

În realitate, trenul cu care a călătorit Lenin nu a fost sigilat; el a coborât în ​​repetate rânduri in decursul călătoriei sale prin Germania (a stat, de exemplu, peste noapte, într-un hotel german din Sassnitz) și, potrivit unor martori, a ținut chiar și o serie de prelegeri anti-război in lagărele germane, prizonierilor ruși.

 

vezi si “LENIN A FOST TRIMIS IN RUSIA DE NEMȚI CA O FIOLA CU BACILI”

 

Traseul trenului prevedea orașele Bern-Zurich-Gottmadingen-Berlin-Potsdam-Stockholm-Tornio-St Petersburg (destinația finala). Tranzitul prin Germania a fost aprobat, facilitat și finanțat de Statul Major German și a făcut parte dintr-un plan aprobat de Comandamentul Suprem German, (aparent necunoscut kaiser-ului), pentru a pune umărul la dezintegrarea armatei ruse și a elimina astfel Rusia ca oponent, in primul război mondial.

 

Posibilitatea ca bolșevicii sa se îndrepte cândva împotriva Germaniei și Europei nu i-a trecut prin minte Statului Major German. Generalul Hoffman a declarat: „Nu am știut și nici nu am prevăzut pericolul pentru umanitate și consecințele acestei călătorii a bolșevicilor în Rusia”. (Antony C. Sutton, WALL STREET AND THE BOLSHEVIK REVOLUTION)

 

„GERMANII SUNT FRAȚII NOȘTRI” – TEZELE DIN APRILIE

 

„Revenit in Rusia” – unde a fost întâmpinat, la Beloostrov (prima oprire a trenului pe pământ rusesc), de către Stalin și alți revoluționari bolșevici -, „Lenin nu și-a ascuns deloc orientarea împotriva războiului. In „Tezele din aprilie” el a pledat pentru înfrângerea guvernului provizoriu instalat după Revoluția din februarie – eveniment la care Lenin nu a fost deloc prezent -, iar la două săptămâni de la întoarcerea sa, activiști bolșevici defilau cu pancarte împotriva războiului, cerând în mod deschis fraternizarea cu inamicul” – „germanii sunt frații noștri” – anunțau bannerele protestatarilor.

 

A DOUA FAZA A „REVOLUȚIEI” – ZILELE DIN IULIE

 

„După o a doua tentativă de puci (denumita, zeci de ani, „revoluție”), cunoscută astăzi sub numele de „Zilele din Iulie„, Lenin și alți zece bolșevici au fost acuzați de „trădare și rebeliune armată organizată”.

 

„Sute de persoane s-au prezentat, la acea vreme, pentru a depune mărturie despre transferurile bancare de la Stockholm (9) și spălarea banilor prin intermediul unei afaceri de import germane, despre finanțarea germană a ziarului bolșevic „Pravda” (inclusiv ediții speciale destinate trupelor rusești de elită), despre tarifele acordate pentru afișarea pancartelor bolșevice în proteste stradale (10 ruble pe zi) sau pentru luptele în „Gărzile Roșii” (40 de ruble pe zi)”.

 

„În timp ce Lenin a scăpat de proces fugind în Finlanda sub o falsă identitate” – falsificările de tot felul fiind domeniul de excelență al comuniștilor de ieri și de azi -, „majoritatea tovarășilor săi au fost arestați„.

 

vezi si IDENTITATEA LUI LENIN

 

„Cazul guvernului provizoriu a fost respins de instanță la sfârșitul lunii august 1917, iar prim-ministrul Alexander Kerensky a acordat amnistie majorității bolșevicilor arestați (cu excepția lui Lenin) pentru a-și asigura sprijin împotriva unui general, Lavr Kornilov, despre care Kerenski credea că pune la cale o lovitură de stat militară de dreapta.

Kerensky a permis astfel organizației militare bolșevice să se refacă, aceasta dobândind armele necesare pentru a-l înlătura de la guvernare, două luni mai târziu„.

 

LENIN LA PUTERE

 

„Lenin, pentru care întreaga Rusie fusese tapetată cu afișe de identificare in vederea prinderii și arestării sale, în ajunul Revoluției din octombrie, nu și-a ratat șansa.

Odată ajuns la putere, departe de a manifesta prudență în relația cu sponsorii săi, unul dintre primele sale acte a fost să trimită o telegramă către sediul militar german de pe frontul de est, oferindu-se ca Rusia sa înceteze, necondiționat. focul. Când, în 1918, au fost anunțate condițiile dure ale tratatului Brest-Litovsk în Palatul Tauride din Petrograd (10) – termeni care includeau detașarea Ucrainei și a statelor baltice de Rusia – Lenin a fost întâmpinat cu strigăte de „Jos cu trădătorul!”, „Iuda!” și „spion german”.

 

„În concepția sa și in discursul său public, Lenin și-a justificat permanent acțiunile ca manevre tactice pentru o cauză superioară – cea a comunismului, și nu ca fiind subordonate scopurilor sordide de război ale Imperiului german.

 

Dar este greu de imaginat că asemenea argumente de apărare ar fi funcționat la proces, dacă juriul ar fi fot alcătuit din ruși. Dovezile departamentului de justiție al lui Kerenski, mare parte dintre ele recent descoperite în arhivele rusești, i-ar fi fost efectiv opozabile. Indiferent de intențiile sale reale, camuflate ideologic, astăzi este incontestabil faptul că Lenin a primit sprijin logistic și financiar german în 1917 și că acțiunile sale, începând cu propaganda anti-război dusă in cadrul armatelor rusești și până la cererea sa de a înceta focul, au servit intereselor inamicului Rusiei (Germaniei și Berlinului). De asemenea, acțiunile sale au avut consecințe dezastruoase pentru Rusia însăși, de la dezmembrările teritoriale din 1918, până la decenii de agonie sub sufocarea dictaturii bolșevice.”

 

CONSECINȚELE „REVOLUTIONIERUNGSPOLITIK”

 

„Revoluția Rusă, prin Lenin, a inaugurat o nouă eră în operațiunile de influențare pe plan extern. Naziștii au procedat similar în Austria și Cehoslovacia în 1938, (folosindu-se de influențare, pentru a se scuti de efortul militar) inclusiv atunci când, împreună cu Armata Roșie Sovietică, au invadat simultan Polonia, în 1939„.

 

Lenin însuși a ajutat la fondarea Internaționalei comuniste care, timp de aproape un sfert de secol, se va dedica încercării de a răsturna guvernele capitaliste din lumea întreagă, pentru instaurarea dictaturii „proletare” (in fapt, doar a nomenclaturii comuniste, proletariatul primind doar resturile rămase din marele ospăț, uneori nici atât).

 

În timpul Războiului Rece, Uniunea Sovietică și Statele Unite au transformat „Revolutionierungspolitik” într-o adevărată artă, străduindu-se să-și submineze, și unii și alții, aliații și statele satelite prin orice fel de subterfugii și diversiuni”.

 

„Astăzi pare că asistăm la o nouă rundă a Războiului Rece, cu o aromă ideologică diferită, întrucât Kremlinul promovează naționalismul populist în Europa și Statele Unite, chiar și când liderii occidentali și activiștii democrați mobilizează opoziția împotriva Rusiei și regimurilor pro-Putin, cum ar fi Viktor Orban in Ungaria – care apoi se prăbușesc ca „agenți străini”„

 

Politica revoluționară s-a globalizat.

„Totuși, niciuna dintre operațiunile contemporane de influențare nu este comparabilă încă, ca impact geopolitic, cu jocul Germaniei care a pariat totul pe cartea Lenin, și nici cu acțiunile Statelor Unite și Uniunii Sovietice din timpul Războiului Rece. Spre deosebire de Rusia din 1917, marile guverne aflate azi la putere, indiferent dacă se afla la Washington, Paris, Berlin sau Moscova, sunt prea puternic înrădăcinate pentru a cădea pradă unui „Lenin”. Sau, cel puțin, așa ar trebui să sperăm.” (NYT, 2017) Probabil, pe criteriul ‘speranța moare ultima”

 

IPOTEZA PLAUZIBILA

 

Cea mai plauzibilă ipoteză este că misiunea lui Lenin, finanțată masiv din surse diverse, a convenit la momentul cu pricina nemților, care au contribuit, la rândul lor, pentru destabilizarea Rusiei, fiecare „sponsor” având însă scopuri distincte (precum Jacob Schiff, ale cărui eforturi au fost însuflețite de crearea unui spațiu („o patrie„) pentru adepții și promotorii de origine semită, a ideologiei lui Marx, Engels și Lenin).

 

„Jacob Schiff, Warburg și alți finanțatori internaționali, au dorit, mai presus de orice, să consolideze puterea bolșevicilor evrei in scopul exploatării Rusiei” (Antony C. Sutton, WALL STREET AND THE BOLSHEVIK REVOLUTION)

 

citește și MASCARADA PLANETARA

 

Conform lui Andrei Sorokin, șeful Arhivei Statului Rus de Istorie Socio-Politică (RGASPI), faptul că Lenin a primit finanțare și din partea germanilor nu înseamnă că bolșevicii erau neapărat agenți germani. Cel mai probabil, aceștia au luat banii, încercând să utilizeze Germania pentru scopurile lor, la fel cum Germania a încercat să ii folosească pentru propriile scopuri.

 

(1) Numele real Vladimir Ilici Ulyanov. Adopta pseudonimul Lenin în 1901, în timpul activității sale clandestine de partid, după exilul în Siberia.

 

(2) Jacob Schiff, John D. Rockefeller, J.P. Morgan, John D. Ryan (National City Bank), Morgan partner George W. Perkins, Andrew Carnegie, Paul si Felix Warburg, Teddy Roosevelt, s.a. – (Kris Dietrich, „Taboo Genocide: Holodomor 1933 & the Extermination of Ukraine„). pe lângă finanțare, au mai fost și alte „acte de binefacere”: președintele Woodrow Wilson a jucat, de pilda, rolul de zână-buna care i-a furnizat lui Trotsky un pașaport pentru a se întoarce în Rusia, și pentru a „duce mai departe revoluția”.

În consecință, în virtutea unui tratament preferențial, când S.S. Kristianiafjord a părăsit New York-ul, pe 26 martie 1917, Troțki era la bord și deținea un pașaport S.U.A, acompaniat de alți revoluționari, finanțatori de pe Wall Street, comuniști americani și alte persoane interesante, dintre care puțini s-au angajat în afaceri legitime. Acest episod a fost descris de comunistul american Lincoln Steffens, care notează: „Lista de pasageri era lungă și misterioasă. Troțki cu grupul lui de revoluționari; în cabina mea era un revoluționar japonez. Mai erau niște olandezi rătăciți care se grăbeau spre casă, singurii oameni nevinovați de la bord. Restul erau mesageri de război, doi de la Wall Street cu destinația Germania„.

 

(3) Peste 21 de milioane de ruble au fost alocate de Lordul [Alfred] Milner pentru finanțarea Revoluției Ruse. Un alt contributor a fost Sir George Buchanan, ambasadorul britanic in Rusia (Arsene de Goulevitch, „Czarism and Revolution”, Omni Publications, Hawthorne, California, pp. 224, 230)

 

(4) Istoricul britanic Jonathan Smele constata că, până la sfârșitul anului 1917, Statul Major German investise peste 30 de milioane de mărci în partidele rusești de opoziție.

Israel Gelfand (numit Alexander Parvus), a fost, in timpul Primului Război Mondial, principalul canal de finanțare subversivă germană pentru bolșevici. Numai în 1917, suma totală a transferurilor de la serviciile de informații germane către bolșevici a fost de 62 de milioane mărci germane. Finanțarea a continuat până la revoluția din 18 noiembrie

 

(5) Precum scriitorul Maxim Gorky, care a donat bani din „sinceră simpatie”; alții, cum ar fi proprietarul de fabrică Savva Morozov, au făcut-o pentru că nu erau siguri cine va ieși victorios: guvernul țarist sau Revoluția. Practic, aceștia s-au asigurat, susținând ambele părți.

 

(6) De regula, revoluționarilor comuniști nu le-a plăcut cuvântul „jaf”, preferând termenul „expropriere”, dar asta nu a schimbat esența lucrurilor. In cazul bolșevicilor, o serie de personaje „revoluționare” au atacat băncile și au furat bani, ucigându-i pe cei care le-au opus rezistenta. Într-un articol din 1906, Lenin – în justificarea unei astfel de violențe – a comparat situația cu un război civil, unde se poate întâmpla orice. Drept urmare, bolșevicii și-au procurat un fond substantial în iunie 1907, la Tbilisi (Georgia), când mai mulți militanți au aruncat bombe și au deschis focul asupra unui convoi blindat care transporta 250.000 de ruble (peste 5 milioane USD la cursul actual). Cinci paznici au fost uciși, iar bolșevicii au fugit cu banii.(Dima Vorobiev, Former Soviet propaganda executive)

 

(7) La 14 decembrie 1916, 17 vagoane de tren au transportat rezerva Băncii Naționale de 93,4 tone de aur, plus alte active către Rusia. Patru zile mai târziu valorile au fost depuse „în siguranță” la Moscova, sub supraveghere mixtă (română-rusă). După câteva luni a urmat un alt transport, care a ajuns la Moscova pe 3 august 1917, cu depozite in aur ale mai multor bănci comerciale, bijuteriile regale, depozite private ale cetățenilor, lucrări de artă, manuscrise antice, etc. În noiembrie, bolșevicii preiau controlul asupra Rusiei. La 26 ianuarie 1918, Leon Troțki – în calitate de comisar pentru afaceri externe – taie relațiile diplomatice cu Regatul Român și declară că Tezaurul României este de acum înainte intangibil pentru „guvernul oligarh”. Cu toate acestea, asigură el, sovieticii îl vor da înapoi poporului român, când va veni timpul. In acest sens, timpul nu a mai venit niciodată. In 1965, Leonid Brejnev declara: „aceasta este o problemă între Rusia țaristă și Regatul României, care nu are nicio legătură cu noi”.

 

(8) Oleg Budnitsky, profesor la catedra de Istorie a Școlii Superioare de Economie din Moscova, subliniază că „bolșevicii erau oameni foarte deștepți și conspiratori excelenți”.

 

(9) O altă legătură pentru finanțarea germană a trecut printr-un bancher evreu suedez Olof Aschberg și banca sa Nya, cu sediul la Stockholm, prima bancă suedeză pentru sindicate și cooperative. Rolul său a devenit cunoscut pe scară largă datorită unei investigații lansate de naziști la începutul celui de-al doilea război mondial.

 

(10) Bolșevicii au preluat conducerea în noiembrie 1917, iar Rusia a semnat un tratat de pace separat cu Germania și celelalte puteri centrale în martie 1918.

https://amintiridincomunism.wordpress.com/2020/04/22/experimentul-lenin-la-nivel-planetar/

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Oficiali ai statului român pregăteau de aproape 3 luni anularea prezidențialelor dacă nu „convine” rezultatul alegerilor. Vizați: George Simion, Elena Lasconi și Călin Georgescu

Desemnarea lui Marcel Ciolacu – premier al României

Imediat după decizia de la începutul lunii octombrie 2024 de interzicere a candidaturii la Președinție de către CCR a candidatului Diana Șoșoacă, la nivelul cel mai înalt al statului român a fost discutat scenariul potrivit căruia rezultatul alegerilor  prezidențiale urmează să fie anulat de către CCR, dacă din turul 2 al alegerilor rezultă un candidat „suveranist”, au relatat surse familiarizate cu discuțiile.

 

La acel moment – octombrie 2024 – paradigma prezidențialelor se creiona altfel față de configurația de ieri, 6 decembrie.

 

Octombrie 2024: „Dacă Simion îl bate pe Ciolacu, vor fi anulate alegerile. Simion nu va fi Președinte al României”

 

Potrivit acelorași surse, la nivelurile de vârf ale clasei politice existau informații că nemulțumirea românilor este în creștere, așa cum arătau sondajele nepublicate în presă, și opțiunile de vot ale românilor – în alegerile prezidențiale și parlamentare – s-ar putea îndrepta spre partide și candidați cu discurs anti-sistem.Așa se face că în octombrie – după interzicerea abuzivă de către CCR a candidaturii la Președinție a Dianei Șoșoacă – datele ar fi arătat că voturile de nemulțumire ale oamenilor s-ar putea îndrepta spre candidatul George Simion și AUR.5 judecători ai CCR – aceiași ca în cazul Șoșoacă – ar fi ținut o ședință neoficială în care au discutat scenariul anulării rezultatului alegerilor prezidențiale în cazul în care câștigător final ar fi fost George Simion, dintr-un tur 2 în care l-ar fi învins pe candidatul și președintele PSD, Marcel Ciolacu.

 

Lui George Simion nu i s-ar fi atribuit mandatul de președinte și alegerile ar fi fost, ca și acum, anulate de CCR.

 

Judecătorii care ar fi discutat această ipoteză sunt: Marian Enache ( președinte CCR, susținut de PSD), Cristian Deliorga (PSD), Attila Varga, Gheorghe Stan(PSD) și Bogdan Licu (PSD). În final, președintele CCR Marian Enache susținut de PSD ar fi acceptat ideea anulării alegerilor în cazul în care George Simion ar fi fost votat într-un tur 2 de scrutin Președinte al României.Acest scenariu ar fi fost impulsionat, potrivit surselor, de către președintele României, Klaus Iohannis, directorul SPP – Lucian Pahonțu, omul de încredere al lui Iohannis, și președintele PSD, Marcel Ciolacu.

 

La sfârșitul lunii octombrie, informația că alegerile prezidențiale vor fi anulate de CCR pentru că „George Simion nu poate ajunge președinte al României” – circula deja prin mediile politice de la București.Așa că – în față cu această îngrijorare – o parte din televiziunile plătite de PSD și PNL – au declanșat atacul pe George Simion. George Simion, candidat la Președinție și președinte AUR, a fost etichetat „omul Rusiei” în dezbaterile făcute la Parlament de către Antena 3, dezbateri care au fost organizate în principal pentru susținerea mediatică a lui Marcel Ciolacu, Mircea Geoană, Nicolae Ciucă, Elena Lasconi.

 

24 noiembrie, primul tur al prezidențialelor: PSD îi dă voturi lui Simion pentru a ajunge în finală, dar românii din țară și de peste hotare aleg pe altcineva: Călin Georgescu și Elena Lasconi

 

Numai că pe 24 noiembrie a venit votul după primul tur de scrutin. Iar socotelile de acasă nu s-au potrivit cu cele din târg, vorba proverbului.

 

În ziua alegerilor, PSD a direcționat 4-5% din voturile din țară către George Simion (AUR) pentru ca Marcel Ciolacu să nu ajungă într-o finală prezidențială cu Elena Lasconi iar după amiază, pe turnantă, a apărut Călin Georgescu.

 

La acel moment, la nivelul clasei politice, se bănuia că Georgescu nu va obține mai mult de 7-8% din sufragii iar o finală la prezidențiale Ciolacu – Simion ar fi avut 2 potențiale rezultate: validare pentru mandatul de președinte al lui Ciolacu, dacă acesta ar fi câștigat turul 2, și invalidare/ anulare a alegerilor – dacă ar fi câștigat Simion.

 

Numai că, din nou, „calculele” PSD și ale lui Klaus Iohannis au fost încurcate de votul românilor.

 

Votul din țară în primul tur a avut ca ierarhie Georgescu și Ciolacu, pe primele 2 poziții, însă votul românilor din străinătate – a schimbat această ierarhie de la prezidențiale.

 

Astfel, Elena Lasconi a ajuns pe locul 2, Georgescu pe primul loc și Ciolacu a fost descalificat la mustață de intrarea în turul 2.

 

După rezultat, la nivelul statului român – panica a crescut și mai mult. Niciunul –  în accepțiunea lui Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și structurilor de securitate – nu putea ajunge președinte al României, indiferent de opțiunile românilor.

 

Decembrie: „Opțiunea nucleară, anulăm alegerile”. Nu pot ajunge Președinte al României – nici Georgescu și nici Lasconi

 

 

 

Așa că au fost așteptate alegerile parlamentare, pentru a se observa cât de puternic este votul anti-sistem/ suveranist – timp în care a fost pregătită „opțiunea nucleară” – anularea alegerilor prezidențiale. Același scenariu discutat în octombrie dar cu noi candidați vizați: Călin Georgescu și Elena Lasconi.

 

Cum USR și Lasconi nu puteau fi profilați în ochii românilor ca „răul suprem”, energia negativă a fost direcționată cu toată puterea către Călin Georgescu. Noul ”om al Rusiei”, după Șoșoacă și Simion.

 

În paralel, puși în față cu o asemenea opțiune, oficiali ai statului român a început să se bâlbâie și să se gripeze.

 

Pe 26 noiembrie, la 2 zile după primul tur al prezidențialelor, Klaus Iohannis spune oficial printr-un scurt comunicat al Palatului Cotroceni – că nu a fost informat de serviciile secrete de vreo influență a puterilor străine în alegerile prezidențiale.

 

Pe 27– Iohannis anunță că face CSAT a doua zi.

 

Pe 28, în comunicatul CSAT – menționează vag și generalist – Rusia. Ulterior, STS  iese oficial și neagă o potențială viciere a rezultatului. Comunicatul CSAT dă și indicații parchetelor. Parchetele nu vor să se bage.

 

 

În aceeași zi, pe 28, PSD prin Cristian Terheș – cere CCR anularea alegerilor, primul tur. CCR face primul pas: în unanimitate cere renumărarea tuturor voturilor – 9,4 milioane.

 

Pe 29 decembrie – CCR amână soluționarea sesizării lui Tehreș. Era de fapt așteptat rezultatul alegerilor parlamentare pentru a se vedea cât de mare este valul voturilor anti-sistem.

 

Pe 1 decembrie – iese din opțiunile de vot ale românilor – rezultatul parlamentarelor.

 

Pe 2 decembrie – CCR tot în unanimitate –  respinge acțiunea lui Terheș, confirmă și validează rezultatul primului tur al prezidențialelor și dă drumul organizării celui de-al doilea tur. În paralel, de la Palatul Cotroceni se cere să se facă solicitări pentru declasificarea materialelor serviciilor de informații în cazul Georgescu, „omul Rusiei”.

 

Pe 4 decembrie – Iohannis lansează „opțiunea nucleară”, oferind pretextul anulării alegerilor: declasifică informările MAI, SIE, SRI și STS. Multă marfă și probe clare nu prea există. În plus, informările SRI conțin greșeli flagrante. Printre altele, SRI devine viral pe TikTok pentru prostiile scrise.

 

În câteva minute, Marcel Ciolacu anunță oficial pe pagina de Facebook că o susține pe Elena Lasconi. Nu este clar, până la această oră, dacă Lasconi sau liderii USR știau de planul Cotroceni – PSD de anulare iminentă a alegerilor prezidențiale.

 

Directorul SPP, Lucian Pahonțu, începe să sune prin mediul judiciar și cere să i se facă dosar lui Călin Georgescu. Șefii sistemului judiciar – sunt din nou reticenți. Nu vor să intervină direct în procesul electoral prezidențial cu 4 zile înainte de turul 2.

 

Pe 4 decembrie – Parchetul General anunță oficial doar că face o analiză și că autoritățile române nu au trimis oficial spre Parchet nicio sesizare sau informare.

 

Pe 5 decembrie – Parchetul General anunță din nou că face o cercetare in rem și aruncă pisica moartă către DIICOT. DIICOT iese și spun că fac și ei analize. Parchetele iar evită să se bage.

 

În aceeași zi, de 5 decembrie, Remus Pricopie/SNSPA – cel care i-a organizat lui Iohannis pseudo-dezbaterea din 2019 cu Viorica Dăncilă la care au avut acces doar ziariștii „de casă” – cere anularea prezidențialelor. Impulsurile veneau tot dinspre Palatul Cotroceni și PSD. Mai multe organizații, ca la un semn, cer același lucru CCR, la fel și „săgeata PSD” – Cristian Terheș: anularea alegerilor în urma documentelor CSAT.

 

Tot pe 5 decembrie, CCR era oficial dezinvestită legal pe procedura alegerilor. Validase primul tur, dăduse drumul la cel de-al doilea, nu exista cale de atac împotriva deciziilor pronunțate, dar – în paralel – lucra la anularea alegerilor. Karoly Benke – prim magistratul asistent al Curții – cel care redactează toate hotărârile dubioase – lucra deja la motivarea anulării alegerilor, asumată chiar de președintele CCR numit de PSD, Marian Enache. Tot Karoly Benke a redactat și hotărârea de interzicere a candidaturii Dianei Șoșoacă.

 

În seara de 5 decembrie, CCR mai emite un comunicat vag prin care spune că sesizările pe anularea alegerilor – impulsionate de Iohannis și Ciolacu – urmau să fie soluționate în cadrul procesului de validare a alegerilor.

 

Potrivit legii pentru alegerea președintelui, cei care depuseseră sesizările nu aveau calitate procesuală, ieșiseră oricum din termenul legal de depunere a sesizărilor, iar Curtea nu-și putea întoarce decizia definitivă din urmă cu 3 zile.

 

Însă redactarea lui Karoly Benke apela direct la art. 146 litera f din Constituție, forțând și legea fundamentală a statului român, prin reinterpretare. Articolul spune în esență că CCR veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului.  Prima pare a procedurii – CCR o validase, ca și rezultatele primului tur. Însă Karoly Benke a reinterpretat și Constituția României traducând că CCR poate anula tot procesul electoral prezidențial, din trecut. Asta în condițiile în care deciziile CCR sunt valabile doar pentru viitor.

 

 În noaptea de 5 decembrie spre 6 – oficialii statului român erau deja în panică. CCR nu anulase oficial alegerile, procesul electoral începuse deja – cu turul 2 la prezidențiale – la 1 dimineața în secțiile de vot din străinătate, datele strânse arătau o creștere a valului voturilor anti – sistem – voturi care se duceau spre Georgescu și Lasconi, voturile românilor din străinătate aveau să fie din nou decisive în alegerea Președintelui României, numai că Președinte al României „nu poate fi nici Georgescu, nici Lasconi”.

 

 „Altă opțiune pentru distrugerea lui Georgescu nu este, decât Rusia. Dar nu știm dacă povestea cu Rusia mai ține la poporul român. Nu este nicio garanție că Lasconi câștigă și chiar dacă câștigă – USR nu poate avea Președintele României. Sistemul trebuie să conducă poporul, nu poporul Sistemul”.

 

 Cam aceasta era atmosfera din „statul” român.

 

 Încă se mai căutau „actorii” care ar fi stat, de fapt, în spatele lui Georgescu. Era bănuită o implicare a unei părți din Biserica Română dar și a unei părți din Armată. Dar nu era nimic sigur. Liberalii încă nu depășiseră șocul că pe Nicolae Ciucă nu îl votase nici Armata Română.

 

Pe 6 decembrie – după prânz, CCR se strânge să oficializeze „opțiunea nucleară” gândită de Palatul Cotroceni și PSD. Anulează tot procesul electoral prezidențial din România, voturile a peste 9,4 milioane de români sunt aruncate la gunoi, pretextul sunt hârtiile CSAT. Georgescu și Lasconi sunt scoși cu forța din joc. „Jocul” se reia când decid Iohannis și PSD.

 

 Klaus Iohannis iese pe seară, la 19.00, în declarație oficială, își contrazice anunțul din 26 noiembrie – că nu a fost informat, anunță că forțează alin 2 al art 83 din Constituție. Ceea ce stabilește, și motivarea CCR la punctul 22, scrisă de Benke și publicată ulterior.

 

Deși are mandat fix, de 5 ani, Klaus Iohannis anunță că va rămâne Președinte al României până când va desemna premierul noului Guvern, făcut sub oblăduirea sa, rezultat din votul alegerilor parlamentare, nou Guvern care va organiza în primăvară noi alegeri prezidențiale în România din care va rezulta un nou președinte al României.

 

 „Establishmentul/ Sistemul” de la București a răsuflat ușurat.

 

 Românilor care erau în prejma secțiilor de votare din străinătate li s-au închis porțile în nas, fără explicații. Nu au mai fost lăsați să își exercite dreptul fundamental de a alege, baza democrației.

 

https://presacurata.ro/2024/12/07/oficiali-ai-statului-roman-pregateau-de-aproape-3-luni-anularea-prezidentialelor-daca-nu-convine-rezultatul-alegerilor-vizati-george-simion-elena-lasconi-si-calin-georgescu/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

(Ca si satanismul cu fata de maimutareala…)In urma cu 50 de ani, Dubcek a inventat „socialismul cu fata umana”

 

In urma cu 50 de ani, Dubcek a inventat "socialismul cu fata umana"

Au trecut 50 de ani de cat, in 5 ianuarie 1968, Alexander Dubcek, un aparatcic ca multi altii, a dat viata unui vis pe cat de frumos pe atat de efemer, cel al unui „socialism cu fata umana”, distrus rapid si fara mila de tancurile sovietice.Cu un zambet placut, total diferite de chipurile crispate ale camarazilor lui, acest slovac in varsta, atunci, de 46 de ani, l-a inlocuit in fruntea partidului comunist al Cehoslovaciei (KSC), pe dogmaticul Antonin Novotny, extrem de impopular in cercurile intelectuale de la Praga si printre slovacii care cereau un plus de autonomie in cadrul statului binational.

Ceea ce parea, initial, o simpla raca intre factiunile comuniste, a generat un vant al schimbarilor, cu reforme timide, dar inedite in aceasta tara din fostul bloc estic, dominat de Moscova. „Dubcek este, fara indoila, simbolul a ceea ce noi numim ‘Primavara de la Praga’, dar rolul sau istoric este mult mai complex”, a comentat analistul Oldrich Tuma.”El iesea in lume, mergea pe strada, frecventa baia publica si se pierdea printre spectatori la meciurile de fotbal sau de hochei pe gheata. Daca avea o viziune politica bine conturata? Era comunist si nu a dorit niciodata sa iasa din acest cadru”, a adaugat istoricul. „Intotdeauna l-am considerat un om onest si de caracter. Dar si o persoana indecisa, mai degraba un simbol decat un simplu protagonist al unor evenimente”, a completat, la randul sau, sociologul Jirina Siklova.

Ceea ce parea, initial, o simpla raca intre factiunile comuniste, a generat un vant al schimbarilor, cu reforme timide, dar inedite in aceasta tara din fostul bloc estic, dominat de Moscova. „Dubcek este, fara indoila, simbolul a ceea ce noi numim ‘Primavara de la Praga’, dar rolul sau istoric este mult mai complex”, a comentat analistul Oldrich Tuma.”El iesea in lume, mergea pe strada, frecventa baia publica si se pierdea printre spectatori la meciurile de fotbal sau de hochei pe gheata. Daca avea o viziune politica bine conturata? Era comunist si nu a dorit niciodata sa iasa din acest cadru”, a adaugat istoricul. „Intotdeauna l-am considerat un om onest si de caracter. Dar si o persoana indecisa, mai degraba un simbol decat un simplu protagonist al unor evenimente”, a completat, la randul sau, sociologul Jirina Siklova.Pe fondul unei nemultumiri ingrijoratoare a populatiei obosita de tot mai multe neajunsuri, conducerea remaniata a KSC in frunte cu Dubcek a procedat, intr-o prima faza, la o relansare economica prodenta, spre furia Moscovei. Iar dupa ridicarea cenzurii, care a lepadat imediat botnita impusa de rusi si a impulsionat activitatile culturale, Kremlinul a intrat intr-o adevarata panica…

„Descatusate, mijloacele de informare in masa au inceput sa puna intrebari si sa abordeze subiecte de neatins in urma cu numai cateva luni. Sperantele au renascut intr-o societate ale carei aspiratii depaseau cu mult obiectivele initiale ale lui Dubcek”, a precizat Tuma. In aceste conditii, noul sef al KSC s-a trezit „in trena” evenimentelor. Incurajat de liderii dogmatici ai fostei RDG si Poloniei, Walter Ulbricht si Wladyslaw Gomulka, ispaimantati de perspectiva de a auzi ca „Polonia asteapta propriul Dubcek”, seful Partidului comunist al URSS, Leonid Brejnev, a optat pentru interventie militara…Numai in primele zile, ocuparea Cehoslovaciei, in 21 august 1968, de unitatile sovietice si ale altor patru state membre ale Pactului de la Varsovia (Bulgaria, Ungaria, Polonia si RDG), s-a soldat cu sute de morti. „Mi-au facut asta mie, mie care mi-am consacrat intreaga viata cooperarii cu Uniunea Sovietica. Este cea mai mare tragedie a vietii mele”, a spus Dubcek inainte de a fi arestat, deportat la Moscova si constrans sa semneze un protocol umilitor vizand „normalizarea situatiei”. „In dimineata de 21 august 1968 am ajuns in gara Zbecno. Era plin de lume, oamenii strigau ‘Rusii ne ocupa’, erau surprinsi si speriati”, isi aminteste Jaroslava Sindlerova, pe atunci studenta. „Si mi-am zis: Ce va mira? Dubcek a fost naiv. Eu aveam 20 de ani si am inteles. El nu”, a adaugat ea.

 

https://jurnalul.ro/stiri/externe/in-urma-cu-50-de-ani-dubcek-a-inventat-socialismul-cu-chip-uman-761731.html

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

La recenta adunare ONU, conducătorii lumii au adoptat agenda pentru «socialismul global»

 

Un complot ONU de perspectivă, care implică reconstrucția lumii civilizate şi impunerea socialismului global, numit Agenda 2030 sau Agenda pentru Dezvoltare Durabilă, a fost lansat vineri, 25 septembrie 2015 cu „ropote de ovații și aplauze în picioare”, a transmis Departamentul de Informaţii Publice al ONU. Fiecare din cele 193 de guverne ale statelor planetei, membre ONU – de la dictaturi comuniste și islamice până la regimurile care conduc ce a mai rămas din „lumea liberă” – s-au angajat ferm să ajute la impunerea controversatelor obiective ale ONU asupra popoarelor lor. Potrivit Organizației Națiunilor Unite şi acordului global în sine, niciunei ființe umane nu îi va fi permis să scape de ceea ce un proeminent internaţionalist a descris în mod ameninţător ca fiind următorul „mare salt înainte”.

 

După cum mulți analiști au arătat în ultimul timp, faptul că cele 17 aşa-numite „obiective ale dezvoltării durabile” ale Agendei 2030 a ONU, cu cele 169 de puncte ale acestora sunt în fond o reţetă pentru socialismul global şi corporatocrație, este un subiect prea puțin supus dezbaterilor. De exemplu, Obiectivul nr. 10 solicită ONU, guvernelor naţionale şi fiecărei persoane de pe planetă să „reducă inegalitatea din şi dintre ţări”. Îndeplinirea acestui obiectiv, spune acordul, „va fi posibilă doar dacă se împarte bogăţia şi dacă se acţionează asupra inegalităţii veniturilor”. Brutala dictatură comunistă care conduce China chiar s-a mândrit cu „rolul crucial” pe care l-a avut în crearea agendei ONU. Dar aşa cum arată clar documentul Organizației Națiunilor Unite, implementarea socialismului naţional pentru „combaterea inegalității” în interiorul statelor nu este de ajuns – este necesar socialismul internaţional pentru a lupta cu inegalitatea „dintre” națiuni.

 

Cu alte cuvinte: contribuabili vestici, pregătiţi-vă să fiţi jecmăniţi astfel ca averea dumneavoastră să fie redistribuită internaţional. Desigur, așa cum se petrece de generaţii, majoritatea bogăţiei provenite din sectorul productiv din ce a mai rămas din lumea liberă va fi redistribuită către ONU şi regimurile lumii a treia – iar nu către victimele acestor regimuri, sărăcite în mare măsură prin politici socialiste interne impuse de aceleaşi administrații corupte, care vor fi sprijinite cu şi mai mult ajutor vestic. Un număr de guverne şi dictatori au anunţat deja că „vor alinia planurile lor naţionale de dezvoltare cu Agenda pentru Dezvoltare Durabilă”, asigurând de fapt o sursă tot mai mare de oameni săraci pentru a fi exploataţi ca pretext pentru impunerea și mai multor măsuri socialiste globale sub egida ONU.

 

Documentul ONU, intitulat formal Transformarea lumii: Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, a  fost adoptat vineri, 25 septembrie 2015, la începutul adunării ONU pe tema dezvoltării durabile care a avut loc la New York timp de trei zile. În discursul de la ceremonia de deschidere, secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a oferit unele indicii despre cât de departe se urmărește să se ajungă cu acest complot. „Noua agendă este o promisiune a conducătorilor faţă de oamenii de pretutindeni”, a explicat el,  confundând probabil noțiunea de „conducători” cu gangsteri ucigaşi de mase precum Kim Jong-un, Raul Castro şi Robert Mugabe care au reușit cumva să preia controlul asupra unor întregi naţiuni. „Este o viziune universală, integrată şi transformatoare pentru o lume mai bună”.

 

Cu toate planurile socialiste şi totalitare, agenda controversată a ONU a fost oferită publicului folosindu-se platitudini vagi, fără sens cum ar fi, de exemplu, crearea unei lumi „mai bune” şi „eradicarea” sărăciei – sloganuri obişnuite printre tiranii secolelor trecute. „Este o agendă pentru oameni, pentru eliminarea sărăciei în toate formele ei”, a continuat Ban. „Este o agendă pentru prosperitate împărtășită de toți, pace şi  parteneriat, care transmite urgenţa de a acționa pentru rezolvarea problemelor legate de climă, şi care își are rădăcinile în egalitatea sexelor şi respectarea drepturilor tuturor. Mai presus de toate, promite să nu lase pe nimeni în urmă”. Dar „adevăratul test al angajării în Agenda 2030”, a adăugat el, va fi implementarea acesteia. „Avem nevoie de acţiune din partea tuturor, peste tot”, a spus Ban, atrăgând atenția asupra „ghidării” oferite de cele 17 obiective ale dezvoltării durabile. „Acestea sunt o listă de puncte care trebuie realizate pentru oameni şi pentru planetă, cât şi un plan pentru succes.”

 

„Acum”, a continuat Ban, „trebuie să folosim obiectivele pentru a transforma lumea”. „Instituţiile vor trebui să se alinieze pentru un scop nou şi mare”, a spus el. „Trebuie să antrenăm toţi actorii, aşa cum am făcut în punerea la punct a Agendei. Trebuie să includem parlamentele şi guvernele locale, şi să lucrăm cu oraşele şi zonele rurale. Trebuie să raliem afacerile şi antreprenorii. Trebuie să implicăm societatea civilă în definirea şi implementarea politicilor – şi să îi dăm posibilitatea de a ne trage la răspundere. Trebuie să îi ascultăm pe cercetători şi pe cei din mediul academic. Vom avea nevoie să îmbrăţişăm o revoluţie a informaţiilor. Cel mai important, trebuie să ne punem pe muncă – acum”.

 

Rămâne să vedem dacă adulţii lumii pot fi convinși să se alăture în mod voluntar politicilor Organizației Națiunilor Unite. Dar atunci când vine vorba de copii, ONU nu riscă, alocând un întreg „obiectiv” de pe agenda sa pentru a se asigura că toţi copiii, de pretutindeni, vor fi transformați în ceea ce ONU numeşte „agenţii schimbării”, gata să accelereze planul pentru noua ordine globală. „Copiii şi tinerii de ambele sexe sunt agenţi cruciali ai schimbării şi vor găsi în noile Obiective o platformă pentru a-și canaliza infinitele lor capacităţi pentru activism în crearea unei lumi mai bune”, se arată în documentul organizației.

 

În acordul adoptat în unanimitate se definește explicit în ce fel de activişti speră ONU să îi transforme pe copiii dumneavoastră. „Până în 2030, se va asigura ca toţi elevii să dobândească atât cunoaşterea cât şi abilităţile necesare pentru a promova dezvoltarea durabilă, prin educaţie pentru dezvoltare durabilă şi stiluri de viaţă sustenabile, drepturile omului, egalitatea sexelor, promovarea unei culturi a păcii şi non-violenţei, cetăţenia globalistă şi aprecierea diversităţii culturale şi a contribuţiei culturii la dezvoltarea durabilă, printre altele”, statuează planul global pentru 2030. Având în vedere ceea ce înțelege ONU prin „dezvoltare durabilă” – controlul populaţiei, planificare centralizată, guvernare globală şi multe altele – agenda pentru copiii dumneavoastră prezintă tonuri chiar sinistre.

 

Totul a sunat foarte încântător pentru unii din cei mai brutali dictatori ai lumii, încât cu greu şi-au putut abţine manifestările de bucurie pentru noua lume care va veni. „Această agendă promite o lume nouă curajoasă (sic), o lume nouă pe care trebuie să o construim în mod conştient, o lume nouă care cheamă la crearea unui cetăţean nou, global”, a izbucnit dictatorul marxist Robert Mugabe, ucigașul în masă care ţine în sclavie Zimbabwe şi care deţine şi funcţia de preşedinte a Uniunii Africane. „Vreau să cred că ne ridicăm la înălţimea acestei îndatoriri pe care ne-am asumat-o noi înșine în mod voluntar şi colectiv. Succesul nostru, şi în particular promisiunea unei noi lumi care ne aşteaptă, depind de acest angajament.” El a promis, de asemenea, să impună în mod viguros Agenda 2030 a ONU asupra victimelor înfometării şi sărăcirii dominate de regimul său.

 

Între timp, tiranii brutali care conduc China comunistă au fost, de asemenea, suporteri entuziaști ai obiectivelor ONU – pe care regimul le-a văzut ca jucând un „rol crucial” în dezvoltare. Printre alte „angajamente”, dictatura a promis să cheltuiască 2 miliarde de dolari în ţări străine pentru a îndeplini obiectivele ONU în „educaţie” şi „sănătate”, urmând ca finanțarea să crească la 12 miliarde de dolari până în 2030. În timp contribuția este destul de mică (ONU afirmă că agenda sa va costa undeva între 3-5 trilioane de dolari pe an), faptul că Beijing este atât de entuziast față de noua agendă este revelator. Ca un ecou al retoricii preşedintelui Mao, globalistul Javier Solana de la NATO şi UE a spus: „Cu un angajament susţinut din partea tuturor ţărilor, atât a celor dezvoltate cât și a celor în curs de dezvoltare, lumea poate fi sigură că va celebra un alt mare salt înainte în 2030”.

 

Administraţia Obama, care se pare că nu intenționează să prezinte planurile ONU Senatului Americii pentru ratificare, aşa cum cere Constituţia SUA, a apărat cu putere agenda organizației. Vorbind la adunarea ONU duminică, 27 septembrie 2015, după ce a afirmat că va implica SUA în planul global, Obama a pretins că planul ONU „este una din cele mai inteligente investiţii în viitorul nostru pe care le putem face”. El a spus adunării dictatorilor şi reprezentanţilor de guverne că 800 de milioane de oameni trăiesc cu mai puţin de 1,25 de dolari pe zi, bineînțeles, fără a menţiona cauzele acestei sărăcii extinse: politicile Marelui Guvern care sunt în mod remarcabil similare noii agende ONU în multe aspecte. Obama, care a desfăşurat multe războaie neconstituţionale, a susținut, de asemenea, că „intervenţiile militare ar fi putut să fie evitate de-a lungul anilor” dacă guvernele ar fi avut mai multă grijă de cetăţenii lor nefericiţi.

 

Chiar cea mai proeminentă figură religioasă a lumii, papa Francisc, s-a adresat guvernelor membre ONU solicitându-le să susţină obiectivele agendei organizației. „Adoptarea Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă la summit-ul mondial, care se deschide astăzi, este un important semn al speranței”, a spus el. Totuși, este demn de notat faptul că nu toți cei din ierarhia Bisericii Catolice au fost la fel de entuziasmați de planurile agendei. De exemplu, în Declaraţia comună a episcopilor Africii şi Madagascarului făcută publică înaintea adunării ONU, episcopii Africii au denunțat vehement „agenţii civilizaţiei morţii” şi au cerut stoparea majorității planurilor de pe agendă. „Vă implorăm să încetaţi campaniile mizerabile care promovează o civilizaţie a morţii pe continentul nostru”, au solicitat ei, criticând dur „renaşterea terifiantă a unui spirit colonialist sub masca noțiunilor atrăgătoare – libertate, egalitate, drepturi, autonomie, democraţie şi dezvoltare”.

 

Dincolo de guverne şi figuri religioase, cea mai mare parte a sectorului privat a susţinut, de asemenea, cu entuziasm noile obiective. Printre megacorporaţiile care susţin planurile se află și primele trei motoare de căutare ale lumii: Google, Bing de la Microsoft şi Yahoo. Încă nu se știe dacă suportul acestor corporaţii pentru agenda ONU va afecta presupusa imparţialitate a rezultatelor căutărilor, dar critici ai planurilor ONU au tras deja un semnal de alarmă în acest sens. Aşa cum a transmis The New American în luna mai a acestui an, canalele de ştiri de top din întreaga lume participă între timp la campania de propagandă masivă pentru susţinerea agendei ONU.

 

Sigur că Obama nu are autoritatea constituţională sau statutorie pentru a implica poporul american în planul radical al ONU pentru umanitate. Însă dacă majoritatea partidului republican din Congres nu decide să oprească finanţarea „dinozaurilor” administraţiei, fără nicio îndoială Casa Albă îşi va folosi stiloul, telefonul şi fondurile din taxe furnizate de membrii republicani ai Congresului. Cei care fac legile şi care sunt serioşi în ceea ce priveşte jurământul depus pentru funcția pe care o ocupă ar trebui să lucreze pentru a frâna aceste demersuri ale administraţiei Obama, şi pentru a determina guvernul SUA să renunţe la titlul de membru ONU. În faţa unei agende totalitare a Organizației Națiunilor Unite pentru un socialism global sub masca „dezvoltării durabile”, acum ar fi o perioadă excelentă pentru a acționa.

 

 

Citiţi şi:

 

Scopurile ONU pentru omenire vizează copiii ca «agenţi ai schimbării»

 

Etapele insidioase ale instaurării sinistrei Noi Ordini Mondiale

 

Noua ordine mondială – lumea încotro?

 

 

https://yogaesoteric.net/la-recenta-adunare-onu-conducatorii-lumii-au-adoptat-agenda-pentru-socialismul-global/

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

(In timp ce unii cre/s/tini se  dau rotunzi,altii risca si cheama lumea la trezire,citire si infaptuire Biblica…) Este corectă sau greșită anularea alegerilor prin decizia Curții Constituționale ?#alegeri2024

https://www.youtube.com/watch?v=QqMEgJDbwCU

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

OPINII: Lumea s-a săturat de promisiuni!

 

 

”M-am săturat să mă conducă agramații și hoții. M-am săturat ca România să fie făcută de râs în toată Europa de aceşti derbedei politici”. (Ludovic Orban)

 

Preşedintele PNL în 2019 Ludovic Orban a declarat la Constanţa că s-a săturat să fie condus de repetenţi, de agramaţi, de hoţi şi că România să fie făcută de râs în Europa de aceşti “derbedei politici”.

 

Vă spun doar atât: m-am săturat să mă conducă repetenţii, m-am săturat să mă conducă codaşii, m-am săturat să mă conducă cei care se clasează pe ultimul loc, m-am săturat să mă conducă agramaţii, m-am săturat să mă conducă cei care au făcut şcoala pe puncte, m-am săturat să mă conducă hoţii, m-am săturat să mă conducă cei care nu au nici un pic de inimă, de dragoste, de compasiune pentru semenii lor. M-am săturat ca România să fie făcută de râs în toată Europa de aceşti derbedei politici, care, au sucit minţile săracilor, minţile celor care nu înţeleg încă adevărul despre România şi care ţin România pe loc de 30 de ani”, a spus fostul lider PNL de atunci.

 

Dezastrul a venit și mai mare când la conducere era Florin Câțu. A lăsat  în urmă ,,DEZASTRU”. A urmat N. Ciucă și M Ciolacu care nu au vrut să deranjeze pe nimeni decât să îndatoreze țara și să o pună la dispoziția Ucrainei. Au plecat agramații unora și au venit agramații altora!

 

Revenind la discursul domnului Orban (avem ministru care la tv. nu știa data nașterii, nu știa că Brukenthal a murit, alta ruga copiii mici să o voteze etc. etc. Sunt țațele domnului Orban transferate în celelalte guverne, menținute de peste 20 ani.  Domnule Orban, și dumnea­voastră aveați țațe și, în loc să le dați la o parte, le promovați. Așa ați promovat și drogații, și măcelarii, și tractoriștii, așa zișii contabili, cântăreții (sunt din breasla dumneavoastră!) și, bineînțeles, nu putea lipsi o inegalabilă, frumoasa, deșteapta sfătuitoare și cu multe calități în toate, domeniile ”ȚAȚA”. Ați promovat pe toți cei care sunt așa cum îi numeați dumneavoastră, la începutul articolului, dar pe dumneavoastră nu v-a promovat nimeni, v-ați ales singur drumul. Toți care au condus guvernul au lăsat dezastru în urma lor, nimeni nu a fost tras la răspundere. Lumea s-a săturat de promisiuni! Minciuni ambalate frumos și idei năstrușnice. Vă împrumutați, dar nu știți unde merg banii, nu ați tăiat nicio pensie specială, nu faceți nimic decât semănați ură și povești fără sens. Eu, personal, cred că sunteți un bun roman. Știu că este greu, dar lăsați golăniile, ordonanțele date noaptea ,,ca hoții”, din care cauză suferă fraierii.

 

Lăsați elitele să-și facă treaba!

 

Lăsați în pace medicii să opereze! Pentru că, nu cătușele și dosarele pot conduce o țară. Procurorii nu pot salva vieți omenești, ei trebuie sa fie oameni! Nu poți face performanță cu politicieni agramați, tractoriști, măcelari, miss bikini și alte panarame! De asta suntem aici, pentru că țara a fost și este condusă de ,,bufoni împăiați” și de oameni care nu au de-a face cu politica. Mai nou, ne vând cu totul! Aceeași politicieni cerșesc un nou mandat. Dacă 4-8-12 ani nu au făcut nimic decât au dus țara în faliment, acum de ce mai vor un mandat. Văd aceleași ,,fețe triste” care cerșesc vot, după vot, apoi mai vin peste patru ani.

 

Cine sunt cei care au cucerit scaunele politicii românești?! Cu cine vrem noi să facem această țară ca țările occidentale? Nu poți lăsa destinele țarii pe țațe, haidamaci, tineri fără cultură!

 

Ţaţa de la țară a ajuns ”parlamentară”!

 

Meseria de parlamentar se învață greu, trebuie să sari din pat în pat, să vezi dacă rezistă. Doar așa ajungi și pe la cele doua palate sau ministere, dar nu în calitate de femeie de serviciu, deh, avem pretenții; consiliere, miniștri și chiar mai sus. Iar țara este condusă de aceste țățici deghizate în păpuși școlite la Spiru Haret, Cantemir și chiar la SNSPA, unde fetele știu meseria cu limba în ureche. Ele sunt în toate partidele, guvernele, acolo unde se învârt bani mulți, adică în consilii de admi­nistrație. Nu trebuie să probăm ce am scris de 30 de ani. Ele ne probează pe noi cu decizii și pe politicieni cu mărimile lor de membri.

 

Cine sunt haidamacii!?

 

Chiar membrii și beizadelele fără școală și fără respect. Sunt inculții care au cunoștințe doar cât o foiță de hârtie, dar creier nimic. După ce au trecut prin birturi, cluburi, terase cu droguri, centură, de unde au agățat ,,centuriste” sau țațe de lux, au sosit băieții deja înscriși într-un partid existent în comuna lor. Şi după câteva aventuri, țepe și tunulețe, având meserii diverse, ajung în funcții cheie.

 

Cu ce credeți că s-au ocupat? Tot cu băuturi, hoții, țepe, numai cu administrația nu. Și atunci, cum vreți să progresăm dacă nu confiscăm de la hoți nimic? Justiția se face că lucrează, dar de adus bani la buget, nimic. Culmea prostiei române: îi premiem cu pensii speciale! (legea 32 V. Stoica).

 

Nu trebuie ca poporul să se vaiete, să se milogească, ei sunt aleșii și produsul poporului roman. Tot pe ei i-au ales! Ați râs de ei, dar acum râd ei de voi. Unele au ales să se căsătorească, fictiv, cu americani, italieni, arabi etc. După ce fetele dădeau numere pe mese iar dobitocii le aplaudau, a doua zi, le votau și le trimeteau la București, acolo unde s-au școlit, șlefuit, au format deh, ,,parteneriat strategic”.’

 

„Parteneriatul strategic”

 

Mijlocul prin care se realizează „colonialismul modern”. La o dezbatere publică, în preajma alegerilor, unul dintre participanți l-a întrebat, pe neaşteptate, pe candidatul la președinție, care ținea discursul: știţi cum se capturează o turmă de porci sălbatici? Cetățeanul i-a răspuns că nu e de glumă şi i-a dat următoarea explicație:

 

”O turmă de porci sălbatici se capturează, cel mai ușor și cu maximă eficiență, prin următorul „parteneriat strategic!” Mai întâi se caută un loc în pădure unde vin cel mai frecvent porcii sălbatici, iar acolo  se face planul unui gard (țarc) în care se vor prinde porcii, iar după aceea, în interiorul „locului de binefacere pentru porci” se pune zilnic porumb pe pământ, câte puţin pentru a le crea „reflexul condiționat” să vină zilnic la „mâncare fără muncă”. Porcii sălbatici vin, ca de obicei, în fiecare zi și mănâncă porumbul „gratis, din locul de binefacere” şi, după ce se obişnuiesc să vină zilnic, se construieşte întâi o latură a gardului respectiv. După ce se obişnuiesc și cu această parte a gardului și porcii se întorc mereu să mănânce porumbul, se construieşte o altă parte a gardului…

 

„Pas cu pas” porcii se obişnuiesc cu acest „parteneriat strategic” mâncând porumb până când se instalează cele patru laturi ale gardului, din care s-a lăsat loc pentru o intrare, o viitoare poartă. Porcii se obişnuiesc și cu intrarea la porumbul „primit gratis”, prin care intră singuri. În cele din urmă „partenerul strategic” instalează poarta, după care tot grupul este capturat, porcii pierzându-și libertatea. După ce s-a montat poarta, aleargă în interiorul gardului, dar în mod zadarnic pentru că ei sunt deja la închisoare.

 

După scurt timp, foamea îi face să mănânce iarăși din porumbul primit gratuit. Se adaptează atât de mult și la această situație încât, după un timp ei uită cum este să-și mai procure singuri hrana, obișnuindu-se cu sclavia ca un mod de viață normal. Porcii ajung chiar să fie recunoscători răpitorului lor care, până la urmă, tot „pas cu pas”, ajung să ia în stăpânire întreaga pădure  Se ajunge astfel ca, generaţie după generație de porci să meargă „fericiţi” la abator”, Conf. Univ. Grigore Nicolae Lacrita.

 

„O țară a lucrului bine făcut”

 

Este o țară în care bogaţii te învaţă cum să faci foamea, trădătorii cum să-ţi iubeşti ţara şi hoţii cum să fii cinstit! Concluzia trebuie să o tragă fiecare din cei care mai au capacitatea să discearnă corect și care nu au aderat la „Parteneriatul strategic!” Cu o stăpânire străină și cu o servilă clasă conducătoare, pe calea unui „parteneriat strategic” dintre acestea se ajunge la faliment.

 

„Parteneriatul strategic!” este propaganda învingătorilor impusă ca mod de viață celor învinşi, aduși în starea de slugi, de proști și de servitori umili! (Conf univ dr N.G.Lacrita).  Astăzi nu se mai spune slugă, prost, servitor umil! Se spune ‘partener strategic!”

 

„Parteneriatul strategic!” este politica prin care se realizează „colonialismul modern!”, iar „Propaganda învingătorilor devine istoria celor învinşiˮ (R.W.Trevanian). Cifrele de mai jos vorbesc de eficacitatea Guvernului în ultimii 4 ani. Dintr-un total de 907.000 companii active din România în 2023, 290.240 au raportat pierderi, 96.142, rezultat nul, și 386.382, profit, se arată într-un raport al Consiliului Concurenței. Din 2017 până anul trecut, 2023 este primul an în care nivelul profitului total a scăzut, după ce crescuse anual. Simultan, pierderea totală s-a accentuat, deși în anii precedenți se ameliorase ușor.

 

Guvernul nu mai poate ieși din spirala împrumuturilor de pe piața externă, nu mai știe de unde să facă rost de bani. Romania falimentară cu visteria goala.

 

România va accesa un nou împrumut de la Banca Mondială, în valoare totală de 466,9 milioane de euro, de data aceasta folosind un artificiu prin invocarea unui dezastru care deja s-a petrecut, în condițiile în care tipul special de credit al băncii prevede acordarea sumelor doar în momentul apariției dezastrului. Invocarea inundațiilor din Vaslui și Galați este doar un pretext pentru a acoperi deficitul bugetar tot mai accentuat și denotă situația gravă a finanțelor țării.

 

Dobânzi de peste 100 milioane de lei pe an

 

Guvernul solicită adoptarea proiectului de lege în procedură de urgență pentru a permite respectarea angajamentelor asumate față de finanțator în ceea ce privește intrarea în vigoare a Acordului și totodată pentru a asigura posibilitatea accesării sumelor împrumutului în cel mai scurt timp, în funcție de nevoile de finanțare.

 

Impactul asupra cheltuielilor bugetului de stat este generat de plata serviciului datoriei publice asociat împrumutului, respectiv plata dobânzilor și a comisioanelor aferente. Estimându-se că împrumutul se va disponibiliza în două tranșe în cursul anului 2024 și 2025, cheltuielile bugetare vor crește cu 11.673.000 lei în 2024, 102.151.000 lei în 2025, 119.209.000 lei în 2026, 122.491.000 lei în 2027 și 125.054.000 lei în 2028. Și asta în condițiile în care rambursarea împrumutului se va face într-o singură tranșă abia în 15 mai 2044. Potrivit contractului de împrumut, rata de dobândă este egală cu rata de referință (bazată pe rata EURIBOR la 6 luni) plus marja variabilă, cu posibilitatea conversiei ulterioare, iar datele de plată sunt 15 mai și 15 noiembrie ale fiecărui an. BIRD percepe un comision inițial în valoare de 0,50% aplicat la suma împrumutului, plătibil în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Acordului sau anterior efectuării tragerii din împrumut. În cazul extinderii datei limită de tragere a împrumutului, banca percepe un comision de reînnoire, egal cu 0,25% din suma împrumutului sau a părții netrase din împrumut, pentru care se solicită extinderea. Raport Consiliul Concurentei.

 

Să mergem cu toții la vot și să votăm ce trebuie!

 

Al dumneavoastră, același

 

Prof Ioan Romeo Mânzală

 

Aceiași politicieni cerșesc voturi prin gări, piețe, biserici, însoțiți de amante și beizadele…

 

OPINII: Lumea s-a săturat de promisiuni!

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

(Minciuna are picioare scurte,dar arta,cultura,adevarul…sunt roade ale vesniciei!) „Partidele politice sunt găşti de hoţi care au devalizat ţara”, spune Ştefan Popa Popa’s

 

 

Cristiana Sabău

 

„Noi am rămas în această ţară cu oameni care-l recreează pe Nicolae Ceauşescu în fiecare zi. Sunt politicienii pe care-i vedeţi peste tot, găştile de hoţi. (…) O soluţie ar fi să dizolvăm tot Parlamentul României şi să punem în locul celor de acum oameni care nu-şi doresc birouri luxoase, nici amante secretare”, a spus Ştefan Popa Popa’s într-un interviu acordat, în exclusivitate, Timp Online.

Reporter: Domnule Ştefan Popa Popa’s, cum aţi perceput anul 2013?

 

Ştefan Popa Popa’s: Noi am rămas în această ţară cu oameni care-l recreează pe Nicolae Ceauşescu în fiecare zi. Sunt politicienii pe care-i vedeţi peste tot, găştile de hoţi. Noi, românii, uităm de ce e important şi vorbim de băut, de sarmale, de ţuică, de mici. Dacă vreţi să facem ceva constructiv, trebuie să ne uităm în oglinda bunului simţ. Ochii sunt oglinda sufletului. Trebuie să ne uităm în oglinda bunului simţ şi să începem o construcţie de la zero. În ţara asta, noi tot cădem liber. Nimeni nu a început să facă o construcţie de la zero.Noi suntem în primul rând într-o cădere morală. Am văzut recent un preot care spunea că poporul român nu e un popor creştin. Dacă te duci la biserică şi te închini şi apoi chiar în biserică te iei la bătaie cu mama şi cu fratele nu înseamnă că eşti creştin. Uitaţi-vă la câte cazuri există când se bat pentru aghiazmă.

 

Cine credeţi că e de vină?

 

Noi, toţi românii suntem de vină. În noi stă puterea de a schimba. Totul e să vrem şi să ştim calea. O spun de 15 ani numai că românilor le-a intrat pe o ureche şi le-a ieşit pe alta. Niciodată nu m-au ascultat. E foarte importantă educaţia. Cea din şcoală, după părerea mea, s-a distrus complet, este ceva ce nu pot defini. Un alt factor important este Biserica. Văd că cel mai important pentru Biserică este să-şi facă terenuri îngrădite în loc să se ocupe de apropierea faţă de oameni, să nu uite că biserica e Casa Domnului în care oamenii se apropie mai mult sau mai puţin de Dumnezeu. Construcţia Catedralei Neamului? Nici nu vreau să mă refer la ea. Nu cred că e patriarh cel care a întrerupt legătura cu ortodoxia mamă de la Ierusalim pentru că el a cotit-o cu nişte hoteluri. Este ştiut şi eu am documente. Pot demonstra lucrul acesta, dar am obosit. Sunt 24 de ani de când tot spun şi am obosit. Rolul meu nu e de a necăji oamenii, ci de a-i bucura. Dumnezeu mi-a dat un har, iar eu simt nevoia să-l dau mai departe.

 

Păreţi supărat, îngrijorat.

 

Cum să nu fiu? Este ţara mea. Uitaţi-vă pe site-ul meu şi vedeţi cum sunt primit la Vatican, în marile capitale ale lumii, ce vorbesc despre mine mari personalităţi ale lumii. Azi am venit din centrul oraşului şi taximetristul m-a întrebat dacă sunt din Bistriţa. Avea vreo 60 de ani. Nu m-a deranjat că nu m-a recunoscut. Asta merit. Ce fac eu e o treabă biblică. Ştiu de ce m-a trimis Dumnezeu pe pământ. Am făcut lucrarea Vaticanului ca ortodox, dar am devenit catolic. Eu militez aşa cum pot pentru unificarea Bisericii Ortodoxe cu cea Catolică, mai ales că Vaticanul mi-a oferit cea mai mare distincţie, Romana Civitas, dată prima oară de Constantin I în 320 după ce a biruit cu stindardul crucii a încreştinat imperiul. Am înţeles că această distincţie o mai au în jur de 36 de mari personalităţi timp de 1700 de ani, ceea ce mă onorează. Mă onorează şi premiul dat de Academia de Arte Frumoase de la Moscova, dar cred că Romana Civitas dată de Vatican nu mai necesită niciun comentariu.  Am mai fost întrebat cum putem îndrepta tot dezastrul din România. Eu am mai spus că o soluţie ar fi să dizolvăm tot Parlamentul României şi să punem în locul celor de acum oameni care nu-şi doresc birouri luxoase, nici mobilier în ele, nici amante secretare, nici sute de deplasări decontate în ţară, nici deplasări în străinătate – că şi aşa merg degeaba. Doamna care m-a intervievat mi-a spus că aşa ceva nu e posibil fiindcă nu o să vină nimeni. Nu a trecut nicio secundă de când am vorbit şi în zece minute deja peste 50 de oameni dăduseră telefon că vor să vină cu mine – deşi eu nu am spus că vreau să merg undeva – numai din dorinţa de a scoate ţara din impasul în care este.

 

Dar credeţi cu adevărat că e posibil?

 

E posibil dacă se şterge foarte tare cu un burete tot ce este fiindcă e ca un cancer ce este acum. Dacă Regele nostru era mai tânăr, dacă aveam posibilitatea să aducem un rege din altă ţară, poate … Poporului român îi plac micii şi berea. Când va renunţa la acestea şi la cântatul în stradă, poate va avea o şansă. La multe trebuie să renunţe poporul român. E nevoie de încă 50 de ani pentru a şterge imbecilizarea care s-a făcut timp de 24 de ani de către televiziunile comerciale. Să reţineţi ce vă spune Popa’s! Poporul nostru e imbecilizat în proporţie de 90%. Mai trebuie să intre şi în Academia Română şi în oamenii de elită şi atunci am terminat. Oamenii de elită nu se îndreaptă spre societate, ci societatea trebuie să se îndrepte spre ei şi să-i aducă acolo unde trebuie aduşi. Fără oamenii de elită nu se va face nimic. Fără oameni de elită, aşa arată România.

 

Televiziunile îşi motivează producţiile prin aceea că asta vor oamenii, la asta se uită.

 

Nu vă educă populaţia că uitaţi unde ajungeţi. Cum vă pot educa pe dumneavoastră nişte ţigani de la capăt de oraş pentru care societatea nu a făcut nimic, i-a lăsat să se imbecilizeze mai departe, cum îi educă pe cei care doresc la televizor acest lucru să-l vadă? Nu ei vă educă pe dumneavoastră, televiziunile educă populaţia. Toţi fug pentru bani. Cea mai mare greşeală a individului care trăieşte în România. Schimbaţi-vă, fraţilor, dacă vreţi să fiţi schimbaţi! Schimbaţi-vă mentalitatea, educaţia. Cei şapte ani de acasă i-aţi avut prost concepuţi şi primiţi. Îndreptaţi-vă cu faţa pentru Dumnezeu! Când scăpaţi de divele astea, atunci stăm de vorbă în normalitate. Acum sunteţi în anormalitate.

 

Spre ce credeţi că se îndreaptă România?

 

Spre haos. Dacă nu se face nicio schimbare nici măcar acum în ultimul ceas, spre haos ne îndreptăm. Nu e niciun secret că eu particip la foarte multe consilii internaţionale de conducere a lumii. Fac parte din toate asociaţiile de elită din toată lumea.

 

Sunteţi mason?

 

E simplă întrebarea, dar eu nu am ce să vă răspund. Eu sunt foarte dezamăgit de activitatea Masoneriei române. E un fiasco. Sunt 21 de loji naţionale şi fiecare merge în felul ei. E zero Masoneria. Activitatea ei e destructivă în ţara asta. Pe mine trebuie să mă delimitaţi de activităţile de elită din România care sunt primitive care nu au nicio valoare, au o recunoaştere forţată în exterior. Omul de elită nu e cel pe care-l vrea populaţia prin rating, nu. Omul de elită e acel individ de valoare dintr-o ţară care e recunoscut de toate elitele importante din lume.

 

Ce vă doriţi pentru 2014?

 

Pentru mine şi pentru români, aş vrea ca ţara sta să nu mai fie condusă de partide politice. S-a constatat că peste tot în lume au stricat viaţa ţărilor. Să se găsească alte variante, rege, copil de rege, trebuie încercat şi asta sau orice e valabil. De partide politice ne-am săturat, de hoţii ţării ne-am săturat. Pentru mine, partidele politice sunt găşti de hoţi care au devalizat ţara, au furat tot timpul şi ne-am săturat. Ei când s-au născut şi am învăţat poezia Căţeluş cu părul creţ/fură raţa din coteţ, ei au reţinut doar verbul a fura. Şi acum, la maturitate, aplică. Fură toţi.

 

În mod ironic, 2014 va fi un an electoral.

 

Dacă românii nu se trezesc vom fi tot în hibernare. Degeaba avem un frumos imn Deşteaptă-te române. Eu cred că nu e întâmplător acest imn şi nu întâmplător sunt scrise versurile în imnul ţării. Până nu terminăm cu mie să-mi meargă bine, nu mă interesează de ceilalţi nu ne va merge bine. Mai bine să facem ceva pentru semenii noştri şi apoi pentru noi. Când gândesc biblic toţi… Gândiţi-vă că Biblia nu a fost scrisă pe pământ. E o carte perfectă. Nu e trimisă pe pământ degeaba. Noi nu ne putem plânge că nu avem de unde învăţa. Să nu mă întrebaţi pe mine ce putem face.Numai 33% ai voie să iei din cât câştigi. Restul trebuie să-l dai la săraci, să-ţi ajuţi semenii, mama, fratele, prietenii, cât poţi. Eu am sute, am mii, dar dai cât poţi. Dacă aşa ar face toţi, gândiţi-vă la cum ar arăta lumea asta. Dacă aşa ar face toţi, o să simţiţi că acesta este raiul. Aveţi posibilitatea să trăiţi în el.

 

Nu v-aţi gândit să treceţi pe cealaltă parte, să activaţi în sfera decizională?

 

Menirea mea e să fiu artist. Uitaţi-vă la câţi artişti au intrat în politică şi câtă prostie au făcut. Artistul care intră în politică e un prost. Rolul societăţii româneşti e să meargă spre elită şi să aducă elita în faţă. Deocamdată, noi, românii, am distrus elita. Eu am spus Lojei Naţionale a României, masonilor, să alcătuiască o listă cu 150 de oameni de elită şi să-i ferească de de toate mizeriile. Nu au fost capabili. În România, masoneria e zero barat. Vă spune un individ care participă la toate întâlnirile importante de conducere supremă a globului.

 

Interviu realizat de Cristiana Sabău

 

https://timponline.ro/partidele-politice-sunt-gasti-de-hoti-care-au-devalizat-tara-spune-stefan-popa-popas-interviu/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

În România, avem legi favorabile infractorilor: o analiză a breșelor legislative și a efectelor asupra societății

 

 

, de Vlad Stefan Orjan

În România, avem legi favorabile infractorilor: o analiză a breșelor legislative și a efectelor asupra societății

 

Cazul lui Niculae Bădălău reprezintă o oglindă a vulnerabilităților sistemului de justiție din România, unde legile par să favorizeze mai degrabă infractorii decât cetățenii. Reținut inițial pentru dare de mită și trafic de influență, Bădălău a fost ulterior plasat sub control judiciar, iar în prezent se bucură de libertate. Această evoluție a cazului ridică întrebări profunde despre eficiența și seriozitatea cadrului legislativ românesc, precum și despre mesajul transmis către societate: oare legea protejează cu adevărat oamenii de rând sau doar pe cei care au influență și putere?

Breșele sistemului judiciar: cum scapă infractorii din „plasa” justiției

 

 

Niculae Bădălău, fost senator și influent om politic, este un exemplu clasic de cum infractorii de rang înalt beneficiază de lacunele legislative și de o aplicare permisivă a legii. Acuzațiile care i-au fost aduse, ce includ sume substanțiale de mită oferite în schimbul influențării unor licitații publice, sunt extrem de grave. Cu toate acestea, în loc de o pedeapsă imediată, Bădălău a fost inițial reținut pentru scurt timp și ulterior plasat sub control judiciar, o măsură care îi permite să își continue viața aproape normal, fără restricții semnificative.

 

România are reglementări care, în mod surprinzător, permit celor anchetați pentru fapte de corupție să fie eliberați din arest preventiv mult mai devreme decât ar impune gravitatea acuzațiilor. În alte țări europene, asemenea infracțiuni atrag măsuri preventive dure, menite să împiedice influențarea martorilor, distrugerea de probe sau perpetuarea activităților ilegale. În cazul lui Bădălău, eliberarea acestuia ridică suspiciuni legate de imparțialitatea și eficiența sistemului judiciar, lăsând impresia că justiția nu este egală pentru toți.

 

Efectele negative asupra societății și culturii impunității

Prin eliberarea sa sub control judiciar, Bădălău transmite un mesaj periculos către societate: că influența și legăturile politice pot transforma acuzațiile grave într-o formalitate judiciară. Astfel de situații duc la erodarea încrederii publicului în justiție și sporesc neîncrederea generală față de instituțiile statului. Dacă cetățenii văd că oameni puternici, acuzați de infracțiuni grave, continuă să se bucure de libertate, chiar și după ce au fost reținuți, atunci respectul față de lege se va diminua, iar corupția va deveni o normă acceptată.

 

Protejarea infractorilor, un rezultat al legislației permisive

România are nevoie de legi mai stricte care să permită instanțelor să aplice pedepse preventive clare în cazurile de corupție. În cazul Bădălău, măsurile luate sunt insuficiente pentru a asigura o justiție echitabilă și pentru a garanta că probele sunt păstrate intacte, iar martorii nu sunt influențați. Faptul că o persoană acuzată de fapte de corupție atât de grave beneficiază de libertate indică faptul că sistemul de justiție este nefuncțional, permisiv și lipsit de mecanisme eficiente de control asupra celor puternici.

 

În contextul legislativ actual, multe persoane care au comis infracțiuni grave reușesc să își recapete libertatea, să evite măsuri restrictive și, adesea, să își păstreze pozițiile de influență. Acest fenomen creează o cultură a impunității în România, în care infractorii de rang înalt nu sunt trași la răspundere în mod real, ci sunt protejați de un sistem care nu este în măsură să le impună restricții semnificative.

 

Necesitatea reformei: legi mai aspre pentru infractori și protecția cetățenilor

Cazul lui Niculae Bădălău demonstrează că este nevoie de o reformă substanțială a sistemului legislativ românesc pentru a împiedica infractorii să beneficieze de breșele din lege. O justiție corectă și echitabilă necesită:

 

Înăsprirea măsurilor preventive în cazurile de corupție și dare de mită, astfel încât persoanele acuzate să nu poată influența procedurile judiciare sau distruge probe;

Suspendarea automată a celor aflați în funcții publice atunci când există indicii clare de corupție, pentru a proteja instituțiile statului de influențele negative;

Reducerea duratei proceselor și simplificarea procedurilor, astfel încât infractorii să nu poată prelungi cazurile ani de zile, scăpând astfel de răspunderea reală.

Până când aceste măsuri nu vor fi implementate, cazuri ca cel al lui Niculae Bădălău vor continua să apară, subminând eforturile societății de a lupta împotriva corupției. România are nevoie urgentă de un cadru legislativ care să protejeze cetățenii și să pedepsească pe cei care încalcă legea, indiferent de rangul sau influența acestora. Numai prin astfel de reforme putem spera la un viitor în care legea este într-adevăr aplicată pentru toți, fără favoruri și fără compromisuri.

 

În România, avem legi favorabile infractorilor: o analiză a breșelor legislative și a efectelor asupra societății

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Românii au inventat roboţii AI care muncesc non-stop, nu obosesc şi nu mint. Pentru ce funcții se califică,

 

de Viorela Pitulice

 

O echipă de IT-işti români a creat roboții pe bază de Inteligenţă Artificială (AI), care muncesc non-stop, nu obosesc şi nu mint, visul oricărui angajator.

Roboții inventați de români pot îndeplini cu succes funcţii de manager de brand, agent de vânzări, inginer de date şi influencer. Teoretic, ei ar putea să acopere forța de muncă pentru 2.500 de magazine online, până la sfârşitul anului.

 

Nu obosesc, nu halucinează, nu mint şi pot lucra în acelaşi timp în mii de firme, susțin IT-iștii români. În fapt, este vorba de o echipă de tineri români, cu vârste între 29 ani şi 36 ani, care vor să le găsească job, până la finele anului.

 

Meseriile acoperite de roboții AI

Cei cinci roboţi se numesc Nara, Dynamo, Gina, Grant şi Julie și pot ocupa funcții precum manager de brand, agent de vânzări, inginer de date şi influencer. Tehnologia folosită este similară celei utilizate de giganţi, precum Amazon, Temu sau AliExpress, obiectivul fiind ca ei să vină în ajutorul brandurilor locale.

 

Dezvoltarea noilor roboţi a presupus o investiție de 350.000 de euro.

 

„Am început prin a rezolva problema datelor despre produse din catalog, fiind o nevoie mare în piaţa de e-commerce, atât de mare încât roboţii au început să fie achiziţionaţi încă din perioada de dezvoltare şi de testare, înainte să îi lansăm oficial. Nevoia de roboţi pe bază de inteligenţă artificială care să crească eficienţa în activitatea companiilor este infinită în România şi în lume deopotrivă, fapt pentru care am dezvoltat cei 5 roboţi în timp ce cercetam dezvoltarea lor. S-a întâmplat acest lucru pentru că AI-ul evoluează şi se răspândeşte extrem de repede şi nu exista alte variante decât „să construim paraşuta după ce am sărit din avion”. Ideea business-ului Naratix şi dezvoltarea unor roboţi care să rezolve o serie de probleme în industria e-commerce a apărut încă din pandemie, când am condus mai multe proiecte de digitizare pentru branduri mari de ecommerce, unele chiar locale, din România. Atunci am descoperit dificultatea, costurile exagerate, precum şi importanţa cataloagelor de e-commerce”, a declarat Cristian Orăşanu, co-fondator Naratix, dezvoltatorul acestui proiect.

 

Roboții și joburile lor

Robotul Nara are rolul de Brand Manager, scrie conţinut unic pentru descrierile de produs din magazine online, paginile de categorii, precum şi paginile de brand. Nara poate opera în cadrul oricărui departament digital sau e-commerce din lume. În același timp, ea poate folosi vocea şi identitatea brandului în fiecare descriere.

Dynamo este un Data Engineer și are rolul de a îmbogăţi datele şi relevanţa acestora pentru fiecare produs dintr-un magazin online. Dynamo foloseşte codurile EAN sau PDF-uri ale produselor căutând peste tot pe internet informaţii relevante despre ele, în orice limbă.

Gina este Engagement Manager, un agent care oferă consultanţă clienţilor, îi califică, îi ajută să ia decizii şi poate face legătura cu departamente interne. Ea înlocuieşte chatboţii sau sistemele IVR.

Grant este un agent de vânzări care oferă consultanţă în alegerea produselor ideale

Julie este un digital influencer pentru branduri care îşi creează propria audienţă, postează pe social media şi creează conţinut. Ea ajută astfel brandurile care vor să facă livestreaming sau conţinut online (unboxing, hauls, try-ons etc).

„În funcţie de specificul brandului, Naratix are o serie de avantaje pentru magazinele online, printre care scăderea costurilor de documentare şi listare cu până la 97%, dar şi automatizarea proceselor manuale, ducând la o eficientizare (rapiditate) a proceselor de catalogare de cel puţin 5 ori. Printre avantaje se mai numără scăderea ratei de retur cu până la 60%, scăderea bounce rate-ului şi creşterea timpului petrecut pe pagină de produs, creşterea AOV-ului cu până la 30% (cross-sales), creşterea ratei add2cart cu până la 15% şi consolidarea brand-ului prin conţinut unic (brand fidelity), personalizat pentru audienţa potrivită”, se arată într-un comunicat al Naratix.

 

Naratix, o companie proaspăt fondată, a implementat cei cinci roboţi în mai multe companii cunoscute publicului larg, care activează în e-commerce, Fashion, Beauty, Home & Deco, Mobilă, Bricolaj, IT sau Electronic. Totodată, fondatorii firmei au parteneriate cu platforme de e-commerce prezente în România, precum şi cu cele mai mari agenţii de marketing digital şi SEO specializate în e-commerce.

 

Românii au inventat roboţii AI care muncesc non-stop, nu obosesc şi nu mint. Pentru ce funcții se califică

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

SECOLUL EGOCENTRISMULUI (partile II si III)…Vaste experimente sociale si manipulari politice. CUM AU “DOMESTICIT” OAMENII “BAIETII ADANCURILOR” PRIN CONTROLAREA SUBCONSTIENTULUI LOR

 

(documentare video subtitrate si transcrise)

 

 

 

Nota noastra:

Continuam prezentarea documentarului Secolul Egocentrismului cu partile II si III, respectiv Fabricarea consimtamantului si Un gardian exista in mintile noastre: acesta trebuie distrus. Avem o marturie tulburatoare, aproape socanta, despre cat de perfectionate au fost metodele psihanalitice folosite de corporatii si guverne pentru a manipula alegerile oamenilor. “Baietii adancurilor“, psihanalisti folositi de corporatii si guverne, au identificat principalele bariere psihologice care trebuie inlaturate pentru impunerea unor modele consumeriste sau cum se pot deturna intr-un sens comercial sau politic personalitatile cele mai “individualiste” si refractare controlului social. Este foarte relevant modul in care corporatiile au reusit sa faca trecerea de la productia in serie la productia pe baza de grupuri-tinta, adaptandu-se noilor personalitati egocentrice. Asa s-a ajuns ca o miscare sociala care pornise de la ideea schimbarii si contestarii consumerismului si autoritarismului corporatist sa se transforme intr-un nou tip de consumator ce “isi cumpara” non-conformismul.

 

In aceste doua parti vom vedea, asadar, cum s-a ajuns de la societatea conformista consumerista americana, specifica unui capitalism al productiei in serie, la societatea afirmarii eului, a “non-conformismului” consumerist in care productia economica este mai degraba focalizata pe grupuri-tinta. Avem si un exemplu de cum se poate manipula o rasturnare a unui guvern legitim intr-o tara-colonie a corporatiilor americane si cum au fost impusi lideri politici ca Ronald Reagan sau Margaret Tatcher. Documentarele sunt insotite si de transcrieri pe larg a principalelor idei expuse.

 

 

Vezi partea I aici: SECOLUL EGOCENTRISMULUI (I): teoriile lui Freud si MANIPULAREA PSIHOLOGIEI MASELOR (documentar VIDEO subtitrat si rezumat)

Secolul Sinelui (Egocentrismului) – Fabricarea consimtamantului (partea a II-a)

 

Secolul Sinelui (Egocentrismului)- Fabricarea… de medialert

Transcriere-rezumat………………………..

det. Aici

 

SECOLUL EGOCENTRISMULUI (partile II si III). Vaste experimente sociale si manipulari politice. CUM AU “DOMESTICIT” OAMENII “BAIETII ADANCURILOR” PRIN CONTROLAREA SUBCONSTIENTULUI LOR (documentare video subtitrate si transcrise)

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Ferma Animalelor de George Orwell

 

 

 

“Ferma Animalelor” este o carte scrisă de celebrul autor britanic George Orwell. Această carte a fost publicată pentru prima dată în 1945 și este o satiră politică a regimurilor totalitare și a manipulării puterii.

 

Povestea din “Ferma Animalelor” se desfășoară la o fermă, în care animalele se revoltă împotriva stăpânului uman opresiv și preiau controlul asupra fermei. Acestea încearcă să creeze o societate egalitaristă, în care fiecare animal să aibă drepturi egale.

 

Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, puterea și corupția încep să se infiltreze în rândurile animalelor, iar promisiunile inițiale ale egalității sunt trădate. Stăpânirea animalelor se transformă treptat într-o dictatură, cu o elită a animalelor care se comportă la fel de rău ca stăpânul uman pe care l-au detronat.

 

“Ferma Animalelor” este o alegorie care satirizează regimurile totalitare, în special regimurile comuniste din Uniunea Sovietică și ascensiunea lui Stalin. Personajele și evenimentele din carte reflectă realitățile politice și sociale ale timpului în care a fost scrisă.

 

Cartea oferă cititorilor o perspectivă profundă asupra corupției puterii și a manipulării maselor. Este o critică aspră la adresa totalitarismului și a disprețului față de libertatea individuală și drepturile omului. “Ferma Animalelor” rămâne una dintre cele mai influente opere ale literaturii politice și sociale din secolul XX și este adesea citată în discuțiile despre abuzurile de putere și corupție politică.

 

Acest text nu este doar un rezumat, ci și un comentariu asupra cărții, structurat ca un eseu. Aici vei găsi o fișă de lectură care îți prezintă pe scurt ale sale idei principale și personaje (la titlurile de ficțiune), uneori pe capitole. Este un ghid simplu și fain pentru a decide ușor dacă această carte te atrage.

 

Rezumat Ferma animalelor

Acțiunea începe cu rebeliunea animalelor, în care conducătorul porc Napoleon, împreună cu alte animale, dărâmă regimul opresiv al lui Jones și preiau conducerea fermei, stabilind “Principiile Animalelor”. Aceste principii promovează egalitatea, muncă în comun și drepturile animalelor.

 

La început, animalele trăiesc într-o armonie aparentă și lucrează împreună pentru a îmbunătăți viața lor. Cu toate acestea, Napoleon și ceilalți porci preiau treptat controlul și abuzează de puterea lor. Ei încep să se încadreze în stiluri de viață privilegiate și să ignore principiile de egalitate.

 

Pe măsură ce timpul trece, Napoleon își consolidează puterea și manipulează animalele prin propagandă și violență. Animalele muncesc din ce în ce mai mult, în timp ce porcii conducători își asigură bunăstarea și luxul. Ei își schimbă regulile în favoarea lor și falsifică istoria pentru a se proteja.

 

Pe măsură ce povestea avansează, se poate observa cum Napoleon și porcii folosesc propagandă și manipulare pentru a menține controlul asupra celorlalte animale. Ei distorsionează și interpretează în mod convenabil “Principiile Animalelor” pentru a-și justifica acțiunile. De asemenea, ei dezvoltă o poliție secretă formată din câini, care intimidează pe celelalte animale, asigurându-se astfel că nimeni nu îndrăznește să le conteste autoritatea.

 

Cu toate că animalele simt că ceva nu este în regulă, frica, manipularea și lipsa de informații îi împiedică să acționeze în consecință. Napoleon și porcii se folosesc de această slăbiciune și transformă orice critică sau îndoieli în acuzații de trădare și amenințări la adresa “revoluției”.

 

În același timp, Napoleon își dezvoltă relații cu fermierii umani, cu scopul de a obține beneficii personale pentru el și porcii săi. Ei încheie afaceri și își trădează propriile principii pentru a câștiga mai mult.

 

Animalele încep să sufere din ce în ce mai mult. Munca lor devine tot mai grea, iar condițiile de trai se deteriorează. Napoleon și porcii continuă să se bucure de privilegii și să se îmbogățească.

 

Cu toate acestea, există încă o mică speranță de a schimba situația la ferma animalelor. Câteva animale, precum porcul Snowball, care fusese anterior unul dintre liderii revoluției, și păsările cântătoare, încearcă să organizeze o rezistență. Dar, în cele din urmă, Napoleon și susținătorii săi reușesc să-i îndepărteze și să-i discreditze pe acești critici, astfel încât să nu mai reprezinte nicio amenințare.

 

La final animalele realizează că au ajuns într-o situație similară cu cea de dinainte de revoluție și încep să se întrebe dacă schimbarea a fost cu adevărat în interesul lor. În rezumat, Napoleon și porcii ajung să colaboreze cu fermierii umani și să exploateze animalele în moduri la fel de rele ca înainte.

 

Astfel, povestea fermei animalelor se încheie cu animalele conștiente de faptul că revoluția a eșuat și că au ajuns la același nivel de opresiune ca și înainte de răsturnarea lui Jones. Ele simt regretul că nu au reușit să păstreze principiile originale și că au fost manipulate și trădate de propriii lor conducători. Cu toate acestea, este prea târziu pentru a mai schimba ceva și animalele trăiesc sub opresiunea regimului lui Napoleon.

 

Cartea rezumată subliniază faptul că puterea corupe și că revoluțiile pot sfârși în tiranii noi și mai rele decât cele anterioare. Orwell critică regimurile totalitare și manipularea prin propaganda și falsele promisiuni.

 

Cele mai importante teme ale cărții “Ferma Animalelor” de George Orwell sunt:

 

CORUPȚIA ȘI ABUZUL DE PUTERE

Romanul explorează modul în care puterea poate corupe și cum liderii pot abuza de aceasta pentru propriul lor beneficiu. Odată ce animalele preiau controlul fermei de la oameni și stabilesc un sistem egalitarist, liderii încep să își asume treptat mai multă putere și privilegii, trădând idealurile inițiale.

 

Orwell dezvăluie cum autoritatea poate duce la injustiție, opresiune și exploatare și cum cei aflați în poziții de putere pot manipula și controla masele.

 

LUPTA PENTRU LIBERTATE ȘI EGALITATE

Cartea explorează tema luptei animalelor pentru libertate și egalitate. La început, animalele se revoltă împotriva stăpânirii omenești și își propun să creeze un sistem în care toate animalele să fie egale și să se bucure de libertate.

 

Ideea inițială a Revoluției se bazează pe principii nobile de justiție și solidaritate, dar pe măsură ce timpul trece, liderii corupți subminează aceste idealuri și creează o ierarhie și inegalitate în interiorul fermei. Romanul subliniază dificultatea menținerii libertății și egalității în fața influenței puterii și a corupției.

 

MANIPULAREA ȘI PROPAGANDA

“Ferma Animalelor” examinează puterea propagandei și manipulării în formarea și controlul opiniei publice. Liderii fermei folosesc propaganda pentru a manipula și controla animalele, distorsionând adevărul și prezentând informații într-un mod înșelător.

 

Prin intermediul personajului porcului Napoleon, Orwell explorează modul în care liderii politici pot manipula discursul public, promovând propriile lor interese și menținându-și puterea prin controlul asupra informațiilor și prin falsificarea istoriei.

 

Acestea sunt câteva dintre temele principale ale cărții “Ferma Animalelor” de George Orwell, rezumată mai sus. Prin intermediul alegoriei și satirizării societății, Orwell pune în discuție problemele puterii corupte, abuzului de autoritate, luptei pentru libertate și egalitate, precum și manipularea și propaganda în cadrul regimurilor politice.

 

“Ferma Animalelor” subliniază importanța responsabilității și informării în fața tiraniei și a abuzului de putere. Cartea servește ca un avertisment puternic cu privire la riscurile de a permite autoritarismului să prospere și de a renunța la libertate și justiție în numele unor promisiuni iluzorii.

 

Rezumat prin Citate Ferma Animalelor

Toate animalele sunt egale, dar unele animale sunt mai egale decât altele.

 

Această muncă era voluntară, dar oricărui animal care ar absenta de la ea i s-ar reduce rațiile la jumătate.

 

Cele Șapte Porunci:

Orice merge pe două picioare este un dușman.

Orice merge pe patru picioare sau are aripi, este un prieten.

Niciun animal nu trebuie să poarte haine.

Niciun animal nu trebuie să doarmă într-un pat.

Niciun animal nu trebuie să bea alcool.

Niciun animal nu trebuie să omoare un alt animal.

Toate animalele sunt egale.

 

Douăsprezece voci strigau furioase și toate erau la fel. Nu era clar acum ce se întâmplase cu fețele porcilor. Creaturile de afară priveau de la porc la om și de la om la porc și din nou de la porc la om; dar deja era imposibil de spus care era care.

 

Despre George Orwell

George Orwell a fost un scriitor britanic cunoscut pentru operele sale politice și distopice precum “1984” și “Ferma animalelor”. Lucrările sale explorează teme precum totalitarismul, manipularea informațiilor și lupta pentru libertate.

 

Viața lui Orwell a fost marcată de experiența sa în Războiul Civil Spaniol și de preocuparea sa pentru justiție socială și egalitate. Scrierile sale au avut un impact profund asupra literaturii și societății, evidențiind importanța libertății individuale și a vigilanței în fața abuzurilor puterii. Orwell rămâne unul dintre cei mai influenți autori politici ai secolului al XX-lea.

 

Dacă vrei să afli mai multe despre titluri similare cu ale cărții rezumate mai sus sau despre mai multe titluri similare găsești în lista de cărți de ficțiune.

 

https://florinrosoga.ro/book/ferma-animalelor-de-george-orwell/

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

George Orwell, 1984 – Scurt rezumat

 

 

 de Nicolae Sfetcu

 

George Orwell – 1984. Reprezentarea Ministerului Adevărului (Miniadev în Noualimbă).

Credit: Jordan L’Hôte, https://commons.wikimedia.org/wiki/File:1984JLH1.jpg, licența CC BY 3.0

(George Orwell – 1984. Reprezentarea Ministerului Adevărului (Miniadev în Noualimbă). )

 

1984 (Nineteen Eighty-Four) este cel mai faimos roman al lui George Orwell, publicat în 1949.

 

Descrie o Marea Britanie la treizeci de ani după un război nuclear între Est și Vest presupus a fi avut loc în anii 1950 și unde s-a instituit un regim de tip totalitar, puternic inspirat atât de anumite elemente ale stalinismului, cât și ale nazismului. Libertatea de exprimare nu mai există. Toate gândurile sunt atent monitorizate și afișe uriașe sunt puse pe străzi care spun tuturor că „Big Brother te urmărește”.

 

1984 este de obicei considerat un punct de referință pentru science fiction, distopie și science fiction în general. 1984 a servit, de asemenea, ca inspirație sau bază pentru multe lucrări precum V de la Vendetta. Figura principală a romanului, Big Brother, a devenit o figură metaforică a regimului polițienesc și totalitar, a societății de supraveghere, precum și a reducerii libertăților.

 

Ocupă locul al treisprezecelea în lista celor mai bune o sută de romane în limba engleză ale secolului al XX-lea stabilită de Biblioteca Modernă în 1998. În 2005, revista Time l-a clasat și în lista sa cu cele mai bune o sută de romane și povestiri în limba engleză, din 1923 până în prezent, unde se regăsește și Ferma animalelor, un alt roman celebru al lui Orwell.

 

Lumea în 1984 după George Orwell.

Credit: Chmod007, https://commons.wikimedia.org/wiki/File:1984_fictious_world_map.png, licența CC BY 3.0

(Lumea în 1984 după George Orwell. Teritoriul controlat de Oceania este reprezentat în roz, teritoriul Eurasiei este în violet și cel al Estasiei în verde. Teritoriile în galben sunt cele revendicate de cele trei puteri. )

 

Povestea are loc la Londra în 1984, după cum arată titlul romanului. Lumea, de la marile războaie nucleare din anii 1950, a fost împărțită în trei „blocuri” mari: Oceania (Americile, insulele Atlanticului, inclusiv Insulele Canalului, Oceania și Africa de Sud), Eurasia (restul Europei și URSS) și Estasia (China și regiunile sale sudice, insulele Japoniei și o parte semnificativă, dar variabilă a Mongoliei, Manciuria, India și Tibet) care sunt în război permanent între ele. Aceste trei mari puteri sunt conduse de regimuri totalitare diferite pretinse ca atare și bazate pe ideologii numite diferit, dar fundamental similare: Ingsoc (sau „socialismul englez”) pentru Oceania, „neobolșevismul” pentru Eurasia și „Cultul Morții” (sau „Obliterarea Sinelui”) pentru Estasia. Toate aceste partide sunt prezentate ca fiind comuniste înainte de ascensiunea lor la putere, până când devin regimuri totalitare și îi relevă pe proletarii pe care pretind că îi apără la baza piramidei sociale. Cele trei regimuri sunt prezentate ca fiind substanțial identice din punct de vedere social, economic și ideologic.

 

Alături de aceste trei blocuri rămâne un fel de „a patra lume”, al cărei teritoriu seamănă aproximativ cu un paralelogram având ca vârfuri Tanger, Brazzaville, Darwin și Hong Kong. Controlul acestui teritoriu, precum și cel al Antarcticii este cel care justifică oficial războiul perpetuu dintre cele trei blocuri.

 

(Include texte traduse și adaptate din Wikipedia de Nicolae Sfetcu)

 

 

https://www.telework.ro/ro/george-orwell-1984-scurt-rezumat/?srsltid=AfmBOopoE5VdOm-3leJlDuFqcrOp-6dphojoqXNY9ItixWiGa-_MI4Ri

 

 

 

 

Manipularea prin Mass-Media

 

 

Un documentar în care ni se prezintă cât de uşor se lasă oamenii manipulaţi, aşteptând să li se spună de aşa-zişii experţi cum să gândească, ce să mănânce, cum să îşi crească şi săşi educe copiii, cum să voteze, cum să interpreteze evenimentele politice şi, până de curând, când marea escrocherie economică mondială a fost dată din nou în vileag, ce acţiuni bursiere să aleagă.

 

http://youtu.be/QxDlgj9jiVk

 

Psywar prezintă utilizarea propagandelor şi a relaţilor publice de către corporații şi guverne, pentru manipularea oamenilor. Filmul explorează modul în care guvernul american a organizat evenimente pentru a manipula opinia publică în legătură cu războiul din Irak. Se discută de asemenea, scandalul Pentagonului, şi activităţile ascunse ale Rendon Group. Filmul expune activităţi guvernamentale şi corporative ce au ca scop crearea de confuzie între ştirile reale şi cele false, precum şi evoluţia în timp a unor campanii de relaţii publice de dezinformare, campanii strategice şi alte instrumente de manipulare PR care au transformat SUA intr-un loc în care cetăţenii sunt manipulați cu eficienţă, şi la scară foarte largă.

 

http://youtu.be/6Fr1kkLFbc8

 

Treptat, România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează reglementări legale în interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici şi mijlocii – de fapt, microîntreprinderile; dintre cele aproximativ 500.000 înregistrate, peste 200.000 nu au niciun angajat! Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia şi afacerile de subzistenţă; astăzi, avem şi industrie de subzistenţă, nu doar agricultură; şi construcţii şi transporturi şi alte servicii de subzistenţă, pretinzând că acţionăm pentru dezvoltare inteligentă, inovativă şi durabilă. Nimic nu este mai durabil decât subzistenţa, aceasta este strategia noastră naţională, după ce am făcut praf marile companii. Brandul României este subzistenţa, atât în interiorul ţării, cât şi pe celelalte pieţe ale muncii unde lucrează cetăţenii români. Nici după 25 de ani, clasa politică, veritabil detaşament al legiunii străine, terminatorul României moderne, nu a realizat importanţa unei reglementări prin care salariaţii să-şi investească o parte din salariu în compania proprie. Întreaga economie putea fi salvată prin participarea financiară a salariaţilor, printr-o reglementare prin care salariile reinvestite să fie scutite de impozite şi contribuţii.

 

Ce este propaganda? Conform DEX, propaganda este o acțiune desfășurată sistematic, în vederea răspândirii unei doctrine, teorii sau opinii, pentru a o face cunoscută și acceptată și pentru a câștiga adepți. Propaganda pentru susţinerea unui anumit partid sau candidat este extrem de complexă, vizând atât sentimentele, cât şi intelectul fiinţei umane. În campaniile electorale se fac în mod frecvent promisiuni irealizabile, dar prezentate într-o manieră credibilă, astfel încât alegătorii să audă ceea ce vor audă, mai puţin realitatea. Cei mai convingători candidați obţin votul electoratului, care, de cele mai multe ori, va aştepta în zadar transpunerea în realitate a promisiunilor.Dar, deși astăzi termenul este asociat aproape automat cu un partid politic, un grup social sau un regim de guvernare, originea propagandei este mult anterioară politicii. Propaganda își datorează numele şi punerea în circulaţie Papei Gregorius al XV-lea, care în timpul reformei protestante din anul 1622 a înfiinţat Sacra congregatio de propaganda fide (Sfânta congregaţie pentru propagarea credinţei), care avea ca scop răspândirea religiei romano-catolice în întreaga lume. Totodată, suveranul pontif a înființat şi un birou al propagandei papale, de unde erau coordonate eforturile pentru „aducerea bărbaţilor şi femeilor la acceptarea voluntară a doctrinelor bisericeşti”. Un proiect asemănător fusese iniţiat şi în 1582 de Papa Gregorius al XIII-lea, sub denumirea de Comisia cardinalilor. Diferenţa dintre cele două organizaţii a constat în modul de abordare a metodelor pentru convertirea populaţiei: dacă Comisia cardinalilor a folosit armele propriu-zise pentru a impune romano-catolicismul, Sfânta Congregaţie, în misiunea sa de răspândire a Evangheliei în ţările păgâne, a utilizat armele spirituale – rugăciuni, predici persuasive, catehism. De menţionat că această activitate a congregaţiei continuă şi în zilele noastre.

 

Propaganda pe scară largă a debutat în secolul XX, odată cu Primul Război Mondial, când a devenit principalul mijloc de control al opiniei publice. La vremea respectivă, presa, pliantele, posterele și filmul au fost utilizate și coordonate în scopul diseminării informațiilor.În Marea Britanie, propaganda oficială, cunoscută sub numele de „propaganda faptelor”, a apărut ca răspuns menit să contracareze efectele dăunătoare ale propagandei germane. În scopul menținerii credibilității, propaganda britanică prezenta evenimentele corect, însă le interpreta într-o manieră favorabilă obiectivelor urmărite de armata britanică. Statele Unite ale Americii au copiat politica Marii Britanii, înfiinţând Comitetului de Informare Publică, prin care au încercat să „vândă războiul poporului american”. Prin comparaţie, efortul german de război a fost controlat mai ales de armată, care a dezvoltat o propagandă sofisticată şi a alcătuit o rețea de stații de monitorizare cu privire la „pulsul populaţiei”. Deoarece propaganda prea insistentă şi prea vizibilă a Germaniei stârnea reacţii negative în anumite ţări, propaganda britanică s-a concentrat pe distribuirea de materiale de bună calitate, evitând polemica sau invectivele la adresa Germaniei.Indiferent în slujba cui erau difuzate, materialele propagandistice erau menite să stimuleze sentimentul național, să mențină moralul celor de acasă, să-i câștige pe cei neutri și să răspândească dezamăgirea în rândul populației inamice. Britanicii au avut mai mult succes decât orice alt stat beligerant în realizarea acestor obiective, datorită abilităţii de care au dat dovadă în utilizarea propagandei și a cenzurii. Cu toate acestea, după război, cetățenii de rând au început să manifeste o neîncredere profundă, deoarece au înţeles că le-au fost ascunse în mod deliberat condiţiile de pe front, prin sloganuri patriotice și o propagandă atroce, care fabricase stereotipuri ale profilului inamicului şi ale faptelor sale ticăloase. Populaţia s-a simţit înşelată şi a început să asocieze propaganda cu minciuna şi falsitatea. Reacții similare au apărut şi în Statele Unite, unde publicul a devenit suspicios, fapt care s-a transformat într-un obstacol major pentru propagandiștii care, la începutul anilor ’40 încercau să convingă poporul american ca țara lor să intre în război.

 

Adolf Hitler, un adevărat geniu al propagandei, i-a dedicat în cartea sa, Mein Kampf, două capitole. Susținând că armata germană nu a fost învinsă în luptă, ci forțată să depună armele, din cauza dezintegrării moralului, accelerat de abila propagandă britanică, Hitler a manipulat opinia publică germană în legătură cu rolul populaţiei evreieşti la sfârșitul Primului Război Mondial şi a căutat să dea o legitimitate istorică teoriei sale, conform căreia Germania ar fi fost „înjunghiată pe la spate” de revoluţia socialistă, pusă la cale de cercurile iudaice. Ajuns la putere, Hitler spunea că propaganda trebuie să fie simplă, să se adreseze maselor largi şi să se concentreze doar asupra câtorva elemente esențiale, care apoi să fie repetate de multe ori, cu accent pe emoții, precum dragostea și ura. Deşi ştia că „propaganda n-are nimic în comun cu adevărul”, el a susţinut că prin aplicarea ei continuă şi uniformă ar duce la rezultate „care sunt dincolo de înţelegerea noastră”. Convins de rolul esenţial al propagandei, Hitler o definea ca „arta de a vinde politica publicului larg”.

 

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ţările participante au utilizat propaganda la o scară inimaginabilă. În Rusia, aceasta a jucat un rol esenţial în mobilizarea populației împotriva invaziei hitleriste, accentul fiind pus pe sentimentul patriotic. În Statele Unite, propaganda a motivat trupele şi populaţia civilă. În Germania a fost înființat Ministerul Propagandei, care a cenzurat întregul sistem de transmitere a informaţiilor. Scopul cenzurii a fost întărirea puterii hitleriste şi suprimarea oricăror puncte de vedere care ar fi venit în contradicţie cu cele naziste. De fapt, în toate ţările beligerante mass media a avut un rol cheie în transmiterea mesajelor propagandistice.

 

Fiind adesea considerată o practică perfidă, înşelătoare şi manipulatoare, termenul „propagandă” a fost mai apoi înlocuit cu eufemisme ca „informare” sau „educare” a populației. Totuși, propaganda este o activitate politică distinctă. Deosebirea constă în scopul instigator al propagandei – încercarea deliberată de a influența opinia publică să gândească și să acționeze într-un anumit mod și pentru un anumit scop. În timp ce informarea prezintă publicului o relatare directă și fidelă a faptelor, propaganda le împachetează într-un ambalaj menit să determine un anumit răspuns. În timp ce educația învață destinatarul cum să gândească, propaganda îi spune ce să gândească. În timp ce informarea și educaţia urmăresc să deschidă raţiunea, propaganda se străduiește s-o reducă și, eventual, s-o stopeze.

 

Pe parcursul Războiului Rece, Statele Unite au apelat la produsele unor firme private și ale unor companii multinaționale, precum Coca-Cola și McDonalds. Popularitatea universală a acestor simboluri americane a asigurat succesul acestei abordări. Acest „imperialism cultural” a fost conceput pentru a înlătura teama care domina societatea americană la începutul anilor ’50, şi anume instaurarea comunismului. Speculând sentimentele anticomuniste ale populaţiei, politicienii americani au țintit să transforme lumea într-un „stat global”, dominat de valorile americane. Tot în timpul Războiului Rece, propagandei i-au fost asociate diverse sintagme, precum aceea de „război al ideilor” sau „campania adevărului”, care atestă faptul că propaganda este parte componentă a războiului modern, în care violenţa se exercită cu un nou tip de armă – cea psihologică. Termeni precum „comunicare”, „diplomaţie publică” sau „război informațional” au ajuns la modă, iar cei responsabili cu ambalarea realităţii au devenit „consultanţi mass-media” şi „consilieri de imagine”. Dar indiferent de semnificaţiile atribuite, chiar şi în secolul XXI propaganda continuă să sugereze ceva sinistru – minciuni, înșelăciune, spălarea creierului.

 

 

– inceputurile PR in SUA se trag dintr-o represiune violenta a unei tabere de muncitori grevisti ai unei mine detinuta de Rokeffeler. Incidentul a trebuit sa fie cosmetizat pentru a remedia pagubele produse in opinia publica.

 

– prin PR presedintele Wodroow Wilson a reusit sa determine o schimbare de perceptie in opinia americana pentru a accepta intrarea in primul razboi mondial desi castigase mandatul de presedinte al SUA avand ca platforma refuzul intrarii in razboi. In pregatirea razboiului din Irak, expertii invitati in studiourile televiziunilor pentru a participa la talk-show-uri pe tema erau instruiti de Pentagon in privinta mesajelor pe care le vor expune. Industria militara americana a fost strans legata de industria mediatica si de producerea stirilor.

 

– propaganda este propagarea unei anume viziuni asupra lumii.

 

– din punct de vedere istoric, “tirania majoritatii” a fost invocata de unii din “parintii fondatori” ai SUA (ca James Madison – 1751-1836) pentru a pune bazele unui guvern american federal, central, autoritar si cu puteri extinse, in dauna proiectului confederativ si in care exista o mai mare participare la decizie la nivel local. Solutia elitista a lui Madison a fost restrictia democratiei in numele combaterii tiraniei majoritatii. Unii din criticii acestei orientari prevedeau, inca de atunci, ca acest gen de sistem “nu va fi altceva decat un pas nechibzuit catre imperiul universal”. Aceasta conceptie elitista care transforma cetateanul in observator pasiv al vietii politice si ii neaga statutul de participant al acesteia a fost sustinuta in sec. XX prin propaganda.

 

– Walter  Lippman, un autor clasic considerat progresist, sustinea ca majoritatea este ignoranta si participarea acesteia la procesul decizional ar duce la un dezastru. Prin urmare, trebuie gasite mijloace prin care oamenii “responsabili” (elitele, cei care pricep, care stiu) vor fi protejati de “tropaitul bestiilor”, de majoritatea ignoranta (de popor). Modul in care poate fi realizat acest lucru era prin “fabricarea consensului” (manufacturing consent) prin dezvoltarea industriei relatiilor publice.

 

– campaniile electorale americane sunt, de fapt, campanii de marketing cu totul similare celor comerciale. Campania lui Obama a fost mai buna, in 2008, pentru ca au existat mai multi bani care au provenit nu din donatiile oamenilor de rand, ci, mai cu seama, din donatiile industriei financiare. A fost candidatul lor.

 

– Edward Bernays (nepot al fondatorului psihanalizei, Sigmund Freud, figura clasica si fondatoare pentru PR si propaganda in SUA) considera propaganda ca un mijloc de inregimentare a opiniei publice (public mind) similar cu modul de inregimentare al oamenilor intr-un batalion militar. Bernays credea, la randu-i, ca oamenii sunt prea prosti pentru a se autoguverna singuri.

 

– Marea Criza din anii 30 ai sec. XX, provocata de supraproductie, putea duce la decizii ca reducerea orelor de munca pentru muncitori si salarii mai mari, pentru a echilibra procesul de productie. Dar marile corporatii au decis altfel: pastrarea ritmului productiei, desi depasea nevoile populatiei, pentru pastrarea profitului, si introducerea noului tip de reclama care a “inventat” consumatorul. Reclama, pana atunci, era centrata pe calitatile obiectului; de atunci, a a legat actul de a cumpara de starea de fericire a consumatorului. Edward Bernays a fost in spatele acestei noi strategii de marketing. El a legat produsul care trebuia vandut de dorintele subconstiente ale potentialilor clienti pentru a nu mai exista limite in calea consumului. Una din “realizarile” lui a fost raspandirea fumatului la femei, fumatul fiind prezentat ca un mijloc de emancipare a acesteia, de a deveni mai libere si mai puternice. Ceea ce a facut capitalismul a fost sa ia reprezentari ale fericirii care tin, in mod real, de socialitate, prietenie, familie, intimitate, si sa le asocieze produselor. De aceea reclama este intotdeauna un amestec intre adevar si fals: daca ar fi complet falsa nu ar functiona, si este adevarata doar partial, in masura in care reflecta unele dorinte ale noastre. Asa a luat nastere visul american: un simlacru de societate in care diferentele dintre bogati si saraci, APARENT, se estompeaza, in care munca (hard work) te face bogat “pe merit” si daca te afli cumva in mizerie sau in saracie este pentru ca nu muncesti.

 

– Confucius a raspuns unei intrebari legate de ce ar face daca ar conduce statul astfel: as corecta limbajul. Controlarea limbajului, a naratiunilor/a “povestilor” spuse prin mass-media, nu mai face necesara folosirea fortei brute pentru a domina/stapani.

 

– nu poti opri propaganda dar te poti feri de ea daca ii intelegi mecanismele. Campaniile de propaganda trebuie demontate prin scoaterea la suprafata a celor care sunt in spatele lor. De pilda, poti recunoaste ca un articol din Washington Post este, de fapt, nu un articol informativ, ci un act de propaganda platit pe o anume grupare.

 

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/09/19/psywar-documentar-video/.

 

Cuvantul-Ortodox

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Un polonez a șters pe jos cu Parlamentul European

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Marius Tucă Show | Cristian Terheș: „La nivelul UE există o castă. Câțiva șefi decid ce se votează”

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

AL XV-LEA PROTOCOL SECRET FRANCMASONIC

 

 

PROTOCOALELE INTELEPTILOR SIONULUI

 

Secretul loviturii de stat mondiale ce va dura o zi. Condamnarile la moarte ce vor fi pronuntate atunci. Soarta viitoare a tuturor francmasonilor crestini. Caracterul legendar si mistic al puterii francmasonilor. Înmultirea rapida a lojilor francmasonice. Administratia centrala a Marilor maestri francmasoni. Tainica afacere Azeff. Francmasoneria este calauza esentiala a tuturor societatilor secrete. Importanta tainica a succesului public. Colectivismul inerent. Victimele eventuale. Condamnarea ulterioara la moarte a francmasonilor. Prabusirea planetara a prestigiului legilor si al autoritatii. Prealegerea francmasonilor. Scurtimea si limpezimea exemplara a legilor care vor fi promulgate în timpul domniei viitoare a francmasonilor. Supunere totala si neconditionata fata de autoritate. Masuri dure contra abuzurilor de putere. Cruzimea neobisnuita a pedepselor. Limita vârstei pentru cei care vor fi judecatori. Liberalismul judecatorilor si al puterii vor dispare. Banul mondial al Statului Planetar Unic. Absolutismul fara precedent al francmasoneriei. Dreptul de casatie. „Aspectul” patriarhal al viitorului „guvern” Planetar. Zeificarea obligatorie a guvernului. Dreptul celui mai tare în calitatea sa de drept unic. Regele Statului Unic Planetar este considerat a fi patriarhul lumii.

 

Când în sfârsit vom începe a domni peste tot globul – cu ajutorul loviturilor de Stat (pregatite în aceeasi zi) – si dupa ce vom fi hotarât desfiintarea tuturor guvernelor în fiinta (chiar daca pâna atunci va mai trece o oarecare vreme), vom cauta sa împiedicam uneltirile si comploturile împotriva noastra. În acest scop, vom osândi la moarte pe toti aceia care vor întâmpina venirea noastra la putere cu armele în mâini. De asemenea orice înfiintare de noi societati secrete, ce nu va servi scopurile noastre, va fi atunci pedepsita cu moartea. Atât societatile secrete care exista în zilele noastre si care ne sunt cunoscute, ori care ne-au servit si ne servesc înca, cât si cele care nu ne sunt cunoscute, vor fi dupa aceea desfiintate, iar membrii lor vor fi trimisi în continente departate, în afara Europei. La fel vom proceda cu toti cei care stiu prea multe despre noi (chiar din rândurile noastre, din Francmasoneria exterioara, care au ajuns sa stie prea multe lucruri secrete). Aceia pe care îi vom cruta pentru un motiv oarecare, vor trai sub o vesnica amenintare a surghiunului.

 

De îndata ce vom avea puterea vom publica legi aspre prin care vom sili pe toti fostii membri ai societatilor secrete, care ne sunt sau care ne-au fost rivale, sa paraseasca Europa, care va deveni centrul stapânirii noastre. (Aici apare destul de clar ca, în final, Europa va fi centrul sau, cu alte cuvinte, Comandamentul Francmasoneriei Mondiale).

 

În societatea umana în care, gradat noi am semanat din plin semintele dezbinarii, nemultumirii, si a prins radacini neîntelegerea (cum este de exemplu protestantismul), nu se va mai putea restabili dupa aceea ordinea decât prin masuri dure, rapide si nemiloase, care vor dovedi o putere de neclintit; este evident inutil sa se dea vreo atentie victimelor cazute pentru binele nostru viitor. Rolul fiecarui guvern care recunoaste ca exista, nu este numai de a culege roadele privilegiilor sale, ci si de a-si îndeplini datoriile, pentru a ajunge la înfaptuirea anumitor scopuri, fie chiar cu pretul celor mai mari jertfe. Pentru ca un guvern sa ajunga sa fie neclintit, trebuie sa-si mareasca la maximum aureola puterii sale, iar aceasta aureola nu se câstiga decât printr-o fascinanta inflexibilitate a puterii, care trebuie sa poarte semnele unei atotputernicii oculte. Asa era, pâna în vremurile din urma, autocratia care tocmai de aceea ramâne singurul nostru dusman serios din întreaga lume, alaturi de Papalitate. Aduceti-va în aceasta directie aminte de pilda Italiei înecate în sânge, care totusi nu s-a atins de nici un fir de par al lui Sylla, cel care a varsat acest sânge. Sylla, prin puterea sa uluitoare, s-a ridicat pâna la cea mai înalta treapta în ochii poporului chinuit si jertfit chiar de catre el, iar întoarcerea lui îndrazneata în Italia, l-a facut si mai inviolabil. Poporul nu se atinge niciodata de acela care-l hipnotizeaza prin îndrazneala si taria vointei lui.

 

Asteptând însa venirea momentului victoriei, cât si pentru a grabi clipa triumfului nostru, vom înfiinta si vom înmulti lojile masonice în toate tarile din lume. În aceste loji francmasonice, care pentru cei naivi vor parea opuse si diferite, îi vom coopta si îi vom atrage sa intre în ele pe toti aceia care sunt sau pot fi niste eminenti agenti. Aceste grupari, aceste „loji” vor reprezenta totodata centrul nostru principal de informatii si manipulare a maselor ignorante, fiindca ele vor ramâne mijlocul cel mai eficient al activitatii noastre. Vom conduce centralizat, în mod strict, toate aceste societati francmasonice (în mod aparent diferite) printr-o administratie cunoscuta numai de noi – cei care suntem si vom ramâne total necunoscuti, pentru a putea actiona cât mai eficient din umbra – si care va fi compusa si condusa în totalitate numai de cei mai inteligenti oameni ai nostri. Lojile noastre francmasonice vor avea fiecare câte un reprezentant numit de noi, iar acesta va fi cel care va da cuvântul de ordine si programul pe care noi îl vom decide; în dosul acestui reprezentant se va ascunde nebanuita administratia despre care am vorbit. Vom forma si vom întretine în cadrul acestor loji francmasonice focarul tuturor miscarilor anarhice-revolutionare si liberale, care vor servi scopurilor noastre. Aceste loji vor fi alcatuite din oameni cât mai docili si maleabili, care vor proveni pe cât posibil din toate straturile societatii, dar mai ales dintre cei bogati. Planurile politice cele mai secrete ne vor fi astfel aduse noua totdeauna la cunostinta si vor cadea în mâna noastra si, în cazul în care vom fi de acord cu continutul lor, ele vor intra imediat sub autoritatea noastra din prima zi a aparitiei lor. Printre membrii acestor loji vor trebui neaparat sa fie cuprinsi aproape toti agentii politiei nationale si internationale, deoarece serviciile lor sunt de neînlocuit pentru noi, având în vedere ca politia poate nu numai sa ia masuri rapide împotriva nesupusilor si recalcintrantilor, dar sa si acopere ori sa musamalizeze complet toate actiunile noastre rele sau sa gaseasca pretexte avantajoase pentru noi atunci când apar nemultumiri si când am putea fi descoperiti. Aceia care intra cel mai usor în societatile secrete sunt de obicei niste ambitiosi sau aventurieri si sunt în general oameni usurateci, cu care nu ne va fi greu sa ne întelegem pentru înfaptuirea planurilor noastre.

 

Daca se vor naste la un moment dat dezordini într-un Stat, aceasta va însemna ca am avut chiar noi nevoie sa generam tulburari pentru a nimici o solidaritate prea mare. Daca se va pune la cale un complot în sânul sau, conducatorul acestei uneltiri va fi unul dintre cei mai credinciosi servitori ai nostri.

 

Este absolut firesc ca noi, cei putini care facem parte din Ierarhia Francmasonica Secreta, si nimeni altcineva, sa fim cei care coordoneaza, nebanuiti de nimeni – din umbra – actiunea Francmasoneriei exterioare, pentru ca numai noi stim cu adevarat unde vrem sa ajungem; noi, numai noi cei ce facem parte din elita trebuie sa cunoastem scopul final al fiecarei actiuni, în timp ce toti ceilalti membri ai lojilor nu trebuie sa stie mai nimic. Pentru membrii Francmasoneriei exterioare, scopul respectivei actiuni va fi prezentat ca fiind altul si astfel ei nici macar nu vor banui ceea ce urmarim noi atunci. Ei se multumesc de obicei cu un succes momentan, care le satisface amorul propriu în înfaptuirea planurilor lor, fara a observa ca acest plan nu porneste totdeauna din initiativa lor ci le este sugerat de catre noi.

 

Oamenii se înscriu cel mai adesea în loji din curiozitate sau fiind animati de speranta desarta de a-si satisface ambitiile politice cu ajutorul lor; altii vor sa profite de relatiile oferite de noi iar unii numai pentru a-si expune înaintea unui public visurile lor irealizabile, care în realitate nu se sprijina pe nimic. De cele mai multe ori acestor oameni naivi le este sete de emotia succesului si a aplauzelor, manifestari cu care noi nu suntem niciodata zgârciti. Noi le oferim întotdeauna acest succes pentru a ne folosi ulterior de multumirea de sine care este legata de el si datorita careia oamenii primesc foarte usor sugestiile noastre fara a baga de seama, fiind în acelasi timp cu totul convinsi ca exprima fara gres ideile proprii si ca ei nici nu ar putea fi în stare sa si le însuseasca pe ale altora. Nici nu va puteti închipui cât de usor si cum pot cadea chiar si cei mai inteligenti oameni care se afla si ramân într-o stare de naivitate plina de inconstienta, cu conditia de a-i face sa fie cât mai multumiti de ei însisi. În acelasi timp doar noi stim cât este de usor sa-i descurajezi prin cel mai mic insucces, fie chiar numai prin încetarea aplauzelor, si astfel sa-i robesti unei supuneri slugarnice numai pentru a putea obtine mai mereu noi succese.

 

În masura în care marii nostri Maestri Francmasoni dispretuiesc gloria, numai spre a face sa reuseasca pe deplin si cât mai repede proiectele lor, în aceeasi masura oamenii obisnuiti care au mintea unor copii sunt în stare sa-si jertfeasca toate telurile lor numai si numai pentru a obtine cât mai multa glorie. Acest fel tipic de a vedea al lor ne usureaza foarte mult sarcina de a-i influenta si de a-i conduce. Acesti tigri la înfatisare au în realitate sufletul unei turme de oi, iar capetele lor, cu rare exceptii, sunt cu desavârsire goale si tocmai aceasta explica de ce ei pot fi influentati si manipulati atât de usor. Le-am dat acum drept cal de bataie, asa cum dai unui copil o jucarile, visul absorbirii complete a individualitatii omenesti de catre unitatea simbolica a colectivismului. Înca n-au ajuns sa înteleaga si nici nu vor întelege curând ca aceasta jucarie le-a absorbit deocamdata cu totul atentia. Este aici o încalcare fatisa a celei mai importante legi a naturii care, din prima zi a Creatiei, a facut pe fiecare fiinta deosebita de cealalta, tocmai pentru a-si afirma în mod creator individualitatea.

 

Faptul ca noi am fost în stare sa-i aducem, iar actualmente sa-i mentinem în aceasta stare nebuneasca, nu ne dovedeste oare cu o limpezime orbitoare, cât de putin dezvoltata este mintea lor fata de mintea noastra? Acest aspect este cea mai importanta garantie a succesului nostru. Cât de clarvazatori erau MAESTRII nostri francmasoni care au spus ca pentru a atinge un scop mare nu trebuie niciodata sa te opresti în fata mijloacelor si nu trebuie sa-ti precupetesti numarul victimelor jertfite! Noi n-am numarat victimele din rândurile noastre si cu toate ca la nevoie am sacrificat pe unii dintre ai nostri, procedând astfel, am dat Ierarhiei noastre francmasonice secrete o putere pe care altfel nu am fi dobândit-o poate niciodata. Victimele dintre cei ai nostri, relativ putine ca numar, ne-au aparat totdeauna la momentul potrivit de distrugerea totala.

 

Moartea este sfârsitul de neînlaturat al fiecaruia. Mai util este sa grabim moartea acelora care, plini de fermitate, pun piedici operei noastre, decât sa murim noi, MAESTRII FRANCMASONI care am dat nastere acestei opere gigantice. Noi va trebui sa-i osândim la moarte si sa-i executam pe francmasonii tradatori, astfel încât nimeni, afara de fratii lor sa nu poata sa banuiasca ceva, nici chiar victimele condamnarii noastre. Ei mor toti, când trebuie, în conformitate cu planurile noastre, ÎN APARENTA de moarte naturala.

 

Aceste masuri drastice au înlaturat din sânul francmasoneriei (ordinare) orice urma de împotrivire si de nesupunere. Tot predicând crestinilor liberalismul, noi mentinem totodata si pe agentii nostri agitatori într-o supunere desavârsita.

 

[ http://www.radioislam.org/protocols/roman/p15.htm ]

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

La catafalcul porcului, ediția UnitedHealthcare

 

 

DAN DARIE

 

 

 

Moartea lui Brian Thompson, CEO al UnitedHealthcare, firmă notorie pentru zelul sinistru de-a refuza plăți pentru tratamente care, literalmente, fac diferența dintre viață și moarte, e o tragedie. Unii ar spune că tragedia e că a venit atît de tîrziu. Alții, că a venit mult prea repede. În sensul în care un ins capabil să impună politici atît de ticăloase merita să moară în aceleași chinuri în care au murit și unii dintre clienții lui.

 

În orice caz, și unii, și alții își găsesc alinarea în morală creștină, care ne învață să iertăm greșiților noștri și să le dorim viață veșnică. În fundul iadului, în cel mai împuțit cazan cu putință.

 

Știrea a dat frisoane eșalonului superior ierarhic și inferior moral din asigurări. Exagerează, desigur: e drept, a murit unul de-al lor, dar modul abuziv de-a refuza, bloca și amîna plățile pentru oameni aflați în nevoie disperată de tratament a ucis probabil mii. Scorul e încă în favoarea asiguratorilor, de ce își fac griji? În plus, să dăm dreptate tuturor CEO-ilor care mimează compasiunea cum mimează Friggite orgasmul în timp ce explică superior că ei nu profită de pe urma agoniei oamenilor, ci conduc afaceri care creează job-uri și aduc valoare acționarilor. Probabil, aceiași acționari care i-au scos în stradă pe oamenii care strigau exasperați Occupy Wall Street.Apropo, să nu credeți că promovarea intensă pînă la absurd a ideologiei de gen divers și incluziv are vreo legătură cu o politică de-a ține tensiunile sociale într-o zonă fără noimă. Doar pentru că așa prinde subit sens toată propaganda din ultimii 11-12 ani nu înseamnă că teoria conspirației e adevărată. Ce urmează, COVID-ul să fie o mizerie scăpată dintr-un laborator chinezesc în locul unui ins care a mîncat un liliac pangolin cu salmonella?Acum, cînd gloanțele au ciuruit fațada de onorabilitate, prin găurile lăsate în urmă încep să curgă lava urii și magma furiei la adresa sistemului de asigurări. „Porcu’ ăla o merita!“ e cea mai suavă dintre comemorări, iar poveștile pe care oamenii obișnuiți le deapănă pe Internet l-ar face și pe cel mai Zen dintre pacifiști să se întrebe cît costă exact un Kalașnikov; Dar să revenim. Moartea lui Brian Thompson e o tragedie. Și dacă asigurările americane nu-și schimbă năravul, s-ar putea să devină, vorba lui Stalin, parte dintr-o statistică.

 

https://www.catavencii.ro/la-catafalcul-porcului-editia-unitedhealthcare/

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

TOP 5 ABERAȚII dezbătute în Parlamentul European. Cristian Terheș: „Bărbați care nasc…”

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Istorii corecte politic – Povești despre alegeri ca-n codru

 

DAN DARIE

 

Pădurea fierbe în febra alegerilor. Cine va ieși oare din jobenul fermecat în care se adună voturile? Și da, nu e nimic greșit ca toate voturile să se adune acolo. Dă legitimitate expresiei „a scoae candidatul din pălărie“. De asemenea, pînă și ultimul prost știe că democrația nu se poate garanta decît prin magie, adică prin forțe ascunse și aflate dincolo de posibilitatea de înțelegere a cetățeanului obișnuit.

 

Deștepții știu altceva, dar pe cine interesează acum semantica și filosofia socratică? V-am zis, sînt alegeri! Toată lumea e urmărită de aceeași întrebare: cine va cîștiga? Să fie Bursucul Roșu, urmașul Guzganului Rozaliu? Să fie Vrăjitoarea cea…

 

Deodată, însă, mormăiala preelectorală este spartă de o liotă de pricolici care năvălesc în poiană și încep să urle: „Votați răul cel mai mic! Votați piticul verde! Votați răul cel mai mic! Votați piticul verde!“. Convingător de-a dreptul, nimic de zis. Totuși, pădurenii parcă s-ar întreba ce-l recomandă pe piticul ăsta. Vocea și talentul?

 

Nici nu răsărise întrebarea pe buze cînd, ca la un semn, ceea ce nu era deloc suspect, în poiană s-au revărsat slujbașii de la Sfîntu’ Așteaptă, dornici să proclame venirea izvorîtorului de slobozenie.

 

– Mesia salvează România! Mesia salvează România!

 

Prinse de ritm, o parte dintre dobitoace încep să dea din cap că da, ideea sună îmbietor. În definitiv, e altceva. Ceva nou și necunoscut, deci sigur e mai bun decît ce știu ei. Spre deosebire de SIDA în ’90. Sau de COVID în 2020.

 

– COVID-ul nu există! urlă pricolicii. Ne-a spus nouă apa! Și apa știe, că are memorie în loc de H2O!

 

Hărmălaia devenise generală. Fără să cugete, dobitoacele se înghesuiau să se ia în coarne și copite, pentru că SIMȚEAU CĂ TREBUIE SĂ IA O DECIZIE ACUM și DOAR DECIZIA LOR ERA BUNĂ. Elan patriotic care nu-i făcea defel pe croncanii de sus să rîdă isteric.

 

Într-un colț de poiană, departe de lumea dezlănțuită, un rîs îmbătrînit în rele discuta cu un miel care nu și-a șters cașul de la gură.

 

– Votezi piticul verde? întrebă rîsul.

 

– Păi, da, decît ăștia, știi ce zic?

 

– Nu prea, abia dacă am auzit de el. Nu ți se pare dubios că mergi liniștit prin pădure și, brusc, îți iese-n cale un pitic fluturîndu-și salvarea prin fața ta?

 

– (aprins de mînie proletară) Piticul verde este singurul care poate vorbi de la egal la egal cu Împăratul Roșu!

 

– Pentru că Împăratul Roșu e de fapt un pitic chel care insistă să fie sinistru doar ca să nu-l confunde lumea cu un penis?

 

– Refuz să te cred!

 

– Nu trebuie să crezi, trebuie să gîndești.

 

– Nu pic eu în capcana intelectualistă! Eu fac cum simt!

 

– Dreptul dumitale. Dar dacă devine armata obligatorie, după vorba alesului tău, te duci?

 

– A, păi, nu, că mie nu mi se mai aplică. Doar la ăia mai mici.

 

– Deci e acceptabilă doar pentru că nu te afectează?

 

– Ăăă… da

 

– Și dacă totuși ți se aplică?

 

– N-are cum!

 

– Ești sigur?

 

– Nu dă voie legea.

 

– Care lege?

 

Pauză

 

– Trebuie să fie o lege.

 

– Schimbă legea. Așa cum schimbă și legea cu armata obligatorie.

 

– N-are cum

 

– Cine îi oprește?

 

– Păi, nu se poate. Și dacă o fac, protestăm. Sînt cetățean suveran!

 

– Prostia din capul tău e suverană

 

– Aha, știam eu că și tu ești vîndut lor!

 

– Care „lor“?

 

– Știi tu! „Ei“! „Ăia“!

 

– Cine anume? Oculții? Masonii? Sorosiștii? Reptilienii?

 

– Degeaba, nu ți-ai găsit fraierul care să recunoască. Dar eu te-am învins pentru că ȘTIU!

 

– Mielule, nu fi oaie! Adu-ți aminte: ori de cîte ori cineva te pune în situația să iei o decizie sub presiunea timpului și fără să ai toate datele relevante, ăla sigur e un potlogar care vrea să te păcălească.

 

– N-are cum.

 

Anunț de interes general: comandă Istorii corecte politic  și învață să fii sexist cu toate speciile, fără să discriminezi

 

 

https://www.catavencii.ro/istorii-corecte-politic-povesti-despre-alegeri-ca-n-codru/

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Spre o societate in care oamenii vor fi spionati chiar in trupurile lor

 

 

“Oamenii nu mai pot interacţiona în societate în zilele noastre, dacă nu au un telefon mobil. Credem că implanturile umane vor avea un parcurs similar. Va fi atât de dezavantajos să nu ai un astfel de implant încât este esenţial să fie obligatoriu!”

 

 “Guvernele şi marile corporaţii vor avea posibilitatea să urmărească acţiunile şi mişcările oamenilor, şi să îi încadreze în diferite categorii socio-economice, politice, rasiale, religioase sau grupuri de consum, pentru ca în final să ajungă să-i controleze.”

 

NaturalNews: Dispare libertatea de alegere? Microcipurile pentru administrarea medicamentelor inlocuiesc pastilele

Potrivit unor materiale prezentate de CNN, persoanele care folosesc medicamente si carora nu le place sa-si aduca aminte cand sa-si ia pastilele, sa se gandeasca la ele sau sa faca propriile alegeri proactive in legatura cu acestea pe parcursul zilei, ar putea, in curand, sa-si administreze medicamentele prin intermediul unui cip implantat.

 

Compania MicroCHIPS impreuna cu cercetatorii MIT lucreaza la crearea un cip mai mic de un centimetru patrat in care sa poata fi « incarcate » cu pastile. Acesta ar fi capabil sa administreze medicamente in corpul dumneavoastra in anumite doze si la anumite intervale de timp, in conformitate cu “ordinele medicului” – in timp ce mintea e libera sa se ocupe de lucruri “mai importante”.

 

In materialul informativ se specifica faptul ca, in cazul in care doza sau intervalele de administrare ale medicamentelor trebuie schimbate, medicul va putea sa modifice microcipurile de la distanta. Cipurile, care au fost testate incepand din 2012 pe o serie de bolnavi de osteoporoza, vor avea capacitatea de a transmite informatii in timp real pentru a tine o evidenta permanenta a dozelor exacte care au fost administrate, in ce moment, precum si alte informatii de ordin medical. Cipurile vor fi lansate pe piata in 2017 si vor fi capabile sa functioneze wireless in organism timp de 16 ani.

 

In material se subliniaza faptul ca in “cazul unui atac de cord” acest dispozitiv te poate “salva”. Presedintele MicroCHIPS, Bradley Paddock spune ca “dispozitivul de livrare a medicamentelor prin intermediul microcipului implantat creat de MicroCHIPS reprezinta cea mai mare realizare in medicina de la prima pilula comprimanta care a aparut in 1876”

 

Ce ar putea merge prost?

Poate ati auzit saptamana trecuta despre persoana care nu a scapat de condamnarea de 13 ani de inchisoare din cauza unei erori administrative de redactare. Vreti sa traiti cu posibilitatea unei erori administrative literalmente cusuta sub piele, cu riscul de erori medicale in interiorul corpului, in fiecare zi, fara amanare?

 

Pentru a ne gandi doar la unul din numeroasele scenarii posibile, imaginati-va ca aveti o reactie adversa la un anumit medicament, serviciul wireless de contactare a biroului medicului dumneavoastra se intampla sa fie intrerupt in ziua respectiva, iar cip-ul continua sa va toarne otrava in sange in tot acest timp.

 

Teoretic aceasta tehnologie ar putea avea o mica nisa valida doar in cazul in care cineva are intradevar o boala congenitala care ii ameninta sau ii compromite foarte mult calitatea vietii sau reprezinta un prejudiciu catastrofal, are tulburari cognitive si nici un sprijn social care sa ii urmareasca programul de medicamentatie.

 

Cu toate acestea, problema pentru restul populatiei, avand in vedere principiile filosofice, medicale, psihologice care ne spun ca, atunci cand oamenii nu mai sunt obligati sa fie atenti, ei « atipesc », este ca intra intr-o « somnolenta » a mintii si nu mai sunt responsabili. Iar cand oamenii devin “adormiti” apar catastrofele.

 

Dupa vreo doua generatii (de atatea a fost nevoie), timp in care am asteptat “un trai mai bun prin cercetarile din domeniul chimiei”, dezvoltarea in curs a acestei tehnologii farma-cip reprezinta o reflectare puternica a iresponsabilitatii care deja poate fi usor observata in societate. Acest cip ar putea fi folosit pentru a conecta trupurile utilizatorilor intr-o “matrice”, pentru a deveni noduri in plasa de informatii globala, o unitate economica si de calcul care ne leaga fizic corpul de complexul farmaceutic-industrial-financiar.

 

Aceasta dovedeste ca tampirea oamenilor se produce arareori numai din vina inovatorilor unei tehnologii, de vreme ce exista o piata care se potriveste cu nivelul de inconstienta pe care produsul este conceput sa-l satisfaca.

 

Invitarea industriei farmaceutice la a controla mintea si a acapara total biochimia unui trup nu inseamna neaparat ca acesti consumatori (inconstienti) sunt “rai”, insa lucrul ne face sa ne gandim la chestiunile filosofice atemporale legate de intelepciune si virtute. Ce fel de impact are asupra celorlalti indivizi renuntarea zilnica la dreptul de alegere constienta si responsabila? Ce fel de mediu creaza acest refuz al libertatii de alegere (…) ? Cum pot cei care nu pot fi responsabili pentru ei insisi sa fie responsabili pentru civilizatie?

 

Multe medicamente au efecte secundare neurologice si psihologice si contra-indicatii scrise direct pe ambalaj. De exemplu, avertismentele scrise pe flacon reprezinta modalitate extrema de avetizare, astfel incat oamenii sa nu ia din imprudenta anumite medicamente in timp ce conduc, sau cand folosesc echipamente grele, in stare de ebrietate sau cand sunt sub tratamentul unor alte medicamente speciale. Unde vor fi scrise aceste avertismente si contra-indicatii in cazul microcipurilor astfel incat sa le poti consulta inainte de a ti se administra un medicament ? Poate ca nicaieri.

 

Din cauza acestor efecte secundare psihotrope, oamenii care traiesc conform intelepciunii naturale si care, totusi, se gasesc intr-o societate alcatuita din persoane care isi administreaza pastile in acest mod, au de a face cu ce am denumit pe acest site ca fiind “zombi”. Prin urmare, daca sau cand cei care aleg sa foloseasca medicamente nu mai sunt in stare nici macar sa deschida un flacon si sa-si foloseasca mana pentru a lua pastila – ci, in schimb, ar lasa un cip sa le administreze medicamentul – atunci vor disparea, pentru milioane de oameni, si ultimele urme ale unei legaturi atenta si constiente cu propriul lor corp. Pierderea acestui fundament ar putea fi cu adevarat periculoasa pentru existenta unei civilizatii sanatoase, iar acest lucru este un fenomen care ar trebui studiat cu mare atentie.

 

Big Brother la purtător. Microcipurile RFID. N-aţi mai auzit de ele, dar nu înseamnă că au dispărut

Mii de persoane sunt fericite să şi le vâre sub piele, loviţi de fericire: acum îşi pot descuia casele şi maşinile, îşi pot porni computerele sau telefoanele mobile doar cu o singură mişcare de mână. Nu sunt supra-oameni, ci împătimiţi ai tehnologiei, care şi-au injectat singuri microcipuri în corp, conform unui articol din Sydney Herald.

 

Supranumiţi biohackeri, aceştia folosesc aşa numitele cipuri RFID (radio-frequency identification) ca pe ultimul răcnet în materie de tehnologie, ce le permite să-şi depăşească “condiţia de om” ce apasă pe clanţă pentru a deschide o uşă şi pe buton ca să deschidă un computer. De dimensiunea unei boabe de orez, cipurile RFID pot fi implantate foarte uşor, sub piele, cu ajutorul unui ac hipodermic.

 

Odată introduse sub piele şi activate, implanturile trimit un număr de identificare (ID) unic, care poate fi folosit pentru a activa dispozitive precum telefoane mobile şi încuietori. Acelaşi tip de cip le este implantat şi animalelor de casă, pentru a fi găsite uşor dacă se pierd.

 

Totuşi biohackerii aleg de bunăvoie să-şi implanteze cipurile nu din teama de a se pierde, ci pentru că este cool şi totul pare să devină mai uşor. Atenţie însă, cipurile nu trimit date doar la dispozitivele pe care le controlăm ci şi la imense baze de date cu informaţii despre utilizatorii de RFID, precum date personale, adrese, istoric al datelor medicale etc. baze de date controlate de guverne, de corporaţii şi care, experienţa dovedeşte, pot fi sparte de hackeri oricând.

 

Ceva metode de securizare a datelor memorate pe cip există, dar ele nu sunt nici prea sigure, nici prea uşor de implementat.

 

Cipurile RFID

Cipurile RFID sunt aproape peste tot, pe cărţi de credit, şi mai nou paşapoarte. Unele RFID-uri sunt prevăzute cu micro-baterii sau alte surse de alimentare, care le fac capabile să poată opera la sute de metri distanţă, aşa că nu trebuie să fie conectate cu un cititor. Acest tip de microcipuri nu poate fi făcut suficient de mic pentru a fi încorporat în oameni.

 

Dar altele sunt. Microcipurile incorporabile în om sunt învelite într-un înveliş organic ce le face uşor de acceptat de către corp însă, şi foarte greu de extras, odată integrate în ţesutul uman.

 

Totul vine cu un preţ

Iar dacă viaţa devine aparent mai uşoară, telecomenzile, telefoanele mobile putând fi înlocuite cu un sigur microcip, trebuie menţionat că tehnologia de ultimă generaţie vine cu un preţ. Specialistul în cibernetică Mark Gasson, de la Universitatea din Reading, din Marea Britanie, a devenit prima persoană infectată cu un virus de computer, după ce şi-a injectat el însuşi un cip în 2009, pentru a controla dispozitivele electronice din biroul său. Virusul s-a replicat pe cardurile de acces în clădire, folosite de personalului universităţii, şi a infestat şi baza de date a instituţiei. În ciuda “micului inconvenient”, Gasson şi alţi oameni de ştiinţă afirmă că viitorul aparţine populaţiei “computerizate”, dând acest scenariu drept iminent.

 

Implanturile vor schimba lumea, cred ei “Vor schimba chiar esenţa a ceea ce înseamnă să fii om”, afirmă Gasson. “Oamenii nu mai pot interacţiona în societate în zilele noastre, dacă nu au un telefon mobil. Credem că implanturile umane vor avea un parcurs similar. Va fi atât de dezavantajos să nu ai un astfel de implant încât este esenţial să fie obligatoriu!”, declara Gasson.

 

Comunicare umană versus comunicare elecronică de la sistem nervos la sistem nervos

Iar dacă umanitatea pune preţ pe comunicare conştientă, prin care oamenii aleg din noianul de gânduri ce să comunice şi cui, ştiinţa abordează, prin microcipare, un cu totul alt tip de demers. Kevin Warwick, profesor de cibernetică la Reading University, şi-a implantat în corp un dispozitiv electronic care interacţionează cu sistemul său nervos, o versiune mai simplă a respectivului dispozitiv fiind implantată în braţul soţiei sale. Cei doi au putut recepta semnale rudimentare de la unul la altul, ceea ce dovedeşte că între două sisteme nervoase este posibil să se realizeze o comunicare pur electronică.

 

Trecând peste întrebarea-cheie – dacă am vrea ca orice gânduri ale noastre să fie cunoscute de soţii, şi invers – trebuie menţionat că acest tip de comunicare este însă potrivit de la robot la robot, o dovedeşte chiar ştiinţa. Cipul pe care îl are Warwick îi permite acestuia să trimită, prin intermediul unui computer, comenzi către o mână artificială aflată pe alt continent. Mâna robot imită orice mişcare pe care o face mâna lui Warwik prevăzută cu cip, pe când legătura pe care omul de ştiinţă a stabilit-o cu sistemul nervos al soţiei sale este rudimentară, el percepând doar că ea îşi mişcă mâna, nu şi ce mişcări face cu ea.

 

Ştiinţa versus etică şi noi valenţe ale controlului social

Văzută drept o inevitabilitate de către unii oameni de ştiinţă, ideea implanturilor stârneşte îngrijorări printre specialişti.

 

“Microcipurile RFID sunt, în esenţă, un generator al unui ID unic încorporat în corpul vostru. Aşa cum ştim, numerele pot fi furate şi datele pot fi accesate de hackeri.” atrage atenţia Dr Katina Michael, profesor la University of Wollongong, specializată în implicaţiile socio-etice ale tehnologiilor emergente.

 

Nu este normal, arată specialista, ca problemele care afectează bazele de date şi computerele, precum atacurile hackerilor, să fie interconectate cu corpul uman. Mai mult, ne îndreptăm spre o societate de tip Big Brother în care se doreşte ca oamenii să poarte instrumentul prin care sunt spionaţi chiar în trupurile lor. “Guvernele şi marile corporaţii vor avea posibilitatea să urmărească acţiunile şi mişcările oamenilor, şi să îi încadreze în diferite categorii socio-economice, politice, rasiale, religioase sau grupuri de consum, pentru ca în final să ajungă să-i controleze.”, mai avertizează Dr. Michael.

 

Dr. Michael este în special îngrijorată că oamenii vor fi forţaţi sau constrânşi să aibă un implant, lucru care, de altfel, explică ea, s-a şi întâmplat. “Această perspectivă este atât de îngrijorătoare încât cel puţin nouă state americane au interzis implanturile de microcipuri.” a explicat ea.

 

Reamintim că faimoasa ObamaCare, legea propusă de preşedintele SUA, prevedea ca americani să fie “dotaţi”, cu dispozitive medicale, clasa II, implantabile.

 

De bună voie şi nesilit de nimeni?

În 2007, o companie numită VeriChip a implantat microcipuri în 200 de pacienţi cu Alzheimer, implanturile urmând să “verse” date despre bătrâni într-o bază de date cu informaţii despre istoricul lor medical. Vârstnicii, mulţi dintre ei fără discernământ, se aflau în îngrijirea unui azil de bătrâni din Florida, care a beneficiat de sponsorizare de la compania VeriChip.

 

Scandalul izbucnit a fost enorm după ce s-a descoperit că experimentul nu a beneficiat de aprobarea autorităţilor din Florida responsabile de siguranţa persoanelor pe care se fac experimente şi cercetări.

 

Aceeaşi companie, Verichip a implantat microcipuri în Procurorul General al Mexicului şi în membri seniori ai echipei sale, microcipurile având scopul declarat de a le asigura acestora accesul în zonele securizate din clădirile oficiale. Se spune că următoarea etapă este ca militarilor şi poliţiştilor să li se implanteze câte un cip.

 

Mai mult, Solusat, distribuitor al VeriChip a anunţat că a încheiat un acord cu Fundaţia Naţională din Mexic pentru Investigarea Dispariţiilor şi Răpirilor de copii pentru a promova “ciparea” copiilor din ţară.

 

Cum ar putea ajuta cipurile la găsirea copiilor dispăruţi este de-a dreptul incert, căci acestea nu dispun de tehnologie de urmărire GPS. Şi alte companii fac o publicitate puternică implanturilor de microcipuri, cercetătorii lor lucrând din greu să le integreze cu tehnlogie GPS. Firmele din domeniu se aşteaptă să aibă, după ce vor reuşi în acest demers, “o piaţă de desfacere enormă.”

 

Succes care, arată opozanţii ideii, este o armă cu două tăişuri. “Chiar vreţi ca cineva să vă poată urmări copilul şi să ştie în permanenţă unde e?” se întreabă cei care sunt conştienţi că informaţiile devin bune sau nocive în funcţie de scopurile pentru care se folosesc.

 

Sursa

PayPal vrea sa va injectati USERNAME-UL

Sistemele biometrice de identificare, cum ar fi citirea amprentelor sau scanarea irisului, sunt deja stiri vechi. Ce ziceti de ultimele noutati in domeniu: un director al companiei PayPal spune ca sisteme implantabile, injectabile sau ce pot fi inghitite sunt urmatoarea revolutie in industria de securitate pentru identificarea tranzactiilor si a altor informatii ce sunt transmise in mediul online.

 

Intr-o prezentare numita sugestiv „Moartea parolelor” pe care a inceput sa o tina la diverse conferinte din sfera tehnologiei in SUA sau Europa, Jonathan Leblanc sustine ca  tehnologia a facut pasi uriasi in directia „integrarii cu adevarat a tehnologiei cu corpul uman”.

 

Leblanc a spus ca metodele de identificare vor avansa de la citirea amprentelor catre recunoasterea unor functii interne ale corpului uman, cum ar fi bataile inimii sau recunoasterea venelor, iar pentru ca acest lucru sa devina realitate vor fi folosite sisteme ce pot fi implantate sau inghitite.

 

Aceste dispozitive vor cuprinde implanturi in creier si calculatoare implantabile in corp, ce vor „oferi oamenilor controlul total asupra propriei securitati”, a declarat el. Aceste dispozitive vor fi alimentate de catre acidul din stomac, ce poate alimenta bateriile acestor dispozitive”, a adaugat el.

 

Intr-un interviu cu The Wall Street Journal, Leblanc a declarat ca parolele sunt ineficiente si ca a venit timpul sa gasim concepte noi pentru a inlocui autentificarea folosind nume de utilizator si parole. „Daca o parola e slaba, aceasta trebuie intarita cu ceva fizic, real”.

 

Desi exista metode mai avansate pentru a spori securitatea, cum ar fi verificarea localizarii utilizatorului, sau a modului in care un utilizator introduce o parola, amprentele si alti identificatori biometrici, aceste metode pot sa dea erori si din aceasta cauza utilizatorii nu vor putea sa se autentifice cu succes pentru a accesa serviciile lor online. Sau, si mai riscant, utilizatori de rea vointa vor putea accesa contul altei persoane.

 

Leblanc prezinta noi metode mult mai sigure pentru a verifica identitatea unei persoane, cum ar fi cipuri foarte subtiri din silicon ce pot fi introduse in piele. Cipurile wireless pot contine si senzori ECG ce pot monitoriza activitatea cardiaca ce este unica pentru fiecare persoana si sa comunice datele folosind antene wireless catre „calculatoare ce pot fi aplicate ca un tatuaj pe piele”.

 

Capsule ce pot fi inghitite pot detecta nivelul de glucoza din corp si nivelul altor substante folosind astfel chiar corpul utilizatorului pentru a-l identifica. Pentru protectie impotriva hackerilor, informatia ar fi encriptata, a declarat el.

 

Leblanc spune ca PayPal lucreaza impreuna cu partenerii sai pentru a construi tehnologii pentru recunoasterea „amprentei” venelor si pentru recunoasterea amprentei cardiace. PayPal colaboreaza cu foarte multi ingineri in cadrul unor „maratoane” de 24 de ore pentru a veni cu idei futuristice si inovatoare in gasirea unor alternative la metodele clasice de identificare ale utilizatorilor.

 

„Nu pot sa speculez asupra viitorului PayPal, in sensul ca aceasta companie va introduce in practica aceste metode, dar incercam sa o pozitionam ca pe un viitor lider in aceasta industrie” a declarat Leblanc.

 

Leblanc admite ca din punct de vedere cultural nu am ajuns inca in punctul in care societatea ar accepta dispozitive injectabile sau ce pot fi incorporate in corpul uman. Dar chiar si asa exista multe companii ce lucreaza in spatele fiecarei idei despre care el vorbeste sustine acesta: „Prezentarile mele sunt ancorate in realitate, dar spre finalul prezentarii lucrurile pot sa devina putin ciudate”.

 

Sursa: http://blogs.wsj.com/digits/2015/04/17/paypal-wants-you-to-inject-your-username-and-eat-your-password/tab/comments/

 

Alte surse:

 

http://www.wired.co.uk/news/archive/2015-04/20/paypal-biometric-security-edible-passwords-tattoos

http://www.techworld.com/news/security/kill-all-passwords-by-eating-them-says-paypal-finger-print-biometrics-are-so-old-fashioned-3608577/

http://www.techtimes.com/articles/47639/20150421/hate-passwords-paypal-wants-to-try-password-pills-brain-implants-and-tattoos.htm

http://www.theinquirer.net/inquirer/news/2404954/paypal-talks-up-biometric-solutions-in-kill-the-password-initiative

Traducere:

 

PIETRELE VORBESC

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Minunata lume nouă a cipurilor şi biometriei

 

 

  În ultima perioadă, nenumăratele invenţii din domeniul electronicii şi computerelor au deschis uşa către o minunată lume nouă,de neconceput în urmă cu câteva decenii. Această lume fabuloasă şi captivantă se aseamănă cu magia: prin intermediul recunoaşterii faciale sau altor tehnici biometrice, sau prin intermediul unui cip implantat, oamenii ajung să deschidă uşa la casă, maşină, doar privind uşa; prin intermediul senzorilor, care comunică diferite aspecte din casă sau despre tine însuţi, oamenii pot urmări şi regla lucruri, fenomene, starea de sănătate etc.

 

Susţinătorii acestei tehnologii afirmă că ea va transforma din temelii lumea actuală, făcând-o mai sigură, facilitând diferite procese şi evenimente şi scurtând durata lor, eliminând aspecte nedorite din societatea actuală etc. În general, mass-media internaţională s-a ‘înhămat’ la carul tehnologiei şi o propovăduieşte cu tărie ca pe o adevărată ideologie. Puţini sunt jurnaliştii, oamenii de ştiinţă, specialiştii în drept şi alte persoane publice care exprimă o poziţie coerentă şi solidă împotriva ei, care aduc argumente serioase şi care arată că, dincolo de progresul tehnologic nebănuit, există probleme etice născute din ineditul lucrurilor, care se cer dezbătute şi analizate înainte de a permite anumite lucruri; care afirmă că trebuie să existe limitări clare pentru această tehnologie, altfel ea va scăpa de sub orice control …

 

Aparatură cu microprocesoare şi case care integrează aparatura. În ultima vreme, tot mai multe produse ‘smart’[2] pătrund în casele noastre. Acestea sunt dispozitive de uz casnic sau electronice înzestrate cu un microprocesor care le reglează funcţiile. Să vedem ce întrebuinţări au.

 

Un fenomen extrem de neplăcut existent în lumea dezvoltată este risipa uriaşă de mâncare. De exemplu, numai populaţia Marii Britanii aruncă anual 7 milioane tone de mâncare. Restaurantele şi fast-food-urile britanice aruncă 920.000 tone de alimente, în valoare de 2,5 miliarde lire sterline, care ar putea hrăni 1,3 miliarde persoane. Pentru a reduce risipa de alimente se doreşte introducerea de cipuri în recipientele şi ambalajele alimentelor, care ar putea estima momentul alterării lor şi ar semnala consumatorului, prin intermediul unui mesaj telefonic, faptul că se apropie data expirării respectivului produs.

 

Pe măsură ce creşte numărul dispozitivelor electrocasnice care au încorporat un microprocesor capabil să administreze şi să faciliteze o sumă de activităţi, apare în mod firesc ideea unei case înzestrate cu un microprocesor. Aceasta este o casă care are un sistem electronic ce integrează toate dispozitivele şi aparatele ‘isteţe’. De pildă, termostatul sau luminile pot porni automat în momentul în care senzorii sesizează sistemul că proprietarul a venit acasă; dulăpiorul cu medicamente din baie poate emite semnale dacă locatarul apartamentului a uitat să-şi ia medicamentele prescrise; senzorul din frigider poate comunica că berea sau un aliment este pe terminate şi este necesară o aprovizionare. Imagine

 

Grey Scott, autorul unui site futurist, Serious Wonder, afirmă că ,,în viitor, frigiderul, aparatul de cafea, cântarul de baie vor face parte dintr-un ecosistem care creează casa voastră electronică”. El susţine că cercetătorii prevăd că în jurul anului 2020, circa 50 miliarde dispozitive vor fi conectate la internet, făcând ca o casă automatizată (foto) să nu pară un lucru exagerat. ,,Se numeşte automatizare universală. Chiar dacă automatizarea este pretutindeni, nu o vedeţi în realitate. Se va întâmpla pur şi simplu dincolo de vederea noastră şi casa automatizată este prima scenă pentru aceasta”, declară el.035. Minunata lume noua a cipurilor si biometriei I 2

 

În ianuarie 2014, la Las Vegas, s-a desfăşurat Consumer Electronics Show, o expoziţie de produse şi proiecte din domeniul electronicii. Firma Cisco Systems a prezentat o brăţară pentru copii (foto) cu ajutorul căreia părinţii pot urmări, monitoriza şi judeca fiecare mişcare a copiilor lor. Prin intermediul senzorilor pe care îi conţine, brăţara poate transmite semnale dacă copilul se îndepărtează de ruta cotidiană obişnuită sau dacă iese din anumite hotare stabilite de părinţi; sistemul automatizat al casei trimite brăţării copilului diferite semnale, după cum a fost programat de părinţi, privind alimentele pe care trebuie să le mănânce copilul, exerciţiile fizice pe care trebuie să le efectueze şi durata acestora, poate sugera urmărirea anumitor programe la televizor şi blochează urmărirea unor emisiuni nepotrivite cu vârsta etc; prin intermediul brăţării, părinţii pot urmări pulsul şi tensiunea copilului când se joacă sau efectuează exerciţii fizice.

 

Tim Cannon a găsit o altă soluţie pentru interacţia cu casa sa şi controlul asupra acesteia. El şi-a implantat sub piele un microcip, Circadia 1.0 (foto), susţinând că acesta îi va face viaţa mult mai simplă. Circadia îi analizează permanent starea

 

35. Minunata lume noua a cipurilor si biometriei I 3organismului, iar toate informaţiile sunt trimise către un dispozitiv android open-source.

 

El îşi descrise astfel experienţa: ,,Cred că mediul înconjurător trebuie să ne asculte cu mai mare atenţie şi să fie mult mai intuitiv cu ceea ce se întâmplă cu trupul nostru. Spre exemplu, dacă am avut o zi dificilă, stresantă, Circadia va comunica acest lucru casei mele, iar prin acest dispozitiv voi putea stabili automat temperatura apei din cadă, luminozitatea şi atmosfera din încăperi”.

 

Tehnologie la purtător. Marile companii din domeniu au început să comercializeze dispozitive la purtător, care conţin senzori şi microprocesoare. Din categoria acestora face parte o gamă largă de produse precum ochelarii ‘isteţi’, ceasurile ‘isteţe’, haine şi încălţăminte cu senzori încorporaţi, tatuaje şi pastile care culeg informaţii despre purtătorul lor. Ele vin ca o completare a smartphone-urilor şi, dacă sunt dotate cu ecrane, pot rula variante simple ale aplicaţiilor pentru telefoane mobile; ele oferă informaţii sau fac schimburi de informaţie între oameni sau între om şi calculator sau alte dispozitive mobile.

 

Dispozitivele la purtător au început deja să se vândă la preţuri scăzute, deoarece componentele sunt ieftine, iar multe sunt realizate în urma unor campanii de strângere de fonduri prin crowdfunding. Primele încercări de dispozitive la purtător, precum ochelarii cu microprocesor Google Glass (foto), au creat vâlvă la început,însă nu au reușit să cucerească piața.

 

35. Minunata lume noua a cipurilor si biometriei I 4

 

ObiecteCel mai mare succes îl au în prezent produsele care monitorizează activităţi sportive, precum cele care măsoară câţi paşi faci pe zi, pulsul în diferite condiţii etc.

 

Susţinătorii dispozitivelor la purtător consideră că ele transformă omul într-un ,,supra-om”. Jurnalista Suzi Pachyan afirma: ,,Această tehnologie a captat imaginaţia multor oameni pentru că ne permite să depăşim slăbiciunile trupului omenesc în propria noastră piele”. Craig Hutto – căruia un rechin i-a retezat piciorul drept de deasupra genunchiului şi poartă o proteză sofisticată cu motoraşe şi senzori care îi urmăresc foarte precis mişcările pentru a-i permite o deplasare cât mai apropiată de cea firească – a declarat: ,,Cred că în cele din urmă vom deveni cyborgi într-un mod conceptual”. La rândul său, Philippe Gaglione, de la Grupul de dispozitive noi din cadrul firmei Intel, a spus: ,,Când îmbini biologia şi tehnologia, poţi să faci lucruri care nu erau posibile înainte”.

 

Obiecte din jurul nostru dotate cu aparate de înregistrare audio şi video. Autorităţile de pe toate meridianele au intrat într-o ‘foame’ de urmărire a tuturor cetăţenilor lor, transformându-i pe toţi în suspecţi. Ele profită de progresul uriaş al tehnologiei pentru a amplasa camere video şi senzori unde nici nu te aştepţi.

 

Sub pretextul înmulţirii deraierii trenurilor în 2013, pe 19 martie 2014, Autoritatea de Transport Metropolitană a New York-ului şi-a anunţat planul de a instala mii de dispozitive de înregistrare audio şi video pe trenurile sale ca răspuns la recomandările federale de siguranţă a pasagerilor.

 

Potrivit Consiliului de Siguranţă a Transportului Naţional, mai multe deraieri petrecute anul trecut au impulsionat nevoia de supraveghere vastă a majorităţii trenurilor. Oficialii afirmă că tehnologia de supraveghere va fi concentrată pe conductori şi personalul trenului pentru a asigura că sunt urmate recomandările de siguranţă. Tehnologia va fi folosită şi pentru a controla comportamentul nedorit, oferind investigatorilor de accidente conversaţii amănunţite şi imagini după orice deraiere sau incident. Deşi marea majoritate a camerelor va fi amplasată în jurul pasagerilor, nu s-a menţionat cât timp vor fi păstrate conversaţiile lor.

 

S-a iniţiat instalarea de tehnologii similare şi pe alte mijloace de transport public din Statele Unite ale Americii şi alte ţări. În 2011, Departamentul Securităţii Interne al SUA a început finanţarea unui efort pentru a instala camere care redau evenimentele în timp real în peste 350 autobuze din San Francisco. În 2012, camerele video din autobuzele orăşeneşti din Baltimore au început să înregistreze conversaţiile şoferilor şi pasagerilor pentru a ,,investiga crime”.

 

35. Minunata lume noua a cipurilor si biometriei I 5O altă găselniţă a autorităţilor este de a transforma stâlpii de iluminat stradal în dispozitive sofisticate de urmărire şi îndoctrinare. De exemplu, Departamentul Securităţii Interne colaborează cu firma Illuminating Concepts pentru a instala în marile oraşe stâlpi de iluminat înzestraţi cu microprocesoare şi senzori, conectaţi prin cabluri subterane şi printr-o reţea fără fir universală. Aceşti stâlpi fac parte din sistemul Intellistreets[3] (foto) şi au numeroase ,,caracteristici de securitate internă”, printre care un sistem de difuzor care poate emite avertismente audibile trecătorilor sau poate transmite informaţii de urgenţă dorite de autorităţi. Stâlpii sunt dotaţi cu sisteme de înregistrare a conversaţiilor, cu un ecran digital care poate fi folosit pentru reclame şi anunţuri de securitate, cu senzori de mişcare pentru a înregistra traficul pedestru şi pe cel al autovehiculelor. Se doreşte chiar înzestrarea stâlpilor de iluminat cu scanere cu raze X pentru a scana trecătorii şi a depista armele ascunse ale potenţialilor terorişti.

 

Sistemul Intellistreets cuprinde o infrastructură digitală care permite ca stâlpii să fie controlaţi de la distanţă prin intermediul unei conexiuni fără fir şi al unui computer în miniatură aflat în fiecare stâlp. Potrivit reclamei făcute de firma producătoare, funcţiile de bază ale dispozitivului includ ,,economia energiei, securitatea internă, siguranţa publică, controlul traficului, reclamă, supraveghere video”. De asemenea, firma pretinde că ,,senzorii detectează o varietate de ameninţări care pot permite un răspuns rapid din partea personalului de urgenţă sau pot ajuta la prevenirea crimei şi câştigarea controlului asupra străzilor”. Astfel de stâlpi au fost instalaţi deja în oraşe precum Detroit, Chicago şi Pittsburgh.

 

Sistemul de senzori încorporat în stâlpii de iluminat este conceput şi pentru ,,magazine, arene de sport, campusuri universitare şi în construcţiile noi” şi ,,ar putea deveni un lucru comun” în viitorul apropiat.

 

Folosirea stâlpilor de iluminat stradal ca instrument de supraveghere a fost deja propusă de mai multe ţări europene. În 2007, un document obţinut de jurnalişti de la Departamentul de Interne al Marii Britanii a dezvăluit că autorităţile britanice discută despre amplasarea în stâlpii de iluminat de camere video şi scanere cu raze X care ar scana trecătorii şi ar putea descoperi suspecţii terorişti.

 

Aşa-numitele sisteme de supraveghere vorbitoare care folosesc un sistem de difuzor similar cu modelul Intellistreets sunt deja folosite în oraşe britanice ca Middlesborough pentru a urla ordine şi a certa oamenii pentru că aruncă gunoiul în locuri nepotrivite, au un comportament inadecvat etc. Potrivit rapoartelor, una dintre cele mai comune fraze pentru a face oamenii să se ruşineze şi să asculte instrucţiunile este ,,vă supraveghem”, concept de bază pentru transformarea profundă a comportamentului oamenilor. Difuzoarele – folosite anterior în lagăre şi închisori – au un rol însemnat în intimidarea şi manipularea maselor. catacombeleortodoxiei.ro

 

Marcarea embrionilor cu coduri de bare. Explozia metodelor de urmărire şi identificare a făcut ca domeniile de folosire să se extindă exponenţial nu numai pentru mărfurile şi produsele din marile magazine şi depozite, ci şi pentru oameni care ajung să fie trataţi ca nişte mărfuri.

 

De exemplu, în clinicile de fertilizare in vitro apare riscul încurcării ouălor şi embrionilor clienţilor, manevrarea neatentă având consecinţe cu totul neplăcute. Într-un caz celebru din 1998, o femeie albă din New York a devenit fără să vrea mamă surogat pentru un cuplu negru, eveniment care a condus la o bătălie pentru vizitare şi custodie. În 2009, Carolyn Savage din Ohio a descoperit că era însărcinată cu copilul altui cuplu. Ea a scris o carte despre experienţa ei, intitulată De neconceput.

 

În afara unui test de ADN, părinţii nu pot avea siguranţa că pruncul care se naşte este al lor. Având în vedere faptul că testele ADN nu fac parte din serviciile oferite de clinicile de fertilizare in vitro, s-a căutat o cale de identificare sigură a embrionilor. În numărul din ianuarie 2014 al revistei Reproducerea Umană, 038. Minunata lume noua a cipurilor si biometriei II 1cercetătorii de la Universitatea Liberă din Barcelona, Spania, au anunţat că au inventat un ,,sistem captivant şi inedit pentru urmărirea embrionilor şi ouălor în clinicile de fertilizare in vitro: coduri de bare, în esenţă tatuaje microscopice” (foto).

 

Cercetătorii spanioli au reuşit să ataşeze cu succes coduri de bare de poli-silicon biofuncţional la suprafaţa exterioară a oului. Etichetele sunt injectate într-un spaţiu dintre peretele celulei şi zona pellucida, o membrană care înconjoară oul. În cursul reproducerii normale, un embrion fertilizat va elimina acest strat exterior împreună cu codurile de bare.

 

Cercetătorii îşi explică tehnica: ,,Sistemul de marcare este simplu, sigur şi extrem de eficient, permiţând identificarea ovocitelor şi embrionilor umani în cursul diferitelor etape ale unui ciclu ART[1]. Într-o clinică, fiecare pacient va primi un număr de cod de bare specific şi toate ovocitele/embrionii săi vor fi marcaţi cu acelaşi număr de cod de bare. Marca va însoţi embrionii pe tot parcursul procedurii ART până la implantare. Introducerea acestui sistem direct de marcare în clinicile de fertilitate va fi simplu, pentru că nu va fi nevoie de nici un echipament special sau scump şi cu siguranţă va minimaliza apariţia încurcăturilor”. Ei lucrează deja la un sistem automat pentru citirea codurilor de bare la microscop.

 

Susţinătorii marcării ovocitelor/embrionilor cu coduri de bare afirmă că erorile care pot apărea sunt extrem de vătămătoare pentru părinţi. Profesorul Art Caplan a declarat pentru FoxNews: ,,Aceste erori sunt devastatoare psihologic şi emoţional. Există părinţi care vor să respingă copilul, spunând că în mod vădit nu este de acelaşi neam cu ei. Există de asemenea pericolul ca donorul să se răzgândească şi să dorească să se implice în creşterea copilului. Oamenii vor cu adevărat acea legătură biologică. Astfel, eu cred că este o idee minunată minimalizarea acestor greutăţi”.

 

Din nefericire, comentează un jurnalist pro-viaţă, ,,aceasta este doar o justificare pragmatică pentru a dezumaniza şi mai mult un proces dezumanizat. Fertilizarea in vitro separă actul sexual de reproducere, iubirea de procreaţie. În mod sigur, majoritatea oamenilor iubesc copilul zămislit în cutia Petri, dar nu este iubirea necondiţionată care a însoţit naşterea unui copil zămislit în mod natural. Tehnicienii din clinică aleg embrionii şi îi elimină pe cei care sunt ‘imperfecţi’ sau în plus numeric faţă de cerinţe. Transformarea părinţilor iubitori în clienţi foarte pretenţioşi este practic inevitabilă. (…) Embrionii, copii în realitate, vor fi marcaţi precum vitele şi li se vor da numere în loc de nume. Părinţii iubitori dau copilului din pântece un nume, nu un cod. În ciuda tuturor imaginilor promoţionale de mame iubitoare şi bebeluşi care gânguresc, fertilizarea in vitro devine tot mai mult mai puţină iubire şi tot mai mult o producţie”.

 

Obligativitatea elevilor şi studenţilor de a purta insigne de identificare. Sărind la altă vârstă, autorităţile şcolare doresc să impună identificarea şi urmărirea elevilor şi studenţilor prin diferite metode. De pildă, folosind pretextul unor crime şi altor incidente violente petrecute în campusul său, conducerea Universităţii de stat din Tennessee a introdus noi reguli potrivit cărora studenţii au obligativitatea de a purta insigne de identificare cu cip încorporat. Universitatea cerea şi până în prezent ca studenţii să se identifice, însă modelul şi tehnologia noilor insigne sunt mai  complexe: cipul (foto) poate nu numai să restricţioneze accesul studentului în anumite părţi ale campusului, dar şi să permită urmărirea acestuia când intră în diferite clădiri.

  Hotărârea este valabilă de la 1 martie şi cere ca insigna să fie vizibilă tot timpul, nu cum era înainte când studentul se identifica doar dacă i se cerea. ,,Nesupunerea la noua politică poate duce la acţiuni disciplinare pentru angajaţi, acţiuni judiciare pentru studenţi şi îndepărtarea de pe proprietatea universităţii”, a afirmat dr. Curtis Johnson, vice-preşedinte al universităţii care se ocupă cu situaţiile de urgenţă.

 

Opiniile sunt împărţite printre specialiştii în problemele de etică legate de aceste noi metode de identificare şi urmărire care lezează intimitatea persoanei. Specialistul în securitate personală şi furt de identitate Robert Siciliano afirmă: ,,Securitatea este întotdeauna prima preocupare. Intimitatea este pe locul doi la distanţă. La ce mai foloseşte intimitatea când un student este în spital ca rezultat al unei infracţiuni ?”

 

El, ca mulţi alţii, are o atitudine plină de dispreţ faţă de toţi cei care susţin dreptul la intimitate şi nici nu mai înţelege rostul acesteia: ,,Oriunde mergeţi, este un susţinător al intimităţii care ţipă pentru protejarea intimităţii. Susţinătorii intimităţii sunt o rasă pe moarte. Ei luptă pentru drepturile la intimitate care au rămas şi fac tot posibilul pentru a rămâne câini de pază. Dacă preocuparea voastră este intimitatea, cred că v-aţi pierdut tot părul şi înghiţiţi prozac pentru a scăpa de stresul societăţii de astăzi anti-intimitate. (…) Intimitatea este o iluzie. Astăzi trebuie să ne concentrăm pe securitate, nu pe intimitate”.

 

Dr. Vincenzo Sainato, profesor asociat de criminologie la Universitatea din Seattle, este de altă părere. El spune că luarea acestei măsuri extraordinare de a obliga studenţii să poarte o insignă de identificare care poate fi urmărită nu este o soluţie: ,,Nici măcar în mică măsură. Nu există nici o cercetare empirică care susţine obiectiv ideea că acest lucru va creşte întrucâtva siguranţa în campus”. Din contră, ,,acest tip de măsură va avea un efect înfricoşător asupra intimităţii şi libertăţii. Este felul de supraveghere care va elimina dreptul nostru la anonimitate – care este inclus în Primul Amendament şi garantează dreptul nostru la asociere liberă fără intervenţie, atâta vreme cât acele asociaţii sunt legale”.

 

38. Minunata lume noua a cipurilor si biometriei II 3

 

Pe de altă parte, legislatorii din statul Florida au dat o aprobare preliminară unanimă pentru proiecte de lege care doresc să interzică districtelor şcolare să culeagă date biometrice de la elevi, proiecte susţinute de biroul guvernatorului Rick Scott şi Departamentul de Educaţie al Floridei. Chestiunea a intrat în atenţia lor după ce, în 2013, părinţii au protestat când au aflat că ochii copiilor lor erau scanaţi ca o condiţie pentru a călători cu autobuzele şcolii în Districtul Şcolar Polk din Florida. Şi acesta nu a fost singurul caz în care s-a cules imaginea irisului de la elevi.

 

În 2011, Districtul Şcolar Pinellas din Florida a fost locul altui proiect pilot biometric, care folosea scanarea palmelor pentru a verifica elevii la liniile de servire a mesei la şcoală. Art Dunham, director pentru servicii alimentare în Districtul Pinellas, a afirmat că această procedură a făcut ca servirea mesei să aibă loc mai rapid şi ca elevii să aibă mai mult timp pentru a mânca.

 

38. Minunata lume noua a cipurilor si biometriei II 4Potrivit lui Kent Schrock, purtător de cuvânt pentru Fujitsu Frontech, producător japonez de aparate de scanare a palmei, această tehnică este utilizată în 50 districte din 10 state americane, mai multe proiecte pilot fiind în curs de desfăşurare. Scanerele analizează modelele vaselor de sânge de sub piele, despre care Schrock afirmă că sunt unice precum amprentele. Unele districte şcolare preferă scanarea palmelor altor metode biometrice, deoarece modelele palmare nu fac parte din bazele de date ale poliţiei.

 

Khaliah Barnes, director al proiectului intimităţii elevilor din cadrul Centrului de Informare pentru Intimitatea Electronică (Electronic Privacy Information Center, EPIC), a explicat că ,,Actul Federal pentru Intimitate şi Drepturi Educaţionale reglementează chestiunea informaţiilor biometrice ale copiilor şi asigură părinţilor unele drepturi privind înregistrările şcolare ale copiilor lor, însă nu a primit atenţie până acum din partea statelor. (…) Schimbări recente ale acestor reglementări au permis ca o terţă parte din afară să aibă un acces mai mare la informaţia elevilor”, ceea ce constituie primul pas către pierderea controlului asupra informaţiei elevului.

 

,,Informaţia biometrică este deţinută de obicei de firme din afară”, a continuat Khaliah Barnes, sugerând că şcolile ar trebui să folosească alternative mai puţin tehnice: ,,Este foarte greu de explicat de ce în contextul grădiniţei şi şcolii, când informaţia este atât de sensibilă … şcolile au nevoie de informaţie biometrică”. catacombeleortodoxiei.ro Astăzi, cardurile de identitate electronice tind să devină universale. Au fost emise deja carduri ‘inteligente’ pentru mai mult de 2,2 miliarde de persoane, adică 33% din populaţia lumii. Dintre acestea, peste 900 milioane deţin sisteme de identificare prin elemente de biometrie facială sau amprentă digitală. Campaniile împotriva introducerii cardurilor de identitate electronice au căutat să atragă atenţia asupra problemelor pe care le ridică aceste sisteme de identificare, de la invadarea intimităţii, fraudă, accesul neautorizat la bazele de date până la abuzurile care pot apărea şi crima organizată. Ca urmare, mulţi oameni se aşteaptă ca aceste carduri să nu fie obligatorii sau să fie retrase din circulaţie într-un viitor apropiat. Însă, realitatea ne sileşte să recunoaştem că, pe zi ce trece, cardurile câştigă teren pretutindeni în lume şi nu există obstacole serioase în calea introducerii lor pe scară mondială.

 

Există oare un plan coordonat la nivel internaţional pentru introducerea cărţilor de identitate electronice ?

 

Este posibil să aflăm mai multe dacă analizăm ce se întâmplă în lume. Este notabil faptul că nimeni nu pare să fi realizat un studiu cuprinzător sau demn de încredere asupra cărţilor de identitate electronice la nivel mondial. Încercarea de a dobândi o imagine sumară, chiar dacă incompletă, a ceea ce se petrece pe glob ne conduce la constatarea că sisteme performante de carduri ‘inteligente’ ajung la unele dintre cele mai sărace naţiuni din lume, unele în haos, război civil şi foamete, atât ţări mici, cât şi mari. Aceeaşi politică în Uniunea Europeană, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii

 

Introducerea universală a cardurilor de identitate electronice este doar mărturia vizibilă a unui proces invizibil. Politicile care afectează profund vieţile noastre şi ne răpesc libertăţile sunt stabilite în acorduri internaţionale secrete.

 

De exemplu, în iulie 2005, în cursul perioadei de 6 luni de conducere a Uniunii Europene, Marea Britanie a înaintat o propunere pentru carduri biometrice în Europa, în ciuda faptului că nu avea nici o autoritate de a face acest lucru, potrivit tratatelor Uniunii Europene de la acea vreme. Această propunere a evoluat ulterior într-o politică obligatorie a Uniunii Europene în Programul Haga pentru justiţie şi securitate.

 

Cu toate acestea, politicile de introducere a cardurilor de identitate, dezvoltate în secret, merg mult dincolo de identificare şi securitate. Într-un articol apărut în mai 2009 în cotidianul britanic The Guardian, Tony Bunyan afirmă că aceste acte de identitate sunt doar o unealtă care permite un plan mult mai vast de urmărire şi înregistrare a vieţii fiecărui individ:

 

,,‘Fiecare obiect pe care îl foloseşte o persoană, fiecare tranzacţie pe care o face şi aproape fiecare loc în care merge va crea o înregistrare digitală detaliată. Acest lucru va genera o abundenţă de informaţie pentru organizaţiile de securitate publică’, comportamentul fiind prezis şi evaluat de ‘maşini’ (termenul lor), care vor emite ordine către poliţişti fără întârziere. Propunerea prevede colectarea masivă de date personale cu privire la călătorii, detalii bancare, locaţii ale telefonului mobil, date medicale, utilizarea internetului, dosare penale oricât de mici, amprente şi poze digitale care pot fi extrase şi utilizate în diferite scenarii”.

 

Însă aceste lucruri nu se vor petrece doar în Europa, pentru că Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană vor avea politici şi practici similare:

 

,,Este propus ca până în 2014 Uniunea Europeană să creeze o ‘zonă euro-atlantică de colaborare cu SUA în domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei’. Aceasta va depăşi cu mult colaborarea actuală şi înseamnă că politicile care afectează libertăţile şi drepturile oricărui individ din Europa nu vor fi stabilite la Londra sau Bruxelles, ci în întruniri secrete între conducătorii Uniunii Europene şi cei ai SUA”.

 

Ce fac cardurile de identitate electronice ?

 

Noile carduri sunt precum un ‘lipici’ de tehnologie performantă, o interfaţă care uneşte toate bazele de date diferite ale statului şi conectează informaţia lor. Aceasta este semnificaţia funcţiei de identitate ,,multifuncţionale” a noilor carduri: un număr de identitate este cheia pentru accesul la toate serviciile şi la toate bazele de date. Un card, un număr urmăreşte o persoană de-a lungul activităţilor diverse, de-a lungul întregii sale vieţi şi a tot ceea ce face: angajare, taxe, sănătate, totul. Când numeroase baze de date sunt conectate între ele prin intermediul unei interfeţe comune, în acest caz numerele de identitate, ele funcţionează efectiv ca o singură ,,bază de date extrem de vastă”.

 

În The Guardian din 30 septembrie 2003, Alan Travis scria că ,,registrul de informaţii al cetăţenilor” din Marea Britanie va ,,uni toate informaţiile existente deţinute de guvern” despre cele 58 milioane de locuitori:

 

,,Va include numele, adresa, data naşterii, sexul şi un număr personal unic pentru a alcătui o bază de date ‘mai precisă şi mai transparentă’ decât înregistrările naţionale existente cu privire la asigurare, taxe, sănătate, paşaport, vot şi permis de conducere. (…) Decizia de a da cale liberă pentru registrul naţional al populaţiei fără nici o nevoie aparentă pentru o legislaţie nouă sau pentru vreo dezbatere publică este într-un contrast izbitor cu dezbaterea intensă a cabinetului care are loc acum cu privire la planul de carduri de identitate”.

 

Acesta este noul model de e-guvernare în întreaga lume. Din punct de vedere istoric, nu este prima oară când vedem sisteme de acest fel. El este foarte asemănător cu sistemul de identificare nazist, aşa cum s-a dezvoltat în cele din urmă, cu un Număr Personal Reich care lega toate celelalte baze de date. Sistemul de întocmire a registrului iniţial al populaţiei din date existente, baze de date anterioare este, de asemenea, extrem de asemănător cu practica nazistă.

 

De ce ar trebui să se acorde importanţă faptului că guvernul reuneşte date pe care le deţine deja ? Într-un raport pentru Institutul de Cercetare a Politicii Publice, Sir David Omand afirmă: ,,De îndată ce unei persoane i s-a atribuit un număr index unic, este posibilă obţinerea cu precizie de date din numeroase baze de date şi construirea unei imagini a vieţii acelei persoane – lucru care nu a fost autorizat în consimţământul iniţial pentru colectarea de date”. În 2006, Sir David Varney, conducătorul Guvernului Transformaţional, a prevestit că statul va cunoaşte ,,un adevăr profund despre cetăţeni pe baza comportamentului, experienţei, convingerilor, necesităţilor sau dorinţelor lor”

Carduri de fidelitate şi culegerea de date

 

Să nu vorbim despre un stat poliţienesc, să vorbim despre cardurile de fidelitate din supermarketuri. Nu este mare diferenţa dintre un card de fidelitate şi un card de identitate electronic din punct de vedere al tehnologiei, de fapt cele din urmă par a fi urmaşele apropiate ale celor dintâi, concepute pentru un scop similar: culegerea de informaţii despre oameni. Pentru a putea urmări pe cineva, mai întâi trebuie să îl identifici.

 

Pentru a-şi eficientiza vânzările, corporaţiile vor să ştie cât mai multe despre clienţii lor şi au făcut o investiţie incredibilă în infrastructură pentru a culege şi analiza date despre ei. Până în anul 2004, Wal-Mart strânsese 460 terabiţi de informaţie despre clienţi, sau mai mult de dublul cantităţii de informaţie de pe internet. Majoritatea acestor date au fost culese de pe cardurile de fidelitate.

 

Guvernele au adoptat cardurile de identitate electronice pentru că magazinele au arătat ce tehnologie puternică şi eficientă reprezintă acestea – nu doar eficientă, ci profitabilă. Magazinele au demonstrat că ele pot urmări şi stabili profilul clienţilor lor pentru a descoperi obiceiurile lor de a cheltui, slăbiciunile şi sugestibilitatea lor, ce reclame au efect asupra lor. În plus, tehnologia utilizată nu numai că a funcţionat, ci a şi meritat investiţia făcută.

 

Pentru analizarea datelor de pe cardurile de fidelitate au fost elaborate programe puternice şi eficiente, precum ChoicePoint şi LexisNexis. Astăzi aflăm că o parte din aceste sisteme aflate în uz au fost folosite de FBI la alcătuirea listelor de suspecţi. Mai-marii zilei au realizat că aceeaşi tehnologie de stabilire a profilului unei persoane poate fi aplicată pentru găsirea teroriştilor, extremiştilor, disidenţilor politici sau oricărei alte categorii considerate de interes de către stat. Unele corporaţii pun la dispoziţia statului bazele de date pe care le deţin.

 

 

 

Când guvernul american a obţinut date personale despre votanţii din 11 ţări diferite din America Latină, pentru scopuri neprecizate, informaţiile au fost obţinute prin intermediul unor corporaţii particulare. De asemenea, majoritatea agenţiilor de securitate americane care colectează date oferă subcontracte şi circa 70% din bugetul lor merge către corporaţii particulare. Cu toate că cea mai mare parte a acestor cheltuieli ajunge la companii militare, corporaţiile de consum îşi au partea lor. Se întrezăreşte oare dezvoltarea unei simbioze între guvern şi corporaţiile particulare, în cadrul căreia cele două tabere participă cu tehnologie şi instrumentar şi colaborează în ce priveşte colectarea de date ?

 

Editorial 61

 

RFID: o tehnologie puternică de urmărire

 

Unul din instrumentele care a migrat de la cardurile de fidelitate la cardurile de identitate este cipul RFID (identitate prin radio-frecvenţă). El există în noul card de identitate din China şi va intra în componenţa tuturor cardurilor de identitate ‘inteligente’ noi.

 

RFID este un sistem de urmărire, conceput iniţial pentru a urmări marfa în lanţul de aprovizionare şi în depozitele de mărfuri. Cipuri mici permit citirea unui număr de serie şi a altor date potenţiale de la o distanţă de câţiva metri. Când un obiect etichetat cu RFID trece prin dreptul unui cititor, numărul său este înregistrat. Când cititoarele RFID sunt conectate la o reţea, este posibilă alcătuirea unei înregistrări a mişcărilor unui obiect (sau persoane) prin specificarea intervalelor de timp şi locurilor unde a fost înregistrat numărul RFID.

 

Cipul RFID din cardurile de fidelitate permite ca numele deţinătorului şi toate informaţiile personale aflate pe card să fie citite de la o distanţă de câţiva metri, fără cunoştinţa lui. Folosind tehnologia RFID, magazinele pot afla identitatea clienţilor lor de pe cardul de fidelitate de îndată ce aceştia intră în magazin, fără ca ei să ştie. Supermarketurile au plasat cititoare RFID în diferite locuri în magazin pentru a urmări mişcările clienţilor, pentru a vedea de pildă produsele la care s-au uitat dar nu le-au cumpărat, spre deosebire de produsele pe care le au în coş. De asemenea, unii au realizat foarte repede că cipurile RFID din unele produse, precum articolele de îmbrăcăminte, ar putea fi utilizate pentru a urmări persoanele care le-au cumpărat. Acest lucru este posibil deoarece, spre deosebire de codurile de bare, cipul RFID identifică fiecare articol cu un număr de serie unic, făcând diferenţa între articole identice.

 

Bazele de date uriaşe ale lanţurilor de magazine le-au permis să ţină o evidenţă a obiectelor cumpărate de fiecare din clienţii lor, adăugând numele acestora lângă numerele de serie RFID. Această extra-informaţie a fost extrem de utilă în ‘stabilirea profilului’ clienţilor. După introducerea cardurilor de identitate ‘inteligente’, magazinele îşi vor putea identifica clienţii într-un mod similar, citind identitatea lor direct din card …

 

Când angajatorii utilizează profilul stabilit

 

Unele corporaţii aplică deja profilul psihometric personalului lor şi potenţialilor angajaţi pentru a avea mână de lucru cu profil ,,corect” şi atitudini ,,corecte”. Să ne imaginăm cum ar fi ca tehnologia RFID să ne urmărească şi să ne stabilească un profil psihometric, afectându-ne prin aceasta întreaga viaţă … Este posibil oare ca această tehnologie – prin urmărirea noastră pretutindeni şi stabilirea unui profil – să dea naştere unei culturi corporatiste a conformităţii, fiind evident că cei care nu se înscriu în profilul corect vor fi concediaţi ?

 

Supravegherea populaţiei şi controlul social

 

O altă tendinţă a guvernării actuale este sporirea într-un grad fără precedent a măsurilor de urmărire şi supraveghere ale cetăţenilor, care seamănă izbitor cu metodele utilizate de statul totalitar. Ideile expuse de George Orwell în romanul său 1984 sunt puse în practică în mod strălucit şi chiar depăşite cu brio, lucru facilitat printre altele de progresele deosebite ale ştiinţei şi tehnologiei actuale, dar şi de descreştinarea accelerată a societăţii şi pierderea reperelor morale.

 

Deşi guvernarea susţine că ia astfel de măsuri pentru a lupta împotriva infracţionalităţii şi terorismului, acesta este un pretext extrem de şubred care se spulberă în faţa metodelor utilizate şi a anvergurii acţiunilor întreprinse de autorităţi, care dezvăluie un scop mult mai cumplit. Printre aceste măsuri, unele şocante, am putea enumera: interceptarea convorbirilor telefonice şi corespondenţei electronice, îndemnarea cetăţenilor să se spioneze între ei, eludarea legilor şi a regulilor intimităţii cetăţenilor, urmărirea şi introducerea în bazele de date ale instituţiilor de securitate a unor persoane care nu au săvârşit nici o infracţiune, utilizarea de către poliţie, pentru cetăţenii propriei ţări, a echipamentelor specifice zonelor de război etc.

 

Pentru ca oamenii să accepte mai uşor toate aceste fărădelegi oficiale, a fost agitat spectrul terorismului şi au fost înscenate atentate. Televiziunea şi presa au lucrat agresiv pentru schimbarea mentalităţii societăţii în vederea minimalizării până la anulare a intimităţii personale şi acceptării ideii de a trăi extrem de expus. Dar să ridicăm un pic vălul şi să vedem despre ce este vorba …

 

Pe cine urmăreşte sistemul ?

 

Se naşte întrebarea firească: pe cine urmăreşte acest aparat vast de securitate internă, atât de bine echipat ? Pentru ce şi pentru cine a fost astfel dotat ? Sistemul culege, stochează şi analizează informaţii despre mii de cetăţeni,dintre care mulţi nu au comis nici o infracţiune. Însă administraţia Obama socoteşte că această urmărire a cetăţenilor este necesară în modul în care ţara luptă cu terorismul.

 

Ultimele reglementări de securitate internă prevăd ca orice infracţiune, oricât de mică ar fi, să fie înregistrată la centrele criminalistice locale. Amprentele astfel obţinute sunt strânse în baza de date a FBI-ului din Clarksburg, Virginia de Vest, care deţine actualmente 96 milioane de seturi de amprente. Aici sunt stocate atât amprentele colectate pe teritoriul SUA, cât şi cele adunate de autorităţile americane de la prizonieri din Arabia Saudită, Yemen, Irak, Afghanistan.

 

Începând din 2010, Departamentul Securităţii Interne, Departamentul Apărării şi FBI îşi pot cerceta reciproc bazele de date de amprente. Myra Gray, conducătorul Agenţiei de Administrare a Identităţii Biometrice din cadrul Departamentului Apărării, a declarat recent: ,,Din fericire, într-un viitor nu foarte îndepărtat, relaţia noastră cu aceste agenţii federale – alături de agenţiile statale şi locale – va fi una complet simbiotică”.

 

În acelaşi timp în care FBI îşi extinde baza de date de amprente din Clarksburg, agenţia construieşte o altă bază de date vastă, controlată de oamenii care lucrează într-o criptă strict secretă de la etajul IV al clădirii FBI-ului din Washington. Această bază de date, denumită Gardianul, stochează profilele a zeci de mii de americani şi rezidenţi legali care nu au comis nici o infracţiune. Cum au ajuns aceştia în baza de date a FBI-ului ? Ei bine, un şerif, un poliţist de trafic sau chiar un vecin a considerat că ei par a acţiona suspect.

 

Rapoarte de activitate suspectă

 

Guvernul defineşte o activitate suspectă ca fiind un ,,comportament remarcat care oferă în mod rezonabil indicii cu privire la planuri pre-operaţionale legate de terorism sau alte activităţi criminale” legate de terorism. Investigatorii FBI şi cei din cadrul diverselor servicii secrete de informaţii ale statului folosesc rapoartele de activitate suspectă pentru a determina, de exemplu, dacă o persoană cumpără îngrăşământ pentru a face o bombă sau pentru a planta roşii; dacă o alta plănuieşte să otrăvească apa de băut a unui oraş sau face studii pentru un test de metalurgie; dacă persoanei care fotografiază un feribot îi place cum arată sau urmăreşte să-l arunce în aer etc.

 

Centre de fuziune

 

Potrivit site-ului Departamentului Securităţii Interne, centrele de fuziune ,,servesc ca focare la nivel statal şi local pentru primirea, analizarea, strângerea şi răspândirea de informaţii legate de ameninţări teroriste între guvernul federal şi partenerii statali, locali şi din sectorul particular. Amplasate în state şi zone urbane majore din întreaga Americă, centrele de fuziune sunt situate unic pentru a împuternici linia frontului de apărare a legii, siguranţa publică, serviciul de pompieri, răspunsul de urgenţă, sănătatea publică şi personalul de securitate din sectorul particular pentru a înţelege implicaţiile locale ale informaţiilor secrete naţionale, permiţând astfel oficialităţilor locale să protejeze mai bine comunităţile lor”.

 

În SUA, există actualmente o reţea de 72 centre de fuziune înfiinţată în 2003, care permite guvernului centralizarea informaţiilor oferite de diferite agenţii statale şi locale cu privire la diverse persoane de naţionalitate americană sau rezidente, de genul: date personale şi de afaceri, carnete de conducere, taxe locale, infracţiuni locale, cazier etc. Departamentul Securităţii Interne afirmă că nu ştie câţi bani cheltuieşte an de an pentru întreţinerea şi dezvoltarea centrelor de fuziune.

 

În prezent, agenţiile federale încearcă să unifice bazele de date, pentru ca într-un viitor apropiat orice instituţie guvernamentală să poată avea acces la ele. Departamentul Apărării este de asemenea interesat de baza de date Gardianul, oferind informaţii privind personalul militar, ca şi dosare ale persoanelor suspectate că urmăresc bazele americane sau ţintesc personalul american. În plus, Departamentul Securităţii Interne a creat o cale separată prin care autorităţile statale şi locale, cetăţenii particulari şi firmele să trimită rapoarte de activitate suspectă către FBI şi departament spre analizare. De asemenea, în 2008, FBI a înfiinţat o secţiune nesecretă a bazei de date Gardianul, în cadrul căreia agenţiile locale şi statale să poată stoca rapoarte de activitate suspectă şi să le poată revizui pe cele trimise de colegii lor din alte state.

 

Cetăţenii sunt invitaţi şi chiar îndemnaţi să facă parte din reţeaua de urmărire şi supraveghere. Departamentul Securităţii Interne a lansat o nouă campanie de urmărire a cetăţenilor, numită ,,Dacă vezi ceva, spune ceva”. Prin aceasta, oficialităţile americane îi îndeamnă pe oameni să identifice şi să raporteze orice atitudine, gest sau acţiune suspectă legată de terorism, infracţiuni şi alte ameninţări pe care le remarcă la cei din jurul lor pe stradă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc. Agenţii federali nu vor să piardă nici o sursă din care s-ar putea afla informaţii. Foşti agenţi FBI ajută autorităţile locale să instruiască mii de gunoieri din toată ţara pentru a deveni o forţă naţională de spionaj intern. Programul numit Urmărirea Gunoiului este deja în derulare în 100 comunităţi din SUA şi, deşi susţine că se ocupă cu anunţarea accidentelor, incendiilor sau urgenţelor, include raportarea ,,oricărui lucru neobişnuit” şi a ,,situaţiilor suspecte”.

 

Programul se aseamănă cu un altul, denumit Urmărirea Autostrăzii, care înainte de a pierde finanţarea guvernului folosea foşti agenţi CIA şi FBI pentru a instrui şoferii de autobuze, camioane şi furgonete să devină ,,vânători de terorişti”. El aminteşte de asemenea de Operaţiunea TIPS, o acţiune care încuraja oamenii care aveau acces în casele americanilor, precum instalatorii de cabluri sau reparatorii de telefoane, să raporteze autorităţilor dacă văd ceva socotit suspect. Operaţiunea TIPS a fost interzisă explicit în 2003, prin votarea Actului de Securitate a Ţării, la cererea liderului de atunci al majorităţii, Dick Armey.

 

Dacă un cetăţean american doreşte să cumpere astăzi o casă sau o maşină, trebuie să dovedească că nu este terorist. În septembrie 2008, guvernul federal a introdus o nouă reglementare care este aplicată deja de o parte a companiilor americane. Comisia Federală pentru Comerţ a amânat de mai multe ori introducerea acestei reglementări, dar la 1 ianuarie 2011 ea a intrat în vigoare.

 

http://www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php/noutati/133-arhiva-revistei/cuprins/201-stiri-nr-86

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Uitaţi de buletinele biometrice. Au început testele sistemului care va ţine lumea sub control

 

https://i0.wp.com/www.familiaortodoxa.ro/wp-content/uploads//2013/08/iristopscannerjpg_1.jpg

 

Imaginaţi-vă un scaner public care poate identifica 50 de persoane pe minut, în mişcare. Lucrul acesta se întâmplă deja la nivelul unui oraş întreg şi cu girul guvernului. Şi este doar începutul.

 

Oraşul Leon din Mexic instalează scanere de retină de la firma Global Rainmakers Inc. În cazul acestor scanere, oamenii nu trebuie să se oprească în faţa unor camere pentru a le fi scanaţi ochii, ci funcţionează în timp real, în timp ce oamenii merg pe stradă.Există diferite tipuri de sisteme instalate în Leon, de la scanere mari – capabile să identifice 50 de persoane pe minut în mişcare – până la unele mai mici – care pot scana între 15 şi 30 de oameni pe minut. Aceste dispozitive sunt instalate în locuri publice, precum trenurile şi staţiile de autobuz, şi conectate la o bază de date care va urmări oamenii în tot oraşul.Oficialii oraşului şi susţinătorii sistemului speră că prin scanarea retinei vor opri infracţiunile şi frauda. „Dacă eşti un hoţ recunoscut, spre exemplu, nu vei putea intra într-un magazin fără a fi reperat. Pentru alţii, îmbarcarea în avion va fi imposibilă“, spune Jeff Carter, CDO al Global Rainmakers.Procesul de scanare a retinei în cazul celor un milion de locuitori din oraşul Leon a început cu infractorii condamnaţi. Cetăţenilor fără antecedente penale li s-a oferit posibilitatea de a-şi scana ochii „voluntar“. Acesta este însă numai începutul. Potrivit lui Carter, toţi locuitorii planetei ar trebui să fie conectaţi la acest sistem de urmărire prin iris în circa zece ani.„În viitor, fie că vorbim de intrarea în casă, deschiderea portierei unei maşini, intrarea la locul de muncă sau ridicarea medicamentelor de la farmacie, totul va depinde de această cheie unică: irisul. Toate persoanele, locurile şi lucrurile de pe această planetă vor fi interconectate în următorii zece ani“, spune Carter.Sistemul este folosit deja şi de companii prestigioase din America precum laboratoarele Google X sau Bank of America, dar şi de o serie de aeroporturi din lume. Anthony Antolino, directorul de marketing al Eyelock, companie care furnizează sisteme de scanare a ochiului, spune că numai ADN-ul este mai clar decât irisul în identificarea unei persoane. Potrivit acestuia, compania speră ca tehnologia pe care o dezvoltă să fie integrată din 2015 şi în telefoanele mobile, tablete şi laptop-uri.„Această tehnologie exista deja de circa 20 de ani, dar era foarte lentă, instabilă şi greu de utilizat. Noua tehnologia bazată pe video capturează foarte multe imagini în fiecare secundă. Acestea sunt adunate, se identifică rapid cele mai bune imagini şi le putem procesa în milisecunde“, menţionează Antolino.

 

Sursa: Capital

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

(Dupa lovitura de stat data de Taica Masoneriei- ILIESCU, a fost rasplatit cu nejudecarea mineriadei si decembriadei…) Masoneria şi controlul României

 

În România există mai multe curente masonice cărora le aparţin mai toate personalităţile politice şi publice. Apartenenţa acestor nume la diverse loje a fost confirmată din mai multe surse .Printre acestea se află şi un mason cu rang important care a declarat: „ Am sub mine ori deasupra mea mulţi fraţi masoni, şefi de spitale ori cu grade şi funcţii importante în armată, în serviciile secrete şi membri marcanţi din toate partidele politice importante „

 

Marea Lojă Naţională din România (MLNR), organizată de fostul ziarist Eugen Ovidiu Chirovici ( ministru în cabinetul Năstase ) şi recunoscută la nivel guvernamental cu toate drepturile care se cuvin unei asociaţii „ de utilitate publică „ ea fiind singura lojă regulară din ţară. “Umbrela”  este întregită de un Suprem Consiliu al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat Regular, cu Costel Iancu, Suveran Mare Comandor.

 

În paralel cu MLNR, mai există şi Marea Lojă Unită din România (MLUR), iregulară şi nerecunoscută. Aceasta îşi  are centrul în  Cluj, formând cu încă 10 loji  înfrăţite aşa zisul  District al Transilvaniei.  De asemenea, dispune de un Suprem Consiliu, condus de Andre Szakvary ( cetăţean francez de origine maghiară ) ca Mare Comandor.

 

Masoneria Kaki

 

Marea Lojă  Naţională a României (MLNAR) sau Masoneria KAKI este o  grupare a „ masonilor desidenţi’’, reuniţi  în jurul  „ venerabilului „ Mare Maestru Nicu Filip şi condusă de un maior din Ministerul de Interne Viorel Danacu. Este supranumită: Masoneria KAKI, în contrast evident cu adevărata masonerie, cea albastră. Cei mai mulţi adepţi ai  „ Masoneriei KAKI „ sunt ofiţeri din armată, poliţie şi servicii secrete, unii provenind din fosta Securitate. Ea este formată din 28 de Loji în ţară şi 7 loji în Capitală ( Orientul Bucureşti ).

 

Guvernele Romaniei au fost mereu conduse de prim-miniştri masoni după evenimentele din decembrie 1989. Petre Roman a condus primele două guverne postdecembriste. Mason de nivel înalt, intens susţinut de marele Orient al Franţei  şi de lojile italiene, Petre Roman participă activ în septembrie 1990 la întâlnirile cu Marele Suveran al masoneriei italiene, Elvio Schubba. Un document inedit, publicat în 1990, stipulează:  „ Sunteţi autorizat ( scrie Petre Roman ambasadorului Romaniei în Egipt ) ca imediat după primirea la preşedintele Mubarak, să îl asistaţi la ceremonia afilierii în loja Memphis-Misraim din Cairo pe trimisul nostru, fratele Gelu Voican, adept al ordinului nostru cu gradul de cavaler Kadosh, în Loja de Rit scoţian, rectificat şi acceptat în care aţi primit şi dvs.lumina’’.

 

 Din 1998 până în 1999, România are un alt prim-ministru mason, dar provenit de pe o altă filieră: Radu Vasile. După ce se converteşte peste noapte la catolicism şi intră în masoneria italiană, Radu Vasile are o ascensiune subită, este primul român care ocupă o poziţie de conducere în organismele europene, devenind vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. O altă premieră a premierului Radu Vasile este vizita Papei în România. Relaţiile sale cu lojile italiene îl fac să susţină curentul masonic ecumenist din cadrul Bisericii şi să intermedieze în mai 1999, prima vizită realizată de un Suveran pontif într-o ţară ortodoxă, după schisma religioasă din anul 1054. Cu această ocazie, Patriarhia Română primeşte de la Opus Dei o donaţie pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Relaţiile sale de înalt nivel cu masoneria italiană fac să fie şi primul român primit în audienţă privată de Papa Ioan Paul al II-lea ( care şi el a fost mason ), nu o dată, ci chiar de patru ori.

 

Catedrala Mântuirii Neamului nu este altceva decât proiectul unui templu masonic, nu  arhitectură  bizantină  ortodoxă, ci ecumenistă masonică.

 

Mugur Isărescu, guvernatorul dintotdeauna al Băncii Naţionale a României, poziţie pe care a rămas în ciuda schimbărilor de pe scena politică românească, a fost menţinut la presiunile unor organisme financiare mondiale, care au ameninţat că îşi retrag împrumuturile acordate României, de fiecare dată când s-a pus problema schimbării sale din funcţie. Acesta mergea deseori în SUA încă dinainte de 1989. Acolo a fost racolat de Consiliul pentru Relaţii Externe ( Council of Foreign Relations ) care avea nevoie să-şi implanteze în România un om pe care să se poata baza. A petrecut o scurtă perioadă ca reprezentant comercial al României la Ambasada din Washington, apoi a devenit guvernator pe viaţă al Băncii Naţionale.

 

Adrian Năstase, mason mason de grad 33

 

Adrian Năstase, prim-ministru al României între 2000 şi 2004 este mason de grad 33, cavaler de Malta şi face parte din Clubul Rotary. Într-un interviu din 90, Adrian Năstase vorbeşte despre faptul că este cavaler de Malta, lucru pe care îl menţionează şi  în CV-ul postat pe site-ul Parlamentului.

 

La fel  stau lucrurile şi cu Călin Popescu Tăriceanu. Acesta este fiul adoptiv al masonului Dan Amedeo Lăzărescu, desemnat în 1990 Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de Rit Scoţian Antic şi Acceptat al României.  Pe vremea când Tăriceanu era ministru al industriei şi comerţului în guvernul Ciorbea, l-a ales ca PR pe un coleg de masonerie, Corneliu Vişoianu, conducătorul Marii Loji a României. Valeriu Stoica, vicepreşedinte al PNL până în 2001 şi preşedinte PNL în perioada 2001-2002, a declarat, de altfel, că Tăriceanu este membru al Marii Loji a României şi că a încercat să-i racoleze pe toţi liderii PNL în această grupare.

 

Nicolae Văcăroiu, prim-ministru între 1992 şi 1996. În 2007, el va fi utilizat de fraţii de lojă pentru a-l înlocui pe Traian Băsescu, suspendat temporar din funcţia de preşedinte al ţării de 322 de parlamentari. (numărul lojei Skull&Bones )

 

Stolojan şi masoneria

 

Theodor Stolojan, premier al României în perioada 1991-1992, povesteşte  că a fost curtat de Marea Lojă a României, din care face parte Tăriceanu: „ Îmi amintesc că acest domn Vişoianu a venit la mine şi mi-a propus să intru într-o lojă masonică „ .

 

Teodor Meleşcanu, coleg de lojă cu Dinu Patriciu şi Călin Popescu Tăriceanu, Andrei Pleşu, Adrian Severin .

 

Un alt mason, Mircea Geoana  este preşedintele Aspen România subsidiară  marii organizaţii oculte cu sediul la Yale, Skull&Bones .

 

 Mihai Răzvan Ungureanu  aparţine tinerei generaţii şi a fost format din familie în spirit masonic. El împreună cu Traian Băsescu sunt principalii agenţi ai Soros &Company de altfel preşedintele actual al României împărtăşind interesele sioniste încă din anii 80 când, fiind  director Navrom la Antwerp  transporta petrol Israelului  aflat în conflict atunci cu Libanul.

 

Deputatul Vasile Matei a dezvăluit, în 1998, că Traian Băsescu  şi Adrian Năstase nu fac parte din aceeaşi lojă dar că sunt amândoi francmasoni.

 

În România modernă , Masoneria şi-a infiltrat oamenii în toate locurile strategice de interes naţional.

 

Un stat se conduce controlându-i  istoria, economia, cultura, educaţia, sănătatea, armata, poliţia, religia şi politica. http://www.ziarulatac.ro/teoria-conspira-iei/masoneria-si-controlul-romaniei-26806  Tăriceanu: Mason + Mafiot + Delapidator + Anticreştin + Trădator instituţionalizat + Trafic de influenţă (presiuni şi şantaj asupra procurorului general Ilie Botoş, asupra ministrului de justiţie Monica Macovei) + Delict de iniţiat (inclusiv asigurare beneficii pt. firmele sale) + evaziune fiscală.

Berceanu: Mason + Mafia energiei + Trafic de influenţă + Delict de iniţiat + Anticreştin => Om unealtă.

Patapievici: Mason, + Terorism intelectual (în pură tradiţie Georg Lukacs) + Clientelism + Antiromânism instituţionalizat + Mafia „culturii” + Anticreştin + Parazitism bugetar.

Patriciu: Mason + Mafia energiei + Delict de iniţiat + Trafic de influenţă (a se vedea dosarul ROMPETROL cu elementele P. Stephenson, C.R. Hart, inclusiv implicare directă consul SUA la Buc.!) + Evaziune fiscală + Clientelism + Delapidator + („Ex”)-Securist.

Băsescu: Mason + Delapidator + Trădător  instituţionalizat + Trafic de influenţă +

Delict de iniţiat + Beneficiar ilicit, („Ex”)-Securist.. „Măgureanu”: Direct implicat în asasinate politice 1989-1997 + Mafia multiple + Delapidator + Trădător instituţionalizat + Trafic de influenţă (exploatează dosare operative/fişe de evidenţe din reţelele informative DSS-SRI)+ Antiromânism + Delict de iniţiat + Braconaj + Anticreştin + („Ex”)-Securist (Societatea”democratică” şi „transparentă”: Unul dintre criminalii extrem de activi pe timpul evenimentelor sângeroase din decembrie 1989, acesta primeşte în acea lună la Vila Lac 1, direct din mâna masonului francez Roland Dumas, o listă cu 103 nume. În cameră se aflau deasemenea lângă „Măgureanu” şi complotiştii/criminalii „Roman”, „Brucan” şi Celac. Lista respectivă cuprindea numele unor persoane care trebuiau favorizate şi promovate cu orice preţ în anii următori, cei de tristă amintire ai „tranziţiei”. N.B. O bună parte dintre acei puţini cunoscuţi sau perfect anonimi de la acea oră, a fost catapultată -fie temporar sau irevocabil- în clasa oligarhă şi plutocrată a cleptocraţiei republicane criminale. Acesta este pătura care, la ordinele primite din exterior, controlează şi exploatează azi România, spre beneficiul marei finanţe şi cel al elitelor sataniste din străinătate=> 1989 a fost lovitura de stat a bancsterilor, prin intermediul masonilor şi a mafiei.) + Întreţine o reţea proprie de agenţi activi pe teritoriul republican, pe care o valorifică flexibil, conform intereselor personale.

Năstase: Mason + Reţeaua mondială marxistă + Mafia multiple + Delapidator + Trădător instituţionalizat + Trafic de influenţă (declara mafia masoneriei ca fiind o asociaţie de interes public, cu liber acces la bani din bugetul statului „român”, prin Hotărârea de Guvern 561 din 15.04.2004!)+ Delict de iniţiat, Beneficiar ilicit + Anticreştin + Braconaj + („Ex”)-Securist + Sayan/agent în reţeaua Mossad din România (pe filiera Al. Bittner) cu „colaborare” bănoasă în spolierea banilor publici cu israelianul D. „Fisher” (alias Frâncu) sub protecţie servicii secrete republicane (şi) cu aport trădători C. Harnagea (SIE) D. Marian („consilier” coordonator preşedinte) şi I. Costea (împuternicit republican pt. achiziţie/negociere credite externe)+ evaziune fiscală .

Isărescu: Mason, + Mafia marea finanţă + Mafia energiei + Spălare de bani + Manipulare macroeconomică + Trădător instituţionalizat (vezi cazul Heinrich Schorsch cu tangenţe FMI şi Banca Mondială) + Trafic de influenţă + Delict de iniţiat + Coordonator transfrontalier + Braconaj + („Ex”)-Securist (agent Rothschild) deasemenea cu contacte lucru C. Harnagea, M. Gheordunescu pe filieră israeliană cu conexie falimentări bănci româneşti/”privatizări” (citeşte: furt) + înstrăinare ilicită/secretă aur din rezerva naţională (Gold Swaps pe reţea/combină Soroş-Rothschild).

Babiuc: Mason + Mafia arme + Trădător instituţionalizat + Trafic de influenţă + Delict de iniţiat + Clientelism + Spălare bani + Coordonator transfrontalier + Beneficiar ilicit + („Ex”)-Securist .

Stolojan: Mason + Mafia marea finanţă, + Trădător instituţionalizat + Trafic de influenţă + Spoliator + Delict de iniţiat + Clientelism + Coordonator transfrontalier + Mafia energiei, agent oligarhi israelieni care activează via filiale din Moscova şi Occident + agent sionist de influenţă şi control care a mijlocit direct prăduirea şi înstrăinarea economiei româneşti (operaţia de subminare economică prin creare datorii-falimentare- „privatizare”/demontaj) + („Ex”)-Securist.

Iliescu: Reţeaua mondială marxistă + Mason + Direct implicat în asasinate politice 1989-2007 (genocid, instigare la asasinat politic) + Coordonator transfrontalier + Mafia multiple + Delapidator + Trădător instituţionalizat + Trafic de influenţă + Anticreştin, Antiromânism + Delict de iniţiat + Beneficiar ilicit, agent sionist de influenţă şi control care a mijlocit direct prăduirea şi înstrăinarea economiei româneşti (operaţia de subminare economică prin creare datorii-falimentare- „privatizare”/demontaj).

 

Activitate politică sprijinită în speţă pe filieră israeliană, via V. Hrebenciuc, (vedeţi şi cazul „consilierilor” G. Shumate, J. Dresner şi R. Gorton, plătiţi cu bani publici, anume cu 2,7 milioane dolari SUA prin Banca Ion Ţiriac în 1996).

Cosmin Guşă (bişniţar bling-bling), Emil Boc (element din pepiniera „noua generaţie”, aria tinerilor hămesiţi Skull & Bones, care au pus ochii pe privilegiile oligarhiei, compusă din foştii nomenclaturişti şi securişti marxişti /Cluj-Napoca), Ghe. Florea (bişniţarul cu paravanul Fulgerul Bragadiru LOL!), Voronoin (bişniţar şi trepăduş administraţie republicană /Basarabia), S.O. Vântu (bişniţar, mafia media, delapidări), Bogdan Olteanu (Parlament republican Camera Deputaţi), Ghe. Flutur (traseist cu mapa, trafic de influenţă, încredinţat mai ales cu sarcina încadrării BOR, idem element Sorin Frunzăverde!). Ovidiu Tender (bişniţar, mafia energie, a se vedea aici cazul interesant al „consilierului” corupt OTAN Jan Willem Matser, şi/sau dosarul RAFO, întocmit 2006 de RIICOT, o instituţie tipic republicană, care aplică legea selectiv, preferenţial şi la comanda intereselor venite „de sus”.) Vom reveni.

 

O listă completă, cu toate numele celor din sistemul republican ticăloşit, ar depăşi aici un cadru util şi efectiv. De aici, trebuie să intervină vigilenţa şi inteligenţa românilor interesaţi şi treziţi. Cei cu înclinaţii pentru detaliu şi exactitate, pot găsi diferite asemenea liste disponibile online (armaghedoanele!) compilaţii care trebuiesc însă tratate cu oarecare circumspecţie (răfuieli între clanuri, operaţii intox etc.) N.B. :circumspecţie ridicată se impune în cazul în care informaţiile conţinute nu se corelează/probează cu surse de altă provenienţă/natură. Cele mai bune surse rămân anchetele parchetului (foarte puţine!) şi articolele investigative din presă (slăbuţe!). Voiculescu:

Operaţia de manipulare intox şi propagandă Partidul „Conservator”, mason, mafia media, „ex” securist (alias agent Felix, membru conducere firmă paravan Crescent/Cipru), delapidator, trafic de influenţă, spălare de bani, evaziune fiscală, delict de iniţiat-manipulator piaţă bursieră (Bursa de Valori Buc. este practic o gheretă operativă de criminalitate economică a mafiei masone!), anticreştin.

Hrebenciuc:

mason, mafia energiei, „ex” securist, trădtor instituţionalizat, delapidator bani publici, trafic de influenţă, + agent marea finanţă, contacte mafie stupefiante, anticreştin.

Mungiu-Pippidi: Terorism intelectual (în pură tradiţie Georg Lukacs) + Clientelism + Mafia „culturii” + Anticreştină + Pion în reţea ONG + Coordonatoare transfrontalieră + Propagandistă (în speţă demontaj instituţional prin promovare neo-liberalism economic propice mondializării) + Tipologie structuri clan.

https://i0.wp.com/www.curierulconservator.com/imagini/draci_iancu_iliescu_kleinknecht.jpg Elemente subumane, capete vizibile ale reţelelor subversive şi spoliatoare, figurând în impostura de elită a societăţii: Iancu, Iliescu, Kleinknecht, se etalează în radiantă armonie frăţească (2003). Mesajul este clar: marxismul şi neo-marxismul, precum şi instituţiile republicane din România, sunt şi ele încadrate şi strâns controlate de masoneria satanistă.

 

Românul află astfel cui îi poate direct mulţumi pentru pătura de oligarhi veroşi, pentru egoism, sărăcie şi jegul generalizat, pentru primitivism şi sminteală media, pentru debandadă, pentru mareea de narcotice, prostituţie şi insecuritate, pentru sfânta hoţie, minciună şi prefăcătorie, pentru asaltul homosexual, pentru cultul minorităţii, pentru bunul plac al statului şi pentru o administraţie leneşă, de o imbecilitate ajunsă proverbială. Gratitudine cui se cuvine! (Detaliu semantic: Kleinknecht poartă aici ordinul republican suprem Steaua, cu raze, un simbol luciferic;. Pe medalia primită de la Iliescu mai figurează Crucea Creştină, culcată şi întoarsă cu capul în jos, deasemena un vechi simbol satanist).

 

Sub pretextul umanismului, al luminii şi civilizaţiei avansate, activitatea criminală a masoneriei poate fi întâlnită în numeroase activităţi -vizibile sau discrete- din România, acestea având invariabil legături ierarhice şi de spoliere, către reţelele transnaţionale, conduse de centrele sataniste de comandă din străinătate (Paris, Londra, Washington, Karlsruhe/Baden, Roma, Moscova, Orientul Apropiat, Tibet ş.a.).

Cazuri unde întâlnim azi invariabil controlul, infiltrarea şi coroziunea masonă sunt de găsit în:

 

Finanţe:

Banconomia* proliferează dizgraţios în toată republica, activitatea bancsterilor fiind omniprezentă: Banca „Naţională”, ex-FNI, ex-BANCOREX, ex-CEC, practic toate băncile active azi, Bursa de Valori, ş.a.

––––-

* Banconomie = profitul prin credit cu dobândă, creare de inflaţie şi manipulare monetar-economică în scopul subjugării, aceste interese fiind puse de bancsteri -şi lacheii lor- înaintea omului, în detrimentul forţei sale creatoare şi spre negarea şi anihilarea valorilor creştine.

 

Economie:

Jocurile de noroc (cazinouri, caz Caritas, loterii), Jaful organizat numit „Privatizare” gen Flota, Petrom/Petrochimie, ALRO, Roşia Montană, Oltcit, ARO, ROMARM, UTB, Castelul Bran, etc. specula terenuri/imobiliare, mafia organizaţiilor patronale pt. IMM-uri, manipulare statistici şi acte contabilitate, furturi legalizate din patrimoniul public. Masoneria este în spatele multor altor crime economice: manipulări de piaţă (speculă prin scumpiri artificiale), evaziuni fiscale de proporţii colosale, export ilicit de capital către băncile elveţiene şi „firmele” offshore, toate fiind activităţi care adâncesc deficitul bugetar al României (azi românii au în spinare, pe lângă datoriile lor personale la bănci -făcute pentru traiul zilnic- jugul greu a peste 40 (!) miliarde euro datorii externe, moştenirea otrăvită pe care o lasă copiiilor lor!!!) şi deteriorează PIB-ul, distrugând practic calitatea traiului nostru zilnic.

 

Administraţie:

Contracte preferenţiale, corupţie şi şantaj contra celor care nu se lasă racolaţi/integraţi/furaţi de structurile masone, taxare selectivă, scutirea totală de plata impozitelor legale pentru cei înregimentaţi, deturnare de fonduri publice şi ajutoare, delăsare faţă de obligaţiile instituţionale.

 

Cultură şi media:

Academia „Română”, Uniunea Scriitorilor, Ministerul educaţiei, Structurile Audio-Vizuale cu toate mediile centrale (incl. marile jurnale şi edituri precum „Humanitas” ş.a.), majoritartea asoc. culturale din emigraţie, nu în ultimul rând inginerie socială prin propagarea inculturii, a kitsch-ului, a ignoranţei şi jegului, pentru a ţine românii în sclavie apatică şi prostraţie generalizată, atârnaţi de pasiuni şi preocupări sterile sau autodestructive, stări în consecinţă inofensive sau chiar utile puterii sataniste abuzive.

 

Criminalitate:

Trafic stupefiante, trafic şi exploatare sexuală copii („livrări” la vedere către reţele pedofile via înfieri legalizate!), trafic femei, prostituţie (inclusiv cea homosexuală cu antene în MApN!) trafic organe (vedeţi aici scabroasa reţea israeliană care recoltează în linişte organe în România şi Basarabia via Turcia), trafic arme, trafic energie/petrol/benzină (vedeţi aici dosare gen operaţiunea Jimbolia) pornografie, jocuri de „noroc”, spălare de bani, monopoluri alcol şi tutun, distribuţie autorizaţii posesie şi arme foc numai pentru oligarhia şi plutocraţia criminală republicană.

 

Justiţie:

Mafia masonă controlează justiţia „română”. Nerespectarea legii şi abuzurile oligarhiei trec nesancţionate, aceste elite având invariabil imunitate practică în faţa legii. Un exemplu cras: Curtea de Conturi din România, o instituţie legală, ancorată prin legi… valabile în legislaţia actuală, solicită în raportul oficial din 07.2008, deschiderea unor anchete penale asupra masonilor. Nimic nu se întâmplă! Nu se întocmesc cercetări penale, se pierd acte compromiţătoare, martorii potenţiali sunt aduşi cu brutalitate la tăcere; nu se fac cercetări serioase, sau procese, nici în cazurile grave, cele care implică asasinate/ „accidentări”/ „îmbolnăviri”/ „sinucideri” intervenite subit şi foarte convenabil, atunci când interesele oligarhiei şi plutocraţiei criminale sunt periclitate (Vezi deasemenea cazuri gen participanţi importanţi, cei creştini, de la „Revoluţia” din 12. 1989, mai departe fiind cazuri gen afacerist Mihai Ionescu, caz afacerist Anghelescu, caz gen. rezervă N. Doicaru (avea cunoştinţe/documente despre reţeaua operativă KGB din România, reţea integrată şi actualizată azi în structurile mafiote masone) caz asasinare Procuror Şega, caz Patriarh Teoctist etc. etc.).

 

Caracteristici esenţiale:

Structurile piramidale ale masoneriei sunt, la rândul lor, strict controlate la nivel mondial, de către cercuri elitiste, extrem de restrânse şi mult mai oculte/virulente, de tip Iluminaţi, La Vente Romaine, Shemsu Hor (urmaşii tradiţiei metafizice Horus şi izvorul sectelor majore active azi), cu toţii o adunătură ocultă care se crede mesianică, iniţată în cele mai înalte mistere (metatron/enoch, prometeu, artemis/diana/astarte) zicându-şi Mouriyah (adică aleşii lui Dumnezeu, IHWH) sau intangibilii (deoarece desupra legilor comune), aceştia fiind de fapt la rândul lor biete instrumente supuse nemijlocit satanei *.

 

Francmasoneria, pornind de la baza până la vârful piramidei, este manifestarea unei unice doctrini, care, urcător în gradele de iniţiere, devine din ce în ce mai evidentă şi anume cea a magiei kabaliste de mână stângă, expuse fragmentar de un Adam Weishaupt, Benjamin Franklin, Thomas Jefferson, Theodor Reuss, „Eliphas Levi”, „Aleister” Crowley, Leopold Engel, Giuseppe Mazzini, Albert Pike.

 

În consecinşă, materia umană care populează masoneria este compusă din elemente subumane, din criminali lipsţi de scrupule, din umanoizi fără demnitate şi moralitate. Aceşti indivizi, luaţi în parte, nu sunt buni de nimic; aceştia nu ştiu şi nu pot face nimic, nu au capacităţi, nu au merite şi nici urmă de virtute, singura lor formă de avansare în societate fiind numai această structură mafiotă, prin ale cărei lucrări, masonii acaparează -ilegal şi nelegitim- nu numai o influenţă şi un control decisiv, ci şi vaste bogăţii personale, pe care altfel nu le-ar fi putut realiza niciodată. Pleava urcată, secătura cocoţată, ciocoiul, coada de topor, vanitosul bolnav şi nimic în rest de găsit aici!

Mai jos, Curierul Conservator vă oferă detalii evocatoare despre abisul neo-pâgânismului satanist, masonerie şi oamenii ei unealtă, cu numeroase date despre cei care ne stăpânesc şi ne prăduiesc sistematic printr-o reţea mondială şi conform unui PLAN mondial bine stabilit.

Francmasonul are un aspect public stilat, e bine îmbrăcat, e curat şi îngrijit, etalând un comportament catifelat *. Masonul practică un discurs dulceag, raţional, însă în spatele comportamentului aparent uman, civilizat, se ascunede bruta sanguină, crispată, vicleană, invidioasă, lacomă şi rapace, care acţionează în haită, uzând de toate mijloacele -inclusiv cele mai abjecte, inumane şi condamnabile- folosindu-se de asasinat şi ocultism. Masoneria e azi structurată la scară mondială şi nu e nimic altceva decât un puternic cult satanist.

Lupii masoni uneltesc şi răpesc în haită şi la comandă!

Haită masonică a republicii de pe Dâmboviţa, un cult subversiv, criminal, anticreştin, condus ierarhic-piramidal de către un nucleu foarte restrâns de ocultişti, care încătuşează demnitatea umană, răpindu-ne nu numai valori materiale -trecătoare- ci mai ales libertatea noastră, responsabilitatea şi voinţa individuală, cadourile de preţ dăruite nouă de Dumnezeu pentru viaţa pe acest pământ, influenţa diabolică masonică ajugând astfel dincolo de existenţa noastră lumească. Gândiţi consecinţele, trageţi concluziile corecte!

 

Masoneria e o haită de criminali complotişti care se consideră deasupra legii

„Tu trebuie să ascunzi toate crimele fratelui tău mason /…/ şi de vei fi chemat vreodată ca martor împotriva unui frate mason, fi mereu gata să-l aperi /…/ E adevărat, asta poate fi un sperjur, dar astfel tu îţi respecţi angajamentele tale obligatorii.”

 

Edmond Ronayne, un insider cu funcţia de fost maestru (lojă Chicago/SUA) convertit la Creştinism, în Manualul Francmasoneriei, pagina 183.

 

Masonul nu este pentru Adevăr ci pentru secret, minciună şi înşelăciune

„Unui mason, indiferent de gradul său, secretul îi este indispensabil.” De Albert Pike în „Morals and Dogma” gradul 4, pagina 109.

 

Masonul unelteşte împotriva Lui Iisus

şi a Creştinismului

„Masoneria nu profesează Creştinismul… ci se pregăteşte pentru un viitor în care toată osteneala fraţilor noştri, a înaintaşilor masoni, va fi simbolizată prin clădirea unui templu spiritual… în care va fi un singur altar şi o singură slujbă; un altar comun al masoneriei, pe care vor fi puse împreună Veda, Şastra, Sade, Zend-Avesta, Coranul şi Sfânta Biblie… un loc cultic la care va îngenunchia hindusul, persanul, asirianul, caldeanul, egipteanul, chinezul, mahomedanul, evreul şi creştinul.”

Din publicaţia franc-masonă The Kentucky Monitor pagina 95.

 

Masonul este soldatul unei armate secrete cu mii de măşti

VINCERE AUT MORI este scris pe emblema masonilor din România (Învinge sau vei muri). Inutil de precizat că nu este motto-ul unui club discret de domni ci e strigătul de luptă al unei armate ascunse, sataniste, care luptă -şi împotriva TA cititorule!- cu toate mijloacele pentru îmbogăţire şi putere. Drăgan: Mason + Coordonator transfrontalier + Mafia energiei + Clientelism + Colaboraţionism (Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, specialitate reţele de distribuţii şi ONG-uri) . Ţiriac: Mason + Coordonator transfrontalier specialitatea RFG + Mafia multiple printre care şi cea mai puţin cunoscută de distribuţie/speculă produse agricole de import + Clientelism + Colaboraţionism (Comunism /filiera I-Ghe. Maurer, post 1989 prin Iliescu, Constantinescu, Băsescu prin clanuri bolşevice/securiste reciclate) + Braconaj + Trafic de influenţă şi abuzuri (vezi aici afaceri cu terenuri/privatizări şi afacerea domeniu Castel Balc/Bihor) + Evaziune fiscală (vezi filiera Monaco) + Tipologie clan, aici cu tangenţă trafic stupefiante (cocaină).

 

http://www.curierulconservator.com/htm/antimondializare.htm#pericol_german Va urma

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

MARTURII…, MARTURII… DIN IADUL TEMNITELOR COMUNISTE, de Gheorghe Andreica

 

Cuvânt înainte

 

Viitorii cercetatori ai istoriei nu vor gasi, în zecile de mii de dosare ticluite de securitatea comunista, marturiile din prezentul volum, deoarece acestea sunt scrise în afara valorilor de minciuni comuniste.

Oculta comunista a mizat pe disparitia victimelor, ca astfel sa ramâna pentru istorie doar „ adevarurile”ticluite de securisti. Dar socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din târg.

Din oceanul de lacrimi si sânge care a curs în cele patru decenii de teroare rosie, doar câteva cupe s-au putut colecta. Din ce a ramas, câteva picaturi amare cu marturii se cuprind si în acest volum. Puhoiul cel mare de suferinta si de marturii ale suferintei au disparut în morminte odata cu victimele…

Marturiile sunt aranjate pe închisori, având în fata si câte un mic comentariu, pentru a pune în tema pe cititorul neavizat.

La data arestarii, majoritatea martorilor din prezentele episoade au vârsta între 17 si 23 de ani, fiind deci tineri si foarte tineri, de aceea si marturiile contin în ele vibratia tineretii. Nu sunt tânguitoare, cu tot tragismul lor.

 

Gheorghe Andreica

 

ÎNCHISOAREA JILAVA

 

Închisoarea Jilava a fost destinata ca centru de triere al detinutilor si ca „depozit” pentru anchetele Ministerului de Interne.

În 1948 functiona cu vechea administratie, vechiul director si vechii gardieni. De aceea si regimul a fost mai blând, mai lejer pentru detinuti.

Aceasta stare de lucruri n-a durat decât 5-6 luni. Cam cât dura un ciclu de „înalte” studii comuniste.

Primul episod al cartii are loc în aceasta perioada. Al doilea si al treilea s-au petrecut în 1949 sub „domnia” lui Maromet, în cel mai crunt regim de teroare. Al patrulea episod are loc în 1953 cu ocazia unei anchete privind procesul „Turcaniadei”. Din ordin, s-a aplicat un tratament mai blând celor de sub ancheta.

 

MARTURIA LUI AUREL OBREJA

privitoare la închisoarea Jilava

 

ÎNCHISOAREA JILAVA – 1948

 

Dupa terminarea anchetei la Ministerul de Interne, am fost transportati la închisoarea Jilava si introdusi în camera 24 „secret”, ultima camera pe coridorul sectiei a II-a a acestei închisori.

În camera am mai gasit înca vreo 20 de persoane, toate foste mari somitati ale vietii politice românesti. L-am întâlnit acolo pe Dumitru Groznea, decanul baroului de avocati Ilfov; pe unul Simca, ziarist la „Universul”; pe generalul Zaharia, aghiotantul maresalului Antonescu si pe alti oameni valorosi, ce fusesera radiati din viata tarii si aruncati în aceasta bezna subpamânteana.

Regimul de închisoare, în aceasta perioada, nu era aspru, cum avea sa fie nu peste mult timp. Era destul de blând. Oamenii mai aveau la dânsii chiar si bani. Astfel ca dându-i gardianului 100-200 de lei, ne lasa sa circulam dintr-o camera în alta pâna la numaratoarea de seara.

Cei mai influenti barbati ai vietii publice românesti închisi pe sectia a II-a se aflau în aceasta camera, de aceea aici se strângeau si altii spre a pune tara la cale.

Noi, elevii si studentii, eram în numar de vreo 30, poate si mai bine, deci majoritari. N-aveam un reprezentant mai rasarit printre noi, doar pe unul Toma Simion; cu totii stateam cuminti în banca noastra, fara sa ne amestecam în politica.

Ne-am retras într-un colt al nostru, unde ne-am apucat de carte, predând unii altora tot ce stiam mai bine, învatând matematici, istorie, limbi straine, desenând, modelând statuete în sapun, atâtea si atâtea lucruri de mare folos. Tot, absolut tot, în afara de politica, la care nici unul dintre noi nu avea chemare, nici talent si nici îndemânare, ba chiar simteam cu totii o oarecare greata de ea.

Generalului Zaharia nu-i placeau tinerii, de aceea ne si trata cu multa indiferenta, iar noi ne vedeam de ale noastre, învatatura si multa rugaciune. Dar, de la un timp, generalul Zaharia ne studia continuu, devenind mult mai atent fata de noi decât fata de conferintele savanten tinute de politicienii notorii.

Într-o zi, un caraliu mi-a adus pamânt si ipsos, iar eu am modelat, cu rabdarea si talentul detinutului, o frumoasa statueta, care a încântat pe toata lumea si mai ales pe generalul Zaharia. Ma întreba atunci cine sunt. Banuia ca mostenesc talentul de sculptor de la cine stie ce oameni, care se trag din familii de printi sau intelectuali cu vechime. I-am spus cât sunt de sarac, ca mama si tata n-au avut bani sa ma întretina la scoala si ca în timpul refugiului din Ardealul de Nord, hoinarind prin tara, generalul Coroama a descoperit la mine o farâma de talent si m-a luat sub protectia sa, întretinându-ma la liceul Polizu din Bucuresti.

Generalul, luminându-se deodata la fata, îmi zise cu cea mai mare prietenie, pe care n-o mai întâlnisem la el de când eram împreuna:

– Cum, îl cunosti pe nea Mitica?

– Da, îl cunosc pe d-ul general Dumitru Coroama.

– Stii ca-i aici si el?

– Nu. Si inima-mi tresari în piept de bucurie ca-l voi vedea pe binefacatorul meu, dar si de mare întristare ca se gaseste pe undeva prin apropiere, în aceasta bezna.

– Merge în fiecare zi la infirmerie ca sa faca niste injectii. Daca-l pândim cu atentie de dupa geam, îl vedem cu siguranta.

Astfel, în jurul orei 9, când stiam ca e timpul scosului detinutilor la infirmerie pentru diferite tratamente medicale, am stat la pânda împreuna cu generalul Zaharia.

Deodata, aparu un grup de detinuti. Printre care unul parea batrân si slab, având o mustata lunga si alba, iar parul pe de-a-ntregul carunt.

-Uite-l, ala este, cel cu mustata carunta.

-Domnule general Coroama! Strigai eu.

Generalul, înfiorat, îsi întoarse pe loc capul spre geam. Îmi recunoscuse vocea. Când m-a observat, m-a si recunoscut.

-Cum, si tu esti aici?

-Se putea, domnule general, sa nu fiu alaturi de dumneavoastra?!

Se bucura generalul. Un zâmbet senin ca rasaritul de soare îi înfasura fata si-mi zise în treacat:

– Sa fii cuminte, sa nu faci vreo prostie.

– Sa n-aveti grija de asta. De la dumneavoastra am învatat sa fiu cel ce sunt.

Am formulat astfel raspunsul, anume ca sa-i fac bucurie generalului si sa aiba încredere în mine.

Doamne, Dumnezeule! Când îl cunoscusem pe acest sfânt, binefacatorul meu, era un barbat voinic si drept. Avea o mustata bogata si lung rasucita cu broazbe de fire carunte. Semana bine de tot cu Stefan cel Mare. Acum parea doar o umbra carunta. Oricât de tare eram, fara sa vreau, ma trezii ca lacrimile îmi curgeau suvoi.

 

POLITICA, POLITICA SI IAR POLITICA

 

Întruna din zile, se adunasera în celula multi politicieni de renume. Fiecare dintre ei se pregatise cu o scurta conferinta privind organizarea societatii de mâine, dupa caderea comunismului.

Din respect pentru vorbitori, noi am încetat cu programul nostru si am dat toata atentia cuvântarilor rostite de ei.

Ultimul vorbitor a fost Dumitru Groznea cu o expunere deosebit de frumoasa.

Unul din profesori s-a adresat generalului Zaharia zicând:

– Domnule general, dumneavoastra n-ati scos o vorba macar. Tot timpul ati parut foarte îngândurat. Spuneti-ne ceva si dumneavoastra despre armata. La români armata are o importanta aparte. Cuvântul ei trage greu în balanta.

Atunci generalul Zaharia tusi, dregându-si glasul; ceilalti facura o liniste de mormânt:

– Domnilor, am ascultat cuvintele dumneavoastra frumoase care mi-au încântat auzul. Nu pot sa zic ca vreunul ar fi fost de prisos sau necuviincios pus în cuvântarile aici rostite. Sau ca ceea ce ati spus n-ar fi bine.

Dar ati omis ceva. Ce sa facem cu acesti copii pe care cu totii îi avem aici, alaturi de noi? Ce ne facem cu Miscarea Legionara? Dupa cum vedeti, ei sunt majoritari în închisoare si sporesc lot dupa lot, aglomerând puscariile.

I-am urmarit de un timp sa vad ce preocupari au fata de noi, cei batrâni. Nu i-am vazut decât învatând si perfectionându-se mereu. Se roaga lui Dumnezeu cu ardoare, în timp ce noi facem o cruce sumara, un semn oarecare, numai de forma, ca sa ne aflam în treaba.

Noi împartim ministere, functii, si tot felul de posturi, mai mari sau mai mici, în statul de mâine, fara sa stim daca el va fi sau nu. Oricum am boteza noi aceste functii, ele tot „ciolane” se cheama, unele mai carnoase, altele mai cu zgârcituri. Pe acesti copii nu i-am auzit niciodata ca ar pofti la asemenea treburi.

Domnilor, noi suntem viciati.

Domnule decan, eu zic ca, în caz ca lucrurile se vor schimba, sa-i lasam pe dânsii în locul nostru. Noi sa stam pe de laturi tot cu vorba si cu sfatul. La vârsta noastra, asa ne sta mai bine.

Sa stiti, domnilor, ca nimeni nu i-a urât mai mult ca mine. Daca maresalul mi-ar fi dat ordin sa-i împusc, i-as fi mitraliat fara pic de îndurare. Am avut o informare gresita asupra lor. I-am considerat o ceata de derbedei fanatici, care omoara fara mila. I-am considerat oameni care-s ahtiati dupa pistoale, visând numai la crime si sânge.

Iata-i, îi avem în fata aici lânga noi. Constat ca tot ce am stiut eu despre acest tineret nu-i decât minciuna si calomnie. Acum constat ca nu-s un mare aparator al poporului. Din contra, sunt un gonococ care distruge tot ce-i mai bun si mai tare în tara asta. Mare gresala am facut fata de Dumnezeu si fata de acesti tineri. Multumesc lui Dumnezeu ca nu m-au împins pacatele sa ucid pe vreunul, asa cum am vrut.

Noi de o luna de zile, vorbim frumos, tot mai frumos. De atâtea ori am vorbit contra lor, jignindu-i cu vorbe de ocara, desi împartim aceeasi osânda la sase metri sub pamânt. Pe ei nu i-am auzit niciodata ripostându-ne. Ei au ramas mereu supusi si cu respect fata de noi, care-i hulim întruna.

Asta nu va spune nimic dumneavoastra? Niciodata nu i-am întrebat pe dânsii ce vor, desi numeric sunt mai multi decât noi si mult mai tineri.

Noi, cei batrâni, am avut cel putin niste functii în stat. Bolsevicii pot spune prin aceasta ca le-am fost dusmani. Ca am luptat împotriva lor. În aceasta lupta am cazut învinsi. Astazi suntem prizonierii lor. Acesti copii n-au facut însa nimic. Nici macar nu s-au bucurat de tinerete. N-au avut când. Ma întreb: Tot ei sunt de vina? Sau noi?

 

CUVÂNTAREA LUI DINU MATEESCU

 

Decanul, cugetând temeinic si drept, le zise celorlalti batrâni astfel:

– Pe domnul general îl cunosc. Eu zic ca dumnealui judeca lucrurile în profunzime. Are dreptate. Pâna acum i-am tot hulit pe acesti tineri. Hai sa le dam si lor cuvântul. Sa se recomande cine sunt si ce vor. În felul acesta vom lamuri un lucru ce n-a fost lamurit nicicând, desi au curs pâraie de sânge si nu stim bine pentru ce.

Cu totii, fara exceptie, au laudat propunerea decanului. Era printre tineri un student pe nume Dinu Mateescu. Frumos ca un înger si destept ca un savant. Pe acesta l-am rugat sa spuna câteva vorbe despre idealurile tineretului, despre conceptia Miscarii Legionare.

Toata cuvântarea lui Mateescu a durat vreo 5 minute. Tema abordata a fost inteligenta fata în fata cu moralitatea, si Mateescu a dezvoltat doar atât cât sa le dea batrânilor un subiect de meditatie pe cel putin o luna de zile. Cuvântarea tânarului student a placut la toata lumea. În ziua aceea nimeni n-a mai avut de spus nimic.

 

GENERALUL ZAHARIA, DORNIC SA CUNOASCA MAI MULTE

 

A doua zi generalul a venit la mine, luându-ma cu frumosul, spre a-i spune tot ce stiu despre Legiune. Mi-a fosr jena. Diferenta de cultura dintre noi era enorma.

Generalul a observat imediat sfiiciunea mea de a raspunda. M-a descurcat tot el din situatia penibila în care ma gaseam.

– Lasa retinerile la o parte. Tu spune-mi tot ce stii. Nu vreau sa aud învataturile voastre de la cei mai în vârsta. Vreau sa le stiu numai de la tineri. Oricât de virtuos ar fi un om, cu timpul, pe umerii sai se asaza un strat de pacate mai grele sau mai usoare, care-i umbresc virtutile. Voi, tinerii, n-ati avut când sa fiti napaditi de cenusa pacatelor. De aceea de la voi vreau sa învat. La voi virtutea e vie si stralucitoare.

În discutii lungi si deosebit de placute am petrecut câteva zile cu acest general atât de cult si cumsecade. Dar într-o zi a trebuit sa ne facem bagajele si sa ne despartim.

 

DISCIPLINAR SPRE ÎNCHISOAREA JILAVA……………………….

 

 

 

Det. aici

 

https://miscarea.net/andreica.htm

…………………. MARTURIA LUI AUREL OBREJA

privitoare la reeducarea de la închisoarea Aiud

 

A TREIA REEDUCARE

 

Trecusera 14 ani de temnita. Calcam în al 15-lea si ultimul cât scria în sentinta. Am început numaratoarea inversa. De acum camera în care stateam de multa vreme cu aceeasi oameni mi se parea un iad. Ne-am terminat povestile, ba chiar le-am repetat de 2-3 ori. În afara de rugaciune, alte subiecte de discutie nu mai aveam. În fiecare dimineata, le povesteam visele camarazilor mei, iar apoi le interpretam. La un moment dat, am început sa inventez vise. Am observat ca am imaginatie buna. Eram ascultat cu placere si cu multa atentie.

Când venea seara le ziceam camarazilor mei:

-S-a mai prabusit o zi. Suntem mai aproape de libertate cu o zi.

O spuneam cu convingere, caci observasem ca oamenii erau pusu în libertate la termenul prevazut în sentinta; puterea renuntase la naravul de a tine detinutii peste termenul de condamnare. Totusi, aveam informatii sigure ca unii oameni au fost pusi în libertate dupa 20 de ani si apoi au fost arestati din fata casei lor, înainte de a deschide poarta sa intre în curte.

Printr-un detinut venit din alta camera se aduse vestea ca la Aiud a început „reeducarea”. Un fior rece mi-a trecut prin sira spinarii, amintindu-mi de reeducarea de la Gherla. Din toate partile, se anunta prin morse ca la închisoarea Aiud se face „reeducare”.

-Ce facem?

Nici unul din noi n-a putut da un raspuns.

Prima reeducare am respins-o la închisoarea Târgusorul-Nou. Pentru aceasta am fost transferat disciplinar (un an si jumatate) la Jilava, unde am fost tinut numai în batai si teroare crunta. A doua reeducare a fost cea de la Gherla, de sub conducerea lui Turcanu. Acolo am trecut prin miezul de foc cel mai fierbinte al torturilor.

Iata ca acum, când sa scap de pacoste, mi se da în cap cu cea de a treia reeducare. O cumplita deceptie îmi cuprinsese întreaga fiinta. Îmi puneam întrebari încurcate si-mi dadeam raspunsuri nelamurite.

Într-o zi, am fost chemat la birouri la ofiterul politic.

-Domnule Obreja, dumneata ce ai fost, ce politica ai facut?

-Domnule ofiter, eu am facut parte din „Fratiile de Cruce”.

-Asta înseamna ca esti legionar.

-Nu, domnule, nu sunt legionar.

-Cum asa? Doar Fratiile de Cruce sunt organizatii legionare.

-Eu n-am fost legionar. Eu am fost membru al Fratiei de Cruce.

O tineam una, facând-o pe prostul. Ofiterul s-a dat batut, vazând ca nu o scoate la capat cu mine. A încercat sa ma prinda cu altceva:

-Dumneata stii de ce a plecat Ion Mota si Vasile Marin în Spania?

-Nu stiu, domnule.

-Ion Mota si Vasile Marin au plecat în Spania la razboi pentru ca îi înselau nevestele.

-Pentru asta trebuiau sa mearga chiar în Spania sa moara, când puteau foarte simplu sa se sinucida si aici, în România?!

-Da. Pentru asta au plecat.

-Bine, domnule.

-Dar Codreanu, stii pentru ce s-a angajat în politica si s-a dat mare, facând pe grozavul?

-Nu stiu, domnule.

-Pentru ca l-a înselat nevasta.

-Da?!

-Sima a fost un ticalos. Ai vazut ce a facut?!!

-Domnule colonel, eu n-am intrat în Fratia de Cruce nici pentru Mota, nici pentru Marin, nici pentru Codreanu, nici pentru Horia Sima. Eu am intrat pentru 6 principii care sunt valabile si pentru mine si pentru dumneavoastra si pentru toata lumea. Eu am intrat în Fratia de Cruce ca sa-l cinstesc pe Dumnezeu si sa-mi iubesc cu adevarat neamul. Nu ma intereseaza nici politica, nici politicienii.

-Dumneata stii ca marii conducatori legionari s-au desolidarizat de Miscarea Legionara, de Codreanu si de ceilalti?

-Eu n-am facut parte din Miscarea Legionara si n-am fost legionar. Asa ca n-am de ce sa ma desolidarizez.

-Fu…mama ma-tii de bandit! Lasa ca altii o sa mearga acasa, iar voi veti putrezi aici, în închisoare.

Cu asta, „spovedania”s-a terminat. Am fost dus în celula la ceilalti detinuti. Nu s-a luat nici o masura împotriva mea.

Totusi, am fost introdus si eu cu altii într-un club unde se facea reeducarea. Am asteptat acolo numarând zilele pâna la ultima.

La împlinirea termenului de 15 ani de închisoare, am fost pus în libertate fara sa fi fost reeducat.

 

MARTURIA LUI TACHE RODAS

privitoare la reeducarea de la Aiud

 

AOLEU! IARASI REEDUCARE?

 

În anul 1962 am ajuns la închisoarea Aiud . Iata ca urechile mele aud din nou pomenindu-se acel cuvânt hidos si cutremurator: „Reeducare”. La fiecare etaj erau camere de reeducare si mai erau si un fel de cluburi de reeducare în camerele mari. Aceasta reeducare ma urmarea ca umbra, ca o piza rea.

Eram însa decis sa nu accept nici un fel de compromis. Am rezistat eu ispitelor de la Târgusor; am traversat Pitestiul fara sa ma prabusesc; am înfruntat Gherla cu ajutorul lui Dumnezeu si am supravietuit. Acestei încercari de la Aiud trebuie sa-i rezist neaparat.

Am fost introdus într-o camera unde se facea „reeducarea”. Sef de camera era unul pe nume Ciobanu, din Prahova. Îl cunosteam bine înca din libertate. Ciobanu m-a primit bine. Ba mi-a facut loc lânga dânsul, ca sa fiu cât mai aproape, cum se cuvine unor vechi cunostinte. Eu, banuitor, i-am spus de la început, ca sa stie ca eu nu glumesc:

-Mai Ciobanule, cât timp stau eu aici cu tine, sa nu te aud ca-mi vii cu reeducarea, ca-i foc!

-Nu, Tache. Nu fac eu reeducare. Asta o fac altii.

A trecut o zi, 2, 3, dar când a fost a 4-a , i-a venit rândul lui Ciobanu sa se „autoanalizeze”. A luat loc la masa si unde nu începu sa scuipe dintr-însul la „crime” pe care le-ar fi facut si la „rele” pe care le-ar fi auzit…Toate erau inventii la adresa propriei sala persoane. Apoi începu sa laude „întelepciunea” fara hotar a partidului comunist si „binele” pe care l-a facut tarii, de când s-a instaurat la putere. Fire-ai al dracului de tâmpit!

Mi-am strâns toate boarfele si am mers tocmai în capatul opus al camerei, unde mi-am gasit un loc si vecini care gândeau la fel ca mine.

 

FUGIND DE DRACU, AM DAT DE TATA-SU!

 

Pe 5 insi ne-au scos la lucru la ateliere. Eu am nimerit la un depozit. Am intrat în gratiile sefului de depozit (care era un civil). Toata ziua ma tinea numai de glume si treaba mergea struna. L-am rugat pe seful depozitului sa ma tina cât mai mult la lucru, ca astfel sa scap de murdaria reeducarii. Omul m-a înteles si ma tinea la depozit pâna aproape de stingere.

Într-o seara, pe când ma întorceam din fabrica singur, hop, ma zareste un gardian.

-Ce-i cu tine? Treci la club!

Uite asa, fugind de dracu’ am dat peste tata-su!

Sef de „comitet de reeducare” era un popa, ce avea o figura nesuferita, numai buna de a fi luata în pumni.

Printre altele zicea popa:

-M-am saturat de a minti poporul. Dupa ce ies din închisoare mai bine ma angajez ca mincitor la aprozar, decât sa mai fiu popa în biserica!

Toata lumea tacea, cu privirile tintite în pamânt de lucrurile penibile ce trebuia sa le asculte.

N-am rezistat. M-am ridicat în picioare si l-am înfruntat, zicându-i:

-Nu ti-e rusine sa vorbesti asemenea prostii? Popa nebun ce esti! Daca tu vorbesti asemenea nebunii, tu, care esti cunoscator al celor sfinte, atunci ce ne mai ramâne noua, pacatosilor?

Cum tace lemnul, asa a tacut si el. Privindu-l mai atent în ochi, am avut impresia ca se scrintise.

 

LA O SUTA DE GHINIOANE MAI VINE SI UN NOROC

 

Într-o zi, am fost chemat la unul din ofiterii politici, care era prahovean de-al meu. Aveam impresia ca ma simpatizeaza. Din discutiile avute cu dânsul, am ajuns la concluzia ca stie toate traznaile pe care le faceam.

Ofiterul mi-a spus:

-Stiu ce faci tu pe aici. Dar eu nu pot sa te ajut cu prea multe. Pot sa-ti ofer o carte postala, ca sa scrii acasa dupa un pachet. Despre asta sa nu spui nimanui nimic.

Prin geam se vedeau niste detinuti care se plimbau încoace si încolo prin curte.

-Îi vezi pe cei care se plimba prin fata geamului?

-Da, îi vad.

-Sunt codosi. Vin cu turnatoriile la mine.

Peste c-teva zile, am primit de acasa pachetul de 3kg cu alimente si câteva haine. Tot acest ofiter mi-a dat si pachetul, zicându-mi:

-Cu atâta am putut sa te ajut. Mai încolo nu pot face nimic.

Am ramas surprins de atitudinea ofiterului, ca nu mi-a cerut nimic în schimbul favorului facut. N-a încercat sa ma santajeze.

 

 

OFITERI DE SECURITATE DE LA PLOIESTI

 

 

Mi-am dat seama ca vor sa ne puna în liberatte. Dar înainte de a-si „calca pe inima” facând asemenea gesturi, voiau sa ne murdareasca în toate formele, spre a nu privi niciodata pe cineva în ochi cu îndrazneala.

Eram sigur ca au ordine sa nu ne bata, ci sa întrebuinteze toate mijloacele pasnice, cu care un om poate fi înselat. Asta îmi dadea mie curaj sa fac când pe prostul, când pe nebunul, când pe îndraznetul.

Într-o zi, am fost din nou chemat la birouri. Ma astepta colonelul Coliban, care, intrând direct în subiect, îmi zise ca fara a-mi face „autoanaliza”, si pe urma „analiza”, nu pot iesi din închisoare.

Drept si destul de întepat i-am raspuns:

-Domnule colonel, eu n-am nevoie de libertate. Ramân în închisoare. Nu-mi fac nici un fel de analiza sau autoanaliza.

Am fost trimis în alt birou. Acolo ma astepta un ofiter, tot de la securitatea din Ploiesti, pe nume Cârnu. Acesta ma lua cu frumosul:

-Tache, esti tânar. Mergi si tu acasa, te casatoresti, vei duce-o bine. Ce rost are sa te opui?

Între timp, intrase în birou colonelul Coliban. Eu, de colo, prefacându-ma prost de tot, îi zic lui Cârnu:

-Sa iasa afara domnu’ ofiter. Ce cauta aici, când noi vorbim lucruri confidentiale?

Rapid, ofiterul s-a supus, iesind afara din birou. Credeam ca gata. Am cedat.

Dupa ce a iesit, i-am dat si eu raspunsul astuilalt:

-Nu vreau nimic, nu-mi trebuie nici libertate, nici casatorie, nici nimic. Vreau sa ramân în închisoare! A început sa-mi fie draga.

Vazând ca nu o scot la capat cu mine, m-au trimis la camera.

 

„GLASUL PATRIEI”

 

Din nou, am fost mutat în alta camera. Aici era sef de comitet de reeducare unul pe nume Grigorescu. Îl cunosteam mai demult. Primul lucru care l-am facut la intrarea în camera a fost sa-i atrag atentia sa nu-mi pomeneasca numele, ca-i foc.

Tot la câteva zile, venea colonelul Craciun cu un ziar sub brat. Era ziarul „Glasul Patriei”, în care erau articole tot împotriva lui Horia Sima si a legionarilor din diaspora. În una din acele zile, directorul Craciun si cu un ofiter au numit un detinut sa citeasca ziarul cel plin de blasfemii la adresa Miscarii Legionare si a personalitatilor ei. Dupa ce a terminat de citit, mi s-a adresat direct mie:

-Ei, spune tu, Rodas, care-s parerile tale?

-Domnule colonel, parerea mea este ca ziarul pe care l-ati adus este un ziar „local”, tiparit expres pentru noi, cei din puscarie. Eu nu cred nimic din tot ce scrie în el.

Comandantul a facut doar din cap a paguba, ca nu mai avea argumente cu care sa ma combata.

 

 

RODAS-RODAS-RODAS-RODAS

 

Nu mai târziu decât a doua zi au intrat în camera mai multi ofiteri, printre care si prahoveanul care-mi daduse cartea postala. Unul dintre ei îmi zise:

-Rodas Tache, hai cu noi.

-Sa-mi iau bagajul?

-Nu, fara bagaj.

Ofiterii mergeau înainte, iar eu în urma lor. Am trecut prin curtea care era tixita de detinuti. Multi ma cunosteau, fiindu-mi buni prieteni; stiau ca nu cedez. Camarazii mei, dându-si seama ca ma îndrept spre biroul comandantului Craciun, m-au sfatuit (din mers) sa „accept reeducarea”, ca vor vorbi ei în locul meu, autoflagelându-se, numai ca sa ma salveze pe mine. Din mers, le-am raspuns un categoric NU! Doamne, ce mare placere e sa tii capul sus! Sa mi-l plec tocmai acum, când pericolele cele mai mari trecusera?! N-as putea sa intru nici în mormânt, atunci când îmi va veni rândul.

În biroul comandantului era doar un ofiter cu numele de Munteanu. Iata ca intra si colonelul Craciun, grabit. Prefacându-se ca da ochii cu mine cu totul întâmplator, m-a luat în raspar fara nici o introducere:

-Ce-i, ma, te-ai hotarât sa te reeduci?

Mi-am compus o figura de om amarât, cu capul plecat putin într-o dunga, apoi i-am raspuns:

-Domnule colonel, eu nu renunt la credinta mea.

-Ce-i, ce-i, ce-i? M-a luat el din nou autoritar si rapid ca sa nu am timp sa-mi fac socotelile (dar eu îmi facusem socotelile cu mult înainte).

-Nu renunt la credinta mea, i-am raspuns eu raspicat, dar tot cu figura umila, ca sa nu-l calc pe bataturi.

Atunci, comandantul îsi lua în mâna cascheta si, învârtind-o nervos, rostea ca o placa de patefon dereglata: „Rodas-Rodas, Rodas-Rodas”…

Vazându-l nervos si gata sa explodeze, cu o figura si mai umila, ce semana a bufon de circ, i-am zis din nou:

-Domnule comandant, pe mine nu ma mai schimba nici dracu’. Asta-i credinta mea si nu renunt la ea.

Asa a durat acest dialog, mai mult mut decât vorbit. El încerca sa se enerveze, iar eu încercam sa-l calmez, dar sa si-l conving ca nu renunt la credinta mea. Dupa vreo 5 minute, m-a trimis sa-mi fac bagajul. Eram sigur ca ma trimite la Zarca sau la neagra. N-a fost asa. Am fost introdus într-o camera goala, cu paturi si lenjerie curata.

Gardianul îmi zise pe un ton civilizat:

-Puteti sa va culcati daca vreti. Si va rog sa-mi spuneti daca aveti nevoie de ceva.

-N-am nevoie de nimic.

Ziceam în mine: oare chiar m-au confundat cu vreun altul? Sau e o noua smecherie? Un timp nu prea lung, am stat în aceasta camera ca un boier. Si ziceam în mine: Asta da reeducare!

Cum binele nu prea dureaza, într-o zi am fost anuntat sa-mi fac bagajele. Gardianul m-a condus la Zarca, în penultime celula din capatul coridorului. Asa da. Parca mai merge. „Omul potrivit la locul potrivit”.

Pâna la punerea în libertate am fost mutat în mai multe locuri.

 

EPILOG

 

Cu 2000 de ani în urma, pe culmea muntelui Golgota era rastignit Hristos. Autorii crucificarii nu s-au multumit cu chinurile mortii pe cruce ci, plini de trufie, I-au zis în batjocura, râzându-I în fata:

-„Tu, care strici templul si-l zidesti la loc în 3 zile, mântuieste-Te pe Tine Însuti. Daca esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce”.

La jumatatea secolului al XX-lea, pe culmea Golgotei românesti, era crucificat tineretul legionar. Nu s-au multumit miseii cu urgia „Pitestiului”, nici cu grozaviile „Gherlei”. Nu si-au astâmparat ura cu oroarea regimului aplicat în celelalte puscarii si lagare de munca. Au nascocit o batjocura noua. O umilinta mai mare decât ar fi putut vreo minte omeneasca sa imagineze: Autoponegrirea si „Cartea neagra”. Prin aceasta si-au confectionat, la crimele savârsite, un alibi pentru secolele viitoare.

Dumnezeu n-a îngaduit ca miselia sa stea în picioare. Iata-i pe misei în toata goliciunea lor. Iata-i demascati înainte de vreme, când victimele satanicului masacru mai traiesc si pot depune marturie.

Au stiut prea bine ca auto-ponegrirea nu este osândita de nici o lege juridica, de nici o doctrina morala. N-au stiut (sau n-au vrut sa stie) ca orgoliu si îngâmfarea vin de la Lucifer si sunt destinate înfrângerii. Smerenia, venind de la Dumnezeu prin Hristos, este sortita Biruintei.

-Vai voua miseilor!

Priviti în dreapta si veti vedea cum sute de astri fierbinti apar pe cerul însângerat de voi. Sunt duhurile eroilor si martirilor ce nu au lasat armele din mâna.

Priviti si în urma voastra. Veti vedea cum cei care s-au predat voua, lasând armele jos, acum le ridica din nou.

Zadarnic tremurati! Singura voastra sansa este sa va ascundeti în lada de gunoi a istoriei, în gheena. Fiti siguri ca acolo nu o sa va caute nimeni.

 

Gheorghe Andreica

 

https://miscarea.net/andreica.htm

 

 

////////////////////////////////////

 

 

 

Tablourile martirilor din închisorile comuniste, scoase dintr-o expoziţie

 

Ion Spânu

 

 

Ultimele victime ale Legii 217/2015 sînt patru martiri ai închisorilor comuniste: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Valeriu Gafencu şi Costache Oprişan, ale căror portrete au fost scoase din expoziţia Silviei Radu la numai două zile de la vernisajul la care au participat Radu Boroianu, directorul ICR, şi actorul Dan Puric.

Expoziţia „Grădina cu Îngeri” a fost găzduită de Universitatea Politehnică din Bucureşti, în spaţiul Facultăţii de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice între 1-5 februarie a.c. În ziua de 3 februarie, vizitatorii expoziţiei au constatat că de pe pereţi au dispărut 4 tablouri care-i reprezentau pa unii dintre cei mai cunoscuţi martiri ai închisorilor comuniste, care şi-au petrecut sau pierdut viaţa între zidurile celor mai de temut lagăre de exterminare a intelectualităţii româneşti:

– Mircea Vulcănescu, economist, filolog, filosof, publicist, sociolog, teolog și profesor de etică, mort în închisoarea de la Aiud în 1952, după ce contactase o pneumonie în urma unui gest de martir, cînd s-a aşezat pe ciment pe post de saltea pentru a salva viaţa unui tînăr! Lucrarea sa fundamentală, „Dimensiunea românească a fiinţei”, este una dintre cele mai importante cărţi de filosofie din cultura noastră.

 

– Radu Gyr, poet, dramaturg, eseist și gazetar român, condamnat la moarte pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, poem care era recitat în anii de după Revoluţie ca operă literară anticomunistă.

 

– Valeriu Gafencu, mort în 1952 în închisoarea Târgu Ocna, numit de Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor”, după ce a renunţat la propriile medicamente pentru a salva viaţa pastorului Richard Wurmbrand, care se afla într-o stare gravă.

– Costache Oprişan, mort în 1958 în închisoarea Jilava. Este unul dintre puţinii români care au studiat filosofia cu Martin Heidegger. Toţi martorii susţin că a fost cel mai persecutat deţinut. Se aşteaptă chiar ca Biserica Ortodoxă să-l canonizeze, mai ales după ce s-a constatat că moaştele lui izvorăsc mir. Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, care a stat la căpătîiul său în clipa morţii, scria: „Noi tot timpul îl păzeam: ziua, noaptea, pentru că nu ştiam când va muri. Marcel îl păzea (îmi amintesc foarte bine scena aceasta) şi la un moment dat l-am auzit spunându-mi în şoaptă: «Ghiţă! Costache moare». M-am repezit la Costache Oprişan şi l-am văzut. Dacă aţi văzut vreodată o pasăre cum moare… Se lasă un fel de ceaţă pe ochii păsării şi ochii îşi pierd strălucirea. Aşa era Costache. Ochiul lui pierduse strălucirea vieţii… Aşa a rămas. Cu o floare mică, albastră, pe pieptul lui. Ca un sfânt. Cred că este cel mai impresionant lucru pe care l-am văzut în viaţa mea”.

 

Iată o fotografie realizată la vernisajul expoziţiei, unde se vede că atunci tablourile celor patru martiri se aflau pe peretele din spatele participanţilor:Postul de televiziune „Trinitas” a realizat un material cu acest prilej, unde apar Radu Boroianu, directorul ICR, şi actorul Dan Puric. Reportajul poate fi vizionat aici. Iată şi două capturi din acest film, în care apar Radu Boroianu şi Dan Puric, care au susţinut valoarea istorică şi artistică a expoziţiei:Jurnalistul Victor Roncea a contactat-o pe Silvia Radu, autoarea expoziţiei, care i-a declarat: „O singură dată am mai fost cenzurată în întreaga mea viaţă artistică: pe vremea comuniştilor, de Tamara Dobrin, care mi-a eliminat lucrarea, dintr-o expoziţie de grup”. Despre scoaterea tablourilor din expoziţie, Silvia Radu a spus: „Cu cât vor fi mai atacaţi cu atât vor lumina mai mult pe cerul românesc”!Operaţiunea aceasta de cenzură, care pune din nou sub semnul întrebării Legea 217/2015, iniţiată de Crin Antonescu, se pare că s-a făcut la intervenţia lui Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, cel care, pentru că este fiul ideologului stalinist Radu Florian, în memoria tatălui său, ar trebui să fie mai rezervat atunci cînd face apologia justiţiei din anii ‘50!

 

Faţă de acest gest incalificabil de cenzură, întrucît este vorba despre unii dintre cei mai mari martiri ai României, aşteptăm reacţia prim-ministrului Dacian Cioloş, căci Institutul „Elie Wiesel” este chiar în subordinea Secretariatului General al Guvernului, la fel ca şi Institutul Cultural Român (ICR)! Or, dacă Radu Boroianu, directorul ICR, a fost cel care a inaugurat expoziţia, este absurd ca altă instituţie guvernamentală s-o cenzureze în numele unor sentinţe date de Tribunalele Poporului din perioada stalinistă, care au avut ca urmare distrugerea intelectualităţii româneşti!Aşa cum a fost, cu bune şi rele, istoria României nu poate fi falsificată prin condamnarea unor ideologii pentru a face apologia altora! Mişcarea legionară a avut păcatele ei, dar nici Comunismul n-a fost mai puţin criminal! Or, prin acţiunile celor de la Institutul „Elie Wiesel” nu se face altceva decît legendarea sentinţelor date de comuniştii care au instalat ciuma roşie în România!

 

 

https://www.cotidianul.ro/tablourile-martirilor-din-inchisorile-comuniste-scoase-dintr-o-expozitie/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

SFINŢII ROMÂNI DIN ÎNCHISORI

 

 

Parlamentul României a adoptat Legea nr. 127 din 30 Mai 2017, prin care se instituie ziua de 14 Mai ca „Ziua naţională de cinstire a Martirilor din temniţele comuniste”.

 

„Marea sărbătoare a tuturor românilor care cinstesc sfânta jertfă a Martirilor din temniţele comuniste este ziua de 14 Mai 1948, când au fost arestaţi de regimul comunist marea majoritate a tinerilor, a intelectualilor, alţi mulţi români care, prin exemplul de neascultare şi reală libertate exprimată în faţa regimului dictatorial ateu, au pătimit asemenea primilor creştini”.„În acea noapte de 14 spre 15 Mai 1948 au fost arestaţi peste 10.000 de tineri anchetaţi ulterior, condamnaţi şi repartizaţi în puşcăriile unde urmau să execute fiecare condamnarea. Suntem conştienţi de nume mari ca ale Părintelui Nicolae Steinhardt”, Părintelui Justin Pârvu, „poetului Radu Gyr şi soţiei sale sau Mircea Vulcănescu, între mulţi alţii care au pătimit în temniţe şi care şi-au adus darul înaintea istoriei, care s-au jertfit, pentru ca nouă să ne fie mai bine”.În perioada 1948-1964, sute de mii de oameni au fost închiși în temnițele comuniste, din motive politice sau religioase. Numărul celor care au fost încarcerați nu este cunoscut cu exactitate nici în ziua de azi: unii istorici vorbesc despre zeci de mii de persoane, în timp ce alții avansează chiar și cifra de 2 milioane.Mulți dintre cei încarcerați nu au mai ieșit niciodată din lagăre, fiind aruncați în gropi comune.

 

Părintele Justin Pârvu spunea :

 

„Aceşti Sfinţi ai închisorilor, de la Aiud, Piteşti, Gherla, din toate puşcăriile noastre, formează cea mai măreaţă şi frumoasă coroană pentru împodobirea ţării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt soluţia grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea Sfântului Mir din osemintele lor, aşa după cum se cu­nosc Minunile acestea, e aşa de grăitoare încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta şi eroismul vieţii lor. Aces­ta este de fapt un alt mesaj pentru neamul nostru. Aceştia sunt ultimii dintre Sfinţii români care izvorăsc mireasmă şi vindecări în toate colţurile lumii – mesajul este să le urmăm viaţa, curajul mărturisii. Ei vin să ne arate Calea. Sfintele lor Moaşte izvorăsc pretutindeni mireasmă şi vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până şi în Ţara Sfântă, la Sfântul Munte Athos şi în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinţi şi maici că Sfinţii izvorăsc Mir şi mireasmă nemaiîntâlnită. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în Bisericile no­astre la închinare Moaştele acestor Sfinţi Mucenici, că au ajuns să fie slăviţi peste hotare mai degrabă decât în ţara lor.

 

Ţara noastră este Ţară Sfântă, Ţara Maicii Domnului aşa cum este şi pentru celelalte ţări ortodoxe, dar îndeosebi pentru noi în aceste vremuri, pentru că aici s-au născut, au crescut mulţime de tineri şi de oameni care stau mărturie Adevărului împotriva fiarei roşii de la Răsărit: Aiud, Gherla, Piteşti, unde se pot vedea osemintele lor binecuvântate, Ha­rul Duhului Sfânt şi o mărturie a dreptăţii noastre în lumea ortodoxă”…………….

 

https://chirho88888888.wordpress.com/2020/05/14/sfintii-romani-din-inchisori/

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Comunist, securist și teoctist

 

 

Pe 19 decembrie 1989, în timp ce manifestanții din Timișoara erau arestați, bătuți și omorîți de Armată, Miliție și Securitate, Nicolae Ceaușescu primea o telegramă de felicitare de la Patriarhul Teoctist. Erau acolo, printre „cele mai călduroase felicitări, împreunate cu un respectuos omagiu pentru activitatea strălucită pe care o desfășurați în fruntea țării, pentru binele și fericirea întregului popor“, o selecție de lingușeli năpraznice, depășind chiar munții de limbi și pupături clădiți în jurul dictatorului de pupincuriștii laici……………….

Det.aici

 

https://www.catavencii.ro/comunist-securist-si-teoctist/

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

 

Martirii credintei in inchisorile comuniste

 

Cele mai vii pilde care amintesc de sacrificiul Mantuitorului pot fi regasite in istoria recenta a Romaniei

 

In Saptamana Patimilor, crestinii de azi incearca sa gaseasca exemple de urmat in Vietile Sfintilor, carti care povestesc diferite intamplari miraculoase petrecute cu secole in urma. Cu toate acestea, cele mai vii pilde sunt tocmai cele din istoria recenta a Romaniei. Sunt exemplele de sacrificiu personal ale celor care au platit cu viata pentru ca nu au renuntat la crezul lor si au refuzat sa faca pactul cu regimul comunist.

Sute de martiri ai credintei si-au purtat crucea in inchisorile comuniste. Unii dintre ei au reusit sa vada sfarsitul regimului ateu. Altii au murit cu gandul la clipa prabusirii acestuia. Ortodocsi, catolici sau protestanti, martirii secolului XX au avut in comun credinta nestramutata in Iisus Christos.

 

Sute de martiri ai credintei crestine si-au purtat crucea in inchisorile comuniste. Unii dintre ei au reusit sa vada sfarsitul regimului ateu care i-a persecutat pentru ca si-au pastrat convingerile. Numele altora sunt necunoscute. Ortodocsi, catolici sau protestanti, martirii secolului XX au in comun credinta lor nestramutata in Iisus Christos. Crestinii de azi incearca sa gaseasca exemple de urmat in Vietile Sfintilor, carti care povestesc diferite intamplari miraculoase petrecute cu secole in urma. Cu toate acestea, cele mai vii pilde sunt tocmai cele din istoria recenta a Romaniei. Exista persoane care au refuzat, cu demnitate, sa incheie compromisuri cu regimul comunist. Una dintre aceste persoane este parintele Nicolae Steinhardt, unul dintre cei mai cunoscuti intelectuali ortodocsi.

 

Nicolae Steinhardt s-a nascut in anul 1912, intr-o familie evreiasca ce locuia in comuna Pantelimon de la periferia Bucurestiului. Printre colegii sai de generatie si de scoala s-au numarat Mircea Eliade, Dinu Pillat sau Constantin Noica.

Nicolae Steinhardt a frecventat Cenaclul literar „Sburatorul” al lui Eugen Lovinescu, unde si-a descoperit talentul literar. El si-a luat licenta in Drept si in Litere. A devenit avocat si si-a luat doctoratul in Drept constitutional la Universitatea din Bucuresti. In paralel, si-a inceput activitatea literara. Preocupat de conceptia crestinilor asupra evreilor, Nicolae Steinhardt a publicat volumul in limba franceza „Essai sur la conception catholique du Judaisme”. In anul 1944, el incepe sa lucreze ca redactor la Revista Fundatiilor Regale. In anul 1947, incepe prigoana comunista impotriva sa. Nicolae Steinhardt este concediat de la revista si dat afara din Barou. El a devenit un marunt slujbas. In anul 1958, a fost arestat, alaturi de prietenii sai Constantin Noica si Vladimir Streinu. Desi era evreu, el a fost acuzat, paradoxal, in lotul unor presupusi legionari.

 

Nicolae Steinhardt a fost condamnat la 13 ani de munca silnica. In inchisoarea Jilava, in anul 1960, a a decis sa se converteasca la crestinism. Intelectualul evreu a fost botezat clandestin in celula transformata in capela de ierarhul ortodox basarabean Mina Dobzeu, un alt martir al prigoanei comuniste. Mina Dobzeu a platit si el pretul rezistentei anticomuniste. El a fost condamnat si pentru faptul ca s-a opus incorporarii Basarabiei in Uniunea Sovietica.

Nasul sau de botez a fost Emanuel Vidrascu, fostul sef de cabinet al maresalului Ion Antonescu. La ceremonie au asistat si doi preoti romano-catolici, doi greco-catolici si un pastor protestant.

Evenimentul ii inlatura „orice dubiu, sovaiala, teama, lene, descumpanire”, dupa cum marturisea Nicolae Steinhardt in volumul sau, numit „Primejdia marturisirii”.

A fost purtat prin inchisorile din Gherla si din Aiud, unele dintre cele mai infioratoare temnite comuniste. In anul 1964, el a fost eliberat, ca urmare a gratierii detinutilor politici, gest prin care conducatorii comunisti incercau sa castige bunavointa Occidentului. Nicolae Steinhardt, imediat dupa eliberare, a intrat in schitul Darvari de langa Bucuresti, unde a fost cuminecat prima data.

 

Nicolae Steinhardt a inceput sa scrie „Jurnalul fericirii”, testamentul sau literar, nascut din experienta suferintei in inchisoare. Manuscrisul i-a fost confiscat de Securitate, insa, dupa interventii repetate, i-a fost restituit. O parte a manuscrisului sau a ajuns la Paris, la sectia romaneasca a Radio Europa Libera, unde a fost radiodifuzat de Monica Lovinescu si de Virgil Ierunca. In Romania, „Jurnalul fericirii” a fost publicat in anul 1991 si a primit premiul criticii literare in anul 1992. Pana atunci, Nicolae Steinhardt a intrat in Manastirea Rohia din Tara Lapusului. Aici, el a devenit calugar in data de 16 august 1980, la o zi dupa ce participase la liturghia de Sfanta Maria Mare.

Acolo, in manastirea situata pe culmea unui deal din tinutul unde odinioara haladuia Pintea Haiducul, el a pus in ordine vasta biblioteca a manastirii, care contine peste 23.000 de volume. In data de 30 martie 1989, inainte sa apuce sa vada sfarsitul comunismului, a murit in spitalul din Baia Mare. Cel care il botezase, colegul sau de celula, parintele Mina Dobzeu, i-a fost alaturi in ultimele zile.

 

Nicolae Steinhardt este inmormantat intr-un cimitir modest, la marginea unei paduri seculare ce strajuieste Manastirea Rohia.

 

 

 

Marton Aron

 

A devenit prietenul romanilor in inchisoare

Una dintre cele mai interesante figuri ale rezistentei anticomuniste a fost episcopul romano-catolic Marton Aron, de la Alba Iulia. In perioada interbelica, el a fost in relatii reci cu romanii, pe care ii considera drept cotropitorii Transilvaniei. In timpul celui de-al doilea razboi mondial, atitudinea sa s-a modificat radical. In biserica romano-catolica „Sfantul Mihail” din Cluj-Napoca, el si-a ridicat glasul impotriva fascismului. El l-a somat pe regentul Ungariei, Miklos Horthy, sa opreasca deportarea evreilor ardeleni la Auschwitz. Celalalt protector al evreilor ardeleni a fost episcopul greco-catolic Iuliu Hossu. Tocmai pentru ca Miklos Horthy a refuzat deportarea evreilor, el a fost demis de Adolf Hitler si inlocuit cu Ferenc Szallasy, conducatorul partidului nazist al Crucilor cu Sageti. Monseniorul Marton Aron a fost arestat de comunisti. In inchisoare s-a apropiat extrem de mult de romani. Un preot greco-catolic roman, inchis in aceeasi celula cu monseniorul Aron, povestea ca i-a spus acestuia: „Preasfintite, daca scap de aici, ii impusc pe toti comunistii!”. Cu umor, episcopul maghiar i-a raspuns: „Fiule, tu impusca-i, iar eu o sa ma rog pentru tine!”.

 

 

 

ISTORIE

 

Evreul care a devenit predicator protestant

Dintre protestantii din Romania, cel mai cunoscut oponent al regimului comunist este Richard Wurmbrand. Este vorba de un evreu nascut la Bucuresti si care, in tinerete, a simpatizat cu comunistii. Dupa studii facute la Moscova, el a fost inchis la Doftana de autoritatile romane. Richard Wurmbrand s-a stabilit apoi la Brasov, unde s-a convertit la crestinism, dupa ce a descoperit Biblia. El a devenit pastor luteran pentru germani, si pentru numerosii evrei pe care i-a convertit la crestinism. Pentru ca a criticat deschis regimul comunist, pastorul a fost arestat in anul 1948. El a executat 14 ani de inchisoare, timp in care a fost coleg de suferinta cu Nicolae Steinhardt sau cu parintele greco-catolic Tertulian Langa, unul dintre conducatorii clandestini ai eparhiei din Cluj. In anul 1965, el a fost cumparat de la comunisti, cu suma de 10.000 de dolari, de catre o organizatie crestina norvegiana si, impreuna cu familia, s-a stabilit in Statele Unite ale Americii. Dupa caderea regimului comunist, pastorul luteran a revenit adesea in Romania. Richard Wurmbrand a murit in California, in anul 2001.

 

AMINTIRI

Pastele in inchisoare

Cei care au trecut prin inchisorile comuniste isi amintesc ca, in perioada Pastelui, lumina Invierii era mai puternica decat opresiunea. Oamenii spun ca, in Noaptea Invierii, in ciuda interdictiilor gardienilor, imnul „Christos a inviat din morti” rasuna din toate celulele inchisorilor din Gherla, Aiud sau Sighet. De asemenea, au fost cazuri in care gardienii au fraternizat cu detinutii. Un preot inchis in beciurile Securitatii din Bistrita a reusit sa celebreze liturghia dupa ce un gardian i-a strecurat cateva boabe de struguri, din care a stors sucul si a obtinut vinul necesar pentru cuminecatura. Painea a pus-o deoparte din ratia sa de detinut.

 

 

 

ASUMARE

 

„Credinta noastra este viata noastra”

Daca o serie de inalti prelati ortodocsi au acceptat sa colaboreze cu regimul comunist, Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, si-a asumat confruntarea deschisa cu regimul ateu. De altfel, Biserica Greco-Catolica a fost singura interzisa total in timpul prigoanei comuniste. Nici unul dintre ierarhii romani uniti nu a acceptat pactul cu Diavolul.

Cardinalul Iuliu Hossu, primul roman care a primit purpura de print al Bisericii Catolice, le-a spus emisarilor guvernului, care i-au oferit demnitatea de Mitropolit al Moldovei, chiar in locul IPS Irineu, in schimbul renuntarii la catolicism, celebra fraza: „Credinta noastra este viata noastra!”.

Episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, impreuna cu episcopul vicar Vasile Aftenie din Bucuresti, cu administratorul apostolic al Mitropoliei din Blaj, PS Ioan Suciu, cu arhiepiscopul ad personam Valeriu Traian Frentiu, eparh de Oradea, cu episcopul Ioan Balan al Lugojului si cu episcopul de Maramures, Alexandru Russu, au fost arestati si ucisi in temnitele comuniste. Lor li s-a adaugat, pe lista martirilor, episcopul Tit Liviu Chinezu. El a fost consacrat in clandestinitate, alaturi de Eminenta Sa Alexandru Todea, cel care avea sa devina cel de-al doilea cardinal roman, de arhiepiscopul Ioan Chertes al Clujului, de PS Liviu Hirtea, de PS Ioan Ploscaru si de PS Ioan Dragomir.

In total, au fost 12 episcopi greco-catolici incarcerati. sapte au murit in temnita. Prima victima a fost PS Vasile Aftenie, caruia securistii i-au smuls mainile si picioarele.

Ceilalti episcopi au trecut prin temnita de la Sighetu Marmatiei. Aici, inaltii ierarhi au fost poftiti in celule cu indemnul „Sa bagam bivolii la grajd!”. Cei sapte martiri sunt obiectul unei proces de canonizare aflat pe rolul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor de la Vatican, la finalul caruia vor fi proclamati sfinti ai Bisericii Catolice.

 

 

https://romanialibera.ro/special/martirii-credintei-in-inchisorile-comuniste-123490/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Cornel Nistorescu: Klaus Iohannis a făcut-o de oaie

 

/////////////////////////////////////////

 

 

„Silviu Brucan a plănuit din apartamentul meu Lovitura de stat din ’89!”

 

Revoluția din 1989 a fost de fapt o lovitură de stat, afirmă academicianul Eugen Mihăescu, care dezvăluie, pentru Evenimentul zilei, că „la sfârșitul verii 88, Silviu Brucan a locuit în apartamentul meu de la New York”.

 

„De acolo a vorbit cu Moscova, Londra și Washington”. Despre Ion Iliescu spune că era „extraordinar” în epoca dinaintea căderii lui Ceauşescu, după care setea de putere l-a transformat într-un fel de „mafiot care conduce clanul”.

 

– Cum priviți – cu experiența de viață de acum – Revoluţia din decembrie 1989?

 

– Nu a fost o Revoluție, ci o lovitură de stat și știu asta pentru că, la sfârșitul verii ’88, Silviu Brucan a locuit în apartamentul meu de la New York. De acolo a vorbit cu Moscova, Londra și Washington. Am fost și eu absorbit, tangențial, de evenimentele preparatorii. „Scrisoarea celor șase” s-a scris în apartamentul meu. Ce s-a văzut la Televiziunea Română „Liberă” a fost o mișcare de figuranți, la propriu, regizată de Sergiu Nicolaescu avându-l ca asistent pe Ion Caramitru, cel care a ordonat „Foc!” asupra Bibliotecii Centrale Universitare.

 

– De ce politică şi de ce Ion Iliescu?

 

– Aveam încredere în el. Am crezut că este singurul care poate să facă tranziţia. Nu am crezut că se agaţă de putere, că vrea să rămână. Și mai credeam atunci – şi aici este greşeala mea – că nu era un comunist cu cap pătrat, cum erau toţi ceilalți.

 

– Mai exact, ce îi reproșați lui Ion Iliescu?

 

– Trebuia să facă numai tranziţia şi să nu se agaţe de putere.

 

– Era prea însetat de putere?

 

– Când cineva e dublură timp 25 de ani şi nu apucă să cânte «Rigoletto», în momentul când moare solistul şi cântă el… nu se mai opreşte din cântat. A stat prea mult nevorbit şi necântat.

 

– Cum l-aţi caracteriza pe Ion Iliescu?

 

– Un om care era extraordinar în epoca dinaintea căderii lui Ceauşescu şi care după aia s-a schimbat. Puterea, în loc să-l echilibreze, l-a dezechilibrat, l-a apucat o ameţeală. Era uşor influenţabil. Credea pe ultimul venit.

 

– Ați spus că la Cotroceni a fost un coşmar. De ce?

 

– Aveam parte de o atmosferă strict fanariotă. Veneam pornit să fac un lucru şi mă înglodam în hârtii. Agenda era diferită de ce credeam eu că o să fie. România se cufunda în sărăcie şi mizerie şi unii se îmbogăţeau. Iliescu nu dorea să acumuleze nu ştiu ce averi, dar le-a permis celor din jur s-o facă. Spunea că un sărac cu un sărac nu fac un bogat şi trebuie să creăm capitalul românesc. A închis ochii și i-a lăsat pe unii să fure, să adune averi… ca un mafiot care conduce clanul.

 

– I-a lăsat în pace, iar ei l-au lăsat la putere?

 

– Cam așa ceva. Iliescu a considerat că trebuie să permită să apară această clasă a bogaţilor şi a capitalului românesc, care nu a făcut apoi nimic pentru ţară. Cei care au prosperat sub Iliescu, şi ulterior sub Băsescu, nu s-au gândit decât la ei, decât cum să se perpetueze la putere, vânzându-se – la fel cum se vindeau boierii pe vremea fanarioţilor – celor care credeau ei că decid pentru România, adică UE, americanilor şi mai puţin ruşilor.

 

„Nu există libertate. În România atunci când aveam un proiect mi se spunea că nu am voie să fac aia şi ailaltă. Când am ajuns în America a fost simplu. Mi s-a spus: „Ai voie să faci numai asta!” Andrei  Koncealivski rezumă perfect diferenţa dintre sistemul comunist şi cel capitalist. Ai o libertate dacă eşti prieten cu gardianu-şef, de exemplu, dacă faci ce vor ei, fie că asta se întâmplă în comunism sau în ceea ce se  spunea fals lumea liberă” – Eugen Mihăescu

 

„Silviu Brucan a plănuit din apartamentul meu Lovitura de stat din ’89!”

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Călin Georgescu- diversiunea politico-mediatică tocată de Nistorescu și Știreanu

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Rusia lui Putin şi mantia imperială a barbariei

 

 

Scris de Ioan Stanomir

 

De ce este Rusia lui Putin altfel şi de ce standardele de conduită ale naţiunilor civilizate au încetat să i se mai aplice? Iată întrebarea care pare să producă, astăzi, un sentiment de perplexitate.

După decenii de “pragmatism”, după decenii de simbioză energetică, după decenii de diplomaţie atentă la sensibilităţile strategice ale Rusiei, statul consolidat de Vladimir Putin a ales să  treacă la atac. Ceea ce unii anunţau că nu se va întâmpla niciodată s-a întâmplat, în cele din urmă.Şi poate că unicul răspuns la interogaţia aceasta este cel legat de natura statului rus însuşi. Unicitatea Federaţiei Ruse oferă o cheie de interpretare a modului ei de comportament. Luciditatea este alternativa la naivitate şi miopie. Barbaria rusă de acum este semnul de manifestare al unei patologii imperiale. Invazia Ucrainei este o etapă din marşul spre măreţie al Rusiei. Căci Rusia de după 1991 nu a fost cu adevărat ceea ce unii au sperat că poate deveni: o democraţie federală, un stat constituţional şi pluralist, capabil să creeze un ataşament întemeiat pe valori comune şi pe civism. Eşecul  experimentului de democratizare a oferit Rusiei ocazia de a se întoarce la originile sale nerenegate vreodată, cele imperiale.

 

Rusia lui Putin poartă mai departe, cu premeditare ideologică, mantia unui imperiu. Rusia lui Putin nu poate fi judecată ca un stat-naţiune similar cu cele din Occident, pentru că esenţa ei rămâne una imperială. Rusia pe care Putin o întruchipează este cel din urmă imperiu terestru din zona Eurasiei. Identitatea şi ambiţiile sale sunt modelate de această linie de continuitate. Intenţia de a reuni pământurile vechii Rusii Kievene aparţine unui imaginar hrănit prin propagandă. Pe urmele Rusiei ţarilor şi ale URSS, Rusia lui Putin se vede pe sine ca unica entitate capabilă să asume această moştenire. Ucraina trebuie  distrusă, pentru că existenţa ei independentă subminează acest proiect de unificare. Rusia lui Putin continuă bătăliile începute de fondatorii Moscovei.Şi iată că aparenta iraţionalitate a acţiunii  Rusiei devine raţională o data cu raportarea ei la natura imperială a statului rus însuşi. Etica marţială ce acordă puterii militare rolul central, cruzimea devastărilor, premeditarea crimelor, toate acestea vin din trecutul unui imperiu animat de vocaţia expansiunii. Rusia lui Putin este capătul de drum al traiectoriei ce debutează în secolul al XV-lea.În faţa unui asemenea imperiu ce-şi etalează agresivitatea nucleară pragmatismul laş al cedărilor nu face decât să amâne un alt atac, inevitabil. Ca stat imperial, Federaţia Rusă nu poate fi oprită acum decât prin fermitatea coaliţiei occidentale. Sprijinirea Ucrainei este vitală în acest efort de îndiguire al acestui nou val imperialismului…Mantia imperială a Rusiei este una a barbariei. Între crime de război şi şantaj energetic, Vladimir Putin croieşte un drum al expansiunii. A capitula acum înseamnă a pregăti un viitor al acestei dominaţii brutale. Tragedia din Ucraina devine un moment al alegerilor existenţiale.

 

 

 

Articol publicat şi pe Contributors.

 

 

https://putereaacincea.ro/rusia-lui-putin-si-mantia-imperiala-a-barbariei/

 

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

Faţa te trădează: ce spune chipul tău despre stilul de viaţă?

 

Mihaela Stanescu

De la nuanţa tenului şi forma feţei, până la petele din ochi şi aspectul buzelor, chipul este o „hartă” pe care se înscriu limpede efectele modului de viaţă al fiecăruia. Privind faţa unui om, un medic bun poate obţine, dintr-o singură aruncătură de ochi, o bogăţie de informaţii – indicii asupra stării de sănătate a pacientului său. Dar şi pentru fiecare dintre noi, propria faţă poate spune multe, ne poate ajuta să înţelegem ce facem bine, ce facem rău şi cum putem îndrepta lucrurile.

„Pot spune multe despre stilul de viaţă al cuiva privindu-i faţa, inclusiv ce mănâncă de obicei şi cât de mult bea sau fumează”, spune dr. Tabi Leslie, dermatolog şi purtător de cuvânt al British Skin Foundation. Dar şi nivelul de activitate fizică, sub forma activităţilor sportive, îşi pune amprenta asupra feţei, ca şi somnul, soarele, computerul… Iată, mai jos, o listă de semne grăitoare prin care faţa şi zonele din jur ne comunică – sau ne avertizează – că ar trebui să luăm unele măsuri. Unele dintre informaţii pot părea, la prima vedere, contradictorii. Trebuie să facem exerciţii fizice sau nu facem? Să stăm la soare sau nu? La o doua privire, se vede bine că, în toate recomandările specialiştilor, principiul-cheie este moderaţia. Sau, cum se zice, tot ce este „prea” strică. Evident, dacă schimbărle în stilul de viaţă nu dau rezultate, dacă problemele persistă sau se agravează, trebuie neapărat consultat medicul. Descoperirea neașteptată din conservele de somon expirate de 54 de ani

Alergatul ne afectează sau nu genunchii?

Faţă slabă şi „trasă”

 

Cauze posibile: excesul de exerciţii fizice, diete yo-yo

 

Cu toate că execiţiile fizice sunt esenţiale pentru sănătatea corpului şi a pielii, practicarea lor în exces poate avea ca efect nişte obraji „căzuţi”, spune dr. „Aspectul este cunoscut sub numele de «faţa alergătorului», dar orice tip de exerciţiu cardiovascular – care măreşte ritmul bătăilor inimii – practicat în exces, poate duce la acelaşi efect; cicliştii arată şi ei aşa. Explicaţia? „Iniţial, când înceapă să alergi, faţa se înroşeşte deoarece vasele de sânge se dilată pentru a asigura alimentarea cu oxigen a întregului corp. Dar, după 15 minute, pe măsură ce muşchii încep să aibă nevoie de mai mult oxigen, sângele începe să fie retras de la nivelul feţei, ceea ce înseamnă că ţesutul adipos de la nivelul obrajilor este lipsit de oxigen şi, treptat, moare.”Dacă alergi foarte mult, vei avea o inimă şi plămâni foarte sănătoşi, dar îţi vei pierde rotunjimea obrajilor şi vei  arăta tras(ă) la faţă.”

 

Acest efect poate fi evitat variind tipurile de activitate fizică, practicând diferite tipuri de exerciţii, precum antrenamentul cu greutăţi sau yoga.

 

Renunţarea la fumat va avea şi ea efect benefic, adaugă medicul, deoarece toxinele din ţigări afectează şi ele alimentarea cu sânge a ţesutului adipos din obraji, ducând la aspectul slăbit la feţei.

 

Şi, de asemenea, evitaţi dietele drastice la modă, deoarece acestea îşi pot pune amprenta asupra înfăţişării, spune dermatologul dr. Nick Lowe de la Clinica Cranley. „Cei care ţin intermitent cure de slăbire – aşa-zisele diete yo-yo – pierd în mod regulat în greutate, iar apoi pun rapid kilogramele la loc. Aceste fluctuaţii rapide ale greutăţii fac ca pielea să se întindă şi să-şi piardă elasticitatea, aşa că veţi începe să aveţi pielea obrajilor lăbărţată şi căzută.”

 

 

 

Faţa umflată şi obrajii căzuţi

 

Cauze posibile: alcoolul, lipsa de exerciţiu fizic.

 

Alcoolul este unul dintre cei mai mari duşmani ai feţei. Dr. Michael Prager, chirurg plastician, spune că tratează din ce în ce mai multe femei ale căror feţe au căpătat un aspect umflat, palid şi ridat, din cauza obiceiului, foarte răspândit, de a bea vin în fiecare seară.„[Aceste femei] îmi spun adesea: «mama mea arăta aşa de bine când avea vârsta mea de acum! Nu înţeleg de ce eu arăt aşa de bătrână.» Iar eu le spun că, probabil, mamele lor nu beau aşa de mult.”

Dr. Michael Prager spune că alcoolul „stresează organismul, determinând producerea hromonului numit cortizol.” Acest hormon face ca în zona feţei să se depună mai multă grăsime, determinând totodată retenţia de apă la nivelul obrajilor; ca urmare, faţa apare umflată.

 

Mai mult, se ştie că alcoolul suprastimulează glandele salivare parotide, aflate de fiecare parte a feţei, la punctul de întâlnire a maxilarului inferior cu gâtul, adaugă dr. Khan. „Consumul de alcool în exces face ca aceste glande să-şi mărească dimensiunile, ceea ce face ca faţa să pară mai lată. Dacă renunţaţi la alcool sau reduceţi drastic consumul, veţi observa curând o îmbunătăţire sub acest aspect.”Multe băuturi alcoolice conţin, de fapt, cca. 50% zaharuri şi există tot mai multe dovezi ale faptului că un consum ridicat de zaharuri îmbătrâneşte pielea, datorită unui proces numit glicozilare.  Moleculele produse în cursul metabolizării zaharurilor încetinesc producţia de fibre de colagen şi elastină, structura de susţinere a pielii.

 

„Faţa devine căzută, îşi pierde elasticitatea, musculatura şi forma, în general, aşa că arată lăţită”, spune dr. Prager. „Între 20 şi 30 de ani nu prea se cunoaşte, dar dacă veţi continua să beţi tot aşa de mult, până la 40 de ani vătămarea va fi ireversibilă.”

 

Exerciţiile fizice regulate sunt, de asemenea, esenţiale pentru păstrarea aspectului tineresc şi sănătos al pielii feţei În 2010, cercetătorii de la Universitatea St. Andrews au realizat imagini ale feţelor unor persoane, aşa cum ar fi arătat acestea peste 20 de ani dacă nu făceau exerciţii fizice. Oamenii inactivi fizic au un risc mai mare de a avea pielea de pe gât lăsată şi de a depune grăsime pe frunte şi în jurul ochilor. Exerciţiul fizic (dar nu în exces, după cum am menţionat) ajută la păstrarea fluxului normal de sânge la nivelul pielii, menţinând producţia de colagen.

 

 

 

Riduri

 

Cauza posibilă: faptul că nu se foloseşte cremă de protecţie solară.

 

Poţi spune ce anume a produs anumite riduri doar privindu-le, afirmă Chris Griffiths, profesor de dermatologie la Universitatea din Manchester  şi specialist în problemele îmbătrânirii. „Ridurile fine, ca nişte încreţituri, apar cu vârsta, dar ridurile aspre, mai adânci, apar de obicei din cauza soarelui.”Dr. Aamer Khan adaugă că ridurile de sub ochi sunt, adesea, un semn că persoana respectivă petrece prea mult timp la soare. Pe faţă, zonele de sub ochi sunt cele mai afectate; acolo pielea este mai subţire şi mai vulnerabilă la apariţia ridurilor.

 

Ten palid

 

Cauze posibile: consum insuficient de legume şi fructe, exces de greutate.

 

Anul trecut, cercetătorii de la Universitatea St. Andrews au arătat că un consum de numai 3 porţii de fructe şi legume pe zi dă pielii o strălucire sănătoasă, în doar câteva săptămâni. După cum explică Ross Whitehead, cercetător la această universitate, fructele şi legumele conţin pigmenţi numiţi carotenoizi, care se depozitează în piele, dându-i o culoare sănătoasă.

 

 

 

El adaugă că o persoană supraponderală trebuie să consume mai multe fructe şi legume pentrua obţine acest efect. Pigmenţii carotenoizi sunt solubili în grăsimi, aşa că sunt absorbiţi de grăsimea din corp; e nevoie de cantităţi mai mari pentru a se depozita şi la nivelul pielii.De asemenea, o îmbujorare naturală a obrajilor poate fi semnul unei bune sănătăţi cardiovasculare, spune Whitehead. Sângele oxigenat are o culoare mai intensă decât cel neoxigenat; dacă cineva face exerciţii fizice şi are o inimă sănătoasă, poate avea o îmbujorare permanentă a obrajilor, în vreme ce un ten palid poate indica faptul că persoana respectivă nu face destulă mişcare.

 

 

 

Dungi de culoare închisă pe gât

 

Cauza posibilă: excesul de zahăr în alimentaţie

 

Porţiunile de piele brun-cenuşie pe gât (dar care pot apărea şi în alte regiuni ale corpului) pot să arate ca nişte dungi de murdărie, dar nu sunt întotdeauna asta: ele pot fi un semn care avertizează asupra riscului de apariţie a diabetului de tip 2, asociat cu consumul de alimente bogate în carbohidraţi; manifestarea se numeşte acanthosis nigricans şi este cel mai adesea corelată cu un nivel ridicat de insulină, hormonul implicat în metabolizarea zaharurilor.Iniţial, aceste semne pot fi discrete, dar, dacă nu este tratată cauza, se pot întinde pe tot gâtul. „Este în mare măsură un  simptom asociat cu obezitatea şi diabetul şi tinde să apară la nivelul axilelor (foto) şi uneori al gâtului”, spune dr. David Price, specialist în diabet la spitalul Morriston din Swansea. ”Prezenţa lui sugerează că insulina nu îşi face treaba aşa cum ar trebui; de aceea, corpul este nevoit să producă mult mai multă decât normal. Scăderea în greutate este cel mai bun tratament pentru această problemă.”

 

 

 

Piele roşiatică

 

Cauze posibile: cafeina, lipsa luminii solare

 

Dr. Aamer Khan afirmă că abuzul de cafea poate deshidrata pielea, dându-o i nuanţă roşiatică şi un aspect uscat. „Dacă beţi mai mult de trei ceşti pe zi, aveţi nevoie, pentru fiecare, de un pahar de apă în plus, pentru a contracara efectele.”Nivelurile scăzute de vitamina D, care se formează în piele sub influenţa luminii solare, pot de asemenea determina nuanţa roşiatică a feţei; vitamina D este esenţială pentru formarea de noi celule ale pielii, aşa că o carenţă a acestei vitamine poate face ca pielea să fie descuamată şi roşiatică.

 

 

Coşuri

 

Cauze posibile: consumul ridicat de lactate şi regimurile de slăbire tip Atkins (cu conţinut scăzut de carbohidraţi)…Astăzi, este larg acceptat faptul că acneea este, în mare măsurăă, o afecţiune al cărei substrat este mai curând genetic decât determinat de stilul de viaţă.

 

 

 

„Totuşi, există tot mai multe dovezi că, în unele cazuri, excesul de produse lactate sau alimentaţia hipercalorică poate fi un factor care contribuie la agravarea problemei”, spune dr. Leslie.Cauzele nu sunt foarte lămurite, dar unii specialişti sugerează că ar fi implicată o o substanţă numită factor de creştere insulinic-1, care se găseşte în lapte (şi în mod natural în organismul uman).

 

Dr. Khan adaugă că şi regimurile de slăbire de tip Atkins, bogate în proteine şi sărace în carbohidraţi, pot fi de vină.

 

„Proteinele conţin anumiţi aminoacizi care stimulează producţia unor hormoni precum testosteronul, ce poate favoriza acneea. O dietă bogată în acizi omega-3 (întâlniţi în peştele gras precum somon sau macrou), fructe şi legume proaspete este considerată cel mai bun mijloc de a preveni sau diminua acneea.”

 

 

Crăpături la colţurile gurii

 

Cauza posibilă: consumul insuficient de legume şi fructe

 

Diferitele vitamine B care se găsesc în aceste alimente au proprietăţi anti-inflamatoarei, iar consumul insuficient de verdeţuri – care duce la carenţe de vitamine B – poate cauza iritarea pielii la colţurile gurii şi apariţia crăpăturilor – stomatită angulară, spune dr. Leslie.

 

Iar crăparea buzelor, în general,  poate fi datorată unei lipse de vitamina C.

 

Atât vitamina C, cât şi multe vitamine din grupul B se găsesc în produse de origine vegetală; de exemplu vitamine B în mazăre şi cereale integrale, iar vitamina C în citrice şi ardei graşi.

 

Dinţi tociţi

 

Cauze posibile: stresul, mâncărurile grase şi condimentate

 

Pare un simptom cam ciudat, dar dentiştii, care văd multe la viaţa lor, au de-a face şi cu asemenea cazuri.

 

„Vârsta dentară a unei persoane poate fi foarte diferită de vârsta sa coronologică”, spune dr. Ben Atkins, stomatolog la clinica Revive Dental Care  din Manchester.

 

Stresul îi poate face pe oameni să scrâşnească din dinţi, uneori ziua, dar cel mai frecvent noaptea, în timpul somnului, în mod inconştient; fenomenul se numeşte bruxism şi poate duce, în timp, la tocirea dinţilor, la micşorarea vizibilă a lungimii lor.„De multe ori oamenii nici nu-şi dau seama că o fac. Am văzut persoane care îşi pierduseră 50-80% din lungimea dinţilor din cauza acestui fenomen, ceea ce duce şi la micşorarea înălţimii feţei”

 

Pentru a remedia situaţia, pot fi purtate în gură, în timpul somnului, nişte aparate dentare speciale, dar dr. Atkins insistă că este esenţial să fie tratată cauza stresului.Alţi factori care contribuie la tocirea dinţilor, spune el, sunt consumul excesiv de alcool şi hiperaciditatea gastrică. În acest din urmă caz, secreţia de suc gastric este excesiv de acidă (adesea ca urmare a consumului de mâncăruri prea grase şi picante); dacă valva care, în mod normal, închide trecerea dintre esofag şi stomac, nu funcţionează corect, se poate produce aşa-numitul reflux gastro-esofagian: conţinutul gastric acid ajunge în gură, unde poate produce eroziunea dinţilor.

 

Gingii palide şi care au tendinţa de a se retrage, dezgolind partea de sus a dinţilor

 

Cauza posibilă: fumatul

 

După cum explică dr. Atkins, „fumatul reduce irigarea cu sânge a gingiilor, iar acestea au tendinţa să se retracte şi să capete un aspect palid şi parcă «pielos» – e ca şi cum ai afuma un peşte. În linii, mari asta se întâmplă în gură atunci când fumezi.”

 

 

Ochi lăcrimoşi

 

Cauze posibile: prea mult timp petrecut în faţa ecranului; lipsă de somn

 

În lipsa oricărei cauze emoţionale care să ne facă să plângem ori a substanţelor iritante, lăcrimarea ochilor poate fi, în mod paradoxal, un semn că suferi, de fapt , de uscăciune excesivă a globilor oculari: glandele lacrimale reacţionează producând secreţie lacrimală în exces, explică dr. Shamina Asif, de la Colegiul de Optometrie.De multe ori, acest lucru se întâmplă din cauză că petrecem prea mult timp în faţa ecranului computerului. Când ne concentrăm asupra ecranului, clipim mai rar; or, tocmai clipitul este cel care stimulează secreţia lacrimală şi lubrifiază ochiul, spune ea.

 

„Şi lipsa de somn contribuie la uscarea ochilor – în timpul somnului, ochii  se auto-repară şi produc fluid lacrimal.”

 

„Dacă suferiţi de uscăciune a ochilor, aveţi grijă să luaţi regulat pauze de la activitatea în faţa ecranului şi să vă amintiţi, în mod conştient, să clipiţi regulat. De asemenea, beţi multă apă, ca să rămâneţi bine hidrataţi.”

 

 

Cearcăne întunecate

 

Cauze posibile: alimentaţie vegetariană, lipsă de somn

 

O carenţă de fier – anemie – poate fi cauza apariţiei de cearcăne întunecate sub ochi, sugerează dr. Aamer Khan. Este o problemă care apare des în cazul vegetarienilor, deoarece carnea este o sursă majoră de fier. ”Fierul este necesar pentru reînnoirea ţesuturilor, aşa că un deficit de fier încetineşte crearea de celule noi ale pielii şi poate face faţa să arate palidă şi cu cearcăne întunecate sub ochi.” În plus, adaugă dr. Khan, oboseala poate face ca vasele din pielea feţei să se dilate. Pielea de sub ochi este foarte subţire, aşa că nuanţa albăstruie a vaselor sanguine transpare prin piele, făcând cearcănele să pară şi mai închise la culoare.

 

 

Cercuri în jurul irisului şi proeminenţe pe pleoape

 

Cauza posibilă: alimentaţia bogată în grăsimi

 

Inelele alburii care par în jurul irisului, cunoscute sub denumirea de arcus senilis, ca şi micile umflături galbene din zona pleoapelor, numite xanthelasma, pot fi semne ale hipercolesterolemiei (nivel mare de colesterol în sânge), care este adesea corelată cu o alimentaţie prea bogată în grăsimi. Excesul de colesterol se depozitează în zona ochilor.

 

„Studiile au arătat că persoanele care prezintă arcus senilis şi xanthelasma au un risc crescut de apariţie a bolilor de inimă”, spune Shamina Asif; ea recomandă ca, în cazul în care cineva îşi face griji în privinţa colesterolului, să meargă neapărat la doctor, ca să primească recomandările necesare pentru a corecta problema.

 

Pete sidefii pe globul ocular

 

Cauza posibilă: faptul că nu purtaţi ochelari de soare atunci când ar fi cazul

 

Dacă nu vă protejaţi ochii de soarele puternic, riscaţi să vă alegeţi cu o afecţiune numită pinguecula. Pe globul ocular, la marginea irisului, apare o pată sau băşică alb-gălbuie, sidefie, situată către parte dinspre nas a ochiului.

 

În general, este o problemă minoră, care nu provoacă necazuri; în rare cazuri se poate extinde până când începe să afecteze claritatea vederii. Dacă produce iritaţii, acestea pot fi tratate cu picături speciale pentru ochi sau cu preparate cu steroizi.

 

Dacă pata sidefie se întinde spre cornee, având o formă oarecum triunghiulară, atunci poate fi vorba  despre pterigyium   – afecţiune numită popular „ochiul surferului”, deoarece apare mai des la persoane care sunt expuse intens la ultraviolete, precum sportivii menţionaţi. Pterigyium-ul poate afecta vederea; la nevoie,  poate fi tratat chirugical, sub anestezie locală.

 

 

 

Atât pinguecula, cât şi pterygium sunt afecţiuni destul de comune – văd cazuri în fiecare zi”, spune Shamina Asif.

 

„Radiaţiile ultraviolete sunt unul dintre principalii factori de risc, aşa că e important să purtaţi ochelari de soare pentru a preveni apariţia acestor probleme sau a le împiedica să se agraveze.”După cum vedeţi, ce mâncăm sau nu mâncăm, ce purtăm sau nu purtăm, efortul fizic prea mic ori prea mare pe care îl depunem, toate lasă urme pe chipul nostru şi ne trădează felul de a trăi. Să încercăm să vedem partea bună  a lucrurilor: dacă, privindu-ne faţa în oglindă, aşa cum obişnuim să facem foarte des,  descifrăm la vreme semnele prevestitoare, putem împiedica apariţia unor necazuri mult mai mai mari în viitor

 

Faţa te trădează: ce spune chipul tău despre stilul de viaţă?

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Călin Georgescu: Sunt dispus să DEMISIONEZ!! (merita văzut!)

https://www.youtube.com/watch?v=10e_-fbcH7c

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Cine este păpușarul Loviturii de Stat dată chiar de Stat?

 

 

/////////////////////////////////////

 

 

 

 

SOSOACA SPARGE STATUL PARALEL –

 

 

 

Interviu incendiar cu presedinta SOS Diana Sosoaca despre necesitatea unei reforme din temelii in justitie: „Prin Kovesi s-a instituit teroarea in antreprenoriatul romanesc. Daca va exista un proces precum cel de la Nurnberg, Kovesi e una dintre principalele persoane ce trebuie trimise in inchisoare pe viata… Trebuie raspunderea pentru protocoalele cu serviciile secrete, destituirea din functii si trimiterea in judecata a celor ce au facut parte din protocoale”

SCRIS DE: L.J. | pdf

 

Presedinta partidului SOS Romania, eurodeputata Diana Iovanovici-Sosoaca, a fost oferit un interviu incendiar pentru Lumea Justitiei vineri, 8 noiembrie 2024, in care a vorbit atat despre scandalul momentului (revoltatoarea hotarare prin care Curtea Constitutionala i-a blocat candidatura la presedintia Romaniei), cat si despre problemele cronice ale justitiei romanesti.In interviul acordat senior editorului Luju Razvan Savaliuc, europarlamentara a declarat ca hotararea CCR este doar o parte dintr-un plan mai mare prin care sistemul urmareste sa o distruga nu doar din punct de vedere politic, ci si pe plan personal si al vietii de familie.Cu privire la problemele justitiei romanesti, presedinta SOS Romania a aratat ca doua dintre principalele puncte din programul de guvernare al partidului pe care il conduce le constituie raspunderea patrimoniala a magistratilor in cazul comiterii de abuzuri (Sosoaca a dat ca exemplu abuzul impotriva avocatului Robert Rosu) si excluderea din sistem si tragerea la raspundere – inclusiv penala – a tuturor celor care au lucrat in baza protocoalelor cu serviciile secrete.

 

Tot in domeniul justitiei, Sosoaca s-a pronuntat impotriva taxelor de timbru (aratand ca acestea constituie de facto o incalcare a dreptului de acces gratuit la justitie prevazut in Constitutie), pentru profesionalizarea avocaturii romane si si pentru reducerea birurilor pe care avocatii sunt nevoiti sa le achite atat catre stat, cat si catre Uniunea Nationala a Barourilor din Romania.Diana Sosoaca nu a uitat-o nici pe Laura Kovesi, europarlamentara subliniind ca sefa Parchetului European (EPPO) trebuie sa raspunda penal, intr-un „proces precum cel de la Nurnberg”, pentru toate abuzurile de care se leaga numele ei – mai ales pentru distrugerea antreprenoriatului romanesc. „Este doamna care instituie santajul si face actiuni exact ca in anii ’50”, a punctat Sosoaca.Tot cu privire la Kovesi, Diana Sosoaca s-a aratat sceptica in legatura cu ancheta EPPO privind-o pe presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, in legatura cu achizitia de vaccinuri in pandemie.

 

 

 

Iata principalele declaratii ale Dianei Sosoaca (vezi video):

 

 

 

 

 

 

 

Despre incalcarea drepturilor si libertatilor cetatenesti:

 

 

 

„Sunt cu analizele la zi. Am si teste psihologice, si teste psihiatrice. Sunt in deplinatatea facultatilor mele mintale. Sunt un om asumat, responsabil. Daca asa ar considera justitia ca eu trebuie sa platesc pentru actiunile mele, asta este: de-a lungul istoriei romanilor, au fost foarte multi oameni aruncati in inchisoare pe nedrept. N-as fi nici prima, nici ultima.

 

Nu suntem intr-o situatie normala. Nu suntem pe timp de pace. Suntem in timpul unui razboi atipic. Nu mai e ca pe vremuri, in care luam armele si ne impuscam. Este razboiul pentru drepturile si libertatile cetatenesti, care a inceput mai amplu in 2020 (la declansarea pandemiei de COVID), atunci cand am reactionat”.

 

 

 

Despre hotararea CCR privind blocarea candidaturii la presedintie:

 

 

 

„Din punctul meu de vedere, e mai mult decat un atentat impotriva democratiei. Este o lovitura de stat, facuta de o institutie a statului, care, conform Constitutiei Romaniei, are obligatia de a garanta respectarea Constitutiei. Nu a judeca, nu a ancheta, nu a condamna.E foarte greu pentru romanul de rand, care nu are pregatire juridica, sa inteleaga. Insa este foarte usor pentru un jurist si pentru cei obisnuiti cu sistemul juridic si cu sistemul de drept sa inteleaga o atare situatie. Mai mult: a fost inteleasa de catre specialisti in drept din foarte multe tari, care mi-au transmis scrisorile lor si care au publicat in tarile lor (peste o suta de tari: din Portugalia pana in America si in Pakistan). Am ramas inmarmurita. Am ajuns in ochii lumii ca o tara in care nu mai exista democratie si in care s-a dat o lovitura de stat.

 

Eu le-am depus deja plangere penala (n.r. celor cinci judecatori CCR care i-au respins candidatura). Din punctul meu de vedere, este vorba nu numai de abuz in serviciu, ci si de uzurpare de calitati oficiale – pentru ca s-au substituit unor judecatori de instanta judecatoreasca (ceea ce nu sunt). E acolo si un grup infractional organizat.Partidele au luat atitudine (n.r. impotriva hotararii CCR) pentru ca eram in campanie electorala. Toate partidele politice – inclusiv toti cei 14 candidati prezidentiali – au fost de acord. Ei stiau cu cateva zile inainte ce se va intampla. Ei au incercat sa ma santajeze, sa ma ameninte, ca sa ma retrag. Au exercitat presiuni asupra Biroului Electoral Central, sa-mi respinga candidatura, insa BEC nu a vrut sa-si asume o asemenea mizerie politica. Si atunci serviciile secrete au pus presiune pe toti judecatorii CCR si s-a ajuns la un astfel de rezultat. Am inteles ca UDMR l-a chemat pe Attila (n.r. Attila Varga, judecatorul CCR propus de UDMR) si l-au somat sa nu semneze. Chiar vreau sa vad, la o ancheta, daca a semnat. Pentru ca si acum se mentioneaza ca respectiva motivare nu este semnata de un judecator. Ceea ce inseamna ca avem o motivare ilegala publicata in Monitorul Oficial.Si cred ca exista aceasta posibilitate – si iti spun si de ce: in Parlamentul Romaniei, nu numai eu, ci si altii au descoperit (si am facut sesizari) ca se votau niste legi si cand ajungeau la publicare la Monitorul Oficial, venea cineva cu foarte multe trese si schimba articolul.Nu mi-a venit sa cred, ca om al legii, ca jurist: nu pot sa concep ca asa ceva exista (n.r. hotararea CCR). Eu am crezut ca e o minciuna. Le-am explicat oamenilor ca e ca si cum se vorbeste de extraterestri: suntem o familie si avem un copil. Apare o nava extraterestra, vine un extraterestru din nava, pe tine te blocheaza, iti ia copilul si dispare definitiv. Le-am spus: exact asa e hotararea CCR. Dar e mai posibil sa se intample in realitate ca nava spatiala sa-ti ia copilul decat CCR sa fi dat o asemenea hotarare.

 

In toate sondajele PSD-ului, ieseam cu peste 67%. As iesi (n.r. presedinte) din primul tur. Tot organul asta al lor represiv nu a functionat in ceea ce ma priveste: mi-au distrus familia, am ajuns la divort, au incercat sa-mi distruga copiii, i-au distrus cariera copilului meu, au dat-o afara pe Tais de la scoala (a trebuit s-o mut in alta scoala), nu ma primea nimeni nicaieri (‘ne faceti probleme, ca sistemul nu e cu dumneavoastra si vin controale’)…Sunt si in institutii unii care ne-au mai ajutat, ne-au mai dat cate o informatie, dar le-am spus: ‘Fiti foarte atenti: nu spuneti in gura mare ca o admirati pe Sosoaca. O sa va dea afara’. Si multi au fost dati afara, pentru ca au avut o atitudine fatisa. Pentru ca Diana Iovanovici-Sosoaca nu mai e persoana Diana Iovanovici-Sosoaca, ci este un simbol al luptei pentru recuperarea drepturilor si libertatilor cetatenesti”.

 

 

 

Despre protocoalele din justitie si raspunderea magistratilor:

„Spre sfarsitul anului 2021, ca sa tac, mie mi-a oferit PSD postul de ministru al Justitiei. Le-am spus: ‘Ma lasati sa fac ce vreau eu? Vreau sa scot serviciile din justitie’. Zici ca le-am dat cu ceva in cap: ‘Stii ca nu se poate…’

 

M-ar fi pus ministru al Justitiei, dar ma tineau o luna-doua, aratau publicului (fiindca ei au presa) ca n-am facut fata si ca, de fapt, sunt o mare dezamagire a poporului roman. N-as fi avut unde sa ma exprim, ca sa arat adevarul, si se alegea praful. Eu stiu jocurile astea. Serviciile mi-ar fi pus piedici.Un punct in programul nostru de guvernare este raspunderea pentru protocoalele cu serviciile secrete, destituirea din functii si trimiterea in judecata a celor care au facut parte din acele protocoale.

 

La noi pe liste (n.r. pentru alegerile parlamentare) este Cosmina Cerva – o eminenta avocata si foarte bataioasa. Ea mi-a spus: ‘Intru si candidez cu o conditie: daca pui in programul de guvernare asta si daca o s-o facem ca partid’. (…)In instante, cate incalcari de drepturi si libertati au fost? Avem cazul Rosu. Am fost singurul parlamentar care a luat atitudine. Cine il despagubeste pe Rosu? Cati bani poti sa ii dai acelui om? Un an si jumatate a stat in inchisoare. Suferinta copilului sau ramane marcanta pe viata.

 

Raspunderea patrimoniala a magistratilor face parte din programul nostru de guvernare. Obligatoriu. In primul rand, excluderea din magistratura a celor care au facut parte din acele acorduri cu serviciile secrete. Si mai vad ceva: odata ce ti-ai incalcat obligatia de magistrat (ca ai primit mita, ca ai avantajat pe cineva), eu nu le-as mai da pensii niciodata. In alte tari, raspunderea magistratilor inseamna asa: ai incalcat legea si esti condamnat? Nu mai ai pensie de magistrat – la revedere, drum bun! Te duci si muncesti corect, pentru ca ti-ai batut joc de munca ta.In Statele Unite nu se cracneste: vine regimul ala si te ia la control. Ori facem justitie, ori n-o mai facem. Aici de-aia iti trebuie un om ca mine: sa aiba curaj sa taie in carne vie. Nu poti altfel”.

 

 

 

Despre schimbarile necesare in sistemul de justitie:

 

 

 

„In primul rand, as schimba taxele de timbru. Taxele de timbru fac inaccesibila justitia pentru omul de rand. Este imposibil sa ai acces la justitie pe asa ceva. Mai mult: trebuie sa se schimbe si corpul avocatesc, pentru ca foarte multi avocati au facut pact cu sistemul si si-au vandut clientii. Mai mult: sunt avocati care nu-si respecta contractele de asistenta juridica. Iti iau banii, pleaca si nu-i mai gasesti. Sunt nume importante. Ar trebui condamnati. Sau nu isi reprezinta clientii cu probitate profesionala. Sau n-au pregatire juridica temeinica. Si asta de unde vine? Pestele de la cap se impute.Vreau ca avocatura sa mearga mai bine decat restul institutiilor din Romania. Si mai vreau ceva: vreau sa profesionalizez cum trebuie avocatura. Parerea mea este ca ar trebui ca avocatii sa fie inclusi, pentru ca ei sunt doar pe hartie parte a sistemului de justitie. Tu ai vazut cum ne desconsidera? Eu pe magistratii aia care ii pun la punct pe avocati i-as sanctiona pana i-as exclude. Avocatul este garantul respectarii drepturilor si libertatilor cetatenesti. Ce cauta procurorul sa fie langa judecator? Procurorii nu au ce cauta in magistratura. Orice care este disfunctional se poate schimba. Cu tot respectul pentru procurori, dar sunt avocati, ca si noi. Trebuie sa aiba acelasi regim. De ce sa stea in acelasi birouri cu judecatori? Atunci fa-mi si mie birou de avocat si stam cu totii! Hai sa facem ca in Statele Unite ale Americii: birouri in care sa avem discutii si sa negociem. Ori ne dati si noua drepturi, cum le dati procurorilor; ori, daca nu, sa n-aiba drepturi – exact ca si noi!

 

Pe vremea lui Ceausescu, avocatii aveau un salariu fix de la stat, la care se adauga o cota din onorariu. Eu totusi le-as da un salariu, ca sa aiba din ce trai. Am ajuns la momentul in care un avocat castiga mai putin decat un angajat. Te iei si dupa puterea de cumparare a poporului. In conditiile in care omul ala nu mai are bani nici sa traiasca, cum crezi tu ca isi va permite un onorariu de 2.000 de euro? La ce taxe si impozite avem, ca avocati (si pe alea de la stat, si pe alea de la barou si UNBR), ajungem la vreo 60%. Este inacceptabil! E normal ca ii cer aluia 2.000 de euro. Din 2.000 de euro, eu nu raman cu 1.000 de euro. Eu am facut avocatura pe bune. Iar la oficii, amaratii aia isi iau banii dupa luni de zile.

 

Tie ti se pare normal ca banii de la taxele de timbru sa se duca la primarie? De ce nu se duc la justitie? Cum e posibil sa am taxe de timbru atat de mari? Vreau sa-mi fac un partaj. Poate am avut o mostenire de la tata si mi-a lasat un conac si stau in el. Nu conteaza ca imi fac focul intr-o singura camera si nu stau in alelalte. Dar stau acolo, pentru ca e mostenirea mea si nu vreau sa o dau. Vreau sa-mi pastrez traditia, ca de-aia sunt roman: sa-mi pastrez istoria acasa. Ma duc sa-mi fac partaj cu cineva si-mi cere taxa 5%, 10%… Ajungi sa platesti milioane de lei pe taxe. Asta e justitie? Nu scrie in Constitutie ‘accesul liber la justitie’ si ca ‘justitia este gratuita’?Un primar trebuie sa aduca investitii, nu sa stea pe banii contribuabilului, din taxe si impozite. Eu le fac rost primarilor de intalniri cu reprezentanti ai unor companii (de unde vor ei), sa le aduc investitii, cu mana de lucru romaneasca”.

 

 

 

Despre faptul ca dosarul Ursulei von der Leyen privind vaccinurile zace la EPPO:

 

 

 

„Laura Kovesi nu are cum sa faca ceva, pentru ca toti sunt un grup infractional organizat. Imi asum ce spun. Kovesi are competente si ar fi trebuit sa actioneze, dar ea actioneaza pe tari micute, care nu vor sa adopte directive. Este doamna care instituie santajul si face actiuni exact ca in anii ’50.Toti antreprenorii romani i-a decapitat. Il ancheta pe unul care avea un prejudiciu de 500.000 de euro, cheltuind pe ancheta 3 milioane de euro, dupa care nu se recuperau nici acei 500.000 de euro, 3 milioane de euro erau si ei distrusi. Deci aveam pierdere de 3,5 milioane de euro si distrugerea fabricilor si a uzinelor.

 

Ea (n.r. Kovesi) este cea prin care s-a instituit teroarea in lumea antreprenoriatului romanesc. Daca vreodata va exista un proces precum cel de la Nurnberg, Laura Codruta Kovesi este una dintre principalele persoane care trebuie trimise in inchisoare pe viata.

Nu cred ca Ursula von der Leyen o sa scape (n.r. in dosarul vaccinurilor). Am niste calugari care imi spun asa: ‘Rabdare!’ (cum spunea si Iustin Parvu). ‘Ai ajuns si ai facut atat de multe, cat n-au facut astia in 34 de ani. Rabdare! Vei ajunge si acolo unde trebuie, doar daca Dumnezeu crede ca acest popor merita’”.

 

 

 

Mesaj pentru poporul roman:

 

 

 

„Am inteles ca pana si adversarii mei politici ma numesc ‘Vocea Romaniei’. Am inteles si imi asum: sunt Vocea Romaniei – a acelei Romanii libere, independente, suverane si fara datorii. A Romaniei Mari. Vocea Romaniei vrea sa ii contrazica pe Brancusi si pe Tutea. Vreau sa trezesc romanii din prostia manipularii. Vreau sa-i trezesc din lipsa de curaj. Vreau sa-i scol din genunchi si sa le spun: ‘Ridica-te, Gheorghe! Ridica-te, Ioane!’ Si sa se ridice; nu sa strigam la disperare: ‘Desteapta-te, romane!’ Sa spunem: ‘S-a desteptat romanul’. Si sa merg la mormantul lui Brancusi, sa-i spun: ‘Acum te poti intoarce acasa, pentru ca romanii tai nu mai sunt prosti’”.

 

 

https://www.luju.ro/sosoaca-sparge-statul-paralel-interviu-incendiar-cu-presedinta-sos-diana-sosoaca-despre-necesitatea-unei-reforme-din-temelii-in-justitie-prin-kovesi-s-a-instituit-teroarea-in-antreprenoriatul-romanesc-daca-va-exista-un-proces-precum-cel-de-la-nurnberg-kov

 

 

///////////////////////////////////////

 

 

Rețeaua Soros subjugă România? Trump Jr.: Alegerile, anulate ca să-și păstreze controlul”

 

 

Donald Trump Jr., fiul președintelui reales al Statelor Unite, a lansat un atac devastator la adresa situației politice din România, descriind anularea primului tur al alegerilor prezidențiale drept o lovitură de stat orchestrată de rețeaua Soros pentru a-și menține influența asupra țării.„Wow, uitați-vă ce se întâmplă în România! Curtea Constituțională tocmai a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. O nouă tentativă Soros/Marxistă de a manipula rezultatul și de a nega voința poporului. Ea va pierde, iar ei știu asta”, a scris Trump Jr. pe rețeaua X, transmițând un mesaj direct despre corupția și controlul exercitat asupra României.Această declarație scoate în evidență o realitate dură: jocurile de culise și influențele globaliste par să fi subminat complet democrația românească. Trump Jr. sugerează că anularea alegerilor nu este decât o manevră disperată a unui sistem corupt care știe că va pierde.Mesajul său este un apel dur către români: „Vă lăsați conduși de marionetele unei rețele străine care vă calcă în picioare voința. Ridicați-vă și preluați-vă țara!” Într-un moment de criză fără precedent, declarația lui Trump Jr. a atras atenția internațională asupra luptei pentru suveranitate a României.

 

 

https://curierulromanesc.ro/reteaua-soros-subjuga-romania-trump-jr-alegerile-anulate-ca-sa-si-pastreze-controlul/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Prof. Ilie Bădescu: „Revoluția mondială” a națiunilor. Revoluția neptică. Valul suveranist european sub amenințare

 

 

Conflictul agendelor, trezirea savanților. Revoluția neptică

 

O cercetare a dinamicii cunoașterii din ultimii 50 de ani ne descoperă incidența obsesivă pe agenda savanților a două teme: banii și deci economia (cu toate avatarurile ei) și tehnologiile în frunte cu cele „inteligente”. Omul și popoarele sunt teme ocolite sau privite cu condescendență și uneori chiar cu dispreț. Transumanismul a readus tema în actualitate, sub anunțul ultimului cuvânt, cel de adio: omul, această ființă imperfectă a murit, strigă transumaniștii, și va fi înlocuit de post-om, un fel de carcasă umană, o făptură ameliorată de mașina inteligentă.

 

Lumea însăși nu va mai fi așa cum o cunoaștem din narativul care „povestea” că omenirea este compusă din popoare diferite cu manifestări identitare de o superbă diversitate. Locul acestei omeniri este luat în tabloul noilor științe de o post-umanitate compusă dintr-o supă antropologică planetară. Ba chiar și cerul va fi înlocuit de cloud-ul planetar, ne anunță unul dintre apostolii Davosului, Youval Harari. Instituțiile îndrumătoare ne avertizează că invocarea popoarelor este fie nedemnă de știința mare, fie primejdioasă pentru ordinea nouă. Cei ce se încăpățânează să mențină aceste teme pe agendele lor sunt decretați fie populiști, fie fasciști.

 

Evoluțiile din ultima perioadă la scara a trei continente, America, Europa și Africa, readuc omul și popoarele pe agenda științelor și a politicii prin efectul ca de tsunami a unei mari insurecții planetare, pe care o putem încadra în ceea ce s-ar cuveni să denumim revoluție neptică (trezitoare). Limbajul politic este nevoit s-o recunoască, calificând-o, e drept, ca fiind extremistă și primejdioasă.

 

O nouă ciocnire: revoluția neptică vs deep state-ul globalist

 

Această mișcare de amploare mondială a intrat, iată, în coliziune cu deep state-ul globalist, cum a fost denumită alianța „ascunsă” a celor ce vor să controleze în continuare, odată cu banii și, deci, cu averile, și percepțiile sociale la scara întregii planete. Valul acestei revoluții, izvorâtă din trezirea popoarelor menținute până deunăzi în somnul imperiului neo-liberal globalist, a fost denumit printr-un termen, deja foarte hulit, „suveranism”. Extremiștii deep state-ului globalist califică valul mișcărilor suveraniste (trezitoare la scara conștiinței colective de rază mondială) drept mișcări naționaliste neofasciste, naziste, legionare etc. Acestea constituie un simptom că deja lumea a intrat în faza a doua a ciocnirilor de mare scară și anume aceea dintre mișcarea suveranistă mondială și globalismul de tip polimorf, îmbrățișat pe ambele emisfere ale globului de către marii actori geopolitici și geoeconomici cu aspirație dominatoare.

 

Excepția care survine în aria Americii prin ascensiunea lui Donald Trump (deși nu știm încă ce va face efectiv decât după instalarea sa la cârma marelui stat-continent) este marea surpriză. Statul însuși poate să adere la o asemenea revoluție neptică a popoarelor, devenind astfel stat-civilizație. Acest val este un fenomen care a cuprins deja Europa toată și deopotrivă America, statele africane, după cum știm, ceea ce a provocat un frison geopolitic la scara lumii (atestat de rapiditatea rostogolirii mesajelor antisuveraniste pe canalele media de pretutindeni). Chestiunea revoluțiilor de „trezire în conștiință” a popoarelor este crucială pentru înțelegerea ascensiunii civilizației de tip european, așa cum ni s-a descoperit prin tiparul ordinii Westfaliene, în ciuda sincopelor cunoscute ale evoluțiilor istorice ale acestui nou tip de ordine internațională bazată pe polifonia popoarelor reprezentate de state-națiuni.

 

„Revoluția mondială” a națiunilor

 

Adeziunea spontană la revoluția mondială a națiunilor, cum a denumit-o Massaryk la începutul secolului XX, este o ilustrare a energetismului creator al acestei mișcări de rază mare. Fără acel miraculos proces al trezirii popoarelor din somnul imperiilor, renașterea Europei ar fi fost imposibilă și ar fi permis forțelor revizioniste să se regrupeze și să zădărnicească astfel organizarea lumii pe baza dreptului popoarelor la pace și la auto-afirmare, adică pe temeiul principiului naționalității.

 

Spiritul național trezit în momentele cheie ale istoriei europene are rădăcini în nous-ul popoarelor. Cel ce urmărește mișcările transilvănenilor de la 1291 până la procesul memorandiștilor și de la acel moment până la 1 decembrie 1918 va sesiza cât de importantă a fost dimensiunea neptică (trezvia) a poporului și a elitelor sale pentru triumful naționalității. Fără propagarea unui proces trezitor în curgerea veacurilor, care s-a întețit spre al XIX-lea secol, n-ar fi fost cu putință 1 decembrie 1918. Acest proces trezitor este atestat la un prag și o continuitate extraordinare în Transilvania, încât putem spune că tocmai această provincie este maica românismului întregit și întregitor.

 

Dreptul la pace și existență suverană al unui popor este rodul de ultimă instanță al trezviei sale de-a lungul veacurilor. Semnele milenare ale acestei trezvii sunt: a) războaiele de apărare și afirmare continuă a ființei popoarelor, peste care se adaugă acele periodice tumultus rusticorumde de care e plin mileniul, b) revoluțiile naționale, c) actele și momentele creatoare care transformă înfrângerile temporare în reconquiste culturale etc. Procesele trezitoare la scara popoarelor, adevărate revoluții neptice, au făcut posibil triumful sistemelor de la suprafață în istoria societății.

 

Relansarea operației de adormire a conștiinței colective

 

Filonul neptic este supus din nou unei presiuni prin care se năzuiește suprimarea trezviei și re-adormirea popoarelor, începând cu elitele lor intelectuale. În Estul fost comunist, cei 35 de ani de tranziție stau sub semnul unei relansate operații de adormire a conștiinței colective și în acest scop au fost și sunt utilizate cele mai perfide mijloace, de la răstălmăciri, etichete, ponegrirea marilor valori și a poporului însuși, la culpabilizări agresive, amenințări, excomunicări, moarte civilă etc.

 

Împingerea popoarelor din această regiune în albia unei contra-educații revizioniste menită să re-aducă în ritm accelerat „comunismul” în haina vicleană a globalismului, devine factorul cel mai grav, cu deosebire amenințător pentru istoria regiunii în următorii 50 de ani. Însă mai grav decât toate este că aceste procese ponegritoare au acționat ca cea mai eficientă cauză a adormirii naționale.

 

Una dintre tehnicile adormirii este interpretarea răsturnată, prin care albul devine negru și negrul alb. Internaționaliștii, în genere, se autointitulează europeni, deși noopolitic sunt susținuți pe față, în Est și în Vest, de agenții deep state-ului globalist, care răspândesc aburii narcotizanți ai nostalgiei unui imperium mundi ideologic (de tip neo-bolșevic, neo-kominternist). Pe acest fond, folosindu-se de procedeul „hoțul strigă hoții”, avocații acestor curente antieuropene acuză naționaliștii, adică susținătorii ordinii naționale, de manipulare moscovită, putinistă, dughinistă și ce-o mai fi și-om mai vedea. Toate aceste manopere nutresc năzuința bine camuflată de a lichida revoluția neptică a popoarelor central-europene și de a imbeciliza elitele, spre a le atrage în curentul somnambuliei imperiului de substituție.

 

Ipoteza noastră este că asistăm azi la un fenomen viclean de anihilare a forțelor neptice ale naționalităților și deci de lichidare a trezviei naționalismului organic, defensiv. În spațiul românesc, războiul întâietăților n-a încetat niciodată și ținta lui este România întregită.

 

Dezeuropenizarea Europei, o mare amenințare

 

Să recapitulăm: mișcarea suveranistă europeană încadrează o revoluție neptică extinsă pe trei continente. America Trump-istă, Europa elitelor și grupărilor politice pro-suveraniste, Africa insurgențelor suveraniste etc. Reacția încleștată a cercurilor și canalelor media progresiste, de diverse nuanțe, împotriva valului suveranist anunță ceva mult mai grav și anume consimțământul tacit al puterilor dominatoare, deopotrivă state și corporații supranaționale, la o escaladare a acelor manifestări represive, de o asemenea amploare, încât să înece valul suveranist european. Acest val a devenit amenințător pentru stăpânii lumii căci a acoperit Europa toată, ba chiar lumea.

 

Geopolitica electorală (în spațiul românesc) atestă deschiderea unui front nou și deci a unui nou tip de ciocnire între valul suveranist, ieșit din „psihea populară” europeană, nu din vreun partid anume, pe de o parte, și deep state-ul globalist, pe de alta, prin toți agenții săi din media, instituții etc. Se cuvine să precizăm că mișcarea suveranistă nu este creația partidelor, nici a persoanelor, ci a popoarelor. Cine se ridică împotriva ei, se ridică împotriva popoarelor. O asemenea mișcare iese din psihea populară și se nutrește din acest energetism colectiv ca singura ei garanție de existență. Dacă poporul nu se va ridica mereu din somnul ideologiilor, al idolatriilor, în frunte cu cea consumeristă, al imperiilor, o asemenea mișcare va fi imposibilă. Un partid cu orientare suveranistă este doar dovada de la suprafața iceberg-ului, partea scufundată fiind tocmai energetismul popular denumit prin noțiunea de mișcare suveranistă, că ne place ori ba.

 

O asemenea mișcare ne spune că Europa Westfaliană n-a fost sufocată și că, fără asumarea modelului păcii de la Westfalia, Europa se va dezeuropeniza. Pacea de la Westfalia a ilustrat prima dată în istoria lumii modelul polifoniei politice (nu întâmplător secolul al XVII-lea și al XVIII-lea subîntind ceea ce a fost socotită perioada clasică a muzicii polifonice, izvodită ca sistem melodic mai devreme, în secolele XI-XII, adică în sincronicitate cu Magna Charta, un alt semn al emergenței modelului european în istorie).

 

Alianța scufundată (deep state-ul globalist) între acei actori geopolitici și geoeconomici care au dobândit o putere de rază mondială n-are cum să salute valul suveranist al popoarelor europene și încă mai alarmant al popoarelor africane, ale căror elite se iluzionează că au un scut de apărare în Rusia, China, BRICS. Nu au. Cel mai sigur scut de apărare al unui popor este el însuși. Acest enunț rezumă simplificat sensul suveranismului. Popoarele care își caută scut de apărare în afară vor sfârși prin a fi cucerite, ocupate de puteri străine și deci subalternizate în toate domeniile existenței lor, devenind popoare robite.

 

Cine poate îndeplini funcția catehonică (de suspendare a răului) în istorie?

 

Pentru noi, poporul român, cu elitele sale organice, problema va fi de a găsi un modus operandi între fragila reacție suveranistă și apartenența salutară la organizații internaționale de orice profil precum NATO (oricât de paradoxal sună ceea ce spun), fără a-i atribui acestei alianțe defensive vreun rol catehonic. Este o mare iluzie să crezi în funcția catehonică a Rusiei ori a BRICS-ului ori a altor formațiuni seculare. Niciuna dintre puterile mari ale lumii și din alianțele internaționale nu poate exercita un asemenea rol de amânare a răului cel mare. Singur Dumnezeul iubirii poate juca un asemenea rol și deci o asemenea funcție. Oricât se zburlesc anticreștinii de orice specie la această idee, bătălia a fost și a rămas mereu aceeași, legată de interpretarea Parousiei (a celei de-a doua veniri a lui Iisus, Dumnezeu întrupat), cum ne spune Mircea Eliade.

 

În această linie interpretativă putem înțelege revoluția neptică a popoarelor europene, atestată, precum s-a precizat, de valul suveranist care acoperă Europa, America Trump-istă și Africa într-o parte a ei. Revoluția neptică (trezitoare) arată ce forță are trezvia când cuprinde marea masă, adică atunci când lumina adevărului se „aprinde” în conștiința colectivă. Mișcarea suveranistă europeană este un atestat al unei revoluții în conștiința colectivă, care va lua cu asalt structurile osificate ale vechiului regim. Deep state-ul globalist va încerca să înece acest val suveranist stârnit la scara popoarelor europene. Despre asta e vorba, în fond.

 

Marea șansă: America Trump-istă

 

Speranța vine masiv dinspre echipa lui Trump și deci din America, ea însăși trezită, adică reînălțată pe coama valului istoriei universale tocmai de mișcarea suveranistă, adică de revoluția neptică americană și mondială. Cine este împotriva suveranismului face jocul voit sau nevoit al intereselor de dominație ale puterilor imperialiste și ale marilor corporații supranaționale. Din fericire, America lui Trump este de partea Americii reale, organice nu de partea deep state-ului globalist. Aceasta este cumva speranța pentru un deznodământ rezonabil în cadrul geopoliticii electorale de pe frontul românesc, în plină escaladare în zilele ce vor urma.

 

Autor: acad. prof. Ilie Bădescu

 

Citiți și:

Asistăm la marea încleștare dintre suveranismul și naționalismul legitim și deschis al popoarelor și globalismul ascuns și perfid al celor care ne manipulează

Sondaj: 61% dintre români aleg suveranismul, doar 16% vor globalism

https://yogaesoteric.net/prof-ilie-badescu-revolutia-mondiala-a-natiunilor-revolutia-neptica-valul-suveranist-european-sub-amenintare/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Acum știu, am aflat și eu!

 

 

Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul  dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în  viciul său.

 

Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către  păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar  instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca  mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră  încât ne umple sufletul de venin.

 

Banii care vin spre noi ne  pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate  răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către  iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la  înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori…Tot ce reuşim pentru  noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către  aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din  jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor… Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă. Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean.  Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

 

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţle noastre.Acum știu, știu că orice ură, orice aversiune, orice ținere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înțelegere, bunăvoință, simpatie, orice purtare cu oamenii, care nu e la nivelul grației și gingășiei unui menuet de Mozart… este un păcat și o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, injurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreț, orice rea dispoziție este de la diavol și stricș totul.

 

Acum știu, am aflat și eu…

 

————————————

Nicolae Steinhardt:

– http://en.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Steinhardt

https://www.art-emis.ro/religie/acum-stiu-am-aflat-si-eu

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Shakespeare și Eminescu – Titani ai tuturor timpurilor (1)

 

 

Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio 

 

„Punitis ingeniis, gliscit auctoritas!” (Tacitus, An, IV)

 

Geniile sunt Darurile lui Dumnezeu dăruite unor Națiuni biecuvântate pentru destinul lor!                Geniile împodobesc cu ce au mai frumos și mai bun, cu toată dragostea și jertfa lor Națiunea! Geniile sunt Aleșii Cerului și ai Națiunii pentru a purta în destinul lor – Destinul Neamului lor!

 

Geniul creștin-ortodox este cel mai înalt grad de desăvârșire în spirit, după Profet și Sfânt! Geniul naționalist-creștin, dacoromân reprezintă acea minte pe cât de înaltă, pe atât de adâncă, pe cât de cumpănită pe atât de pătrunzătoare, pe cât de adevărată, tot pe atât de cuprinzătoare, prin care îmbrățișează deopotrivă prin jertfă, libertate și iubire pe Dumnezeu, Fecioara Maria, Ierarhia cerească, Patria cu Străbunii și Strămoșii Neamului său nemuritor. „N-a fost vreodată un geniu fără un amestec de nebunie – Nullum magnum ingenium sine mixtura dementiae fuit”! (Lucius Annaeus Seneca, Tragedii, 17,10). „A geniului imperiu: gândirea lui anume; A sufletului spațiu e însuși el.” (Mihai Eminescu, Memento mori) „Geniul?, grăia sublim Luceafărul nostru –  A doua creațiune a lumii prin artă.”

 

„Geniul – afirma filosoful Arthur Schopenhauer -, este acela de la care omenirea învață, ceea ce el n-a învățat de la nimeni.” (Parerga und Paralipomena). „Geniul, remarca confratele de etnie și spirit al lui Schopenhauer, Immanuel Kant, e predispoziția înăscută a spiritului prin care natura dă reguli artei” (Immanuel Kant, Kritik der Urteilskraft). „Marile genii au împărăția lor, izbucnirea lor, mărirea lor, victoria lor, strălucirea lor, și n-au nevoie deloc de măreții trupești, cu care nu au nici o legătură. Geniile sînt văzute nu cu ochii, ci cu spiritul, și aceasta ajunge!” (Gracian Y Morles Baltasar (1601-1658), scriitor spaniol, „Oracolul manual și arta înțelepciunii”). „Ceea ce distinge pe marile genii este puterea lor de generalizare și creație; ele rezumă într-un tip personalități disparate și aduc conștiinței umane personaje noi; nu credem oare în existența lui Don Quijote ca în cea a lui Cezar? Shakespeare este în această privință ceva formidabil: nu era un om, era un continent; existau în el mari oameni, mulțimi întregi, peisaje. Geniile deci n-au nevoie să se ostenească cu stilul, ele sunt mult mai puternice” (G. Flaubert, Cugetări, în Tudor Vianu, Dicționar de Maxime Comentat, București, Ed. Științifică, 1971). 

 

William Shakespeare

 

Cel mai mare geniu al Angliei monarhiste și unul dintre cei mai mari ai omenirii, William Shakespeare s-a născut în târgul Stratford-pe-Avon al comitatului Warwick, în Ziua Sf. M. Mc. Gheorghe – 23 Aprilie 1564, din părinții John și Mary. La nașterea sa, ca a oricărui Luceafăr o Cometă cerească a dat bunăvestire Nației de nașterea aleasă. Ținutului Stratford-pe-Avon i se spunea în vechime „inima Angliei”, grație legendelor legănate de faimoasa Pădure Arden, precum Pădurea de Argint a Mănăstirii Văratec care l-a fascinat pe Luceafărului nostru Emin. Stratford – nume trac, însemnând „vadul drumului”, iar Avon este numele celto-pelasg al râului, care străbate curmeziș de la nord-est spre sud-vest, despărțind „țara grâului” de la miazăzi, de „țara lânei”. Codrul Arden de nepătruns în vremea celților-pelasgi, a devenit ulterior celebra Pădure Arden datorită legendarului haiduc Robin Hood.

 

Neamul Shakespearilor a fost onorat de regele Henry VII Tudor, bunicul reginei Elizabeth, care făceau parte din acea „vitează yeomanry, pe care regii Angliei s-au tot întemeiat în luptele cu baronii rebeli.” Oameni liberi, intregri precum strămoșii lor pelasgi au fost înnobilați de William I, Cuceritorul (1066-1087), Duce al Normandiei din 1035, când a înfrânt pe anglo-saxoni în celebra bătălie de la Hastings în anul 1066, după care s-a încoronat rege. Un strămoș normand al lui William Shakespeare s-a remarcat prin lancea sa biruitoare sub flamura lui William I, Cuceritorul, primind astfel binemeritata poreclă de „Scutură Lance” – Shake-speare.

 

Bunicul poetului, Richard Shakespeare era un țăran înstărit (moșiile lor fuseseră smulse sub regii Tudori, prin mâinile lungi, înroșite ale castelanilor de Warwick, Kenilworth și judecătorul de pace sir Thomas Lucy), din satul Snitterfield vecin cu Stratford, unde se v-a stabili prin 1551, fiul său mănușarul John Shakespeare. Atunci era în epoca „elizabethană”, era mănușilor…  Deși casta lânarilor – mănușarilor era bănoasă, John a întreprins și tagma negustoriei pentru a râvni la mâna Domnișoarei Mary Arden, fiica lui Robert Arden, din Wilmcote, descendent dintr-o familie de mici curteni. Tatăl era mândru cu bogăția celor 8 fiice. Odraslele sale mirifice. Mezina familiei, Mary Arden s-a căsătorit cu John Shakespeare, în anul 1557, primind ca zestre domeniul Asbyes, Pădurea căreia îi purta numele, pământurile din jur, columbarul și o sumă de bani. Primele două fetițe Joan și Margaret au murit de ciumă. William fiind sub Pronie divină a trăit ca un Prinț, împlinind frumosul vis al Condeiului-Panei de Aur ce a fermecat lumea.

 

John Shakespeare, după ce și-a rotunjit averea prin moștenirea din ferma Snitterfield a tatălui său, a început să urce pe scara socială ca: degustător oficial de ale (băuturi spirtoase), consilier municipal – alderman, vistiernic și primar – bailiff al orașului, cu robă, tivită cu blană scumpă. Ferestrele casei nu aveau ca la ceilalți pergament, ci vitralii în care era imprimată stema breslei. Micul prinț al spiritului – William rămânea uimit de diversitatea naturii locului natal, care-i înfrumuseța și-i lăcrima totodată sufletul de bucurie și de fascinație: „delușoare prelungi, cu lanuri bogate, pajiști de smarald smălțate cu zambile de câmp, pârâiașe limpezi tivite cu stufărișuri dese, păduricile de la poalele codrului, raiul păsărelelor, pe liziera căruia stânele se țineau șirag – ca ciucurii pe-o fustă de sărbătoare” (William Shakespeare, Opere – Regele Ioan, Comedia Erorilor, Romeo și Julieta. București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1955).

 

Edenul micului William, părea ca o privire asupra Paradisului fratelui călugăr Giacomino, din secolul al XIII-lea, în De Jerusalem celesti – Ierusalimul celest: „Privighetori și ciocârlii și păsări cântă/ prin pomișori, din zori și până vine seara./ Scot sunete frumoase în grădina sfântă,/ mult mai frumoase ca lăuta și vioara.// Acolo-s verzi mereu livezile în floare,/ pe unde sfinții cuvioși ies la plimbare,/ că grijă alta ei nu au nicicând mai mare,/ decât să-L laude pe Domnul cu-o cântare” (Cesare Marchi, Dante, RCS Rizzoli Libri S.p.A., Milano, 1985).

 

Dincolo peste Carpații milenari ai dacilor nemuritori, în tărâmul de basm al Ipoteștilor, Prâslea cel frumos zburda ca un căprior prin pădurea răzeșilor unde concertau madrigaluri celeste, felurimea aristocrată a păsărelelor. Iar, la mărginea ogoarelor mănoase, culegea albăstrițele pe care încă nu le savuraseră albinele prisăcilor din preajmă, ori iazurile ispititoare… „În lacu-adânc și neted, în mijlocul de lunce/ Părea că vede zâne cu păr de aur roș” (Emin).

 

După Edenul natal, William a urmat Școala particulară la Stratford-pe-Avon, unde a învățat latina, retorica, greaca, logica scolastică, precedate totdeauna de rugăciune. Programul era de la ora 7, iarna, 6, vara până la ora 11, când lua masa de prânz acasă, apoi se relua programul de școală de la 13-17. „În orele de teologie, băieții își treceau, pe sub mână, poveștile despre cavalerii Mesei Rotunde, sau baladele cu haiducul Robin Hood din pădurea Arden” (William Shakespeare, Opere…). Vacanța școlară a elevilor pe an era de o lună și jumătate.

 

În afara școlii gramaticale pasiunile lui se întreceau cu „sportivitatea” câinilor de vânătoare, pescuitul, vânatul cu arcul, cu șoimul, la capcană, precum și dragostea pentru flori și ierburi, „pe care le cunoștea desăvârșit, pe rudă și pe sămânță, dimpreună cu micile viețuitoare ale pământului sau pădurii.” O amintire destul de plăcută i-au lăst-o și actorii ambulanți ce poposeau deseori în curtea „Ursului” (William Shakespeare, Opere…). În dulcea Bucovină, Eminul ei de Aur și-al nostru, încins cu brâul spiritual al țăranilor inimoși, înseta după poveștile bătrânilor, savura mierea cărților, sorbind cu înflăcărare culegerile de poezii populare ale Bardului Vasile Alecsandri, Atanasie Marienescu sau alte tămăduiri celeste din vasta bibliotecă a profesorului iubit Aron Pumnul.

 

În familia primarului de Stratford-pe-Avon a mai apărut Richard în 1574, când William care terminase școala gramaticală cu brio se pregătea pentru una din bursele de la Oxford, acordate de sir Hugh Clapton, dar prigoana executorului local, sir Thomas Lucy și a favoritului reginei Elizabetha – fecioara slută și sângeroasă, sir Robert Dudley, conte de Leicester s-a abătut și asupra familiei sale, prin regimul nefast de jaf regal legalizat sub pretextele religioase. După moartea surorii Anne, s-a născut alt frate Edmond, care va deveni, ca și poetul, comedian. Drumul lui William devine spinos,viitorul său depinde de prestarea unor munci trudnice și umilitoare. A lucrat ca monitor la „grammarschool”, pe banca lui de școală, păstrată la muzeu, pe care e încrustată o deviză edificatoare: „Nulla emolumenta laborum! – Nici o sâmbrie pentru truda mea!”, conțopist, băiat de prăvălie la măcelarul Cowdrey, dar în timp ce tăia și cântărea carnea clienților, perora pe latinește ori recita îndelung balade, cu gândul la marele haiduc Robin Hood sau la marele și neînvinsul Împărat get Alexandru cel Mare.

 

Trupele de actori ambulanți ce poposeau deseori prin Târgul Stratford-pe-Avon aduceau de fiecare dată sărbătoare în inima școlarului William, mai ales că tatăl său le onora cu prezența sa. Acele reprezentări populare, scenice care readuceau la viață pe marii tragedieni antici, traci cu operele lor, au fost pentru adolescentul William o adevărată Academie de Teatru și Regie.

 

În Dacia nemuritorului Decebal, respectiv în Moldova-Patria celui mai strălucitor Voievod Ștefan cel Mare, pe care Eminescu îi adora, adolescentul de 17 ani, frumos ca un Crai de Carpați, cu plete lungi pe umerii largi, precum Voinicii din povestirile de aur ale Neamului, a peregrinat prin țară, însoțind trupele de teatru ale lui Fany Tardini, Iorgu Caragiali și Mihai Pascaly ca sufleor și copiist, între 1867-1869. După ce Pascaly și-a dizolvat trupa, Eminescu s-a angajat sufleur „clasa a II-a”, în București, la Teatrul cel Mare, viitorul Teatru Național. Acea ucenicie l-a pregătit pe marele Poet să devină strălucitul dramaturg de mai târziu.

 

În Februarie 1580, în Târgul natal Stratford-pe-Avon, s-a întâmplat o mare tragedie care-l va bulversa pe tragedian multă vreme. Katherine Hamlet, nume predestinat, tânăra frumoasă de 16 ani, prietena din copilărie a lui William, poate și din adolescență, s-a înecat în râul Avon, în locul unde o salcie bătrână ca o smeoaică, barase apele râului, săpând un adânc vârtej letal.

 

Tradiția pelasgo-tracă ne spune că Geniile religioase traco-valahe sunt precedate la nașterea lor de o Cometă radioasă, iar la botezul creativ al spiritului lor, de o jertfă, adică de botezul de sânge al unei făpturi dragi ori apropiate. După un sfert de veac poetul dramaturg va evoca drama Katherinei în moartea eroinei sale Ofelia: „E lângă râu o salcie plecată/ Ce frunza sură-n ape-și oglindește./ Purtând cununi ciudate de urzici,/ De margarete și de gălbinele/ Și floarea roșie căreia păstorii/ Îi zic c-un nume de rușine, dar/ Fecioarele sfioase-i spun cervană – // Acolo ea-ncercând să se agațe,/ S-anine ierburile-i împletite/ De ramurile plângătoare, o creangă/ Vrăjmașă ruptu-s-a și dintr-odată,/ Cu ale ei podoabe câmpenești/ Cu tot, căzut-a-n râul plin de lacrimi.// Veșmintele-i, umflându-se de ape/ O duseră, o vreme, ca pe-o nimfă,/ Cânta-ntre timp frânturi de cântec vechi/ Nedându-și seama de restriște, ea,/ De parcă se găsea în lumea ei/ Născută și crescută chiar acolo.// Dar asta nu putea să țină mult:/ La urmă, valurile-i, grele de-apă,/ Au tras-o la fund în nămolos mormânt/ Pe biata fată, smulsă de la cântu-i/ Cel prea duios…” (Hamlet, IV, 7).

 

Tragica întâmplare pare sinonimă cu cea petrecută peste Carpații dacici ai Dumbravei lui Mihail Eminescu. În pădurea copilăriei de la Ipotești, cu reflexele ei de aur și argint, fata morarului de la Cucorăni, Ileana părea și mai frumoasă, cu „ochii care umezi se nasc precum stelele răsar pe crugul senin.”  Zâna cu cozi bălaie „de aur și mătasă, cu talia ca-n marmură săpată”, îl aștepta înfiorată de dor sub un salcâm înalt, venind să-i ofere mirificele flori de câmp. „Prin lanuri înflorite noi mergem împreună/ Și mândre flori câmpene eu pentru dânsa strâng/ Și ea la îngrijirea-mi cea dulce îmi zâmbește,/ Iar sufletul îmi râde și inima îmi crește.// Te-i rezema, dulce copil, de-al meu umăr/ Și fir cu fir păru-ți aurit am să-l număr,/ Apă-am să beau din a ta gură frumusețe,/ Dulci sărutări din ai tăi ochi de blândețe.” (Augustin Z.N. Pop, Mărturii … Eminescu – Veronica Micle, Chișinău-1989).

 

Locul natal i-a pecetluit viitorului Luceafăr, admirația Codrului, amiciția Lacului încărcat cu nuferi, valorificarea poeziei populare, primele prietenii și întâia iubire care s-a sfărâmat înainte de a se naște. Se petrecea la interval de aproape 3 veacuri, de la drama Înaintemergătorului liric William Shakespeare, care-l va cutremura pe adolescentul frumos, poet al plaiului dulce bucovinean, privind moartea primei sale iubite Ileana, pe care a nemurit-o apoi în poezia:

 

Mortua est !

 

„…Te văd ca o umbră de-argint strălucită,/ Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,/ Suind, palid suflet, a norilor schele,/ Prin ploaie de raze, ninsoare de stele.// O rază te-nalță, un cântec te duce,/ Cu brațele albe pe piept puse cruce,/ Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier/ Argint e pe ape și aur în aer.// Văd sufletu-ți candid prin spațiu cum trece;/ Privesc apoi lutul rămas…alb și rece,/ Cu haina lui lungă culcat în sicriu,/ Privesc la surâsu-ți rămas încă viu-// Și-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială,/ De ce-ai murit, înger cu fața cea pală?/ Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă?/ Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă?// Dar poate acolo să fie castele/ Cu arcuri de aur zidite din stele,/ Cu râuri de foc și cu poduri de-argint,/ Cu țărmuri de smirnă, cu flori care cânt;// Să treci tu prin ele, o sfântă regină,/ Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină,/ În haina albastră stropită cu aur,/ Pe fruntea ta pală cunună de laur.// O, moartea e-un chaos, o mare de stele,/ Când viața-i o baltă de vise rebele;/ O, moartea-i un secol cu sori înflorit,/ Când viața-i un basm pustiu și urât.// Dar poate… o! Capu-mi pustiu cu furtune,/ Gândirile-mi rele sugrum cele bune…/ Când sorii se sting și când stelele pică,/ Îmi vine a crede că toate-s nimică.// Se poate ca bolta de sus să se spargă,/ Să cadă nimicul cu noaptea lui largă,/ Să văd cerul negru că lumile-și cerne/ Ca prăzi trecătoare a morții eterne…// Ș-atunci de-a fi astfel…atunci în vecie/ Suflarea ta caldă ea n-o să învie,/ Atunci graiu-ți dulce în veci este mut…/ Atunci acest înger n-a fost decât lut.// Și totuși, țărână frumoasă și moartă,/ De racla ta razim eu harfa mea spartă/ Și moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc/ O rază fugită din chaos lumesc.// Ș-apoi… cine știe de este mai bine/ A fi sau a nu fi…dar știe orcine/ Că ceea ce nu e, nu simte dureri,/ Și multe dureri-s, puține plăceri.// A fi? Nebunie și tristă și goală;/ Urechea te minte și ochiul te-nșală;/ Ce-un secol ne zice ceilalți o dezic./ Decât un vis searbăd, mai bine nimic.// Văd vise-ntrupate gonind după vise,/ Pân-dau în morminte ce-așteaptă deschise,/ Și nu știu gândirea-mi în ce să o stîng:/ Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?// La ce?… Oare totul nu e nebunie?/ Au moartea ta, înger, de ce fu să fie?/ Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor,/ Trăit-ai anume ca astfel să mori?/ De e sens într-asta, e-ntors și ateu,/ Pe palida-ți frunte nu-i scris Dumnezeu” 1 Martie 1871 (Eminescu, Poezii, Ed. pentru Literatură, 1965).

 

Marile Genii creștine au comuniunea lor de Taină, de spirit, de creație, deasupra Timpului și a Spațiului, anticipându-se neîntrerupt într-un prezent continuu, precum Profeții și Sfinții întru cuminecarea lor cu Mântuitorul Hristos și Crăiasa Cerului–Fecioara Maria-Vlaherna-Carpatina!

 

Eseu dedicat distinsei Fiice a României Tainice, Gabriella Basarab și tuturor basarabilor iubitori de Dumnezeu, Fecioara Maria, Patrie, frumusețe, dragoste și poezie sublimă.

 

https://www.art-emis.ro/personalitati/shakespeare-si-eminescu-titani-ai-tuturor-timpurilor-1

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Cel mai iubit înțelept – Petre Țuțea

Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio 

 

„Părinte-mi ești, maestru-mi ești tu mie tu singur ești acel ce-a dat viață frumosului meu stil ce-mi e mândrie” (Dante Alighieri, Cântul I)

 

 Pe admirabilul nostru filosof creștin – Petre Țuțea, l-am admirat ca pe un templu celest privind divina sa înțelepciune ortodoxă din al cărei izvor, omenirea își merită cu prisosință savoarea și splendoarea. Cu înțelepciunea lui a atins marginile lumii, iar cu faima demnității și onoarei stelele cerului. Pilda lui a înmugurit gândul, a înflorit graiul, a odrăslit rodul faptei frumoase, țîșnind în torentul prezent al desăvârșirii viitoare.

 

Adeseori printr-o minune deosebită, Mântuitorul Hristos ori Maica Domnului – Maria, pe care filosoful nostru i-a adorat cel mai mult, datorită jertfei și dragostei marelui nostru gânditor și împotriva oricărei înțelegeri omenești, ne sprijină și ne ocrotește Neamul, întru dăinuirea lui misionară și mesianică.

 

Mi-ar fi plăcut să se numească Pavel, care să fie „cât Mediterana”, așa cum l-a numit el pe cel mai mare Apostol, dar mama, frumoasa, evlavioasa mușceleanca Maria de Argeș, i-a dăruit numele tatălui, vrednicul de pomenire și dăruire, preotul Petre. Oricum, înțelepciunea sa și dragostea lui pentru Neam și Dumnezeu îl poate gratula cu cognomenul Durante, cuvânt pelasgo-get, din a cărui tulpină a țâșnit pentru Roma, marele dacolatin Dante Aligheri, iar pentru Națiunea noastră, marele dacoromân Petre Țuțea, ce va dura, pururea întru veșnicia Seminției noastre primordiale.

 

Cromatica, semantica și simfonia numelui pelasg – Durante, mai semnifică prin seva lui însăși, izvorul omeniei ce susură prin limpezimea frumoasă a sufletului: har, dor, strălucire, iubire, dăinuire. Viața sa cumpătată, sacra suferință, demnitatea credinței, înveșnicirea tradiției, apoteoza Neamului, jertfirea întru Adevăr și Frumos, i-au odrăslit dulci roade bogate în adevăruri istorice, filosofice ori teologice în care a crescut Pomul cunoștiinței lui – „Între Dumnezeu și Neamul meu”.

 

Cu mierea Adevărului divin s-a cuminecat ca fiu ales al Națiunii, hărăzite de Dumnezeu întru marile ei înfăptuiri hristico-mesianice, universale. Frumusețea lui fizico-moral-spirituală l-a călăuzit spre filosofie – acel izvor dăruit Neamului nostru pelasgo-get, dintru fașa ontologică și, pentru ca nici o parte a filosofiei să nu-i rămână necunoscută s-a cufundat cu mintea lui ascuțită în adâncurile cele mai tainice ale teologiei ortodoxe.

 

Înfăptuirea dorinței nu s-a lăsat prea mult așteptată, căci prin prinosul suferinței jertfelnice din temnițele regimului concentraționar, prin harul Duhului Sfânt a priceput ceea ce puțină minte omenească poate pricepe aici pe pământ, despre esența divină și despre celelelte inteligențe separate – cele nouă ceruri angelice…

 

Pe vremea când albastrul cerului hristic a împodobit verdele Pământului dacic al Fecioarei Maria, cu frumusețea spirituală a geniului argeșean și profet al Neamului – Petre Țuțea, Dacoromânia s-a răsfrânt în Aura Eroismului, reflectat pururea în Icoana Martiriului cu sclipiri valahe Durante…

 

Harul, erudiția, jertfa, mărturisirea i-au adus marelui gânditor creștin – Petre Țuțea, cununa ortodoxă a laurului celest: nemurirea spirituală!

 

 

 

https://www.art-emis.ro/personalitati/cel-mai-iubit-intelept-petre-tutea

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

Globalizarea în concepția academicianului Francis Dessart

 

 

Pr. Prof. dr. Alexandru Stănciulescu-Bârda 

 

Domnul Francis Dessart este membru titular sau corespondent al mai multor academii din Franţa, Statele Unite ale Americii şi Belgia, membru în numeroase foruri ştiinţifice din lume, doctor honoris causa al unor universităţi de renume din peste douăzeci de ţări din lume, autor a nenumărate articole, studii şi cărţi răspândite pe toate meridianele. Dintr-o însemnare a sa pe una dintre cărţile despre care facem vorbire mai jos, aflăm că originile sale sunt româno-slave, iar soţia, doamna Dessart, este nepoata pictorului Dumitru Gheaţă, originar din satul Colibaşi, comuna Malovăţ jud. Mehedinţi. Savantul cunoaşte perfect limba română, dar şi realităţile româneşti contemporane, cultura şi istoria românească. Vizitează România destul de des, predând şi la Universitatea Ecologică din Bucureşti.

 

Domnul acad. Francis Dessart a publicat la Editura Carpathia Press din Bucureşti (2005) volumul „Reconquista”. Este o carte de numai 112 pagini, dar, prin densitatea materialului prezentat, prin bogăţia ideilor exprimate, este ceea ce se numeşte „multum în parvo”. Cartea este prefaţată de dl. Jacques Dauer, preşedintele de la „Academie du Gaullisme” şi de dl. Abdelkader Rahmani, preşedintele Academiei Berbere de Studii şi Cercetări Culturale.

 

O postfaţă sintetică şi cuprinzătoare semnează editorul cărţii,  Dr. Arthur Silvestri, cunoscut tuturor iubitorilor de cultură din România ultimilor decenii.

 

„Reconquista” este o culegere de eseuri şi studii de geopolitică spirituală europeană, închinată lui Theo van Gogh, scriitor şi cineast olandez, strănepotul pictorului Vincent van Gogh, omul care a apărat civilizaţia europeană şi valorile tradiţionale ale ţării lui, dar a fost asasinat în mod laş la Amsterdam în 2 noiembrie 2004. Theo van Gogh rămâne simbolul rezistenţei culturale în fata lobby-urilor care vor să distrugă civilizaţia europeană propriu-zisă. Prin această dedicaţie, domnul Francis Dessart ne introduce deja în tema cărţii sale.

 

Autorul este un non-conformist, în sensul că nu socoteşte literă de Evanghelie poziţia oficială a unor politicieni ai zilei, indiferent de numele şi funcţia pe care o reprezintă. Se situează pe poziţia unui vajnic apărător al valorilor tradiţionale ale Europei, acelea care-i dau continentului nostru specificitate în concertul popoarelor şi continentelor. Globalizarea este o sabie cu două tăişuri. Deşi produce o relativă stabilitate politică şi militară, ea uniformizează popoarele şi oamenii, creând o gândire unică, o lege unică, o economic unică. Aceasta creează un bloc politico-demografic monstruos, dirijat metodic din umbră de eminenţe cenuşii trans-atlantice. Valorile specifice fiecărui popor european sunt agresate de non-valori, care pătrund în forţă pe bătrânul continent şi, profitând de facilităţile oferite de tehnică, intoxică sufletul europenilor. Europa nu se creează azi sau mâine. Ea s-a creat de-a lungul câtorva milenii, doar vitregiile unor condiţii istorice au despărţit popoarele în blocuri militare antagonice. Europa şi-a format identitatea pe o lungă perioadă de timp, iar acum tinde să-şi refacă unitatea. Influenţele extra europene, mai bine-zis americane, sunt nu numai forme mascate ale războiului economic intercontinental, ci şi începutul decăderii civilizaţiei noastre europene şi a culturilor din care se compune ea. Situaţia globală actuală favorizează formarea unei monopolarităţi a puterii sub toate aspectele, care are drept ţel americanizarea latentă a întregii lumi. Sub aparenta faţetă umanistă „războiul umanitar”, forţe militare uriaşe au făcut să se destrame Iugoslavia. Aici şi-au dat mâna interesele americane, nord-atlantice şi islamice, având în obiectiv „dorinţa de a face rău naţiunilor slave şi celor creştin-ortodoxe” din Europa.

 

Domnul Dessart se înscrie pană la un punct pe linia politicii promovate cândva de generalul de Gaule, iar în prezent de preşedintele Franţei. Domnul Dessart are o atitudine binevoitoare faţă de statele slave, în special faţă de Rusia, socotind-o un pol necesar de putere, pentru echilibrul geopolitic al lumii. După concepţia sa, „trezirea popoarelor latine şi slave poate fi coloana vertebrală culturală a unui viitor „Imperium europaeum”, care să respecte tradiţiile propriilor popoare ca şi diversitatea celorlalte.” Acest „Imperiu” ar putea să se întindă de la „Gibraltar la Vladivostok”, aceasta fiindcă „cultura şi civilizaţia rusă au ceva ce Statele Unite nu vor avea niciodată: ele sunt europene.” Autorul merge până acolo încât socoteşte statele europene cu înclinaţie spre America nişte „state prostituate”. Ne abţinem de a face alte comentarii pe această temă. Ne gândim doar că autorul nu a trăit în mod direct vremurile de după război în sud-estul Europei. Poate atunci ar înţelege corect atitudinea acestor state, ca împlinire a unor speranţe de mai bine de o jumătate de veac!

 

Americanizarea înseamnă pentru autor realizarea unor fiinţe umane sub forma unor „unităţi standard (…). Oamenii trebuie să aibă dorinţe uniforme, gusturi uniforme, nevoi uniforme, o respiraţie uniformă şi o viteză uniformă…” (p.14). Perspectiva este, de ce să n-o recunoaştem, destul de sumbră, dar parcă în celălalt Imperiu, din care am ieşit de curând, nu acelaşi lucru se urmărea? Autorul propune o grabnică des-americanizare mentală (p. l5), înainte ca Europa să devină un „protectorat mondial” al americanilor. Desigur, pe alte meridiane, argumentele autorului pot să fie convingătoare, dar în spaţiul nostru, în care dezgheţul abia s-a produs, ele n-au şanse de reuşită. O poziţie fermă şi justificată, o are autorul faţă de George Soros, „strategul financiar”, care a reuşit să ruineze economia rusă, a provocat devalorizarea rublei, căderea lirei sterline şi ruinarea Asiei de sud-est (p. 18), în spatele lui aflându-se „serviciile secrete americane, ca şi unele biserici americane” (p. 19). Soros militează pentru liberalizarea consumului de droguri, emanciparea minorităţilor etno-culturale, care să provoace destabilizări naţionale, precum cele din Jugoslavia, Cecenia etc. În toate activităţile politco-financiare ale magnatului Soros se surprind câteva obiective majore, precum: pornirea anti-religioasă, anti-slavă, anti-europeană, iar, în final, dezintegrarea europeană (p. 21). Pentru autor, chiar N.A.T.O. este un mijloc de infiltrare americană în Europa. Conducători americani s-au pronunţat clar că pentru ei „Europa nu există”, ci există doar „un teren imobiliar ocupat de un număr de ţări” (Henry Kissinger) (p. 29). Lipsa de respect faţă de identitatea fiecărei ţări în parte, faţă de valorile ei etno-culturale, este o flagrantă sfidare a Europei întregi, nu numai a ţării respective. „Onoarea popoarelor din estul Europei este cea a continentului întreg, dar a Europei din adâncuri: cea care şi-a păstrat sufletul” (p.35).

 

Domnul Dessart aduce la lumină nudităţi îngrozitoare, care ne privesc şi pe noi românii. În procesul amplu de dezintegrare a Jugoslaviei, în vremea războiului care a marcat-o pentru multă vreme, s-au produs atentate ecologice grave, care au ameninţat însăşi existenţa vieţii pe planetă.

 

În acest sens este citat gânditorul ecologist elveţian Franz Weber: „Mari întinderi din Jugoslavia au fost devastate. Dunărea, artera vitală a Europei, curge poluată, fără viaţă, începând din Ungaria şi până la Marea Neagră. Blocată de rămăşiţele podurilor sfărâmate, ea nu mai este navigabilă, ceea ce are consecinţe economice dezastruoase pentru sute de mii de europeni. Apele curgătoare, lacurile şi multe pânze freatice sunt contaminate. Biotopul Adriaticei este grav modificat. Sute de sate şi oraşe sunt ruinate, comori culturale s-au pierdut pe veci. A fost răvăşit un peisaj considerat odinioară drept cea mai frumoasă grădină a Europei. Iar grămezile de cenuşă şi fum împrăştie pe continentul nostru razele mortale ale radioactivităţii şi miasmele toxice degajate.

 

Câtă vreme vom mai sta cu braţele încrucişate, binevoitori, cu marea putere obsedată de putere şi de război, care masacrează la rece, bucată cu bucată, mediul vital european, la poarta noastră?” (p. 36).

 

Până şi carburanţii folosiţi la avioane conţineau în mari proporţii substanţe de mare toxicitate, menite să distrugă vegetaţia şi sănătatea fiinţelor vii. Toate legile internaţionale privind protecţia mediului au fost încălcate flagrant în timpul războiului din Balcani. Înfiorătoare este concluzia la care se ajunge: „un pământ poluat şi pustiit pentru secole sau chiar milenii este o dramă nu doar pentru popor, dar şi pentru toţi pământenii şi pentru generaţiile care vor veni” (p. 38).

 

Enumerarea cantităţilor de substanţe radioactive din compoziţia bombelor, numărul astronomic al bombelor detonate, substanţele chimice eliminate de către unităţile militare şi industriale bombardate ameninţă Kosovo să devină un adevărat deşert nuclear. Concluzia vine în mod firesc: „Nu a fost un război curajos, nici cinstit, ci unul învăluit în formule cucernice, un război laş ca o ambuscadă, pilotat de la distanţă pe ordinator, un război prin apăsare pe buton şi cu declanşare la distanţă. A fost un război dus de o maşinărie inumană, cum nu s-a mai văzut de când sunt oamenii pe pământ şi care a provocat răni fără vindecare” (p.40).

 

Nici Vaticanul nu scapă de analiza Domnului Dessart. „Marile manevre” ale Vaticanului, cum se intitulează un capitol al cărţii, vorbeşte de politica papală de a recuceri Italia, Polonia şi Europa de Est. „Solidaritatea” din Polonia nu ar fi fost altceva decât mâna Vaticanului, prin organizaţia numită „Opus Dei”. Aceasta activează prin bisericile greco-catolice din Ucraina, România, Albania, China şi U.R.S.S. (p. 41). Acelaşi ordin intenţionează nu numai să reactiveze imperiul habsburgic şi să repună în drepturi dinastia de Habsburg!

 

Masoneria nu este nici ea străină de astfel de planuri oculte, care se vehiculează azi în subteranele europene. Prin „Opus dei” şi „Ordinul de la Malta”, Biserica Romano-catolică subminează bisericile ortodoxe naţionale din sud-estul european. Aici, catolicismul găseşte „un climat de încredere, puţin cam naiv poate. Bisericile ortodoxe nefiind structurate, internaţionalele nu se prea îndepărtează de activităţile lor ecleziastice şi religioase. Tratând uneori cu omologii lor catolici de la Roma, ortodocşii nu pot pricepe, nici bănui ce se ascunde în culisele secrete ale Vaticanului. Abil liniştită, cu un limbaj dulceag şi ipocrit, opinia publică ortodoxă riscă să cadă în capcane foarte primejdioase!” (p. 43).

 

Interesul ascuns al papalităţii de a restaura Imperiul Habsburgic s-a văzut şi din sanctificarea fostului împărat Carol I de Habsburg şi a altor foşti mari demnitari ai imperiului, deşi aceştia numai acte de sfinţenie nu săvârşiseră în existenţa lor pământeană!

 

Domnul Acad. Francis Dessart face apel la numitorul comun al statelor est-europene: credinţa ortodoxă, care poate constitui liantul necesar cimentării unor viitoare alianţe geopolitice inexpugnabile(subl. n. – Al. S.-B).

 

Ar fi frumos, ce-i drept, din punct de vedere teoretic, dar asemenea alianţe, fără faţadă religioasă, au mai fost făcute! Memoria nu trebuie să ne dispară! Poate ar fi bine dacă religia şi-ar vedea de ale ei şi politica de asemenea. Amestecul acesta între religie şi politologie nu prevede nimic bun!

 

Pentru Domnul Dessart, la judecata de apoi şi popoarele vor răspunde în faţa Judecătorului suprem de felul cum şi-au împlinit menirea în lume. Poziţia este profund ortodoxă şi ea dovedeşte încă o dată că autorul cărţii nu este numai creştin ortodox cu numele, ci unul cunoscător al învăţăturii creştine ortodoxe, un om care meditează cu responsabilitate cu privire la rosturile omului şi ale comunităţilor în contextul existenţei.

 

O mare carenţă în lumea Ortodoxiei, văzută de Domnul Dessart, este lipsa de unitate. Dincolo de unitatea dogmatică, morală, liturgică şi canonică, Ortodoxia ar trebui să reprezinte şi o unitate politică, o forţă uriaşă de care să se ţină cont.

 

Of! Iarăşi amestecăm problemele religioase cu cele politice, domnule Academician! Uităm că Biserica are rolul de a pregăti pe om pentru lumea de dincolo, nicidecum de a constitui un factor politic. Rolul acesta îi revine în exclusivitate statului. Între Stat şi Biserică trebuie să existe un raport de reciprocitate, iar amestecul uneia în treburile alteia este eminamente contraproductiv. Este drept că atât Biserica, cât şi statul coordonează viaţa şi activitatea unor comunităţi umane, uneori aceleaşi comunităţi, dar obiectivele ce şi le propune fiecare sunt complet diferite.

 

…Corect receptată poziţia şi structurarea Bisericii Romano-catolice: „Un fenomen cum este hipercentralizarea puterilor la Vatican este contrar Evangheliei. Ea contrazice faptul istoric al Învierii lui Hristos; nu poate exista un vicar al lui Hristos, din moment ce Hristos este viu şi ca atare este şeful, capul Bisericii, care reprezintă trupul său mistic. Ortodoxia s-a organizat sub formă de biserici naţionale autonome şi autocefale. Ea a acceptat introducerea limbilor naţionale în cultul public, traducerea Bibliei în alte limbi decât cele oficiale, precum greaca şi latina, ceea ce Biserica Romano-catolică a acceptat mult mai târziu şi cu mari rezerve”. Loviturile date de către Islam lumii ortodoxe încă din Evul mediu au adus mari prejudicii Bisericii, dar în acelaşi timp au solidarizat lumea ortodoxă în faţa pericolului musulman. Sunt cunoscute daniile, cărţile tipărite pentru lumea supusă musulmană, de multe ori şi războaiele duse cu conştiinţa că este o datorie firească, sacră, de a contribui la eliberarea lumii ortodoxe de sub ocupaţie musulmană. Chiar domnitorii români s-au erijat în apărători ai creştinătăţii. Aşadar, o conştiinţă a unităţii pe principiul apartenenţei la aceeaşi religie creştin-ortodoxă a existat întotdeauna în Europa de sud-est şi aceasta a solidarizat şi sub aspect politic popoarele în multe situaţii. Autorul consideră însă că o astfel de solidarizare ar fi astăzi mai necesară decât oricând în vederea salvării specificităţii europene, ca leagăn al culturii şi civilizaţiei creştine.

 

Situaţia şi războiul din Kosovo au descoperit lumii lipsa de unitate a lumii ortodoxe. Majoritatea statelor ortodoxe au asistat nepăsătoare la distrugerea acestei provincii, parte a inimii iugoslave, „Ţara Sfântă” a Jugoslaviei, depozitarul celor mai multe vestigii ale credinţei şi istoriei sârbilor ortodocşi! Au fost chiar destule popoare ortodoxe, care s-au aliat altora, tot creştine, deşi de altă nuanţă şi au pornit război infernal pentru rezolvarea problemelor din Kosovo. Că au avut probleme reale sau inventate de către politicieni, cercetările viitoare ale istoricilor şl politologilor vor aduce noi clarificări. Cert este însă faptul că de secole populaţia sârbă-ortodoxă a trăit în pace şi în bună înţelegere cu musulmanii din Kosovo. De o situaţie asemănătoare ne amintim şi noi în Transilvania anilor 1940, de atrocităţile de la Moisei, de la Ip şi de la Trăsnea, deşi populaţiile română şi maghiară din localităţile respective trăiseră şi munciseră împreună de sute de ani! Desigur, în Transilvania lucrurile nu au avut amploarea celor din Kosovo, dar rănile au fost suficient de adânci şi dureroase pentru a putea fi uitate. Războiul din Balcani a descoperit o nerecunoaştere aproape totală de către occidentali a problemelor lumii ortodoxe. În mass-media occidentală statele din Balcani erau adesea socotite ca o lume stranie, quasi-civilizată, căreia trebuiau să i se impună nişte valori sau nişte principii cu forţa bombardamentelor.

 

Ori, într-o Europă unită, lumea ortodoxă trebuie să-şi aibă locui ei bine definit, cu problemele ei inconfundabile, cu valorile şi specificul ei. „După ce anti-comunismul şi-a pierdut utilitatea, măştile au început să cadă, dezvăluind adesea un anti-slavism îndrăcit, intolerant şi uneori fanatic. Războiul din Balcani a fost dovada…”.

 

„Mda! Domnul Dessart are dreptate şi lucrul acesta ar trebui să dea de gândit nu numai statelor cu populaţii majoritar ortodoxe, ci şi statelor europene neortodoxe, dacă oferta ce o fac de a realiza o Europă într-adevăr unită este sinceră şi realizabilă cu adevărat! Când vorbeşte de războiul din Balcani, Domnul Dessart nu-şi ascunde o ironie inteligentă, însă amară: „Războiul este un lucru prea important lăsat în seama militarilor!” (p. 20). Afirmaţia îmi aminteşte de o alta asemănătoare, privitoare la medici şi la medicină, când se punea problema clonării umane! Rezultatul intervenţiei militare din Balcani l-am descris oarecum mai sus, dar cităm mai departe: „Zeci de mii de morţi, distrugeri de sute de miliarde, o poluare atmosferică ale cărei efecte nu le putem încă măsura, o diseminare practic incontrolabilă a muniţiilor cu uraniu sărăcit, care riscă să provoace efecte genetice dezastruoase pentru generaţiile viitoare” (p. 50). Războiul din Jugoslavia a fost opera unor militari, ci nu decizia democratică a unor parlamente.

 

Pentru a fi mai convingător în susţinerile sale, Domnul Dessart ne duce cu gândul la vremea când Hitler a invadat Cehoslovacia în 1940. Atunci, „europenii ar fi evitat poate grozăviile celui de-al doilea război mondial, dacă cetăţenii săi ar fi reacţionat.” Propaganda îi îndoctrinase într-atâta, încât au aprobat mai mult sau mai puţin făţiş actul criminal ordonat de la Berlin. Nici de data aceasta europenii nu au fost solidari cu sârbii, nici ortodocşii, nici cei de alte confesiuni creştine. Orice recurgere la război este inacceptabilă pentru un creştin, fie el ortodox sau nu, fie el implicat sau nu, fie că acest război îi loveşte pe ortodocşi sau alte fiinţe umane. ,,Războaiele moderne au devenit crime contra umanităţii şi vor fi astfel din ce în ce mai mult, din cauza sofisticării crescânde a armamentului. Nu pot exista pentru un  ortodox demn de acest nume agresiuni juste sau crime juste. Aşadar, nu pot exista războaie religioase, nici războaie sfinte!” .

 

Corect! Opoziţie clară, bazată pe Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, adânc înfiptă în morala creştină ortodoxă. Şi autorul continuă: „Războiul (orice război) este negarea absolută a ideii de religie: oricum am lua-o, tot fii ai lui Dumnezeu omorâm… Astfel, ştie toată lumea, că războiul nu a rezolvat niciodată nimic şi că după toate luptele trebuie să ne aşezăm în jurul unei mese şi să discutăm. Asistăm atunci la adevărate miracole, iar învinşii de ieri le transmit ideologia lor aşa-zişilor duşmani, interesele lor fiind apărate de aşa-zişii învingători. Doar bieţii morţi rămân morţi. Întotdeauna şi în orice vreme războiul este perfect inutil, dar sunt desigur şi unii cărora crima le foloseşte!” (p. 51).

 

Cât de frumos sunt gândite problemele majore, atunci când există un reper moral, la care să ne raportăm! Şi Domnul Dessart ne propune unul: revenirea la cel creştin autentic. Cartea gânditorului occidental devine la un moment dat un adevărat manifest adresat popoarelor Europei, europenilor socotiţi ca cetăţeni ai aceleiaşi ţări: „cetăţeni europeni, Europa este câmpul nostru de acţiune. Şi totuşi, acţiunile militare declanşate împotriva unui popor european nu sunt singurele războaie criminale, aşa cum agresiunile contra unui popor creştin nu sunt singurele agresiuni care există. Înaintea referendumului, ni se promisese că, aprobând acordurile de la Maastricht, vom pune capăt războaielor în Europa (de parcă războaiele n-ar omorî şi aiurea) şi brusc am fost azvârliţi în război (în inima Europei şi împotriva unui popor frate, prieten dintotdeauna, fără a fi măcar consultaţi, ca nişte lachei, de parcă cineva ne-ar fi pus la încercare laşitatea)”.

 

O adevărată conştiinţă europeană, o adevărată conştiinţă colectivă, ce suportă remuşcările faptului împlinit, simţindu-se responsabilă, la nivel de individ, de faptele colectivităţii întregi!

 

Domnul Dessart este un antirăzboinic convins, aşa cum este şi un creştin nu doar cu numele, un om care încearcă să-şi facă auzită vocea şi concepţiile într-o lume atât de bulversată, atât de încrâncenată. Pentru el nu numai războaiele europene nu trebuie să mai existe, ci orice război, indiferent unde s-ar desfăşura el pe planetă.

 

Europa Drepturilor Omului, Europa libertăţilor, Leagănul civilizaţiei, Europa creştină, trebuie să se solidarizeze, conştientizându-şi rolul pe care-l are în context universal, pentru a nu deveni port-drapelul unor interese militaro-industriale, străine valorilor culturale de sorginte creştină. Europa trebuie să redevină şi să rămână ea însăşi, să-şi păstreze sufletul care o reprezintă. Iar acesta trebuie să fie profund creştin. La realizarea acestui obiectiv, creştinii ortodocşi au un cuvânt greu de spus. Într-adevăr, problema este dacă ei se fac auziţi, dacă este cineva care să-i audă, să-i înţeleagă şi mai ales, să le dea ascultare! Biserica Ortodoxă este, aşa cum spune domnul academician, „una dintre bazele civilizaţiei creştine comune”, dar, într-o vreme în care cohorte de mercenari ai unor aşa-zise grupări creştine ne invadează ţara şi sufletele, socotindu-ne ca pe nişte sălbatici, care nici n-am auzit de Dumnezeu, care trebuie să fim „creştinaţi” urgent de dumnealor, este greu de crezut că, în concertul popoarelor va mai fi loc şi pentru vocea Bisericii Ortodoxe! Trist, dar adevărat!

 

Domnul Dessart analizează situaţia Ortodoxiei în general şi ajunge la o serie de concluzii, menite să tragă un semnal de alarmă privind dezbinările din sânul Ortodoxiei şi să sublinieze posibilităţile de refacere a unităţii panortodoxe. Pentru profunzimea analizei şi maturitatea înţelegerii faptelor, ne permitem să menţionăm aceste concluzii, fiindcă ele pot constitui un punct important de reper în discuţiile ce urmează să fie abordate la viitorul sinod panortodox aflat în pregătire, sau chiar în relaţiile dintre Biserica Ortodoxă Română şi celelalte Biserici Ortodoxe surori:

– Dezbinările din ţările baltice, datorate strădaniilor de desprindere ortodoxe de acolo de sub tutela Patriarhiei Moscovei şi trecerea lor sub jurisdicţia Patriarhiei Constantinopolului;

–  pretenţiile Bisericii Ortodoxe a Greciei de a se numi doar ea singură ortodoxă, negând acest drept comunităţilor creştine care aparţin de alte patriarhii, precum cea a Macedoniei, Antiohiei sau celor egiptene creştine;

–  suspiciunile de ilegitimitate faţă de o serie de Biserici Ortodoxe din Occident, ca cea iberică din Portugalia şi Spania, cea ortodoxă franceză, cea ortodoxă husită, cea ortodoxă celtică etc.;

–  atitudinea de condescendenţă faţă de Bisericile Ortodoxe canonice dar minoritare, precum cele din Polonia, Cehia, Slovacia, Albania, Finlanda;

–  polemicile interminabile cu Bisericile Ortodoxe Orientale necalcedoniene;

– situaţia nedefinită a bisericilor din Armenia şi Georgia;

– poziţiile divergente ale unor ierarhi faţă de francmasonerie;

– refuzul de a recunoaşte autocefalia Bisericii Ortodoxe din America multietnică şi desprinsă din trunchi european;

– permanenta polemică din sânul Bisericii Ortodoxe din Moldova, care continuă să scindeze această comunicare;

– marginalizarea stiliştilor, adică a credincioşilor de rit vechi;

– apariţia unor Biserici Ortodoxe în Rusia, care fac să se scindeze unitatea Ortodoxiei ruse;

– concurenţa nejustificată dintre misiunile ortodoxe din Africa şi America.

Fără îndoială, autorul ar mai avea şi altele. Dacă s-ar trece peste aceste obstacole, Ortodoxia ar poseda „o imensă forţă spirituală interioară şi intrinsecă” (p.52-53), care i-ar permite să supravieţuiască în spiritul ei unitar, apostolic, sfânt şi sinodal, în condiţiile lumii de azi şi să se facă auzită în tratativele menite să rezolve marile probleme ale omenirii.

Domnul Dessart priveşte nu numai cu obiectivitate, ci şi cu simpatie „specificul politic” din Belarus, dar priveşte cu îngrijorare consecinţele incomensurabile ale catastrofei de la Cernobâl, care au afectat pentru o lungă perioadă această ţară. Scoate în evidenţă ideile-forţă ale unor gânditori europeni, precum Dr. Albert Schweitzer, care, încă din 1923, a lansat premizele unei politici axată pe „respectul faţă de viaţă” (p. 56-59). În spiritul respectului faţă de viaţă, domnul Dessart pledează nu numai asupra drepturilor fiinţei umane la viaţă, ci şi ale animalelor (p. 59-62), analizând în acest sens şi realităţile din multe ţări europene, inclusiv situaţia câinilor vagabonzi din România.

 

Un capitol special al cărţii tratează raportul dintre modernitate şi tradiţie. Lumea întreagă se polarizează în două grupări masive între care prăpastia creşte tot mai mult. La un pol se situează ţările bogate, beneficiare ale celor mai sofisticate descoperiri ale ştiinţei şi tehnicii, iar la celălalt pol statele sărace, furnizoare de materii prime, mână de lucru ieftină, de cele mai multe ori foarte competentă şi piaţă de desfacere pentru toate debuşeurile statelor dezvoltate. Această diviziune se transpune şi la nivel european. De o parte se situează vestul european, aflat cu multe decenii înaintea estului, sub aspect economic, tehnologic şi, în general, sub aspectul nivelului de viaţă; de cealaltă parte ţările foste socialiste, inferioare sub aspectul dezvoltării economice.

 

Acestea devin dependente de cele din prima grupă sub toate aspectele şi riscă să fie subjugate de cele dintâi. Un sistem de piaţă sofisticat face ca să sărăcească o categorie de state tot mai mult, în timp ce altă categorie să se îmbogăţească rapid. Produsele lumii occidentale sunt tot mai scumpe, în timp ce ale celei răsăritene tot mai ieftine, depăşite fizic şi moral, datorită diferenţelor mari de calitate. Situaţia aceasta face ca să se producă o adevărată hemoragie de materie cenuşie spre polul occidental.

 

Cei mai mulţi intelectuali, cercetători şi inventatori, într-un cuvânt „crema intelighenţiei” răsăritene se îndreaptă spre occident, contribuind, implicit, la accelerarea progresului tehnologic al acestuia. Mass-media joacă un rol important la diferenţierile acestea dintre est şi vest. Imperiul informaţional occidental invadează piaţa răsăriteană, oferindu-i acesteia materiale de proastă calitate, de cele mai mute ori tendenţioase, care contribuie în mod vizibil la degradarea morală a populaţiei, la scăderea nivelului intelectual, la distragerea atenţiei de la problemele majore şi grave ale societăţii. Omul răsăritean este invadat de produse subculturale, menite să-l îndobitocească, devenind astfel o masă umană uşor de manipulat. Infuzia masivă de elemente pseudoculturale pe piaţa răsăriteană, face să submineze valorile tradiţionale din ţările foste socialiste, pe care comunismul încă nu a reuşit să le distrugă. Europa Occidentală a furnizat, în special începând din secolul al XIX-lea, atât Europei Răsăritene dar şi unor ţări îndepărtate din Orientul Îndepărtat tehnologie sofisticată şi soluţii tehnice pentru tot felul de domenii, acestea ajutând la progresul unor ţări precum Japonia, Thailanda şi multe altele. Acest proces de influenţare a fost îndelungat şi a fost receptat treptat de populaţiile din zonele şi ţările respective. În prezent, atenţia se îndreaptă spre Europa Răsăriteană, iar influenţa este rapidă, agresivă, bulversând mentalităţi, realităţi materiale şi spirituale. Aceasta face să pară o reacţie adversă de respingere din partea populaţiilor receptoare. Noul este receptat lent, în paralel cu menţinerea valorilor tradiţionale, indiferent de domeniul de competiţie. Tradiţionalismul recunoscut al statelor răsăritene face ca noul să pătrundă, viteza de dezvoltare economică şi socială să fie vizibil frânată, iar diferenţa dintre cei doi poli, în loc să se micşoreze până la dispariţie, se adânceşte şi se măreşte tot mai mult. Exemple practice sunt destul de frecvente în cartea analizată.

 

Aşa, bunăoară, un ţăran român, care face agricultură pentru subzistenţă, sărac lipit pământului, nu va avea curajul să contracteze împrumuturi masive pentru a-şi achiziţiona tehnologie de vârf, nu va avea acces la formele de pregătire profesională în domeniul agricol sau al serviciilor şi va prefera să practice aceleaşi ocupaţii multimilenare cu aceleaşi mijloace tradiţionale de producţie. Aici un rol foarte important trebuie să revină statului, întregii societăţi, Europei Unite, care să găsească o limbă comună cu ţăranul tradiţional, fără să-l bruscheze, fără să-l târască spre o ţintă străină, improprie mentalităţii sale tradiţionale. Ţăranul tradiţional trebuie convins, nu forţat pentru a deveni, din partizan al tradiţiei, adept şi frecvent susţinător al noului, al progresului tehnologic. Reţinerea, prudenţa „analfabetului” în faţa noului, inovaţiei, trebuie înţeleasă ca o formă străveche de înţelepciune ancestrală, care a ajutat aceste populaţii să supravieţuiască în istorie, în ciuda vitregiilor prin care au trecut de-a lungul mileniilor. Ţăranul român, – şi nu numai el -, este capabil să recepteze noul, dacă se convinge de superioritatea acestuia. Dovadă incontestabilă o constituie răspândirea radio-ului, televiziunii şi a altor mijloace de informare mass-media până în cele mai îndepărtate cătune din munţi. Dacă la început a existat reţinere, atitudine de respingere, azi răsună satele de cântece emise de aceste mijloace transmise ultramodern. S-au găsit şi bani şi timp şi disponibilitate pentru ele, dar aceasta nu s-a făcut peste noapte, ci de-a lungul mai multor decenii. Ţăranul român a trăit într-un univers rural bazat pe cutume milenare, care priveau toate aspectele vieţii, într-un mediu cultural şi ideologic specific. Nu trebuie considerată cultura populară inferioară celei occidentale, academice, fiindcă „ceea ce este considerat ca fiind ştiinţific într-o epocă, poate deveni o superstiţie, în urma unei simple descoperiri şi viceversa” (p.69).

 

Între culturi trebuie să se înfiripeze un permanent dialog bazat pe respect mutual, pe toleranţă, înţelegere şi cooperare, care să conserve specificităţile fiecăreia. În faţa tehnologismului occidental, „Europa răsăriteană aduce o adevărată comoară de experienţe culturale, unice în felul lor. Pe de o parte, aceste experienţe şi produsele lor minunate acoperă mai multe secole şi sunt de o diversitate şi bogăţie de teme şi forme pe care vestul înclinat spre uniformizare culturală le poate cu greu egala. Pe de altă parte, ele sunt rodul unui spirit creativ în filozofie şi artă, inspirate spontan şi direct de natură” (p. 70).

 

Un efort comun, care ar facilita tuturor accesul la ceea ce au mai bun experienţele culturale ale partenerilor, ar face poate să răsară noi forme de creativitate, ca fruct al dezvoltării. Prin acest proces, dialogul ar da poate atunci naştere unor norme şi valori cu aplicativitate universală liber consimţite şi înţelese (p. 70). Cosmopolitismul multor cetăţeni din Europa Răsăriteană, dorinţa lor de a imita tot ceea ce vine din Occident, constituie un pericol cu bătaie lunga. Aceştia „vor să-şi vândă sufletul pentru ceva „devize”. Ei ar face bine să se gândească la inconştienţa gestului lor, pentru a nu fi groparii propriei lor istorii” (p. 71).

 

Un pericol cu consecinţe nebănuite încă îl constituie faptul că Parlamentul European nu doreşte să se menţioneze în viitoarea Constituţie Europeana specificul creştin al culturii şi mentalităţilor europene. Această tentativă de de-spiritualizare, de desacralizare a continentului este un adevărat atentat la însăşi identitatea lui. Enver Hodja nu a putut să dezrădăcineze cu forţa sentimentul religios din sufletul albanezilor, în ciuda tuturor manevrelor oficiale. Este lăudabil azi să se respecte minorităţile şi toate valorile lor, dar aceasta nu trebuie să includă terfelirea celor mai de seamă valori ale majorităţii populaţiei. Ori, creştinismul este numitorul comun al acestor populaţii şi popoare care trăiesc de la Atlantic la Vladivostok. Creştinismul şi-a pus profund amprentele asupra spiritualităţii europene timp de două milenii şi europenii nu au dreptul, în faţa generaţiilor trecute şi viitoare, să distrugă această comoară spirituală, în ciuda tuturor greşelilor şi abuzurilor care i se impută creştinismului în anumite momente din istoria sa bimilenară.

 

Europa ce se clădeşte acum ca stat federal nu trebuie să-şi impună să realizeze o singură limbă, o singură religie, o singură formă de cultură. Ar fi o mare greşeală şi o mare pierdere. Frumuseţea Europei viitoare constă tocmai în cultivarea diferitelor forme ale culturilor populare şi naţionale. Cultura Europei viitoare trebuie să fie o adevărată simfonie de culturi naţionale. „Fără rădăcini nu există creştere, nici vecinătate, nici altoi” (p. 72). O cultura omogenă, care să excludă diversitatea, ar însemna o adevărată sinucidere a spiritualităţii europene. Folclorul trebuie să fie respectat şi cultivat cu toate eforturile, fiindcă prin el naţiunile se regăsesc, se exprimă şi se dezvoltă spiritual.

 

Integrarea europeană nu trebuie să însemne, de asemenea, nici înăbuşirea limbilor naţionale, indiferent cât de larg ar fi teritoriul utilizării lor. Folosirea unei singure limbi ca mijloc unic de relaţie între cetăţeni ar duce la pierderea unor valori spirituale incomesurabile şi ireparabile. Clădirea Europei viitoare trebuie să se bazeze doar pe dorinţa de a trăi împreună a statelor componente, o entitate formată din mai multe entităţi, o unitate în diversitate. „Supravieţuirea culturilor şi tradiţiilor populare este singura şansă de supravieţuire a Europei noastre comune” (p.73). Etnosul, familia şi persoana sunt mai mult decât creaţii omeneşti; ele au o părticica de har, de dumnezeire în ele, au o menire, de care, la judecata de apoi, vor da seama popoarelor.

 

O zestre de valoare imensă a Europei şi a lumii de azi este cibernetica, al cărei creator este un român mehedinţean, Ştefan Odobleja, căruia Domnul Dessart îi cunoaşte dosarul şi drama vieţii. Cibernetica stă la baza tuturor creaţiilor din domeniul informaticii, la baza legăturilor rapide dintre oameni şi popoare. Iată că, prin Odobleja, intrăm încă o dată în circuitul valorilor de vârf ale culturii universale.

 

Un domeniu în care va trebui să se intervină masiv va fi acela al dreptului european, mai bine zis, raportarea normelor etico/juridice din noul cod legislativ la un sistem axiologic, la un summum de valori juridice tradiţionale, acceptate în unanimitate de mase mari de oameni. La alcătuirea viitorului cod de legi european, Domnul Dessart propune a se avea în vedere câteva principii de maximă importanţă:

– legislaţia europeana să tindă a adapta societatea, lumea la individ, la necesităţile lui vitale;

– principii de ordin umanist să călăuzească pe legiuitor;

– oamenii implicaţi în procesele de muncă;

– accesul la învăţătură;

– promovarea unor practici ecologice eficiente, menite să asigure individului în special şi societăţii în general un mediu ambiant sănătos;

– o organizare de tip federativ între state, astfel ca relaţiile dintre ele să fie bazate pe egalitate, respect reciproc;

– limitarea armamentului în general şi suprimarea unor arme cu grad ridicat de periculozitate;

– instituirea unei instanţe de pace internaţionale, care să reglementeze conflictele dintre state, evitându-se astfel recurgerea la forţa şi „argumentele” armate;

– refuzul unilateralismului;

– instituirea unei instanţe internaţionale, care să reglementeze chestiuni de drept internaţional privind spaţiul, marea, etica medicală etc., fără a lăsa doar o singură ţară să decidă în această privinţă.

Acestea şi altele sunt propunerile Domnului Dessart. Ele sunt gândite cu obiectivitate şi cu grijă pentru ziua de mâine, dar câţi sunt dispuşi să le ia în seamă?!

 

Domnul Dessart propune un lucru interesant: să nu se mai socotească progresul tehnologic ca etalon al progresului societăţii, ci să se instituie alte criterii axiologice pentru determinarea gradului de progres propriu-zis, cum ar fi cele de ordin etic, umanist, socio-cultural. Cuceririle spaţiale, manipulările genetice să nu mai fie apanajul unei elite restrânse a societăţii, ci în astfel de probleme majore să hotărască întreaga societate şi tot ea să controleze aceste manifestări

 

Construirea viitorului să se bazeze pe speranţă de viaţă, de bine şi de fericire, ci nu pe violenţă, exploatarea individului şi popoarelor, pe foamete şi analfabetism. Viaţa individului este efemeră, tocmai de aceea individul se lasă asimilat de societate şi-şi prelungeşte existenţa prin existenţa societăţii. De aici rezultă interesul vital al individului pentru crearea unui viitor fericit şi stabil pentru societatea din care face parte. Crearea viitorului este o responsabilitate a fiecăruia în parte şi a tuturor laolaltă. Lupta pentru pace şi pentru evitarea catastrofelor şi a autodistrugerii trebuie să constituie crezul omului din toate timpurile şi din toate locurile de azi înainte. Creaţia tehnologică trebuie să fie subordonată unor principii etico-juridico-politice. Conformismul este socotit de autor o formă de demisie, de evadare din realitate, o formă de dezinteres şi de laşitate. „Uniformizarea nocivă a imperiului mediatic mondial este un exemplu al voinţei de a dezintegra spiritualităţi, civilizaţii multiseculare, naţiuni istorice şi chiar simpla voinţă umană liberă” (p. 81). Terorismul mediatic al statelor puternice face să se promoveze produse, ideologii politice, aberaţii de ordin moral, pseudo-religii de substituţie, metisajul cultural (promovarea culturii unei ţări în detrimentul altor culturi, care, cu timpul, în astfel de codiţii neprielnice, dispar) etc.

 

Ţările est-europene şi cele din spaţiul ex-sovietic înţeleg eronat libertatea şi democraţia. Acestea s-ar reduce la libertatea modei, apariţia unor marginalizaţi sociali şi sexuali, apariţia unor publicaţii pornografice, folosirea drogurilor, diverselor forme de sub-cultură, hard-rock şi altele de genul acesta. O astfel de înţelegere este puerilă şi se bazează pe lipsa unei educaţii civice şi religioase corespunzătoare. Este dureros când jertfa unor oameni aduce urmaşilor doar coca-cola, ci nu demnitate naţională şi umană!

 

Domnul Dessart scoate în evidenţă lipsa de obiectivitate a presei occidentale în momente cruciale pentru unele state mici din spaţiul est european. Pe vremea când în Moldova erau manifestaţii eroice pentru afirmarea limbii şi culturii române, presa occidentală prezenta nişte banalităţi. O atitudine fermă şi fără echivoc ia Domnul Dessart faţă de tendinţele revizioniste ale unor state precum Ungaria, care „sub toate regimurile care s-au succedat a reînviat, în mod regulat în scopuri pan-maghiare împotriva României” (p. 85).

 

Autorul nu acordă o importanţă deosebită frontierelor de stat naţionale, care împart Europa; acestea sunt recente, bazate pe jocul puterilor şi speculaţiilor diplomaţilor. Aceste frontiere trebuie să se topească în momentul înglobării statelor respective în marele stat european.

 

Domnul Dessart nu uită nici un moment de problemele româneşti, pe care le cunoaşte suficient de bine şi militează pentru soluţionarea lor. Vede cu îngrijorare cum lumea ştiinţifică şi culturală românească nu este ajutată să se integreze în circuitul universal de valori, fiind ameninţată cu marginalizarea. Opinia mondială tinde să nu recunoască ori să treacă sub tăcere meritele incontestabile ale românilor la cultura şi civilizaţia mondială, la progresul unor domenii precum medicina, cibernetica, literatura, istoria, artele plastice, ştiinţele naturale şi ecologice, pedagogia etc.

 

Solidaritatea şi simpatia faţă de români de după Revoluţie a fost de scurtă durată şi ea a fost înlocuită repede cu convingerea că e vorba de un popor minor, nesemnificativ valoric. Autorul spune fără echivoc: „Eu cred că oricine are lecţii de dat poporului român, care în ciuda întâmplărilor unei foarte sumbre epoci, a reuşit să-şi salveze potenţialul său cultural şi ştiinţific naţional şi care, în plus, şi-a păstrat speranţa în zile mai bune. Această speranţă a susţinut poporul român şi a permis declanşarea procesului mântuirii naţionale” (p. 86).

 

În spirit democratic, poporul român trebuie lăsat să-şi creeze propriul său model de dezvoltare, adaptat condiţiilor specifice naturale şi spirituale, conform propriei inspiraţii şi propriei voinţe. Să nu mai fie considerat retardat sau incapabil de a recepta progresul, ci să fie tratat cu tot respectul cuvenit, pe picior de egalitate.

 

Autorul abordează problema foarte vehiculată în ultima vreme şi în anumite medii de la noi: aceea a federalizării României. Analizează diferite modele, cele din Elveţia, Spania, Jugoslavia etc. şi ajunge la concluzia că istoria acestor state este diferită de istoria românească: „un cetăţean român, oricare ar fi originile lui culturale, etnice şi religioase, este pretutindeni la el acasă, în România! Dacă începem să considerăm că România nu este decât însumarea unor mici părţi cusute una de alta, unde cetăţeanul dintr-o regiune este străin în altă regiune, acesta este începutul sfârşitului!” (p. 87). Şi analiza se încheie cu o concluzie fără echivoc: „Federalismul pe baze teritoriale? Un singur răspuns: „niciodată!” (p. 87).

 

Un capitol special este dedicat alegerilor din România, procentelor reprezentativităţii în parlament şi guvern. „Oamenii trebuie să înveţe a gândi prin ei înşişi şi să găsească între ei, românii, soluţii româneşti la probleme româneşti. Ajutorul şi solidaritatea străinilor sunt un lucru bun, dar amestecul este altceva!” Atenţia se îndreaptă şi spre valurile de „refugiaţi politici români”. E vorba de acei emigranţi, care se declară în Occident persecutaţi politici şi cer azil politic acolo. Realitatea infirmă asemenea afirmaţii. Ele sunt adevărate escrocherii atât faţă de statele occidentale gazde, cât şi faţă de România. Analiza se încheie cu o afirmaţie cu valoare de axiomă: „După revoluţia naţională trebuie să urmeze deşteptarea României, pentru a evita orice confiscare a continuităţii naţionale, indiferent de origine şi definiţie” (p.92).

 

Un panegiric dedicat sculptorului Andrei Ostap din Republica Moldova încheie lucrarea Domnului academician Francis Dessart. O scurtă bibliografie necesară ni-l face mai cunoscut şi mai apropiat pe autor. Sunt grupate apoi o serie de referinţe la personalitatea şi opera domnului Dessart semnate de personalităţi din diferite ţări.

 

Cartea se încheie cu postfaţa domnului Dr. Arthur Silvestri, în care se face atât prezentarea autorului, cât şi a cărţii şi filozofiei lui. Citind-o, admiraţia faţă de domnul Dessart creşte simţitor, fiindcă înţelegi încă o dată (deşi lectura cărţii confirmase aceasta cu prisosinţă), că te afli în faţa unei personalităţi de elită a intelectualităţii europene, în faţa unui adevărat patriot european, care analizează realităţile actuale pentru a extrage învăţătură de viitor, un om de bine, care evită să se situeze de partea celui mai tare, ci preferă partea celui care are dreptate, un om care visează la Europa de mâine ca o „ţară” de sine stătătoare, în care diversitatea să-i dea culoare şi unitate, o Europă sigură pe destinele ei, ci nu cobai de experienţe pentru puteri transatlantice. Domnul Dessart se înscrie în rândul prietenilor adevăraţi ai României şi ai poporului român, un prieten care devine adevărat avocat al cauzei româneşti, atunci când necesităţile o impun.

 

Reconquista este o carte care face cinste autorului, editorului şi intelectualităţii europene[1].

 

——————————————–

[1] „Datina”, Tr. Severin, an XVI (2005), 3875 (23 mart.), p. 6; 3877 (25 mart.), p. 3;  3878 (26-27 mart.), p. 3;  3879 (29 mart.), p. 3;  3880 (30 mart.), p. 3; 3881 (31 mart.), p. 3; 3882 (1 apr.), p. 5; 3883 (2-3 apr.), p. 5;  3884 (5 apr.), p. 5; 3885 (6 apr.), p. 5;  3886 (7 apr.), p. 3; 3887 (8 apr.), p. 3; 3888 (9-10 apr.), p. 5;  3890 (13 apr.), p. 5;  3891 (14 apr.), p. 5; 3892 (15 apr.), p. 5; 3893(16-17 apr.), p. 5.;   în  ,,Toptal’s Daily News”, Sinaia, 2012, 14 ian., ediție on-line(http://www.totpal.ro); Al. Stănciulescu-Bârda, Filosofia lui Francis Dessart, București, Editura Intermundus, 2005; republicată în ediție on-line (http.bibliotecaonline. files. worldpress.com);

 

https://www.art-emis.ro/cronica-de-carte/globalizarea-in-conceptia-academicianului-francis-dessart

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

(Actorul Ion Ilici troneaza si azi peste Martirii nationali…) si Căpitanul Emil Străinu și „Cazul Trosca”, de General Br. (r) Dr. Emil Străinu 

 

Declarație în nume propriu

 

Faptele și întâmplările relatate în continuare se referă strict la ziua de 24 decembrie 1989.

 

Eu, căpitanul Emil Străinu, mă aflam în acea dimineață în dispozitivul de luptă creat în incinta curții Ministerului Apărării Naționale pentru apărarea acestuia împotriva atacurilor așa zișilor „teroriști”. În acea dimineață se trăgea sporadic din blocurile din fața ministerului și se răspundea cu foc la gura țevii de către apărătorii din curtea ministerului. Făceam parte dintr-un detașament format numai din ofițeri de stat major din Aviație, Radiolocație, Artilerie și Rachete Antiaeriene aflat sub comanda Comandorului (pe atunci) dr. de aviație Aureliu Cioabă. Detașamentul acționa pe grupări de apărare de infanterie în diferite puncte ale dispozitivului de apărare a M.Ap.N. fiind înarmați cu AKM-74, fiecare combatant avea 120 cartușe calibru 7,62 mm.

 

În vârtejul evenimentelor mulți membri ai Detașamentului se răspândiseră prin tot dispozitivul de apărare și primeau tot felul de ordine de la ofițeri ai Marelui Stat Major care uneori erau contradictorii și nerealiste. De aici multe probleme din cauza cărora uneori era să ne împușcăm între noi. Ofițerii din M.St.M. ce conduceau apărarea nu cunoșteau dispozitivul de apărare al ministerului și deciziile de „luptă“ erau luate aleator fără a ține cont de organizarea generală a dispozitivului de luptă.

 

În acea dimineață  Comandorul Cioabă Aureliu a  luat patru măsuri organizatorice care priveau acest detașament:

 

– Membrii detașamentului să nu mai execute nici un ordin decât cele directe de la Comandantul de Detașament sau șefii de grupe numiți de către acesta. Se stabilise patru șefi de grupe pe cele patru specialități: Aviație; Radiolocație; Artilerie Antiaeriană și Rachete;

 

– Din ordinul Comandantului de Detașament ofițerii piloți au fost scoși din dispozitivul de apărare, scoși din luptă și dislocați într-o clădire ce se afla în afara zonei de foc așteptând noi ordine.

 

– Ofițerii din Detașament au fost scoși din dispozitivul de luptă din „linia întâi” (gardul ministerului) și trecuți în linia a doua în poziții de foc întărite – clădiri, barăci, etc. și înlocuiți cu militari în termen de infanterie.

 

– S-a ordonat să nu se mai execute foc împotriva aeronavelor – elicoptere și avioane – ce survolau la mică înălțime ministerul.

 

Dispozitivul de la M.Ap.N. a fost atacat de un elicopter I.A.R. 330 Puma, iar apărătorii au ripostat deteriorându-l, acesta avea pe bord și coadă steagul tricolor pe orizontală. Elicopterul – se spunea de către apărătorii de pe latura dinspre Ghencea – că ar fi aterizat forțat undeva în zona Ghencea, iar după un timp a decolat continuând să scoată fum… La plecare, elicopterul cu fum după el a mai trecut o dată pe deasupra ministerului și a executat rafale de foc cu proiectile reactive nedirijate (P.R.N.D.) în direcția dispozitivului de apărare de la minister și unitățile militare din zona Ghencea.

 

Ulterior a venit și un avion de vânătoare bombardament de tip MIG 23 ce a survolat ministerul de mai multe ori și a tras cu P.R.N.D. împotriva zonei cu unități militare din perimetrul Ghencea…

 

În jurul orei 10.30-11.00, la comandorul Cioabă s-a prezentat un lt. col. de infanterie numit Voicu ce conducea dispozitivul de apărare din zona „poarta principală acces M.Ap.N.“ ce era blocată cu TAB-uri și apărată cu tancuri. Acesta a cerut comandorului Cioabă doi voluntari pentru o misiune în afara dispozitivului ministerului. Nu a vrut să se ofere nimeni și în acest context m-am oferit voluntar. Cioabă nu a vrut să numească pe nimeni și Voicu a trebuit să se mulțumească cu un singur voluntar, adică cu mine…Înainte de a pleca Comandorul Cioabă m-a întrebat dacă mă răzgândesc și am spus că nu renunț la misiune. Am plecat la poarta unde mă aștepta o grupă de zece militari înarmați cu AKM-74. Grupa de militari era pestriță – după semnele de armă erau: infanteriști, tanchiști, artileriști – la comanda căreia trebuia să recuperăm muniția din A.B.I.-urile detașamentului lt.col. Trosca ce fuseseră uciși în fața ministerului cu două nopți înainte.

 

Menționez că recuperarea lăzilor cu muniție, încărcătoare, arme pierdute se făcea sub „schimbul sporadic de focuri între cei ce trăgeau asupra ministerului și apărătorii ministerului. Înainte de a ieși pe poartă, lt. col. Voicu mi-a cerut să mă apropii și mi-a spus la ureche:

 

„Stai liniștit numai noi tragem! Din blocuri nu vor fi gloanțe ci numai lumină și zgomot!” și mi-a făcut semn cu ochiul, împingându-mă spre poarta. Moment la care evident am rămas perplex! Timp de vreo oră am strâns și cărat în minister toată muniția din TAB-uri,chiar și cea trasă – așa primisem ordin- sub rafalele năucitoare de apărare al celor din minister care de dincolo de gard trăgeau „peste” noi în blocurile din față de unde se auzeau rafale, focuri sporadice de armă și la unele din ferestre se vedea „foc la gura țevii” de culoare roșie aprinsă, …dar nu a fost nimeni rănit sau împușcat din grupa pe care o conduceam. După ce am  terminat m-am prezentat la comandorul Cioabă și am raportat îndeplinirea misiunii fără probleme.

 

În jurul orei 14.00, lt. col. Voicu a venit iar la comandorul Cioabă și i-a cerut din nou trei voluntari care să meargă în afara incintei ministerului cu altă misiune. Iarăși nu a vrut să se ofere nimeni voluntar și atunci m-am oferit eu, din nou. Voicu a întrebat răstit dacă se mai oferă cineva și după 2-3 minute s-a oferit și colegul meu de grupă căpitanul Motea Sorin. Comandorul Cioabă a aprobat voluntariatul și am plecat din nou spre poartă. La poartă am primit misiunea. De fapt, Voicu a primit-o prin stație personal și am auzit-o și noi… Aceasta era următoarea: „Din ordinul personal al ministrului Apărării Naționale, gen. col. Nicolae Militaru: «Trebuia să împiedicăm pe oricine voia să fotografieze sau să filmeze locul luptei detașamentului  lt. col. Trosca folosindu-ne chiar de forță»”.

 

Ni s-a ordonat la nevoie să folosim focuri de „descurajare”…Dar după ce am ieșit din curtea ministerului realitatea a fost alta. În pauza dintre „schimbul de focuri”, care devenise doar sporadic locul incidentului, fusese „inundat” de civili care trecuseră la profanarea cadavrelor. Erau câteva zeci de civili, femei și bărbați ce profanau trupurile morților. În acest context m-am înțeles cu cpt. Motea să rămânem în expectativă și eu am mers la poartă și i-am raportat situația lt. col. Voicu, situație care de fapt o vedea și el direct de la postul său de la poartă.

 

Lt. col. Voicu s-a enervat și l-a apelat pe ministru prin radio care i-a spus: „Lăsă-i dracu’ să se holbeze la ei… Dar vezi să nu filmeze sau să fotografieze”. M-am întors la cpt. Motea și ne-am înțeles din nou să nu ne amestecăm, să stăm deoparte… Între timp, niște civili au început să arate spre un alt civil strigând că este securist. L-am legitimat și a prezentat Buletinul și o legitimație  de inginer de la „Uzinele 23 August”, dar civilii au continuat să țipe și voiau să-l bată pentru că ei știau că este securist.

 

Motea i-a verificat restul actelor în timp ce eu țineam la distantă civilii ce voiau să-l bată. În portofel, Motea a mai găsit o legitimație de lt. col. ing. M.Ap.N. pe același nume. În mod ciudat, tipul a tăcut și nu a explicat nimic. L-am luat și l-am predat la poartă în urletele mulțimii dezlănțuite care striga că este terorist. Într-un târziu, în timp ce era predat unor ofițeri, unul din tanchiști l-a recunoscut și a spus că este lt. col. ing. de armată de la secția militară de la „Uzinele 23 August”… Cu toate astea a fost arestat.

 

Între timp, a sosit o subunitate mixtă de parașutiști și infanteriști/cercetași care a început scotocirea în blocurile de unde se trăgea, dar schimbul de focuri s-a reluat și noii veniți sunt anunțați prin radio să se retragă în TAB-urile din fața ministerului. Un maior inginer în uniformă de trupe de securitate, ce se afla lângă poartă și privea interesat desfășurarea evenimentelor, a zis ca pentru el: „Au schimbat bateriile, începe din nou dansul”. După care s-a urcat într-un automobil Dacia și a plecat spre cartierul Drumul Taberei. Tot cam atunci au apărut mai mulți ziariști străini pe care i-am îndepărtat spunându-le că va exista un comunicat oficial și o conferință de presă cu tot ce s-a întâmplat la M.Ap.N. Apoi a început iarăși să se audă focuri răzlețe de peste tot.

 

La un moment dat a sosit un autoturism Dacia 1300 și din el au coborât doi cetățeni tineri și, în mod ciudat, au venit exact la mine și mi-au cerut voie să filmeze cu o cameră video. Le-am spus că nu este voie, dar ei n-au plecat, rămânând rezemați de mașină și privind la mulțimea care profana cadavrele celor uciși. Eu și Motea eram nemulțumiți de situație. Motea mi-a spus că el nu mai poate vedea spectacolul acesta. Discutam de ceva vreme pe subiect, amândoi fiind foarte revoltați de ceea ce se petrecea la locul „măcelului”.

 

„Unde sunt doi militari unul este șeful”- așa spune regulamentul militar. Lt. col. Voicu discuta numai cu mine, iar Comandorul Cioabă mă însărcinase pe mine cu misiunea. Așa că am hotărât să iau totul asupra mea… L-am trimis pe Motea să-i spună lui Voicu că l-am trimis la Cioabă să mai aducă întăriri, dar el în fapt a rămas la detașament. Eu am hotărât pe proprie răspundere să-i las pe cei doi să filmeze ca să rămână totul pentru Istorie, ceea ce am și făcut. I-am chemat să filmeze și mai mult decât atât, am  prezentat eu totul. Nu știam la vremea aceea cât urma să mă coste acest gest, dar nu-mi pare nici acum rău că l-am făcut… cu toate consecințele nefaste ce au urmat și pe care le trag și astăzi.

 

Cei doi au filmat tot ce era de filmat, eu am prezentat totul în film, pe un  ton neutru. După filmare cei doi au spus că vor să ducă filmul la Televiziune să fie dat în seara aceea la telejurnal. Menționez că nu-i cunoșteam pe cei doi și nici acum nu știu cine au fost. În momentul când cei doi s-au urcat în mașină să plece spre televiziune din curtea ministerului a început să se tragă asupra mea și asupra mașinii. Neavând unde să mă adăpostesc m-am urcat în mașină și pentru moment am reușit să scăpăm, plecând în trombă, fugind de focul care devenise din ce în ce mai puternic sub privirea cpt. Motea și a lui lt. col. Voicu, care asistau îngroziți la desfășurarea evenimentelor din fața M.Ap.N.

 

Când am ajuns cu mașina la Academia Militară, apărătorii acesteia au deschis focul împotriva noastră. Am ieșit pe geam strigând că sunt ofițer al armatei și ducem un mesaj de la Minister la Televiziune. Un ofițer de grăniceri, coleg de an cu mine, m-a recunoscut și a oprit focul împotriva noastră. I-am explicat ce urma să facem și ne-a lăsat în pace. După aceea am oprit la  statuia din fața Academiei Militare și ne-am sfătuit ce să facem. Cei doi nu aveau nici o șansă să ajungă la televiziune singuri deoarece se trăgea de peste tot.

 

De la monument am luat o eșarfă tricoloră de la o coroană și am hotărât să merg cu ei la televiziune. Cu eșarfa în mâna  dreaptă și cu țeava armei scoasă pe geam am reușit să trecem opt baraje de revoluționari, militari și miliție – Batalionul asigurare a liniștii și ordinii publice (B.A.L.O.P.) Cei doi, deși nu erau militari erau deosebit de curajoși și voluntari în acțiuni ascultându-mi ce le ceream să facă pentru a scapă toți cu viață și a nu fi răniți.

 

Totul a fost relativ bine înaintând printre focuri sporadice până la Televiziune. Aici am fost primiți cu un baraj de foc al parașutiștilor, iar un ofițer de parașutiști a ieșit cu un AKM-74 cu pat rabatabil în față și a tras o rafală în aer cerând să ne predăm, altfel vor trage cu tancul în noi. Ofițerul era în legătură radio cu un tanc ce avea turela spre noi. L-am recunoscut pe căpitan și el pe mine – ne cunoșteam – și mi-a cerut să mă apropii. Celor doi li s-a cerut să tragă mașina lângă unul din tancuri și să rămână în mașină.

 

Condus de căpitanul de parașutiști căruia îi explicasem de ce venisem, am fost dus într-o încăpere de lângă studioul 4 unde era  aparatură video. Un tip civil în costum negru și cravată mi-a luat caseta și a dispărut cu ea pentru un timp. După care a venit,  a copiat caseta în fața mea și mi-a spus că: „Dacă mai trăiești până dimineață, o să o vezi la știri”!  Eu m-am prezentat, am vrut să dau mâna cu el, dar nu mi-a răspuns la salut și mi-a zis să-l urmez. M-a condus la căpitanul ce mă primise cu focuri de armă și m-au lăsat pe un hol spunând să aștept puțin.

 

Acel civil părea a fi un șef, ceva acolo în televiziune. De atunci nu l-am mai văzut niciodată. Când au intrat pe hol niște parașutiști au trântit o ușă ducând un alt parașutist rănit și atunci curentul a deschis și ușa de la camera unde erau cei doi – era un birou- și am auzit când civilul ia ordonat căpitanului: „Îi lași să iasă după care îi lichidezi… Recuperezi armele și caseta mi-o aduci mie… pe ei o să-i ridicăm dimineață!”. Apoi a intrat în încăperea cu aparatură video… Civilul nu și-a dat seama că eu auzisem ordinul.

 

Pe hol era tărăboi cu rănitul… Căpitanul a dat niște ordine apoi mi-a dat caseta și mi-a spus: „Hai, că trebuie să te scot de aici!”. L-am întrebat pe căpitan: „Și acum ai să ne lichidezi?”. A răspuns cu o înjurătură… apoi a adăugat: „Eu nu primesc ordine de la filfizoni! Vei coborî cu mine pe lângă zid, te duci și te urci în mașină, o porniți și după ce eu dau ordin la ai mei să tragă în clădirea din față… aștepți ca cei de acolo să răspundă cu foc împotriva noastră și atunci demarați în viteză. Îți urez noroc!”. Am dat mâna cu căpitanul și i-am răspuns: „Să trăiți tovarășe căpitan! Sper să ne revedem…după!”.

 

Am băgat caseta sub manta și am plecat tiptil spre mașină. Când am închis portiera i-am zis repede șoferului ce trebuie să facem. După ce a pornit focul parașutiștilor la câteva zeci de secunde a început să se tragă și de vis-a-vis… Am pornit în trombă și am luat direcția spre M.Ap.N. Nu mai știu  prin câte baraje am trecut din nou spunând de această dată că ducem un mesaj de la Televiziune la Ministerul Apărării.  Singura problema am avut-o la Podul de la Eroilor unde erau niște țigani înarmați foarte agresivi și beți, cu arme specifice gărzilor patriotice – carabine – și care opreau toate mașinile sub pretextul căutării de arme și teroriști.  A trebuit să mă dau jos din mașină și sub amenințarea AKM-ului pe care l-am armat cu cartuș pe țeavă, să-i dezarmez, iar armele le-au preluat militarii care păzeau podul peste Dâmbovița.

 

M-am întors pe același traseu fiind primit din nou cu focuri sporadice în dreptul Academiei Militare, dar am scăpat neatinși.  Când am ajuns la minister le-am mulțumit celor doi dar, le-am spus că nu le pot da caseta, ea fiind garanția mea pentru care încălcasem consemnul militar. Cei doi erau însă mulțumiți că se va da la televiziune caseta, la telejurnal. Apoi ce doi au plecat acasă fără incidente și nu ne-am mai văzut niciodată. La poartă se schimbase „garda”, nu mai era lt. col. Voicu și am fost dezarmat, reținut și trecut sub paza unor militari de infanterie. Ulterior a fost  chemat șeful detașamentului care m-a recunoscut și recuperat.

 

După vreo zece minute la detașament a venit Comandorul Cioabă însoțit de un lt. col. de infanterie și de un civil. După recunoaștere și recuperare, comandorul mi-a spus că cei doi vor să discute cu mine apoi să mă prezint la dânsul și mi-a indicat pavilionul unde îl puteam găsi. Ce doi m-au condus în pavilionul unde era sediul Direcției Informații a Armatei (D.I.A.) într-un birou foarte luxos și m-au invitat să iau loc într-un fotoliu. Am refuzat și am rămas în picioare. Lt. col. m-a întrebat dacă vreau o cafea sau un ceai. Am refuzat din nou. Civilul m-a studia dintr-un fotoliu și fuma… Apoi, a citit timp de aproximativ câteva minute o foaie de hârtie ce o avea pe birou.

 

La un moment dat a zis: „Deci tu ești Strenger… (era porecla mea din Școala Militară și din Academia Militară). Am răspuns imediat: „Nu stau de vorbă cu civilii …”. Apoi am adăugat: „Tovarășe lt. col. vă rog să-mi comunicați de ce m-ați chemat deoarece nu mă subordonez dumneavoastră!”. Dar el tăcea în mod suspect… Apoi civilul a spus: „Ai ceva ce ne aparține. Îmi dai și ești liber să pleci la colegii tăi…”. Apoi s-a ridicat din fotoliu a scos de la spate un pistol de tip sovietic Makarov, l-a armat cu cartuș pe țeavă și l-a pus pe masă.

 

Din buzunarul interior al hainei elegante ce o purta a scos o legitimație cu coperți maro pe care mi-a prezentat-o. Scria: Ministerul  Apărării Naționale, Marele Stat Major, Direcția de informații, colonel… Numele îl acoperea cu degetele. M-a întrebat pe un ton autoritar: „Acum înțelegi?!?!” „Da… am răspuns…”. Mi-am dat seama că nu am nici o șansă să salvez caseta… A trebuit să-mi dau jos arma de la spate, masca contra gazelor, centura cu cele trei încărcătoare pline și dintre veston și manta să scot caseta. Apoi le-am pus toate la loc pe mine și am pus caseta video pe masa unde era pistolul. În acest timp civilul era calm, într-un fotoliu și fuma, dar lt. col. de infanterie desfăcuse tocul pistolului și era cu mâna pe acesta în ipoteza gândită probabil de el că m-aș fi repezit să iau pistolul de pe masă. Lucru pe care îl gândisem, dar mi-am dat seama imediat că nu aveam nici o șansă, infanteristul fiind undeva în laterala mea. Deci, „regia cu pistolul” fusese o capcană pe care prin experiența militară am reușit să o evit.

 

Se pare că civilul voise să însceneze un incident în urma căruia să fiu eliminat, dar nu i-a reușit. Observând acest lucru am zis: „O veți vedea și la știri…Pot pleca?!”. A răspuns zâmbind satisfăcut: „Caseta aceasta nu o va vedea nimeni, niciodată! Poți pleca… Și…ai grijă de tine!”.

 

Nu am salutat și nu am dat mâna cu nimeni. Apoi, cu un ascensor am coborât la parter unde infanteristul m-a întrebat dacă știu să ajung la detașamentul meu. La răspunsul meu afirmativ mi-a spus: „Nu fi supărat, așa este la război…Ai mare grija de tine!”. După care m-am prezentat la comandorul Cioabă care mă aștepta. I-am raportat totul cu lux de amănunte. În mod ciudat, nu a avut nici o reacție la cele auzite și nici nu m-a mustrat pentru părăsirea misiunii și încălcarea consemnului. M-a trimis să-mi caut un loc de culcare.

 

Mi-am găsit un loc să dorm într-un fost birou, atunci gol și care nu avea ferestre. Dormeam echipat, îmbrăcat în cizme, iepurește. Afară se trăgea din nou. Cândva, după miezul nopții, am auzit scârțâind clanța ușii, am văzut o mână cu un Pistol T.T. de armată că se îndreaptă spre interior. Nu eram în bătaia lui. A tras un încărcător de 6 cartușe, apoi a fugit pe scări. Era cineva în uniformă de tanchist… Noaptea a trecut fără alte incidente… Dimineață i-am spus comandorului Cioabă despre incident. Răspunsul lui a fost: „La ce dracu voiai să te aștepți, la dame de companie?!”.

 

Am fost retrași ultimii de la minister pe 29  decembrie. Cât am mai rămas la minister s-a mai tras de două ori asupra mea. De fiecare dată din față, din poziție ascunsă. Nu știu dacă voiau să mă elimine sau numai să mă sperie, dar ultima dată glonțul tras a lovit casca de oțel deasupra urechii stângi de unde o mică așchie de fier a pătruns în urechea medie.  Din experiența militară avută, sunetul armei părea a fi a unui pistol.

 

Nu am auzit bine două luni cu urechea stângă, până când cei de la Policlinica Militară nu au localizat așchia de oțel, iar ulterior medicii de la Spitalul Militar mi-au scos așchia din ureche.

 

Filmarea de la Ministerul Apărării Naționale nu a mai apărut public ci numai un fragment ce este difuzat în fiecare an, în decembrie. Tot de acolo au fost scoase două cadre ce au apărut în presa scrisă.

 

Aceasta este povestea reala și corectă cu lux de amănunte a relației/legăturii mele cu „Cazul Trosca”.

 

Menționez că la data de 22 decembrie 1989, la producerea incidentului cu detașamentul U.S.L.A. condus de lt. col. Gheorghe Trosca nu mă aflam în zona dispozitivului de luptă, unde acesta s-a produs, fiind pe o altă latură de apărare și în adâncimea acestui dispozitiv. Declarația de mai sus am făcut-o pe baza raportului întocmit în anul 1990 în urma anchetei evenimentelor de la Ministerul Apărării Naționale din decembrie 1989.

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/capitanul-emil-strainu-si-cazul-trosca

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Guvernul a mers cu jalba la Comisia Europeană. A reclamat oierii din Timiș că nu au ucis oile

 

 

Claudia Marcu 

 

Scandalul din Clopodia, județul Timiș, unde ciobanii au refuzat uciderea oilor pe motiv de pestă a micilor rumegătoare, a ajuns la Comisia Europeană. Guvernul i-a pârât pe oieri, plângându-se la Bruxelles că nu a reușit să stingă două focare (nedovedite oficial – n.r.) din această parte a țării, înregistrându-se, astfel, întârzieri grave. Drept urmare, Comisia Europeană a decis să extindă atât zona restricțiilor, cât și perioada în care acestea vor fi aplicate.

 

Guvernul și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) s-au răzbunat crunt pe oierii din Timiș, care au îndrăznit să protesteze și să se opună uciderii animalelor despre care autoritățile au spus că ar fi infectate cu pesta micilor rumegătoare. Deși mortalitatea acestei boli ar fi de peste 70%, ciobanii au insistat că nu le-a murit nicio oaie, astfel că nu este necesar să fie lăsați fără sursa lor de trai.

 

„Vreau să-mi dovedească domnii doctori că oile astea sunt bolnave. De două săptămâni și ceva țin toate oile în grădină, cumpăr fân, cumpăr zob, le dau, le îngrijesc, nu mi-a murit nici o oaie, dar domnii doctori nu vor să înțeleagă chestia asta, pur și simplu trebuie omorâte, dar eu n-am nicio dovadă că o să mai primesc ceva pe oile astea vreodată”, spunea unul dintre ciobani. Oamenii s-au unit și au ieșit să protesteze împotriva deciziei autorităților de a le ucide animalele, astfel că situația a rămas ca în tren. Cei care și-au apărat animalele au fost amenințați cu dosare penale și amenzi de 50.000 de lei.

 

Ultima informare a A.N.S.V.S.A., din 4 octombrie, arăta că au fost stinse ultimele 17 focare de pestă a rumegătoarelor mici din județul Tulcea și că mai sunt active 7 focare de pesta rumegătoarelor mici (P.R.M.) în județul Timiș.

 

„De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare (U.E.) 2024/2523, România a notificat Comisiei întârzieri grave în aplicarea măsurilor de control al bolilor care trebuie aplicate în cazul confirmării oficiale a unui focar de boală de categoria A la animale deținute într-o unitate, astfel cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul delegat (UE) 2020/687, în ceea ce privește ultimele două focare care au fost confirmate în județul Timiș”, se arată în Decizia Comisiei Europene publicată în Jurnalul oficial al Uniunii Europene

 

S-a prelungit carantina

 

În consecință, Comisia Europeană a decis ca durata măsurilor care trebuie să fie aplicate în zonele menționate ca zone de protecție, de supraveghere și zone suplimentare de restricții pentru România, din județul Timiș, în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2024/2119, să fie ajustată suplimentar pentru a preveni răspândirea mai departe a bolii în România și în restul Uniunii.

 

„Este necesar ca dimensiunea zonelor de protecție, de supraveghere și a zonelor suplimentare de restricții și durata măsurilor care trebuie să fie aplicate în zonele respective să se bazeze pe criteriile prevăzute la articolul 64 alineatul (1) din Regulamentul (U.E.) 2016/429 și pe normele prevăzute în Regulamentul delegat (UE) 2020/687, inclusiv pe situația epidemiologică a infecțiilor cu virusul pestei micilor rumegătoare în zonele afectate de boala respectivă și pe situația epidemiologică generală a infecțiilor cu virusul pestei micilor rumegătoare în statul membru în cauză, precum și pe nivelul riscului de răspândire suplimentară a bolii respective. În situația epidemiologică actuală, există un risc ridicat de răspândire suplimentară a bolii, în special din cauza faptului că, potrivit informațiilor furnizate de România, sacrificarea și eliminarea tuturor animalelor din speciile listate, în ultimele două focare din județul Timiș, în conformitate cu articolul 12 din Regulamentul delegat (U.E.) 2020/687 al Comisiei, nu au fost încă finalizate”, se mai precizează în Decizia Comisiei Europene.

 

Interdicții până în 2025

 

Având în vedere situația epidemiologică actuală din Uniune în ceea ce privește infecțiile cu virusul pestei micilor rumegătoare, trebuie ca perioada de aplicare a Deciziei de punere în aplicare (U.E.) 2024/2119 să fie prelungită până la 28 februarie 2025, a transmis Comisia Europeană. Aceasta consideră că, având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește răspândirea infecției cu virusul pestei micilor rumegătoare și necesitatea de a preveni răspândirea bolii de la unitățile afectate din România către alte părți ale statului membru respectiv sau către alte state membre, este necesar ca modificările care urmează să fie aduse Deciziei de punere în aplicare (U.E.) 2024/2119 să fie aplicate cât mai curând posibil.

 

Notă – Titlul original – „Guvernul s-a dus cu pâra la Comisia Europeană. Oierii din Timiș, pedepsiți cu și mai multe restricții”

 

————————————————-

 

Sursa – https://www.national.ro/economie/guvernul-s-a-dus-cu-para-la-comisia-europeana-oierii-din-timis-pedepsiti-cu-si-mai-multe-restrictii-839685.html/ – 10 noiembrie 2024

 

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/guvernul-a-mers-cu-jalba-la-comisia-europeana-a-reclamat-oierii-din-timis-ca-nu-au-ucis-oile

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

„Mizerabilii”

 

Ion Măldărescu 

 

În anul 1882 a apărut una dintre capodoperele umanității – romanul „Les Miserables” (Mizerabilii), în care autorul, celebrul scriitor francez Victor Hugo. critica ipocrizia secolului al XIX-lea. În 1958, coproducția cinematografică franco-italo-germană în două serii – „Mizerabilii” – regizată de Jean-Paul Le Chanois, a onorat, într-un fel, celebritatea romanului lui Hugo, ecranizarea cunoscând în Franța un succes remarcabil, vizionată fiind de peste 7,8 milioane de spectatori. Regretatul actor francez Jean Gabin s-a întrecut pe sine însuși, iar filmul a fost cotat drept cel mai popular al anului 1958.

 

Pentru cei care nu au citit romanul și/sau nu au vizionat filmul mă văd obligat să amintesc cititorilor personajele romanului:

– Jean Valjean: Un fost condamnat care își petrece toată viața în căutarea iertării, ajutând oameni aflați în situații dificile.

– Cosette: Fiica lui Fantine și fiica adoptivă a lui Valjean, cu o copilărie dificilă, care devine o tânără iubitoare și curajoasă.

– Fantine, Mama lui Cosette, victima cruzimii societății;

– Inspectorul de poliție Javert;

– Marius Pontmercy – fiul unui ofițer susținător al lui Napoleon;

– Episcopul Myriel – Episcopul care îl salvează pe Valjean și îi schimbă viața;

– Ticăloșii soți Thénardier, cu conexiuni în lumea interlopă

– Éponine, fiica soților Thénardier, care găsește o oarecare mântuire prin dragostea ei pentru Marius.

– Gavroche – fiul familiei Thénardier, un curajos copil al străzii…

Apreciind că titlul romanului era mai mult decât necesar, corespondeţa sa cu prezentul fiind mai mult decît evidentă, titlul editorialului face însă trimitere la reversul medaliei, la opusul simbolic purtător al stigmatului blestemului unui popor ajuns la mâna urmașilor familiei Thénardier în 2024, an de jaf fără scrupule. De la Davos, Klaus (ce coincidență?) Schwab nu mai ascunde scopul Nr.1 al „World Economic Forum” – decimarea populației planetei. Una dintre matroanele promovate – Ursula – instalată la Bruxelles pe post de „vrăjitoare a vaccinurilor” și-a demonstrat apartenența reziduală de peste veac la ginta ticăloșilor Thénardier și a demonstrat că este posesoarea și purtătoarea acelorași apucături interlope, precum cele ale înaintașilor din romanul lui Victor Hugo.

 

La noi, acasă, melcul voiajor, „celebritatea” escrocului dovedit, ajuns șef de stat, a debutat cu afacerile cu copii, a continuat cu jongleria infracțională „Deutsche Volksgruppe in Rumänien” (că nu degeaba a primit „Crucea de Cavaler a Germaniei” de Mutti Merkel), care l-a ajutat să urce scările la Cotroceni și a continuat cele şase case, cu vilele de la Miami, cu luxul exorbitant, cu vacanţa continuă în palat şi pe meridiane, cu avioane de lux, închiriate pe banii poporului, cu totala sfidare şi vânzare a românilor în propria lor țară. El, marele nimic, se visa şef la N.A.T.O., dar n-a priceput, în sărăcia minţii lui, că acea adunătură de criminali mondiali nu s-ar fi lăsat condusă de o tărtăcuţă vidată.

 

S-a dovedit că zburătorul cu avioane de lux private, pe durata celor două mandate nemeritate – a „digerat” cheltuieli „faraonice” (după cum s-a exprimat recent unul dintre posturile TV). Cele 27 de dosare „lăzărite” de ani buni și-au arătat coperțile. În speranța că nu doar într-atât și-a arătat dreptatea fața, cred că cel mai indicat ar fi să-l invităm pe inspectorul Javert să-i scoată la lumină adevăratul dosar de infractor și să-l predea unui „Monte Cristo”, contemporan cu titlu executor.

 

Sinistrul personaj românofob, viitor șomer, căutător disperat de loc – nu de muncă, ci de vacanțe și concedii de refacere după vacanțe lasă în urma lui dezastru. „După mine, potopul!”, potrivindu-i-se ca o mănușă. Iată că nu scăpăm, o șleahtă de mizerabili are tupeu să participe la concursul pentru tronul de la Cotroceni. În fața acestui tablou lamentabil, poporul român rămâne impasibil la trădările de țară ale actualelor ventuze-lipitori, ce-și vântură caricaturile cosmetizate în fața camerelor de luat vederi… Dă, Doamne!…”,  ar zice Constantin Tănase (e vorba de luarea vederii…).

 

Cu certitudine, NICIUNUL din haita catindaților nu trebuia să fie admis pe listă, dar în teritoriul daco-get aflat sub ocupație militară americană, Ministrul Energiei Sebastian Burduja a lansat o tentativă de sabotaj oficial al Guvernului României (?), un proiect de lege pe baza căruia lacurile de acumulare din România pot și vor fi cedate străinilor, care astfel vor controla cele mai importante resurse naționale (producția de energie).

 

Armata României a capitulat. Trădătorul din frunte M.St.M. a cedat comanda ocupantului. Acum, actualul guvern vrea să cedeze – oficial – ocupantului și spațiul aerian al teritoriului, pentru a ne arunca într-un război care nu este al nostru. Românii, la comanda Înaltelor Porți străine de Neamul Românesc, au ajuns fabricanți de carne de tun. Ba, Ciolacu, sluga lui Netanyahu, declarat oficial de Curtea Penală Internațională criminal de război, vrea ca românii să participe la reconstrucția Ucrainei. Ucrainenii „refugiați” cu etichetă se bucură în România de „drepturi” mai mari decât ale românilor, în timp ce românii rămași sub ocupația ucraineană nici limba maternă nu au voie s-o vorbească. Să participe el, Ciolacu și gașca sa, cu roaba și târnacopul la reconstrucție, iar dacă nu se pricepe nici la asta, măcar cu un taraf de lăutari buzoieni din care își trage seva – zic unii, să-i acompanieze pe re-constructori.

 

Revenind la decalogul „Mizerabilii 2024” și la suplimentul acestuia cu alți „mizerabili” independenți de pe lista rușinii, unica salvare ar fi anularea alegerilor și reorganizarea altora, în care să nu fie lăsați să candideze decât ROMÂNII cu domiciliul în țară și cu certificat medical psihiatric actualizat.

 

Un Gavroche-român ar fi ideal. Numai atunci voi merge la vot.

 

Români, dacă țineți la țara voastră, invalidați orice alegere a vreunui „Mizerabil”!

 

Aranjament grafic – I.M.

 

https://www.art-emis.ro/editoriale/mizerabilii

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Rusia vrea să creeze un haos global- Acțiuni de sabotaj, incendiere și asasinare 

 

Războiul Rusiei în Ucraina a fost însoțit de o intensificare a agresiunii, subversiunii și amestecului în alte părți. În special, a crescut dramatic numărul sabotajelor rusești în Europa. „Nivelul de risc s-a schimbat”, a afirmat, în septembrie, vice-amiralul Nils Andreas Stensones, șeful Serviciului de Informații din Norvegia. „Vedem acte de sabotaj care au loc acum în Europa”. Sir Richard Moore, șeful MI6, agenția britanică de informații externe, a fost mai direct: „Sincer, serviciile de informații rusești au cam scăpat de sub control”.

 

Mercenarii Kremlinului au eliminat rivalii occidentali din mai multe state africane. Hackerii săi, afirmă serviciile de securitate poloneze, au încercat să paralizeze țara în domeniile politic, militar și economic. Propagandiștii săi au răspândit dezinformare în întreaga lume. Forțele sale armate vor să plaseze o armă nucleară pe orbită. Politica externă rusă a fost de mult timp implicată în haos. Acum pare să nu urmărească altceva.

 

Citește și: Analiză West Point. Statele Unite nu sunt pregătite să contracareze simultan două operațiuni militare de combatere la scară largă..Să începem cu vara sabotajului. În aprilie, Germania a arestat doi cetățeni germano-ruși, sub suspiciunea de complot pentru comiterea de atacuri asupra facilităților militare americane și altor ținte, în numele GRU. În aceeași lună, Polonia a arestat un bărbat care pregătea transmiterea de informații către GRU despre aeroportul Rzeszow, un nod pentru armele destinate Ucrainei, iar Marea Britanie a acuzat mai mulți bărbați în cazul incendierii unei firme de logistică deținută de ucraineni în Londra. Bărbații au fost acuzați că au ajutat Grupul Wagner, o formațiune de mercenari aflată acum sub controlul GRU. În iunie, Franța a arestat un cetățean ruso-ucrainean care a fost rănit după ce a încercat să fabrice o bombă în camera sa de hotel din Paris.

 

Continuarea, în Universul.net

https://www.presshub.ro/rusia-vrea-sa-creeze-un-haos-global-actiuni-de-sabotaj-incendiere-si-asasinare-universul-net-349728/

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Gigi Becali, după anularea alegerilor prezidențiale: „Nu mai vorbesc, mi-e frică”

 

Cristian Otopeanu redactor

 

Patronul FCSB, omul de afaceri Gigi Becali, care câștigase un loc de deputat pe listele AUR la alegerile parlamentare din 1 decembrie, a declarat vineri, 6 decembrie, după anularea alegerilor prezidențiale, că se teme să mai spună ceva pentru că instituțiile statului „au demonstrat ce putere au”.

Citeşte întreaga ştire: Gigi Becali, după anularea alegerilor prezidențiale: „Nu mai vorbesc, mi-e frică”

https://www.libertatea.ro/stiri/gigi-becali-dupa-anularea-alegerilor-prezidentiale-nu-mai-vorbesc-mi-e-frica-5112959?utm_source=stirileprotv&utm_medium=referral&utm_campaign=articol

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

Cum globalizarea a transformat lupta pentru drepturile LGBTQ+

 

 

S-au făcut multe progrese în ceea ce privește atitudinile față de egalitatea sexuală și identitatea de gen – dar în multe locuri a urmat o reacție dramatică a forțelor conservatoare.

De Mark Gevisser

 

 

Într-o vizită în Senegal în 2013, Barack Obama a susținut o conferință de presă cu președintele senegalez Macky Sall. „Domnule președinte”, a întrebat un jurnalist american, „ați apăsat pe președintele Sall să se asigure că homosexualitatea este dezincriminată în Senegal? Și, domnule președinte Sall”, a continuat jurnalistul, „în calitate de noul președinte al acestei țări, domnule, veți lucra pentru a dezincrimina homosexualitatea?”

 

Întrebarea era inevitabilă: în ziua precedentă, în timp ce zburau peste Atlantic, Obama și personalul său au izbucnit în urale când au auzit că Curtea Supremă a SUA a anulat Legea privind apărarea căsătoriei, deschizând calea căsătoriei între persoane de același sex în întreaga lume. tara. Președintele a emis o declarație de la Air Force One: „Legile țării noastre ating adevărul fundamental pe care milioane de americani îl au în inimile noastre: când toți americanii sunt tratați ca egali, indiferent cine sunt sau pe cine iubesc. , toți suntem mai liberi.”

 

Însă, în Senegal, codul penal a interzis actele homosexuale ca fiind „improprii sau nenaturale”, iar legea era acum aplicată cu strictețe după ce a fost latentă de mulți ani. În ceea ce fusese o furtună perfectă la începutul secolului al XXI-lea, energiile globalizării în scădere a globalizării aduseseră noi tulpini intolerante ale islamului în această țară musulmană din Africa de Vest, exact în momentul în care epidemia de SIDA creștea în Africa. În anii următori, pe măsură ce mass-media online și știrile prin satelit au răspândit conștientizarea drepturilor LGBTQ+ și a căsătoriilor între persoane de același sex, reacția a devenit mai severă. Cu câteva luni înainte de vizita lui Obama, călătorisem la Dakar și întâlnisem lideri ai mișcării LGBTQ+ care trăiau în subteran și în frică. Un jurnalist proeminent bărbat a fost în închisoare, la fel ca mai multe femei: la fel ca aproape jumătate din legile privind sodomia din întreaga lume, cea senegaleză a criminalizat și sexul lesbian.

 

Participanții țin un steag curcubeu în timp ce un polițist îi oprește în timpul unui miting al comunității LGBT în centrul Moscovei, Rusia, 30 mai 2015. Pe semnul scrie: „Iubește. Nu face război”. REUTERS/Maxim Shemetov

Cum globalizarea a transformat lupta pentru drepturile LGBTQ+ – podcast

Citeşte mai mult

Întrebarea adresată celor doi președinți la conferința de presă a evidențiat modul în care o conversație globală despre orientarea sexuală și identitatea de gen a început să definească – și să descrie – lumea într-un mod cu totul nou. Pe măsură ce globalizarea a luat amploare, o nouă frontieră a drepturilor omului era marcată: în timp ce căsătoriile între persoane de același sex și tranziția de gen erau acum sărbătorite în unele părți ale lumii ca semne de progres, legile erau întărite pentru a le criminaliza în altele. Astfel a fost trasată o „linie roz”: între acele locuri care integrează din ce în ce mai mult oameni queer în societățile lor ca cetățeni cu drepturi depline și cei care găsesc noi modalități de a-i exclude.

 

Extinderea mișcării pentru drepturile LGBTQ+ a creat un nou sentiment de spațiu și identitate pentru oamenii de pretutindeni. De asemenea, a creat un nou set de provocări, pe măsură ce oamenii au încercat să comute între eliberarea pe care au experimentat-o ​​online și constrângerile vieții lor offline, sau între libertatea lor în orașe și angajamentele lor acasă. A creat noi categorii de oameni care pretindeau drepturi – și, de asemenea, a panicat rezistența. A creat noi orizonturi, pe măsură ce societățile au început să gândească diferit despre ce înseamnă să faci o familie, să fii bărbat sau femeie, să fii om – și, de asemenea, noi temeri.

 

 

Linia roz a străbătut studiourile TV și parlamentele, prin redacții și sălile de judecată și a deschis noi frontiere ale războaielor culturale. În SUA, această linie trecea chiar prin băile copiilor, în timp ce consiliile școlare și părinții luptau în lupte legale pentru a împiedica copiii transgender să folosească facilitățile în concordanță cu identitățile lor de gen. Săptămâna aceasta, într-o hotărâre de referință, Curtea Supremă a SUA a hotărât cu o majoritate de șase la trei că a concedia pe cineva pe baza orientării sexuale sau a identității de gen este o formă de discriminare sexuală și, prin urmare, ilegală. Aceasta a fost o lovitură peste arcurile administrației lui Trump, care a încercat să interzică persoanele transgender din armată și săptămâna trecută a emis reglementări care ar șterge protecția împotriva discriminării în domeniul sănătății pentru persoanele transgender. Aceasta face parte dintr-o campanie pentru eliminarea protecției drepturilor civile pentru persoanele transgender și pentru a stabili o definiție a sexului ca fiind determinat biologic la naștere. Între timp, în Marea Britanie, s-a raportat recent că guvernul lui Boris Johnson intenționează să renunțe la planurile care să permită oamenilor să-și schimbe sexul legal, autoidentificându-se ca bărbat sau femeie.

 

Președintele SUA Barack Obama și președintele Senegalez Macky Sall la Dakar în 2013.Vizualizați imaginea pe ecran completPreședintele SUA Barack Obama și președintele Senegalez Macky Sall la Dakar în 2013. Fotografie: Jim Watson/AFP/Getty Images

 

În urmă cu șapte ani, la conferința de presă din 2013 de la Dakar, Obama a încercat să răspundă cu delicatețe gazdei sale din Senegal, trasând o linie între convingerile și tradițiile personale, care trebuiau „respectate”, și responsabilitatea statului, care era să trateze pe toți. oameni în mod egal. Când i-a venit rândul să vorbească, președintele senegalez a susținut punctul susținut adesea de cei care pun valorile tradiționale împotriva noțiunii de drepturi universale ale omului. „Nu putem avea un model standard care să fie aplicabil tuturor națiunilor”, a spus Sall. „Avem tradiții diferite.”

 

Sall era un liberal cu experiență în domeniul drepturilor omului care a făcut anterior declarații pozitive despre dezincriminare. Dar el a fost sub presiunea lobby-ului islamist al Senegalului și, de asemenea, nu se putea vedea că se plimbă spre vest. Mai târziu și-a exprimat frustrarea într-un interviu acordat revistei germane Zeit: „Ați avut doar parteneriate între persoane de același sex în Europa de ieri și acum îl întrebați astăzi de la africani? Toate acestea se întâmplă prea repede! Trăim într-o lume care se schimbă încet.”

 

Au fost două presupuneri în declarația lui Sall care mi-au atras atenția. Prima a fost că „trăim într-o lume care se schimbă încet”, iar a doua a fost că oamenii care ceru schimbarea în Senegal erau străini – vestul, „tu”, nu cetățenii senegalezi înșiși.

 

EUÎntr-o altă parte a lumii, în același timp, linia roz era trasată peste vechile semne dezintegrate ale perdelei de fier. În 2013, Ucraina se chinuia dacă să-și continue aplicarea la Uniunea Europeană sau să se alăture noii uniuni vamale „eurasiatice” a președintelui rus Vladimir Putin.

 

Acesta a fost anul în care Putin a vizat UE și răspândirea acesteia spre est, iar felul în care a făcut acest lucru a fost pretinzând că protejează „valorile tradiționale” ale societății slave ortodoxe împotriva unui vest secular decadent. La Kiev, capitala Ucrainei, un împuternicit al Kremlinului a ridicat panouri publicitare care arată figuri de băț de același sex ținându-se de mână, cu sloganul: „Asocierea cu UE înseamnă căsătorie între persoane de același sex”. A existat chiar și o rimă populară de jocuri de cuvinte pe canalele de televiziune ruse la care mulți ucraineni l-au urmărit: „ V Evropu cherez zhopu ” sau „Drumul către Europa este prin fund”.

 

În întreaga regiune, politicienii nativiști au început să folosească rezistența la drepturile LGBTQ+ ca o modalitate de a restabili o suveranitate pe care au simțit-o că i-a fost acordată Europei. În Polonia, gemenii Kaczynski și-au construit partidul antieuropean „Lege și Justiție” în mare parte prin demonizarea mișcării LGBTQ+ în devenire din acea țară, o strategie care ar juca un rol semnificativ în campania electorală din 2019. În Ungaria, Fidesz a lui Viktor Orbán a făcut același lucru, mai întâi printr-un amendament constituțional din 2012 care a interzis căsătoria între persoane de același sex și, mai recent, printr- o nouă legislație care împiedică persoanele trans să schimbe legal sexul. În Polonia și Ungaria, ca și în Rusia, homofobia publică a făcut parte dintr-un proiect mai mare de afirmare a unei identități naționale împotriva migranților, o altă consecință negativă percepută – alături de vizibilitatea gay – a granițelor deschise.

 

 

În același timp, Rusia a început să reprime migranții – în special din țările din Asia Centrală – a dezvoltat și a adoptat ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „ legea propagandei gay ”. Legea a interzis orice mențiune despre homosexualitate în prezența minorilor sau într-un mediu în care aceștia ar putea să o citească sau să o audă. Acest lucru a dezlănțuit un val de agresiuni violente, de la vânătoare de vrăjitoare ale profesorilor la capcană online și tortură până la atacuri violente asupra manifestanților publici. A avut un efect deosebit de dur asupra femeilor transgender, care erau văzute a fi cea mai vizibilă față a desfrânării occidentale.

 

În contextul tuturor acestor lucruri, am întâlnit-o pe cea mai importantă activistă LGBTQ+ din Ucraina, Olena Shevchenko. Ea mi-a spus că ea și ceilalți luptau pentru un scop mult mai modest decât egalitatea căsătoriei: să evite un proiect de lege anti-propaganda imitator promovat de împuterniciți ruși și naționaliștii ucraineni de dreapta deopotrivă și să caute protecție împotriva violenței publice tot mai mari împotriva oamenilor queer. – rezultat, ca și în Senegal, al propriei lor vizibilități sporite. Dar unii dintre aliații lui Șevcenko în mișcarea societății civile a Ucrainei i-au reproșat: nu era deloc momentul potrivit pentru a vorbi despre aceste probleme. Societatea ucraineană nu era pregătită și ar putea juca în argumentele opoziției despre a fi pioni europeni.

 

Shevchenko este un avocat care a devenit liderul unei unități militare de voluntari numai femei în timpul revoluției din februarie 2014 . „Da”, mi-a spus ea, „au dreptate. Societatea ucraineană nu este pregătită pentru drepturile LGBT. Sunt de acord. Dar LGBT-urile ucrainene, ei înșiși, nu mai pot fi reținute. Ei merg online. Ei se uită la televizor. Ei călătoresc. Ei văd cum pot fi lucrurile. De ce nu ar trebui să aibă aceleași libertăți? De ce ar trebui să fie forțați să trăiască ascunși? Lumea se mișcă atât de repede, iar evenimentele ne depășesc în Ucraina. Nu avem de ales decât să încercăm să ajungem din urmă.”

 

Kiev Pride în Ucraina în 2017.Vizualizați imaginea pe ecran completKiev Pride în Ucraina în 2017. Fotografie: Stepan Franko/EPA

 

Cine avea dreptate? Macky Sall, care credea că lumea se mișcă încet, sau Olena Shevchenko, care credea că se mișcă atât de repede?

 

Ambele, de fapt.

 

În secolul 21, linia roz nu este atât o linie, cât un teritoriu. Este o zonă de graniță în care oamenii queer încearcă să împace eliberarea și comunitatea pe care le-ar fi putut experimenta online, la televizor sau în spații sigure cu constrângerile străzii, locul de muncă și familie. Este un loc în care oamenii queer fac navetă între lumi de fiecare dată când ridică privirea de pe smartphone-uri la oamenii adunați în jurul mesei de familie; în timp ce urcă treptele din clubul de noapte subteran înapoi în statul-naţiune. Într-o lume, timpul se grăbește; în cealaltă se zăboveşte. Să-ți petreci viața întrebatând din lume în lume te poate ameți destul de mult.

 

Oamenii queer pe care i-am întâlnit în ultimul deceniu de reportaje din întreaga lume ar fi putut fi supuși unei game întregi de influențe, de la amvon la smartphone. Dar toți aveau agenție. În această privință, Șevcenko a înțeles ceva ce Sall nu putea sau nu ar fi vrut să vadă: apelul la schimbare ar putea fi susținut de actori externi precum Barack Obama sau Uniunea Europeană, dar a fost făcut chiar de senegalezi și ucraineni.

 

EUNu a fost o coincidență că noțiunea de drepturi LGBTQ+ se răspândea în întreaga lume, în același timp în care vechile granițe se prăbușeau în epoca globalizării. Prăbușirea acestor granițe a dus la răspândirea rapidă a ideilor despre egalitatea sexuală sau tranziția de gen – și, de asemenea, o reacție dramatică a forțelor conservatoare, a patriarhilor și a preoților care se temeau de pierderea controlului pe care acest proces amenința. Acestea au fost dinamica de-a lungul liniei roz, în special în locurile în care oamenii au ajuns să fie considerați gay sau lesbiene sau MSM (bărbați care fac sex cu bărbați) sau transgender pentru prima dată. În majoritatea societăților, ei au fost întotdeauna acolo, deși în moduri care uneori erau circumscrise sau scufundate, dar acum pretindeau un nou statut pe măsură ce și-au asumat noi identități politice. Și s-au implicat într-o dinamică geopolitică mai mare.

 

La alegerile prezidențiale din Franța din 2017, candidata Frontului Național, Marine Le Pen , a spus că lumea nu mai este împărțită în „stânga” și „dreapta”, ci mai degrabă în „globaliști” și „patrioți”; Le Pen a pierdut alegerile în fața lui Emmanuel Macron, dar în alte părți ale lumii, lideri cu opinii similare cu cele ale lui Le Pen au obținut victorii majore. Trump a ajuns la putere în SUA în 2016, folosind cuvântul „naționalist” și afirmând că cei care au îmbrățișat globalizarea sunt nepatrioți. Marea Britanie a votat să părăsească UE în același an, iar noul premier, Theresa May, a spus celebrul : „Dacă crezi că ești cetățean al lumii, ești cetățean de nicăieri”. Atât revoluția Trump, cât și cea Brexit care l-a adus la putere pe Boris Johnson în 2019 au căutat să reafirme granițele naționale împotriva liberei circulații a comerțului, a capitalului și, mai ales, a oamenilor. Noua politică nu se referea doar la ridicarea de noi ziduri, ci și la afirmarea că zidurile mai vechi au fost dărâmate prea repede.

 

 

În special în Europa, aceste mișcări naționaliste cu aspect nou și-au susținut uneori agendele susținând că protejează nu doar locurile de muncă și cetățenii, ci și valorile. Până când Le Pen a candidat pentru o funcție în 2017, aceste valori includeau drepturile persoanelor LGBTQ+. Omul care a scris acest scenariu fusese politicianul olandez cruciat anti-imigrație Pim Fortuyn, care a fost asasinat în 2002. Fortuyn, care era gay, a atras sprijinul în masă când a susținut că intoleranța musulmană față de homosexualitate reprezintă o amenințare existențială pentru civilizația europeană. Succesorul său de extremă dreapta, Geert Wilders, a condus din greu agenda. Când un bărbat musulman tulburat a ucis 49 de persoane la clubul de noapte gay Pulse din Orlando, Florida, în iunie 2016, Trump – pe atunci în campanie electorală – a criticat „terorismul islamic radical”. Wilders, luptând propria sa campanie electorală acasă, a valorificat acest lucru: „Libertatea pe care ar trebui să o aibă oamenii gay – de a se săruta, de a se căsători, de a avea copii – este exact ceea ce luptă islamul”.

 

Pim Fortuyn, un politician olandez de extremă dreaptă care a fost asasinat în 2002, a invocat drepturile homosexualilor în argumentele sale împotriva islamului.Vizualizați imaginea pe ecran completPim Fortuyn, un politician olandez de extremă dreaptă care a fost asasinat în 2002, a invocat drepturile homosexualilor în argumentele sale împotriva islamului. Fotografie: Phil Nijhuis/AP

Wilders a pierdut alegerile olandeze, dar el a influențat agenda într-o asemenea măsură încât titularul de centru-dreapta, Mark Rutte, a ajuns să facă ecou o mare parte din retorica sa de extremă dreapta. La un moment dat, el a afirmat că olandezii se simt din ce în ce mai „neliniștiți când oamenii abuzează de libertatea noastră… [când] hărțuiesc homosexuali, urlă la femei în fuste scurte sau acuză olandezii obișnuiți ca fiind rasiști… Dacă respingi țara noastră într-un mod atât de fundamental. , aș prefera să te văd să pleci.”

 

În Franța, Le Pen a jucat ambele părți: s-a opus căsătoriei între persoane de același sex, dar nu a participat la protestele masive împotriva acesteia. Într-un interviu televizat în timpul unei vizite în Rusia din 2013, ea a fost de acord cu entuziasm cu noii ei camarazi de la Kremlin că „homofilia este unul dintre elementele globalizării”. Dar adjunctul ei și strateg-șef Florian Philippot era el însuși homosexual și ea a curtat deschis votul homosexual în 2017 cu mesajul că politicile ei erau tot ceea ce stătea între ei și „ura pentru homosexuali” a islamului, așa cum a spus ea într-o dezbatere televizată cu Macron.

 

 

Alte partide europene de dreapta au urmat exemplul. În 2018, un purtător de cuvânt al partidului naționalist flamand Vlaams Belang a declarat că partidul său este cel mai prietenos cu homosexualii din țară, deoarece toți ceilalți erau „dispuși să importe mii de musulmani care au idei foarte violente împotriva homosexualilor sau transgender”. Și, deși Alternativa pentru Germania (AfD) anti-imigrantă s-a opus căsătoriei între persoane de același sex și a vrut să limiteze educația sexuală în școli, liderul acesteia, Alice Weidel , este lesbiană, iar în cadrul partidului există o grupare gay care a insistat să acționeze împotriva „islamului”. ortodoxia” a fost necesară pentru „supraviețuirea” germanilor LGBTQ+. În 2016, filiala din Berlin a AfD a pus panouri publicitare care spuneau: „Eu și partenerul meu nu vrem să întâlnim imigranți musulmani care cred că dragostea noastră este un păcat de moarte”.

 

În Europa de Vest, problema drepturilor LGBTQ+ a fost mizată ca o linie roz împotriva afluxului de noi migranți. În același timp, în Europa de Est, era mizată ca o linie roz împotriva liberalismului occidental decadent. În ambele cazuri, oamenii queer înșiși au ajuns să fie instrumentalizați politic ca niciodată. Ei au dobândit un sens politic mult dincolo de propriile pretenții de egalitate și demnitate. Ele au devenit întruchipări ale progresului și lumeștii pentru unii, dar semne ale decăderii morale și sociale pentru alții.

 

EUÎn multe părți ale lumii, miza unei linii roz de-a lungul drepturilor LGBTQ+ a perturbat modalitățile vechi de a trata sexualitatea și diferențele de gen. Așa cum sa întâmplat în vest la sfârșitul secolului al XX-lea, homosexualitatea a ajuns să fie înțeleasă din ce în ce mai mult în America Latină, Asia și Africa ca o identitate care merită drepturi și recunoaștere, mai degrabă decât un simplu comportament sexual care trebuie tăcut. Și a avea o identitate de gen diferită de cea care ți-a fost atribuită la naștere a ajuns să fie văzută ca un drept al omului, ceva ce medicina și chirurgia ar putea facilita.

 

Acest lucru a oferit oportunități de împuternicire, pe de o parte, dar a închis spațiul pe de altă parte, deoarece noțiunile occidentale despre binaritatea genului s-au instalat în societățile în care genul era adesea permis să fie mai fluid. Dintr-o dată, categoriile transgender vechi, cum ar fi waria indoneziană sau goorjigeen senegaleză , au ajuns să fie roz cu noua perie LGBTQ+. În multe părți ale lumii, bărbații merg braț la braț sau mână în mână: în țări precum Egipt și Nigeria, unde a existat panică morală împotriva unei noi categorii de oameni care cereau spațiu și drepturi, chiar și aceste gesturi de afecțiune au devenit suspecte.

 

Una dintre trăsăturile distinctive ale vieții secolului 21 este viteza cu care ideile suflă peste planetă. „Există întotdeauna o reacție când oamenii ies”, a spus veteranul activist american LGBTQ+ Julie Dorf în 2014, „dar ceea ce face ca această eră să fie diferită este că ceea ce se întâmplă astăzi în SUA este cunoscut mâine în Azerbaidjan. Și ceea ce se tem forțele de dreapta și conservatoare este adevărat: drepturile sunt drepturi sunt drepturi. Când începi să lupți pentru egalitatea persoanelor LGBT, va duce la un moment dat la apeluri pentru egalitate în căsătorie, chiar dacă egalitatea în căsătorie nu este ceea ce activiștii cer astăzi, de exemplu, în Nigeria sau Rusia. Pur și simplu cer să trăiască în pace și să nu fie uciși, să aibă aceleași protecții de bază ca toți ceilalți.”

 

 

Conversația din secolul XXI despre orientarea sexuală și identitatea de gen este una globală, deși are accente locale sau regionale. În Rusia și în multe state africane, pentru unii oameni a fost vorba despre cele mai elementare drepturi la libertatea de asociere și siguranță, iar pentru alții, despre protejarea copiilor. În țările din SUA până în Mexic până în Franța, conversația a fost despre cum arată o familie și cine are dreptul să-și facă una. În țările catolice din Europa și America Latină, linia roz a devenit parte a unui conflict mai larg privind „ideologia de gen” și acuzația că omenirea se amestecă într-un plan divin. În Orientul Mijlociu, conversația a înflorit ca urmare a primăverii arabe, pe măsură ce o mișcare queer în devenire a făcut primii pași tentativi către vizibilitatea publică – și a fost descrisă, de asemenea, ca un simptom negativ al acestei deschideri.

 

Un cuplu de gay s-a sărut după ceremonia de nuntă publică din provincia Fujian din China, în 2012.Vizualizați imaginea pe ecran completUn cuplu de gay s-a sărut după ceremonia de nuntă publică din provincia Fujian din China, în 2012. Fotografie: AFP/Getty Images

În cea mai mare parte a Asiei, conversația a fost purtată de noile rețele sociale și, de asemenea, de urbanizarea și industrializarea rapidă, ceea ce a însemnat pentru prima dată populațiile tinere care trăiesc departe de familiile lor. În diferite moduri în întreaga lume, conversația a cuprins acum discuții despre identitatea de gen și despre dreptul unei persoane de a schimba categoriile de bărbați și femei sau de a trăi între ei. Ceea ce aveau în comun aceste linii roz diferite era modul în care puneau ceva numit „tradiție” față de ceva numit „modernitate”. Munca oamenilor queer de-a lungul liniei roz a fost adesea de a reconcilia acestea: de a îmbrățișa o noțiune eliberatoare a modernității, rămânând în același timp parte a societăților și comunităților lor.

 

Peste tot în lume, tocmai pentru că conversația a fost nouă în multe locuri, a fost vibrantă și adesea violentă, pe măsură ce forțele conservatoare au suflat înapoi împotriva consecințelor inevitabile ale unei lumi nou globalizate și a ideilor pe care le genera. Ea a mobilizat panica morală în care oamenii homosexuali sau variați de gen au devenit țapi ispășitori, sau bogeymen, sau scuze pentru a aduna legea și ordinea, sau forțele malefice împotriva cărora națiunea a fost definită. În cele mai multe cazuri, aceste campanii au pretins să protejeze „valorile tradiționale” sau „ordinea naturală” de depradările societății moderne sau oamenii obișnuiți dintr-o elită globală sau cosmopolită.

 

 

Secretarul general al ONU de atunci, Ban Ki-Moon, a folosit platforma Uniunii Africane din 2012 din Addis Abeba, Etiopia, pentru a cere țărilor africane să abroge legile sodomiei. Africanul din clasamentul Vaticanului, cardinalul Robert Sarah, a răspuns dur: „Nu poți impune așa ceva stupid. Țările sărace precum Africa [sic] acceptă doar pentru că li se impune prin bani, prin faptul că sunt legate de ajutor.”

 

Acesta a fost marele shibboleth al discursului global anti-gay: homosexualitatea era o tranzacție comercială, o formă de „recrutare” care își propunea să exploateze oamenii săraci, sau tinerii, sau oamenii de culoare și să compromită valorile în care erau. crescut.

 

EUDacă acesta a fost un scenariu care a ajuns înapoi în istorie, prima sa aplicație modernă, în epoca „drepturilor gay”, a fost în revoluția din Iran din 1979: condamnarea acerbă a homosexualității, inclusiv pedeapsa cu moartea în temeiul legii Sharia, a fost una dintre modalități. noii conducători s-au diferențiat de decadența occidentală a regimului șahului (alta, desigur, fiind constrângerile severe asupra femeilor). Nu există cifre sigure despre câți presupuși homosexuali au fost executați din 1979, dar mii au plecat în exil.

 

În 2015, liderul iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a emis o declarație despre modul în care tinerii iranieni au fost expuși la amenințări mai periculoase ca niciodată din cauza „media de comunicare care poate răspândi un gând sau un comentariu greșit”. Iranul „nu a mai fost implicat în războiul militar”, ci „în războaie politice, economice și de securitate – și, mai ales, în războaie culturale”. Khamenei nu vorbea în mod specific despre homosexualitate, ci despre răspândirea mai largă a valorilor occidentale în țară. În alte declarații, el a arătat clar că homosexualitatea și, în special, căsătoriile între persoane de același sex, au fost principalul avatar al acestei „abateri asupra valorilor umane”.

 

Astfel de noțiuni au prins rădăcini chiar și în părțile mai tolerante ale lumii. În Indonezia, în timpul unei represiuni neobișnuite asupra persoanelor queer din 2016, ministrul apărării, Ryamizard Ryacudu, a calificat mișcarea LGBTQ+ mai periculoasă decât chiar un război nuclear, pentru că „nu putem vedea cine sunt inamicii noștri, dar din senin. toată lumea este spălată pe creier”. El a numit acest lucru „un război proxy” în care „un alt stat ar putea ocupa mințile națiunii fără ca nimeni să-și dea seama… Tot ceea ce știm ar putea dispărea într-o clipă – este periculos”. La fel ca și Khamenei, Ryacudu recunoștea ineficacitatea războiului convențional – a granițelor înseși, într-adevăr – împotriva acestei noi amenințări. A fost un război moral și trebuia dus în termeni morali, mai degrabă în spațiul cibernetic decât de-a lungul granițelor fizice.

 

În mai 2017, premierul conservator ungar Viktor Orbán a găzduit o inițiativă globală numită Congresul Mondial al Familiilor, condusă de evanghelici americani și conservatori ortodocși ruși. În discursul său de deschidere, Orbán și-a legat politicile anti-imigranți cu „valorile tradiționale” creștine și s-a lăudat cu modul în care gardurile sale de graniță au schimbat istoria prin oprirea valului de migranți care intră în Europa. Trump tocmai fusese ales după o campanie care exprima o încredere similară în ziduri.

 

 

Dar un alt vorbitor principal de la Budapesta a subliniat natura nerezolvată a acestor noi bătălii. Numele vorbitorului era Jack Hanick și era un fondator al Fox News, care se mutase la Moscova pentru a ajuta la înființarea Tsargrad TV – „God’s TV, Russian Style”, așa cum o numea Financial Times . Hanick a proiectat o imagine din The Brady Bunch pe un ecran mare. Spectacolul american din anii 70 ar fi putut avea un patriarh bărbat și o mamă acasă, a spus el, dar cu „familia sa amestecată” a reprezentat totuși începutul unei alunecări morale inexorabile în Modern Family, sitcomul din secolul al XXI-lea care „ idealizează căsătoria între persoane de același sex”. „Acesta este un război”, a spus Hanick, „dar nu este un război care trebuie purtat în lumea fizică”.

 

Dacă televiziunea a fost „în centrul unui război spiritual”, așa cum a spus Hanick, atunci la fel a fost și internetul. Angajatorul lui Hanick la Tsargrad TV era Konstantin Malofeev, un oligarh-activist de dreapta care înființase Liga Rusiei pentru Internet sigur: în numele protecției copiilor, liga și-a propus să patruleze spațiul cibernetic învățând lecții din China. Arhitectul „ Marele Firewall al Chinei ”, așa cum a devenit cunoscută politica extrem de restrictivă a țării pe internet, a fost un bărbat pe nume Fang Binxing. La un forum pe acest subiect în 2016, găzduit de Malofeev, Fang a insistat că „dacă există granițe, ele există și în spațiul cibernetic”. El a susținut, de asemenea, că guvernul SUA controla direct companiile care dominau spațiul cibernetic. Google, Facebook și Twitter sunt, desigur, interzise din China.

 

China a dezincriminat sexul homosexual în 1997 și a depatologizat homosexualitatea în 2001. Dar, pe măsură ce populația queer a țării a devenit din ce în ce mai vizibilă prin mass-media occidentală și online, marișalii cibernetici și-au îndreptat curând atenția asupra acesteia. În 2016 și 2017, guvernul a publicat o listă de „relații sexuale anormale” care ar fi interzise de la televizor și de pe internet: acestea includ „relații între persoane de același sex” împreună cu „incest”, „perversiune sexuală” și „abuz sexual”. ” În 2018, Sina Weibo – echivalentul chinezesc al Twitter – a anunțat că va elimina orice material grafic care este pornografic, violent sau homosexual, pentru a se conforma. Acest lucru a determinat cel mai mare protest pe care China l-a văzut până acum în legătură cu problemele LGBTQ+. Hashtag-ul #IamGay a fost postat de peste 500.000 de ori și vizualizat de peste 530 de milioane de ori; zeci de mii de oameni și-au postat pe Twitter propriile povești despre a fi queer sau a avea membri de familie sau prieteni queer. Weibo sa retras repede .

 

În diferite părți ale lumii, oamenii au găsit comunitate și informații – și sex – online, dar conectivitatea sporită a adus și noi amenințări la adresa securității, de la hărțuirea cibernetică și expunerea neprevăzută la capcana online. În Rusia, tinerii queer au găsit sprijin și solidaritate printr-un grup închis numit Children-404, găzduit de VKontakte, platforma rusă de socializare. În același timp, un alt grup, numit Occupy Pedofilia, a folosit VKontakte pentru a prinde bărbați homosexuali și apoi a postat videoclipuri îngrozitoare cu tortura și atacul lor. La o conferință internațională LGBTQ+ din 2012, am auzit cum oponenții regimului Assad din Siria au fost șantajați cu dovezi ale activității lor în aplicațiile de conectare gay. În anii următori, zeci de bărbați egipteni au fost prinși de poliția adjunctă prin Grindr, iar compania și-a dezactivat funcția de poziționare globală în țară ca răspuns.

 

Astfel au fost mizate liniile roz ale secolului 21: de Grindr și Modern Family și Weibo, la fel de mult ca de factorii de decizie din departamentul de stat al SUA și Kremlin, tehnocrații de la Comisia ONU pentru Drepturile Omului și activiștii de la linii de front pe ambele părți.

 

Acesta este un extras editat din The Pink Line: The World’s Queer Frontiers, publicat de Profile pe 3 iulie și disponibil la guardianbookshop.com

 

Urmăriți Citirea lungă pe Twitter la @gdnlongread și înscrieți-vă la e-mailul săptămânal de citire lungă aici

 

Acest articol a fost modificat la 18 iunie 2020, deoarece o versiune anterioară spunea că Viktor Orbán era președintele Ungariei, mai degrabă decât prim-ministru.

 

https://www-theguardian-com.translate.goog/world/2020/jun/16/how-globalisation-has-transformed-the-fight-for-lgbtq-rights?_x_tr_sl=en&_x_tr_tl=ro&_x_tr_hl=ro&_x_tr_pto=sc

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

…………………………….

 

Capitolul 17: Globalizarea: fundamental înseamnă communism

 

Capitolul 17: Globalizarea: fundamental înseamnă comunism

 

 

Cuprins

Introducere

 

1. Globalizarea și comunismul

 

2. Globalizarea economică
3. Globalizarea generează economie de tip comunist
4. Globalizarea încurajează comunismul în țările în curs de dezvoltare
5. Globalizarea creează polarizarea bogăției, activând ideologia comunistă
6. Opoziția față de globalizare promovează ideologia comunistă
7. Capitalismul occidental a hrănit Partidul Comunist Chinez

 

3. Globalizarea politică
4. ONU a extins puterea politică comunistă
5. Ideologia comunistă a subminat idealurile drepturilor omului ale ONU
6. Globalizarea promovează ideile politice comuniste
7. Guvernul mondial conduce la totalitarism

 

4. Globalizarea culturală: o modalitate de corupere a umanității
5. Globalizarea culturală distruge tradițiile
6. Țările occidentale exportă cultura antitradițională
7. Corporațiile multinaționale răspândesc cultura deviantă
8. ONU diseminează valori distorsionate

 

Concluzie

 

Referințe

 

*****

 

Introducere

Începând cu Renașterea, istoria umană a intrat într-o perioadă de schimbare dramatică. Revoluția industrială, care a început la sfârșitul secolului al XVIII-lea, a sporit considerabil productivitatea. Puterea națională a fiecărei țări a trecut prin schimbări enorme, iar structura ordinii globale a trecut prin schimbări radicale. În același timp, structurile sociale, gândirea și tradițiile religioase au trecut prin schimbări dramatice. Credințele tradiționale au căzut în declin, moralitatea umană a început să se deterioreze, societățile au devenit dezordonate, iar comportamentul uman a pierdut standardele universale de judecată. Aceste condiții istorice au dus la nașterea comunismului.

 

După revoluția bolșevică a Rusiei din 1917, Internaționala Comunistă, cunoscută ca a Treia Internațională, a încercat să exporte revoluția comunistă în lume. Partidul Comunist din Statele Unite a fost fondat în 1919, iar Partidul Comunist Chinez (PCC) a fost fondat în 1921. La sfârșitul anilor ’20 și începutul anilor ’30, o depresiune economică globală a motivat și mai mult ideologii comuniști. Ideologiile politice și economice ale lumii au început să se îndrepte spre stânga, Uniunea Sovietică a câștigat o poziție fermă, iar PCC a profitat de oportunitate pentru a se dezvolta.

 

În 1949, după mai mult de un deceniu, PCC a uzurpat China, iar puterea violentă a comunismului a crescut. Uniunea Sovietică și PCC au pus stăpânire pe zeci de țări și pe o treime din populația lumii, confruntând împreună Occidentul. Războiul rece ce a urmat a durat o jumătate de secol.

 

În timp ce comunismul violent amenință toată umanitatea, majoritatea oamenilor din lumea liberă occidentală neglijează faptul că factorii non-violenți ai comunismului se dezvoltă în liniște în propriile societăți. În afară de infiltrarea de către Uniunea Sovietică, tot felul de ideologii și mișcări pro-comuniste occidentale – precum cele declarate comuniste, Societatea Fabian și social-democrații, printre altele – au pătruns în guvern, lumea afacerilor și cercurile educaționale și culturale.

 

Mișcarea de contracultură a Occidentului din anii ’60, precum și revoluția culturală a Chinei au fost cauzate de elemente comuniste. După anii ’70, tinerii răzvrătiți din Occident au lansat “lungul marș prin instituții”, o încercare de a distruge cultura tradițională din interior și de a confisca conducerea socială și culturală. În numai un deceniu, ei au obținut un succes descurajator.

 

După căderea Zidului Berlinului și dezintegrarea Uniunii Sovietice, unii oameni au salutat sfârșitul acelei etape a istoriei și sfârșitul ideologiei comuniste, în timp ce alții s-au îngrijorat de o ciocnire a civilizațiilor. Dar puțini au realizat faptul că comunismul a îmbrăcat noi forme și înfățișări în încercarea sa de a controla lumea. Globalizarea este noul său slogan.

 

Odată cu revoluția industrială și dezvoltarea științei și tehnologiei, circulația persoanelor și schimbările din economie, politică, știință și tehnologie, precum și din cultură au devenit mult mai frecvente. Astăzi, telecomunicațiile moderne, transportul, calculatoarele și rețelele digitale au redus distanțele dintre țări și au șters granițele care au existat mii de ani. Lumea pare să fi devenit mică, iar interacțiunile și schimburile dintre națiuni au ajuns la un nivel fără precedent. Lumea a devenit tot mai mult un întreg. Această consolidare a colaborării globale este un rezultat natural al dezvoltării tehnologice, al extinderii producției și al migrației. Acest tip de globalizare este rezultatul unui proces istoric natural.

 

Cu toate acestea, mai există o a doua formă de globalizare: cea rezultată din deturnarea procesului istoric natural al globalizării de către ideologiile comuniste, cu scopul de a submina umanitatea. Subiectul acestui capitol este această formă de globalizare.

 

Esența globalizării aflate sub controlul comunismului este în mod esențial o diseminare rapidă și răspândită a tuturor celor mai grave aspecte ale regimurilor comuniste și ale celor necomuniste. Mijloacele acestei diseminări includ operațiuni politice, economice, financiare și culturale la scară largă care elimină rapid granițele dintre națiuni și oameni. Scopul este de a distruge credința, moralitatea și culturile tradiționale, de care umanitatea depinde pentru a supraviețui și care i-ar permite izbăvirea. Toate aceste măsuri vizează distrugerea umanității.

 

Comunismul nu este doar o teorie, ci un spectru malefic, după cum a subliniat această carte. Este viu, iar scopul său final este să distrugă omenirea. Spectrul nu se supune unei singure ideologii politice, iar când condițiile o permit, este capabil să folosească chiar și teorii politice și economice contrare ideologiei comuniste standard. Începând cu anii ’90, globalizarea a susținut că este vorba despre promovarea democrației, a economiei de piață și a comerțului liber și, prin urmare, a fost întâmpinată cu opoziția unui număr de grupuri de stânga. Dar aceste grupuri de stânga nu-și dau seama că spectrul comunist funcționează pe un nivel mai înalt. Globalizarea economică, guvernanța politică globală, Agenda 21 și diferite convenții ecologice și internaționale au devenit instrumente pentru controlul și distrugerea umanității.

 

Fiind manipulată de spectrul comunist, globalizarea, cunoscută și sub numele de “globalism”, a făcut progrese uluitoare în mai multe domenii, folosind o varietate de mijloace pe mai multe direcții în lume. Acest capitol va discuta aspectele economice, politice și culturale ale acestei forme de globalizare.

 

Aceste trei aspecte ale globalizării au fuzionat într-o ideologie seculară a globalismului. Această ideologie are fațade diferite în momente diferite și uneori folosește un conținut contradictoriu. Dar, în practică, ea prezintă caracteristici foarte asemănătoare cu comunismul. Bazându-se pe ateism și materialism, globalismul promite o utopie minunată, o împărăție a Cerului pe pământ, bogată, egalitaristă, și fără exploatare, oprimare și discriminare – ce este supravegheată de un guvern global binevoitor.

 

Cu certitudine această ideologie va ostraciza culturile tradiționale ale tuturor grupurilor etnice, bazate pe credința în Divinitate și propovăduirea virtuții. În ultimii ani, a devenit din ce în ce mai evident că această ideologie se bazează pe “corectitudinea politică”, “justiția socială”, “neutralitatea valorii” și “egalitarismul absolut” al stângii. Aceasta este globalizarea ideologiei.

 

Fiecare țară are propria sa cultură, dar, în mod tradițional, fiecare se bazează pe valori universale. Suveranitatea națională și tradițiile culturale ale fiecărui grup etnic joacă un rol important în patrimoniul național și în autodeterminarea lui și oferă protecție tuturor grupurilor etnice împotriva infiltrării forțelor externe puternice, inclusiv a comunismului.

 

Odată ce se formează un super-guvern global, comunismul își va atinge cu ușurință scopul de a elimina proprietatea privată, națiunile, rasele și cultura tradițională ale fiecărei națiuni. Globalizarea și globalismul joacă un rol distructiv în acest sens, subminând tradițiile și etica umană și răspândind ideologiile de stânga și comunismul. Expunerea rădăcinilor comuniste ale globalizării și a asemănărilor dintre globalizare și comunism este o problemă spinoasă, dar extrem de importantă și urgentă.

 

1. Globalizarea și comunismul

Marx nu a folosit conceptul de globalizare în scrierile sale, ci a folosit termenul “istorie mondială”, care are conotații foarte apropiate. În Manifestul Comunist, Marx a susținut că expansiunea globală a capitalismului ar produce în mod inevitabil un proletariat imens, iar apoi pe tot globul va izbucni o revoluție proletară care va răsturna capitalismul și va realiza “paradisul” comunismului. [1] Marx a scris: “Proletariatul poate astfel să existe numai la nivel mondial din punct de vedere istoric, la fel cum comunismul, activitatea sa, nu pot avea decât o existență “istorică mondială”. [2] Asta înseamnă că realizarea comunismului depinde de acțiunile concertate ale proletariatului în întreaga lume – revoluția comunistă trebuie să fie o mișcare globală.

 

Deși Lenin a modificat mai târziu doctrina lui Marx și a propus ca revoluția să poată fi inițiată în veriga slabă a capitalismului (Rusia), comuniștii nu au renunțat niciodată la țelul revoluției mondiale. În 1919, comuniștii sovietici erau nerăbdători să înființeze Internaționala Comunistă la Moscova, cu sucursale distribuite în mai mult de 60 de țări. Lenin a spus că scopul internaționalizării comuniste a fost stabilirea Republicii Sovietice Mondiale. [3]

 

Autorul american G. Edward Griffin a rezumat cele cinci obiective ale revoluției globale comuniste propuse de Stalin în cartea “Marxismul și Etnicitatea”:

 

Derutați, dezorganizați și distrugeți forțele capitalismului din întreaga lume.

Aduceți toate națiunile într-un singur sistem mondial de economie.

Forțați țările avansate să furnizeze ajutoare financiare pe termen lung țărilor subdezvoltate.

Împărțiți lumea în grupuri regionale ca o etapă de tranziție spre guvernarea mondială totală. Populațiile își vor abandona cu mai multă ușurință loialitatea națională pentru o loialitate regională vagă decât o vor face pentru o autoritate mondială.

Mai târziu, regiunile [cum ar fi actualul NATO, SEATO și Organizația Statelor Americane] pot fi aduse în totalitate sub o singură dictatură mondială a proletariatului. [4]

William Z. Foster, fostul președinte național al Partidului Comunist American, a scris: “O lume comunistă va fi o lume unificată, organizată. Sistemul economic va fi o organizație minunată, bazată pe principiul planificării care începe acum să apară în URSS. Guvernul sovietic american va fi o secțiune importantă în acest guvern mondial”. [5]

 

De la Marx, Lenin, Stalin și Foster la “comunitatea destinului uman” propusă de Partidul Comunist Chinez, putem vedea clar că comunismul nu este mulțumit de faptul că are putere în câteva țări. Ideologia comunismului de la început până la sfârșit include ambiția de cucerire a întregii umanități.

 

Revoluția proletară mondială prezisă de Marx nu a avut loc. Ceea ce credea că ar fi fost un capitalism disperat și muribund a fost în schimb triumfător, prosper și înfloritor. Odată cu prăbușirea taberelor comuniste sovietice și est-europene, rămânând doar cu Partidul Comunist Chinez și cu alte câteva regimuri, comunismul părea să se confrunte cu dispariția sa. Aceasta a fost, evident, o victorie pentru lumea liberă.

 

Însă, în timp ce Occidentul credea că comunismul va ajunge la gropile de gunoi ale istoriei, orientarea socialistă (stadiul primar al comunismului) a înflorit. Duhul comunist nu este mort. Se ascunde în spatele diferitelor doctrine și mișcări, și ca atare corodează, se infiltrează și extinde ideologia comunistă în fiecare colț al lumii libere.

 

Este accidental? Desigur că nu. Globalizarea pare a fi un proces de formare naturală, dar rolul comunismului devine tot mai evident în evoluția sa. Comunismul a devenit una dintre ideologiile directoare ale globalizării.

 

După cel de-al Doilea Război Mondial, forțele de stânga din țările europene au continuat să crească. Internaționala Socialistă care a promovat socialismul democratic a inclus partide politice din mai mult de o sută de țări. Aceste partide s-au aflat la putere în diferite țări și chiar s-au răspândit în cea mai mare parte a Europei. În acest context, un nivel ridicat al sistemului de ajutoare sociale, de impozitare și de naționalizare au afectat Europa în ansamblul său.

 

Globalizarea a depreciat industria americană, a redus clasa de mijloc, a provocat stagnarea veniturilor, a polarizat pe cei bogați și cei săraci și a condus la divizarea societății. Acestea au promovat foarte mult creșterea stângii și a socialismului în Statele Unite, schimbând brusc spre stânga spectrul politic global în ultimul deceniu. Forțele stângii din întreaga lume susțin că globalizarea a cauzat inegalitate și polarizarea veniturilor între bogați și săraci. Împreună cu aceste argumente, sentimentul de anti-globalizare a crescut rapid, devenind o nouă forță care rezistă capitalismului și cere instaurarea socialismului.

 

După războiul rece, ideile comuniste s-au infiltrat în globalizarea economică, cu scopul de a nu lăsa să existe nici o economie națională pură și de a submina suveranitatea bazelor economice naționale ale fiecărei țări. Scopul a fost de a mobiliza pe deplin lăcomia umană, în timp ce puterile financiare occidentale au relocat bogăția – acumulată de societate în câteva sute de ani – pentru a îmbogăți rapid Partidul Comunist Chinez. PCC a folosit apoi bogăția pe care a acumulat-o rapid pentru a constrânge moral alte țări și a le trage în jos.

 

În calitate de conducător al forțelor comuniste din lumea de astăzi, PCC își întărește constant creșterea economică, în timp ce injectează o doză de putere în partidele de stânga și comuniste din întreaga lume. PCC și-a folosit conducerea totalitară pentru a submina regulile comerțului mondial și a folosit îmbogățirea pe care a câștigat-o de pe urma capitalismului global pentru a consolida socialismul. De asemenea puterea economică a PCC-ului i-a stimulat acestuia ambițiile politice și militare, încercând să exporte modelul comunist în întreaga lume.

 

Din perspectivă globală, atât antiglobaliștii de stânga, cât și PCC-ul – care au beneficiat de pe urma globalizării – s-au ridicat în numele globalizării. De fapt, status quo-ul lumii de astăzi este foarte apropiat de obiectivul propus de Stalin în trecut.

 

2. Globalizarea economică

Globalizarea economică se referă la integrarea lanțurilor capitalului global, a producției și a comerțului, care a început în anii ’40 și ’50, s-a maturizat în anii ’70 și ’80 și a fost stabilită ca o normă globală în anii ’90. Agențiile și corporațiile internaționale au fost forțele ei motrice, deoarece au cerut relaxarea reglementărilor și controalelor pentru a permite libera circulație a capitalului. La suprafață, globalizarea economică a fost promovată de țările occidentale pentru a răspândi capitalismul în întreaga lume.

 

Din păcate, totuși, globalizarea a devenit un vehicul al răspândirii comunismului. În special, globalizarea a făcut ca țările occidentale să ofere sprijin financiar regimului chinez, rezultând o dependență reciprocă între economia de piață capitalistă și economia totalitară socialistă a PCC. În schimbul avantajelor economice, Occidentul își sacrifică valorile universale și conștiința, în timp ce regimul comunist își extinde controlul prin constrângere economică, ca și cum comunismul trebuie să câștige dominația globală.

 

1. Globalizarea generează economii de tip comunist

Globalizarea a transformat economia globală într-o singură entitate economică mare. În acest proces s-au format mari organizații internaționale, tratate și regulamente. La suprafață, acest lucru pare să vizeze extinderea capitalismului și a pieței libere. Dar, de fapt, s-a format un sistem unificat de control economic, care este capabil să emită ordine pentru a determina soarta companiilor în multe țări. Acest lucru echivalează cu formarea unui sistem economic totalitar centralizat, care este în perfectă concordanță cu obiectivul lui Stalin de a uni toate țările pentru a forma un sistem economic. După stabilirea acestei ordini financiare internaționale, s-a format și fenomenul ajutorului economic pe termen lung oferit de țările dezvoltate țărilor în curs de dezvoltare. Acesta este exact al treilea obiectiv al lui Stalin.

 

În ceea ce privește ajutorul financiar, organizațiile financiare internaționale efectuează de obicei intervenții macroeconomice în economia țării ce beneficiază de ajutor. Metoda folosită este dictatorială: nu numai că este impusă cu forța, ci ignoră și condițiile sociale, culturale și istorice ale țării beneficiare. Rezultatul este restrângerea libertății și un control mai centralizat. Cercetătorul american James Bovard a scris că Banca Mondială “a promovat în mare măsură naționalizarea economiilor lumii a treia și a sporit controlul politic și birocratic asupra vieților celor mai săraci dintre cei săraci”. [6]

 

Pe de altă parte, globalizarea economică a creat o economie globală omogenă, ceea ce a dus la o mai mare asemănare a tendințelor consumatorilor și a mecanismelor unificate de producție și consum. Firmele mici, în special magazinele de arte și meserii tradiționale, au mai puțin spațiu pentru a supraviețui. Multe companii mici și cele asociate cu grupuri etnice locale au fost pur și simplu șterse de valul globalizării. Din ce în ce mai mulți oameni și-au pierdut mediul și posibilitatea de a se angaja liber în comerț în interiorul propriilor frontiere.

 

Țările în curs de dezvoltare devin parte a unui lanț de producție la nivel mondial, slăbind suveranitatea economică a națiunilor, și, în unele cazuri, ducând la eșecul statului. Unele țări devin împovărate de datorii și de nevoia de a rambursa finanțările, fracturând fundamental temelia economiei capitaliste libere.

 

1. Globalizarea încurajează comunismul în țările în curs de dezvoltare

La începutul anilor 2000, Jamaica și-a deschis piețele și a început să importe cantități mari de lapte de vacă ieftin. Acest lucru a făcut ca laptele să devină mai accesibil, dar a determinat, de asemenea, falimentul fermierilor locali din sectorul produselor lactate, care nu au putut supraviețui împotriva valului de importuri ieftine. Mexicul avea numeroase fabrici în industria ușoară, dar după intrarea Chinei în OMC, majoritatea acestor locuri de muncă au părăsit Mexicul și s-au dus în China. Mexicul a suferit deoarece nu are capabilități de producție de vârf. Africa este bogată în minerale, dar după ce investițiile străine s-au revărsat pe teritoriul ei, mineralele africane au fost extrase și exportate în străinătate, cu un câștig economic foarte mic pentru localnici.

 

Investițiile străine au corupt și funcționarii guvernamentali. Globalizarea pretinde că va aduce democrația în aceste țări, dar, în realitate, a împuternicit dictaturi corupte. În multe locuri, sărăcia s-a adâncit. Potrivit statisticilor Băncii Mondiale din 2015, “mai mult de jumătate dintre săracii extremi trăiesc în Africa Subsahariană”. “De fapt, numărul celor săraci din regiune a crescut cu 9 milioane, ajungând la 413 milioane de persoane care trăiau cu mai puțin de 1,90 dolari SUA pe zi în 2015. “[7]

 

În timpul recentei crize economice din Asia, Tailanda și-a deschis sistemul financiar slab pentru investițiile internaționale, ceea ce a adus prosperitate temporară. Dar, când investițiile străine s-au retras, economia Tailandei s-a oprit și a influențat negativ țările vecine.

 

Odată cu dezvoltarea tehnologiilor de comunicare și transport, planeta a devenit de dimensiunea unui sat. Globalizarea părea ca și cum ar aduce prosperitate financiară și valori democratice întregului sat global. Cu toate acestea, după cum a declarat profesorul Dani Rodrik de la Școala Guvernamentală John F. Kennedy de la Harvard, există o “trilemă” a globalizării: “Nu putem să urmărim simultan democrația, hotărârea națională și globalizarea economică”. [8] Acesta este defectul ascuns al globalizării și ceva ce comunismul a exploatat.

 

Evident, beneficiile și oportunitățile generate de globalizare sunt limitate la un număr mic de persoane. În alte locuri, globalizarea a înrăutățit în mod artificial inegalitatea și nu poate rezolva problemele pe termen lung ale sărăciei. Globalizarea a erodat suveranitatea națională, a agravat turbulențele regionale și a generat un conflict între “opresor” și “oprimat”. Noțiunile despre oprimare, exploatare, inegalitate și sărăcie sunt armele folosite de cei de stânga pentru a lupta împotriva capitalismului, deoarece rezistența oprimatului față de opresor este modelul tipic pentru comunism. Ideologia comunistă a egalitarismului și etosul luptei s-au răspândit în jurul lumii odată cu globalizarea.

 

1. Globalizarea creează polarizarea bogăției, activând ideologia comunistă

Dezvoltarea masivă a industriilor și creșterea numărului locurilor de muncă a transformat clasele muncitoare și de mijloc din țările occidentale în victime ale globalizării. Să luăm ca exemplu America : odată cu fluxul masiv de capital și tehnologie din China, s-au pierdut numeroase locuri de muncă în manufactură, ceea ce a dus la pierderea industriilor și la creșterea ratei șomajului. Din 2000 până în 2011, 5,7 milioane de muncitori din sectorul de producție și-au pierdut locurile de muncă, iar 65 de mii de fabrici au fost închise. [9] Diferența dintre bogați și săraci s-a adâncit de mult timp în Statele Unite. Astfel, în ultimii 30 de ani, creșterea salariului mediu (ajustat în funcție de inflație) a încetinit, ceea ce a dus la apariția săracilor care muncesc – cei care lucrează sau caută locuri de muncă timp de douăzeci și șapte de săptămâni ale anului, dar al căror venit este oficial sub nivelul sărăciei . În 2016, 7,6 milioane de americani au fost numărați printre muncitorii săraci. [10]

 

Polarizarea dintre bogați și săraci este solul în care crește comunismul. Problemele economice nu se limitează la domeniul economic, ci continuă să crească. Cererea de “justiție socială” și soluționarea distribuției incorecte a veniturilor au dus la o creștere a ideologiei socialiste. Între timp, cererea de asistență socială a crescut la rândul său, creând mai multe familii sărace și în cele din urmă, formând un ciclu vicios.

 

Din 2000, spectrul politic al Statelor Unite a devenit din ce în ce mai deschis la influența de stânga. Până la alegerile din 2016, a existat o cerere în creștere de socialism și o creștere a polarizării politice din cauza intereselor partizane. În mare măsură, în spatele acestor schimbări se află impactul globalizării. Pe de altă parte, cu cât mai mari au fost greutățile cu care s-au confruntat societățile democratice occidentale, cu atât mai triumfătoare a apărut forța comunismului pe scena mondială.

 

1. Opoziția față de globalizare promovează ideologia comunistă

Odată cu avansarea globalizării au apărut campanii anti-globalizare. Protestele violente la scară largă, desfășurate la Seattle, la 30 noiembrie 1999, împotriva Conferinței ministeriale a OMC au marcat declanșarea unor astfel de campanii. În 2001 au avut loc trei conferințe internaționale la scară largă (Summitul celor două Americi din Quebec, Canada, summitul Uniunii Europene de la Göteborg, Suedia și Grupul celor Opt reuniuni economice din Genova, Italia). În 2002, în Florența, Italia, s-a organizat o demonstrație fără precedent pe scară largă împotriva globalizării, care a atras un milion de participanți.

 

Campaniile anti-globalizare la nivel mondial au atras participanți dintr-o varietate de medii. Marea majoritate a lor erau adversari de stânga ai capitalismului, printre care sindicatele, organizațiile de mediu (de asemenea, deturnate și infiltrate de comunism), precum și ale victimelor globalizării și ale celor defavorizați. Drept urmare, publicul, suporteri sau adversari ai globalizării, au ajuns să servească în mod necorespunzător scopurilor comunismului.

 

1. Capitalismul occidental a hrănit Partidul Comunist Chinez

Atunci când evaluează succesele sau eșecurile globalizării, cercetătorii citează adesea China ca pe un exemplu de succes. China părea că a beneficiat în mare măsură de globalizare și a ajuns rapid în prim plan ca cea de-a doua putere economică a lumii. Mulți au prezis că, în final China va deturna poziția de lider a SUA.

 

Spre deosebire de modelul Mexicului de producție low-end, PCC și-a propus să obțină cea mai avansată tehnologie de la Occident și apoi să-și înlocuiască oponenții. În schimbul vânzării pe piața chineză, PCC a cerut companiilor din țările dezvoltate să înființeze societăți mixte, pe care PCC ulterior le-a folosit pentru a extrage tehnologii-cheie. PCC a adoptat numeroase metode în acest scop, de la forțarea lipsită de scrupule a transferurilor de tehnologie, și până la furtul complet prin hacking. După ce a obținut această tehnologie avansată, PCC și-a exercitat avantajul pentru a elimina produsele ieftine de pe piața mondială. Cu ajutorul rabaturilor la export și al subvențiilor, PCC și-a învins concurența cu prețuri sub prețul piețelor, perturbând ordinea piețelor libere.

 

Spre deosebire de alte țări nedezvoltate care și-au deschis piețele interne, PCC a creat mai multe bariere comerciale pe piața internă. După ce a aderat la OMC, PCC a profitat de regulile ei, beneficiind în același timp de avantajele globalizării pentru a-și transfera produsele în străinătate. Spărgând regulile, regimul și-a adus beneficii economice substanțiale. Partidul nu a deschis însă industriile cheie – inclusiv telecomunicațiile, sistemul bancar și cel energetic – care la rândul lor, au permis Chinei să profite de economia mondială, în timp ce aceasta refuza să-și îndeplinească angajamentele.

 

Cumpărată de profiturile economice, lumea occidentală a închis ochii la abuzurile legate de drepturile omului. În timp ce PCC a abuzat în mod notoriu drepturile omului, comunitatea internațională a continuat să confere favoruri generoase regimului.

 

În mijlocul globalizării, un PCC puternic, împreună cu o societate chineză coruptă moral, a lovit economia de piață și reglementările comerciale din Occident.

 

Ca distrugător al regulilor, PCC a cules toate avantajele globalizării. Într-un sens, globalizarea a fost ca o transfuzie de sânge pentru PCC, permițând unui stat comunist să-și revină la viață. În spatele manipulării globalizării este scopul ascuns al susținerii PCC prin realocarea bogăției. Între timp, PCC a reușit să acumuleze câștiguri necinstite în timp ce efectua cele mai grave încălcări ale drepturilor omului.

 

Globalizarea a fost un proces de salvare a PCC și de legitimizare a regimului comunist chinez. În timp ce partidul și-a întărit mușchii socialiști cu nutrienți capitaliști, Occidentul a căzut în declin relativ, dând încredere PCC-ului în totalitarismul său comunist și ambițiilor lui globale. De asemenea, progresul Chinei a entuziasmat numeroși socialiști și membri ai stângii la nivel mondial – ca parte a planului.

 

În timp ce economia sa a crescut, PCC și-a intensificat eforturile de a se infiltra în organizațiile economice globale, inclusiv OMC, FMI, Banca Mondială, Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială și altele. Atunci când ocupă poziții importante în aceste organizații, oficialii partidului le conving să coopereze cu PCC pentru a susține schemele partidului și pentru a-și apăra politicile.

 

PCC utilizează organizațiile economice internaționale pentru a-și derula propria agendă economică și model corporatist. Dacă ambițiile sale nu se opresc, nu există nicio îndoială că regimul va aduce dezastre politicilor și economiei de pe glob.

 

Cele de mai sus sunt doar câteva exemple despre cum a fost folosită globalizarea economică pentru a promova și a extinde comunismul. Odată cu progresul realizat în domeniul telecomunicațiilor și al transporturilor, activitățile economice se extind dincolo de granițele unei națiuni. Acesta este un proces natural, însă în acest caz, procesul a fost transformat într-o oportunitate pentru PCC de a-și începe drumul către dominația globală. A sosit momentul ca societatea să fie atentă la ceea ce are loc și să elimine globalizarea elementelor comuniste. Doar așa, suveranitatea fiecărui stat și bunăstarea poporului lor vor avea șansa de a fi realizate.

 

3. Globalizarea politică

Globalizarea se manifestă politic sub forma cooperării sporite între țări, apariția organizațiilor internaționale, formularea agendelor politice și a tratatelor internaționale, restrângerea suveranității naționale și transferul treptat al puterii de la statele suverane la organizațiile internaționale. După apariția unor astfel de instituții internaționale, precum și a regulilor și reglementărilor care depășesc frontierele naționale, astfel de instituții au început să încalce viețile politice, culturale și sociale ale fiecărei țări. Puterea începe să se concentreze într-o instituție internațională asemănătoare unui guvern global, erodând suveranitatea națională, slăbind credințele tradiționale și bazele morale ale societăților distincte, subminând cultura tradițională și comportamentul internațional convențional. Toate acestea fac parte din progresul treptat al programului comunist.

 

În timpul acestui proces, comunismul promovează și folosește organizațiile internaționale, pentru a întări puterea factorilor comunisti, pentru a promova filosofia luptei Partidului Comunist, pentru a promova definițiile pervertite ale drepturilor omului și a libertății, a ideilor socialiste la scară globală, redistribuirea bogăției și încercarea de a construi un guvern global care conduce umanitatea pe calea totalitarismului.

 

1. ONU a extins puterea politică comunistă

Organizația Națiunilor Unite, înființată după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, este cea mai mare organizație internațională din lume și a fost inițial concepută pentru a consolida cooperarea și coordonarea între țări. Ca entitate supranațională, Națiunile Unite sunt conforme cu scopul comunismului de a elimina statul și au fost folosite pentru a crește puterea comunistă. Încă de la început, ONU a devenit un instrument al taberei comuniste conduse de sovietici și a acționat ca o etapă pentru ca Partidul Comunist să se promoveze pe sine și ideologia comunistă a unui guvern mondial.

 

La înființarea Organizației Națiunilor Unite și elaborarea Cartei ONU, Uniunea Sovietică a fost unul dintre sponsori și membră permanentă a Consiliului de Securitate, jucând un rol decisiv. Alger Hiss, inițiatorul proiectului și secretarul general al Conferinței Națiunilor Unite privind Carta, precum și un oficial al Departamentului de Stat și un consilier important al lui Roosevelt, a fost condamnat pentru sperjur în legătură cu acuzația de a fi spion sovietic. [11] Portițele ascunse prezente în Carta Organizației Națiunilor Unite și convențiile sunt benefice regimurilor comuniste și probabil că au de-a face cu Hiss.

 

Șefii mai multor agenții importante ale ONU sunt comuniști sau tovarășii lor de călătorie. Mulți secretari generali ai ONU sunt socialiști și marxiști. De exemplu, primul secretat, Trygve Lie, a fost un socialist norvegian și a primit un sprijin puternic din partea Uniunii Sovietice. Sarcina lui cea mai importantă a fost să aducă Partidul Comunist Chinez în Națiunile Unite. Succesorul său, Dag Hammarskjöld, a fost socialist și simpatizant al unei revoluții comuniste mondiale și deseori, îl lingușea pe oficialul PCC de rang înalt, Zhou Enlai. [12] Cel de-al treilea secretar general U Thant, din Myanmar (fosta Burma), era un marxist care credea că idealurile lui Lenin sunt în concordanță cu Carta ONU. [13] Cel de-al șaselea secretar general, Boutros Boutros-Ghali, a fost anterior vicepreședinte al Internaționalei Socialiste. Prin urmare, nu este greu de înțeles de ce șefii regimurilor comuniste sunt tratați în mod regulat cu cea mai înaltă etichetă a Organizației Națiunilor Unite. Multe convenții ale ONU au devenit instrumente pentru promovarea directă sau indirectă a ideilor comuniste și extinderea puterii comuniste.

 

Cea mai înaltă misiune a Națiunilor Unite este cea de menținere a păcii și securității mondiale. Forțele de menținere a păcii ale Organizației Națiunilor Unite sunt responsabilitatea subsecretarului general pentru afaceri politice și de securitate. Cu toate acestea, din cei paisprezece indivizi care au preluat această funcție din 1946 până în 1992, treisprezece erau cetățeni sovietici. Regimul comunist sovietic nu a renunțat niciodată la încercarea de a-și extinde puterea comunistă și nu a avut nici un interes să contribuie la pacea mondială. Prin urmare, deși a folosit sloganul “păstrarea păcii mondiale”, el s-a concentrat pe avansarea intereselor comunismului. Susținerea unei organizații pro-socialiste se potrivește scopurilor sale.

 

În acel moment, comuniștii s-au infiltrat în Statele Unite. Directorul FBI J. Edgar Hoover, a declarat în 1963 că diplomații comuniști repartizați în cadrul ONU “reprezintă coloana vertebrală a operațiunilor de informații rusești din această țară”. [14] Chiar și după prăbușirea fostului regim comunist sovietic, moștenirea comunistă a rămas larg răspândită în Națiunile Unite: “Persoanele occidentale care au lucrat la ONU … s-au înconjurat de ceea ce mulți au numit o mafie comunistă” [15].

 

PCC folosește Organizația Națiunilor Unite ca pe o platformă de propagandă. Fiecare dintre cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate (China, Franta, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii – n.t.) are un subsecretar general al Națiunilor Unite. Deși subsecretarul general al ONU nu mai poate reprezenta interesele unei țări individuale, secretarul general, reprezentând interesele sociale și economice ale PCC, susține în mod eficient ideologia PCC. Înalți oficiali ai ONU, inclusiv secretarul general, au promovat inițiativa “One Belt, One Road” (O Centura, Un Drum) a PCC ca modalitate de combatere a sărăciei în țările în curs de dezvoltare.

 

Strategia “O Centura, Un Drum“ a PCC a fost considerată de multe țări ca fiind o hegemonie expansionistă și a lăsat multe țări în criză datorită datoriilor profunde. De exemplu, Sri Lanka a fost nevoită să închirieze un port important PCC-ului timp de 99 de ani pentru a-și achita datoriile, iar Pakistanul a trebuit să solicite ajutorul Fondului Monetar Internațional din cauza problemelor datoriei. Din cauza controlului “O Centura, Un Drum“ asupra politicilor și economiei țărilor participante și a conflictelor sale cu drepturile omului și democrației, multe țări frânează colaborarea. Cu toate acestea, datorită influenței politice a PCC, înalții oficiali ONU au recomandat proiectul “O Centura, Un Drum“. [16]

 

1. Ideologia comunistă a subminat idealurile drepturilor omului ale ONU

Unul dintre obiectivele Națiunilor Unite este de a îmbunătăți drepturile omului și de a promova libertatea; acest principiu este universal. Dar PCC, împreună cu alte regimuri corupte, neagă universalitatea drepturilor omului. În schimb, se spune că drepturile omului sunt afaceri interne, astfel încât PCC poate să-și ascundă istoria persecuțiilor și abuzurilor în China. Chiar se laudă pentru extinderea dreptului la subzistență a poporului chinez. PCC a folosit de asemenea platforma Națiunilor Unite pentru a ataca valorile democratice ale Occidentului, bazându-se pe alianța cu țările în curs de dezvoltare pentru a submina eforturile națiunilor libere de a promova valorile universale. Datorită manipulării factorilor comuniști, ONU nu numai că nu a făcut prea mult pentru îmbunătățirea drepturilor omului, ci a devenit adesea un instrument folosit de regimurile comuniste pentru a-și reabilita reputația cu privire la abuzurile sale împotriva drepturilor omului.

 

Mulți cercetători au documentat modul în care Națiunile Unite și-au trădat propriile idealuri. De exemplu, Națiunile Unite s-au născut în umbra Holocaustului, dar acum Națiunile Unite nu fac nimic în fața uciderilor în masă. Scopul inițial al Organizației Națiunilor Unite era de a lupta împotriva agresorilor și de a proteja drepturile omului. Motivația morală a fost considerată o premisă necesară a acțiunii în acest scop, însă actuala ONU respinge luarea de hotărâri morale. [17]

 

Dore Gold, fost ambasador israelian la Națiunile Unite și autor al “Turnului Babel: Cum a alimentat ONU haosul global”, a afirmat: “ONU nu este un organism mondial benign și ineficient. De fapt, el a accelerat și a răspândit haosul global. [18] Gold a oferit numeroase dovezi care să demonstreze acest lucru care includ: ”neutralitatea valorii“ a ONU, imoralitatea “echivalenței morale” și a “relativismului moral”; corupția generalizată; desemnarea șefilor Consiliului pentru Drepturile Omului, participanților din țările cu înregistrări slabe privind drepturile omului; deținerea majoritară a voturilor de către țările nedemocratice; precum și exercitarea controlului de către regimurile comuniste. [19] El a spus că Organizația Națiunilor Unite este un “eșec abject” și este “dominat de forțe anti-occidentale, dictaturi, sponsori ai terorismului de stat și cei mai răi dușmani ai Americii”, “trădând idealurile nobile ale fondatorilor ONU”. [20]

 

Comisia pentru drepturile omului a Organizației Națiunilor Unite a adoptat politica de vot majoritar. Cu toate acestea, țările cu înregistrări slabe privind drepturile omului sunt capabile să devină membre și chiar șefi ai Consiliului pentru Drepturile Omului, ceea ce face ca dezbaterea asupra drepturilor omului să nu aibă sens. Mai mult, PCC a cumpărat o serie de țări în curs de dezvoltare, provocând reprimarea criticilor în legătură cu politicile PCC privind drepturile omului – inițiate de Statele Unite prin intermediul Națiunilor Unite. Tirania majorității Organizației Națiunilor Unite i-a permis să devină un instrument pentru forțele comuniste de a se opune națiunilor libere pe multe probleme. Acest lucru a determinat Statele Unite să se retragă din Consiliul Drepturilor Omului de mai multe ori. Occidentul dorește să promoveze libertatea și drepturile omului, dar a fost blocat în mod repetat de către țările comuniste. Consiliul pentru Drepturile Omului a fost deturnat de hoți, iar așa-numitele convenții internaționale adoptate nu au făcut nimic pentru a bloca țările totalitare. Aceste țări perorează pur și simplu sloganurile, dar nu le pun în aplicare.

 

Prin urmare, nu este greu de înțeles cum Carta Națiunilor Unite este foarte asemănătoare cu Constituția sovietică, precum și în opoziție directă cu Constituția Statelor Unite. Scopul său nu este de a proteja drepturile oamenilor, ci de a servi nevoilor conducătorilor. De exemplu, unele prevederi ale Constituției sovietice includ o formulă precum “în limitele de aplicare ale legii” după enumerarea drepturilor cetățenilor. La suprafață, statutul consilierilor sovietici le-au dat cetățenilor unele drepturi, însă de fapt, multe legi specifice erau stipulate ca fiind “în limitele legii”, ceea ce a permis guvernului sovietic să-i priveze în mod arbitrar pe cetățeni de drepturile lor conform interpretărilor sale de “în limitele de aplicare ale legii.”

 

Acesta este și modul în care Carta Națiunilor Unite și diferitele contracte și convenții definesc drepturile cetățenilor. De exemplu, în Pactul internațional privind drepturile civile și politice, declarații precum “toată lumea are dreptul” sunt atașate unor prevederi precum “drepturile menționate mai sus nu vor fi supuse nici unei restricții, cu excepția celor prevăzute de lege”. Nu este doar o alegere arbitrară sau coincidență, ci o “ușă din spate” pe care comunismul a stabilit-o cu intenție.

 

Problema este că, dacă politicienii consideră necesar, orice drept din Declarația Universală a Drepturilor Omului poate fi încălcat legal. “Ce scuză mai bună ar putea vreun tiran să invoce?”, întreabă Edward Griffin. “Majoritatea războaielor și crimelor naționale sunt comise în numele uneia din aceste “dispoziții”. [21] Este dificil ca țările libere să-și priveze arbitrar cetățenii de libertate, dar regimurile comuniste pot profita în mod deschis de lacunele din Declarația drepturilor omului.

 

1. Globalizarea promovează ideile politice comuniste

Comunismul, prin agenții săi, ridică în mod repetat probleme globale și susține că aceste probleme pot fi rezolvate numai prin colaborări internaționale și structuri de putere – pentru a inaugura în cele din urmă un guvern mondial. Prin urmare, diferite țări sunt din ce în ce mai restricționate și reglementate de un număr tot mai mare de tratate internaționale. Drept urmare, suveranitatea națională este slăbită.

 

Multe grupuri susțin structuri de putere internaționale de acest tip și, deși astfel de grupuri nu sunt neapărat comuniste, obiectivele lor sunt în concordanță cu intențiile obiectivelor comuniste – adică de a elimina națiunile individuale și de a organiza un guvern mondial.

 

O personalitate mediatică a spus de Ziua Pământului în 1970: “Omenirea are nevoie de o ordine mondială. Națiunea pe deplin suverană nu este capabilă să se ocupe de otrăvirea mediului. … Gestionarea planetei – fie că vorbim de necesitatea de a preveni războiul, fie de necesitatea de a preveni daunele semnificative asupra condițiilor vieții – necesită un guvern mondial”. [22] Manifestul Umanist II din 1973 a mai declarat: “Am ajuns la un punct de cotitură în istoria omenirii, unde cea mai bună opțiune este depășirea limitelor suveranității naționale și trecerea la construirea unei comunități mondiale. … Astfel ne uităm la dezvoltarea unui sistem de drept mondial și a unei ordini mondiale bazate pe guvernarea federală transnațională”. [23]

 

De fapt, instituirea Programului Națiunilor Unite pentru Mediu a avut loc deoarece un grup care a pledat pentru o confederație globală în 1972, a considerat problema mediului ca fiind o problemă mondială și prin urmare, a solicitat dezvoltarea unor soluții globale și stabilirea unei agenții globale de protecție a mediului. Primul său director a fost Maurice Strong, un canadian cu tendințe socialiste puternice.

 

La reuniunea de la nivel înalt a Pământului din Rio de Janeiro din 1992 (cunoscută și sub numele de Conferința Organizației Națiunilor Unite privind mediul și dezvoltarea), 178 de guverne au votat pentru adoptarea Agendei 21. Acest plan de opt sute de pagini include conținut privind mediul, drepturile femeii, îngrijirea medicală și așa mai departe. Un cercetător influent al unui institut de cercetare pentru mediu, care a devenit ulterior un oficial al Programului ONU pentru Mediu a declarat: “Suveranitatea națională – puterea unei țări de a controla evenimentele de pe teritoriul său – și-a pierdut o mare parte din semnificația sa în lumea de astăzi, unde frontierele sunt în mod frecvent încălcate prin poluare, comerț internațional, fluxuri financiare și refugiați. … Națiunile cedează în realitate porțiuni ale suveranității lor comunității internaționale și încep să creeze un nou sistem de guvernare internațională a mediului, ca un mijloc de rezolvare a problemelor care nu pot fi rezolvate altfel”. [24]

 

Superficial, aceste rațiuni pentru înființarea unui guvern mondial par foarte bune, dar scopul lor real este promovarea comunismului pentru a domina lumea. În Capitolul 16 am detaliat modul în care comunismul folosește pretenția de a proteja mediul pentru a-și promova agenda.

 

În timpul mandatului secretarului general al ONU Boutros-Ghali, în perioada 1992-1996, acesta a inițiat progrese rapide în marșul ONU către guvernul mondial. El a cerut formarea unei armate permanente a ONU și a solicitat dreptul de a colecta taxe. [25] Datorită opoziției Statelor Unite, Ghali nu a reușit să obțină un al doilea mandat. În caz contrar, statutul actual al Organizației Națiunilor Unite ar fi fost dificil de prezis. Deși regimurile comuniste refuză întotdeauna să se amestece în afacerile interne ale altor țări, ele participă activ în diferite organizații internaționale, sprijină extinderea funcțiilor Națiunilor Unite și promovează conceptul de guvernare globală.

 

În 2005, Secretarul General al ONU, Kofi Annan, a declarat: “În epoca interdependenței, cetățenia globală este un pilon esențial al progresului”. [26] Robert Chandler, un strateg care a lucrat pentru forțele aeriene americane, Casa Albă și diferite alte departamente guvernamentale, consideră că așa-numitul progres al lui Annan ar distruge suveranitatea națională și va deschide calea unei societăți civile globale fără frontiere. Programul “Educarea spre o cultură a păcii” al ONU, este organizat și condus de activiști de extremă stânga, despre care Chandler crede că intenționează să distrugă suveranitatea națiunii și să creeze un guvern totalitar fără frontiere. [27]

 

Cartea “The Naked,Communist” publicată în 1958, care a expus comunismul, a enumerat cele 45 de țeluri ale comuniștilor, dintre care unul a fost: “Promovarea ONU ca singura speranță pentru omenire. În cazul rescrierii cartei sale, cereți să fie înființată ca un guvern mondial cu propriile sale forțe armate independente”. [28] Mulți realizează că înființarea unui guvern mondial nu poate fi realizată pe termen scurt – deci atât comuniștii cât și globaliștii folosesc diverse probleme pentru a înființa instituții internaționale în diferite domenii, ca apoi să promoveze unitatea acestor instituții și să continue să susțină dependența de Națiunile Unite, cu scopul final de a înființa un guvern mondial.

 

Sprijinirea unui guvern mondial, exagerarea deliberată a rolului Organizației Națiunilor Unite, reprezentând ONU ca pe un panaceu pentru rezolvarea tuturor problemelor din lumea de astăzi – toate acestea fac parte din încercarea de-a se juca de-a Dumnezeu și de a organiza viitorul omenirii prin manipularea puterii. De fapt, aceasta este exact aceeași idee ca o utopie comunistă, o religie pe care oamenii o creează – iar rezultatul este devastator.

 

1. Guvernul mondial dă naștere la totalitarism

Nu este nimic în neregulă cu preconizarea unei lumi sau a unui viitor mai bun, dar încercarea de a înființa un guvern mondial pentru a rezolva toate problemele omenirii înseamnă pur și simplu urmărirea unei utopii moderne și riscă să degenereze în totalitarism.

 

O problemă inevitabilă cu care se confruntă un guvern mondial, care urmărește să abordeze într-adevăr problemele globale, este modul în care își pune efectiv în aplicare politicile – fie ele politice, militare, economice sau altele. Pentru a-și impune politicile la scară globală, un astfel de guvern nu ar lua forma unei democrații libere, precum cea a Statelor Unite, ci ar fi un guvern totalitar, precum fosta Uniune Sovietică sau regimul comunist chinez.

 

Pentru a atrage țările să i se alăture, un guvern mondial ar oferi în mod invariabil beneficii ademenitoare, promisiuni de asistență socială și un plan al unei utopii globale pentru omenire. Propunerea sa este similară cu cea a comunismului și se prezintă ca un panaceu pentru problemele fiecărei țări. Pentru a atinge idealurile utopice ale unui număr atât de mare de țări și a rezolva probleme globale complexe în conformitate cu planul utopic – fie protejarea mediului înconjurător, fie asigurarea securității și asistenței sociale la scară globală – un astfel de guvern mondial ar încerca în mod inevitabil să-și centralizeze puterea pentru a-și impune cu forța politicile. Această centralizare ar ridica puterea guvernului la un nivel de neegalat, iar controlul său asupra societății ar atinge de asemenea, un nivel fără precedent. În acest stadiu, un astfel de guvern mondial nu s-ar deranja să obțină un consens între țările sale membre sau să țină seama de angajamentele luate față de acestea, ci s-ar concentra exclusiv asupra implementării forțate a politicilor sale.

 

În lumea de astăzi, există mari diferențe între țări. Multe țări nu au nici religii drepte, nici libertate, ca să nu mai vorbim de respectarea drepturilor omului sau de standarde morale înalte. Atunci când țările se combină pentru a forma un guvern mondial, un astfel de guvern ar adopta cel mai mic standard al lor, eliminând orice cerințe referitoare la credință și convingeri spirituale, moralitate și drepturile omului. Cu alte cuvinte, țărilor li s-ar da frâu liber în aceste aspecte – folosind conceptul de așa-numită neutralitate în religie, moralitate și drepturile omului pentru a le uni. Un guvern mondial ar promova în mod inevitabil o cultură mainstream pentru a uni lumea. Cu toate acestea, fiecare țară are propriile sale tradiții culturale și credințe religioase.

 

Dintre toți experții, oamenii de știință și guvernele care susțin în mod activ un guvern mondial, majoritatea sunt atei sau au opinii progresiste cu privire la credințele religioase. În mod evident, un guvern mondial ar avea ateismul ca valoare de bază – consecință inevitabilă, deoarece comunismul este forța din spatele acestuia. Pentru a-și menține guvernarea, acest guvern mondial ar aplica cu forța reeducarea ideologică, recurând la violență pentru a realiza acest lucru. Pentru a preveni mișcările de fragmentare sau de independență ale țărilor membre, un guvern mondial va întări puternic forțele sale militare și de poliție și va înăspri controlul asupra libertății de exprimare a oamenilor.

 

Guvernul unei țări al cărei popor nu are o credință și o cultură comună se poate baza doar pe puterea autoritară – adică, pe conducerea totalitară – pentru a rămâne la putere și rezultatul ar fi reducerea libertății individuale. Astfel, un guvern mondial ar fi în mod inevitabil un guvern totalitar, pentru că ar trebui să se bazeze pe autoritarism pentru a-și susține dominația.

 

În final, un guvern mondial este literalmente un proiect totalitar comunist într-o altă formă, iar rezultatul nu ar fi diferit de regimurile comuniste de astăzi în ceea ce privește modul în care își înrobesc și abuzează popoarele. Singura diferență ar fi că, în loc să se limiteze la o singură țară, acest totalitarism se va extinde în întreaga lume – controlată de un singur guvern – făcând chiar mai ușoară coruperea și distrugerea omenirii. În procesul de menținere a dominației sale, acest guvern enorm ar folosi progresiv toate metodele malefice folosite de regimurile comuniste. Această cale către autoritarism ar fi, de asemenea, un proces de distrugere a culturilor tradiționale și a valorilor morale ale omenirii, ceea ce este exact scopul comunismului.

 

4. Globalizarea culturală: o modalitate de corupere a umanității

Pe măsură ce schimburile culturale și fluxurile de capital se extind în întreaga lume, diferitele forme culturale deviante pe care comunismul le-a stabilit în ultimii aproape o sută de ani – precum arta modernă, literatura și filozofia, filmele și televiziunea, stiluri de viață deviante, utilitarismul, materialismul și consumerismul – sunt transmise la nivel global. În timpul acestui proces, tradițiile culturale ale diferitelor grupuri etnice sunt dezbrăcate de formele lor externe și separate de semnificația lor inițială, rezultând în culturi mutante, deviante. În timp ce atingeau scopul de a fi profitabile, aceste culturi deviante, au corupt de asemenea rapid valorile morale ale oamenilor oriunde s-au răspândit.

 

La nivel global, Statele Unite sunt liderii politici, economici și militari. Această conducere se aplică și pentru cultura americană, care este ușor acceptată și adoptată de alte țări și regiuni. După Revoluția Industrială, cu declinul credinței religioase în societatea modernă și creșterea materialismului provocat de progresele tehnologice, oamenii au trasat în mod natural o legătură directă între prosperitatea materială și forța civilizației. Profitând de această tendință, comunismul și-a concentrat resursele asupra îndepărtării Statelor Unite prin mijloace non-violente. După ce s-a infiltrat și a corupt unitatea familială, politică, economică, dreptul, arta, mass-media și cultura populară în toate aspectele vieții cotidiene din Statele Unite și după coruperea și distrugerea valorilor morale tradiționale, comunismul a recurs la globalizarea culturală, exportînd această cultură coruptă. Considerată ca o cultură avansată din Statele Unite, această cultură s-a răspândit în întreaga lume.

 

Într-o clipită, mișcarea “Occupy Wall Street” din New York, a fost prezentată pe ecranele de televiziune din satele de munte din India. Prin filmele de la Hollywood, satele de graniță conservatoare din Yunnan, China, au aflat că mamele singure, aventurile extra-maritale și eliberarea sexuală sunt aspecte “normale” ale vieții. Ideologia care stă la baza curriculum-ului comun de bază, creată de marxiștii culturali, a fost reflectată aproape instantaneu în manualele de școală secundară din Taiwan. Africa, considerată pe scară largă ca regiunea cea mai înapoiată din lume, s-a dovedit a fi cea mai grav afectată de epidemia de SIDA. De la Ecuador în America de Sud, până în Malaezia, în Asia de Sud-Est și Fiji în Insulele Pacificului, rock-and-roll-ul a devenit extrem de popular.

 

Willi Münzenberg, activistul comunist german și unul dintre fondatorii Școlii de la Frankfurt, a spus: “Trebuie să organizăm intelectualii și să îi folosim pentru a transforma civilizația occidentală în ceva oribil. Doar atunci, după ce i-au corupt toate valorile și au făcut viața imposibilă, putem impune dictatura proletariatului. “[29]

 

Din perspectiva stângii, “a transforma civilizația occidentală în ceva oribil” este calea spre comunism. Cu toate acestea pentru comunism – care este forța motrică – coruperea culturii tradiționale pe care Divinitatea a lăsat-o pentru om și făcând omul să abandoneze Divinitatea, reprezintă calea pentru distrugerea umanității.

 

Dacă am putea compara cultura deviantă a Occidentului și cultura de partid a regimurilor comuniste totalitare cu gunoaiele, atunci globalizarea culturală, ar fi asemănătoare cu uraganul care împrăștie gunoaiele prin întreaga lume, îndepărtând nemilos valorile tradiționale pe care le- a lăsat Creatorul omenirii. Aici, ne-am concentrat pe explicarea influenței pe care cultura deviantă a Occidentului o are asupra lumii. În capitolul următor, vom analiza modul în care cultura comunistă s-a răspândit în întreaga lume.

 

1. Globalizarea culturală distruge tradițiile

Cultura fiecărei etnii din lume are caracteristicile unice și influențele profunde ale istoriei sale specifice. În ciuda diferențelor dintre culturile etnice, toți urmează aceleași valori universale ale divinității, în tradițiile lor. După Revoluția Industrială, dezvoltarea tehnologică a adus comoditate în viața noastră. Datorită influenței progresivismului, tradiția este în general privită ca fiind înapoiată. Acum, standardul este măsurarea tuturor lucrurilor prin gradul de modernitate, noutate și “progres” – sau dacă are valoare comercială.

 

Așa-numitele valori comune create de schimbul cultural în procesul de globalizare, nu mai aparțin nici uneia dintre tradiții: ele sunt valori moderne. Elementele și valorile care pot fi adoptate în cadrul globalizării se abat de la tradiții. Acestea includ numai elementele cele mai superficiale ale patrimoniului cultural existent, precum și aspectele care pot fi comercializate. Noțiunile despre “destinul comun al omenirii” și “viitorul nostru comun” sunt rezultatul unor astfel de valori deviate. Comunismul promovează valori care par nobile, dar în realitate vizează abandonarea valorilor tradiționale de către omenire, înlocuirea acestora cu valori moderne, omogene și deteriorate.

 

Standardul cel mai scăzut, care este recunoscut la nivel global în timpul globalizării culturale, se manifestă și în cultura consumatorilor și în consumerism, care conduc cultura mondială. Susținut de interesele economice, designul produselor culturale și modul în care sunt prezentate pe piață, sunt complet centrate pe stimularea instinctelor de bază ale consumatorilor. Scopul este de a controla omenirea prin seducerea, răsfățarea și satisfacerea dorințelor superficiale ale oamenilor.

 

O cultură globală a consumatorilor vizează dorințele omenirii și este folosită pentru coruperea tradiției în mai multe moduri: în primul rând, pentru a atrage numărul maxim de consumatori, produsele culturale nu pot ofensa nici un grup etnic, în producție sau în prezentare. Ca rezultat, caracteristica unică și semnificația culturii etnice sunt îndepărtate din produse. Cu alte cuvinte, tradiția este îndepărtată de pe produse prin deculturalizare sau prin standardizare. Populațiile care primesc mai puțină educație și au o putere de consum redusă sunt mai sensibile la un astfel de model simplificat al consumatorilor, deoarece costul de a face astfel de produse este mai mic. Prin urmare, prin globalizare, această populație este limitată la cultura comercială care are cel mai mic cost de producție.

 

În al doilea rând, globalizarea industriei mass-media a condus la monopoluri. Drept urmare, elementele comuniste pot folosi cu ușurință ideile degenerate ale producătorilor, pot face public aspectul cultural superficial al produselor și introduc ideologia marxistă în timp ce le promovează. Hibridizarea culturilor prin globalizare devine un alt canal pentru promovarea ideologiei.

 

În al treilea rând, o cultură globală promovează consumerismul la rang principal în societate. Reclamele, filmele, emisiunile de televiziune și mass-media sociale, bombardează constant consumatorii cu ideea că nu trăiesc o viață reală dacă nu consumă, nu dețin anumite produse, sau dacă nu caută să se distreze în anumite moduri. Comunismul folosește diferite mijloace și divertismentul pentru a determina oamenii să-și urmărească satisfacerea propriilor dorințe. Pe măsură ce oamenii își îndeplinesc dorințele, ei se îndepărtează de planul spiritual, iar înainte de ști, ei s-au abătut de la credințele lor divine și de la valorile lor tradiționale.

 

Consumerismul își răspândește rapid ideologia deteriorată pe fondul globalizării. De asemenea, utilizează mentalitatea de turmă a mulțimii. Cu expunere frecventă la medii sociale, reclame, emisiuni de televiziune, filme și știri, oamenii sunt bombardați cu diverse ideologii antitradiționale și ne-naturale. Acest lucru crează o iluzie că astfel de ideologii deteriorate reprezintă un consens global. Oamenii devin treptat amorțiți de daunele pe care aceste ideologii le au asupra tradițiilor. Comportamentele pervertite sunt văzute ca fiind la modă, iar oamenii ar trebui să se mândrească cu ele. Abuzul de substanțe, homosexualitatea, rock-and-roll, arta abstractă și multe altele, sunt toate răspândite în acest mod.

 

Arta modernă este degenerată și incalcă toate definițiile tradiționale ale esteticii. Unii oameni au realizat acest lucru la început, dar odată ce lucrările de artă modernă sunt expuse constant în zone metropolitane majore și vândute la prețuri ridicate, atunci când mass-media raportează frecvent despre lucrări de artă întunecate și ciudate, oamenii încep să creadă că ei sunt cei care nu mai au contact cu moda, iar gustul lor în artă trebuie actualizat. Oamenii încep să-și nege propriul lor sentiment de frumos în favoarea formelor de artă deteriorate.

 

Comunismul este capabil să folosească mentalitatea de turmă deoarece mulți oameni nu au voință puternică. Odată ce omenirea se abate de la tradițiile divine, totul devine relativ și se schimbă în timp. Situația devine propice pentru exploatare.

 

1. Țările occidentale exportă cultura antitradițională

Țările dezvoltate occidentale joacă rolul decisiv în afacerile economice și militare globale. Ca urmare, cultura occidentală a fost capabilă să se răspândească rapid în țările în curs de dezvoltare. Aceasta a fost considerată drept principalul curent al civilizației moderne și direcția dezvoltării viitoare. Exploatând această tendință cultura modernă deviată din Statele Unite și din alte țări occidentale se răspândește în lume. Aceasta a provocat daune enorme tradițiilor altor grupuri etnice. Muzica rock-and-roll, drogurile și eliberarea sexuală au fost deghizate drept cultură occidentală și s-au răspândit rapid în întreaga lume din țările dezvoltate. Așa cum am subliniat în această carte, spectrul comunist se află în spatele dezvoltării acestor culturi deteriorate, care nu au nimic de-a face cu valorile tradiționale care derivă din credința în divinitate.

 

Toate culturile degenerate sunt mascate, cultura occidentală fiind răspândită în prezent în fiecare colț al lumii. În special, Hollywood-ul a devenit un promotor important al diverselor ideologii care provin din marxismul cultural. Caracteristica specială a industriei filmului, îi permite acestuia să-i determine pe oameni să-i accepte subconștient valorile.

 

Datorită puterii lor economice, țările occidentale atrag un număr mare de studenți străini. În această carte am discutat modul în care marxismul cultural a preluat învățământul occidental și la rândul său, îi expune pe studenții străini la diferite ideologii de stânga. Când se întorc în țările lor, ei răspândesc aceste ideologii. În țările lor, aceste ideologii deteriorate sunt văzute ca fiind atractive, deoarece țările occidentale sunt mai avansate din punct de vedere tehnologic și dezvoltate economic. Astfel, pe măsură ce aceste ideologii se răspândesc și distrug cultura tradițională locală ele se confruntă cu prea puțină rezistență.

 

De exemplu, prima țară din Asia care recunoaște căsătoria între persoane de același sex, este o societate cu tradiții profunde. În spatele schimbării s-a aflat globalizarea. După ce au studiat în Occident, un număr mare de studenți au acceptat ideea căsătoriei între persoane de același sex și au impus schimbarea. În cea mai mare parte, politicienii progresiști ​​care încurajează legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex și-au dezvoltat opiniile progresiste în timpul studiilor lor în străinătate.

 

1. Corporațiile multinaționale răspândesc cultura deviantă

În condițiile globalizării, respectul reciproc și toleranța diferitelor culturi naționale au devenit mainstream. Comunismul a folosit acest lucru pentru a extinde în mod arbitrar conceptul de toleranță și pentru a face neutralitatea valorii un “consens global”, susținând astfel idei deviante. În special, homosexualitatea și eliberarea sexuală s-au dezvoltat rapid prin globalizare, afectând grav și corodând valorile morale ale societății tradiționale.

 

În 2016, un mare comerciant cu amănuntul la nivel mondial, a anunțat că vestiarele și toaletele din lanțul său de magazine vor fi “prietenoase cu oamenii transgender”, ceea ce înseamnă că orice bărbat ar putea intra în toaletele femeilor sau în vestiare, pentru că ar putea susține că el era de fapt o femeie. Asociația Americană a Familiilor a cerut consumatorilor să boicoteze compania din cauza răului pe care această politică îl poate aduce femeilor și copiilor. [30] Într-adevăr, în 2018, un bărbat a intrat în toaleta de femei a magazinului și s-a dezgolit în fața unei fete tinere. [31]

 

Pe fondul rezistenței consumatorilor care respectă valorile tradiționale, jurnaliștii au făcut o listă cu sutele de companii multinaționale mari, care au obținut scoruri complete pe Indexul Egalității Corporative (o măsură a atitudinilor față de problemele LGBTQ) și au constatat că afacerile cu aceleași politici ca și lanțul de magazine citat mai sus, aprovizionează toate aspectele vieții oamenilor obișnuiți, făcând din boicot un lucru nerealist. Afacerile de acest gen cuprind aproape toate companiile aeriene majore, fabricile majore auto de marcă, lanțurile fast-food, cafenelele, magazinele importante, băncile, companiile mari de producție a filmelor, companiile de telefonie mobilă și de computere și așa mai departe. [32] Aceste valori au devenit omniprezente și integrate prin globalizare, prin cultura corporațiilor multinaționale.

 

1. ONU diseminează valori distorsionate

În 1990, Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că homosexualitatea nu este o boală psihică, stimulând în mare măsură mișcarea homosexuală la nivel mondial. În condițiile globalizării, SIDA s-a răspândit la nivel planetar, la cel mai important grup de persoane sensibile la SIDA – homosexualii – continuând să fie ținta preocupării sociale și a discuțiilor publice. Comunismul a promovat astfel extinderea mișcării homosexuale. Lucrătorii medicali încurajează pacienții homosexuali, să nu se rușineze și să solicite tratament medical. Recunoașterea morală a comportamentului homosexual a fost promovată simultan ca un corolar. În Africa, Asia și America Latină, finanțarea comunității internaționale pentru SIDA, a avut drept efect promovarea mișcării homosexuale. [33]

 

Africa de Sud a fost prima țară care a introdus o nouă convenție la Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, care necesită recunoașterea orientării sexuale și a identității de gen, ca indicator al drepturilor omului. Convenția a fost în cele din urmă adoptată. Aceasta este prima rezoluție a ONU, care vizează în mod direct orientarea sexuală și identitatea de gen. [34] În realitate, acest lucru normalizează ceea ce a fost considerat drept deviant, atribuindu-i aceeași importanță ca și drepturile naturale.

 

Articolul 13 din Convenția ONU privind drepturile copilului prevede: ”Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept trebuie să includă libertatea de a căuta, primi și transmite informații și idei de orice natură, indiferent de frontiere, fie oral, scris, printuri, sub formă de artă sau prin orice alt mijloc de alegere al copilului“.[35]

 

Unii savanți au întrebat: Dacă părinții nu le vor permite copiilor să poarte tricouri cu simboluri satanice, va constitui o încălcare a drepturilor copiilor? Copiii au dreptul să aleagă în orice fel doresc să vorbească cu părinții lor? [36] Copiilor le poate lipsi judecata. Dacă ei comit vreo violență sau încalcă normele etice, pot părinții să-și disciplineze copiii? Aceste îngrijorări nu sunt nejustificate. În 2018, Ontario, Canada, a adoptat o lege potrivit căreia părinții nu ar trebui să respingă dorințele copiilor de exprimare a genului (adică copiii pot să-și aleagă sexul singuri, băieții alegând să fie fete și viceversa). Părinții care nu acceptă identitatea de gen aleasă de copilul lor pot fi considerați că își abuzează copii, iar copiii pot fi luați de stat. [37]

 

Comunismul folosește astfel globalizarea pentru a devia și distruge cultura tradițională și valorile morale într-un mod atotcuprinzător. Aceasta include utilizarea țărilor dezvoltate, a corporațiilor globale și a instituțiilor internaționale. Oamenii sunt scufundați în comoditatea superficială a vieții globale, dar nu sunt conștienți de faptul că ideile și conștiințele lor se schimbă rapid. În doar câteva decenii, aceste idei complet noi, au înghițit multe părți ale lumii ca un tsunami violent. Oriunde se îndreaptă, cultura se schimbă, civilizațiile se pierd, și chiar și cele mai vechi și cele mai închise țări nu pot scăpa.

 

Cultura tradițională este rădăcina existenței umane, o garanție importantă pentru ființele umane de a menține standardele morale. Este cheia capacității ființelor umane de a fi salvate de către Creator. În procesul de globalizare, acestea au fost deviate sau chiar distruse de aranjamentele spectrului comunist, iar civilizația umană se confruntă cu o criză fără precedent.

 

Concluzie

Diferitele naționalități și țări au existat de-a lungul mileniilor. Deși există în diferite regiuni, ele au forme și sisteme politice diferite, folosesc limbi diferite și au calități culturale și psihologice diferite – dar toate au valori universale comune. Aceste valori universale sunt nucleul culturii tradiționale pentru toate grupurile etnice.

 

În scurta perioadă de mai puțin de o sută de ani de la apariția comunismului pe scena mondială, omenirea se află deja în pericol grav, deoarece culturile tradiționale au fost subminate și distruse pe scară largă.

 

După Revoluția din Octombrie, comuniștii au preluat puterea în Rusia și mai apoi în China – marile puteri ale Estului – ucigând elitele culturale tradiționale și distrugând cultura tradițională prin violență. După cel de-al Doilea Război Mondial, țările comuniste s-au infiltrat și au controlat Organizația Națiunilor Unite și alte organizații internaționale, au abuzat de procedurile democratice pentru a permite majorității să cucerească minoritatea și au folosit bani pentru a câștiga țările mici, încercând să folosească guvernele întregii lumi prin corupție.

 

Mai ales după sfârșitul Războiului Rece, comunismul a început să folosească în întreaga lume schimburile și cooperările politice, economice și culturale internaționale pentru a extinde și controla globalizarea, a impulsiona valori deviante la nivel mondial și a distruge sistematic valorile și tradițiile universale. În prezent, spectrul comunismului conduce întreaga lume.

 

Grupurile politice și economice transnaționale de astăzi și- au însușit resurse enorme și influența lor a pătruns în toate aspectele societății umane. De la chestiuni majore, precum mediul, economia, comerțul, afacerile militare, diplomația, știința și tehnologia, educația, energia, războiul și imigrația, la chestiuni mici, precum divertismentul, moda și stilul de viață, toate sunt din ce în ce mai manipulate de globaliști. Odată ce se formează un guvern global, ar fi ușor ca toată omenirea să devină mutantă sau chiar distrusă cu o singură comandă.

 

Folosind globalizarea împreună cu alte mijloace, spectrul comunist a ruinat societatea umană în doar câteva sute de ani, iar atât Estul cât și Occidentul sunt expuse riscului de a fi distruse.

 

Numai prin revenirea la tradiție, ființele umane reintroduc valorile universale și culturile tradiționale în națiunile suverane și în schimburile internaționale. Acest lucru este necesar pentru revenirea la valorile universale și cultura tradițională și va permite omenirii, sub protecția și harul lui Dumnezeu, să expulzeze spectrul comunist și să se îndrepte spre un viitor luminos.

 

Capitolul 16 (II)

Capitolul 18 (I)

Referințe

[1] Karl Marx, “Manifestul Partidului Comunist” (Arhivă de Internet Marx / Engels), https://www.marxists.org/archive/marx/works/1848/communist-manifesto/ch04.htm

 

[2] Karl Marx și Friedrich Engels, “Ideologia germană”, Vol. I, 1845, https://www.marxists.org/archive/marx/works/1845/german-ideology/index.htm

 

[3] VI Lenin, “A Treia Internaționala comunistă“, Lucrările colecțiilor lui Lenin, ediția a 4-a, ediția engleză, volumul 29 (Moscova: Progress Publishers, 1972), 240-241, https://www.marxists.org/archive/lenin/works/1919/mar/x04.htm

 

[4] G. Edward Griffin, “Maestrul fricos: O a doua privire la Națiunile Unite” (Appleton, Wis.: Insulele occidentale, 1964), Capitolul 7.

 

[5] Ibid.

 

[6] James Bovard, “Banca Mondială versus săracii lumii“, Analiza politicii Institutului Cato Nr. 92, 28 septembrie 1987, https://object.cato.org/sites/cato.org/files/pubs/pdf/pa092.pdf

 

[7] Banca Mondială, “Sărăcia: Privire generală“, https://www.worldbank.org/en/topic/poverty/overview

 

[8] Dani Rodrik, “Paradoxul globalizării: De ce piețele, statele și democrația globală nu pot coexista” (Oxford: Oxford University Press, 2011), 19.

 

[9] Sarah A. Webster, “În interiorul planului îndrăzneț al Americii de a revigora producția: este vorba despre tehnologie“, 14 mai 2015, https://web.archive.org/web/20170216082549/https://advancedmanufacturing.org/inside-americas-bold-plan-revive-manufacturing/

 

[10] Biroul american de statistică a muncii, “Un profil al lucrătorului sărac, 2016“, iulie 2018, https://www.bls.gov/opub/reports/working-poor/2016/home.htm

 

[11] Alex Kingsbury, “Documentele declasificate dezvăluie spioni KGB în SUA: Alger Hiss, Elizabeth Bentley și Bernard Redmont sunt subiecții supravegherii“, SUA News, 17 iulie 2009, https://www.usnews.com/news/articles/2009/07/17/declassified-documents-reveal-kgb-spies-in-the-us

 

[12] William F. Jasper, “Tirania Globală … Pas cu pas: Națiunile Unite și Noua Ordine Mondială emergentă” (Appleton, Wis.: Publishers of Western Islands, 1992), 69.

 

[13] Ibid., 69-70.

 

[14] “Șeful FBI găsește ‘pericolul major’ al spionilor roșii“, “Los Angeles Times, 4 mai 1963, așa cum este citat în G. Edward Griffin, “Maestrul fricos: O a doua privire la Națiunile Unite”, capitolul 7.

 

[15] Jasper, “Tirania Globală”, 75.

 

[16] Colum Lynch, “China înrolează ONU pentru a-i promova proiectul Silk and Road“, Politica externă, 10 mai 2018, https://foreignpolicy.com/2018/05/10/china-enlists-u-n-to-promote-its-belt-and-road-project/

 

[17] Vezi Robert W. Lee, Conspirația Națiunilor Unite (Appleton, Wis.: Insulele occidentale, 1981); William F. Jasper, Expunerea Națiunilor Unite: Conspirația Internațională de a conduce lumea (Appleton, Wis.: Societatea John Birch, 2001); Dore Gold, Turnul Babel: Cum a alimentat Organizația Națiunilor Unite Haosul Global (New York, Forumul Crown, 2004); Joseph A. Klein, Decepția Globală: Asaltul ONU asupra Libertatii Americii (Los Angeles: World Ahead, 2005); Eric Shawn, Expunerea ONU: Cum Organizația Națiunilor Unite Sabotează Securitatea Americii și Eșuează Lumea (New York: Books Penguin, 2006); Daniel Greenfield, 10 motive pentru a aboli ONU (Centrul de libertate David Horowitz, 2011).

 

[18] Dore Gold, “Turnul Babel: Cum au alimentat Națiunile Unite haosul global”, (New York, Forumul Crown, 2004), 3.

 

[19] Gold, “Turnul Babel”, 1-24.

 

[20] Robert Chandler, “Lumea umbrei: Rusia renăscută, Noua Stângă Globală și Islamul radical”(Washington, DC: Regnery Publishing, 2008), 403-4.

 

[21] Griffin, “Maestrul fricos”, Capitolul 11.

 

[22] Jasper, “Tirania Globală”, 90.

 

[23] Manifestul umanist II, Asociația Umanistă americană, https://americanhumanist.org/what-is-humanism/manifesto2/

 

[24] Hilary F. French, “După Summitul Pământului: Viitorul guvernării mediului”, Worldwatch Paper 107, Worldwatch Institute, martie 1992, 6, http://infohouse.p2ric.org/ref/30/29285.pdf

 

[25] Jasper, “Tirania Globală … Pas cu pas”, 71.

 

[26] Chandler, “Lumea umbrei”, 401.

 

[27] Chandler, “Lumea umbrei”, 401-3.

 

[28] W. Cleon Skousen, “The Naked Communist” (Salt Lake City: Izzard Ink Publishing, 1958, 2014), capitolul 12.

 

[29] Bernard Connolly, “Inima roșie a Europei: Războiul murdar pentru banii Europei” (Londra: Faber & Faber, 1997), ediția Kindle, locația 113-118.

 

[30] “Semnează Angajamentul pentru Boicotul lui Target!” American Family Association, https://www.afa.net/target

 

[31] Hayley Peterson, “Cumpărătorii revoltați amenință să boicoteze Target după ce un bărbat se dezvelește în fața unei tinere într-o baie de magazin“, Business Insider, 6 aprilie 2018, https://www.businessinsider.com/target-faces-boycott-threat-after-man-exposes-himself-in-womens-bathroom-2018-4

 

[32] Samantha Allen, “Toate lucrurile pe care nu mai poți să le cumperi, dacă boicotezi afacerile transfrontaliere“, The Daily Beast, 26 aprilie 2016, https://www.thedailybeast.com/all-the-things-you-can-no-longer-buy-if-youre-really-boycotting-trans-friendly-businesses

 

[33] Graeme Reid, “O luptă pentru drepturile LGBT la nivel global“, Human Rights Watch, 2 noiembrie 2011, https://www.hrw.org/news/2011/11/02/globalized-lgbt-rights-fight

 

[34] Ibid.

 

[35] Organizația Națiunilor Unite, Oficiul Înaltului Comisar, Convenția privind drepturile copilului, https://www.ohchr.org/en/professionalinterest/pages/crc.aspx (ultima vizită la 25 ianuarie 2019).

 

[36] Jasper, Tirania Globală … Pas cu pas, 148.

 

[37] Grace Carr, “Ontario face ca dezaprobarea alegerii sexuale a copilului să fie un potențial abuz al copilului“, The Daily Caller, 5 iunie 2017, https://dailycaller.com/2017/06/05/ontario-makes-disapproval-of-kids-gender-choice-child-abuse/

 

 

https://www.thespecterofcommunism.com/ro/capitolul-17-globalizarea-fundamental-inseamna-comunism/

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Capitolul 2: Începuturile europene ale comunismului

 

 

Cont. aici …..

https://www.thespecterofcommunism.com/ro/capitolul-3-uciderea-in-masa-in-est/#heading4

 

 

etc

Cuprins

Introducere

 

1. Lucrările satanice ale lui Karl Marx

 

2. Contextul istoric al marxismului

 

3. Revoluţia franceză

 

4. Comunismul debutează la Paris

 

5. Întâi în Europa, apoi în lume

 

*****

 

Introducere

Multe dintre profeţiile prezise în religiile ortodoxe s-au împlinit, la fel ca predicţiile făcute de Nostradamus şi profeţiile transmise în culturile din întreaga lume, începând de la Peru la Coreea. Profeţiile din întreaga istorie chineză, de la dinastia Han la Ming [1] au fost surprinzător de precise.

 

Aceste profeţii ne spun un adevăr important, anume că istoria nu este un proces întâmplător, ci o dramă în care succesiunea evenimentelor majore a fost deja prestabilită. La sfârşitul timpurilor, care ar putea de asemenea să vestească începutul unui nou ciclu istoric, toate religiile lumii aşteaptă un singur lucru: sosirea Creatorului în tărâmul uman.

 

Toate dramele au un punct culminant. Deşi diavolul şi-a făcut aranjamentele pentru a distruge omenirea, Creatorul atotputernic are mijloacele sale de a trezi popoarele lumii, ajutându-i să scape de robia diavolului şi să le ofere mântuire. Astăzi, în epoca finală înainte de apariţia Creatorului, se desfăşoară lupta finală dintre Bine şi Rău.

 

Religiile ortodoxe din întreaga lume au prezis că, în epoca revenirii Creatorului, lumea va fi înghiţită de demoni, nelegiuiri şi evenimente de rău augur, pe măsură ce umanitatea îşi va pierde constrângerile morale. Aceasta nu este altceva decât lumea de astăzi.

 

Starea de degenerare cu care ne confruntăm astăzi a debutat cu mult timp în urmă. A început cu sute de ani în urmă, odată cu creşterea forţei sale motrice: ateismul şi înşelăciunea omenirii. Karl Marx a creat o ideologie care să cuprindă înşelăciunea în toate permutările sale, iar Vladimir Ilici Lenin i-a pus în practică teoria brutală. Cu toate acestea, Marx nu a fost ateu. El a urmat cultul diavolului şi a devenit demonul a cărui misiune a fost să împiedice omul să-şi recunoască Creatorul la sfârşitul Timpului.

 

1. Lucrările satanice ale lui Karl Marx

Karl Marx a publicat numeroase cărţi de-a lungul vieţii sale, cele mai cunoscute fiind Manifestul Comunist din 1848 şi cele trei volume ale lui “Das Kapital”, publicate între 1867 şi 1894. Aceste lucrări constituie baza teoretică a mişcării comuniste.

 

Mai puţin cunoscut este faptul, că viaţa lui Marx a fost un proces în care el şi-a vândut sufletul diavolului şi a devenit emisarul lui în tărâmul uman.

 

În tinereţe, Marx fusese un creştin credincios. Înainte de transformarea sa demonică Marx credea cu fervență în Dumnezeu.

 

În poemul său timpuriu “Strigătul unui deznădăjduit”, Marx a scris despre intenţia sa de a se răzbuna pe Dumnezeu:

 

“Astfel, un Dumnezeu mi-a smuls totul

În blestemul şi tortura destinului.

Toate lumile Lui s-au dus fără întoarcere!

Nimic altceva nu mi-a mai rămas, decât răzbunarea!

 

Asupra mea să vină răzbunarea, voi distruge cu mândrie

Pe acea fiinţă, acel Domn întronat,

Puterea mea este doar mozaic de slăbiciuni,

Lăsaţi-mi sinele bun fără recompensă!

 

Îmi voi clădi tronul în înălțimi,

Vârful lui va fi rece şi înspăimântător,

Groaza supraumană – să-i fie fortăreaţa,

Și mareșalul său să-i fie durerea sumbră”. [2]

 

Scriindu-i tatălui său, Marx a descris schimbările pe care le trăia: “O cortină a căzut, cea mai sfântă dintre sfinte a fost sfâșiată şi noii zei au trebuit să le ia locul … O adevărată nelinişte m-a luat în stăpânire şi nu voi fi capabil să calmez spiritele emoţionate până nu sunt în prezenţa ta dragă. “[3]

 

În poemul său “Fata cea palidă”, Marx scrie:

 

“Astfel am pierdut cerul, o ştiu prea bine

Sufletul meu, odinioară credincios lui Dumnezeu, este sortit infernului!”. [4]

 

Familia lui Marx a observat clar schimbarea produsă în el. La 2 martie 1837, tatăl său i-a scris: “Avansarea ta, speranţa scumpă de a-ţi vedea numele încununat de glorie precum şi bunăstarea ta pământească nu e tot ce îşi doreşte sufletul meu. Deşi nutream și eu de mult aceste dorinţe, ţin totuşi să te asigur că realizarea lor nu m-ar fi făcut fericit. Numai dacă inima ta îşi păstrează puritatea şi omenia şi dacă niciun demon nu va reuşi să ţi-o abată de la cele mai bune sentimente, numai atunci voi fi fericit”. [5]

 

Edgar, fiul lui Marx i-a scris lui Marx pe 21 martie 1854 o scrisoare, care începea cu următoarea propoziție uimitoare: „Dragul meu diavol”. Una dintre fiicele lui Marx scrie, că atunci când era mică, Marx le-a spus ei şi surorilor sale multe basme. Basmul ei preferat, era unul despre Hans Röckle, un vrăjitor care nu avea niciodată bani şi nu avea de ales decât să-şi vândă minunatele păpuși diavolului. [6]

 

Ceea ce Marx a vândut diavolului în schimbul succesului a fost sufletul său. Descriindu-se în “Trubadurul”, Marx spune:

 

“Cum aşa! Mă cufund, fără să cad

Sabia mea de sânge-negru în sufletul tău.

Această artă pe care Dumnezeu nu o cunoaşte şi nici nu o vrea

Ţâşneşte din prăpastia neagră a iadului,

 

Îndrăcind mintea şi vrăjind inima

Cu Satana mi-am făcut pactul

El desenează semnele, bate timpul pentru mine,

Eu joc marşul morţii repede şi liber”. [7]

 

În biografia lui Marx, autorul Robert Payne a scris că povestirile pe care le-a istorisit Marx ar putea fi considerate o alegorie despre propria sa viaţă şi că părea să acţioneze cu bună ştiinţă în numele diavolului. [8]

 

Sufletul lui Marx s-a întors spre diavol. În furia sa împotriva lui Dumnezeu, s-a alăturat cultului diavolului. Filosoful politic american Eric Voegelin a scris: “Marx ştia că era un Dumnezeu care crea o lume, nu voia să fie creatura. El nu a vrut să vadă lumea din perspectiva creaturii. … El a vrut să vadă lumea din punctul coincidentia oppositorum, adică din poziţia lui Dumnezeu”. [9]

 

În poemul său “Mândria omenească”, Marx şi-a exprimat voinţa de a se desprinde de Divin şi de a fi pe picior de egalitate cu el:

 

“Cu dispreţ îmi voi arunca mănuşa

Drept în faţa lumii,

Ca să văd prăbuşirea acestui uriaş pitic,

A cărui cădere nu-mi va înăbuşi ura.

 

Apoi voi pribegi asemenea unui Dumnezeu biruitor

Printre ruinele lumii

Şi dând cuvintelor mele o forţă activă.

Mă voi simţi deopotrivă cu Creatorul”. [10]

 

Marx s-a răzvrătit în mod activ împotriva divinului.

 

“Vreau să mă răzbun pe Acela Care domneşte deasupra tuturor.”

“Ideea de Dumnezeu este fundamentală pentru o civilizaţie pervertită. Ea trebuie distrusă”. [11]

 

La scurt timp după moartea lui Marx, slujitoarea sa, Helene Demuth, spunea despre el: “Era un om temător de Dumnezeu. Când era foarte bolnav, se ruga singur în camera lui, în faţa unui şir de lumânări aprinse, legând un fel de centimetru pe frunte. “[12]

 

Rugăciunea lui Marx, după cum au spus oamenii de ştiinţă, nu era nici creştină, nici evreiască, dar adevăratul Marx nu era ateu.

 

De-a lungul istoriei omenirii, mari înţelepţi au arătat fiinţelor simţitoare calea spre iluminare şi au pus bazele civilizaţiilor lumii. Isus Cristos a așezat fundamentul civilizaţiei creştine, iar înţelepciunea lui Lao Tse este fundamentul taoismului, un pilon central al filosofiei chineze. În India antică, învăţăturile lui Sakyamuni au condus la budism. Originile înţelepciunii lor sunt considerate minuni. Cu toate că Isus nu a avut parte de prea multă carte, iar ceilalţi înţelepţi au fost bine educaţi, cu toţii şi-au obţinut cunoştinţele prin iluminarea în cultivare, nu prin studii obişnuite.

 

Deși teoriile lui Marx se bazează pe activitatea predecesorilor intelectuali, în cele din urmă ele provin de la spectrul malefic. El a scris în poezia “Despre Hegel”:

 

Pentru că am descoperit cel mai înalt şi cel mai adânc punct, cu ajutorul gândirii,

Sunt tot atât de mare ca Dumnezeu; Asemenea Lui. Mă învelesc cu întunericul. [13]

 

Prin aranjamentul spectrului malefic, Marx a intrat în lumea umană şi a înființat cultul comunismului pentru a corupe moralitatea umană, determinând omenirea să se întoarcă împotriva Divinităţii, ca, în cele din urmă, să se auto-osândească la chinul veşnic în Iad.

 

2. Contextul istoric al marxismului

Pentru a răspândi marxismul, spectrul malefic a fondat diverse fundaţii intelectuale şi sociale. Vom examina aceste două componente care servesc drept context pentru creșterea marxismului.

 

Cercetătorii cred că teoria lui Marx a fost profund influenţată de Hegel şi Ludwig Feuerbach. Feuerbach nega existenţa lui Dumnezeu. El credea, că religia nu este decât o înţelegere a “infinităţii percepţiei” [14], adică a faptului că oamenii l-au inventat pe Dumnezeu imaginându-şi propriile abilităţi, amplificate.

 

Teoria lui Feuerbach scoate la lumină cum a apărut şi cum s-a răspândit comunismul. Progresele înregistrate în ştiinţă, mecanizare, bunuri materiale, medicină şi agrement au creat impresia, că fericirea este o consecință a bogăţiei materiale. Prin urmare, orice nemulţumire trebuie să apară din limitările sociale. Se părea că, prin progresul material şi schimbarea socială, oamenii ar avea mijloacele necesare pentru a construi o utopie fără a fi nevoie de Dumnezeu. Această viziune este principalul mijloc prin care oamenii sunt atraşi, și apoi iniţiaţi în cultul comunismului.

 

Feuerbach nu a fost primul care a respins creştinismul şi pe Dumnezeu. Friedrich Strauss a pus la îndoială autenticitatea Bibliei şi divinitatea lui Isus în cartea sa “Viaţa lui Isus“, apărută în1835. Putem găsi astfel de idei încă din Iluminism în secolele XVI şi XVII sau, dacă este cazul, în epoca vechilor greci. Dar nu acesta este scopul acestei cărţi.

 

Deşi Manifestul comunist al lui Marx a fost scris cu peste un deceniu înainte de publicarea lucrării lui Charles Darwin, “Despre originea speciilor”, teoria evoluţiei i-a oferit lui Marx o bază ştiinţifică. Dacă toate speciile au luat naştere în mod natural ca rezultat al “selecţiei naturale”, iar fiinţele umane sunt doar cele mai avansate dintre organisme, atunci nu există loc pentru Dumnezeu. Că teoria evoluţiei este plină de lacune şi deficienţe este bine documentat, dar o discuţie a subiectului se află dincolo de scopul acestei cărţi.

 

În decembrie 1860, Marx a scris despre teoria lui Darwin asociatului său, Friedrich Engels, lăudând lucrarea “Despre originea speciilor” ca fiind “cartea care conţine fundamentul istoriei naturale pentru punctul tău de vedere [materialismul istoric]”. [15]

 

Într-o scrisoare către filosoful socialist Ferdinand Lassalle, în ianuarie 1862, Marx a spus: “Cartea lui Darwin este foarte importantă şi îmi serveşte ca bază ştiinţifică naturală pentru lupta de clasă în istorie”. [16]

 

Teoria evoluţiei în domeniul ştiinţei naturale şi a materialismului în domeniul filosofiei a oferit marxismului două instrumente puternice pentru înşelarea şi recrutarea adepţilor.

 

Societatea a suferit schimbări profunde în timpul vieţii lui Karl Marx. În 1769, motorul cu abur, în varianta sa îmbunătăţită de James Watt a inaugurat prima revoluţie industrială, înlocuind comunităţile mici de artizani cu producţia de masă. Progresul tehnic în agricultură a făcut ca excedentul de forţă de muncă să se deplaseze în oraşe şi să lucreze în fabrici. Comerţul liber a dus la crearea de inovaţii în vânzări şi marketing.

 

Industrializarea favorizează în mod invariabil dezvoltarea oraşelor şi mișcarea oamenilor, precum și o creștere a informațiilor și a ideilor. În oraşe, oamenii nu sunt atât de conectaţi între ei în comparaţie cu viaţa rurală. Într-un oraş, chiar şi un proscris poate scrie cărţi. După exilul său din Germania, Marx s-a mutat în Franţa, Belgia şi apoi în Anglia, unde s-a stabilit în mediul dickensian al mahalalelor din Londra.

 

A doua revoluţie industrială a început în ultimii ani de viață ai lui Marx, aducând electrificarea, motorul cu combustie internă şi industria chimică. Invenţia telegrafului şi a telefonului a revoluţionat comunicaţiile.

 

Fiecare schimbare aruncă societatea în transformări violente pe măsură ce oamenii se străduiau să se adapteze noii realităţi a schimbărilor tehnologice. Mulţi nu puteau ţine pasul, ducând la polarizarea suferinţelor şi a nemulţumirilor, a crizelor economice şi a altora asemănătoare. Aceste schimbări au creat condiţii propice pentru răspândirea viziunii lui Marx conform căreia normele și tradițiile sociale erau relicve opresive care ar trebui să fie distruse. În acelaşi timp, pe măsură ce tehnologia a făcut posibilă transformarea naturii pe o scară largă, aroganţa umanităţii a crescut.

 

În loc ca marxismul să fie privit ca o urmare a revoltelor sociale şi a tendinţei intelectuale însoţitoare, aceşti factori ar trebui înţeleşi prin prisma planurilor diavolului de a destabiliza omenirea şi de a răspândi marxismul în rândul omenirii.

 

3. Revoluţia franceză

Impactul Revoluţiei franceze din 1789 a fost unul masiv şi amplu. A distrus monarhia, a răsturnat ordinea socială tradiţională şi a început un sistem de guvernare a gloatei.

 

Friedrich Engels a spus: “O revoluţie este cu siguranţă cel mai autoritar lucru ce poate exista; este actul prin care o parte a populaţiei îşi impune voinţa împotriva celeilalte părţi prin puşti, baionete şi tunuri – mijloace autoritare, dacă acestea există; şi dacă partidul victorios nu doreşte să se fi luptat în zadar, trebuie să-şi menţină conducerea prin teroarea pe care armele sale o inspiră reacţionarilor. [17]

 

Clubul Iacobin, care a preluat puterea după Revoluţia Franceză, ştia bine acest lucru. După executarea regelui Ludovic al XVI-lea prin ghilotinare, liderul iacobin, Maximilien Robespierre, a executat încă 70.000 de persoane, dintre care majoritatea erau complet nevinovate. Generaţiile ulterioare au scris pe epitaful lui Robespierre:

 

“Trecătorule, roagă-te Nu-mi plânge moartea;

Dacă aş fi trăit astăzi, Tu erai aici în locul meu!”. [18]

 

Cele trei politici de teroare politică, teroare economică şi teroare religioasă, practicate de iacobini în Revoluţia Franceză, au apărut ca preludiu al tiraniei Partidului Comunist.

 

În perioada premergătoare asasinatelor politice conduse de Lenin şi Stalin, revoluţionarii francezi au instituit Tribunalul Revoluţionar şi au înfiinţat ghilotine în Paris şi în alte locuri. Comisiile revoluţionare decideau dacă un deţinut era vinovat, în timp ce agenţii speciali ai Convenţiei Naţionale aveau autoritate asupra subdiviziunilor militare şi administrative. Sans-culottes, sau proletariatul, a deţinut statutul de cea mai revoluţionară clasă.

 

Conform Legii din 22 Prairial (legea inamicilor publici – n.t) adoptată pe 10 iunie 1794, au fost limitate cu severitate căile de apărare disponibile celor acuzaţi, inculpaţii nemaiavând dreptul la apărare asistată, şi toate condamnările au trebuit să conducă la pedeapsa cu moartea. În locul dovezilor, zvonurile, inferenţele şi judecăţile personale erau toate valide în scopul obţinerii unui verdict. Promulgarea legii a extins foarte mult domnia terorii, ceea ce a avut drept rezultat încarcerarea a 300.000 până la 500.000 de persoane în calitate de suspecţi. [19]

 

De asemenea, teroarea economică a Iacobinilor părea să prefaţeze “comunismul de război” care va fi implementat de Lenin în Rusia. O lege adoptată pe 26 iulie 1793 a transformat stocarea proviziilor într-o crimă pedepsită cu moartea. [20]

 

Unul dintre cei mai mari adversari ai revoluţionarilor francezi a fost credinţa catolică. În timpul domniei terorii, Robespierre, Jacques-Louis David şi suporterii lor au înființat o formă de ateism bazată pe tendinţele iluministe, numită Cultul Raţiunii, pentru a înlocui catolicismul. [21]

 

La 5 octombrie 1793, Convenţia Naţională a abolit calendarul creştin şi a instituit calendarul republican. Pe 10 noiembrie, Notre-Dame de Paris a fost rebotezată în Templul Raţiunii, iar o actriţă a portretizat o Zeiţă a Raţiunii ca obiect de venerare pentru mase. Cultul Raţiunii a fost pus în aplicare rapid pe întreg teritoriul Parisului. În termen de o săptămână, doar trei biserici creştine au rămas în funcţiune.

 

Teroarea religioasă a umplut Parisul. Preoţii au fost arestaţi în masă, iar unii au fost executaţi. [22]

 

Revoluţia franceză nu numai că a oferit un model pentru regimul sovietic înființat de Lenin dar, de asemenea, este strâns legată de dezvoltarea marxismului.

 

Francois-Noel Babeuf, un socialist utopic care a trăit în timpul Revoluţiei Franceze şi care a fost executat în 1797 pentru implicarea sa în Conspiraţia Egalilor, a susţinut desfiinţarea proprietăţii private. Marx l-a considerat pe Babeuf ca fiind primul comunist revoluţionar.

 

Franţa a fost puternic influenţată de ideologiile socialiste în secolul al XIX-lea. Liga Proscrişilor, care l-a ales pe Babeuf ca fondator spiritual, s-a dezvoltat rapid în Paris. Croitorul german Wilhelm Weitling s-a alăturat Ligii Proscrişilor în 1835. Sub conducerea sa, societatea secretă a devenit Liga celor Drepţi.

 

Într-o întrunire ţinută în iunie 1847, Liga celor Drepţi a fuzionat cu Comitetul Comunist de Corespondenţă condus de Marx şi Engels pentru a forma Liga Comunistă condusă de cei doi. În februarie 1848, Marx şi Engels au publicat lucrarea fundamentală a mişcării comuniste internaţionale, Manifestul Comunist.

 

Revoluţia franceză a fost doar începutul unei lungi perioade de turbulenţe sociale în întreaga Europa, deoarece revoluţiile şi insurecţiile au avut loc una după alta, de la sfârşitul guvernării napoleoniene, afectând Spania, Grecia, Portugalia, Germania și diverse părţi ale Italiei, Belgiei şi Poloniei. Până în 1848, revoluţia şi războiul s-au extins în întreaga Europă, oferind un mediu optim pentru răspândirea comunismului.

 

În 1864, Marx şi alţii au înfiinţat Asociaţia Internaţională a Muncitorilor, cunoscută şi ca Prima Internaţională, poziționându-l pe Marx ca lider spiritual al mişcării muncitoreşti comuniste.

 

Ca lider al Primei Internaţionale, Marx a militat pentru crearea unui grup central de revoluţionari strict disciplinaţi, care trebuiau să mobilizeze muncitorii la insurecţie. În acelaşi timp, a găsit motive pentru a-i alunga din organizaţie pe cei care nu erau de acord cu el. Mihail Bakunin, primul marxist rus important, a adunat mulţi recruţi pentru mişcarea comunistă, dar Marx l-a acuzat că era agent ţarist şi l-a expulzat din Prima Internaţională. [23]

 

În 1871, filiala franceză a Primei Internaţionale a lansat prima revoluţie comunistă – Comuna din Paris.

 

4. Comunismul debutează la Paris

Comuna din Paris a fost înfiinţată după înfrângerea Franţei în războiul franco-prusac din 1870. Deşi împăratul francez Napoleon al III-lea s-a predat, armatele prusace au asediat Parisul înainte de a se retrage. Umilinţa predării, combinată cu turbulențele muncitorilor francezi, a condus la o revoltă generală în Paris, iar noua republică, a Treia Republică Franceză, s-a retras la Versailles, lăsând un vid de putere în capitală.

 

În martie 1871, Comuna din Paris a început cu rebeliunea armatelor şi a bandiţilor înarmați din cele mai joase pături ale societăţii şi a fost condusă de socialişti, comunişti, anarhişti şi alţi activişti. Mişcarea a fost afiliată şi influenţată puternic de către Prima Internaţională. Scopul a fost acela de a folosi proletariatul ca agent de revoluţie pentru a distruge cultura tradiţională şi pentru a transforma structura politică şi economică a societăţii.

 

Ceea ce a urmat a fost masacrarea şi distrugerea pe scară masivă, în timp ce rebelii devastau relicvele, monumentele şi arta rafinată ale Parisului. Un muncitor a întrebat retoric: “La ce bun să am monumente, opere, cafenele-concerte în care nu am pus niciodată piciorul pentru că nu am bani?” [24]

 

Un martor al prăpădului a spus: “Este amar, implacabil şi crud; şi este, fără îndoială, o moştenire tristă a Revoluţiei sângeroase din 1789”.

 

Un altul a descris Comuna ca pe o “revoluţie a sângelui şi a violenţei” şi “cea mai criminală acţiune pe care lumea a văzut-o vreodată”. Cei care participau erau “nebuni, beţi cu vin şi sânge” şi conducătorii ei erau “desperados nemiloşi … rebuturile Franţei”. [25]

 

Lupta dintre tradiţie şi anti-tradiţie a început cu Revoluţia franceză şi a continuat peste opt decenii. Preşedintele de onoare al Comunei din Paris a spus: “Franţa împărtăşește două principii, cel al legitimităţii şi cel al suveranităţii populare. … Principiul suveranităţii populare mobilizează toţi oamenii viitorului, masele care, obosite de a fi exploatate, încearcă să zdrobească cadrul care le sufocă“. [26]

 

Extremismul Comunei a provenit, în parte, din ideile pline de ură ale lui Henri de Saint-Simon, un socialist utopic care a considerat că bunăstarea unei ţări este proporţională cu numărul muncitorilor săi. El a susţinut moartea celor bogaţi, pe care îi considera paraziţi.

 

În războiul civil din Franţa, Marx a descris Comuna ca pe un stat comunist: “Comuna a fost antiteza directă a imperiului. „Republica socială”, lozinca cu care proletariatul parizian a salutat revoluţia din februarie, nu exprima decât năzuinţa vagă spre o republică care să înlăture nu numai forma monarhică a dominaţiei de clasă, ci însăşi dominaţia de clasă. Comuna era forma specifică a acestei republici”. În plus,”Comuna a intenţionat să desfiinţeze acea clasă de proprietari, care transformă munca majorității în bogăția unei minorități”. [27]

 

Comuna din Paris a conturat caracteristicile revoluţiei comuniste. Coloana Vendome care-l comemora pe Napoleon a fost distrusă. Bisericile au fost jefuite, clerul sacrificat şi învăţăturile religioase interzise în şcoli. Rebelii au îmbrăcat statuile sfinţilor în îmbrăcăminte modernă şi le-au pus pipe în gură.

 

Femeile au participat la distrugere cu un entuziasm care uneori îl depăşea pe cel al omologilor lor de sex masculin. Un chinez pe nume Zhang Deyi, care se afla la Paris la vremea respectivă, a descris situaţia: “Rebelii nu au inclus numai bătăuşi bărbaţi; femeile s-au alăturat, de asemenea, vacarmului. … Au început să locuiască în clădiri înalte şi să se bucure de delicatese. Dar plăcerea lor a fost de scurtă durată, deoarece ei nu erau conştienţi de pericolul care venea. În pragul înfrângerii, au jefuit şi au incendiat clădiri. Comori nepreţuite au fost transformate în cenuşă. Sute de rebeli de sex feminin au fost arestaţi şi au recunoscut că în principal femeile conduseseră incendierea”. [28]

 

Frenezia violentă care a însoţit căderea Comunei din Paris nu este surprinzătoare. Pe 23 mai 1871, înainte de căderea ultimei linii de apărare, autorităţile comunale au ordonat incendierea Palatului Luxemburg (sediul Senatului francez), a Palatului Tuileries şi a Palatului Luvru. Opera din Paris, Primăria din Paris, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Palais-Royal, precum şi restaurantele şi clădirile de lux de pe ambele părți ale Champs-Elysees urmau de asemenea să fie distruse mai degrabă decât să cadă în mâinile guvernului.

 

La ora 19, membrii Comunei au cărat gudron, asfalt şi terebentină şi au început să incendieze mai multe locuri din Paris. Palatul magnific al Franţei, Tuileries, a pierit în flăcări. Din fericire, încercările piromanilor de a incendia Luvrul aflat în apropiere au fost împiedicate de sosirea trupelor lui Thiers, care au stins incendiul. [29]

 

Marx şi-a ajustat rapid teoria în urma Comunei din Paris. Singura modificare pe care a făcut-o în Manifestul Comunist a fost aceea că clasa muncitoare ar trebui să ruineze şi să distrugă mecanismul de stat, nu doar să îl preia.

 

5. Prima Europa, apoi lumea

Manifestul actualizat al lui Marx a făcut comunismul chiar mai distructiv şi mai răspândit ca influenţă. Pe data de 14 iulie 1889, la şase ani după moartea lui Marx, la 13 ani de la dizolvarea Primei Internaţionale şi la cea de-a 100-a aniversare a Revoluţiei Franceze, Congresul Internaţional al Muncitorilor a fost reînviat. Marxiştii s-au reunit din nou în ceea ce istoricii numesc Internaționala a II-a.

 

Ghidată de comunism şi folosind sloganuri precum “eliberați umanitatea” sau “desființați clasele sociale”, mişcarea muncitorilor europeni s-a reînființat rapid. Lenin a spus: “Serviciile oferite de Marx şi Engels clasei muncitoare pot fi exprimate în câteva cuvinte astfel: Ei au învăţat clasa muncitoare să se cunoască pe sine şi să fie conştientă de ea însăşi, şi au înlocuit visele cu ştiinţa”. [30]

 

Diavolul a folosit minciuni şi îndoctrinare pentru a infecta mişcările populare cu idealurile comuniste. Din ce în ce mai mulţi oameni i-au acceptat ideologia. Până în 1914, existau circa 30 de organizaţii socialiste globale şi locale şi nenumărate alte sindicate şi cooperative. La izbucnirea Primului Război Mondial, existau peste 10 milioane de membri ai sindicatelor şi peste 7 milioane de membri ai cooperativelor.

 

În lucrarea “Cum să schimbi lumea: Reflecţii asupra lui Marx şi marxismului“ de Eric Hobsbawm, autorul a scris: “În aceste ţări europene, practic orice gând social – motivat politic sau nu precum mişcarea socialistă sau mişcarea muncitorilor – este vizibil influenţat de Marx”. [31]

 

În acelaşi timp, comunismul a început să se răspândească în Rusia şi în est prin Europa. Din 1886 până în 1890, Lenin a studiat “Das Kapital“, înainte de care începuse să traducă Manifestul Comunist în limba rusă. Lenin a fost închis şi mai târziu trimis în exil. La începutul primului război mondial, el trăia în Europa de Vest.

 

Primul război mondial a dus la triumful comunismului în Rusia. În timpul Revoluţiei din 1917, care l-a răsturnat pe ţarul Nicolae al II-lea, Lenin se afla în Elveţia. O jumătate de an mai târziu, s-a întors în Rusia şi a preluat puterea prin Revoluţia din Octombrie.

 

Rusia era o naţiune cu tradiţii vechi, o populaţie numeroasă şi resurse naturale mari. Crearea regimului sovietic pe teritoriul celei mai mari ţări din lume a reprezentat un avantaj imens pentru mişcarea comunistă mondială.

 

La fel cum Primul Război Mondial a ajutat ascensiunea comuniştilor ruşi, al Doilea Război Mondial a determinat ca mişcarea comunistă să prolifereze în Eurasia şi să înghită China.

 

Iosif Stalin a spus: “Acest război nu este la fel ca în trecut; cel care ocupă un teritoriu îi impune şi propriul său sistem social“. După cel de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a devenit o superputere înarmată cu arme nucleare şi a manipulat afacerile mondiale pentru a promova comunismul în întreaga lume. [32]

 

Winston Churchill a notat: “O umbră a căzut în scena atât de recent luminată de victoria aliaţilor. Nimeni nu ştie ce intenţionează să facă Rusia şi organizaţia internaţională comunistă în viitorul apropiat sau care sunt limitele, dacă există, la tendinţele lor expansioniste şi prozelitism”. [33]

 

În timpul Războiului Rece, lumea liberă s-a angajat într-o confruntare acerbă împotriva taberei comuniste care s-a răspândit pe patru continente. Precum simbolul taoist Taiji, jumătate era comunismul “rece”, iar cealaltă jumătate era comunismul “fierbinte”. Naţiunile lumii libere, democratice în formă, în esenţă, au devenit încet socialiste.

 

Capitolul 1    

Capitolul 3

Referințe

[1] “Un Timp Magnific- aceste zile în profeție” “伟⼤ 的 时代 – 预⾔ 中 的 今天”, 正见⽹, https: //www.zhengjian.org/node/14087, http://www.pureinsight.org/node/1089

 

[2] Karl Marx,  Lucrări timpurii ale lui Karl Marx: Cartea versurilor (arhiva marxiștilor pe internet).

 

[3] Karl Marx, “Scrisoarea lui Marx adresată Tatălui Său din Trier”, Primele scrieri ale lui Karl Marx (arhiva marxiștilor pe internet).

 

[4] Karl Marx, Lucrări timpurii ale lui Karl Marx: Cartea versurilor (arhiva marxiștilor pe internet).

 

[5] Richard Wurmbrand, Marx şi Satan, (Westchester, Illinois: Crossway Books, 1986).

 

[6] Eric Voegelin, Colecția de lucrări a lui Eric Voegelin, Vol. 26, Istoria ideilor politice, Vol. 8, Criza și Apocalipsa Omului (Baton Rouge: Louisiana State University Press, 1989).

 

[7] Karl Marx, Lucrări timpurii ale lui Karl Marx: Cartea versurilor.

 

[8] Robert Payne, Marx (New York: Simon şi Schuster, 1968).

 

[9] Eric Voegelin, Lucrările Colectate ale lui Eric Voegelin, Vol. 26, Istoria ideilor politice, Vol. 8, Criza şi Apocalipsa Omului (Baton Rouge: Press State University of Louisiana, 1989).

 

[10] Karl Marx, Lucrări timpurii ale lui Karl Marx: Cartea versurilor

 

[11] Wurmbrand, Marx şi Satana.

 

[12] Ibid.

 

[13] Karl Marx, Lucrări timpurii ale lui Karl Marx: Cartea versurilor

 

[14] Ludwig Feuerbach, esenţa creştinismului (1841).

 

[15] I. Bernard Cohen, Revoluţia în ştiinţă (presa Belknap de la Universitatea Harvard Press).

 

[16] Ibid.

 

[17] Friedrich Engels, “Despre autoritate”, Marx-Engels Reader (W. Norton and Co.).

 

[18] Anonim, “Epitaful lui Robespierre” (https://www.rc.umd.edu/editions/warpoetry/ 1796/1796_2.html)

 

[19] Istoria modernă a Noului Cambridge, Vol. IX (Cambridge: Cambridge University Press, 1965), 280-281.

 

[20] Miguel A. Faria Jr., Teroarea economică a revoluţiei franceze, Hacienda Publishing.

 

[21] Grigorie Fremont-Barnes, Enciclopedia epocii revoluţiilor politice şi a noilor ideologii, 1760-1815 (Greenwood, 2007).

 

[22] William Henley Jervis, Biserica Gallicană şi Revoluţia (Kegan Paul, Trench, & Co).

 

[23] W. Cleon Skousen, The Naked Communist (Izzard Ink Publishing).

 

[24] John M. Merriman, Masacrul: Viaţa şi moartea Comunii din Paris (cărţi de bază).

 

[25] Ibid.

 

[26] Louis Auguste Blanqui, “Discurs în faţa societăţii Prietenii Poporului”, Lucrări selectate de Louis-Auguste Blanqui.

 

[27] Karl Marx, Războiul Civil din Franţa (arhiva internet marxistă).

 

[28] Zhang Deyi, Al treilea jurnal al diplomatului chinez Zhang Deyi (上海古籍出版社 [Shanghai guji chubanshe]).

 

[29] Merriman, Masacrul: Viaţa şi moartea Comunei din Paris.

 

[30] Vladimir Ilici Lenin, “Frederick Engels”, Lucrările colecţionate de Lenin.

 

[31] Eric Hobsbawm, Cum să schimbi lumea: Reflecţii asupra lui Marx şi marxismului (New Haven & London: Universitatea Yale, 2011).

 

[32] Milovan Djilas, Conversaţii cu Stalin (https://www.amindatplay.eu/2008/04/24/ conversations-with-stalin/)

 

[33] Winston Churchill, “Sinews of Peace”, un discurs (Arhiva BBC).

 

 

Capitolul 2: Începuturile europene ale comunismului

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Capitolul 1: Strategiile diavolului pentru distrugerea umanităţii

 

 

cont aici….

 

https://www.thespecterofcommunism.com/ro/capitolul-3-uciderea-in-masa-in-est/

 

etc

Cuprins

1. Coruperea gândirii umane

 

1. Decepţia ateismului

 

1. Iluzia materialismului

 

1. Blasfemia evoluţiei

 

1. Cultul ştiinţei

 

1. Filosofia luptei

 

1. Redundanţă intelectuală

 

1. Limbajul degradat

 

2. Subminarea culturii tradiţionale

 

1. Educaţia degradată

 

1. Degenerarea artei

 

1. Controlul media

 

1. Promovarea pornografiei, a jocurilor de noroc şi a drogurilor

 

1. Coruperea tuturor claselor sociale

 

3. Prăbușirea societăţii

 

1. Eroziunea Bisericii

 

1. Dezintegrarea familiei

 

1. Totalitarismul din est

 

1. Infiltrarea în Occident

 

1. Pervertirea legii

 

1. Manipularea financiară

 

1. Guvernarea excesivă

 

4. Revoluţia socială şi inventarea tulburărilor

 

1. Războiul

 

1. Revoluţia

 

1. Criza economică

 

1. Înstrăinarea omului de pământul şi de rădăcinile sale

 

1. Deturnarea mişcărilor sociale

 

1. Terorismul

 

5. Divide et Impera

 

1. Exterminarea disidenţei

 

1. Încătușarea elitelor

 

1. Amuţirea maselor

 

1. Fabricarea gangsterilor

 

1. Înlocuirea rapidă a generaţiilor

 

1. Fragmentarea societăţii

 

6. Decepţia şi apărarea

 

1. Conspiraţia pe faţă

 

1. Acţiunea camuflată

 

1. Demonizarea opoziţiei

 

1. Abaterea atenției

 

1. Capturarea majorităţii

 

*****

 

1. Coruperea gândirii umane

Diavolul a inversat criteriile pentru înţelegerea Binelui şi Răului. El portretizează neprihănirea ca Rău şi viciul drept Compasiune. Îşi deghizează conceptele sale sinistre prin “ştiinţă” şi îşi maschează logica de gangster folosind “justiţia socială”. Foloseşte “corectitudinea politică” pentru a impune controlul asupra gândurilor şi răspândeşte “neutralitatea valorii” pentru a face oamenii insensibili la atrocităţile brutale.

 

1. Decepţia ateismului

Omul a fost creat de Dumnezeu, iar credincioşii primesc protecţie divină. De aceea, primul pas în distrugerea umanității este de a tăia legătura dintre om şi Dumnezeu. Diavolul şi-a trimis agenţii în lumea umană pentru a răspândi ateismul şi pentru a distorsiona constant gândirea umană.

 

În anii 1850, filosoful materialist german Ludwig Feuerbach a spus: “Dumnezeu este doar o proiecţie a naturii interioare a omului”. Strofa a doua a imnului socialist, “Internaţionala”, ne spune “Nu ne salvează nicio ființă superioară, niciun zeu, niciun împărat și niciun tribun”. De fapt, standardele morale umane, cultura, structura socială şi gândirea raţională sunt date de Divinitate. În cursul tumultos al istoriei, credinţa în divinitate este o ancorare puternică, salvând omenirea de la a fi înghiţită de valuri.

 

Reflectând la vărsarea de sânge din timpul revoluţiei franceze, care a răsturnat monarhia şi clerul, filosoful britanic Edmund Burke a spus: “Când oamenii joacă rolul lui Dumnezeu, în acele momente se comportă ca nişte diavoli”. Ateismul l-a ispitit pe arogant să joace rolul lui Dumnezeu şi să încerce să controleze soarta altora şi societatea. Comuniştii cei mai fanatici obişnuiesc să se auto- divinizeze. Răspândirea ateismului este primul pas în toate planurile diavolului de a ruina umanitatea.

 

1. Iluzia materialismului

Mintea şi materia există în mod simultan. Principiul de bază al marxismului este materialismul dialectic, care neagă existenţa sufletului. Materialismul s-a înrădăcinat în timpul Revoluţiei Industriale, când progresul rapid în domeniul ştiinţei, al tehnologiei şi al producţiei a alimentat cultul empirismului şi ateismului. Oamenii şi-au pierdut credinţa în miracolele divine şi au respins poruncile lui Dumnezeu.

 

Creat de diavol, materialismul nu este un concept filosofic, ci o armă demonică pentru răsturnarea credinţei spirituale a omului. Materialismul, produsul ateismului, la rândul său, a pus bazele pentru o întreagă serie de pretenţii intelectuale. Materlismul este un produs al ateismului și constituie baza unei întregi serii de acuzații intelectuale.

 

1. Blasfemia evoluţiei

Teoria evoluţiei lui Darwin în sine este o ipoteză greşită care a fost demult discreditată. Dar diavolul şi-a transformat argumentele rudimentare într-un instrument de tăiere a legăturii dintre divinitate şi om. În blasfemia ei, această teorie echivalează umanitatea cu animalele, subminând încă de la început respectul de sine al omului şi respectul faţă de creaţia lui Dumnezeu. În secolul al XX-lea, teoria evoluției a cucerit domeniile cercetării și ale educației iar creaţionismul a fost interzis în sălile de clasă.

 

Din teoria originală a lui Darwin a luat naştere conceptul extrem de nociv de darwinism social. “Selecţia naturală” şi “supravieţuirea celui mai potrivit” au redus comunitatea internaţională la o junglă de luptă barbară între naţiuni.

 

1. Cultul ştiinţei

Înarmat cu empirism şi scientism, diavolul a promovat cultul ştiinţei pentru a înlocui raţiunea umană cu “raţionamentul ştiinţific”. Oamenii sunt determinaţi să creadă numai în ceea ce se poate vedea şi simţi în mod tangibil, ceea ce consolidează viziunea lor atee asupra lumii.

 

Comunitatea ştiinţifică contemporană respinge toate fenomenele pe care nu le poate explica sau verifica prin metodele sale, ca fiind superstiţie şi pseudostiinţă; asta în cazul în care nu le ignoră în totalitate. Ştiinţa a devenit un tip de religie seculară folosită pentru a reprima credinţa şi moralitatea prin educaţie dominantă şi gândire academică.

 

1. Filosofia luptei

Teoria dialectică a filosofului german Georg Hegel este un set general de principii pentru gândirea logică. Gânditorii din China antică au elaborat aceste principii în epoca anterioară dinastiei Qin (221 î.Hr.- 206 î.Hr.).

 

Marxismul a absorbit anumite aspecte ale lucrării lui Hegel, exagerând natura conflictului dialectic. În cuvintele liderului republican chinez Chiang Kai-shek, scopul comunismului nu este acela de a rezolva problemele, ci acela de a extinde cât mai mult contradicţiile globale şi de a face ca lupta umană să continue pentru totdeauna.

 

Aşa cum se vede de nenumărate ori în practică, spectrul malefic al comunismului incită la ură, creează şi escaladează conflictele şi, în cele din urmă, preia puterea prin revoluţie sau subterfugii violente.

 

1. Redundanţa intelectuală

Ateismul şi materialismul au generat multe tendinţe filosofice şi ideologice, precum marxismul, machiavelismul, socialismul, nihilismul, anarhismul, estetismul, freudismul, modernismul, existenţialismul, postmodernismul şi deconstructivismul. Susţinătorii şi urmaşii lor s-au angajat într-un discurs amplu și lipsit de sens asupra chestiunilor de importanţă autentică.

 

Clasa intelectuală cuprindea odată elitele de la nivelul cel mai înalt al societăţii dar, în secolul trecut, intelectualii au devenit un instrument al spectrului malefic pentru a-şi promova ideologiile şi a interpreta greşit lumea cu deviațiile ei.

 

1. Limbajul degradat

La fel ca şi limbajul „Newspeak“, creat de super-statul Oceania din romanul lui George Orwell „1984“, agenţii diavolului remodelează limbajul pentru a se potrivi intereselor diavolului. În dicţionarul diavolului, “libertatea” înseamnă o stare extremă, nerestricţionată de moralitate, lege sau tradiţie.

 

Expresii precum „toţi oamenii sunt copiii lui Dumnezeu“, „toţi oameniii sunt egali în faţa legii“ şi „şanse egale“ au fost denaturate în egalitarismul absolut.

 

Conceptele „omul binevoitor îi iubeşte pe alţii“ şi „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi“ au devenit o „toleranţă“ falsă, neprincipială. Gândirea raţională a fost făcută o unealtă a ştiinţei empirice înguste. În căutarea egalităţii de şanse, justiţia a devenit “justiţie socială”.

 

Limbajul este instrumentul gândirii. Controlând definițiile și nuanțele limbajului, diavolul limitează gândirea umană, aducând oamenii la concluzii demonice înșelătoare.

 

2. Subminarea culturii tradiţionale

Cultura ortodoxă a omenirii a fost transmisă de Creator. În timp ce menţine funcţionarea normală a societăţii umane, rolul cel mai important al culturii inspirate de divinitate este acela de a oferi omenirii mijloace de înţelegere a Legii divine predată în epoca finală şi de a fi salvată de la eliminare.

 

Cultura de inspiraţie divină îi avertizează pe oameni să se ferească de conspiraţiile diavolului, altfel spus, diavolul foloseşte mijloace ascunse pentru a separa oamenii de tradiţiile lor şi pentru a le distruge cultura. Pentru a elimina concepțiile tradiţionale privind valorile vieţii şi valorile morale, diavolul a inventat multe țeluri aparent sublime îndrumând oamenii să îşi petreacă viaţa luptând şi să se sacrifice pentru aceste noi idei deformate.

 

1. Educaţia degradată

De mii de ani, educaţia tradiţională a păstrat şi a transmis cultura rafinată a omenirii. Ea şi-a asumat rolul călăuzitor ca oamenii să aibă compasiune, să-şi menţină virtutea morală, abilităţile profesionale şi să fie oameni şi cetăţeni buni. Începând cu secolul al XIX-lea, naţiunile Europei şi Americii au înființat sisteme educaţionale publice gratuite.

 

Cu toate acestea, de la începutul secolului XX, şcolile publice au început să îndoctrineze studenţii împotriva tradiţiei şi moralităţii. Teoria evoluţiei a devenit obligatorie în şcoli. Manualele au fost înțesate treptat cu ateism, materialism şi cu luptă de clasă, pe măsură ce diavolul şi-a extins controlul asupra conţinutului lor. Cultura tradiţională, ilustrată de marii clasici ai literaturii, intra în contradicţie cu curentul ideologic demonic şi treptat a fost marginalizată.

 

Studenţii eminenți au fost ademeniţi să urmeze ideologia diavolului, care le-a folosit minţile strălucite în teme lipsite de însemnătate, rămânând astfel lipsiți de experiență în chestiunile esenţiale ale vieţii şi ale societăţii. Din cauza orelor de clasă prelungite, copiii au fost privaţi de grija părintească şi de mediul familiilor lor, fiind hrăniţi forţat cu ideologia diavolului, încă din copilărie.

 

Sub sloganul “gândirii independente”, elevii au fost încurajaţi să se rupă de tradiţie şi să-şi dispreţuiască părinţii şi profesorii, crescându-i împotriva tradiţiei şi a autorităţii. Standardele academice au scăzut treptat, afectând abilităţile matematice şi literare ale studenţilor. Ei au fost hrăniţi cu naraţiuni “corecte din punct de vedere politic” despre istorie şi studii sociale, şi au fost scufundaţi în divertismentul vulgar.

 

În ţările conduse de diavol, copii sunt îndoctrinați cu ideologia sa demonică într-un mediu virtual izolat încă de la grădiniţă până la învăţământul superior. Atunci când absolvă (școlile) şi intra în societate, mintea lor este plină de o logică distorsionată.

 

1. Degenerarea artei

Arta tradiţională integră a venit de la divinitate, apărând mai întâi în temple, biserici şi în alte locuri de cult. Adevărata artă prezintă adevărul, bunătatea, frumuseţea şi dreptatea, ajutând la menţinerea unei culturi morale ortodoxe.

 

Diavolul foloseşte arta degenerată pentru a distruge cultura tradiţională. Sub pretextul “prezentării realităţii”, a introdus impresionismul artelor vizuale, realismul şi naturalismul în literatură. Sub masca inovaţiei şi a “criticării realităţii”, a introdus expresionismul, arta abstractă, modernismul, postmodernismul şi aşa mai departe. Sublimul, nobilul şi purul sunt ridiculizate, în timp ce sunt lăudaţi cei vulgari şi neruşinaţi.

 

Gunoaiele au umplut sălile de artă. Sunetele lipsite de armonie şi obscene au devenit muzică. Tablouri întunecate, sinistre, descriu lucrurile din iad. Limitele morale sunt eliminate sub masca artei performante. Mulţi tineri sunt fani înveterați  ai celebrităţilor degenerate.

 

1. Controlul media

Diavolul înșeală oamenii folosind toate mijloacele posibile pentru a controla întreaga sursă de informații, în special mass-media. În ţările în care are puterea politică, mass-media este maşina de propagandă controlată de Partidul Comunist. În altă parte, foloseşte libertatea de exprimare pentru a îngropa relatările şi discuţiile serioase într-o avalanşă de ştiri false, conţinut vulgar şi senzaționalism trivial.

 

Stimulentele financiare sunt utilizate pentru a controla mass-media şi pentru a deturna opinia publică. Majoritatea oamenilor, fiind ocupaţi cu afaceri şi interese personale, nu sunt în măsură să discearnă problemele şi faptele relevante prin potopul de informaţii. Puținele voci care posedă înţelepciunea şi curajul de a identifica conspiraţia diavolului, sunt înecate şi marginalizate, fără a lăsa vreun impact asupra imaginii generale.

 

1. Promovarea pornografiei, a jocurilor de noroc şi a drogurilor

Diavolul promovează stilul de viaţă degenerat, libertatea sexuală şi homosexualitatea. Încurajează jocurile de noroc şi drogurile, creând o populaţie de dependenţi. Tineretul este dependent de dispozitive electronice şi de jocuri video pline de violenţă, pornografie şi obscenităţi.

 

1. Coruperea tuturor claselor sociale

Divinitatea a aranjat profesiile tradiţionale din societatea umană, permiţând oamenilor să păstreze amintirea divinității şi să-şi menţină legătura cu divinul, prin munca lor. Diavolul nu poate tolera acest lucru.

 

Diavolul a trimis nenumăraţi demoni pentru a infesta şi pentru a submina modurile de viaţă tradiţionale. În numele inovaţiei, cei care caută faimă şi câştig au inventat tot felul de “creaţii” deviate, care răspândesc în lume tendinţe excentrice şi degenerate.

 

Când oamenii se îndepărtează de voinţa Creatorului, îşi pierd interesul pentru scopul real de a fi umani. În cele din urmă, ei vor cădea în plasa diavolului şi vor fi distruşi.

 

3. Prăbușirea societăţii

Comunismul îşi bazează organizarea şi ideologia pe cele ale bandelor şi cultelor. În Est, comunismul este reprezentat de lideri de partid, precum Lenin, Stalin, Mao Zedong, Jiang Zemin şi adepţii lor. Situaţia din Vest este mult mai complexă, căci diavolul şi-a selectat elite puternice în guvern, afaceri, mediul academic, religie şi alte domenii pentru a-şi realiza planul de subminare a societăţii.

 

1. Eroziunea Bisericii

Religiile drepte de odinioară au fost infuzate cu religia seculară a socialismului. Reprezentanţii diavolului din cadrul bisericii modifică învăţăturile tradiţionale şi modifică chiar scripturile sfinte. Ei au creat “teologia eliberării” pentru a infuza ideologia marxistă şi lupta de clasă în credinţa dreaptă şi au răspândit perversiunea morală în rândul clerului. Din acest motiv, mulţi credincioşi şi-au pierdut speranţa în biserică şi au renunţat la credinţa în mântuirea lui Dumnezeu.

 

1. Dezintegrarea familiei

Dumnezeu a creat familia, statul şi biserica pentru a fi pietrele de temelie ale civilizaţiei umane. Familia este un bastion important al moralităţii şi tradiţiei şi serveşte drept conduită pentru transmiterea culturii de la o generaţie la alta.

 

Diavolul atacă rolurile tradiţionale ale familiei şi ale genului prin feminism, luptă împotriva patriarhatului, eliberare sexuală şi legalizarea homosexualităţii, încurajând convieţuirea, adulterul, divorţul şi avortul. Distrugerea familiei este o parte esenţială a planului diavolului de a eradica omenirea.

 

1. Totalitarismul din est

Profitând de faptul că Rusia era slabă după Primul Război Mondial, diavolul a instigat la revoluţie pentru a forţa ţarul să abdice, apoi a lansat Revoluţia din Octombrie pentru a uzurpa puterea. După aceea, a fost creată Uniunea Sovietică, primul regim socialist mondial. De asemenea, a fost creată Internaţionala Comunistă pentru a exporta revoluţia la nivel mondial.

 

În 1919 şi 1921, în Statele Unite şi China au fost înfiinţate partide comuniste, ambele primind ordin din Rusia Sovietică. Susţinut de Uniunea Sovietică şi profitând de ravagiile celui de-al Doilea Război Mondial, Partidul Comunist Chinez a preluat China prin violenţă şi trădare.

 

După ce au pus mâna pe putere, atât partidul comunist sovietic, cât şi cel chinez au sacrificat în mod nemilos zeci de milioane de oameni în timp de pace. Partidul Comunist Chinez a continuat cursul revoluţiei sub “dictatura proletariatului” şi a lansat Revoluţia Culturală fără precedent, declarând război împotriva realizărilor civilizaţiei umane şi lansând un atac sălbatic împotriva culturii tradiţionale a Chinei ce dura de 5.000 de ani.

 

Începând cu anii ‘80, Partidul a introdus reforme economice pentru a împiedica colapsul, dar sfera politică a rămas sub un control totalitar strict. Partidul se menţine la putere până în prezent, printr-un control total, cu campanii de suprimare, precum represiunea împotriva mişcării democratice şi persecutarea Falun Gong.

 

1. Infiltrarea în Occident

Curtea imperială a Chinei, dreptul divin al regilor Apusului şi sistemul american de control şi echilibrare sunt forme de guvernare stabilite de divinitate pentru oameni, bazate pe culturile şi pe mediile lor unice. Aflat în imposibilitatea de a prelua puterea prin revoluţie în Occident, diavolul a folosit subversiunea ideologică pentru a instaura şi a exercita controlul. Chiar dacă nu au avut revoluţii violente, ţările occidentale au adoptat pe scară largă diverse caracteristici ale sistemului comunist.

 

1. Pervertirea legii

Legea provine din porunca divină şi este fondată pe moralitate. Redefinind noţiunile de moralitate şi libertate, diavolul a influenţat formularea şi interpretarea legilor. În ţările comuniste din Est, diavolul interpretează legile după bunul plac.

 

În Occident, distorsionează legile prin subversiune şi modifică legea pentru a redefini acţiunile umane şi pentru a dezrădăcina conceptele morale ale binelui şi răului. Protejează viciile, precum omorul, adulterul şi homosexualitatea, în timp ce pedepseşte cetăţenii oneşti.

 

1. Manipularea financiară

Abolirea standardului de aur (sistem monetar care leagă direct valoarea valutei de cea a aurului – n.r) şi adoptarea unei monede fiduciare fluctuante au provocat crize economice perene. Înţelepciunea tradiţională care guvernează finanţarea durabilă şi-a pierdut relevanţa, conducând la captivarea guvernelor şi oamenilor într-o cultură a consumului exagerat şi a cheltuielilor excesive. Suveranitatea naţională a fost slăbită de datoria publică, iar oamenii sunt încurajaţi să împrumute neîncetat sume de bani de la bănci şi de la stat.

 

1. Guvernarea excesivă

Diavolul a manipulat globalizarea pentru a-i fi sprijin în stabilirea unui guvern mondial care încalcă drepturile suverane ale fiecărei ţări. Pe de o parte, a promovat perspectivele utopice ale organizaţiilor şi a folosit slogane precum Liga Naţiunilor, Organizaţia Naţiunilor Unite, “integrarea regională” sau “guvernul mondial”.

 

Pe de altă parte, aceasta ameninţă liderii şi naţiunile să respecte directivele sale. Le răpește oamenilor pacea şi securitatea, producând războaie şi răsturnări sociale. Scopul este acela de a aduce lumea întreagă într-o hiperglobalizare totalitară şi de a impune controlul strict administrativ, ideologic şi al populaţiei.

 

4. Revoluţia socială şi inventarea tulburărilor

Pentru a răsturna societatea umană tradiţională, diavolul a condus la imigraţie, mişcări sociale şi răsturnări sociale în masă. Acest proces uimitor se desfăşoară de cel puţin câteva secole.

 

1. Războiul

Războiul este unul dintre instrumentele cele mai eficiente ale diavolului, deoarece poate elimina vechea ordine internaţională, distruge bastioanele tradiţiei şi poate accelera dezvoltarea ideologiei diavolului. Multe războaie au fost purtate sub influenţă demonică. Diavolul a profitat de Primul Război Mondial pentru a răsturna mai multe imperii europene, în special Rusia ţaristă, şi a pregătit calea Revoluţiei Bolşevice.

 

Al Doilea Război Mondial a oferit Partidului Comunist Chinez condiţiile de a confisca puterea şi Uniunii Sovietice de a invada Europa de Est, creând astfel tabăra socialistă postbelică.

 

De asemenea, cel de-al Doilea Război Mondial a creat tumultul decolonizării, de pe urma căruia au profitat regimurile comuniste sovietice și chineze pentru a sprijini mișcarea comunistă la nivel mondial. “Mișcările de eliberare națională” au plasat multe țări din Asia, Africa și America Latină în tabăra socialistă.

 

1. Revoluţia

Confiscarea puterii politice este cel mai rapid mod de a distruge fiinţa umană, fiind astfel prima alegere ori de câte ori este posibil. Sintetizând lecţia învăţată de la Comuna din Paris, Karl Marx a ajuns la concluzia, că această clasă muncitoare trebuie să răstoarne aparatul guvernamental original şi să îl înlocuiască cu statul său propriu. Puterea este întotdeauna problema esenţială a teoriei politice marxiste.

 

Instigarea la revoluţie poate fi împărţită în următorii paşi:

 

Semănarea urii şi discordiei între oameni.

Înşelarea publicului cu minciuni şi înființarea unui “front unic revoluţionar”.

Înfrângerea forţelor de rezistenţă una câte una.

Folosirea violenţei pentru a crea o atmosferă de teroare şi haos.

Lansarea unei lovituri de stat pentru a profita de putere.

Înlăturarea “reacţionarilor”.

Construirea şi menţinerea noii ordini folosind teroarea revoluţiei.

Ţările comuniste au încercat să lanseze o revoluţie mondială prin intermediul Internaţionalei Comuniste, exportând activismul revoluţionar şi generând tulburări în statele necomuniste, sprijinind stângiştii locali.

 

1. Criza economică

Crizele economice pot fi create şi utilizate ca mijloace de încurajare a revoluţiei sau de portretizare a mişcărilor socialiste ca mișcări salvatoare. Atunci când politicienii din ţările democratice sunt disperaţi să găsească soluţii, fac aranjamente faustice, direcţionând treptat ţările lor către un guvern mare şi un socialism cu impozite mari. După cum a notat Saul Alinsky în “Reguli pentru radicali”, “acţiunea reală se află în reacţia inamicului”.

 

Marea depresiune din anii ‘30 a reprezentat momentul esenţial prin care Europa şi Statele Unite s-au angajat pe calea spre marea guvernare şi intervenţionismul larg răspândit. Criza financiară din 2008 a continuat să încline balanța în favoarea extinderii politicilor de stânga.

 

1. Înstrăinarea omului de pământul şi de rădăcinile lui

Din antichitate, oamenii s-au mutat dintr-un loc în altul. Cu toate acestea, mişcările masive interne şi internaţionale ale populaţiei din epoca modernă sunt rezultatul manipulării intenţionate a spectrului malefic. Imigraţia în masă dizolvă identitatea naţională, graniţele, suveranitatea, tradiţiile culturale şi coeziunea socială.

 

Când mase mari de oameni își pierd identitatea lor tradiţională, ele sunt absorbite cu mai mulă ușurință în deriva modernităţii. Este dificil pentru imigranţii care trăiesc într-un mediu necunoscut să-şi asigure mijloacele de trai, ca să nu mai vorbim de participarea profundă la procesul politic sau la tradiţiile culturale ale ţării gazdă. Imigranţii recent sosiţi sunt uşor recrutaţi ca voturi libere pentru partidele de stânga. Între timp, imigraţia creează condiţii favorabile de incitare la animozităţi rasiale sau la animozități religioase.

 

1. Deturnarea mişcărilor sociale

Spectrul malefic al comunismului profită de tendințele sociale pentru a inflama şi agita oamenii, pentru a intensifica conflictele și pentru a mobiliza mișcări colosale de destabilizare a societății, a-și bate adversarii politici, a domina discursul şi a confisca temelia morală. Exemple de acest fel includ mişcarea anti-război, ecologismul şi alte mişcări ale societății occidentale.

 

1. Terorismul

Revoluţiile comuniste reuşesc prin acte de teroare, iar regimurile comuniste implementează politici de terorism de stat. Comuniştii sovietici şi chinezi au sprijinit grupurile teroriste ca pe un fel de „forţă de muncă” împotriva lumii libere. Majoritatea mişcărilor teroriste se inspiră din modelul organizaţional leninist. Diavolul exploatează diviziunile dintre oameni şi canalizează furia indivizilor în ură colectivă.

 

Iraţionalitatea care-i conduce pe teroriști să sacrifice oameni nevinovați creează o atmosferă de neputință absurdă.

 

Expuşi la multe incidente de violenţă deliberată, oamenii devin mai antisociali, mai deprimaţi, mai paranoici şi mai cinici. Toate acestea dăunează ordinii publice şi fragmentează societatea, facilitând astfel instaurarea puterii diavolului.

 

5. Divide et Impera

Diavolul se ocupă de oameni în funcţie de caracteristicile şi motivaţiile lor diferite. S-ar putea ca ei să fie ucişi sau mituiţi, sau îndoctrinaţi pentru a servi drept pioni ai revoluţiei şi revoltei.

 

1. Exterminarea dizidenţei

Unii oameni sunt mai înţelepţi şi mai perceptivi decât alţii. Unii sunt mai aproape de divin, au o bună calitate de iluminare şi nu sunt influenţaţi de stratagemele diavolului. Mai ales în ţări precum China, care are o istorie lungă şi bogată, era dificil de atras oamenii pentru a se alătura înşelăciunii.

 

Partidul Comunist Chinez a trebuit să lanseze o serie de campanii politice care au sacrificat zeci de milioane de oameni şi a distrus ordinea culturală prin uciderea elitelor ce serviseră drept custozi ai culturii tradiţionale chineze.

 

Fie că este în China sau în Occident, diavolul nu ezită să lichideze fizic membrii societăţii care-i pot înţelege conspiraţia şi sunt suficient de curajoşi să opună rezistenţă. Pentru a face acest lucru, diavolul organizează campanii politice, persecuţii religioase, procese simulate şi asasinate.

 

1. Încătuşarea elitelor

Diavolul înrolează elitele din toate naţiunile şi industriile. Pentru a face acest lucru, se joacă cu interesele lor şi le dă putere în funcţie de cât de îndeaproape îi urmează agenda. Pentru cei care caută faimă şi influenţă, diavolul le dă reputaţie şi autoritate. Celor lacomi, le aranjează profiturile. Arogantului îi umflă ego-ul şi menţine fericirea celor ignoranţi. Cei înzestraţi sunt seduşi cu ştiinţa, materialismul şi libertatea de exprimare nerestricţionată.

 

Persoanelor cu ambiţii de mărire şi intenţii bune le-a transformat idealurile în auto-glorificare, făcându-le să simtă adierea caldă a funcţiilor de preşedinţi, prim-miniştri, academicieni, politicieni, administratori, mari bancheri, profesori, experţi, laureaţi ai premiului Nobel etc., cu un statut social remarcabil, influenţă politică şi averi imense. Odată stabilite, aceste mari personalităţi sunt cooptate, fiecare în funcţie de circumstanţele sale. În calculul diavolului, toţi sunt agenţi ignoranţi şi idioţi utili.

 

1. Amuţirea maselor

Diavolul manipulează informaţiile publice prin folosirea naraţiunilor false, înşelând oamenii cu sistemul educaţional deformat şi controlând mass-media. Utilizează cu îndemânare sentimentul de securitate şi de divertisment superficial al oamenilor pentru a face publicul să fie preocupat doar de interesele lui imediate, divertisment vulgar, sporturile competitive,  bârfă socială şi îngăduinţă în ceea ce priveşte dorinţele erotice şi carnale. În acelaşi timp, diavolul răspunde celor mai mici numitori comuni pentru a priva alegătorii de vigilenţă şi judecata lor şi de a captura electoratul.

 

În ţările comuniste totalitare, poporului nu i se permite niciodată să aibă de-a face cu politica. În ţările democratice, cei care se ocupă de binele public îşi îndreaptă atenţia spre aspecte banale (precum drepturile transsexuale), potrivit faimoasei stratageme de inducere in eroare a “avansării pe o cale ascunsă în timp ce se repară drumurile în mod deschis” din istoria militară antică chineză. Ştirile virale, senzaţiile sociale, chiar atacurile teroriste şi războaiele sunt aranjate pentru a acoperi adevăratele intenţii ale diavolului.

 

Publicului îi este insuflată o conştiinţă modernă şi este mobilizat să înghită minoritatea celor care menţin tradiţiile cu încăpățânare. Intelectualii lansează critici dure împotriva culturilor populare din întreaga lume, favorizând prejudecăţile limitate în publicul lor needucat. Conceptul de gândire critică şi creativă este abuzat pentru a îndrepta generaţia tânără împotriva autorităţii, împiedicând-o să absoarbă cunoştinţele şi înţelepciunea din cultura tradiţională.

 

1. Fabricarea gangsterilor

În țările comuniste, după uciderea purtătorilor culturii tradiționale, diavolul a incitat masele largi ale populației să înceapă o revoluție. După ce Partidul Comunist a preluat puterea în China, timp de o generație a crescut o generație de „pui de lupi”. Aceasta a fost încurajată să lupte, să bată, să jefuiască şi să ardă fără discriminare.

 

În timpul Revoluţiei Culturale, fetele adolescente îşi băteau profesorii până la moarte. Troli de internet de la 50 Cent Army, care lucrează în mod activ pe diferite media sociale din China, scriu în mod constant despre bătăi şi omoruri, cu postări tipice ca: “Recuperarea insulelor Diaoyu, chiar dacă China va pieri” şi “Mai degrabă China să fie presărată cu morminte decât să nu reuşească să extermine şi ultimul japonez”. Sentimentul lor criminal este cultivat activ de către Partidul Comunist Chinez.

 

În Occident, Partidul Comunist se uită cu mândrie la experienţa Revoluţiei Franceze şi la aceea a Comunei din Paris. Fiecare revoluţie şi insurecţie sunt introduse de un grup de gangsteri care nu au scrupule, nici ruşine şi nici compasiune.

 

1. Înlocuirea rapidă a generaţiilor

Diavolul a aranjat ca generaţia mai în vârstă să fie marginalizată şi eliminată din societate într-un ritm accelerat. Pe măsură ce tinerii sunt înzestraţi cu tot mai multe drepturi, puteri politice şi privilegii, bătrânii îşi pierd poziţiile de autoritate şi prestigiul, accelerând ruptura omenirii cu tradiţia.

 

Literatura contemporană, arta şi cultura populară vizează gustul și valorile tinerilor care sunt supuși presiunii de a urma ultimele tendințe în modă, astfel încât să nu fie excluși de către colegii lor. Progresul ştiinţific şi tehnologic rapid face ca persoanele în vârstă să nu poată ţine pasul și să nu se adapteze la schimbările sociale masive care au loc.

 

Transformarea sferelor urbane şi rurale combinate cu imigraţia în masă contribuie la înstrăinarea persoanelor în vârstă şi la îndepărtarea lor de prezent. Chinul şi singurătatea neajutorată sunt exacerbate de realitatea vieţii moderne, unde tinerii se află într-o stare constantă de competiţie şi petrec puţin timp cu părinţii şi bătrânii.

 

1. Fragmentarea societăţii

În societatea umană tradiţională, oamenii se ajută reciproc. Atunci când există conflicte, ei au religia, moralitatea, legile şi obiceiurile populare pentru a facilita rezolvarea lor şi cooperarea. Este imposibil ca diavolul să provoace colapsul unei astfel de societăţi unitare într-o perioadă scurtă de timp. În primul rând, trebuie să dezintegreze societatea în mici unități atomizate, distrugând încrederea tradițională dintre oameni şi înstrăindu-i unul de celălalt. Acest lucru oferă diavolului un mijloc convenabil de a prelua omenirea, rând pe rând. Apoi el se poate ocupa de fiecare  persoană în mod separat.

 

Diavolul foloseşte toate standardele posibile pentru a diviza societatea în grupuri opuse şi instigă la ură şi la luptă între ele. Clasa, sexul, rasa, etnia şi religia pot servi drept bază pentru divizare.

 

El măreşte animozitatea dintre burghezi şi proletari, conducători şi cei conduşi, progresişti şi “retrograzi”, liberali şi conservatori – în timp ce guvernul îşi extinde neîncetat puterea. Izolată, o persoană pur şi simplu nu are nicio speranţă de a rezista unui guvern totalitar care are acces la toate resursele societăţii.

 

6. Decepţia şi apărarea

La fel cum un criminal încearcă să distrugă dovezile despre delictele lui, diavolul folosește toate trucurile imaginabile pentru a se ascunde. Scala înşelăciunii sale este greu de înţeles.

 

1. Conspiraţia pe faţă

Diavolul îşi desfăşoară cele mai diabolice planuri la lumina zilei, în timp ce le etichetează ca fiind sensibile, rezonabile şi legale. O persoană obişnuită nu poate înţelege și nu-și poate imagina existenţa unei astfel de conspiraţii masive şi malefice. Chiar şi atunci când cineva încearcă să expună complotul diavolului, alţii nu îl pot accepta cu uşurinţă. În plus, diavolul foloseşte o varietate de mijloace pentru a dezvălui, în mod intenţionat, anumite părţi ale agendei sale, semănând suspiciuni, frică şi confuzie.

 

1. Acţiunea camuflată

În timpul Războiului Rece, lumea a fost împărţită în două tabere militare şi politice. Cu toate acestea, în timp ce sistemele lor sociale par a fi diametral opuse, acelaşi proces demonic avea loc pe ambele părţi, în diferite forme. Mulţi revizionişti comunişti în stil occidental, socialişti, fabianişti, liberali şi progresişti au respins în mod public modelele sovietice şi chineze, dar eforturile lor au condus societatea pe o cale către o structură socială care nu diferă de cea a Uniunii Sovietice şi a Chinei. Spus mai clar, diavolul a folosit Estul totalitar ca pe o diversiune pentru infiltrarea activă în Occident.

 

1. Demonizarea opoziţiei

Cei care îndrăznesc să-l expună pe diavol sunt etichetați ca “teoreticieni ai conspiraţiei”, “extremişti”, “de extremă dreapta”, “habotnici”, “sexişti”, “rasişti”, „naziști”, “fascişti” şi prin alţi termeni de abuz, meniţi să îi izoleze şi să îi marginalizeze de mediul academic şi de societate. Fiind transformaţi în obiecte de segregare, ridicol şi frică, ideile lor nu câştigă audienţă şi existența lor nu are nicio influenţă.

 

1. Abaterea atenției

Diavolul îi îndrumă pe oameni să dispreţuiască şi să suspecteze anumite etnii, grupuri şi indivizi, pentru a distrage atenţia de la propriile sale comploturi nefaste.

 

1. Capturarea majorităţii

Nu toată lumea poate fi înşelată de şiretlicurile diavolului. Întotdeauna vor exista persoane inteligente sau destul de perceptive care să descopere mașinațiunile diavolului. Dar diavolul a reuşit deja să aducă majoritatea oamenilor sub influenţa sa şi să-i folosească drept acoperire.

 

Cei puţini, care-l văd pe diavol aşa cum este, sunt precum oamenii naufragiaţi în pustietate. Strigătele lor rămân fără răspuns, în timp ce-şi aşteaptă sentinţa.

 

Capitolul 1: Strategiile diavolului pentru distrugerea umanităţiiMijloacele prin care diavolul distruge oamenii sunt nesfârşite şi se schimbă mereu. Strategiile generale enumerate mai sus vor fi examinate mai detaliat în capitolele care urmează.

 

Introducere

Capitolul 2

 

https://www.thespecterofcommunism.com/ro/capitolul-1-strategiile-diavolului-pentru-distrugerea-umanitatii/

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

 

Cum conduce spectrul comunismului lumea: Introducere

 

Cuprins

1. Comunismul este un demon hotărât să distrugă omenirea

 

2. Metodele şi mijloacele diavolului

 

3. Comunismul este ideologia diavolului

 

4. O înţelegere metafizică a diavolului

 

5. Numeroasele feţe ale diavolului

 

6. Socialismul ca etapă preliminară a comunismului

 

7. Romantizarea comunismului

 

8. Distrugerea culturii şi a moralei de către diavol

 

9. Întoarceţi-vă la Dumnezeu, restauraţi tradiţia şi scăpaţi de planul diavolului

 

*****

 

Prăbuşirea regimurilor comuniste din Uniunea Sovietică şi Europa de Est a marcat sfârşitul unei jumătăţi de secol de război rece între aripa capitalistă şi aripa comunistă din Est şi Vest. Astfel, mulţi au fost optimişti, privind comunismul ca pe o relicvă a trecutului.

 

Cu toate acestea, tristul adevăr este că o ideologie comunistă metamorfozată s-a înrădăcinat şi a intrat în întreaga lume. Există regimuri comuniste în mod deschis, cum ar fi China, Coreea de Nord, Cuba şi Vietnam; există ţările din fosta Uniune Sovietică şi Europa de Est, în care ideologia şi obiceiurile comuniste încă exercită o influenţă semnificativă; există ţările din Africa şi America de Sud, care încearcă să socializeze sub steagul democraţiei şi republicanismului, iar apoi există naţiunile Europei şi Americii de Nord, ale căror organisme politice au devenit gazde ale influenţelor comuniste, fără ca oamenii să fie conştienţi de asta.

 

Comunismul produce război, foamete, măcel şi tiranie. Acestea sunt, în sine, destul de îngrozitoare, dar prejudiciul provocat de comunism merge mult mai departe. Este din ce în ce mai clar pentru mulţi că, spre deosebire de orice alt sistem din istorie, comunismul declară război umanităţii în sine, inclusiv valorilor şi demnităţii umane. De-a lungul unui secol, comunismul a înființat sisteme dictatoriale masive în Uniunea Sovietică şi China, a provocat peste 100 de milioane de decese nenaturale, a înrobit miliarde de oameni şi a adus lumea în pragul războiului nuclear, adică în pragul distrugerii. Cu toate acestea, este mai importantă distrugerea deliberată şi răspândită a familiei, instigarea la tulburări sociale şi atacul asupra moralității, toate acestea fiind dezastruoase pentru fundamentele civilizaţiei.

 

Deci, care este natura comunismului? Care este obiectivul lui? De ce consideră umanitatea ca pe duşman? Cum putem să scăpăm de el?

 

1. Comunismul este un demon hotărât să distrugă omenirea

“Manifestul Comunist” începe astfel: “Un spectru bântuie Europa – spectrul comunismului”. Utilizarea termenului “spectru” nu a fost un capriciu al lui Karl Marx. Prefaţa la această carte susţine că acest comunism nu trebuie înţeles ca o mişcare ideologică, nici o doctrină politică şi nici o încercare nereuşită de a fi un nou mod de a ordona lucrurile. În schimb, trebuie înţeles ca fiind diavolul – un spectru malefic făcut din ură, degenerare şi alte forţe elementare ale universului.

 

Spectrul comunismului a luat forma unui şarpe, apoi a unui dragon roşu, este în compania lui Satana, care îl urăşte pe Dumnezeu şi profită de fiinţele vii și de cele de nivel inferior pentru a semăna haos în umanitate. Scopul spectrului este de a distruge omenirea şi, în timp ce divinitatea oferă mântuirea fiinţelor umane, comunismul îi spune omului să nu creadă, atacă moralitatea umană astfel încât să facă omenirea să renunţe la tradiţie şi să nu se supună învăţăturilor lui Dumnezeu ca, în cele din urmă, să poată fi distrusă.

 

După războiul rece, otrava comunismului nu numai că a continuat să fie dăunătoare ţărilor ex-comuniste, ci şi să se răspândească în întreaga lume. Infiltrarea ideologică a comunismului în lume a făcut ca spectrul său să influenţeze societatea umană pe scară globală și mulţi oameni chiar cred că dorinţele întunecate ale comunismului sunt ale lor. Cu aceasta, oamenii îşi pierd capacitatea de a diferenția binele de rău, să diferenţieze virtutea de perversitate. Manevrele diavolului aproape au reuşit.

 

Astfel, chiar dacă Spectrul celebrează, încântat de victoria lui sinistră, majoritatea oamenilor cred că el a fost distrus. Nu este nimic mai periculos decât faptul că omenirea este pe punctul de a se distruge în timp ce-şi sărbătoreşte triumful.

 

2. Metodele şi mijloacele diavolului

Omul a fost creat de Dumnezeu şi compasiunea divinității a protejat de mult timp omul. Diavolul ştia acest lucru, aşa că a căutat să distrugă această legătură, să corupă omul, astfel încât Creatorul să nu mai aibă grijă de el. Abordarea diavolului a fost aceea de a submina cultura dată oamenilor de către divinitate, de a corupe moralitatea umană şi astfel de a deforma omul şi de a-l face să fie nedemn de mântuirea sa.

 

Atât binele cât şi răul, Dumnezeu şi diavolul, se află în inima fiecărei persoane; o viaţă se poate scufunda în decăderea morală sau se poate eleva prin cultivarea morală. Cei care cred în Dumnezeu ştiu că prin eforturile depuse pentru a avea un comportament şi o gândire morală, gândurile drepte pot fi întărite de Creator şi astfel divinitatea va permite înfăptuirea miracolelor. Divinitatea va ajuta omul, de asemenea, să-şi ridice moralitatea, să fie mai nobil, și în cele din urmă îi va permite să se întoarcă în Cer. Dar o persoană cu un nivel scăzut al moralităţii este plină de egoism, dorinţă, lăcomie, ignoranţă, aroganţă. În timp ce divinitatea nu va recunoaşte niciodată asemenea gânduri şi acţiuni, diavolul le va preamări, intensificând egoismul şi răul şi manipulând oamenii să facă rău, creându-şi astfel păcate şi provocând o mai mare decădere morală, până când, în cele din urmă, numai iadul îi va aștepta. Dacă standardele morale ale societăţii umane coboară, diavolul va amplifica aceste tendinţe cu scopul de a provoca mai multe sacrilegii, mai multe păcate şi, în cele din urmă, distrugerea omenirii.

 

Mişcările violente din Europa de la începutul secolului al XVIII-lea şi declinul concomitent al moralităţii au oferit diavolului o oportunitate. El s-a străduit să submineze, pas cu pas, criteriile de a deosebi binele de rău și a promovat ateismul, materialismul, darwinismul şi filosofia luptei. Diavolul l-a ales pe Marx ca pe trimisul său printre oameni. “Manifestul Comunist” al lui Marx din 1848 a susţinut distrugerea violentă a companiilor private, a claselor sociale, a naţiunilor, a religiilor şi a familiei. Comuna din Paris din 1871 a fost prima sa încercare de confiscare a  puterii.

 

Adepţii lui susţin că puterea politică este pilonul central al ştiinţei politice marxiste; acest lucru este şi adevărat şi fals. Fiind clari în ceea ce priveşte obiectivele finale ale comunismului, putem recunoaşte faptul că pentru proiectul comunist, puterea politică nu prea mai contează. Este importantă pentru că accesul la puterea politică permite mijloacelor rapide să corupă pe scară largă umanitatea. Deținând pârghiile puterii, comuniştii îşi pot promova ideologia cu violenţă şi pot eradica cultura tradiţională în câteva decenii sau chiar în câțiva ani. Pe de altă parte, nu contează pentru că, chiar fără aparatul de stat, diavolul are şi alte mijloace pentru a exploata slăbiciunile şi neajunsurile omului: înşelarea, cooptarea, constrângerea, confuzia şi astfel distrugerea gândirii tradiţionale, subminarea ordinii şi provocarea revoltelor, precum și dezbinarea și stăpânirea, cu scopul de a obţine un control global.

 

3. Comunismul este ideologia diavolului

Dumnezeu a creat o cultură bogată pentru societatea umană bazată pe valori universale, pavând calea de întoarcere în Cer a oamenilor. Comunismul diavolului şi cultura tradiţională a lui Dumnezeu sunt ireconciliabile.

 

Esenţa spectrului malefic este ateismul şi materialismul: o confluenţă a elementelor filosofiei germane, a revoluţiei sociale franceze şi a politicii economice britanice, asamblate ca o religie seculară care are ca scop înlocuirea poziţiei ocupate anterior de Dumnezeu şi de credinţele ortodoxe. Comunismul transformă lumea în biserica sa, aducând toate aspectele vieţii sociale sub autoritatea sa. Diavolul ocupă gândurile oamenilor, determinându-i să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu şi să renunţe la tradiţie. În acest fel, diavolul conduce omul spre distrugerea sa.

 

Diavolul i-a ales pe Marx şi pe alţii ca agenţi ai săi, pentru a se opune principiilor lăsate de Dumnezeu societăţii umane şi pentru a le distruge. Promovează lupta de clasă şi abolirea structurilor sociale stabilite. În Est, a lansat o revoluţie violentă şi a înființat un stat totalitar care a unit politica cu religia seculară. Occidentul a preluat comunismul progresiv, non-violent, prin niveluri ridicate de impozitare şi redistribuirea bogăţiei. La scară globală, urmăreşte extinderea ideologiei comuniste la sistemele politice de pretutindeni, cu scopul de a submina statele-naţiune şi de a înființa un regim mondial. Acesta este “paradisul de pe Pământ” promis de comunism, o presupusă societate colectivă fără clase, fără naţiuni şi fără guvern, bazată pe principiul “de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi”.

 

Comunismul îşi foloseşte planul de a crea un paradis pe Pământ pentru a promova o concepţie atee despre “progresul social”; foloseşte materialismul pentru a submina acţiunile spirituale ale omenirii, inclusiv credinţa în divinitate şi religie, pentru a permite ideologiei comuniste să se răspândească în toate sferele, inclusiv în politică, economie, educaţie, filozofie, istorie, literatură, artă, ştiinţe sociale, ştiinţe naturale şi chiar în religie. Ca un cancer, comunismul elimină alte credinţe pe măsură ce metastazează, inclusiv credinţa în Dumnezeu. Distruge suveranitatea şi identitatea naţională, precum şi tradiţiile morale şi culturale ale omenirii, conducând astfel omul spre propria-i distrugere.

 

În “Manifestul comunist”, Marx a proclamat: “Revoluţia comunistă este cea mai radicală ruptură de relaţiile tradiţionale de proprietate; nu este surprinzător faptul că dezvoltarea sa implică cea mai radicală ruptură de ideile tradiţionale”. Astfel, Marx însuşi a rezumat practica comunismului în ultimele două secole.

 

Dumnezeu este izvorul ordinii morale, iar moralitatea lui Dumnezeu este eternă şi imuabilă. Standardele morale nu trebuie niciodată determinate de om, nici nu pot fi schimbate prin puterea omului. Comunismul încearcă să condamne la moarte moralitatea şi să facă astfel încât Omul Nou comunist să creeze o nouă moralitate. Cu toate acestea, în timp ce neagă moralitatea reală, comunismul foloseşte metode negative pentru a elimina toţi factorii pozitivi din tradiţia umană, cu scopul de a provoca invazia factorilor negativi în lume.

 

Legile tradiţionale provin din moralitate şi sunt menite să menţină moralitatea. Comunismul încearcă să separe moralitatea de lege, apoi distruge moralitatea, elaborând legi proaste şi interpretând în mod malițios pe cele tradiţionale.

 

Dumnezeu cere umanităţii să fie bună; comunismul provoacă lupta de clasă şi susţine violenţa şi crimele.

 

Dumnezeu a consacrat familia ca unitatea socială de bază; comunismul consideră că familia este o manifestare a sistemului capitalist privat şi ameninţă să o elimine.

 

Dumnezeu dă omului libertatea de a obţine bogăţia şi dreptul la viaţă; comunismul încearcă să elimine proprietatea privată, să exproprieze, să crească impozitele, să monopolizeze creditul şi capitalul şi să controleze complet viaţa economică.

 

Dumnezeu a stabilit forma pe care ar trebui să o ia moralitatea, guvernarea, societatea şi cultura; comunismul urmăreşte “răsturnarea violentă a întregii structuri sociale existente”.

 

Dumnezeu a transmis omului forma unică a artei tradiţionale ca mijloc de a-şi transmite imaginea. Arta tradiţională reaminteşte omenirii frumuseţea Raiului, întăreşte credinţa în Dumnezeu, ridică moralitatea şi promovează virtutea. Pe cealaltă parte, comunismul face ca omul să venereze creaţii moderne denaturate, producţii artistice care ne reprimă natura divină, dau frâu liber impulsului demonic spre haos şi dezordine şi manipulează arta lumii răspândind idei josnice, urâte, malformate, perverse şi decadente.

 

Dumnezeu doreşte ca omul să fie smerit, plin de reverenţă şi admiraţie faţă de creaţia divină. Comunismul conspiră cu demonicul şi cu aroganţa omului, încurajându-l să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu. Amplificând răutatea inerentă şi inevitabilă a naturii umane, îi exploatează ideea de “libertate” pentru a încuraja un comportament eliberat de “robia” moralităţii şi lipsit de sentimentul datoriei sau al responsabilității. Sloganul “egalităţii” este folosit pentru a stârni invidia şi vanitatea deoarece omul este ispitit de faimă și interesele materiale.

 

După cel De-al Doilea Război Mondial, comuniştii şi-au extins imperiul militar şi economic, iar blocul comunist şi lumea liberă s-au luptat timp de decenii. Doctrina comunistă a devenit o religie seculară în aceste ţări, un adevăr inalterabil scris în manuale. Dar, în alte locuri, comunismul, cu alte deghizări, s-a înrădăcinat şi a avut o influenţă enormă.

 

4. O înţelegere metafizică a diavolului

Ideea de diavol menţionată în acest text este cea a unei puteri supranaturale. Înţelegerea naturii spectrului comunismului este una dintre cheile înţelegerii haosului pe care diavolul l-a semănat în această lume.

 

În termeni simpli, spectrul comunismului este compus din ură; își trage energia din ura care izvorăște din inima omului.

 

Spectrul comunist este legat de Satana. Uneori ele sunt imposibil de distins, deci nu le vom considera separat.

 

Planurile diavolului sunt prezente atât în Est, cât şi în Occident, în fiecare profesie şi în fiecare clasă socială. Uneori, puterea lui este împărţită, uneori este integrată: uneori foloseşte o tactică, alteori alta. Nu urmează un model simplu.

 

Diavolul este iniţiatorul unui război absolut care transformă religia, familia, politica, economia, finanţele, afacerile militare, educaţia, mediul academic, artele, mass-media, divertismentul, cultura populară, afacerile sociale şi relaţiile internaţionale în câmpurile de luptă unde diavolul a condus războiul împotriva umanităţii.

 

Energia întunecată a diavolului se poate răspândi dintr-o sferă, dintr-o grupare sau dintr-o mişcare în alta. De exemplu, după ce mişcarea împotriva războiului din Vietnam s-a disipat în Occident în anii 1970, diavolul a manipulat adolescenţii rebeli şi şi-a canalizat energiile pentru a exacerba feminismul, ecologismul şi legalizarea homosexualităţii. Celelalte eforturi ale diavolului au fost folosite pentru a submina civilizaţia occidentală din interior.

 

Diavolul poate transforma oamenii lipsiți de intenţii bune, în agenţii lui în lumea umană, folosind ipocrizia pentru a înşela oamenii ce au compasiune şi pe cei nevinovaţi, care apoi devin apărătorii lui.

 

Agenţii diavolului – majoritatea nici măcar nu realizează care este rolul lor – sunt peste tot în societate, de la elită la clasa de mijloc şi la clasele inferioare. În felul acesta, activităţile lor se manifestă uneori în revoluţii de jos în sus, câteodată conspiraţii de sus în jos şi, uneori, reforme din centru.

 

Diavolul îşi poate schimba formele şi poate exista în mai multe locuri în acelaşi timp. El foloseşte fiinţe şi spectre de nivel scăzut în alte dimensiuni pentru a-şi face treaba: pornografia şi dependenţa de droguri sunt instrumente folosite de diavol. Aceste fiinţe se hrănesc cu energiile negative ale omului, incluzând ura, teama, disperarea, aroganţa, rebeliunea, invidia, promiscuitatea, furia, frenezia, lenea şi multe altele.

 

Diavolul este ascuns şi plin de viclenie. Foloseşte lăcomia, ticăloşia şi tenebrele omului pentru a-şi atinge scopurile şi, atâta timp cât gândirea unei persoane se aliniază cu aceste lucruri, diavolul poate controla acea persoană. De multe ori, oamenii cred că acţionează în concordanță cu propriile lor gânduri, dar nu realizează că sunt manipulaţi.

 

5. Numeroasele feţe ale diavolului

Aşa cum diavolul are multe nume, comunismul se manifestă în multe forme. Diavolul foloseşte concepții contradictorii pentru a înşela: un regim totalitar sau o democraţie; o economie planificată sau o economie de piaţă; controlul presei sau libertatea absolută de exprimare, opoziţia faţă de homosexualitate în unele ţări sau legalizarea homosexualităţii în altele; distrugerea intenţionată a mediului sau vociferări pentru protecţia mediului, și lista continuă. Poate susţine revoluţia violentă sau tranziţia paşnică. Se poate manifesta ca un sistem politic şi economic sau ca o tendinţă ideologică în artă şi cultură; poate lua forma unui idealism pur sau a unor confruntări cu sânge rece. Regimurile comuniste totalitare sunt doar o manifestare a diavolului. Marxism-leninismul şi maoismul nu reprezintă decât un aspect al sofismelor  diavolului.

 

Începând cu socialismul utopic din secolul al XVIII-lea, lumea a asistat la apariţia a numeroase curente ideologice: socialismul ştiinţific, socialismul fabian, sindicalismul, socialismul creştin, socialismul democratic, umanitarismul, eco-socialismul, capitalismul social, marxism- leninismul şi maoismul. Aceste ideologii se împart în două categorii: comunismul violent sau comunismul neviolent. Infiltrarea şi eroziunea treptată a status quo-ului sunt principalele tactici adoptate de eforturile nonviolente ale comunismului.

 

Una dintre înşelăciunile diavolului constă în a face aranjamente în cele două tabere opuse ale Estului şi Occidentului. După ce a făcut o invazie masivă în Est, s-a folosit de o nouă deghizare şi s-a infiltrat în Occident. Societatea fabiană din Marea Britanie, Partidul Social Democrat din Germania, a doua Internaţională din Franţa, Partidul Socialist din Statele Unite şi multe alte partide şi organizaţii socialiste răspândesc seminţele distrugerii în Europa de Vest şi în America de Nord. În timpul războiului rece, masacrele, lagărele de concentrare, foametea şi epurările din Uniunea Sovietică şi din China au făcut ca unii occidentali să se considere norocoşi că trăiesc în continuare în lux şi libertate. Unii socialişti au condamnat public violenţa Uniunii Sovietice pe motive umanitare, făcându-i pe mulţi să-şi lase garda jos în preajma lor.

 

Demonul comunismului sălăşluieşte într-o varietate de deghizări complexe în Occident şi operează sub mai multe bannere, astfel că este aproape imposibil să te pui la adăpost de el.

 

Următoarele şcoli sau mişcări sunt derivate din comunism sau folosite de acesta pentru a-şi atinge obiectivele: liberalismul, progresivismul, şcoala de la Frankfurt, neomarxismul, teoria critică, contracultura anilor 1960, mişcarea antirăzboi, eliberarea sexuală, legalizarea homosexualităţii, feminismul, ecologismul, justiţia socială, corectitudinea politică, teoria economică keynesiană, şcolile de artă avangardistă şi multiculturalismul.

 

6. Socialismul ca etapă preliminară a comunismului

În Occident, mulţi văd separat socialismul şi comunismul, ceea ce oferă teren fertil socialismului să înflorească. De fapt, conform teoriei marxist-leniniste, socialismul este pur şi simplu etapa preliminară a comunismului.

 

În 1875, în “Critica programului Gotha”, Marx a postulat ideea că există o fază primară şi o etapă avansată a comunismului. Forţat de situaţia internaţională a acelor timpuri, în anii următori, Friedrich Engels a propus, de asemenea, “socialismul democratic”, în care voturile sunt folosite pentru a obţine putere politică. Socialismul democratic a fost adoptat de liderii Partidului Social Democrat şi de teoreticieni ai celei de-a doua Internaţionale şi a generat partidele de stânga ale multor ţări capitaliste din întreaga lume de astăzi. Lenin a stabilit definiţii clare ale socialismului şi comunismului: el a considerat că socialismul era faza preliminară a comunismului, iar comunismul se dezvoltă pe baza socialismului.

 

Astfel, este clar că socialismul a fost dintotdeauna parte a marxismului şi a mişcării comuniste internaţionale. Proprietatea publică şi economia planificată a socialismului fac parte din faza premergătoare a comunismului. În prezent, în timp ce ramurile socialismului sau doctrinele stângii populare în Occident par să nu aibă nicio legătură cu comunismul la suprafaţă, ele sunt pur şi simplu forme nonviolente ale comunismului. În loc de revoluţie violentă, votarea în Occident este un mijloc nonviolent de a câştiga puterea. În loc să aibă în mod deschis proprietatea publică, impozitele mari în ţările occidentale joacă acelaşi rol. În locul economiei planificate de stat, sistemele de ajutor social occidental sunt forma alternativă folosită pentru a submina capitalismul. Partidele de stânga din ţările occidentale consideră sistemele de securitate şi asistenţă socială un aspect important în realizarea socialismului.

 

La condamnarea crimelor comunismului, violenţa şi masacrele nu ar trebui să fie singura abordare – ar trebui să putem vedea pericolele pe care le aduce socialismul în sine.

 

Comunismul, în formele sale nonviolente a înşelat şi a derutat minţile oamenilor sub pretextul existenţei mai multor ramuri ale socialismului. Pentru a înţelege comunismul, nu trebuie decât să recunoaştem faza preliminară, deoarece comunismul se dezvoltă începând cu faza preliminară, în loc să se maturizeze peste noapte şi, asemenea fiinţelor vii, creşte treptat.

 

Astăzi, unele state socialiste sau state care oferă asistenţă socială din Occident folosesc ideea de “comunitate” pentru a sacrifica libertăţile individuale. Cetăţenii acestor ţări se bucură de anumite libertăţi politice, deoarece marca socialismului nu a fost încă dezvoltată. Cu toate acestea, socialismul nu este un concept static. Ţările socialiste au fixat ca obiectiv principal distribuţia egală a veniturilor şi de aceea trebuie să răpescă libertatea oamenilor. În mod inevitabil, socialismul suferă o tranziţie spre comunism, rezultatul fiind acela că oamenii vor fi în mod continuu deposedați de libertăţile lor individuale.

 

Într-o ţară liberă, unde s-ar instaura peste noapte un regim totalitar, contrastul drastic dintre propagandă şi realitate ar şoca majoritatea oamenilor. Mulţi se vor revolta sau cel puţin vor opune o rezistență pasivă.

 

Acest lucru ar presupune un preţ ridicat pentru regimul totalitar, iar regimul ar trebui probabil să comită crime în masă pentru a elimina rezistenţa. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care atât Uniunea Sovietică, cât şi Republica Populară Chineză au comis crime în masă împotriva cetățenilor lor în timpul perioadei de pace.

 

Spre deosebire de regimurile totalitare, socialismul în statele democratice erodează încet libertăţile oamenilor prin legislaţie, precum metafora broaştei care fierbe. Procesul de instaurare a unui sistem socialist durează decenii sau generaţii, anesteziind oamenii treptat, amorţindu-i şi obişnuindu-i cu socialismul, toate acestea accentuând înşelăciunea. Esenţa şi obiectivul acestui tip de socialism gradual nu diferă în esență de forma sa violentă.

 

Socialismul foloseşte ideea de a garanta “drepturi egale” prin intermediul legislaţiei, dar, în realitate, el înlătură valorile morale şi îi privează pe oameni de libertatea de a tinde spre bunătate. În condiţii normale, persoanele de toate tipurile sunt în mod natural diferite în funcţie de convingerile lor religioase, standardele morale, mediul cultural, mediul educaţional, inteligenţa, puterea, promptitudinea, simţul responsabilităţii, agresivitatea, inovaţia, spiritul antreprenorial şi multe altele. Desigur, este imposibil să impunem egalitatea prin ridicarea bruscă a celor aflați la niveluri inferioare. De aceea, socialismul îi restricţionează, în mod artificial, pe cei aflați la niveluri superioare.

 

În special în ceea ce priveşte valorile morale, socialismul occidental foloseşte pretexte precum “antidiscriminare”, “neutralitate axiologică” sau “corectitudine politică” pentru a ataca discernământul moral primar. Aceasta înseamnă o încercare de a elimina moralitatea ca atare. Acest lucru a apărut odată cu legalizarea şi normalizarea tuturor formelor de discursuri ateiste şi profane, a perversiunilor sexuale, a artei demonice, a pornografiei, a jocurilor de noroc şi al consumului de droguri. Rezultatul este o formă de discriminare inversă împotriva celor care cred în Dumnezeu şi care aspiră la înălţarea morală, cu scopul de a-i marginaliza şi, în cele din urmă, de a scăpa de ei.

 

7. Romantizarea comunismului

Până în prezent, există mulţi occidentali care nutresc fantezii romantice despre comunism. Cu toate acestea, ei nu au trăit niciodată într-o ţară comunistă, nici nu au suportat suferinţa pe care o implică, astfel încât, nu înţeleg cu adevărat ce înseamnă comunismul în practică.

 

În timpul Războiului Rece, mulţi intelectuali, artişti, jurnalişti, politicieni şi tineri studenţi din lumea liberă s-au dus în Rusia, China sau Cuba în calitate de turişti. Ceea ce au văzut sau, mai degrabă, ceea ce li s-a permis să vadă, era ceva complet diferit de realitatea pe care o trăiau popoarele acestor ţări. Ţările comuniste şi-au perfecţionat arta de a înşela străinii: tot ce au văzut vizitatorii străini a fost atent pregătit pe gustul lor, inclusiv oraşele, fabricile, şcolile, spitalele, creşele şi închisorile. Cei cu care luau contact erau membri ai Partidului Comunist sau consideraţi fiabili din punct de vedere politic.

 

Turneele se pregăteau cu multă vreme înainte și se făceau repetiţii. Turiștii erau întâmpinaţi cu flori, vin, dans, cântece și banchete de către oficiali și elevi zâmbitori. Apoi erau duși să vadă oameni care munceau din greu, care puteau vorbi liber și pe picior de egalitate; elevi care studiau din greu şi nunţi minunate.

 

Ceea ce nu au văzut au fost procesele de judecată false, condamnările masive, linşarea maselor, sesiunile de luptă, răpirile, spălarea creierului, detenţiile solitare, lagărele de muncă forţată, masacrele, furtul de proprietăţi, foametea, lipsa serviciilor publice, lipsa confidenţialităţii, interceptarea, supravegherea, monitorizarea de către vecini şi informatorii de pretutindeni, luptele politice brutale la vârf şi luxul extravagant al elitei. Ei nu au putut să vadă suferinţa cetăţeanului obişnuit.

 

Vizitatorii au confundat ceea ce fusese înscenat pentru ei cu normalitatea dintr-o ţară comunistă. Apoi au promovat comunismul în Occident prin cărţi, articole şi discursuri, dar mulţi dintre ei nu ştiau că au fost înşelaţi. Un număr mic dintre aceștia a văzut fisurile din edificiu, dar mulţi dintre ei au căzut mai târziu într-o altă capcană: s-au văzut ca “tovarăşi de călătorie” şi au adoptat atitudinea chineză de a “nu spăla rufele murdare în faţa celor din afară”. Ei au argumentat că uciderea, foametea şi represiunea ţărilor comuniste, au fost pur şi simplu o parte din costul tranziţiei spre comunism. Ei erau siguri că, în timp ce drumul spre comunism a fost greoi, viitorul va fi luminos. Ei au refuzat să spună adevărul, pentru că acest lucru ar fi ponegrit numele “proiectului socialist”. Lipsindu-le curajul de a spune adevărul, ei au ales tăcerea ruşinoasă.

 

Toată lumea este “liberă şi egală”, un loc în care nu există nicio represiune sau expropriere, unde există abundenţă materială, unde toţi dau după capacitate şi primesc după nevoi – un Rai pe Pământ, unde fiecare individ se poate dezvolta liber. O astfel de societate umană există doar ca o fantezie, iar fantezia a fost folosită ca momeală de diavol pentru a înşela omul.

 

În realitate, puterea cade în mâinile unei mici elite. Comunismul real este un aparat totalitar controlat de un grup mic care îşi foloseşte monopolul de putere pentru a reprima, subjuga şi priva majoritatea. Nu a sosit încă timpul pentru aceste situaţii în unele ţări socialiste, aşa că ele par a fi moderate. Când condiţiile vor fi propice, totul se va schimba, iar suporterii naivi ai utopiei socialiste vor descoperi că este prea târziu să regrete.

 

8. Distrugerea culturii şi a moralității de către diavol

Plasarea de către diavol a agenţilor săi în fiecare zonă şi naţiune i-a determinat pe cei ignoranţi şi creduli să-şi accelereze călătoria spre distrugere.

 

Comunismul îi învaţă pe oameni să se opună credinţei în Dumnezeu şi să excludă divinitatea. În acelaşi timp, lansează atacuri din exterior asupra religiilor şi manipulează oamenii pentru a corupe religia din interior. Religiile au fost politizate, comercializate şi transformate în divertisment. Mulţi clerici corupţi moral prezintă interpretări greşite ale textelor religioase, aducîndu-i în confuzie pe adepţii lor şi mergând până la comiterea adulterului cu membrii lor laici sau chiar până la pedofilie.

 

Acest haos a lăsat credincioşii sinceri uimiţi şi lipsiţi de speranţă. Cu numai un secol în urmă, o credinţă neclintită în Dumnezeu era un semn al decenţei morale. Acum, credincioşii evlavioşi sunt consideraţi nebuni şi superstiţioşi. Îşi păstrează convingerile pentru ei înşişi, fără să vorbească despre credinţa lor printre prieteni, de teama de a nu fi batjocoriţi.

 

Un alt obiectiv important al comunismului este distrugerea familiei, folosind idei precum egalitatea de gen şi “împărţirea bogăţiei şi soţiei”. În special, secolul al XX-lea a fost gazda mişcărilor feministe moderne care promovau libertatea sexuală, estomparea diferenţelor de gen, atacurile împotriva aşa-numitei “patriarhii” şi slăbirea rolului tatălui în familie. Acestea au schimbat definiţia căsătoriei, au promovat legalizarea şi legitimarea homosexualităţii, au promovat dreptul la divorţ şi avort şi au folosit politici de asistenţă socială pentru a încuraja şi subvenţiona în mod eficient unitatea parentală. Toate acestea au dus la prăbuşirea familiilor şi au condus la creşterea sărăciei şi criminalităţii. Aceasta a fost una dintre cele mai alarmante transformări ale societăţii în ultimele decenii.

 

În sfera politică, în timp ce în regimurile comuniste a continuat dictatura rigidă, politica partidului în societăţile libere a ajuns la un punct de criză. Comunismul a profitat de lacunele din sistemele juridice şi politice ale naţiunilor democratice în scopul manipulării celor mai importante partide politice. Pentru victoria electorală, politicienii au recurs la tactici murdare şi au făcut promisiuni pe care nu le-ar fi putut îndeplini niciodată.

 

Rezultatul influenţei comunismului este că partidele politice din întreaga lume tind să se situeze de partea stângă a spectrului politic şi susţin taxe mai mari, cheltuieli mai mari pentru asigurări sociale, guverne mari şi intervenţionism – pe care încearcă să le consolideze prin intermediul legislaţiei. Comportamentul guvernului joacă un rol enorm în modelarea societăţii şi, cu un guvern care se sprijină pe stânga, ideologia stângii ajunge să se infiltreze în întreaga societate, susţinută de îndoctrinarea tineretului care, la rândul său, va vota pentru candidaţi mai înclinaţi spre stânga.

 

Domeniul academic,  care se presupune că ar trebui să joace rolul transmiterii esenţei înţelepciunii şi culturii de-a lungul generațiilor a fost, de asemenea, subminat. În prima jumătate a secolului al XX-lea, spectrul comunist a planificat distrugerea sistematică a educaţiei. China, renumită pentru cultura sa antică profundă a fost supusă Mişcării Noii Culturi chiar înainte de înfiinţarea Partidului Comunist. Aceasta a fost o parte a efortului de a deconecta poporul chinez de tradiţiile sale. După ce au preluat puterea, comuniştii au naţionalizat sistemul de educaţie şi au umplut manualele cu ideologia partidului, transformând generaţiile de tineri chinezi în “pui de lup”.

 

În Vest, spectrul a lansat mişcarea de educaţie progresivă, folosind stindardul ştiinţei şi progresului, pentru a obţine controlul asupra filosofiei, psihologiei, pedagogiei şi, în cele din urmă, a întregului domeniu academic, spălând astfel creierele profesorilor şi educatorilor. Învăţământul liceal a început să excludă ideile ortodoxe şi moralitatea tradiţională; standardele academice au fost reduse pentru a-i face pe elevi să fie mai puţin literaţi şi mai puţin logici, dar şi mai puţin capabili să îşi formeze propriile judecăţi şi să-şi folosească bunul simţ.

 

Ateismul, teoria evoluţiei, materialismul şi filosofia luptei au fost toate inoculate studenţilor.

 

Urmând contracultura anilor ’60, avocaţii corectitudinii politice au devenit poliţia gândirii, forţându-i pe profesori să-şi îndoctrineze studenţii cu tot felul de idei denaturate. Elevii absolvă acum şcoala fără o orientare morală puternică, fără o bază în propria lor cultură, lipsiţi de bun simţ şi de simţul responsabilităţii şi sunt lăsaţi să urmeze orbeşte mulţimea, aderând astfel la tendinţa decadentă a societăţii.

 

În societate există dependenţă de droguri, rată ridicată a criminalităţii, o sferă media plină de sex şi violenţă, o lume artistică care tratează grotescul ca pe ceva frumos şi tot felul de secte perverse şi grupuri oculte. Tinerii se închină orbeşte la filme şi la vedetele de televiziune, îşi pierd timpul cu jocurile online şi cu reţelele sociale şi ajung să fie descurajaţi şi demoralizaţi. Violenţa lipsită de sens împotriva inocenţilor comisă de terorişti încalcă toţi parametrii stabiliţi de tradiţie şi îi face pe oameni să se îngrijoreze disperaţi de securitatea lumii şi de ceea ce oferă viitorul.

 

9. Întoarceţi-vă la Dumnezeu, restauraţi tradiţia şi scăpaţi de planul diavolului

Civilizaţia umană a fost transmisă omului de către Creator. Chinezii au trăit prosperitatea dinastiei Han şi Tang, iar civilizaţia occidentală a atins punctul culminant în timpul Renaşterii. Dacă fiinţele umane pot menţine civilizațiile create de divinitate, atunci când Divinul se va întoarce, omul va fi capabil să menţină legătura cu el şi să înţeleagă Legea pe care o predă. Dacă oamenii îşi distrug cultura şi tradiţia iar moralitatea societăţii se prăbuşeşte, atunci când Divinul se va întoarce, oamenii nu vor putea înţelege învăţăturile lui divine, deoarece karma şi păcatele lor vor fi prea mari şi gândirea lor se va abate foarte mult de la indicaţiile divinului. Acest lucru este periculos pentru omenire.

 

Aceasta este o perioadă atât a disperării, cât şi a speranţei, care există simultan. Cei care nu cred în Dumnezeu îşi dedică viaţa plăceriilor senzuale; cei care cred în Dumnezeu aşteaptă întoarcerea Lui în mijlocul confuziei şi tulburărilor.

 

Comunismul este flagelul omenirii. Obiectivul său este distrugerea omenirii, iar planurile sale sunt meticuloase şi specifice. Conspiraţia a fost atât de reuşită încât aproape că s-a încheiat, iar acum diavolul guvernează lumea.

 

Vechea înţelepciune a omenirii ne spune acest lucru: un gând neprihănit reprimă o sută de perversităţi, iar atunci când apare natura divină a unei persoane, ea scutură lumea în zece direcţii. Diavolul pare puternic, dar nu este nimic înaintea lui Dumnezeu. Dacă oamenii îşi pot menţine sinceritatea, bunătatea, compasiunea, toleranţa şi răbdarea, ei vor fi protejaţi de Dumnezeu şi diavolul nu va avea control asupra lor.

 

Mila Creatorului este nelimitată şi fiecare viaţă are ocazia să scape de catastrofă. Dacă umanitatea poate restaura tradiţia, îşi ridică moralitatea şi ascultă chemarea plină de compasiune a Creatorului şi Legea celestă care oferă mântuirea, omul va putea să se rupă de încercarea diavolului de a distruge, va putea să se îmbarce pe drumul spre mântuire şi să se apropie de viitor.

 

Prefață

Capitolul 1

 

 

 

Introducere

 

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

Nicolae Purcarea la conferinta „Dictatura si Martiraj”

https://daynews.wordpress.com/2009/05/27/nicolae-purcarea-la-conferinta-dictatura-si-martiraj/

 

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

,,Comunismul a umplut cerul de Sfinţi.’’

 

 

Autor: Niculae Tudora

 

sfintii-in-zeghe-baner41Regimul comunist din România a semănat frica şi teroarea. Dacă metodele de tortură fizică şi psihică folosite de către comunişti sunt bine cunoscute, despre viaţa duhovnicească a mărturisitorilor de la Aiud, Piteşti, Târgu-Ocna şi din alte închisori comuniste se ştie prea puţin. În acest scop a fost iniţiată campania ,,Din temniţe spre Sinaxare,” cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu,  de către un grup de intelectuali.

 

 

,,SĂ NE CUNOAŞTEM TRECUTUL!“ este deviza campaniei ce-l are ca patron pe Noul Mucenic Valeriu Gafencu, cunoscut ca ,,Sfântul închisorilor.’’ Scopul acestei campanii este de a prezenta vieţile şi învăţăturile Sfinţilor închisorilor din perioada regimului comunist. Campania constă în organizarea de conferinţe, dezbateri, tipăriri de cărţi, broşuri şi pliante, proiecţii de filme documentare, organizarea de întâlniri cu foştii deţinuţi din închisorile comuniste şi pelerinaje la locurile unde au fost îngropaţi Sfinţii mărturisitori. Parcă respectând dorinţa lui Mircea Vulcănescu – filosof, sociolog, economist şi profesor de etică – închis la Aiud ,,să nu ne răzbunaţi!…dar să nu uitaţi,” iniţiatorii campaniei ,,Din temniţe spre Sinaxare” vor face cunoscută această pagină de istorie a românilor.,,Acest secol a dat noian de sfinţi şi de martiri, numai că nu-i cunoaştem. Hristos este prezent în lumea de azi prin sfinţi, martiri, mărturisitori şi eroi. Dar lumea de azi nu e solidară cu sfinţii ei, căci nu le poate urma exemplul. Dacă sfinţii de acum ar fi fost la începuturile creştinismului, toată suflarea creştină ar fi trăit cu ei, prin ei, către ei. Noi nu suntem creştini şi de aceea nu ne cunoaştem sfinţii.”

   În cadrul campaniei, noul Mucenic Valeriu Gafencu, împreună cu părintele Ilarion Felea şi cu Ieroschimonahul Daniil (Sandu Tudor) vor fi propuşi Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române spre canonizare. Iniţiativa canonizării Noului Mucenic Valeriu Gafencu aparţine unui grup de foşti deţinuţi politici, mireni şi preoţi. Iniţiativa canonizării părintelui Ilarion Felea a avut-o un grup de credincioşi de la biserica ce a fost ctitorită de părintele. Iniţiativa canonizării Ieroschimonahului Daniil i-a aparţinut Mitropolitului Antonie Plămădeală. De asemenea se vor cerceta şi vieţile celorlalţi mucenici – preoţi, călugări sau mireni: stareţul Gherasim Iscu, Mircea Vulcănescu, maica Mihaela Iordache, Costache Oprişan şi mulţi alţii. Se vor cerceta şi vieţile celor care, ieşind din închisorile comuniste, au dus o viaţă de sfinţenie cum sunt părintele Ilie Lăcătuşu, părintele Benedict Ghiuş.

Ultima acţiune din cadrul campaniei va avea loc în postul Crăciunului când se va organiza un pelerinaj la Aiud, la mormintele şi moaştele mărturisitorilor. La Aiud – loc de întemniţare şi exterminare în timpul comunismului – se află monumentul numit: ,,Calvarul Aiudului,” unde perechile de cruci simbolizează martirii,  ce s-au jertfit pentru credinţa lor. ,,Comunismul a umplut cerul de Sfinţi”, spunea părintele Arsenie Papacioc, închis la rândul său; acesta este ,,meritul” regimului comunist.

 

 

 

 

 

   ,,Prieteni dragi!

 

    Nu plângeţi că mă duc de lângă voi,

 

   Şi c-o să fiu zvârlit ca un gunoi,

 

   Cu hoţii în acelaşi cimitir;

 

  Căci crezul pentru care m-am jertfit

 

  Cerea o viaţă grea şi-o moarte de martir.’’

 

(,,Rămas bun’’ Valeriu Gafencu)

 

 Sursa: http://www.sfintii-inchisorilor.ro/

 

 

https://daynews.wordpress.com/2009/03/21/comunismul-a-umplut-cerul-de-sfinti%E2%80%99%E2%80%99/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

(Astfel imbogatim TARA?!) Aruncat la Cimitirul Săracilor, după ce a întregit România

 

Fara el, Marea Unire ar fi ramas in continuare doar un vis frumos. Dar, ce-are a face? In toata Romania asta Mare pe care a iubit-o cu atata patima, Iuliu Maniu nu are nici casa memoriala si nici macar o groapa in care sa-si odihneasca osemintele. In semn de batjocura, comunistii i-au transformat casa in centru pentru copii cu handicap. Asa a ramas si astazi. Imbacsita de miros de latrina, de urina saturata cu bule de camfor. Osemintele lui Maniu au fost aruncate undeva, in Cimitirul Saracilor de la Sighet. Fara sicriu. Fara o cruce la capatai. Dupa 56 de ani de la moartea sa, Maniu inca revendica doi metri din pamantul tarii pe care a intregit-o. Atat.

 

I-au fost rupte picioarele pentru a incapea in sacul mortilor

 

 

In noaptea aceea, detinutii au stat treji. Ascultau, ca de atatea ori, harsaitul greoi al mortii. Romania toata s-a zbarcit ca un fruct parasit. Trupul marelui Maniu, ascuns intr-un sac zdrentuit de greutatea zecilor de cadavre, era tarat pe scara penitenciarului. Capul ii salta la fiecare treapta parcursa. Se spune chiar ca i-au fost rupte picioarele pentru ca trupul lui inalt sa poata incapea in sacul mortilor. „La Sighet, detinutii aveau numere. Nu mai existau ca oameni, ci ca simple numere. Comunicau prin sistemul Morse si asa s-a si aflat ca Iuliu Maniu nu mai e. S-a spus: «s-a stins becul!», asa se spunea cand murea cate unul. Atunci s-a spus: «La celula doi s-a stins becul!» A fost introdus intr-un sac si se auzea cum era tras pe scari si capul lui mergea din scara in scara. Era dimineata la ora sase cand a decedat si a fost aruncat intr-o groapa comuna din Cimitirul Saracilor, din Sighet. Abia mai tarziu s-a stiut ca a trecut la cele vesnice, deoarece chiar si la multa vreme dupa arestarea lui, lumea inca mai spera la o interventie a anglo-americanilor care sa porneasca un razboi impotriva sovieticilor si Maniu sa fie eliberat.” (Marin Pop, istoric)

 

„Cei care mureau in timpul zilei erau dusi intr-o incapere aflata la etajul doi al inchisorii, asa-numita de catre gardieni «Camera mortii», unde erau tinuti pana noaptea, cand erau dusi la cimitir. Sigur ca ingroparea lui s-a facut in cel mai mare secret, iar identificarea mormantului este acum, dupa atatia zeci de ani, aproape imposibil de realizat.” (Robert Furtos, muzeograf „Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei”, Sighet)

 

Ultima impartasanie, cu matura pe post de toiag

Iuliu Maniu avea 80 de ani cand s-a stins. Se intampla la 5 februarie 1953. Era dupa sase ani de temnita grea, primii petrecuti la Galati, ultimii la Sighet. O vreme a fost coleg de celula cu Ion Mihalache – celalalt lider taranist, o alta parte de vreme cu Nicolae Carandino, ziaristul de la „Dreptatea” care i-a si fost alaturi in ultimele clipe de viata. La Sighet au fost inchisi in acele vremuri peste 200 de demnitari, penitenciarul fiind cunoscut si sub denumirea de „inchisoarea ministrilor”, dar si aproape 50 de episcopi greco-catolici. „Cand Maniu era foarte aproape de momentul mortii, a cerut sa fie impartasit de unul dintre preotii greco-catolici. Alexandru Todea (n.r.- fost mitropolit al Bisericii Romane Unite cu Roma), care era seful echipei de maturatori din penitenciar, a profitat de un moment de neatentie al gardianului de serviciu pe sectia respectiva si, prin usa, folosind matura drept toiag, i-a dat ultima impartasanie inainte de moarte.” (Robert Furtos, muzeograf „Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei”, Sighet)

 

Au existat doua incercari de identificare a trupului lui Iuliu Maniu. Una, inainte de ’89, in 1971, de catre un nepot al lui Iuliu Maniu. A doua, in 2006, de catre Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Ambele s-au soldat cu esec. Fostul comandant al penitenciarului de la Sighet, tortionarul Vasile Ciolpan, a decedat in urma cu cinci ani, dupa ce fusese ridicat de autoritatile post-ceausiste la rangul de… locotenent. In 14 ani, nimeni nu a indraznit sa-l intrebe unde l-a aruncat pe Maniu.

 

„Cineva lucreaza impotriva acestui om in continuare”

 

 

Dupa arestarea lui Iuliu Maniu, intreaga avere i-a fost confiscata, iar conacul de la Badacin, in care si-a petrecut copilaria si la care se intorcea ori de cate ori avea un ragaz, a fost transformat mai intai in depozit pentru ingrasaminte chimice, apoi in sediu de Gostat, apoi in tabara si intr-un final in centru pentru copii cu handicap. „Statul, vrand sa-i batjocoreasca memoria, a asezat acolo, chiar in cladirea casei vechi, chiar in casa lui Maniu, un camin de copii cu handicap major. Erau intinsi pe pat, acolo isi faceau treburile, necesitatile. Eu aveam ocazia sa ma duc… Mai murea cate un copil din ala si ii faceam slujba… Abia rezistam sa trec prin acele saloane. Si acum se simte mirosul peretilor. Deci, a fost pur si simplu batjocorita memoria lui de catre autoritatile comuniste din vremea aceea. Si acum este tot o batjocorire.” (Gheorghe Turcas, fost preot-paroh in Badacin)

 

„Ce s-a intamplat cu casa a fost o mojicie! S-au adus acesti copii cu handicap sever, in loc sa facem ceea ce ar trebui sa facem: o casa memoriala! Sunt atatea personalitati care nu sunt de acelasi rang cu Iuliu Maniu si care au casa memoriala. Asta e o mare durere a noastra, neimplinire… Am simtit chiar si dupa revolutie ca este marginalizat numele acesta pentru ca doare! Cineva lucreaza impotriva acestui om in continuare. E ceva morbid care lucreaza in tara asta in continuare si acela se numeste: comunism!” (Ioan Pop, autorul imnului lui Iuliu Maniu)

 

Casa lui Maniu sta sa cada

 

 

In 1941, Iuliu Maniu isi scria la Brasov testamentul. Lasa intreaga sa avere Episcopiei Romane Unite cu Roma Greco-Catolica, din Oradea. Dupa 1989, testamentul lui Maniu a fost facut public, insa nu si respectat. „In 1994, acest teren, impreuna cu casa s-au dat in folosinta gratuita, pe 99 de ani, Inspectoratului pentru Copii cu Handicap Salaj. Am facut multe demersuri ca sa-l putem obtine si, in 2007, Consiliul Judetean Salaj, in loc sa dea aceasta casa mostenitorului de drept, a preferat sa o concesioneze pentru 50 de ani si asta pentru ca, asa cum au recunoscut si ei, nu aveau fonduri ca sa o restaureze. Au vazut ca este aproape sa se darame si ca sa se spele pe maini au dat-o mai departe. Sigur, Episcopia este preocupata de restaurarea acestei case si imediat dupa aceasta concesiune, s-a facut un comitet de initiativa intre mine, parohia din sat, Directia pentru Cultura Salaj si Muzeul de Istorie. Am reusit sa ajungem sa obtinem certificatul de urbanism si suntem la nivel de expertiza tehnica.” (Cristian Borz, preot-paroh Badacin)

 

 

 

De la expertiza tehnica si pana la repunerea casei pe picioare este insa drum lung. Fostul conac al lui Maniu sta sa cada. Copiii cu handicap au fost scosi de acolo, e adevarat, dar mutati la cativa metri departare, in niste casute construite in curtea conacului. Desi casa lui Maniu este inscrisa in categoria monumentelor istorice de clasa B, niciun reprezentant al Ministerului Culturii nu a trecut vreodata prin Badacin. Actualul preot-paroh, Cristian Borz, este de zece ani la Badacin. In fiecare an, pe 5 februarie il comemoreaza pe Maniu la mormantul din curtea conacului care-i asteapta si astazi osemintele. Preotul Borz incearca din rasputeri sa deschida casa memoriala Iuliu Maniu, sa faca acolo un muzeu: „Toti cei care ar putea sa dea o mana de ajutor… lasand la o parte orice apartenenta politica, Iuliu Maniu este un simbol pentru neamul romanesc si cred ca nimeni nu are dubii ca acest om chiar si-a iubit neamul din care a facut parte. Este un simbol al neamului si cred ca este rusinos pentru noi ca locul in care el a copilarit, unde si-a avut familia, sa arate intr-o astfel de situatie. De aceea fac apel la toti cei care ne pot sprijini: Ministerul Culturii, oameni politici, oameni de bine, care vor sa dea o mana de ajutor, pot gasi contul nostru pe site-ul parohiei: www.iuliumaniu.ro.”

 

A iubit toata viata o unguroaica

Iuliu Maniu a fost arestat in iulie 1947, in urma inscenarii de la Tamadau si judecat de autoritatile comuniste pentru „inalta tradare”. La alegerile din noiembrie 1946, taranistii, in fruntea carora se afla Maniu, castigasera alegerile cu peste 80% dintre voturi. Dar, cum important era cine numara voturile – conform dictonului lui Stalin, care cuprinsese la acea vreme in sfera sa de influenta si Romania -rezultatele au fost inversate in favoarea Partidului Comunist Roman. Maniu a incercat atunci formarea unui guvern in exil si scoaterea Romaniei de sub influenta sovietica. A fost tradat, lucru care a dus la dizolvarea Partidului Național Taranesc si la arestarea tuturor membrilor sai. „I s-a intentat un proces tipic stalinist, comunist, prin care a fost – si aici este ironia sortii: cel care a facut Romania Mare a fost acuzat de tradare de patrie – si inchis. N-a mai durat mult, si pe 30 decembrie si regele Mihai, cu pistolul pe masa, a fost obligat sa abdice, a plecat… Liberalii au fost si ei desfiintati si de la 1 ianuarie s-a infiintat Republica Populara Romana si introdus un sistem totalitar.”

 

Maniu nu a fost niciodata genul care sa faca spirite, nu a scos pe gura panglici de idei gratioase ca piscoturile, nu a pozat in dandy. N-a fost niciodata casatorit, asta pentru ca – ironia sortii – a iubit toata viata o unguroaica, pe farmacista Clara, pe care o si invoca in ultimele clipe de viata: „Ce frumoasa era Clara!” Simtea ca daca o ia de nevasta si-ar trada tocmai marele crez, acela de a vedea Transilvania in afara Imperiului Austro-Ungar si unita cu tara-mama, cu Romania.

 

 

 

Infaptuitor al Unirii si… tradator de tara

Contributia lui Iuliu Maniu la actul de la 1 decembrie 1918, unde s-a decis Unirea Transilvaniei cu Regatul Romaniei, a fost una majora. „Desi avea varsta de 42 de ani si era in plus si jurisconsult al Mitropoliei, este trimis ca sublocotenent, pe frontul italian unde a fost ranit si a avut apoi de suferit intreaga viata avand o tija in picior. Evenimentele din vara si toamna lui 1918 il surprind aici, pe front, Imperiul Austro-Ungar fiind intr-un proces major de disolutie. Maniu dezerteaza de pe frontul italian, vine in tara si formeaza Comitetul National-Roman. I s-a dat un rol major, portofoliul de Ministru al Armatei si al Externelor. In acest scop pleaca la Viena cu misiunea de a-i readuce in tara pe soldatii romani imprastiati in intreaga Europa. Practic, o luna de zile, Iuliu Maniu conduce Imperiul. El face un fel de targ cu ministrul de razboi al Imperiului fiindca deja comunistii patrundeau masiv in vestul Europei si erau la portile Vienei. Reuseste sa se inteleaga cu acesta, trupele romane instaureaza ordinea si stabilitatea in Viena si trimit 50 de trenuri cu care soldatii romani se intorc si vor forma primele unitati militare ardelenesti.” (Marin Pop, istoric)

 

 

 

Iuliu Maniu face parte dintre organizatorii Marii Adunari de la Alba-Iulia de la 1 decembrie si ca o rasplata pentru meritele sale, este ales, la o zi distanta, presedinte al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, indeplinind totodata si functia de ministru de interne. De altfel, in decursul anilor, Iuliu Maniu a fost de trei ori prim-ministru al Romaniei.

 

Nimic nu a contat insa pentru comunisti. In 1947, Iuliu Maniu, care avea pe atunci 74 de ani, a fost condamnat la temnita pe viata si la confiscarea intregii averi. Badacinul, satul natal al lui Maniu din judetul Salaj, a fost condamnat si el… Gheorghe Turcas a fost preot-paroh la Badacin inainte de 1989. Securitatea a tinut mult sa-l racoleze ca informator fiind vorba despre o parohie formata din urmasii unui „tradator de neam”. Din fericire, n-au reusit…Din pacate insa, preotul Turcas a fost unul dintre putinii care au rezistat presiunilor. „E dureros ca au fost infiltrati oameni chiar din Badacin – o spun cu durere – cu misiuni speciale, pentru a-i descuraja pe oameni, pentru a le spune ca Maniu a fost un tradator de tara, pentru a aduce argumente ca a fost asa. Oamenii au fost atat de «instruiti» incat multi, chiar si dupa ‘89, mai credeau asta.”

 

„Comunismul a umplut cerul de sfinti”

A existat un singur moment, in 1986, cand 13 tineri au tinut cu tot dinadinsul sa rupa zagazurile. „Sfinxul” lor – pentru ca asa era numit Maniu la Badacin, gratie verticalitatii de care a dat dovada intreaga viata – trebuia musai comemorat. „Un grup de tineri, simpatizanti ai lui Iuliu Maniu, au venit la clopotar cu juma’ de palinca si s-au tras clopotele jumatate de ora pentru familia Maniu. Au depus coroane la mormintele parintilor lui Maniu. Pop Ioan, cel care i-a si compus un imn lui Maniu, a fost legat apoi langa cainele politiei. Toti acei tineri au fost batjocoriti si batuti de catre Securitate pentru ca au indraznit sa respecte atunci familia Maniu.” (preot Gheorghe Turcas-vicar)

 

Tinerii nu s-au lasat insa intimidati: „In fiecare an am incercat sa re-editez aceasta comemorare. A doua oara stiu ca am adus o coroana de flori, pe care am scris: «Remember pentru Iuliu Maniu». Politia locala a fost trimisa sa cerceteze la fata locului ce s-a intamplat. Au gasit coroana si au mers s-au raportat: „Am gasit o coroana pe care scria: «Rembrandt pentru Iuliu Maniu»” Bine, Rembrandt sa fie atunci!” (Ioan Pop, autorul imnului lui Iuliu Maniu)

 

Acum, autorul imnului lui Iuliu Maniu e plecat in Spania. E acolo de doua saptamani. S-a dus sa munceasca. Atunci, in ’86 si mai apoi, in ’89 a sperat ca Romania tacerilor inghetate, stirbite de maraieli manioase si de tipete sfasietoare, in care totul se inghite cald si nepreparat, se va schimba in altceva. N-a fost sa fie…L-am intrebat daca intr-un atare context ii pare rau pentru suferintele traite atunci, in van: „Nu‑mi pare rau! E vremea granitelor… plecam. E un vers pe care l-am scris pe vremea lui Ceausescu: «E vremea granitelor» si uite ca inca mai e si acuma… Plecam sa aducem bani! Ca sa traim bine…”

 

Parintele Arsenie Papacioc spunea: „Comunismul a umplut cerul de sfinti!” Iuliu Maniu a fost un sfant prin simplul fapt ca a contribuit la intregirea Romaniei. Dincolo de apartenente politice. Dincolo de acuze: neparticiparea la incoronarea lui Ferdinand, readucerea lui Carol al-II-lea in tara, pactul de neagresiune cu legionarii. A avut si noroc… A trait niste vremuri cand nu orice starpitura putea pasi in centrul scenei, drapata de steag, bombanind un cantec astmatic care sa-i dea gata pe toti. Daca stai intr-un loc prielnic, poti s-o vezi in culise suflandu-si nasul in steag!… Traiasca Romania!

 

 

 

Amintiri despre Maniu:

Eu, dragii mei, l-am cunoscut pe Iuliu Maniu de pe bancile scolii. Era un om cu o inima tare buna. Invatatorul ne anunta dinainte, cand venea Excelenta Sa, doctorul Iuliu Maniu, la noi la scoala. „Cand va intra pe usa, sa va ridicati toti si sa ii dati un salut cu: «Laudat fie Iisus Hristos!»” Noi ascultam de invatator si faceam. Dansul intra si prima data mergea la catedra si-l intreba pe invatator care copil invata mai bine in clasa. Invatatorul ii spunea: „Petre, Gavrila, Nicolae…”. „No, aia care v-o pronuntat domnul invatator, ridicati-va sus!” Si deschidea o gentuta si ne dadea bomboane. Si apoi pe celalalt care era suparat langa noi, care sta jos, il incuraja: „Copilasule – zice – da-ti silinta, ca la ora viitoare, cand vin aici, si tie iti dau bomboane daca ii invata bine”. (badea Vasile, 85 de ani, Badacin)

 

Imnul lui Iuliu Maniu:

Il simt cum mai vine

Mai vine pe acasa,

Il vad cum se asaza

Cu satul la masa,

Si-si varsa durerea

Sadind-o in noi

Generatii ca mine,

Ca tine, ca voi.

 

Refren:

 

Sa cantam despre Iuliu

Despre „Sfinx” sa cantam,

Toata lacrima noastra

Pentru el s-o varsam.

Dragii mei, prin menire

Ne e dat sa-l spalam

De minciuni si de vorbe,

In noi sa-l schimbam.

Un mormant sa-i gasim

Cum mormant si-a dorit!

In pamantul natal,

In pamantul iubit.

De azi inainte generatii vin,

Pentru tine, Iuliu,

„Sfinx” de Badacin,

Si-ti aduc ofranda

Si respect sincer

Tara Romaneasca

Ingerii din cer.

 

Text: Raluca Botezatu

 

https://www.corneliu-coposu.eu/articol/index.php/1278-aruncat-la-cimitirul-saracilor-dupa-ce-a-intregit-romania-11122009-q-magazine/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

De ce a PIERDUT Calin Georgescu?

 

Calindonca

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

CINE ESTE CALIN DONCA ?

 

https://www.youtube.com/@calindonca

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

DIANA SOSOACA SPARGE STATUL PARALEL SI ANUNTA REFORMA IN JUSTITIE

 

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Traian Băsescu despre criza electorală: „Se repetă alegerile până iese cine trebuie”

 

 

 

////////////////////////////////////

 

Am Stat 13 Ani În Temniță Pentru Un Popor De Idioți – O Poveste de trădare

 

 

 

 

 

////////////////////////////////////////////

 

 

Mesaj de la Washington Calin Georgescu – 07.12.2024 Ora 21:50 Realitatea TV

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

De ce vrea Rusia să controleze România? Operațiunea „Georgescu”

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vendée 1793- Documentar despre Revolutia (globalisto-demonica) Franceza -Video + subtitrare in romana… CALAII SADICI AI LUMII TRADITIONALE si rezistenta taraneasca in fata noii ordini totalitare

 

 

Documentar cutremurator despre genocidul matricial si prefigurator al crimelor totalitare contemporane: cum au fost exterminati “fara mila” si sistematic, laolalta barbati, femei si copii, “banditii” vinovati ca nu au primit noua ordine revolutionara

 

Revolutia Franceza, matrice a viitoarelor… de medialert

 

Vendée, 1793. Țăranii sprijină inițial Revoluția, dar, când Republica Franceză interzice libertatea religioasă și introduce serviciul militar obligatoriu pentru a merge la luptă împotriva Europei, aceștia se intorc rapid împotriva ei.

Republica tremură și are de gând să se răzbune fară nici o milă. Sub comanda Comitetului de Siguranță Publică, măcelurile se declansează pe o scală inimaginabilă. Zeci de mii de prizonieri sunt torturați, bătuți, împușcați sau înecați. Armata republicii vânează țăranii vendeeni, inclusiv femei, copii și bătrâni, si ii extermină metodic.

În 1986, tânărul istoric Reynald Secher publică o teză în care descrie masacrele din Vendée și le arată ca fiind un genocid. Acesta este sfârșitul unui subiect-tabu pentru 200 de ani, timp in care istoriografia franceză a ocultat cu desăvarșire acest subiect.

În acest video se face un rezumat al documentarului difuzat pe postul France3 la 7 martie 2012, in care realizatorul Franck Ferrand tratează acest subiect delicat al istoriei naționale franceze.

Varianta integrala a documentarului (doar in limba franceza) se poate gasi la adresele:

Partie 1 http://rutube.ru/tracks/5413459.html
Partie 2 http://rutube.ru/tracks/5413515.html

Traducere si subtitrare a documentarului – Razbointrucuvant

GENOCIDUL VANDEEAN (APRILIE 1793-IULIE 1794)

La 15 decembrie 1794, cu ocazia procesului Carrier, avocatul Villeneuve depune marturie in termeni foarte precisi in raport cu contextul:

“Dupa bataliile de la Mans si de la Savernay, Vandeea a fost nimicita. Mai ramaneau doar cateva plutoane rebele carora Charette, Stofflet si La Rochejaquelein straduiau sa le mareasca efectivele. Comunele se reintorceau la ordine. Aveau sa fie in intregime supuse: numai clementa, blandetea, amnistia puteau aduce pacea in acele tinuturi nenorocite…”

Dar Conventia [organismul de conducere al Frantei Revolutionare – n.n.] a hotarat altfel. Hentz si Francastel, comisari ai republicii, se explica in aceasta privinta in cadrul unui lung raport de 38 pagini redactat in vendiamar anul II [dupa cronologia noua inventata de revolutionari – n.n.] pentru Conventie:

“Gandul unei amnistii era odios si demnitatea nationala il respingea […] chiar daca razboiul din Vandeea era terminat din punct de vedere politic”, de unde “sistemul preconizat de Conventie ca nu ar exista vreun mijloc de a readuce calmul in acest tinut decat dand la o parte tot ce nu era vinovat si inversunat, exterminand restul si repopulandu-l cat mai curand posibil cu republicani care si-ar apara caminele”…

Ideea de a extermina populatia din Vendeea este pentru prima data enuntata la 4 aprilie 1793 de anumiti politicieni si ofiteri superiori. In iulie 1793, ministrul Barere propune personal “un plan de distrugere totala” pentru motive militare cu ocazia unui discurs transmis posteritatii:

“Distrugeti Vandeea! […] Distrugeti Vandeea! […] Vandeea si iar Vandeea, iata carbunele politic ce devoreaza inima Republicii franceze; acolo trebuie lovit […] trebuie distrusa pana si rabdarea”.

La 1 august, Conventia voteaza distrugerea Vandeei: padurile, dumbravile, codrii trebuiau taiati, animalele luate, salasurile confiscate, recoltele taiate. Urmeaza, la 1 octombrie a aceluiasi an, legea de exterminare:

“Soldati ai libertatii, trebuie ca banditii din Vandeea sa fie exterminati inainte de sfarsitul lunii octombrie; salvarea patriei o cere, nerabdarea poporului francez o ordona, curajul sau trebuie sa o infaptuiasca. Recunostinta nationala ii asteapta in aceste vremuri pe toti cei a caror valoare si patriotism vor fi intarit pentru totdeauna libertatea si republica.”

Formularea este voit generala si cum nu se da nicio definitie calificativului de bandit, responsabilii locali, insarcinati cu operatiunile, cer in scris precizari. Raspunsurile nu intarzie: se iau in vedere toti locuitorii. Avocatul Villeneuve va pune, de altfel, mai tarziu, aceasta intrebare:

“Ce se intelegea, deci, prin acest cuvant, banditi? Era vorba doar de rebelii inca inarmati? Era vorba si de rebelii inca inarmati reintorsi la ordine si de locuitorii din Vandeea”.

“Vandeea”, exclama Tourreau, general-sef al armatei din vest, “trebuie sa fie un cimitir national”.

Rapoartele politice si militare sunt de o precizie elocventa; trebuie eliminate in mod prioritar femeile, “bazele reproducatoare”, si copiii, “caci [sunt] pe care sa devina viitori banditi”. Dispare, de asemenea, riscul de represalii si de razbunare. Se creeaza chiar lagare de exterminare care le sunt rezervate, ca de exemplu la Noirmoutier. La Bourgneuf si Nantes se organizeaza inecari speciale pentru copii.

Vandeeni nu mai trebuie sa se reproduca; de aici, recurgerea la o simbolistica macabra ce consta in taierea sexelor barbatilor pentru a-si face din ele, printre altele, cercei, sau pentru a le arbora la centura ca tot atatea trofee, sau a face sa explodeze cartuse in aparatul genital al femeilor. Nenorocire celui care apara “aceste lupoaice si acesti pui de lup”. Calaul Lamberty va face aceasta cumplita experienta: “pentru ca a salvat de la inec”, este arestat si condamnat la moarte. […]

Problema vandeenilor albastri [republicani – n.n.] este abordata in mai multe randuri. Desigur, ei sunt republicani, au dovedit-o, dar sunt vandeeni, ceea ce constituie in sine cea mai cumplita dintre crime. Se hotaraste deci sa fie si ei eliminati: “Moartea unui patriot este nimica toata cand este vorba de salvarea publica”, explica generalul Grignon. Carrier da o sentinta definitiva:

“De altfel, nu se poate sa mai existe asa ceva. Pot sa va afirm ca nu a mai ramas nici macar un singur patriot in Vandeea. Toti locuitorii acestei regiuni au participat, mai mult sau mai putin activ, la acest razboi.”

Reprezentantii Hentz, Garreau si Francastel sunt la fel de categorici:

“Toti locuitorii care sunt in prezent in Vandeea sunt rebeli, sunt inversunati. […] In aceasta privinta, razboiul nu va fi complet terminat decat atunci cand nu va mai exista niciun locuitor in Vandeea.”

Aceasta vointa declarata de exterminare totala ii consterneaza pe unii republicani care nu sunt la curent cu ordinele date. Unii, precum primarul din Fontenay-le-Comte, isi consemneaza surpriza si indignarea in fata acestei violente:

“In ziua de 12 scena sporeste in oroare, generalul Amey pleaca cu coloana lui si da foc tuturor fermelor de la La Rochelle pana la Les Herbiers. Pe o distanta de trei leghe, nimic nu e crutat. Barbatii, femeile, chiar si sugarii, femeile insarcinate, totul a pierit de mainile coloanei lui. In zadar nefericitii patrioti, cu certificatele de civism in mana, le-au cerut acestor turbati sa le crute viata; ei nu au fost ascultati, li s-a taiat beregata.” […]

La 7 noiembrie, Conventia merge mai departe si sterge de pe harta Frantei regiunea Vandee pentru a o renumi departamentul Venge [Razbunare in lb. franceza – n.n.]. Rationamentul este logic: cum un om nu se poate sa se revolte impotriva republicii, vandeeanul nu poate fi deci considerat om, si cum niste neoameni nu pot avea bunuri, deci un teritoriu, acest teritoriu  nu mai poate avea nume; prin urmare Vandeea este rebotezata. […]

Trebuie apoi trecut de la teorie la practica: problema nu e usor de rezolvat, caci este vorba de a elimina 815 000 locuitori – care, in plus, sunt atat de “rai republicani” incat refuza sa se lase ucisi. Trebuie distinse trei mari etape.

Prima corespunde fazei stiintifice. Ideea este simpla, desi greu de concretizat din motive tehnice: e vorba, conform dorintei si legilor Conventiei si a Comitetului Salvarii Publice, de a pune in aplicare mijloacele de exterminare la o scara mare dintre cele mai eficace. […] aceste proiecte au fost abandonate , din cauza nesigurantei lor, in favoarea unor masuri empirice punctuale ca ghilotina – poreclita “razatoarea nationala”, “moara de tacere” sau “mama sfanta”- glontul, baioneta, sabia si patul pustii. Totusi, dupa marturisirea republicanilor insisi, ansamblul acestor mijloace este prea lent, deci ineficace, si mai ales prea costisitor; calaul percepe 59 livre 950 pentru el, 9 pentru carator), pentru fiecare cap taiat; gloantele sunt rare si mai cu seama destinate efortului de razboi extern; baionetele si sabiile se rup usor sub loviturile repetate si paturile pustilor, de care revolutionarii se folosesc ca de niste maciuci pentru a sfarama capetele vandeenilor aliniati in forma de matanii, nu sunt destul de solide.

Pe deasupra, calaii-soldati, insuficient de caliti, devin repede ineficienti fiind “prea sensibili”. In ceea ce priveste problema financiara, se pleaca de la principiul ca executatul trebuie sa-si plateasca executia, iar daca nu, trebuie sa o faca comunele razvratite si departamentele, totul completat prin vinderea la mezat a hainelor, dintilor si parului condamnatilor. Sistemul va fi rationalizat si globalizat de catre Comisia de Subzistenta, comisie insarcinata cu jefuirea Vandeei

Orasele, mari si mijlocii, au devenit centre de exterminare, intre altele prin intermediul “anticamerelor mortii” si al inecarilor.

“Anticamerele mortii” sunt compuse din inchisori ca cea din La Bouffay si Nantes, din lagare sub cerul liber, indeosebi lagerele din insulele Loirei. Aceste locuri sunt concepute ca tot atatea “locuri ale mortii” dupa expresia la moda din Nantes. Se spera ca prizonierii ingramaditi unii peste altii vor muri in mod natural rapusi de boala sau, daca nu, se vor ucide intre ei. In fapt, rezultatele dezamagesc, caci “cainii astia nu crapa indejauns de repede”: se dovedeste, deci, necesar ca procesul sa fie accelerat, de unde recursul la mijloacele obisnuite, adica ghilotina, impuscarile masive si inecarile, surse de mari festivitati si banchete chiar la fata locului.

Mult timp s-a crezut ca aceste inecari s-au limitat doar la orasul Nantes (cel putin 23 sunt recenzate, dintre care una cu cel putin 1200 persoane); de fapt, nu e adevarat, le regasim cam peste tot.

Dupa caz, inecarile sunt individuale, pe cupluri sau in numar mare. Inecurile pe cupluri, poreclite “casatorii republicane”, i-au amuzat in mod special pe organizatori si i-au marcat profund pe martori din cauza caracterului lor – este vorba de a uni goi (hainele sunt confiscate si vandute de catre calai) in pozitii obscene un barbat si o femeie, de preferinta tata si mama, fratele si sora, un preot si o calugarita etc., inainte de a-i arunca in apa.

Pentru inecarile in numar mare, procedura este mai lunga: se ingramadeste “incarcatura umana” intr-o galiota prevazuta cu saborduri; odata ajunsa in larg, scandurile sunt facute bucati cu lovituri de topor; apa tanseste din toate partile si in cateva clipe vasul se scufunda si prizonierii mor inecati; daca nu se intampla acest lucru, supravieuitorii sunt trecuti imediat prin taisul sabiei, de unde numele de “insabiere”.

[…]

Numeroase sunt marturiile de acest fel, al caror ecou devine avocatul Tronson-Ducoudray cu ocazia procesului Carrier. Dincolo de aceasta pledoarie, intelegem ce a vazut si auzit acest om:

“Vedeti aceste femei, aceste mame nefericite aruncate in valuri impreuna cu copiii lor. Copilaria, frumoasa copilarie, devine obiectul celei mai de necrezut turbari. O crima, pe care furiile razboiului o fac abia credibila, este comisa in orasul Nantes inarmat pentru patrie. Copii de 10, 5, 2 ani, copii ce sug inca, sunt masacrati sau inecati. Ii vad pe acesti nefericiti intanzindu-si catre calaii lor bratele nevinovate, zambindu-le de la sanul ce ii poarta si de la care un brat feroce ii smulge. Vad fluviul aducand la mal o femeie ce isi strange inca la piept copilul mort, o fata incolacita in jurul mamei ei. Trec prin piata unde se afla instrumentul supliciului. Vad un copil de 13 ani pe esafod; el ii spune calaului aceste vorbe sfasietoare: O sa ma doara tare? […]”

Conventionalii, dintr-o preocupare pentru economie (o nava scufundata costa 200 de livre) au incercata asfixierea in vapoare inchise ermetic. Totusi, acest mijloc nu este retinut din cauza unei plangeri la municipalitate . “Horcaitul murbunzilor ii deranjeaza pe riverani”.

Urmeaza in mod logic a treia etapa. Esecul este evident din lipsa unui plan de ansamblu. Conventia ii cere lui Tourreau, general sef al armatei din vest, sa-l conceapa, ceea ce si face in termeni foarte precisi. Pentru a-si duce la sfarsit misiunea, el se sprijina pe trei structuri: coloanele infernale, sau “cozi ale lui Robespierre”, care pornesc la drum la 21 ianuarie 1794, flotila de la Loara si Comisia de Subzistenta. Prudent, el solicita girul Comitetului Salvarii Publice, care ii este dat la 8 februarie:

“[…]extermina-i pe banditi pana la ultimul, aceasta ti-e datoria”.

El este deci linistit, cu atat mai mult cu cat a dat deja consemne:

“Camarazi, intram in tinutul razvratit. Va ordon sa dati foc la orice poate fi ars si sa-i treceti prin taisul sabiei pe toti locuitorii pe care-i veti intalni. Stiu ca pot exista cativa patrioti in acest tinut; nu conteaza, trebuie sa sacrificam totul.”

La 24 ianuarie, adica la trei zile dupa inceputul “plimbarilor”, el reaminteste consemnele si finalitatea operatiunii:

“Daca intentiile mele sunt bine sprijinite, nu vor mai exista in Vandeea, peste 14 zile, nici case, nici hrana, nici arme, nici locuitori. Trebuie ca toti copacii, toti codrii inalti care exista sa fie doborati.”

[…] De partea vandeeana, descrierile facute dezvaluie ferocitatea situatiei:

“Femei insarcinate erau intinse si zdrobite sub teascuri. O biata femeie, ce ce se afla in aceasta situatie, a fost spintecata de vie. Numitul J. L. a fost  ars de viu in patul sau unde fusese retinut de boala. Membre insangerate si sugari erau purtati in triumf in varful baionetelor. O tanara din La Chapelle a fost luata de calai care, dupa ce au violat-o, au agat-o de un stejar. Fiecare picior era legat de o creanga a copacului si indepartat cat mai mult de celalalt. In aceasta pozitie au spintecat-o cu sabia pana la cap si au taiat-o in doua”.

Cele mai cumplite atrocitati, raportate chiar de revolutionari, sunt comise: ei tabacesc pieile vandeenilor pentru a face din ele pantaloni de calarie destinati ofiterilor superiori; la Angers, taie capetele pentru a le diseca; la LEs Herbiers, arunca femeile si copiii, de-a valma, in cuptoare; la Clissons, topesc cadavre pentru a recupera grasimea pentru spitale si carute, etc.

Orice sentiment de mila este interzis, dupa cum proclama Carrier:

“Sa nu vina nimeni sa ne vorbeasca de omenie fata de acesti vandeeni feroce; ei vor fi exterminati cu totii; masurile adoptate ne asigura o rapida intoarcere la liniste in aceasta regiune; dar nu trebuie sa lasam nici macar un singur rebel, caci cainta lor nu va fi niciodata sincera.”

[…] Bilantul se impune: Vandeea militara, dintr-o populatie estimata la 815 000 persoane, a pierdut cel putin 117 000 de membri, dintre care o mare parte din cauza sistemului de depopulare denuntat la vremea respectiva de Graccus Babeuf, care vorbeste despre populicid.

R. Secher, “Razboiul din Vandeea. Razboi civil, genocid, memoricid”, Cartea neagra a Revolutiei Franceze, Ed. Grinta

Sursa imagini: storialibera.it

• Vremuri Vechi si Noi: Discursul lui Soljenițîn la inaugurarea Memorialului Vendeea

Memorialul de la Vendeea este construit în apropiere de Boulogne şi de Muzeul de Istorie de la Vendeea. Clădirea comemorativă a fost realizată de Agenţia „Christine de Vichet şi Philippe Noir” şi aduce un omagiu victimelor războiului de la Vendeea, în special celor 564 de victime ucise de ultima coloană General Cordellier.De asemenea, se aduce un memoriu tuturor victimelor sistemului totalitar, iar aceasta este motivul pentru care Aleksandr Soljeniţîn a inaugurat monumentul în 1993.

Două au fost marile discursuri cu care Aleksandr Soljeniţîn a scandalizat America şi Europa Occidentală, devenind de atunci încolo, pentru cei mai mulţi, un indezirabil. Unul dintre ele a fost rostit în Franţa, la Vendée, pe o ploaie infernală, în faţa câtorva mii de oameni, în toamna lui 1993, cu prilejul comemorării a 200 de ani de la primul mare genocid din istoria modernă a lumii, pe care Soljeniţîn l-a denunţat fără menajamente, arătând tuturor abominabila crimă a Revoluţiei Franceze, ce masacrase cel puţin 117.000 de creştini (cf. Le livre noir de la Révolution Français, Cerf, 2008).

Domnule preşedinte al Consiliului General al Vendeei, dragi vendeeni,

 Cu două treimi de secol în urmă, copil fiind, citeam deja cu admiraţie povestirile care evocau revolta din Vendeea, atât de curajoasă, atât de disperată. Dar niciodată nu mi-aş fi putut închipui, nici măcar în vis, că, în zilele bătrâneţii mele, voi avea onoarea de a inaugura monumentul în cinstea eroilor, în cinstea victimelor acestei revolte.

Douăzeci de decenii s-au scurs de atunci, timp în care fiecare ţară a evoluat diferit. Nu numai în Franţa, ci şi în alte părţi, revolta din Vendeea şi represiunea sa sângeroasă şi-au găsit alte şi alte lămuriri, mereu reînnoite. Aceasta deoarece evenimentele istorice nu sunt niciodată cu adevărat înţelese în incandescenţa pasiunilor care le însoţesc, ci de departe, atunci când trecerea timpului le-a mai răcit.

Multă vreme, am refuzat să auzim şi să acceptăm ceea ce strigau cei ce piereau, cei ce erau arşi de vii, ţăranii dintr-un ţinut de oameni harnici, pentru care Revoluţia părea să fi fost făcută şi pe care aceeaşi Revoluţie i-a oprimat şi umilit în modul cel mai îngrozitor.

Ei bine, da, aceşti ţărani s-au revoltat împotriva Revoluţiei. Toate revoluţiile dezlănţuiesc în oameni instinctele barbariei celei mai elementare, forţele opace ale invidiei, lăcomiei şi urii; contemporanii înţeleseseră foarte bine acest lucru. Au plătit un tribut greu psihozei generale, într-o perioadă în care fie şi numai un comportament de om politic moderat – sau aparenţa lui – trecea drept o crimă.

Secolul XX a estompat, în ochii umanităţii, aureola romantică care învăluia Revoluţia din secolul al XVIII-lea. O dată cu trecerea anilor, oamenii au sfârşit prin a se convinge, prin propria lor nefericire, de faptul că revoluţiile distrug caracterul organic al societăţii, că ruinează cursul natural al vieţii, că anihilează cele mai bune elemente din viaţa publică, lăsând terenul liber pentru cele mai rele. Nici o revoluţie nu poate îmbogăţi o ţară; câţiva descurcăreţi fără scrupule provoacă nenumărate morţi, o pauperizare extinsă şi, în cazurile cele mai grave, o degradare de durată a populaţiei.

Cuvântul „revoluţie” însuşi, din latinescul revolvere, semnifică a te rostogoli înapoi, a reveni, a resimţi, a reaprinde. În cel mai bun caz, a provoca dezordine. Cu alte cuvinte, un şir întreg de semnificaţii prea puţin atrăgătoare. În zilele noastre, în lumea întreagă, cuvântul „revoluţie” nu mai este însoţit de epitetul „mare” decât cu circumspecţie şi, de multe ori, cu multă amărăciune.

Înţelegem acum din ce în ce mai bine că efectul social dorit cu atâta ardoare poate fi obţinut printr-o desfăşurare evolutivă normală, cu infinit mai puţine pierderi şi fără sălbăticie generalizată. Trebuie să ştim să chivernisim cu răbdare ceea ce ne oferă fiecare zi din prezent. E vană speranţa că revoluţia poate regenera natura umană. Acesta este lucrul pe care îl sperase revoluţia voastră, şi încă mai mult a noastră.

Revoluţia franceză s-a desfăşurat în numele unui slogan intrinsec contradictoriu şi irealizabil: “libertate, egalitate, fraternitate”. În viaţa socială, libertatea şi egalitatea tind să se excludă în mod natural, sunt antagonice una alteia! Libertatea distruge egalitatea socială – acesta este chiar unul din rolurile libertăţii –, iar egalitatea restrânge libertatea, deoarece, altminteri, prima nu ar putea fi atinsă. În ce priveşte fraternitatea, ea nu face parte din familia primelor două. Este doar un adaos exaltat la slogan şi nu dispoziţiile sociale vor crea adevărata fraternitate. Aceasta este de ordin spiritual.

Mai mult, acestui slogan temerar i se adăuga pe ton ameninţător: „sau moartea”, ceea ce îi distrugea întreaga semnificaţie. Nu voi putea niciodată dori nici unei ţări o revoluţie. Dacă revoluţia secolului al XVIII-lea nu a dus la ruina Franţei, este numai pentru că a avut loc Thermidor.

Revoluţia rusă nu a cunoscut un Thermidor care să o zăgăzuiască. Ea a antrenat poporul nostru până la capăt, până la prăpastie, până la abisul pierzaniei. Regret că nu sunt prezente aici persoane care să adauge ceea ce au învăţat din experienţa proprie, în străfundurile Chinei, ale Cambodgiei, ale Vietnamului, care să ne spună care a fost preţul plătit de ei pentru revoluţie. Experienţa Revoluţiei franceze ar fi trebuit să fie o lecţie suficientă pentru organizatorii raţionalişti ai fericirii poporului. Dar nu! În Rusia, totul s-a desfăşurat încă şi mai rău, şi la o scară incomparabil mai mare.

Multe din procedeele crude ale Revoluţiei franceze au fost docil aplicate pe corpul Rusiei de comuniştii leninişti şi de socialiştii internaţionalişti. Numai că gradul lor de organizare şi caracterul lor sistematic le-au depăşit cu mult pe cele ale iacobinilor. Nu am avut un Thermidor, dar – şi putem fi mândri de aceasta, cu toată onestitatea – am avut Vendeea noastră. Şi nu una, ci mai multe. Este vorba despre marile răscoale ţărăneşti din 1920-21. Voi evoca doar un episod bine cunoscut: masele de ţărani, înarmaţi cu bâte şi furci, care s-au îndreptat spre Tambov, însoţite de dangătele clopotelor de la bisericile din jur, pentru a fi secerate de mitraliere. Răscoala de la Tambov a rezistat unsprezece luni, deşi comuniştii au folosit în reprimarea ei tancuri, trenuri blindate, avioane, au luat ostatece familiile răsculaţilor şi au fost la un pas de a utiliza gaze toxice. Am cunoscut şi o rezistenţă teribilă în faţa bolşevismului la cazacii din Urali şi de pe Don, înăbuşită în valuri de sânge. Un adevărat genocid.

Inaugurând astăzi memorialul eroicei voastre Vendeea, văd cu ochii minţii monumentele care vor fi ridicate cândva în Rusia, martore ale rezistenţei ruse în faţa năvălirilor hoardei comuniste. Am traversat împreună cu voi secolul XX. De la un capăt la celălalt, un secol de teroare, cumplită încoronare a acestui progres la care visase atâta secolul al XVIII-lea. În zilele noastre, cred, tot mai mulţi francezi vor înţelege din ce în ce mai bine, vor aprecia mai just, vor păstra cu mândrie în memorie rezistenţa şi sacrificiul celor din Vendeea.

Aleksandr SOLJENIŢÎN

Lucs-sur-Boulogne, sâmbătă 25 septembrie 1993

În româneşte de Ioana Ocneanu

Sursă: Răzvan Codrescu

 

 

 

 

 

 

 

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/documentar-subtitrat-vandeea-genocid-revolutia-franceza/

 

 

 

 

 

 

(Inainte de a ramane fara umbrela,”preotul” Iohannis critica „Parohia”NATO,transformata in…bisericute) 

Mini-summit NATO – UE – Ucraina la Bruxelles

 

De Victor Bratu

18 Decembrie, 2024

Șeful NATO, Mark Rutte, se întâlnește miercuri cu președintele Volodimir Zelenski, împreună cu cei mai importanți cinci lideri europeni, pentru a discuta despre situația înrăutățită din estul Ucrainei. Scopul întânirii, scrie Politico, este de a ajuta Kievul să-și asigure câștiguri strategice înainte ca Trump să-și reia mandatul Casa Albă, luna viitoare.

Discuția de astăzi, găzduită la reședința secretarului general NATO, se va concentra asupra modului în care Europa poate continua să ofere cel mai eficient sprijin Ucrainei.

Au fost invitați la discuții și la o cină premierii Italiei și Poloniei, Giorgia Meloni și Donald Tusk, cancelarul Olaf Scholz, ministrul de Externe al Marii Britanii, David Lammy, președintele Franței, Emmanuel Macron, și președinții Comisiei și Consiliului, Ursula von der Leyen și Antonio Costa.

Discuțiile se vor concentra pe două subiecte principale: cum să acționeze UE în fața eventualelor ”turbulențe” generate de noua administrație Trump și ce poate face acum UE pentru Ucraina.

Un prim pas către atenuarea ”turbulențelor” a fost deja făcut la nivelul NATO, care a concretizat inițiativa fostului secretar general Jens Stoltenberg ca Alianța să preia coordonarea ajutoarelor pe care NATO le oferă Ucrainei. Asta va fi totuși o misiune complicată dacă Donald Trump decide să reducă, sau să suspende, ajutoarele militare oferite Kiev. În această situație, statele NATO- în special cele din Europa – ar urma să compenseze, dacă pot, un nivel mai scăzut al ajutoarelor americane.

Un alt subiect firbinte este cel al garanțiilor de securitate pe care Ucraina le poate obține de la statele NATO în situația în care se așează la masa negocierilor cu Rusia.

Kiev așteaptă de această dată, Ucraina așteaptă alt tip de garanții decât cele care i s-au oferit în urmă cu 30 de ani, când a predat armamentele atomice Rusiei, sau care i s-au oferit în urmă cu 10 ani, după anexarea Peninsulei Crimeea de către Rusia. 

În ambele situații, respectivele garanții de securitate nu au ajutat Ucraina să evite succesive invazii ale Rusiei.

(Citește și: ”Donald Trump anunță că va vorbi cu președinții Putin și Zelenski despre pace. Polonia: Rusia trebuie forțară la negocieri, nu Ucraina”)

 

https://cursdeguvernare.ro/mini-summit-nato-ue-ucraina-la-bruxelles.html