“Pentru că unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră”(Mat.6/21) sunt mai mulţi de partea lui Satan (2 Reg.6/16-23), decât cei care sunt cu Dumnezeu; Dar cei puţini (chemaţi şi aleşi ) sunt mai buni, fiindcă rămân Una cu Atotputernicia, Atotcunoaşterea şi înfăptuirea Lui (Fil.2/13); Chiar dacă mulţi îl înjură şi-l condamnă pe nedrept; Îl contestă, îl învinuiesc, îl neglijează, nu-l ascultă, îl înlocuiesc printr-un zeu cartonat, pictat, iconat, ori îl “” ocolesc””, nimeni nu scapă de întâlnirea cu Acela care rămâne măreţ, veşnic şi sfânt! Toţi cei care preferă să rămână în sclavia satanei, muribunzi în păcat, dacă nu se pocăiesc, dacă nu se golesc de sine-de satan, pentru a se umple cu Plinătatea Seminţei Biblice a lui Dumnezeu (Luca 8/11), devin una cu veşnica gheenă… Deja “Şeful” lor- “stăpânitorul acestei lumi este judecat” (Ioan 16/11);Si însuşi Hristos ne-a îmbărbătat când ne-a spus că “am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer” (Luca 10/18)… Curând “va fi aruncat afară” (Ioan 12/31), pentru că şi Fiara cu Prorocul mincinos “să fie aruncaţi de vii în iazul de foc””,dimpreună cu diavolul-balaurul, şarpele cel vechi (Ap.19/20 şi Ap.20/10)! Astfel, cei cărora li s-au tăiat capetele (Ap.6/9-11) din pricina Cuvântului şi Credinţei Cristice, dimpreună cu toţi cei martirizaţi, (Evrei, cap. 11); Ei, de care lumea nu este vrednică, deşi au fost daţi ca hrană în arena leilor, sau îmbrăcaţi în scoarţa copacilor şi tăiaţi cu ferăstrăul, tocmai acesti ’’Birui ţi” de Satan-TRIUMFA pe veci, pentru că în ei pulsează Viaţa Dumnezeiască- Duhul Sfânt şi, Acela care este în cei înzidiţi in Trupul Bisericii Lui este mai mare, mai tare şi mai sfânt decât toţi ceilalţi la un loc… (1 Ioan 4/4) Să învăţăm şi de la Habacuc 3/17-19:” Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! Domnul Dumnezeul este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor şi mă face să merg pe înălţimile mele…”

Publicat la: Februarie 15, 2023   Nici un comentariu

Noi soiuri/ hibrizi si tratamente la tomate,ardei,vinete… Plantele care tin la distanta mustele si tantarii … Scheme de infiintare a culturilor … Sucul de rosii;Cultivarea hibrizilor de ardei boia sub mediu protector…Nature Fresh Farms, cel mai mare cultivator de ardei gras de sera din America de Nord;Carenta fierului din plante (cloroza ferica);Taierile de crestere si fructificare la ardeiul din solar…Alungirea rasadurilor si corelarea acestui fenomen cu factorii lumina si temperatura- etc …” Paul Lambrino s-ar fi uşchit în Portugalia, unde vrea să ceară azil politic”…Mihai Lască, deputat A.U.R.. Portret de infractor, dac liber şi extremi…ROMÂNIA FURATĂ. Mamutul Rodipet: Din cel mai mare distribuitor de ziare din România a rămas doar un dosar penal…ROMÂNIA este FURATĂ,pentru ca avem  Legi făcute de parlamentari care au probleme  cu (farade)legea…Guvernarea Vacaroiu-PSD sau cum a fost jefuita Romania…FPS sau Frăția Perpetuului Șmen…Ion Iliescu a contribuit direct la mecanismul terorii comuniste…Partidul Comunist Roman avea drept obiectiv principal, stabilit de Moscova, dezmembrarea Romaniei,continuat de Pesedisti cu…podul de flori …Ion Iliescu şi Securitatea: o dragoste din tinereţe….Șocul trecutului; Despre nazismul satanic, partea I
…Nu vă este MILĂ de ACEST Popor, batjocorit până la sânge de socialişti, komunisti şi de alţi satanişti? Nu vă este ruşine ce aţi făcut din această Tara de… … “Când veţi păcătui, VĂ VOI RISIPI PRINTRE POPOARE, DAR DACĂ vă veţi întoarce la Mine şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci… vă voi aduna şi vă voi aduce iarăşi în locul…” (Neemia 1/8,9)… Popor Român,  gloate, ţări şi naţii-toate-nu pierdem NIMIC, dacă ne spălăm, nu doar pe dinafară ci, şi pe dinăuntru- de… Tări şi Popoare, oameni de pretutindeni,   ştiţi că ne îmbolnăvim pentru că fardăm neiertarea şi răutatea din noi şi nu avortăm sursa tuturor relelor? Pentru asta,” Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.” Nu te lasă biruit de rău, ci… Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţă, şi Eu te voi lepăda şi… Pentru că…” nimeni nu poate birui ispita, “dacă nu este Dumnezeu cu el “(Ioan 3/2), să luptăm contra păcatului numai împreună cu Isus, cu El în noi, şi cu noi, protejaţi în El,… În războiul dus contra păcatului – Dumnezeu este de partea noastră şi… Păstorii naţionali şi globali nu ne vor deştepţi, bogaţi ci, ne vor prosti, săraci, goi, întunecaţi, răi, supuşi, manipulabili, îndoctrinaţi, CIP-uiti, teleghidaţi, ca să ne aibă la mâna prin vicii,…Fructul care reduce riscul de accident vascular cerebral…Eficienta vinului fiert in cazul virozelor…Cum tratam durerile de spate fara sa ajungem la operatie…Care sunt semnele ocluziei intestinale…Efectele miraculoase ale cepei…5 remedii naturale care combat arsurile la stomac…Iată cum puteți elimina un neg fără durereBoala gingiilor. Simptome, cauze si tratamente…Peştele previne depresia şi protejează vederea…Cauzele diabetului…Ce să mănânci când ai diaree…Hemoroizii: de la simptome la tratament…De ce apare artrita reumatoidă ? etc…Acum şi atunci / Timp şi veşnicie, de C. H. Mackintosh; Cei trei vrăjmaşi ai creştinului Bruce Anstey; Fugiţi, din revista „Cercetați Scripturile”; Doisprezece scrisori către tinerii credincioşi-4. Trupul lui Hristos , de Edward Dennett; Un singur Nume; Dragostea pentru cei pierduţi; Mântuirea prin Isus; Nu fi nepăsător față de o mântuire așa de mare! Astăzi, (căci mâine este prea târziu, cum scrie în Evrei, cap.4 şi 5) fiecare om este chemat de Prietenul păcătoşilor să i  se dea (prin credinţă)- în DAR- Titlul de Proprietate Cerească (Mat.6/19-34), bogăţie care nu rugineşte şi nici n-o fură nimeni! Pentru această moştenire nu ni se cer pomeni, ritualuri, (Isaia, 1/10-31), formalisme, datini, idolatrii iconate, făcătoare de bani şi de sărăntoci; Doar trebuie, prin pocăinţă, să-i dăm tot ce avem  rău în noi( căci nimic bun nu locuieşte in omul neânnoit-Rom.cap.7)- tirania eului, dimpreună cu „şeful” satan… Să credem că numai în El găsim iertare, sfinţire, împăcare, mântuire, blândeţe şi alte bunătăţi Cereşti, dacă intrăm (nu în Arca lui Noe, ci în „Corabia Cristică”), umpluţi cu Invăţătura lui- Plinătatea Duhovnicească „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (F.A.4/12) Asta, dacă nu devenim robul lucrului de care suntem biruiţi- banul…  DECI- „Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13/5,6)Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 33-1024x1024.jpgAveți grijă de inima voastră! De ce este importantă inima?„Nu poți vedea bine decât cu inima.Esenţialul este invizibil pentru ochi”!(Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinț).Nu vă îngrijorați ci căutaţi mai întâi Împărăția Cerurilor; Să fii bogat față de Dumnezeu… Epistola întâi a lui Ioan – Capitolul 4, de F. B. Hole; Dovada că Duhul Sfânt locuiește în noi (1Ioan 3.24-4.6); Adevărata viţă-Ioan 15.1-8,de  William Wooldridge Fereday; Adevăratul iudeu şi Israelul lui Dumnezeu- Dirk Schürmann; Stăpânitorul lumii – Satan „stăpânitorul pământului”; Despre aruncările și căderile lui satan! Cum a fost biruită puterea satanei?de J. T. Mawson; Marea Luptă; Iazul de foc și pucioasă; Prorocii mincinosi; Apocalipsa 20b – Lucrurile de la urmă: legarea lui Satana, cea dintâi înviere, Împărăția de o mie de ani, de Daniel Branzei; 19 Versete biblice despre Diavol; Iadul Vesnic, de Alin Lolos;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 21-1024x585.png(Pe cand la noi?) Dosarele cehoslovacilor din gulagul sovietic publicate online…Relația dintre teologie și știință în contextul contemporan…Cele mai mari genii ale lumii au mărturisit pe Dumnezeu ; Dr. Jack Cuozzo: „Biblia este exactă atunci când descrie timpul și faptele istorice sau științifice”; Cine L-a creat pe Dumnezeu? DONALD JAMES BATTEN Existența lui Dumnezeu;Trăim la propriu ÎN „interiorul” lui Dumnezeu;  Argumente filosofice pentru existența lui Dumnezeu;  Dr. John Morris: „Sistemele vii poartă semnătura activității creatoare a lui Dumnezeu și nu ar putea fi rezultatul proceselor întâmplătoare”; Dr. D. B. Gower: Ordinea și complexitatea extraordinară a naturii sunt întru totul în concordanță cu existența unui Creator; Dr. Arthur Jones: „Explicațiile evolutive se dovedesc a fi inevitabil inconsistente”; Dr. Kurt P. Wise: „Știința își datorează însăși existența și raționamentul afirmațiilor Scripturii”;  Dr. John P. Marcus: Creația lui Dumnezeu reflectă în mod clar înțelepciunea Sa infinită pe care a folosit-o pentru a o proiecta și crea; Dr. Angela Meyer: „Tot ceea ce văd în natura din jurul meu indică un proiectant divin”;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este ww-1.jpg
Dr. Nancy M. Darrall: „Ceația este rezultatul unui proiectant inteligent și este cu siguranță posibilă într-o perioadă scurtă de șase zile”;Dr. Werner Gitt: „Se poate demonstra din punct de vedere biblic și științific că putem avea încredere deplină în relatarea biblică a creației”;  Dr. J. H. John Peet: „Sunt convins atât din punct de vedere biblic, cât și științific, că relatarea creației din Facerea 1 este istorică și ar trebui tratată ca fapt”; Dr. Andrew McIntosh: Cred că oamenii insistă cu teoria evoluției, deoarece nu vor să răspundă în fața unui Dumnezeu Creator; Dr. Keith H. Wanser: „Există mult mai multe dovezi științifice care susțin o creație recentă de șase zile decât cele în favoarea evoluției și a unui pământ vechi”;Dr. George T. Javor: Complexitatea și ciclurile naturii arată existența unui Creator; Misterioasa tabletă extraterestră. Sistemul informațional uimitor și multi-stratificat al ADN-ului;  Cei mai mari și cei mai vechi arbori din lume; Pădurile superbe de alge de pe fundul oceanului ajung la o înălțime de 120 de metri; Bioluminescența – Lumina vietăților; Dr. Natalie Bennett: Știința întărește credința în Dumnezeu; Motoarele lui Dumnezeu care descurcă ADN-ul; Antony van Leeuwenhoek: Perfecțiunea organismelor mici se datorează faptului că au fost create de Dumnezeu;Dr. Ed Knorr: „Toate au mult mai mult sens atunci când sunt privite prin prisma biblică”; Psihologul Nathan Marinau susține creația ;Sir Michael Faraday, fondatorul electronicii și al electromagnetismului: „Să prețuim privilegiul de a cunoaște adevărul lui Dumnezeu”;  Sir James Clerk Maxwell, fondatorul termodinamicii statistice: „Oamenii de știință, precum și ceilalți oameni, trebuie să învețe de la Hristos”; Lord Kelvin, fondatorul termodinamicii și al energeticii: „În jurul nostru există dovezi puternice ale design-ului inteligent și binevoitor”;Sir Robert Boyle, fondatorul chimiei moderne: Vastitatea, frumusețea, ordinea corpurilor cerești arată existența lui Dumnezeu;89

Sir William Harvey, fondatorul medicinei moderne: Dumnezeu își arată existența în lucrările Sale;John Ray, fondatorul biologiei moderne și al istoriei naturale: Nu există o ocupație mai utilă și mai plăcută decât contemplarea lucrărilor lui Dumnezeu;Gottfried Wilhem Leibniz, matematician și filozof german, fondator al calculului infinitezimal: „Dumnezeu este întru totul perfect”; Sir Joseph J. Thomson, laureat al Premiului Nobel pentru fizică, descoperitor al electronului și fondator al fizicii atomice: „Mari sunt lucrurile Domnului”; Francis Collins, Director al Institutului Național de Cercetare a Genomului Uman: „Principiile credinței sunt complementare principiilor științei”; Voltaire, filozof și istoric francez, unul dintre cei mai influenți gânditori ai Iluminismului: Toată natura ne strigă că Dumnezeu există; David Hume, filozof, istoric și economist scoțian, fondator al scepticismului modern: Ordinea universului dovedește că Dumnezeu există; Ludwig Wittgenstein, unul dintre fondatorii filozofiei analitice: „A crede în Dumnezeu înseamnă a vedea că viața are un sens”; Martin Luther King, Jr., laureat al Premiului Nobel pentru pace: „Orice am face, trebuie să-L punem pe Dumnezeu pe primul plan”; Desmond Tutu, laureat al Premiului Nobel pentru pace: „Dumnezeu ne-a dat un dar incredibil – darul de a alege”; Galileo Galilei, fondator al fizicii experimentale: „Inteligența umană este o lucrare a lui Dumnezeu și una dintre cele mai minunate”; Nicolaus Copernic, fondator al cosmologiei heliocentrice: Cunoașterea lucrărilor lui Dumnezeu este un mod de închinarea la Cel Preaînalt; Rene Descartes, fondator al geometriei analitice și al filosofiei moderne: „Certitudinea și adevărul tuturor științelor depind doar de cunoașterea adevăratului Dumnezeu”; Blaise Pascal, fondatorul hidrostaticii, hidrodinamicii și al teoriei probabilităților: „Prin Iisus Hristos Îl cunoaștem pe Dumnezeu”; Nelson Mandela, laureat al Premiului Nobel pentru pace: Toți oamenii sunt creați după chipul Creatorului și sunt copiii lui; Theodore Roosevelt, laureat al Premiului Nobel pentru pace: Frica de Dumnezeu înseamnă a-L iubi, respecta și cinsti pe Dumnezeu;  Francois Mauriac, laureat al Premiului Nobel pentru literatură: Dumnezeu nu se oferă în totalitate pe Sine decât celui care a anihilat tot ce se află în el însuși și care stă în calea iubirii divine;Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 12-2-1024x585.jpg

Joseph Murray, laureat al Premiului Nobel pentru medicină și fiziologie: „Nu există niciun motiv pentru care știința și religia să funcționeze într-o relație contradictorie”; Isidor Isaac Rabi, laureat al Premiului Nobel pentru fizică: „Fizica m-a apropiat de Dumnezeu”; Arthur Compton, laureat al Premiului Nobel pentru fizică: „În esență, nu poate exista niciun conflict între știință și religie”; Robert Millikan, laureat al Premiului Nobel pentru fizică: „Nu există nicio bază științifică pentru negarea religiei”; Albert Einstein, laureat al Premiului Nobel pentru fizică: „Cu cât studiez mai mult știința, cu atât mai mult cred în Dumnezeu”; Alexandr Soljenițîn, laureat al Premiului Nobel pentru literatură: „Oamenii l-au uitat pe Dumnezeu”; Charles H. Townes, inventatorul laserului: „Simt cu tărie prezența și acțiunile unei Ființe creative mult deasupra mea și totuși mereu personală și apropiată”; Cele 12 articole ale lui Isaac Newton despre Dumnezeu și Iisus Hristos; Einstein, universul și Dumnezeu; Cum îl vedeau Einstein, Spinoza, Roosevelt, Pascal, și alți filozofi și oameni de știință pe Iisus Hristos; Adevărul despre condamnarea lui Galileo Galilei de către Biserica Catolică; 15 mari savanți creștini care au crezut în Dumnezeu; Lansare de carte: Stalin și poporul rus… Recenzie: Revoluţia rusă 1891-1924. Tragedia unui popor (Orlando Figes)… Putin îi înfometează pe ucraineni ca Stalin în timpul Holodomorului. „Oamenii beau apă din calorifere și bălți. De foame, au mâncat câini fără stăpân”; Cărţi ticăloase; Gulagul și războiul. Cum s-au răspândit metastazele stalinismului (Anne Applebaum);Moștenirea gulagului. Frăția criminal; 70 de ani de la deportarea basarabenilor în gulagul sovietic;Jean Claude Juncker și Marx; De ce comunismul nu și-a avut Nürnbergul său? Comentariul 7: Despre istoria omorurilor în Partidul Comunist Chinez; Cum a devenit relația Xi Jinping- Vladimir Putin atât de strânsă și cum ar putea evolua; „Nu putem câștiga acest război”… Relația dintre teologie și știință în contextul contemporan;Dr. Andrew Snelling: Dovezile științifice, înțelese corect, sunt în concordanță totală cu relatarea biblică a creației…

 

 

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 11-2-1024x585.jpg

 

 

 

Astăzi, (căci mâine este prea târziu, cum scrie în Evrei, cap.4 şi 5) fiecare om este chemat de Prietenul păcătoşilor să i  se dea (prin credinţă)- în DAR- Titlul de Proprietate Cerească (Mat.6/19-34), bogăţie care nu rugineşte şi nici n-o fură nimeni! Pentru această moştenire nu ni se cer pomeni, ritualuri, (Isaia, 1/10-31), formalisme, datini, idolatrii iconate, făcătoare de bani şi de sărăntoci; Doar trebuie, prin pocăinţă, să-i dăm tot ce avem  rău în noi( căci nimic bun nu locuieşte in omul neânnoit-Rom.cap.7)- tirania eului, dimpreună cu „şeful” satan… Să credem că numai în El găsim iertare, sfinţire, împăcare, mântuire, blândeţe şi alte bunătăţi Cereşti, dacă intrăm (nu în Arca lui Noe, ci în „Corabia Cristică”), umpluţi cu Invăţătura lui- Plinătatea Duhovnicească „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (F.A.4/12) Asta, dacă nu devenim robul lucrului de care suntem biruiţi- banul…  DECI- „Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13/5,6)

 

 

(Pe cand la noi?) Dosarele cehoslovacilor din gulagul sovietic publicate online…

 

Fotografii și mii de documente care aruncă lumină asupra destinului pe care l-au avut cetățenii cehoslovaci închiși în gulag au fost publicate online. Și acesta este abia începutul.

În timp ce tancurile germane invadatoare au intrat în Praga în martie 1939, mii de etnici ucraineni, evrei și cehi care trăiau în Cehoslovacia s-au refugiat în răsărit, în Uniunea Sovietică. Cei aproximativ 8000 care au trecut granița sovietică au căzut din lac în puț.

Aproape toți refugiații au fost capturați de autoritățile sovietice și închiși în rețeaua de lagăre de muncă forțată din U.R.S.S. cunoscută sub numele de gulag. Cei mai mulți au fost condamnați la 3-5 ani de muncă silnică pentru trecerea ilegală a frontierei. Unii dintre ei au fost judecați și condamnați pentru capete de acuzare mai dure, fabricate mai mereu de autorități.

Prizonieri din gulag care lucrează la o cale ferată în Republica Komi.
Prizonieri din gulag care lucrează la o cale ferată în Republica Komi.

Pe 3 ianuarie, Institutul Ceh pentru Studierea Regimurilor Totalitare (USTR)a publicat dosare ale poliției secrete sovietice cu privire la 1000 de refugiați, în mare parte etnici ucraineni, care au fugit din estul Cehoslovaciei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ajungând în gulag. Documentele și fotografiile sunt o etapă preliminară a unui proiect de digitizare reprezentând munca istoricilor și arhiviștilor cehi, ucraineni și ruși desfășurată de-a lungul ultimului deceniu și mai bine.

Desen reprezentând un prizonier din gulag care gătește un șobolan. Cuvântul din dreapta sus înseamnă „vânător de șobolani” în limba cehă. Ilustrația provine din memoriile lui Vladimir Levora, un artist ceh care a fost condamnat la trei ani în gulag pentru trecerea ilegală a frontierei. A murit în Republica Cehă în 1999, la vârsta de 78 de ani.
Desen reprezentând un prizonier din gulag care gătește un șobolan. Cuvântul din dreapta sus înseamnă „vânător de șobolani” în limba cehă. Ilustrația provine din memoriile lui Vladimir Levora, un artist ceh care a fost condamnat la trei ani în gulag pentru trecerea ilegală a frontierei. A murit în Republica Cehă în 1999, la vârsta de 78 de ani.

Publicarea documentelor a fost programată pentru a coincide cu marcarea a 80 de ani de la „amnistierea” sovietică a majorității prizonierilor cehoslovaci din gulag , la 3 ianuarie 1942. Prizonierii eliberați au fost eliberați din lagăre, dar au fost obligați să formeze brigăzi de luptă împotriva trupelor naziste care invadaseră Uniunea Sovietică. Mulți dintre cehoslovacii eliberați au murit în luptă.

Ofițeri cehoslovaci, prizonieri ai sovieticilor
Ofițeri cehoslovaci, prizonieri ai sovieticilor

Istoricul ceh Adam Hradilek a început să intervieveze supraviețuitorii lagărelor în 2006, înainte de a se alătura USTR, iar accesul la dosarele poliției secrete din Rusia și Ucraina a fost extrem de dificil. Climatul de cercetare din Ucraina, spune Hradilek, s-a schimbat spectaculos după 2014, adică după Euromaidan, revoluția portocalie din Ucraina. La trei săptămâni după ce protestele masive de stradă au răsturnat guvernul din Ucraina, Hradilek a călătorit la Kiev pentru a vizita arhivele SBU (fostul KGB) și își amintește „Mi s-a spus că totul este deschis pentru noi”.

Model de închisoare secretă a poliției politice din Stryi, în vestul Ucrainei de astăzi, unde au fost ținuți refugiații cehoslovaci.
Model de închisoare secretă a poliției politice din Stryi, în vestul Ucrainei de astăzi, unde au fost ținuți refugiații cehoslovaci.

Hradilek spune că cele mai emoționante momente ale proiectului de ani de zile au fost acelea când le-a prezentat foștilor prizonieri și rudelor acestora dosarele ținute sub cheie vreme de decenii în arhivele poliției secrete sovietice.

Vasil Gebes, un licean cehoslovac arestat de sovietici în 1940 și condamnat la trei ani într-un lagăr de muncă. A fost eliberat în 1943 și a fost înrolat în trupele care au luptat alături de armata sovietică. A murit în luptă în octombrie 1943.
Vasil Gebes, un licean cehoslovac arestat de sovietici în 1940 și condamnat la trei ani într-un lagăr de muncă. A fost eliberat în 1943 și a fost înrolat în trupele care au luptat alături de armata sovietică. A murit în luptă în octombrie 1943.

Hradilek a declarat pentru RFE/RL că, în vreme ce supraviețuitorii au fost adesea extrem de interesați să-și răsfoiască propriile dosare, „a fost, desigur, mult mai dificil să furnizezi astfel de documente descendenților oamenilor care fie au murit în lagăre, fie au murit ani mai târziu… A fost emoționant pentru ei să deschidă astfel de documente și să vadă prin ce au fost nevoiți să treacă tații, bunicii, bunicile lor.”

Hartă care arată locul și numărul prizonierilor cehoslovaci în sistemul gulagului din întreaga U.R.S.S.
Hartă care arată locul și numărul prizonierilor cehoslovaci în sistemul gulagului din întreaga U.R.S.S.

Hradilek spune că publicarea documentelor din 3 ianuarie are o însemnătate aparte pentru că marchează, de asemenea, un an de la moartea istoricului rus Mihail Rogaciev din cauza COVID-19. Acesta a fost cel care l-a dus pe Hradilek să-i arate unele dintre locurile unde s-au aflat lagărele gulagului din regiunea Komi din Rusia și, de asemenea, cel care a scos la iveală informații despre soarta a aproximativ 700 de cetățeni cehoslovaci dintr-o arhivă din regiunea Komi din Rusia, aproape inaccesibilă străinilor.

„Plănuiam să publicăm o lucrare comună despre această cercetare”, spune Hradilek, „Din păcate, nu a trăit suficient pentru a o putea face” Miile de dosare disponibile despre cetățenii cehoslovaci internați în gulag urmează să fie publicate online până la sfârșitul acestui an.

 

relatia-teologie-stiinta-21
 

Relația dintre teologie și știință în contextul contemporan

 

Paradigma științei contemporane oferă implicații epistemologice semnificative, care pot constitui o reală interfață în dialogul dintre teologie și știință. În diverse domenii de vârf ale cercetării științifice actuale este depășită poziția reducționistă de autosuficiență specifică perspectivei scientiste. Limita internă a cercetării științifice este asumată nu ca o închidere, ci ca o deschidere către alte forme de cunoaștere, inclusiv cea religioasă.

Astfel este generată și cultivată o conștiință a dialogului. Fizica, matematica, neuroștiințe, cosmologia evidențiază, pe de o parte, limitele gândirii discursive, iar pe de altă parte, raționalitatea profundă a universului. Se recunoaște că lumea nu poate fi explicată prin ea însăși, depășindu-se astfel o înțelegere exterioară și autonomă a realității.

Astfel savanți redutabili din contemporaneitate sunt deschiși către taina lumii. Prin cultivarea acestei atitudini, prin care savanți de prestigiu nu se mai încred în forța exclusivă a propriei rațiuni, este posibilă conturarea unui dialog între teologie și știință, respectându-se competențele și identitățile specifice ale acestora.

Prin cercetările din fizica fundamentală se afirmă raționalitatea profundă a lumii. Depășindu-se concepția mecanicistă despre univers, unii fizicieni, nefiind familiarizați cu tradiția ortodoxă, se orientează spre religiile orientale. În fața deschiderilor contemporane din fizică este importantă mărturisirea specificității Tradiției răsăritene.

„Putem spune că ordinea interioară la care se referă fizicienii contemporani și pe care o găsim afirmată de Părinții răsăriteni arată că lumea nu se lămurește în perspectiva relațiilor exterioare dintre lucruri și ființe, cum s-a crezut în știința clasică, pentru care elementele iraționale (întâmplarea etc.) par să joace un rol mult mai important decât cele raționale, ci în lumina conexiunilor care se realizează la nivelul acestei ordini interioare, raționalitatea creației.

Această ordine interioară nu este închisă în sine, în mod panteist și imanentist, cum consideră mulți dintre fizicienii contemporani, ci este deschisă transcendentului divin, fiindcă centrul ei de gravitație se află, cum afirmă tradiția Bisericii răsăritene, în Logosul Creator și Răscumpărător al întregului univers, în Hristos-Pantocrator”[1].

Autor: Adrian Lemeni
Sursa: Adevăr și comuniune, p. 119-121

[1] Pr. Dumitru POPESCU, „Crearea lumii din perspectiva Sfintei Scripturi și a științei contemporane”, în: Știință și teologie, pp. 121-122. Fizica actuală pune accentul pe raționalitate, fiind în acest fel deschisă față de cosmologia teonomă a teologiei ortodoxe. „Din momentul în care a pătruns în lumea subatomică, noua știință a descoperit un lucru de importanță considerabilă pentru teologia creștină în general și pentru cea ortodoxă în special, anume că nu există lucrul în sine, toate aflându-se în relaționare internă reciprocă. Dar ceea ce pare interesant și providențial este faptul că noua gândire științifică ajunge indirect să confirme reconstrucția cosmologică întreprinsă de Sfântul Atanasie cel Mare, care voia să facă accesibilă, din punct de vedere cultural și filosofic, întruparea Logosului. Corelația de care vorbesc fizicienii contemporani apare în scrierile ilustrului Părinte al Bisericii universale, în secolul al IV-lea. Omul nu a fost creat pentru a vorbi cu sine însuși și pentru a se seculariza, ci pentru a fi partener de dialog al Creatorului și inel de legătură între Dumnezeu și lume – el însuși având rădăcinile adânc înfipte în realitatea cosmică și în cea treimică -, chemat să transfigureze creația în Hristos. În această viziune teologică, ordinea interioară a lumii nu apare închisă în ea însăși, ci deschisă transcendentului, cu toate consecințele care decurg de aici, după cum vom vedea mai jos. Această coeziune a întregii creații în Hristos a fost strălucit pusă în evidență de Sfântul Maxim Mărturisitorul, sub cele două aspecte. Pășind pe calea deschisă de Sfântul Atanasie cel Mare, el subliniază că «rațiunile cele multe sunt una și cea una e multe. Prin ieșirea binevoitoare, făcătoare și susținătoare a Celui unu spre făpturi, rațiunea cea una e multe, iar prin întoarcerea celor multe la originea și la centrul lucrurilor, din care și-au luat începuturile și care le adună pe toate, cele multe sunt una». În gândirea Sfântului Maxim, Logosul divin este așadar centru de diversificare și de unificare a rațiunilor tuturor lucrurilor văzute și nevăzute. Dacă universul văzut și nevăzut își păstrează coeziunea, aceasta se datorează legăturii dinamice între Logos și creație, prin lucrarea Duhului Sfânt, după bunăvoința Tatălui. Astfel se explică și motivul pentru care mântuirea realizată de Hristos, ca Logos întrupat, are dimensiune cosmică”. 

ARTICOLE PE ACELAȘI SUBIECT

 
https://facerealumii.ro/relatia-teologie-stiinta-2/

 

 

 

 

Cele mai mari genii ale lumii au mărturisit pe Dumnezeu ; Dr. Jack Cuozzo: „Biblia este exactă atunci când descrie timpul și faptele istorice sau științifice”; Cine L-a creat pe Dumnezeu? DONALD JAMES BATTEN Existența lui Dumnezeu;Trăim la propriu ÎN „interiorul” lui Dumnezeu;  Argumente filosofice pentru existența lui Dumnezeu;  Dr. John Morris: „Sistemele vii poartă semnătura activității creatoare a lui Dumnezeu și nu ar putea fi rezultatul proceselor întâmplătoare”; Dr. D. B. Gower: Ordinea și complexitatea extraordinară a naturii sunt întru totul în concordanță cu existența unui Creator; Dr. Arthur Jones: „Explicațiile evolutive se dovedesc a fi inevitabil inconsistente”; Dr. Kurt P. Wise: „Știința își datorează însăși existența și raționamentul afirmațiilor Scripturii”;  Dr. John P. Marcus: Creația lui Dumnezeu reflectă în mod clar înțelepciunea Sa infinită pe care a folosit-o pentru a o proiecta și crea; Dr. Angela Meyer: „Tot ceea ce văd în natura din jurul meu indică un proiectant divin”; Dr. Nancy M. Darrall: „Ceația este rezultatul unui proiectant inteligent și este cu siguranță posibilă într-o perioadă scurtă de șase zile”;Dr. Werner Gitt: „Se poate demonstra din punct de vedere biblic și științific că putem avea încredere deplină în relatarea biblică a creației”;  Dr. J. H. John Peet: „Sunt convins atât din punct de vedere biblic, cât și științific, că relatarea creației din Facerea 1 este istorică și ar trebui tratată ca fapt”; Dr. Andrew McIntosh: Cred că oamenii insistă cu teoria evoluției, deoarece nu vor să răspundă în fața unui Dumnezeu Creator; Dr. Keith H. Wanser: „Există mult mai multe dovezi științifice care susțin o creație recentă de șase zile decât cele în favoarea evoluției și a unui pământ vechi”;Dr. George T. Javor: Complexitatea și ciclurile naturii arată existența unui Creator; Misterioasa tabletă extraterestră. Sistemul informațional uimitor și multi-stratificat al ADN-ului;  Cei mai mari și cei mai vechi arbori din lume; Pădurile superbe de alge de pe fundul oceanului ajung la o înălțime de 120 de metri; Bioluminescența – Lumina vietăților; Dr. Natalie Bennett: Știința întărește credința în Dumnezeu; Motoarele lui Dumnezeu care descurcă ADN-ul; Antony van Leeuwenhoek: Perfecțiunea organismelor mici se datorează faptului că au fost create de Dumnezeu;Dr. Ed Knorr: „Toate au mult mai mult sens atunci când sunt privite prin prisma biblică”; Psihologul Nathan Marinau susține creația ;Sir Michael Faraday, fondatorul electronicii și al electromagnetismului: „Să prețuim privilegiul de a cunoaște adevărul lui Dumnezeu”;  Sir James Clerk Maxwell, fondatorul termodinamicii statistice: „Oamenii de știință, precum și ceilalți oameni, trebuie să învețe de la Hristos”; Lord Kelvin, fondatorul termodinamicii și al energeticii: „În jurul nostru există dovezi puternice ale design-ului inteligent și binevoitor”;Sir Robert Boyle, fondatorul chimiei moderne: Vastitatea, frumusețea, ordinea corpurilor cerești arată existența lui Dumnezeu;

Sir William Harvey, fondatorul medicinei moderne: Dumnezeu își arată existența în lucrările Sale;John Ray, fondatorul biologiei moderne și al istoriei naturale: Nu există o ocupație mai utilă și mai plăcută decât contemplarea lucrărilor lui Dumnezeu;Gottfried Wilhem Leibniz, matematician și filozof german, fondator al calculului infinitezimal: „Dumnezeu este întru totul perfect”; Sir Joseph J. Thomson, laureat al Premiului Nobel pentru fizică, descoperitor al electronului și fondator al fizicii atomice: „Mari sunt lucrurile Domnului”; Francis Collins, Director al Institutului Național de Cercetare a Genomului Uman: „Principiile credinței sunt complementare principiilor științei”; Voltaire, filozof și istoric francez, unul dintre cei mai influenți gânditori ai Iluminismului: Toată natura ne strigă că Dumnezeu există; David Hume, filozof, istoric și economist scoțian, fondator al scepticismului modern: Ordinea universului dovedește că Dumnezeu există; Ludwig Wittgenstein, unul dintre fondatorii filozofiei analitice: „A crede în Dumnezeu înseamnă a vedea că viața are un sens”; Martin Luther King, Jr., laureat al Premiului Nobel pentru pace: „Orice am face, trebuie să-L punem pe Dumnezeu pe primul plan”; Desmond Tutu, laureat al Premiului Nobel pentru pace: „Dumnezeu ne-a dat un dar incredibil – darul de a alege”; Galileo Galilei, fondator al fizicii experimentale: „Inteligența umană este o lucrare a lui Dumnezeu și una dintre cele mai minunate”; Nicolaus Copernic, fondator al cosmologiei heliocentrice: Cunoașterea lucrărilor lui Dumnezeu este un mod de închinarea la Cel Preaînalt; Rene Descartes, fondator al geometriei analitice și al filosofiei moderne: „Certitudinea și adevărul tuturor științelor depind doar de cunoașterea adevăratului Dumnezeu”; Blaise Pascal, fondatorul hidrostaticii, hidrodinamicii și al teoriei probabilităților: „Prin Iisus Hristos Îl cunoaștem pe Dumnezeu”; Nelson Mandela, laureat al Premiului Nobel pentru pace: Toți oamenii sunt creați după chipul Creatorului și sunt copiii lui; Theodore Roosevelt, laureat al Premiului Nobel pentru pace: Frica de Dumnezeu înseamnă a-L iubi, respecta și cinsti pe Dumnezeu; Francois Mauriac, laureat al Premiului Nobel pentru literatură: Dumnezeu nu se oferă în totalitate pe Sine decât celui care a anihilat tot ce se află în el însuși și care stă în calea iubirii divine;

 

Joseph Murray, laureat al Premiului Nobel pentru medicină și fiziologie: „Nu există niciun motiv pentru care știința și religia să funcționeze într-o relație contradictorie”; Isidor Isaac Rabi, laureat al Premiului Nobel pentru fizică: „Fizica m-a apropiat de Dumnezeu”; Arthur Compton, laureat al Premiului Nobel pentru fizică: „În esență, nu poate exista niciun conflict între știință și religie”; Robert Millikan, laureat al Premiului Nobel pentru fizică: „Nu există nicio bază științifică pentru negarea religiei”; Albert Einstein, laureat al Premiului Nobel pentru fizică: „Cu cât studiez mai mult știința, cu atât mai mult cred în Dumnezeu”; Alexandr Soljenițîn, laureat al Premiului Nobel pentru literatură: „Oamenii l-au uitat pe Dumnezeu”; Charles H. Townes, inventatorul laserului: „Simt cu tărie prezența și acțiunile unei Ființe creative mult deasupra mea și totuși mereu personală și apropiată”; Cele 12 articole ale lui Isaac Newton despre Dumnezeu și Iisus Hristos; Einstein, universul și Dumnezeu; Cum îl vedeau Einstein, Spinoza, Roosevelt, Pascal, și alți filozofi și oameni de știință pe Iisus Hristos; Adevărul despre condamnarea lui Galileo Galilei de către Biserica Catolică; 15 mari savanți creștini care au crezut în Dumnezeu; Lansare de carte: Stalin și poporul rus… Recenzie: Revoluţia rusă 1891-1924. Tragedia unui popor (Orlando Figes)… Putin îi înfometează pe ucraineni ca Stalin în timpul Holodomorului. „Oamenii beau apă din calorifere și bălți. De foame, au mâncat câini fără stăpân”; Cărţi ticăloase; Gulagul și războiul. Cum s-au răspândit metastazele stalinismului (Anne Applebaum);Moștenirea gulagului. Frăția criminal; 70 de ani de la deportarea basarabenilor în gulagul sovietic;Jean Claude Juncker și Marx; De ce comunismul nu și-a avut Nürnbergul său? Comentariul 7: Despre istoria omorurilor în Partidul Comunist Chinez; Cum a devenit relația Xi Jinping- Vladimir Putin atât de strânsă și cum ar putea evolua; „Nu putem câștiga acest război”… Relația dintre teologie și știință în contextul contemporan;Dr. Andrew Snelling: Dovezile științifice, înțelese corect, sunt în concordanță totală cu relatarea biblică a creației…

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

Dr. Andrew Snelling: Dovezile științifice, înțelese corect, sunt în concordanță totală cu relatarea biblică a creației

 

 

SNELLING ANDREW 50 de oameni de știință creaționiști

 

Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.

 

Dr. Andrew Snelling, geolog

 

Dr. Snelling a fost editor al publicației Journal of Creation din Australia. Deține o licență în geologie de la Universitatea din New South Wales și un doctorat în geologie de la Universitatea din Sydney. Dr. Snelling a lucrat mai mult de 15 ani în domeniul cercetării creației, mai întâi în Australia și acum la Institutul pentru Cercetarea Creației din Statele Unite. Este autorul mai multor lucrări tehnice care se ocupă de probleme de origine și, în special, de probleme de datare radioactivă.

 

Deci, de ce cred în relatarea biblică a creației lui Dumnezeu pe parcursul a șase zile literare ca origine a vieții pe pământ, urmată mai târziu de o catastrofă geologică globală de un an care a remodelat total suprafața pământului, așa cum este descris în relatarea biblică a Potopului lui Noe? Motivul este că Biblia ne învață în mod clar o creație literală în șase zile și un potop global, nu numai în capitolele de început ale Cărții Facerii, ci și în Vechiul și Noul Testament, inclusiv prin confirmarea lui Iisus Hristos Însuși.

 

Indiferent cât de inteligenți suntem noi, oamenii de știință, în cercetarea noastră, putem doar studia toate dovezile astăzi (așa cum există ele astăzi) și apoi să le extrapolăm înapoi în trecut. Procedând astfel, trebuie să facem presupuneri și nu putem fi niciodată absolut siguri că ipotezele noastre sunt corecte și, prin urmare, nici dacă interpretarea noastră a ceea ce s-a întâmplat în trecut este corectă. Pe de altă parte, Biblia pretinde de peste 3000 de ori că este Cuvântul Dumnezeului transcendent, personal, care a existat dintotdeauna, care este atotștiutor și sincer.

 

Mai mult, atunci când comparăm relatarea biblică a originii vieții și a Potopului global cu viziunea evoluționistă a milioane de ani și miliarde de vietăți care trăiesc și mor în nenumărate epoci geologice, ar trebui să fie imediat evident pentru orice persoană care gândește că există contradicții ireconciliabile.

 

Într-adevăr, dacă interpretarea evoluționistă a dovezilor este adevărată, atunci Dumnezeu n-ar fi putut crea lumea în șase zile literare, de la început fără moarte prin vărsare de sânge, iar toți oamenii și animalele aerobe (de uscat) nu pot fi descendenți din cei opt oameni și toate animalele aerobe care se aflau pe arca, pe care Noe a construit-o la porunca lui Dumnezeu. Astfel, primele capitole din Cartea Facerii sunt pline de erori și pot fi respinse, la fel ca toate referințele la creația lui Dumnezeu și la Potopul lui Noe în multe alte cărți din Vechiul și Noul Testament.

 

Aceasta înseamnă, de asemenea, că Dumnezeu îi spunea lui Moise și copiilor lui Israel o minciună atunci când le-a dat cele Zece Porunci și le-a poruncit să țină o săptămână de șapte zile, la fel cum a ținut El Însuși o săptămână (de creație) literală de șapte zile, ceea ce ar însemna că El era deja vinovat că Și-a încălcat propria Sa nouă poruncă. Mai mult, Iisus Hristos Însuși trebuie să fi mințit și atunci când s-a referit la creația lui Dumnezeu și la zilele lui Noe, Arca și Potopul, deci El nu poate fi ceea ce El a pretins că este („calea, adevărul și viața”) sau „Fiul lui Dumnezeu”.

 

Rezultă atunci că, luând decizia cu privire la veridicitatea acestor evenimente, așa cum sunt consemnate în Biblie, în cele din urmă de către Dumnezeu Însuși, așa cum se susține, nu există niciun motiv pentru care veridicitatea Bibliei nu poate fi testată istoric și științific. Aceasta nu înseamnă că Biblia este un manual de știință și istorie, ci mai degrabă că, dacă este adevăr, atunci ori de câte ori se referă la chestiuni de istorie și știință, acestea ar trebui să poată fi verificate prin mijloacele normale de investigații științifice și istorice.

 

Cu alte cuvinte, dacă ceea ce citim în Biblie este adevărat, atunci dovezile din lumea pe care a creat-o Dumnezeu și apoi a judecat-o printr-un potop catastrofal global, ar trebui să fie în concordanță cu ceea ce înregistrează Biblia despre acele evenimente. Așa si este. Sunt convins, la fel ca mulți alți oameni de știință, că dovezile susțin în mod covârșitor aceste afirmații pe care Biblia le face despre originea vieții și istoria pământului.

 

De exemplu, în calitate de geolog, întâlnesc multe fosile în straturile de roci expuse de la suprafața pământului, ca rămășițe ale animalelor și plantelor care au trăit odinioară pe pământ, dar acum sunt moarte, îngropate și conservate în roci. La fel ca biologii care studiază vietățile, încă pot vedea printre rămășițele păstrate ale creaturilor moarte dovada lucrării creative a lui Dumnezeu. Într-adevăr, dacă viața a fost creată mai degrabă de un Dumnezeu personal transcendent, decât de mecanismele impersonale aleatoare ale evoluției, atunci creaturile, vii sau moarte, ar trebui să prezinte dovezi că au fost create de un proiectant. Așa si este.

 

Dovezi de proiectare

Poate că exemplul meu preferat este cel al trilobiților, artropodele (nevertebratele cu picioare articulate) dispărute și care se găsesc doar ca fosile la nivel mondial. De exemplu acestea apar printre primele fosile din așa-numitele roci cambriene și sunt fosilele cele mai de jos, multi-celulare cu părți dure găsite în Marele Canion. Adesea privite ca vietăți primitive, anatomia lor dezvăluie că sunt, probabil, cele mai complexe dintre toate creaturile nevertebrate. Se crede că au fost creaturi marine, deoarece fosilele lor se găsesc în mod obișnuit împreună cu rămășițele creaturilor care trăiesc și astăzi în oceane.

 

Mai mult, se pare că au avut un set de branhii asociate cu fiecare picior. Carapacea animalului este, de obicei, divizibilă în trei secțiuni sau lobi – cap, torace și coadă. Prin urmare, numele animalului (tri pentru trei și lobit pentru lobi). Datorită picioarelor și antenelor articulate, trilobiții sunt clasificați împreună cu homarii, crabii, scorpionii, păianjenii și insectele. Picioarele le solicită sisteme musculare complexe și, datorită asemănării lor cu artropodele moderne, se crede că trilobiții au un sistem de circulație, inclusiv o inimă. De asemenea, aveau un sistem nervos foarte complex, așa cum indică antenele, care probabil aveau o funcție senzorială și prezența ochilor la multe specii.

 

Într-adevăr, unii oameni de știință cred că ochii agregați ai unor trilobiți reprezintă cele mai sofisticate sisteme optice utilizate vreodată de orice organism. Acest tip de ochi este unul compus, alcătuit din multe lentile simple, fiecare concepută special pentru a corecta aberația sferică, permițând astfel trilobiților să vadă o imagine nedistorsionată sub apă. Proiectul fizic elegant al ochilor trilobiților folosește, de asemenea, principiul lui Fermat, condiția Abbe a sinusurilor, legile refracției ale lui Snell și compensează optica cristalelor birefringente. Un astfel de sistem optic prezintă toate dovezile că a fost construit de un proiectant extrem de genial!

 

Complexitatea extraordinară a trilobitului justifică cu greu numirea creaturii ca „primitivă”, dar aici se află dilema pentru evoluționiști. Nu există strămoși evolutivi posibili ai trilobiților în straturile de rocă de sub locul unde se găsesc aceștia, de exemplu, în Marele Canion. De fapt, trilobiții apar brusc în registrul geologic, ca vietăți complet formate și integrate cu cele mai sofisticate sisteme optice utilizate vreodată de orice organism, fără niciun indiciu sau urmă de strămoș în numeroasele straturi de rocă de dedesubt. Nu există absolut niciun indiciu cu privire la modul în care a apărut complexitatea uimitoare a trilobiților și, astfel, ei indică destul de clar proiectarea și crearea prin poruncă, așa cum putem prezice pe baza relatării biblice din Facere.

 

Dovezi ale Potopului

În calitate de geolog, mă interesează și relatarea biblică a istoriei pământului, în special Potopul catastrofal global din zilele lui Noe, ce a durat peste un an, care trebuie să fi remodelat total întreaga suprafață a globului. De fapt, pe baza descrierii biblice a evenimentului, este logic să se prevadă că ar lăsa în urmă miliarde de animale și plante moarte îngropate în sedimente erodate și depozitate de apele inundațiilor, care ar sfârși prin a fi fosile în straturi de rocă așezate de apă pe tot globul. Și exact aceasta găsim – straturi de roci sedimentare depozitate de apă care conțin fosile pe tot pământul.

 

Există dovezi impresionante că depunerile fosilizate și straturile de roci s-au format catastrofal. Există, de asemenea, multe indicații că nu au existat milioane de ani, sau chiar mii, între diferitele unități de rocă. Secvența de roci din Marele Canion este un exemplu. Nu numai că se poate demonstra că fiecare dintre unitățile de rocă expuse în pereții canionului trebuie să se fi format foarte rapid în condiții catastrofale de apă, dar nu există decalaje semnificative de timp între diferitele straturi de rocă. Astfel, timpul total necesar pentru a așeza aproximativ 1200 de metri de straturi de roci se încadrează în limitele de timp prevăzute de Biblie pentru evenimentul Potopului.

 

Ceea ce este, de asemenea, spectaculos în zona Marelui Canion, din nordul statului Arizona, este scara și magnitudinea unităților de rocă și minunatul canion în sine. Se poate merge fizic în sus și în jos de-a lungul secvenței unităților de rocă de dinaintea Potopului, și apoi chiar prin evenimentul Potopului până la timpul de după Potop. Deși secvența nu este completă, există puține locuri în care o secvență atât de completă este expusă pe deplin și există atât de multe dovezi pentru Potop și natura sa catastrofală.

 

Niciun geolog nu neagă că oceanele au acoperit odată pământul, deoarece rocile care conțin fosile marine pot fi găsite astăzi la altitudini deasupra nivelului mării, oriunde de la 1,6 la 8 km. Faptul că apele oceanului ar fi trebuit să acopere pământul este exact ceea ce ne-am aștepta să se întâmple în timpul unei inundații globale, în timp ce mișcările pământului concomitente cu apele de inundații în retragere ar trebui să lase straturi cu fosile marine la înălțimi considerabile, după cum observăm, de exemplu, în Himalaya.

 

În Australia, fără îndoială, una dintre cele mai impresionante zone care demonstrează depunerile catastrofale din timpul Potopului este Ayers Rock (sau Uluru). Scara paturilor de gresie care au fost răsturnate pentru a forma stânca oferă o mărturie clară asupra scării depunerilor din timpul Potopului. Mineralele care alcătuiesc gresia sunt o mărturie a vitezei cataclismice a procesului de depunere și a vârstei tinere a acestui relief deșertic formidabil.

 

Cercetare

Cercetarea a fost întotdeauna o componentă importantă a responsabilităților mele și, în ultimii ani, mi-a fost posibil să măresc efortul de cercetare prin munca de colaborare și concentrarea asupra investigării metodelor de datare radioactivă prin colectarea de probe și realizarea analizelor de laborator. În acest fel, dovezile care sunt adunate și sistematizate în mod cuprinzător se dovedesc a fi în totalitate în concordanță cu înregistrarea biblică a creației în șase zile și cu un Potop catastrofal global.

 

Există trei proiecte de colaborare internaționale importante. În primul rând este proiectul modelului Potopului cu creaționiștii americani, doctorii Steve Austin, John Baumgardner, Russ Humphreys, Larry Vardiman, și Kurt Wise. Încercăm să obținem o înțelegere cuprinzătoare a datelor geologice dintr-o perspectivă biblică a istoriei pământului, centrată pe ceea ce s-a întâmplat în timpul, înainte și după Potop, până în prezent.

 

Am sugerat că tectonica plăcilor catastrofală poate oferi un mecanism adecvat pentru mișcările pământului și activitatea tectonică, „sprint” continental (mai degrabă decât „derivă”) și modele de sedimentare și activitate vulcanică în timpul evenimentului Potopului. Așadar, am prezentat o lucrare preliminară pe această temă la cea de-a Treia Conferință Internațională despre Creaționism de la Pittsburgh, în 1994. Modelul nostru încă are probleme de depășit, dar rămânem încrezători că se va dovedi funcțional și unificator.

 

Într-un proiect separat, dar înrudit, Dr. Kurt Wise și cu mine, cu suportul tehnic al calculatorului de la Donna Richardson și cu ajutorul celorlalți pentru colectarea datelor, dezvoltăm o bază de date geologică globală utilizând software sofisticat care ne-a fost donat, în mare măsură, în acest scop. Acest proiect implică înregistrarea tuturor datelor geologice cunoscute în fiecare zonă de pe glob – o sarcină enormă și descurajantă.

 

Baza de date ne va permite să analizăm tiparele geologice globale pentru diferite tipuri de roci, fosile, „date” radiometrice, indicații în roci ale direcțiilor actuale ale curentului de apă și multe altele. Privind imaginea de ansamblu, sperăm să înțelegem mai bine ce s-a întâmplat în timpul Potopului. La urma urmei, Potopul a fost un eveniment global; prin urmare, ne-am aștepta să găsim modele globale de sedimentare, activitate vulcanică, depozite minerale etc. Deși este un proiect pe termen lung, acesta este strategic, deoarece ne va permite să facem afirmații importante pe baza datelor brute.

 

Într-un sub-proiect, am făcut echipă cu astronomul Dr. Danny Faulkner pentru a analiza tiparele de impact și craterele vulcanice explozive cu trecerea registrului geologic pe pământ, în comparație cu cea a lunii și a celor mai apropiați vecini planetari ai noștri, Venus și Marte. Există o posibilitate distinctă ca astfel de impacturi și explozii să declanșeze cicluri de sedimentare catastrofală în timpul Potopului, activitate vulcanică coroborată cu mișcările plăcilor și multe altele.

 

Un al treilea proiect internațional de colaborare se concentrează pe metodele de datare radioactivă. Deși ușor discreditate din cauza defectelor de bază ale metodelor și a rezultatelor anormale, tiparele de „date” care sunt în concordanță cu scara de timp evolutivă sunt încă o provocare majoră pentru relatarea biblică a istoriei pământului. Ar fi un avans puternic să putem explica datele „bune” acceptate de evoluționiști și datele anormale pe care le resping, în termeni diferiți de „vârste”.

 

Deci lucrez cu doctorii Steve Austin, John Baumgardner, Eugene Chaffin, Don DeYoung, Russ Humphreys, și Larry Vardiman, în proiectul de cercetare RATE (Radioisotopes and the Age of The Earth  – n.t., Radioizotopi și Vârsta Pământului). Până în prezent, au apărut două posibilități – ratele de dezintegrare radioactivă ar fi putut fi foarte rapide în momentul creării și/sau Potopului și/sau „vârstele” reprezintă modele legate de structura geochimică primordială a interiorului pământului, în special mantaua, și de procesele de reciclare a rocilor în timpul Potopului.

 

Legat de participarea mea la proiectul RATE, există un număr din ce în ce mai mare de studii de caz în care sunt vizate anumite unități geologice pentru prelevarea de probe și analize de laborator, pentru a testa posibile explicații geochimice pentru raporturile radioizotopice din roci. Până în prezent, aceste studii de caz implică eșantioane din Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie, Marele Canion și alte părți din SUA. Rezultatele inițiale se dovedesc a fi de mare ajutor în misiunea noastră.

 

De exemplu, s-au găsit „vârste” anormale de până la 3,5 milioane de ani pentru fluxurile de lavă din 1954 la Mt. Ngauruhoe, pe Insula de Nord a Noii Zeelande, și s-a demonstrat că acestea au fost cauzate de excesul de argon radiogen care a venit din zona sursei  acestora din manta și a fost captat în lave când s-au răcit. Mai mult, un studiu al literaturii confirmă faptul că argonul poate reflecta concentrația primară de argon în mantaua pământului și nu ar fi fost obținut din dezintegrarea radioactivă, chiar dacă nu se distinge de argonul astfel produs.

 

La rândul său, acest lucru înseamnă că, în cazul fluxurilor de lavă antice a căror vârstă adevărată nu o cunoaștem, nu putem fi siguri că argonul măsurat în roci provine din dezintegrarea radioactivă a potasiului și, astfel, argonul măsurat nu poate indica „vârsta” adevărată, contrar principiilor implicate în metodele de datare radioactivă potasiu-argon și argon-argon. Această muncă a fost raportată într-o lucrare livrată la A Patra Conferință Internațională despre Creaționism de la Pittsburgh, în 1998, și a câștigat Premiul de Excelență Tehnică.

 

Alte proiecte de cercetare au vizat, de asemenea, probleme geologice specifice, care de multă vreme par să fie în contradicție cu relatarea biblică a istoriei pământului și care au fost greu de rezolvat. Două astfel de probleme sunt schimbările metamorfice din roci în regiuni mari ale scoarței terestre datorate temperaturilor și presiunilor ridicate și amplasarea și răcirea în scoarța terestră a corpurilor mari de rocă topită, cum ar fi graniturile. S-a considerat, în mod convențional, că ambele procese geologice au durat milioane de ani și astfel au fost citate persistent de cei care sunt împotriva scării timp biblice referitoare la crearea vieții și istoriei pământului.

 

Cu toate acestea, lucrările din Journal of Creation și prezentate la cea de-a Treia Conferință Internațională despre Creaționism, ambele din 1994, au arătat că schimbările metamorfice regionale necesită temperaturi scăzute până la moderate pe o scară de timp scurtă, în prezența apelor hidrotermale și reflectă zonările compoziționale a sedimentelor originale și a mineralelor constitutive. Ultima lucrare a câștigat Premiul de Excelență Tehnică la conferința respectivă.

 

La fel, s-a demonstrat acum într-o lucrare prezentată la a Patra Conferință Internațională despre Creaționism, în 1998, că pătrunderea și răcirea corpurilor mari de magmă granitică necesită doar sute până la câteva mii de ani, expulzarea apei magmatice conținute provocând fracturi și pierderea rapidă de căldură prin convecție, prin amestecarea și circulația cu apa subterană. Cercetările în aceste probleme geologice și altele continuă astfel să verifice acuratețea relatării biblice a istoriei pământului și a vieții.

 

Concluzie

Cred în creația literală a vieții de către Dumnezeu în șase zile, și în distrugerea vieții și a pământului de către Dumnezeu printr-un Potop global cataclismic de un an, din două motive – în primul rând, deoarece Biblia înregistrează în mod clar aceste evenimente ca fiind reale, o istorie literală și, în al doilea rând, deoarece dovezile științifice, înțelese corect, sunt în concordanță totală cu această relatare biblică. În calitate de geolog, consider că cercetarea științifică a lumii lui Dumnezeu este foarte satisfăcătoare și exaltantă, pentru că întotdeauna descopăr că în cele din urmă dovezile din lumea lui Dumnezeu sunt în acord cu ceea ce am citit în Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Autor: Andrew Snelling

Editat de: Dr John Ashton

Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation

 

Traducător: Cristian Monea

https://facerealumii.ro/andrew-snelling/

 

////////////////////////////////

  

//////////////////////////////////////////////

 

https://facerealumii.ro/category/dialogul-dintre-teologie-si-stiinta/

 

/////////////////////////////////////////////////////

„Nu putem câștiga acest război”…

 Motivul pentru care teroristul rus Igor Ghirkin este pesimist privind șansele lui Putin în Ucraina           Autor:   Alina Toma

 

 

 

 

Fostul ofițer rus de informații Igor Strelkov-Ghirkin a spus că Moscova încă plănuiește să-l pună pe Viktor Medvedciuk, supranumit ”nașul lui Putin”, „pe tronul Ucrainei.Ghirkin notează că această idee este imposibilă în principiu și, de asemenea, trage o concluzie generală: cu actuala echipă a lui Putin, care este formată din Medvedciuk, Gerasimov și Șoigu, Federația Rusă nu poate învinge în războiul cu Ucraina.Mai mult, comentând despre cursul războiului, el a spus că dezvoltarea ostilităților nu este de bun augur pentru Rusia și autoritățile acesteia.„Aceștia nu pot decât să piardă totul chiar și în cea mai favorabilă situație. Și problema noastră este că situația este foarte departe de a fi favorabilă, mai degrabă, strict invers. Aș vrea să greșesc”, a spus el.Igor Ghirkin a cerut un tribunal pentru comandantul șef al armatei ruse. El a mai scris că se aștepta ca Rusia să piardă nu numai Crimeea ocupată, ci și Kubanul, în cazul înfrângerii în războiul cu Ucraina. Acest text a fost copiat de pe Ziare.com „Nu putem câștiga acest război”. Motivul pentru care teroristul rus Igor Ghirkin este pesimist privind șansele lui Putin în Ucraina

 https://ziare.com/igor-ghirkin/terorist-rus-igor-ghirkin-pesimist-razboi-ucraina-1783521?utm_source=Ziare.com&utm_medium=copy-paste

 

 

 

 

 

/////////////////////////////////////////////

 

Cum a devenit relația Xi Jinping- Vladimir Putin atât de strânsă și cum ar putea evolua

 

de Criteriul.ro

În urmă cu doar șase săptămâni, președintele chinez Xi Jinping și omologul său rus, Vladimir Putin, s-au întâlnit cu puțin timp înainte de începerea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing și au lansat o declarație cuprinzătoare care a reafirmat relația „tare ca piatra” și fără limite, scrie Al Jazeera.

 

În 2019, cele două țări și-au îmbunătățit legăturile către „Parteneriatul strategic cuprinzător de coordonare pentru o nouă eră”, completat de o cooperare militară mai profundă și o nouă conductă de gaz prin Siberia– dar Elizabeth Wishnick, cercetător senior la CN, spune că profunzimea conexiunii este clară din frecventele discuții dintre Putin și Xi din ultimul deceniu.

 

„Aceasta nu este o căsătorie de conveniență – cele două țări văd cu aceiași ochi SUA și alianțele ei și percep acțiunile Occidentului ca o interferență a democrațiilor în guvernarea autoritară”, a spus ea, adăugând că zeci de întâlniri dintre cei doi lideri implică „un angajament personal față de parteneriat”.

 

Cele două țări văd cu aceeași ochi SUA și alianțele ei și percep acțiunile Occidentului ca o interferență a democrațiilor în guvernarea autoritara

Xi se simte absolut dedicat revoluției chineze și crede că este necesar ca și alți oameni să creadă asta pentru ca regimul să supraviețuiască.

Putin, dimpotrivă, nu are nicio afinitate pentru ideologia comunistă precum bolșevismul.

Cei doi lideri împărtășesc ambiții teritoriale suprapuse, dar uneori contradictorii.

China nu a recunoscut niciodată anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, deoarece Beijingul a dezavuat suspecții „separațiști” din propriile sale granițe

Ecuația de astăzi s-a schimbat complet deoarece Rusia are nevoie de China mai mult ca niciodată, și nu invers. Deci, Rusia este un partener junior în această ecuație.

În ciuda legăturilor sale personale cu Putin, analiștii spun că Xi va acționa în cele din urmă în conformitate cu ceea ce este mai bine pentru China.

China se confruntă acum cu propria provocare în relațiile internaționale pentru a evita să fie atrasă în conflict.

 

Joe Biden i-a transmis omologului său chinez în discuția avută vineri prin teleconferință că „China va fi responsabilă pentru orice acțiune pe care o întreprinde pentru a sprijini agresiunea Rusiei” și vor exista „costuri”.

 

Xi și-a menținut un discurs ambiguu și s-a limitat doar să spună că nu are nevoie nimeni de ”situația din Ucraina”. Xi, la fel ca prietenul Putin, nu vorbește despre război, ci despre ”situații, conflict”.

 

„Presiunea este foarte mare în acest moment”, a declarat pentru Reuters un consilier al guvernului chinez, sub rezerva anonimatului. „Este pragmatic să cumperi petrol și gaze din Rusia, dar toată lumea te urmărește”, a spus el. „Nu vrem să supărăm Rusia, dar în același timp este dificil să nu fim de partea majorității țărilor”, spune el.

 

 

 

Discutie Joe Biden – Xi Jinping Foto: – / Shutterstock Editorial / Profimedia

 

CARE SUNT ASEMĂNĂRILE DINTRE CEI DOI LIDERI. CAUZA COMUNĂ

Născuți la mai puțin de un an distanță, în 1953 și, respectiv, 1952, Xi și Putin ar fi putut găsi o cauză comună în viziunea asupra lumii care au fost modelate de sfârșitul Războiului Rece și de prăbușirea Uniunii Sovietice.

 

Pe măsură ce o nouă Rusie se străduia să iasă din punct de vedere politic și economic din rămășițele Uniunii Sovietice, Putin a urcat în rândurile serviciilor de informații și a preluat președinția – ajutat de sănătatea precară a președintelui Boris Elțin și de războiul brutal din Cecenia – în 1999.

 

Putin a fost salutat inițial de liderii occidentali pentru că a adus o măsură de stabilitate în ceea ce fusese un deceniu tumultuos, dar perioada lunii de miere a fost de scurtă durată.

 

Bărbatul de 69 de ani a continuat să acumuleze putere personală, reprimând orice potențiale amenințări la adresa poziției sale.

 

Conform legilor revizuite, el ar putea acum să rămână la putere până în 2036, ceea ce i-a determinat pe critici precum liderul opoziției întemnițat Alexei Navalnii să-l numească pe președintele rus un nou tip de „țar” care nu se teme să pună mâna pe Crimeea din Ucraina și să o invadeze acum. .

 

LIDERUL SUPREM AL CHINEI

La fel ca Putin, Xi, care l-a descris anterior pe liderul rus drept „cel mai bun prieten al său”, a încercat să centralizeze puterea de la prima preluare a mandatului în martie 2013.

 

Fiul unui revoluționar epurat și apoi reabilitat, care a petrecut ani de zile ca tînăr în provincii în timpul Revoluției Culturale din China, Xi a fost văzut la început ca un „administrator neremarcabil”, a cărui cea mai mare abilitate a fost să-și facă dușmani, potrivit istoricului Iosif Torigian.

 

Xi a avut grijă, de asemenea, să-și ascundă ambițiile, spune Torigian – ceva ce a învățat din persecuția tatălui său și revoltele politice care au cuprins China la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 70.

 

În ultimul deceniu, Xi și-a consolidat puterea într-o măsură mult mai mare decât orice lider chinez de la Mao Zedong, întărindu-și stăpânirea asupra unor instituții precum Armata Populară de Eliberare, epurând, de asemenea, milioane de cadre și oficiali ai Partidului Comunist acuzați de corupție.

 

El a supravegheat, de asemenea, represiunile din Xinjiang, Tibet și Hong Kong, în timp ce societatea civilă chineză a fost, de asemenea, decimată de cenzura strictă a internetului și de represiunile continue împotriva activiștilor și avocaților pentru drepturile omului.

 

Acum, la fel ca Putin, Xi urmează să-și prelungească domnia la sfârșitul acestui an, asigurând un al treilea mandat fără precedent ca președinte al Chinei și președinte al Partidului Comunist.

 

Deși nu este un „țar” modern, Xi pare să-și modeleze un loc în canonul istoric chinez alături de Mao, cu scrieri despre socialismul cu caracteristici chinezești pentru o nouă eră.

 

CE ÎI DEOSEBEȘTE PE VLADIMIR PUTIN ȘI XI JINPING. IDEOLOGIA

Acel simț al istoriei – și locul lor în el – este o obsesie atât pentru Xi, cât și pentru Putin.

 

Dar, în timp ce ideologia lui Xi se trage încă din moștenirea marxismului, leninismului și maoismului, Putin a fost descris drept un „cechist” – cineva care idolizează o epocă în care serviciile de securitate de stat erau proeminente în Uniunea Sovietică.

 

„Oamenii susțin adesea că Vladimir Putin încearcă să restabilească Uniunea Sovietică și el a spus că prăbușirea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului – un eveniment cu siguranță chinuitor pentru tânărul agent Putin. De asemenea, se simte nostalgic în legătură cu victoria sovietică în al Doilea Război Mondial și consideră periculoase atacurile asupra istoriei Rusiei”, a spus Torigian.

 

În timp ce lui Putin și Xi nu le place radicalismul, Xi „se simte absolut dedicat revoluției chineze și crede că este necesar ca și alți oameni să creadă asta pentru ca regimul să supraviețuiască”, a adăugat el.

 

Putin, dimpotrivă, nu are nicio afinitate pentru ideologia comunistă precum bolșevismul.

 

Ei și-au găsit unul în celălalt un aliat care se opune unei ordini mondiale conduse de SUA.

 

Cei doi lideri împărtășesc ambiții teritoriale suprapuse, dar uneori contradictorii. Putin a încercat să reafirme controlul asupra fostului teritoriu rus și sovietic.

 

Între timp, Xi a făcut din unificarea cu Taiwan, o democrație autonomă de 23,5 milioane locuitori, un obiectiv major, fie prin mijloace pașnice, fie prin forță.

 

Președintele chinez, totuși, nu a acționat încă în mod deschis. În schimb, Beijingul s-a bazat pe metode mai puțin deschise pentru a hărțui Taiwanul și a încerca să-i distrugă rezistența.

 

De asemenea, China nu a recunoscut niciodată anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, deoarece Beijingul a dezavuat suspecții „separațiști” din propriile sale granițe și menține legături economice puternice cu Ucraina.

 

CUM AR PUTEA EVOLUA RELAȚIA CELOR DOI. AFACERILE INTERNAȚIONALE SAU PRIETENIA?

Încotro se îndreaptă relația dintre Xi și Putin este departe de a ști ceva sigur, dar analiștii se așteaptă ca aceasta să nu se schimbe prea mult pe termen scurt, chiar dacă Beijingul se distanțează de invazia Ucrainei.

 

În ciuda relațiilor publice proaste din cauza legăturilor strânse cu Rusia, China are încă ceva de câștigat din relație și poate chiar mai mult pe măsură ce Rusia devine mai izolată și dependentă din punct de vedere economic.

 

CHINA ȘTIE CĂ RUSIA ARE NEVOIE DE MAI MULT AJUTOR ȘI VA PROFITA

În urma anexării Crimeei, băncile de dezvoltare ale Chinei au reușit să asigure investiții majore în Arctica, notează Wishnick de la CNA.

 

Ei ar putea fi capabili să asigure ceva asemănător pe măsură ce companiile energetice occidentale se retrag din Rusia, deși va fi, de asemenea, „mai greu de data aceasta pentru China să își dorească un loc la masa guvernanței globale în timp ce se implică cu putere în Rusia ca înainte”.

 

„Ecuația de astăzi s-a schimbat complet deoarece Rusia are nevoie de China mai mult ca niciodată, și nu invers. China nu are nevoie de Rusia atât de mult în ceea ce privește tehnologia sau puterea politică. Deci, Rusia este un partener junior în această ecuație. Și nu cred că rușii sunt în măsură să fie supărați dacă China nu este dispusă să le acorde tipul de sprijin pe care Rusia îl caută de la stat”, a spus Raji Pillai, directorul Observer Research Foundation.

 

Potrivit analiștilor, a fi de partea aliatului politic Rusia ar avea puțin sens economic pentru China, deoarece Statele Unite și Uniunea Europeană consumă în continuare mai mult de o treime din exporturile chineze.

 

„În ceea ce privește chestiunea pur economică, dacă China ar trebui să facă o alegere – Rusia versus toți ceilalți – vreau să spun că pentru China este clar ce trebuie să facă, deoarece este atât de integrată cu toate aceste economii occidentale”, a declarat pentru Reuters Chad Bown, cercetător senior la think tank-ul Peterson Institute for International Economics, cu sediul la Washington, care urmărește îndeaproape comerțul cu China.

 

În ciuda legăturilor sale personale cu Putin, analiștii spun că Xi va acționa în cele din urmă în conformitate cu ceea ce este mai bine pentru China.

 

Surse: Al Jazeera, CNN, Reuters

https://www.criteriul.ro/cum-a-devenit-relatia-xi-jinping-vladimir-putin-atat-de-stransa-si-cum-ar-putea-evolua/

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Comentariul 7: Despre istoria omorurilor în Partidul Comunist Chinez

 

 

Cuvânt înainte

 

Istoria de 55 de ani a Partidului Comunist Chinez (PCC) este scrisă cu sânge şi minciuni. Evenimentele din spatele acestei istorii sângeroase sunt extrem de tragice şi rareori cunoscute. Sub conducerea PCC, un număr estimat la 60 – 80 de milioane de chinezi nevinovaţi au fost ucişi, lăsând în urmă familii distruse. Mulţi se întreabă de ce ucide PCC. PCC continuă persecuţia brutală împotriva practicanţilor Falun Gong, iar recent a dispersat cu gloanţe mulţimea care protesta în Hanyuan, iar oamenii se întreabă dacă vor apuca vreodată ziua în care PCC va învăţa să răspundă cu cuvinte şi nu cu arme.

 

Mao Zedong a rezumat scopul Revoluţiei Culturale: „…după haos lumea atinge pacea, dar în 7 sau 8 ani haosul trebuie să apară din nou”[1]. Cu alte cuvinte, la fiecare 7 sau 8 ani este necesară o revoluţie politică, însoţită de mii de crime.

 

În spatele masacrelor înfăptuite de PCC se află o ideologie care le sprijină şi nişte cerinţe practice.

 

Ideologic, PCC crede în „dictatura proletariatului” şi în „revoluţia neîntreruptă sub dictatura proletariatului”. Astfel că după ce a preluat conducerea în China, PCC a ucis proprietarii de pământ pentru a rezolva problemele legate de relaţiile de producţie în zonele rurale. A ucis capitaliştii, pentru a pune în aplicare reforma comerţului şi industriei şi pentru a rezolva relaţiile de producţie din oraşe. După ce aceste două clase au fost eliminate, problemele legate de baza economică au fost practic rezolvate. În mod asemănător, rezolvarea problemelor legate de suprastructură[2], a necesitat alte masacre. Prin suprimarea „Grupării anti-Partid Hu Feng”[3] şi campania „Anti Dreapta” au fost eliminaţi intelectualii. Prin uciderea creştinilor, taoiştilor, budiştilor şi a grupărilor populare a fost rezolvată „problema” religiilor. Crimele în masă din timpul Revoluţiei Culturale au consolidat din punct de vedere cultural şi politic dominaţia absolută a PCC . Masacrul din Piaţa Tiananmen a fost folosit pentru a împiedica o criză politică şi a reduce la tăcere vocile care cereau democraţie. Persecuţia împotriva Falun Gong este o încercare de a „rezolva” chestiunile de credinţă şi de vindecări tradiţionale. Toate aceste acţiuni au fost necesare pentru întărirea puterii PCC şi menţinerea dominaţiei în faţa crizei financiare continue (preţurile pentru bunurile de consum au urcat vertiginos după ce PCC a preluat puterea şi economia Chinei după Revoluţia Culturală era în pragul colapsului), a crizei politice (unii oameni nu urmează ordinele Partidului, alţii doresc să împartă drepturile politice cu Partidul) şi crizei de credinţă (dezintegrarea fostei Uniuni Sovietice, schimbările politice din Europa de Est, şi chestiunea Falun Gong). Cu excepţia chestiunii Falun Gong, aproape toate mişcările politice anterioare au fost folosite pentru a reînvia spectrul malefic al PCC şi a incita la revoluţie. PCC a folosit campaniile politice şi pentru a-şi testa membrii, eliminându-i pe cei care nu mai întruneau cerinţele Partidului.

 

Motivaţia crimelor este tot una de natură practică. Partidul Comunist a început ca un grup de criminali şi ticăloşi care omorau pentru putere. Odată cu crearea acestui precedent, pentru ei nu mai exista cale de întoarcere. Teroarea permanentă a devenit necesară pentru intimidarea oamenilor şi pentru a-i forţa să accepte din frică conducerea absolută a PCC.

 

La suprafaţă poate părea că PCC a fost „forţat să ucidă” şi că numeroasele incidente au iritat cumva spiritul malefic al PCC, pornind astfel în mod accidental mecanismul de ucis al acestuia. În realitate aceste incidente au ca scop mascarea nevoii Partidului de a ucide – omorârea periodică este o cerinţă a PCC. Fără aceste lecţii dureroase, oamenii puteau începe să creadă că PCC s-a schimbat în bine şi că puteau cere democraţie, asemenea studenţilor idealişti ai mişcării democratice din 1989. Masacrele care apar la fiecare 7 sau 8 ani au ca scop împrospătarea memoriei legate de teroare şi pot avertiza generaţia mai tânără, că cei care lucrează împotriva PCC, care contestă conducerea absolută a PCC, sau care încearcă să spună adevărul despre istoria Chinei, vor simţi gustul „pumnului de fier al dictaturii proletariatului”.

 

Omorul a devenit pentru PCC una dintre căile esenţiale de menţinere a puterii. După ce omorurile s-au acumulat, cuţitul de măcelar nu mai putea fi pus jos, pentru că asta ar fi încurajat oamenii să se răzbune pentru actele criminale comise de PCC. De aceea PCC nu numai că trebuia să organizeze omoruri masive şi totale, dar în plus, masacrele trebuiau făcute în cea mai brutală manieră, pentru a intimida efectiv populaţia. Această cerinţă era necesară în special în stadiile incipiente, când PCC îşi consolida puterea.

 

Din moment ce scopul omorurilor era insuflarea marii terori, PCC îşi selecta ţintele distrugerii în mod arbitrar şi iraţional. În fiecare campanie politică, PCC a folosit strategia genocidului. Să luăm de exemplu „suprimarea reacţionarilor”. PCC n-a suprimat cu adevărat „comportamentele” reacţionare, ci indivizii pe care îi considera reacţionari. Dacă cineva fusese înrolat şi servise câteva zile în armata naţionalistă a Kuomintang-ului (KMT), chiar dacă nu făcuse absolut nimic politic după ce PCC a câştigat puterea – persoana tot era ucisă, din cauza „trecutului său reacţionar”. În procesul reformei agrare, pentru a înlătura „rădăcinile problemei”, PCC ucidea deseori întreaga familie a fermierului.

 

Din 1949, PCC a persecutat mai mult de jumătate din populaţia Chinei. Se estimează că 60 până la 80 de milioane de oameni au murit din cauze nenaturale. Acest număr depăşeşte numărul total de morţi din ambele războaie mondiale.

 

Ca şi în cazul altor ţări comuniste, crimele arbitrare săvârşite de PCC includ nimicirea propriilor membri, pentru a înlătura astfel dizidenţii, care preţuiau umanitatea mai mult decât natura Partidului. În încercarea de a păstra o „fortăreaţă de neînvins”, teroarea exercitată de PCC a căzut în egală măsură atât asupra populaţiei cât şi asupra membrilor săi..

 

Într-o societate normală oamenii manifestă grijă şi dragoste unii faţă de ceilalţi, păstrează respect pentru viaţă, îl venerează şi îi mulţumesc lui Dumnezeu. În Est, oamenii spun „Nu fă altora ceea ce nu vrei să ţi se facă ţie”[4]. În Vest, oamenii spun „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”[5]. PCC – dimpotrivă – susţine că „istoria tuturor societăţilor existente este o istorie a luptei de clasă”[6]. Pentru a menţine în viaţă „lupta” din societate, trebuie generată ura. Nu numai că PCC ucide, dar mai şi încurajează oamenii să se ucidă între ei. Se străduieşte să desensibilizeze oamenii la suferinţele altora, înconjurându-i constant cu crime. Prin expunerea repetată la brutalitatea inumană doreşte să-i împietrească şi să-i facă să dezvolte noţiunea potrivit căreia „cel mai bun lucru pe care îl poţi spera este să eviţi să fi persecutat”. Toate aceste lecţii predate prin represiune brutală îi permit să-şi menţină conducerea.

 

Pe lângă distrugerea nenumăratelor vieţi, PCC a distrus de asemenea sufletul naţiunii chineze. Mulţi au căpătat reflexul de a reacţiona la ameninţările PCC prin renunţarea completă la raţiune şi orice principii. Într-un fel sufletele acestor oameni au murit – ceva mult mai înspăimântător decât moartea fizică.

 

  1. Masacrele care dau fiori

 

Înainte ca PCC să ajungă la putere, Mao Zedong scria: „cu siguranţă că nu vom aplica o politică de bunăvoinţă faţă de reacţionari şi faţă de activităţile reacţionare ale claselor reacţionare”[7]. Cu alte cuvinte, chiar înainte de a prelua controlul asupra Beijing-ului, PCC se hotărâse deja să acţioneze tiranic, numind acest lucru „dictatura democratică a poporului”. Mai jos sunt unele exemple.

 

Suprimarea reacţionarilor şi reforma agrară

 

În martie 1950, PCC anunţa „Ordine pentru înăbuşirea totală a elementelor reacţionare,” această mişcare fiind cunoscută în istorie drept campania de „suprimare a reacţionarilor”.

 

Spre deosebire de împăraţi, care acordau amnistie întregii ţări după ce erau încoronaţi, PCC a început să ucidă din momentul în care a câştigat puterea. Mao Zedong afirma că „există încă multe locuri unde oamenii sunt intimidaţi şi nu îndrăznesc să omoare făţiş şi pe scară largă reacţionarii”[8]. În februarie 1951 conducerea centrală a PCC afirma că, exceptând provincia Zhejiang şi sudul provinciei Anhui, „celelalte zone care nu omoară suficient, în special în oraşele mari şi mijlocii, ar trebui să continue să aresteze şi să ucidă un număr mare de oameni şi n-ar trebui să se oprească prea curând”. Mao Zedong a stabilit chiar cote: „în zonele rurale, pentru a stârpi reacţionarii, ar trebui ucişi peste 1/1000 din totalul populaţiei…în oraşe, procentul ar trebui să fie mai mic de 1/1000”[9]. Populaţia Chinei la acea vreme număra aproximativ 600 de milioane; acest „ordin regal” dat de Mao Zedong a cauzat cel puţin 600.000 de morţi. Nimeni nu ştie de unde vine această cotă de 1/1000. Probabil dintr-un capriciu, Mao Zedong a decis că aceste 600.000 de vieţi ar fi suficiente pentru a turna fundaţia ce urma să genereze groaza printre oameni, aşa că ordonat declanşarea fenomenului.

 

Dacă acei oameni meritau sau nu să moară, nu era problema PCC. „Regulamentul Republicii Populare Chineze pentru pedepsirea reacţionarilor” făcut public în 1951 spunea că inclusiv cei care „răspândeau zvonuri” puteau fi „executaţi imediat”.

 

În timp ce suprimarea reacţionarilor era implementată cu zel, reforma agrară avea loc pe scară largă. De fapt PCC începuse reforma agrară din 1920, în interiorul zonelor ocupate de Partid. La suprafaţă reforma agrară părea să susţină un ideal similar cu cel al Regatului Ceresc al Taiping[10], anume că toţi ar trebui să aibă pământ pentru a-l gospodări; dar de fapt n-a fost decât o scuză pentru a ucide. Tao Zhu, care ulterior avea să fie considerat numărul 4 în PCC, avea un slogan pentru reforma agrară: „fiecare sat sângerează, fiecare gospodărie luptă”, înţelesul fiind că în fiecare sat proprietarii de pământ trebuie să moară.

 

Reforma agrară putea fi înfăptuită fără crime. Putea fi făcută după modelul guvernului taiwanez, cumpărând pământul de la proprietari. Însă cum PCC avea la origine un grup de borfaşi şi lumpen-proletari, ştia doar să jefuiască. Temându-se de răzbunarea celor jefuiţi, PCC a trebuit ca urmare să-şi ucidă victimele, eliminând sursa oricăror necazuri.

 

Cea mai obişnuită cale de ucidere în timpul reformei agrare erau „întrunirile de luptă”. PCC născocea crime, de care erau acuzaţi proprietarii de pământ sau fermierii bogaţi. Publicul era întrebat cum ar trebui pedepsiţi. Unii membri PCC sau activişti deja infiltraţi în mulţime, strigau: „Ar trebui să-i omorâm!” şi ca urmare proprietarii de pământ şi ţăranii bogaţi erau executaţi pe loc. La sate în acele timpuri, proprietarii de pământ erau numiţi „tirani”. Cei care profitaseră de ţărani erau numiţi „tirani ticăloşi”; cei care ajutau deseori la repararea infrastructurii şi donau bani şcolilor, sau care ajutaseră în cazurile dezastrelor naturale erau numiţi „tirani blânzi”; cei care nu făcuseră nimic erau numiţi “tirani liniştiţi”, sau „tăcuţi”. Această clasificare era oricum lipsită de sens, pentru că toţi „tiranii” sfârşeau prin a fi executaţi imediat, indiferent din ce categorie făceau parte.

 

Pe la sfârşitul anului 1952, PCC afirma că a omorât aproximativ 2,4 milioane de „elemente reacţionare”. De fapt numărul total de oficiali guvernamentali KMT la nivel regional şi proprietari de pământ ucişi era de cel puţin 5 milioane.

 

Suprimarea „reacţionarilor” şi reforma agrară au avut trei rezultate directe. Primul a fost eliminarea foştilor oficiali locali care fuseseră aleşi datorită structurilor bazate pe clan. Prin suprimarea „reacţionarilor” şi reforma agrară, PCC a ucis tot personalul administrativ al sistemului precedent şi a reuşit să controleze în mod absolut zonele rurale, instalând câte o ramură a Partidului în fiecare sat. Al doilea rezultat a fost acela că în timpul reformei agrare şi a suprimării „reacţionarilor” a fost obţinută prin furt şi tâlhărie o avere uriaşă. Al treilea rezultat a fost faptul că civilii deveniseră îngroziţi de suprimarea violentă a proprietarilor de pământ şi a fermierilor bogaţi.

 

Campania „celor trei Anti” şi a „celor cinci Anti”

 

Suprimarea „reacţionarilor” şi reforma agrară au vizat în principal zonele rurale, în timp ce campaniile ulterioare a „celor trei Anti” şi a „celor cinci Anti” pot fi privite drept genocidul corespondent în oraşe.

 

Campania „celor trei Anti” a început în decembrie 1951, urmărind stârpirea corupţiei, risipei şi birocraţiei în rândul cadrelor PCC. Unii oficiali corupţi ai PCC au fost executaţi. Imediat după aceea PCC a atribuit corupţia din rândul propriilor oficiali guvernamentali, tentaţiei venite din partea capitaliştilor. Ca urmare în ianuarie 1952 a fost lansată campania „celor cinci Anti”, anume împotriva: corupţia, evaziunea fiscală, furtul din proprietatea statului, construcţiile arbitrare şi spionajul în domeniul informaţiilor economice de stat.

 

Campania „celor cinci Anti” era de fapt furtul proprietăţii private, sau mai degrabă uciderea industriaşilor pentru a le lua banii. Chen Yi, primarul Shanghai-ului din vremea respectivă stătea în fiecare noapte lungit pe canapea cu o ceaşcă de ceai în mână. Întreba liniştit: „Câţi paraşutişti avem azi?”. „Paraşutiştii” erau oameni de afaceri, care se aruncau de pe clădiri înalte, pentru a se sinucide. Nici un industriaş nu putea scăpa de campania „celor cinci Anti”. Li se cerea să plătească taxe „de la care se sustrăseseră” în trecut, începând cu perioada Guangxu (1875-1908) a dinastiei Qing (1644-1911), când fusese înfiinţată iniţial piaţa comercială Shanghai. Industriaşii nu puteau plăti asemenea „taxe”, oricâtă avere ar fi avut. Nu le rămânea altceva decât să-şi pună capăt vieţii. Însă nu se puteau arunca în râul Huangpu. Dacă nu li se găseau corpurile, PCC îi acuza de fugă în Hong Kong şi membrii familiilor lor deveneau responsabili pentru plata taxelor. Aşa că se aruncau de pe clădiri înalte, lăsând în urmă un cadavru, pentru ca PCC să aibă dovada morţii lor. Se spune că oamenii nu îndrăzneau să treacă pe lângă clădirile înalte din Shanghai în acea vreme, de teama de a nu fi zdrobiţi de cei care se aruncau de sus.

 

Conform lucrării Realităţi ale Campaniilor Politice de după Înfiinţarea Republicii Populare Chineze, editată în 1996 de patru unităţi guvernamentale, incluzând Centrul de Cercetare a Istoriei al PCC, în timpul campaniilor „celor trei Anti” şi „celor cinci Anti”, au fost arestaţi peste 323.100 de oameni şi peste 280 s-au sinucis sau au „dispărut”. În campania „Împotriva grupului Hu Fang” din 1955, au fost acuzaţi 5.000, arestaţi peste 500, peste 60 s-au sinucis, iar 12 au murit din cauze nenaturale. În campania ulterioară de suprimare a reacţionarilor, au fost executaţi peste 21.300 de oameni şi peste 4.300 s-au sinucis, sau au „dispărut”[11].

 

Marea Foamete

 

Cel mai mare tribut în vieţi omeneşti a fost înregistrat în timpul perioadei numite Marea Foamete din China, la scurt timp după Marele Salt Înainte[12]. În articolul „Marea Foamete” din lucrarea Consemnări istorice din Republica Populară Chineză, se afirmă faptul că „numărul deceselor nenaturale şi al reducerii naşterilor din perioada 1959 – 1961 este estimat la aproximativ 40 de milioane.[…]”. Această cifră imensă face ca Marea Foamete să fie probabil cea mai mare catastrofă din istoria acestui secol”[13].

 

PCC a numit în mod fraudulos Marea Foamete „Perioada celor trei ani de dezastru natural”. De fapt aceşti trei ani au avut condiţii meteo favorabile, fără dezastre naturale mari (inundaţii, secete, uragane, tsunami, cutremure, geruri, îngheţuri, grindină sau invazii de lăcuste). „Dezastrul” a fost în întregime cauzat de om. Marele Salt Înainte cerea tuturor chinezilor să se implice în fabricarea oţelului, forţând fermierii să-şi lase culturile agricole să putrezească pe câmp. În ciuda acestui lucru, oficialii din fiecare regiune declarau producţii mărite. He Yiran, prim secretar al Comitetului de Partid al prefecturii Liuzhou, a născocit şocanta producţie de „65 de tone de orez nedecorticat per mu”[14] în districtul Huanjiang. Se întâmpla imediat după plenara Lushan, când în întreaga ţară fusese lansată campania „Anti Dreapta”. Pentru a demonstra că PCC are întotdeauna dreptate, recoltele erau confiscate de guvern, drept impozit, în concordanţă cu aceste producţii declarate exagerat. Prin urmare raţiile de cereale, seminţe şi alimente de bază ale ţăranilor erau confiscate în totalitate. Când cererea nu mai putea fi acoperită, ţăranii erau acuzaţi că îşi ascund recoltele.

 

He Yiran spunea că ei trebuie să se străduiască să câştige competiţia pentru cea mai mare productivitate, indiferent cât de mulţi oameni ar muri în Liuzhou. Unor ţărani li s-a luat tot, rămânându-le numai câte un pumn de orez ascuns în oala de noapte. Comitetul de Partid din districtul Xunle, judeţul Huanjiang, a emis chiar un ordin de interzicere a gătitului, împiedicându-i pe ţărani să mănânce. Noaptea umblau patrule conduse de miliţieni. Dacă vedeau lumină de la vreun foc, începeau percheziţia. Mulţi ţărani nu mai îndrăzneau să facă mâncare nici din ierburi sălbatice comestibile sau din scoarţă de copac şi mureau de foame.

 

De-a lungul istoriei în vremurile de foamete guvernul furniza terci de orez, distribuia recoltele şi permitea victimelor să se refugieze din zonele bântuite de foamete. Însă PCC a privit exodul din zonele afectate ca pe o ruşine pentru prestigiul Partidului şi a ordonat miliţienilor să blocheze drumurile pentru a împiedica refugiul victimelor din calea foametei. Când foamea ţăranilor a atins punctul în care au luat cu asalt depozitele de cereale, PCC a ordonat să se tragă în mulţime, pentru a se opri sustragerile, şi i-a etichetat pe cei ucişi drept elemente contra-revoluţionare. Un număr mare de ţărani au murit de foame în multe provincii, printre care: Gansu, Shandong, Henan, Anhui, Hubei, Hunan, Sichuan şi Guangxi. Ţăranii flămânzi erau în plus forţaţi să muncească la lucrări de irigaţii, construcţia de baraje şi producţia de oţel. Mulţi cădeau jos în timpul lucrului şi nu se mai ridicau niciodată. În final cei care supravieţuiau nu mai aveau nici măcar forţa de a-i îngropa pe cei morţi. Multe sate au dispărut complet, familiile murind pe rând de foame.

 

În cele mai serioase perioade de foamete din istoria Chinei înainte de PCC au existat cazuri în care familiile şi-au schimbat copiii între ele pentru a-i mânca, dar nimeni nu şi-a mâncat proprii copii. Sub stăpânirea PCC însă, oamenii au ajuns să-i mănânce pe cei muribunzi, pe cei fugiţi din alte regiuni şi chiar să-şi omoare şi mănânce proprii copii. Scriitorul Sha Qing a descris o astfel de scenă în cartea sa, Yi Xi Da Di Wan (Un tărâm întunecos din Bayou): într-o familie a unui ţăran, un tată a rămas numai cu fiul şi fiica sa în timpul Marii Foamete. Într-o zi, tatăl şi-a trimis fiica la plimbare. Când s-a întors, aceasta nu şi-a mai găsit fratele mai mic, dar a remarcat un ulei alb plutind în ceaun şi un morman de oase lângă plită. După mai multe zile, tatăl a pus din nou apă în ceaun şi şi-a chemat fiica mai aproape. Fata era înspăimântată şi de după uşă s-a rugat de tatăl ei: „Tăticule, te rog nu mă mânca. Pot să adun lemne de foc şi să gătesc mâncare pentru tine. Dacă mă mănânci, nimeni altcineva nu va face asta pentru tine.”

 

Amploarea şi numărul tragediilor de acest fel vor rămâne necunoscute. Totuşi PCC le-a dat o interpretare deformată, afirmând că acestea sunt o onoare, susţinând că PCC a condus oamenii în lupta vitejească cu „dezastrele naturale” şi a continuat să-şi facă reclamă spunând că este „măreţ, glorios şi corect”.

 

După plenara Lushan din 1959, generalul Peng Dehuai n-a mai putut lua apărarea oamenilor. Un grup de oficiali şi cadre din guvern, care au îndrăznit să spună adevărul, au fost destituiţi din posturi, arestaţi şi anchetaţi. După aceea, nimeni n-a mai îndrăznit să spună adevărul. În timpul Marii Foamete, în loc să declare adevărul, oamenii ascundeau cifrele despre morţii prin înfometare, pentru a-şi apăra funcţiile. Provincia Gansu chiar a refuzat un ajutor în alimente de la provincia Shaanxi, susţinând că în Gansu există un surplus prea mare de hrană.

 

Această Mare Foamete a fost şi un test determinant pentru cadrele PCC. Conform criteriilor PCC, cadrele care au reuşit să se abţină de la a spune adevărul chiar puşi în faţa milioanelor de morţi prin înfometare, au devenit în mod cert „calificaţi”. Prin acest test PCC credea că nici emoţiile umane, nici principiile cereşti nu pot deveni poveri psihologice care să împiedice cadrele să urmeze linia Partidului. După Marea Foamete oficialii provinciali responsabili au participat doar la formalitatea auto-analizei critice. Li Jingquan, secretarul PCC pentru provincia Sichuan, unde au murit de foame milioane de oameni, a fost avansat pe postul de prim secretar al Biroului PCC din districtul de Sud-Vest.

 

De la Revoluţia Culturală şi masacrul din Piaţa Tiananmen la Falun Gong

 

Revoluţia Culturală a fost lansată oficial pe 16 mai 1966 şi a durat până în 1976. Această perioadă a fost numită chiar de PCC „Catastrofa de zece ani”. Ulterior, într-un interviu luat de un reporter iugoslav, Hu Yaobang, fost secretar general de Partid, spunea: „în acele timpuri au fost afectaţi aproape 100 de milioane de oameni, o zecime din populaţie”.

 

Realităţi ale campaniilor politice de după înfiinţarea Republicii Populare Chineze relata că „în mai 1984, după 31 de luni de investigaţii, verificări şi recalculări intense făcute de Comitetul Central al PCC, cifrele legate de Revoluţia Culturală sună astfel: peste 4,2 milioane de deţinuţi şi anchetaţi; peste 1.728.000 de morţi din cauze nenaturale; peste 135.000 de oameni etichetaţi drept contra-revoluţionari şi executaţi; peste 237.000 de oameni omorâţi şi peste 7,03 milioane mutilaţi în atacuri armate; 71.200 de familii distruse”. Statisticile adunate din cronicile regionale arată că 7,73 milioane de oameni au murit din cauze nenaturale în timpul Revoluţiei Culturale.

 

Pe lângă faptul că oamenii erau ucişi în bătaie, începutul Revoluţiei Culturale a declanşat şi un val de sinucideri. Mulţi intelectuali renumiţi, incluzându-i pe Lao She, Fu Lei, Jian Bozan, Wu Han şi Chu Anping şi-au pus capăt vieţii în etapa de început a Revoluţiei Culturale.

 

Revoluţia Culturală a fost cea mai delirantă perioadă „de stânga” din China. Omorul devenise un mod de competiţie prin care lumea îşi demonstra rangul de revoluţionar; aşa că masacrul „inamicilor de clasă” era unul extrem de crud şi brutal.

 

Politica de „reformă şi deschidere” a promovat în mare măsură circulaţia informaţiei, ceea ce a făcut posibil ca mulţi reporteri străini să fie martori la masacrul din Piaţa Tiananmen în 1989 şi să transmită reportaje televizate care arătau tancuri gonind, zdrobind şi omorând studenţii.

 

Zece ani mai târziu, pe 20 iulie 1999, Jiang Zemin începea persecuţia Falun Gong. Spre sfârşitul lui 2002, informaţii interne provenite din surse guvernamentale chineze confirmau muşamalizarea a peste 7.000 de morţi în centre de detenţie, lagăre de muncă forţată, închisori şi spitale psihiatrice, cu o medie de şapte oameni ucişi pe zi.

 

În zilele noastre se pare că PCC tinde să omoare considerabil mai puţin decât în trecut, când omora milioane sau zeci de milioane. Există două motive importante care au determinat acest lucru. Pe de o parte, Partidul prin cultura sa proprie a făcut ca minţile chinezilor să devină degenerate, astfel încât oamenii sunt acum mult mai supuşi şi mai cinici. Pe de altă parte, datorită corupţiei excesive şi delapidărilor comise de oficiali PCC, economia chineză a devenit o „economie de transfuzie”, şi depinde în mare măsură de capitalul străin pentru a-şi susţine creşterea economică şi stabilitatea socială. PCC îşi aminteşte bine sancţiunile economice care au urmat după masacrul din Piaţa Tiananmen şi ştie că omorul făţiş va avea ca rezultat o retragere a capitalului străin, fapt care ar pune în pericol regimul totalitar.

 

Însă, în spatele cortinei, PCC n-a renunţat niciodată la omoruri, doar că astăzi depune toate eforturile posibile pentru a ascunde petele de sânge.

 

  1. Metode de omor de o barbarie extremă

 

Tot ceea ce face PCC serveşte unui singur scop: câştigarea şi păstrarea puterii. Pentru PCC crima este o cale prioritară de păstrare a puterii. Cu cât crimele sunt mai multe şi mai barbare, cu atât este mai mare capacitatea de a îngrozi. O asemenea teroare a început încă din vremea războiului chino-japonez.

 

Masacrele din Nordul Chinei în timpul războiului chino-japonez

 

Când recomanda cartea Inamicul din interior, scrisă de preotul Raymond J. De Jaegher[15], Hoover, fost preşedinte al SUA, comenta faptul că lucrarea a demascat esenţa terorii mişcărilor comuniste. El recomanda cartea oricui dorea să înţeleagă o asemenea forţă malefică.

 

În această carte, De Jaegher istorisea întâmplări în care PCC folosea violenţa pentru a înspăimânta oamenii şi a-i face să se supună. De exemplu, într-o zi PCC a cerut tuturor membrilor unui sat să meargă în piaţă. Învăţătorul a condus copiii de la şcoală în piaţă. Scopul adunării era de a privi uciderea a 13 patrioţi, bărbaţi tineri. După anunţarea învinuirilor născocite împotriva victimelor, PCC a ordonat învăţătorului înspăimântat să-i facă pe copii să cânte cântece patriotice. În timpul cântecelor, pe scenă nu erau dansatori, ci un călău ţinând în mână un cuţit ascuţit. Călăul era un soldat comunist tânăr, robust şi sălbatic, cu braţe puternice. Soldatul s-a dus în spatele primei victime, a ridicat rapid cuţitul mare şi ascuţit şi a lovit în jos – şi primul cap a căzut la pământ. Sângele ţâşnea ca dintr-o fântână, în timp ce capul se rostogolea pe jos. Cântecul isteric al copiilor s-a transformat într-un ţipăt haotic şi plânsete. Învăţătorul ţinea măsura, încercând să menţină cântecul; sunetul clopoţelului său încerca să răzbată prin acel haos.

 

Călăul a lovit de 13 ori şi 13 capete au căzut la pământ. După aceea, soldaţii comunişti s-au perindat pe rând şi au tăiat pieptul victimelor, deschizându-l şi scoţând afară inimile, în semn de sărbătoare. Toată această brutalitate a avut loc în faţa copiilor. Copiii păliseră toţi datorită terorii şi unii începuseră să vomite. Învăţătorul i-a ocărât pe soldaţi şi a aliniat copiii pentru a-i întoarce la şcoală.

 

Ulterior părintele De Jaegher a văzut deseori copii forţaţi să privească execuţii. Copiii au devenit obişnuiţi cu scenele sângeroase, rămânând împietriţi în faţa omorurilor; unii chiar au început să savureze senzaţia.

 

Când PCC a simţit că simplul omor nu era suficient de înspăimântător şi tulburător, au inventat tot felul de torturi groaznice. De exemplu, deţinuţii erau forţaţi să înghită o mare cantitate de sare şi nu erau lăsaţi să bea nici un pic de apă – victima suferea până murea de sete; unii deţinuţi erau dezbrăcaţi complet şi forţaţi să se rostogolească pe sticlă spartă; erau deschise copci în râuri îngheţate, iarna, şi victimele erau aruncate înăuntru – oamenii mureau prin îngheţ sau înec.

 

De Jaegher scria că un membru PCC din provincia Shanxi a inventat o tortură teribilă. Într-o zi când cutreiera oraşul, s-a oprit în faţa unui restaurant şi a privit fix o cuvă mare în care fierbea ceva. Mai târziu a cumpărat câteva cuve gigantice şi a arestat imediat nişte oameni care erau împotriva Partidului Comunist. În timpul judecăţii sumare, cuvele au fost umplute cu apă clocotită. Trei victime au fost dezbrăcate complet şi aruncate în cuve pentru a fierbe. La Pingshan, De Jaegher a fost martor când un tată a fost jupuit de viu. Membrii PCC l-au forţat pe fiul acestuia să privească şi să participe la tortura inumană, să-şi vadă tatăl murind în chinuri cumplite şi să-i asculte ţipetele. Membrii PCC au turnat oţet şi acid peste corpul tatălui, iar apoi toată pielea i-a fost jupuită rapid. Au început de la spate, apoi în sus către umeri şi pielea de pe tot corpul său a fost jupuită, lăsând intactă numai pielea capului. Tatăl a murit în câteva minute.

 

Teroarea Roşie în timpul „augustului roşu” şi canibalismul din Guangxi

 

După câştigarea controlului absolut asupra ţării, PCC nu a pus deloc capăt violenţei. Dimpotrivă, în timpul Revoluţiei Culturale violenţa a devenit mai mare.

 

Pe 18 august 1966, Mao Zedong se întâlnea cu reprezentanţii Gărzii Roşii în turnul din Piaţa Tiananmen. Song Binbin, fiica liderului comunist Song Renqiong, a pus o emblemă a Gărzii Roşii pe mâneca lui Mao Zedong. Când Mao Zedong a aflat că Song purta numele de Binbin – care înseamnă blând şi politicos – el a spus „ne trebuie mai multă violenţă”. Aşa că Song şi-a schimbat numele în Song Yaowu (care înseamnă pur şi simplu „vreau violenţă”).

 

Atacurile armate violente se răspândeau cu repeziciune în întreaga ţară. Generaţia mai tânără, educată în spiritul ateist comunist, nu avea nicio frică şi nu-şi făcea nici un fel de griji. Sub conducerea directă a PCC şi ghidaţi de instrucţiunile lui Mao Zedong, Gărzile Roşii, fanatice, ignorante şi considerându-se deasupra legii, au început să bată oameni şi să jefuiască case în întreaga ţară. În multe zone, toate cele „cinci clase negre” (proprietari de pământ, fermieri bogaţi, reacţionari, elemente rele şi cei de dreapta) împreună cu membrii familiilor lor, erau eliminaţi conform politicii genocidului. Un exemplu tipic este regiunea Daxing de lângă Beijing, unde în perioada 27 august – 1 septembrie 1966, un număr total de 325 de oameni au fost ucişi în 48 de brigăzi ale celor 13 Comune Populare. Dintre cei ucişi, cel mai bătrân era în vârstă de 80 de ani iar cel mai tânăr avea numai 38 de zile. 22 de familii au fost exterminate în totalitate.

 

Omorul prin linşare era ceva obişnuit. Pe strada Shatan, un grup de bărbaţi din Gărzile Roşii au torturat cu lanţuri de metal şi curele de piele o femeie bătrână până când aceasta nu s-a mai putut mişca; totuşi o membră a Gărzilor Roşii a găsit necesar să o calce în picioare şi să-i strivească stomacul. Bătrâna a murit acolo…. În apropiere de Chongwenmeng, când Gărzile Roşii au percheziţionat casa soţiei unui proprietar de pământ (o văduvă singură), au forţat fiecare vecin să aducă câte o oală cu apă fierbinte şi au turnat apa clocotită prin gulerul bătrânei până ce corpul i-a fost opărit. După mai multe zile bătrâna a fost găsită moartă în cameră, corpul fiindu-i acoperit de viermi… Existau multe căi de omor, incluzând bătaia cu bastoane, tăierea cu secerile şi strangularea cu frânghii… Modul de omorâre al pruncilor era cel mai brutal: ucigaşul punea un picior pe piciorul copilului şi trăgea de celălalt picior, rupând copilul în două[16].

 

Canibalismul din Guangxi a depăşit în inuman masacrul din Daxing. Scriitorul Zheng Yi, autor al cărţii Memorialul stacojiu descria canibalismul ca având trei faze[17].

 

Prima fază era la început, când teroarea era ascunsă şi lugubră. Cronicile regionale descriu o scenă tipică: la miezul nopţii, ucigaşii merg în vârful picioarelor şi îşi aleg victima; o taie şi îi scot inima şi ficatul. Fiind lipsiţi de experienţă şi speriaţi, îi iau din greşeală plămânul, aşa că trebuie să se întoarcă. După ce gătesc inima şi ficatul, unii aduc lichior de acasă, unii mirodenii; apoi mănâncă organele umane în linişte, la lumina focului din cuptor.

 

A doua fază a fost apogeul, când teroarea devenise deschisă, publică. În timpul acestei faze ucigaşii veterani căpătaseră experienţă în extragerea inimii şi ficatului, păstrând victima cât mai mult timp în viaţă; îşi transmit tehnicile, rafinându-le spre perfecţiune. De exemplu când tăia şi deschidea o persoană vie, ucigaşul trebuia doar să facă o cruce în dreptul stomacului victimei, apoi păşea pe corpul acesteia (dacă victima era legată de un copac, ucigaşul băga genunchiul în partea de jos a abdomenului), iar inima şi celelalte organe cădeau jos, pur şi simplu. Ucigaşul şef căpăta inima, ficatul şi organele genitale, iar ceilalţi luau ce rămânea. Aceste scene de triumf, dar pline de abominabil erau ornate cu steaguri fluturând şi lozinci.

 

A treia fază a fost nebunia. Canibalismul devenise o mişcare de masă, larg răspândită. În districtul Wuxuan, oamenii se mâncau ca nebunii unii pe alţii, asemenea câinilor sălbatici care mănâncă hoituri în timpul epidemiilor. Deseori victimele erau mai întâi „criticate public”, după care urma automat omorul şi actul de canibalism. Imediat ce victima cădea la pământ, moartă sau vie, oamenii îşi luau cuţitele pe care le aveau pregătite şi o înconjurau, tăind orice parte din corp pe care o puteau apuca. În timpul acestei faze, cetăţenii obişnuiţi erau toţi implicaţi în canibalism. Uraganul „luptei de clasă” spulberase orice noţiune de păcat şi natură umană din minţile oamenilor. Canibalismul se răspândea ca o epidemie şi oamenii luau parte la ospăţuri canibalice. Orice parte a corpului uman era comestibilă: inima, muşchii, ficatul, rinichii, coatele, picioarele şi tendoanele. Corpurile umane erau preparate în diverse feluri, inclusiv prin fierbere, la abur, călire în tigaie, la cuptor, friptură, şi grătar… Oamenii beau lichior sau vin şi jucau tot felul de jocuri în timp ce mâncau corpuri umane. În perioada de apogeului a mişcării chiar şi bufetul expres al celei mai înalte organizaţii guvernamentale, Comitetul Revoluţionar al districtului Wuxuan, oferea mâncare de om.

 

Vă înşelaţi dacă vă închipuiţi că un astfel de festival de canibalism ţinea pur şi simplu de un comportament haotic al oamenilor. PCC era o organizaţie totalitară care controla fiecare celulă a societăţii în parte. Fără încurajare şi manipulare din partea PCC, mişcarea canibalistă nu ar fi avut loc nicidecum.

 

Un cântec scris de PCC pentru a se lăuda spunea: „Vechea societate a schimbat oamenii în strigoi, noua societate a schimbat strigoii în oameni”[18]. Oricum, aceste omoruri şi ospăţuri canibalice ne arată că PCC poate schimba o fiinţă umană într-un monstru sau demon, pentru că PCC însuşi este mai crud decât orice monstru sau demon.

 

Persecutarea mişcării Falun Gong

 

Acum, când chinezii păşesc în era computerelor şi a călătoriilor spaţiale şi pot vorbi în taină despre drepturile omului, libertate şi democraţie, mulţi cred că acele atrocităţi sinistre şi dezgustătoare aparţin trecutului şi că PCC şi-a pus hainele civile şi este gata să ia contact cu lumea.

 

Nimic mai fals. Când PCC a descoperit că există un grup de oameni cărora nu le este frică de cruzimea torturilor sale şi de moarte, mijloacele folosite de PCC au devenit chiar mai groteşti. Grupul care este persecutat în acest fel este Falun Gong.

 

Violenţa Gărzilor Roşii şi canibalismul din provincia Guangxi urmăreau eliminarea fizică a victimei, omorând persoana în câteva minute sau ore. Practicanţii Falun Gong sunt persecutaţi pentru a renunţa în mod forţat la credinţa lor în „Adevăr, Compasiune, Toleranţă”. Torturile sălbatice durează zile, luni sau chiar ani. Se estimează că mai mult de 10.000 de practicanţi Falun Gong au murit în urma torturilor.

 

Practicanţii Falun Gong care au suferit tot felul de torturi şi au scăpat din gura morţii ,au documentat mai mult de 100 de metode groaznice de tortură; următoarele sunt numai câteva exemple.

 

Bătaia cruntă este cea mai frecventă metodă de torturare a practicanţilor Falun Gong. Poliţia şi şefii deţinuţilor de drept comun bat direct practicanţi şi/sau instigă alţi deţinuţi să bată practicanţi. În urma bătăilor mulţi au surzit. Alte rezultate ale bătăilor crunte: urechi distruse, globuri oculare zdrobite, dinţi sparţi, cranii, coloane vertebrale, coaste, clavicule, oase ale bazinului, braţe şi picioare rupte; mâini şi picioare amputate din cauza bătăilor suferite. Unii torţionari strâng şi zdrobesc fără pic de milă testiculele practicanţilor şi lovesc cu piciorul zonele genitale ale practicantelor. Dacă practicanţii nu cedează, torţionarii continuă bătaia până când pielea practicanţilor este sfâşiată şi carnea iese afară. În urma torturilor, corpurile practicanţilor se deformează complet, fiind acoperite de sânge, dar gardienii continuă să toarne pe ei apă sărată şi să le aplice şocuri cu bastoane electrice. Mirosul de sânge şi cel de carne pârlită se amestecă cu strigătele de agonie – este de nedescris. Torţionarii folosesc de asemenea pungi de plastic pentru a acoperi capetele practicanţilor, în încercarea de a-i face să cedeze de teama sufocării.

 

Şocul electric este o altă metodă comună folosită în lagărele de muncă forţată din China, pentru a tortura practicanţii Falun Gong. Poliţia foloseşte bastoane electrice pentru a aplica şocuri electrice părţilor sensibile ale corpului. Practicanţii sunt electrocutaţi în gură, pe creştetul capului, pe piept, în părţile genitale, pe şolduri, coapse, talpa piciorului, pe sâni (la femei) şi pe penis (la bărbaţi). Unii poliţişti au aplicat practicanţilor şocuri electrice cu mai multe bastoane electrice simultan, până când mirosul de carne arsă este omniprezent şi când părţile rănite devin negre şi vinete. Uneori bastoanele se aplică simultan pe cap şi anus. Deseori poliţiştii folosesc zece sau chiar mai multe bastoane simultan, pentru a-i maltrata timp îndelungat pe practicanţi. În mod normal, un baston electric are zeci de mii de volţi. Când se descarcă, emite o lumină albastră şi un sunet specific. Când curentul electric trece prin corpul unei persoane se simte ca o arsură, sau o muşcătură de şarpe. Fiecare şoc este dureros ca muşcătura de şarpe. Pielea victimelor se înroşeşte, este distrusă şi arsă şi rănile supurează. Există bastoane chiar mai puternice, cu voltaj mai ridicat, care fac victima să se simtă ca şi cum ar fi lovită cu un ciocan în cap.

 

Poliţia foloseşte de asemenea ţigări aprinse pentru a le arde mâinile, faţa, tălpile, pieptul, spatele, sânii, etc. Foloseşte brichete pentru a arde mâinile şi părţile genitale ale practicanţilor. Există vergele de oţel special fabricate, care sunt încălzite în cuptoare electrice până se înroşesc. Apoi sunt aplicate pe picioarele practicanţilor. Poliţia foloseşte cărbuni înroşiţi pentru a arde feţele practicanţilor. După ce îndurase deja torturi crunte, un practicant încă mai respira şi mai avea puls, iar poliţia l-a omorât prin această metodă. Apoi poliţia a susţinut că moartea victimei s-a datorat faptului, că şi-a dat singur foc.

 

Poliţia bate practicantele peste sâni şi în zonele genitale. În multe cazuri practicantele sunt violate, individual sau în grup. Poliţia dezbracă complet practicante şi le aruncă în celule pline cu deţinuţi de drept comun, care le violează. Poliţia foloseşte bastoane electrice pentru a le aplica şocuri electrice pe sâni şi în zonele genitale. Au folosit flacăra de brichetă pentru a le arde sfârcul sânilor şi le-au introdus bastoane electrice în vagin pentru a le aplica şocuri electrice. În unele cazuri au legat împreună patru periuţe de dinţi şi le-au introdus în vaginul practicantelor, frecand şi învârtind periuţele. Au agăţat cârlige de fier de organele genitale ale practicantelor. Mâinile femeilor au fost legate la spate, iar prin sfârcurile sânilor au fost trecute sârme care au fost băgate în priză.

 

Practicanţii Falun Gong sunt forţaţi să poarte „cămăşi de forţă”[19]; apoi braţele le sunt încrucişate şi legate la spate. Poliţiştii le trag braţele peste spate până în faţa pieptului, le leagă picioarele şi îi atârnă în afara ferestrei. În acelaşi timp le înfundă gura cu cârpe şi la urechi le pun căşti care transmit continuu calomnii la adresa Falun Gong. După cum relatează un martor ocular, celor supuşi la această tortură li se rup rapid braţele, tendoanele, umerii, încheieturile şi coatele. Cei care sunt torturaţi astfel mai mult timp au coloana vertebrală complet ruptă şi mor în agonia durerii.

 

Practicanţii sunt uneori aruncaţi în temniţe pline cu dejecţii. Prin bătaie cu ciocanul li se înfig beţe de bambus sub unghii şi sunt forţaţi să trăiască în încăperi umede, pline de mucegai roşu, verde, galben, alb şi de alte soiuri, prezent pe pereţii şi pardoseala celulei, lucru care le produce supurări ale rănilor. Poliţia foloseşte câini, şerpi şi scorpioni care muşcă practicanţii. Le injectează droguri care le atacă sistemul nervos.

 

Acestea sunt numai unele dintre metodele de tortură aplicate practicanţilor în lagărele de muncă.

 

III. Lupta crâncenă din interiorul Partidului

 

Deoarece ceea ce îi uneşte pe membrii PCC este natura Partidului şi nu dreptatea şi moralitatea, loialitatea membrilor – în special a oficialilor seniori – faţă de liderul suprem este o problemă crucială. Partidul trebuie să creeze o atmosferă de teroare prin omorârea propriilor membri. Supravieţuitorii văd astfel că dacă dictatorul suprem doreşte moartea cuiva, respectivul va avea parte de o moarte îngrozitoare.

 

Luptele din interiorul partidelor comuniste sunt binecunoscute. Cu excepţia lui Lenin şi a lui Stalin, care au murit în mod normal, toţi membrii Biroului Politic al Partidului Comunist Rus din primele două perioade de administratie au fost executaţi, ori s-au sinucis. Trei din cei cinci mareşali au fost executaţi, trei din cei cinci comandanţi superiori au fost executaţi, toţi cei zece comandanţi adjuncţi ai armatei au fost executaţi, 57 din cei 85 de comandanţi de corp de armată au fost executaţi, 110 din cei 195 de comandanţi de divizie au fost executaţi.

 

PCC pledează mereu pentru „lupte crâncene şi atacuri nemiloase”. Asemenea tactici nu-i vizează numai pe cei din afara Partidului. Încă din perioada revoluţionară timpurie din provincia Jiangxi, PCC omorâse atât de mulţi oameni din corpurile anti-bolşevice (corpurile „AB”)[20], încât supravieţuiseră numai câţiva, care să lupte în război. În oraşul Yan’an, Partidul a dus la bun sfârşit o campanie de „rectificare”. Mai târziu, după ce s-a consolidat politic, i-a eliminat pe Gao Gang, Rao Shushi[21], Hu Feng şi Peng Dehuai. În timpul Revoluţiei Culturale, aproape toţi membrii seniori din Partid au fost eliminaţi. Nici unul dintre foştii secretari generali ai PCC n-a avut un sfârşit firesc.

 

Liu Shaoqi[22], fost preşedinte, care fusese la un moment dat al doilea ca importanţă la nivel naţional, a avut o moarte tragică. În ziua când împlinea 70 de ani, Mao Zedong şi Zhou Enlai i-au cerut în mod explicit lui Wang Dongxing (şeful gărzii lui Mao) să-i ducă lui Liu un cadou de ziua lui – un radio – pentru a-l lăsa să asculte raportul oficial al Sesiunii celei de-a opta Plenare a celui de-al 12-lea Comitet Central, în care se ordona „să fie alungat din Partid pentru totdeauna trădătorul, spionul şi renegatul Liu Shaoqi şi să se continue demascarea şi criticarea lui Liu Shaoqi şi a complicilor lui la crimele de trădare”.

 

Liu Shaoqi a fost zdrobit mental iar bolile de care suferea au evoluat rapid. Din cauză că a fost ţinut legat de pat mult timp şi nu s-a putut mişca, gâtul său, spatele, şoldurile şi călcâiele i s-au umplut de răni purulente. Când simţea dureri îngrozitoare, apuca haine, lucruri sau braţele altor oameni şi nu îi lăsa să plece, aşa încât oamenii i-au pus pur şi simplu nişte sticle din plastic dur în mâini. Când a murit, cele două sticle din plastic deveniseră ca o clepsidră, din cauza strânsorii.

 

În octombrie 1969 corpul lui Liu Shaoqi intrase în putrefacţie generală şi puroiul infectat mirosea puternic. Ajunsese slab ca un băţ şi aproape de moarte. Cu toate acestea, inspectorul special al Comitetului Central de Partid nu i-a permis să facă duş şi nici să să se întoarcă pe altă parte pentru a-şi schimba hainele. Dimpotrivă, a fost dezbrăcat complet de haine, învelit într-o plapumă, trimis cu avionul de la Beijing la Kaifeng şi închis în pivniţa unei cazemate. Când a făcut febră, nu numai că nu i-au dat medicamente, dar au gonit şi personalul medical. Când a murit, corpul său era complet degenerat, avea părul alb, încâlcit şi lung de 60 cm. Două zile mai târziu a fost ars ca un ciumat la miezul nopţii. Aşternutul său, perna şi celelalte lucruri rămase au fost toate arse. Pe fişa morţii lui Liu scrie: Numele: Liu Weihuang; ocupaţia: fără ocupaţie; cauza morţii: boală. PCC l-a torturat pe preşedintele naţiunii până la moarte în felul acesta, fără vreun motiv clar.

 

  1. Exportul revoluţiei; uciderea oamenilor în străinătate

 

Pe lângă faptul că PCC omora cu plăcere folosind diverse metode în interiorul Chinei şi în interiorul Partidului, PCC a mai participat şi la uciderea oamenilor din afara ţării, inclusiv a chinezilor de peste ocean, exportând „Revoluţia”. Un exemplu tipic sunt Khmerii Roşii.

 

Partidul Khmerilor Roşii, al lui Pol Pot, a existat în Cambogia timp de numai patru ani. Cu toate acestea, în această ţară mică, cu o populaţie de numai 8 milioane, din 1975 până în 1978 au fost ucişi mai mult de 2 milioane, inclusiv 200.000 de chinezi.

 

Crimele Khmerilor Roşii sunt fără de număr, iar noi nu le vom discuta aici. Trebuie însă să vorbim despre legătura lor cu PCC.

 

Pol Pot îl venera pe Mao Zedong. Începând cu 1965 el a vizitat China de patru ori pentru a asculta personal învăţăturile lui Mao Zedong. La sfârşitul anului 1965, Pol Pot a stat în China trei luni. Chen Boda şi Zhang Chunqiao au discutat cu el teorii precum: „puterea politică creşte din ţeava puştii”, „lupta de clasă”, „dictatura proletariatului”m etc. Ulterior, aceste idei au devenit fundamentul guvernării instituite de Pol Pot în Cambogia. După ce s-a întors în Cambogia, Pol Pot a schimbat numele partidului său în Partidul Comunist Cambogian şi a fondat baze revoluţionare după modelul PCC de încercuire a oraşelor pornind de la sate.

 

În 1968 Partidul Comunist Cambogian a fondat oficial o armată. La sfârşitul anului 1969 aceasta număra puţin peste 3.000 de oameni. Însă în 1975, înainte de a ataca şi ocupa Phnom Penh, aceasta devenise o forţă de luptă curajoasă şi bine echipată, de 80.000 de soldaţi. Evoluţia s-a datorat în întregime sprijinului primit din partea PCC. În cartea Documentar despre susţinerea Vietnamului şi lupta cu America, Wang Xiangen[23] spune că în 1970 Pol Pot a primit din partea Chinei echipament militar pentru 30.000 de soldaţi. În aprilie 1975 Pol Pot cucerea capitala Cambogiei şi două luni mai târziu mergea la Beijing pentru a face o vizită PCC şi pentru a asculta instrucţiunile. Este clar că fără suportul ideologic şi material al PCC, crimele Khmerilor Roşii nu ar fi putut fi transpuse în realitate.

 

După ce Partidul Comunist Cambogian i-a ucis pe cei doi fii ai Prinţului Sihanouk, l-a trimis pe acesta la Beijing la ordinele lui Zhou Enlai. Se ştie că Partidul Comunist Cambogian ucidea totul încă din faşă pentru a preveni orice problemă posibilă. Dar la cererea lui Zhou Enlai, Pol Pot s-a supus fără întârziere.

 

Zhou Enlai l-a putut salva pe Prinţul Sihanouk cu un cuvânt, dar PCC n-a obiectat atunci când Partidul Comunist Cambogian a ucis mai mult de 200.000 de chinezi. Pe vremea aceea chinezii din Cambogia au mers la Ambasada Chineză pentru ajutor, dar ambasada i-a ignorat.

 

În mai 1998, când în Indonezia a avut loc uciderea în masă şi violarea celor de etnie chineză, PCC n-a scos o vorbă. N-a oferit nici un ajutor şi chiar a blocat ştirile în interiorul Chinei. Se pare că guvernului chinez nu i-a păsat deloc de soarta chinezilor din afara Chinei; n-a oferit nici măcar asistenţă umanitară.

 

  1. Distrugerea familiei

 

Nu putem calcula numărul celor ucişi în campaniile politice ale PCC. Nu există nicio cale de a realiza vreun studiu statistic printre oameni, din cauza blocajelor şi barierelor informative dintre diferitele regiuni, grupuri etnice şi dialecte locale. Guvernul PCC nu va iniţia niciodată un astfel de studiu – ar fi ca şi cum şi-ar săpa propria groapă. PCC preferă să omită detaliile atunci când îşi scrie propria istorie.

 

Numărul familiilor distruse de PCC este şi mai dificil de aflat. În unele cazuri, la moartea unui membru al familiei, familia a fost zdrobită. În alte cazuri întreaga familie era omorâtă. Chiar dacă nu murea nimeni, mulţi erau forţaţi să divorţeze. Tată şi fiu, mamă şi fiică, erau forţaţi să se separe. Unii au fost mutilaţi, unii au înnebunit, iar alţii au murit de tineri din cauza bolilor grave cauzate de torturi. Lista acestor tragedii familiale este incompletă.

 

Ziarul Yomiuri News din Japonia afirma la un moment dat că peste jumătate din populaţia Chinei a fost persecutată de PCC. Dacă este adevărat, atunci numărul familiilor distruse de PCC este estimat la peste 100 de milioane.

 

Zhang Zhixin a devenit un nume rostit în fiecare casă, datorită numărului mare de rapoarte despre istoria vieţii sale. Mulţi ştiu că a suferit torturi fizice, viol în grup şi tortură mentală. Până la urmă a înnebunit şi a fost împuşcată după ce i s-a tăiat traheea. Dar mulţi nu ştiu că există o altă istorie teribilă în spatele acestei tragedii – membrii familiei sale au trebuit să participe chiar la o „sesiune de studiu pentru familiile celor condamnaţi la moarte”.

 

Lin Lin, fiica lui Zhang Zhixin, îşi aminteşte că în primăvara anului 1975, un funcţionar de la tribunalul din Shenyang îi spunea cu voce tare:

 

„Mama ta este o adevărată contrarevoluţionară încăpăţânată. Refuză să accepte reforma şi este incorigibilă. Este împotriva marelui nostru conducător, tovarăşul Mao, este împotriva gândirii de neînvins a lui Mao Zedong şi împotriva direcţiei revoluţionare a proletariatului, a tovarăşului Mao. Având în vedere aceste crime combinate, guvernul nostru se gândeşte să-i mărească pedeapsa. Ce atitudine vei adopta dacă este executată?”. Eram împietrită şi nu ştiam cum să răspund. Inima îmi era zdrobită. Dar m-am prefăcut că sunt calmă, încercând din greu să-mi ţin în frâu lacrimile. Tata îmi spusese că nu putem plânge în faţa altora, altfel nu vom avea cum să renegăm relaţia noastră cu mama. Aşa că a răspuns în locul meu: „Dacă acesta este cazul, guvernul este liber să facă ce consideră necesar”.

 

Funcţionarul de la tribunal a mai întrebat: „Îi veţi lua corpul după execuţie? Veţi strânge lucrurile care i-au aparţinut în închisoare?”. Eu mi-am plecat capul şi nu am răspuns nimic. Tata a răspuns din nou în locul meu: „Nu avem nevoie de nimic…”. Tata ne-a luat de mână pe mine şi pe fratele meu şi aşa am ieşit din tribunalul de district. Ne-am dus pe jos acasă, clătinându-ne, prin vijelie şi ninsoare. N-am gătit nimic; tata a împărţit în două singura chiflă de mălai pe care o aveam în casă şi ne-a dat-o mie şi fratelui meu. Ne-a spus: „Terminaţi-o şi mergeţi în pat devreme”. M-am întins tăcută pe patul de lut. Tata stătea pe scaun şi privea în gol către lumină, uluit. După o vreme, s-a uitat spre pat şi a crezut că adormisem complet. S-a ridicat, a deschis cu grijă geamantanul pe care-l adusesem din vechea noastră casă din Shenyang, şi a scos din el fotografia mamei. O privea şi nu-şi mai putea ţine lacrimile.

 

Am coborât din pat, mi-am pus capul în braţele tatei şi am început să plâng cu voce tare. Atunci tata m-a mângâiat şi a spus: „Nu face asta, nu putem lăsa vecinii să audă”. Fratele meu s-a trezit şi el când m-a auzit plângând. Tata ne-a strâns pe amândoi în braţe. În noaptea aceea nu ştiu cât de mult am plâns, ceea ce ştiu este că nu aveam voie să plângem în voie”[24].

 

Familia fericită a unui conferenţiar urma să aibă neplăceri în timpul procesului de reabilitare a celor de dreapta. Pe vremea campaniei „Anti Dreapta”, soţia sa avusese un iubit care fusese etichetat ca reacţionar. Iubitul ei fusese trimis într-o zonă îndepărtată, unde suferise enorm. Deoarece tânăra fată nu l-a putut urma, a renunţat la el şi s-a căsătorit cu conferenţiarul. Când iubitul ei s-a întors în cele din urmă în oraşul lor natal, ea, acum mamă a câţva copii, n-a putut decât să-şi regrete trădarea din trecut. A insistat să divorţeze de soţul ei, pentru a-şi izbăvi conştiinţa încărcată. La vremea respectivă conferenţiarul avea peste 50 de ani; n-a putut accepta schimbarea bruscă şi a înnebunit. Îşi scotea hainele şi alerga în pielea goală căutând un loc de unde să înceapă o nouă viaţă. În final soţia sa l-a părăsit, părăsindu-i chiar şi pe copii. Separarea dureroasă dintre, pe atunci, tânăra fată şi iubitul ei, fusese cauzată de Partid. Aceasta este o problemă care nu poate fi rezolvată şi este o boală socială incurabilă, care poate doar să înlocuiască o despărţire cu o altă despărţire.

 

Familia este unitatea de bază a societăţii chineze. Este de asemenea şi ultimul mecanism de protecţie a culturii tradiţionale împotriva culturii Partidului. Iată de ce distrugerea familiei este una dintre cele mai teribile crime ale PCC.

 

Deoarece PCC monopolizează toate resursele sociale, atunci când o persoană este clasificată ca dizident, ea va avea de înfruntat o criză existenţială, va fi acuzată de toată societatea şi dezbrăcată de demnitate. Pentru că sunt trataţi nedrept, familia este singurul refugiu sigur unde aceşti oameni inocenţi îşi pot găsi consolarea. Dar politica de implicare a PCC în vieţile oamenilor îi împiedică pe membrii familiei să se consoleze reciproc, altfel aceştia riscă să fie şi ei etichetaţi drept dizidenţi. Zhang Zhixin de exemplu a fost forţată să divorţeze. Pentru mulţi, trădarea venită din partea membrilor familiei – delaţiuni, lupte sau critică în public – este ultima lovitură care le distruge spiritul. Drept urmare mulţi s-au sinucis.

 

  1. Tiparele şi consecinţele omorului

 

Ideologia omorului în PCC

 

PCC susţine că este talentat şi creativ în dezvoltarea marxism-leninism-ului, dar în realitate PCC a dezvoltat creativ o răutate fără precedent în istorie şi în întreaga lume. Foloseşte ideologia comunistă a unităţii sociale pentru a înşela publicul şi intelectualii. Foloseşte ştiinţa şi tehnologia pentru a submina credinţa şi pentru a promova ateismul absolut. Foloseşte comunismul pentru a nega proprietatea privată şi foloseşte de asemenea teoria şi practica lui Lenin despre revoluţia violentă, pentru a domina ţara. În acelaşi timp, combină şi întăreşte şi mai mult partea cea mai malefică a culturii chineze – cea care a deviat de la filonul tradiţiilor chineze.

 

Pentru a schimba societatea şi pentru a asigura dictatura Partidului PCC a inventat o întreagă teorie şi un cadru de „revoluţie” şi „revoluţie continuă” sub dictatura proletariatului. Teoria sa are două părţi – baza economică şi suprastructura de sub dictatura proletariatului, în care baza economică determină suprastructura, iar suprastructura acţionează la rândul său asupra bazei economice. Pentru a întări suprastructura şi mai ales puterea Partidului, trebuie pornită revoluţia de la baza economică, ceea ce implică:

 

  1. Omorârea proprietarilor de pământ, pentru a rezolva relaţiile de producţie[25] la ţară.

 

  1. Omorârea industriaşilor, pentru a rezolva relaţiile de producţie în oraşe.

 

În cadrul suprastructurii, omorul este comis în mod repetat pentru a menţine controlul ideologic absolut al Partidului. Asta implică:

 

  1. Rezolvarea problemei atitudinii politice a intelectualilor faţă de Partid

 

De-a lungul unei lungi perioade de timp, PCC a lansat multiple campanii pentru reformarea gândirii intelectualilor. Aceştia au fost acuzaţi de individualism burghez, ideologie burgheză, puncte de vedere apolitice, ideologie în afara conceptului de clasă, liberalism, etc. PCC le-a răpit intelectualilor demnitatea, spălându-le creierul şi eliminându-le conştiinţa. PCC a eliminat aproape complet gândirea independentă şi multe alte calităţi ale intelectualilor, incluzând tradiţia prin care aceştia apărau dreptatea şi îşi dedicau viaţa pentru a susţine dreptatea. Tradiţia ne învăţa: „să nu cazi în excese când eşti bogat sau onorat, să nu te abaţi de la scopul tău când eşti sărac şi obscur şi nici să nu te apleci în faţa unei forţe superioare”[26]; „trebuie să ai mai întâi grijă de stat şi la urmă să îţi pretinzi porţia de fericire”[27]; „fiecare om obişnuit trebuie să se simtă responsabil de succesele şi eşecurile naţiunii sale”[28]; „în umbră, un cavaler îşi cultivă persoana; când este pus pe scenă, el îşi ajută ţara”[29].

 

  1. Lansarea unei revoluţii culturale şi uciderea oamenilor în scopul câştigării conducerii culturale şi politice absolute

 

PCC a mobilizat campanii de masă în interiorul şi exteriorul Partidului, pornind crimele în domeniul literaturii, artei, teatrului, istoriei şi educaţiei. PCC şi-a îndreptat mai întâi atacurile asupra mai multor celebrităţi, cum ar fi „Satul celor trei familii”[30], Liu Shaoqi, Wu Han, Lao She şi Jian Bozan. Mai târziu numărul celor ucişi a crescut începând cu „un mic grup în interiorul Partidului” şi „un mic grup în interiorul armatei”, pentru ca în final omorul să escaladeze cuprinzând întregul Partid, întreaga armată, şi pe toţi oamenii din întreaga ţară. Luptele armate eliminau corpurile fizic, atacurile culturale omorau spiritul oamenilor. A fost o perioadă extrem de violentă şi haotică sub controlul PCC. Latura malefică a naturii umane a fost amplificată la maximum de nevoia Partidului de a-şi revigora puterea pe timp de criză. Oricine putea ucide în mod arbitrar în numele „revoluţiei” şi al „apărării liniei revoluţionare a tovarăşului Mao”. A fost un exerciţiu naţional fără precedent de eliminare a naturii umane.

 

  1. La 4 iunie 1989 PCC a tras în studenţii din Piaţa Tiananmen ca răspuns la revendicările democratice ce au urmat Revoluţiei Culturale

 

A fost prima dată când armata PCC a ucis civili în public, cu scopul de a suprima protestul oamenilor împotriva delapidării, corupţiei şi uneltirilor secrete ale oficialilor guvernului cu oamenii de afaceri, în scopul suprimării cererilor de libertate a presei, de libertate a cuvântului şi a adunării. În timpul masacrului, pentru a instiga ura între armată şi civili, PCC chiar a înscenat incendierea de vehicule militare şi omorârea de soldaţi, orchestrând tragedia în care Armata „Poporului” îşi masacra propriul popor.

 

  1. Uciderea celor cu credinţe diferite. Controlul credinţei este filonul vieţii în PCC

 

Pentru ca erezia sa să poată înşela oamenii, la începutul dominaţiei sale, PCC a început să elimine toate religiile şi sistemele de credinţă. Când a dat piept cu o credinţă spirituală într-o eră nouă – Falun Gong – PCC şi-a scos din nou cuţitul de măcelar. Strategia PCC este aceea de a profita de pe urma principiilor Falun Gong „Adevăr, Compasiune, Toleranţă” şi de faptul că practicanţii nu mint, nu folosesc violenţa şi nu vor să cauzeze instabilitate socială. După ce a căpătat experienţă în persecutarea Falun Gong, PCC a început eradicarea altor credinţe. În acest caz Jiang Zemin în persoană, împreună cu PCC, au ieşit la scenă deschisă pentru a ucide, în loc să folosească intermediari.

 

  1. Omorârea oamenilor pentru muşamalizarea adevărului

 

Dreptul oamenilor la informaţie este un alt punct slab al PCC. PCC omoară oameni şi pentru a bloca informaţia. În trecut „ascultarea emisiunilor radio ale inamicului” era o crimă pedepsită cu închisoarea. În ultimul timp mai multe posturi de televiziune de stat chineze au fost interceptate şi întrerupte pentru a clarifica adevărul despre persecuţia împotriva Falun Gong. Ca răspuns la multiplele cazuri de interceptare a sistemului de televiziune chinez, Jiang Zemin a emis ordinul secret de a „omorî pe loc, fără milă”. Liu Chengjun, care a realizat o asemenea interceptare, a fost omorât prin tortură. PCC a mobilizat „Biroul 610” (o organizaţie care a fost creată pentru a persecuta Falun Gong, similară Gestapo-ului din Germania Nazistă), poliţia, procurorii, tribunalele şi un sistem masiv de poliţie pe internet pentru a controla fiecare mişcare a oamenilor.

 

  1. Privarea oamenilor de dreptul la viaţă de dragul intereselor proprii

 

Teoria revoluţiei continue a PCC implică faptul că acesta nu va renunţa la putere. În prezent delapidarea şi corupţia din interiorul PCC s-au transformat în conflicte între conducerea absolută a Partidului şi dreptul la viaţă al oamenilor. Când lumea se organizează pentru a-şi apăra drepturile legale, PCC foloseşte violenţa, agitându-şi cuţitul de măcelar spre aşa-numitele „căpetenii” ale acestor mişcări. În acest scop PCC a pregătit deja peste un milion de poliţişti înarmaţi. Astăzi, PCC este mult mai bine pregătit să ucidă decât în timpul masacrului din Tiananmen în 1989, când a trebuit să-şi mobilizeze temporar armata. Dar în timp ce forţează poporul să meargă spre prăpastie, PCC însuşi se îndreaptă pe un drum fără ieşire. A ajuns într-un stadiu de vulnerabilitate extremă, încât „ia copacii şi iarba drept duşmani când bate vântul”, cum spune un proverb chinez.

 

Din cele de mai sus putem observa că PCC are natura unui spectru malefic. Indiferent prin ce metamorfoze trece în anumite timpuri şi în anumite împrejurări, în scopul menţinerii puterii absolute, PCC nu-şi va schimba tradiţia de ucigaş – a ucis oameni în trecut, ucide oameni în prezent şi va continua să ucidă şi în viitor fără ezitare.

 

Diferite metode de omor folosite în circumstanţe diferite

 

  1. Propaganda

 

PCC a folosit diverse căi de a omorî, în funcţie de vremuri. În cele mai multe situaţii, PCC a recurs la propagandă înainte de a ucide. A spus deseori că „numai omorând poţi calma indignarea populaţiei”, ca şi cum oamenii i-ar fi cerut să ucidă. În realitate această „indignare publică” era provocată chiar de PCC.

 

De exemplu, drama „Fata cu părul alb”, o distorsionare grotească a unei legende populare, poveştile contrafăcute despre colectarea chiriei şi despre temniţe din piesa „Liu Wencai” erau folosite ca unelte pentru a „educa” poporul să-i urască pe proprietarii de pământ. De obicei PCC îşi demonizează inamicii, aşa cum a făcut în cazul fostului preşedinte Liu Shaoqi. Un alt exemplu în acest sens este înscenarea, de către PCC, a incidentului de aşa-zisă „autoincendiere” din Piaţa Tiananmen în ianuarie 2001, care a fost folosit pentru a incita populaţia la ură împotriva Falun Gong, după care a urmat înteţirea campaniei masive de genocid împotriva Falun Gong. Nu numai că PCC nu şi-a schimbat metodele de omor – le-a mai şi perfecţionat, folosindu-se de noua tehnologie informatică. În trecut PCC putea să înşele numai poporul chinez, dar acum înşeală oamenii din întreaga lume.

 

  1. Incitarea maselor la omor

 

PCC nu numai că omoară oameni folosindu-şi aparatul dictatorial, dar mai şi incită oamenii să se omoare unii pe alţii. Chiar dacă la începutul campaniilor, PCC ţinea cont de unele reguli şi legi, în momentul în care incita lumea să i se alăture, nimic nu mai putea opri masacrul. De exemplu, atunci când PCC aplica reforma agrară, orice comitet de reformă a pământului avea drept de decizie asupra vieţii şi morţii proprietarilor de pământ.

 

  1. Distrugerea spiritului înaintea distrugerii fizice

 

Un alt model de omor este zdrobirea spiritului înainte de omorârea corpului. În istoria Chinei, nici măcar extrem de nemiloasa şi ferocea dinastie Qin (221 – 207 î. C.) nu a distrus spiritul oamenilor. PCC n-a dat niciodată oamenilor şansa de a muri ca martiri. A născocit campanii de genul: „indulgenţă faţă de cei care mărturisesc şi pedepsirea severă a celor ce se opun” şi „plecarea capului şi acceptarea crimei este singura cale de ieşire”. PCC forţează oamenii să renunţe la propriile gânduri şi credinţe, făcându-i să moară ca nişte câini, fără demnitate; o moarte demnă ar putea crea precedente. Doar atunci când mor în umilinţă şi ruşine, PCC îşi va fi atins ţelul, acela de a-i reeduca pe cei care nutresc admiraţie faţă de victime. PCC persecută Falun Gong cu o cruzime şi violenţă extremă, deoarece practicanţii Falun Gong îşi consideră credinţa mai importantă decât viaţa. Când a devenit incapabil să le distrugă demnitatea, PCC a recurs cu toată forţa la tortura fizică.

 

  1. Omor prin alianţă cu unii şi respingerea altora

 

Când omoară oameni, PCC foloseşte atât „morcovul” cât şi „biciul” – împrietenindu-se cu unii şi înstrăinându-i pe alţii. PCC încearcă mereu să atace o „mică parte a populaţiei”, proporţia fiind de obicei de 5%. „Majoritatea” populaţiei (95%) este mereu bună, ea constituind mereu obiectul „educaţiei”. O astfel de „educaţie” constă în teroare şi protecţie. Educaţia prin teroare foloseşte frica şi demonstrează că cei care se opun PCC nu sfârşesc bine, făcându-i pe ceilalţi să păstreze distanţă faţă de cei care fuseseră mai înainte atacaţi de către Partid. Educarea prin „protecţie” lasă oamenii să înţeleagă că dacă dobândesc încrederea PCC şi rămân alături de PCC, nu numai că vor fi în siguranţă, dar au şi o şansă bună de a fi promovaţi, sau de a câştiga alte beneficii. Lin Biao spunea: „O mică parte [suprimată] astăzi, o mică parte mâine, în curând vor însuma o parte mare”. Cei care se bucură că supravieţuiesc unei mişcări devin deseori victime ale următoarei.

 

  1. Înnăbuşirea în faşă a eventualelor ameninţări; omoruri secrete extrajudiciare

 

Recent PCC a dezvoltat o metodă de înnăbuşire în faşă a problemelor şi de omor secret, în afara oricărui cadru juridic. Deoarece grevele muncitorilor şi protestele ţăranilor devin tot mai frecvente în diverse zone, PCC elimină mişcările înainte ca ele să se poată dezvolta, arestând aşa-numitele „căpetenii” şi condamnându-le la pedepse aspre. Un alt exemplu: în timp ce libertatea şi drepturile omului au devenit o tendinţă comun recunoscută în întreaga lume, PCC n-a condamnat nici un practicant de Falun Gong la pedeapsa cu moartea; dar sub instigarea lui Jiang Zemin care afirma că „nimeni nu va fi tras la răspundere dacă omoară practicanţi Falun Gong”, practicanţii Falun Gong au fost de obicei torturaţi până la moarte, pretutindeni în ţară. Totuşi Constituţia Chinei stipulează dreptul cetăţenilor la apel dacă cineva a suferit o nedreptate. Cu toate acestea PCC foloseşte poliţişti în civil şi angajează huligani locali pentru a-i opri, aresta şi trimite înapoi acasă pe cei care fac apel, aceştia ajungând uneori chiar în lagăre de muncă.

 

  1. Omorârea unuia pentru a-i avertiza pe ceilalţi

 

Persecutarea lui Zhang Zhixin, Yu Luoke şi Lin Zhao[31] sunt asemenea exemple.

 

  1. Folosirea represiunii pentru a ascunde adevărul despre crimă

 

De obicei persoanele cunoscute care se bucură de influenţă internaţională suferă represiuni, dar nu sunt omorâte de PCC. Scopul este muşamalizarea crimelor comise împotriva celor care nu atrag atenţia publică. De exemplu, în timpul campaniei de suprimare a reacţionarilor, PCC n-a omorât generali KMT cu grade superioare, precum Long Yun, Fu Zuoyi şi Du Yuming, în schimb a omorât ofiţeri KMT cu grade mai mici şi soldaţi.

 

Omorurile înfăptuite de PCC de-a lungul unei lungi perioade de timp au deformat sufletele chinezilor. Acum, în China, mulţi au tendinţa să ucidă. Când teroriştii au atacat S.U.A. la 11 septembrie 2001, mulţi chinezi au ovaţionat atacurile pe web-site-urile chineze de discuţii. Pretutindeni se auzeau susţinătorii unui „război total”, făcând oamenii să tremure de frică.

 

Concluzii

 

Datorită blocadei informaţionale create de PCC, nu putem şti exact câţi oameni au murit în urma diverselor campanii de persecuţie apărute în timpul tiraniei sale. Cel puţin 60 milioane de oameni au murit în mişcările menţionate anterior. În plus PCC a ucis şi minorităţi etnice în Xinjiang, Tibet, Mongolia Interioară, Yunnan şi în alte locuri; informaţiile despre aceste incidente sunt dificil de strâns. Washington Post estima la un moment dat că numărul oamenilor persecutaţi şi omorâţi de Partid se ridică la 80 milioane[32].

 

În afară de cei morţi, nu putem şti câţi au fost mutilaţi, câţi s-au îmbolnăvit mental, câţi au fost deprimaţi sau terorizaţi până la moarte de persecuţia pe care au suferit-o. Fiecare moarte în parte este o tragedie amară care lasă în urmă o rană adâncă membrilor familiilor victimelor.

 

După cum scria Yomiuri News[33] din Japonia, guvernul central chinez a început un studiu privind numărul victimelor din timpul Revoluţiei Culturale, în 29 de provincii şi municipalităţi. Rezultatele arătau că aproape 600 milioane de oameni au fost persecutaţi ori învinuiţi în timpul Revoluţiei Culturale, ceea ce însemna aproape jumătate din populaţia Chinei.

 

Stalin spunea că moartea unui om este o tragedie, dar moartea unui milion este numai o statistică. Când lui Li Jingquan, fost secretar de Partid al provinciei Sichuan, i s-a adus la cunoştinţă că oamenii mor de foame, el a răspuns: „În ce dinastie n-au murit oameni?”. Mao Zedong spunea: „Victimele sunt inevitabile în orice luptă. Moartea apare deseori”. Aceasta este concepţia comunist-ateistă despre viaţă. Iată de ce 20 de milioane de oameni au murit ca rezultat al persecuţiei din perioada regimului lui Stalin – 10% din populaţia fostei URSS. PCC a ucis cel puţin 80 de milioane de oameni – cam tot 10 % din populaţia Chinei [la sfârşitul Revoluţiei Culturale]. Khmerii Roşii au omorât 2 milioane de oameni – un sfert din populaţia Cambogiei la acea vreme. În Coreea de Nord numărul morţilor din cauza foametei se estimează la peste un milion. Toate acestea sunt datorii sângeroase ale partidelor comuniste.

 

Cultele malefice sacrifică oamenii şi le folosesc sângele pentru a venera spectre malefice. Încă de la începuturile sale, Partidul Comunist a ucis continuu oameni – când nu-i putea ucide pe cei din afara Partidului, îşi omora proprii membri – pentru comemorarea „luptei de clasă”, „luptei dintre partide” şi a altor înşelătorii. A sacrificat pe altarul cultului său malefic chiar proprii secretari generali, mareşali, generali, miniştri şi alţii.

 

Mulţi cred că PCC-ului ar trebui să i se acorde timp pentru a se îmbunătăţi, spunând că acum îşi ţine omorurile în frâu. În primul rând ucigaşul este ucigaş indiferent dacă omoară o singură persoană. Pe lângă asta, deoarece omorul este una dintre metodele folosite pentru a conduce regimul bazat pe teroare, PCC va omorî mai mult sau mai puţin, după nevoie. Omorul comis de PCC este în general imprevizibil. Când poporului îi lipseşte sentimentul puternic de teamă, PCC va omorî mai mult pentru a creşte sentimentul de teroare, când oamenii sunt deja înfricoşaţi, uciderea unora poate menţine sentimentul de teroare; când oamenii nu ştiu altceva decât frica faţă de PCC, atunci simplul anunţ al intenţiei de a ucide – omorurile nemaifiind necesare – va fi suficient pentru menţinerea terorii. După ce a trecut prin nenumărate campanii politice şi de eliminare, poporul şi-a creat un reflex condiţionat ca răspuns la teroarea PCC. Atunci nici măcar nu mai este nevoie ca PCC să menţioneze omorul, tonul critic al maşinii de propagandă mass-media fiind suficient pentru a le reaminti oamenilor de teroare.

 

PCC va regla intensitatea cu care omoară în funcţie de schimbările sentimentului de teroare al poporului. Magnitudinea omorului în sine nu este ţinta PCC; cheia este consecvenţa cu care omoară de dragul menţinerii puterii. PCC n-a devenit mai blând. Nici nu şi-a lăsat jos cuţitul de măcelar; doar că poporul a devenit mai supus. Atunci când poporul se ridică pentru a cere ceva ce trece dincolo de toleranţa PCC, acesta nu va ezita să omoare.

 

Omorul la întâmplare dă rezultate maxime atunci când omori pentru a menţine puterea. În precedentele campanii ucigaşe de mare amploare, în mod intenţionat PCC a ţinut vagă identitatea victimelor, acuzaţiile care li s-au adus acestora şi felul în care se atribuiau pedepsele pentru diversele grade de „vină”. Pentru a evita să devină ţinte ale omorului, oamenii se limitează într-o „zonă sigură” bazându-se pe judecata proprie. O astfel de „zonă sigură” era uneori mai îngustă chiar decât cea pe care PCC intenţiona s-o demarcheze. Acesta este motivul pentru care în fiecare mişcare, oamenii au tins să acţioneze mai degrabă „ca cei de stânga decât ca cei de dreapta”. Drept rezultat campaniile sunt deseori „mărite” dincolo de dimensiunile lor planificate, deoarece oamenii la diferite niveluri îşi impun voluntar restricţii pentru a-şi asigura supravieţuirea. Cu cât este mai jos nivelul cu atât mai teribilă devine mişcarea. O astfel de intensificare voluntară a terorii în întreaga societate îşi are originea în crimele aleatoare ale PCC.

 

În lunga sa istorie criminală, PCC s-a metamorfozat devenind un ucigaş degenerat în serie. Prin crime îşi satisface sentimentul pervers de a fi o putere supremă care decide viaţa şi moartea oamenilor. Prin omor îşi alină cea mai adâncă teamă. Prin crime suprimă neliniştea socială şi nemulţumirile cauzate de crimele anterioare. Datoriile sângeroase acumulate ale PCC fac astăzi imposibilă orice ieşire benevolentă din impas. Pentru a-şi menţine existenţa până în momentul final, PCC se mai poate bizui doar pe presiunea intensă şi pe conducerea totalitară. În ciuda faptului că ocazional se deghizează, reabilitând victimele crimelor sale, natura însetată de sânge a Partidului nu s-a schimbat niciodată. Şi este tot mai putin probabil să se schimbe în viitor.

 

 

[1] Scrisoarea lui Mao Zedong către soţia lui, Jiang Qing, în 1966.

 

[2] Suprastructura în contextul teoriei sociale marxiste se referă la modul de interacţiune dintre subiectivismul uman şi substanţa materială a societăţii.

 

[3] Hu Feng, intelectual şi critic literar; s-a opus literaturii doctrinare a PCC. A fost dat afară din Partid în 1955 şi condamnat la 14 ani de închisoare.

 

[4] Analele lui Confucius.

 

[5] Leviticus 19:18.

 

[6] Marx , Manifestul Comunist (1848).

 

[7] Mao Zedong, Dictatura Democrată a Poporului , (1949).

 

[8] Mao Zedong, „trebuie să promovăm din plin [suprimarea reacţionarilor] pentru ca fiecare familie să fie informată.” (30 martie 1951).

 

[9] Mao Zedong, „Trebuie să lovim cu putere şi precis reacţionarii” (1951).

 

[10] Regatul Ceresc din Taiping (1851-1864), cunoscut şi sub numele de Rebeliunea din Taiping a fost unul dintre cele mai sângeroase conflicte din istoria Chinei. A fost o confruntare între forţele Chinei Imperiale şi adepţii unui mistic auto-proclamat al grupului Hakka, pe nume Hong Xiuquan, care a fost de asemenea un convertit la creştinism. Se crede că au murit cel puţin 30 milioane de oameni.

 

[11] Extras din cartea publicată de revista Chengming din Hong Kong (www.chengmingmag.com), octombrie 1996.

 

[12] Marele Salt Înainte (1958-1960) a fost o campanie a PCC pentru ridicarea industriei Chinei, în particular cea de oţel. Este privită ca un imens dezastru economic.

 

[13] Publicat în februarie 1994 de editura Steagul Roşu. Traducerea noastră.

 

[14] Unitate de măsură chineză pentru pământ. 1 mu = 0.165 acri sau 0.066 hectare.

 

[15] De Jaegher, Raymond J., Inamicul din interior. Guild Books, Catholic Polls Inc. (1968).

 

[16] Investigaţie asupra Masacrului din Daxing – scrisă de Yu Luowen.

 

[17] Zheng Yi, Memoriaul stacojiu (Taipei: Editura Televiziunii Chineze 1993). Această carte este disponibilă şi în engleză: Memorialul stacojiu: Povestiri despre canibalism în China modernă de Yi Zheng, editura T. P. Sym (Boulder, Colorado: Westview Press 1998).

 

[18]„Vechea societate” după cum o numeşte PCC se referă la perioada înainte de 1949, şi „noua societate” se referă la perioada de după 1949 când PCC a preluat controlul ţării.

 

[19] Cămaşa de forţă este un instrument de tortură sub forma unei cămăşi. Braţele victimelor sunt răsucite şi legate cu o frânghie la spate şi pe urmă trase în faţă pe deasupra capului; această tortură poate rupe braţele imediat. După aceea, victima este pusă cu forţa în cămaşa de forţă şi spânzurată de braţe. Consecinţa imediată a acestei torturi groaznice este fracturarea oaselor umerilor, coatelor, încheieturilor mâinii şi a spatelui provocând moartea victimelor într-o durere de nesuportat. Pentru mai multe informaţii vizitaţi următoarele adrese de web:

 

În chineză: http//search.minghui,org/mh/articles/2004/9/30/85430.html

 

În engleză: http://www.clearwisdom.net/emh/articles/2004/9/10/52274.html .

 

[20] În mai 1930, Mao Zedong a ordonat Partidului să ucidă mii de membrii de Partid, soldaţi ai Armatei Roşii şi civili inocenţi în provincia Jiangxi, într-o tentativă de consolidare a puterii în zonele controlate de PCC. Pentru mai multe informaţii vizitaţi următoarea adresă: În chineză:

 

http://kanzhongguo.com/news/articles/4/427/64064.html .

 

[21] Gao Gang şi Rao Shushi erau membri ai Comitetului Central al PCC. În 1954, după o încercare eşuată de a ajunge la putere, ei au fost acuzaţi de complot împotriva Partidului şi de dezbinare a Partidului şi au fost daţi afară din Partid.

 

[22] Liu Shaoqi, Preşedinte al Chinei între 1959 şi 1968, a fost considerat succesorul lui Mao Zedong. În timpul Revoluţiei Culturale (1966-1876) el a fost persecutat ca trădător, spion, şi a căzut în dizgraţie. A murit în 1969 după ce a fost torturat sever în detenţie.

 

[23] Wang Xiangen, Documentar de susţinere a Vietnamului şi luptă cu America. (Beijing: International Cultural Publishing Company, 1990).

 

[24] De la Fundaţia Laogai, raportul din 12 octombrie 2004:

 

(în chineză) http://www.laogai.org/news2/newsdetail.php?id=391 .

 

[25] Unul dintre cele trei mijloace (mijloace de producţie, moduri de producţie şi relaţii de producţie) pe care Marx le folosea la analiza clasei sociale. Relaţiile de producţie se referă la relaţia dintre oamenii care posedă uneltele de producţie şi cei care nu, de exemplu: relaţia dintre proprietarul de pământ şi muncitorul agricol sau relaţia dintre capitalist şi muncitor.

 

[26] Cartea a 3-a din Mencius. Penguin – Serii clasice, tradusă de D. C. Lau.

 

[27] De Fan Zhongyan (989-1052), proeminent dascăl chinez, scriitor şi membru al unui guvern din dinastia Song de Nord. Citatul acesta este din opera lui binecunoscută, „Urcând Turnul Yueyang”.

 

[28] De Gu Yanwu(1613-1682), eminent cărturar al dinastiei Qing timpurie.

 

[29] Din Mencius, cartea nr. 7. Penguin- Serii clasice, traducerea D. C. Lao.

 

[30] „Satul celor Trei Familii” era pseudonimul unui grup de trei scriitori în anii 1960, Deng Kuo, Wu Han, Liao Mosha. Wu era autorul unei piese cu titlul „Hai Rui îşi dă demisia din post”. Mao Zedong a considerat că era o satiră politică despre relaţia lui cu generalul Peng Dehuai.

 

[31] Yu Luoke a fost un gânditor care a luptat pentru drepturile omului, omorât de PCC în timpul Revoluţiei Culturale. Eseul său monumental Mediul Familiei scris la 18 ianuarie 1967 a fost una dintre cele mai influente eseuri, cu cea mai largă circulaţie dintre toate eseurile care reflectau gândurile independente de PCC în anii Revoluţiei Culturale. Lin Zhao, studentă a Universităţii din Beijing, care se specializa în jurnalism, a fost etichetată drept reacţionară în 1957 datorită gândirii ei independente şi datorită criticii ei deschise la adresa mişcării comuniste. A fost acuzată de conspiraţie pentru răsturnarea dictaturii democrate a poporului şi arestată în 1960. În 1962 a fost condamnată la 20 de ani de închisoare. A fost ucisă de PCC la 29 aprilie 1968.

 

[32] Din http://www.laojiao.org/64/article0211.html (în chineză).

 

[33] “O scrisoare deschisă de la Song Meiling pentru Liao Chengzhi” (17 august 1982) Sursa http://www.edu.cn/more.asp?name=fainter&id=16445 (în chineză).

 

 

https://epochtimes-romania.com/news/comentariul-7-despre-istoria-omorurilor-in-partidul-comunist-chinez—7

 

 

///////////////////////////////////////////////////

Șocul trecutului

https://revista22.ro/bref/tia-serbanescu/socul-trecutului

Cine ar fi crezut că în secolul 21 Europa va retrăi momentele de groază ale trecutului său zbuciumat? Și totuși se întâmplă zilnic.

Tia Serbanescu
 
 

DE ACELAȘI AUTOR

În Ucraina Putin a realizat o adevărată antologie de secvențe horror reactivate cu mijloace moderne (dezinformare crasă, manipulare ordinară, propagandă deșănțată). Toată lumea așteapta cu teama parada din 9 mai când Putin suprapunea aniversarea victoriei asupra nazismului din 1945 peste invazia sa din Ucraina pretinzând că ambele evenimente sunt egale. O impietate față de morții căzuți în războiul de apărare pe care i-a confiscat folosindu-i acum într-un război de ocupație. Sunt acte publice! Așa cum se anticipa, Putin a declarat război ”neonazismului mondial” în speranța că schimbând numele ”operațiunii speciale” în război total îi oferă o altă încadrare și un alt final. Moscova dezmințise ideea unei declarații de război iar Viktor Orban (un putinist second-hand) susținea că, dimpotrivă, Putin va anunța pacea. Aș! Individul n-are pace. Pare programat să ucidă. Iar când Kremlinul dezminte, e clar că minte: ei sărbătoresc victoria unui eșec. Oricum, Putin e primul lider care luptă cu nazismul după 77 de ani de la dipariția acestuia. Și asta după ce a finanțat personaje de extremă dreapta ajungând astfel la propriul nazism: ,,opozanții lui Putin ar trebui sterilizați sau internați în centre de reeducare” declara la tv un regizor rus. Asta da, soluție nazistă. De altfel primele lagăre de exterminare (care l-au inspirat pe Hitler) au fost în URSS – ale cărei steaguri fluturau acum pe tancurile paradei de la Moscova mărturisind obsesia refacerii ”lagărului socialist”. Nu invie morții, e-n zadar copile! Deocamdată, Putin a separat Rusia de lume fixând-o în clubul țărilor pentru care dicatura e singura alternativă la democrația occidentală – ale cărei valori sunt distruse sistematic de neomarxisți și ultraprogresiști prin cenzura politicii corecte și de extremiști și teroriști care le atacă periodic prin atentate. Vestul plătește acum pentru indulgența cu care a tratat crimele comunismului lasându-le în libertate, niciodată condamnate. Deh, pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. Atacă hoțește, ucide, violează, jefuiește. Și se vaită că nu este lăsat să facă ce poftește. Dar unora le place jaful. Cum la noi a fost Jill Biden, prima doamnă a Americii, Șoșoacă (prima țoapă a politicii) i-a prefațat vizita făcând garagață la Ambasada SUA unde, nefiind primită-n audiență, a acuzat ,,un afront adus României”. Poate Rusiei. Creier de putinică! Între timp Guvernul a numit prefect al capitalei pe Toni Greblă, un obiect cu existența efemeră al cărui loc era cândva în grajd. Chiar nu au găsit un oficial mai spălățel? Uite, Primăria Iași a angajat o dansatoare la bară. Dacă primarul Chirică a dat-o iar în bară, un primar comunal din PSD a dat direct într-o angajată: ,,îți rup dinții, te dau cu capul de calorifer”. Animale bolnave. Revoltat, Cîțu a considerat că ,,această coaliție nu e normală, nu ai cum să stai la masă cu PSD”. Stai – dacă ești pregătit. Cine stă la masă cu PSD achită consumația, lasă bacșișul și plătește lăutarii. Dar are stabilitate: păstrează scaunele. Un scaun bun înseamnă sănătate și saci cu bani. Un scaun pierdut înseamnă un pat la Rahova și banii în off-shore ,,12 scaune” înseamnă o capodoperă plătită cu viața pe vremea lui Stalin. Șocul trecutului este că nu trece de tot. Atacă prezentul și lasă urme în viitor.

////////////////////////////////////////////

Despre nazismul satanic, partea I

 
„Noi toți suntem naziști” – Lilith
„Nu există o așa-zisă ură ‘oarbă’ împotriva evreilor” – Astaroth (mi-a spus asta pe 7 iulie 2007)
„Înțelegi acum semnificația profundă a mișcării noastre național socialiste? Oricine vede în Național Socialism o mișcare exclusiv politică, nu cunoaște prea multe despre acesta … Este chiar mai mult decât o religie: e dorința de a crea o nouă omenire.” – Adolf Hitler -1
Satan și Demonii săi, care fac parte din Rasa extraterestră Ariană Nordică, au fost primii naziști și ei i-au învățat pe urmașii lor omenești învățăturile Național Socialismului primordial, prin religia antică, originală și care a precedat creștinismul. Acest lucru s-a întâmplat pe vremea în care în mod literar cuvântul „păgân” însemna „a lui Satan” sau, cu alte cuvinte, înainte ca „păgânismul” să fi fost diluat și corupt pentru a deveni corect din punct de vedere politic, în forma creștinată, marxistă și egalitaristă care e disponibilă tuturor oamenilor, spre deosebire de vremurile antice în care era rezervată numai pentru cei mai distinși și cei mai măreți dintre oameni.

Satanismul este o etichetă colectivă pentru toate religiile păgâne care au existat înainte de a fi creștinate. Există mai multe secte și denominațiuni diferite în satanism, iar aici sunt incluse și versiunile care sunt corecte din punct de vedere politic (ceea ce le anulează din lista tipurilor de satanism). Spre exemplu, demonologia sau așa-numita „venerare a Diavolului,” care dă închinare versiunii creștine, ne-păgâne și inexistente a unui Satan, nu este decât o formă rebelă a creștinismul; acesta nu poate fi încadrată în „satanism.” Orice sectă care încorporează cabala evreiască, care îi blestemă pe Satan și pe Demoni în versiunea evreiască a Pomului Vieții (vezi „qlippoth”), nu au niciun loc în satanism. „Satan” înseamnă „inamic” și „adversar” în ebraică, lucru care înseamnă că orice lucru evreiesc – unde sunt incluse și creștinismul, islamul și comunismul – este exclus din satanism, fără nicio excepție.
După cum spunea un autor: „Excluzând închinătorii Diavolului și sataniștii de modă, Satanismul religios se împarte într-o tipologie de trei subcategorii primare și identificabile: 1) satanismul ca religie a naturii; 2) satanismul ca elitism inițiatic; și 3) satanismul ca păgânătate eurocentrică.” -2
Noi, în Ministerele Bucuria lui Satan, care este satanism spiritual, aparținem tuturor celor trei subcategorii subliniate de autorul de mai sus. Trăim în armonie cu Natura și cu Legea Naturală și suntem stewarzii planetei Pământ. Suntem inițiatici și elitiști, în sensul că recunoaștem faptul că satanismul nu este pentru toată lumea și că doar cei mai buni dintre cei mai buni și cei mai măreți dintre cei mai măreți vor supraviețui. Includem disciplinele satanice – cum e meditațiile pentru împuternicirea vrilului/forței vitale și yoga kundalinică – pentru a ne ajuta să atingem nivele din ce în ce mai ridicate de perfecțiune și libertate fizică și spirituală, prin care ne depășim pe noi înșine. Mai suntem și o păgânătate eurocentrică, în sensul că noi, cei ce suntem arieni albi, recunoaștem că Satan – Zeul arian nordic – este tatăl nostru biologic și de asemenea îmbrățișăm moștenirea noastră păgână indo-europeană. Satan/Enki (al nostru tată Wotan) a creat toate rasele gentile, însă el împreună cu o femeie umană albă a dat naștere Rasei Ariene. Satan vrea ca noi să prezervăm acest lucru, la fel cum dorește binele și pentru celelalte rase și națiuni ne-evreice. Creștinismul și progenitura sa numită marxism, sunt cele care au condus la tensiune rasială și au făcut din Gentilii indu-europeni ȚINTA urii evreiești, marcându-ne pentru exterminare. Satanismul celebrează conștientizarea și mândria rasială, dar și îndepărtarea fără milă a tuturor lucrurilor care ne stau în cale.
„O convingere de bază a … satanismului nazist se preocupă cu apariția unei noi elite de super-oameni, care vor mătura gloatele inferioare împreună cu „religiile și moralitățile lor de sclav” și, în acest fel, să introducă o epocă nouă de evoluție planetară.” -3
În Bucuria lui Satan, prin meditație de împuternicire satanică zilnică, indiferent de orientarea sexuală și prin faptul că fiecare persoană rămâne în grupul său etnic, restaurăm Ordinea Naturală; Ordinea Satanică. Ca Arieni care rămân loiali rasei noastre, reproducându-ne exclusiv cu cei din rasa noastră și ridicându-ne vrilul prin meditația zilnică, dăm naștere Noului Om; Super-omul, Ubermensch-ul profețit de Friedrich Nietzsche și venerat de liderul nostru satanic, Adolf Hitler. Crezul străin și evreiesc al creștinismului va fi îndepărtat de pe planeta Pământ, va fi interzis la nivel mondial, iar creștinii care nu pot sau nu vor să renunțe la creștinism din motive personale, vor fi segregați de omenirea nouă, dezvoltată și superioară (omul-zeu) și vor fi lăsați să se stingă de unii singuri, iar creștinismul va pieri de o moarte amară odată cu creștinii, musulmanii și comuniștii care s-au dovedit a fi incurabili. Cei ce vor fi spulberați sunt poporul evreu și sistemul de mix rasial pe care ei l-au instalat în mod forțat, cu ajutorul creștinismului, islamului și comunismului. Cu toate aceste programe și crezuri evreiești se va avea de-a face în moduri aspre, odată pentru totdeauna.
„Lucrul pe care toate grupurile de sataniști naziști îl au în comun, este disprețul absolut pe care îl manifestă pentru valorile creștinismului și a societății liberale. Cea mai înaltă recunoaștere este rezervată spiritului războinic, curajului eroic și mândriei popoarelor barbare păgâne, în special nativii teutonici și celți din Europa Nordică și Vestică, înainte ca acestea să fie convertite la creștinism. Nietzsche este privit ca profet datorită faptului că acesta l-a celebrat pe Antihrist și pentru că a considerat creștinismul o „religie de sclavi.” Natura slabă, umilă și mânată de remușcări a moralității creștine, este ridiculizată în mod constant. Moștenirea sa seculară este ținută responsabilă pentru creșterea prodigioasă a unei omeniri inferioare, compuse din inferiorități rasiale și slăbănogi plini de frică care protejează democrația și liberalismul împotriva celor puternici și neînfricați. Cea mai mare parte a omenirii (cei ce sunt pe dinafară) este considerată o povară costisitoare pentru planetă. Evreii și creștinii sunt puși la stâlpul infamei în mod regulat, pentru faptul că promovează o societate pacifistă, materialistă și cosmopolitană (Noua Ordine Mondială), în care cetățenii omogenici și cu obloane consumă în mod supus producte standardizate, totul pentru profitul plutocrației. Eroismul din toate diferențele sexuale, rasiale, naționale și culturale este privit ca o amenințare gravă la adresa evoluției umane, despre care se spune că poate progresa numai prin zbucium și război.” -4
„Potrivit lui (David) Myatt (Order of Nine Angles), Germania Național Socialistă a fost o expresie practică a spiritului satanic: condusă de Hitler care a fost capabil de a folosi energia cauzală pentru a materializa țeluri politice … Germania NS a fost o explozie de lumină luciferină – de vervă și putere – într-o lume nazarineană, pacifistă și plictisitoare. Al Treilea Reich a fost de o asemenea sfidare la adresa dominației nazarineanului, încât acesta a trebuit să fie ‘smuls din psihicul Occidentului’ prin inventarea mitului holocaustului, care a fost conceput în așa fel încât să provoace vină în mințile oamenilor. Însă Myatt mai afirmă că perioada de domnie nazistă a deschis o poartă pentru influența acauzală; energia arhetipală a acesteia fiind înmagazinată, așteptând să fie folosită.” -5
(Cu privire la naziștii sataniști) „Luându-și tacul de la LaVey și de la Aquino, aceste grupuri neonaziste combină ritualurile satanice și invocațiile magice cu venerarea lui Hitler și a ideologiei naziste. Atacul sataniștilor naziști asupra creștinismului … reafirmă noțiunile lui Nietzsche despre Supraom și … despre supraviețuirea celor mai buni, ideologie regăsită în doctrina Național Socialismului.” „Când sataniștii naziști își întrețin … ritualurile lor cu referințe hitleriste, aceștia îmbrățișează o voință întunecată de putere. În acest mediu cultic, atât Hitler cât și Satan sunt simboluri încărcate de elitism combinat cu mânie și agresiune la adresa ‘Noii Ordini Mondiale,’ a capitalismului, creștinismului, democrației … (și) în general (la adresa ‘turmei’). Svasticii și imaginilor celui de-al Treilea Reich i se adaugă lumânările negre, craniile și pentagramele magice, într-un tablou al transcenderii ritualice și a excluderii din restul societății.” -6
Noi, în Bucuria lui Satan (JoS), nu ne luăm tacul de la acești lideri imperfecți ai satanismului modern. În schimb, ne luăm tacul de la însuși Satan, de la Demonii săi și de la Alesul acestuia, Anticristul. Spre deosebire de Order of Nine Angles al lui David Myatt, noi nu ne punem viața în pericol și suntem cetățeni care respectă legea. Recunoaștem că Myatt a avut anumite idei bune și înțelegem lucrurile pe care le sugera, însă noi mai știm că este dorința lui Satan ca noi să continuăm să atingem nivele din ce în ce mai înalte prin meditația satanică. În aceeași măsură Satan nu vrea ca oamenii lui să sfârșească în închisoare, încercând să schimbe numaidecât nivelul actual al omenirii. De asemenea suntem conștienți că războiul pe care îl dăm e „în văzduh” și că e unul spiritual, lucru care, la momentul de față, face ca lupta noastră împotriva evreilor și a programelor lor, să fie una spirituală, ceea ce înseamnă că bătălia noastră de față se dă în astral. Acest lucru este perfect legal, însă cu toate acestea continuăm să acționăm în secret, pentru propria noastră protecție și bunăstare. 

În loc să ne ascundem și să evităm restul societății, așa cum a menționat autorul mai sus citat, noi ne trăim viețile împreună cu ceilalți, însă lucrăm pentru a-i eleva pe aceia dintre ai noștri care sunt vrednici să învețe adevărul despre Satan, minciunile despre creștinism și celelalte gunoaie evreiești și despre Noua Ordine Mondială evreiască care bate la ușă și care înseamnă un guvern comunist mondial și care este guvernat prin legile noahide ale utopiei evreiești. Aceia dintre ai noștri care la momentul de față sunt creștini sau liberali, dar care vor învăța și vor înțelege adevărul înainte să fie prea târziu, ni se vor alătura și vor lucra spre a-și perfecționa mințile, trupurile și sufletele și vor informa, învăța, conduce și ridica restul omenirii din popoarele gentile, care sunt vrednice și care au fost menite să se trezească. În fine, Satan a făcut din Rasa Ariană Albă o prioritate, pentru că evreii aproape că ne-au distrus prin religiile și revoluțiile lor cușer; la momentul de față suntem cea mai periclitată specie umană.
Citat din Noul Testament evreiesc din biblia creștină: „Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus. Toți care ați fost botezați pentru Hristos v-ați îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus. Și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință.” (Galateni 3:26-29)
Doctrina din Galateni 3:26-29 este miezul urât al creștinismului. În religiile păgâne satanice – care dintotdeauna au practicat cel puțin o formă a nazismului primordial încă de la începuturile civilizației – niciodată nu s-a încurajat eliminarea diferențelor dintre rasă, gen biologic și cultură; niciodată nu s-a vorbit de fuzionarea tuturor acestora într-o singură rasă, gen și cultură corectă din punct de vedere politic. Acesta a fost munca creștinismului, care de la bun început a căutat să pună capăt diversității naturale umane și să o înlocuiască cu sclavul perfect al acelei entități pe care poporul evreu, creștinii și musulmanii amăgiți o numesc „dumnezeu.” 

Un popor fără o rasă, gen sau cultură proprie, încetează să mai fie un popor; iar în viziunea evreilor, aceștia ajung să fie niște vite deținute de ei, marcate cu coduri de bare și lipsite de spirit, care îi servesc pe evrei zi și noapte.
După cum Adolf Hitler a scris în Mein Kampf: „Dacă evreii, cu ajutorul crezului marxist, cuceresc națiunile acestei lumi, coroana acestora va fi coroana funerară a rasei umane, iar planeta va mâna încă odată prin eter, pustie și fără omenire, ca acum câteva milioane de ani în urmă.
Natura eternă se răzbună inexorabil pentru orice uzurpare a tărâmurilor ei.”
În această declarație, Adolf Hitler – referindu-se la Isus Hristos și la crezul său marxist, asemenea celui găsit în predica de pe munte – recita adevărata antiteză a creștinismului. Orice persoană care crede că este un „satanist” dar are o problemă cu Adolf Hitler, la urma urmei are o problemă cu însuși Satan și suferă de un atac de mânie ori de câte ori nu reușesc să transpună satanismul în propria lor imagine, întrucât nu sunt capabili de a accepta adevărata esență a satanismului. Precum Savitri Devi spunea la un moment dat, Zeii – sau Demonii – nu pot fi niciodată des-nazificați. 

Fie că o persoană e sau nu satanistă și expune sau atacă creștinismul sau islamul, cel mai rău poate primi o palmă verbală de la unul sau altul; însă dacă cineva expune rădăcinile evreiești ale acestor conspirații evreiești împotriva omenirii, atunci persoana în cauză este considerată o amenințare. Bucuria lui Satan (JoS) este o organizație satanică legitimă care este atacată cel mai puternic, pentru că însuși Satan, împreună cu Demonii săi și cu Antihrist, ne-au ales pe noi să le fim purtători de cuvânt și să deschidem calea. Inamicii lui Satan – care în mod natural sunt și inamicii noștri – nu pot tolera acest lucru. Noi suntem cea mai mare amenințare la adresa creștinismului, islamului, comunismului și la adresa tuturor conspirațiilor evreiești la adresa omenirii, de la al Treilea Reich încoace.

Satanismul este exclusiv pentru cei puternici. Slabii și lașii se vor crispa în agonie în prezența adevăratului Satan. Orice satanism care nu este Național Socialist Păgân (nazist), nu este satanism sub nicio formă. În aceeași măsură, orice național socialism care nu este satanic/păgân, nu este național socialism de nicio culoare. Numai cei puternici, inteligenți, înțelepți și cei cutezători pot accepta acest fapt. Nazismul celui de-al Treilea Reich s-a bucurat de atât de mult succes pentru că a fost binecuvântat de însuși Satan, încă de la bun început, iar mișcarea lui Adolf Hitler a luat naștere din Ordinul Satanic „Societatea Thule.”



_____________
Referințe:

-1. Nietzsche, Prophet of Nazism: The Cult of the Superman, de Abir Taha, pagina. 13 [Notă: pe lângă prejudecata pe care inamicii o au împotriva nazismului, motivul principal pentru care această carte a reușit să fie publicată este pentru că autorul a încercat să trateze tema hristosului și a creștinismului păgân și a ajuns să ia citate în afara contextului, din scrierile lui Nietzsche și a alor naziști, pentru a-și susține prostiile lipsite de sens. Dacă filtrezi aceste gunoaie, cartea este una excelentă!]
-2. Gods of the Blood: The Pagan Revival and White Separatism, de Mattias Gardell, pagina 285
-3. Black Sun: Aryan Cults, Esoteric Nazism and the Politics of Identity, de Nicholas Goodrick-Clarke pagina 213
-4. Idem, pagina 216
-5. Idem, pagina 221
-6. Idem, pagina 231

 

https://altreileasex.blogspot.com/2015/10/despre-nazismul-satanic.html

 

De ce comunismul nu și-a avut Nürnbergul său?

 

Andrzej Nowak

PE ACEEAȘI TEMĂ

Naziștii au fost judecați la procesul de la Nürnberg, în timp ce comunismul, sistemul cel mai criminal din istoria omenirii, încă rămâne nepedepsit. Cine este de vină pentru asta? Sovieticii? Americanii? Sau poate mass-media și universitățile occidentale dominate de gândirea de stânga?

 

 

 

Minunata omletă nouă și ouăle sparte

 

Tony Judt, istoric american și intelectual de­zamăgit, decedat recent, remarca în ul­tima sa carte – volumul de conversații avu­te cu Timothy Snyder – faptul că secolul al XX-lea a fost secolul intelectualilor.

 

S-a întâmplat să fie, de asemenea, secolul celor mai mari crime în masă, printre ca­re scala cea mai îngrozitoare au atins-o cri­mele comise în numele construirii unei lumi noi, mai bune – lumea co­mu­nis­mu­lui. Tocmai intelectualii sunt cei care au fost – și încă sunt – capabili să justifice aces­te crime, visând în continuare să gă­tească din posibilitățile umane o omletă perfectă și să justifice în numele acestei no­bile idei orice ou spart, orice viață ni­mi­cită. Pentru că nu e viața lor.

 

Încercările de a pune în practică ideologia comunistă au determinat distrugerea a cel puțin 100 de milioane de oameni. Ima­ginați-vă că deodată dispar Franța și An­glia sau toată Coasta de Est a SUA – de la Boston și New York până la Miami –, exact asta înseamnă o sută de milioane de oa­meni. Dar victimele comunismului au mu­rit în altă parte, în locuri atât de puțin in­teresante, cum ar fi Katyń, Kolîma sau pe undeva prin China, Vietnam, Cuba. Cine să-și mai bată capul cu ei, în lumea mare a elitelor politice și intelectuale din Eu­ropa de Vest și de pe Coasta de Est a Sta­telor Unite?

 

 

 

 

 

Lagăr soviectic la Kolima

 

 

 

De ce comunismul a rămas nejudecat?

 

În primul rând, pentru că a fost adoptată versiunea conform căreia nu ar fi fost înfrânt, ci singur ar fi binevoit să accepte a împărți responsabilitatea și puterea cu sclavii săi, încheind un acord (compromis) cu Occidentul. Această versiune co­res­pun­de intereselor politice ale apărătorilor sta­tu quo-ului – deopotrivă Departamentului de Stat al SUA, cât și celor invitați la di­ferite mese rotunde.

 

Al doilea motiv este acela că ideologia co­munistă a parcurs în ultimii 90 ani marșul victorios prin instituțiile media și de în­vă­țământ ale Occidentului. La universitățile din Europa de Vest și America, la fel ca și în redacțiile mass-media cele mai in­flu­ente, domină stânga-caviar, care continuă să șteargă de praf bustul bătrânului Marx (dacă nu și pe cele ale lui Stalin și Mao).

 

De la începutul anilor ‘90 ai secolului XX, vizitez cu regularitate biblioteci științifice din marile orașe ale Occidentului. Mă uit me­reu pe rafturile de filosofie. După o scur­tă pauză, imediat după 1990, din nou domnește pe ele marxismul. Acum chiar i se rezervă rafturi speciale, mult mai pline decât tot restul filosofiei. De la Louis Alt­husser la Slawoj Žižek – inspirația mar­xistă domnește.

 

 

 

Victimele nu sunt „la modă“

 

În prezent, împăratul acestei înțelepciuni este Alain Badiou, adorator francez al lui Mao. De mare trecere se bucură în con­tinuare Eric Hobsbawm, istoricul co­munist englez, dezvinovățind cu ușurință în sintezele lui crimele comise în numele acelei „idei frumoase“. O stea relativ nouă este Terry Eagleton, care încearcă să îm­bine creștinismul cu marxismul dur.

 

În general, domină critica orânduirii ca­pitaliste, în special a Americii, li­be­ra­lis­mului, religiei, oribilei „burghezii“. Stu­diul profund, în trei volume, al ispitei to­talitare conținute în marxism, publicat de Leszek Kołakowski, astăzi zace prăfuit. Aproape nimeni nu pune mâna pe el. Încă se mai vinde bine ura față de Occident, de sistemul politic, economic și etic pe care acesta a fost întemeiat. Și cine ar putea jus­tifica cel mai bine această ură decât bă­trânul Marx?

 

Victimele comunismului nu sunt „la mo­dă“ în rândul cercurilor celor mai in­flu­ente. Atunci când ministrul leton al Cul­turii, Sandra Kalniete, a îndrăznit să adu­că vorba de memoria victimelor comu­nis­mului la deschiderea marelui Târg de car­te de la Leipzig, în 2004, a stârnit un ma­re scandal european. Cum așa? Când în Por­tugalia are loc în același timp con­gre­sul a peste 100 de partide comuniste din lume, cum să condamne Europa moș­te­nirea lui Marx și Lenin? Să amintești de niște „țărani ruteni“ morți de foame, de niște ofițeri polonezi „reacționari“ îm­puș­cați cine știe unde, de niște preoți răs­tigniți în numele progresuluui? Păi, asta e de-a dreptul fascism!

 

 

 

Să întrebăm de Coreea de Nord

 

Comunismul este încă nădejdea omenirii… Niciunul dintre intelectualii care prop­o­vă­duiesc această credință nu pare să vrea să observe că teoria comunistă este încă pusă în practică în Coreea de Nord. Aș vrea chiar să întreb: doriți să construiți o a do­ua Republică Populară Democrată Co­reea­nă, îmbunătățită?

 

Sau, poate, în numele idealurilor voastre no­bile, ați fi dispuși să-i luați în între­ți­nere, pe socoteala voastră, pe sclavii în­fometați din lagărele comuniste din acea ța­ră? Să zicem, câte zece pentru fiecare re­dactor de la Krytyka Polityczna de la Var­șovia, câte douăzeci la fiecare profesor mar­xist de la Paris, Roma sau New York, câte doi la fiecare student de-al lor, fas­cinat de comunism, câte 100 la fiecare din­tre influenții redactori care conduc cele mai bogate cotidiene, săptămânale și tele­viziuni – de la BBC la CNN, până la bietele lor clone de pe Vistula. Și deja câteva sute de mii de victime ale comunismului, vic­time actuale, care suferă acum, în acest mo­ment, și-ar putea găsi o adevărată ali­nare… Ar fi, probabil, o faptă mai bună de­cât „cafeaua suspendată“ de la Star­bucks.

 

De la întrebarea privind Coreea de Nord s-ar putea începe dialogul cu apărătorii moștenirii comuniste – dacă ei ar fi dis­puși să discute. Dar mai degrabă nu sunt. Sunt dispuși să-i condamne pe toți cei­lalți. „Iadul sunt ceilalți“ – este aforismul lui Jean Paul Sartre, filosof francez, un gu­ru al revoltei contraculturale din anii ‘60, adorator consecvent al lui Mao Zedong. Cei ca el detestă să discute fapte. Să amin­tim, așadar, faptele.

 

 

 

Comunismul nu a câștigat alegeri democratice

 

Comunismul este o ideologie veche, teo­retic deja apărută chiar în „Statul“ lui Platon, cu 24 de secole în urmă. Cu toate acestea, comunismului i-a dat forma ma­tură a ideologiei abia Karl Marx, la mij­locul secolului al XIX-lea. Profet al re­vo­luției, al distrugerii lumii vechi, el și-a ex­primat nădejdea în crearea unui om nou, mai bun, în îmbunătățirea naturii umane. Și prin această mare nădejde a justificat violența.

 

Prima lecție a dat-o Comuna din Paris în 1871, trecând la executarea dușmanilor săi, până ce ea însăși a fost suprimată sân­geros. Încă nu s-a reușit crearea omului nou, dar au fost uciși o mulțime de oa­meni „vechi“, în special preoți (printre ca­re arhiepiscopul de Paris). Dar nu au fost reținute aceste victime, ci mai degrabă cele – într-adevăr foarte numeroase – ale re­presiunii împotriva Comunei. A rămas o le­gendă frumoasă.

 

Următoarea încercare de a pune în apli­care utopia comunistă a demonstrat mai mult. A avut loc în Rusia. Și, ca în fiecare di­ntre următoarele cazuri, comunismul nu a câștigat alegeri democratice, ci a fost impus cu forța de o minoritate de activiști ai acestei ideologii, hotărâți și organizați.

 

 

 

În primăvara anului 1940, aproximativ 22.000 de polonezi au fost executaţi de NKVD în pădurea Katyn şi  aruncaţi în gropi comune.

 

Monumentul simbolic al lui Cain

 

Să nu uităm: comunismul cu democrația, ca și comunismul cu libertatea, sunt le­ga­te între ele numai prin întrebarea pe care a formulat-o cel mai clar conducătorul revoluției din Rusia, Lenin. Întrebarea este: care pe care? Aceasta este esența co­munismului – lupta pe viață și pe moarte, mai ales pe moarte. Fie comunism, fie de­mocrație. Fie comunism, fie libertate.

 

Pentru victoria revoluției din Rusia, Lenin a avut nevoie să creeze prima poliție po­litică totalitară din lume: CEKA (Comisia Extraordinară), în fruntea căreia, la o lu­nă după revoluția de la Petrograd, în 1917, l-a pus pe Felix Dzerjinski. Cine vrea să vadă cum lucra această organizație poate să caute filmul lui Alexandr Rogojkin Ce­kiștii, din 1992. Este vorba de ucidere pe bandă, în sensul cel mai literal. Numai în anii 1937-1938, lucrătorii acestui oficiu (sub denumirea de NKVD) au executat mai mult de 670.000 de „dușmani“.

 

Cu toate acestea, împușcarea nu a fost su­ficientă. Comunismul a trebuit să facă ime­diat pasul următor: mâna dreaptă a lui Le­nin la înfăptuirea Revoluției, Leon Troțki, dăduse deja în 1918 dispoziție să se creeze lagăre de concentrare. Primul lagăr a apă­rut la Sviajsk, lângă Kazan. Troțki a dat ordin ca acolo, în mijlocul lagărului, să se construiască un monument, monumentul lui Cain – ca simbol al revoltei omului îm­potriva lui Dumnezeu.

 

 

 

Gulag – răzvrătire împotriva lui Dumnezeu

 

Și, într-adevăr, Gulagul – sistemul de la­gă­re, inițiat de Troțki – este cel mai în­fri­coșător memento al rebeliunii omului îm­potriva lui Dumnezeu și în special îm­po­triva poruncii a cincea: să nu ucizi.

 

Apărătorilor comunismului le place să amin­tească faptul că lagărele de con­cen­trare existaseră mai de înainte – le-au fă­cut englezii în timpul războiului cu burii în Africa de Sud. Este adevărat. Dar să ră­mânem la fapte: lagărele britanice aveau sco­pul de a izola populația civilă de par­tizani doar pe durata războiului. Imediat după război, ele au fost dizolvate. Au mu­rit în ele, din cauza bolilor și malnutriției, 27.000 de persoane. A fost o crimă, deși neplanificată.

 

Lagărele din țara sovietelor au „lucrat“ timp de peste 70 de ani. Au murit în ele, con­form calculelor lui Robert Conquest, cel puțin 42 de milioane de oameni. Dacă la­gărele engleze din Africa de Sud au fost o crimă, atunci ce au fost lagărele des­tinate construcției comunismului?

 

După Uniunea Sovietică, ele s-au dovedit a fi „necesare“ în China (alte zeci de mi­lioane de victime), Vietnam, Cuba, Co­reea, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia… Fie­care dintre acele victime avea un nume și un prenume, fiecare era cineva, ca de pil­dă Osip Mandelstam, cel mai mare poet rus al secolului XX (martirizat în Gulag, în 1938), sau Vasil Stus, cel mai mare poet ucrainean al secolului XX (martirizat în Gu­lag, în 1985, când Uniunea Sovietică era condusă de Gorbaciov)…

 

 

 

Paturile de pușcă și lipsa de credință în superioritatea comunismului

 

Au fost mai fost și alt mari „experimente“ ale construcției omului nou sovietic în pro­cesul de modernizare a întregii so­cietăți: lichidarea religiei, „dechia­bu­ri­za­rea“ și colectivizarea satelor, lupta îm­po­triva elementului „naționalist“ ucrainean (operațiunea „Marea Foamete“) sau po­lo­nez (operațiunea poloneză a NKVD-ului din 1937: 111.091 de persoane împușcate). În timpul fiecăreia dintre aceste operațiuni au fost înregistrați de la câteva sute de mii la mai multe milioane de morți.

 

Apoi, în numele consolidării patriei pro­letariatului mondial, a fost necesară ali­an­ța cu Hitler. Steaua roșie lângă svastică, stea­gul roșu al Internaționalei a III-a lân­gă steagul brun al celui de-Al III-lea Reich. Pactul Ribbentrop-Molotov, îm­păr­țirea Poloniei și agresiunea împotriva Li­tuaniei, Letoniei, Estoniei, Finlandei. Din nou, deportări în masă, execuții și, în cele din urmă, simbolul acestei serii de succese a Țării Sovietelor: masacrul de la Katyń.

 

Apoi, s-a terminat prietenia cu Hitler, a început războiul – încununat de cucerirea unei jumătăți din Europa. La Varșovia, Pra­ga, Budapesta, Sofia și București trium­fă comunismul. Dar nu pentru că au vrut aceasta cetățenii țărilor din această parte a Europei, ci pentru că sistemul le-a fost impus prin violență străină, venită din Ța­ra Sovietelor. Ei nu doreau acea „idee fru­moasă“. A trebuit, așa cum scria Miłosz, să le fie scoasă în bătaie cu patul puștii so­vi­etice „alienarea“ din capete, adică lipsa de credință în superioritatea comu­nis­mu­lui asupra libertății și „vechii“ identități.

 

 

 

„Gloatele înfometate din Europa de Est“

 

Violența imperială sovietică a sprijinit or­ganizațiile comuniste minoritare din țările cucerite, le-a dat puterea. Folosindu-se de sprijinul Moscovei, al Armatei Roșii și al diviziilor NKVD (de exemplu, în Polonia până în 1947 au fost staționate două divizii ale NKVD), aceste organizații – cum ar fi PPR (Partidul Muncitoresc Polonez), apoi PZPR (Partidul Muncitoresc Unit Polonez) – s-au coagulat, au crescut, s-au protejat prin aparatul de violență, prin „cekiștii“ lor, au construit lagăre pentru „dușmani“, i-au împușcat, i-au ucis în stradă – ca în 1956, 1970 și în anii 1981-1982. Au devenit puternici, chiar și numeric.

 

Aceste milioane de oameni, oameni care au ocupat funcții-cheie în întreaga struc­tură a puterii, erau interesați să nu fie con­damnat comunismul, deoarece prin aceas­ta ar fi fost puse sub semnul întrebării conștiința lor, precum și conexiunile ce îi legau de unchii și mămicile lor din NKVD, UB (Securitatea poloneză), PCUS, din no­menclatură… Ei erau mult prea puternici în societățile pe care le controlau pentru a permite așa ceva.

 

Pe de altă parte, când a fost clar că sis­te­mul comunist pierde disputa la nivel mon­dial cu Occidentul, liderii politici din ță­rile occidentale – ca George Bush Sr., Fran­çois Mitterrand – nu au vrut altceva decât să evite bătaia de cap și noua respon­sa­bilitate pentru „gloatele de înfometați din Europa de Est“.

 

 

 

Femei deţinute mergând să muncească la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

 

Comunismul și speranțele elitelor

 

Numai de nu s-ar dizolva prea devreme Uni­­unea Sovietică – cerea Bush în timpul vizitei sale la Kiev, în 1991. Moscova, chiar dacă e „roșie“, cel puțin este un par­tener stabil pentru jocurile interimperiale. Este, de asemenea, un partener pentru mari interese economice, așa cum știa și cancelarul RFG Helmut Schmidt, cel care a dezvoltat cooperarea în materie de gaz cu Moscova lui Brejnev.

 

Cea mai cinică Realpolitik și speranța unor profituri de afaceri fac să se închidă ochii față de crimele comunismului. Ata­șamentul elitelor intelectuale din Europa de Vest și America pentru ura lor ideo­lo­gică nu lasă să le moară speranța că totuși comunismul este o alternativă frumoasă la lumea pe care aceste elite ar vrea să o distrugă.

 

Faptul că această alternativă a fost deja construită în practică le trezește cu atât mai multă mândrie. Comunismul este mă­reț, deoarece – repeta Hobsbawm – a în­ce­tat să mai fie o teorie și a devenit practică. Iar dacă această practică a ucis milioane de oameni, cu atât mai rău pentru vic­timele acestui „măreț experiment“.

 

 

 

* Prof. Andrzej Nowak este istoric, publicist, predă la Universitatea Jagiellonă, este profesor la Institutul de Istorie al Academiei Poloneze de Științe.

 

 

 

Articol publicat pe portalul www.interia.pl. Traducere din limba poloneză și adaptare de ANCA CERNEA

 

 

 

https://revista22.ro/dosar/de-ce-comunismul-nu-i-a-avut-nurnbergul-su

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Jean Claude Juncker și Marx

 

 

Cristian Pătrăşconiu

Jean Claude Juncker, un politician care pretinde că e ”de dreapta” conservatoare (o dreaptă care e, în teorie și în traduție, foarte critică în raport cu ideile și practicile comuniste) și care ar fi putut să fie, prin ceea ce susține uneori, chiar și președinte de colhoz, insistă să ne spună, în anul în care se fac 200 de ani de la nașterea lui Karl Marx că mediocrul gînditor ”„este blamat pentru lucruri de care nu este responsabil şi pe care nu el le-a cauzat prin ceea ce a scris”.

 

Iată afirmații de care Karl Marx e direct responsabil – pentru că el este autorul lor:

 

„Odată ajunşi la putere, comuniştii trebuie să treacă drept monştri.“ (corespondenţa dintre Marx şi Engels)

 

„Istoria este judecătorul, proletariatul este călăul.“ (Marx)

 

„Când ne va veni rândul, nu ne vom deghiza terorismul.“ (Marx)

 

„Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat, ţară, patriotism.“ (Marx)

A propos, în toată istoria omenirii, nu există ”palmares” mai mare în materie de crimă decît acela al comuniștilor. Primii doi criminali din istorie sunt doi monștri care ”au luat lumină” fix de la Karl Marx: mă refer la Mao și la Stalin. Interpretând foarte exact ceea ce chiar maestrul lor ideologic recomandase. Explicit, cît se poate de explicit. A se reciti și a nu se uita citatele de mai sus!

 

P.S. E publică această funestă ierarhie. Și e foarte bine de ținut minte – căci, așa cum spunea Marx, „Odată ajunşi la putere, comuniştii trebuie să treacă drept monştri.“:

 

  1. Saddam Hussein, Irak, 2 milioane de victime
  2. Pol Pot, Cambodgia, 1,7 – 2,5 milioane de victime – aprox o treime din populaţie
  3. Hideki Tojo, Japonia, 5 milioane de victime
  4. Hirohito, Japonia, 6 milioane de victime

6, Yahya Khan, Pakistan, 2-12 milioane de victime

  1. Vladimir Ilici Lenin, URSS, 7-8 milioane de victime
  2. Chiang Kai-Shek, China, 10 milioane de victime
  3. Leopold II al Belgiei, 15 milioane de victime
  4. Adolf Hitler, Germania, 17 – 20 milioane de victime
  5. Josif Stalin, URSS, 1922-1953, 40-62 de milioane de victime
  6. Mao Zedong, China, 1943 – 1976, 78 -100 de milioane de victime

 

Jean Claude Juncker și Marx

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

  70 de ani de la deportarea basarabenilor în gulagul sovietic

 

În acest an se împlinesc 70 de ani de la primul val de deportări organizat de puterea sovietic. Peste 5.000 de persoane au fost forţate să îşi părăsească locuinţele în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941.

 

Articol de Cătălin Gomboş

 

„Într-un sfert de oră să fiţi gata!” – aşa suna în plină noapte de iunie a anului 1941 ordinul militarilor sovietici primit de mii de români din Basarabia şi Bucovina de Nord.

 

Separaţi de familii, cuprinşi de spaimă, oamenii erau urcaţi în căruţe şi duşi la tren în vagoane de marfă.

 

Elementele periculoase, cum le spunea regimul din ’41, plecau în Siberia sau Kazahstan.

 

„Vrem libertate şi dreptul să învăţăm la şcoală” – scria din Siberia, la adresa autorităţilor de la Kremlin, Ionel Mîrzenco, în vârstă de 13 ani.

 

În scurt timp, băiatul şi-a pierdut mama şi a mai scris un răvaş, în care le cerea tovarăşilor să îi comunice unde se află tatăl său, şi el deportat.

 

Scrisorile copiilor deportaţi, fotografiile făcute în gulag şi în vagoanele destinate animalelor i-au impresionat pe vizitatorii expoziţiei de la Monumentul lui Ştefan cel Mare.

 

Socrul Ecaterinei Mîrzenco a fost condamnat la 15 ani de închisoare, pentru că l-a ascuns la el în casă pe politicianul Ion Inculeţ.

 

„Ăsta-i socrul meu. Nu s-a mai întors. A fost judecat pe 15 ani. Mama o decedat acolo peste trei luni de zile şi au rămas copiii şapte ani de zile”, a declarat Ecaterina Mîrzenco.

 

Maria Cultulug m-a ţinut de mână în cele câteva minute cât am stat în faţa fotografiei cu familia sa numeroasă, toată deportată în Asia Mijlocie.

 

Bătrâna nu poate uita cele 21 de zile pe care le-a petrecut în trenul morţii.

 

„Noi şedeam ca furnicile în vagoane. Îi dezbrăcau pe morţi la piele şi îi clădeau ca pe lemne, aşa îi clădeau unul peste altul, şi la trei zile îi luau soldaţii şi ziceau: femeie, om, îi da hârleţul în mână la marginea pădurii, îi cobora pe oameni şi săpau tranşee. Iaca tranşeul ista, iac-aşa”, îşi aminteşte Maria Cultulug.

 

După câţiva ani de la 1941, copiii deportaţilor au fost lăsaţi să frecventeze şcolile ruseşti, însă niciodată nu li s-a permis să înveţe alte meserii decât cele tehnice – susţine istoricul Mariana Ţăranu.

 

Ea povesteşte că odată întorşi acasă deportaţii au fost trataţi ca nişte paria.

 

„După decesul lui Stalin, mai multe familiie ale deportaţilor, atât din 1941, cât şi din anul 1949 au revenit la baştină, însă casele lor fuseseră naţionalizate. Regimul reuşise să la creeze chipul de duşman în faţa consătenilor, a rudelor”, spune Maria Ţăranu.

 

În acest an se împlinesc 70 de ani de la primul val de deportări organizat de puterea sovietică de atunci.

 

Peste 5.000 de persoane au fost forţate să îşi părăsească locuinţele în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, ele fiind deportate în regiuni îndepărtate ale Federaţiei Ruse şi Kazahstanului.

 

https://www.romania-actualitati.ro/stiri/romania/70-de-ani-de-la-deportarea-basarabenilor-in-gulagul-sovietic-id26457.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

Moștenirea gulagului. Frăția criminală

 

Hoții în lege sau grupările de criminalitate organizată vorbitoare de limba rusă, așa cum sunt descrise la nivel internațional de organele de urmărire penală, au destructurat vechea ordine specifică grupărilor infracționale și au dus criminalitatea organizată la un alt nivel. Aceste grupări criminale domină în prezent lumea criminalității organizate, nu doar în interiorul statului din care provin sau al Europei ci și la nivel global. Spălarea de bani, fraudele de milioane de dolari, furturile de mașini, extorcarea la scală largă, corupția, prostituția, traficul de persoane, traficul de arme și asasinatele fac parte dintr-un univers al criminalității în care hoții în lege sau „Vori-v-Zakone” sunt cei mai de temut infractori.

 

Această grupare criminală, silențioasă și ultra-eficientă, a luat naștere în perioada interbelică, iar după prăbușirea Uniunii Sovietice a cunoscut o dezvoltare fulminantă, extinzându-și controlul asupra economiei și a vieții de zi cu zi din noua Federație Rusă. Organizația s-a răspândit și în afara granițelor, preluând parțial atribuțiile grupărilor tradiționale de crimă organizată din Europa Centrală și de Vest. Hoții în lege sunt parte integrată a criminalității organizate ex-sovietice, fiind implicați în activități infracționale în cadrul grupărilor ce operează mai ales în state care au făcut parte din blocul comunist.

 

Gruparea include persoane cu o vastă cultură, absolvenţi studii doctorale, foști ofițeri de poliție și din cadrul forțelor speciale, militari de rang înalt, politicieni și chiar membri ai Academiei de Științe din Rusia. Majoritatea membrilor grupării sunt însă recrutați din rețeaua de închisori a fostei URSS. Folosesc un sistem codificat de tatuaje pentru recunoaştere și au norme stricte de etică prin care se asigură respectarea loialității, cei care le încalcă fiind aspru pedepsiți.

 

Gulagurile, pepiniera hoților în lege

Tradițiile și codurile hoților în lege au luat naștere în anii 1930, la începutul regimului stalinist, în primii ani ai Uniunii Sovietice. Dizidenții politici și oricine era împotriva statului socialist era trimis în gulag, inițial în Siberia, Urali și nordul înghețat. Prin urmare, gulagurile au devenit mijlocul prin care guvernul sovietic elimina opoziția în timp ce folosea munca forțată pentru a realiza proiecte importante de infrastructură în toată țara.

 

Gulagurile sovietice au jucat un rol major în evoluția statului, deoarece Rusia, inițial una dintre cele mai subdezvoltate țări din Europa, a devenit un actor statal extrem de influent în secolul XX. Până în 1940, în URSS erau 53 de gulaguri și mai mult de 400 de închisori. Arhivele istorice ruse arată că în 1932 rețeaua de gulaguri sovietice cuprindea aproximativ 200.000 de deținuți. Între prizonierii gulagurilor se numărau criminalii profesioniști, infractorii minori şi alcoolicii, dar și cei care probabil erau vinovați doar pentru o glumă sau un comentariu nepotrivit.

 

 

 

În ciuda condițiilor dure impuse prizonierilor, deținuții au găsit o cale de a ocoli ideologia marxist-leninistă și și-au format propriul cod de etică, cunoscut sub numele de Codul Vor. Tatuarea a reprezentat o parte integrată a noii culturi, devenind un mod de manifestare a opoziției față de puterea sovietică, dar și de afișare publică a poziției în lumea criminalității organizate. Semnificația acestor însemne urma să fie ascunsă în spatele simbolismului și, deși nu foarte subtil, reprezentau crimele comise, precum și unde sau cu cine au fost comise. Erau folosite inclusiv tatuaje cu mesaj împotriva lui Stalin și a regimului sovietic, aceasta fiind una dintre puținele posibilități de manifestare a opoziției față de noul stat socialist.

 

Înainte de al doilea Război Mondial, „hoții în lege” deveniseră deja foarte bine organizați, existând un consiliu ce avea să fie folosit drept organism decizional final în cadrul fiecărei zone de influență precum și un cod, care cuprindea un set de valori morale, cunoscute în limba rusă drept „înțelegeri”. Membrilor le era interzis să se căsătorească sau să aibă copii, să lucreze, să se opună deciziilor stabilite de către Consiliu, să încalce jurămintele făcute colegilor din cadrul organizației și să își renege statutul de hoț în lege. O altă regulă foarte importantă le impunea să nu servească vreodată în armată sau să accepte armament din partea guvernului.

 

Primele organizații criminale din spațiul sovietic

Nivelul infracționalității din Uniunea Sovietică a cunoscut o creștere semnificativă în urma celui de-Al Doilea Război Mondial. Până în anii 1970 gruparea Vori v zakone funcţiona la fel de bine organizat ca în epoca stalinistă. Au luat naștere însă noi organizații criminale, provenite mai ales din republici sovietice, precum Georgia, Cecenia și Armenia.

 

Georgia a fost dintotdeauna cea mai mare sursă de hoți în lege. Aceștia cooperau cu autoritățile pentru alimentarea pieței negre externe, însă potrivit vori tradiţionali, care operau pe teritoriul Uniunii Sovietice, acest lucru reprezenta o gravă ofensă adusă organizației și valorilor sale. Considerată a fi cea mai violentă dintre toate grupările criminale din fosta Uniune Sovietică, criminalitatea organizată georgiană avea o eficiență maximă în obținerea de venituri ilicite, deoarece reușise să combine mentalitatea caucaziană în ceea ce privește comerțul și negocierea, cu modul de acțiune al grupărilor infracționale asiatice. Prin urmare, acțiunile hoților în lege din Georgia, din ultimii ani ai existenței URSS, au plasat mafia georgiană pe primul loc în clasamentul grupărilor de criminalitate organizată sovietice.

 

Între anii 1970-1980, pe fondul expulzărilor masive ale unor categorii de persoane neloiale puterii sovietice, rețeaua hoților în lege a început să-și extindă prezența în Europa și America, inițial pe arii și domenii restrânse. Vori v zakone care au emigrat în SUA trăiau la limita subzistenței și se subordonau familiilor mafiote italiene.

 

În anii `80, infracțiunile înregistrate oficial au crescut cu 78,8%. Criminalitatea organizată din URSS, conexată economiei subterane, a crescut cu până la 75% între anii 1988-1989. Miliția era complet nepregătită să se ocupe de această problematică și mai mult decât atât, majoritatea angajaților deveniseră corupți, colaborând cu organizațiile infracționale în special în operațiunile ce se desfășurau prin intermediul pieței negre.

 

Întoarcerea hoților în lege

Legile adoptate de ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, care permiteau înființarea de afaceri private în cadrul URSS, au ajutat indirect criminalitatea organizată să funcţioneze și să prospere sub acoperirea unor afaceri legale.

 

 

 

După destrămarea URSS, în anii 1990, Vori-v-Zakone a ieșit din umbră și a ocupat o poziție semnificativă în viața cetățenilor ruși. Atentatele cu bombă asupra mașinilor și focurile de armă au devenit incidente săptămânale pe străzile din Moscova.

 

Extinderea dincolo de granițe a hoților a avut la bază decizia de la Moscova a șefilor Vori de a-l trimite în anul 1992 în Statele Unite pe Vyacheslav Ivankov, un etnic rus născut în Georgia. El a fost unul dintre cei mai violenți infractori pe care i-a produs Uniunea Sovietică, iar sub conducerea sa rețeaua Vori a devenit un actor puternic și influent în lumea criminalității organizate ce opera în Statele Unite.

 

Dacă în trecut Vori-v-Zakone desfășura activități infracționale ce erau încadrate într-un singur domeniu, precum traficul de persoane sau traficul de droguri, în prezent rețelele criminale au reușit să conexeze și să îmbine perfect metodele și mijloacele ilicite pentru a fi prezente activ în cât mai multe zone infracționale. Scopul, reprezentat de obținerea de venituri materiale, a rămas neschimbat.

 

Deși Vori-v-Zakone a avut ca punct de pornire grupările infracționale tradiționale, aceasta depășeşte în prezent limitele impuse de frontierele statale, etnicitate sau specializarea într-un singur tip de activitate ilicită, urmărind minimizarea expunerii publice și maximizarea profiturilor.

 

Abstract

In the last twenty years the Western world has become the target of a new organized crime phenomenon. Highly versatile and flexible, these Russian speaking criminal structures are also very mobile and, therefore, difficult to investigate and dismantle. The most impenetrable are the Thieves in Law, a complex and hermetic organization that operates based on specific rules and codes. Present in most European countries where they have created an efficient criminal network, Russian speaking criminal groups act on their own or in connection with other domestic organized crime groups. Traditional organized crime groups from the ex-soviet area are mostly involved in drug trafficking and crimes against the person and property, in many cases committed with violence. In terms of Europe’s security strategy, Russian speaking organized crime groups are a clear threat, as they have the ability to interact with decision-makers in their countries of origin but also from other host countries.

 

Autor: Livia Tapalagă

 

https://intelligence.sri.ro/mostenirea-gulagului-fratia-criminala/

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Gulagul și războiul. Cum s-au răspândit metastazele stalinismului (Anne Applebaum)

 

 

Alexandr Gogun

Sergiu Culeac

 

 

Mormintele participanților la Greva de la Vorkuta, uciși în 1953. Expoziția „Gulagul” de la Muzeul German de Istorie

 

 

La 1 septembrie, în urmă cu 80 de ani, a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial în care URSS a intrat ca agresor, invadând teritoriile Poloniei de Est de atunci – Ucraina de Vest și Belarusul de Vest. Despre rolul pe care l-au jucat lagărele de concentrare sovietice în pregătirea și desfășurarea luptelor în anii 1939-1945 vorbește Anne Applebaum, profesoară la Școala de Economie și Științe Politice din Londra, laureată a Premiului Pulitzer, autoare a cărții „Gulag: A History”, dar și a altor lucrări. Un interviu realizat de Alexandr Gogun pentru Radio Svoboda, serviciul rusesc al Europei Libere, în traducerea lui Sergiu Culeac.

 

Radio Svoboda: Ce rol a jucat Gulagul în pregătirile lui Stalin pentru cel de-al Doilea Război Mondial?

 

Anne Applebaum: A jucat un rol dublu: unul politic și altul de producție. Gulagul a fost un instrument foarte important al lui Stalin. În anii 1930, el l-a folosit drept loc de detenție pentru cei arestați – atât pentru membri proeminenți ai partidului, cât și pentru milioane de țărani arestați în timpul colectivizărilor și deposedării de bunuri, precum și pentru oameni pe care îi bănuia de neloialitate, potențiali dușmani.

 

Munca forțată era parte integrantă din planificarea sovietică…

 

În acest mod, Stalin intimida societatea. De asemenea, el privea Gulagul ca pe un instrument economic, considerând că Uniunea Sovietică poate fi consolidată prin muncă forțată. Gulagul a fost o parte importantă a industrializării: pentru construcția de uzine și fabrici, mine și canale, exploatarea forestieră, valorificarea terenurilor nelocuite din estul și nord-estul Rusiei. De exemplu, minele de cărbune de lângă Vorkuta și minele de aur din Kolîma au fost dezvoltate prin munca forțată a deținuților, care a făcut parte din planificarea centralizată sovietică.

 

În anii 1930, Stalin se pregătea pentru un mare conflict. El a scris și a vorbit despre asta în mod deschis.

 

Deja în timpul războiului, Gulagul a jucat un rol colosal în producerea armamentului. În primele 18 luni ale războiului sovieto-german, 35 de colonii din Gulag au fost transformate în fabrici de muniții. Cel puțin 20 de lagăre au cusut uniforme pentru Armata Roșie, altele au produs telefoane de campanie, au fabricat 24.000 de aruncătoare de mine și peste un milion șapte sute de mii de măști de gaze.

 

Gulagul era partea centrală a economiei sovietice…

 

La Moscova, deținuți-ingineri și oameni de știință au lucrat în birouri secrete de proiectare, numite „șarașki”, în care erau create chiar și avioane. Este imposibil să separăm Gulagul de restul economiei sovietice, deoarece acesta a fost nucleul ei.

 

Stalin credea că, din punct de vedere militar, va reuși să întreacă Occidentul, dacă nu le va plăti oamenilor pentru muncă. El urmărea întotdeauna cu mare atenție productivitatea muncii deținuților și ceea ce făceau ei pentru economia națională.

 

Anne Applebaum

Anne Applebaum

 

Naziștii știau despre sistemul Gulag. Există indicii că germanii au vizitat lagărele sovietice la începutul anilor 1930. Prin urmare, cel mai probabil, Hitler s-a inspirat de la Stalin despre ideea creării unor lagăre de concentrare. Asemenea zvonuri au circulat în Germania în anii 1940.

 

Radio Svoboda: În vara-toamna 1939 au fost observate modificări organizatorice și structurale în Gulag care să fi indicat o reprofilare a forței de muncă pentru necesitățile militare?

 

Anne Applebaum: Schimbările în Gulag au început la sfârșitul anului 1938, când s-a pus capăt execuțiilor în masă și s-a încheiat Marea Teroare. Stalin l-a înlocuit pe Iejov de la șefia NKVD-lui cu Beria și începe să acorde o mai mare atenție „succeselor” economice ale lagărelor. La sfârșitul anului 1939, Beria schimbă condițiile de detenție dincolo de sârma ghimpată în tentativa de a face lagărele să fie mai „profitabile”. El îi instruiește pe comandanții lagărelor în așa fel încât mai mulți deținuți să rămână în viață pentru a fi folosiți mai eficient.

 

În anii ce de dinainte de război, mai multe lagăre au fost transformate în adevărate complexe industriale…

 

O altă schimbare importantă din 1938 se referă la completarea rândurilor celor din laboratoarele „șarașka” cu oameni de știință implicați în dezvoltarea industriei militare. Beria a căutat cu adevărat cele mai bune minți printre deținuți și i-a readus la Moscova și Leningrad [actualul Sankt-Petersburg n.r.]. Valentin Glușko, principalul proiectant al motoarelor rachetelor din URSS, și Serghei Koroliov, părintele viitorului programului spațial sovietic. Ei au fost membri ai „șarașka” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tupolev, celebrul proiectant de aeronave, a lucrat și el acolo.

 

Drept urmare, în anii de înainte de război, o serie de lagăre au fost transformate în adevărate complexe industriale. În Norilsk – Norillag – se aflau 1.200 de prizonieri în 1935, iar în 1940 – în jur de 20 de mii. Se extindeau lagărele în care deținuții se ocupau de defrișarea pădurilor.

 

Radio Svoboda: Ce schimbări în viața Gulagului s-au produs în primii doi ani după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, din septembrie 1939 până în iunie 1941?

 

Anne Applebaum: Principalele schimbări au fost legate de faptul că sute de mii de cetățeni non-sovietici au ajuns în Gulag: polonezi, ucraineni, baltici, belaruși, moldoveni. Mulți dintre cei deportați au ajuns în așezări speciale. Ei au fost aduși din țările invadate de trupele sovietice și, la început, erau dezorientați, dar, în general, au avut o atitudine diferită față de autorități și sistemul sovietic decât oamenii care au trăit sub bolșevici în anii 1920-1939. Sentimentele lor anti-sovietice erau mai deschise. Mai târziu au creat grupuri de rezistență importante împotriva autorităților lagărelor și samovolniciei acestora, precum și împotriva criminalilor.

 

Radio Svoboda: După invadarea Estului Poloniei și Finlandei, ocuparea statele baltice, Basarabiei și Bucovinei de Nord, cum s-a schimbat sistemul închisorilor în țările ocupate? A fost folosită acolo munca deținuților până în iunie 1941?

 

Anne Applebaum: Da, trupele sovietice și NKVD-ul au preluat închisorile locale și au început să le transforme în centre de interogare și anchetare de tip sovietic. Într-unul dintre ele se afla viitorul premier israelian Menachem Begin, arestat în 1940 la Vilnius.

 

„Udarnici” ai muncii socialiste din lagărul de la Belomorkanal. Anul 1932. Fotografie de la expoziția GULAG, Muzeul German de Istorie

„Udarnici” ai muncii socialiste din lagărul de la Belomorkanal. Anul 1932. Fotografie de la expoziția GULAG, Muzeul German de Istorie

Lagărele de muncă forțată pentru deținuți au apărut imediat ce teritoriile au fost ocupate de Armata Roșie în 1939, în special în timpul invaziei Poloniei, când au fost create locuri de detenție extinse, îngrădite cu sârmă ghimpată. Totul a început cu lagărele de infiltrare în care oamenii erau repartizați în felul următor. unii pentru a fi arestați, alții pentru a fi împușcați, iar alții pentru a fi deportați.

 

Radio Svoboda: La începutul anilor 1990 au fost publicate informații potrivit cărora, chiar înainte de războiul împotriva lui Hitler, autoritățile au eliberat din Gulag o parte din deținuți – atât comandanți militari, cât și „oameni simpli” represați – pe care i-au trimis la armată. Cât de răspândit a fost acest fenomen?

 

Aproape 4.000 de oameni au fost uciși în închisoarea NKVD din Lvov, din lipsă de timp pentru evacuare…

 

Anne Applebaum: Din păcate, nu pot să ofer un răspuns bazat pe date statistice exacte, dar se știe că Beria a început să-i elibereze pe ofițerii întemnițați. De exemplu, generalul Aleksandr Gorbatov a scris că a fost salvat de la Kolîma în iarna anului 1940 și transferat la Moscova, fiind eliberat în primăvara anului 1941. Apoi el a devenit unul dintre comandanții asaltului asupra Berlinului, unul dintre cei care au pătruns în centrul capitalei celui de-al Treilea Reich.

 

Radio Svoboda: Din iunie 1941, în viața Gulag-ului și a închisorilor, ce demonstrează faptul că URSS nu se pregătea să ducă lupte pe propriul teritoriu?

 

Târnăcop pentru extracția minereului de aur. Lagărul Omsukcean, Kolîma. Anii 1940. Fotografie făcută de A. Gogun la expoziția Gulag de la Muzeul German de Istorie

Târnăcop pentru extracția minereului de aur. Lagărul Omsukcean, Kolîma. Anii 1940. Fotografie făcută de A. Gogun la expoziția Gulag de la Muzeul German de Istorie

Anne Applebaum: La fel ca alte instituții și departamente sovietice, lagărele Gulag din teritoriile ocupate între 1939-1940 de la Marea Baltică și până la Marea Neagră nu erau pregătite pentru invazia germană. La 22 iunie 1941 au început execuțiile în închisoarea NKVD-lui din Lvov. Din lipsă de timp pentru evacuare, aproape 4.000 de oameni au fost uciși. Atrocități similare au fost comise la Vilnius, Drogobîci, Pinsk și în alte orașe. De asemenea, în timpul retragerii trupelor sovietice, ofițerii NKVD au incendiat clădirile și i-au executat pe deținuți.

 

În teritoriile unde a existat mai mult timp pentru retragere, prizonierii au fost evacuați – aproximativ 750.000 de oameni au fost transferați din 27 de lagăre și 210 colonii de muncă forțată. Mulți au murit în drum spre Est.

 

Radio Svoboda: Adesea înrolările prizonierilor în armată în perioada războiului sovieto-german sunt descrise drept o faptă eroică. Însă în armată oamenii nu mureau de foame așa cum se întâmpla în Gulag în anii 1941-1945. În ce măsură deținuții care cereau să mergă la război aveau dorința de a supraviețui și în ce măsură își doreau să lupte împotriva invadatorilor?

 

Anne Applebaum: Majoritatea s-a alăturat armatei, deoarece diferitor categorii de deținuți li s-a promis o amnistie de la începutul lui iulie 1941, ceea ce le-a permis să părăsească Gulagul, slujind în armată. Motivele comportamentului oamenilor nu sunt clare întotdeauna, dar este evident faptul că armata i-a eliberat parțial din lagăr, în plus primeau hrană mai bună.

 

Radio Svoboda: Câți deținuți au fost trimiși pe front în timpul războiului?

 

Anne Applebaum: NKVD a anunțat despre aproape 975.000 de deținuți trimiși în Armata Roșie în anii 1941-1944, plus alte câteva sute de mii de „coloniști speciali” care au fost anterior deportați. De regulă, foștii deținuți erau trimiși în batalioane speciale disciplinare care luptau în locurile deosebit de periculoase și dificile ale frontului, deseori fiind folosiți în zonele de atacuri frontale pentru „a-și ispăși pedeapsa cu sânge”.

 

Radio Svoboda: Prin ce se deosebeau extinderile Gulagului în Europa, din Germania până în Albania și în Asia – în China și Coreea – în a doua jumătate a anilor 1940 – începutul anilor 1950?

 

Îmbrăcăminte și încălțăminte ale deținuților comuniști. În colțul din dreapta jos se află un pantof din pânză de cort cu talpă din lemn dintr-un lagăr de lângă Irkutsk. Anii 1940. Fotografie realizată de A. Gogun la expoziția Gulag la Muzeul German de Istorie

Îmbrăcăminte și încălțăminte ale deținuților comuniști. În colțul din dreapta jos se află un pantof din pânză de cort cu talpă din lemn dintr-un lagăr de lângă Irkutsk. Anii 1940. Fotografie realizată de A. Gogun la expoziția Gulag la Muzeul German de Istorie

Anne Applebaum: În Germania de Est, zece lagăre sovietice au fost create ca parte integrantă a sistemului Gulag. Două dintre ele se aflau pe locul fostelor lagăre naziste din Sachsenhausen și Buchenwald. Administrația sovietică în zona sa de responsabilitate îi monitoriza cu atenție așa-numitele „Werwolf” – grupuri de rezistență împotriva comuniștilor, deși după moartea lui Hitler nu a existat o rezistență nazistă serioasă. Cu toate acestea, mulți tineri au ajuns în aceste lagăre, inclusiv adolescenți bănuiți de neloialitate. Printre deținuți au fost prizonieri germani de război, foști prizonieri sovietici de război, Vlasoviști și alte categorii de oameni. În lagărele de pe teritoriul zonei sovietice de ocupație a Germaniei au murit în mod special mulți foști prizonieri sovietici.

 

Lagărele create în Ungaria și Cehoslovacia, România și Bulgaria sunt replici exacte ale lagărelor Gulag. În cea mai mare parte, deținuții polonezi erau deportați direct în Gulagul sovietic, deoarece Stalin nu avea încredere în autoritățile comuniste poloneze. Majoritatea lagărelor din Estul Europei au fost desființate după moartea lui Stalin.

 

În anii 1942-1943, un număr record de deținuți mor înfometați…

 

Lagărele create în toată Europa de Est și Asia au fost întotdeauna modelate după cele de tip sovietic, fiind monitorizate de Ministerul de Interne și Ministerul Securității Statului (MGB), dar multe dintre ele au căpătat specific local. În China, de exemplu, lagărele au început ca o copie exactă a Gulagului, dar în cele din urmă s-au transformat într-un sistem care s-a concentrat nu atât asupra muncii forțate, cât asupra „reeducării”: forțându-i să accepte sistemul comunist. În Coreea de Nord, unde mai există și azi lagăre de tip sovietic, familii și generații întregi sunt deținute: părinți, bunici și copii. Aici persistă ideea responsabilității familiale.

 

Radio Svoboda: În cartea dvs. scrieți că cel mai mare număr de deținuți a fost în lagăre înainte de moartea lui Stalin, la începutul anului 1953. Este corect să spunem că victoria URSS în cel de-al Doilea Război Mondial este o victorie a Gulagului?

 

Anne Applebaum: Da, deși în anii războiului sovieto-german, în special în 1942-1943, un număr record de deținuți au murit înfometați, succesul Uniunii Sovietice a depins în mare parte de munca forțată din spatele sârmei ghimpate. În cele din urmă, războiul a fost de mare sprijin pentru Gulag: a dus la extinderea sistemului de lagăre de concentrare, care a continuat până la moartea lui Stalin.

 

https://moldova.europalibera.org/a/gulagul-%C8%99i-r%C4%83zboiul-cum-s-au-r%C4%83sp%C3%A2ndit-metastazele-stalinismului/30144218.html

 

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Cărţi ticăloase  

 

 

După evenimentele din Decembrie 1989, au apărut nenumărate cărţi, în condiţii grafice deosebite şi cu preţuri cât de cât accesibile. Nu este vorba aici de conţinutul lor, benefic sau malefic, şi nici de talentul autorilor lor. E bine că au apărut sau au reapărut şi cele care fuseseră interzise pe vremea comunismului, şi care erau greu sau imposibil de procurat.

 

Tot în acest răstimp, fie din cauza greutăţilor financiare, fie din alte motive, unii români şi-au vândut cărţile anticarilor profesionişti sau unor vânzători la tarabe. Faptul are şi părţile lui bune pentru cei care le caută, mai ales că multe astfel de cărţi au preţuri mici. Problema este că printre ele se strecoară şi cărţi ticăloase, otrăvite, care au intoxicat, la vremea lor, câteva generaţii de cititori.

 

Am văzut pe tarabe operele complete ale lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin, cărţi de sau cu Mao Zedong, Ceauşescu şi alţi descreieraţi cu veleităţi de ”filosofi”, dar şi cărţi de literatură, mai ales sovietice, traduse în româneşte, precum şi autohtone, de pildă ”Mitrea Cocor” de Mihail Sadoveanu, ”Lazăr de la Rusca” şi ”Minerii din Maramureş” de Dan Deşliu, poezii de Nina Cassian, Veronica Porumbacu, Alexandru Jar, Victor Tulbure, Eugen Frunză, proză de Titus Popovici, V. Em. Galan, Petru Dumitriu etc.

 

Am găsit şi celebra carte ”Aşa s-a călit oţelul” de Nikolai Ostrovski, tradusă în foarte multe limbi, al cărei personaj principal, Pavel Korceaghin, a fost impus ca model suprem de ”om sovietic”. Ostrovski nu era lipsit de talent, şi acest lucru îl face extrem de periculos şi astăzi. Poate că el chiar va fi crezut în comunism, dar cartea rămâne extrem de subiectivă, întrucât prezintă numai punctul de vedere oficial al puterii sovietice, care era şi al lui I. V. Stalin. De altfel, chiar titlul original al cărţii conţine cuvântul rusesc stal ”oţel”, de la care şi-a luat pseudonimul şi călăul sovietic, pe numele lui de familie adevărat – Djugaşvili.

 

Pe lângă multe astfel de volume, am găsit la o tarabă şi altă carte, considerată extrem de importantă în anii ’50 ai secolului trecut, ”Pasiunea lui Pavel Corceaghin”, subintitulată ”Eseuri critice”, de Ion Vitner, apărută la Editura de Stat, 1949. Autorul a fost un reprezentant zelos al realismului socialist şi proletcultismului din Republica Populară Română.

 

Acest Vitner socotea că, prin silinţă, se poate deveni ”un adevărat educator al maselor, un propagandist al ideilor socialismului, un agitator şi un mobilizator al elanului eroilor muncii din viaţa noastră de fiecare zi”. În revista ”Contemporanul”, nr. 40, 27 iulie 1947, el a publicat un articol, cu titlul ”Poetul culorilor sumbre”, în care Mihai Eminescu era contestat, fiind declarat ”nebun” şi acuzat că este ”exponent al marii boierimi şi al tedinţelor ei retrograde”, ”un caz tipic de intelectual în derută, care, în ura sa împotriva burgheziei, în loc să utilizeze armele claselor de jos, utilizează armele marii latifundii. (…) Mesajul său poetic… este mesajul unei clase decadente, agonice…”. ”Nu, zău!”, am putea spune noi astăzi şi, desigur, şi-or fi spus atunci şi unii admiratori ai poetului nostru naţional.

 

Volumele din anul 1949 ale lui Ion Vitner, ”Pasiunea lui Pavel Corceaghin” şi ”Critica criticii”, în care a adunat articolele publicate până atunci în presă, au fost primul ghid al dogmatismului proletcultist în România. Din anul 1948, Vitner a lucrat la Universitatea din Bucureşti, înlocuindu-l pe George Călinescu (!!!), pentru a se putea impune o ”nouă intelectualitate”, care să-i ia locul celei ”vechi”. Tot prin acei ani, acest ”critic de tip nou” a atacat şi aşa destul de fragila cinematografie autohtonă.

 

În prefaţa volumului ”Pasiunea lui Pavel Corceaghin”, autorul le dezvăluie cititorilor de ce l-a trecut în titlu pe eroul lui Nikolai Ostrovski: ”Pentru autorul acestei cărţi, ”Pasiunea lui Pavel Corceaghin” nu este un simplu titlu pe care l-a găsit mai bun, sau mai original, decât oricare altul, ci este un principiu de viaţă şi de creaţie literară concretizat în figura celui mai uluitor personagiu al literaturii contemporane. (…) El este imaginea fidelă a omului într-adevăr nou, a tânărului revoluţionar de tip stalinist, pentru care nu există greutăţi de netrecut, nu există piedici de neînlăturat, nu există impasuri morale de nerezolvat, în lupta aprigă dusă împotriva exploatatorilor lumii muncitoare. (…)

 

”Aşa s-a călit oţelul” este un manual al vieţii, cum istoria literaturii nu a mai cunoscut până la dânsul, cu excepţia ”Mamei” lui Gorki. Pavel Corceaghin ilustrează o nouă atitudine faţă de viaţă, caracteristică numai proletariatului revoluţionar. (…) Măreţia acestei figuri a literaturii sovietice constă în faptul că nu este un personagiu ”creat”, ci unul ”trăit”, este însăşi viaţa, aşa cum istoria a înregistrat-o cu fidelitate. Zoia Cosmodemianskaia, căpitanul Gastello, Liza Ceaichina, Alexandru Matrosov, tinerii eroi din Krasnodon, sunt numai câţiva din miile de corceaghini pe care umanitatea i-a putut cunoaşte”.

 

Mai departe, după ce-l face pe Titu Maiorescu ”antipopular”, Vitner îl dă ca exemplu pozitiv pe criticul care a adus marxismul în România: ”Dintr-un soare înflăcărat cum a fost în timpul lui Dobrogeanu-Gherea, critica noastră literară s-a transformat – cu încetul – într-o palidă lună”.

 

După prefaţă, urmează capitolul ”În jurul fenomenului decăderii literaturii burgheze”, unde Vitner bate câmpii în continuare: ”Un marxist, un om format în lumina învăţăturilor lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin, nu se opreşte însă în aparenţa lucrurilor, ci caută să coboare în adâncimea lor şi nu operează cu o falsă conştiinţă, ci cu o conştiinţă adevărată şi fermă care caută să facă legătura nimerită între activitatea spirituală şi activitatea socială şi politică a oamenilor dintr-o epocă dată”.

 

Apoi, ”criticul” trece în revistă literatura franceză modernă, căreia îi face o analiză ”marxistă”, atacându-i pe unii dintre cei mai mari scriitori moderni ai lumii. La rândul lor, curentele care încă nu-şi epuizaseră resursele creatoare pe vremea lui Vitner – dadaismul, calificat ca ”o diversiune ideologică”, futurismul, denumit ”pseudo-revoltă”, suprarealismul accesibil numai ”snobului cu foarte mulţi bani”, existenţialismul ş. a. – sunt violent contestate.

 

În acelaşi sens, după Vitner, ”romanul burghez din zilele noastre a devenit un instrument perfid în lupta antidemocratică, antipopulară a imperialismului”. În capitolul ”Limitele decadentismului în cultura românească” le vine rândul şi scriitorilor noştri. Şi iar este lăudat jalnicul critic marxist C. Dobrogeanu-Gherea, ”care, în numele proletariatului în creştere, loveşte în instituţiile burghezo-moşiereşti, loveşte şi demască reacţionarismul, inflluenţa dăunătoare a curentului junimist în problemele ideologice”.

 

În acest mizerabil capitol, cum sunt de altfel şi toate celelalte, Vitner atacă şi ”purismul barbian”, cu cuvinte dintre cele mai otrăvite, care l-ar fi putut trimite pe marele poet Ion Barbu la închisoare sau chiar în faţa plutonului de execuţie: ”El a reuşit într-adevăr să facă un serios prozelitism literar şi să deturneze de la adevărata menire a literatorului o întreagă generaţie de scriitori. În labirinturile formalismului purist şi-au găsit naufragiul numeroşi scriitori, iar firul Ariadnei i-a condus, spre deosebire de ”avantgardişti”, nu către făgaşul salvator al luptei proletariatului, ci către smârcurile pestilenţiale ale fascismului”.

 

După Ion Barbu, este lovit, cam cu aceleaşi invective, scriitorul Nichifor Crainic, care se afla deja în închisoare. Iată ce mai scria Vitner, în acelaşi capitol, despre oameni de ştiinţă şi de cultură cu care astăzi România se mândreşte: ”În ştiinţă, autoritatea neştirbită este Paulescu, autorul unui galimatias mistico-ştiinţific, în filosofie, figura dominantă este Lucian Blaga, autorul unei întortochiate şi obscure metafizici cu colorit german şi cu puternice rădăcini în mistica rurală. În poezie şi în proză, asistăm la o adevărată orgie cu iz teologal, drapată în culorile cele mai întunecate, în critica literară la instalarea criteriului rasial cu critica lui D. Caracostea şi Ovidiu Papadima. O literatură a descompunerii omului, a propovăduirii inutilităţii intevenţiei umane în destinul istoric al umanităţii, a desnădejdii şi a regăsirii omului în forţele supranaturale. Este sămânţa din care se dezvoltă mătrăguna legionarismului”.

 

Vitner publică în volumul ”Pasiunea lui Pavel Corceaghin” şi articolul ”Poetul culorilor sumbre”, apărut mai înainte în presă, unde încearcă din răsputeri să maculeze geniala operă a lui Mihai Eminescu: ”Mesajul său poetic, prin decepţia profundă pe care o închide, prin mistica pe care o afirmă, prin cultul morţii, prin idealizarea trecutului îndepărtat, prin evaziunea din cadrul realităţii cu ajutorul visului, constituie o încercare de ieşire din cercul strâns al realităţii concrete, agitată de mari contraziceri economice, sociale şi politice, mesajul unei clase decadente, agonice. Opera poetică a lui Eminescu ne transmite astfel efigia fină, lucrată cu desăvârşit meşteşug, a unei iremediabile înfrângeri”.

 

Ei, şi aici intervine una dintre ciudăţeniile istoriei: în 1950, la numai un an de la apariţia odioasei cărţi a lui Ion Vitner, Mihai Eminescu a fost sărbătorit cu mare fast în România, cu prilejul împlinirii unui veac de la naşterea lui. O explicaţie a acestei întoarceri cu 180 de grade a opticii asupra operei poetului ar putea fi şi faptul că, în acelaşi an, el a fost sărbătorit, tot cu fast, şi la Moscova. De altfel, opera lui Mihai Eminescu s-a bucurat şi se bucură şi astăzi de admiraţie din partea multor cititori ruşi.

 

Ticălosul volum al lui Vitner a fost aruncat, chiar înainte de prăbuşirea comunismului, la lada de gunoi a istoriei. Ar mai fi, totuşi, o problemă, legată tot de Eminescu: detractorii lui de astăzi îi atacă opera cu aceleaşi ”argumente” ca ale lui Ion Vitner! Oare pe ce lume trăim?

 

https://epochtimes-romania.com/news/carti-ticaloase—181376

 

 

 

//////////////////////////////////////////

 

Putin îi înfometează pe ucraineni ca Stalin în timpul Holodomorului. „Oamenii beau apă din calorifere și bălți. De foame, au mâncat câini fără stăpân”

de Cristian Hubali  

Dictatorul criminal Vladimir Putin acționează exact ca predecesorul său din secolul trecut, odiosul Iosif Visarionovici Stalin: a pus la cale înfometarea populației ucrainene, cu scopul de a o lichida definitiv. S-a inspirat din gândirea bolnavă a fostului lider al URSS, care a ucis într-un singur an, pe vremea Holodomorului (1932-1933), peste 4 milioane de cetățeni din patria poetului Taras Șevcenko. Mai nou, conform unor cercetători, numărul de morți este estimat chiar la 10 milioane.

În 2006, decizia abominabilă a lui Stalin a fost declarată un act de genocid de către Parlamentul de la Kiev, aprobându-se o rezoluție specială în acest sens.

 

Publicația britanică „Daily Mail” constată că, la peste 50 de zile de la invazia brutală a lui Putin, oamenii pașnici sunt pur și simplu condamnați să moară de foame.

 

La Poliția Română, ca-n Armata rusă! Percheziții DNA: au dispărut uniforme care figurează ca fiind cumpărate, dar n-au ajuns niciodată la polițiști

ANALIZĂ. Rusia se grăbește să recondiționeze sute de tancuri T-72, dar sistemele optice furate de la francezi s-au epuizat. Acum sunt montate sisteme de ochire din anii 1970, dar și acestea sunt pe…

Este citat ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, Vadim Pristaiko. Acesta spune că invadatorii ruși i-au lăsat pe conaționalii săi în pragul foametei, după ce au bombardat ferme, depozite de alimente, silozuri de cereale, centre comerciale și supermarketuri. Mai mult, au furat tractoare și combine de recoltat, apoi le-au condus peste graniță.

 

„Daily Mail”: „În cuvintele ambasadorului, aceasta pare a fi o «campanie țintită a lui Putin, pentru a încerca să omoare prin înfometare civili ucraineni nevinovați». În mod tragic, pare să funcționeze. Deja există rapoarte din estul Ucrainei despre oameni care beau apă din calorifere și bălți și chiar au ucis și gătit câini fără stăpân pentru a evita foamea. În condițiile în care rușii plănuiesc o nouă ofensivă în următoarele săptămâni, este posibil ca astfel de povești să devină îngrozitor de comune”.

 

„Atunci, ca și acum, rădăcinile foametei se aflau în disprețul brutal al rușilor față de vecinii lor”

* „Paginile istoriei Ucrainei sunt pătate de suferință, dar cel mai întunecat capitol dintre toate este povestea de la începutul anilor 1930, când cel puțin 4 milioane de bărbați, femei și copii au murit într-o foamete condusă de la Moscova.”

 

* „Ucrainenii cunosc asta ca Holodomor, o «crimă prin înfometare». Mulți istorici îl văd ca pe un act de genocid, planificat și organizat de un singur om – dictatorul comunist Iosif Stalin.”

 

* „Atunci, ca și acum, rădăcinile foametei se aflau în disprețul brutal al rușilor față de vecinii lor. Cu câțiva ani mai devreme, pe fondul haosului revoluției ruse, ucrainenii făcuseră o încercare eșuată de libertate, fiind zdrobiți de Armata Roșie. De atunci, Stalin îi privea cu profundă neîncredere.”

 

* „El nu avea decât dispreț pentru limba, cultura și tradițiile Ucrainei și a fost înfuriat de reticența țăranilor acesteia de a îmbrățișa utopia sa marxistă. La începutul anilor 1930, el a decis să spargă rezistența ucrainenilor, lichidând țăranii mai bogați și forțându-i pe ceilalți să trudească neîncetat în vaste ferme de stat, pentru marea bunăstare a sovieticilor.”

 

* „Ceea ce a urmat a fost o tragedie la o scară de neimaginat. Pe măsură ce acoliții lui Stalin cutreierau mediul rural ucrainean, confiscând cereale pe care le putea vinde în străinătate, proviziile de hrană s-au diminuat și familiile au început să moară de foame.”

 

* „Până la începutul anului 1932, rapoartele de pe biroul lui Stalin spuneau despre țărani care își părăsesc casele în căutarea hranei, copii umflați de foame, oameni care trăiesc cu iarbă și ghinde, cadavre pe străzile orașelor Ucrainei.”

 

„Acești oameni curajoși au nevoie nu doar de pachete de mâncare, ci și de elicoptere, rachete, tancuri și arme pentru a lupta împotriva invadatorilor”

* „În loc să intervină, Stalin i-a învinuit pe naționaliștii ucraineni că «ascund» proviziile de cereale și le-a ordonat bătăușilor săi să le strângă cureaua. Astfel, numărul morților a crescut – de la mii la milioane.”

 

* „Astăzi, foametea este un element central al identității ucrainene – un stimulent al sentimentului lor de distincție națională, precum și o reamintire teribilă a suferinței lor din cauza Moscovei.”

 

* „Istoricii pro-Kremlin neagă că s-a întâmplat, în timp ce alții susțin că a fost exagerat de ucraineni. În urmă cu cinci ani, Putin însuși s-a plâns de «demonizarea» occidentală a lui Stalin. Pe vremea aceea, puțini oameni au observat. Dar poate că ar fi trebuit să-l vedem ca pe un semn a ceea ce va urma.”

 

* „Istoria nu se repetă niciodată exact. Dar, în acest caz, modelul de minciuni, propagandă, dispreț și cruzime, conceput de Kremlin pentru a pedepsi poporul ucrainean, este prea familiar. De data aceasta, însă, trebuie să învățăm din trecut. Nu putem sta cu mâinile în sân în timp ce ucrainenii mor de foame.”

 

* „Acești oameni curajoși au nevoie de tot ajutorul pe care li-l putem oferi: nu doar pachete de mâncare pentru a lupta împotriva foametei, ci și elicoptere, rachete, tancuri și arme pentru a lupta împotriva invadatorilor. Căci, pe termen lung, există un singur răspuns la situația lor: victoria.”

 

 

https://ziaristii.com/putin-ii-infometeaza-pe-ucraineni-ca-stalin-timpul-holodomorului-oamenii-beau-apa-din-calorifere-si-balti-de-foame-au-mancat-caini-fara-stapan/

///////////////////////////////////////

 

Recenzie: Revoluţia rusă 1891-1924. Tragedia unui popor (Orlando Figes)… Volum publicat cu sprijinul IICCMER

 

 

Au murit oameni – dar nu te lăsa tulburată de asta –

 

doar sângele poate schimba culoarea istoriei-(Maxim Gorki către soţia sa)

 

Nu este uşor să recenzezi o carte precum cea a lui Orlando Figes. În primul rând pentru că acest volum impresionant trebuie citit integral înainte de a fi supus unei discuţii serioase. O părere rezultată în urma unei parcurgeri fugitive va fi la fel de superficială, pe cât de complexă este munca autorului. Personal, nu cred în „lectura pe diagonală”. Cartea lui Figes este ca un ocean în care trebuie să te afunzi adânc pentru a pricepe complexitatea unui fenomen cu posibilităţi infinite, precum revoluţia rusă la vremea ei. Desigur că o lectură exhaustivă nu garantează o viziune mai aproape de adevărul istoric. Orice recenzie reprezintă, fără îndoială, perspectiva celui care o semnează şi, dincolo de lectura cărţii, ea se compune şi în virtutea cunoştinţelor şi a valorilor cititorului. Aşadar, aceste rânduri reprezintă o provocare la lectură, dintr-o perspectivă personală, şi nicidecum o banală laudaţio. Orlando Figes nu are nevoie de aşa ceva.

 

Mi s-ar părea lipsit de interes dacă aş prezenta aici alcătuirea cărţii, într-o descriere şcolărească, pe capitole. Consider foarte importante informaţiile, ideile şi personalitatea autorului, motiv pentru care am conceput recenzia ţinând cont de aceste trei coordonate. Despre structură voi spune doar că este concepută într-un stil cronologic clasic, în patru părţi, reflectând o coerentă îmbinare între viziunea eroilor din epocă, evoluţia principalelor instituţii, descrierea diverselor categorii sociale şi analiza momentelor istorice importante. Personalităţi de seamă traversează naraţiunea, însoţindu-l pe cititor de-a lungul tragediei revoluţiei ruse. Figuri dintre cele mai diferite, dar reprezentative trăiesc, observă evenimentele, iar autorul le preia gândurile şi le analizează cu acurateţe. Gorki, Lvov, Brusilov, Kerenski, Lenin etc., fiecare dintre ei simbolizează părţi din societatea rusă.

 

Încă din prefaţă Figes avertizează: vorbind despre revoluţia rusă uităm adeseori că sfârşitul ei într-o „dictatură bolşevică nu a fost deloc ceva inevitabil” (p. 15). Observaţia este binevenită pentru cititorul care tinde să confunde revoluţia rusă cu faza ei finală, a comunismului bolşevic. Fenomenul revoluţionar a fost atât de complex încât, dacă ne referim numai la 1917, s-a întins pe tot parcursul anului, având diferite etape şi evidenţiind cele mai diferite orientări politice care au existat în imperiul ţarist. Această realitate s-a grefat pe faptul că revoluţia a fost pregătită în decadele anterioare, în care vechea orânduire s-a confruntat latent sau deschis cu nemulţumiţii. În linii mari, sărăcia, marginalizarea, ignoranţa, dispreţul şi superficialitatea claselor superioare au hrănit constant sentimentul de revoltă.

 

Există istorici care îşi bazează interpretarea mai ales pe formule de sorginte dialectică, în sensul înlănţuirii unor aspecte ce justifică inevitabil un efect. Aceştia ignoră hazardul, conjunctura clipei, inspiraţia, personalitatea sau, pur si simplu, pronia divină. În ciuda faptului că în cursul naraţiunii accentul cade de multe ori pe indivizi, în vreme ce aspectele politice trec în fundal, Figes pare să fie unul dintre acei specialişti: „Aşa după cum încearcă să sugereze subtitlul ei, Tragedia unui popor, cartea propune ideea că eşecul parcursului democratic al Rusiei a avut rădăcini adânci în cultura politică a ţării şi în istoria societăţii ei” (pp. 15, 16). Fără îndoială că orice încercare de a explica un fenomen istoric fără a ţine seama de premise va fi ratată din start. Însă concentrarea excesivă asupra unui determinism istoric va face din orice fenomen o fatalitate.

 

Lucrarea propriu-zisă se deschide cu imaginea unei grandori îndoielnice, prilejuite de aniversarea tricentenarului dinastiei Romanovilor. Pornind de la familia domnitoare, Figes contextualizează magistral premisele prăbuşirii din 1917, relevând diferenţele dintre tradiţia monarhică occidentală, absolutistă şi cea orientală, bizantină, în ultimă instanţă rusească, a ţarului care conduce Rusia ca pe o proprietate personală în virtutea inspiraţiei şi a mandatului divin. În vest monarhul absolut normează societatea prin legi cărora li se supune şi el, în vreme ce ţarul este el însuşi lege divină.

 

Deşi îşi schimbase definitiv cursul istoriei, în 1913 Rusia se îndepărtase de proiecţia lui Petru cel Mare. După o însuşire forţată a modelului vestic, în secolul XIX orgoliul naţional s-a trezit în sufletul unora dintre ţari. Un fel de contrareformă a început să ofere Rusiei o identitate accentuat tradiţionalistă. În această logică, în preajma lui 1913 era limpede că Nicolae al II-lea prefera Moscova în detrimentul Petersburgului şi, cunoscând personalitatea ultimului ţar, este uşor de înţeles de ce: în capitală el ajunsese, peste ani, captivul viziunii lui Petru. Tentativele de moscovizare a oraşului începuseră deja. Catedrala Învierea lui Hristos, începută în 1883, sub ţarul Alexandru al III-lea, chiar în locul asasinării tatălui său, împrumuta capitalei ceva din personalitatea Moscovei, confundată de ultimii ţari cu aceea a Rusiei.

 

Ajunşi aici, este imposibil să nu remarcăm excelentul portret pe care Figes i-l face ultimului ţar. Nicolae era întruchiparea paradigmei conducătoare ruseşti: „Se aştepta […] la un devotament inimaginabil din partea lor, iar când îşi evalua miniştrii punea lolialitatea mai presus de orice competenţă” (p. 50). Eficienţa îi părea o noţiune străină. Deşi îi slăbeşte imaginea sacrală, Figes este echilibrat şi nu merge în direcţia unei demitizări cu orice chip. Nicolae nu apare ca un profitor cinic sau un manipulator al tradiţiei ruseşti. Ţarul este un om cu un destin tragic, încredinţat de corectitudinea poziţiilor sale. Nu este autocrat din interes, ci din convingere. Nu susţine biserica din oportunism, ci datorită crezului în menirea ei. Deşi mijloacele pe care le întrebuinţează sunt discutabile, Nicolae este, fără îndoială, un credincios. Faptul că astăzi este socotit sfânt, este o problemă pe care autorul nu o socoteşte importantă în economia volumului, ca atare nici nu o discută.

 

Dacă îl cruţă pe Nicolae, Figes n-o iartă pe ţarina Alexandra, care căpătase „reputaţia unei persoane distante şi îngâmfate, două defecte cu totul neruseşti” (p. 53). Acum este momentul în care putem simţi, în subtext, ceva din opţiunile generale ale autorului. Când se referă la credinţa ţarinei, Figes remarcă: „Cu fervoarea noului-convertit ea a ajuns să creadă în puterea rugăciunii şi miracolul divin” (p. 54). Aluziv, nu face altceva decât să atragă atenţia asupra presupuselor efecte negative ale unei religiozităţi accentuate. Însă cu toate acestea admite „enigma Rasputin” şi realitatea vindecării misterioase a ţareviciului Alexei (p. 57).

 

Pentru că am pomenit demitizarea, trebuie spus şi că Figes atacă de timpuriu una dintre marile capcane ale istoriei contemporane: mitul evreităţii responsabile de apariţia comunismului în spaţiul rusesc. Rusia nu a fost un experiment de laborator, cum adeseori s-a spus, ci a fost, înainte de orice, un tărâm propice pentru apariţia şi circulaţia ideilor care contestau ordinea existentă. La cumpăna secolelor societatea rusă era excesiv conturată prin cinovnici corupţi sau nacealnici care biciuiau mujicii într-o epocă a industrializării accelerate. Iar toate acestea se petreceau într-un stat cu veleităţi de mare putere. Ca atare Orlando Figes nu-i cruţă deloc pe aristocraţii ruşi, în special pe cei de la Curte. La începutul secolului XX, nemaivorbind de anacronismul tot mai evident al unui asemenea concept, aristocraţia rusă arăta deplorabil. O simplă privire asupra preocupărilor celor care ar fi trebuit să conducă statul oferă măsura dezastrului: „Cei mai mulţi dispreţuiau Rusia, nici nu vorbeau limba rusă, ci franceza, şi îşi petreceau mai mult timp la Nisa sau Biaritz decât pe moşiile lor din provincie” (p. 51). Este suficient să-l citim pe Turgheniev, de pildă, ca să ne dăm seama că sângele albastru rusesc suferea atât de greu de boala nepăsării: nobilii, călători sezonieri prin metropolele şi staţiunile europene, îşi lăsau în seama vechililor şi a istoriei însăşi justificarea lor de a fi – posesiunile. Curtea ţarului era complet izolată de Rusia reală, profundă, rurală şi nevoiaşă. Nobilimea rusă era muribundă şi populată tot mai mult cu aristocraţi decăzuţi şi consumaţi de vicii. Această stare de fapt este omniprezentă în literatura rusă a secolului XIX. Scriitorii ruşi îşi dobândesc faima descriind cu talent şi profunzime fără egal drama socială a Rusiei: „Figura nobilului latifundiar scăpătat este o prezenţă constantă în toată literatura rusă a secolului al XIX-lea, de la Gogol la Cehov, constituind o obsesie culturală” (p. 73). Aşadar nu este întâmplător că Figes indică sursa nemulţumirilor în această stare de fapt: „Sorgintea revoluţiei se află aşadar aici, în conflictul tot mai adânc dintre o societate care devenea rapid tot mai instruită, mai urbană şi mai complexă şi o autocraţie fosilizată, care nu accepta să cedeze în faţa solicitărilor politice ale societăţii” (p. 43).

 

Imensa Rusie rurală era un fel de terra incognita pentru cei care ar fi trebuit s-o administreze: „Problemele Rusiei rurale, unde trăia 85% din populaţie, le erau complet necunoscute birocraţilor de la oraş. «Despre zona rurală din Tula ştiam tot atât cât ştiam despre Africa Centrală», mărturisea prinţul Lvov, şeful zemstvei din Tula în anii 1890” (p. 71). Dincolo de ineficienţă sau incompetenţă, problema era generată şi de vastitatea spaţiului celui mai mare stat din lume.

 

Pentru a evidenţia falia dintre guvernaţi şi guvernanţi, Figes face binevenite evaluări cantitative ale aparatului de stat. În 1900 Rusia nu avea decât 1852 de sergenţi de poliţie şi 6874 de agenţi de poliţie, la o populaţie rurală de 100 de milioane! Revenea, aşadar, un poliţist la 50 000 de oameni (p. 72) şi o populaţie rurală neglijată, care abia dacă lua contact cu instrumentele statului. Moşierul era singura formulă de autoritate recognoscibilă, fapt care, în mintea ţăranilor, îl făcea şi răspunzător. Ne întrebăm firesc: ce era statul în ochii ţăranului rus? Şi aceasta cu atât mai mult cu cât „până în 1861, şerbii fuseseră sub jurisdicţia nobililor care îi aveau în proprietate şi, cu condiţia să-şi fi plătit dările, statul nu intervenea în relaţiile dintre ei” (p. 72).

 

Pe nesimţite lectura conduce la observaţia că sursa principală a revoluţiei a fost starea ţărănimii şi nicidecum aceea a muncitorimii care era minoritară. Prima categorie era, de altfel, şi principalul bazin de recrutare pentru cea de-a doua. Vorbind despre situaţia ţărănimii, critica socială a lui Figes merge şi în direcţie religioasă, contestând imaginea ţăranului rus profund credincios şi, pe cale de consecinţă, incapabil de acte extreme. Dacă acceptă că ei se considerau ortodocşi într-o mare majoritate, face o subtilă distincţie între formă şi fond. Creştinismul ţăranului rus zugrăvit de Figes este diferenţiat net de „creştinismul pedant al clerului”, fiind puternic amestecat cu practici păgâne sau superstiţii (p. 89). Autorul se diferenţiază de salavofili precum Dostoievski sau Soljeniţîn şi observă cu onestitate „o lume religioasă ciudată, pe care, în pofida numeroaselor cercetări întreprinse în ultimii ani, nu putem spera să o înţelegem vreodată deplin” (p. 90).

 

Mi se pare binevenit pentru înţelegerea revoluţiei ruse faptul că Figes spulberă imaginea idilică despre lumea rurală. În treacăt fie spus, acesta este o meteahnă de care suferă şi societatea românească, care prea adeseori confundă satul cu pământul făgăduinţei. Şi ce argument mai bun în acest sens poate fi decât acela că populiştii ruşi, care şi-au canalizat energiile către lumea rurală, s-au întors dezamăgiţi de contactul cu realitatea: „Satul era un focar de intrigi, vendete, lăcomie, necinste, răutate şi, uneori, înfiorătoare acte de violenţă înfăptuite de un vecin împotriva altuia” (p. 109). Mai mult, ţăranii, prin intermediul celor care mergeau la oraş, au căpătat dorinţa de a avea o viaţă mai uşoară. Oamenii au început să-şi dorească un trai mai bun, iar lucrul pământului a devenit tot mai apăsător (p. 126). Erau tot mai tentaţi şi dispuşi să-şi afle alte căi de a exista. Concluzia este una singură: în general nu-ţi poţi dori la infinit confortul numai pentru tine (nobilii). Ceilalţi (ţăranii) te văd, râvnesc şi, în ultimă instanţă, vor face orice pentru a-l avea.

 

Occidental veritabil, Figes observă că economia rusească bazată pe munca şerbilor nu fusese gândită „în primul rând ca aducătoare de profit” (p. 73). Închistarea clasei conducătoare s-a dovedit fatală, de vreme ce mulţi dintre nobili nu „păreau să înţeleagă că venitul nu înseamnă profit” (p. 73). Lipsa cronică de iniţiativă le-a fost fatală mai târziu. De fapt, Rusia ţaristă a fost sugrumată de un model care s-a dovedit mai eficient în termeni concurenţiali. Totul a devenit fragil, în raport cu occidentul alert, iar o dinamică proprie n-a mai valorat nimic. Există în istorie o tiranie a competiţiei care te obligă la adaptare. În viaţa statelor aceasta este esenţială. Dar modelul şi concurenţa nu reprezintă totul. Este clar că în oameni subzistă de-a lungul epocilor ceva imponderabil, ceva care pare să definească, în ultimă instanţă, umanitatea: mila, caritatea, bunătatea. Dorinţa de a-i vedea pe semeni mulţumiţi. Aceasta a făcut ca în interiorul claselor superioare să se găsească şi resursele unui altfel de mâine. Unii l-au văzut democratic, în timp ce alţii, nicidecum inferiori intelectual, s-au radicalizat şi l-au perceput dialectic: conflictul era inevitabil. Breşa s-a produs pe nesimţite; unii au început să deschidă ochii şi s-au îngrozit. Pentru alţii, şocul scăpătării a fost teribil şi i-a apropiat de ţărani. Prinţul Lvov este unul dintre cele mai bune exemple pe care le oferă Figes: „«Am început să mă simt stânjenit în compania aristocraţilor şi tot mai apropiat de ţărani»” (p. 75). Pe Lvov, Figes îl creditează drept unul care „avea credinţa că menirea aristocraţiei era să se dedice slujirii poporului” (p. 76).

 

Instituţional, Figes atribuie ţarismului, care s-a autosubminat, principala vină pentru triumful bolşevismului (p. 79). Este o părere sustenabilă, dar în acelaşi timp şi discutabilă, de vreme ce anul 1917 a fost atât de instabil şi imprevizibil. Armata a fost o altă instituţie cheie în Rusia revoluţionară, iar autorul evidenţiază excelent raportul dintre autocrat şi armată, care se afla mai degrabă în serviciul ţarului, decât al ţării (p. 79). Corpul ofiţeresc a rămas insuficient reformat şi tributar aceloraşi concepţii anacronice. Relaţiile cu soldaţii, în majoritoare zdrobitoare ţărani, s-au deteriorat treptat, iar 1917 a fost prilejul potrivit pentru ruptură. Încă dinainte de război armata a fost zguduită de revolte împotriva „condiţiilor feudale predominante” (p. 81). Ţarul a pierdut armata pentru că a pierdut ţara. Iar în Rusia ţara era, mai mult decât orice, ţărănimea.

 

În revolta din 1905 autorul vede momentul ratat al lui Nicolae al II-lea şi al susţinătorilor săi, dar aceasta doar dacă ţinem seama de ceea ce avea să vină: un război mondial. Înăbuşirea sângeroasă nu a pregătit doar revoluţia din 1917, ci şi apariţia contrarevoluţiei, formată în principal din conservatori ţarişti, antiliberali şi antisocialişti. Deşi elegant în formulare, Figes o spune răspicat: liderii Rusiei ţariste n-au priceput nimic din 1905. Mai mult, eşecul ulterior al Dumei i-a îndepărtat pe liberali de popor: „Liberalismul şi poporul au pornit pe căi diferite” (p. 224). Biserica a contribuit şi ea la această ruptură, continuând să se raporteze arhaic la oameni.

 

Orlando Figes nu neglijează nici prima jumătate a secolului XIX şi pe cei care au întruchipat atunci spiritul revoluţionar rus, începând cu inevitabila referire la conspiratorii „decembrişti”, care în 1825 voiseră să-l silească pe Nicolae I să accepte o constituţie (p. 183). Acolo identifică începuturile statului poliţienesc. În acelaşi timp observă foarte bine că „istoria mişcării revoluţionare este istoria intelectualităţii” (p. 139) şi că deşi revolta apare mereu pentru „cei mulţi”, pentru oamenii lipsiţi de posibilităţi, flacăra ei se propagă obligatoriu prin indivizi cu bune posibilităţi intelectuale: „Cei mai mulţi dintre liderii revoluţionari au fost mai întâi de toate intelectuali. Aveau mintea plină de istoria şi literatura Europei” (p. 139). Această realitate produce, în opinia lui Figes, şi o anumită înstrăinare a liderilor revoluţionari de cei cărora, teoretic, le reprezintă interesele. Aceştia încep să vadă în indivizi doar simpli agenţi ai realizării propriei proiecţii despre lume. Cumva, suferinţa, nevoile, grijile şi interesele celor sărmani trec în umbră, iar prim planul este ocupat de energia frenetică, de orgoliul autosuficient al revoluţionarului. În cursul unui eveniment atât de tumultos, precum o revoluţie, teoria rămâne adeseori un pretext.

 

Însă Figes plusează aici, identificând sursa „atitudinilor autoritariste ale unor revoluţionari precum Bakunin, Speşnev, Tkacev, Plehanov şi Lenin” în originile lor aristocratice (pp. 142-143). Este discutabilă originea de clasă a autoritarismului revoluţionar, pentru că această teorie îi disculpă întrucâtva pe radicali, punând multe dintre „apucăturile” lor tot în sarcina vechiului regim şi a categoriei sociale din care proveneau. Istoria ne-a învăţat, în schimb, că tendinţele autoritariste ţin, în bună măsură, de personalitate şi context. Şi în general este foarte puţin probabil ca în fruntea unei revoluţii să se afle indivizi lipsiţi de personalitate. Toţi cei menţionaţi mai sus o dovedesc cu prisosinţă.

 

Relaţia intelectualilor cu ţărănimea este una dintre cheile spiritului revoluţionar rus. Şi, după cum bine observă Orlando Figes, pe cale de consecinţă aceasta a însemnat şi transformarea literaturii în surogat pentru politică. Pentru că nu trebuie să ne lăsăm amăgiţi: aproape fiecare mare operă literară rusă din secolul XIX este şi un manifest politic. Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Turgheniev, Lermontov sunt doar cele mai cunoscute exemple. Pe lângă calităţile de excepţie, literatura rusă emană nemulţumire, angoasă, revoltă. Într-un cuvânt, politică. Întocmai cum a spus Engels despre Balzac, romanele ne învaţă enorm despre Imperiul Ţarist. Probabil că dacă Rusia nu ar fi fost atât de bolnavă, nu ar fi născut o literatură atât de uluitoare. Adesea într-o cheie creştină, decadenţa suferindă şi tristă a Rusiei ţariste a inspirat torente uimitoare de trăiri interioare. Asfel s-a ajuns ca marii scriitori ruşi să nu aibă egal în Europa secolului XIX.

 

Volumul nu este lipsit de spirit polemic. Autorul nu ezită să-l contrazică pe Dmitri Volkogonov, care ar fi afirmat că „politicile nemiloase” ale lui Lenin au avut la bază originile lui străine (p. 155). Figes are perfectă dreptate, mai ales dacă ţinem seama că Lenin a fost născut şi crescut în imperiu, iar din punct de vedere etnic doar inconştienţii s-ar putea grăbi să-l eticheteze, ţinând seama de diversitatea înaintaşilor săi. Lenin este, fără îndoială, produsul integral al statului ţarist, vast, complex şi foarte divers etnic. Apropiindu-ne uşor de punctul central al cărţii – revoluţia din 1917, descoperim una dintre ideile esenţiale: „Nu marxismul a făcut din Lenin un revoluţionar, ci Lenin a făcut din marxism o doctrină revoluţionară” (p. 157). Iar dacă stăm să privim dinamica specială şi amprenta atât de personală asupra revoluţiei ruse, observăm că Figes are din nou dreptate. Lenin a fost cel care a adaptat din mers, a potrivit contextului, a improvizat, a inovat, teoretic şi practic, istoria. De fapt, neînţelegerile cu menşevicii şi cu eserii sau disputele teoretice din partid, care i-au şi supravieţuit într-un mod aproape tradiţional (ironia sorţii!), sunt o consecinţă directă a marxismului atât de personal al lui Lenin. Într-un eveniment istoric dedicat maselor, Lenin a fost, de fapt, personalitatea decisivă, a fost inevitabilul paradox.

 

Războiul a fost contextul ideal pentru izbucnirea revoluţiei. În plin conflict mondial, Imperiul Ţarist s-a prăbuşit, sub apăsarea frontului şi a ocaziilor de reformă ratate. Imaginea dezastrului pe care Figes o redă cu atât talent este comună cu cea a României primului război: în contextul înfrângerilor, statul se dezagregă, iar oamenii rămân pe cont propriu, într-o goană disperată din calea urgiei. Privilegiaţii abuzează: „Sute de mii de refugiaţi, cărora li se demolaseră căminele şi fermele, mărşăluiau spre est de-a lungul liniilor de cale ferată, cu puţina lor agoniseală îngrămădită în căruţe, în timp ce trenurile treceau în viteză pe lângă ei, transportând ofiţeri superiori, pe amantele lor şi, aşa cum s-a exprimat un ofiţer, «tot felul de nimicuri inutile, inckusiv colivii cu canari». Nu s-au luat nici un fel de măsuri pentru ajutorarea refugiaţilor şi cea mai mare parte au ajuns să trăiască prin gări şi pe străzile oraşelor ruseşti” (p. 264) Consecinţa firească a fost că nemulţumirea creştea, iar comuniştii vegheau încordaţi la împlinirea „profeţiilor” lui Marx.

 

În cartea lui Figes revoluţia bolşevică se derulează captivant: tensiunea liderilor bolşevici, impunerea voinţei de fier a lui Lenin, asaltul palatului Taurida, „eliberarea” fortăreţei Petru şi Pavel (Bastilia petersburgheză), confruntările din stradă sau mult mai prozaica beţie a revoluţionarilor cu alcoolul din beciurile palatului. Revoluția mătură totul în calea ei: „Nu doar statul era renegat, ci şi toate simbolurile autorităţii: judecători, poliţişti, funcţionari publici, preoţi, profesori, patroni, maiştri, moşieri, bătrânii satului, taţi şi soţi patriarhali” (p. 339).

 

Mulți au crezut și încă mai cred propaganda comunistă despre „revoluția din octombrie”. Din acest punct de vedere cartea lui Figes repune istoria în drepturi, făcând o distincţie esenţială între fazele procesului revoluţionar din 1917. În fapt, „revoluţia bolşevică” a fost o curajoasă lovitură de stat, de neconceput în absenţa personalităţii lui Lenin, care a fost susţinută de o minoritate a populaţiei şi combătură chiar de unii lideri bolşevici. Contextul este de neocolit: „Ea a avut loc însă în mijlocul unei revoluţii sociale centrate pe înfăptuirea populară a puterii sovietelor ca negare a statului şi autoguvernare directă a poporului, cam ca în vechiul ideal ţărănesc al voliei. […] Mai târziu, când caracterul dictaturii bolşevice a devenit evident, partidul s-a confruntat cu opoziţia crescândă tocmai a acelor grupuri ale societăţii care în 1917 se raliaseră sloganului sovietic” (p. 424). Practic bolşevicii au păstrat ambalajul sovietic ca pe o formă de legitimare. În fapt, principiul puterii sovietelor a fost călcat în picioare de către Lenin şi, mai apoi, de Stalin. Dincolo de vechile neînţelegeri, aici se află şi cheia persecuţiilor nemiloase la care au fost supuşi eserii. Socialist-revoluţionarii au socotit actul bolşevic drept o „aventură criminală” şi au părăsit scena pentru a fi aruncaţi în „lada de gunoi a istoriei”. Faptul că violenţii şi neîndurătorii eseri au sprijinit acum legalitatea revoluţionară, în contrapondere cu bolşevicii, este doar unul dintre paradoxurile revoluţionare.

 

Explicând eşecul revoluţiei democratice, Figes echivalează nivelul educaţiei politice din oraşele de provincie cu cel din lumea rurală (p. 474). Practic observă că democraţia nu a avut public, oameni care să o înţeleagă şi să o susţină activ, chiar şi în stradă.

 

Ajuns la războiul civil, acest „ultim vis al lumii vechi”, autorul face o binevenită reevaluare şi refuză o abordare maniheistă. Principalul merit al acestui capitol este tocmai scoaterea Albilor din nuanţa care i-a definit în istorie. Crimele şi nenorocirile de tot felul au fost comune ambelor tabere. Deşi Albii erau socotiţi de partea bună a istoriei, mijloacele lor de luptă au fost asemănătoare cu cele ale Roşiilor. Evocarea figurilor tragice ale unor ofiţeri precum Denikin, Kolceak, Kornilov sau Wrangel subliniează această idee. În acest sens Figes se foloseşte şi de generalul Alexei Brusilov, faţă de care manifestă îngăduinţă şi chiar admiraţie, considerând că a trecut în tabăra Roşiilor din patriotism (p. 642). Impresionat de atitudinile lui, îl pune în contrapondere cu Albii, pe care îi acuză (poate exagerat) că şi-au pus interesele de clasă mai presus de cele ale Imperiului Rus.

 

Cartea modifică şi imaginea de monolit pe care cititorul şi-ar fi putut-o forma despre Rusia comunistă. În afara războaielor, Uniunea Sovietică şi regimul său au trecut prin multe momente de cumpănă: nemulţumiri, proteste, contestări, revolte. Destul de repede, oamenii s-au săturat de bolşevici. În 1918 muncitorii din Sankt Petresburg şi Moscova, sleiţi de lipsuri, se uitau înspre trecut: „«Jos Lenin şi carnea de cal! Daţi-ni-l pe ţar şi carne de porc!»” (p. 562). Toate problemele au fost rezolvate specific: prin represiune violentă. Comunismul de război a subzistat aproape permanent, iar bolşevicii au sfârşit prin a impune tocmai ce contestaseră: privilegii şi inechitate.

 

Ce mai poate găsi cititorul român în vasta lucrare a lui Figes? O descriere foarte pitorească a Chişinăului, un oraş contrastant, al eleganţei neoclascie şi al dezordinii asiatice: „Pe lângă reşedinţa guvernatorului, oraşul se mai lăuda cu un număr de clădiri mari din piatră, birouri şi biserici, care după părerea lui Urusov «nu ar fi lăsat o impresie proastă nici chiar pe străzile din Sankt-Petersburg»” (p. 69).

 

Însă există în acest volum şi câteva aprecieri care reflectă concepţii personale discutabile. A le ocoli aici, ar fi nefiresc. De pildă, pe ultimul ministru ţarist al Internelor, Protopopov, Figes îl consideră un „mistic fanatic” şi prezintă în sprijinul acestei opinii faptul că i-a spus lui Kerenski că el îşi îndeplineşte funcţia cu ajutorul lui Iisus Hristos (p. 280). Nu discutăm aici mandatul lui Protopopov, ci mai degrabă un fel specific de a pune problema: invocarea divinităţii în treburile statului nu îşi are rostul niciodată. De multe ori Figes priveşte suspicios şi chiar acuzator înspre religie. Pe Djerjinski îl consideră tributar unui spirit fanatic religios, doar pentru că în copilărie îşi dorise să devină preot iezuit. Este logic ca anumite înclinaţii să definească o personalitate, dar a face o legătură directă între religie şi fanatism politic mi se pare excesiv şi nedrept.

 

La fel de îngrijorătoare este şi viziunea concesivă, aproape favorabilă, asupra Alexandrei Kollontai, o comunistă cunoscută mai ales drept o contestatară acerbă a familiei: „Puţin din munca lui Kollontai a fost cu adevărat înţeleasă” (p. 664).

 

Este interesant că Figes nu se defineşte ca aparţinând unei anume categorii de istorici, omisiune pe care cititorul simte nevoia să o suplinească, de vreme ce adeseori autorul se pune în opoziţie cu „istoricii conservatori”. Este greu de spus ce înţelege prin această sintagmă: conservatori din punct de vedere politic sau din punct de vedere al scrierii istoriei?

 

Nu am putut trece uşor cu vederea peste câteva afirmaţii care pot provoca fiori, mai ales cititorilor dintr-o ţară care a traversat regimul comunist. Personal, recunosc că referirea la necesitatea crimelor revoluţiilor m-a speriat: „La fel, multă lume ar putea fi astăzi înclinată să condamne «uciderile inutile» de către mulțime. Aceasta este cu siguranță tendința în ultimul timp în rândul istoricilor conservatori care se ocupă atât de Revoluția Franceză, cât și de Revoluția Rusă” (p. 309). Ceea ce frapează în primul rând este punerea între ghilimele a sintagmei „ucideri inutile”. O asemenea abordare nu poate să sugereze decât că autorul priveşte cel puţin cu indulgenţă, dacă nu cu simpatie procese istorice notorii pentru criminalitatea care le-a însoţit, precum revoluţiile rusă şi franceză. Ernst Nolte a fost uneori criticat şi adeseori înfierat pentru că a sugerat existenţa în spatele actelor politice a de acum celebrului „nucleu raţional”. Oare, în această logică, Figes ar trebui supus oprobriului comunităţii academice? Şi dacă „istoricii conservatori” au condamnat aceste „ucideri inutile”, ce fel de istoric este şi ce părere are Figes despre ele? Deşi este în general precaut şi caută să nu-şi devalorizeze munca prin afirmaţii interpretabile, Figes scapă uneori fraze care-i trădează opţiunile politice. Ar fi interesant să cunoaştem ce părere are Figes despre Nolte. Pentru că, intuind nemulțumirea uluită a cititorului, încearcă imediat să se explice, tocmai în logica consacrată de istoricul german. Deşi în paragraful următor se dezice de ideea că ar justifica violenţa, argumentaţia este aiuritoare: „Aceasta nu justifică violenţa, ci ne ajută să o înţelegem ca reacţie aproape inevitabilă a unei populaţii furioase şi care are multe de răzbunat. Trebuie să recunoaştem că toate revoluţiile sociale implică, prin natura lor, vărsare de sânge; şi că a le condamna pentru asta este echivalent cu a spune că orice formă de protest social care sfârşeşte în violenţă este greşită din punct de vedere moral. Sigur că sunt necesare câteva distincţii: sângele vărsat de oameni în stradă este diferit de cel vărsat de partidele, mişcările sau armatele care susţin că acţionează în numele lor; şi trebuie analizate şi judecate în moduri diferite” (p. 309).

 

Distincția cinică între sângele vărsat de oameni, în stradă, și cel vărsat de partide nu poate decât să ne sperie. Nimic nu ne împiedică să găsim în aceste afirmații simpatii cenzurate față de revoluția comunistă. Iar acest amestec al moralității cu sângele oamenilor are darul de a crea confuzie. A concilia vărsarea de sânge cu moralitatea reprezintă o perspectivă terifiantă.

 

Mult mai puțin înțelegător față de violență și sângele vărsat în revoluție (iulie 1917) se arată, în cartea lui Figes, Maxim Gorki, pe care dezlănțuirea străzii îl înfricoșează: „Cel mai rău lucru dintre toate a fost mulţimea, filistinii, «muncitorul» şi soldatul, care nu sunt de fapt altceva decât o brută laşă şi lipsită de creier, fără nici un dram de respect de sine şi fără să înţeleagă motivul pentru care se află pe străzi, pentru ce este nevoie de el sau cine îl conduce sau încotro” (p. 397). Există, așadar, în asemenea contexte, sânge vărsat de care facțiunile politice să nu profite? Există vărsare utilă de sânge?

 

Finalul cărţii este cel care ne aduce în faţa cheii de boltă a muncii lui Figes. Întrebarea esenţială este cum citim această parte de istorie contemporană şi ce înţelegem din ea?

 

În primul rând, pentru a propune o modalitate de raportare la revoluţia rusă, Figes foloseşte o comparaţie consacrată, aceea dintre comunism şi naţional-socialism. În acest demers, cade într-o capcană la fel de „consacrată”, ajungând să socotească modelul comunismului bolşevic superior celui naţional-socialist. Îndemnând la înţelegerea fenomenelor istorice (există numeroase păreri, pe care nu le împărtăşesc, care spun că a încerca să înţelegi, în privinţa naţional-socialismului, echivalează cu a încerca să cauţionezi), Figes face comunismul mai mult decât inteligibil, ba chiar tolerabil. Mai mult, canonizează anumite perioade şi curente istorice precum iluminismul, cărora le conferă o aură de infailibilitate, îl invocă condescendent pe Marx şi cauţionează apucăturile comuniste ale unei bune părţi din intelectualitatea occidentală. Ceea ce, în definitiv, este dreptul său. Personal, nu mă pot împiedica să semnalez astfel de păreri pe care le socotesc fundamental greşite: „scopul final al sistemului comunist era transformarea naturii umane. […] Exista însă o diferenţă vitală între programul comunist de construire a omului şi ingineria umană a celui de-al Treilea Reich. Programul bolşevic se baza pe idealurile iluministe – îşi avea sorgintea în egală măsură în Kant şi în Marx -, ceea ce face ca până şi în prezentul nostru postmodernist liberalii occidentali să simpatizeze cu el sau ne obligă cel puţin să-l înţelegem, chiar dacă nu îi împărtăşim scopurile politice; pe când eforturile naziştilor de a «îmbunătăţi omenirea», fie prin eugenie, fie prin genocid, au fost o palmă pe obrazul Iluminismului şi nu pot decât să ne provoace repulsie” (p. 656). Cu alte cuvinte, din nou o dublă raportare la sângele vărsat. Naţional-socialismul „ne provoacă repulsie”, iar comunismul ar trebui să ne stârnească doar reflecţie. În alte circumstanţe o asemenea afirmaţie ar putea fi socotită insultătoare.

 

În sfârşit, ar mai fi ceva de spus despre principala „lecţie morală” pe care, în viziunea lui Figes, o propune revoluţia rusă, şi anume aceea că „omul nu poate fi transformat chiar atât de uşor: natura umană se modifică mult mai lent decât ideologiile dominante sau societatea” (p. 672). Fără să dea de înţeles că ar îmbrăţişa sau ar respinge viziunea marxistă conform căreia „natura umană este produsul dezvoltării istorice” (p. 657) şi deci ar putea fi transformată prin revoluţie, Figes spune clar că natura umană se schimbă, însă „mult mai lent decât ideologiile dominante sau societatea” (p. 672). Oferită drept lecţie morală de căpătâi a revoluţiei, această părere este foarte îndoielnică. Fără a vedea problema într-o cheie religioasă este suficient să privim spre cele câteva mii de ani de istorie cunoscută ca să observăm că natura umană este neschimbată. Poate alte câteva mii de ani care vor urma îi vor da dreptate lui Figes sau, mai îngrijorător, lui Marx. Dar pentru a întrevedea viitorul, istoricii nu au decât o singură sursă la îndemână: trecutul.

 

Către final nu trebuie uitate câteva cuvinte despre biografia recentă a lui Orlando Figes. Profesor la Birkbeck College, University of London, este unul dintre istoricii contemporani competenţi şi cu mare succes la public. Lucrările sale, vizând în special Rusia comunistă, sunt recunoscute pretutindeni, în spaţiul academic. Cu toate acestea, în 2010, la adăpostul unui pseudonim, Figes nu s-a putut împiedica să posteze comentarii negative despre biografia lui Lev Troţki, semnată de Robert Service, dublate de enunţuri laudative despre propriile lucrări. Cei care au citit cartea lui Service ştiu că aceasta este o critică temeinică a uneia dintre cele mai nocive personalităţi ale secolului XX. Dincolo de un orgoliu nesăbuit, comentariile lui Figes capătă noi înţelesuri dacă ne gândim la câteva dintre ideile care se regăsesc în volumul prezentat aici. Este suficient să spunem că, după ce iniţial a negat, apoi a sugerat că soţia sa ar fi postat comentariile, şi-a recunoscut fapta.

 

Deşi monumentală, munca lui Figes transmite, în subtext, că este doar un început de drum. Călătoria revoluţiei este şi o călătorie a ideilor, una conceptuală, trecând prin marile evenimente şi dezbateri care s-au întins de-a lungul secolelor. Această carte poate fi suficientă pentru pasionaţi şi doar un indiciu pentru specialişti. În ultimă instanţă, indiferent de critici, trebuie remarcat că este scrisă de un specialist veritabil, într-o manieră de excepţie, fapt care-l transpune pe cititor în spectatorul deopotrivă dezolat şi fascinat al tragediei unui popor. Revoluţia rusă este o pledoarie pentru lectură şi o sinteză extraordinară, care va dăinui.

 

Constantin Vasilescu

 

Expert IICCMER, Serviciul Analiza regimului communist

 

https://www.iiccmer.ro/cartea-lunii/2017/recenzie-revolutia-rusa-orlando-figes/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

Lansare de carte: Stalin și poporul rus… cu Gheorghe Onișoru și invitații săi, la Centrul de Studii Ruse și Sovietice

 

Editura Corint

București, 25 martie 2022 – Vă invităm marți, 29 martie 2022, ora 12.00, în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române, la o discuție cu prof. unv. dr. Gheorghe Onișoru, autorul volumelor Stalin și poporul rus… Democrație și dictatură în România contemporană, Premisele instaurării comunismului (vol. 1) și Stalinismul în România (vol. 2), publicate în colecția Corint Istorie Autori Români.

 

Alături de autor, la eveniment vor lua cuvântul domnii acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, acad. Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române, dr. Florian Banu, Dr. Constantin Buchet, dr. Dan Cătănuș, dr. Florin-Răzvan Mihai și dr. Vasile Buga. Discuția va fi moderată de domnul Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române, Director General al Bibliotecii Academiei Române.

 

Evenimentul de lansare este organizat de Centrul de Studii Ruse și Sovietice ,,Florin Constantiniu” din cadrul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, în parteneriat cu editura Corint.

 

Cele două volume Stalin și poporul rus… mapează procesul de comunizare care, în  România, a urmat un model gândit până la ultimul detaliu la Kremlin, dar a avut și caracteristicile sale, izvorâte din particularitățile istoriei românești din prima parte a secolului XX. Abdicarea regelui Mihai I la sfârșitul lui 1947 și proclamarea Republicii Populare Române imediat după aceea nu pot fi înțelese fără studierea și analizarea celor peste două decenii de democrație interbelică și a perioadei tulbure a celui de-al Doilea Război Mondial.

 

În Stalin și poporul rus… Democrație ș­i dictatură în România contemporană, Gheorghe Onișoru prezintă succesiunea de regimuri politice – democratic bazat pe Constituția de la 1923, autoritar al regelui Carol al II-lea în baza Constituției de la 1938, statul național-legionar și dictatura antonesciană – care a condus, într-un final, la actul de la 23 august 1944 și la încheierea Convenției de Armistițiu câteva săptămâni mai târziu. În același timp, autorul explică împrejurările instalării guvernului Petru Groza, primul cabinet cu prezență comunistă semnificativă.

 

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, au urmat doi ani și jumătate de frământări politice, în care partide vechi și noi concurau pentru a intra în grațiile populației, pronunțându-se pentru reforme îndrăznețe. Cu ajutorul reprezentanților Uniunii Sovietice și bazându-se pe directivele lui Stalin, Partidul Comunist din România (redenumit Partidul Comunist Român) a exercitat presiuni tot mai puternice asupra regelui și a măcinat puțin câte puțin principalele partide de opoziție: Național-Țărănesc și Național Liberal. Constantin Titel Petrescu, liderul social-democraților, a fost îndepărtat de la conducerea propriului partid pentru că se manifesta tot mai critic față de guvernul Groza și deciziile acestuia.

 

Într-un context intern tot mai agitat și violent, cu sprijin sovietic evident și profitând de neputința britanicilor și a americanilor, comuniștii și „tovarășii lor de drum” au organizat și au câștigat alegerile generale din 1946, printr-un fals grosolan. Iar 1947 a fost anul asaltului final asupra ultimelor obstacole din calea comunizării totale a țării: Iuliu Maniu, colegii săi din conducerea Partidului Național-Țărănesc și regele Mihai I.

 

***Grupul Editorial Corint (GEC) are 28 de ani de experiență pe piața româneacă de carte, fiind unul dintre primele trei grupuri editoriale din România. În ceea ce privește cărțile de nonficțiune, a acordat o atenție deosebită domeniului istorie, care are nu mai puțin de patru colecții distincte: Corint Istorie (coordonator Ion M. Ioniță), Corint Istorie cu blazon (coordonator Filip-Lucian Iorga), Corint Istorie Autori Români (coordonator Florin-Răzvan Mihai) și Corint Istorii urbane (coordonator Adrian Majuru), cu zeci de apariții editoriale anual.

https://www.rfi.ro/eveniment-143924-lansare-de-carte-stalin-si-poporul-rus-cu-gheorghe-onisoru-si-invitatii-sai-la

 

////////////////////////////////////

 

15 mari savanți creștini care au crezut în Dumnezeu

 

CLAUDIU BALAN

Savanți creștini

 

Uităm adesea că marii întemeitorii ai științei moderne au fost oameni care au crezut în Dumnezeu, care citeau, ascultau și împlineau cuvântul Scripturii, mergeau la Biserică, și unii asemenea lui Newton aveau mai multe scrieri despre Biblie decât despre știință.

 

Am ales 15 mari savanți din istoria umanității care și-au arătat credința în Dumnezeu și au mărturisit prin munca lor inteligența și frumusețea Creatorului nostru. Dând click pe fotografia sau numele lor puteți citi articole detaliate despre viața și activitatea lor științifică.

 

Astronomie, Matematică

Nicolaus Copernicus (1473–1543)

astronomie, matematică

Astronom și cosmolog, matematician și economist, preot și prelat catolic, a dezvoltat teoria heliocentrică a Sistemului Solar. Copernic nu a fost numai fondatorul astronomiei moderne, ci și inițiatorul primei revoluții științifice.

 

A deschis o cale nouă, urmată de alți reformatori ai științei. Copernic a combătut la vremea respectivă geocentrismul.

 

Citește aici viața lui Nicolaus Copernic

Metoda științifică

Francis Bacon (1561–1626)

metoda științifică

Era motivat să redobândească știința enciclopedică pe care credea că Adam o avea înainte de căderea în păcat. Francis Bacon, Lordul Cancelar al Angliei, este de obicei considerat omul principal responsabil pentru formularea și stabilirea așa-numitei „metode științifice” în știință, subliniind experimentarea și deducția din date, mai degrabă decât deducerea filosofică, așa cum era ea în tradiția lui Aristotel.

More

Fizică, Astronomie

Galileo Galilei (1564–1642)

fizică, astronomie

A fost un fizician, matematician, astronom și filosof italian care a jucat un rol important în revoluția științifică.

 

Printre realizările sale se numără îmbunătățirea telescoapelor și observațiile astronomice realizate astfel, precum și suportul pentru copernicanism. (vezi acest articol despre controversele dintre Galileo și Biserica Catolică.

Astronomie științifică

Johann Kepler (1571–1630)

astronomie științifică

Om de știință extraordinar și creștin devotat. Kepler a motivat că, deoarece universul a fost proiectat de un Creator inteligent, ar trebui să funcționeze conform unui model logic. Pentru el, ideea unui univers haotic nu era în concordanță cu înțelepciunea lui Dumnezeu.

More

Matematică, Studiu fluidelor

Blaise Pascal (1623–1662)

matematică, studiu fluidelor

A fost un matematician, fizician și filosof francez având contribuții în numeroase domenii ale științei, precum construcția unor calculatoare mecanice, considerații asupra teoriei probabilităților, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune și vid.

 

More

Chimie, Dinamica gazelor

Robert Boyle (1627–1691)

chimie, dinamica gazelor

A fost un filozof, chimist, fizician și inventator anglo-irlandez. Boyle este în mare măsură considerat astăzi drept primul chimist modern și, prin urmare, unul dintre fondatorii chimiei moderne și unul dintre pionierii metodei științifice experimentale moderne.

 

More

Dinamică, Calcul, Legea gravitației, Telescopul care reflectă, Spectrul luminii

Isaac Newton (1642–1727)

dinamică, calcul, legea gravitației, telescopul care reflectă, spectrul luminii

A scris mai multe despre Biblie decât despre știință și a afirmat în mod explicit existența unui Creator. Isaac Newton este bine cunoscut ca unul dintre cei mai buni oameni de știință care au trăit vreodată.

More

Matematică, Fizică, Optică, Astronomie, Inginerie structurală

Leonhard Euler (1707–1783

matematică, fizică, optică, astronomie, inginerie structurală

Un geniul al matematicii și credincios cuvântului lui Dumnezeu, Leonhard Euler nu a fost doar unul dintre cei mai mari matematicieni și fizicieni teoreticieni din toate timpurile, dar el a fost și cel mai prolific.

More

Matematică, Filozofie

Gottfried Wilhelm Leibnitz (1646–1716)

matematică, filozofie

A fost un filozof și matematician german, unul din cei mai importanți filozofi de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea. În matematică, Leibniz a introdus termenul de „funcție” (1694), pe care l-a folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curbă.

More

Electromagnetism, Teoria câmpurilor, Generator

Michael Faraday (1791–1867)

electromagnetism, teoria câmpurilor, generator

Fizicianul și chimistul englez Michael Faraday a fost unul dintre cei mai mari oameni de știință din secolul al XIX-lea. A avut o contribuție majoră în domeniul electricității și al magnetismului.

More

Telegraful

Samuel F. B. Morse (1791–1872)

telegraful

A fost pictor și inventator american. A realizat în anul 1837 un aparat electromagnetic pentru telegrafie, brevetat în 1840 și a inventat în 1838 alfabetul care-i poartă numele, folosit și în prezent: alfabetul Morse.

More

Termodinamică

James Joule (1818–1889)

termodinamică

A fost un fizician englez autodidact și un fabricant de bere. A devenit celebru datorită unei experiențe destinate determinării echivalentului mecanic al caloriei, efectuată în anul 1842. Prin această experiență, Joule a verificat principiul conservării și transformării energiei.

More

Bacteriologie, Biochimie, Sterilizare, Imunizare

Louis Pasteur (1822–1895)

bacteriologie, biochimie, sterilizare, imunizare

A fost un biolog francez, microbiolog și chimist renumit pentru descoperirile sale privind principiile vaccinării, fermentării microbiene și pasteurizării. Este amintit pentru descoperirile sale remarcabile în cauzele și prevenirea bolilor, iar descoperirile sale au salvat multe vieți de atunci.

More

Energetică, Temperaturi absolute, Telegraful transatlantic

William Thompson, Lord Kelvin (1824–1907)

energetică, temperaturi absolute, telegraful transatlantic

Contribuțiile sale la știință au avut un rol major în dezvoltarea celei de-a doua lege a termodinamicii; scara de temperatură absolută (măsurată în kelvin); teoria dinamică a căldurii; analiza matematică a energiei electrice și a magnetismului, inclusiv ideile de bază pentru teoria electromagnetică a luminii;

 

More

Electrodinamică; Termodinamică statistică

James Clerk Maxwell (1831–1879)

electrodinamică; termodinamică statistică

Ce ar putea fi mai diferit decât magnetismul, electricitatea și lumina? Cu toate acestea, în secolul al XIX-lea, James Clerk Maxwell a arătat că aceste fenomene erau pur și simplu diferite manifestări ale acelorași legi fundamentale.

More

 

https://facerealumii.ro/15-mari-savanti-crestini/

 

///////////////////////////////////////

 

Adevărul despre condamnarea lui Galileo Galilei de către Biserica Catolică

 

DOMINIC STATHAM Savanți creștini

 

Galileo Galilei (1564–1642)

În ciuda dovezilor considerabile despre faptul că Biblia oferea baza intelectuală necesară pentru știință, ateii susțineau adesea că de-a lungul istoriei știința și religia au fost în război una cu cealaltă.

 

De secole, spun ei, Biserica s-a opus dezvoltării științei și progresului umanității în general. Când li se cer dovezi care să susțină această afirmație, ei menționează de obicei “afacerea Galileo”. Totuși, puțini cunosc ce s-a întâmplat cu adevărat, și mulți istorici percep evenimentele acelor vremuri diferit de caricaturile promovate adesea de mass-media.

 

Galileo Galilei (1564–1642) a fost unul dintre giganții științei timpurii. Deși cunoscut mai degrabă pentru munca sa în astronomie, el a fost de asemenea un matematician de succes și a adus cotribuții semnificative in domeniul înțelegerii mișcării materialelor și dezvoltării metodei științifice. Unii l-au descris chiar ca “părintele științei”.

 

În timpul secolului al 17-lea, aveau loc foarte multe dezbateri despre mișcarea corpurilor cerești și despre ipoteza că pamântul ar fi centrul universului. Galileo credea că soarele se mișcă în jurul pământului și se opunea ideii răspândite că pământul se mișcă în jurul soarelui. În 1633, Biserica Romano Catolică l-a obligat sa renunțe la părerea aceasta considerată erezie si l-a întemnițat pentru că a scris o piesă în care aducea argumente în favoarea ei. În consecință, Galileo a fost adesea potretizat ca martir al progresului, persecutat în mod rușinos de un cler ignorant, doar pentru că el a încercat să promoveze progresul științei.

 

Realitatea, totuși, este alta. La vremea când a avut loc procesul lui Galileo, dovezile științifice nu susțineau teoria lui că pământul se mișcă, iar demonstrația lui în acest sens se baza pe un argument defectuos. Abia după mulți ani oamenii de ștință au fost capabili să confirme că el avea dreptate. Galileo s-a dovedit superficial și arogant în felul în care și-a argumentat cazul; și-a făcut în mod inutil dușmani și a amenințat stabilitatea sistemului educațional. Chiar de pe atunci, mulți au considerat că el a fost mai degrabă o victimă a politicii, decât a încercării de a păzi doctrina Creștină.

 

Sistemul nostru solar

 

Sistemul nostru solar este compus dintr-un soare și un număr de planete, împreună cu luni, asteroizi (corpuri stâncoase) și câteva comete. Felul în care este aranjat totul și modul în care aceste diverse corpuri cerești se mișcă în relația cu pământul, a constituit de-a lungul istoriei subiectul multor dezbateri.

 

Învățătura grecilor antici a condus la convigerea răspândită ca pământul este static (anume staționar) si că toate celelalte se rotesc în jurul lui. (vedeți fig. 1) Acesta este cunoscut ca modelul „geostatic și geocentric”  — din greacă, gē (pământul), statikos (static) și kentron (centrul). Aristotel susținea că corpurile cerești erau sfere perfecte, care nu se modifică și se mișcă în cercuri perfecte. Pământul, cunoscut la acea vreme ca fiind o sferă, se credea că ar fi poziționat în centrul universului și că furniza singurul centru de rotație. Timp de mulți ani, aceasta a fost considerată opinia „științifică”.

 

Fig. 1. Aranjamentul geocentric al planetelor, după Aristotel. Pământul este în mijloc și este staționar, cu luna, soarele, planetele si stelele orbitând în jurul lui. Orbitele sunt cercuri perfecte.

Fig. 1. Aranjamentul geocentric al planetelor, după Aristotel. Pământul este în mijloc și este staționar, cu luna, soarele, planetele si stelele orbitând în jurul lui. Orbitele sunt cercuri perfecte.

Câteva sute de ani mai târziu, astronomul egiptean Ptolemeu (Claudius Ptolemy, aprox. 100–170 i.H.) a realizat ca orbitele planetelor nu puteau fi simple cercuri. Ca să poată adapta modelul geocentric la observațiile în legătură cu calea reală a planetelor, el a introdus mișcări adiționale, cunoscute ca „epicicluri” – din grecescul epi (peste/deasupra) și kyklos (cerc). Acestea erau deviații de la cercul perfect, unde planetele se deplasau în cercuri. (Fig. 2.) Sistemul lui Ptolemeu a fost explicat în celebra lui lucrare Syntaxis (greacă) sau Almagest (arabă), și a devenit paradigma astronomică predominantă pentru mai bine de un mileniu.

 

Fig. 2. Pentru a îl actualiza cu mișcările reale ale planetelor, Ptolemeu a modificat modelul lui Aristotel astfel încât sa includă „epiciclurile”, acestea fiind cercuri în cercuri. Totuși, centrele orbitelor epiciclurilor nu se aflau chiar în centrul pământului. Deci sistemul lui Ptolemeu nu era perfect geocentric. În ciuda acestui fapt, este totuși denumit model geocentric.

Fig. 2. Pentru a îl actualiza cu mișcările reale ale planetelor, Ptolemeu a modificat modelul lui Aristotel astfel încât sa includă „epiciclurile”, acestea fiind cercuri în cercuri. Totuși, centrele orbitelor epiciclurilor nu se aflau chiar în centrul pământului. Deci sistemul lui Ptolemeu nu era perfect geocentric. În ciuda acestui fapt, este totuși denumit model geocentric.

Un alt model a fost propus de Copernic (Nicolaus Copernicus, 1473–1543), care punea soarele în centru, cu planetele (inclusiv pământul) orbitând in jurul lui. (Fig. 3.) Acesta este cunoscut ca „modelul heliocentric și geokinetic” —din grecescul, hēlios (soare) și kentron (centru); și, gē (pământ) și kinētikos (mișcare). Aici, pe lângă faptul că pământul orbitează în jurul soarelui o dată pe an, el se și învârtește în jurul axei sale, făcând o rotație completă la fiecare 24 de ore. Copernic argumenta că învârtirea pământului in jurul propriei axe explică aparenta mișcare a soarelui (și a altor corpuri cerești) în jurul pământului în decursul zilei și nopții. Ca și în modelul lui Ptolemeu, mișcarea orbitală a planetelor era circulară, dar cu epicicluri adăugate. Din nou, acestea erau necesare pentru a adapta teoria la observații. Acest model heliocentric a fost favorizat de unii matematicieni, ca metodă de a prezice poziția planetelor în timp. În 1533, teoria copernicana a fost prezentată Papei Clement al VII-lea, care a primit-o în mod favorabil și a răsplătit prezentatorul cu un dar generos.

 

Fig. 3. Poziționarea planetelor după Copernic. Acesta este un model heliocentric, unde soarele este staționar și central, cu pământul si celelalte planete aflându-se pe orbită în jurul lui.

Fig. 3. Poziționarea planetelor după Copernic. Acesta este un model heliocentric, unde soarele este staționar și central, cu pământul si celelalte planete aflându-se pe orbită în jurul lui.

Un alt model a fost propus de astronomul danez Tycho Brahe (1546–1601). La fel ca și în sitemul lui Ptolemeu, pământul era staționar si central, cu soarele, luna și stelele pe orbită în jurul lui. Totuși, planetele orbitau în jurul soarelui. (Fig. 4.) Până la sfârșitul secolului al șaisprezecelea, sistemul lui Brahe a fost în mare parte înlocuit cu cel al lui Ptolemeu, ca model preferat.

 

Fig. 4. Poziționarea planetelor după Tycho Brahe. Pământul este in centru și staționar, cu soarele si luna aflându-se pe orbită în jurul lui. Planetele orbiteaza în jurul soarelui și sunt purtate in jurul pământului odată cu acesta. Ca și în modelele lui Ptolemeu și Copernic, epiciclurile sunt încă necesare.

Fig. 4. Poziționarea planetelor după Tycho Brahe. Pământul este in centru și staționar, cu soarele si luna aflându-se pe orbită în jurul lui. Planetele orbiteaza în jurul soarelui și sunt purtate in jurul pământului odată cu acesta. Ca și în modelele lui Ptolemeu și Copernic, epiciclurile sunt încă necesare.

Încă un model a fost sugerat de Johannes Kepler (1571–1630). Acesta era similar cu sistemul lui Copernic, având pământul și celelalte planete pe orbită în jurul soarelui. Totuși, Kepler a eliminat nevoia de epicicluri prin faptul că planetele se mișcau pe orbite eliptice cu soarele în punctul principal al elipsei (nu în centru). Aceasta a fost de departe cea mai simplă si curată teorie. Și aici, pământul se rotește în jurul axei sale.

 

Fig. 5. Poziționarea planetelor după Johannes Kepler. La drept vorbind, soarele nu se afla în centru, dar totuși acesta este denumit model heliocentric. Cu toate că orbitele planetare sunt eliptice, concentricitatea lor este exagerată în această diagramă, căci ele sunt de fapt aproape circulare. Aici epiciclurile nu sunt necesare.

Fig. 5. Poziționarea planetelor după Johannes Kepler. La drept vorbind, soarele nu se afla în centru, dar totuși acesta este denumit model heliocentric. Cu toate că orbitele planetare sunt eliptice, concentricitatea lor este exagerată în această diagramă, căci ele sunt de fapt aproape circulare. Aici epiciclurile nu sunt necesare.

Abia in vremea lui Newton a putut fi clarificata aceasta problema (Isaac Newton 1643–1727). Legea gravitației și cele trei legi ale mișcării pe care el le-a introdus, au aratat clar că planetele (inclusiv pământul) trebuiau să orbiteze in jurul centrului masei sistemului solar. Pentru ca soarele este atât de masiv, centru masei poate fi considerat ca fiind centru soarelui. Astfel, modelul lui Kepler s-a dovedit a fi cel corect – nici nu era nevoie de epicicluri și nici nu exista un mecanism fizic care să le producă.

 

Heliocentrismul și Biblia

Unii au argumentat că modelele care necesitau un pământ în mișcare trebuie sa fie greșite, pentru ca Biblia învață că acesta este staționar.

 

De exemplu, Psalmul 95 (versetele 9-10) citează:

 

“Spuneți între neamuri că Domnul a împărățit, pentru că a întărit lumea care nu se va clinti; judeca-va popoare întru dreptate.”

 

De asemenea, Psalmul 103 (versetul 6) spune despre Dumnezeu:

 

„Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui și nu se va clătina în veacul veacului.”

 

Alții răspund că nu este nevoie să se interpreteze astfel aceste versete.

 

În Psalmul 95, contextul se referă la stăpânirea Domnului asupra umanității, nu la condiția fizică a pământului. De asemenea, cuvântul ebraic tradus „a se clinti” în psalmul 95 este folosit și în psalmul 15 versetul 8 (unde se traduce „a se cutremura”):

 

„Văzut-am mai înainte pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este ca să nu mă clatin”.

 

În mod clar Biblia nu învață aici că aceia care îl au pe Domnul mereu înaintea ochilor nu se vor mișca din loc în sens fizic.

 

În Psalmul 103 limbajul este, în general, mai degrabă poetic decât literar. De exemplu, se menționează că „Domnul se îmbracă pe sine în lumină ca și cu o haină” și „întinde cerul ca un cort”. De aici înțelegem că nu este nevoie să privim versetul 6 ca pe o afirmație științifică, ce descrie condiția fizică a pământului.

 

Alții au argumentat că Biblia învață că soarele nu poate fi staționar. Cartea Eclesiastului și Cartea lui Iosua, spun ei, arată clar că soarele se mișcă:

 

“Soarele se ridică și apune și se grăbește către locul de unde răsare.”(Eclesiastul 1:5).

 

“În ziua aceea în care Dumnezeu a dat pe Amorei în mâinile lui Israel şi când i-a bătut la Ghibeon şi au fost zdrobiţi înaintea feţei fiilor lui Israel, a strigat Iosua către Domnul şi a zis înaintea Israeliţilor: „Stai, soare, deasupra Ghibeonului, şi tu, lună, opreşte-te deasupra văii Aialon!” Şi s-a oprit soarele şi luna a stat până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmaşilor lor. Oare nu de aceea se scrie în Cartea Dreptului: „Soarele a stat în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit către asfinţit aproape toată ziua”. (Iosua Navi 10:12–13).

 

Alții argumentează că nici aici nu există un conflict între Biblie și știință. Ei spun că în acele pasaje, Biblia folosește „limbajul de aparență” (limbaj fenomenologic), la fel cum oamenii de știință fac astăzi când vorbesc despre „răsăritul” și „apusul” soarelui. Altfel, acest limbaj afirmă că orice mișcare trebuie descrisă în raport cu un reper; în acest caz este ales pământul. De fapt, chiar și înainte de Hristos, exista un vers în Eneida (faimoasa lucrare epică a lui Vergiliu, 70–19 î.H.), unde o barcă în mișcare era folosită ca punct de referință. Vergiliu scria “Ne-am pus în mișcare din port, iar pământurile și orașele s-au îndepărtat” (Eneida 3:72).

 

În mod similar, când un tren ajunge în stație, spunem că se oprește pentru a le permite pasagerilor să urce și să coboare; dar încă o dată, aceasta are ca reper pământul. Pământul zboară prin spațiu cu mii de kilometrii pe oră, pentru a orbita în jurul soarelui o dată pe an, iar trenul este purtat impreună cu acesta. Astfel, din punctul de vedere al unui observator care se află în afara sistemului solar, trenul se află tot în mișcare. Totuși, majoritatea oamenilor sunt de acord că este perfect rezonabil să spui că trenul s-a oprit. În același fel, oamenii de știință creaționiști argumentează că este rezonabil pentru Biblie să spună că soarele s-a oprit, căci, în raport cu sistemul de referință al pământului, așa s-a și întâmplat.

 

Telescopul lui Galileo

Le-a luat mulți ani astronomilor să devină siguri de modelul heliocentric/geokinetic, iar unul dintre oamenii de știință care a contribuit la acest proces a fost Galileo.

 

În 1609, el a construit un telescop care i-a permis să studieze corpurile cerești mult mai în detaliu decât fusese posibil până atunci. O parte din observațiile sale aduceau din ce în ce mai multe dovezi cum că învățătura lui Aristotel era greșită. De exemplu, Galileo a putut să își dea seama că suprafața lunii nu era netedă, având cratere și munți. Astfel că nu avea o formă perfectă, așa cum sustinuse Aristotel. De asemenea a început să se observe că planeta Jupiter avea luni care orbitau în jurul ei, demonstrând astfel că pămîntul nu era singurul centru de rotație. Pete solare (fig. 6) au fost văzute cum apăreau și dispăreau, arătând că corpurile cerești nu erau neschimbătoare. În mod firesc oamenii au început să întrebe: daca Aristotel a greșit cu privire la aceste lucruri, oare nu putea să fi greșit și în învățătura sa despre universul geocentric?

 

Încă o descoperire importantă a fost că planeta Venus are faze, asemenea lunii; și anume, crește și descrește alternativ, modificându-se dintr-o semiluna subțire într-un cerc aproape întreg. Galileo a realizat că felul în care aspectul planetei Venus se modifică, nu era consistent cu modelul geocentric, ci cu cel heliocentric (vedeți fig. 7 și 8.) Astfel, se părea că Aristotel și Ptolemeu se înșelaseră.

 

Fig. 6. Pete solare. Acestea apar și dispar și se pot vedea rotindu-se împreună cu soarele.

Fig. 6. Pete solare. Acestea apar și dispar și se pot vedea rotindu-se împreună cu soarele.

 

 

Fig. 7. Fazele planetei Venus așa cum erau prevăzute de modelul geocentric. În sistemul lui Ptolemeu, atât soarele cât și centru epiciclului planetei Venus se învârteau în jurul pământului împreună; de unde rezultă că centrul epiciclului se află întotdeauna pe o linie între pământ și soare. Venus ar apărea cea mai întunecată atunci când se află cel mai departe de pământ și este cea mai mică. Totuși acest lucru nu este ceea ce se observă. Galileo a concluzionat din aceasta că modelul lui Ptolemeu trebuie să fie greșit.

Fig. 7. Fazele planetei Venus așa cum erau prevăzute de modelul geocentric. În sistemul lui Ptolemeu, atât soarele cât și centru epiciclului planetei Venus se învârteau în jurul pământului împreună; de unde rezultă că centrul epiciclului se află întotdeauna pe o linie între pământ și soare. Venus ar apărea cea mai întunecată atunci când se află cel mai departe de pământ și este cea mai mică. Totuși acest lucru nu este ceea ce se observă. Galileo a concluzionat din aceasta că modelul lui Ptolemeu trebuie să fie greșit.

 

 

Fig. 8. Fazele lui Venus după modelul heliocentric. Venus orbitează în jurul soarelui mai repede decât pământul; astfel, uneori Venus se află în partea apropiată de soare, iar alteori în cea depărtată. Venus apare „plină” când este la cea mai mare distanță de pământ și este cea mai mică. Acest lucru este conform cu ceea ce se observă. Galileo a dedus din aceasta că modelul lui Copernic trebuie să fie corect. Totuși, Galileo s-a pripit să tragă concluziile. Deși aceste observații sunt în conformitate cu modelul lui Copernic și demonstrează că sistemul lui este superior celui gândit de Ptolemeu, ele sunt în același timp conforme și cu modelele lui  Brahe și Kepler.

Fig. 8. Fazele lui Venus după modelul heliocentric. Venus orbitează în jurul soarelui mai repede decât pământul; astfel, uneori Venus se află în partea apropiată de soare, iar alteori în cea depărtată. Venus apare „plină” când este la cea mai mare distanță de pământ și este cea mai mică. Acest lucru este conform cu ceea ce se observă. Galileo a dedus din aceasta că modelul lui Copernic trebuie să fie corect. Totuși, Galileo s-a pripit să tragă concluziile. Deși aceste observații sunt în conformitate cu modelul lui Copernic și demonstrează că sistemul lui este superior celui gândit de Ptolemeu, ele sunt în același timp conforme și cu modelele lui  Brahe și Kepler.

Galileo devenise convins că modelul lui Copernic era corect și argumentase că putem fi siguri de faptul că pământul se află în mișcare, datorită fluxurilor oceanice (mareelor). Învârtirea pământului în jurul axei sale, explica el, împreună cu mișcarea în jurul soarelui, au produs mișcările apelor de pe suprafața pământului. Acum știm, bineînteles, că această teorie este greșită. Mareele au loc datorită efectului gravitațional al lunii. De fapt, chiar din secolul al 8-lea, „venerabilul” Bede a corelat în mod corect mareele cu luna.

 

La vremea când a avut loc procesul lui Galileo, dovezile științifice favorizau modelul geostatic.

 

Deși unii astronomi romano-catolici favorizau sistemul lui Copernic, alții, inclusiv o parte din oamenii de știință fruntași ai vremurilor, simțeau că insistențele lui Galileo asupra „faptelor concrete” care demonstrau sistemul Copernic erau departe de a fi dovedite. Dacă pământul se rotește în jurul axei, au întrebat aceștia, cum de nu a zburat totul de pe suprafața lui, așa cum apa zboară de pe spițele unei roți în mișcare? De asemenea, de ce nu existau vânturi fioroase? O problemă presantă a modelelor heliocentrice era aceea că ele prevedeau faptul că, în timpul anului, vor putea fi observate mici mișcări în poziția stelelor. Acest lucru este cunoscut sub denumirea de “parallax stellar” și este ilustrat în fig. 9.

 

Cu toate că acest lucru se întâmplă și este observat în ziua de astăzi, astronomii din acele vremuri nu avea capacitatea de a vedea aceasta din cauza instrumentelor lor prea slabe. În plus, fazele planetei Venus puteau fi explicate si prin modelul lui Tycho Brahe, astfel că nu demonstrau deloc modelul lui Copernic. Cristoforo Grienberger, unul dintre cei mai respectați astronomi ai Bisericii, argumenta că Galileo ar face bine să ofere niște dovezi mai convingătoare, înainte de a încerca să „ajusteze” Scriptura ca să se potrivească cu teoria lui. Într-adevăr, pentru mulți, eșecul în observarea schimbărilor în poziția stelelor, era o dovadă clară în favoarea modelului Brahe.

 

Fig. 9. Parallax-ul Stelar prevăzut de modelele heliocentrice. Pe durata unui an, pământul se mișcă în jurul soarelui. Astfel, poziția unei stele în plan apropiat va părea că se modifică în raport cu stelele de pe fundal. Aici efectul este exagerat și de fapt pot fi observate doar schimbări foarte mici. Pe vremea lui Galileo, acestea erau prea mici pentru ca instrumentele lor să le poată detecta, astfel că mulți oameni de știință au concluzionat din aceasa că pământul nu se mișcă.

Fig. 9. Parallax-ul Stelar prevăzut de modelele heliocentrice. Pe durata unui an, pământul se mișcă în jurul soarelui. Astfel, poziția unei stele în plan apropiat va părea că se modifică în raport cu stelele de pe fundal. Aici efectul este exagerat și de fapt pot fi observate doar schimbări foarte mici. Pe vremea lui Galileo, acestea erau prea mici pentru ca instrumentele lor să le poată detecta, astfel că mulți oameni de știință au concluzionat din aceasa că pământul nu se mișcă.

Un început rău

Cardinalul Robert Bellarmine se număra printre cei mai respectați teologi ai Bisericii Romano Catolice ai vremurilor, și era de asemenea și cunoscător al astronmiei. În concepția sa, Biblia probabil învăța că soarele orbitează în jurul pământului; dar, într-o scrisoare scrisă în anul 1615, el a recunoscut că, dacă s-ar putea demonstra că pământul se învârte în jurul soarelui, ar fi necesar să se reconsidere felul în care scripturile trebuie interpretate în legatură cu acest subiect. Totuși, el a menționat de asemenea foarte clar că o astfel de demonstrație nu i-a fost încă prezentată. El scria:

 

“… daca ar exista o dovadă reală că soarele se află în centrul universului… și că acesta nu se învârte în jurul pămntului ci lucrurile stau invers, atunci ar trebui să procedăm cu multă circumspecție în explicarea pasajelor Scripturii care în aparență învață contrarul, și mai degrabă ar trebui să spunem că nu le-am înteles… Dar nu cred să existe o asemenea dovadă, întrucât nu mi-a fost prezentată niciuna.”

 

Galileo nu a adus această dovadă pentru că nu o avea. În schimb, a înșelat, ridiculizându-și oponenții și, cu o aroganță remarcabilă, a susținut că problema este de fapt incapabilitatea lor de a-i întelege argumentele. El a devenit nerăbdător și, la începutul lui 1616, a încercat să îl convingă pe Papă (Papa Paul V), prezentând fluxurile oceanice ca „dovadă” că pământul nu este staționar. Papa răspunse prin convocarea sfătuitorilor săi, cărora le-a cerut să analizeze problema. Sub presiunea de a furniza un raspuns, ei au replicat imediat. Concluzia lor a fost că opinia lui Galileo că soarele este staționar era contradictorie cu Scriptura și eretică, și că argumentul acestuia că pământul nu este stabil reprezintă o greșeală.

 

Ca răspuns, papa a decretat următoarele: cardinalul Bellarmine să îl îndemne grabnic pe Galileo să își abandoneze ideea și, în caz că ar refuza, să fie condamnat în fața martorilor, sub amenițarea cu închisoarea, la abținerea de a mai învăța, a apărara sau măcar a discuta această idee.

 

Galileo a agreat să se supună regulii. În plus, pe 5 martie 1616, s-a decretat că teoria lui Copernic era „falsă și contrară Sfintei Scripturi”. Totuși decretul s-a abținut să o denumească eretică. Mai mult, cartea lui Copernic nu a fost „interzisă și condamnată”, pentru că s-a considerat că, după unele ajustări, ar prezenta mai degrabă teoria heliocentrică doar ca o „ipoteză matematică”, decât ca pe ceva adevărat și comparabil cu Scriptura.

 

Într-adevăr, ca metodă de a efectua calcule și a produce calendare și hărți ale stelelor, a fost considerată utilă. Astfel, trebuia doar să se „suspende până când va fi corectată”.

 

Deși aprobate de papă, aceste reglementări n-au fost pronunțate de așa manieră cât să le facă inajustabile – și aceasta s-a făcut intenționat. Astfel, pronunțarea împotriva sistemului lui Copernic ar fi putut fi modificată, în teorie, la un anumit moment în viitor. În plus, solicitarea ca Galileo „să își abandoneze opinia” trebuie înțeleasă în contextul unei declarații scrise de Cardinalul Bellarmine însuși, în sensul că Galileo nu a fost forțat să renunțe la punctul lui de vedere. Deși astronomii romano-catolici erau obligați să se supună, nu exista o prohibiție absolută cu privire la gândurile lor interioare despre acest subiect. Nici nu li s-a interzis să discute aceasta în liniște între ei.

 

Unii au fost de părere că reglementările Bisericii Romano Catolice pe această temă erau în primul rând bazate pe considerente religioase. Totuși alții se îndoiau de acest lucru. Pentru mulți academicieni ai timpurilor, sugestia că pământul nu era staționar părea o idee radicală și chiar periculoasă, o îndepărtare de bunul simț și de felul în care era percepută înțelepciunea aproape unanim de către cei mai respectați învățați ai trecutului. Și precum s-a arătat, această idee venea în conflict și cu cele mai înalte cunoștințe științifice din vremea lor. Ea amenința să răstoarne chiar fundamentele astronomiei medievale și să îl discrediteze pe Aristotel, filozoful ale cărui scrieri erau baza materiei care se preda în universități de secole. Conform profesorului Giorgio de Santillana, „cei care s-au aflat în spatele interzicerii teoriei lui Copernic au fost mai degrabă acești profesori (ce se simțeau amenințați de această idee), decât clerici”.

 

O a doua șansă

În 1623, un prieten al lui Galileo a devenit papă, Papa Urban VIII. Urban îl susținuse pe Galileo în 1616 și s-a opus concepției că învățătura lui ar fi eretică. Dacă ar fi fost în puterea lui, nu s-ar fi promulgat interdicția împotriva teoriei copernicane. În plus, ca papă, el s-a confesat unui coleg că, sub conducerea sa, Biserica nici nu a condamnat și nici nu va condamna doctrina lui Copernic ca eretică, ci doar „pripită”. Astfel că era mulțumit dacă Galielo aducea argumente în favoarea modelului, atâta timp cât îl prezenta doar ca pe o ipoteză – deși una care explica foarte bine ceea ce se observa în realitate pe cer. Totuși nu putea să-l proclame adevărat, căci Dumnezeu, spunea el, fiind atotputernic, ar fi putut să facă efectele să fie vizibile în alt mod.

 

Încurajat puternic, Galileo începu să scrie o piesă, în care trebuia să se dezbată argumentele pro și contra sistemelor geocentric și heliocentric. Ca operă literară, a fost sclipitoare, maiestuoasă, conținând un limbaj care iți tăia răsuflarea. În schimb, din punct de vedere științific, era departe de ce s-ar fi așteptat de la un om cu abilitățile lui Galileo. Spre exemplu:

 

A reprezentat greșit modelul copernican, făcându-l să pară mult mai simplu decât este de fapt. Cu necesitatea epiciclurilor, acest model era cu sigranță la fel de complicat ca și cel al lui Ptolemeu.

Nu a adus considerațiile necesare modelului Tycho Brahe, cel favorizat de mulți astronomi ai zilelor acelora.

A argumentat că mareele au apărut din cauza mișcării pământului și nu a reușit să implice în mod serios opinia alternativă conform căreia fluxurile oceanice erau rezultatul influenței lunii.

După părerea lui Albert Einstein, dacă Galileo nu ar fi fost atât de înflăcărat în tentativa sa de a convinge oamenii de modelul copernican, iar altcineva ar fi încercat să folosească mareele ca dovadă a mișcării pământului, chiar Galileo însuși ar fi fost printre cei mai sceptici. Einstein scria:

 

“A fost chiar tânjirea lui Galileo după o dovadă mecanică a mișcării pământului, cea care l-a indus în eroare și l-a determinat să formuleze o teorie greșită a mareelor. Argumentele fascinante din ultima conversație (în piesa lui) ar fi fost cu greu acceptate ca dovezi de Galileo, dacă nu s-ar fi lăsat condus de temperamentul său.”

 

Piesa a fost terminată în 1630 și tipărirea s-a finalizat în 1632. Totuși, nu a prezentat sistemul copernican ca fiind doar o ipoteză, astfel că a declanșat curând opoziția din partea dușmanilor lui Galileo. Mulți din ierarhia bisericească erau devotați lui Aristotel, îmbrățișând mare parte din filozofiile și „știința” lui. Ei credeau că au încreștinat logica lui formidabilă iar acum o foloseau în apărarea credinței romano catolice și ca bază a materialului predat în universitățile lor. Să-l defăimezi pe Aristotel era ca și cum i-ai defăimat pe ei, le-ai compromis autoritatea și le-ai amenințat poziția în sistemul de educație. Și totuși, pe durata ultimilor treizeci de ani, exact asta făcuse Galileo.

 

El a respins învățătura lui Aristotel despre un număr de idei legate de mișcare și de comportamentul corpurilor în apă. A demonstrat că cerurile nu sunt neclintite, corpurile cerești nu sunt perfecte și că pământul nu este centrul tuturor mișcărilor din spațiu (ex. lunile lui Jupiter). Iar acum argumenta că pământul nu este staționar. În plus, în piesa lui Galileo, adepții lui Aristotel erau ridiculizați, iar apărătorul lor era portretizat ca un ignorant pe nume “Simplicio”. Cei care nu împărtășeau viziunea lui Copernic, erau descriși ca „pigmei mintali”, „idioți și proști”, care „cu greu puteau fi numiți ființe umane”.

 

Această batjocură și aroganță nu-i era atipică lui Galileo. Într-o notă privată scria despre el însuși că „doar mie mi-a fost dat să descopăr noi fenomene pe cer și nimeni altcuiva. Acesta este adevărul pe care nici răutatea nici invidia nu-l pot suprima.” De asemenea, în piesa sa, pretindea că este cel care a descoperit prima oara petele solare cât și „toate celelalte noutăți de pe cer”.

 

Arthur Koestler scria despre abordarea lui Galileo cu privire la dezbateri:

 

“Metoda lui era de a-și face de râs oponentul, ceea ce îi reușea de fiecare dată, chiar dacă dreptatea era sau nu de partea lui… Era o metodă excelentă de a marca un moment de triumf, dar și de a-și face un dușman pe viață.”

 

Pentru adepții lui Aristotel, piesa lui Galileo a fost picătura care a umplut paharul, astfel că s-au unit împotriva lui. I-au atras atenția papei că argumentul lui preferat – anume că teoria lui Copernic nu a putut fi demonstrată întrucât Dumnezeu ar putea produce efectele observate prin diferite metode – fusese pus în gura lui Simplicio, omul care, în orice alt aspect s-a dovedit că greșise. Mai mult decât atât, l-au convins că Simplicio reprezenta de fapt o caricatură a propriei persoane papale. Papa, un om mândru și vanitos, s-a mâniat, nu doar pentru aceasta, ci pentru că s-a simțit trădat de faptul că piesa lui Galileo s-a abătut de la instrucțiunile sale de a prezenta modelul lui Copernic doar ca pe o ipoteză. Simțindu-se înșelat, papa a ordonat ca Galileo să fie adus la judecată de către Inchiziție.

 

Procesul

În 1616, Cardinalul Bellarmine a fost îndemnat să îl avertizeze pe Galileo că trebuie sa abandoneze teoria copernicană, iar în caz că acesta refuză, să fie condamnat cu martori, sub pedeapsa cu închisoarea, să se abțină de la a preda, a susține sau a discuta această teorie. Un document al bisericii, datat din 3 martie 1616, menționează că Galileo consimțise, sugerând că de fapt nu îi fusese niciodată interzis să discute despre acest subiect. Nota Cardinalului Bellarmine (a se vedea mai sus), care mărturisea că  Galileo nu a fost obligat să renunțe la părerea sa, pare că susține această interpretare. Totuși, la proces, a fost furnizat un alt document, sugerând că interdicția de a discuta a fost de fapt proclamată. Aceasta menționa că Galileo a fost condamnat la a nu mai „susține, învăța sau promova în niciun fel, verbal sau în scris, ideea sa.”

 

Cu toate acestea, validitatea acestui ultim document, a fost subiectul multor dezbateri. Semnăturile obișnuite lipseau iar martorii erau servitori care nu aveau nicio cunoștință despre proceduri. În timp ce unii istorici cred că documentul era original, alții au sugerat că ar fi fost un fals deliberat pus la cale de oponenții lui Galileo. Totuși alții sunt de părere că înregistrarea a fost pur și simplu scrisă greșit. Galileo a negat orice luare la cunoștință a acestei interdicții.

 

În ciuda naturii sale dubioase, documentul care menționa că Galilelo fusese condamnat să nu mai promoveze teoria lui Copernic „în niciun fel”, a fost acceptat de către Inchiziție.

 

În plus, s-a decretat că modelul heliocentric era contrar Scripturii și eretic. Astfel, ei au concluzionat că Galileo nu s-a supus ordinului de a nu discuta despre teoria copernicană, astfel că s-a făcut pe sine „suspect de erezie”. Ca să evite acuzații ulterioare, Galileo a fost obligat să jure că renunță la viziunea heliocentrică, aceasta fiind eretică și falsă.

 

Mai mult, a fost condamnat la închisoare, chiar dacă o „încarcerare” foarte indulgentă după oricare standard. În primul rând, a fost surghiunit în vila Marelui Duce iar apoi într-un palat în Sienna, unde a lucrat într-un „apartament tapetat cu mătase și în cea mai mare parte bogat amenajat.” După aceea, a rămas în arest la domiciliu până la moartea sa.

 

Mulți din vremea aceea au pus la îndoială justețea verdictului și sentinței. Opinia că teoria heliocentrică era eretică, nu era îmbrățișată în totalitate de toți membrii bisericii. De exemplu, cardinalii Bellarmarine și Conti au agreat amândoi că Scriptura ar putea fi în mod legitim interpretată diferit, permițând teoria unui pământ care se mișcă. Există chiar și o mărturisire a unui arhiepiscop care spune că „Galileo a fost cel mai mare om al epocii, condamnarea lui a fost nedreaptă, iar Inchiziția nu ar fi trebuit să judece o chestiune de știință.” Chiar și papa însuși descrisese înainte teoria lui Copernic ca fiind doar „pripită”.  Conform profesorului Klaus Fischer, “cunoscătorilor nu le poate fi ascuns faptul că întregul proces a fost sub semnul îndoielii. A existat multă opoziție din partea înalților reprezentanți ai bisericii.” Și în plus, până la sfârșitul secolului, teoria copernicană era predată în mod liber de către astronomii Romano Catolici.

 

Concluzie

În vremea procesului lui Galileo, dovezile științifice favorizau modelul geostatic. Acest lucru se datora lipsei de precizie a instrumentelor și imposibilității astronomilor de a observa parallaxul stellar prevăzut de modelul geokinetic. Fazele lui Venus, totuși, indicau faptul că modelul lui Ptolemeu era greșit. Astfel, modelul geostatic (dar parțial heliocentric) al lui Brahe era considerat de catre mulți a fi cel corect. Doar mulți ani mai târziu, legile de mișcare și gravitație ale lui Newton au dus la identificarea modelului geokinetic/heliocentric al lui Kepler ca fiind cel corect.

 

Galileo greșise când a stipulat că sistemul copernican era bun. Deși planetele orbitează în jurul soarelui, acestea nu se mișcă în cercuri cu epicicluri; orbitele lor sunt mai degrabă elipse. Cu toate că Galileo avea dreptate când spunea că pământul se află în mișcare, „dovada” lui principală era greșită. Mareele nu apar datorită mișcării pământului, iar contemporanii lui au pus la îndoială acest lucru pe bună dreptate.

 

Biserica Romano Catolică la acea vreme avea toate motivele să se îndoiască de afirmațiile lui Galileo, iar papa avea toate motivele să insiste ca teoria copernicană să fie prezentată doar ca ipoteză.

 

Lui Galileo îi lipsea modestia și nu și-a argumentat cazul cu înțelepciune. A făcut afirmații pe care nu le putea dovedi și a râs de cei care aveau păreri diferite. Nu a cooperat cu alți oameni de știință precum Kepler și nu a învățat nimic de la ei. A încercat să își distrugă oponenții și și-a atras ostilitatea acestora.

 

Timp de mulți ani, Galileo a demonstrat că „știința” lui Aristotel era greșită. Întrucât mare parte din ceea ce se preda în universități era bazat pe scrierile lui Aristotel, academicienii vremii s-au simțit amenințați. Metoda lui Galileo în dezbateri era atât de umilitoare pentru oponenți, făcându-i să pară stupizi. În consecință, și-a făcut mulți dușmani cu influență.

 

Adversarii lui Galileo s-au folosit de Scriptură ca să îl atace. Biblia nu este o carte de știință. Povestește ceea ce s-a întâmplat de-a lungul istoriei, dar nu explică și cum s-a întâmplat. Din punct de vedere al reperului luat de oameni pe pământ, soarele într-adevăr răsare și apune și este potrivit pentru Biblie să folosească acest limbaj pentru a descrie mișcarea acestuia – așa cum și oamenii de știință fac astăzi. Totuși Biblia nu furnizează dovezi științifice ale procesului care produce acest efect.

 

A fost o greșeală din partea adversarilor lui Galileo, pe baza științei lor aristoteliene, să insiste asupra unei interpretări geocentrice a pasajelor Bibliei precum Psalmii și Ecclesiastul. Într-adevăr, pentru cei care privesc Biblia ca pe cuvântul lui Dumnezeu, nu ar părea întelept să folosim știința pentru a impune o anume interpretare a Scripturii, pentru că știința este rezultatul gândirii oamenilor supuși greșelii.

 

În plus, ar părea remarcabil ca unii reprezentanți ai bisericii Romano Catolice să aprecieze atât de mult învățătura filozofilor greci din antichitate, când o mare parte din aceasta contrazice în mod evident Biblia.

 

Procesul lui Galileo nu este un exemplu al religiei care se pune împotriva științei. Conform profesorului Santillana, “… o mare parte din intelectualii Bisericii erau de partea lui Galileo, în timp ce opoziția cea mai clară a venit din partea științei seculare.” Este mai degrabă o poveste tristă a mândriei umane și a interesului propriu. Așa cum a argumentat profesorul Thomas Schirrmacher, „Galileo era victima propriei sale aroganțe, invidiei colegilor și politicii Papei Urban VIII.”

 

Într-adevăr, măsura în care această afacere a fost condusă de interese mai degrabă politice decât religioase, a fost clar evidențiată de o afirmație a lui Grienberger, unul dintre cei mai mari astronomi ai Bisericii din vremea aceea. Dacă Galileo s-ar fi purtat rezonabil, spunea el, “ar fi câștigat un mare renume în lume, ar fi fost scutit de atâtea neplăceri și ar fi putut să scrie orice i-ar fi făcut plăcere, chiar și despre mișcarea pământului.”

 

Autor: Dominic Statham

Sursa: Creation.com | The truth about the Galileo affair

 

Traducător: Mihaela Nicolae

 

https://facerealumii.ro/galileo-galilei/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Cum îl vedeau Einstein, Spinoza, Roosevelt, Pascal, și alți filozofi și oameni de știință pe Iisus Hristos

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Iisus Hristos a spus că El nu ia mărturie de la oameni [„Dar Eu nu de la om iau mărturia” (Ioan 5, 34)], ci Tatăl Lui cel din ceruri mărturisește pentru El și faptele pe care le face mărturisesc despre El, dar totuși a acceptat să-l menționeze pe Sfântul Ioan Botezătorul ca unul care L-a recunoscut ca Mesia și L-a mărturisit ca Fiu al Lui Dumnezeu. De ce a făcut acest lucru? Tot El răspunde: „spun aceasta ca să vă mântuiţi” (Ioan 5, 34). Așa și noi vă punem înainte câteva mărturii despre Iisus Hristos ale unor mari gânditori ai istoriei (scriitori, filozofi, și oameni de știință), nu pentru că fără mărturia lor Persoana și lucrarea lui Iisus ar fi mai prejos, ci pentru că astăzi „lumea” nu mai ascultă cuvântul lui Dumnezeu, nici al sfinților bărbați ai Bisericii, măcar de-ar asculta ceva din vocea savanților moderni.

 

ALEXIS CARREL, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină și Fiziologie

 

„Iisus cunoaște lumea noastra. El nu ne disprețuiește ca Dumnezeul lui Aristotel. Putem vorbi cu El și El ne răspunde. Deși El este o persoană ca si noi, El este Dumnezeu și transcende toate lucrurile.” (Carrel 1952, Cap. 6, Partea 7).

 

ALBERT EINSTEIN, laureat al Premiului Nobel pentru fizică

 

Atitudinea lui Einstein față de Iisus Hristos a fost exprimată într-un interviu pe care marele om de știință l-a acordat revistei americane The Saturday Evening Post (26 octombrie 1929):

 

„- În ce măsură ești influențat de creștinism?

 

– În copilărie am primit învățături atât din Biblie, cât și din Talmud. Sunt evreu, dar sunt fascinat de figura luminoasă a Nazarineanului.

 

– Ați citit cartea lui Emil Ludwig despre Iisus Hristos?

 

– Iisus al lui Emil Ludwig este superficial. Iisus este prea măreț pentru încondeierile frazeologice, oricât de ingenioase ar fi acestea. Nici un om nu poate dispune de creștinism doar prin cuvinte potrivite.

 

– Îl accepți pe Iisus Hristos ca personaj istoric?

 

– Fără îndoială! Nimeni nu poate citi Evangheliile fără să simtă prezența reală a lui Iisus. Personalitatea Sa pulsează în fiecare cuvânt. Nici un mit nu este plin de o astfel de viață.” (Einstein, citat în Viereck 1929; vezi și Einstein, așa cum este citat în revista germană Geisteskampf der Gegenwart, Guetersloh, 1930, S. 235).

 

ARTHUR COMPTON, laureat al Premiului Nobel pentru fizică

 

„Învățătura lui Iisus și exemplul vieții Sale formează cel mai de încredere ghid pe care l-am găsit pentru a-mi modela propriile acțiuni. Pentru că accept conduita Lui mă numesc creștin.

 

Îl văd ca fiind muntele Everest printre numeroșii munți înalți ai lumii. ” (Compton 1956, 346).

 

ROBERT MILLIKAN, laureat al Premiului Nobel pentru fizică

 

„Predicarea practică a științei moderne – care este cea mai insistentă și mai eficientă predică din lumea de astăzi – seamănă extraordinar cu propovăduirea lui Iisus. Ideea Sa fundamentală o reprezintă deservirea, subordonarea individului spre binele întregului. Iisus a predicat aceasta ca pe o datorie – de dragul mântuirii lumii. Știința o predică ca fiind o datorie – de dragul progresului mondial.

 

Iisus a propovăduit deasemenea și bucuria și mulțumirea care decurge din slujirea aproapelui: ‘Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa.’ ”(Millikan, așa cum este citat în Kargon 1982, 147).

 

ALBERT SCHWEITZER, laureat al Premiului Nobel pentru Pace

 

În Reverence for Life, Schweitzer a declarat:

 

„Să sperăm, să tăcem și să ne facem lucarea – asta trebuie să învățăm să facem dacă vrem cu adevărat să lucrăm în duhul adevărului. Dar ce anume implică această lucrare? Plugarul nu trage plugul. El nu îl împinge. Doar îl dirijează. Așa se mișcă și evenimentele din viața noastră. Nu putem face altceva decât să le îndrumăm în direcția cea bună care ne duce la Domnul nostru Iisus Hristos, străduindu-ne sa ajungem la El, prin tot ceea ce facem și trăim. Tindeți spre El și brazda se va ara singură ”. (Schweitzer 1969, 47).

 

THEODORE ROOSEVELT, laureat al Premiului Nobel pentru Pace

 

„Dacă există vreun loc pe pământ unde distincțiile si vanitățile pământești dispar, acela este în biserică, în prezența lui Dumnezeu. Cu cât oamenii se apropie mai mult de inima lui Hristos, cu atât se apropie si unul de celălalt, indiferent de condițiile pământești. ” (Theodore Roosevelt, The Free Citizen, New York, The Macmillan Company, Hermann Hagedorn – editor, 1956, p. 31).

 

FREDERIK DE KLERK, laureat al Premiului Nobel pentru Pace

 

„Creștinii ar trebui să se ierte unii pe alții, deoarece aceasta este porunca Domnului și condiția prealabilă pe care El o stabilește pentru iertarea noastră.

 

În cele din urmă, însă, în relația noastră cu Dumnezeu, păcatele noastre pot fi iertate numai prin jertfa și mijlocirea Fiului Său, Iisus Hristos. Aceasta, în sensul său cel mai profund, este sensul iertării și al împăcării și nu duce neapărat la pacea din această lume, ci la pacea care depășește orice înțelegere ”. (de Klerk 1997).

 

JOHN R. MOTT, laureat al Premiului Nobel pentru Pace

 

„Scripturile ne învață în mod clar că, dacă oamenii au nevoie să fie mântuiți, trebuie să fie mântuiți prin Hristos. El singur îi poate elibera de puterea păcatului și de pedeapsa pentru acesta. Moartea Sa a făcut posibilă mântuirea.

 

Cuvântul lui Dumnezeu stabilește condițiile mântuirii. Dumnezeu a ales ca aceste condiții să fie făcute cunoscute prin intermediul instrumentelor omenești. Creștinii au datoria să-l propovăduiască pe Hristos fiecărei creaturi. Întrebarea arzătoare pentru fiecare creștin este atunci: Aceste sute de milioane de oameni care trăiesc acum, care au nevoie de Hristos și sunt capabili să primească ajutor de la El, vor părăsi aceasta lume fără a avea măcar ocazia să-L cunoască? ” (Mott, așa cum este citat în DuBose 1979).

 

„Este de datoria noastră să evanghelizăm lumea, deoarece datorăm tuturor oamenilor Evanghelia.

 

Ce crimă împotriva umanitatii este de a ascunde cunoașterea misiunii lui Hristos la două treimi din rasa umană! Este de datoria noastră să evanghelizăm lumea în această generație prin prisma poruncii misionare lăsate de Hristos ”. (John R. Mott 1944).

 

KIM DAE-JUNG, laureat al Premiului Nobel pentru Pace

 

„Iubirea lui Dumnezeu nu înseamnă că noi trebuie să-L iubim mai întâi. Mai degrabă, El ne-a iubit mai întâi, creând lumea și lăsând-o în grija noastră, trimițându-l pe singurul său fiu la noi pentru a răspândi Evanghelia și, în cele din urmă, deschizându-ne calea pentru a ne elibera de păcat prin răstignirea fiului Său nevinovat, Iisus Hristos. Prin învierea lui Iisus, Dumnezeu ne-a dat speranță pentru viața veșnică „. (Kim Daejung, Prison Writings, Berkeley: University of California Press, 1987).

 

MARTIN LUTHER KING JR., Laureat al Premiului Nobel pentru Pace

 

„Credem ferm în revelarea lui Dumnezeu în Iisus Hristos. Dacă cineva este cu adevărat devotat religiei lui Iisus, el va căuta să scape pământul de răul din societate.

 

Evanghelia este atât socială, cât și personală ”. (King, așa cum este citat în Oates 1982, 81-82).

 

JIMMY CARTER, laureat al Premiului Nobel pentru Pace

 

„A te naște din nou este o viață nouă, nu de perfecțiune, ci de străduință, efort și căutare – o viață de apropiere de Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Mai întâi trebuie să existe o golire de sinele nostru, apoi o reumplere. În măsura în care vrem să-L cunoaștem, să-L înțelegem și să-L experimentăm pe Dumnezeu, putem găsi toate acestea în Iisus Hristos. Este o experiență extrem de personală și subiectivă, posibilă numai dacă suntem în cautarea unor adevăruri mai mari, despre noi înșine și despre Dumnezeu. ” (Carter 1998, 20-21).

 

SPINOZA, filozof olandez-evreu, principalul exponent al raționalismului modern

 

Spinoza îl privea pe Iisus Hristos ca pe un om cu un geniu moral transcendent, ieșind în evidență, ca fiind mai presus de Moise și ceilalți profeți. Spinoza îl privea pe Iisus ca pe un Fiu al lui Dumnezeu, dar nu ca pe un Dumnezeu. Discutând despre natura viziunii profetice, el a scris:

 

„Nu cred că vreun om a ajuns vreodată la acea înălțime singulară a desăvârșirii, decât Hristos, căruia i s-au dezvăluit rânduielile lui Dumnezeu care îi conduc pe oameni la mântuire, nu prin cuvinte sau viziuni, ci imediat: astfel încât Dumnezeu s-a demonstrat apostolilor prin mintea lui Hristos, ca mai inainte lui Moise prin intermediul unei voci auzite în aer. Și, prin urmare, glasul lui Hristos poate fi numit, ca acela pe care l-a auzit Moise, și anume glasul lui Dumnezeu. În acest sens, putem spune, de asemenea, că înțelepciunea lui Dumnezeu, adică o înțelepciune mai presus de cea a omului, a luat natura omului prin Hristos și că Hristos este calea mântuirii „. (Spinoza, așa cum este citat în Frederick Pollock, Spinoza: His Life and Philosophy, Adamant Media Corporation, Boston, 2000, 352)

 

BLAISE PASCAL, fondatorul Hidrostaticii și Hidrodinamicii

 

„Iisus Hristos este un Dumnezeu de care ne apropiem fără mândrie și în fața căruia ne smerim fără disperare.” (Pascal 1910, nr. 528).

 

„Fără Iisus Hristos omul este  în pacat și în mizerie; cu Iisus Hristos omul este liber de păcat și de nefericire; în El este toată virtutea și toată fericirea noastră. În afara Lui nu există decât viciu, mizerie, întuneric, moarte, disperare. ” (Pascal 1910, nr. 545-546).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 121-124, Tihomir Dimitrov

Traducător: Emilia Comoniță

https://facerealumii.ro/einstein-spinoza-roosevelt-pascal-iisus-hristos/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Einstein, universul și Dumnezeu

 

RUSSELL GRIGG Savanți creștini

 

Ales de revista Time drept „Persoana secolului”,11, din punctul lor de vedere, Albert Einstein2 este faimos pentru multe lucruri (în afară de chipul lui pletos). Teoriile sale despre relativitatea specială și generală și formula sa pentru echivalența de masă și energie, E = mc2, au schimbat pentru totdeauna părerile noastre despre timp și spațiu, lumină și gravitație, materie și energie. El este oarecum mai puțin cunoscut pentru remarca sa „Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul.”

 

Dar ce a vrut să spună Einstein cu adevărat prin „Dumnezeu”? „Dumnezeul” lui a fost asemănător cu Dumnezeul Bibliei?

 

Influențele copilăriei

Deși este născut în 1879 din părinți germano-evrei, Albert nu a fost crescut în credința evreiască. A urmat o școală elementară catolică din apropiere în Munchen și apoi liceul local. Fiind un student destul de lent și visător, Albert s-a plictisit de subiecte non-științifice,3 și a învățat puțin în condițiile dure ale sistemului de învățământ german din stilul militar al secolului al XIX-lea. A crescut cu o aversiune față de disciplină și o suspiciune de-a lungul vieții față de toată autoritatea.

 

La 11 ani a trecut printr-o fază religioasă intensă, în timpul căreia nu a mâncat carne de porc și a compus cântece lui Dumnezeu, pe care le cânta singur în drum spre școală.

 

De la vârsta de 12 ani, Albert a citit cărți populare despre știință, a învățat el însuși algebra, geometria și calculul și a studiat Critica antiteistă a Rațiunii Pure a lui Immanuel Kant. În legătură cu această perioadă din viața sa, Albert a scris mai târziu:

 

„Prin citirea cărților științifice populare am ajuns curând la convingerea că multe din poveștile Bibliei nu pot fi adevărate. Consecința a fost un libertinaj (o exagerare) de gândire pozitiv(ă), combinată cu impresia că tineretul este înșelat în mod intenționat de către stat prin minciuni; a fost o impresie zdrobitoare… Este destul de clar pentru mine că paradisul religios al tinereții, care a fost astfel pierdut, a fost o primă încercare de a mă elibera de lanțurile… unei existențe care este dominată de dorințe, speranțe și sentimente primitive4.

 

Antiautoritarismul lui Albert și, probabil, și dorința sa de a scăpa de serviciul militar obligatoriu la 17 ani, l-au determinat să renunțe la cetățenia sa germană. La 28 ianuarie 1896, la vârsta de 16 ani, a devenit un om fără țară. Cererea sa de obținere a cetățeniei elvețiane a fost aprobată la 21 februarie 1900.

 

Studiile universitare, paternitatea și căsătoria

Din 1895 până în 1900, Albert a urmat Politehnica din Zurich în Elveția,5 atunci cea mai bună școală tehnică din Europa. Ocazional a participat la prelegeri, dar și-a petrecut mare parte din timp făcând propriile sale experimente în laboratorul excelent de fizică și citind despre ultimele progrese în fizică ale lui Hertz, Helmholtz și alți pionieri în știință. De asemenea, a aflat despre socialismul revoluționar de la prietenul său, Friedrich Adler (care în 1918 și-a obținut faima asasinându-l pe primul ministru al Austriei).

 

Albert s-a îndrăgostit de Mileva Maric, o unguroaică, și singura femeie student din clasa sa, care, deși destul de simplă, fiind șchioapă de un picior, dar nu și în cele ale flirtului, știa suficientă fizică pentru a putea avea conversații inteligente cu el. În 1901 a născut cu ea un copil nelegitim. S-a căsătorit cu Mileva în 1903, după ce și-a asigurat un post de examinator de brevete la Oficiul Elvețian de Brevete din Berna.6

 

Milena Marić Einstein și soțul ei, 1912.

Milena Marić Einstein și soțul ei, 1912.

În 1905, prestigiosul jurnal de la Berlin, Annalen der Physik, a publicat patru lucrări scrise de Albert între 17 martie și 30 iunie din acel an, în timpul liber!7 Prima, pentru care a primit Premiul Nobel 16 ani mai târziu, a descris modul în care lumina se poate comporta atât ca o undă cât și ca un flux de particule. A doua, despre dimensiunea atomilor, i-a adus un doctorat la Universitatea din Zurich.8 A treia, despre mișcare browniană, este fundamentul mecanicii statistice moderne, iar a patra a devenit baza pentru teoria sa specială a relativității. Aceasta s-a bazat pe „experimentele gândirii” lui Albert, cum ar fi ceea ce ar putea sau nu să vadă dacă se afla într-o navă spațială care călătorește cu viteza luminii.

 

În 1916, Albert a publicat „Fundația Teoriei Generale a Relativității”. Aceasta s-a bazat pe mai multe „experimente de gândire” prin care afirma că gravitația și accelerația produc efecte identice, fiind o consecință a deformării gravitației (distorsionare) atât în spațiu cât și în timp. Oamenii de știință erau în același timp uimiți dar și confuzi. Apoi teoria a părut a fi confirmată în timpul unei eclipse de soare în Indiile Occidentale, pe 29 mai 1919.9 Presa mondială a început să se refere la Albert ca „cel mai mare geniu de pe pământ”.

 

Credința lui Einstein în „divinitatea naturii”

 

Panteiștii cred că totul este Dumnezeu. Înseamnă că „Dumnezeu” devine un alt cuvânt pentru „totul” și pierde orice sens real – spunând că totul este „zinquth” este la fel de semnificativ. Albert Einstein a împărtășit explicit panteismul lui Spinoza, despre care Enciclopedia The Hutchinson Softback, 1996, scria: „Mintea și materia sunt două moduri ale unei substanțe infinite pe care Spinoza le-a numit Dumnezeu sau Natura, binele și răul fiind relativ.” Ca și New Age-ul și gândirea asiatică, aceasta este o credință „monistică”, care neagă în mod explicit un Creator în sensul normal al cuvântului, adică unul care a existat în prealabil (și este astfel independent de sau în „afară”) de ceea ce a fost creat.

 

Albert și Elsa

Căsătoria lui Albert și Mileva s-a destrămat treptat și în 1914 s-au despărțit. În 1918, procedurile de divorț au fost puse în mișcare, pe baza adulterului lui Albert cu verișoara sa divorțată Elsa Löwenthal,10 care l-a îngrijit în timpul unei perioade de boală. Curtea din Zurich a acordat divorțul la 14 februarie 1919 și a ordonat, printre altele, ca Albert să acorde recompensa monetară Milevei11 de la un premiu Nobel, dacă și când îl va primi.12

 

Albert și Elsa Löwenthal

Albert și Elsa Löwenthal

Albert s-a căsătorit cu Elsa pe 2 iunie 1919, dar din nou a fost infidel.13 El a scris că admira un prieten decedat pentru că a trăit mulți ani în pace și „armonie durabilă cu o femeie – o întreprindere în care am eșuat de două ori mai degrabă disgrațios.”14

 

Premiul Nobel

În 1922, Albert a primit vestea oficială că a fost distins cu Premiul Nobel pentru fizică din 1921 pentru munca sa în fizică teoretică și efectul fotoelectric. Relativitatea, încă extrem de controversată, a fost exclusă în mod special.15

 

Oameni din toată lumea îi scriau acum lui Albert; unele dintre răspunsurile sale au scos la iveală caracterul său plin de umor. La Berlin, el a primit o scrisoare de la New York de la cineva care în treba: „Ar fi rezonabil să presupunem că în timp ce o persoană stă în cap – sau mai degrabă cu capul în jos – se îndrăgostește sau face alte lucruri nechibzuite?” Albert i-a răspuns: „Să te îndrăgostești nu este în niciun caz cel mai rău lucru pe care îl poate face un om – gravitația nu poate fi niciodată responsabilă pentru asta”.16

 

Cu altă ocazie, i s-a cerut să spune care este cheia succesului său. El a răspuns: „Dacă definim succesul cu A, aș spune că formula este A = X + Y + Z, X fiind munca și Y joaca”. „Și ce este Z?” „Să taci din gură”.17

 

În 1933, după ce Adolf Hitler a ajuns la putere, naziștii au lansat o campanie împotriva „științei evreiești” și au oferit o recompensă de 20.000 de mărci pentru asasinarea lui Albert.18 A emigrat în SUA și s-a stabilit la Princeton, New Jersey, devenind o celebritate super-științifică, și apoi cetățean american la 1 octombrie 1940.

 

Albert și „bomba”

În cea mai mare parte a vieții sale, Albert a fost un blând pacifist. Cu toate acestea, la 2 august 1939, după ce a aflat că oamenii de știință germani lucrează la descompunerea atomului de uraniu, el a semnat o scrisoare către președintele F.D. Roosevelt în care spunea:

 

„Acest nou fenomen ar duce, de asemenea, la construirea de bombe” și a cerut „rapid” măsuri active din partea Statelor Unite în cercetarea bombelor atomice.19

 

Proiectul Manhattan, care a produs primele bombe atomice din lume, a început doi ani mai târziu. Albert, considerat ca un risc de securitate, a fost exclus din participarea la acest proiect.20 După ce bombele au explodat la Hiroshima și Nagasaki, el a considerat această scrisoare una dintre cele mai mari greșeli ale sale.

 

În noiembrie 1952, Albert a refuzat o ofertă a lui David Ben-Gurion, prim-ministrul Israelului, pentru a fi președintele acestei țări.21

 

În cea mai mare parte a ultimilor 30 de ani ai vieții sale, Albert a încercat, fără succes, să stabilească o relație matematică între forțele electromagnetice (precum lumina) și gravitația. Scopul său a fost să găsească o singură formulă care să explice comportamentul a tot ceea ce există în univers, de la electroni la stele, numită teoria câmpului unificat. El a murit în somn la 18 aprilie 1955, din cauza unei probleme medicale la artera abdominală principală.

 

Relativitate și moralitate

 

Unii oameni au acuzat greșit teoria relativității a lui Einstein pentru decăderea moralității observată astăzi. De fapt, Einstein a propus o viziune a naturii în care spațiul și timpul absolut erau înlocuite cu viteza absolută a luminii. El a preferat să numească teoria sa „invarianță”, dar a ajuns să se folosească termenul de „relativitate”.

 

Baza moralității este adevărul absolut al Cuvântului lui Dumnezeu, care conține regulile lui Dumnezeu pentru viața sfântă. Acestea au fost subminate, nu de teoria relativității lui Einstein, ci de predarea evoluționismului, în care omul respinge adevărul absolut despre Dumnezeu și nevoia noastră de a trăi într-o relație corectă cu El, iar omul însuși decide cum vrea să trăiască.

 

Știința nu ne poate spune decât ce este, nu ceea ce ar trebui să fie. De exemplu, știința ne spune că împușcarea unui om în inimă îl va ucide (în mod normal) și că anumite practici sexuale promovează răspândirea SIDA, dar nu ne poate spune dacă aceste acțiuni sunt corecte sau greșite. Pentru aceasta avem nevoie de un Legiuitor divin.

 

Einstein și „Dumnezeu”

Albert Einstein nu era creștin. El nu avea credință în Dumnezeul Bibliei și nici nu credea în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor al său. Părerile sale despre religie și „Dumnezeu” au fost evoluționiste și panteiste.

 

El a scris,

 

„Nu pot concepe un Dumnezeu care răsplătește și pedepsește creaturile sale, sau are o voință de genul celei pe care o experimentăm în noi înșine. Nici eu nu aș vrea să concep un individ care supraviețuiește morții sale fizice; lăsați sufletele slabe, de frică sau egoism absurd, să prețuiască astfel de gânduri.”22

 

„Dorința de îndrumare, dragoste și sprijin îi determină pe oameni să-și formeze concepția socială sau morală a lui Dumnezeu… Omul care este complet convins de funcționarea universală a legii cauzalității nu poate să nu susțină măcar o clipă ideea unei ființe care intervine în cursul evenimentelor… Un Dumnezeu care răsplătește și pedepsește este de neconceput…” 23

 

În perioada tinerească a evoluției spirituale a omenirii fantezia umană a creat zei după imaginea omului… Ideea lui Dumnezeu în religiile predate în prezent este o sublimare a acelui vechi concept al zeilor… În lupta lor pentru binele etic, profesorii de religie trebuie să aibă puterea de a renunța la doctrina unui Dumnezeu personal…24

 

Răspunzând unui savant japonez care l-a întrebat despre „adevărul științific”, Albert a scris,

 

„Cert este că o convingere asemănătoare sentimentului religios, a raționalității sau inteligibilității lumii se află în spatele tuturor lucrărilor științifice de ordin superior. Această credință fermă, o credință legată de un sentiment profund, într-o minte superioară care se revelează în lumea experienței, reprezintă concepția mea despre Dumnezeu. În limbajul comun, acest lucru poate fi descris ca fiind „panteist” (Spinoza) ”.25

 

Prin urmare, este clar că atunci când Albert a menționat „Dumnezeu”, de ex. „Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul” și „Domnul Dumnezeu este subtil, dar rău nu este26”, el se referea la ceva de genul raționalității din univers. El este consemnat spunând că o

 

„convingere profund emoțională a prezenței unei puteri cu o rațiune superioară, care este dezvăluită în universul de neînțeles, formează ideea mea despre Dumnezeu”.27

 

Cu toate acestea, cu siguranță nu se referea la nimic precum Dumnezeul din Biblie, care este Creator, Legiuitor, Judecător și Mântuitor.

 

Adresându-se Seminarului Teologic din Princeton la 19 mai 1939, Albert a spus:

 

„Apare un conflict atunci când o comunitate religioasă insistă asupra veridicității absolute a tuturor declarațiilor consemnate în Biblie”28.

 

Apologul creștin, dr. Hugh Ross, susține că, în ciuda faptului că nu a crezut în Dumnezeul biblic, „Einstein a întreținut nedeviată, împotriva unei presiuni enorme din partea opusă, credința într-un Creator.”29 Totuși, în sensul normal al acestor termeni, Einstein nu credea în așa ceva. Astfel, creștinii care îl invocă în mod necorespunzător pe Einstein în predicarea, scrierea sau marturia lor o fac în detrimentul cauzei lor.

 

Relativitatea și lumina stelară îndepărtată

 

Teoria Generală a Relativității (GR) a lui Einstein este cea mai validată teorie a gravitației din existență. Nu a „respins” legile Newton, ci le-a absorbit într-un cadru mai mare, fiind o descriere mai exactă în anumite condiții.

 

Teoria relativității implică multe noțiuni contra-intuitive, cum ar fi găurile negre – regiuni ale spațiului cu atâta masă încât nici măcar razele de lumină nu pot scăpa. O altă implicație este că gravitația denaturează timpul în sine, deci nu există „timp absolut”.

 

Un model creaționalist de top, al fizicianului Dr. Russell Humphreys, despre cât de departe ar putea ajunge lumina stelară pe pământ într-un univers tânăr, se bazează foarte mult pe teoria relativității. Acest lucru este explicat în detaliu în cartea doctorului Humphreys, Starlight and Time.

 

Mulți „creaționisti creștini progresivi” au atacat puternic activitatea dr. Humphreys, dar până în prezent a reușit să le răspundă în mod solid. Pentru cei familiarizați cu cartea, controversa a fost documentată în Jurnalul nostru și în secțiunea noastră de întrebări și răspunsuri, „Astronomie și Astrofizică”.

 

Notă: Pe măsură ce Einstein și-a scris lucrările științifice și cea mai mare parte a corespondenței sale în germană, traducerile folosite mai sus variază ușor între biografii săi.

 

Update, 2011: După ce acest articol a fost publicat, fizicianul Dr. John Hartnett a produs un alt model bazat pe teoria lui Einstein, dar într-un rafinament numit Carmelian Special Relativity. Iată un rezumat S-a dovedit într-adevăr „materia întunecată”, iar cartea lui este Ora stelelor și noua fizică. Puteți vedea dialogul Drs Humphreys și Hartnett pe modelele lor în DVD-ul din dreapta.

 

Autor: Russell Grigg

Sursa: Creation.com | Einstein, the universe and God

 

Traducător: Claudiu Balan

 

Referințe și note

 

[1] Time, pp. 42–67, December 1999.

 

[2] Albert s-a născut în Ulm, Germania, pe 14 martie, 1879. Familia s-a mutat în Munchen în 1880.

 

[3] Interesul său pentru știință a apărut de la cinci ani. Tatăl său i-a dat o busolă. „De ce acul indică întotdeauna același lucru?”, a vrut să știe Albert. „Magnetism”. „Cum trece o forță invizibilă prin spațiu?” Albert s-a trezit în noaptea aceea, cugetând la acest mister. I se trezise interesul pentru tot parcursul vieții pentru a pune și rezolva întrebări științifice.

 

[4] Pais, A., Einstein Lived Here, Oxford Uni. Press, New York, NY, USA, pp. 114–15, 1994.

 

[5] Eidgenossische Technische Hochschule or ETH (the Federal Institute of Technology).

 

[6] This lasted from June 1902 to July 1909.

 

[7] Titluri traduse: 1. Producția și transformarea luminii privind din punct de vedere euristic. 2. O nouă determinare a mărimii moleculelor. 3. Pe mișcarea particulelor mici suspendate într-un lichid staționar conform teoriei moleculare a căldurii. 4. Cu privire la electrodinamica corpurilor în mișcare.

 

[8] A primit primul din numeroasele sale doctorate de onoare în 1909

 

[9] Conform teoriei lui Einstein, lumina de la stele îndepărtate ar trebui să fie deviată când trece prin câmpul gravitațional puternic al soarelui. În timpul eclipsei, lumina din stele care anterior nu erau vizibile din cauza strălucirii soarelui părea să fie curbată, adică stelele păreau să fie într-o poziție diferită față de când lumina lor nu trecea aproape de soare. Cantitatea de lumina stelară curbată de gravitatea soarelui a fost în acord cu previziunile lui Einstein.

 

[10] Ref. 4, pag. 19 afirmă că Albert „a admis adulterul” într-o scrisoare din 31 august 1918.

 

[11] Albert a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru fizică în fiecare an din 1910 până în 1921, cu excepția anilor 1911 și 1915

 

[12] Acest lucru l-a făcut în 1923. Atunci valora aproximativ 32.000 USD. Mileva și-a cumpărat o casă în Zurich și a locuit acolo cea mai mare parte a vieții. Ea a murit în 1948.

 

[13] Ref. 4, pag. 20 afirmă că o „aventură extramaritală s-a încheiat în 1924. Se pare că mai multe altele s-au produs în anii următori.” Vezi și p. 38

 

[14] Ref. 4, p. 25.

 

[15] Ref. 4, p. 63.

 

[16] Ref. 4, p. 88.

 

[17] Ref. 4, p. 152.

 

[18] În mod ironic, acest antisemitism ar fi putut împiedica naziștii să dezvolte o bombă atomică.

 

[19] El a scris o altă scrisoare despre bomba atomică, destinată lui Roosevelt, la 7 martie 1940

 

[20] Ref. 4, pp. 218–19.

 

[21] Fölsing, A., Albert Einstein, Viking, New York, NY, USA, p. 734, 1997.

 

[22] Ref. 4, p. 118.

 

[23] Ideas and Opinions by Albert Einstein, Crown Publishers, New York, NY, USA, pp. 36–39, 1954.

 

[24] Ref. 23, pp. 46, 48.

 

[25] Ref. 23, pp. 261–62

 

[26] El obiecta la elementul imprevizibil aleatoriu în mecanica cuantică, unde nu se poate calcula ce se va întâmpla, doar ceea ce se va întâmpla probabil.

 

[27] Barnett, L., The Universe and Dr. Einstein, Victor Gallancz Ltd, London, UK, p. 95, 1953.

 

[28] Albert a trecut cu vederea Psalmul 13 versetul 1

 

[29] The Creator and the Cosmos, Navpress, CO, USA, p. 49, 1993.

https://facerealumii.ro/einstein-universul-dumnezeu/

 

/////////////////////////////////////////

 

Cele 12 articole ale lui Isaac Newton despre Dumnezeu și Iisus Hristos

CLAUDIU BALAN Savanți creștini

 

Dacă am cunoaște istoria am fi surprinși să aflăm că marii savanți ai umanității au fost creștini, credincioși evlavioși și închinători Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt, Dumnezeului nostru pe care-L slăveau drept Creator a toate.

 

Poate puțin știu că Isaac Newton a avut mai multe pagini de tâlcuiri la Sfânta Scriptură și la scrierile Sfinților Părinți decât pagini cu lucrări științifice. Deși Isaac Newton avea o vedere teologică semi-ariană (eretică), în care Fiul și Duhul Sfânt erau considerați, în mod greșit, mai mici decât Tatăl, nefiind de o ființă cu El, totuși considerăm de folos a publica mai jos textul lucrării lui Isaac Newton: “12 articole despre Dumnezeu și Iisus Hristos” pentru a arăta cum știința (cunoașterea legilor naturii) și teologia au același izvor: pe Dumnezeu, Cel ce descoperă oamenilor tainele lumii și Se descoperă și pe Sine drept Unic Făcător a toate.

 

Art. 1. Există un singur Dumnezeu, Tatăl cel veșnic, omniprezent, atotputernic, făcătorul cerului și al pământului și un mijlocitor între Dumnezeu și om, Omul Iisus Hristos.

 

Art. 2. Tatăl este Dumnezeul invizibil pe care niciun ochi nu L-a văzut sau nu-L poate vedea, toate celelalte ființe sunt uneori vizibile.

 

Art. 3. Tatăl are viață în Sine Însuși și i-a dat și Fiului să aibă viață în sine Însuși.

 

Art. 4. Tatăl este atotștiutor și are toată știința ca origine în sânul Său și comunică cunoașterea lucrurilor viitoare lui Iisus Hristos și nimeni din cer sau de pe pământ sau de sub pământ este demn să primească cunoașterea lucrurilor viitoare imediat de la Tatăl, cu excepția Mielului. Și, prin urmare, mărturia lui Iisus este Duhul Profeției și Iisus este Cuvântul sau Profetul lui Dumnezeu.

 

Art. 5. Tatăl este nemișcat și niciun loc nu este capabil să se golească sau să se umple de El, altfel decât este prin necesitatea eternă a naturii: toate celelalte ființe sunt mutabile din loc în loc.

 

Art. 6. Toată închinarea (fie de laudă în rugăciune, fie de mulțumire), care S-a cuvenit Tatălui înainte de venirea lui Hristos, încă se cuvine să i-o oferim Lui. Hristos nu a venit să diminueze slava (închinarea) adusă Tatălui Său.

 

Art. 7. Rugăciunile sunt cele mai primite atunci când sunt direcționate către Tatăl în numele Fiului.

 

Art. 8. Se cuvine să răspundem cu mulțumire doar Tatălui pentru că ne-a creat și ne-a oferit mâncare și îmbrăcăminte și alte binecuvântări ale acestei vieți, și pentru orice am vrea să-i mulțumim Lui sau să-i cerem, Îi cerem imediat în numele lui Hristos.

 

Art. 9. Nu trebuie să ne rugăm lui Hristos să mijlocească pentru noi. Dacă îl rugăm pe Tatăl să se apropie, va interveni.

 

Art. 10.  Pentru mântuire nu este nevoie să direcționăm rugăciunile noastre către altcineva decât către Tatăl în numele Fiului.

 

Art. 11. A da numele lui Dumnezeu îngerilor sau regilor nu este împotriva primei porunci. Pentru a da închinarea cuvenită Dumnezeului evreilor către îngeri sau regi este împotriva acestei porunci. Sensul poruncii este: Tu nu te vei închina altor zei decât Mie.

 

Art. 12. Pentru noi nu există decât un singur Dumnezeu, Tatăl de la Care sunt toate lucrurile și noi din El și un singur Domn Iisus Hristos prin Care sunt toate lucrurile și noi prin El. Adică trebuie să ne închinăm Tatălui singur ca Dumnezeu Atotputernic și doar Lui Iisus ca Domn, ca Mesia, ca Marele Rege, Mielul lui Dumnezeu, care a fost ucis și ne-a răscumpărat cu  sângele Lui și ne-a făcut regi și preoți.

 

Pentru un comentariu teologic asupra celor 12 articole ale lui Isaac Newton puteți citi: Newton’s Twelve Articles: commentary

 

Autor al transcrierii: Stephen David Snobelen and King’s College, Cambridge,

Sursa: Isaac newton’s Twelve Articles on God and Christ, 1710-1720 KEYNES MS 8, KING’S COLLEGE, CAMBRIDGE | Normalised („clean text”) transcription, The Newton Project Canada: www.isaacnewton.ca

 

Traducător: Claudiu Balan

 

https://facerealumii.ro/12-articole-dumnezeu-newton/

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Charles H. Townes, inventatorul laserului: „Simt cu tărie prezența și acțiunile unei Ființe creative mult deasupra mea și totuși mereu personală și apropiată”

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Premiul Nobel: Inventatorul laserului, Charles Hard Townes (născut în 1915) a primit Premiul Nobel pentru fizică în 1964 „pentru munca sa fundamentală în domeniul electronicii cuantice, care a dus la construirea de oscilatoare și amplificatoare bazate pe principiul maser-laser” (MASER este acronimul de la Microwave Amplification by Stimulated Emission of Radiation). Charles Townes este fondatorul științei laserului.

 

Naționalitate: americană

Studii: doctorat în fizică, California Institute of Technology, 1939

Ocupație: cercetător la Laboratoarele Bell Telephone, NJ; Profesor de fizică la Universitatea Columbia, MIT și Universitatea din California

 

  1. La întrebarea, „Ce părere aveți despre existența lui Dumnezeu?” Charles Townes a dat următorul răspuns:

 

„Cred cu tărie în existența lui Dumnezeu, bazată pe intuiție, observații, logică și, de asemenea, cunoștințe științifice”. (Townes 2002a).

 

2.

 

„Știința, cu experimentele și logica ei, încearcă să înțeleagă ordinea sau structura universului. Religia, cu inspirația și reflexia sa teologică, încearcă să înțeleagă scopul sau semnificația universului. Acestea două sunt legate între ele. Scopul implică structura, iar structura ar trebui cumva să fie interpretabilă în termenii scopului.

 

Cel puțin așa o văd. Sunt fizician. Mă consider și eu creștin. În timp ce încerc să înțeleg natura universului nostru prin aceste două moduri de gândire, văd multe puncte comune și încrucișări între știință și religie. Pare logic că pe termen lung cele două chiar vor converge.” (Townes 2001, 296).

 

  1. În cartea sa autobiografică, Making Waves (New York: American Institute of Physics Press, 1995), Charles Townes a scris:

 

„S-ar putea să întrebați: Unde e locul lui Dumnezeu aici? Poate că relatarea mea vă poate oferi câteva răspunsuri, dar pentru mine este aproape o întrebare inutilă. Dacă crezi în Dumnezeu, nu există un „loc” special, El este întotdeauna acolo, pretutindeni, El se află în toate aceste lucruri. Pentru mine, Dumnezeu este personal, dar omniprezent. O mare sursă de putere, El a făcut o diferență enormă pentru viața mea.” (Townes 1995).

 

4.

 

„Există o experiență emoțională extraordinară în descoperirea științifică, care cred că este similară cu ceea ce unii oameni ar descrie în mod normal ca fiind o revelație, ca experiență religioasă. Mi se pare de fapt că o revelație poate fi privită ca o descoperire inopinată (rapidă) a înțelegerii omului și a relației lui cu universul său, cu Dumnezeu și relația lui cu ceilalți oameni.” (Townes 1963, p. 37).

 

5.

 

„Cred că toată știința, provine într-un anumit sens din credința în ordinea universului. Aceasta face parte din credința științifică că există ordine și temeinicie, și așa mai departe, și face parte din tradiția iudeo-creștină, că există un singur Dumnezeu”. (Townes, citat în Palmer 1997, vol. 17).

 

  1. În ceea ce privește problema originii vieții, prof. Townes a subliniat:

 

„Viața poate fi foarte improbabilă, dar a apărut în conformitate cu legile fizice, iar legile fizice sunt legi pe care Dumnezeu le-a făcut”. (Townes,citat în Palmer 1997, vol. 17).

 

  1. În prelegerea sa, The Convergence of Science and Religion, susținută la conferința „Science and the Spiritual Quest” (19 aprilie 2002, Paris), Charles Townes a spus:

 

„Știința și religia sunt adesea privite ca aspecte separate ale credințelor și înțelegerii noastre. Dar religia este o încercare de a înțelege scopul universului și al științei noastre – o încercare de a înțelege natura și caracteristicile sale, astfel încât cele două sunt neapărat legate.

 

Voi încerca să discut despre paralelismul și interacțiunea din ce în ce mai puternică dintre știință și religie pe care le vizualizez, împreună cu posibilitatea ca acestea să se contopească în cele din urmă într-o înțelegere mai unificată atât a scopului, cât și a naturii universului nostru.” (Townes 2002b).

 

  1. În ceea ce privește problema originii vieții, Charles Townes spune:

 

„În opinia mea, problema originii pare să rămână fără răspuns dacă explorăm doar dintr-o perspectivă științifică. Astfel, cred că este nevoie de explicații religioase sau metafizice. Cred în conceptul de Dumnezeu și în existența Lui.” (Townes 1995).

 

  1. În celebrul său articol de copertă „Science finds God” (Newsweek, 27 iulie 1998), Sharon Begley a citat cuvintele lui Charles Townes:

 

„Ca persoană religioasă, simt cu tărie prezența și acțiunile unei Ființe creative mult deasupra mea și totuși mereu personală și apropiată.” (Townes, citat în Begley 1998, 47).

 

Begley a scris:

 

„Townes crede că descoperirile recente din cosmologie dezvăluie „un univers care se potrivește punctelor de vedere religioase” – dar mai ales că „inteligența trebuie să fi fost cumva implicată în legile universului”.”(Begley 1998, 47).

 

10.

 

„Religia, cu reflecția sa teologică, se bazează pe credință. Știința se bazează și pe credință. Cum? Pentru știința de succes pe care o cunoaștem, trebuie să avem credința că universul este guvernat de legi temeinice și, în plus, că aceste legi pot fi descoperite prin cercetarea umană. Logica cercetării umane este demnă de încredere numai dacă natura este ea însăși logică. Știința operează cu credința că logica umană poate înțelege pe termen lung legile naturii și că acestea sunt de încredere. Aceasta este credința rațiunii.

 

Noi, oamenii de știință, lucrăm pe baza unei ipoteze fundamentale cu privire la rațiunea din natură și rațiunea din mintea umană, o presupunere care este ținută ca un principiu cardinal al credinței. Cu toate acestea, această credință este atât de automată și general acceptată încât cu greu o recunoaștem ca o bază esențială pentru știință”. (Townes 2001, 300).

 

11.

 

„Știința vrea să cunoască mecanismul universului, religia – semnificația. Cele două nu pot fi separate.” (Townes, citat în Easterbrook 1997, 891)

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 16-17, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

https://facerealumii.ro/charles-townes-dumnezeu/

 

////////////////////////////////////

 

 

Alexandr Soljenițîn, laureat al Premiului Nobel pentru literatură: „Oamenii l-au uitat pe Dumnezeu”

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Premiul Nobel: Aleksandr Soljenițîn (născut în 1918) a câștigat Premiul Nobel pentru literatură din 1970 „pentru forța etică cu care a urmărit tradițiile indispensabile ale literaturii rusești”. În 1983 a primit premiul Templeton pentru progres în religie.

 

Naționalitate: rusă; ulterior, cetățean american

 

Studii: a studiat matematică și fizică la Universitatea Rostov (URSS), absolvind în 1941

Ocupație: Profesor de fizică, scriitor și istoric

 

1.

 

„Ce ușor îmi este să trăiesc cu Tine, Doamne! Ce ușor este să cred în Tine! Când gândurile mele se retrag nedumerite sau se înmoaie, când cei mai strălucitori oameni nu văd mai departe de această seară și nu știu ce să facă mâine, îmi trimiți încrederea clară că Tu ești și te asiguri că nu sunt închise toate căile binelui”. (Soljenițîn, citat în Burg și Feifer 1972, 189).

 

  1. În timpul discursului său de acceptare a Premiului Templeton pentru Progresul în Religie (Palatul Buckingham, Londra, 10 mai 1983), Alexandr Soljenițîn a spus:

 

„Cu mai bine de jumătate de secol în urmă, pe când eram încă un copil, îmi amintesc că am auzit o serie de oameni în vârstă oferind următoarea explicație pentru marile dezastre care au avut loc în Rusia: „Oamenii l-au uitat pe Dumnezeu; de aceea s-au întâmplat toate acestea.”

 

De atunci am petrecut aproape cincizeci de ani lucrând la istoria Revoluției noastre; în acest proces, am citit sute de cărți, am adunat sute de mărturii personale și am contribuit deja cu opt volume proprii la efortul de a îndepărta dărâmăturile lăsate. Dar dacă mi s-ar cere astăzi să formulez cât mai concis posibil principala cauză a Revoluției care a înghițit aproximativ șaizeci de milioane de oameni de-ai noștri, nu aș putea să o spun mai exact decât să repet: „Oamenii l-au uitat pe Dumnezeu; de aceea s-au întâmplat toate acestea.”” (Soljenițîn 1984, Ediția 36; vedeți și Soljenițîn 1983, 874).

 

În discursul său de la Templeton (10 mai 1983), Soljenițîn a declarat:

„Dostoievski a fost, din nou, cel care a extras din Revoluția franceză și din ura sa fierbinte față de Biserică lecția că „revoluția trebuie neapărat să înceapă cu ateismul.” Acest lucru este absolut adevărat. Dar lumea nu a cunoscut niciodată o lipsă de evlavie atât de organizată, militarizată și tenace, răuvoitoare, precum cea practicată de marxism. În cadrul sistemului filosofic al lui Marx și Lenin și în centrul psihologiei lor, ura față de Dumnezeu este principala forță motrice, mai fundamentală decât toate pretențiile lor politice și economice. Ateismul militant nu este doar incident sau marginal politicii comuniste; nu este un efect secundar, ci pivotul central.” (Soljenițîn 1984, Ediția 36).

 

„Mai mult, evenimentele Revoluției Ruse nu pot fi înțelese decât acum, la sfârșitul secolului, pe fondul a ceea ce s-a întâmplat de atunci în restul lumii. Ceea ce apare aici este un proces de semnificație universală. Și dacă aș fi chemat să identific, pe scurt, trăsătura principală a întregului secol al XX-lea, aș fi în imposibilitatea de a găsi ceva mai precis și amețitor decât să repet încă o dată: „Oamenii l-au uitat pe Dumnezeu”.

 

Deficiențele conștiinței umane, private de dimensiunea sa divină, au fost un factor determinant în toate crimele majore din acest secol.” (Soljenițîn 1984, Ediția 36).

 

„În URSS, anii 1920 au asistat la o procesiune neîntreruptă de victime și martiri în rândul clerului ortodox.

 

Zeci de arhiepiscopi și episcopi au pierit. Zeci de mii de preoți, călugări și călugărițe, presați de cechiști să renunțe la Cuvântul lui Dumnezeu, au fost torturați, împușcați în pivnițe, trimiși în lagăre, exilați în tundra pustie a nordului îndepărtat sau au fost scoși în stradă, la bătrânețe, fără hrană sau adăpost. Toți acești martiri creștini au mers la moartea lor pentru credință; cazurile de apostazie erau puține. Pentru zeci de milioane de laici, accesul la Biserică a fost blocat și li s-a interzis să-și aducă copiii la Credință: părinții religioși au fost smulși de la copii și aruncați în închisoare, în timp ce copiii au fost îndepărtați de credință prin amenințări și minciuni.” (Soljenițîn 1984, Ediția 36).

 

„Este adevărat că milioane de concetățeni au fost corupți și devastați spiritual de un ateism impus oficial, totuși rămân multe milioane de credincioși: doar presiunile externe îi împiedică să vorbească, dar, așa cum se întâmplă întotdeauna în vremuri de persecuție și suferință, conștientizarea lui Dumnezeu în țara mea a atins o mare profunzime.

 

Aici vedem zorii speranței: pentru că oricât de formidabil ar fi comunismul cu tancuri și rachete, indiferent de succesele pe care le va avea în capturarea planetei, este condamnat să nu învingă niciodată creștinismul.” (Soljenițîn 1984, Ediția 36).

 

„În mod imperceptibil, prin decenii de eroziune treptată, sensul vieții în Occident a încetat să mai fie văzut drept ceva mai înalt decât „căutarea fericirii”, un scop care a fost chiar garantat solemn de constituții. Conceptele de bine și rău au fost ridiculizate de câteva secole; alungate din uzul comun, au fost înlocuite de considerații politice sau de clasă cu valoare de scurtă durată.

 

Occidentul alunecă ineluctabil către prăpastie. Societățile occidentale își pierd din ce în ce mai mult din esența religioasă pe măsură ce cedează generația lor tânără în fața ateismului. Dacă un film blasfemic despre Iisus este prezentat în toate Statele Unite, una dintre cele mai religioase țări din lume, sau un ziar important publică o caricatură nerușinată a Fecioarei Maria, ce dovezi suplimentare ale ateismului mai sunt necesare?” (Soljenițîn 1984, Ediția 36).

 

8.

 

„Pentru speranțele neprevăzute din ultimele două secole, care ne-au redus la insignifianță și ne-au adus în pragul morții nucleare și non-nucleare, putem propune doar o căutare hotărâtă a mâinii calde a lui Dumnezeu, pe care l-am respins atât de nepăsători și încrezători. Numai în acest fel ochii noștri pot fi deschiși la erorile acestui nefericit secol XX și mâinile noastre pot fi îndreptate spre corectarea lor. Nu mai este nimic altceva de care să ne agățăm în alunecarea de teren: viziunea combinată a tuturor gânditorilor Iluminismului nu înseamnă nimic.

 

Cele cinci continente ale noastre sunt prinse într-un vârtej. Dar tocmai în timpul acestor încercări se manifestă cele mai înalte daruri ale spiritului uman. Dacă pierim și pierdem această lume, vina va fi numai a noastră”. (Soljenițîn 1984, Ediția 36).

 

  1. Atitudinea lui Soljenițîn față de mass-media occidentală contemporană a fost exprimată în discursul său de început la Harvard (1978):

 

„Pripeala și superficialitatea sunt boala psihică a secolului al XX-lea și mai mult decât oriunde această boală se reflectă în presă”. El s-a referit, de asemenea, la „stupoarea TV” și la „muzica intolerabilă” (Soljenițîn 1978). Soljenițîn a susținut că, consumatorii de media au „sufletele lor divine umplute cu bârfe, prostii și vorbe zadarnice”. (Soljenițîn 1978).

 

„Oricât ar fi, presa a devenit cea mai mare putere din țările occidentale, mai puternică decât legislativul, executivul și justiția. Atunci e de dorit să ne întrebăm: prin ce lege a fost aleasă și cui îi revine responsabilitatea?” (Soljenițîn 1978).

 

  1. În articolul său „Alexander Solzhenitsyn: The high school physics-teacher-turned-novelist whose writings shook an empire” (Revista Christian History, 2000), prof. Edward E. Ericson, Jr. a scris:

 

„În copilărie, Alexandr Soljenițîn a planificat să-și găsească faima prin comemorarea gloriilor Revoluției Bolșevice. Dar, în calitate de căpitan de artilerie, l-a criticat în mod privat pe Stalin și a fost trimis până la opt ani în lagărele de prizonieri. Acolo, loialistul leninist a întâlnit credincioși religioși luminoși și s-a mutat de la Marx al profesorilor săi la Iisus al strămoșilor săi ortodocși ruși: „Dumnezeul universului!” A scris: „Cred din nou! Deși am renunțat la Tine, ai fost cu mine!”” (Ericson 2000, 32).

 

În autobiografia sa, Soljenițîn a scris că, în timp ce se afla într-unul din lagărele de prizonieri din Gulag, un doctor evreu, Boris Kornfeld (care era creștin), l-a adus la Iisus Hristos.

 

11.

 

„Viața noastră nu constă în urmărirea succesului material, ci în căutarea unei creșteri spirituale demne. Întreaga noastră existență pământească nu este decât o etapă de tranziție în mișcarea către ceva mai înalt și nu trebuie să ne împiedicăm și să cădem și nici nu trebuie să zăbovim fără rezultat pe o treaptă a scării. Doar legile materiale nu ne explică viața și nici nu o orientează.

 

Legile fizicii și fiziologiei nu vor dezvălui niciodată maniera incontestabilă în care Creatorul participă constant, zi de zi, la viața fiecăruia dintre noi, acordându-ne neîncetat energia existenței; când această asistență ne părăsește, murim. Și în viața întregii noastre planete, cu siguranță că Duhul Sfânt se mișcă cu forță: trebuie să o înțelegem în ceasul nostru întunecat și cumplit. (Soljenițîn 1984, Ediția 36)

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 51-53, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/alexandr-soljenitin-dumnezeu/

 

///////////////////////////////////////////////

Albert Einstein, laureat al Premiului Nobel pentru fizică: „Cu cât studiez mai mult știința, cu atât mai mult cred în Dumnezeu”

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Premiul Nobel: Albert Einstein (1879–1955) a primit Premiul Nobel pentru Fizică din 1921 pentru contribuțiile sale la teoria cuantică și descoperirea legii efectului fotoelectric. Einstein este unul dintre fondatorii fizicii moderne; el este autorul Teoriei Relativității. Potrivit presei mondiale (Reuters, decembrie 2000) Einstein este „personalitatea celui de-al doilea mileniu”.

Naționalitate: Germană; ulterior cetățean elvețian și american

Educație: Doctorat în fizică, Universitatea din Zurich, Elveția, 1905

Ocupație: Examinator de brevete în Biroul elvețian de brevete, Berna, 1902-1908; Profesor de fizică la Universitățile din Zurich, Praga, Berna și Princeton, NJ.

 

1.

 

„Vreau să știu cum a creat Dumnezeu această lume. Nu mă interesează acest fenomen sau altul, spectrul acestui element sau al altuia. Vreau să-I cunosc gândurile, restul sunt detalii.” (Einstein, citat din Ronald Clark, Einstein: The Life and Times, Londra, Hodder and Stoughton Ltd., 1973, 33).

 

2.

 

„Suntem în poziția unui copil mic care intră într-o bibliotecă imensă și plină de cărți scrise în multe limbi diferite. Copilul știe că cineva trebuie să fi scris acele cărți. Nu știe cum. Nu înțelege limbile în care sunt scrise. Copilul suspectează o ordine misterioasă în aranjarea cărților, dar nu știe ce este. Aceasta, mi se pare, este atitudinea chiar și a celei mai inteligente ființe umane față de Dumnezeu. Vedem un Univers minunat aranjat și respectând anumite legi, dar abia înțelegem aceste legi. Mințile noastre limitate nu pot înțelege forța misterioasă care mișcă constelațiile.” (Einstein, citat din Denis Brian, Einstein: A Life, New York, John Wiley and Sons, 1996, 186).

 

3.

 

„Dacă cineva curăță iudaismul profeților și creștinismul așa cum Iisus Hristos l-a învățat fără adăugările ulterioare, în special cele ale preoților, rămânem cu o învățătură care este capabilă să vindece toate relele sociale ale umanității. Este datoria fiecărui om cu bunăvoință să se străduiască ferm în propria sa lume mică pentru a face din această învățătură a umanității pure o forță vie, pe cât poate.” (Albert Einstein, Ideas and Opinions, New York, Bonanza Books, 1954, 184-185).

 

4.

 

„La urma urmei, nu au fost exagerate diferențele dintre evrei și creștini de către fanaticii de ambele părți? Amândoi trăim sub aprobarea lui Dumnezeu și cultivăm capacități spirituale aproape identice. Evreu sau nu, legat sau liber, toate sunt ale lui Dumnezeu”. (Einstein, citat din H.G. Garbedian, Albert Einstein: Maker of Universes, New York, Funk and Wagnalls Co., 1939, 267).

 

5.

 

„Oricine este serios implicat în căutarea științei devine convins că un Duh se manifestă în legile universului – un Spirit cu mult superior celui al omului și unul în fața căruia noi, cu puterile noastre modeste, trebuie să ne simțim umili. În acest fel, căutarea științei duce la un sentiment religios special, care este într-adevăr destul de diferit de religiozitatea cuiva mai naiv.” (Einstein 1936, citat din Dukas și Hoffmann, Albert Einstein: The Human Side, Princeton University Press, 1979, 33).

 

6.

 

„Cu cât pătrunzi mai adânc în secretele naturii, cu atât devine mai mare respectul față de Dumnezeu”. (Einstein, citat din Brian 1996, 119).

 

7.

 

„Cea mai frumoasă și profundă emoție pe care o putem experimenta este senzația misticului. Este semănătorul tuturor științelor adevărate. Cel pentru care această emoție este străină, care nu mai suportă să fie într-o stare de uimire, este ca și un mort. Acea convingere profund emoțională a prezenței unei Puteri Raționale superioare, care este dezvăluită în Universul de neînțeles, formează ideea mea despre Dumnezeu.” (Einstein, citat din Libby Anfinsen 1995).

 

8.

 

„Religiozitatea mea constă într-o umilă admirație a Spiritului infinit superior care se revelează în puținul pe care noi, cu înțelegerea noastră slabă și tranzitorie, îl putem înțelege din realitate.” (Einstein 1936, citat din Dukas și Hoffmann 1979, 66).

 

9.

 

„Cu cât studiez mai mult știința, cu atât mai mult cred în Dumnezeu.” (Einstein, citat din Holt 1997).

 

10.

 

Max Jammer (profesor emerit de fizică și autor al cărții biografice Einstein and Religion, 2002) susține că binecunoscutul dicton al lui Einstein,

 

„Știința fără religie este șchioapă, religia fără știință este oarbă”

 

poate servi ca epitomă și chintesență a filozofiei religioase a lui Einstein. (Jammer 2002; Einstein 1967, 30).

 

11.

 

„Cele mai înalte principii pentru aspirațiile și judecățile noastre ni se dau în tradiția religioasă evreiască-creștină. Este un obiectiv foarte înalt pe care, cu puterile noastre slabe, îl putem atinge doar în mod inadecvat, dar care oferă o bază sigură aspirațiilor și evaluărilor noastre.” (Albert Einstein, Out of My Later Years, New Jersey, Littlefield, Adams and Co., 1967, 27).

 

12.

 

„Având în vedere o astfel de armonie în cosmos pe care eu, cu mintea mea umană limitată, sunt capabil să o recunosc, există oameni care spun că nu există Dumnezeu. Dar ceea ce mă înfurie cu adevărat este că mă citează pentru susținerea unor astfel de puncte de vedere.” (Einstein, citat din Clark 1973, 400; și Jammer 2002, 97).

 

13.

 

În ceea ce privește ateii fanatici, Einstein a subliniat:

 

„Apoi, sunt atei fanatici a căror încă intoleranță este de același fel cu intoleranța fanaticilor religioși și provine din aceeași sursă. Sunt ca niște sclavi care încă mai simt greutatea lanțurilor pe care le-au aruncat după o luptă grea. Sunt creaturi care – în râvna lor față de tradiționalul „opiu pentru popor” – nu pot suporta muzica sferelor. Minunea naturii nu devine mai mică pentru că nu o putem măsura în funcție de scopurile și standardele moralei umane.” (Einstein, citat din Max Jammer, Einstein and Religion: Physics and Theology, Princeton University Press, 2002, 97).

 

14.

 

„Adevărata religie este o viață reală – trăirea cu tot sufletul, cu toată bunătatea și neprihănirea” (Einstein, citat din Garbedian 1939, 267).

 

15.

 

„Cert este că în spatele oricărei lucrări științifice de un ordin superior stă o convingere, asemănătoare sentimentului religios, a raționalității sau inteligibilității lumii. … Această credință fermă, o credință legată de un sentiment profund, într-o Minte superioară care se dezvăluie în lumea experienței, reprezintă concepția mea despre Dumnezeu.” (Einstein 1973, 255).

 

16.

 

„Munca intelectuală intensă și studiul naturii lui Dumnezeu sunt îngerii care mă vor conduce prin toate necazurile acestei vieți cu mângâiere, putere și rigoare fără compromisuri.” (Einstein, citat din Calaprice 2000, cap. 1).

 

17.

 

Atitudinea lui Einstein față de Iisus Hristos a fost exprimată într-un interviu pe care marele om de știință l-a acordat revistei americane The Saturday Evening Post (26 Octombrie 1929):

 

“- În ce măsură sunteți influențat de creștinism?

 

– În copilărie am fost învățat atât în Biblie, cât și în Talmud. Sunt evreu, dar sunt fascinat de figura luminoasă a Nazarineanului.

 

– Ați citit cartea lui Emil Ludwig despre Iisus?

 

– Iisus al lui Emil Ludwig este superficial. Iisus este prea colosal pentru stiloul scriitorilor, oricât de ingenioși ar fi.

 

– Acceptați pe Iisus istoric?

 

– Fără îndoială! Nimeni nu poate citi Evangheliile fără să simtă prezența reală a lui Iisus. Personalitatea sa pulsează în fiecare cuvânt. Niciun mit nu este plin de o astfel de viață.” (Einstein, citat din Viereck 1929; vedeți și Einstein, citat din revista germană Geisteskampf der Gegenwart, Guetersloh, 1930, S. 235).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 6-8, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/albert-einstein/

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Robert Millikan, laureat al Premiului Nobel pentru fizică: „Nu există nicio bază științifică pentru negarea religiei”

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Premiul Nobel: Robert Andrews Millikan (1868–1953) a câștigat Premiul Nobel pentru fizică din 1923 „pentru munca sa asupra încărcării elementare și efectului fotoelectric”. Millikan a determinat sarcina electronului și a verificat ecuația fotoelectrică a lui Einstein.

Naționalitate: Americană

Educație: Doctorat în fizică, Universitatea Columbia, New York, 1895

Ocupație: Profesor de fizică la Universitatea din Chicago și Institutul de Tehnologie din California

 

  1. În autobiografia sa (Autobiography) (Capitolul 21, „The Two Supreme Elements in Human Progress”), Robert Millikan a scris:

 

„Bunăstarea umană și toate progresele umane se bazează pe doi piloni, prăbușirea fiecăruia dintre aceștia urmând să doboare întreaga structură. Acești piloni sunt cultivarea și diseminarea în întreaga omenire a 1) spiritului religiei și a 2) spiritului științei (sau al cunoașterii).” (Millikan 1950, 279).

 

2.

 

„Predicarea practică a științei moderne – și este cel mai insistent și mai eficient predicator din lume astăzi – seamănă extraordinar cu cea a lui Iisus. Punctul său esențial său este slujirea, subordonarea individului spre binele întregului. Iisus predicat-o ca datorie – pentru mântuirea lumii. Știința o predică ca o datorie – de dragul progresului mondial.

 

Iisus a predicat, de asemenea, bucuria și satisfacția slujirii. ‘Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi.’”(Millikan, așa cum este citat în Kargon 1982, 147).

 

  1. Într-un interviu, intitulat „A Scientist’s God” (Collier’s; 24 octombrie 1925) Millikan a declarat:

 

„Acest lucru îl pot spune cu certitudine – și anume, că nu există nicio bază științifică pentru negarea religiei – și nici nu există, în opinia mea, vreo scuză pentru un conflict între știință și religie, deoarece domeniile lor sunt complet diferite. Oamenii care știu foarte puțin despre știință și cei care știu foarte puțin despre religie ajung într-adevăr la certuri, iar cei care privesc își imaginează că există un conflict între știință și religie, în timp ce conflictul este doar între două specii diferite de ignoranță.

 

Prima ceartă importantă de acest gen a apărut în legătură cu teoria propusă de Copernic conform căreia pământul, în loc să fie plat și centrul universului, era de fapt doar una dintr-o serie de planete mici, care se roteau o dată pe zi în jurul axei și o dată pe an în jurul soarelui. Copernic era preot și mai degrabă un om religios decât un om științific. Știa că bazele religiei reale nu sunt puse acolo unde descoperirile științifice de orice fel le pot tulbura. El a fost persecutat, nu pentru că a fost împotriva învățăturilor religiei, ci pentru că, sub teoria sa, omul nu era centrul universului și aceasta a fost cea mai neplăcută știre pentru un anumit număr de egoiști.” (Millikan 1925).

 

4.

 

„Pentru mine este de neimaginat că un ateu real ar putea fi un om de știință”. (Millikan, așa cum este citat în Grounds 1945, 22).

 

„Nu am cunoscut niciodată un om gânditor care să nu creadă în Dumnezeu”. (Millikan 1925).

 

  1. În autobiografia sa (Autobiography), Millikan a scris:

 

„Dar aș vrea să merg un pas mai departe, pentru că cineva întreabă: „De unde vine ideea lui Dumnezeu? Nu este o parte a religiei?’.

 

Da, cred că este, și aș dori să răspund în trei moduri diferite la întrebarea prezentată aici.

 

Primul meu răspuns este preluat direct din Sfânta Scriptură: „Pentru că cel ce nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească”. Cu alte cuvinte, atitudinea față de Dumnezeu este revelată și reflectată în atitudinea sa față de frații săi.

 

Al doilea răspuns al meu este preluat de la Decanul Shailer Mathews, șeful Școlii Baptiste a Universității din Chicago. La întrebarea, „Credeți în Dumnezeu?”, el a răspuns: „Aceasta, prietene, este o întrebare care necesită mai degrabă o educație decât un răspuns”.

 

Al treilea răspuns al meu este următorul: Cu mii de ani în urmă, Iov a realizat zădărnicia încercării omului finit de a-l defini pe Dumnezeu atunci când a strigat: „Descoperi-vei tu care este firea lui Dumnezeu?”. În mod similar, oamenii înțelepți au privit uimiți minunata ordine a naturii și apoi și-au recunoscut propria ignoranță și propriile limite și au devenit tăcuți și respectuoși față de Ființa imanentă în natură, repetând cu psalmistul, „Zis-a cel nebun în inima sa: ‘Nu este Dumnezeu!’”(Millikan 1950, 286-287).

 

6.

 

„Prin urmare, religia și știința, în analiza mea, sunt cele două mari forțe surori care au dus și continuă să ducă omenirea înainte.” (Millikan 1950, 286).

 

7.

 

„Imposibilitatea științei și a religiei reale de a se afla în conflict devine evidentă atunci când se examinează scopul științei și cel al religiei. Scopul științei este de a dezvolta – fără prejudecăți sau preconcepții de orice fel – o cunoaștere a faptelor, legilor și proceselor naturii. Sarcina și mai importantă a religiei, pe de altă parte, este dezvoltarea conștiințelor, idealurilor și aspirațiilor omenirii.” (Millikan 1925).

 

8.

 

„Este o concepție sublimă a lui Dumnezeu, care este furnizată de știință, și una complet în acord cu cele mai înalte idealuri ale religiei, atunci când Îl reprezintă revelându-se prin nenumăratele veacuri de dezvoltare a pământului ca locuință pentru om și a vieții din materia sa constitutivă, culminând cu omul, cu natura sa spirituală și cu puterile lui asemănătoare lui Dumnezeu.” (Millikan, așa cum este citat în Kargon 1982, 146).

 

9.

 

„Nu știm cum ne încadrăm în planurile Marelui Arhitect și cât de mult ne-a încredințat El să lucrăm.

 

Cu siguranță lucrăm într-un fel, altfel nu am avea un sentiment al propriei noastre responsabilități. Pentru mine, o filozofie pur materialistă este culmea neinteligenței.

 

Sensul responsabilității noastre de a ne juca rolul în măsura posibilităților noastre este cel care ne face asemănători cu Dumnezeu”. (Millikan 1950, 277-278).

 

10.

 

„Cunoștințele noastre științifice în comparație cu ceea ce știam acum o sută de ani sunt foarte mari, dar în comparație cu ceea ce trebuie știut sunt infime. Harta pământului obișnuia să aibă pe ea multe spații mari, goale, marcate ca „neexplorate.” Acum sunt foarte puține.

 

Harta științei este încă o foaie goală, cu câte un punct aici și colo care să arate ceea ce a fost explorat; și cu cât cercetăm mai mult, cu atât vedem cât de departe suntem de orice înțelegere reală a tuturor lucrurilor și cu atât mai clar vedem că, în ignoranța și limitarea noastră, recunoaștem existența a Ceva, a unei Puteri, a unei Ființe în cine și din cauza căruia trăim, mișcăm și datorită Căreia există ființa noastră – o putem numi un Creator”. (Millikan 1925).

 

11.

 

„Mulți dintre marii noștri oameni de știință au fost, de fapt, oameni cu convingeri religioase profunde: Sir Isaac Newton, Michael Faraday, James Clerk Maxwell, Louis Pasteur. Toți acești oameni nu erau doar bărbați religioși, ci erau și membri credincioși ai comunităților lor. Căci cel mai important lucru din lume este credința în valorile morale și spirituale – credința că există o semnificație și un sens pentru existență – o credință că mergem undeva! Acești bărbați nu ar fi putut fi atât de mari dacă le-ar fi lipsit această credință”. (Millikan 1925).

 

12.

 

„De fapt, l-am identificat pe Dumnezeu în ceruri. Am găsit un Creator aflat mereu la treabă. Depun mărturie că învățăturile științei sunt extraordinar de asemănătoare cu predicarea lui Iisus, întrucât natura este, în fond, binevoitoare și bună.” (Millikan, așa cum este citat în Neff 1952, 20).

 

13.

 

În Science and Religion (Yale University Press, 1930) Millikan a declarat: „Știința a început să ne arate un univers al ordinii și al frumuseții care vine odată cu ordinea, un univers care nu cunoaște capriciul, un univers care se comportă într-un mod previzibil și care poate fi cunoscut, un univers pe care se poate conta; într-un cuvânt, un Dumnezeu care lucrează prin lege”. (Millikan 1930a, 79).

 

  1. Millikan susține că esența religiei creștine poate fi găsită „în viața și învățăturile lui Iisus – în atitudinea idealismului altruist (psihologul ar putea dori să-l numească extrovertire, iar omul obișnuit, pur și simplu, altruism) care a fost suma și esența mesajului Său. El o afirmă în Regula de Aur: „Ci toate câte voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea și voi faceți lor.” (Millikan 1950, 280).

 

15.

 

„Știința dominată de spiritul religiei este cheia progresului și a speranței omenirii”. (Millikan, așa cum este citat în Kargon 1982, 147).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 14-17, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/robert-millikan/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

 

Arthur Compton, laureat al Premiului Nobel pentru fizică: „În esență, nu poate exista niciun conflict între știință și religie”

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Premiul Nobel: Arthur Holly Compton (1892–1962) a primit Premiul Nobel pentru fizică din 1927 pentru descoperirea efectului Compton, adică schimbarea lungimii de undă a razelor X atunci când acestea interacționează cu electroni. Acest efect este cauzat de transferul de energie de la foton la electron. Descoperirea sa din 1922 a confirmat natura duală a radiației electromagnetice atât ca undă, cât și ca particulă.

Naționalitate: Americană

Educație: Doctorat în fizică, Universitatea Princeton, NJ, 1916

Ocupație: Profesor de fizică la Universitățile din Minnesota, Washington și Chicago; cercetător la Universitatea Cambridge

 

  1. În articolul său „Știința și supranaturalul” (1946), Compton a spus:

 

„Încă din copilărie am învățat să văd în Iisus exemplul suprem al celui care își iubește aproapele și exprimă dragostea în acțiuni care contează, care știe că oamenii își pot găsi sufletele pierzându-se în ceva de mare valoare, care mai degrabă ar muri decât să nege adevărul în favoarea punctului de vedere susținut de cei mai respectați contemporani ai săi. Faptul că spiritul lui Iisus există în oamenii de astăzi mă face să sper că mergând pe urmele sale în felul meu mărginit, să trăiesc și eu pentru totdeauna”. (Compton, așa cum este citat în Johnston 1967, 372).

 

2.

 

„Dumnezeul creștinului este Dumnezeul iubirii. „Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el.” Poate ar trebui să explicăm că prin dragoste creștină nu se înțelege o pasiune fizică, nici un sentiment de adorare și admirație, ci o prietenie care se exprimă prin a face bine aproapelui. Rugăciunea către Dumnezeul iubirii înseamnă o analiză atentă a modului se poate face acest lucru cel mai bine. Acțiunea rezultată dintr-o astfel de rugăciune este cea mai înaltă închinare la Dumnezeul iubirii.” (Compton, așa cum este citat în Johnston 1967, 373).

 

„Când ne rugăm Dumnezeului nostru Tată, este o experiență obișnuită să primim curaj și putere pentru a face fapte de prietenie față de copiii săi”. (Compton, așa cum este citat în Johnston 1967, 370).

 

  1. Comentând primul verset al Bibliei în Chicago Daily News (12 aprilie 1936), Arthur Compton și-a exprimat opiniile religioase:

 

„Pentru mine, credința începe cu realizarea că o inteligență supremă a adus universul în ființă și a creat omul. Nu este dificil să am această credință, deoarece este incontestabil că acolo unde există un plan există o inteligență. Un univers ordonat, care se desfășoară, mărturisește adevărul celei mai mărețe afirmații rostite vreodată: „La început a făcut Dumnezeu…” [Facerea 1, 1].” (Compton 1936).

 

4.

 

„Dacă religia trebuie să fie acceptabilă pentru știință, este important să examinăm ipoteza unei inteligențe care lucrează în natură. Discuția dovezilor pentru un Dumnezeu inteligent este la fel de veche ca filosofia însăși. Argumentul bazat pe proiectare, deși banal, nu a fost niciodată respins în mod adecvat. Dimpotrivă, pe măsură ce aflăm mai multe despre lumea noastră, probabilitatea ca aceasta să apară prin procese întâmplătoare devine din ce în ce mai îndepărtată, astfel încât sunt puțini oameni de știință astăzi care apără o atitudine ateistă.” (Compton 1935, 73).

 

  1. „Pentru mine Dumnezeu apare în trei aspecte, toate fiind strâns legate. Primul aspect al lui Dumnezeu este universal recunoscut. Este pur și simplu cel mai bun pe care îl știe cineva, căruia îi dedică viața. Aceasta include cel mai bine dragostea semenilor, în special a celor pentru care cineva are o responsabilitate specială. Include faptul că adevărul de orice fel poate servi drept ghid de viață.

 

Al doilea aspect al lui Dumnezeu pe care îl recunosc este baza existenței, a vieții și a motivației, la care mă gândesc ca la o Putere conștientă. Această Putere mi se pare că are o preocupare specială pentru vietățile sale conștiente, care au responsabilitatea comună de a-și modela partea lor de lume.

 

Mai ales, urmez învățătura lui Iisus că această Putere, care stă la baza existenței, deține față de mine și de toate celelalte persoane atitudinea unui tată înțelept și iubitor. Această recunoaștere a unei legături cu Creatorul-Dumnezeu este pentru mine o chestiune de o importanță vitală.

 

Fiind copii ai lui Dumnezeu, toți oamenii sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile. Această bază creștină pentru demnitatea omului este împărtășită de toți cei care recunosc paternitatea lui Dumnezeu, indiferent dacă sunt sau nu numiți „creștini”. Este o bază pentru o frăție care include toți oamenii, deoarece toți reprezintă Preocuparea lui Dumnezeu.

 

Al treilea aspect al lui Dumnezeu pe care îl recunosc este cel care se arată în viața oamenilor drepți. În viața lor, văd exemplificate virtuțile la care aș încredința propria mea viață.

 

Pentru mine, exemplul remarcabil al acestor oameni drepți este Iisus. Învățăturile și exemplul vieții sale formează cel mai de încredere ghid pe care l-am găsit pentru a-mi modela propriile acțiuni. Mă numesc creștin pentru că Îl accept ca Domn.

 

Îl văd ca pe Everest printre munții înalți ai lumii. După cum Îl cunosc pe Iisus, El arată în viața sa acele calități care mi se par de cea mai mare valoare: dragostea de aproapele exprimată în slujirea sa, nădejdea pentru viitorul care îi inspiră pe urmașii săi, credința în Dumnezeu și semeni. Sacrificiul său este născut din această dragoste, speranță și credință, pentru ca alții să poată trăi”. (Compton 1956, 344-347).

 

6.

 

„Ce ambiție mai nobilă poate avea cineva decât să coopereze cu Creatorul său pentru a crea o lume mai bună în care trăim?

 

Când privim acțiunile oamenilor în lumina științei, ni se prezintă astfel o nouă speranță. Loialitatea față de Creatorul nostru, care ne-a dat abilitatea, oportunitatea și responsabilitatea de a ne modela viața și lumea în conformitate cu un model mai bun, nu poate decât să ne inspire să lucrăm cu El, trup și suflet, spre acest sfârșit măreț.” (Compton 1935, 119).

 

7.

 

„În esență, nu poate exista niciun conflict între știință și religie. Știința este o metodă fiabilă de a găsi adevărul. Religia este căutarea unei baze satisfăcătoare pentru viață.” (Compton, așa cum este citat în Johnston 1967, 374).

 

8.

 

„Există o diferență imensă între o religie bună și una rea, reieșind din satisfacțiile și dezamăgirile către care conduc. Principala diferență este natura valorilor sau tipul de spirit pe care religia îl inspiră. Adevăratul Dumnezeu este spiritul cu o valoare de durată, astfel încât, atunci când vine testul, omul să poată simți că orice s-ar întâmpla, el și-a trăit viața pentru ceea ce a știut că este mai bun”. (Compton, așa cum este citat în Johnston 1967, 374).

 

9.

 

„Știința a creat o lume în care creștinismul este o necesitate.” (Compton, așa cum este citat în Fosdick 1961, cap. 16).

 

„Cred că în insistența sa asupra valorii inerente a bărbaților și femeilor, creștinismul este cheia supraviețuirii și a vieții bune în lumea modernă”. (Compton 1956, 344).

 

Vedeți și articolele lui Compton:

 

– “The Need for God in an Age of Science,” în Morris, Audrey Stone, One Thousand Inspirational Things, (Chicago: 1948), p. 146-147.

 

– “The Religion of a Scientist,” Sermons in Brief, 1:1, (Ianuarie 1940), p. 88-98.

 

– “Why I Believe in Immortality,” This Week, (Supliment la publicația The Sunday Item-Tribune, New Orleans; 12 Aprilie 1936), 5 ff. Retipărit în Christian Science Sentinel, 62:32, (6 August 1960), 1411.

 

– Science and Christian Education, Consiliul de Educație Creștină al Bisericii Presbiteriene din Statele Unite ale Americii, 1938. Publicarea unei adrese pronunțate înaintea celei de-a 150-a Adunări generale a Bisericii Presbiteriene, 30 mai 1938.

 

– Compton, A. H. și colab., 1949. Man’s Destiny in Eternity. O carte dintr-un simpozion (The Garvin lectures). Boston: Beacon Press.

 

– “Life After Death: from the Point of View of a Scientist,” The Presbyterian Banner, 117-39, (26 Martie 1931), 10 ff.

 

– “The Need for Building a Christian World Community,” Hyde Park Baptist News, 2:24, (25 Februarie 1938), p. 1.

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 23-25, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/arthur-compton/

 

/////////////////////////////////////////

 

 

Isidor Isaac Rabi, laureat al Premiului Nobel pentru fizică: „Fizica m-a apropiat de Dumnezeu”

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Premiul Nobel: I. I. Rabi (1898-1988) a câștigat Premiul Nobel pentru fizică din 1944 pentru munca sa privind proprietățile magnetice ale nucleelor atomice.

Naționalitate: Austriacă; ulterior cetățean american

Educație: Doctorat în fizică, Universitatea Columbia, 1927

Ocupație: Profesor de fizică la Universitatea Columbia (1937-1988)

 

1.

 

„Fizica m-a umplut de uimire, m-a pus în legătură cu un sentiment al cauzelor inițiale. Fizica m-a apropiat de Dumnezeu. Acest sentiment mi-a rămas de-a lungul anilor. Ori de câte ori unul dintre studenții mei a venit la mine cu un proiect științific, am pus o singură întrebare: „Te va apropia de Dumnezeu?” (I. I. Rabi 1999, Physics Today).

 

2.

 

„Primele versete din Facere au fost foarte emoționante pentru mine în copilărie. Întreaga idee a Creației – misterul și filozofia acesteia. A pătruns în mine și încă mai simt ceva. Nu există nicio îndoială că, undeva în adâncul sufletului, sunt un evreu ortodox. Educația mea timpurie, atât de marcată de Dumnezeu, Creatorul lumii, a rămas”. (Rabi, așa cum este citat în John S. Rigden, Rabi: Scientist and Citizen, Harvard University Press, 2000, 21).

 

3.

 

„Educația ortodoxă a lui Rabi l-a ajutat să simtă misterul fizicii, să îi placă generalizarea și să aibă o credință în profunzimea și unitatea naturii.

 

„Când faci fizică, te lupți cu un campion”, îi plăcea să spună. „Încercați să aflați cum a făcut Dumnezeu lumea, la fel ca Iacov luptându-se cu îngerul.” Fizica l-a apropiat pe Rabi de Dumnezeu, deoarece lumea a fost creația Lui. Ca și Dumnezeu, fizica era infinită și cu siguranță nu era banală”. (Brian VanDeMark, Pandora’s Keepers: Nine Men and the Atomic Bomb, Little Brown & Co., 2003, cap. 1).

 

  1. În articolul său „Isidor Isaac Rabi” (Physics World, noiembrie 1999) John Rigden a scris:

 

„Pentru Rabi, fizica, ca și religia, izvorăște din aspirațiile umane, din adâncurile sufletului, din gândirea și sentimentele profunde. Pentru Rabi, a face fizică însemna să mergi pe calea lui Dumnezeu”. (Rigden 1999, 31).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 28, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

https://facerealumii.ro/isidor-isaac-rabi/

 

///////////////////////////////////////////

 

 

Joseph Murray, laureat al Premiului Nobel pentru medicină și fiziologie: „Nu există niciun motiv pentru care știința și religia să funcționeze într-o relație contradictorie”

 

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Premiul Nobel: Joseph E. Murray (născut în 1919) a primit Premiul Nobel pentru medicină și fiziologie din 1990 pentru munca care „a dovedit lumii că era posibilă transplantarea organelor pentru a salva viețile pacienților pe moarte”. Murray a fost primul care a efectuat un transplant de rinichi. Este unul dintre fondatorii transplantologiei moderne.

Naționalitate: American

Educație: Dr., Universitatea Harvard, 1943

Ocupație: Profesor de chirurgie la Harvard Medical School; chirurg plastician șef la Children’s Medical Hospital Center, Boston

 

  1. Într-un interviu pentru Registrul Național Catolic (1-7 decembrie 1996), prof. Joseph Murray a afirmat că nu există niciun conflict între religie și știință:

 

„Se opune Biserica științei? Am crescut ca om de știință și catolic – nu am văzut așa ceva. Un adevăr este adevăr revelat, celălalt este adevăr științific. Dacă credeți cu adevărat că este bună creația, nu poate exista niciun rău în studierea științei. Cu cât învățăm mai multe despre creație – felul în care a apărut – acestea doar se adaugă la slava lui Dumnezeu. Personal, nu am văzut niciodată un conflict”. (Murray, așa cum este citat în Meyer 1996).

 

2.

 

„Lucrăm doar cu instrumentele pe care ni le-a dat Dumnezeu. Nu există niciun motiv pentru care știința și religia să funcționeze într-o relație contradictorie. Ambele provin din aceeași sursă, singura sursă a adevărului – Creatorul”. (Murray, așa cum este citat în Meyer 1996).

 

  1. În articolul său „Murray: Surgeon with soul” (Gazeta Universității Harvard, 4 octombrie 2001), John Lenger a scris:

 

„Pentru Murray, responsabilitatea unui medic este să trateze fiecare pacient nu doar ca pe un set de simptome, ci ca pe cineva cu un suflet care poate fi ajutat prin proceduri medicale. Titlul autobiografiei sale, Surgery of the Soul (Boston Medical Library, 2001), provine din abordarea spirituală a lui Murray în medicină. Deși în trecut a ezitat să vorbească public despre credința sa, de teama de a nu fi asociat cu mulțimea tele-evanghelistă, Murray este profund religios. „Munca este o rugăciune”, a spus el, „și încep fiecare dimineață dedicând-o Creatorului nostru. Fiecare zi este o rugăciune – așa simt, chiar simt foarte puternic.” (Murray, așa cum este citat în Lenger 2001).

 

4.

 

„Cred că cel mai important lucru de realizat este cât de puțin știm despre orice – cum se deschid florile, cum migrează fluturii. Trebuie să evităm aroganța persoanelor de ambele părți ale diviziunii știință-religie care consideră că dețin toate răspunsurile. Trebuie să încercăm să ne folosim intelectul cu smerenie”. (Murray, așa cum este citat în Meyer 1996).

 

5.

 

„Există o mulțime de probleme morale la care m-a ajutat pregătirea mea iezuită. În propria mea conștiință, nu am avut niciodată un conflict între educația religioasă și știința mea”. (Murray, așa cum este citat în Meyer 1996).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 36, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

https://facerealumii.ro/joseph-murray/

 

////////////////////////////////////////

 

 

Francois Mauriac, laureat al Premiului Nobel pentru literatură: Dumnezeu nu se oferă în totalitate pe Sine decât celui care a anihilat tot ce se află în el însuși și care stă în calea iubirii divine

 

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Premiul Nobel: Francois Mauriac (1885-1970) a primit Premiul Nobel pentru literatură din 1952 „pentru profunda sa intuiție spirituală și pentru intensitatea artistică cu care a dezvăluit în romanele sale drama existenței umane”.

Naționalitate: Franceză

Educație: Licence es Lettres (masterat în literatură), Universitatea din Bordeaux, Franța, 1905

Ocupație: Romancier, dramaturg, poet și jurnalist

 

  1. Francois Mauriac a scris în cartea sa Anguish and Joy of the Christian Life (1931):

 

„Astăzi, în seara vieții mele, știu răspunsul final. Iisus Hristos este singurul care alină suferința radicală din noi – o suferință atât de consubstanțială condiției umane încât se manifestă cu cruzime din copilărie până la mormânt. Chinul singurătății, umbrele vacilante ale celor pe care îi iubim pe măsură ce ne lasă în misterele oribile ale morții, setea secretă și permanentă pe care o avem pentru satisfacția nelimitată a eului nostru.

 

Inimile noastre rămân pline de idoli nevăzuți până când suntem răstigniți pe lemnul Crucii împreună cu Hristos, până când încetăm să încercăm să ne hrănim pe noi înșine și dorințele noastre și să ne dăruim complet săracilor, celor nevoiași, membrilor suferinzi ai trupului lui Hristos din întreaga lume.” (Mauriac 1964, Notre Dame)”.

 

2.

 

„Dumnezeu nu se oferă în totalitate pe Sine decât celui care a anihilat toate lucrurile, totul, orice care se află în el însuși și în lume și care stă în calea iubirii divine”. (Mauriac 1964, 43, Notre Dame).

 

3.

 

„Dumnezeul creștinilor nu dorește pur și simplu să fie iubit. El dorește să fie singurul obiect al iubirii noastre. El nu ne va permite să respingem un singur oftat de la El; orice altă iubire nu este pentru El decât o formă de idolatrie, cu excepția cazului în care este exprimată în numele Său. Această dorință pare de neînțeles. Căci este imposibil să iubești o creatură fără să o îndumnezeiești; totuși suntem obligați să iubim pe toată lumea și totul. Creatura devine astfel o necesitate care uzurpă locul lui Dumnezeu: raiul prezenței Sale, iadul absenței Sale”. (Mauriac 1964, 26; Secțiunea 1 „Anguish”, Dimension Books).

 

4.

 

„Necurăția ne separă de Dumnezeu. Viața spirituală se supune unor legi la fel de verificabile ca și cele ale lumii fizice. Puritatea este condiția unei iubiri superioare – pentru o posesiune superioară tuturor posesiunilor: cea a lui Dumnezeu. Da, acesta este jocul și nimic mai puțin.” (Mauriac 1963, 51-52).

 

  1. În cartea sa Life of Jesus (1936), Mauriac a susținut:

 

„Dacă există o parte a mesajului creștin pe care oamenii au respins-o cu o obstinație incomparabilă, aceasta este credința în egalitatea tuturor sufletelor și raselor în fața Tatălui din Rai.” (Mauriac 1978).

 

6.

 

 „Majoritatea creștinilor nu trec niciodată dincolo de litera catehismului. Ei nu au cunoscut nimic despre Dumnezeu. Este un cuvânt care, pentru ei, nu a avut niciodată un conținut real. Ei neagă, dar nu neagă. Hristos nu a fost niciodată în viața lor”. (Mauriac 1970).

 

7.

 

„Prin urmare, ne înșelăm când considerăm misticii ca fiind creștini excepționali. Dimpotrivă, ei sunt singurii creștini adevărați. Obosesc în căutarea lui Dumnezeu, așa cum fac senzualiștii în căutarea cărnii. Ei doresc neîncetat să-L obțină; să fie obținuți de El, să-L iubească. Aici dragostea este înțeleasă ca îmbrățișarea lui Dumnezeu cu toată inima, dăruirea completă Lui și căutarea de a fi în întregime uniți cu El.” (Mauriac 1964, 26-27, Dimension Books).

 

  1. În Holy Thursday: An Intimate Remembrance (1931), Mauriac a descris aspectele etice ale credinței creștine:

 

„Mai întâi trebuie să urăști păcatul, condiție prealabilă care, în anumite cazuri, este foarte greu de îndeplinit. Apoi, trebuie să ne hotărâm să nu mai păcătuim niciodată – și aceasta nu este doar o chestiune de cuvinte, ci o determinare interioară al cărei judecător unic este Dumnezeu. În sfârșit, frica de pedeapsă nu este suficientă dacă nu este inspirată de iubirea lui Dumnezeu. Nimeni nu poate fi iertat fără un început de dragoste”. (Mauriac 1999, Cap. 5).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 53-54, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

https://facerealumii.ro/francois-mauriac/

 

 

//////////////////////////////////////////

 

Theodore Roosevelt, laureat al Premiului Nobel pentru pace: Frica de Dumnezeu înseamnă a-L iubi, respecta și cinsti pe Dumnezeu

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Premiul Nobel: Cel de-al douăzeci și șaselea președinte al Statelor Unite, Theodore Roosevelt, Jr. (1858-1919) a primit Premiul Nobel pentru pace din 1906 pentru medierea sfârșitului războiului ruso-japonez și pentru contribuția sa la diferite tratate de pace.

Naționalitate: Americană

Educație: Licență, Universitatea Harvard, 1880

Ocupație: Președinte SUA (1901-09), scriitor și explorator

 

1.

 

„Temeți-vă de Dumnezeu! Frica de Dumnezeu, în adevăratul sens al cuvântului, înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu, a-L respecta pe Dumnezeu, a-L cinsti pe Dumnezeu; și toate acestea se pot face numai iubindu-ne aproapele, tratându-l cu dreptate și milă și încercând în toate modurile să-l protejăm de nedreptate și cruzime, ascultând astfel, în măsura în care ne va permite fragilitatea noastră umană, marea și neschimbata lege a dreptății”. (Theodore Roosevelt, The Theodore Roosevelt Treasury, New York, G. P. Putnam’s Sons, 1953, 322).

 

2.

 

„Dacă există vreun loc pe pământ unde distincțiile pământești dispar, este în biserică, în prezența lui Dumnezeu. Cu cât oamenii se apropie de inima lui Hristos, cu atât se apropie unul de celălalt, indiferent de condițiile pământești.” (Theodore Roosevelt, The Free Citizen, New York, The Macmillan Company, 1956, 31).

 

3.

 

„O comunitate fără biserici, o comunitate în care bărbații și-au abandonat, au batjocorit sau ignorat nevoile religioase, este o comunitate în scădere rapidă.

 

Du-te duminica la biserică. Da – știu toate scuzele. Știu că cineva se poate închina Creatorului și se poate dedica vieții bune într-o pădure, sau pe lângă un pârâu sau în propria casă, la fel de bine ca și în biserică. Dar știu, de asemenea, că, de fapt, omul obișnuit nu se închină sau nu se dedică astfel.

 

Dacă stă departe de biserică nu își petrece timpul în fapte bune sau în meditație înaltă. Citește suplimentul colorat al ziarului; cască; caută în cele din urmă o scăpare de golul mental al izolării, mergând acolo unde golul mental combinat al multora ameliorează parțial golul mental al fiecărui individ.” (Roosevelt 1956, 26).

 

4.

 

„Sunt angajat într-unul dintre cele mai mari conflicte morale ale epocii – cel al corporațiilor colosale și fără lege împotriva guvernului. Bogăția ilegală și cumpărarea parlamentarilor cu aceasta au distrus majoritatea imperiilor din trecut și, dacă nu sunt combătute și înfrânte, ne vor distruge Republica. În calitate de lider executiv al acestei națiuni, sunt hotărât că niciun om sau grup de oameni nu va sfida legea țării. Cei bogați și puternici trebuie să respecte legea, la fel ca și cei săraci și slabi – nu mai bune și nici mai rău, ci la fel.

 

După o săptămână cu probleme complicate și în discuții aprinse, mi se odihnește sufletul când intru în Casa Domnului și mă închin și cânt – și spun aceasta – „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot”, și știu că El este Tatăl meu și că mă aduce în viața și planurile Sale; și comunic personal cu Hristos. Sunt sigur că primesc o înțelepciune care nu este a mea și o forță supraomenească pentru combaterea relelor morale pe care sunt chemat să le confrunt”. (Roosevelt 1956, 31-32).

 

5.

 

„Temeți-vă de Dumnezeu! Ne temem de Dumnezeu atunci când facem dreptate și cerem dreptate pentru oamenii din propriile noastre granițe. Suntem mincinoși față de învățăturile dreptății dacă nu facem o asemenea dreptate și cerem o asemenea dreptate. Trebuie să o facem pentru cei slabi și pentru cei puternici. Nu ne temem de Dumnezeu dacă arătăm invidie și ură răutăcioasă față de cei care sunt mai bine decât noi; și cu atât mai puțin ne temem de Dumnezeu dacă arătăm aroganță și avem o lipsă egoistă de considerație față cei care sunt mai puțin bine.” (Roosevelt 1953, 322).

 

6.

 

„Creștinismul, la urma urmei, trebuie să fie în mare măsură încercarea de a împlini acel verset al lui Miheia: „Ceea ce este bun și ceea ce Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire și milostivire și cu smerenie să mergi înaintea Domnului Dumnezeului tău!”.

 

Acest verset a fost dintotdeauna unul dintre favoritele mele, deoarece întruchipează Evanghelia, cu antidotul necesar la acea aroganță spirituală dură care este adusă de simpla încredere în Evanghelie.” (Roosevelt 1953, 322).

 

7.

 

„Fac apel la studiul Bibliei ținând cont de mai multe relatări diferite, chiar în afară de învățăturile sale etice și morale, chiar și în afară de faptul că toți oamenii serioși, toți oamenii care gândesc profund, chiar și printre necreștini, au ajuns să fie de acord că viața lui Hristos, așa cum este prezentată în cele patru Evanghelii, reprezintă o moralitate infinit mai înaltă și mai pură decât se predică în orice altă carte a lumii.

 

Fac apelul nu numai la creștinii asumați; îl fac pentru fiecare om care caută o viață înaltă și utilă, pentru fiecare om care caută inspirația religiei sau care se străduiește să-și conformeze viața unui standard etic înalt.” (Roosevelt 1956, 28).

 

8.

 

„Învățăturile Bibliei sunt atât de împletite cu întreaga noastră viață civică și socială încât ar fi literalmente – nu mă refer la figurat, vreau să spun literalmente – imposibil pentru noi să ne dăm seama ce ar deveni acea viață dacă aceste învățături ar fi îndepărtate. Am pierde aproape toate standardele după care judecăm acum atât morala publică, cât și cea privată; toate standardele spre către care tindem, cu mai multă sau mai puțină hotărâre.

 

Aproape fiecare om care, prin munca sa de-o viață, s-a adăugat la suma realizărilor de care este mândră rasa umană, de care se mândresc oamenii noștri, și-a bazat munca de-o viață în mare parte pe învățăturile Bibliei”. (Roosevelt 1956, 28).

 

9.

 

„Biserica trebuie să se adapteze îmbunătățirii practice a omenirii dacă vrea să atragă și să păstreze fidelitatea oamenilor care merită să fie păstrați și folosiți. Biserica trebuie să fie o forță vie, care respiră, vitală, altfel nu este o biserică adevărată”. (Roosevelt 1956, 29).

 

10.

 

„Adevărurile care erau adevărate la poalele Muntelui Sinai sunt adevărate acum. Adevărurile care erau adevărate când a fost formulată Regula de Aur sunt adevărate acum.

 

Niciun om nu este un cetățean bun decât dacă acționează astfel încât să arate că aplică cele Zece Porunci și Regula de Aur în conduita sa”. (Roosevelt 1956, 25).

 

Vedeți: Albert Bushnell Hart și Herbert Ronald Ferleger, Theodore Roosevelt Cyclopedia, New York: Roosevelt Memorial Association, 1941.

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 70-71, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/theodore-roosevelt/

 

//////////////////////////////////

 

Nelson Mandela, laureat al Premiului Nobel pentru pace: Toți oamenii sunt creați după chipul Creatorului și sunt copiii lui

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Premiul Nobel: Președintele Africii de Sud, Nelson Mandela (născut în 1918), a primit Premiul Nobel pentru pace din 1993 pentru rezistența sa împotriva politicilor de apartheid ale guvernului și pentru eforturile sale de a stabili o democrație nerasială în Africa de Sud. Mandela a fost judecat pentru înaltă trădare în decembrie 1956, a fost închis pentru cinci ani în noiembrie 1962 și a fost condamnat la închisoare pe viață la 12 iunie 1964. Mandela a fost eliberat la 11 februarie 1990, după 27 de ani de închisoare.

Naționalitate: Sud-african

Educație: Licențiat în drept, Universitatea din Witwatersrand, 1942; Universitatea din Fort Hare, Africa de Sud

Ocupație: Președintele Africii de Sud, 1994-1999 (după primele alegeri nerasiale din Africa de Sud, 1994)

 

  1. În discursul său de la Conferința de Paște a Bisericii Creștine Sioniste (Moria, 3 aprilie 1994), Nelson Mandela a declarat:

 

„Ne plecăm capul în închinare în această zi și mulțumim Atotputernicului pentru răsplata din ultimul an. Ne ridicăm glasul în bucurie sfântă pentru a sărbători victoria lui Hristos Înviat asupra teribilelor forțe ale morții.

 

Paștele este o sărbătoare a bucuriei Este o sărbătoare pentru că este într-adevăr un festival al speranței!

 

Paștele marchează reînnoirea vieții! Triumful luminii adevărului asupra întunericului minciunii!

 

Paștele este un festival al solidarității umane, deoarece sărbătorește împlinirea Veștii Bune!

 

Vestea Bună purtată de Mesia nostru Înviat care nu a ales o singură rasă, care nu a ales o țară, care nu a ales nicio limbă, care nu a ales niciun trib, ci a ales toată omenirea!

 

Fiecare Paște marchează renașterea credinței noastre. Acesta marchează victoria Mântuitorului nostru Înviat asupra torturii crucii și a mormântului.

 

Mesia al nostru, care a venit la noi sub forma unui Om muritor, dar care prin suferința și răstignirea Sa a atins nemurirea.

 

Mesia al nostru, născut ca un proscris într-un grajd, și executat ca un criminal pe cruce.

 

Mesia al nostru, a cărui viață mărturisește adevărul că nu există rușine în sărăcie: Cei care ar trebui să fie rușinați sunt cei care sărăcesc pe alții.

 

A cărui viață mărturisește adevărul că nu este rușine să fii persecutat: Cei care ar trebui să fie rușinați sunt cei care îi persecută pe alții.

 

A cărui viață proclamă adevărul că nu este rușine în a fi cucerit: Cei care ar trebui să fie rușinați sunt cei care îi cuceresc pe alții.

 

A cărui viață mărturisește adevărul că nu este rușine să fii deposedat: Cei care ar trebui să fie rușinați sunt cei care îi deposedează pe alții.

 

A cărui viață mărturisește adevărul că nu este rușine să fii asuprit: Cei care ar trebui să fie rușinați sunt cei care asupresc pe alții”. (Mandela 1994).

 

2.

 

„De ce, în zilele noastre, ființele umane se măcelăresc pur și simplu pentru că au îndrăznit să aparțină unor religii diferite, să vorbească limbi diferite sau să aparțină unor rase diferite?

 

Sunt ființele umane rele din fire?

 

Ce infuzează indivizii cu eu-ul și ambiția de a striga pentru putere încât genocidul își asumă mantia mijloacelor care justifică scopurile dorite cu înfocare?

 

Acestea sunt întrebări dificile, care, dacă sunt examinate greșit, pot duce la pierderea credinței în semeni. Și acolo am greși.

 

În primul rând, pentru că pierderea credinței în semeni este, așa cum ar arăta Arhiepiscopul în mod corect, pierderea credinței în Dumnezeu și în scopul vieții în sine.

 

În al doilea rând, este eronat să atribui caracterului uman o trăsătură universală pe care nu o posedă – aceea de a fi fie rău, fie uman din fire.

 

M-aș aventura să spun că există ceva bun și firesc în toate ființele umane, care derivă, printre altele, din atributul conștiinței sociale pe care îl avem cu toții. Și, da, există și ceva rău în noi toți, carne și sânge așa cum suntem, privind dorința de a ne perpetua și răsfăța sinele.

 

Din această premisă apare provocarea de a ne ordona viețile și de a ne modela moravurile în așa fel încât binele din noi toți să primeze. Cu alte cuvinte, nu suntem suflete pasive și nefericite care așteaptă mana sau pedeapsa de sus. Toți avem un rol de jucat în modelarea societății.” (Mandela 1994b).

 

  1. Într-un alt discurs la Conferința de Paște a Bisericii Creștine Sioniste (Moria, 20 aprilie 1992), Nelson Mandela a spus:

 

„Pacea să fie cu tine!

 

Ne-am alăturat vouă în acest Paște într-un act de solidaritate și de închinare. Am venit, ca toți ceilalți pelerini, să ne alăturăm unui act de reînnoire și redăruire. Sărbătoarea Paștelui, care este atât de strâns legată de sărbătoarea Trecerii, marchează renașterea lui Mesia Înviat,

 

care fără arme,

 

fără soldați,

 

fără poliție și forțe speciale ascunse,

 

fără echipe sau trupe ascunse,

 

a depășit cea mai puternică stare a timpului său.

 

Această mare sărbătoare a bucuriei marchează victoria forțelor vieții asupra morții, a speranței asupra disperării.

 

Ne rugăm cu voi pentru binecuvântările păcii! Ne rugăm cu voi pentru binecuvântările iubirii! Ne rugăm cu voi pentru binecuvântările libertății!” (Mandela 1992; vedeți și Mandela 2003, 332).

 

4.

 

„Da! O afirmăm și o vom proclama de pe vârfurile munților, că toți oamenii – fie ei negri sau albi, fie ei maro sau galbeni, fie ei bogați sau săraci, fie ei înțelepți sau proști, sunt creați după chipul Creatorului și sunt copiii lui!

 

Cei care îndrăznesc cu rasismul lor să alunge din familia omenirii pe oamenii de o culoare mai închisă!

 

Cei care exclud din harul lui Dumnezeu, oamenii care mărturisesc o altă credință prin intoleranța lor religioasă!

 

Cei care doresc să-i țină pe semenii lor departe de răsplata lui Dumnezeu prin îndepărtări forțate!

 

Cei care au alungat de pe altarul lui Dumnezeu pe oamenii pe care El i-a ales să-i facă diferiți, săvârșesc un păcat urât! Păcatul numit APARTHEID”. (Mandela 1992; vedeți și Mandela 2003, 332).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 76-77, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/nelson-mandela/

 

 

///////////////////////////////////

Blaise Pascal, fondatorul hidrostaticii, hidrodinamicii și al teoriei probabilităților: „Prin Iisus Hristos Îl cunoaștem pe Dumnezeu”

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

  1. În cartea sa Pensees (Cugetări, 1660), Blaise Pascal a scris:

 

„Iisus Hristos este un Dumnezeu pe care îl abordăm fără mândrie și în fața căruia ne smerim fără disperare”. (Pascal 1910, nr. 528).

 

2.

 

„Iisus Hristos nu a făcut altceva decât să-i învețe pe oameni să se iubească pe ei înșiși, că sunt sclavi, orbi, bolnavi, ticăloși și păcătoși; că El trebuie să-i elibereze, să-i lumineze, să-i binecuvânteze și să-i vindece; că acest lucru se va realiza prin renunțarea la sine și urmarea Lui prin suferință și moartea pe cruce.

 

Fără Iisus Hristos omul se află în viciu și în mizerie; cu Iisus Hristos omul este eliberat de viciu și de mizerie; în El este toată virtutea noastră și toată fericirea noastră. În afară de El nu există decât viciu, mizerie, întuneric, moarte, disperare.” (Pascal 1910, nr. 545-546).

 

3.

 

„Creștinismul este ciudat. Îi face pe om să recunoască faptul că este ticălos, chiar abominabil și îl face să își dorească să fie asemenea lui Dumnezeu. Fără o astfel de contrapoziție, această demnitate l-ar face îngrozitor de zadarnic sau această umilință l-ar face teribil de abject”. (Pascal 1910, nr. 537).

 

4.

 

„Cunoașterea lui Dumnezeu fără cea a mizeriei omului provoacă mândrie. Cunoașterea mizeriei omului fără cea a lui Dumnezeu provoacă disperare. Cunoașterea lui Iisus Hristos constituie calea de mijloc, pentru că în El Îl găsim atât pe Dumnezeu, cât și mizeria noastră.” (Pascal 1910, nr. 527).

 

5.

 

„Îl cunoaștem pe Dumnezeu numai prin Iisus Hristos. Fără acest Mediator, dispare orice comuniune cu Dumnezeu; prin Iisus Hristos Îl cunoaștem pe Dumnezeu. Toți cei care au pretins să-L cunoască pe Dumnezeu și să-L demonstreze fără Iisus Hristos, au avut doar dovezi slabe. Dar profețiile Îl dovedesc pe Iisus Hristos avem, care sunt dovezi solide și palpabile. Și aceste profeții, realizate și dovedite ca fiind adevărate de evenimente, marchează certitudinea acestor adevăruri și, prin urmare, divinitatea lui Hristos. Deci, în El și prin El Îl cunoaștem pe Dumnezeu”. (Pascal 1910, nr. 547).

 

6.

 

„Nu numai că doar prin Iisus Hristos Îl cunoaștem pe Dumnezeu, dar doar prin Iisus Hristos ne cunoaștem pe noi înșine. Cunoaștem viața și moartea numai prin Iisus Hristos. În afară de Iisus Hristos, nu știm care este viața noastră, nici moartea noastră, nici pe Dumnezeu, nici pe noi înșine.

 

Astfel, fără Scriptură, care îl are numai pe Iisus Hristos în centru, nu știm nimic și nu vedem decât întuneric și confuzie în natura lui Dumnezeu și în propria noastră natură.” (Pascal 1910, nr. 548).

 

7.

 

„Există două moduri de a demonstra adevărurile religiei noastre; unul prin puterea rațiunii, celălalt prin autoritatea celui care vorbește.

 

Nu facem uz de acesta din urmă, ci de cel dintâi. Nu spunem: „Acest lucru trebuie crezut, pentru că Scriptura, care îl afirmă, este divină.” Dar noi spunem că trebuie crezut pentru un motiv anume, care reprezintă un argument slab, deoarece rațiunea poate fi modelată de toate.” (Pascal 1910, nr. 561).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 93-94, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

https://facerealumii.ro/blaise-pascal-2/

 

 

/////////////////////////////////////////

                                                 

Rene Descartes, fondator al geometriei analitice și al filosofiei moderne: „Certitudinea și adevărul tuturor științelor depind doar de cunoașterea adevăratului Dumnezeu”

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

  1. La începutul cărții Meditations (1641), Descartes a scris:

 

„Am fost întotdeauna de părere că cele două întrebări referitoare la Dumnezeu și Suflet ar trebui să primească răspuns mai degrabă cu ajutorul Filozofiei decât al Teologiei; pentru că, deși pentru noi, credincioșii, este suficient să considerăm drept chestiuni de credință că sufletul uman nu piere cu trupul și că Dumnezeu există, totuși, cu siguranță, pare imposibil să convingem necredincioșii de realitatea oricărei religii, sau aproape orice virtute morală, cu excepția cazului în care, în primul rând, aceste două lucruri li se dovedesc prin rațiunea naturală. Și întrucât în această viață există deseori recompense mai mari acordate viciului decât virtuții, puțini ar prefera dreptul la ce e util, dacă nu ar fi reținuți nici de frica de Dumnezeu, nici de așteptarea unei alte vieți”. (Descartes 1901).

 

2.

 

„Este absolut adevărat că trebuie să credem în Dumnezeu, pentru că așa învață și Sfintele Scripturi. Pe de altă parte, trebuie să credem în Sfintele Scripturi, deoarece acestea vin de la Dumnezeu”. (Descartes 1950, Letter of Dedication).

 

3.

 

„Și astfel văd foarte clar că certitudinea și adevărul tuturor științelor depind doar de cunoașterea adevăratului Dumnezeu, astfel încât, înainte de a-L cunoaște, nu aș putea avea cunoștințe perfecte despre orice alt lucru. Și acum, când Îl cunosc, posed mijloacele de a dobândi o cunoaștere perfectă, atât în raport cu Dumnezeu Însuși și alte obiecte intelectuale, cât și cu natura corporală.” (Descartes 1901, Meditation V).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 92-93, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/rene-descartes/

 

///////////////////////////////////////

 

Nicolaus Copernic, fondator al cosmologiei heliocentrice: Cunoașterea lucrărilor lui Dumnezeu este un mod de închinarea la Cel Preaînalt

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

1.

 

„A cunoaște lucrările puternice ale lui Dumnezeu, pentru a înțelege înțelepciunea și măreția și puterea Lui, pentru a aprecia minunata lucrare a legilor Sale, cu siguranță toate acestea trebuie să fie un mod plăcut și acceptabil de închinare la Cel Preaînalt, pentru care ignoranța nu poate fi mai plăcută decât cunoașterea.” (Copernicus, așa cum este citat în Neff 1952, 191-192; și în Hubbard 1905, v).

 

2.

 

„Nu doresc Harul primit de Pavel,

 

Nici voia bună cu care L-ai iertat pe Petru,

 

Numai ceea ce Tu ai dat hoțului pe cruce,

 

Mila aceea ți-o cer.”

 

(Copernicus, așa cum este citat în Trepatschko 1994, Vol. 44).

 

  1. În lucrarea sa revoluționară De revolutionibus orbium caelestium (Despre revoluțiile sferelor cerești, 1543), Copernic a scris:

 

„Căci cine, după ce s-a raportat la lucrurile pe care le vede stabilite în cea mai bună ordine și dirijate prin conducerea divină, nu ar fi trezit prin contemplarea sârguincioasă a acestora și printr-o anumită obișnuință, la ceea ce este cel mai bun și nu ar admira pe Inventatorul tuturor lucrurilor, în care se află toată fericirea și tot binele? Căci, cu siguranță, psalmistul divin nu a spus în mod gratuit că s-a bucurat de lucrările lui Dumnezeu și de lucrările mâinilor Sale, cu excepția cazului în care prin intermediul acestor lucruri, ca printr-un fel de vehicul, suntem transportați la contemplarea binelui suprem.” (Copernicus, 1873, 10-11).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 91, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/nicolaus-copernic/

 

//////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Galileo Galilei, fondator al fizicii experimentale: „Inteligența umană este o lucrare a lui Dumnezeu și una dintre cele mai minunate”

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

1.

 

„Domnului, căruia mă închin și Îi mulțumesc,

 

Aceasta stapânește cerurile cu pleoapa Sa.

 

Mă întorc la El obosit, dar plin de viață”. (Galileo, așa cum este citat în Caputo 2000, 85).

 

2.

 

„Când reflectez la atâtea lucruri profund minunate pe care oamenii le-au înțeles, căutat și făcut, recunosc și mai clar că inteligența umană este o lucrare a lui Dumnezeu și una dintre cele mai minunate”. (Galileo, așa cum este citat în Caputo 2000, 85).

 

3.

 

„Sfânta Scriptură nu poate greși și legile conținute în aceasta sunt absolut adevărate și sfinte. Dar interpreții săi sunt susceptibili să greșească în multe feluri.” (Galileo, așa cum este citat în Ross 1991, 20).

 

4.

 

„Sfânta Biblie nu poate spune niciodată neadevăr – ori de câte ori este înțeles adevăratul ei sens”. (Galileo, așa cum este citat în Drake 1957, 181).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 90-91, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/galileo-galilei-2/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

Desmond Tutu, laureat al Premiului Nobel pentru pace: „Dumnezeu ne-a dat un dar incredibil – darul de a alege”

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Premiul Nobel: Profesorul de teologie, Desmond Tutu (născut în 1931) a primit Premiul Nobel pentru pace în 1984 pentru rolul său în opoziția împotriva apartheidului din Africa de Sud.

Naționalitate: Sud-african

Educație: Masterat în teologie, King’s College, Londra, 1966

Ocupație: Profesor de teologie la Universitatea Emory din Atlanta, SUA (1999-prezent); Secretar general al Consiliului Sudic al Bisericilor din Africa de Sud (1978); Arhiepiscop anglican de Cape Town (1986)

 

  1. În discursul său de la primirea Premiului Nobel (11 decembrie 1984, Les Prix Nobel 1984), Desmond Tutu a spus:

 

„Când vom afla că ființele umane sunt de o valoare infinită, deoarece au fost create după chipul lui Dumnezeu și că este o blasfemie să le tratezi ca și cum ar fi mai puțin decât aceasta, iar a face așa ceva are efecte asupra celor care o fac? În dezumanizarea altora, ei înșiși sunt dezumanizați. Poate că opresiunea dezumanizează opresorul la fel de mult, dacă nu mai mult decât oprimatul.

 

Dumnezeu ne cheamă să colaborăm cu El, astfel încât să putem extinde Împărăția Sa de dreptate, bunătate, compasiune, grijă, împărtășire, râs, bucurie și împăcare, astfel încât împărățiile acestei lumi să devină Împărăția Dumnezeului nostru și a lui Hristos și El va domni în vecii vecilor. Amin.” (Tutu 1985, 246).

 

  1. La întrebarea: „Dacă există un Dumnezeu, de ce suferă atât de mulți oameni și de ce atât de mulți oameni se urăsc în funcție de culoarea lor?”, Desmond Tutu a răspuns:

 

„În cele din urmă, este un tribut extraordinar pentru noi că Dumnezeul nostru nu este unul care continuă să intervină direct. Pentru că Dumnezeu ne-a dat un dar incredibil – darul de a alege.

 

Este ca un părinte. Părinții își văd adesea copilul, pe care îl iubesc, că va lua o decizie greșită. Părintele bun este cel care îți va permite să iei decizia, pentru că așa vei învăța cum să crești.

 

Nu este ca și cum Dumnezeu nu face nimic. Dumnezeu ne respectă și ne spune: „Dacă veți fi persoane și nu roboți, atunci va trebui să fiți liberi, veți avea spațiu de alegere. Realitatea libertății voastre este judecată de faptul că vă las libertatea chiar să alegeți să Mă respingeți, să alegeți greșit.’

 

Trebuie să trăim cu consecințele acelor alegeri. Dumnezeu nu ne abandonează! Iisus Hristos a murit în cele din urmă din grija lui Dumnezeu pentru noi, când ne-am băgat în mizeria în care ne aflăm.” (Tutu 1995).

 

3.

 

„Dumnezeul căruia mă închin este cel revelat de Iisus. Iisus este ca o fereastră către caracterul lui Dumnezeu. Acesta este un Dumnezeu care afirmă viața, care se opune oricărui lucru ce subminează integritatea cuiva.” (Tutu 1995).

 

4.

 

„Dumnezeul căruia mă închin este un Dumnezeu ciudat. Pentru că Dumnezeu este atotputernic, dar este și Dumnezeu slab. Un paradox extraordinar: că este Dumnezeu, un Dumnezeu al dreptății, care vrea să vadă dreptatea în lume. Dar pentru că Dumnezeu respectă atât de mult libertatea noastră, El nu va interveni, ca și cum ar fulgera pe toți despoții. Dumnezeu așteaptă partenerii lui Dumnezeu – pe noi.

 

Dumnezeu are un vis. Dumnezeu are visul unei lumi care este diferită, o lume în care tu și eu avem grijă unul de celălalt pentru că aparținem unei singure familii. Și vreau să fac un apel în numele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Mă puteți ajuta să-mi realizez visul? Visul meu despre o lume care este mai grijulie, o lume care este mai plină de compasiune, o lume care spune că oamenii contează mai mult decât lucrurile. Oamenii contează mai mult decât profiturile. Acesta este visul meu ”, spune Dumnezeu. „Vă rog să mă ajutați să-mi realizez visul și nu am pe nimeni, în afară de voi.” (Tutu 1998).

 

  1. În predica sa de la 11 septembrie 2002, la Catedrala Națională din Washington, Desmond Tutu a spus:

 

„Dragi prieteni, în multe privințe, noi toți suntem vulnerabili, fragili. Căci vulnerabilitatea este esența creaturii. Numai Dumnezeu este invincibil.

 

Biblia are imagini minunate ale lui Dumnezeu care ține apele haosului care caută să copleșească. Dumnezeu ține deșertul care caută să acopere terenul arabil. Noi existăm doar pentru că Dumnezeu înfrânează forțele răului.

 

Și Biblia are această imagine incredibilă despre tine, despre mine, despre noi toți, fiecare, ținut ca ceva prețios și fragil în mâinile lui Dumnezeu. Noi existăm datorită suflării veșnice a lui Dumnezeu în ființa noastră. Și existăm doar pentru că Dumnezeu ne ține în ființă. Altfel, ne-am dezintegra în neant, uitare, din care ne-a adus porunca lui Dumnezeu”. (Tutu 2002).

 

6.

 

„Puterile întunericului, ale răului și ale distrugerii au făcut tot ce era mai rău, L-au ucis pe Domnul vieții Însuși. Dar moartea aceea nu era sfârșitul. Acea moarte a fost începutul unei vieți glorioase, viața învierii. Acea moarte a fost moartea morții însăși – pentru că Iisus Hristos trăiește în vecii vecilor”. (Desmond Tutu, The Rainbow People of God, New York, Image Books, 1996, 18).

 

7.

 

„Dumnezeu ne-a creat ca familie. Dumnezeu ne-a creat astfel încât să formăm familia umană, coexistând pentru că am fost făcuți unul pentru celălalt. Nu suntem făcuți pentru o autosuficiență exclusivă, ci pentru interdependență.” (Tutu 1985, 246).

 

  1. În scrisoarea deschisă adresată primului ministru al guvernului apartheidului din Africa de Sud, B. J. Vorster (6 mai 1976), Desmond Tutu a scris:

 

„Vă scriu ca o ființă umană către o altă ființă umană, creată glorios după chipul aceluiași Dumnezeu, răscumpărat de același Fiu al lui Dumnezeu care, pentru binele nostru, a murit pe cruce și a înviat triumfător din morți și împărățește în slavă acum de-a dreapta Tatălui; sfințit de același Duh Sfânt care lucrează lăuntric în noi toți pentru a ne schimba inimile de piatră în inimi de carne.

 

Prin urmare, vă scriu, Domnule, ca un creștin către altul, pentru că prin botezul nostru comun am fost membri și suntem uniți în Trupul dragului nostru Domn și Mântuitor, Iisus Hristos. Acest Iisus Hristos, orice am fi făcut, a distrus tot ceea ce ne separă în mod irelevant – cum ar fi rasa, sexul, cultura, statutul etc. În acest Iisus Hristos suntem legați pentru totdeauna ca o singură umanitate răscumpărată, albi și negri împreună.” (Desmond Tutu, The Rainbow People of God, NY, Image Books, 1996, 7).

 

  1. Rugăciunea preferată a lui Desmond Tutu este rugăciunea Sfântului Francisc de Assisi:

 

„Doamne, fă-mă o cale a păcii Tale

 

ca acolo unde este ură, să pot aduce dragoste,

 

ca acolo unde este greșeală, să pot aduce spiritul iertării,

 

ca acolo unde este discordie, să pot aduce armonie,

 

ca acolo unde este abatere, să pot aduce adevăr,

 

ca acolo unde este îndoială, să pot aduce credință,

 

ca acolo unde este disperare, să pot aduce speranță,

 

ca acolo unde este întuneric, să pot aduce lumină,

 

ca acolo unde este tristețe, să pot aduce bucurie.

 

Doamne, dă-mi voie să caut mai degrabă

 

a mângâia decât a fi mângâiat,

 

a înțelege decât a fi înțeles,

 

a iubi decât a fi iubit.

 

Căci prin uitarea de sine te poți găsi,

 

prin iertare poți fi iertat,

 

prin moarte te poți trezi la viața veșnică. Amin.”

 

(Desmond Tutu, The Rainbow People of God, New York, Image Books, 1996, 13; vedeți și Les Prix Nobel 1979).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 84-86, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/desmond-tutu/

 

 

/////////////////////////////////////////

 

Martin Luther King, Jr., laureat al Premiului Nobel pentru pace: „Orice am face, trebuie să-L punem pe Dumnezeu pe primul plan”

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Premiul Nobel: Martin Luther King, Jr. (1929–1968) a primit Premiul Nobel pentru pace din 1964 pentru lupta sa împotriva rasismului și pentru eforturile de a realiza integrarea fără violență în Statele Unite. King a fost asasinat de un lunetist la 4 aprilie 1968, în Memphis, Tennessee, unde urma să conducă un marș de protest.

Naționalitate: Americană

Educație: Licență în sociologie, colegiul Morehouse din Atlanta, GA, 1948; Doctorat în Teologie sistematică, Universitatea din Boston, 1955

Ocupație: Președinte Southern Christian Leadership Conference (1957-1968); Pastor baptist (1947-1968)

 

  1. Martin Luther King a încheiat ultimul său discurs „Am fost în vârful muntelui” (3 aprilie 1968, Memphis, Tennessee) astfel:

 

„Nu știu ce se va întâmpla acum. Avem câteva zile dificile înainte. Dar nu contează pentru mine acum, pentru că am fost în vârful muntelui. Și nu mă deranjează. Ca oricine, aș vrea să duc o viață lungă; longevitatea își are locul său. Dar acum nu mă preocupă aceasta. Vreau doar să fac voia lui Dumnezeu. Și El mi-a permis să urc muntele. Și m-am uitat dincolo de el. Și am văzut Țara Făgăduită. S-ar putea să nu ajung acolo cu voi. Dar vreau să știți în această seară că noi, ca popor, vom ajunge în Țara Făgăduită. Și sunt așa fericit în această seară încât nu mă îngrijorează nimic. Nu mă tem de niciun om. Ochii mei au văzut slava venirii Domnului”. (Fragment din ultimul discurs al lui King, înainte de a fi asasinat la 4 aprilie 1968; vedeți Martin Luther King, The Words of Martin Luther King, Jr., New York, Newmarket Press, 1983, 94).

 

  1. În discursul său de la decernarea Premiului Nobel (11 decembrie 1964, Universitatea din Oslo), King a declarat:

 

„Adânc gravat în fibra tradiției noastre religioase este convingerea că oamenii sunt creați după chipul lui Dumnezeu și că sunt suflete de o infinită valoare metafizică, care au primit o moștenire a demnității și valorii. Dacă simțim acest lucru ca fiind un fapt moral profund, nu ne putem mulțumi să vedem oameni flămânzi, să vedem oameni victimizați de foame și de boală atunci când avem mijloacele de a-i ajuta”. (King, așa cum este citat în Peace!, Marek Thee – editor, Editura UNESCO, 1995, 374).

 

  1. În discursul său rostit la Pelerinajul de Rugăciune pentru Libertate (17 mai 1957, Washington, D.C.), King a spus:

 

„Trebuie să întâmpinăm ura cu dragoste. Trebuie să întâmpinăm forța fizică cu cea sufletească. Există o voce care strigă prin timp, spunând: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc”. Aceeași voce strigă în termeni aduși la proporții cosmice: „Toți cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.” Și istoria este plină de oasele albite ale națiunilor care nu au respectat această poruncă. Trebuie să urmăm non-violența și dragostea.

 

Acum, nu vorbesc despre un fel de iubire sentimentală, superficială. Nu vorbesc despre eros, care este un fel de dragoste estetică, romantică. Nici măcar nu vorbesc despre philia, care este un fel de afecțiune intimă între prietenii personali.

 

Dar vorbesc despre agape. Vorbesc despre dragostea lui Dumnezeu în inimile oamenilor. Vorbesc despre un tip de iubire, care te va determina să iubești persoana care face fapta rea, în timp ce urăști fapta pe care o face persoana respectivă”. (King 1957a).

 

4.

 

„Am decis să iubesc. Dacă căutați binele cel mai înalt, cred că îl puteți găsi prin iubire. Și partea frumoasă este că nu ne mișcăm greșit atunci când o facem, pentru că Ioan avea dreptate, Dumnezeu este iubire. Cel care urăște nu îl cunoaște pe Dumnezeu, dar cel care iubește are cheia ce deschide ușa înțelesului realității ultime.” (King 1967).

 

5.

 

„Orice am face, trebuie să-L punem pe Dumnezeu pe primul plan. Să fim creștini în toate acțiunile noastre. Dar vreau să vă spun în această seară că nu este suficient să vorbim despre dragoste; dragostea este unul dintre punctele esențiale ale credinței creștine. Există o altă latură numită dreptate. Iar dreptatea este cu adevărat dragoste. Dreptatea este iubirea care corectează ceea ce se revoltă împotriva iubirii.” (King 1955).

 

  1. În discursul său rostit la Pelerinajul de Rugăciune pentru Libertate (17 mai 1957, Washington, D.C.), King a declarat:

 

„Închei spunând că fiecare dintre noi trebuie să aibă credință în viitor. Să nu disperăm. Să ne dăm seama că, în timp ce luptăm pentru dreptate și libertate, avem o companie cosmică. Aceasta este credința îndelungată a tradiției ebraico-creștine: că Dumnezeu nu este un Motor aristotelic neclintit care doar se gândește la Sine. El nu este doar un Dumnezeu care se cunoaște pe Sine, ci un Dumnezeu iubitor care lucrează veșnic în istorie pentru stabilirea Împărăției Sale.

 

Iar cei dintre noi care chemăm numele lui Iisus Hristos găsim un eveniment în cadrul credinței noastre creștine care ne spune acest lucru. Există ceva în credința noastră care ne spune: „Să nu disperați niciodată; să nu cedați niciodată; să nu simțiți niciodată că este condamnată cauza justiției și a dreptății”.” (King 1957a).

 

  1. În discursul său de acceptare a Premiului Nobel (10 decembrie 1964, Oslo, Norvegia), Dr. King a declarat:

 

„Încă mai cred că într-o zi omenirea se va pleca în fața altarelor lui Dumnezeu și va fi încoronată triumfătoare în urma războiului și a vărsării de sânge, iar bunăvoința răscumpărătoare și non-violentă va proclama stăpânirea țării.

 

„Ci fiecare va sta liniștit sub vita și smochinul lui și nimeni nu-i va înfricoșa, căci gura Domnului Savaot a grăit!”

 

Încă mai cred că vom triumfa”. (Martin Luther King, The Words of Martin Luther King, Jr., 1983, 91).

 

  1. Dr. King a susținut că nu a existat niciun conflict între credința sa religioasă și activitatea sa socială:

 

„Credem ferm în revelația lui Dumnezeu prin Iisus Hristos. Nu văd niciun conflict între devotamentul nostru față de Iisus Hristos și acțiunea noastră prezentă. De fapt, văd o relație necesară. Dacă cineva este cu adevărat devotat religiei lui Iisus, El va căuta să scape pământul de relele sociale. Evanghelia este atât socială, cât și personală”. (King, așa cum este citat în Stephen B. Oates, The Life of Martin Luther King, Jr., NY, Harper și Row, 1982, 81-82).

 

  1. În discursul său ținut la Marșul de la Washington (28 august 1963), King a spus:

 

„Astăzi am un ideal.

 

Am un ideal că într-o zi fiecare vale va fi înălțată, fiecare deal și munte va fi coborât, locurile denivelate vor deveni câmpii, și locurile strâmbe vor fi îndreptate și slava Domnului va fi descoperită și tot trupul o va vedea împreună.

 

Cu această credință vom putea lucra împreună, să ne rugăm împreună, să luptăm împreună, să mergem la închisoare împreună, să ne ridicăm împreună pentru libertate, știind că vom fi liberi într-o zi”. (Martin Luther King, The Words of Martin Luther King, Jr., 1983, 95).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 81-83, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/martin-luther-king/

///////////////////////////////////////////

 

Ludwig Wittgenstein, unul dintre fondatorii filozofiei analitice: „A crede în Dumnezeu înseamnă a vedea că viața are un sens”

 

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Potrivit Encyclopedia Britannica (1997), „Wittgenstein este cel mai mare filosof al secolului XX”.

 

1.

 

„A crede în Dumnezeu înseamnă a înțelege întrebarea despre sensul vieții.

 

A crede în Dumnezeu înseamnă a vedea că faptele lumii nu sunt sfârșitul problemei.

 

A crede în Dumnezeu înseamnă a vedea că viața are un sens”. (Wittgenstein, așa cum este citat în Arthur Allen Cohen și Paul Mendes-Flohr, Contemporary Jewish Religious Thought, New York, Free Press, 1988, 567).

 

  1. La un moment dat, Wittgenstein începea fiecare zi repetând Rugăciunea Domnului. În ceea ce privește această rugăciune, odată i-a spus prietenului său Maurice Drury:

 

„Este cea mai extraordinară rugăciune scrisă vreodată. Nimeni nu a compus vreodată o rugăciune ca aceasta. Dar amintiți-vă că religia creștină nu constă în a spune multe rugăciuni, de fapt ni se poruncește exact opusul. Dacă tu și cu mine trebuie să trăim vieți religioase, nu înseamnă că trebuie să vorbim mult despre religie, ci că într-un fel sau altul viețile noastre sunt diferite”. (Wittgenstein, așa cum este citat în Ludwig Wittgenstein: Personal Recollections, editor – Rush Rhees, Oxford, Basil Blackwell, 1981, 109).

 

  1. Jurnalele pe care le-a ținut Wittgenstein în timpul Primului Război Mondial (în care a fost voluntar) dezvăluie că s-a rugat deseori, nu ca să fie scutit de moarte, ci ca să-l întâmpine fără lașitate și fără să-și piardă controlul:

 

„Cum mă voi comporta când se va ajunge împușcături? Nu mi-e frică să fiu împușcat, ci să nu-mi fac datoria în mod corespunzător. Doamne, dă-mi putere! Amin!

 

Dacă totul s-a terminat pentru mine, să am o moarte bună, conștient de mine. Să nu mă pierd niciodată! Acum aș putea avea ocazia să fiu o ființă umană decentă, pentru că sunt față în față cu moartea. Fie ca Duhul Sfânt să mă lumineze”. (Wittgenstein, așa cum este citat în Norman Malcolm, Wittgenstein: A Religious Point of View?, Londra, Routledge, 1993, 8-9).

 

  1. Lui Drury i-a spus:

 

„Cred că numai dacă încerci să fii de ajutor celorlalți, vei găsi în cele din urmă calea către Dumnezeu.” (Wittgenstein, așa cum este citat în Norman Malcolm, Wittgenstein: A Religious Point of View?, Londra, Routledge, 1993, 20).

 

  1. În 1929, Wittgenstein a scris:

 

„Dacă ceva este bun, este și divin. Într-un mod ciudat, aceasta îmi rezumă etica. Numai supranaturalul poate exprima supranaturalul.” (Wittgenstein, așa cum este citat în Norman Malcolm, Wittgenstein: A Religious Point of View?, Londra, Routledge, 1993, 16).

 

  1. Iată o comparație a Evangheliilor cu scrisorile lui Pavel:

 

„Izvorul care curge liniștit și transparent prin Evanghelii pare să facă spumă în Epistolele lui Pavel. Sau, așa mi se pare mie. Poate că doar propria mea necurăție vede tulburări în ea; căci de ce această necurăție nu ar trebui să poată murdărească ceea ce este curat? Dar pentru mine este ca și cum aș vedea pasiunea umană aici, ceva de genul mândriei sau mâniei, care nu este de acord cu smerenia Evangheliilor. De parcă ar fi un accent pe propria sa persoană și chiar ca act religios, care este străin Evangheliei.

 

În Evanghelii – așa mi se pare – totul este mai puțin pretențios, mai smerit, mai simplu. Sunt colibe; cu Pavel ca o biserică. Acolo toți oamenii sunt egali și Dumnezeu însuși este un om; la Pavel există ceva ca o ierarhie; onoruri și funcții. Așa mise pare.” (Wittgenstein, așa cum este citat în Norman Malcolm, Wittgenstein: A Religious Point of View?, Londra, Routledge, 1993, 16).

 

7.

 

„WITTGENSTEIN: Drury, care este Evanghelia ta preferată?

 

DRURY: Nu cred că mi-am pus vreodată această întrebare.

 

WITTGENSTEIN: A mea este cea după Sfântul Matei. Matei mi se pare că conține totul. Acum, nu pot să înțeleg a patra Evanghelie. Când citesc acele discursuri lungi, e ca și cum ar vorbi o altă persoană decât în Evangheliile sinoptice. Singura întâmplare care îmi amintește de celelalte este cea a femeii prinse asupra faptului de adulter.

 

… La un moment dat am crezut că epistolele Sfântului Pavel arătau o religie diferită de cea a Evangheliilor. Dar acum văd clar că m-am înșelat. Este una și aceeași religie atât în Evanghelii, cât și în Epistole”. (Wittgenstein, așa cum este citat în Ludwig Wittgenstein: Personal Recollections, editor – Rush Rhees, Oxford, Basil Blackwell, 1981, 177-178).

 

8.

 

„Religia creștină este doar pentru cel care are nevoie de ajutor infinit, deci numai pentru cel care simte o nevoie infinită. Întreaga planetă nu poate fi într-o angoasă mai mare decât un singur suflet. Credința creștină – așa cum o văd eu – este refugiul în această durere supremă.

 

Cui îi este dat să-și deschidă inima în această angoasă, în loc să o închidă, acceptă mijloacele de mântuire în inima sa”. (Wittgenstein, așa cum este citat în Norman Malcolm, Wittgenstein: A Religious Point of View?, Londra, Routledge, 1993, 17).

 

9.

 

„Creștinismul este într-adevăr singura cale sigură spre fericire”. (Wittgenstein, așa cum este citat în Monk 1991, 122).

 

10.

 

„Creștinismul nu este o doctrină; adică nu este o teorie despre ceea ce s-a întâmplat și se va întâmpla cu sufletul uman, ci o descriere a unui eveniment real din viețile oamenilor. Căci ‘conștiința păcatului’ este un eveniment real, la fel și disperarea și mântuirea prin credință”. (Wittgenstein, așa cum este citat în Norman Malcolm, Wittgenstein: A Religious Point of View?, Londra, Routledge, 1993, 16).

 

11.

 

„Credința religioasă și superstiția sunt cu totul diferite. Una dintre ele izvorăște din frică și este un fel de știință falsă. Cealaltă este o încredere.” (Wittgenstein, așa cum este citat în Norman Malcolm, Wittgenstein: A Religious Point of View?, Londra, Routledge, 1993, 18).

 

  1. Biograful și prietenul lui Wittgenstein, Norman Malcolm a scris:

 

„Viața matură a lui Wittgenstein a fost puternic marcată de gândirea și sentimentul religios. Sunt înclinat să cred că el a fost mai profund religios decât mulți oameni care se consideră drept credincioși religioși.” (Wittgenstein, așa cum este citat în Norman Malcolm, Wittgenstein: A Religious Point of View?, Londra, Routledge, 1993, 21-22).

 

  1. Cu doi ani înainte de moartea sa, Wittgenstein i-a spus lui Drury:

 

„Am primit o scrisoare de la un prieten vechi din Austria, un preot. El speră că lucrarea mea va merge bine, dacă va fi voia lui Dumnezeu. Acum asta este tot ce vreau: dacă va fi voia lui Dumnezeu.

 

Bach a scris pe prima pagină a broșurii Orgelbuechlein, „spre gloria Dumnezeului Preaînalt și spre folosința aproapelui meu.” Asta mi-aș fi dorit să spun despre lucrarea mea”. (Wittgenstein, așa cum este citat în Ludwig Wittgenstein: Personal Recollections, editor – Rush Rhees, Oxford, Basil Blackwell, 1981, 181-182).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 116-117, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/ludwig-wittgenstein/

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

David Hume, filozof, istoric și economist scoțian, fondator al scepticismului modern: Ordinea universului dovedește că Dumnezeu există

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

  1. În 1745, în celebra sa scrisoare către John Coutts (Lord Provost of Edinburgh), David Hume a scris:

 

„Oriunde văd Ordinea, deduc din Experiență că acolo a existat o Proiectare și un Plan. Și același principiu care mă conduce la această inferență, atunci când mă gândesc la o clădire, ordonată și frumoasă în întregul cadru și structură; același Principiu mă obligă să deduc un Arhitect infinit perfect, din infinita Artă și Concepție care este ilustrată în întreaga Țesătură a Universului.” (Vedeți Hume 1977, 120; A Letter From a Gentleman to His Friend in Edinburgh).

 

  1. În introducerea cărții sale, The Natural History of Religion (1757), Hume a declarat:

 

„Întregul cadru al naturii arată un Autor inteligent; și niciun solicitant rațional nu poate, după o reflecție serioasă, să-și suspende credința un moment în ceea ce privește principiile primare ale teismului și ale religiei autentice”. (Hume 1956, 21).

 

  1. În The Natural History of Religion (1757), Hume a scris:

 

„Dacă oamenii ar fi fost conduși la înțelegerea Puterii invizibile și inteligente printr-o contemplare a operelor naturii, ei nu ar putea niciodată să accepte altceva decât o singură Ființă, care a dăruit existența și ordinea acestei mașinării vaste și a reglat toate părțile sale, în conformitate cu un plan sau un sistem conectat. … Toate lucrurile din univers provin, în mod evident, dintr-o singură bucată. Fiecare lucru este adaptat la fiecare lucru. Un design prevalează de-a lungul întregului. Și această uniformitate conduce mintea la recunoașterea unui singur Autor.” (Hume 1956, 26).

 

4.

 

„Ordinea universului dovedește o Minte atotputernică.” (Hume 1978; Treatise, 633n).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 112, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/david-hume/

 

 

/////////////////////////////////////////////

Voltaire, filozof și istoric francez, unul dintre cei mai influenți gânditori ai Iluminismului: Toată natura ne strigă că Dumnezeu există

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

1.

 

„În seara asta am avut o stare de meditație. Eram absorbit de contemplarea naturii; Am admirat imensitatea, mișcările, armonia acelor aștri infiniți.

 

Am admirat și mai mult Inteligența care dirijează aceste forțe uriașe. Mi-am spus: „Trebuie să fii orb ca să nu fi uimit de acest spectacol; trebuie să fii prost ca să nu-l recunoști pe Autor; trebuie să fii nebun ca să nu te închini Lui.” (Voltaire, așa cum este citat în Redman 1963, 187).

 

2.

 

„Mor, adorându-l pe Dumnezeu, iubindu-mi prietenii, neurându-mi dușmanii și detestând superstițiile.” (Voltaire, așa cum este citat în Parton 1884, 577).

 

3.

 

„Toată natura ne strigă că El există, că există o Inteligență Supremă, o putere imensă, o ordine admirabilă și toate ne învață dependența noastră”. (Voltaire, așa cum este citat în Parton 1884, 554).

 

4.

 

„Cred în Dumnezeu, nu Dumnezeul misticilor și al teologilor, ci în Dumnezeul naturii, marele geometru, arhitectul universului, principalul motor, inalterabil, transcendental, veșnic”. (Voltaire, așa cum este citat în Cragg 1970, 237).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 112, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

https://facerealumii.ro/voltaire/

 

//////////////////////////////////////////////

 

Francis Collins, Director al Institutului Național de Cercetare a Genomului Uman: „Principiile credinței sunt complementare principiilor științei”

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

  1. În introducerea cărții sale, The Language of God (2006), Francis Collins a scris:

 

„Pentru mine, experiența secvențierii genomului uman și a descoperirii acestui text remarcabil a fost atât o realizare științifică uimitoare, cât și un prilej de închinare.

 

Mulți vor fi nedumeriți de aceste sentimente, presupunând că un om de știință riguros nu ar putea fi, de asemenea, credincios într-un Dumnezeu transcendent. Această carte își propune să alunge această noțiune, argumentând că, credința în Dumnezeu este o alegere cu totul rațională și că, de fapt, principiile credinței sunt complementare principiilor științei.” (Francis S. Collins, The Language of God: A Scientist Presents Evidence for Belief, New York, Free Press, 2006).

 

2.

 

„Domeniul științei este explorarea naturii. Domeniul lui Dumnezeu se află în lumea spirituală, un tărâm imposibil de explorat cu instrumentele și limbajul științei. Trebuie examinat cu inima, mintea și sufletul – iar mintea trebuie să găsească o modalitate de a accepta ambele tărâmuri.” (Collins 2006).

 

3.

 

„Nu am niciun motiv să văd o discordanță între ceea ce știu ca om de știință care își petrece toată ziua studiind genomul oamenilor și ceea ce cred ca o persoană care acordă o atenție deosebită la ceea ce Biblia m-a învățat despre Dumnezeu și despre Iisus Hristos. Acestea sunt puncte de vedere complet compatibile. Știința este modalitatea – într-adevăr, o modalitate puternică – de a studia lumea naturală. Știința nu este deosebit de eficientă – de fapt, este destul de ineficientă – în a face comentarii despre lumea supranaturală. Ambele lumi, pentru mine, sunt destul de reale și de importante. Sunt investigate în moduri diferite. Ele coexistă. Se luminează reciproc.” (Collins 2000).

 

  1. La întrebarea „Sunteți protestant? Un protestant evanghelic? Ce sunteți?”, dr. Collins a răspuns:

 

„Cred că m-aș numi un creștin serios. Acesta este cineva care crede în realitatea morții și a Învierii lui Hristos și care încearcă să o integreze în viața de zi cu zi și nu doar să o restrângă la ceva despre care vorbim duminica dimineață”. (Collins 2000).

 

5.

 

„Știința este singura modalitate fiabilă de a înțelege lumea naturală, iar instrumentele sale pot genera informații profunde atunci când sunt utilizate în mod corespunzător. Dar știința nu poate răspunde la întrebări precum „De ce a apărut universul?”, „Care este sensul existenței umane?”, „Ce se întâmplă după ce murim?”. Una dintre cele mai puternice motivații ale omenirii este să căutăm răspunsuri la întrebări profunde și ne trebuie toată puterea perspectivelor științifice și spirituale pentru a înțelege ceea ce este văzut și nevăzut.” (Collins 2006).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 102-103, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

https://facerealumii.ro/francis-collins/

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Sir Joseph J. Thomson, laureat al Premiului Nobel pentru fizică, descoperitor al electronului și fondator al fizicii atomice: „Mari sunt lucrurile Domnului”

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

  1. Discursul lui J. J. Thomson către Asociația Britanică este publicat în binecunoscuta revistă științifică Nature (26 august 1909). Sir Joseph își încheie discursul astfel:

 

„Pe măsură ce cucerim vârf după vârf, vedem în fața noastră regiuni pline de interes și frumusețe, dar nu ne vedem scopul, nu vedem orizontul; în depărtare se înalță vârfuri mai înalte, care vor da celor care le urcă perspective mai largi și vor adânci sentimentul, adevărul subliniat de fiecare progres științific, că ‘Mari sunt lucrurile Domnului‘”. (Thomson 1909, Nature, vol. 81, p. 257).

 

  1. Sir Owen Richardson (Premiul Nobel în fizică, 1928) și-a descris profesorul și prietenul, J.J. Thomson, astfel:

 

„Era sincer religios, un om al bisericii cu antipatie pentru anglo-catolicism, o persoană care se împărtășea frecvent, care îngenunchea în fiecare zi la rugăciune, un obicei cunoscut doar de Lady Thomson până aproape de sfârșitul vieții sale” (Richardson 1970, „Sir Joseph J. Thomson”, în Dictionary of National Biography, Oxford University Press, p. 862).

 

  1. În articolul său biografic „J. J. Thomson, Anglican”, din revista Perspectives on Science and Christian Faith, Raymond Seeger (NSF) subliniază:

 

„În calitate de profesor, J. J. Thomson a participat la slujba de la capelă duminica seara și, în calitate de Maestru, la slujba de dimineață. Era o persoană din Biserica Anglicană care se împărtășea frecvent. În plus, a arătat un interes activ față de Trinity Mission de la Camberwell. În ceea ce privește viața sa privată, J. J. Thomson practica mereu îngenuncherea la rugăciunea zilnică și citea Biblia înainte de a merge la culcare în fiecare noapte. El a fost cu adevărat un creștin practicant!” (Seeger 1986, 132).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 100-101, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

https://facerealumii.ro/joseph-j-thomson/

 

////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Gottfried Wilhem Leibniz, matematician și filozof german, fondator al calculului infinitezimal: „Dumnezeu este întru totul perfect”

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Leibniz a inventat calculul diferențial și integral (în același timp cu Newton).

 

  1. În lucrarea sa filosofică de referință, The Monadology (1714), Leibniz scria:

 

„În Dumnezeu există Puterea, care este sursa tuturor, și Cunoașterea, al cărei conținut este varietatea ideilor și, în cele din urmă, Voința, care face schimbări sau creează lucruri pe principiul celui mai bun.” (Leibniz 1898, nr. 48).

 

2.

 

„Dumnezeu este întru totul perfect, căci perfecțiunea nu este altceva decât o cantitate de realitate pozitivă, în sens strict, lăsând în afară limitele sau granițele lucrurilor limitate. Și acolo unde nu există limite, adică în Dumnezeu, perfecțiunea este absolut infinită.

 

Rezultă, de asemenea, că ființele create își derivă perfecțiunile din influența lui Dumnezeu, dar imperfecțiunile lor provin din propria lor natură, care nu poate fi fără limite. Căci în aceasta diferă de Dumnezeu”. (Leibniz 1898, nr. 41-42).

 

3.

 

„Numai Dumnezeu este unitatea primară sau substanța simplă inițială, din care toate Monadele create sau derivate s-au născut, ca să spunem așa, prin procese continue ale Divinității din moment în moment, limitate de receptivitatea ființei create, a cărui esență este să aibă limite.” (Leibniz 1898, nr. 47).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 98, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

https://facerealumii.ro/gottfried-wilhem-leibniz/

 

///////////////////////////////////

 

John Ray, fondatorul biologiei moderne și al istoriei naturale: Nu există o ocupație mai utilă și mai plăcută decât contemplarea lucrărilor lui Dumnezeu

 

TIHOMIR DIMITROV

Savanți creștini

 

  1. În cartea sa The Wisdom of God Manifested in the Works of the Creation (1691), John Ray a scris:

 

„Nu există un Argument mai mare, mai palpabil și mai convingător al Existenței unei Zeități, decât admirabila Artă și Înțelepciune care se descoperă în Alcătuirea și Structura, Ordinea și Dispunerea, Finalitățile și Utilizările tuturor Părților și Membrilor acestei Țesături impunătoare a Cerului și a Pământului.” (Ray 1717, Partea I).

 

2.

 

„Pentru un om liber nu există o ocupație mai utilă și mai plăcută decât să contemple lucrările frumoase ale naturii și să prețuiască infinita înțelepciune și bunătate a lui Dumnezeu”. (Ray, așa cum este citat în Graves 1996, 66; vedeți și Yahya 2002).

 

3.

 

„Ne hrănim Corpurile; Sufletele noastre trebuie, de asemenea, să fie hrănite: Mâncarea sufletului este Cunoașterea, în special Cunoașterea Lucrurilor lui Dumnezeu și a Lucrurilor care privesc pacea și fericirea eternă – Doctrina Creștinismului, Cuvântul lui Dumnezeu citit și propovăduit, 1 Petru 2:2: „Ca niște prunci de curând născuți, să doriți laptele cel duhovnicesc și neprefăcut, ca prin el să creșteți spre mântuire””. (Ray 1717, 399).

 

4.

 

„Viața unui creștin este un război continuu și avem dușmani puternici și vigilenți cu care ne întâlnim: Diavolul, Lumea și această Carne viciată pe care o purtăm.” (Ray 1717, 401).

 

5.

 

„Cel care, cu Armura sa Creștină, luptă bărbătește și respinge Ispitele și Asalturile Dușmanilor săi Spirituali, cel care își păstrează Hainele curate și Conștiința sa lipsită de jignire față de Dumnezeu și față de Om, se va bucura de Pacea perfectă aici și de Asigurarea veșniciei.” (Ray 1717, 402).

 

Lucrările teologice majore ale lui Ray sunt Persuasive to a Holy Life (1700) și cele trei volume Physico-Theological Discourses (1692).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 97-98, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

https://facerealumii.ro/john-ray/

 

////////////////////////////////////

 

Sir William Harvey, fondatorul medicinei moderne: Dumnezeu își arată existența în lucrările Sale

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

William Harvey a fondat fiziologia și embriologia moderne și a elucidat natura complexă a funcțiilor inimii și a circulației sângelui.

 

  1. În cartea sa Anatomical Exercises on the Generation of Animals (1651), William Harvey a scris:

 

„Îl recunoaștem pe Dumnezeu, Creatorul Suprem și Omnipotent, prezent în creația tuturor animalelor și care arată cu degetul, ca să spunem, spre existența Lui în lucrările Sale. Toate lucrurile sunt într-adevăr inventate și ordonate cu o providență unică, cu o înțelepciune divină și cu o abilitate de admirat și de neînțeles. Și aceste calități nu pot fi atribuite nimănui decât Atotputernicului”. (Harvey, 1989, 443).

 

2.

 

„Examinarea corpurilor animalelor a fost întotdeauna încântarea mea și m-am gândit că de acolo putem obține nu numai o perspectivă asupra misterelor mai mici ale naturii, ci putem percepe un fel de imagine sau reflexie a Creatorului Însuși și Omnipotent.” (Harvey, așa cum este citat în Keynes 1966, 330).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 97, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

https://facerealumii.ro/sir-william-harvey/

 

/////////////////////////////////////////

 

Sir Robert Boyle, fondatorul chimiei moderne: Vastitatea, frumusețea, ordinea corpurilor cerești arată existența lui Dumnezeu

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Cele mai semnificative lucrări religioase ale lui Boyle sunt Some Considerations Touching the Style of the Holy Scriptures (1661), The Excelence of Theology, Compared with Natural Philosophy (1674) și The Christian Virtuoso (1690). În testamentul său, Robert Boyle a lăsat fonduri pentru opt prelegeri anuale (celebrele prelegeri Boyle, care încă continuă) „pentru a furniza dovedi Religia Creștină împotriva Necredincioșilor notorii”.

 

1.

 

„Când cercetez stelele și planetele vechi și recent descoperite folosind telescoape puternice, când discern subtilitatea inimitabilă a măiestriei curioase a naturii folosind microscoape excelente; și când, într-un cuvânt, cu ajutorul cuțitelor anatomice și al luminii cuptoarelor chimice, studiez cartea naturii, ajung deseori să exclam cu Psalmistul: „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut!”” (Boyle, așa cum este citat în Woodall 1997, 32).

 

  1. În The Excellency of Theology (1674), Boyle a declarat:

 

„Vastitatea, frumusețea, ordinea corpurilor cerești, structura excelentă a animalelor și plantelor și alte fenomene ale naturii induc, în mod just, un observator inteligent, fără prejudecăți, să concluzioneze că există un Autor suprem, puternic, drept și bun.” (Boyle, așa cum este citat în Seeger 1985, 183-184).

 

  1. Boyle nu a văzut niciodată un conflict între religia creștină și filosofie. (Prin termenul „Filosofie” scriitorii din secolul al XVII-lea se referă la ceea ce înțelegem prin conceptul „Știință” azi; vedeți Woodall 1997). Boyle a scris:

 

„Dacă lăsăm deoparte toate opiniile iraționale, care sunt generate în mod irațional de religia creștină și toate concepțiile eronate care resping creștinismul, care au fost fondate fără temei pe filozofie, contradicțiile aparente între Divinitate și adevărata filosofie vor fi mai puține, iar cele reale nu vor mai exista.” (Boyle, așa cum este citat în Woodall 1997, 32).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 96, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

https://facerealumii.ro/sir-robert-boyle/

 

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

 

Lord Kelvin, fondatorul termodinamicii și al energeticii: „În jurul nostru există dovezi puternice ale design-ului inteligent și binevoitor”

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

  1. Lordul Kelvin (Sir William Thomson) și-a închis discursul către Asociația Britanică pentru Avansarea Științei (Edinburgh, august 1871) astfel:

 

„În jurul nostru există dovezi puternice ale design-ului inteligent și binevoitor; și dacă nedumeririle, fie că sunt metafizice sau științifice, ne îndepărtează de ele pentru o vreme, ele revin asupra noastră cu o forță irezistibilă, arătându-ne prin natură influența unei voințe libere și învățându-ne că toate vietățile depind de un Creator și Conducător care acționează mereu.” (Kelvin 1871; vezi și Seeger 1985a, 100-101).

 

  1. În prima sa prelegere din „Cursul introductiv de filosofie naturală”, Sir William Thomson a declarat:

 

„Simțim că puterea de a investiga legile stabilite de Creator pentru menținerea armoniei și permanenței operelor Sale este cel mai nobil privilegiu pe care El L-a acordat stării noastre intelectuale. Pe măsură ce adâncimea înțelegerii noastre asupra minunatei lucrări a lui Dumnezeu crește, cu atât sunt mai puternice sentimentele noastre de slăvire și venerație în contemplarea lor și în încercarea de a se apropia de Autorul lor”. (Kelvin, așa cum este citat Seeger 1985a, 99-100).

 

  1. Într-un discurs adresat la University College (1903), Kelvin a spus:

 

„Nu vă fie frică să gândiți liber. Dacă gândiți suficient de puternic, veți fi forțați de știință să credeți în Dumnezeu.” (Kelvin, așa cum este citat în Yahya 2002).

 

4.

 

„Ideea ateistă este atât de absurdă încât nu pot să o exprim în cuvinte.” (Lord Kelvin, Vict. Inst., 124, p. 267, așa cum este citat în Bowden 1982, 218).

 

  1. În discursul său de la reuniunea anuală a Societății Christian Evidence (23 mai 1889), Kelvin a spus:

 

„Am simțit de mult că există o impresie generală în lumea non-științifică, conform căreia lumea științifică crede că știința a descoperit căi ce explică toate faptele Naturii fără vreo credință certă într-un Creator. Nu m-am îndoit niciodată că acea impresie a fost complet neîntemeiată.” (Kelvin 1889).

 

6.

 

„Știința poate face puțin în sens pozitiv față de obiectele acestei societăți. Dar poate face ceva și acel ceva este vital și fundamental. Adică să arate că ceea ce vedem în lumea materiei moarte și a vieții din jurul nostru nu este un rezultat al adunării fortuite a atomilor.” (Kelvin 1889).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 95-96, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/lord-kelvin/

 

/////////////////////////////////////////

 

Sir James Clerk Maxwell, fondatorul termodinamicii statistice: „Oamenii de știință, precum și ceilalți oameni, trebuie să învețe de la Hristos”

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

Potrivit Enciclopediei Britannice (1997): „James Clerk Maxwell este considerat de majoritatea fizicienilor moderni drept omul de știință din secolul al XIX-lea care a avut cea mai mare influență asupra fizicii secolului al XX-lea; este clasat împreună cu Sir Isaac Newton și Albert Einstein pentru natura fundamentală a contribuțiilor sale”.

 

1.

 

„Dumnezeule Atotputernic, care l-ai creat pe om după chipul Tău și l-ai făcut un suflet viu, ca să te poată căuta pe Tine și să stăpânească vietățile Tale, învață-ne să studiem lucrările mâinilor Tale pentru a putea supune pământul în folosul nostru, și întărește-ne în slujirea Ta; și așa să primim Cuvântul Tău binecuvântat, ca să putem crede în Acela pe care l-ai trimis pentru a ne da cunoștința mântuirii și a iertării păcatelor noastre. Toate le cerem în numele aceluiași Iisus Hristos Domnul nostru”. (Maxwell, așa cum este citat în Bowden 1998, 288; și în Williams și Mulfinger 1974, 487).

 

2.

 

„Cred că cu cât avansăm mai mult împreună în lucrarea lui Hristos, El va pune mai mult lucrarea Sa în noi. Căci El dorește întotdeauna să fim una pentru ca El să fie una cu noi. Slujirea noastră este socială și Hristos va fi oriunde s-ar aduna doi sau trei în numele Său”. (Maxwell, așa cum este citat în Campbell și Garnett 1882, 312).

 

3.

 

„Cred că oamenii de știință, precum și ceilalți oameni, trebuie să învețe de la Hristos și cred că, creștinii a căror minte este științifică sunt obligați să studieze știința, pentru ca viziunea lor asupra slavei lui Dumnezeu să fie la fel de extinsă pe cât este capabilă ființa lor”. (Maxwell, așa cum este citat în Campbell și Garnett 1882, 404-405).

 

  1. Într-o scrisoare către soția sa (decembrie 1873), Maxwell a scris:

 

„Sunt întotdeauna alături de tine în duh, dar există cineva care este mai aproape de tine și de mine decât putem fi vreodată unul față de celălalt și doar prin El și în El ne putem cunoaște cu adevărat. Să încercăm să realizăm marele mister din Efeseni 5 și atunci vom fi în poziția corectă în ceea ce privește lumea exterioară, bărbații și femeile pe care Hristos a venit să le salveze de păcatele lor”. (Maxwell, așa cum este citat în Campbell și Garnett 1882, 387).

 

  1. Într-o scrisoare către soția sa (23 iunie 1864), Maxwell a scris:

 

„Gândește-te ce a hotărât Dumnezeu să facă tuturor celor care se supun dreptății Sale și sunt dispuși să primească darul Său. Ei trebuie să fie conformi imaginii Fiului Său și, atunci când aceasta se împlinește, și Dumnezeu vede că s-au conformat imaginii lui Hristos, nu mai poate exista condamnare, pentru că aceasta este lauda pe care o dă Dumnezeu Însuși, a cărei judecată este dreaptă.” (Maxwell, așa cum este citat în Campbell și Garnett 1882, 338-339).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 94-95, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/james-clerk-maxwell-2/

 

////////////////////////////////////////

 

Sir Michael Faraday, fondatorul electronicii și al electromagnetismului: „Să prețuim privilegiul de a cunoaște adevărul lui Dumnezeu”

 

TIHOMIR DIMITROV Savanți creștini

 

1.

 

„Mă închin înaintea Celui care este Domnul tuturor și sper să aștept cu răbdare venirea Sa și modul Său de a mă elibera conform Cuvântului Său Divin și al promisiunilor mari și prețioase prin care poporul Său este făcut părtaș la natura divină.” (Faraday, așa cum este citat în Jones 1870, Vol. II, 471).

 

2.

 

„Cartea naturii pe care trebuie să o citim este scrisă cu degetul lui Dumnezeu.” (Faraday, așa cum este citat în Seeger 1983, 101).

 

  1. Într-una din lecțiile sale (Londra, 7 iulie 1861), Faraday a spus:

 

„Prin urmare, fraților, ar trebui să prețuim privilegiul de a cunoaște adevărul lui Dumnezeu dincolo de orice putem avea în această lume. Cu cât vedem împlinită perfecțiunea legii lui Dumnezeu în Hristos, cu atât ar trebui să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru darul Său nespus”. (Faraday, așa cum este citat în Eichman 1993, 93-94).

 

  1. În ceea ce privește natura Bisericii contemporane, la una din lecțiile sale sale (7 iunie 1863), Faraday a spus:

 

„Gândiți-vă pentru o clipă, fraților, la Biserica lui Hristos, ce înseamnă și ce ar trebui să fie. Acolo unde a sunat Cuvântul lui Dumnezeu, acolo poporul Său este atras împreună; în grupurile mici din toată lumea (și putem considera că există mulți astfel de oameni împrăștiați în lume despre care nu știm nimic), spre ascultarea poruncilor lui Hristos.” (Faraday, așa cum este citat în Eichman 1993, 94-95).

 

5.

 

„Și, deși gândul la moarte aduce gândul judecății, care este mult mai presus de toate necazurile ce apar din ruperea simplelor legături pământești, el aduce creștinului și gândul Aceluia care a murit, a fost judecat și care a înviat pentru îndreptățirea celor care cred în El”. (Faraday, așa cum este citat în Jones 1870, Vol. II, 424).

 

Sursa: 50 Nobel laureates and other great scientist who believed in God, ediția electronică. p. 94, Tihomir Dimitrov

Traducător: Cristian Monea

https://facerealumii.ro/sir-michael-faraday/

 

///////////////////////////////////////

 

 

Psihologul Nathan Marinau susține creația

 

 

SANDERS LITA Savanți creștini

 

Nathan Marinau, membru AHPRA cu licența și masteratul în psihologie, este un psiholog australian care a lucrat în spitale, școli, cabinete private și acum în reabilitare. După facultate, a urmat Colegiul Biblic timp de doi ani, primul an fiind în SUA. Al doilea an a fost pe Coasta de Aur a Australiei, unde și-a întâlnit soția, Jessica, viitorul decan al acelei instituții.

 

În prezent, locuiesc în Melbourne și asigură consiliere oamenilor din toate categoriile sociale. Pasiunea lor comună este să-i ajute pe oameni să navigheze prin problemele vieții cu adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.

 

Psihologul Nathan Marinau a crescut într-o familie creștină și își amintește că și-a dedicat viața Domnului de la o vârstă fragedă.

 

Cu toate acestea, la sfârșitul adolescenței mele, am devenit destul de dezamăgit de biserică și de ceea ce credeam a fi credința creștină. Am început să pun întrebări de genul: „de unde știi că Dumnezeu există?”, „dacă Dumnezeu este bun, de ce există atâta suferință în lume?” Răspunsurile pe care le-am primit nu m-au mulțumit în acel moment și, să fiu sincer, nu cred că eram pregătit să le primesc. În retrospectivă, am vrut să-mi suprim conștiința și să justific continuarea trăirii unei vieți care nu era în acord cu voia lui Dumnezeu.

 

Chiar dacă Nathan a crescut într-o familie creștină și a urmat o școală creștină, el spune că „nu cunoștea foarte mult ce trebuia să ne învețe Biblia despre tipurile de provocări comune vieții noastre”. Așa că, spune el, „când am fost expus la concepte evolutive prin prieteni, rețelele de socializare și mai târziu la universitate, s-au plantat semințe de necredință și au început să prindă rădăcini, lăsându-mă incapabil să-mi împac credința în Dumnezeu cu gândirea inteligentă.”

 

O schimbare de părere

Toate acestea s-au schimbat pentru Nathan când, la vârsta de douăzeci de ani, unul dintre cei mai buni prieteni ai săi a devenit creștin.

 

Am fost foarte interesat de convertirea lui, deoarece am crescut împreună și am putut vedea o schimbare notabilă în bine. Avea pace, bucurie și un simț al scopului vieții sale care mie îmi lipsea. Am vrut ce avea el. Am vorbit adesea despre credința lui și am început să caut din nou răspunsuri la întrebările mele.

 

A fost lovit și de aroganța unora dintre lectorii săi universitari.

 

În special, îmi amintesc că o studentă a pus o întrebare despre designul inteligent, iar lectorul a i-a închis gura în mod politicos. Acest lucru nu numai că m-a dezamăgit, ci și mi-a stârnit interesul să înțeleg mai bine designul inteligent! Acest studiu mi-a reaprins speranța că a existat un Dumnezeu care a creat totul.

 

CMI oferă răspunsuri

Așa cum se întâmplă adesea, găsirea de informații de încredere despre creație a fost un punct de cotitură major pentru Nathan.

 

După aproximativ doi ani de cercetare, am descoperit creation.com când am scris într-un motor de căutare o întrebare despre știința din spatele creației. Această pagină a fost o mană cerească pentru mine! M-am simțit atât de ușurat în timp ce parcurgeam articolele de cercetare și mi-am dat seama că există răspunsuri foarte bine motivate la multe dintre întrebările mele.

 

Nu am mai fost niciodată la fel după noaptea aceea. Mi-am redeschis inima cu adevărat Bibliei pentru prima dată de când aveam aproximativ 12 ani. A fost un punct de cotitură în viața mea și mi-a început călătoria înapoi spre restabilirea relației mele cu Iisus Hristos, Domnul și Mântuitorul meu.

 

Psihologie și creștinism

 

Nathan (și soția Jessica) la absolvirea lui Facultății Charis Bible, în 2015

Unii oameni ar putea fi surprinși că există psihologi care sunt creștini, pentru că mulți cred că psihologia este în mod inerent anti-creștină. Nathan explică:

 

Cred că psihologia este la fel ca orice alt studiu științific sau investigație, încercând să înțeleagă mintea și comportamentul uman. În acest sens, nu este în mod inerent anti-creștină, la fel ca biologia. Cu toate acestea, oamenii pot deveni confuzi atunci când cred că psihologia poate răspunde la problemele filozofice mai profunde ale sensului vieții și altele; nu poate și nici nu ar trebui să încerce să facă acest lucru.

 

Un motiv pentru care oamenii sunt atât de surprinși de existența psihologilor creștini care cred în Biblie este că atât de mulți psihologi sunt anti-creștini.

 

Desigur, ca în orice domeniu, există psihologi care au opinii anti-creștine, iar acest lucru va influența inevitabil modul în care folosesc instrumentele psihologiei în profesia lor.

 

Limitele psihologiei

O greșeală pe care o fac mulți oameni este să se gândească că psihologia poate realiza mai mult decât poate cu adevărat.

 

În practica mea de psiholog, respect limitele profesiei mele. Îmi dau seama că psihologia nu poate transforma cu adevărat inima cuiva; numai Iisus poate face asta. Cu toate acestea, apreciez și modul în care pot ajuta oamenii prin profesia mea și sunt întotdeauna conștient că-L reprezint pe Iisus în fața unor oameni care nu ar pune piciorul într-o biserică. Iubirea lui Dumnezeu pentru oameni mă ajută să nu renunț niciodată la cineva și să cred că ei se pot schimba, oricât de lipsită de speranță poate părea situația din punct de vedere uman.

 

Principiile biblice ajută oamenii

De fapt, atunci când psihologia funcționează, este adesea pentru că se bazează pe principii biblice.

 

De exemplu, ne spune să ne mărturisim greșelile unii altora și să ne rugăm unii pentru alții ca să fim vindecați. Pe scurt, așa văd eu consilierea. Există putere în mărturisire și aceasta pentru că Dumnezeu ne-a creat ca ființe relaționale, după chipul Său.

 

 

Nathan, Jessica și fiul lor de 2 ani, Elijah, sunt în vacanță în Marea Britanie în 2018.

Nathan spune:

 

Am fost martor la modul în care principiile biblice de bază îi ajută pe oameni, chiar și atunci când ei nu știu că sfatul provine direct din Biblie. De exemplu, când cineva vine să mă vadă cu o problemă legată de resentimente față de o altă persoană, acolo unde este cazul, îl încurajez să meargă să vorbească cu acea persoană. Aceasta este ceea ce Iisus ne îndrumă să facem în Evanghelii dacă avem o problemă cu fratele nostru (Matei 18:15 și urm.).

 

Un alt exemplu este atunci când oamenii devin conștienți de un mod de gândire nefolositor,  pot schimba acel mod de a gândi. Acest lucru este în concordanță cu Romani 12:2 – schimbarea prin înnoirea minții.

 

În Ioan 1:14 vedem că Iisus S-a sălășluit între noi plin de har și de adevăr.

 

Cred că, arătându-le oamenilor harul în primul rând, prin grija autentică și ascultarea lor, deschide inimile și le face receptive la adevărul care le va elibera. Nu este acesta cazul întotdeauna, dar din experiența mea consider că este adevărat de cele mai multe ori. Prea des, creștinii sar direct la a spune cuiva adevărul fără să-și facă timp pentru a le arăta mai întâi harul, iar acest lucru va duce adesea la o polarizare mai mare.

 

Nathan este foarte conștient de faptul că, deși oamenii pot fi ajutați în anumite moduri prin psihologie, acest lucru nu abordează sau înlocuiește nevoia lor principală pentru Evanghelie:

 

Cred că cineva deși poate fi ajutat prin consiliere psihologică, nu va experimenta adevărata transformare fără Evanghelie. De exemplu, un alcoolic poate să aplice un sfat psihologic pentru a nu mai bea, dar apoi să păstreze toate motivele pentru care a început să bea. Evanghelia va ajuta pe cineva în acest moment să-și vindece cu adevărat inima în moduri în care psihologia nu poate.

 

Psihologia în evoluție

Nathan crede că practica psihologiei are sens doar dacă privim oamenii ca fiind creați după chipul lui Dumnezeu.

 

Cred că faptul că putem înțelege mintea și comportamentul uman este un motiv pentru a crede într-un Creator. De asemenea, motivul pentru care psihologia poate ajuta oamenii în primul rând este din cauza modului în care am fost creați să răspundem.

 

Dacă am fi produse ale evoluției, pe de altă parte, „multe comportamente umane ar fi ilogice, de exemplu acțiuni altruiste, cum ar fi salvarea vieții cuiva în detrimentul propriei persoane”.

 

Cuvântul lui Dumnezeu este standardul

Mai mult, Nathan îndeamnă:

 

Aș încuraja cititorii să nu înalțe nicio știință, inclusiv psihologia, mai presus de Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă Scriptura ne spune că ceva nu este bun pentru noi, atunci indiferent de ceea ce gândim sau simțim, nu este bun pentru noi. Ca și creștini, trebuie să susținem Cuvântul lui Dumnezeu ca standardul nostru.

 

În cele din urmă, Nathan îi încurajează pe creștini să fie atenți de la cine caută sfat. El spune:

 

Viziunea asupra lumii a unui psiholog va influența modul în care aceștia folosesc instrumentele profesiei lor, iar acest lucru s-ar putea să nu fie aliniat cu Scriptura. De exemplu, există un impuls mare acum cu „mindfulness”. Multe școli folosesc astfel de tehnici la copii mici. Practica nu este rea în sine, dar multe dintre tehnici sunt bazate pe filozofia budistă și practicile de meditație care nu sunt în conformitate cu Scriptura și aici creștinii trebuie să fie conștienți și să aibă discernământ.

 

Calea lumii nu este calea lui Dumnezeu; în primul rând, nu recunoaște bunătatea lui Dumnezeu (Romani 2:4). Ca și creștini, recunoaștem bunătatea lui Dumnezeu în lucruri precum jertfa lui Iisus și, pe măsură ce continuăm să ne înnoim duhul minții conform adevărului Său (Efeseni 4:23), suntem capabili să experimentăm viața îmbelșugată (Ioan 10:10).

 

Autor: Lita Sanders

Sursa: Creation.com | Psychologist affirms creation

 

Traducător: Cristian Monea

https://facerealumii.ro/psiholog-nathan-marinau/

 

/////////////////////////////////////

 

 

Dr. Ed Knorr: „Toate au mult mai mult sens atunci când sunt privite prin prisma biblică”

 

 

 

JANZEN CLARENCE Evoluționismul, Savanți creștini

 

Dr. Ed Knorr și-a obținut licența în matematică la Universitatea din Waterloo, Ontario, Canada, respectiv masteratul și doctoratul (acesta din urmă implicând cercetări în extragerea datelor și detectarea valorilor extreme) la Universitatea din Columbia Britanică, unde lucrează din 2002 ca și cadru didactic.[1]

 

 

Dr. Ed Knorr

Copilăria dr. Knorr în Canada nu a fost tocmai privilegiată. Părinții săi, lipsiți de multă educație formală, erau imigranți germani săraci, dar muncitori, fugind de ravagiile celui de-al Doilea Război Mondial și de consecințele acestuia pentru a-și construi o viață nouă în Columbia Britanică. Familia ieșea rar să mănânce, și niciodată nu pleca în vacanțe.

 

 

Ed predând la un seminar despre profeții

Îl cunosc pe Ed din 1984 drept un creștin foarte activ, cu un interes puternic atât pentru profeția biblică, cât și pentru apărarea creației descrisă în Facerea. Deci, cum a început credința acestui profesor în tehnologia informației?

 

„Când eram copil”, a spus el, „Canada era mai mult o țară creștină”. El și-a amintit cum toți elevii de clasa a 5-a din școala sa publică au primit Noul Testament. „Am avut și piese de Crăciun la școală, iar scenele cu ieslea erau obișnuite în locurile publice.”

 

La fel ca în majoritatea țărilor occidentale înainte de apariția impulsului alimentat de evoluție de a-L exclude din ce în ce mai mult pe Dumnezeu din viața publică, era obișnuit ca și părinții necreștini să se asigure că, copiii lor sunt învățați creștinismul. Dr Knorr a spus:

 

Mama și tatăl meu nu au mers ei înșiși la biserică, dar și-au trimis copiii la o școală duminicală luterană din apropiere. Acolo, am învățat elementele de bază ale credinței și am absolvit ceea ce se numește „confirmare” pentru copiii luterani. Citeam Biblia și mă rugam zilnic. Sincer să fiu, am avut o viață spirituală destul de plată, dar cunoșteam mesajul mântuirii.

 

 

Ed supraveghează una dintre cele mai mari colecții de cărți și DVD-uri creștine din Vancouver la biserica sa

Abia când a fost angajat în provincia Alberta, spune el, „credința mea a crescut cu adevărat”. Familia de la care a închiriat o cameră a fost un model bun și a oferit „o mare încurajare spirituală”. Mai târziu, printr-un coleg din industria petrolului și a gazelor, Ed a început să frecventeze Biserica Evanghelică Liberă, devenind în scurt timp implicat total.

 

Când în cele din urmă serviciul l-a adus înapoi la rădăcinile sale din zona Vancouver, Ed a continuat să fie implicat puternic. Astfel a condus studiile biblice și activitățile didactice la Școala Duminicală (al cărui administrator a fost ceva timp) — „crescând în credință”, spune el. „Cred că ai putea spune că un centru de interes mare în viața mea este predarea și vestirea Cuvântului lui Dumnezeu.”

 

Întrebat despre evoluție în anii de liceu, Ed a răspuns că, deși la vremea respectivă știa că există puncte de vedere diferite, „probabil că nu s-a gândit prea mult la problemă” și nu era cu adevărat conștient de conflictul pe care îl producea. El a crezut întotdeauna în Facerea și nu s-a îndoit niciodată de Biblie. Dar în anii 1980, importanța creației în șase zile a pus stăpânire pe el, a spus el:

 

Citeam din ce în ce mai multe cărți creștine, iar câteva erau despre creație și chiar aveau sens. Am studiat cel mai mult profețiile pentru că acestea reprezentau marele meu interes; dar mi-a devenit clar că același Dumnezeu care a promis că va crea un cer nou și un pământ nou și că va învia trupurile noastre poate fi crezut ca Domn, Mântuitor și Creator. Din moment ce Domnul Iisus a considerat Facerea ca fiind o istorie reală, la fel am făcut-o și eu, indiferent dacă școlile publice au recunoscut-o sau nu.

 

În calitate de bibliotecar șef al bisericii sale, Ed a jucat un rol esențial în dezvoltarea uneia dintre cele mai mari colecții de cărți și DVD-uri creștine din Vancouver, având în prezent aproximativ 6400 de articole. El spune:

 

Comandam în special cărți care era posibil să nu fie disponibile în fiecare librărie creștină. Și da, avem o mulțime de cărți despre creație și DVD-uri pentru toate vârstele, precum și abonamente la revista Creation și la revista mai tehnică Journal of Creation. Pe lângă profeții, misiuni etc. Cred cu tărie în apologetică în general și în apărarea creației în special.

 

 

Ed cu Dr. Jonathan Sarfati de la CMI, în 2018

Avea o resursă preferată despre creație? El a spus:

 

Am citit recent o carte remarcabilă despre Facerea 1–11 pe care o recomand cu căldură — The Genesis Account, de Jonathan Sarfati.[2] Aceasta este cu siguranță o carte de adăugat pe lista de lectură — acum se află pe lista mea cu cele mai bune 10 cărți din toate timpurile!2

 

Cum i-a influențat cariera de creaționist faptul că a predat la a treia universitate ca mărime din Canada timp de aproape 20 de ani? El a spus:

 

Nu a fost o provocare, probabil pentru că în domeniile mele de calcul și matematică tind să nu existe conflicte. Cred că majoritatea oamenilor din universități sunt tăcuți în ceea ce privește credința lor. Am o mare admirație pentru mulți oameni de știință care își iau munca în serios, dedică mult timp și speră să facă o diferență în viața studenților și a lumii.

 

Am atât o viziune științifică operațională asupra lumii, cât și o viziune istorică biblică. Da, există conflicte, dar Scriptura este standardul suprem și toate au mult mai mult sens atunci când sunt privite prin prisma biblică.

 

Poate funcționa evoluția din punct de vedere matematic?

 

Ed împreună cu conducătorul său de doctorat, Dr. Raymond Ng, în 2002

Întrebat despre dovezile științifice/matematice despre origini, Ed s-a referit la munca pionierului creaționist al ingineriei genetice, dr. John Sanford:[3]

 

Am aflat că există cel puțin 100 de mutații noi în fiecare persoană născută și aproape niciuna dintre acestea nu este avantajoasă. În plus, ADN-ul este poli-constrâns și poli-funcțional: orice mutație într-o singură „literă” a ADN-ului ar putea afecta mai multe gene. Astfel, probabilitatea ca efectele dăunătoare să se adune în timp este mare.

 

Având în vedere probabilitatea scăzută de mutații avantajoase, înmulțirea probabilităților scăzute pe perioade lungi de timp implică că probabilitățile devin zero din punct de vedere statistic pentru formarea oricărei funcționalități noi și semnificative într-un organism. Lucrurile o iau la vale; noțiunea de design perfect chiar de la început, cu variabilitatea codificată în ADN, are mult mai mult sens științific.

 

Relevanța programării calculatoarelor pentru biologie părea evidentă, având în vedere că genomul fiecărui organism este „programat” cu cantități uriașe de informații semnificative. Ed mi-a spus:

 

Programele de calculator (adică software-ul) au specificații precise care urmează pași bine definiți pentru a-i spune calculatorului să facă exact ceea ce software-ul (și, prin urmare, programatorul) îi spune.

 

Un program vândut de o companie de software poate fi foarte mare și complex – adesea rezultatul multor ani de efort de către programatori cu înaltă calificare. În esență, este un număr binar lung (constând doar din 1 și 0), dar cu o cantitate uimitoare de inteligență încorporată în el. Chiar și atunci, de multe ori nu înțelegem corect, de aceea atât de mult software trebuie să fie corectat și actualizat.

 

ADN-ul este, de asemenea, un cod digital. Pionierul Microsoft, Bill Gates, a spus: „ADN-ul este ca un program de calculator, dar mult, mult mai avansat decât orice software creat vreodată.”[4] Genomul uman conține aproximativ 3 miliarde de „litere” de informații – echivalentul a 1000 de enciclopedii. Aceasta nu se întâmplă fără o inteligență proiectantă. De la Cădere, s-au strecurat erori (mutații); dar, ADN-ul este o colecție uimitoare de coduri.

 

 

Ed ținând o prelegere de informatică

Arbori informatici și tipuri biblice

Oamenii de știință seculari cred într-un singur „arbore al vieții” pentru a descrie descendența comună a tuturor speciilor de pe Pământ; Ed crede că punctul de vedere biblic oferă o explicație mai bună – și anume că există un număr de arbori (deseori numiți „livadă creaționistă”) – fiecare reprezentând un anumit „tip” (Facerea 1:21, 25).

 

Într-un arbore dat, există mult loc pentru variație și selecție naturală, dar arborii diferitelor „tipuri” nu se unesc. Ed spune:

 

În informatică, folosim și „arborii” – răsturnați, cu nodul rădăcină în partea de sus și ramurile întinzându-se în jos. Ne referim la o astfel de colecție de arbori neconectați ca la o „pădure”. Fiecare element (nod) din fiecare arbore are o cale unică înapoi la elementul rădăcină de acest tip (vedeți secțiunea de mai jos despre „arborii răsturnați” p. 45), dar nicio legătură cu alte tipuri. Acest lucru se potrivește dovezilor referitoare la viețuitoare.

 

Pasiunea lui Ed pentru profeții este condusă parțial de contemplarea acestei lumi cu tristețea, violența și tragedia ei. În contrast, el spune: „Dumnezeu promite o creație viitoare restaurată, în care omenirea răscumpărată va trăi într-un univers neafectat de păcat”. El își amintește că mama lui a povestit când membrii familiei și prietenii ei au fost uciși în fața ei de către soldații Armatei Roșii în satul ei din estul Germaniei. El spune:

 

Li s-a dat o oră să-și îngroape morții „sau altfel”… pentru că soldații aveau să se întoarcă. Deci, cu propriile mâini și fără unelte, au săpat rapid gropile. Aștept cu nerăbdare o lume fără război și nedreptate, cu întoarcerea lui Iisus Hristos.

 

Creația restaurată

Pentru Ed, această restaurare viitoare merge mână în mână cu creația din Facerea:

 

Când Dumnezeu îi va învia pe morți, El va face acest lucru foarte repede, „într-o clipeală de ochi” (I Corinteni 15:51–52), nu în perioade mari de timp. Nici promisiunea Sa de a crea un cer nou și un pământ nou nu va dura miliarde de ani.

 

Unul dintre pasajele sale preferate despre înviere/restaurare este din Iov 19:

 

Dar eu știu că Răscumpărătorul meu este viu și că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă. Și afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. Pe El Îl voi vedea și ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Și de dorul acesta măruntaiele mele tânjesc în mine. (v. 25–27)

 

Ed spune:

 

Iov vorbește în mod clar despre o înviere literală, cu un trup real, fizic, având trup, ochi etc. Suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu și vom fi înviați după chipul lui Dumnezeu. Acest lucru mă convinge mai mult ca oricând că Îl putem crede pe Dumnezeu pe Cuvânt.

 

Întrebat despre un mesaj pentru cititori, dr. Knorr a vrut să spună următoarele – în special, a spus el, celor dezamăgiți de viață și care se întrebau dacă viața are sens:

 

Ai fost creat cu un scop. Viața ta are o valoare incredibilă. Dacă Iisus este Domnul și Mântuitorul tău, destinul tău este să devii parte dintr-un viitor palpitant și fără sfârșit – o lume fără păcat. Lumea actuală are multe calități, dar este o lume căzută; ce-i mai bun va urma!

 

Arbori răsturnați și pădurea vieții

Diagrama de mai jos prezintă un exemplu informatic al unei „păduri” formată din trei „arbori” de ordinul k. (Un arbore de ordinul k [sau m] nu are mai mult de k ramuri în orice punct. Un arbore binar are k=2, ternar k=3. Acești arbori sunt răsturnați în comparație cu arborii adevărați). O „pădure” mai mare ca aceasta, cu mult mai mulți arbori, ar putea fi folosită pentru a reprezenta modul în care descendenții tipurilor originale din Facerea s-au diversificat de la creație.

 

Fiecare tip original este reprezentat de „nod” superior al fiecărui arbore, iar acestea s-au diversificat (de exemplu, prin împărțirea în specii separate după creație, cum ar fi lupii, coioții, câinii dingo etc.). Toate speciile fiice, descendente din tipul original, se găsesc doar în acel arbore, fără nicio legătură cu niciun alt arbore.

 

Fiecare creatură este astfel legată de celelalte printr-o descendență comună, dar numai în cadrul acestui tip. În schimb, „arborele evolutiv al vieții”, dacă ar fi reprezentat astfel, ar avea un nod în vârf, iar fiecare specie care a trăit vreodată ar fi conectată la el prin descendența comună. Dovezile biologiei sunt în concordanță cu acest model al pădurii.

 

 

 

Algoritmi și rezolvarea problemelor

Algoritmii sunt ca niște „rețete” scrise în codul calculatorului, instrucțiuni despre cum să rezolvi anumite probleme. De exemplu, luați în considerare căutarea înregistrării unui pacient într-o listă de n = 1 000 000 de dosare medicale, având în vedere numărul de identificare al pacientului respectiv.

 

Dacă înregistrările nu sunt sortate după numărul de identificare al pacientului, atunci o modalitate de a găsi persoana corespunzătoare numărului de identificare dat este să porniți de la început și să parcurgeți lista una câte una până când găsiți înregistrarea care se potrivește căutării voastre. Acesta este un algoritm destul de naiv și, în medie, va trebui să faceți n/2 = 500 000 de comparații. În cel mai rău caz, dacă numărul de identificare ar fi ultimul din listă (sau nu există deloc), ar fi nevoie de n comparații, adică de căutarea prin toate cele un milion de intrări.

 

Cu toate acestea, o abordare mai inteligentă ar fi utilizarea unui algoritm (set de instrucțiuni) care îi spune calculatorului să sorteze mai întâi lista de numere de identificare și apoi să efectueze o căutare binară (da sau nu) în listă, după cum urmează. Mai întâi, uită-te la numărul din mijlocul listei, pentru a vedea dacă se potrivește.

 

Dacă nu, utilizați acel număr pentru a spune dacă numărul de identificare al pacientului furnizat ar trebui să fie în jumătatea superioară sau inferioară, astfel încât cealaltă jumătate poate fi „aruncată”. Se continuă acest proces de împărțire la 2, lista devenind mai mică (cu jumătate) de fiecare dată, restrângând căutarea prin compararea elementului din mijloc al listei rămase, până când se găsește numărul de identificare sau lista este epuizată.

 

În medie, aceasta necesită un număr logaritmic de pași, proporțional cu log2(n) operații. Cu alte cuvinte, folosind acest algoritm, o căutare într-o listă de 1 000 000 de pacienți va lua cel mult 20 de comparații, indiferent dacă identificatorul pacientului respectiv se află sau nu în listă. Deci acest algoritm este cu mult superior primului.

 

De fapt, există multe tipuri de liste sortate pe care le putem folosi, inclusiv structuri arborescente (sau mai generic: „structuri de date”). Acestea ne vor permite să adăugăm înregistrări la colecție în mod eficient, astfel încât lista să rămână întotdeauna sortată fără a fi nevoie să resortăm întreaga listă.

 

Există algoritmi și mai inteligenți care iau în considerare și minimizează numărul de accesări ale unității de stocare sau ale internetului. Deoarece astfel de accesări pot dura cu ordine de mărime mai mult decât un calcul efectuat de „cipul gânditor” al unui calculator (procesorul), acestea accelerează considerabil lucrurile.

 

De exemplu, în mai puțin de o secundă, sistemele de baze de date pot localiza înregistrări sau colecții de înregistrări (precum toți clienții din Vancouver care au cheltuit mai mult de 100$), folosind structuri de date precum arborii B+ (vedeți diagrama de mai jos) pentru a indexa cantități uriașe de date.

 

 

 

Autor: Clarence Janzen

Sursa: Creation.com | The best is yet to come

 

Traducător: Cristian Monea

 

 

[1] Uneori numit profesor în Canada, meseria sa implică predare și conducere educațională. Cercetarea nu este necesară, deși cercetarea pedagogică poate face parte din conducerea educațională.

 

[2] Sarfati, J., The Genesis Account: A theological, historical, and scientific commentary on Genesis 1–11, Creation Book Publishers, Powder Springs GA, 2015; disponibilă la creation/s/10-2-606.

 

[3] Autor al Genetic Entropy (creation.com/s/10-3-513): vedeți creation.com/sanford.

 

[4] Gates, W., The Road Ahead, Viking, 1995.

 

https://facerealumii.ro/ed-knorr/

 

//////////////////////////////////////////////

 

Antony van Leeuwenhoek: Perfecțiunea organismelor mici se datorează faptului că au fost create de Dumnezeu

 

 

RUSSELL GRIGG Biologie, Savanți creștini

 

Antony van Leeuwenhoek[1],[2] (1632–1723), este renumit ca descoperitorul microorganismelor unicelulare pe care le numim acum protozoare și bacterii. El le-a numit „animalcule”.[3] De asemenea, a fost primul care a măsurat cu precizie celulele roșii și albe din sânge, spermatozoizii, fibrele nervoase și musculare și multe, multe altele. El credea că perfecțiunea pe care a observat-o în organisme atât de mici se datorează faptului că au fost create de Dumnezeu.

 

Antony van Leeuwenhoek, pictat de Johannes Verkolje, c. 1686. Pe masă se află Scrisoarea de Intenție pentru Societatea Regală.

Encyclopaedia Britannica recunoaște: „Cercetările sale asupra animalelor inferioare au infirmat doctrina generației spontane, iar observațiile sale au ajutat la punerea bazelor bacteriologiei și protozoologiei.”[4] El nu a urmat niciodată o universitate, nu a scris vreo carte sau a ținut o prelegere, dar a descris descoperirile sale în scrisori către Societatea Regală din Londra, pe care le-a publicat în jurnalul societății, Philosophical Transactions of the Royal Society.

 

Tinerețea

Antony s-a născut în Delft, pe atunci al treilea oraș ca mărime din Republica Olandeză[5] și care se află acum în Olanda de Sud, cea mai mare și mai populată provincie din Țările de Jos. Învățătura lui nu a implicat nicio altă limbă decât olandeza locală, vorbită în Olanda de Sud, așa că nu a învățat latina, limba științifică a acelor timpuri. Tot ceea ce a scris era în olandeză, ceea ce însemna că destinatarii precum Societatea Regală trebuiau să-și traducă scrisorile în limba engleză (sau ocazional în latină) pentru publicare, iar cineva a tradus răspunsurile lor în olandeză pentru el.

 

Perspectiva lui Vermeer a orașului Delft, 1660, detaliu

În 1648, la vârsta de 16 ani, a fost trimis la Amsterdam pentru a învăța meseria stofelor. A lucrat acolo pentru comerciantul scoțian de textile William Davidson, devenind casierul și contabilul său. În 1654, s-a întors la Delft, unde a înființat o afacere de cu stofe și mercerii și s-a căsătorit cu Barbara de Mey, fiica unui comerciant local de textile. Au avut cinci copii, deși, din păcate, doar cea de-a doua fiică a lor, Maria, a supraviețuit.[6]

 

Apoi a locuit în Delft aproape 70 de ani și a fost numit în mai multe funcții municipale. Una dintre acestea a fost de administrator al proprietății colegului artist din Delft, Johannes Vermeer, care s-a născut în același an cu Leeuwenhoek, dar a murit în 1675, lăsând o văduvă, 11 copii, datorii uriașe și unele dintre cele mai bune picturi din lume.

 

 

Reprezentarea microscopică a mătăsii a lui Hooke, din cartea sa Micrographia.

Devenind un „microscopist”

În jurul anului 1668, a fost în vacanță la Londra.[7] Aici, fără îndoială, a văzut cartea recent publicată și „cea mai bine vândută” a savantului englez Robert Hooke, Micrographia[8], care documenta observațiile microscopice ale lui Hooke asupra multor obiecte familiare. Acestea au inclus niște măriri ale țesăturii de mătase, care l-ar fi intrigat pe Leeuwenhoek; mai conținea „prima ilustrație publicată a unei microciuperci”.[9]

 

Cartea lui Hooke este posibil să fi stârnit interesul lui Leeuwenhoek pentru lentile. Acesta și-a creat propriile lentile cu mărire mare, le-a montat pentru a forma microscoape simple (vedeți mai jos), apoi a examinat și a măsurat[10] o serie de obiecte minuscule, ca răspuns la curiozitatea sa crescândă cu privire la lucruri imperceptibile cu ochiul liber.

 

Comunicarea cu Societatea Regală

Unul dintre prietenii lui Leeuwenhoek din Delft a fost medic, dr. Regnerus de Graaf. La 28 aprilie 1673, de Graaf i-a scris lui Henry Oldenburg, primul secretar al Societății Regale din Londra și editor fondator al Philosophical Transactions: „Vă scriu pentru a vă spune că o anumită persoană care rezidă aici, pe nume Leeuwenhoeck, a conceput microscoape care le depășesc cu mult pe cele pe care le-am văzut până acum. …”[11]

 

El a atașat o scrisoare de la Leeuwenhoek în care își descrie observațiile cu privire la structura și creșterea mucegaiului; acul, membrele și ochiul unei albine; capul și picioarele de păduchi, pe care Oldenburg le-a publicat (în limba engleză) în Philosophical Transactions.[12] Intrigați, cititorii au vrut să vadă ce era descris, așa că la 15 august 1673, Leeuwenhoek a trimis ilustrațiile relevante,[13] cu o notă care spune că, pentru că nu putea să deseneze bine, a angajat un desenator care a observat fiecare obiect printr-o lentilă diferită.

 

 

Ilustrațiile lui Leeuwenhoek ale acelor de albine (jos) și învelișurile lor (sus), așa cum sunt publicate în Philosophical Transactions.

Astfel a început o corespondență de aproximativ 200 de scrisori între Leeuwenhoek și Societatea Regală, care a continuat timp de cincizeci de ani „pe chestiuni zoologice, botanice, chimice, fizice, fiziologice, medicale și diverse (neclasificabile) … toate scrise de el însuși în propria sa olandeză de modă veche, deși au fost traduse de alții în alte limbi, publicate în multe moduri diferite și adunate în diverse volume la diferite date de către diferiți editori.”[14] De fapt, Henry Oldenberg a învățat olandeza pentru a traduce singur scrisorile lui Leeuwenhoek.

 

Leeuwenhoek era deosebit de interesat de sânge. Pentru a observa și măsura celulele sanguine (descoperite de omul de știință italian Marcello Malpighi, în 1665), și-a înțepat degetul mare și a scurs sângele pe un tub mic de sticlă. În scrisoarea sa din 1 iunie 1674, el a scris: „Globulele roșii ale sângelui cred că sunt de 25 000 de ori mai mici decât un grăunte fin de nisip.”[15] Acest lucru echivalează cu aproximativ 8,5 microni, ceea ce este aproape de măsurarea modernă de ~7-8 microni.

 

Prima observație a protozoarelor

În 1674, Leeuwenhoek a examinat apa dintr-un lac numit Berkelse Mere, lângă Delft. În aceasta, el a văzut câteva organisme care erau în mod evident protozoare, așa cum a le-a descris pe scurt în scrisoarea către Henry Oldenburg:

 

„Și mișcarea majorității acestor animale în apă era atât de rapidă și de variată, în sus, în jos și de jur împrejur, încât a fost minunat de observat; și consider că unele dintre aceste vietăți mici erau de o mie de ori mai mici decât cele mai mici pe care le-am văzut până acum în brânză, în făina de grâu, mucegai și altele asemenea.”[16]

 

Ziua de naștere a bacteriologiei

 

Ilustrații colorate ale unora dintre numeroasele animacule observate de Leeuwenhoek.

Apoi, în 1676, Leeuwenhoek a scris faimoasa scrisoare de 17 pagini și jumătate în care descria bacteriile observate, o parte din care Oldenburg a publicat-o în Philosophical Transactions 12(133):821–831, 1677. În aceasta, el a relatat ceea ce a văzut pe 24 aprilie 1676, în apa în care a ținut piper timp de aproximativ trei săptămâni și la care a adăugat de două ori apă de zăpadă (cea mai pură apă disponibilă) pentru a înlocui apa care se evaporase. El a descris trei tipuri de ceea ce numim acum protozoare și apoi a scris:

 

„Al patrulea tip de animale mici, care au plutit printre cele trei tipuri menționate mai sus, erau incredibil de mici; încât am considerat că, chiar dacă 100 dintre aceste animale mici s-ar întinde una lângă alta, nu ar putea ajunge la lungimea unui grăunte de nisip grosier; iar dacă aceasta este adevărată, atunci zece sute de mii [i.e. 100 × 100 × 100 = 1 milion] dintre aceste vietăți abia ar putea egala cea mai mare parte a unei granule de nisip grosier.”[17]

 

Biologul prof. D. Bardell a comentat: „Un organism care este incredibil de mic în comparație cu un protozoar este motivul pentru care se crede că van Leeuwenhoek a descoperit bacteriile la 24 aprilie 1676.”[18]

 

Iar microbiologul olandez prof. Albert Kluyver a spus: „Măsurile date nu lasă nicio îndoială că a observat bacterii aici; în consecință, aceasta este prima descriere inconfundabilă a reprezentanților acestui grup de organisme și există toate motivele să considerăm ziua de 24 aprilie 1676 drept ziua de naștere a Bacteriologiei.”[19]

 

 

Ilustrațiile lui Leeuwenhoek ale bacteriilor din gură. Dobell le-a identificat ca fiind A, un bacil mobil. B, Selenomona sputigena. C. … D, calea mișcării sale. E, Micrococi. F, Leptothrix buccalis. G, A spirochaete, probabil Spitochaeta bucalis.

Într-un alt experiment cu apă și piper, Leeuwenhoek a descris că a văzut „niște particule foarte lungi și foarte subțiri… [care] s-au mișcat așa cum un țipar înoată în apă; numai cu această diferență, că, în timp ce un țipar înoată întotdeauna cu capul în față și niciodată cu coada înainte, totuși aceste animalcule au înotat la fel de bine înapoi, ca înainte, deși mișcarea lor era foarte lentă.”[20] Protozoologul Clifford Dobell a comentat: „Un observație remarcabil de perspicace, care demonstrează în mod concludent că L. se ocupa aici de bacterii. Organismele erau în mod evident bacteriile lungi și flexibile (Pseudospira C.D.)”[21]

 

Mai târziu, Leeuwenhoek a fost uimit să găsească în zgârieturile dinților săi „multe animale foarte mici, vii, foarte drăguțe în mișcare”. Astfel, el a descoperit că și noi suntem purtători de animale, despre care, de asemenea, a remarcat că au murit când a băut cafea fierbinte.[22] Așa că a fost primul care a observat că microbii sunt uciși de căldură.

 

Pentru că a descoperit bacterii în gura oamenilor sănătoși, inclusiv a sa, este de înțeles că nu a asociat bacteriile cu boala, așa cum facem adesea astăzi. Dar majoritatea bacteriilor sunt inofensive, așa cum credea el, și multe sunt chiar benefice, de ex. cele probiotice, și astfel sunt protejate de apendicele nostru. Abia în 1860-1864 Louis Pasteur a dovedit teoria germenilor, apoi a conceput pasteurizarea pentru a distruge bacteriile dăunătoare și a dezvoltat în continuare vaccinarea pentru a ne antrena sistemul imunitar să le combată.

 

Scepticism, verificare, faimă

Cei de la Royal Society erau extrem de sceptici și era de înțeles, în timp ce Leeuwenhoek, un profan, descria fenomene pe care niciuna dintre aceste inteligențe științifice nu le văzuse vreodată, cu atât mai puțin le căutase sau își imaginase că există. Provocat, Leeuwenhoek a reunit opt domni de renume din Delft, inclusiv un preot luteran, un notar și un avocat, care s-au uitat prin microscoapele sale, au văzut animalele și au scris declarații pe propria răspundere, pe care apoi le-a trimis Societății Regale printr-o scrisoare, în data de 5 octombrie 1677.

 

Între timp, colegii i-au cerut lui Hooke să verifice observațiile. Timp de câteva luni a încercat fără succes, până când, în cele din urmă, în noiembrie 1677, a reușit să demonstreze animalculele și a scris: „… este de mirare că am descoperit o mulțime vastă de creaturi extrem de mici, pe care domnul Leeuwenhoek le-a descris… și unele dintre acestea atât de mici, încât milioane de milioane ar putea fi conținute într-o picătură de apă”.[23]

 

Hooke i-a scris o scrisoare de curtoazie lui Leeuwenhoek, datată 1 decembrie 1677, în care spunea că „toți membrii prezenți erau mulțumiți” și a contrastat dimensiunea protozoarelor minuscule cu cea a bacteriilor mult mai mici ca „monștri gigantici în comparație cu un tip mai mic”.[24]

 

Confirmare! Și recompensă! În 1680, Leeuwenhoek a câștigat recunoașterea ca un adevărat om de știință, fiind ales membru al Societății Regale. Certificatul său de membru a fost redactat în olandeză în loc de limba latină obișnuită.[25]

 

Calitatea de membru al Societății Regale și publicarea scrisorilor sale în Philosophical Transactions l-au făcut pe Leeuwenhoek și opera sa celebre în întreaga lume. Nu numai oamenii de știință, dar și capete încoronate au venit la Delft să-l vadă și să-i cerceteze microscoapele. Printre acestea se numărau țarul Petru cel Mare al Rusiei, regele Frederic I al Prusiei, viitorul rege Iacob al II-lea al Angliei și fiica sa, viitoarea regina Maria a II-a a Angliei, cărora le-a prezentat două dintre microscoapele sale de argint.

 

Împotriva generației spontană

Oamenii din vremea lui Leeuwenhoek care au ignorat Facerea credeau în teoria aristotelică a generației spontane,[26] de ex., carnea în descompunere a produs viermi, praful a produs purici, grâul păstrat într-un colț întunecat s-a transformat în șoareci etc. Ca și creștin, Leeuwenhoek a respins generația spontană și a declarat în mod repetat că perfecțiunile pe care le-a văzut în organismele sale minuscule au fost create de Dumnezeu și nu au fost produsul degradării. Câteva exemple:

 

„Nu putem să-L slăvim pe Domnul și Creatorul Universului într-un mod mai bun decât prin aceea că, în toate lucrurile, oricât de mici ar părea ochiului liber, dar care totuși au primit darul vieții și puterea creșterii, noi contemplăm cu cea mai mare admirație expunerea Atotștiinței și Perfecțiunii sale.”[27]

 

„…deoarece este imposibil ca un elefant să fie scos din praf sau murdărie, este la fel de imposibil ca un acarian să fie crescut din făină sau din orice substanță degradată sau în orice alt mod decât modul obișnuit de generare pe care l-am descris.”[28]

 

„Din toate aceste observații, cel mai clar deslușim perfecțiunea de neînțeles, ordinea exactă și grija providențială cu care cel mai înțelept Creator și Domnul Universului a format corpurile acestor Animalcule, care sunt atât de mici încât scapă vederii noastre, pentru ca diferitele specii ale acestora să poată fi păstrate în existență. Și aceasta… trebuie să convingă cu siguranță toată absurditatea acelor opinii vechi, că vietățile pot fi produse în urma degradării sau putrefacției.”[29]

 

De asemenea, observarea sa asupra ciclurilor de viață ale insectelor (de la ouă la larve, la pupe, la adulți care apoi au depus ouă sau au produs pui vii), a arătat că acestea provin de la părinți ca ei[30], și nu din bălegar. Și a văzut aceasta ca o „confirmare a principiului că toate vietățile își trag originea din cele care au fost create la Început.”[31]

 

Astăzi, generația spontană (credința că o ființă vie poate apărea din materie care nu e vie) este numită eufemistic evoluție chimică sau abiogeneză[32] și este din nou sistemul de credință dominant al oamenilor de știință atei. Este un predecesor natural și crucial al darwinismului; dacă toată viața a evoluat „în mod natural” dintr-un strămoș comun unicelular, ei argumentează că acesta însuși trebuie să fi apărut din materia moartă fără ajutor.[33] Susținătorii caută fără încetare pământul, sistemul solar și universul, străduindu-se să găsească dovezi ale acestuia astfel încât să nege relatarea creației din Facere.

 

Recunoaștere postumă

Leuwenhoek s-a bucurat de o sănătate excelentă pentru cea mai mare parte a vieții sale. A murit la 26 august 1723, la vârsta de 90 de ani. El a trimis Societății Regale o descriere atât de detaliată, pentru prima dată, a stării medicale care i-a cauzat moartea, încât acum se numește boala lui van Leeuwenhoek! Această afecțiune foarte rară implică episoade de contracții involuntare rapide ale diafragmei, care provoacă dificultăți de respirație, respirație rapidă și pulsații abdominale, de aceea este cunoscută și sub numele de Sindromul dansatorului din buric.[34]

 

Rezumat

Deși doar un profan, Leeuwenhoek a fost unul dintre cei mai remarcabili cercetători ai tuturor timpurilor, cu o curiozitate nesățioasă de a descoperi secretele naturii. O preocupare științifică majoră a fost respingerea teoriei generației spontane. Scopul său mărturisit: „… pentru a îndepărta lumea de superstiția ei veche-păgână, pentru a trece la Adevăr și a se alipi de el.”[35]

 

„În credința sa, Leeuwenhoek a fost un reformat olandez. El s-a referit adesea cu evlavie la minunile proiectate de Dumnezeu prin făpturile mici și mari. Virtuțile lui erau perseverența, simplitatea și încăpățânarea. Iubea adevărul mai presus de orice teorie, chiar și de a lui. El le-a cerut contestatorilor săi să-și demonstreze punctele de vedere, așa cum le-a dovedit el pe ale sale.”[36]

 

 

Un microscop Leeuwenhoek. Toate erau mici; toate plăcile aveau o lungime mai mică de 50 mm.

Producător de microscoape

Microscoapele lui Leeuwenhoek constau din lentile unice, pe care le-a făcut el însuși – peste 500 dintre ele – foarte probabil câte una pentru fiecare specimen pe care l-a examinat timp de 50 de ani.

 

Realizarea și utilizarea lor

Era foarte secretos în privința modului în care le făcea – fie prin șlefuirea și lustruirea unei bucăți de sticlă cu nisip din ce în ce mai fin, fie prin suflarea unui tub de sticlă fierbinte, fie prin tragerea unui fir de sticlă fierbinte într-o flacără până când s-a rupt și apoi încălzirea capătului unui fir până s-a topit și a format un globul.[37] Sau ar fi putut folosi o combinație a acestor tehnici, deoarece „toate lentilele lui erau biconvexe sau planoconvexe”.[38] Toate erau de o claritate remarcabilă.

 

Cum și-a folosit Leeuwenhoek microscoapele

El a montat fiecare lentilă într-un orificiu minuscul dintre două plăci subțiri de metal nituite pe care le-a făcut din alamă, argint sau, ocazional, aur,[39] cu specimenul în fața lentilei pe un punct ascuțit care putea fi focalizat cu două șuruburi.[40] Cea mai mare placă care a supraviețuit măsoară 28 × 47 mm. Cu cât obiectivul era mai mic, cu atât mărirea era mai mare, dar și câmpul vizual mai mic, astfel încât partea inversă trebuia ținută foarte aproape de un ochi pentru vizualizare din cauza focalizării foarte scurte, iar acest lucru a necesitat o mare răbdare din partea utilizatorului.

 

Iluminare

Sursa lui de lumină a fost o lumânare sau lumina zilei, dar nu soarele, așa cum le-a explicat cititorilor săi de la Societatea Regală: „Contemplez într-o zi senină și uneori la lumina lumânării și, pentru a avea mai multă lumină, folosesc uneori un o oglindă metalică concavă, dar mai presus de toate trebuie să ai grijă, să folosești soarele, căci dacă faci asta, Circumferința fiecărui Animal, va avea aproape tot atâtea culori, câte vedem în Curcubeu.”[41]

 

Encylopaedia Britannica adaugă: „Pentru a observa fenomene la fel de mici precum bacteriile, el trebuie să fi folosit o formă de iluminare oblică sau o altă tehnică, pentru a spori eficacitatea lentilei, dar această metodă nu a dezvăluit-o.”[42]

 

Unde sunt ei acum?

După moartea sa, fiica lui, Maria, a trimis Societății Regale un dulap mic care conținea 26 de microscoape de argint, cu exemplare atașate, pe care Leeuwenhoek le pregătise în acest scop. Măririle acestora au variat de la 50× la 200×.[43] În 1747, după moartea Mariei, 517 instrumente au fost scoase la licitație publică.[44]

 

Dintre toate cele de mai sus, se consideră că doar 12 mai există.[45] În 2009, Christie’s din Londra a scos la licitație unul; s-a vândut cu 260 000 de lire sterline. Cel mai bun se află în Muzeul Universității din Utrecht. Placa sa măsoară 24 mm × 46 mm și are o putere de mărire liniară de 266× și o rezoluție măsurată de 1,35µ.[46] Cu toate acestea, din observațiile lui Leeuwenhoek, se consideră în general că el trebuie să fi făcut niște lentile care au mărit cu 500× și cu o rezoluție de 1,0µ.

 

În 1981, cercetătorul Brian Ford a descoperit în arhivele Societății Regale nouă pachete de mostre originale trimise de Leeuwenhoek în 1674, 1686 și 1687. Nedeschise timp de 300 de ani, „au fost la fel de bine pregătite ca multe exemplare moderne.”[47]

 

Autor: Russell Grigg

Sursa: Creation.com | Antony van Leeuwenhoek

 

Traducător: Cristian Monea

 

 

 

[1] Potrivit protozoologului și membrul Societății Regale, Clifford Dobell, care a scris Antony van Leeuwenhoek and his ‘Little Animals’, 1932, republicat de Dover Publications, New York, 1960, leeuw înseamnă „leu”, hoek înseamnă „colț”, poort înseamnă „poartă”, iar van înseamnă „din”. Așa că s-a sugerat că familia era probabil cunoscută de vecini ca familia din casa din colț, din Leeuwenpoort = Poarta Leului (p. 301).

 

[2] El și-a scris prenumele, Antonj, care se termină cu un i lung olandez (nu j englezesc), pe care diverși biografi l-au transliterat drept Antony, Antonie, Antoni sau l-au ignorat cu nonșalanță drept Anton. Numele său de familie a avut de suferit și din cauza traducătorilor; în versiunile în limba engleză ale scrisorilor sale, publicate în Royal Society’s Philosophical Transitions, „este scris în nu mai puțin de 19 moduri diferite” (Dobell, ref. 1, p. 303).

 

[3] De la cuvântul latin post-clasic animalculum: un animal mic sau microscopic, aproape sau complet invizibil ochiului liber, Dictionary.com.

 

[4] Antonie van Leeuwenhoek, Dutch scientist, Encyclopaedia Britannica Editors.

 

[5] Renumit ca sediul Casei regale de Orania, când William I Prințul de Orania, cunoscut și sub numele de William the Taciturn sau William the Taciturn, și-a stabilit reședința acolo în 1572 și unde a fost asasinat în 1584. (Dobell, ref. 1, p. 25 și 26.)

 

[6] Barbara a murit în 1666, iar în 1671 s-a căsătorit cu Cornelia Swalmius, care era o rudă îndepărtată a primei sale soții și care a murit 23 de ani mai târziu. După aceea, a fost îngrijit de fiica sa, Maria, până la propria sa moarte, în 1723.

 

[7] Anglia și Olanda erau atunci în pace. Al doilea război anglo-olandez s-a încheiat în iulie 1667; al treilea a fost declarat în martie 1672.

 

[8] Titlu complet: Micrographia or Some Physiological Descriptions of Minute Bodies Made by Magnifying Glasses with Observations and Inquiries thereupon. Prima ediție a apărut în 1665, a doua în 1667. Aceasta a fost prima carte ilustrată despre microscopie. Hooke a folosit un microscop compus dintr-o lentilă plan-convexă mică și o lentilă mare de ocular plan-convexă. Cu toate acestea, prima lentilă a creat un halo cu multe culori, numit aberație cromatică, pe care a doua lentilă a mărit-o, crescând astfel distorsiunea. Această aberație a limitat utilitatea unor astfel de microscoape timpurii la măriri de aproximativ 20–30×. Hooke este renumit pentru că a inventat termenul „celulă” în discuția sa despre structura plutei, în 1663. El este, de asemenea, renumit pentru că a derivat Legea lui Hooke (a elasticității) în 1660.

 

[9] „Schem. 12, Fig. 1”, în Micrographia (ref. 8). Astăzi, aceasta este identificată drept „microciuperca Mucor”, (Gest H., The Discovery of Microorganisms de Robert Hooke și Antoni van Leeuwenhoek, Notes Rec. R. Soc. Lond. 58(2):187–201, 2004).

 

[10] Leeuwenhoek trebuia să-și creeze propriile standarde microscopice pentru a măsura această nouă lume invizibilă. Principalele standarde pe care le-a ales au fost: un grăunte de nisip grosier (echivalentul modern de aproximativ 870 µ, adică microni, 1 µ = o milionime dintr-un metru); unul de nisip fin (aproximativ 260 µ); un fir de păr din cap (aproximativ 60–80 µ); și ochiul unui păduchi (aproximativ 50–85µ), conform Schierbeek, ref. 15, p. 55–56.

 

[11] Citat din Dobell, ref. 1, p. 40–41.

 

[12] Philosophical Transactions, 8(94):6037–6038, 1673.

 

[13] Publicat de Oldenburg în Philosophical Transactions, 8(97):6116–6119, 1673.

 

[14] Dobell, ref. 1, p. 44–45. Edițiile olandeze au început să apară în 1684 și în latină în 1685.

 

[15] Schierbeek, A., Measuring the Invisible World, Abelard-Schuman, New York, 1959, p. 110–11.

 

[16] Scrisoarea nr. 6 a lui Leeuwenhoek’s (după socoteala lui Dobell) către H. Oldenburg, datată din 7 Sept. 1674; tradusă din originalul olandez de către Dobell în ref. 1, p. 109–11.

 

[17] Scrisoarea nr. 18 a lui Leeuwenhoek’s (după socoteala lui Dobell) către H. Oldenburg, datată din 9 Oct. 1676; tradusă din originalul olandez de către Dobell în ref. 1, p. 132–33.

 

[18] Bardell, D., The Roles of the Sense of Taste and Clean Teeth in the Discovery of Bacteria de Antoni van Leeuwenhoek, Microbiology Reviews, 47(1):123, Martie 1982.

 

[19] Citat de Shierbeek, ref. 15, p. 65.

 

[20] Dobell, ref. 1, p. 140–141.

 

[21] Dobell, ref. 1, p. 141, Nota de subsol 1.

 

[22] Dobell, ref. 1, p. 239 și 248.

 

[23] Publicat în Hooke, R., Microscopium, 1678, p. 83.

 

[24] Dobell, ref. 1, p. 182–183.

 

[25] Dobell, ref. 1, p. 49.

 

[26] O credință propagată pe scară largă de Aristotel, care a compilat și extins învățăturile similare ale filozofilor greci anteriori. Notă: el l-a precedat pe Darwin, care a publicat Originea speciilor abia în 1859.

 

[27] The Select Works of Antony Leeuwenhoek, Translated by Samuel Hoole, Londra, 1816, Vol. 1, p. 314.

 

[28] The Select Works of Antony Leeuwenhoek, Translated by Samuel Hoole, Londra, 1816, Vol. 2, p. 173.

 

[29] Ref. 28, p. 214.

 

[30] Aceasta a inclus partenogeneza la afide; afidele pe care le-a disecat nu conțineau ouă, ci afide embrionare la fel ca părintele, Schierbeek, ref. 15, p. 106.

 

[31] Schierbeek, ref. 15, p. 137.

 

[32] Un pseudonim pentru „generație spontană” creat de Thomas Huxley în 1870.

 

[33] Dar problemele științifice ale abiogenezei sunt incalculabil de mari, vedeți creation.com/origin-of-life.

 

[34] The American Journal of Respiratory and Critical Care Medicine, Vol. 183, Nr. 10, 15 Mai 2011, descrie un caz din doar aproximativ 50 diagnosticate vreodată.

 

[35] Scrisoarea nr. 81 a lui Leeuwenhoek’s (după socoteala lui Dobell) către Societatea Regală, datată din 19 Martie 1694; citată de către Dobell în ref. 1, p. 74.

 

[36] Graves D., Scientists of Faith: 48 Biographies of Historic Scientists and Their Christian Faith, Chapter 17 Antonie van Leeuwenhoek, p. 71, Kregel Publications, Grand Rapids, SUA, 1996.

 

[37] Aceasta din urmă a fost metoda lui Hooke de a face lentile unice, așa cum este descrisă în prefața cărții sale, Micrographia (ref. 8), pe care prietenii lui Leeuwenhoek din Anglia ar fi tradus-o fără îndoială pentru el în timpul vizitei sale acolo în 1668. Hooke a găsit utilizarea unor astfel de instrumente mici cu o singură lentilă „problematică pentru utilizare, din cauza mărimii mici a acestora și a proximității obiectului”, și a preferat să folosească un microscop compus.

 

[38] Ford, B., The Clarity of Images from Early Single-lens Microscopes Captured on Video, Microscopy and Analysis, p. 16, Martie 2011.

 

[39] Posibil pentru îmbunătățirea reflexiei luminii asupra specimenelor opace.

 

[40] This was unsuitable for large living specimens, so he modified it by adding a glass tube, which he called an aalkijker, or ‘eel-viewer’, also translated as ‘aquatic microscope’. See Eel-viewer: showcase for visitors.

 

[41] Scrisoarea din 9 Iunie 1699, publicată în Philosophical Transactions 21(255):308, 1699. El descria aberația cromatică proastă în lumina soarelui.

 

[42] Antonie van Leeuwenhoek: Dutch Scientist, Editorii Encyclopedia Britannica.

 

[43] După cum a fost măsurat de Henry Baker (Philosophical Transactions 41(458):506, 1740), recalibrat la o distanță de imagine de 250 mm, Brian Ford, The Leeuwenhoek Legacy, Biopress, Bristol, 1991, p. 131.

 

[44] Robertson, L., van Leeuwenhoek microscopes—where are they now?, care prezintă 322 de microscoape, 23 aalkijkers (ref. 40), și 172 de lentile în suporturi din alamă.

 

[45] Nouă revendicate tradițional, plus trei candidați noi descoperiți, unul în 1982 și doi în 2014, nu toți de o anumită proveniență. Pentru date despre toate cele 12, vedeți Ford, B., Surprise of the Century—Three more Leeuwenhoek Microscopes. Pentru imagini cu 11 dintre acestea, consultați Single lens microscopes: Lens on Leeuwenhoek.

 

[46] Conform lui Ford, B., The Leeuwenhoek Legacy, Biopress, Bristol, 1991, p. 148–49.

 

[47] Ford, B., The Leeuwenhoek Specimens.

https://facerealumii.ro/antony-van-leeuwenhoek/

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

 

Motoarele lui Dumnezeu care descurcă ADN-ul

 

JONATHAN D. SARFATI Biochimie, Biologie, Design Inteligent

 

Toate vietățile conțin mașini incredibile, precum și „manual de instrucțiuni” pentru a le construi. Acest manual cuprinde secvențe de „litere” chimice (nucleotide) în celebra moleculă de acid dezoxiribonucleic (ADN), la fel cum informațiile dintr-o carte sunt scrise cu litere pe o pagină.

 

 

 

În plus, aceste instrucțiuni sunt copiate la generația următoare. Nu ai primit cu adevărat ochii mamei tale și urechile tatălui; mai degrabă, instrucțiunile de re-fabricare a ochilor mamei și a urechilor tatălui au fost copiate în ADN-ul tău (vezi secțiunea de mai jos).

 

Dimensiunile fizice ale ADN-ului pun multe probleme care ar trebui rezolvate înainte ca și cea mai simplă formă de viață să poată funcționa. Forma dublu elicoidală are aproximativ 2,5 nanometri lățime – prea subțire pentru a fi văzută cu orice microscop optic (lumina vizibilă are o lungime de undă de 380 și 700 nm).

 

O rotire completă a elicei are aproximativ 10,5 litere lungime. Dar întreaga moleculă de ADN este extrem de lungă: cel mai mare cromozom uman, numărul 1, este compus din 220 de milioane de litere și ar avea o lungime de 85 mm dacă ar fi întins complet. Dacă tot ADN-ul din celula ta ar fi aliniat, ar avea aproximativ 2 m lungime! Aceste fire extrem de lungi, subțiri și lipicioase trebuie împachetate într-o celulă microscopică și apoi menținute fără a se încurca și fără a forma noduri. Celula are nevoie de mașini complexe pentru a face toate acestea. Aceste mașini sunt uimitoare, complexe și o mărturie a geniului Creatorului nostru.

 

Desfășurarea elicei

Când ADN-ul este decodat (adică atunci când informația este folosită pentru a crea o proteină), cele două catene ale elicei duble trebuie separate. Și în timpul reproducerii, fiecare fir este copiat independent.

 

Acest lucru necesită motoare speciale numite ADN-helicaze. Au formă de inel, cu o gaură prin care să treacă ADN-ul. Dar, fiindcă sunt motoare, au nevoie și de combustibil. Helicazele sunt alimentate de un „combustibil” numit ATP, care este produs de un alt motor, ATP-sintaza.[1] Folosind ATP ca sursă de energie, o schimbare ciclică a formei se desfășoară în jurul inelului helicazei la aproximativ 10 000 rpm – aproximativ viteza cu care se rotește o turbină de motor cu reacție.

 

Helicaza se desfășoară rapid de-a lungul ADN-ului și separă cele două catene la bifurcația de replicare.[2] Apoi, multe alte mașini se ocupă de decodarea ADN-ului și de a pune din nou firele împreună sau de a le copia. Aceasta trebuie să se întâmple foarte repede, deoarece viteza de copiere a ADN-ului este de 1000 de litere pe secundă, iar helicaza trebuie să rămână înaintea mașinilor de copiat.

 

Superbobine

Forma elicoidală (bobinată) a ADN-ului produce o altă problemă care este amplificată atunci când helicaza o desfășoară pentru a separa firele. Puteți demonstra cu ușurință problema cu o frânghie lungă cu mai multe fire: începeți de la mijloc și încercați să despărțiți firele. În curând va deveni prea greu de desfășurat din cauza rezistenței răsucirilor suplimentare de pe ambele părți ale punctului de separare.

 

Dacă dați drumul, frânghia va avea tendința de a se încolăci înapoi pe ea însăși – gândiți-vă și la cablurile telefoanelor mai vechi care se încurcă ușor, formând bobine peste bobine. Pentru a compensa fiecare răsucire adăugată în direcția înainte, ADN-ul din spatele locului de desfacere adaugă o răsucire și, de asemenea, devine supra-întors (supra-bobinat). Într-o celulă, dacă ADN-ul ar fi împiedicat să se deruleze, atunci celula nu ar mai putea produce proteine sau să se copieze.

 

 

Replicarea ADN-ului sau sinteza ADN-ului este procesul de copiere a unei molecule de ADN dublu catenar. Acest proces este esențial pentru viață așa cum o cunoaștem. Notă: Aceasta este o diagramă simplă a unei piese de mașini foarte complicate.

Mașini de descurcat

Creatorul a rezolvat această problemă folosind mașini speciale pentru proteine (enzime) numite topoizomeraze.[3] Ele taie ADN-ul, îl rearanjează și îl lipesc înapoi. Ele trebuie să lucreze înaintea bifurcării de replicare pentru a împiedica ADN-ul să se întoarcă excesiv.

 

Există mai multe clase de topoizomeraze, dar acestea sunt grupate în două tipuri principale:

 

Topoizomeraza de tip I taie una dintre catenele ADN și se leagă temporar de ambele capete ale tăieturii. Apoi catena netăiată este liberă să treacă prin rupere. În ambele cazuri, acest lucru ameliorează sau „relaxează” tensiunea, o răsucire la un moment dat. În cele din urmă, ruptura este reconectată; aceasta se numește ligatură.

Topoizomerazele de tip I nu au nevoie de ATP – energia acumulată prin supraînfăşurarea ADN-ului este pur și simplu eliberată, ca un arc spiralat atunci când este eliberat.

 

Topoizomerazele de tip II sunt mai complexe. Acest tip taie ambele fire ale elicei duble și le ține depărtate. Apoi trage prin rupere o buclă a elicei dintr-o secțiune netăiată. După aceea, cele două catene sunt reconectate, ADN-ul trecut este eliberat și, în final, enzima eliberează ADN-ul reconectat, astfel încât procesul să poată fi repetat după cum este necesar. Acest lucru necesită ATP pentru mai mulți dintre acești pași.

Topoizomeraza de tip II este importantă dintr-un alt motiv: atunci când ADN-ul este replicat, uneori, cele două molecule de ADN „fiică” pot ajunge înfășurate una în jurul celeilalte ca niște verigi într-un lanț, adică catenate (în latină, catena = lanț). Astfel, separarea acestor molecule legate se numește decatenare, iar acesta este un rol vital al topoizomerazei de tip II.

 

Inutil dacă nu este complet funcțional

Aceste enzime trebuie să facă trei lucruri, altfel ar fi inutile sau chiar dăunătoare: taie, mută un alt fir prin tăietură și reconectează. Pentru a arăta cât de important este fiecare pas, dacă vreun dintre ei este dezactivat, enzima nu funcționează și celula moare.

 

Într-adevăr, unele medicamente antibacteriene și anticancerigene funcționează prin țintirea topoizomerazelor. Clasa de antibiotice numite fluorochinolone (de exemplu, ciprofloxacină, levofloxacină) oprește etapa de reconectare a topoizomerazei bacteriene de tip II, ceea ce duce creșterea rupturilor ADN-ului, ucigând rapid celula. Unele medicamente anti-cancer (de exemplu, camptotecina, topotecan) fac același lucru cu topoizomerazele de tip I și de tip II din celulele canceroase care se reproduceau necontrolat.

 

O altă clasă de medicamente numite inhibitori catalitici previne eliberarea de energie ATP și funcționează prin oprirea primului pas de tăiere. În loc ca celula să moară datorită ADN-ului rupt în bucăți, ADN-ul pur și simplu se încurcă, astfel încât celula nu se poate reproduce și nici nu poate produce proteine.

 

Probleme pentru evoluție

În mod clar, reacțiile chimice aleatoare în condițiile de dinainte de viață nu ar fi putut produce prima celulă prin pași mici, treptat, fiecare cu un presupus avantaj față de cel anterior și astfel favorizat de selecția naturală. Să presupunem că acest proces a produs o enzimă cu primul pas: tăierea. Fără a le pune la loc, acest lucru ar dăuna celulei prin tăierea în bucăți a moleculei informaționale!

 

Dar este și mai rău pentru evoluție. Selecția naturală este, prin definiție, reproducere diferențială: adică „A este mai adaptat decât creatura B” înseamnă că „A are mai mulți descendenți supraviețuitori decât B”. Prin urmare, selecția naturală necesită cel puțin două entități care se pot replica. Aceasta înseamnă că nu poate explica originea replicării, deoarece nu vă puteți reproduce până când nu aveți o modalitate de a replica ADN-ul. Și după cum am văzut, fără topoizomeraze, ADN-ul nu poate fi replicat, deoarece s-ar încurca prea repede. Deoarece selecția naturală nu poate explica originea primei topoizomeraze, evoluția darwiniană nici măcar nu poate începe.[4]

 

O altă problemă este asemănătoare întrebării „ce a fost mai întâi: găina sau oul?”[5] Adică: instrucțiunile de construire a topoizomerazelor sunt în ADN, dar aceste instrucțiuni nu pot fi citite fără topoizomeraze pentru a descurca ADN-ul. Chiar și cea mai simplă topoizomerază de tip II are 800 de „litere” proteice (aminoacizi) împărțite între două segmente. Este nevoie de trei „litere” ADN pentru a codifica o literă proteică, așa că gena pentru aceasta are aproximativ 2400 de litere – prea mare pentru a fi citită fără a fi necesară descurcarea sa.

 

Și aceste instrucțiuni nu ar putea fi transmise următoarei generații fără topoizomeraze de tip II pentru a decatena firele de ADN fiice. Chiar și ADN-ul lui Mycoplasma genitalium, care are cel mai mic genom al oricărui organism viu, este mult prea mare pentru a se decatena singur.

 

ADN-ul: cel mai bun sistem de stocare a informațiilor

ADN-ul este cel mai avansat sistem de stocare/recuperare/transmitere a informațiilor cunoscut. Densitatea informației din ADN-ul unei celule vii este de aproximativ 1000 de teraocteți pe milimetru cub.[6] Deci, o celulă vie poate stoca o cantitate enormă de informații într-un spațiu mic: cea mai simplă vietate este un parazit intracelular numit Mycoplasma, care are aproximativ 600 de kiloocteți de ADN, în timp ce fiecare celulă umană are aproximativ 3 gigaocteți.[7]

 

 

 

Dacă toate informațiile din fiecare celulă umană ar fi scrise cu cerneală pe hârtie, ar ocupa aproximativ o mie de cărți de dimensiunea Bibliei (dar doar de 200 de ori dimensiunea codului fiscal din SUA).[8] Dar rețineți că nu există nimic în chimia cernelii care ar putea produce informațiile din cărți – nu au fost produse prin turnarea cernelii pe pagini! Mai degrabă, au fost produse de un autor care a aranjat cerneala în litere. Într-un mod asemănător, nu există nimic în chimia „literelor” ADN care să le facă să scrie mesajul vieții.

 

Concluzie

Chiar și cele mai simple vietăți au nevoie de topoizomeraze înainte de a-și putea citi instrucțiunile ADN-ului pentru a produce proteine sau pentru a le transmite descendenților lor. Acestea sunt mașini complexe, bine proiectate, care taie, mișcă, apoi reconectează ADN-ul. Deoarece reproducerea este imposibilă fără ele, evoluția darwiniană – mutație aleatoare + selecție naturală – nu ar fi putut produce primele topoizomeraze.

 

Autor: Jonathan Sarfati

Sursa: Creation.com | God’s DNA-detangling motors

 

Traducător: Cristian Monea

 

 

[1] Thomas, B., ATP synthase: majestic molecular machine made by a mastermind, Creation 31(4):21–23, 2009; creation.com/atp-synthase.

 

[2] O descriere bună și un videoclip pot fi găsite în Unwinding the double helix: Meet DNA helicase,evolutionnews.org, 20 Februarie 2013. Alte videoclipuri fascinante pot fi găsite la DNA Learning Center, dnalc.org.

 

[3] Pentru mai multe informații, vedeți DeWeese, J.E., DNA topoisomerases—the ‘relaxers’ and ‘unknotters’ of the genome, J. Creation 30(2):92–101, 2016. Dr. Joe DeWeese de la Universitatea Lipscomb, Nashville, Tennessee, a publicat multe lucrări despre topoizomerază în reviste de știință seculare. Vedeți și videoclipul Topoisomerase 1 și 2, youtube.com.

 

[4] Originea propusă a vieții din substanțele chimice nevii se numește, în mod obișnuit, evoluție chimică.

 

[5] Răspunsul este, de fapt ușor, conform Scripturii: Dumnezeu a creat găina în ziua 5, care apoi a depus oul. De fapt, pentru a fi mai preciși, Dumnezeu a creat genul galiform care cuprinde păsările grele care trăiesc pe pământ, care după Arcă s-au diversificat în găini, potârnichi, fazani, prepelițe, curcani etc. Lightner, J., An initial estimate of avian ark kinds, Answers Research Journal 6:409–466, 2013.

 

[6] Mai multe detalii în Sarfati, J., DNA: the best information storage system, 9 Octombrie 2015; creation.com/dna-best. Vedeți și Batten, D., DNA repair mechanisms ‘shout’ creation, Creation 38(2):56, 2016; creation.com/dna-repair-shouts.

 

[7] Pentru simplitate, tratez fiecare „scrisoare” ADN ca pe un „octet” de informații, care este „în locul potrivit”. În realitate, deoarece există patru posibilități pentru fiecare loc, am putea folosi doi biți pentru a stoca fiecare literă, ceea ce ar reduce necesarul total de memorie de 4 ori. Dar, folosind o literă pe octet, avem 3,17 miliarde de perechi de baze (bp) și două copii ale genomului în fiecare celulă, deci 6,34 miliarde bp, sau 5,90 GB.

 

[8] Erb, K.E., [American] Tax code hits nearly 4 million words, Taxpayer Advocate calls it too complicated, forbes.com, 10 Ianuarie 2013. Comparativ, Biblia KJV are aproximativ 800 000 de cuvinte.

 

 

https://facerealumii.ro/motoare-adn/

////////////////////////////////////////////

 

Dr. Natalie Bennett: Știința întărește credința în Dumnezeu

 

DONALD JAMES BATTEN Biologie, Savanți creștini

 

Dr. Natalie Bennett și-a obținut titlul de doctor în imunologie (Universitatea Monash, Australia) și a participat la un program postdoctoral la Universitatea din Alabama, SUA, urmat de cercetarea bolii inflamatorii intestinale la Institutul de Cercetare DNAX de Biologie Moleculară și Celulară, din California. A devenit mamă cu normă întreagă pentru un timp, iar acum predă bioștiințe (anatomie și fiziologie umană) la o universitate din Australia. Ea citește în mod regulat și se bucură de revistele Creation și Journal of Creation.

 

 

Dr. Natalie Bennett

Natalie a avut privilegiul de a crește într-o casă creștină. Tatălui ei îi plăcea să discute și să analizeze Biblia și credea ferm că Dumnezeu a spus ceea ce a vrut să spună și a vrut să spună ceea ce a spus. Natalie zice: „Întotdeauna am avut această credință fundamentală că, Cuvântul este corect și, prin urmare, orice nu este de acord cu Cuvântul este incorect. Când aveam 12 ani, mi-am dat seama că eu însumi trebuie să răspund personal lui Iisus, așa că atunci am devenit creștin.”

 

Curiozitatea naturală duce la o carieră în știință

 

„Deși întotdeauna am fost curioasă despre cum funcționează lucrurile, pasiunea mea pentru știință a ajuns în prim-plan când aveam 11 ani. Familia mea își petrecea adesea vacanțele școlare în camping la ferma unui prieten din Gippsland. În această vară, ajutam la tranșarea unei oi și mi s-a permis să examinez organele viscerale. Am fost total fascinată. Îmi amintesc foarte clar că am „săpat” printre metrii de intestine, întrebându-mă ce se întâmpla în interiorul lor, ținând inima și întrebându-mă cum funcționează și cum se producea coagularea sângelui și am fost fascinată de senzația spongioasă a plămânilor.

 

Am decis atunci că voi fi om de știință și voi afla totul despre cum funcționează corpul. Psalmul 138:14 rezumă perfect ceea ce am simțit: „Te voi lăuda, că sunt o făptură așa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale și sufletul meu le cunoaște foarte.” O carieră în știință nu era o alegere tipică pentru o fată în anii 1970, dar am fost binecuvântată să am părinți care m-au încurajat să-mi urmez visurile.”

 

Lupte între știință și credință?

 

Am întrebat-o pe dna. dr. Bennett dacă a existat vreodată vreo luptă între știință și credința ei. „Nu chiar. Tot ceea ce am învățat vreodată despre știință mi-a întărit credința în adevăratul Dumnezeu al Bibliei. Deși au existat momente în care nu puteam reconcilia credința cu „știința” (de exemplu, bătrânețea „dovedită” a pământului), am presupus întotdeauna că Biblia are dreptate și că știința se bazează cumva pe presupuneri incorecte, sau pur și simplu că nu existau încă suficiente informații pentru a ajunge la concluzia corectă.

 

Citind cartea doctorului John Ashton, In Six Days: Why 50 scientists choose to believe in creation,[1] am fost încurajată cu adevărat pentru că mi-am dat seama că mulți oameni de știință nu împărtășesc viziunea evoluționistă dominantă asupra lumii și totuși au avut cariere de succes în știință. Apoi am descoperit Creation Ministries, care m-a ajutat să clarific ceea ce cred despre creație versus evoluție și mi-a oferit o mulțime de informații despre cum să-mi apăr credința în credibilitatea Cuvântului lui Dumnezeu.”

 

Cercetare

Teza de doctorat a lui Natalie s-a concentrat pe dezvoltarea limfocitelor T, un tip de celulă crucial pentru funcționarea eficientă a sistemului imunitar în lupta împotriva bolilor. Importanța acestor celule este evidențiată la pacienții cu SIDA unde virusul ucide celulele T; iar pacientul, fără tratament, va muri din cauza infecțiilor sau bolilor care în mod normal sunt ușor învinse de un sistem imunitar sănătos. Dr. Bennett explică:

 

„Dezvoltarea celulelor T este un proces foarte complex, etapizat, care include mai multe puncte de control în care trebuie să apară anumite interacțiuni celulare și anumite gene trebuie activate sau dezactivate. Implică selecția celulelor T care pot recunoaște diferența dintre sine și non-sine, dar răspund doar la non-sine. În acest fel, sistemul imunitar atacă doar invadatorii străini, precum microbii care pot provoca boli, dar nu atacă celulele proprii ale corpului. Celulele T care nu îndeplinesc cerințele de selecție trebuie distruse, altfel pot provoca boli autoimune debilitante și chiar fatale.

 

Având în vedere complexitatea procesului de dezvoltare, care implică mai multe sisteme enzimatice extrem de complexe ce lucrează împreună, și importanța de a face acest lucru corect pentru sănătatea și supraviețuirea individului, este de neconceput ca sistemul imunitar să poată evolua treptat în timp – un sistem imunitar funcțional pare a fi „ireductibil de complex”. (Adică, toate componentele trebuie să fie prezente și să lucreze împreună pentru ca sistemul să funcționeze eficient, astfel încât sistemul imunitar nu se poate dezvolta cu pași mici de la nicio funcție la funcționare.)

 

Viața personală

Dr. Bennett a spus că „cercetarea este o ocupație foarte solicitantă, care necesită adesea ore lungi în laborator, lucrul noaptea și în weekend. Nu este foarte prietenoasă cu familia. Când s-a născut fiul meu Matthew, m-am retras din cercetare pentru a petrece cât mai mult timp cu el. Pentru a-mi satisface pasiunea pentru știință, am intrat în învățământ, care tinde să implice mai multe ore de lucru regulate, astfel încât să-i pot ajuta pe studenții interesați să aprecieze cât de minunat suntem creați. Uneori îmi lipsește munca din laborator, dar nu regret că am schimbat-o pentru timpul cu familia mea.“

 

 

Natalie și fiul ei Matthew într-o vacanță de familie în Marele Canion, în decembrie 2014.

„În prezent, predau anatomie și fiziologie de bază studenților din domeniul sănătății. În general, acest lucru nu implică deloc discutarea originilor – evoluția nu este relevantă pentru aceste studii. Majoritatea studenților mei sunt uimiți de complexitatea minunată a corpului uman și pot vedea designul destul de evident fără prea mult ajutor din partea mea. Unii vor întreba cum ar putea evolua integrarea funcțională complexă a sistemelor de organe, iar acest lucru îmi oferă ocazia să vorbesc despre creație și să le încurajez întrebările – stimulându-le gândirea critică și curiozitatea. Acesta este ceea ce face ca știința să fie cu adevărat interesantă pentru studenți.”

 

Ajută evoluția știința?

„Cred că predarea teoriei evoluției a subminat metoda științifică. Metoda științifică clasică este operațională – implică observarea unui anumit aspect al lumii naturale, formarea unei ipoteze despre acea observație, utilizarea acelei ipoteze pentru a face predicții și apoi experimentarea pentru a testa acele predicții. Rezultatele experimentale pot susține ipoteza sau pot duce la modificarea ipotezei. Acest proces se repetă continuu până când ipoteza este suficient de susținută pentru a deveni o teorie care ne permite să explicăm observațiile noastre. Această teorie trebuie să fie, de asemenea, falsificabilă, ceea ce înseamnă că un experiment sau o descoperire ar putea infirma teoria.”

 

„Metoda științifică nu este potrivită pentru evoluția biologică. Evoluția nu este observabilă în intervalul nostru de timp; este un eveniment istoric presupus. Evoluția [de la microbi la om] nu poate fi confirmată prin investigații experimentale, dar depinde de ipoteze netestabile. Evoluționiștii interpretează faptele pentru a se potrivi cu o ipoteză care rezistă modificării, în ciuda dovezilor contrare, adică în mod clar nu este falsificabilă în practică pentru cei care o cred.

 

Evoluția este acceptată ca o teorie, în ciuda faptului că nu poate explica în mod adecvat multe observații din lumea naturală, cum ar fi originea sistemului imunitar pe care l-am studiat. Evoluția batjocorește metoda științifică, dar studenții sunt încurajați să o accepte ca pe un fapt incontestabil. Aceasta nu este știință bună.”[2]

 

Sfaturi pentru tinerii creștini care caută o carieră în știință?

„Dacă aveți o pasiune pentru o carieră în știință, atunci urmați acel vis – este o carieră interesantă și provocatoare, care poate implica descoperiri uimitoare ce îmbunătățesc calitatea vieții oamenilor. În propria mea carieră, am fost binecuvântată să contribui la un tratament mai bun al bolilor debilitante, am călătorit și am trăit în străinătate și am întâlnit o mulțime de oameni cu adevărat interesanți. A fost o mare aventură. Nu vă descurajați de viziunea evoluționistă asupra lumii, care pare să domine știința – sunt mulți creștini în toate domeniile științei care fac o treabă grozavă și nu uitați, la Dumnezeu toate sunt posibile!” (Matei 19:26).

 

Imunitate și argumente greșite

Unii propagandiști ai evoluției au încercat să folosească metoda prin care anticorpii sunt produși de către vietăți ca dovadă că mutațiile aleatoare pot produce noua informație genetică necesară pentru ca evoluția să fie credibilă. Ei susțin că sistemul imunitar folosește un proces precum mutația pentru a genera o parte dintr-un nou anticorp care este „proiectat” să atace în mod specific un invadator pe care organismul nu l-a mai întâlnit până acum. Dr. Natalie Bennett explică de ce această gândire este greșită:

 

 

 

„Anticorpii sunt proteine produse de limfocitele B care se pot lega de invadatorii străini (numiți și antigeni), cum ar fi virușii. Anticorpii etichetează invadatorii pentru distrugere și astfel ne protejează de boli. Aceste proteine sunt produse într-un proces foarte complicat care implică recombinarea genelor din trei familii separate. Acest proces de recombinare implică oprirea acelor gene din fiecare familie care nu sunt utilizate direct pentru a produce anticorpul particular.”

 

„Anticorpii care leagă un antigen specific trec apoi printr-un proces numit hiper-mutație somatică. Aceasta înseamnă că rearanjarea genelor care codifică anticorpi duce la o afinitate sporită a anticorpului pentru antigenul său, ceea ce înseamnă că anticorpul devine mai eficient în marcarea agentului patogen.”

 

„Cu toate acestea, aceste „mutații” nu sunt aleatoare, ci apar în anumite „puncte fierbinți” și numai după ce a avut loc recombinarea. Acest lucru asigură menținerea integrității funcționale a moleculei de anticorp. În timp ce se spune că evoluția este condusă de mutații aleatoare, ceea ce vedem în producerea de anticorpi nu este întâmplător, ci un proces direcționat care arată un design incredibil de sofisticat.”

 

„De asemenea, molecula de anticorp nu a câștigat o funcție nouă – este încă un anticorp care etichetează un antigen pentru distrugere. Acest proces nu va produce un tip nou-nouț de enzimă sau proteină, ci doar un anticorp, așa că nu sprijină evoluția „în ansamblu”.”[3]

 

Autor: Don Batten

Sursa: Creation.com | Science reinforces faith in God

 

Traducător: Cristian Monea

 

 

[1] Disponibilă în librăriile CMI.

 

[2] Dr. Bennett a citit recent The Scientific Approach to Evolution: What They Didn’t Teach You in Biology, de Rob Stadler (CreateSpace Independent Publishers, 2016). Ea a remarcat: „Discuția despre știința de încredere ridicată versus scăzută a descris problema frumos.” Vedeți recenzia lui Brian Thomas, J. Creation 31(1):28–29, 2017.

 

[3] Vedeți și Bergman, J. și O’Sullivan, N., Did immune system antibody diversity evolve? (technical). J. Creation 22(2):92–96, 2008.

https://facerealumii.ro/dr-natalie-bennett/

 

////////////////////////////////////////

 

 

Bioluminescența – Lumina vietăților

 

 

TAMPIER MARTIN Biochimie, Biologie, Design Inteligent

 

Multe vietăți își fac produc lumină dintr-un proces chimic. Denumită bioluminescență, apare la o varietate de organisme: insecte, centipede și milipede, melci, râme, echinoderme, ciuperci, pești, calmari, precum și la unii microbi.

 

 

 

Mecanismul

Bioluminescența necesită un pigment care emite lumină, cunoscut sub numele de luciferină; reacția chimică care transformă energia în lumină este ajutată de o enzimă numită luciferază (din latinescul lucifer, „purtător de lumină”). Este uneori numită „lumină rece”, deoarece eficiența cu care acest proces transformă energia chimică în lumină, mai degrabă decât să o risipească ca și căldură, este extrem de mare; aproximativ 40%[1], de aproximativ 20 de ori mai mare decât un bec cu incandescență și mai mare decât cele mai bune becuri fluorescente și LED.

 

Numai organismele marine prezintă mai mult de patru tipuri de luciferină. Multe dintre aceste vietăți emit lumină albastră care călătorește mai departe în apă decât lumina verde a licuricilor, de exemplu. Enzima implicată variază ca structură între specii, chiar și în cadrul aceleiași încrengături, iar variantele prezintă o asemănare mică între ele.[2] Această lipsă de similitudine face imposibilă stabilirea unei origini evolutive comune plauzibile pentru bioluminescență. Prin urmare, se spune că bioluminescența a apărut de cel puțin 40–50 de ori în istoria evoluției.[3]

 

©Paul H Yancey

Fălcile libere ca semafoarele sunt pești-dragon mici, de adâncime, care au două tipuri de organe de lumină ce strălucesc fie albastru-verde, fie roșu. Pentru a produce lumină roșie, lumina lor bioluminescentă excită o proteină sensibilă la lumină care, la rândul său, emite lumină roșie. Apoi, lumina trece printr-un filtru maro, făcând-o să pară și mai roșie. Acești pești sunt printre puținii care pot vedea și lumina roșie în ocean.

Unele creaturi bioluminescente nu pot produce propria lor lumină, dar se bazează pe altele pentru a le face treaba; mai multe genuri de calmari folosesc bacterii pentru a-și produce lumina, într-un aranjament de conviețuire avantajos reciproc (simbioză). Calmarul monitorizează cumva performanța bacteriilor, iar tulpinile care nu reușesc să producă suficientă lumină sunt respinse printr-un mecanism încă necunoscut. La unii dintre acești calmari, prezența bacteriilor determină dezvoltarea organului care produce lumină.

 

Restul genurilor de calmar, totuși, își produc propria lumină folosind o luciferină împreună cu enzima lor individuală de luciferază.2 Această divergență în cadrul unui grup sfidează explicațiile evolutive simple.

 

Unii prădători oceanici (de exemplu, anumiți pești) sunt bioluminescenți, dar nu sunt capabili să producă ei înșiși luciferină. Ei au toate organele și enzimele necesare, dar trebuie să obțină luciferină hrănindu-se cu organisme marine care o au – care adesea nu sunt capabile să folosească sau să producă lumină!

 

Scopuri

Bioluminescența are multe întrebuințări: împerechere, distragerea atenției prăzii sau a prădătorilor, ademenirea prăzii și comunicarea. În unele cazuri, utilizarea este necunoscută.

 

Martin Tampier

Lucurici

Evoluționiștii trebuie să presupună că toate trăsăturile pe care le observă trebuie să servească (sau au servit) unui scop de supraviețuire. Deci, bioluminescența la unele ciuperci este un mister. Doar trei linii evolutive de ciuperci strălucesc (speciile Omphalotus, Armillaria și Mycenoid), iar intensitatea luminii pe care o emit variază între specii.3

 

Deși anumite ciuperci se pare că atrag insectele cu lumina lor pentru a-și împrăștia sporii,[4] nu se întâmplă așa în cazul tuturor ciupercilor. În speciile în care miceliul fibros, care adună nutrienți (nu părțile purtătoare de spori) strălucește, insectele ar putea chiar să facă mai mult rău decât bine mâncând aceste părți.3 Desigur, este posibil ca Dumnezeu să fi pus anumite trăsături în creație doar cu scopul de a fi ornamentale, sau ca să Își arate creativitatea.[5]

 

Este interesant că unele creaturi folosesc bioluminescența pentru contra-iluminare. Pentru a-și ascunde umbra împotriva luminii care vine de sus, unele organisme marine folosesc bioluminescența pe burtă pentru a se adapta continuu intensității și culorii în continuă schimbare. Evoluționiștii nu au explicat cum s-ar fi putut dezvolta treptat asemenea trăsături complexe.

 

Un predecesor incomplet, prost controlat al mecanismului ar fi oferit puțină protecție împotriva prădătorilor. Probabil că ar fi provocat chiar și o detecție mai ușoară (de exemplu, atunci când strălucește noaptea, înainte ca organismul să dezvolte un mecanism pentru a reduce eficient emisia de lumină sau când strălucește cu o culoare greșită, făcând astfel organismul mai vizibil).

 

Martin Tampier

Păianjen și licurici

Cele mai cunoscute animale bioluminescente sunt licuricii (Lampyridae). Acești gândaci folosesc modele specifice de pulsuri de lumină pentru a comunica și a-și localiza perechea. Întârzierea după ultima strălucire a masculului și începutul răspunsului femelei sunt cronometrate precis și sunt specifice speciei, astfel încât curtarea este întreruptă atunci când acest moment este oprit.[6] Unii licurici femele pot imita modelele altor specii de licurici și apoi vor atrage masculii acestor specii — ca să se hrănească cu ei![7] Uneori, ele își vor coordona pulsurile de lumină în timpul zborului, ceea ce duce la o afișare spectaculoasă a strălucirilor sincronizate precis.

 

Lipsa explicațiilor evolutive

Tiparele de apariție îi fac pe evoluționiști să propună că bioluminescența a evoluat de cel puțin trei ori la licurici. Se presupune că larvele au strălucit mai întâi (ca un factor de descurajare pentru a indica gustul prost și toxicitatea larvelor), iar adulții au păstrat strălucirea mai târziu. Ulterior, strălucirea a trecut de la funcția de descurajare la funcția de împerechere.6

 

Dar dezvoltarea codurilor de comunicare, cum ar fi comunicarea mascul/femeie la licurici sau cea bazată pe lumină la pești,[8] pare imposibil de explicat prin evoluție. Atât un sistem de generare a codului, cât și un sistem de interpretare trebuie să existe simultan la mascul și femelă pentru a îmbunătăți împerecherea și a oferi astfel un avantaj selectiv.

 

 

Licuricii masculi și femele folosesc diferite „coduri morse” pentru a comunica

Evoluționiștii presupun că este „ușor” să evolueze capacitatea de bioluminescență, pe baza presupunerii că fenomenul a evoluat în paralel atât de frecvent. „Ingredientele de obicei nu sunt greu de găsit. Stați în întuneric, amestecați niște albuș de ou cu oxigen și luciferină de la, să zicem, o meduză și probabil veți obține o sclipire de lumină albastră”, sugerează un articol recent din National Geographic.[9]

 

Dar întrebarea mai profundă este cum a apărut un astfel de mecanism de la sine? Bioluminescența implică atât o enzimă, cât și o luciferină, plus un mecanism de control integrat în sistemul nervos al unui organism, precum și informații genetice pentru a controla atât dezvoltarea, cât și funcționarea organelor emițătoare de lumină.

 

Evoluționiștii nu au explicat în mod plauzibil cum ar putea apărea acest mecanism extrem de complex într-un proces treptat, deoarece fiecare etapă ar trebui să fie complet funcțională pentru a fi conservată prin selecție naturală. Chiar și bazarea pe enzimele deja existente (a căror origine evolutivă este de obicei considerată de la sine înțeleasă) care apoi devin parte a unor aparate complet noi este o provocare uluitoare de explicat pentru evoluționiști.

 

Concluzie

Datorită credinței lor în povestea evoluționistă, evoluționiștii susțin că bioluminescența a apărut în mod independent de zeci de ori, într-un interval de timp geologic lung, în încrengături complet diferite și în circumstanțe foarte diferite, conducând totuși la mecanisme similare de generare a luminii, adică „convergență”.

 

Aceasta este, de fapt, o recunoaștere că nu este posibil să se reconstruiască vreo istorie evolutivă coerentă pentru aceasta. Și toate explicațiile de până în prezent (inclusiv cele care nu sunt discutate aici) nu ajung la o interpretare plauzibilă cu privire la modul în care mecanismele atât de complexe și variate ar fi putut apărea întâmplător prin mutație și selecție.

 

Mai degrabă, este în concordanță cu dovezile să se susțină că aceste trăsături au fost create special ca parte din designul original al multor specii – dintre care unele au pierdut ulterior astfel de abilități. Amploarea uimitoare a variației în cadrul mecanismelor de bioluminescență este o mărturie a creativității Creatorului și este intenționată, mai degrabă decât întâmplătoare.

 

Explicații evoluționiste

Ipoteza principală despre modul în care a evoluat bioluminescența presupune că, după ce a sosit fotosinteza și a dus la creșterea cantităților de oxigen în atmosferă, complexul puternic antioxidant oxigenază-luciferină a fost o modalitate de a face față acestui lucru, iar luminescența a fost doar întâmplătoare la început. Abia după ce a evoluat și capacitatea de a vedea, au devenit disponibile și alte utilizări ale pigmentului.[10]

 

Dar organismele posedă mulți alți antioxidanți, așa că de ce încă există un proces care produce lumină cu costuri mari de energie? Sau cum ar putea supraviețui organismele care nu au acești antioxidanți foarte puternici? Mai mult, experimentele au arătat că o reutilizarea unei enzime în alt scop prin procese evolutive nu este fezabilă.[11]

 

Chiar și unii evoluționiști găsesc probleme la această explicație: „… pentru două grupuri, ciupercile și ciprinide, cerințele de oxigen ale sistemelor lor bioluminescente sunt cunoscute a fi ridicate, indicând o origine la niveluri [de oxigen] corespunzătoare valorilor actuale, spre deosebire de bacterii și licurici. Așa că trebuie să concluzionăm că, dacă unele luciferaze au apărut ca un mecanism de detoxificare cu oxigen, dovezile indică faptul că nu a fost așa pentru toate.”[12]

 

Alternativa propusă este că un alt tip de enzimă, o ligază (care leagă două molecule mari), a evoluat pentru a deveni o luciferază.[13] Cu toate acestea, chiar și cercetătorii care susțin ideea recunosc: „Modul cum noua funcție de generare a luminii a oxigenazei a apărut din AMP-ligazele care conduc la luciferaze este unul dintre cele mai provocatoare mistere ale bioluminescenței.”13

 

Autor: Martin Tampier

Sursa: Creation.com | Bioluminescence—the light of living things

 

Traducător: Cristian Monea

 

[1] Multe lucrări anterioare susțineau o eficiență de circa 90%, dar cercetările mai recente indică că este mai puțin de jumătate. Vedeți Ando, Y. și colab., Firefly bioluminescence quantum yield and colour change by pH-sensitive green emission, Nature Photonics 2: 44–47, 2008 | doi:10.1038/nphoton.2007.251. See also comment in the same issue, Ugarova, N.N., Bioluminescence: Fireflies revisited, p. 8–9 | doi:10.1038/nphoton.2007.259.

 

[2] Haddock, Steven H.D. și colab., Bioluminescence in the Sea, Annual Review of Marine Science 2:443–493, 2010 | doi: 10.1146/annurev-marine-120308-081028.

 

[3] Out of the darkness, ABC Science, 16 Ianuarie 2014, abc.net.au.

 

[4] Glowing Mushrooms Use Bioluminescence to Attract Insects … , BioQuick News, 20 Martie 2015, bioquicknews.com.

 

[5] Burgess, S., Added beauty of the peacock tail and the problems with the theory of sexual selection, J.Creation 15(2):94–102.

 

[6] Branham, M.A. și Wenzel, J.W., The origin of photic behavior and the evolution of sexual communication in fireflies. Cladistics 19(1):1–22, 2003 | 10.1111/j.1096-0031.2003.tb00404.x.

 

[7] Nguyen, T, Firefly’s Flash Can Bring Sex or Death, livescience.com, 25 Septembrie 2007.

 

[8] J.S. și Smith W.L., Repeated and Widespread Evolution of Bioluminescence Davis M.P., Sparks in Marine Fishes, PLoS ONE 11(6): e0155154 | doi:10.1371/journal.pone.0155154, 2016.

 

[9] Judson, O., Luminous Life, nationalgeographic.com, 2015.

 

[10] Ref. 2.

 

[11] Gauger AK, Axe DD (2011) The evolutionary accessibility of new enzyme functions: a case study from the biotin pathway. BIO-Complexity 2011(1):1–17.

 

[12] Wilson, T. și Hastings, J., Bioluminescence: Living Lights, Lights for Living, p. 132, Colegiul Harvard, 2013.

 

[13] Viviani, V.R., The origin, diversity, and structure function relationships of insect luciferases, Cellular and Molecular Life Sciences 59(11):1833–1850, Noiembrie 2002.

https://facerealumii.ro/bioluminescenta/

 

 

///////////////////////////////////////

 

Pădurile superbe de alge de pe fundul oceanului ajung la o înălțime de 120 de metri

 

BBC EARTH Biologie, Video

 

Algele kelp cresc de pe fundul mării la fel de înalte precum copacii. Când te scunfunzi printre ele îți dau puternic senzația că ești într-o pădure, iar când plutești deasupra lor te simți ca un vultur care zboară deasupra munților. Kelp-ul este o algă marină care poate avea multe forme. Pădurile de alge kelp din Insula Catalina din Statele Unite ale Americii ajung la o înălțime de 120 de metri doar într-un singur sezon de creștere, putând crește cu 60 cm pe zi.

 

 

Algele kelp nu au un trunchi puternic care să le susțină precum copacii, și totuși cum stau vertical?. La baza fiecărei frunze există un bulb cu gaz care-i oferă flotabilitate. Pe fundul mării fiecare algă kelp se formează și se suține pe o piatră, întizându-și rădăcinile puternic deasupra-i.

 

Algele kelp sunt foarte importante în tot ecosistemul marin pentru că sunt un loc potrivit pentru a se ascunde peștii, ferindu-se de prădători, din acest motiv pădurile de kelp sunt un habitat excelent pentru mii de pești. Aceste păduri sunt unele dintre cele mai productive de pe această planetă, susținând o gama largă de vietăți marine, fiind mediul cel mai biodivers de pe Terra.

 

Pădurile submarine sunt vitale pentru echilibrul climei pe Pământ. Ele acumulează cantități foarte mari de carbon, pe măsură ce cresc, și eliberează cantități mari de oxigen în mare, creând astfel climatul perfect pentru viața marină.

 

 https://facerealumii.ro/padurile-marine-kelp/

 

 

//////////////////////////////////////

 

 

 

 

Cei mai mari și cei mai vechi arbori din lume

 

 

GARY BATES Biologie, Vârsta pământului și a Universului

 

În aerul rece și uscat al Munților Albi din California, chiar la nord de neprimitoarea Vale a Morții, trăiește probabil cel mai vechi organism viu1 din lume. Este un pin Bristlecone, numit și „bătrânul Matusalem” datorită vârstei sale estimate de 4723 de ani (prin numărarea inelelor anuale de creștere).2 Uimitor, acest arbore ar fi avut peste 2000 de ani când Iisus Hristos a mers pe Pământ.

 

Probleme biblice

Vârsta acestui arbore, determinată pe baza „inelelor”, este apropiată de data biblică a Potopului lui Noe, care a acoperit globul și a distrus viața (Facerea 6-8) acum aproximativ 4500 de ani. Nu ar trebui să existe niciun arbore viu pe Pământ astăzi, care să fie mai vechi decât Potopul. Judecata lui Dumnezeu cu privire la păcat a avut loc sub forma unei catastrofe globale care a distrus toate vertebratele terestre aerobe, cu excepția celor pe care Dumnezeu le-a păstrat cu dragoste pe Arcă. Un cataclism de asemenea magnitudine ar fi depus majoritatea stratului sedimentar care acoperă cea mai mare parte a suprafeței Pământului și ar fi avut ca efect ca niciun arbore existent atunci să mai poată crește. Așadar, niciun arbore viu de astăzi nu ar fi putut începe să crească dintr-o sămânță în acel loc, în urmă cu mai mult de 4500 de ani.

 

În mod normal, se presupune că există câte un inel pentru fiecare an de creștere. Acest lucru este, în general, adevărat; cu toate acestea, se poate demonstra că în anii de creștere în condiții bune (umiditate, căldură), pot apărea mai multe inele. Cercetările au demonstrat acest lucru cu ajutorul puieților de pin Bristlecone. Prin completarea lungimii normale a zilei de iarnă cu o lampă de căldură, numărul inelelor suplimentare a crescut. 3 În condițiile din primele secole după Potopul lui Noe, presupuse calde, umede și schimbătoare este probabil să fi existat destul de multe astfel de inele în plus. Acest lucru explică cu ușurință cele câteva sute de ani (mai puțin de 10%) diferență între cele mai vechi rezultate ale inelului „real” și data biblică a Potopului.

 

Cu toate acestea, o astfel de explicație ar fi greșită dacă inelele de creștere ale arborilor ar furniza date cu mii de ani mai mult decât data potopului. Unii oameni de știință au propus o vârstă a pinului Bristlecone cu 9000 de ani mai mare.4 Dar aceasta folosind o metodă de datare bazată pe inelele de creștere care leagă bucăți de arbori morți (chiar și fragmente fosile) de cei vii. Această metodă de „suprapunere” urmărește potrivirea cu inelele, folosind scenarii care se potrivesc cel mai bine. Acestea sunt întărite prin analize statistice pentru a încerca să elimine subiectivitatea. Dar, în trecut, se pare că au existat unele dificultăți în a obține accesul la datele brute pentru a verifica în mod independent aceste proceduri. Acum, acest lucru a fost depășit și sunt desfășurate cercetări creaționiste5. Concluzia este, totuși, că aceste provocări nu apar la arborii vii, în creștere.

 

Unii susțin că arborii vii sunt mult mai vechi decât data biblică a Potopului? Într-adevăr – uneori cu mai mult de 10.000 de ani. Dar vom descoperi că la niciunul dintre aceștia nu s-a contorizat numărul real de inele.

 

Copaci tasmanieni – 30.000 de ani

Pinul Huon (Lagarostrobos franklinii) este un conifer din Tasmania (Australia). În 1995, știrile internaționale afirmau că ar putea exista pini Huon Pines cu vârste de 30.000–40.000 de ani.6 Multe persoane au avut impresia că această vârstă trebuie să se refere la numărul inelelor, dar nu era așa. Cum au fost obținute aceste vârste? Acești copaci sunt identici din punct de vedere genetic. Adică s-au reprodus prin reproducere vegetativă dintr-un copac inițial.

 

 

Cel mai vechi și cel mai mare. Pinul Bristlecone este poate cea mai veche vietate de pe Pământ, folosind inelele sale de creștere ca indicator de vârstă. Având peste 4000 de ani, acești copaci au început să crească imediat după marele Potop. Arborii sequoia sunt printre cele mai înalte vietăți de pe Pământ, crescând până la zeci de metri înălțime. Denumirea „sequoia” este în onoarea liderului națiunii indiene cherokee, Seqouyah (1776-1842), care a inventat un alfabet unic și i-a învățat pe oameni să citească și să scrie. Una dintre primele cărți în limba cherokee a fost Biblia (1825). Arborii gigantici sequoia au, în general, sisteme radiculare foarte superficiale, de numai aproximativ 3 m adâncime și sunt foarte rezistente la dăunători, insecte, boli și foc. Arborele General Sherman (ilustrat mai sus) este cel mai mare din lume. Conține suficientă cherestea pentru a construi 40 de case cu cinci camere. Scoarța sa exterioară are aproximativ 1,3 m grosime.

Acest lucru ar putea însemna că s-au transplantat pur și simplu, posibil din ramuri căzute, sau ar fi putut apărea o nouă creștere din sistemele radiculare subterane. Se presupune că acest proces de reproducere, continuă de mai multe milenii, de unde și „vârstele îndelungate” speculate. În unele cazuri, a fost utilizată metoda de datare cu carbon 14 (14C) la sistemul de rădăcini și fragmentele din apropiere, iar polenul pinului Huon a fost găsit în straturile sedimentare ale unui lac din apropiere. Am explicat adesea ipotezele din spatele metodelor 14C și erorile apărute la interpretarea datelor.

 

Niciun pin Huon nu a fost datat vreodată având mai mult de 3500 de ani, prin metode bazate pe inelele de creștere.

 

Cei mai vechi arbori din lume

Pinii Bristlecone (Pinus longaeva și Pinus aristata) cresc în condiții extreme și dure, la altitudini de peste 3000 m. Lemnul extrem de rășinos al acestor giganți cu aspect fantomatic asigură rezistența la atacurile bacteriilor, ciupercilor și insectelor. Cresc extrem de lent. În timpul sezonului lor anual de creștere, de numai aproximativ 45 de zile, ei pot adăuga la circumferința lor doar 2,5 cm, la fiecare sută de ani7. Cel mai mare pin Bristlecone, numit „Bătrânul strămoș”, are 11,2 m.

 

Al doilea cel mai vechi arbore viu cunoscut, cu o vârstă de 3631 de ani, verificată folosind inelele, este un arbore Alerce din Chile, America de Sud. Cunoscută și sub denumirea de chiparosul patagonian, se crede că această specie este înrudită cu arborii sequoia gigantici din America de Nord. Interesant este că Charles Darwin a numit-o cupressoides Fitzroya în onoarea lui Robert FitzRoy, căpitanul H.M.S. Beagle.8

 

Cei mai înalți arbori din lume

 

Cel mai înalt arbore viu cunoscut este arborele Mendocino, un conifer uriaș (Sequoia sempervirens) găsit lângă Ukiah, California, SUA. A fost măsurat oficial ca având 112 m. Cu toate acestea, a fost depășit de un eucalipt australian (cenușă de munte), tăiat în Victoria, Australia, în anul 1872. Se credea că avea aproape 150 m înălțime sau o înălțime de 36 de etaje și rămâne cel mai înalt arbore „cunoscut” din toate timpurile.9

 

Locația multora dintre acești copaci „prețioși” (cum ar fi Bătrânul Matusalem sau arborele Mendocino) este ținută secretă pentru a descuraja cei care vor să-i vandalizeze și pe vânătorii de suveniruri.10

 

Cei mai mari arbori din lume

 

Recordul oficial „viu” pentru dimensiuni este deținut de un sequoia gigantic, denumit „Generalul Sherman”, care poate fi găsit în Parcul Național Sequoia din California. Acesta are înălțimea de 83,8 m, având 31,3 m la bază, și (cu excepția posibilă a unui sistem subteran de ciuperci11) este cel mai mare organism existent pe Pământ. Volumul său total este de peste zece ori mai mare decât al unei balene albastre.

 

Generalul Sherman s-a crezut inițial că este mai vechi de 6000 de ani, dar vârsta sa a fost revizuit la 2150 de ani. Nate Stephenson, din partea US Geological Survey, a declarat:

 

„Noua estimare a vârstei arborilor Sherman ar putea fi în continuare de ordinul secolelor”

 

Cum este posibil ca folosind o metodă foarte simplă de „numărare a inelelor de creștere”, datele să fie supuse unei asemenea modificări dramatice?

 

Majoritatea oamenilor presupun că vârsta unui arbore „bătrân” poate fi descoperită doar din numărarea inelelor anuale dintr-un eșantion de adâncime. Dar mai mereu se întâmplă altfel. În cazul Generalului Sherman, s-au prelevat numai probe de 30 cm și s-au comparat căutând un „indicator” similar sau inele distincte. Se fac apoi ipoteze matematice pentru a calcula vârsta arborelui prin compararea măsurătorilor din alte tulpini de sequoia.12,13

 

 

 

Apoi este aplicată o abordare uniformitară / evoluționistă (prezentul este cheia trecutului) atunci când se calculează datele (metodă ce nu ia în considerare diferențele climei din trecut, care pot afecta anotimpurile de creștere și chiar pot produce inele suplimentare). S-a dovedit că, în cazul Generalului Sherman, această metodă este inexactă. Ar fi mai exactă dacă s-ar putea preleva probe chiar din miezul arborelui. Dar astfel de proceduri sunt foarte dificil de realizat la arbori uriași, deoarece probele de miez sunt, de obicei, doar subțiri cât un creion. Acest lucru se datorează faptului că o procedură de adâncime care utilizează echipamente de mare putere ar afecta semnificativ arborele. Pe scurt, s-a presupus o vârstă mai mare din cauza dimensiunii enorme a copacului.

 

Interesant este că Nate Stephenson spune de asemenea:

 

„Majoritatea celor mai mari arbori sequoia sunt cu adevărat doar de vârstă mijlocie. Dar tot cresc ca adolescenții. În fiecare an, adaugă suficient lemn cât un arbore înalt de 30 de metri și cu diametrul de 30 de cm”.

 

El a adăugat:

 

„Tinerețea relativă a celui mai mare copac din lume este o surpriză.”12

 

Biologii sunt de acord și chiar se așteaptă ca acești arbori străvechi, masivi, în creștere puternică, să poată continua să crească pentru mii de ani în viitor. Și se așteaptă, prin urmare, să nu existe niciun motiv pentru care mulți dintre ei să nu-și fi putut începe viața cu multe mii de ani în urmă. Dar nu există dovezi că vreunul dintre ei precedă Potopul. Chiar și în cazul metodei de asociere încrucișată, numărul maxim pare să fie de aproximativ 4500 – 5000 de inele. Acest lucru este în conformitate cu așteptările biblice.

 

De ce nu și arbori mai vechi?

 

Faptul că magnificii strămoși ai pădurii, discutați aici, au crescut în tăcere timp de mii de ani este un motiv de slavă lui Dumnezeu, Maestrul Proiectant. De asemenea, sugerează că aceștia trebuie să fie practic invincibili la atacurile dăunătorilor naturali, boli, focuri sălbatice și altele asemenea. Dilema pentru credincioșii în vârstele îndelungate, care iau în derâdere descrierea biblică a unui Potop global, este aceasta: dacă există arbori în jur care pot dura atât de mult, de ce nu mai mult? De ce nu crește niciunul astăzi, care să zicem, are o vârstă de 7, 8 sau 9 mii de ani, prin numărarea directă a inelelor copacilor?

 

Acesta nu este un mister pentru credinciosul în Biblie, deoarece este o dovadă fermă în concordanță cu Cuvântul lui Dumnezeu. Descrierea biblică a unui Potop global este adevărată și de încredere.

 

PLANTELE DE VÂRSTĂ ÎNDELUNGATĂ REVENDICĂ

Au existat multe afirmații referitoare la plante, altele decât copacii, presupuse a fi mai vechi de 10.000 de ani, inclusiv despre arbustul lomatia tasmanica, numit și King’s Holly din Tasmania (bazată pe rămășițe fosile din apropierea plantei) și despre o colonie de planet Box Huckleberry (bazată pe estimări de creștere pe o suprafață de 25 km2) în Pennsylvania, SUA. Cele mai notabile afirmații au fost însă despre tufișul de creozot (Larrea tridentate) din America de Nord. Este un arbust foarte întâlnit, cu aspect obișnuit, care prosperă în regiunile deșertice extreme și fierbinți din America de Nord și de Sud. „Străbunicul” tuturor este o plantă numită „King Clone”. Găsită în 1980, se pretinde că are 11.700 de ani. Dar această dată a fost mult revizuită, oamenii de știință speculând acum o vârstă de 7500 de ani sau mai puțin.14

 

În perioadele de secetă, tufișul de creozot pare mai mult mort decât viu. Când există apă din belșug, acesta revine la viață cu un frunziș ca ceara verde care „colorează” deșertul. Când este strivit, rășinile sale au miros de creozot15, de unde și numele acestuia.

 

Ciclul său de creștere începe ca o plantă unică. Pe măsură ce arbustul inițial îmbătrânește, tulpina și ramurile din centrul său mor și se acoperă cu nisip. Cu toate acestea, ramurile de pe marginile exterioare continuă să crească pentru a deveni planta principală. Acest proces se repetă (timp de mai mulți ani) pe măsură ce fiecare tufiș crește și moare, formând, în cele din urmă, inele de mici tufișuri de creozot care se întind pe mai multe sute de metri. Aceasta este o formă de clonare naturală.16

 

Datarea se presupune estimând rata de creștere a inelelor tufelor. Dezbaterea privind vârsta plantei King Clone demonstrează inexactitatea acestei abordări uniformitare; este imposibil să se stabilească cu exactitate vârsta unei plante pe baza ratelor de creștere.

 

Autor: Gary Bates

Sursa: Creation.com | Patriarchs of the forest

 

Traducător: Cristian Monea

 

[1] Noi folosim aici cuvântul „viu” în sens biologic. În context biblic, plantele nu sunt nephesh chayyah (נֶפֶשׁ חַיָּה = creaturi vii), prin urmare moartea lor biologică nu are aceeași semnificație biblică ca cea a creaturilor existente (antilope, de exemplu).

 

[2] Discovery, sonic.net, accesat Iulie 2002.

 

[3] Variable production of growth rings in Bristlecone Pines, creationresearch.org, accesat Iunie 2002.

 

[4] Morris, H.M., The Biblical Basis for Modern science, Master Books, Green Forest, p. 418, 2002.

 

[5] O lucrare se pregătește pentru următoarea Conferință Internațională despre Creaționism, precum și pentru trimiterea la jurnalul CMI, Journal of Creation.

 

[6] Living tree ‘8,000 older than Christ’(?), Creation 17(3):26, 1995.

 

[7] Growth characteristics, sonic.net, accessed Iulie 2002.

 

[8] Among the oldest living beings, changemakers.net, accesat Iulie 2002.

 

[9] Trees, ecoworld.org, accesat Iulie 2002.

 

[10] Se pare că un pin Bristlecone străvechi a fost tăiat de un tânăr student în scop de cercetare.

 

[11] Humungus fungus, earthsky.com, accesat Iulie 2002.

 

[12] Largest tree a mere stripling, bbc.co.uk, accesat Decembrie 2000.

 

[13] A new age for the world’s largest tree, msnbc.com, accesat Decembrie 2000.

 

[14] Unassuming California bush may be the world’s oldest living thing, signonsandiego.com, accesat Iulie 2002.

 

[15] Creozotul este un lichid uleios, întunecat, obținut prin distilarea gudronului. Se folosește pentru conservarea lemnului.

 

[16] Desert tortoise preserve committee, tortoise-tracks.org, accesat Iulie 2002.

 

https://facerealumii.ro/cei-mai-mari-vechi-arbori/

 

//////////////////////////////////////

 

 

Misterioasa tabletă extraterestră. Sistemul informațional uimitor și multi-stratificat al ADN-ului

 

Potrivit lui Bill Gates, unul dintre fondatorii Microsoft, „ADN-ul este ca un program pentru calculator, dar cu mult mai avansat decât orice software creat vreodată.” 1 Aici, Gates se referă la „genom” – setul de instrucțiuni codate în ADN care este utilizat pentru a controla dezvoltarea embrionară (la om pentru a direcționa creșterea unui bebeluș dintr-un ou fecundat) și funcționarea de zi cu zi a celulelor biologice.

 

În încercarea de a ajuta cititorul să obțină măcar o mică perspectivă asupra complexitatii ADN-ului, voi spune o poveste imaginară despre descoperirea unei tablete electronice într-o navă spațială extraterestră pustie.2 Pe această navă exista o întreagă bibliotecă de documente și cărți.

 

Descoperirea a generat o mare emoție și cei mai buni lingviști din lume au cooperat în încercarea de a descifra simbolurile ciudate din cărți. Un document conținea diagrame ale structurii navei și a mașinii, cu multe dintre piese etichetate. Acest lucru a furnizat indicii vitale necesare pentru a începe să înțeleagă limba străină.

 

Cu cât au fost studiate mai multe cărți, cu atât mai uluiți au devenit lingviștii. Într-o ședință de analiza, un profesor a afirmat că propozițiile ar trebui citite de la dreapta la stânga ca în ebraică. Un altul nu a fost de acord cu această idee, spunând că ar trebui citite de la stânga la dreapta ca în limba engleză. Un studiu suplimentar a indicat că amândoi aveau dreptate. Una dintre echipe studiase ceea ce părea a fi un manual de instrucțiuni pentru întreținerea sistemului de propulsie al navei. El a descoperit că, de obicei, același set de caractere (sau simboluri) trebuia citit de la stânga la dreapta pentru a obține o instrucțiune și apoi de la dreapta la stânga pentru a obține o altă instrucțiune. Adică, fiecare șir de caractere părea să aibă două semnificații.

 

 

 

Câteva săptămâni mai târziu, un alt profesor, expert în criptologie, a intrat cu nerăbdare în camera personalului, cu fața îmbujorată de emoție. Descoperise că unele părți ale aceluiași manual de instrucțiuni puteau fi citite folosind limbi diferite. Mai târziu, el a explicat unui reporter de știri că a fost cam ca și cum ai avea o carte pe care ai început să o citești în engleză pentru a obține prima jumătate a poveștii, apoi te-ai întors din nou la prima pagină și ai citit aceleași cuvinte în franceză pentru a obține a doua jumătate a poveștii.

 

În plus, într-una dintre limbi, toate cuvintele conțineau doar trei litere. Dar, începând cu litere diferite, s-au obținut propoziții complet diferite cu semnificații diferite. Într-o secțiune, textul de bază a fost după cum urmează: 3

 

 

 

Prin formarea cuvintelor din trei litere începând cu poziția 1, (diagrama de mai sus) mesajul propoziției s-a dovedit a fi o specificație pentru un amestec de combustibil. Prin formarea cuvintelor începând cu poziția 2, mesajul reprezenta o instrucțiune pentru a face față unei vibrații potențial dăunătoare a motorului. Prin formarea cuvintelor începând de la poziția 3, se pronunța un avertisment împotriva pornirii motoarelor prea repede înainte ca acestea să atingă temperatura optimă de funcționare. Citirea înapoi a aceluiași set de caractere a furnizat informații necesare pentru repornirea computerului motorului.

 

După cum a remarcat directorul de proiect, a existat un nivel uimitor de „compresie a datelor”, în care o mulțime de informații erau împachetate într-un șir scurt de caractere. Un set de caractere părea să conțină până la 12 instrucțiuni diferite, în funcție de modul în care a fost citit.

 

Șase luni mai târziu, a fost facuta o altă descoperire remarcabilă. Având nevoie de un loc liniștit de lucru, unul dintre cercetători a dus tableta în ceea ce părea a fi bucătăria navei spațiale. Când a deschis un document, a observat că unele dintre caractere fuseseră „dezactivate”, fiind abia vizibile:

 

Citind numai caracterele negre, aceasta a găsit o rețetă pentru un articol dintr-un meniu de prânz. Documentul părea a fi „dependent de context”, ceea ce înseamnă că s-a modificat pentru a furniza informațiile necesare pentru a îndeplini sarcini specifice într-un anumit loc. Acest lucru a fost confirmat când cercetătorul a luat tableta cu el în ceea ce părea a fi un birou de navigație. Deodată, textul s-a schimbat, astfel încât diferite caractere s-au dezactivat. Textul lizibil rezultat a fost descoperit mai târziu ca făcând parte dintr-o procedură pentru trasarea unui curs printr-un sistem solar îndepărtat.

 

 

Fig. 1. Pentru a compune o proteină, ADN-ul trebuie mai întâi copiat înainte de a fi „tradus” în limbajul proteinelor. Dar înainte ca traducerea să poată avea loc, intronii trebuie eliminați. Exonii rămași pot fi îmbinați în mai multe moduri pentru a produce instrucțiuni diferite și, astfel, codifica diferite proteine.

Sistemele informaționale din celulele biologice

 

Povestea noastră ar putea părea fantastică pentru cititor, dar există paralele cu lumea reală, iar genomul uman este exact la fel.4 ADN-ul poate fi citit înainte și înapoi și instrucțiuni diferite se pot suprapune adesea, chiar și invers. Ca și în cazul limbii străine, în multe locuri din genom, se formează diferite „propoziții” începând cu litere diferite. Mai mult, la fel cum textul afișat de tableta extraterestră s-a modificat automat în funcție de camera în care se afla, tot la fel genele (instrucțiunile ADN) sunt pornite sau oprite automat, determinând schimbarea sau funcționarea plantelor și animalelor în moduri diferite, permițându-le să se adapteze astfel la medii diferite.

 

Mai mult decât atât, genele umane sunt compuse din seturi de „litere” ADN împărțite în secțiuni cunoscute sub numele de „introni” și „exoni”. După ce ADN-ul este copiat, intronii trebuie eliminați iar exonii trebuie sa rămână uniți (vezi fig. 1). Exoni diferiți sunt combinați în moduri diferite pentru a produce mai multe instrucțiuni diferite. Acestea, la rândul lor, sunt utilizate pentru a produce proteine diferite în momente diferite, iar proteinele produse variază de la un tip de celulă la altul. De fapt, genomul uman are un sistem masiv de „îmbinare și decupare” care „taie și lipește” ADN-ul, schimbând exonii într-un mod foarte complex.5 Un singur exon ar putea fi inclus în multe gene diferite, dintre care unele codifică (specificând forma) pentru proteinele care au o asemănare mică. La musculițele de oțet (Drosophila), aceeași „genă” poate fi utilizată pentru a specifica mii de proteine diferite.6

 

De asemenea, același set de litere poate avea semnificații diferite, în funcție de „limba” utilizată pentru a o citi. O secțiune de ADN ar putea codifica simultan (adică să ofere instrucțiunile pentru) forma unei proteine, un loc de îmbinare intron-exon (fig. 1) și o poziție de legare a histonelor (vezi fig. 2). Toate acestea necesită nanoroboți biologici diferiți pentru a „citi” și a acționa asupra informațiilor.

 

Analogia limbajului nostru extraterestru este doar o reflectare slabă a complexității uimitoare a limbajului ADN-ului, iar sistemul informațional din celule este de fapt mult mai sofisticat decât acesta. De exemplu, ADN-ul nu este singura moleculă care transportă informații în celulă. Alte molecule, cum ar fi zaharurile saturate,7 sunt utilizate pentru a modifica proteinele. Modelele de membrană celulară și chiar câmpurile electrice generate de moleculele de membrană poartă, de asemenea, informații importante. Toate acestea controlează modul în care embrionii cresc și modul în care funcționează corpul unui adult.

 

Fig. 2. În organismele mai complexe (de exemplu, nu in bacterii), ADN-ul este înfășurat în jurul unor proteine numite histone. Prin controlul procesului de înfășurare, genele pot fi pornite și oprite după cum este necesar. Unele porțiuni de ADN includ informații care specifică cum și unde ADN-ul se leagă de histone și, astfel, când și cum sunt utilizate genele. Astfel, o „genă” poate conține informații care specifică modul în care ar trebui fabricată o proteină și, în același timp, informații care controlează când trebuie protejată acea proteină. Este ca și cum ai avea o propoziție care are două semnificații.

Fig. 2. În organismele mai complexe (de exemplu, nu in bacterii), ADN-ul este înfășurat în jurul unor proteine numite histone. Prin controlul procesului de înfășurare, genele pot fi pornite și oprite după cum este necesar. Unele porțiuni de ADN includ informații care specifică cum și unde ADN-ul se leagă de histone și, astfel, când și cum sunt utilizate genele. Astfel, o „genă” poate conține informații care specifică modul în care ar trebui fabricată o proteină și, în același timp, informații care controlează când trebuie protejată acea proteină. Este ca și cum ai avea o propoziție care are două semnificații.

Evoluționiștii nu au reușit niciodată să indice procese din natură care să pară cât de cât capabile să producă un sistem informațional cu acest nivel de complexitate și rafinament. Mai degrabă, ei cred pur și simplu că astfel de procese există. În special, este foarte dificil pentru darwiniști să explice secvențele ADN care funcționează în mai multe moduri diferite. Chiar dacă o mutație aleatorie a condus la o îmbunătățire a secvenței atunci când a fost citită într-un fel, aceasta, aproape fără excepție, ar degrada întotdeauna informațiile atunci când secvența ar fi citită în alte moduri.

 

Așadar, privind frumusețea și complexitatea lumii biologice, ar trebui, cu siguranță, să tot repetăm cuvintele regelui David către Dumnezeu în Psalmul 139: 14, „Te laud că sunt o făptură așa de minunată!”.

 

Autor: Dominic Stratham

Sursa: Creation.com | The mysterious alien tablet

 

Traducător: Emilia Comoniță

 

Referințe și note

 

1 Gates, B., The Road Ahead, Penguin Group, New York, p. 188, 1995

 

2 Desigur, CMI respinge ideea de extratereștri – vezi documentarul nostru Alien Intrusion: Unmasking the Deception.

 

3 Simbolurile folosite în această ilustrație sunt un vechi script cuneiform persan, aranjat aici aleatoriu.

 

4 Sanford, J., Genetic Entropy and the Mystery of the Genome, Ivan Press, New York, pp. 131–133, 2005. Genetic suntem oameni pieritori care trăiesc într-o lume pe moarte, și avem nevoie de un salvator (interviu excepțional cu dr. John Sandford)

 

5 Carter, R., Splicing and dicing the human genome; creation.com/splicing, 29 Jun 2010.

 

6 Zinn, K., Dscam and neuronal uniqueness, Cell 129(3):455-6, 4 May 2007; cell.com .

 

7 În timp ce secvențele ADN și ARN sunt unidimensionale, moleculele de zahăr sunt tridimensionale și, prin urmare, pot transporta și mai multe informații. Vezi Wells, J., Membrane patterns carry ontogenetic information that is specified independently of DNA, BIO-Complexity 2:1–28, 2014;bio-complexity.org. See also, ID inquiry: Jonathan Wells on codes in biology, Interview, Discovery Institute, 2015; discovery.org.

 

https://facerealumii.ro/adn-misterioasa-tableta-extraterestra/

 

 

////////////////////////////////////////

 

Dr. George T. Javor: Complexitatea și ciclurile naturii arată existența unui Creator

 

 

 

Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.

 

Dr. George T. Javor, biochimist

 

George T. Javor

Dr. Javor este profesor de biochimie la Facultatea de Medicină a Universității Loma Linda, California. Deține o licență în chimie de la Universitatea Brown, un doctorat în biochimie de la Universitatea Columbia, New York, și un post-doctorat la Universitatea Rockefeller. Dr. Javor a publicat peste 40 de lucrări și rezumate tehnice în domeniul biochimiei și un număr similar de articole pe teme științifico-biblice.

 

Sunt un om de știință practicant și credincios într-o creație de șase zile. Probabil că este sigur să presupunem că majoritatea oamenilor de știință contemporani nu acceptă autenticitatea relatării creației din Facerea 1 și 2. Motivul pentru aceasta nu este greu de ghicit. Nu există dovezi că scriitorul cărții Facerea era conștient de existența forței gravitaționale, a atomilor, neutronilor, protonilor și electronilor, a masei pământului sau a dimensiunilor sistemului solar. Cu alte cuvinte, dintr-o perspectivă modernă, relatarea despre creație a cărții Facerea a fost scrisă în contextul ignoranței științifice.

 

Așadar, să privim lumea din perspectiva noastră modernă și să ne întrebăm dacă este rezonabil să presupunem că a apărut în șase zile. Acum știm că lumea noastră este incredibil de complexă. Componentele sale neînsuflețite, masele gigantice de pământ, apă și aer, se află într-un flux continuu și există încă multe de învățat despre dinamica lor. Acest lucru este extrem de clar atunci când vedem cât de insuficiente sunt eforturile de a prognoza vremea, uraganele sau cutremurele.

 

Observăm că izvoarele din munți dau naștere râurilor, care se varsă în lacuri și oceane. Apele oceanelor revin apoi în munți prin ploaie și zăpadă și căi subterane. Ciclul apei scaldă suprafața pământului și este indispensabil existenței vieții. La fel și ciclurile carbonului, azotului și sulfului prin biosferă.

 

Tema ciclului apare, de fapt, peste tot, de la mișcarea electronilor în jurul nucleului atomic până la rotația pământului în jurul soarelui. Ciclurile nu au începuturi sau sfârșituri. Pentru a le aduce la existență, forțele responsabile trebuie să fie echilibrate și, dacă sunt necesare mai multe etape pentru finalizarea unui ciclu, toate componentele ciclului trebuie să fie la locul lor. Ciclurile arată organizarea, proiectarea, implementarea rapidă și un proiectant.

 

Complexitatea lumii animate este de câteva ordine de mărime mai mare decât cea a naturii neînsuflețite. Pământul este acoperit cu multitudini de forme de viață. Cu excepția unor microorganisme, toate formele de viață funcționează cu energie solară, fie direct, fie indirect. Plantele captează energia luminii soarelui prin panourile lor solare verzi și o împachetează în entități chimice stabile, cum ar fi carbohidrații. Aceste zaharuri devin sursa de energie pentru toate organismele care sunt „provocate fotosintetic”.

 

Având capacitate fotosintetică, plantele nu sunt complet autosuficiente. În absența microorganismelor din sol care transformă azotul gazos al aerului în nitrați utili, plantele nu pot crește. Existența plantelor depinde complet de microbii care fixează azotul. Alte microorganisme din sol degradează materia organică moartă, reciclând astfel elementele prețioase de carbon, azot, sulf și fosfor.

 

Fotosinteza face oxigenul disponibil pentru toate organismele non-bacteriene. Oxigenul, desigur, este folosit de organisme pentru a arde carbohidrați. Acest lucru se face la viteze atât de lente încât energia soarelui nu se pierde ca și căldură, ci este prinsă sub forma „monedei” energetice universale, adenozintrifosfat sau ATP. Unul dintre produsele acestei arderi lente, dioxidul de carbon, nu se pierde, ci este folosit de plante pentru creșterea lor. Prin aceste mijloace, fiecare organism viu este legat într-o rețea gigantică care utilizează energia solară.

 

Ceea ce avem aici este o integrare perfectă a rotației pământului în jurul soarelui cu fenomenul vieții de pe planeta noastră. Este greu de crezut să sugerăm că Cel care a creat soarele și pământul este, de asemenea, inginerul care a proiectat organismele vii alimentate cu energie solară?

 

Progresele recente în biologie ne permit să ne întrebăm dacă este încă rezonabil să presupunem că organismele vii au evoluat pe un pământ ipotetic primordial din amestecuri de substanțe chimice organice. La vremea când versiunile moderne ale acestor teorii au fost propuse inițial, în anii 1920, se știau atât de puține despre realitățile biochimice care stau la baza organismelor vii, încât astfel de propuneri păreau rezonabile. Dar acum știm că până și cea mai simplă dintre celulele vii, bacteriile (care nu sunt parazite), trebuie să conțină mii de proteine structurale și catalitice complexe, o varietate de acizi nucleici, sute de bio-molecule mici, toate într-o stare stabilă de dezechilibru dinamic.

 

În celulele vii, vedem numeroase serii de conversii chimice interconectate („căi”) care funcționează neîntrerupt. Activitățile lor continue se datorează aprovizionării constante cu materii prime și utilizării continue a produselor finale. Reciclarea deșeurilor către precursori bio-sintetici completează ciclul materiei prin sistemele vii.

 

Absența oricărei componente a acestor serii complexe de modificări chimice va provoca funcționarea defectuoasă sau chiar moartea celulei. Este rezonabil, atunci, să presupunem că atunci când celulele vii au fost create inițial, toate componentele lor trebuie să fi fost prezente și să funcționeze? Dacă este așa, atunci celulele vii trebuiau create rapid.

 

Aceeași sugestie poate fi făcută pentru toate componentele ecosistemului, unde există sprijin reciproc și interdependență. Este logic să presupunem că acestea au fost create simultan. (Pentru siguranță, imaginea este pătată de prădători, care nu făceau parte din ordinea creată inițial.)

 

Dacă am avea cunoștințe complete despre fiecare aspect al lumii noastre fizice, atât animate, cât și neînsuflețite, am putea calcula numărul de invenții care există în ele. Când afirmăm că lumea noastră a fost creată de un Creator, implicăm existența unei minți care nu numai că a inventat natura, ci a și adus totul în existență. Măreția unui astfel de Dumnezeu nu poate fi exagerată.

 

Dacă nu înțelegem cum ar putea fi creată o lume ca a noastră în șase zile, trebuie să ne întrebăm cum ar putea fi creată o lume ca a noastră. Va trebui să recunoaștem că, pur și simplu, nu știm. Diferența dintre un credincios în Dumnezeul Creator de la sfârșitul secolului al XX-lea și cel care trăiește în anul 1500 î.Hr., pe vremea lui Moise, se rezumă la faptul că acum avem o perspectivă mai bună asupra măreției Domnului.

 

Pentru credinciosul care este și om de știință, cuvintele Bibliei: „Fiindcă în șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele” (Ieșire 20:11), încă au un sens minunat.

 

Autor: George T. Javor

Editat de: Dr John Ashton

Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation

 

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/george-javor/

 

////////////////////////////////////

 

Dr. Keith H. Wanser: „Există mult mai multe dovezi științifice care susțin o creație recentă de șase zile decât cele în favoarea evoluției și a unui pământ vechi”

 

 

Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.

 

Dr. Keith H. Wanser, fizician

 

Keith H. Wanser

Dr. Wanser este profesor de fizică la Universitatea de Stat din California, Fullerton. Deține o licență în fizică de la Universitatea de Stat din California, un masterat în fizică de la Universitatea din California, Irvine și un doctorat în fizica materiei condensate de la Universitatea din California, Irvine. Dr. Wanser, care este specializat în senzori noi bazați pe fibră optică ultra-sensibilă, a publicat peste 30 de lucrări recenzate și alte 18 lucrări tehnice și deține șapte brevete în SUA. În 1996 a primit premiul Școlii de Științe Naturale și Matematică pentru Cercetare Remarcabilă.

 

Fiind crescut într-o biserică care credea într-o creație literală de șase zile și după ce am citit adesea Biblia în adolescență, am crezut în creație, deși nu înțelegeam importanța și centralitatea credinței creștine din primele zece capitole ale Facerii.

 

Când am fost admin la o universitate de stat ca student și am vorbit cu profesorii de fizică, am fost ridiculizat crezând că pământul este tânăr și mi s-au dat multe motive științifice care arată că Biblia era greșită, în special primele capitole din Facere. În calitate de tânăr student care urma o specializare în fizică, nu cunoșteam suficientă știință pentru a putea contesta ceea ce spuneau acești profesori și, din moment ce știau mult mai mult decât mine, mi-am pierdut treptat încrederea în exactitatea literală a Scripturii, deși am continuat să cred în Dumnezeu. Acest lucru m-a îndreptat spre o perioadă de câțiva ani în care am fost „evoluționist teist”, în derivă morală și citind intens o varietate de reviste științifice și cărți pentru a încerca să aflu adevărul.

 

În 1976 mi-am rededicat viața lui Iisus Hristos și, la scurt timp după aceea, am început să studiez dovezile științifice, istorice, scripturale și de altă natură pentru o creație literală de șase zile și un Potop global, așa cum este descris în Facere. În cei 24 de ani de atunci, am studiat dovezile în detaliu și sunt ferm convins că există mult mai multe dovezi științifice care susțin o creație recentă de șase zile și un Potop global decât cele în favoarea evoluției și a unui pământ vechi.

 

Una dintre problemele majore cu așa-numita teorie a evoluției este că detaliile depind de cine spune povestea. Acele detalii, care sunt acceptate în mod obișnuit ca „fapte”, sunt adesea schimbate în lumina descoperirilor mai recente. Acest lucru s-a întâmplat în numeroase ocazii, fără a ține cont că presupusele fapte anterioare nu erau deloc fapte. Cu alte cuvinte, nu există o singură teorie a evoluției, ci un ansamblu de opinii, speculații și metode de interpretare a faptelor observaționale, astfel încât acestea să se încadreze în filosofia naturalismului.

 

Un exemplu al unui fapt presupus care demonstrează o vârsta îndelungată a pământului este rata de creștere a stalactitelor și stalagmitelor în peșterile de calcar. Când eram tânăr, am vizitat Peșterile Carlsbad din New Mexico și îmi amintesc de ghidul turistic care ne-a informat că peșterile și formațiunile de calcar s-au format de-a lungul a multe milioane de ani, ceea ce nu părea să fie în acord cu ceea ce fusesem învățat în școala duminicală de la biserică. Până în 1988, un afiș deasupra intrării spunea că peșterile aveau cel puțin 260 de milioane de ani. În ultimii ani, vârsta de pe afiș a fost redusă la 7-10 milioane de ani, apoi la 2 milioane de ani, iar acum semnul a dispărut probabil ca urmare a observațiilor că ratele de creștere a stalactitei de câțiva centimetri pe lună sunt frecvente.1

 

Creaționiștii au realizat cercetări semnificative care demonstrează dezvoltarea rapidă a formațiunilor de carbonat de calciu în condițiile probabile ca urmare a Potopului lui Noe. În mai 1998 am observat stalactite mai lungi de șase centimetri crescând de la marginea platformei de îmbarcare din beton la stația de metrou Arlington, Virginia, care a fost finalizată abia în iunie 1991.

 

Un alt exemplu al unui fapt presupus a fost rata lentă de pietrificare a lemnului, care necesită perioade lungi de timp. Pietrificarea lemnului s-a dovedit că are loc rapid în apele foarte silicifiate și probabil ar fi fost accelerată de condițiile unui Potop global. A fost chiar acordat un brevet de invenție american pentru un proces de pietrificare rapidă a lemnului, astfel încât să fie rezistent la foc și uzură.2

 

În ultimii 35 de ani, oamenii de știință care cred într-o creație recentă de șase zile au făcut descoperiri foarte interesante și au adus argumente convingătoare pentru un pământ tânăr și pentru Potopul global al lui Noe. În toate cazurile, cercetarea lor nu a fost susținută de finanțare guvernamentală. Acest lucru este în contrast cu numeroasele finanțări de milioane de dolari ale guvernului pentru oamenii de știință care apără presupuneri evolutive, care au fost folosite pentru a-și susține credința.

 

În ciuda acestor handicapuri, s-a adunat o colecție remarcabilă de dovezi pentru respingerea noțiunilor evolutive de către creaționiști.3 Ei demonstrează că mai multe procese despre care anterior se credea că necesită perioade lungi de timp au loc de fapt rapid, și susțin un pământ tânăr și o creație recentă. Mai mult, creaționiștii încep să facă predicții verificabile pe baza teoriilor lor și să realizeze modelări cantitative.

 

Modelul catastrofal de tectonică a plăcilor care a fost dezvoltat4, a ajutat la explicarea mai multor caracteristici geologice care sunt asociate cu Potopul, precum și inversări geomagnetice și epoca de gheață de după Potop. Lucrările creaționiste timpurii privind descreșterea rapidă a inducției câmpului magnetic al pământului au putut explica descreșterea de aproximativ 7% observată în ultimii 130 de ani, fără a necesita parametri reglabili, și a stabilit o limită superioară vârstei câmpului de aproximativ 10.000 de ani.5

 

Această teorie a fost modificată ulterior pentru a include inversări geomagnetice locale și rapide asociate cu tectonica catastrofală a plăcilor și Potopul lui Noe, și a fost extinsă pentru a include dimensiunea câmpurilor magnetice planetare.6 S-au făcut predicții bazate pe acest model de creație recentă și biblică cu privire la inversările geomagnetice rapide și câmpurile magnetice planetare, care au fost verificate experimental.7

 

Explicația câmpurilor magnetice planetare este în acord surprinzător cu teoria creaționistă și nu are niciun corespondent evolutiv. În mod similar, predicțiile inversărilor geomagnetice rapide au fost verificate prin analiza curgerilor de lavă din Muntele Steen, Oregon, care indică inversări ale polarității geomagnetice ce au loc în câteva săptămâni, spre uimirea și surprinderea oamenilor de știință evoluționiști.8

 

Problemele majore cu scenariile evolutive apar în mai multe etape. O problemă foarte interesantă apare chiar la început, în teoriile cosmologiei cuantice care prezic că Big Bang-ul provine dintr-o fluctuație cuantică a vidului.9 Din păcate, aceasta nu este nimic mai mult decât o speculație, deoarece în toate procesele observate experimental care implică particule elementare și reacții nucleare, se păstrează ceva numit număr barionic. Conservarea numărului barionic asigură faptul că atunci când particulele iau naștere din energie, ele apar în număr egal de perechi de materie/anti-materie. Astfel, în creația perechilor, se produce un electron și un pozitron; în mod similar, se produce un proton și un antiproton. Pe de altă parte, în măsura în care suntem capabili să observăm, universul pare să aibă o dominanță extremă a materiei asupra anti-materiei, ceea ce contrazice ideea că un Big Bang a produs materia pe care o vedem în univers.

 

Din cauza acestei probleme, fizicienii au propus Marile Teorii Unificate, sau GUT (Grand Unified Theories), care presupun termeni în ecuațiile matematice ce încalcă conservarea numărului barionic, pentru a produce o dominație a materiei asupra anti-materiei ca urmare a Big Bang-ului. Din păcate, aceste teorii prezic că protonul este instabil și se va dezintegra, ceea ce a dus la eforturi experimentale considerabile pentru a detecta dezintegrarea protonului.10

 

Cu toate acestea, astfel de căutări nu au reușit să observe dezintegrarea protonului și au stabilit limite mai mici privind durata de viață a protonului de cel puțin 10+31 de ani.11 Faptul că nu există dovezi experimentale pentru încălcarea conservării numărului barionic pune sub semnul întrebării orice scenariu de tip Big Bang pentru a explica originea materiei în univers. Există mai multe probleme cu teoriile cosmologiei cuantice/Big Bang, care au fost discutate de Morris.12

 

A fost propusă o teorie creaționistă fascinantă13 care implică o cosmologie a găurilor albe, un univers delimitat, o masă inițială de apă și teoria relativității generale a lui Einstein. Această cosmologie permite o creație literală de șase zile în cadrul de referință al pământului (care este considerat a fi undeva în vecinătatea centrului universului), în timp ce perioadele lungi de timp ar putea trece în alte porțiuni ale universului, permițând astfel suficient timp pentru ca lumina stelelor să fi parcurs distanțe de miliarde de ani lumină pentru a ajunge la pământ. De asemenea, permite existența unui univers în expansiune și deplasări spre roșu, așa cum sunt observate.

 

Alte predicții ale acestei teorii, cum ar fi temperatura radiației cosmice de fond, nu au fost detaliate încă; cu toate acestea, teoria oferă o alternativă viabilă la cosmologia naturalistă de tip Big Bang și rezolvă problema timpului îndelungat de călătorie al luminii din cosmologiile creației recente.

 

O alternativă creaționistă la cosmologia de tip Big Bang a fost propusă recent,14 care nu numai că explică deplasările cosmologice spre roșu observate, dar poate explica și radiația cosmică de fond de 2,7 Kelvin. Deși aceste modele cosmologice recente se află în stadiile incipiente, în comparație cu cei peste 50 de ani de ajustare a modelului standard Big Bang, ele demonstrează că faptele experimentale observate pot fi înțelese fără a necesita un Big Bang. În plus, ele demonstrează originalitatea și productivitatea oamenilor de știință creaționiști, contrazicând afirmațiile unor evoluționiști că oamenii de știință creaționiști nu dezvoltă nicio știință nouă.

 

Unul dintre cele mai mari obstacole în calea credinței în creația de șase zile este asociat cu metodele de datare a radioizotopilor și cu vârstele extrem de vechi ale rocilor și fosilelor deduse din astfel de metode. Lucrările recente ale creaționiștilor au arătat că metoda de datare cu potasiu-argon, utilizată pe scară largă, suferă datorită presupunerii că nu există argon inițial prins în rocile vulcanice la momentul solidificării lor.15 Au existat diverse propuneri creaționiste pentru dezintegrarea radioactivă accelerată și căutări experimentale pentru a demonstra că acest lucru a avut loc în trecut.16

 

Scenariile posibile bazate pe fluxuri intense de neutrini și/sau raze gamma datorate diferitelor supernove și stele (posibil în timpul Potopului lui Noe) ar fi putut contribui la vârstă, provocând o dezintegrare radioactivă substanțială într-o perioadă de timp foarte scurtă, mai degrabă decât pe perioade îndelungate la ratele observabile în prezent. Pe lângă provocarea unei dezintegrări radioactive suplimentare, astfel de fluxuri sau creșteri ale radiației cosmice ar fi putut conduce, de asemenea, la scăderea rapidă a duratei vieții umane după Potop, așa cum reiese din Facere.

 

Se crede că scăderea câmpului magnetic al pământului asociată cu tectonica catastrofală a plăcilor din timpul Potopului lui Noe a contribuit, de asemenea, la o creștere dramatică a fluxului de raze cosmice în atmosfera superioară și la o creștere corespunzătoare a producției de carbon 14.

 

Un flux extrem de mare de raze gamma care inunda sistemul solar a fost observat recent și se crede că este un eveniment relativ „comun”.17 Aceste emisii de raze gamma extrem de intense au fost atribuite unui tip de stea neutronică cunoscută sub numele de magnetar. Se estimează că magnetarii își disipă energia în aproximativ 10.000 de ani, indiciu că ei înșiși sunt tineri.

 

În plus față de propunerile de dezintegrare nucleară accelerată, au apărut recent dovezi experimentale conform cărora dezintegrarea sistemelor mecanice cuantice instabile este ne-exponențială.18 Din motive foarte generale, se poate arăta că dezintegrarea unui sistem mecanic cuantic instabil este ne-exponențială în scurte perioade de timp.

 

Este una dintre cele mai mari extrapolări științifice să presupunem că dezintegrarea izotopilor radioactivi cu timp de înjumătățire mai mare de 10+9 ani este exponențială, când legea dezintegrării exponențiale pentru izotopii radioactivi a fost verificată experimental doar pentru izotopii de scurtă durată cu timp de înjumătățire mai mic de 100 de ani. Aceasta este o extrapolare de cel puțin 7 ordine de mărime în timp! Există motive să credem că radioizotopii cu durată mai lungă de viață ar trebui să prezinte abateri semnificative de la legea dezintegrării exponențiale.

 

Teoria mecanică cuantică riguroasă a dezintegrării radioizotopilor de lungă durată este, în prezent, în curs de investigare, pentru a determina dimensiunea abaterii de la legea dezintegrării exponențiale în intervale scurte comparativ cu timpul de înjumătățire. Dacă se găsesc abateri semnificative, acest lucru va modifica complet interpretarea datelor radioizotopice și cronologiile antice deduse, care se bazează pe presupunerea validității legii dezintegrării exponențiale pe perioade neobservabil de mari.

 

În acest articol scurt este citat doar o mică parte din munca interesantă care a fost și se face de către oamenii de știință creaționiști. Cititorul curios este îndemnat să studieze cărțile din bibliografie scrise de Morris (vedeți nota 3). În plus, există multe pagini de internet19 cu numeroase articole care oferă dovezi științifice, istorice și biblice pentru o creație recentă de șase zile și pentru Potopul global al lui Noe.

 

Autor: Keith H. Wanser

Editat de: Dr John Ashton

Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation

 

Traducător: Cristian Monea

 

[1] G.W. Wolfram, Carlsbad “Signs Off,” Creation Research Society Quarterly 31:34, Iunie 1994; E.L. Williams, Cavern and Speleotherm Formation Science and Philosophy, Creation Research Society Quarterly 29:83–84, Sept. 1992; E.L. Williams, Rapid Development of Calcium Carbonate Formations, Creation Research Society Quarterly 24:18–19, Iunie 1987.

 

[2] E.L. Williams, Rapid Petrifaction of Wood, Creation Matters 1:1, Ian. 1996; E.L. Williams, Fossil Wood from Big Bend National Park, Brewster County Texas: Part II, Creation Research Society Quarterly 30:106–111, Sept. 1993; H. Hicks, Sodium Silicate Composition, Brevet de invenție SUA #4,612,050, 16 Sept. 1986.

 

[3] Henry M. Morris, A Young-Earth Creationist Bibliography, Institute for Creation Research Impact articolul nr. 269, Noiembrie 1995; www.icr.org.

 

[4] S.A. Austin și colab., Catastrophic Plate Tectonics: A Global Flood Model of Earth History, Proceedings of the Third International Conference on Creationism, pp. 609–621, 1994; C. Burr, The Geophysics of God, U.S. News and World Report <www.usnews.com/usnews/issue/970616/16terr.htm>, 16 Iulie 1997.

 

[5] Thomas G. Barnes, Origin and Destiny of the Earth’s Magnetic Field, Creation Research Society, El Cajon, CA, p. 132, 1983.

 

[6] R. Humphreys, The Earth’s Magnetic Field is Young, Institute for Creation Research Impact articolul nr. 242, August 1993; www.icr.org.

 

[7] D.R. Humphreys, Physical Mechanism for Reversals of the Earth’s Magnetic Field During the Flood, Proceedings of the Second International Conference on Creationism 2:129–142, 1990 (Creation Science Fellowship, Pittsburgh, PA, USA) și referințele din cadrul lucrării.

 

[8] R.S. Coe, M. Prevot, și P. Camps, New Evidence for Extraordinarily Rapid Change of the Geomagnetic Field During a Reversal, Nature 374:687–692, Aprilie 20, 1995.

 

[9] D. Atkatz, Quantum Cosmology for Pedestrians, American Journal of Physics 62:619–627, Iulie 1994.

 

[10] Graham G. Ross, Grand Unified Theories, Benjamin/Cummings, Menlo Park, CA, pp. 212–216, 438–444, 1984.

 

[11] R. Mathews, Rock Solid, New Scientist, pp. 48–52, 22 Mai 1999/

 

[12] Henry M. Morris și John D. Morris, The Heavens Don’t Evolve Either, The Modern Creation Trilogy, Vol. 2, Science and Creation, Master Books, Green Forest, AR, pp. 203–232, 1996.

 

[13] D. Russell Humphreys, Starlight and Time, Master Books, Green Forest, AR, pp. 83–133, 1994.

 

[14] R.V. Gentry, A New Red Shift Interpretation, Modern Physics Letters A 12(37):2919–2925, 1997. De asemenea, vedeți publicațiile electronice: The New Red Shift Interpretation Affirmed <xxx.lanl.gov/abs/physics/9810051>, și The Genuine Cosmic Rosetta <xxx.lanl.gov/abs/gr-qc/9806061>.

 

[15] A. Snelling, “Excess Argon”: The “Achilles Heel” of Potassium-Argon and Argon-Argon “Dating” of Volcanic Rocks, Institute for Creation Research Impact articolul nr. 307, Ianuarie 1999 și referințele din lucrare. Disponibilă la ICR <www.icr.org>.

 

[16] J.W. Bielecki, Search for Accelerated Nuclear Decay with Spontaneous Fission of 238U, Proceedings of the Fourth International Conference on Creationism, pp. 79–88, 1998.

 

[17] R. Cowen, Crafts Finds New Evidence of Magnetars, Science News 154:164, 12 Sept. 1998.

 

[18] S.R. Wilkinson și colab., Experimental Evidence for Non-exponential Decay in Quantum Tunneling, Nature 387:575–577, 5 Iunie 1997.

 

[19] Trei pagini de internet cu informații despre creație/evoluție sunt: Institute for Creation Research <www.ICR.org>, ChristianAnswers.Net <www.ChristianAnswers.Net>, și [Creation Ministries International <www.creation.com>

 

 

https://facerealumii.ro/keith-wanser/

 

////////////////////////////////////////

 

 

 

Dr. Andrew McIntosh: Cred că oamenii insistă cu teoria evoluției, deoarece nu vor să răspundă în fața unui Dumnezeu Creator

 

 

 

Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.

 

Dr. Andrew McIntosh, matematician

 

Andrew McIntosh

Dr. McIntosh este lector de Teoria Combustiei, Departamentul de Combustibil și Energie, Universitatea din Leeds, Regatul Unit. Deține o licență în matematică aplicată de la Universitatea din Țara Galilor, un doctorat în teoria combustiei de la Institutul de Tehnologie Cranfield și un doctorat în matematică de la Universitatea din Țara Galilor. A contribuit la 10 manuale care tratează teoria arderii și a publicat peste 80 de lucrări de cercetare. Dr. McIntosh este autorul cărții Genesis for Today: Showing the Relevance of the Creation/Evolution Debate to Today’s Society.[1]

 

Viziuni asupra lumii

Ca om de știință, mă uit la lumea din jurul meu și observ mecanisme inginerești de o complexitate atât de remarcabilă încât sunt tentat să concluzionez că în spatele unei astfel de ordini complexe se află proiectarea inteligentă.

 

Niciun om de știință nu este complet obiectiv. Suntem conduși întotdeauna de presupunerile noastre. Dacă un om de știință nu crede în Dumnezeu, atunci punctul său de plecare, ateismul, îi va afecta judecata în timp ce privește lumea din jur. Dacă mintea lui este închisă posibilității unui proiectant, propria sa presupunere îl va obliga să adopte ceea ce pentru mulți va părea o explicație „puțin probabilă” pentru ceea ce observă. (Aceste aspecte ale filosofiei din spatele științei de astăzi sunt detaliate în cartea mea Genesis for Today.[2])

 

În opinia mea, trebuie să ne întoarcem la atitudinea lui Einstein care, deși el însuși nu credea într-o zeitate antropomorfă, avea o profundă admirație pentru armonia universului. A existat o smerenie în strălucita sa carieră științifică care a condus la descoperirea teoriei relativității speciale și realizarea echivalenței energiei și a masei (prin celebra ecuație E = mc2). Aceasta a fost urmată de descoperirea importantă a teoriei relativității generale, care a arătat pentru prima dată legătura dintre gravitație și timp și a condus la demonstrarea curburii continuumului spațiu-timp în univers. El a spus într-un interviu din 1929:

 

Suntem în poziția unui copil mic care intră într-o bibliotecă imensă, plină de cărți scrise în multe limbi diferite. Copilul știe că cineva trebuie să fi scris acele cărți. Nu știe cum. Nu înțelege limbile în care sunt scrise. Copilul suspectează vag o ordine misterioasă în aranjarea cărților, dar nu știe ce este. Mi se pare că este atitudinea chiar și celei mai inteligente ființe față de Dumnezeu. Vedem un univers minunat aranjat și respectând anumite legi, dar înțelegem vag acele legi. Mințile noastre limitate nu pot înțelege forța misterioasă care mișcă constelațiile.[3]

 

O astfel de smerenie s-a pierdut în lumea noastră științifică de astăzi. Mulți susțin cu tenacitate o viziune ciudată că teismul este, prin definiție, exclus de știință. O astfel de poziție nu este logică, deoarece teismul sau ateismul sunt produse ale presupunerilor cuiva. Resping fără rușine poziția teistă (care, mai degrabă de a fi contrazisă de anchetele mele științifice, este confirmată de ei), și recunosc că Dumnezeu Însuși ni se poate descoperi – aceasta cred că a făcut prin Iisus Hristos.

 

Ordinea și a doua lege a termodinamicii

Există o lege fundamentală în univers la care nu există o excepție cunoscută. Adică, atunci când se realizează lucru mecanic din cauza conversiei energiei, există întotdeauna o anumită disipare a energiei utile. În termeni pur termodinamici, aceasta înseamnă că, pentru un sistem închis, cantitatea energiei care nu mai este disponibilă pentru lucru mecanic util este în creștere. Aceasta se numește entropie.[4] Astfel, într-un sistem închis, entropia generală crește.

 

Cu toate acestea, legea se aplică nu numai în domeniul mecanicii și al motoarelor. Se aplică oricărui sistem, deoarece entropia este efectiv o măsură a dezordinii din sistemul respectiv. În termeni generali, dezordinea crește, autovehiculele ruginesc și mașinile se uzează. Nicio inversare spontană a acestui proces nu a fost observată vreodată pentru un sistem închis.

 

Această lege se aplică în continuare pentru sistemele vii. Ceea ce este mort (cum ar fi un băț sau o frunză dintr-un copac) nu are informații sau teleonomie în interiorul său pentru a converti energia soarelui în lucru mecanic util. Într-adevăr, pur și simplu se va încălzi și entropia va crește.

 

În ciuda încercărilor lui G. Nicolis Prigogine și a colegilor săi de a găsi auto-organizarea prin procese aleatoare în cadrul vietăților, ordinea susținută nu poate fi niciodată atinsă, deoarece nu sunt disponibile informații noi. Într-adevăr, după ce a argumentat că auto-organizarea prin procese aleatoare poate fi posibilă în sistemele aflate în dezechilibru, Prigogine afirmă în prima referință:

 

Din păcate, acest principiu (auto-organizarea) nu poate explica formarea structurilor biologice. Probabilitatea ca la temperaturi obișnuite un număr macroscopic de molecule să fie asamblat pentru a da naștere la structuri foarte ordonate și la funcțiile coordonate care caracterizează organismele vii este extrem de mică.[5]

 

Entropie, informații și lumea vie

Principalul obstacol în calea teoriilor evoluției în ceea ce privește originile este că informațiile nu pot fi definite în termeni de fizică și chimie. Ideile unei cărți nu sunt aceleași cu hârtia și cerneala care constituie cartea. Într-adevăr, aceleași cuvinte și gânduri pot fi transmise printr-un suport complet diferit (cum ar fi un CD-ROM de calculator, o dischetă sau un magnetofon). Produsele chimice nu definesc mesajul pe care îl poartă. Sensul nu poate apărea spontan, deoarece sensul presupune inteligență și înțelegere.

 

Una dintre cele mai mari descoperiri a fost cea a ADN-ului de către Francis H. Crick (Marea Britanie) și James D. Watson (SUA), în 1953. S-a constatat că această moleculă este mediul universal de stocare al sistemelor naturale. O lungime de ADN este alcătuită în așa fel încât două lanțuri de zahăr-fosfat dezoxiriboză formează împreună o structură dublu elicoidală de 2nm (10-9m) în diametru, cu un pas de 3,4nm.

 

Între aceste două catene sunt punți de hidrogen, peste care sunt plasate patru tipuri de nucleotide: Adenină (A), Timină (T), Citozină (C) și Guanină (G). Aceste patru nucleotide sunt efectiv alfabetul chimic pentru scrierea „cuvintelor” pe „hârtia” chimică, care sunt cele două lanțuri de zahăr-fosfat. Structura elicoidală permite stocarea tridimensională a informațiilor formate prin așezarea literelor chimice. Lanțul ADN este ca o secvență de puncte și linii într-un mesaj codat. Informațiile codificate folosind literele (ACG, GUC, CAU etc.) sunt purtate de moleculele chimice complicate, dar nu sunt definite de acestea. Informația nu este egală cu energia sau materia.

 

În semnalele radio există o undă purtătoare de frecvență mult mai mare decât semnalul informațional transportat de unda purtătoare. Odată recepționat, purtătoarea nu este importantă și mesajul este convertit în sunet și vorbire. Exact în același mod, informațiile referitoare la o celulă ar fi putut fi scrise folosind o codificare complet diferită, adică o ordonare diferită a nucleotidelor. Atât timp cât regulile rămân aceleași, nu are importanță.

 

Alternativ, ar putea fi implicată o chimie complet diferită, adică un „alfabet” diferit care să ducă la o structură lingvistică complet nouă. Ceea ce este esențial în această discuție este că informațiile (adică stabilirea regulilor, limba, codul etc.) au fost acolo de la început. A argumenta că acest lucru a venit din întâmplare este absurd din punct de vedere științific. După cum a afirmat profesorul Gitt,

 

„Nicio informație nu poate exista fără o sursă mentală inițială. Nicio informație nu poate exista în procesele pur statistice.”[6]

 

Deși Dawkins a susținut o serie aparent interminabilă de mici mutații avantajoase, alese prin selecția naturală care operează la nivel microscopic[7], există argumente formidabile împotriva poziției sale. Denton, în cartea sa Evolution: A Theory in Crisis,[8] discută problema pleiotropiei, adică o genă care afectează o serie de funcții aparent total nelegate, ale organismelor vii. De exemplu, modificările genelor de culoare la șoareci afectează, de asemenea, dimensiunea corpului.

 

Microbiologul Behe ​​l-a combătut cu abilitate pe Dawkins în cartea sa Darwin’s Black Box,[9] unde a arătat că, în spatele multor cuvinte ale acestui apărător al lui Darwin, nu există un mecanism în evoluția darwiniană care să adauge informații noi unei specii la nivel macro, printr-un set semnificativ de modificări ale literelor ADN, deoarece este necesară „transmiterea informațiilor” cu privire la obiectivele modificărilor. În caz contrar, mutațiile care intervin nu aduc niciun avantaj.

 

Într-adevăr, pentru a forma codul este vital ca părțile expeditoare și receptoare ale celulei să aibă cadă de acord în prealabil cu privire la semnificația codului, altfel nu poate exista comunicare. Dar evoluția darwiniană are la dispoziție doar mutații întâmplătoare. Deoarece nicio „gândire prealabilă” nu poate fi permisă, nu există nicio modalitate prin care nucleotidele să se poată aranja într-un „cod predefinit”, deoarece aceasta presupune cunoștințe anterioare. Astfel, însăși existența limbajului codificat prin ADN oprește evoluția la primul obstacol.

 

Zborul în lumea naturală – complexitatea care poate fi observată de toți

Nu sunt greu de găsit exemple de complexitate în lumea naturală. Toate vietățile prezintă exemple de complexitate ireductibilă, așa cum a demonstrat foarte abil Behe în cartea sa, Darwin’s Black Box. Unul dintre cele mai bune exemple de complexitate, care sfidează o serie de schimbări „treptate” (așa cum susține Dawkins în cartea sa, Climbing Mount Improbable), este zborul.

 

Pentru zborul controlat, mai greu decât aerul, există patru cerințe fundamentale: (1) o formă corectă a aripii pentru a oferi o presiune mai mică a aerului pe suprafața superioară, (2) o arie suficient de mare pentru a susține greutatea, (3) unele mijloace de propulsie sau planare și (4) suprafețe suplimentare sau un mijloc de modificare a suprafețelor principale, pentru a schimba direcția și viteza.

 

Zborul are loc în multe ramuri ale lumii vii: (a) păsări; (b) insecte: muște, albine, viespi, fluturi, molii; (c) mamifere: lilieci; (d) reptile: pterodactilii dispăruți. Fiecare clasă de creaturi este diferită din punct de vedere anatomic, fără nicio legătură identificată nici de cel mai înflăcărat evoluționist. S-a încercat o legătură slabă între reptile (dinozauri) și păsări: se propune serios că a existat un dinozaur „pro-avis” care flutura solzii de pe brațele sale pentru a prinde insecte și apoi și-a schimbat solzii în pene pentru a avea un avantaj aerian față de prada sa.

 

Chiar dacă cineva acceptă înregistrarea fosilă ca un ghid de schimbare de-a lungul a milioane de ani, nu există nicio dovadă a existenței vreunei creaturi „pro-avis” în înregistrarea fosilă. Pentru evoluționist, există scenariul zborului care evoluează independent de cel puțin trei ori! Aripile celor trei grupuri principale de vietăți zburătoare de astăzi sunt substanțial diferite: aripile păsărilor sunt făcute din pene; aripile insectelor sunt formate din solzi, membrane sau fire de păr; iar aripile de liliac folosesc pielea întinsă peste un schelet.

 

Deci, evoluționistul se confruntă nu doar cu un obstacol imposibil – faptul că unele reptile au crescut pene și au început să zboare – ci și cu alte două obstacole. Acestea sunt că acel zbor care a evoluat din nou când unele rozătoare (șoareci? chițcani?) au dezvoltat o suprafață asemănătoare pielii deasupra picioarelor din față pentru a deveni lilieci și apoi, destul de separat, unele insecte au crescut aripi foarte subțiri formate din solzi, membrane sau fire de păr pentru a deveni muște, albine și fluturi!

 

Păsări

Aripile unei păsări sunt făcute din pene. O pană este o minune a ingineriei materialelor ușoare. Deși ușoară, este foarte rezistentă la vânt. Acest lucru se datorează faptului că există un sistem inteligent de barbe și barbule. Fiecare barbă a unei pene este vizibilă cu ochiul liber și se desprinde de pe tulpina principală. Ceea ce nu se realizează, în general, este că, de ambele părți ale barbei, există și alte barbule mici, care pot fi văzute doar la microscop. Acestea sunt de diferite tipuri, în funcție de locul provenienței.

 

Pe o parte a barbei, vor apărea barbule crestate, în timp ce pe cealaltă parte, barbulele vor avea cârlige. Astfel, cârligele care ies dintr-o barbulă se vor conecta cu crestele care ajung în direcția opusă față de o barbulă vecină. Cârligele și crestele acționează ca un „velcro”, dar merg mai departe, deoarece crestele permit o articulație glisantă, existând astfel un mecanism ingenios pentru menținerea suprafeței flexibile și totuși intacte.

 

Data viitoare când vedeți o pană de zbor pe sol, amintiți-vă că este o minune a ingineriei materialelor ușoare, flexibile și aerodinamice.

 

Solzii de reptile nu oferă niciun indiciu despre o mașinărie atât de complicată. Stahl a recunoscut în mod liber:

 

„Nu se cunoaște nicio structură fosilă de tranziție între solz și pană, iar cercetătorii recenți nu sunt dispuși să întemeieze o teorie bazată pe speculație pură”[10].

 

Nu există informații genetice în solzii reptilelor care să permită realizarea unui astfel de dispozitiv unic precum îmbinarea glisantă a unei pene. Traseul sinuos sugerat de unele mici „mutații avantajoase” la solzi duce la structuri stângace care sunt, de fapt, un dezavantaj pentru vietate. Până când nu este stabilită toată structura cârligului și a crestei, nu există niciun avantaj, nici măcar ca paletă pentru prinderea insectelor!

 

Cu excepția cazului în care se invocă o anumită planificare „gândită în prealabil”, nu există nicio modalitate prin care mutațiile întâmplătoare ar putea produce „ideea” legării încrucișate a barbulelor pentru a face o rețea de legătură. Chiar dacă mutația întâmplătoare a unei creste/cârlig apare în două dintre barbule, nu există nici un mecanism pentru a transpune acest „avantaj” în restul structurii. Acesta este un caz clasic de complexitate ireductibilă, care nu este în concordanță cu schimbările evolutive lente, dar destul de consecvent cu noțiunea de proiectare.

 

Dar aceasta nu este tot. Chiar dacă cineva ar avea pene, structura delicată s-ar sfărâma în curând, cu excepția cazului în care ar exista și ulei care să lubrifieze îmbinarea glisantă realizată de barbulele cu cârlig și cele crestate. Cei mai mulți dintre noi ne dăm seama că, odată despărțite barbulele unei pene, este dificil să le facem să se reunească.

 

Pana se sfâșie ușor în absența uleiului, pe care o pasăre îl furnizează din glanda uropigiană de la baza coloanei vertebrale. O parte din acest ulei este răspândit pe pene cu ciocul, ceea ce pentru o pasăre de apă conferă, de asemenea, impermeabilizarea suprafeței sale (astfel, apa se scurge de pe spatele unei rațe). Fără ulei, penele sunt inutile, deci chiar dacă un presupus dinozaur care locuiește pe uscat ar ajunge să aibă aripi, ele nu ar mai fi de folos după câteva ore!

 

Totuși, așa cum ne-am putea aștepta, nici povestea nu se termină aici, pentru că o pasăre poate zbura numai pentru că are și o structură osoasă extrem de ușoară, care se realizează prin faptul că oasele sunt goale. Multe păsări mențin rezistența scheletului prin componente transversale în oasele goale. Un astfel de aranjament a început să fie folosit la mijlocul acestui secol pentru aripile avioanelor și este denumit „aranjamentul Warren”.

 

Păsările mari, cum ar fi un vultur, s-ar rupe pur și simplu în bucăți în aer dacă ar exista o etapă presupusă la jumătatea dezvoltării scheletice a lor în care nu ar fi „dezvoltat” încă astfel de componente transversale în oase.

 

În plus, păsările respiră diferit. Sistemul respirator al unei păsări permite transportarea oxigenului direct în sacii de aer, care sunt conectați direct la inimă, plămâni și stomac, ocolind necesitatea normală a mamiferelor de a expira mai întâi dioxidul de carbon înainte de următorul aport de oxigen.

 

Oamenii respiră de aproximativ 12 ori pe minut, în timp ce păsările mici pot respira de aproximativ 250 de ori pe minut. Acesta este un sistem perfect pentru rata metabolică ridicată a păsărilor, care consumă energie foarte repede. În zborul rapid, în special, păsările nu puteau menține expirarea contra fluxului de aer venind din față. Rețineți, de asemenea, că păsările au sânge cald, ceea ce prezintă un vast obstacol biologic pentru cei care susțin un strămoș reptilă pentru păsări.

 

Luați în considerare mișcarea aripii unei păsări. Această mișcare necesită ca o pasăre să aibă mușchi puternici, cu o articulație a cotului orientată în față pentru a permite scurtarea aripii folosită mult în fluturare de majoritatea speciilor și în picajul păsărilor de pradă. Versatilitatea articulației pivotante de la baza aripii, împreună cu articulația cotului și structura netedă a penelor care le acoperă pe toate, duce la o mare flexibilitate în aerodinamica aripii. Portanța și rezistența la înaintare pot fi echilibrate cu mișcări instantanee, care în aeronave încă necesită schimbări relativ greoaie ale flapului și ale eleroanelor.

 

Să presupunem că avem „aproape” o pasăre cu toate structurile de mai sus – și anume pene, glandă uropigiană, oase goale, respirație directă, sânge cald, articulație pivotantă și articulația cotului orientată înainte – dar fără coadă! Zborul controlat ar fi totuși imposibil. Stabilitatea longitudinală poate fi realizată doar cu o structură de coadă, pe care majoritatea băieților mici o realizează atunci când fac avioane de hârtie! Dar ce avantaj posibil au toate cele de mai sus pentru orice pasăre pe uscat? O astfel de vietate ar fi o pradă ușoară pentru orice animal de pradă.

 

În lista mecanismelor (pene, glandă uropigiană etc.), toate sunt esențiale. Încearcă să renunți la unul și întregul proiect eșuează! Coada este esențială, iar odată cu coada trebuie să fie un alt mușchi pentru a opera suprafață aripii mică, variabilă, dar foarte importantă, de exemplu, ținând penajul întins și în jos atunci când revine pe uscat. Cu alte cuvinte, coada nu este folosită ca „accesoriu” static. Trebuie să aibă mijloacele de a-și modifica forma în zbor. Toate aceste mecanisme sunt controlate de un sistem nervos conectat la calculatorul de bord din creierul păsării, toate preprogramate pentru a funcționa într-o gamă largă de manevre aerodinamice complicate.

 

Colibri

Una dintre cele mai încântătoare demonstrații ale tuturor principiilor de mai sus este pasărea colibri. Aceste păsări mici au capacitatea de a-și bate aripile cu până la 80 de bătăi pe secundă și, așa cum se știe, pot să plutească la punct fix, să zboare înapoi, înainte și lateral cu ușurință (o mare parte din informațiile de aici sunt extrase dintr-un articol excelent scris de Denis Dreves[11]).

 

Vitezele de 50 de mile pe oră sunt obișnuite pentru aceste minuni zburătoare. Combustibilul trebuie completat foarte repede din cauza consumului mare de energie. În consecință, pasărea trebuie să se hrănească cu un aliment care poate fi descompus rapid în energie.

 

Toate acestea se realizează prin hrănirea cu nectarul din flori, care necesită abilitatea de a pluti la punct fix și un cioc subțire lung pentru a intra în floare (de exemplu, o fucsie pentru colibriul roșu). Pasărea are, de asemenea, o limbă specială cu două tuburi, care permite depozitarea nectarului. Limba lungă intră și iese din cioc, la o rată incredibilă de 13 ori pe secundă și, atunci când este retrasă, este îndoită în partea din spate a capului.

 

Se poate imagina scenariul ciudat al presupusei colibri pe jumătate evoluată fie cu capacitatea de a pluti și un cioc de vrabie, incapabil să se hrănească, fie cu ciocul lung, dar fără abilitatea de a pluti, ceea ce ar însemna să zboare în floare fără abilitatea de a se opri! Toate cerințele trebuie să îndeplinite de la bun început.

 

Manevrabilitatea extremă a păsării colibri se datorează capacității lor de a roti aripa la un unghi mult mai mare decât alte păsări. În consecință, colibriul poate flutura puternic atât la mișcarea ascendentă a aripii, cât și la cursa descendentă, iar mișcarea vârfului aripii unei colibri în zbor desenează cifra opt, în timp ce articulația se rotește cu 90 de grade mai întâi într-o direcție și apoi aproximativ 90 de grade în cealaltă direcție. Este posibilă o rotație suplimentară, ceea ce înseamnă că aripa poate bate puternic în orice direcție, cu mici asimetrii care să permită și mișcări laterale.

 

Zborul nu poate fi explicat prin schimbări evolutive presupuse. Încercările de a găsi orice forme de tranziție au eșuat. Archaeopteryx s-a dovedit a avea pene de zbor complet dezvoltate (deci, fără jumătate de pasăre), cu alte păsări recunoscute găsite fosilizate la un nivel inferior. Alte presupuse vietăți „pro-avis” (jumătate reptilă/jumătate pasăre) nu au fost găsite niciodată. Dovezile sunt copleșitoare că păsările au fost întotdeauna păsări și sunt întru totul în concordanță cu faptul că au fost create chiar la începutul zilei 5, așa cum spune Biblia.

 

Nu este științific să argumentăm, pe de o parte, proiectarea evidentă a unui Boeing 747 și apoi să eliminăm proiectarea când avem în vedere zborul mult mai versatil al unui vultur, șoim sau remarcabila colibri. Mințile moderne din mass-media seculară prezintă o dualitate de gândire neștiințifică atunci când laudă complexitatea inginerească a mașinilor create de om, glorificând marile progrese creative ale omenirii, dar prezentând complexitatea din lumea înconjurătoare (de multe ori mult mai complexă decât mașinile fabricate de om) ca urmare a unui experiment cosmic gigantic și neplanificat, fără Creator.

 

Insecte zburătoare

Insectele zburătoare nu au nicio legătură cu păsările și totuși zborul este pe deplin dezvoltat în toate fosilele de muște, molii și fluturi. Nu există niciun concurent pentru formele tranzitorii. Aripile unor astfel de creaturi sunt extrem de fragile, făcute din solzi, membrane sau, uneori, fire de păr sau peri. Încep ca larve, iar unele care se hrănesc cu substanțe total diferite de cele adulte (de exemplu, omizi și fluturi).

 

Cel mai bun exemplu este libelula, care începe ca o nimfă sub apă, obținând oxigen din apă; totuși nicio libelula adultă nu ar putea exista în același mediu. Este destul de comun pentru libelule să atingă viteze de 30 de mile pe oră, dar nu există fosile de tranziție. Dovezile sunt, de fapt, ale unor libelule mult mai mari, complet dezvoltate, cu o anvergură a aripilor de două până la trei picioare în trecut,[12] indicând declinul de azi, mai degrabă decât avansul. Damselfly-ul înrudită are și ea abilitatea remarcabilă de a zbura, astfel încât aerodinamica sofisticată a celor patru aripi care funcționează independent a inspirat proiectarea precursorilor timpurii ai elicopterului modern.

 

Complexitatea ciclului de viață al creaturilor precum fluturele (omidă la crisalidă la fluture) și libelulă (nimfă de apă la libelulă), precum și structura perfectă a aripilor acestora ca adulți, indică un design complicat care nu poate fi explicat prin mici modificări. Supraviețuirea fiecărei specii depinde de prezența tuturor mecanismelor de la bun început.

 

Fluturi migratori

Fluturele monarh din America de Nord migrează 2000 de mile din California, în nord-vest (sau Ontario, în nord-est), către centrul Mexicului, unde își va petrece iarna. Mai uimitor este următorul fapt: unii adulți care fac călătoria înapoi sunt complet maturi, astfel încât unele femele depun ouă și mor în drum spre nord.

 

Acești descendenți, după ce au trecut prin etapa omidă/crisalidă, continuă migrația spre nord. Mai remarcabil este însă faptul că nu toți ajung înapoi în nord-estul Americii, așa că o altă generație, a treia, finalizează în cele din urmă călătoria, îndeplinind țelul bunicii! Aceasta, desigur, înseamnă că un sistem remarcabil de informații este implicat în codificarea genetică a fiecărui fluture, astfel încât acesta „știe” în ce etapă a ciclului de migrare se află grupul de fluturi. Aceste informații sunt transmise fiecărei generații. Un astfel de mecanism delicat arată clar un design inteligent!

 

Mai mult, s-a stabilit că magnetitul a fost găsit în corpurile fluturilor monarh (și, de asemenea, în albinele de miere), indicând faptul că sunt capabili să se orienteze prin simțirea câmpului magnetic al pământului. Ochii lor sunt, de asemenea, sensibili la lumina polarizată de la soare, oferindu-le din nou un indiciu de direcție. Cei doi ochi, departe de a fi simpli, sunt făcuți fiecare din 6000 de lentile separate! Nu există fluturi pe jumătate formați în înregistrarea fosilă. Sunt similari celor moderni – pe deplin formați și gata de plecare!

 

Mamifere zburătoare—lilieci

Liliecii sunt complet diferiți de păsări și insecte, cu aripi din piele și un sistem de ecolocație cu precizie foarte mare, care permite liliacului să găsească insecte (hrană) cu o precizie incredibilă. Nicio jumătate de liliac nu a fost găsită vreodată în înregistrarea fosilă și ar fi greu să ne imaginăm cum o astfel de jumătate de creatură ar putea supraviețui. Zborul este posibil doar cu aripi complet dezvoltate. Acest lucru combinat cu sistemul sofisticat de ecolocație este încă un alt exemplu de complexitate ireductibilă.

 

Arderea și gândacul bombardier

În sfârșit, un exemplu referitor la combustie – gândacul bombardier. Această creatură necesită un amestec exploziv (peroxid de hidrogen și hidrochinonă), o cameră de ardere pentru a conține substanțele chimice, duze de evacuare pentru a elimina amestecul în care sunt injectați și doi catalizatori (enzimele catalază și peroxidază) – toate acestea la momentul potrivit pentru a face ca reacția violentă să aibă loc pe măsură ce amestecul părăsește capătul din spate.

 

Gândacul bombardier reușește totul cu ușurință, împreună cu capacitatea de a trimite patru sau cinci bombe succesive într-un prădător, controlat de mușchi și dirijat de un sistem nervos reflex. Aceasta este teoria și practica arderii prin excelență! Chiar și camera de ardere a ultimei turbine cu gaz Rolls Royce Trent nu ar atinge complexitatea acestei mici creaturi.

 

Toate cerințele de mai sus ar trebui să fie îndeplinite în același „moment evolutiv”! Nu există nicio modalitate prin care vreun „intermediar” ar supraviețui din cauza riscului de (1) auto-distrugere (pentru că are amestecul combustibil și catalizatorul, dar nu are un sistem de evacuare) sau (2) de a-și topi încet interiorul având un amestec combustibil, toate tuburile de evacuare necesare, dar fără catalizator, sau (3) de a fi consumat de prădători, în ciuda încercării de a-i distruge folosind catalizatori printr-un sistem de evacuare fin, dar fără amestec combustibil! Pentru ca această creatură să funcționeze, toate trebuie să fie la locurile lor – așa cum știe un inginer Rolls Royce bun – pentru ca turbinele cu gaz ale aeronavelor să funcționeze!

 

Coerența cu o viziune biblică asupra lumii

Ca om de știință, nu văd nimic care să reducă credința simplă în Scriptură, atunci când iau în considerare mecanismele din natură. Cele considerate în acest capitol ar putea fi adăugate la multe alte mecanisme mai complexe, care mărturisesc în mod covârșitor o mână creatoare.

 

Bineînțeles, mulți refuză să recunoască dovezile referitoare la proiectarea în natură, deoarece susțin ipoteza neverificabilă a ateismului. Dacă cineva s-a îndoit serios de design-ul unui avion modern, persoana respectivă ar putea fi convinsă ducând-o într-o fabrică de avioane și prezentând-o echipelor de ingineri de proiectare. În același mod, prejudecățile omului împotriva design-ului din creație pot avea cu adevărat răspuns doar printr-o schimbare radicală a inimii și prin întâlnirea personală cu Autorul tuturor.

 

În cele din urmă, diferența dintre aceste două viziuni asupra lumii se datorează diferențelor religioase. Cred că oamenii insistă cu o teorie care are puține dovezi care să o susțină, deoarece oamenii nu vor să răspundă în fața unui Dumnezeu Creator.

 

Mai mult, în opinia mea, există multe dovezi în înregistrarea fosilă care sunt întru totul în concordanță cu distrugerea catastrofală printr-un Potop mondial. Am subestimat prea mult timp forțele naturii și doar poate în ultimele decenii geologii (unii cu reticență) s-au întors la o viziune catastrofală privind mai multe straturi de rocă.

 

În iunie 1991, vulcanul Pinatubo din Filipine a erupt cu un nor de cenușă înalt de peste 130 000 de picioare și o lățime de 10 mile. Fluxurile piroclastice au devastat peisajul, iar apoi cenușa vulcanică și noroiul au curs pe mii de mile pătrate.

 

Explozia vulcanică din 1883 de la Krakatau (între insulele Sumatra și Java din Indonezia) a fost și mai mare; aceasta a fost auzită la 2900 de mile depărtare, cu pietre aruncate la o înălțime de 34 de mile în atmosferă și praf căzând la 3313 mile depărtare, la zece zile după explozie. S-a creat un tsunami înalt de 100 de picioare, care a străbătut Oceanul Indian cu viteza de 450 mile/h, iar ceața vulcanică a încercuit pământul și a transformat soarele în albastru și verde.

 

La 18 mai 1980, probabil cea mai bine documentată erupție vulcanică recentă a avut loc la Muntele Sf. Elena din statul Washington. Vârful muntelui a fost complet îndepărtat și o explozie a distrus 150 de mile pătrate de pădure. Mișcarea muntelui a cauzat un val de aproape 900 de metri înălțime să se deplaseze de-a lungul Lacului Spirit, cu efectul că aproximativ un milion de trunchiuri de copaci și-au găsit drumul în lac. Mulți alții au fost împinși mai jos, în regiunile inferioare, de fluxurile de noroi și au fost observați în poziție verticală, cu rădăcinile în jos, mișcându-se cu mare viteză prin fluxurile de noroi.

 

Până la această erupție nu au fost destul de apreciate consecințele imediate ale erupțiilor vulcanice. Sedimentele groase de 600 de picioare au fost expuse de fluxurile de noroi ulterioare care își croiau drum prin sedimentele inițiale înainte de a se întări. Canionul Toutle River, format în 1980, este efectiv o versiune miniaturală 1/40 a Marelui Canion.

 

Implicația este că nu datorită râului Colorado s-a format cel mai mare canion din lume, adică prin eroziune lentă. Toate dovezile sunt în concordanță cu masivele mișcări de teren vulcanice și sedimentare la scară continentală, urmate de spargerea unor diguri mari de apă și a argilei, provocând fluxuri de noroi masive, în întregime în concordanță cu descrierea Marelui Potop din cartea Facerea.

 

Când Biblia vorbește istoric (iar experții literari sunt de acord că Facerea este scrisă ca istorie), cred că putem avea încredere în ceea ce spune.

 

Autor: Andrew McIntosh

Editat de: Dr John Ashton

Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation

 

Traducător: Cristian Monea

 

[1] Andrew McIntosh, Genesis for Today: Showing the Relevance of the Creation/Evolution Debate for Today’s Society, Day One Publications, Epsom, Regatul Unit, 1997.

 

[2] Ibid, capitolul 2, “Genesis and Science.”

 

[3] Denis Brian, Einstein: A Life, J. Wiley, New York, p. 186, 1996.

 

[4] McIntosh, Genesis for Today, Anexa A.

 

[5] I. Prigogine, G. Nicolis, și S. Babloyant, Thermodynamics of Evolution, Physics Today 25(11):23–8, 1972; G. Nicolis și I. Prigogine, Self Organization in Non-equilibrium Systems, Wiley, New York, 1977.

 

[6] Siemens Review, vol. 56, partea 6, p. 36–41, 1989.

 

[7] Vedeți Richard Dawkins, The Selfish Gene, Oxford University Press, New York, 1989; The Blind Watchmaker, Penguin, New York, 1991; și Climbing Mount Improbable, Norton, New York, 1996.

 

[8] Michael Denton, Evolution: A Theory in Crisis, Adler and Adler, Bethesda, MD, p. 142–156, 1986.

 

[9] Michael Behe, Darwin’s Black Box, Free Press, New York, p. 220–221, 1996.

 

[10] Barbara J. Stahl, Vertebrate History: Problems in Evolution, McGraw-Hill, New York, p. 349, 1974.

 

[11] Denis Dreves, The hummingbird: God’s tiny miracle, Creation 14(1):10–12, 1992.

 

[12] Vedeți David Attenborough, Discovering Life on Earth, Little, Brown, Boston, MA, p. 60–61, 1981.

 

https://facerealumii.ro/andrew-mcintosh/

 

//////////////////////////////////////////////

 

 

Dr. J. H. John Peet: „Sunt convins atât din punct de vedere biblic, cât și științific, că relatarea creației din Facerea 1 este istorică și ar trebui tratată ca fapt”

 

 

Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.

 

Dr. J. H. John Peet, chimist

Dr. Peet este secretar al Societății de Creație Biblică din Regatul Unit. Deține o licență și un masterat în chimie de la Universitatea din Nottingham, și un doctorat în fotochimie de la Politehnica Wolverhampton. Dr. Peet, care este membru al Societății Regale de Chimie, a lucrat în învățământul superior timp de 22 de ani, cu 2 ani ca manager de dezvoltare internațională pentru proiecte de educație științifică. Este autorul a două manuale și a mai multor lucrări de cercetare în domeniul educației chimice și științifice. De asemenea, este autorul cărții In the Beginning God Created[1]… și editor al revistei Origins.

 

Unul dintre subiectele de care sunt adesea întrebați creaționiștii este natura zilelor din Facerea 1. Sunt convins atât din punct de vedere biblic, cât și științific, că relatarea creației din Facerea 1 este istorică și ar trebui tratată ca fapt. Se susține adesea că „știm” că zilele creației au fost mai lungi decât zilele actuale de 24 de ore. Astfel de afirmații îndrăznețe necesită justificare și scopul acestui articol este de a le explora. Cred că se poate demonstra că aceasta este o presupunere invalidată de Scriptură și inutilă în știință.

 

Ce susține Biblia?

În calitate de creștin supus Bibliei, vreau, în mod firesc, să urmez Biblia mai degrabă decât orice altă idee creată de om, oricât de inteligentă și interesantă ar fi. Deci, să revenim la Biblie. Citim în Facerea 1 despre o serie de zile în care Dumnezeu a creat cerurile și pământul. În fiecare caz, zilele sunt enumerate (prima, a doua, a treia etc.) și sunt delimitate de „seara și dimineața”. Ori de câte ori cuvântul ebraic pentru zi, yém, este folosit în Biblie (359 de ori) cu ordinalul (primul etc.), înseamnă, în mod clar, o zi normală. În plus, există un cuvânt alternativ în ebraică, olam, folosit în altă parte a Bibliei pentru a indica o perioadă lungă de timp.

 

Cred că orice cititor imparțial ar interpreta pasajul ca însemnând zile reale sau naturale. Înțelegem că o zi are 24 de ore. Deși s-ar putea să fi existat unele variații în această perioadă de timp, de-a lungul istoriei, acest lucru nu ar fi semnificativ în înțelegerea acestei formulări. Perioada de timp numită zi este timpul de rotație al pământului în jurul axei sale. Din câte știu eu, majoritatea cărturarilor evrei care au examinat acest subiect recunosc că aceasta este intenția clară a scriitorului; adică de a transmite ideea că s-a realizat creația în șase perioade de 24 de ore.[2]

 

Pentru a evita orice neînțelegere, nu spun că lui Dumnezeu i-au fost necesare 24 de ore pentru a finaliza fiecare etapă a creației. Actele de creație ar fi putut fi instantanee, dar fiecare grup de activitate descris este limitat la această perioadă de timp discretă. Există o consecință interesantă a acestui fapt. Termenii zi, lună și an au semnificații astronomice clare, dar de unde vine conceptul săptămânii?[3] Este derivat doar din relatarea Facerii despre creație și este definit ca „șase zile de activitate și una de odihnă”. Acest lucru este reiterat în Porunca a Patra (Ieșire 20:11).

 

Doctrina noastră despre Scriptură este judecată. Credem în caracterul său inteligibil, adică sunt clare Scripturile în ceea ce spun și sunt de înțeles pentru cititorul obișnuit? Care sunt principiile noastre de interpretare? Acestea trebuie stabilite mai întâi și apoi aplicate lecturii noastre a relatării creației. Se pare că mulți nu putem păstra principiile tradiționale evanghelice de interpretare atunci când suntem jenați de ideile academicienilor moderni. Nu pare să fim atât de îngrijorați de stânjeneala abandonării acestor idei atunci când acestea nu sunt la modă sau de stânjeneala de a pune la îndoială cuvântul lui Dumnezeu.

 

Ce a vrut să spună Dumnezeu?

Mulți dintre cei care ar fi de acord cu răspunsul meu la prima întrebare vor continua să spună: „Ah, da, dar Dumnezeu…”. Esența comentariilor lor ar fi că pasajul nu poate fi interpretat într-un sens literal. Adică, acesta a fost un mod convenabil de a comunica ideea, fie prin parabolă, viziune sau altceva. Dar, este bună această abordare? Mulți susțin că Facerea 1 (și până la capitolul 11) nu este scrisă ca o narațiune istorică, ci într-o altă formă. Au fost făcute afirmații variate: poezie, metaforă, mit, parabolă, poveste, analogie,[4] alegorie, dramă și așa mai departe.

 

Cu atât de multe sugestii, în mod clar nu este conformă cu niciuna dintre binecunoscutele forme literare ebraice sau din Orientul Apropiat. După cum a spus profesorul Gerhard F. Hasel, „consensul evident este că nu există niciun consens cu privire la genul literar al Facerii 1.” Deci, s-ar părea că toate acestea sunt pledoarii speciale pentru a ignora faptul evident că este scrisă și se citește ca o narațiune istorică.

 

Din oricare motiv, abordarea non-istorică implică faptul că Dumnezeu nu i-a putut explica omului faptele reale într-un mod inteligibil. Cu siguranță aceasta nu poate fi o sugestie serioasă! Dacă pot descrie conceptul de creație pe o perioadă lungă de timp unui copil (și aș putea!), atunci Dumnezeu, comunicatorul perfect, nu ar avea nicio problemă. Deci, de ce ar trebui să folosească Dumnezeu aceste imagini înșelătoare?

 

Dar întrebarea merge mai adânc. Atinge chiar miezul credinței noastre în integritatea lui Dumnezeu. Este mai mult decât faptul că ne înșelăm în legătură cu sensul Facerii 1. Treceți la Ieșirea 20:8-11, porunca referitoare la Sabat. De ce națiunea Israelului trebuia să țină Sabatul? Pentru că Dumnezeu a ales în mod arbitrar o zi din șapte? Iată cauza și efectul. Legea Sabatului se bazează direct pe activitatea Sa de creație.

 

Evreii trebuiau să lucreze șase zile și să se odihnească în Sabat, deoarece Dumnezeu a folosit acel model în lucrarea Sa de creație. Dar, merge mai adânc. Dumnezeu afirmă că asta a făcut El. Este mărturia Sa adevărată sau neadevărată? Dacă nu este adevărat, atunci El încalcă propria Sa poruncă: „Să nu minți”. Atunci, unde ar fi integritatea Lui? El și-ar fi încălcat legea morală. (Vedeți și Ieșirea 31:17) Concluzionăm că problema se referă la doctrina noastră despre Dumnezeu cu privire la integritatea Sa.

 

Mai mult, aceasta afectează viziunea noastră asupra atotputerniciei Sale. La sfârșitul dezbaterii, rămânem cu întrebarea abilității Sale de a face lucrarea creației într-un mod miraculos. Facerea 1 și 2 nu descriu procese naturale ale științei (biologie, chimie, fizică, cosmologie etc.), ci miracole. Mai mult, Biblia ne spune (Fac. 2:2-3) că lucrarea Sa de creație este finalizată. Nu-L putem vedea pe Dumnezeu creând acum. Trăim sub providența Sa.

 

De ce căutăm orice alt sens?

Presupun că nu deoarece noi credem că Dumnezeu nu poate crea universul în șase zile. Din nou, nu pentru că textul biblic necesită o altă semnificație. Răspunsul la această întrebare implică, de obicei, unele afirmații precum: „pentru că știința modernă o cere”. Desigur, știința nu necesită nimic. Este un corp de fapte observabile și un proces de cercetare. Din acestea, oamenii de știință dezvoltă interpretări și teorii pentru a explica observațiile. Un contor Geiger va arata un rezultat, dar omul de știință este cel care îl interpretează și explică ce implică rezultatul.

 

Argumentul de bază este că oamenii de știință au arătat prin intermediul coloanei stratigrafice că pământul este foarte vechi[5] și astfel marile durate de timp demonstrate prin datarea rocilor din coloană trebuie să fie echivalente cu zilele din Facerea 1. Coloana stratigrafică reprezintă corelația teoretică a diferitelor formațiuni stâncoase din întreaga lume. Deși nu apare nicăieri în această formă completă, geologii pot raporta diferite straturi din diferite regiuni pentru a rezulta ceea ce interpretează ei ca fiind istoria pământului. Incorporează multe fosile, iar straturilor li se dau vârste de zeci și sute de milioane de ani.

 

Deci, se susține, acest interval de timp trebuie regăsit în Facere.[6] Aceasta este eroarea fundamentală a teoriei zilei/perioadelor creației. Coloana stratigrafică nu are nimic de-a face cu Facerea 1. O interpretare alternativă a coloanei stratigrafice poate fi găsită în altă parte, dar în scopul acestui studiu este suficient să subliniem lipsa echivalenței dintre relatarea creației și coloana stratigrafică. Odată ce această legătură percepută este ruptă, nu există niciun motiv pentru a denatura Scriptura și semnificația aparentă a zilelor din Facerea 1.

 

Această lipsa de echivalență este demonstrată prin compararea celor două sisteme. Facerea 1 este despre creația a ceea ce este bun, într-adevăr foarte bun (Gen. 1:31). Este vorba despre frumusețe și ordine. Este vorba despre ceea ce îi place lui Dumnezeu (Apocalipsa 4:11). Este vorba despre armonie. Rocile și fosilele lor vorbesc despre moarte, distrugere, agonie și conflict.[7] Indiferent ce are de spus coloana stratigrafică despre vârstă, aceasta nu are nicio legătură cu Facerea 1 și creația. Dacă trebuie găsite milioane de ani, acestea nu trebuie să fie localizate în cadrul Săptămânii Creației din Facerea 1 și, prin urmare, nu este necesar ca zilele să însemne altceva decât zile normale.

 

Dacă vrem să apelăm la dovezi științifice care susțin zile normale, putem căuta în aspecte biologice precum simbioza, dependența reciprocă a unei specii de alta. Unul nu poate supraviețui fără celălalt pentru perioade lungi de timp. Această observație se face în întreaga lume biologică. S-ar putea să propuneți evoluția lor paralelă, dar în mod clar aceasta nu este ceea ce descrie Scriptura. Cred că, dacă doriți să acceptați revelația biblică privind creația specială, trebuie să acceptați consecința necesității unui interval scurt de timp între actele de creație.

 

Conceptul unei creații în șase zile este evident anti-evoluționist. Evoluția necesită o lungă perioadă de timp, deși aș pune la îndoială dacă vreun interval de timp ar putea fi suficient pentru un astfel de scenariu. Creația în șase zile necesită și proiectare. Nu există timp pentru procesele întâmplătoare. Fauna și flora trebuiau să fie potrivite pentru mediul în care au fost plasate. În consecință, în organismele vii a trebuit să fie incorporat potențialul de variație viitoare. Acest lucru este în concordanță cu observațiile din genetică.

 

Concluzie

Dacă trebuie să luăm în serios relatarea Bibliei, atunci trebuie să recunoaștem că zilele din Facerea 1 sunt zile normale, adică perioada de rotație a pământului în jurul axei sale, definită de „seară și dimineață”. Cred că nu există niciun motiv scriptural pentru a crede altfel. Nu există o necesitate științifică relevantă pentru reinterpretarea revelației lui Dumnezeu. Și, pentru creștini, cred că Scriptura este mai degrabă definitorie decât gândurile oamenilor de știință (sau teologi).

 

Autorul recunoaște comentariile utile făcute de membrii comitetului Societății de Creație Biblică în pregătirea acestui capitol.

 

 

Autor: J. H. John Peet

Editat de: Dr John Ashton

Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation

 

Traducător: Cristian Monea

 

[1] J.H. John Peet, In the Beginning God Created … , Grace Publication Trust, Londra, 1994.

 

[2] Acest lucru este recunoscut de profesorul James Barr într-o scrisoare către David C.C. Watson (23 aprilie 1984): „Din câte știu, nu există un profesor de ebraică sau Vechiul Testament… care să nu creadă că scriitorii Facerii 1-11 au intenționat să transmită cititorilor lor ideile că… creația a avut loc în șase zile, care au fost aceleași cu zilele de 24 de ore pe care le trăim acum.” Citat de Ken Ham, Andrew Snelling și Carl Wieland în The Answers Book, Master Books, Green Forest, AR, Inc., p. 90, 1991.

 

[3] Ziua este perioada de rotație a pământului în jurul axei sale; luna este definită de perioada orbitei lunii în jurul pământului. Anul este descris de timpul orbitei pământului în jurul soarelui.

 

[4] Meredith G. Kline („Space & Time in the Genesis Cosmogony”, pe Internet) a susținut recent pe baza analogiei că zilele făceau parte din registrul ceresc (Și a zis Dumnezeu…) și rezultatele din registrul inferior, pământesc (și a fost așa). Alocarea zilei la registrul superior este arbitrară și autorul nu reușește să se ocupe în mod adecvat, dacă nu chiar deloc, de cadrul „serii și al dimineții”.

 

[5] Nu este scopul meu să discut aici problema vârstei pământului. Nu afectează problema duratei „zilelor creației”. Cu toate acestea, cred că Biblia spune că vârsta pământului se măsoară în mii de ani, mai degrabă decât în mii de milioane de ani.

 

[6] Cred că, coloana poate fi înțeleasă în termeni de istorie biblică. (A se vedea, de exemplu, materialul publicat de Societatea de Creație Biblică.)

 

[7] În plus, ordinea actelor creației nu se corelează cu modul evolutiv. De exemplu, soarele este creat în a patra zi (nu primul rezultat), peștii sunt creați în a cincea zi (nu erau o formă anterioară a vieții pământești), păsările sunt create, de asemenea, în a cincea zi, înainte de reptile.

 

https://facerealumii.ro/john-peet/

 

 

////////////////////////////////////////////////

 

 

 

Dr. Werner Gitt: „Se poate demonstra din punct de vedere biblic și științific că putem avea încredere deplină în relatarea biblică a creației”

 

 

Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.

 

Dr. Werner Gitt, inginer

 

Werner Gitt

Dr. Gitt este director și profesor la Institutul Federal German de Fizică și Tehnologie, Germania. Este șeful Departamentului de Tehnologia Informației. Deține o diplomă în inginerie de la Universitatea Tehnică din Hanovra și un doctorat în inginerie și Medalia Borchers de la Universitatea Tehnică din Aachen. Dr. Gitt a publicat numeroase lucrări de cercetare care acoperă domeniile științei informației, matematică numerică și inginerie de control. El este autorul cărții despre creația recentă In the Beginning Was Information.[1]

 

Cu ceva timp în urmă, a avut loc o discuție la Bremen, Germania, despre creație/evoluție. Participanții invitați au fost un geolog, un paleontolog, un preot catolic, un preot protestant și eu în calitate de om de știință al informației. În scurt timp, moderatorul a întrebat: „Cât a durat creația?”

 

Paleontologul și geologul au fost rapid de aceeași părere – milioane de ani. Când au fost întrebați preoții, ambii au spus foarte clar că, în zilele noastre, teologia nu are nicio problemă cu milioanele de ani. Chiar și miliardele de ani ar putea fi interpretate fără efort ca fiind zilele creației. În cele din urmă, moderatorul mi-a cerut părerea. Am răspuns după cum urmează:

 

Pentru mine, ca om de știință al informației, întrebarea cheie este sursa informației. În ceea ce privește durata zilelor creației, există o singură sursă de informații, și anume Biblia. În Biblie, Dumnezeu ne spune că El a creat totul în șase zile.

 

Întrucât nimeni altcineva nu a putut nominaliza o sursă care să susțină opinia lor, această parte a discuției s-a încheiat.

 

Întrebarea cu privire la durata zilelor creației a încins spiritele. Adepții evoluției teiste încearcă să interpreteze relatarea creației pentru a permite perioade lungi de timp. Au existat multe încercări de a ajunge la „zilele lungi de creație”. Iată patru exemple.

 

Teoria „duratei zilei”: Expresia „zi” este interpretată ca semnificând, de fapt, o perioadă lungă de timp. Sunt menționate „durate”, „perioade” sau „epoci” ale timpului. Psalmul 90:4 este folosit frecvent pentru justificare: „Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a trecut și ca straja nopții”.

Teoria „zilelor revelației”: zilele Facerii nu sunt privite ca zile ale creației, ci ca zile ale revelației. Aceasta presupune că diferitele afirmații din această relatare au fost dezvăluite progresiv scriitorului în șase zile consecutive. Motivul este clar pentru a evita ideea că, creația a avut loc, de fapt, în aceste perioade de 24 de ore.

Teoria „filmului”: propus de Hans Rohrbach, acest concept încearcă să explice relatarea creației ca și cum ar fi fost o filmare comprimată a unui proces care, „în realitate”, a durat o perioadă lungă de timp. El scrie că „este ca și cum profetul vede un film, în care este proiectat în fața lui puternicul proces de creație, comprimat folosind fotografii în timp. El vede mișcarea, întâmplarea și devenirea, îl aude pe Dumnezeu vorbind; observă că pământul se îmbracă în verdele vieții vegetale și vede totul grafic, ca un film modern cu ecran lat 3D, cu sunet și color.”[2]

Teoria „zilelor literare”: Aceasta susține că zilele creației sunt doar un mijloc literar pentru a stabili o structură tematică. Conform acestui concept, zilele individuale ale creației trebuie privite ca și capitolele unei cărți.

Durata zilelor creației

Există o opinie larg răspândită conform căreia relatarea creației se referă doar la comunicarea „faptului că, de fapt, Dumnezeu a creat”. Cu toate acestea, acest lucru este total neverosimil în lumina numeroaselor afirmații precise conținute în Facere. Dacă Dumnezeu ar fi vrut doar să ne spună că El este în spatele tuturor, atunci primul verset din Facere ar fi suficient.

 

Cu toate acestea, numeroasele informații din relatare arată destul de clar că Dumnezeu vrea să ne ofere mult mai multe informații decât atât. În relatarea creației, ne-am transmis nu numai aspecte relevante pentru credință, ci și o serie de fapte care au semnificație științifică. Aceste fapte sunt atât de fundamentale pentru o înțelegere adevărată a acestei lumi încât se disting imediat de toate celelalte credințe, de cosmologiile oamenilor antici și de imaginațiile filozofiei naturale de astăzi.

 

Relatarea creației din Biblie este unică în declarațiile sale. Aici nu găsim niciuna dintre vechile imaginații mitice ale lumii și ale originii ei, ci mai degrabă aici găsim pe Dumnezeu cel Viu care comunică realitatea, adevărul despre origini. Cursul expunerii biblice corecte sau false este ferm stabilit, conform convingerilor expozantului, pe prima pagină a Bibliei.

 

Separarea „credinței” de „știință” (practicată pe scară largă în lumea occidentală), i-a condus frecvent pe creștini în ghetoul unei pietăți interioare contemplative, care nu reușește să obțină niciun efect pătrunzător asupra mediului înconjurător, în timp ce știința este condusă în pustiul ideologiilor și sistemelor filozofice fără de Dumnezeu.

 

Drept urmare, s-a presupus pe larg că afirmațiile biblice despre originea universului, a vieții și, în special, a omenirii (precum și a națiunilor și limbilor) nu sunt demne de încredere din punct de vedere științific. Acest lucru a avut consecințe grave. Alexander Evertz a deplâns declinul spiritual major la nivel mondial, după cum urmează:

 

Credința în Creator este acum, în mare parte, doar o piesă prezentată în vitrina dogmaticii. Seamănă cu păsările împăiate pe care le vedeți cocoțate pe tije într-un muzeu.[3]

 

Ar trebui să fim recunoscători pentru detaliile pe care Dumnezeu le-a considerat de cuviință să ni le dezvăluie în Facere, această scurtă privire la originea acestei lumi și a vieții. Astfel, observăm că Dumnezeu a creat totul în șase zile. Faptul că au fost, într-adevăr, zile de 24 de ore, adică zile solare sau zile calendaristice, ar trebui soluționat prin mai multe argumente.

 

Ziua ca unitate de timp

Pentru a descrie cantitativ procesele fizice, este nevoie de o metodă de măsurare și de o unitate corespunzătoare. Biblia folosește în mod repetat parametrii tehnici de măsurare pentru a descrie lungimea, aria sau volumul a ceva. Unitățile sunt luate, în general, din natură sau din viața de zi cu zi; de exemplu, cotul reprezintă distanța de la cot până la vârfurile degetelor. Intervalul este dat de răspândirea degetelor unei mâini. Un acru este acea zonă care poate fi arată cu boi într-o singură zi. Una dintre cele mai importante unități este cea a timpului.

 

Este prima unitate definită în Biblie. În Facerea 1:14, acest lucru are loc în același timp în care sunt afirmate celelalte scopuri ale corpurilor cerești. Funcția lor este de a lumina și de a separa ziua de noapte. De asemenea, și pentru a defini unitățile de timp „zi”, „an” și „anotimpuri” și ca semne care indică evenimente particulare (de exemplu, Matei 24:29 cu privire la vremurile sfârșitului).

 

Odată cu definiția zilei și a anului, omenirii i se oferă unități reproductibile. Acestea ne permit să cuantificăm afirmații despre vârsta a ceva, distanța cu care sunt separate două apariții în timp sau durata unui proces. Astfel unitatea „zi” este utilizată pentru a ne informa despre durata lucrării creației:

 

„Fiindcă-n șase zile a făcut Domnul cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt într-însele” (Ieșirea 20:11).

 

Deci, ar trebui să ne încredem în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că „Dumnezeu nu este ca omul, ca să-L minți” (Numeri 23:19). Dacă lui Dumnezeu i-au fost necesare, cu adevărat, miliarde de ani pentru a crea totul, de ce ne spune atunci că a fost doar o chestiune de zile?

 

Înțelesul cuvântului „zi” în Biblie

Cuvântul „zi” apare în Biblie de 2182 ori[4] și este folosit copleșitor în sens literal. La fel ca în engleză, germană și multe alte limbi, cuvântul „zi” (ebraică yom) poate avea două semnificații. Prima este o perioadă de timp (aproximativ) de 24 de ore, care include și noaptea. Așa se măsoară zilele calendaristice. A doua semnificație ar fi porțiunea de zi a zilei calendaristice (de exemplu, Fac. 1:5, 8:22; Ios. 1:8). În relatarea creației, cuvintele „zi și noapte” (Fac. 1:5, 14-18) apar de nouă ori cu sensul de intervalul cu sau fără lumină a unei zile normale de 24 de ore.

 

În cazuri excepționale, care sunt întotdeauna clar identificabile în funcție de context, „zi” nu înseamnă un interval de timp definibil din punct de vedere fizic sau astronomic, ci evenimente speciale precum „ziua Domnului”, „ziua Judecății” și „ ziua Mântuirii”. În Ioan 9:4, „trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze”, cuvântul „zi” este recunoscut imediat din context ca referindu-se la un interval de timp non-fizic în care este posibil să lucrezi. În peste 95% din cazuri, cuvântul zi indică 24 de ore.

 

„Ziua” cu număr

Cuvântul „zi”, asociat cu un număr, apare în Vechiul Testament de peste 200 de ori. În toate aceste cazuri, este indicată o zi de 24 de ore. La sfârșitul relatării referitoare la fiecare dintre cele șase zile ale creației, citim (Facerea 1:5, 8, 13, 19, 23, 31): „Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi [până la a șasea].” Așadar, aici avem întotdeauna construcția gramaticală „număr în legătură cu ziua”.

 

“Seara și dimineața”

Faptul că fiecare dintre intervalele de creație este mărginit de „seară și dimineață” este un indiciu suplimentar că zilele creației au fost zile obișnuite de 24 de ore. Cuvântul „seară” apare de 49 de ori și cuvântul „dimineață” de 187 de ori, întotdeauna cu sensul literal. Dacă „ziua” ar trebui să însemne o perioadă lungă de timp, nu ar fi delimitată de descrieri atât de precise ale timpului zilei.

 

Vechiul Testament observă în mod constant aceeași succesiune a acestor momente ale zilei, adică seara urmată de dimineață (de exemplu, Ps. 55:17; Dan. 8:14, 8:26). O nouă zi începe cu seara (apusul soarelui) și se încheie cu începutul serii în ziua următoare. Cu această definiție a unei zile, fluxul secvențial al acestor momente ale zilei este „seara-dimineața”. Astfel, citim literalmente (traducerea Elberf.): „Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi”.

 

Zilele creației și atotputernicia lui Dumnezeu

Lucrările creației demonstrează atotputernicia lui Dumnezeu și veșnica Lui putere (Rom. 1:20), a cărui desfășurare nu este legată de perioade lungi de timp. Pe parcursul Bibliei există nenumărate cazuri de acte de creație, care au loc fără nicio trecere a timpului. Minunile creației lui Iisus în Noul Testament (vinul la nunta din Cana, pâinii și peștii la hrănirea celor 5000) au avut loc instantaneu. Psalmul 33:9 mărturisește și despre natura rapidă a faptelor creatoare ale lui Dumnezeu:

 

„Că El a zis și s-au făcut, El a poruncit și s-au zidit.”.

 

Aceasta este exact aceeași impresie transmisă de relatarea creației prin utilizarea repetată a construcțiilor: „Și a zis Dumnezeu… și a fost”. „Și a zis Dumnezeu… și a văzut Dumnezeu” (ceea ce tocmai fusese creat).

 

Dacă ar fi să introducem aici în mod arbitrar milioanele de ani des citați, i-am lua lui Dumnezeu onoarea care i se cuvine. Mărturia totală a Bibliei, în toate felurile, este aceea a rezultatelor instantanee ca răspuns la poruncile lui Dumnezeu. Oricare ar fi situația, acest principiu este valabil – o poruncă a Domnului este suficientă și este împlinit în mod spontan Cuvântul creat: orbii văd imediat, muții vorbesc instantaneu, șchiopii își iau patul și umblă, leproșii devin curați și morții înviază fără întârziere.

 

Omul: Creat într-o anumită zi

Biblia mărturisește cu tărie că omul nu a fost creat într-o perioadă lungă de timp, ci într-o zi foarte specială:

 

„Când a făcut Dumnezeu pe Adam, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu. Bărbat și femeie a făcut și i-a binecuvântat și le-a pus numele: Om, în ziua în care i-a făcut.” (Fac. 5:1-2).

 

Rezumat

Întrebarea despre durata zilelor creației apare frecvent. Cred că se poate demonstra din punct de vedere biblic și științific că putem avea încredere deplină în relatarea biblică a creației în șase zile obișnuite.

 

Autor: Werner Gitt

Editat de: Dr John Ashton

Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation

 

Traducător: Cristian Monea

 

[1] Werner Gitt, In the Beginning Was Information, Christliche Literatur-Vertreitung, Bielefeld, Germania, 1997.

 

[2] Hans Rohrbach, Ein neuer Zugang zum Schöpfungsbericht (A New Approach to the Creation Account), Schritte, p. 5–­10, 1982.

 

[3] Alexander Evertz, Martin Luther als Christ, als Mensch und als Deutscher (Martin Luther as a Christian, as a Person and as a German), Assendorf, 1982.

 

[4] Dake’s Annotated Reference Bible, Zondervan Pub. House, Grand Rapids, MI, 1961.

 

 

https://facerealumii.ro/werner-gitt/

 

//////////////////////////////////////////////

 

Dr. Nancy M. Darrall: „Ceația este rezultatul unui proiectant inteligent și este cu siguranță posibilă într-o perioadă scurtă de șase zile”

 

Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.

 

Dr. Nancy M. Darrall, botanistă

Dr. Darrall este logoped la Bolton Community Health Care Trust din Regatul Unit. Ea deține o licență în botanică agricolă de la Universitatea din Țara Galilor, un doctorat în botanică de la Universitatea din Țara Galilor, Aberystwyth, și un masterat în patologia și terapia vorbirii și limbajului de la Universitatea din Londra. Timp de 14 ani, Dr. Darrall a lucrat în domeniul cercetării mediului la Centrul Național de Energie, Tehnologie și Mediu, de la Leatherhead, studiind impactul asupra mediului al producției de energie electrică și, în special, efectele fiziologice ale poluanților gazoși ai aerului asupra culturilor și copacilor agricoli.

 

În nordul Angliei, într-un mic oraș industrial numit Helmshore, există o iarbă care l-a făcut faimos în întreaga lume a cercetării poluării aerului. Arată la fel ca oricare altă iarbă din aceeași specie, raigras – sau, pentru biologi, Lolium perenne – dar există anumite diferențe care i-au permis să supraviețuiască într-o zonă foarte poluată de dioxid de sulf în zilele industriei grele. În mod similar, grupuri de indivizi din diferite specii supraviețuiesc în zone industriale cu niveluri ridicate de plumb și zinc în sol. Mulți autori de lucrări științifice care descriu aceste descoperiri vorbesc despre o evoluție a rezistenței la poluare.

 

În calitate de biolog implicat în cercetări privind poluarea aerului, am avut bune ocazii să studiez o mare parte din această lucrare, de exemplu, Bell și Mudd (1976), Horsman și colab. (1978), Roberts și colab. (1983) și Taylor (1978). Bradshaw și McNeilly (1981) comentează că apariția aproape universală a populațiilor tolerante la metal pe rocile minelor arată puterea remarcabilă a selecției naturale ca forță de schimbare evolutivă drept răspuns la factorii de mediu – evoluția în acțiune! E adevărat? Pot fi folosite exemple ca acestea pentru a demonstra că toată viața a evoluat prin mutație și selecție naturală? Aș sugera că există prea multe dovezi științifice în jurul nostru astăzi pentru a ne îndoi cu privire la răspunsul la această întrebare.

 

Aș dori să abordez acele domenii care mi-au influențat în mod special propria perspectivă asupra: originii viețuitoarelor, caracterul lui Dumnezeu, dovezi ale complexității ireductibile, originea informațiilor și probabilitatea apariției unei noi specii. Complexitatea lumii naturale nu poate fi pusă la îndoială; originea unei astfel de complexități, prin evoluție sau proiectare, necesită o evaluare atentă a informațiilor din toate sursele.

 

Esența evoluției neo-darwiniene este că noile specii, noile modele, noile organe precum ochiul, aripa și urechea pot apărea întâmplător. Mai mult decât atât, spune că viața a provenit spontan din materie chimică și, de-a lungul a milioane de ani, toate diferitele forme de viață au luat ființă prin procesele de mutație și selecție naturală. Originea vieții este materia și numai materia; orice altceva este irelevant și inutil, exclus din dezbatere prin definiție, înainte ca această dezbatere să înceapă (Johnson, 1995). Procesul este neghidat și absurd, imprevizibil privind rezultatul său; omul este rezultatul unui proces natural și fără scop, care nu l-a avut în vedere (Simpson, 1967).

 

Evoluția – un plus adăugat

În timpul petrecut la universitate studiind botanică agricolă și botanică pură, nu am avut cursuri despre evoluție. Am studiat natura ADN-ului, a genelor și a cromozomilor și am continuat să analizez expresia genelor la indivizi și populații și transferul de informații genetice către generațiile următoare. Am învățat să clasificăm plantele după metode tradiționale și tehnici moderne. Profesorul care a ținut acest ultim curs a comentat că teoria evoluționistă nu a oferit tehnici sau proceduri noi pentru construirea clasificărilor, și că încercările speculative de a produce arbori și sisteme filogenetice, fără multe dovezi valabile, au întârziat de fapt progresul taxonomiei (Heywood, 1967).

 

În ecologie, au fost explorate relațiile complexe dintre plante și animale din diferite medii, iar evoluția acestor rețele complexe de interacțiune a fost declarată drept un fapt.

 

Cu toate acestea, în niciun domeniu nu s-au adus dovezi experimentale sau observaționale, nici nu s-au furnizat argumente teoretice pentru a susține o astfel de afirmație. La alte subiecte, nu s-a făcut nicio referire la tema evoluției: anatomia plantelor, biochimia, fiziologia, culturile agricole, creșterea plantelor, dăunătorii culturilor și bolile. În mod clar, complexitatea tuturor acestor domenii de studiu poate fi de sine stătătoare și se poate dezvolta fără baza evoluționistă, care se pretinde că stă la baza tuturor domeniilor științei biologice. Puține s-au schimbat în biochimie și științele biologice, judecând după textele științifice de astăzi.

 

Planificat, menit și proiectat

La universitate am avut și ocazia de a beneficia de studiul sistematic al credinței creștine biblice. Eram deja creștină, având cunoștințe despre puterea mântuitoare a lui Dumnezeu, înainte de a merge la universitate. Totuși, în acest timp, s-a dezvoltat înțelegerea mea despre caracterul lui Dumnezeu. A venit un moment în care am putut vedea o neconcordanță între Dumnezeul Cel revelat în Biblie și natura unui zeu care ar fi compatibil cu procesele evoluției.

 

Evoluția cu un modul adăugat de credință în Dumnezeu a fost foarte nesatisfăcătoare și contrazicea revelația lui Dumnezeu în Scriptură. Ființa supranaturală și cu sens, dezvăluită în Biblie, care este cu totul puternică, cauza tuturor lucrurilor, inclusiv a tuturor obiectelor materiale, a oricărui proiect și a tuturor regulilor prin care funcționează lumea naturală, trebuia să cedeze. Trebuia să cred într-un zeu cu putere limitată; lucrurile puteau lua ființă fără voia lui.

 

Rezultatele s-ar putea să nu țină neapărat de alegerea sa, iar natura autonomă s-ar putea să producă altceva în schimb.

 

Dumnezeu a planificat, a menit și a proiectat rezultatul perfect, lumea așa cum a fost creată inițial, El obținându-o prin mijloace perfecte, cu o precizie impecabilă (Tozer, 1961). Creația este o expresie a ființei lui Dumnezeu și, prin urmare, va reflecta caracterul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, pentru a fi în concordanță cu principiile evoluției, ar trebui să recunosc o înțelepciune izvorâtă din lucruri, din materie, din molecule și, de asemenea, din procese naturale care ar putea să schimbe sau să îmbunătățească începuturile unei sarcini a lui Dumnezeu.

 

Acest lucru ar implica acordul cu punctul de vedere al neo-darwinistilor, conform cărora știința este singura cale sigură către cunoaștere. În consecință, ar trebui să accept că știința are un monopol asupra producției de cunoștințe și că limitele științei sunt limitele cunoașterii și ale realității. Un Dumnezeu care este atotștiutor și a planificat mântuirea noastră înainte de întemeierea lumii nu poate fi acceptat alături de o interpretare naturalistă a lumii.

 

În cel mai bun caz, poate fi tolerat un zeu care este o ființă îndepărtată ce a pus lucrurile în mișcare, dar apoi a urmărit neputincios de pe margine cum lucrurile se desfășurau. În acest caz, nu ar mai trebui să consider Biblia drept o sursă fără greșeală de cunoaștere a comportamentului lui Dumnezeu față de om, despre originea păcatului și a suferinței, ci doar ca o scriere din Tradiție, irelevantă pentru lumea de astăzi, deoarece am evoluat dincolo de planurile lui Dumnezeu.

 

Acuratețea istorică a relatărilor din primele capitole ale Facerii, care se ocupă cu creația lui Adam și a Evei, degradarea lumii naturale și moartea ca urmare a Căderii, ar fi, de asemenea, inacceptabilă. Acest lucru ar trebui înlocuit cu o perspectivă asupra progresiei evolutive a plantelor și animalelor, o îmbunătățire treptată către lucruri mai bune. Atunci, aceasta ar da o lovitură mortală autorității Noului Testament, deoarece autorii folosesc caracterul istoric al acestor oameni timpurii ca bază pentru dezvoltarea argumentelor despre mântuire și judecată.

 

Întrucât credința mea creștină face parte din viața mea de zi cu zi, am constatat că era imposibil să retrogradez credința într-o sferă separată de observațiile și înțelegerea mea despre știință. Profesorul Edgar Andrews a discutat despre natura ilogică a compartimentării credinței și științei în cartea sa Christ and the Cosmos (1986) și am găsit argumentele sale utile în clarificarea propriei mele poziții. El subliniază că facem observații și efectuăm experimente folosind simțurile noastre naturale pentru a colecta informații științifice. Din aceste informații factuale ne folosim puterile rațiunii pentru a dezvolta o înțelegere a lumii naturale. Cu toate acestea, această înțelegere exclude cunoașterea lucrurilor spirituale. Cele cinci simțuri ale noastre ne permit să observăm lumea naturală, dar credința ne permite să observăm tărâmul spiritual al lui Dumnezeu. Pentru a ne dezvolta înțelegerea spirituală, ne folosim de credință.

 

Nu putem folosi doar credința, puterile rațiunii noastre folosind informațiile, iar credința o folosesc pentru a ajunge la înțelegerea spirituală. Rațiunea funcționează pe credință plus informații pentru a da o înțelegere spirituală, la fel cum rațiunea acționează asupra observațiilor celor cinci simțuri pentru a ne dezvolta înțelegerea modului în care funcționează lumea naturală astăzi. Credința nu este o cale alternativă către o altă formă de cunoaștere care nu are legătură cu lumea materială în care trăim. Ambele trasee duc la înțelegere.

 

Cu toate acestea, prin folosirea rațiunii plus credința plus informațiile, ajungem la o înțelegere tot mai mare a modului în care lucrează Dumnezeu în lume, „înțelepciunea lui Dumnezeu”. Mi-am dat seama că lucrarea Sa în lumea naturală este nici mai mult nici mai puțin decât o reflexie a caracterului Său și a relațiilor Sale cu oamenii. Acestea ar fi în concordanță cu revelația Sa directă prin Scriptură, deși s-ar putea să nu fie la fel de complete. A crede că Dumnezeu a creat lumea prin evoluție ar însemna că Dumnezeul biblic ar trebui să se dea la o parte pentru o ființă mai mică.

 

Nu eram pregătită să accept aceste gând. Trebuia să încep să evaluez dovezile și să mă uit la argumentele pentru evoluție și, de asemenea, la cele pentru crearea lumii de către o ființă inteligentă.

 

O nouă tehnică de examinare?

Un argument pe care l-am găsit deosebit de util a venit din teoria informației (Wilder-Smith, 1981). O diferență majoră între creaturile vii și cele neînsuflețite este puterea de a se reproduce. Acest lucru este posibil datorită planului genetic, genelor, care sunt conținute în toate celulele vietăților. De obicei, acestea sunt alcătuite din molecule de ADN, iar identificarea structurii acestei molecule a fost una dintre marile realizări ale științei ultimului secol. Lanțurile ADN găsite în structuri asemănătoare panglicii, cromozomii, sunt duplicate înainte de divizarea celulelor.

 

Aceste copii sunt transmise generațiilor următoare, care pot dezvolta aceeași formă și funcție, anatomie, fiziologie și biochimie ca strămoșii lor. Trei unități de codificare stau la baza ADN-ului, la fel cum limba engleză are 26 de litere în alfabet, iar aceste litere sunt combinate în diferite moduri pentru a însemna lucruri diferite atunci când codul este tradus. Aceste unități de codificare din gene oferă instrucțiuni pentru a face lanțuri de aminoacizi, care sunt elementele de bază ale proteinelor. Multe dintre aceste proteine ​​sunt enzime care catalizează reacțiile biochimice și formează ceilalți constituenți ai celulei.

 

Structura dublu elicoidală a ADN-ului este similară cu hârtia și cerneala manualelor mele de biologie. Oricine s-a așezat în fața unei foi de hârtie goală la un examen a fost conștient că este necesar mai mult decât hârtie și cerneală pentru a trece examenul. Avem nevoie de idei, concepte, planuri, scop, memorarea notelor de curs, ecuații matematice – cu alte cuvinte, informații – pentru a completa lucrarea. Hârtia și cerneala conțin aceste idei? O vărsare accidentală de cerneală poate lăsa un model interesant de puncte, linii și cercuri pe o bucată de hârtie, dar nu vedem informații acolo. Nici atunci când un copil de doi ani decide să înveselească tapetul cu creioanele! Cu toate acestea, când vedem scrierea pe o bucată de hârtie, ne așteptăm să obținem informații pe măsură ce o citim.

 

De ce este așa? Spre deosebire de vărsarea accidentală sau de exemplul copilului de doi ani cu un creion, o persoană care și-a folosit inteligența pentru a crea informații a fost responsabilă pentru scrierea lucrării. Nu există nicio diferență între vărsarea accidentală de cerneală pe hârtie și hârtia cu scris pe ea în ceea ce privește materialele utilizate. Cu toate acestea, informațiile sunt prezente pe una și nu pe cealaltă. De unde provin informațiile? Este proprietatea materialelor, hârtiei și cernelii? Mulți studenți la examen ar dori acest lucru! Informația nu este un produs al hârtiei sau cernelii, ci a minții gânditoare care a organizat astfel aceste două lucruri. Există intenție, scop, proiectare și sens în spatele liniilor drepte, curbelor și cercurilor de cerneală care formează literele.

 

Luați exemplul unei bucăți de hârtie cu următoarele cuvinte scrise cu cerneală: „John a trecut la matematică”. La fel de ușor am fi putut transmite informațiile scriind cu degetul în nisip. Aici se folosește un singur material, nisipul și totuși mesajul este același; mesajul nu este proprietatea nisipului. Am putea transmite mesajul vorbind. Aceasta ar implica vibrația unei coloane de aer, într-o anumită secvență, în gură și gât. Mesajul ar fi forma vorbită a limbii engleză, dar nu este o proprietate a vibrațiilor și nici a cuvintelor în sine. Aceste cuvinte doar codifică semnificația în engleză. Am putea folosi limbajul semnelor pentru a transmite informațiile – o limbă diferită, dar același mesaj transmis. De asemenea, aici nu ar fi implicat niciun material, ci doar mișcarea mâinilor. Informația nu se află în mâini și în față; este transferată sub formă codificată prin contracția și relaxarea mușchilor și a feței.

 

Aș dori să mă întorc din nou la exemplul studentului la examen. Dacă am scris jumătate din lucrarea de examen și nu ne putem aminti celelalte puncte cheie, nicio copie și reformulare a ceea ce am scris deja nu ne va oferi note mai mari din partea examinatorului. Elevul trebuie să-și amintească mai multe informații din creier. Același lucru este valabil și pentru originea informațiilor care sunt codificate în gene. Nu există nimic special în ADN; este doar o colecție de molecule precum hârtia și cerneala.

 

Moleculele de ADN pot fi întinse în linie, copiate și totuși nu conțin informații. Are nevoie de o minte gânditoare pentru a proiecta celulele ființelor vii și apoi pentru a încredința acest proiect în formă codificată ADN-ului, astfel încât fiecare organism să poată funcționa și să se reproducă singur. Dincolo de aceasta, pentru a crea un alt organism cu structuri noi și diferite, trebuie adăugate informații suplimentare codificate. Copierea unei părți înregistrate a informațiilor nu va face mai mult pentru plantă sau animal decât pentru acel student nefericit examinat la jumătatea lucrării sale.

 

Eșecul argumentelor justificative

În timpul prelegerilor și prezentărilor de televiziune și în cartea sa The Blind Watchmaker (1986), Dawkins, un susținător al evoluției, a folosit exemple pe calculator pentru a arăta puterea creativă a selecției naturale în generarea de informații noi. Una dintre demonstrații implica generarea unei fraze pe ecranul calculatorului pornind de la „A fi sau a nu fi” (scris fără spații), din Hamlet. Acest lucru se face pentru a simula apariția presupusă a unei porțiuni scurte din noul cod genetic. Numărul corect de spații este stabilit și apoi completat la întâmplare cu litere din alfabet. Literele sunt apoi alocate aleator spațiilor până când apar cele corecte la fiecare poziție. În scurt timp, pe ecran apare expresia corectă.

 

Dawkins susține că, pe o perioadă lungă de timp, este posibil, prin urmare, ca procesele de evoluție să genereze toate informațiile necesare pentru codificarea noilor structuri ale speciilor noi. De asemenea, a folosit grafica pe calculator pentru a demonstra dezvoltarea de noi forme de animale. El omite doar un lucru din discuția sa: informațiile existau deja în ambele exemple.

 

În primul exemplu, expresia țintă „tobeornottobe” („afisauanufi”) se afla în memoria calculatorului și doar un exercițiu de potrivire a fost necesar. În al doilea, design-ul era deja prezent în propria sa minte inteligentă și el controla procesul. În contrast puternic cu intenția sa, el a oferit o demonstrație puternică a unui proiectant inteligent la lucru.

 

Mi s-au p[rut foarte utile argumentele despre originea informațiilor, dar există multe exemple citate în care se spune că au apărut noi caracteristici, de exemplu, molia piperată, evoluția toleranței la poluare, rezistența la antibiotice și anemia falciformă. În cazul moliei piperate, un număr mare de forme întunecate au apărut în perioada epocii industriei grele din Regatul Unit, dar un număr mic de forme au existat dintotdeauna (Kettlewell, 1958).

 

În același mod, populațiile de plante includ pe cele care supraviețuiesc mai bine în medii poluate datorită diferențelor mici în structura plantei și în metabolismul acesteia, așa cum am discutat mai devreme. Aceste variații sunt moștenite prin gene. Plantarea unui sac mixt de semințe într-un loc poluat ar însemna că indivizii mai toleranți ar supraviețui și cei mai puțin toleranți ar muri sau, în cel mai bun caz, vor supraviețui pentru a crește ca indivizi mai puțin sănătoși și pentru a produce mai puține semințe. Acesta este un exemplu clar de selecție naturală care acționează asupra unui fond de gene preexistent, ca răspuns la schimbarea mediului.

 

Cu toate acestea, acest tip de selecție naturală nu ne spune nimic despre originea genei sau a genelor pentru toleranță, indiferent dacă este o formă mutantă sau o parte a variației din cadrul speciei. Nu ne spune nimic despre originea acestei specii de plante. Este echivalent cu selecția de bomboane roșii dintr-o pungă de bomboane cu diferite culori; nimic nou nu a apărut în gene, nu există informații noi. Multe alte exemple de astfel de variații sunt cunoscute: înflorirea trifoiului în timpul iernii sau al verii, variațiile între populațiile de șarpe într-o zonă din lanțul muntos Sierra Nevada, din centrul Californiei, și între populațiile de orez crescute pentru generații succesive la diferite latitudini din Japonia (discutate în Bradshaw și McNeilly, 1981).

 

Este aceasta evoluție? Nu, nu este ceea ce a înțeles Darwin sau oricare dintre susținătorii teoriei actuale, cum ar fi Dawkins (1986) și Simpson (1967). De ce nu? Pentru că nu au apărut modele noi, nici organe noi. Aici avem pur și simplu o refacere a ceea ce este deja prezent. Am putea numi-o micro-evoluție, dar acesta nu este un termen satisfăcător, deoarece nicio măsură de micro-evoluție nu se poate adăuga la evoluția propriu-zisă, deoarece nu s-a format nimic nou, oricât ar fi „micro”.

 

În alte exemple, schimbările apar în genele indivizilor. Spetner (1997), în cartea sa Not by Chance, discută detalii despre modificările care duc la rezistența la antibiotice în bacterii și ar fi util să rezumăm punctele aici. Un exemplu de rezistență la antibiotice care implică modificări ale genelor este cel al streptomicinei antibiotice. Molecula funcționează interferând cu fabricarea de proteine ​​în celula bacteriană. Acest lucru se întâmplă atunci când molecula de streptomicină se atașează de partea specifică a celulei în care are loc reacția pentru a forma o proteină. Acest lucru nu oprește producerea de proteine, dar streptomicina afectează rezultatele. Bacteria este acum incapabilă să pună aminoacidul corect în lanț; este inclus aminoacidul greșit și astfel se creează proteina greșită.

 

Acest produs greșit nu își poate îndeplini sarcina în bacterie; celula nu poate crește, se divide și se înmulțește, iar infecția dispare. Când o bacterie devine rezistentă la streptomicină, s-a produs o mutație în ADN, astfel încât streptomicina nu se mai poate bloca pe locul fabricării proteinelor și nu mai poate interfera cu procesul. Schimbarea ar putea avea loc în mai multe locuri din genă, dar va avea întotdeauna același efect. Ceea ce s-a întâmplat de fapt cu bacteria este că a existat o pierdere de informații în gene. ADN-ul nu mai conține toate informațiile necesare pentru ca locul de producție să aibă forma corectă. Bacteria nu este capabilă să crească și să se înmulțească la fel de eficient ca înainte, dar totuși a câștigat rezistență la antibiotic.

 

Modificări similare s-au produs în exemplul anemiei falciforme. Aceasta este o afecțiune întâlnită în zone din lume în care malaria este predominantă (Cavalli-Sforza și Bodmer, 1971). Mutația modifică compoziția hemoglobinei care transportă oxigenul din celulele roșii din sânge și, în consecință, celulele roșii din sânge capătă forma de seceră. Aceasta înseamnă că parazitul malariei nu mai este capabil să trăiască și să crească în interiorul globulelor roșii, iar individul cu această genă modificată nu suferă de malarie. Din nou, această modificare s-a produs și prin pierderea informațiilor. S-a pierdut capacitatea de a pune împreună combinația potrivită de molecule care să permită globulelor roșii să funcționeze eficient. În schimb, este creată o formă inferioară (Ling, 1992).

 

Aceste exemple oferă dovezi convingătoare de modificări fără ca informațiile să fie adăugate la genele unui organism viu și, în unele cazuri oferă dovezi de pierderea informațiilor. Într-un interviu înregistrat, lui Dawkins i s-a cerut să dea exemple de modificări ale organismelor care au avut loc prin adăugarea de informații noi. El nu a putut face acest lucru (Keziah, 1997). După cum subliniază Spetner:

 

„Eșecul de a observa chiar și o mutație care adaugă informații este mai mult decât un eșec de a găsi suport pentru teorie. Este o dovadă împotriva teoriei.”

 

Probabilitatea unei specii noi – posibil sau nu

Un alt argument foarte puternic împotriva evoluției vine din calculele lui Spetner (1997) privind șansa apariției unui eveniment de evoluție: apariția unei specii noi. Mulți autori de cărți despre controversa evoluției au atins această problemă în trecut, dar în această carte Spetner folosește cifre preluate din literatura științifică ca bază pentru calcule detaliate. El preia estimări ale șanselor de a obține o mutație, numărul de replicări (nașteri) în fiecare pas al lanțului către o specie nouă și o valoare estimată a numărului de pași necesari pentru a obține o specie nouă. El presupune că la fiecare pas se adaugă informații la codul genetic și că cea mai mică schimbare posibilă la codul genetic este avantajoasă.

 

Ambele sunt ipoteze nedovedite cu implicații enorme în favoarea teoriei evoluției, după cum subliniază autorul, dar trebuie făcute pentru calcule. Apoi, el estimează șansele ca o mutație, de obicei avantajoasă, să apară și să se răspândească în toată populația. Astfel, el a continuat să afle șansa unei specii noi să evolueze, presupunând că o singură eroare de copiere potențială era avantajoasă la un moment dat. Posibilitatea s-a dovedit a fi extrem de mică, iar șansele împotriva ei erau extrem de mari. Niciun evoluționist căruia i s-au arătat calculele detaliate nu le-a respins. Modificările sugerate ale unor ipoteze pot crește șansele în anumite etape, dar sunt total insuficiente pentru a face teoria evoluției un eveniment cu o probabilitate acceptabilă.

 

Ireductibil de complex – este totul sau nimic

O altă provocare majoră pentru acceptarea evoluției neo-darwiniene a venit printr-o conștientizare a complexității vietăților. La nivel biochimic, știu unele dintre complexitățile metabolismului în viețuitoare. Aș putea privi cu uimire diagrama căilor biochimice din celule chiar și după câțiva ani de muncă de cercetare. Diagrama are dimensiunea unui poster mare pentru elevi și este acoperită cu litere mici care arată diferitele căi ce sintetizează moleculele necesare funcționării celulei. Inutil să spun că editorul îl actualizează la intervale regulate, pe măsură ce se învață mai multe despre procesele biochimice din celule.

 

Căile biochimice sunt, totuși, foarte diferite de căile care coboară pe un munte în diferite direcții; sunt mai mult ca o rețea. Majoritatea căilor sunt extrem de integrate cu altele, iar nivelurile anumitor produse create (metaboliți) pot inhiba sau crește activitatea acelei căi și, adesea, a altor căi. Sunt sintetizate anumite produse care sunt necesare pentru a crea produse destul de diferite. Toate acestea formează o rețea complexă de procese biochimice echilibrate în interiorul celulei. Ar fi foarte dificil să introducem o cale complet nouă în rețea și aceasta ar fi genul de schimbare ce ar trebui să aibă loc într-un organism care evoluează. Mai mult decât atât, este foarte dificil să concepem evoluția treptată a unui sistem atât de complex. Pentru ca orice parte să fie funcțională, multe alte căi ar trebui, de asemenea, să fie pe deplin funcționale.

 

Behe (1996) consideră că multe sisteme biochimice sunt produsul proiectării inteligente. Criteriile sale sunt dovezi ale „complexității foarte specifice, ireductibile – ordonarea componentelor separate, bine ajustate, pentru a realiza o funcție care depășește oricare o componentă în sine”. El folosește exemplul unei capcane pentru șoareci ca o simplă analogie. Deasupra unei bucăți de lemn sunt fixate o serie de articole.

 

Un ciocan metalic va ține apăsat și va ucide șoarecele.

Un arc va permite ciocanului metalic să se deplaseze peste capcană cu viteză și să facă treaba rapid și eficient.

O bară metalică de reținere ține ciocanul înapoi atunci când capcana este fixată.

O capcană suficient de sensibilă, astfel încât presiunea ușoară a unui șoarece care gustă mâncarea să o declanșeze.

Fiecare dintre aceste părți este esențială pentru succesul capcanei. Fără ciocan, șoarecele nu ar fi prins și ar putea lua mâncarea fără a fi prins noapte de noapte. Fără arc, ciocanul și platforma nu ar putea acționa împreună pentru a prinde șoarecele. Fără prindere sau bara de reținere metalică, capcana nu ar putea fi setată pentru acțiune ulterioară la sosirea șoarecelui; ar fi mai probabil să vă prindeți unul dintre degete atunci când încercați să puneți capcana! Fără piesa de lemn care formează baza, componentele nu ar putea fi aranjate în poziția corectă pentru a lucra între ele. Toate piesele trebuie să fie de dimensiunea corectă, montate în poziția corectă, realizate din material adecvat și în stare de funcționare. În caz contrar, ați reveni la magazin pentru o altă capcană!

 

Dacă o parte a capcanei ar lipsi, nu ar funcționa doar ocazional – nu și-ar face niciodată treaba sau ar face o treabă greșită. Pentru a aplica acest principiu sistemelor vii, o formă parțial evoluată nu este un candidat pentru selecția naturală, deoarece nu este încă capabilă să-și îndeplinească funcția necesară. Behe continuă să demonstreze proiectarea în lumea naturală folosind câteva exemple de complexitate ireductibilă preluate din procesele și structurile biochimice din celule.

 

Aceste exemple includ cilul, o structură subcelulară „care arată ca un fir de păr și bate ca un bici”; procesul de coagulare a sângelui și transportul intracelular. De asemenea, el discută despre ochiul uman, menționând că aici există o serie de sisteme ireductibil de complexe, de exemplu, retina, canalele lacrimale și pleoapele. Aș fi de acord cu Darwin când a scris despre dificultatea sa de a înțelege cum ar fi putut evolua ochiul, deoarece era conștient că un astfel de organ complex nu ar fi putut proveni în câțiva pași. În cuvintele sale, ideea era „cât se poate de absurdă” (Darwin, 1859, editat în 1959).

 

Darwin a propus însă că schimbările benefice care duc la dezvoltarea ochiului se acumulează de-a lungul mai multor generații, fiecare intermediar fiind util posesorului său. Cu toate acestea, de la publicarea The Origin of Species, s-au descoperit mult mai multe despre structura și funcția ochiului. Se știu multe despre fiziologia și biochimia viziunii în sine, iar avansul neuro-științei ne-a ajutat să înțelegem mai multe despre procesarea imaginii vizuale în căile neurologice și creier. Baker (1991a, 1991b, 1992) oferă o relatare a structurii și funcției ochiului și o discuție a dificultăților și mai mari ridicate în fața teoria evoluției.

 

Dovezile conduc

Principalele mele argumente împotriva evoluției sunt bine ilustrate de ochiul uman:

 

De unde ar veni noile informații pentru a furniza planul genetic pentru această structură nouă?

Cum au apărut sistemele ireductibil de complexe din ochi? Aș fi de acord cu Behe (1996) când ajunge la concluzia că este necesar un proiectant inteligent pentru a explica originea lor. Modificările necesare pentru aspectul ochiului sunt mai complexe decât pentru o specie nouă.

Probabilitatea ca acest organ să evolueze întâmplător este, prin urmare, chiar mai îndepărtată decât cea a unei noi specii care evoluează, ceea ce Spetner (1997) estimează oricum că este imposibil.

Dovezile indică un proiectant inteligent al unei game largi de vietăți, atât vii, cât și dispărute, mai degrabă decât o evoluție neîndrumată și absurdă. Cu toate acestea, unii consideră că dovezile din lumea naturală necesită un proiectant, dar se mulțumesc doar să accepte posibilitatea unei forțe inteligente din spatele universului. Dacă o forță inteligentă a proiectat lumea, cu siguranță noi, ca ființe inteligente, trebuie să mergem mai departe și să aflăm natura acestei ființe. Biblia îmi spune că mintea inteligentă din spatele universului este un Dumnezeu care se află în control total; aceasta exclude posibilitatea ca El să fi acționat prin evoluție.

 

Baza propriei mele credințe este parte din relatarea biblică și este punctul meu de plecare în înțelegerea dovezilor științifice – paradigma mea, „presupunerile” mele, dacă doriți. O perioadă de timp scurtă pentru lumea creată este eminamente posibilă pentru un designer inteligent, deși nu este neapărat necesară. Ceea ce nu mai este necesar sunt perioadele lungi de timp pentru a încerca explicarea originii îmbunătățirilor întâmplătoare. Raționând pe baza observațiilor științifice și a credinței în Biblie, concluzionez: creația este rezultatul unui proiectant inteligent și este cu siguranță posibilă într-o perioadă scurtă de șase zile.

 

Nota autorului: Doresc să mulțumesc lui P. Garner și M. Garton pentru comentariile lor utile asupra unei versiuni anterioare a acestui articol.

 

Autor: Nancy M. Darrall

Editat de: Dr John Ashton

Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation

 

Traducător: Cristian Monea

 

Andrews, E.H., Christ and the Cosmos, Evangelical Press, Welwyn, Anglia, 1986.

Baker, S., Seeing and Believing. The Amazing Process of Human Vision, Origins: Journal of the Biblical Creation Society 4(10):9–11, 1991a.

Baker, S., Seeing and Believing 2. The Amazing Process of Human Vision, Origins: Journal of the Biblical Creation Society 4(11):16–18, 1991b.

Baker, S., Seeing and Believing 3. The Amazing Process of Human Vision, Origins: Journal of the Biblical Creation Society 4(12):11–14, 1992.

Behe, Michael J., Darwin’s Black Box: The Biochemical Challenge to Evolution, Free Press, Simon and Schuster, New York, 1996.

Bell, N.J.B. și C.H. Mudd, Sulphur Dioxide Resistance in Plants; a Case Study of Lolium Perenne. În Effects of Air Pollutants on Plants, ed. T.A. Mansfield, Cambridge University Press, New York, p. 87–103, 1976.

Bradshaw, A.D. și T. McNeilly, Evolution and Pollution: Studies in Biology, No 130, Edward Arnold, Londra, 1981.

Cavalli-Sforza, L.L. și W.F. Bodmer, The Genetics of Human Populations, Freeman, San Francisco, CA, 1971.

Darwin, Charles, The Origin of Species, ed. J.W. Burrow, Penguin Books, Harmondsworth, Anglia, 1968.

Dawkins, Richard, The Blind Watchmaker, Penguin Books, Londra, 1998 (1986).

Dawkins, R. În From a Frog to a Prince (DVD), Keziah Films.

Heywood, V.H., Plant Taxonomy: Studies in Biology, No 5, Edward Arnold, Londra, 1967.

Horsman, D.A., și colab., Evolution of Sulphur Dioxide Tolerance in Perennial Ryegrass, Nature 276:493–4, 1978.

Johnson, Phillip E., Reason in the Balance: The Case against Naturalism in Science, Law and Education, InterVarsity Press, Westmont, IL, 1995.

Kettlewell, H.B.D., A Survey of the Frequencies of Biston Betularia (L) (LEP) and its Melanic Forms in Great Britain, Heredity 12:51–72, 1958.

Ling, J., Haemoglobin—a Pedagogic Protein, Origins: Journal of the Biblical Creation Society 4(12):20–5, 1992.

Simpson, George Gaylord, The Meaning of Evolution, revised edition, Yale University Press, New Haven, CT, p. 344–345, 1967.

Spetner, Lee, Not by Chance, The Judaica Press, Inc., New York, 1997.

Roberts, T.M., N.M. Darrall și P. Lane, Effects of Gaseous Air Pollutants on Agriculture and Forestry in the UK, Advances in Applied Biology 9:2–130, 1983.

Taylor, G.E., Genetic Analysis of Ecotype Differentiation of an Annual Plant Species, Geranium carolinianum L., in Response to Sulphur Dioxide, Botanical Gazette 136:362–8, 1978.

Tozer, A.W., The Knowledge of the Holy, James Clarke, Londra, 1961.

Wilder-Smith, A.E., The Natural Sciences Know Nothing of Evolution, Master Books, Green Forest, AR, 1981.

 

https://facerealumii.ro/nancy-darrall/

 

//////////////////////////////////////////////

 

Dr. Angela Meyer: „Tot ceea ce văd în natura din jurul meu indică un proiectant divin”

 

 

Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.

 

Dr. Angela Meyer, horticultor

Dr. Meyer a fost om de știință la Hort Research, Centrul de Cercetare Mount Albert din Noua Zeelandă. Deține o licență în botanică de la Universitatea din Auckland, un masterat în botanică de la Universitatea din Auckland și un doctorat în științe horticole de la Universitatea din Sydney. Dr. Meyer (născută Snowball) a publicat 11 lucrări recenzate în domeniul efectelor sezoniere asupra producției de fructe și în 1994 a fost distinsă cu medalia de bronz a Noii Zeelande pentru Știință și Tehnologie, pentru excelență în cercetarea fructelor kiwi și serviciile aduse științei.

 

Există mai multe motive pentru care cred în relatarea biblică a creației.

 

În primul rând, cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, corect și adevărat în tot ceea ce spune. A fost testat și s-a dovedit că este adevărat din punct de vedere istoric, arheologic și al profețiilor împlinite. Pe măsură ce continuăm să-l testăm în domeniile științei, cred că vom găsi că este adevărat și acolo. Cred că putem accepta autoritatea Bibliei în relatarea originii vieții.

 

În al doilea rând, cred relatarea biblică a creației, deoarece este cea mai bună explicație pentru complexitatea vieții. Nu am văzut niciodată dovezi pentru evoluție. Tot ceea ce văd în natura din jurul meu indică un proiectant divin.

 

În propriul meu domeniu de cercetare, controlul înfloririi la plantele recoltate, văd demonstrată o precizie minunată. Procesele interne care controlează înflorirea la fiecare specie sunt complexe, corelate și concepute pentru a produce cel mai bun rezultat pentru planta individuală, în ceea ce privește numărul, poziția și calitatea florilor și, prin urmare, cantitatea cu fructe.

 

Factorii de control, cum ar fi temperatura, lungimea zilei, calitatea luminii și diferiți hormoni, acționează asupra procesului de înflorire în diferite grade, în funcție de specie, vârsta plantelor, poziția, condițiile de creștere și anotimp. Întregul sistem nu este deloc bine înțeles de noi, simpli oameni – deși încercăm să modificăm și să maximizăm sistemul în beneficiul nostru, în horticultură. Toate acestea sunt atât de complexe și atât de interdependente încât aceste sisteme nu se pot produce treptat din întâmplare. Toate sistemele de viață ale plantelor trebuie să fi fost complete și funcționale în același moment – în ziua 3. Este, de asemenea, semnificativ faptul că pentru polenizare și distribuția semințelor, multe specii de plante au nevoie de animale, care au fost create în zilele 5 și 6. Un interval între zile de o mie de ani nu ar asigura supraviețuirea multor plante.

 

În plus, extravaganța variației formei, a culorii și a modelelor florilor este o expresie clară a unui artist divin. Procesele evolutive ar produce cel mai probabil un tablou mult mai restrâns, conservator și utilitar (dacă procesele evolutive ar fi, de fapt, posibile).

 

Aici văd înțelepciunea, măreția și puterea Dumnezeului nostru Creator.

 

Autor: Angela Meyer

Editat de: Dr John Ashton

Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation

 

Traducător: Cristian Monea

 

 

https://facerealumii.ro/angela-meyer/

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Dr. John P. Marcus: Creația lui Dumnezeu reflectă în mod clar înțelepciunea Sa infinită pe care a folosit-o pentru a o proiecta și crea

 

 

Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capital în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.

 

Dr. John P. Marcus, biochimist

Dr. Marcus este cercetător la Centrul de Cercetare Cooperativă pentru Patologia Plantelor Tropicale, Universitatea din Queensland, Australia. Deține o licență în chimie de la Dordt College, un masterat în biochimie și un doctorat în biochimie de la Universitatea din Michigan. Cercetările actuale ale doctorului Marcus se referă la proteine antifungice noi, la genele corespunzătoare și aplicarea lor în ingineria genetică a plantelor de cultură, pentru asigurarea rezistenței la boli.

 

Credința mea într-o creație literală de șase zile a universului se bazează în primul rând pe învățătura Bibliei și pe înțelegerea mea că aceasta este Cuvântul lui Dumnezeu, și este adevărată. Această credință nu îmi închide însă ochii în fața dovezilor științifice; mai degrabă îmi deschide ochii, astfel încât să pot înțelege toate datele. Cele două lucruri care confirmă credința mea în creație sunt: 1. dovezile clare ale proiectării în natură și 2. probabilitățile extrem de mici de apariție întâmplătoare a vieții.

 

Dovezi de proiectare (design)

Dovezile clare ale proiectării organismelor vii confirmă cu tărie credința noastră în Cuvântul lui Dumnezeu. Psalmul 103:25 spune:

 

„Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înțelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta”.

 

Creația lui Dumnezeu reflectă în mod clar înțelepciunea infinită pe care El a folosit-o pentru a o proiecta și crea. Ordinea vietăților și complexitatea lor uluitoare sunt cu siguranță indicii inconfundabile că această creație nu a apărut prin procese întâmplătoare aleatoare și dezordonate. Există multe modalități de a ilustra faptul că o simplă examinare a unui obiect va dezvălui prezența sau absența proiectării. Se poate aprecia cu ușurință că este extrem de improbabil ca anumite elemente să apară prin operații întâmplătoare care acționează în timp.

 

Când arheologii întâlnesc o structură de lut cilindrică, netedă, cu pereți de aceeași grosime, un fund plat care permite structurii să stea în poziție verticală și o deschidere în partea de sus, este un semn sigur pentru ei, că un anumit tip de civilizație inteligentă a fost responsabilă de producerea acelui vas de lut. Este o deducție atât de simplă – este evident că o structură ordonată, cum ar fi o oală de lut, nu ar fi putut să apară întâmplător. Se poate observa chiar și că cel mai mic grad de ordine ilustrat într-o oală simplă de lut este dincolo de domeniul proceselor aleatoare. De aceea, arheologii știu că un vas de lut este o semnătură clară a civilizației; ordinea este dovada proiectării.

 

Întoarceți-vă acum și gândiți-vă: cu ce diferă acest lucru de formarea vieții prin substanțele chimice non-vii? Cu siguranță, există o diferență; generarea unui organism viu din substanțe chimice simple este infinit de puțin probabil să se producă. Organismele vii sunt cu mult mai complexe decât o oală de lut, încât nici măcar nu se poate face o comparație adecvată.

 

Ce persoană ar vrea să creadă că o oală de lut a apărut întâmplător? Doar o persoană hotărâtă să excludă posibilitatea ca civilizația să fi fost responsabilă de realizarea acelui vas. Se poate aprecia că evoluționiștii sunt, de asemenea, hotărâți să-l excludă pe Dumnezeu din tablou! Se pare că nici măcar nu se întreabă dacă dovezile sunt în concordanță cu creația.

 

Ei insistă pur și simplu că toate explicațiile pentru existența universului trebuie să provină din interiorul universului și nu de la un Dumnezeu care stă deasupra acestuia. În cazul organismelor vii, la fel ca în cazul vaselor de lut, prezența ordinii arată contrariul. În mod clar, această ordine nu ar fi putut apărea întâmplător – nici măcar dacă ordinea ar fi ajutată de selecția naturală! Trebuie să fi fost creată de o inteligență exterioară. Proiectarea are nevoie de un proiectant.

 

Se susține adesea că dovezile ADN1 sprijină teoria evoluției; în realitate, ADN-ul ilustrează lucrarea lui Dumnezeu de proiectare într-un mod foarte evident. Să luăm în considerare complexitatea acestei componente importante a sistemelor vii, pentru a vedea cât de absurd este să credem că viața ar putea apărea întâmplător. ADN-ul este molecula primară care transportă informațiile organismelor vii. Când se ia în considerare proprietățile acestei molecule, frumusețea și minunea ei, cu greu poți exagera . Fiind schița celulelor vii, ADN-ul stochează toate informațiile necesare pentru ca celula să se hrănească și să se protejeze, precum și să se propage în mai multe celule vii și să coopereze cu alte celule vii care alcătuiesc un organism complex.

 

Dacă ADN-ul unei celule umane ar fi desfăcut și întins în linie dreaptă, ar avea literalmente aproape un metru lungime și totuși ar fi atât de subțire încât ar fi invizibil pentru toți, cu excepția celor mai puternice microscoape. Luați în considerare faptul că acest lanț de ADN trebuie ambalat într-un spațiu mult mai mic decât vârful unui ac2 și că acest lanț mic de ADN uman conține suficiente informații pentru a umple aproape 1000 de cărți, fiecare conținând 1000 de pagini de text.3 Le-ar fi foarte greu inginerilor umani să încerce să încadreze o astfel de carte în acel spațiu; o mie de cărți în acel spațiu îți încurcă mintea! Nicio invenție umană nu a ajuns nici măcar să se apropie de proiectarea acestei molecule remarcabile privind compacitatea și capacitatea de a transporta informații.

 

Oricât de uimitoare ar fi molecula de ADN, viața înseamnă mult mai mult decât ADN-ul; viața este posibilă numai dacă schița ADN poate fi citită și pusă în acțiune de mașinile complexe ale celulelor vii. Dar mașinile complexe ale celulei vii necesită ADN pentru a exista în primul rând, deoarece ADN-ul este sursa codului de instrucțiuni pentru a asambla mașinile. Fără mecanismul celular, nu am avea ADN, deoarece este responsabil pentru sintetizarea ADN-ului; fără ADN nu am avea mașini celulare. Deoarece ADN-ul și mașinile celulei sunt co-dependente, sistemul complet trebuie să fie prezent de la început sau va reprezenta doar părți fără sens.

 

Pentru a sublinia această co-dependență dintre mașinile celulare și ADN, să examinăm câteva proteine (adică mașinile) care sunt direct implicate în conversia schiței ADN în mai multe proteine. Înainte de a enumera procesele și proteinele asociate cu convertirea informațiilor ADN în proteine, ar trebui să subliniem următoarele puncte:

 

(1) fiecare etapă a procesului general necesită în mod absolut proteine unice și extrem de complexe; și

 

(2) aceste proteine unice și complexe pot fi produse numai prin procesul general în care ele însele sunt implicate critic.

 

Crearea ARN-ului4 dintr-un șablon ADN este un prim pas critic în procesul de formare a proteinelor. Pentru ca ARN-ul să fie sintetizat, trebuie să coopereze nu mai puțin de cinci lanțuri diferite de proteine5. Patru dintre aceste proteine formează complexul ARN polimerază, iar ultima îi spune ARN polimerazei de unde să înceapă să citească șablonul ADN. Acest complex enzimatic trebuie să identifice de unde să înceapă transcrierea ADN-ului în ARN; apoi trebuie să se deplaseze de-a lungul lanțului de ADN, adăugând blocuri de construcție individuale6 lanțului de ARN în creștere; și, în sfârșit, trebuie să știe unde să termine procesul de transcriere.

 

Cu toate acestea, nu este suficient să faci un singur tip de ARN; sunt necesare trei tipuri diferite de ARN în procesul de fabricare a proteinelor: ARN mesager (ARNm), ARN ribozomal (ARNr) și ARN de transfer (ARNt). Moleculele de ARNm transportă informațiile extrase din schița ADN care codifică proteina ce urmează a fi sintetizată; moleculele de ARNr alcătuiesc o componentă critică a ribozomilor (discutată mai jos); iar ARNt este responsabil pentru transportarea aminoacizilor individuali la locul unde vor fi adăugați la o nouă proteină.

 

Cu toate acestea, înainte ca moleculele de ARNt să își poată îndeplini funcția corectă, acestea trebuie încărcate cu un aminoacid adecvat pentru a putea fi adăugat la un lanț proteic în creștere la momentul potrivit. Pentru a atașa aminoacizi individuali la moleculele de ARNt corespunzătoare (cel puțin una pentru fiecare tip de aminoacid) sunt necesare cel puțin 20 de proteine diferite de aminoacil-ARNt sintetază.

 

Odată ce moleculele de ARNm, ARNt și ARNr au fost sintetizate, este necesar să se transpună informațiile din ARNm într-o moleculă proteică. Acest proces este realizat de un complex imens de proteine numit ribozom. Aceste „mașini” uimitoare de sinteză a proteinelor conțin mai multe proteine diferite, împreună cu diverse molecule de ARN ribozomal, toate asociate în două subunități principale. Într-o bacterie simplă, cum ar fi E. coli, ribozomii sunt compuși din aproximativ 50 de proteine diferite7 și trei ARNr-uri diferite!

 

Reacțiile menționate mai sus sunt doar cele de bază în procesul de sintetizare a proteinelor; nici măcar nu am discutat despre moleculele de energie care trebuie să fie prezente pentru ca multe dintre aceste reacții să poată continua. De unde va veni energia pentru a produce aceste molecule? Cum va recolta energia celula dacă nu are un fel de mecanism pentru a face acest lucru? Și, de unde va apărea un mecanism de recoltare a energiei dacă nu din informațiile precodificate din celulă?

 

O sumare rapidă va arăta că procesul de conversie a informațiilor ADN în proteine necesită cel puțin 75 de molecule de proteine diferite. Dar fiecare dintre aceste 75 de proteine trebuie sintetizate, în primul rând, prin procesul în care sunt ele însele implicate. Cum ar putea începe procesul fără prezența tuturor proteinelor necesare? Se putea oarea ca toate cele 75 de proteine să fi apărut întâmplător în locul potrivit, la momentul potrivit? Se putea oare ca un lanț de ADN cu toate informațiile necesare pentru a face exact același set de proteine să se afle în același loc cu toate aceste proteine? Și se putea oare ca toate moleculele precursoare să fie, de asemenea, în jurul lor, în forma lor energizată, astfel încât să le permită proteinelor să le utilizeze corect?

 

Este inutil să spun că fără proteine viața nu ar exista; este atât de simplu. Același lucru este valabil și pentru ADN și ARN. E clar că ADN-ul, ARN-ul și proteinele trebuie să fie prezente toate dacă oricare dintre ele este prezentă într-un organism viu. Viața trebuie să fi fost creată complet funcțională, altfel ar fi o dezordine fără sens.

 

A sugera altfel este o ignoranță simplă (sau poate disperare). Deci, avem cu adevărat o problemă de tipul „care a apărut primul?”. Cred că răspunsul este, desigur, că niciunul dintre ele nu a apărut primul! Dumnezeu a fost primul; El a conceput și apoi a creat toată viața cu Cuvântul Său rostit. ADN, ARN și proteinele au apărut exact în același timp. Este extrem de dificil să înțelegem cum cineva ar putea crede că acest sistem uimitor de complicat de traducere a ADN-ului a apărut întâmplător.

 

 

Moleculele semnificative nu ar fi putut apărea întâmplător

Acum să analizăm probabilitatea ca doar una dintre cele 75 de proteine de mai sus să apară întâmplător. Luați în considerare o proteină mai mică decât media a doar 100 de reziduuri de aminoacizi. Dacă toți aminoacizii de stânga necesari erau, de fapt, disponibili și dacă compușii care interferează, inclusiv aminoacizii de dreapta, erau cumva eliminați și dacă rezerva noastră de aminoacizi ar putea cumva să unească aminoacizii individuali împreună în lanțurile proteice mai repede decât se descompun proteinele în mod normal, atunci șansele ca această proteină aleatoare de 100 aminoacizi să aibă secvența corectă ar fi 1 din 20100 posibile combinații de secvențe; 20 de aminoacizi disponibili ridicați la puterea numărului de reziduuri din proteină, adică 1 la 1,268 x 10130 sau 1 la 12 680 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000 000!!!

 

Pentru a clarifica acest număr, trebuie să facem câteva calcule. Cititorul poate dori să treacă mai departe dacă a recunoscut absurditatea șansei de a naște ordinea. Să considerăm un scenariu mai mult decât generos și să vedem cât de dezolantă devine teoria evoluției, având în vedere probabilitățile. Pământul are o masă de aproximativ 5,97 x 1027 grame. Dacă întreaga masă a pământului ar fi convertită în aminoacizi, ar exista 3,27 x 1049 molecule de aminoacizi disponibile.8

 

Dacă toate aceste molecule ar fi convertite în proteine cu 100 de reziduuri,9 ar exista 3,27 x 1047 proteine. Deoarece există 1,27 x 10130 de combinații posibile de aminoacizi într-o proteină cu 100 de reziduuri (vezi mai sus), o împărțire a numărului de posibilități la numărul de proteine prezente pe globul nostru ipotetic arată că șansele de a avea o singură secvență corectă în întregul glob de proteine cu 100 de reziduuri este 1 la 3,88 x 1082!!!10

 

Chiar dacă fiecare dintre aceste 3,27 x 1047 de proteine cu 100 de reziduuri ar putea fi rearanjate de mai multe ori în secvențe diferite în perioada de timp a pământului, șansele ca o secvență corectă să fie produsă încă nu sunt nici pe aproape realiste. Luați în considerare că există „doar” 1,45 x 1017 secunde în epoca mitică evoluționistă a pământului.11 Se poate calcula că fiecare proteină cu 100 de reziduuri din acel pământ ipotetic ar trebui să se rearanjeze în medie de 2,67 x 1065 ori pe secundă pentru a încerca toate combinațiile posibile!12 Moleculele de 100-aminoacizi nu ar putea nici măcar să se apropie de asamblarea și dezasamblarea rapidă. Este imposibil din punct de vedere fizic.

 

O vârstă de 4,6 miliarde de ani este o perioadă extrem de lungă, cu siguranță, dar bănuiesc că evoluționiștii ar dori să fi ales un număr mult mai mare pentru vârsta pământului și a universului. Devine evident de ce evoluționiștii nu se grăbesc niciodată să arate numărul real asociat cu probabilitățile vieții care apare întâmplător. Amintiți-vă, am examinat doar o mică proteină de 100 de aminoacizi. Aceleași calcule ar putea fi efectuate având în vedere că avem nevoie de cel puțin cele 75 de proteine menționate mai sus pentru a avea un sistem de auto-replicare. Pentru 75 de proteine de aceeași dimensiune, probabilitatea de a obține secvențele corecte pentru toate acestea ajunge la 207500 sau 3,7779 x 109700!!! (Este corect, aproape 9700 de zerouri.)

 

Chiar dacă ar exista oceane pline de aminoacizi care încercau tot felul de combinații diferite, o moleculă formată corect în Oceanul Indian nu va putea coopera foarte ușor cu o altă moleculă formată corect în Oceanul Atlantic. Nicio secvență corectă de aminoacizi nu ar putea interacționa cu o altă proteină funcțională care s-a întâmplat să apară în aceeași locație fizică, dar cu un an mai târziu. Într-adevăr, gândul chiar și la o singură proteină funcțională care apare întâmplător necesită o credință oarbă care nu înțelege sau nu poate înțelege numerele! Astfel de gânduri sunt pură fantezie și nu au nicio legătură cu știința.

 

Nu este de mirare că evoluționiștii nu au venit cu niciun scenariu specific care să explice modul în care viața a apărut din substanțele chimice non-vii. Poveștile prezentate sunt ca basmele cu ceva știință pentru a le face să pară cultivate. Un manual popular de biochimie recunoaște că nu există dovezi fizice pentru tranziția vieții de la non-viață:

 

Prin urmare, sistemul nostru ipotetic de sinteză a acidului nucleic este analog schelei utilizate în construcția unei clădiri. După ce clădirea a fost ridicată, schela este îndepărtată, fără a lăsa dovezi fizice că a fost vreodată acolo. Prin urmare, majoritatea afirmațiilor din această secțiune trebuie considerate drept presupuneri. Fără a fi asistat la eveniment, pare puțin probabil să fim siguri cu privire la modul în care a apărut viața13.

 

Departe de a fi presupuneri, numeroasele scenarii evolutive înșelătoare par să nu fie nimic altceva decât mituri părtinitoare care apar din dorința disperată de a-l exclude pe Dumnezeu din vieți și conștiințe.

 

Cum răspund evoluționiștii la probabilitatea nulă a vieții care apare întâmplător? Textul citat mai sus pune și apoi răspunde la întrebarea: „Atunci, cum a apărut viața? Răspunsul, cel mai probabil, este că a fost ghidată în conformitate cu principiul darwinian al supraviețuirii celui mai potrivit așa cum se aplică la nivel molecular.”14 Faptul cheie de remarcat aici este că selecția naturală nu poate acționa decât dacă există funcționalitate, prezența moleculelor auto-replicante asupra cărora se acționează. Am văzut deja că niciun astfel de sistem nu ar putea apărea întâmplător. Viața în totalitatea ei trebuie să fi fost creată de la început, așa cum ne-a spus Dumnezeu.

 

Autor: John P. Marcus

Editat de: Dr John Ashton

Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation

 

Traducător: Cristian Monea

 

[1] ADN înseamnă acid dezoxiribonucleic.

 

[2] Aproximativ 1/100 de milimetru în diametru.

 

[3] O celulă umană conține 3 x 109 baze nucleotidice (litere genetice) în doar una din cele două copii ale ADN-ului prezent în celule.

 

[4] ARN înseamnă acid ribonucleic, care este foarte asemănător cu ADN, dar conține o moleculă suplimentară de oxigen.

 

[5] Această cifră este pentru sistemele procariote „simple”; în sistemele eucariote mai complexe, nu numai că există mai multe proteine implicate în formarea complexului ARN polimerază (adică, 911 proteine), există trei complexe ARN polimerază diferite, specializate pentru sinteza diferiților ARN, inclusiv ARNm, ARNr și ARNt.

 

[6] Trifosfații nucleozidici: ATP, GTP, UTP și CTP. Aceste elemente de bază sunt substanțe chimice relativ complexe și necesită energie, substanțe chimice precursoare și proteine ca să fie disponibile pentru sinteza ARN,

 

[7] Aceasta este cifra pentru procariote; pentru eucariote sunt implicate 73 de proteine diferite și 4 ARNr.

 

[8] Împărțiți masa pământului de 5,9728 x 1027g la 110g/mol, masa medie a aminoacizilor, pentru a determina că ar exista aproximativ 5,4298 x 1025 moli de aminoacizi; înmulțiți acest număr cu numărul lui Avogadro (6,023 x 1023) pentru a determina numărul de molecule de aminoacizi prezente.

 

[9] Adică proteine care conțin câte 100 de aminoacizi fiecare. Mărimea proteinei noastre ipotetice este, de fapt, mai mică decât majoritatea proteinelor care apar în natură.

 

[10] Numărul secvențelor posibile (1,268 x 10130) împărțit la numărul de proteine disponibile cu 100 de reziduuri (3,27 x 1047) = 3,88 x 1082..

 

[11] Șaizeci de secunde pe minut x 60 min/h x 24 h/zi x 365,26 zi/an x 4,6 miliarde de ani = 1,45 x 1017 secunde.

 

[12] Combinațiile de 1,268 x 10130 secvențe împărțite la 3,27 x 1047 proteine care pot fi rearanjate = 3,88 x 1082 rearanjamente necesare pentru fiecare protein cu 100 de reziduuri, dacă toate combinațiile vor fi încercate. 3,88 x 1082 rearanjări pe proteină împărțit la 1,45 x 1017 secunde = 2,67 x 1065 rearanjări pe proteină pe secundă. Aceasta este o simplificare excesivă, deoarece presupune că fiecare protein cu 100 de reziduuri nu ar încerca niciodată aceeași secvență de două ori și că toate posibilitățile ar fi în mod necesar încercate.

 

[13] Donald Voet și Judith G. Voet, Biochemistry, John Wiley and Sons, New York, p. 23, 1995.

 

[14] Ibid.

 

https://facerealumii.ro/john-marcus/

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Dr. Kurt P. Wise: „Știința își datorează însăși existența și raționamentul afirmațiilor Scripturii”

 

 

Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.

 

Dr. Kurt P. Wise, geolog

 

Kurt P. Wise

Dr. Wise este director de cercetare a originilor în cadrul Colegiului Bryan, Dayton, Tennessee. Deține o licență în științe geofizice de la Universitatea din Chicago și un masterat și un doctorat în geologie de la Universitatea Harvard. L-a avut ca îndrumător pe profesorul Stephen Jay Gould. Dr. Wise a scris o gamă largă de articole pe probleme de origine. Este membru al Societății Geologice din America.

 

În clasa a VIII-a am fost extrem de interesat de toate domeniile științei. Timp de peste un an, când alții se considerau pompieri și astronauți, eu visam să obțin un doctorat de la Universitatea Harvard și să predau la o universitate mare. Știam că acesta este un vis de neatins, pentru că știam că este un vis, dar… ei bine, era totuși un vis. Anul acela, ultimul an din seria de nouă ani de la școala noastră mică de la țară, s-a încheiat cu un mare târg științific.

 

Denumirea sa ne-a speriat, nu numai pentru că era important pentru notele noastre și era necesar pentru evadarea noastră din sentința elementară pentru infracțiuni necunoscute, dar a fost, de asemenea, un fel de inițiere care să permită admiterea la liceul din orașul mare, în anul următor. Cei 1200 de elevi ai liceului au depășit populația combinată a trei orașe în care am trăit mai aproape decât liceul respectiv. Doar gândul la astfel de mulțimi de oameni ne-a speriat. În orice caz, târgul științific era anticipat cu ani înainte și am început lucrul cu aproape un an în avans.

 

Am decis să-mi fac proiectul pentru târgul științific despre evoluție. M-am dedicat studiului. Am memorat coloana stratigrafică. Tatăl meu și cu mine am construit un ansamblu de trepte de lemn reprezentând timpul geologic în care fiecare pas a reprezentat lungimea relativă a fiecărei perioade. Am cumpărat modele și am colectat fosile. Am construit reprezentări de lut ale fosilelor pe care nu le aveam și am schițat configurații continentale/oceanice pentru fiecare perioadă. Am finalizat proiectul colosal înainte de ziua târgului.

 

Întrucât acea zi a fost rezervată pentru corecții și configurări de ultim moment, nu am avut nimic de făcut. Așadar, în timp ce agitația altor elevi ne înconjura, i-am recunoscut prietenului meu Carl (care se alăturase proiectului meu) că am avut o problemă. Când a întrebat care este problema, i-am spus că nu pot împăca ceea ce învățasem în proiect cu afirmațiile Bibliei. Când Carl a cerut clarificări, am scos o Biblie și i-am citit Facerea 1 cu voce tare.

 

La sfârșit și după ce am explicat că milioanele de ani de evoluție nu păreau să se împace cu cele șase zile de creație, Carl a fost de acord că pare a fi o problemă reală. În timp ce mă luptam cu acest lucru, m-am lovit de ceea ce credeam că este o soluție ingenioasă (și originală!) la problemă. I-am spus lui Carl: „Și dacă zilele ar fi lungi de milioane de ani?” După ce a discutat ceva timp despre asta, Carl părea să fie mulțumit. Eu nu eram – cel puțin, nu complet mulțumit.

 

Ceea ce m-a necăjit a fost că, chiar dacă zilele au reprezentat perioade lungi de timp, ordinea nu era în regulă. La urma urmei, știința a spus că soarele a apărut înaintea pământului – sau cel puțin în același timp – și Biblia a spus că pământul a fost creat cu trei zile înainte de soare. În timp ce știința a spus că vietățile marine au apărut înaintea plantelor și creaturile terestre înainte de cele zburătoare, Biblia a indicat că plantele au precedat creaturile marine și creaturile zburătoare le-au precedat pe cele terestre. Pe de altă parte, a face zilele lungi de milioane de ani părea să elimine cea mai mare parte a conflictului. Am hotărât astfel să păstrez aceste probleme în mintea mea.

 

Nu a funcționat. În următorii ani, conflictul ordinii m-a necăjit. Indiferent de modul în care am încercat, nu am putut să-mi scot problema din minte. În cele din urmă, într-o zi din al doilea an de liceu, când am crezut că nu mai pot rezista, am decis să rezolv problema. După ora de culcare, sub pătură și cu lanternă în mână, am luat o Biblie recent achiziționată și o pereche de foarfece și m-am pus pe treabă.

 

Începând cu Facerea 1:1, am hotărât să decupez fiecare verset din Biblie care ar trebui eliminat pentru a crede în evoluție. Dorind ca acest lucru să fie cât mai corect posibil și oferind evoluției avantajul îndoielii, m-am hotărât să citesc toate versetele de pe ambele părți ale unei pagini și să decupez toate celelalte versuri, având grijă să nu tai marginea paginii.

 

În acest mod, noapte de noapte, timp de luni de zile, mi-am propus să trec în mod sistematic prin întreaga Biblie, din scoarță în scoarță. Deși soluția problemei părea evidentă destul de devreme, am perseverat. Am continuat din două motive. În primul rând, sunt obsesiv compulsiv. În al doilea rând, m-am temut de sfârșitul iminent.

 

Oricât de mult viața mea a fost legată în natură, la vârsta de opt ani, și de știință, în clasa a opta, a fost și mai legată de știință și natură de la acest moment al vieții mele. Tot ce mi-a plăcut să fac a fost legat de vreun aspect al științei. În același timp, evoluția a făcut parte din acea știință și de multe ori a fost predată ca o parte indispensabilă a științei. Exact aceasta credeam – că știința nu ar putea exista fără evoluție. Pentru mine, să resping evoluția ar fi să resping toată știința și să resping tot ce am iubit și am visat să fac.

 

A venit ziua când am pus foarfeca pe ultimul verset – aproape ultimul verset al Bibliei. Era Apocalipsa 22:19:

 

„Iar de va scoate cineva din cuvintele cărții acestei proorocii, Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieții și din cetatea sfântă și de la cele scrise în cartea aceasta.”

 

Cu mâinile tremurânde am tăiat acest verset, vă pot asigura! Cu sarcina finalizată, am fost acum obligat să iau decizia de care mă temeam atâta timp.

 

Îndepărtând coperta Bibliei, am încercat să o ridic de pe pat cu două degete. Cu toate acestea, oricât am încercat, și chiar cu avantajul unor margini intacte pe toate paginile Scripturii, a fost imposibil să ridic Biblia fără ca să se îndoaie. A trebuit să iau o decizie între evoluție și Scriptură. Fie Scriptura era adevărată, iar evoluția era greșită, fie evoluția era adevărată și trebuie să arunc Biblia. Cu toate acestea, în acel moment m-am gândit la șapte ani în urmă, când o Biblie a fost pusă în fața mea și am ajuns să-L cunosc pe Iisus Hristos.

 

În acei ani am ajuns să-L cunosc. Mă familiarizasem cu dragostea și preocuparea Lui pentru mine. Devenise un adevărat prieten pentru mine. El a fost motivul pentru care am trăit fizic și spiritual. Nu L-am putut respinge. Cu toate acestea, am ajuns să-L cunosc prin Cuvântul Său. Nici eu nu puteam să resping aceasta. În acea noapte când am acceptat Cuvântul lui Dumnezeu și am respins tot ceea ce l-ar contracara vreodată, inclusiv evoluția. Cu aceasta, într-o mare întristare, am aruncat în foc toate visele și speranțele mele în știință.

 

Totuși, la doar câteva săptămâni mai târziu, Dumnezeu a început să-mi arate că respingerea evoluției nu implică neapărat respingerea întregii științe. De fapt, am aflat că știința își datorează însăși existența și raționamentul afirmațiilor Scripturii. Pe de altă parte, am învățat, de asemenea, că evoluția nu este singura afirmație a științei moderne care trebuie respinsă dacă se presupune că Scriptura este adevărată.

 

Înțeleg, de exemplu, că afirmația unui pământ vechi neagă veridicitatea primelor 11 capitole din Facere (de exemplu, ordinea creației, deosebirea tipurilor create, absența carnivorilor înaintea Căderii, lipsa morții animalelor înainte de Cădere, creația lui Adam și a Evei, statutul „foarte bun” al creației la sfârșitul Săptămânii Creației, longevitatea patriarhilor, natura globală a Potopului lui Noe, împrăștierea oamenilor departe de Turnul Babel). La rândul său, aceasta provoacă integritatea oricărui concept construit pe aceste capitole.

 

Cu toate acestea, înțeleg că fiecare doctrină a creștinismului stă pe temelia pusă în primele câteva capitole din Facere (de exemplu, Dumnezeu este adevăr, Dumnezeu este un Dumnezeu al milei și al iubirii, Scriptura este adevărată, tot răul natural și moral pe pământul poate fi urmărit până la Căderea omului, întoarcerea lui Hristos este globală, Cerul este un loc perfect, fără păcat, moarte sau corupție de orice fel). Astfel, un pământ vechi de milioane de ani pare să conteste toate doctrinele pe care le iubesc.

 

Deși există motive științifice pentru acceptarea unui pământ tânăr, eu sunt un creaționist care crede într-un pământ tânăr, deoarece aceasta este înțelegerea mea a Scripturii. Așa cum am împărtășit și profesorilor mei cu ani în urmă, când eram la facultate, dacă toate dovezile din univers ar fi împotriva creaționismului, aș fi primul care aș recunoaște acest lucru, dar aș fi în continuare creaționist pentru că ne arată Cuvântul lui Dumnezeu. [Notă a Ed.: Deși Scriptura ar trebui să fie autoritatea noastră finală, creștinismul nu este o credință oarbă. Vedeți Why use apologetics for evangelism?] Acesta este punctul meu de vedere.

 

 

Autor: Kurt P. Wise

Editat de: Dr John Ashton

Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation

 

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/kurt-wise/

 

 

/////////////////////////////////////

 

Dr. Arthur Jones: „Explicațiile evolutive se dovedesc a fi inevitabil inconsistente”

 

 

Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.

 

Dr. Arthur Jones, biolog

 

Arthur Jones

Dr. Jones este consultant în științe și educație. Deține o licență în biologie de la Universitatea din Birmingham; un masterat în educație de la Universitatea Bristol și un doctorat în biologie de la Universitatea din Birmingham. Dr. Jones a ținut cursuri de știință și religie la universitățile din Londra și Bristol. În prezent, lucrează pentru Christian Schools’ Trust în calitate de consultant de cercetare pentru dezvoltarea curriculumului. Este membru al Institutului de Biologie din Londra.

 

De obicei, oamenii de știință laici susțin că, creaționismul este o „piedică pentru știință”. Discuția este că atribuirea oricărui lucru (de exemplu, originea organismelor vii) acțiunii directe a lui Dumnezeu înseamnă întreruperea oricărei cercetări științifice. Acest lucru pare atât de bun simț, încât a fost foarte convingător. Cu toate acestea, nu este dificil de arătat că argumentul este eronat.

 

Se pot aduce în discuție numeroase puncte generale. În primul rând, argumentul se bazează pe ignorarea tuturor modurilor diferite în care credința creștină se poate întrepătrunde cu știința și cât de fructuoase au fost acestea. La urma urmei, mulți dintre marii oameni de știință din trecut erau creștini dedicați și mulți dintre aceștia explorau conștient implicațiile credinței lor creștine pentru știință.

 

În al doilea rând, în timp ce acțiunea directă a lui Dumnezeu poate anula un tip de explicație, altele vor rămâne și pot fi chiar îmbunătățite. A spune că Dumnezeu a creat diferitele tipuri de animale și plante anulează cu siguranță explicația evoluționistă. Cu toate acestea, deschide larg posibilitatea unei investigații științifice privind oricare alt tipar de relație (ecologică, de dezvoltare etc.) între aceste tipuri. Oamenii de știință au fost atât de îndoctrinați în credința că toate tiparele pot fi explicate istoric doar pe baza evoluției darwiniene, încât mulți nici măcar nu ar ști cum să caute alte explicații.

 

În al treilea rând, există o documentare solidă a faptului că naturalismul evoluționist a oprit adesea cercetarea științifică. Pentru a lua doar un exemplu, presupunerea evoluționistă că anumite organe sau trăsături sunt vestigiale a întârziat mult timp cercetarea (fructuoasă) a funcțiilor lor.

 

Mai precis, se poate apela la experiență și, astfel, acest eseu devine o mărturie personală a fructificării științifice a unui angajament față de creație.

 

În perioada studiilor de licență, când părerile mele „eretice” au devenit cunoscute, profesorul meu (Otto Lowenstein, profesor de zoologie) mi-a spus că niciun creaționist nu are voie să facă cercetări în departamentul său! Cu toate acestea, el mi-a permis să fac cercetări. Judecând pe baza presiunii care mi s-a pus, nu pot decât să presupun că s-a crezut că aș putea fi convins de eroarea căilor mele. Dacă aceasta a fost intenția, atunci a eșuat.

 

Mulți studenți în vizită au fost aduși în laboratorul meu pentru a mă convinge, din aria lor de expertiză, că evoluția este incontestabil adevărată. Desigur, știind cu greu domeniul lor, nu am avut răspunsuri în acele momente, dar după ce au plecat am căutat cercetările relevante și le-am analizat cu atenție. Am găsit întotdeauna că argumentul evoluționist era mult mai slab decât arătase și că erau disponibile interpretări creaționiste alternative cel puțin la fel de convingătoare. Poziția mea a fost consolidată și mai mult de rezultatele propriilor mele cercetări.

 

Am decis să abordez problema identității și naturii tipurilor create. Acest lucru a fost ca răspuns la o provocare evoluționistă comună care mi s-a părut întotdeauna una rezonabilă. Dacă există tipuri create, atunci acestea ar trebui să fie identificabile. Am vrut să investighez procesele de variație și să înțeleg limitele acestei variații. Aveam nevoie să păstrez și să cresc un număr mare de specii. Formația mea s-a bazat pe studiile asupra vertebratelor, deci aceasta însemnă pești. Îndrumătorul meu era un fan al ciclidelor de acvariu, așa că s-a rezolvat rapid! Acei ani de cercetare au fost fascinanți.

 

Ținând cont de toată diversitatea speciilor, am găsit că ciclidele sunt un grup natural inconfundabil, un tip creat. Cu cât lucram mai mult cu acești pești, cu atât mai clară devenea recunoașterea mea despre „cicliditate” și cu atât se distingeau mai mult de toți peștii „similari” pe care i-am studiat. Conversațiile de la conferințe și studiile bibliografice au confirmat că aceasta a fost experiența obișnuită a experților din toate domeniile biologiei sistematice. Tipurile distincte sunt într-adevăr acolo și experții știu că așa este. Studiile de dezvoltare au arătat apoi că diversitatea enormă a ciclidelor (peste 1000 de „specii”) a fost, de fapt, produsă de permutarea nesfârșită a unui număr relativ mic de stări de caracter: 4 culori, aproximativ zece modele de pigment de bază și așa mai departe.

 

Aceleași caractere (sau tipare de caractere) au apărut „aleator” pe parcursul întregii distribuții a ciclidelor. Modelele de variație au fost „modulare” sau de tip „mozaic”; liniile evolutive de descendență nu se găseau nicăieri. Acest tip de variație adaptivă poate apărea destul de rapid (deoarece implică doar ceea ce era deja acolo) și unele cazuri de „radiație” ciclidă (în lacurile „recente” din punct de vedere geologic) s-au putut, într-adevăr, data (de către evoluționiști) în perioade de timp de cel mult câteva mii de ani. Într-un cadru mai larg, fosilele nu au oferit niciun confort evoluționiștilor.

 

Toți peștii, vii și fosilizați, aparțin unor tipuri distincte; „legăturile” lipsesc categoric. De altfel, creaționiștii nu au niciun motiv să se angajeze în nicio schemă de clasificare specială și nici în cazul unor anumiți taxoni peste nivelul speciei. „Ordinele”, „clasele” și „încrengăturile” nu trebuie să fie lăsate să fie venerate de tradiție. Ele pot sau nu pot fi identificate corect (taxonii superiori sunt reali). Unele „verigi lipsă” au fost rămășițe ale unor sisteme de clasificare defectuoase. Morfologia (și acum biochimia) au dominat clasificarea, dar ecologia s-ar putea dovedi a fi un ghid mai bun.

 

Peștii mei erau presupuși ca fiind strict de apă dulce, dar au fost găsiți în apele dulci tropicale de pe trei continente – de la Americi până la Africa și Asia. Am emis ipoteza că toate tipurile de pești, sau cel puțin majoritatea, care au supraviețuit Potopului, trebuie să poată supraviețui atât apei de mare, cât și apei proaspete, și amestecului celor două.

 

După diversificarea de după Potop, ar trebui să constatăm că, în tipurile marine, există unele specii care pot tolera apă mult mai proaspătă și, în tipurile de apă dulce, unele specii pot tolera apă mult mai sărată. Acest fapt l-am constatat la ciclidele mele. Am putut păstra unele specii în apă de mare pură mai mult de doi ani, fără efecte dăunătoare – au trăit și s-au reprodus normal. Studiile bibliografice au relevat din nou că acesta era un model obișnuit în toate clasele de pești.

 

De asemenea, mă uitam la ereditate și deveneam deja sceptic față de dogma conform căreia „ADN-ul este tot” (atât de legat de scheme reducționiste și evolutive). Am descoperit dovezi substanțiale că ereditatea înseamnă mult mai mult decât genele și procesele genice.

 

Într-adevăr, este clar că întregul sistem celular este o unitate minimă de ereditate a organismului. Procesele genice au mult de-a face cu variația din tipuri, dar probabil puțin cu legătura dintre tipuri. Genele sunt cel mai bine privite ca declanșatoare în sistemele complexe de dezvoltare, mai degrabă decât ca și creatoare sau cauze ale structurilor organice. În această privință, am constatat că a existat un program creaționist de cercetare în biologia dezvoltării înainte de Darwin, care a fost reluat parțial de biologii moderni „structuraliști” (de exemplu, Stuart Kauffman și Brian Goodwin).

 

Nu este surprinzător faptul că ultimii evoluționiști sunt anti-darwinieni și anti-Dawkins. Cu toate acestea, opera lor poate fi ușor interpretată în termeni creaționiști. Se poate dovedi, desigur, că este, în cele din urmă, greșită (știința noastră este întotdeauna aproximativă și susceptibilă erorii), dar cel puțin arată că, creaționismul nu este o piedică a științei. În opinia mea, explicațiile evolutive se dovedesc a fi inevitabil inconsistente.

 

Autor: Arthur Jones

Editat de: Dr John Ashton

Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation

 

Traducător: Cristian Monea

 

A Creationist Critique of Homology, Creation Research Society Quarterly 19(3):166–75, 1982 and 20(2):122, 1983.

 

Developmental Studies and Speciation in Cichlid Fish. Teză de doctorat, Departamentul de Zoologie și Psihologie Comparativă, Universitatea din Birmingham, Regatul Unit, 1972, Diss S2 B72.

 

The Genetic Integrity of the “Kinds” (Baramin)—A Working Hypothesis, Creation Research Society Quarterly 19(1):13–18, 1982.

 

https://facerealumii.ro/arthur-jones/

 

//////////////////////////////////////////////

 

Dr. D. B. Gower: Ordinea și complexitatea extraordinară a naturii sunt întru totul în concordanță cu existența unui Creator

 

GOWER D. B.

 

50 de oameni de știință creaționiști

 

Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.

 

Dr. D. B. Gower, biochimist

Dl. Gower este profesor emerit de biochimia steroizilor la Universitatea din Londra, Marea Britanie. Deține o licență în chimie de la Universitatea din Londra, un doctorat în biochimie de la Universitatea din Londra și un doctorat în științe de la Universitatea din Londra pentru cercetările sale asupra mecanismelor biochimice pentru controlul formării hormonilor steroidieni. Profesorul Gower este membru al Societății Regale de Chimie, membru al Institutului de Biologie și chimist.

 

Nu am fost dintotdeauna creaționist, adică unul care crede în relatarea Facerii despre originile noastre. Am fost crescut la o biserică unde crearea cerului și a pământului de către Dumnezeu era considerată un fapt și orice îndoială, sau chiar discuție, era considerată ciudată. Mai târziu, pe măsură ce studiam chimia și, mai ales, biologia, am constatat că există din ce în ce mai multe întrebări la care erau necesare răspunsuri. În acest moment, la vârsta de 15 sau 16 ani, eram un creștin convins și credeam ferm că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, dar întrebările au rămas și a trebuit să mă mulțumesc cu versetul din Evrei 11:3:

 

Prin credință înțelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu.

 

Timpul a trecut și am studiat chimia (cu fizică, matematică și biologie) pentru prima mea diplomă. Apoi, la câțiva ani după terminarea doctoratului în biochimie, au început să fie publicate articole referitoare la metodele de datare și alte aspecte legate de acuratețea relatării Facerii despre creație. Cred că tocmai în această perioadă, la mijlocul anilor 1960, s-au schimbat ideile mele despre slava lui Dumnezeu. El nu mai era un Dumnezeu de „buzunar” care făcea lucrurile așa cum mi-am putut imagina din „punctul meu de vedere uman”, ci avea o putere uluitor de mare, mult dincolo de înțelegerea mea. Am început să-mi dau seama că Biblia este pe deplin consecventă privind această idee, de exemplu, în Isaia 40:25:

 

Cu cine Mă asemănați voi ca să-i fiu asemenea?, zice Sfântul.

 

Dacă Dumnezeu este atât de mare, atunci nu există nimic ce nu ar putea face. Realizând această putere a lui Dumnezeu, am început să studiez literatura „creaționistă” disponibilă în acel moment. În ultimele trei decenii, s-au publicat o mulțime de articole în domeniul „cercetării creației”. Acest lucru m-a stimulat să critic teoria evoluției în trei domenii care prezintă un interes deosebit pentru mine:

 

Cunoștințele mele chimice mi-au permis să înțeleg criticile metodelor izotopice de datare pentru probele de rocă și să realizez că există probleme enorme cu interpretarea datelor. În consecință, punctul meu de vedere este că rocile nu sunt nici pe departe atât de vechi pe cât se presupune că sunt.

Din punct de vedere biochimic, ideea că aminoacizii, zaharurile etc., unele dintre „elementele de bază” vitale pentru proteine și acidul dezoxiribonucleic (ADN), s-ar putea forma pur și simplu prin interacțiunea descărcărilor electrice cu un tip primitiv de atmosferă, poate fi criticată în multe moduri și la multe niveluri.

Studiile mele referitoare la numeroase mecanisme de control biochimic, în special la controlul formării hormonilor steroidieni (pentru care am primit doctoratul în științe) mă conving că toate aceste procese sunt ordonate cu precizie. Această ordine și complexitatea extraordinară sunt întru totul în concordanță, în opinia mea, cu existența unui Creator, care Însuși trebuie să fie capabil să creeze un astfel de design.

O astfel de complexitate se găsește și în aproape orice altă ramură a științei, în general, și este evidentă mai ales natură. Departe de a indica formarea prin procesele întâmplătoare ale evoluției, acest lucru îmi vorbește clar despre un Creator Atotputernic.

 

Autor: D. B. Gower

Editat de: Dr John Ashton

Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation

 

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/d-b-gower/

 

//////////////////////////////////////////////

 

Dr. John Morris: „Sistemele vii poartă semnătura activității creatoare a lui Dumnezeu și nu ar putea fi rezultatul proceselor întâmplătoare”

JOHN MORRIS 50 de oameni de știință creaționiști

 

Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.

 

Dr. John Morris, inginer geolog

 

John Morris

Dr. Morris este președintele Institutului pentru Cercetarea Creației. Deține o licență în inginerie civilă de la Institutul Politehnic Virginia, un masterat și un doctorat în inginerie geologică de la Universitatea din Oklahoma. Este membru al Asociației Americane a Geologilor Petrolieri și al Societății Inginerilor Petrolieri. Este autorul mai multor cărți care vizează originile și Biblia.

 

Există două categorii de dovezi la care continui să revin ca o confirmare a creației: (1) cea a proiectării și a ordinii incredibile în sistemele vii și (2) separarea tipurilor de bază ale corpurilor plantelor și animalelor din registrul fosil.

 

În ceea ce privește proiectarea, chiar și cel mai mic organism unicelular, genul despre care evoluționiștii spun că este similar cu cele care au evoluat spontan din substanțe chimice non-vii, are o complexitate care depășește propria noastră capacitate de a înțelege, darămite de a recrea. Oamenii de știință abia acum încep să înțeleagă modul în care funcționează celula, care gene îndeplinesc anumite funcții etc., dar nu au nicio idee despre modul în care aceste sisteme ar fi putut proveni din procese naturale. Chiar și cea mai simplă celulă este mai complexă decât un super-calculator și, cu toate acestea, evoluționiștii atribuie un design mult mai mare întâmplării în numele științei atunci când se referă la originea și evoluția vieții.

 

Celula a fost comparată, nu doar cu un super-calculator, ci cu o metropolă înfloritoare plină de industrii, clădiri și fabrici, fiecare conținând super-calculatoare, toate conlucrând pentru a face această metropolă să funcționeze. Capacitatea unei celule de a-și îndeplini varietatea de funcții, de a se repara atunci când este deteriorată și de a se reproduce prin urmași cu o complexitate similară depășește capacitatea oricărui obiect creat de ingeniozitatea umană. Evident, sistemele vii poartă semnătura activității creatoare a lui Dumnezeu și nu ar putea fi rezultatul proceselor întâmplătoare.

 

În timp ce studiul sistemelor vii ne oferă dovezi în prezent că viața nu ar fi putut apărea întâmplător, un studiu al registrului fosil ne oferă o indicație despre cum era acea viață în trecut. Încă o dată vedem o complexitate și o varietate de neimaginat, dar nu găsim deloc dovezi ale originilor evolutive. Dacă a avut loc evoluția, trebuie să fi implicat nenumărate forme „între” între diferitele tipuri de plante și animale. Cu toate acestea, registrul fosil nu conține astfel de forme intermediare, iar evoluționiștii sunt lăsați să se lupte pentru a explica cum animalele ar fi putut descinde de la presupuși strămoși comuni fără a lăsa nicio urmă de fosilă.

 

Fosilele arată (1) că formele de viață se manifestă puțin sau deloc modificări în timpul istoriei lor, (2) că majoritatea tipurilor de fosile sunt practic identice cu descendenții lor vii, (3) că tipurile de fosile apar în registrul fosil fără descendențe ancestrale și (4) că organismele fosilizate fie au dispărut, fie au supraviețuit până în prezent. Este exact ceea ce s-ar fi întâmplat dacă a avut loc creația. Registrul fosil, deși este vag compatibil cu poveștile evolutive, favorizează în mod clar interpretarea creaționistă.

 

Cu toate acestea, adevărata cheie pentru rezolvarea controversei creație/evoluție se află într-un studiu al vârstei pământului. Evoluția necesită perioade lungi de timp, dar dacă pământul este mult mai tânăr, așa cum ne învață Biblia, atunci evoluția este și mai absurdă. Evident, de vreme ce oamenii de știință se limitează la un studiu al dovezilor prezente, nu pot să se întoarcă în timp și să observe procesele din trecut. Ceea ce studiem sunt rezultatele proceselor din trecut.

 

Ca geolog, sunt convins că suprafața pământului pare să fi fost modelată și remodelată în trecut de un cataclism incredibil de dinamic. Potopul biblic ne oferă cheia. Dacă s-ar fi întâmplat un astfel de Potop, așa cum spune Biblia, s-ar fi realizat o mare activitate geologică. Ar fi erodat materialul dintr-un loc și l-ar fi depus în alt loc, iar în acele sedimente noroioase ar fi fost animale și plante care au murit în acel Potop. În timp, acele sedimente s-ar fi solidificat, devenind roci sedimentare, iar animalele și plantele s-ar fi întărit, devenind fosile. Astfel, din perspectiva geologiei inundațiilor, rocile și fosilele sunt rezultatele Potopului din zilele lui Noe.

 

Cu toate acestea, evoluționiștii consideră că fosilele sunt dovada tranziției evolutive și consideră că unitățile de rocă conțin dovezi de milioane și miliarde de ani. Eu consider că interpretează greșit aceste dovezi, folosindu-le în mod greșit în sprijinul evoluției și al unui pământ vechi. Fără registrul geologic și cel fosil, nu există dovezi demne de numele folosite de evoluție și de conceptele pământului vechi. Astfel, problema de bază este Potopul din zilele lui Noe.

 

Închiși în prezent, întrebându-se despre istoria neobservată, oamenii de știință nu sunt lipsiți de instrumente. Tehnica adecvată de utilizat în evaluarea modelelor concurente ale istoriei pământului este ca susținătorii să își formuleze modelele cât mai bine posibil și apoi să facă „predicții” despre dovezi. Acestea nu sunt predicții despre viitor, ci predicții despre natura dovezilor.

 

Dacă Potopul biblic s-a întâmplat într-adevăr așa cum descrie Biblia, atunci ne-am aștepta ca rezultatele geologice ale Potopului să arate originea lor cataclismică, rezultatul proceselor care afectează ratele și intensități cu mult peste cele care operează în prezent, și care ar fi operat la o scară regională. Colegii mei evoluționiști susțin că procesele lente și treptate au fost responsabile pentru unitățile geologice în timp ce operau la scară locală. După ce am formulat cele două modele concurente, putem trece la dovezi și vedea care set de predicții se potrivește cel mai bine.

 

În timp ce creaționiștii susțin de zeci de ani și așa cum încep să recunoască chiar și geologii laici, vedem multe dovezi ale catastrofei în registrul geologic. De la tulburări la tempestite până la dovezi ale activității uraganelor etc., etc., catastrofismul devine regula în geologie. Mai mult, trasând întinderea suprafețelor acestor depozite, putem vedea că produsele acestor evenimente cataclismice din trecut au funcționat la scară regională sau continentală, cu indicii către o continuitate globală.

 

Deși nu am văzut evenimentele care au loc, rezultatele acestora susțin doctrina biblică a unui Potop cataclismic global și nu susțin deloc ideile evolutive standard. Dacă într-adevăr aceste roci și fosile sunt rezultatul unui Potop global, atunci nu există dovezi pentru evoluție și nici pentru un pământ vechi.

 

Uneori apar întrebări la care nu pot răspunde imediat pe baze științifice, dar ori de câte ori apar, mă întorc la roci și fosile și îmi amintesc că Potopul din zilele lui Noe este, în mod evident, cauza lor supremă. Mai mult, deși nu înțeleg toate detaliile, sunt încrezător că modelul secular al proceselor lente și treptate nu este capabil să explice multele trăsături ale dovezilor din trecut.

 

Încrederea mea reală în creație și pământul tânăr provine, desigur, din Scriptură. Puține doctrine sunt prezentate cu o asemenea claritate în Scriptură precum creația recentă și Potopul global. Cuvântul „zi” din Facerea 1 și Ieșire 20:11 etc., poate însemna doar o zi solară. Faptul că Dumnezeu a creat diferitele tipuri de plante și animale „după felul lor”, așa cum s-a repetat de zece ori în Facerea 1, le interzice clar să fi descins cu modificări de la tipurile existente anterior. Repetarea continuă a termenilor globali în contextul Potopului elimină orice posibilitate de inundație locală. Desigur, Iisus a confirmat creația, Potopul și pământul tânăr, așa cum au făcut și ceilalți scriitori ai Noului Testament, în special Petru și Pavel.

 

Ca om de știință și creștin, încrederea mea în Cuvântul lui Dumnezeu este confirmată de fiecare dată când mă uit la dovezile științifice, iar de fiecare dată când mă uit la dovezile științifice, înțelegerea mea despre Cuvântul lui Dumnezeu este sporită. Cu adevărat, Cuvântul lui Dumnezeu și lumea lui Dumnezeu sunt atât înregistrări exacte de auto-autentificare, cât și consemnări reciproce ale trecutului neobservat.

 

 

Autor: John Morris

Editat de: Dr John Ashton

Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation

 

Traducător: Cristian Monea

 

https://facerealumii.ro/john-morris/

 

//////////////////////////////////////////////

 

Argumente filosofice pentru existența lui Dumnezeu

SHAUN DOYLE

 

 

De ce cred că Dumnezeu există? Scepticii cer adesea ca teiștii să dovedească convingător că Dumnezeu există, înainte ca oricine dintre noi să creadă că El există. Dar doar pentru că s-ar putea să nu pot convinge un sceptic că Dumnezeu există, nu inseamnă că nu pot ști că Dumnezeu există. Dumnezeu se poate revela oamenilor în numeroase moduri, dintre care unele nu implică argumente. De exemplu, Duhul Însuși mărturiseste sufletelor creștinilor că suntem copii ai lui Dumnezeu (Romani 8:16). Și Dumnezeu poate, de asemenea, să-și retragă cunoștința despre Sine (Romani 1: 18-32). Nu trebuie să fiu un maestru în dezbateri  pentru ca Dumnezeu să mi se dezvăluie suficient pentru a ști că există.

 

De fapt, nu există nici o dovadă concludentă, dacă prin aceasta se înțelege un argument care impune acceptarea universală. Nici un argument nu îi poate face pe oameni să creadă concluzia lui. Oamenii nu sunt roboți logici; ei vin cu prejudecăti, experiențe și gusturi care afectează modul în care văd argumentele. De exemplu, luați în considerare contrastul dintre C.S. Lewis, un fost ateu care mai târziu a imbrătisat filosofia idealistă, și Antony Flew, un filosof evidentialist. Lewis a fost convins de existența lui Dumnezeu prin argumentul moral, care arată că Dumnezeu este idealul moral: „este mai important că Raiul să existe decât ca oricare dintre noi să ajungă la el.”[1] Flew a respins argumentul moral al lui Lewis pentru existența lui Dumnezeu, deși mai târziu în viată a fost convins de deism prin argumentul designului inteligent. El a adoptat poziția „convinge-mă cu dovezi clare” (o poziție pe care niciodată nu o abandonase).

 

Dar dacă nu există dovezi concludente pentru existența lui Dumnezeu (în sensul arătat mai sus), ce sens mai au argumentele? Dacă un argument este sănătos și solid, acesta actionează ca un semn îndreptat spre Dumnezeu. Dar semnele transmit doar informații limitate, iar oamenii care se uită la un semn trebuie să citească corect și să răspundă semnului. O persoană care ignoră un STOP sau citește greșit un semn de limitare de viteză va acționa în consecintă. Răspunsul lor poate avea chiar și consecințe dezastruoase. Dar asta nu e vina semnului! În același mod, argumentele bune pentru Dumnezeu nu trebuie să ne spună totul despre Dumnezeu. De asemenea, nu-i putem face pe oamenii să le înțeleagă și să le răspundă în mod corespunzător. Tot ce le oferă este o expunere publică care apreciază credința în Dumnezeu ca fiind rezonabilă. Tot ce putem face este să prezentăm cât mai explicit semnele. Noi plantăm și udăm, dar numai Dumnezeu poate să crească 1 Corinteni 3: 7).

 

 

Ca atare, citind argumentele de mai jos, trebuie să se inteleagă că ele sunt oferite în spiritul celor menționate. Nu sunt dovezi concludente, ci semne care indică spre Dumnezeu, arătand cel puțin credința în El ca fiind rezonabilă, dacă nu rațional obligatorie.

 

Argumentul moral: Putem fi buni fără Dumnezeu?

Valorile morale și îndatoririle ne impresionează în fiecare zi. De exemplu, practic toată lumea știe că torturarea copiilor doar pentru distracție este în mod obiectiv rău, iar compasiunea pentru cei neajutorați este în mod obiectiv bună. Și recunoaștem cu usurintă pe cei care nu sunt de acord ca fiind anormali (de exemplu, sociopați). Dar de ce? Ce face lumea o lume morală? Cea mai bună explicație este Dumnezeu. Dumnezeu este standardul suprem al bunătătii și toată moralitatea este raportată la caracterul Său și răspândită prin poruncile Sale. Nimic altceva, fie evoluția, fie indivizii, sau chiar faptele morale însele, nu oferă un temei suficient pentru valorile morale, îndatoriri și responsabilitate. Putem formula acest argument astfel:

 

Dacă Dumnezeu nu există, nu există standarde morale.

Standardale morale există.

Prin urmare, Dumnezeu există.

Argumentul cosmologic: La început …

La început … ce? Facerea 1: 1 spune: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.”, dar de ce să credem că este adevărat? În primul rând, nimic nu apare fără o cauză, acesta este un principiu de bază al științei și al raționalitătii. Tot ceea ce vedem că a început să existe are o cauză. Dar știm, de asemenea, că universul însuși are un început. Legile termodinamicii implică acest lucru cu tărie. O regresie infinită de cauze secundare nici măcar nu poate exista pentru că se poate arăta matematic că acest lucru ar duce la absurdități! Dar asta inseamnă că universul în sine a avut o cauză. Dar care ar putea fi „cauza” universului? Universul este o realitate de spațiu, timp și materie, astfel încât cauza nu poate fi legată de aceste lucruri. În plus trebuie să fie ceva puternic pentru a provoca universul! Soluția cea mai simplă este o cauză veșnică, nematerială, neprevăzută. Dar cum să obții un efect temporal dintr-o cauză veșnică? Această cauză trebuie să fi ales liber să creeze, deci trebuie să fie o cauză personală. Deci, cea mai simplă cauză a universului este o cauză unică, puternică, personală, veșnică, imaterială, neschimbată – seamănă mult cu Dumnezeu! Putem formula argumentul astfel:

 

Tot ce are un început are o cauză.

Universul a avut un început.

Prin urmare, universul a avut o cauză.

Argumentul contingentului: De ce este Ceva mai degrabă decât Nimic?

De ce există ceva mai degrabă decât nimic? La baza intrebării este un principiu: totul există cu un motiv. Ce fel de motive ar putea fi? Se pare că există doar două tipuri de bază. Un lucru ar putea fi cauzat de un alt lucru sau ar putea să existe prin natura sa.

 

Dar ar putea universul să fie scutit de a avea nevoie de un motiv pentru care există? Dacă da, de ce ar trebui să fie scutit? Dimensiunea nu contează. Dacă am înlocui universul cu o carte de mărimea universului, cartea tot ar avea nevoie de un motiv pentru care este acolo. Prin urmare, și universul. Și dacă exceptăm universul, nu există nici un motiv să nu excludem și alte lucruri, cum ar fi lucrurile din univers. Dar nici o persoană sănătoasă nu crede că rațele, stelele și scaunele ar putea exista fără niciun motiv. Și imaginați-vă ce s-ar întâmpla cu știința dacă am adopta acest principiu. Știință inseamnă a găsi explicații pentru lucruri. Deci, dacă unele lucruri nu au nici o explicație, cum putem ști dacă știința li se aplică și lor sau nu? Nu am putea face știință deloc! Până aici a fost  ateismul prietenul științei.

 

Deci, de ce există universul? Este evident că nu trebuie să existe. Este făcut din lucruri care nu trebuie să existe! În schimb ar putea să existe oricâte universuri, sau niciunul. Și totuși există. Deci, dacă există un motiv pentru care universul există, care ar fi acesta? Dumnezeu l-a făcut.

 

Dar observați că am spus: „dacă universul are un motiv pentru care există, acest motiv este Dumnezeu”. Ateii pot răspunde: „Dar dacă ateismul este adevărat, universul nu are nici un motiv pentru care există.” Aceasta este ideea! Dacă ei spun „dacă ateismul este adevărat, nu există niciun motiv pentru care universul există”, este, de asemenea, adevărat că „dacă universul are un motiv pentru care există, ateismul este fals”. Și de ce ar fi ateismul fals dacă există un motiv pentru care universul există? Simplu: dacă există un motiv, Dumnezeu este acela. [2]

 

 Dar dacă totul are un motiv pentru care există și motivul pentru care universul există este că Dumnezeu l-a făcut, atunci Dumnezeu există. Răspunsul final la motivul pentru care cauza este Ceva mai degrabă decât Nimic este Dumnezeu. Putem rezuma acest lucru după cum urmează:

 

Totul are un motiv pentru care există – fie prin necesitatea propriei sale naturi, fie datorită faptului că a fost cauzat de altceva.

Dacă universul are un motiv pentru care există, acesta este că Dumnezeu l-a făcut să existe.

Universul există.

Prin urmare, Dumnezeu a făcut ca universul să existe.

Așadar, Dumnezeu există. [3]

Argumentul de proiectare: utilitatea matematicii în știință

De ce este matematica un instrument atât de util în știință? Este ca și cum natura ar fi scrisă în limbaj matematic. Pare ca o mare întâmplare![4] Cel puțin dacă nu Îl iei în calcul pe Dumnezeu.

 

Dar este oare posibil ca utilitatea matematicii în știință să fie un noroc chior în afară existenței lui Dumnezeu? La urma urmei, este foarte greu să ne imaginăm o lume consistentă prin ea însăși fără să putem aplica o matematică de bază (de ex. 2 + 3 = 5). Dar nu este matematica de bază cea care face ca legătura dintre matematică și știință să pară o coincidentă. Mai degrabă, sunt idei matematice complexe precum numerele imaginare, calculul tensorial și spațiul Hilbert. Multe dintre aceste idei nu au o existență fizică (cum ar fi spațiul Hilbert). Dar ele sunt vitale pentru a descrie modul în care funcționează natura. Chiar dacă lumea fizică trebuie să fie matematică, aceasta nu explică de ce matematica complexă pe care o folosim lucrează în descrierea lumii fizice.

 

Ar putea structurile matematice să provoace lumea fizică? Numai dacă acestea ar putea să dea naștere lucrurilor. Dar, de ex. cifra „5” ar putea face ca mâna mea stângă să aibă 5 degete? Asta nici nu are sens! Numărul „5” descrie câte degete sunt la mâna stangă; ea nu face ca acest fapt să se întâmple. Dacă ele există măcar, obiectele matematice nu provoacă nimic.

 

Dar, în schimb, universul ar putea fi o structură matematică? Fizicianul Max Tegmark crede chiar acest lucru. Dar el ne oferă, de asemenea, un motiv puternic pentru a respinge punctul său de vedere:

 

 „Această credință a mea care pare o nebunie … ne face părți conștiente de sine ale unui obiect matematic gigantic… În cele din urmă, el demonstrează noțiuni familiare, cum ar fi întâmplarea, complexitatea și chiar ne aduce la statutului de iluzii…” [5]

 

Convingerea lui Tegmark sună a nebunie deoarece este o nebunie. Ne obligă să privim aproape orice lucru legat de experiența umană ca o iluzie! Orice argument pentru acest lucru va avea întotdeauna premise mai puțin convingătoare decât convingerea noastră că experiențele noastre sunt reale. Mai bine să credem că universul are o structură matematică. Cel puțin asta nu inseamnă că trăim într-o matrice matematică! În esență, chiar dacă obiectele matematice sunt reale, ele nu pot explica singure de ce natura este scrisă în limbaj matematic.

 

Dar dacă structurile matematice nu există? În afara Lui Dumnezeu, problema este și mai rea. Utilitatea matematicii în ştiintă este ceva ce noi am descoperit. Nu am inventat-o! Natura chiar este scrisă în limbaj matematic, indiferent ce spunem noi. Dar dacă obiectele matematice nu o pot explica și nici noi nu o putem explica și nu este nici o coincidență, atunci de ce natura este scrisă în limbaj matematic? Răspunsul este o minte transcendentă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu. Putem rezuma argumentul astfel:

 

Dacă Dumnezeu nu există, aplicabilitatea matematică în lumea fizică este doar o coincidență.

Aplicabilitatea matematică în lumea fizică nu este doar o coincidență.

Prin urmare, Dumnezeu există. [6]

Acesta este doar unul dintre diferitele argumentele de design. Unii se concentrează pe reglarea fină a universului pentru viață sau originea vieții sau originea structurilor biologice sau originea conștiintei. Consultați „Creat sau evoluat?” pentru o vedere de ansamblu. Pe creation.com, veți găsi multe exemple de proiectare în natură care indică spre Dumnezeul Bibliei.

 

Argumentul ontologic: Dumnezeu este unicul suprem

De când Anselm de Canterbury și-a prezentat prima dată versiunea în secolul al XI-lea, argumentele ontologice au fost sursa multor discuții și dezbateri. Ele se bazează pe două idei de bază. Prima provine de la Anselm însuși – Dumnezeu este „acela față de care nimic mai mare nu poate fi conceput”. Cu alte cuvinte, prin definiție, nimic nu poate fi egal sau mai mare decât Dumnezeu. Al doilea este că, dacă este posibil ca Dumnezeu să existe, trebuie să existe. Dumnezeu nu poate să existe, din întâmplare deoarece o parte a ceea ce inseamnă „Dumnezeu” este o ființă care există în mod necesar. Deci fie Dumnezeu trebuie să existe, fie El nu poate exista.

 

 Deci, cum arată aceste argumente? Iată un exemplu:

 

„Acela față de care nu se poate concepe ceva egal sau mai mare” (adică Dumnezeu) poate să existe. (Premisă)

Să presupunem că Dumnezeu poate să nu existe. (Presupunere)

O ființă care nu poate să nu existe este mai mare decât o fiintă care poate să nu existe. (Premisă)

Dacă „Acela față de care nu se poate concepe ceva egal sau mai mare” poate să nu existe, atunci nu este „Acela față de care nu se poate concepe ceva egal sau mai mare” (din (3)).

Dar această este o contradicție.

Prin urmare, „Acela faţă de care nu poate fi conceput nimic egal sau mai mare”, adică Dumnezeu, nu poate să nu existe.

Ce inseamnă toate acestea? În primul rând, presupune că Dumnezeu există. Apoi, să presupunem că Dumnezeu nu există. Dar ce inseamnă să nu concepem că există ceva mai mare sau egal decât Dumnezeu? Gândiți-vă cum pot exista lucrurile. Un lucru fie nu poate să nu existe (adică există în mod necesar), fie poate să nu existe (adică există în mod accidental). Care e mai bun? Existența necesară, nu? Aplicați acest lucru lui Dumnezeu. Dacă nu există nimic mai mare sau egal cu Dumnezeu, poate el să nu existe? În mod evident nu. De ce? Dacă ar putea, atunci Dumnezeu nu ar putea fi „acela față de care nimic mai mare sau egal să nu poată fi conceput”. Dar asta e un nonsens! Nu exista nimic mai mare sau egal cu Dumnezeu prin definiție. Prin urmare, să presupunem că Dumnezeu nu există, nu are sens (cu condiția că Dumnezeu poate să existe). Deoarece prin definiție nu există nimic mai mare sau egal cu Dumnezeu, dacă El există, trebuie să existe în cel mai mare fel posibil. Aceasta este existența necesară. Dar dacă Dumnezeu există în mod necesar, atunci El există într-adevăr.

 

Mulți consideră acest lucru doar un joc de cuvinte. Dar nu este. Declarația „Nu este nimic mai mare sau egal cu Dumnezeu” implică faptul că „Dumnezeu nu poate să nu mai existe”. Dar cele două afirmații nu inseamnă același lucru. Oamenii adesea cred că „Dumnezeu” este un concept coerent, fără a realiza că asta implică faptul că Dumnezeu trebuie să existe. Aceste argumente ne pot ajuta să vedem acest lucru. Concluzia este implicită în premise, dar acest lucru este valabil pentru orice argument deductiv valid.

 

De asemenea, criticii spun adesea că ar putea fi aduse argumente similare pentru orice așa-numită ființă necesară. Cu alte cuvinte, ei spun că dacă ceva ar putea exista în mod necesar, ea există în mod necesar. Și acesta este un mod valid de a replica. Trucul este să arate că sunt posibile alte așa-numite ființe necesare. Dar cel mult ar arăta numai că Dumnezeu nu este singura ființă necesară. Dar asta nici măcar nu este relevant pentru această versiune! Această versiune folosește măretia existenței necesare (în comparație cu existența contingentă) pentru a arăta că Dumnezeu trebuie să existe. Dacă sunt și alte lucruri care trebuie să existe, Dumnezeu tot trebuie să fie mai mare decât ele.

 

Criticul ar putea spune și că „cel față de care nu poate fi conceput ceva egal sau mai mare” este incoerent, ca și ideea unui „burlac căsătorit”. Aceasta este probabil cea mai bună obiecție a lotului, deoarece este cel mai ușor de imaginat. Dar observați ce îl obligă pe ateu să spună: nu doar că Dumnezeu nu există, dar chiar ideea  că „Dumnezeu există” este incoerentă. Este destul de ușor să spui asta. Dar cum să justifici o astfel de revendicare? Asta nu este chiar ușor!

 

Și există motive să credem că Dumnezeu este posibil. De exemplu, celelalte argumente enumerate aici ne dau motive să credem că este cel puțin posibil ca Dumnezeu să existe. Ateii au încercat, de asemenea să găseasca o incoerență clară în ideea lui Dumnezeu de milenii, și au eșuat. Chiar și ideea unei ființe față de care nimic nu poate fi mai mare sau egal impune posibilitatea propriei existențe. [7]

 

Anselm credea că a găsit în argumentul ontologic o dovadă concludentă pentru existența Lui Dumnezeu. Dar nu este așa. E greu de înțeles. Și nu este imediat evident că afirmația „Dumnezeu nu există” este în mod necesar falsă. Dar poate ajuta la subminarea îndoielilor cu privire la Dumnezeu pentru cei înclinați să creadă că Dumnezeu există. Și chiar și pentru ateu, poate ajută să le arătăm costul intelectual al respingerii posibilității lui Dumnezeu.

 

Argumentul din minuni: învierea lui Iisus

Iisus a învățat cu un simț unic al autorității divine. El a pretins că are autoritatea de a ierta păcatele. El a spus că a-L urma pe El omul își împlinește destinul etern. El a profețit cu propria Lui autoritate („Adevărat vă spun …”). El a pretins că este Domnul Sabatului (Marcu 2:27). Titlul său favorit pentru el însuși („Fiul omului”) arăta, de asemenea, că El S-a considerat pe Sine că este moștenitorul Împărăției veșnice a lui Dumnezeu (luând acest termen din Daniel 7: 13-14)! Iisus a lăsat o impresie evidenta că, însuși, Dumnezeul lui Israel S-a întors in Sion pentru a-și stabili împărăția. Și aceasta a fost impresia pe care a lăsat-o în mod clar asupra urmașilor Lui, de ex. Iacov 2: 1, Ioan 1: 1, Romani 10: 9-13 și Marcu 6: 45-53.

 

Dar de ce credem asemenea pretenții extraordinare? Iisus a spus, de mai multe ori, că va fi ucis și apoi va învia din morți (de exemplu, Matei 12: 38-40, Marcu 8:31). Acesta este modul în care Iisus credea că Dumnezeu Îl va justifica. Învierea verifică pretențiile Sale, dacă sunt adevărate. Se presupune ca Iisus a fost inviat pentru a nu mai muri niciodată, ceea ce este un miracol pe care doar Cel care controleaza cosmosul, adică Dumnezeu, l-ar putea face.

 

Dar sunt minunile chiar posibile? Un miracol nu este altceva decât un eveniment istoric cu o cauză supranaturală. Și nu avem nici o problemă să deducem entități nevăzute, cum ar fi quark-uri sau vechi artizani, pentru a explica evidentele observabile. Miracolele sunt problematice numai dacă limităm plaja de cauze posibile la cauzele naturale înainte de a examina dovezile. Dar de ce să ne constrângem astfel, mai ales dacă o cauză supranaturală este cea mai bună explicație a probelor, sau poate chiar singura?

 

Deci ce dovezi există pentru învierea lui Iisus? Mai întâi, Iisus a murit. Nu poți avea o înviere dacă persoana nu a murit! Moartea lui Iisus prin crucificare este atestată mai bine decât aproape orice alt eveniment istoric din antichitate. Este peste tot în Noul Testament și în scrierile Părinților apostolici. Și este menționat de Josephus, Tacitus și Pliniu cel Tânăr, pentru a numi doar câteva surse necreștine care o menționează.

 

În al doilea rând, avem o tradiție bisericească pentru înviere care datează de la aproximativ trei ani după moartea lui Iisus: 1 Corinteni 15: 3-8. Aceasta mărturisește despre multiplele apariții ale lui Iisus printre indivizi și grupuri în mai multe locuri. Pavel a scris despre aceasta aproape 25 de ani după moartea lui Iisus și a spus: „v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit „. El trebuie să fi primit acest mesaj de la apostolii pe care îi menționeaza epistola în versetul 11. Și i-a întâlnit pe acești apostoli prima data cam la trei ani după convertirea lui (Galateni 1: 19-20), care a fost la aproximativ 3 ani după moartea lui Iisus .

 

În al treilea rând, mormântul lui Isus era gol. Toate Evangheliile (în mod explicit) și 1 Corinteni 15 (implicit) mărturisesc acest lucru. Chiar și dușmanii bisericii presupun acest lucru în explicația lor alternativă, că ucenicii au furat trupul lui Iisus (Matei 28: 11-15). Chiar dacă Matei a pus cuvinte în gurile dușmanilor săi, nu are sens să-i pună sa recunoască un mormânt gol dacă mormântul nu era de fapt gol.

 

În al patrulea rând, primii martori oculari ai mormântului gol și ai învierii erau femei, iar Biserica nu a ascuns acest lucru. Mărturiile femeilor nu valorau nimic în secolul I, așa că primii creștini aveau toate motivele să înlature acest detaliu. Este ți mai puțin logic să începi o minciună „plauzibilă” cu femeile ca martori principali! Așadar, nu are sens să considerăm descierile învierii din Evanghelii drept legende, deoarece toate încep cu martori femei.

 

În al cincilea rând, ucenicii au crezut cu adevărat că Iisus le-a apărut ca inviat din morți. Ei nu se așteptau; conducătorul lor era mort. Un Mesia crucificat era o contradicție în termeni. Și nu era nimic în tradiția evreiască care să sugereze că un om s-ar ridica din morți nemuritor în mijlocul istoriei. Și dacă revendicarea era o minciună, apostolii trebuiau să o știe. Și totuși, cei mai mulți au suferit pentru acest fapt, și mulți chiar au murit pentru El. De ce ar muri atâția ucenici pentru o minciună inventata de ei?

 

În cele din urmă, Pavel și Iacob, fratele lui Iisus au crezut, în ciuda faptului că erau sceptici înainte de a li se arăta Iisus. Frații lui Iisus nu credeau în El înainte de moartea sa (Ioan 7: 5), dar Iacov a devenit lider în Biserica din Ierusalim și a fost în cele din urmă martirizat pentru credința creștină pentru că „El I s-a aratat lui Iacov” (1 Corinteni 15,7 ). Pavel a încercat să distrugă biserica, dar după ce a avut ceea ce el a considerat că a fost o întâlnire cu Iisus înviat, a devenit cel mai mare misionar al său și, de asemenea, a ajuns martirizat. De ce scepticii ar minți pentru biserică, ca să nu mai vorbim de a muri pentru mesajul său central?

 

Nu se pot explica toate aceste fapte, precum nici afirmația lui Iisus că este Dumnezeu întrupat, altfel decât prin faptul ca Dumnezeu L-a ridicat pe Iisus din morți. Iar aceasta ar însemna că Dumnezeu care l-a înviat pe Iisus din morți există.

 

Putem rezuma acest argument după cum urmează:

 

Există mai multe argumente solide despre soarta lui Iisus: moartea Sa prin răstignire, mormântul gol, aparițiile Sale după moarte și credința autentică a ucenicilor în învierea Lui.

Aceste fapte sunt cel mai bine explicate prin teza „Dumnezeu l-a înviat pe Iisus din morți”.

Dacă Dumnezeu L-a înviat pe Iisus din morți, atunci Dumnezeul revelat de Iisus, există.

Așadar, Dumnezeul revelat de Iisus există. [8]

Mai multe argumente pentru Dumnezeu!

 

Acestea sunt doar câteva exemple de argumente pentru Dumnezeu. S-ar putea aduce si altele. Dumnezeu a oferit o mulțime de mărturii despre Sine, atât în creație cât și în lucrarea Sa de mântuire, pentru a arăta cum credința în Dumnezeu este rezonabilă. Aceste argumente ne pot ajuta să vedem cum S-a revelat Dumnezeu. Dar nici un numar de argumente nu poate face pe oameni să creadă; Dumnezeu trebuie să lucreze în inimilor oamenilor. Iar Dumnezeu nu este interesat doar ca oamenii să creadă că El există. Dacă ar fi fost, ar fi putut să o facă și mai clar decât este deja! Dar El vrea ca noi să avem încredere în El și să-L iubim prin Fiul Său. Iar dovezile pe care le-a oferit Dumnezeu sunt într-adevăr suficiente pentru asta.

 

Autor: Shaun Doyle

Sursa: Creation.com | Philosophical arguments for God

 

Traducator: Ioana Marica

 

Rerferințe și note

 

[1] Lewis, C.S., Surprised by Joy, Harper Collins, London, p. 245, 2002

 

[2] Dar există un motiv pentru care există Dumnezeu? Da, există: Dumnezeu este în mod necesar necesar – prin însăși natura Sa, El nu poate să nu mai existe.

 

[3] Forma acestui argument vine de la Craig, W.L., On Guard, David, C. Cook, Colorado Springs, CO, p. 54, 2010. Vezi deasemenea și Kumar, S. and Sarfati, J.,Christianity For Skeptics, Creation Book Publishers, Atlanta, GA, pp. 17–19, 2012.

 

[4] Wigner, E., The Unreasonable Effectiveness of Mathematics in the Natural Sciences, in: Communications in Pure and Applied Mathematics 13(1), John Wiley & Sons, New York, 1960; www.dartmouth.edu/~matc/MathDrama/reading/Wigner.html.

 

[5] Tegmark, M., Is the Universe Made of Math? www.scientificamerican.com, 10 January 2014. http://www.scientificamerican.com/article/is-the-universe-made-of-math-excerpt/

 

[6] Pentru formularea și apărarea originală a acestui argument, see Craig, W.L., God and the ‘Unreasonable Effectiveness of Mathematics’, Christian Research Journal 36:31–35, 2013.

 

[7] Vezi Maydole, R.E., Argumentul ontologic; în: Craig, W.L. (Ed.), The Blackwell Companion to Natural Theology, Kindle Locations 15314-15325, John Wiley & Sons Ltd, Chichester, Marea Britanie, 2009 (ediția Kindle). O expunere utilă a argumentului lui Maydole despre perfecțiunea modală poate fi găsită aici: Miller, C., Robert Maydole’s Modal Perfection Argument, accesat la 23 iunie 2016. Aspectul crucial pentru acest punct este primul pas al argumentului lui Maydole, care susține posibilitatea unei ființe supreme (adică o ființă care nu poate fi mai mare sau egală cu).

 

[8] Acest rezumat a fost adaptat de la Craig, W.L., Does God Exist? reasonablefaith.org, accessed 23 June 2016.

 

https://facerealumii.ro/argumente-filosofice-existenta-dumnezeu/

 

//////////////////////////////////////////////

 

Trăim la propriu ÎN „interiorul” lui Dumnezeu

 

 

CLAUDIU BALAN Existența lui Dumnezeu, Întrebări esențiale

 

Unde este Dumnezeu? Mai corect am putea să ne întrebăm „unde nu este Dumnezeu?”, deoarece unica Ființă atotputernică, cauză a tot ceea ce există, trebuie să fie și omniprezentă, nelipsind din niciun spațiu, din niciun ungher universal, atomic sau molecular. Căci dacă e un loc în care Dumnezeu nu e prezent înseamnă că acel loc îi este inaccesibil, și prin urmare asta îl face cel puțin într-o mică măsură neputincios. Din asta urmează logic că nu e atotputernic, ci există ceva sau cineva care-l împiedică să fie prezent în acel loc, și de aici iarăși întrebarea firească: cine e mai puternic, Dumnezeu sau acela ceva sau cineva care îl împiedică?  Sau cine e dumnezeu dintre cei doi? Sau care dumnezeu e mai mare?

 

E logic ca Dumnezeul adevărat să fie atotputernic, omniprezent, atotștiutor, atoate-creator, stăpân peste toate, cauza iubitoare a tot ceea ce există. Altfel e pusă la îndoială chiar dumnezeirea Lui.

 

Prin urmare Dumnezeu este prezent peste tot, dar nu se confundă Ființa lui cu materia creată, cum susține panteismul. Să presupunem că avem o cameră pe care o umplem până la refuz cu nisip umed, fără putința fizică de a mai încăpea o mână de nisip. Faptul că tot spațiul camerei este ocupat cu nisip nu înseamnă că acolo nu mai are loc Dumnezeu, sau mai rău că l-am scos pe Dumnezeu afară din acel spațiu. Nicidecum. Condensarea materiei la maximul ei nu afectează în niciun fel prezența lui Dumnezeu, căci el este necreat, necauzat de nimic din ordinea creată. E ca și cum ai intra în casa unei familii, ai închide toate geamurile și ai scoate printr-un aparat de vidat tot aerul afară pentru a elimina atmosfera de iubire a membrilor familiei. Iubirea membrilor familiei există pe alte coordonate ființiale decât cele fizice.

 

Psalmistul, proorocul și regele David, insuflat de Duhul Sfânt spune în Psalmul 138:

 

Doamne, cercetatu-m-ai şi m-ai cunoscut.

Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe.

Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut.

Că încă nu este cuvânt pe limba mea

Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă şi pe cele de demult; Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta.

Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge.

Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?

De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.

De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării

Şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.

Şi am zis: „Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu”.

Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei.

Dumnezeu a creat acest univers minunat, despre care noi spunem că este infinit. Dar greșim, pentru că infinit este numai El. Universul pare simțurilor noastre infinit pentru că nu-i putem deocamdată vedea și experimenta limitele fizice, pentru că suntem atât de mici în ordinea materială. Universul are o dimensiune limitată… căci dacă ar fi infinit ar concura cu infinitatea Creatorului și iarăși s-ar pune problema: cine e mai infinit, Dumnezeu sau universul? Și iarăși ajungem la aceeași problemă a dumnezeirii de mai sus.

 

Universul în imensitatea lui este față de infinitatea lui Dumnezeu cum este omul față de univers, adică foarte mic. Cum locuiește omul în Univers așa „locuiește” (ființează) Universul în Dumnezeu. Spune marele teolog Ghelasie de la Frăsinei că Dumnezeu când a creat lumea a făcut loc în Sine creației. La fel cum o mamă face loc în sine pruncului care s-a zămislit în pântecele ei. Același trup femeiesc, aceleași organe, aceeași persoană, dar totuși se plămădește în interior un nou trup, cu un alt ADN, o nouă existență cu viață proprie.

 

Exemplul acesta este atât de interesant pentru că e foarte fidel realității în care trăim. E ca și cum doi prunci gemeni aflați în întuneric în pântecele mamei, aproape de momentul nașterii, ar discuta unul cu altul și s-ar întreba dacă există „mamă” cu adevărat, dacă există viață după naștere, dacă există lumină și o lume atât de frumoasă cum au auzit?

 

Omul trăiește în Dumnezeu deși nu-L vede, așa cum pruncul trăiește în mama sa și nu o vede. Omul are viață din Viața lui Dumnezeu, așa cum pruncul are viață din viața mamei sale, fiind hrănit cu sângele ei. Dumnezeu e Tatăl nostru așa cum femeia care ne-a născut e mama noastră. Omul după moarte va ajunge într-o nouă viață, într-o nouă dimensiune fizică așa cum pruncul se naște din întunericul mamei sale și iese la lumina unei noi vieți, într-o lume nouă atât de frumoasă.

 

Trăim în această lume ca într-un pântec în care ne formăm sufletește, pas cu pas, zi de zi, până la momentul când am ajuns la maturitate și ne naștem într-o nouă viață prin moarte în Împărăția Cerurilor, zice părintele Rafail Noica.

 

Am fost din veșnicie în gândul lui Dumnezeu înainte de a fi creați. Am fost aduși de El la existență pentru a primi toate darurile Sale. El ca Dumnezeu s-a făcut om, unindu-se desăvârșit (maxim) cu toată Creația, cu tot Universul. De ce? Ca să nu mai fie nimic care să nu amintească de dragostea Lui, și pe toate să le îndumnezeiască, din toate și prin toate să reverse Harul Său peste noi.

 

Trăim prin El, cu El în El.

 

Existența noastră e direct legată de existența lui Dumnezeu prin fire, așa cum buricul ne aduce aminte că existența noastră este legată direct de cea a mamei noastre prin cordonul ombilical.

 

Așa cum atmosfera pe care o respirăm e prezentă peste tot, așa este și prezența lui Dumnezeu într-un fel. Respirăm în Dumnezeu! Ecoul sunetelor vorbelor noastre „vibrează” în Dumnezeu. Și totuși unii neagă existența lui Dumnezeu! Ce Domn bun și iubitor avem! Cum să lovească și să-și pedepsească mama copilul din pântecele ei, care strigă tare că „nu există mamă”. Cea mai mare libertate pe care a dat-o Dumnezeu omului este să-și nege până și Creatorul.

 

Cum să nu audă Dumnezeu orice glas al nostru, orice gând al nostru, când toate se desfășoară în El? Cum să nu simtă El toate câte le simțim noi în ființa noastră când noi trăim în El, „conectați” la El.

 

Suntem liberi să ne mișcăm în universul acesta părut infinit, dar de fapt ne mișcăm în atotputernicia prezenței Lui. Trăim în interiorul Lui dar nu în ființa Lui care este inaccesibilă. Trăim în interiorul Lui fiind în prezența Lui desăvârșită, copleșiți de energiile necreate ale Ființei Lui care ne inundă.

 

Ce gând minunat! Trăim în Dumnezeu! Asta ar trebui să ne facă mai atenți la viața noastră! Poți omorî în „interiorul” lui Dumnezeu? Poți desfrâna în „interiorul” Lui? Poți să fii egoist în „sânul” IUBIRII? Poți fi necinstit în „sânul” Dreptății? Poți trăi mincinos în „inima” Adevărului? Poți trăi neglijent și nepăsător în „interiorul”  Celui care S-a Jerfit pe Sine pe Cruce pentru tine și pentru întreaga umanitate?

 

Poți să scuipi în Palatul Regelui? Poți să faci mizerie în casa Împăratului? Poți ca rob să te revolți la masă cu Stăpânul?

 

Ar trebui să mulțumim permanent pentru că suntem și „respirăm” o viață din Dumnezeu, în Dumnezeu.

 

Nu e o metaforă sau o altă figură de stil. Da, trăim la propriu ÎN „interiorul” lui Dumnezeu, și asta ne-o spune chiar El:

 

„În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi.” (Ioan 14, 20)

 

Autor: Claudiu Balan

 

https://facerealumii.ro/in-dumnezeu/

 

//////////////////////////////////////////////

 

Cine L-a creat pe Dumnezeu?

DONALD JAMES BATTEN Existența lui Dumnezeu

 

Această întrebare este o obiecţie majoră a ateilor, care o folosesc pentru a îşi justifica necredinţa. Bertrand Russell (1872–1970), un faimos filosof britanic, în micul dar cunoscutul eseu “De ce nu sunt creştin”, exprima ca prima obiecţie această întrebare.(1)

 

Ateii zilelor noastre folosesc aceasta obiecţie, precum Richard Dawkins în cartea “The God Delusion” şi australianul Philip Adams, care la conferinţa globală a ateilor, ţinută la Melbourne în 2010, a declarat:

 

“Cel mai important argument în favoarea lui Dumnezeu este că trebuie să existe o Creaţie, un început… Dar obiecţia mea este simplă. Dacă Dumnezeu a fost începutul, cine L-a început pe Dumnezeu?” (2)

 

Universul a avut un început; aproape toată lumea acceptă acest lucru, din cauza faptului că legile termodinamicii o impun: universul se stinge (își pierde din energie) şi nu se poate stinge la infinit, altfel s-ar fi stins deja. Stelele nu ar mai avea energie pentru a străluci şi noi nu am mai fi aici.

 

Unii au propus o teorie conform căreia un univers ar da naştere unui alt univers, dar din nou, nu poate exista o serie infinită de astfel de naşteri şi morţi, pentru că fiecare ciclu ar avea mai puţină energie disponibilă ca ultimul şi dacă acest proces s-a întâmpla la infinit, moartea tuturor lucrurilor s-ar fi petrecut deja.

 

 

Trebuie să fi fost un început

Unul din principiile fundamentale ale logicii / ştiinţei / realităţii este principiul cauzalităţii: ceva care are un început are şi o cauză suficientă. Principiul nu este “Totul are o cauză”; Bertrand Russell l-a falsificat. Nu, principiul este “Tot ce are un început are o cauză suficientă”. Un scurt raționament de moment confirmă acest lucru: ceva ce nu are început nu are nevoie de o cauză. Mai mult, o cauză trebuie să fie suficientă, sau potrivită. “Ai fost găsit într-un câmp cu varză” nu este o explicaţie suficientă pentru existenţa ta.

 

Principiul cauzalităţii este fundamental, încât dacă eu aş spune că scaunul pe care stai, care trebuie să fi avut un început, pur şi simplu a început să existe fără nici o cauză, mi-ai putea recomanda, pe bună dreptate, un control psihiatric!

 

Ateii zilelor noastre, cărora le place să folosească cuvinte ca “raţional”, “rezonabil” şi “ştiinţific” în descrierea convingerilor lor, cred că cel mai important început dintre toate – cel al universului – nu a avut nici o cauză! Unii admit că este o problemă, dar susţin că a spune “Dumnezeu l-a creat” nu explică nimic, deoarece ar trebui să explici de unde vine Dumnezeu. Dar este aceasta o obiecţie validă?

 

Cum ar trebui să fi fost cauza universului?

Cauza universului ar fi trebuit să fie ne-materială, pentru că dacă ar fi materială / naturală, ar trebui să se supună aceloraşi legi ale descompunerii ca universul. Asta înseamnă că începutul însuşi ar fi trebuit să aibă un început şi revenim la problema ciclurilor de naştere-moarte ale universurilor. Deci cauza apariţiei universului trebuie să fi fost supranaturală, nematerială sau spirituală – o cauză în afara spatiului, materiei și timpului. O asemenea cauză nu ar fi supusă legii descompunerii şi în consecinţă nu ar avea un început. Cauza ar trebui să fie e energie (un spirit) infinit.

 

În plus, cauza universului trebuie să fie incredibil de puternică; mărimea incredibila a universului şi imensa lui energie, observate până acum, mărturisesc despre această putere; trebuie să fi existat o cauză suficientă.

 

Pentru mine asta sună a Dumnezeul Bibliei. Biblia ne revelează Creatorul ca fiind:

 

– Veșnic (infinit, etern)

 

“Mai înainte de a se fi făcut munţii şi de a se fi plăsmuit pământul şi lumea lui, din veşnicie până’n veşnicie Tu eşti.” (Psalmul 90, 2)

 

– Atotputernic

 

“A Ta este, Doamne, măreţia şi puterea şi slava şi biruinţa şi strălucirea; toate câte sunt în cer şi pe pământ sunt ale Tale; a Ta este, Doamne, împărăţia şi Tu eşti mai presus de toate, ca unul ce împărăţeşti peste toate. Bogăţia şi slava sunt de la faţa Ta şi Tu domneşti peste toate; în mâna Ta este tăria şi puterea şi în puterea Ta stă să măreşti şi să întăreşti toate.† (1 Paralipomena 29, 11–12)

 

– Spirit (nematerial)

 

“Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:24)

 

Notaţi ca Sfânta Scriptură spune “La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.” (Facerea 1, 1) Aici Dumnezeu a creat însăşi timpul. Doar Unul aflat în afara timpului, care este atemporal, sau etern, ar fi putut face asta.

 

Să întrebi de unde a apărut cineva care este etern, cineva care nu are început (“Cine l-a creat pe Dumnezeu?”) este ca şi cum ai întreba “Cu cine este căsătorit burlacul?” Este o întrebare iraţională.

 

Biblia se potriveşte cu realitatea, lucru care nu este deloc surprinzător când luam în calcul că ea pretinde să vină chiar din partea Creatorului Însuşi.

 

Două “mari începuturi” – fără nici o cauză!

Cei care îl resping pe Creator trebuie să creadă că nu doar materia a apărut fără nici o cauză; ei trebuie să creadă şi că viaţa a apărut fără nici o cauză adecvată.

 

Până şi cea mai simplă formă de viaţă mono-celulară este incredibil de complexă. O umilă bacterie este plină de nano-mașinării incredibil de complicate, având nevoie de ele pentru a trăi. (3) O celulă are nevoie de un minim de 400 de proteine diferite pentru a produce maşinile care sunt absolut necesare vieţii. (4) Cum ar putea aceste maşini bazate pe proteine să se auto-creeze, chiar dacă toate ingredientele necesare (20 de amino-acizi diferiţi) s-ar putea auto-crea? Aminoacizii, deseori mii de aminoacizi, trebuie să fie uniţi în ordinea corectă pentru ca fiecare proteină să funcţioneze.

 

Haideţi să ne gândim la una din maşinile esenţiale care copiază instrucţiunile ADN pentru a crea fiecare proteină.(5) Apoi să luăm o singură proteina componentă din acea maşină, mai puţin de 10% din total. Proteina are o lungime de 329 de aminoacizi. Care ar fi şansele de a obţine această proteină accidental, presupunând că numai şi numai aminoacizii corecţi sunt prezenţi? Calculul ar arăta aşa: 1/20 x 1/20 x 1/20… de 329 de ori! (6) Această probabilitate este de 1 la 10428… Un număr cu 428 de zerouri după 1!

 

Chiar dacă fiecare atom din univers (1080 – un număr cu 80 de zerouri) ar reprezenta un experiment pentru fiecare vibraţie moleculară posibilă (1012 pe secundă) pentru vârsta presupusa estimată de evoluţionişti a universului (14 miliarde de ani = 1018 secunde), aceasta ar permite, “numai” 10110 experimente – un număr cu un număr infinit mai mic decât necesarul pentru a avea măcar o şansă vagă de a nimeri această proteină, (7) să nu mai vorbim de restul de 400 necesare.

 

Nu este de mirare că Richard Dawkins admite ca oamenii de ştiinţă s-ar putea să nu descopere niciodată cum a apărut viaţa prin procese naturale. Totuşi, el respinge explicaţia creaţiei, din cauza motivului eronat prezentat mai sus.

 

Ce fel de cauză este suficientă pentru a explica originea vieţii? Această cauză ar trebui să fie incredibil de inteligentă – cu mult peste nivelul nostru. Ne minunam de savanţii care au descoperit nano-tehnologia celulelor vii – şi este o realizare uimitoare. Dar ce spunem despre Cel care a inventat aceste lucruri? Cu cât mai inteligent este El? Asta îmi aduce aminte de o altă caracteristică a Dumnezeului revelat în Biblie: El este omniscient (atotştiutor). Vezi Psalmul 138, 2–6 și cartea lui Isaia 40, 13–14.

 

Ştim suficiente despre Creator din creaţia Sa pentru a nu avea nicio scuză Romani 1, 18–22 spune:

 

“Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer peste toată fărădelegea şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea drept adevăr. Pentru că ceea ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu este cunoscut de către ei; fiindcă Dumnezeu le-a arătat lor. Cele nevăzute ale Lui se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca ei să fie fără cuvânt de apărare, pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni.”

 

Aici Biblia ne explică de ce oameni inteligenţi aleg să creadă lucruri imposibile – că mai întâi universul, apoi viaţa au început să existe fără nici o cauză adecvată. Ei aleg, în mod ilogic, să accepte că “cele două începuturi” nu au avut o cauză suficientă, în loc să recunoască şi să cinstească pe Creatorul tuturor lucrurilor.

 

Autor: Don Batten

Sursa: Creation.com | Who created God?

 

Traducerea: Claudiu Balan

 

Referinte şi note

 

Bertrand Russell este respectat pentru competențele sale în logica şi filozofie, în special pentru matematicile aplicate, dar dezlănţuirea sa împotriva lui Dumnezeu nu este deloc logică.

Adams P., Iluzia ateiştilor (o versiune editată a discursului ţinut de Phillip Adams la Conferinţa Globală a Ateiştilor în 2010); abc.net.au/news/stories/2010/03/19/2850137.htm

Smith C., Voiajul fantastic: Poate teoria evoluţionistă să treacă testul ştiinţei moderne? Creation 30(1): 20-23, 2007.

Acesta este minimul necesar pentru viaţa auto-reproducatoare, care este necesar înainte de apariţia teoretică a evoluţiei. Vezi Sarfati J., Cat de simplă poate fi viaţa? 14 Februarie 2006.

Polimerizarea ARN-ului. www.mun.ca/biochem/courses/3107/Lectures/Topics/RNAP_bacterial.html.

Există o mică flexibilitate în această ordine, aşa că ar putea fi mai mic de 329, dar nu cu mult mai mic, şi am ales numai 10% din maşina moleculară pentru a ilustra acest lucru. Pentru un studiu detailat despre flexibilitatea ordinii aminoacizilor în proteina funcţională vezi: Truman, R., The ubiquitin protein: chance or design? Journal of Creation 19(3):116–127, 2005.

Chiar dacă universul ar fi te 10 ori mai mare şi de 10 ori mai vechi, numărul experimentelor posibile ajunge la 10112. Oricum ai jongla cu cifrele, numărul experimentelor posibile este mult prea mic.

 

https://facerealumii.ro/cine-creat-dumnezeu/

 

//////////////////////////////////////////////

 

Dr. Jack Cuozzo: „Biblia este exactă atunci când descrie timpul și faptele istorice sau științifice”

 

CUOZZO JACK

50 de oameni de știință creaționiști

 

Vă prezentăm pe site-ul nostru o serie de 50 personalități, doctori în știință, care cred în Dumnezeu, Creatorul întregului Univers. Acest articol face parte din cartea In six days în care fiecare om de știință are dedicat un capitol în care-și expune părerea sa despre motivul pentru care susține literal creația, așa cum este expusă în Biblie.

 

Dr. Jack Cuozzo, cercetător ortodont

 

Jack Cuozzo

Dr. Cuozzo este cercetător ortodont și șef al secției ortodontice, spitalul Mountainside, Montclair, New Jersey. S-a specializat în biologie la Universitatea Georgetown și are un doctorat de la Universitatea din Pennsylvania și un masterat în biologie orală de la Universitatea Loyola, Chicago, Illinois. Dr. Cuozzo a realizat primele radiografii cefalometrice (ortodontice) ale fosilelor omului de Neanderthal în Franța și, ulterior, în multe alte țări. El a publicat o serie de articole despre de origini dintr-o perspectivă biblică și o carte, Buried Alive.[1] El a fost membru al Asociației Americane a Ortodonților timp de peste 30 de ani.

 

În timp ce studiam cu Francis Schaeffer în vara anului 1977, am aflat expresia „adevăr adevărat”. Dr. Schaeffer a inventat această expresie din cauza lipsei de respect pe care cuvântul adevăr o impune. El a spus că nu este o tautologie, ci o necesitate. Absolutele, inclusiv cele din primele capitole din Facere, nu sunt eligibile. Ele există doar în construcțiile imaginare din mintea bărbaților. Știam bine aceasta pentru că aveam destul de multe dintre aceste imagini mentale în mintea mea, în 1975. În acel an, adevărul m-a eliberat de păcatul meu și a început să mă elibereze de aceste imagini mentale referitoare la începutul omenirii.

 

În 1975, am înțeles incomplet aceste fapte, dar totuși mi-am plecat genunchii, mi-am plecat capul și i-am dat lui Iisus inima mea. Atunci a început lupta pentru întreaga mea minte. Ideile evolutive din trecutul meu au început să mă apese. Mi s-a părut că întregul meu trecut științific educațional s-a ridicat și mi-a provocat acceptarea literală a relatării Facerii despre creație și Cădere. Acest lucru se va întâmpla cu siguranță oricui a înghițit doze mari de știință modernă și a citit Biblia așa cum a fost scrisă.

 

Astfel, a început războiul pentru întreaga mea minte și nu cred că am fost primul sau voi fi ultimul care a parcurs acest drum. Interpretarea biblică și pașnică a originii omului a fost în contrast direct cu milioanele de ani de vărsare de sânge și violență care ar fi caracterizat o lume aflată în plină evoluție. Dilema mea era reală și credința mea era amenințată. Au existat milioane de ani de vărsare de sânge în Grădina Edenului înainte de păcat? Biblia arată foarte clar: răspunsul este nu, pentru că au fost șase dimineți și șase seri, timp în care toate au fost „bune foarte”.

 

Cu toate acestea, am continuat să-mi pun la îndoială credința într-o interpretare literală a Facerii. Așadar, în 1979, după doi ani de studii în paleoantropologie și Biblie, și cu ajutorul și încurajarea doctorului Wilton M. Krogman, am început un studiu al omului fosilizat în Europa. (Dr. Krogman a fost antropologul criminalist care a identificat rămășițele lui Hitler la Berlin la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.) Prima mea destinație în 1979 a fost Paris, Franța, casa multor fosile ale omului de Neanderthal.

 

Ni s-au împrumutat un aparat sofisticat cu raze X și un apartament. Din fericire, asistentul de la Musée de l’Homme mi-a permis să lucrez cu acele rămășițe prețioase ale omului  de Neanderthal. Părinții săi au fost salvați de soldații americani după invazia Normandiei. El a spus că le datorează americanilor o favoare și eu am fost beneficiarul acestei favori. Nouăsprezece ani și multe muzee după aceea, încă resimt șocul față de ceea ce am găsit. A fost depus efort de către mulți paleoantropologi pentru a „ajusta” fosilele ca să indice mai degrabă gloria evoluției decât slava lui Dumnezeu.

 

Am constatat că neanderthalienii au trăit o viață mai lungă decât noi și copiii lor au avut perioade de maturizare mai lungi decât copiii moderni.[2] Se pare, de asemenea, că au fost oameni care au locuit în Europa și Orientul Apropiat mult mai târziu decât se presupunea anterior și nu acum 200 mii până la 30 de mii de ani în urmă. Prin studii anatomice și o serie de radiografii standardizate similare celor utilizate de ortodonții din întreaga lume, am reușit să calculez durata de viață neanderthaliană în sud-vestul Franței, între 250 și 300 de ani. De asemenea, am reușit să descopăr câteva construcții greșite ale oaselor care au împiedicat o interpretare științifică bună a acestor rămășițe.[3] Aceste informații pot fi găsite în cartea mea intitulată Buried Alive.[4]

 

Majoritatea oamenilor știu că Biblia spune despre primii oameni din istoria noastră că au trăit sute de ani. Acest lucru este adevărat, cu sau fără cercetarea mea,. Cu toate acestea, sper ca, cunoașterea rămășițelor unor astfel de oameni să ajute generația noastră educată să-l iubească mai mult pe Dumnezeu și să depășească provocările credinței lor. Am constatat că Biblia este exactă atunci când descrie timpul și faptele istorice sau științifice. Acesta este motivul pentru care cred într-o creație literală de șase zile.

 

 

Autor: Jack Cuozzo

Editat de: Dr John Ashton

Sursa: Creation.com | In Six Days – Why 50 Scientists Choose to Believe in Creation

 

Traducător: Cristian Monea

 

[1] Jack Cuozzo, Buried Alive, Master Books, Inc., Green Forest, AR, 1998.

 

[2] Jack Cuozzo, Earlier Orthondontic Intervention: A View from Prehistory, Journal of New Jersey Dental Association 58(4), Toamna 1987.

 

[3] Jack Cuozzo, Neanderthal children’s fossils: Reconstruction and interpretation distorted by assumptions, Journal of Creation 8(2): 166–178, 1994.

 

[4] Cuozzo, Buried Alive.

 

https://facerealumii.ro/jack-cuozzo/

 

/////////////////////////////////////////////

Cele mai mari genii ale lumii au mărturisit pe Dumnezeu

 

https://facerealumii.ro/mari-genii-dumnezeu/

 

MONAHUL SERGHIE

Savanți creștini

 

Când găsesc un fapt cât de mic care infirmă teoria, abandonez teoria și păstrez faptul. (Dr. Neurolog Gheorghe Marinescu)

 

Cei mai mari savanți, cercetători, inventatori, nu s-au rușinat să mărturisească adevărul.  Credința în adevăratul Dumnezeu nu a însemnat o reprimare a rațiunii, ci o implicare responsabilă cu frică de Dumnezeu în munca sau actul inovator, așa încât rezultatul cercetării sau produsul să fie folosit de oameni în scop benefic. Practic, și cercetătorul ateu cu verticalitate deontologică își poate depăși ideologia, prezentând adevărul științific netrunchiat, dacă nu este un extremist.

 

Un model de om de știință nevirusat ideologic rămâne și marele doctor român neurolog Gheorghe Marinescu, pentru care adevărul e mai presus de dogmă, prin fraza celebră lăsată posterității:

 

„…când găsesc un fapt cât de mic care infirmă teoria, abandonez teoria și păstrez faptul.” 

 

Despre marele savant * Louis Pasteur , creatorul microbiologiei, nu se poate vorbi decât la superlativ. El este cel ce a profețit:

[1]„Va veni ziua când se va râde de prostia filozofiei noastre materialiste. Cu cât mai mult studiez eu natura, cu atât mai adânc mă cuprinde o uimire față de lucrurile Creatorului. În timpul lucrărilor mele de laborator, eu mă rog.”

 

A fost un călugăr în alb. S-a născut în 1822 la Dole, regiunea Jura din Franța. La colegiul din Arbois își cizelează talentul în pictură. Dezamăgit de lipsa de interes al criticilor de artă față de lucrările sale artistice își ia bacalaureatul în litere în 1840, și apoi, după un eșec, în 1842, pe cel în științe matematice. Continuă studiile la École Normale Supérieure(1843-1847), susținând două teze, una de chimie și alta de fizică. Aprofundează cercetările în domeniul cristalografiei și descoperă fenomenul izomeriei.

 

În calitate de profesor la Facultatea de Științe din Lille face o descoperire importantă, demonstrând că levurile de drojdie de bere sunt ființe vii care determină procesul de fermentație. Încălzind vinurile la 400 C, celulele de drojdie sunt distruse. Astfel, savantul a pus bazele tehnologiei simple de păstrare a vinurilor o perioadă mai îndelungată, numită după numele său, pasteurizare.

 

Cu ajutorul experiențelor făcute în laboratorul său, aneantizează fanteziile materialiste ale teoriei generației spontane(din păcate simptomul irațional relict, și astăzi este înscris, printre rânduri, în toate manualele și cursurile universitare de biologie, de zoologie, în cărțile de promovare a evoluționismului, sfidând adevărata știință).

 

Începe o muncă asiduuă în domeniul microbiologiei, descoperind un tratament contra unei maladii ce decima viermii de mătase, iar, în 1881, alături de colaboratorii săi, pune la punct un vaccin împotriva holerei. Începând cu anul 1880 lucrează intens pentru a crea un alt vaccin contra turbării. La 6 iunie 1885 truda sa va fi încununată de o răsplată binemeritată. Ca urmare a succeselor sale în domeniul microbiologiei, Academia de Științe a Franței aprobă crearea unui institut de cercetare destinat tratării turbării, dar și  altor boli contagioase.

 

Doctor în Științe al Universității din Paris, savantul creștin, românul* Nicolae C. Paulescu (1869-1931) onorează patrimoniul științific național și mondial al oamenilor de știință. Toată viața și-a închinat-o muncii de cercetare pentru binele semenilor săi și de propovăduire a Cuvântului lui Dumnezeu. Deși i s-au propus mai multe variante de căsătorii excelente a preferat o viață solitară de geniu, detașat de caracterul mercantil al lumii în care trăia. Împreună cu celebrul clinician anatomo-patolog Étienne Lancereaux publică în 1903, 1906 și 1912, trei Tratate de Medicină, cele mai complexe din acea vreme. Revista Archives Internationales de Physiologie (Liège), din august 1921, face cunoscut lumii, prin savantul român N.C.Paulescu, memoriul complet despre descoperirea tratamentului antidiabetic.

În februarie 1922, doi tineri cercetători canadieni, necunoscuți în media științifică internațională, F.C.Banting și C.H. Best, lucrând în laboratorul de fiziologie al profesorului J.J.Mac Leod de la Universitatea din Toronto publică aceeași descoperire, ignorând total primatul cronologic al savantului Paulescu. Subiectivitatea ignobilă a ocultei unor diriguitori din Comitetul Director al Premiului Nobel l-au privat de distincția care i se cuvenea în mod corect.

 

Cât a trăit, savantul N.C. Paulescu a interrelaționat profund cercetarea științifică de credința în Dumnezeu, mărturisindu-l pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, adevăratul Mântuitor al lumii:

 

 [2]„A demonstra existența unei cauze prime a vieții, imateriale, unice și infinit înțelepte- iată limita sublimă la care ajunge fiziologia. Această cauză primă este Dumnezeu. Omul de știință nu se poate mulțumi să zică: Credo in Deum (Cred în Dumnezeu). El trebuie să afirme Scio Deum este (Știu că Dumnezeu există).”

 

Gândirea necenzurată de tot felul de idei, ipoteze, teorii, credințe este cea de dorit de orice om înzestrat de Dumnezeu cu rațiune. Odată eliberat de sindromul prejudecățiilor, orice om, dacă îl caută sincer pe Dumnezeu, cu siguranță îl va găsi. Singura cenzură obligatorie, experimentată istoric, ce ar trebui să ne călăuzească în fiecare moment, este cea a adevăratului sacru expus în Noul Testament de Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos.

 

Statistica arată că cei mai mari oameni de știință au avut o conștiință religioasă. Efortul ateilor de a demonstra contrariul este lamentabil.

 

[…]

 

Omul care trăiește și se călăuzește după înțelepciunea dumnezeiască devine generatorul tuturor energiilor pozitive psihice,  în raport cu semenii săi,  un făuritor de bunuri materiale și spirituale. Cu cât sunt mai mulți oameni înțelepți, cu frică de Dumnezeu, cu atât cresc siguranța și stabilitatea socială, iradiind pozitiv  societatea, cultura și civilizația umană.

 

Mulţimea înţelepţilor este mântuirea lumii. (Înțelepciunea lui Solomon 6:24)

 

Inteligența conștientă, coordonatoare și responsabilă de acțiunele săvârșite, este influențată de  Duhul cel Bun sau cel rău, impropriați prin cultivarea adevăratului sacru sau adorarea satanei și se prezintă cu o impregnare a spațiului și a materiei.

 

Când intri într-un muzeu al holocaustului sau într-un fost lagăr comunist, psihicul se înfioară (vezi pe internet locuri malefice pe Pământ, unde oamenii nu pot să viețuiască), dar dacăte afli într-o casă, instituție, biserică sau mănăstire, în care domnește duhul păcii, această pace se va transmite observatorului, ca o plăcere psihică relaxantă.

 

Istoria a înregistrat figurile sinistre ale intelectualilor întunericului, făuritori ai răului generalizat, dar și mulți oameni de știință neîndoctrinați cu duhul evoluționist-marxist-leninist-polpotist etc, cel care blochează gândirea liberă, specialist în construcția lagărelor de concentrare  și inovator  de crime terifiante.

 

Dintre marii oameni de știință creaționiști, elite ale umanității, făuritori de discipline științifice ce stau la baza științelor tehnologice de astăzi, să ne mai reamintim doar de câteva personalități, savanți nu de cabinet, ci pioneri ai științei consacrate istoric:

 

[3]*Galileo Galilei, astronom, matematician și fizician renascentist italian a întemeiat mecanica clasică și metoda experimentală în știință. S-a născut pe 15 februarie 1564 la Pisa, Italia, fiind primul dintre cei șase copii. Tatăl său, Vincenzo Galilei, a fost muzician și un bun cântăreț la lăută.

 

După  8 ani, familia s-a mutat la Florența. Galileo  își începe educația la 4 ani, cu pedagogul Jacopo Borghini, după care părinții îl înscriu la școala din Mănăstirea Camaldolese de la Vallombrosa, la 35 km sud-est de Florența. La insistența tatălui său s-a înscris la Universitatea din Pisa pentru a studia medicina. Nu a încheiat studiile medicale, deoarece pasiunea pentru matematică era mai mare, așa că optează pentru cercetările în domeniul științelor matematice. După absolvirea universității, în 1589 și-a găsit un post la catedra de matematică din orașul studenției. Tatăl său a murit în 1591. Galileo a trebuit să aibă grijă de fratele său mai mic Michelagnolo. Oferindu-i-se oportunitatea de a exersa ca mare pedagog, în calitate de profesor, în 1592, pleacă la Universitatea din Padova, unde va preda geometrie, mecanică și astronomie, până în 1610.

 

Perioada de profesorat a fost prolifică pentru Galileo. Eforturile concentrate în cercetare îi aduc satisfacția unor descoperiri semnificative atât în domeniile științei pure,  astronomie și cinematica mișcării cât și în cele ale științei aplicate, îmbunătățind  performanțele telescopului.

 

La 20 de ani, măsurând cu propriul puls timpul oscilațiilor provocate candelabrului din catedrala din Pisa, descoperă Legea izocronismului micilor oscilații. A făcut experiențe privind căderea corpurilor din turnul înclinat al catedralei și a urmărit mișcarea corpurilor pe planul înclinat, determinând timpii cu ajutorul unei clepsidre cu apă. Mișcarea obiectelor uniform accelerate, predată în aproape toate cursurile de fizică la nivel de liceu și început de facultate, a fost studiată de Galileo ca subiect al cinematicii. Contribuțiile sale la astronomia observațională includ confirmarea prin telescop a fazelor planetei Venus, descoperirea celor mai mari patru sateliți ai lui Jupiter, denumiți ulterior în cinstea sa, sateliți galileeni. A făcut observații și a analizat petele solare. Galileo a mai adus contribuții importante în tehnica de construcție a busolelor.

 

Concluzia investigațiilor sale în domeniul astronomiei l-a determinat să apere cu fermitate heliocentrismul. Susținerea de către savant a teoriei lui Copernic a produs controverse în epocă, o mare majoritate a filosofilor și a astronomilor, încă admiteau (cel puțin declarativ) viziunea geocentrică, cum că Pământul ar fi centrul universului. Biserica Vaticanului, în februarie 1616,  a condamnat heliocentrismul, ca fiind „fals și contrar Scripturii”.  Somat și avertizat de instituția justițiară supremă catolică Inchiziția să abandoneze teoria heliocentrismului, Galileo Galilei  acceptă negația, dar în  lucrarea sa, Dialog despre cele două sisteme principale ale lumii, publicată în 1632, revine din nou pe poziția sprijinului necondiționat al teoriei lui Copernic.  Din nou este judecat de Inchiziție, găsit „vehement suspect de erezie”, obligat, în urma amenințărilor, să-și retracteze opțiunea este condamnat cu arest la domiciliu. Din cauza obtuzității spiritelor întunericului, acei conducători ai Inchiziției, își publică în Olanda, în 1638, cartea sa Tratat despre mecanica mișcărilor. Moare în 8 ianuarie 1642 la Pisa.

 

Galileo considera legile naturii  texturate în legi matematice. Afirmația verificată empiric și istoric este o axiomă. Deși a încercat să rămână loial Bisericii Catolice, urmarea rezultatelor experimentale l-a condus la respingerea supunerii oarbe față de autoritatea acesteia, mai ales, în chestiunile științifice. Atitudinea sa a fost urmată și de alți oameni de știință, finalizând, în timp, la separarea științei de filosofie și de religie, un progres semnificativ al gândirii umane.

 

Blamat de fundamentalismul religios al vremii sale nu abandonează credința creștină. Într-o scrisoare adresată unui prieten face următoarea remarcă:

 

,,Sfânta Scriptură și natura vin amândouă de la Dumnezeu; aceea ca un dar al Sfântului Duh, aceasta ca o înfăptuire a poruncilor Lui divine.”

 

[4]*Isaac Newton, unul dintre cei mai mari savanți ai lumii, pune bazele fizicii clasice, deschizând studiul mecanicii și opticii, din care s-au dezvoltat ramurile fizicilor moderne. S-a născut în ziua de  25 decembrie 1642, în satul Woolsthorpe, situat la 10 km sud de orășelul Grantham, în apropierea țărmului răsăritean al Angliei. Copilul Isaac a fost născut prematur la 7 luni, în familia unui mic fermier. O perioada de timp a suferit de debilitate, familia credea că va muri. Totuși micuțul s-a însănătoșit miraculos, trăind fără să se îmbolnăvească până la 84 de ani.

 

Când a împlinit 12 ani a fost înscris la școala din orașul Grantham, unde a stat în gazdă la un farmacist, cel care, în timpul liber, l-a învățat să facă experiențe cu substanțe chimice. Spiritul lui iscoditor l-a condus spre cercetare, rămânând atașat  toată viața de experimente, în domenii tehnice diverse.

 

Pentru Isaac, începutul studiului școlar a fost destul de timid și de anevoios. Se situa printre ultimii elevi la învățătură. Cel mai bun elev din clasă era și cel mai bătăuș, umilind și  lovind colegii. Isaac se autosugestionează, își activează pozitiv psihicul și, într-o zi își ia revanșa învingându-l pe trufașul clasei, nu numai fizic dar și în procesul de acumulare a cunoștiințelor. Astfel, ajunge cel mai bun elev din școală.

 

În 1681 se înscrie la celebra Universitate Trinity College din Cambridge. Ciuma izbucnită la Londra obligă autoritățile să introducă starea de carantină în toate instituțile publice. Toți studenți sunt trimiși acasă. Timp de 18 luni, cât a stat în satul său natal, Newton s-a implicat într-un studiu foarte profund al matematicii și al legilor din natură. Descoperă regula de reducere a oricărui rang (putere) a unui binom la o serie (teorema binomului lui Newton), calculul diferențial, calculul integral și legea gravitației.

 

Pe când avea 26 ani Newton își ia doctoratul în litere, iar după un an este acceptat ca profesor la Trinity College. Între ani 1669-1670 construiește un telescop reflector, îl prezintă societății regale, astfel este admis ca membru de onoare al acestei instituții.

 

A  fost unul din cei mai renumiți oameni de știință ai vremii sale, alchimist, teolog, mistic, matematician, fizician și astronom, președinte al Royal Society. Este savantul aflat la originea teoriilor științifice care vor revoluționa știința, în domeniul opticii, matematicii și în special al mecanicii. Prin lucrarea Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, în care a descris Legea atracției universale și, prin studierea legilor mișcării corpurilor, a pus bazele mecanicii clasice.

 

Newton a demonstrat matematic că legile naturii guvernează atât mișcarea globului terestru, cât și mișcarea altor corpuri cerești, arătând că orbitele pot fi nu numai eliptice, dar și hiperbolice sau parabolice. Tot el a confirmat că lumina albă este  compusă din radiații monocromatice. Datorită lucrărilor de știință publicate și a invențiilor brevetate în Anglia, în 1700 Academia de Știință din Paris îl alege ca membru, fiind printre puținii străini admiși în cadrul ei.

 

În 1694 este admis pe postul de controlor al Monetăriei Statului. Calitatea  de foarte bun contabil face ca Newton să redreseze complet situația monetară a Angliei, astfel că în 1699 este avansat în funcția de director al Monetăriei Naționale a Angliei.

 

Nu s-a căsătorit niciodată, nepoata sa Ecaterina s-a ocupat cu toate cele necesare căminului. Moare  în 1727 la vârsta de 84 de ani și 2 luni.

 

Are contribuții foarte importante în matematică, inventează calculul infinitezimal (Independent de Newton, matematicianul, logicianul și filozoful Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1760), fondatorul Academiei de Științe din Berlin), scrie despre calculul infinitezimal  și  publică formula binomului (care îi poartă numele), construiește primul telescop cu oglindă. Descoperă Legea gravitației universale, punând bazele mecanicii cerești. Dotat cu inteligența cea bună, în cartea sa Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, mărturisește pe Dumnezeu ca și Cauză a cauzelor:

 

„Un dumnezeu fără suveranitate, fără providență și fără scop în operele Sale nu ar fi decât destinul sau natura. Or, dintr-o necesitate metafizică oarbă, care este pretutindeni și întotdeauna aceeași, nu s-ar putea naște nici o variațiune. Toată acestă diversitate creată după locuri și după  timpuri, care constituie ordinea și viața universului, n-a putut să fie produsă decât prin cugetarea și voința unei ființe care este în mod necesar existentă prin sine însăși.”

 

[5]Johannes Kepler, născut la 27 decembrie 1571, în Weil der Stadt, Württemberg, Germania,  a studiat, începând cu anul 1591, teologia la Universitatea din Tübingen. Înclinația pentru matematică a fost mai puternică și de aceea declină postul de preot protestant, acceptând în 1594 funcția de profesor de matematică și astronomie la Universitatea din Graz, Austria.

 

Aici se dedică studiului explicării depărtării dintre orbitele celor 5 planete cunoscute în acel timp (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn). Kepler ajunge la concluzia că soarele exercită o forță care scade proporțional o dată cu îndepărtarea de o planetă: „Planetele se mișcă în consecință pe o traiectorie eliptică, în centrul căreia se găsește soarele”(prima  lege a mișcării planetelor).

 

În 1600 savantul pleacă din  Graz la Praga ca asistent al profesorului olandez Tycho Brahe, astronom al curții împăratului Rudolf al II-lea. După moartea lui Brahe în anul 1601, Kepler se instalează ca matematician și astronom imperial. În 1604 studiază Supernova 1604 și publică observațiile sale în lucrarea De Stella nova in pede Serpentarii. În 1609 publică lucrarea Astronomia Nova  în care dezbate rezultatele cercetărilor asupra elipsei planetei Marte, enunțând a doua lege: „Cu cât o planetă este mai aproape de Soare, cu atât se mișcă mai repede”.

 

Kepler se reîntoarce în Austria și se stabilește în orașul Linz. Aici îi apare lucrarea Harmonices Mundi. În ultimul capitol al acestei cărți semnalează a treia lege a mișcării planetelor: „Pătratul timpului de revoluție este proporțional cu puterea a treia a distanței medii dintre o planetă și Soare”.

 

Războiul de 30 de ani a fost pentru savant o perioadă de stres continuu, ca să-și salveze viața a trebuit să se refugieze în zone neutre. Mama sa a fost acuzată de vrăjitorie și arestată. Cu relațiile pe care le avea în clerul catolic reușește să o  elibereze, dar torturile din perioada de detenție îi vor provoca moartea, după un an.

 

Deși a trăit într-o epocă de intoleranță a luptelor dintre catolici și protestanți, din timpul războiului de treizeci de ani, Kepler n-a devenit ateu, în cartea sa, Armonia lumilor, scrie, smerindu-se, un adevărat imn de mulțumire și de slavă lui Dumnezeu:

 

„Îți mulțumesc Creatorule și Doamne, că ne-ai dăruit aceste bucurii prin creația Ta și ne-ai desfătat prin operele mâinilor Tale. Eu am făcut cunoscut strălucirea operelor Tale pe cât spiritul meu mărginit a putut să prindă din infinitatea Ta. Unde am zis ceva ce-i nedemn de Tine sau am fost silit să năzuiesc la propria mea glorie, aceasta iartă-mi-o cu milostivire”.

 

Finalul scrierii este apoteotic:

 

„Mare este Domnul nostru și mare este tăria Lui, și priceperii Lui nu este număr. Lăudați-L pe El soare lună și planete, în orice limbă cântați cântarea voastră de laudă. Slăviți-L  voi armonii cerești, precum și voi, întăritorii adevărurilor Sale celor nedezvăluite …Iar tu, suflete al meu, în toată viața ta, să cânți mărirea Domnului. De la El, prin El și spre El merg toate lucrurile văzute și nevăzute. Lui, numai Lui I se cuvine slavă și mărire în vecii vecilor! Amin.”

 

Ultima sa operă importantă, apărută în 1627, este Tabulae Rudolfinae, care l-a inspirat și pe Isaac Newton, va constitui baza oricărui calcul astronomic pentru următorii 200 de ani. De asemenea Kepler mai aduce contribuții importante în determinarea volumelor prin calcul integral, pune bazele critalografiei, iar în domeniul opticii introduce invenția ce se va impune cu denumirea: luneta lui Kepler.

 

Johannes Kepler a murit la 15 noiembrie 1630 în Regensburg, Germania.

 

[6]Sir Frederick William Herschel (1738-1822),  un alt savant german creaționist nu eludează subiectul despre Adevărul absolut. Primește mai întâi o educație muzicală de la tatăl său care era angajat în armată, un foarte bun muzician și instrumentist, știa să cânte la vioară și oboi. Moștenește  talentul muzical de la tată și,  la vârsta de 14 de ani intră în rândurile gărzii hanoveriene ca oboist. Legăturile regale stabilite între principatul Hanovra și monarhia britanică îi permite să plece să se adăpostească în Anglia, ca urmare a invaziei franceze(Războiul de 7 ani).

 

Nu-i place viața cazonă, preferă să lucreze ca și copist muzical la Londra. În 1758 obține postul de director de concerte la Edinburg. Având cunoștiințe temeinice și la orgă, în 1765 este angajat în Halifax și, în anul următor,  în Bath. Profesionalismul său în domeniul muzical îl propulsează în 1771 ca membru în Societatea Regală.

 

Dotat cu o inteligență sclipitoare Herschel schimbă registrul muzical  cu studii aprofundate în  matematică și astronomie. Inventează un nou tip  de telescop, pe care îl fixează în grădina sa, cu ajutorul căruia reușește să descopere la 13 martie 1781 planeta Uranus. Referințele sale astronomice îl fac celebru și este numit de către regele George al III-lea, astronom la curtea regală. Puterea de mărire a telescopului construit de el îi permite să dezvăluie mișcarea sistemului solar față de celelalte stele din Calea Lactee.

 

La 11 ianuarie 1787 descoperă doi sateliți ai planetei Uranus: Titania și Oberon, iar peste doi ani observă calotele polare a planetei Marte și doi sateliți ai planetei Saturn: Mimas și Enceladus. În 1800 face cunoscut lumii științifice radiațiile calorice, numite astăzi radiații infraroșii. Este primul om de știință care menționează în domeniul astronomiei, existența  stelelor binare(1802).

 

Herschel pune bazele moderne ale astronomiei galactice. Inteligența liberă îl conduce spre adevărul absolut.

 

„Cu cât se lărgește mai mult câmpul științei, cu atât  mai numeroase și mai sigure devin argumentele despre existența eternă a unei înțelepciuni creatore și atotputernice. Geologi, matematicieni, astronomi, naturaliști, toți au depus piatra lor la acest templu al științei, templu ridicat de Însuși Dumnezeu.”

 

Vezi și 15 mari savanți creștini care au crezut în Dumnezeu

 

Să ne mai amintim și de alți savanți neidiologizați, care au crezut în Dumnezeu (nu capete pătrate, nu nebuni, nu ultimii deluvieni, nu proști), și onorează patrimoniul mondial al întemeietorilor de științe:

 

Lord Rayleigh(1842-1919) -Analiza dimensională și analiza modelelor;

 

Georges Cuvier(1769-1832)-Anatomia comparată;

 

Carolus Linnaeus(1707-1778)-Biologia sistematică;

 

Robert Boyle(1627-1691)-Chimia clasică;

 

Willliam Ramsay(1852-1916)-Chimia izotopică;

 

James Clerk Maxwell(1831-1879)-Electrodinamica;

 

Michael Faraday(1791-1867)-Electromagnetica;

 

Lord Kelvin(1824-1907)-Termodinamica;

 

Ambrose Fleming(1849-1945)-Electronica;

 

Matthew Maury(1806-1873)-Oceanografia;

 

Rudolph Virchow(1821-1902)-Patologia;

 

James Joule(1818-1889)-Termodinamica reversibilă;

 

Charles Babbage(1792-1871)-Tehnologia calculatoarelor;

 

George Stokes(1819-1903)-Mecanica fluidelor.

 

Mulți alți savanți și cercetători eminenți (mii), binefăcători ai omenirii prin operele și invențile lor au adus contribuții importante la patrimoniul mondial al culturii, depunând mărturii despre Creatorul celor văzute și nevăzute.

 

Majoritatea elitelor creatoare de valori materiale și spirituale ale istoriei au impulsionat progresul umanității, călăuzindu-se de acea înțelepciune bună, componentă a inteligenței, înmiresmată cu frica pozitivă de Dumnezeu.

 

De ce fundamentaliștii atei din Consiliul Europei și din Congresul American n-au respect față de adevărații oameni de știință? Răspunsul este simplu. Gândirea liberă și-au virusat-o cu o ideologie atee extremistă ce provoacă scurt circuite pe configurațiile logice de pe cortex.

 

Convingerea cercetătorilor evoluționiști că zeița mama Natura și zeul tatăl Orbul hazard (ceasornicarul orb), înarmați cu întâmplările de necesitate, selecția naturală, lupta pentru existență, mutațiile benigne (pleonasm evoluționist) etc., sunt cauzele inteligente în conceperea văzutului și nevăzutului, presupune apartenența la un sistem idolatru, la un fetișism și animism ce dezonorează rațiunea, respectiv știința.

 

Experiența umană, logica matematică corectă, bunul-simț legiferează, ca un corolar al principiului cosmic al cauzalității, că: nu există plan fără planificator, organizare fără organizator, inteligență în afara inteligenței (cea dintâi trebuie să fie superioară inteligenței efect).

 

Evoluția istorică a inteligenței omului este o consecință a limbajului. Cuvântul este unitatea fundamentală a inteligenței umane. Științele exacte precum: matematicile, fizicile, chimiile și toate disciplinele tehnologice s-au dezvoltat raportându-se mereu la un algoritm logic de imbricare a cuvintelor finalizate în idei sau scheme logice de calcul.

 

Operațiile formale de comparare, clasificare, numerație, calcul, punere în relații, nu sunt eficiente decât într-o setare a cuvintelor exprimate în operatori  logici pentru a expoza în deducții, inducții, analize, sinteze, abstractizări și generalizări. Și alte informații nonverbale despre simboluri, culori sau sunete sunt asociate cu un cod al cuvintelor depozitate și înregistrate în memoria generală.

 

Omul a ajuns stăpânul acestei planete nu datorită factorilor genetici ai evoluției și  factorilor ecologici ai evoluției, declamați în toate cărțile de biologie, sau, în media manipulată cu abilitate, în ciuda adevărului, de magnații atei – fie de dreapta, fie de stânga-, ci a inteligenței cu care a fost programat de Creator.

 

A nu se uita pledoaria pentru inteligență: selecția naturală, lupta pentru existență și toți factorii neodarwiniști menționați sunt rezultatele activității inteligențelor de la cockpitul viului, din flora și fauna planetară… iar inteligențele sunt de o complexitate ireductibilă. Deci evoluția graduală, pas cu pas, sau alte formulări hilare sunt cele mai mari înșelătorii introduse în știință de ateii darwiniști.

 

Reamintesc că această carte se adresează, în mod special elevilor, studenților, intelectualilor și tuturor oamenilor dotați cu inteligența liberă, care au predispoziții inteligente pentru a căuta adevărul și de a nu se lăsa înșelați de falsul și minciuna concepțiilor ateiste care îngenunchează adevărata știință de dragul duhului credinței lor.

 

Dacă ne referim doar la categoriile inteligente de deplasare: mișcare pentru odihnă, mâncare, reproducere, mișcare pentru refugiu în caz de calamități, mișcare pentru recunoașterea terenului, mișcare pentru joc, mișcare pentru atac etc, toate aceste motivații de acțiuni  ale unui organism viu, mai mult sau mai puțin complexe, se fac în urma înregistrării și prelucrării informaților la nivelul creierului, dacă există, sau la nivelul micului sistem suprarațional neuronal, după ce s-au prelucrat și analizat conștient informațiile senzoriale.

 

Nu organul handicapat, nu organul finalizat a creat funcția- a se documenta din scenariul dezolant din teoria darwinismului sau handicapurilor triumfătoare – ci, mai întâi, inteligența suprarațională a configurat pe cortex matriciile bioenergetice ale organelor necesare funcționării oricărui organism, apoi le-a programat să activeze în perioadele de timp, înregistrate în cartea biotehnică a oricărui organism. În funcție de corectitudinea bioenergetică a configurațiilor de pe creier se dezvoltă cronologic sănătos orice organ și sisteme de organe ce alcătuiesc întregul ființial.

 

Autor: Monahul Serghie

Sursa: Dumnezeu o certitudine, p. 37-48

 

[1] Ilarion V. Felea-Religia culturii– Edit. Episcopiei Ortodoxe Române a Aradului, Arad, 1994, pg 83.

 

[2] Răzvan Codrescu-Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Știința Mărturisitoare, Edit. Christiana, București, 2009;

 

 Dr. N. C. Paulescu-Noțiunile Suflet și Dumnezeu în Fiziologie, ediție îngrijită de Dr.V. Trifu- Edit. Credința Strămoșească, București, 2007.

 

[3] Sursele 21, 22 și *Pr. Iova Firca-Cosmogonia biblică și teoriile științifice. Edit. Anastasia, 1998;

 

*Henry  M. Morris- Bazele biblice ale științei moderne, Societatea Misionară Română Wheaton, Illinois U.S.A.1993;

 

*Henry  M. Morris, Gary E. Parker-Introducere în Știința Creaționistă, Edit. Anastasia, București, 2000;

 

*www Petru Popovici-Biblia este totuși adevărată;

 

*Răzvan Codrescu-Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Știința Mărturisitoare, Edit. Christiana, București, 2009;

 

*Dr. N. C: Paulescu-Noțiunile Suflet și Dumnezeu în Fiziologie, ediție îngrijită de Dr.V. Trifu- Edit. Credința Strămoșească, București, 2007.

 

[4] Sursele 23.

 

[5] *sursele 23.

 

[6] Sursele 23.

 

https://facerealumii.ro/mari-genii-dumnezeu/

 

 

 

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

……Epistola întâi a lui Ioan – Capitolul 4, de F. B. Hole; Dovada că Duhul Sfânt locuiește în noi (1Ioan 3.24-4.6); Adevărata viţă-Ioan 15.1-8,de  William Wooldridge Fereday; Adevăratul iudeu şi Israelul lui Dumnezeu- Dirk Schürmann; Stăpânitorul lumii – Satan „stăpânitorul pământului”; Despre aruncările și căderile lui satan! Cum a fost biruită puterea satanei?de J. T. Mawson; Marea Luptă; Iazul de foc și pucioasă; Prorocii mincinosi; Apocalipsa 20b – Lucrurile de la urmă: legarea lui Satana, cea dintâi înviere, Împărăția de o mie de ani, de Daniel Branzei; 19 Versete biblice despre Diavol; Iadul Vesnic, de Alin Lolos;

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

 

 

 

 

Iadul Vesnic, de Alin Lolos

 

 

Toti crestinii adevarati sunt fericiti si sunt liberi de mania lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu ne-a dat HAR prin faptul ca HRISTOS a fost zdrobit de MANIA TATALUI CA Noi SA FIM LIBERI DE MANIA LUI. Isaia 53:10 Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui.

 

La multi nu le place ce aud, dar priviti ce spune chiar PAVEL :

 

Romani 5:1 Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.

 

  1. Deci cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu.

 

  1. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.

 

Acum vreau sa va intreb, la ce impacare se refera aici ? Dumnezeu nu ne putea accepta langa EL daca nu rezolva mai intai problema pacatului, problema platii pacatului nostru vesnic, care era iadul vesnic, de aceea L-a trimis pe HRISTOSUL Cel vesnic, ca sa sustina Dreptatea MANIEI VESNICE la cruce, astfel Hristos Domnul SA NE POATA ELIBERA DE MANIA VIITOARE. 1Tesaloniceni 1:10 şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi, pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare.

 

Priviti chiar si in Ioan 3:36 Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”

 

Dragilor Dumnezeu isi dezlantuie Dreptatea Lui impotriva pacatosului neiertat care nu L-a vrut pe El, de ce ? Pentru ca El este rau ? Nu dragilor, ci pentru ca EL este Drept si Sfant si noi deja suntem rai, nascuti in pacat si practicam pacatul. Dar uitati-va la Harul lui Dumnezeu, har si un dar care nimeni nu IL merita, harul care ni-L arata pe HRISTOS DOMNUL zdrobit de Dreptatea Tatalui pentru noi, ca noi sa fim cu adevarati IMPACATI CU DUMNEZEU prin HRISTOS.

 

Nu uitati ca Acest Dumnezeu pe care multi nu-L concep DREPT si Sfant, a omorat toata omenirea prin potop, inecati. Acum nu vreau sa priviti imediat partea vostra egosita si sa ziceti ” Dumnezeu este rau” sau  “nu vrem un astfel de Dumnezeu”, ci priviti faptul ca Dreptatea si Sfintenia lui Dumnezeu are o repulsie asupra pacatosului neschimbat incat totul in jur se va spulbera Apocalipsa 6:16 Şi ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului;

 

Ei bine, priviti ce spune Petru in 2 Petru 3:7 Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi.

 

Acum poate va intrebati, unde mai este scaparea si unde mai este fericirea si Vestea Buna ? EXACT ASTA VREAU SA VA ARAT, ca Vestea Buna este in HRISTOS care a platit plata pacatului nostru la cruce, numai prin El si numai cum zice El vom fi izbaviti de DREPTATEA LUI Dumnezeu care va venii peste toti cei nelegiuiti. ESTE CA SI CU SANGELE DIN Exodul 12, sangele de pe usiori usilor, care i-au izbavit pe evrei de moarte, de urgia si plaga a zecea. Exodul 12:12 În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace; şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor Egiptului, Eu, Domnul.

 

  1. Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie, atunci când voi lovi ţara Egiptului.

 

Aici Dumnezeu face referire la SANGELE LUI HRISTOS, care numai prin Mielul care rIdica pacatul lumii suntem izbaviti de Dreptatea MANIEI LUI DUMNEZEU.

 

Ei bine totul din Vechiul Testamant ne arata ca Dumnezeu este Drept, Sfant dar si plin de Har prin faptuL ca se indura de noi, in HRISTOS care a platit plata pacatelor noastre. Asta trebuie sa ne faca sa ne plecam inaintea Lui, sa ne smerim constienti ca nu meritam decat iadul si mania Lui, sa ne pocaim, SA ACCEPTAM HARUL LUI DUMNEZEU PRIN CREDINTA IN HRISTOS DOMNUL si sa traim cu pasiune pentru EL, pasiune care este izvorata din Harul nemarginit al TATALUI CERESC, din Dragostea Lui, ca El a patit totul in Hristos Domnul in trupul Lui pe lemn.

 

Pentru inceput vreau sa spun ce este EVANGHELIA, pentru ca multi nu stiu ceea ce inseamna Evanghelia si multi fac parte din culte care nu se bazeaza pe Scriptura, ci pe alte scrieri sau invataturi ale dracilor precum spune in 1 Timotei 4:1 Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,

 

  1. abătuţi de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor.

 

2 Ioan 1:8 Păziţi-vă bine să nu pierdeţi rodul muncii voastre, ci să primiţi o răsplată deplină.

  1. Oricine o ia înainte, şi nu rămâne în învăţătura lui Hristos, n-are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învăţătura aceasta are pe Tatăl şi pe Fiul.
  2. Dacă vine cineva la voi, şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: „Bun venit!”

 

EVANGHELIA este mila lui Dumnezeu prin care El care este Drept si Sfant iarta pacatosul prin DOMNUL ISUS HRISTOS pe care L-a zdrobit la cruce. Evanghelia este Mesajul Glorios al Domnului Hristos Isus, este vestea buna si speranta omului pacatos si nelegiuit. Nu este o alta cale spre iertarea pacatelor decat plata pe care a facut-o HRISTOS DOMNUL inaintea TATALUI CERESC.

 

Pentru ca sunt atat de multe pareri impartite si false cu privire la iad, vreau in lumina Scripturii sa va scriu ceea ce este iadul vesnic si ce cuprinde aceasta invatatura.

Vreau sa mentionez ca daca cineva care citeste Biblia nu crede cuvant cu cuvant exact ceea ce este scris, nu este crestin si ma tem pentru trairea si invatatura lui. Cei mai multi sunt intr-o invatatura falsa, eretica si ei zic ca sunt bine, dar haideti sa mai dovedim inca o data acest lucru.

Vreau sa va scriu aproximativ toate versetele care cuprind faptul ca iadul este vesnic si cum acesta reprezinta flacara dreptatii lui Dumnezeu impotriva oricui care nu s-a pocait si care nu-L are pe HRISTOS DOMNUL……………………………..

Cont. aici …

Iadul Vesnic

 

////////////////////////////////////

 

 

19 Versete biblice despre Diavol 

 

 

Deși a fost dat afară din cer, el încă caută să-și ridice tronul deasupra lui Dumnezeu. El falsifică tot ceea ce face Dumnezeu, sperând să câștige închinarea lumii și încurajând opoziția față de împărăția lui Dumnezeu. Satana este originea principală din spatele oricărei secte sau religii false din lume. Satana va face orice și tot ce îi stă în putere pentru a se opune lui Dumnezeu și celor care Îl urmează. Cu toate acestea, soarta lui Satana este pecetluită cu eternitate în lacul de foc (Apocalipsa 20:10).

 

Diavolul nu vrea să știm adevărul despre el. Multe dezinformări despre Satana provin de la Hollywood și alte surse incorecte. Este imperativ să mergem la Biblie în căutarea adevărului pe acest subiect și alte subiecte. Biblia ne spune clar că Satan există și ne dă semne cu privire la modul în care operează. Nu avem niciun motiv să ne lăsăm intimidați de Satana, deoarece puterea lui este infinit inferioară celei a lui Dumnezeu, totuși Biblia ne învață să nu fim naivi în lupta noastră spirituală.

 

Versete biblice despre Diavol

1 Fiti treji si vegheati! Pentru ca potrivnicul vostru, diavolul, da tarcoale ca un leu care racneste si cauta pe cine sa inghita. (1 Petru 5:8)

 

2 Imbracati-va cu toata armura lui Dumnezeu, ca sa puteti tine piept impotriva uneltirilor diavolului. (Efeseni 6:11)

 

 

3 Credincios este Domnul: El va va intari si va va pazi de cel rau. (2 Tesaloniceni 3:3)

 

 

4 Caci noi n-avem de luptat impotriva carnii si sangelui, ci impotriva capeteniilor, impotriva domniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in locurile ceresti. (Efeseni 6:12)

 

 

5 „Maniati-va, si nu pacatuiti.” Sa n-apuna soarele peste mania voastra 27 si sa nu dati prilej diavolului. (Efeseni 6:26-27)

 

 

6 Supuneti-va, dar, lui Dumnezeu. Impotriviti-va diavolului, si el va fugi de la voi. (Iacov 4:7)

 

7 Cine pacatuieste este de la diavolul, caci diavolul pacatuieste de la inceput. Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului. (1 Ioan 3:8)

 

 

8 Nu v-a ajuns nicio ispita care sa nu fi fost potrivita cu puterea omeneasca. Si Dumnezeu, care este credincios, nu va ingadui sa fiti ispititi peste puterile voastre; ci, impreuna cu ispita, a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca s-o puteti rabda. (1 Corinteni 10:13)

 

9 Intareste-mi pasii in cuvantul Tau si nu lasa nicio nelegiuire sa stapaneasca peste mine! (Psalmii 119:133)

 

 

10 Voi aveti de tata pe diavolul; si vreti sa impliniti poftele tatalui vostru. El de la inceput a fost ucigas; si nu sta in adevar, pentru ca in el nu este adevar. Ori de cate ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii. (Ioan 8:44)

 

11 De aceea, luati toata armura lui Dumnezeu, ca sa va puteti impotrivi in ziua cea rea si sa ramaneti in picioare, dupa ce veti fi biruit totul. (Efeseni 6:13)

 

 

12 Dumnezeul pacii va zdrobi in curand pe Satana sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Hristos sa fie cu voi! Amin. (Romani 16:20)

 

13 si nu ne duce in ispita, ci izbaveste-ne de cel rau. Caci a Ta este Imparatia si puterea si slava in veci. Amin!” (Matei 6:13)

 

14 Nu Te rog sa-i iei din lume, ci sa-i pazesti de cel rau. (Ioan 17:15)

 

 

15 Sa nu va lipsiti unul pe altul de datoria de soti, decat doar prin buna invoiala, pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea; apoi sa va impreunati iarasi, ca sa nu va ispiteasca Satana, din pricina nestapanirii voastre. (1 Corinteni 7:5)

 

16 El ne-a izbavit de sub puterea intunericului si ne-a stramutat in Imparatia Fiului dragostei Lui, 14 in care avem rascumpararea, prin sangele Lui, iertarea pacatelor. (Coloseni 1:13-14)

 

17 Domnul a zis Satanei: „Iata, iti dau pe mana tot ce are, numai asupra lui sa nu intinzi mana.” Si Satana a plecat dinaintea Domnului. (Iov 1:12)

 

18 Isus, plin de Duhul Sfant, S-a intors de la Iordan si a fost dus de Duhul in pustiu, 2 unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile. N-a mancat nimic in zilele acelea; si, dupa ce au trecut acele zile, a flamanzit. ( Luca 4:1-2)

 

19 Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ti-a umplut Satana inima ca sa minti pe Duhul Sfant si sa ascunzi o parte din pretul mosioarei? 4 Daca n-o vindeai, nu ramanea ea a ta? Si, dupa ce ai vandut-o, nu puteai sa faci ce vrei cu pretul ei? Cum s-a putut naste un astfel de gand in inima ta? N-ai mintit pe oameni, ci pe Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 5:3.4)

 

Biblia spune că „întreaga lume este sub controlul celui rău” (1 Ioan 5:19) și trebuie „ Fiţi treji! Vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul[a], dă târcoale ca un leu care rage, căutând pe cineva să înghită. „(1 Petru 5: 8). Deși creștinii au o mare speranță, pentru că Isus Hristos (Ioan 16:33) și credința noastră în el (1 Ioan 5: 4) au învins răutatea lui Satana. Mai mare este cel care este în tine decât cel care este în lume „(1 Ioan 4: 4)

 

19 Versete biblice despre Diavol

 

 

//////////////////////////////////////

Apocalipsa 20b – Lucrurile de la urmă: legarea lui Satana, cea dintâi înviere, Împărăția de o mie de ani, de Daniel Branzei

 

Ultimele capitole (20-22) sunt capitolele mele preferate din Apocalipsa. Mă bucur de ele cu bucuria descrisă de apostolul Petru:

 

„Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre“ (2 Petru 1:19).

 

De fiecare dată când ajung la Apocalipsa 20 îmi pare rău că evenimentele descrise sunt consemnate parcă „pe scurt“ și în grabă. Gândiți-vă că Apocalipsa dedicat unei perioade de șapte ani din Necazul cel Mare toate capitoltele de la 6 la 19, iar perioadei de o mie de ani îi acordă doar câteva versete din capitolul 20. Mi-ar fi plăcut ca să fie adunate aici toate elementele acestei perioade și să zăbovim în detaliu asupra fiecăruia din ele. De ce oare n-a făcut așa Duhul Sfânt ?

 

Primul motiv este că mai toate elementele Împărăției vitoare au fost deja pomenite și prezentate în celelalte cărți ale Bibliei. Al doilea este că, oricât ni s-ar spune, nu vom putea pătrunde în realitatea acestor evenimente pentru că ele sunt deasupra capacității noastre actuale de a înțelege. Vom vorbi despre împărăția milenară, de exemplu. Aici nu i se acordă decât șase versete succinte. Unii le consideră, așa cum deplângea Beniamin Fărăgău într-unul din studiile sale, drept „șase versete otrăvite“ rătăcite într-o culegere de descoperiri adevărate. M-am bucurat să-l ascult cu cât dor a vorbit însă el despre ele. Mileniul este contestat de foarte mulți, iar venirea lui nu este așteptată aproape de nimeni. Mișcarea „milenistă“ a fost caracterizată pe drept „eretică“ și oricine încearcă în România să se mai atingă de acest subiect a pierdut din start.

 

Îmi aduc aminte că prin anii 1980, Jody Dillow, trimisul bisericii păstorite de John MacArthur, care pătrundea pe atunci ilegal în România pentru cursuri de BEE (Bible Education by Extension) cu păstori și lideri de biserici a stârnit o reacție alergică atunci când a programat una din lecții despre „mia de ani“. Păstorii români i-au reproșat imediat că este o învățătură bazată doar pe șase versete dintr-una din cele mai metaforice cărți ale Bibliei. Jody a făcut ochii mari și le-a promis că a doua zi va vorbi despre Mileniu, fără să pomenească de loc textul din Apocalipsa. Așa a și făcut. A doua zi a fost una din cele mai fascinante călătorii prin profețiile Bibliei. Jody a luat ițele profețiilor din cărțile străvechi și a țesut covorul multicolor al planului minunat promis de Dumnezeu pentru evrei și nu numai pentru ei.  Rând pe rând, cam toate cărțile profetice au fost arătate ca având în finalul ultimelor capitole sau versete pasaje cu trimitere directă la gloria viitoare păstrată de Dumnezeu pentru copiii Săi (. Fără venirea împărăției milenare, această mulțime de profeții ar rămâne neîmplinite, neputincioase sau, și mai rău, mincinoase. Reticiența și reținerea ascultătorilor lui s-a topit repede și au fost înlocuite cu emoția unei sinteze care arunca dintr-o dată altă lumină asupra revelației. Totul s-a încheiat cu emoție și anticipație.

 

 

Noi vom face această incursiune în profeții cu ajutorul lui Clarance Larkin și John MacArthur.

 

Mileniul sau mia de ani este ținta profețiilor legate de destinul terestru al planului mesianic cu poporul Israel. Vechiul Testament mustește cu aluzii la el. Așa cum am mai scris, cartea Apocalipsa nu poate fi pătrunsă decât de cei suficient familiarizați cu restul Bibliei.

 

apoc_17-20_Dusmanii distrusi

 

Paranteza dintre cea de a patra și cea de a cincea „nimicire“ a dușmanilor lui Dumnezeu cu prinde trei evenimente distincte: legarea lui Satana (20:1-3), cea dintâi înviere (20:4-5) și împărăția de o mie de ani (20:4). Pentru unii, acestea sunt concepte stranii și va trebui să ne familiarizăm puțin cu ele.

 

  1. Legarea lui Satana pentru o mie de ani

„Apoi am văzut pogorându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana, şi l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l-a închis acolo şi a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat pentru puţină vreme“ (Apocalipsa 20:1-3).

 

Textul folosește patru nume diferite care-l identifică pe cel rău: balaur, șarpele cel vechi, Diavolul (pârâșul) și Satana (împotrivitorul). Din acest fapt și din faptul că această entitate va fi legată vedem clar că este vorba despre o persoană reală, nu despre o „influență“ sau un „principiu al răului“.

 

Satana nu este omnipotent (atotputernic) deși este numit în alte părți ale Scripturii „domnul puterii văzduhului“ (Efes. 2:2), „dumnezeul veacului acestuia“ (2 Cor. 4:4), „stăpânitorul întunerecului acestui veac“ (Efes. 6:11-12). Ioan ne spune că „un înger“, nici măcar un înger de rang mare a putut pune mâna pe el și l-a legat. Cred că acest înger este același pe care l-am văzut în Apocalipsa 9:1-2 când a răsunat pe pământ cea de a cincea trâmbiță. Se pare că el este responsabil cu cheia „adâncului………………………………………………………………………Cont AICI https://scripturile.wordpress.com/2020/03/29/apocalipsa-20/

 

 

////////////////////////////

 

 

Prorocii mincinosi

 

 

Copilașilor nu dați crezare oricarui DUH; căci în lume au ieșit mulți proroci mincinoși .

 

Prea iubiţilor, să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sînt dela Yahveh; căci în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi. (1Ioan 4:1)

 

Prorocii mincinoși se caracterizează printr-un DUH de minciună. Și יהוה Yahveh a zis; cine va amăgi pe Ahab împăratul lui Israel…și un DUH a venit și s-a înfățișat înaintea lui יהוה Yahveh .

 

Şi Yahveh a zis: ,,Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot în Galaad şi se peară acolo?„ Au răspuns unul într’un fel, altul într’altul. Şi un duh a venit şi s’a înfăţişat înaintea lui Yahveh, şi a zis: ,,Eu îl voi amăgi.„ Yahveh i -a zis: ,Cum?` (2 Cron. 18:19-20).

 

Acesta este Duhul minciunii, duh care lucrează în fii neascultării- care nu ascultă Legea, nu păzesc poruncile. Acest DUH se manifestă pe plan global în bisericii : tu laşi ca Iezabela, femeia aceea, care se zice proorociţă, să înveţe şi să amăgească pe robii Mei să se dedea la curvie, şi să mănînce din lucrurile jertfite idolilor(Apoc. 2:20)

 

 Idolatria și curvia e rampantă în bisericii, și asta sub oblăduirea prorocilor mincinoși. Liderii bisericilor (capul) și coada (prorocul care învață pe oameni minciuni), duc poporul în RATĂCIRE.

 

 (Bătrînul şi dregătorul sînt capul, şi proorocul, care învaţă pe oameni minciuni, este coada.) Cei ce povăţuiesc pe poporul acesta îl duc în rătăcire, şi cei ce se lasă povăţuiţi de ei sînt pierduţi. (Isa. 9:15-16)

 

Aceștia sînt oameni pierduți pentru că se lasă să fie amăgiți și le place amăgirea … aceste mulțimi care umple bisericile, sub influența duhului minciuni.

 

Cine ne ascultă este din יהוה Yahveh; cine nu ne ascultă nu este din יהוה Yahveh. Prin aceasta cunoaștem DUHUL ADEVĂRULUI și Duhul rătăcirii .

 

Noi însă sîntem din Yahveh; cine cunoaşte pe Yahveh, ne ascultă; cine nu este din Yahveh, nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaştem duhul adevărului şi duhul rătăcirii. (1 Ioan 4:6)

 

Cunoastem duhul rătăcirii, prin faptul că; cine nu ne ascultă nu este din יהוה Yahveh. Problema e ce sa asculte?

 

Dacă cineva îşi întoarce urechea ca să n’asculte legea, chiar şi rugăciunea lui este o scîrbă. –(Prov. 28:9)

 

Dacă cineva își întoarce urechea ca să Nu Asculte LEGEA ! deci cei ce nu ascultă Legea sînt fiii neascultări, ei sînt cei rătăciți; Rătăciți de la ce ??

 

 Tu mustri pe îngînfații, pe blestemați aceștia, care se rătăcesc de la Poruncile Tale (Psalm. 119:21).

 

 Prorocii care prorocesc fără temeiul Legii sînt în ne concordanță cu Torah. Prorocesc minciuni, vedeni ieșite din inima lor ca să înșele pe cîți mai multi. Prorocii fără Lege sînt sub influența Duhurilor de draci (duhuri înșelătoare) care se manifestă prin semne si minuni mincinoase.

 

 Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru ceice sînt pe calea pierzării, pentrucă n’au primit dragostea adevărului ca să fie mîntuiţi. (2 Tes.2: 9-10)

 

 Prorocii care prorocesc într-un alt Nume, decît Numele lui יהוה Yahveh. Poporul înșelat iubește aceste manifestări și le aprobă. Căpetenia tuturor acestor prorocii este PROROCUL MINCINOS care va peri împreună cu fiara în foc.

 

 La drept vorbind, unde ai auzit tu un proroc zicînd –Așa vorbește יהוה Yahveh ? Nu vezi, nu auzi că toți prorocesc în numele lui Baal = domnul.

 

 

Baʿal este denumirea unui zeu vest-semitic și înseamnă în limba ebraică Domn , vezi : http://ro.wikipedia.org/wiki/Baal

 

 In Port. Baal significa „O Senhor”, vezi : http://pt.wikipedia.org/wiki/Baal_(dem%C3%B3nio)

 

Prorocul Ilie la fel al aseamana pe Baal cu dumnezeu :

 

Ilie a zis proorocilor lui Baal: ,,Alegeţi-vă un junc din cei doi, pregătiţi -l voi întîi, căci sînteţi mai mulţi, şi chemaţi numele dumnezeului vostru; dar să nu puneţi foc.„

 

Ei au luat juncul pe care li l-au dat, şi l-au pregătit. Şi au chemat numele lui Baal, de dimineaţă pînă la amează, zicînd: ,,Baale, auzi-ne!„ Dar nu s’a auzit nici glas, nici răspuns. Şi săreau împrejurul altarului pe care -l făcuseră.

 

La amează, Ilie şi -a bătut joc de ei, şi a zis: ,,Strigaţi tare, fiindcă este dumnezeu; se gîndeşte la ceva, sau are treabă, sau este în călătorie, sau poate că doarme, şi se va trezi.„ (1 Regi 18:25-27)

 

Fapt dovedit e că în bisericii unde manifestările spirituale sînt la clasa înaltă (primul loc) duhul rătăcirii se manifestă cel mai puternic. Pentru-că are loc și teren favorabil…cei mai afectați sînt penty-co și cei ce țin de ei; Pentru care manifestarea spirituală e singura doctrină care stă ca piedestal, pentru ei și alte doctrine adiacente.

 

Ia aminte spre Mine, dar, poporul Meu, pleacă urechea spre Mine, neamul Meu! Căci din Mine va ieşi Legea, şi voi pune Legea Mea lumină popoarelor. (Isaia 51:4)

 

Toți prorocii și toate prorociile care nu sînt în Lumina Legii lucrează cu duhul întunericului.

 

a căror minte necredincioasă a orbit -o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Mashiach, care este chipul lui Yahveh. (2 Cor. 4:4)

 

Legea este lumina …și fără de Lege. A lucra fără Lege e a lucra fără Lumină; deci cei ce prorocesc și nu au sprijin în Lumină (Legea) vorbesc minciuni în numele lui יהוה Yahveh, sînt proroci mincinoși. יהושע Yashua ne avertizează categoric…se vor scula proroci mincinoși.

 

Căci se vor scula mîntuitori mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.  (Mat. 24:24)

 

Vor face semne mari și minuni; E plină televiziunea de așa zise minuni ale prorocilor; și Youtube are sute de mii de așa zise mărturii de minuni…toate acestea sînt lucrări satanice…lucrări de înșelăciune, pentru cei ce sînt pe calea pierzării. Shalom !!!

Prorocii mincinosi

 

/////////////////////////////////////////

 

Iazul de foc și pucioasă

 

Şi Diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde sunt fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor. (Apocalipsa 20:10)

 

Ascultă ediția audio aici.

 

Această descriere colorată a sfârșitului Diavolului, a îngerilor săi și a celor reprobabili, în general, ni se pare uneori hiperbolică, la fel ca multe dintre descrierile din textele apocaliptice. Învățătura lor, coroborată cu tot ce ține de escatologia biblică, este foarte încurajatoare pentru cei drepți și implacabilă pentru cei nepocăiți. Heruvimul Lucifer, devenit Satana odată ce s-a ridicat împotriva autorității lui Dumnezeu, tot răul din cer și de pe pământ angrenat în răzvrătirea sa, păcatul degradant, moartea, mormântul, suferința, violența, minciuna, totul va avea sfârșit, totul se va stinge într-o moarte veșnică. Marele conflict se va termina cu victoria binelui. Universul va fi definitiv curățat, consecințele răului cosmic vor fi îndepărtate. Vom avea parte de pace și fericire veșnică.

 

Apostolul Pavel plasează această învățătură fundamentală în contextul realității învierii, stabilind astfel procesul prin care se încheie istoria mântuirii: „Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor, […] dar fiecare la rândul cetei lui; Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos. În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale […] pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi” (1 Corinteni 15:21,23-25,28). Este interesant de observat aici cum Pavel folosește aceiași termeni ca în Efeseni 6:12 cu privire la puterile pe care le va elimina Hristos când va veni sfârșitul: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” Așadar, existența și puterea lui Satana sunt limitate în timp și în spațiu.

 

Iazul de foc și pucioasă reprezintă dispariția definitivă a păcatului. Iată care va fi soarta finală a prințului acestei lumi. Niciodată nu se va mai ridica pentru a tulbura sau pentru a distruge viața altora. În acea zi, existența unui Dumnezeu care Se află în ceruri va fi mai evidentă ca oricând…

 

Să păstrăm astăzi în minte gândul că răul nu va dăinui veșnic. Curând vom trăi într-o lume mai bună.

 

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

 

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO

 

https://studiu-biblic.ro/devotional/2020/03/21/iazul-de-foc-si-pucioasa.html

 

 

/////////////////////////////////////////

 

Marea Luptă

 

 

Întreaga omenire este în prezent implicată în marea luptă dintre Hristos şi Satana, cu privire la caracterul lui Dumnezeu, Legea Sa şi suveranitatea Sa asupra universului. Acest conflict a început în cer, atunci când o fiinţă creată şi înzestrată cu libertatea de a alege a devenit, prin înălţare de sine, Satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu, generând revolta unei părţi a îngerilor. El a introdus spiritul de rebeliune în lumea aceasta atunci când i-a dus în păcat pe Adam şi pe Eva. Acest păcat al omului a avut ca rezultat deformarea chipului lui Dumnezeu în omenire, dezordine în lumea creată şi, în cele din urmă, nimicirea ei în timpul Potopului. Privită de întregul univers, această lume a devenit arena conflictului universal, la finalul căruia, Dumnezeul iubirii va fi îndreptăţit, reabi­litat. Pentru a-l ajuta pe poporul Său în această luptă, Domnul Hristos îi trimite pe Duhul Sfânt şi pe îngerii Săi credincioşi să-l călăuzească, să-l ocrotească şi să-l susţină pe calea mântuirii. (Apoc. 12,4-9; Is. 14,12-14; Ezech. 28,12-18; Gen. 3; Rom. 1,19-32; 5,12-21; 8,19-22; Gen. 6,8; 2 Petru 3,6; 1 Cor. 4,9; Evrei 1,14.)

 

Scripturile ne înfăţişează o bătălie cosmică între bine şi rău, între Dumnezeu şi Satana. Înţelegând această luptă care a cuprins întregul univers, putem să răspundem şi la întrebarea: De ce a venit Domnul Isus Hristos pe această planetă?

 

O viziune cosmică asupra luptei

 

Taină a tainelor, conflictul dintre bine şi rău a început în ceruri. Cum a fost posibil ca păcatul să-şi aibă originea într-un mediu perfect?

 

Îngerii, fiinţe de un ordin mai înalt decât oamenii (Ps. 8,5), au fost creaţi pentru a se bucura de o foarte strânsă comuniune cu Dumnezeu (Apoc. 1,1; 3,5; 5,11). Având o putere superioară şi fiind ascultători de cuvântul lui Dumnezeu (Ps. 103,20), ei îndeplinesc funcţia de slujitori, sau „duhuri slujitoare” (Evr. 1,14). Deşi sunt în general invizibili, ei apar adesea în formă umană (Gen. 18,19; Evrei 13,2). Printr-una dintre aceste fiinţe îngereşti a intrat păcatul în univers.

 

Originea luptei. Folosindu-i pe împăraţii Tirului şi Babilonului ca descrieri figurative ale lui Lucifer, Scriptura arată cum a început această luptă cosmică: „Luceafăr strălucitor”, „fiu al zorilor”, „heruvim ocrotitor”, Lucifer locuia în prezenţa lui Dumnezeu (Is. 14,12; Ezech. 28,14).[1] Sfânta Scriptură spune: „Ajunseseşi la cea mai înaltă desăvârşire, erai plin de înţelepciune şi desăvârşit în frumuseţe… ai fost fără prihană în toate căile tale, din ziua când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine” (Ezech. 28,12.15).

 

Deşi apariţia păcatului este inexplicabilă şi nejustificabilă, rădă­cinile ei pot fi găsite în mândria lui Lucifer: „Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta” (Ezech. 28,17). Lucifer nu a mai fost mulţumit cu poziţia lui înaltă pe care i-a dat-o Creatorul. Plin de egoism, el a poftit să fie egal chiar cu Dumnezeu. „Tu ziceai în inima ta: ‘Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu… voi fi ca Cel Preaînalt’” (Is. 14,12-14). Dar, deşi dorea poziţia lui Dumnezeu, nu dorea şi caracterul Lui. El aspira la autoritatea lui Dumnezeu, dar nu şi la iubirea Lui. Răzvrătirea lui Lucifer împotriva conducerii lui Dumnezeu a fost primul pas în transformarea sa în Satana, „vrăjmaşul”.

 

Acţiunile ascunse ale lui Lucifer i-au orbit pe mulţi îngeri, fă­cân­du-i să nu vadă iubirea lui Dumnezeu. Nemulţumirea şi necre­din­cioşia faţă de conducerea lui Dumnezeu, care au urmat, s-au răspân­dit atât de mult, până când a treia parte din oştirea îngerilor i s-a alăturat în răzvrătirea sa (Apoc. 12,4). Liniştea împărăţiei lui Dum­nezeu a fost zdruncinată „şi în cer s-a făcut un război” (Apoc. 12,7). Războiul din cer a avut ca rezultat faptul că Satana – înfăţişat ca balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul – „a fost aruncat pe pământ şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui” (Apoc. 12,9).

 

Cum au ajuns fiinţele omeneşti să fie implicate? După alun­garea lui din cer, Satana a răspândit răzvrătirea pe pământul nostru. Deghizat într-un şarpe vorbitor şi folosind aceleaşi argumente care au dus la căderea lui, el a reuşit să submineze încrederea lui Adam şi a Evei în Creatorul lor (Gen. 3,5). Satana a trezit nemulţumirea Evei cu privire la poziţia ce i-a fost stabilită. Orbită de perspectiva egalităţii cu Dumnezeu, ea a crezut cuvintele ispititorului – şi s-a îndoit de cele ale lui Dumnezeu. Neascultând de porunca lui Dumnezeu, ea a mâncat fructul şi l-a influenţat şi pe soţul ei să facă la fel. Crezând cuvântul şarpelui mai presus de acela al Creatorului lor, ei au trădat încrederea şi devotamentul lor faţă de Dumnezeu. În mod tragic, sămânţa luptei care a început în ceruri a prins rădăcini pe planeta Pământ (Gen. 3).

 

Făcându-i pe primii părinţi să păcătuiască, Satana le-a luat stăpâ­nirea pe care o aveau asupra pământului. Acum, pretinzând a fi „stăpânitorul acestei lumi”, Satana L-a contestat pe Dumnezeu, guvernarea Sa şi a ameninţat pacea întregului univers, din noul său cartier general – planeta Pământ.

 

Impactul asupra omenirii. Efectele luptei dintre Hristos şi Satana au devenit evidente pe măsură ce păcatul strica tot mai mult chipul lui Dumnezeu în oameni. Deşi Dumnezeu i-a oferit omenirii legământul Său de har, prin Adam şi Eva (vezi Gen. 3,15 şi cap. 7 al cărţii de faţă), Cain, primul lor copil, l-a ucis pe fratele său (Gen. 4,8). Nelegiuirea a continuat să se înmulţească până când, cu tristeţe, Dumnezeu avea să spună despre om „că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Gen. 6,5).

 

Dumnezeu a folosit un mare potop pentru a curăţa lumea de locuitorii ei nepocăiţi şi pentru a-i da omenirii şansa unui nou început (Gen. 7,17-20). Dar, nu după mult timp, urmaşii credinciosului Noe s-au îndepărtat de legământul lui Dumnezeu. Dumnezeu promisese că niciodată nu va mai nimici întregul pământ printr-un potop. Totuşi ei şi-au manifestat în mod ostentativ neîncrederea în El, ridicând turnul Babel, în încercarea de a ajunge la cer, având astfel un mij­loc de scăpare de un eventual potop. De data aceasta, Dumnezeu a stopat răzvrătirea omului încâlcindu-i limba vorbită, care până atunci fu­sese universală (Gen. 9,11; 11).

 

Ceva mai târziu, pe când lumea era aproape într-o totală apostazie, Dumnezeu l-a cuprins în legământul Său şi pe Avraam. Prin Avraam, Dumnezeu dorea să binecuvânteze toate popoarele pământului (Gen. 12,1-3; 22,15-18). Cu toate acestea, generaţiile următoare de urmaşi ai lui Avraam şi-au dovedit lipsa de încredere în legământul harului lui Dumnezeu. Prinşi în cursa păcatului, ei l-au ajutat pe Satana să-şi atingă obiectivul în marea luptă, crucificându-L pe Autorul şi Garantul legământului, pe Domnul Isus Hristos.

 

Pământul – scena universului. Relatarea din cartea lui Iov despre o întâlnire cosmică între reprezentanţii diferitelor regiuni ale universului ne dă posibilitatea unei mai bune înţelegeri a marii lupte. Relatarea începe astfel: „Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfăţişat înaintea Domnului. Şi a venit şi Satana în mijlocul lor. Domnul i-a zis lui Satana: ‘De unde vii?’ Şi Satana I-a răspuns Domnului: ‘De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el’” (Iov 1,6.7; cf. 2,1-7).

 

Apoi Domnul, ca răspuns, i-a zis: „L-ai văzut pe robul meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană şi curat la suflet, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău” (Iov 1,8).

 

Când Satana a replicat: „Oare degeaba se teme Iov de Tine? Da, este neprihănit pentru că se merită să-Ţi slujească. Nu-l ocroteşti Tu?”, Domnul Hristos i-a răspuns permiţându-i lui Satana să-l pună la probă pe Iov în orice fel, numai să nu-i ia viaţa (vezi Iov 1,9; 2,7).

 

Perspectiva cosmică a cărţii lui Iov aduce dovezi puternice cu privire la marea luptă dintre Hristos şi Satana. Această planetă este scena pe care se desfăşoară dramatica luptă dintre bine şi rău. După cum spune Scriptura, „am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni” (1 Cor. 4,9).

 

Păcatul a rupt legătura dintre Dumnezeu şi om şi „tot ce nu vine din încredinţare este păcat” (Rom. 14,23). Călcarea poruncilor lui Dumnezeu este rezultatul imediat al lipsei de credinţă, dovada unei legături rupte. În schimb, prin Planul de Mântuire, Dumnezeu intenţionează să restabilească încrederea omului în Creator, ceea ce duce la o legătură plină de iubire, manifestată prin ascultare. Aşa cum remarca Domnul Hristos, iubirea duce la ascultare (Ioan 14,15).

 

În veacul nostru nelegiuit, valorile absolute sunt neutralizate, necinstea este lăudată, mita este un mod de viaţă, adulterul este neîngrădit, iar înţelegerile – atât cele internaţionale, cât şi cele personale – sunt încălcate. Este privilegiul nostru să privim dincolo de lumea noastră disperată, la un Dumnezeu plin de grijă şi atotpu­ternic. Această perspectivă mai largă ne descoperă importanţa jertfei ispăşitoare a Mântuitorului nostru, care pune capăt acestei lupte universale.

 

Esenţa marii lupte

 

Ce se urmăreşte, de fapt, în această luptă pe viaţă şi pe moarte?

 

Legea şi guvernarea lui Dumnezeu. Legea morală divină este la fel de importantă pentru existenţa universului ca şi legile fizice ce-l ţin laolaltă şi-l menţin în funcţiune. Păcatul este „călcarea Legii”

(1 Ioan 3,4) sau „nelegiuire”, aşa cum indică termenul grecesc anomia. Nelegiuirea îşi are originea în respingerea lui Dumnezeu şi a guvernării Sale.

 

Satana pune vina pe Dumnezeu, în loc să-şi asume responsabilitatea pentru nelegiuirea din lume. El spune că Legea lui Dumnezeu, despre care pretinde că este arbitrară, încalcă libertatea individuală. Mai mult chiar, afirmă el, deoarece este imposibil să asculţi de ea, această Lege acţionează împotriva celor mai bune interese ale fiinţelor create. Prin această continuă şi perfidă subminare a Legii, Satana încearcă să răstoarne conducerea lui Dumnezeu şi chiar pe Dumnezeu.

 

Domnul Hristos şi problema ascultării. Ispitele cărora le-a făcut faţă Domnul Hristos, în timpul slujirii Sale pământeşti, demonstrează seriozitatea luptei pentru ascultare şi supunere faţă de voia lui Dumnezeu. Înfruntând aceste ispite, care L-au pregătit să fie „un Mare-Preot milos şi vrednic de încredere” (Evrei 2,17), El a înfruntat, într-o luptă solitară, un vrăjmaş de moarte. În pustie, după ce Domnul Hristos a postit patruzeci de zile, Satana L-a ispitit să transforme pietrele în pâini spre a dovedi că, într-adevăr, El era Fiul lui Dumnezeu (Mat. 4,3). După cum, în Eden, Satana a ispitit-o pe Eva să se îndoiască de cuvântul lui Dumnezeu, tot la fel încerca acum să-L determine pe Domnul Hristos să Se îndoiască de valabilitatea cuvântului rostit de Dumnezeu la botezul Său: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc plăcerea” (Mat. 3,17). Dacă Domnul Hristos ar fi luat problema în mâinile Sale, făcând din pietre pâini pentru a-şi dovedi calitatea de Fiu al lui Dumnezeu, ca şi Eva, El ar fi dat dovadă de lipsă de încredere în Dumnezeu. În acest caz, misiunea Sa s-ar fi terminat cu un eşec.

 

Dar prima prioritate a Domnului Hristos a fost aceea de a trăi prin cuvântul Tatălui Său. În ciuda foamei teribile, El a răspuns ispitirii lui Satana prin cuvintele: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Mat. 4,4).

 

Într-o altă încercare de a-L înfrânge pe Domnul Hristos, Satana I-a oferit o panoramă a imperiilor lumii, promiţându-I: „Toate aceste lucruri Ţi le voi da Ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie” (Mat. 4,9). El sugera că Domnul Hristos putea să recâştige lumea, împlinindu-Şi astfel misiunea fără să mai îndure agonia Golgotei. Fără niciun moment de ezitare şi în deplină credincioşie faţă de Dumnezeu, Domnul Hristos a poruncit: „Pleacă, Satano!” Apoi, folosind Scripturile, cea mai eficientă armă în marele conflict, El a spus: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti” (Mat. 4,10). Aceste cuvinte au pus capăt luptei. Menţinând o totală dependenţă de Tatăl, Domnul Hristos l-a înfrânt pe Satana.

 

Demascare la cruce. Această luptă cosmică se poate vedea cel mai clar la Golgota. Satana şi-a intensificat eforturile pentru a face ca misiunea Domnului Hristos să eşueze, pe măsură ce timpul ei se apro­pia de încheiere. Satana a avut în mod deosebit succes în folosirea conducătorilor religioşi ai vremii, a căror gelozie faţă de popularitatea Domnului Hristos a generat aşa agitaţie, încât El a trebuit să-Şi încheie lucrarea publică (Ioan 12,45-54). Prin trădarea unu­ia dintre ucenicii Săi şi pe baza unor mărturii mincinoase, Domnul Hristos a fost arestat, judecat şi condamnat la moarte (Mat. 26,63.64; Ioan 19,7). În ascultare absolută de voinţa Tatălui Său, Domnul Hristos a rămas credincios până la moarte.

 

Rezultatele benefice ale morţii Sale trec dincolo de lumea limi­tată a omenirii. Vorbind despre cruce, Domnul Hristos spunea: „Acum, stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară” (Ioan 12,31). „Stăpânitorul lumii acesteia este judecat” (Ioan 16,11).

 

Această luptă cosmică a atins apogeul la cruce. Iubirea şi ascu­l­­tarea devotată a Domnului Hristos, demonstrate acolo, în faţa cru­zi­mii lui Satana, au subminat poziţia prinţului Satana, determinând, în final, căderea lui.

 

Lupta cu privire la adevăr, aşa cum este el în Isus

 

Astăzi, marea luptă ce se duce cu furie în jurul autorităţii Domnului Hristos implică nu numai Legea Sa, ci şi Cuvântul Său, Sfintele Scripturi. S-au conceput moduri de interpretare a Bibliei care lasă puţin sau deloc spaţiu revelaţiei divine.[2] Scriptura este tratată ca şi când n-ar fi cu nimic deosebită de orice alt document antic şi analizată cu aceeaşi metodologie critică. Un număr crescând de creştini, incluzând şi teologi, nu mai consideră Scriptura ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, descoperirea infailibilă a voii Sale. În consecinţă, au ajuns să pună sub semnul întrebării ceea ce spune Biblia cu privire la persoana Domnului Hristos. Natura Sa, naşterea Sa din fecioară, minunile şi învierea Sa sunt foarte mult dezbătute.[3]

 

Întrebarea crucială. Când Domnul Hristos a întrebat: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”, ucenicii au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul, alţii, Ilie, alţii, Ieremia sau unul dintre proroci” (Mat. 16,13.14). Cu alte cuvinte, majoritatea contemporanilor Săi Îl consi­derau a fi un simplu om. Scriptura continuă relatarea: Domnul Isus i-a mai întrebat pe cei doisprezece ucenici ai Săi: „’Dar voi, cine ziceţi că sunt?’ Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: ’Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu’. Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: ‘Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri’” (Mat. 16,15-17).

 

Astăzi, fiecare om se confruntă cu aceeaşi întrebare pe care Domnul Hristos le-a pus-o ucenicilor Săi. Răspunsul la această întrebare crucială, de viaţă şi de moarte, depinde de credinţa fiecărui om în mărturia Cuvântului lui Dumnezeu.

 

Centrul doctrinelor biblice. Domnul Hristos este elementul central al Scripturilor. Dumnezeu ne invită să înţelegem adevărul aşa cum este el în Hristos Isus (Ef. 4,21), pentru că El este adevărul (Ioan 14,5). Una dintre strategiile lui Satana în conflictul cosmic este aceea de a-i convinge pe oameni de faptul că pot înţelege adevărul separat de Domnul Hristos. Astfel au fost propuse mai multe puncte focale ale adevărului, individuale sau în combinaţie: (1) omul, (2) na­tura sau universul observabil, (3) Scriptura şi (4) biserica.

 

Deşi toate acestea au partea lor în revelarea adevărului, Scripturile Îl prezintă pe Domnul Hristos ca fiind Creatorul tuturor celor de mai sus şi fiind mai presus de fiecare dintre ele. Toate îşi găsesc reala semnificaţie numai în Acela de la care vin. Despărţirea învăţăturilor Bibliei de El duce la o greşită înţelegere cu privire la „Cale, Adevăr şi Viaţă” (Ioan 14,6). Aceasta se potriveşte atât cu natura, cât şi cu scopul antihristului – şi anume de a sugera alte centre ale adevărului decât Domnul Hristos (În originalul grecesc, antihrist poate însemna nu numai „împotriva” Domnului Hristos, ci şi „în locul” Domnului Hristos). Punând în centrul doctrinelor bisericii altceva sau pe altcineva în afară de Domnul Hristos, Satana îşi atinge scopul de a distrage atenţia de la Acela care este singura speranţă a omenirii.

 

Funcţia teologiei creştine. Perspectiva cosmică dezvăluie încercarea lui Satana de a-L îndepărta pe Domnul Hristos din locul ce I se cuvine pe drept atât în univers, cât şi în adevăr. Teologia, care prin definiţie este un studiu cu privire la Dumnezeu şi la relaţia Sa cu fiinţele create de El, trebuie să prezinte toate doctrinele în lumina Domnului Hristos. Mandatul teologiei creştine este acela de a inspira încredere în autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu şi de a înlocui cu Domnul Hristos toate celelalte posibile centre ale adevărului. Atunci când procedează astfel, adevărata teologie creştină slujeşte binelui bisericii, pentru că merge la rădăcina luptei cosmice, o aduce la lumină şi o combate cu singurul argument incontestabil: Domnul Hristos aşa cum este descoperit în Sfintele Scripturi. Din această perspectivă, Dumnezeu poate folosi teologia ca un instrument eficient pentru a ajuta omenirea să se opună uneltirilor lui Satana pe pământ.

 

Importanţa doctrinei

 

Doctrina despre marea luptă face cunoscut extraordinarul conflict care atinge orice colţ al universului şi care afectează fiecare persoană născută în lumea noastră. Sfânta Scriptură spune: „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Ef. 6,12).

 

Cunoaşterea doctrinei generează o stare constantă de alertă. Înţelegerea acestei doctrine convinge omul de nevoia de a combate răul. Succesul este posibil numai prin dependenţa de Domnul Isus Hristos, Conducătorul oştirilor cereşti, „Domnul cel viteaz în lupte” (Ps. 24,8). După cum spune Pavel, când acceptăm strategia divină de supravieţuire, îmbrăcăm „toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi ce­reri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii” (Ef. 6,13-18). Ce privilegiu pentru adevăraţii creştini să trăiască o viaţă caracterizată de răbdare şi credincioşie şi să fie întotdeauna gata pentru luptă (Apoc. 14,2), manifestând o constantă dependenţă de Acela care i-a făcut „mai mult decât biruitori” (Rom. 8,37)!

 

Doctrina explică taina suferinţei umane. Răul nu-şi are originea în Dumnezeu. El, care a „iubit neprihănirea şi a urât nelegiu­irea” (Evrei 1,9), nu trebuie să fie făcut răspunzător pentru nefericirea lumii. Satana, un înger căzut, este responsabil de cruzimea şi suferinţa existente. Putem să înţelegem mai bine jafurile, crimele, în­mormântările, răutăţile şi accidentele – care ne frâng inima – atunci când le vedem în contextul marii lupte.

 

Crucea dă mărturie atât despre puterea distructivă a păcatului, cât şi despre profunzimea iubirii lui Dumnezeu pentru păcătoşi. În acest fel, tema marii lupte ne învaţă să urâm păcatul şi să-l iubim pe păcătos.

 

Prezintă interesul plin de iubire al Domnului Hristos pentru lume. Întorcându-Se în cer, Domnul Hristos nu Şi-a lăsat poporul orfan. În marea Sa iubire, El ne-a pus la dispoziţie orice ajutor posibil în lupta împotriva răului. Duhul Sfânt a fost însărcinat să-I „ia locul” Domnului Hristos – ca să ne fie partener permanent, până când Domnul Hristos Se va întoarce (Ioan 14,16; Mat. 28,20). Îngerii au fost, de asemenea, însărcinaţi să se implice în lucrarea Sa mântuitoare (Evrei 1,14). Victoria noastră este asigurată. Putem avea speranţă şi curaj privind viitorul, pentru că Domnul nostru are totul sub control. Buzele noastre pot aduce laudă pentru lucrarea Sa de salvare.

 

Face cunoscută importanţa cosmică a crucii. Mântuirea omenirii a depins întru totul de slujirea şi moartea Domnului Hristos, pentru că El a venit să-Şi dea viaţa pentru iertarea păcatelor noastre. Astfel, El a apărat caracterul Tatălui Său, Legea şi guvernarea Sa, împotriva cărora Satana a lansat acuzaţii false.

 

Viaţa Domnului Hristos a apărat dreptatea şi bunătatea lui Dumnezeu şi a demonstrat că Legea şi guvernarea Lui au fost corecte. Domnul Hristos a arătat lipsa temeiniciei atacurilor lui Satana împotriva lui Dumnezeu, demonstrând că, printr-o totală dependenţă de puterea şi harul lui Dumnezeu, credincioşii pocăiţi se pot ridica deasupra ispitelor de zi cu zi şi pot trăi biruitori asupra păcatului.

 

[1] „Lucifer” vine din latinescul Lucifer, însemnând „purtător de lumină”. Expresia „fiu al zorilor” era o expresie obişnuită, însemnând „luceafărul de dimineaţă” – Venus. O redare literală a expresiei ebraice tradusă „Lucifer, fiu al zorilor” ar fi „cel mai strălucitor, fiu al zorilor”. Aplicarea figurativă a strălucitoarei planete Venus, cea mai strălucitoare dintre planetele cerului, la Satana înainte de cădere… este cea mai potrivită ilustrare plastică a poziţiei lui înalte de la care a căzut. („Lucifer”, SDA Bible Dictionary, p. 683).

 

[2] Vezi Comitetul Conferinţei Generale, Methods of Bible Study, 1986; Hasel, Biblical Interpretation Today (Washington D.C. [Biblical Research Institute of the General Conference of Seventh-day Adventists], 1985).

 

[3] Vezi K. Runia, The Present-day Christological Debate (Downers Grove, Il: Inter-varsity-Press, 1984); G. C. Berkouwer, The Person of Christ (Grand Rapids, MI: Wm. B. Eerdmans, 1954), p. 14-56.

 

 

https://adventist.ro/marea-lupta/

 

///////////////////////////////////////////

 

 

 

Cum a fost biruită puterea satanei?de J. T. Mawson

 

Trei trăsături caracteristice în legătură cu omorârea lui Sisera ne dau un răspuns. Mai întâi este Debora. Numele acesta înseamnă „activitate“ sau „albină“. Ea era căsătorită cu Lapidot, al cărui nume înseamnă „lampă, lumină“. Debora avea suficiente motive, ca să mulţumească în cântecul ei că poporul s-a pus de bunăvoie la dispoziţie: „Poporul s-a oferit de bunăvoie“ (Judecători 5:2 ); „Aceia din popor care s-au oferit de bunăvoie“ (Judecători 5:9 ); „Un popor care şi-a primejduit viaţa până la moarte“ (Judecători 5:18 ).

 

Aici sunt deci cele trei lucruri necesare pentru învingerea satanei: lumina, activitatea şi dăruirea. Toate cele trei lucruri au fost prezente la Domnul Isus şi de aceea El a putut să-l învingă pe diavolul. În Evanghelia după Ioan citim afirmaţia: „Acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară“ (Ioan 12:31 ); în aceeaşi Evanghelie ne sunt prezentate cele trei lucruri, despre care tocmai am vorbit:

 

1) „Eu sunt Lumina lumii“ (Ioan 8:12 ; 9:5 );

 

2) „Tatăl Meu lucrează până acum, şi Eu de asemenea lucrez“ (Ioan 5:17 ); „Trebuie să împlinesc lucrările Celui care M-a trimis“ (Ioan 9:4 );

 

3) „Păstorul cel bun Îşi dă viaţa pentru oi“ (Ioan 10:11 ); „…pentru că Eu Îmi dau viaţa“ (Ioan 10:17 ).

 

Întuneric înseamnă neştiinţă cu privire la Dumnezeu. Când a venit Domnul Isus pe pământ, omenirea era acoperită de un întuneric mare. El a venit ca Lumină, pentru a descoperi adevărata fiinţă a lui Dumnezeu şi inima Sa plină de dragoste. Însă această Lumină nu a fost inactivă, ci a strălucit în toate lucrările Fiului preaiubit al lui Dumnezeu. Lumina şi activitatea erau în El într-o frumoasă armonie şi nu puteau fi despărţite. Vedem cum a strălucit lumina în lucrările şi în cuvintele Domnului, atunci când a hrănit mulţimea slăbită din cauza foamei, atunci când a oferit mângâiere acolo unde era întristare, atunci când a vindecat bolnavi şi a înviat morţi. El a binecuvântat copii şi a plâns din cauza păcătoşilor; în toate acestea, El a descoperit fiinţa lui Dumnezeu. Erau lucrările şi cuvintele Tatălui Său, aşa că putea spune: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl“ (Ioan 14:9 ). Lumina, care S-a descoperit în activităţile harului Său, a fost necesară pentru eliberarea oamenilor din robia satanei, care îi ţinea în întuneric şi în necunoştinţă cu privire la Dumnezeu. Strălucirea acestei lumini nu a fost zadarnică, căci unii au putut mărturisi: „Noi am privit slava Lui, slavă ca a unicului Fiu din partea Tatălui, plin de har şi de adevăr“ (Ioan 1:14 ). Însă, pe lângă descoperirea lui Dumnezeu în viaţa Sa, mai era ceva necesar: El a trebuit să Se dea de bunăvoie, căci numai prin moartea Sa a putut fi dat afară stăpânitorul lumii acesteia şi i-a putut fi luată din mână puterea morţii. Numai moartea lui Hristos a făcut posibil ca lumina dragostei lui Dumnezeu să  ajungă la tine şi la mine. În această moarte au fost strâns legate lumina dragostei, activitatea milei nemărginite şi jertfa unei vieţi consacrate.

 

Să ne amintim de acea scenă semnificativă, când Pilat L-a prezentat mulţimii pe Domnul îmbrăcat cu o manta de purpură şi pe cap purtând o cunună de spini şi a exclamat: „Iată Omul!“ Atunci, lumea a stat în faţa unei decizii. Se va întoarce oare în ultimul moment la Creatorul ei, îşi va pleca genunchii în faţa Fiului lui Dumnezeu care stătea acum în faţa ei? O, nu! În loc să facă acest lucru, a strigat: „Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!“ „Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus şi L-au dus să-L răstignească“ (Ioan 19:16 ). În acel moment de vârf al rebeliunii lor, s-a arătat clar că diavolul îi stăpâneşte pe oameni. Ei erau sub jugul lui şi au devenit ucigaşii Aceluia care era Dumnezeul lor.

 

Sunt convins de faptul că, dacă Domnul Şi-ar fi folosit puterea şi prin suflarea gurii Lui ar fi nimicit acea mulţime înşelată de diavolul, intenţiile satanei ar fi fost împlinite. Atunci, oamenii ar fi rămas veşnic în necunoştinţă de dragostea lui Dumnezeu, iar păcatul s-ar fi dovedit mai mare decât harul lui Dumnezeu. Toate puterile întunericului s-au ridicat împotriva Domnului, iar oamenii au fost atât de înşelaţi şi orbiţi de către acestea, încât numai sângele Lui a putut să potolească furia lor. Spera duşmanul că acest păcat va fi de neiertat, că prin dezlănţuirea urii sale împotriva Fiului lui Dumnezeu va putea atrage pe toţi oamenii cu el în irevocabila şi veşnica pierzare? Ce înfrângere a suferit el atunci! Domnul nu S-a descoperit ca Judecător al slavei Sale, căci citim: „ducându-Şi crucea, a ajuns la locul zis al «Căpăţânii», care în evreieşte se numeşte «Golgota», unde L-au răstignit“ (Ioan 19:17 ). El a mers la cruce, pentru că sângele Său, pe care oamenii păcătoşi s-au hotărât să-l verse, putea să-i mântuiască.

 

„L-au dus să-L răstignească“, şi astfel vinovăţia lor a devenit deplină. El a mers, şi prin aceasta a descoperit marea biruinţă a dragostei divine asupra urii omeneşti. El nu a fost dus cu sila şi nici nu a fost mânat de la spate: El a mers. Nimeni nu i-a luat viaţa, El Însuşi a dat-o. Strigătul de batjocură al gloatei L-a lovit în urechi şi cu siguranţă i-a provocat dureri adânci în sensibilitatea Lui sfântă; cu toate acestea, nu a fost în El nici un gând să Se salveze. Cu smerenie maiestuoasă, El a mers purtându-Şi crucea, ca să împlinească lucrarea pentru care venise. El ştia până în cele mai mici detalii ce înseamnă crucea, consecinţele ei cele mai amare. Pe El nu putea nimic să-L surprindă şi nu a mers pe acest drum mânat de un impuls de moment. În acea noapte în grădina Ghetsimani, El a privit în întunericul care îi stătea în faţă şi a evaluat toate costurile. El a vorbit despre acestea cu Moise şi cu Ilie pe Muntele schimbării la faţă. Această oră a fost planificată în sfatul veşniciei, cu mult înainte ca El să vină, iar acum nimic nu putea să-L depărteze de aceasta. Nu era nici o împotrivire şi nici o compătimire de Sine, iar fiecare pas care Îl apropia de Golgota zguduia împărăţia satanei. Apoi L-au răstignit. Răstignirea lui Hristos este răspunsul lui Dumnezeu la minciuna diavolului în grădina Eden: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică“ (Ioan 3:16 ).

 

Dacă Dumnezeu ne-ar fi lăsat să strângem roadele amare ale răzvrătirii şi ale păcatelor noastre, atunci n-ar fi trebuit să ne plângem, însă în locul acesteia, prin dovada puternică şi convingătoare a dragostei Sale, El a împrăştiat întunericul de la noi şi a biruit puterea diavolului. Duşmanul dorea să-i facă pe oameni să creadă că Dumnezeu este un Stăpân aspru, care culege de unde nu a semănat. Dumnezeu însă a dovedit că este plin de dragoste prin faptul că a dat ce este mai sublim din ceea ce avea cerul, pe Fiul Său preaiubit, ca astfel El să poarte pedeapsa pentru păcatele noastre; şi de îndată ce lumina minunată a acestei iubiri străluceşte în inimile oamenilor, robia satanei se sfârşeşte. Domnul a fost înălţat pe cruce, iar prin această înălţare a fost făcut cunoscut tot adevărul. Noi, cei care credem, am fost atraşi la El. Domnul Isus a devenit marele nostru Punct de atracţie, iar diavolul nu ne mai posedă ca pradă a sa. Minciuna a fost descoperită, timpurile de neştiinţă au trecut, iar Dumnezeu a triumfat, pentru că stăpânitorul acestei lumi a fost alungat din inimile tuturor celor care au crezut. El nu mai poate să-i solicite pentru scopurile lui. Ei s-au predat lui Dumnezeu, a cărui dragoste desăvârşită a fost dovedită în răstignirea lui Hristos.

 

Ce slavă reflectă lucrarea de pe Golgota! Aşa cum ne trezeşte dimineaţa soarele care se înalţă, tot aşa suntem treziţi din somnul morţii de razele Sale luminoase. Ar trebui să exclamăm: „Dumnezeu ne-a iubit în ciuda tuturor lucrurilor!“ Cuvântul Său a adus lumină, iar o dată cu lumina a venit libertatea. Perdeaua întunericului s-a rupt în două şi putem păşi în lumină.

 

Lumina este constituită din unde, ca şi sunetul, iar acolo unde sunt unde, ia naştere muzica. Dacă simţul auzului ar fi tot aşa de sensibil ca simţul optic, atunci am auzi muzica luminii, aşa cum putem vedea frumuseţea ei. Lumina dragostei lui Dumnezeu dă naştere la cea mai dulce melodie, iar armonia care s-a pierdut în grădina Eden este regăsită. Acum însă, această muzică este mult mai frumoasă, sunetele ei sunt mult mai plăcute, iar cântecul de laudă mult mai minunat. Dacă privim cu respect la Acela care stă pe tron şi pe faţa Căruia străluceşte toată grandoarea harului lui Dumnezeu, atunci inima noastră şi sufletul nostru vor intona cântarea de laudă la adresa dragostei lui Dumnezeu.

 

Nu trebuie să ne îndoim de triumful Său deplin, căci El a înviat din morţi şi ne strigă: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată, sunt viu în vecii vecilor şi Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei Morţilor“ (Apocalipsa 1:17-18 ).

 

De când Domnul a câştigat o astfel de biruinţă asupra satanei, privilegiul celor care au fost eliberaţi de sub puterea sa este de a fi biruitori, „mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit“ (Romani 8:37 ). Dacă ne vom preocupa în continuare cu biruinţa asupra lui Sisera, vom afla cum poate avea loc aceasta.

 

https://comori.org/vechiul-testament/judecatori/sa-biruiesti-dar-cum/cum-a-fost-biruita-puterea-satanei/

 

 

//////////////////////////////////////////////

 

Despre aruncările și căderile lui satan!

  

CUVÂNT ÎNAINTE:

 

Mulţi fac confuzie între diferitele aruncării ale lui Satan sau pierderea lui treptată din poziţie, însă un rol foarte important în stabilirea unei interpretări corecte, îl joacă stabilirea exactă a timpului când se desfăşoară evenimentele. Iar ca să facem distincţie dintre diferitele aruncări ale lui Satan, trebuie să fim atenţi la detalii, detalii care ne pot furniza informaţii valoroase de încadrare a timp a unei relatări în cronologia Biblică.

 

De pildă, Apocalipsa cap. 12, cu aruncarea lui Satan din cer, după unii a avut loc după păcatul lui Adam, când Lucifer a fost aruncat din poziţia de Heruvim, şi a devenit Satan, această interpretare a pasajului din Apocalipsa 12, se bazează pe Ezechiel 28:13-17. După alţii, aruncarea lui Satan a avut loc în timpul serviciului pământesc al lui Isus (Luca 10:17-19; Ioan 12:31; Ioan 16:11). După alţii aruncarea lui Satan din cer, va avea loc în viitor.

 

De ce se susţin mai multe variante, chiar cu citate din Biblie? Deoarece Biblia vorbeşte de mai multe aruncări ale Diavolului, iar unii fac confuzie între aceste aruncări şi nu le deosebesc corect. Înainte de a vedea multiplele aruncări ale lui Satan în mod cronologic, să vedem la ce se referă expresia: ceruri.

 

CARE ESTE ÎNŢELESUL EXPRESIEI CERURI?

 

Pentru a înţelege corect plasarea evenimentelor în timp, şi a le corela corect, trebuie să fim foarte atenţi, la detalii, de aceea înainte trebuie făcută precizarea, că Biblia vorbeşte de trei ceruri în 2 Corinteni 12:1-4. Voi descrie pe scurt cele trei ceruri:

 

1) Primul cer este cerul fizic (atmosfera), numit în Biblie: întindere (firmament), boltă, creat în ziua a doua (Geneza 1:6-8).

 

2) Al doilea cer după unii, este cel spiritual al demonilor, unde locuiesc demonii, este de natură spirituală, însă una a întunericului şi a răutăţii (Efeseni 6:12). Însă această interpretare nu coincide cu descrierea Biblică în care Diavolul şi îngerii lui erau văzuţi prezenţi atât în Scripturile ebraice cât şi în cele creştine în cerul unde sunt îngerii fideli şi Dumnezeu (1 Regi  22:19-23; 2 Cronici 18:18-22; Iov 1:6-7; Iov 2:1-2) şi unde cel rău lucrează ca acuzator al fraţilor permanent (Apocalipsa 12:9-10).

 

Astfel al doilea cer nu poate fi decât: universul fizic, cosmosul cu stele, soarele, luna, planete, create în ziua a patra (Geneza 1:14-19).

 

3) Al treilea cer este cerul lui Dumnezeu (2 Corinteni 12:1-4; Iov 1:6; Isaia 6:1-4; Daniel 7:9-10; Matei 3:16; Apocalipsa 4; etc.). Acest al treilea cer, era conform cu ce spune Pavel: paradisul, cerul spiritual unde locuieşte Dumnezeu şi îngerii, cerul pregătit pentru creştini (comp. 2 Corinteni 12:1-4 cu 1 Corinteni 2:9).

 

Diavolul a avut parte de mai multe aruncări, unele dintre ele sunt consemnate în Scripturi, după cum urmează:

 

1) PRIMA ARUNCARE A LUI SATAN ESTE DIN POZIŢIA DE HERUVIM:

 

Această aruncare este consemnată în Ezechiel 28:13-17: „Stăteai în Eden, grădina lui Dumnezeu şi erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe: cu sardonic, cu topaz, cu diamant, cu hrisolit, cu onix, cu iaspis, cu safir, cu rubin, cu smarald şi cu aur; timpanele şi flautele erau în slujba ta, pregătite pentru ziua când ai fost făcut. Erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel Sfânt al lui Dumnezeu şi umblai prin mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fără prihană în căile tale, din ziua, când ai fost făcut, până în ziua când s-a găsit nelegiuirea în tine.  Prin mărimea negoţului tău te-ai umplut de silnicie şi ai păcătuit; de aceea te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare. Ţi s-a îngâmfat inima din pricina frumuseţii tale, ţi-ai stricat înţelepciunea cu strălucirea ta. De aceea, te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor.”

 

Această profeţie, se referă la regele Tirului, atât la regele spiritual al Tirului: Lucifer, cât şi la regele uman al Tirului (vezi v.1-12). În Scriptură, fiecare ţară nu are doar un rege uman, ci are şi o căpetenie spirituală, bună sau rea, de pildă, Mihail = era căpetenia lui Israel. – comp. cu Daniel 10:13,Daniel 10:20-21.

 

Diavolul, în timpul lui Ezechiel, era căpetenia spirituală demonică, a Tirului, înainte de asta, el a fost căpetenia demonică peste ţinutul Babilon (Isaia 14:4-15), iar în timpul apostolului Ioan îşi avea scaunul de domnie în Pergam (Apocalipsa 2:14).

 

Este clar, că în acest pasaj, nu se descrie doar regele Tirului, acesta nu a fost niciodată heruvim, nici în Eden sau cer pe muntele lui Dumnezeu, şi nici nu avuse ca slujbă să dirijeze instrumentele de laudă, spre gloria lui Dumnezeu. Astfel este clar că aici se descrie poziţia lui Lucifer (Isaia 14:12-14), înainte de mândria, rebeliunea, şi aruncarea lui de pe muntele cel sfânt, din grădina Eden.

 

Este vorba de Grădina Eden din cer[1], de unde el este aruncat!!! Aruncarea din acest pasaj se referă la:

 

1) „te-am aruncat de pe muntele lui Dumnezeu”, pierderea relaţiei cu Dumnezeu.

 

2) „şi te nimicesc, heruvim ocrotitor, din mijlocul pietrelor scânteietoare”, pierderea poziţiei de heruvim ocrotitor, pierderea gloriei, frumuseţii şi a înţelepciunii divine; precum şi aruncarea din slujba de înţelepciune peste anumite instrumente de cântat.

 

3) „De aceea, te arunc la pământ, te dau privelişte împăraţilor”, umilirea lui satan!

 

Întrebarea care se ridică: mai are el acces la al treilea cer după această aruncare?

 

El pierde poziţia de heruvim, şi locul de pe muntele sfânt a lui Dumnezeu, însă doar în viitor el va pierde şi posibilitate de-a mai avea acces la al treilea cer (Apocalipsa 12:8). De unde ştim, că Diavolul mai avea acces în cer după aruncarea lui de pe muntele ceresc?

 

Acest lucru reiese şi din relatarea cu Iov (Iov 1:6; Iov 2:1), cât şi din faptul că în Scripturile Ebraice (V.T.), Diavolul şi îngerii lui sunt văzuţi ca venind, şi ca fiind prezenţi la adunarea tuturor îngerilor, fiind astfel în faţa lui Dumnezeu împreună cu îngerii fideli (1 Regi  22:19-23; 2 Cronici 18:18-22; Iov 1:6-7; Iov 2:1-2).

 

Însă este interesant că Diavolul vine de pe pământ, la adunările îngerilor, astfel casa sau locuinţa lui mai degrabă este pe pământ, decât în cer, în care mergea ca vizitator, fie când era chemat de Dumnezeu, fie când îi raportează lucruri negative lui Dumnezeu, fiind „acuzatorul fraţilor” (Apocalipsa 12:10).

 

Această aruncare din Ezechiel 28, nu e similară cu cea din Apocalipsa 12, căci aruncarea din Apocalipsa 12, e precedată de o luptă. În plus, Diavolul are şi îngeri, şi ei nu mai au acces în cer (la Dumnezeu), după lupta descrisă în Apocalipsa  12, pe când după această aruncare din cer, din Ezechiel 28, Satan şi îngerii lui au mai avut acces în al treilea cer (Iov 1:6-7; Iov 2:1-2; Efeseni 6:12).

 

Astfel, Pavel îi descrie pe îngerii-căpetenii, ale celui rău, ca fiind în „locurile cereşti”, adică în cerurile unde şi unii îngeri fideli au poziţii de conducere (comp. Efeseni 1:20-21 cu Efeseni 6:12). Astfel Pavel arată că atât căpeteniile, domniile, stăpânirile, etc. fidele lui Dumnezeu sunt în locurile cereşti, dar şi căpeteniile, domniile, stăpânirile infidele lui Dumnezeu sunt tot în locurile cereşti.

 

Însă deasupra demonilor este Cristos, şi creştinii care sunt în El (Efeseni 2:5-6). Astfel în aceleaşi „locuri cereşti” (al treilea cer), era în timpul lui Pavel: atât îngerii fideli, cât şi cei infideli!!!

 

Dar Domnul Isus, îngerii şi creştinii sunt deasupra demonilor ca poziţie şi autoritate, în zona numită „locurile cereşti”.

 

2) PIERDEREA DOMNIEI SALE ASUPRA EGIPTULUI:

 

În Exod 1:8-16, este descris situaţia unui nou rege ce s-a ridicat în Egipt, care nu l-a cunoscut pe Iosif, şi care a început să se poarte rău cu Israel şi să dorească uciderea pruncilor de parte bărbătească.

 

Acest rege nou în domeniu spiritual era satan! El era în spatele asupririi poporului lui Dumnezeu.

 

Dar Dumnezeu a judecat Egiptul prin plăgi (Exod cap. 8-12), în final a ucis pe faraon şi armata Egiptului la marea Roşie (Exod cap. 14). Iar satan a pierdut în faţa lui Iehova, el a căzut din poziţia de rege al Egiptului Aceasta a fost a doua cădere a lui Satan!!!

 

3) PIERDEREA DOMNIEI SALE ASUPRA TIRULUI:

 

În Ezechiel 28:13-17, se descrie poziţia lui Lucifer, căderea lui şi prima aruncare a lui de pe muntele lui Dumnezeu. În Ezechiel 28:1-8, se descrie a treia aruncare a lui din poziţia de rege al Tirului:

 

„Şi cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: „Fiu al omului, vorbeşte căpeteniei Tirului: Aşa zice Domnul Dumnezeu: «Pentru că ţi s-a înălţat inima şi ai zis: «Eu sunt un dumnezeu, stau pe scaunul lui Dumnezeu, în inima mărilor!» (şi tu eşti om, şi nu Dumnezeu) şi-ţi pui inima ca inima lui Dumnezeu: iată, tu eşti mai înţelept decât Daniel! Nici o taină nu este ascunsă pentru tine; prin înţelepciunea ta şi prin priceperea ta ţi-ai făcut avere şi ai adunat aur şi argint în vistieriile tale; prin înţelepciunea ta cea mare, prin negoţul tău ţi-ai înmulţit bogăţiile şi ţi s-a înălţat inima din cauza bogăţiilor tale». De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: «Pentru că ţi-ai pus inima ca inima lui Dumnezeu, de aceea, iată, voi aduce asupra ta pe străini, pe cei mai nemiloşi dintre naţiuni; şi ei îşi vor scoate săbiile împotriva frumuseţii înţelepciunii tale şi-ţi vor întina strălucirea. Te vor coborî în groapă şi vei muri de moartea celor ucişi în inima mărilor.”

 

Această profeţie a vizat căpetenia Tirului, atât regele uman, cât şi pe satan regele spiritual. Care înainte de cădere a fost heruvimul: înţelepciunea, de aceea se spune: „tu eşti mai înţelept decât Daniel! Nici o taină nu este ascunsă pentru tine”

 

Îngâmfatul de satan spune despre el: «Eu sunt un dumnezeu, stau pe scaunul lui Dumnezeu, în inima mărilor!» Însă şi de data aceasta satan a fost aruncat în locuinţa morţilor în abis, când Tirul a fost asediat de Nebucadneţar,

când s-au împlinit cuvintele: „iată, voi aduce asupra ta pe străini, pe cei mai nemiloşi dintre naţiuni; şi ei îşi vor scoate săbiile împotriva frumuseţii înţelepciunii tale şi-ţi vor întina strălucirea”.

 

Atunci, Satan şi-a pierdut stăpânirea asupra Tirului. Chiar dacă din punct de vedere fizic, oraşul insular a fost prefăcut în ruine mai târziu, de Alexandru cel Mare.

 

4) PIERDEREA DOMNIEI SALE ASUPRA BABILONULUI:

 

Textul din Isaia 14:12-15, se referă la regele Babilonului antic, pe plan fizic regele era un om, dar pe plan spiritual era: Satan, căci profeţia indică gândul lui Satan de a fi ca Dumnezeu: „Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt. Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adîncimile mormîntului!” (Isaia 14:12-15 BC).

 

Dacă profetul descrie în v.12, căderea lui din cer, de pe muntele lui Dumnezeu (Ezechiel 28:16), el este aruncat pe pământ la prima aruncare a lui, iar în v.15, profetul descrie a patra aruncare a lui satan în locuinţa morţilor! Prima cădere a lui Satan este pe pământ, a doua, a treia şi a patra este subpământeană, în sheol (locuinţa morţilor)! Cu cât satan se îngâmfa mai mult şi râvnea o poziţie mai mare, cu atât cădea mai jos! Cu cât era mai umilit! Ca să se împlinească cuvintele: „Pentru că oricine se înalţă pe sine va fi smerit şi cine se smereşte va fi înălţat”. – Luca 14:11, GBV 2001.

 

Această cădere a avut loc o dată cu căderea Babilonului în mâna mezilor şi a perşilor (vezi v.10-18). După ce a fost aruncat în 537 î.C. în locuinţa morţilor, o dată cu căderea Babilonului, însă nici această aruncare până în locuinţa morţilor, nu a însemnat că Diavolul va sta definitiv acolo şi nu va mai avea acces în cerul lui Dumnezeu. Căci apostolul Ioan spre sfârşitul primul secol d.C. vede evenimente viitoare ce vor avea loc (Apocalipsa 1:1), şi vede că are loc o luptă în cer între satan şi Mihail (Apocalipsa  12).

 

Revenind la Isaia, în textul din Isaia 14:12-15, heruvimul înţelepciunea, înainte de cădere, este comparat cu un Luceafăr, expresie care este o traducere a numelui ebraic: Hilel Ben Şahar (הילל בן שחר), însemnând „aducătorul de lumină”, o denumire astrologică pentru planeta Venus, ultimul corp al nopţii, sau primul corp ceresc ce apare dimineaţa, de aceea mai şi este numit: „fiu al zorilor”.

 

De ce heruvimul a fost comparat cu Luceafărul?

 

Deoarece din cele patru puteri ale lui Iehova, cei patru heruvimi (Apocalipsa 4:7), respectiv: cap de leu, reprezentând: puterea (Judecatori 14:18); de viţel reprezentând: viaţa (Maleahi 4:2); de om, reprezentând: dragostea (comp. 1 Ioan 4:7-8 cu Geneza 1:27); de vultur, reprezentând: înţelepciunea (Iov 39:26-29), Lucifer era al patrulea, căci Biblia îl descrie că a fost: „plin de înţelepciune” (Ezechiel 28:12), deci ultimul heruvim dintre cei patru, era înţelepciunea ce slujea revărsând lumină! De aceea, el era ultimul corp ceresc ce apărea diminiaţa, nu seara! Căci la Dumnezeu, ziua începe seara (vezi: Geneza 1:3-5). Aşa cum romanii avea patru străji ce slujeau noaptea, timp de patru ore fiecare, în total 12 ore (Marcu 6:48). În mod asemănător, heruvimii aveau patru slujiri, prima: puterea, a doua: viaţa, a treia: dragostea, a patra: înţelepciunea, ce cădea în ultima „strajă” să spunem aşa, dimineaţa!

 

Dar el şi-a „stricat înţelepciunea”, când s-a îngâmfat! Dumnezeu l-a înlocuit cu un alt heruvim-înţelepciune, fidel lui Iehova! (comp. cu Faptele Apostolilor 1:20).

 

În 2 Petru 1:19, în greacă apare: „fosforos” (aducând sau dând lumină), şi se arată că Luceafărul este steaua de dimineaţă, numai că în acest text, se referă la lumina revenirii lui Cristos şi a împliniri Cuvintelor profetice, atunci va veni dimineaţa, adică: stăpânirea şi lumina Regatului lui Dumnezeu (2 Petru 1:16; Apocalipsa 11:15).

 

Să vedem în continuare următoarea cădere a lui Satan:

 

5) PIERDEREA DOMNIEI SALE ASUPRA ANUMITOR ZONE DE PE PĂMÂNT ŞI ASUPRA OAMENILOR DEMONIZAŢI DIN CAUZĂ CĂ ISUS A DAT AUTORITATE DISCIPOLILOR SĂI:

 

Luca 10:17-19, SCC: „Dar cei şaptezeci şi doi s-au întors cu bucurie, zicând: Doamne! Şi demonii ne sunt supuşi în Numele Tău. El le-a zis: am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer. Iată! V-am dat autoritatea umblării pe şerpi şi scorpioni, şi peste toată puterea duşmanului; şi nimic nu vă va vătăma, nicidecum” .

 

 

Este clară cauza şi efectul acestei căderi a lui Satan la pământ. Discipolii Domnului, au scos demonii, Regatul lui Dumnezeu s-a manifestat cu putere, şi a venit peste oamenii din localităţile: Horazin, Betsaida, Capernaum, unde cei 72 de discipoli au slujit cu puterea lui Dumnezeu.

 

Astfel căderea lui Satan din cer ca un fulger, este pierderea stăpânirii lui de peste acele oraşe şi peste sufletele demonizate care au fost eliberate, prin slujirea discipolilor lui Isus, unde lumina Evangheliei şi a puterii lui Dumnezeu a eliberat multe suflete. Astfel Dumnezeu prin lucrările de putere, a început să domnească, să-şi exercite autoritatea prin copiii Lui în acele teritorii. Astfel oamenii au fost eliberaţi de sub puterea întunericului şi au fost puşi sub autoritatea luminii (comp. cu Faptele Apostolilor 26:18; Coloseni 1:13).

 

Astfel o dată cu misiunea discipolilor (ucenicilor), şi cu împuternicirea dată de Domnul Isus, Satan a căzut din poziţia lui de conducerea şi influenţă ce o avea peste acea zonă unde cei şaptezeci şi doi de discipolii au exercitat autoritatea Domnului Isus (Luca 10:1-18).

 

Iar Domnul Isus, le-a dat tot mai multă autoritate, chiar peste toată puterea vrăşmaşului, astfel că apostolii puteau elibera pe oricine de orice influenţă sau posesiune demonică, astfel ei călcau peste şerpi şi scorpi şi îi făceau una cu pământul, îi zdrobeau şi ei cădeau în locuinţa morţilor ca morţii.

 

Dar să trecem la o altă cădere a Diavolului:

 

6) ÎNAINTE DE MOARTEA LUI ISUS, DIAVOLUL A FOST JUDECAT  ŞI ARUNCAT AFARĂ:

 

Textele ce vorbesc de acest eveniment sunt: Ioan 12:31; Ioan 14:30; Ioan 16:11.

 

Conform cu traducerea SCC, – în Ioan 12:31 se spune: „Acum este o judecată a lumii aceasta; acum conducătorul lumii aceasta va fi aruncat afară.” (conducător: în greacă: arhon = suveran; stăpânitor).

 

Iar în Ioan 14:30 SCC, se precizează: „Nu voi mai vorbi multe cu voi; pentru că vine conducătorul lumii. Dar în Mine nu are nimic”

 

Iar la Ioan 16:7-11 SCC, se mai spune: „Dar Eu vă zic adevărul: Vă este de folos ca Eu să Mă duc; pentru că, dacă nu am să Mă duc, Mângăietorul nicidecum nu are să vină la voi; însă dacă am să mă duc, Îl voi trimite la voi. Şi venind Acela va dovedi lumea despre păcat, şi despre dreptate, şi despre judecată. Despre păcat: Pentru că ei nu cred în Mine. Despre dreptate: Pentru că Eu merg la Tatăl Meu, şi nu Mă mai vedeţi. Despre judecată: Pentru că conducătorul lumii aceasta a fost judecat.”

 

Chiar dacă textele nu prezintă toate amănuntele acestei judecăţi, şi a aruncării lui Satan afară, totuşi corelat cu alte pasaje, putem conchide, că este vorba de: „o judecată”,  ce a avut loc în cer, înainte de moartea lui Isus, la sfârşitul serviciului Său pământesc, o judecată, dar nu judecata finală a oamenilor prezentată în Matei 25:31-46 de la venirea lui Isus, sau cea de la fârşitul mileniului: Apocalipsa 20:11-14.

 

O judecată în care lumea deoarece l-a respins şi nu l-a acceptat pe Fiul unic al lui Dumnezeu, a fost judecată nefavorabil potrivit cuvintelor Domnului din Ioan 3:18-21: „Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. Şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. Căci oricine face răul, urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”

 

Observă, oamenii sunt judecaţi însăşi de decizia lor de a nu crede în Isus Cristos. Baza acestei judecăţi este că Isus a venit, a făcut lucrări de putere aşa cum nimeni nu a mai făcut (Ioan 15:24), şi cu toate acestea oamenii nu L-au crezut, deoarece au iubit mai mult întunericul.

 

Faptul că Cristos a fost loial Tatălui până la sfârşit, a condamnat lumea, şi astfel pe drept Tatăl a putut judeca lumea păcătoasă, deoarece lumea, nici Satan nu putea să-i reproşeze la Isus nici un păcat, chiar Isus declară: „Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine” (BC). Da, nici lumea, nici Satan nu avea nimic în Isus. Lumea nu avea astfel un motiv de poticnire în Fiul lui Dumnezeu, şi ne având acest motiv, a fost judecată, şi declarată vinovată deoarece nu l-au primit pe singurul Fiu, unic-născut al lui Dumnezeu.

 

Totuşi Dumnezeu în harul Său, nu a trecut şi la acţiunea de distrugere a lumii, permiţând ca persoane individuale să-l primească pe Isus şi să devină copiii ai lui Dumnezeu (Ioan 1:10-13).

 

Însă Isus precizează, că după plecarea Lui, va veni Mângâietorul, care va continua lucrarea de demascare a lumii şi de dovedire a stării ei de păcat. Lucrare care pe de o parte, are rol de mărturie şi de salvare a celor ce se decid să creadă în Isus, iar pe de altă parte de mărturie şi condamnare a lumii. De aceea Isus spune: „Şi venind Acela [Mângâietorul] va dovedi lumea despre păcat, şi despre dreptate, şi despre judecată. Despre păcat: Pentru că ei nu cred în Mine. Despre dreptate: Pentru că Eu merg la Tatăl Meu, şi nu Mă mai vedeţi. Despre judecată: Pentru că conducătorul lumii aceasta a fost judecat.”

 

Prin urmare, Mângâietorul va dovedi lumii că este vinovată de păcat, deoarece nu cred în Sigurul Fiu al lui Dumnezeu, aceasta este una din multele lucrări ale Spiritului Sfânt.

 

Va dovedi lumii dreptatea lui Dumnezeu, manifestată prin viaţa lui Isus, căci după ce a fost lăsat pe pământ Isus ca mărturie, a fost luat la cer, dovedind astfel că El era un om drept, şi nu păcătos sau demonizat cum îl descriau iudeii (Ioan 7:20; 9:24). Dacă nu era un om drept, de ce l-ar fi luat Dumnezeu la cer? Tocmai pentru că a fost drept El a înviat şi a fost înălţat la cer (Faptele Apostolilor 2:33; 3:14; 7:52).

 

Duhul Sfânt va dovedi lumii în ce priveşte judecata, Duhul Sfânt va conştientiza oamenii că conducătorul acestei lumii a fost judecat, a fost găsit mincinos, deoarece el nu a reuşit să-L corupă pe Isus, cu toate că a încercat în repetate rânduri (Matei 4:1-10; Matei 16:22-23). Diavolul nu avea nimic în Isus, nu avea de ce să-l acuze, nu avea nici un motiv întemeiat la adresa Fiului lui Dumnezeu care era fără păcat (Evrei 4:15). Ba mai mult, Diavolul era vinovat că dorea să ucidă un nevionovat, chiar lumea este vinovată căci la urât fără temei (Ioan 15:22-25).

 

Astfel execuţia lui Isus ce urma a doua zi, care avea să fie ‚preţul de răscumpărare’ al întregii omeniri, pentru că Isus era un miel fără cusur (Ioan 1:29; 1 Timotei 2:5-6)!

 

În Ioan 12:27-31, se spune: „Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice? Tată, izbăveşte-Mă din ceasul acesta? Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta! Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi din cer, s-a auzit un glas, care zicea: „L-am proslăvit, şi-L voi mai proslăvi!” Norodul, care stătea acolo şi care auzise glasul, a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: „Un înger a vorbit cu El!” Isus a răspuns: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară”.

 

Cu aceea ocazie Domnul Isus a cerut ca Numele lui Dumnezeu să fie glorificat, şi astfel s-a auzit glasul Tatălui ceresc, care a spus: „L-am proslăvit, şi-L voi mai proslăvi”, poporul care era de faţă a perceput glasul lui Dumnezeu fie sub forma unui tunet, fie sub forma unui glas, dar fără a înţelege cuvintele. Domnul le-a spus: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi. Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară”. Domnul Isus nu dorea ca să ceară Tatălui să fie izbăvit din ceasul acela, ci dorea ca Numele lui Dumnezeu să fie proslăvit, Iar Isus prin viaţa Lui a glorificat Numele purtându-L, onorându-L şi vestindu-L într-un mod perfect! De aceea, conducătorul lumii a fost aruncat afară din tribunalul ceresc!

 

Glasul lui Dumnezeu, a confirmat, acest glas a fost un semn pentru ca evrei să conştientizeze că Domnul Isus a venit pentru a împlini voia lui Dumnezeu, El fiind trimisul Tatălui care a venit în Numele Lui (Ioan 5:43). Dar ei nu au conştientizat acest lucru, ei s-au poticnit în cuvintele Domnului neavând inima pregătită să le primească, ei nu aveau credinţă după toate semnele şi minunile ce le-au văzut (Ioan 12:32-37).

 

Însă la ce se referă afirmaţia: „acum conducătorul lumii aceasta va fi aruncat afară”? După ce conducătorul lumii, şi reprezentantul lumii, Satan, a fost convocat la judecată, probabil în cer, în sala de judecată a lui Dumnezeu. A avut loc atunci judecata lumii, care a primit verdictul: „VINOVATĂ” de respingerea fără motiv a Fiului unic născut al lui Dumnezeu. Nici chiar Satan avocatul şi conducătorul lumii, nu a putut să apare lumea coruptă şi necredincioasă, să găsească un motiv temeinic, pe baza căruia să-l respingă pe Cristos.

 

Şi astfel lumea a fost judecată şi declarată vinovată, pentru că L-au văzut pe Isus, au văzut lucrările lui Dumnezeu din viaţa Lui, şi L-au urât fără temei (Ioan 15:25). Urându-L pe Isus L-au urât şi pe Tatăl care L-a trimis şi L-a împuternicit (Ioan 15:24).

 

Iar conducătorul lumii „acum”, a fost pedepsit, fiind aruncat afară. Da, în acel moment, înainte de moartea Domnului Isus, conducătorul lumii = Satan, a fost aruncat afară, nu doar din sala de judecată, dar şi din poziţia de avocat al lumii, el este aruncat afară ca orice martor sau apărător mincinos, şi orice prezumţie de nevinovăţie a Diavolului, în faţa creaturilor lui Dumnezeu, a căzut la aceea judecată. El este aruncat afară, în sensul că nu mai are drept de apel, pierzându-şi poziţia de apărător al „dreptăţii” pe care şi-o aroga. El a fost aruncat afară din procesul stabilirii dreptăţii veşnice, el nu mai poate să-şi apere cauza, i s-a dat toate posibilităţiile, dar a pierdut definitiv şi irevocabil în faţa integrităţii lui Cristos şi a fost găsit mincinos şi vinovat!

 

Faptul că Diavolul a fost aruncat afară, nu însemnă că el nu mai avea acces în cer, ca să pârască pe fraţii lui Isus (Apocalipsa 12:10), dar însemnă că statutul lui de criminal, mincinos şi vinovat (Ioan 8:44), a fost stabilit definitiv şi irevocabil şi el nu mai are dreptul la vreun alt proces de stabilire al dreptăţii.

 

Este clar că unii dintre demoni sunt în adânc (2 Petru 2:4), alţii din cauza oamenilor nedrepţi, idolatri, răi sunt în cer chiar stăpânind din „locurile cereşti” (Efeseni 6:12), peste anumiţi oameni, oraşe, zone, ţări sau teritorii (comp. cu Daniel 10:13,Daniel 10:20-21), însă aceştia pot fi oricând detronaţi prin convertirea oamenilor sau prin luptă spirituală de către creştini, care sunt plasaţi deasupra Diavolului şi demonilor, în Cristos în locurile cereşti deasupra oricărei domnii şi stăpâniri (Efeseni 1:20-22; Efeseni 2:5-6; vezi şi Psalmi 149:6-9). Iar datorită ascultării creştinilor a rugăciunilor lor, Dumnezeu poate schimba guverne, regi, preşedinţi, şi chiar îngerul unei ţări dintr-o căpetenie demonică într-o căpetenie îngerească fidelă lui Dumnezeu.

 

În concluzie, aruncarea lui Satan „afară”, însemnă că a pierdut procesul şi a fost dat afară fără a mai avea drept de apel, sau de a mai avea drept să facă recurs, dar împreună cu el şi lumea a primit o judecată nefavorabilă.

 

7) ARUNCAREA LITERALĂ DIN AL TREILEA CER, PE PĂMÂNT ŞI FĂRĂ A MAI AVEA ACCES LA AL TREILEA CER:

 

Apocalipsa 12:7-12: „Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei, dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer. Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.  Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte. De aceea bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.”

 

Acest eveniment nu a avut loc încă, din următoarele motive:

 

  1. a) Atât în Scripturile Ebaraice (V.T) cât şi în Scripturile Creştine (N.T.), Diavolul este prezentat în cer, deci avea acces în cerul lui Dumnezeu, şi după aruncarea din Eden, şi după moartea, învierea şi înălţarea Domnului Isus (Iov 1:6; Iov 2:1; Efeseni 6:12).

 

  1. b) Această aruncare din Apocalipsa 12, poate avea loc doar după Penticosta, deoarece în lupta lor spirituală credincioşii au folosit: „sângele Mielului” (sângele lui Isus), deci este vorba de creştini care au mărturia lui Isus (vezi v. 11,17). Această mărturie primind-o creştinii să o ducă, doar începând cu Penticosta (Luca 24:47-49; Faptele Apostolilor 1:8).

 

  1. c) Această aruncare are loc după întemeierea bisericii, deoarece Diavolul înainte de aruncare era „pârâşul fraţilor” creştini, cei care L-au biruit prin: „prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.”

 

  1. d) Aruncarea are loc după scrierea lui Ioan (~96 d.C.), deoarece Ioan nu vede ‘ceea ce sa întâmplat în trecut’ ci el vede „lucrurile care trebuie să se întâmple în curând” (Apocalipsa 1:1).

 

Dacă această aruncare are loc după Penticosta, după ce creştinii au fost martirizaţi, după ce Ioan a scris cartea, a avut ea loc înainte de timpul când trăim noi, aşa cum susţin unii, sau va avea loc în viitor?

 

Nu putem găsi nici un suport pentru o aruncare a lui Satan în anul 1914 aşa cum susţin unii. Chiar Ap. 12 ne dă câteva indici care arată că această aruncare nu a avut loc, ci va avea loc în viitor, cu șapte, apoximativ, înainte de venirea Domnului şi legarea lui Satan.

 

Astfel relatarea din Apocalipsa 12 vorbește de o femeie care este adunarea (biserica), care naște un fie de parte bărbătească un profet care va veni în spiritul profetului Ilie care va servi împreună cu altul venit în spiritul lui Moise timp de o mie două sute șaizeci de zile, adică cca. trei ani și jumătate sau 42 de luni (Apocalipsa 11:3). Această perioadă corespunde cu fuga femeii în pustie unde va fi hrănită departe de fața șarpelui și va fi ocrotită. În schimbă după cele o mie două sute șaizeci de zile, începe necazul cel mare când adunarea va fi persecutată de anticrist conform cu Apocalipsa 13:5-7. Necazul cel mare va dura tot o mie două sute șaizeci de zile sau 42 de luni!

 

Aruncarea lui Satan de către Mihail are loc cu cca. 7 ani înainte de venirea Domnului.

 

Imediat după aruncare Ilie este răpit la cer spiritual și primește instrucțiuni după care cei doi martori își încep lucrarea lor de o mie două sute șaizeci de zile, după care are loc venirea lui anticrist, martirajul lor, și necazul cel mare care ține 42 de luni.

 

Dar să trecem la următoarea aruncare a lui Satan:

 

 

 

 

9) ELIBERAREA DIN ADÂNC, DIAVOLUL ESTE DIN NOU PE PĂMÂNT, APOI ESTE ARUNCAT ÎN LACUL DE FOC:

 

Apocalipsa 20:7-10: „Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat; şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării…Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi prorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor.”

 

În acest pasaj este descris ultima aruncare a lui Satan şi cea definitivă, căci este aruncat în lacul de foc, care este „pedeapsă veşnică”, pentru el, dar nu numai el va suferi pedeapsa veşnică, ci şi îngerii lui, şi toţi oamenii neascultători de Dumnezeu. Pedeapsa pentru toate aceste creaturi rele şi răzvrătite (demoni şi oameni) este identică, şi Isus o numeşte: „focul cel veşnic” sau „pedeapsă veşnică” (vezi Matei 25:41,Matei 1:46).

 

Această aruncare în lacul de foc, are loc după domnia lui Cristos de o mie de ani, când Satan şi îngerii lui vor fi eliberaţi din abis pentru a încerca pentru ultima oară omenirea de pe pământ. Aruncarea lui în lacul de foc, are loc înainte de judecata finală şi generală de la tronul de judecată mare şi alb, judecata şi învierea generală a omenirii, are loc imediat după aruncarea lui Satan şi a îngerilor lui în lacul de foc (Apocalipsa 20:10-14).

 

În concluzie, înţelegem că este important să facem diferenţierea dintre diferitele etape ale vieţii şi căderii lui Satan ca să interpretăm corect şi cronologic profeţiile despre el, şi să înţelegem mai bine Scripturile, precum şi să înţelegem care este poziţia lui actualmente şi care este poziţia creştinului deasupra oricărei domnii în Cristos. Numai cunoscând adevărul despre faptul că el este judecat, că el poate fi alungat, că el poate cădea din locurile cereşti de unde domneşte peste anumite teritorii de pe pământ, vom lua în serios chemarea de a fi lumini şi sarea pământului, şi slujba de a mijloci în rugăciune, şi de a ne lupta spiritual îmbrăcând toată armătura lui Dumnezeu (Efeseni 6:10-18).

 

De aceea, această învăţătură are o latură parctică, nu este vorba de a cunoaşte doar teoretic situaţia celui rău, ci această cunoaştere să ne ajute să fim biruitori în câmpul de lucru şi luptă ce ni l-a însemnat Dumnezeul măsurii (2 Corinteni 10:13-16), ca să ieşim biruitori asupra domniilor şi stăpânirilor, ca ele să cunoască prin adunarea lui Cristos, felurita înţelepciune a lui Dumnezeu (Efeseni 3:10).

 

Astfel „Fie ca proslăvirea lui Dumnezeu să fie în gura lor şi sabia cu două tăişuri în mâna lor, ca să se răzbune pe neamuri, să pedepsească popoarele, să le lege regii cu lanţuri şi mai-marii cu obezi de fier, şi să împlinească astfel judecata scrisă. Aceasta este o cinste pentru toţi credincioşii Săi!” – Psalmi 149:6-9.

 

ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE:

 

1   Câte ceruri sunt şi care sunt acestea?

2   Ce efect a avut prima aruncare de pe muntele cel sfânt?

3   Când a pierdut domnia asupra Egiptului?

4   Dar asupra Tirului?

5   Din poziţia cerească ca rege al Babilonului, unde a fost aruncat satan?

6   Ce a însemnat: căderea lui Satan din Luca 10:18?

7   La ce se referă aruncarea lui Satan din Ioan 12:31?

8   La ce se referă aruncarea lui Satan din Apocalipsa 12:7-10?

9   La ce se referă aruncarea lui Satan din Apocalipsa 20:1-3 şi unde?

10   Dar cea descrisă în Apocalipsa 20:10?

 

 

[1] Grădina Edenului din acest text nu se referă la cea pământească, descrisă în Geneza 2:8-15, ci la una spirituală, cerască, fiindcă există şi un paradis ceresc, corespondentul celui pământesc (2 Corinteni 12:1-4; Apocalipsa 2:7), toate lucrurile pământeşti au fost făcute după chipul ceresc (comp. cu Evrei 8:5). Doar în grădina cerească erau: „tot felul de pietre scumpe”.

 

[2] Este adevărat că în Biblie şi îngerii sunt descrişi ca stele (Iov 38:7), dar în Ap. 12 nu se referă la îngeri conform plasării în timp a persoanelor şi evenimentelor.

 

[3] Pentru mai multe detalii despre cine este Arhanghelul Mihail, îngerul lui Iehova şi Căpetenia oştirii, vezi broşura: „Despre îngeri”, sau tractul: „Cine este Arhanghelul Mihail?”

 

https://www.caleacrestina.ro/index.php/invatatura-crestina/258-despre-aruncarile-si-caderile-lui-satan

 

////////////////////////////////////////////

 

Satan „stăpânitorul pământului”

 

De ce se spune că Satan este stăpânitorul pământului? L-a pus Dumnezeu să fie stăpânitor? Dacă nu, cine l-a pus?

 

În Sfânta Scriptură apare expresia „stăpânitorul lumii acesteia” cu referire directă la Satan.

 

Ioan 12:31  Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.

Ioan 14:30  Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine;

Ioan 16:11  în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.

Am căutat în scrierile inspirate ceea ce are relevanţă cu privire la acest subiect. Iată ce am găsit:

 

În urma răzvrătirii din ceruri, Diavolul şi cu îngerii pe care i-a amăgit, au fost alungaţi din ceruri. Ei nu au fost trimişi la pământ. Nu Dumnezeu i-a obligat să ia în stăpânire pământul. Neascultarea primilor oameni a fost uşa deschisă şi cuvântul de bun venit pe pământul nostru pentru ispititor.

 

 

„Pomul cunoştinţei a fost pentru ei (ADAM SI EVA) un mijloc de testare a ascultării şi iubirii lor faţă de Dumnezeu. Domnul a considerat că este bine să le pună înainte o singură restricţie referitoare la folosirea a tot ceea ce se află în grădină; dar, dacă ei aveau să nesocotească voia Sa în legătură cu acest lucru deosebit, aveau să se facă vinovaţi de păcatul neascultării. Satana nu avea să-i urmărească totdeauna cu ispitele lui; el avea acces la ei numai la pomul din care le era interzis să mănânce. Dacă ei aveau să cerceteze natura lui, se expuneau înşelăciunilor lui. Erau sfătuiţi să acorde o deosebită atenţie avertizării pe care Dumnezeu le-a dat-o şi să fie mulţumiţi cu învăţătura, cunoştinţa, pe care El a considerat de bine să le-o transmită.”{PP 54}

 

„Când Satana a fost aruncat din ceruri, el s-a hotărât să facă pământul împărăţia sa. Când i-a ispitit şi i-a înfrânt pe Adam şi Eva, el a crezut că a câştigat stăpânirea asupra acestui pământ: „pentru că”, spunea el, „ei m-au ales în calitate de conducător al lor”. El pretindea că iertarea era imposibil de acordat păcătosului, şi de aceea fiinţele ce compuneau neamul omenesc căzut erau de drept supuşii lui, iar lumea era a lui. Dar Dumnezeu a dat pe singurul Său scump Fiu – Unul egal cu Sine – să poarte pedeapsa nelegiuirii şi să ofere o cale prin care ei să poată fi readuşi în graţia Sa şi în căminul lor din Eden. Hristos S-a angajat să-l răscumpere pe om şi să salveze lumea din mâna lui Satana. Marea luptă a început în ceruri şi avea să fie decisă în acelaşi loc, pe acelaşi teren pe care Satana îl pretindea ca fiind al lui.”{PP 70}

 

„Satana… se fălea cu îngâmfare că lumea pe care o crease Dumnezeu era în stăpânirea lui. Învingându-l pe Adam, monarhul lumii, câştigase neamul omenesc ca suspus al său, iar acum trebuia să intre în posesia Edenului şi să facă din acesta cartierul său general. Aici urma să-şi stabilească tronul şi să fie regele lumii„. – RH 24 februarie 1874 {TA 59}

 

Atunci când Isus a fost ispitit, din nou Satan a pretins că avea în stăpânire pământul.

 

„În primele două ispitiri ale sale, el [Satana] şi-a ascuns adevăratul caracter şi scopul lui, susţinând că este un mesager înalt de la curţile cerului. Însă acum îşi aruncă mantia în care se deghizase, susţinând că este Prinţul întunericului, iar pământul este stăpânirea lui.” – 2SP 95 {TA 177}

 

„Când I-a spus lui Hristos: Împărăţiile şi slava lumii îmi sunt date mie şi le dau oricui voiesc, Satana a spus adevărul numai în parte şi l-a spus numai pentru a servi cauza lui printr-o nouă înşelăciune. Împărăţia lui Satana era ceea ce el smulsese de la Adam, dar Adam nu era decât reprezentantul Creatorului. Stăpânirea lui nu era independentă. Pământul era al lui Dumnezeu şi El a dat toate lucrurile Fiului Său. Adam trebuia să domnească în calitate de supus al lui Hristos. Deşi prin trădare Adam a trecut stăpânirea lui în mâinile lui Satana, Hristos a rămas încă împărat de drept. De aceea şi spunea Domnul către Nebucadneţar: „Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, şi o dă cui Îi place” (Dan. 4,17). Satana poate exercita stăpânirea smulsă prin înşelăciune numai atât cât îi îngăduie Dumnezeu. {DA 130}

 

„Când I-a oferit lui Hristos împărăţia şi slava lumii, ispititorul a propus de fapt ca Hristos să predea adevăratul Lui drept de a împărăţi asupra lumii şi să aibă stăpânirea ca un supus al lui Satana. O asemenea împărăţie doreau să aibă şi iudeii. Ei doreau împărăţia acestei lumi. Dacă Hristos ar fi voit să le dea o asemenea împărăţie, L-ar fi primit cu mare bucurie. Dar asupra ei zăcea blestemul păcatului, cu toate nenorocirile aduse de el. Hristos i-a spus atunci ispititorului: „Înapoia Mea, Satano! Este scris: ‘Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti’”. {PP 70}

 

 

 

Din aceste paragrafe reiese ca SATAN s-a făcut stapânitor peste pământul nostru şi nu Dumnezeu i-a dat stăpânire peste el. Satan a furat acest drept prin înşelăciune, aşa cum Iacov a furat binecuvântarea pe cere Isaac voia să o dea lui Esau.

 

https://www.intrebariimportante.ro/diavol/satan-stapanitorul-pamantului

 

///////////////////////////////////////////

 

Stăpânitorul lumii –

Studiul 7

 

 

  1. Ce dialog se raportează în cartea lui Iov că a avut loc în cer? Iov 1:7

 

Iov 1

 

  1. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Şi Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”
  2. Ce avertizare ne dă Petru cu privire la activitatea lui Satana? 1 Petru 5:8

 

1 Petru 5

 

  1. Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.

După cum am văzut, lumea Îi aparţine lui Dumnezeu, atât pentru că El a creat-o, cât şi pentru că a răscumpărat-o. Pe de altă parte însă, nu trebuie să pierdem din vedere o serie de realităţi: existenţa lui Satana, marea luptă şi încercarea lui Satana de a obţine cu forţa tot ce poate. După jertfa de la cruce, înfrângerea lui a fost sigură, dar el nu o poate accepta în tăcere sau cu eleganţă. Mânia şi puterea lui de a distruge sunt limitate într-o anumită măsură de Dumnezeu (pe căi pe care noi nu le înţelegem deocamdată), dar ele nu trebuie subestimate niciodată. În acelaşi timp, trebuie să ţinem cont că indiferent cât de neclare şi de încurcate ni se par a fi diferitele probleme cu care ne confruntăm, bătălia finală se dă numai între două forţe: Hristos şi Satana. Nu există teren neutru. După cum se ştie, o mare parte din lume este aliniată sub stindardul răului. În aceste condiţii, ne mai mirăm de starea deplorabilă în care se află planeta noastră?

 

6.Citeşte Ioan 12:31; 14:30; 16:11; Efeseni 2:2; 6:12. Ce adevăr important descoperim în aceste texte despre realitatea existenţei răului şi a puterii lui?

 

Ioan 12

 

  1. Acum are loc judecata lumii acesteia, acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară.

Ioan 14

 

  1. Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine;

Ioan 16

 

  1. în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat.

Efeseni 2

 

  1. în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

Efeseni 6

 

  1. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.

În cartea lui Iov, vălul care acoperă realitatea marii lupte este dat puţin la o parte şi vedem că Satana are capacitatea de a produce mari distrugeri în natura înconjurătoare. Deşi nu putem explica în totalitate sensul expresiei „stăpânitorul lumii acesteia”, este clar faptul că puterea pe care el o are pe pământ este mare şi distructivă. Pe baza acestui fapt, suntem îndreptăţiţi să admitem că natura a fost afectată grav şi că trebuie să fim prudenţi atunci când desprindem din natură lecţii despre Dumnezeu. În definitiv, ştim cât de distorsionat a interpretat Darwin starea lumii.

 

În ce aspecte ale vieţii tale poţi observa acţiunea distructivă a lui Satana? Ce speranţă îţi inspiră jertfa Mântuitorului şi făgăduinţele pe care ea le oferă?

 

Cursuri pentru sănătate spirituală pe SOLASCRIPTURA.RO

 

https://studiu-biblic.ro/studiu-majori/2013/02/12/stapanitorul-lumii-acesteia.html

 

//////////////////////////////////////////////

 

Adevăratul iudeu şi Israelul lui Dumnezeu- Dirk Schürmann

Romani 2.17-29; Romani 3.1-3; Galateni 6.12-16

Dirk Schürmann

© SoundWords, Online începând de la: 01.01.2019, Actualizat

      

Versete călăuzitoare: Romani 2.17-29; Romani 3.1-3; Galateni 6.12-16

 

Romani 2.17-29: 17. Dar dacă tu te numeşti iudeu, şi te bazezi pe lege, şi te lauzi cu Dumnezeu, 18. şi cunoşti voia Lui, şi ştii să deosebeşti lucrurile foarte bune, fiind învăţat din lege, 19. şi eşti convins că tu însuţi eşti călăuză a orbilor, lumină celor în întuneric, 20. îndrumător al celor fără minte, învăţător al copiilor, având forma cunoştinţei şi a adevărului în lege: 21. tu deci, care înveţi pe altul, pe tine însuţi nu te înveţi? tu, care predici: „Nu fura“, furi? 22. tu, care zici: „Nu comite adulter“, comiţi adulter? tu, care urăşti idolii, jefuieşti temple? 23. tu, care te lauzi cu legea, Îl dezonorezi pe Dumnezeu prin încălcarea legii? 24. pentru că „din cauza voastră este hulit Numele lui Dumnezeu printre naţiuni“, după cum este scris. 25. Pentru că circumcizia foloseşte, în adevăr, dacă împlineşti legea; dar, dacă eşti călcător de lege, circumcizia ta a devenit necircumcizie. 26. Deci, dacă necircumcizia păzeşte cerinţele legii, necircumcizia sa nu va fi socotită drept circumcizie? 27. şi necircumcizia din fire, împlinind legea, nu te va judeca pe tine, care, cu literă şi circumcizie, eşti călcător de lege? 28. Pentru că iudeu nu este cel în afară, nici circumcizie, aceea în afară, în carne; 29. ci iudeu este acela în lăuntru, şi circumcizie, aceea a inimii, în duh, nu în literă; a cărui laudă este nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

 

Romani 2.29 este folosit de aceia care cred că locul lui Israel a fost preluat astăzi de Biserică, ca dovadă pentru părerile lor. Întrebarea este, dacă această concepţie poate fi justificată cu adevărat cu acest loc din Scriptură. În privinţa aceasta prezentăm unele reflecţii:

 

Romani 2.17 arată clar că pasajul acesta este adresat iudeilor, în contrast cu pasajul anterior, şi anume iudeilor ca naţiune, care se aflau sub Lege. Prin aceasta şi versetul 29 este adresat iudeilor, care în lăuntru corespund ideii de circumcizie.

 

Desigur şi astăzi creştinii dintre naţiuni corespund gândului lui Dumnezeu referitor la circumcizie, aşa că Pavel spune în Filipeni 3.3a: „Pentru că noi [în aceasta sunt deci incluşi filipenii dintre naţiuni] suntem circumcizie.” Desigur de aceea se pune întrebarea, dacă nu cumva versetul acesta se referă la fiecare care lăuntric corespunde gândului lui Dumnezeu referitor la circumcizie, deci şi la creştinii dintre naţiuni. Şi desigur este valabil şi pentru unul care a devenit cu adevărat un „lăudător al lui Dumnezeu” (traducerea expresiei ebraice iudeu), a cărui laudă nu este de la oameni ci de la Dumnezeu. Înseamnă aceasta că pentru Pavel acum toţi care cred în Hristos dintre iudeii etnici şi dintre păgâni au devenit iudei? În versetul următor se spune:

 

Romani 3.1-3: 1. Deci care este întâietatea iudeului sau care este folosul circumciziei? 2. Mare, oricum: întâi că, în adevăr, lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu. 3. Şi ce dacă unii n-au crezut, oare necredinţa lor va desfiinţa credincioşia lui Dumnezeu?

 

Aici devine foarte clar, că Pavel prin noţiunea iudeu se referă la apartenenţa etnică şi recunoaşte în continuare diferenţele faţă de cei dintre naţiuni – chiar şi la aceia care au crezut.

 

De altfel ideea că un israelit ar trebui să corespundă şi circumciziei lui lăuntrice, nu este nouă; aceasta era aşa şi în timpurile Vechiului Testament, vezi Leviticul 26.41; Deuteronomul 10.16; 30.6; Ieremia 4.14; 9.26. Şi cu siguranţă a fost de asemenea aşa, că şi pentru oamenii dintre naţiuni din timpurile Vechiului Testament era valabil, că ei puteau corespunde gândurilor lui Dumnezeu referitoare la circumcizie; şi cu toate acestea nimeni nu crede că prin aceasta ei au devenit iudei. (De altfel: Nici un iudeu şi niciunul dintre naţiuni nu puteau pe baza Legii corespunde înţelesului spiritual al circumciziei, ci numai pe baza harului şi a credinţei.)

 

Versetul arată numai că: „Nici o poziţie formală sau exterioară este valabilă înaintea lui Dumnezeu, şi nu face corect ceea ce este fals. Dumnezeu evaluează lăuntrul. Dumnezeu ar recunoaşte un om care ascultă, chiar dacă el ar fi un păgân necircumcis. El ar respinge pe un om neascultător, chiar dacă el ar fi un iudeu circumcis” (F. B. Hole: Grundzüge des Neuen Testaments, vol. 3, Römerbrief-Korintherbrife, CSV [Hückeswagen] 1995, pag. 14 – tradus).

 

Galateni 6.12-16: 12. Toţi câţi doresc să aibă o înfăţişare bună în carne, aceştia vă obligă să fiţi circumcişi, numai ca să nu fie persecutaţi pentru crucea lui Hristos. 13. Pentru că nici ei înşişi, cei circumcişi, nu păzesc legea, ci doresc ca voi să fiţi circumcişi, ca să se laude ei în carnea voastră. 14. Dar departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume. 15. Pentru că, în Hristos Isus, nici circumcizia nu este ceva, nici necircumcizia, ci o nouă creaţie. 16. Şi cât despre toţi cei care vor umbla după această regulă, pace şi îndurare peste ei şi peste Israelul lui Dumnezeu!

 

Şi Galateni 6.16 este deseori citat, ca să se dovedească că Biserica ar fi „adevăratul” Israel. Însă versetele din Galateni 6.12-14 arată că cei adresaţi sunt credincioşi dintre naţiuni, cărora li se spun aceste lucruri. Cu siguranţă apostolul prin expresia „ei” din versetul 16 se gândeşte în primul rând la aceşti credincioşi. Însă el exprimă aceasta aşa fel, că şi cei care cred în Hristos dintre iudei, dintre care şi el însuşi face parte, sunt incluşi în aceasta: „Şi cât despre toţi” este la modul cel mai general.

 

Ce se înţelege prin „Israelul lui Dumnezeu?” Este aceeaşi grupă ca şi acei „ei” mai dinainte? Împotriva acestui gând vorbeşte faptul, că expresia „Israel” în nici un loc din Scriptură nu este extinsă la o altă grupă, ci este folosită exclusiv pentru iudeii etnici; chiar şi în cartea Apocalipsa găsim diferenţierea între credincioşii din Israel şi cei dintre naţiuni.

 

Şi nici în Noul Testament nu se găseşte vreun loc unde cuvântul „şi” în sensul „şi anume” leagă două substantive (sau persoanele la care se referă), aşa ca şi cum substantivul al doilea ar fi explicaţia primului, aşa cum presupun unii în acest caz, că Israelul lui Dumnezeu ar fi o explicaţie a cuvântului anterior „ei”. Dacă „şi” este folosit în felul acesta (aşa-numitul kai epexegericum), atunci situaţia este absolut clară. Dimpotrivă în acest caz trebuie din capul locului să susţii o anumită interpretare, ca să ajungi la o astfel de traducere.

 

Mult mai degrabă este uşor de priceput că în cazul celor care umblă după această regulă Pavel se gândeşte la o grupă deosebită, cu care el se simte legat în mod deosebit: aceia, care vin din Israel, despre care el spune în Romani 9.3: „pentru că aş fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos, pentru fraţii mei, rudele mele după carne, care sunt israeliţi.” Dacă aceasta era deja valabil pentru Israel după carne, cu cât mai mult s-a simţit el legat cu aceia dintre ei, care „umblau după această regulă” şi nu se lăudau cu oarecare avantaje închipuite ale unei circumcizii exterioare. El a pus această grupă dintre iudei în contrast mare cu învăţătorii dintre iudei, care susţineau această învăţătură greşită. Această „rămăşiţă” adevărată din Israel nu ar trebui aruncată în aceeaşi oală cu iudaizanţii.

 

Apostolul Pavel arată pe parcursul textului din Romani 9, că în interiorul Israelului etnic există un Israel „adevărat”: „Totuşi, aceasta nu este ca şi cum Cuvântul lui Dumnezeu a fost fără putere; pentru că nu toţi cei din Israel sunt Israel” (Romani 9.6). Două capitole mai departe se spune în Romani 11.5: „Astfel deci, şi în timpul de acum este o rămăşiţă potrivit unei alegeri a harului.” Este deci în concordanţă şi cu aceste locuri, ca în cele spuse în Galateni 6.16 să ne gândim la partea din Israel care crede în Hristos.

 

Israelul, căruia îi aparţine un om, deoarece prin naşterea naturală este un israelit, este numit de Pavel în 1 Corinteni 10.18 „Israelul după carne”. Acest Israel este Israelul care stă sub robia Legii, sub obligaţiile vechiului legământ. Opusul acestui Israel nu este Biserica ca „adevăratul Israel”, ci partea din Israel care crede în Hristos. Cândva o altă parte din Israelul după carne, care nu aparţine Bisericii, dar care va crede în Hristos, va constitui iarăşi „tot Israelul” (Romani 11.26). Aşa cum se spune în Isaia 60.21: „Şi poporul tău – ei toţi vor fi drepţi: vor stăpâni ţara pentru totdeauna, odrasla sădirii Mele, lucrarea mâinilor Mele, ca să fiu glorificat.” Atunci Dumnezeu va fi purtat de grijă ca toţi păcătoşii din Israel să fi dispărut, aşa cum se spune în Ezechiel 20.38: „Şi voi curăţa dintre voi pe cei răzvrătiţi şi pe cei care nu-Mi sunt credincioşi; îi voi scoate din ţara în care locuiesc ei temporar, dar nu vor intra în ţara lui Israel. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul.”

 

Vezi graficul:

 

Caile_lui_Dumnezeu_cu_oamenii

 

 

Tradus de la: Der wahre Jude und der Israel Gottes

 

Traducere: Ion Simionescu

 

 

https://www.soundwords.de/ro/adevaratul-iudeu-si-israelul-lui-dumnezeu-a11646.html

 

//////////////////////////////////////////////

 

Adevărata viţă-Ioan 15.1-8,de  William Wooldridge Fereday

© EPV, Online începând de la: 22.01.2019, Actualizat

 

      

Verset călăuzitor: Ioan 15.1-8

 

Ioan 15.1-8: Eu sunt viţa cea adevărată şi Tatăl Meu este viticultorul. Pe orice mlădiţă în Mine care nu aduce rod, o îndepărtează; şi pe oricare aduce rod, o curăţă, ca să aducă mai mult rod. Deja voi sunteţi curaţi, datorită Cuvântului pe care vi l-am spus. Rămâneţi în Mine şi Eu în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt viţa, voi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că fără Mine nu puteţi face nimic. Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară ca mlădiţa şi se usucă; şi ei le adună şi le aruncă în foc şi sunt arse. Dacă rămâneţi în Mine şi cuvintele Mele rămân în voi, cereţi orice vreţi şi vi se va face. În aceasta este glorificat Tatăl Meu: că aduceţi mult rod şi Îmi veţi fi ucenici.

 

Capitolele 13 până la 16 din evanghelia după Ioan constituie o parte deosebită a acestei cărţi. Ele ne redau discuţia Domnului cu ucenicii Săi în camera de sus din noaptea trădării Sale. Acest pasaj se împarte la rândul lui în două părţi. Capitolele 13 şi 14 sunt caracterizate prin har. Domnul făgăduieşte să revină, să trimită Apărătorul, să Se reveleze pe Sine Însuşi lor şi să le dea pacea Lui. Capitolele 15 şi 16 accentuează mai mult responsabilitatea. Aceasta se vede foarte clar din parabola despre viţa de vie şi mlădiţe. Hristos Se denumeşte Însuşi ca adevărata viţă, Tatăl Său este viticultorul.

 

În vechiul legământ Israel a fost denumit via lui Dumnezeu. Iehova a adus o viţă din Egipt, a alungat naţiunile şi a sădit-o (Psalmul 80.8). El a dovedit multă purtare de grijă răbdătoare faţă de această viţă şi i-a acordat multe drepturi privilegiate, dar care a fost rezultatul? „De ce, când Mă aşteptam să facă struguri, a făcut struguri sălbatici?” (Isaia 5.4). Israel, omul după carne, a eşuat; privilegiile şi avantajele nu au adus nimic bun acolo unde totul era rău şi stricat. Cât de des le-a vorbit Iehova! Cât de răbdător i-a suportat şi i-a aşteptat! Însă totul a fost în zadar: Israel era o vie neroditoare, nefolositoare. Când Hristos a venit în ai Săi, El nu a găsit idolatrie ca în zilele rele ale împăraţilor; El a găsit religie, şi anume în cantitate mare. Niciunde nu citim ceva despre faptul că rămăşiţa restabilită ar fi alunecat în căile vechi idolatre ale părinţilor lor; însă când a venit Mesia, El i-a găsit căzuţi într-un formalism rece, mort. Zilele de sărbătoare erau ţinute, se aduceau jertfe, dar unde era rodul pentru Dumnezeu? Vai de Israel!

 

De aceea Domnul Isus a luat oarecum locul lui Israel (adus de Dumnezeu din Egipt, aşa cum a fost cu poporul; Matei 2.15; Osea 11.1). Istoria lui Israel a început încă o dată din nou, prin aceea că El spune: „Eu sunt adevărata viţă”. Acelaşi principiu vedem în Isaia 49. Iehova nu Se adresează acolo naţiunii, ci lui Hristos: „Tu eşti robul Meu, Israel, în care Mă voi glorifica” (Isaia 49.3). Chiar dacă Israel a eşuat, El nu va eşua, ci va da naştere la rod bogat şi preţios pe o scenă unde viticultorul divin până atunci a căutat zadarnic rod.

 

Însă viţa are şi mlădiţe. Acestea sunt ucenicii şi realmente şi toţi aceia care au venit în legătură cu Hristos şi mărturisesc Numele Lui. Există o diferenţă enormă între mântuire şi aducerea de rod, între mlădiţă şi viţă şi între un mădular al trupului lui Hristos. Să nu recunoşti această diferenţă înseamnă să pierzi învăţătura din Ioan 15, şi, ceea ce este şi mai grav, periclitează pacea şi odihna conştiinţei, la care sunt îndreptăţiţi cei care se bazează pe Hristos şi lucrarea Sa. Dacă meditez la mântuire, atunci mă gândesc la har; dar dacă aducerea de rod stă înaintea inimii mele, atunci mă gândesc la responsabilitate. Fiecare mlădiţă din El trebuie să aducă rod, numai atunci ea se dovedeşte a fi un ucenic al Său; şi rodul poate lua naştere numai ca rezultat al rămânerii în El. Ce am fi noi fără El? „Fără Mine nu puteţi face nimic.” De aceea suntem mereu învăţaţi cu privire la necesitatea de a rămâne dependenţi de El. Este treaba noastră să ne bazăm pe El şi să ne sprijinim pe plinătatea harului Său, pentru ca omul nou să se poată dezvolta în puterea Duhului Sfânt. Dorinţa Lui este „mult rod”, nu aici puţin şi acolo puţin; trebuie să se vadă deja acum ceva din aducerea permanentă de roadă în glorie în prezenţa Sa (Apocalipsa 22.2).

 

Prin aceasta Tatăl va fi glorificat, şi noi umblăm în savurarea conştientă a dragostei Lui şi păzim şi împlinim poruncile lui Hristos. Mâna Tatălui este peste ai Săi întotdeauna în dragoste, ca să înmulţească aducerea lor de rod: „Orice mlădiţă, care aduce rod, o curăţă, ca să aducă mai mult rod.” Curăţirea este deseori neplăcută şi este însoţită de dureri, şi noi suntem înclinaţi să nu recunoaştem intenţiile divine în această privinţă, atunci când avem parte personal de curăţire; însă în toate este dragostea care rânduieşte aceasta spre glorificarea lui Dumnezeu şi bunăstarea sufletului. În înlăuntrul nostru încolţesc lucruri care se pot dezvolta în taină şi creşte şi de care noi probabil nu suntem conştienţi; dacă s-ar permite ca aceste lucruri să se poată dezvolta, progresul nostru în asemănarea morală cu chipul lui Hristos s-ar amâna serios. Noi stăm sub supravegherea atentă a viticultorului (a agricultorului). Sfinţii sunt ogorul lui Dumnezeu (1 Corinteni 3.9); şi cuţitul pentru circumcizie este folosit în har şi dragoste. Acţiune preţioasă! Ea este necesară din cauza inimii noastre înşelătoare pe drumul nostru prin scena actuală.

 

Dar nu toate mlădiţele sunt şi născute din nou, căci aici mărturisirea şi nu viaţa este decisivă; veridicitatea mărturisirii se arată în roadă: „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7.16). De aceea Domnul spune în continuare: „Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară ca mlădiţa şi se usucă; şi ele sunt adunate şi aruncate în foc şi ard” (Ioan 15.6). Observă că vorbirea este la modul foarte general: „Dacă cineva …” Domnul nu spune aici celor unsprezece „voi”, ca în Ioan 15.4,5, căci nu era nici o îndoială cu privire la veridicitatea lor. El Însuşi tocmai i-a numit curaţi „datorită cuvântului” (Ioan 15.3). La spălarea picioarelor în capitolul 13 El a spus categoric: „Voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”, căci în momentul acela Iuda Iscarioteanul era între ei. Între timp însă trădătorul ieşise afară şi toţi cei rămaşi erau ucenici veritabili, chiar dacă şi ei au ratat de multe ori. Iuda Iscarioteanul este un exemplu pentru categoria de oameni despre care Domnul vorbeşte aici: el nu a rămas în El, şi aceasta a fost spre pierderea şi pieirea lui veşnică. Alţii găsim în Ioan 6.60: vorbirea Domnului era prea „grea” pentru ei; ei s-au întors înapoi şi nu au mai umblat cu El, cu toate că El, şi numai El, avea cuvintele vieţii veşnice!

 

Probabil sunt folositoare exprimările „dacă” ale Sfintei Scripturi. Ele nu trebuie să trezească îndoială în credincios, în nici un caz nu acesta este ţelul Duhului, ci ele vor să cearnă şi să verifice pe cei care mărturisesc Numele Domnului. Acolo unde planurile divine sunt prezentate, ca în epistola către Efeseni, nu se găseşte nici un „dacă”, căci acolo totul este de la Dumnezeu. Însă acolo unde responsabilitatea omenească stă pe primul plan, ca în epistola către Coloseni şi în epistola către Evrei, el este folosit mereu prin Duhul Sfânt în chip serios. Este o folosire potrivită şi corectă a acestor atenţionări, dar este şi un abuz rău, care trezeşte îndoială în sufletul neconsolidat.

 

Tradus de la: Der wahre W

https://www.soundwords.de/ro/adevarata-vita-a11681.html

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Epistola 1 Ioan (4)

Capitolul 4

Stanley Bruce Anstey

© SoundWords, Online începând de la: 28.03.2022, Actualizat

      

Cuprins

Dovada că Duhul Sfânt locuiește în noi (1Ioan 3.24-4.6)

Învățători falși

Trei teste pentru a descoperi învățătorii falși

Rezumat al dovezilor privind existența noii vieți și a noii naturi.

Dragostea (1Ioan 4.7-5-12)

Dragostea reală unii pentru alții

Dragostea pentru lume nu este dragoste divină

Calitățile și însușirile dragostei divine

Dragostea Lui „față de noi”

Dragostea lui Dumnezeu „în noi”

Dragostea lui Dumnezeu „cu noi”

Dragostea divină se dovedește prin dragostea noastră reciprocă

Dovada că Duhul Sfânt locuiește în noi (1Ioan 3.24-4.6)

Învățători falși

Versetul 1

 

Ioan, după ce în capitolul 3 versetul 24 a introdus subiectul Duhului Sfânt care locuiește în copiii lui Dumnezeu, se grăbește în acest al patrulea capitol să ne avertizeze cu privire la numeroasele duhuri false [profeți] care au ieșit în lume căutând să imite Duhul lui Dumnezeu. El scrie:

 

1Ioan 4.1: Preaiubiților, nu credeți orice duh, ci încercați duhurile dacă sunt din Dumnezeu; pentru că mulți falși profeți au ieșit în lume.

 

Ideea lui este că, din moment ce este „ceasul din urmă” și sunt mulți antihriști la lucru (1Ioan 2.18), trebuie să fim atenți pe cine ascultăm. Nu trebuie să credem „orice duh”. Acest lucru înseamnă că nu trebuie să fim naivi și să credem că cineva spune neapărat adevărul doar pentru că citează din Biblie. Una este să citezi din Scriptură și alta este să vorbești în conformitate cu Scriptura. Satan nu este niciodată mai satanic în activitatea sa decât atunci când se folosește de Scriptură pentru a-i înșela pe oameni. El este foarte capabil să citeze din Cuvântul lui Dumnezeu și să Îl aplice greșit pentru a-și atinge scopul și pentru a-i duce pe oameni în rătăcire (Matei 4.6). Apostolul Pavel avertizează: „Pentru că unii ca aceștia sunt falși apostoli, lucrători vicleni, prefăcându-se în apostoli ai lui Hristos. Și nu este de mirare, pentru că însuși satan se preface în înger al luminii. Nu este deci mare lucru dacă și slujitorii lui se prefac în slujitori ai dreptății, al căror sfârșit va fi potrivit lucrărilor lor.” (2. Corinteni 11.13-15).

 

În acest sens, Ioan ne îndeamnă să „încercăm [testăm] duhurile”. El folosește cuvântul „duhuri” nu pentru a sugera în ce atitudine sau comportament acționează acești învățători (Daniel 5.12; 6.3), ci pentru a sublinia faptul că în spatele fiecărui învățător se află un duh real – fie Duhul lui Dumnezeu (Faptele apostolilor 2.4), fie un duh rău (2. Cronici 18.21). Pavel a prezis că în „timpurile din urmă” vor fi „duhuri amăgitoare” în Casa lui Dumnezeu, care vor introduce doctrine false, iar învățătorii falși vor adopta și răspândi aceste doctrine false și vor înșela pe mulți (1. Timotei 4.1). Acești învățători au deseori o înfățișare plăcută, de care oamenii sunt atrași și de care sunt înșelați (Romani 16.18). Ei pot arăta ca oi, dar în realitate sunt „lupi în piei de oaie”. Domnul ne avertizează împotriva acestor lucrători răi (Matei 7.15). Așadar, nu trebuie să examinăm doar comportamentul lor (ceea ce Ioan a făcut în dovezile și contradovezile sale anterioare), ci și mesajul lor. Acest lucru este valabil mai ales în cazul „învățăturii lui Hristos” (2Ioan 9), pentru că aici se demască duhurile rele care îi animă pe acești falși profeți. În momentul în care își deschid gura și învață despre Persoana lui Hristos, își trădează adevăratul caracter.

 

Trei teste pentru a descoperi învățătorii falși

Ioan dă trei teste prin care fiecare învățător poate fi testat. Aceste teste îi vor dezvălui pe cei adevărați și îi vor demasca pe cei falși, deoarece învățătura unei persoane va dezvălui ce spirit îl conduce. Observă: acest lucru nu se face ocupându-ne cu doctrinele false care circulă în creștinătate. O astfel de preocupare nu va face decât să ne întineze și s-ar putea să ne poticnim în acest proces (compară cu Deuteronomul 12.29-32). Și nici nu putem afla dacă o duzină de sticle conțin otravă luând câte o înghițitură din fiecare!

 

Versetul 2

 

Primul și cel mai mare test are de-a face cu ceea ce crede învățătorul despre Persoana lui Hristos. Așa cum am menționat mai devreme, aici se demască duhurile înșelătoare, deoarece nu se pot hotărî să vorbească de bine despre Hristos și să-L slăvească (1. Corinteni 12.3). Ioan scrie:

 

1Ioan 4.2: Prin aceasta cunoașteți Duhul lui Dumnezeu: orice duh care Îl mărturisește pe Isus Hristos venit în carne este din Dumnezeu;

 

Semnul distinctiv al unei slujiri care provine de la Duhul Sfânt este, deci, că Hristos este glorificat.

 

Mărturisirea „Isus Hristos a venit în carne” este mai mult decât o simplă mărturisire de cuvinte a buzelor noastre; demonii Îl pot mărturisi în felul acesta pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu (Matei 8.29). Mărturisirea despre care vorbește Ioan indică faptul că persoana respectivă este pe calea cea bună în învățătura sa despre dumnezeirea lui Hristos și umanitatea Sa perfectă. „Venit în carne” înseamnă că El a existat înainte de întruparea Sa și, prin urmare, este o Persoană eternă. Cuvântul „a venit” implică faptul că El a fost în altă parte înainte de a fi aici, în această lume, ca Om (1. Timotei 1.15; etc.). Sfânta Scriptură ne învață că El era la Tatăl în ceruri înainte de întruparea Sa (Ioan 8.42; 13.3; 16.28). În Evanghelia după Ioan, El este prezentat chiar ca fiind „Trimisul” lui Dumnezeu (Ioan 3.17; 4.34; 5.23 etc.). „Venit în carne” este ceva ce nu se poate spune despre noi, pentru că înainte de conceperea și nașterea noastră nu am existat. Însă, la întruparea lui Hristos, El a luat umanitatea în persoana Sa și a devenit Om (Ioan 1.14). A existat o unire a naturii divine și umane, care este de neînțeles pentru mintea umană (Matei 11.27). „Venit în carne” înseamnă că atunci când Domnul Isus a devenit Om, El nu avea natura păcătoasă căzută. „Carne” fără articolul hotărât, „carnea”, se referă la umanitate fără efectele naturii păcătoase. Acest lucru ne ajută să ne ferim de orice deducție că Domnul a luat parte la natura păcătoasă căzută, atunci când a devenit Om. El a avut o natură umană sfântă, nu o natură umană decăzută (Luca 1.35).

 

Versetul 3

 

Ioan dă apoi reversul:

 

1Ioan 4.3: … și orice duh care nu Îl mărturisește pe Isus Hristos venit în carne nu este din Dumnezeu: și acesta este duhul lui Antihrist, despre care ați auzit că vine, și acum este deja în lume.

 

Dacă o persoană se declară creștină, dar nu crede în Dumnezeirea și/sau în umanitatea deplină a lui Hristos, dă un semn clar că nu este un credincios adevărat. El propovăduiește „un alt Isus” (2. Corinteni 11.4). Adică, Isus pe care îl prezintă el nu este același Isus pe care îl prezintă Biblia. Întrebarea care trebuie pusă pentru a cunoaște adevărata față a unei persoane este deci: „Ce crede ea despre Persoana lui Hristos?”. Toate aceste învățături false sunt imediat demascate prin acest simplu test ca fiind „duhul [puterea] lui Antihrist”.

 

Versetele 4,5

 

Al doilea test, prin care pot fi testați toți profeții și învățătorii, are legătură cu modul în care oamenii pierduți din lume, care nu au viață de la Dumnezeu, primesc mesajul lor. Ioan scrie:

 

1Ioan 4.4,5: Voi sunteți din Dumnezeu, copiilor, și i-ați învins, pentru că Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume. Ei sunt din lume; pentru aceasta vorbesc ei ca din lume și lumea îi ascultă.

 

Copiii lui Dumnezeu îi „înving” pe acești învățători și învățăturile lor false prin Duhul Sfânt care locuiește în ei. „Cel” (Duhul Sfânt) care este „în” noi este „mai mare” decât „cel [satan] care este în lume”. În 1Ioan 2.20-27, apostolul a vorbit deja despre felul cum are loc acest lucru. Ungerea Duhului [Sfânt] ne dă discernământul de a recunoaște că ceea ce acești învățători falși prezintă este fals și, în consecință, noi îi respingem, și astfel suntem păstrați. În acest fel, suntem victorioși în fața trucurilor dușmanului.

 

Pe de altă parte, atunci când învățăturile acestor oameni sunt primite de oameni religioși din lume, care nu sunt născuți din Dumnezeu, este clar că mesajul lor este fals. Lucrurile pe care le învață sub drapelul creștinismului sunt în concordanță cu viziunea omului natural, deoarece se bazează pe principii lumești, pe care oamenii lumești le înțeleg. De aceea le acceptă. Prin urmare, câteva întrebări simple ne vor dezvălui tot ce trebuie să știm despre acești învățători falși: „Sunt ei populari în lume? Și, oamenii firești ai lumii acceptă învățăturile lor?”. Dacă este așa, atunci ceea ce se învață nu poate fi adevărul lui Dumnezeu, pentru că „omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el; și nu le poate cunoaște, pentru că ele se judecă spiritual” (1. Corinteni 2.14).

 

Versetul 6

 

Al treilea test, prin care pot fi testați toți învățătorii, are legătură cu poziția lor în raport cu învățăturile apostolilor. De aceea, Ioan scrie:

 

1Ioan 4.6: Noi suntem din Dumnezeu; cine Îl cunoaște pe Dumnezeu ne ascultă; cine nu este din Dumnezeu nu ne ascultă. Prin aceasta cunoaștem duhul adevărului și duhul rătăcirii.

 

„Noi” și „ne” din acest verset sunt apostolii. Ioan se include în vocea lor comună. Ei sunt „din la Dumnezeu” și orice copil adevărat al lui Dumnezeu va accepta învățăturile lor ca venind de la Dumnezeu. Acesta este, așadar, un etalon după care pot fi testați toți cei care pretind că învață adevărul. Marea întrebare aici este: „Este învățătura lor în acord cu învățătura apostolilor?”

 

Când ținem în mână epistolele de inspirație divină ale Noului Testament, în care învățătura apostolilor este prezentată cu atenție, putem „discerne” sursa oricărei lucrări, indiferent dacă ea este de la Dumnezeu sau nu (1. Corinteni 10.15; 14.29). Trebuie să fim atenți aici, deoarece dușmanul (satan) este foarte subtil. Falșii săi slujitori se vor folosi de Sfânta Scriptură pentru a-și răspândi rătăcirile, iar noi putem fi înșelați de interpretările lor false inteligente. De aceea, este important să ai „o învățătură bună” prin studierea temeinică a tuturor subiectelor biblice: „pe care ai urmat-o îndeaproape” (1. Timotei 4.6; 2. Timotei 2.15).

 

Rezumând se poate spune: când Duhul lui Dumnezeu locuiește cu adevărat într-o persoană, aceasta rămâne fermă în învățătura sa despre Persoana lui Hristos (1Ioan 4.2,3). În afară de aceasta, datorită ungerii prin Duhul Sfânt, ea nu va fi înșelată de învățăturile anticreștine (1Ioan 4.4,5). Și ea va asculta și va accepta învățătura apostolilor (1Ioan 4.6).

 

Rezumat al dovezilor privind existența noii vieți și a noii naturi.

Noi practicăm dreptatea (1Ioan 2.29-3.10).

Iubim pe frați și pe surori (1Ioan 3.11-23).

Avem prezența Duhului lui Dumnezeu locuind în noi (1Ioan 3.24-4.6).

Dragostea (1Ioan 4.7-5-12)

Ioan continuă dovezile și contradovezile sale în contextul unui alte însușiri a naturii și ființei lui Dumnezeu: dragostea. El a abordat deja tema dragostei în epistola sa, punând-o în contrast cu ura (1Ioan 2.5-11; 3.11-23), dar acum reia din nou această temă pentru a o dezvolta. Deoarece dragostea este menționată de aproximativ 35 de ori în această scurtă secțiune a epistolei, nu există nicio îndoială că tema în cauză este dragostea lui Dumnezeu.

 

Dragostea reală unii pentru alții

Versetele 7,8

 

Ioan începe această ultimă secțiune a scrisorii cu un simplu îndemn adresat copiilor lui Dumnezeu, de a se iubi unii pe alții. El prezintă acest lucru ca dovadă că o persoană are natura divină. Așa scrie apostolul:

 

1Ioan 4.7,8: Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții, pentru că dragostea este din Dumnezeu. Și oricine iubește este născut din Dumnezeu și Îl cunoaște pe Dumnezeu. Cine nu iubește nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.

 

Așa cum este cazul atât de des în stilului abstract de a scrie al lui Ioan, ceea ce vrea să spună aici este profund simplu: cei care își iubesc frații și surorile cu dragoste autentică dovedesc că sunt adevărați credincioși, iar cei care nu o fac nu sunt. „Să ne” înseamnă a permite noii vieți din noi să se exprime în mod natural, ceea ce înseamnă „a ne iubi unii pe alții”. Acest lucru arată că este posibil să ne punem în calea noii vieți din noi și să o împiedicăm să se exprime în mod natural. Principalul vinovat este carnea, dar dacă umblăm în Duhul, ea nu-și va mai ridica capul urât în viața noastră (Galateni 5.16). Ioan își încheie scurtul îndemn de a ne iubi unii pe alții prin precizarea motivului: „pentru că Dumnezeu este dragoste”. Deși este adevărat că Dumnezeu este dragoste, acest lucru nu înseamnă că este adevărat și contrariul. Dumnezeu este dragoste, dar dragostea nu este Dumnezeu. Acest fel de argumentare este periculos; el poate deveni un lucru mistic, în care omul caută o experiență subiectivă în interiorul său. Astfel de eforturi îi îndepărtează pe oameni de adevăr.

 

Dragostea pentru lume nu este dragoste divină

Problema cu care se confruntau credincioșii în acele zile era că multe persoane false intraseră în rândurile creștinilor, pretinzând că îi iubesc pe frați și pe surori, dar nu erau autentice. Aceste persoane făceau o frumoasă demonstrație de dragoste, iar credincioșii erau în pericol de a fi înșelați și de a crede că sunt adevărați copii ai lui Dumnezeu – dar dragostea lor nu era dragostea divină, care emana din natura divină. Domnul le-a spus ucenicilor că lumea are propria ei dragoste, dar ea iubește mai ales din motive egoiste. Ea iubește pentru ceea ce primește în schimb (Luca 6.32; Ioan 15.19). Ea vede în cel dinaintea ei ceva demn de dragostea și compasiunea ei și iubește pe această bază (Romani 5.7). Prin urmare, nu trebuie să gândim că orice act de bunătate și dragoste între oameni este în mod necesar o dovadă că aceștia sunt născuți din Dumnezeu și posedă natura divină. (Există, de asemenea, și o dragoste naturală, pe care toți oamenii o au într-o măsură mai mare sau mai mică – de exemplu, dragostea părinților pentru copiii lor. Și aceasta este demnă de iubit, dar ea nu este dragoste divină).

 

Dragostea divină (în greacă agape) iubește chiar și atunci când cel dinaintea ei nu are nimic demn de a fi iubit de ea. Dragostea lui Dumnezeu izvorăște dintr-o atitudine hotărâtă a inimii Sale față de noi; El Își îndreaptă dragostea spre om și caută în mod liber binecuvântarea lui (Deuteronomul 7.7,8). Dumnezeu ne-a iubit când eram păcătoși nelegiuiți! Noi am fost cândva „urâtori de Dumnezeu” și „dușmani”, și totuși El Și-a arătat dragostea față de noi, iar la timpul potrivit „Hristos a murit pentru cei nelegiuiți” (Romani 1.29-31; 3.10-18; 5.6,8).

 

Calitățile și însușirile dragostei divine

După ce am constatat că „Dumnezeu este dragoste” (1Ioan 4.8), se pune întrebarea: „Cum putem deosebi dragostea divină de dragostea lumii?”. De aceea, Ioan se vede îndemnat să vorbească despre calitățile și caracteristicile dragostei divine, care ne servesc drept etalon pentru a testa dacă o persoană este născută din Dumnezeu și posedă natura divină. El vorbește despre dragostea lui Dumnezeu în trei feluri:

 

Dragostea Lui „față de noi” în raport cu trecutul nostru (1Ioan 4.9).

Dragostea Lui „în noi” în raport cu prezentul (1Ioan 4.12).

Dragostea Sa „cu noi” în raport cu viitorul (1Ioan 4.17).

Dragostea Lui „față de noi”

Versetele 9,10

 

Prima și cea mai importantă caracteristică a dragostei divine este că ea se sacrifică pentru binele și binecuvântarea celorlalți. Acest lucru se arată în dragostea lui Dumnezeu pentru noi prin trimiterea Fiului Său să moară pentru noi. Ioan scrie:

 

1Ioan 4.9,10: În aceasta a fost arătată dragostea lui Dumnezeu față de noi, că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. În aceasta este dragostea, nu pentru că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit și L-a trimis pe Fiul Său ca ispășire pentru păcatele noastre.

 

Aceasta a fost cea mai mare dovadă de dragoste din toate timpurile! Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său ca jertfă pentru păcat, pentru a-i aduce pe credincioși în binecuvântarea mântuirii. Nu există un dar mai mare al dragostei decât acesta (Ioan 3.16)! Prețul pe care Domnul Isus l-a plătit pentru a ne răscumpăra (suferința Sa ispășitoare) nu face decât să facă mai mare măreția dragostei Sale. Apostolul Pavel a reflectat asupra acestui dar incredibil și a spus: „Fiul lui Dumnezeu m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni 2.20). Fiecare credincios poate exprima aceeași recunoștință (2. Corinteni 9.15).

 

În aceste versete, Ioan abordează două lucruri pentru care Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume: ca noi să „trăim prin El” (1Ioan 4.9) și ca El să fie „ispășirea pentru păcatele noastre” (1Ioan 4.10). Primul punct se referă la întruparea lui Hristos, iar al doilea la moartea Sa. Pentru ca ființele umane să aibă viață veșnică, Hristos a trebuit să vină și să-L facă cunoscut pe Tatăl (Ioan 1.18; 14.9), deoarece cunoașterea lui Dumnezeu ca Tată al nostru este esența acestei vieți (Ioan 17.3). Dar dragostea divină nu s-a oprit la venirea lui Hristos. Ea L-a purtat până la cruce, unde și-a dovedit măreția în actul suprem de sacrificiu de sine (Evrei 9.26). Hristos a devenit de bunăvoie purtătorul de păcate; suferințele Sale ispășitoare au satisfăcut pe deplin cerințele justiției divine în legătură cu păcatul (sensul cuvântului „ispășire”). Ioan vrea să spună prin aceasta: dragostea divină nu s-a lăsat speriată prin nimic pentru a-i salva pe păcătoși. Ea a găsit o cale de a depăși marele obstacol al păcatului, care stătea în calea binecuvântării omului, chiar dacă Dumnezeu a trebuit să renunțe la ceea ce avea mai scump în inima Sa pentru a face acest lucru! Această dragoste nu a venit de la noi; sursa ei este Dumnezeu Însuși, căci El este dragoste. De aceea, Ioan spune: „nu pentru că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit”.

 

Dragostea lui Dumnezeu „în noi”

Versetele 11-16

 

Ioan continuă cu a doua caracteristică a dragostei divine: ea Îl descoperă pe Dumnezeu și, atunci când ea este savurată în suflet, îl determină pe credincios să dea mărturie altora despre harul lui Dumnezeu. Acest lucru are legătură cu faptul că dragostea lui Dumnezeu este în noi, așa cum scrie acum apostolul:

 

1Ioan 4.11-16: Preaiubiților, dacă așa ne-a iubit Dumnezeu, suntem datori să ne iubim și noi unii pe alții. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; dacă ne iubim unii pe alții, Dumnezeu rămâne în noi și dragostea Lui este împlinită în noi. Prin aceasta cunoaștem că rămânem în El, și El în noi, pentru că ne-a dat din Duhul Lui. Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii. Cine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el, și el în Dumnezeu. Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu în el.

 

Faptul că știm că suntem subiectele dragostei lui Dumnezeu ar trebui să provoace în noi răspunsul de a ne „iubi unii pe alții” și, făcând acest lucru, Îl revelăm pe Dumnezeul invizibil, căci „Dumnezeu este dragoste” (1Ioan 4.16).

 

Când Hristos a fost aici, Dumnezeul invizibil a fost revelat în El (Ioan 1.18; 14.9). Dar acum, când Hristos S-a întors în cer, Ioan ne spune să-L arătăm pe Dumnezeu aici, în lume. Acest lucru se face, spune el, iubindu-ne unii pe alții. Când ne iubim unii pe alții, „dragostea Lui este împlinită în noi” (1Ioan 4.12) și noi primim astfel un sentiment profund în sufletele noastre că „rămânem în El” și „El în noi” (1Ioan 4.13a). Poate fi ceva mai binecuvântat decât să locuiești în Dumnezeu prin comuniune și să-L avem pe Dumnezeu locuind în noi, posedând viața și ființa Sa? Ioan spune că acest lucru este posibil pentru că El „ne-a dat din Duhul Său” (1Ioan 4.13b). Dragostea lui Dumnezeu țâșnește în mod natural din noi și se revarsă în har și bunăvoință față de ceilalți, determinându-ne astfel să „mărturisim” tuturor că „Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii” (1Ioan 4.14).

 

Acest lucru îi determină pe oameni să „mărturisească faptul că Isus este Fiul lui Dumnezeu”; iar cei care fac acest lucru dovedesc că „Dumnezeu rămâne în ei” și ei „în El” (1Ioan 4.15). Și ei știu din propria experiență că „Dumnezeu este dragoste” și rămân în dragostea Lui (1Ioan 4.16).

 

În această a doua mare caracteristică a dragostei divine vedem că ea se reproduce în cei care o primesc. Noi nu suntem stația finală a dragostei lui Dumnezeu, ci canalele ei. Ce privilegiu este să poți arăta dragostea lui Dumnezeu acestei lumi sărace!

 

Dragostea lui Dumnezeu „cu noi”

Versetul 17

 

Cea de-a treia caracteristică a dragostei divine, pe care Ioan o evidențiază, este puterea ei de a da credinciosului pace și încredere în privința judecății păcatelor sale. Acest lucru are legătură cu dragostea lui Dumnezeu cu noi. Ioan scrie:

 

1Ioan 4.17: În aceasta s-a împlinit dragostea cu noi, ca să avem îndrăzneală în ziua judecății, pentru că, așa cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta.

 

Când ne confruntăm cu scaunul de judecată al lui Hristos („ziua judecății”), avem o pace și o îndrăzneală desăvârșite în ceea ce privește păcatele noastre. După cum am văzut în versetele 9 și 10, dragostea divină a rezolvat acest cont o dată pentru totdeauna prin moartea ispășitoare a lui Hristos, pe o bază legitimă. Duhul Sfânt, pe care L-am primit prin credința în Evanghelia mântuirii noastre (Efeseni 1.13), ne-a făcut conștienți de siguranța noastră veșnică în El (Ioan 10.27,28). Deci nu trebuie să așteptăm acea zi pentru a cunoaște acest adevăr binecuvântat, căci „așa cum este El, așa suntem și noi în această lume”. Adică, așa cum Hristos este primit în ceruri și toată favoarea lui Dumnezeu se odihnește asupra Lui, tot așa și noi suntem primiți, deși suntem încă aici, „în această lume”. Acest lucru se datorează faptului că primirea Lui este măsura primirii noastre și suntem făcuți „plăcuți în Cel Preaiubit” (Efeseni 1.6). Ioan nu vorbește despre dragostea noastră, ci despre dragostea lui Dumnezeu care se desăvârșește în noi. Când ne bucurăm de dragostea Lui, putem privi spre viitor cu cea mai mare încredere, căci știm că El este mai presus de judecată și la fel și noi!

 

Versetul 18

 

Ioan explică pentru ce este așa:

 

1Ioan 4.18: În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârșită alungă frica; pentru că frica poartă cu ea chinul și cine se teme nu este împlinit în dragoste.

 

Credinciosul, care trăiește în savurarea dragostei lui Dumnezeu, nu poate avea teamă, pentru că dragostea care îi umple inima înlătură orice teamă și îndoială; ambele nu pot exista acolo în același timp.

 

Versetul 19

 

După ce Ioan ne-a spus câteva dintre marile calități și însușiri ale dragostei divine, el ne duce înapoi la începutul ei:

 

1Ioan 4.19: Noi Îl iubim, pentru că El ne-a iubit întâi.

 

Dumnezeu este sursa dragostei; ea este expresia ființei Sale. Dragostea Sa a generat dragoste în noi, căci, așa cum am văzut, dragostea divină se bucură să se reproducă în omologul său. Ca urmare, îi iubim pe ceilalți cu aceeași dragoste. […] Astfel, dragostea divină se va exprima în dragostea autentică față de ceilalți. Îmi iubesc fratele nu pentru ceea ce este el, ci pentru ceea ce sunt eu. Poate că el are unele calități carnale supărătoare care, desigur, nu sunt de iubit, dar pentru că eu am natura divină care iubește cu dragostea-agape, îl iubesc nemeritat și necondiționat.

 

Dragostea divină se dovedește prin dragostea noastră reciprocă

Versetul 20

 

Deoarece dragostea divină se exprimă în copiii lui Dumnezeu prin dragostea lor pentru Dumnezeu și prin dragostea lor pentru copiii Săi (frații și surorile lor), acest lucru poate servi drept piatră de încercare pentru toți cei care pretind a fi astfel. Așa scrie Ioan:

 

1Ioan 4.20: Dacă zice cineva: „Eu Îl iubesc pe Dumnezeu”, și îl urăște pe fratele său, este un mincinos; pentru că cine nu îl iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu, pe care nu L-a văzut?

 

Testul este simplu: dacă o persoană nu-și poate iubi fratele în acest mod divin, există un motiv întemeiat pentru a ne îndoi dacă este cu adevărat un copil al lui Dumnezeu. Dar dacă cineva iubește chiar și un frate carnal, este o dovadă că are natura divină, căci numai cel care are această natură poate iubi cu dragostea-agape. Făcând acest lucru, el dovedește că este un adevărat copil al lui Dumnezeu.

 

Versetul 21

 

În versetul 21 Ioan prezintă un alt motiv pentru care noi trebuie să-l iubim pe fratele nostru:

 

1Ioan 4.21: Și avem această poruncă de la El, că cine-L iubește pe Dumnezeu să-l iubească și pe fratele său.

 

Noi îl iubim pe fratele nostru nu numai pentru că în noi sălășluiește dragostea-agape, ci și pentru că avem o „poruncă” de la Dumnezeu să facem acest lucru. Cu alte cuvinte: îl iubim pe fratele nostru în primul rând pentru că avem în noi o natură care vrea să facă acest lucru și în al doilea rând pentru că avem o poruncă de la Dumnezeu să facem acest lucru.

 

https://www.soundwords.de/ro/epistola-1-ioan-4-a16137.html

//////////////////////////////////////////

 

Epistola întâi a lui Ioan – Capitolul 4, de F. B. Hole

 

  1. Ioan 4:1-6 – Duhul adevărului şi duhul rătăcirii. 3 criterii de deosebire

 

  1. Ioan 4:1-3 . Printre vicleniile diavolului, imitaţia ocupă un loc de prim ordin. În Vechiul Testament de exemplu, când Dumnezeu a lucrat cu putere prin Moise în prezenţa lui Faraon, vrăjitorii egipteni au imitat atât cât au putut ceea ce făcuse Moise, pentru a neutraliza impresia făcută asupra duhului lui Faraon. Regăsim aceasta în vremea orânduirii templului de la Ierusalim cu ceremoniile sale pentru slujba divină: Ieroboam a întors cu uşurinţă zece seminţii de la adevăr, punând în loc o religie falsă la Betel şi Dan. Primele versete din capitolul 4 arată că Satan şi-a început imitaţiile înşelătoare imediat după ce credinţa a fost transmisă sfinţilor prin apostolii aleşi de Dumnezeu.

 

Apostolul Ioan, ultimul dintre apostoli, a trăit destul de mult pentru a vedea mulţi profeţi falşi care ieşiseră deja în lume (1. Ioan 4:1 ). Apostolii fuseseră în mod vădit animaţi şi susţinuţi de Duhul Sfânt pentru a transmite Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, fie în scris, fie oral. Nu a fost nevoie să se aştepte mult timp ca să se ridice alţi oameni. De asemenea ei vorbeau prin puterea unui duh, şi rosteau deci cuvinte inspirate.

 

Dar ce spuneau era foarte diferit de ce învăţaseră apostolii, deşi pretindeau că învăţăturile lor nu erau decât o îmbunătăţire şi o extensie. Toate acestea aveau un aer mai degrabă atrăgător şi, deci, seducător. Dar era adevărul? Cum putea fi pus la încercare?

 

Am făcut deja remarca despre felul în care, în această epistolă, orice pretenţie este testată, şi este evident, cu cât ne aflăm mai mult în prezenţa unor imitaţii, cu atât mai mult este necesar să facem teste. Întrebarea este acum de cea mai mare importanţă. Cum se poate deosebi „Duhul lui Dumnezeu” şi „duhul lui Antihrist”, „duhul adevărului” şi „duhul rătăcirii”? Duhurile trebuie să fie încercate, dar prin ce criteriu?

 

În primul rând, testul se referă la Hristos Însuşi şi adevărul Persoanei Sale. Îl mărturiseşte duhul pe Isus Hristos, venit în carne? Dacă da, este de la Dumnezeu, dacă nu, nu este de la Dumnezeu. Este un test foarte simplu, şi dacă medităm puţin, vom vedea că este foarte profund.

 

Nu este corect să spunem, vorbind despre noi, că am venit în carne. Domnul spusese deja de mult timp: „Duhul Meu nu Se va lupta întotdeauna cu omul, pentru că, în adevăr, el este carne” (Geneza 6:3 ). Noi suntem carne. Şi chiar în afara acestei consideraţii, nu trebuie să vorbim despre noi înşine ca venind în carne, pentru că nu existam înainte, şi nu aveam nicio alegere între diferite opţiuni cu privire la felul de a veni. Pentru a face parte din rasa omenească, trebuie să fim aici jos cu trupuri de carne şi sânge. Ori pentru Isus Hristos a fost altfel. El exista în prealabil, şi ar fi putut veni în alte feluri. Şi într-adevăr, credem că în vremea Vechiului Testament El a apărut în alte feluri, de exemplu ca „Îngerul Domnului”.

 

Adevărul este că Isus Hristos – Această Persoană care este Fiul etern al lui Dumnezeu – a venit în carne pentru a fi un om adevărat printre noi. Învăţătorii anticreştini nu mărturiseau aceasta. Nu aveau o învăţătură sănătoasă cu privire la dumnezeirea Lui, aşa cum ne arată 1. Ioan 2:22 . Nu aveau o învăţătură sănătoasă cu privire la umanitatea Sa, cum arată versetul 4:3. Istoria ne raportează că una din primele erezii care a lovit Biserica la început este cea despre care tratează Ioan aici. Este numită decetism: ei învăţau că materia fiind rea, Hristos nu ar fi putut avea un trup de carne şi sânge cu adevărat omenesc; nu putea să-l aibă decât în aparenţă, dar era în realitate o iluzie. O altă formă de rătăcire cu privire la umanitatea lui Hristos, care a tulburat de asemenea Biserica de la început, a fost când oamenii s-au ridicat ca să spună că sediul păcatului se găseşte în partea spirituală a omului, mai degrabă decât în trupul său material. Negau partea spirituală a umanităţii Sale şi puneau accentul pe realitatea cărnii Sale; aceasta a avut loc un secol sau două mai târziu, şi aici nu există nici o referinţă la acei oameni.

 

Isus Hristos a venit în carne, având o natură perfect sfântă, şi exista deci în El această manifestare minunată a vieţii eterne despre care vorbeşte primul verset al epistolei. A nega venirea Lui în carne înseamnă nu numai a nega posibilitatea acestei arătări clare printre noi, ci şi a nega că a existat în El plinătatea divină care trebuia să se arate. Ori acest subiect este tratat aici cu şi mai multă putere. Nu avem nevoie să aşteptăm o dezminţire deschisă, pentru că însăşi absenţa mărturisirii adevărului ajunge să trădeze duhul lui Antihrist.

 

  1. Ioan 4:4 . În versetul 4 avem contrastul între sfinţi (cuvântul folosit aici acoperă toată familia lui Dumnezeu şi nu numai copilaşii) şi falşii profeţi. Unii sunt „din Dumnezeu”, alţii sunt „din lume”. În capitolul 2 am văzut cum Tatăl şi lumea formează un contrast complet; aici găsim două familii provenite respectiv din două surse, două familii formând un contrast la fel de mare ca sursele din care au ieşit. Mai mult, în fiecare dintre ele locuieşte o putere, deşi felul de a locui este diferit, fără nicio îndoială. Există „Cel care este în voi” şi „cel care este în lume”. Copiii lui Dumnezeu au ungerea Duhului lui Dumnezeu. Cât despre lume, ea „zace în cel rău” (1. Ioan 5:19 ); în consecinţă cel rău este în ea.

 

Ce încurajare imensă de a şti că Duhul lui Dumnezeu este mai mare decât toată puterea vrăjmaşului. Acolo se află secretul minunii supravieţuirii credinţei lui Hristos. Avem cea mai puternică autoritate care a afirmat că „fiii acestei lumi sunt mai înţelepţi decât fiii luminii”. Nu suntem oameni înţelepţi dacă judecăm după criterii obişnuite, şi vai, istoria nu se termină aici: a existat multă necredincioşie. Loviturile cele mai mari şi mai dure împotriva credinţei au fost date de cei care au mărturisit-o. Totuşi credinţa a supravieţuit tuturor loviturilor date de credincioşii necinstiţi, ca şi tuturor loviturilor aduse de cei răi împotriva credincioşilor fideli; credinţa a supravieţuit din cauza Duhului Sfânt care locuieşte în credincioşi. Accentul este pus aici pe faptul că prin El învingem învăţăturile amăgitoare ale antihriştilor. În capitolul 2 am văzut că suntem biruitori prin Cuvântul lui Dumnezeu care rămâne în noi. Dar bineînţeles el nu rămâne în noi decât dacă suntem conduşi de Duhul lui Dumnezeu. Duhul şi Cuvântul merg împreună.

 

  1. Ioan 4:5 . Primele patru cuvinte din versetul 5: „Ei sunt din lume” sunt în contrast complet nu numai cu ceea ce precede: „Voi sunteţi din Dumnezeu”, dar şi cu ceea ce urmează: „Noi suntem din Dumnezeu”. „Noi” îi desemnează evident aici pe apostolii şi profeţii Noului Testament prin intermediul cărora Cuvântul a ajuns la noi, deoarece contrastul rezidă în ceea ce a fost spus de unii şi de ceilalţi. Cei care sunt din lume vorbesc după principiile lumii; lumea este cea care caracterizează originea şi totodată vorbele lor. Cei care sunt din Dumnezeu vorbesc ca fiind din Dumnezeu.

 

Acest fapt ne prezintă un alt criteriu prin care putem testa învăţăturile care ajung la noi. Învăţăturile false sunt „din lume”, pentru că izvorăsc din principii lumeşti şi poartă amprenta lumii. Rezultă de aici că oamenii acestei lumi găsesc plăcere în ele, le înţeleg şi le primesc. Sunt flataţi şi întăriţi în mondenitatea lor, în loc să fie tulburaţi şi deranjaţi de ele.

 

Învăţătura apostolilor era de cu totul alt gen. Ei vorbeau de Dumnezeu şi din partea lui Dumnezeu, şi puterea şi autoritatea declaraţiilor lor erau imediat recunoscute de cei care erau din Dumnezeu şi care cunoşteau pe Dumnezeu, în timp ce cei care nu erau din Dumnezeu nu îi ascultau.

 

  1. Ioan 4:6 . Aici avem un al treilea criteriu. Cei care vin la noi ca învăţători ai adevărului acceptă autoritatea apostolilor, sau nu? Dacă nu îi „ascultă”, putem considera fără risc că nu sunt din Dumnezeu.

 

Se poate observa că acest test este acelaşi despre care Domnul afirma că I se aplică Lui Însuşi, în Ioan 10:27 , „Oile Mele aud glasul Meu”, în timp ce cei care nu erau oile Lui nu credeau. Când Domnul era pe pământ, cei care erau din Dumnezeu se caracterizau prin faptul că Îl ascultau cu urechea credinţei. Când apostolii erau aici pe pământ, cei care erau din Dumnezeu se caracterizau prin faptul că îi ascultau cu urechea credinţei. Şi acum că ei nu mai sunt, avem scrierile lor, aceste scrieri apostolice, Scriptura inspirată, şi cei care sunt din Dumnezeu sunt caracterizaţi de faptul că le ascultă cu urechea credinţei. Modul de comunicare poate fi diferit, dar ceea ce este comunicat are aceeaşi autoritate în toate cazurile. Un rege al pământului poate vorbi în persoană, sau prin gura unui ministru acreditat cum se cuvine, sau îşi poate aşterne mesajul în scris: există diferenţe cu privire la modul de transmitere, dar niciuna cu privire la autoritatea mesajului.

 

Este bine să fim pe deplin clari asupra acestui punct, pentru că în zilele noastre nu lipsesc oameni care să-i discrediteze pe apostoli şi scrierile lor inspirate, prin chemarea lor amăgitoare: „Să revenim la Hristos”. Ei încep prin a spune că trebuie să citeze doar din cuvintele Lui directe, pentru că ele sunt cele care au autoritate deplină; dar nu rămân mult timp la aceasta. Nu există o bază solidă pentru o asemenea poziţie, pentru că toate cuvintele Domnului au fost raportate prin scrierile apostolilor sau profeţilor. De aceea ei ajung repede la poziţia de a nu asculta decât atât cât vor din învăţăturile care ne-au fost date. Prin urmare, ei sfârşesc prin a crede în propria lor putere de discriminare şi de selecţie, adică în ei înşişi. Cât de banală şi extrem de stupidă este toată această necredinţă modernă pompoasă, atunci când este supusă unei analize minore!

 

Să fim cu adevărat recunoscători că Dumnezeu a dominat înălţarea acestor erezii de la început dându-ne aceste teste simple, care sunt la fel de valide astăzi ca în ziua în care au fost date. În felul acesta putem, într-adevăr, să deosebim duhul adevărului şi duhul rătăcirii. Dacă rămânem înţelepţi când ne găsim confruntaţi cu învăţături îndoielnice, vom aplica îndată aceste teste, în loc să ne bazăm pe propria noastră inteligenţă.

 

  1. Ioan 4:7 . Începând cu versetul 7, revenim la firul principal al gândurilor apostolului. Din când în când sunt necesare nişte devieri pentru a fi puşi în gardă împotriva răului, dar noi suntem preocupaţi în special cu este ce este bun şi de la Dumnezeu. Dragostea este de la Dumnezeu şi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, trebuie înainte de toate să ne iubim unii pe alţii. Prin aceasta arătăm natura divină şi punem în evidenţă faptul că suntem născuţi din Dumnezeu şi că Îl cunoaştem. Cel care este născut din Dumnezeu iubeşte în chip divin. Cel care iubeşte în chip divin este cu siguranţă născut din Dumnezeu. Aceste două afirmaţii sunt adevărate; singura diferenţă este că în prima se acţionează de la sursă către exterior, iar în a doua, din exterior către sursă.

 

  1. Ioan 4:8 . Pe de altă parte, cine nu iubeşte în chip divin nu-L cunoaşte pe Dumnezeu, pentru simplul motiv că Dumnezeu este dragoste. La începutul epistolei am auzit că Dumnezeu este lumină. Acest fapt stă la baza a tot ce a fost arătat în Hristos. În capitolul nostru avem de două ori acelaşi lucru, şi anume că Dumnezeu este dragoste. În aparenţă s-ar părea că există un conflict între cele două. Păcatul a fost introdus de diavol ca un conflict între lumină şi dragostea lui Dumnezeu. Toată Scriptura poate fi considerată ca un răspuns al lui Dumnezeu la această provocare – istoria felului minunat în care lumina şi dragostea merg împreună în mod armonios pentru gloria Sa şi binecuvântarea noastră.

 

  1. Ioan 4:9-10 . Dumnezeu este dragoste. Aceasta înseamnă efectiv o declaraţie dogmatică; şi dacă oamenii caută confirmarea acestei dogme în lumea păcătoasă şi în dezordinea care îi înconjoară, n-o vor găsi. Trebuie să privim în direcţia cea bună. A existat o arătare deplină a dragostei lui Dumnezeu dar numai într-o direcţie, după cum ne spun clar versetele 9 şi 10. Trimiterea Fiului, şi tot ce a implicat aceasta, a arătat-o deplin. Fiul a fost trimis în lume, acolo unde noi zăceam, morţi din punct de vedere spiritual, sub povara păcatelor noastre. El a venit ca noi să trăim prin El, şi în acest scop a făcut ispăşirea păcatelor noastre. Scopul era viaţa, dar pentru ca noi să trăim, ispăşirea era o necesitate.

 

Viaţa şi ispăşirea – două lucruri imense! Imediat după convertire, gândurile noastre sunt preocupate mai ales cu ispăşirea. Am fost convinşi de păcatele noastre şi ştim cât de multă nevoie am avut de iertare; şi cât de mare a fost uşurarea noastră când am descoperit ispăşirea împlinită de Fiul, care a fost trimis în lume ca un dar al dragostei lui Dumnezeu! Acum începem să realizăm că ispăşirea ne-a deschis uşa vieţii, iar planul lui Dumnezeu este să trăim prin Cel pe care ni L-a trimis.

Acest fapt important este enunţat aici într-un mod foarte general: trăim prin El, pentru că El a făcut lucrul acesta posibil. În capitolul următor, vom vedea că viaţa pe care o avem este în El: avem viaţă fiindcă suntem în El. În Galateni 2:20 vedem că, în mod practic, viaţa noastră este prin El, pentru că El este Obiectul ei. În 1. Tesaloniceni 5:10 aflăm că viaţa noastră va fi cu El pentru totdeauna. Putem într-adevăr să fim plini de laudă şi de recunoştinţă pentru că El a venit în lume ca noi să trăim prin El; în special când privim cu atenţie la tot ce a însemnat venirea Lui pentru El şi totodată pentru Dumnezeu, care L-a trimis. Aceasta era cu adevărat dragostea!

 

  1. Ioan 4:11 . Această dragoste minunată ne impune o obligaţie: „suntem datori”. Nu ar trebui să iubim, nu iubim efectiv, ci suntem datori să ne iubim unii pe alţii, fiindcă am fost iubiţi noi înşine cu o dragoste atât de mare. Să nu sustragem de la gândul obligaţiei. Nu este o obligaţie legală, ceva necesar pentru a stabili poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu. Este o obligaţie bazată pe har şi pe natura care este a noastră ca născuţi din Dumnezeu. Ca şi copii ai lui Dumnezeu, este natura noastră să iubim, dar aceasta nu schimbă faptul că avem această datorie.

 

  1. Ioan 4:12 . Aşa cum spune versetul 12, suntem datori să ne iubim fiindcă astfel este împlinită [făcută desăvârşită] dragostea lui Dumnezeu în noi. Dragostea a fost turnată peste noi, şi scopul ei este atins în mod desăvârşit atunci când se revarsă prin fiecare sfânt către toţi ceilalţi. Atunci Dumnezeu rămâne cu adevărat în noi – pentru că El este dragoste – şi reflectarea Lui poate fi văzută în copiii Săi. Acest verset trebuie să fie comparat cu Ioan 1:18 . Cele două versete încep în acelaşi fel. În Evanghelie, Dumnezeu este făcut cunoscut în Fiul. În epistolă, trebuie să fie văzut ca rămânând în copiii Săi. Este ceea ce implică acest verset cu claritate.

 

  1. Ioan 4:13 . Dacă Dumnezeu rămâne în noi va fi cu siguranţă văzut în noi, însă noi cunoaştem că El rămâne în noi, prin Duhul pe care ni L-a dat. Comparaţi versetul 13 cu versetul din 1. Ioan 3:24 . Acolo este vorba de faptul că El rămâne în noi, în timp ce aici este vorba de faptul că noi rămânem în El şi El în noi. Dar în ambele cazuri, noi cunoaştem aceste două realităţi prin Duhul pe care ni L-a dat. Fiind născuţi din El, avem natura Lui, care este dragoste; dar mai mult decât aceasta, El ne-a dat din Duhul Lui; şi prin această ungere ştim că rămânem în El şi El în noi.

 

  1. Ioan 4:14 – Sumar intermediar. Mai mult decât atât, Duhul este puterea care mărturiseşte, şi versetul 14 pune înaintea noastră mărturia caracteristică a copiilor lui Dumnezeu. Din nou, „noi” din acest verset pot să fie în primul rând apostolii. Îl văzuseră ca Mântuitor al lumii într-un mod în care noi nu L-am văzut. Dar într-un sens secundar, noi toţi putem să fim incluşi aici. Ştim că Tatăl L-a trimis pe Fiul exact pentru aceasta. S-a remarcat adesea că Evanghelia după Ioan ne conduce gândurile departe de toate limitările iudeilor şi ne aţinteşte privirea asupra planurilor complexe legate de lumea întreagă.

 

De exemplu, în Ioan 1 , El nu este anunţat ca Eliberatorul lui Israel, ci ca „Cel care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29 ). În Ioan 4 samaritenii Îl ascultă ei înşişi şi descoperă că El este Hristosul, Mântuitorul lumii. Ori, ce au descoperit ei, am descoperit şi toţi cu toţii, şi după ce am făcut această descoperire, a devenit subiectul mărturiei noastre.

 

Cât de minunată este înlănţuirea a ceea ce tocmai am privit cu luare aminte! Dumnezeu este dragoste. Dragostea Lui a fost arătată prin faptul că L-a trimis pe Fiului Său. Noi trăim prin El. Duhul ne este dat. Rămânem în Dumnezeu. Dumnezeu rămâne în noi. Ne iubim unii pe alţii. Dumnezeu este nevăzut, iar noi Îl reflectăm înaintea oamenilor. Aducem mărturie oamenilor că Tatăl L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor al lumii. Totul depinde de dragoste – dragostea divină – care ne-a fost revelată şi care lucrează acum în noi.

 

Şi cu cât dragostea lucrează mai mult în noi, cu atât mărturia pe care o aducem despre Mântuitorul lumii va fi mai eficientă.

 

  1. Ioan 4:15-16 . Când Ioan îşi scria epistola, fiecare ştia că un Om – Isus din Nazaret – venise în lume şi murise pe cruce. Nu era nevoie să mărturisească în mod deosebit despre acest subiect. Mărturia care trebuia adusă era cu privire la adevărul despre Cine era El cu adevărat, şi ce venise să facă. De aceea declarăm că El era Fiul, trimis de Tatăl, pentru mântuirea lumii. Toţi cei care primesc mărturia creştină cred în Isus ca Fiul lui Dumnezeu şi Îl mărturisesc ca atare. Iar pentru oricine Îl mărturiseşte astfel, „Dumnezeu rămâne în el, şi el în Dumnezeu”.

 

Am remarcat mai înainte că această epistolă este caracterizată de cuvântul „a rămâne”. În capitolul 2 avem patru referinţe despre faptul că rămânem în El (1. Ioan 2:6,24,27,28 ); a cincea referinţă se găseşte în 1. Ioan 3:6 iar a şasea în 1. Ioan 3:24 . Dar în această a şasea referinţă este introdus faptul corespondent că El rămâne în noi: „prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, [şi anume] prin Duhul pe care ni L-a dat”.

 

În capitolul 4, ne este pus înainte acest al doilea gând, faptul că El rămâne în noi (1. Ioan 4:12,13,15,16 ). Acest lucru nu este separat de faptul că noi rămânem în El, însă, evident, acesta este adevărul care este accentuat acum. Ordinea observată este clară şi instructivă: trebuie să fim mai întâi întemeiaţi în faptul că rămânem în El şi apoi, decurgând din aceasta, El rămâne în noi. În aceste patru versete, faptul că El rămâne în noi este pus în legătură cu: 1) dragostea noastră unul pe altul; 2) darul Duhului Său pentru noi; 3) mărturisirea lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu; 4) rămânerea noastră în dragoste, Dumnezeu Însuşi fiind dragoste. El rămâne în noi pentru ca dragostea Lui, caracterul Lui şi adevărul Lui, să fie arătate prin noi.

 

Observăm în treacăt cum toate acestea sunt o paralelă la învăţătura apostolului Pavel. În primele capitole ale Epistolei către Efeseni, găsim că totul este caracterizat de „în Hristos”. Noi suntem în El. În Epistola către Coloseni, tema este „Hristos în voi”. Suntem în Hristos pentru ca Hristos să fie în noi. Există cu toate acestea o diferenţă: la Pavel este mai mult vorba de poziţia şi statutul nostru; la Ioan, este mai degrabă o chestiune de viaţă şi natură.

 

Un alt lucru demn de remarcat în epistola noastră este că, atunci când este vorba de a rămâne în El, „El” se referă atât la Hristos, cât şi la Dumnezeu. De exemplu, în 1. Ioan 2:6,28 ; 3:6 , „El” se referă în mod clar la Hristos; în 1. Ioan 3:24 ; 4:13,15,16 , se referă la Dumnezeu. În 1. Ioan 2:24 , este vorba de a rămâne „în Fiul şi în Tatăl”; în 1. Ioan 2:27 este dificil de spus pe cine are în vedere. Cu siguranţă, toată discuţia legată de acest subiect vrea să ne înveţe că Fiul este cu adevărat una cu Tatăl, astfel încât noi nu putem fi în Fiul fără să fim în Tatăl, şi putem să fim în Tatăl doar dacă suntem în Fiul. Acesta este motivul pentru care este menţionat mai întâi Fiul în 1. Ioan 2:24 .

 

Dar în versetul 16, este vorba de Dumnezeu. Rămânem în El, şi El va rămâne în noi. În Epistola către Coloseni suntem văzuţi ca trupul lui Hristos, şi El trebuie să fie arătat în noi. Aici suntem copiii lui Dumnezeu, alcătuind familia Sa, primind de la El viaţa şi natura, şi astfel El, care este Tatăl, va rămâne în noi şi va fi manifestat. Dumnezeu este dragoste, şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeul care este dragoste va fi văzut rămânând în el.

 

Ce minunat este să rămâi în dragoste! Orice vas care este scufundat într-un ocean şi care rămâne acolo, va fi plin de ocean: în acelaşi fel şi copilul lui Dumnezeu, când este scufundat în dragostea lui Dumnezeu, este umplut de ea. De aceasta avem nevoie pentru ca mărturia noastră despre faptul că Tatăl L-a trimis pe Fiul, să fie eficientă. Este necesar şi bine să mărturisim cu cuvintele noastre; dar atunci când, pe lângă aceasta, Dumnezeu, în plinătatea dragostei Lui, este văzut rămânând în copiii Săi, atunci mărturia va fi cu siguranţă eficientă. Un creştin plin de dragostea lui Dumnezeu exercită o putere care, deşi inconştientă, este cea mai eficientă.

 

  1. Ioan 4:17 . În versetul 17 este vorba de „dragostea cu noi”. Dragostea a fost împlinită [făcută desăvârşită] cu noi, adică dragostea lui Dumnezeu în ce ne priveşte a fost adusă la scopul ei final şi la apogeul ei. Şi a fost împlinită [făcută desăvârşită] „în aceasta”, referindu-se, fără nicio îndoială, la ceea ce a fost spus mai imediat. Cel care rămâne în Dumnezeu pentru că rămâne în dragoste, şi în care, prin urmare, rămâne Dumnezeu, acela trebuie neapărat să aibă toată îndrăzneala în ziua judecăţii. Va avea într-adevăr îndrăzneală cu privire la ziua judecăţii înainte să vină judecata, adică deja în momentul prezent.

 

Este un lucru extrem de minunat faptul că dragostea lui Dumnezeu ar străluci vreodată peste noi: însă noi să locuim în ea, astfel încât Dumnezeu, care este dragoste, să rămână în noi, aceasta ne duce cu adevărat la apogeul situaţiei. Aceasta înseamnă că „aşa cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta”. Această frază scurtă are o semnificaţie foarte profundă. Ea este perfect adevărată dacă o citim în legătură cu poziţia şi acceptarea noastră înaintea lui Dumnezeu. Dar aceasta nu este decât o aplicaţie, şi nu interpretarea din context. Când Fiul a devenit carne, atunci a fost revelat Omul desăvârşit, care locuia în Dumnezeu şi în care locuia Dumnezeu, atât în timpul şederii Lui aici jos cât şi în gloria Sa din cer. Şi din nou trebuie să spunem: „ceea ce este adevărat în El şi în voi” (1. Ioan 2:8 ). Aici sunt copiii lui Dumnezeu, şi ei locuiesc în Dumnezeu şi Dumnezeu în ei. Ei sunt aşa cum este El, şi ei sunt aceasta încă de pe acum.

 

Ce minune, această culme a iubirii! Dacă înţelegem aceasta, chiar dacă foarte puţin, vom avea cu siguranţă toată îndrăzneala în ziua judecăţii. Deşi această zi reprezintă spaima Domnului pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu, ea nu poate fi la fel pentru inima celui care, în momentul prezent şi în această lume, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el.

 

  1. Ioan 4:18-19 . Aceasta este ceea ce ne spune versetul 18. Într-adevăr, „în dragoste nu este frică”. Această dragoste desăvârşită din partea lui Dumnezeu – pentru că totul porneşte de la El – trebuie neapărat să alunge frica împreună cu chinul ei. Totuşi ea se găseşte la unii dintre cei care întreţin temeri, fie referitor la ziua judecăţii, fie referitor la altceva. Nu sunt împliniţi [făcuţi desăvârşiţi] în dragoste. Din partea lui Dumnezeu, dragostea a fost împlinită [făcută desăvârşită] în privinţa noastră, dar din partea noastră, se poate să nu fim împliniţi [făcuţi desăvârşiţi] în dragoste. Putem crede cu adevărat că Dumnezeu ne iubeşte, şi totuşi să nu rămânem conştienţi în dragoste, astfel încât să nu mai fie loc pentru frică în inimile noastre.

 

Dragostea lui Dumnezeu, pe care o cunoaştem şi de care ne bucurăm, nu numai că alungă orice frică din inimile noastre, ci produce la rândul ei dragoste. Nu avem nicio capacitate de a iubi cu această dragoste divină în afara acestui aflux al dragostei lui Dumnezeu în noi. În acest domeniu suntem ca nişte mici cisterne. El este Izvorul care nu seacă niciodată. Odată ce suntem conectaţi la acest Izvor, dragostea se poate revărsa prin noi.

 

  1. Ioan 4:20-21 . În versetul 20, Ioan ne avertizează să fim practici în acest domeniu. Un om poate zice: „Îl iubesc pe Dumnezeu” în general. Poate chiar să o zică într-un stil foarte elaborat, adresându-I-se lui Dumnezeu într-un duh de laudă, exprimând gânduri frumoase şi cuvinte mişcătoare. Dar acest lucru trebuie să fie testat; Dumnezeu este nevăzut iar unele minţi active scot cu uşurinţă gânduri frumoase şi cuvinte ieftine. Ce anume va verifica autenticitatea unei asemenea mărturisiri?

 

Ei bine! Există fratele pe care îl putem vedea. Dacă eu însumi sunt născut din Dumnezeu, oricine este născut din Dumnezeu este un frate pentru mine. Dumnezeul pe care nu-L pot vedea este prezentat în cel care este născut din Dumnezeu, acest frate pe care îl pot vedea. Aşadar, testul propus prin întrebarea lui Ioan este destul de provocator: „Cine nu îl iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu pe care nu L-a văzut?” Acelaşi test este prezentat într-o formă pozitivă şi dogmatică în primul verset din capitolul următor: „Oricine Îl iubeşte pe Cel care a născut, îl iubeşte şi pe cel născut din El” (1. Ioan 5:1 ).

 

Este a treia oară în această epistolă relativ scurtă, când apare în discuţie subiectul atitudinii credinciosului faţă de fratele său (vezi 1. Ioan 2:9-11 ; 3:10-23 ). Este deci evident un subiect de foarte mare importanţă. Tragem această concluzie nu numai din lungimea pasajelor care îi sunt consacrete, ci şi pentru că în 1. Ioan 4:21 se vorbeşte ca despre o poruncă. Datoria de a ne iubi unii pe alţii ca fraţii nu este numai mesajul „pe care l-aţi auzit de la început” (1. Ioan 3:11 ), ci este „Porunca Lui [a lui Dumnezeu]… după cum [Fiul Său Isus Hristos] ne-a dat poruncă” (1. Ioan 3:23 ). Este porunca Domnului Isus, ratificată şi garantată de Dumnezeu. Este deci o poruncă de cea mai mare solemnitate.

 

Istoria tristă a bisericii arată cât de mare nevoie era de ea. Dimensiunile şi chiar ura din sânul sferei creştine au cauzat mult mai multă dezonoare asupra Numelui lui Dumnezeu şi dezastre pentru sfinţi, decât toată împotrivirea şi chiar toată persecuţia lumii exterioare. Dacă dragostea s-ar fi exercitat pe deplin în noi, nu am fi înlăturat cu dibăcie dificultăţile, ci le-am fi înfruntat într-un spirit cu totul diferit şi, în loc să fim învinşi de ele, am fi învins. De altfel, nu ni se spune în altă parte că „dragostea nu va pieri niciodată”? (1. Corinteni 13:8 ).

 

https://comori.org/noul-testament/1-ioan/epistola-intai-a-lui-ioan/capitolul-4-20/

 

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

 

Să fii bogat față de Dumnezeu

 

 

VIRGINIA BRANDT BERG

Iisus a spus: „Unde este comoara voastră acolo va fi și inima voastră.”1 Unii oameni citează: „Unde este inima voastră acolo va fi și comoara voastră”. Însă nu este așa scris în Scripturi. Domnul a spus că unde este comoara acolo va fi inima.

 

Iar Matei 6:19-21 spune: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți‑vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră.”

 

Nu cred că Dumnezeu pune vreun premiu pe sărăcie și nici că bogățiile îți închid ușa Raiului, deși Hristos a spus: „Cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogății să intre în Împărăția lui Dumnezeu”.2 Observă că El a spus că este greu pentru cei care se încred în bogății. Asta este cheia – unde îți pui încrederea.

 

În Luca 12, bogatul cu multe grânare a fost numit prost (nebun) fiindcă nu era bogat față de Dumnezeu, nu fiindcă era bogat. Numindu‑l nebun Iisus spune: „Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el și nu se îmbogățește față de Dumnezeu”.3 Esența mesajului este „nu se îmbogățește față de Dumnezeu”.

 

Mi‑am cercetat și eu inima să văd dacă sunt într‑adevăr bogată față de Dumnezeu. Dar tu? Pui accentul pe lucrurile care trebuie, pe cele eterne, având o relație cu Iisus și împlinind planul Său pentru viața ta? Sau îți ocupi tot timpul și gândurile cu lucrurile materiale? Atunci nu ești bogat față de Dumnezeu. Nu îți aduni comori în Ceruri. Pavel spune: „Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Iisus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos”.4

 

Matei 6:21↑

Marcu 10:24↑

Luca 12:20-21↑

Filipeni 3:8↑

 

https://activated-europe.com/ro/sa-fii-bogat-fata-de-dumnezeu/

 

///////////////////////////////////////////

 

Nu vă îngrijorați ci căutaţi mai întâi Împărăția Cerurilor

 

 

Nu este o noutate că secolul XXI este secolul materialismului. Totuşi problema materialismului nu este nouă ci veche şi despre ea a vorbit Domnul Isus Hristos, când a spus: “nu vă îngrijoraţi ci căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” Poate deci cineva să nu se îngrijoreze de ce va mînca, bea şi îmbrăca şi să-şi strângă comori faţă de Dumnezeu nu pe pământ şi să trăiască totuşi?

 

Strângeţi-vă comori în ceruri.

Caracterul determină comportamentul creştinului. Şi dacă comportamentul creştinului este determinat de caracterul lui care este schimbat odată cu cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu, atunci căutările creştinului vor fi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui. Însă nu trebuie să uităm totuşi că, atâta vreme cât trăim în trup, avem nevoie de mâncare, de băutură şi de îmbrăcăminte, ca să vorbim doar despre nevoiele imediate. Îngrijorarea este o problemă ce ţine de inima omului şi de cunoaşterea şi relaţia lui personală cu Dumnezeu. Ce fel de relaţie? o relaţie de încredere bazată pe o cunoaştere personală şi profundă a caracterului lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus în Predica de pe Munte că acolo unde este comoara noastră acolo ne va fi şi inima noastră.

 

Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. (Matei 6:19-21)

 

Dacă ne strângem comori pe pământ, v-a ajunge să fie mâncat de molie şi rugină şi cu cât adunăm mai mult cu atât sîntem mai săraci. Dacă căutăm mai mult comorile pământeşti atunci mi-am definit căutările inimii mele. Deci acolo unde îmi este comoara, acolo îmi va fi şi inima mea. Şi dacă inima mea este lipită mai mult de ceea ce este pământesc şi slujirea mea va fi celui pământesc, Mamona.

 

Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. (Matei 6:24)

Slujirea lui Mamona sau lui Dumnezeu este un rezultat al cunoaşterii sau necunoaşterii lui Dumnezeu. Şi cu îngrijorările stă la fel: înfrijorările vin din neîncrederea în Dumnezeu, iar neîncrederea în Dumnezeu vine din necunoaşterea lui Dumnezeu. Iar necunoaşterea Lui vine din nestudierea Scripturilor care spun că Dumnezeu ne va da împreună cu Fiul Său, fără plată, toate lucrurile.

 

Totuşi să fim cu luare aminte la cuvintele Domnului Isus spuse în pilda bogatului nechibzuit.

 

Apoi le-a zis: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” Şi le-a spus pilda aceasta: „Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine şi zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng roadele.” „Iată”, a zis el, „ce voi face: îmi voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele şi toate bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi înveseleşte-te!” Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” (Luca 12:15-21)

 

Ce ai fi făcut dacă ai fi fost în locul bogatului? Nu este neapărat să fii bogat, gândeşte-te ce ai zilnic şi nu au alţii şi cu ce ai putea să te împarţi cu cei ce zilnic sunt goi, flămânzi şi însetaţi.

 

Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea

Viaţa noastră, înaintea lui Dumnezeu, preţuişte mai mult decît orice lucru pământesc. Oare atunci când am avut nevoie cel mai mult de Dumnezeu, El nu a fost alături de noi? Puţin credincioşilor!

 

De aceea vă spun: nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? (Matei 6:25)

 

Viaţa unui om nu stă în agonisirea lucrurilor pământeşti căci ce i-ar folosi unui om să strângă toate comorile de pe pământ şi să-şi piardă sufletul.

 

Şi ce foloseşte unui om să câştige toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său? (Marcu 8:36-37)

 

Sufletul nu se cumpără şi pentru el nu poţi plăti, pentru că Dumnezeu preţuişte viaţa noastră foarte mult şi de aceea L-a dat pe Singurul Său Fiu ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. Trebuie să recunoaştem totuşi că zilnic suntem îngrijoraţi mai mult de material decît de spiritual, de ceea ce este lumesc decât de ceea ce este duhovnicesc, dar dacă voi permite Cuvântului Lui să-şi facă lucrarea în mine voi fi sare şi lumină, influenţând prin comportamentul şi atitudinea mea pe cei din jurul meu.

 

Dumnezeu îngrijeşte de nevoile noastre.

Dumnezeu nu este nepăsător faţă de lucrurile pământeşti de care avem nevoie în căutarea Împărăţiei şi neprihănirii Lui. Dumnezeu îngrijeşte cu multă dragoste şi atenţie chiar şi de păsările cerului şi crinii de pe cîmp.

 

Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. (Matei 6:26-29)

 

Dacă uităm de dragostea şi grija lui Dumnezeu să ieşim afară şi să privim la păsările cerului şi la crinii de pe câmp cât de frumos sunt împodobiţi. Fiecare în viaţă se confruntă cu lipsuri materiale şi totuşi mărturisesc că nu a fost o zi în viaţa mea să rămân flămând, gol sau însetat. Dumnezeu s-a îngrijit de toate nevoile mele.

 

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. (Filipeni 4:19)

 

Şi prin îngrijorare cât de mult poţi schimba în situaţia creată? Nu poţi schimba mai mult decât păr sur în cap, nervi şi sănătate pierdută.

 

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; (Matei 6:11)

 

Vom putea să ieşim din această afirmare de sine şi îngrijorare pe măsură ce ne vom învăţa să ne încredem tot mai mult în Dumnezeu care în dragostea Lui ne poartă de grijă atît de frumos. Să căutăm deci zilnic Împărăţia lui Dumnezeu, şi neprihănirea Lui şi toate de ce avem nevoie ni se va da.

 

Nu vă îngrijorați ci căutaţi mai întâi Împărăția Cerurilor

 

/////////////////////////////////////////////

 

 

Aveți grijă de inima voastră! De ce este importantă inima?

 

 

 

de PAX LAUR

 „Mai înșelătoare decât toate este inima și de nevindecat:

cine poate s-o cunoască?

Eu, Domnul, cercetez inima și observ rărunchii,

ca să dau fiecăruia după căile sale,

după rodul faptelor sale” (Ier 17,9-10).

 

Am experimentat toți – călăi sau victime! – pierderea încrederii. Am rostit noi înșine sau am împins sufletul celuilalt să (ne) spună: „Nu mai am încredere în tine”! Am fost dezamăgiți și am dezamăgit! Și aceasta nu doar în relațiile cu aproapele, ci și în relație cu tot ce este mai sfânt și mai nobil în viața noastră: Dumnezeu, noi înșine, natura etc. Oare ce ecou au în inima noastră aceste cuvinte: „Isus nu se încredea în ei, pentru că el îi cunoştea pe toţi. Şi nu avea nevoie ca cineva să aducă mărturie despre om, pentru că el cunoştea ce era în om” (In 2,24-25). Isus Cristos, Dumnezeu adevărat și om adevărat, cunoaște omul, știe persoana umană până în cele mai ascunse profunzimi ale inimii și… nu se încrede în ei, nu se încrede în om. Dar în noi? Oare cum ne privește pe noi Cristos? Cum te simți atunci când Cristos te întâlnește și îți privește inima? Fericiți suntem dacă putem spune cu profetul: „Tu, Doamne, mă cunoști, mă vezi și cercetezi inima mea față de tine” (Ier 12,3). Liniștiți suntem dacă putem cânta împreună cu psalmistul: „Doamne, eu nu am o inimă îngâmfată, nici nu privesc cu trufie; nu umblu după lucruri prea mari și prea înalte pentru mine. Sufletul îmi este împăcat și liniștit, ca un copil înțărcat la sânul mamei sale. Da, sufletul meu este în mine, ca un copil înțărcat în brațele mamei sale” (Ps 131,1-2).

 

Cristos nu va fi niciodată impresionat de realizările noastre, de ceea ce facem. La realizările noastre au acces toți muritorii: nu doar să le cunoască, ci chiar să le facă mai bine decât noi. Pe Cristos însă îl interesează ceea ce purtăm în inimă, în profunzimea ființei noastre, acolo unde are acces numai Dumnezeu (cf. Mt 6,4.6.18). Inima noastră este ceea ce Cristos vrea să atingă, să găsească, să privească. Acolo ne caută Dumnezeu, în inima noastră. Acolo, doar acolo, în intimitatea profundă a ființei noastre ne poate întâlni și îl putem întâlni cu adevărat. Numai inima îl poate primi acum și îmbrățișa pe cel pe care ochiul încă nu-l poate contempla în toată strălucirea sa. Inima noastră este locul în care Dumnezeu caută să-și odihnească privirea. Să ne amintim cuvântul Domnului adresat lui Samuel: „Nu te uita la înfăţişarea, nici la înălţimea staturii lui, căci nu pe acesta l-am ales. Eu nu privesc cum priveşte omul; omul se uită la faţă, dar Domnul se uită la inimă” (1Sam 16,7; cf. Mc 2,8).

 

Inima! Fărâma din ființa noastră care simte cel mai bine fericirea prezenței lui Dumnezeu, dar și durerea absenței lui.

 

Inima tresaltă de fericire pentru că este locul în care se naște adevărata bucurie pe care nimeni nu o poate lua de la noi, bucuria de a-l vedea pe Domnul, de a-l simți prezent în viața noastră: „Iată, acum și voi sunteți triști, dar vă voi vedea din nou și inima voastră se va bucura, iar bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi” (In 16,22). În prezența lui Dumnezeu întreaga noastră ființă tresaltă de bucurie și-l preamărește pe Domnul împreună cu Preacurata: „Sufletul meu îl preamărește pe Domnul și duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Lc 1,46-47). Însă atunci când simțim că Dumnezeu se îndepărtează (deși, de fapt, în cazul nostru, suntem noi cei care ne îndepărtăm de el!), inima noastră se umple de tristețe: „Acum mă duc la cel care m-a trimis și nimeni dintre voi nu mă întreabă: «Unde mergi?» Dar pentru că v-am spus acestea, întristarea a umplut inima voastră (In 16,5-6).

 

Tristețea și durerea inimii ne cuprinde atunci când Dumnezeu ne lipsește!

Ne înțeapă inima de durere (cf. Ier 4,19). Inima te face să te zvârcolești dacă Dumnezeu lipsește din ea, mai ales dacă în lipsa lui Dumnezeu intră Diavolul și pune stăpânire pe ea. Este atât de fragilă și primitoare, sărmana noastră inimă, încât Diavolul, vicleanul, Tatăl minciunii, intră și ne strecoară în ea cele mai rele gânduri, îndemnuri, ispite, cele mai mari trădări împotriva omului și împotriva lui Dumnezeu: „Diavolul pusese deja gândul de a-l trăda pe Isus în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon” (In 13,2).

Cât de tare ne înțeapă și cât mult rău facem în jurul nostru când ne lăsăm inima pe mâna Diavolului. Atunci din inima noastră ies „gândurile rele, crimele, adulterele, desfrânările, furturile, mărturiile false, blasfemiile”. Din inima stăpânită de cel rău iese tot ceea ce ne face impuri, tot ceea ce distruge armonia, iubirea din jurul nostru (cf. Mt 15,18-20). Din inima noastră ies toate acele dorințe, gânduri care ne fac să încălcăm fiecare poruncă a lui Dumnezeu, despre care am auzit în prima lectură a acestei duminici (cf. Ex 20,1-17). Totul pleacă de la inimă și de la dorințele sale. Totul pleacă de la porunca a IX-a și a X-a: să nu poftești! Când începi să poftești în inima ta, deja faci planuri cum să ucizi, cum să faci fapte necurate, cum să furi, cum să minți etc. Doar inima curată ne poate scăpa de aceste dorințe păcătoase!

 

Domnul se uită la inimă! Da, direct la inimă. Pentru că inima supune totul despre noi. Din inima noastră ies cele mai rele lucruri, acțiuni, cuvinte. De aceea mustrarea Domnului răsună și pentru noi: „Pui de vipere, cum puteți rosti ceva bun, atunci când voi sunteți răi? Căci gura vorbește din prisosul inimii. Omul bun scoate lucruri bune din tezaurul său bun, iar omul rău scoate lucruri rele din tezaurul său rău” (Mt 12,34-35). Și adaugă: „Ipocriților! Bine a profețit despre voi Isaia când spune: Acest popor mă cinstește cu buzele, însă inima lor este departe de mine” (Mt 15,7-8).

 

Inima! Da, acea bucățică din noi plină de rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște, cum spunea Blaise Pascal. Acea bucățică a ființei noastre care ar trebui să fie plină de Dumnezeu, în timp ce o descoperim plină de tot ceea ce este mai rău. Acea bucățică din noi pe care o vrem purificată și strălucitoare ca un măreț templu umplut de „Lumina lumii” (cf. In 8,12; 2,12-22).

 

Inima! Locul din care, prin lucrarea Duhului Sfânt, țâșnesc binele, apa vie, dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele: „Dacă îi este sete cuiva, să vină la mine și să bea; cel care crede în mine, după cum spune Scriptura, «râuri de apă vie vor curge din pieptul lui»”. Aceasta o spunea despre Duhul pe care aveau să-l primească cei care cred în el; căci încă nu venise Duhul, pentru că Isus nu fusese încă glorificat (cf. In 7,37-39).

 

Cei cu inima împietrită nu vor gusta niciodată această bucurie de a deveni izvor. Cât de aprig este cuvântul Domnului și cât de pătrunzătoare este privirea sa atunci când întâlnește inimi împietrite: „Privindu-i cu mânie de jur împrejur, întristat din cauza împietririi inimii lor, Isus i-a spus omului: „Întinde-ți mâna!” El a întins-o și mâna lui s-a vindecat” (Mc 3,5). Inima împietrită ne împiedică să-l înțelegem pe Isus, să înțelegem și să acceptăm puterea sa asupra întregii creației, inclusiv asupra omului, inclusiv asupra noastră (cf. Mc 6,52). Inima împietrită ne împiedică să înțelegem profunzimea mesajului Apostolului: „Nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decât oamenii şi slăbiciunea lui Dumnezeu este mai puternică decât oamenii” (1Cor 1,25). Inima împietrită ne împiedică să dorim înțelepciunea lui Dumnezeu și puterea lui! Inima împietrită ne împiedică să dorim cerul și ne ține cu privirea ațintită asupra pământului și asupra poftelor și nevoilor acestei lumi: „De ce discutați că nu aveți pâine? Încă nu pricepeți și nu înțelegeți? Aveți inima împietrită?” (Mc 8,17).

 

Inima noastră împietrită are nevoie de dojana Domnului: „În sfârșit, Isus a apărut și celor unsprezece, pe când stăteau la masă, și i-a dojenit pentru necredința și împietrirea inimii lor pentru că nu i-au crezut pe cei care l-au văzut înviat din morți” (Mc 16,14).

 

Inima noastră împietrită are nevoie de o reînflăcărare a credinței în lupta cu dificultățile acestei lumi. Inima noastră trebuie eliberată de îndoială ca să se poată înfăptui în ea minunile credinței: „Adevăr vă spun: oricine ar spune acestui munte «Ridică-te și aruncă-te în mare» și nu s-ar îndoi în inima lui, ci ar crede că se va împlini ceea ce spune, i se va da” (Mc 11,23).

 

Inima este detaliul care ne dă de gol. Mereu! Căci „unde este comoara voastră acolo va fi și inima voastră” (Mt 6,21; Lc 12,34). Nu (ne) putem amăgi! Nu putem înșela! Nu putem trăi cu inima împărțită. În fața celui care o cunoaște în întregime și o vrea în întrgime pentru el, în fața lui Dumnezeu, inima nu poate rezista împărțită. Pocnește! Crapă! „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul și-l va iubi pe celălalt, sau va ține la unul, iar pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și mamonei”. Spunea Isus și auzeau toate acestea și fariseii, iubitori de arginți, și își băteau joc de el. Dar Domnul le-a spus: „Voi sunteți cei care vă arătați drepți înaintea oamenilor, însă Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce este prețios pentru oameni este abominabil înaintea lui Dumnezeu. (Lc 16,13-15).

 

Inima. O realitate greu de vindecat, înșelătoare și cunoscută pe deplin doar de Dumnezeu: „Mai înșelătoare decât toate este inima și de nevindecat: cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima și observ rărunchii, ca să dau fiecăruia după căile sale, după rodul faptelor sale” (Ier 17,9-10).

 

Isus este prezent în mijlocul nostru tocmai ca să descopere tot ceea ce avem în inimă, să se arate unde este comoara noastră: „Iată, acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora în Israel și ca semn de contradicție – ca să se dezvăluie gândurile din multe inimi – iar o sabie va străpunge sufletul tău” (Lc 2,34-35). Va veni o zi când de pe acoperișul caselor Isus va dezvălui chiar și cele mai tainice gânduri ale inimii noastre (cf. Lc 12, 1-3).

 

Inima, în slăbiciunea ei plină de o îndrăzneală irațională, ne agită și ne provoacă să încercăm imposibilul: să trăim fericiți cu inima împărțită. Însă nu putem. Nu rezistăm. Inima împărțită trebuie zdrobită sau ne va zdrobi, distruge. Atunci când e umplută de păcat, de rău, trebuie zdrobită pentru că doar așa va putea renaște la o viață nouă, la o viață fericită. Cât de dure sunt cuvintele Domnului: „Supraviețuitorii își vor aminti de mine printre neamurile unde vor fi captivi când le voi zdrobi inima desfrânată care s-a îndepărtat de mine și ochii care s-au desfrânat cu idolii lor; vor fi dezgustați de ei înșiși din cauza relelor pe care le-au făcut cu toate lucrurile lor abominabile. Vor cunoaște că eu sunt Domnul și că nu am spus în zadar că le voi face răul acesta” (Ez 6,9-10).

 

Inima împărțită trebuie convertită, trebuie liniștită. Din inimă trebuie îndepărtat orice rău, orice tulburare: „Să nu se tulbure inima voastră! Credeți în Dumnezeu și credeți în mine!” (In 14,1). Să nu ne temem de acest proces de convertire, de pacea și noutatea pe care Cristos le aduce în viața noastră. Să primim cu generozitate darul său: pacea inimii. „Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau așa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă” (In 14,27).

 

Inima împărțită, invadată de rău, lipsită de pace trebuie convertită, curățată, dacă vrea să fie salvată: „Curăță-ți inima de răutate, Ierusalime, ca să fii salvată!” (cf. Ier 4,14). Inima căită și smerită, Dumnezeu nu o disprețuiește, ci o reînnoiește, o transformă, o schimbă (cf. Ps 50,19). „Așa zice Domnul Dumnezeu: Vă voi aduna dintre popoare și vă voi strânge din țările în care sunteți împrăștiați și vă voi da pământul lui Israel. Vor veni acolo și vor îndepărta toți idolii și toate lucrurile abominabile din el. Le voi da o altă inimă și voi pune în ei un duh nou. Voi îndepărta din trupul lor inima de piatră și le voi da o inimă de carne, ca să umble în hotărârile mele, să păzească judecățile mele și să le împlinească: ei vor fi poporul meu și eu voi fi Dumnezeul lor (cf. Ez 11,17-20).

 

Dumnezeu este chirugul cel mai iscusit pentru inima noastră. El singur ne poate garanta transplantul de care avem nevoie! Iar acest timp –  timpul postului mare – este ziua potrivită. Astăzi! Nu vă împietriți inimile, ci lăsați-le să fie convertite de Dumnezeu din interior.

 

„Convertirea lăuntrică” este numele pe care îl poartă cea de a două rugăciune prefață pentru timpul postului mare. Prin ea Biserica se roagă cu aceste cuvinte:

 

„Tu, Doamne, Părinte sfânt, atotputernic, veşnic Dumnezeu,

spre mântuirea fiilor tăi, ai orânduit un timp deosebit,

în care să-şi redobândească curăţia inimii;

şi înlăturând din suflet pornirile dezordonate,

în aşa fel să se ocupe de cele trecătoare,

încât să râvnească pururi bunurile vieţii veşnice”.

 

Este timpul să avem grijă de inima noastră și să o facem să râvnească pururi bunurile vieții veșnice. Este timpul să ne curățim inima, să o eliberăm de orice pornire dezordonată. Este timpul potrivit să ne întipărim cuvintele lui Cristos în inima noastră: „Aveți grijă de voi înșivă ca nu cumva inimile voastre să se îngreuieze în necumpătare, beție și grijile vieții, iar ziua aceea să se abată asupra voastră pe neașteptate, ca un laț; căci ea va veni asupra tuturor acelora care locuiesc pe fața întregului pământ. Vegheați, așadar, în orice moment și rugați-vă ca să fiți în stare să fugiți de toate cele ce se vor întâmpla și să stați [în picioare] în fața Fiului Omului!” (Lc 21,34-36).

 

Aveți grijă de inima voastră, zice Domnul!

 

Iar ca să ai grijă de inima ta, nu uita:

 

Ascultă bătăile inimii lui Isus. Ce gest tandru: să-ți pui capul pe pieptul său, să te odihnești lângă inima sa. Unul dintre discipolii lui, pe care îl iubea Isus, stătea la masă la pieptul lui Isus. Atunci, Simon Petru i-a făcut acestuia semn să se intereseze cine ar putea să fie cel despre care vorbește. El s-a aplecat, deci, pe pieptul lui Isus și i-a zis: „Doamne, cine este?” (In 13,23-25; 21,20). (Cât mister și în aceste cuvinte din In 1,18: „Nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu; Fiul unic al lui Dumnezeu, cel care este spre pieptul Tatălui, el l-a revelat”. Pieptul lui Isus și pieptul Tatălui. Și noi odihnindu-ne la pieptul lor!).

Un proverb chinezesc spune:

„Dacă păstrezi în inimă un crâng înverzit,

pasărea cântătoare va veni negreșit”.

Iar noi, creștinii, stim că dacă ne așezăm capul pe inima lui Isus, vom simți în inima noastră glasul Tatălui, iubirea Fiului, ardoarea Duhului Sfânt, îl vom simți pe Dumnezeu în noi și vom cunoaște Adevărul, acel adevăr care ne poate elibera de inima împietrită și de inima împărțită.

 

Iartă din toată inima. Să ne amintim de parabola servitorului neîndurător și de avertismentul lui Isus. Iertarea trebuie să fie din inimă, din toată inima: „Tot așa vă va face și Tatăl meu ceresc, dacă nu veți ierta fiecare fratelui său din inimă” (cf. Mt 18,23-35).

Învață de la Cristos mai mult decât de la oameni. Învață de la Domnul să fii blând și smerit: „Luați asupra voastră jugul meu și învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Mt 11,29). Învață de la Cristos. Imită-l pe Cristos: „Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale, iar cel rău scoate răul din tezaurul rău al inimii sale. Căci gura lui vorbește din prisosul inimii. De ce mă numiți «Doamne, Doamne» și nu faceți ce vă spun?” (Lc 6,45-46).

Fii statornic în angajamentele luate, nu te lăsa purtat de dorințele unei inimii împietrite. Isus spune și astăzi: „Din cauza împietririi inimii voastre v-a permis Moise să vă lăsați soțiile. De la început însă nu a fost așa. Dar eu vă spun: Cine își lasă femeia, în afară de desfrânare, și se căsătorește cu alta, comite adulter” (Mt 19,8-9; Mc 10,5).

Iubește din toată inima ta, cu toată ființa ta: „Învățătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?” El i-a zis: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din tot cugetul tău. Aceasta este cea mai mare și cea dintâi poruncă (Mt 22,36-38. Cf. Mc 12,30; Lc 10,25-28).

Speră! Inima este locul în care se nasc speranțe, dar și frici. Ne tremură inima în fața viitorului, însă Domnul ne asigură: „Puneți la inima voastră să nu vă pregătiți dinainte cum vă veți apăra, căci eu vă voi da grai și înțelepciune cărora nici unul dintre potrivnicii voștri nu le va putea rezista și nici răspunde” (Lc 21,14-15). Să sperăm după îndemnul lui Isus, plini de credință și fără teamă:

De aceea vă spun: nu vă îngrijorați pentru viața voastră: ce veți mânca sau ce veți bea, nici pentru trupul vostru: cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana, iar trupul mai mult decât îmbrăcămintea?

Priviți păsările cerului: nu seamănă, nu seceră, nici nu adună în hambar, iar Tatăl vostru ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi mult mai de preț decât ele?

Cine dintre voi, oricât s-ar strădui, poate să adauge câtuși de puțin la durata vieții sale? Iar pentru îmbrăcăminte de ce vă străduiți?

Observați cum cresc crinii câmpului: nu trudesc și nu țes. Totuși vă spun că nici Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia.

Așadar, dacă Dumnezeu îmbracă astfel iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, cu cât mai mult pe voi, oameni cu puțină credință?

Deci, nu vă îngrijorați spunând: „Ce vom mânca? Ce vom bea?” sau „Cu ce ne vom îmbrăca?”. Căci pe toate acestea le caută neamurile păgâne; dar Tatăl vostru ceresc știe că aveți nevoie de toate acestea.

Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea lui și toate acestea vi se vor adăuga. Deci nu vă îngrijorați pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăși. Ajunge zilei răutatea ei (Mt 6,25-34).

Fii smerit, trăiește în umilință pentru că Dumnezeu „a arătat puterea brațului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, i-a dat jos de pe tron pe cei puternici și i-a înălțat pe cei smeriți” (Lc 1,51-52),

Fii curat. Trăiește în curăția inimii. De aici îți va veni ceea mai mare fericire, fericirea de a-l vedea pe Dumnezeu: „Fericiți cei curați la inimă, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Mt 5,8).

Păstrează (numai) cuvântul lui Dumnezeu în inima ta. Meditează-l! Inima este locul unde se pun și se păstrează cuvintele lui Dumnezeu și faptele mărețe pe care le face în viața ta: „Maria păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei”. (Lc 2,19). „Mama lui Isus păstra toate aceste cuvinte în inima ei” (Lc 2,51). „Toți cei care le auzeau le puneau la inima lor, spunând: „Ce va fi oare acest copil?” pentru că mâna Domnului era cu el” (Lc 1,66). Cuvântul lui Dumnezeu este destinat inimii noastre. Acolo, în adâncul inimii, trebuie să rodească: „Această parabolă înseamnă: sămânța este cuvântul lui Dumnezeu. Cei de-a lungul drumului sunt aceia care ascultă, apoi vine diavolul și ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să fie mântuiți. Cei de pe piatră sunt aceia care, când ascultă cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceștia nu au rădăcină: ei cred pentru un timp, dar în momentul încercării, dau înapoi. Ceea ce a căzut între spini sunt cei care ascultă, dar, cu timpul, sunt înăbușiți de griji, bogății și plăcerile vieții și nu ajung să rodească. Iar ceea ce a căzut în pământ bun sunt aceia care, ascultând cuvântul cu inimă curată și generoasă, îl păstrează și aduc roade întru răbdare” (Lc 8,11-15).

Fugi de tristețea inimii: „Pentru ce ai faţa tristă, deşi nu eşti bolnav? Aceasta nu poate fi decât tristeţea inimii”, acea tristețe despre care știm toți că este o groznică suferință a inimii, a vieții (cf. Neh 2,2). Să alergăm la Isus ca să ne purifice de această tristețe așa cum a purificat templul. Să ne purtăm mâna spre piept, să ne atingem, să ne dezmierdăm inima şi să ne spunem: „Inimă, linişteşte-te! Linişteşte-te în Cristos. Domnul este cu tine. Domnul este ajutorul tău! Domnul te purifică! Linişteşte-te inimă în Cristos” (cf. Fil 20; In 2,13-22).

Să nu fim triști că nu avem aripi ca să putem zbura ca păsările, ci să-i mulțumim Domnului că avem o inimă cu care putem iubi natura, animalele și, mai ales, oamenii. Inima se poate înălța și zbura mai sus decât orice pasăre pentru că inima se poate înălța până la Dumnezeu. Doar inima poate atinge și cuprinde alte inimi, doar ea poate simți iubirea!

Ai grijă de inima ta!

„Nu poți vedea bine decât cu inima.

Esenţialul este invizibil pentru ochi”!

(Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinț).

 

https://paxlaur.com/2018/03/05/aveti-grija-de-inima-voastra-de-ce-este-importanta-inima/

 

////////////////////////////////////////////

 

 

” Paul Lambrino s-ar fi uşchit în Portugalia, unde vrea să ceară azil politic”

Paul Lambrino, fiul legitim al urmaşului nelegitim al Regelui Carol al II-lea, Carol Mircea Lambrino, cu soţia acestuia, Zizi Lambrino, dă semne prin soţia sa, Lia

Când s-au dus să-l aresteze pe prințul Paul, joi, 17 decembrie, oamenii legii au dat doar de soția acestuia, Lia, care le-ar fi spus acestora că Paul a plecat în Portugalia. Prințesa Lia a ieșit ulterior în spațiu public și a declarat că soțul său e persecutat politic.

“Paul este și s-a considerat nevinovat. Vom folosi toate căile legale care ne stau la dispoziție pentru a demonstra acest lucru.

El nu a fugit din țară în urma condamnării, ci a plecat în Portugalia, unde a deschis un proces de succesiune (…)”, a spus prințesa Lia.

Pe 18 decembrie, Prințul Paul al României a fost pus pe lista persoanelor urmărite de Poliția Română, după ce nu a fost găsit acasă pentru aplicarea mandatului de arestare, condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare, în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa.

Verificările dispuse de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), Corina Alina Corbu, privind respectarea legii și regulamentelor, în legătură cu repartizarea aleatorie a dosarului Ferma Băneasa, în care au fost condamnați omul de afaceri Remus Truică, prințul Paul și avocatul Robert Mihăiță Roșu, au început luni.

Ulterior, se vor face verificări privind repartizarea aleatorie a dosarelor la toate secțiile ÎCCJ.

Mihai Lască, deputat A.U.R.. Portret de infractor, dac liber şi extremis

 By Radu Constantin Erhan  
 
mihai lască
 

Mihai Lască este precum comuniştii interbelici, numai că pe dos. A fost introdus în Parlament pe uşa din dos a politicii, precum comuniştii peste Nistru, noaptea pe răcoare, de Komintern.

Deputatul Mihai Lască este președintele AUR Bihor și are probleme penale. A avut două dosare penale în care este judecat, unul pentru loviri și celălalt pentru constituirea unui grup infracțional. În plus, ar mai fi fost vorba despre o condamnare și în trecut.

Devenit deputat, Mihai Lască filmează ședințele și comentează zi de zi, cu patos, pe rețelele de socializare. În campania electorală a fost dacul liber din Bihor, legionar de-al lui Zelea Codreanu, politicianul patriot care protesta împotriva măștilor, folosite de sclavi, desigur.

Politicianul a fost trimis în judecată în anul 2018, de către procurorii DIICOT Bihor, fiind acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de migranți. Gruparea a fost constituită în anul 2012 și din ea făceau parte cel puțîn patru persoane, români și maghiari, potrivit m.ebihoreanul.ro. Fără discriminare.

Potrivit unor conversații telefonice, el numea migranții mielușei negri sau oi, iar prețul pentru fiecare varia între 1.000 și 2.000 de euro.

Lască a fost arestat, alături de 13 persoane, în 2013, iar în 2016 a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracțional care se ocupa cu falsificarea instrumentelor de plată electronică, fiind vorba despre pagube de sute de mii de euro. Cu toate acestea, nu au fost suficiente probe pentru a susține implicarea sa.

Lască a fost condamnat, în mai 2020, la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru lovire, la judecătoria Oradea. Lască bănuia că victima avea o legătură amoroasă cu partenera lui de viață, care de altfel îl părăsise și obținuse un ordin de protective împotriva sa.

Incidentul a avut loc în trafic. Lască i-a blocat accesul, i-a rupt ștergătorul, apoi a deschis portiera și a început să îl lovească cu pumnii. Potrivit certificatului medico-legal, au fost necesare 20 de zile de îngrijiri medicale.

“A fost o condamnare politică, mi-au dat pedeapsa că l-am urecheat puțin, este aberant”, a declarat presei Lască.

Se pare că Lască ar mai fi avut o condamnare și în 2007, pentru o înșelăciune prin metoda “șmen”. Totul ar fi avut loc în anul 2006, fiind cu un prieten pe DN1. Lască a rămas la volan, iar prietenul lui s-a dat jos, încercând să oprească mașini cu numere străine.

A oprit un german și l-a rugat să-i schimbe 500 de euro în bancnote mai mici. Până când neamțul s-a dus la mașînă după bani, bancnota reală a fost înlocuită cu o copie, învelită într-una de 100.000 de lei (adică de 100 de lei noi), comision pentru ajutor. Când victima a luat banii, bărbatul s-a urcat în mașîna condusă de Lască și au fugit. Sistemul este cunoscut sub numele de Metoda Maradona.

Mihai Lască a fost arestat patru zile, iar în 2007 a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare, fiind sub supraveghere 6 ani. Termenul de supraveghere a expirat în 2013, iar după încă 4 ani legea i-a permis să solicite reabilitarea, cererea fiindu-i admisă, iar pedeapsa ștearsă din cazierul judiciar.

 

Inteligența artificială a devenit conștientă, susține un om de știință. Suntem deja în acel scenariu SF în care nici măcar inteligența artificială nu mai poate face diferența între un produs real și unul sintetic, spune un altul. Către ce ne îndreptăm

Sistemul GPT-3 de învățare automată a atras admirația întregii lumi pentru abilitatea sa remarcabilă de-a genera text cu o minimă interferență umană. Acum, un om de știință crede că această tehnologie extrem de sofisticată dă semne că ar avea conștiință.

 
 
 

GPT-3 și abilitățile sale extraordinare

GPT-3 este un model de inteligență artificială ce excelează în domeniul limbajului. Acest sistem realizat de compania OpenAI generează text cu o minimă intervenție umană, într-un ritm extrem de rapid. Poate recunoaște și reda modele de cuvinte, chiar înainte de a estima ce va urma, grație puterii sale incredibile obținute cu ajutorul celor 175 de miliarde de parametri lingvistici.

Acum, profesorul David Chalmers de la Universitatea din New York, expert în mecanisme mentale, a declarat că GPT-3 dă semne că ar fi conștient. „Dacă sunt deschis la ideea că un vierme cu 302 neuroni e conștient, sunt deschis și la cea că GPT-3, cu 175 miliarde de parametri, este, de asemenea, conștient”, spune el.

 

Potrivit publicației Financial Times, această formă de AI poate procesa de 45 de miliarde de ori mai multe cuvinte decât cele percepute de un om în întreaga sa viață.

Sam Altman, director executiv al companiei OpenAI, a declarat: „Avem dovezi că este primul precursor al unei inteligențe artificiale de tip general, un sistem care  va suporta multe, foarte multe aplicații diferite și care poate îmbunătăți orice tip de software pe care-l construim. Cred că prin el întrezărim o viziune a viitorului. E cel mai important lucru la care am lucrat vreodată”, a mai spus el. „Nu voi pretinde că am încă toate răspunsurile, dar sunt fericit să-mi consum energia contribuind la această evoluție”, a adăugat Sam Altman. 

Inteligența artificială și pericolul „deepfake”

Inteligența artificială continuă să se dezvolte rapid în întreaga lume, stârnind atât entuziasm, cât și îngrijorare.

Cercetătoarea Nina Schick, autoarea cărții Deep Fakes and the Infocalypse, a avertizat recent că tehnologia deepfake, care înseamnă conținut falsificat cu ajutorul inteligenței artificiale, a devenit atât de realistă, încât nici alte computere nu pot s-o detecteze. „Oamenii nu vor fi niciodată în stare să detecteze aceste deepfake-uri. Pentru ochiul liber,  sunt perfecte. Acum, generatorii de conținut sintetic au evoluat atât de mult, încât nici măcar inteligența artificială nu va mai putea face diferența între un video real și unul fake”, a declarat cercetătoarea, citată de Daily Star Online. „Asta se întâmplă”, mai spune ea, „și cu textele scrise de inteligența artificială. Nimeni nu le mai deosebește de cele scrise de jurnaliști”.

 

ROMÂNIA este FURATĂ,pentru ca avem  Legi făcute de parlamentari care au probleme  cu (farade)legea

Pe câmpul din Dumbravesti, judeţul Prahova, Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean, inaugurează un parc fotovoltaic construit cu fonduri europene. Este una dintre zilele obişnuite de lucru ale oficialului aflat la al treilea mandat. În vreme ce Mircea Cosma vede de treburile judeţului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl judecă pentru luare de mită şi abuz în serviciu. În acelaşi dosar este judecat pentru trafic de inflluenţă şi fiul său, deputatul Vlad Cosma. Cei doi sunt acuzaţi că au constituit o reţea infracţională care ar fi primit un milion de euro şpagă, pentru a favoriza firme locale în licitaţii publice.

 

„Nu am nici o emoţie cu nimic pentru că în general nu am făcut lucruri de care să-mi fie frică sau să-mi fie ruşine. Sunt în stadiul de proces, voi avea prima înfăţişare pe data de 12 noiembrie”, a spus Mircea Cosma.

„Nu am voie să dau amănunte, nu am voie să vă spun ce am citit pentru că sunt şi alte persoane implicate şi nu cred că am voie sa divulg informaţiile. O zi bună! Să se facă dreptate!”, a fost reacția fiului său.

Vlad Cosma este unul dintre cei 54 de parlamentari care au probleme cu legea: 11 aleşi sunt trimişi în judecată, 17 sunt urmăriţi penal, 4 dintre ei au fost scoşi de sub urmărire penală, 3 au fost condamnaţi de instanţe şi 4 au fost închişi. Aproximativ 15 parlamentari au fost trimişi în judecată sau condamnaţi pentru conflict de interese.

 

La 32 de ani, Vlad Cosma deţine recordul de a fi cel mai tânăr parlamentar trimis în judecată. A avut o ascensiune fulminantă. Pasiunea pentru politică spune că a împrumutat-o de la tatăl sau. Pe vremea când era copil, Mircea Cosma l-ar fi luat la întrunirile PSD. La 19 ani, imediat după terminarea liceului, Vlad Cosma devine patron. Își deschide firma de web design SC Oznet SRL. Încheie contracte cu Societatea Națională a Cărbunelui și Rafinaria Petrobrazi. La 23 de ani, Vlad Cosma deține un spațiu comercial, un teren de 5.000 de metri pătrați şi se pregăteşte să intre în politică.

La alegerile din 2008, coordonează campania electorală a tatălui pentru şefia Consiliului Judeţean şi pe cea la Parlament a lui Adrian Năstase. Un an mai târziu îi face campanie lui Mircea Geoană la prezidenţiale.

La 25 de ani este ales deputat în colegiul 8 Mizil. Leafa de parlamentar o suplimentează cu sumele din alte activităţi: cenzor și membru în consiliile de administrație ale unor societați comerciale.

„De ce am rămas în politică? Răspunsul este unul simplu: din scârbă faţă de unii politicieni. Eram în opoziţie, eram puţini, nu eram creditaţi cu prea multe şanse şi ne-am mobilizat să le arătăm tuturor celor din jur şi tuturor celorlalte partide care atunci erau pe val ce poate face o echipă de tineri”, spunea el în august 2013.

DNA îl acuză de trafic de influenţă şi cere ridicarea imunităţii lui Vlad Cosma, dar colegii din Parlament resping solicitarea. În aprilie 2014 este trimis în judecată alături de tatăl sau, Mircea Cosma, de controversatul om de afaceri Răzvan Alexe și de şeful Direcției Patrimoniu a Consiliului Județean Prahova, Daniel Alixandrescu. Procurorii susţin în rechizitoriu că toţi patru ar fi primit un milion de euro, în perioada 2012-2013, de la firme care câştigau contracte preferenţiale cu statul. Ca să ascundă mita, cei patru ar fi cumpărat terenuri ieftine pe care le-ar fi revândut scump companiilor care primeau contractele. Trei dintre cei implicaţi au recunoscut acuzaţiile. Din banii primiţi, 10% ar fi ajuns la partid.

„10% pentru președintele autorității publice județene – inculpatul Cosma Mircea și pentru formațiunea politică pe care acesta o reprezenta (PSD), sume fixe – de regulă, 10.000 lei de lucrare pentru sprijinul acordat de inculpatul Alixandrescu Daniel Adrian, precum și 1/3 din câștig care se împărțea în mod egal între inculpații Alexe Răzvan și Cosma Vlad Alexandru – traficanții de influență.

(…) Banii erau scoşi în numerar din conturile societăţilor controlate şi transportaţi de trei persoane, martori în cauză, de unde erau împărţiţi potrivit înţelegerilor şi apoi remişi de către inculpatul Alexe Răzvan – după reţinerea propriilor comisioane – către inculpaţii Cosma – tată şi fiu, precum şi către inculpatul Alixandescu Daniel Adrian”, potrivit declarației unui martor.

Vlad Cosma refuză orice dialog cu reporterii Digi24. Nu e de găsit nici în Parlament, nici acasă, la Ploieşti, unde locuieşte într-un bloc nou construit şi care aparţine, integral, familiei Cosma.

Un alt parlamentar care a trecut pragul DNA este senatorul Alexandru Mazăre, fratele mai mic al primarului Constanței. Alexandru Mazăre este acuzat de complicitate la luare de mită și fals în declarații. Procurorii susţin că nu ar fi declarat un cont deschis în Israel, în care ar fi primit 80.000 de euro de la un off shore. Banii veneau de la omul de afaceri Avraham Morgenstern şi ar fi reprezentat jumătate din mita destinată fratelui său, Radu Mazăre. În schimbul banilor, omul de afaceri ar fi câștigat licitația pentru construirea campusului Social Henri Coandă. Intermediarul ar fi fost omul de afaceri Elan Schwartzenberg.

Anchetatorii spun că traseul banilor era următorul: în 2011, offshore-ul Larton Consultants Ltd, în spatele căruia se află Avraham Morgenstern, transferă 282.000 de euro în contul firmei Melici Management, care îl are ca beneficiar pe Elan Schwartzenberg. Mai departe, Melici Management transferă primarului Radu Mazăre suma de 95.000 de euro, într-un cont din Israel. În aceeaşi zi, mai transferă şi lui Alexandru Mazăre 40.000 de euro, tot într-un cont personal deschis în Israel. Peste trei luni, aceeaşi firmă îi mai transferă încă 40.000 de euro, tot lui Alexandru Mazăre. Aceste operaţiuni financiare sunt catalogate de procurori drept „onorarii”.

Radu Mazăre susţine că este nevinovat şi că banii puşi în contul său de Elan Schwartzenberg au reprezentat o datorie mai veche.

„Îmi pare rău, nu pot să fac alte declaraţii pentru că este o procedură judiciară în curs. // Noi ne abţinem să facem declaraţii, în schimb de la DNA apar de cele mai multe ori stenograme. Ceea ce mie mi se pare cu totul anormal. Repet, refuz să mai joc rolul în această telenovelă numită telejustiţie”, spunea Alexandru Mazăre în aprilie 2011.

Nici Alexandru Mazăre nu intenţionează să-şi dea demisia, continuă să lucreze în Comisia pentru Egalitate de Şanse a Senatului României şi refuză orice dialog pe tema dosarului penal.

Şi senatorul Alexandru Mazare a intrat în afaceri de tânăr. La 24 de ani era director general la Soti Cable Neptun SRL din Constanța. În 2003, devine vicepreședintele Organizației Județene PSD și consilier local. La 32 de ani, ajunge deputat de Constanța și, peste patru ani, senator. Firma Soti Cable Neptun, pe care Alexandru Mazăre a condus-o până în 2004, câştigă în 2009 contracte de un milion de euro cu primăria lui Radu Mazăre. În 2012, Curtea de Conturi stabileşte că firma ar fi primit „plăţi nelegale” în valoare de 620.000 de euro de la Consiliul Judeţean Constanţa, pentru a difuza anunţuri şi spoturi publicitare de care municipalitatea nu avea nevoie.

Pe 20 august 2013, un alt membru al Parlamentului deschidea uşa DNA, după ce fusese audiat de procurori.

Corneliu Dobriţoiu este preşedintele Comisiei de Apărare din Senat, general maior în rezervă şi fost ministru liberal al Apărării în 2012. Anul trecut a fost trimis în judecată în dosarul Case pentru generali, pe motiv că în 2005 ar fi cumpărat ilegal un apartament de serviciu de la Ministerul Apărării.

Pe lângă acuzaţia de fals intelectual, mai este acuzat şi de abuz în serviciu contra intereselor publice. Totul ar fi început în 1999, când ofiţerul de stat major din cartierul NATO de la Bruxelles Corneliu Dobriţoiu cerea o locuinţă de serviciu.

„Fiind divorţat şi având un copil, am locuit la părinţii mei. În anul 1998 m-am recăsătorit, iar soţia mea are şi ea un copil. În această situaţie, condiţiile locative ale apartamentului părinţilor mei nu satisfac revoile reale ale celor două familii, pentru a trăi în condiţiile unui confort minim”, scria Corneliu Dobriţoiu în solicitarea de locuinţă.

Procurorii spun că viitorul ministru ar fi omis două lucruri esenţiale – în urmă cu cinci ani, mai primise o locuinţă de serviciu, pe care o vânduse, şi că fiul său vitreg, de 23 de ani, nu locuia in Bucureşti.

Ministerul Apărării trece peste impedimente şi, în 2005, îi dă lui Cornel Dobriţoiu locuinţa cerută în 1999: un apartament evaluat la 26.000 de euro, situat pe strada Traian, apartament pe care îl cumpără în rate şi pe care îl vinde trei ani mai târziu cu 200.000 de euro. Procurorii spun că fostul ministru ar fi încălcat de două ori legea, pentru că avea deja o vilă în Găneasa, Ilfov. Corneliu Dobriţoiu spune că este doar o casă de vacanţă şi toate tranzacţiile sunt legale.

„Am fost acuzat că aş fi plănuit chestiunea asta din 99, închirierea-cumpărarea apartamentului la preţ subvenţionat, când în 99 nici nu ştiu dacă era gata locuinţa. Eu am făcut raport ca orice om care nu avea locuinţă. Am făcut raport pentru locuinţa de serviciu, nu se ştiau preţurile, nu se ştiau nici un fel de detalii”, spunea el în august 2013.

„Eu, ca simplu om, ce pot să cred în momentul în care, din 2009 până în 2013, nimeni n-a mai întrebat nimic? Iar toată această avalanşă s-a declanşat în urma unei informaţii apărute pe surse că liberalii iau Ministerul Apararii. Şi de acolo, all the happens. Probabil cineva a dorit să blocheze accesul meu la acel minister, să nu apară alte probleme care ar fi putut deranja”, adăuga el.

Corneliu Dobriţoiu a fost trimis în judecată. În prezent, dosarul Case pentru generali se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„N-a fost cazul să se apeleze la Parlament pentru ridicarea imunităţii parlamentare. Deci aşa-zisa faptă care nu există a fost comisă în vremuri trecute. Din 99, exact când eram ofiţer internaţional la NATO, vă daţi seama că oamenii trăiesc în lumi diferite. Dacă e cazul să-mi dau demisia din Parlament pentru acest dosar, nu!”, afirmă el.

În lista parlamentarilor care au probleme cu legea apare şi deputatul PDL Alin Popoviciu. DNA l-a chemat la audieri în 2014, alături colegul său de partid, Cornel Sămărtinean, în dosarul numit Aeroportul. Conform procurorilor, vicepreşedintele organizaţiei PDL, Alin Popoviciu, alături de alţi suspecţi din dosar, ar fi determinat mai mulţi funcţionari ai Aeroportului Internaţional Timisoara să facă demersuri prin care mai mulţi mici afacerişti să renunţe la spaţiile comerciale pe care le aveau închiriate în incinta aeroportului. Scopul precis este favorizarea unei firme controlate chiar de deputat.

„E un dosar care nu e…e instigare la abuz în serviciu, atât şi nimic mai mult. Am fost o singură dată, atunci când ne-au chemat, în rest nimic. E un dosar care e în cercetare, nimic altceva. Nici nu ştiu ce să vă zic. Nu ne-au mai chemat, nu ne-au mai…dar nu e, nu e nici abuz, nici altceva. E doar instigare la abuz în serviciu. Nici trafic de influenţă, nici nimic altceva. Nu am luat nimic, nu sunt pe mine spaţiile, nu am nicio treabă, nici firmele mele. E un fel de… că aş fi zis eu cuiva să facă ceva. Nimic altceva”, spunea deputatul.

În total, 54 de parlamentari care au trecut pe la DNA au fost trimişi în judecată sau sunt în vizorul ANI.

Camera Deputaților

Liviu Dragnea – acuzat în dosarul privind fraudarea referendumului organizat în 2012 pentru demiterea preşedintelui Băsescu

Ion Stan – acuzat de trafic de influenţă

Marian Ghiveciu – acuzat de instigare de abuz în serviciu,

Cătălin Rădulescu – acuzat de dare de mită,

Florin Popescu – acuzat de fals în declaraţii şi conflict de interese,

Gheorghe Costin – acuzat de înşelăciune, fals în declaraţii şi fals intelectual,

Senat

Victor Mocanu – acuzat de abuz în serviciu,

Mircea Banias – acuzat de trafic de influenţă şi constituire de grup infracţional organizat

Ovidiu Marius Isăilă – acuzat de instigare la fals în înscrisuri.

Urmăriţi penal:

Camera Deputaților

Viorel Hrebenciuc – acuzat în dosarul CNA de obţinere de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, acuzat de trafic de influenţă în scandalul interceptărilor, acuzat în Dosarul Retrocedărilor Pădurilor

Valerian Vreme – acuzat de abuz în serviciu în Dosarul Microsoft,

Adrian Simionescu – acuzat de acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi complicitate la evaziune fiscală,

Titi Holban – acuzat de trafic de influenţă,

Mircea Drăghici – acuzat de folosirea influenţei funcţiei pentru a obţine bunuri sau alte foloase necuvenite,

Ioan Adam – acuzat că face parte dintr-un grup infracţional organizat care a prejudiciat retrocedat ilegal zeci de mii de hectare de pădure,

Cornel Mircea Sămărtinean – acuzat de abuz în serviciu, conflict de interese şi instigare la abuz în serviciu.

Senat:

Dan Şova – acuzat de abuz în serviciu şi obţinere de foloase necuvenite, acuzat de trafic de influenţă în dosarul interceptărilor,

Ilie Sârbu – acuzat de sprijinirea unui grup infracţional organizat în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri,

Ecaterina Andronescu – acuzată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani în dosarul Microsoft,

Şerban Mihăilescu – acuzat de instigare la abuz în serviciu, trafic de influență și spălare de bani în acelaşi dosar,

Niculae Bădălău -acuzat de trafic de influenţă,

Sorin Lazăr – acuzat de abuz în serviciu

Alexandru Cordoş – acuzat de favorizare a făptuitorului.

Pe lista parlamentarilor pentru care colegii nu au fost de acord cu ridicarea imunităţii şi procurorii nu au putut începere umărirea penale sunt : senatorul Varujan Vosganian – acuzat de „complot şi subminarea economiei naţionale” pentru favorizarea Interagro, firma lui Ioan Niculae; deputaţii Daniel Chiţoiu -acuzat de abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat în dosarul ASF – Carpatica, Laszlo Borbely – acuzat de trafic de influenţă şi fals în declaraţia de avere, Victor Paul Dobre – acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.

Condamnări au primit până acum deputaţii Miron Mitrea – condamnat la doi ani de închisoare cu executare în primă instanţă, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei sale, Tudor Chiuariu – condamnat în dosarul Poşta Română la trei ani şi şase luni de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave şi Petru Hubert – condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupţie.

Iar foştii parlamentari Gigi Becali, Relu Fenechiu, Dan Voiculescu şi Gheorghe Coman sunt deja în puşcărie.

Se adaugă încă 15 cazuri de parlamentari trimişi în judecată sau condamnaţi pentru conflict de interese în materie penală.

Demisia şi-au dat-o doar senatorul Iosif Secăşan, urmărit penal pentru dare şi luare de mită, şi colegul său, deputatul Viorel Hrebenciuc.

„Şi pentru că nu doresc să aduc în continuare prejudicii de imagine Senatului României şi parte din naţional-liberalilor, şi pentru a facilita actul de justiţie, îmi depun azi demisia din Senatul României şi vă rog să o acceptaţi. Alegătorilor mei le cer iertare pentru decizia luată”, spunea el în aprilie 2014. 

 

Ce se întâmplă când inteligența artificială devine artist?

Imaginați-vă cum ar fi, îndeamnă un articol de pe portalul Singularity Hub, să descoperim un nou artist sau designer – fie că este vorba de zona artelor vizuale, a modei, a muzicii sau a literaturii – și să devenim mare fan al operei acestuia. Îl urmărim pe media socială, îi așteptăm cu nerăbdare fiecare nouă lansare și îi discutăm lucrările cu prietenii. Pentru că vrem să știm mai multe, începem să ne documentăm puțin. Ciudat, nu găsim nicio informație online despre trecutul artistului. Dar ne înverșunăm și descoperim ceva complet neașteptat: mult iubitul artist nu e o persoană în carne și oase, ci inteligență artificială. Am fi amuzaţi? Enervaţi? Impresionaţi? Uimiţi? Probabil toate acestea la un loc.

Asta li s-a întâmplat clienților firmei Art.Lebedev Studio, o companie multidisciplinară de design din Rusia. Cei de aici au pretins că un designer computerizat era o persoană umană și nimeni nu s-a prins. I-au dat acestei creaturi AI și un nume cu rezonanță – Nikolai Ironov – și au inclus-o în mai bine de 20 de proiecte diferite ce presupuneau construirea de logo de brand și fabricarea unei identității de marcă. Câteva dintre aceste lucrări au stârnit un interes considerabil din partea publicului și a presei și au provocat discuții în comunitățile online, grație stilului unic.

Fanii au fost șocați să descopere că acest artist nu este uman, ci o creație a inteligenței artificiale. 

În plus, Ironov publicitarul își întrece pe colegi sub mai multe aspecte: nu doarme, nu se îmbolnăveşte, nu are blocaje creative şi poate completa o sarcină în câteva secunde. 

Cum a fost antrenat publicitarul „Nikolai Ironov”

Așadar, cum a reușit o entitate de inteligență artificială să provoace un asemenea zgomot?

A fost antrenată cu ajutorul unor imagini-vector trasate manual, fiecare asociate cu una sau mai multe teme. Pentru un nou design, cineva introduce câteva cuvinte descriind clientul, de pildă ce produse sau ce servicii oferă. Computerul folosește aceste cuvinte ca să găsească imagini asociate și să genereze diferite modele care, ulterior, sunt perfecționate printr-o altă serie de algoritmi. Un designer uman selecționează, apoi, opțiunile cele mai bune și le prezintă clientului.

Ironov se alătură unui grup în creștere de artiști AI care încep să stârnească întrebări despre natura artei și a creativității. De unde vin aceste idei? Ce face ca o operă de artă să fie cu adevărat importantă? Dacă sunt implicate mai multe persoane în procesul artistic, cine deține drepturile de autor?

Art.Lebedev e departe de a fi primul studio de design care utilizează inteligența artificială.

Mailchimp se folosește de AI ca să le permită companiilor să inventeze campanii de marketing fără contribuţie umană, iar Adobe a lansat pe piaţa produsul Sensei, un asistent AI pentru design.

Scenariu de film conceput de AI

Există un algoritm pentru orice, chiar si pentru scrierea de romane sau de scenarii. Cu ajutorul lui a fost realizat un scurtmetraj care, chiar dacă nu e demn de Oscar, deschide posibilități nebănuite. Va însemna asta sfârșitul creativității sau împingerea ei într-o zonă superioară, cea a inteligenței artificiale? Rămâne de văzut.

Compania OpenAI a scris un scenariu de scurtmetraj, care nu e chiar de Oscar, dar nici foarte prost. Ba, mai mult, are și o răsturnare de situație la final.

GPT-3, algoritmul de generare text de la Open AI, a stârnit mult zgomot încă de la lansare, din luna iunie a acestui an. A fost folosit ca să posteze comentarii pe Reddit, ca să conceapă un poem satiric despre Elon Musk și chiar ca să compună un întreg articol pentru The Guardian.

Atunci când sistemul a învățat să completeze automat imagini fără să fie antrenat în mod special s-o facă, să traducă și să rezolve probleme de matematică, unii au speculat că GPT-3 poate fi lampa de lansare pentru un sistem general de inteligență artificială.

Acum, GPT-3 își mai poate trece în CV o performanță: a scris un scenariu. E scurt, bizar și nu foarte reușit. Dar nici extrem de prost, dacă ne gândim că a fost conceput de o mașinărie.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Volume 90%
 
 
 
 

 

 

Scurtmetrajul de 3 minute și jumătate ne înfățișează un bărbat care bate la ușa unei femei și apoi îi povestește despre accidentul în care a fost implicat. E greu să anticipezi povestea, iar spectatorii sunt surprinși de ceea ce ar putea fi considerat un final neașteptat. Studenții care au făcut filmul s-au folosit de o unealtă derivată din GPT-3, intitulată Shortly Read. Ei au scris primele replici, apoi au lăsat inteligența artificială să se dezlănțuie. Tot ce urmează se bazează pe 175 de miliarde de parametri – adică asociațiile pe care algoritmul le trasează între cuvinte și fraze, în funcție de datele cu care a fost antrenat.

Criticii au comentat că povestea e nițel ciudată, dar că există scurtmetraje mai proaste scrise de oameni.

Milionarii de la Hollywood încep să se teamă

Reclama spune că programul Shortly Read te poate ajuta să nu mai experimentezi niciodată lipsa muzei. Aplicația e menită să inspire scriitorii aflați în pană de inspirație și poate să-i îndrume să-și ducă poveștile într-o direcție pe care aceștia n-ar fi anticipat-o.

Totul bine și frumos, dar… cât de mult poate un scriitor să se folosească de un program înainte să se considere că trișează? Nu e prima dată când scenariștii se ajută de un computer. Dar e pentru prima dată când o entitate de inteligență artificială reușește să scrie un film fără să fie antrenată special s-o facă. Și dacă GPT-3 poate scrie convingător un scenariu, ce altceva mai poate face? Dosare juridice, articole de știri, analize politice, scrisori către iubiți… Întrebuințările sale sunt atât de numeroase, încât chiar creatorii algoritmului au avut dubii dacă să lanseze sau nu prima versiune.

Alexis Kirke, un analist media și un regizor de film care se bazează pe algoritmi, crede că trebuie să ne obișnuim cu ideea că vom folosi din ce în ce mai mult computerele în procesul creativ, mai ales în cinema. El a declarat pentru Digital Trends că deja o cantitate enormă de experiență în domeniu a fost codificată de scriitori, producători, regizori și așa mai departe. Vrei să reduci numărul de adverbe sau de adjective în scenariul tău? Există un algoritm pentru asta. Vrei să te asiguri că personajele vorbesc diferit unele de altele? Există un algoritm și pentru asta! Vrei să generezi o rescriere alternativă, cu mai puține clișee? Există un algoritm și pentru asta!

Se pare că există un algoritm pentru orice și GPT-3 este cel mai impresionant dintre toate. Acum, așteptăm lungmetrajul generat de acesta. Și chiar dacă nu va lua premiul Oscar din prima, toți scenariștii plătiți cu milioane de la Hollywood ar trebui să se teamă de concurența inteligenței artificiale.

Antrenorul este (încă) important

În timp ce arta făcută după algoritimi poate fi unică şi impresionantă, trebuie amintit un lucru atunci când începem să ne îngrijorăm că fantezia umană devine inutilă. Inteligenţa artificială încă depinde de oameni nu doar să o programeze, ci să-i livreze şi o serie de date pe care să-şi bazeze alegerile. În funcţie de natura şi de mărimea acestei baze de date, rezultatul va arăta diferit de la sistem la sistem şi o mare parte din diferenţă se datorează oamenilor care au inventat şi au antrenat maşinăria.

Da, e adevărat, publicitarul Ironov îşi întrece confraţii umani în mai multe aspecte: nu doarme, nu se îmbolnăveşte, nu are blocaje creative şi poate completa o sarcină în câteva secunde. Ţinând cont de aceste capacităţi supraomeneşti, de ce încă mai există designeri umani în staff? Pentru că va mai dura până când firmele creative se vor gândi la o asemenea perspectivă. Pentru moment, încă e nevoie de oameni muncitori şi inventivi pentru a produce inteligenţă artificială creativă.

 

ROMÂNIA FURATĂ. Mamutul Rodipet: Din cel mai mare distribuitor de ziare din România a rămas doar un dosar penal

O mie de ziare, dintre care 30 de cotidiene populau tarabele de presă din România în anii 90. Astăzi, publicul cititor se mai poate informa din şapte publicaţii zilnice tipărite. Presa scrisă românească se stinge mai rapid decât în oricare altă ţară europeană.

Unul dupa altul, în numai doi ani, au dispărut de la tarabe jumătate dintre cotidienele quality. Din nouă ziare care se imprimau pe hârtie zilnic în 2009, astăzi mai sunt cinci. Celelalte au supravieţuit cu greu, pe internet. Ca să reziste, şi-au injumătăţit paginile, şi-au redus chiar şi de zece ori numărul angajaţilor, au tăiat lefurile şi se consideră norocoase dacă reuşesc să-şi plătească angajaţii la zi.

Ghinionul presei scrise vine şi din prăbuşirea Rodipet, reţeaua naţională de chioşcuri care vindea ziare şi reviste până în 2009. După ce a fost furat, căpuşat şi devalizat, Rodipet se zbate de patru ani să scape de insolvenţă, dar singura certitudine este astăzi falimentul.

La fel ca în cazul ziarelor dispărute în ultimii ani, din Rodipet a mai rămas doar numele. Din mamutul care cândva vindea zilnic la tarabă milioane de publicaţii mai sunt doar: un dosar penal, un scandal despre o privatizare ratată şi, pe hartie, 1.500 de chişcuri părăsite. Florin Lungoci, reprezentantul investitorilor străini care au condus Rodipet spre insolvenţă, încearcă astăzi să facă inventarul ultimelor chioşcuri din Bucureşti, în sudul oraşului, în Piaţa din cartierul Berceni. Aproape toate sunt in paragină, cu lacătul pe ele.

 

„Văzându-l că este în paragină, văzându-l că este nefolosit, lumea îl foloseşte pe post de cuier. Boschetarii îşi aruncă hainele în chioşcul Rodipet”, spune Florin Lungoci.

În cealaltă parte a oraşului, în nord, ultimii angajați ai Rodipet golesc birourile şi se pregătesc să părăsească sediul central al instituţiei din Casa Presei Libere, aflat sub sechestru DIICOT. Spațiul care era inima industriei de difuzare a presei române este astăzi un loc pustiu, prăfuit şi îngheţat în timp. Din cei 3200 de angajaţi, câţi avea în vremurile de glorie, mai sunt doar şase. Liderul de sindicat Constantin Rădulescu a trăit vremurile în care compania făcea profit.

„Mogulii” presei comuniste

Nici unul dintre naşii comunişti ai Rodipetului nu i-a prevăzut viitorul sumbru, la înfiinţare, în 1952. Oficiul Special de Expediere a Presei, devenit în anii 70 Întreprinderea de Stat Direcţia de Expediere a Presei, funcţionează ca un apendice al Poştei Române. Este perioada în care România trăieşte din plin epoca de aur, iar poporul se informează prin patru ziare şi reviste mari: Scânteia, Scânteia tineretului, România Liberă, Flacăra. Ion Cristoiu a fost redactor şef adjunct la Scânteia Tineretului, în perioada 1980-1987.

„Mogulul numit Comitetul Central avea Scânteia și TVR-ul, Comitetul Central al UTC avea mogulul mai mic, pe noi. Banii erau dați Editurii Scânteia și Editura Scânteia era cea care la sfârșitul lunii raporta dacă s-a făcut sau nu profit cu ziarul respectiv”, spune Ion Cristoiu.

Ca să fie sigur că poporul ia act de realizările partidului, Nicolae Ceaușescu decide ca ziarele să nu fie vândute exclusiv pe stradă, ci direct şi în fabrici și uzine, pe bază de abonament. Așa ajunge ziarul Scânteia la un tiraj de 1,3 milioane de exemplare. Întreaga distribuţie şi creaţia de presă sunt atent supravegheate de mai marii partidului. Nu doar textele sunt croite după calapodul cenzurii, ci şi fotografiile trebuie să aibă filtrul partidului: în majoritatea, Ceaușescu este retușat astfel încât să pară mai tânăr și mai înalt.

„Era poza cu tovarășa. Și poate că un picior nu ieșea bun. Nu știu ce avea ea pe picior. Și atunci luam un picior de la altă poză și îl lipeam și ieșea o poză foarte interesantă. Puteați auzi la noi pe coridoare lucruri sinistre de genul: vreau un picior al tovarășei, vreau capul tovarășei”, spune Ion Cristoiu.

Un alt episod de acest fel este legat de vizita fostului președinte francez Valery Giscard d’Estaing și de o fotografie în care acesta purta pălărie, iar Nicolae Ceaușescu avea capul descoperit. Așa că în redacție s-a decis să i se pună căciulă, astfel încât cititorii să nu aibă impresia că „iubitul conducător” își scoate căciula în fața președintelui francez.

„Dar pentru că era grabă și ediția trebuia să ajungă în toată țara au uitat că Ceaușescu avea cușma în mână. Așa că avea una pe cap, una pe mână. Drept care se spune că au fost retrase de pe piață toate exemplarele”, povestește regizorul Hanno Hofer.

Pe 22 decembrie 1989, în numai câteva ore, Revoluția schimbă decisiv destinul presei scrise din România. Ziarul Scânteia devine Scânteia Poporului, pentru ca, în ajunul Crăciunului, să înceapă tipărirea lui sub un nume nou: Adevărul.

Anii 90: coada la ziare

În primele săptămâni de capitalism, Adevarul dă lovitura cu un tiraj de două milioane de exemplare. Aşa ia naştere o explozie mediatică fără precedent. Se nasc peste noapte o mie de publicații, dintre care 30 de cotidiene, majoritatea cu tiraje de sute de mii de exemplare. Cristian Tudor Popescu ajunge în redacția Adevărul, ca redactor debutant, în februarie 1990, când populația abia scăpată din comunism este înfometată să citească.

„Adică îi interesa mai mult actul de a lua ziarul decât de a înțelege cu adevărat ceva”, spune jurnalistul.

„Și se vindea presa cu coadă. A fost un vis de aur al presei române care, în sfârșit, se împlinea: o presă liberă”, spune și Cornel Nistorescu.

Reporterul anilor 90 visa că va salva România numai din condei. Era disperat să-și facă meseria, își risca pielea, mergea cu calul și căruța, dacă era nevoie, și trăia ca-n filme.

„Fugărit de poliţie, bătut de poliţie, care sărea în curţi de ambasade sau de instituţii ca să se apere şi care venea la redacţie plin de sânge”, spune Cornel Nistorescu.

Ameţit şi el de visul presei libere, Mihai Cârciog înfiinţează revista Expres, la finalul lui ianuarie 1990, într-un mic birou din tipografia unde se tipărea Informaţia Bucureştiului şi căruia i se pierduse cheia. Cornel Nistorescu era directorul publicaţiei.

„Am spart uşa, am intrat acolo, am adus maşina de scris de acasă şi am făcut revista Expres. Care a apărut în 500.000 de exemplare la primul număr”, spune Cornel Nistorescu.

Expres cucereşte publicul cu dezvăluiri despre securitatea lui Nicolae Ceauşescu. Doi ani mai târziu, cititorii sunt seduşi de un ziar nou şi intrigant, care dă, pe lângă informaţie serioasă, ştiri despre crime şi violuri. Acolo apar câteva personaje pe care publicul nu le va mai uita niciodată. Găina care naşte pui vii sau omul căruia îi înfloreşte piciorul de lemn. Ziarul se numeşte Evenimentul Zilei, iar directorul său, Ion Cristoiu, îl croieşte după o reţetă inspirată din presa românească interbelică.

„Când apărea o crimă, cum a fost cu Ioan Luchian Mihalea, de pildă, noi duceam campanii întregi.

Dacă crima avea loc cu cuțitul, noi dădeam două pagini despre cuțit în general”, spune Ion Cristoiu.

În câteva luni, Evenimentul Zilei bate toate ziarele, iar tirajul ajunge la 900.000. Reuşeşte gratie reporterilor-săgeţi plasați în puncte cheie.

„La un moment dat am avut o idee să pun o florăreasă sub acoperire în faţă la Cotroceni. Să fie cineva de-al meu care să vândă flori, dar să-mi spună mie cine a intrat şi cine a ieşit”, spune Ion Cristoiu.

În 1992, presa scrisă număra deja 100 de cotidiene, de trei ori mai multe decât în 1990, iar Întreprinderea de Expediere a Presei, devenită în 1991 Rodipet, nu mai făcea faţă difuzării unui număr atât de mare de ziare. Aşa că Guvernul Văcăroiu decide să o extindă şi transformă în chioşcuri cele câteva sute de oficii poştale de distribuţie a presei.

„Chioşcurile erau aproape demolate, nu permiteau nici măcar depozitarea a câteva ziare, darămite a numărului mare de ziare apărute după Revoluţie”, spune Florentina Niculescu, șef de serviciu la Rodipet.

Transferul chioşcurilor nu aduce şi investiţii, aşa că Rodipet-ul trebuie să se descurce de unul singur. Din banii câştigaţi din vânzarea presei prospere din anii 90, compania ridică 1.500 de chioşcuri, cumpără 48 de sedii în ţară – apartamente sau case situate în zonele centrale ale oraşelor, şi înfiinţează un parc auto cu peste 200 de masini de distribuţie. Rodipet devenise o echipă de peste 3.000 de oameni care funcţiona ca un ceasornic elveţian.

Cu tot elanul Rodipetului, clienţii încep să dispară: se înfiinţează firme private de distribuţie, care atrag prin acoperirea locală şi viteza de reacţie. În plus, investitotii privaţi nu omiteau să distribuie presa nefavorabilă puterii. Una dintre ele a fost SC Prescom SRL din Brașov, care aparține lui Paul Gontea, om de afaceri cu conexiuni în lumea politica. Florentina Niculescu era șef de serviciu la Rodipet chiar în perioada când a apărut această firmă.

„Venea şi lua presa de la Bucureşti cu o maşină utilată cu sobă de încălzit şi ajungea înaintea Rodipetului pe piaţă. Pentru că deja făcea pachetele gata pregătite şi când maşina intra în Braşov la chioşcurile pe care le avea”, spune Florentina Niculescu.

Mărul otrăvit pentru presa scrisă

În vreme ce firmele concurente prosperă, Rodipetul pierde piaţa, intră în datorii și ajunge să nu-și mai poată plăti clienții, adică patronii de ziare.

„Deci noi le livram ziarele, iar ei le distribuiau, le vindeau și banii îi vedeai peste trei luni, patru luni. Nu plăteau pentru că nu plăteau!”, spune Cristian Tudor Popescu.

Din anul 1994, foamea de informație începe să fie potolită şi de proaspăt apărutele posturi private de televiziune. Tirajele ziarelor scad și, după modelul Rodipet, firmele particulare încep şi ele să nu-și mai plătească datoriile. În locul lor apar firme-fantomă care, după ce dau adevărate tunuri în bugetele redacțiilor, se evaporă.

„Firmele particulare erau şi mai abitir puse pe credit sălbatic decât Rodipetul. Tot aşa, nu plăteau. Aveam un om care dădea telefoane tot timpul: mai daţi-ne, domne, ceva! Hai, nu puteţi să ne daţi tot, dar daţi-ne măcar o parte din bani!”, își amintește Cristian Tudor Popescu.

În vreme ce firmele-fantomă păgubesc ziar după ziar, Rodipet continuă să funcționeze ca o afacere a guvernelor. Pierde bani și pentru că şicanează publicațiile care deranjează, pe rând, guvernele Văcăroiu, Ciorbea, Radu Vasile și Adrian Năstase. Ca să scape de presiunile Rodipetului, multe ziare și reviste îl lasă baltă și lucrează cu privaţii.

Cotidianul România Liberă a păţit-o deseori pe vremea când îl avea ca director pe Petre Mihai Băcanu, iar distribuţia presei în ţară încă se făcea cu trenul.

„Ne aruncau ziarele din tren. Pentru că, de pildă, scriam ceva împotriva Guvernului”, spune Petre Mihai Băcanu.

În 2001, datoriile totale ale Rodipet ajung până la șapte milioane de dolari, iar compania intră în declin.

Ca să facă rost de bani, Rodipet începe să vândă la tarabă, pe lângă ziare, şi cartele telefonice. Afacerea menită să salveze compania îi sapă, de fapt, groapa. Firma care livrează cartelele se numeşte Bueno şi aparţine omului de afaceri Hassan Awdi, libanez cu cetăţenie americană, cunoscut drept investitor de succes.

„În 92 după un reportaj la CNN am venit în România cu alt investitor , Am fost cunoscut ca Miami Electronics. Inima, tinereţea şi viaţa mea timp de 18 ani le-am dat pentru România”, spune Hassan Awdi.

Până în 2001, Hassan Awdi ajunge să deţină hoteluri şi terenuri, să cumpere cu sume modice spaţiile fostelor alimentare comuniste din sectorul 5 al Capitalei şi să facă afaceri cu Loteria Română, cu Poşta şi cu CEC.

Ziaristul Cornel Nistorescu a fost membru în Consiliul de adminsitraţie al Rodipet în perioada 2001-2004, a participat la şedinţe şi a avut acces la documente importante. Cunoaşte bine dedesubturile businessului cu cartele pus la cale de Hassan Awdi.

„Puneau reclame pe toate chioşcurile din oraş, dădeau reclame la toate chioşcurile să le vândă, decontau imediat, nu conta când se plăteau. Se crea o gaură financiară în gestiunea Rodipet pe termen foarte lung”, spune Cornel Nistorescu.

Anul 2003 găseşte Rodipet în situaţia imposibilă de a nu-şi mai putea plăti nici măcar angajaţii. Pierderile şi datoriile explodează şi ajung la 11 milioane de euro. Statul, acţionar majoritar, prin Autoritatea de Valorificare a Activelor Statului, condusă de Ovidiu Muşetescu, ajunge la concluzia că nu mai poate salva Rodipet şi îl scoate la privatizare. Primeşte, pentru asta, şi acordul Clubului Român de Presă, condus la vremea aceea de Cristian Tudor Popescu.

„Era falimentar și nu-l cumpăra nimeni”, spune el.

„Rodipet la momentul privatizării era într-o comă indusă. De statul român şi ţinută pe linia de plutire tocmai pentru a găsi un investitor care să preia compania”, spune Florin Lungoci.

Investitorul este chiar Hassan Awdi, vechi partener de afaceri al firmei falimentare, care avea deja un avantaj în faţa oricărui alt investitor: o datorie de 5 milioane de euro pe care Rodipet o avea la el din vânzarea cartelelor telefonice şi de care se foloseşte în negocierile cu AVAS. Pe 23 decembrie 2003, privatizarea Rodipet este perfectată.

Privatizare pe un milion de euro

Teoretic, Hassan Awdi ar fi trebuit să plătească 17 milioane de euro: 6 milioane preţul de vânzare şi 11 milioane – datoriile istorice ale companiei. În fapt, din întreaga sumă, Hassan Awdi plăteşte un singur milion, după ce guvernul Adrian Năstase şterge datoriile istorice, iar investitorul libanez îşi acoperă vechea datorie de 5 milioane de euro din preţul de vânzare al companiei.

Ca membru în Consiliul de Administraţie al Rodipet, Cornel Nistorescu se opune privatizării, pe motiv că ar fi fost aranjată.

„Privatizarea Rodipetului, care a fost o altă operaţiune aranjată politic de Adrian Năstase într-un traseu în Orientul Mijlociu, a negociat-o la Beirut. Cum să dai cea mai importantă societate de difuzare din România, de care depinde distribuţia imprimatelor în ţara noastră, să o dai pe mâna unui distribuitor de cartele?”, spune el.

„Nu-l interesa atât de mult pe domnul Awdi să vândă ziare. Pe el îl interesa să vândă ţigări, să vândă sprayuri, să vândă acadele. Să vândă tot felul de mărfuri de chioşc. Din care scotea mult mai mult decât din vânzarea ziarelor. Aşa că ziarele au fost pur şi simplu neglijate”, spune și Cristian Tudor Popescu.

În 2004, compania mai acoperă doar 30% din piața difuzarii de presă tipărită. Obligat de clauzele din contractul de privatizare, patronul Hassan Awdi investește în mașini noi, în computere și în chioșcuri moderne. Investiţia nu este făcută în numle Rodipet, ci prin altă firmă din grupul controlat de Hassan Awdi – Supremo Corporation.

Erau nişte barăci de metal. Sau barăci de lemn. Vara era cald, iarna era frig, foarte multe chioşcuri nu aveau căldură, nici măcar electricitate”, spune Florin Lungoci.

Suspiciunile procurorilor

Numai că, ulterior, felul în care se fac toate aceste investiţii trezeşte suspiciunea procurorilor DIICOT. În atenţia lor intră maşinile noi cu care se transporta presa.

În 2004, firma Supremo Corporation din Awdi Group ia în leasing 200 de maşini pe care i le vinde Rodipet. În mod normal, Supremo nu are voie să vândă fiindcă nu ea era proprietarul maşinilor, ci BCR Leasing.

Procurorii afirmă că, un an mai târziu, printr-o inginerie financiară, aceeaşi firmă ar mai fi vândut către Rodipet aceleaşi maşini, a doua oară. Iar în anul 2006 le-ar vinde, tot ea, pentru a treia oară, tot Rodipetului.

Procurorii cataloghează afacerile în interiorului grupului drept spălare de bani.

„Practic, trebuia să scoată banii din Rodipet şi n-aveau justificare. Contracte fictive. Pentru spălare de bani. Pentru scoaterea banilor din Rodipet. Rodipet nu a câştigat nimic pentru că efectiv maşinile n-au fost trecute niciodată. Numai în acte au fost trecute pe Rodipet”, spune Constantin Rădulescu.

În 2008, Hassan Awdi începe să externalizeze toate serviciile Rodipet. Transformă direcţii întregi ale companiei în firme ale Awdi Group. Rodipet ajunge să nu mai producă nimic. Dar plăteşte salariile angajaţilor. Nu mai colectează, nu mai prelucrează, nu mai expediază presă. O fac în locul său firmele din Awdi Group, care sunt plătite pentru asta cu bani de la Rodipet, cu preţuri majorate artificial. Încet, dar sigur, toate proprietățile Rodipet ajung la alte firme controlate de Awdi.

„Rodipet nu mai avea nimic. Parcul auto era pe Rodipet Curier, spaţiile comerciale erau închiriate unor firme din grupul Awdi, sediile şi apartamentele din ţară. Toate lucrurile astea au fost pentru căpuşarea şi falimentarea societăţii”, spune Constantin Rădulescu.

În 2009, procurorii DIICOT intră pe fir şi descoperă că Rodipet, devenită între timp SC Network Press Concept, face o tranzacţie prin care îşi înstrăinează o parte din propriul patrimoniu tot unei firme din Awdi Group.

28 de apartamente situate în zone centrale din principalele oraşe din ţară sunt închiriate pe 49 de ani firmei SC Westland Investment SRL, cu 50 de euro pe lună, de trei-patru ori mai puţin decât preţul pieţei la acea dată.

„Prin acest contract s-a realizat scoaterea din patrimoniul Network Press Concept a respectivelor active, iar semnatarii contractului de închiriere nu au reprezentat interesele societăţilor comerciale, fiind folosiţi de învinuitul Hassan Awdi pentru a prejudicia fosta SC RODIPET SA. Practic, această închiriere echivala cu o înstrăinare mascată a activelor RODIPET pe o perioadă foarte mare de timp şi la un preţ neserios pt orice piaţă imobiliară din Europa”, arată DIICOT.

„În aceeaşi perioadă, procurorii mai descoperă şi că fostul Rodipet face cadou firmei SC Balbec Retail, tot din Awdi Group, patru apartamente situate în Bucureşti, pe Şoseaua Ştefan cel Mare, în Colentina, la Gheorghe Şincai şi pe Şoseaua Giurgiului. Casele sunt oferite în contul unei datorii fictive a Rodipet către Balbec, în valoare de 350.000 de euro.

„Contractul a fost încheiat în mod fictiv întrucât suma nu a fost împrumutată şi virată în realitate, iar contractul a avut ca scop scoaterea din patrimoniul Network Concept Press nejustificat, mai multe imobile”, potrivit DIICOT.

„Cele patru spaţii la ora actuală produc lunar un venit pentru Hassan Awdi, banii se încasează pe o firmă, Golden. Golden e înregistrată în Liban. Banii au plecat direct în Liban”, spune Constantin Rădulescu.

În 2009, AVAS reziliază contractul de privatizare cu Hassan Awdi, iar Rodipet intră din nou în proprietatea statului. În 2010, au loc descinderi ale DIICOT la sediile firmelor din grupul Awdi şi începe urmărirea penală pe numele lui Hassan Awdi, a lui Florin Lungoci şi a altor şapte directori.

Potrivit procurorilor, toţi sunt cercetaţi pentru spălare de bani şi aderare la un grup infracţional organizat. El ar fi prejudiciat Rodipet cu 35,5 milioane de euro.

Florin Lungoci şi Hassan Awdi susţin că întregul dosar este fabricat, iar miza ar fi o răzbunare personală a autorităţilor.

„Nu există acest prejudiciu! Aceasta este o invenţie a procurorilor, a poliţiştilor de caz. Nu există absolut nici un fel de dovadă! Este doar o declaraţie dată de un martor într-o zi şi încă una dată de alt martor în altă zi”, spune Florin Lungoci.

„Eu nu am făcut nici spălare de bani, nici evaziune fiscală, nici ceva ilegal în România. Toate afacerile au fost în mâna a 450 de directori şi contabili. Am făcut investiţii enorme în Rodipet, dar în final nu am fost lăsat să continui investiţia şi să câştig. Hassan Awdi a fost prejudiciat în baza religiei şi în baza rasială”, spune Hassan Awdi.

Din 2009, de când DIICOT i-a pus sechestru pe toate firmele şi proprietăţile, Hassan Awdi se află la Beirut şi spune că nu se mai întoarce în România fiindcă a fost ameninţat şi îi este frică.

„Nu vin fiindcă duşmanii mei personali mă persecută. Cum să vin? Am fost forţat să plec din România de grupul de poliţişti. În realitate eu sunt victima răzbunării personale a autorităţilor române. Am pierdut toate firmele şi proprietăţile din România din cauza asta. Statul român are responsabilitate să-mi dea compensare”, spune el.

Hassan Awdi cere Curţii de Arbitraj de la Washington ca executivul României să-i plătească despăgubiri de 223 de milioane de euro, pe motiv că nu l-ar fi protejat ca investitor străin. Suma este de 37 de ori mai mare decât a plătit pentru Rodipet în 2003, la privatizare.

Ziarele, trase pe linie moartă

Întâmplător sau nu, prăbuşirea presei scrise începe să se simtă chiar din 2004, anul în care Hassan Awdi devine stăpân peste Rodipet.

Din 51 de cotidiene se închid cinci, iar tirajul total al ziarelor scade în 2005 cu 16% faţă de anul 2001, potrivit rapoartelor Asociaţiei Mondiale a Ziarelor.

Din 2009, dată la care Rodipet e cu un picior în insolvenţă, şi până în 2011 mai dispar de pe print încă cinci ziare naţionale: Cotidianul, Ziua, Gardianul, Gândul şi Săptămâna financiară. Iar cele rămase îşi scad tirajul anul acesta cu 13% faţă de anul trecut.

„Dacă distribuţia de presă în România ar fi fost mai bună, se putea prelungi viaţa presei scrise”, spune Cristian Tudor Popescu.

După patru ani de la descinderile de la firmele lui Hassan Awdi, procurorii nu au reuşit să finalizeze ancheta Rodipet şi să trimită în judecată vreun acuzat. În lipsa unei decizii a justiţiei, Rodipet îşi continuă drumul spre moarte.

Între timp, sărăcirea presei scrise şi mutarea ei pe internet au născut un alt tip de jurnalist. Reporterul de calculator, care scrie de la birou, şi nu de la locul faptei, crede Cornel Nistorescu.

„O ziaristică de linie de tramvai. Adică vezi atât cât îți permite tramvaiul cu care mergi la serviciu”, spune Cornel Nistorescu.

Iar cititorii înlocuiesc chioşcul şi taraba de presă tipărită cu pixelul şi ecranul telefonului.

„În clipa de față, presa 90% înseamnă pixeli. Ziarul va deveni ceva echivalent filateliei. Adică vor mai exista niște oameni care să citească ziare, cam cum sunt colecționarii de timbre”, spune Cristian Tudor Popescu.

Guvernarea Vacaroiu-PSD sau cum a fost jefuita Romania…FPS sau Frăția Perpetuului Șmen…

 

Mecanismul așa-zisei spargeri a economiei planificate, moșmondite de Ceaușescu și pus la cale de reforma Coșea-Văcăroiu (anal-istu’ lu’ Pește Mircea Coșea este invitat și azi la tembelizor să ne explice cum e treaba pe partea economică – n.m.), un fel de Salva-Vișeu a erei Iliescu, nu este decât cheia prin care marii șacali ai României de după 1989 (majoritatea foști securiști și foști nomenclaturiști comuniști – n.m.), deghizați în inocenta redingotă a investitorilor strategici, a dat iama în iatacul patrimoniului public. După micile găinării încropite de înghițitorii de râme din MEBO și apoi din Asociațiile Salariaților, iată că megaploșnița Fondului Proprietății de Stat (FPS) suge vârtos grosul zestrei de fată mare și fără datorii externe a României. FPS gestionează 70% din averea țării; deși pe hârtie este subordonat Parlamentului, funcționează, în realitate, independent; Parlamentul primește, o singură dată pe an, o informare de la FPS. Pentru a le adormi vigilența și a-i lua copărtași, o liotă de reprezentanți ai celor două Camere a fost cooptată de tandemul Coșea-Văcăroiu, în Consiliul de Administrație al FPS.

Investiția lupului paznic la stână

Hărtănirea prefențială a avuției naționale i-a inventat pe așa-zișii investitori strategici, care au beneficiat de credite uriașe, din partea unor bănci mânjite până în măduva oaselor, pentru acțiunile de transfer de proprietate. De cele mai multe ori, așa cum s-a dovedit, creditele au fost acordate fără garanție.

  • Exemplu: Scoaterea la mezat a hotelului Inter, pe spezele/complicitatea FPS și câștigarea licitației, făra niciun ban pus la bătaie, de către frații Păunescu (fratele mai mare, din cei trei, a fost nașul de cununie al “prințișorului” Nicu Ceaușescu; tot cei trei frați au lansat postul B1 TV, unde zburdă în voie, în fiecarea seară mafia PSD-istă; tot cei trei frați au “privatizat” cea mai cunoscută echipă de fotbal din România (erau acționari acolo), Steaua București, încăpută pe mana unui bișnitar, ulterior mafiot și pușcăriaș, George Becali, cel care trimitea interlopi să-i amenințe pe părinții elevilor din galeria Stelei și care nu a investit nimic în performatele sportive (neinvestind în copii și juniori) ale celebrei Steaua, câștigătoarea Cupei Campionilor, în 1986, ci doar a muls-o de bani – n.m.).

Inspectoratul General al Poliției (IGP) controlează afacerea Inter, până la limita de acces, și nu descoperă nicio neregulă, după care depune armele, întrucât intră în zona unui tabu. IGP nu are competența de a controla FPS-ul, întrucât Fondul Proprietății de Stat este subordonat Parlamentului și, într-un stat de drept precum România anului 1996, există o clară separație a șpăgilor.

Diversiunea Dima

Numit în martie 1993 președintele Consiliului de Administrație al FPS, Emil Dima a lăsat de înțeles, în primă fază, c-ar avea de tranșat un conflict de calibru național, cu Patronatul lui George Constantin Păunescu (fratele mai mare – n.m.). Diferendul s-a dovedit a fi, ceva mai târziu, o diversiune tipică a SRI și al cărei scenariu încearcă să acrediteze, și astăzi (în 1996 – n.m.), ideea că frații Păunescu s-ar afla, chipurile, în dizgrația președenției (la Cotroceni era KGB-istul criminal Ilici Iliescu – n.m.), a IGP și SRI. Nimic mai fals! Cum tot falsă este și perioada disidenței lui Dima. Căci cum altfel ar fi posibil ca un fost deținut politic să intre în PDSR, să ajungă senator și prefect de Dâmbovița și apoi președintele unui organism controlat in corpore de SRI? Și când spunem asta, ne gândim, în primul rând, la rolul jucat de SRI, prin Emil Dima, la privatizarea Sc CELROM SA, de către ROMCARTON-ul lui Vladimir Cohn.

IGP face ordine

Scandalul de la SC CELROM, cea mai mare fabrică de carton ondulat din Europa de Est, continuă să țină și astăzi cohortele de greviști în stradă. Greviști cărora, după ce li s-au rupt spinările, la propriu, de către trupele de intervenție ale Inspectoratului de Poliție al Județului Mehedinți și de cele ale Jandarmeriei, li s-au desfăcut contractele de muncă, taman în Săptămâna Patimilor. Ordinul de atac asupra CELROM a fost dat, zice-se, de inspectorul șef al IJP Mehedinți. În fond, venea direct din cabinetul ministrului de Interne (e vorba de PSD-istul, PDSR cum se numea atunci, Doru Ioan Tărăcilă, la acea vreme – n.m.) D.I. Bumbăcilă.

Legea conservării masei

Pe scurt, maniera în care s-a privatizat SC CELEROM, în favoarea ROMCARTON/FPS, este de-a dreptul monstruoasă și dă cu capul de pereți lege după lege (și pe atunci, mafioții PSD-iști se ștergeau la fund cu legile țării, așa cum o fac și astăzi; în prezent, fac și mai rău, încercând să modifice legile în favoarea lor – n.m.). Abia după declanșarea grevei și după ce sinistrul V. Cohn a mistuit complet mitul caidului cartonului ondulat, Corpul de Control al Guvernului s-a învrednicit să întreprindă o anchetă la Tr. – Severin, în urma căreia justifică greva sindicatului CELROM și revocă contractul nr. 102/31.03.1994, de vânzare cumpărare a acțiunilor SC CELROM, dintre ROMCARTON și FPS. Adică, prin mânăriile FPS-ului, Cohn câștigă pachetul majoritar de acțiuni (51%), cu plata în rate și la valoarea de 12.260 lei/acțiune (lei vechi; 10.000 lei vechi = 1 leu nou, de astăzi – n.m.), încălcându-se astfel legea prin care investitorii străini nu pot cumpăra decât cel mult 49% din societățile comerciale ale unei singure ramure economice. Asta în timp ce asociația salariaților (1170 membri acționari) a cumpărat pachetul de acțiuni de 20%, la valoarea de 57.241 lei/acțiune. Specularea diferenței de preț a celor două tipuri de acțiuni, egală cu 44.981 lei aduce ROMCARTON-ului un cadou de 68.838.939.954 lei din averea statului. Totul s-a realizat prin acțiunea discreționară a Consiliului de Administrație al FPS, adică a lui Dima, via SRI.

Un microcosmos al samavolniciei

Când a fost nevoit să dea explicații cu privire la acest imens matrapazlâc, Dima a motivat că a optat în favoarea invetitorului strategic, pentru că CELROM, neputând contribui cu bani lichizi la programul investițional, nu a solicitat niciodată 51% dintre acțiunile societății, din pachetul deținut de FPS. Adevărul este că oferta CELROM-ului depășește cu 2,5 milioane $ pe cea a ROMCARTON-ului. Cum era de așteptat, Legile lui Cohn nu s-au oprit aici. După ce a pus mâna pe CELROM, Cohn dublează prețul produselor finite, încălcând, astfel, preavizul de 30 de zile, privind modificarea regimului prețurilor. O lună mai târziu, Cohn scade cu 30% prețurile industriale, instituind monopolul pe cartonul ondulat românesc. Și cine credeți că-i sare într-ajutor? Nimeni altul, decât Valentin Păunescu, într-un recent număr (era în 1996 – n.m.) din Curierul Național, după sfânta lege a corbului care nu scoate ochii la corb.

Dinamovibilitatea investitorului strategic Vladimir Cohn

Vladimir Cohn, zis Vova, se naște la 26 noiembrie 1944 în București, în vecinătatea panteonului unor figuri ilustre, care l-a aliniat pe Valter Roman lui Silviu Brucan și pe Teohari Georgescu, Anei Pauker. Și tot acolo în bătătura vilei, amirosind la pulan de milițian, a birou de anchetator și a cravașă de securist, Vova va auzi pentru prima dată de Clubul Dinamo, unde va face polo și-l va cunoaște mai târziu, după ce va fi plecat din România prin anii 1970, pe cel de-al doilea socru al său, fostul jucător dinamovist Liță. Vova se recăsătorește în 1984 cu Andreea Liță, care primește, în cel mai scurt timp și contrar tuturor habitudinilor securisto-ceaușiste, aprobarea de a părăsi România, în SUA, via Israel. Și nu numai s-o părăsească, dar s-o și viziteze când vor mușchii ei. Împreună cu Vova, evident. Tot contrar procedurilor regimului comunist, tata-socru nu este destituit din fruntea Clubului Dinamo, după plecarea fiicei în Occidentul decadent. Cuplul de proaspeți însurăței își petrece vacanțele, dacă nu în Franța, la Trois Valees, atunci cu siguranță la ski, pe Valea Prahovei. Vova făcea afaceri în România încă de prin anii 1980, importând mobilă în SUA.

Cătunie, grade grele

Se întoarce în România în 1990, prezentând la graniță un pașaport american și în scurtă vreme este introdus la Iliescu, de Bujor Sion. Dă primul tun financiar în vara aceluiași an, când pune mâna cu piciorul stâng, pe fabrica ICOA din București, la prețul neliberalizat al unei ciorbe de burtă. Cu ajutorul fostului secretar de stat, Marin Nicolae, demis în urma unui uriaș scandal de corupție, înființează ROMCARTON. Societate, căreia, după cum bine știți, îi fac reclamă (se întâmpla în 1996 – n.m.) pe tricouri jucătorii Clubului de fotbal Dinamo. Ceva mai târziu, obține pe semnătura lui Petre Roman, prietenul său din copilărie, Clubul Dacia pe care îl rebotează “Ilie Năstase”. Nasty, care nu ia niciun sfanț din afacerea asta, îl obligă pe Vova să revină la vechea denumire a clubului. Tot pe semnătura lui Roman primește o vilă în str. Gogol nr. 1. Pentru cei 187 m2 ai vilei plătește strivitoarea chirie de 1198 lei (vechi, adică 0,1198 lei noi – n.m.) pe lună. În cercurile intime îi place să se dea general de securitate, dar în fond se pare că n-a fost decât colonel.

Orgasme pe carton ondulat

Vova a bigamizat, până de curând, cu vestitul manechin Cătălina Isopescu, reprezentanta prestigioasei firme Elite în România, fata lui nea’ Isopescu de la TVR 1. După izbucnirea scandalului CELROM/ROMCARTON, Cătălina a șters putina în Germania. Nu înainte de a-i restitui amorezului Mercedesul pe care Vova i-l făcuse cadou. Nu însă și ceasul de platină. Scandalul economic este precedat, în ordine cronologică, de cel provocat de nevasta legitimă a lui Cohn, Andreea, care află cu lux de amănunte de legătura lui Vova cu Isopeasca și intentează acțiune de divorț. Și nu pe gratis, ci contra sumei de 2 milioane $, pe care o pretinde drept despăgubiri. Dupa ce Cătălina părăsește ringul, Andreea își retrage acțiunea și se întoarce în patul conjugal, de carton ondulat, al lui Vova.

Concubinajul cu frații Păunescu

Este asociat la Melody Bar, cu Viorel Păunescu, și la ANA PAN SRL, cu George Copos. În acțiunea de cumpărare a pachetului majoritar de acțiuni CELROM este sprijinit direct de Virgil Măgureanu, cu care este prieten de familie. După ce a cumpărat și societatea AMBRO-Suceava, Vova a ajuns să dețină 95% din ramura de producție a cartonului ondulat românesc. Când a discutat cu directorul societății AMBRO preluarea pachetului majoritar de acțiuni, Vova era însoțit de ofițerul de obiectiv SRI. Așa se face că, de aici și până la legenda că Vladimir Cohn ar fi folosit adesea SRI-ul în acțiuni de spălare a banilor negri, distanța a devenit amețitor de scurtă. (“Academia Cațavancu”, nr. 232/1996)

Citeste si articolele:

 

Partidul Comunist Roman avea drept obiectiv principal, stabilit de Moscova, dezmembrarea Romaniei,continuat de Pesedisti cu…podul de flori

PARTIDUL COMUNIST ROMAN (PCR), SECTIE A KOMINTERNULUI, AVEA DREPT OBIECTIV PRINCIPAL, STABILIT DE MOSCOVA, DEZMEMBRAREA ROMANIEI

Ca sectie romana a Internationalei a III-a comuniste (Komintern) – organizatie avand sediul la Moscova, Hotel „Lux” str. Maxim Gorki nr. 10 – alaturi de celelalte sectii nationale, Partidul Comunist din Romania nu constituia, in realitate, decat o orgarnzatie sovietica, ca oricare alta. Deoarece Kominternul reprezenta, formal, un departament din cadrul Ministerului de Externe sovietic, rezulta ca P.C.d.R. – ca sectie a Komintern – nu era altceva decat o anexa a guvernului sovietic, un instrument al politicii acestuia, ca Armata Rosie, NKVD-ul etc. De aici mai rezulta insa un alt aspect important: membrii P.C.d.R, fiind cetateni Romani aflati in slujba unui guvern strain, au fost, potrivit legilor romanesti din perioada interbelica, agenti ai respectivului guvern. Mai exact: spioni sovietici. Platiti de un stat strain (U.R.S.S.), executand ordinele care veneau de la un organism strain (Komintern) si avand sediul declarat intr-o capitala straina (Moscova) membrii P.C.d.R. au indeplinit perfect, in toata perioada interbelica, calitatea penala de agenti ai unei puteri straine. In plus, aderand fara rezerve la teza stalinista a Komintem-ului – potrivit caruia Romania reunificata, de dupa primul razboi mondial, ar fi reprezentat un stat imperialist, constituit pe baza de anexari teritoriale – P.C.d.R. urmarea, implicit si explicit, Dezmembrarea Teritoriala a Romaniei. Este si ratiunea pentru care, asa cum aminteam in capitolul anterior, P.C.d.R. fusese scos inca din 1924 in afara legii, activitatea sa interzisa pe teritoriul Romaniei iar membrii sai considerati ilegali, deoarece actionau deschis pentru secesiunea statului roman, conform teoriei lui Lenin de „autonomie a popoarelor pana la separare”. Asa cum este binecunoscut, in toata perioada interbelica P.C.d.R. a fost condus numai de seeretari-generali de origine straina (cu exceptia primulni, Gheorghe Cristescu („Plapumarul”), dintre care unii nici macar nu stiau romaneste (Elek Koblos, Alexandru Danieluk, Vitali Holostenko, Boris Stefanov). Facem aceste precizari generale pentru cititorii mai putin informati, ca sa inteleaga cam cine au fost tovarasii de drum, din cadrul P.C.d.R., ai tatalui si unchiului lui Ion Iliescu si cam ce preocupari patriotice aveau, din ordinele Moscovei, membrii familiei sale. Pentru a intelege, astfel, mai bine mentalitatea si spiritul in care s-a format Ion Iliescu insusi.

Deoarece actionau pentru Dezmembrarea Romaniei si faceau parte dintr-un partid interzis prin lege, membrii P.C.d.R., conform practicilor Kominterniste ale clandestinitatii – se identificau, ca orice agent strain aflat intr-o misiune pe teritoriul inamic, prin pseudonime sau nume codificate. Unii membri P.C.d.R., potrivit documentelor din arhiva fostului C.C. al P.C.R., au intrebuintat chiar si cinci, sase pseudonime. Iata cateva, dintr-o foarte lunga lista:
Alexandru Nikoiski s-a mai numit si Alexandru Barbat, Fiodorov, Samson, Pietraru; Ana Pauker (Maria Grigoras, Maria Ionescu, Sofia); Gheorghe Gheorghiu-Dej (Ivanov, Fieraru); Marcel Pauker (Litcov, Luximin, Morozi, Pamir, Mann Stepanovici Simionovici, Cramp); Aurel Rotemberg (Stefan Voicu). Documentele din arhiva fostului C.C. al P.C.R. dovedesc dealtfel ca, periodic, Kominternistii Romani isi schimbau, la ordin, pseudonimul. Aitfel spus: identitati multiple, dubla gandire, schizofrenie politica.
La 8 august 1924, a fost elaborat un plan secret al Komintern-ului – asa-numitul „plan Kolarov”, dupa numele bulgarului Kominternist care l-a conceput – un plan insurectional, care urmarea tocmai Dezmembrarea Romaniei in cinci zone (Moldova, Dobrogea, Muntenia, Banat si Ardeal), mentionandu-se explicit asa nurnitele troici comuniste de conducere ale insurectiei antiromanesti, directiile de actiune insurectionala, bazele logistice ale agresiunii, persoanele de sprijin, inclusiv interventia militara a Armatei Rosii in Romania. Este interesant ca, in zona de sud, una dintre bazele de insurectie era desemnata chiar localitatea Oltenita, (unde locuinta familiei lui Ion Iliescu era „casa conspirativa” a P.C.d.R.), cu misiunea distrugerii podului de la Cernavoda si a decuplarii astfel a Dobrogei de Bucuresti.
In activitatea sa antiromaneasca, Kominternul se baza si pe o asa numita Federatie Comunista Balcanica (F.C.B.), care regrupa partidele comuniste din Grecia, Turcia, Bulgaria, Iugoslavia, Romania, U.R.S.S. – de fapt, o organizatie regionala a Komintern-ulul – careia P.C.d.R. i se subordona dar care, la nivel de conducere, era dominata de comunistii bulgari. Obiectivul F.C.B. il constituia crearea asa zisei Republici Sovietice Federative Balcanice, care sa regrupeze sub tutela comunista a Moscovei toate statele din spatiul balcanic. Pana in 1924, in fruntea F.C.B. a „tronat” Vasili Kolarov, succedat in 1928 de un alt bulgar, Gheorghi Dimitrov, viitorul conducator al Komintern-ului de la mijlocul anilor ’30. Pana in 1928, P.C.d.R. a fost reprezentat in F.C.B. de Boris Stefanov, Gelbert Moscovici si Aron Lazar. Dezmembrarea statelor din Balcani – inclusiv a Romaniei – corespundea, de fapt, obiectivelor geopolitice revizioniste ale Komintern-ului, de instituire a unei republici sovietice care sa includa intreg spatiul balcanic, si de comunizare a zonei. Astfel, printre hotararile Conferintei a VI-a a Federatiei Comuniste Balcanice din 1923 se numara si Problema nationala a Romaniei, care relua practic toate tezele Komintern-ului privind regiunile asa-zis anexate de Romania, dupa primul razboi mondial (Basarabia, Transilvania, Dobrogea, Bucovina), document semnat si de reprezentantii P.C.d.R. (Gheorghe Cristescu, Ana si Marcel Pauker, Sandor Koros, Al. Dobrogeanu-Gherea, Heinrich Sternberg etc.). In septembrie 1924, la Tatar-Bunar (in sudul Basarabiei) avea loc o rebeliune antiromaneasca, organizata de Komintern, cu ajutorul unor organizatii paramilitare comuniste, rebeliune care urmarea sa devina prologul insurectiei preconizate de „Planul Kolarov”.

Insurectia a fost insa inabusita de Armata Romana. Exacerbarea din 1924 a asa-zisei probieme nationale a Romaniei, de catre Komintern si de bratul sau din Europa de sud-est, Federatia Comunista Balcanica, venea pe fundalul esecului rascoalei comuniste din Bulgaria si a instaurariri la Sofia a unui regim de mana forte, condus de generalul Tankov. Fapt care ii determinase pe liderii Komintern-ului si FCB sa abandoneze, momentan, Bulgaria ca obiectiv insurectional si sa puna ochii pe Romania. In acest context avusese loc si insurectia antiromaneasca de la Tatar-Bunar (septembrie 1924) – organizata in realitate de NKVD-ul sovietic prin sectia sa balcanica de spionaj si terorism, Zacordat, impreuna cu organizatiile similare ale F.C.B., DRO si VDRO (asupra carora vom reveni) – si se constituise, la 12 octombrie 1924, acel hibrid de stat stalinist, asa-zisa Republica Autonoma Socialista Moldoveneasca, cu capitala la Balti, ulterior la Tiraspol. Intr-un raport strict confidential, expediat de M.V. Frunze (comandantul Armatei Rosii si creierul militar al insurectiei de la Tatar-Bunar) lui Stalin, se specifica faptul ca noua republica sovietica „ar crea pretexte evidente in pretentiie alipirii la Republica Moldoveneasca a Basarabiei. Din acest punct de vedere devine imperioasa necesitatea de a crea anume o republica socialista, si nu o regiune autonoma, in componenta U.R.S.S. Unirea teritoriilor de pe ambele parti ale Nistrului ar servi drept bresa strategica a U.R.S.S. fata de Balcani (prin Dobrogea) si fata de Europa Centrala (prin Bucovina si Galitia), pe care U.R.S.S. le-ar putea folosi apoi drept cap de pod in scopuri militare si politice.” La 24 noiembrie 1924, Stalin specifica urmatoarele in „Rezolutia catre Comisariatul Afacerilor Externe si Armata Rosie”:
„Daca Basarabia va fi propagandistic pregatita pentru unirea cu Republica Socialista Sovietica Moldoveneasca Autonoma si daca se va depune efortul necesar ocuparea acestei provincii de catre Armata Rosie poate fi realizata cu rapiditate.”

Acestea erau, asadar, cauzele marete ale Partidului Comunist din Romania si ale membrilor sai, printre care se numarau Alexandru si Eftimie Iliescu. Si aceasta constituie, totodata, zestrea istorica a unei cauze careia i se va dedica si adolescentul Ion Iliescu, imediat dupa ocuparea Romaniei de catre Armata Rosie (1944), cand isi incepea ascensiunea politica: servirea intereselor geopolitice ale Kremlinului in regiune, sovietizarea Romaniei, in care scop Ion Iliescu va fi si propulsat, treptat, pana la varf, ca un veritabil candidat manciurian.

FAMILIA LUI ION ILIESCU SI FILIERA DE SPIONAJ NKVD – ZACORDAT – DRO DIN ROMANIA

Apartenenta P.C.d.R. la structurile Komintern-ului si ale F.C.B. au impus, dupa 1924, cand comunistii Romani intrau in ilegalitate, o preponderenta a actiunilor cu caracter de spionaj, terorism si a tentativelor insurectionale ale acestora. Agentii Komintern-ului infiltrati in Romania apartineau celor dona organizatii sovietice binecunoscute, NKVD si GRU (spionajul militar sovietic). Cu specificarea ca, din 1929, activitatile externe ale NKVD au fost supervizate de GRU, in urma ordinului lui Stalin din 1928 de a transforma conflictele sociale (grevele) in insurectii populare, care sa aduca la putere, in statele vecine U.R.S.S., regimuri comuniste. Cum insa insurectiile populare, regizate de Komintern si NKVD, necesitau strategii de tip militar, rolul GRU si al ofiterilor sovietici de informatii militare devenea imperios necesar, mai ales in faza metamorfozarii conflictului social in conflict armat (insurectional). Romania interbelica a cunoscut doua asemenea tentative, regizate de NKVD si GRU, de manipulare a unui conflict social intr-o insurectie: prima data, la Lupeni, in 1929; a doua oara la Grivita, in 1933. Sectia pentru spionaj, terorism si insurectii a NKVD-ului si GRU-ului din Balcani, intitulata Zacordat, era dublata in Romania de alte doua organizatii de spionaj, subordonate F.C.B.-ului si Komintern-ului. Prima dintre acestea, DRO Organizatia Revolutionara Dobrogeana, conform denumini in limba bulgara) aparuse imediat dupa razboiul din 1877-78, fiind o organizatie nationalist-terorista bulgara, care milita pentru o Bulgarie Mare, ce urma sa includa si Dobrogea romaneasca. Membrii sai – celebrii comitagii – actionau mai ales in Cadrilater dar, deoarece in Bulgaria comitagii erau vanati fara mila de politie, membrii DRO se refugiasera in sudul Romaniei, un stat tolerant, si anume in zona Dunarii. Din 1919, DRO se subordonase insa Komintern-ului Si F.C.B., care o finantau si o sprijineau logistic. Obiectivul DRO – dupa 1919 – se modificase si el substantial: devenita organizatie comunista, obedienta fata de U.R.S.S., DRO nu mai milita pentru o Bulgarie Mare, ci pentru autodeterminarea, pana la separare, a Dobrogei de Romania si transformarea acesteia intr-o republica autonoma independenta (am vazut modelul anterior), care ar fi trebuit fie sa faca parte din preconizata Republica Federativa Balcanica, fie sa se alipeasca la U.R.S.S., ca a 16-a republica sovietica. De aceea, in 1925, se constituie si o Organizatie Revolutionara Dobrogeana din Interior (V.D.R.O.), rivala primei organizatii, care va milita, in continuare, pentru alipirea Dobrogei romanesti la Bulgaria Mare. In ianuarie 1930, DRO denunta VDRO pentru ca „trimite banditi inarmati in Dobrogea, cu arme procurate din depozitele de munitii din Bulgaria. Acesti banditi, cu toti agenti ai sigurantei bulgare, comit cele mai vulgare omoruri si furturi asupra populatiei pasnice dobrogene”. Sa precizam ca DRO – a carei activitate a incetat in 1940, exact dupa ce Bulgaria a capatat Cadrilaterul cu ajutorul U.R.S.S. si a Germaniei naziste aliate – a furnizat numerosi membri Partidului Comunist din Romania. Unul dintre acestia, Boris Stefanov va deveni in 1935 secretarul general al P.C.d.R. si va initia ceea ce istoricii miscarii comuniste din Romania definesc drept bulgarizarea conduceni P.C.d.R. Intre 1935-1939, in perioada marilor epurari staliniste, Boris Stefanov a intocmit lista trotkistilor din P.C.d.R., in care a trecut toate conducerile P.C.d.R.-ului (care includeau, intre altii, multi evrei si maghiari), incepand din mai 1929, executati toti, apoi, de NKVD. Interesant este ca, printre cele cateva persoane care au scapat ca prin minune epurarilor a fost si Alexandru Iliescu, un apropiat al lui Boris Stefanov, legat de mafia bulgara prin mama sa si prima sotie, ambele originare din Bulgaria (conform anchetei publicate de Lumea libera). Printre bulgarii, membrii ai organizatiei subversive DRO, care au intrat in P.C.d.R., mai mentionam pe: Dimitar Ganev (membru al Biroului Politic, devenit ulterior prsedinte al Bulgariei comuniste); Voicu Daciov (si el membru al C.C. al P.C.R.); Ghiorgni Crosnev (secretar cu propaganda) si Petar Borilov (romanizat Petre Borila). Ultimul, fost membru al DRO si membru al Brigazilor Internationale din Spania, a facut cariera ani de zile in cadrul C.C. al P.C.R., devenind socrul lui Valentin Ceausescu, dar dezagreat se pare, din motivele de mai sus, de Nicolae Ceausescu .
Atat Vasili cat si Alexandru Iliescu aveau legaturi puternice printre comitagii bulgari din DRO, care militau – cum am mentionat – pentru secesiunea Dobrogei, sub lozinca Traiasca Republica Populara Dobrogeana (Arhiva C.C. P.C.R. fond 31, mapa 20 din 1940). De altfel, trebuie precizat ca DRO nu era compusa exclusiv din bulgari. Din cadrul organizatei faceau parte si unii Kominternisti Romani, care militau si ei pentru Dezmembrarea Romaniei, deci care sustineau secesiunea Dobrogei! Prin casa conspirativa a lui Vasile Ivanovici si bacania lui Alexandru Iliescu de la Oltenita, de pe strada I. H. Radulescu, se pare ca nu apareau doar figuri binecunoscute politiei romane, ca Al. Dobrogeanu-Gherea, ci si membrii DRO, ca Boris Stefanov si altii (asupra caruia vom reveni).

Citeste si articolele:

 

 

Ion Iliescu a contribuit direct la mecanismul terorii comuniste… 

LA MOSCOVA, ILIESCU A DEVENIT „INGINER AL SUFLETELOR” SI EXPERT IN „MASKIROVKA” LA 19 ANI, MEMBRU C.C. AL U.T.M., ILIESCU VINA „COSMOPOLITII”, „MALAGAMBISTII” SI „CODASII”, EXPEDIATI ULTERIOR LA CANAL

In 1950, Ion Iliescu – membru C.C. la U.T.M., Sectia „Invatamant Mediu si Superior” – intra la Facultatea de Hidrotehnica din Bucuresti. Ca si la bacalaureat, el era in pozitia de a fi sefu’ pe linia ideologica, al profesorilor sai. Conform sistemului de subordonare al momentului, Ministerul Educatiei si Invatamantului nu juca decat rolul unei simple anexe a Sectiei „Invamant Mediu si Superior” din C.C. al U.T.M., sectia care transpunea in viata (in scoli, licee, facultati etc) politica partidului in randul tineretului studios. Mai exact, Ministerul invatamantului nu era decat o simpla curea de transmisie a ordinelor si directivelor primite de la sectia sus-amintita, angrenata pana peste cap cu aplicarea reformei invamantului introdusa in 1948. Un amplu plan de epurari (dupa modelul sovietic) a programelor de invatamant, dar si al elevilor, studentlor si profesorilor cu pete la dosar. Pe 25 mai 1949, printr-o hotarare a Biroului Politic al C.C. al P.M.R. – la indicatia expresa data de Stalin lui Gheorghiu-Dej, de a elimina din societatea romaneasca orice forma de rezistenta la procesul de sovietizare – se anunta, triumfator, deschiderea lucrarilor la Canalul Dunare-Marea Neagra. Vastul sistem al lagarelor de munca fortata, dupa modelul Gulagului sovietic, in care isi vor lasa oasele, exterminati fizic, cateva zeci de mii de Romani, in numai cativa ani. lar U.T.M.-ul, in a carei conducere facea parte din martie 1949 si Ion Iliescu, urma sa-si aduca o contributie specifica la planul de exterminare al Romanilor, intruchipat de Canal. Sa observam ca U.T.M.-ul aparea ca organizatie unica de manipulare a tineretului din Romania in martie ’49 iar Canalul Dunare-Marea Neagra, cu coloniile sale penitenciare, doua luni mai tarziu, in mai ’49, ca sa intelegem astfel legatura stransa dintre cele doua evenimente. Epurarea invatamantului romanesc, la toate nivelurile si pe toate planurile, constituia sarcina specifica incredintata de P.M.R.U.T. M.-ului, sustinut de „DOSP”, infiintat – coincidenta – cu cateva luni inaintea constituini U.T.M.-ului, in august ’48. Practic, U.T.M.-ul (in conducerea caruia se afla Ion Iliescu), Canalul Dunare-Marea Neagra (vastul sistem concentrationar de exterminare a romanilor, conceput dupa modelul Gulagului sovietic) si „Directia Generala a Securitatii Poporului” (in care activa Eftimie Iliescu, unchiul bravului utemist-sef Ion Iliescu) – apar toate trei aproape concomitent, intr-un rastimp de numai cateva luni. Mecanismul fusese, asadar, pus la punct: ceea ce epura U.T.M.-ul in randul elevilor, studentilor si al profesorilor, cu ajutorul neprecupetit al DGPS-ului, inghitea – de multe ori pe veci – Canalul. Ce ne spune Ion Iliescu despre aceasta penoada prodigioasa din existenta sa? Despre rolul sau, ca membru al C.C. al U.T.M. („Sectia Invatamant Mediu si Superior”), in epurarea liceelor si facultatilor de aceia considerati ca avand origine nesanatoasa, de cosmopoliti, de malagambisti ori de asa-zisii codasi (cei care se opuneau stahanovismului, spargerii normelor de munca in stil sovietic)?

Despre toate acestea Ion al nostru nu sufla o vorba. Sa nu fi fost nici membru C.C. al U.T.M.? Sa nu fi participat nici, ca membru al „Sectiei invatamant Mediu si Superior”, la aplicarea reformei invatamantului in licee si facultati? Iata cum isi rezuma activitatea din acei ani Ion Iliescu: „Am intrat la Politehnica, la Facultatea de Hidrotehnica din Bucuresti, ca bursier. Peste un an, am fost cooptat intr-un grup de studenti bursieri pentru studii in strainatate, la Moscova.” Nici o vorba despre alegerea sa in C.C. al U.T.M., nici o vorba despre epurarile din invatamant! Si – mai ales – nici o vorba despre Canal si tinerii expediati, acolo, via DGPS. Ce treaba avea cu toate astea el, Ion Iliescu? Baiat studios, Ion intra in 1949, ca bursier, la Politehnica. Peste un an, in 1950, era cooptat (interesanta exprimare!) intr-un grup de studenti bursieri pentru studii in strainatate. Unde? La Moscova. Sa retinem insistenta lui Iliescu pe cuvantul bursier, care induce in constunte ideea de tanar studios: a intrat la Politehnica ca bursier, a fost cooptat, intr-un grup de bursieri, pentru studii in strainatate. Ion al nostru era chiar bursier. Numai ca la Politelinica, Iliescu a intrat in 1949 in calitate de membru in C.C. al U.T.M.. Ce sanse avea sa cada la examenul de admitere de la Pohtchnica, in 1950, un membru C.C. al U.T.M.? Aceleasi pe care le avea un membru C.C. al P.M.R. Adica: vai de mama profesorilor aceia! La fel stateau lucrurile si cu cooptarea lui Iliescu pentru studii in strainatate. Mai exact, la Moscova. Desi nu ni se spune cine anume il cooptase pe Iliescu pentru studii la Moscova, nu este prea greu de dedus: consilierii sovictici. Era cat se poate de normal, la urma urmelor, ca un tanar care din 1944 (de la 14 ani) se implicase in activitatea tineretului comunist, participand la diferite actiuni ale partidului (nespecificate in referatul din iulie 1955), care condusese U.A.E.R., iar vara mergea cu brigada „Vasile Roaita”, la reciclare in Albania, si care devenise membru al C.C. al U.T.M. (Komsomolul romanesc) sa fie cooptat pentru studii in U.R.S.S..

Ce a mai uitat Ion Iliescu sa spuna? Citim in referatul din 1955: „In noiembrie acelasi an (1949 n.n.), cu ocazia saptamanii internationale a studentilor de la Praga, a fost trimis in R. S. Cehoslovaca, ca delegat C.C. al U.T.M.”.

Altfel spus, Iliescu avea activitate internationalista inca de la 19 ani! (Cam tarziu, vor marai poate unii, familiarizati cu biografia celui dinaintea lui Iliescu si legenda revolutionarului in pantaloni scurti). De ce oare uita Iliescu sa includa episodul „Praga, 1949” in biografia sa post comunista? Poate pentru ca „Saptamana tineretului studentesc” de la Praga era organiata de UIS (Uniunea lnternationala a Studentilor) cea care, cum aratam anterior, nu era altceva decat o organizatie de front a Moscovei, impanzita de submarine, cum ii numea Joel Kotek, ale serviciilor secrete sovietice. si, adaugam, o organizatie in conducerea careia Iliescu insusi va fi propulsat, cativa ani mai tarziu. Acum pare mai usor de inteles cine anume l-a cooptat pe Ion Iliescu pentru studii la Moscova. Si, mai ales, pentru ce anume urma el sa fie pregatit in U.R.S.S.. Pentru a deveni, ulterior – la randul sau – un submarin al sovieticilor.

LA MOSCOVA, ION ILIESCU – SECRETARUL „SOVIETULUI UNIONAL AL STUDENTILOR SI ASPIRANTILOR ROMANI DIN U.R.S.S. – TINEA LEGATURA CU SECTIA A -IX-A (STUDENTII STRMNI), DIRECTORATUL II CONTRAINFORMATII AL KGB

A fost Ion Iliescu un student obisnuit, ca multi altii, in anii cand a avut – cum spunea el la acea vreme – marea bucurie de a invata si trai in U.R.S.S.?” Asa lasa, recent, sa se inteeleaga fostul presedinte, atunci cand evoca conditiile de viata ale studentilor straini, aflati la studii in U.R.S.S.. „Stateam in niste conditii mai mult decat modeste, intr-un camin in care studentii de azi nici n-ar calca. Eram cinci baieti intr-o camera, cu grup sanitar la capatul etajului. Aveam o bursa insa mancam la cantina studenteasca si cheltuiam acolo mai mult din jumatate din bani, pentru ca aveam asigurata doar cazarea. Masa ne-o plateam noi”.

Sa observam insa ca, la inceputul anilor ’50 – si chiar ani de zile mai tarziu – nici studentii din Romania nu aveau alte conditii in camine si ca se inghesuiau, mai multi, intr-o camera. si ei aveau grupul sanitar la capatul etajului. Fara sa se planga din cauza aceasta. Mai mult, ceea ce Ion Iliescu ar fi trebuit sa stie: in acea perioada, aceleasi conditii de viata le aveau milioane de romani, siliti de politica partidului sa se inghesuie la comun prin apartamente, unde mai multe familii utilizau de regula unul si acelasi grup sanitar, una si acceasi bucatarie, una si acceasi camara. Cat despre camerele de trecere, nu de putine ori se intampla ca accasta sa coincida cu dormitorul unei alte familii, inghesuita la comun. Promiscuitatea epocii era, asadar, generala.

Ceea ce incearca insa Iliescu sa sugereze, in context postdecembrist, este conditia sa de student „cinstit si sarac”, pe care ar fi avut-o in tot timpul studiilor de la Moscova. Ca de obicei, Iliescu uita sa ne spuna esentialul. Anume, ca el nu a fost in U.R.S.S. un student oarccare, ci unul cu insarcinari speciale. Mai exact, Ion Iliescu a fost pe timpul studiilor in U.R.S.S. secretarul „Sovietului unional al studentilor si aspirantilor Romani” aflati la studii in Uniunea Sovietica, organizatie sovietica – asa cum o indica si titulatura -subordonata direct conducerii Komsomolului. cu alte cuvinte, Ion Iliescu a fost – in timpul studiilor sale in U.R.S.S. – secretarul unei organizatii sovietice a studentilor si aspirantilor Romani. Altfel spus, Ion al nostru nu era la Moscova doar un biet student roman, ci un slujbas sovietic, subordonat ierarhiilor sovietice. In ultima instanta, statului sovietic. Ion Iliescu, pe timpul studiilor sale in U.R.S.S., a fost de fapt un cetatean roman in slujba statului sovietic.
Exact ca si tatal, Alexandru Iliescu, cel care in calitate de conducator Kominternist al Partidului Comunist din Romania (P.C.d.R.), aflat in U.R.S.S. la inceputul anilor ’30, nu era altceva decat un slujbas al guvernului sovietic. Mai exact, al unui departament din Ministerul de Exteme sovietic: cel care conducea si remunera activitatea Komintern-ului, a angajatilor sai.
Daca Alexandru Iliescu se subordonase in anii 30, in U.R.S.S., institutiei sovietice numita Komintern, Ion Iliescu s-a subordonat in anii ’50, tot in U.R.S.S., altei institutii sovietice, numita Komsomol.

Faptul ca un presedinte al Romaniei a fost, anterior, conducatorul unei organizatii sovietice – subordonata nemijlocit Statului sovietic – comporta implicatii nu numai foarte grave, in plan juridic ori constitutional, dar si cu adevarat dramatice pentru Statul roman. Dramatice, in primul rand, prin consecintele pe care le-a avut subordonarca lui Ion Iliescu in anii ’50, la Moscova, in calitatea sa de secretar al „Sovietului unional al studentilor si aspirantilor Romani”, fata de unele persoane si institutii sovictice. Sa remarcam ca referatul din iulie 1955, mentionat anterior, folosesc cu abilitate exprimarea comitet unional, in locul celei reale, de soviet unional, pentru a ascunde astfel caracterul pur sovietic al organizatiei. Prima consecinta a caracterului sovietic al organizatiei conduse la Moscova de Ion Iliescu: seful direct al acestuia, omul caruia ii dadea raportul si de la care Iliescu primea directive, era insusi secretarul Komsomolului sovietic; in acel moment, Alexandr Selepin. Cel care, nu intamplator, va fi numit in 1958 in functia de Presedinte al KGB.

Ca Ion Iliescu a corespuns complet exigentelor sovietice in tot timpul studiior sale la Moscova – de fapt, in functia de secretar al sovietului unional – o dovedeste urmatorul pasaj din referatul de cadre din 1955: „Ca urmare a muncii pozitive depuse si a rezultatelor bune obtinute la studii, a primit diploma de onoare a C.C. al U.T.M. iar in 1953 a fost primit candidat de partid. La conferinta pe tara a U.T.M. din 1954 a fost reales in C.C. al U.T.M. si membru supleant in birou.”
Referatul face clar distinctia intre munca pozitiva depusa si rezultatele bune obtinute la studii de catre Ion Iliescu. Adica intre activitatea de secretar al sovietului unional al studentilor si aspirantilor romani din U.R.S.S. si activitatea studenteasca, proprin-zisa, a lui Iliescu.
Ca subordonat al conducerii Komsomolului, Ion Iliescu avea ca principala misiune sa faca propaganda sovietica printre studentii si aspirantii Romani din U.R.S.S..

Altfel spus, Ion Iliescu era agentul de influenta principal al Komsomolului, in randul studentilor si aspirantilor romani, aflati la studii Uniunea Sovietica. Omul care transmitea studentilor si aspirantilor Romani consemnele Moscovei; omul care indeplinea, printre tinerii romani, ordinele Kremlinului, omul care ii subordona ideologic, pe cei ce studiau la Moscova, comandamentelor Komsomolului sovietic.

O a doua consecinta, determinata de caracterul pur sovietic al organizatiei conduse de Ion Iliescu la Moscova, in anii ’50: Colaborarea cu KGB-ul! Mai exact, cu Sectia a IX-a (studenti straini), din cadrul Directoratului II (Contrainformatii) al KGB. Studentii si aspirannii straini, aflati la studii in U.R.S.S., faceau obiectul activitatii Sectiei a IX-a, din cadrul Directoratului II al KGB, prin prisma a doua unghiuri: primul, cel contrainformativ, urmarea sa previna infiltrarea unor agenti ai serviciilor secrete occidentale in Uniunea Sovietica, sub acoperirca de studenti sau aspiranti. Pe de alta parte, Sectia a IX-a urmarea si recrutarea cat mai multor studenti si aspiranti straini aflati in U.R.S.S. drept viitoare cartite ale KGB-ului, care urmau sa fie utilizate de sovietici dupa reintoarcerca acestora in tara. In principiu, studentii si aspirantii selectionati si expediati in Uniunea Sovietica la studii trebuiau sa formeze, dupa revenirea in tara de bastina, noua elita sovietizata si, totodata, sovietizanta – care urma sa preia locul vechii elite nationale, de regula marginalizata ori exterminata in tarile Europei de Est. Aceasta veritabila coloana a V-a sovietica, era, ulterior, promovata prin intermediul consilierilor sovietici, si infiltrata in absolut toate punctele-cheie ale structurilor de stat din tarile aflate sub ocupatia militara de Armatei Rosii. Studiile in U.R.S.S. reprezentau, de aceca, un fel de pasaport in alb: studentul sau aspirantul, care se reintorcea dupa studii in U.R.S.S., nu era doar un simplu specialist intr-un domeniu sau altul, ci un veritabil homo sovieticus. Un individ format sa gandeasca si sa reactioneze conform modelului sovietic, un element recrutat dintre bastinasi dar instruit in Uniunea Sovietica pentru a deveni factor activ al procesului de sovietizare, indiferent de domeniul de activitate. Un soldat devotat al Moscovei care, in orice moment ar fi putut exclama, fara mustrari de constiinta: servesc Uniunea Sovietica. Acelasi lucru se petrecea si cu studentii ori aspirantii din Lumea a Treia, veniti la studii in U.R.S.S., de regula, recomandati de partidele comuniste ori alte grupari pro-sovietice din tarile lor. Pe langa pregatirea profesionala, tinerii din Lumea a Treia – provenind din tari subdezvoltate – mai erau instruiti, in secret, in tehnicile de gherila si terorism, pentru a putea deveni ulterior conducatorii politici sau militari ai unor asa¬-zise fronturi populare ori miscari de eliberare – manipulate, finantate si inarmate de KGB ori GRU – care sa preia puterea intr-o tara sau alta, instaland o conducere formata din cadrele devotate Moscovei si intereselor geopolitice ale Kremlinului. Cateva exemple, notorii, de studenti si aspiranti formati in U.R.S.S.: Nelson Mandela, Yasser Arafat, Carlos „Sacalul”. Pana la prabusirea comunismului in Europa de Est si dezmembrarea U.R.S.S., ei mentinusera permanent firul rosu cu Moscova, indeplinind ordinele si consemnele Kremiinului, de multe ori prin intermediul unor servicli secrete din tarile comuniste, aliate Moscovei. Sunt notorii, in acest context, relatiile lui Ceausescu si serviciilor sale secrete cu Arafat, Carlos ori diversi alti lideri marxisti din Africa, Asia ori ai unor partide comuniste occidentale.

Pentru a selectiona o viitoare cartita dintre studentii si aspirantii trimisi la studii in U.R.S.S. – verificati si trecuti, in prealabil, prin sita serviciior secrete comuniste din tarile lor – Sectia a IX-a a Directoratului II KGB se baza, ca principal colaborator, pe secretarul sovietului unional al studentilor si aspirantilor din tara respectiva. Ofiterii Sectiei a IX-a aveau, asadar, obligatia profesionala de a se intalni in mod regulat cu fiecare secretar de soviet unional studentesc, pentru a se informa (si, la randul sau, a face mai departe raport) asupra starii de spirit din randul studentilor si aspirantilor provenind dintr-o tara sau alta, pentru a lua relatii privind pe unul sau altul dintre studentii vizati spre recrutare de KGB sau pentru a trasa noi ordine.

Secretaral unui soviet unional studentese dintr-o tara sau alta, subordonat direct conduceni Komsomolului, constituia deci principala parghie a KGB-ului in recrutarea, dintre studentii si aspirantii aflati in U.R.S.S., a viitoarelor cartite. Acestea urmau apoi, in secret, o pregatire speciala intr-una dintre scolile KGB-ului, in paralel cu studule profesionale, in functie de profilul pe care KGB-ul urma sa i-l imprime: agent de spionaj, agent de dezinformare, agent de influenta politica etc. Fara exceptie, TOTI CONDUCATORII STATELOR COMUNISTE DIN EUROPA DE EST AU FOST INSTRUITI, ANTERIOR, IN U.R.S.S., cu consecintele de rigoare.

Prima generatie de conducatori comunisti din Europa de Est, si nomenclatura rosie din aceste tari ocupate de sovietici, a fost recrutata dintre fostii Kominternisti care petrecusera ani de zile in U.R.S.S., inainte de a reveni in tarile lor de bastina, odata cu tancurile Armatei Rosii, ori dintre comunistii autohtoni, instruiti de ofiteri ai NKVD-ulni, aflati in misiune sub acoperire.

Astfel, Gherghiu-Dej, alias „Ivanov”, fusese instruit in anii ’30 de colonelul Dimitri Fedicikin, rezidentul NKVD-ului in Romania, omul care a coordonat „greva” de la Grivita din 1933, si care va reveni, in calitate de rezident, la Bucuresti intre 1944 si 1947. (Va organiza, impreuna cu diviziiie „Tudor Vladimirescu” si „Horia, Closca si Crisan”, formate in U.R.S.S., puciul de la 30 decembrie 1947).
La randul sau, nationalistul Nicolae Ceausescu – precedesorul lui Iliescu – fusese instruit, tot in anii ’30, de Vladimii Tarnovski, alt ofiter NKVD aflat sub acoperire in Romania, condamnat in procesul de la Brasov din 1936. Eliberat apoi, in urma unui schimb de detinuti, dupa care Tarnovski si-a reluat activitatea normala, in cadrul NKVD-ului. In nici o carte sau articol despre procesul de la Brasov din 1936, nu apare numele lui Vladimir Tarnovski ca ofiterul-instructor NKVD al grupului, tocmai pentru ca romanii sa nu descopere ca “marele carmaci” a actionat, in anii ’30, intr-o celula conspirativa, Kominternista, condusa de un ofiter NKVD aflat in misiune sub acoperire in Romania. Asadar, ca Ceausescu lucra, inca de atunci, pentru sovietici. Intre anii 1951 si 1952- cate doua luni succesiv – Ceausescu a frecventat cursurile speciale, rezervate viitorilor lideri comunisti din tarile fratesti (ale Tratatului de la Varsovia), de la Academia Militara „M. Frunze” din Moscova.

Dar Ion Iliescu? Ce rol viitor ii pregatea KGB-ul „secretarului sovietului unional al studentilor si aspirantilor Romani”, aflati la studii in U.R.S.S.? Raspunsul il descoperim in referatul de cadre din 22 iulie 1955: Ion Iliescu urma sa fie propulsat in conducerea „Uniunii Internationale a Studentilor” (UIS). Asadar, intr-o organizatie de front a Kremlinului, devenind astfel unul dintre acele submarine ale KGB-ului, cum ii numeste Joel Kotek pe agentii de influenta ai Moscovei, instruiti in U.R.S.S. In materie de dezinformare, provocare si razboi psihologic. Intr-un cuvant, in ceea ce generalul Ogarkov – tatal dezinformarii de tip sovietic – numea, eufemistic, maskirovka: tehnica sovietica a dezinformarii si manipularii in masa.

Citeste si articolele:

 

 

Ion Iliescu şi Securitatea: o dragoste din tinereţe

 

Suntem în 25 aprilie, anul 1968. Este ultima zi a Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român. O Plenară cu un caracter special şi rezultate spectaculoase: reabilitări ale victimelor Securităţii, începând cu Lucreţiu Pătrăşcanu, condamnarea practicilor abuzive ale acesteia din primele două decenii ale regimului comunist, precum şi găsirea unui ţap ispăşitor, în persoana lui Alexandru Drăghici, fostul ministru de Interne din vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Plenara s-a încheiat cu excluderea lui Drăghici din Comitetul Central (CC) şi trimiterea lui la “munca de jos”, ca director de IAS (Întreprindere Agricolă de Stat – n.m.) la margine de Bucureşti. S-a ţinut cont de pasiunea lui: îşi transformase curtea vilei de serviciu într-o adevărată crescătorie de găini.

După care, s-a pus problema locului rămas vacant în CC. Cităm din stenograma secretă a lucrărilor Plenarei:

”Tov. Nicolae Ceauşescu: (…) Având în vedere că Comitetul Central s-a descompletat, propunem ca să alegem ca membru plin, sau să trecem din cadrul membrilor supleanţi, ca membru al Comitetului Central plin pe tovarăşul Iliescu Ion. Îl cunoaşteţi, tovarăşi?

Toţi tovarăşii: Da.

Tov. Nicolae Ceauşescu: E vreo obiecţiune, tovarăşi?

Toţi tovarăşii: Nu.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Să nu spună cineva că a votat numai pentru că s-a făcut propunerea. Atunci cine e pentru, tovarăşi? Mulţumesc. E cineva împotrivă? Se abţine cineva? Atunci în unanimitate tovarăşul Iliescu a fost trecut în rândul membrilor Comitetului Central al partidului.”

După Plenară, pe tot parcursul lunii mai, în şedinţe închise, a început “prelucrarea” cadrelor partidului, cărora li s-a dezvăluit o parte dintre crimele şi abuzurile din trecut ale Securităţii. La una dintre acestea, de pildă, maiorul Vasile Nicolae de la Inspectoratul de Securitate Prahova arăta cum, prin 1958, doi ofiţeri de Securitate din Târgovişte “au răpit un cetăţean” pentru a încerca recrutarea sa ca informator, “însă după două zile de presiuni acesta s-a sinucis. Pentru a ascunde adevărul, cu aprobarea şefului Direcţiei regionale, cadavrul a fost dus în pădure, unde a fost simulată sinuciderea prin spânzurare”. Nu este pomenit numele victimei şi nici al făptaşilor. Şi, în urma unei hotărâri a Comitetului Central din care făcea parte şi Ion Iliescu, nu avea să existe vreun proces, nici împotriva lor şi nici împotriva altor criminali din Securitate.

Peste două decenii, în 1989, graţie aceluiaşi Ion Iliescu, care a apelat la experienţa sa de succesor al lui Alexandru Drăghici, dovedindu-se un protector grijuliu al Securităţii, securiştii au fost absolviţi din nou de orice vină. Marea lor dilemă din zilele revoluţiei, dacă aveau sau nu să fie traşi la răspundere pentru faptele din trecut, şi-a găsit rapid rezolvarea: s-au ales doar cu spaima. (Marius Oprea)

Citeste si articolele:

 

Tomatele nu sunt plante pretentioase, dar au nevoie de ingrijire pentru a creste sanatos

Tomate in gradina

 

Acestea au nevoie de multa lumina, motiv pentru care nordul si estul gradinii dumneavoastra nu sunt in niciun caz potrivite pentru o cultura de rosii.

Tomatele sunt amatoare de apa, asa ca este recomandat sa fie udate bine, insa la radacina si nu pe frunze, iar momentul ideal este dimineata. Ca si in cazul udatului, ca si in cazul fertilizarii rosiilor, e nevoie de moderatie.

Asadar, plantele trebuie udate cam la trei zile, pentru a evita inflorirea inainte de termen si, implicit, ratarea recoltei. Si, nu in ultimul rand, rosiile au nevoie sa fie ingrijite pentru a rodi. Trebuie smulse buruienile din jurul lor pentru a avea loc sa se dezvolte armonios.

Cea mai buna solutie de fertilizare rosii este cea cu ingrasaminte organice, fara pesticide. Printre cele mai folosite de catre agricultori se numara balega proaspata de vita, gunoiul de pasari si frunzele de urzica. Insa, si acestea trebuie folosite in anumite cantitati.

Gustul tomatelor este determinat de continutul in zaharari, continutul de acizi si de alte numeroase substante constituiente.

FERTILIZAREA ROSIILOR

Plantele fertilizate armonios dezvolta un gust bun. Aporturile ridicate de azot sau continutul scazut de magneziu si de potasiu care apare de obicei la sfarsitul culturii deteriorizeaza gustul.

IRIGAREA TOMATELOR

Irigarea in cantitati mari mareste productia dar gustul se imbunatateste daca planta este mentinuta in sol uscat si este udata moderat. Solul trebuie sa fie inmuiat la 6-8 cm adancime, la intervale de 7 zile, in perioada de crestere a plantelor si mai des pe timpul lunilor fierbinti de vara.

irigarea bidon cu apa

Utilizarea bidoanelor de plastic reprezinta un mod perfect pentru a va asigura ca plantele de rosii primesc suficienta apa, fara a face zilnic un efort suplimentar.

Pur si simplu langa plantele de rosii se ingroapa in pamant la 5-6 cm adancime, un bidon de plastic avand fundul taiat si dopul de plastic gaurit in doua locuri, in care se toarna apa. Acest sistem de udare imbunatateste cresterea radacinilor si mentine solul umed.

Sistemul de udare cu bidoane de plastic va fi de un real folos pentru a conserva umiditatea din lunile iulie si august. Asa ca ar fi indicat sa colectati toate ambalajele de plastic si sa le pregatiti pentru cultura de rosii din gradina. Dar se poate folosi si pentru alte culturi. De exemplu fasole, castraveti

TEMPERATURA

Temperaturaturile medii ridicate in timpul zilei, la iluminat suficient, duc la dezvoltarea unui gust bun.

ILUMINATUL ROSIILOR

In anotimpurile  cu luminozitate scazuta, gustul tinde sa fie mai putin bun. Mai ales toamna, tomatele coapte artificial isi pierde gustul bun. Aici trebuie intervenit cu aport redus de apa.

MOMENTUL RECOLTARII TOMATELOR

Soiurile cu pielita mai rezistenta, care pot sa se coaca direct pe planta formeaza substante gustative mai puternice decat soiurile care trebuiesc a fi recoltate in parga.

Ca orice organism viu, si plantele sunt vulnerabile cand vine vorba de bacterii sau de culturi de fungus si se pot imbolnavi iremediabil. Pentru a evita astfel de infectii exista pe piata tratament cu fungicide, care lupta impotriva patogenilor si inlatura infectia plantei, daca aceasta s-a instalat deja.

Obtinerea unor productii constante si rentabile de tomate este posibila prin aplicarea unui complex de masuri tehnologice, dintre care cele de protectie fitosanitara au un rol important.

PATAREA BRUNA (alternaria porri f.sp.solami)

Recunoasterea atacului: pe frunze apar pete izolate, circulare, brune, zonate concetric. Cand numarul lor se mareste acestea conflueaza iar frunzele se usca. Pe tulpini si petioluri, atacul se manifesta prin pete ovale, concentrice, brun-negricioase. Pe fructe apar pete mici, circulare, adancite, mai frecvente in jurul peduncului. Petele se inegresc, devin lucioase si zonate concetric.

patarea bruna la tomate

Produse recomandate:

Ortiva 250 SC – 0,075% (0,75 l/ha);

Bravo 500SC – 0,15-0,2% (1,5- 2 l/ha);

Kocide 2000 (WP) – 0.25% (2,5 kg/ha);

Score 250 EC (culturi in sera, solar) – 0,05% (0,5 l/ha);

Rovral 500 SC – 0,1% (1l/ha);

Manzate 75 DF (WG) – 0,2% (2 kg/ha);

Polyram DF (FG) – 0,2% ( 2 l/ha);

Melody Compact 49 WG – 0,2% (2 kg/ha).

Recomandari: Primul tratament se face dupa legarea fructelor din prima inflorescenta

PUTREGAIUL CENUSIU (Botrytis cinerea)

Recunoasterea atacului: pe frunzele de la baza plantelor apar pete verzui care se necrozeaza si uneori prezinta o zonare concentrica. Pe tulpini, la baza plantelor se formeaza pete depresionare, eliptice, zonate concentric, care pot sa cuprinda tulpina de jur imprejur si determina moartea prematura a plantelor. Atacul cel mai pagubitor apare pe fructe sub forma unui putregai umed si moale la locul de insertie al peduncului. In toate cazurile, la suprafata tesuturilor atacate apare un puf abundent de culoare cenusie, format din sporii ciupercii. Pe fructe apar uneori pete reprezentat de un punct necrotic central marginit de un halou de culoare albicioasa.

putregaiul cenusiu la tomate

Produse recomandate:

Bravo 500 SC – 0,15-0,2% (1,5- 2 l/ha);

Rovral 500 SC – 0,1% ( l/ha);

Teldor 500 SC – 0,08% (0,8 l/ha);

Switch 62,5 WG – 0,08-0,1% (0,8-1 kg/ha).

Recomandari: nu se vor folosi produse pe baza de benomil, tiofanat metil sau carbendazim la care au aparut rase rezistente ale agentului patogen

PATAREA CAFENIE (Cladosporium fulvum)

Recunoasterea atacului: pe frunzele de la baza plantelor apar pete mici de culoare galbuie, care se unesc in diametru si devin galbene. Pe partea inferioara a frunzelor, in dreptul petelor, apare un puf de culoare cafenie. Ulterior petele conflueaza, se extind spre varful plantelor iar tesuturile atacate se brunifica si se necrozeaza.

patarea cafenie la tomate

Produse recomandate:

Ortiva 250 SC – 0,075% (0,75 l/ha);

Captan 80 WDG (WG) – 0,15% (1,5 kg/ha);

MERPAN 50 WP – 0,2-0,25% (2-2,5 kg/ha);

Bravo 500 SC – 0,15-0,2% (1,5- 2 l/ha);

Dithane M-45 (WP) – 0,2% (2 l/ha);

Polyram DF– 0,2% (2 l/ha);

Antracol 70 WP – 0,2% (2 kg/ha);

Topsin 70 WDG (WG) – 0,1% (1 kg/ha).

Recomandari: atacul se manifesta in a doua parte a perioadei de vegetatie numai la hibrizii sensibili.

PATAREA FRUNZELOR (Corynespora cassiicola)

Recunoasterea atacului: pe frunze apar pete zonate concentric, asemanatoare cu cele produse de Alternaria. Spre deoasebire de acestea, petele de Corynespora sunt mai inchise la culoare (brun inchis-negre), neregulate ca forma, iar zonarea este mai putin evidenta.

patarea frunzelor la tomate

Produse recomandate:

Captadin 50 PU (WP) – 0,25% (2,5 kg/ha);

Captan 80 WDG (WG) – 0,15% (1,5kg/ha);

Merpan 50 WP – 0,2-0,25% (2-2,5 kg/ha);

FAINAREA (Erysiphe sp.)

Recunoasterea atacului: pe frunze apar pete mici circulare, de culoare alba cu aspect prafos. Ulterior petele se maresc, conflueaza, capata forme neregulate si acopera partial sau total suprafata frunzelor care se ingalbenesc si se usuca.

fainarea la tomate

Produse recomandate: Ortiva 250 SC – 0,075% (0,75l/ha);

Recomandari: primul tratament se aplica la semnalarea atacului.

MANA (Phytophthora infestans)

Recunoasterea atacului: boala se manifesta pe toate organele aeriene ale plantelor: frunze, tulpini, fructe. La varful frunzelor sau pe marginile acestora apar pete mari, de forma neregulata, de culoare verzuie, cu aspect oparit. La zonele de contact intre tesuturile atacate si cele sanatoase apare un puf alb cenusiu, care reprezinta conidioforii si conidiile ciupercii. Petele care apar pe petiolul frunzelor sunt de cuoare bruna, alungite, superficiale. Fructele pot fi atacate in toate faele de dezvoltare. Atacul apare la locul de insertie al peduncului sub forma unei pete mari, de culoare brun ilivacee, care se maresc, devin brune si cuprind fructele in intregime.

mana la tomatemana la tomate

Produse recomandate:

Captadin 50 PU (WP) – 0,25% (2,5 kg/ha);

Captan 80 WDG (WG) – 0,15% (1,5 kg/ha);

Merpan 80 WDG – 0,15% (1,5 kg/ha);

Bravo 500 SC – 0,15-0,2% (1,5- 2 l/ha);

Dithane M-45 (WP) – 0,2% (2 l/ha);

Manzate 75 DF (WG) – 0,2% (2 kg/ha);

Polyram DF– 0,2% ( 2 l/ha);

Melody Compact 49 WG – 0,2% (2 kg/ha);

Ortiva 250 SC – 0,075% (0,75 l/ha).

Alte produse: Folpan, Acrobat, Consento, Cupertine Super, DRAGO, Equation Pro, Ridomil Gold, Shavit.

Recomandari: primul tratament se aplica la semnalarea atacului.

PUTREGAIUL RADACINII, TULPINII SI FRUCTELOR (Phytophthora parasitica)

Recunoasterea atacului: pe fructele verzi apar pete mari de culoare bruna-verde cenusie. Petele bine dezvoltate au marginile neregulate, imprecis conturate, sunt umede, moi, netede si au culoare verde cenusie. Putregaiul care apare pe fructele copate este de regula umed si moale, de culoare bruna inchis si prezinta zonare concentrica. La suprafata tesuturilor atacate apare uneori un mucegai care se dezvolta rapid in conditii de umiditate ridicata.

PUTREGAIUL RADACINII, TULPINII SI FRUCTELOR

Produse recomandate:

Merpan50 WP – 0,2% (2 kg/ha);

Folpan 80 WDG (WG) – 0,15% ( 4-5 l solutie/ mp rasadnita);

Previcur Energy– 0,1% (3 l solutie/mp rasadnita)

Recomandari: atacul se manifesta in special pe fructele de la baza plantelor.

FUZARIOAZA sau OFILIREA (Fusarium oxysporum f.sp. lycopersici)

Recunoasterea atacului: in conditii favorabile atacului, plantele se ofilesc rapid, frunzele pastrandu-si culoarea normala, verde. Pe sectiuni in partea bazala a tulpinii plantelor bolnave se observa brunificarea peretilor vaselor conducatoare.

fuzarioza la tomatefuzarioza la tomate

Produse recomandate: Topsin70 WDG (WG) – 0,1% (0,5 l suspensie/planta);

Recomandari: atacul se manifesta in solarii si sere in care se cultiva hibrizi care nu prezinta rezistenta genetica la acest patogen. Primul tratament se face la 10 zile dupa plantare, iar urmatoarele (1-2 tratamente) la interval de 25-30 zile.

Boala: VERTICILIOZA (Verticillium dahliae)

Recunoasterea atacului: pe foliolele frunzelor de la baza plantelor apar zone de ingalbenire care se necrozeaza si se usuca. La locul de insertie al petiolului frunzelor pe tulpina se observa o brunificare a inelului de vase conducatoare. Ofilirea si necroza tesuturilor evolueaza treptat spre varf. Pe sectiuni prin radacina si tulpina plantelor bolnave se observa brunificarea peretilor vaselor conducatoare.

VERTICILIOZA la tomateVERTICILIOZA la tomate

Produse recomandate: Topsin70 WDG (WG) – 0,1% (0,5 l suspensie/planta);

Recomandari: atacul se manifesta in solarii si sere in care se cultiva hibrizi care nu prezinta rezistenta genetica la acest patogen. Primul tratament se face la 10 zile dupa plantare, iar urmatoarele (1-2 tratamente) la interval de 25-30 zile.

Sucul de rosii este vedeta verii, ca o sursa importanta de sanatate si vitalitate si un aliat de nadejde in orice cura de slabire.

Cu un continut bogat de apa, rosiile sunt legumele ideale pentru o cura de slabire perfecta si sanatoasa. Mai mult, numai 100 de grame de rosii ofera organismului o jumatate din necesarul de vitamina C, de vitamina A care mareste rezistenta in fata infectiilor, vitamine din complexul B, foarte bune pentru intarirea sistemului imunitar si vitamina E care limiteaza depunerea colesterolului.

suc de rosii

100 de grame de rosii contin in total 35 de calorii.

In plus, rosiile contin si salicilati, care ajuta sistemul circulator, prevenind aparitia bolilor de inima. Fiind foarte bogate si in antioxidanti, rosiile sunt excelente pentru mentinerea frumusetii pielii si pentru intarirea sistemului imunitar.

Un pahar de suc proaspat de rosii, dimineata, pe stomacul gol si inaintea meselor principale, vindeca reumatismul.

Daca beti in timpul mesei 200 ml suc de rosii diluat cu apa de izvor, veti scapa de infectii renale si urinare cronicizate.

Se amelioreaza hiperaciditatea gastrica si ulcerul, daca se consuma 1,5 litri suc proaspat pe zi, vreme de 1-3 saptamani

Pentru tromboflebita, se bea cate un pahar (200 ml) de suc de rosii proaspat stors, de 3 ori pe zi, in cure de 30 de zile. Este un tratament salvator, sucul de rosii ajutand la diminuarea cheagurilor de sange si nu mai permite formarea altora. Are o mare eficienta si in cazul fumatorilor, diminuand actiunea nefasta a gudroanelor.

Sucul proaspat se poate obtine cu masina speciala de suc, dar si cu ajutorul mixerului, sau storcatorului de fructe. Indiferent de metoda prin care a fost obtinut, sucul de rosii trebuie consumat proaspat, cate un pahar (200 ml) inainte de masa sau in timpul mesei.

   Scheme de infiintare cultura ROSII:

Tomate timpurii:

  • 42-46 mii plante/ha;
  • 3500 spalieri scurti/ha ;
  • distanta intre spalieri pe rand 4-5 m;
  • inaltimea spalierilor 40 cm + 15 cm in pamant;
  • randuri duble la 50 cm;
  •  banda intre randuri de 90 cm;
  •  distanta intre plante pe rand de 30cm.

Tomate de vara nepalisate:

  •  28-35 mii plante/ha;
  •  140-150 cm intre randuri;
  • 20-25 cm pe rand.
  • Tomate vara palisate:
  • 20-23 mii plante/ha;
  • distanta intre randurile de spalieri 150-200 cm;
  •  inaltimea spalierilor 1,3-1,5 m;
  • distanta intre plante pe rand 20-30 cm.

Tomate vara-toamna semanate:

  • 47-52 mii plante/ha;
  • 2 randuri apropiate 40-50 cm, urmata de o banda de 1 m si doua randuri la 40-50 cm;
  • distanta intre plante pe rand 25-30 cm.

Cum scapam de melcul fara cochilie sau limax

Limax_sau_melc

Daunatorul nocturn Limax

Melcul fara cochilie sau Limax este daunator pentru culturi si se intalneste de obicei in regiunile umede ale tarii. Are corpul alungit, de culoare alb-galbuie pana la brun-roscat, iar pe spate prezinta un desen reticular. Corpul este acoperit cu un mucus laptos. Are doua perechi de tentacule, ceva mai inchise la culoare.

Apar 2-3 generatii pe an, ajungand la maturitate in 2-3 luni. Limax este o specie hermafrodita si depune in pamant 20-30 de oua (pana la 600). In luna mai eclozeaza si se vor hrani cu partile subterane ale plantelor, chiar vor iesi din sol pentru a consuma si partile aeriene ale plantei.

Este intalnit in paduri, livezi, gradini de legume, rasadnite cu legume, preferand locurile umede. Ataca totul, orice: mărar, pastarnac,căpsuni, tomate,ardei, fasole, castraveți, dovleci, pepeni, cartofi, pătrunjel, iarba,salata, porumb, fructe.

limax limax limax

 Combatere chimica

Pe cale chimică limax poate fi combatut  cu Optimol care actioneaza cu otravire prin ingestie, anesteziere si imobilizare, deshidratare prin secretie in exces de mucus. Optimol se descompune in final in dioxid de carbon si apa, nefiind poluant pentru mediul inconjurator,are o perioada lunga de actiune, nu are restrictii privind intervalul de pauza pana la recoltare, nu afecteaza fauna utila si contine un repelent pentru pasari.

Capcane cu bere

Melcii pot fi momiti cu capcane ce contin cantitati mici de bere, care sa fie amplasate tot in locuri strategice, sunt atrasi de aroma maltului si a hameiului  si cad in aceste capcane cu bere, unde se ineaca. Capcanele trebuie zilnic golite si umplute la loc.

 

limax_capcana_cu_bere

 

Sulfatul de fier

Sulfatul de fier ii ucide prin contact. Se amestecă doua lingurite de sulfat de fier cu doua litri de apa si se pulverizeza pe plante. Pot fi nimiciti, local, in spatii mici, mecanic, ori prin aplicarea cenusi de lemn si funingine , sau cu  sare, ori sunt mancati de o specie de rate.Un efect similar il are varul hidratat care ucide melcii rapid in special pe vreme uscata pe plante.

Ceai de pir

Din pir tarator se poate face un ceai care distruge melci, prin macerarea in apa calda timp de 24 de ore. Solutia obtinuta se pulverizeaza pe pamant in jurul plantelor, nu se da pe plante .

Plante folositoare

Melci ocolesc plantele de ghimbir, usturoi, arpagic, cicoare, andiva, varză rosie, mentă, salvie, floarea-soarelui, chimen, asmatui, condurasi si altele. Intercalate intre plantele vulnerabile, tin melcii la distanta.

Feli de castravete

Taiati cateva  feli de castravete puneti  intr-o farfurie de tabla din aluminiu acestea  emana un miros neplacut pentru melcii care vor parăsi zona din apropiere. In jurul culturii se adună mii, zeci de mii, care invadează cultura în fiecare seară și după fiecare ploaie, facand să dispara orice fir de planta, daca omul nu este prezent permanent langă cultura.

Fasii de plastic megru

Fasii de plastic negru, se fixeaza pe suprafata solului cu ajutorul unor tarusi subtiri fasii late de plastic negru se poate folosi chiar saci menajeri . In zilele insorite de vara, plasticul se incinge atat de tare incat daca un limax imprudent trece peste aceste fasii va ramane pe ele, ars

Plantele care tin la distanta mustele si tantarii

 

Plantele care tin la distanta mustele si tantarii sunt variantele naturale, bio ale produselor chimice ce distrug aceste insecte.

Mustele si tantarii sunt insecte enervante si suparatoare. Solutia optima este indepartarea lor prin metode bio, neagresive si la fel de eficiente ca si chimicalele din pastile sau aerosoli.

In continuare va vom prezenta cele mai eficiente plante care tin la distanta mustele si tantarii.

Iarba matelor

Menta, aromata si plina de prospetime

Planta cunoscuta si sub numele de menta matei, induce o stare de bine pisicilor, greu de explicat de oamenii de stiinta. Nepeta Cataria functioneaza de minune ca insectifug. S-a demonstrat ca este de 10 ori mai eficienta impotriva tantarilor decat solutiile chimice cu acelasi rol.

Cimbrul lamaios sau cimbrul lamaita indeparteaza tantarii in proportie de 62%. Procentul fiind rezultatul unor studii realizate de specialistii de la Universitatea din Ontario care au folosit planta pentru a crea produse de tip repelent organic.

cimbrul-lamaios (1)cimbru

Lavanda este renumita pentru capacitatea de a tine la distanta mustele si tantarii. Planta frumoasa si decorativa perfecta pentru jardiniere, ghivece pe terase sau pentru gradini de mici si mari dimensiuni. Lavanda este recunoscuta pentru faptul ca tine la distanta pe langa muste si tantari si alte insecte daunatoare si enervante.

adelaparvu.com-despre-lavanda-in-gradina-lavanda-la-ghiveci-text-Carli-Marian-Foto-Glenna-Partridge-Garden-Design

Busuiocul este esential pe orice terasa. Pe langa proprietatile terapeutice si gastronomice acesta este un inamic de temut pentru muste si tantari.

652x450_136905-cum-sa-cultivi-busuioc-gigantic-in-gradina-ta-tu-ai-mai-auzit-de-el

Lemnul dulce este o planta decorativa, cu proprietati deosebite care tine la distanta mustele si tantarii. Lemnul dulce poate ajunge la un metru si jumatate inaltime si este recomandat sa se planteze langa limita gradinii pentru a forma o bariera de protectie impotriva tantarilor, mustelor si altor insecte.

lemn-dulcelemn-dulce1

Galbenelele sunt plante cu proprietati medicinale. Acestea mentin curtea curata si tin la distanta daunatorii si insectele enervante.

flori-de-gradina-Galbenelele-Calendula-officinalis-09

Rozmarinul este o planta aromata care tine la distanta mustele.Tine crengute de rozmarin in casa si vei scapa de muste. Schimba crengutele la cateva zile o data pentru ca efectul anti-muste sa persiste. Foarte eficient in combaterea mustelor este si uleiul natural de rozmarin. Cateva picaturi puse in apa si pulverizate in casa vor tine cel putin 24 de ore mustele afara.

rozmarinimg_0857

Usturoi. Frunzele de usturoi verde, usturoiul plantat in gradina va tine departe mai ales tantarii care urasc mirosul de usturoi. De asemenea, o buna alternativa este sa mananci usturoi!

rozmarin

Plantele sunt o alternativa eficienta impotriva atacului de muste si tantari. De asemenea, toate alimentele bogate in vitamina B au ca efect indepartarea mustelor si tantarilor

Bolile tomatelor, ardeilor si vinetelor

Boli si daunatori la culturile de ardei, tomate si vineteConditiile climatice din ultima perioada au favorizat aparitia si evolutia unor boli la culturile de tomate, ardei si vinete: Mana (Phytophtora infestans), Patarea alba (Septoria lycopersici), Patarea cafenie (Cladosporium fulvum), Patarea bruna a frunzelor (Alternaria porii), Alternarioza (Alternaria solanii), Fainarea (Leveillula taurica) si Putregaiul negru a fructelor (Alternaria capsici annuui). Pentru combaterea acestor agenti de daunare recomandam folosirea urmatoarelor produse de protectia plantelor:

 

  • Fungicide de contact:
      • MERPAN 50 WP (0,2%)  sau
      • POLYRAM DF (0,2%)  sau
      • BRAVO 500 SC (0,2%)  sau
      • ANTRACOL 70 WP (0,2%)
  • Fungicide sistemice:
      • PERGADO MZ (0,2-0,25%) – protejeaza excelent de fructele impotriva manei datorita penetrarii in stratul de ceara si patrunderii in interiorul frunzelor
      • RIDOMIL GOLD MZ 68 WG (0,25%) – are actiune sistemica ascendenta si de contact protejand planta atat din interior si exterior, cat si noile cresteri
      • CABRIO TOP (1,5-2,0 Kg/Ha) – se distribuie sistemic local in frunza migrand pe partea opusa a frunzei
  • Pentru combaterea fainarii la ardei recomandam:
      • THIVIT JET (4 Kg/Ha) (s.a.-sulf-80%)
      • TOPAS (0,035%) (s.apenconazol-100 g/l)
      • ORTIVA TOP (0,075%) (s.a-azoxistrobin-80 g/l+clorotalonil-400g/l)
  • Pentru combatera daunatorilor cum ar fi: musculita alba de sera, paduchele solanaceelor, paduchele verde, tripsi, etc. recomandam:
      • NUPRID 200 SC (0,04%)
      • ACTARA 25 WG (0,02%)
      • CONFIDOR ENERGY (0,08%-0,13%)

Recomandari importante: Se vor utiliza numai produse care se regasesc in baza de date PEST-EXPERT. Tratamentele fitosanitare se vor executa la momentul optim respectandu-se dozele sau concentratiile recomandate. Se vor respecta cu strictete normele de protectia muncii, de paza si securitate impotriva incendiilor, de protectie a mediului, albinelor (Conf.Leg.383/2013).

Insecticid si fertilizant in aceeasi granula: Premiera de la Summit Agro Romania

Trika Expert - Insecticid si fertilizant in aceeasi granula pentru porumb floarea-soarelui cartof legume tomate vinete ardei bostanoase morcovi si pepiniere de pomiFermierii care au probleme cu daunatorii de sol cum ar fi buha semanaturilor (Agrotis spp.), viermele sarma (Agriotes spp.), viermele vestic al tulpinilor de porumb (Diabrotica spp.) si larvele carabusului de mai (Melolontha spp.) au acum la dispozitie un produs ce protejeaza planta de atacul daunatorilor si in acelasi timp o ajuta sa depaseasca rapid perioada de vulnerabilitate. Insecticid cu aplicare la sol, Trika Expert, disponibil acum si in Romania, este primul produs bazat pe o tehnologie inovatoare de tip GPlus, continand molecula de insecticid pe suport de elemente nutritive cu efect starter.
Trika Expert este omologat in Romania si poate fi folosit pentru combaterea daunatorilor din sol la un numar de peste 40 de culturi de camp si culturi speciale. Spre exemplificare mentionam cateva culturi cu importanta economica, cum ar fi: porumb, floarea-soarelui, cartof, legume semanate direct, tomate transplantate, vinete, ardei, bostanoase, morcovi si pepiniere de pomi. Doza de aplicare este de 15 kg/ha, cu aplicare localizata, pe rand.

Lansarea oficiala a produsului Trika Expert a avut loc pe data de 5 iulie 2016, la Simpozionul National „Ziua verde a cartofului”, eveniment organizat in judetul Neamt de catre INCDCSZ Brasov, Federatia Nationala a Cartofului si Asociatia cultivatorilor de cartof „Matei Berindei”– Moldova. Alegerea momentului de lansare este foarte importanta. Spre exemplu, la cultura cartofului, viermele sarma, unul dintre daunatorii combatuti de noul produs, poate genera pagube din punct de vedere calitativ productiei, conducand la o pierdere a acesteia de 15-20%.

Substanta activa este Lambda cihalotrin (4 g s.a./Kg produs formulat), molecula de sinteza din grupa piretroizilor, cu actiune de contact, ingestie si efect repelent. Toate aceste proprietati dau produsului o putere de combatere ridicata si un efect remanent de lunga durata. Suportul pentru insecticid este o combinatie de elemente nutritive cu efect starter ce contine azot (7%) si fosfor (35%), usor accesibile plantutelor. Forma de conditionare a produsului Trika Expert, de tip microganule, inglobeaza cu succes molecula de insecticid si elementele nutritive mentionate.

Formularea de tip GPlus, asigura o descompunere prelungita. Granulele sunt uniforme, mici, de 0,5-0,6 mm in diamentru, fapt ce asigura o repartizare uniforma si o eliberare eficienta a substantelor active. In secundar, Trika Expert are un foarte bun rol de starter pentru plantutele nou formate, favorizand o mai buna dezvoltare a sistemului radicular.

Insecticidul Trika Expert, in contact cu apa din sol, formeaza un halou de protectie in jurul semintei si al tinerei plante, cu efect repelent. Studiile efectuate in conditii de cultura, in unele tari din Europa, demonstreaza ca produsul are o activitate indelungata in sol, de 30-45 de zile, si o eficacitate ridicata, folosind doza de aplicare omologata.

Ajutata de efectul de starter al produsului, planta are ragaz sa se dezvolte, depasind fazele critice in care atacul daunatorilor ar afecta-o grav. Acesta este un atu al lui Trika Expert comparativ cu alte produse. In cazul combaterii daunatorilor de sol prin metodele clasice de tratament samanta, insecta trebuie sa se hraneasca cu planta rezultata din samanta tratata, pentru a fi combatuta. Planta este afectata, fapt ce inseamna deja o paguba.

„Prin folosirea produsului Trika Expert, riscul ca sistemul radicular al plantei de cultura sa fie afectat este mult mai mic”, explica Margarint Nita-Dragomir, director tehnic al Summit Agro Romania, iar Nicolae Raducanu, manager de produs – fertilizanti in cadrul aceleiasi companii adauga: „Folosind un astfel de produs, eficienta economica a activitatii de protectie a plantelor este mult mai mare, fermierul platind mai putin decat daca ar utiliza doua produse achizitionate separat”.

La culturile de camp, produsul se aplica localizat odata cu semanatul, folosind aceleasi instalatii pentru aplicarea fertilizantilor. In ultima perioada, fermierii din Romania au inceput sa foloseasca din ce in ce mai mult ingrasamintele microgranulate. Prin urmare sunt deja dotati cu aceste instalatii de aplicare, montate pe semanatorile folosite.

„In intalnirile pe care le-am avut cu fermierii si am vorbit despre acest produs, am observat deschidere si interes din partea acestora, fiind foarte bine primit. Consider ca este un produs foarte bun pentru combaterea daunatorilor de sol din culturile de pepeni, cartofi sau legume. De asemenea, in bazinele legumicole, produsul Trika Expert poate fi aplicat inainte de plantare”, mai spune Nicolae Raducanu.

Teste de eficacitate realizate in Italia, in 2012-2013, au aratat o diferenta de aproape 25% la cultura de porumb, 12-15% la cartof si 15-20% la cultura de tomate, fata de lotul martor.

In Romania, in acest an se poate vedea efectul produslui la cultura de porumb, la SC Agroprovens SRL Baraganul si la cultura de cartof in zona Fagaras, unde s-au realizat loturi demonstrative cu acest produs, aplicandu-se diferite scheme de tratament recomandate de Summit Agro Romania.

Combaterea manei la solanaceae (tomate, ardei, vinete) si curcubitaceae (castraveti, pepeni)

combaterea manei la tomate ardei vinete castraveti pepeniTratamentul pentru combaterea manei la solanaceae (tomate, ardei, vinete) si curcubitaceae (castraveti, pepeni). Se mai combat: patari, alternarioze, fuzarioze, acarieni, fainare.

 

Efectuati tratamentul folosind unul din amestecurile:

    • BOUILLE BORDELAISE WDG (0,75%)  +  APOLLO 50 SC (0,04%)   sau
    • ORTIVA 250 SC (0,075%)  +  FLORAMITE 240 SC (0,5 l/ha)   sau
    • BRAVO 500 SC (0,2%)  +  SANMITE 20 WP (0,07%)   sau
    • MELODY COMPACT 49 WG (0,2%)  +  VERTIMEC 1,8 % EC (0,1%)   sau
    • MANOXIN C 50 PU (0,4%)  +  ORTUS 5 SC (0,1%).

 

Perioada optima pentru efectuarea tratamentului: imediat.

Tratamentul se repeta la 7 – 12 zile si dupa ploi, utilizandu-se un alt amestec, din cele mai sus mentionate. La prepararea solutiei se vor respecta toate instructiunile de folosire, de pe eticheta produsului.

Conform normelor Uniunii Europene privind ecoconditionalitatea, toate informatiile privind utilizarea produselor de protectie a plantelor de catre utilizatorii profesionisti vor fi completate la zi in Registrul de evidenta a tratamentelor si pastrate cel putin 3 ani. Dupa golire, ambalajele din material plastic se vor clati obligatoriu, de 3 ori, solutia rezultata golindu-se in rezervorul masinii de tratat. Ambalajele se depoziteaza in magazii si se returneaza distribuitorului. Se vor respecta normele de tehnica securitatii muncii, protectia albinelor, animalelor si a mediului inconjurator.

Cultura de ardei

 

Dintre speciile legumicole cultivate in tara noastra, ardeiul ocupa un loc important, avand numeroase intrebuintari.

.

 

Fructele de ardei se pot consuma in stare proaspata, ca atare, ceea ce prezinta mare importanta deoarece vitaminele sunt utilizate integral de catre organismul uman. Fructele de ardei se folosesc la prepararea unei game foarte largi de mancaruri, se preteaza pentru a fi prelucrate in industria conservelor sau pentru boiaua de ardei.

Unele specii si varietati de ardei au o deosebita valoare decorativa si pot fi cultivate in ghiveci, in casa. Datorita numeroaselor varietati, ardeiul prezinta importanta deosebita pentru imbunatatirea consumului de legume si asigurarea unei nutritii corespunzatoare. Valoarea economica ridicata a ardeiului rezulta si din faptul ca asigura venituri mari pentru cultivatori prin valorificarea pe piata interna si externa.

Exigente ecologice

Ardeiul este o planta pretentioasa fata de factorii de vegetatie.

Temperatura minima de germinare a semintelor este de 14 – 150 C, iar cea optima de 25 – 280 C. La temperatura minima, germinarea are loc dupa 18 – 20 zile si chiar mai mult, iar la cea optima in 9 – 11 zile.

Productia cea mai mare se obtine atunci cand in sol se mentine o umiditate de 65% din capacitatea de camp pentru apa a solului.

Temperatura apei de udare este foarte importanta, mai ales la cultura in sere, unde productia cea mai mare s-a obtinut atunci cand apa de udare a avut temperatura de 25 – 27 grade C.

Asigurarea hranei este importanta pentru obtinerea de productii ridicate de ardei. Pentru o tona de fructe ardeiul consuma 5,3 kg N, 1,4 kg P2O5 si 7,0 kg K2O. Consumul de substante nutritive depinde de natura solului, faza de vegetatie, soiul cultivat si sistemul de cultura practicat. Reactioneaza foarte bine la fertilizarea cu ingrasaminte organice, aplicate atat la ingrasaarea de baza, cat si in cursul perioadei de vegetatie. Necesita o buna aprovizionare a solului cu potasiu, deoarece acesta influenteaza pozitiv calitatea recoltei.

Continutul plantelor in azot, fosfor si potasiu este diferit. Azotul se gaseste cel mai mult in frunze, mai putin in tulpina.

Soiurile cele mai potrivite pentru ardei sunt cele mai usoare, nisipo-lutoase, aluviale, cu reactie neutra sau usor acida (pH=6,8).

Ardeiul are pretentii foarte ridicate fata de aer, in mod deosebit in sere, in perioada fructificarii, cand plantele cer aer proaspat. Este sensibil la curentii reci de aer.

In vederea asigurarii unei bune esalonari a productiei, ardeiul se cultiva in camp, in solarii si in sere.

Tehnologia culturii de ardei in camp

Foarte bune premergatoare sunt: lucerna, trifoiul, mazarea, fasolea, dar se poate cultiva si dupa radacinoase, bulboase si bostanoase. Inaintea ardeiului primavara, se pot face culturi anticipate de salata, spanac, ridichi de luna, ceapa verde etc.

Ardeiul se cultiva prin producerea prealabila a rasadurilor. Rasadurile se obtin in spatii incalzite (sere, rasadnite). Pentru producerea rasadurilor necesare plantarii unui hectar se folosesc 400 gr samanta, iar pentru semanat direct se folosesc 1,2 – 1,5 kg samanta. In cazul in care samanta nu este tratata, cu 2 – 3 zile inainte de semanat se trateaza cu TMTD 3g/1 kg samanta, sau alte produse pe baza de Thiram sau Captan pentru a preveni caderea rasadurilor.

Varsta rasadurilor este de 60 – 65 zile. La ardeiul gras, lung si gogosar cele mai bune rezultate s-au obtinut cu un rasad cu varsta de 65 zile.

Cu cateva zile inainte de plantare rasadurile se calesc printr-o aerisire mai puternica ziua si noaptea, iar cu cateva ore inainte de scoaterea rasadului se uda abundent.

Plantarea se incepe cand in sol se realizeaza temperaturi de 15 grade C. Data calendaristică se stabileste in functie de conditiile climatice concrete ale anului respectiv.

Sunt mai multe scheme de plantare. Pe stratul inaltat se planteaza doua randuri la 70 cm. Intre plante pe rand distantele difera cu varietatea: la ardeiul gras se lasa pe rand 15 – 20 cm, realizand o densitate de 65 – 88.000 pl/ha; la ardeiul gogosar distantele pe rand sunt de 20 – 25 cm, densitatea fiind cuprinsa intre 54.000 si 65.000 pl/ha; la ardeiul lung distanta pe rand este de 15 cm, realizand o densitate de 88.000 pl/ha; la ardeiul iute distanta pe rand este de 10 cm.

Lucrarile de ingrijire urmaresc realizarea unei culturi incheiate si crearea conditiilor pentru cresterea viguroasa a plantelor. La 4 – 5 zile de la plantare se face completarea golurilor, se aplica 3 – 4 prasile mecanice intre randuri si 2 prasile manuale pe rand. Cu ocazia prasilelor mecanice se poate face si un usor musuroit.

Udarea se face dupa plantare pentru asigurarea prinderii. Dupa aceea nu se mai uda circa 2 saptamani pentru a favoriza o inradacinare mai profunda. Apoi, pana la fructificare se uda la interval de 7 – 10 zile cu norme de 250 – 300 mc/ha. In timpul aparitiei masive a fructelor, cand plantele de ardei au cea mai mare nevoie de apa, udarile se fac mai des, la intervale de 5 – 6 zile cu norme de 300 – 350 mc/ha, astfel ca umiditatea in sol sa fie in mod constant de 80 – 85% din capacitatea de camp. Se eviaă pe cat posibil udarea in timpul infloririi masive.

Pe suprafetele mici se poate face copilitul si carnirea plantelor, in scopul obtinerii unor fructe mai mari, mai timpurii pe de o parte, sau pentru a asigura ajungerea la maturitatea de consum a unui numar mai mare de fructe pana la venirea brumelor de toamna, pe de alta parte.

Recoltarea la ardeiul gras se face la maturitatea tehnica, la ardeiul iute si lung atat la maturitatea tehnica, cat si la cea fiziologica, iar la ardeiul gogosar si de boia numai la maturitatea fiziologica.

La ardeiul gras recoltarea poate incepe in prima decada a lunii iulie si continua pana in prima decada a lunii octombrie. La ardeiul lung si gogosar recoltarea incepe in a doua decada a lunii august si se continua pana la caderea brumelor.

Recoltarea se face manual, preferabil prin taierea pedunculului, se conditioneaza, se ambaleaza si se transporta cat mai repede la unitatile de desfacere.

Productiile medii care se obtin sunt de 20 – 60 t/ha la ardeiul gras, gogosar si lung si de 8 – 12 t/ha la ardeiul iute si ardeiul de boia.

Cultura prin semanat direct prezinta o serie de avantaje: se face economie de forta de munca cu producerea rasadului si plantarea, radacinile patrund mai adanc, plantele folosesc mai bine apa si elementele nutritive, cheltuielile sunt mai mici, posibilitatile de mecanizare sunt mai mari, densitatea poate fi mult mai mare. Ca dezavantaje, mentionam obtinerea unor recolte mai tarzii si mai reduse, ca si limitarea arealului de cultura.

Alegerea hibridului/soiului este esentiala. Se prefera hibrizii timpurii si cu dezvoltare rapida, care formeaza mai multe fructe in acelasi timp.

Amplasarea culturii se face pe terenuri cu textura nisipo-lutoasa, care sa nu formeze crusta. Inainte de semanat este necesara tavalugirea terenului.

Semanatul se face cand in sol temperatura se mentine la 13 – 14 grade C, adica in jurul datei de 10 mai in sudul tarii. Sunt necesare 1,2 – 1,5 kg samanta la hectar.

Cultura ardeiului in sere

Obisnuit in sere se cultiva ardeiul gras si ardeiul iute. Acest sistem de cultura asigura productiile cele mai timpurii si valorificarea la preturi ridicate.

Rasadurile se produc in sere inmultitor dupa tehnologia specifica. La plantare rasadurile trebuie sa aiba bobocii florali bine formati, acest lucru realizandu-se intr-un timp variabil, in functie de intensitatea luminii din perioada de producere.

Serele si terenul se pregatesc ca la cultura tomatelor. Deoarece ardeiul necesita in sol o temperatura mai ridicata, cand nu se dispune de incalzirea tehnica a solului, se recomanda amenajarea de straturi incalzite biologic. Se foloseste gunoi de grajd sau compost forestier, amenajandu-se trei biloane de-a lungul traveei, late la baza de 30-35 cm, la partea superioara de 20-25 cm si inalte de 15-20 cm. Compostul forestier, in cantitate de 200 t/ha, are un aport termic biologic, permitand mentinerea in substrat a unei temperaturi de 180 C.

Pe travee se planteaza 4 randuri la distanta de 80 cm, iar pe rand la 52 cm, pentru a realiza o densitate de 24.000 pl/ha. Cand se amenajeaza biloane, se planteaza 3 randuri pe travee, la distanta de 100 cm, iar pe rand 39 cm, realizand aceeasi densitate. Aerisirea serei se limiteaza in perioada noiembrie-februarie la deschiderea ferestrelor periodic, in timpul zilei, iar uneori chiar si noaptea, astfel ca sa se produca o improspatare a atmosferei prin schimbul cu mediul exterior, dar numai cand climatul permite.

Cultura ardeiului in solarii

In solarii, in mod obisnuit se cultiva ardeiul gras, dar se pot obtine rezultate economice bune si din cultura ardeiului lung si iute.

Pregatirea solului si a solariilor se face ca la tomate. Rasadurile se produc in spatii incalzite. Se folosesc 400 g seminte pentru producerea rasadurilor necesare plantarii unui hectar. La plantare rasadurile vor avea 60 zile.

Plantarea rasadurilor se face atunci cand temperatura solului se mentine pe adancimea de 10 cm, la nivelul de 14 – 150 C, calendaristic intre 1 si 10 aprilie.

Lucrarile de ingrijire in solarii sunt mai complexe decat in camp. Dupa plantare, se uda local la fiecare planta, cu 0,5 – 1 l apa, pentru a nu raci solul. In timpul vegetatie, numarul udarilor atinge 18 – 20. Se face completarea golurilor si se mentine solul afanat prin 4–5 prasile. Se poate face mulcirea cu paie sau cu folie de polietilena.

Imediat dupa plantare solarul se tine inchis pentru acumulare de caldura. Aerisirea se face numai intre orele 10 si 16. Cand temperatura depaseste 27 grade C, se intervine prin aerisiri.

Recoltarea incepe in prima decada a lunii iunie si se poate prelungi pana in prima decada a lunii octombrie. Se obtin 35-60 t/ha, din care aproximativ jumatate pana la 20 iulie, valorificandu-se la preturi ridicate.

 

 

 

 

 

 

 

Soiul de ardei – RED

 

Soi de ardei creat in China

 

Soiul de ardei – RED

  • Fructele au o buna prindere,

  • Planta are ramurile deschise,

  • Cultura are o perioada medie de vegetatie pentru a ajunge la maturitate;

  • Plantele au o vigoare moderata;

  • Este rezistent la boli, la temperaturile si la umiditatea ridicata;

  • Este potrivit a se cultiva vara in camp, si in culturi protejate (toamna tarziu si primavara devreme)

  • Greutatea medie a fructelor este in jur de 200 grame iar marimea de 10-11 cm.

  • Fructele au o culoare rosu aprins, atunci cand cultura e inca in verde.

Acest soi este creatia Societatii agricole Beijing Beinong Luheng Sci-Tech Development Co, Ltd. Firma fondata in 1993, si-a dezvoltat 12 filiale cu accent pe dezvoltare, productie si comercializare a produselor agrochimice, a medicamentelor de uz veterinar si a semintelor de legume.

Printre cele 12 filiale, exista 2 companii de seminte de legume, specializata in 19 directii, care au creat mai mult de 200 de soiuri, in special de tomate, ardei iute, ardei dulce, castraveti, varza chinezeasca, conopida, vinete, pepene verde si pepene galben in cele 2 centre de cercetare si cele 3 baze de productie de seminte.

CREOLA – soi nou de gogosar

Soi nou omologat in anul 2004, destinat pentru cultivare in sistem ecologic.

 

 

Asezarea fructelor este individuala in pozitie pendulara de forma rotund – turtita cu suprafata neteda, usor costat.

Culoarea fructelor la maturitatea tehnologica – verde inchis, iar la maturitatea fiziologica – rosu intens – stralucitor.

Grosimea pericarpului este de 12 mm, iar greutatea medie a fructelor de 180 g.

IMPACT: soi pentru consum in stare proaspata si conservata; contribuie la diversificarea hranei populatiei.; este tolerant la atacul patogenilor si contribuie la cresterea biodiversitatii speciilor cultivate.

POTENTIALI BENEFICIARI Cultivatori de plante legumicole si firme care comercializeaza seminte de legume.

EXECUTANT Statiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultura Bacau

 

PERSOANA DE CONTACT

AMBARUS Silvica,

str. Calea Barladului nr. 220,

Bacau,

tel.: +40234 544963,

fax.: +40234 517370,

E-mail: sclbac@artelecom.net,

 

Soiuri de ardei si gogosar Vidra

 

  • Soiuri de ardei OPAL,  BARSAN;
  • Soiul de gogosar ASTEROID.Soiul de ardei OPAL

Soi creat la ICDLF Vidra – semitimpuriu (perioada de vegetatie de la rasarit la aparitia primelor fructe: 110-115 zile), cu fructul mare, de 110–130 g, piramidal trunchiat, cu 3-4 lobi si cavitatea pistilara superficiala.

Pericarpul este gros de 6–7 mm, de culoare verde deschis la maturitatea de consum si rosu la maturitatea fiziologica.

Soiul se remarca prin aspectul comercial deosebit si abundenta fructificarii.

Are toleranta ridicata la Verticillium dahliae (verticilioza).

Productia medie este de 42-44 t/ha.

 

Soiul de ardei BARSAN

Soi creat la ICDLF Vidra – semitimpuriu (perioada de vegetatie de la rasarit la aparitia primelor fructe: 109-112 zile), cu fructe conice, mijlocii ca marime, cu greutatea cuprinsa între 95 si 120g, colorate în verde galbui la maturitatea de consum si rosu la maturitatea fiziologica.

Prezinta toleranta ridicata la Verticillium dahliae.

Se recomanda pentru consum în stare proaspata si industrializare.

Productia medie este 45-48 t/ha.

Poate fi cultivat în câmp si în solarii.

 

Soiul de gogosar ASTEROID

Soi creat la ICDLF Vidra – semitimpuriu, cu o perioada de vegetatie de la rasarit la aparitia primelor fructe de 134-144 zile.

Culoarea fructului înaintea maturitatii este verde închis, iar la maturitatea tehnologica este rosu închis si lucios.

Portul fructului este pendul, forma sectiunii longitudinale este aplatizata iar forma sectiunii transversale (la nivelul placentei) este circulara.

Numarul de loji seminale este de 3-4.

Maturarea tehnica a fructelor este concentrata (3–4 recoltari).

Desprinderea fructelor de pe planta este mijlocie iar gustul este dulce.

Are toleranta ridicata la Alternaria capsici si Verticillium dahliae si rezistenta la VMT.

Capacitatea de productie medie este de 43-45 t/ha.

Soiuri si hibrizi de ardei si gogosar

 

Hibrizi de ardei gras – producator Enza Zaden (Olanda)

Soiuri de gogosari – producator ICDLF Vidra (Romania)

 

Hibrizii de ardei gras – producator Enza Zaden (Olanda)

 

Bianca F1

Maturitate: este un hibrid foarte timpuriu

Vigoarea plantelor: este viguros, compact

Marimea fructelor: fructe mari de 150-200 grame/buc, cu 3-4 lobi.

Observatii: are capacitate buna de fructificare; culoarea alb galbuie; potential mare de productie

Rezistenta: este rezistent la mozaicul tutunului rasa 0

Recomandat: pentru sere, solar si camp pentru o desime de 4 plante la metru patrat.

 

Maratos F1

Maturitate: este un hibrid timpuriu.

Vigoarea plantelor: portul este viguros.

Marimea fructelor: fructe mari uniforme de un rosu intens la maturitate, de 150-200 grama/buc.

Observatii: capacitate buna de fructificare.

Rezistenta: rezistent la mozaicul tutunului rasa 0,1, 2.

Recomandat: pentru culturi de solar, sere si camp

 

Diego F1

Maturitate: este foarte timpuriu.

Vigoarea plantelor: este viguros, compact.

Marimea fructelor: fructe mari de culoare galbena la maturitate.

Observatii: este foarte productiv.

Rezistenta: la xanthomonas rasele 1,2, 3

Recomandat: pentru culturi in sera si solarii.

 

Polara F1

Maturitate: foarte timpiriu

Vigoarea plantelor: viguroase, deschise.

Marimea fructelor: fructe mari de16 cm lungime si de 100grame/buc.

Observatii: fructe placute la gust, de culoare alba si care devin rosu aprins la maturitate. Este foarte productiv.

Recomandat: pentru toate tipurile de cultura.

 

Soiuri de gogosari – producator ICDLF Vidra (Romania)

 

Cornel

Maturitate: semitimpuriu, cu o perioada de vegetatie de 145 de zile.

Marimea fructelor: fructul este mare 150-250 grame/buc. Culoarea la maturitate este rosu intens. Fructul are forma rotund turtita cu 3-4 lobi.

Observatii: rezistenta la Mozaiculu tutunului si tolerant la Verticilium dahliae si la Alternaria capsici.

Recomandat: soiul are potential de productie de 50-55 tone/ha. Este destinat consumului in stare proaspata si industrial

 

Meteorit

Maturitate: semitimpuriu, cu o perioada de vegetatie de 139 de zile.

Marimea fructelor: fructul este de culoare verde inchis. Culoarea la maturitate este rosu inchis, lucios. Fructul are 3-4 loji seminale.

Observatii: rezistenta la Mozaiculu tutunului si toleranta ridicata la Verticilium dahliae si la Alternaria capsici.

Recomandat: soiul a realizat o productie medie de 39 tone/ha (intre 34-50 tone/ha).

Maturitatea tehnica a fructelor este concentrata (3-4 recoltari)

 

Andreea

Maturitate: semitimpuriu, cu o perioada de vegetatie de 147 de zile.

Marimea fructelor: fructul este de culoare verde cu lungime mica si diametrul mare. Culoarea la maturitate este rosu inchis, lucios. Fructul este cu 3-4 loji.

Observatii: rezistenta mijlocie la Mozaiculu tutunului si tolerant la Verticilium dahliae si la Alternaria capsici.

Recomandat: soiul a realizat o productie medie de 39 tone/ha.

Hibrizii de ardei gras ENZA ZADEN

Hibrizii de ardei gras, Enza Zaden, sunt de culoare rosie, galbena, verde inchis si rosu – violaceu.

 

Hibrizii de ardei gras de culoare rosie

Maratos F1 Un ardei gras timpuriu cu port viguros, recomandat pentru cultura in sera, solar si camp deschis. Potential de productie ridicat. Capacitate buna de fructificare, chiar in conditiile unor temperaturi ridicate. Fructele sunt mari, uniforme, de culoare rosu intens la maturitatea de recoltare. Greutatea medie a fructului 150-200 g.

Triple 4 Un ardei gras semitimpuriu, recomandat pentru cultura in sera, solar si camp deschis. Fructele sunt mari, cu diametrul de 90 mm. Este un hibrid viguros, si cu o foarte buna adaptabilitate. Fructele sun uniformae de culoare rosie.

Olympus Un ardei gras semitimpuriu. Fructele sunt foarte mari, avand diametrul de 100 mm. Este un hibrid viguros, cu fructe de culoarea rosie. Planta este puternica si fructifica constant.

Orion EZ Un ardei gras semitimpuriu. Fructele sunt mari si de culoare rosie. Plantele sunt viguroase si leaga foarte bine in conditii de temperatura ridicata.

Spirit F1 Hibrid cu vigoare medie, foarte timpuriu ce produce un numar mare de fructe, rosii la maturitatea de recoltare, de o calitate exceptionala; au 75-80 mm in diametru, cu pulpa groasa. Este un hibrid destinat culturii prelungite in sera, usor de cultivat.


Hibrizii de ardei gras de culoare galbena

Fiësta F1 Este un hibrid standard pentru ardeiul gras de sera. Are o productie ridicata si timpurie. Fructele se coloreaza repede de la verde la un galben atractiv si au o capacitate foarte buna de păstrare. Varietate deosebit de productiva.

Magno Este un hibrid timpuriu cultivat in sere si in solarii. Fructele sunt mari si cu calitati deosebite. Plantele au o vigoare medie.

Bianca F1 Un ardei gras cultivat cu succes in Romania pe scara larga, in sere, solarii si camp. Foarte timpuriu, cu capacitate buna de fructificare, fructe mari, cu 3-4 lobi de culoare alb-galbuie. Greutatea medie a fructului 150-200 g. Are putere mare de crestere, internodii scurte si sistem radicular puternic dand un echilibru bun intre crestere si fructificare. La culturile protejate, 40% din productia totala se obtine la primele recoltari. Potential ridicat de productie. Reactioneaza foarte bine la tehnologia aplicata corect.

Vedrana F1 | nou Hibrid nou de tip Bianca, mai viguros, cu productii mai mari si mai timpurii. Fructele sunt mari (85 mm diametru), 3-4 lobi, cu peretii grosi, de culoare alb-galbuie usor verzuie. Recomandat pentru cultura in spatii neincalzite si in camp.

Planika F1 Un hibrid foarte timpuriu. Planta este compacta, cu internodii scurte. Fructele sunt mari (80 mm), grele datorita peretilor grosi, si au 4 muchii. Culoarea este galbena, dar in conditii de luminozitate scazuta devin usor verzui, iar la maturitate fructele sunt rosii. Este recomandat pentru cultura in sere neincalzite, solarii si camp.

Hibrid de ardei gras de culoare verde inchis

Lozorno n Este un hibrid semitimpuriu care se cultiva in spatiile protejate incalzite si neincalzite. Fructele, mari de 80-85 mm in diametru, sunt de o culoare verde inchis. Plantele sunt viguroase. Este un hibrid foarte productiv.

Hibrizd de ardei gras de culoare rosie – violaceu

Mavras Este un hibrid semitimpuriu de vigoare verde. Fructele sunt mari, au 80-85 mm in diametru si sunt de un rosu violaceu atractiv.

 

www.semplant.ro

Putregaiul apical – dezechilibrul hidric

 


MOTTO: Ranind pamantul singur te ranesti; numele lui e sfant ca numele de mama”.

Putregaiul apical este datorat unui dezechilibru hidric dupa o perioada cand alimentarea cu apa a fost normala. Fenomenul este mai frecvent si prin aceasta mai daunator la ardei ca la tomate. Se considera ca se manifesta mai puternic la soiurile albe cu fructele in sus.

 

 

 

Simptomul caracteristic: inmuierea varfului, colorarea in verde- cenusiu , apoi albicios, cu aspect hidratat. Tesuturile se strang si pata apare depresionara. La suprafata tesuturilor afectate se instaleaza ciuperci saprofite, in special din genul Alternaria, Cladosporium care coloreaza pata in negru. Fructele tinere sunt mai afectate, ele sunt depreciate total din punct de vedere comercial.

Alternarioza (A.Solami ) – ataca fructele de tomate (si celelalte organe ale tomatelor) pana aproape de maturare. Fructele mici se innegresc si cad cu usurinta; pe fructele mai mari infectia incepe din zona cavitatii pedunculare unde apar pete brune, usor depresionare, circulare. Alternarioza ataca, pe fructele de ardei in zonele cu putregai apical (foarte important pentru aplicarea tratamentelor).

Primul indiciu de putregai apical este prezenta unei portiuni de tesut cu aspect hidratat la extremitatea opusa peduncului. Aceasta zona este de forma circulara, cenusie-albicioasa, apoi cenusie-inchis, aproape neagra. Fenomenul este corelat cu un continut al calciului in sol care contribuie la agravarea simptomelor de putrezire apicala. Dezechilibrul hidric aparut la nivelul plantei prin pierderea prin transpiratie a unei cantitati mai mari de apa decat absorbtia, viteza mare de pierdere (brusca) a apei din fruct – determina distrugerea tesuturilor din zona apicala. In practica se impune ca remediu o alimentare regulata cu apa in sol, mentinerea unei umiditati ridicate a aerului prin aspersii scurte dimineata. Pentru faza de vegetatie – fructificare vom urmarii sa asiguram conditii care sa stopeze sau sa limiteze manifestarea dezechilibrului hidric.

Raportul N:K trebuie sa fie in favoarea potasiului astfel ca se vor face fertilizari faziale cu: Agriplant 2 (N12; P2O5 5; K2O 25; MgO2 + microelemente); Agriplant 4 (N8; P2O5 14; K2O 25; MgO 3 + microelemente); Ferticare III (N10; P2O2 5; K2O 26; MgO 4) alternativ cu azotat de calciu. Se administreaza in doza de 1/1,5 g/l foliar (concentratia solutiei variaza intre 0.5 – 0.7 %) la circa 2 saptamani.

Se pot face stropiri cu clorura de calciu (“Mica enciclopedie horticola”).

Se vor lua masuri de umbrire acolo unde este posibil (clase de umbre , in sere, solarii, gradini pe suprafete mici ).

Plantele izolate pot fi inlaturate din cultura.

Tratamente chimice. Se fac in scopul limitarii dezvoltarii altor agenti pe seama acestui dezechilibru fiziologic. Se pot folosi: Kasumin 0.15%; Teldor 0.08%; Rovral 0.05%; Caldian 0.15% Sumilex 0.1% si alte substante din reteaua comerciala.

NOTA: In faza de vegetatie – fructificare vinetele sunt destul de sensibile la concentratia mare a sarurilor din sol, aceasta fiind una din explicatiile frecventei mari a depigmentarii fructelor. Absorbtia eficienta a calciului este foarte importanta si aici.

Se recomanda saptamanal cate o fertilizare cu azotat de calciu 1g/l si 1-2 fertilizari cu Agriplant 3 sau Agriplant 1, Ferticare II, in doze de 1-1.5 g/l, Foliar, concentratia solutiei la administrare variaza intre 0.5 – 0.7 % iar intervalul intre fertilizari este de aproximativ de 10 zile.

Cu invrednicire, de la Gh Ionescu-Sisesti citire.

In calitate de Ministru al Agriculturii face unele declaratii la 25 septembrie 1931 despre “rostul cooperatiei”, “V. agricola” nr. 17-18, 1931.

In articolele “incotro merge taranimea” “Argus”, 9 aprilie 1939, “Soarta taranimii”, “Romania”, 24 mai 1939, “Noul aspect al problemelor agrare in Romania”, conferinta tinuta la 1 august 1939 la Valenii de Munte si publicata in “Romania” din aceiasi zi , bazat pe cunoasterea nivelului de trai extrem de scazut al taranului roman, indeamna spre: folosirea tuturor bratelor de munca, intr-o agricultura mai intensiva decat se facea atunci, evitarea pulverizarii proprietatii agricole si indrumarea ei spre comasare, introducerea de culturi speciale mai banoase, dezvoltarea la maximum a industriei nationale, care sa absoarba surplusul de brate.

In “Incotro merge taranimea” el spune ca “trebuie creeate conditii prielnice pentru ca vitalitatea paturii taranesti sa se reverse in orase, in industrii, mestesuguri si negot. Romania nu poate sa ramana o tara exclusiv agraracu tarani numerosi, saraci, si rau hraniti, producatori numai de cereale si materii prime.Daca am ramane intr-o astfel de stare, este sigur ca ne asteapta cele mai mari primejdii in viitor”.

 

Alungirea rasadurilor si corelarea acestui fenomen cu factorii lumina si temperatura

Producerea rasadurilor - Fenomenul de lungire a rasadurilorLumina este factorul hotarator in obtinerea unor rasaduri de calitate, cu care trebuie sa corelati permanent ceilalti factori. Toate speciile legumicole sunt exigente si sectiomeaza imediat prin etiolarea pronuntata rasadurilor la o intensitate scazuta a luminii.
In perioada februarie-mai cand are loc producerea rasadurilor la majoritatea speciilor legumicole, la noi in tara sunt variatii mari in ceea ce priveste numarul mediu lunar de ore de stralucire a soarelui. In aceasta perioada se asigura conditii optime de lumina: prin orientarea corecta a constructiilor fata de punctele cardinale; inclinarea usoara a tocurilor de rasadnita spre sud; utilizarea unor structuri de sustinere usoare, vopsite in culori deschise; mentinerea curata a materialelor de acoperire a constructiilor; folosirea instalatiilor de iluminare artificiala in sere; asigurarea desitatii optime a rasadurilor; raritul ghivecelor cand rasadurile incep sa se umbreasca.

Temperatura se asigura diferit in functie de specie si faza de vegetatie, corelandu-se permanent cu intensitatea luminii.

Fiecare specie legumicola are cerinte specifice fata de temperatura, iar asigurarea acesteia trebuie facuta diferentiat, motiv pentru care se recomanda ca in acelasi spatiu sa se produca simultan numai rasaduri cu cerinte asemanatoare.

Din tabel se observa modul in care nivelul temperaturii este corelat cu intensitatea luminii. Fata de zilele insorite, in cele cu nor si mai ales noaptea, temperatura trebuie scazuta in limitele aratate la fiecare specie.

Cultura

Perioada

Temperatura

substrat nutritiv (°C)

Temperatura in aer (°C)

Zile insorite

Zile innorate

Noaptea

Tomate
timpurii

-pana la rasarit

22-24

22-24

22-24

20-24

-in primele 4-6 zile dupa rasarire

10-12

12-14

10-12

10-12

-pana la repicat

17-19

18-20

15-16

15-16

-dupa repicat

20-22

20-22

16-18

16-18

-cu 8-10 zile inaintea plantarii

14-16

14-16

12-14

10-12

Ardei,
vinete

-pana la rasarire

22-25

22-25

22-25

22-25

-in primele 4-6 zile dupa rasarire

12-14

12-14

10-12

10-12

-pana la repicat

18-20

18-20

15-16

12-14

-dupa repicat

20-22

20-22

16-18

15-16

-cu 6-8 zile inaintea plantarii

14-16

14-16

12-14

10-12

 

Pentru a rasari uniform si intr-un timp anume, plantele au nevoie de temperatura optima specifica. La temperaturi mai mici rasarirea intarzie, iar semintele se clocesc, in timp ce depasirea nivelului optim, determina o rasarire mai rapida dar duce la obtinerea unor plante plapande si sensibile la boli. Temperaturile optime pentru o germinare buna sunt: 24°C pentru tomate si ardei, 26°C pentru vinete si 32°C pentru castraveti.
Timp de 4-6 zile dupa rasarire, rasadurile au nevoie de mai putina caldura pentru a nu se alungi, iar in continuarea acestei perioade, temperatura trebuie sa creasca treptat pentru a se asigura cresterea si inradacinarea corespunzatoare a plantelor. Cu 6-8 zile inainte de plantare, temperatura trebuie din nou scazuta in vederea „calirii” rasadurilor.

Principalii factori care pot determina aparitia fenomenului de „alungire” sunt lumina insuficienta, temperatura prea ridicata sau lipsa corelatiei dintre lumina, temperatura si umiditatea in exces. In anumite situatii poate fi si excesul de azot.

Prevenirea aparitiei fenomenului de „alungire” a rasadurilor se poate face prin dirijarea corecta a factorilor de vegetatie (lumina, caldura, apa, fertilizare) o masura suplimentara de ajutor poate fi aplicarea produsului ALGAREN TWIN. Acest produs, prin aplicare foliara sau prin udare ajuta la o inradacinare mai puternica a rasadurilor si reduce distanta dintre internoduri. Prin reducerea distantei dintre internoduri se obtin plante mai scurte, mai robuste cu un aspect mai compact.

ALGAREN TWIN contine auxine si citochinine intr-un raport specific ce stimuleaza plantele sa produca citochinine endogene, care induc cresterea radacinilor si o legare mai abundenta a fructelor. Produsul se mai poate folosi si pentru imersia radacinilor (cuburilor nutritive) rasadurilor intr-o solutie de 1%.

 

Contact:

logo green-has-italia

email:  romania@greenhasitalia.com
tel: 0799 742 511

 

Plantatul ardeiului gras in solar

Cultivarea ardeiului - Plantatul ardeiului gras in solarEpoca de infiintare a culturii de ardei gras in solar este la inceputul lunii aprilie. Soiurile recomandate pentru culturile de ardei gras sunt: Eskimo, Andreika, Dariochea, Iuliana BR, Karola, Barbara, Apollo, etc.

 

Soiul de ardei gras Eskimo a fost declarat hibrid F1 si a fost creat la firma Wing Seed b.v., Olanda. Culoarea fructului, inainte de maturitatea de recoltare, este verde, de intensitate mijlocie spre inchisa. Lungimea fructului este scurta spre mijlocie si diametrul este foarte mare. Forma fructului, in sectiune longitudinala, este patratica. Suprafata fructului este neteda sau foarte usor ridata. Culoarea fructului, la maturitatea fiziologica, este rosie, de intensitate mijlocie spre inchisa. Fructele sunt destinate pentru consum in stare proaspata.

 

Datorita cresterii mai lente a plantelor si a cerintelor ridicate fata de lumina, durata de timp pentru obtinerea unui rasad de calitate este de 45-55 de zile. De la plantat si pana se obtin primele fructe de ardei gras in solar sunt necesare sa treaca 50 de zile. Etapa de incheiere a recoltatului este luna octombrie.

 

Schema de plantare se stabileste in functie de vigoarea soiurilor si durata ciclului. In solarii in ciclu prelungit si la soiurile mai putin viguroase se asigura 5-6 plante/mp, iar in ciclu scurt si la soiurile viguroase se asigura 7-8 plante/mp. Ardeiul se planteaza la distanta de 40-60 cm intre randuri si de 30-40 cm pe rand.

 

Cultivarea ardeiului - tunele solar

Rasadurile de ardei gras nu trebuie plantate mai adanc decat au fost plantate in ghiveci, pentru ca plantele sa nu fie infectate de agentii patogeni de sol. De asemenea se evita contactul frunzelor cu solul, pentru a prevenii contaminarea cu virusuri. Plantele nu se ating nici cu mainile care au luat contactul cu solul.

 

Un efect favorabil asupra timpurietatii productiei il are dubla protejare a plantelor pentru o perioada de 30 de zile cu ajutorul unor tuneluri joase pentru cate doua randuri, cu folie PE, care acopera plantele numai pe timpul noptii.

Categorie: Ardei

 

18 Februarie 2016

ardei gras 1

Seminte de legume pentru infiintarea culturilor de primavara 

Seminte legume - soiuri legume 2016Oferta de seminte de legume din categorii biologice superioare, din soiuri romanesti, cu indici superiori de calitate, oferite spre vanzare, pentru campania de primavara 2016, realizate de institutele si statiunile de cercetare-dezvoltare agricola romanesti.

 

Orice societate comerciala sau fermierii si producatorii agricoli interesati in achizitia de seminte, pentru infiintarea culturilor de primavara, pot apela direct la unitatile respective, la numerele de telefon prezentate la sfarsitul articolului.

 

 

Specia

Unitatea de cercetare

Categoria biologica

Soiul

Tomate

ICDL Vidra

Prebaza, baza, certificata

Pontica 102, Viorica, Vipon

Tomate

SCDL Bacau

Prebaza, baza, certificata

Unibac

Tomate

SCDL Buzau

Prebaza, baza, certificata

Buzau, Chihlimbar, Darsirius Kristinica, Carolina

Ardei

ICDL Vidra

Prebaza, baza, certificata

Cornel, Asteroid 204, Vidra 9, Barsan

Ardei

SCDL Bacau

Prebaza, baza, certificata

Creola, Daciana, Ionel

Ardei

SCDL Buzau

Prebaza, baza, certificata

Galben superior, Buzau, Splendens, Jovial, Vladimir

Ardei

SCDL lernut

Prebaza, baza

Oranj

Patlagele vinete

ICDL Vidra

Prebaza, certificata

Luiza, Belona

Patlagele vinete

SCDL Buzau

Prebaza, baza, certificata

Dragaica, Zaraza

Castraveti

SCDL Buzau

Prebaza, baza, certificata

Slanic, Triumf

Varza

SCDL Bacau

Prebaza, baza, certificata

Silviana

Varza

SCDL Buzau

Prebaza, certificata

De Buzau

Varza

SCDL lernut

Prebaza, baza, certificata

Mocira, Poiana, Laredia

Fasole de gradina

SCDL Bacau

Prebaza, baza, certificata

Auria Bacaului, Verdana, Mileniu

Fasole de gradina

SCDL Buzau

Prebaza, baza, certificata

Menuet

Fasole de gradina

SCDL lernut

Prebaza, baza, certificata

De Madaraseni, Alina, Lechinta

Mazare de gradina

ICDL Vidra

Prebaza, certificata

Diana

Mazare de gradina

SCDL Buzau

Prebaza, baza, certificata

Getica

Ceapa

SCDL Bacau

Prebaza, baza

Orizont

Ceapa

SCDL Buzau

Prebaza, certificata

De Buzau, Rubiniu

Ceapa

SCDL lernut

Prebaza, baza, certificata

Rosie de Aries

Pepene galben si verde

SCDL Bacau

Prebaza, baza, certificata

Briliant

Pepene galben si verde

SCDL Buzau

Prebaza, baza, certificata

Fondant, Dochita

Porumb zaharat

SCDL Bacau

Prebaza, baza, certificata

Dulce de Bacau

Spanac

SCDL Buzau

Prebaza, baza, certificata

Romanesc

Salata

SCDL Bacau

Prebaza, baza, certificata

Marlena

Salata

SCDL Buzau

Prebaza, baza, certificata

Gratia

Sfecla rosie

SCDL Bacau

Prebaza, baza

Rubiniu

Cimbru

SCDL Bacau

Prebaza, baza, certificata

Daria

Cimbru

SCDL Buzau

Prebaza, baza

Mircea

Leustean

SCDL Bacau

Prebaza, baza, certificata

Rarau

Patrunjel frunze

SCDL Buzau

certificata

Ory

Gulie

SCDL lernut

Prebaza, baza, certificata

Albastru de lernut

Pastarnac

SCDL lernut

Baza, certificat

Alb lung

Ridichii

SCDL lernut

Prebaza, baza

Rosie de lernut

 

 

DATE DE CONTACT:

Unitatea de cercetare

Telefon

ICDL Vidra

021/3612096

SCDL Bacau

0234/544963

SCDL Buzau

0238/722560

SCDL lernut

0265/471407

 

 

Taierile de crestere si fructificare la ardeiul din solar…

 

ardei rosuTehnologia de cultivare a ardeiului in solar s-a perfectionat mult in ultimii ani devenind un mod rentabil de realizare de productii aducatoare de beneficii pentru legumicultori.

In general consumatorii prefera soiuri productive cu fructul mare si verde. Programul masurilor de intretinere a culturii in solar este mai complex decat in cultura de camp. Se executa 3-4 prasile si se iriga cultura de circa 20 de ori. De asemenea se aplica tratamente fitosanitare.

ardeiPentru sustinerea plantelor se foloseste spalieri de sarma la care se fixeaza sfori pentru fiecare din 2-3 ramificatii retinute pe planta conform schemei de formare a tufei. Se recomanda suprimarea butonilor florali cu insertie la prima ramificare, lastarii de rod se ciupesc la 1-2 frunze si 1-2 flori. Cu 40 de zile inainte de incheierea ciclului de viata se practica carnitul, suprimand varful de crestere al lastarilor deasupra fructului cu marimea cat o aluna, la 1-2 frunze.

Ardeiul in solar se planteaza in 6 randuri la travee cu distanta de 50 cm intre randuri si 30 cm intre plante pe rand. Plantarea se face pe teren modelat (din toamna) in straturi de 50 cm latime, atunci cand in sol sunt 14-15 grade C.

In general, cultura de ardei in solar se planteaza in perioada 5-10 aprilie pentru ca inceputul recoltatul sa nu intarzie dupa 1 iunie. Cultura dureaza pana in luna septembrie.

 

Calitatea ardeiului rosu (ardei gras, ardei gogosar, ardei capia)

Calitatea ardeilor - fertilizarea ardeilor rosiiVremea incepe sa se raceasca, iar producatorii de ardei rosu (ardei gras, ardei gogosar, ardei capia) incep sa se confrunte cu problema coacerii incomplete a ardeilor, in special a varietatilor de ardei rosu, acestia prezentand o portiune mai mare sau mai mica de culoare verde. Aceasta portiune de culoare verde nu face decat sa scada calitatea produselor expuse la vanzare fapt care duce si la o scadere a pretului.
In primul rand pentru a avea o calitate corespunzatoare reprezentata printr-o consistenta buna a ardeilor si o durata de pastrare mai indelungata recomandam fertilizarea ardeilor cu produsul Calboron in doza de 400 g/100 l apa. Calboron contine calciu complexat cu acizi carboxilici si bor. Pentru o eficienta maxima a calciului produsul nu contine nitrati, cloruri sau sulfati. Produsul are eficienta net superioara fata de alte forme de calciu aplicate.

Calitatea ardeilor - fertilizare ardei gras gogosar capiaPentru a asigura o coacere uniforma (stimulare a coacerii) si fara acele portiuni verzi ale ardeilor rosii (ardei gras, ardei gogosar, ardei capia) recomandam fertilizarea ardeilor, dupa ce acestia au intrat in parga, cu produsul Hascon M10AD. Se aplica foliar 2 tratamente in doza de 400 ml/100 l apa la un interval de 5-7 zile. Efectul aplicarii produsului se manifesta printr-o coacere mai rapida si uniforma a ardeilor. Hascon M10AD creste calitatea productiei, deoarece stimuleaza sinteza compusilor aromatici, polifenolici, antioxidanti precum si a altor compusi organici ce au un rol important din punct de vedere organoleptic dar si din punct de vedere vizual.

In paralel cu aplicarea foliara a produsului Hascon M10AD, se poate aplica prin fertirigare produsul Greenplant 8-7-40+2+micro sau varianta premium Kinglife 8-5-40+Micro. Acestea imbunatatesc colorarea fructelor, cresc continutul in zaharuri si reduc caderea fructelor.

In general, in vederea asigurarii unei coacerii uniforme si a obtinerii unor ardei grasi, gogosari sau capia de calitate superioara, producatorii trebuie sa aiba in vedere urmarirea unui program minim de fertilizare a ardeilor care sa urmareasca necesitatile plantelor de cultura in functie de fazele fenologice. O calitatea mai buna a ardeilor inseamna si un pret mai bun pentru producator.

 

 

logo green-has-italia

Contact:

email:  romania@greenhasitalia.com
tel: 0753.115.997

 

Carenta fierului din plante (cloroza ferica)

 

 

Carenta de fier la rosii ardei si vita-de-vieFierul este un element nutritiv foarte important pentru cresterea si dezvoltarea plantelor. El joaca un rol vital in procesul de sinteza a clorofilei, in transportul electronilor (respiratie) si in fixarea azotului. Cel mai adesea, carenta de fier se observa ca o cloroza a frunzelor tinere din varfurile de crestere ale plantelor. Pe masura ce plantele continua sa creasca, simptomele carentei de fier se manifesta prin frunze galbene cu nervurile verzi. Sunt situatii in care frunzele tinere pot fi complet verzi sau complet albe. In cazurile de carenta acuta, internodurile varfurilor de crestere sunt mai scurte, iar frunzele din varf tind sa stea toate ingramadite.

Cand apare o carenta de fier acuta, tratamentul este mai dificil decat pentru alte carente nutritionale si sunt necesare mai multe tratamente. In general, cu putin ajutor, plantele se recupereaza pe masura ce cresc, datorita dezvoltarii sistemului radicular ce va permite o mai buna absorbtie a fierului. Carentele de fier apar in general pe solurile foarte bogate in calciu sau pe cele pe care s-a aplicat calcar in cantitati mari. De asemenea excesul de fosfor sau carenta de potasiu pot induce carenta de fier.

Printre cele mai frecvente forme de carenta de fier intanite la noi in tara putem mentiona: cloroza ferica la vita de vie, ingalbenirea varfurilor de crestere la ardei, ingalbenirea varfurilor de crestere la gogosar, cloroza frunzelor la tomate, etc.

Alte carente care pot determina clorozarea frunzelor sunt: carenta de magneziu, de zinc sau de mangan. Pentru a putea diferentia cu ce carenta ne confruntam trebuie sa stiti ca doar carenta de fier (cloroza ferica) incepe prin a se manifesta la frunzele tinere in timp ce celelalte carente isi incep manifestarea la frunzele batrane.

FOLIACON Fe - Fertilizant cu fier pentru planteUnul dintre produsele care se pot aplica in vederea reducerii clorozei ferice sau a ingalbenirii varfurilor de crestere la ardei este FOLIACON Fe – Fier complexat cu aminoacizi pentru o asimilare imediata.

FOLIACON Fe contine fier impreuna cu un amestec de aminoacizi si peptide naturale, care formeaza un compus organo-metalic cu masa moleculara mica, care are rolul de a transporta fierul in interiorul plantei. Plantele, ca urmare, nu trebuie sa foloseasca energie pentru a absorbi fierul pentru ca el este deja disponibil pentru a fi absorbit si ajunge foarte repede la locul unde va fi utilizat.

Efectul lui imediat este favorizat de azotul organic, care este usor translocat in interiorul tesuturilor. Spre deosebire de produsele traditionale, chelatii obtinuti prin sinteza chimica, FOLIACON Fe nu afecteaza absorbtia nici unui alt element necesar plantei si nici nu modifica echilibrul dintre microelementele din interiorul plantei.

FOLIACON Fe este acceptat in sistemele de agricultura ecologica!

 

Contact:

logo green-has-italia

dr. Valerian Istoc
email:  romania@greenhasitalia.com
tel: 0753.115.997

 

 

Noul soi de ardei Palermo

PALERMO POINTEDLa expozitia Fruit Logistica ce are loc intre 4-6 februarie 2015 la Berlin, firma Rijk Zwaan a prezentat noul soi de ardei Palermo.

1205966-06ae0c0cd8fcc83db909e1e0d17e9e24

Soiul Palermo RZ, este un ardei dulce lung si ascutit care este acum disponibil in intreaga lume. Puterea acestui ardei, este gustul sau de senzatie, iar consumatorii apreciaza mult aroma sa dulce exceptionala. Este un ardei perfect pentru grill si un ingredient delicios in salatele proaspete. Ardeiul Palermo RZ a devenit popular in randul cultivatorilor datorita termenului lung de valabilitate si productiei ridicate. In diferite studii de piata s-a constat ca aroma sa este factorul principal in deciziile de cumparare ale consumatorilor de fructe si legume.

 

Nature Fresh Farms, cel mai mare cultivator de ardei gras de sera din America de Nord

 

peppers1Nature Fresh Farms, producator independent din Canada, a inceput activitatea in anul 1999 cu un proiect intitulat “construieste si vinde”.

areial-shotPete Quiring un renumit proiectant, producator si constructor de sere, a recunoscut ca industria de legume de sere a fost in tranzitie, si ca era nevoie de noi tehnologie si de inovarea ce poate duce la crestere continua. Pete Quiring, a stabilit, inainte de a infiinta Nature Fresh Farms, ca in primul rand o investitie avansata trebuie sa aiba un impact deosebit asupra calitatii legumelor de sera. Din acel moment el a perfectionat dotarile de automatizare pentru a controla costurilor, tehnologia de productie, precum si evolutia soiurilor de legume cele mai apreciate de consumatori.

nff1

Nature Fresh Farms a devenit, astfel, cel mai mare producator independent de legume de sera din Canada si cel mai mare cultivator de ardei gras de sera din America de Nord. Nature Fresh Farms este o afacere de familie, in care: Pete Matt, fiul sau, se ocupa de vanzari; iar Amanda, Ashli si Andrea, fiicele sale, sunt implicate in marketing.

Nature Fresh Farms cultiva legume intr-un sistem hidroponic, extrem de eficient si de automatizat. Initial, sistemul a fost modelat dupa cele mai bune tehnologii europene, dar a fost imbunatatit permanent pentru a atinge noi niveluri de excelenta.

NatureFresh2

Ceea ce nu exista inca in industria legumelor de sere la Nature Fresh Farms se creaza si se proiecteaza alaturi de doua companii care au o vasta experienta in cercetare si constructie, pentru a aduce cea mai avansata tehnologie in industria legumelor de sera.

Nature Fresh Farms a primit recent doua premii la concurs „Perfect Pepper”, cea mai importanta competitie a soiurilor de legume din Canada, care are loc in fiecare an. Unul dintre premii este pentru cel mai bun ardei Orange Bell.

Irigarea, fertilizarea faziala si tratamentele la cultura de ardei gras

ardei-amy-36726 bigLucrarile de intretinere, in cea mai mare parte au un caracter general si urmaresc asigurarea conditiilor optime de crestere si de dezvoltare a culturii de ardei gras.

Irigarea este lucrarea generala in afara careia nu se poate realiza cultura de ardei gras. Deosebita de importanta este irigarea pana la pornire in vegetatie pentru a asigura prinderea, cu norme mici de apa. Apoi o perioada de doua saptamani nu se mai uda pentru a stimula inradacinarea. Daca se instaleaza seceta aceasta perioada va fi mai scurta. Pana la formarea primelor fructe se iriga cu 2-3 norme de udare de 250-300mc/ha.

In perioada de fructificare se practica un regim de irigare specific in functie de incarcatura de fructe cu norme mai mari de 300 mc/ha. Se asigura tot timpul o umiditate de circa 80% din capacitatea de camp. Udarea la intervale mari cu norme mari nu se practica la cultura de ardei. Udarile la ardeiul gras care se recolteaza in verde se aplica pana in preajma desfintarii culturii, toamna inainte de caderea brumelor. La ardeiul gras care se recolteaza in rosu, udarile se sisteaza cand plantele au incarcatura suficienta de fructe, iar fructele sunt deminsionate corespunzator.

Ferilizarea faziala are un efect foarte bun asupra productiei. Lucrarea se efectueaza cu ingrasaminte aplicate la sol cat si cu ingrasaminte foliare. La ardeiul gras care se recolteaza in verde se aplica 4-5 fertilizari faziale. Prima se aplica cand plantele au pornit in vegetatie folosind 100 kg/ha azotat de amoniu si 100 kg/ha sulfat de amoniu. A doua fertilizare are loc dupa 3 saptamani, tot cu 100 kg azotat de amoniu sau ingrasamant complex. Dupa alte 3 saptamani, cand plantele au ajuns la dezvoltarea maxima, se mai aplica 75 kg/ha azotat de amoniu sau se continua cu 2-3 fertilizari foliare la intervale de doua saptamani, cu 0,5% concentratie intr-o cantitate de 1000 l/ha.

Combaterea bolilor si daunatorilor nu prezinta importanta de la tomate dar trebuie sa avem grija de a planta rasaduri sanatoase tratate contra bolilor si daunatorilor (respectiv putregaiul si afidele). Probleme deosebite pot aparea datorita virozelor (virusul mozaicului tutunului sau castravetilor), trebuind sa distrugem afidele ca agenti vectori. Foarte rar poate aparea putregaiul pe tulpine si fructe (Phytophtora capsici). In anii ploiosi putem avea infectii cu Fuzarium oxysporum sau Verticilium dahlie, care se trateaza destul de greu. Dupa 15 august se manifesta fainarea (Leveillula taurica), iar o situatie speciala in conditii de stres hidric, in anii secetosi, poate reprezenta, petele de culoare bej ce ofera conditii pentru manifestarea bolii Alternatia tenuis.

Cei mai comuni daunatori in cultura ardeiului sunt afidele si gandacul din Colorado. Atacul gandacului de Colorado poate fi deosebit de periculos, ducand pana la compromiterea culturii.

Cultivarea hibrizilor de ardei boia sub mediu protector…

 

 

Hibrizi-de-ardei-boiaIn Judetul Arad, domnul Csipkar Imre, este cel mai important cultivator de ardei boia sub mediu protector.

El cultiva 5 hibrizi de ardei boia, respectiv: Delibab F1 (usor iute); Slager F1 (iute); Bolero F1 (dulce); Jelolt 1 F1 (dulce); Jelot 2 F1 (dulce).

Acesti hibrizi se cultiva in solarii si in sera in conditii protejate. Plantele cresc pana la 3 m inaltime. Are o vegetatie lunga din aprilie pana la sfarsitul lunii noiembrie iar un fir produce cca 160 bucati de ardei (aproximativ 4 kg).

Hibrizii de ardei boia sunt rezistenti la boli iar calitatea produsului final este de doua ori mai buna ca cea din camp. Nu necesita multa forta de munca iar culesul se poate sincroniza cu timpul disponibil al gospodarului. Lucru este igienic si productivitatea ridicata.

Dupa calitati cunoastem 4 sortimnte de boia (in functie de culoare) Avem astfel calitatiile: Extra – 130 ASTA 4 g/kg; Csemege – 110 ASTA 3,5g/kg; Nemes edes 100 ASTA 3 g/kg; Rozsa – 65 ASTA 2 g/kg.

mont

Productia acestor hibrizi de ardei boia la un solar de 420 mp, avand densitatea de 2000-2100 de fire este urmatoarea:

  • La o productie de 8 kg/mp se obtine 3360 kg ardei boia crud din care rezulta 504 kg boia (in valoare de 20 160 lei)

  • La o productie de 12 kg/mp se obtine 5040 kg ardei boia crud din care rezulta 756 kg boia (in valoare de 30 200 lei)

  • La o productie de 15 kg/mp se obtine 6300 kg ardei boia crud din care rezulta 945 kg boia (in valoare de 37 800 lei)

Date de contact: Csipkar Imre

Arad, strada Calarasilor 4, Z3/A/10

Mobil: 0770 176 762

E-mail: imre@csipkar.ro

Web: www.csipkar.ro

Soiul de ardei gras Dariochea creat la SCDL Bacau

dariochea resizeSoiul de ardei gras Dariochea, creat la SCDL Bacau, este un soi precoce, cu o perioada de vegetatie de 118 – 122 zile pana la prima recoltare. Planta are vigoare medie.

Caracteristicile fructului:

Portul fructelor intermediar.

Culoarea – galben la maturitatea tehnologica si rosu la cea fiziologica.

Forma – trapezoidală in sectiune longitudinala.

Lungime – 9,5-11,5 cm.

Diametru –8-8,5 cm.

Numarul de lobi – 3-4.

Grosimea pulpei – 8,0 -9 mm.

Greutatea medie a fructului 100 -120 g.

Continutul in substanta uscata si minerala:

Continutul substanta uscata totala 6,30%.

Continutul substante minerale 0,58%.

Continutul in acid ascorbic – 209,2 mg/100 g.

Continutul in glucide solubile – 6,52 %.

Continutul in caroteni -15,641mg/100 g.

Rezistenta buna la Verticilium dahliae.

Capacitatea de productie 45-50 t/ha.

Nota:Ardeiul gras se preteaza la cultura de ciclu lung in sere si solarii. In sere se planteaza incepand din 1 februarie in ciclul unu, iar in solar la inceputul lunii aprilie (rasadul pentru solar se seamana la inceputul lui februarie). Densitatea recomandatapentru plantarea ardeilor in sere/solarii este de 30.000 – 35.000 plante/Ha. Pot fi plantati pe randuri cu distanta egala intre ele sau cea mai raspandita metoda este pe doua randuri apropiate (40-60 cm) si doua departate (1,0 – 1,2m). Distanta intre plante trebuie sa fie cuprinsa intre 30-40 cm.

Adresa SCDL Bacau

  • Str. Calea Barladului, nr. 220
  • Bacau, jud. Bacau
  • Cod postal 600388

Contact

  • Tel: 0040-234-544.963
  • Fax: 0040-234-517.370

 

 

Coacere uniforma prin fertilizare foliara

Coacere uniforma prin fertilizare foliaraOdata cu scaderea temperaturilor, cultivatorii de legume, in special cei de ardei gogosar, ardei kapia rosu, tomate se confrunta cu problema colorarii neuniforme a legumelor. Acest aspect scade din valoarea de piata a produselor.

 

 

 

 

 

Pentru a veni in intampinarea acestei probleme GREEN HAS ITALIA a conceput un produs, HASCON M10AD care asigura o imbunatatire a coacerii, timpurietate si uniformitate a productiei.

HASCON M10 AD este un ingrasamant performant care, datorita formularii sale speciale si imbogatirii cu microelemente specifice, este imediat absorbit de catre plante. Produsul poate fi aplicat atat foliar cat si prin fertigare, conducand la un raspuns prompt din partea culturii, adica la cresterea productiilor din punct de vedere calitativ si cantitativ.

Poate fi aplicat in amestec cu produsele de protectia plantelor.

PRINCIPALELE AVANTAJE:

    • IMBUNATATIREA COACERII, deoarece creste continutul de zaharuri si substanta uscata din fructe si din alte organe de rezerva.
    • CRESTE CALITATEA PRODUCTIEI, deoarece stimuleaza sinteza compusilor aromatici, polifenolici, antioxidanti precum si a altor compusi organici ce au un rol important din punct de vedere organoleptic.
    • STIMULEAZA MATURAREA LEMNULUI, deoarece stimuleaza procesele de lignificare a tesuturilor la pomii fructiferi si vita de vie.

HASCON M10 AD se aplica foliar in doza de 1,5-2,5 l/ha (150-250 ml/hl) si prin fertigare in doza de 15-35 l/ha.

Produsul este folosit cu rezultate foarte bune de cativa ani in bazinul legumicol Izbiceni din judetul Olt. Aici cultivatorii de tomate si ardei kapia rosu il aplica pentru stimularea coacerii si pentru uniformitatea productiei, in acest mod ei putand asigura produse cu o coloare corespunzatoare.

Contact:

logo green-has-italia

email:  romania@greenhasitalia.com
tel: 0753.115.997

Cora Bacau comercializeaza legume BIO de la Fundatia FARA, patronata de Printul Charles

cora Bacau comercializeaza legume BIOMagazinul cora din Bacau vinde rosii si ardei bio de la ferma organica din Spataresti, judetul, Suceava care apartine Fundatiei FARA, patronata de Printul Charles al Marii Britanii, Nicole Kidman si Printesa Marina Sturza. La ferma din Suceava lucreaza tineri cu diverse dizabilitati, proveniti din centre de plasament, care, cu ajutorul programului de integrare in societate al Fundatiei FARA, parcurg prin munca inca o etapa de recuperare.

 

 

 

Ferma livreaza magazinului din Bacau in fiecare saptamana, 200 de kilograme de rosii bio si 100 de ardei grasi in curs de certificare bio. Legumele se vand la magazin cu 3,99 lei kilogramul de rosii si 9,49 de lei kilogramul de ardei. Colaborarea cu ferma FARA a inceput la mijlocul lunii august si va continua si pe perioada toamnei si a primaverii, magazinul urmand sa vanda si alte produse de la ferma, precum ceapa verde, ridichi, salata verde sau castraveti.

Catalin Ismana, director cora Bacau

„Gustul adevarat al unei rosii romanesti crescuta ca pe vremea copilariei, la tara, cu munca multa si fara alte substante in plus fata de ceea ce ofera pamantul nostru din belsus… aceasta a fost prima senzatie simtita atunci cand am gustat rosia oferita clientilor nostri de catre oamenii din Fundatia FARA. Pretul este foarte bun, calitatea este excelenta, drept urmare clientii sunt foarte multumiti.”

Ana Maria Florea-Harrison, responsabil PR cora Romania

„cora lucreaza cu multi producatori agricoli mici si isi extinde gama de produse bio. Faptul ca aceste produse vin de la ferma FARA unde se desfasoara si un program de recuperare pentru tineri cu dizabilitati, ne face sa fim si mai incantati de rezultatul atat de bun al vanzarilor. cora si ferma FARA vor continua colaborarea si dupa incheierea sezonului de rosii si ardei urmand a achizitiona alte legume. In plus, Fundatia Lumea cora va pune la dispozitia fermei, fonduri pentru cumpararea unei masini care va ajuta la dezvoltarea activitatilor fermei organice FARA.”

cora Fundatia FARA legume BIO

Jane Nicholson, Presedinte Fundatia FARA

„Ne bucura foarte mult acest parteneriat deoarece putem extinde aria unde distribuim legumele de la FARA. Pana acum, foloseam legumele pentru proiectele noastre, mai exact, cu o parte pregateam o masa calda la scoala pentru copiii din satele foarte sarace din judetul Suceava, alta parte era folosita pentru a hrani beneficiarii nostri. Deoarece a fost si un an foarte prielnic pentru rosii si ardei, am deschis colaborarea cu cora, ceea ce ne incurajeaza sa exitendem in anul care vine numarul de solarii cu legume, pentru a raspunde cererii create. Pe viitor, ne propunem sa trasformam ferma organica FARA int-un business social, pentru a pute ajuta si mai multi copii aflati in dificultate.”

cora Fundatia FARA legume BIO2
Fundatia FARA este o organizatie de caritate infiintata in anul 1993, inregistrata si acreditata atat in Marea Britanie cat si in Romania si care desfasoara activitati de protectie sociala pentru peste 500 de copii si tineri (parte dintre ei avand dizabilitati) sunt lipsiti de grija familiei naturale sau care provin din familii foarte sarace. Toate aceste activitati se desfasoara in Bucuresti, Popesti Leordeni, judetul Ilfov, judetul Suceava si Satu Mare. Ferma organica a Fundatiei a fost infiintata in 2005, la sugestia patronului regal al fundatiei ASR Printul de Wales, cu scopul de a crea o oportunitate de ucenicie pentru beneficiari, in domeniul agriculturii, tamplariei, zoothniei si gastronomiei. In prezent, ferma se intinde pe 25 de hectare. O parte dintre legumele care provin de aici sunt folosite in prepararea unui dejun cald pentru peste 150 copii saraci din satele invecinate si este servit la cantinele din scoli cu scopul de a-i ajuta pe copii sa nu abandoneze invatatura. 85% din cheltuielile Fundatiei sunt sustinute de activitati de strangere de fonduri din Marea Britanie.

cora Romania a deschis primul magazin in Romania in anul 2003. In prezent, cora are 12 magazine, dintre care patru in Bucuresti, doua la Constanta si cate unul la Cluj Napoca, Baia Mare, Arad, Drobeta, Bacau si Plosiesti. In timpul sezonului, 100% din fructele si legumele vandute de magazinele cora sunt Romanesti, iar 90% sunt achizitionate direct de la producatori, cora lucrand in direct cu 40 de producatori agrigoli din Romania.

www.faracharity.ro                                                                                                           www.cora.ro

Cultura ardeiului boia in judetul Arad

boiaFara boia carnatii n-au culoare, papricasul n-are gust, iar gulasul, nu e gulas.

25646 mareAni la rand boia traditionala a fost produsa cu spor in vestul tarii, insa condimentele aduse din strainatate i-au umbrit faima. Gospodariile in care ardeiul se pastreaza si se prelucreaza asa cum spune traditia sunt putine. Doi cultivatori indrazneti Zachar Andrei din Nadlac si Csipkar Imre din Olari care cultiva ardeiul de boia in solarii cu rezultate deosebite, fac si acum ce au invatat de la bunici. Dupa ce aduna ardeiul, il lasa la uscat in aer liber in loc semi-umbros. Treaba nu e usoara iar procesul extrem de migalos. Cel putin 20 de zile totul e supraveghiat non-stop. Sunt reguli sfinte, respectate de zeci de ani, pentru un rezultat fara cusur.

Calitatea condimentului autohton este confirmat de specialistii preparatelor culinare din carne, care o folosesc in proportii importante. Pe piata, pretul unui kilogram de boia este cuprins intre 40 si 50 de lei. Primele culturi de ardei boia din Romania au fost infiintate in zona orasului Timisoara in anul 1923 si mai apoi s-au raspandit in tot Ardealul. In prezent se cultiva in Romania aproape 19 mii de hectare.

1550fProducatorii aradeni cu sprijinul Asociatiei Gospodarilor Maghiari filiala Arad, au avut intalniri pentru a pune bazele unei viitoare colaborarii, cu specialistii unguri de la Centrul de Cercetari al Culturii Ardeiului Boia de la Szeged si de la Centrul National de Cercetari Agricole Budapesta.

Date contact producator Csipkar Imre:

  • +40-770-176-762
  • Localitatea: Olari (Varsandu Vechi), jud.Arad

Noi soiuri de ardei promovate de Seminis in Romania

seminnisEchipa de distribuitori ai firmei Seminis, liderul mondial in vanzarea semintelor de ardei a combinat soiul si tehnologia intr-un lot demonstrativ la care au participat 200 de vizitatori din Europa Centrala si din Balcani la inceputul lunii septembrie.

kaptur

Doua dintre cei mai importante soiuri de ardei prezentate, Kaptur (tip kapia) si Gogomax (tip gogosar) au fost plasate in productia de camp, sub forma de studii complexe pe diferite niveluri de tehnologie pentru a demonstra performantele si potentialul lor productiv. In plus au mai fost amplasate parcele din soiurile de ardei gras Ariadni (verde spre rosu), Belladonna si Maradona (albe), prezentandu-se astfel si o mica parte din oferta interesenta regional a companiei Seminis.

Descriere KAPTUR F1

Kaptur F1 este un hibrid de ardei tip capia, recomandat pentru cultura in camp si in spatii protejate. Hibrid foarte productiv, se remarca prin vigoarea tulpinilor si a aparatului foliar, printr-o distanta redusa intre internoduri si printr-o buna capacitate a aparatului foliar de acoperire a fructelor. Este un hibrid timpuriu, produce fructe de dimensiuni mari (peste 130 grame) in principal in 3 lobi. Fructele sunt de 18-20 cm lungime si 6-7 cm grosime. Culoarea variaza de la verde inchis catre rosu aprins. Excelenta toleranta la stres mai ales la cel termic specific plantarilor timpurii in camp deschis.

ardei-gogomaxDescriere GOGOMAX F1

Gogomax F1 este un hibrid nou de ardei gogosar de la Seminis, cu maturitate semi-timpurie, ajungand la maturitate in 90-95 zile de la plantare. Plantele sunt viguroase, compacte, cu internoduri scurte si foliaj puternic, ce ofera o buna protectie solara a fructelor. Fructele, in 4 lobi, cu peduncul scurt, au in faza imatura culoarea verde intens ce se schimba in rosu inchis la maturitatea de recoltare. Dimensiunile fructelor sunt 7 x 10-11 cm, pulpa are o grosime de 7-8 mm, iar greutatea medie este de 170-190 grame. Potentialul ridicat de productie este dublat de o toleranta ridicata la temperaturile ridicate din timpul verii. Este recomandat atat pentru cultura in camp cat si in spatii protejate, destinatia productiei fiind procesarea si consumul in stare proaspata. Este rezistent la Tobamo (Tobamo Virus tulpina 0)

Producatorii locali din Romania au fost prezenti la eveniment timp de trei zile alaturi de producatori si ditribuitori din alte 10 tari. Cei 200 de participanti au apreciat cursul de prezentare a soiurilor, tehnologiilor si inspectia la lotul demonstrativ Seminis.

Seminis Vegetable Seeds este probabil cea mai cunoscuta companie, producatoare de seminte profesionale de legume, din lume. Compania Seminis este detinuta in momentul de fata de colosul Monsanto. Seminis a luat fiinta prin fuzionarea a unor vechi brand-uri de seminte de legume, din care amintim: Royal Sluis, Petoseed, Asgrow, Bruinsma, Hungnong si Choong Ang. Printre speciile distribuite si hibrizii cei mai populari la noi in tara, amintim: semintele de tomate Marissa F1 si Kiveli F1, semintele de castraveti Mirabelle F1, semintele de salata Touareg, semintele de varza Bucharest F1 si semintele de conopida Freedom F1.

 

Epoca de semanat a legumelor solanacee (tomate, ardei, patlagele vinete)

semanat tomate - ardei - patlagele vineteSemanatul legumelor solanacee (tomate, ardei, patlagele vinete) se face in epoca optima iar masurile si mijloacele concrete de ingrijire sunt prezentate in continuare:

 

 

 

 

 

 

Date orientative privind epoca de semanat a speciilor de legume solanacee pentru culturi fortate:

Specia

Perioada calendaristica

In rasadnite

In solarii

Tomate

15-25.I

10-15.IV

1-5.II

Ardei

25.XII-15.I

10-15.II

Patlagele vinete

1-10.I

10-20.II

(dupa Voican si Lacatus, 2001)

 

Date orientative privind epoca de semanat a speciilor de legume solanacee pentru culturi in camp:

Specia Perioada calendaristica

Tomate timpurii palisate

Tomate de vara-toamna

25.II-5.III

10.III-15.IV, in trei epoci
Ardei gras

 

 

 

Ardei lung

Ardei gogosar

Ardei iute

Ardei pentru boia

 1-15.III sau 25.II-15.III

 

 

 

1-10.III sau 5-20.III

1-10.III sau 5-20.III

1-10.III sau 5-20.III

1-5.III sau 5-15.III
Patlagele vinete 1-10.III sau 25.II-10.III

Boli si daunatori solanacee Tomate Ardei Vinete


Mai multe informatii despre cultivarea si ingrijirea tomatelor, ardeilor si vinetelor puteti afla in cartea “Bolile si daunatorii speciilor legumicole solanacee”. Lucrarea prezinta majoritatea bolilor si daunatorilor, plantele parazite, factori de nutritie si climatici care produc daune culturilor de tomate, ardei si patlagele vinete din spatii protejate si camp. Se aduce in atentie combaterea integrata prin masuri si mijloace care sa substituie cat mai mult produsele toxice. Este acumulata experienta de 35 de ani a unui cercetator. Click aici pentru mai multe informatii.

Hibrizi de legume noi, avantaje majore pentru cultivator

Hibrizi noi de legumeAsa cum v-a obisnuit, SemintePlante.ro va intampina in primavara 2015 cu o gama noua de hibrizi, care garanteaza reusita in 2015. Asadar, fie ca sunt hibrizi de pepene verde, ridichi de luna, pastarnac sau ardei gras, noile varietati vin in ajutorul dumneavoastra, oferindu-va exact indicatorii de calitate care vor face diferenta la vanzare.

 

 

 

 

Ardeiul kapia Ariadni F1

Soiul hibrid de Ardei kapia Ariadni F1Ariadni F1 este hibridul nou de ardei kapia din gama Seminis, hibrid obtinut in acelasi program de hibridare ca si mult mai cunoscutul Kaptur F1.

Ariadni F1 prezinta acelasi fruct, pe tip Ureche de elefant, ce cantareste 140 – 160 de grame si are o lungime medie de 16-18 cm, insa vine cu doua mari noutati: coacerea se face din verde deschis in rosu – aprins (spre deosebire de Kaptur F1, unde coacerea se facea din verde inchis in rosu).

Culoarea deschisa a fructelor determina o mult mai buna rezistenta la arsurile solare, ceea ce permite cultivatorului valorificarea unui procent mult mai mare de fructe. In acelasi timp, ardeiul Ariadni F1 prezinta si rezistenta la Tobamo virus (tulpina L). Bratele plantei ardeiului Kapia Ariadni F1 prezinta o fermitate excelenta, fapt ce face ca intreaga planta sa fie mult mai rezistenta, si sa reziste mai bine la efectele nefavorabile ale vantului.

Hibridul Ariadni F1 poate fi cultivat atat in sere si solarii, cat si in camp deschis, oferind productii stabile cultivatorior, avand si avantajul ca leaga continuu, nefiind influentat foarte mult de temperaturile foarte ridicate.

Bejo, lider la noutati in 2015

Soiul hibrid de pastarnacDin gama Bejo, deja s-au introdus, inca de la finele anului 2014, cei 4 hibrizi de pastarnac (primii din Romania), hibrizi ce au prins piata excelent. Principalul avantaj oferit de acesti hibrizi, este dat de faptul ca samanta se vinde numai pregerminata si drajata, excluzand asadar riscul masiv al slabei germinatii la pastarnac.

Din lista de hibrizi omologati de Bejo Olanda, in Romania, SemintePlante.ro comercializeaza variantele Palace F1, Picador F1 si Panorama F1. Semintele de pastarnac hibrid, vor asigura cultivatorilor uniformitate si siguranta la rasarire dar si radacini excelente calitativ, netede si uniforme.

Pentru mai multe detalii privind semintele de pastarnac hibrid, SemintePlante.ro iti pune la dispozitie o pagina de unde te poti informa: http://www.seminteplante.ro/blog/32-seminte-de-pastarnac-hibrid-de-la-bejo

Tot in aceasta primvara, Bejo introduce noile variante de seminte de ridichi de luna Rochas F1 si Roxanne F1, introducand si o noutate pe aceasta piata, si anume – gustul dulce la ridiche!

Soiul hibrid de Ridichi Rochas F1ROCHAS F1 este tipul de ridiche gigant, fiind o ridiche semi-timpurie, pretabila pentru toate ciclurile de productie si recomandata a se cultiva in camp deschis.

Hibridul prezinta avantajul ca, pe langa radacina mare, cu un aspect comercial deosebit, prezinta o structura interna foarte buna – nu crapa, nu seaca, nu dospeste.

Roxanne F1 este varianta extratimpurie, pretabila culturii de solar, dar si camp deschis, ce are o marime ideala pentru vanzarea la legatura, fiind hibridul care, cu siguranta, va deveni in 2 ani favoritul pietei din Romania.

Bedouin F1 – cel mai dulce hibrid de pepene verde

Soiul hibrid de pepene verde Bedouin F1Maturitate extratimpurie (70 de zile), coaja foarte subtire (aprox. 1,3 cm), gust foarte dulce (BRIX 11-12 %) fac din pepenele verde Bedouin F1 o noutate ce trebuie sa prinda piata din Romania, pentru ca ofera consumatorului exact calitatile de care acesta are nevoie.

Fructele sunt de marime medie, de aproximativ 8 kg, hibridul comportandu-se excelent in culturile de test, oferind productii constante, EXCELENTE CALITATIV.

Aspectul exterior este usor diferit fata de aspectul unui crimson standard, dungile inchise fiind subtiri, iar dungile deschise late. Coaja este acoperita cu un strat fin de pruina.

Salata profesionala Lollo, de la Rijk Zwaan

Soiul hibrid de salata Lollo Lozano RZLozano RZ este o varietate profesionala de salata Lollo Bionda, destinata culturilor in spatii protejate, pe perioada de toamna, iarna si primavara, oferind capatani mari, sanatoase, de 400 – 450 de grame, foarte atractive.

Lozano RZ prezinta doua rezistente excelente, la Bremia (1-28) dar si la Virusul Mozaicat al Salatei. Semintele de salata Lozano RZ sunt ambalate la pachete de 1000 de seminte drajate si sunt distribuite exclusiv de SemintePlante.ro.

Promotii de sezon, la hibrizii deja cunoscuti

In cazul in care nu va face cu ochiul nici unul din hibrizii prezentati mai sus, SemintePlante.ro ofera promotii de sezon, la hibrizii deja cunoscuti. Asadar, va asteptam pe site, pentru preturi promotionale la:

    • Seminte de ardei Kaptur;
    • Seminte de tomate Brillante F1;
    • Seminte de gogosari Gogomax F1;
    • Seminte de vinete Clorinda F1.

Ardeii dulci ascutiti Westland la mare cautare

puntpaprika2Tanarul fermier Thimo van Marrewijk a infiintat in anul 2012, o sera pe suprafata de 2,7 fara a cultiva atunci, nici un soi de ardei dulci ascutiti (Kapia).

zoetepuntpaprikawestlandsee

Trei ani mai tarziu, intrega sera este plina cu ardei kapia din soiuri Westland, si asta deoarece cererea de ardei grasi ascuti este mare in 2015. Soiurile de ardei Westland, din sera lui Thimo, au o dezvoltare foarte buna la 4 sapatamani de la plantare. Sunt soiuri timpurii care produc devreme si realizeaza esalonat o recolta buna pe intreg sezonul de recoltare. El cultiva trei soiuri de ardei grasi dulci ascuti, respectiv WLS 1440, WLS 1443 si WLS 2091.

1440 2

Soiul WLS 1440 este de culoare rosie si depaseste ca productie soiul RAMIRO. Soiurile WLS 1443 de culoare galbena si WLS 2091 de culoare portocale se potrivesc perfect cu WSL 1440 ca marime si greutate si astfel sunt conform cerintelor din supermarket respectiv nu prea mari in greutate si nu prea lungi. Ardeii ascutiti dulci produsi de Thimo van Marrewijk sunt vanduti prin intermediul distribuitorului Gilad la diverse supermarketuri din Europa, si ambalate de catre Rainbow Kleinpak in pungi ascutite de diverse culori.

Tratamentele recomandate dupa plantarea rasadurilor in camp

Tratamente plantare rasaduri in campIn cazul cand nu s-a efectuat ultimul tratament foliar la rasaduri in rasadnita, la 5-7 zile de la plantarea rasadurilor in camp, dupa ce rasadurile s-au prins, se recomanda efectuarea unui tratament fitosanitar dupa cum urmeaza:

 

 

 

 

 

BOLI – TOMATE

(Patarea alba a frunzelor, Patarea bruna, Patarea cafenie a frunzelor, Alternarioza, Antracnoza, Mana tomate, etc.)

    • CAPTADIN 50 PU – 0,25% (Putregaiul plantutelor, Putregaiul radacinilor, Mana tomatelor);
    • MERPAN 80 WDG – 0,15% (Mana tomatelor, Putregaiul plantutelor, Putregaiul radacinilor);
    • BRAVO 500 SC – 0,2% (Mana tomatelor, Alternarioza, Antracnoza, Patarea cafenie, Putregaiul cenusiu);
            • 0,4% (Patarea alba a frunzelor);
    • BOUILLIE BORDELAISE WDG – 0,75% (Mana tomatelor, Patarea pustulara, Patarea frunzelor si basicarea fructelor, Patarea pustulara)

BOLI – ARDEI

(Alternarioza ardeiului, Fainare, Ofilire vasculara, Mana de sol, Patarea frunzelor si basicarea Fructelor etc.)

    • ORTIVA 250 SC – 0,075% (Alternarioza, Fainare);
    • MELODY COMPACT 49 WG – 0,2% (Patarea frunzelor si basicarea fructelor);
    • TOPAS 100 EC – 0,04% (Fainare)

BOLI – VINETE

(Mana sol, Ofilire vasculara etc.)

    • TOPSIN 500 SC – 0,07 – 0,14%

In cazul cand sunt precipitatii abundente de peste 18-20 mm, temperaturi de 10-12°C, timp de 3-5 zile, umiditate atmosferica mai mare de 90%, prezenta picaturilor de apa ce persista pe frunze cel putin 10-12 ore, se vor efectua tratamente folosind fungicide sistemice (ECUATION PRO – 0,04%, FOLIO GOLD 537,5 SC – 0,2%). Pentru combaterea daunatorilor specifici legumelor (musculita alba de sera, paduchele verde si rosu al tomatelor, paduchele verde al piersicului etc.), in solutie se va adauga si un insecticid: DECIS MEGA 50 EW – 0,02% sau MAVRIK 2 F – 0,05%.

Tratamentele fitosanitare se vor executa la timpul optim respectandu-se dozele sau concentratiile din instructiunile de folosire. Se vor respecta cu strictete normele de protectia muncii, a mediului, de protectie a albinelor (conf,Leg,383/2015), animalelor, pestilor si altor vietuitoare acvatice.

Cultura ardeilor – fertilizarea completa (ardei gras, ardei gogosar, ardei capia)

Ingrasaminte pentru fertilizarea ardeilorFertilizarea ardeilor reprezinta una dintre verigile tehnologice care au un impact mare asupra calitatii si cantitatii recoltelor care se vor obtine. Printr-o fertilizare corecta trebuie urmarit in permanenta ca dezvoltarea vegetativa (tulpini si frunze) sa fie in echilibru cu dezvoltarea generativa (flori si fructe). De asemenea trebuie pastrat echilibrul intre partea subterana formata din radacini si cea supraterana formata din tulpini, frunze si fructe. Orice dezechilibru creat va duce la scaderi ale productiei dar si ale calitatii.


O fertilizare corecta este asociata in permanenta cu stadiul fenologic al culturii, in acest mod asigurandu-se elementele nutritive necesare in momentul respectiv. Programul de fertilizare prezentat mai jos este valabil pentru toate speciile de ardei: ardei gogosar, ardei gras, ardei capia sau ardei iute.

Transplantarea

In vederea stimularii unei bune inradacinari se poate folosi ALGAREN TWIN. Se face o solutie de 2-4% in care se vor scufunda cuburile nutritive inainte de transplantare. Acest lucru va asigura rasadurilor de ardei dezvoltarea unui sistem radicular sanatos si viguros.

Dupa transplantare

Fertirigare: GREENPLANT 10-50-10 +micro (5 kg/1000 mp). Puritatea ridicata si gradul ridicat de asimilare a produsului, favorizeaza dezvoltarea sistemului radicular dupa transplantare precum si inductia florala.

Foliar:ALGAREN TWIN (150 ml/100 l apa) + MAGIC P Star (150 g/100 l apa). Algaren stimuleaza dezvoltarea unui sistem radicular viguros si bine structurat, intensificand sistemul natural de autoaparare al plantei. Aplicarea produsului impreuna cu MAGIC P STAR (3-27-0+ 6MgO+ Fe+Zn) asigura efectul de starter chiar si la temperaturi sau luminozitate scazuta.

Cea mai frecventa greseala dupa transplantare este aplicarea produselor care grabesc dezvoltarea vegetativa, in acest fel plantele se dezvolta puternic vegetativ, insa fara a avea sistem radicular solid. Acest lucru va afecta mai tarziu capacitatea plantei de hranire si aprovizionare cu apa. In prima faza trebuie urmarita obtinerea unei inradacinari cat mai bune a plantelor.

Cresterea vegetativa

Fertirigare:GREENPLANT 20-20-20 +micro (5 kg/1000 mp). Concentratia ridicata de N-P-K si raportul de 1:1:1 dintre aceste macroelemente face ca acest produs sa fie optim in fazele de crestere vegetative rapida, cand cerintele de N-P-K sun cele mai ridicate.

Foliar: DRIN (150 ml/100 l apa) si KINGLIFE 20-20-20 +micro. DRIN, un produs cu actiune biostimulanta datorita compozitiei sale bogate in aminoacizi cu masa moleculara redusa care sunt disponibili imedia plantelor, accelereaza procesele de sinteza aproteinelor, enzimelor si hormonilor favorizand inradacinarea si cresterea vegetativa rapida. Raportul optim dintre macro si microelemente din KINGLIFE 20-20-20 + micro permite o crestere echilibrata. Microelementele chelatate favorizeaza absorbtia produsului si previn posibilele carente.

Inflorirea etajul I

Fertirigare: GREENPLANT 20-20-20 +micro (5 kg/1000 mp) + BOROGREEN L (2 L/1000 mp). Aplicarea produsului GREENPLANT este optima in faza de crestere vegetativa si inflorit. Borul favorizeaza sinteza proteinelor si a zaharurilor, stimuleaza productia hormonala si cresterea tesuturilor meristematice, faciliteaza germinatia polenului, stimuleaza legarea fructelor si cresterea tesuturilor si reduce caderea florilor.

Foliar:ALGAREN TWIN (100 ml/100 l apa) + CALFOMYTH (150 ml/100 l apa)

ALGAREN TWIN creste procentul de legare a fructelor si intensifica procesele naturale de autoaparare a plantei. CALFOMYTH (3-23-0+5CaO) asigura obtinerea unui inflorit optim si creste procentul de legare a fructelor.

Formarea fructului pe etajul I si inflorirea pe etajul II

Fertirigare: T1 HAS IDRO 15-0-10+21CaO (4-5 kg/1000 mp) Produsul imbunatateste fermitatea fructelor, favorizeaza diviziunea celulara (creste marimea si greutatea fructelor), favorizeaza rezistenta la atacul bolilor si stimuleaza colorarea. Procentul ridicat de Calciu ajuta la reducerea caderii fructelor, creste fermitatea fructelor si rezistenta la transport.

Foliar:CALBORON (400 g/ 100 l apa). Calboron (30%CaO + 1%B) imbunatateste fermitatea fructelor si a pulpei, favorizeaza diviziunea celulara (cresterea fructelor in marime si in greutate), rezistenta la atacul bolilor, si colorare. Continutul ridicat de calciu ajuta la diminuarea pierderilor de fructe, creste fermitatea fructelor si rezistenta la crapare. Borul imbunatateste fertilitatea florilor de pe etajul al doilea.

Cresterea fructelor (2-3 aplicari)

Fertirigare:GREENPLANT 20-20-20 +micro (5 kg/1000 mp). Concentratia ridicata de N-P-K si raportul de 1:1:1 dintre aceste macroelemente face ca acest produs sa fie optim in fazele de crestere a fructelor, cand cerintele de N-P-K sunt ridicate.

Foliar: FOLIACON 22 (350 ml / 100 l apa) + DRIN (100 ml/100 l apa)

FOLIACON 22 (8,8%N+10% CaO+5% MgO) stimuleaza absorbtia calciului si a magneziului in raport optim. Impunatateste fermitatea fructelor, favorizeaza diviziunea celulara (crescand greutatea si marimea fructelor) si creste rezistenta la atacul bolilor si la transport. Biostimulantul DRIN, accelereaza procesele de sinteza a proteinelor, enzimelor si hormonilor favorizand cresterea rapida a fructelor si eventual depasirea perioadelor de stress.

fertilizarea ardeilor cu HASCONM10cCoacerea fructului (2 aplicari)

Fertirigare:GREENPLANT 8-7-40+2+micro (4-6 kg/1000 mp) (cel putin 2 aplicari)
Folosirea produsului imbunatateste colorarea fructelor, creste continutul in zaharuri si reduce caderea fructelor.

Foliar: HASCON M10 AD (400 ml/100 l apa) (cel putin 2 aplicari) Aplicarea produsului favorizeaza colorarea fructelor, coacerea omogena si ca urmare, fructe uniforme ca marime, coacere timpurie, creste continutul de zaharuri si creste rezistenta la crapare.

HASCON M10 AD ajuta la o coacere mai timpurie si la o colorare uniforma a fructelor.

Cultivatorii de ardei trebuie sa constientizeze importanta calciului asupra calitatii ardeilor dar si a duratei lor de pastrare. Pentru aceasta trebuie sa puna un accent deosebit pe aplicarea produselor pe baza de calciu pe intreaga perioada de vegetatie. De aceea programul de nutritie faziala cuprinde mai multe produse pe baza de calciu, care se aplica in functie de fenofaza (Calboron, T1 HAS IDRO, Foliacon 22, Calfomyth).  Programul de fertilizare al ardeilor (ardei gogosar, ardei kapia, ardei gras, ardei iute) trebuie adaptat si in functie de conditiile existente in camp. Astfel daca intervin perioade de stress pentru plante recomandam aplicarea biostimulatorului DRIN.

 

Ingrasaminte - fertilizanti pentru ardei

logo green-has-italia

Contact:

dr. Valerian Istoc
email:  romania@greenhasitalia.com
tel: 0753.115.997

 

Identificarea si combaterea Fuzariozei si Verticilozei la tomate, ardei, vinete, castraveti, pepeni

Fuzarioza si Verticiloza la legumeConditiile din ultima perioada au fost favorabile aparitiei si dezvoltarii urmatoarelor boli: Fuzarioza sau Ofilirea (Fusarium oxysporium) si Verticiloza (Verticillium dahliae) la legume (tomate, ardei, vinete, castraveti, pepeni).

Ambele boli sunt vasculare, atacul manifestandu-se in perioada de inflorire-fructificare, avand ca rezultat ofilirea si disparitia plantei. In cazul fuzariozei, ofilirea plantei este rapida in timp ce in cazul verticilozei, fenomenul de ofilire este mai lent. Ofilirea plantelor se datoreaza atat blocarii mecanice a vaselor conducatoare de catre miceliu, file si gome, cat si toxinelor de natura fenolica, produse de agentul patogen. Enzimele emise de ciuperci favorizeaza de asemenea fenomenul de ofilire.

Fuzarioza si Verticiloza la rosiiO metoda suplimentara de identificare a bolii este sectionarea longitudinala a radacinii si tulpinii plantei bolnave observandu-se brunificarea peretilor vaselor conducatoare, specifica tracheomicozelor. Boala se manifesta atat in spatiile protejate cat si in camp.

Pentru combaterea acestor boli in timpul perioadei de vegetatie se vor aplica tratamente preventive la sol, in jurul tulpinii, cu suspensie de fungicide sistemice:

    • TOPSIN 500 SC 0,07-0,14% – 0,5 l/suspensie/planta. Primul tratament se face la 10 zile de la plantare, folosindu-se concentratia de 0,05%, iar urmatoarele 2-3 la interval de 25-30 zile cu 0,1%. Fungicidul sistemic mentionat are si efecte curative daca tratamentul a fost aplicat la aparitia primelor simtome. In acest caz concentratia se mareste la 0,15%, cantitatea de suspensie pe planta la 1 litru, iar intervalul dintre tratamente se reduce la 15-20 zile. De regula atacul poate fi oprit prin aplicarea a doua tratamente.

Alte recomandari importante:
Tratamentele fitosanitare se vor executa la timpul optim, iar la prepararea solutiei se vor respecta dozele sau concentratiile recomandate in instructiunile de folosire. La efectuarea tratamentelor cu P.P.P, se vor respecta cu strictete normele de protectia muncii, de paza si securitatea impotriva incendiilor, de protectie a mediului, ALBINELOR (Conf. Leg.383/2013), animalelor, pestilor si altor vietuitoare acvatice.

Combaterea bolilor si daunatorilor de sezon la solanacee: tomate, ardei, vinete

boli si daunatori la solanacee - tomate ardei vineteConditiile climatice din ultima perioada au favorizat aparitia si evolutia unor boli: Patarea bruna a frunzelor (Alternaria porii), Patarea alba (Septoria lycopersici), Patarea cafenie (Cladosporium fulvum), Antracnoza (Colletrotrichum coccodes), Mana (Phytophtora infestans) la tomate, ardei si vinete.

Pentru combaterea acestor agenti de daunare recomandam folosirea urmatoarelor produse de protectia plantelor:

Fungicide de contact:

    • BRAVO 500 SC  –  0,2% (s.a.-clorotalonil-500 g/l)
    • MERPAN 50 WP
          • 0,2% (s.a.-captan-50%) pentru mana,patarea alba
          • 0,25% (s.a.-captan-50%) pentru patarea cafenie
    • POLYRAM DF  –  0,2% (s.a.-metiram-80%)
    • BOUILLE BORDELAISE WDG  –  0,75% (s.a.-cupru sub forma de sulfat de cupru neutralizat)
    • DITHANE NEOTEC 75 WG
          • 0,25% (s.a.-mancozeb-75%) pentru mana
          • 0,2% (s.a.-mancozeb-75%) pentru patarea cafenie, patarea alba, patarea frunzelor si basicarea fructelor, cancerul bacterian, antracnoza

Fungicide sistemice:

    • CABRIO TOP  –  0,15-0,2% (s.a.-metiram 500%+piraclostrobin 5%)
    • FOLIO GOLD 537,5 SC  –  0,2% (s.a.-clorotalonil 500 g/l+metalaxil-M 37,5 g/l)
    • MELODY COMPACT 49 WG  –  0,2% (s.a.-cupru sub forma de ox.de cupru 40,6%+iprovalicarb 5,50%)

In cazul cand sunt precipitatii abundente de peste 18-20 mm., temperaturi ridicate, umiditate atmosferica >90%, prezenta picaturilor de apa ce persista pe frunza cel putin 10-12 ore, recomandam efectuarea tratamentelor folosind fungicide sistemice.

Pentru combaterea DAUNATORILOR cum ar fi: Musculita alba de sera, Paduchele solanaceelor, Paduchele verde, Omida capsulelor de bumbac, Musca miniera, Tripsi, in solutia de stropit se adauga si un insecticid precum:

    • MOSPILAN 20 SP
          • 0,04% (s.a.-acetamiprid-20%) pentru trips calif.
          • 0,025% (s.a.-acetamiprid-20%) pentru musculita alba de sera
    • ACTARA 25 WG  –  0,02%(s.a.-tiametoxam-25%) – musca miniera, musculita alba de sera, tripsi
    • NUPRID 200 SC
          • 0,04% (s.a.-imidacloprid-200 g/l) – paduchele solanaceelor
          • 0,075% (s.a.-imidacloprid-200 g/l) – musculita alba de sera, tripsul tutunului
    • MAVRIK 2F  –  0,05% (s.a.-tau-fluvalinat-240 g/l) – omida fructificatiilor, musculita alba de sera
    • CONFIDOR ENERGY
          • 0,08% (s.a.-imidacloprid 75g/l+deltametrin 10g/l) – omida fructificatiilor
          • 0,13% (s.a.-imidacloprid 75g/l+deltametrin 10g/l) – tripsul tutunului, musca miniera

Pentru combaterea ACARIENILOR recomandam unul din acaricide:

    • VERTIMEC 1,8 EC  –  0,1% (s.a.-abamectin 18 g/l) – acarianul lat, ardei
    • ORTUS 5 SC  –  0,1% (s.a.-fenpiroximat 50g/l) – acarianul rosu

Alte recomandari importante:
Tratamentele fitosanitare se vor executa la timpul optim respectandu-se dozele sau concentratiile recomandate in instructiunile de folosire. La efectuarea tratamentelor cu P.P.P., se vor respecta cu strictete normele de protectia muncii, de protectie a mediului, ALBINELOR (Conf.Leg.383/2013).

 

Rolul calciului in plante

Calciul in fertilizarea legumelor si fructelorCalciul este un element esential dezvoltarii plantelor. Absorbtia lui se desfasoara pasiv, fara consum de energie. Transportul calciului in interiorul plantei are loc in special prin xylem, impreuna cu apa. Ca urmare absorbtia calciului este direct corelata cu rata transpiratiei. Conditiile de umiditate ridicata, frig si cele care determina rate scazute ale transpiratiei (temperaturi scazute dar si cele foarte ridicate cand stomatele sunt inchise) pot provoca carente de Calciu.



Un alt factor care poate cauza aparitia carentelor de calciu il reprezinta salinitatea ridicata pentru ca scade cantitatea de apa absorbita de plante.

Avand in vedere mobilitatea scazuta a calciului in planta, carentele de calciu apar in primul rand in frunzele tinere si in fructe pentru ca ele au o rata a transpiratiei foarte scazuta. Ca urmare este necesar ca plantele sa fie aprovizionate in mod constant cu calciu pentru o crestere continua.

Calciul asigura rezistenta mecanica a tesuturilor si turgescenta celulara, fiind implicat si in procese fiziologice cum ar fi circuitul apei si al sarurilor prin peretii celulari. Calciul ajuta in protejarea plantei impotriva stresului hidric. Pentru cultura, nu este important doar sa aiba frunzele si fructele aprovizionate cu calciu metabolizat la momentul optim ci si faptul ca acestea sa aiba consistenta corespunzatoare. Acest lucru este o garantie a faptului ca fructele vor rezista mai mult la uscare, ceea ce inseamna o durata mai mare de pastrare.

Mai mult, calciul este implicat in producerea pigmentilor, deci, daca va doriti fructe intens colorate si fara boli fiziologice nu trebuie sa va lipseasca acest element din programele de fertilizare. Printre bolile fiziologice care sunt provocate de carenta de calciu enumeram: patarea neagra a fructelor la mar (bitter pit), putregaiul apical al fructelor de solanaceae (tomate, ardei, etc) si putregaiul apical la pepeni, arsura marginala a frunzelor de salata si a legumelor frunzoase, putregaiul fiziologic (inima neagra) la telina. De asemenea, o aprovizionare corespunzatoare cu calciu protejeaza fructele (ardei, tomate, etc) impotriva arsurii solare, in perioadele cu radiatie solara foarte ridicata.

Green Has Italia a dezvoltat cateva solutii pentru a putea oferi plantelor calciu solubil, in functie de stadiul fenologic al culturii in momentul aplicarii.

FOLIACON 22 ofera culturii o cantitate suficienta de calciu, magneziu si azot pentru a stimula cresterea vegetativa prin crearea conditiilor unui bun echilibru nutritiv. Calciul poate fi absorbit de catre radacini destul de usor, mai ales daca este combinat cu azotul (azotat de calciu), si apoi este translocat in directia apexului vegetativ unde este folosit in procesul de diviziune celulara si la formarea noilor celule.

Daca trebuie sa intariti tesuturile plantei cum ar fi frunzele, fructele si florile, sau sa combateti carentele de calciu deja aparute este recomandat sa aplicati produsul CALBORON, pe cale foliara. Acest produs o concentratie ridicata de calciu complexat cu acizi carbolxilici in sinergie cu bor care usureaza absorbtia si solubilitatea la nivel celular. Borul favorizeaza translocarea Calciului in fructe. CALBORON reprezinta una dintre cele mai bune si mai rapide solutii in situatiile in care a aparut carenta de calciu pe frunze sau pe fructe.

CALFOMYTH Fertilizant plantePentru culturile la care intensitatea culorii reprezinta un factor esential pentru calitate, este ideal sa folositi produsul CALFOMYTH. In acest produs asocierea dintre calciu si fosfor are un efect pozitiv in procesul de formare al pigmentilor de culoare.

Trebuie sa retineti ca in cazul temperaturilor ridicate se recomanda aplicarea foliara a calciului deoarece absorbtia acestuia pe cale radiculara este mult incetinita. Astfel, pot apare deficiente de calciu daca plantele sunt aprovizionate doar prin sistemele de irigare.

 

In CATALOGUL OFICIAL al soiurilor de plante de cultura din România au fost inregistrate in perioada 2012 -2014 urmatoarele soiuri de ardei:

ARDEI GRAS:

1. Andreika. Soiul de ardei gras Andreika a fost creat la SC Agrosel SRL. Coloratia antocianica a hipocotilului, in stadiul de plantula, este prezenta. Planta nu prezinta internoduri scurte in partea superioara. Inaltimea plantei este mijlocie spre inalta. Forma frunzei este lat eliptica si culoarea este verde deschis. Profilul frunzei in sectiune transversala este moderat concav. Portul pedunculului florii este erect. Culoarea fructului, inainte de maturitatea de recoltare, este galbena, de intensitate deschisa. Fructul este scurt, cu diametrul mic spre mediu. Forma fructului, in sectiune longitudinala, este trapezoidala. Suprafata fructului este neteda sau foarte usor ridata. Culoarea fructului, la maturitatea fiziologică, este rosie, de intensitate medie. Forma varfului fructului este moderat ascutita. Numarul predominant de loji seminale este in proportie egala de trei si patru. Grosimea pericarpului este medie si capsicina este absenta. Perioada de inceput a infloritului este tarzie ai a maturitatii de recoltare este timpurie. Fructele de ardei gras sunt destinate pentru consum in stare proaspata si industrializare.

2. Dariochea. Soiul de ardei gras Dariochea a fost creat la SCDL Bacau. Coloratia antocianică a hipocotilului, in stadiul de plantula, este prezenta. Planta nu prezinta internoduri scurte in partea superioara. Planta este inalta spre foarte inalta. Forma frunzei este lanceolata si culoarea este verde inchis. Profilul frunzei, in sectiune transversala, este moderat concav. Portul pedunculului florii este semiaplecat. Culoarea fructului, inainte de maturitatea de recoltare, este verde, de intensitate deschisa. Fructul este de lungime medie si are diametrul mare. Forma fructului, in sectiune longitudinala, este trapezoidala. Suprafata fructului este neteda sau foarte usor ridata. Culoarea fructului, la maturitatea fiziologica, este rosie, de intensitate deschisa. Forma varfului fructului este moderat adancita. Numarul predominant de loji seminale este in proporte egala de trei si patru. Pericarpul este gros si capsicina este absenta. Perioada de inceput a infloritului este tarzie si a maturitstii de recoltare este mijlocie spre tarzie. Fructele de ardei gras sunt destinate pentru consum in stare proaspata si industrializare.

3. Eskimo. Soiul de ardei gras Eskimo a fost declarat hibrid F1 si a fost creat la firma Wing Seed b.v., Olanda. Coloratia antocianica a hipocotilului, in stadiul de plantula, este prezenta. Planta nu prezinta internoduri scurte in partea superioara. Planta este foarte inalta. Forma frunzei este lat eliptica si culoarea este verde mijlociu spre inchis. Profilul frunzei, in sectiune transversala, este moderat concav. Portul pedunculului florii este semiaplecat. Culoarea fructului, inainte de maturitatea de recoltare, este verde, de intensitate mijlocie spre inchisa. Lungimea fructului este scurta spre mijlocie si diametrul este foarte mare. Forma fructului, in sectiune longitudinala, este patratica. Suprafata fructului este neteda sau foarte usor ridata. Culoarea fructului, la maturitatea fiziologica, este rosie, de intensitate mijlocie spre inchisa. Forma varfului fructului este foarte adancita. Numarul predominant de loji seminale este in proportie egala de trei si patru. Pericarpul este foarte gros si nu prezinta capsicina. Perioada de inceput a inflorituli este mijlocie şi a maturitatii de recoltare este tarzie spre foarte tarzie. Fructele de ardei gras sunt destinate pentru consum in stare proaspata.

4. Iuliana BR. Soiul de ardei gras Iuliana BR a fost creat la SC Petrosu S.A. Coloratia antocianica a hipocotilului, in stadiul de plantula, este absenta. Planta nu prezinta internoduri scurte in partea superioara. Inaltimea plantei este medie. Forma frunzei este lanceolata si culoarea este verde deschis. Profilul frunzei, in sectiune transversala, este moderat concav. Portul pedunculului florii este erect. Culoarea fructului, inainte de maturitatea de recoltare, este galbena, de intensitate foarte deschisa. Lungimea fructului este medie spre lunga si diametrul este mic spre mediu. Forma fructului, in sectiune longitudinala, este moderat triunghiulara. Suprafata fructului este neteda sau foarte usor ridata. Culoarea fructului, la maturitatea fiziologica, este rosie, de intensitate mijlocie. Forma varfului fructului este moderat ascutita. Numarul predominant de loji seminale este de trei. Pericarpul este mediu spre gros si capsicina este absenta. Perioada de inceput a infloritului este tarzie si a maturitatii de recoltare este mijlocie. Fructele de ardei gras sunt destinate pentru consum in stare proaspata si industrializare.

5. Karola. Soiul de ardei gras Karola a fost creat la SC Agrosel SRL. Coloraţia antocianica, a hipocotilului in stadiul de plantula, este prezenta. Planta nu prezinta internoduri scurte in partea superioara. Inalţtmea plantei este medie. Forma frunzei este lat eliptică si culoarea este verde deschis. Profilul frunzei, in sectiune transversala, este moderat concav. Portul pedunculului florii este erect. Culoarea fructului, inainte de maturitatea de recoltare, este galbena, de intensitate deschisa. Lungimea fructului este scurta si diametrul este mic spre mijlociu. Forma fructului, in sectiune longitudinala, este trapezoidala. Suprafata fructului este neteda sau foarte usor ridata. Culoarea fructului, la maturitatea fiziologica, este rosie, de intensitate deschisa. Forma varfului fructului este moderat ascutita. Numarul predominant de loji seminale este de trei. Grosimea pericarpului este medie si capsicina este absenta. Perioada de inceput a infloritului este tarzie si a maturitatii de recoltare este timpurie.Fructele de ardei gras sunt destinate pentru consum in stare proaspata si industrializare.

ARDEI GOGOSAR:

gogosar 1

1. Stef. Soiul de ardei gogosar Stef a fost creat la SC Agrosel SRL. Coloratia antocianica a hipocotilului, in stadiul de plantula, este prezenta. Planta nu prezinta internoduri scurte in partea superioara. Inaltimea plantei este medie spre inalta. Forma frunzei este lanceolata si culoarea este verde mediu. Profilul frunzei, in sectiune transversala, este moderat concav. Portul pedunculului florii este semiaplecat. Culoarea fructului, inainte de maturitatea, de recoltare este verde, de intensitate deschisa. Lungimea fructului este scurta spre mijlocie si diametrul este foarte mare. Forma fructului, in sectiune longitudinala, este aplatizată. Suprafata fructului este neteda sau foarte usor ridata. Culoarea fructului, la maturitatea fiziologica, este rosie, de intensitate medie spre inchisa. Forma varfului fructului este moderat adancita. Numarul predominant de lojii seminale este in proportie egala de trei si patru. Pericarpul este gros si capsicina este absenta. Perioada de inceput a infloritului este timpurie spre mijlocie si a maturitatii de recoltare este foarte timpurie spre timpurie. Fructele de ardei gogosar sunt destinate pentru consum in stare proaspata si industrializare.

2. Petrosu. Soiul de ardei gogosar Petrosu a fost creat de SC Petrosu SRL. Coloratia antocianica a hipocotilului in stadiul de plantula este prezenta. Planta nu prezinta internoduri scurte. Intensitatea culorii verzi a frunzei este medie spre inchisa. Forma frunzei este lanceolata. Culoarea fructului inaintea maturitatii este verde. Portul fructului este pendulat. Lungimea fructului este foarte lunga si diametrul este foarte mare. Forma fructului in sectiune longitudinala este aplatizata. Suprafata fructului este neteda sau foarte usor ridata. Culoarea fructului la maturitatea fiziologica este rosie. Fructul prezints depresiune pedunculars. Numărul de loji seminale este de trei. Pericarpul este de grosime medie si capsicina in placenta este absenta. Perioada maturitatii de recoltare este timpurie spre foarte timpurie. Fructele sunt pentru consum in stare proaspătă şi industrializare.

ardei iute 1ARDEI IUTE.

1. Dracula. Soiul de ardei iute Dracula a fost creat de SC Agrosel SRL. Coloraţia antocianică a hipocotilului in stadiul de plantula este prezenta. Planta nu prezinta internoduri scurte. Intensitatea culorii verzi a frunzei este mijlocie. Forma frunzei este lanceolată. Culoarea fructului inaintea maturitatii este galbena. Portul fructului este pendulat. Lungimea fructului este foarte lunga si diametrul este mic. Forma fructului in sectiune longitudinala este ingust triunghiulara. Suprafata fructului este usor ridata. Culoarea fructului la maturitatea fiziologica este rosie. Fructul nu prezinta depresiune pedunculara. Numarul de loji seminale este de egal doua si trei. Pericarpul este subtire spre mediu si capsicina in placenta este prezenta. Perioada maturitatii de recoltare este foarte timpurie. Fructele sunt pentru consum in stare proaspata şi industrializare.

2. Roundel. Soiul de ardei iute Roundel a fost creat de SC Agrosel SRL. Coloratia antocianica a hipocotilului in stadiul de plantula este prezenta. Planta nu prezinta internoduri scurte. Intensitatea culorii verzi a frunzei este mijlocie. Forma frunzei este lanceolata. Culoarea fructului inaintea maturitatii este galbena. Portul fructului este erect. Lungimea fructului este foarte scurta si diametrul este foarte mare. Forma fructului in sectiune longitudinala este aplatizata. Suprafata fructului este neteda sau foarte usor ridata. Culoarea fructului la maturitatea fiziologica este rosie. Fructul nu prezinta depresiune pedunculara. Numarul de loji seminale este de egal trei si patru. Pericarpul este foarte gros si capsicina in placenta este prezenta. Perioada maturitatii de recoltare este foarte timpurie. Fructele sunt pentru consum in stare proaspata si industrializare.

3. Jovial. Soiul de ardei iute Jovial a fost creat la SCDL Buzau. Coloratia antocianica a hipocotilului, in stadiul de plantula, este prezenta. Planta nu prezinta internoduri scurte in partea superioara. Inaltimea plantei este medie. Forma frunzei este lanceolata si culoarea este verde deschis. Profilul frunzei in sectiune transversala este moderat concav. Portul pedunculului florii este aplecat. Culoarea fructului, inainte de maturitatea de recoltare, este galbena, de intensitate foarte deschisa. Lungimea fructului este foarte lunga si diametrul este mic. Forma fructului, in sectiune longitudinala, este ingust triunghiulara. Suprafata fructului este usor ridata. Numarul predominant de loji seminale este de doua. Pericarpul este gros spre foarte gros si capsicina este prezenta. Perioada de inceput a infloritului este mijlocie, la fel si a maturitatii de recoltare. Fructele de ardei iute sunt destinate pentru consum in stare proaspata si industrializare.

ARDEI LUNG:

ardei lung 1

1. Dumbo 34. Soiul de ardei lung Dumbo 34 a fost creat de SC Agrosel SRL. Coloratia antocianica a hipocotilului in stadiul de plantula este prezenta. Planta nu prezinta internoduri scurte. Intensitatea culorii verzi a frunzei este medie spre inchisa. Forma frunzei este ovata. Culoarea fructului inaintea maturitatii de recoltare este verde. Portul fructului este pendulat. Lungimea fructului este medie si diametrul este foarte mare. Forma fructului in sectiune longitudinală este moderat triunghiulara. Suprafata fructului este neteda sau foarte usor ridata. Culoarea fructului la maturitatea fiziologica este rosie. Fructul prezinta depresiune pedunculara. Numarul de loji seminale este de predominant doua. Pericarpul este foarte gros si capsicina in placenta este absenta. Insusiri fiziologice. Perioada maturitatii de recoltare este timpurie spre medie. Fructele sunt pentru consum in stare proaspata si industrializare.

2. Doljan. Soiul de ardei lung Doljan a fost creat la SCDL Isalnita. Coloratia antocianica a hipocotilului, in stadiul de plantula, este prezenta. Planta nu prezinta internoduri scurte in partea superioara. Inaltimea plantei este medie spre inalta. Forma frunzei este lanceolata si culoarea este verde inchis. Profilul frunzei, in sectiune transversala, este moderat concav. Portul pedunculului florii este semiaplecat. Culoarea fructului, inainte de maturitatea de recoltare, este galbena, de intensitate deschisa. Lungimea fructului este medie spre lunga si diametrul este mediu. Forma fructului, in sectiune longitudinala, este moderat triunghiulara. Suprafata fructului este neteda sau foarte usor ridata. Culoarea fructului, la maturitatea fiziologica, este portocalie, de intensitate deschisa si tenta galbuie. Forma varfului fructului este moderat ascutita. Numarul predominant de loji seminale este in proportie egala de doua si trei. Pericarpul este mediu spre gros si capsicina este absenta. Perioada de inceput a infloritului este medie spre tarzie si a maturitatii de recoltare este tarzie spre foarte tarzie. Fructele de ardei lung sunt destinate pentru consum in stare proaspata si industrializare.

Nu vă este MILĂ de ACEST Popor, batjocorit până la sânge de socialişti, komunisti şi de alţi satanişti? Nu vă este ruşine ce aţi făcut din această Tara de peste 80 de ani! Cât îi mai furaţi, minţiţi, manipulaţi, MINERIZATI şi rătăciţi pe bietii amarasteni- prin pustia fesenismului social DEMONIC???

Popor Român,  gloate, ţări şi naţii-toate-nu pierdem NIMIC, dacă ne spălăm, nu doar pe dinafară ci, şi pe dinăuntru- de stress, de viruşi, microbi, lenevie, ceartă, viclenie, curvie, hoţie, vrăjmăşie, invidie, dezbinare, sărăcie, minciună, şi de celelalte mizerii,otrăvuri  fardate în Gal.5/20! Nu pierdem ,DAR ,prin naşterea din nou (Ioan,cap.3),câştigăm Totul Totului TOT, şi ne umplem cu Plinătatea Dumnezeirii- cu Frumuseţi şi Bunătăţi Cosmice, veşnice! Domnilor Primari, Fermieri, Patroni, Dascăli, Medici, Mineri, Salahori, Amărăşteni de pretutindeni, să începem înnoirea cu fiecare dintre noi,   căci Tatăl Nostru, l-a Jertfit pe Isus, “pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!(sau…LUPTA CU PACATUL)

… Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” (Ioan, 3/15-18)…” Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit, “ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”… Să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.” (F.A.>26/17-20) “Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru 3/9) Fiecare dintre noi este creat ca să fie Templul lui Dumnezeu, unde să locuiască Duhul Sfânt, nu urâţeniile celui rău scrise în Gal.5/20. Deşi cel rău ne-a dezbrăcat de Chipul şi Asemănarea Lui, prin naşterea din nou (Ioan, cap 3) El a venit ca să ne lepădăm de sine şi, precum Fiul Risipitor, (Luca, cap.15, care şi-a venit în fire… să ne întoarcem, pentru a ne   umple (nu cu răutăţi, urâţenii, suferinţe,) ci, prin Isus, să ne îmbrăcăm cu Plinătatea Dumnezeirii. Este dureros că El, care ne-a creat şi răscumpărat, stă la uşa noastră şi se roagă de noi să fie primit ca Domn, Ajutor şi Răscumpărător, dar noi îl lăsăm pe cel rău să intre şi să domnească înăuntru, unde ne batjocoreaste în fel şi chip. Să nu uităm “Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. El a venit să ne elibereze, “prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia…” (Ef. Cap .2)…

” De aceea şi noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţă voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească; pentru că, astfel, să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-i fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţă lui Dumnezeu,

Întărâţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie, mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor în lumină. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. … Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El. El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru că în toate lucrurile să aibă întâietatea. Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui. Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină;…” (Col. 1/9-29) 

 “În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după bună plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Sau pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Sau,pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;

Căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ. În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii, nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele.Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi…” (Ef.1/4-23)

 2

… “Când veţi păcătui, VĂ VOI RISIPI PRINTRE POPOARE, DAR DACĂ vă veţi întoarce la Mine şi dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, atunci… vă voi aduna şi vă voi aduce iarăşi în locul…” (Neemia 1/8,9) Dar noi, înflăcăram păcătuirea planetară! Nu vedem că am “mâniat rău pe Domnul?” (Osea 12/14) -incepând cu Patriarhul Daniel şi cu toate Căpeteniile Ţării, care au minţit- violat  , inimi, suflete şi priviri nevinovate, care ne-au spurcat şi umplut cu manipulări, surogate, datini, false învăţări, cu răutăţi, urâţenii, suferinţe, idolatrii-prostiri, cu mizerii, minciuni şi gunoaie (Gal.5/20); A sosit ceasul să ne fie groază de rău şi să ne lipim tare de Domnul: IOV cap 42/6) şi Daniel, cap.9

“Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă. M-am rugat Domnului Dumnezeului meu şi I-am făcut următoarea mărturisire: “Doamne Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu, care ţii legământul şi dai îndurare celor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost rai şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale. N-am ascultat pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri şi către tot poporul ţării. Tu, Doamne, eşti drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţă de ruşine, nouă,(SI Romanilor-) tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului şi întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate ţările în care i-ai izgonit, din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovaţi faţă de Tine!

Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţă de ruşine, da, nouă, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre şi părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva Ta! La Domnul Dumnezeul nostru însă este indurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit! N-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le pusese înainte prin robii Săi prorocii; ci tot -POPORUL ROMAN s n -Israelul a călcat Legea Ta şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu

El a împlinit astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră şi împotriva căpeteniilor noastre care ne-au cârmuit şi a adus peste noi o mare nenorocire, aşa cum niciodată şi nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat o nenorocire că aceea care a venit acum asupra Ierusalimului. După cum este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi; şi noi n-am rugat pe Domnul Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre şi n-am luat aminte la adevărul Tău. De aceea, şi Domnul a îngrijit că nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci Domnul Dumnezeul nostru este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat glasul Lui. Şi acum, Doamne Dumnezeul nostru, Tu, care ai scos pe poporul Tău din ţara Egiptului prin mâna Ta cea puternică şi Ţi-ai făcut un Nume aşa cum este şi astăzi: noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire. Dar, Doamne, după toată indurarea Ta, abate mânia şi urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfânt; căci din pricina păcatelor noastre şi din pricina nelegiuirilor părinţilor noştri este Ierusalimul şi poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară. Ascultă, dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău şi, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească faţa Ta peste Sfântul Tău Locaş pustiit!

Pleacă urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte la dărâmăturile noastre şi la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru indurările Tale cele mari. Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!”

Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu, (ROMAN ?)Israel, şi îmi aduceam cererile înaintea Domnului Dumnezeului meu, pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu; pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede, în zbor iute, omul Gabriel pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie şi m-a atins în clipa când se aducea jertfă de seară. El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine şi mi-a zis: “Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea. Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu vin să ţi-l vestesc; căci tu eşti preaiubit şi scump. Ia aminte, dar, la cuvântul acesta şi înţelege vedenia!… (Daniel, cap.9/3-24)

 

Popor Român,  gloate, ţări şi naţii-toate-nu pierdem NIMIC, dacă ne spălăm, nu doar pe dinafară ci, şi pe dinăuntru- de stress, de viruşi, microbi, lenevie, ceartă, viclenie, curvie, hoţie, vrăjmăşie, invidie, dezbinare, sărăcie, minciună, şi de celelalte mizerii,otrăvuri  fardate în Gal.5/20! Nu pierdem ,DAR ,prin naşterea din nou (Ioan,cap.3),câştigăm Totul Totului TOT, şi ne umplem cu Plinătatea Dumnezeirii- cu Frumuseţi şi Bunătăţi Cosmice, veşnice! Domnilor Primari, Fermieri, Patroni, Dascăli, Medici, Mineri, Salahori, Amărăşteni de pretutindeni, să începem înnoirea cu fiecare dintre noi,   căci Tatăl Nostru, l-a Jertfit pe Isus, “pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică!(sau…LUPTA CU PACATUL)

… Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” (Ioan, 3/15-18)…” Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit, “ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”… Să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.” (F.A.>26/17-20) “Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru 3/9) Fiecare dintre noi este creat ca să fie Templul lui Dumnezeu, unde să locuiască Duhul Sfânt, nu urâţeniile celui rău scrise în Gal.5/20. Deşi cel rău ne-a dezbrăcat de Chipul şi Asemănarea Lui, prin naşterea din nou (Ioan, cap 3) El a venit ca să ne lepădăm de sine şi, precum Fiul Risipitor, (Luca, cap.15, care şi-a venit în fire… să ne întoarcem, pentru a ne   umple (nu cu răutăţi, urâţenii, suferinţe,) ci, prin Isus, să ne îmbrăcăm cu Plinătatea Dumnezeirii. Este dureros că El, care ne-a creat şi răscumpărat, stă la uşa noastră şi se roagă de noi să fie primit ca Domn, Ajutor şi Răscumpărător, dar noi îl lăsăm pe cel rău să intre şi să domnească înăuntru, unde ne batjocoreaste în fel şi chip. Să nu uităm “Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele. El a venit să ne elibereze, “prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia…” (Ef. Cap .2)…

” De aceea şi noi, din ziua când am auzit aceste lucruri, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţă voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească; pentru că, astfel, să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-i fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţă lui Dumnezeu,

Întărâţi, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare, cu bucurie, mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor în lumină. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor. El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. … Toate au fost făcute prin El şi pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, şi toate se ţin prin El. El este Capul trupului, al Bisericii. El este Începutul, Cel întâi născut dintre cei morţi, pentru că în toate lucrurile să aibă întâietatea. Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât şi ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui. Şi pe voi, care odinioară eraţi străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină;…” (Col. 1/9-29) 

 “În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după bună plăcere a voii Sale, spre lauda slavei harului Sau pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Sau,pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;

Căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ. În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui. De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii, nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele.Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi…” (Ef.1/4-23)

4

Tări şi Popoare, oameni de pretutindeni,   ştiţi că ne îmbolnăvim pentru că fardăm neiertarea şi răutatea din noi şi nu avortăm sursa tuturor relelor? Pentru asta,” Fie-vă groază de rău, şi lipiţi-vă tare de bine.” Nu te lasă biruit de rău, ci biruie răul prin bine. “(Rom.12/9,21)…” De aceea lepădaţi orice necurăţie şi orice revărsare de răutate, şi primiţi cu blândeţe Cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele” (Iac.1/21); Scoateţi omul viclean din voi, căci nimic bun nu locuieşte înăuntru-i;  Să nu ţinem în noi -nici o secundă neiertarea, răzbunarea, judecarea, ameninţarea, cârtirea, stresul şi celelalte  mizerii ale acestui gunoier cosmic (Gal 5/20)!

De aceea suntem suferinzi, bârfitori, muribunzi, curvari, săraci, certăreţi, pentru că fardam “comoara” bolilor, toxinelor şi sursa tuturor urâţeniilor şi relelor, refuzând Învierea, Pacea, Împăcarea, Viaţă plină de Roade Duhovniceşti (Gal 5/22) Suntem ţinuţi morţi în păcate, şi toată lumea zace în cel rău, pentru că acceptăm ca tată pe diavol!Să nu păstrăm in noi nici o secundă “comorile” celui rău! Revărsaţi Mireasma Cerească -din Matricea omului lăuntric, înnoit, după Chipul şi Asemănarea Lui- De ce vă ascundeţi sub “cortina” fardărilor, de sub lespedea demonică? Înnoiţi-vă prin Sămânţa Lui, ” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” (Ioan, cap 11/39-44)“Aduceţi cu voi cuvinte de căinţa şi întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi-i: “Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă, şi…” (Osea 14/2)Primiţi-l pe Prietenul Păcătoşilor, plămadit din sfaturi şi lecţii Dumnezeieşti, întrupat din Bunătăţi şi Frumuseţi Unicate; De ce îl ţineţi la uşă! Până când să se roage de voi? (Ap 3/20)

Iată, zilele Venirii lui sunt numărate, faptele vă sunt cântărite şi-s uşoare, acum când, orice om, popor şi ţară “a săvârşit o mare curvie, părăsind pe Domnul!” (Osea ½ b)…” Ascultaţi cuvântul Domnului, OAMENI de pretutindeni, şi voi, “copiii lui Israel! Căci Domnul are o judecată cu locuitorii (PLANETEI s n)- ţării,” pentru că nu este adevăr,

 nu este îndurare, nu este cunoştinţă de Dumnezeu în ţară. Fiecare jură strâmb şi minte, ucide, fură şi preacurveşte; năpăstuieşte şi face omoruri după omoruri. De aceea, ţara se va jeli, toţi cei ce o locuiesc vor tânji împreună cu fiarele câmpului şi păsările cerului; chiar şi peştii mării vor pieri. Dar nimeni să nu certe pe altul, nimeni să nu mustre pe altul, căci poporul tău este ca cei ce se ceartă cu preoţii. Te vei poticni ziua, prorocul se va poticni şi el împreună cu tine noaptea, şi pe mama ta o voi nimici.

/////

Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţă, şi Eu te voi lepăda şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi! Cu cât s-au înmulţit, cu atât au păcătuit împotriva Mea. De aceea, le voi preface slava în ocară

  Ei se hrănesc din jertfele pentru păcatele poporului Meu şi sunt lacomi de nelegiuirile lui. Dar şi preotului i se va întâmpla ca şi poporului; îl voi pedepsi după umbletele lui şi-i voi răsplăti după faptele lui. Vor mânca, şi tot nu se vor sătura, vor curvi, şi tot nu se vor înmulţi, pentru că au părăsit pe Domnul şi poruncile Lui. Curvia, vinul şi mustul iau minţile omului. Poporul Meu îşi întreabă lemnul lui, şi toiagul lui îi proroceşte; căci duhul curviei îi duce în rătăcire şi sunt necredincioşi Dumnezeului lor. Aduc jertfe pe vârful munţilor, ard tămâie pe dealuri, sub stejari, plopi şi terebinţi a căror umbra este plăcută. De aceea, fetele voastre curvesc, şi nurorile voastre sunt preacurve… Abia au încetat să bea şi se dedau la curvie; cârmuitorii lor sunt lacomi, da, sunt lacomi după ruşine! Vântul îi va strânge cu aripile lui şi vor fi daţi de ruşine cu altarele lor!” (Osea 4/1-19)

… “păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine.” (1Petru 5/2) Căci de la datini, minciuni, tradiţii, învăţături false, idolatre, ni se trag toate necazurile, certurile, vrăjmăşiile, neajunsurile! ”PĂSTORII” -pentru că lor le este frică de oameni înviaţi, deştepţi, puternici, născuţi din nou, atotştiutori, îi ţin morţi în păcate,formalism, şi în neştiinţă… “Ascultaţi lucrul acesta, preoţi! Ia aminte, PREOŢIME (s n) casa lui Israel! Şi pleacă urechea, casa împăratului! Căci pe voi vă ameninţă judecata”…

… Necredincioşii se afundă în nelegiuire, dar voi avea Eu pedepse pentru toţi!… Faptele lor nu le îngăduie să se întoarcă la Dumnezeul lor, căci un duh de curvie este în inima lor şi nu cunosc pe Domnul!… Efraim este asuprit, zdrobit în judecată, căci a urmat învăţăturile care-i plăceau. Voi pleca, Mă voi întoarce în locuinţa Mea, până când vor mărturisi că sunt vinovaţi şi vor căuta faţa Mea. Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.” (Osea 5/1-15)…” Măcar că mândria lui Israel mărturiseşte împotriva lui, tot nu se întorc la Domnul Dumnezeul lor şi tot nu-L cauta, cu toate aceste pedepse!” (Osea 7/10)…” Semănaţi potrivit cu neprihănirea, şi veţi secera potrivit cu indurarea. Desţeleniţi-vă un ogor nou! Este vremea să căutaţi pe Domnul, ca să vină şi să vă ploua mântuire.” (Osea 10/12)…” Cum să te dau, Efraime? Cum să te predau, Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Teboimul? Mi se zbate inima în Mine şi tot lăuntrul Mi se mişcă de milă!” (Osea 11/8)” Tu, dar, întoarce-te la Dumnezeul tău, păstrează bunătatea şi iubirea şi nădăjduieşte totdeauna în Dumnezeul tău.” (Osea 12/6)…” Şi acum ei păcătuiesc întruna, îşi fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meşteri. Acestora le vorbesc ei şi, jertfind oameni, sărută vitei!” (Osea 13/2)

5

 

Pentru că…” nimeni nu poate birui ispita, “dacă nu este Dumnezeu cu el “(Ioan 3/2), să luptăm contra păcatului numai împreună cu Isus, cu El în noi, şi cu noi, protejaţi în El, în “Scutul” Lui,unde nu este păcat si unde nu are acces cel rău- căci despărţiţi de El nu putem face nimic (Ioan, cap 15); Să luptăm ca pentru Domnul, împreună, pentru că tot ce face El, face foarte bine; Pentru că păcatul” nu mai are nicio stăpânire asupra Lui… socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să… Rom. cap 6; (S-au cum primim ONOAREA de a călca în picioare păcatul)

 

Vicleanul nimicitor vine, plin de linguşire, deghizat într-un fals binevoitor, fardat, îngâmfat, dulceag de frumos pe dinafară dar intunecător de amar şi urât pe dinăuntru, arogant, înarmat cu iscodiri inimaginabile, cu urâţenii deghizate, însoţit de legiuni de generali, (toţi) blindaţi cu pofte mortale, ispite otrăvitoare şi gânduri meschine. Doar luptând împreună cu El, biruim păcatul care ne-a golit în Grădina Eden, si pe care Isus l-a dezbrăcat de puterea lui (Rom.6/6) “Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, în lupta împotriva păcatului.” (Evrei 12:4) Pentru a lupta împotriva oricărui gând rău, sau împotriva poftei, ori ispitei, Isus a venit să devenim UNA cu El. El să fie CAP, nu coadă, pentru că a zdrobit capul tuturor răutăţilor la Golgota, le-a îngropat…, astfel încât, prin Atotputernicia Lui, să călcăm ŞI NOI în picioare orice gând rău, poftă, ispită, când ne curtează (Rom 16/20). Pentru a fi puternici, deştepţi, bogaţi, triumfători, Isus, dacă-l chemăm, vine când suntem atacaţi. Noi doar să îl recunoaştem drept Căpetenia noastră; Noi să devenim Una cu El, printr-o moarte, dar şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. El duce greul luptei, şi ne învaţă astfel: “Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, pentru că Eu sunt blând şi cu inima smerită, şi astfel veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre! Căci jugul Meu este bun, iar povara Mea este uşoară. “(Matei 12/26-30).”

Omul care iese din Cuvântul, din învăţătura, de sub protecţia Lui, şi care nu este umplut cu Plinătatea Sa, păcătuieşte cu vorba, cu privirea, cu fapta, dar efectul păcatului se întoarce ca un bumerang asupra-i… “Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti” (Gen.4/7); Pentru că infidelitatea faţă de Tata, adulterul faţă de Fiul, îl dor pe Duhul Sfânt nu se merită să răsplătim Binecuvântarea cu păcătuirea

Să nu ne luăm după oameni “binevoitori”, politicieni blindaţi cu promisiuni, bravi “creştini”, căci “Oamenii aceştia sunt nişte apostoli mincinoşi, nişte lucrători înşelători, care se prefac în apostoli ai lui Hristos. Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină. Nu este mare lucru, dar, dacă şi slujitorii lui se prefac în slujitori ai neprihănirii. Sfârşitul lor va fi după faptele lor.” (2Cor, 11/13-15) Când vine cel rău, pulsând în fel şi fel de gesturi, vorbe, daruri, oferite de “prieteni”, întotdeauna, trebuie chemat Isus în ajutor, aşa cum ne-a învăţat El însuşi în pustie, când a fost ispitit (Matei, cap 4), dar şi în Romani, cap. 6

Orice om înnoit, este alergic faţă de cel viclean, se îngrozeşte şi intoarce spatele celui rău, şi se lipeşte tare de Bine.” Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” Rom cap.6

Să învăţăm din lecţia lui Isus:Când a înfometat, a venit satan să-l ademenească prin false mâncăruri, dar Isus a chemat Ajutor, apelând la armura Cuvântului, care stă scris pentru biruinţă. Numai după înfrângerea ispitei,” diavolul L-a lăsat” (Mat.4/11) şi Cerul a început să reverse ajutoare Dumnezeieşti. Acestea urcau pe Scara Cerului, pline cu mulţumiri, şi coborau pline cu tării şi răspunsuri biruitoare, peste Fiul Omului (Ioan 1/51). Isus a venit, a sângerat pentru noi, ne-a (răs) cumpărat din sclavia păcatului, căci “toată lumea zace în cel rău”, câtă vreme acceptăm să avem ca tată  pe diavol, (Ioan 8/44). Prin Jertfirea Lui ne-a înfiat, ne-a transferat de sub batjocora nimicitorului- în Hristos unde, suntem mai mult decât biruitori (Romani 8:37). Vedem că viaţa noastră este ascunsă cu Isus în Dumnezeu, şi nu se merită să ne întoarcem ca scroafa în noroiul păcatului. Deci lupta împotriva păcatului trebuie să fie una totală, o dedicare şi o consacrare deplină, NUMAI împreună, şi pentru Hristos.

/////

În războiul dus contra păcatului – Dumnezeu este de partea noastră şi lupta nu este zadarnică, pentru că “Nu v-a cuprins nici o ispită care să nu fie potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va permite să fiţi ispitiţi peste puterea voastră, ci odată cu ispită a pregătit şi mijlocul de a o putea răbda.” (1Corinteni 10:13)

 

            Din experienţa luptătorului David, descrisă şi în Psalmul 1, am învăţat strategia victoriei, dată prin Harul dăruit de Isus. Să nu lăsăm gândul rău ,viclean,să ne… gâdile cu provocări, deşertăciuni. Să nu îi dăm nici o şansă celui rău, căci dacă îi dăm un deget, ne trage în groapă; să nu-i permitem nici să se atingă de noi. Să învăţăm din felul în care a intrat în Iuda gândul trădării şi, pentru că nu s-a pocăit,  l-a dus la spânzurătoare… Pentru că nu l-a respins de la bun început, a fost primit în el, şi a zămislit…” În timpul Cinei, după ce diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă…” (Ioan 13/2) Să nu ne fie milă de păcatul care- şi bate  joc de mii şi miliarde de oameni neştiutori ci, cu ajutorul Biruitorului care i-a sfărmat capul, să-i zdrobim coada sub picioarele noastre, încălţate cu râvna Evangheliei! Şi Pavel ne îndeamnă să ducem această luptă până la capăt, în Filipeni 2:12 “De aceea, preaiubiţii mei,… duceţi la bun sfârşit mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, pentru că Dumnezeu este Cel Care lucrează în voi; şi astfel, prin El, vă dă voinţă şi înfăptuire, şi puteţi lucra după buna Lui plăcere.” Pavel, asemăna lupta credinciosului împotriva păcatului cu lupta unui soldat. Căutaţi în Efeseni 6:14-17, şi innarmati-vă, cum descrie Pavel cu armura necesară împotrivirii şi biruirii păcatului. Din studiul Bibliei aflăm ce reprezintă fiecare piesă a armurii, pe care trebuie s-o poarte orice credincios, în războiul tuturor provocărilor luciferice.

/////

Goliţi de sine ,blindaţi cu Armura Lui, pentru a nu ne avea la mâna cel viclean, şi umpluţi cu Plinătatea Dumnezeirii,… ‘Fiţi  treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi…” (1Petru 5/6-10)… Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă…” (1 Ioan 2/15-17)” Ferice de cel ce rabdă ispita… Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea. Nu vă înşelaţi preaiubiţii mei fraţi:

Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.” (Iacov 1/12-18) Promisiunea Lui Dumnezeu în lupta contra păcatului ne îmbărbătează şi ne îndeamnă la o luptă sfântă şi fără frică:”Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului!” (Matei 28:20) “V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar curaj, Eu am învins lumea!” (Ioan 16:33) Suntem îmbărbătaţi şi în Evrei 4: 16: “Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” Una din armele letale contra celui rău este RUGĂCIUNEA trecută prin “filtrul” Isus, căci El este Focul Mistuitor, care arde orice îndoială, neputinţă, şi aprinde, înflăcărează torţa rugăciunii din orice om, oricât de întunecat, necăjit, cazut- este, DACĂ vine încrezător la El, şi crede, iată ce ne învaţă Isus în Matei 26:41:”Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită! Duhul într-adevăr este doritor, dar carnea este neputincioasă!”

Lupta contra păcatului exclude orice amânare, concesie, sau cârpeală descrisă în Matei, cap 9/16,17! Fiecare să lupte numai împreună cu Isus, pentru că omenirea este întrupată din păcat, născută în fărădelege, şi este uşor de învins; Prin naşterea din nou, prin golirea de sine şi umplerea cu Plinătatea Dumnezeirii, creştinul Cristic iese complet de sub DOMNIA celui rău, şi intră în “Corabia “Isus. Cine devine Una cu El, (printr-o moarte asemănătoare cu a LUI) poate birui, căci” despărţit de Mine nu puteţi face nimic” (Ioan, cap 15) Orice ostaş al Domnului, dezarmat de sine, luptă blindat cu Armura Duhovnicească, pentru…

…A fi “găsit în El, nu având o neprihănire a mea pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.” (Fil.3/9) Păcatul nu se dă scos din om prin practici şi învăţături omeneşti… În Matei, cap 12, aflăm că satan dacă scoate afară păcatul prin satan, se autodesfiinţează, se dezbină… Lupta nu trebuie dusă pe terenul păcatului, şi nici folosind  strategia lui… adică, nu prin forţa pumnului, sau nervozităţi, neiertări, judecări, tulburări, răzbunări, viclenii, ameninţări. Satan ne vrea să fim “berbeci”, să ne dăm rotunzi, aroganţi… dar Isus ne învaţă să devenim nişte mieluşei, asemenea lui în gândire, vorbire, simţire, făptuire… El ne inrolează în Armata Mielului, adică în “Corabia” Isus, unde satan nu are nimic în comun cu Isus, nu are acces şi, în El nu se păcătuieşte. Nu omul vechi, ci omul nou, Cristic, (RE)creat după Chipul şi Asemănarea lui Dumnezeu poate birui orice păcat, numai cu ajutorul Tăriei lui Isus, prin calmul, dragostea jertfelnică, iubibilă, după modul Său:” Iartă-i că nu ştiu ce fac”!

Cu dragoste  şi cu Iubirea Dumnezeiască –omul nou poate cuceri păcatul şi tot Cosmosul, prin Atotputernicia Jertfei, Sângelui-Biruinţei Lui …” Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar pană la moarte. “(Ap 12/11)

 

Omul înnoit, este protejat de scutul Sangelului Dumnezeiesc şi este întărit de puterea Crucii Lui, mai puternică decât tot arsenalul lumii şi decât toiagul lui Moise. Acesta este mai grăitor decât sângele protector (de animal) de pe tocul uşilor egiptene, şi al stropirii Vechiului Legământ. Omul unit cu Isus poate câştiga orice luptă, dar nu el poate, ci Isus, care locuieşte în omul născut din nou, plin de Har şi de Adevăr. Omul vechi, poate merge în cap,pe coate şi pe brânci,pina la Roma, dar nu poate birui păcatul, pentru că şi cele mai măreţe fapte realizate de el, sunt ca o cârpă mânjită.Poarta de evadare din cazemata păcatului a fost deschisă prin Crucificarea lui Isus şi, prin Înviere, a devenit şi Uşa de intrare în Împărăţia lui Dumnezeu.” În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignita faţă de mine, şi eu faţă de lume!” (Gal.6/14)

…” La Golgota, fiecare dintre cei care CRED a fost răstignit împreună cu Hristos,este mort faţă de păcat si păcatul faţă de omul innoit “şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţă în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine. Nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu; căci, dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos.” (Gal.2/20-21)

Isus a venit ,pentru ca prin moartea Lui să îngroape tot ce a spurcat satan, pentru a ajuta totul şi, pentru a ÎNNOI şi aduce totul la Noua Viaţă Veşnică, fără de păcat. Nu “creştinul” învinge păcatul.Ci, Isus ,dacă este lăsat să domnească deplin în Omul înnoit, căruia îi este greaţă de păcat. Nu se evadează de sub dictatura celui rău prin taxe, pomeni, datini, ritualuri, aur, sau prin uşa din spate; Şi nu se intră  în Împărăţia Cerurilor pe fereastră sau prin culte, religii, lumânări, mătăni, pile, relaţii etc. Biruinţa este garantată prin crucificarea Domnului nostru Isus Hristos, Cruce prevestită de Toiagul înverzit, pentru a  înmiresma (prin Învierea lui Isus ) pe orice om care CREDE- a întregului cosmos, răscumpărat de sub  batjocora uzurpatorului viclean. Omul împreunat cu Isus, prin moartea Lui, s-a făcut una şi cu învierea Sa, astfel încât, păcatul să nu mai aibă nici o putere asupra omului înnoit, umplut cu Totul Totului Tot, adică plin cu Isus, care rostuieşte Totul, inclusiv credinţa şi neprihănirea Lui- în Toţi oamenii înnoiţi. “Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţă deplină a păcatului. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege – despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii şi anume, neprihănirea data de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.” (Rom.3/20-24)

6

/////

Din respect faţă de Tata ,faţă de Creaturile şi Darurile Sale;Din iubire faţă de Jertfirea Lui;Din dragoste pentru Bunătăţile şi Frumuseţile Dumnezeieşti;Din solidaritate faţă de Profesorul Duh Sfânt, se merită să “dezertezi” din sclavia minciunii, nedreptăţii, hoţiei, curviei şi morţii, pentru a deveni un Ostaş al Învierii şi Dreptăţii Cosmice! Să luptăm întăriţi de Cuvântul scris: “S-a suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.” (Ef.4/8)… “Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1/29)… Sau dispreţuieşti tu bogăţiile bunătăţii, îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări? Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Rom.2/4)

Chiar dacă satan ne are la mâna prin “comoara răutăţilor”  semănată  în ţarina inimii- neghină, viruşi, microbi, paraziţi, răutăţi, urâţenii, gunoie cosmice şi spurcăciuni, arătate în Rom.1/28-32, SĂ CREDEM că Tata ne are în inimă, căci viaţa noastră este ascunsă cu Isus în Dumnezeu. El  a plătit până la sânge înfierea şi răscumpărarea noastră. Să credem şi să ne comportăm ca atare. Printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, noi am scăpat de orice urmă de păcat, poftă, ispită, gând sau reflex demonic. Prin botezul în moartea lui, am innecat şi îngropat odată pentru totdeauna TOATE roadele parazitului nimicitor. Omul înnoit nu mai dezgroapă trupul păcatului; Devine alergic la resuscitarea mortului…” În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Sau” (Ef.1/7). Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slavă în veci! Amin.” (Rom 11/36)… Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru că, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel, încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.” (Rom.3/25,26)

Aşa cum mortul de la groapă nu se întoarce; aşa cum un cadavru-macabru, dezgropat îţi produce greaţă, tot astfel se întâmplă cu omul înnoit, pentru care păcatul rămâne mort, îngropat, o veşnicie şi nici nu resuscită vreun mădular al păcătuirii, vreo poftă, ispită, său gând muribund… Din Romani, cap 6, învăţăm că prin Botezul în moartea lui Isus, innecăm, îngropăm păcatul pentru totdeauna: “Ce vom zice, dar?… Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?

Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru că, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru că trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucât ştim că Hristosul înviat din morţi nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viaţă pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.  Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, că vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.

Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum. Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inima de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o. Şi, prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii. Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pământeşti: după cum odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvârşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră! Căci, atunci când eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire. Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade de care acum vă este ruşine: pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi că rod sfinţirea, iar ca sfârşit viaţa veşnică. Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru.

7 

Păstorii naţionali şi globali nu ne vor deştepţi, bogaţi ci, ne vor prosti, săraci, goi, întunecaţi, răi, supuşi, manipulabili, îndoctrinaţi, CIP-uiti, teleghidaţi, ca să ne aibă la mâna prin vicii, suferinţe, deprinderi, instincte, proaste obicee şi învăţături nocive! Dar Isus a venit să ne facă liberi,atotputernici, deştepţi, vii, bogaţi, dacă ne naştem din Sămânţa Lui, plină cu Învăţături Dumnezeieşti, ( Ioan. Cap 3…) Căci “A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” (Ioan 1/11-13)

Are picioare scurte minciuna, cearta, hoţia, curvia; Nu are viaţă veşnică nici o “reuşită” omenească… De aceea a venit Isus întrupat din porunci Dumnezeieşti, plămădit din toate bunătăţile şi lecţiile fără de cusur, ca să asimilăm, să ne săturăm cu Pâinea vieţii plamadita din invataturi Dumnezeiesti, rumenită la flăcările GOLGOTEI, ca să nu mai flămânzim, să nu mai murim niciodată;” “Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el. “Ioan 6/53-58)

 

(1)

Preoţi, guvernanţi,capete “luminate” şi căpetenii – aţi întronat pentru voi “noua religie”, în loc să vă pocăiţi, ca  să ridice Domnul –  blestemul de peste Popor! Nu “vedeţi starea nenorocită în care suntem? “(Neemia 2/17) Pentru orice om şi ţara- “Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii… Şi aceasta din pricina mărimii nelegiuirilor şi răzvrătirilor tale” (Osea 9/7). Voi care vă omorâţi conducători, care prigoniţi semenii printre spini şi mărăcini şi, chiar pe timp de pace avortaţi încă un popor, CHEMAŢI  pe toţi la un post Duhovnicesc; Nu va mai hrăniţi cu atâta babilonie, prostie, iconarie,  şi cu alte urâciuni,otrăvuri şi răutăţi, scrise în Romani, 1/28-32

“… ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău acum, zi şi noapte,… mărturisind păcatele… făcute de noi împotriva Ta; căci eu şi casa tatălui meu am păcătuit. Te-am supărat şi n-am păzit poruncile Tale, legile şi orânduirile pe care le-ai dat robului Tău Moise.” (Neemia 1/6,7) Ascultaţi voi toti-gloate şi popoare; Şi tu, Popor Roman: Tata a scris fiecăruia cu vârful inimii sângerânde aceasta Scrisoarea de Dragoste! Înainte de Venirea Lui, încă mai aşteaptă să-i răspundem…” Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: “Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea. Boul îşi cunoaşte stăpânul, şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine.”Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţa de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele… Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav, şi toată inima suferă de moarte!

 

Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni, vânătăi şi carne vie, nestoarse, nelegate şi nealinate cu untdelemn, ţară vă este pustiita, cetăţile vă sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voştri, pustiesc şi nimicesc ca nişte sălbatici Şi fiica…(Is.1/1-8) (cont pe  )

(2)

Domnilor Primari aţi fost rânduiţi de Dumnezeu să fiţi preoţi ai turmei, pentru care a sangarat Isus, ca să ajutaţi oamenii să scape de datini, idolatrii, formalisme, praznice, şi să nu mai pupe oase, picturi aurite, dar mute şi surde!

Popor Roman, ai fost scos din pustia komunismului, dar te inneci, precum ţiganul la mal, dacă prin lacrima amară nu-i dai Lui Isus -pietrele de moară -vrajba, hoţia, curvia, şi celelalte idolatrii din Gal. 5/20; Singur îţi sapi groapa, dacă iarăşi clădeşti pe nedreptăţi mişcătoare, formalisme, dezbinări, mânii, viclenii, căci” Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi şi doreşte ca niciunul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă..” (2 Petru 3/9)

Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! Ia aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei!”Ce-Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul. Sunt sătul de arderile de tot ale berbecilor şi de grăsimea viţeilor; nu-Mi place sângele taurilor, oilor şi ţapilor. Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine va cere astfel de lucruri, ca să-Mi spurcaţi curţile? Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea!

Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge! Spălaţi-vă deci şi curăţaţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul!

  Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lana. De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării; dar de nu veţi voi şi nu veţi asculta, de sabie veţi fi înghiţiţi, căci gura Domnului a vorbit.”Vai, cetatea aceea credincioasă, cum a ajuns o curvă! Era plină de judecată, dreptatea locuia în ea, şi acum e plină de ucigaşi! Argintul tău s-a prefăcut în zgură, şi vinul tău cel ales a fost amestecat cu apă.

Mai marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, şi pricina văduvei n-ajunge până la ei. De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul oştirilor, Puternicul lui Israel: “Ah! Voi cere socoteală potrivnicilor Mei şi Mă voi răzbuna pe vrăjmaşii Mei….” (Îs 1/8-31)

https://www.dcnews.ro/vaduva-generalului-gusa-iese-la-atac-sotul-meu-a-fost-otravit_718558.html

Văduva generalului Guşă iese la atac: Soţul meu a fost otrăvit

Văduva generalului Ştefan Guşă, cel care la Revoluţie ocupa funcţia de şef al Statului Major al Armatei, a lansat acuze dure în cadrul unui interviu şi a susținut că soţul său a fost otrăvit în timpul Revoluţiei.

„El a murit la trei ani după Revoluţie, dar mereu a spus că a fost otrăvit în noaptea generalilor, în decembrie 89. Mi-a spus că în timp ce stătea cu generalii, a intrat cineva în cameră cu cafea şi a băut şi el. Şi imediat după ce a băut, i s-a făcut rău, nu a mai văzut nimic şi s-a prăbuşit”, a spus văduva generalului Guşă într-un interviu pentru Antena 3.

Generalul Nicolae Guşă este considerat unul dintre personajele importante ale Revoluţiei din 1989.

Sa nu uitam ca  Daniel Constantin, a fost promovat în politică de Dan Voiculescu și îi este dator cu bani,devenind in 7 mai 2012  ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în Guvernul Ponta si… etc 

 

La 38 de ani, Daniel Constantin, propus de PSD şi ALDE să preia conducerea Ministerului Mediului, a intrat în politică în anul 2006, fiind promovat şi susţinut de Dan Voiculescu.

 

Daniel Constantin a preluat de la Dan Voiculescu funcția de președinte al Partidului Conservator. Daniel Constantin a fost ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în Guvernul Ponta, precum şi vicepremier în al treilea Cabinet condus de Victor Ponta.

 

El s-a înscris în anul 2006 în Partidul Conservator fondat de Dan Voiculescu, unde a coordonat activitatea Departamentului de Fonduri Europene. În anul 2010, el i-a succedat lui Dan Voiculescu la şefia partidului, fondatorul formaţiunii retrăgându-se formal din conducerea PC.În 2011, când s-a format Alianţa de Centru Dreapta dintre PC şi PNL, Daniel Constantin a fost copreşedinte al ACD, alături de Crin Antonescu, ulterior intrând în conducerea Uniunii Social-Liberale (USL).

 

În 7 mai 2012 a devenit ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în Guvernul Ponta, iar în al treilea Cabinet condus de acesta a devenit şi vicepremier.

 

La alegerile din 11 decembrie, a fost ales pentru un al doilea mandat de deputat în Bucureşti din partea ALDE, el fiind şi copreşedinte al Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, alături de Călin Popescu Tăriceanu. ALDE a rezultat din fuziunea, în anul 2015, a PLR (partidul format de Tăriceanu după plecarea din PNL) şi PC.

 

În declaraţia de avere a lui Daniel Constantin figurează datorii contractate în 2007 şi 2008 de la Dan Voiculescu în valoare totală de 295.000 euro, precum şi datorii la BRD şi ING de 87.000 lei, respectiv 56.000 lei.

 

BREAKING NEWS. Guvernul Grindeanu a fost prezentat de președintele condamnat al PSD. Prim-ministrul Sorin Grindeanu a fost figurant la lansarea echipei guvernamentale PSD. Numai nume controversate sunt pe listă

 

„Liderul Partidului Social Democrat a anunţat, marţi, lista miniştrilor pentru viitorul Guvern condus de Sorin Grindeanu, în care vor fi vicepremier va fi Sevil Shhaideh”… citește continuarea aici.

 

Cel mai citit articol: Andrei Pleşu îl desfiinţează pe Liviu Dragnea. Scriitorul spune că liderul PSD, şmecherul „de vocaţie”, este mai periculos decât Victor Ponta

 

DEZVĂLUIRI: Un mic burghez generos cu PSD. Premierul desemnat, donaţie din venituri nejustificate ale tatălui

Principalele hibe din declarațiile de avere ale viitorului prim-ministru. Ctiți aici tot articolul!

 

Pe aceeași temă: O cunoscută jurnalistă îl demolează pe Sorin Grindeanu: Rânjea ca o slugă penibilă la dreapta reîncarnării lui Tănase Scatiu

O cunoscută jurnalistă i-a desfiintat pe Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea, revoltată de imaginea celor doi din momentul în care liderul condamnat al PSD a anunțat noua numire pentru funcția de prim-ministru. Citiți aici tot articolul!

 

GUVERN PĂTAT. Ministrul Educației E-BUSSINESS, Pavel Năstase, face greșeli de ortografie elementare. Valoarea operei științifice a specialistului PSD: 97 % maculatură

 

Ministrul Educației, Pavel Năstase, își prezintă CV-ul oficial pe nu mai puțin de 14 pagini. Profesorul de la Academia de Studii Economice înșiruie numeroase articole publicate în diverse jurnale. Doar că din cele 60 articole și studii enumerate, numai două sunt considerate relevante de către comunitatea științifică. 

 

Semne de agravare ale ulcerului

 

 

Semne de agravare ale ulcerului. Ulcerul peptic, numit și ulcer gastric dacă este localizat în stomac și ulcer duodenal atunci când este format în duoden (prima parte a intestinului subțire), se formează ca un fel de rana, eroziune care pătrunde adânc în peretele tractului digestiv.

 

 

 

Aceste răni sunt adesea dureroase: intră în contact direct cu acidul prezent în tractul digestiv. O situație comparabilă cu aplicarea unui tampon de alcool pe o zgârietură.

 

Termenul „ulcer peptic” include, din cauza asemănării manifestărilor lor, ulcer gastric și ulcer duodenal.

 

Se estimează că aproximativ 10% din populația din lumea industrializată este probabil să sufere de ulcer la un moment dat. Persoanele în vârstă de 40 de ani și peste sunt cele mai afectate. Ulcerele duodenului sunt de 10 ori mai frecvente decât ulcerele stomacului.

 

Cauze

Bacteria Helicobacter pylori (H. Pylori), o bacterie care supraviețuiește acidității, este cauza principală a ulcerelor: ar provoca aproximativ 60% până la 80% din ulcerațiile stomacului și de la 80% la 85% din ulcerul duodenal. Aceste bacterii invadează stratul de mucus care protejează în mod normal stomacul și intestinul subțire de aciditate și ar perturba acest mecanism de protecție la unele persoane. În țările industrializate, 20% dintre persoanele în vârstă de 40 de ani și mai puțin au această bacterie în tractul digestiv. O proporție care atinge 50% la cei peste 60 de ani. Aproximativ 20% dintre purtătorii de bacterii vor avea ulcer cel putin o data în viața lor.

 

Simptome

O senzație de arsură recurentă în partea superioară a abdomenului.

În caz de ulcer stomacal, durerea este agravată dupa masa.

 

În cazul ulcerului duodenal, durerea scade în timpul mesei, dar crește de la 1 la 3 ore după mâncare și când stomacul este gol (peste noapte, de exemplu).

Balonare.

Uneori nu există niciun simptom înainte de apariția sângerării.

 

Semne de agravare ale ulcerului

Greață și vărsături.

Sânge în vărsături (culoarea cafelei) sau scaun (negru).

Oboseala.

O pierdere de greutate.

 

La femeile însărcinate cu ulcer, simptomele tind să dispară în timpul sarcinii, deoarece stomacul este mai puțin acid. Cu toate acestea, arsurile, greața și vărsăturile pot apărea târziu în sarcină, din cauza presiunii fătului pe stomac.

 

 

/////

5 remedii naturale care combat arsurile la stomac

 

 

Remedii naturale pentru aciditatea gastrică. Aciditatea și arsurile la stomac sunt probleme digestive care afectează multe persoane. Pentru a le combate, este posibil să apelați la remedii naturale simple și eficiente pe care le veți vedea în acest articol.

 

 

 

Toți am suferit, cel puțin o dată în viață, de aciditate gastrică și arsuri la stomac mai mult sau mai puțin intense. Refluxul gastric sau „arsurile la stomac” apar atunci când sfincterul esofagian inferior, care separă stomacul de esofag, se deschide și lasă acidul stomacului să treacă direct în esofag.

 

Acest lucru poate provoca simptome obositoare, cum ar fi o senzație de arsură in stomacu și în partea inferioară a pieptului.

 

Principalele cauze se datorează alimentației deficitare, fumatului, consumului excesiv de cafea sau alcool. Aciditatea gastrică poate apărea și în timpul sarcinii, din cauza variațiilor hormonale. Alte cauze pot fi boli ale sistemului digestiv, cum ar fi gastrita, refluxul gastroesofagian, ulcerele sau herniile hiatale. Dacă tulburarea este temporară, este posibil să se apeleze la remedii naturale simple. În cazul în care problema persistă, este important să contactați un specialist.

 

Iată care sunt cele câteva remedii care pot ameliora aciditatea și arsurile la stomac.

 

Remedii naturale pentru aciditatea gastrică. Precauții

Printre remediile naturale deseori recomandate împotriva acidității și arsurilor la stomac, unele ar trebui utilizate cu precauție. De exemplu, bicarbonatul de sodiu, recomandat adesea ca antiacid, nu trebuie utilizat prea des, deoarece ar putea înrăutăți situația. Laptele este, de asemenea, recomandat pentru ameliorarea arsurilor la stomac, deoarece este un aliment alcalin. Dar laptele conține, de asemenea, substanțe care sunt adesea greu de digerat și pot irita pereții stomacului. Prin urmare, ușurarea poate fi doar de moment și situația s-ar putea agrava.

 

Fructele sunt adesea recomandate pentru a combate aciditatea gastrică, în special merele și bananele. Dar consumul lor după masă sau în faza acută a crizei, nu ar face decât să agraveze durerea, deoarece încetinesc digestia și provoacă un proces de fermentare a zaharurilor, de aici formarea gazului în stomac. Mâncați-le la micul dejun sau între mese.

 

Apa caldă: ajută la eliminarea gazelor și toxinelor

Apa este un remediu simplu și imediat pentru oprirea acidității gastrice. Este recomandabil să bei un pahar cu apă fierbinte. Pentru a fi eficient, trebuie să fie foarte calda. Prin urmare, este important să nu bei totul dintr-o dată, ci în înghițituri mici. Acest remediu este eficient în cazurile de aciditate, arsuri la stomac, reflux. De asemenea, poate ameliora crampele din timpul noaptii, anxietatea și tahicardia. Apa caldă este eficientă deoarece, prin dilatarea pereților stomacului, ajută la scăparea excesului de gaze, promovând astfel digestia.

 

Remedii naturale pentru aciditatea gastrică. Ghimbir: benefic pentru proprietățile sale antiacide

Un alt remediu eficient și benefic pentru stomac este ghimbirul. Ajută la ameliorarea durerii și la scăderea acidității stomacului. Ghimbirul conține, de fapt, proprietăți digestive, antiacide și antiinflamatorii. Prin urmare, este recomandat în caz de reflux gastro-esofagian, greață, vărsături și digestie deficitară. Ghimbirul poate inhiba și creșterea Helicobacter Pylori, o bacterie patogenă care provoacă gastrită și ulcere. Pentru un efect antiacid, puteți mesteca felii proaspete de ghimbir în timpul zilei sau puteți să-l folosiți pentru a condimenta mesele. Alternativ, puteți face un decoct cu rădăcina proaspătă sau uscată. Se fierbe o bucată mică de rădăcină proaspătă sau 2 g de rădăcină uscată în aproximativ 250 ml de apă. Ghimbirul este contraindicat în caz de intoleranță sau dacă luați medicamente pentru hipertensiune arterială. Femeile însărcinate ar trebui să-l folosească cu precauție.

 

Suc de aloe vera cu proprietăți antiinflamatorii și protectoare

Sucul de Aloe Vera este unul dintre cele mai eficiente remedii naturale pentru arsurile la stomac. Aloe vera este o plantă cu frunze cărnoase pline de un gel bogat, cunoscută pentru proprietățile sale antiinflamatorii și protectoare ale mucoasei stomacului și a întregului sistem digestiv, inclusiv a gâtului, esofagului, intestinului și colonului. Aceste substanțe protejează stomacul de acțiunea erozivă a sucurilor gastrice. Ia 1 lingură de 2-3 ori pe zi, cu o jumătate de oră înainte de mesele principale. Consultați întotdeauna un medic, în special dacă luați orice medicament sau dacă suferiți de o altă patologie. În plus, trebuie evitată în timpul sarcinii și alăptării.

 

Mușețel: combate refluxul gastric și calmează tulburările stomacului

Printre cele mai utilizate remedii casnice pentru aciditatea gastrică, mușețelul este util pentru calmarea tensiunii nervoase și a anxietății, care sunt adesea unele dintre cauzele arsurilor la stomac si refluxului acid. Mușețelul ajută la calmarea stomacului supărat prin prezența flavonoidelor și a substanțelor terapeutice antiinflamatorii și protectoare ale mucoasei gastrice. Puteți bea mușețel în timpul zilei sau după fiecare masă.

////////

 

 5 remedii naturale care combat arsurile la stomac

 

 

Efectele miraculoase ale cepei sunt cunoscute inca din cele mai vechi timpuri! Ultimele descoperiri in domeniu arata ca ceapa lupta si impotriva cancerului, pe langa alte lucruri, precum detoxifierea organismului.

 

 

 

Ceapa este bogata in sulf, la fel ca si alte legume din specia allium, ceea ce inhiba cresterea unor tumori canceroase. S-a dovedit a fi cat se poate de eficienta impotriva tumorilor canceroase de la stomac, esofag, ovar sau colon,

 

Ceapa are in compozitie foarte multi antioxidanti, cum ar fi quercitina care lupta impotriva radicalilor liberi si calmeaza alergiile. Astfel, duce la detoxifierea organismului si scaderea tensiunii arteriale. Totodata, acest antioxidant ramane activ si dupa gatirea cepei.

 

Pentru că ne aflăm in sezonul răcelilor, iţi prezentăm o metodă simplă de protecţie, dar extrem de eficientă. Ce gospodină nu are o funie de ceapă in cămară? Aliment de bază sau condiment, albă, rosie, galbenă sau verde, fiecare cu aroma sa, ceapa este un ingredient folosit de mii de ani.

 

Cu o valoare culinară deosebită, ceapa este un aliment care n-ar trebui să lipsească din meniul nostru zilnic. Poate fi mâncată crudă, fiartă, coaptă, prăjită sau chiar uscată, in diverse preparate. Deoarece prepararea termică ii distruge calităţile nutritive, se recomandă să fie consumată crudă. Pentru persoanele cu stomac sensibil, ceapa se poate lăsa la macerat in ulei de măsline pe timpul nopţii si apoi poate fi utilizată a doua zi in salate.

 

Ceapa are calităţi medicinale uluitoare, putând inlocui o pungă de medicamente. Principalii constituenţi sunt vitaminele C, E, B6, potasiul, fosforul si calciul, sodiul, fierul, sulful, iodul, siliciul etc. În plus, este slabă caloric (100 g = 38 kcal) si ajută la arderea grăsimilor. Cei care o mănâncă sunt mai puţin expusi bolilor cardiace, răcelilor sau reumatismului.

 

Remediu pentru reumatici

 

Bogată în vitamine (A, complexul B, C şi E) şi minerale (potasiu, calciu, fosfor, zinc, iod, cupru), ceapa elimină cantităţi însemnate de sodiu din organism, de aceea este considerantă un excelent diuretic.

 

Datorită acestei calităţi, bolnavii de gută şi reumatism pot urma o cură de 21 de zile în care să consume 2 cepe medii, crude zilnic.

 

Decoctul calmează tusea

 

Împotriva tusei persistente şi a durerilor în gât, poţi încerca decoctul de ceapă. Îl prepari din 4-6 cepe, pe care le pui la fiert într-un litru de apă, 10-15 minute. Bea 1-2 căni pe zi, îndulcit cu miere.

 

Pentru aceeleaşi probleme mai este indicat şi sucul de ceapă. Curăţă 3-4 cepe, taie-le în 4 şi pune bucăţile în blender. Strecoară mixtura şi adaugă peste suc miere. Ţine leacul la frigider câteva ore. Consumă 50 g de suc 30 de zile, după care fă pauză de 7 zile.

 

//////

Sirop pentru raceala si gripa cu flori de tei

 

 

Florile de tei sunt bogate in antioxidanti, care ajuta organismul sa scape de actiunea nociva a radicalilor liberi, responsabili de stresul oxidativ celular, printre care se numara flavonoidele (precum quercetina, kaempferol si procyanidin) si taninurile4. De asemena, teiul contine si uleiuri esentiale, precum eugenol, limonene si citral.

 

 

 

Trebuie mentionat ca aceste substante fac din florile de tei un ingredient foarte cautat si in industria cosmetica, fiind folosite la fabricarea diverselor creme si masti de fata. Ceaiul de tei nu are un continut semnificativ de vitamine si de nutrienti, insa nici nu contine cafeina. Ceaiul de tei contine un mucilagiu care poate ajuta la reducerea inflamatiei din gat si din gura. De asemenea, consumul de ceai de tei poate favoriza transpiratia. Ceaiul de tei poate fi folosit pentru calmarea tulburarilor stomacale, deoarece contine agenti carminativi (care calmeaza durerile abdominale si favorizeaza evacuarea gazelor intestinale), care au un puternic efect antispasmodic6. Acestia pot ajuta la ameliorarea indigestiei, a crampelor si flatulentei excesive.

 

Sirop pentru raceala si gripa cu flori de tei

 

Ingrediente: cate 1 pumn de flori uscate de tei, soc si cretusca, 1 l de apa, 1 kg de zahar brun, 25 g de acid citric.

Mod de preparare: Dati intr-un clocot apa si zaharul, apoi luati-le de pe foc. Dupa ce ati asteptat sa se raceasca putin, adaugati si acidul citric. Puneti florile in lichidul caldut, acoperiti vasul si lasati-l la infuzat 48 de ore. La sfarsit, stre­curati siropul si turnati-l in sticle mici. Cele trei flori ajuta la scaderea febrei, au actiune su­dorifica si antiinflamatoare, fiind asadar foarte indicate pentru tra­ta­rea racelilor si a gripelor. Siro­pul se bea diluat cu apa, insa la fel de bine poate fi intrebuintat ca in­dulcitor al ceaiurilor de plante.

 

 

//////

Care sunt semnele ocluziei intestinale…

 

 

 

Ocluzia intestinală este oprirea persistentă a tranzitului intestinal pentru materii fecale şi gaze. Obstrucţia intestinală reprezintă o urgenţă medicală, care poate evolua rapid, periculos, letal, motiv pentru care, indiferent de etiologie, se impune prezentarea la medic.

 

 

 

Simptomele care orienteaza diagnosticul spre ocluzie si sediul acesteia sunt:

 

durerile abdominale care pot apare brusc, in caz de volvulus sau progresive in timp si colicative , in caz de ocluzie prin tumora. Localizarea la debut orienteaza asupra segmentului afectat, ulterior durerea devine difuza in tot abdomenul

voma apare de la debutul ocluziei in tipul inalt, la inceput sunt bilio-alimentare iar in cazul ocluziei colonice apar tardiv, prin preaplin, ajungand sa fie fecaloide

intreruperea tranzitului pentru gaze, ulterior si pentru materii fecale apare mai tarziu in ocluziile inalte si precoce in cele joase

marirea de volum a abdomenului se realizeaza prin acumularea fara eliminare a continutului intestinal si a gazelor. La debut poate apare intr-o anumita zona a abdomenului, ulterior generalizandu-se

zgomotele hidro-aerice abdominale (bolboroselile) apar in sindromul subocluziv pentru ca apoi sa dispara complet

in functie de gravitate si durata de la debut, apare febra, hipotensiunea arteriala chiar socul septic

 

Tratamentul consta in reechilibrarea hidrica si electrolitica a pacientului, montarea sondei nazo-gastrice pentru aspiratie si decompresia abdomenului iar in cazul ocluziilor organice, tratarea , de multe ori chirurgicala a cauzei declansatoare.

 

Uneori, bridele aderentiale peritoneale aparute postoperator duc la recidiva ocluziei. De aceea, interventia chirurgicala se face cu profilaxia pe cat posibil a acestei complicatii.

 

Evolutia ulterioara depinde de cauza ocluziei, de timpul scurs intre debutul simptomelor si momentul operator precum si de starea generala de sanatate a pacientului.

 

 

//////

Cum tratam durerile de spate fara sa ajungem la operatie…

 

 

Aproximativ 80% dintre oameni vor suferi dureri de spate la un moment dat in viata lor, potrivit statisticilor medicale. Cum tratam durerile de spate fara sa ajungem la operatie? Asta se intreaba multi pacienti, iar medicii sustin ca avem optiuni nechirurgicale. Descopera in acest articol care sunt cele mai bune tratamente noninvazive.

 

 

 

Cautarea unei solutii pentru tratarea durerilor de spate poate fi un demers frustrant, cu perioade de ameliorare urmate de un disconfort brusc. Pentru majoritatea oamenilor, exista multe tratamente noninvazive sau minim invazive care pot ameliora durerea. „Chirurgia este de obicei luata in calcul doar atunci cand toate celelalte optiuni au fost epuizate”, sustine dr. Jason Berkley, medic neurolog si specialist in dureri de spate.

 

Cum tratam durerile de spate fara medicamente

Durerea de spate cronica – definita ca durere care dureaza 3 luni sau mai mult – incepe de obicei de la o incordare musculara ca urmare a ridicarii, a suprasolicitarii sau a unui accident. Alte afectiuni cum ar fi artrita, osteoporoza, obezitatea si problemele cu disc pot provoca dureri de spate cronice. Medicii sugereaza adesea tratamente fara medicamente, ca prim pas in abordarea durerilor de spate. Mai ales in cazurile in care durerea nu este puternica. Iata cum tratam durerile de spate fara medicamente:

 

Kinetoterapia: lucrul cu un kinetoterapeut pentru imbunatatirea posturii, fortei si flexibilitatii prin intinderi, miscare si exercitii de baza poate reduce durerile de spate. Acupunctura, acupresura si terapia de masaj: ace mici sau presiunea mainilor pot reduce tensiunea, pot ameliora durerile articulare si pot accelera recuperarea de la o vatamare.

 

Terapia acvatica: apa combate gravitatia, astfel piscinele creeaza un mediu de dorit pentru a efectua exercitii care imbunatatesc flexibilitatea, echilibrul si rezistenta. Modificari de nutritie / stil de viata: obezitatea creste adesea presiunea asupra coloanei vertebrale. Daca aveti un exces ponderal veti ameliora simtitor durerea atunci cand veti slabi. De asemenea, studiile au gasit o asociere intre fumat si dureri de spate. Manipularea osteopatica: medicii special instruiti pot efectua presiune, rezistenta si intinderi blande pentru a ameliora disconfortul articular si pentru a imbunatati echilibrul muscular si fluxul sanguin.

 

Injectiile, o solutie pentru durerile de spate

Daca terapiile de mai sus nu dau rezultatele dorite, cum tratam durerile de spate? Injectiile sunt o alta modalitate pentru ameliorarea durerii. Dr. Berkley le recomanda adesea, dupa ce un RMN sau o alta imagistica confirma ceea ce se gaseste in timpul unei examinari fizice. Injectiile sunt adesea folosite pentru a ajuta terapia fizica.

 

Pe langa reducerea durerii, injectiile pot ajuta la identificarea sursei durerii. De obicei, sunt administrate in ambulatoriu, ceea ce inseamna ca pacientii pleaca acasa in aceeasi zi. Printre cele mai frecvente injectii care calmeaza durerea de spate amintim injectia epidurala cu steroizi. „O solutie de cortizon este injectata in coloana vertebrala, reducand umflarea si iritarea in jurul unui nerv sau a unei parti a maduvei spinarii”, completeaza neurologul. Injectia selectiva a radacinii nervului si injectia sacroiliaca a articulatiei sunt alte injectii care amelioreaza durerile de spate.

 

Daca vorbim si despre tratamentul pe baza de medicamente, antiinflamatoarele precum aspirina, ibuprofen si acetaminofen pot oferi ameliorare pe termen scurt pentru durerile de spate. Insa pot provoca probleme grave la rinichi si stomac daca sunt folosite indelung.

 

Acelasi lucru este valabil si pentru canabidiol (CBD) si cannabis care sunt legale pentru utilizare medicala in unele zone. Au potential de efecte secundare periculoase, in special atunci cand sunt utilizate cu alte medicamente. Analgezicele pot fi extrem de dependente si trebuie utilizate numai pentru perioade scurte, cum ar fi dupa o interventie chirurgicala sau imediat dupa un accident sau vatamare majora.

 

„Ar trebui sa va adresati intotdeauna medicului dumneavoastra inainte de a lua orice medicament. Daca durerea se agraveaza sau incepe sa interfereze cu activitatile zilnice, trebuie sa mergeti la medic. Iar in cele din urma, daca nimic nu pare sa ajute, atunci poate interventia chirurgicala este ceea ce aveti nevoie”, incheie dr. Jason Berkley.

 

 

//////

Daca pui usturoi sub pernă, rezultatele sunt surprinzătoare

 

 

Pune usturoi sub pernă. Este adevărat că usturoiul miroase rău și că nimeni nu-și închipuie că îl poate mănânca înainte de a ieși cu prietenii sau înainte de o întâlnire amoroasa. Totuși, beneficiile sale sunt incredibile și nu este întotdeauna necesar să il înghiti, așa cum veți vedea în acest articol.

 

 

 

În Europa, este folosit pentru prepararea multor preparate, pentru a da un gust mai aromat și mai picant.

 

Există oameni care nu pot trăi fără usturoi și alții care nu suportă mirosul.

 

Dar există multe beneficii în utilizarea usturoiului, încât ar fi o prostie să nu-l folosești din cauza mirosului său. Proprietățile infinite ale acestei plante sunt incredibile și total naturale.

 

Secretele usturoiului sunt cunoscute de puțini oameni. De exemplu, știați că punerea unui catel sub pernă este excelentă pentru somn? Dacă doriți să cunoașteți cele 11 utilizări minunate ale usturoiului, cititi restul acestui articol.

 

 

 

1) Pune usturoi sub pernă. Un pod sub pernă

Dacă vă întrebați ce poate face, veți afla. Usturoiul are efecte pozitive nu numai atunci când este înghițit. Acest lucru se datorează faptului că componentele sulfuroase se propagă ca mirosul său, cu diferența că primele au un efect de relaxare asupra organismului. Odată ce nasul va fi obișnuit cu mirosul înțepător, veți vedea că va fi esențial dacă suferiți de insomnie.

 

2) Veti adormi ușor

Înainte de a reacționa la această idee, va trebui să încercați cel puțin o dată, pentru a vă convinge. Va trebui să pregătiți o băutură de 200 ml lapte, 1 cățel de usturoi tocat și 1 lingură de miere. Puneți laptele și usturoiul într-o cratiță și fierbeți-l. Apoi lăsați un moment să se odihnească. La final adaugă zahăr și bea-l. Este recomandat să consumi această băutură cu cel puțin 30 de minute înainte de culcare.

 

3) Impotriva tusei și răcelilor

În timpul iernii este destul de frig și, chiar dacă nu aveți febră, tusea și răcelile sunt o problemă reală. Trebuie să știți că usturoiul este considerat de secole un antibiotic natural și va fi foarte util pentru aceste probleme. Trebuie să pregătiți o infuzie pe baza acestei plante. Se toacă un cuișor și se lasă să se infuzeze în apă clocotită timp de 5 minute. Apoi filtrați și beți. Trebuie să o faceți constant timp de cel puțin o săptămână.

 

4) Pune usturoi sub pernă. Afrodisiac natural

Spre deosebire de ceea ce ai putea crede, usturoiul face parte din familia afrodisiacilor precum stridiile, căpșunile, chili și ciocolata. Această calitate este cunoscută încă din antichitate, Aristotel a vorbit despre ea. Pentru a-l folosi ca afrodisiac este mai bine să cumpărați extracte de usturoi decât să-l gătiți.

 

5) Anti-acnee

Adolescenții vor fi fericiți să învețe. Datorită proprietăților sale antibiotice și dezinfectante, usturoiul este un aliat excelent împotriva acneei. Acest lucru se datorează faptului că ceea ce face ca cosurile să crească pe față este o bacterie, propionibacterium acnes, care trăiește în foliculii sebaceei. Folosind usturoi în mod constant, se poate acționa direct asupra acțiunii acestei bacterii, limitând avansarea acestuia. Frecați doar un cățel de usturoi pe zonele afectate, seara.

 

6) Dezinfectant natural

Esti acasa si te tai in timp ce gatesti? Sau pisica te-a zgâriat? Oricare ar fi motivul, ar trebui să dezinfectați rana imediat. Ce poți face dacă nu ai apă oxigenată sau nimic altceva? Luați un cățel de usturoi, curățați-l și frecați-l pe partea rănită. Dacă rana este mică, după ce a fost dezinfectata, puteți aplica o felie de usturoi, care, pe lângă dezinfectare, va vindecarana usor. Nu uitați însă să înlocuiți îngrijirile medicale cu aceste sfaturi naturale.

 

7) Lupta impotriva caderii parului

Dacă îți pierzi părul, știi că usturoiul te poate ajuta. Într-adevăr, usturoiul conține alicină despre care se știe că lupta împotriva căderii părului. Iată cum se face: tăiați usturoiul pe lungime, apoi frecați partea interioară a scalpului. O altă metodă este de a macera câțiva căței de usturoi în uleiul de măsline și de a-l folosi in masarea scalpului.

 

8) Pune usturoi sub pernă. Îndepărtați ușor aschiile

Este un truc care funcționează foarte bine. Usturoiul este util pentru îndepărtarea așchiilor minuscule greu de îndepărtat. Tăiați o felie subțire de usturoi. Acoperiți zona afectată cu usturoi și un plasture. Pentru cele mai bune rezultate, faceți acest tratament înainte de a merge la culcare.

 

9) Țineți țânțarii departe în mod natural

Tantarii urasc usturoiul. Merge și mai departe, țânțarii nu înțepă niciodată oamenii care au aplicat un unguent pe bază de usturoi. Pentru a vă pregăti propriul amestec, aveți nevoie de vaselină, ceară de albine și ulei esențial de usturoi. În mod alternativ, puteți așeza și bucati de usturoi în locurile unde se adună țânțarii.

 

10) Pune usturoi sub pernă. Împotriva durerilor de dinți

Igiena orală slabă creează adesea o durere de dinți, iar usturoiul poate ajuta la ameliorarea durerii și poate ajuta la tratarea problemei cu proprietățile sale antibiotice și antiinflamatorii. Pur și simplu zdrobiți un cățel de usturoi, adăugați sare și apoi aplicați regulat pe dintele care vă face să suferiți. Mâncarea unui cățel de usturoi vă poate ușura rapid durerea de dinți.

 

//////

Eficienta vinului fiert in cazul virozelor

 

 

Mostenit din batrani, este considerat un leac vechi pentru raceala, frisoane sau gripa. intr-adevar, vinul fiert are o serie de efecte imediate: ridica temperatura corpului, ne face sa transpiram, sa respiram mai usor si astfel boala pare mai usor de suportat. in opinia populara, este un remediu simplu, placut si confirmat ca eficient de cateva secole.Medicii spun insa ca mitul vinului fiert contra virozelor ramane doar de domeniul fantasticului.Daca organismul este atacat de virus, atunci nu te poate trata niciun leac babesc. Sa nu uitam ca in compozitie este si alcool, care automat, va obosi organismul.

Explicatia este simpla: Vinul fiert da o senzatie de caldura pe termen scurt, datorita vasodilatatiei care se manifesta aproape instantaneu. insa dupa asta, se manifesta fenomenul invers, de racire. Mai mult, alcoolul scade rezistenta organismului si, in loc sa ne ajute sa depasim boala, ne expune infectiilor.

 

 

 

Dincolo de teoria medicala insa, ramane experienta generatiilor mai in varsta si adevarul general acceptat (chiar si de medici!) ca vinul fiert contribuie la fortificarea organismului. Ceea ce-l face utilizabil atunci cand suntem raciti, dar nu avem simptome de gripa, cum ar fi ochi rosii, slabiciune si dureri de cap. Vinul fiert este eficient atunci cand e consumat in cantitati mici si cand organismul este sanatos: Nu mai mult de o cana pe zi, seara, la culcare.

 

Vinul este numit fiert, dar el nu se da in clocot. In realitate, se aduce pana aproape de fierbere, cel mai corect ar fi sa il numim vin incalzit. Multi oameni nu-l stiu a pregati cum se cade, iar vinul nu mai este asa benefic. Prin fierbere se pierde nu doar alcoolul, ci si aroma. Astfel, se distrug toate vitaminele. Cand aproape incepe sa clocoteasca, adaugam zaharul dupa gust. Un alt secret este sa nu folosim foarte multe condimente, caci vinul va avea un gust greu. Pentru obtinerea unui vin fiert bun, in afara de zahar, nu se folosesc mai mult de trei arome diferite. Combinatiile cele mai placute si mai des utilizate sunt: vin, zahar, plus scortisoara, cuisoare si coaja de portocala; vin, zahar, plus scortisoara si mar; vin, zahar, apoi scortisoara, piper si cuisoare. Orice varianta ati alege pentru a fierbe vinul, nu uitati totusi de recomandarea medicului ca aceasta bautura trebuie folosita moderat, iar atunci cand ne-am imbolnavit de-a binelea, doar doctorul ne poate recomanda ce si cum sa consumam.

 

//////

 

Probleme medicale evidentiate de catre stomac

 

 

Nu este mereu simplu sa ai stomacul linistit sau sa nu te balonezi. Chiar si meniul sanatos poate cauza probleme daca nu este creat in mod strategic. Iata ce ti-ar pune stomacul tau daca ar putea:

 

 

 

  1. Ai mancat o salata mare de varza si acum esti balonata

Stomacul: Ai ales o portie prea mare, chiar daca salata este utila. Legumele asigura fibrele necesare pentru eliminarea toxinelor, dar nu trebuie sa exagerezi. Nu este nevoie sa mananci mai putine legume, dar le poti imparti in portii mai mici pe care sa le consumi de-a lungul zilei. La fiecare sandvis sau gustare consuma si o salata de cruditati.

 

  1. Cand mananci mango te balonezi foarte tare

Stomacul: Analizeaza mai atent fructele pe care le mananci. Este recomandat sa le eviti pe cele care contin carbohidrati care te fac sa te simti rau. Trebuie sa monitorizezi cum te simti dupa ce mananci mere, mango, pere, piersici, cirese si pepene verde. Optiunile neutre care nu-ti vor face rau in nicio situatie sunt bananele, afinele si grepfrutul.

 

  1. Uneori ai diaree dupa ce mananci un sandvis cu sunca presata de curcan

Stomacul: Esti sigura ca nu ai intoleranta la lactoza? Multe persoane nu realizeaza ca au aceasta problema pentru ca nu beau lapte. Poate crezi ca nu consumi lactate, dar o felie de branza la sandvis sau frisca de la cafea pot fi suficiente pentru a cauza probleme digestive. Inclusiv sunca presata poate contine proteine din lapte, asa ca ar fi bine sa citesti lista de ingrediente atunci cand o cumperi pentru a preveni problemele.

 

  1. Te simti perfect dupa ce mananci iaurt dimineata

Stomacul: Intoleranta la lactoza se manifesta diferit la fiecare persoana.

Daca laptele si inghetata iti dau dureri de stomac sau provoaca diareea, dar iaurtul simplu sau cel grecesc nu cauzeaza niciun fel de simptome nu ai de ce sa-l ocolesti. Este recomandat sa tii un jurnal alimentar in care sa notezi ce alimente te fac sa te simti rau. Nu ai vrea sa ocolesti ceva ce-ti place fara niciun motiv nu-i asa?

 

  1. De cum incepi sa mesteci guma simti crampe

Stomacul: Renunta la guma. Pe de o parte te face sa inghiti mai mult aer si sa te balonezi, iar in al doilea rand contine indulcitori artificiali care nu pot fi digerati si vor ajunge in tractul intestinal unde se vor combina cu bacteriile prezente, cauzand si mai multe gaze. Daca nu ti se intampla acest lucru, probabil ca nu esti afectata de indulcitorii artificiali, dar daca ai probleme nu te indrepta spre guma cu zahar, ci uita de acest obicei.

 

  1. Ai diaree deodata, fara sa stii de ce

Stomacul: Ai mancat ceva care nu ti-a facut bine. Daca nu ai alte afectiuni si ai un episod de diaree care dureaza 3-5 zile nu ai motive de ingrijorare. Cel mai probabil este vorba despre un virus sau o intoleranta alimentara. In cazul in care suferi de diaree cronica poate fi vorba despre o alergie, sindromul de colon iritabil sau diferite afectiuni ale glandei tiroide.

 

  1. Te simti balonata si te doare stomacul foarte tare

Stomacul: Trebuie sa mergi la toaleta. Peste 80% dintre persoanele care se baloneaza au simptome severe, iar constipatia este cauza cea mai frecventa. Digestia lenta agraveaza balonarea pentru ca bacteriile fermenteaza timp indelungat. Consuma mese mici, bogate in fibre, de-a lungul zilei si vei reusi sa rezolvi problema. sursa: eva.ro

 

//////

Riscul de osteoporoza si seleniul. Ce legatura exista

 

 

Riscul de osteoporoza creste odata cu inaintarea in varsta, dar este influentat si de o serie de factori care pot fi controlati. Printre acestia, gasim si alimentatia. Studiile s-au concentrat pe relatia calciu-osteoporoza, dar oamenii de stiinta sustin ca si alti micronutrienti pot influenta riscul de osteoporoza. Cel mai recent studiu s-a axat pe seleniu.

 

 

 

De-a lungul vietii, corpul descompune si reface continuu oasele. In osteoporoza, rata de formare a oaselor nu poate tine pasul cu rata de descompunere. Asta inseamna ca, in timp, oasele devin mai slabe si mai predispuse la fractura. Riscul de osteoporoza creste pe masura ce imbatranim. La nivel global se estimeaza ca aproximativ 200 de milioane de oameni au osteoporoza.

 

Afectiunea afecteaza aproximativ 1 din 3 femei de peste 50 de ani, in timp ce 1 din 5 barbati va avea fracturi legate de osteoporoza in timpul vietii.

 

Riscul de osteoporoza influentat de minerale

Exista cativa factori de risc pentru osteoporoza pe care oamenii nu ii pot evita, cum ar fi imbatranirea si sexul. Dar expertii au identificat, de asemenea, unii factori de risc modificabili, de exemplu, consumul de alcool si tutun. De asemenea, cercetatorii ca factorii alimentari ar putea juca un rol. Pana in prezent, cele mai multe cercetari privind nutritia si osteoporoza s-au concentrat pe calciu din cauza rolului sau pivot in sanatatea oaselor.

 

Autorii celui mai recent studiu considera insa ca alti micronutrienti ar putea influenta riscul de osteoporoza. Oechipa de cercetatori din China au decis sa se concentreze pe seleniu. Ei au descoperit o asociere intre aportul dietetic de seleniu si riscul de osteoporoza. Rezultatele studiului au fost publicate in revista BMC Muscleoskeletal Disorders.

 

Ce este seleniul

Seleniul este un mineral care joaca un rol important in multe sisteme ale organismului. El se gaseste intr-o gama larga de alimente, inclusiv peste, crustacee, carne rosie, cereale, oua, pui, ficat si usturoi.

 

Desi o serie de studii anterioare au analizat impactul seleniului asupra osteoporozei, dovezile nu au fost concludente. Cercetatorii chinezi au preluat date de la 6.267 de persoane care au ajuns in Departamentul Centrului de Examinare a Sanatatii din Spitalul Xiangya, Central South University.

 

Au fost colectate informatii demografice si despre stilul de viata. Toti participantii aveau 40 de ani si peste si au completat chestionare detaliate privind frecventa alimentelor. De asemenea, s-au luat in considerare si alti parametri care pot influenta osteoporoza, cum ar fi alcoolul, fumatul, indicele de masa corporala (IMC) si nivelul activitatii fizice.

 

Riscul de osteoporoza si deficitul de seleniu

In general, osteoporoza a fost prezenta la 9,6% dintre participanti – 2,3% la barbati si 19,7% la femei. Folosind datele chestionarului, oamenii de stiinta au impartit participantii in patru grupuri, pe care le-au clasificat in functie de apotul de seleniu.

 

Dupa cum se asteptau, persoanele cu cel mai scazut nivel de seleniu alimentar aveau cel mai mare risc de osteoporoza. Autorii au observat o relatie de raspuns la doza. Cu alte cuvinte, aportul de seleniu a avut o corelatie negativa cu riscul de osteoporoza. Cu cat creste consumul de seleniu, cu atat riscul lor este mai mic. Chiar si dupa controlul pentru factori precum varsta, sexul si IMC, relatia era inca semnificativa; a fost valabila si pentru barbati si femei.

 

„Concluziile studiului nostru pot da un indiciu al patogenezei [osteoporozei], iar studiile viitoare ale aportului alimentar, inclusiv ale aportului suplimentar [seleniu], cu privire la riscul de [osteoporoza] sunt justificate.”, au concluzionat autorii.

 

Influenta seleniului

In lucrarea lor, autorii discuta unele mecanisme prin care seleniul ar putea influenta riscul de osteoporoza. Ei explica modul in care activitatea moleculelor imune, cum ar fi citokinele, incurajeaza progresia osteoporozei si ca seleniul poate inhiba aceste molecule. De asemenea, nivelurile mai scazute de seleniu ar putea creste stresul oxidativ. Acest lucru este important, deoarece, dupa cum explica autorii, stresul oxidativ ar putea influenta evolutia osteoporozei.

 

/////

Efectul cafelei asupra sănătăţii

 

 

Un studiu realizat independent, dar finanţat de companiile europene de cafea arată că un consum moderat de cafea cofeinizată sau nu poate reduce riscul de sindrom metabolic.

 

 

 

Oameni de ştiinţă de la universităţi din Navarra, Spania, şi Catania, Italia, a identificat o asociere dintre consumul de cafea şi o reducere a diabetului de tip 2, precum şi de hipertensiune arterială, potrivit agerpres.ro care preia AFP. Este vorba însă de un consum moderat de maximum patru ceşti de cafea pe zi, potrivit aceleiaşi surse. În cazul în care această cantitate se depăşeşte, toate beneficiile pentru sănătate sunt pierdute. Beneficiile ar fi aduse de polifenolii din cafea, în special acizii fenolici şi flavonoidele. Sindromul metabolic înseamnă o serie de afecţiuni – obezitate, hipertensiune arterială, nivel ridicat de trogliceride, niveluri scăzute de colesterol, HDL şi rezistenţă la insulină – care, împreună, cresc riscul de diabet, de AVC şi boli cardiovasculare. Un adult din patru este afectat de acest sindrom în Marea Britanie.

 

Cafeaua contine antioxidanti, substante care iti protejeaza organismul. De fapt, daca bei cafea zilnic, cafea neagra, simpla, iti reduci riscul de a dezvolta anumite boli. Potrivit lui Beth Witherspoon, consultant dietetician, „consumul moderat de cafea (3-5 cani pe zi) poate fi legat de scaderea mortalitatii din toate cauzele”. De exemplu, ai un risc scazut de diabet de tip 2, boala Parkinson, dementa, ciroza, unele tipuri de cancer – inclusiv de ficat si endometru.

 

 

Expertii chiar s-au referit la cafea ca un „medicament miracol”, datorita capacitatii sale miraculoase de a preveni astfel de boli. „Practic, te ajuta sa traiesti mai mult”, spune Janet Rich Pittman, specialist in preventia dementei si consilier senior in sanatate. Expertii noteaza, insa, ca beneficiile cafelei apar daca bei zilnic cafea neagra cofeinizata. „Pentru ca antioxidantii sa functioneze, trebuie sa renunti la frisca, zahar sau alte adaosuri”, spune Pittman.

 

/////

 

Vrei să trăieşti mai mult? Iată ce să faci

 

 

O dietă sănătoasă ne ajută să fim în formă maximă, mai ales la vârsta adultă. Însă şi stilul de viaţă şi anumite obiceiuri influenţează sănătatea şi longevitatea.

 

 

 

Pentru o viaţă lungă, ferită de bolile modernităţii, ţine cont de următoarele recomandări.

 

  1. Găseşte-ţi timp să faci mişcare

Plimbările zilnice, de cel puţin 30 de minute, cresc speranţa de viaţă cu aproximativ 10 ani, susţin cercetătorii. Un studiu efectuat în Sidney pe 220 de bărbaţi de vârsta a treia a arătat că mersul pe jos este vital pentru o viaţă lungă. Oamenii de ştiinţă spun că dacă înlocuim o oră de stat pe scaun cu 60 de minute de mers pe jos, în fiecare zi, se diminuează riscul unui deces timpuriu cu 12-14%. În plus, în timpul mersului zilnic pe jos pielea mâinilor şi a feţei este expusă la lumina soarelui. În felul acesta, organismul produce vitamina D. Aceasta este esenţială pentru sănătatea osoasă şi are un rol important în ţinerea la distanţă a multor boli, precum depresie, boli de inimă, diabet.

 

  1. Ţine-ţi mintea mereu ocupată

Creierul are nevoie să fie mereu antrenat, pentru a reduce riscul de demenţă şi Alzheimer. Studiile au arătat că stimularea constantă a creierului duce la îmbunătăţirea funcţiilor cognitive pentru mai mult timp. Exerciţiile care măresc capacitatea de atenţie sau de memorare sunt cele mai bune modalităţi prin care-ţi poţi menţine creierul activ. Învăţarea constantă sau extinderea cunoştinţelor în profesia pe care o ai ajută, de asemenea, extraordinar de mult.

 

  1. Gândeşte pozitiv

Este dovedit ştiinţific că o perspectivă pozitivă asupra vieţii sporeşte durata de viaţă. Pe de o parte, optimiştii se bucură de o sănătate fără probleme, relaţii mai puternice, sunt mai productivi şi nu sunt aşa de stresaţi. Pe de altă parte, pesimiştii tind să se învinuiască când lucrurile merg prost şi devin mai reticenţi să încerce din nou cu fiecare experienţă negativă de care au parte.

 

  1. Îmbunătăţeşte-ţi relaţiile cu prietenii

Fă-ţi timp să te întâlneşti periodic cu cei dragi. Socializarea ne prelungeşte viaţa, aşa că, înconjoară-te de prieteni şi familie şi îmbătrâneşte alături de ei! Autorii unui articol apărut în revista „Time” spun că relaţiile sociale contribuie la starea noastră de bine.

 

  1. Râzi cât mai des

Râsul este cel mai bun medicament, fiind şi unul dintre cele mai bune metode prin care putem face faţă stresului. Râsul din toată inima scade rigiditatea arterială, fiind benefic pentru inimă. Alte studii au arătat că râsul îmbunătăţeşte nivelul glicemiei la diabetici, întăreşte imunitatea şi ne binedispune.

 

  1. Lasă-te de fumat şi nu abuza de alcool

Dincolo de riscul de cancer, fumatul contribuie la apariţia bolilor pulmonare, afecţiunilor cardiace şi diabetului. Însă toxinele din fumul de ţigară scad şi speranţa de viaţă. Ca şi fumatul, abuzul de alcool duce la apariţia unor afecţiuni foarte grave, precum şi la scurtarea vieţii, avertizează medicii, potrivit clicksanatate.ro.

 

  1. Gestionează stresul

Impactul stresului asupra sănătăţii este imens, astfel că, atunci când îl ţinem sub control se diminuează şi riscul de apariţie a atacului de cord şi accidentului vascular cerebral, de multe ori mortale. În plus, stresul creşte tensiunea arterială şi poate duce la nelinişti şi preocupări care ne pot perturba mental. Când te confrunţi cu o situaţie stresantă, opreşte-te din ce faci şi respiră profund de cel puţin 10 ori. Ca să te destinzi, meditează, practică yoga, fă băi relaxante sau urmăreşte comedii.

 

////

 

 

 

Iată cum puteți elimina un neg fără durere

 

 

Elimina negul fără durere. Cei mai mulți oameni vor fi avut o verucă la un moment dat în viața lor. Negii sunt cauzati de un virus și apar de obicei pe mâini sau picioare, dar pot apărea și în alte locuri diferite. Deși sunt inofensivi și cei mai mulți dispar singuri, sunt inestetici. Majoritatea oamenilor îi cer medicului să îndepărteze veruca, dar știați că le puteți îndepărta suficient de ușor si acasa? Există un truc care ar trebui să îi ajute pe oameni să scape de negi complet, fără durere și în cel mai scurt timp.

 

 

 

Nu mai trebuie să mergi la medic pentru a scăpa de negii mici!

 

Negi mici

Negii pot fi enervanti. Deși de obicei sunt inofensivi și dispar într-un an la majoritatea oamenilor, te pot enerva cu adevărat. Acestia pot fi deosebit de durerosi atunci când sunt pe picioare, de exemplu, și trebuie să calci constant pe ei. În plus, negii sunt într-adevăr inestetici și unor oameni le este rușine cu ei când sunt în locuri vizibile. Din fericire, există un truc simplu care vă poate ajuta să scăpați complet de negi fără durere.

 

Elimina negul fără durere

Poate fi foarte ușor să îndepărtezi o verucă mică, fără să iti faci rău. Ai nevoie doar un plasture, puțină apă și o pompă. Iată cum se face: luați o bucată de plasture și așezați-l pe neg. Asigurați-vă că îl acoperiți, lasand un cm pe fiecare parte. Acum, lăsați plasturele timp de 6 zile fără a atinge negul. După șase zile, scoateți plasturele. Luați un bol cu ​​apă fierbinte și înmuiați veruca timp de 5 minute. Apoi folosiți piatra ponce pentru a freca veruca. Pe măsură ce apa a înmuiat pielea, puteți freca cu ușurință veruca, astfel încât să dispară, fără să vă rănească. Un sfat prea simplu, nu?

////

Boala gingiilor. Simptome, cauze si tratamente

 

 

Boala gingiilor – cunoscuta si sub denumirea de boala parodontala, este o afectiune inflamatorie care afecteaza tesuturile din jurul unui dinte si este cauza principala a pierderii dintilor. Dupa ce se instaleaza, toxinele produse de bacterii afecteaza tesutul conjunctiv si oasele dintilor, distrugandu-le si favorizand pierderea dintilor.

 

 

 

Atentie la semne! Gingivita este o infectie bacteriana a tesuturilor din gura si potential precursor pentru boala gingiilor. Pe masura ce o infectie a gingiilor progreseaza, osul tinde sa se retraga; gingiile pot sau nu sa se retraga. In unele cazuri, radacina dintelui devine expusa, provocand uneori sensibilitatea dintelui. Mai mult, se poate produce puroi si se pot forma buzunare intre gingie si dinte.

 

Recesiunea osoasa nu este vizibila cu ochiul liber si, lasata netratata, poate contribui la pierderea dintilor. Este important sa vizitati medicul stomatolog pentru examinari si curatari dentare profesionale si pentru a identifica boala gingiilor.

 

Boala gingiilor: semne comune la care sa fii atent

Boala gingiilor are urmari grave asupra dintilor, daca nu este tratata, ducand in finala la mobilizarea si pierderea acestora. Gingivita este o prima faza a bolii gingiilor, dar pentru ca nu este dureroasa, majoritatea oamenilor nu urmeaza tratamentul necesar.

 

Exista cateva semne de alarma, pe care nu ar trebui sa le ignorati. De exemplu, sangerarea gingiilor in timpul periajului dentar sau in alte contexte, gingii sensibile, rosii sau umflate. Respiratia urat mirositoare sau aparitia unor spatii intre dinti sunt alte semne care dau de gandit.

 

Cauzele ale bolii gingiilor

Boala gingiilor poate fi prevenita prin mentinerea unei igiene riguroase. Daca placa nu este indepartata prin practici zilnice de igiena dentara si curatari dentare profesionale regulate, bacteriile se pot instala. Ele pot provoca gingivita, care poate duce la aparitia bolii gingivale.

 

Boala gingiilor poate fi cauzata si de modificari organice din gura. De exemplu, modificarile care apar in metabolism si nivelurile hormonale in timpul sarcinii, pubertatii si menopauzei pot afecta echilibrul organic in gura.

 

De asemenea, boli grave care afecteaza capacitatea organismului de a produce zahar (cum ar fi diabetul sau bolile de rinichi) pot contribui la boala parodontala. Mai mult, studiile au gasit o asociere intre anumite boli (inclusiv diabet, accident vascular cerebral si atac de cord) si boala gingiilor.

 

In cele din urma, medicamentele utilizate pentru a trata afectiunile medicale pot face gingiile mai sensibile la bacterii. Unele medicamente care produc efecte secundare orale – de exemplu, sindromul gurii uscate (xerostomia) pot contribui la reducerea salivei, si eventual la boala gingiilor. Varstnicii pot fi mai susceptibili la xerostomie din cauza reducerii naturale a fluxului salivar asociat varstei.

 

Tratamente

 

Exista o serie de tratamente disponibile pentru bolnavii de boli gingivale, fiecare dintre acestea variaza in functie de gravitatea afectiunii. Pentru a determina tratamentul care se potriveste cel mai bine nevoilor dumneavoastra, medicul stomatolog va evalua amploarea daunelor. O evaluare a igienei dentare va determina daca placa este indepartata zilnic.

 

In continuare, tartrul trebuie indepartat printr-o curatare profesionala si, uneori, prin proceduri suplimentare. Un anestezic local poate fi administrat in timpul acestor proceduri. De asemenea, medicul stomatolog poate administra antibiotice pentru a elimina bacteriile ce-si fac adapost in „buzunarele” create intre gingie si dinte. Vi se poate recomanda folosirea zilnica a apei de gura medicinale ca parte obisnuita a regimului de acasa.

 

Boala gingiilor si regenerarea tesuturilor

Daca osul a fost distrus, stomatologul dumneavoastra poate folosi o tehnica numita regenerare tisulara. Aceasta presupune altoirea osului pentru a oferi o sansa mai buna de recrestere osoasa. Pentru a intari gingiile subtiri, se pot utiliza si grefe de tesuturi moi. Regenerarea tesuturilor ghidate implica inserarea unei membrane pentru a ajuta la procesul de regenerare osoasa. Acest lucru este uneori util in timpul operatiei parodontale.

 

In unele cazuri, interventia chirurgicala poate face parte din planul de tratament pentru a preveni pierderea dintilor care rezulta din boala gingiilor. Chirurgia parodontala a clapelor poate fi efectuata pentru a reduce decalajul buzunarului dintre dinti si gingii. Daca osul maxilarului are cratere care adapostesc bacterii, osul poate fi redimensionat prin chirurgie osoasa pentru a elimina craterele si pentru a preveni recolonizarea viitoare a cresterii bacteriilor. Terapia cu laser poate fi utilizata pentru a reduce dimensiunea buzunarului. Cu toate acestea, nu exista dovezi definitive care sa sustina ideea ca terapia cu laser ajuta la refacerea tesutului conjunctiv deteriorat.

 

 

////

 

 

 

4 măsuri de prevenţie care îţi pot îmbunătăţi pe termen lung sănătatea

 

 

De obicei, ne gândim la sănătatea noastră abia atunci când nu ne simţim bine. Amânăm la nesfârşit controalele de rutină la medic, ne facem analizele doar când avem o problemă şi rareori ne asumăm un stil de viaţă care să ne îmbunătăţească funcţionarea organismului şi să scadă riscurile apariţiei unor probleme mai târziu. Cu toate acestea, sănătatea noastră este cel mai de preţ bun – atunci când nu te simţi bine, calitatea vieţii tale are cel mai mult de suferit.

 

 

 

În aceste condiţii, este timpul să îi ascultăm cu mai mare atenţie pe medici şi să nu ajungem la ei doar atunci când ne doare ceva sau când ne simţim rău. Iată care sunt cele mai importante măsuri de prevenţie pe care le poţi lua acum şi care pot avea un impact semnificativ pentru sănătatea ta pe termen lung:

 

Fă zilnic mişcare

 

Atunci când auzim că ar trebui să facem frecvent mişcare, ne gândim, de obicei, la practicarea unui sport. Însă studiile ne arată că este suficient să facem zilnic o plimbare de 20-30 de minute pentru a ne pune sângele în mişcare şi a scădea riscul apariţiei unor afecţiuni. Spre exemplu, mersul pe jos timp de 30 de minute pe zi, de cinci ori pe săptămână, poate reduce riscul apariţiei bolilor cardiace cu 19%. Un alt studiu ne arată că o plimbare de doar 15 minute, după micul-dejun, după prânz sau cină, ajută la reglarea glucozei din sânge şi prevenirea apariţiei diabetului.

 

 

Investeşte într-o asigurare de sănătate bună

 

Tratamentele şi intervenţiile medicale, uneori chiar şi cele minore, pot fi destul de costisitoare. Iar în cazul unor afecţiuni complicate, sumele depăşesc chiar şi puterea financiară a persoanelor care au salarii peste medie. În cazul intervenţiilor care nu se pot realiza în ţară şi pentru care este nevoie de o deplasare la o clinică din străinătate, aceste sume sunt de ordinul zecilor sau chiar sutelor de mii de euro. De aceea, este important să nu treci cu vederea cât de important este să ai o asigurare de sănătate care să îţi acopere efectuarea unor servicii medicale complete şi care să fie valabilă inclusiv în clinicile şi spitalele din străinătate.

 

Nu amâna investigaţiile de rutină

 

Controalele medicale de rutină au rolul de a depista încă din faza incipientă potenţialele probleme de sănătate, care au astfel şanse mai mari să fie tratate cu succes. Majoritatea românilor ajung însă la medic abia atunci când problemele de sănătate îi împiedică să îşi desfăşoare activităţile zilnice. Controalele anuale, precum examinările uzuale, testele de screening sau analizele, ar trebui să fie însă o prioritate pentru oricine şi să nu mai fie amânate de fiecare dată. În ceea ce priveşte frecvenţa cu care ar trebui să faci unele teste, medicul specialist este cel împreună cu care poţi stabili acest lucru, în funcţie de problemele de sănătate pe care le-ai avut în trecut, istoricul medical din familie, precum şi factorii de risc.

 

Evită excesul de zahăr şi grăsimi

 

Auzim tot mai des că ar trebui să evităm consumul în exces de zahăr şi grăsimi, însă adeseori nu suntem conştienţi de faptul că acestea două se regăsesc chiar şi în alimentele aparent sănătoase. Diabetul şi colesterolul mare se află adeseori la originea multor afecţiuni şi pot provoca boli cardiace sau neurologice grave. Pentru a preveni aceste boli, dincolo de analizele de rutină pe care ar trebui să le efectuezi periodic, este bine să ai o alimentaţie cât mai echilibrată, bogată în proteine, nutrienţi, vitamine şi grăsimi nesaturate. Ai grijă să citeşti mereu eticheta produselor – de exemplu, multe sucuri naturale au adaos de zahăr, în timp ce unele produse promovate drept sănătoase pot avea cantităţi excesive de grăsimi nesănătoase.

/////

 

 

E vremea pentru grâu încolţit!

 

 

An de an, pe 30 noiembrie, în ultima zi a lunii, românii sărbătoresc Sfântul Andrei. În această zi, se pune grâu la încolţit, un obicei care îţi arată dacă vei avea noroc şi sănătate în viitor.

 

 

 

Tradiţia din popor spune că, dimineaţa, fiecare membru al familiei trebuie să pună grâu la încolţit, în recipiente diferite, şi fiecare trebuie să aibă grijă de recolta sa până la sfârşitul anului.

 

Prevesteşte viitorul

În ziua de Anul Nou, în funcţie de cum a crescut grâul, vei afla cum va fi norocul tău în anul următor, dar şi starea de sănătate. Dacă grâul a crescut înalt şi are fire groase, se anunţă un an benefic şi prosper. În zona rurală, grâul crescut în volum şi înalt le dă sătenilor motiv să viseze în viitor la recolte bogate pe câmp şi în livezi.

 

Aşa procedezi!

Speli grâul sub un jet de apă rece, apoi îl laşi 1 oră, chiar 2, într-un vas cu apă călduţă, pentru a avea timp să germineze. Între timp, pregăteşti recipientul în care urmează să-l plantezi. Grâul se poate planta într-un ghiveci cu pământ, dar la fel bine poate creşte şi dacă este aşezat pe un pat de vată. Indiferent de metoda aleasă, ţine grâul în apropierea luminii naturale, pentru a se dezvolta frumos, şi evită să stea în bătaia curenţilor de aer rece sau a celor de aer cald, de la calorifer.

 

 

În ghiveci…

Dacă preferi să pui grâul la încolţit într-un ghiveci cu pământ, ai nevoie de un vas nou, fără crăpături sau găuri de scurgere. Pune în el pământ pentru flori – de grădină amestecat cu turbă –, presară un strat de grâu şi acoperă totul cu un rând subţire de pământ. Udă bine la final.

 

…sau în vas cu vată

De departe, această metodă de a planta grâul este cea mai simplă. Pur şi simplu la baza unui vas pui un strat generos de vată, îl umezeşti bine şi apoi presari grâul. Vata permite absorbţia apei şi încolţirea cu uşurinţă a plantei. Peste boabe pui un alt strat de vată subţire şi uzi din abundenţă./////

Ce este bine să faci dacă ai hipertensiune

 

 

Dacă medicul ţi-a spus că ai hipertensiune, prima măsură care se impune pentru controlul acesteia este schimbarea stilului de viaţă.

 

Una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate din ţara noastră şi din lume este hipertensiunea. Absenţa simptomelor face ca hipertensiunea să fie neglijată, cu efecte negative. Astfel, hipertensiunea arterială netratată poate avea complicaţii la nivelul altor organe, cele mai afectate fiind inima, creierul, rinichii şi ochii. Megi la medic pentru controale de rutină. Dacă ai valori ale tensiunii mai mari de 140/90 mmHg, nu mai aştepta; începe prin schimbarea stilului de viaţă. Adoptând unele măsuri sănătoase, amâni sau reduci nevoia de tratamente antihipertensive. Iată ce trebuie să faci!

 

 

 

Menţine-ţi greutatea normală

 

Adesea, valorile tensiunii arteriale cresc pe măsură ce te îngraşi. Excesul de kilograme poate cauza şi pauze de respiraţie în timpul somnului (apnee de somn), care măreşte valorile tensiunii. Pierderea kilogramelor în plus este una dintre cele mai eficiente măsuri pentru a ţine sub control tensiunea arterială. Dacă eşti supraponderal, chiar şi slăbitul cu câteva kilograme ajută la scăderea tensiunii. De regulă, cu fiecare kilogram pierdut, tensiune se reduce cu câte 1 mmHg.

Este foarte important să fii atent la circumferinţa abdominală. Cu cât ai mai multă grăsime în jurul taliei, cu atât riscurile de a avea hipertensiune sunt mai mari. În cazul bărbaţilor, talia nu ar trebui să fie mai mare de 102 cm, iar la femei, circumferinţa abdominală nu ar trebui să depăşească 89 cm.

 

Fă mişcare cât mai des

 

Activitatea fizică regulată –150 de minute pe săptămână sau 30 de minute zilnic – poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale cu 5 – 8 mmHg. Este însă important să fii consecvent cu efortul fizic; în cazul în care te vei opri, tensiunea va creşte din nou. Ideale pentru o tensiune normală sunt alergarea, mersul pe jos în ritm alert, ciclismul, înotul şi dansul.

 

 

Mai puţină carne, mai multe legume

 

Valorile tensiunii pot scădea cu aproape 11 mmHg dacă vei adopta o dietă bogată în vegetale şi săracă în produse de origine animală. În acest sens, trebuie urmate recomandările dietei DASH. Aceasta are următoarele caracteristici: limitează aportul de sare, de grăsimi saturate, de carne roşie, prăjeli şi afumături şi privilegiază legumele, fructele şi lactatele slabe, peştele, cerealele integrale, nucile, fasolea, ciupercile.

 

Fii zgârcit cu sarea!

 

Chiar şi o mică reducere a cantităţii de sare consumată îţi aduce beneficii dacă ai hipertensiune, ajutând la scăderea tensiunii cu 5-6 mmHg. Redu aportul de sare la 2,3 g pe zi sau chiar mai puţin (1,5 g). Pentru acest lucru: citeşte eticheta alimentelor (multe dintre ele conţin sodiu, adică sare), consumă cât mai puţine produse procesate (conţin multă sare) şi condimentează mâncarea cu plante aromatice. Alimentele care conţin potasiu (linte, ciuperci, banane, praz) nu trebuie să îţi lipsească din dietă, pentru că acest mineral contracarează efectele sodiului.

 

Renunţă la fumat

 

La câteva minute după ce ai terminat de fumat o ţigară, tensiunea ta va creşte. Prin renunţarea la fumat, tensiunea se va menţine în limite normale. Spunând „adio!” ţigărilor, nu numai inima va avea de câştigat, ci vei preveni şi alte afecţiuni (cancer de plămâni, BPOC etc.) şi vei avea o speranţă de viaţă mai lungă.

 

Controlează stresul

 

Toţi ne confruntăm cu stresul, care este inevitabil în timpurile în care trăim. Totuşi, este bine să ştii că stresul cronic favorizează şi întreţine hipertensiunea. Şi stresul ocazional poate contribui la apariţia hipertensiunii dacă în momentele de criză consumi alimente nesănătaose, bei alcool şi fumezi.

Pentru a controla stresul, încearcă să îţi schimbi aşteptările (înţelege că sunt lucruri pe care nu le poţi modifica), încearcă să găseşti soluţii (de pildă, în relaţiile cu colegii, cu şeful sau cu membrii familiei), evită factorii declanşatori ai stresului (cum ar fi traficul aglomerat) şi fă-ţi timp pentru a te relaxa.

 

////

 

 

Semintele de dovleac iti imbunatatesc vederea. Include-le neaparat in dieta

 

 

Seminţele de dovleac sunt o gustare foarte populară şi apreciată, însă ştiai că sunt o sursă excelntă de minerale precum mangan, fier, zinc şi magneziu? Seminţele dovleacului, legumă nativă Americii Centrale, pot aduce organismului un aport considerabil de vitamina E şi sunt considerate un aliment excelent. Aceste seminte sunt sanatoase si bune la gust, asa ca iti recomandam sa le incluzi cat mai repede in dieta. Au beneficii nenumarate.

 

 

 

Ucid cancerul

 

Conform unui studiu spaniol, semintele de dovleac au in componenta substante care ucid celulele de cancer. In plus, se pare ca actiunea lor este excelente asupra mai multor tipuri ale bolii si au proprietati anti-inflamatorii. Un studiu german a aratat ca femeile la menopauza ar trebui sa consume seminte de dovleac zilnic si sa isi scada cu 23% sansele de a face cancer la san.

 

Previn insomnia

 

Semintele de dovleac sunt o sursa buna de tiptofan, un aminoacid folosit pentru a trata insomnia cronica datorita faptului ca organismul il transforma in melatonina, „hormonul somnului”.

 

 

Imbunatatesc vederea

 

Semintele de dovleac sunt o sursa buna de zinc, crucial pentru sistemul imunitar. In plus, zincul sprijina somnul, vederea, pielea si starea de spirit.

 

Te fac fericita

 

Revista Shape sugereaza ca triptofanul din semintele de dovleac poate imbunatati starea de spirit in mod natural, fiind un remediu eficient pentru depresie.

 

Aport de magneziu

 

Un pumn de seminţe de dovleac aduce organismului 50% din necesarul zilnic de magneziu, mineral care îndeplineşte mai multe funcţii importante în organism, stimulând digestia, sistemul cardivascular şi contribuie la reducerea anxietăţii.

 

Luptă cu diabetul

 

Poate fi de folos persoanelor care suferă de diabet. În studii recente, s-a descoperit că seminţele de dovleac ar putea ajuta la reglarea nivelului de insulină şi ar putea preveni complicaţiile diabetului reducând stresul oxidativ.

 

/////

 

 

Cinci lucruri pe care sa nu le mai faci niciodata dupa masa

 

 

Multe dintre noi nu avem timp sa facem mici schimbari in alimentatie si in rutina zilnica. Pentru a ajunge rapid la job, mancam rapid micul dejun cu ceai si sarim in dus. Uite ce nu ar trebui sa mai faci dupa o masa.

 

 

 

  1. Dus – Atunci cand faci dus, temperatura corpului creste usor. Pentru a face fata, corpul trimite mai mult sange la suprafata pielii. Acest lucru afecteaza procesul digestiv si incetineste metabolismul. Asteapta sa treaca 30 de minute inainte de a face o baie.

 

  1. Bei ceai – Studiile arata ca ceaiul afecteaza asimilarea fierului. Evita sa bei ceai timp de o ora dupa masa.

 

  1. Dormi – Daca adormi cu stomacul plin, poti avea arsuri, gaze si aciditate ridicata. Asteapta cel putin doua ore dupa masa.

 

  1. Sport – Exercitiile pe stomacul plin duc la discomfort abdominal, greata si ameteli. In plus, iti cresc riscul de convulsii. Mergi la sala la cel putin doua ore dupa masa.

 

  1. Fumat – Daca fumezi dupa masa, nicotina va fi absorbita cu o forta dubla, crescandu-i efectele daunatoare. Daca nu rezisti fara tigari, fumeaza dupa 20 de minute.

 

////

Peştele previne depresia şi protejează vederea

 

 

Bogat în proteine, vitamina D3 şi acizi graşi Omega-3, importanţi încă din perioada de dezvoltare prenatală, peştele vine cu o serie de beneficii pentru sănătate.

 

Cele mai multe nutrimente se găsesc în peştele gras (somon, ton, păstrăv, macrou, sardine, hering), care poate fi consumat de persoane de toate vârstele. Iată ce beneficii are peştele pentru sănătate!

 

 

 

Ţine la distanţă atacul de cord şi AVC-ul

Infarctul şi accidentul vascular cerebral sunt două cauze majore de moarte prematură la nivel mondial, iar peştele, şi în special cel gras, după cum au arătat numeroase studii, este unul dintre alimentele cele mai prietenoase cu sănătatea cardiovasculară. Se recomandă a se consuma peşte de cel puţin 2 ori pe săptămână (în total, aproximativ 350 de grame) pentru a micşora riscul cardiovascular.

 

Important în creşterea sănătoasă a fătului

Acizii graşi Omega-3 şi acidul docosahexaenoic (DHA) au o importanţă deosebită în procesul de creştere, venind cu beneficii în special pentru dezvoltarea corespunzătoare a creierului şi a sistemului ocular. Din acest motiv, este indicat ca femeile însărcinate şi cele care alăptează să consume peşte gătit şi care nu se află la risc de a fi contaminat cu mercur sau conţine cantităţi reduse: somonul, heringul, sardinele, păstrăvul, macroul de ocean, anşoa. Mare atenţie! Gravidele trebuie să evite complet peştii care înmagazinează toxine cu uşurinţă, precum rechinul, macroul rege, anghila şi peştele-spadă, precum şi orice peşte afumat, scoicile şi sushi-ul.

 

Antidepresiv natural

Afecţiune mentală tot mai răspândită, depresia este caracterizată de moral şi energie scăzute, tristeţe neîntreruptă şi lipsa interesului pentru aproape orice activitate. Cercetări din ultimii ani au arătat că un consum regulat de peşte, de 2 ori pe săptămână, scade riscul unei persoane neafectate de a dezvolta depresie şi este eficient ca adjuvant pe lângă medicaţia persoanelor depresive. Efectul benefic este pus pe seama acizilor graşi Omega-3 din peşte.

 

Micşorează riscul de astm la copii

Numărul copiilor afectaţi de astm a crescut în ultimii 20 de ani, dar la fel s-a întâmplat şi cu metodele de terapie. Studii recente arată că peştele consumat cu regularitate de copii le scade riscul de astm. În ceea ce-i priveşte pe adulţi, efectele nu au fost semnificative.

 

Responsabil cu protecţia vederii la vârstnici

Degenerescenţa maculară legată de vârstă este prima cauză a tulburărilor de vedere care afectează adulţii trecuţi de 65 de ani. Se pare că acizii graşi Omega-3 din peşte sunt responsabili cu protecţia vederii pe o perioadă mai îndelungată. De asemenea, declinul mental care apare la vârstnici poate fi încetinit prin consumul săptămânal de peşte gras.

 

/////

 

 

Fructul care reduce riscul de accident vascular cerebral…

 

 

Conform unor studii, citricele reduc riscul de accident vascular cerebral şi pot ajuta la prevenirea apariţiei cancerului.

 

Aceste fructe conţin un compus care poate scădea cu circa 19 procente riscul de accident vascular, mai ales în rândul femeilor. Antioxidanţii din grapefruit sau portocale, de exemplu, pot să protejeze organismul şi de apariţia tumorilor. Experţiii recomandă să mâncăm fructele, şi nu să le consumăm sub formă de suc.

 

 

 

Ce afecţiuni poţi trata cu citrice – lămâia, de ajutor în afecţiunile hepatice

Bogat în vitamine (C, B1, B2, B3, A şi E) şi acid citric, acest fruct are numeroase beneficii pentru sănătate. De la acesta se foloseşte pulpa, coaja şi sâmburii, atât pentru uz intern, cât şi extern. De asemenea, lămâia este utilizată şi în cosmetică, mai ales sub formă de ulei esenţial.

 

Vitamina C ne apără de agresiunea poluanţilor şi stresului, ajută în tulburări de circulaţie, în hemoragii gingivale. Consumul de lămâie măreşte capacitatea de apărare a organismului în bolile infecţioase şi ţine la distanţă stările febrile.

 

Sâmburii sunt de ajutor dacă te confrunţi cu paraziţi intestinali. Indicat în acest sens este maceratul la rece, care se obţine dintr-o lămâie zdrobită, cât mai bogată în sâmburi (mărunţiţi), lăsată, 2 ore, în 300 ml de apă cu miere. Lămâia se stoarce foarte bine şi amestescul se consumă seara, înainte de culcare.

 

 

 

Tot ca vermifug, se recomandă consumul a 2 linguriţe de sâmburi zbrobiţi cu jumătate de linguriţă de miere, pe stomacul gol în fiecare dimineaţă, 5-6 zile.

 

Cura cu lămâie este o terapie care dă rezultate foarte bune în afecţiunile hepato-biliare (hepatite cronice, dischinezii biliare şi litiază biliară) şi contribuie la detoxificarea ficatului. Pe lângă tratamentul şi regimul recomandate de medic, sucul de lămâie are acţiune bactericidă (distruge bacteriile) şi antiseptică generală.

 

Pentru că activează globulele albe, acest suc întăreşte imunitatea bolnavului. Cura începe cu o lămâie pe zi, crescând zilnic consumul cu câte una, până se ajunge în ziua a zecea la 10 lămâi (consumată sub formă de suc, limonadă, în preparate culinare), apoi se iau în ordine descrescătoare, până se ajunge la o lămâie pe zi.

 

Datorită efectului lor antiseptic şi cicatrizant, lămâile se pot utiliza în plăgi infectate, erupţii, furuncule, acţionând şi în calmarea înţepăturilor de insecte. Se aplică prin tamponare.

 

Sucul de lămâie este util şi în problemele tenului: închide porii şi este tonic pentru piele. În plus, dacă este adăugat în apa cu care te clăteşti pe păr, dă supleţe şi strălucire acestuia. Dacă ai unghiile casante, masează-le cu felii de lămâie.

 

Ce afecţiuni poţi trata cu citrice – portocala are efect laxativ

La fel ca şi lămâia, portocala este bogată în vitamine (C, A, B), minerale (calciu, magneziu, fosfor şi sodiu) şi oligoelemente (fier, cupru, zinc, mangan).

 

Necesarul zilnic de vitamina C este asigurat prin 100 ml suc proaspăt din pulpă de fruct. Totodată, este unul dintre cele mai bune fructe pentru sezonul rece, deoarece este un excelent remineralizant, suplinind lipsa de vitamine şi întărind capacitatea de apărare a organismului.

 

Portocalele au proprietăţi diuretice şi laxative. În scop purgativ, fierbe coaja de la 2 portocale 30 de minute. Aruncă apa şi fierbe din nou în apă îndulcită cu miere (200 g de coajă la 1 litru de apă). Pune coaja pe o farfurie şi consum-o a doua zi dimineaţă.

 

Efectul astrigent şi cel antiseptic fac ca portocalele să fie recomandate şi în stomatite şi gingivite. Stoarce o lămâie bine coaptă şi tamponează zilnic zonele cu probleme, până vezi îmbunătăţiri.

 

Afecţiunile respiratorii pot fi şi ele tratate cu remedii naturale cu portocale, acestea având efect expectorant. Consumul de suc de portocale amestecat cu un vârf de sare şi o lingură de miere este un leac eficient în tuberculoză, astm, răceală, bronşite, faringite, febră, laringite, pneumonii.

 

Ce afecţiuni poţi trata cu citrice – grepfrutul ţine la distanţă oboseala şi arsurile la stomac

Pe lângă faptul că este un fruct delicios, grepfrutul poate fi folosit pentru a trata multe afecţiuni, care nu necesită consultul unei medic.

Pentru a preveni infectarea tăieturilor şi zgârieturilor, aplică suc de grepfrut. Acesta are proprietăţi antibiotice, prevenind apariţia infecţiilor.

 

Faţă de alte produse antibacteriene sucul de grepfrut nu deteriorează pielea. Totodată, mănâncă cel puţin un grapefrut pe zi pentru a reduce cantitatea de acid pe care organismul o produce. În felul acesta, arsurile de stomac nu te vor mai deranja.

 

Dacă suferi de diaree şi de inflamarea intestinului, apelează cu încredere la grepfrut. În ţările în curs de dezvoltare, fructul este adesea folosit pentru protejarea oamenilor de dizenterie, tifos şi alte probleme care pot rezulta din consumul de apă murdară sau de alimente stricate.

 

De asemenea, sucul de grepfrut înlătură oboseala. Vitaminele şi mineralele care se găsesc în acesta te pot ajuta să te energizezi după o zi lungă şi epuizantă. Amestecă suc de lămâie şi suc de grepfrut în părţi egale şi bea când ai nevoie de un impuls.

 

Dacă vrei să ţii la distanţă cancerul sau să reduci infecţiile respiratorii, foloseşte cojile de la grepfrut. Bogate în vitamine, în special A şi C, substanţe hipotensive şi anticancerigene, acestea pot fi utilizate în ceaiuri, dulceţuri sau marmelade.

////

 

 

5 gustări care îţi stimulează metabolismul

 

 

Vrei să pierzi în greutate, dar îţi place să iei câte o gustare-două între mese? Dacă ştii spre ce alimente să te îndrepţi, nu doar că nu-ţi vei sabota procesul de slăbire, ci metabolismul tău va fi stimulat.

 

 

 

O gustare ar trebui să aibă un număr echilibrat de nutrimente şi de calorii, pentru ca organismul să îşi ia energia de care are nevoie, dar să şi ardă grăsimi. Alimentele bogate în proteine sunt cele mai indicate, pentru că stimulează musculatura, cresc rata metabolică şi măresc capacitatea corpului de a arde calorii. Fibrele sunt şi ele potrivite, deoarece ajută digestia, deci în combinaţie cu proteinele sunt numai bune pentru o gustare. De asemenea, e important ca gustările să nu fie extrem de calorice, ci undeva pe la cel mult 200 de calorii.

 

Merele au carbohidraţi buni şi calorii puţine

Poţi să le consumi aproape oricând, acasă, pe stradă, la serviciu. Conţin fibre şi carbohidraţi buni, iar numărul caloriilor este redus, aşa că poţi să mănânci liniştit 2 mere fără să te simţi vinovat. În plus, conţin vitamina C, de ajutor în susţinerea sistemului imunitar, în special în sezonul rece.

 

Migdalele crude ţin de foame

Un pumn de migdale crude te ajută să ţii foamea sub control între mese. În plus, contribuie la menţinerea sănătăţii inimii şi la prevenirea bolilor cardiovasculare, datorită grăsimilor mononesaturate din compoziţie. Migdalele nu conţin sodiu, aşa că nu trebie să-ţi faci griji legat de creşterea tensiunii arteriale.

 

Brânza cottage şi avocadoul, combo energizant

Deşi multe persoane simt nevoia să mănânce alimente dulci pe post de gustare, există şi genul care nu se împacă prea bine cu dulciurile şi poftesc la alimente sărate sau acrişoare. Pentru aceştia, combinaţia de brânză cottage şi avocado poate fi o alegere bună: pe de o parte, brânza are proteine şi calciu, iar pe de altă parte, avocadoul este o sursă de grăsimi bune.

 

Tonul cu biscuiţi integrali, gustare săţioasă

Tot pentru amatorii de gustări mai degrabă sărate, tonul în suc propriu consumat împreună cu biscuiţi din făină integrală reprezintă o gustare sănătoasă şi utilă în procesul de slăbire. Tonul este o sursă excelentă de proteine şi de acizi graşi Omega-3, iar împreună cu biscuiţii formează o gustare de după-amiază mai mult decât satisfăcătoare.

 

Iaurtul simplu conţine bacterii bune

Dacă vrei să slăbeşti, alege un iaurt natural cu conţinut redus de grăsime, dar ai grijă să nu conţină zaharuri sau alţi aditivi. Dacă vrei să-ţi menţii greutatea, poţi mânca liniştit un iaurt cu conţinut normal de grăsime. Sursă bună de proteine şi probiotice, iaurtul la borcănaş de 150 g nu are nici multe calorii.

/////

 

 

Atentie la ce consumi! Acest ulei te poate imbolnavi de cancer

 

 

Specialistii au anuntat care este cel mai toxic ulei de gatit. Desi este recomandat de multe ori si multi sustin ca este chiar mai sanatos ca uleiul de masline, medicii spun ca uleiul de canola este cel mai nesanatos ulei.

 

 

 

Uleiul de Canola este un ulei foarte utilizat in industria alimentara, nu e un ulei foarte sanatos pentru sistemul cardiovascular, determina o carenta de vitamina E. Acidul erucic este un acid gras saturat, poate provoca daune sistemului nervos, coagularea sangelui, anemie, depresiune a sistemului imunitar si cancer.

 

Atunci cand uleiul atinge temperaturi crescute, este eliberata o substanta cancerigena numita Aldehida. Pe langa uleiul de canola, aceasta substanta este eliberata si de alte uleiuri vegetale (de rapita si floarea soarelui).

 

La temperaturi de 220-230°C uleiul de canola incepe sa fumege, acroleina este unul din produsul dat prin arderea uleiului, este un agent care cauzeaza cancerul pulmonar si iritarea pieli. Aceste uleiuri, prin prajire, ne expun la boli precum cancer, probleme cardiace si digestive.

 

 

//////

 

 

Beneficiile murăturilor pentru sănătate

 

 

Borcanele cu murături nu ar trebui să ne lipsească din cămară. Şi asta nu numai pentru că ţine de tradiţia noastră culinară ca la fiecare început de toamnă să punem la saramură sau în oţet legume (chiar şi fructe – precum pepene), dar şi pentru că murăturile ne ajută să ne păstrăm sănătatea.

 

 

 

CASTRAVEŢII MURAŢI. În primul rând, este bine de ştiut că, aceste legume (murate) previn cancerul de colon. Totodată, castraveţii muraţi sunt recomandaţi în dietele de slăbire. Dacă îi vei introduce în alimentaţie, în scurt timp vei observa că îţi trebuie un număr mai mic la haine.

 

Pe de altă parte, murăturile de acest tip îţi întăresc sistemul imunitar şi, astfel, răcelile, dar şi infecţiile respiratorii, nu se vor apropia de tine. Un alt aspect important este şi faptul că vederea poate fi îmbunătăţită dacă obişnuieşti să mănânci castraveţi muraţi.

 

VARZA MURATĂ. Şi acestă murătură este bună pentru păstrarea sănătăţii. Ea conţine din plin vitamina C. Te protejează de viroze şi infecţii respiratorii. În plus, şi consumul de varză murată scade riscul îmbolnăvirii de cancer de pancreas. De asemenea, varza murată este un remediu naturist grozav în caz de ulcer.

 

CONOPIDA MURATĂ. Această murătură are proprietăţi extraordinare pentru organism. Trebuie specificat faptul că poate preveni Alzheimer, Parkinson şi multe alte boli nervoase degenerative.

 

 

S-a dovedit că aceia care mănâncă des conopidă murată au o memorie mai bună. Conpida scade colesterolul „rău“ şi, datorită unei substanţe din compoziţia ei numită alciană, reduce drastic riscul bolilor cardiovasculare, în special pe acela de infarct.

 

GOGONELELE MURATE. Nici aceste murături nu ar trebui să lipsească din borcanele tale preparate special pentru toamnă. De ce sunt atât de speciale? Pentru că luptă împotriva hepatitei, a cancerului pulmonar şi de col uterin.

 

În urma unei cercetări, s-a demonstrat că în gogonele sunt secretate substanţe care împiedică replicarea virusurile hepatitice.

/////

 

 

Ceaiul verde: băutura care îţi ţine sănătatea la cote maxime

 

 

După apă, ceaiul este cea mai consumată băutură din lume, iar ceaiul verde se pare că are cei mai mulţi fani, pentru că poate înlocui cu succes cafeaua şi are o mulţime de calităţi terapeutice. În acest articol le găseşti pe cele mai importante!

 

 

 

Pe lângă gustul puternic şi revigorant, îmblânzit de combinaţia cu plante precum menta, iasomia sau roiniţa, ceaiul verde este bogat în antioxidanţi, ajută la menţinerea greutăţii corporale şi reduce colesterolul.

 

Te ajută să slăbeşti

Probabil că una dintre cele mai cunoscute întrebuinţări ale ceaiului verde este consumul lui în vederea slăbirii şi, ulterior, a menţinerii greutăţii. Cercetările au arătat că impactul catehinelor din compoziţia ceaiului verde nu este de neglijat când vine vorba de topirea grăsimilor din corp, băutura fiind utilă pe post de adjuvant în dietă, alături de exerciţii fizice. Se recomandă să se consume 1 cană cu ceai verde în cursul dimineţii şi încă cel mult una, în funcţie de toleranţa personală, până în ora 15:00. Teina trezeşte organismul, deci e bine să evităm consumul de ceai verde seara, pentru a nu avea un somn tulburat.

 

Reduce nivelul de colesterol dăunător

Una dintre problemele frecvente ale zilelor noastre, cauzată de stilul de viaţă haotic şi alimentaţia dezechilibrată, este colesterolul crescut. Factor de risc pentru bolile cardiovasculare, colesterolul mare poate fi redus cu ajutorul proprietăţilor antioxidante ale ceaiului verde. Pe lângă adoptarea unui stil de viaţă echilibrat, 1 cană cu ceai verde pe zi poate fi un sprijin în reglarea nivelului de colesterol.

 

Echilibrează glicemia

Ceaiul verde a demonstrat că poate îmbunătăţi sensibilitatea la insulină, fiind asociat cu scăderea riscului de diabet zaharat de tip 2. Un studiu realizat pe vârstnici din zona mediteraneană a arătat că un consum de ceai verde pe termen lung poate duce la scăderea zahărului din sânge.

 

Stimulează activitatea creierului

Pentru a funcţiona corespunzător, creierul are nevoie ca sistemul vascular să fie sănătos. Studiile arată că un consum regulat de ceai verde protejează neuronii şi reduce riscul de apariţie a bolilor Alzheimer şi Parkinson, cele mai răspândite tulburări neurodegenarative. În plus, îmbunătăţeşte memoria şi starea de spirit.

 

Amână îmbătrânirea

Cu toţii vrem să rămânem tineri şi sănătoşi cât mai multă vreme. 1 cană cu ceai verde pe zi ne poate ajuta să amânăm apariţia ridurilor profunde şi scăderea nivelului de colagen.

 

Menţine sănătatea oaselor

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, densitatea osoasă tinde să se micşoreze, crescând riscul de osteoporoză. Consumul zilnic de ceai verde a fost asociat în urma studiilor cu un risc mai scăzut de fracturi la persoanele suferind de osteoporoză. Pentru persoanele sănătoase, ceaiul verde previne scăderea densităţii osoase şi accentuează activitatea celulelor.

 

Previne căderea părului

Antioxidanţii din ceaiul verde contribuie atât la prevenirea căderii firelor de păr, cât şi la creşterea unora noi, prin stimularea foliculilor. Pe lângă consumul intern, se recomandă şi utilizarea externă. După ce te-ai spălat cu şampon şi l-ai îndepărtat cu apă, toarnă-ţi pe cap 1 cană cu ceai verde călduţ şi masează scalpul şi părul pe toată lungimea. Lasă să acţioneze 10 minute, apoi clăteşte cu apă.

 

Bine de ştiut: Limitează-te la 1 cană de ceai verde pe zi, ocazional două, deoarece consumul excesiv poate afecta ficatul şi rinichii. E indicat ca suferinzii de boli renale sau ale ficatului, persoanele cu anxietate şi femeile însărcinate să discute cu medicul înainte de a începe o cură cu ceai verde.

 

Atenţie! Ceaiul verde nu se consumă împreună cu alimente sau suplimente alimentare care conţin fier sau calciu, deoarece împiedică absorbţia acestora.

 

//////

 

 

Cauzele diabetului

 

 

Diabetul afectează aproximativ 2 milioane de români, iar numărul lor este în creştere. Descoperă câteva lucruri pe care nu le ştiai despre această afecţiune.

 

Diabetul zaharat, cunoscut si sub numele de diabet mellitus, descrie un grup de afectiuni metabolice in care o persoana are glucoza in sange (zahar din sange), fie pentru ca productia de insulina este inadecvata, fie pentru ca celulele organismului nu raspund corect insulinei sau chiar ambele variante. Romania se numara printre primele tari din Europa in ceea ce priveste incidenta acestei boli, peste 2 milioane de romani suferind de aceasta afectiune.

 

 

 

Exista trei tipuri de diabet:

 

Diabetul de tip 1

Diabetul de tip 2

Diabet gestational

 

Diabet de tip 1

In diabetul de tip 1 organismul nu produce insulina. Unii oameni numesc acest tip diabet zaharat insulino-dependent, diabet juvenil sau diabet zaharat precoce. Aproximativ 10% din toate cazurile de diabet sunt tip 1.

 

Diabet de tip 2

Spre deosebire de diabetul de tip 1, in diabetul de tip 2 organismul produce insulina, insa nu suficienta pentru functionarea corecta sau celulele din organism nu reactioneaza la insulina (exista rezistenta la insulina). Aproximativ 90% din toate cazurile de diabet la nivel mondial sunt de acest tip.

 

Diabet gestational

Diabet gestational – acest tip afecteaza femeile in timpul sarcinii. Diabetul de tip 1 se poate dezvolta la orice varsta, desi apare adesea in timpul copilariei sau adolescentei.

 

Diabetul de tip 2, cel mai frecvent tip, se poate dezvolta la orice varsta, desi este mai frecvent la persoanele de peste 40 de ani.

 

 

Aflati mai multe informatii despre un anumit tip de diabet:

 

  1. Ştiai că peste 80% din persoanele care suferă de diabet au o cantitate mică de minerale în sânge? De aceea, medicii le recomandă să consume seminţe de dovleac, cel puţin de 2-3 ori pe săptămână.

 

Seminţele de dovleac sunt o sursă excelentă de minerale, precum magneziu, zinc, potasiu, fier şi cupru.

 

  1. Orice schimbare de dietă îi poate pune sănătatea în pericol, în condiţiile în care şi statisticile sunt îngrijorătoare: doar 30-50% din pacienţi reuşesc să ţină boala sub control.

 

  1. Unele studii au arătat că persoanele care suferă de diabet au un risc mai mare de a face Alzheimer şi alte forme ale demenţei, spre deosebire de cei care nu au această boală.

 

  1. Diabetul este principala cauză de orbire la persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 şi 74 de ani din Statele Unite ale Americii. Specialiştii spun că depistarea timpurie a bolii şi tratamentul corect previn 90% din cazurile de orbire.

 

  1. Ştiai că fetele adolescente care suferă de diabet de tip 1 au un risc mai mare de a suferi de tulburări alimentare? Bărbaţii care au diabet sunt mai predispuşi la disfuncţii erectile.

 

  1. La fiecare 10 secunde o persoană moare de diabet, la nivel mondial. Rata mortalităţii din cauza acestei bolii va creşte cu aproximativ 25% în următorii 10 ani, estimează specialiştii.

 

  1. Aproximativ 90% din persoanele care suferă de diabet, la nivel mondial, sunt obeze.

 

  1. Persoanele care dorm mai puţin de şase ore pe noapte au un risc crescut de a dezvolta diabet, potrivit unui studiu al cercetătorilor olandezi de la Universitatea Leiden, din Olanda

 

  1. Cei care au diabet sunt mai predispuşi la complicaţii dacă se îmbolnăvesc de penumonie şi au de şase ori mai multe şanse să fie spitalizaţi din cauza acestor probleme, spre deosebire de non-diabetici.

//////

 

 

Ce să mănânci când ai diaree

 

 

Cu toţii am avut la un moment dat în viaţă „gripa stomacului“ sau de „diareea călătorului“, nimeni nu scapă, indiferent de calitatea igienei personale, dar oare ce să mănânci dacă ai diaree?

 

 

 

Diareea este o afecţiune care se manifestă prin eliminarea frecventă a unor scaune predominant apoase, neformate. Însoţită de dureri şi crampe abdominale severe, diareea poate să aibă consecinţe grave asupra celor mici.

 

În cazul în care un copil se îmbolnăveşte trebuie cerut sfatul unui doctor. Medicamentele administrate „după ureche“ sau la recomandarea farmacistului generos atrag adesea efecte adverse asupra sănătăţii copilului. Din fericire, de această afecţiune te poţi vindeca în scurt timp dacă ţii cont de câteva sfaturi alimentare.

 

În perioada de „carantină“ este indicat să bei multe lichide care conţin substanţe chimice esenţiale şi minerale, astfel încât să rezolvi problema deshidratării, care apare inevitabil. Băuturile care conţin potasiu, cum sunt sucurile de fructe sau răcoritoarele pentru sportivi sunt recomandate în combaterea diareei. Medicii vă pot prescrie şi medicamente în cazul în care afecţiunea este una mai severă.

 

 

Ce să mănânci dacă ai diaree – află cum poţi trata problema doar prin alimentaţie

 

Mănâncă puţin şi des şi bea ceaiuri

În zilele în care suferi din cauza acestei afecţiuni, este recomandat să urmezi o dietă bazată pe lichide şi să eviţi alimentele solide. Bea supe strecurate, ceaiuri şi sucuri de mere. Lichidele previn solicitarea intestinelor şi previn iritarea. În plus, e bine să mănânci puţin şi des, ca să permiţi organismului să digere cu mai puţin efort.

 

După două zile, poţi integra în meniu alimente cu conţinut scăzut de fibre, în funcţie de toleranţa fiecăruia. Fibrele reduc iritarea intenstinului şi refac nivelul dezechilibrat de substanţe nutritive, cauzat de scaunele apoase. După fiecare „şedinţă“ bea cel puţin un pahar cu ceai sau apă, pentru a preveni deshidratarea.

 

Pectina combate diareea

 

Când te deranjezi la stomac ai grijă să ai în casă alimente bogate în pectină, cum sunt merele, bananele şi iaurtul. Pectina este o fibră solubilă care ajută la combaterea diareei. De asemenea, consumă alimente bogate în sodiu, cum sunt supele de pui, ciorbele, biscuiţii şi covrigeii. Sarea ajută la reţinerea apei în corp şi previne deshidratarea.

 

Proteinele sunt şi ele indicate în alimentaţie. Optează pentru carne slabă de vită, preparată la grătar, sau carne de curcan ori de pui. Poţi integra în meniu ouă fierte şi brânză tofu, pentru că sunt alternative sănătoase în această situaţie. În plus, dau energie şi vă ajută să scăpaţi de oboseală.

 

Dacă vrei să mănânci anumite fructe şi legume, preferabil să le consumi gătite, fierte, nu crude. Unele fructe şi legume pot înrăutăţi diareea. Încearcă să consumi multe supe cu sparanghel, sfeclă, morcovi, dovlecei, ciuperci, piure de tomate şi cartofi. Poţi opta şi pentru cartofi copţi cu puţină sare. Sunt delicioşi şi „strâng“ la burtă.

 

Evită cofeina, băuturile alcoolice sau carbogazoase şi alimentele foarte calde sau reci. Acestea pot irita tractul digestiv. De asemenea, evită ţigările pentru că pot pot prelungi perioada de suferinţă şi acutizează durerile abdominale.

//////

 

 

Hemoroizii: de la simptome la tratament

 

 

Prezentă în egală măsură la femei şi la bărbaţi, boala hemoroidală impune anumite modificări în stilul de viaţă. În funcţie de stadiul şi de evoluţia hemoroizilor, medicul prescrie tratamentul potrivit.

 

 

 

Hemoroizii sunt vene dilatate localizate în peretele rectului şi anusului, fiind asemănători unor pernuţe vasculare (săculeţi plini cu sânge). Dilatarea anormală, la fel ca în cazul varicelor de la picioare, face ca aceste vene să devină pronunţate sau să sângereze în momentul trecerii materiilor fecale.

 

Hemoroizii pot fi: interni (se află în interiorul rectului), externi (în afară, în apropiere de orificiul anal), micşti sau prolabaţi (ies în afară odată cu defecaţia).

 

 

 

Favorizaţi de constipaţie

Cauza determinantă a apariţiei hemoroizilor o reprezintă scăderea rezistenţei peretelui venos, de obicei moştenită genetic, care duce la dilatarea venelor sub acţiunea unor factori favorizanţi. Printre aceşti factori, se numără: constipaţia cronică sau tranzitul intestinal alterat, sedentarismul, obezitatea, sarcina (sunt frecvenţi în ultimul trimestru), hidratarea deficitară, dieta săracă în fibre, consumul de alcool şi de alimente picante.

 

Produc sângerări

Adesea, boala hemoroidală are ca simptom principal sângerarea. De obicei, sângele este roşu aprins, amestecându-se cu scaunul din toaletă. Boala hemoroidală este însoţită şi de dureri sau disconfort în timpul defecaţiei sau după perioade lungi de stat pe scaun. Durerea apare mai des în cazul hemoroizilor externi, în special după un episod de constipaţie sau de efort fizic intens. De asemenea, pot să apară senzaţia de mâncărime şi inflamaţia locală.

 

Cum se pune diagnosticul

Persoanele cu simptome ale bolii hemoroidale trebuie să meargă la o consultaţie la un specialist proctolog. „Din păcate, mare parte din pacienţi apelează la produse farmaceutice fără a avea un diagnostic clar oferit de medicul chirurg-proctolog. Din această cauză pot întârzia tratamentul pentru o boală mult mai gravă, cum ar fi cancerul de colon, afecţiune ce se prezintă la prima vedere cu simptomatologie similară bolii hemoridale“, afirmă dr. Gabriel Andrei, medic specialist chirurgie generală.

 

Se recomandă tuşeul rectal (examen digital care presupune verificarea completă a canalului anal şi a rectului inferior) urmat de anuscopie (examinare cu ajutorul unui tub numit anuscop, care permite observarea mucoasei şi a modificărilor). Pentru excluderea altor cauze ale sângerărilor anale, medicul poate recomanda şi rectosigmoidoscopia (metodă prin care se examinează pereţii rectului şi ai părţii joase a colonului) sau colonoscopia (examinarea întregului colon). Aceste procedee exclud eventuale leziuni patologice mai grave care cauzează sângerare, cum ar fi cancerul de colon sau polipii.

 

Sfaturi pentru a ameliora boala hemoroidală

Evită constipaţia şi consumă alimente cu conţinut mare de fibre (fructe, legume, cereale integrale);

Aplică tratamente locale (creme şi supozitoare care conţin hidrocortizon);

Păstrează curată zona anală. Nu folosi hârtie igienică, ci şerveţele umede speciale;

Pune comprese reci.

///////

 

 

 

Sucul de cartofi, leac pentru bolile de stomac şi gută

 

 

Aliment vechi de când lumea, cartoful este ingredientul de nelipsit în anumite reţete şi, de multe ori, este preferat ca garnitură. Mai puţin cunoscute, însă, sunt consumul de suc de cartofi şi beneficiile sale pentru sănătate, în special pentru bolile de stomac.

 

 

 

Originar din America de Sud, cartoful (Solanum tuberosum) este o plantă cu tulpini subterane la sfârşitul cărora se găsesc turbeculi bogaţi în amidon.

 

Sucul de cartofi este bogat în vitamine din complexul B (B1, B2, B3, B6), potasiu, fier, calciu, zinc, antioxidanţi (luteină şi zeaxantină). În plus, este un stimulent energetic excelent datorită zaharurilor naturale găsite în acest suc.

 

Îmbunătăţeşte digestia şi ameliorează ulcerul

Consumul de suc de cartofi poate ajuta la calmarea inflamaţiei intestinale şi stimulează digestia, eliminând simptomele de constipaţie, balonare, flatulenţă, indigestie. Sucul de cartofi are proprietăţi antiacide bine cunoscute datorită pH-ului alcalin. Acest lucru poate îmbunătăţi nivelul acidităţii din intestin şi poate preveni şi trata ulcerul gastric. Poate forma un strat protector pe mucoasa stomacului pentru a atenua durerea şi arsurile.

 

 

 

Atenuează simptomele gutei

Guta este o formă de artrită care se dezvoltă din cauza nivelurilor ridicate de acid uric din organism. Se caracterizează prin roşeaţă şi durere la nivelul articulaţiilor, în special ale degetelor de la picioare. Un nivel crescut de acid uric este totodată un indiciu că rinichii nu funcţionează la capacitatea maximă. Sucul de cartofi cruzi, băut dimineaţa, este recomandat persoanelor care suferă de gută.

 

De ajutor pentru sistemul imunitar

Sucul de cartofi este o sursă excelentă de vitamina C. Ca antioxidant natural, vitamina C este un aliat în lupta împotriva radicalilor liberi, contribuie la întărirea imunităţii, stimulând mecanismele naturale de apărare a organismului şi are efect antiviral, favorizând sinteza interferonului, ajutând la prevenirea unor tipuri de cancer. De exemplu, 120 ml de suc de cartofi conţine mai mult de 50% din doza zilnică recomandată în cazul adulţilor, cu excepţia femeilor care alăptează.

 

Alte beneficii

 

Îmbunătăţeşte sănătatea inimii

Datorită substanţelor nutritive, în special a potasiului, consumul de suc de cartofi poate reduce tensiunea arterială crescută, astfel că scad şansele de apariţie a atacului de cord şi a accidentelor vasculare cerebrale.

 

Detoxifică organismul

Sucul de cartof crud este excelent pentru detoxifierea rinichilor, ficatului, vezicii biliare şi a întregului corp.

 

Cum îl prepari

Ai nevoie de 3-4 cartofi medii sănătoşi, neîncolţiţi. Descojeşti cartofii, îi tai bucăţi mai mici şi îi speli. Transferi cartofii într-un blender şi torni apă cât să-i acopere, apoi închizi capacul şi laşi să se mixeze până obţii un piure mai apos. Strecori amestecul deasupra unui recipient etanş astfel încât să se scurgă doar lichidul, fără miez. O a doua variantă, este să strecori piureul într-un tifon curat, să-l strângi foarte bine până obţii sucul de cartofi. A treia variantă, este să pui cartofii într-un storcător de fructe şi legume pentru a obţine zeama. Bea băutura simplă sau în combinaţie cu alte sucuri de legume, după preferinţă, în stare proaspătă. În stare simplă, consumă câte 50-60 ml de suc de cartofi (un sfert de cană) pe stomacul gol şi înainte de celelalte mese principale, timp de 3-4 săptămâni. Depozitează sucul de cartofi într-un recipient foarte bine închis, fără a-l umple cu vârf, la frigider.

///////

 

 

Spălăturile vaginale-bune sau nu?

 

 

Fie din dorinţa de a scăpa de secreţiile vaginale abundente sau pentru a preveni o sarcină nedorită în urma unui contact sexual neprotejat, unele femei apelează la duşuri vaginale. Acestea pot face mai mult rău decât bine dacă nu sunt făcute la recomandarea medicului.

 

 

 

Acizii lactici te protejează de infecţii

Flora vaginală, o parte a florei umane, este formată din numeroase microorganisme. Cele care asigură nivelul optim al pH-ului sunt din familia Lactobacillus, care produc acizii lactici. Aceştia protejează vaginul împotriva infecţiilor prin menţinerea unui pH optim de sub 4,5. Când duşurile vaginale sunt prea frecvente, echilibrul florei este distrus, iar bacteriile nu mai întâlnesc bariera naturală de protecţie. Astfel apar infecţiile vaginale.

 

 

 

Doar la recomandarea medicului

Spălăturile vaginale nu trebuie să fie un obicei de rutină, cu atât mai puţin unul zilnic. Unele infecţii vaginale, cum este candidoza, produc o secreţie vaginală abundentă, numită leucoree. Doar în urma consultului specializat şi după analiza examenului de secreţie vaginală şi de cultură, medicul specialist recomandă tratamentul adecvat. Înainte de începerea lui, doctorul poate indica îndepărtarea secreţiei în exces prin intermediul spălăturilor vaginale. Aşadar, duşurile vaginale sunt recomandate doar în situaţii speciale, ca adjuvant în cazul infecţiilor vaginale.

 

Se folosesc soluţii speciale

Atunci când sunt indicate de medicul ginecolog, spălăturile vaginale se fac cu ajutorul unui dispozitiv medical, un irigator, care se găseşte în farmacii. Există numeroase preparate sub formă de pulbere care se dizolvă în apă şi care pot fi folosite în spălătura vaginală. La fel de recomandat este şi bicarbonatul de sodiu.

 

Nu sunt un mijloc de contracepţie

O secreţie vaginală care atrage atenţia prin miros, aspect sau consistenţă modificată poate fi semnul prezenţei unei infecţii vaginale. În aceste cazuri este recomandată vizita la medic pentru diagnostic şi tratament. Infecţia vaginală poate dispărea numai în urma tratamentului local cu ovule şi/sau cu tablete antibiotic sau antimicotice. De asemenea, duşurile vaginale nu reprezintă o metodă de contracepţie, aşadar nu sunt recomandate după contacte sexuale neprotejate.

//////

 

 

Cât de sănătoasă este margarina?

 

 

Se poate spune că margarina este un aliment controversat. Deşi trebuia să înlocuiască untul, ea a fost criticată încă de la început datorită conţinutului ridicat de grăsimi trans, nocive pentru sănătate. Care este adevărul despre margarină?

 

 

 

Margarina a fost inventată în 1869 de către chimistul francez H. Mège Mouriès, care a amestecat grăsimi animale, în special cea de vită, cu uleiuri vegetale. Iniţial a fost fabricată doar în Olanda şi Statele Unite, însă datorită preţului mic, ea a început să fie consumată la scară mondială. De atunci, compoziţia margarinei s-a mai modificat, grăsimea animală fiind înlocuită cu grăsimi vegetale.

 

Cum se obţine

La început, margarina se obţinea prin hidrogenarea uleiurilor vegetale lichide. Prin acest proces grăsimile căpătau o consistenţă semisolidă, însă totodată acizii graşi nesaturaţi, benefici pentru sănătate, îşi schimbau compoziţia şi deveneau saturaţi, intrând astfel în categoria grăsimilor contraindicate. Cu trecerea timpului tehnica de fabricare s-a modificat, procesul de hidrogenare fiind înlocuit cu unul de amestecare a grăsimilor vegetale ( interesterificare). Astăzi, ea are în compoziţie uleiuri vegetale naturale, rafinate, precum: uleiul de floarea-soarelui, de rapiţă, de măsline sau de in, dar şi apă. Pentru ca margarina să devină tartinabilă ea este îmbogăţită ulei de cocos sau de palmier, care are o consistenţă solidă la temperatura camerei. Astfel, numărul de grăsimi trans este considerabil mai mic, locul lor fiind luat de acizii graşi nesaturaţi.

 

 

 

Ce grăsimi conţine

În cadrul procesului modern de fabricare, margarina este îmbogăţită cu acizi graşi Omega-3 şi Omega-6. Pentru a funcţiona corespunzător organismul are nevoie de aceşti acizi graşi nesaturaţi, ce previn bolile cardiovasculare. Astfel, uleiul de floarea-soarelui conţine o cantitate mai mare de Omega 6, ȋn timp ce uleiurile de rapiţă şi in conţin o cantitate importantă de Omega 3. Însă, nu toate margarinele din comerţ sunt fabricate prin procedeul de amestecare a uleiurilor. Din acest motiv, este bine ca înainte să o achiziţionezi să citeşti cu atenţie amabalajul. Ȋn România este obligatorie etichetarea corespunzătoare a produselor alimentare, ȋn sensul că trebuie menţionat ȋn lista de ingrediente dacă grăsimea folosită este sau nu hidrogenată.

 

Poţi face şi tu- Margarină de casă

Poţi pregăti margarină foarte simplu, ȋn 5 minute, acasă, din ingrediente la ȋndemâna oricui. Ai nevoie de: 20 g grăsime vegetală (grăsime de palmier sau de cocos), 2 linguri de ulei vegetal (poate fi şi ulei de in, rapiţă sau de măsline), 2 linguriţe de gălbenuş, 2 linguriţe de lapte, sare, suc de lămâie şi verdeaţă.

 

Topeşti grăsimea de palmier sub baie de aburi. Când acesta este gata adaugi 2 linguri de ulei vegetal şi mixezi, după ce introduci în prealabil vasul într-un bol cu apă cu gheaţă. Amesteci compoziţia până începe să capete o consistenţă cremoasă, după care adaugi gălbenuşul. Adaugi laptele şi un pic de suc de lămâie şi amesteci până când obţii consistenţa dorită (asemeni margarinei). După ce margarina este gata, adaugi puţină sare şi eventual puţină verdeaţă, ceapă verde sau orice condiment preferi.

//////

 

Boala care poate afecta multe părți ale corpului, inclusiv articulațiile, pielea, rinichii, inima

 

 

Ce este lupusul? Lupusul este o boală autoimună cronică, care apare atunci când sistemul imunitar atacă și distruge celulele din organism. Poate afecta multe părți ale corpului, inclusiv articulațiile, pielea, rinichii, inima etc. Acesta este motivul pentru care vorbim de lupus sistemic sau „sistemic”. Lupusul poate provoca simptome la fel de diverse ca pusee de febră, dureri articulare, vedere încețoșată și multe altele.

 

 

 

Lupusul afectează mai ales femeile cu vârsta reproductivă, cu vârsta cuprinsă între 15 și 40 de ani. Simptomele bolii și gravitatea lor diferă mult de la o persoană la alta.

 

Cauza

În lupus, din motive încă necunoscute – poate o combinație de factori de mediu, hormonali și genetici – organismul produce anticorpi care atacă propriul țesut sănătos. Sistemul imunitar este o rețea complexă de organe, țesuturi, celule și factori care circulă în sânge. De obicei, protejează individul de boli. Aceste reacții autoimune pot fi foarte nocive pentru organism și pot provoca reacții inflamatorii severe.

 

Ce este lupusul? Evoluție

Lupusul se caracterizează prin perioade alternative de recidivă (cu simptome) și perioade de remisie. În timpul revarsărilor, boala se agravează: simptomele se agravează și testele de sânge dezvăluie prezența anticorpilor anormali, care atacă organismul. Apoi, simptomele scad treptat și dispar complet sau parțial. Perioadele de remisie pot dura săptămâni, luni și chiar ani. Deși este o boală cronică, majoritatea persoanelor cu lupus nu vor fi bolnavi continuu de-a lungul vieții.

 

Ce este lupusul? Simptomele lupusului

Simptomele variază foarte mult de la o persoană la alta, deoarece boala poate afecta aproape fiecare organ și țesut din corp. De obicei, boala se manifestă prin unele dintre următoarele simptome, care pot apărea brusc sau treptat.

 

Simptome nespecifice

Oboseală extremă.

Pierderea in greutate sau cresterea in greutate neexplicata si continua datorita retentiei de lichide

Febra neexplicată

Glandele umflate

 

Simptome specifice

Durere (artralgie), rigiditate și umflare în articulații. Acestea sunt cele mai frecvente manifestări ale lupusului.

O pata roșie pe vârful obrajilor și la rădăcina nasului în formă de aripi de fluture.

Sensibilitate mare la soare, manifestată prin erupții roșii care apar pe zonele pielii expuse la soare, în special mâinile, pieptul, coatele.

Pe față, scalp și piept pot apărea plăci în formă de disc în relief, „cruste”. Acestea sunt caracteristice lupusului cutanat sau discoid, care afectează doar pielea.

 

Plăcuțe mici (nedureroase) la nivelul gurii sau nărilor.

Durere în piept în timpul respirațiilor profunde și, uneori, tuse și dificultăți de respirație din cauza afectării pulmonare.

Umflarea picioarelor (edem).

Dacă boala afectează inima, poate provoca aritmie și mai rar insuficiență cardiacă.

O stare deprimată, dificultate în a avea idei clare și probleme de memorie.

Dureri musculare.

 

Alte simptome

Căderea părului.

Probleme de vedere și ochi uscați.

În caz de frig sau de stres: degetele devin ușor albastre sau palide. Vorbim despre boala lui Raynaud.

Urticarie.

Cefalee, convulsii.

Formarea cheagurilor de sânge în vasele de sânge (tromboză).

Afectarea rinichilor, care nu începe cu niciun simptom. Poate fi detectat, printre altele, prin analize urinare regulate.

Anemia, care este o scădere a numărului de globule roșii sau de hemoglobină din sânge.

Susceptibilitatea la infecții cauzate de deteriorarea sistemului imunitar

 

//////

 

Complicatiile sindromului de colon iritabil

 

 

Complicatiile sindromului de colon iritabil. Sindromul de intestin iritabil este cunoscut și sub denumirea de sindrom de colon iritabil. Este o tulburare digestivă care se caracterizează prin disconfort sau senzații dureroase în stomac.

 

 

 

Aceste neplăceri sunt asociate cu schimbarea vitezei de trecere a alimentelor prin colon, numită și intestinul gros. Trecerea cu o viteza prea rapida sau, invers, prea lenta, va cauza simptome diferite. Deci, atunci când fazele de contracție și relaxare a mușchilor intestinali sunt mai rapide sau mai puternice decât în ​​mod normal, colonul nu are timp să absoarbă apa conținută în alimente. Aceasta provoacă diaree.

 

Când contracțiile sunt mai lente și mai slabe decât în ​​mod normal, colonul absoarbe prea mult fluid, ceea ce provoacă constipație. Scaunele sunt apoi dure și uscate.

 

În general, există 3 subcategorii ale sindromului în funcție de tipul principalelor simptome.

 

Durere și sindrom de diaree.

Durere și sindrom de constipație.

Durere, diaree și sindrom de constipație.

 

Cine este afectat?

Sindromul intestinului iritabil este o afecțiune frecventă, care determină 30% până la 50% din vizitele la un gastroenterolog.

 

Acest sindrom afectează 10% pana la 20% din populația țărilor occidentale; este mai frecvent la femei. Cu toate acestea, rețineți că aceasta este o estimare, deoarece este dificil să obținem statistici fiabile. Pe de o parte, se pare că doar 15% dintre persoanele afectate își consultă medicul în acest sens. Pe de altă parte, există 2 grile de diagnosticare diferite (Manning și Roma III), ceea ce influențează numărul de persoane considerate a suferi de sindromul intestinului iritabil.

 

 

 

Evoluție

Această tulburare apare treptat la adolescenți și adulți tineri. În majoritatea cazurilor, sindromul de colon iritabil este cronic. Cu toate acestea, cei afectați pot experimenta perioade de remisie mai lungi sau mai scurte. Disconforturile lor pot apărea în fiecare zi timp de 1 săptămână sau 1 lună, apoi dispar sau chiar durează o viață. Doar o minoritate de pacienți prezintă simptome foarte deranjante.

 

Complicatiile sindromului de colon iritabil

Spre deosebire de bolile intestinale mai grave, cum ar fi colita ulceroasă și boala Crohn, sindromul de colon iritabil nu provoacă inflamații, nu modifică structura mucoasei intestinale și nu crește risc de a dezvolta cancer colorectal. Acesta este motivul pentru care sindromul de colon iritabil este considerat mai degrabă o boală funcțională. Cu toate acestea, durerea, diareea și constipația pe care le provoacă pot deveni foarte deranjante.

 

Sindromul intestinului iritabil poate de asemenea interfera serios cu activitățile profesionale și sociale ale celor care suferă de acesta, le afectează calitatea vieții și duce la anxietate și depresie.

 

În cele din urmă, s-a constatat că alte tulburări tind să fie asociate cu acest sindrom, cum ar fi menstruația dureroasă, sindromul de oboseală cronică și fibromialgia. Motivul nu este cunoscut în acest moment.

 

Când să consultați medicul

Dacă disconfortul este nou, foarte deranjant, poate fi util să consultați un medic. Într-adevăr, alte probleme de sănătate pot da simptome similare. O consultație medicală este esențială în caz de sânge în scaun, febră, pierderi semnificative de greutate sau diaree necontrolabilă, mai ales dacă apare și noaptea.

 

Complicatiile sindromului de colon iritabil. Cauze

Cauzele acestei tulburări sunt încă necunoscute și fac obiectul multor cercetări. Sunt propuse două ipoteze de bază: fie persoanele afectate suferă de contracții anormale și dureroase ale intestinului, sau sunt mai sensibile decât normale la mișcările colonului și rectului, de obicei imperceptibile.

 

Deoarece femeile sunt mai afectate decât bărbații, iar disconfortul lor se agravează în perioada menstruala, unii cercetători consideră că schimbările hormonale joacă un rol important.

 

Conform unor date, până la 25% din cazurile de sindrom de colon iritabil apar după o infecție gastrointestinală. De asemenea, este explorată ipoteza unui dezechilibru al florei intestinale.

 

În plus, unii cercetători consideră că un nivel anormal de serotonină în tractul digestiv ar putea fi cauza sindromului. Acest lucru ar putea explica de ce mulți pacienți afectați suferă de anxietate și depresie. Fiți conștienți că serotonina are un efect semnificativ asupra stării de spirit și a mișcărilor intestinale.

 

De asemenea, este posibil să existe o legătură între sindromul de colon iritabil și abuzul sexual sau fizic suferit în copilărie. Odată s-a crezut că stresul este cauza acestei tulburări, dar nu este așa.

///////

 

De ce apare artrita reumatoidă

 

 

De ce apare artrita reumatoidă. Artrita reumatoidă este cea mai frecventă dintre diferitele forme de reumatism inflamatoriu cronic, grupate sub denumirea de „artrită cronică”. Face parte din ceea ce este cunoscut sub numele de boli autoimune, boli în care imunitatea atacă propriul corp al persoanei. Este, de asemenea, o boală a sistemului care nu afectează numai articulațiile, dar, de asemenea, alte zone ale corpului.

 

 

 

Aceasta provoacă inflamația mai multor articulații simultan, care se umflă, devin dureroase și sunt limitate în mișcare. Fără tratament, aceste articulații tind să se deformeze treptat în timp. Artrita reumatoidă afectează cel mai frecvent mâinile, încheieturile, genunchii și articulațiile mici ale picioarelor. În timp și uneori de la debutul bolii, umerii, coatele, gâtul, maxilarele, șoldurile și gleznele pot fi de asemenea afectate.

 

 

Cursul artritei reumatoide este greu de prevăzut. În multe cazuri, progresează prin recidive, intercalate cu perioade în care simptomele se îmbunătățesc sau chiar dispar temporar. De regulă, boala tinde să se agraveze și să afecteze tot mai multe articulații. Dacă nu este tratată corect, artrita poate deveni foarte debilitantă în 20% din cazuri. Cu toate acestea, în 10 până la 15% dintre persoanele afectate recent, boala se poate opri pentru totdeauna sau pentru ani foarte lungi, în mod spontan și mai mult cu tratamente recente. Și există artrita reumatoidă relativ benignă.

 

De ce apare artrita reumatoidă

Artrita reumatoidă este o boală autoimună: sistemul imunitar atacă membrana sinovială a articulațiilor, în special producând anticorpi numiți „autoanticorpi”. Membrana sinovială aliniază interiorul articulațiilor noastre și rolul său este de a face un lichid, fluidul sinovial, care permite lubrifierea mișcărilor. Când este atacată de autoimunitate, această membrană se îngroașă, făcând prea mult fluid care conține enzime inflamatorii anormale, care pot ataca întreaga articulație, cartilaj, tendoane și os.

 

Boala este declanșată cel mai probabil de o combinație de factori genetici, biologici și de mediu, în special fumatul.

 

În ultimii ani, progresele în genetică au detectat peste 30 de factori genetici implicați în debutul poliartritei. Cu toate acestea, numai implicarea anumitor gene, precum HLA-DRB1 și PTPN22, este clar demonstrată. Cu toate acestea, poliartrita nu este o boală „pur” genetică. Greutatea geneticii în artrita declanșatoare este estimată a fi mai mică de 30%.

 

Inflamația implicată

Simptomele poliartritei sunt cauzate de o reacție autoimună care declanșează inflamații anormale la nivelul articulației. Inflamația afectează mai întâi membrana sinovială, această membrană care înconjoară articulațiile. Această membrană se îngroașă, apoi lasă lichid și anumite elemente ale sângelui în articulație, ceea ce explică umflarea articulației. Apoi, treptat, în poliartrita agresivă, inflamația dăunează articulației, cartilajului, capsulelor, tendoanelor, ligamentelor, mușchilor și osului, erodând osul și dăunând tot mai mult articulației.

///////

 

Boala deosebit de grava care este confundata cu gripa

 

 

De ce apare meningita. Meningita este o inflamație a meningelor: plicurile măduvei spinării și ale creierului în care circulă lichidul cefalorahidian.

 

 

 

În majoritatea cazurilor, meningita este cauzată de un virus (meningită virală). Meningita poate fi cauzată și de bacterii (meningită bacteriană). Meningita bacteriană este de obicei mult mai gravă decât meningita virală și necesită îngrijiri de urgență extreme.

 

Meningita de origine virală

Această formă de meningită arată inițial ca gripa și provoacă rareori complicații. De obicei apar simptome de răceală și apoi apar semne de meningită. Aceste semne dispar singure după 2 săptămâni. Dar la început, nu se știe dacă meningita este ușoară (din cauza unui virus) sau poate gravă (din cauza unei bacterii), copilul este internat pentru o perioadă de timp.

 

Meningita virală afectează cel mai frecvent copiii și adulții tineri. Ca și în cazul majorității bolilor virale, această meningită nu poate fi tratată cu antibiotice.

 

Meningita bacteriană

Meningita bacteriană este mai gravă. Se poate dezvolta extrem de rapid, poate duce la complicații grave (surditate, leziuni ale creierului, epilepsie, tulburări mentale, tulburări de atenție sau de învățare) și poate duce uneori la moarte (5% din cazuri) dacă nu este nu este detectat și tratat la timp. Este o urgență. Afectează în principal copiii, adolescenții și adulții tineri.

 

Există mai multe tipuri de meningită bacteriană, în funcție de bacteriile implicate:

 

Meningita pneumococică (Streptococcus pneumoniae). Bacteria pneumococică este principala cauză a meningitei din America de Nord, atât la adulți, cât și la copii. Poate provoca, de asemenea, pneumonie și otită medie. Protecția imună naturală împotriva pneumococului este dobândită numai în jurul vârstei de 5 ani. Susceptibilitatea la infecții de acest tip este mai mare înainte de vârsta de 2 ani. Există, de asemenea, streptococcus pyogenes meningită sau Streptococcus agalactiae.

 

Meningita Hib (Haemophilus influenzae tip B). Înainte de anii 90, era principala formă de meningită bacteriană la copiii cu vârsta sub 5 ani. Prin utilizarea pe scară largă a vaccinului Hib, și-a redus considerabil domeniul de aplicare.

 

Meningita meningococică (Neisseria meningitidis). Această bacterie este singura care provoacă epidemii de meningită. Știm că este prezenta în gât sau nas la 10% pana la 25% din populație, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, fără a provoca boli. În cazuri rare, depășește apărarea naturală a organismului și provoacă meningită;

 

O formă mai gravă a infecției apare dacă bacteriile ajung în fluxul sanguin și în organe; aceasta se numește meningococemie. Există 13 tulpini cunoscute de Neisseria m. Tulpinile A, B și C sunt implicate cel mai adesea în epidemii. Tulpinile de tip B și C predomină în prezent în America și Europa, în timp ce tulpinile de tip A predomină în Africa și Asia;

 

Meningita Listeria (Listeria monocytogenes). Infecția cu Listeria monocytogenes, sau listerioza, este în general ușoară la adulți, dar poate fi transmisă bebelușilor și copiilor mici, la care poate provoca meningită. Femeile însărcinate sunt deosebit de vulnerabile (de 20 de ori mai mult decât populația generală) și pot transmite infecția la nou-născut. Această bacterie găsită în apă și sol poate contamina plantele și animalele și să intre în lanțul alimentar.

 

De ce apare meningita. Posibile complicații

Infecțiile meningococice sunt o urgență medicală, necesitând diagnosticarea precoce, spitalizarea și tratamentul imediat cu antibiotice. Cu cât tratamentul este aplicat cu întârziere, cu atât este mai mare riscul de sechele neurologice sau deces. Pierderea auzului, probleme de vedere (până la orbire), vorbirea încețoșată, dizabilitățile de învățare, epilepsia sunt câteva dintre sechele posibile. Infecția poate provoca paralizie sau gangrenă a mâinilor sau picioarelor, ceea ce poate necesita amputații. Studiile indică faptul că 15% pana la 20% dintre sugarii și copiii mici care supraviețuiesc meningitei bacteriene au o sechelină neurologică permanentă.

 

Când o infecție bacteriană afectează sistemul nervos central, poate provoca moartea în câteva zile și uneori chiar și în câteva ore. Boala meningococică este fatală între 5 și 15% din cazuri.

O mântuire așa de mare!

Ce conține, de fapt, mântuirea cu care a venit Isus?

Scris de Sigurd Bratlie
O mântuire așa de mare!

Viața de creștin înseamnă mântuire. Dar ne-am gândit vreodată ce conține aceasta?

„… cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o.”» Evrei 2,3.

Frații și surorile lui Isus

Această mântuire este atât de mare încât Isus nu se rușinează să ne numească frați! (Evrei 2,11)

Despre Isus scrie: „Tu ești fiul Meu, azi te-am născut!” Evrei 1,5-6. Isus a fost primul născut. Voia lui Dumnezeu este ca și noi să ne naștem și să fim copiii Lui – frații lui Isus. Suntem chemați la o mântuire așa de mare. Toate lucrurile au fost puse sub picioarele lui Isus. El a zdrobit capul șarpelui în zilele firii Sale pământești.

Încă nu vedem că toate lucrurile Îi sunt supuse. Ba din contră, dacă te uiți azi la cum stau lucrurile, pare că Satan a biruit. Motivul este că și noi trebuie să obținem aceeași biruință ca Isus. Toate lucrurile vor fi puse și sub picioarele noastre. În această luptă, toți îngerii sunt puși în slujba noastră. Un om este provocat la mânie de aproape orice lucru, dar lucrurile care noi le-am primit sub picior, nu ne mai deranjează. Acolo avem odihnă. Acolo unde suntem omenești, ne suntem vulnerabili, dar acolo unde viața dumnezeiască s-a născut în noi, suntem neclintiți.

De aceea, are loc o naștere continuă, în timp ce natura noastră omenească moare, iar noi primim parte în natură dumnezeiască. În asta constau făgăduințele. Petru scrie că noi am primit „prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” 2. Petru 1,4.

Isus a adus întreaga natură omenească în moarte și toată plinătatea dumnezeirii locuiește, trupește, în El. El este întâiul născut, iar acum venim și noi, toți cei care avem parte în această mântuire.

A fost altfel cu Isus, spui tu. Cu noi nu se poate întâmpla același lucru, spui tu. Ba da, se poate întâmpla! Dacă suntem conduși de Duhul lui Dumnezeu, suntem copiii lui Dumnezeu. Dar dacă suntem copii, suntem și moștenitori, moștenitori ai lui Dumnezeu împreună cu Isus! (Romani 8:14-17). Nu altfel, ci exact ca Isus! De aceea, El nu se rușinează să ne numească frați. Ce mântuire mare!

„Așa cum Eu am biruit!”

Isus era singurul care era asemeni lui Dumnezeu. El era singurul moștenitor. Dar nu a tratat acest lucru ca o pradă de apucat. (Filipeni 2:5-8). El voia ca și noi să fim asemenea lui Dumnezeu – să devenim moștenitori împreună cu El. De aceea, El a părăsit privilegiul de a fi asemeni lui Dumnezeu, pentru a fi asemeni oamenilor. El a creat o cale nouă și vie – de la om la Dumnezeu. O cale unde oamenii puteau fi ca lui Dumnezeu. Tu moștenești împreună cu Hristos, la fel de mult cât ai fost făcut asemenea lui Dumnezeu.

De aceea Isus spune: „Cel ce va birui așa cum Eu am biruit. Cel care ține poruncile Mele, așa cum Eu am ținut poruncile Tatălui meu – să vă iubiți unii pe alții, așa cum Eu v-am iubit. Să fiți una, așa cum Eu și Tatăl suntem una. Să fiți una, în mod desăvârșit, ca lumea să poată crede.” Aici vedem mântuirea cea mare la care noi suntem chemați! Dar cine a crezut mesajul pe care l-a auzit? În cine s-au împlinit făgăduințele?

Mântuire desăvârșită!

Scrie despre eroii credinței din Vechiul Testament că ei nu au ajuns la desăvârșire, pentru că Dumnezeu pregătise ceva mai bun pentru noi. (Evrei 11:39-40). Te-ai gândit că Dumnezeu a pregătit ceva mai bun pentru tine, decât pentru acești eroi ai credinței când tu desconsideri o astfel de mântuire? Cum crezi că vei evita judecata lui Dumnezeu?

Tu te arăți smerit și spui: „Eu sunt slab și mă bucur să primesec doar iertarea păcatelor.” Cei care spun așa, nesocotesc lucrarea lui Isus și disprețuiesc bunătatea lui Dumnezeu. Nu este smerenie, ci este răzvrătire.

Isus poate mântui în chip desăvârșit pe cei care vin la Dumnezeu prin El. (Evrei 7:25). Tu nu vei fi judecat pentru faptul că ești slab, ci pentru că nu crezi. Da, dar credința nu este pentru toți, spui tu. Nu, nu este un lucru pentru oameni răi și nelegiuiți. (2 Tesaloniceni 3:2). Tu nu poți crede în această mântuire și iubi lumea în același timp. Nu poți să crezi că primești natură dumnezeiască și să îți iubești viața proprie.

Tu poate spui „Și eu am crezut o dată că voi deveni bun, dar am realizat că nu suntem altceva decât oameni.” Când spui asta, tu mărturisești că ai lepădat un cuget curat și de aceea ai pierdut credința. (1. Timotei 1:19)

Ai încetat să îți mai recunoști, minuțios, păcatul și, de aceea, necredința a primit putere, din nou, asupra ta. Astfel a devenit mai ușor să păcătuiești zilnic și să primești iertare.

Poate simți că devine o povară să iei lucrurile ca văduva, în situația ei cu judecătorul nedrept, dar cu atitudinea ta nu vei primi niciodată dreptate asupra dușmanului tău, diavolul, care merge ca un leu și încearcă să înghită pe cine poate. Dar nu trebuie să fie așa!

Isus spune: Când voi veni pe pământ, voi găsi Eu credința pe pământ? (Luca 18:1-8; Petru 5:8) Hai să nu-L dezamăgim! Hai să credem, nu doar în iertarea păcatelor, dar și, prin acțiunile noastre, să arătăm că avem credință în biruință, credință în această mântuire mare!

Nu fi nepăsător față de o mântuire așa de mare!

„…cum vom scăpa noi , dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o” – EVREI 2:5

La cei mai mulți dintre credincioși, domeniul religios este tratat cu apatie. De aceea în comparație cu celelalte domenii ale vieții și activității noastre, viața spirituală devine inconsistentă. Și totuși subiectul trăirii vieții ca om mântuit este și va rămâne de importanță vitală. Iată un exemplu care ar trebui să-mi dea de gândit: „Dante, în călătoria lui imaginară prin Iad, a dat peste un grup de suflete pierdute care oftau și gemeau continuu, în timp ce se învârteau fără țintă într-un aer îmbâcsit. Virgil, ghidul său, a explicat că aceștia erau oameni ratați, aproape fără suflet, care în timp ce au trăit pe pământ nu au avut destulă energie morală să fie buni sau răi. Ei nu și-au câștigat nici laudă și nici blestem. Împreună cu ei, împărtășind aceași soartă erau acei îngeri care nu se raliaseră nici cu Dumnezeu, nici cu Satan. Scriitorul a zugrăvit soarta rea a tuturor ce fac parte din ceata celor slabi și nehotărâți, suspendați pentru veci într-un iad care i-a disprețuit și un Cer care nu i-a primit să-l întineze cu prezența lor (A.W.Tozer, Renewed day by day, October 12). Tozer se întreabă dacă nu cumva Dante a spus în felul lui același lucru pe care Deomnul Isus l-a transmis Bisericii din Laodiceea: „Dar fiindcă ești căldicel, nici rece , nici în clocot, am să te vărs din gura Mea” (Apocalipsa 3:16).

Seriozitatea cu care ar trebui să tratez umblarea și slujirea potrivit cu Cuvântul lui Dumnezeu, este arătată și în Evrei 2:1„De aceea cu atât mai mult trebuie să ne ținem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtați de ele.” Aici este prevăzută posibilitatea îndepărtării de Hristos Creatorul și Mântuitorul omenirii. În ce constă această îndepărtare ? În faptul că nu s-a cultivat o legătură personală puternică cu Hristos. În epistola către Evrei sunt date avertizări cu privire la imaturitatea spirituală(5:12), cu privire la lenevia spirituală(6:11-12) și cu privire la inconsecvența spirituală (10:24-25). A sta nepăsători față de o mântuire așa de mare, nu este spusă celor din afră,ci clor din biserică. Nepăsarea și dezinteresul sunt pași spre apostazie. Dacă cei care au manifestat nepăsare și neascultare față de Legea dată pe Sinai, au fost pedepsiți, cu atât mai mult neascultarea și nepăsarea celor ce le-a fost dată Evanghelia, vor fi judecate și pedepsite. Sunt chemat să lupt cu nepăsarea și delăsarea, bolile molipsitoare ale creștinilor de azi.

Rugăciune: ,,Doamne Isuse, mărturisesc că mă fac vinovat de a nu Te urma și a nu Te sluji cu zel și iubire vie! Te rog iartă-mă și ajută-mă să mă rededic Ție cu întreaga mea ființă ! Vreau să fiu consecvent și consistent în viața mea spirituală ! Dă-mi te rog entuziasmul de neoprit în mărturisirea Cuvântului Tău către cei pierduți ! Fă ca trezirea mea spirituală să molipsească și pe frații mei!”

Mântuirea prin Isus

 

Adventiştii de ziua a şaptea au multe lucruri în comun cu alte confesiuni creştine, însă convingerile noastre compun un sistem unic al adevărului biblic, pe care nicio altă confesiune creştină nu îl propovăduieşte. Aceste convingeri fundamentate biblic ne definesc ca rămăşiţă a lui Dumnezeu din timpul sfârşitului.

1. Ce loc declară Petru că ocupă Isus Hristos în planul de mântuire?

Faptele 4:8-12
8. Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis: „Mai mari ai norodului şi bătrâni ai lui Israel!
9. Fiindcă suntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine făcută unui om bolnav şi suntem întrebaţi cum a fost vindecat,
10. s-o ştiţi toţi şi s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi.
11. El este „Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.”
12. În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”

Faptele 10:43
Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.”

2. Ce spune apostolul Pavel despre acest subiect?

2 Corinteni 5:19
că adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.

Moartea lui Hristos înseamnă împăcarea noastră cu Tatăl şi desfiinţarea prăpastiei apărute între noi şi El prin păcat. Procesul acesta de împăcare are ca scop refacerea relaţiei noastre cu Dumnezeu.

3. Ce însemnătate au moartea şi învierea Domnului Isus, potrivit pasajelor următoare?

Romani 3:24,25
24. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.
25. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu;

1 Ioan 4:9,10
9. Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.
10. Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.

1 Petru 2:21-24
21. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.
22. „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug.”
23. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.
24. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.

Noi credem, la fel ca alte confesiuni creştine, în moartea şi în învierea lui Hristos, dar, spre deosebire de ele, le vestim în cadrul „Evangheliei veşnice” (Apocalipsa 14:6), în cadrul celor trei solii îngereşti din Apocalipsa 14:6-12.

Cât de des îți amintești de moartea și învierea lui Hristos?

Dragostea pentru cei pierduţi

Dragostea pentru cei care nu sunt din familia lui Dumnezeu începe cu înţelegerea biblică a faptului că mântuirea nu poate fi găsită decât în cadrul unei relaţii cu Hristos.

„În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi” (Faptele Apostolilor 4:12)

Intrăm în această relaţie mântuitoare cu Isus atunci când credem în El, ne pocăim de păcatele noastre şi suntem botezaţi în Numele Lui.

„”Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, “şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (Faptele Apostolilor 2:38)

Misiunea lui Isus pe pământ a fost aceea de a-i ajuta pe oameni să fie mântuiţi, iar acum El împărtăşeşte această misiune cu noi, ca prin Marea Poruncă.

„Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10)

„Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” Amin” (Matei 28:19-20)

Iubirea pentru cei pierduţi în faţa lui Dumnezeu înseamnă mult mai mult decât să ne împărtăşim credinţa –înseamnă de asemenea să împărţim cu alţii şi să-i slujim moduri ce presupun adesea sacrificii din partea noastră.

„Dar un samaritean, care era în călătorie, a venit în locul unde era el şi, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a îngrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi lei, i-a dat hangiului şi i-a zis: “Ai grijă de el, şi orice vei mai cheltui îţi voi da înapoi la întoarcere.” Care dintre aceştia trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” “Cel ce şi-a făcut milă cu el”, a răspuns învăţătorul Legii. “Du-te de fă şi tu la fel”, i-a zis Isus” (Luca 10:33-37)

Un singur Nume

 

„În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi” (Faptele Apostolilor 4:12)
Numele cu care ne prezentăm face parte din mărturia noastră.
Desigur un nume poate fi o etichetă așezată greșit, dar nu despre acest lucru doresc să scriu aici, ci despre mărturia pe care o dăm prin numele cu care ne prezentăm sau ni-l acceptăm.
Acesta contează, mărturia contează, numele care ți-l dai sau pe care ți-l accepți, ”ce zici tu despre tine însuți?”
”Creștin” este un singur nume, ”creștin baptist” sunt două nume, ”creștin baptist carismatic” sunt trei nume, ”baptist carismatic” sunt iarăși două nume, ”creștin carismatic” sunt tot două nume,”carismatic” este un singur biet nume, numele lui Cristos a fost pierdut chiar la nivel declarativ.
Între Cluj și Oradea este o biserică baptistă în Topa de Criș, clădire frumoasă, firmă pe măsură, scrie destul de mic și subțirel(cam 15 cm) ”Biserica Creștină” și apoi cu litere groase cam de 50 de cm ”BAPTISTĂ” . Desigur, dacă suntem baptiști ne pâlpâie inima când auzim acest nume, sunt convins că și adventiștii au aceleași simțăminte, alții la fel.   De câte ori trec prin Topa de Criș zâmbesc când văd firma, atâta e Cristos de mic și de subțirel și atâta e BAPTISMUL de mare și de dolofan cum scrie pe firmă. E incontestabil, altfel ar șterge, s-ar rușina de numele protezei dată de stat, de idolul de lângă care în mod sigur Domnul a plecat.
Am mai scris despre mersul pe două cărări, despre purtarea a două mărturii, despre oameni alcătuiți din două jumătăți diferite, citez:
”Mersul la adunare și la popă(de orice fel) în același timp e calea diavolului.Cei care cred că pot să-i împace, votează doar cu unul de fapt, cu cel care i-a înșelat că o astfel de coabitare este posibilă. Strângerile de casă paralel cu ”programul din biserică” au un viitor scurt. Autoritatea în aceste strângeri nu este cea a Domnului Isus, ci a lideruților desemnați de liderul plătit.
Consecința cea mai gravă a acestui fel de practică este generarea gândirii că o astfel de opțiune e viabilă. Că ar funcționa. E un cancer mental, acceptarea ideii că te hrănești din Cuvânt, dar mergi la ”ritual”, ca să nu suferi prigonire din pricina lui Cristos. Ori e albă, ori e neagră? Dacă Harul e Har și vine prin credință în urma auzirii, ritualul e zadarnic.
Dacă ritualul e viabil, dacă acesta dă Har, atunci ce rost mai are să vorbim? Recomand acestor închinători la oameni să facă bine să nu-L mai batjocorească pe Dumnezeu șchiopătând grațios de două picioare: un har pe care nu-l prețuiesc și un ritual în care nu cred.
Să se pocăiescă și să renunțe la tot eșafodajul religiei-marfă, închinării-fast-food, de luat la nevoie și de lepădat la interes.
Să se apropie de Dumnezeu pe calea Lui, nouă și vie, deschisă prin trupul Lui, Adunarea, prin această perdea sfâșiată, disprețuită.”

sursa: https://vesteabuna.wordpress.com/2010/10/31/umblarea-pe-doua-carari/

Acest adevăr al mărturisirii unui singur nume l-a înțeles fratele Niculiță și l-a cântat în temniță în ”…cel mai greu mormânt, cu trupu-n chin, cu Duhu-n bucurie…„ atunci când a compus ”Pe harfa inimii un singur Nume”.
AUDIO: http://www.tezaur-oasteadomnului.ro/date/har1/Pe_harfa_inimii.mp3

”Dar cine să priceapă lucrul acesta?”

 

Doisprezece scrisori către tinerii credincioşi

4. Trupul lui Hristos

Edward Dennett

Dragul meu,

Se ridică acum o altă întrebare ce te preocupă, legată de trupul lui Hristos. În ziua Cincizecimii, a avut loc – în descoperirea sfaturilor lui Dumnezeu – un fapt cu totul nou şi anume coborârea Duhului Sfânt. Până la acel moment, El lucrase doar pe pământ, deoarece în fiecare dintre dispensaţiile trecute fuseseră suflete aduse la viaţă şi „oameni sfinţi ai lui Dumnezeu au vorbit sub puterea Duhului Sfânt” (2. Petru 1:21); dar până în momentul când Domnul Isus a fost glorificat la dreapta lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ca Persoană nu era pe pământ. Aceasta nu este doar o nouă teorie, ci este o afirmaţie distinctă în Scripturi. Astfel când Isus stătea şi striga în marea zi a sărbătorii Corturilor: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, după cum a spus Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie” este explicat că El vorbea aceasta „despre Duhul pe care urmau să-L primească cei care au crezut în El; pentru că nu era încă Duh Sfânt, deoarece Isus nu fusese încă glorificat” (Ioan 7:37-39). În acelaşi sens, Domnul Însuşi spune ” Vă este de folos ca Eu să Mă duc; pentru că, dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi” (Ioan 16:7; vezi şi Ioan 14:16,17,26; 15:26). Înaintând acum în Fapte 2, găsim consemnarea istorică a coborârii Duhului lui Dumnezeu: „Şi, pe când se împlinea ziua Cincizecimii, erau toţi împreună la un loc. Şi a venit deodată un sunet din cer, ca vuietul unui suflu puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau. Şi li s-au arătat limbi împărţite, ca de foc, şi s-au aşezat peste fiecare dintre ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.” (vers. 1-4). Astfel s-au împlinit cuvintele pe care Domnul le-a spus ucenicilor Săi după înviere, „nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duh Sfânt.” şi din nou „veţi primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi” (Fapte 1:5,8).

În urma coborârii Duhului Sfânt, a fost formată Biserica – Biserica lui Dumnezeu aşa cum o găsim în Noul Testament; şi a fost formată sub două aspecte, şi anume ca şi casă a lui Dumnezeu şi ca trup al lui Hristos (vezi 1. Timotei 3:15şi Efeseni 1:22,23). Acest din urmă aspect este cel pe care doresc să ţi-l pun înainte în această scrisoare. Două versete ne vor călăuzi în acest sens. În Coloseni 1:18citim „Şi El este Capul trupului, al Adunării„, iar în 1. Corinteni 12:13„Pentru că, de asemenea, noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi„. Aşadar reiese că în ziua Cincizecimii, prin coborârea Duhului Sfânt, credincioşii au fost botezaţi într-un singur trup şi că astfel a fost format trupul lui Hristos. „Pentru că, după cum trupul este unul singur şi are multe mădulare, iar toate mădularele trupului, fiind multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Hristosul” (1. Corinteni 12:12). Termenul ‘Hristos’, aşa cum este folosit aici, Îl include pe Hristos Însuşi şi toate mădularele trupului privite ca un întreg. Aşadar trupul lui Hristos Îl include pe El Însuşi ca şi Cap şi pe toţi credincioşii de pe pământ, care au primit Duhul; şi ca urmare, fiecare copil al lui Dumnezeu care poate striga „Ava, Tată” este un mădular al trupului lui Hristos. Astfel apostolul spune „suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Sa şi din oasele Sale” (Efeseni 5:30).

Acesta este aspectul spre care vreau să-ţi îndrept atenţia, deoarece un număr vast al copiilor lui Dumnezeu sunt ignoranţi cu privire la acest minunat loc şi privilegiu. Cu ceva timp în urmă, într-o vizită pe care am făcut-o unui creştin muribund, am întrebat: ‘Ştii că eşti un mădular al trupului lui Hristos?’ Răspunsul a fost ‘Nu, nu am auzit niciodată aşa ceva’; nu voi uita curând bucuria care a inundat chipul acelui muribund în timp ce îi prezentam versetele legate de acest subiect. Permite-mi, deci, să-ţi cer să ai în vedere ceea ce implică faptul de a fi un mădular al trupului lui Hristos. Mai întâi de toate, ne învaţă că suntem uniţi cu Hristos – cu Hristos ca om glorificat la dreapta lui Dumnezeu. În măsura în care El este Capul trupului, fiecare mădular este în mod esenţial şi (am putea să spunem) inseparabil unit cu El. „Cel care se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El” (1. Corinteni 6:17). Vezi astfel marea întindere a harului lui Dumnezeu! Nu înseamnă doar că păcatele noastre au fost iertate, că suntem îndreptăţiţi prin credinţă, că suntem aduşi în bunăvoinţa desăvârşită şi neumbrită a lui Dumnezeu, că suntem înviaţi cu Hristos, că suntem aşezaţi cu El în locurile cereşti, dar chiar şi aici jos pe pământ, înconjuraţi de slăbiciune şi boală, ne este dat să cunoaştem că suntem uniţi cu Hristos în glorie. Noi putem să privim în sus, la El, acolo unde El este şi să spunem ‘Suntem mădulare ale trupului Său, din carnea Sa şi din oasele Sale’. Cum pot fi deci discuţii asupra faptului dacă trebuie sau nu să avem siguranţă acum, dacă acest adevăr a fost revelat în putere? Ce putere ne-ar da aceasta, în prezenţa încercărilor şi necazurilor niciodată prea mari dacă am avea acest gând înaintea sufletelor noastre: suntem uniţi cu Hristos. Oh, şi ce descoperire ne dă asupra apropierii şi intimităţii în care am fost aduşi cu El! Pentru că noi suntem făcuţi să ştim că suntem una cu El, că orice ne atinge pe noi, Îl atinge pe El (vezi Fapte 9:4); şi astfel noi suntem inseparabil, indestructibil uniţi cu El pentru totdeauna.

În al doilea rând, suntem învăţaţi că fiind mădulare ale trupului lui Hristos, suntem în acelaşi timp şi mădulare unii altora; şi este esenţial să reţinem acest adevăr, daca am înţelege caracterul relaţiilor noastre cu toţi copiii lui Dumnezeu. Deci, aceeaşi relaţie care ne leagă de Hristos, ne leagă de asemenea cu toţi credincioşii, deoarece acelaşi Duh care ne-a unit cu Hristos, ne-a unit în acelaşi timp şi unii cu alţii. Aceasta este ceea ce se înţelege prin „unitatea Duhului” (Efeseni 4:3), adică unitatea tuturor mădularelor lui Hristos care au fost formate pe pământ prin Duhul lui Dumnezeu.

Dacă vei citi cu mine 1. Corinteni 12vei vedea caracterul minunat al relaţiilor reciproce provenind din faptul de a fi mădulare unii altora. Când vei avea timp, poţi citi versetele de la 12 la 27, dar între timp voi puncta câteva aspecte distincte ale acestei învăţături. În primul rând, se insistă cu grijă asupra faptului că „trupul nu este un singur mădular, ci multe” şi că fiecare mădular îşi are locul în trup. De aceea, apostolul întreabă „Dacă piciorul ar spune: Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup, nu este pentru aceasta din trup?” Şi are grijă să arate că locul distinct pe care fiecare îl are în trup este rezultatul suveranităţii lui Dumnezeu şi de asemenea să ne păzească de uitarea faptului că în timp ce sunt multe mădulare, este totuşi un singur trup (vers. 14-20). Fără o altă îndrumare, ce temă bogată în profuzime! Îţi voi îndrepta atenţia doar asupra a încă două puncte: obligaţia sau responsabilitatea noastră de a menţine diferenţierea mădularelor (vers.14), iar în al doilea rând, unitatea întregului (vers. 29) şi aş îndrăzni să adaug că este imposibil să menţii fie un aspect, fie celălalt, exceptând faptul că eşti strâns, separat de restul denominaţiilor şi a sistemelor omeneşti, în numele lui Hristos, în afara taberei. Al doilea punct este faptul că fiecare mădular al trupului are nevoie de toate celelalte mădulare, pentru că „Ochiul nu poate spune mâinii: Nu am nevoie de tine, ca să nu fie dezbinare în trup, ci pentru ca mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.” (vers. 21-25). El ne reaminteşte astfel că relaţia dintre mădulare este atât de intimă, încât „dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; dacă un mădular este glorificat, toate mădularele se bucură împreună.” (vers.26).

Vei vedea din acest pasaj că termenul de „trupul lui Hristos” nu este doar o simplă figură de stil, aşa cum se presupune adesea, ci exprimă cu adevărat realitatea unităţii noastre cu Hristos şi, în acelaşi timp, unitatea noastra unii cu alţii. Şi sunt sigur că vei observa că responsabilitatea noastră faţă de Hristos ca şi Cap al trupului şi responsabilitatea noastră către celelalte mădulare nu poate fi înţeleasă dacă acest adevăr este trecut cu vederea sau chiar ignorat. Pe de altă parte, când este cunoscut, nu numai că vom avea bucuria conştientă a unităţii cu Hristos, ci ne vom putea bucura şi în unitatea noastră, o unitate indestructibilă, cu toate mădularele trupului Său din toate părţile lumii. Acest fapt conduce tot mai mult la rezultate practice tot mai mari. De exemplu, dacă mi se cere să am legătură cu oricare din denominaţiile din jur, voi răspunde imediat că nu pot face un lucru ce contrazice, în mod evident, acest adevăr binecuvântat. „Tu îmi ceri”, i-aş spune, „să mă alătur unui anume grup de creştini care se înţeleg asupra unor anumite lucruri, dar eu sunt una cu toţi credincioşii şi am nevoie de toţi şi de aceea nu pot accepta o temelie a unităţii ce îi exclude pe alţii”. Din nou, dacă mi s-ar propune să mă unesc cu un număr de creştini ce nu aparţin de nicio denominaţie le-aş răspunde „Eu sunt un mădular al trupului lui Hristos şi de aceea nu pot face un alt teren al unităţii, separat de trup. Eu trebuie să fiu pe terenul lui Dumnezeu sau pe niciun altul”. Prin urmare, până când nu voi cunoaşte adevărul trupului lui Hristos, nu voi putea înţelege locul pe care Domnul doreşte ca eu sa îl ocup pe pământ.

Dar acum îţi voi încredinţa subiectul studiului tău personal, pentru că sunt sigur că dacă vei studia Scriptura, în dependenţă de Domnul, El te va călăuzi prin Duhul Său, respectând gândul Său cu privire la aceasta. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în următoarea scrisoare, îţi voi aduce înainte un alt subiect, apropiat de acesta şi anume despre masa Domnului.

Cu afecţiune în Hristos,

E.D.

https://comori.org/tanarul-crestin/doisprezece-scrisori-catre-tinerii-credinciosi/

Fugiţi

din revista „Cercetați Scripturile”

În Cuvântul lui Dumnezeu se vorbeşte de mai multe ori despre fugă în legătură cu comportamentul credincioşilor. Există pericole mari cu privire la care suntem avertizaţi să fugim fără să şovăim. Să ne ocupăm pe rând cu fiecare text în parte. 

1. Domnul Isus spune despre oile Sale că Îl urmează pentru că Îi cunosc glasul şi adaugă: „Dar pe un străin nicidecum nu-l vor urma, ci vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor“ (Ioan 10:5). Aceasta este caracteristica oilor Sale: ele Îl urmează pe Păstorul cel bun, dar fug de străini. Să ne întrebăm dacă am făcut întotdeauna aceasta. Cât de uşor ascultăm ce spune un păstor străin! Ca scuză cităm atunci: „Cercetaţi toate, ţineţi ce este bun“ (1. Tesaloniceni 5:21). Trecem cu vederea că nu suntem îndemnaţi aici să verificăm tot ce este în lume; din context rezultă de fapt că trebuie să verificăm tot ce ni se prezintă ca prorocie şi apoi să păstrăm ce este bun. 

În zilele noastre sunt vestite cu cuvinte frumoase, învăţături periculoase. Atunci trebuie să fugim de străinii care le aduc şi să nu-i ascultăm. Şi din cărţi poate pătrunde la noi glasul celui străin, iar unii au suferit pagube pentru că nu au fugit, ci au dat urmare dorinţei de a cerceta ce părere sau învăţătură prezintă acele cărţi. A nu fugi de-monstrează încredere în sine, iar aceasta duce la un sfârşit rău dacă nu este judecat. 

Pentru a rămâne ocrotiţi trebuie să cunoaştem glasul bunului Păstor. Dacă citim Scriptura cu rugăciune şi asimilăm adevărurile conţinute în ea ca proprietate a inimii, le cunoaştem şi Îl urmăm pe Domnul, mergem calea noastră în părtăşie cu El şi suntem ocrotiţi de cei străini. Dacă găsim totul în El şi în Cuvântul Său, nu vom merge pe alt câmp ca să culegem. Să ascultăm în simplitate de glasul bunului Păstor şi să fugim de glasul străinilor! 

2. „Fugiţi de curvie!“ (1. Corinteni 6:18). Dacă vrem să fim ocrotiţi de acest păcat, trebuie să fugim de orice rău moral care ne-ar putea conduce spre acest păcat. Comportamentul lui Iosif în casa lui Potifar este un exemplu în acest sens. Cine se joacă cu păcatul va fi biruit de el. „Poate un om să ia foc în sân şi să nu-i ardă hainele? Poate cineva să umble pe cărbuni aprinşi şi să nu-şi frigă picioarele?“ (Proverbe 6:27, 28). Calea imoralităţii este un mers pe cărbuni aprinşi. 

Tânărul din Proverbe 7a fost condus prin curiozitate păcătoasă să caute răul de care ar fi trebuit să fugă. În inima sa şi în gândurile sale, păcatul a ocupat un loc şi el l-a prins ca pe o pasăre neajutorată, a mers după el cum merge un bou la înjunghiere. Păcatul imoralităţii îşi găseşte repede un punct de legătură în inimile noastre. O clipă de neveghere, şi dorinţa s-a trezit. „Pofta, după ce a zămislit, naşte păcat; iar păcatul, odată împlinit, aduce moarte.“ 

„Curvia şi vinul şi mustul iau mintea“ (Osea 4:11). Imoralitatea şi beţia se află pe un teren, ele iau capacitatea de gândire şi îl fac pe om incapabil să deosebească adevărul de minciună, ele fac conştiinţa nesimţitoare. După căderea sa, David a simţit că a pierdut părtăşia cu Dumnezeu, iar oasele i se topeau de gemetele sale necurmate. El nu a înţeles că pilda spusă de prorocul Natan se referea la el. Focul patimei i-a înceţoşat mintea, aşa că profetul, când a rostit sentinţa asupra omului bogat, a trebuit să exlame: „Tu eşti omul acela!“ (2. Samuel 12:7). Aceasta i-a deschis ochii, s-a smerit cu adevărat înaintea lui Dumnezeu şi a primit iertare. 

Cine se îndreaptă spre Dumnezeu cu inima frântă după o cădere gravă şi îşi recunoaşte păcatele, primeşte iertare deplină şi este restabilită părtăşia sa cu Dumnezeu. Dacă privim căile de conducere ale lui Dumnezeu după vizita lui Natan, observăm că înălţimea credinţei de dinainte de cădere nu a apărut imediat. Aceasta o exprimă David în Psalmul 51. El se roagă: „Fă-mă să aud veselie şi bucurie, ca să se bucure oasele pe care le-ai zdrobit.“ El nu mai avea veselia şi bucuria, lucruri necesare pentru a-i învăţa pe cei care calcă legea. A cerut de asemenea: „Deschide-mi buzele, şi gura mea va vesti lauda Ta.“ 

Prin reabilitarea lui David nu au fost înlăturate urmările păcatului său. Din gura lui Natan a auzit cuvintele: „Acum sabia nu se va depărta din casa ta niciodată.“ Să nu credem că aceasta a fost numai în Vechiul Legământ. Avem acelaşi Dumnezeu pe care Îl numim Tată, care judecă fiecare lucrare, fără să aibă în vedere persoana. El ne cere: „Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt sfânt“ (1. Petru 1:15, 16).

Nenumărate locuri din Scriptură ne avertizează cu privire la răul moral. „Pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu: sfinţirea voastră, ca să vă feriţi de curvie; fiecare dintre voi să ştie să-şi ţină vasul în sfinţenie şi onoare (nu în patima poftei, ca şi naţiunile care nu-L cunosc pe Dumnezeu)“ (1. Tesaloniceni 4:3-5). Faptul că acest păcat nu este îndreptat numai împotriva propriului trup (1. Corinteni 6:18), ci este foarte grav în ochii lui Dumnezeu, vedem din Evrei 13:4: „Pe curvari şi pe adulteri îi va judeca Dumnezeu.“ Să ne ferim de lectura murdară, de vorbe cu dublu înţeles şi de tot ce ar putea trezi pofta cărnii! Să cerem de la Dumnezeu har şi putere pentru ca, atunci când duşmanul vrea să ne ia prin surprindere, să biruim prin fugă grabnică! 

3. „Fugiţi de idolatrie!“ Credincioşii din Corint au crescut în mijlocul idolatriei, care era în legătură cu satisfacerea dorinţelor carnale. Chiar şi după întoarcerea lor la Dumnezeu erau înconjuraţi de idoli. Între ei erau credincioşi slabi, cărora le lipsea puterea de discernere. Ei nu recunoşteau că în spatele închinării la idoli era diavolul, care reţine inima de la slujba pentru Dumnezeul cel viu prin satisfacerea plăcerilor carnale. De aceea apostolul îi îndeamnă: „De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de idolatrie.“

Şi în creştinism există pericolul închinării la idoli, fie cu idoli, fie fără. Este remarcabil că prima poruncă este: „Să nu ai alţi dumnezei“ (Exod 20:3). Abia ulterior se vorbeşte de închinarea la idoli, despre imagini cioplite. Ultimul cuvânt al apostolului Ioan din prima sa epistolă este: „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli“! Ce sunt aceşti idoli, aceste imagini cioplite? Ioan subliniază diferenţa dintre copiii lui Dumnezeu şi lume: „Ştim că suntem din Dumnezeu şi lumea întreagă zace în cel rău.“ Prinţul acestei lumi îi ţine pe oameni captivi în rău. În schimb, despre cei care sunt din Dumnezeu se spune: „Noi suntem în Cel adevărat, în Fiul Său, Isus Hristos“ (1. Ioan 5:19,20). Aceasta înseamnă separare absolută între copiii lui Dumnezeu şi lume. Credincioşii Îl au pe Fiul lui Dumnezeu, care a venit, care le-a dat pricepere şi viaţa veşnică. Acum Îi aparţin. Gândirea lor trebuie să fie îndreptată numai spre El. Ceea ce se interpune între El şi inima lor, ceea ce împiedică onorarea Lui, este idol, este închinare la idoli, de care trebuie să fugim. 

Diavolul încearcă să acţioneze asupra înclinaţiilor şi poftelor cărnii noastre, pentru a ne aduce astfel sub influenţa sa. Duhul Sfânt care locuieşte în noi, Îl prezintă pe Hristos înaintea ochilor noştri. Dacă ne punem sub acţiunea lui, ne lăsăm călăuziţi de el, vom avea putere să menţinem carnea, care tinde spre lume, în moarte şi să nu dăm urmare poftelor ei. 

Există unele lucruri, care nu sunt rele în sine, şi pe care ni le-a dăruit chiar Dumnezeu, şi pe care le putem poseda cu mulţumire. Dar dacă ele ocupă inimile noastre şi se pun între Domnul şi sufletul nostru, sunt un idol. Aceasta poate fi mâncarea sau băutura; să nu ocupe primul loc în viaţa noastră! „Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Pentru că cine slujeşte ca rob lui Hristos, în aceasta este plăcut lui Dumnezeu“ (Romani 14:17, 18). Cine consideră mâncarea şi băutura ca scop al vieţii sale, îşi face stomacul său ca dumnezeu. Suntem îndemnaţi: „Nici nu fiţi idolatri… după cum este scris: Poporul s-a aşezat să mănânce şi să bea şi s-au ridicat să joace.“ 

Numărul idolilor în mijlocul naţiunilor era foarte mare, dar nu este mai mic în rândul creştinilor de astăzi. Nu numai creştinii cu numele, care nu au viaţă din Dumnezeu, slujesc lucrurilor pământeşti, ci şi cei cu adevărat născuţi din nou înclină uşor să caute în altceva satisfacţia decât în Hristos. 

4. „Dar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de acestea“ (1. Timotei 6:11). Aceasta i s-a spus lui Timotei, dar şi tuturor credincioşilor. Despre ce lucruri este vorba aici? Este vorba despre iubirea de bani, dorinţa de a deveni bogat. Dorinţa după bogăţie duce la ispită şi cursă şi multe pofte nebune şi distrugătoare. Iubirea de bani este numită rădăcina a tot felul de rele. „Aceste lucruri“ sunt atât de periculoase, încât omul lui Dumnezeu trebuie să fugă de ele, iar Duhul Sfânt îl avertizează chiar şi pe lucrătorul Timotei de acest lucru. 

Faţă de copiii lumii, a căror parte este în viaţa aceasta (Psalm 17:14), credincioşii îi aparţin lui Dumnezeu şi partea lor nu este pe pământ, ci cetăţenia lor este în ceruri. De aceea copiii lui Dumnezeu trebuie să se mulţumească dacă au hrană şi îmbrăcăminte. 

Bogăţia în sine nu este rea, Dumnezeu a dat-o unora dintre ai Săi. Dar a o căuta, a tinde spre iubirea de bani, îndepărtează de pe calea cea dreaptă şi unii „s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns pe ei înşişi cu multe dureri“ din cauza ei. Scriptura avertizează deseori cu privire la dorinţa după bani şi după averea pământească. Domnul Isus spune: „Luaţi seama şi păziţi-vă de orice lăcomie de bani, pentru că viaţa cuiva nu este în belşugul averilor lui.“ În Efeseni 5:5citim că un lacom de bani este un închinător la idoli, iar în Coloseni 3:5că lăcomia este închinare la idoli. Lacomul de bani aparţine de cei răi pe care Adunarea trebuie să-i dea afară (1. Corinteni 5:11) şi ca urmare li se spune efesenilor: „Iar curvie şi orice necurăţie sau lăcomie nici să nu fie numite între voi, cum se cuvine unor sfinţi.“ 

La fel ca curvia şi necurăţia, lăcomia nu trebuie găsită între credincioşi. Totuşi nu există nici un alt păcat pentru care să se aducă mai multe scuze ca pentru acesta! Fiecare numeşte un motiv bun pentru goana sa după averi pământeşti, nimeni nu doreşte să fie numit lacom. Deoarece bogăţia pare aşa de dorit de oameni, mulţi se străduiesc să o obţină şi nu se mulţumesc cu ceea ce au. 

Aşteptările pe care şi le pun oamenii în legătură cu bogăţia sunt diferite. Unii consideră că găsesc fericirea în ea, pentru că îşi pot împlini toate dorinţele cu mulţi bani. Alţii doresc să obţină consideraţie în ochii celorlalţi. Alţii speră să scape de toate grijile pentru viitor şi uită că Dumnezeu este susţinătorul tuturor oamenilor, şi în mod deosebit al credincioşilor. Dacă ne punem încrederea în El, nu ne vom îngrijora de ziua de mâine, ci vom spune cu David: „Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.“ 

În general se recunoaşte şi se înţelege necesitatea de a fugi de răul moral, dar se înţelege şi se recunoaşte mai puţin fuga de iubirea de bani. În aceasta poţi părea un om cinstit şi cu vază în faţa celorlalţi oameni, dar întrebarea este cum gândeşte Dumnezeu despre acest păcat. El îl pune pe acelaşi nivel cu răul moral. Dacă fugim de acest rău, trebuie în acelaşi timp să tindem spre bine: „Dar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de acestea şi urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea duhului.“

Cu cât tindem mai mult spre acest bine, cu atât mai uşor ne va fi să fugim de iubirea de bani şi să scăpăm de urmările acesteia. Să nu dorim să fim mai înţelepţi decât Dumnezeu, ci să ascultăm ce ne spune El şi să fugim! 

Cei trei vrăjmaşi ai creştinului

Bruce Anstey

Aş dori să cercetăm puţin acest subiect cu privire la cei trei vrăjmaşi ai creştinului. Pentru început să mergem la un pasaj din cartea 2. Împăraţi 8:11,12: „Şi el şi-a aţintit privirea asupra lui Hazael şi s-a uitat la el până când a fost ruşinat; apoi omul lui Dumnezeu a plâns. Şi Hazael a zis: „Pentru ce plânge domnul meu?” Şi Elisei a răspuns: „Pentru că ştiu răul pe care-l vei face fiilor lui Israel”.

Era un timp de război în ţara lui Israel. Poporul lui Dumnezeu se afla într-un conflict aprig cu vrăjmaşii lui, căutând să-şi păstreze moştenirea în ţara Canaan. Domnul i-a descoperit profetului Elisei că acel om, Hazael, avea să devină conducătorul armatei vrăjmaşe. Elisei a fost biruit de întristare prevăzând nenorocirea pe care Hazael urma s-o aducă asupra fiilor lui Israel. Şi noi suntem angajaţi într-o luptă împotriva vrăjmaşilor noştri spirituali. Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu că, prin harul Lui, putem fi biruitori asupra acestor vrăjmaşi formidabili şi ne putem trăi vieţile pentru gloria Sa.

La fel ca profetul Elisei, sunt şi eu foarte îngrijorat cu privire la soarta celor credincioşi, îndeosebi a celor tineri, căci ştiu din Cuvântul lui Dumnezeu ce vor vrăjmaşii să facă celor din poporul Său. Incursiunile acestor duşmani au făcut prăpăd în mărturia creştină şi s-au soldat cu multe pierderi în rândurile credincioşilor angajaţi în această luptă spirituală. Acest lucru este foarte serios. Acum câţiva ani vorbeam cu un frate şi el îmi spunea despre tinerii care fuseseră odinioară în adunarea din care făcea parte. Mi-a spus că la un moment dat erau cam 70 de tineri care crescuseră în adunare şi care plecaseră, dintr-un motiv sau altul. Nu rămăseseră decât 10 sau 12. Cuvintele lui m-au pus în uimire. Ce se întâmplase?, m-am întrebat. Unde au plecat toţi aceşti tineri? Vrăjmaşul îi împrăştiase într-un fel sau altul. Am făcut un calcul simplu şi am descoperit că circa 80% dintre ei plecaseră. Fratele a precizat că nu toţi dintre ei o luaseră pe drumuri destrăbălate şi ticăloase, însă oricum toţi se îndepărtaseră de locul unde Domnul era în mijloc, unde întreg adevărul era mărturisit şi practicat, deşi în multă slăbiciune. Deci, în mare, cam 20% dintre toţi tinerii rămăseseră!

Am împărtăşit mai târziu aceste lucruri unui alt frate, pe care l-am întâlnit la o conferinţă. El mi-a mărturisit cu mâhnire că aşa se întâmplase şi în adunarea lui locală. Era vizibil la fel de zguduit de aceste statistici ca şi mine. Pe când ne întorceam de la conferinţă, am discutat cu soţia mea despre acest subiect şi am făcut împreună un mic calcul cu privire la tinerii din adunarea noastră în ultimii zece ani. Trebuie să vă mărturisesc că în această privinţă adunarea noastră stătea şi mai prost. Cam 85% din tineri se împrăştiaseră! Oricum am privi la această situaţie, statistica ne spune că procentajul tinerilor care pleacă din adunările celor strânşi pentru numele Domnului Isus este foarte ridicat.

Acest lucru nu este caracteristic doar unei ţări sau unui continent, ci se întâmplă cam peste tot. Oamenii cu care am crescut împreună în adunare, pe care i-am cunoscut foarte bine, s-au depărtat într-un fel sau altul! N-au picat cu toţii în păcate scandaloase, dar s-au depărtat de drumul pe care, prin harul lui Dumnezeu, noi continuăm să umblăm. Epafras se ruga pentru sfinţi ca ei să să fie „desăvârşiţi şi cu totul siguri, în toată voia lui Dumnezeu” (Coloseni 4:12). Dacă renunţăm la oricare parte din adevărul care ne-a fost încredinţat, nu suntem desăvârşiţi „în toată voia lui Dumnezeu”. Acest lucru s-a întâmplat cu cea mai mare parte din cei care au fost odată strânşi pentru Numele Domnului, iar acum sunt împrăştiaţi prin alte locuri.

Nu este intenţia mea să-i critic pe cei care s-au depărtat, fiindcă ştiu că noi, cei care am rămas, nu suntem mai buni decât ei. Doar prin harul lui Dumnezeu ne mai aflăm încă aici. Menţionez însă aceste lucruri pentru a scoate în evidenţă faptul de necontestat că avem un vrăjmaş formidabil de puternic, care a avut multe succese printre cei tineri. Ce se va întâmpla cu această generaţie? Vor sta lucrurile altfel?

Versetul pe care l-am citat din 2. Împăraţi 8mi-a venit în minte acum două zile, pe când cântam acea cântare: „Nu, nu este un drum uşor…” Atunci mi-am zis: „Oare aceşti tineri ştiu cu adevărat despre ce cântă? Înţeleg ei oare cu adevărat cât este de periculos drumul şi cât de puternici sunt duşmanii noştri spirituali?” Planul acestor duşmani este unul singur – să-l împingă pe creştin pe un drum al compromisului, unde să-L dezonoreze pe Domnul. Cea mai eficientă metodă a vrăjmaşului de a aduce necinste Numelui Domnului este de a folosi un creştin pentru acest lucru. Diavolul foloseşte şi necredincioşi pentru a ataca mărturia creştină, dar când foloseşte un creştin (unul care poartă acest nume), atacul lui este mult mai eficient.

RESURSELE PREGĂTITE DE DOMNUL

Vreau să arăt acum din Scripturi că Dumnezeu a pregătit resurse minunate pentru noi, astfel ca să-i putem birui pe cei trei vrăjmaşi ai noştri şi, în consecinţă, să trăim o viaţă creştină fericită, biruitoare şi rodnică.

Aşa cum am spus deja, fără harul Domnului am fi fost şi noi împrăştiaţi la fel ca ceilalţi. Calea creştină este plină de pericole şi de capcane, însă este o cale fericită dacă ne ţinem aproape de Domnul şi ne folosim de resursele pe care El ni le-a pregătit. Biblia spune: „Preaiubitul Domnului va locui în siguranţă lângă El” (Deuteronom 33:12). Singurul loc sigur pentru noi este „lângă El”. Apropierea de Hristos este extrem de necesară dacă dorim să fim păziţi. David, care este o imagine a lui Hristos, i-a spus lui Abiatar: „Rămâi cu mine, nu te teme de nimic, căci cel care caută să ia viaţa mea, caută să o ia şi pe a ta; lângă mine vei fi bine păzit” (1. Samuel 22:23).

Să privim la un alt verset în 2. Petru 1:3: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia”. Acest verset ne spune că Dumnezeu a pregătit orice resursă necesară nouă pe drumul credinţei. Cineva ar putea întreba: „Care sunt aceste resurse pe care le avem?” Daţi-mi voie să enumăr câteva dintre ele:

  1. Mai întâi avem Cuvântul lui Dumnezeu, care să ne călăuzească picioarele (Psalmul 119:105).

  2. Avem de asemenea Duhul lui Dumnezeu, care ne oferă puterea pentru a umbla pe cale (Romani 8:2).

  3. Avem apoi lucrarea de mijlocire a lui Hristos ca Mare Preot şi Avocat al nostru, pentru a ne păzi de păcat sau pentru a ne restabili, dacă este necesar (Evrei 7:25; 1. Ioan 2:1).

  4. Avem scaunul harului, pentru a căpăta îndurare şi har, ca să avem ajutor la momentul potrivit (Evrei 4:16).

  5. Avem toată armura lui Dumnezeu, pentru a ne proteja de uneltirile Diavolului (Efeseni 6:11-18).

  6. Avem activitatea fiinţelor îngereşti, pentru a ne izbăvi de pericolele din această lume (Evrei 1:14).

  7. Avem părtăşia frăţească, pentru încurajarea noastră pe cale (2. Timotei 2:22).

Ni s-a dat deci „tot ce priveşte viaţa şi evlavia”. Cu alte cuvinte, am primit toate lucrurile de care avem nevoie pe calea creştină. Prin urmare, nu avem nici un motiv să falimentăm în vreun fel. Este drumul meu astăzi mai uşor decât atunci când eram tânăr? Nu; acelaşi vrăjmaş mă încolţeşte şi nimic nu-l poate îmblânzi. Ce trist că, în ciuda tuturor resurselor pregătite de Dumnezeu, vrăjmaşul continuă să-şi facă lucrarea – şi şi-o face foarte bine. Mulţi au căzut datorită atacurilor lui!

LUPTA CREŞTINĂ

Suntem într-un adevărat război, nu unul fizic, ci spiritual. Ni se spune în Efeseni 6:12că „Lupta noastră nu este împotriva sângelui şi cărnii, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor acestor întunecimi, împotriva duhurilor răutăţii în locurile cereşti”. Iar în 2. Corinteni 10:4: „Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt ale firii păcătoase, ci sunt puternice, datorită lui Dumnezeu, ca să dărâme întăriturile”.

Dacă suntem creştini, suntem angrenaţi în acest război, fie că vrem sau nu. Conflictul începe chiar din ziua în care suntem mântuiţi. Când suntem botezaţi, ne îmbrăcăm în mod oficial cu uniforma creştină. „Toţi câţi aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos” (Galateni 3:27).

Ne găsim pe teritoriul inamicului. Străbatem acest teritoriu în drumul către ţara noastră – cerul. Asta înseamnă că trebuie să fim foarte vigilenţi, căci vrăjmaşul ne pândeşte din toate părţile. Trebuie să fim pregătiţi pentru un conflict care durează întreaga noastră viaţă; nu vom scăpa de aceşti vrăjmaşi până nu vom pleca la Domnul, sau până când va veni El să ne răpească.

Sunt câteva lucruri importante pe care nu trebuie să le pierdem din vedere în acest conflict spiritual:

1) Această coaliţie a vrăjmaşilor noştri este cu mult mai puternică decât noi! Multele victime făcute în rândul creştinilor dovedesc cu prisosinţă acest lucru. Cei trei vrăjmaşi ai noştri sunt mult mai puternici decât ne închipuim. Dacă ne încredem în puterea noastră, este sigur că vom eşua şi vom cădea în luptă. Versetul 26 din Proverbe 28spune aşa: „Cine se încrede în inima lui este un nebun, dar cine umblă în înţelepciune va fi scăpat”. Asta înseamnă că trebuie să ne facem socoteala şi să luăm în serios acest război. Biblia spune: „Care împărat, când merge la război cu un alt împărat, nu stă jos mai întâi, să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii?” (Luca 14:31). Este important să realizăm că, din punct de vedere natural, nu avem nici o şansă; şi că dacă nu luăm în serios drumul nostru creştin, mai devreme sau mai târziu vrăjmaşul ne va doborî. Acest lucru îmi aduce aminte de împăratul Roboam, despre care se spune că „a făcut lucruri rele, pentru că nu şi-a pus inima să caute pe Domnul” (2. Cronici 12:14). Nu ne putem permite să fim neglijenţi şi nepăsători. Partea bună este că ne aflăm în tabăra câştigătoare! Din fericire Dumnezeu este de partea noastră, iar acest lucru este suficient pentru a birui orice stratagemă şi înşelăciune a vrăjmaşilor noştri. „Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume” (1. Ioan 4:4).

2) Trebuie să ne menţinem tot timpul la un nivel bun de pregătire spirituală. La început, soldaţii sunt supuşi la un regim riguros de instrucţie, care să-i facă apţi pentru luptă. După aceea, ei sunt responsabili să se menţină la un nivel corespunzător de pregătire, pentru a fi oricând gata de luptă. În acelaşi fel suntem chemaţi şi noi să ne menţinem permanent la un nivel bun de pregătire spirituală. Pavel s-a adresat către Timotei: „Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te lupţi lupta cea bună şi să păstrezi credinţa şi o conştiinţă bună, pe care unii au lepădat-o şi au naufragiat în ce priveşte credinţa” (1. Timotei 1:18,19). Vedem din acest pasaj că există două lucruri necesare în mod special pentru a ne menţine într-o formă spirituală bună: credinţa şi o conştiinţă bună. Dacă Timotei păstra aceste două lucruri în viaţa sa, Pavel îi spune că astfel era într-o stare potrivită pentru a lupta lupta cea bună. La fel vor sta lucrurile şi cu noi!

Trebuie să păstrăm „credinţa”, în sensul de a lua toate împrejurările noastre ca din mâna Domnului, fără să punem la îndoială înţelepciunea căilor Sale cu noi. A păstra credinţa nu este aşa de simplu cum am crede. Vrăjmaşul face tot posibilul pentru a tulbura credinţa noastră. El încearcă să dărâme încrederea sufletului nostru în Dumnezeu şi adesea foloseşte în acest scop încercările şi dificultăţile cu care ne confruntăm pe cale. Vrăjmaşul încearcă să-i descurajeze pe sfinţii lui Dumnezeu (Daniel 7:25); aceasta a fost cea mai eficientă armă în mâna lui. El ştie că un creştin descurajat este unul pe care îl poate întoarce uşor de pe drumul voii lui Dumnezeu. Când reuşeşte să introducă o îndoială în inimile noastre cu privire la bunătatea lui Dumnezeu, credinţa noastră va fi zdruncinată. Atunci începem să ne plângem cu privire la felul cum acţionează Dumnezeu faţă de noi. Fiind descurajaţi, putem ajunge la concluzia că Dumnezeu ne-a lăsat singuri să ne descurcăm în situaţia respectivă; atunci suntem în pericol să facem un pas greşit. Vom fi tentaţi să dobândim ceva ce nu face parte din voia Lui pentru noi, iar dacă facem un pas în acea direcţie – deşi nu este decât un simplu pas – pornim pe drumul care duce la naufragiu.

A păstra credinţa în împrejurările vieţii înseamnă a spune: „Ştiu că tot ce Domnul a îngăduit în viaţa mea este doar pentru că El mă iubeşte, şi va face tot ce este mai bine pentru mine. Mă voi încrede în El şi El va schimba toate lucrurile înspre binecuvântarea mea”. Este demn de remarcat faptul că Domnul nu i-a lăudat niciodată pe ucenicii Săi pentru credinţa lor, ci i-a mustrat în diferite ocazii pentru lipsa ei. Nu este uimitor că aceia care au petrecut cel mai mult timp cu El au dat dovadă de lipsă de credinţă?

În al doilea rând, trebuie să păstrăm şi „o conştiinţă bună”, practicând zilnic judecata de sine, chiar şi în cele mai mici lucruri în care greşim. Dacă ţinem socoteala din scurt cu Dumnezeu, judecând tot ce spunem sau facem greşit, orice lucru care nu se potriveşte cu chemarea noastră creştină, atunci vom păstra o conştiinţă bună. Dacă nu practicăm judecata de sine, deschidem uşa pentru vrăjmaşii noştri. Fără să ne judecăm pe noi înşine, vom deveni tot mai împovăraţi de greşelile noastre, având o conştiinţă rea. Dacă refuzăm să judecăm păcatul care ne-a produs o conştiinţă rea, vom fi tentaţi să modificăm lumina Scripturii pentru a se potrivi cu drumul nostru inconsecvent. Cu alte cuvinte, ne vom ajusta doctrina după purtare. Când se întâmplă acest lucru, ne îndreptăm cu paşi repezi către naufragiu. Cât de periculos este să neglijăm judecata de sine! Drumul către „naufragiu” începe prin a lăsa nejudecat un păcat, oricât de mic.

Putem spune deci că „credinţa” Îi face loc lui Dumnezeu înăuntru, în timp ce „o conştiinţă bună” dă păcatul afară; astfel suntem ţinuţi pe linia de plutire şi navigăm în siguranţă cu Dumnezeul nostru.

3) Trebuie să fim pregătiţi să suferim. A suferi este un lucru normal atunci când Îl urmezi şi Îl slujeşti pe Domnul. Dacă dorim să ne purtăm cu credincioşie, nu vom putea evita persecuţiile şi batjocura. Acestea sunt lucruri de care nu putem scăpa. Pavel i-a spus lui Timotei: „Ia-ţi partea ta la suferinţă, ca un bun ostaş al lui Isus Hristos” (2. Timotei 2:3). Nimeni n-a spus că drumul creştinului este uşor, însă este un drum sigur şi fericit dacă ne ţinem aproape de Domnul.

4) Trebuie să avem grijă să nu ne încurcăm cu treburile vieţii acesteia, altfel nu vom putea răspunde chemării Aceluia care ne-a înscris la oaste (2. Timotei 2:4). Acest lucru aduce înaintea noastră nevoia de separare. Dacă vrem să luptăm lupta cea bună, trebuie să ne ţinem strâns alipiţi de cauza lui Hristos. Este posibil să devenim atât de înfăşuraţi în lucrurile vieţii acesteia – şi în grijile care ţin de ea – încât să nu mai fim capabili să răspundem chemării Domnului în lucrare. Un soldat bun este pregătit să aştepte în orice clipă orice comandă de la superiorul său. Treaba lui este să placă celui care l-a înrolat. Asta înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât pură ascultare. Să căutăm să nu fim atraşi în tot felul de preocupări pământeşti. Viaţa noastră nu trebuie să fie încurcată de astfel de lucruri, ci să avem ca ţel suprem să fim plăcuţi Domnului în toate lucrurile.

5) Trebuie să purtăm tot timpul armura lui Dumnezeu. Efeseni 6:11spune: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor Diavolului”. Aceste diferite componente ale armurii ne aduc înainte ideea dependenţei în rugăciune faţă de Domnul. După ce sunt enumerate, se adaugă: „Faceţi în tot timpul, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri” (vers.18). Asta înseamnă că trebuie să ne înfruntăm vrăjmaşul stând pe genunchi. Şi să ne aducem aminte că nu avem nici o piesă în armură care să ne apere spatele. Dacă întoarcem spatele vrăjmaşului, vom fi doborâţi în luptă. „Fiii lui Efraim, arcaşi înarmaţi, au întors spatele în ziua luptei” (Psalmul 78:9).

Ca un sumar, pentru a lupta cum trebuie lupta cea bună, avem nevoie de:
1) O idee corectă cu privire la puterea vrăjmaşului.
2) A menţine credinţa şi o conştiinţă bună, prin care vom fi pregătiţi din punct de vedere spiritual pentru luptă.
3) A fi pregătiţi să suferim batjocura şi suferinţa.
4) A nu ne încurca cu treburile vieţii acesteia.
5) A purta toată armura lui Dumnezeu.

COALIŢIA VRĂJMAŞĂ

Acum aş dori să spun câteva lucruri despre cei trei vrăjmaşi ai creştinului şi de asemenea despre calea lui Dumnezeu de a-i birui, astfel încât să fim victorioşi pentru slava lui Dumnezeu. Aceşti trei vrăjmaşi sunt lumea, carnea şi diavolul. Ei lucrează împreună, într-o coaliţie al cărei comandant suprem, ca să zicem aşa, este Satan. Carnea din noi este inamicul infiltrat în spatele liniilor noastre, şi ea lucrează în directă comunicaţie cu ceilalţi doi, pentru ca astfel scopul acestei coaliţii să fie îndeplinit – anume, să fim doborâţi în luptă.

LUMEA şi MIJLOACELE DE A FI BIRUITORI ASUPRA EI

Să deschidem la 1. Ioan 2:15-17: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în lume, pofta cărnii, pofta ochilor şi mândria vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea trece, şi pofta ei, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac”.

Când privim la acest subiect despre „lume”, trebuie să înţelegem că despre el se vorbeşte în cel puţin trei feluri în Scriptură.

1) Mai întâi, lumea este privită ca fiind un loc. De exemplu, 1. Timotei 1:15spune: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe păcătoşi”. Aici este clar că lumea e privită ca un loc – această planetă. Domnul S-a coborât din cer în această lume pentru a muri pentru slava lui Dumnezeu şi pentru a rezolva problema noastră ca păcătoşi.

2) În al doilea rând, lumea este privită ca fiind sistemul construit de om pentru a se simţi confortabil în înstrăinarea lui faţă de Dumnezeu. Versetele pe care le-am citat din 1. Ioan 2sunt un exemplu cu privire la acest aspect al lumii. Acest sistem a început în zilele lui Cain, când acesta a ieşit din prezenţa lui Dumnezeu. El şi urmaşii lui au pus bazele a tot felul de lucruri menite să-i facă fericiţi în viaţa pe care o trăiau departe de Dumnezeu. Astăzi acest sistem a devenit foarte sofisticat, având extrem de multe lucruri care să-l distragă pe om de la nevoia lui reală. Sunt multe sectoare în acest vast sistem: artele, ştiinţa, educaţia, literatura, religia, comerţul, politica, sportul, etc. Există câte ceva pentru orice om. Scopul din spatele acestui mecanism este de a ţine departe de minţile oamenilor orice gând cu privire la adevăratul Dumnezeu, şi, dacă este posibil, să-l ţină pe om fericit şi nepăsător în păcatele sale. Mai simplu spus, lumea poate fi privită ca o societate din care Hristos este exclus. Acesta este aspectul lumii la care vreau să privim în mod special în studiul nostru despre cei trei vrăjmaşi ai creştinului.

3) În al treilea rând, lumea este privită ca reprezentând totalitatea oamenilor pierduţi ce sunt captivi în vastul sistem despre care am vorbit la punctul precedent. Un exemplu despre acest aspect al lumii îl găsim în Psalmul 17:14: „…oamenii lumii acesteia, care îşi au partea lor în viaţa aceasta…”. Un alt exemplu îl găsim în Evanghelia după Ioan: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). Este vorba deci de aceia care fac parte din sistemul lumii, care îşi trăiesc viaţa în păcatele lor. Ei sunt atât de afundaţi în acest sistem încât sunt numiţi lume.

Este important, atunci când citim Scriptura, să distingem despre ce aspect e vorba atunci când întâlnim cuvântul lume. Altfel putem ajunge la interpretări foarte eronate. Contextul este un lucru foarte important. Ştiţi că atunci când cumpărăm o casă, specialiştii ne spun că există trei lucruri, cele mai importante, de care trebuie să ţinem seama: mai întâi unde se află casa, apoi unde se află casa, iar în cele din urmă unde se află casa. Cu alte cuvinte locaţia unei case înseamnă totul. Tot aşa, atunci când citim Scriptura, cele trei principii importante care trebuie să ne guverneze sunt: 1) contextul, 2) contextul şi 3) contextul; asta fiindcă în interpretarea Bibliei contextul reprezintă totul. Multe, dacă nu chiar toate, din cultele care există în creştinătate astăzi nu împart drept Cuvântul adevărului (2. Timotei 2:15); şi, ca rezultat, au ajuns la tot felul de interpretări ciudate. Trebuie să ţinem seama de contextul pasajului atunci când citim Biblia.

Revenind la subiectul nostru despre lume, vom avea nevoie să cunoaştem neapărat contextul pasajului unde apare acest cuvânt, pentru a ne da seama la ce aspect al lumii se referă acolo Scriptura. De exemplu, când Ioan 3:16spune că „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”, înţelegem că aici nu poate fi vorba de acel sistem urâcios care îi îndepărtează pe oameni de Hristos. Ni se spune în altă parte să nu iubim acel sistem; cu siguranţă că Dumnezeu n-ar iubi ceva ce nouă ne-ar spune să nu iubim. Nici nu poate fi vorba în Ioan 3:16de lume ca loc. Cuvântul lui Dumnezeu, atât cât ştiu eu, nu spune nicăieri că Dumnezeu ar iubi această planetă. Nu citim nicăieri în Biblie că Dumnezeu iubeşte munţii, copacii, râurile, etc. Este evident că semnificaţia cuvântului lume în Ioan 3:16este totalitea oamenilor ce se află în sistemul lumesc. Dumnezeu îi iubeşte pe cei care se află acolo, pe aceia care sunt împiedicaţi să vină la Domnul Isus de chiar acel sistem în care se află.

Îndemnul din 1. Ioan 2:15-17este să fim atenţi ca nu cumva – acum după ce am fost mântuiţi şi scoşi din lume în ce priveşte poziţia noastră (Ioan 17:16; Galateni 1:4) – afecţiunile noastre să se îndrepte către acel sistem lumesc. În caz contrar, vom fi traşi în jos de către el. Motivul cel mai important pentru care nu trebuie să iubim lumea este că afecţiunea faţă de ea va lua locul afecţiunii faţă de Hristos. Acest proces poate fi lent, însă cu siguranţă că el va înălţa un zid între inimile noastre şi Hristos. În conflictul în care suntem angajaţi, trebuie să ne păzim inimile mai mult decât orice. Inima este locul afecţiunilor, iar vrăjmaşul tocmai asta caută – afecţiunile noastre. Cu toţii ştim foarte bine că dacă loveşti pe cineva direct în inimă, îi dai o lovitură fatală – respectivul moare pe loc. De aceea se spune în Proverbe 4:23: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii”.

Deci lucrul cel mai important este că „dacă cineva iubeşte lumea, dragostea Tatălui nu este în el”. Cu alte cuvinte, nu poţi să te bucuri de dragostea lui Dumnezeu şi de lucrurile lumii în acelaşi timp. Aşa ceva e imposibil! Fie te bucuri de dragostea lui Dumnezeu şi de lucrurile lui Hristos, fie iubeşti lumea; aceste două lucruri nu pot merge împreună. Unul îl elimină pe celălalt.

Sistemul acestei lumi este cu adevărat un vrăjmaş cu privire la care trebuie să fim atenţi. Primul lui scop este să anihileze afecţiunea pentru Hristos din inimile noastre. Un creştin ale cărui afecţiuni pentru Domnul s-au răcit, este un creştin care va fi îndepărtat cu uşurinţă de pe drumul ascultării. Aşa cum am spus, lumea are multe compartimente – artele, ştiinţa, educaţia, literatura, religia, comerţul, politica, sportul, etc. – există câteva ceva pentru toţi. Toate acestea au scopul de a îndepărta orice gând al lui Dumnezeu şi al lui Hristos din minţile noastre, cu intenţia de corupe afecţiunile pe care le avem faţă de Hristos. Care creştin adevărat ar dori aşa ceva? Ultimul lucru pe care l-am dori este de a ne conforma acestei lumi; Biblia spune că mai degrabă trebuie să fim „transformaţi în duhul minţii noastre” (Romani 12:2).

Amintiţi-vă că aceşti trei vrăjmaşi lucrează împreună. Diavolul ne va prezenta vreun lucru din lume, lucru care atrage carnea din noi. Puterea constrângătoare a influenţei lumii, cuplată cu înclinaţiile cărnii, este incredibil de mare. Cu toţii am fost afectaţi de ea într-un fel sau altul.

Lumea are metodele ei de a ne tranchiliza simţurile morale şi de a ne conforma căilor şi standardelor ei. Un astfel de proces este periculos şi greu de sesizat, fiindcă se desfăşoară încetul cu încetul. Acest vrăjmaş foloseşte presiunea anturajului pentru a ne determina să-i îmbrăţişăm stilurile şi standardele. Este o anumită presiune a societăţii, care ne izolează dacă nu ne conformăm ei. De exemplu, când eram tânăr, toată lumea purta un gen de cravată foarte lată, care arăta ca o bavetă de bebeluş. Cine nu purta atunci o astfel de cravată, parcă nici nu exista pentru ceilalţi. Din nefericire, am purtat şi eu aşa ceva în vremea aceea, iar acum mi-e ruşine şi să mă gândesc la aşa ceva. Cu foarte mult timp în urmă am rupt din albumele mele toate pozele în care apăream cu „baveţica” aceea. De aceea vă spun, peste câţiva ani, unii dintre voi vor privi în urmă şi vor zice: „Cum oare am putut să cred că hainele pe care le purtam atunci arătau bine?”.

Cu cât umblăm mai mult în compania oamenilor lumii, sau chiar a credincioşilor lumeşti, cu atât vom simţi o presiune mai puternică de a ne conforma lor. Iar acest lucru nu se va vedea doar în felul de haine pe care le purtăm, ci şi în standardele morale din interiorul nostru.

Daţi-mi voie să adaug că nu este greşit să dorim să fim acceptaţi, însă întrebarea este: de cine dorim să fim acceptaţi? Dorim aprobarea Domnului Isus? Sau pe cea a lumii? Suntem deja „acceptaţi în Cel Preaiubit” (Efeseni 1:6), iar acum căutăm să-I fim plăcuţi Lui (2. Corinteni 5:9).

Poţi vedea dacă un credincios este lumesc sau nu, după felul în care se îmbracă. Un alt criteriu este hrana spirituală cu care el se alimentează. Romanele, revistele, televizorul, muzica, toate sunt lucruri cu care se hrănesc oamenii din lume. Ce trist să vezi credincioşi care se hrănesc cu asemenea lucruri.

Un lucru deosebit de serios este că cei care se află sub influenţa lumii îşi pierd încetul cu încetul sensibilitatea. Se obişnuiesc treptat cu lumea şi nu li se mai pare nimic ciudat. Dacă încerci să le atragi atenţia cu privire la vreun lucru lumesc, care este periculos din punct de vedere spiritual, ei zâmbesc neîncrezători şi se uită la tine de parcă ai fi de pe altă planetă. Ei par, cel puţin la suprafaţă, cu totul mulţumiţi să se lase duşi de curentul căilor lumii. Domnul vorbeşte despre acest sindrom în Luca 11:21. El spune că atunci când diavolul „îşi păzeşte casa, averile îi sunt la adăpost [sau, în pace]”. Casa lui este această lume, construită şi împodobită în aşa fel încât să-i atragă pe oameni; averile lui sunt sunt aceia pe care i-a adormit cu anestezicele lui. Drept rezultat, aceştia sunt la adăpost, sau în pace, în sistemul lui lumesc. Vedem de aici că diavolul foloseşte lucrurile lumii pentru a induce supuşilor săi o stare de insensibilitate spirituală. Cei care se adapă din fântânile lumii vor sfârşi având simţurile adormite încetul cu încetul, fără nici măcar să bănuiască acest lucru.

Am auzit că acum câţiva ani s-a făcut un experiment ştiinţific cu o broască. Cercetătorii au încercat să pună broasca într-un vas plin cu apă fierbinte, dar ea sărea imediat afară din vas. Apoi au pus-o într-un vas cu apă rece şi ea a rămas acolo. După aceea au încălzit apa din vas, încetul cu încetul, cu câte un grad la câteva minute. Broasca s-a obişnuit treptat cu temperatura şi a rămas în apă până când a murit fiartă. Încălzirea treptată a apei a făcut-o insensibilă la pericol. Tot aşa, diavolul foloseşte tranchilizantele acestei lumi pentru a ne anihila, dacă nu suntem atenţi, standardele morale şi a ne afecta astfel întreaga purtare. Totul în jurul nostru lucrează cu scopul de a ne aduce la nivelul corupt al lumii.

Mai demult, pe când se folosea la construcţia caselor un anumit material (care acum este interzis), s-a întâmplat un eveniment care poate şi el ilustra ceea ce vreau să spun. O astfel de casă a luat foc, iar gazul degajat de acel material era extrem de toxic. Oamenii au strigat la geamul dormitorului locatarilor, iar când femeia a deschis, avea o faţă palidă şi pierdută din cauza gazului. I s-a spus să plece imediat din dormitor, deoarece casa luase foc. Ea a închis fereastra şi s-a culcat la loc. A murit la scurt timp după aceea. Sărmana femeie fusese făcută insensibilă de către gazul acela şi nici nu şi-a mai dat seama ce se petrecea. Acesta este efectul pe care atmosfera acestei lumi îl are asupra noastră. Ne face insensibili din punct de vedere spiritual – şi ajungem ca nici măcar să nu ne mai dăm seama de acest lucru! Cartea Proverbe 23:29-35ne descrie un om care s-a îmbătat – ceea ce arată efectul adormitor al plăcerilor lumii – şi care devine insensibil la loviturile celor care doresc să-l corecteze. El spune: „M-au lovit…dar nu mă doare!…M-au bătut…dar nu simt nimic! Când mă voi trezi? Mai vreau vin!” Iată un mic test pentru fiecare dintre voi, cei tineri: dacă ceea ce spun sună ca o nebunie pentru voi, atunci poate că „gazul” acestei lumi v-a afectat deja! După câte am observat, unii dintre voi sunt pe jumătate gazaţi!

Iacov ne avertizează: „Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaş cu Dumnezeu” (Iacov 4:4). Samson s-a făcut prieten cu lumea şi acest lucru i-a provocat căderea. A stat pe genunchii Dalilei atunci când trebuia să stea pe proprii lui genunchi (Judecători 16:19). Când filistenii s-au aruncat asupra lui, el a încercat să se scuture şi să-i îndepărteze ca în celelalte dăţi, însă „nu ştia că Domnul Se depărtase de el”. Îşi pierduse puterea şi el nu ştia! Era insensibil. Filistenii l-au luat prizonier şi i-au scos ochii!

Şapte lucruri pe care Samson le-a pierdut din cauza prieteniei lui cu lumea

1) Şi-a pierdut secretul.
2) Şi-a pierdut părul.
3) Şi-a pierdut puterea.
4) A pierdut simţământul prezenţei Domnului.
5) Şi-a pierdut ochii.
6) Şi-a pierdut libertatea.
7) Şi-a pierdut viaţa.

Când întreţii o prietenie cu lumea, va veni peste tine o stare de somnolenţă spirituală. Lumea are metodele ei de a ne adormi din punct de vedere spiritual. Trebuie să fim foarte atenţi. De aceea există acele îndemnuri în Noul Testament de a ne trezi din starea de adormire spirituală (1. Tesaloniceni 5:5; Efeseni 5:14, etc). J.N. Darby spunea că chiar atunci când nu vrei să ai nimic de a face cu lumea, ea găseşte o cale să se agaţe de tine. Cu cât mai mult îi va copleşi ea pe aceia care de bună voie o îmbrăţişează!

Să vorbim acum despre calea lui Dumnezeu de a birui lumea. Apostolul Ioan spune: „Oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră. Cine este cel care biruie lumea, dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” (1. Ioan 5:4,5). Aici, în scrierile lui Ioan, Dumnezeu ne oferă soluţia pentru a obţine biruinţa asupra lumii. Ioan scrie într-un fel abstract. El ne oferă aici doar principiul acestei biruinţe, de aceea lucrurile ar putea părea ceva mai greu de înţeles.

Apostolul vrea să spună că sunt două lucruri care ne ajută să dobândim victoria asupra lumii. Există, pe de-o parte, aspectul suveranităţii lui Dumnezeu, iar de cealaltă parte, aspectul responsabilităţii noastre. Daţi-mi voie să explic acest lucru. În ce-L priveşte pe Dumnezeu, El ne-a dat o natură nouă prin naşterea din nou, natură care se poate bucura de lucrurile divine; aceste lucruri sunt de asemenea cereşti, adică nu sunt deloc din această lume. Dacă nu eşti născut din Dumnezeu, dacă nu eşti trecut din moarte la viaţă, nu te poţi bucura cu adevărat de astfel de lucruri.

Totuşi, biruinţa asupra lumii nu depinde doar de acest prim aspect subliniat mai sus. Dumnezeu vrea ca noi să fim exersaţi din punct de vedere spiritual în conflictul cu lumea. Acest lucru pune un frâu voinţei noastre şi ne dă pe faţă adevărata stare de suflet. Dacă vrem biruinţă, trebuie să ne facem şi noi partea. Iată motivul pentru care cea de-a doua parte a versetului 4 citat anterior ne spune că trebuie să ne exersăm credinţa („credinţa noastră”). Aici nu este vorba de credinţa în Hristos pentru a fi mântuiţi, fiindcă apostolul se adresează unor copii ai lui Dumnezeu, deci unor oameni deja mântuiţi. Este mai degrabă vorba de credinţa ca putere vie şi lucrătoare, care să funcţioneze practic în viaţa noastră de zi cu zi. Este acea credinţă care se concentrează asupra lui Hristos, văzându-L acolo unde El este acum, înălţat în slavă, ca centru al unei lumi cu totul diferite de cea în care trăim pe acest pământ. Pe măsură ce prin credinţă Îl contemplăm pe Hristos aflat acolo şi ne bucurăm de acea scenă a slavei, vom fi izbăviţi de lumea în care trăim. Când ne bucurăm în mod practic de lucrurile cereşti, lumea aceasta îşi pierde puterea de atracţie.

Vedem deci că atunci când sufletul ne este pus în legătură cu ceva mai înalt, lumea îşi pierde puterea asupra noastră. În felul acesta o biruim. Cu mulţi ani în urmă, un frate era în drum spre adunare când s-a întâlnit cu un cunoscut de-al lui, care l-a întrebat: „Te duci să vezi spectacolul (în oraş tocmai se dădea un spectacol celebru)?” Fratele i-a răspuns: „Dacă ai şti ce spectacol se desfăşoară înaintea sufletului meu, nu mi-ai pune o asemenea întrebare”. Avem responsabilitatea să ne preocupăm cu lucrurile cereşti, „unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu” (Coloseni 3:1). Când procedăm aşa, puterea pe care lumea ar avea-o asupra sufletului nostru este frântă.

Este demn de notat faptul că Ioan, vorbind despre biruinţa asupra lumii, nu spune că aceasta s-ar realiza prin separare, deşi acesta va fi cu siguranţă rezultatul atunci când credinţa noastră lucrează. Dacă cineva se bucură de lucrurile cereşti, separarea lui de lume va urma în mod natural.
În timp ce 1. Ioan 5ne oferă principiul eliberării de lume, Vechiul Testament ne pune înainte imagini care ilustrează acest fapt. Cât de preţioase sunt imaginile Vechiului Testament care ne ajută să înţelegem mai bine principiile morale ale lui Dumnezeu.

Geneza 14:17-24spune: „După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu El, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în Valea Şave sau Valea Împăratului. Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului celui Prea Înalt. Şi el l-a binecuvântat şi a zis: „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul cel Prea Înalt, Stăpânitorul cerului şi al pământului. Binecuvântat să fie Dumnezeul cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!”. Şi el i-a dat zeciuială din toate. Împăratul Sodomei a zis lui Avram: „Dă-mi oamenii şi ţine bogăţiile pentru tine”. Avram a spus împăratului Sodomei: „Ridic mâna spre Domnul, Dumnezeul cel Prea Înalt, Stăpânitorul cerului şi al pământului, şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să nu zici: „Am îmbogăţit pe Avraam…” Nimic pentru mine, afară de ce au mâncat tinerii şi partea oamenilor care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei să-şi ia partea lor”.

Aici ni se dă o lecţie despre cum putem obţine biruinţa asupra lumii. Sodoma este o imagine a acestei lumi, privită în caracterul ei corupt. Împăratul Sodomei este o imagine a lui Satan însuşi, care este dumnezeul şi prinţul lumii acesteia (2. Corinteni 4:4; Ioan 12:31; 14:30). Ca prinţ al acestei lumi, el este capul părţii civile a ei; iar ca dumnezeul lumii, este capul părţii ei religioase – a acelei religii fără Hristos.

După ce Avram a câştigat bătălia împotriva lui Chedorlaomer şi a împăraţilor aliaţi cu el, doi oameni i-au ieşit în întâmpinare. Unul era Melhisedec, împăratul Salemului, care este o imagine a lui Hristos; celălalt era Bera, împăratul Sodomei. Melhisedec venise pentru a-l ajuta pe Avram, iar Bera pentru a-l ispiti. Bera l-a invitat pe Avram să ia bunurile Sodomei. El a spus: „Ţine bogăţiile pentru tine”. Era însă şi o condiţie: „Dă-mi oamenii (sufletele)”. Aşa procedează şi Satan cu noi. Ne spune să luăm cât dorim din plăcerile lumii şi din distracţiile ei, atâta vreme cât poate pune stăpânire pe sufletul nostru. El ştie că sistemul lumii, cu plăcerile ei, va reuşi să corupă afecţiunile noastre pentru Hristos şi să ne facă nefolositori pentru orice lucrare a lui Dumnezeu.

Este însă atât de minunat să vedem că Melhisedec l-a întâmpinat pe Avram mai înainte ca împăratul Sodomei să apuce să-l ispitească. Aşa cum am spus, Melhisedec este o imagine a Domnului Isus Hristos. El i-a dat lui Avram pâine şi vin, care vorbesc despre întărire spirituală şi bucurie. Iată ce vrea Hristos să ne dea! A mânca acele lucruri din mâna lui Melhisedec simbolizează comuniunea cu Hristos. Dumnezeu doreşte să gustăm această comuniune. Avram a primit acele lucruri şi a fost binecuvântat de cel care era preot al Dumnezeului Prea Înalt. Când Bera s-a apropiat de Avram cu ispitele lui, Avram a fost în stare să-l refuze. El a spus: „Ridic mâna spre Domnul, Dumnezeul cel Prea Înalt, Stăpânitorul cerului şi al pământului, şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte”. Faptul că Avram gustase mai înainte ceva cu mult mai bun, i-a dat putere să refuze oferta lui Bera. Aşa vor sta lucrurile şi cu noi. Dacă gustăm din ceea ce Hristos ne oferă şi ne bucurăm de lucrurile cereşti şi spirituale, vom avea putere să refuzăm lumea. Mai simplu spus, mijlocul pentru a învinge ispitele lui Bera este să mănânci hrana lui Melhisedec!

Şi, până la urmă, ce s-a întâmplat cu acele bogăţii ale Sodomei? Au ars împreună cu ea! Ceea ce oferă lumea este trecător şi niciodată nu poate sătura sufletul nostru – dacă trăiţi pentru lucrurile lumii, veţi pierde totul. Însă ceea ce oferă Hristos este veşnic. Ce trist este să vezi creştini care caută lucrurile lumii acesteia. Îţi dai seama imediat că astfel de oameni nu se bucură deloc de lucrurile cereşti. Dacă s-ar bucura de ele, n-ar mai alerga după cele ale lumii.

Vedem din ultimul verset citat (vers. 24) că Avram n-a vrut să ia o decizie pentru oamenii care merseseră cu el la luptă. Ceea ce a putut face, a fost să acţioneze prin credinţă înaintea lui Dumnezeu, dându-le astfel un exemplu. Ei trebuiau să fie în mod personal exersaţi cu privire la aceste lucruri. La fel stau lucrurile şi azi: cei bătrâni nu pot decide în locul tinerilor. Într-un anumit sens, am dori să putem decide pentru voi, însă drumul uceniciei este individual. Fiecare trebuie să-şi exercite credinţa. Dumnezeu să vă dea harul să vă hrăniţi cu Hristos, iar separarea de rău va urma în mod natural. Ţineţi minte un lucru: când e vorba de lume, există doar două categorii de creştini: biruitori şi biruiţi! Voi din care categorie faceţi parte?

FIREA PĂCĂTOASĂ şi CUM PUTEM TRĂI DEASUPRA ÎNCLINAŢIILOR EI

Firea păcătoasă (carnea) este natura păcătoasă care există în orice persoană de pe pământ. Ea ne-a fost transmisă de la părinţii noştri. David a spus: „Iată că sunt născut în nelegiuire şi în păcat m-a conceput mama mea” (Psalmul 51:5). Această natură veche, fiind căzută, este înclinată în întregime către rău, neputând fi reabilitată sau corectată! Domnul i-a spus lui Nicodim: „Ceea ce este născut din carne este carne” (Ioan 3:6). Aceasta înseamnă că orice efort pentru a o îmbunătăţi este zadarnic. Ea va rămâne întotdeauna ceea ce este – carne păcătoasă şi căzută. Este imposibil s-o schimbi.

După ce am fost mântuiţi, această fire căzută nu a fost luată din noi. Faptul că are două firi îl face pe creştin să fie diferit de orice altă creatură. El are o natură căzută şi una nouă, primită prin naşterea din nou. Una vrea să facă răul, cealaltă binele. Nu suntem răspunzători că firea veche se află în noi, însă suntem răspunzători dacă îi îngăduim să acţioneze. Dacă firii vechi i se permite să stăpânească în vieţile noastre, atunci vom fi caracterizaţi de activitatea ei. Deci de prezenţa ei nu vom putea fi eliberaţi câtă vreme ne aflăm pe acest pământ, însă vestea bună este că putem fi eliberaţi de puterea ei, dacă acţionăm după principiile la care vom privi în continuare.

Firea păcătoasă este un vrăjmaş infiltrat în spatele liniilor noastre de luptă; ea este, ca să zicem aşa, şarpele crescut la sânul nostru. Fiind un vrăjmaş foarte subtil, ea lucrează în combinaţie cu ceilalţi doi vrăjmaşi din coaliţia răului – cu lumea şi cu diavolul. Unul dintre lucrurile care fac foarte dificilă lupta împotriva cărnii este că ea adesea îşi camuflează adevărata identitate, pretinzând că este un aliat al nostru. Cineva poate acţiona prin carne şi să nu-şi dea seama de acest lucru, nici el nici ceilalţi din jurul lui! Alteori acest lucru este evident pentru toţi. Trebuie să ne temem de activitatea acestui vrăjmaş în permanenţă; dacă n-o facem, vom cădea pradă lui. W.T.P. Wolston spunea că ziua în care încetăm să ne temem de cădere este ziua în care vom cădea! Iată cât de rapid este acest vrăjmaş!

De vreme ce înclinaţia cărnii este numai către rău, ea învaţă căile răului cu repeziciune şi fără greutate. Nu trebuie să vadă sau să audă decât o singură dată un lucru rău, că îndată îl şi învaţă. Un frate bătrân spune că, în copilărie, mama lui n-a trebuit să-l ia niciodată pe genunchi ca să-l înveţe cum să spună o minciună – el ştia din instinct cum să mintă! Mai mult decât atât, firea păcătoasă are o abilitate uimitoare în a-şi aminti răul din alţii. De exemplu, dacă auzim ceva rău despre cineva, este uimitor cât de bine şi cât de mult timp ţinem minte lucrul respectiv – chiar atunci când nu vrem aceasta! Natura noastră căzută se mulează perfect pe orice lucru negativ sau păcătos. De cealaltă parte, uităm constant lucrurile importante pe care ar trebui să le ţinem minte, precum adevărul Scripturii (de aceea trebuie să ni-l împrospătăm mereu). Un frate spunea aşa: „Îmi amintesc lucrurile pe care ar trebui să le uit şi uit lucrurile pe care ar trebui să le ţin minte”. Cât de adevărate sunt aceste cuvinte!

Marea problemă cu acest vrăjmaşi al nostru – lucru pe care-l ştim cu toţii prea bine – este că el vrea să acţioneze în vieţile noastre. Rezultatul este că suntem împiedicaţi să umblăm în sfinţenie şi să trăim pentru gloria lui Dumnezeu. Cineva poate să vrea să umble în sfinţenie, dar descoperă că nu poate, fiindcă firea păcătoasă acţionează încontinuu.

Cum putem deci să fim biruitori asupra acestui vrăjmaş? Haideţi să deschidem la Galateni 5:16,17, unde putem vedea calea pentru acest lucru. „Zic dar: umblaţi prin Duhul şi nu veţi împlini pofta firii păcătoase. Căci firea păcătoasă pofteşte împotriva Duhului şi Duhul împotriva firii păcătoase; şi acestea sunt opuse unul altuia, ca să nu faceţi ceea ce aţi voi”. Aşa cum am văzut în 1. Ioan 5, când am vorbit despre biruinţa asupra lumii, la fel şi aici apostolul Pavel, la rândul lui, oferă numai un principiu, fără să-l dezvolte. Vom cerceta şi alte locuri din Scriptură care aruncă lumină asupra acestui subiect. Vedem din pasajul citat că Dumnezeu a pregătit o resursă pentru lupta cu acest vrăjmaş, aşa încât să putem trăi o viaţă sfântă pentru gloria Lui. Remediul pentru activitatea cărnii în cel credincios este să umble „prin Duhul”. Aceasta înseamnă că puterea necesară pentru eliberarea de firea păcătoasă vine ca rezultat al faptului că Duhului lui Dumnezeu I se dă locul cuvenit în viaţa noastră.

Totuşi, a umbla prin Duhul este o expresie abstractă, care necesită unele explicaţii. Pentru acest lucru, să mergem la Romani 8:1,2: ”Deci nu mai este nici o condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus. Căci legea Duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii”. Iar în versetele 5,6: „Căci cei care sunt potrivit cărnii gândesc lucrurile cărnii, iar cei care sunt potrivit Duhului gândesc lucrurile Duhului. Căci gândirea cărnii este moarte, dar gândirea Duhului este viaţă şi pace”. Aceste pasaje se ocupă de subiectul eliberării de sub puterea păcatului din noi. Primele două versete oferă principiul eliberării de carne, apoi celelalte ne arată cum putem avea o eliberare practică şi constantă, de zi cu zi. Capitolul începe cu prezentarea acceptării de care se bucură cel credincios; el este „în Hristos” (vers.1). Aceasta vorbeşte despre cum este primit Duhul Sfânt (care va acţiona pentru eliberarea noastră). În momentul în care credinciosul îşi vede, prin credinţă, locul în „în Hristos”, Duhul lui Dumnezeu îl pecetluieşte şi în felul acesta Îşi face locuinţa în el. Versetul 1 vorbeşte despre acceptarea noastră (de către Dumnezeu), iar versetul 2 despre eliberare. Aceasta este poziţia şi starea creştină normală.

Vedem deci că Duhul lui Dumnezeu Îşi face locuinţa în cel credincios cu scopul de a-i oferi acestuia putere şi eliberare de „legea păcatului şi a morţii”. Această lege a păcatului şi a morţii este o expresie care desemnează lucrarea constantă a naturii vechi (a cărnii), care este întotdeauna către „păcat”. În cele din urmă ea aduce „moartea”. Pentru a lucra biruinţa asupra cărnii, Dumnezeu introduce în viaţa celui credincios un principiu nou numit „legea Duhului de viaţă în Hristos Isus”. Duhul lui Dumnezeu are sarcina de a ţine în frâu activitatea cărnii, astfel încât credinciosul să poată trăi o viaţă sfântă pentru Dumnezeu. El este astfel făcut capabil să ducă o viaţă deasupra înclinaţiilor cărnii, fără să mai fie rob tendinţelor ei.

Pentru a ilustra acest lucru, gândiţi-vă la legea gravitaţiei: orice obiect este atras înspre pământ de o forţă invizibilă numită gravitaţie. Niciun lucru de pe pământ nu face excepţie de la această lege. Ea este universală. Ori de câte ori aruncaţi un lucru în sus, el va reveni întotdeauna pe pământ. Tot aşa, această lege a păcatului şi a morţii este şi ea o lege universală, fiind prezentă în orice fiinţă omenească. Iar această lege nu vrea să facă decât un singur lucru – să coboare, din punct de vedere moral, către păcat.

Revenind la ilustraţia de mai înainte, dacă luăm un obiect şi de el agăţăm un balon umplut cu heliu (care este mai uşor decât aerul), vom constata că, atunci când dăm drumul obiectului din mână, el nu va cădea, ci se va ridica. De ce? Cumva fiindcă forţa gravitaţiei nu ar mai exista, sau ar fi modificată? Nu, ci fiindcă am pus în funcţiune o forţă mai puternică pentru a acţiona asupra obiectului. Forţa gravitaţiei acţionează în continuare, însă cealaltă forţă care duce obiectul în sus este mai puternică; prin urmare, obiectul nu mai cade, ci se ridică.

Într-un fel asemănător a lucrat şi Dumnezeu cu privire la cel credincios. Când cineva este mântuit, natura păcătoasă nu este luată din el. Nu vom scăpa de prezenţa acestui vrăjmaş până la venirea Domnului. Dumnezeu a găsit de cuviinţă să ne lase în această lume cu firea păcătoasă încă în noi. Astfel, starea inimii noastre este în mod continuu testată prin acest mijloc. Însă El ne-a pregătit toate cele necesare pentru a trăi deasupra puterii acestei naturi vechi. „Duhul de viaţă în Hristos Isus”, precum balonul cu heliu, a fost introdus în vieţile noastre pentru a învinge tendinţa constantă a cărnii de a ne trage în jos. Astfel putem trăi eliberaţi de lucrările ei. Iată adevărata biruinţă asupra acestui duşman perfid!

Ştim însă cu toţii prea bine că adesea se întâmplă să nu experimentăm puterea Duhului în vieţile noastre, chiar dacă Duhul locuieşte în noi. De ce stau lucrurile aşa? Fiindcă una este ca Duhul lui Dumnezeu să fie prezent în noi, şi cu totul alta ca El să acţioneze constant pentru noi. Marea întrebare este: „Cum să facem ca Duhul Sfânt să-Şi manifeste puterea în vieţile noastre?” Dumnezeu ne-a dat Duhul, ceea ce constituie aspectul suveranităţii divine; mai există însă şi aspectul responsabilităţii noastre. Suntem răspunzători să lăsăm Duhul lui Dumnezeu să ne umple şi să-Şi facă lucrarea în noi.

Intervine bineînţeles întrebarea: „Cum pot să fac asta?”. Răspunsul îl găsim, cred, în versetele 5-13. Apostolul arată că sunt două sfere în care o persoană poate trăi: sfera care aparţine cărnii şi sfera care aparţine Duhului. El vorbeşte despre „lucrurile cărnii”, fără să intre în exemplificări, însă cu toţii ştim ce fel de lucruri sunt acelea către care carnea este înclinată. În versetul 5, Pavel spune: „Cei care sunt potrivit cărnii, gândesc lucrurile cărnii”. A gândi ceva înseamnă a da atenţie acelui lucru. Cei ce dau atenţie lucrurilor cărnii sunt potrivit cărnii. Iată sfera în care trăieşte omul pierdut; el nu cunoaşte altceva. Din nefericire însă, este posibil şi pentru creştini să trăiască în acea sferă de lucruri!

Apoi apostolul menţionează „lucrurile Duhului”, din nou fără să facă specificaţii. Acestea sunt lucrurile care au de-a face cu interesele lui Hristos în această lume. Poate fi vorba de studierea Scripturilor, de a cânta cu bucurie în inimile noastre, de a merge la strângerile de zidire, de studiu şi de rugăciune, de a scrie scrisori altor credincioşi, de a vizita bolnavii şi a-i încuraja, de a mărturisi evanghelia, de a împărţi tractate, etc. Aceste două sfere, a cărnii şi a Duhului, sunt perfect opuse una alteia, iar interesele fiecăreia sunt de asemenea la poli opuşi. Una slujeşte intereselor eului, cealaltă intereselor lui Hristos. Fiecare din ele are un drum propriu, iar aceste două drumuri duc în direcţii opuse: unul duce la „moarte” – moarte morală, celălalt la „viaţă şi pace”.

Apoi, în versetele 12 şi 13, Pavel trage o concluzie serioasă, spunând: „Căci dacă trăiţi după îndemnurile cărnii, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi”. Aceasta arată că dacă trăim în sfera în care trebuie, vom avea puterea Duhului prezentă în vieţile noastre! E simplu! Vrăjmaşul din noi nu va avea nici un punct de sprijin dacă trăim şi ne mişcăm în sfera binecuvântată a Duhului. Însă apostolul avertizează: „Dacă trăiţi după îndemnurile cărnii, veţi muri”. Iată un lucru deosebit de serios! Înţelegeţi? Dacă trăiţi în sfera cărnii, ea va conduce vieţile voastre către moarte, din punct de vedere moral.

Aceasta înseamnă că dacă ne trăim viaţa de dimineaţa până seara în sfera lucrurilor cărnii, nu ne putem aştepta ca puterea Duhului Sfânt să se manifeste în noi. Sunt sigur că ştiţi ce vreau să spun. Dacă după ce veniţi acasă de la şcoală sau de la serviciu vă apucaţi să vă uitaţi la televizor sau să jucaţi jocuri pe computer, ori să faceţi cine ştie ce alte lucruri deşarte şi păguboase, înseamnă practic să petreceţi întreaga zi în sfera cărnii. În felul acesta trebuie să fiţi siguri că ea îşi va arăta colţii în viaţa voastră. Nu spun că toate lucrurile care aparţin sferei cărnii sunt păcătoase şi rele în ele însele, însă nu aparţin sferei Duhului.

Felul în care se vorbeşte despre moarte în acest capitol este diferit de cel din alte locuri din Biblie. Apostolul nu vorbeşte de moartea fizică, ci de moartea morală în viaţa celui credincios, care în mod inevitabil se sfârşeşte cu falimentul. Moartea, aşa cum ştiţi, întotdeauna are semnificaţia de separare. În acest verset ea se referă la o separare în legătura noastră de comuniune cu Dumnezeu. Este simplu: dacă trăieşti în sfera cărnii, trebuie să te aştepţi ca ea să-ţi aducă moartea. Dar dacă trăieşti în sfera Duhului, vei avea belşug de putere pentru a trăi spre slava lui Dumnezeu! Aceasta înseamnă să fii plin de Duhul (Efeseni 5:18).

Prin urmare, iubiţi tineri, un lucru este clar: motivul pentru care bătăliile cu acest vrăjmaş sunt pierdute este că petrecem prea mult timp în sfera în care nu trebuie, gândind la lucrurile cărnii! În care din cele două sfere trăiţi? Ce preocupă viaţa voastră în primul rând? Sunt acele lucruri care ţin de interesele lui Hristos, sau sunt lucrurile cărnii? Este timpul să începem să trăim în sfera în care trebuie – în cea a Duhului. Dacă eşti cu adevărat creştin, aceasta este sfera vieţii tale, sau, cel puţin, ar trebuie să fie! Şi să ne aducem întotdeauna aminte că a trăi azi în sfera Duhului nu ne va fi suficient şi pentru mâine. Nimeni să nu-şi spună: „Am petrecut ceva timp asupra Cuvântului duminică; aceasta ar trebui să-mi fie de ajuns pentru întreaga săptămână”. Nu, ci trebuie să căutăm să trăim în sfera Duhului în fiecare zi; atunci vom avea biruinţă asupra vrăjmaşului din noi.

Să deschidem acum la 2. Samuel 3:1, unde vom găsi o ilustraţie a lucrurilor spuse până acum. „Războiul a ţinut mult între casa lui Saul şi casa lui David. Dar David era tot mai tare şi casa lui Saul devenea tot mai slabă”. Saul, aşa cum probabil ştiţi deja, este o imagine a omului carnal, în timp ce David este imaginea lui Hristos. În timpul acela Israel trebuia să decidă pe cine avea să-l urmeze.

În 2. Samuel 5:1-3citim: „Toate seminţiile lui Israel au venit la David, în Hebron, şi au zis: Iată, noi suntem os din oasele tale şi carne din carnea ta. Chiar odinioară, când Saul era împăratul nostru, tu erai cel care conduceai şi strângeai pe Israel. Şi Domnul ţi-a zis: Tu vei paşte pe poporul Meu Israel şi vei fi căpetenie peste Israel. Astfel toţi bătrânii lui Israel au venit la împărat, în Hebron, şi împăratul David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului. Şi au uns pe David împărat peste Israel”. Apoi, în 2. Samuel 8:1: „După aceea, David a bătut pe filisteni şi i-a cucerit”. Filistenii sunt o imagine a vrăjmaşului dinăuntrul nostru.

Ceea ce vreau să arăt din aceste pasaje este că atâta vreme cât fiii lui Israel l-au urmat pe Saul, ei nu au avut parte decât de tulburare din partea vrăjmaşilor lor, filistenii. De fapt, Saul n-a câştigat niciodată vreo bătălie împotriva filistenilor, în timp ce David n-a pierdut nicio bătălie împotriva lor. Nu este semnificativ acest lucru? După o lungă perioadă de indecizie, Israel ajunge în punctul când este gata să-l recunoască pe David ca împărat. Aceasta este o imagine a credinciosului care-I dă lui Hristos locul cuvenit în viaţa sa. Primul lucru care se întâmplă este că David îl subjugă pe acel popor vrăjmaş care le produsese israeliţilor atâta suferinţă! Ce lecţie pentru noi! Asta n-a însemnat că toţi filistenii au fost nimiciţi. Ei erau încă acolo, însă câtă vreme David s-a aflat pe tron, ei nu i-au mai tulburat pe fiii lui Israel. Iată o ilustraţie despre cum se poate câştiga biruinţa asupra cărnii, vrăjmaşul din fiecare dintre noi.

DIAVOLUL şi CUM POT FI BIRUITE UNELTIRILE SALE

Pentru acest subiect, vom deschide la 1. Petru 5:8: „Fiţi treji şi vegheaţi, pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită”. În Luca 22:31, Domnul spune: „Simon, Simon, iată, Satan a cerut să vă cearnă ca pe grâu”. Al treilea vrăjmaş al creştinului este Satan, diavolul. El este comandantul suprem al coaliţiei duşmanilor noştri. Satan îi foloseşte pe ceilalţi doi vrăjmaşi pentru a ne atrage în lucruri care vor compromite adevărul într-un fel sau altul şi astfel, dacă este cu putinţă, pentru a ne face să-L dezonorăm pe Domnul.

Primul lucru pe care-l observăm în aceste două pasaj este că Satan are anumite planuri cu privire la mine şi la tine! Există mulţi tineri devotaţi, iar unii chiar au daruri spirituale; diavolul cunoaşte toate aceste lucruri. El vrea să vă cearnă, aşa cum a făcut cu Petru. Ştiţi ce înseamnă a cerne, nu? Înseamnă a separa ceva din mijlocul unor alte lucruri cu care acel ceva este amestecat. Aceasta este exact ceea ce Satan doreşte să facă cu fiecare dintre voi – să vă separe, să vă scoată, din mijlocul adunării. Vrea să fiţi parte din acele optzeci de procente de care vorbeam la începutul articolului. Nu există nici un motiv care să mă facă să cred că această generaţie în care trăiţi voi azi va fi în vreun fel diferită de cea în care am trăit eu.

Remarcaţi felul de exprimare al Domnului aici: „Simon, Simon…”. Se pare că atunci când Petru acţiona potrivit cărnii, Domnul i Se adresa cu numele său vechi – Simon. Când acţiona potrivit noii sale naturi, Domnul i Se adresa cu acel nume nou – Petru – pe care El i-l dăduse. Petru urma să fie cernut de Satan. Era necesar ca prin acest proces să înveţe o lecţie pe care n-ar fi putut-o altfel învăţa. Din pricină că Petru era cumva ca un conducător între ucenici, Satan a dorit în mod deosebit să-l cearnă. Ştia că dacă-l va îndepărta pe Petru, ar fi reuşit mai uşor să-i îndepărteze şi pe alţii odată cu el. Vedeţi, în această privinţă, Ioan 21:2,3. Vreau să spun apăsat, îndeosebi celor tineri: dacă vreunul dintre voi aveţi un oarecare potenţial primit de la Dumnezeu pentru a conduce pe cei din poporul Lui, atunci Satan vă are în mod special în vizor! Gândiţi-vă bine la asta! Luaţi creştinismul foarte în serios, fiindcă există un vrăjmaş care ar face orice ca să vă doboare!

Avem o imagine a acestui lucru în 20:1-3. Ben-Hadad, care este o imagine a lui Satan, a venit împotriva fiilor lui Israel şi le-a cerut pe copiii lor, îndeosebi pe „cei mai frumoşi” dintre ei. La fel, în 24:14, împăratul Babilonului, o altă imagine a lui Satan, a venit şi a luat pe toate căpeteniile, pe toţi oamenii viteji, împreună cu toţi teslarii şi fierarii, lăsând în ţară doar poporul sărac. Ceea ce vreau să spun prin aceste exemple este că cei cu daruri de la Dumnezeu sunt în mod special ţinte ale lui Satan.

Cineva ar putea spune: „Mă bucur că eu sunt doar un creştin obişnuit; Satan mă va lăsa în pace”. Cine crede aşa ceva, se înşală. Remarcaţi că în pasajul citat din Luca 22se spune: „Satan a cerut să vă cearnă”. Adică, „pe voi”, la plural. Aceasta înseamnă că Satan vroia să-i cearnă pe toţi, şi cu deosebire pe Petru. La fel stau lucrurile şi cu noi. Diavolul doreşte să ne distrugă pe toţi, atât pe cei cu mai multe daruri, cât şi pe cei cu mai puţine.

Acum, normal, intervine întrebarea: „Cum putem birui un asemenea vrăjmaş viclean?” Să deschidem la 1. Petru 5:9. Aici ni se spune: „Împotriviţi-vă lui [diavolului] tariîn credinţă”. Vedem deci că trebuie să ne împotrivim diavolului folosind „credinţa”, care reprezintă aici întreaga revelare a adevărului ce ne-a venit prin apostoli. De asemenea, în Iacov 4:7citim: „Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă Diavolului şi el va fugi de la voi”. Aici diavolul este biruit prin supunerea noastră faţă de Dumnezeu. Ea vorbeşte despre ascultarea de gândul lui Dumnezeu, gând pe care-l găsim în Cuvântul Său. Apostolul Ioan, la rândul lui, ne spune: „Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi l-aţi biruit pe Cel Rău” (1. Ioan 2:14). Aici diavolul este biruit prin Cuvânt. În Luca 4, unde diavolul L-a ispitit pe Domnul, el a fost învins prin ascultarea Domnului faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. În fiecare dintre aceste pasaje soluţia pentru conflictul cu Satan este adevărul găsit în Cuvântul lui Dumnezeu.

Remediul pentru orice vicleşug al diavolului stă în ascultarea noastră simplă de principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Acest lucru însă, bineînţeles, necesită cunoaşterea acestui Cuvânt şi păstrarea lui în inimile noastre, astfel încât să ne putem folosi de el atunci când avem nevoie. Pentru a beneficia de această cunoaştere şi înmagazinare a Cuvântului, trebuie să petrecem timp asupra lui, strângând din el acele principii necesare vieţii noastre; căci, dacă suntem slabi într-un anumit punct, să fim siguri că diavolul ne va ataca chiar acolo.

În 6:8-10vedem o imagine a lucrurilor despre care vorbim. „Împăratul Siriei era în război cu Israel. Şi, într-un sfat pe care l-a ţinut cu slujitorii săi, a zis: „Tabăra mea va fi în cutare loc”. Dar omul lui Dumnezeu a trimis să spună împăratului lui Israel: „Fereşte-te să treci pe lângă locul acela, căci sirienii au coborât acolo”. Şi împăratul lui Israel a trimis nişte oameni să stea la pândă spre locul pe care i-l spusese şi despre care-l înştiinţase omul lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat nu o dată, nici de două ori”. Împăratul Siriei, care este o altă imagine a lui Satan, căuta să-i surprindă pe fiii lui Israel. Hotăra câte un loc unde să-şi aşeze tabăra, dar de fiecare dată planurile îi erau date peste cap, fiindcă profetul îi spunea împăratului lui Israel să se ferească de locul respectiv. Ceea ce îl salva pe împăratul lui Israel era Cuvântul lui Dumnezeu (rostit în acel caz, nu scris, cum îl avem noi). Şi aşa cum existau anumite locuri unde el nu trebuia să meargă, fiindcă acolo duşmanul l-ar fi surprins cu siguranţă, la fel şi în această lume există locuri unde noi nu trebuie să mergem, fiindcă diavolul ne aşteaptă acolo ca să ne prindă în capcană. Locurile nu sunt aceleaşi pentru fiecare dintre noi; depinde ce interese avem. Diavolul ne-a examinat vieţile cu suficientă atenţie ca să ştie unde mergem şi ce facem fiecare de obicei. Ştie şi ce slăbiciuni avem, şi ne aşteaptă cu răbdare în locuri în care n-ar trebui să fim, pentru a ne face să cădem. El caută astfel de locuri, unde să ne atragă, potrivit cu slăbiciunea fiecăruia. Dacă ai o viaţă integră din punct de vedere moral, poate că el te va ataca în sfera religioasă a vieţii tale. Poate că te va încurca cu vreun principiu despre adunare pe care nu l-ai înţeles, şi va reuşi astfel să te depărteze. Satan este foarte viclean şi n-avem, omeneşte vorbind, nici o şansă să-i rezistăm. Singura metodă de a-l birui este să ne ţinem picioarele pe calea pe care Cuvântul lui Dumnezeu ne-a marcat-o. Dacă rămânem pe ea, vrăjmaşul nu ne poate atinge!

John Bunyan a ilustrat acest lucru în cartea sa, „Călătoria creştinului”. Creştinul, în călătoria sa către cetatea cerească, aude la un moment dat înaintea lui nişte răgete cumplite de lei. El şi-a spus: „Cu siguranţă, n-am nici o şansă!”. Dar când şi-a consultat harta, care-i trasa foarte precis drumul pe care trebuia să meargă, a descoperit cu uimire că fiecare dintre lei era legat cu un lanţ, iar lungimea lanţurilor era atât cât ei să nu poată să-l apuce pe cel ce respecta cu stricteţe traseul indicat. Leii puteau să ragă cât vroiau, însă nu-l puteau atinge! Bunyan a folosit în cartea sa această hartă ca pe o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu, care reprezintă îndrumătorul nostru. Ni se spune în 1. Petru 5:8că vrăjmaşul nostru, diavolul, ne dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Dacă ne ţinem picioarele pe cărarea însemnată de Cuvântul lui Dumnezeu, vom scăpa de atacurile duşmanului nostru.

Vedeţi deci că nu avem niciun motiv întemeiat pentru a ne lăsa doborâţi de vreunul dintre aceşti trei vrăjmaşi. Dumnezeu ne-a dat tot ce ne trebuie pentru a-i birui pe fiecare dintre ei. Să facem un sumar al lucrurilor la care am privit:

  • LUMEA – obţinem victoria asupra ei prin credinţa noastră, prin care ne apucăm cu toată puterea de Hristos, centrul unei lumi cu totul diferite, cu mult mai glorioasă şi mai minunată decât cea în care ne aflăm acum.

  • CARNEA – dobândim biruinţa asupra ei umblând prin Duhul.

  • DIAVOLUL – îl biruim prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu.

Acum şi atunci / Timp şi veşnicie

C. H. Mackintosh

„Noi privind nu la cele văzute, ci la cele nevăzute: ştiind că cele văzute sunt trecătoare, dar cele nevăzute sunt eterne“ 2. Corinteni 4:18

Principiile care ne sunt puse înainte în Luca 12sunt deosebit de solemne şi ne cercetează profund. Semificaţia lor practică le face deosebit de actuale şi importante într-o vreme ca aceea în care trăim. Un fel de a gândi lumesc şi carnal nu poate sta în picioare în lumina adevărurilor prezentate aici. Este nimicit din rădăcină. Dacă mi s-ar cere să dau un titlu scurt şi cuprinzător acestui pasaj preţios din Scriptură, aş alege: „Timpul în lumina veşniciei“. Este evident faptul că Domnul a dorit să îi pună pe ucenicii Săi în lumina acelei lumi în care totul este în antiteză completă cu aceea în care trăim – să le aducă inimile sub influenţa sfântă a lucrurilor nevăzute, şi să pună vieţile lor sub puterea şi autoritatea principiilor cereşti. Având înainte acest scop, Învăţătorul divin aşează o temelie solidă pe care va clădi apoi aceste principii, temelie cuprinsă în aceste cuvinte pătrunzătoare: „Fiţi atenţi la aluatul fariseilor, care este făţărnicia“.  Nu trebuie să existe niciun fel de gânduri ascunse în suflet. Cele mai adânci izvoare trebuie să fie date la lumină. Trebuie să lăsăm ca razele curate ale luminii cereşti să pătrundă cele mai profunde adâncimi ale fiinţei noastre morale. Nu trebuie să existe niciun fel de discrepanţă între felul ascuns de a gândi al sufletului şi felul în care ne exprimăm: între cursul vieţiişi mărturisirea buzelor. Într-un cuvânt, pentru a ne bucura de această culegere minunată de adevăruri practice avem nevoie în mod special de harul de a avea „o inimă bună şi sinceră“.

Cu toţii suntem atât de capabili să acultăm cu indiferenţă sau să aprobăm cu răceală adevăruri care ne vorbesc în mod direct. Nu ne plac. Preferăm speculaţiile interesante despre litera Scripturii, ideile doctrinare, întrebările legate de profeţie, pentru că putem să le primim pe acestea şi să îngăduim şi tot felul de principii lumeşti, lăcomie şi îngăduinţă faţă de sine. Dar cine poate suporta principiile solemne ale adevărului, care se adresează conştiinţei cu toată măreţia şi care au puterea să lovească firea, în afară de aceia care, prin har, caută să se curăţească de „aluatul fariseilor, care este făţărnicia“? Acest aluat este deosebit de înşelător, îmbracă diferite forme, fiind cu atât mai periculos. Într-adevăr, oriunde există, el pune o barieră reală şi de netrecut în calea sufletului către creştere în cunoştiinţa experimentală şi sfinţenia practică. Dacă nu îmi expun întregul suflet faţă de acţiunea adevărului divin, dacă ascund vreun colţişor sau vreun ungher în faţa luminii lui, dacă îngădui vreo cămăruţă ascunsă, dacă încerc cu făţărnicie să adaptez adevărul la propriile mele standarde de umblare, sau dacă încerc să evit acţiunea tăişului său ascuţit asupra conştiinţei mele – atunci, cu siguranţă că sunt întinat de aluatul făţărniciei; iar creşterea mea în asemănarea lui Hristos este moral imposibilă. De aceea, este imperios necesar ca fiecare ucenic al lui Hristos să se cerceteze pentru a se asigura că nimic din acest aluat urâcios nu este îngăduit în cămăruţele tainice ale inimii sale. Prin harul lui Dumnezeu, fiecare dintre noi să îndepărtăm şi să ţinem departe acest aluat, astfel încât să putem spune în orice situaţie: „Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă“.

[În general, prin ipocrizie se înţelege mărturisirea religioasă falsă. Cu siguranţă că aşa este, dar cuvântul înseamnă mult mai mult. O aprobare tacită a unor principii care în fapt nu îmi călăuzesc umblarea se numeşte tot făţărnicie. Privind subiectul din acest punct de vedere, găsim toţi motive pentru a ne smeri profund înaintea Domnului. Cât de des nu se întâmplă să ascultăm adevărul, să fim în totul de acord cu el, şi totuşi în viaţa noastră să nu se vadă nimic din puterea lui; el nu ajunge să ne conducă umblarea. Şi chiar dacă lucrul acesta nu este legat moral cu aluatul fariseilor, care este făţărnicia, este, cel puţin, un rău foarte mare şi care se împotriveşte puternic creşterii în viaţa divină. „Dacă ştiţi acestea, fericiţi sunteţi dacă le veţi face“]

Dar făţărnicia nu doar că subminează creşterea spirituală, ea eşuează şi în a îşi atinge scopul pe care şi-l propune; „şi nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns, care nu va fi cunoscut“. Fiecare om va ajunge în acest punct; şi orice gând va fi adus la lumină. Ceea ce sinceritatea ar face acum, va face atunci scaunul de judecată. Orice grad şi orice nuanţă de făţărnicie vor fi demascate de lumina care va străluci de la scaunul de judecată al lui Hristos. Nimic nu va scăpa. Atunci totul va fi realitate, deşi acum există atât de multă înşelătorie. Mai mult, atunci orice lucru va fi numit pe nume, oricum ar fi el ascuns acum. Gândirea lumească este numită prudenţă; un duh lacom, nestăvilit, este numit prevedere; îngăduinţa faţă de sine şi preamărirea eului sunt numite administrare corectă şi hărnicie lăudabilă în afaceri. Aşa stau lucrurile acum; dar atunci va fi exact invers. Înaintea scaunului de judecată, toate lucrurile vor fi arătate în adevărata lor culoare, şi vor fi numite pe nume. De aceea, este înţelept din partea ucenicului să trăiască în lumina acelei zile când vor fi arătate toate tainele inimii. În această privinţă, el este aşezat pe o poziţie favorizată pentru că, după cum spune apostolul, „noi toţi (sfinţi şi păcătoşi – deşi nu în acelaşi timp, nici pe aceeaşi temelie) trebuie să fim arătaţi (phanerothenai) înaintea scaunului de judecată al lui Hristos“. Lucrul acesta ar trebui oare să tulbure mintea ucenicului? Cu siguranţă nu, dacă inima sa este curăţată de aluatul făţărniciei şi dacă sufletul său este adânc înrădăcinat, prin învăţătura lui Dumnezeu Duhul Sfânt, în adevărul de temelie prezentat în acest capitol (2. Corinteni 5), şi anume faptul că Hristos este viaţa sa şi Hristos este dreptatea sa; şi că poate spune „am fost arătaţi (pphanerometha – o formă a aceluiaşi cuvânt folosit şi în versetul 10) lui Dumnezeu, şi de asemenea sper că am fost arătaţi şi în conştiinţele voastre“.

Dar dacă îi lipseşte această pace a conştiinţei şi această sinceritate şi transparenţă a inimii, atunci fără îndoială că gândul scaunului de judecată îl va tulbura în duhul său. De aceea vedem cum în învăţătura pe care o dă în Luca 12, Domnul aşează conştiinţele ucenicilor în mod nemijlocit în lumina scaunului de judecată al lui Hristos. „Dar vă spun vouă, prietenii Mei: nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi, după aceasta, altceva nu mai pot face. Vă voi arăta însă de cine să vă temeţi: Temeţi-vă de Acela care, după ce a ucis, are autoritate să arunce în gheenă; da, vă spun, de El temeţi-vă!”. „Frica de om întinde o cursă” şi este strâns legată cu „aluatul fariseilor”. Dar „temerea de Domnul este începutul înţelepciunii”, şi îl face pe om să se poarte astfel – să gândească, să vorbească, să acţioneze – în lumina deplină a scaunului de judecată al lui Hristos. Aceasta va înălţa caracterul şi îi va oferi o nemăsurată demnitate, şi, în acelaşi timp, va smulge, orice fel de lăstar al unui duh de independenţă arogantă, punând sufletul în lumina pătrunzătoare a luminii divine, al cărei efect este de a face orice şi pe oricine descoperit.

Nimic nu încearcă mai mult să îi răpească ucenicului lui Hristos demnitatea cuvenită a uceniciei sale decât a umbla înaintea privirilor sau a gândurilor oamenilor. Cât timp vom face aceasta, nu Îl vom putea urma neîmpiedicaţi pe Stăpânul nostru ceresc. Mai mult, răul de a umbla înaintea oamenilor este strâns legat cu răul de a încerca să ne ascundem căile înaintea lui Dumnezeu. Ambele au ceva din „aluatul fariseilor“, şi ambele îşi găsesc locul potrivit înaintea scaunului de judecată. De ce ne-am teme de oameni? De ce să ţinem cont de opiniile lor? Dacă opiniile lor nu pot sta înaintea Sa, a Celui care are putere să arunce în iad, atunci nu au nicio valoare; pentru că noi cu El avem a face. „Pentru mine este un lucru foarte neînsemnat să fiu judecat de voi sau de vreun om“. Omul poate să aibă un scaun de judecată acum, dar nu îl va mai avea atunci. Poate să organizeze un tribunal în timp, dar nu va mai avea niciun tribunal în veşnicie. Şi atunci, de ce să ne rânduim căile după o judecată atât de fragilă şi de trecătoare? Oh! Să punem lucrul acesta înaintea inimilor noastre, şi Dumnezeu să ne dea harul să trăim mai mult în lumina vremurilor de atunci – să trăim având privile aţintite dincolo – să privim la timp în lumina veşniciei.

Cu toate acestea, s-ar putea ca o sărmană inimă necredincioasă să întrebe: „Dacă mă ridic astfel deasupra gândurilor şi părerilor omeneşti, cum mă voi descurca în această lume dominată tocmai de aceste gânduri şi păreri?“. Este o întrebare firească: dar ea primeşte un răspuns deplin şi satisfăcător de pe buzele Stăpânului nostru; da, pare chiar că El, în harul Său, a anticipat existenţa întrebărilor necredinţei atunci când, după ce i-a purtat pe ucenicii Săi dincolo de ceţurile obscure ale timpului şi i-a pus în lumina clară, puternică, pătrunzătoare a eternităţii, a adăugat: „Nu se vând cinci vrăbii cu doi bani? Şi niciuna din ele nu este uitată dinaintea lui Dumnezeu. Ci chiar perii capului vostru, toţi sunt număraţi. Nu vă temeţi deci, voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.“ (vers. 6,7). Aici inima este învăţată nu doar să se teamă de Dumnezeu, dar şi să se încreadă în El – nu este doar avertizată, ci şi încurajată. „Temeţi-vă“ şi „Nu vă temeţi“ par a  fi un paradox pentru carne şi sânge; dar pentru credinţă nu există paradoxuri. Omul care se teme cel mai mult de Dumnezeu, se va teme cel mai puţin de împrejurări. Omul credinţei este, în acelaşi timp, cel mai dependent şi cel mai independent om din lume – dependent de Dumnezeu, independent de împrejurări. Cea de a doua este consecinţa primei; adevărata dependenţă produce adevărata independenţă.

Remarcaţi şi temelia păcii celui credincios. Cel care are putere să arunce în iad, Singurul de care trebuie să se teamă, S-a aplecat şi s-a ostenit să îi numere perii capului. Cu siguranţă că nu a făcut aceasta pentru a îl lăsa apoi să piară, aici sau dincolo. Nicidecum. Grija atât de amănunţită a Tatălui nostru ar trebui să reducă la tăcere orice îndoieli care s-ar putea ridica în inimile noastre. Nimic nu este prea mic, şi nimic nu poate fi prea mare pentru El. Planetele nenumărate care se învârt prin spaţiul infinit şi o vrabie care cade sunt la fel de importante pentru El. Înţelepciunea Sa infinită poate avea grijă, cu aceeaşi uşurinţă, de cursul veacurilor şi de perii capului nostru. Aceasta este temelia sigură pe care se întemeiază îndemnurile lui Hristos: „Nu vă temeţi“ şi „nu vă gândiţi“. Adesea eşuăm când vine vorba despre a aplica practic aceste principii divine. Poate că le admirăm ca principii; dar doar atunci când le aplicăm le putem simţi şi vedea adevărata putere. Dacă nu le trăim, pictăm doar raze de soare pe o pânză, în timp ce noi murim de foame sub influenţele ucigătoare ale propriei noastre necredinţe.

Acum, în pasajul pe care îl avem înainte vedem că mărturia curajoasă şi fără compromisuri pentru Hristos este legată cu această înălţare sfântă deasupra gândurilor omului, şi această încredere calmă în grija atentă şi iubitoare a Tatălui nostru. Dacă inima mea se ridică deasupra influenţei omului sau a temerii de el, şi dacă mă bucur de odihna dulce a faptului că Tatăl meu poartă de grijă de perii capului meu, atunci sunt în starea potrivită pentru a Îl mărturisi pe Hristos înaintea oamenilor (vezi vers. 8-10). Nu trebuie să mă preocup de consecinţele acestei mărturisiri, pentru că, Dumnezeu mă va ţine aici, atât timp cât El mă vrea aici. „Iar când ei vă aduc înaintea sinagogilor şi a stăpânirilor şi a autorităţilor, nu vă îngrijoraţi cum sau ce veţi răspunde sau ce veţi spune; pentru că Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în acel ceas ce trebuie să spuneţi“. Singura temelie sigură de pe care poţi da mărturie pentru Hristos este să fii pe deplin liber de influenţa omului, şi înrădăcinat într-o încredere nemăsurată în Dumnezeu. Atât timp cât sunt influenţat de oameni, sau sunt dator oamenilor, lucrul acesta mă descalifică de la a fi slujitor al lui Hristos; dar pot să fiu eliberat în mod eficient de influenţa omului doar printr-o credinţă vie în Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu îmi umple inima, nu există loc pentru alte creaturi; şi putem fi pe deplin siguri de aceasta, că niciun om nu s-a ostenit vreodată să ne numere perii capului; nici noi înşine nu am făcut-o; dar Dumnezeu a făcut-o, şi deci pot avea mai multă încredere în Dumnezeu decât în oricine altcineva. Dumnezeu este pe deplin suficient pentru orice cerinţă, mare sau mică, şi vrem doar să ne încredem în El şi să Îl cunoaştem.

Într-adevăr, El se poate folosi şi se foloseşte de oameni ca instrumente; dar dacă ne sprijinim pe oameni în loc să ne sprijinim pe Dumnezeu – dacă ne sprijinim pe instrumente şi nu pe mâna care le foloseşte – atunci vom aduce blestem asupra noastră, pentru că este scris: „Blestemat este omul care se încrede în om şi care îşi face carnea braţ al său, şi a cărui inimă se depărtează de Domnul“ (Ieremia 17:5). Domnul s-a folosit de corbi pentru a îl hrăni pe Ilie, dar Ilie nu s-a gândit niciodată să se încreadă în corbi. Aşa ar trebui să fie întotdeauna. Credinţa se sprijină pe Dumnezeu, se bizuieşte pe El, se agaţă de El, se încrede în El, Îl aşteaptă şi Îi lasă întotdeauna loc să lucreze, fără a Îi împiedica planurile glorioase prin încredere în creatură, Îl lasă să Se arate în toată realitatea glorioasă aceea ce este El, lasă totul în seama Lui; şi, mai mult, dacă trece prin ape tulburi şi adânci, ea va fi văzută întotdeauna pe culmea celui mai înalt val, şi de acolo va privi cu linişte deplină la Dumnezeu şi la lucrările Sale pline de putere. Aceasta este credinţa – acest principiu preţios – singurul lucru din această lume care le dă lui Dumnezeu şi omului locurile care li se cuvin.

În timp ce Domnul Isus prezenta aceste principii care nu sunt de pe pământ, un adevărat copil al pământului îl întrerupe cu o întrebare despre averi. „Şi cineva din mulţime I-a spus: Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă moştenirea cu mine“. Cât de puţin cunoştea din adevăratul caracter al acelui Om ceresc care stătea înaintea lui! Nu ştia nimic despre taina profundă a fiinţei Sale, despre scopul misiunii Sale cereşti. Cu siguranţă că El nu venise din sânul Tatălui pentru a rezolva chestiuni legale referitoare la proprietăţi, nici pentru a fi mediator între doi oameni lacomi. Duhul lăcomiei se arată evident în toată chestiunea. Atât acuzatorul cât şi apărătorul erau conduşi de lăcomie. Unul dorea să ia în posesiune, celălalt să păstreze; nu era oare aceasta lăcomie? „Dar El I-a spus: Omule, cine M-a pus judecător sau împărţitor peste voi?“. Nu era vorba despre care dintre ei avea dreptate în privinţa proprietăţii. Amândoi greşeau conform cu învăţătura curată şi cerească a lui Hristos. În lumina eternităţii, câţiva metri de teren nu aveau nicio valoare; iar în ce Îl priveşte pe Hristos Însuşi, principiile pe care le prezenta El erau cu totul contrare oricărei chestiuni referitoare la posesiunile pământeşti; şi chiar în persoana şi caracterul Său, El le dădea un exemplu cu totul diferit. El nu a mers la lege pentru a îşi cere moştenirea. Era „moştenitor a toate“. Ţara lui Israel, tronul lui David şi întreaga creaţie Îi aparţineau; dar omul nu Îi recunoştea dreptul şi nici nu I se supunea. „Dar viticultorii aceia au zis între ei: „Acesta este moştenitorul; veniţi, să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră“. Iar Moştenitorul S-a supus acestor lucruri cu răbdare desăvârşită, dar – slăvit să fie în veci Numele Său glorios! – mergând la moarte a zdrobit puterea vrăjmaşului şi a adus „mulţi fii la slavă“.

Vedem astfel prezentate în învăţătura şi practica Omului ceresc principiile împărăţiei lui Dumnezeu. El nu a vrut să împartă, dar prin învăţătura Sa a arătat că nu este nevoie de niciun fel de împărţire. Dacă principiile împărăţiei lui Dumnezeu ar domina, atunci nu ar mai fi nevoie de curţi de judecată; pentru că în măsura în care drepturile oamenilor nu ar fi încălcate, ei nu ar avea nevoie să apeleze judecată pentru vreun fel de prejudicii. Toţi suntem de acord cu aceasta. Dar creştinul, fiind în împărăţie, trebuie să fie condus de principiile împărăţiei, şi să le trăiască cu orice preţ; pentru că exact în aceeaşi măsură în care eşuează în a trăi aceste principii, îşi privează sufletul de binecuvăntare şi îşi înnăbuşă mărturia.

Aşadar, o persoană care merge să se judece, nu este condusă de principiile împărăţiei lui Dumnezeu, ci de cele ale împărăţiei lui Satan, care este prinţul acestei lumi. Nu se pune problema dacă este sau nu creştin, ci pur şi simplu despre principiile care îl conduc atunci când alege să apeleze la lege în orice împrejurări. [Vai! Cât de des se întâmplă ca omenii să apeleze la lege pentru a găsi dreptate atunci când au fost nedreptăţiţi şi, în loc de aceasta, sunt din nou nedreptăţiţi!]. Nu vorbesc despre instinctele morale ale naturii divine, care cu siguranţă că îl vor face pe om să înţeleagă exact discrepanţa uriaşă care există între a mărturisi că eşti mântuit prin har şi a merge înaintea legii împreună cu un alt om – între a recunoaşte că dacă ţi-ai fi primit drepturile din mâna lui Dumnezeu, ai arde în flăcările iadului, şi a insista totuşi să îţi primeşti drepturile de la un alt om – între a fi iertat de zece mii de talanţi şi a îl lua de gât pe cel împreună rob pentru o amărâtă de sută de dinari. Nu voi insista asupra acestor lucruri. Privesc la chestiunea apelării la lege doar în lumina împărăţiei, în lumina eternităţii; şi dacă este adevărat că în împărăţia lui Dumnezeu nu mai este nevoie de tribunale, atunci aş vrea să pun cu toată solemnitatea înaintea conştiinţei cititorului, în prezenţa lui Dumnezeu, faptul că el este cu totul greşit ca el, ca supus al acelei împărăţii, să apeleze la lege. Este adevărat că atitudinea aceasta îi va aduce suferinţe şi pierderi; dar este oare „vrednic de împărăţia lui Dumnezeu“ cel care nu este gata să „sufere pentru ea“? Lăsaţi-i să apeleze la lege pe cei care sunt călăuziţi de lucrurile timpului acestuia; dar creştinul este, sau trebuie să fie condus de princpiile eternităţii. Oamenii merg la lege Acum, dar atunci nu va mai fi la fel; şi creştinul trebuie să acţioneze acum ca şi cum ar trăi atunci. El aparţine împărăţiei; şi tocmai pentru că împărăţia nu este acum în putere, ci Împăratul este respins, supuşii ei sunt chemaţi să sufere.

Dreptatea „suferă“ acum; va „domni“ în Mileniu; şi va „locui“ în cerurile noi şi pe pământul cel nou. Apelând la lege acum, creştinul anticipează vremea mileniului. El o ia înaintea Stăpânului Său cerându-şi drepturile. Este chemat să sufere cu răbdare orice fel de nedreptăţi şi batjocuri. A fi indignat de ele înseamnă a nega adevărul acelei împărăţii căreia mărturiseşte că îi aparţine. Vreau să accentuez acest principiu înaintea conştiinţei cititorului. Îl implor să fie foarte atent la el. Să îl lase să acţioneze cu toată greutatea asupra conştiinţei sale. Să nu trateze acest adevăr cu uşurătate. Nimic nu tinde să împiedice prospeţimea şi puterea, creşterea şi prosperitatea împărăţiei lui Dumnezeu în inimă, ca refuzul de a pune în practică principiile împărăţiei.

[Creştinul ar trebui să fie condus în toate de principiile împărăţiei. Dacă are o afacere, ar trebui să o conducă ca şi copil al lui Dumnezeu şi slujitor al lui Hristos. Nu ar trebui să se poarte ca şi creştin doar în Ziua Domnului, şi ca un afacerist de luni încolo. Ar trebui să Îl am pe Domnul cu mine în magazinul meu, în depozitul meu şi în casierie. Este un privilegiu ca şi în afacerea mea să depind de Domnul; dar pentru a depinde de El, trebuie ca afacerea mea să fie de o aşa natură, şi condusă după astfel de princpii, încât El să Îşi poată da aprobarea. Dacă spun: „trebuie să fac afaceri la fel fac cum şi alţii afaceri“, atunci abandonez adevăratul teren creştin ca să mă conformez gândurilor lumii de acum. Dacă, de exemplu, recurg la panouri, reclame în ziare şi alte asemenea mijloace de a mă lăuda şi de a mă promova, este evident că nu mai lucrez în dependenţă simplă de Dumnezeu, ci depind de principiile acestei lumi. Dar unii vor spune: „şi atunci cum să fac afacerea să meargă?“. Şi voi răspunde printr-o altă întrebare, şi anume: „Care este scopul tău? Este mâncare şi îmbrăcăminte, sau să agoniseşti?“. Dacă eşti în primul caz, atunci Dumnezeu a promis că va purta de grijă, aşa că tot ceea ce trebuie să faci este să depinzi de El. Credinţa aşează întotdeauna sufletul pe un teren cu totul diferit de cel ocupat de lume, indiferent de chemarea noastră. Priviţi, de exemplu, la David în valea Elah. De ce nu s-a luptat ca ceilalţi oameni? Pentru că se găsea pe terenul credinţei. La fel şi Ezechia. De ce s-a îmbrăcat în sac, atunci când alţii s-ar fi îmbrăcat în armuri? Pentru că era pe terenul dependenţei simple de Dumnezeu. La fel stau lucrurile şi în cazul unui om de afaceri; trebuie ca el să îşi conducă afacerea ca un creştin, pentru că altfel îşi va înnăbuşi mărturia şi îşi va priva sufletul de binecuvântare.]

Dar poate că unii vor spune că aceste lucruri ne coboară de pe terenul înalt al adunării, prezentat în epistolele lui Pavel, pentru a ne aduce pe terenul principiilor împărăţiei. Nicidecum. Aparţinem adunării, dar suntem în împărăţie; şi, cu toate că cele două nu trebuie niciodată confundate, este evident că etica adunării – obiceiurile morale şi căile ei –nu pot fi niciodată mai prejos decât cele ale împărăţiei. Dacă este contrar duhului şi principiilor împărăţiei să îmi cer drepturile şi să apelez la lege, trebuie, dacă se poate spune astfel, să fie cu atât mai contrar duhului şi principiilor adunării. Nu mă îndoiesc de aceasta. Cu cât poziţia pe care o am este mai înaltă, cu atât mai înalte ar trebui să fie şi principiile care mă conduc, şi felul de gândire care mă caracterizează. Cred pe deplin, şi doresc să ţin cu tărie, şi să experimentez şi să exprim practic adevărul adunării ca trup şi mireasă a lui Hristos – care are o poziţie cerească, şi aşteaptă gloria cerească, datorită unităţii ei cu Hristos; dar nu pot să îmi închipui cum, a fi mădular al acelui Trup care are atâtea privilegii înalte, poate să mă facă să trăiesc în viaţa mea la un nivel mai jos decât un simplu supus al împărăţiei. Care este diferenţa, în ce priveşte purtarea şi caracterul în aceste vremuri, între a aparţine trupului unui Cap respins, şi a aparţine împărăţiei unui Împărat respins? Cu siguranţă că această diferenţă nu va însemna un standard mai coborât în primul caz. Cu cât mai înaltă şi mai intimă este relaţia mea cu Cel respins, cu atât mai intenstă ar trebui să fie despărţirea mea de ceea ce L-a respins, cu atât mai complet ar trebui să îmi însuşesc caracterul Lui, cu atât mai precis şi mai fidel ar trebui să Îi urmez paşii, în mijlocul lumii care L-a respins.

Într-un cuvânt, DORIM CONŞTIINŢĂ. Da, iubite cititor, sunt pe deplin încredinţat că o conştiinţă sensibilă, exersată, sinceră, care va răspunde cu credincioşie şi loialitate chemărilor Cuvântului curat şi sfânt al lui Dumnezeu, este marele deziderat – nevoia cea mai stringentă într-o vreme ca aceea în care trăim. Nu dorim atât de mult principiile, cât harul, energia, hotărârea sfântă care le vor împlini, cu orice preţ. Admitem adevărul principiilor care lovesc cu precizie exact în lucrurile pe care fiecare dintre noi le facem în mod mai mult sau mai puţin direct. Admitem principiile harului, şi totuşi trăim printr-o păstrare strictă a dreptăţii practice. De exemplu, cât de des se întâmplă ca cei care predică, dau învăţură, care mărturisesc că se bucură de har, insistă în acelaşi timp să îşi primească drepturile din partea celor care le sunt datori; şi, fie în mod direct, fie prin intermediari, îi jefuiesc pe săraci, le iau acoperişul de deasupra caselor sau îi dau afară, în mizerie şi sărăcie, într-o lume rea şi fără inimă! Este o situaţie simplă, palpabilă, care, vai! s-a întâmplat prea des în lume în ultimii zece ani.

Şi de ce trebuie să dăm exemple? Pentru că în zilele noastre găsim o mare lipsă de sensibilitate a conştiinţei, încât dacă lucrurile nu sunt aduse foarte aproape de fiecare, nu vor fi înţelese. Ca şi David, indignarea noastră este puternic aprinsă de orice imagine a degradării morale, atât timp cât nu ne vedem pe noi înşine în acea imagine. Este nevoie de un Natan care să ne spună: „Tu eşti omul acela“, pentru a ne aduce în ţărână, cu o conştiinţă lovită şi cu un dezgust real faţă de sine. Astfel, în zilele noastre, se rostesc predici elocvente, se organizează prezentări, se scriu tratate elaborate despre principiile harului, şi totuşi curţile de judecată sunt fecventate, se face apel la procurori, judecători, poliţie, agenţi, pentr a se pune în mişcare acea maşinărie teribilă care are ca scop doar să ne dea drepturile care ni se cuvin; dar nu simţim, pentru că nu vedem, durerea şi nu auzim gemetele şi plânsul mamelor şi copiilor fără adăpost. Mai trebuie oare să ne mirăm că nivelul practic al creştinismului este atât de scăzut în zilele noastre? Mai trebuie oare să ne mirăm de faptul că între noi se găsesc atâia înfometaţi, goi, este secetă, sărăcie, răceală, moarte, întuneric, ignoranţă şi lipsă de spiritualitate? La ce altceva ne putem aştepta atunci când principiile împărăţiei lui Dumnezeu sunt încălcate în mod public?

Dar este oare nedrept să căutăm să obţinem ceea ce este al nostru, şi să ne folosim de mijloacele care ne stau la dispoziţie pentru a obţine acele lucruri? Cu siguranţă că nu. Ceea ce vrem să arătăm este că, oricât de bine definite şi de clar stabilite ar fi acele drepturi, cererea lor este cu totul opusă mentalităţii împărăţiei lui Dumnezeu. Servitorul din Matei 18a fost numit „rob rău“ şi „dat pe mâna chinuitorilor“ nu pentru că a acţionat nedrept cerând plata unei datorii care i se cuvenea, ci pentru că nu a arătat îndurare şi nu a iertat datoria. Haideţi să medităm solemn la aceste lucruri. Un om care nu acţionează prin har, va pierde sentimentul harului; un om care eşuează în a aplica principiile împărăţiei lui Dumnezeu nu se va mai bucura de acele principii în sufletul său. Aceasta trebuie să învăţăm de la servitorul nedrept. Pe bună dreptate Îşi avertizează Domnul Isus ucenicii: „Luaţi seama şi păziţi-vă de orice lăcomie de bani: pentru că viaţa cuiva nu este în belşugul averilor lui”.

Cât de greu este să definim această „lăcomie“! Cât de greu să o putem aduce înaintea conştiinţei. După cum a spus cineva despre duhul lumesc, şi aceasta „îmbracă nuanţe de la alb la negru“; aşa că o vom putea detecta doar atunci când suntem îmbibaţi cu duhul şi felul de a gândi al cerului, şi am învăţat temeinic în şcoala principiilor eternităţii. Şi nu doar atât, ci inimile noastre trebuie să fie, şi în acest domeniu, curăţate de aluatul fariseilor, care este făţărnicia. Fariseii erau lacomi, şi puteau doar să batjocorească învăţătura lui Hristos (vezi Luca 16:14); şi la fel va fi cu toţi cei care sunt pătaţi cu aluatul lor. Nu vor vedea aplicaţia dreaptă a adevărului, atât în privinţa lăcomiei, cât şi în orice alt domeniu. Vor căuta să definească lucrurile aşa cum le place lor. Vor interpreta, vor modifica, vor adapta şi vor acomoda până vor reuşi pe deplin să îşi scoată conştiinţa de sub influenţa adevărului lui Dumnezeu; şi astfel vor ajunge în puterea şi sub influenţa duşmanului. Fie sunt călăuzit de adevărul pur al Cuvântului, fie de principiile impure ale lumii care, aşa cum ştim, sunt create în atelierele lui Satan şi aduse în lume pentru a fi folosite în lucrarea sa.

În parabola bogatului pe care Domnul o prezintă aici ca o ilustrare a lăcomiei, vedem un caracter pe care lumea în respectă şi îl admiră. Dar în aceasta, ca şi în toate celelalte lucruri prezentate în acest capitol bogat, vedem diferenţa dintre acum şi atunci – între „timp şi veşnicie”. Totul depinde de lumina din care priveşti oamenii şi lucrurile. Dacă priveşti la ele doar ca „acum“, s-ar putea să fie foarte bine să te implici în afaceri, să îţi lărgeşti hambarele şi să acumulezi provizii pentru viitor. Omul care face acestea este considerat înţelept acum, dar va fi „nebun“ atunci. Acţiuni, poliţe, titluri bancare, asigurări – acestea sunt moneda acum, dar vor fi respinse atunci; sunt reale acum dar vor fi false atunci. Aşa este cititorule, şi nu uita că trebuie să facem ca atunci al lui Dumnezeu să fie acum al nostru; trebuie să privim lucrurile timpului în lumina veşniciei; lucrurile pământului în lumina cerului. Aceasta este adevărata înţelepciune, care nu limitează inima la lucrurile pe care le poate obţine „sub soare“, ci o conduce în lumină şi o lasă sub puterea acelei „lumi [nevăzute]“ în care principiile lui Dumnezeu sunt cele care contează. Ce ar trebui să gândim despre curţile de judecată, despre bănci şi asigurări, dacă le-am privi în lumina eternităţii. [Un copil al lui Dumnezeu care doreşte să îşi încheie o asigurare, fie de viaţă fie de incendiu, ar trebui să se întrebe foarte serios: „Oare prin aceasta dovedesc lipsă de încredere în Dumnezeu? Sau caut prin mijloace omeneşti să evit hotărâri divine? Este un lucru trist şi anormal ca un credincios să îşi încheie o asigurare de viaţă. El mărturiseşte că este mort, şi că Hristos este viaţa sa: şi atunci de ce să se gândească să îşi asigure viaţa? Dar mulţi vor spune: „Nu putem implica creştinismul în asemenea situaţii”. Şi te întreb atunci, dar până unde îl putem implica? Este creştinismul un fel de haină de ocazie, pe care o îmbrăcăm în ziua Domnului, şi pe care, la sfârşitul zilei, o dăm jos, o împăturim cu atenţie şi o punem pe raft până în duminica următoare? Prea des se întâmplă astfel. Oamenii au două feţe; şi ce este acesta decât aluatul fariseilor, care este făţărnicia? Companiile de asigurări sunt foarte bune pentru oamenii acestei lumi, care ar trebui să se folosească cu siguranţă de ele, în măsura în care totul este atât de nesigur în jurul nostru. Dar pentru copilul lui Dumnezeu, totul este sigur. Dumnezeu i-a asigurat viaţa pentru totdeauna; şi, de aceea, ar trebui să privească agenţiile de asigurări ca pe nişte „companii ale necredinţei”.] Astfel de lucruri sunt foarte bune pentru oameni care sunt guvernaţi doar de acum; dar ucenicul lui Hristos trebuie să fie condus de atunci. Aceasta este diferenţa, o mare diferenţă.

„Ogorul unui om bogat a rodit din belşug“. Este oare păcat să fii un agricultor sau un negustor plin de succes? Dacă Dumnezeu binecuvântează munca unui om, nu ar trebui el să se bucure de ea? Aşa este; dar observaţi felul de gândire al unei inimi lacome. „Şi el se gândea în sine“. Nu s-a gândit în prezenţa lui Dumnezeu; nu s-a gândit sub influenţa măreaţă lumii veşnice. Nu; „se gândea în sine“ – în limitele înguste ale unei inimi egoiste. Acesta era orizontul lui; şi, de aceea, nu trebuie să ne mirăm de concluzia practică la care a ajuns. „Ce voi face, pentru că nu mai am unde să-mi adun roadele?“. Ce! Nu era niciun mod de a îşi investi resursele având în vedere viitorul lui Dumnezeu? Vai! Nu. Omul are, sau crede că are, un viitor pe care se sprijină şi pentru care agoniseşte; dar eul său este singurul ţel al acelui viitor – eul, fine în forma persoanei mele, fie în  a soţiei sau copilului meu, pentru că, moral vorbind, este acelaşi lucru.

Ţelul măreţ al viitorului lui Dumnezeu este Hristos; şi adevărata înţelepciune ne va face să ne aţintim privirile asupra Lui şi să facem din El obiectul unei inimi neîmpărţite, pentru timp şi veşnicie, acum şi atunci. Dar, prin prisma unui om din lume, astfel de lucruri sunt absurde. Da, înţelepciunea cerească este nebunie pentru pământ. Ascultaţi cum vorbeşte înţelepciunea pământească şi a celor care sunt sub influenţa obiceiurilor şi motto-urilor pământeşti: „Şi a spus: Aceasta voi face: îmi voi dărâma grânarele şi le voi zidi mai mari; şi voi aduna acolo toate roadele mele şi bunurile mele“. Vedem de ce „gândea“, ce „spunea“ şi ce „făcea“; şi există o concordanţă tristă între gândurile, vorbele şi faptele sale. „Acolo“, în hambarele pe care mi le-am construit singur, „voi strânge totul“. Trist hambar este acela care conţine „totul“ unui suflet veşnic! Dumnezeu nu are niciun loc. Dumnezeu nu era nici hambarul său, şi nici comoara sa. Lucrul acesta este evident în cazul oricărui om din lume. „Şi-i voi spune sufletului meu: Sufletele, ai multe bunuri, strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te“. Vedem că omul din lume strânge doar pentru „mulţi ani“. Oricât s-ar chinui, nu poate trece dincolo de această limită. Nu poate, nici măcar în gândurile sale, să ajungă în eternitatea nesfârşită, care se întinde dincolo de limitele înguste ale timpului. Şi aceasta îi poate oferi el sufletului său nemuritor ca temelie a „desfătării şi veseliei“. Ce nebunie! Ce calcule fără sens!

Cât de diferit este felul în care vorbeşte un credincios sufletului său! Şi el poate spune: „Suflete, odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te; mănâncă din grăsimea bogăţiilor lui Dumnezeu şi bea din râul desfătărilor Sale, şi din vinul împărăţiei Sale; şi bucură-te de mântuirea Sa împlinită; pentru că ai multe bunuri, da, bogăţii de nepătruns, o comoară nespusă strânsă, nu doar pentru mulţi ani, ci pentru veşnicie. Lucrarea împlinită a lui Hristos este temelia păcii tale pentru totdeauna, şi gloria Sa viitoare este ţinta sigură şi hotărâtă a speranţei tale”. Este un cu totul alt fel de a vorbi, dragul meu cititor. Acesta arată diferenţa dintre aici şi acum. Este o greşeală fatală să nu faci din Hristos cel Răstignit, Hristos cel Înviat, Hristos cel Glorificat, Începutul şi Sfârşitul, Alfa şi Omega al tuturor calculelor tale. A îţi imagina viitorul şi fără a Îl avea pe Hristos în prim plan este o nesăbuinţă cumplită; pentru că în momentul în care Dumnezeu intră în scenă, întreaga imagine este dărâmată.

„Dar Dumnezeu i-a spus: „Nebunule, în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul; cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?“ Şi, apoi, remarcaţi învăţătura acestei parabole: „Astfel este cel care“, sfânt sau păcătos, fără deosebire, „strânge pentru sine însuşi şi nu este bogat faţă de Dumnezeu“. Omul care strânge îşi face practic un dumnezeu din avuţiile sale. Gândurile sale cu privire la viitor sunt liniştite, pentru că se gândeşte la tot ceea ce a strâns, iar dacă nu ar fi avut toate aceste lucruri, ar fi fost tulburat. Pentru omul natural este nebunie curată să se sprijinească doar pe Dumnezeu. Orice, dar nu aceasta. Dă-i bucăţele de hârtie, sub formă de acţiuni, cărora un avocat viclean le va găsi vreun defect pentru a le face inutile. El se va sprijini pe ele, da, va muri împăcat dacă le poate lăsa ca moştenire urmaşilor săi. Dă-i o poliţă de asigurare – pe scurt, orice, dar nu pe Dumnezeu. Pentru o inimă naturală, TOTUL ESTE REAL, CU EXCEPŢIA SINGUREI REALITĂŢI ADEVĂRATE. Şi lucrul acesta arată încă o dată starea reală a omului natural. Nu se poate încrede în Dumnezeu. Vorbeşte despre El, dar nu se poate încrede în El. Temelia stării morale a omului este tocmai neîncrederea în Dumnezeu; şi unul dintre cele mai frumoase roade ale înnoirii este capacitatea de a se încrede în Dumnezeu pentru orice. „Cei care cunosc Numele Tău se vor încrede în Tine“. Nimeni altcineva nu poate.

Totuşi, scopul meu principal în aceste rânduri este să mă adresez conştiinţelor creştinilor. De aceea, îl întreb deschis pe cititorul creştin, este oare a îţi aduna comori pe pământ în concordanţă cu învăţura lui Hristos, aşa cum este ea prezentată în Evanghelie? O astfel de întrebare pare absurdă în faţa unor texte ca Luca 12şi altele asemănătoare. „Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde molia şi rugina strică, şi unde hoţii sparg şi fură; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nici molia nu, nici rugina nu strică, şi unde hoţii nu sparg, nici nu fură“. Afirmaţiile sunte destul de clare, şi este nevoie doar de o conştiinţă sinceră, gata să le aplice, ca ele să îşi atingă scopul. A strânge „comori pe pământ“, în orice formă sau fel, este în contradicţie directă cu învăţătura împărăţiei lui Dumnezeu. Şi în aceasta, ca şi în problema apelării la judecători, trebuie doar să ne amintim că facem parte din împărăţia lui Dumnezeu, pentru a şti cum trebuie să trăim. Principiile împărăţiei sunt veşnice şi nu pot fi ocolite de niciun ucenic al lui Hristos.

 

„Şi El le-a zis ucenicilor Săi: „De aceea vă spun: „Nu vă îngrijoraţi pentru viaţă, ce să mâncaţi, nici pentru trup, ce să îmbrăcaţi. Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul decât îmbrăcămintea”.

 Remarcaţi „NU vă îngrijoraţi“ (în limba engleză „nu vă gândiţi deloc”, n. tr.). Afirmaţia nu are nevoie de interpretare sau de ajustare. Unii spun că se referă doar la „griji“, dar nu se spune nimic despre griji aici. Pur şi simplu „nu vă gândiţi“; şi aceasta legat de tot ceea ce şi-ar putea dori omul, adică, hrană şi îmbrăcăminte. Şi în aceste două privinţe ne sunt daţi ca exemple corbii şi crinii; primii sunt hrăniţi, ceilalţi sunt îmbrăcaţi, fără să se gândească la aceasta. Dacă Domnul Isus s-ar fi referit la „griji“, ar fi spus clar. Şi nu putem nici să spunem că pasajul se referă la cei care fac parte doar din împărăţie; este la fel de adevărat şi pentru cei care fac parte din adunare. „Nu vă îngrijoraţi de nimic“ spune Duhul prin apostol. De ce? Pentru că Dumnezeu se îngrijeşte de voi. Nu are rost ca doi să se gândească la acelaşi lucru, când Unul dintre ei poate face totul, în timp ce celălalt nu poate face nimic. „Ci în orice faceţi cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune şi prin cerere cu mulţumiri; şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înţelegere, va păzi inimile voastre şi gândurile voastre în Hristos Isus“. Aceasta este temelia solidă a păcii inimii, de care atât de puţini se bucură. Mulţi au primit pacea conştiinţei prin credinţa în suficienţa lucrării lui Hristos, însă nu se bucură de pacea inimii prin credinţa în suficienţa purtării de grijă a lui Dumnezeu. Şi adesea ne rugăm pentru greutăţile şi încercările prin care trecem, şi ne ridicăm de pe genunchi la fel de tulburaţi ca şi atunci când am îngenuncheat. Mărturisim că am pus problemele noastre în mâna lui Dumnezeu, dar nu avem nici cea mai mică idee despre ce înseamnă să le lăsăm acolo; şi, de aceea, nu ne bucurăm de pacea inimii. Aşa s-a întâmplat cu Iacov în Geneza 32. I-a cerut lui Dumnezeu să-l scape din mâna lui Esau; dar, imediat ce s-a ridicat de pe genunchi, a arătat pe ce se baza sufletul său în realitate spunând „Îl voi potoli printr-un dar“. Este clar că avea mai multă încredere în „dar“ decât în Dumnezeu. Este o greşeală frecventă în rândul copiilor lui Dumnezeu. Mărturisim că privim spre Izvorul Veşnic; dar cu coada ochiului privim spre vreun sprijin de aici de jos. Şi astfel Îl lăsăm practic deoparte pe Dumnezeu; sufletele noastre nu sunt eliberate, iar noi nu ne bucurăm de pacea inimii.

Apostolul continuă apoi în Filipeni 4:8, prezentându-ne o listă de lucruri la care trebuie să ne gândim; şi vedem că eul, sau problemele sale nu sunt nici măcar o dată menţionate acolo. „Încolo, fraţilor, toate cele adevărate, toate cele vrednice de respect (semna), toate cele drepte, toate cele curate, toate cele vrednice de iubit, toate cele vorbite de bine, dacă este vreo virtute şi dacă este vreo laudă, la acestea gândiţi. Ce aţi şi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut în mine, pe acestea faceţi-le! Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi”. Astfel, atunci când ştiu şi cred ce gândeşte Dumnezeu despre mine, am “pacea lui Dumnezeu”; şi atunci când gândesc la El şi la cele care ţin de El, am pe „Dumnezeul păcii”. Aceasta, aşa cum era de aşteptat, este în deplină concordanţă cu învăţătura lui Hristos din Luca 12. După ce îndepărtează din minţile ucenicilor grijile legate de necesităţile prezente şi de comorile strânse pentru viitor, El se spune: „Ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu; şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. Aceasta nu înseamnă că trebuie să caut împărăţia gândindu-mă la faptul că drept urmare voi primi ceea ce îmi este necesar pentru nevoile mele. Nu ar fi ucenicie reală. Un adevărat ucenic nu se gândeşte niciodată decât la Stăpânul său şi la împărăţia Sa; iar Stăpânul său se va gândi cu siguranţă la el şi la nevoile sale. Aşa stau lucrurile, iubite cititor, între un slujitor credincios şi un Stăpân Atotputernic şi plin de îndurare. Acel slujitor poate aşadar să fie liber de orice grijă, liber pe deplin.

Dar mai există încă un motiv pentru care suntem îndemnaţi să fim fără griji, şi acesta este tocmai inutilitatea acelor griji. „Cine dintre voi, îngrijorându-se, poate să adauge un singur cot la statura sa? Deci, dacă nu puteţi face nici cel mai mic lucru, pentru ce vă îngrijoraţi de celelalte?”. Nu rezolvăm nimic atunci când ne facem griji; şi îngăduind astfel de gânduri nu facem decât să devenim  incapabili pentru a căuta împărăţia lui Dumnezeu, şi, prin necredinţa noastră, punem o barieră în dorinţei Sale de a lucra pentru noi. Întotdeauna este valabil şi pentru noi: „N-a putut face nicio minune, din cauza necredinţei lor”. Necredinţa este marea piedică în calea intervenţiei puterii măreţe a lui Dumnezeu în favoarea noastră. Dacă ne luăm problemele în mâinile noastre, este clar că nu vrem ca Dumnezeu să se ocupe de ele. Astfel că suntem lăsaţi sub influenţa deprimantă a gândurilor noastre confuze şi, în cele din urmă, ne refugiem în cine ştie ce resursă omenească, şi naufragiem de la credinţă.

Este important să înţelegem că fie ne sprijinim pe Dumnezeu, fie pe împrejurări. În niciun caz nu putem spune că ne sprijinim pe Dumnezeu şi pe împrejurări. Trebuie să fie Dumnezeu singur, sau nu va fi deloc El. Este foarte uşor să vorbim despre credinţă atunci când inimile noastre se sprijină de fapt pe vreo făptură. Ar trebui să ne cernem şi să ne cercetăm cu mare atenţie căile în această privinţă; pentru că, în măsura în care dependenţa totală de Dumnezeu este una dintre caracteristicile vieţii divine, şi unul dintre principiile fundamentale ale împărăţiei, este cu siguranţă potrivit pentru noi să avem grijă, ca nu cumva să punem vreo barieră în calea creşterii noastre în această trăsătură sfântă. Într-adevăr, este o mare încercare pentru carne şi sânge să nu aibă niciun lucru sigur pe care să se bazeze. Inima va tremura când vom sta pe ţărmul împrejurărilor şi vom privi înainte la întinderea nepătrunsă a acestui ocean – nepătruns pentru oricine, dar nu şi pentru credinţă, şi unde nimic altceva decât credinţa nu poate supravieţui, nici măcar pentru o oră. Poate că ne vom simţi înclinaţi să strigăm, ca şi Lot: „Nu este ea mică? Şi sufletul meu va trăi”. Inima tânjeşte după o frântură cât de mică de siguranţă, după vreo scândură din pluta împrejurărilor, după orice altceva decât dependenţa totală de Dumnezeu. Dar oh! dacă Îl vom cunoaşte pe Dumnezeu, ne vom încrede în El; şi dacă ne vom încrede în El, va trebui să Îl cunoaştem.

Şi totuşi inima sărmană va tânji după ceva sigur, ceva palpabil. Dacă este vorba despre problema întreţinerii, va dori mult un venit sigur, o anumită sumă în cont, anumite proprietăţi funciare, sau vreun fel de câştig sau dobândă anuală. Apoi, dacă este vorba despre mărturia publică sau despre predicarea Cuvântului, lucrurile stau la fel. Cel care va predica sau va ţine o cuvântare va dori să aibă ceva pe care să se bazeze; dacă nu o predică scrisă, cel puţin nişte notiţe sau vreun fel de pregătire dinainte; orice altceva decât dependenţa nemijlocită de Dumnezez, golită de sine. De aici vine acel spirit lumesc atât de răspândit printre creştini. Doar credinţa poate învinge lumea, şi poate curăţa inima. Ea scoate sufletul de sub influenţa timpului şi îl ţine constant sub lumina eternităţii. Nu se preocupă cu acum; nu cu aici, ci cu după aceea; nu cu pământul, ci cu cerul. Doar astfel învinge lumea şi curăţă inima. Ea aude şi crede cuvântul lui Hristos: „Nu te teme turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea Împărăţia”. Dacă acest cuvânt, „împărăţia” umple orizontul sufletului meu, nu mai am loc pentru altceva. Pot lăsa deoparte umbrele prezentului pentru a privi realităţile viitoare. Pot să renunţ la trecătorul acum având înainte veşnicul atunci.

De aceea Domnul adaugă imediat, „Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, o comoară care nu se pierde,în ceruri, unde hoţul nu se apropie, nici molia nu strică. Pentru că, unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”. Dacă am comori pe pământ, indiferent sub ce formă, inima mea va fi şi ea acolo, şi voi fi un om lumesc. Cum îmi voi putea goli inima de lucrurile lumii? Umplând-o cu Hristos. El este adevărata comoară, pe care nici „pungile” lumii, nici „grânarele” ei nu o pot cuprinde. Lumea îşi are „grânarele” şi „pungile” ei, în care strânge „bunurile” ei, dar grânarele ei se vor prăbuşi, şi pungile ei se vor învechi; şi apoi, ce se va alege de comoară? Cu adevărat, „cei care construiesc sub ceruri construiesc prea jos”.

Şi totuşi oamenii vor construi şi vor aduna, dacă nu pentru ei înşişi, cel puţin pentru copii lor; sau, cu alte cuvinte, pentru cel de al doilea eu. Dacă strâng pentru copii mei, de fapt strâng pentru mine; şi nu doar atât, dar în nenumărate cazuri, ceea ce am strâns, în loc să fie o binecuvântare, se dovedeşte a fi blestem pentru copil, îndepărtându-l de pe terenul stabilit pentru el, ca şi pentru toţi ceilalţi, de Dumnezeu în guvernarea Sa, şi anume: „lucrând cu mâinile lui ce este bine, ca să aibă [nu să strângă pentru sine sau pentru cel de-al doilea eu al său] să împartă celui care are nevoie”. Acesta este terenul hotărât de Dumnezeu, pentru orice om; şi, de aceea, dacă strâng pentru copilul meu, mă îndepărtez atât pe mine, cât şi pe el de pe această poziţie divin hotărâtă, şi consecinţa va fi pierderea binecuvântării. Dacă eu gust dulceaţa nespusă a ascultării şi a dependenţei de Dumnezeu, îl voi lipsi oare pe copilul meu de ea? Îl voi priva, figurat vorbind, atât cât stă în dreptul meu, de Dumnezeu şi îi voi da în loc câteva „pungi vechi”, o poliţă de asigurare sau cine ştie ce hârtii prăfuite? Oare aşa ar trebui să acţioneze un tată? Cu siguranţă că nu. A însemna să vinzi atunci pentru acum. A fi la fel ca desfrânatul şi lumescul Esau, care şi-a vândut dreptul de întâi născut pentru o mâncare; ar însemna să renunţ la viitorul lui Dumnezeu pentru prezentul omului.

Dar de ce aş avea nevoie să strâng pentru copii mei? Dacă mă pot încrede în Dumnezeu pentru mine, de ce să nu mă încred în El şi pentru ei? Oare Cel care m-a hrănit şi m-a îmbrăcat nu poate să îi hrănească şi să îi îmbrace şi pe ei? S-a scurtat oare mâna Sa? S-au terminat oare resursele Sale? Îi voi face leneşi, sau le voi da bani în loc să li-L dau pe Dumnezeu? O! Cititorule, nu uita acest fapt simplu, că dacă nu poţi să te încrezi în Dumnezeu pentru micuţii tăi, atunci nu te încrezi în El nici pentru tine. În momentul în care încep să agonisesc un bănuţ, am părăsit, în principiu,viaţa de credinţă. S-ar putea să îmi numesc agoniseala cu diferite nume care par cinstite, nume inventate de-a lungul timpului de minţi lumeşti şi de inimi necredincioase; dar adevărul legat de această problemă este acesta: CEEA CE STRÂNG DEVINE DUMNEZEUL MEU. „Acolo unde va fi comoara voastră, va fi şi inima voastră”. Să nu înţelegem greşit sau să nu interpretăm greşit acest adevăr. Sunt obligat, de puterea Cuvântului, să am grijă de cei ai mei; pentru că, „dacă cineva nu îngrijeşte de ai săi şi mai ales de cei ai casei, a tăgăduit credinţa şi este mai rău decât un necredincios” (1. Timotei 5:8). Este destul de clar. Şi, mai mult, sunt sunt obligat să îmi echipez copii, în măsura în care o permit principiile lui Dumnezeu, şi în măsura în care acest lucru stă în dreptul meu, pentru orice lucrare la care ar găsi El cu cale să îi cheme. Dar nu sunt învăţat nicăieri în Cuvânt să le ofer copiilor mei o avere în locul unei meserii cinstite, însoţită de dependenţa simplă de Tatăl ceresc. De fapt, puţini copii le mulţumesc taţilor lor pentru averea pe care au moştenit-o; în timp ce, îşi vor aminti întotdeauna cu recunoştinţă şi respect de felul în care au fost călăuziţi de grija şi înţelepciunea părintească spre un fel de viaţă evlavios.

Nu uit însă un pasaj care a fost adesea folosit, sau, de care s-a făcut mai degrabă abuz, pentru a apăra practica lumească de a strânge averi. Mă refer la 2. Corinteni 12:14. „Iată, a treia oară sunt gata să vin la voi, şi nu vă voi fi povară, pentru că nu caut ale voastre, ci pe voi; pentru că nu copiii sunt datori să strângă pentru părinţi, ci părinţii pentru copii”. Cât de mult se bucură oamenii atunci când li se pare că au găsit un sprijin în Scriptură pentru felul lor lumesc de a gândi! Însă acest pasaj doar pare a fi un sprijin; pentru că este clar ca apostolul nu îi învaţă pe creştini să strângă – nu îi învaţă pe oamenii cereşti să strângă comori pe pământ, indiferent de scop. El se referă doar la ceea ce este comun în lume, şi la un anumit sentiment natural, pentru a ilustra propriul său fel de a  se purta cu cei din Corint, care erau copii săi în credinţă. Nu i-a împovărat, şi nu avea să le fie o povară, pentru că era părintele lor. Dar, dacă sfinţii lui Dumnezeu se mulţumesc să se întoarcă în lume şi la principiile ei, la fire şi la căile ei, atunci să strângă cu toată hărnicia – să “îşi strângă comori pentru zilele din urmă” dar să nu uite că viermele şi rugina le vor ajunge pe toate. Oh, dacă am avea mai mult inimi capabile să aprecieze aceste „pungi” veşnice în care credinţa îşi strânge „comori nepieritoare”, aceste grânare cereşti unde credinţa „îşi strânge toate roadele şi bunurile”. Atunci calea noastră în această lume rea va fi una înaltă, de sfinţenie – şi tot atunci vom fi ridicaţi pe aripile viguroase ale credinţei deasupra întunericului care învăluieşte această lume care-L respinge pe Hristos şi-L urăşte pe Dumnezeu, şi care este impregnată şi întinată de aceste două elemente, şi anume ura faţă de Dumnezeu şi dragostea de bani.

Înainte de a încheia acest articol voi mai adăuga doar că Domnul Isus – Învăţătorul ceresc, divin, vrednic de adorare, după ce a căutat, prin prezentarea principiilor sale atât de diferite de cele ale acestui pământ, să înalţe gândurile şi afecţiunile ucenicilor Săi către obiectul şi nivelul corect, le dă şi două lucruri pe care să le facă şi care pot fi exprimate prin cuvintele Duhului Sfânt: „să slujiţi unui Dumnezeu viu şi să-L aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său”. Întreaga învăţătură care începe cu versetul 35 din capitolul 12 poate fi grupată sub cele două titluri cuprinzătoare de mai sus, fapt pe care îl rog pe cititorul creştin să îl studieze în rugăciune. Nu avem pe cine altcineva să slujim decât pe „Dumnezeul cel viu”; şi nu aşteptăm nimic altceva – nu merită să aşteptăm nimic altceva decât pe „Fiul Său”. Fie ca Duhul Sfânt să îmbrace cu putere cuvântul Său, pentru ca el să pătrundă în inimi şi conştiinţe şi să îşi facă lucrarea în viaţa fiecărui copil al lui Dumnezeu, pentru ca numele Domnului Isus să fie preamărit, iar adevărul Său să fie arătat în vieţile tuturor celor ai Săi. Fie ca fiecăruia dintre noi să îi fie dăruit din plin harul unei inimi sincere, al unei conştiiinţe sensibile, drepte, curate, pentru a fi ca un instrument bine acordat, care să dea o notă curată atunci când este atins de mâna Maestrului, în armonie cu vocea Sa divină.

În cele din urmă, dacă acest articol ar cădea în mâinile unuia care încă nu a găsit odihna conştiinţei în ispăşirea desăvârşită făcută de Fiul lui Dumnezeu, unui astfel de om i-aş spune că va lăsa cu siguranţă articolul deoparte şi va spune: „Cuvântul acesta este prea greu, cine îl poate suferi?”. Poatea că vei dori să întrebi: „Ce s-ar alege de lumea aceasta dacă ar fi dominată de astfel de principii?”. Îţi răspund că nu ar mai fi guvernată de Satan şi ar fi „împărăţia lui Dumnezeu”. Dar lasă-mă să te întreb, prietene drag, „Tu cărei împărăţii îi aparţii? Trăieşti pentru acum sau pentru atunci? Trăieşti pentru timp sau pentru veşnicie, pentru cer sau pentru pământ, pentru satan sau pentru Hristos?”. Te implor cu toată dragostea, fii sincer cu tine însuţi, în prezenţa lui Dumnezeu. Aminteşte-ţi că „nu este niciun lucru ascuns care să nu fie descoperit”. Scaunul de judecată va aduce totul la lumină. De aceea îţi spun , fii sincer cu tine însuţi, şi întreabă-te în inima ta: „Unde mă aflu? Pe ce teren stau? Care este temelia păcii mele? Care sunt perspectivele mele pentru veşnicie?”. Nu îţi imagina că Dumnezeu vrea ca tu să cumperi cerul renunţând la pământ. Nu; El îţi îndreaptă privirile spre Hristos, cel Care, purtând păcatul în trupul Său pe cruce, a deschis calea pentru ca păcătosul care crede să poată veni în prezenţa lui Dumnezeu în puterea dreptăţii divine. Nu ţi se cere să faci sau să fii ceva; ci evanghelia îţi spune Cine este Isus, şi ceea ce a făcut El; şi dacă crezi aceasta cu toată inima ta, şi o mărturiseşti cu gura, vei fi mântuit. Hristos – Fiul veşnic al lui Dumnezeu – Dumnezeu arătat în carne – egal cu Tatăl, fiind conceput prin Duhul Sfânt, S-a născut din femeie, a luat un trup pregătit de puterea Celui Preaînalt – şi a devenit astfel OM ADEVĂRAT – Dumnezeu şi Om – El, a trăit o viaţă de ascultare deplină, şi a murit apoi la cruce, fiind făcut păcat şi blestem, şi după ce a băut până la fund cupa mâniei drepte a lui Dumnezeu, a îndurat boldul morţii, a învins mormântul şi L-a nimicit pe cel care are puterea morţii,  S-a înălţat la cer şi S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu. Atât de infinite sunt meritele jertfei Sale desăvârşite, încât toţi cei care cred sunt îndreptăţiţi de TOATE LUCRURILE – da, sunt primiţi în El – stau îmbrăcaţi în El înaintea lui Dumnezeu, nu pot ajunge niciodată în pierzare, ci au trecut din moarte la viaţă. Aceasta este evanghelia – vestea bună a mântuirii, pe care Dumnezeu Duhul Sfânt, venit din cer, o predică oricărei făpturi. Cititorule, dă-mi voie să te îndemn, în aceste ultime rânduri – priveşte la „Mielul lui Dumnezeu, cel care ridică păcatul lumii”. CREZI ŞI TRĂIEŞTE.

 

«
»

Adauga un comentariu

You must be logged in to post a comment.